iz
IZ, izuri, s. n. Miros deosebit, specific, aromă particulară. ♦ Spec. Miros (și gust) neplăcut. – Din magh. íz. DOOM
iz s. n., pl. ízuri
izabel
IZABÉL adj. invar. Galben-deschis; alb murdar; de culoarea cafelei cu lapte. ♦ (Despre animale) Care are corpul acoperit uniform cu păr galben; șarg. [< fr. isabelle, cf. Isabela – arhiducesă a Austriei, al cărei soț ar fi purtat trei ani aceeași cămașă în timpul asediului Ostendei].
izabelul
IZABÉL adj. invar. Galben-deschis; alb murdar; de culoarea cafelei cu lapte. ♦ (Despre animale) Care are corpul acoperit uniform cu păr galben; șarg. [< fr. isabelle, cf. Isabela – arhiducesă a Austriei, al cărei soț ar fi purtat trei ani aceeași cămașă în timpul asediului Ostendei].
izabelului
IZABÉL adj. invar. Galben-deschis; alb murdar; de culoarea cafelei cu lapte. ♦ (Despre animale) Care are corpul acoperit uniform cu păr galben; șarg. [< fr. isabelle, cf. Isabela – arhiducesă a Austriei, al cărei soț ar fi purtat trei ani aceeași cămașă în timpul asediului Ostendei].
izafla
IZAFLÁ, izáflu, vb. I. (Înv.) Afla. (cf. zafla)
izaflare
IZAFLÁ, izáflu, vb. I. (Înv.) Afla. (cf. zafla)
izaflat
IZAFLÁ, izáflu, vb. I. (Înv.) Afla. (cf. zafla)
izalobară
IZALOBÁRĂ s.f. Linie care unește pe o hartă meteorologică punctele în care presiunea atmosferică a variat de la aceeași cantitate între două observații consecutive. [Var. isalobară s.f. / < fr. isallobare].
izanomală
IZANOMÁLĂ s.f. Curbă care leagă punctele de abatere egală față de valoarea normală a unui fenomen sau element oarecare. [Var. isanomală s.f. / < fr. isanomale].
izba
ÍZBĂ, izbe, s. f. Căsuță din bârne specifică unor sate rusești. – Din rus. izba. DOOM
ízbă s. f., g.-d. art. ízbei; pl. ízbe
izbava
IZBÁVĂ s. f. (Învechit) Scăpare, salvare. Nu l-am fost rugat Să ne capete – de pildă – de la craiul său izbava Celor zălogiți ? DAVILA, V. V. 73. Nici nu știi în ce stă uneori izbava. La TDRG. DOOM
izbávă (reg.) s. f., g.-d. art. izbắvii; pl. izbắvi
izbe
ÍZBĂ, izbe, s. f. Căsuță din bârne specifică unor sate rusești. – Din rus. izba. DOOM
ízbă s. f., g.-d. art. ízbei; pl. ízbe
izbea
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbeai
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbeam
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbească
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbeau
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbeați
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbei
ÍZBĂ, izbe, s. f. Căsuță din bârne specifică unor sate rusești. – Din rus. izba. DOOM
ízbă s. f., g.-d. art. ízbei; pl. ízbe
izbele
ÍZBĂ, izbe, s. f. Căsuță din bârne specifică unor sate rusești. – Din rus. izba. DOOM
ízbă s. f., g.-d. art. ízbei; pl. ízbe
izbeliște
IZBÉLIȘTE s. f. (Pop.; în expr.) (A lăsa) de izbeliște = (a lăsa) la voia întâmplării, părăsit de toți, fără supraveghere. – Izbi + suf. -eliște. DOOM
izbéliște (pop.) s. f., g.-d. art. izbéliștii
izbeliștea
IZBÉLIȘTE s. f. (Pop.; în expr.) (A lăsa) de izbeliște = (a lăsa) la voia întâmplării, părăsit de toți, fără supraveghere. – Izbi + suf. -eliște. DOOM
izbéliște (pop.) s. f., g.-d. art. izbéliștii
izbeliști
IZBÉLIȘTE s. f. (Pop.; în expr.) (A lăsa) de izbeliște = (a lăsa) la voia întâmplării, părăsit de toți, fără supraveghere. – Izbi + suf. -eliște. DOOM
izbéliște (pop.) s. f., g.-d. art. izbéliștii
izbeliștii
IZBÉLIȘTE s. f. (Pop.; în expr.) (A lăsa) de izbeliște = (a lăsa) la voia întâmplării, părăsit de toți, fără supraveghere. – Izbi + suf. -eliște. DOOM
izbéliște (pop.) s. f., g.-d. art. izbéliștii
izbelor
ÍZBĂ, izbe, s. f. Căsuță din bârne specifică unor sate rusești. – Din rus. izba. DOOM
ízbă s. f., g.-d. art. ízbei; pl. ízbe
izbesc
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbește
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbești
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbi
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbii
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbim
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbind
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbire
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbire
IZBÍRE, izbiri, s. f. Acțiunea de a (se) izbi și rezultatul ei; lovire. – V. izbi. DOOM
izbíre s. f., g.-d. art. izbírii; pl. izbíri
izbirea
IZBÍRE, izbiri, s. f. Acțiunea de a (se) izbi și rezultatul ei; lovire. – V. izbi. DOOM
izbíre s. f., g.-d. art. izbírii; pl. izbíri
izbiri
IZBÍRE, izbiri, s. f. Acțiunea de a (se) izbi și rezultatul ei; lovire. – V. izbi. DOOM
izbíre s. f., g.-d. art. izbírii; pl. izbíri
izbirii
IZBÍRE, izbiri, s. f. Acțiunea de a (se) izbi și rezultatul ei; lovire. – V. izbi. DOOM
izbíre s. f., g.-d. art. izbírii; pl. izbíri
izbirile
IZBÍRE, izbiri, s. f. Acțiunea de a (se) izbi și rezultatul ei; lovire. – V. izbi. DOOM
izbíre s. f., g.-d. art. izbírii; pl. izbíri
izbirilor
IZBÍRE, izbiri, s. f. Acțiunea de a (se) izbi și rezultatul ei; lovire. – V. izbi. DOOM
izbíre s. f., g.-d. art. izbírii; pl. izbíri
izbiră
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbirăm
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbirăți
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbise
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbisem
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbiseră
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbiserăm
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbiserăți
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbiseși
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbiseți
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbit
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbitoare
IZBITÓR, -OÁRE, izbitori, -oare, adj. Care impresionează puternic; surprinzător, frapant, uimitor. – Izbi + suf. -tor. DOOM
izbitór adj. m., pl. izbitóri; f. sg. și pl. izbitoáre
izbitoarea
IZBITÓR, -OÁRE, izbitori, -oare, adj. Care impresionează puternic; surprinzător, frapant, uimitor. – Izbi + suf. -tor. DOOM
izbitór adj. m., pl. izbitóri; f. sg. și pl. izbitoáre
izbitoarei
IZBITÓR, -OÁRE, izbitori, -oare, adj. Care impresionează puternic; surprinzător, frapant, uimitor. – Izbi + suf. -tor. DOOM
izbitór adj. m., pl. izbitóri; f. sg. și pl. izbitoáre
izbitoarele
IZBITÓR, -OÁRE, izbitori, -oare, adj. Care impresionează puternic; surprinzător, frapant, uimitor. – Izbi + suf. -tor. DOOM
izbitór adj. m., pl. izbitóri; f. sg. și pl. izbitoáre
izbitoarelor
IZBITÓR, -OÁRE, izbitori, -oare, adj. Care impresionează puternic; surprinzător, frapant, uimitor. – Izbi + suf. -tor. DOOM
izbitór adj. m., pl. izbitóri; f. sg. și pl. izbitoáre
izbitor
IZBITÓR, -OÁRE, izbitori, -oare, adj. Care impresionează puternic; surprinzător, frapant, uimitor. – Izbi + suf. -tor. DOOM
izbitór adj. m., pl. izbitóri; f. sg. și pl. izbitoáre
izbitori
IZBITÓR, -OÁRE, izbitori, -oare, adj. Care impresionează puternic; surprinzător, frapant, uimitor. – Izbi + suf. -tor. DOOM
izbitór adj. m., pl. izbitóri; f. sg. și pl. izbitoáre
izbitorii
IZBITÓR, -OÁRE, izbitori, -oare, adj. Care impresionează puternic; surprinzător, frapant, uimitor. – Izbi + suf. -tor. DOOM
izbitór adj. m., pl. izbitóri; f. sg. și pl. izbitoáre
izbitorilor
IZBITÓR, -OÁRE, izbitori, -oare, adj. Care impresionează puternic; surprinzător, frapant, uimitor. – Izbi + suf. -tor. DOOM
izbitór adj. m., pl. izbitóri; f. sg. și pl. izbitoáre
izbitorul
IZBITÓR, -OÁRE, izbitori, -oare, adj. Care impresionează puternic; surprinzător, frapant, uimitor. – Izbi + suf. -tor. DOOM
izbitór adj. m., pl. izbitóri; f. sg. și pl. izbitoáre
izbitorului
IZBITÓR, -OÁRE, izbitori, -oare, adj. Care impresionează puternic; surprinzător, frapant, uimitor. – Izbi + suf. -tor. DOOM
izbitór adj. m., pl. izbitóri; f. sg. și pl. izbitoáre
izbitura
IZBITÚRĂ, izbituri, s. f. Lovitură puternică. ♦ (Rar) Semn rămas în urma unei lovituri; contuzie. – Izbi + suf. -tură. DOOM
izbitúră s. f., g.-d. art. izbitúrii; pl. izbitúri
izbituri
IZBITÚRĂ, izbituri, s. f. Lovitură puternică. ♦ (Rar) Semn rămas în urma unei lovituri; contuzie. – Izbi + suf. -tură. DOOM
izbitúră s. f., g.-d. art. izbitúrii; pl. izbitúri
izbiturii
IZBITÚRĂ, izbituri, s. f. Lovitură puternică. ♦ (Rar) Semn rămas în urma unei lovituri; contuzie. – Izbi + suf. -tură. DOOM
izbitúră s. f., g.-d. art. izbitúrii; pl. izbitúri
izbiturile
IZBITÚRĂ, izbituri, s. f. Lovitură puternică. ♦ (Rar) Semn rămas în urma unei lovituri; contuzie. – Izbi + suf. -tură. DOOM
izbitúră s. f., g.-d. art. izbitúrii; pl. izbitúri
izbiturilor
IZBITÚRĂ, izbituri, s. f. Lovitură puternică. ♦ (Rar) Semn rămas în urma unei lovituri; contuzie. – Izbi + suf. -tură. DOOM
izbitúră s. f., g.-d. art. izbitúrii; pl. izbitúri
izbiși
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbiți
IZBÍ, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦ Tranz. și refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli. 2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti. DOOM
izbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbésc, imperf. 3 sg. izbeá; conj. prez. 3 să izbeáscă
izbrăni
izbrăní (-nésc, -ít), vb. – A solda, a achita, a lichida. Sl. izbrati, part. izbiranŭ (Cihac, II, 153). Împrumut cultural, înv. (sec. XVIII). – Der. zbranca, s. f. (în expresia a da zbranca, a prăda, a jefui).
izbuc
IZBÚC, izbucuri, s. n. Izvor de apă cu debit intermitent care se formează în regiunile carstice și funcționează pe principiul sifonului. – Et. nec. DOOM
izbúc s. n., pl. izbúcuri
izbucnea
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucneai
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucneam
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucnească
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucneau
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucneați
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucnesc
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucnește
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucnești
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucni
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucnii
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucnim
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucnind
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucnire
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucnire
IZBUCNÍRE, izbucniri, s. f. Acțiunea de a izbucni și rezultatul ei; dezlănțuire. – V. izbucni. DOOM
izbucníre s. f., g.-d. art. izbucnírii; pl. izbucníri
izbucnirea
IZBUCNÍRE, izbucniri, s. f. Acțiunea de a izbucni și rezultatul ei; dezlănțuire. – V. izbucni. DOOM
izbucníre s. f., g.-d. art. izbucnírii; pl. izbucníri
izbucniri
IZBUCNÍRE, izbucniri, s. f. Acțiunea de a izbucni și rezultatul ei; dezlănțuire. – V. izbucni. DOOM
izbucníre s. f., g.-d. art. izbucnírii; pl. izbucníri
izbucnirii
IZBUCNÍRE, izbucniri, s. f. Acțiunea de a izbucni și rezultatul ei; dezlănțuire. – V. izbucni. DOOM
izbucníre s. f., g.-d. art. izbucnírii; pl. izbucníri
izbucnirile
IZBUCNÍRE, izbucniri, s. f. Acțiunea de a izbucni și rezultatul ei; dezlănțuire. – V. izbucni. DOOM
izbucníre s. f., g.-d. art. izbucnírii; pl. izbucníri
izbucnirilor
IZBUCNÍRE, izbucniri, s. f. Acțiunea de a izbucni și rezultatul ei; dezlănțuire. – V. izbucni. DOOM
izbucníre s. f., g.-d. art. izbucnírii; pl. izbucníri
izbucniră
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucnirăm
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucnirăți
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucnise
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucnisem
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucniseră
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucniserăm
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucniserăți
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucniseși
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucniseți
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucnit
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucniși
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucniți
IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. DOOM
izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă
izbucul
IZBÚC, izbucuri, s. n. Izvor de apă cu debit intermitent care se formează în regiunile carstice și funcționează pe principiul sifonului. – Et. nec. DOOM
izbúc s. n., pl. izbúcuri
izbucului
IZBÚC, izbucuri, s. n. Izvor de apă cu debit intermitent care se formează în regiunile carstice și funcționează pe principiul sifonului. – Et. nec. DOOM
izbúc s. n., pl. izbúcuri
izbucuri
IZBÚC, izbucuri, s. n. Izvor de apă cu debit intermitent care se formează în regiunile carstice și funcționează pe principiul sifonului. – Et. nec. DOOM
izbúc s. n., pl. izbúcuri
izbucurile
IZBÚC, izbucuri, s. n. Izvor de apă cu debit intermitent care se formează în regiunile carstice și funcționează pe principiul sifonului. – Et. nec. DOOM
izbúc s. n., pl. izbúcuri
izbucurilor
IZBÚC, izbucuri, s. n. Izvor de apă cu debit intermitent care se formează în regiunile carstice și funcționează pe principiul sifonului. – Et. nec. DOOM
izbúc s. n., pl. izbúcuri
izbutea
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbuteai
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbuteam
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutească
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbuteau
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbuteați
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutesc
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutește
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutești
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbuti
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutii
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutim
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutind
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutire
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutire
IZBUTÍRE s. f. Acțiunea de a izbuti și rezultatul ei; succes, reușită, izbândă. – V. izbuti. DOOM
izbutíre s. f., g.-d. art. izbutírii
izbutirea
IZBUTÍRE s. f. Acțiunea de a izbuti și rezultatul ei; succes, reușită, izbândă. – V. izbuti. DOOM
izbutíre s. f., g.-d. art. izbutírii
izbutiri
IZBUTÍRE s. f. Acțiunea de a izbuti și rezultatul ei; succes, reușită, izbândă. – V. izbuti. DOOM
izbutíre s. f., g.-d. art. izbutírii
izbutirii
IZBUTÍRE s. f. Acțiunea de a izbuti și rezultatul ei; succes, reușită, izbândă. – V. izbuti. DOOM
izbutíre s. f., g.-d. art. izbutírii
izbutirile
IZBUTÍRE s. f. Acțiunea de a izbuti și rezultatul ei; succes, reușită, izbândă. – V. izbuti. DOOM
izbutíre s. f., g.-d. art. izbutírii
izbutirilor
IZBUTÍRE s. f. Acțiunea de a izbuti și rezultatul ei; succes, reușită, izbândă. – V. izbuti. DOOM
izbutíre s. f., g.-d. art. izbutírii
izbutiră
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutirăm
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutirăți
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutise
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutisem
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutiseră
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutiserăm
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutiserăți
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutiseși
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutiseți
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutit
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutit
IZBUTÍT, -Ă, izbutiți, -te, adj. Care a fost bine realizat, care s-a bucurat de succes; reușit. – V. izbuti.
izbutita
IZBUTÍT, -Ă, izbutiți, -te, adj. Care a fost bine realizat, care s-a bucurat de succes; reușit. – V. izbuti.
izbutite
IZBUTÍT, -Ă, izbutiți, -te, adj. Care a fost bine realizat, care s-a bucurat de succes; reușit. – V. izbuti.
izbutitei
IZBUTÍT, -Ă, izbutiți, -te, adj. Care a fost bine realizat, care s-a bucurat de succes; reușit. – V. izbuti.
izbutitele
IZBUTÍT, -Ă, izbutiți, -te, adj. Care a fost bine realizat, care s-a bucurat de succes; reușit. – V. izbuti.
izbutitelor
IZBUTÍT, -Ă, izbutiți, -te, adj. Care a fost bine realizat, care s-a bucurat de succes; reușit. – V. izbuti.
izbutitul
IZBUTÍT, -Ă, izbutiți, -te, adj. Care a fost bine realizat, care s-a bucurat de succes; reușit. – V. izbuti.
izbutitului
IZBUTÍT, -Ă, izbutiți, -te, adj. Care a fost bine realizat, care s-a bucurat de succes; reușit. – V. izbuti.
izbutiși
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutiți
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec. DOOM
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă
izbutiți
IZBUTÍT, -Ă, izbutiți, -te, adj. Care a fost bine realizat, care s-a bucurat de succes; reușit. – V. izbuti.
izbutiții
IZBUTÍT, -Ă, izbutiți, -te, adj. Care a fost bine realizat, care s-a bucurat de succes; reușit. – V. izbuti.
izbutiților
IZBUTÍT, -Ă, izbutiți, -te, adj. Care a fost bine realizat, care s-a bucurat de succes; reușit. – V. izbuti.
izbânda
IZBẤNDĂ, izbânzi, s. f. Victorie, biruință (în luptă). ♦ Reușită, succes (într-o acțiune). – Din izbândi (derivat regresiv). DOOM
izbấndă s. f., g.-d. art. izbấnzii; pl. izbấnzi
izbândea
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândeai
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândeam
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândească
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândeau
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândeați
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândesc
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândește
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândești
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândi
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândii
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândim
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândind
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândire
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândiră
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândirăm
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândirăți
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândise
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândisem
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândiseră
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândiserăm
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândiserăți
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândiseși
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândiseți
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândit
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândit
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon.
izbânditoare
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbânditoarea
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbânditoarei
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbânditoarele
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbânditoarelor
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbânditor
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbânditori
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbânditorii
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbânditorilor
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbânditorul
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbânditorului
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbândiși
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbândiți
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbânzi
IZBẤNDĂ, izbânzi, s. f. Victorie, biruință (în luptă). ♦ Reușită, succes (într-o acțiune). – Din izbândi (derivat regresiv). DOOM
izbấndă s. f., g.-d. art. izbấnzii; pl. izbấnzi
izbânzii
IZBẤNDĂ, izbânzi, s. f. Victorie, biruință (în luptă). ♦ Reușită, succes (într-o acțiune). – Din izbândi (derivat regresiv). DOOM
izbấndă s. f., g.-d. art. izbấnzii; pl. izbấnzi
izbânzile
IZBẤNDĂ, izbânzi, s. f. Victorie, biruință (în luptă). ♦ Reușită, succes (într-o acțiune). – Din izbândi (derivat regresiv). DOOM
izbấndă s. f., g.-d. art. izbấnzii; pl. izbấnzi
izbânzilor
IZBẤNDĂ, izbânzi, s. f. Victorie, biruință (în luptă). ♦ Reușită, succes (într-o acțiune). – Din izbândi (derivat regresiv). DOOM
izbấndă s. f., g.-d. art. izbấnzii; pl. izbấnzi
izbînda
IZBẤNDĂ, izbânzi, s. f. Victorie, biruință (în luptă). ♦ Reușită, succes (într-o acțiune). – Din izbândi (derivat regresiv). DOOM
izbấndă s. f., g.-d. art. izbấnzii; pl. izbấnzi
izbîndea
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndeai
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndeam
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndească
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndeau
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndeați
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndesc
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndește
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndești
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndi
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndii
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndim
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndind
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndire
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndiră
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndirăm
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndirăți
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndise
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndisem
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndiseră
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndiserăm
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndiserăți
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndiseși
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndiseți
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndit
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbînditoare
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbînditoarea
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbînditoarei
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbînditoarele
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbînditoarelor
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbînditor
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbînditori
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbînditorii
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbînditorilor
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbînditorul
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbînditorului
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor. DOOM
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre
izbîndiși
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbîndiți
IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV. 1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa. 2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din sl. izbondon. DOOM
izbândí (a ~) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. izbândésc, imperf. 3 sg. izbândeá; conj. prez. 3 să izbândeáscă
izbînzi
IZBẤNDĂ, izbânzi, s. f. Victorie, biruință (în luptă). ♦ Reușită, succes (într-o acțiune). – Din izbândi (derivat regresiv). DOOM
izbấndă s. f., g.-d. art. izbấnzii; pl. izbấnzi
izbînzii
IZBẤNDĂ, izbânzi, s. f. Victorie, biruință (în luptă). ♦ Reușită, succes (într-o acțiune). – Din izbândi (derivat regresiv). DOOM
izbấndă s. f., g.-d. art. izbấnzii; pl. izbấnzi
izbînzile
IZBẤNDĂ, izbânzi, s. f. Victorie, biruință (în luptă). ♦ Reușită, succes (într-o acțiune). – Din izbândi (derivat regresiv). DOOM
izbấndă s. f., g.-d. art. izbấnzii; pl. izbấnzi
izbînzilor
IZBẤNDĂ, izbânzi, s. f. Victorie, biruință (în luptă). ♦ Reușită, succes (într-o acțiune). – Din izbândi (derivat regresiv). DOOM
izbấndă s. f., g.-d. art. izbấnzii; pl. izbấnzi
izbăvea
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăveai
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăveam
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăvească
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăveau
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăveați
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăvesc
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăvește
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăvești
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăvi
IZBÁVĂ s. f. (Învechit) Scăpare, salvare. Nu l-am fost rugat Să ne capete – de pildă – de la craiul său izbava Celor zălogiți ? DAVILA, V. V. 73. Nici nu știi în ce stă uneori izbava. La TDRG. DOOM
izbávă (reg.) s. f., g.-d. art. izbắvii; pl. izbắvi
izbăvi
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăvii
IZBÁVĂ s. f. (Învechit) Scăpare, salvare. Nu l-am fost rugat Să ne capete – de pildă – de la craiul său izbava Celor zălogiți ? DAVILA, V. V. 73. Nici nu știi în ce stă uneori izbava. La TDRG. DOOM
izbávă (reg.) s. f., g.-d. art. izbắvii; pl. izbắvi
izbăvii
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăvile
IZBÁVĂ s. f. (Învechit) Scăpare, salvare. Nu l-am fost rugat Să ne capete – de pildă – de la craiul său izbava Celor zălogiți ? DAVILA, V. V. 73. Nici nu știi în ce stă uneori izbava. La TDRG. DOOM
izbávă (reg.) s. f., g.-d. art. izbắvii; pl. izbắvi
izbăvilor
IZBÁVĂ s. f. (Învechit) Scăpare, salvare. Nu l-am fost rugat Să ne capete – de pildă – de la craiul său izbava Celor zălogiți ? DAVILA, V. V. 73. Nici nu știi în ce stă uneori izbava. La TDRG. DOOM
izbávă (reg.) s. f., g.-d. art. izbắvii; pl. izbắvi
izbăvim
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăvind
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăvire
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăvire
IZBĂVÍRE, izbăviri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) izbăvi și rezultatul ei; scăpare, salvare, mântuire. – V. izbăvi. DOOM
izbăvíre s. f., g.-d. art. izbăvírii; pl. izbăvíri
izbăvirea
IZBĂVÍRE, izbăviri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) izbăvi și rezultatul ei; scăpare, salvare, mântuire. – V. izbăvi. DOOM
izbăvíre s. f., g.-d. art. izbăvírii; pl. izbăvíri
izbăviri
IZBĂVÍRE, izbăviri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) izbăvi și rezultatul ei; scăpare, salvare, mântuire. – V. izbăvi. DOOM
izbăvíre s. f., g.-d. art. izbăvírii; pl. izbăvíri
izbăvirii
IZBĂVÍRE, izbăviri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) izbăvi și rezultatul ei; scăpare, salvare, mântuire. – V. izbăvi. DOOM
izbăvíre s. f., g.-d. art. izbăvírii; pl. izbăvíri
izbăvirile
IZBĂVÍRE, izbăviri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) izbăvi și rezultatul ei; scăpare, salvare, mântuire. – V. izbăvi. DOOM
izbăvíre s. f., g.-d. art. izbăvírii; pl. izbăvíri
izbăvirilor
IZBĂVÍRE, izbăviri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) izbăvi și rezultatul ei; scăpare, salvare, mântuire. – V. izbăvi. DOOM
izbăvíre s. f., g.-d. art. izbăvírii; pl. izbăvíri
izbăviră
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăvirăm
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăvirăți
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăvise
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăvisem
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăviseră
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăviserăm
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăviserăți
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăviseși
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăviseți
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăvit
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăvit
IZBĂVÍT, -Ă, izbăviți, -te, adj. (Pop.) Scăpat, salvat; mântuit. – V. izbăvi.
izbăvita
IZBĂVÍT, -Ă, izbăviți, -te, adj. (Pop.) Scăpat, salvat; mântuit. – V. izbăvi.
izbăvite
IZBĂVÍT, -Ă, izbăviți, -te, adj. (Pop.) Scăpat, salvat; mântuit. – V. izbăvi.
izbăvitei
IZBĂVÍT, -Ă, izbăviți, -te, adj. (Pop.) Scăpat, salvat; mântuit. – V. izbăvi.
izbăvitele
IZBĂVÍT, -Ă, izbăviți, -te, adj. (Pop.) Scăpat, salvat; mântuit. – V. izbăvi.
izbăvitelor
IZBĂVÍT, -Ă, izbăviți, -te, adj. (Pop.) Scăpat, salvat; mântuit. – V. izbăvi.
izbăvitoare
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitoare
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitoarea
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitoarea
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitoarei
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitoarei
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitoarele
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitoarele
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitoarelor
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitoarelor
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitor
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitor
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitori
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitori
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitorii
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitorii
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitorilor
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitorilor
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitorul
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitorul
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitorului
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitorului
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor. DOOM
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre
izbăvitul
IZBĂVÍT, -Ă, izbăviți, -te, adj. (Pop.) Scăpat, salvat; mântuit. – V. izbăvi.
izbăvitului
IZBĂVÍT, -Ă, izbăviți, -te, adj. (Pop.) Scăpat, salvat; mântuit. – V. izbăvi.
izbăviși
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăviți
IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din sl. izbaviti. DOOM
izbăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbăvésc, imperf. 3 sg. izbăveá; conj. prez. 3 să izbăveáscă
izbăviți
IZBĂVÍT, -Ă, izbăviți, -te, adj. (Pop.) Scăpat, salvat; mântuit. – V. izbăvi.
izbăviții
IZBĂVÍT, -Ă, izbăviți, -te, adj. (Pop.) Scăpat, salvat; mântuit. – V. izbăvi.
izbăviților
IZBĂVÍT, -Ă, izbăviți, -te, adj. (Pop.) Scăpat, salvat; mântuit. – V. izbăvi.
izda
izdá (-déz, -ít), vb. – A se îmbolnăvi, a suferi de ceva. Sb. izdati „a elimina” (DAR; Graur, BL, VI, 152). În Olt. și Banat. – Der. izdat, s. n. (boală de stomac); izdat, s. m. (diavol); iujdă, s. f. (chin, suferință); iujdănit, adj. (blestemat).
izdare
izdá (-déz, -ít), vb. – A se îmbolnăvi, a suferi de ceva. Sb. izdati „a elimina” (DAR; Graur, BL, VI, 152). În Olt. și Banat. – Der. izdat, s. n. (boală de stomac); izdat, s. m. (diavol); iujdă, s. f. (chin, suferință); iujdănit, adj. (blestemat).
izdat
IZDÁT s. n. (Regional) Colici intestinale; crampe stomacale. De izdat, pe neașteptate, murise Ochian. STANCU, D. 6. DOOM
izdát (pop.) s. n., pl. izdáturi
izdat
izdá (-déz, -ít), vb. – A se îmbolnăvi, a suferi de ceva. Sb. izdati „a elimina” (DAR; Graur, BL, VI, 152). În Olt. și Banat. – Der. izdat, s. n. (boală de stomac); izdat, s. m. (diavol); iujdă, s. f. (chin, suferință); iujdănit, adj. (blestemat).
izdatul
IZDÁT s. n. (Regional) Colici intestinale; crampe stomacale. De izdat, pe neașteptate, murise Ochian. STANCU, D. 6. DOOM
izdát (pop.) s. n., pl. izdáturi
izdatului
IZDÁT s. n. (Regional) Colici intestinale; crampe stomacale. De izdat, pe neașteptate, murise Ochian. STANCU, D. 6. DOOM
izdát (pop.) s. n., pl. izdáturi
izdaturi
IZDÁT s. n. (Regional) Colici intestinale; crampe stomacale. De izdat, pe neașteptate, murise Ochian. STANCU, D. 6. DOOM
izdát (pop.) s. n., pl. izdáturi
izdaturile
IZDÁT s. n. (Regional) Colici intestinale; crampe stomacale. De izdat, pe neașteptate, murise Ochian. STANCU, D. 6. DOOM
izdát (pop.) s. n., pl. izdáturi
izdaturilor
IZDÁT s. n. (Regional) Colici intestinale; crampe stomacale. De izdat, pe neașteptate, murise Ochian. STANCU, D. 6. DOOM
izdát (pop.) s. n., pl. izdáturi
izdăni
IZDĂNÍ, izdănésc, vb. IV. (Var.) Ijderi. (cf. ijderi)
izdănire
IZDĂNÍ, izdănésc, vb. IV. (Var.) Ijderi. (cf. ijderi)
izdănit
IZDĂNÍ, izdănésc, vb. IV. (Var.) Ijderi. (cf. ijderi)
izdări
IZDĂRÍ, izdărésc, vb. IV. (Var.) Ijderi. (cf. ijderi)
izdărire
IZDĂRÍ, izdărésc, vb. IV. (Var.) Ijderi. (cf. ijderi)
izdărit
IZDĂRÍ, izdărésc, vb. IV. (Var.) Ijderi. (cf. ijderi)
izdăritură
IZDĂRITÚRĂ, izdăritúri, s. f. (Înv.) 1. Plan, proiect. 2. Creație. (din izdări + suf. -(i)tură; cf. ijderi)
izentalp
IZENTÁLP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entalpia rămâne constantă. // s.f. Linie care unește pe o diagramă punctele cu aceeași entalpie. [< germ. isenthalp, Isenthalpe]. DOOM
izentálp adj. m., pl. izentálpi; f. izentálpă, pl. izentálpe
izentalpa
IZENTÁLP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entalpia rămâne constantă. // s.f. Linie care unește pe o diagramă punctele cu aceeași entalpie. [< germ. isenthalp, Isenthalpe]. DOOM
izentálp adj. m., pl. izentálpi; f. izentálpă, pl. izentálpe
izentalpe
IZENTÁLP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entalpia rămâne constantă. // s.f. Linie care unește pe o diagramă punctele cu aceeași entalpie. [< germ. isenthalp, Isenthalpe]. DOOM
izentálp adj. m., pl. izentálpi; f. izentálpă, pl. izentálpe
izentalpei
IZENTÁLP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entalpia rămâne constantă. // s.f. Linie care unește pe o diagramă punctele cu aceeași entalpie. [< germ. isenthalp, Isenthalpe]. DOOM
izentálp adj. m., pl. izentálpi; f. izentálpă, pl. izentálpe
izentalpele
IZENTÁLP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entalpia rămâne constantă. // s.f. Linie care unește pe o diagramă punctele cu aceeași entalpie. [< germ. isenthalp, Isenthalpe]. DOOM
izentálp adj. m., pl. izentálpi; f. izentálpă, pl. izentálpe
izentalpelor
IZENTÁLP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entalpia rămâne constantă. // s.f. Linie care unește pe o diagramă punctele cu aceeași entalpie. [< germ. isenthalp, Isenthalpe]. DOOM
izentálp adj. m., pl. izentálpi; f. izentálpă, pl. izentálpe
izentalpi
IZENTÁLP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entalpia rămâne constantă. // s.f. Linie care unește pe o diagramă punctele cu aceeași entalpie. [< germ. isenthalp, Isenthalpe]. DOOM
izentálp adj. m., pl. izentálpi; f. izentálpă, pl. izentálpe
izentalpii
IZENTÁLP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entalpia rămâne constantă. // s.f. Linie care unește pe o diagramă punctele cu aceeași entalpie. [< germ. isenthalp, Isenthalpe]. DOOM
izentálp adj. m., pl. izentálpi; f. izentálpă, pl. izentálpe
izentalpilor
IZENTÁLP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entalpia rămâne constantă. // s.f. Linie care unește pe o diagramă punctele cu aceeași entalpie. [< germ. isenthalp, Isenthalpe]. DOOM
izentálp adj. m., pl. izentálpi; f. izentálpă, pl. izentálpe
izentalpul
IZENTÁLP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entalpia rămâne constantă. // s.f. Linie care unește pe o diagramă punctele cu aceeași entalpie. [< germ. isenthalp, Isenthalpe]. DOOM
izentálp adj. m., pl. izentálpi; f. izentálpă, pl. izentálpe
izentalpului
IZENTÁLP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entalpia rămâne constantă. // s.f. Linie care unește pe o diagramă punctele cu aceeași entalpie. [< germ. isenthalp, Isenthalpe]. DOOM
izentálp adj. m., pl. izentálpi; f. izentálpă, pl. izentálpe
izentrop
IZENTRÓP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entropia rămâne constantă. [< germ. isentrop]. DOOM
izentróp adj. m., pl. izentrópi; f. izentrópă, pl. izentrópe
izentropa
IZENTRÓP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entropia rămâne constantă. [< germ. isentrop]. DOOM
izentróp adj. m., pl. izentrópi; f. izentrópă, pl. izentrópe
izentrope
IZENTRÓP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entropia rămâne constantă. [< germ. isentrop]. DOOM
izentróp adj. m., pl. izentrópi; f. izentrópă, pl. izentrópe
izentropei
IZENTRÓP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entropia rămâne constantă. [< germ. isentrop]. DOOM
izentróp adj. m., pl. izentrópi; f. izentrópă, pl. izentrópe
izentropele
IZENTRÓP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entropia rămâne constantă. [< germ. isentrop]. DOOM
izentróp adj. m., pl. izentrópi; f. izentrópă, pl. izentrópe
izentropelor
IZENTRÓP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entropia rămâne constantă. [< germ. isentrop]. DOOM
izentróp adj. m., pl. izentrópi; f. izentrópă, pl. izentrópe
izentropi
IZENTRÓP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entropia rămâne constantă. [< germ. isentrop]. DOOM
izentróp adj. m., pl. izentrópi; f. izentrópă, pl. izentrópe
izentropii
IZENTRÓP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entropia rămâne constantă. [< germ. isentrop]. DOOM
izentróp adj. m., pl. izentrópi; f. izentrópă, pl. izentrópe
izentropilor
IZENTRÓP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entropia rămâne constantă. [< germ. isentrop]. DOOM
izentróp adj. m., pl. izentrópi; f. izentrópă, pl. izentrópe
izentropul
IZENTRÓP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entropia rămâne constantă. [< germ. isentrop]. DOOM
izentróp adj. m., pl. izentrópi; f. izentrópă, pl. izentrópe
izentropului
IZENTRÓP, -Ă adj. (Despre transformările unui sistem fizic) În decursul căruia entropia rămâne constantă. [< germ. isentrop]. DOOM
izentróp adj. m., pl. izentrópi; f. izentrópă, pl. izentrópe
izgonea
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgoneai
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgoneam
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgonească
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgoneau
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgoneați
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgonesc
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgonește
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgonești
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgoni
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgonii
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgonim
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgonind
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgonire
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgonire
IZGONÍRE s. f. Acțiunea de a izgoni și rezultatul ei; alungare. – V. izgoni. DOOM
izgoníre s. f., g.-d. art. izgonírii
izgonirea
IZGONÍRE s. f. Acțiunea de a izgoni și rezultatul ei; alungare. – V. izgoni. DOOM
izgoníre s. f., g.-d. art. izgonírii
izgoniri
IZGONÍRE s. f. Acțiunea de a izgoni și rezultatul ei; alungare. – V. izgoni. DOOM
izgoníre s. f., g.-d. art. izgonírii
izgonirii
IZGONÍRE s. f. Acțiunea de a izgoni și rezultatul ei; alungare. – V. izgoni. DOOM
izgoníre s. f., g.-d. art. izgonírii
izgonirile
IZGONÍRE s. f. Acțiunea de a izgoni și rezultatul ei; alungare. – V. izgoni. DOOM
izgoníre s. f., g.-d. art. izgonírii
izgonirilor
IZGONÍRE s. f. Acțiunea de a izgoni și rezultatul ei; alungare. – V. izgoni. DOOM
izgoníre s. f., g.-d. art. izgonírii
izgoniră
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgonirăm
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgonirăți
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgonise
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgonisem
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgoniseră
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgoniserăm
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgoniserăți
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgoniseși
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgoniseți
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgonit
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgoniși
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgoniți
IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti. DOOM
izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă
izgorâre
izgorî (-résc, -ít), vb. refl. – Despre cereale, a fermenta. Sl. izgorĕti (Tiktin; DAR), cf. sb. izgorjeti, rus. izgorĕtĭ. Cf. dogorî, prigoare.
izgorî
izgorî (-résc, -ít), vb. refl. – Despre cereale, a fermenta. Sl. izgorĕti (Tiktin; DAR), cf. sb. izgorjeti, rus. izgorĕtĭ. Cf. dogorî, prigoare.
izi
iz (ízuri), s. n. – Miros și gust particular. Mag. iz (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sau mai probabil tc. iz „urmă” (Bogrea, Dacor., IV, 826). – Der. izi, vb. (a mirosi).
izidi
izidí (-désc, -ít), vb. refl. – 1. A se strica. – 2. A muri. Bg. izjaždam „a se consuma” (DAR), cf. sl. izŭjadati (Tiktin).
izinea
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izineai
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izineală
IZINEÁLĂ s. f. (Regional) Izină.
izineam
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izinească
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izineau
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izineați
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izinesc
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izinește
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izinești
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izini
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izinii
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izinim
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izinind
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izinire
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izinire
IZINÍ, izinésc, vb. IV. 1. Intranz. A slăbi, a se ogârji, a zălezi. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări. (cf. izină)
iziniră
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izinirăm
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izinirăți
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izinise
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izinisem
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
iziniseră
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
iziniserăm
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
iziniserăți
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
iziniseși
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
iziniseți
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izinit
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izinit
IZINÍT, -Ă, iziniți, -te, adj. (Regional) Murdar; p. ext. slăbit, pipernicit. (Cu pronunțare regională) Ca o umbră e mama... Alături de mama, în copaie, izînit la față, frate-meu. STANCU, D. 231.
iziniși
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
iziniți
IZINÍ, izinesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Despre rufe) A spăla prost, de mîntuială; a băga în boală. 2. Refl. A nu se dezvolta normal; a se pipernici, a se închirci. DOOM
iziní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izinésc, imperf. 3 sg. izineá; conj. prez. 3 să izineáscă
izină
IZÍNĂ s. f. (Regional) 1. Murdărie a rufelor sau a hainelor purtate prea mult. ◊ Expr. A băga rufele în izină = a băga rufele în boală, v. boală. 2. Dezvoltare anormală; piperniceală.
izlaz
IZLÁZ, izlazuri, s. n. Loc sau câmp nelucrat, pe care crește iarba, folosit ca pășune; imaș, pășune. [Var.: isláz s. n.] – Din bg. izlaz. DOOM
izláz s. n., pl. izlázuri
izlazul
IZLÁZ, izlazuri, s. n. Loc sau câmp nelucrat, pe care crește iarba, folosit ca pășune; imaș, pășune. [Var.: isláz s. n.] – Din bg. izlaz. DOOM
izláz s. n., pl. izlázuri
izlazului
IZLÁZ, izlazuri, s. n. Loc sau câmp nelucrat, pe care crește iarba, folosit ca pășune; imaș, pășune. [Var.: isláz s. n.] – Din bg. izlaz. DOOM
izláz s. n., pl. izlázuri
izlazuri
IZLÁZ, izlazuri, s. n. Loc sau câmp nelucrat, pe care crește iarba, folosit ca pășune; imaș, pășune. [Var.: isláz s. n.] – Din bg. izlaz. DOOM
izláz s. n., pl. izlázuri
izlazurile
IZLÁZ, izlazuri, s. n. Loc sau câmp nelucrat, pe care crește iarba, folosit ca pășune; imaș, pășune. [Var.: isláz s. n.] – Din bg. izlaz. DOOM
izláz s. n., pl. izlázuri
izlazurilor
IZLÁZ, izlazuri, s. n. Loc sau câmp nelucrat, pe care crește iarba, folosit ca pășune; imaș, pășune. [Var.: isláz s. n.] – Din bg. izlaz. DOOM
izláz s. n., pl. izlázuri
izluc
IZLÚC s. m. v. iuzluc.
izmana
IZMÁNĂ, izmene, s. f. (Mai ales la pl.) Obiect de lenjerie bărbătească, asemănător pantalonului, care acoperă corpul de la talie în jos; indispensabili, nădragi. [Var.: (reg.) izmeánă s. f.] – Din bg. izmeni. DOOM
izmánă s. f., g.-d. art. izménei, pl. izméne
izmeană
IZMÁNĂ, izmene, s. f. (Mai ales la pl.) Obiect de lenjerie bărbătească, asemănător pantalonului, care acoperă corpul de la talie în jos; indispensabili, nădragi. [Var.: (reg.) izmeánă s. f.] – Din bg. izmeni. DOOM
izmánă s. f., g.-d. art. izménei, pl. izméne
izmene
IZMÁNĂ, izmene, s. f. (Mai ales la pl.) Obiect de lenjerie bărbătească, asemănător pantalonului, care acoperă corpul de la talie în jos; indispensabili, nădragi. [Var.: (reg.) izmeánă s. f.] – Din bg. izmeni. DOOM
izmánă s. f., g.-d. art. izménei, pl. izméne
izmenea
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmeneai
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmeneala
IZMENEÁLĂ, izmeneli, s. f. (Fam.) Purtare, atitudine afectată, lipsită de seriozitate, pretențioasă; fandoseală, sclifoseală. ♦ Strâmbătură, grimasă. – Izmeni + suf. -eală. DOOM
izmeneálă (fam.) s. f., g.-d. art. izmenélii; pl. izmenéli
izmeneam
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmenească
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmeneau
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmeneați
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmenei
IZMÁNĂ, izmene, s. f. (Mai ales la pl.) Obiect de lenjerie bărbătească, asemănător pantalonului, care acoperă corpul de la talie în jos; indispensabili, nădragi. [Var.: (reg.) izmeánă s. f.] – Din bg. izmeni. DOOM
izmánă s. f., g.-d. art. izménei, pl. izméne
izmenele
IZMÁNĂ, izmene, s. f. (Mai ales la pl.) Obiect de lenjerie bărbătească, asemănător pantalonului, care acoperă corpul de la talie în jos; indispensabili, nădragi. [Var.: (reg.) izmeánă s. f.] – Din bg. izmeni. DOOM
izmánă s. f., g.-d. art. izménei, pl. izméne
izmeneli
IZMENEÁLĂ, izmeneli, s. f. (Fam.) Purtare, atitudine afectată, lipsită de seriozitate, pretențioasă; fandoseală, sclifoseală. ♦ Strâmbătură, grimasă. – Izmeni + suf. -eală. DOOM
izmeneálă (fam.) s. f., g.-d. art. izmenélii; pl. izmenéli
izmenelii
IZMENEÁLĂ, izmeneli, s. f. (Fam.) Purtare, atitudine afectată, lipsită de seriozitate, pretențioasă; fandoseală, sclifoseală. ♦ Strâmbătură, grimasă. – Izmeni + suf. -eală. DOOM
izmeneálă (fam.) s. f., g.-d. art. izmenélii; pl. izmenéli
izmenelile
IZMENEÁLĂ, izmeneli, s. f. (Fam.) Purtare, atitudine afectată, lipsită de seriozitate, pretențioasă; fandoseală, sclifoseală. ♦ Strâmbătură, grimasă. – Izmeni + suf. -eală. DOOM
izmeneálă (fam.) s. f., g.-d. art. izmenélii; pl. izmenéli
izmenelilor
IZMENEÁLĂ, izmeneli, s. f. (Fam.) Purtare, atitudine afectată, lipsită de seriozitate, pretențioasă; fandoseală, sclifoseală. ♦ Strâmbătură, grimasă. – Izmeni + suf. -eală. DOOM
izmeneálă (fam.) s. f., g.-d. art. izmenélii; pl. izmenéli
izmenelor
IZMÁNĂ, izmene, s. f. (Mai ales la pl.) Obiect de lenjerie bărbătească, asemănător pantalonului, care acoperă corpul de la talie în jos; indispensabili, nădragi. [Var.: (reg.) izmeánă s. f.] – Din bg. izmeni. DOOM
izmánă s. f., g.-d. art. izménei, pl. izméne
izmenesc
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmenește
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmenești
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmeni
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmenii
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmenim
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmenind
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmenire
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmenire
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”.
izmeniră
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmenirăm
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmenirăți
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmenise
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmenisem
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmeniseră
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmeniserăm
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmeniserăți
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmeniseși
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmeniseți
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmenit
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmenit
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmenit
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmenita
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmenita
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmenite
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmenite
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmenitei
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmenitei
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmenitele
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmenitele
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmenitelor
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmenitelor
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmenitul
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmenitul
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmenitului
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmenitului
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmeniși
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmeniți
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”. DOOM
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă
izmeniți
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmeniți
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmeniții
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmeniții
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmeniților
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmeniților
IZMENÍT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni. DOOM
izmenít (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeníți; adj. f., s. f. izmenítă, pl. izmeníte
izmă
ÍZMĂ s. f. Plantă erbacee perenă din familia labiatelor, cu frunzele pețiolate și florile roșii-violete dispuse în spice la vârful tulpinilor sau ramurilor, întreaga plantă având un miros plăcut caracteristic; mentă (Mentha piperita). ◊ Izmă creață = specie de izmă cu frunzele pețiolate și crețe, folosită la prepararea unor medicamente; mentă creață (Mentha crispa). Izma-broaștei = plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori roz, care crește prin locurile mlăștinoase (Mentha aquatica). – Et. nec. DOOM
!ízmă-creáță s. f., g.-d. art. ízmei-créțe
iznaf
IZNÁF s. n. v. isnaf.
iznoava
IZNOÁVĂ, iznoave, s. f. (Pop.) 1. Lucru nou, noutate; născocire. ◊ Loc. adv. De iznoavă = din nou, de la capăt, încă o dată. 2. Poznă, glumă, ghidușie; minciună, scornitură. – Din sl. izŭ nova „din nou”. DOOM
iznoávă (pop.) s. f., g.-d. art. iznoávei; pl. iznoáve
iznoave
IZNOÁVĂ, iznoave, s. f. (Pop.) 1. Lucru nou, noutate; născocire. ◊ Loc. adv. De iznoavă = din nou, de la capăt, încă o dată. 2. Poznă, glumă, ghidușie; minciună, scornitură. – Din sl. izŭ nova „din nou”. DOOM
iznoávă (pop.) s. f., g.-d. art. iznoávei; pl. iznoáve
iznoavei
IZNOÁVĂ, iznoave, s. f. (Pop.) 1. Lucru nou, noutate; născocire. ◊ Loc. adv. De iznoavă = din nou, de la capăt, încă o dată. 2. Poznă, glumă, ghidușie; minciună, scornitură. – Din sl. izŭ nova „din nou”. DOOM
iznoávă (pop.) s. f., g.-d. art. iznoávei; pl. iznoáve
iznoavele
IZNOÁVĂ, iznoave, s. f. (Pop.) 1. Lucru nou, noutate; născocire. ◊ Loc. adv. De iznoavă = din nou, de la capăt, încă o dată. 2. Poznă, glumă, ghidușie; minciună, scornitură. – Din sl. izŭ nova „din nou”. DOOM
iznoávă (pop.) s. f., g.-d. art. iznoávei; pl. iznoáve
iznoavelor
IZNOÁVĂ, iznoave, s. f. (Pop.) 1. Lucru nou, noutate; născocire. ◊ Loc. adv. De iznoavă = din nou, de la capăt, încă o dată. 2. Poznă, glumă, ghidușie; minciună, scornitură. – Din sl. izŭ nova „din nou”. DOOM
iznoávă (pop.) s. f., g.-d. art. iznoávei; pl. iznoáve
izo
IZO- Element prim de compunere savantă însemnând „egal”. [Var. iso-. / < fr. iso-, cf. gr. isos].
izoamplitudine
IZOAMPLITÚDINE s.f. Linie care unește punctele cu aceeași amplitudine a temperaturii medii sau extreme a aerului dintr-o perioadă de timp. [Var. isoamplitudine s.f. / cf. germ. Isoamplitude]. DOOM
izoamplitúdine (-zo-am-) s. f., g.-d. art. izoamplitúdinii; pl. izoamplitúdini
izoamplitudinea
IZOAMPLITÚDINE s.f. Linie care unește punctele cu aceeași amplitudine a temperaturii medii sau extreme a aerului dintr-o perioadă de timp. [Var. isoamplitudine s.f. / cf. germ. Isoamplitude]. DOOM
izoamplitúdine (-zo-am-) s. f., g.-d. art. izoamplitúdinii; pl. izoamplitúdini
izoamplitudini
IZOAMPLITÚDINE s.f. Linie care unește punctele cu aceeași amplitudine a temperaturii medii sau extreme a aerului dintr-o perioadă de timp. [Var. isoamplitudine s.f. / cf. germ. Isoamplitude]. DOOM
izoamplitúdine (-zo-am-) s. f., g.-d. art. izoamplitúdinii; pl. izoamplitúdini
izoamplitudinii
IZOAMPLITÚDINE s.f. Linie care unește punctele cu aceeași amplitudine a temperaturii medii sau extreme a aerului dintr-o perioadă de timp. [Var. isoamplitudine s.f. / cf. germ. Isoamplitude]. DOOM
izoamplitúdine (-zo-am-) s. f., g.-d. art. izoamplitúdinii; pl. izoamplitúdini
izoamplitudinile
IZOAMPLITÚDINE s.f. Linie care unește punctele cu aceeași amplitudine a temperaturii medii sau extreme a aerului dintr-o perioadă de timp. [Var. isoamplitudine s.f. / cf. germ. Isoamplitude]. DOOM
izoamplitúdine (-zo-am-) s. f., g.-d. art. izoamplitúdinii; pl. izoamplitúdini
izoamplitudinilor
IZOAMPLITÚDINE s.f. Linie care unește punctele cu aceeași amplitudine a temperaturii medii sau extreme a aerului dintr-o perioadă de timp. [Var. isoamplitudine s.f. / cf. germ. Isoamplitude]. DOOM
izoamplitúdine (-zo-am-) s. f., g.-d. art. izoamplitúdinii; pl. izoamplitúdini
izoanabaza
IZOANABÁZĂ s.f. (Geol.) Linie care unește punctele în care scoarța terestră are aceeași viteză de înălțare. [Pron. -zo-a-, var. isoanabază s.f. / < engl. isoanabase, cf. fr. isoanabase]. DOOM
izoanabáză (-zo-a-) s. f., g.-d. art. izoanabázei; pl. izoanabáze
izoanabaze
IZOANABÁZĂ s.f. (Geol.) Linie care unește punctele în care scoarța terestră are aceeași viteză de înălțare. [Pron. -zo-a-, var. isoanabază s.f. / < engl. isoanabase, cf. fr. isoanabase]. DOOM
izoanabáză (-zo-a-) s. f., g.-d. art. izoanabázei; pl. izoanabáze
izoanabazei
IZOANABÁZĂ s.f. (Geol.) Linie care unește punctele în care scoarța terestră are aceeași viteză de înălțare. [Pron. -zo-a-, var. isoanabază s.f. / < engl. isoanabase, cf. fr. isoanabase]. DOOM
izoanabáză (-zo-a-) s. f., g.-d. art. izoanabázei; pl. izoanabáze
izoanabazele
IZOANABÁZĂ s.f. (Geol.) Linie care unește punctele în care scoarța terestră are aceeași viteză de înălțare. [Pron. -zo-a-, var. isoanabază s.f. / < engl. isoanabase, cf. fr. isoanabase]. DOOM
izoanabáză (-zo-a-) s. f., g.-d. art. izoanabázei; pl. izoanabáze
izoanabazelor
IZOANABÁZĂ s.f. (Geol.) Linie care unește punctele în care scoarța terestră are aceeași viteză de înălțare. [Pron. -zo-a-, var. isoanabază s.f. / < engl. isoanabase, cf. fr. isoanabase]. DOOM
izoanabáză (-zo-a-) s. f., g.-d. art. izoanabázei; pl. izoanabáze
izobar
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobar
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobara
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobara
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobare
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobare
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobarei
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobarei
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobarele
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobarele
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobarelor
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobarelor
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobari
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobari
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobarii
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobarii
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobarilor
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobarilor
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobarul
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobarul
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobarului
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobarului
IZOBÁR, -Ă, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constantă. ◊ Linie (sau curbă) izobară (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă, pe o diagramă etc. punctele cu aceeași presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeași masă atomică, dar care diferă prin numărul atomic și se găsesc în căsuțe diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare. DOOM
izobár adj. m., s. m., pl. izobári; adj. f., s. f. izobáră, pl. izobáre
izobat
IZOBÁT, -Ă adj. De aceeași adâncime. // s.f. izobată – linie care unește pe o hartă marină sau geologică punctele cu aceeași adâncime. [Var. isobat, -ă adj., s.f. / < fr. isobathe, cf. gr. isos – egal, bathos – profunzime].
izobata
IZOBÁT, -Ă adj. De aceeași adâncime. // s.f. izobată – linie care unește pe o hartă marină sau geologică punctele cu aceeași adâncime. [Var. isobat, -ă adj., s.f. / < fr. isobathe, cf. gr. isos – egal, bathos – profunzime].
izobata
IZOBÁTĂ, izobate, s. f. (Geogr.) Linie care unește, pe o hartă, punctele cu aceeași adâncime față de o suprafață de referință (lac, mare, ocean). – Din fr. isobathe. DOOM
izobátă (linie care unește punctele cu aceeași adâncime) s. f., g.-d. art. izobátei; pl. izobáte
izobate
IZOBÁT, -Ă adj. De aceeași adâncime. // s.f. izobată – linie care unește pe o hartă marină sau geologică punctele cu aceeași adâncime. [Var. isobat, -ă adj., s.f. / < fr. isobathe, cf. gr. isos – egal, bathos – profunzime].
izobate
IZOBÁTĂ, izobate, s. f. (Geogr.) Linie care unește, pe o hartă, punctele cu aceeași adâncime față de o suprafață de referință (lac, mare, ocean). – Din fr. isobathe. DOOM
izobátă (linie care unește punctele cu aceeași adâncime) s. f., g.-d. art. izobátei; pl. izobáte
izobatei
IZOBÁT, -Ă adj. De aceeași adâncime. // s.f. izobată – linie care unește pe o hartă marină sau geologică punctele cu aceeași adâncime. [Var. isobat, -ă adj., s.f. / < fr. isobathe, cf. gr. isos – egal, bathos – profunzime].
izobatei
IZOBÁTĂ, izobate, s. f. (Geogr.) Linie care unește, pe o hartă, punctele cu aceeași adâncime față de o suprafață de referință (lac, mare, ocean). – Din fr. isobathe. DOOM
izobátă (linie care unește punctele cu aceeași adâncime) s. f., g.-d. art. izobátei; pl. izobáte
izobatele
IZOBÁT, -Ă adj. De aceeași adâncime. // s.f. izobată – linie care unește pe o hartă marină sau geologică punctele cu aceeași adâncime. [Var. isobat, -ă adj., s.f. / < fr. isobathe, cf. gr. isos – egal, bathos – profunzime].
izobatele
IZOBÁTĂ, izobate, s. f. (Geogr.) Linie care unește, pe o hartă, punctele cu aceeași adâncime față de o suprafață de referință (lac, mare, ocean). – Din fr. isobathe. DOOM
izobátă (linie care unește punctele cu aceeași adâncime) s. f., g.-d. art. izobátei; pl. izobáte
izobatelor
IZOBÁT, -Ă adj. De aceeași adâncime. // s.f. izobată – linie care unește pe o hartă marină sau geologică punctele cu aceeași adâncime. [Var. isobat, -ă adj., s.f. / < fr. isobathe, cf. gr. isos – egal, bathos – profunzime].
izobatelor
IZOBÁTĂ, izobate, s. f. (Geogr.) Linie care unește, pe o hartă, punctele cu aceeași adâncime față de o suprafață de referință (lac, mare, ocean). – Din fr. isobathe. DOOM
izobátă (linie care unește punctele cu aceeași adâncime) s. f., g.-d. art. izobátei; pl. izobáte
izobatul
IZOBÁT, -Ă adj. De aceeași adâncime. // s.f. izobată – linie care unește pe o hartă marină sau geologică punctele cu aceeași adâncime. [Var. isobat, -ă adj., s.f. / < fr. isobathe, cf. gr. isos – egal, bathos – profunzime].
izobatului
IZOBÁT, -Ă adj. De aceeași adâncime. // s.f. izobată – linie care unește pe o hartă marină sau geologică punctele cu aceeași adâncime. [Var. isobat, -ă adj., s.f. / < fr. isobathe, cf. gr. isos – egal, bathos – profunzime].
izobați
IZOBÁT, -Ă adj. De aceeași adâncime. // s.f. izobată – linie care unește pe o hartă marină sau geologică punctele cu aceeași adâncime. [Var. isobat, -ă adj., s.f. / < fr. isobathe, cf. gr. isos – egal, bathos – profunzime].
izobații
IZOBÁT, -Ă adj. De aceeași adâncime. // s.f. izobată – linie care unește pe o hartă marină sau geologică punctele cu aceeași adâncime. [Var. isobat, -ă adj., s.f. / < fr. isobathe, cf. gr. isos – egal, bathos – profunzime].
izobaților
IZOBÁT, -Ă adj. De aceeași adâncime. // s.f. izobată – linie care unește pe o hartă marină sau geologică punctele cu aceeași adâncime. [Var. isobat, -ă adj., s.f. / < fr. isobathe, cf. gr. isos – egal, bathos – profunzime].
izobutan
IZOBUTÁN s.n. Gaz inflamabil incolor, folosit ca materie primă la producerea benzinei pentru avioane. [Var. isobutan s.n. / < fr. isobutane].
izobutani
IZOBUTÁN s.n. Gaz inflamabil incolor, folosit ca materie primă la producerea benzinei pentru avioane. [Var. isobutan s.n. / < fr. isobutane].
izobutanii
IZOBUTÁN s.n. Gaz inflamabil incolor, folosit ca materie primă la producerea benzinei pentru avioane. [Var. isobutan s.n. / < fr. isobutane].
izobutanilor
IZOBUTÁN s.n. Gaz inflamabil incolor, folosit ca materie primă la producerea benzinei pentru avioane. [Var. isobutan s.n. / < fr. isobutane].
izobutanul
IZOBUTÁN s.n. Gaz inflamabil incolor, folosit ca materie primă la producerea benzinei pentru avioane. [Var. isobutan s.n. / < fr. isobutane].
izobutanului
IZOBUTÁN s.n. Gaz inflamabil incolor, folosit ca materie primă la producerea benzinei pentru avioane. [Var. isobutan s.n. / < fr. isobutane].
izobutena
IZOBUTÉNĂ s.f. Carbură etilenică, extrasă prin cracarea petrolului. [< isobutène]. DOOM
izobuténă s. f., g.-d. art. izobuténei
izobutene
IZOBUTÉNĂ s.f. Carbură etilenică, extrasă prin cracarea petrolului. [< isobutène]. DOOM
izobuténă s. f., g.-d. art. izobuténei
izobutenei
IZOBUTÉNĂ s.f. Carbură etilenică, extrasă prin cracarea petrolului. [< isobutène]. DOOM
izobuténă s. f., g.-d. art. izobuténei
izocaren
IZOCARÉN, -Ă adj. (Despre volumele unei nave scufundate în apă) Care sunt egale, dar de forme diferite. [Var. isocaren, -ă adj. / < fr. isocarène].
izocatabază
IZOCATABÁZĂ s.f. Linie care unește punctele cu aceeași intensitate a mișcării de scufundare a scoarței terestre. [Var. isocatabază s.f. / < fr. isocatabase, cf. gr. isos – egal, kata – în jos].
izochimen
IZOCHIMÉN, -Ă adj. Cu egală temperatură medie de iarnă. // s.f. Linie care unește punctele de pe suprafața Pământului cu aceeași temperatură medie în timpul iernii. [Var. isochimen, -ă adj., s.f. / < fr. isochimène, cf. gr. isos – egal, cheimainen – a fi rece].
izochimena
IZOCHIMÉN, -Ă adj. Cu egală temperatură medie de iarnă. // s.f. Linie care unește punctele de pe suprafața Pământului cu aceeași temperatură medie în timpul iernii. [Var. isochimen, -ă adj., s.f. / < fr. isochimène, cf. gr. isos – egal, cheimainen – a fi rece].
izochimene
IZOCHIMÉN, -Ă adj. Cu egală temperatură medie de iarnă. // s.f. Linie care unește punctele de pe suprafața Pământului cu aceeași temperatură medie în timpul iernii. [Var. isochimen, -ă adj., s.f. / < fr. isochimène, cf. gr. isos – egal, cheimainen – a fi rece].
izochimenei
IZOCHIMÉN, -Ă adj. Cu egală temperatură medie de iarnă. // s.f. Linie care unește punctele de pe suprafața Pământului cu aceeași temperatură medie în timpul iernii. [Var. isochimen, -ă adj., s.f. / < fr. isochimène, cf. gr. isos – egal, cheimainen – a fi rece].
izochimenele
IZOCHIMÉN, -Ă adj. Cu egală temperatură medie de iarnă. // s.f. Linie care unește punctele de pe suprafața Pământului cu aceeași temperatură medie în timpul iernii. [Var. isochimen, -ă adj., s.f. / < fr. isochimène, cf. gr. isos – egal, cheimainen – a fi rece].
izochimenelor
IZOCHIMÉN, -Ă adj. Cu egală temperatură medie de iarnă. // s.f. Linie care unește punctele de pe suprafața Pământului cu aceeași temperatură medie în timpul iernii. [Var. isochimen, -ă adj., s.f. / < fr. isochimène, cf. gr. isos – egal, cheimainen – a fi rece].
izochimeni
IZOCHIMÉN, -Ă adj. Cu egală temperatură medie de iarnă. // s.f. Linie care unește punctele de pe suprafața Pământului cu aceeași temperatură medie în timpul iernii. [Var. isochimen, -ă adj., s.f. / < fr. isochimène, cf. gr. isos – egal, cheimainen – a fi rece].
izochimenii
IZOCHIMÉN, -Ă adj. Cu egală temperatură medie de iarnă. // s.f. Linie care unește punctele de pe suprafața Pământului cu aceeași temperatură medie în timpul iernii. [Var. isochimen, -ă adj., s.f. / < fr. isochimène, cf. gr. isos – egal, cheimainen – a fi rece].
izochimenilor
IZOCHIMÉN, -Ă adj. Cu egală temperatură medie de iarnă. // s.f. Linie care unește punctele de pe suprafața Pământului cu aceeași temperatură medie în timpul iernii. [Var. isochimen, -ă adj., s.f. / < fr. isochimène, cf. gr. isos – egal, cheimainen – a fi rece].
izochimenul
IZOCHIMÉN, -Ă adj. Cu egală temperatură medie de iarnă. // s.f. Linie care unește punctele de pe suprafața Pământului cu aceeași temperatură medie în timpul iernii. [Var. isochimen, -ă adj., s.f. / < fr. isochimène, cf. gr. isos – egal, cheimainen – a fi rece].
izochimenului
IZOCHIMÉN, -Ă adj. Cu egală temperatură medie de iarnă. // s.f. Linie care unește punctele de pe suprafața Pământului cu aceeași temperatură medie în timpul iernii. [Var. isochimen, -ă adj., s.f. / < fr. isochimène, cf. gr. isos – egal, cheimainen – a fi rece].
izochinolina
IZOCHINOLÍNĂ s.f. (Chim.) Compus cu caracter aromatic obținut din gudron de cărbune, care se folosește în sinteza coloranților, a unor medicamente etc. [Var. isochinolină s.f. / < fr. isoquinoline].
izochinoline
IZOCHINOLÍNĂ s.f. (Chim.) Compus cu caracter aromatic obținut din gudron de cărbune, care se folosește în sinteza coloranților, a unor medicamente etc. [Var. isochinolină s.f. / < fr. isoquinoline].
izochinolinei
IZOCHINOLÍNĂ s.f. (Chim.) Compus cu caracter aromatic obținut din gudron de cărbune, care se folosește în sinteza coloranților, a unor medicamente etc. [Var. isochinolină s.f. / < fr. isoquinoline].
izoclin
IZOCLÍN, -Ă adj. Cu aceeași înclinație; cu pante egale. // s.f. izoclină – linie care unește punctele de la suprafața Pământului cu aceeași înclinație magnetică. [Var. isoclin, -ă adj., s.f. / < fr. isocline, cf. gr. isos – egal, kline – pantă].
izoclina
IZOCLÍN, -Ă adj. Cu aceeași înclinație; cu pante egale. // s.f. izoclină – linie care unește punctele de la suprafața Pământului cu aceeași înclinație magnetică. [Var. isoclin, -ă adj., s.f. / < fr. isocline, cf. gr. isos – egal, kline – pantă].
izoclina
IZOCLÍNĂ, izocline, s. f. Linie care unește, pe o hartă, punctele care au aceeași înclinație magnetică. – Din fr. isocline. DOOM
izoclínă (-zo-cli-) s. f., g.-d. art. izoclínei; pl. izoclíne
izoclinal
IZOCLINÁL, -Ă adj. (Geol.) Structură izoclinală = asociație de cute având flancurile paralele cu aceeași înclinare. [Var. isoclinal, -ă adj. / < fr. isoclinal].
izocline
IZOCLÍN, -Ă adj. Cu aceeași înclinație; cu pante egale. // s.f. izoclină – linie care unește punctele de la suprafața Pământului cu aceeași înclinație magnetică. [Var. isoclin, -ă adj., s.f. / < fr. isocline, cf. gr. isos – egal, kline – pantă].
izocline
IZOCLÍNĂ, izocline, s. f. Linie care unește, pe o hartă, punctele care au aceeași înclinație magnetică. – Din fr. isocline. DOOM
izoclínă (-zo-cli-) s. f., g.-d. art. izoclínei; pl. izoclíne
izoclinei
IZOCLÍN, -Ă adj. Cu aceeași înclinație; cu pante egale. // s.f. izoclină – linie care unește punctele de la suprafața Pământului cu aceeași înclinație magnetică. [Var. isoclin, -ă adj., s.f. / < fr. isocline, cf. gr. isos – egal, kline – pantă].
izoclinei
IZOCLÍNĂ, izocline, s. f. Linie care unește, pe o hartă, punctele care au aceeași înclinație magnetică. – Din fr. isocline. DOOM
izoclínă (-zo-cli-) s. f., g.-d. art. izoclínei; pl. izoclíne
izoclinele
IZOCLÍN, -Ă adj. Cu aceeași înclinație; cu pante egale. // s.f. izoclină – linie care unește punctele de la suprafața Pământului cu aceeași înclinație magnetică. [Var. isoclin, -ă adj., s.f. / < fr. isocline, cf. gr. isos – egal, kline – pantă].
izoclinele
IZOCLÍNĂ, izocline, s. f. Linie care unește, pe o hartă, punctele care au aceeași înclinație magnetică. – Din fr. isocline. DOOM
izoclínă (-zo-cli-) s. f., g.-d. art. izoclínei; pl. izoclíne
izoclinelor
IZOCLÍN, -Ă adj. Cu aceeași înclinație; cu pante egale. // s.f. izoclină – linie care unește punctele de la suprafața Pământului cu aceeași înclinație magnetică. [Var. isoclin, -ă adj., s.f. / < fr. isocline, cf. gr. isos – egal, kline – pantă].
izoclinelor
IZOCLÍNĂ, izocline, s. f. Linie care unește, pe o hartă, punctele care au aceeași înclinație magnetică. – Din fr. isocline. DOOM
izoclínă (-zo-cli-) s. f., g.-d. art. izoclínei; pl. izoclíne
izoclini
IZOCLÍN, -Ă adj. Cu aceeași înclinație; cu pante egale. // s.f. izoclină – linie care unește punctele de la suprafața Pământului cu aceeași înclinație magnetică. [Var. isoclin, -ă adj., s.f. / < fr. isocline, cf. gr. isos – egal, kline – pantă].
izoclinii
IZOCLÍN, -Ă adj. Cu aceeași înclinație; cu pante egale. // s.f. izoclină – linie care unește punctele de la suprafața Pământului cu aceeași înclinație magnetică. [Var. isoclin, -ă adj., s.f. / < fr. isocline, cf. gr. isos – egal, kline – pantă].
izoclinilor
IZOCLÍN, -Ă adj. Cu aceeași înclinație; cu pante egale. // s.f. izoclină – linie care unește punctele de la suprafața Pământului cu aceeași înclinație magnetică. [Var. isoclin, -ă adj., s.f. / < fr. isocline, cf. gr. isos – egal, kline – pantă].
izoclinul
IZOCLÍN, -Ă adj. Cu aceeași înclinație; cu pante egale. // s.f. izoclină – linie care unește punctele de la suprafața Pământului cu aceeași înclinație magnetică. [Var. isoclin, -ă adj., s.f. / < fr. isocline, cf. gr. isos – egal, kline – pantă].
izoclinului
IZOCLÍN, -Ă adj. Cu aceeași înclinație; cu pante egale. // s.f. izoclină – linie care unește punctele de la suprafața Pământului cu aceeași înclinație magnetică. [Var. isoclin, -ă adj., s.f. / < fr. isocline, cf. gr. isos – egal, kline – pantă].
izocor
IZOCÓR, -Ă, izocori, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările sistemelor fizice) Care are loc la un volum constant. 2. S. f. Curbă care reprezintă pe o diagramă o transformare izocoră (1). – Din fr. isochore. DOOM
izocór adj. m., pl. izocóri; f. izocóră, pl. izocóre
izocora
IZOCÓR, -Ă, izocori, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările sistemelor fizice) Care are loc la un volum constant. 2. S. f. Curbă care reprezintă pe o diagramă o transformare izocoră (1). – Din fr. isochore. DOOM
izocór adj. m., pl. izocóri; f. izocóră, pl. izocóre
izocore
IZOCÓR, -Ă, izocori, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările sistemelor fizice) Care are loc la un volum constant. 2. S. f. Curbă care reprezintă pe o diagramă o transformare izocoră (1). – Din fr. isochore. DOOM
izocór adj. m., pl. izocóri; f. izocóră, pl. izocóre
izocorei
IZOCÓR, -Ă, izocori, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările sistemelor fizice) Care are loc la un volum constant. 2. S. f. Curbă care reprezintă pe o diagramă o transformare izocoră (1). – Din fr. isochore. DOOM
izocór adj. m., pl. izocóri; f. izocóră, pl. izocóre
izocorele
IZOCÓR, -Ă, izocori, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările sistemelor fizice) Care are loc la un volum constant. 2. S. f. Curbă care reprezintă pe o diagramă o transformare izocoră (1). – Din fr. isochore. DOOM
izocór adj. m., pl. izocóri; f. izocóră, pl. izocóre
izocorelor
IZOCÓR, -Ă, izocori, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările sistemelor fizice) Care are loc la un volum constant. 2. S. f. Curbă care reprezintă pe o diagramă o transformare izocoră (1). – Din fr. isochore. DOOM
izocór adj. m., pl. izocóri; f. izocóră, pl. izocóre
izocori
IZOCÓR, -Ă, izocori, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările sistemelor fizice) Care are loc la un volum constant. 2. S. f. Curbă care reprezintă pe o diagramă o transformare izocoră (1). – Din fr. isochore. DOOM
izocór adj. m., pl. izocóri; f. izocóră, pl. izocóre
izocoria
IZOCORÍE s.f. (Anat.) Egalitate a pupilelor la ambii ochi. [Var. isocorie s.f. / < fr. isocorie, cf. gr. isos – egal, kore – pupilă].
izocorie
IZOCORÍE s.f. (Anat.) Egalitate a pupilelor la ambii ochi. [Var. isocorie s.f. / < fr. isocorie, cf. gr. isos – egal, kore – pupilă].
izocoriei
IZOCORÍE s.f. (Anat.) Egalitate a pupilelor la ambii ochi. [Var. isocorie s.f. / < fr. isocorie, cf. gr. isos – egal, kore – pupilă].
izocorii
IZOCÓR, -Ă, izocori, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările sistemelor fizice) Care are loc la un volum constant. 2. S. f. Curbă care reprezintă pe o diagramă o transformare izocoră (1). – Din fr. isochore. DOOM
izocór adj. m., pl. izocóri; f. izocóră, pl. izocóre
izocorii
IZOCORÍE s.f. (Anat.) Egalitate a pupilelor la ambii ochi. [Var. isocorie s.f. / < fr. isocorie, cf. gr. isos – egal, kore – pupilă].
izocorilor
IZOCÓR, -Ă, izocori, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările sistemelor fizice) Care are loc la un volum constant. 2. S. f. Curbă care reprezintă pe o diagramă o transformare izocoră (1). – Din fr. isochore. DOOM
izocór adj. m., pl. izocóri; f. izocóră, pl. izocóre
izocorul
IZOCÓR, -Ă, izocori, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările sistemelor fizice) Care are loc la un volum constant. 2. S. f. Curbă care reprezintă pe o diagramă o transformare izocoră (1). – Din fr. isochore. DOOM
izocór adj. m., pl. izocóri; f. izocóră, pl. izocóre
izocorului
IZOCÓR, -Ă, izocori, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre procesele sau transformările sistemelor fizice) Care are loc la un volum constant. 2. S. f. Curbă care reprezintă pe o diagramă o transformare izocoră (1). – Din fr. isochore. DOOM
izocór adj. m., pl. izocóri; f. izocóră, pl. izocóre
izocrom
IZOCRÓM, -Ă adj. (Despre două lumini) Care produc aceeași senzație de culoare când acționează simultan asupra vederii. [Var. isocrom, -ă adj. / < germ. isochrom, fr. isochrome]. DOOM
izocróm (-zo-crom) adj. m., pl. izocrómi; f. izocrómă, pl. izocróme
izocroma
IZOCRÓM, -Ă adj. (Despre două lumini) Care produc aceeași senzație de culoare când acționează simultan asupra vederii. [Var. isocrom, -ă adj. / < germ. isochrom, fr. isochrome]. DOOM
izocróm (-zo-crom) adj. m., pl. izocrómi; f. izocrómă, pl. izocróme
izocromatic
IZOCROMÁTIC, -Ă adj. De culoare uniformă; izocrom. ♦ (Fot.) Sensibil la toate culorile spectrului. [Var. isocromatic, -ă adj. / < fr. isochromatique]. DOOM
izocromátic (-zo-cro-) adj. m., pl. izocromátici; f. izocromátică, pl. izocromátice
izocromatica
IZOCROMÁTIC, -Ă adj. De culoare uniformă; izocrom. ♦ (Fot.) Sensibil la toate culorile spectrului. [Var. isocromatic, -ă adj. / < fr. isochromatique]. DOOM
izocromátic (-zo-cro-) adj. m., pl. izocromátici; f. izocromátică, pl. izocromátice
izocromatice
IZOCROMÁTIC, -Ă adj. De culoare uniformă; izocrom. ♦ (Fot.) Sensibil la toate culorile spectrului. [Var. isocromatic, -ă adj. / < fr. isochromatique]. DOOM
izocromátic (-zo-cro-) adj. m., pl. izocromátici; f. izocromátică, pl. izocromátice
izocromaticei
IZOCROMÁTIC, -Ă adj. De culoare uniformă; izocrom. ♦ (Fot.) Sensibil la toate culorile spectrului. [Var. isocromatic, -ă adj. / < fr. isochromatique]. DOOM
izocromátic (-zo-cro-) adj. m., pl. izocromátici; f. izocromátică, pl. izocromátice
izocromaticele
IZOCROMÁTIC, -Ă adj. De culoare uniformă; izocrom. ♦ (Fot.) Sensibil la toate culorile spectrului. [Var. isocromatic, -ă adj. / < fr. isochromatique]. DOOM
izocromátic (-zo-cro-) adj. m., pl. izocromátici; f. izocromátică, pl. izocromátice
izocromaticelor
IZOCROMÁTIC, -Ă adj. De culoare uniformă; izocrom. ♦ (Fot.) Sensibil la toate culorile spectrului. [Var. isocromatic, -ă adj. / < fr. isochromatique]. DOOM
izocromátic (-zo-cro-) adj. m., pl. izocromátici; f. izocromátică, pl. izocromátice
izocromatici
IZOCROMÁTIC, -Ă adj. De culoare uniformă; izocrom. ♦ (Fot.) Sensibil la toate culorile spectrului. [Var. isocromatic, -ă adj. / < fr. isochromatique]. DOOM
izocromátic (-zo-cro-) adj. m., pl. izocromátici; f. izocromátică, pl. izocromátice
izocromaticii
IZOCROMÁTIC, -Ă adj. De culoare uniformă; izocrom. ♦ (Fot.) Sensibil la toate culorile spectrului. [Var. isocromatic, -ă adj. / < fr. isochromatique]. DOOM
izocromátic (-zo-cro-) adj. m., pl. izocromátici; f. izocromátică, pl. izocromátice
izocromaticilor
IZOCROMÁTIC, -Ă adj. De culoare uniformă; izocrom. ♦ (Fot.) Sensibil la toate culorile spectrului. [Var. isocromatic, -ă adj. / < fr. isochromatique]. DOOM
izocromátic (-zo-cro-) adj. m., pl. izocromátici; f. izocromátică, pl. izocromátice
izocromaticul
IZOCROMÁTIC, -Ă adj. De culoare uniformă; izocrom. ♦ (Fot.) Sensibil la toate culorile spectrului. [Var. isocromatic, -ă adj. / < fr. isochromatique]. DOOM
izocromátic (-zo-cro-) adj. m., pl. izocromátici; f. izocromátică, pl. izocromátice
izocromaticului
IZOCROMÁTIC, -Ă adj. De culoare uniformă; izocrom. ♦ (Fot.) Sensibil la toate culorile spectrului. [Var. isocromatic, -ă adj. / < fr. isochromatique]. DOOM
izocromátic (-zo-cro-) adj. m., pl. izocromátici; f. izocromátică, pl. izocromátice
izocromazia
IZOCROMAZÍE s.f. Colorație analoagă a unor obiecte. [Var. isocromasie s.f. / < germ. Isochromasie, cf. gr. isos – egal, chroma – culoare].
izocromazie
IZOCROMAZÍE s.f. Colorație analoagă a unor obiecte. [Var. isocromasie s.f. / < germ. Isochromasie, cf. gr. isos – egal, chroma – culoare].
izocromaziei
IZOCROMAZÍE s.f. Colorație analoagă a unor obiecte. [Var. isocromasie s.f. / < germ. Isochromasie, cf. gr. isos – egal, chroma – culoare].
izocromazii
IZOCROMAZÍE s.f. Colorație analoagă a unor obiecte. [Var. isocromasie s.f. / < germ. Isochromasie, cf. gr. isos – egal, chroma – culoare].
izocrome
IZOCRÓM, -Ă adj. (Despre două lumini) Care produc aceeași senzație de culoare când acționează simultan asupra vederii. [Var. isocrom, -ă adj. / < germ. isochrom, fr. isochrome]. DOOM
izocróm (-zo-crom) adj. m., pl. izocrómi; f. izocrómă, pl. izocróme
izocromei
IZOCRÓM, -Ă adj. (Despre două lumini) Care produc aceeași senzație de culoare când acționează simultan asupra vederii. [Var. isocrom, -ă adj. / < germ. isochrom, fr. isochrome]. DOOM
izocróm (-zo-crom) adj. m., pl. izocrómi; f. izocrómă, pl. izocróme
izocromele
IZOCRÓM, -Ă adj. (Despre două lumini) Care produc aceeași senzație de culoare când acționează simultan asupra vederii. [Var. isocrom, -ă adj. / < germ. isochrom, fr. isochrome]. DOOM
izocróm (-zo-crom) adj. m., pl. izocrómi; f. izocrómă, pl. izocróme
izocromelor
IZOCRÓM, -Ă adj. (Despre două lumini) Care produc aceeași senzație de culoare când acționează simultan asupra vederii. [Var. isocrom, -ă adj. / < germ. isochrom, fr. isochrome]. DOOM
izocróm (-zo-crom) adj. m., pl. izocrómi; f. izocrómă, pl. izocróme
izocromi
IZOCRÓM, -Ă adj. (Despre două lumini) Care produc aceeași senzație de culoare când acționează simultan asupra vederii. [Var. isocrom, -ă adj. / < germ. isochrom, fr. isochrome]. DOOM
izocróm (-zo-crom) adj. m., pl. izocrómi; f. izocrómă, pl. izocróme
izocromii
IZOCRÓM, -Ă adj. (Despre două lumini) Care produc aceeași senzație de culoare când acționează simultan asupra vederii. [Var. isocrom, -ă adj. / < germ. isochrom, fr. isochrome]. DOOM
izocróm (-zo-crom) adj. m., pl. izocrómi; f. izocrómă, pl. izocróme
izocromilor
IZOCRÓM, -Ă adj. (Despre două lumini) Care produc aceeași senzație de culoare când acționează simultan asupra vederii. [Var. isocrom, -ă adj. / < germ. isochrom, fr. isochrome]. DOOM
izocróm (-zo-crom) adj. m., pl. izocrómi; f. izocrómă, pl. izocróme
izocromul
IZOCRÓM, -Ă adj. (Despre două lumini) Care produc aceeași senzație de culoare când acționează simultan asupra vederii. [Var. isocrom, -ă adj. / < germ. isochrom, fr. isochrome]. DOOM
izocróm (-zo-crom) adj. m., pl. izocrómi; f. izocrómă, pl. izocróme
izocromului
IZOCRÓM, -Ă adj. (Despre două lumini) Care produc aceeași senzație de culoare când acționează simultan asupra vederii. [Var. isocrom, -ă adj. / < germ. isochrom, fr. isochrome]. DOOM
izocróm (-zo-crom) adj. m., pl. izocrómi; f. izocrómă, pl. izocróme
izocron
IZOCRÓN, -Ă, izocroni, -e, adj. (Despre procesele sau transformările de stare fizică sau chimică) Care are durată egală. – Din fr. isochrone. DOOM
izocrón (-zo-cron) adj. m., pl. izocróni; f. izocrónă, pl. izocróne
izocrona
IZOCRÓN, -Ă, izocroni, -e, adj. (Despre procesele sau transformările de stare fizică sau chimică) Care are durată egală. – Din fr. isochrone. DOOM
izocrón (-zo-cron) adj. m., pl. izocróni; f. izocrónă, pl. izocróne
izocrone
IZOCRÓN, -Ă, izocroni, -e, adj. (Despre procesele sau transformările de stare fizică sau chimică) Care are durată egală. – Din fr. isochrone. DOOM
izocrón (-zo-cron) adj. m., pl. izocróni; f. izocrónă, pl. izocróne
izocronei
IZOCRÓN, -Ă, izocroni, -e, adj. (Despre procesele sau transformările de stare fizică sau chimică) Care are durată egală. – Din fr. isochrone. DOOM
izocrón (-zo-cron) adj. m., pl. izocróni; f. izocrónă, pl. izocróne
izocronele
IZOCRÓN, -Ă, izocroni, -e, adj. (Despre procesele sau transformările de stare fizică sau chimică) Care are durată egală. – Din fr. isochrone. DOOM
izocrón (-zo-cron) adj. m., pl. izocróni; f. izocrónă, pl. izocróne
izocronelor
IZOCRÓN, -Ă, izocroni, -e, adj. (Despre procesele sau transformările de stare fizică sau chimică) Care are durată egală. – Din fr. isochrone. DOOM
izocrón (-zo-cron) adj. m., pl. izocróni; f. izocrónă, pl. izocróne
izocroni
IZOCRÓN, -Ă, izocroni, -e, adj. (Despre procesele sau transformările de stare fizică sau chimică) Care are durată egală. – Din fr. isochrone. DOOM
izocrón (-zo-cron) adj. m., pl. izocróni; f. izocrónă, pl. izocróne
izocronic
IZOCRÓNIC, -Ă adj. Izocron. [Var. isocronic, -ă adj. / < fr. isochronique].
izocronii
IZOCRÓN, -Ă, izocroni, -e, adj. (Despre procesele sau transformările de stare fizică sau chimică) Care are durată egală. – Din fr. isochrone. DOOM
izocrón (-zo-cron) adj. m., pl. izocróni; f. izocrónă, pl. izocróne
izocronilor
IZOCRÓN, -Ă, izocroni, -e, adj. (Despre procesele sau transformările de stare fizică sau chimică) Care are durată egală. – Din fr. isochrone. DOOM
izocrón (-zo-cron) adj. m., pl. izocróni; f. izocrónă, pl. izocróne
izocronism
IZOCRONÍSM s.n. Însușirea de a fi izocron. ♦ Proprietate a unor fenomene periodice de a se repeta în mod identic după o perioadă anumită de timp. ♦ Stare a două celule nervoase sau musculare având aceeași cronaxie. [Var. isocronism s.n. / cf. fr. isochronisme]. DOOM
izocronísm (-zo-cro-) s. n.
izocronismul
IZOCRONÍSM s.n. Însușirea de a fi izocron. ♦ Proprietate a unor fenomene periodice de a se repeta în mod identic după o perioadă anumită de timp. ♦ Stare a două celule nervoase sau musculare având aceeași cronaxie. [Var. isocronism s.n. / cf. fr. isochronisme]. DOOM
izocronísm (-zo-cro-) s. n.
izocronismului
IZOCRONÍSM s.n. Însușirea de a fi izocron. ♦ Proprietate a unor fenomene periodice de a se repeta în mod identic după o perioadă anumită de timp. ♦ Stare a două celule nervoase sau musculare având aceeași cronaxie. [Var. isocronism s.n. / cf. fr. isochronisme]. DOOM
izocronísm (-zo-cro-) s. n.
izocronul
IZOCRÓN, -Ă, izocroni, -e, adj. (Despre procesele sau transformările de stare fizică sau chimică) Care are durată egală. – Din fr. isochrone. DOOM
izocrón (-zo-cron) adj. m., pl. izocróni; f. izocrónă, pl. izocróne
izocronului
IZOCRÓN, -Ă, izocroni, -e, adj. (Despre procesele sau transformările de stare fizică sau chimică) Care are durată egală. – Din fr. isochrone. DOOM
izocrón (-zo-cron) adj. m., pl. izocróni; f. izocrónă, pl. izocróne
izodimorf
IZODIMÓRF, -Ă adj. (Despre substanțe) Care prezintă izodimorfism. [< fr. isodimorphe].
izodimorfism
IZODIMORFÍSM s.n. (Chim.) Proprietate a unor compuși izomorfi de a forma cristale mixte. [< fr. isodimorphisme].
izodinamia
IZODINAMÍE s.f. Identitate de valoare energetică a două sau mai multor alimente. [Var. isodinamie s.f. / < fr. isodynamie, cf. gr. isos – egal, dynamis – forță]. DOOM
izodinamíe s. f., art. izodinamía, g.-d. izodinamíi, art. izodinamíei
izodinamic
IZODINÁMIC, -Ă, izodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are aceeași componentă orizontală a câmpului magnetic. 2. S. f. Linie care trece prin punctele de egală intensitate a componentei orizontale a câmpului magnetic pământesc. – Din fr. isodynamique. DOOM
izodinámică s. f., g.-d. art. izodinámicii; pl. izodinámice
izodinamica
IZODINÁMIC, -Ă, izodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are aceeași componentă orizontală a câmpului magnetic. 2. S. f. Linie care trece prin punctele de egală intensitate a componentei orizontale a câmpului magnetic pământesc. – Din fr. isodynamique. DOOM
izodinámică s. f., g.-d. art. izodinámicii; pl. izodinámice
izodinamica
IZODINÁMIC, -Ă, izodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are aceeași componentă orizontală a câmpului magnetic. 2. S. f. Linie care trece prin punctele de egală intensitate a componentei orizontale a câmpului magnetic pământesc. – Din fr. isodynamique. DOOM
izodinámică s. f., g.-d. art. izodinámicii; pl. izodinámice
izodinamice
IZODINÁMIC, -Ă, izodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are aceeași componentă orizontală a câmpului magnetic. 2. S. f. Linie care trece prin punctele de egală intensitate a componentei orizontale a câmpului magnetic pământesc. – Din fr. isodynamique. DOOM
izodinámică s. f., g.-d. art. izodinámicii; pl. izodinámice
izodinamice
IZODINÁMIC, -Ă, izodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are aceeași componentă orizontală a câmpului magnetic. 2. S. f. Linie care trece prin punctele de egală intensitate a componentei orizontale a câmpului magnetic pământesc. – Din fr. isodynamique. DOOM
izodinámică s. f., g.-d. art. izodinámicii; pl. izodinámice
izodinamicei
IZODINÁMIC, -Ă, izodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are aceeași componentă orizontală a câmpului magnetic. 2. S. f. Linie care trece prin punctele de egală intensitate a componentei orizontale a câmpului magnetic pământesc. – Din fr. isodynamique. DOOM
izodinámică s. f., g.-d. art. izodinámicii; pl. izodinámice
izodinamicei
IZODINÁMIC, -Ă, izodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are aceeași componentă orizontală a câmpului magnetic. 2. S. f. Linie care trece prin punctele de egală intensitate a componentei orizontale a câmpului magnetic pământesc. – Din fr. isodynamique. DOOM
izodinámică s. f., g.-d. art. izodinámicii; pl. izodinámice
izodinamicele
IZODINÁMIC, -Ă, izodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are aceeași componentă orizontală a câmpului magnetic. 2. S. f. Linie care trece prin punctele de egală intensitate a componentei orizontale a câmpului magnetic pământesc. – Din fr. isodynamique. DOOM
izodinámică s. f., g.-d. art. izodinámicii; pl. izodinámice
izodinamicele
IZODINÁMIC, -Ă, izodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are aceeași componentă orizontală a câmpului magnetic. 2. S. f. Linie care trece prin punctele de egală intensitate a componentei orizontale a câmpului magnetic pământesc. – Din fr. isodynamique. DOOM
izodinámică s. f., g.-d. art. izodinámicii; pl. izodinámice
izodinamicelor
IZODINÁMIC, -Ă, izodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are aceeași componentă orizontală a câmpului magnetic. 2. S. f. Linie care trece prin punctele de egală intensitate a componentei orizontale a câmpului magnetic pământesc. – Din fr. isodynamique. DOOM
izodinámică s. f., g.-d. art. izodinámicii; pl. izodinámice
izodinamicelor
IZODINÁMIC, -Ă, izodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are aceeași componentă orizontală a câmpului magnetic. 2. S. f. Linie care trece prin punctele de egală intensitate a componentei orizontale a câmpului magnetic pământesc. – Din fr. isodynamique. DOOM
izodinámică s. f., g.-d. art. izodinámicii; pl. izodinámice
izodinamici
IZODINÁMIC, -Ă, izodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are aceeași componentă orizontală a câmpului magnetic. 2. S. f. Linie care trece prin punctele de egală intensitate a componentei orizontale a câmpului magnetic pământesc. – Din fr. isodynamique. DOOM
izodinámică s. f., g.-d. art. izodinámicii; pl. izodinámice
izodinamicii
IZODINÁMIC, -Ă, izodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are aceeași componentă orizontală a câmpului magnetic. 2. S. f. Linie care trece prin punctele de egală intensitate a componentei orizontale a câmpului magnetic pământesc. – Din fr. isodynamique. DOOM
izodinámică s. f., g.-d. art. izodinámicii; pl. izodinámice
izodinamicilor
IZODINÁMIC, -Ă, izodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are aceeași componentă orizontală a câmpului magnetic. 2. S. f. Linie care trece prin punctele de egală intensitate a componentei orizontale a câmpului magnetic pământesc. – Din fr. isodynamique. DOOM
izodinámică s. f., g.-d. art. izodinámicii; pl. izodinámice
izodinamicul
IZODINÁMIC, -Ă, izodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are aceeași componentă orizontală a câmpului magnetic. 2. S. f. Linie care trece prin punctele de egală intensitate a componentei orizontale a câmpului magnetic pământesc. – Din fr. isodynamique. DOOM
izodinámică s. f., g.-d. art. izodinámicii; pl. izodinámice
izodinamicului
IZODINÁMIC, -Ă, izodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are aceeași componentă orizontală a câmpului magnetic. 2. S. f. Linie care trece prin punctele de egală intensitate a componentei orizontale a câmpului magnetic pământesc. – Din fr. isodynamique. DOOM
izodinámică s. f., g.-d. art. izodinámicii; pl. izodinámice
izodinamie
IZODINAMÍE s.f. Identitate de valoare energetică a două sau mai multor alimente. [Var. isodinamie s.f. / < fr. isodynamie, cf. gr. isos – egal, dynamis – forță]. DOOM
izodinamíe s. f., art. izodinamía, g.-d. izodinamíi, art. izodinamíei
izodinamiei
IZODINAMÍE s.f. Identitate de valoare energetică a două sau mai multor alimente. [Var. isodinamie s.f. / < fr. isodynamie, cf. gr. isos – egal, dynamis – forță]. DOOM
izodinamíe s. f., art. izodinamía, g.-d. izodinamíi, art. izodinamíei
izodinamii
IZODINAMÍE s.f. Identitate de valoare energetică a două sau mai multor alimente. [Var. isodinamie s.f. / < fr. isodynamie, cf. gr. isos – egal, dynamis – forță]. DOOM
izodinamíe s. f., art. izodinamía, g.-d. izodinamíi, art. izodinamíei
izodont
IZODÓNT, -Ă adj. (Biol.) Referitor la izodonție. [Var. isodont, -ă adj. / cf. germ. isodont].
izodonta
IZODÓNT, -Ă adj. (Biol.) Referitor la izodonție. [Var. isodont, -ă adj. / cf. germ. isodont].
izodonte
IZODÓNT, -Ă adj. (Biol.) Referitor la izodonție. [Var. isodont, -ă adj. / cf. germ. isodont].
izodontei
IZODÓNT, -Ă adj. (Biol.) Referitor la izodonție. [Var. isodont, -ă adj. / cf. germ. isodont].
izodontele
IZODÓNT, -Ă adj. (Biol.) Referitor la izodonție. [Var. isodont, -ă adj. / cf. germ. isodont].
izodontelor
IZODÓNT, -Ă adj. (Biol.) Referitor la izodonție. [Var. isodont, -ă adj. / cf. germ. isodont].
izodontul
IZODÓNT, -Ă adj. (Biol.) Referitor la izodonție. [Var. isodont, -ă adj. / cf. germ. isodont].
izodontului
IZODÓNT, -Ă adj. (Biol.) Referitor la izodonție. [Var. isodont, -ă adj. / cf. germ. isodont].
izodonți
IZODÓNT, -Ă adj. (Biol.) Referitor la izodonție. [Var. isodont, -ă adj. / cf. germ. isodont].
izodonția
IZODONȚÍE s.f. (Biol.) Dentiție formată din același tip de dinți. [Var. isodonție s.f. / < fr. isodontie, cf. gr. isos – egal, odous – dinte].
izodonție
IZODONȚÍE s.f. (Biol.) Dentiție formată din același tip de dinți. [Var. isodonție s.f. / < fr. isodontie, cf. gr. isos – egal, odous – dinte].
izodonției
IZODONȚÍE s.f. (Biol.) Dentiție formată din același tip de dinți. [Var. isodonție s.f. / < fr. isodontie, cf. gr. isos – egal, odous – dinte].
izodonții
IZODÓNT, -Ă adj. (Biol.) Referitor la izodonție. [Var. isodont, -ă adj. / cf. germ. isodont].
izodonții
IZODONȚÍE s.f. (Biol.) Dentiție formată din același tip de dinți. [Var. isodonție s.f. / < fr. isodontie, cf. gr. isos – egal, odous – dinte].
izodonțiile
IZODONȚÍE s.f. (Biol.) Dentiție formată din același tip de dinți. [Var. isodonție s.f. / < fr. isodontie, cf. gr. isos – egal, odous – dinte].
izodonțiilor
IZODONȚÍE s.f. (Biol.) Dentiție formată din același tip de dinți. [Var. isodonție s.f. / < fr. isodontie, cf. gr. isos – egal, odous – dinte].
izodonților
IZODÓNT, -Ă adj. (Biol.) Referitor la izodonție. [Var. isodont, -ă adj. / cf. germ. isodont].
izoedric
IZOÉDRIC, -Ă, izoedrici, -ce, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are toate fețele egale. – Din fr. isoédrique. DOOM
izoédric (-e-dric) adj. m., pl. izoédrici; f. izoédrică, pl. izoédrice
izoedrica
IZOÉDRIC, -Ă, izoedrici, -ce, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are toate fețele egale. – Din fr. isoédrique. DOOM
izoédric (-e-dric) adj. m., pl. izoédrici; f. izoédrică, pl. izoédrice
izoedrice
IZOÉDRIC, -Ă, izoedrici, -ce, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are toate fețele egale. – Din fr. isoédrique. DOOM
izoédric (-e-dric) adj. m., pl. izoédrici; f. izoédrică, pl. izoédrice
izoedricei
IZOÉDRIC, -Ă, izoedrici, -ce, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are toate fețele egale. – Din fr. isoédrique. DOOM
izoédric (-e-dric) adj. m., pl. izoédrici; f. izoédrică, pl. izoédrice
izoedricele
IZOÉDRIC, -Ă, izoedrici, -ce, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are toate fețele egale. – Din fr. isoédrique. DOOM
izoédric (-e-dric) adj. m., pl. izoédrici; f. izoédrică, pl. izoédrice
izoedricelor
IZOÉDRIC, -Ă, izoedrici, -ce, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are toate fețele egale. – Din fr. isoédrique. DOOM
izoédric (-e-dric) adj. m., pl. izoédrici; f. izoédrică, pl. izoédrice
izoedrici
IZOÉDRIC, -Ă, izoedrici, -ce, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are toate fețele egale. – Din fr. isoédrique. DOOM
izoédric (-e-dric) adj. m., pl. izoédrici; f. izoédrică, pl. izoédrice
izoedricii
IZOÉDRIC, -Ă, izoedrici, -ce, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are toate fețele egale. – Din fr. isoédrique. DOOM
izoédric (-e-dric) adj. m., pl. izoédrici; f. izoédrică, pl. izoédrice
izoedricilor
IZOÉDRIC, -Ă, izoedrici, -ce, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are toate fețele egale. – Din fr. isoédrique. DOOM
izoédric (-e-dric) adj. m., pl. izoédrici; f. izoédrică, pl. izoédrice
izoedricul
IZOÉDRIC, -Ă, izoedrici, -ce, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are toate fețele egale. – Din fr. isoédrique. DOOM
izoédric (-e-dric) adj. m., pl. izoédrici; f. izoédrică, pl. izoédrice
izoedricului
IZOÉDRIC, -Ă, izoedrici, -ce, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are toate fețele egale. – Din fr. isoédrique. DOOM
izoédric (-e-dric) adj. m., pl. izoédrici; f. izoédrică, pl. izoédrice
izoelectric
IZOELÉCTRIC, -Ă adj. (Despre un curent electric) Care se menține la același potențial. [Var. isoelectric, -ă adj. / < fr. isoélectrique].
izoelectrica
IZOELÉCTRIC, -Ă adj. (Despre un curent electric) Care se menține la același potențial. [Var. isoelectric, -ă adj. / < fr. isoélectrique].
izoelectrice
IZOELÉCTRIC, -Ă adj. (Despre un curent electric) Care se menține la același potențial. [Var. isoelectric, -ă adj. / < fr. isoélectrique].
izoelectricei
IZOELÉCTRIC, -Ă adj. (Despre un curent electric) Care se menține la același potențial. [Var. isoelectric, -ă adj. / < fr. isoélectrique].
izoelectricele
IZOELÉCTRIC, -Ă adj. (Despre un curent electric) Care se menține la același potențial. [Var. isoelectric, -ă adj. / < fr. isoélectrique].
izoelectricelor
IZOELÉCTRIC, -Ă adj. (Despre un curent electric) Care se menține la același potențial. [Var. isoelectric, -ă adj. / < fr. isoélectrique].
izoelectrici
IZOELÉCTRIC, -Ă adj. (Despre un curent electric) Care se menține la același potențial. [Var. isoelectric, -ă adj. / < fr. isoélectrique].
izoelectricii
IZOELÉCTRIC, -Ă adj. (Despre un curent electric) Care se menține la același potențial. [Var. isoelectric, -ă adj. / < fr. isoélectrique].
izoelectricilor
IZOELÉCTRIC, -Ă adj. (Despre un curent electric) Care se menține la același potențial. [Var. isoelectric, -ă adj. / < fr. isoélectrique].
izoelectricul
IZOELÉCTRIC, -Ă adj. (Despre un curent electric) Care se menține la același potențial. [Var. isoelectric, -ă adj. / < fr. isoélectrique].
izoelectricului
IZOELÉCTRIC, -Ă adj. (Despre un curent electric) Care se menține la același potențial. [Var. isoelectric, -ă adj. / < fr. isoélectrique].
izoentalpie
IZOENTALPÍE s.f. (Med.) Entalpie constantă. [< fr. isoenthalpie].
izofigma
IZOFÍGMĂ s.f. Linie care unește punctele cu aceeași frecvență de apariție a cutremurelor de pământ. [Var. isofigmă s.f. / et. incertă]. DOOM
izofígmă s. f., g.-d. art. izofígmei; pl. izofígme
izofigme
IZOFÍGMĂ s.f. Linie care unește punctele cu aceeași frecvență de apariție a cutremurelor de pământ. [Var. isofigmă s.f. / et. incertă]. DOOM
izofígmă s. f., g.-d. art. izofígmei; pl. izofígme
izofigmei
IZOFÍGMĂ s.f. Linie care unește punctele cu aceeași frecvență de apariție a cutremurelor de pământ. [Var. isofigmă s.f. / et. incertă]. DOOM
izofígmă s. f., g.-d. art. izofígmei; pl. izofígme
izofigmele
IZOFÍGMĂ s.f. Linie care unește punctele cu aceeași frecvență de apariție a cutremurelor de pământ. [Var. isofigmă s.f. / et. incertă]. DOOM
izofígmă s. f., g.-d. art. izofígmei; pl. izofígme
izofigmelor
IZOFÍGMĂ s.f. Linie care unește punctele cu aceeași frecvență de apariție a cutremurelor de pământ. [Var. isofigmă s.f. / et. incertă]. DOOM
izofígmă s. f., g.-d. art. izofígmei; pl. izofígme
izogam
IZOGÁM, -Ă, izogami, -e, adj. (Biol.; despre organisme inferioare sau plante) Care prezintă fenomenul de izogamie. – Din fr. isogame. DOOM
izogám adj. m., pl. izogámi; f. izogámă, pl. izogáme
izogama
IZOGÁM, -Ă, izogami, -e, adj. (Biol.; despre organisme inferioare sau plante) Care prezintă fenomenul de izogamie. – Din fr. isogame. DOOM
izogám adj. m., pl. izogámi; f. izogámă, pl. izogáme
izogama
IZOGÁMĂ s.f. Linie care unește punctele de egală valoare ale accelerației gravitației. [Var. isogamă s.f. / < fr. isogamme]. DOOM
*izogámă s. f., g.-d. art. izogámei; pl. izogáme
izogame
IZOGÁM, -Ă, izogami, -e, adj. (Biol.; despre organisme inferioare sau plante) Care prezintă fenomenul de izogamie. – Din fr. isogame. DOOM
izogám adj. m., pl. izogámi; f. izogámă, pl. izogáme
izogame
IZOGÁMĂ s.f. Linie care unește punctele de egală valoare ale accelerației gravitației. [Var. isogamă s.f. / < fr. isogamme]. DOOM
*izogámă s. f., g.-d. art. izogámei; pl. izogáme
izogamei
IZOGÁM, -Ă, izogami, -e, adj. (Biol.; despre organisme inferioare sau plante) Care prezintă fenomenul de izogamie. – Din fr. isogame. DOOM
izogám adj. m., pl. izogámi; f. izogámă, pl. izogáme
izogamei
IZOGÁMĂ s.f. Linie care unește punctele de egală valoare ale accelerației gravitației. [Var. isogamă s.f. / < fr. isogamme]. DOOM
*izogámă s. f., g.-d. art. izogámei; pl. izogáme
izogamele
IZOGÁM, -Ă, izogami, -e, adj. (Biol.; despre organisme inferioare sau plante) Care prezintă fenomenul de izogamie. – Din fr. isogame. DOOM
izogám adj. m., pl. izogámi; f. izogámă, pl. izogáme
izogamele
IZOGÁMĂ s.f. Linie care unește punctele de egală valoare ale accelerației gravitației. [Var. isogamă s.f. / < fr. isogamme]. DOOM
*izogámă s. f., g.-d. art. izogámei; pl. izogáme
izogamelor
IZOGÁM, -Ă, izogami, -e, adj. (Biol.; despre organisme inferioare sau plante) Care prezintă fenomenul de izogamie. – Din fr. isogame. DOOM
izogám adj. m., pl. izogámi; f. izogámă, pl. izogáme
izogamelor
IZOGÁMĂ s.f. Linie care unește punctele de egală valoare ale accelerației gravitației. [Var. isogamă s.f. / < fr. isogamme]. DOOM
*izogámă s. f., g.-d. art. izogámei; pl. izogáme
izogamet
IZOGAMÉȚI s.m.pl. (Biol.; despre gameți masculini și feminini) Identici din punct de vedere morfologic. [Sg. izogamet. / < germ. Isogameten].
izogametul
IZOGAMÉȚI s.m.pl. (Biol.; despre gameți masculini și feminini) Identici din punct de vedere morfologic. [Sg. izogamet. / < germ. Isogameten].
izogametului
IZOGAMÉȚI s.m.pl. (Biol.; despre gameți masculini și feminini) Identici din punct de vedere morfologic. [Sg. izogamet. / < germ. Isogameten].
izogameți
IZOGAMÉȚI s.m.pl. (Biol.; despre gameți masculini și feminini) Identici din punct de vedere morfologic. [Sg. izogamet. / < germ. Isogameten].
izogameții
IZOGAMÉȚI s.m.pl. (Biol.; despre gameți masculini și feminini) Identici din punct de vedere morfologic. [Sg. izogamet. / < germ. Isogameten].
izogameților
IZOGAMÉȚI s.m.pl. (Biol.; despre gameți masculini și feminini) Identici din punct de vedere morfologic. [Sg. izogamet. / < germ. Isogameten].
izogami
IZOGÁM, -Ă, izogami, -e, adj. (Biol.; despre organisme inferioare sau plante) Care prezintă fenomenul de izogamie. – Din fr. isogame. DOOM
izogám adj. m., pl. izogámi; f. izogámă, pl. izogáme
izogamia
IZOGAMÍE s. f. (Biol.) Formă primitivă de înmulțire sexuată, în care cei doi gameți care participă la fecundare sunt asemănători din punct de vedere morfologic. – Din fr. isogamie. DOOM
izogamíe s. f., art. izogamía, g.-d. izogamíi, art. izogamíei
izogamie
IZOGAMÍE s. f. (Biol.) Formă primitivă de înmulțire sexuată, în care cei doi gameți care participă la fecundare sunt asemănători din punct de vedere morfologic. – Din fr. isogamie. DOOM
izogamíe s. f., art. izogamía, g.-d. izogamíi, art. izogamíei
izogamiei
IZOGAMÍE s. f. (Biol.) Formă primitivă de înmulțire sexuată, în care cei doi gameți care participă la fecundare sunt asemănători din punct de vedere morfologic. – Din fr. isogamie. DOOM
izogamíe s. f., art. izogamía, g.-d. izogamíi, art. izogamíei
izogamii
IZOGÁM, -Ă, izogami, -e, adj. (Biol.; despre organisme inferioare sau plante) Care prezintă fenomenul de izogamie. – Din fr. isogame. DOOM
izogám adj. m., pl. izogámi; f. izogámă, pl. izogáme
izogamii
IZOGAMÍE s. f. (Biol.) Formă primitivă de înmulțire sexuată, în care cei doi gameți care participă la fecundare sunt asemănători din punct de vedere morfologic. – Din fr. isogamie. DOOM
izogamíe s. f., art. izogamía, g.-d. izogamíi, art. izogamíei
izogamiile
IZOGAMÍE s. f. (Biol.) Formă primitivă de înmulțire sexuată, în care cei doi gameți care participă la fecundare sunt asemănători din punct de vedere morfologic. – Din fr. isogamie. DOOM
izogamíe s. f., art. izogamía, g.-d. izogamíi, art. izogamíei
izogamiilor
IZOGAMÍE s. f. (Biol.) Formă primitivă de înmulțire sexuată, în care cei doi gameți care participă la fecundare sunt asemănători din punct de vedere morfologic. – Din fr. isogamie. DOOM
izogamíe s. f., art. izogamía, g.-d. izogamíi, art. izogamíei
izogamilor
IZOGÁM, -Ă, izogami, -e, adj. (Biol.; despre organisme inferioare sau plante) Care prezintă fenomenul de izogamie. – Din fr. isogame. DOOM
izogám adj. m., pl. izogámi; f. izogámă, pl. izogáme
izogamul
IZOGÁM, -Ă, izogami, -e, adj. (Biol.; despre organisme inferioare sau plante) Care prezintă fenomenul de izogamie. – Din fr. isogame. DOOM
izogám adj. m., pl. izogámi; f. izogámă, pl. izogáme
izogamului
IZOGÁM, -Ă, izogami, -e, adj. (Biol.; despre organisme inferioare sau plante) Care prezintă fenomenul de izogamie. – Din fr. isogame. DOOM
izogám adj. m., pl. izogámi; f. izogámă, pl. izogáme
izogen
IZOGÉN, -Ă adj. (Biol.; despre țesuturi) Care are aceeași origine embrionară cu un alt țesut. [Var. isogen, -ă adj. / < germ. isogen, cf. gr. isos – egal, lat. genus – gen].
izogena
IZOGÉN, -Ă adj. (Biol.; despre țesuturi) Care are aceeași origine embrionară cu un alt țesut. [Var. isogen, -ă adj. / < germ. isogen, cf. gr. isos – egal, lat. genus – gen].
izogene
IZOGÉN, -Ă adj. (Biol.; despre țesuturi) Care are aceeași origine embrionară cu un alt țesut. [Var. isogen, -ă adj. / < germ. isogen, cf. gr. isos – egal, lat. genus – gen].
izogenei
IZOGÉN, -Ă adj. (Biol.; despre țesuturi) Care are aceeași origine embrionară cu un alt țesut. [Var. isogen, -ă adj. / < germ. isogen, cf. gr. isos – egal, lat. genus – gen].
izogenele
IZOGÉN, -Ă adj. (Biol.; despre țesuturi) Care are aceeași origine embrionară cu un alt țesut. [Var. isogen, -ă adj. / < germ. isogen, cf. gr. isos – egal, lat. genus – gen].
izogenelor
IZOGÉN, -Ă adj. (Biol.; despre țesuturi) Care are aceeași origine embrionară cu un alt țesut. [Var. isogen, -ă adj. / < germ. isogen, cf. gr. isos – egal, lat. genus – gen].
izogeni
IZOGÉN, -Ă adj. (Biol.; despre țesuturi) Care are aceeași origine embrionară cu un alt țesut. [Var. isogen, -ă adj. / < germ. isogen, cf. gr. isos – egal, lat. genus – gen].
izogenii
IZOGÉN, -Ă adj. (Biol.; despre țesuturi) Care are aceeași origine embrionară cu un alt țesut. [Var. isogen, -ă adj. / < germ. isogen, cf. gr. isos – egal, lat. genus – gen].
izogenilor
IZOGÉN, -Ă adj. (Biol.; despre țesuturi) Care are aceeași origine embrionară cu un alt țesut. [Var. isogen, -ă adj. / < germ. isogen, cf. gr. isos – egal, lat. genus – gen].
izogenul
IZOGÉN, -Ă adj. (Biol.; despre țesuturi) Care are aceeași origine embrionară cu un alt țesut. [Var. isogen, -ă adj. / < germ. isogen, cf. gr. isos – egal, lat. genus – gen].
izogenului
IZOGÉN, -Ă adj. (Biol.; despre țesuturi) Care are aceeași origine embrionară cu un alt țesut. [Var. isogen, -ă adj. / < germ. isogen, cf. gr. isos – egal, lat. genus – gen].
izogeoterm
IZOGEOTÉRM, -Ă, izogeotermi, -e, adj., s. f. (Geol.) 1. Adj. (Despre puncte din interiorul Pământului) Care au aceeași temperatură. 2. S. f. Linie care unește punctele terestre cu aceeași temperatură medie a solului; geoizotermă. [Pr.: ge-o-] – Din fr. isogéotherme. DOOM
*izogeotérm (-ge-o-) adj. m., pl. izogeotérmi; f. izogeotérmă, pl. izogeotérme
izogeoterma
IZOGEOTÉRMĂ s.f. Linie care unește pe o hartă meteorologică toate punctele terestre cu aceeași temperatură medie a solului; geoizotermă. [Pron. -ge-o-, var. isogeotermă s.f. / < fr. isogéotherme, cf. gr. isos – egal, lat. genus – gen]. DOOM
izogeotérmă (-ge-o-) s. f., g.-d. art. izogeotérmei; pl. izogeotérme
izogeoterme
IZOGEOTÉRMĂ s.f. Linie care unește pe o hartă meteorologică toate punctele terestre cu aceeași temperatură medie a solului; geoizotermă. [Pron. -ge-o-, var. isogeotermă s.f. / < fr. isogéotherme, cf. gr. isos – egal, lat. genus – gen]. DOOM
izogeotérmă (-ge-o-) s. f., g.-d. art. izogeotérmei; pl. izogeotérme
izogeotermei
IZOGEOTÉRMĂ s.f. Linie care unește pe o hartă meteorologică toate punctele terestre cu aceeași temperatură medie a solului; geoizotermă. [Pron. -ge-o-, var. isogeotermă s.f. / < fr. isogéotherme, cf. gr. isos – egal, lat. genus – gen]. DOOM
izogeotérmă (-ge-o-) s. f., g.-d. art. izogeotérmei; pl. izogeotérme
izogeotermele
IZOGEOTÉRMĂ s.f. Linie care unește pe o hartă meteorologică toate punctele terestre cu aceeași temperatură medie a solului; geoizotermă. [Pron. -ge-o-, var. isogeotermă s.f. / < fr. isogéotherme, cf. gr. isos – egal, lat. genus – gen]. DOOM
izogeotérmă (-ge-o-) s. f., g.-d. art. izogeotérmei; pl. izogeotérme
izogeotermelor
IZOGEOTÉRMĂ s.f. Linie care unește pe o hartă meteorologică toate punctele terestre cu aceeași temperatură medie a solului; geoizotermă. [Pron. -ge-o-, var. isogeotermă s.f. / < fr. isogéotherme, cf. gr. isos – egal, lat. genus – gen]. DOOM
izogeotérmă (-ge-o-) s. f., g.-d. art. izogeotérmei; pl. izogeotérme
izoglosă
ISOGLÓSĂ s. f. v. izoglosă. DOOM
izoglósă (-zo-glo-) s. f., g.-d. art. izoglósei; pl. izoglóse
izogon
IZOGÓN, -Ă, izogoni, -e, adj., s. f. (Figură geometrică) cu (două) unghiuri egale. – Din fr. isogone. DOOM
izogón adj. m., pl. izogóni; f. izogónă, pl. izogóne
izogona
IZOGÓN, -Ă, izogoni, -e, adj., s. f. (Figură geometrică) cu (două) unghiuri egale. – Din fr. isogone. DOOM
izogón adj. m., pl. izogóni; f. izogónă, pl. izogóne
izogona
IZOGÓN, -Ă, izogoni, -e, adj., s. f. (Figură geometrică) cu (două) unghiuri egale. – Din fr. isogone. DOOM
izogón adj. m., pl. izogóni; f. izogónă, pl. izogóne
izogone
IZOGÓN, -Ă, izogoni, -e, adj., s. f. (Figură geometrică) cu (două) unghiuri egale. – Din fr. isogone. DOOM
izogón adj. m., pl. izogóni; f. izogónă, pl. izogóne
izogone
IZOGÓN, -Ă, izogoni, -e, adj., s. f. (Figură geometrică) cu (două) unghiuri egale. – Din fr. isogone. DOOM
izogón adj. m., pl. izogóni; f. izogónă, pl. izogóne
izogonei
IZOGÓN, -Ă, izogoni, -e, adj., s. f. (Figură geometrică) cu (două) unghiuri egale. – Din fr. isogone. DOOM
izogón adj. m., pl. izogóni; f. izogónă, pl. izogóne
izogonei
IZOGÓN, -Ă, izogoni, -e, adj., s. f. (Figură geometrică) cu (două) unghiuri egale. – Din fr. isogone. DOOM
izogón adj. m., pl. izogóni; f. izogónă, pl. izogóne
izogonele
IZOGÓN, -Ă, izogoni, -e, adj., s. f. (Figură geometrică) cu (două) unghiuri egale. – Din fr. isogone. DOOM
izogón adj. m., pl. izogóni; f. izogónă, pl. izogóne
izogonele
IZOGÓN, -Ă, izogoni, -e, adj., s. f. (Figură geometrică) cu (două) unghiuri egale. – Din fr. isogone. DOOM
izogón adj. m., pl. izogóni; f. izogónă, pl. izogóne
izogonelor
IZOGÓN, -Ă, izogoni, -e, adj., s. f. (Figură geometrică) cu (două) unghiuri egale. – Din fr. isogone. DOOM
izogón adj. m., pl. izogóni; f. izogónă, pl. izogóne
izogonelor
IZOGÓN, -Ă, izogoni, -e, adj., s. f. (Figură geometrică) cu (două) unghiuri egale. – Din fr. isogone. DOOM
izogón adj. m., pl. izogóni; f. izogónă, pl. izogóne
izogoni
IZOGÓN, -Ă, izogoni, -e, adj., s. f. (Figură geometrică) cu (două) unghiuri egale. – Din fr. isogone. DOOM
izogón adj. m., pl. izogóni; f. izogónă, pl. izogóne
izogonii
IZOGÓN, -Ă, izogoni, -e, adj., s. f. (Figură geometrică) cu (două) unghiuri egale. – Din fr. isogone. DOOM
izogón adj. m., pl. izogóni; f. izogónă, pl. izogóne
izogonilor
IZOGÓN, -Ă, izogoni, -e, adj., s. f. (Figură geometrică) cu (două) unghiuri egale. – Din fr. isogone. DOOM
izogón adj. m., pl. izogóni; f. izogónă, pl. izogóne
izogonul
IZOGÓN, -Ă, izogoni, -e, adj., s. f. (Figură geometrică) cu (două) unghiuri egale. – Din fr. isogone. DOOM
izogón adj. m., pl. izogóni; f. izogónă, pl. izogóne
izogonului
IZOGÓN, -Ă, izogoni, -e, adj., s. f. (Figură geometrică) cu (două) unghiuri egale. – Din fr. isogone. DOOM
izogón adj. m., pl. izogóni; f. izogónă, pl. izogóne
izohalin
IZOHALÍN, -Ă adj. (Geol.) Cu salinitate constantă. // s.f. Linie care unește punctele cu aceeași salinitate marină. [< fr. isohaline].
izohalina
IZOHALÍN, -Ă adj. (Geol.) Cu salinitate constantă. // s.f. Linie care unește punctele cu aceeași salinitate marină. [< fr. isohaline].
izohaline
IZOHALÍN, -Ă adj. (Geol.) Cu salinitate constantă. // s.f. Linie care unește punctele cu aceeași salinitate marină. [< fr. isohaline].
izohalinei
IZOHALÍN, -Ă adj. (Geol.) Cu salinitate constantă. // s.f. Linie care unește punctele cu aceeași salinitate marină. [< fr. isohaline].
izohalinele
IZOHALÍN, -Ă adj. (Geol.) Cu salinitate constantă. // s.f. Linie care unește punctele cu aceeași salinitate marină. [< fr. isohaline].
izohalinelor
IZOHALÍN, -Ă adj. (Geol.) Cu salinitate constantă. // s.f. Linie care unește punctele cu aceeași salinitate marină. [< fr. isohaline].
izohalini
IZOHALÍN, -Ă adj. (Geol.) Cu salinitate constantă. // s.f. Linie care unește punctele cu aceeași salinitate marină. [< fr. isohaline].
izohalinii
IZOHALÍN, -Ă adj. (Geol.) Cu salinitate constantă. // s.f. Linie care unește punctele cu aceeași salinitate marină. [< fr. isohaline].
izohalinilor
IZOHALÍN, -Ă adj. (Geol.) Cu salinitate constantă. // s.f. Linie care unește punctele cu aceeași salinitate marină. [< fr. isohaline].
izohalinul
IZOHALÍN, -Ă adj. (Geol.) Cu salinitate constantă. // s.f. Linie care unește punctele cu aceeași salinitate marină. [< fr. isohaline].
izohalinului
IZOHALÍN, -Ă adj. (Geol.) Cu salinitate constantă. // s.f. Linie care unește punctele cu aceeași salinitate marină. [< fr. isohaline].
izohelie
IZOHELÍE s.f. Procedeu fotografic de separație a tonurilor, constând în a face, pornind de la negativul original, două noi negative, dintre care unul conține detaliile luminilor celor mai înalte, iar al doilea detaliile umbrelor celor mai profunde. [Gen. -iei. / < germ. Isohelie].
izohieta
IZOHIÉTĂ, izohiete, s. f. Linie care unește, pe hărțile climatice, punctele cu aceeași cantitate de precipitații căzute într-o anumită perioadă de timp. [Pr.: -hi-e-] – Din fr. isohyète. DOOM
izohiétă (-hi-e-) s. f., g.-d. art. izohiétei; pl. izohiéte
izohiete
IZOHIÉTĂ, izohiete, s. f. Linie care unește, pe hărțile climatice, punctele cu aceeași cantitate de precipitații căzute într-o anumită perioadă de timp. [Pr.: -hi-e-] – Din fr. isohyète. DOOM
izohiétă (-hi-e-) s. f., g.-d. art. izohiétei; pl. izohiéte
izohietei
IZOHIÉTĂ, izohiete, s. f. Linie care unește, pe hărțile climatice, punctele cu aceeași cantitate de precipitații căzute într-o anumită perioadă de timp. [Pr.: -hi-e-] – Din fr. isohyète. DOOM
izohiétă (-hi-e-) s. f., g.-d. art. izohiétei; pl. izohiéte
izohietele
IZOHIÉTĂ, izohiete, s. f. Linie care unește, pe hărțile climatice, punctele cu aceeași cantitate de precipitații căzute într-o anumită perioadă de timp. [Pr.: -hi-e-] – Din fr. isohyète. DOOM
izohiétă (-hi-e-) s. f., g.-d. art. izohiétei; pl. izohiéte
izohietelor
IZOHIÉTĂ, izohiete, s. f. Linie care unește, pe hărțile climatice, punctele cu aceeași cantitate de precipitații căzute într-o anumită perioadă de timp. [Pr.: -hi-e-] – Din fr. isohyète. DOOM
izohiétă (-hi-e-) s. f., g.-d. art. izohiétei; pl. izohiéte
izohimen
IZOCHIMÉN, -Ă adj. Cu egală temperatură medie de iarnă. // s.f. Linie care unește punctele de pe suprafața Pământului cu aceeași temperatură medie în timpul iernii. [Var. isochimen, -ă adj., s.f. / < fr. isochimène, cf. gr. isos – egal, cheimainen – a fi rece].
izohipsa
IZOHÍPSĂ s.f. Linie care unește pe hartă punctele cu aceeași altitudine; curbă de nivel. [Var. isohipsă s.f. / < fr. isohypse, cf. gr. isos – egal, hypsos – înălțime]. DOOM
izohípsă s. f., g.-d. art. izohípsei; pl. izohípse
izohipse
IZOHÍPSĂ s.f. Linie care unește pe hartă punctele cu aceeași altitudine; curbă de nivel. [Var. isohipsă s.f. / < fr. isohypse, cf. gr. isos – egal, hypsos – înălțime]. DOOM
izohípsă s. f., g.-d. art. izohípsei; pl. izohípse
izohipsei
IZOHÍPSĂ s.f. Linie care unește pe hartă punctele cu aceeași altitudine; curbă de nivel. [Var. isohipsă s.f. / < fr. isohypse, cf. gr. isos – egal, hypsos – înălțime]. DOOM
izohípsă s. f., g.-d. art. izohípsei; pl. izohípse
izohipsele
IZOHÍPSĂ s.f. Linie care unește pe hartă punctele cu aceeași altitudine; curbă de nivel. [Var. isohipsă s.f. / < fr. isohypse, cf. gr. isos – egal, hypsos – înălțime]. DOOM
izohípsă s. f., g.-d. art. izohípsei; pl. izohípse
izohipselor
IZOHÍPSĂ s.f. Linie care unește pe hartă punctele cu aceeași altitudine; curbă de nivel. [Var. isohipsă s.f. / < fr. isohypse, cf. gr. isos – egal, hypsos – înălțime]. DOOM
izohípsă s. f., g.-d. art. izohípsei; pl. izohípse
izola
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolabil
IZOLÁBIL, -Ă adj. Care poate fi izolat. [Cf. fr. isolable].
izolabila
IZOLÁBIL, -Ă adj. Care poate fi izolat. [Cf. fr. isolable].
izolabile
IZOLÁBIL, -Ă adj. Care poate fi izolat. [Cf. fr. isolable].
izolabilei
IZOLÁBIL, -Ă adj. Care poate fi izolat. [Cf. fr. isolable].
izolabilele
IZOLÁBIL, -Ă adj. Care poate fi izolat. [Cf. fr. isolable].
izolabilelor
IZOLÁBIL, -Ă adj. Care poate fi izolat. [Cf. fr. isolable].
izolabili
IZOLÁBIL, -Ă adj. Care poate fi izolat. [Cf. fr. isolable].
izolabilii
IZOLÁBIL, -Ă adj. Care poate fi izolat. [Cf. fr. isolable].
izolabililor
IZOLÁBIL, -Ă adj. Care poate fi izolat. [Cf. fr. isolable].
izolabilul
IZOLÁBIL, -Ă adj. Care poate fi izolat. [Cf. fr. isolable].
izolabilului
IZOLÁBIL, -Ă adj. Care poate fi izolat. [Cf. fr. isolable].
izolai
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolam
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolament
IZOLAMÉNT s.n. Material izolant aplicat pentru a asigura o izolare. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. isolement, it. isolamento].
izolament
IZOLAMÉNT s.n. Material izolant aplicat pentru a asigura o izolare. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. isolement, it. isolamento].
izolamente
IZOLAMÉNT s.n. Material izolant aplicat pentru a asigura o izolare. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. isolement, it. isolamento].
izolamentele
IZOLAMÉNT s.n. Material izolant aplicat pentru a asigura o izolare. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. isolement, it. isolamento].
izolamentelor
IZOLAMÉNT s.n. Material izolant aplicat pentru a asigura o izolare. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. isolement, it. isolamento].
izolamentul
IZOLAMÉNT s.n. Material izolant aplicat pentru a asigura o izolare. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. isolement, it. isolamento].
izolamentului
IZOLAMÉNT s.n. Material izolant aplicat pentru a asigura o izolare. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. isolement, it. isolamento].
izolant
IZOLÁNT, -Ă, izolanți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat, m.) Care izolează (2), care are proprietatea de a izola. 2. (În sintagma) Limbă izolantă = limbă care nu are afixe și în care raportul dintre cuvinte este determinat de ordinea cuvintelor, de accent etc. – Din fr. isolant. DOOM
izolánt adj. m., pl. izolánți; f. izolántă, pl. izolánte
izolanta
IZOLÁNT, -Ă, izolanți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat, m.) Care izolează (2), care are proprietatea de a izola. 2. (În sintagma) Limbă izolantă = limbă care nu are afixe și în care raportul dintre cuvinte este determinat de ordinea cuvintelor, de accent etc. – Din fr. isolant. DOOM
izolánt adj. m., pl. izolánți; f. izolántă, pl. izolánte
izolante
IZOLÁNT, -Ă, izolanți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat, m.) Care izolează (2), care are proprietatea de a izola. 2. (În sintagma) Limbă izolantă = limbă care nu are afixe și în care raportul dintre cuvinte este determinat de ordinea cuvintelor, de accent etc. – Din fr. isolant. DOOM
izolánt adj. m., pl. izolánți; f. izolántă, pl. izolánte
izolantei
IZOLÁNT, -Ă, izolanți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat, m.) Care izolează (2), care are proprietatea de a izola. 2. (În sintagma) Limbă izolantă = limbă care nu are afixe și în care raportul dintre cuvinte este determinat de ordinea cuvintelor, de accent etc. – Din fr. isolant. DOOM
izolánt adj. m., pl. izolánți; f. izolántă, pl. izolánte
izolantele
IZOLÁNT, -Ă, izolanți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat, m.) Care izolează (2), care are proprietatea de a izola. 2. (În sintagma) Limbă izolantă = limbă care nu are afixe și în care raportul dintre cuvinte este determinat de ordinea cuvintelor, de accent etc. – Din fr. isolant. DOOM
izolánt adj. m., pl. izolánți; f. izolántă, pl. izolánte
izolantelor
IZOLÁNT, -Ă, izolanți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat, m.) Care izolează (2), care are proprietatea de a izola. 2. (În sintagma) Limbă izolantă = limbă care nu are afixe și în care raportul dintre cuvinte este determinat de ordinea cuvintelor, de accent etc. – Din fr. isolant. DOOM
izolánt adj. m., pl. izolánți; f. izolántă, pl. izolánte
izolantul
IZOLÁNT, -Ă, izolanți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat, m.) Care izolează (2), care are proprietatea de a izola. 2. (În sintagma) Limbă izolantă = limbă care nu are afixe și în care raportul dintre cuvinte este determinat de ordinea cuvintelor, de accent etc. – Din fr. isolant. DOOM
izolánt adj. m., pl. izolánți; f. izolántă, pl. izolánte
izolantului
IZOLÁNT, -Ă, izolanți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat, m.) Care izolează (2), care are proprietatea de a izola. 2. (În sintagma) Limbă izolantă = limbă care nu are afixe și în care raportul dintre cuvinte este determinat de ordinea cuvintelor, de accent etc. – Din fr. isolant. DOOM
izolánt adj. m., pl. izolánți; f. izolántă, pl. izolánte
izolanți
IZOLÁNT, -Ă, izolanți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat, m.) Care izolează (2), care are proprietatea de a izola. 2. (În sintagma) Limbă izolantă = limbă care nu are afixe și în care raportul dintre cuvinte este determinat de ordinea cuvintelor, de accent etc. – Din fr. isolant. DOOM
izolánt adj. m., pl. izolánți; f. izolántă, pl. izolánte
izolanții
IZOLÁNT, -Ă, izolanți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat, m.) Care izolează (2), care are proprietatea de a izola. 2. (În sintagma) Limbă izolantă = limbă care nu are afixe și în care raportul dintre cuvinte este determinat de ordinea cuvintelor, de accent etc. – Din fr. isolant. DOOM
izolánt adj. m., pl. izolánți; f. izolántă, pl. izolánte
izolanților
IZOLÁNT, -Ă, izolanți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat, m.) Care izolează (2), care are proprietatea de a izola. 2. (În sintagma) Limbă izolantă = limbă care nu are afixe și în care raportul dintre cuvinte este determinat de ordinea cuvintelor, de accent etc. – Din fr. isolant. DOOM
izolánt adj. m., pl. izolánți; f. izolántă, pl. izolánte
izolare
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolare
IZOLÁRE, izolări, s. f. Acțiunea de a (se) izola și rezultatul ei; despărțire, separare. ♦ (Med.) Măsură cu caracter profilactic prin care se interzice unui bolnav contagios de a veni în contact cu alte persoane. – V. izola. DOOM
izoláre s. f., g.-d. art. izolắrii; pl. izolắri
izolarea
IZOLÁRE, izolări, s. f. Acțiunea de a (se) izola și rezultatul ei; despărțire, separare. ♦ (Med.) Măsură cu caracter profilactic prin care se interzice unui bolnav contagios de a veni în contact cu alte persoane. – V. izola. DOOM
izoláre s. f., g.-d. art. izolắrii; pl. izolắri
izolară
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolarăm
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolarăți
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolase
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolasem
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolaseră
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolaserăm
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolaserăți
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolaseși
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolaseți
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolat
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolat
IZOLÁT, -Ă, izolați, -te, adj. (Adesea adverbial) Separat; p. ext. îndepărtat; retras. ♦ Situat la distanță (unul de altul); răzleț. ♦ Care constituie o excepție. Un caz izolat. – V. izola.
izolata
IZOLÁT, -Ă, izolați, -te, adj. (Adesea adverbial) Separat; p. ext. îndepărtat; retras. ♦ Situat la distanță (unul de altul); răzleț. ♦ Care constituie o excepție. Un caz izolat. – V. izola.
izolate
IZOLÁT, -Ă, izolați, -te, adj. (Adesea adverbial) Separat; p. ext. îndepărtat; retras. ♦ Situat la distanță (unul de altul); răzleț. ♦ Care constituie o excepție. Un caz izolat. – V. izola.
izolatei
IZOLÁT, -Ă, izolați, -te, adj. (Adesea adverbial) Separat; p. ext. îndepărtat; retras. ♦ Situat la distanță (unul de altul); răzleț. ♦ Care constituie o excepție. Un caz izolat. – V. izola.
izolatele
IZOLÁT, -Ă, izolați, -te, adj. (Adesea adverbial) Separat; p. ext. îndepărtat; retras. ♦ Situat la distanță (unul de altul); răzleț. ♦ Care constituie o excepție. Un caz izolat. – V. izola.
izolatelor
IZOLÁT, -Ă, izolați, -te, adj. (Adesea adverbial) Separat; p. ext. îndepărtat; retras. ♦ Situat la distanță (unul de altul); răzleț. ♦ Care constituie o excepție. Un caz izolat. – V. izola.
izolatoare
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolatoare
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolatoarea
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolatoarea
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolatoarei
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolatoarei
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolatoarele
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolatoarele
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolatoarelor
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolatoarelor
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolator
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolator
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolatori
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolatori
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolatorii
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolatorii
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolatorilor
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolatorilor
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolatorul
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolatorul
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolatorului
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolatorului
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează. 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material, care servește la izolare. – Din fr. isolateur. DOOM
izolatór3 (piesă) s. n., pl. izolatoáre
izolatul
IZOLÁT, -Ă, izolați, -te, adj. (Adesea adverbial) Separat; p. ext. îndepărtat; retras. ♦ Situat la distanță (unul de altul); răzleț. ♦ Care constituie o excepție. Un caz izolat. – V. izola.
izolatului
IZOLÁT, -Ă, izolați, -te, adj. (Adesea adverbial) Separat; p. ext. îndepărtat; retras. ♦ Situat la distanță (unul de altul); răzleț. ♦ Care constituie o excepție. Un caz izolat. – V. izola.
izolau
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolași
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolați
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolați
IZOLÁT, -Ă, izolați, -te, adj. (Adesea adverbial) Separat; p. ext. îndepărtat; retras. ♦ Situat la distanță (unul de altul); răzleț. ♦ Care constituie o excepție. Un caz izolat. – V. izola.
izolația
IZOLÁȚIE, izolații, s. f. Faptul de a izola (2); (concr.) strat de material izolant așezat între două medii sau între două sisteme fizice. – Din fr. isolation. DOOM
izoláție (-ți-e) s. f., art. izoláția (-ți-a), g.-d. art. izoláției; pl. izoláții, art. izoláțiile (-ți-i-)
izolație
IZOLÁȚIE, izolații, s. f. Faptul de a izola (2); (concr.) strat de material izolant așezat între două medii sau între două sisteme fizice. – Din fr. isolation. DOOM
izoláție (-ți-e) s. f., art. izoláția (-ți-a), g.-d. art. izoláției; pl. izoláții, art. izoláțiile (-ți-i-)
izolației
IZOLÁȚIE, izolații, s. f. Faptul de a izola (2); (concr.) strat de material izolant așezat între două medii sau între două sisteme fizice. – Din fr. isolation. DOOM
izoláție (-ți-e) s. f., art. izoláția (-ți-a), g.-d. art. izoláției; pl. izoláții, art. izoláțiile (-ți-i-)
izolații
IZOLÁT, -Ă, izolați, -te, adj. (Adesea adverbial) Separat; p. ext. îndepărtat; retras. ♦ Situat la distanță (unul de altul); răzleț. ♦ Care constituie o excepție. Un caz izolat. – V. izola.
izolații
IZOLÁȚIE, izolații, s. f. Faptul de a izola (2); (concr.) strat de material izolant așezat între două medii sau între două sisteme fizice. – Din fr. isolation. DOOM
izoláție (-ți-e) s. f., art. izoláția (-ți-a), g.-d. art. izoláției; pl. izoláții, art. izoláțiile (-ți-i-)
izolațiile
IZOLÁȚIE, izolații, s. f. Faptul de a izola (2); (concr.) strat de material izolant așezat între două medii sau între două sisteme fizice. – Din fr. isolation. DOOM
izoláție (-ți-e) s. f., art. izoláția (-ți-a), g.-d. art. izoláției; pl. izoláții, art. izoláțiile (-ți-i-)
izolațiilor
IZOLÁȚIE, izolații, s. f. Faptul de a izola (2); (concr.) strat de material izolant așezat între două medii sau între două sisteme fizice. – Din fr. isolation. DOOM
izoláție (-ți-e) s. f., art. izoláția (-ți-a), g.-d. art. izoláției; pl. izoláții, art. izoláțiile (-ți-i-)
izolaților
IZOLÁT, -Ă, izolați, -te, adj. (Adesea adverbial) Separat; p. ext. îndepărtat; retras. ♦ Situat la distanță (unul de altul); răzleț. ♦ Care constituie o excepție. Un caz izolat. – V. izola.
izolaționism
IZOLAȚIONÍSM s. n. Opinie sau atitudine politică dusă de o țară care se opune participării statului respectiv la soluționarea problemelor vieții politice internaționale. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationnisme. DOOM
izolaționísm (-ți-o-) s. n.
izolaționismul
IZOLAȚIONÍSM s. n. Opinie sau atitudine politică dusă de o țară care se opune participării statului respectiv la soluționarea problemelor vieții politice internaționale. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationnisme. DOOM
izolaționísm (-ți-o-) s. n.
izolaționismului
IZOLAȚIONÍSM s. n. Opinie sau atitudine politică dusă de o țară care se opune participării statului respectiv la soluționarea problemelor vieții politice internaționale. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationnisme. DOOM
izolaționísm (-ți-o-) s. n.
izolaționist
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționist
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționista
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționista
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționiste
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționiste
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționistei
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționistei
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționistele
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționistele
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționistelor
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționistelor
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționistul
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționistul
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționistului
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționistului
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționiști
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționiști
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționiștii
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționiștii
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționiștilor
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolaționiștilor
IZOLAȚIONÍST, -Ă, izolaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al izolaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. isolationniste. DOOM
izolaționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. izolaționíști; adj. f., s. f. izolaționístă, pl. izolaționíste
izolațiune
IZOLAȚIÚNE s.f. v. izolație.
izolează
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolez
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izoleze
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolezi
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolinia
IZOLÍNIE s.f. Linie ce unește punctele în care o mărime are aceeași valoare. [Gen. -iei, var. isolinie s.f. / < izo- + linie]. DOOM
izolínie (-ni-e) s. f., art. izolínia (-ni-a), g.-d. art. izolíniei; pl. izolínii, art. izolíniile (-ni-i-)
izolinie
IZOLÍNIE s.f. Linie ce unește punctele în care o mărime are aceeași valoare. [Gen. -iei, var. isolinie s.f. / < izo- + linie]. DOOM
izolínie (-ni-e) s. f., art. izolínia (-ni-a), g.-d. art. izolíniei; pl. izolínii, art. izolíniile (-ni-i-)
izoliniei
IZOLÍNIE s.f. Linie ce unește punctele în care o mărime are aceeași valoare. [Gen. -iei, var. isolinie s.f. / < izo- + linie]. DOOM
izolínie (-ni-e) s. f., art. izolínia (-ni-a), g.-d. art. izolíniei; pl. izolínii, art. izolíniile (-ni-i-)
izolinii
IZOLÍNIE s.f. Linie ce unește punctele în care o mărime are aceeași valoare. [Gen. -iei, var. isolinie s.f. / < izo- + linie]. DOOM
izolínie (-ni-e) s. f., art. izolínia (-ni-a), g.-d. art. izolíniei; pl. izolínii, art. izolíniile (-ni-i-)
izoliniile
IZOLÍNIE s.f. Linie ce unește punctele în care o mărime are aceeași valoare. [Gen. -iei, var. isolinie s.f. / < izo- + linie]. DOOM
izolínie (-ni-e) s. f., art. izolínia (-ni-a), g.-d. art. izolíniei; pl. izolínii, art. izolíniile (-ni-i-)
izoliniilor
IZOLÍNIE s.f. Linie ce unește punctele în care o mărime are aceeași valoare. [Gen. -iei, var. isolinie s.f. / < izo- + linie]. DOOM
izolínie (-ni-e) s. f., art. izolínia (-ni-a), g.-d. art. izolíniei; pl. izolínii, art. izolíniile (-ni-i-)
izolog
IZOLÓG, -Ă adj. (Chim.; despre corpuri) Cu o compoziție analoagă. [< fr. isologue].
izologa
IZOLÓG, -Ă adj. (Chim.; despre corpuri) Cu o compoziție analoagă. [< fr. isologue].
izologe
IZOLÓG, -Ă adj. (Chim.; despre corpuri) Cu o compoziție analoagă. [< fr. isologue].
izologei
IZOLÓG, -Ă adj. (Chim.; despre corpuri) Cu o compoziție analoagă. [< fr. isologue].
izologele
IZOLÓG, -Ă adj. (Chim.; despre corpuri) Cu o compoziție analoagă. [< fr. isologue].
izologelor
IZOLÓG, -Ă adj. (Chim.; despre corpuri) Cu o compoziție analoagă. [< fr. isologue].
izologi
IZOLÓG, -Ă adj. (Chim.; despre corpuri) Cu o compoziție analoagă. [< fr. isologue].
izologii
IZOLÓG, -Ă adj. (Chim.; despre corpuri) Cu o compoziție analoagă. [< fr. isologue].
izologilor
IZOLÓG, -Ă adj. (Chim.; despre corpuri) Cu o compoziție analoagă. [< fr. isologue].
izologul
IZOLÓG, -Ă adj. (Chim.; despre corpuri) Cu o compoziție analoagă. [< fr. isologue].
izologului
IZOLÓG, -Ă adj. (Chim.; despre corpuri) Cu o compoziție analoagă. [< fr. isologue].
izolând
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolînd
IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A despărți cu totul; a separa unul de altul; spec. a despărți un bolnav contagios de oamenii sănătoși, pentru a evita contagiunea. 2. Tranz. A împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducător de electricitate. 3. Refl. A se îndepărta de societate, de semeni; a sta retras, departe de alții; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler. DOOM
izolá (a ~) vb., ind. prez. 3 izoleáză
izolări
IZOLÁRE, izolări, s. f. Acțiunea de a (se) izola și rezultatul ei; despărțire, separare. ♦ (Med.) Măsură cu caracter profilactic prin care se interzice unui bolnav contagios de a veni în contact cu alte persoane. – V. izola. DOOM
izoláre s. f., g.-d. art. izolắrii; pl. izolắri
izolării
IZOLÁRE, izolări, s. f. Acțiunea de a (se) izola și rezultatul ei; despărțire, separare. ♦ (Med.) Măsură cu caracter profilactic prin care se interzice unui bolnav contagios de a veni în contact cu alte persoane. – V. izola. DOOM
izoláre s. f., g.-d. art. izolắrii; pl. izolắri
izolările
IZOLÁRE, izolări, s. f. Acțiunea de a (se) izola și rezultatul ei; despărțire, separare. ♦ (Med.) Măsură cu caracter profilactic prin care se interzice unui bolnav contagios de a veni în contact cu alte persoane. – V. izola. DOOM
izoláre s. f., g.-d. art. izolắrii; pl. izolắri
izolărilor
IZOLÁRE, izolări, s. f. Acțiunea de a (se) izola și rezultatul ei; despărțire, separare. ♦ (Med.) Măsură cu caracter profilactic prin care se interzice unui bolnav contagios de a veni în contact cu alte persoane. – V. izola. DOOM
izoláre s. f., g.-d. art. izolắrii; pl. izolắri
izomagnetica
IZOMAGNÉTICĂ s.f. Linie care unește punctele de valoare constantă ale magnetismului terestru. [Var. isomagnetică s.f. / < fr. isomagnétique]. DOOM
izomagnétică s. f., g.-d. art. izomagnéticei; pl. izomagnétice
izomagnetice
IZOMAGNÉTICĂ s.f. Linie care unește punctele de valoare constantă ale magnetismului terestru. [Var. isomagnetică s.f. / < fr. isomagnétique]. DOOM
izomagnétică s. f., g.-d. art. izomagnéticei; pl. izomagnétice
izomagneticei
IZOMAGNÉTICĂ s.f. Linie care unește punctele de valoare constantă ale magnetismului terestru. [Var. isomagnetică s.f. / < fr. isomagnétique]. DOOM
izomagnétică s. f., g.-d. art. izomagnéticei; pl. izomagnétice
izomagneticele
IZOMAGNÉTICĂ s.f. Linie care unește punctele de valoare constantă ale magnetismului terestru. [Var. isomagnetică s.f. / < fr. isomagnétique]. DOOM
izomagnétică s. f., g.-d. art. izomagnéticei; pl. izomagnétice
izomagneticelor
IZOMAGNÉTICĂ s.f. Linie care unește punctele de valoare constantă ale magnetismului terestru. [Var. isomagnetică s.f. / < fr. isomagnétique]. DOOM
izomagnétică s. f., g.-d. art. izomagnéticei; pl. izomagnétice
izomer
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomer
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomera
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomera
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomere
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomere
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomerei
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomerei
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomerele
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomerele
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomerelor
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomerelor
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomeri
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomeri
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomeria
IZOMERÍE s. f. Proprietate a unor substanțe cu aceeași compoziție chimică de a avea însușiri diferite, datorită modului diferit de așezare a atomilor în moleculă. – Din fr. isomérie. DOOM
izomeríe s. f., art. izomería, g.-d. izomeríi, art. izomeríei
izomeric
IZOMÉRIC, -Ă adj. Referitor la izomerie. [Var. isomeric, -ă adj. / < fr. isomérique].
izomerie
IZOMERÍE s. f. Proprietate a unor substanțe cu aceeași compoziție chimică de a avea însușiri diferite, datorită modului diferit de așezare a atomilor în moleculă. – Din fr. isomérie. DOOM
izomeríe s. f., art. izomería, g.-d. izomeríi, art. izomeríei
izomeriei
IZOMERÍE s. f. Proprietate a unor substanțe cu aceeași compoziție chimică de a avea însușiri diferite, datorită modului diferit de așezare a atomilor în moleculă. – Din fr. isomérie. DOOM
izomeríe s. f., art. izomería, g.-d. izomeríi, art. izomeríei
izomerii
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomerii
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomerii
IZOMERÍE s. f. Proprietate a unor substanțe cu aceeași compoziție chimică de a avea însușiri diferite, datorită modului diferit de așezare a atomilor în moleculă. – Din fr. isomérie. DOOM
izomeríe s. f., art. izomería, g.-d. izomeríi, art. izomeríei
izomerilor
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomerilor
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomeriza
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizai
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizam
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizare
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizare
IZOMERIZÁRE, izomerizări, s. f. Acțiunea de a se izomeriza și rezultatul ei. – V. izomeriza. DOOM
izomerizáre s. f., g.-d. art. izomerizắrii; pl. izomerizắri
izomerizarea
IZOMERIZÁRE, izomerizări, s. f. Acțiunea de a se izomeriza și rezultatul ei. – V. izomeriza. DOOM
izomerizáre s. f., g.-d. art. izomerizắrii; pl. izomerizắri
izomerizară
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizarăm
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizarăți
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizase
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizasem
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizaseră
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizaserăm
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizaserăți
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizaseși
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizaseți
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizat
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizat
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser.
izomerizau
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizași
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizați
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizează
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizez
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizeze
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizezi
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizând
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizînd
IZOMERIZÁ, pers. 3 izomerizează, vb. I. Refl. (Despre substanțe chimice) A se transforma într-un izomer în urma unei reacții sau prin acțiunea unui agent fizic. – Din fr. isomériser. DOOM
izomerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 izomerizeáză
izomerizări
IZOMERIZÁRE, izomerizări, s. f. Acțiunea de a se izomeriza și rezultatul ei. – V. izomeriza. DOOM
izomerizáre s. f., g.-d. art. izomerizắrii; pl. izomerizắri
izomerizării
IZOMERIZÁRE, izomerizări, s. f. Acțiunea de a se izomeriza și rezultatul ei. – V. izomeriza. DOOM
izomerizáre s. f., g.-d. art. izomerizắrii; pl. izomerizắri
izomerizările
IZOMERIZÁRE, izomerizări, s. f. Acțiunea de a se izomeriza și rezultatul ei. – V. izomeriza. DOOM
izomerizáre s. f., g.-d. art. izomerizắrii; pl. izomerizắri
izomerizărilor
IZOMERIZÁRE, izomerizări, s. f. Acțiunea de a se izomeriza și rezultatul ei. – V. izomeriza. DOOM
izomerizáre s. f., g.-d. art. izomerizắrii; pl. izomerizắri
izomerul
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomerul
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomerului
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izomerului
IZOMÉR, -Ă, izomeri, -e, adj., s. m. (Substanță, combinație, nucleu atomic) care prezintă izomerie. – Din fr. isomère. DOOM
izomér2 s. m., pl. izoméri
izometria
IZOMETRÍE, izometrii, s. f. Însușirea, faptul de a fi izometric. – Din fr. isométrie, germ. Izometrie. DOOM
*izometríe s. f., art. izometría, g.-d. art. izometríei; pl. izometríi
izometric
IZOMÉTRIC, -Ă, izometrici, -ce, adj. De mărime egală. – Din fr. isométrique. DOOM
izométric (-me-tric) adj. m., pl. izométrici; f. izométrică, pl. izométrice
izometrica
IZOMÉTRIC, -Ă, izometrici, -ce, adj. De mărime egală. – Din fr. isométrique. DOOM
izométric (-me-tric) adj. m., pl. izométrici; f. izométrică, pl. izométrice
izometrice
IZOMÉTRIC, -Ă, izometrici, -ce, adj. De mărime egală. – Din fr. isométrique. DOOM
izométric (-me-tric) adj. m., pl. izométrici; f. izométrică, pl. izométrice
izometricei
IZOMÉTRIC, -Ă, izometrici, -ce, adj. De mărime egală. – Din fr. isométrique. DOOM
izométric (-me-tric) adj. m., pl. izométrici; f. izométrică, pl. izométrice
izometricele
IZOMÉTRIC, -Ă, izometrici, -ce, adj. De mărime egală. – Din fr. isométrique. DOOM
izométric (-me-tric) adj. m., pl. izométrici; f. izométrică, pl. izométrice
izometricelor
IZOMÉTRIC, -Ă, izometrici, -ce, adj. De mărime egală. – Din fr. isométrique. DOOM
izométric (-me-tric) adj. m., pl. izométrici; f. izométrică, pl. izométrice
izometrici
IZOMÉTRIC, -Ă, izometrici, -ce, adj. De mărime egală. – Din fr. isométrique. DOOM
izométric (-me-tric) adj. m., pl. izométrici; f. izométrică, pl. izométrice
izometricii
IZOMÉTRIC, -Ă, izometrici, -ce, adj. De mărime egală. – Din fr. isométrique. DOOM
izométric (-me-tric) adj. m., pl. izométrici; f. izométrică, pl. izométrice
izometricilor
IZOMÉTRIC, -Ă, izometrici, -ce, adj. De mărime egală. – Din fr. isométrique. DOOM
izométric (-me-tric) adj. m., pl. izométrici; f. izométrică, pl. izométrice
izometricul
IZOMÉTRIC, -Ă, izometrici, -ce, adj. De mărime egală. – Din fr. isométrique. DOOM
izométric (-me-tric) adj. m., pl. izométrici; f. izométrică, pl. izométrice
izometricului
IZOMÉTRIC, -Ă, izometrici, -ce, adj. De mărime egală. – Din fr. isométrique. DOOM
izométric (-me-tric) adj. m., pl. izométrici; f. izométrică, pl. izométrice
izometrie
IZOMETRÍE, izometrii, s. f. Însușirea, faptul de a fi izometric. – Din fr. isométrie, germ. Izometrie. DOOM
*izometríe s. f., art. izometría, g.-d. art. izometríei; pl. izometríi
izometriei
IZOMETRÍE, izometrii, s. f. Însușirea, faptul de a fi izometric. – Din fr. isométrie, germ. Izometrie. DOOM
*izometríe s. f., art. izometría, g.-d. art. izometríei; pl. izometríi
izometrii
IZOMETRÍE, izometrii, s. f. Însușirea, faptul de a fi izometric. – Din fr. isométrie, germ. Izometrie. DOOM
*izometríe s. f., art. izometría, g.-d. art. izometríei; pl. izometríi
izometriile
IZOMETRÍE, izometrii, s. f. Însușirea, faptul de a fi izometric. – Din fr. isométrie, germ. Izometrie. DOOM
*izometríe s. f., art. izometría, g.-d. art. izometríei; pl. izometríi
izometriilor
IZOMETRÍE, izometrii, s. f. Însușirea, faptul de a fi izometric. – Din fr. isométrie, germ. Izometrie. DOOM
*izometríe s. f., art. izometría, g.-d. art. izometríei; pl. izometríi
izometropia
IZOMETROPÍE s.f. Ametropie egală la ambii ochi. [Gen. -iei, var. isometropie s.f. / < fr. isométropie]. DOOM
izometropíe (-me-tro-) s. f., art. izometropía, g.-d. izometropíi, art. izometropíei
izometropie
IZOMETROPÍE s.f. Ametropie egală la ambii ochi. [Gen. -iei, var. isometropie s.f. / < fr. isométropie]. DOOM
izometropíe (-me-tro-) s. f., art. izometropía, g.-d. izometropíi, art. izometropíei
izometropiei
IZOMETROPÍE s.f. Ametropie egală la ambii ochi. [Gen. -iei, var. isometropie s.f. / < fr. isométropie]. DOOM
izometropíe (-me-tro-) s. f., art. izometropía, g.-d. izometropíi, art. izometropíei
izometropii
IZOMETROPÍE s.f. Ametropie egală la ambii ochi. [Gen. -iei, var. isometropie s.f. / < fr. isométropie]. DOOM
izometropíe (-me-tro-) s. f., art. izometropía, g.-d. izometropíi, art. izometropíei
izomorf
IZOMÓRF, -Ă, izomorfi, -e, adj., s. f. (Substanță) care prezintă izomorfism; (cristal) asemănător ca formă. – Din fr. isomorphe. DOOM
izomórf adj. m., pl. izomórfi; f. izomórfă, pl. izomórfe
izomorfa
IZOMÓRF, -Ă, izomorfi, -e, adj., s. f. (Substanță) care prezintă izomorfism; (cristal) asemănător ca formă. – Din fr. isomorphe. DOOM
izomórf adj. m., pl. izomórfi; f. izomórfă, pl. izomórfe
izomorfe
IZOMÓRF, -Ă, izomorfi, -e, adj., s. f. (Substanță) care prezintă izomorfism; (cristal) asemănător ca formă. – Din fr. isomorphe. DOOM
izomórf adj. m., pl. izomórfi; f. izomórfă, pl. izomórfe
izomorfei
IZOMÓRF, -Ă, izomorfi, -e, adj., s. f. (Substanță) care prezintă izomorfism; (cristal) asemănător ca formă. – Din fr. isomorphe. DOOM
izomórf adj. m., pl. izomórfi; f. izomórfă, pl. izomórfe
izomorfele
IZOMÓRF, -Ă, izomorfi, -e, adj., s. f. (Substanță) care prezintă izomorfism; (cristal) asemănător ca formă. – Din fr. isomorphe. DOOM
izomórf adj. m., pl. izomórfi; f. izomórfă, pl. izomórfe
izomorfelor
IZOMÓRF, -Ă, izomorfi, -e, adj., s. f. (Substanță) care prezintă izomorfism; (cristal) asemănător ca formă. – Din fr. isomorphe. DOOM
izomórf adj. m., pl. izomórfi; f. izomórfă, pl. izomórfe
izomorfi
IZOMÓRF, -Ă, izomorfi, -e, adj., s. f. (Substanță) care prezintă izomorfism; (cristal) asemănător ca formă. – Din fr. isomorphe. DOOM
izomórf adj. m., pl. izomórfi; f. izomórfă, pl. izomórfe
izomorfia
IZOMORFÍE s. f. Izomorfism (2). – Din fr. isomorphie. DOOM
izomorfíe s. f., art. izomorfía, g.-d. izomorfíi, art. izomorfíei
izomorfie
IZOMORFÍE s. f. Izomorfism (2). – Din fr. isomorphie. DOOM
izomorfíe s. f., art. izomorfía, g.-d. izomorfíi, art. izomorfíei
izomorfiei
IZOMORFÍE s. f. Izomorfism (2). – Din fr. isomorphie. DOOM
izomorfíe s. f., art. izomorfía, g.-d. izomorfíi, art. izomorfíei
izomorfii
IZOMÓRF, -Ă, izomorfi, -e, adj., s. f. (Substanță) care prezintă izomorfism; (cristal) asemănător ca formă. – Din fr. isomorphe. DOOM
izomórf adj. m., pl. izomórfi; f. izomórfă, pl. izomórfe
izomorfii
IZOMORFÍE s. f. Izomorfism (2). – Din fr. isomorphie. DOOM
izomorfíe s. f., art. izomorfía, g.-d. izomorfíi, art. izomorfíei
izomorfilor
IZOMÓRF, -Ă, izomorfi, -e, adj., s. f. (Substanță) care prezintă izomorfism; (cristal) asemănător ca formă. – Din fr. isomorphe. DOOM
izomórf adj. m., pl. izomórfi; f. izomórfă, pl. izomórfe
izomorfism
IZOMORFÍSM s. n. 1. Relație, corespondență între două obiecte, fenomene etc. care au aceeași structură; identitate de structură. 2. Proprietate a substanțelor cu compoziție chimică diferită, dar cu structură înrudită, de a se prezenta în aceleași forme structurale cristalografice; izomorfie. 3. Termen întrebuințat de unii lingviști structuraliști pentru a denumi paralelismul de structură dintre silabă, cuvânt și propoziție sau frază. – Din fr. isomorphisme. DOOM
izomorfísm s. n.
izomorfismul
IZOMORFÍSM s. n. 1. Relație, corespondență între două obiecte, fenomene etc. care au aceeași structură; identitate de structură. 2. Proprietate a substanțelor cu compoziție chimică diferită, dar cu structură înrudită, de a se prezenta în aceleași forme structurale cristalografice; izomorfie. 3. Termen întrebuințat de unii lingviști structuraliști pentru a denumi paralelismul de structură dintre silabă, cuvânt și propoziție sau frază. – Din fr. isomorphisme. DOOM
izomorfísm s. n.
izomorfismului
IZOMORFÍSM s. n. 1. Relație, corespondență între două obiecte, fenomene etc. care au aceeași structură; identitate de structură. 2. Proprietate a substanțelor cu compoziție chimică diferită, dar cu structură înrudită, de a se prezenta în aceleași forme structurale cristalografice; izomorfie. 3. Termen întrebuințat de unii lingviști structuraliști pentru a denumi paralelismul de structură dintre silabă, cuvânt și propoziție sau frază. – Din fr. isomorphisme. DOOM
izomorfísm s. n.
izomorful
IZOMÓRF, -Ă, izomorfi, -e, adj., s. f. (Substanță) care prezintă izomorfism; (cristal) asemănător ca formă. – Din fr. isomorphe. DOOM
izomórf adj. m., pl. izomórfi; f. izomórfă, pl. izomórfe
izomorfului
IZOMÓRF, -Ă, izomorfi, -e, adj., s. f. (Substanță) care prezintă izomorfism; (cristal) asemănător ca formă. – Din fr. isomorphe. DOOM
izomórf adj. m., pl. izomórfi; f. izomórfă, pl. izomórfe
izonefa
IZONÉFĂ s.f. Linie pe suprafața Pământului care unește punctele având aceeași nebulozitate. [Var. isonefă s.f. / < fr. isonèphe, cf. gr. isos – egal, nephos – nor]. DOOM
izonéfă s. f., g.-d. art. izonéfei; pl. izonéfe
izonefe
IZONÉFĂ s.f. Linie pe suprafața Pământului care unește punctele având aceeași nebulozitate. [Var. isonefă s.f. / < fr. isonèphe, cf. gr. isos – egal, nephos – nor]. DOOM
izonéfă s. f., g.-d. art. izonéfei; pl. izonéfe
izonefei
IZONÉFĂ s.f. Linie pe suprafața Pământului care unește punctele având aceeași nebulozitate. [Var. isonefă s.f. / < fr. isonèphe, cf. gr. isos – egal, nephos – nor]. DOOM
izonéfă s. f., g.-d. art. izonéfei; pl. izonéfe
izonefele
IZONÉFĂ s.f. Linie pe suprafața Pământului care unește punctele având aceeași nebulozitate. [Var. isonefă s.f. / < fr. isonèphe, cf. gr. isos – egal, nephos – nor]. DOOM
izonéfă s. f., g.-d. art. izonéfei; pl. izonéfe
izonefelor
IZONÉFĂ s.f. Linie pe suprafața Pământului care unește punctele având aceeași nebulozitate. [Var. isonefă s.f. / < fr. isonèphe, cf. gr. isos – egal, nephos – nor]. DOOM
izonéfă s. f., g.-d. art. izonéfei; pl. izonéfe
izonomia
IZONOMÍE s.f. 1. Termen folosit în democrația ateniană pentru a desemna egalitatea cetățenilor în fața legii. 2. (Min.) Analogie în modul de cristalizare. [Gen. -iei. / < fr. isonomie, cf. gr. isonomia].
izonomie
IZONOMÍE s.f. 1. Termen folosit în democrația ateniană pentru a desemna egalitatea cetățenilor în fața legii. 2. (Min.) Analogie în modul de cristalizare. [Gen. -iei. / < fr. isonomie, cf. gr. isonomia].
izonomiei
IZONOMÍE s.f. 1. Termen folosit în democrația ateniană pentru a desemna egalitatea cetățenilor în fața legii. 2. (Min.) Analogie în modul de cristalizare. [Gen. -iei. / < fr. isonomie, cf. gr. isonomia].
izonomii
IZONOMÍE s.f. 1. Termen folosit în democrația ateniană pentru a desemna egalitatea cetățenilor în fața legii. 2. (Min.) Analogie în modul de cristalizare. [Gen. -iei. / < fr. isonomie, cf. gr. isonomia].
izoosmie
IZOOSMÍE s.f. Izotonie. [Pron. -zo-os-, gen. -iei. / cf. germ. Isosmie < gr. isos – egal, osmos – impuls].
izoosmotic
IZOOSMÓTIC, -Ă adj. Izotonic. [Cf. germ. isosmotisch]. DOOM
izoosmótic adj. m., pl. izoosmótici; f. izoosmótică, pl. izoosmótice
izoosmotica
IZOOSMÓTIC, -Ă adj. Izotonic. [Cf. germ. isosmotisch]. DOOM
izoosmótic adj. m., pl. izoosmótici; f. izoosmótică, pl. izoosmótice
izoosmotice
IZOOSMÓTIC, -Ă adj. Izotonic. [Cf. germ. isosmotisch]. DOOM
izoosmótic adj. m., pl. izoosmótici; f. izoosmótică, pl. izoosmótice
izoosmoticei
IZOOSMÓTIC, -Ă adj. Izotonic. [Cf. germ. isosmotisch]. DOOM
izoosmótic adj. m., pl. izoosmótici; f. izoosmótică, pl. izoosmótice
izoosmoticele
IZOOSMÓTIC, -Ă adj. Izotonic. [Cf. germ. isosmotisch]. DOOM
izoosmótic adj. m., pl. izoosmótici; f. izoosmótică, pl. izoosmótice
izoosmoticelor
IZOOSMÓTIC, -Ă adj. Izotonic. [Cf. germ. isosmotisch]. DOOM
izoosmótic adj. m., pl. izoosmótici; f. izoosmótică, pl. izoosmótice
izoosmotici
IZOOSMÓTIC, -Ă adj. Izotonic. [Cf. germ. isosmotisch]. DOOM
izoosmótic adj. m., pl. izoosmótici; f. izoosmótică, pl. izoosmótice
izoosmoticii
IZOOSMÓTIC, -Ă adj. Izotonic. [Cf. germ. isosmotisch]. DOOM
izoosmótic adj. m., pl. izoosmótici; f. izoosmótică, pl. izoosmótice
izoosmoticilor
IZOOSMÓTIC, -Ă adj. Izotonic. [Cf. germ. isosmotisch]. DOOM
izoosmótic adj. m., pl. izoosmótici; f. izoosmótică, pl. izoosmótice
izoosmoticul
IZOOSMÓTIC, -Ă adj. Izotonic. [Cf. germ. isosmotisch]. DOOM
izoosmótic adj. m., pl. izoosmótici; f. izoosmótică, pl. izoosmótice
izoosmoticului
IZOOSMÓTIC, -Ă adj. Izotonic. [Cf. germ. isosmotisch]. DOOM
izoosmótic adj. m., pl. izoosmótici; f. izoosmótică, pl. izoosmótice
izopaga
IZOPÁGĂ s.f. Linie care unește punctele de pe cursurile de apă cu aceeași durată a podului de gheață. [Var. isopagă s.f. / cf. fr. isopage, germ. Isopage < gr. isos -egal, pagos – stâncă]. DOOM
izopágă s. f., g.-d. art. izopágei; pl. izopáge
izopage
IZOPÁGĂ s.f. Linie care unește punctele de pe cursurile de apă cu aceeași durată a podului de gheață. [Var. isopagă s.f. / cf. fr. isopage, germ. Isopage < gr. isos -egal, pagos – stâncă]. DOOM
izopágă s. f., g.-d. art. izopágei; pl. izopáge
izopagei
IZOPÁGĂ s.f. Linie care unește punctele de pe cursurile de apă cu aceeași durată a podului de gheață. [Var. isopagă s.f. / cf. fr. isopage, germ. Isopage < gr. isos -egal, pagos – stâncă]. DOOM
izopágă s. f., g.-d. art. izopágei; pl. izopáge
izopagele
IZOPÁGĂ s.f. Linie care unește punctele de pe cursurile de apă cu aceeași durată a podului de gheață. [Var. isopagă s.f. / cf. fr. isopage, germ. Isopage < gr. isos -egal, pagos – stâncă]. DOOM
izopágă s. f., g.-d. art. izopágei; pl. izopáge
izopagelor
IZOPÁGĂ s.f. Linie care unește punctele de pe cursurile de apă cu aceeași durată a podului de gheață. [Var. isopagă s.f. / cf. fr. isopage, germ. Isopage < gr. isos -egal, pagos – stâncă]. DOOM
izopágă s. f., g.-d. art. izopágei; pl. izopáge
izopecta
IZOPÉCTĂ s.f. Linie care unește pe hartă punctele unde înghețul apei se produce în aceeași zi. [Var. isopectă s.f. / cf. fr. isopecte]. DOOM
izopéctă s. f., g.-d. art. izopéctei; pl. izopécte
izopecte
IZOPÉCTĂ s.f. Linie care unește pe hartă punctele unde înghețul apei se produce în aceeași zi. [Var. isopectă s.f. / cf. fr. isopecte]. DOOM
izopéctă s. f., g.-d. art. izopéctei; pl. izopécte
izopectei
IZOPÉCTĂ s.f. Linie care unește pe hartă punctele unde înghețul apei se produce în aceeași zi. [Var. isopectă s.f. / cf. fr. isopecte]. DOOM
izopéctă s. f., g.-d. art. izopéctei; pl. izopécte
izopectele
IZOPÉCTĂ s.f. Linie care unește pe hartă punctele unde înghețul apei se produce în aceeași zi. [Var. isopectă s.f. / cf. fr. isopecte]. DOOM
izopéctă s. f., g.-d. art. izopéctei; pl. izopécte
izopectelor
IZOPÉCTĂ s.f. Linie care unește pe hartă punctele unde înghețul apei se produce în aceeași zi. [Var. isopectă s.f. / cf. fr. isopecte]. DOOM
izopéctă s. f., g.-d. art. izopéctei; pl. izopécte
izopicna
IZOPÍCNĂ s.f. Linie de-a lungul căreia un sistem fizico-chimic are aceeași densitate. [Var. isopicnă s.f. / cf. germ. Isopykne]. DOOM
izopícnă adj. f., s. f., pl. izopícne
izopicne
IZOPÍCNĂ s.f. Linie de-a lungul căreia un sistem fizico-chimic are aceeași densitate. [Var. isopicnă s.f. / cf. germ. Isopykne]. DOOM
izopícnă adj. f., s. f., pl. izopícne
izopicnei
IZOPÍCNĂ s.f. Linie de-a lungul căreia un sistem fizico-chimic are aceeași densitate. [Var. isopicnă s.f. / cf. germ. Isopykne]. DOOM
izopícnă adj. f., s. f., pl. izopícne
izopicnele
IZOPÍCNĂ s.f. Linie de-a lungul căreia un sistem fizico-chimic are aceeași densitate. [Var. isopicnă s.f. / cf. germ. Isopykne]. DOOM
izopícnă adj. f., s. f., pl. izopícne
izopicnelor
IZOPÍCNĂ s.f. Linie de-a lungul căreia un sistem fizico-chimic are aceeași densitate. [Var. isopicnă s.f. / cf. germ. Isopykne]. DOOM
izopícnă adj. f., s. f., pl. izopícne
izopleta
IZOPLÉTĂ s.f. (Met.) Linie care unește pe o hartă punctele de egală valoare ale diverselor elemente meteorologice. [Var. isopletă s.f. / < fr. isoplèthe]. DOOM
izoplétă (-zo-ple-) s. f., g.-d. art. izoplétei; pl. izopléte
izoplete
IZOPLÉTĂ s.f. (Met.) Linie care unește pe o hartă punctele de egală valoare ale diverselor elemente meteorologice. [Var. isopletă s.f. / < fr. isoplèthe]. DOOM
izoplétă (-zo-ple-) s. f., g.-d. art. izoplétei; pl. izopléte
izopletei
IZOPLÉTĂ s.f. (Met.) Linie care unește pe o hartă punctele de egală valoare ale diverselor elemente meteorologice. [Var. isopletă s.f. / < fr. isoplèthe]. DOOM
izoplétă (-zo-ple-) s. f., g.-d. art. izoplétei; pl. izopléte
izopletele
IZOPLÉTĂ s.f. (Met.) Linie care unește pe o hartă punctele de egală valoare ale diverselor elemente meteorologice. [Var. isopletă s.f. / < fr. isoplèthe]. DOOM
izoplétă (-zo-ple-) s. f., g.-d. art. izoplétei; pl. izopléte
izopletelor
IZOPLÉTĂ s.f. (Met.) Linie care unește pe o hartă punctele de egală valoare ale diverselor elemente meteorologice. [Var. isopletă s.f. / < fr. isoplèthe]. DOOM
izoplétă (-zo-ple-) s. f., g.-d. art. izoplétei; pl. izopléte
izopod
IZOPÓD, izopode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee care au un segment toracic unit cu capul și șapte segmente toracice libere, fiecare cu câte o pereche de picioare identic conformate; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. isopode. DOOM
izopód s. n., pl. izopóde
izopode
IZOPÓD, izopode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee care au un segment toracic unit cu capul și șapte segmente toracice libere, fiecare cu câte o pereche de picioare identic conformate; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. isopode. DOOM
izopód s. n., pl. izopóde
izopodele
IZOPÓD, izopode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee care au un segment toracic unit cu capul și șapte segmente toracice libere, fiecare cu câte o pereche de picioare identic conformate; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. isopode. DOOM
izopód s. n., pl. izopóde
izopodelor
IZOPÓD, izopode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee care au un segment toracic unit cu capul și șapte segmente toracice libere, fiecare cu câte o pereche de picioare identic conformate; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. isopode. DOOM
izopód s. n., pl. izopóde
izopodul
IZOPÓD, izopode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee care au un segment toracic unit cu capul și șapte segmente toracice libere, fiecare cu câte o pereche de picioare identic conformate; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. isopode. DOOM
izopód s. n., pl. izopóde
izopodului
IZOPÓD, izopode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee care au un segment toracic unit cu capul și șapte segmente toracice libere, fiecare cu câte o pereche de picioare identic conformate; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. isopode. DOOM
izopód s. n., pl. izopóde
izopolimorf
IZOPOLIMÓRF, -Ă adj. (Despre substanțe) Care prezintă izopolimorfism. [Var. isopolimorf, -ă adj. / cf. gr. isos – egal, polys – multiplu, morphe – formă].
izopolimorfie
IZOPOLIMORFÍE s. f. Izopolimorfism. – Fr. isopolymorphie.
izopolimorfism
IZOPOLIMORFÍSM s.n. Proprietate a unor substanțe sau a unor minerale de a cristaliza în mai multe forme diferite; izopolimorfie. [Var. isopolimorfism s.n. / < engl. isopolymorphism]. DOOM
izopolimorfísm s. n.
izopolimorfismul
IZOPOLIMORFÍSM s.n. Proprietate a unor substanțe sau a unor minerale de a cristaliza în mai multe forme diferite; izopolimorfie. [Var. isopolimorfism s.n. / < engl. isopolymorphism]. DOOM
izopolimorfísm s. n.
izopolimorfismului
IZOPOLIMORFÍSM s.n. Proprietate a unor substanțe sau a unor minerale de a cristaliza în mai multe forme diferite; izopolimorfie. [Var. isopolimorfism s.n. / < engl. isopolymorphism]. DOOM
izopolimorfísm s. n.
izopren
IZOPRÉN s.n. Hidrocarbură din care, prin polimerizare, se obține cauciucul. [Var. isopren s.n. / < fr. isoprène].
izopren
IZOPRÉN, izopreni, s. m. Hidrocarbură nesaturată prin a cărei polimerizare se obține cauciucul. – Din fr. isoprène. DOOM
izoprén (-zo-pren) s. m., pl. izopréni
izoprene
IZOPRÉN s.n. Hidrocarbură din care, prin polimerizare, se obține cauciucul. [Var. isopren s.n. / < fr. isoprène].
izoprenele
IZOPRÉN s.n. Hidrocarbură din care, prin polimerizare, se obține cauciucul. [Var. isopren s.n. / < fr. isoprène].
izoprenelor
IZOPRÉN s.n. Hidrocarbură din care, prin polimerizare, se obține cauciucul. [Var. isopren s.n. / < fr. isoprène].
izoprenul
IZOPRÉN s.n. Hidrocarbură din care, prin polimerizare, se obține cauciucul. [Var. isopren s.n. / < fr. isoprène].
izoprenului
IZOPRÉN s.n. Hidrocarbură din care, prin polimerizare, se obține cauciucul. [Var. isopren s.n. / < fr. isoprène].
izoptera
IZOPTÉRE s.f.pl. Ordin de insecte cu corpul moale, cu mandibule puternice și clește bine dezvoltate, incluzând termitele; (la sg. izopteră) insectă din acest ordin. [Var. isoptere s.f.pl. / cf. fr. isoptères, engl. isopteres].
izoptere
IZOPTÉRE s.f.pl. Ordin de insecte cu corpul moale, cu mandibule puternice și clește bine dezvoltate, incluzând termitele; (la sg. izopteră) insectă din acest ordin. [Var. isoptere s.f.pl. / cf. fr. isoptères, engl. isopteres].
izopterei
IZOPTÉRE s.f.pl. Ordin de insecte cu corpul moale, cu mandibule puternice și clește bine dezvoltate, incluzând termitele; (la sg. izopteră) insectă din acest ordin. [Var. isoptere s.f.pl. / cf. fr. isoptères, engl. isopteres].
izopterele
IZOPTÉRE s.f.pl. Ordin de insecte cu corpul moale, cu mandibule puternice și clește bine dezvoltate, incluzând termitele; (la sg. izopteră) insectă din acest ordin. [Var. isoptere s.f.pl. / cf. fr. isoptères, engl. isopteres].
izopterelor
IZOPTÉRE s.f.pl. Ordin de insecte cu corpul moale, cu mandibule puternice și clește bine dezvoltate, incluzând termitele; (la sg. izopteră) insectă din acest ordin. [Var. isoptere s.f.pl. / cf. fr. isoptères, engl. isopteres].
izoseista
IZOSEÍSTĂ s.f. Linie care unește punctele cu aceeași intensitate de manifestare a unui cutremur de pământ. [Pron. -se-is-, var. isoseistă s.f. / < fr. isoséiste, germ. Isoseiste]. DOOM
izoseístă adj. f., s. f., pl. izoseíste
izoseiste
IZOSEÍSTĂ s.f. Linie care unește punctele cu aceeași intensitate de manifestare a unui cutremur de pământ. [Pron. -se-is-, var. isoseistă s.f. / < fr. isoséiste, germ. Isoseiste]. DOOM
izoseístă adj. f., s. f., pl. izoseíste
izoseistei
IZOSEÍSTĂ s.f. Linie care unește punctele cu aceeași intensitate de manifestare a unui cutremur de pământ. [Pron. -se-is-, var. isoseistă s.f. / < fr. isoséiste, germ. Isoseiste]. DOOM
izoseístă adj. f., s. f., pl. izoseíste
izoseistele
IZOSEÍSTĂ s.f. Linie care unește punctele cu aceeași intensitate de manifestare a unui cutremur de pământ. [Pron. -se-is-, var. isoseistă s.f. / < fr. isoséiste, germ. Isoseiste]. DOOM
izoseístă adj. f., s. f., pl. izoseíste
izoseistelor
IZOSEÍSTĂ s.f. Linie care unește punctele cu aceeași intensitate de manifestare a unui cutremur de pământ. [Pron. -se-is-, var. isoseistă s.f. / < fr. isoséiste, germ. Isoseiste]. DOOM
izoseístă adj. f., s. f., pl. izoseíste
izospor
IZOSPÓRI s.m.pl. Spori identici, care se găsesc la plantele inferioare. [Var. isospori s.m.pl. / < fr. isospores].
izospori
IZOSPÓRI s.m.pl. Spori identici, care se găsesc la plantele inferioare. [Var. isospori s.m.pl. / < fr. isospores].
izosporia
IZOSPORÍE s.f. Însușire a unor plante de a produce izospori. [Var. isosporie s.f. / < germ. Isosporie]. DOOM
!izosporíe (-zos-po-/-zo-spo-) s. f., art. izosporía, g.-d. izosporíi, art. izosporíei
izosporie
IZOSPORÍE s.f. Însușire a unor plante de a produce izospori. [Var. isosporie s.f. / < germ. Isosporie]. DOOM
!izosporíe (-zos-po-/-zo-spo-) s. f., art. izosporía, g.-d. izosporíi, art. izosporíei
izosporiei
IZOSPORÍE s.f. Însușire a unor plante de a produce izospori. [Var. isosporie s.f. / < germ. Isosporie]. DOOM
!izosporíe (-zos-po-/-zo-spo-) s. f., art. izosporía, g.-d. izosporíi, art. izosporíei
izosporii
IZOSPÓRI s.m.pl. Spori identici, care se găsesc la plantele inferioare. [Var. isospori s.m.pl. / < fr. isospores].
izosporii
IZOSPORÍE s.f. Însușire a unor plante de a produce izospori. [Var. isosporie s.f. / < germ. Isosporie]. DOOM
!izosporíe (-zos-po-/-zo-spo-) s. f., art. izosporía, g.-d. izosporíi, art. izosporíei
izosporilor
IZOSPÓRI s.m.pl. Spori identici, care se găsesc la plantele inferioare. [Var. isospori s.m.pl. / < fr. isospores].
izosporul
IZOSPÓRI s.m.pl. Spori identici, care se găsesc la plantele inferioare. [Var. isospori s.m.pl. / < fr. isospores].
izosporului
IZOSPÓRI s.m.pl. Spori identici, care se găsesc la plantele inferioare. [Var. isospori s.m.pl. / < fr. isospores].
izostatic
IZOSTÁTIC, -Ă adj. Referitor la izostazie. [< fr. isostatique].
izostazia
IZOSTAZÍE s.f. (Geol.) Teorie potrivit căreia între diversele compartimente ale scoarței terestre ar exista un echilibru relativ datorită diferențelor de densitate ale materialelor lor. [< fr. isostasie, cf. gr. isos – egal, stasis – așezare]. DOOM
!izostazíe (-zos-ta-/-zo-sta-) s. f., art. izostazía, g.-d. izostazíi, art. izostazíei
izostazie
IZOSTAZÍE s.f. (Geol.) Teorie potrivit căreia între diversele compartimente ale scoarței terestre ar exista un echilibru relativ datorită diferențelor de densitate ale materialelor lor. [< fr. isostasie, cf. gr. isos – egal, stasis – așezare]. DOOM
!izostazíe (-zos-ta-/-zo-sta-) s. f., art. izostazía, g.-d. izostazíi, art. izostazíei
izostaziei
IZOSTAZÍE s.f. (Geol.) Teorie potrivit căreia între diversele compartimente ale scoarței terestre ar exista un echilibru relativ datorită diferențelor de densitate ale materialelor lor. [< fr. isostasie, cf. gr. isos – egal, stasis – așezare]. DOOM
!izostazíe (-zos-ta-/-zo-sta-) s. f., art. izostazía, g.-d. izostazíi, art. izostazíei
izostazii
IZOSTAZÍE s.f. (Geol.) Teorie potrivit căreia între diversele compartimente ale scoarței terestre ar exista un echilibru relativ datorită diferențelor de densitate ale materialelor lor. [< fr. isostasie, cf. gr. isos – egal, stasis – așezare]. DOOM
!izostazíe (-zos-ta-/-zo-sta-) s. f., art. izostazía, g.-d. izostazíi, art. izostazíei
izosteră
IZOSTÉRĂ s.f. Linie în diagrama unui sistem fizico-chimic pentru care volumul specific al sistemului care se transformă rămâne constant. [Var. isosteră s.f. / < fr. isostère]. DOOM
izostéră s. f., g.-d. art. izostérei; pl. izostére
izotaha
IZOTÁHĂ s.f. (Geol.) Linie care unește punctele unui curs de apă unde apa are aceeași viteză. [Var. isotahă s.f. / cf. germ. Isotache, fr. isotache]. DOOM
izotáhă s. f., g.-d. art. izotáhei; pl. izotáhe
izotahe
IZOTÁHĂ s.f. (Geol.) Linie care unește punctele unui curs de apă unde apa are aceeași viteză. [Var. isotahă s.f. / cf. germ. Isotache, fr. isotache]. DOOM
izotáhă s. f., g.-d. art. izotáhei; pl. izotáhe
izotahei
IZOTÁHĂ s.f. (Geol.) Linie care unește punctele unui curs de apă unde apa are aceeași viteză. [Var. isotahă s.f. / cf. germ. Isotache, fr. isotache]. DOOM
izotáhă s. f., g.-d. art. izotáhei; pl. izotáhe
izotahele
IZOTÁHĂ s.f. (Geol.) Linie care unește punctele unui curs de apă unde apa are aceeași viteză. [Var. isotahă s.f. / cf. germ. Isotache, fr. isotache]. DOOM
izotáhă s. f., g.-d. art. izotáhei; pl. izotáhe
izotahelor
IZOTÁHĂ s.f. (Geol.) Linie care unește punctele unui curs de apă unde apa are aceeași viteză. [Var. isotahă s.f. / cf. germ. Isotache, fr. isotache]. DOOM
izotáhă s. f., g.-d. art. izotáhei; pl. izotáhe
izoterm
IZOTÉRM, -Ă, izotermi, -e, adj. (Despre transformările sistemelor fizico-chimice) Care se produce la o temperatură constantă. ◊ Linie izotermă (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă geografică punctele terestre cu aceeași temperatură medie a aerului, a apei sau a solului într-o anumită perioadă. Curbă izotermă (și substantivat, f.) = curbă care unește, pe o diagramă, punctele cu aceeași temperatură ale unui proces fizico-chimic. – Din fr. isotherme. DOOM
izotérm adj. m., pl. izotérmi; f. izotérmă, pl. izotérme
izoterma
IZOTÉRM, -Ă, izotermi, -e, adj. (Despre transformările sistemelor fizico-chimice) Care se produce la o temperatură constantă. ◊ Linie izotermă (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă geografică punctele terestre cu aceeași temperatură medie a aerului, a apei sau a solului într-o anumită perioadă. Curbă izotermă (și substantivat, f.) = curbă care unește, pe o diagramă, punctele cu aceeași temperatură ale unui proces fizico-chimic. – Din fr. isotherme. DOOM
izotérm adj. m., pl. izotérmi; f. izotérmă, pl. izotérme
izoterme
IZOTÉRM, -Ă, izotermi, -e, adj. (Despre transformările sistemelor fizico-chimice) Care se produce la o temperatură constantă. ◊ Linie izotermă (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă geografică punctele terestre cu aceeași temperatură medie a aerului, a apei sau a solului într-o anumită perioadă. Curbă izotermă (și substantivat, f.) = curbă care unește, pe o diagramă, punctele cu aceeași temperatură ale unui proces fizico-chimic. – Din fr. isotherme. DOOM
izotérm adj. m., pl. izotérmi; f. izotérmă, pl. izotérme
izotermei
IZOTÉRM, -Ă, izotermi, -e, adj. (Despre transformările sistemelor fizico-chimice) Care se produce la o temperatură constantă. ◊ Linie izotermă (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă geografică punctele terestre cu aceeași temperatură medie a aerului, a apei sau a solului într-o anumită perioadă. Curbă izotermă (și substantivat, f.) = curbă care unește, pe o diagramă, punctele cu aceeași temperatură ale unui proces fizico-chimic. – Din fr. isotherme. DOOM
izotérm adj. m., pl. izotérmi; f. izotérmă, pl. izotérme
izotermele
IZOTÉRM, -Ă, izotermi, -e, adj. (Despre transformările sistemelor fizico-chimice) Care se produce la o temperatură constantă. ◊ Linie izotermă (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă geografică punctele terestre cu aceeași temperatură medie a aerului, a apei sau a solului într-o anumită perioadă. Curbă izotermă (și substantivat, f.) = curbă care unește, pe o diagramă, punctele cu aceeași temperatură ale unui proces fizico-chimic. – Din fr. isotherme. DOOM
izotérm adj. m., pl. izotérmi; f. izotérmă, pl. izotérme
izotermelor
IZOTÉRM, -Ă, izotermi, -e, adj. (Despre transformările sistemelor fizico-chimice) Care se produce la o temperatură constantă. ◊ Linie izotermă (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă geografică punctele terestre cu aceeași temperatură medie a aerului, a apei sau a solului într-o anumită perioadă. Curbă izotermă (și substantivat, f.) = curbă care unește, pe o diagramă, punctele cu aceeași temperatură ale unui proces fizico-chimic. – Din fr. isotherme. DOOM
izotérm adj. m., pl. izotérmi; f. izotérmă, pl. izotérme
izotermi
IZOTÉRM, -Ă, izotermi, -e, adj. (Despre transformările sistemelor fizico-chimice) Care se produce la o temperatură constantă. ◊ Linie izotermă (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă geografică punctele terestre cu aceeași temperatură medie a aerului, a apei sau a solului într-o anumită perioadă. Curbă izotermă (și substantivat, f.) = curbă care unește, pe o diagramă, punctele cu aceeași temperatură ale unui proces fizico-chimic. – Din fr. isotherme. DOOM
izotérm adj. m., pl. izotérmi; f. izotérmă, pl. izotérme
izotermia
IZOTERMÍE s.f. (Fiz.) Stare caracterizată prin menținerea unei temperaturi constante. [Var. isotermie s.f. / < fr. isothermie].
izotermic
IZOTÉRMIC, -Ă adj. Izoterm. [Var. isotermic, -ă adj. / < fr. isothermique]. DOOM
izotérmic adj. m., pl. izotérmici; f. izotérmică, pl. izotérmice
izotermica
IZOTÉRMIC, -Ă adj. Izoterm. [Var. isotermic, -ă adj. / < fr. isothermique]. DOOM
izotérmic adj. m., pl. izotérmici; f. izotérmică, pl. izotérmice
izotermice
IZOTÉRMIC, -Ă adj. Izoterm. [Var. isotermic, -ă adj. / < fr. isothermique]. DOOM
izotérmic adj. m., pl. izotérmici; f. izotérmică, pl. izotérmice
izotermicei
IZOTÉRMIC, -Ă adj. Izoterm. [Var. isotermic, -ă adj. / < fr. isothermique]. DOOM
izotérmic adj. m., pl. izotérmici; f. izotérmică, pl. izotérmice
izotermicele
IZOTÉRMIC, -Ă adj. Izoterm. [Var. isotermic, -ă adj. / < fr. isothermique]. DOOM
izotérmic adj. m., pl. izotérmici; f. izotérmică, pl. izotérmice
izotermicelor
IZOTÉRMIC, -Ă adj. Izoterm. [Var. isotermic, -ă adj. / < fr. isothermique]. DOOM
izotérmic adj. m., pl. izotérmici; f. izotérmică, pl. izotérmice
izotermici
IZOTÉRMIC, -Ă adj. Izoterm. [Var. isotermic, -ă adj. / < fr. isothermique]. DOOM
izotérmic adj. m., pl. izotérmici; f. izotérmică, pl. izotérmice
izotermicii
IZOTÉRMIC, -Ă adj. Izoterm. [Var. isotermic, -ă adj. / < fr. isothermique]. DOOM
izotérmic adj. m., pl. izotérmici; f. izotérmică, pl. izotérmice
izotermicilor
IZOTÉRMIC, -Ă adj. Izoterm. [Var. isotermic, -ă adj. / < fr. isothermique]. DOOM
izotérmic adj. m., pl. izotérmici; f. izotérmică, pl. izotérmice
izotermicul
IZOTÉRMIC, -Ă adj. Izoterm. [Var. isotermic, -ă adj. / < fr. isothermique]. DOOM
izotérmic adj. m., pl. izotérmici; f. izotérmică, pl. izotérmice
izotermicului
IZOTÉRMIC, -Ă adj. Izoterm. [Var. isotermic, -ă adj. / < fr. isothermique]. DOOM
izotérmic adj. m., pl. izotérmici; f. izotérmică, pl. izotérmice
izotermie
IZOTERMÍE s.f. (Fiz.) Stare caracterizată prin menținerea unei temperaturi constante. [Var. isotermie s.f. / < fr. isothermie].
izotermiei
IZOTERMÍE s.f. (Fiz.) Stare caracterizată prin menținerea unei temperaturi constante. [Var. isotermie s.f. / < fr. isothermie].
izotermii
IZOTÉRM, -Ă, izotermi, -e, adj. (Despre transformările sistemelor fizico-chimice) Care se produce la o temperatură constantă. ◊ Linie izotermă (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă geografică punctele terestre cu aceeași temperatură medie a aerului, a apei sau a solului într-o anumită perioadă. Curbă izotermă (și substantivat, f.) = curbă care unește, pe o diagramă, punctele cu aceeași temperatură ale unui proces fizico-chimic. – Din fr. isotherme. DOOM
izotérm adj. m., pl. izotérmi; f. izotérmă, pl. izotérme
izotermii
IZOTERMÍE s.f. (Fiz.) Stare caracterizată prin menținerea unei temperaturi constante. [Var. isotermie s.f. / < fr. isothermie].
izotermilor
IZOTÉRM, -Ă, izotermi, -e, adj. (Despre transformările sistemelor fizico-chimice) Care se produce la o temperatură constantă. ◊ Linie izotermă (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă geografică punctele terestre cu aceeași temperatură medie a aerului, a apei sau a solului într-o anumită perioadă. Curbă izotermă (și substantivat, f.) = curbă care unește, pe o diagramă, punctele cu aceeași temperatură ale unui proces fizico-chimic. – Din fr. isotherme. DOOM
izotérm adj. m., pl. izotérmi; f. izotérmă, pl. izotérme
izotermul
IZOTÉRM, -Ă, izotermi, -e, adj. (Despre transformările sistemelor fizico-chimice) Care se produce la o temperatură constantă. ◊ Linie izotermă (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă geografică punctele terestre cu aceeași temperatură medie a aerului, a apei sau a solului într-o anumită perioadă. Curbă izotermă (și substantivat, f.) = curbă care unește, pe o diagramă, punctele cu aceeași temperatură ale unui proces fizico-chimic. – Din fr. isotherme. DOOM
izotérm adj. m., pl. izotérmi; f. izotérmă, pl. izotérme
izotermului
IZOTÉRM, -Ă, izotermi, -e, adj. (Despre transformările sistemelor fizico-chimice) Care se produce la o temperatură constantă. ◊ Linie izotermă (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă geografică punctele terestre cu aceeași temperatură medie a aerului, a apei sau a solului într-o anumită perioadă. Curbă izotermă (și substantivat, f.) = curbă care unește, pe o diagramă, punctele cu aceeași temperatură ale unui proces fizico-chimic. – Din fr. isotherme. DOOM
izotérm adj. m., pl. izotérmi; f. izotérmă, pl. izotérme
izoteră
IZOTÉRĂ s.f. (Met.) Linie care unește punctele cu aceeași căldură medie în timpul verii. [Var. isoteră s.f. / < fr. isothère]. DOOM
izotéră s. f., g.-d. art. izotérei; pl. izotére
izotip
IZOTÍP, -Ă adj. Care prezintă izotipie. // s.n. (Biol.) Tip al unei specii de plantă pentru două sau mai multe areale geografice. [Var. isotip, -ă adj., s.n. / < fr. isotype, cf. gr. isos – egal, typos – tip].
izotipa
IZOTÍP, -Ă adj. Care prezintă izotipie. // s.n. (Biol.) Tip al unei specii de plantă pentru două sau mai multe areale geografice. [Var. isotip, -ă adj., s.n. / < fr. isotype, cf. gr. isos – egal, typos – tip].
izotipe
IZOTÍP, -Ă adj. Care prezintă izotipie. // s.n. (Biol.) Tip al unei specii de plantă pentru două sau mai multe areale geografice. [Var. isotip, -ă adj., s.n. / < fr. isotype, cf. gr. isos – egal, typos – tip].
izotipei
IZOTÍP, -Ă adj. Care prezintă izotipie. // s.n. (Biol.) Tip al unei specii de plantă pentru două sau mai multe areale geografice. [Var. isotip, -ă adj., s.n. / < fr. isotype, cf. gr. isos – egal, typos – tip].
izotipele
IZOTÍP, -Ă adj. Care prezintă izotipie. // s.n. (Biol.) Tip al unei specii de plantă pentru două sau mai multe areale geografice. [Var. isotip, -ă adj., s.n. / < fr. isotype, cf. gr. isos – egal, typos – tip].
izotipelor
IZOTÍP, -Ă adj. Care prezintă izotipie. // s.n. (Biol.) Tip al unei specii de plantă pentru două sau mai multe areale geografice. [Var. isotip, -ă adj., s.n. / < fr. isotype, cf. gr. isos – egal, typos – tip].
izotipi
IZOTÍP, -Ă adj. Care prezintă izotipie. // s.n. (Biol.) Tip al unei specii de plantă pentru două sau mai multe areale geografice. [Var. isotip, -ă adj., s.n. / < fr. isotype, cf. gr. isos – egal, typos – tip].
izotipia
IZOTIPÍE s. f. Proprietate a unor substanțe chimice de a cristaliza în aceleași forme, fără a forma cristale mixte. – Din fr. isotypie. DOOM
izotipíe s. f., art. izotipía, g.-d. izotipíi, art. izotipíei
izotipie
IZOTIPÍE s. f. Proprietate a unor substanțe chimice de a cristaliza în aceleași forme, fără a forma cristale mixte. – Din fr. isotypie. DOOM
izotipíe s. f., art. izotipía, g.-d. izotipíi, art. izotipíei
izotipiei
IZOTIPÍE s. f. Proprietate a unor substanțe chimice de a cristaliza în aceleași forme, fără a forma cristale mixte. – Din fr. isotypie. DOOM
izotipíe s. f., art. izotipía, g.-d. izotipíi, art. izotipíei
izotipii
IZOTÍP, -Ă adj. Care prezintă izotipie. // s.n. (Biol.) Tip al unei specii de plantă pentru două sau mai multe areale geografice. [Var. isotip, -ă adj., s.n. / < fr. isotype, cf. gr. isos – egal, typos – tip].
izotipii
IZOTIPÍE s. f. Proprietate a unor substanțe chimice de a cristaliza în aceleași forme, fără a forma cristale mixte. – Din fr. isotypie. DOOM
izotipíe s. f., art. izotipía, g.-d. izotipíi, art. izotipíei
izotipilor
IZOTÍP, -Ă adj. Care prezintă izotipie. // s.n. (Biol.) Tip al unei specii de plantă pentru două sau mai multe areale geografice. [Var. isotip, -ă adj., s.n. / < fr. isotype, cf. gr. isos – egal, typos – tip].
izotipul
IZOTÍP, -Ă adj. Care prezintă izotipie. // s.n. (Biol.) Tip al unei specii de plantă pentru două sau mai multe areale geografice. [Var. isotip, -ă adj., s.n. / < fr. isotype, cf. gr. isos – egal, typos – tip].
izotipului
IZOTÍP, -Ă adj. Care prezintă izotipie. // s.n. (Biol.) Tip al unei specii de plantă pentru două sau mai multe areale geografice. [Var. isotip, -ă adj., s.n. / < fr. isotype, cf. gr. isos – egal, typos – tip].
izotomia
IZOTOMÍE s.f. (Bot.) 1. Tip de ramificație în două sau mai multe ramuri egale. 2. Diviziune a unui organ în două părți egale. [Gen. -iei. / < fr. isotomie, germ. Isotomie, cf. gr. isos – egal, tome – tăiere].
izotomie
IZOTOMÍE s.f. (Bot.) 1. Tip de ramificație în două sau mai multe ramuri egale. 2. Diviziune a unui organ în două părți egale. [Gen. -iei. / < fr. isotomie, germ. Isotomie, cf. gr. isos – egal, tome – tăiere].
izotomiei
IZOTOMÍE s.f. (Bot.) 1. Tip de ramificație în două sau mai multe ramuri egale. 2. Diviziune a unui organ în două părți egale. [Gen. -iei. / < fr. isotomie, germ. Isotomie, cf. gr. isos – egal, tome – tăiere].
izotomii
IZOTOMÍE s.f. (Bot.) 1. Tip de ramificație în două sau mai multe ramuri egale. 2. Diviziune a unui organ în două părți egale. [Gen. -iei. / < fr. isotomie, germ. Isotomie, cf. gr. isos – egal, tome – tăiere].
izotomiile
IZOTOMÍE s.f. (Bot.) 1. Tip de ramificație în două sau mai multe ramuri egale. 2. Diviziune a unui organ în două părți egale. [Gen. -iei. / < fr. isotomie, germ. Isotomie, cf. gr. isos – egal, tome – tăiere].
izotomiilor
IZOTOMÍE s.f. (Bot.) 1. Tip de ramificație în două sau mai multe ramuri egale. 2. Diviziune a unui organ în două părți egale. [Gen. -iei. / < fr. isotomie, germ. Isotomie, cf. gr. isos – egal, tome – tăiere].
izotonia
IZOTONÍE s.f. 1. Echilibru molecular între două soluții separate de o membrană organică și care au aceeași presiune osmotică; izoosmie. 2. Proprietate a unor nuclee atomice de a avea același număr de neutroni. [Gen. -iei, var. isotonie s.f. / < fr. isotonie, cf. gr. isos – egal, tonos – tensiune]. DOOM
izotoníe s. f., art. izotonía, g.-d. izotoníi, art. izotoníei
izotonic
IZOTÓNIC, -Ă adj. (Despre soluții) Cu aceeași presiune osmotică; izoosmotic. [Var. isotonic, -ă adj. / < fr. isotonique] DOOM
izotónic adj. m., pl. izotónici; f. izotónică, pl. izotónice
izotonica
IZOTÓNIC, -Ă adj. (Despre soluții) Cu aceeași presiune osmotică; izoosmotic. [Var. isotonic, -ă adj. / < fr. isotonique] DOOM
izotónic adj. m., pl. izotónici; f. izotónică, pl. izotónice
izotonice
IZOTÓNIC, -Ă adj. (Despre soluții) Cu aceeași presiune osmotică; izoosmotic. [Var. isotonic, -ă adj. / < fr. isotonique] DOOM
izotónic adj. m., pl. izotónici; f. izotónică, pl. izotónice
izotonicei
IZOTÓNIC, -Ă adj. (Despre soluții) Cu aceeași presiune osmotică; izoosmotic. [Var. isotonic, -ă adj. / < fr. isotonique] DOOM
izotónic adj. m., pl. izotónici; f. izotónică, pl. izotónice
izotonicele
IZOTÓNIC, -Ă adj. (Despre soluții) Cu aceeași presiune osmotică; izoosmotic. [Var. isotonic, -ă adj. / < fr. isotonique] DOOM
izotónic adj. m., pl. izotónici; f. izotónică, pl. izotónice
izotonicelor
IZOTÓNIC, -Ă adj. (Despre soluții) Cu aceeași presiune osmotică; izoosmotic. [Var. isotonic, -ă adj. / < fr. isotonique] DOOM
izotónic adj. m., pl. izotónici; f. izotónică, pl. izotónice
izotonici
IZOTÓNIC, -Ă adj. (Despre soluții) Cu aceeași presiune osmotică; izoosmotic. [Var. isotonic, -ă adj. / < fr. isotonique] DOOM
izotónic adj. m., pl. izotónici; f. izotónică, pl. izotónice
izotonicii
IZOTÓNIC, -Ă adj. (Despre soluții) Cu aceeași presiune osmotică; izoosmotic. [Var. isotonic, -ă adj. / < fr. isotonique] DOOM
izotónic adj. m., pl. izotónici; f. izotónică, pl. izotónice
izotonicilor
IZOTÓNIC, -Ă adj. (Despre soluții) Cu aceeași presiune osmotică; izoosmotic. [Var. isotonic, -ă adj. / < fr. isotonique] DOOM
izotónic adj. m., pl. izotónici; f. izotónică, pl. izotónice
izotonicul
IZOTÓNIC, -Ă adj. (Despre soluții) Cu aceeași presiune osmotică; izoosmotic. [Var. isotonic, -ă adj. / < fr. isotonique] DOOM
izotónic adj. m., pl. izotónici; f. izotónică, pl. izotónice
izotonicului
IZOTÓNIC, -Ă adj. (Despre soluții) Cu aceeași presiune osmotică; izoosmotic. [Var. isotonic, -ă adj. / < fr. isotonique] DOOM
izotónic adj. m., pl. izotónici; f. izotónică, pl. izotónice
izotonie
IZOTONÍE s.f. 1. Echilibru molecular între două soluții separate de o membrană organică și care au aceeași presiune osmotică; izoosmie. 2. Proprietate a unor nuclee atomice de a avea același număr de neutroni. [Gen. -iei, var. isotonie s.f. / < fr. isotonie, cf. gr. isos – egal, tonos – tensiune]. DOOM
izotoníe s. f., art. izotonía, g.-d. izotoníi, art. izotoníei
izotoniei
IZOTONÍE s.f. 1. Echilibru molecular între două soluții separate de o membrană organică și care au aceeași presiune osmotică; izoosmie. 2. Proprietate a unor nuclee atomice de a avea același număr de neutroni. [Gen. -iei, var. isotonie s.f. / < fr. isotonie, cf. gr. isos – egal, tonos – tensiune]. DOOM
izotoníe s. f., art. izotonía, g.-d. izotoníi, art. izotoníei
izotonii
IZOTONÍE s.f. 1. Echilibru molecular între două soluții separate de o membrană organică și care au aceeași presiune osmotică; izoosmie. 2. Proprietate a unor nuclee atomice de a avea același număr de neutroni. [Gen. -iei, var. isotonie s.f. / < fr. isotonie, cf. gr. isos – egal, tonos – tensiune]. DOOM
izotoníe s. f., art. izotonía, g.-d. izotoníi, art. izotoníei
izotoniile
IZOTONÍE s.f. 1. Echilibru molecular între două soluții separate de o membrană organică și care au aceeași presiune osmotică; izoosmie. 2. Proprietate a unor nuclee atomice de a avea același număr de neutroni. [Gen. -iei, var. isotonie s.f. / < fr. isotonie, cf. gr. isos – egal, tonos – tensiune]. DOOM
izotoníe s. f., art. izotonía, g.-d. izotoníi, art. izotoníei
izotoniilor
IZOTONÍE s.f. 1. Echilibru molecular între două soluții separate de o membrană organică și care au aceeași presiune osmotică; izoosmie. 2. Proprietate a unor nuclee atomice de a avea același număr de neutroni. [Gen. -iei, var. isotonie s.f. / < fr. isotonie, cf. gr. isos – egal, tonos – tensiune]. DOOM
izotoníe s. f., art. izotonía, g.-d. izotoníi, art. izotoníei
izotop
IZOTOP, izotopi, s. m. Atom sau nucleu atomic care are același număr de ordine ca și alt atom ori nucleu atomic, dar care diferă de acesta prin masa atomică. – Din fr. isotope. DOOM
izotóp s. m., pl. izotópi
izotop
IZOTOP, izotopi, s. m. Atom sau nucleu atomic care are același număr de ordine ca și alt atom ori nucleu atomic, dar care diferă de acesta prin masa atomică. – Din fr. isotope. DOOM
izotóp s. m., pl. izotópi
izotopa
IZOTOP, izotopi, s. m. Atom sau nucleu atomic care are același număr de ordine ca și alt atom ori nucleu atomic, dar care diferă de acesta prin masa atomică. – Din fr. isotope. DOOM
izotóp s. m., pl. izotópi
izotope
IZOTOP, izotopi, s. m. Atom sau nucleu atomic care are același număr de ordine ca și alt atom ori nucleu atomic, dar care diferă de acesta prin masa atomică. – Din fr. isotope. DOOM
izotóp s. m., pl. izotópi
izotopei
IZOTOP, izotopi, s. m. Atom sau nucleu atomic care are același număr de ordine ca și alt atom ori nucleu atomic, dar care diferă de acesta prin masa atomică. – Din fr. isotope. DOOM
izotóp s. m., pl. izotópi
izotopele
IZOTOP, izotopi, s. m. Atom sau nucleu atomic care are același număr de ordine ca și alt atom ori nucleu atomic, dar care diferă de acesta prin masa atomică. – Din fr. isotope. DOOM
izotóp s. m., pl. izotópi
izotopelor
IZOTOP, izotopi, s. m. Atom sau nucleu atomic care are același număr de ordine ca și alt atom ori nucleu atomic, dar care diferă de acesta prin masa atomică. – Din fr. isotope. DOOM
izotóp s. m., pl. izotópi
izotopi
IZOTOP, izotopi, s. m. Atom sau nucleu atomic care are același număr de ordine ca și alt atom ori nucleu atomic, dar care diferă de acesta prin masa atomică. – Din fr. isotope. DOOM
izotóp s. m., pl. izotópi
izotopi
IZOTOP, izotopi, s. m. Atom sau nucleu atomic care are același număr de ordine ca și alt atom ori nucleu atomic, dar care diferă de acesta prin masa atomică. – Din fr. isotope. DOOM
izotóp s. m., pl. izotópi
izotopia
IZOTOPÍE s.f. (Fiz.) Calitatea a ceea ce este izotop. [Var. isotopie s.f. / < fr. isotopie]. DOOM
izotopíe s. f., art. izotopía, g.-d. izotopíi, art. izotopíei
izotopie
IZOTOPÍE s.f. (Fiz.) Calitatea a ceea ce este izotop. [Var. isotopie s.f. / < fr. isotopie]. DOOM
izotopíe s. f., art. izotopía, g.-d. izotopíi, art. izotopíei
izotopiei
IZOTOPÍE s.f. (Fiz.) Calitatea a ceea ce este izotop. [Var. isotopie s.f. / < fr. isotopie]. DOOM
izotopíe s. f., art. izotopía, g.-d. izotopíi, art. izotopíei
izotopii
IZOTOP, izotopi, s. m. Atom sau nucleu atomic care are același număr de ordine ca și alt atom ori nucleu atomic, dar care diferă de acesta prin masa atomică. – Din fr. isotope. DOOM
izotóp s. m., pl. izotópi
izotopii
IZOTOP, izotopi, s. m. Atom sau nucleu atomic care are același număr de ordine ca și alt atom ori nucleu atomic, dar care diferă de acesta prin masa atomică. – Din fr. isotope. DOOM
izotóp s. m., pl. izotópi
izotopii
IZOTOPÍE s.f. (Fiz.) Calitatea a ceea ce este izotop. [Var. isotopie s.f. / < fr. isotopie]. DOOM
izotopíe s. f., art. izotopía, g.-d. izotopíi, art. izotopíei
izotopilor
IZOTOP, izotopi, s. m. Atom sau nucleu atomic care are același număr de ordine ca și alt atom ori nucleu atomic, dar care diferă de acesta prin masa atomică. – Din fr. isotope. DOOM
izotóp s. m., pl. izotópi
izotopilor
IZOTOP, izotopi, s. m. Atom sau nucleu atomic care are același număr de ordine ca și alt atom ori nucleu atomic, dar care diferă de acesta prin masa atomică. – Din fr. isotope. DOOM
izotóp s. m., pl. izotópi
izotopul
IZOTOP, izotopi, s. m. Atom sau nucleu atomic care are același număr de ordine ca și alt atom ori nucleu atomic, dar care diferă de acesta prin masa atomică. – Din fr. isotope. DOOM
izotóp s. m., pl. izotópi
izotopul
IZOTOP, izotopi, s. m. Atom sau nucleu atomic care are același număr de ordine ca și alt atom ori nucleu atomic, dar care diferă de acesta prin masa atomică. – Din fr. isotope. DOOM
izotóp s. m., pl. izotópi
izotopului
IZOTOP, izotopi, s. m. Atom sau nucleu atomic care are același număr de ordine ca și alt atom ori nucleu atomic, dar care diferă de acesta prin masa atomică. – Din fr. isotope. DOOM
izotóp s. m., pl. izotópi
izotopului
IZOTOP, izotopi, s. m. Atom sau nucleu atomic care are același număr de ordine ca și alt atom ori nucleu atomic, dar care diferă de acesta prin masa atomică. – Din fr. isotope. DOOM
izotóp s. m., pl. izotópi
izotron
IZOTRÓN s.n. Aparat nuclear pentru separarea izotopilor. [Var. isotron s.n. / < fr. isotron].
izotrop
IZOTRÓP, -Ă, izotropi, -e, adj. (Despre corpuri, substanțe etc.; adesea substantivat, m.) Care are proprietăți independente de direcția în spațiu. ♦ (Despre materiale) Care are, pe toate direcțiile, aceleași proprietăți mecanice. – Din fr. isotrope. DOOM
izotróp (-zo-trop) adj. m., pl. izotrópi; f. izotrópă, pl. izotrópe
izotropa
IZOTRÓP, -Ă, izotropi, -e, adj. (Despre corpuri, substanțe etc.; adesea substantivat, m.) Care are proprietăți independente de direcția în spațiu. ♦ (Despre materiale) Care are, pe toate direcțiile, aceleași proprietăți mecanice. – Din fr. isotrope. DOOM
izotróp (-zo-trop) adj. m., pl. izotrópi; f. izotrópă, pl. izotrópe
izotrope
IZOTRÓP, -Ă, izotropi, -e, adj. (Despre corpuri, substanțe etc.; adesea substantivat, m.) Care are proprietăți independente de direcția în spațiu. ♦ (Despre materiale) Care are, pe toate direcțiile, aceleași proprietăți mecanice. – Din fr. isotrope. DOOM
izotróp (-zo-trop) adj. m., pl. izotrópi; f. izotrópă, pl. izotrópe
izotropei
IZOTRÓP, -Ă, izotropi, -e, adj. (Despre corpuri, substanțe etc.; adesea substantivat, m.) Care are proprietăți independente de direcția în spațiu. ♦ (Despre materiale) Care are, pe toate direcțiile, aceleași proprietăți mecanice. – Din fr. isotrope. DOOM
izotróp (-zo-trop) adj. m., pl. izotrópi; f. izotrópă, pl. izotrópe
izotropele
IZOTRÓP, -Ă, izotropi, -e, adj. (Despre corpuri, substanțe etc.; adesea substantivat, m.) Care are proprietăți independente de direcția în spațiu. ♦ (Despre materiale) Care are, pe toate direcțiile, aceleași proprietăți mecanice. – Din fr. isotrope. DOOM
izotróp (-zo-trop) adj. m., pl. izotrópi; f. izotrópă, pl. izotrópe
izotropelor
IZOTRÓP, -Ă, izotropi, -e, adj. (Despre corpuri, substanțe etc.; adesea substantivat, m.) Care are proprietăți independente de direcția în spațiu. ♦ (Despre materiale) Care are, pe toate direcțiile, aceleași proprietăți mecanice. – Din fr. isotrope. DOOM
izotróp (-zo-trop) adj. m., pl. izotrópi; f. izotrópă, pl. izotrópe
izotropi
IZOTRÓP, -Ă, izotropi, -e, adj. (Despre corpuri, substanțe etc.; adesea substantivat, m.) Care are proprietăți independente de direcția în spațiu. ♦ (Despre materiale) Care are, pe toate direcțiile, aceleași proprietăți mecanice. – Din fr. isotrope. DOOM
izotróp (-zo-trop) adj. m., pl. izotrópi; f. izotrópă, pl. izotrópe
izotropia
IZOTROPÍE s. f. Proprietate a unui corp de a fi izotrop. – Din fr. isotropie. DOOM
izotropíe (-zo-tro-) s. f., art. izotropía, g.-d. izotropíi, art. izotropíei
izotropie
IZOTROPÍE s. f. Proprietate a unui corp de a fi izotrop. – Din fr. isotropie. DOOM
izotropíe (-zo-tro-) s. f., art. izotropía, g.-d. izotropíi, art. izotropíei
izotropiei
IZOTROPÍE s. f. Proprietate a unui corp de a fi izotrop. – Din fr. isotropie. DOOM
izotropíe (-zo-tro-) s. f., art. izotropía, g.-d. izotropíi, art. izotropíei
izotropii
IZOTRÓP, -Ă, izotropi, -e, adj. (Despre corpuri, substanțe etc.; adesea substantivat, m.) Care are proprietăți independente de direcția în spațiu. ♦ (Despre materiale) Care are, pe toate direcțiile, aceleași proprietăți mecanice. – Din fr. isotrope. DOOM
izotróp (-zo-trop) adj. m., pl. izotrópi; f. izotrópă, pl. izotrópe
izotropii
IZOTROPÍE s. f. Proprietate a unui corp de a fi izotrop. – Din fr. isotropie. DOOM
izotropíe (-zo-tro-) s. f., art. izotropía, g.-d. izotropíi, art. izotropíei
izotropilor
IZOTRÓP, -Ă, izotropi, -e, adj. (Despre corpuri, substanțe etc.; adesea substantivat, m.) Care are proprietăți independente de direcția în spațiu. ♦ (Despre materiale) Care are, pe toate direcțiile, aceleași proprietăți mecanice. – Din fr. isotrope. DOOM
izotróp (-zo-trop) adj. m., pl. izotrópi; f. izotrópă, pl. izotrópe
izotropul
IZOTRÓP, -Ă, izotropi, -e, adj. (Despre corpuri, substanțe etc.; adesea substantivat, m.) Care are proprietăți independente de direcția în spațiu. ♦ (Despre materiale) Care are, pe toate direcțiile, aceleași proprietăți mecanice. – Din fr. isotrope. DOOM
izotróp (-zo-trop) adj. m., pl. izotrópi; f. izotrópă, pl. izotrópe
izotropului
IZOTRÓP, -Ă, izotropi, -e, adj. (Despre corpuri, substanțe etc.; adesea substantivat, m.) Care are proprietăți independente de direcția în spațiu. ♦ (Despre materiale) Care are, pe toate direcțiile, aceleași proprietăți mecanice. – Din fr. isotrope. DOOM
izotróp (-zo-trop) adj. m., pl. izotrópi; f. izotrópă, pl. izotrópe
izraelian
ISRAELIÁN, -Ă, israelieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care locuiește în statul Israel. 2. Adj. Care aparține statului Israel sau israelienilor (1), privitor la Israel ori la israelieni. [Pr.: -li-an] – Israel (n. pr.) + suf. -ian. DOOM
!israelián (referitor la statul Israel) (-li-an) adj. m., s. m., pl. israeliéni (-li-eni); f. israeliánă, pl. israeliéne
izraelian
ISRAELIÁN, -Ă, israelieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care locuiește în statul Israel. 2. Adj. Care aparține statului Israel sau israelienilor (1), privitor la Israel ori la israelieni. [Pr.: -li-an] – Israel (n. pr.) + suf. -ian. DOOM
!israelián (referitor la statul Israel) (-li-an) adj. m., s. m., pl. israeliéni (-li-eni); f. israeliánă, pl. israeliéne
izraeliana
ISRAELIÁN, -Ă, israelieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care locuiește în statul Israel. 2. Adj. Care aparține statului Israel sau israelienilor (1), privitor la Israel ori la israelieni. [Pr.: -li-an] – Israel (n. pr.) + suf. -ian. DOOM
!israelián (referitor la statul Israel) (-li-an) adj. m., s. m., pl. israeliéni (-li-eni); f. israeliánă, pl. israeliéne
izraeliancă
ISRAELIÁN, -Ă, israelieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care locuiește în statul Israel. 2. Adj. Care aparține statului Israel sau israelienilor (1), privitor la Israel ori la israelieni. [Pr.: -li-an] – Israel (n. pr.) + suf. -ian. DOOM
!israelián (referitor la statul Israel) (-li-an) adj. m., s. m., pl. israeliéni (-li-eni); f. israeliánă, pl. israeliéne
izraelianul
ISRAELIÁN, -Ă, israelieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care locuiește în statul Israel. 2. Adj. Care aparține statului Israel sau israelienilor (1), privitor la Israel ori la israelieni. [Pr.: -li-an] – Israel (n. pr.) + suf. -ian. DOOM
!israelián (referitor la statul Israel) (-li-an) adj. m., s. m., pl. israeliéni (-li-eni); f. israeliánă, pl. israeliéne
izraelianului
ISRAELIÁN, -Ă, israelieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care locuiește în statul Israel. 2. Adj. Care aparține statului Israel sau israelienilor (1), privitor la Israel ori la israelieni. [Pr.: -li-an] – Israel (n. pr.) + suf. -ian. DOOM
!israelián (referitor la statul Israel) (-li-an) adj. m., s. m., pl. israeliéni (-li-eni); f. israeliánă, pl. israeliéne
izraeliene
ISRAELIÁN, -Ă, israelieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care locuiește în statul Israel. 2. Adj. Care aparține statului Israel sau israelienilor (1), privitor la Israel ori la israelieni. [Pr.: -li-an] – Israel (n. pr.) + suf. -ian. DOOM
!israelián (referitor la statul Israel) (-li-an) adj. m., s. m., pl. israeliéni (-li-eni); f. israeliánă, pl. israeliéne
izraelienei
ISRAELIÁN, -Ă, israelieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care locuiește în statul Israel. 2. Adj. Care aparține statului Israel sau israelienilor (1), privitor la Israel ori la israelieni. [Pr.: -li-an] – Israel (n. pr.) + suf. -ian. DOOM
!israelián (referitor la statul Israel) (-li-an) adj. m., s. m., pl. israeliéni (-li-eni); f. israeliánă, pl. israeliéne
izraelienele
ISRAELIÁN, -Ă, israelieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care locuiește în statul Israel. 2. Adj. Care aparține statului Israel sau israelienilor (1), privitor la Israel ori la israelieni. [Pr.: -li-an] – Israel (n. pr.) + suf. -ian. DOOM
!israelián (referitor la statul Israel) (-li-an) adj. m., s. m., pl. israeliéni (-li-eni); f. israeliánă, pl. israeliéne
izraelienelor
ISRAELIÁN, -Ă, israelieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care locuiește în statul Israel. 2. Adj. Care aparține statului Israel sau israelienilor (1), privitor la Israel ori la israelieni. [Pr.: -li-an] – Israel (n. pr.) + suf. -ian. DOOM
!israelián (referitor la statul Israel) (-li-an) adj. m., s. m., pl. israeliéni (-li-eni); f. israeliánă, pl. israeliéne
izraelieni
ISRAELIÁN, -Ă, israelieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care locuiește în statul Israel. 2. Adj. Care aparține statului Israel sau israelienilor (1), privitor la Israel ori la israelieni. [Pr.: -li-an] – Israel (n. pr.) + suf. -ian. DOOM
!israelián (referitor la statul Israel) (-li-an) adj. m., s. m., pl. israeliéni (-li-eni); f. israeliánă, pl. israeliéne
izraelienii
ISRAELIÁN, -Ă, israelieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care locuiește în statul Israel. 2. Adj. Care aparține statului Israel sau israelienilor (1), privitor la Israel ori la israelieni. [Pr.: -li-an] – Israel (n. pr.) + suf. -ian. DOOM
!israelián (referitor la statul Israel) (-li-an) adj. m., s. m., pl. israeliéni (-li-eni); f. israeliánă, pl. israeliéne
izraelienilor
ISRAELIÁN, -Ă, israelieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care locuiește în statul Israel. 2. Adj. Care aparține statului Israel sau israelienilor (1), privitor la Israel ori la israelieni. [Pr.: -li-an] – Israel (n. pr.) + suf. -ian. DOOM
!israelián (referitor la statul Israel) (-li-an) adj. m., s. m., pl. israeliéni (-li-eni); f. israeliánă, pl. israeliéne
izraelit
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraelit
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraelita
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraelita
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraelite
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraelite
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraelite
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraelitei
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraelitei
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraelitele
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraelitele
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraelitelor
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraelitelor
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraelito
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraelito
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraelitul
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraelitul
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraelitule
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraelitule
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraelitului
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraelitului
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraeliți
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraeliți
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraeliții
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraeliții
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraeliților
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izraeliților
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
izumit
izumít (-tă), adj. – Uimit, uluit. Sl. izumiti „a înnebuni” (DAR). Sec. XVII, înv.; împrumut literar.
izvoade
IZVÓD, izvoade, s. n. (Înv.) 1. Însemnare; listă; registru (de cheltuieli), foaie (de zestre); catalog. 2. Manuscris; text. ♦ Document. 3. Concept, plan; model. – Din sl. izvodŭ. DOOM
izvód (înv.) s. n., pl. izvoáde
izvoadele
IZVÓD, izvoade, s. n. (Înv.) 1. Însemnare; listă; registru (de cheltuieli), foaie (de zestre); catalog. 2. Manuscris; text. ♦ Document. 3. Concept, plan; model. – Din sl. izvodŭ. DOOM
izvód (înv.) s. n., pl. izvoáde
izvoadelor
IZVÓD, izvoade, s. n. (Înv.) 1. Însemnare; listă; registru (de cheltuieli), foaie (de zestre); catalog. 2. Manuscris; text. ♦ Document. 3. Concept, plan; model. – Din sl. izvodŭ. DOOM
izvód (înv.) s. n., pl. izvoáde
izvoare
IZVÓR, izvoare, s. n. 1. Apă subterană care iese sau țâșnește la suprafața pământului; fântână. 2. Loc de unde izvorăște la suprafața pământului un izvor (1), o apă curgătoare; începutul unui râu; obârșie. 3. Sursă de lumină sau de căldură. 4. Fig. Lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursă. 5. Document, text original (istoric, științific). – Din sl. izvorŭ. DOOM
izvór s. n., pl. izvoáre
izvoarele
IZVÓR, izvoare, s. n. 1. Apă subterană care iese sau țâșnește la suprafața pământului; fântână. 2. Loc de unde izvorăște la suprafața pământului un izvor (1), o apă curgătoare; începutul unui râu; obârșie. 3. Sursă de lumină sau de căldură. 4. Fig. Lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursă. 5. Document, text original (istoric, științific). – Din sl. izvorŭ. DOOM
izvór s. n., pl. izvoáre
izvoarelor
IZVÓR, izvoare, s. n. 1. Apă subterană care iese sau țâșnește la suprafața pământului; fântână. 2. Loc de unde izvorăște la suprafața pământului un izvor (1), o apă curgătoare; începutul unui râu; obârșie. 3. Sursă de lumină sau de căldură. 4. Fig. Lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursă. 5. Document, text original (istoric, științific). – Din sl. izvorŭ. DOOM
izvór s. n., pl. izvoáre
izvod
IZVÓD, izvoade, s. n. (Înv.) 1. Însemnare; listă; registru (de cheltuieli), foaie (de zestre); catalog. 2. Manuscris; text. ♦ Document. 3. Concept, plan; model. – Din sl. izvodŭ. DOOM
izvód (înv.) s. n., pl. izvoáde
izvodea
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodeai
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodeam
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodească
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodeau
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodeați
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodesc
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodește
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodești
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodi
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodii
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodim
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodind
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodire
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodire
IZVODÍRE, izvodiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) izvodi și rezultatul ei. – V. izvodi. DOOM
izvodíre (înv.) s. f., g.-d. art. izvodírii; pl. izvodíri
izvodirea
IZVODÍRE, izvodiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) izvodi și rezultatul ei. – V. izvodi. DOOM
izvodíre (înv.) s. f., g.-d. art. izvodírii; pl. izvodíri
izvodiri
IZVODÍRE, izvodiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) izvodi și rezultatul ei. – V. izvodi. DOOM
izvodíre (înv.) s. f., g.-d. art. izvodírii; pl. izvodíri
izvodirii
IZVODÍRE, izvodiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) izvodi și rezultatul ei. – V. izvodi. DOOM
izvodíre (înv.) s. f., g.-d. art. izvodírii; pl. izvodíri
izvodirile
IZVODÍRE, izvodiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) izvodi și rezultatul ei. – V. izvodi. DOOM
izvodíre (înv.) s. f., g.-d. art. izvodírii; pl. izvodíri
izvodirilor
IZVODÍRE, izvodiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) izvodi și rezultatul ei. – V. izvodi. DOOM
izvodíre (înv.) s. f., g.-d. art. izvodírii; pl. izvodíri
izvodiră
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodirăm
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodirăți
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodise
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodisem
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodiseră
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodiserăm
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodiserăți
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodiseși
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodiseți
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodit
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvoditor
IZVODITÓR, izvoditori, s. m. (Înv.) Cronicar; p. gener. scriitor, autor. – Izvodi + suf. -tor. DOOM
izvoditór (înv.) s. m., pl. izvoditóri
izvoditori
IZVODITÓR, izvoditori, s. m. (Înv.) Cronicar; p. gener. scriitor, autor. – Izvodi + suf. -tor. DOOM
izvoditór (înv.) s. m., pl. izvoditóri
izvoditorii
IZVODITÓR, izvoditori, s. m. (Înv.) Cronicar; p. gener. scriitor, autor. – Izvodi + suf. -tor. DOOM
izvoditór (înv.) s. m., pl. izvoditóri
izvoditorilor
IZVODITÓR, izvoditori, s. m. (Înv.) Cronicar; p. gener. scriitor, autor. – Izvodi + suf. -tor. DOOM
izvoditór (înv.) s. m., pl. izvoditóri
izvoditorul
IZVODITÓR, izvoditori, s. m. (Înv.) Cronicar; p. gener. scriitor, autor. – Izvodi + suf. -tor. DOOM
izvoditór (înv.) s. m., pl. izvoditóri
izvoditorului
IZVODITÓR, izvoditori, s. m. (Înv.) Cronicar; p. gener. scriitor, autor. – Izvodi + suf. -tor. DOOM
izvoditór (înv.) s. m., pl. izvoditóri
izvodiși
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodiți
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”. DOOM
izvodí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izvodésc, imperf. 3 sg. izvodeá; conj. prez. 3 să izvodeáscă
izvodul
IZVÓD, izvoade, s. n. (Înv.) 1. Însemnare; listă; registru (de cheltuieli), foaie (de zestre); catalog. 2. Manuscris; text. ♦ Document. 3. Concept, plan; model. – Din sl. izvodŭ. DOOM
izvód (înv.) s. n., pl. izvoáde
izvodului
IZVÓD, izvoade, s. n. (Înv.) 1. Însemnare; listă; registru (de cheltuieli), foaie (de zestre); catalog. 2. Manuscris; text. ♦ Document. 3. Concept, plan; model. – Din sl. izvodŭ. DOOM
izvód (înv.) s. n., pl. izvoáde
izvor
IZVÓR, izvoare, s. n. 1. Apă subterană care iese sau țâșnește la suprafața pământului; fântână. 2. Loc de unde izvorăște la suprafața pământului un izvor (1), o apă curgătoare; începutul unui râu; obârșie. 3. Sursă de lumină sau de căldură. 4. Fig. Lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursă. 5. Document, text original (istoric, științific). – Din sl. izvorŭ. DOOM
izvór s. n., pl. izvoáre
izvora
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorai
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvoram
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorască
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorau
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvoraș
IZVORÁȘ, izvorașe, s. n. Diminutiv al lui izvor (1). – Izvor + suf. -aș. DOOM
izvoráș s. n., pl. izvoráșe
izvorașe
IZVORÁȘ, izvorașe, s. n. Diminutiv al lui izvor (1). – Izvor + suf. -aș. DOOM
izvoráș s. n., pl. izvoráșe
izvorașele
IZVORÁȘ, izvorașe, s. n. Diminutiv al lui izvor (1). – Izvor + suf. -aș. DOOM
izvoráș s. n., pl. izvoráșe
izvorașelor
IZVORÁȘ, izvorașe, s. n. Diminutiv al lui izvor (1). – Izvor + suf. -aș. DOOM
izvoráș s. n., pl. izvoráșe
izvoraște
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorașul
IZVORÁȘ, izvorașe, s. n. Diminutiv al lui izvor (1). – Izvor + suf. -aș. DOOM
izvoráș s. n., pl. izvoráșe
izvorașului
IZVORÁȘ, izvorașe, s. n. Diminutiv al lui izvor (1). – Izvor + suf. -aș. DOOM
izvoráș s. n., pl. izvoráșe
izvorați
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorul
IZVÓR, izvoare, s. n. 1. Apă subterană care iese sau țâșnește la suprafața pământului; fântână. 2. Loc de unde izvorăște la suprafața pământului un izvor (1), o apă curgătoare; începutul unui râu; obârșie. 3. Sursă de lumină sau de căldură. 4. Fig. Lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursă. 5. Document, text original (istoric, științific). – Din sl. izvorŭ. DOOM
izvór s. n., pl. izvoáre
izvorului
IZVÓR, izvoare, s. n. 1. Apă subterană care iese sau țâșnește la suprafața pământului; fântână. 2. Loc de unde izvorăște la suprafața pământului un izvor (1), o apă curgătoare; începutul unui râu; obârșie. 3. Sursă de lumină sau de căldură. 4. Fig. Lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursă. 5. Document, text original (istoric, științific). – Din sl. izvorŭ. DOOM
izvór s. n., pl. izvoáre
izvorând
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorâre
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorâre
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorârea
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorâri
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorârii
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorârile
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorârilor
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorâră
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorârăm
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorârăți
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorâse
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorâsem
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorâseră
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorâserăm
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorâserăți
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorâseși
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorâseți
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorât
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorât
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorâta
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorâte
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorâtei
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorâtele
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorâtelor
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorâtul
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorâtului
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorâși
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorâți
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorâții
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorâților
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorî
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorîi
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorîm
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorînd
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorîre
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorîre
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorîrea
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorîri
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorîrii
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorîrile
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorîrilor
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorîră
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorîrăm
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorîrăți
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorîse
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorîsem
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorîseră
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorîserăm
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorîserăți
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorîseși
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorîseți
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorît
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorît
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorîta
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorîte
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorîtei
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorîtele
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorîtelor
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorîtul
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorîtului
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorîși
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorîți
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorîți
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorîții
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorîților
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorăsc
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvorăști
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor. DOOM
izvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvorî́, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất
izvrăti
izvrătí (-tésc, -ít), vb. – A tergiversa, a interpreta în felul său. Sl. izvratiti (DAR), cf. răsvrăti. Sec. XVII, înv.
izvrătire
izvrătí (-tésc, -ít), vb. – A tergiversa, a interpreta în felul său. Sl. izvratiti (DAR), cf. răsvrăti. Sec. XVII, înv.
izăltat
IZĂLTÁT, -Ă, izăltáți, -te, adj. (Var.) Zăltat. (cf. zăltat)