iu
IU interj. (Repetat) Strigăt pe care îl scot flăcăii la horă și care însoțește strigăturile. ♦ Strigăt care exprimă spaima. – Onomatopee. DOOM
iu-iú v. iu
iubea
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubeai
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubeam
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubească
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubeau
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubeața
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubeața
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubeați
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubesc
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubește
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubești
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubeț
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubeț
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubețe
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubețe
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubeței
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubeței
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubețele
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubețele
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubețelor
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubețelor
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubeți
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubeți
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubeții
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubeții
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubeților
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubeților
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubețul
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubețul
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubețului
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubețului
IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț. DOOM
iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe
iubi
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubii
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubim
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubind
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubire
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubire
IUBÍRE, iubiri, s. f. Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste față de o persoană; relație de dragoste; amor, iubit1. ♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. – V. iubi. DOOM
iubíre s. f., g.-d. art. iubírii; pl. iubíri
iubirea
IUBÍRE, iubiri, s. f. Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste față de o persoană; relație de dragoste; amor, iubit1. ♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. – V. iubi. DOOM
iubíre s. f., g.-d. art. iubírii; pl. iubíri
iubiri
IUBÍRE, iubiri, s. f. Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste față de o persoană; relație de dragoste; amor, iubit1. ♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. – V. iubi. DOOM
iubíre s. f., g.-d. art. iubírii; pl. iubíri
iubirii
IUBÍRE, iubiri, s. f. Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste față de o persoană; relație de dragoste; amor, iubit1. ♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. – V. iubi. DOOM
iubíre s. f., g.-d. art. iubírii; pl. iubíri
iubirile
IUBÍRE, iubiri, s. f. Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste față de o persoană; relație de dragoste; amor, iubit1. ♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. – V. iubi. DOOM
iubíre s. f., g.-d. art. iubírii; pl. iubíri
iubirilor
IUBÍRE, iubiri, s. f. Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste față de o persoană; relație de dragoste; amor, iubit1. ♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. – V. iubi. DOOM
iubíre s. f., g.-d. art. iubírii; pl. iubíri
iubiră
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubirăm
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubirăți
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubise
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubisem
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubiseră
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubiserăm
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubiserăți
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubiseși
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubiseți
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubit
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubit
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubit
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubit
IUBÍT1 s. n. Iubire. – V. iubi. DOOM
iubít2 s. n.
iubita
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubite
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubite
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubitei
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubitele
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubitelor
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubito
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubitoare
IUBITÓR, -OÁRE, iubitori, -oare, adj. Care iubește, înclinat să iubească; căruia îi place ceva, plin de dragoste, drăgăstos. – Iubi + suf. -tor. DOOM
iubitór adj. m., pl. iubitóri; f. sg. și pl. iubitoáre
iubitoarea
IUBITÓR, -OÁRE, iubitori, -oare, adj. Care iubește, înclinat să iubească; căruia îi place ceva, plin de dragoste, drăgăstos. – Iubi + suf. -tor. DOOM
iubitór adj. m., pl. iubitóri; f. sg. și pl. iubitoáre
iubitoarei
IUBITÓR, -OÁRE, iubitori, -oare, adj. Care iubește, înclinat să iubească; căruia îi place ceva, plin de dragoste, drăgăstos. – Iubi + suf. -tor. DOOM
iubitór adj. m., pl. iubitóri; f. sg. și pl. iubitoáre
iubitoarele
IUBITÓR, -OÁRE, iubitori, -oare, adj. Care iubește, înclinat să iubească; căruia îi place ceva, plin de dragoste, drăgăstos. – Iubi + suf. -tor. DOOM
iubitór adj. m., pl. iubitóri; f. sg. și pl. iubitoáre
iubitoarelor
IUBITÓR, -OÁRE, iubitori, -oare, adj. Care iubește, înclinat să iubească; căruia îi place ceva, plin de dragoste, drăgăstos. – Iubi + suf. -tor. DOOM
iubitór adj. m., pl. iubitóri; f. sg. și pl. iubitoáre
iubitor
IUBITÓR, -OÁRE, iubitori, -oare, adj. Care iubește, înclinat să iubească; căruia îi place ceva, plin de dragoste, drăgăstos. – Iubi + suf. -tor. DOOM
iubitór adj. m., pl. iubitóri; f. sg. și pl. iubitoáre
iubitori
IUBITÓR, -OÁRE, iubitori, -oare, adj. Care iubește, înclinat să iubească; căruia îi place ceva, plin de dragoste, drăgăstos. – Iubi + suf. -tor. DOOM
iubitór adj. m., pl. iubitóri; f. sg. și pl. iubitoáre
iubitorii
IUBITÓR, -OÁRE, iubitori, -oare, adj. Care iubește, înclinat să iubească; căruia îi place ceva, plin de dragoste, drăgăstos. – Iubi + suf. -tor. DOOM
iubitór adj. m., pl. iubitóri; f. sg. și pl. iubitoáre
iubitorilor
IUBITÓR, -OÁRE, iubitori, -oare, adj. Care iubește, înclinat să iubească; căruia îi place ceva, plin de dragoste, drăgăstos. – Iubi + suf. -tor. DOOM
iubitór adj. m., pl. iubitóri; f. sg. și pl. iubitoáre
iubitorul
IUBITÓR, -OÁRE, iubitori, -oare, adj. Care iubește, înclinat să iubească; căruia îi place ceva, plin de dragoste, drăgăstos. – Iubi + suf. -tor. DOOM
iubitór adj. m., pl. iubitóri; f. sg. și pl. iubitoáre
iubitorului
IUBITÓR, -OÁRE, iubitori, -oare, adj. Care iubește, înclinat să iubească; căruia îi place ceva, plin de dragoste, drăgăstos. – Iubi + suf. -tor. DOOM
iubitór adj. m., pl. iubitóri; f. sg. și pl. iubitoáre
iubitul
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubitul
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubitule
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubitule
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubitului
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubitului
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubită
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubiși
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubiței
IUBIȚÉL, -ÍCĂ, iubiței, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui iubit2 (2). – Iubit2 + suf. -el. DOOM
iubițél (fam.) s. m., pl. iubițéi, art. iubițéii
iubițeii
IUBIȚÉL, -ÍCĂ, iubiței, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui iubit2 (2). – Iubit2 + suf. -el. DOOM
iubițél (fam.) s. m., pl. iubițéi, art. iubițéii
iubițeilor
IUBIȚÉL, -ÍCĂ, iubiței, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui iubit2 (2). – Iubit2 + suf. -el. DOOM
iubițél (fam.) s. m., pl. iubițéi, art. iubițéii
iubițel
IUBIȚÉL, -ÍCĂ, iubiței, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui iubit2 (2). – Iubit2 + suf. -el. DOOM
iubițél (fam.) s. m., pl. iubițéi, art. iubițéii
iubițele
IUBIȚÉL, -ÍCĂ, iubiței, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui iubit2 (2). – Iubit2 + suf. -el. DOOM
iubițél (fam.) s. m., pl. iubițéi, art. iubițéii
iubițelei
IUBIȚÉL, -ÍCĂ, iubiței, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui iubit2 (2). – Iubit2 + suf. -el. DOOM
iubițél (fam.) s. m., pl. iubițéi, art. iubițéii
iubițelele
IUBIȚÉL, -ÍCĂ, iubiței, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui iubit2 (2). – Iubit2 + suf. -el. DOOM
iubițél (fam.) s. m., pl. iubițéi, art. iubițéii
iubițelelor
IUBIȚÉL, -ÍCĂ, iubiței, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui iubit2 (2). – Iubit2 + suf. -el. DOOM
iubițél (fam.) s. m., pl. iubițéi, art. iubițéii
iubițelul
IUBIȚÉL, -ÍCĂ, iubiței, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui iubit2 (2). – Iubit2 + suf. -el. DOOM
iubițél (fam.) s. m., pl. iubițéi, art. iubițéii
iubițelului
IUBIȚÉL, -ÍCĂ, iubiței, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui iubit2 (2). – Iubit2 + suf. -el. DOOM
iubițél (fam.) s. m., pl. iubițéi, art. iubițéii
iubiți
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti. DOOM
iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă
iubiți
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubiți
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubițica
IUBIȚÉL, -ÍCĂ, iubiței, -ele, s. m. și f. (Fam.) Diminutiv al lui iubit2 (2). – Iubit2 + suf. -el. DOOM
iubițél (fam.) s. m., pl. iubițéi, art. iubițéii
iubiții
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubiții
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubiților
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iubiților
IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. 2. S. m. și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. – V. iubi. DOOM
iubít1 adj. m., s. m., pl. iubíți; adj. f., s. f. iubítă, pl. iubíte
iublou
HUBLÓU, hublouri, s. n. Mică deschizătură de formă circulară, care se închide ermetic, făcută în peretele unei nave sau al unui avion, pentru aerisire și luminat. – Din fr. hublot. DOOM
hublóu (hu-blou) s. n., art. hublóul; pl. hublóuri
iubăreț
IUBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, iubăreți, -ețe, adj. (Pop.) Care se îndrăgostește des, care iubește cu pasiune. – Iubi + suf. -ăreț. DOOM
iubăréț (pop.) adj. m., pl. iubăréți; f. iubăreáță, pl. iubăréțe
iuc
iúc (-curi), s. n. – Balot, povară. Tc. yuk (DAR), Cf. bg. juk. Rar.
iucsucea
iucsuceá (-éle), s. f. – Bulgăre de zăpadă (Viburnum opulus). Tc. yüksükçe (Șeineanu, II, 231).
iucunditate
IUCUNDITÁTE s.f. (Latinism) Farmec, plăcere. [< lat. iucunditas].
iuda
IÚDĂ, iude, s. f. Om trădător; om fățarnic, prefăcut. – Din sl. Ijuda. DOOM
iúdă (persoană fățarnică) s. f., g.-d. art. iúdei; pl. iúde
iudaic
IUDÁIC, -Ă, iudaici, -ce, adj. Care aparține Iudeii sau populației ei, privitor la Iudeea sau la populația ei. [Pr.: -da-ic] – Din fr. judaïque, lat. judaicus. DOOM
iudáic adj. m., pl. iudáici; f. iudáică, pl. iudáice
iudaica
IUDÁIC, -Ă, iudaici, -ce, adj. Care aparține Iudeii sau populației ei, privitor la Iudeea sau la populația ei. [Pr.: -da-ic] – Din fr. judaïque, lat. judaicus. DOOM
iudáic adj. m., pl. iudáici; f. iudáică, pl. iudáice
iudaice
IUDÁIC, -Ă, iudaici, -ce, adj. Care aparține Iudeii sau populației ei, privitor la Iudeea sau la populația ei. [Pr.: -da-ic] – Din fr. judaïque, lat. judaicus. DOOM
iudáic adj. m., pl. iudáici; f. iudáică, pl. iudáice
iudaicei
IUDÁIC, -Ă, iudaici, -ce, adj. Care aparține Iudeii sau populației ei, privitor la Iudeea sau la populația ei. [Pr.: -da-ic] – Din fr. judaïque, lat. judaicus. DOOM
iudáic adj. m., pl. iudáici; f. iudáică, pl. iudáice
iudaicele
IUDÁIC, -Ă, iudaici, -ce, adj. Care aparține Iudeii sau populației ei, privitor la Iudeea sau la populația ei. [Pr.: -da-ic] – Din fr. judaïque, lat. judaicus. DOOM
iudáic adj. m., pl. iudáici; f. iudáică, pl. iudáice
iudaicelor
IUDÁIC, -Ă, iudaici, -ce, adj. Care aparține Iudeii sau populației ei, privitor la Iudeea sau la populația ei. [Pr.: -da-ic] – Din fr. judaïque, lat. judaicus. DOOM
iudáic adj. m., pl. iudáici; f. iudáică, pl. iudáice
iudaici
IUDÁIC, -Ă, iudaici, -ce, adj. Care aparține Iudeii sau populației ei, privitor la Iudeea sau la populația ei. [Pr.: -da-ic] – Din fr. judaïque, lat. judaicus. DOOM
iudáic adj. m., pl. iudáici; f. iudáică, pl. iudáice
iudaicii
IUDÁIC, -Ă, iudaici, -ce, adj. Care aparține Iudeii sau populației ei, privitor la Iudeea sau la populația ei. [Pr.: -da-ic] – Din fr. judaïque, lat. judaicus. DOOM
iudáic adj. m., pl. iudáici; f. iudáică, pl. iudáice
iudaicilor
IUDÁIC, -Ă, iudaici, -ce, adj. Care aparține Iudeii sau populației ei, privitor la Iudeea sau la populația ei. [Pr.: -da-ic] – Din fr. judaïque, lat. judaicus. DOOM
iudáic adj. m., pl. iudáici; f. iudáică, pl. iudáice
iudaicul
IUDÁIC, -Ă, iudaici, -ce, adj. Care aparține Iudeii sau populației ei, privitor la Iudeea sau la populația ei. [Pr.: -da-ic] – Din fr. judaïque, lat. judaicus. DOOM
iudáic adj. m., pl. iudáici; f. iudáică, pl. iudáice
iudaicului
IUDÁIC, -Ă, iudaici, -ce, adj. Care aparține Iudeii sau populației ei, privitor la Iudeea sau la populația ei. [Pr.: -da-ic] – Din fr. judaïque, lat. judaicus. DOOM
iudáic adj. m., pl. iudáici; f. iudáică, pl. iudáice
iudaism
IUDAÍSM s. n. Mozaism. – Din fr. judaïsme. DOOM
iudaísm s. n.
iudaismul
IUDAÍSM s. n. Mozaism. – Din fr. judaïsme. DOOM
iudaísm s. n.
iudaismului
IUDAÍSM s. n. Mozaism. – Din fr. judaïsme. DOOM
iudaísm s. n.
iudalâc
iudalâc, iudalâcuri s. n. (înv.) intrigă, urzeală.
iude
IÚDĂ, iude, s. f. Om trădător; om fățarnic, prefăcut. – Din sl. Ijuda. DOOM
iúdă (persoană fățarnică) s. f., g.-d. art. iúdei; pl. iúde
iudei
IÚDĂ, iude, s. f. Om trădător; om fățarnic, prefăcut. – Din sl. Ijuda. DOOM
iúdă (persoană fățarnică) s. f., g.-d. art. iúdei; pl. iúde
iudei
IUDÉU, iudei, s. m. Persoană care făcea parte din populația Iudeii antice sau era originară de acolo. ♦ (Înv.) Evreu. – Din sl. Ijudeĭ. DOOM
iudéu s. m., art. iudéul; pl. iudéi, art. iudéii
iudeii
IUDÉU, iudei, s. m. Persoană care făcea parte din populația Iudeii antice sau era originară de acolo. ♦ (Înv.) Evreu. – Din sl. Ijudeĭ. DOOM
iudéu s. m., art. iudéul; pl. iudéi, art. iudéii
iudeilor
IUDÉU, iudei, s. m. Persoană care făcea parte din populația Iudeii antice sau era originară de acolo. ♦ (Înv.) Evreu. – Din sl. Ijudeĭ. DOOM
iudéu s. m., art. iudéul; pl. iudéi, art. iudéii
iudele
IÚDĂ, iude, s. f. Om trădător; om fățarnic, prefăcut. – Din sl. Ijuda. DOOM
iúdă (persoană fățarnică) s. f., g.-d. art. iúdei; pl. iúde
iudelor
IÚDĂ, iude, s. f. Om trădător; om fățarnic, prefăcut. – Din sl. Ijuda. DOOM
iúdă (persoană fățarnică) s. f., g.-d. art. iúdei; pl. iúde
iudeospaniol
IUDEOSPANIÓL, -Ă, iudeospanioli, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Evreu din Spania. 2. Adj. Care aparține iudeospaniolilor (1), care se referă la iudeospanioli. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de iudeospanioli. – Cf. fr. judéo-espagnol. DOOM
!iudeospaniól (-de-os-pa-ni-ol/-o-spa-) adj. m., pl. iudeospanióli; f. iudeospaniólă, pl. iudeospanióle
iudeospaniola
IUDEOSPANIÓL, -Ă, iudeospanioli, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Evreu din Spania. 2. Adj. Care aparține iudeospaniolilor (1), care se referă la iudeospanioli. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de iudeospanioli. – Cf. fr. judéo-espagnol. DOOM
!iudeospaniól (-de-os-pa-ni-ol/-o-spa-) adj. m., pl. iudeospanióli; f. iudeospaniólă, pl. iudeospanióle
iudeospaniole
IUDEOSPANIÓL, -Ă, iudeospanioli, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Evreu din Spania. 2. Adj. Care aparține iudeospaniolilor (1), care se referă la iudeospanioli. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de iudeospanioli. – Cf. fr. judéo-espagnol. DOOM
!iudeospaniól (-de-os-pa-ni-ol/-o-spa-) adj. m., pl. iudeospanióli; f. iudeospaniólă, pl. iudeospanióle
iudeospaniolei
IUDEOSPANIÓL, -Ă, iudeospanioli, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Evreu din Spania. 2. Adj. Care aparține iudeospaniolilor (1), care se referă la iudeospanioli. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de iudeospanioli. – Cf. fr. judéo-espagnol. DOOM
!iudeospaniól (-de-os-pa-ni-ol/-o-spa-) adj. m., pl. iudeospanióli; f. iudeospaniólă, pl. iudeospanióle
iudeospaniolele
IUDEOSPANIÓL, -Ă, iudeospanioli, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Evreu din Spania. 2. Adj. Care aparține iudeospaniolilor (1), care se referă la iudeospanioli. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de iudeospanioli. – Cf. fr. judéo-espagnol. DOOM
!iudeospaniól (-de-os-pa-ni-ol/-o-spa-) adj. m., pl. iudeospanióli; f. iudeospaniólă, pl. iudeospanióle
iudeospaniolelor
IUDEOSPANIÓL, -Ă, iudeospanioli, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Evreu din Spania. 2. Adj. Care aparține iudeospaniolilor (1), care se referă la iudeospanioli. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de iudeospanioli. – Cf. fr. judéo-espagnol. DOOM
!iudeospaniól (-de-os-pa-ni-ol/-o-spa-) adj. m., pl. iudeospanióli; f. iudeospaniólă, pl. iudeospanióle
iudeospanioli
IUDEOSPANIÓL, -Ă, iudeospanioli, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Evreu din Spania. 2. Adj. Care aparține iudeospaniolilor (1), care se referă la iudeospanioli. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de iudeospanioli. – Cf. fr. judéo-espagnol. DOOM
!iudeospaniól (-de-os-pa-ni-ol/-o-spa-) adj. m., pl. iudeospanióli; f. iudeospaniólă, pl. iudeospanióle
iudeospaniolii
IUDEOSPANIÓL, -Ă, iudeospanioli, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Evreu din Spania. 2. Adj. Care aparține iudeospaniolilor (1), care se referă la iudeospanioli. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de iudeospanioli. – Cf. fr. judéo-espagnol. DOOM
!iudeospaniól (-de-os-pa-ni-ol/-o-spa-) adj. m., pl. iudeospanióli; f. iudeospaniólă, pl. iudeospanióle
iudeospaniolilor
IUDEOSPANIÓL, -Ă, iudeospanioli, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Evreu din Spania. 2. Adj. Care aparține iudeospaniolilor (1), care se referă la iudeospanioli. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de iudeospanioli. – Cf. fr. judéo-espagnol. DOOM
!iudeospaniól (-de-os-pa-ni-ol/-o-spa-) adj. m., pl. iudeospanióli; f. iudeospaniólă, pl. iudeospanióle
iudeospaniolul
IUDEOSPANIÓL, -Ă, iudeospanioli, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Evreu din Spania. 2. Adj. Care aparține iudeospaniolilor (1), care se referă la iudeospanioli. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de iudeospanioli. – Cf. fr. judéo-espagnol. DOOM
!iudeospaniól (-de-os-pa-ni-ol/-o-spa-) adj. m., pl. iudeospanióli; f. iudeospaniólă, pl. iudeospanióle
iudeospaniolului
IUDEOSPANIÓL, -Ă, iudeospanioli, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Evreu din Spania. 2. Adj. Care aparține iudeospaniolilor (1), care se referă la iudeospanioli. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de iudeospanioli. – Cf. fr. judéo-espagnol. DOOM
!iudeospaniól (-de-os-pa-ni-ol/-o-spa-) adj. m., pl. iudeospanióli; f. iudeospaniólă, pl. iudeospanióle
iudeu
IUDÉU, iudei, s. m. Persoană care făcea parte din populația Iudeii antice sau era originară de acolo. ♦ (Înv.) Evreu. – Din sl. Ijudeĭ. DOOM
iudéu s. m., art. iudéul; pl. iudéi, art. iudéii
iudeul
IUDÉU, iudei, s. m. Persoană care făcea parte din populația Iudeii antice sau era originară de acolo. ♦ (Înv.) Evreu. – Din sl. Ijudeĭ. DOOM
iudéu s. m., art. iudéul; pl. iudéi, art. iudéii
iudeului
IUDÉU, iudei, s. m. Persoană care făcea parte din populația Iudeii antice sau era originară de acolo. ♦ (Înv.) Evreu. – Din sl. Ijudeĭ. DOOM
iudéu s. m., art. iudéul; pl. iudéi, art. iudéii
iuft
IUFT s. n. Piele groasă de bovine tăbăcită vegetal cu coajă de stejar și de mesteacăn și impermeabilizată cu ulei de mesteacăn, întrebuințată pentru fețe de încălțăminte. – Din rus. iuft. DOOM
iuft s. n.
iuftul
IUFT s. n. Piele groasă de bovine tăbăcită vegetal cu coajă de stejar și de mesteacăn și impermeabilizată cu ulei de mesteacăn, întrebuințată pentru fețe de încălțăminte. – Din rus. iuft. DOOM
iuft s. n.
iuftului
IUFT s. n. Piele groasă de bovine tăbăcită vegetal cu coajă de stejar și de mesteacăn și impermeabilizată cu ulei de mesteacăn, întrebuințată pentru fețe de încălțăminte. – Din rus. iuft. DOOM
iuft s. n.
iugoslav
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslav
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslava
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslava
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslave
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslave
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslavei
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslavei
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslavele
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslavele
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslavelor
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslavelor
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslavi
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslavi
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslavii
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslavii
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslavilor
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslavilor
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslavul
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslavul
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslavului
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugoslavului
IUGOSLÁV, -Ă, iugoslavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Iugoslavii. 2. Adj. Care aparține fostei Iugoslavii sau iugoslavilor (1), privitor la Iugoslavia ori la iugoslavi. – Din Iugoslavia (n. pr.) (derivat regresiv). – Din fr. yougoslave. DOOM
!iugosláv (-gos-lav/-go-slav) adj. m., s. m., pl. iugoslávi; f. iugoslávă, pl. iugosláve
iugăr
IÚGĂR, iugăre, s. n. Veche unitate de măsură pentru suprafețe agrare, folosită în Transilvania, egală cu 0,5775 ha. [Var.: júgăr s. n.] – Din lat. jugerum. DOOM
iúgăr s. n., pl. iúgăre
iugăre
IÚGĂR, iugăre, s. n. Veche unitate de măsură pentru suprafețe agrare, folosită în Transilvania, egală cu 0,5775 ha. [Var.: júgăr s. n.] – Din lat. jugerum. DOOM
iúgăr s. n., pl. iúgăre
iugărele
IÚGĂR, iugăre, s. n. Veche unitate de măsură pentru suprafețe agrare, folosită în Transilvania, egală cu 0,5775 ha. [Var.: júgăr s. n.] – Din lat. jugerum. DOOM
iúgăr s. n., pl. iúgăre
iugărelor
IÚGĂR, iugăre, s. n. Veche unitate de măsură pentru suprafețe agrare, folosită în Transilvania, egală cu 0,5775 ha. [Var.: júgăr s. n.] – Din lat. jugerum. DOOM
iúgăr s. n., pl. iúgăre
iugărul
IÚGĂR, iugăre, s. n. Veche unitate de măsură pentru suprafețe agrare, folosită în Transilvania, egală cu 0,5775 ha. [Var.: júgăr s. n.] – Din lat. jugerum. DOOM
iúgăr s. n., pl. iúgăre
iugărului
IÚGĂR, iugăre, s. n. Veche unitate de măsură pentru suprafețe agrare, folosită în Transilvania, egală cu 0,5775 ha. [Var.: júgăr s. n.] – Din lat. jugerum. DOOM
iúgăr s. n., pl. iúgăre
iui
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuia
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuiai
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuiam
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuiau
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuiați
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuie
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuii
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuim
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuind
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuire
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuire
IUÍ, íui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: i-u-i] – Iu + suf. -ui (după chiui).
iuiră
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuirăm
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuirăți
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuise
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuisem
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuiseră
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuiserăm
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuiserăți
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuiseși
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuiseți
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuit
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuit
IUÍT, iuituri, s. n. (Rar) Chiuit. [Pr.: -i-u-] – V. iui. DOOM
iuít (rar) (i-u-) s. n., pl. iuíturi
iuitul
IUÍT, iuituri, s. n. (Rar) Chiuit. [Pr.: -i-u-] – V. iui. DOOM
iuít (rar) (i-u-) s. n., pl. iuíturi
iuitului
IUÍT, iuituri, s. n. (Rar) Chiuit. [Pr.: -i-u-] – V. iui. DOOM
iuít (rar) (i-u-) s. n., pl. iuíturi
iuituri
IUÍT, iuituri, s. n. (Rar) Chiuit. [Pr.: -i-u-] – V. iui. DOOM
iuít (rar) (i-u-) s. n., pl. iuíturi
iuiturile
IUÍT, iuituri, s. n. (Rar) Chiuit. [Pr.: -i-u-] – V. iui. DOOM
iuít (rar) (i-u-) s. n., pl. iuíturi
iuiturilor
IUÍT, iuituri, s. n. (Rar) Chiuit. [Pr.: -i-u-] – V. iui. DOOM
iuít (rar) (i-u-) s. n., pl. iuíturi
iuiși
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iuiți
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] – Iu + suf. -ui (după chiui). DOOM
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie
iulian
IULIÁN adj. (În sintagma) Calendar iulian = calendar stabilit din ordinul lui Iuliu Cezar în anul 46 î.Hr. [Pr.: -li-an] – Din lat. julianus, fr. julien. DOOM
!iulián (calendar ~) (-li-an) adj. m.
iulie
IÚLIE s. m. A șaptea lună a anului; luna lui cuptor. – Din sl. Ijulĭ. DOOM
iúlie (-li-e) s. m., g.-d. lui iúlie; abr. iul.; VII/.07./-07-
iuliu
IÚLIE s. m. A șaptea lună a anului; luna lui cuptor. – Din sl. Ijulĭ. DOOM
iúlie (-li-e) s. m., g.-d. lui iúlie; abr. iul.; VII/.07./-07-
iulus
IÚLUS s.n. (Biol.) Miriapod cu corp cilindric care se hrănește cu vegetale și care, în caz de pericol, se răsucește în spirală. [< fr. iule, cf. gr. ioulos – scolopendră].
iulusul
IÚLUS s.n. (Biol.) Miriapod cu corp cilindric care se hrănește cu vegetale și care, în caz de pericol, se răsucește în spirală. [< fr. iule, cf. gr. ioulos – scolopendră].
iulusului
IÚLUS s.n. (Biol.) Miriapod cu corp cilindric care se hrănește cu vegetale și care, în caz de pericol, se răsucește în spirală. [< fr. iule, cf. gr. ioulos – scolopendră].
iuncher
IÚNCHER, iuncheri, s. m. 1. (În vechea terminologie a unor armate) Elev al unei școli militare; cadet. 2. Mare proprietar de pământ provenit din nobilimea militară germană. [Var.: iúncăr s. m.] – Din rus. ĩunker, germ. Junker. DOOM
iúncher s. m., pl. iúncheri
iuncheri
IÚNCHER, iuncheri, s. m. 1. (În vechea terminologie a unor armate) Elev al unei școli militare; cadet. 2. Mare proprietar de pământ provenit din nobilimea militară germană. [Var.: iúncăr s. m.] – Din rus. ĩunker, germ. Junker. DOOM
iúncher s. m., pl. iúncheri
iuncherie
IUNCHERÍE s. f. (Rar) Calitatea de iuncher; timpul petrecut ca iuncher. – Iuncher + suf. -ie. DOOM
iuncheríe (rar) s. f., art. iunchería, g.-d. iuncheríi, art. iuncheríei
iuncherii
IÚNCHER, iuncheri, s. m. 1. (În vechea terminologie a unor armate) Elev al unei școli militare; cadet. 2. Mare proprietar de pământ provenit din nobilimea militară germană. [Var.: iúncăr s. m.] – Din rus. ĩunker, germ. Junker. DOOM
iúncher s. m., pl. iúncheri
iuncherilor
IÚNCHER, iuncheri, s. m. 1. (În vechea terminologie a unor armate) Elev al unei școli militare; cadet. 2. Mare proprietar de pământ provenit din nobilimea militară germană. [Var.: iúncăr s. m.] – Din rus. ĩunker, germ. Junker. DOOM
iúncher s. m., pl. iúncheri
iuncherime
IUNCHERÍME s. f. (Rar) Clasa marilor proprietari de pământ germani, care provenea din nobilimea militară. – Iuncher + suf. -ime. DOOM
iuncheríme (rar) s. f., g.-d. art. iuncherímii
iuncherimea
IUNCHERÍME s. f. (Rar) Clasa marilor proprietari de pământ germani, care provenea din nobilimea militară. – Iuncher + suf. -ime. DOOM
iuncheríme (rar) s. f., g.-d. art. iuncherímii
iuncherimi
IUNCHERÍME s. f. (Rar) Clasa marilor proprietari de pământ germani, care provenea din nobilimea militară. – Iuncher + suf. -ime. DOOM
iuncheríme (rar) s. f., g.-d. art. iuncherímii
iuncherimii
IUNCHERÍME s. f. (Rar) Clasa marilor proprietari de pământ germani, care provenea din nobilimea militară. – Iuncher + suf. -ime. DOOM
iuncheríme (rar) s. f., g.-d. art. iuncherímii
iuncherul
IÚNCHER, iuncheri, s. m. 1. (În vechea terminologie a unor armate) Elev al unei școli militare; cadet. 2. Mare proprietar de pământ provenit din nobilimea militară germană. [Var.: iúncăr s. m.] – Din rus. ĩunker, germ. Junker. DOOM
iúncher s. m., pl. iúncheri
iuncherului
IÚNCHER, iuncheri, s. m. 1. (În vechea terminologie a unor armate) Elev al unei școli militare; cadet. 2. Mare proprietar de pământ provenit din nobilimea militară germană. [Var.: iúncăr s. m.] – Din rus. ĩunker, germ. Junker. DOOM
iúncher s. m., pl. iúncheri
iuncăr
IÚNCHER, iuncheri, s. m. 1. (În vechea terminologie a unor armate) Elev al unei școli militare; cadet. 2. Mare proprietar de pământ provenit din nobilimea militară germană. [Var.: iúncăr s. m.] – Din rus. ĩunker, germ. Junker. DOOM
iúncher s. m., pl. iúncheri
iunie
IUNIE s. m. A șasea lună a anului; cireșar. – Din sl. Ijunĭ. DOOM
iúnie (-ni-e) s. f., g.-d. art. lui iúnie; abr. iun.; VI/.06./-06-
iuniu
IUNIE s. m. A șasea lună a anului; cireșar. – Din sl. Ijunĭ. DOOM
iúnie (-ni-e) s. f., g.-d. art. lui iúnie; abr. iun.; VI/.06./-06-
iuno
Saturnina, denumire purtată de Iuno, în calitate de fiică a lui Saturnus.
iunolucina
Ilithyia, fiica lui Zeus și a Herei, era divinitatea care ajuta femeile la naștere. La porunca mamei sale, Ilithyia le-a făcut pe Alcmene și pe Leto să nască mai tîrziu decît era termenul potrivit. Se mai numea și Iuno Lucina.
iunona
Iunona = Iuno.
iuo
iuó adv. – Unde. – Var. iuă, io, (Bihor) iu. Mr. iu(va), megl. uă. Lat. ubi „unde” confundat cu ibi „acolo” (Candrea-Dens. 900; REW 9028; Tiktin; DAR), cf. vegl. yo, it. ove, fr. où, prov. o, v. port. u. Apare în texte din sec. XVII, astăzi numai în Trans. de Vest.
iupiter
Zeus, cel mai puternic dintre olimpieni, socotit drept stăpînul suprem al oamenilor și al zeilor. Zeus făcea parte din cea de-a doua generație divină (v. și Gaea). El era cel mai mic dintre fiii lui Cronus și ai Rheei. Ca să-l scape de urgia tatălui său, care-și înghițea rînd pe rînd copiii de îndată ce se nășteau (v. Cronus), Rhea l-a ascuns pe Zeus trimițîndu-l în Creta, unde a fost îngrijit de nimfe (v. și Amalthea). Cînd a crescut mare, Zeus a pus la cale, cu ajutorul Gaeei și al lui Metis, detronarea tatălui său. După ce l-a silit pe Cronus să-și verse înapoi copiii înghițiți, Zeus, împreună cu frații săi acum reîntorși la viață, i-a declarat război lui Cronus. În ajutorul acestuia au sosit însă frații săi, titanii. Lupta a durat zece ani încheiați și a luat sfîrșit cu victoria olimpienilor. Zeus a devenit stăpînul întregului Univers. El a dăruit Lumea subpămînteană fratelui său Hades, iar Marea lui Poseidon, păstrîndu-și pentru sine Pămîntul. Pînă să dobîndească pacea, a avut de înfruntat însă noi vrăjmași, de data asta pe giganții asmuțiți împotriva sa de către Gaea. Lupta cu Typhon (v. și Typhon) a fost cea mai grea, dar, în cele din urmă, Zeus a ieșit din nou și definitiv biruitor. Cu prima sa soție, Metis, Zeus a născut-o pe zeița Athena (asupra împrejurărilor în care s-a produs nașterea ei, v. Athena), cu Themis a avut mai multe fiice, numite Ore și Moire, cu Eurynome – Grațiile, cu titanida Dione a avut o fiică, pa zeița Aphrodite, cu altă titanidă – pe nume Mnemosyne – a avut drept fiice cele nouă Muze, cu Leto, doi copii – pe Artemis și pe Apollo, cu sora sa Demeter, pe Persephone etc. Dintre soții, cea sortită să-i fie egală și regină alături de el în Olympus a fost sora sa, Hera. Cu ea Zeus a avut trei copii: pe Ares, pe Hebe și pe Ilithyia. Zeus a zămislit numeroși copii unindu-se, în egală măsură, și cu muritoarele de rînd: Alcmene, Danaë, Io, Europa, Niobe etc. (v. numirile respective). Ca stăpîn suprem și ca deținător al puterii supreme absolute, Zeus era cel care împărțea dreptatea printre oameni și zei, el era expresia echilibrului și a ordinii din natură și din societate. Era socotit zeul luminii, al fenomenelor naturale, deținătorul fulgerelor și, mai ales, al trăsnetelor – manifestare cu precădere a forței și a mîniei sale divine. El domnea în palatul său care se afla pe crestele înalte ale Olimpului și de acolo, înconjurat de ceilalți zei, cîrmuia destinele lumii, împărțind binele și răul printre muritori și veghind asupra împlinirii destinelor lor. În mitologia romană Zeus purta numele de Iupiter (v. și Iupiter).
iuppiter
Iup(p)iter, la romani, stăpînul zeilor și al oamenilor, asimilat cu Zeus din mitologia greacă (v. Zeus). Era considerat drept divinitate supremă, dătătoare de viață și de lumină, care cîrmuia cerul și pămîntul, stăpînea tunetul și trăsnetul, dezlănțuia ploile și furtunile etc. Legate de aceste atribute, Iupiter purta o serie de epitete ca: Fulgurator, Fulminator, Tonans etc. Templul său se afla la Roma, pe Capitoliu și, de aici, el a mai căpătat un epitet – Capitolinus. Dar denumirea cea mai cunoscută care-l desemna era Optimus Maximus („cel mai bun și cel mai mare”). Ca ocrotitor al romanilor și al Romei în special, Iupiter era cinstit cu precădere de consulii care intrau în funcție, de generalii care se întorceau victorioși, de învingătorii în întrecerile sportive, de cei care împărțeau dreptatea etc. El era venerat și avea cîte un templu în toate orașele Italiei și ale provinciilor.
iureș
IÚRUȘ s. n. v. iureș. DOOM
iúreș s. n., pl. iúreșuri
iureșul
IÚRUȘ s. n. v. iureș. DOOM
iúreș s. n., pl. iúreșuri
iureșului
IÚRUȘ s. n. v. iureș. DOOM
iúreș s. n., pl. iúreșuri
iureșuri
IÚRUȘ s. n. v. iureș. DOOM
iúreș s. n., pl. iúreșuri
iureșurile
IÚRUȘ s. n. v. iureș. DOOM
iúreș s. n., pl. iúreșuri
iureșurilor
IÚRUȘ s. n. v. iureș. DOOM
iúreș s. n., pl. iúreșuri
iurta
IÚRTĂ, iurte, s. f. Locuință demontabilă, specifică populațiilor nomade mongole sau turcice, de formă conică (la mongoli) sau semisferică (la turci), alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă. – Din rus. iurta. DOOM
iúrtă s. f., g.-d. art. iurtei; pl. iúrte
iurte
IÚRTĂ, iurte, s. f. Locuință demontabilă, specifică populațiilor nomade mongole sau turcice, de formă conică (la mongoli) sau semisferică (la turci), alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă. – Din rus. iurta. DOOM
iúrtă s. f., g.-d. art. iurtei; pl. iúrte
iurtei
IÚRTĂ, iurte, s. f. Locuință demontabilă, specifică populațiilor nomade mongole sau turcice, de formă conică (la mongoli) sau semisferică (la turci), alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă. – Din rus. iurta. DOOM
iúrtă s. f., g.-d. art. iurtei; pl. iúrte
iurtele
IÚRTĂ, iurte, s. f. Locuință demontabilă, specifică populațiilor nomade mongole sau turcice, de formă conică (la mongoli) sau semisferică (la turci), alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă. – Din rus. iurta. DOOM
iúrtă s. f., g.-d. art. iurtei; pl. iúrte
iurtelor
IÚRTĂ, iurte, s. f. Locuință demontabilă, specifică populațiilor nomade mongole sau turcice, de formă conică (la mongoli) sau semisferică (la turci), alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă. – Din rus. iurta. DOOM
iúrtă s. f., g.-d. art. iurtei; pl. iúrte
iuruș
IÚRUȘ s. n. v. iureș. DOOM
iúreș s. n., pl. iúreșuri
iurușea
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușeai
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușeam
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușească
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușeau
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușeați
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușesc
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușește
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușești
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iuruși
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușii
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușim
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușind
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușire
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușire
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A năvăli. – Din iuruș.
iurușiră
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușirăm
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușirăți
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușise
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușisem
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușiseră
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușiserăm
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușiserăți
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușiseși
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușiseți
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușit
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușiși
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurușiți
IURUȘÍ, iurușesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A da năvală. Turcii-n casă iurușea. ALECSANDRI, P. P. 210.
iurăș
IÚRUȘ s. n. v. iureș. DOOM
iúreș s. n., pl. iúreșuri
iute
IÚTE, iuți, adj. 1. (Despre oameni) Care acționează sau reacționează repede; expeditiv, prompt; care se produce fără întârziere, rapid. Om iute. Replică iute. ♦ Care fuge, aleargă, înaintează cu viteză mare. Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) În grabă, repede, imediat, îndată. S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tărie, cu forță. Ploaie iute. 2. Care se enervează, se supără, se mânie ușor; irascibil; violent. 3. Care are gust înțepător; care produce o senzație gustativă usturătoare; picant. Mâncare iute. Gust iute. ♦ Care produce o senzație olfactivă înțepătoare și neplăcută. Miros iute. – Din sl. ljutu. DOOM
*ardéi iúte s. m. + adj.
iutea
IÚTE, iuți, adj. 1. (Despre oameni) Care acționează sau reacționează repede; expeditiv, prompt; care se produce fără întârziere, rapid. Om iute. Replică iute. ♦ Care fuge, aleargă, înaintează cu viteză mare. Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) În grabă, repede, imediat, îndată. S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tărie, cu forță. Ploaie iute. 2. Care se enervează, se supără, se mânie ușor; irascibil; violent. 3. Care are gust înțepător; care produce o senzație gustativă usturătoare; picant. Mâncare iute. Gust iute. ♦ Care produce o senzație olfactivă înțepătoare și neplăcută. Miros iute. – Din sl. ljutu. DOOM
*ardéi iúte s. m. + adj.
iutele
IÚTE, iuți, adj. 1. (Despre oameni) Care acționează sau reacționează repede; expeditiv, prompt; care se produce fără întârziere, rapid. Om iute. Replică iute. ♦ Care fuge, aleargă, înaintează cu viteză mare. Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) În grabă, repede, imediat, îndată. S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tărie, cu forță. Ploaie iute. 2. Care se enervează, se supără, se mânie ușor; irascibil; violent. 3. Care are gust înțepător; care produce o senzație gustativă usturătoare; picant. Mâncare iute. Gust iute. ♦ Care produce o senzație olfactivă înțepătoare și neplăcută. Miros iute. – Din sl. ljutu. DOOM
*ardéi iúte s. m. + adj.
iutelui
IÚTE, iuți, adj. 1. (Despre oameni) Care acționează sau reacționează repede; expeditiv, prompt; care se produce fără întârziere, rapid. Om iute. Replică iute. ♦ Care fuge, aleargă, înaintează cu viteză mare. Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) În grabă, repede, imediat, îndată. S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tărie, cu forță. Ploaie iute. 2. Care se enervează, se supără, se mânie ușor; irascibil; violent. 3. Care are gust înțepător; care produce o senzație gustativă usturătoare; picant. Mâncare iute. Gust iute. ♦ Care produce o senzație olfactivă înțepătoare și neplăcută. Miros iute. – Din sl. ljutu. DOOM
*ardéi iúte s. m. + adj.
iutișor
IUTIȘÓR adv. (Pop.) Nici prea iute, nici prea încet; potrivit de iute; repejor. – Iute + suf. -ișor. DOOM
iutișór (pop.) adv.
iuturna
Iuturna, fiica regelui Daunus și sora lui Turnus, iubită de Iupiter, care a făcut-o nemuritoare. Ca zeiță, era protectoarea apelor și a izvoarelor din Latium.
iută
IÚTĂ s. f. 1. Plantă anuală cu tulpina înaltă până la 3 m și groasă de 1-2 cm, cu frunze galbene, ovale, cultivată în regiunile tropicale pentru fibrele textile extrase din tulpină (Corchorus olitorius și capsularis). 2. Fibră textilă obținută din tulpina iutei (1), întrebuințată la fabricarea pânzei de sac, a covoarelor etc. – Din germ. Jute, it. iuta. DOOM
iútă s. f., g.-d. art. iútei
iuvenalii
IUVENÁLII s.f.pl. v. juvenalii. DOOM
Iuvenálii (sărbători romane) (iu-) s. propriu f. pl., art. Iuvenáliile (-li-i-)
iuvenaliile
IUVENÁLII s.f.pl. v. juvenalii. DOOM
Iuvenálii (sărbători romane) (iu-) s. propriu f. pl., art. Iuvenáliile (-li-i-)
iuvenaliilor
IUVENÁLII s.f.pl. v. juvenalii. DOOM
Iuvenálii (sărbători romane) (iu-) s. propriu f. pl., art. Iuvenáliile (-li-i-)
iuventas
Iuventas, la romani, zeița veșnicei tinereți, corespunzătoare cu Hebe din mitologia greacă.
iuxtă
JÚXTĂ, juxte, s. f. Traducere juxtaliniară a textelor grecești și latinești. [Var.: iúxtă s. f.] – Din lat. juxta „aproape, lângă”. Cf. juxta[liniară]. DOOM
júxtă s. f., g.-d. art. júxtei; pl. júxte
iuzbașa
iuzbáșă s. m. – Căpitan al unei companii de o sută de infanteriști. Tc. yüzbași (Șeineanu, III, 72). Sec. XVII, înv. Este dublet al lui izbașa, s. m. (secretar al Sfatului), sec. XVIII, înv. DOOM
iuzbáșă s. m., art. iuzbáșa, g.-d. art. iuzbáșei; pl. iuzbáși
iuzbașei
iuzbáșă s. m. – Căpitan al unei companii de o sută de infanteriști. Tc. yüzbași (Șeineanu, III, 72). Sec. XVII, înv. Este dublet al lui izbașa, s. m. (secretar al Sfatului), sec. XVIII, înv. DOOM
iuzbáșă s. m., art. iuzbáșa, g.-d. art. iuzbáșei; pl. iuzbáși
iuzbași
iuzbáșă s. m. – Căpitan al unei companii de o sută de infanteriști. Tc. yüzbași (Șeineanu, III, 72). Sec. XVII, înv. Este dublet al lui izbașa, s. m. (secretar al Sfatului), sec. XVIII, înv. DOOM
iuzbáșă s. m., art. iuzbáșa, g.-d. art. iuzbáșei; pl. iuzbáși
iuzbașii
iuzbáșă s. m. – Căpitan al unei companii de o sută de infanteriști. Tc. yüzbași (Șeineanu, III, 72). Sec. XVII, înv. Este dublet al lui izbașa, s. m. (secretar al Sfatului), sec. XVIII, înv. DOOM
iuzbáșă s. m., art. iuzbáșa, g.-d. art. iuzbáșei; pl. iuzbáși
iuzbașilor
iuzbáșă s. m. – Căpitan al unei companii de o sută de infanteriști. Tc. yüzbași (Șeineanu, III, 72). Sec. XVII, înv. Este dublet al lui izbașa, s. m. (secretar al Sfatului), sec. XVIII, înv. DOOM
iuzbáșă s. m., art. iuzbáșa, g.-d. art. iuzbáșei; pl. iuzbáși
iuzluc
IUZLÚC, iuzluci, s. m. Veche monedă turcească de argint, valorând o sută de parale. – Din tc. yüzlük. DOOM
iuzlúc s. m., pl. iuzlúci
iușca
IÚȘCĂ2, iuști, s. f. (Reg.) Bici; p. ext. Lovitură dată cu biciul. – Cf. biciușcă. DOOM
iúșcă (rar) s. f., g.-d. art. iúștii; pl. iúști
iușnea
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușneai
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușneam
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușnească
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușneau
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușneați
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușnesc
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușnește
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușnești
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușni
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușnii
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușnim
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușnind
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușnire
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușnire
IUȘNÍ, iușnésc, vb. IV. Tranz. (Var.) A iuști2. (cf. iuști)
iușniră
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușnirăm
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușnirăți
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușnise
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușnisem
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușniseră
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușniserăm
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușniserăți
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușniseși
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușniseți
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușnit
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușnit
IUȘNÍ, iușnésc, vb. IV. Tranz. (Var.) A iuști2. (cf. iuști)
iușniși
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușniți
IUȘNÍ, iușnesc, vb. IV. (Mold.) 1. Intranz. (Despre bici) A produce zgomotul caracteristic plesniturii; a plesni. Se putea auzi cum iușnea biciul în carne. CONTEMPORANUL, IV 304. 2. Tranz. (Subiectul este persoana care lovește cu biciul) A atinge (pe cineva) cu biciul sau cu biciușca. Să-l iușnești, Să-l plesnești. SEVASTOS, N. 15. DOOM
iușní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iușnésc, imperf. 3 sg. iușneá; conj. prez. 3 să iușneáscă
iușniță
IÚȘNIȚĂ, iúșnițe, s. f. Bici. (din iușni2 + suf. -iță; cf. iuști)
iuști
IÚȘCĂ2, iuști, s. f. (Reg.) Bici; p. ext. Lovitură dată cu biciul. – Cf. biciușcă. DOOM
iúșcă (rar) s. f., g.-d. art. iúștii; pl. iúști
iuști
IUȘTI interj. (Reg.) Cuvânt care imită sunetul produs de plesnitura biciului. – Onomatopee. DOOM
iuști interj.
iuștii
IÚȘCĂ2, iuști, s. f. (Reg.) Bici; p. ext. Lovitură dată cu biciul. – Cf. biciușcă. DOOM
iúșcă (rar) s. f., g.-d. art. iúștii; pl. iúști
iuștile
IÚȘCĂ2, iuști, s. f. (Reg.) Bici; p. ext. Lovitură dată cu biciul. – Cf. biciușcă. DOOM
iúșcă (rar) s. f., g.-d. art. iúștii; pl. iúști
iuștilor
IÚȘCĂ2, iuști, s. f. (Reg.) Bici; p. ext. Lovitură dată cu biciul. – Cf. biciușcă. DOOM
iúșcă (rar) s. f., g.-d. art. iúștii; pl. iúști
iuțar
IUȚÁR, iuțari, s. m. (Reg.) Ciupercă comestibilă cu pălăria albă-gălbuie, cu carnea albă, iute la gust (Lactarius piperatus). – Iute + suf. -ar. DOOM
iuțár (reg.) s. m., pl. iuțári
iuțari
IUȚÁR, iuțari, s. m. (Reg.) Ciupercă comestibilă cu pălăria albă-gălbuie, cu carnea albă, iute la gust (Lactarius piperatus). – Iute + suf. -ar. DOOM
iuțár (reg.) s. m., pl. iuțári
iuțarii
IUȚÁR, iuțari, s. m. (Reg.) Ciupercă comestibilă cu pălăria albă-gălbuie, cu carnea albă, iute la gust (Lactarius piperatus). – Iute + suf. -ar. DOOM
iuțár (reg.) s. m., pl. iuțári
iuțarilor
IUȚÁR, iuțari, s. m. (Reg.) Ciupercă comestibilă cu pălăria albă-gălbuie, cu carnea albă, iute la gust (Lactarius piperatus). – Iute + suf. -ar. DOOM
iuțár (reg.) s. m., pl. iuțári
iuțarul
IUȚÁR, iuțari, s. m. (Reg.) Ciupercă comestibilă cu pălăria albă-gălbuie, cu carnea albă, iute la gust (Lactarius piperatus). – Iute + suf. -ar. DOOM
iuțár (reg.) s. m., pl. iuțári
iuțarului
IUȚÁR, iuțari, s. m. (Reg.) Ciupercă comestibilă cu pălăria albă-gălbuie, cu carnea albă, iute la gust (Lactarius piperatus). – Iute + suf. -ar. DOOM
iuțár (reg.) s. m., pl. iuțári
iuțea
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțeai
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțeala
IUȚEÁLĂ, iuțeli, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este iute, grabă cu care se mișcă cineva sau ceva; viteză (mare); repeziciune. ◊ Loc. adv. Cu iuțeala fulgerului = extrem de repede, fulgerător. 2. Gust înțepător, usturător, picant. 3. Mânie; violență. – Iuți + suf. -eală. DOOM
iuțeálă s. f., g.-d. art. iuțélii; pl. iuțéli
iuțeam
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțească
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțeau
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțeați
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțeli
IUȚEÁLĂ, iuțeli, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este iute, grabă cu care se mișcă cineva sau ceva; viteză (mare); repeziciune. ◊ Loc. adv. Cu iuțeala fulgerului = extrem de repede, fulgerător. 2. Gust înțepător, usturător, picant. 3. Mânie; violență. – Iuți + suf. -eală. DOOM
iuțeálă s. f., g.-d. art. iuțélii; pl. iuțéli
iuțelii
IUȚEÁLĂ, iuțeli, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este iute, grabă cu care se mișcă cineva sau ceva; viteză (mare); repeziciune. ◊ Loc. adv. Cu iuțeala fulgerului = extrem de repede, fulgerător. 2. Gust înțepător, usturător, picant. 3. Mânie; violență. – Iuți + suf. -eală. DOOM
iuțeálă s. f., g.-d. art. iuțélii; pl. iuțéli
iuțelile
IUȚEÁLĂ, iuțeli, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este iute, grabă cu care se mișcă cineva sau ceva; viteză (mare); repeziciune. ◊ Loc. adv. Cu iuțeala fulgerului = extrem de repede, fulgerător. 2. Gust înțepător, usturător, picant. 3. Mânie; violență. – Iuți + suf. -eală. DOOM
iuțeálă s. f., g.-d. art. iuțélii; pl. iuțéli
iuțelilor
IUȚEÁLĂ, iuțeli, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este iute, grabă cu care se mișcă cineva sau ceva; viteză (mare); repeziciune. ◊ Loc. adv. Cu iuțeala fulgerului = extrem de repede, fulgerător. 2. Gust înțepător, usturător, picant. 3. Mânie; violență. – Iuți + suf. -eală. DOOM
iuțeálă s. f., g.-d. art. iuțélii; pl. iuțéli
iuțesc
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțește
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțești
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuți
IÚTE, iuți, adj. 1. (Despre oameni) Care acționează sau reacționează repede; expeditiv, prompt; care se produce fără întârziere, rapid. Om iute. Replică iute. ♦ Care fuge, aleargă, înaintează cu viteză mare. Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) În grabă, repede, imediat, îndată. S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tărie, cu forță. Ploaie iute. 2. Care se enervează, se supără, se mânie ușor; irascibil; violent. 3. Care are gust înțepător; care produce o senzație gustativă usturătoare; picant. Mâncare iute. Gust iute. ♦ Care produce o senzație olfactivă înțepătoare și neplăcută. Miros iute. – Din sl. ljutu. DOOM
*ardéi iúte s. m. + adj.
iuți
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuții
IÚTE, iuți, adj. 1. (Despre oameni) Care acționează sau reacționează repede; expeditiv, prompt; care se produce fără întârziere, rapid. Om iute. Replică iute. ♦ Care fuge, aleargă, înaintează cu viteză mare. Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) În grabă, repede, imediat, îndată. S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tărie, cu forță. Ploaie iute. 2. Care se enervează, se supără, se mânie ușor; irascibil; violent. 3. Care are gust înțepător; care produce o senzație gustativă usturătoare; picant. Mâncare iute. Gust iute. ♦ Care produce o senzație olfactivă înțepătoare și neplăcută. Miros iute. – Din sl. ljutu. DOOM
*ardéi iúte s. m. + adj.
iuții
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțile
IÚTE, iuți, adj. 1. (Despre oameni) Care acționează sau reacționează repede; expeditiv, prompt; care se produce fără întârziere, rapid. Om iute. Replică iute. ♦ Care fuge, aleargă, înaintează cu viteză mare. Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) În grabă, repede, imediat, îndată. S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tărie, cu forță. Ploaie iute. 2. Care se enervează, se supără, se mânie ușor; irascibil; violent. 3. Care are gust înțepător; care produce o senzație gustativă usturătoare; picant. Mâncare iute. Gust iute. ♦ Care produce o senzație olfactivă înțepătoare și neplăcută. Miros iute. – Din sl. ljutu. DOOM
*ardéi iúte s. m. + adj.
iuților
IÚTE, iuți, adj. 1. (Despre oameni) Care acționează sau reacționează repede; expeditiv, prompt; care se produce fără întârziere, rapid. Om iute. Replică iute. ♦ Care fuge, aleargă, înaintează cu viteză mare. Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) În grabă, repede, imediat, îndată. S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tărie, cu forță. Ploaie iute. 2. Care se enervează, se supără, se mânie ușor; irascibil; violent. 3. Care are gust înțepător; care produce o senzație gustativă usturătoare; picant. Mâncare iute. Gust iute. ♦ Care produce o senzație olfactivă înțepătoare și neplăcută. Miros iute. – Din sl. ljutu. DOOM
*ardéi iúte s. m. + adj.
iuțim
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțind
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțire
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțire
IUȚÍRE, iuțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) iuți și rezultatul ei. – V. iuți. DOOM
iuțíre (rar) s. f., g.-d. art. iuțírii; pl. iuțíri
iuțirea
IUȚÍRE, iuțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) iuți și rezultatul ei. – V. iuți. DOOM
iuțíre (rar) s. f., g.-d. art. iuțírii; pl. iuțíri
iuțiri
IUȚÍRE, iuțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) iuți și rezultatul ei. – V. iuți. DOOM
iuțíre (rar) s. f., g.-d. art. iuțírii; pl. iuțíri
iuțirii
IUȚÍRE, iuțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) iuți și rezultatul ei. – V. iuți. DOOM
iuțíre (rar) s. f., g.-d. art. iuțírii; pl. iuțíri
iuțirile
IUȚÍRE, iuțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) iuți și rezultatul ei. – V. iuți. DOOM
iuțíre (rar) s. f., g.-d. art. iuțírii; pl. iuțíri
iuțirilor
IUȚÍRE, iuțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) iuți și rezultatul ei. – V. iuți. DOOM
iuțíre (rar) s. f., g.-d. art. iuțírii; pl. iuțíri
iuțiră
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțirăm
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțirăți
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțise
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțisem
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțiseră
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțiserăm
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțiserăți
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțiseși
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțiseți
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțit
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțit
IUȚÍT, -Ă, iuțiți, -te, adj. 1. Grăbit, repede. 2. Usturător, picant, pișcător, înțepător. – V. iuți.
iuțita
IUȚÍT, -Ă, iuțiți, -te, adj. 1. Grăbit, repede. 2. Usturător, picant, pișcător, înțepător. – V. iuți.
iuțite
IUȚÍT, -Ă, iuțiți, -te, adj. 1. Grăbit, repede. 2. Usturător, picant, pișcător, înțepător. – V. iuți.
iuțitei
IUȚÍT, -Ă, iuțiți, -te, adj. 1. Grăbit, repede. 2. Usturător, picant, pișcător, înțepător. – V. iuți.
iuțitele
IUȚÍT, -Ă, iuțiți, -te, adj. 1. Grăbit, repede. 2. Usturător, picant, pișcător, înțepător. – V. iuți.
iuțitelor
IUȚÍT, -Ă, iuțiți, -te, adj. 1. Grăbit, repede. 2. Usturător, picant, pișcător, înțepător. – V. iuți.
iuțitul
IUȚÍT, -Ă, iuțiți, -te, adj. 1. Grăbit, repede. 2. Usturător, picant, pișcător, înțepător. – V. iuți.
iuțitului
IUȚÍT, -Ă, iuțiți, -te, adj. 1. Grăbit, repede. 2. Usturător, picant, pișcător, înțepător. – V. iuți.
iuțiși
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțiți
IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute. DOOM
iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă
iuțiți
IUȚÍT, -Ă, iuțiți, -te, adj. 1. Grăbit, repede. 2. Usturător, picant, pișcător, înțepător. – V. iuți.
iuțiții
IUȚÍT, -Ă, iuțiți, -te, adj. 1. Grăbit, repede. 2. Usturător, picant, pișcător, înțepător. – V. iuți.
iuțiților
IUȚÍT, -Ă, iuțiți, -te, adj. 1. Grăbit, repede. 2. Usturător, picant, pișcător, înțepător. – V. iuți.