isadelf
ISADÉLF, -Ă adj., s.n. (Biol.; despre monștri dubli) Ai cărui indivizi sunt egali dezvoltați. [< fr. isadelphe, cf. gr. isos – egal, adelphos – frate]. DOOM
isadélf s. m., pl. isadélfi
isadelfa
ISADÉLF, -Ă adj., s.n. (Biol.; despre monștri dubli) Ai cărui indivizi sunt egali dezvoltați. [< fr. isadelphe, cf. gr. isos – egal, adelphos – frate]. DOOM
isadélf s. m., pl. isadélfi
isadelfe
ISADÉLF, -Ă adj., s.n. (Biol.; despre monștri dubli) Ai cărui indivizi sunt egali dezvoltați. [< fr. isadelphe, cf. gr. isos – egal, adelphos – frate]. DOOM
isadélf s. m., pl. isadélfi
isadelfei
ISADÉLF, -Ă adj., s.n. (Biol.; despre monștri dubli) Ai cărui indivizi sunt egali dezvoltați. [< fr. isadelphe, cf. gr. isos – egal, adelphos – frate]. DOOM
isadélf s. m., pl. isadélfi
isadelfele
ISADÉLF, -Ă adj., s.n. (Biol.; despre monștri dubli) Ai cărui indivizi sunt egali dezvoltați. [< fr. isadelphe, cf. gr. isos – egal, adelphos – frate]. DOOM
isadélf s. m., pl. isadélfi
isadelfelor
ISADÉLF, -Ă adj., s.n. (Biol.; despre monștri dubli) Ai cărui indivizi sunt egali dezvoltați. [< fr. isadelphe, cf. gr. isos – egal, adelphos – frate]. DOOM
isadélf s. m., pl. isadélfi
isadelfi
ISADÉLF, -Ă adj., s.n. (Biol.; despre monștri dubli) Ai cărui indivizi sunt egali dezvoltați. [< fr. isadelphe, cf. gr. isos – egal, adelphos – frate]. DOOM
isadélf s. m., pl. isadélfi
isadelfii
ISADÉLF, -Ă adj., s.n. (Biol.; despre monștri dubli) Ai cărui indivizi sunt egali dezvoltați. [< fr. isadelphe, cf. gr. isos – egal, adelphos – frate]. DOOM
isadélf s. m., pl. isadélfi
isadelfilor
ISADÉLF, -Ă adj., s.n. (Biol.; despre monștri dubli) Ai cărui indivizi sunt egali dezvoltați. [< fr. isadelphe, cf. gr. isos – egal, adelphos – frate]. DOOM
isadélf s. m., pl. isadélfi
isadelful
ISADÉLF, -Ă adj., s.n. (Biol.; despre monștri dubli) Ai cărui indivizi sunt egali dezvoltați. [< fr. isadelphe, cf. gr. isos – egal, adelphos – frate]. DOOM
isadélf s. m., pl. isadélfi
isadelfului
ISADÉLF, -Ă adj., s.n. (Biol.; despre monștri dubli) Ai cărui indivizi sunt egali dezvoltați. [< fr. isadelphe, cf. gr. isos – egal, adelphos – frate]. DOOM
isadélf s. m., pl. isadélfi
isagogică
ISAGÓGICĂ s.f. (Liv.) Introducere. [< fr. isagogique, cf. gr. eisagoge].
isalobară
ISALOBÁRĂ s.f. v. izalobară.
isanomală
ISANOMÁLĂ s.f. v. izanomală.
isatis
DROBUȘÓR2, drobușori, s. m. Plantă erbacee cu frunze albăstrui și cu flori galbene, ale cărei frunze fermentate dau o culoare albastră, folosită la vopsit (Isatis tinctoria). – Drob2 + suf. -ușor.
isbn
ISBN, ISBN-uri, s. n. Număr de identificare internațional atribuit fiecărei lucrări publicate. [Pr.: isebené] – I[nternational] S[tandard] B[ook] N[umber]. DOOM
*ISBN [cit. isebené] s. n., art. ISBN-ul; pl. ISBN-uri
isc
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
isca
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
iscai
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
iscam
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
iscare
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
iscare
ISCÁRE, iscări, s. f. Acțiunea de a (se) isca și rezultatul ei. – V. isca. DOOM
iscáre s. f., g.-d. art. iscắrii; pl. iscắri
iscarea
ISCÁRE, iscări, s. f. Acțiunea de a (se) isca și rezultatul ei. – V. isca. DOOM
iscáre s. f., g.-d. art. iscắrii; pl. iscắri
iscară
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
iscarăm
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
iscarăți
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
iscase
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
iscasem
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
iscaseră
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
iscaserăm
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
iscaserăți
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
iscaseși
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
iscaseți
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
iscat
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
iscat
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se).
iscau
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
iscași
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
iscați
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
ischemia
ISCHEMÍE, ischemii, s. f. (Med.) Întrerupere a circulației sangvine într-un țesut sau organ, datorită unui spasm arterial sau astupării unui vas. – Din fr. ischémie. DOOM
ischemíe s. f., art. ischemía, g.-d. art. ischemíei; pl. ischemíi, art. ischemíile
ischemic
ISCHÉMIC, -Ă, ischemici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ischemie; provocat de ischemie. – Din fr. ischémique. DOOM
*ischémic adj. m., pl. ischémici; f. ischémică, pl. ischémice
ischemica
ISCHÉMIC, -Ă, ischemici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ischemie; provocat de ischemie. – Din fr. ischémique. DOOM
*ischémic adj. m., pl. ischémici; f. ischémică, pl. ischémice
ischemice
ISCHÉMIC, -Ă, ischemici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ischemie; provocat de ischemie. – Din fr. ischémique. DOOM
*ischémic adj. m., pl. ischémici; f. ischémică, pl. ischémice
ischemicei
ISCHÉMIC, -Ă, ischemici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ischemie; provocat de ischemie. – Din fr. ischémique. DOOM
*ischémic adj. m., pl. ischémici; f. ischémică, pl. ischémice
ischemicele
ISCHÉMIC, -Ă, ischemici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ischemie; provocat de ischemie. – Din fr. ischémique. DOOM
*ischémic adj. m., pl. ischémici; f. ischémică, pl. ischémice
ischemicelor
ISCHÉMIC, -Ă, ischemici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ischemie; provocat de ischemie. – Din fr. ischémique. DOOM
*ischémic adj. m., pl. ischémici; f. ischémică, pl. ischémice
ischemici
ISCHÉMIC, -Ă, ischemici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ischemie; provocat de ischemie. – Din fr. ischémique. DOOM
*ischémic adj. m., pl. ischémici; f. ischémică, pl. ischémice
ischemicii
ISCHÉMIC, -Ă, ischemici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ischemie; provocat de ischemie. – Din fr. ischémique. DOOM
*ischémic adj. m., pl. ischémici; f. ischémică, pl. ischémice
ischemicilor
ISCHÉMIC, -Ă, ischemici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ischemie; provocat de ischemie. – Din fr. ischémique. DOOM
*ischémic adj. m., pl. ischémici; f. ischémică, pl. ischémice
ischemicul
ISCHÉMIC, -Ă, ischemici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ischemie; provocat de ischemie. – Din fr. ischémique. DOOM
*ischémic adj. m., pl. ischémici; f. ischémică, pl. ischémice
ischemicului
ISCHÉMIC, -Ă, ischemici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ischemie; provocat de ischemie. – Din fr. ischémique. DOOM
*ischémic adj. m., pl. ischémici; f. ischémică, pl. ischémice
ischemie
ISCHEMÍE, ischemii, s. f. (Med.) Întrerupere a circulației sangvine într-un țesut sau organ, datorită unui spasm arterial sau astupării unui vas. – Din fr. ischémie. DOOM
ischemíe s. f., art. ischemía, g.-d. art. ischemíei; pl. ischemíi, art. ischemíile
ischemiei
ISCHEMÍE, ischemii, s. f. (Med.) Întrerupere a circulației sangvine într-un țesut sau organ, datorită unui spasm arterial sau astupării unui vas. – Din fr. ischémie. DOOM
ischemíe s. f., art. ischemía, g.-d. art. ischemíei; pl. ischemíi, art. ischemíile
ischemii
ISCHEMÍE, ischemii, s. f. (Med.) Întrerupere a circulației sangvine într-un țesut sau organ, datorită unui spasm arterial sau astupării unui vas. – Din fr. ischémie. DOOM
ischemíe s. f., art. ischemía, g.-d. art. ischemíei; pl. ischemíi, art. ischemíile
ischemiile
ISCHEMÍE, ischemii, s. f. (Med.) Întrerupere a circulației sangvine într-un țesut sau organ, datorită unui spasm arterial sau astupării unui vas. – Din fr. ischémie. DOOM
ischemíe s. f., art. ischemía, g.-d. art. ischemíei; pl. ischemíi, art. ischemíile
ischemiilor
ISCHEMÍE, ischemii, s. f. (Med.) Întrerupere a circulației sangvine într-un țesut sau organ, datorită unui spasm arterial sau astupării unui vas. – Din fr. ischémie. DOOM
ischemíe s. f., art. ischemía, g.-d. art. ischemíei; pl. ischemíi, art. ischemíile
ischialgia
ISCHIALGÍE, ischialgii, s. f. (Med.) Nevralgie sciatică. [Pr.: -chi-al-] – Din fr. ischialgie.
ischialgie
ISCHIALGÍE, ischialgii, s. f. (Med.) Nevralgie sciatică. [Pr.: -chi-al-] – Din fr. ischialgie.
ischialgiei
ISCHIALGÍE, ischialgii, s. f. (Med.) Nevralgie sciatică. [Pr.: -chi-al-] – Din fr. ischialgie.
ischialgii
ISCHIALGÍE, ischialgii, s. f. (Med.) Nevralgie sciatică. [Pr.: -chi-al-] – Din fr. ischialgie.
ischialgiile
ISCHIALGÍE, ischialgii, s. f. (Med.) Nevralgie sciatică. [Pr.: -chi-al-] – Din fr. ischialgie.
ischialgiilor
ISCHIALGÍE, ischialgii, s. f. (Med.) Nevralgie sciatică. [Pr.: -chi-al-] – Din fr. ischialgie.
ischiatic
ISCHIÁTIC, -Ă, ischiatici, -ce, adj. (Med.) Al ischionului. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. ischiatique.
ischion
ISCHIÓN, ischionuri, s. n. Una dintre cele trei părți care formează osul iliac. [Pr.: -chi-on] – Din fr. ischion. DOOM
ischión (-chi-on) s. n., pl. ischiónuri
ischionul
ISCHIÓN, ischionuri, s. n. Una dintre cele trei părți care formează osul iliac. [Pr.: -chi-on] – Din fr. ischion. DOOM
ischión (-chi-on) s. n., pl. ischiónuri
ischionului
ISCHIÓN, ischionuri, s. n. Una dintre cele trei părți care formează osul iliac. [Pr.: -chi-on] – Din fr. ischion. DOOM
ischión (-chi-on) s. n., pl. ischiónuri
ischionuri
ISCHIÓN, ischionuri, s. n. Una dintre cele trei părți care formează osul iliac. [Pr.: -chi-on] – Din fr. ischion. DOOM
ischión (-chi-on) s. n., pl. ischiónuri
ischionurile
ISCHIÓN, ischionuri, s. n. Una dintre cele trei părți care formează osul iliac. [Pr.: -chi-on] – Din fr. ischion. DOOM
ischión (-chi-on) s. n., pl. ischiónuri
ischionurilor
ISCHIÓN, ischionuri, s. n. Una dintre cele trei părți care formează osul iliac. [Pr.: -chi-on] – Din fr. ischion. DOOM
ischión (-chi-on) s. n., pl. ischiónuri
ischiuzar
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzar
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzara
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzara
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzare
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzare
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzarei
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzarei
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzarele
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzarele
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzarelor
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzarelor
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzari
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzari
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzarii
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzarii
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzarilor
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzarilor
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzarul
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzarul
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzarului
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
ischiuzarului
IȘCHIUZÁR, -Ă adj., s. m. și f. v. ischiuzar. DOOM
ischiuzár (înv.) (-chiu-) adj. m., s. m., pl. ischiuzári; adj. f., s. f. ischiuzáră, pl. ischiuzáre
iscoada
ISCOÁDĂ, iscoade, s. f. Persoană însărcinată să facă, în taină, cercetări sau să obțină informații în interesul cuiva; militar trimis în recunoaștere; spion. – Din iscodi (derivat regresiv). DOOM
iscoádă s. f., g.-d. art. iscoádei; pl. iscoáde
iscoade
ISCOÁDĂ, iscoade, s. f. Persoană însărcinată să facă, în taină, cercetări sau să obțină informații în interesul cuiva; militar trimis în recunoaștere; spion. – Din iscodi (derivat regresiv). DOOM
iscoádă s. f., g.-d. art. iscoádei; pl. iscoáde
iscoadei
ISCOÁDĂ, iscoade, s. f. Persoană însărcinată să facă, în taină, cercetări sau să obțină informații în interesul cuiva; militar trimis în recunoaștere; spion. – Din iscodi (derivat regresiv). DOOM
iscoádă s. f., g.-d. art. iscoádei; pl. iscoáde
iscoadele
ISCOÁDĂ, iscoade, s. f. Persoană însărcinată să facă, în taină, cercetări sau să obțină informații în interesul cuiva; militar trimis în recunoaștere; spion. – Din iscodi (derivat regresiv). DOOM
iscoádă s. f., g.-d. art. iscoádei; pl. iscoáde
iscoadelor
ISCOÁDĂ, iscoade, s. f. Persoană însărcinată să facă, în taină, cercetări sau să obțină informații în interesul cuiva; militar trimis în recunoaștere; spion. – Din iscodi (derivat regresiv). DOOM
iscoádă s. f., g.-d. art. iscoádei; pl. iscoáde
iscodea
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodeai
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodeala
ISCODEÁLĂ, iscodeli, s. f. 1. Acțiunea de a iscodi. 2. Născocire, invenție, scornitură, iscodenie. – Iscodi + suf. -eală. DOOM
iscodeálă s. f., g.-d. art. iscodélii; pl. iscodéli
iscodeam
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodească
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodeau
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodeați
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodeli
ISCODEÁLĂ, iscodeli, s. f. 1. Acțiunea de a iscodi. 2. Născocire, invenție, scornitură, iscodenie. – Iscodi + suf. -eală. DOOM
iscodeálă s. f., g.-d. art. iscodélii; pl. iscodéli
iscodelii
ISCODEÁLĂ, iscodeli, s. f. 1. Acțiunea de a iscodi. 2. Născocire, invenție, scornitură, iscodenie. – Iscodi + suf. -eală. DOOM
iscodeálă s. f., g.-d. art. iscodélii; pl. iscodéli
iscodelile
ISCODEÁLĂ, iscodeli, s. f. 1. Acțiunea de a iscodi. 2. Născocire, invenție, scornitură, iscodenie. – Iscodi + suf. -eală. DOOM
iscodeálă s. f., g.-d. art. iscodélii; pl. iscodéli
iscodelilor
ISCODEÁLĂ, iscodeli, s. f. 1. Acțiunea de a iscodi. 2. Născocire, invenție, scornitură, iscodenie. – Iscodi + suf. -eală. DOOM
iscodeálă s. f., g.-d. art. iscodélii; pl. iscodéli
iscodenia
ISCODÉNIE, iscodenii, s. f. (Rar) Iscodeală (2). – Iscodi + suf. -enie. DOOM
iscodénie (rar) (-ni-e) s. f., art. iscodénia (-ni-a), g.-d. art. iscodéniei; pl. iscodénii, art. iscodéniile (-ni-i-)
iscodenie
ISCODÉNIE, iscodenii, s. f. (Rar) Iscodeală (2). – Iscodi + suf. -enie. DOOM
iscodénie (rar) (-ni-e) s. f., art. iscodénia (-ni-a), g.-d. art. iscodéniei; pl. iscodénii, art. iscodéniile (-ni-i-)
iscodeniei
ISCODÉNIE, iscodenii, s. f. (Rar) Iscodeală (2). – Iscodi + suf. -enie. DOOM
iscodénie (rar) (-ni-e) s. f., art. iscodénia (-ni-a), g.-d. art. iscodéniei; pl. iscodénii, art. iscodéniile (-ni-i-)
iscodenii
ISCODÉNIE, iscodenii, s. f. (Rar) Iscodeală (2). – Iscodi + suf. -enie. DOOM
iscodénie (rar) (-ni-e) s. f., art. iscodénia (-ni-a), g.-d. art. iscodéniei; pl. iscodénii, art. iscodéniile (-ni-i-)
iscodeniile
ISCODÉNIE, iscodenii, s. f. (Rar) Iscodeală (2). – Iscodi + suf. -enie. DOOM
iscodénie (rar) (-ni-e) s. f., art. iscodénia (-ni-a), g.-d. art. iscodéniei; pl. iscodénii, art. iscodéniile (-ni-i-)
iscodeniilor
ISCODÉNIE, iscodenii, s. f. (Rar) Iscodeală (2). – Iscodi + suf. -enie. DOOM
iscodénie (rar) (-ni-e) s. f., art. iscodénia (-ni-a), g.-d. art. iscodéniei; pl. iscodénii, art. iscodéniile (-ni-i-)
iscodesc
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodește
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodești
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodi
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodii
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodim
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodind
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodire
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodire
ISCODÍRE, iscodiri, s. f. Acțiunea de a (se) iscodi și rezultatul ei. – V. iscodi. DOOM
iscodíre s. f., g.-d. art. iscodírii; pl. iscodíri
iscodirea
ISCODÍRE, iscodiri, s. f. Acțiunea de a (se) iscodi și rezultatul ei. – V. iscodi. DOOM
iscodíre s. f., g.-d. art. iscodírii; pl. iscodíri
iscodiri
ISCODÍRE, iscodiri, s. f. Acțiunea de a (se) iscodi și rezultatul ei. – V. iscodi. DOOM
iscodíre s. f., g.-d. art. iscodírii; pl. iscodíri
iscodirii
ISCODÍRE, iscodiri, s. f. Acțiunea de a (se) iscodi și rezultatul ei. – V. iscodi. DOOM
iscodíre s. f., g.-d. art. iscodírii; pl. iscodíri
iscodirile
ISCODÍRE, iscodiri, s. f. Acțiunea de a (se) iscodi și rezultatul ei. – V. iscodi. DOOM
iscodíre s. f., g.-d. art. iscodírii; pl. iscodíri
iscodirilor
ISCODÍRE, iscodiri, s. f. Acțiunea de a (se) iscodi și rezultatul ei. – V. iscodi. DOOM
iscodíre s. f., g.-d. art. iscodírii; pl. iscodíri
iscodiră
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodirăm
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodirăți
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodise
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodisem
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodiseră
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodiserăm
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodiserăți
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodiseși
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodiseți
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodit
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodit
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva cu de-amănuntul (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi.
iscodita
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva cu de-amănuntul (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi.
iscodite
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva cu de-amănuntul (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi.
iscoditei
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva cu de-amănuntul (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi.
iscoditele
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva cu de-amănuntul (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi.
iscoditelor
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva cu de-amănuntul (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi.
iscoditoare
ISCODITÓR, -OÁRE, iscoditori, -oare, adj. 1. Care caută să pătrundă cu mintea, să afle, să observe cu de-amănuntul; care spionează. ♦ (Adverbial) Bănuitor. 2. Care pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, care caută să descoasă pe cineva. 3. Care inventează; născocitor. – Iscodi + suf. -tor. DOOM
iscoditór adj. m., pl. iscoditóri; f. sg. și pl. iscoditoáre
iscoditoarea
ISCODITÓR, -OÁRE, iscoditori, -oare, adj. 1. Care caută să pătrundă cu mintea, să afle, să observe cu de-amănuntul; care spionează. ♦ (Adverbial) Bănuitor. 2. Care pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, care caută să descoasă pe cineva. 3. Care inventează; născocitor. – Iscodi + suf. -tor. DOOM
iscoditór adj. m., pl. iscoditóri; f. sg. și pl. iscoditoáre
iscoditoarei
ISCODITÓR, -OÁRE, iscoditori, -oare, adj. 1. Care caută să pătrundă cu mintea, să afle, să observe cu de-amănuntul; care spionează. ♦ (Adverbial) Bănuitor. 2. Care pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, care caută să descoasă pe cineva. 3. Care inventează; născocitor. – Iscodi + suf. -tor. DOOM
iscoditór adj. m., pl. iscoditóri; f. sg. și pl. iscoditoáre
iscoditoarele
ISCODITÓR, -OÁRE, iscoditori, -oare, adj. 1. Care caută să pătrundă cu mintea, să afle, să observe cu de-amănuntul; care spionează. ♦ (Adverbial) Bănuitor. 2. Care pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, care caută să descoasă pe cineva. 3. Care inventează; născocitor. – Iscodi + suf. -tor. DOOM
iscoditór adj. m., pl. iscoditóri; f. sg. și pl. iscoditoáre
iscoditoarelor
ISCODITÓR, -OÁRE, iscoditori, -oare, adj. 1. Care caută să pătrundă cu mintea, să afle, să observe cu de-amănuntul; care spionează. ♦ (Adverbial) Bănuitor. 2. Care pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, care caută să descoasă pe cineva. 3. Care inventează; născocitor. – Iscodi + suf. -tor. DOOM
iscoditór adj. m., pl. iscoditóri; f. sg. și pl. iscoditoáre
iscoditor
ISCODITÓR, -OÁRE, iscoditori, -oare, adj. 1. Care caută să pătrundă cu mintea, să afle, să observe cu de-amănuntul; care spionează. ♦ (Adverbial) Bănuitor. 2. Care pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, care caută să descoasă pe cineva. 3. Care inventează; născocitor. – Iscodi + suf. -tor. DOOM
iscoditór adj. m., pl. iscoditóri; f. sg. și pl. iscoditoáre
iscoditori
ISCODITÓR, -OÁRE, iscoditori, -oare, adj. 1. Care caută să pătrundă cu mintea, să afle, să observe cu de-amănuntul; care spionează. ♦ (Adverbial) Bănuitor. 2. Care pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, care caută să descoasă pe cineva. 3. Care inventează; născocitor. – Iscodi + suf. -tor. DOOM
iscoditór adj. m., pl. iscoditóri; f. sg. și pl. iscoditoáre
iscoditorii
ISCODITÓR, -OÁRE, iscoditori, -oare, adj. 1. Care caută să pătrundă cu mintea, să afle, să observe cu de-amănuntul; care spionează. ♦ (Adverbial) Bănuitor. 2. Care pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, care caută să descoasă pe cineva. 3. Care inventează; născocitor. – Iscodi + suf. -tor. DOOM
iscoditór adj. m., pl. iscoditóri; f. sg. și pl. iscoditoáre
iscoditorilor
ISCODITÓR, -OÁRE, iscoditori, -oare, adj. 1. Care caută să pătrundă cu mintea, să afle, să observe cu de-amănuntul; care spionează. ♦ (Adverbial) Bănuitor. 2. Care pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, care caută să descoasă pe cineva. 3. Care inventează; născocitor. – Iscodi + suf. -tor. DOOM
iscoditór adj. m., pl. iscoditóri; f. sg. și pl. iscoditoáre
iscoditorul
ISCODITÓR, -OÁRE, iscoditori, -oare, adj. 1. Care caută să pătrundă cu mintea, să afle, să observe cu de-amănuntul; care spionează. ♦ (Adverbial) Bănuitor. 2. Care pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, care caută să descoasă pe cineva. 3. Care inventează; născocitor. – Iscodi + suf. -tor. DOOM
iscoditór adj. m., pl. iscoditóri; f. sg. și pl. iscoditoáre
iscoditorului
ISCODITÓR, -OÁRE, iscoditori, -oare, adj. 1. Care caută să pătrundă cu mintea, să afle, să observe cu de-amănuntul; care spionează. ♦ (Adverbial) Bănuitor. 2. Care pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, care caută să descoasă pe cineva. 3. Care inventează; născocitor. – Iscodi + suf. -tor. DOOM
iscoditór adj. m., pl. iscoditóri; f. sg. și pl. iscoditoáre
iscoditul
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva cu de-amănuntul (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi.
iscoditului
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva cu de-amănuntul (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi.
iscoditura
ISCODITÚRĂ, iscodituri, s. f. (Rar) Lucru iscodit; invenție, scornitură; minciună. – Iscodi + suf. -tură. DOOM
iscoditúră (rar) s. f., g.-d. art. iscoditúrii; pl. iscoditúri
iscodituri
ISCODITÚRĂ, iscodituri, s. f. (Rar) Lucru iscodit; invenție, scornitură; minciună. – Iscodi + suf. -tură. DOOM
iscoditúră (rar) s. f., g.-d. art. iscoditúrii; pl. iscoditúri
iscoditurii
ISCODITÚRĂ, iscodituri, s. f. (Rar) Lucru iscodit; invenție, scornitură; minciună. – Iscodi + suf. -tură. DOOM
iscoditúră (rar) s. f., g.-d. art. iscoditúrii; pl. iscoditúri
iscoditurile
ISCODITÚRĂ, iscodituri, s. f. (Rar) Lucru iscodit; invenție, scornitură; minciună. – Iscodi + suf. -tură. DOOM
iscoditúră (rar) s. f., g.-d. art. iscoditúrii; pl. iscoditúri
iscoditurilor
ISCODITÚRĂ, iscodituri, s. f. (Rar) Lucru iscodit; invenție, scornitură; minciună. – Iscodi + suf. -tură. DOOM
iscoditúră (rar) s. f., g.-d. art. iscoditúrii; pl. iscoditúri
iscodiși
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodiți
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva atent (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi. DOOM
iscodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscodésc, imperf. 3 sg. iscodeá; conj. prez. 3 să iscodeáscă
iscodiți
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva cu de-amănuntul (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi.
iscodiții
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva cu de-amănuntul (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi.
iscodiților
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva cu de-amănuntul (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.; a spiona. ◊ Refl. recipr. Se iscodeau cu privirea. 2. A pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, pentru a afla un secret etc. 3. A născoci, a inventa un lucru; a scorni, a plăsmui. – Din sl. ischoditi.
iscuria
ISCURÍE s.f. Greutate sau neputință de a urina. [Gen. -iei. / < fr. ischurie, cf. gr. ischein – a reține, ouron – urină]. DOOM
iscuríe s. f., art. iscuría, g.-d. iscuríi, art. iscuríei
iscurie
ISCURÍE s.f. Greutate sau neputință de a urina. [Gen. -iei. / < fr. ischurie, cf. gr. ischein – a reține, ouron – urină]. DOOM
iscuríe s. f., art. iscuría, g.-d. iscuríi, art. iscuríei
iscuriei
ISCURÍE s.f. Greutate sau neputință de a urina. [Gen. -iei. / < fr. ischurie, cf. gr. ischein – a reține, ouron – urină]. DOOM
iscuríe s. f., art. iscuría, g.-d. iscuríi, art. iscuríei
iscurii
ISCURÍE s.f. Greutate sau neputință de a urina. [Gen. -iei. / < fr. ischurie, cf. gr. ischein – a reține, ouron – urină]. DOOM
iscuríe s. f., art. iscuría, g.-d. iscuríi, art. iscuríei
iscuriile
ISCURÍE s.f. Greutate sau neputință de a urina. [Gen. -iei. / < fr. ischurie, cf. gr. ischein – a reține, ouron – urină]. DOOM
iscuríe s. f., art. iscuría, g.-d. iscuríi, art. iscuríei
iscuriilor
ISCURÍE s.f. Greutate sau neputință de a urina. [Gen. -iei. / < fr. ischurie, cf. gr. ischein – a reține, ouron – urină]. DOOM
iscuríe s. f., art. iscuría, g.-d. iscuríi, art. iscuríei
iscusat
iscusát (-tă), adj. – Scutit de impozite. Ngr. ἐξϰουσάτος, din lat. excusatus (Bogrea, Lui N. Iorga, omagiu, Craiova 1922, p. 51-63; Drăganu, Dacor., III, 726; DAR). Popular, rar.
iscusea
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscuseai
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscuseală
ISCUSEÁLĂ, iscuseli, s. f. (Rar) Iscusință. Îi va pune prietenos mîna pe umăr, să-l felicite pentru iscuselile cu care a stors tot ce era de aflat. C. PETRESCU, A. R. 46.
iscuseam
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusească
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscuseau
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscuseați
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusesc
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusește
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusești
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusi
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusii
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusim
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusind
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusința
ISCUSÍNȚĂ, iscusințe, s. f. Îndemânare, dibăcie, pricepere; p. ext. talent, artă. – Iscusi + suf. -ință. DOOM
iscusínță s. f., g.-d. art. iscusínței; pl. iscusínțe
iscusințe
ISCUSÍNȚĂ, iscusințe, s. f. Îndemânare, dibăcie, pricepere; p. ext. talent, artă. – Iscusi + suf. -ință. DOOM
iscusínță s. f., g.-d. art. iscusínței; pl. iscusínțe
iscusinței
ISCUSÍNȚĂ, iscusințe, s. f. Îndemânare, dibăcie, pricepere; p. ext. talent, artă. – Iscusi + suf. -ință. DOOM
iscusínță s. f., g.-d. art. iscusínței; pl. iscusínțe
iscusințele
ISCUSÍNȚĂ, iscusințe, s. f. Îndemânare, dibăcie, pricepere; p. ext. talent, artă. – Iscusi + suf. -ință. DOOM
iscusínță s. f., g.-d. art. iscusínței; pl. iscusínțe
iscusințelor
ISCUSÍNȚĂ, iscusințe, s. f. Îndemânare, dibăcie, pricepere; p. ext. talent, artă. – Iscusi + suf. -ință. DOOM
iscusínță s. f., g.-d. art. iscusínței; pl. iscusínțe
iscusire
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusire
ISCUSÍRE s. f. (Învechit) Iscusință. Mulțămit de-a sale gusturi și de a sa iscusire... Se fericește-nvățatul în chilii întunecoase. CONACHI, P. 287. DOOM
iscusíre (înv.) s. f., g.-d. art. iscusírii
iscusirea
ISCUSÍRE s. f. (Învechit) Iscusință. Mulțămit de-a sale gusturi și de a sa iscusire... Se fericește-nvățatul în chilii întunecoase. CONACHI, P. 287. DOOM
iscusíre (înv.) s. f., g.-d. art. iscusírii
iscusiri
ISCUSÍRE s. f. (Învechit) Iscusință. Mulțămit de-a sale gusturi și de a sa iscusire... Se fericește-nvățatul în chilii întunecoase. CONACHI, P. 287. DOOM
iscusíre (înv.) s. f., g.-d. art. iscusírii
iscusirii
ISCUSÍRE s. f. (Învechit) Iscusință. Mulțămit de-a sale gusturi și de a sa iscusire... Se fericește-nvățatul în chilii întunecoase. CONACHI, P. 287. DOOM
iscusíre (înv.) s. f., g.-d. art. iscusírii
iscusirile
ISCUSÍRE s. f. (Învechit) Iscusință. Mulțămit de-a sale gusturi și de a sa iscusire... Se fericește-nvățatul în chilii întunecoase. CONACHI, P. 287. DOOM
iscusíre (înv.) s. f., g.-d. art. iscusírii
iscusirilor
ISCUSÍRE s. f. (Învechit) Iscusință. Mulțămit de-a sale gusturi și de a sa iscusire... Se fericește-nvățatul în chilii întunecoase. CONACHI, P. 287. DOOM
iscusíre (înv.) s. f., g.-d. art. iscusírii
iscusiră
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusirăm
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusirăți
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusise
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusisem
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusiseră
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusiserăm
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusiserăți
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusiseși
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusiseți
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusit
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusit
ISCUSÍT, -Ă, iscusiți, -te, adj. 1. Îndemânatic, dibaci, abil, ingenios, priceput; învățat. 2. Făcut cu pricepere, cu măiestrie, cu artă. – V. iscusi.
iscusita
ISCUSÍT, -Ă, iscusiți, -te, adj. 1. Îndemânatic, dibaci, abil, ingenios, priceput; învățat. 2. Făcut cu pricepere, cu măiestrie, cu artă. – V. iscusi.
iscusite
ISCUSÍT, -Ă, iscusiți, -te, adj. 1. Îndemânatic, dibaci, abil, ingenios, priceput; învățat. 2. Făcut cu pricepere, cu măiestrie, cu artă. – V. iscusi.
iscusitei
ISCUSÍT, -Ă, iscusiți, -te, adj. 1. Îndemânatic, dibaci, abil, ingenios, priceput; învățat. 2. Făcut cu pricepere, cu măiestrie, cu artă. – V. iscusi.
iscusitele
ISCUSÍT, -Ă, iscusiți, -te, adj. 1. Îndemânatic, dibaci, abil, ingenios, priceput; învățat. 2. Făcut cu pricepere, cu măiestrie, cu artă. – V. iscusi.
iscusitelor
ISCUSÍT, -Ă, iscusiți, -te, adj. 1. Îndemânatic, dibaci, abil, ingenios, priceput; învățat. 2. Făcut cu pricepere, cu măiestrie, cu artă. – V. iscusi.
iscusitul
ISCUSÍT, -Ă, iscusiți, -te, adj. 1. Îndemânatic, dibaci, abil, ingenios, priceput; învățat. 2. Făcut cu pricepere, cu măiestrie, cu artă. – V. iscusi.
iscusitului
ISCUSÍT, -Ă, iscusiți, -te, adj. 1. Îndemânatic, dibaci, abil, ingenios, priceput; învățat. 2. Făcut cu pricepere, cu măiestrie, cu artă. – V. iscusi.
iscusiși
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusiți
ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager, mai isteț; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti. DOOM
iscusí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 să iscuseáscă
iscusiți
ISCUSÍT, -Ă, iscusiți, -te, adj. 1. Îndemânatic, dibaci, abil, ingenios, priceput; învățat. 2. Făcut cu pricepere, cu măiestrie, cu artă. – V. iscusi.
iscusiții
ISCUSÍT, -Ă, iscusiți, -te, adj. 1. Îndemânatic, dibaci, abil, ingenios, priceput; învățat. 2. Făcut cu pricepere, cu măiestrie, cu artă. – V. iscusi.
iscusiților
ISCUSÍT, -Ă, iscusiți, -te, adj. 1. Îndemânatic, dibaci, abil, ingenios, priceput; învățat. 2. Făcut cu pricepere, cu măiestrie, cu artă. – V. iscusi.
iscând
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
iscînd
ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam (iska mi se). DOOM
iscá (a ~) vb., ind. prez. 3 íscă; conj. prez. 3 să íște
iscălea
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscăleai
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscăleam
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscălească
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscăleau
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscăleați
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscălesc
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscălește
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscălești
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscăli
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscălii
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscălim
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscălind
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscălire
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscălire
ISCĂLÍRE, iscăliri, s. f. Acțiunea de a (se) iscăli și rezultatul ei. – V. iscăli. DOOM
iscălíre s. f., g.-d. art. iscălírii; pl. iscălíri
iscălirea
ISCĂLÍRE, iscăliri, s. f. Acțiunea de a (se) iscăli și rezultatul ei. – V. iscăli. DOOM
iscălíre s. f., g.-d. art. iscălírii; pl. iscălíri
iscăliri
ISCĂLÍRE, iscăliri, s. f. Acțiunea de a (se) iscăli și rezultatul ei. – V. iscăli. DOOM
iscălíre s. f., g.-d. art. iscălírii; pl. iscălíri
iscălirii
ISCĂLÍRE, iscăliri, s. f. Acțiunea de a (se) iscăli și rezultatul ei. – V. iscăli. DOOM
iscălíre s. f., g.-d. art. iscălírii; pl. iscălíri
iscălirile
ISCĂLÍRE, iscăliri, s. f. Acțiunea de a (se) iscăli și rezultatul ei. – V. iscăli. DOOM
iscălíre s. f., g.-d. art. iscălírii; pl. iscălíri
iscălirilor
ISCĂLÍRE, iscăliri, s. f. Acțiunea de a (se) iscăli și rezultatul ei. – V. iscăli. DOOM
iscălíre s. f., g.-d. art. iscălírii; pl. iscălíri
iscăliră
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscălirăm
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscălirăți
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscălise
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscălisem
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscăliseră
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscăliserăm
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscăliserăți
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscăliseși
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscăliseți
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscălit
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscălit
ISCĂLÍT2, -Ă, iscăliți, -te, adj. (Despre texte, documente, acte) Care poartă iscălitura autorului sau emitentului. – V. iscăli.
iscălit
ISCĂLÍT1 s. n. Faptul de a (se) iscăli. – V. iscăli. DOOM
iscălít s. n.
iscălita
ISCĂLÍT2, -Ă, iscăliți, -te, adj. (Despre texte, documente, acte) Care poartă iscălitura autorului sau emitentului. – V. iscăli.
iscălite
ISCĂLÍT2, -Ă, iscăliți, -te, adj. (Despre texte, documente, acte) Care poartă iscălitura autorului sau emitentului. – V. iscăli.
iscălitei
ISCĂLÍT2, -Ă, iscăliți, -te, adj. (Despre texte, documente, acte) Care poartă iscălitura autorului sau emitentului. – V. iscăli.
iscălitele
ISCĂLÍT2, -Ă, iscăliți, -te, adj. (Despre texte, documente, acte) Care poartă iscălitura autorului sau emitentului. – V. iscăli.
iscălitelor
ISCĂLÍT2, -Ă, iscăliți, -te, adj. (Despre texte, documente, acte) Care poartă iscălitura autorului sau emitentului. – V. iscăli.
iscălitor
iscălitor, iscălitori s. m. (intl.) falsificator, plastograf.
iscălitul
ISCĂLÍT2, -Ă, iscăliți, -te, adj. (Despre texte, documente, acte) Care poartă iscălitura autorului sau emitentului. – V. iscăli.
iscălitului
ISCĂLÍT2, -Ă, iscăliți, -te, adj. (Despre texte, documente, acte) Care poartă iscălitura autorului sau emitentului. – V. iscăli.
iscălitura
ISCĂLITÚRĂ, iscălituri, s. f. Numele unei persoane scris de ea însăși pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanță etc. (pentru a le certifica); semnătură; p. ext. felul cum iscălește cineva. – Iscăli + suf. -tură. DOOM
iscălitúră s. f., g.-d. art. iscălitúrii; pl. iscălitúri
iscălituri
ISCĂLITÚRĂ, iscălituri, s. f. Numele unei persoane scris de ea însăși pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanță etc. (pentru a le certifica); semnătură; p. ext. felul cum iscălește cineva. – Iscăli + suf. -tură. DOOM
iscălitúră s. f., g.-d. art. iscălitúrii; pl. iscălitúri
iscăliturii
ISCĂLITÚRĂ, iscălituri, s. f. Numele unei persoane scris de ea însăși pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanță etc. (pentru a le certifica); semnătură; p. ext. felul cum iscălește cineva. – Iscăli + suf. -tură. DOOM
iscălitúră s. f., g.-d. art. iscălitúrii; pl. iscălitúri
iscăliturile
ISCĂLITÚRĂ, iscălituri, s. f. Numele unei persoane scris de ea însăși pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanță etc. (pentru a le certifica); semnătură; p. ext. felul cum iscălește cineva. – Iscăli + suf. -tură. DOOM
iscălitúră s. f., g.-d. art. iscălitúrii; pl. iscălitúri
iscăliturilor
ISCĂLITÚRĂ, iscălituri, s. f. Numele unei persoane scris de ea însăși pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanță etc. (pentru a le certifica); semnătură; p. ext. felul cum iscălește cineva. – Iscăli + suf. -tură. DOOM
iscălitúră s. f., g.-d. art. iscălitúrii; pl. iscălitúri
iscăliși
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscăliți
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu. DOOM
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscăliți
ISCĂLÍT2, -Ă, iscăliți, -te, adj. (Despre texte, documente, acte) Care poartă iscălitura autorului sau emitentului. – V. iscăli.
iscăliții
ISCĂLÍT2, -Ă, iscăliți, -te, adj. (Despre texte, documente, acte) Care poartă iscălitura autorului sau emitentului. – V. iscăli.
iscăliților
ISCĂLÍT2, -Ă, iscăliți, -te, adj. (Despre texte, documente, acte) Care poartă iscălitura autorului sau emitentului. – V. iscăli.
iscări
ISCÁRE, iscări, s. f. Acțiunea de a (se) isca și rezultatul ei. – V. isca. DOOM
iscáre s. f., g.-d. art. iscắrii; pl. iscắri
iscării
ISCÁRE, iscări, s. f. Acțiunea de a (se) isca și rezultatul ei. – V. isca. DOOM
iscáre s. f., g.-d. art. iscắrii; pl. iscắri
iscările
ISCÁRE, iscări, s. f. Acțiunea de a (se) isca și rezultatul ei. – V. isca. DOOM
iscáre s. f., g.-d. art. iscắrii; pl. iscắri
iscărilor
ISCÁRE, iscări, s. f. Acțiunea de a (se) isca și rezultatul ei. – V. isca. DOOM
iscáre s. f., g.-d. art. iscắrii; pl. iscắri
isihia
ISIHÍE s. f. (Înv.) Liniște, odihnă, tihnă. – Din ngr. isihía. DOOM
isihíe (înv.) s. f., art. isihía, g.-d. isihíi, art. isihíei
isihie
ISIHÍE s. f. (Înv.) Liniște, odihnă, tihnă. – Din ngr. isihía. DOOM
isihíe (înv.) s. f., art. isihía, g.-d. isihíi, art. isihíei
isihiei
ISIHÍE s. f. (Înv.) Liniște, odihnă, tihnă. – Din ngr. isihía. DOOM
isihíe (înv.) s. f., art. isihía, g.-d. isihíi, art. isihíei
isihii
ISIHÍE s. f. (Înv.) Liniște, odihnă, tihnă. – Din ngr. isihía. DOOM
isihíe (înv.) s. f., art. isihía, g.-d. isihíi, art. isihíei
isimerie
isimeríe (-íi), s. f. – Ecuator. Gr. ἰσημερία „echinocțiu” (DAR). Sec. XVIII, înv.
islam
ISLÁM s. n. Religie monoteistă întemeiată, în sec. VII, de Profetul Mahomed și răspândită în Asia și Africa; mahomedanism, islamism; p. ext. totalitatea mahomedanilor; totalitatea țărilor sau popoarelor de religie mahomedană. – Din fr. islam. DOOM
Islám (lumea musulmană) s. propriu n.
islamic
ISLÁMIC, -Ă, islamici, -ce, adj. Care aparține islamului, privitor la islam. – Din fr. islamique. DOOM
islámic adj. m., pl. islámici; f. islámică, pl. islámice
islamica
ISLÁMIC, -Ă, islamici, -ce, adj. Care aparține islamului, privitor la islam. – Din fr. islamique. DOOM
islámic adj. m., pl. islámici; f. islámică, pl. islámice
islamice
ISLÁMIC, -Ă, islamici, -ce, adj. Care aparține islamului, privitor la islam. – Din fr. islamique. DOOM
islámic adj. m., pl. islámici; f. islámică, pl. islámice
islamicei
ISLÁMIC, -Ă, islamici, -ce, adj. Care aparține islamului, privitor la islam. – Din fr. islamique. DOOM
islámic adj. m., pl. islámici; f. islámică, pl. islámice
islamicele
ISLÁMIC, -Ă, islamici, -ce, adj. Care aparține islamului, privitor la islam. – Din fr. islamique. DOOM
islámic adj. m., pl. islámici; f. islámică, pl. islámice
islamicelor
ISLÁMIC, -Ă, islamici, -ce, adj. Care aparține islamului, privitor la islam. – Din fr. islamique. DOOM
islámic adj. m., pl. islámici; f. islámică, pl. islámice
islamici
ISLÁMIC, -Ă, islamici, -ce, adj. Care aparține islamului, privitor la islam. – Din fr. islamique. DOOM
islámic adj. m., pl. islámici; f. islámică, pl. islámice
islamicii
ISLÁMIC, -Ă, islamici, -ce, adj. Care aparține islamului, privitor la islam. – Din fr. islamique. DOOM
islámic adj. m., pl. islámici; f. islámică, pl. islámice
islamicilor
ISLÁMIC, -Ă, islamici, -ce, adj. Care aparține islamului, privitor la islam. – Din fr. islamique. DOOM
islámic adj. m., pl. islámici; f. islámică, pl. islámice
islamicul
ISLÁMIC, -Ă, islamici, -ce, adj. Care aparține islamului, privitor la islam. – Din fr. islamique. DOOM
islámic adj. m., pl. islámici; f. islámică, pl. islámice
islamicului
ISLÁMIC, -Ă, islamici, -ce, adj. Care aparține islamului, privitor la islam. – Din fr. islamique. DOOM
islámic adj. m., pl. islámici; f. islámică, pl. islámice
islamism
ISLAMÍSM s. n. Mahomedanism, islam. – Din fr. islamisme. DOOM
islamísm s. n.
islamismul
ISLAMÍSM s. n. Mahomedanism, islam. – Din fr. islamisme. DOOM
islamísm s. n.
islamismului
ISLAMÍSM s. n. Mahomedanism, islam. – Din fr. islamisme. DOOM
islamísm s. n.
islamiza
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizai
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizam
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizare
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizare
ISLAMIZÁRE, islamizări, s. f. Acțiunea de a (se) islamiza și rezultatul ei. – V. islamiza.
islamizarea
ISLAMIZÁRE, islamizări, s. f. Acțiunea de a (se) islamiza și rezultatul ei. – V. islamiza.
islamizară
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizarăm
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizarăți
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizase
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizasem
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizaseră
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizaserăm
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizaserăți
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizaseși
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizaseți
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizat
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizat
ISLAMIZÁT, -Ă, islamizați, -te, adj. Care a trecut la islamism; care a luat caracter islamic. – V. islamiza.
islamizau
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizași
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizați
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizație
ISLAMIZÁȚIE s.f. Islamizare. [Gen. -iei. / cf. fr. islamisation].
islamizează
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizez
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizeze
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizezi
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizând
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizînd
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser. DOOM
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
islamizări
ISLAMIZÁRE, islamizări, s. f. Acțiunea de a (se) islamiza și rezultatul ei. – V. islamiza.
islamizării
ISLAMIZÁRE, islamizări, s. f. Acțiunea de a (se) islamiza și rezultatul ei. – V. islamiza.
islamizările
ISLAMIZÁRE, islamizări, s. f. Acțiunea de a (se) islamiza și rezultatul ei. – V. islamiza.
islamizărilor
ISLAMIZÁRE, islamizări, s. f. Acțiunea de a (se) islamiza și rezultatul ei. – V. islamiza.
islamul
ISLÁM s. n. Religie monoteistă întemeiată, în sec. VII, de Profetul Mahomed și răspândită în Asia și Africa; mahomedanism, islamism; p. ext. totalitatea mahomedanilor; totalitatea țărilor sau popoarelor de religie mahomedană. – Din fr. islam. DOOM
Islám (lumea musulmană) s. propriu n.
islamului
ISLÁM s. n. Religie monoteistă întemeiată, în sec. VII, de Profetul Mahomed și răspândită în Asia și Africa; mahomedanism, islamism; p. ext. totalitatea mahomedanilor; totalitatea țărilor sau popoarelor de religie mahomedană. – Din fr. islam. DOOM
Islám (lumea musulmană) s. propriu n.
islandez
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandez
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandeza
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandeza
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandeze
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandeze
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandeze
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandezei
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandezei
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandezele
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandezele
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandezelor
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandezelor
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandezi
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandezi
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandezii
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandezii
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandezilor
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandezilor
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandezo
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandezo
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandezul
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandezul
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandezule
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandezule
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandezului
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islandezului
ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Islandei sau este originară din Islanda. 2. Adj. Care aparține Islandei sau islandezilor (1), privitor la Islanda ori la islandezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeză. – Din fr. islandais. DOOM
islandéză (limbă) s. f., g.-d. art. islandézei
islaz
IZLÁZ, izlazuri, s. n. Loc sau câmp nelucrat, pe care crește iarba, folosit ca pășune; imaș, pășune. [Var.: isláz s. n.] – Din bg. izlaz. DOOM
izláz s. n., pl. izlázuri
ismailit
ISMAILÍT, ismailiți, s. m. Membru al unei secte de musulmani șiiți caracterizată printr-un fanatism extrem. [Pr.: -ma-i-] – Din fr. Ismaïlite. DOOM
ismailít s. m., pl. ismailíți
ismailitul
ISMAILÍT, ismailiți, s. m. Membru al unei secte de musulmani șiiți caracterizată printr-un fanatism extrem. [Pr.: -ma-i-] – Din fr. Ismaïlite. DOOM
ismailít s. m., pl. ismailíți
ismailitului
ISMAILÍT, ismailiți, s. m. Membru al unei secte de musulmani șiiți caracterizată printr-un fanatism extrem. [Pr.: -ma-i-] – Din fr. Ismaïlite. DOOM
ismailít s. m., pl. ismailíți
ismailiți
ISMAILÍT, ismailiți, s. m. Membru al unei secte de musulmani șiiți caracterizată printr-un fanatism extrem. [Pr.: -ma-i-] – Din fr. Ismaïlite. DOOM
ismailít s. m., pl. ismailíți
ismailiții
ISMAILÍT, ismailiți, s. m. Membru al unei secte de musulmani șiiți caracterizată printr-un fanatism extrem. [Pr.: -ma-i-] – Din fr. Ismaïlite. DOOM
ismailít s. m., pl. ismailíți
ismailiților
ISMAILÍT, ismailiți, s. m. Membru al unei secte de musulmani șiiți caracterizată printr-un fanatism extrem. [Pr.: -ma-i-] – Din fr. Ismaïlite. DOOM
ismailít s. m., pl. ismailíți
ismena
Ismena = Ismene.
ismene
Ismene, sora Antigonei și fiica lui Oedipus (v. și Antigone).
ismă
ísmă (-me), s. f. – 1. (Înv.) Miros, parfum. – 2. Mentă. Var. izmă. Mr. aνiazmu. Ngr. (ἀ)γιόσμος „mentă”, de unde și alb. dhiozmë, bg. giozum. Cuvîntul ngr., din gr. ἠδύοσμον, pare să fi suferit o apropiere de ἀγίασμα, cf. aghiasmă, poate datorită folosirii acestei plante (cf. sp. hisopo „plantă” și „mătăuz”). Din gr. òσμή „miros” după Tiktin; de la òσμή prin intermediul unei forme eolice ὔσμη › *iusmă, după Diculescu, Elementele, 482; de la mag. izme, după Gáldi, Dict., 178; din mag. izmat „parfum” ‹ germ. Schmack, după Pușcariu, Dacor., VII, 117; Pușcariu, Lr., 105 și DAR.
isnaf
ISNÁF, (1) isnafuri, s. n., (2) isnafi, s. m. (Înv.) 1. S. n. Breaslă, corporație. 2. S. m. Breslaș, meseriaș. – Din tc. esnaf. DOOM
isnáf2 (breaslă) (înv.) s. n., pl. isnáfuri
isnaf
ISNÁF, (1) isnafuri, s. n., (2) isnafi, s. m. (Înv.) 1. S. n. Breaslă, corporație. 2. S. m. Breslaș, meseriaș. – Din tc. esnaf.
isnafi
ISNÁF, (1) isnafuri, s. n., (2) isnafi, s. m. (Înv.) 1. S. n. Breaslă, corporație. 2. S. m. Breslaș, meseriaș. – Din tc. esnaf.
isnafii
ISNÁF, (1) isnafuri, s. n., (2) isnafi, s. m. (Înv.) 1. S. n. Breaslă, corporație. 2. S. m. Breslaș, meseriaș. – Din tc. esnaf.
isnafilor
ISNÁF, (1) isnafuri, s. n., (2) isnafi, s. m. (Înv.) 1. S. n. Breaslă, corporație. 2. S. m. Breslaș, meseriaș. – Din tc. esnaf.
isnaful
ISNÁF, (1) isnafuri, s. n., (2) isnafi, s. m. (Înv.) 1. S. n. Breaslă, corporație. 2. S. m. Breslaș, meseriaș. – Din tc. esnaf. DOOM
isnáf2 (breaslă) (înv.) s. n., pl. isnáfuri
isnaful
ISNÁF, (1) isnafuri, s. n., (2) isnafi, s. m. (Înv.) 1. S. n. Breaslă, corporație. 2. S. m. Breslaș, meseriaș. – Din tc. esnaf.
isnafului
ISNÁF, (1) isnafuri, s. n., (2) isnafi, s. m. (Înv.) 1. S. n. Breaslă, corporație. 2. S. m. Breslaș, meseriaș. – Din tc. esnaf. DOOM
isnáf2 (breaslă) (înv.) s. n., pl. isnáfuri
isnafului
ISNÁF, (1) isnafuri, s. n., (2) isnafi, s. m. (Înv.) 1. S. n. Breaslă, corporație. 2. S. m. Breslaș, meseriaș. – Din tc. esnaf.
isnafuri
ISNÁF, (1) isnafuri, s. n., (2) isnafi, s. m. (Înv.) 1. S. n. Breaslă, corporație. 2. S. m. Breslaș, meseriaș. – Din tc. esnaf. DOOM
isnáf2 (breaslă) (înv.) s. n., pl. isnáfuri
isnafurile
ISNÁF, (1) isnafuri, s. n., (2) isnafi, s. m. (Înv.) 1. S. n. Breaslă, corporație. 2. S. m. Breslaș, meseriaș. – Din tc. esnaf. DOOM
isnáf2 (breaslă) (înv.) s. n., pl. isnáfuri
isnafurilor
ISNÁF, (1) isnafuri, s. n., (2) isnafi, s. m. (Înv.) 1. S. n. Breaslă, corporație. 2. S. m. Breslaș, meseriaș. – Din tc. esnaf. DOOM
isnáf2 (breaslă) (înv.) s. n., pl. isnáfuri
iso
ISO- v. izo-.
isoamplitudine
ISOAMPLITÚDINE s.f. v. izoamplitudine.
isoanabază
ISOANABÁZĂ s.f. v. izoanabază.
isoane
ISÓN s. n. Sunet prelungit, folosit în scopul acompanierii unei melodii vocale sau instrumentale. ◊ Expr. A ține (cuiva) isonul = a) a acompania o melodie; b) a aproba, a susține vorbele sau faptele cuiva, a-i face pe plac. [Acc. și: íson] – Din ngr. ison. DOOM
isón s. n.
isoanele
ISÓN s. n. Sunet prelungit, folosit în scopul acompanierii unei melodii vocale sau instrumentale. ◊ Expr. A ține (cuiva) isonul = a) a acompania o melodie; b) a aproba, a susține vorbele sau faptele cuiva, a-i face pe plac. [Acc. și: íson] – Din ngr. ison. DOOM
isón s. n.
isoanelor
ISÓN s. n. Sunet prelungit, folosit în scopul acompanierii unei melodii vocale sau instrumentale. ◊ Expr. A ține (cuiva) isonul = a) a acompania o melodie; b) a aproba, a susține vorbele sau faptele cuiva, a-i face pe plac. [Acc. și: íson] – Din ngr. ison. DOOM
isón s. n.
isobar
ISOBÁR, -Ă adj., s.f. v. izobar.
isobat
ISOBÁT, -Ă adj., s.f. v. izobat.
isobutan
ISOBUTÁN s.n. v. izobutan.
isocaren
ISOCARÉN, -Ă adj. v. izocaren.
isocatabază
ISOCATABÁZĂ s.f. v. izocatabază.
isochimen
ISOCHIMÉN, -Ă adj., s.f. v. izochimen.
isochinolină
ISOCHINOLÍNĂ s.f. v. izochinolină.
isoclin
ISOCLÍN, -Ă adj., s.f. v. izoclin.
isoclinal
ISOCLINÁL, -Ă adj. v. izoclinal.
isocol
ISOCÓL, -Ă adj. (Gram.; despre o perioadă) Ale cărei membre au aceeași lungime. [< fr. isocole, cf. lat. isocolon, gr. isokolon].
isocor
ISOCÓR, -Ă adj., s.f. v. izocor.
isocorie
ISOCORÍE s.f. v. izocorie.
isocrom
ISOCRÓM, -Ă adj. v. izocrom.
isocromasie
ISOCROMASÍE s.f. v. izocromazie.
isocromatic
ISOCROMÁTIC, -Ă adj. v. izocromatic.
isocron
ISOCRÓN, -Ă adj., s.f. v. izocron.
isocronic
ISOCRÓNIC, -Ă adj. v. izocronic.
isocronism
ISOCRONÍSM s.n. v. izocronism.
isodinamic
ISODINÁMIC, -Ă adj., s.f. v. izodinamic.
isodinamie
ISODINAMÍE s.f. v. izodinamie.
isodiu
ISÓDIU s.n. (Liv.) Cântec de intrare al corului satiric în teatrul antic grec. [Pron. -diu. / cf. it. isodio < gr. eisodios < eisodos – intrare].
isodont
ISODÓNT, -Ă adj. v. izodont.
isodonție
ISODONȚÍE s.f. v. izodonție.
isoedric
ISOÉDRIC, -Ă adj. v. izoedric.
isoelectric
ISOELÉCTRIC, -Ă adj. v. izoelectric.
isofigmă
ISOFÍGMĂ s.f. v. izofigmă.
isogam
ISOGÁM, -Ă adj. v. izogam.
isogamie
ISOGAMÍE s.f. v. izogamie.
isogamă
ISOGÁMĂ s.f. v. izogamă.
isogen
ISOGÉN, -Ă adj. v. izogen.
isogeotermă
ISOGEOTÉRMĂ s.f. v. izogeotermă.
isoglosa
ISOGLÓSĂ s. f. v. izoglosă. DOOM
izoglósă (-zo-glo-) s. f., g.-d. art. izoglósei; pl. izoglóse
isoglose
ISOGLÓSĂ s. f. v. izoglosă. DOOM
izoglósă (-zo-glo-) s. f., g.-d. art. izoglósei; pl. izoglóse
isoglosei
ISOGLÓSĂ s. f. v. izoglosă. DOOM
izoglósă (-zo-glo-) s. f., g.-d. art. izoglósei; pl. izoglóse
isoglosele
ISOGLÓSĂ s. f. v. izoglosă. DOOM
izoglósă (-zo-glo-) s. f., g.-d. art. izoglósei; pl. izoglóse
isogloselor
ISOGLÓSĂ s. f. v. izoglosă. DOOM
izoglósă (-zo-glo-) s. f., g.-d. art. izoglósei; pl. izoglóse
isogon
ISOGÓN, -Ă adj., s.f. v. izogon.
isohietă
ISOHIÉTĂ s.f. v. izohietă.
isohipsă
ISOHÍPSĂ s.f. v. izohipsă.
isolinie
ISOLÍNIE s.f. v. izolinie.
isomagnetică
ISOMAGNÉTICĂ s.f. v. izomagnetică.
isomer
ISOMÉR, -Ă adj., s.m. v. izomer.
isomeric
ISOMÉRIC, -Ă adj. v. izomeric.
isomerie
ISOMERÍE s.f. v. izomerie.
isomeriza
ISOMERIZÁ vb. I. v. izomeriza.
isomerizare
ISOMERIZÁRE s.f. v. izomerizare.
isometric
ISOMÉTRIC, -Ă adj. v. izometric.
isometrie
ISOMETRÍE s.f. v. izometrie.
isometropie
ISOMETROPÍE s.f. v. izometropie.
isomorf
ISOMÓRF, -Ă adj. v. izomorf.
isomorfie
ISOMORFÍE s.f. v. izomorfie.
isomorfism
ISOMORFÍSM s.n. v. izomorfism.
ison
ISÓN s. n. Sunet prelungit, folosit în scopul acompanierii unei melodii vocale sau instrumentale. ◊ Expr. A ține (cuiva) isonul = a) a acompania o melodie; b) a aproba, a susține vorbele sau faptele cuiva, a-i face pe plac. [Acc. și: íson] – Din ngr. ison. DOOM
isón s. n.
ison
ISÓN, (rar) isoane, s. n. Sunet prelungit, folosit în scopul acompanierii unei melodii vocale sau instrumentale. ◊ Expr. A ține (cuiva) isonul = a) a acompania o melodie; b) a aproba, a susține vorbele sau faptele cuiva, a-i face pe plac. [Acc. și; íson] – Din ngr. íson.
isonar
ISONÁR, isonari, s. m. (Înv.) Persoană care ținea isonul (la biserică). – Ison + suf. -ar. DOOM
isonár (înv.) s. m., pl. isonári
isonari
ISONÁR, isonari, s. m. (Înv.) Persoană care ținea isonul (la biserică). – Ison + suf. -ar. DOOM
isonár (înv.) s. m., pl. isonári
isonarii
ISONÁR, isonari, s. m. (Înv.) Persoană care ținea isonul (la biserică). – Ison + suf. -ar. DOOM
isonár (înv.) s. m., pl. isonári
isonarilor
ISONÁR, isonari, s. m. (Înv.) Persoană care ținea isonul (la biserică). – Ison + suf. -ar. DOOM
isonár (înv.) s. m., pl. isonári
isonarul
ISONÁR, isonari, s. m. (Înv.) Persoană care ținea isonul (la biserică). – Ison + suf. -ar. DOOM
isonár (înv.) s. m., pl. isonári
isonarului
ISONÁR, isonari, s. m. (Înv.) Persoană care ținea isonul (la biserică). – Ison + suf. -ar. DOOM
isonár (înv.) s. m., pl. isonári
isonefă
ISONÉFĂ s.f. v. izonefă.
isonul
ISÓN s. n. Sunet prelungit, folosit în scopul acompanierii unei melodii vocale sau instrumentale. ◊ Expr. A ține (cuiva) isonul = a) a acompania o melodie; b) a aproba, a susține vorbele sau faptele cuiva, a-i face pe plac. [Acc. și: íson] – Din ngr. ison. DOOM
isón s. n.
isonului
ISÓN s. n. Sunet prelungit, folosit în scopul acompanierii unei melodii vocale sau instrumentale. ◊ Expr. A ține (cuiva) isonul = a) a acompania o melodie; b) a aproba, a susține vorbele sau faptele cuiva, a-i face pe plac. [Acc. și: íson] – Din ngr. ison. DOOM
isón s. n.
isop
ISÓP, isopi, s. m. Mic arbust exotic cu flori albastre, mai rar roșii sau albe, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Hyssopus officinalis). – Din sl. isopŭ. DOOM
isóp s. m., pl. isópi
isop
ISÓP s. n. Ulei sau parfum extras din frunzele unui arbust exotic (Hyssopus officinalis). Stropiți cu isop curățitor chihlibarul. GALACTION, O. I 61. Coboară printre oameni și știe să mîngîie Și cîntecu-i se varsă ca rîuri de isop. MACEDONSKI, O. I 109.
isopagă
ISOPÁGĂ s.f. v. izopagă.
isopan
ISOPÁN adj. invar. Ortocromatic. [< germ. isopan].
isopectă
ISOPÉCTĂ s.f. v. izopectă.
isopi
ISÓP, isopi, s. m. Mic arbust exotic cu flori albastre, mai rar roșii sau albe, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Hyssopus officinalis). – Din sl. isopŭ. DOOM
isóp s. m., pl. isópi
isopicnă
ISOPÍCNĂ s.f. v. izopicnă.
isopie
isopíe (-íi), s. f. – 1. Carte ce conține viața și fabulele lui Esop. – 2. Fabulă, parabolă. De la Isop („Esop”, cf. v. fr. Ysopet. Sec. XVII.
isopii
ISÓP, isopi, s. m. Mic arbust exotic cu flori albastre, mai rar roșii sau albe, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Hyssopus officinalis). – Din sl. isopŭ. DOOM
isóp s. m., pl. isópi
isopilor
ISÓP, isopi, s. m. Mic arbust exotic cu flori albastre, mai rar roșii sau albe, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Hyssopus officinalis). – Din sl. isopŭ. DOOM
isóp s. m., pl. isópi
isopletă
ISOPLÉTĂ s.f. v. izopletă.
isopod
ISOPÓD, isopode, s. n. Gen de rac mic, cu corpul oval și turtit, care trăiește în mări, (mai rar) în apele dulci sau pe uscat. ♦ (Numai la pl.) Ordin de crustacee cu toracele compus din șapte segmente libere, fiecare segment avînd cîte o pereche de picioare.
isopolimorf
ISOPOLIMÓRF, -Ă adj. v. izopolimorf.
isopolimorfie
ISOPOLIMORFÍE s.f. v. izopolimorfie.
isopolimorfism
ISOPOLIMORFÍSM s.n. v. izopolimorfism.
isopren
ISOPRÉN s.n. v. izopren.
isopteră
ISOPTÉRE s.f.pl. v. izoptere.
isopul
ISÓP, isopi, s. m. Mic arbust exotic cu flori albastre, mai rar roșii sau albe, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Hyssopus officinalis). – Din sl. isopŭ. DOOM
isóp s. m., pl. isópi
isopului
ISÓP, isopi, s. m. Mic arbust exotic cu flori albastre, mai rar roșii sau albe, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Hyssopus officinalis). – Din sl. isopŭ. DOOM
isóp s. m., pl. isópi
isopyrum
GĂINÚȘĂ, găinușe (găinuși), s. f. 1. Diminutiv al lui găină. 2. Numele mai multor păsări sălbatice de munte sau de baltă. ◊ Găinușă de baltă = pasăre migratoare acvatică, cu penaj negru, cu o pată roșie de piele golașă în frunte și cu picioarele verzui (Gallinula chloropus). 3. (Astron.; art.) Cloșca-cu-Pui. 4. Cărăbuș, corlă. 5. (La pl.) Plantă veninoasă cu tulpina lungă și subțire, cu flori mici albe, situate în vârful tulpinii (Isopyrum thalictroides). 6. Plantă din familia rozaceelor cu tulpina scurtă și cu flori albe (Potentilla micrantha). [Pr.: gă-i-] – Găină + suf. -ușă.
isorel
ISORÉL s.n. Panou din fibre de lemn. [< fr. isorel; nume comercial].
isoscel
ISOSCÉL, isoscele, adj. (Despre un triunghi) Care are două laturi egale; (despre un trapez) ale cărui laturi neparalele sunt egale. – Din fr. isocèle, lat. isosceles. DOOM
isoscél (triunghi ~) adj. m.; pl. f. isoscéle
isoscele
ISOSCÉL, isoscele, adj. (Despre un triunghi) Care are două laturi egale; (despre un trapez) ale cărui laturi neparalele sunt egale. – Din fr. isocèle, lat. isosceles. DOOM
isoscél (triunghi ~) adj. m.; pl. f. isoscéle
isoscelele
ISOSCÉL, isoscele, adj. (Despre un triunghi) Care are două laturi egale; (despre un trapez) ale cărui laturi neparalele sunt egale. – Din fr. isocèle, lat. isosceles. DOOM
isoscél (triunghi ~) adj. m.; pl. f. isoscéle
isoscelelor
ISOSCÉL, isoscele, adj. (Despre un triunghi) Care are două laturi egale; (despre un trapez) ale cărui laturi neparalele sunt egale. – Din fr. isocèle, lat. isosceles. DOOM
isoscél (triunghi ~) adj. m.; pl. f. isoscéle
isoscelul
ISOSCÉL, isoscele, adj. (Despre un triunghi) Care are două laturi egale; (despre un trapez) ale cărui laturi neparalele sunt egale. – Din fr. isocèle, lat. isosceles. DOOM
isoscél (triunghi ~) adj. m.; pl. f. isoscéle
isoscelului
ISOSCÉL, isoscele, adj. (Despre un triunghi) Care are două laturi egale; (despre un trapez) ale cărui laturi neparalele sunt egale. – Din fr. isocèle, lat. isosceles. DOOM
isoscél (triunghi ~) adj. m.; pl. f. isoscéle
isoscop
ISOSCÓP s.n. Tub electronic asemănător cu orticonul, având în loc de condensator un dispozitiv generator de câmp electric și în care fasciculul de electroni este modulat. [Pl. -scoape. / < germ. Isoskop].
isoseistă
ISOSEÍSTĂ s.f. v. izoseistă.
isospor
ISOSPÓRI s.m.pl. v. izospori.
isosporie
ISOSPORÍE s.f. v. izosporie.
isosteră
ISOSTÉRĂ s.f. v. izostéră.
isotahă
ISOTÁHĂ s.f. v. izotahă.
isoterm
ISOTÉRM, -Ă adj., s.f. v. izoterm.
isotermic
ISOTÉRMIC, -Ă adj. v. izotermic.
isotermie
ISOTERMÍE s.f. v. izotermie.
isoteră
ISOTÉRĂ s.f. v. izoteră.
isotip
ISOTÍP, -Ă adj., s.n. v. izotip.
isotipie
ISOTIPÍE s.f. v. izotipie.
isotomie
IZOTOMÍE s.f. (Bot.) 1. Tip de ramificație în două sau mai multe ramuri egale. 2. Diviziune a unui organ în două părți egale. [Gen. -iei. / < fr. isotomie, germ. Isotomie, cf. gr. isos – egal, tome – tăiere].
isotonic
ISOTÓNIC, -Ă adj. v. izotonic.
isotonie
ISOTONÍE s.f. v. izotonie.
isotop
ISOTÓP s.m. v. izotop.
isotopie
ISOTOPÍE s.f. v. izotopie.
isotron
ISOTRÓN s.n. v. izotron.
isotrop
ISOTRÓP, -Ă adj. v. izotrop.
isotropie
ISOTROPÍE s.f. v. izotropie.
ispas
ISPÁS s. n. (Pop.) Numele unei sărbători creștine ortodoxe; Înălțarea (Domnului). – Din sl. sŭpasŭ „mântuitor”. DOOM
Ispás2 (sărbătoare) s. propriu n.
ispasul
ISPÁS s. n. (Pop.) Numele unei sărbători creștine ortodoxe; Înălțarea (Domnului). – Din sl. sŭpasŭ „mântuitor”. DOOM
Ispás2 (sărbătoare) s. propriu n.
ispasului
ISPÁS s. n. (Pop.) Numele unei sărbători creștine ortodoxe; Înălțarea (Domnului). – Din sl. sŭpasŭ „mântuitor”. DOOM
Ispás2 (sărbătoare) s. propriu n.
ispasuri
ISPÁS s. n. (Pop.) Numele unei sărbători creștine ortodoxe; Înălțarea (Domnului). – Din sl. sŭpasŭ „mântuitor”. DOOM
Ispás2 (sărbătoare) s. propriu n.
ispasurile
ISPÁS s. n. (Pop.) Numele unei sărbători creștine ortodoxe; Înălțarea (Domnului). – Din sl. sŭpasŭ „mântuitor”. DOOM
Ispás2 (sărbătoare) s. propriu n.
ispasurilor
ISPÁS s. n. (Pop.) Numele unei sărbători creștine ortodoxe; Înălțarea (Domnului). – Din sl. sŭpasŭ „mântuitor”. DOOM
Ispás2 (sărbătoare) s. propriu n.
ispașa
ISPÁȘĂ, ispașe, s. f. (Înv.) Despăgubire, amendă plătită pentru stricăciunile făcute de vitele intrate pe un teren (cultivat) străin; p. ext. constatarea la fața locului a acestor stricăciuni. – Din ispăși (derivat regresiv). DOOM
ispáșă (înv.) s. f., art. ispáșa, g.-d. art. ispáșei; pl. ispáșe
ispașe
ISPÁȘĂ, ispașe, s. f. (Înv.) Despăgubire, amendă plătită pentru stricăciunile făcute de vitele intrate pe un teren (cultivat) străin; p. ext. constatarea la fața locului a acestor stricăciuni. – Din ispăși (derivat regresiv). DOOM
ispáșă (înv.) s. f., art. ispáșa, g.-d. art. ispáșei; pl. ispáșe
ispașei
ISPÁȘĂ, ispașe, s. f. (Înv.) Despăgubire, amendă plătită pentru stricăciunile făcute de vitele intrate pe un teren (cultivat) străin; p. ext. constatarea la fața locului a acestor stricăciuni. – Din ispăși (derivat regresiv). DOOM
ispáșă (înv.) s. f., art. ispáșa, g.-d. art. ispáșei; pl. ispáșe
ispașele
ISPÁȘĂ, ispașe, s. f. (Înv.) Despăgubire, amendă plătită pentru stricăciunile făcute de vitele intrate pe un teren (cultivat) străin; p. ext. constatarea la fața locului a acestor stricăciuni. – Din ispăși (derivat regresiv). DOOM
ispáșă (înv.) s. f., art. ispáșa, g.-d. art. ispáșei; pl. ispáșe
ispașelor
ISPÁȘĂ, ispașe, s. f. (Înv.) Despăgubire, amendă plătită pentru stricăciunile făcute de vitele intrate pe un teren (cultivat) străin; p. ext. constatarea la fața locului a acestor stricăciuni. – Din ispăși (derivat regresiv). DOOM
ispáșă (înv.) s. f., art. ispáșa, g.-d. art. ispáșei; pl. ispáșe
ispisoace
ISPISÓC, ispisoace, s. n. (Înv.) Hrisov, document vechi. – Din rus. spisok. DOOM
ispisóc (înv.) s. n., pl. ispisoáce
ispisoacele
ISPISÓC, ispisoace, s. n. (Înv.) Hrisov, document vechi. – Din rus. spisok. DOOM
ispisóc (înv.) s. n., pl. ispisoáce
ispisoacelor
ISPISÓC, ispisoace, s. n. (Înv.) Hrisov, document vechi. – Din rus. spisok. DOOM
ispisóc (înv.) s. n., pl. ispisoáce
ispisoc
ISPISÓC, ispisoace, s. n. (Înv.) Hrisov, document vechi. – Din rus. spisok. DOOM
ispisóc (înv.) s. n., pl. ispisoáce
ispisocul
ISPISÓC, ispisoace, s. n. (Înv.) Hrisov, document vechi. – Din rus. spisok. DOOM
ispisóc (înv.) s. n., pl. ispisoáce
ispisocului
ISPISÓC, ispisoace, s. n. (Înv.) Hrisov, document vechi. – Din rus. spisok. DOOM
ispisóc (înv.) s. n., pl. ispisoáce
ispita
ISPÍTĂ, ispite, s. f. 1. Ceea ce exercită o mare forță de atracție; îndemn (spre rău), ademenire, tentație, seducție; p. ext. păcat. 2. (Înv.) Încercare, probă la care era supus cineva pentru a i se constata iubirea, răbdarea, credința etc. 3. (Înv.) Cercetare, examinare, studiu. 4. (Înv.) Experiență. – Din ispiti (derivat regresiv). DOOM
ispítă s. f., g.-d. art. ispítei; pl. ispíte
ispite
ISPÍTĂ, ispite, s. f. 1. Ceea ce exercită o mare forță de atracție; îndemn (spre rău), ademenire, tentație, seducție; p. ext. păcat. 2. (Înv.) Încercare, probă la care era supus cineva pentru a i se constata iubirea, răbdarea, credința etc. 3. (Înv.) Cercetare, examinare, studiu. 4. (Înv.) Experiență. – Din ispiti (derivat regresiv). DOOM
ispítă s. f., g.-d. art. ispítei; pl. ispíte
ispitea
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispiteai
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispiteam
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitească
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispiteau
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispiteați
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitei
ISPÍTĂ, ispite, s. f. 1. Ceea ce exercită o mare forță de atracție; îndemn (spre rău), ademenire, tentație, seducție; p. ext. păcat. 2. (Înv.) Încercare, probă la care era supus cineva pentru a i se constata iubirea, răbdarea, credința etc. 3. (Înv.) Cercetare, examinare, studiu. 4. (Înv.) Experiență. – Din ispiti (derivat regresiv). DOOM
ispítă s. f., g.-d. art. ispítei; pl. ispíte
ispitele
ISPÍTĂ, ispite, s. f. 1. Ceea ce exercită o mare forță de atracție; îndemn (spre rău), ademenire, tentație, seducție; p. ext. păcat. 2. (Înv.) Încercare, probă la care era supus cineva pentru a i se constata iubirea, răbdarea, credința etc. 3. (Înv.) Cercetare, examinare, studiu. 4. (Înv.) Experiență. – Din ispiti (derivat regresiv). DOOM
ispítă s. f., g.-d. art. ispítei; pl. ispíte
ispitelor
ISPÍTĂ, ispite, s. f. 1. Ceea ce exercită o mare forță de atracție; îndemn (spre rău), ademenire, tentație, seducție; p. ext. păcat. 2. (Înv.) Încercare, probă la care era supus cineva pentru a i se constata iubirea, răbdarea, credința etc. 3. (Înv.) Cercetare, examinare, studiu. 4. (Înv.) Experiență. – Din ispiti (derivat regresiv). DOOM
ispítă s. f., g.-d. art. ispítei; pl. ispíte
ispitesc
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitește
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitești
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispiti
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitii
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitim
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitind
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitire
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitire
ISPITÍRE, ispitiri, s. f. I. Acțiunea de a ispiti și rezultatul ei. 1. Ademenire, tentație, seducere. 2. (Înv.) Punere la încercare, la probă. ♦ Încercarea prin care trece cineva. 3. (Înv.) Experiență. II. (Înv.) Demers, intervenție; încercare, sforțare. – V. ispiti. DOOM
ispitíre s. f., g.-d. art. ispitírii; pl. ispitíri
ispitirea
ISPITÍRE, ispitiri, s. f. I. Acțiunea de a ispiti și rezultatul ei. 1. Ademenire, tentație, seducere. 2. (Înv.) Punere la încercare, la probă. ♦ Încercarea prin care trece cineva. 3. (Înv.) Experiență. II. (Înv.) Demers, intervenție; încercare, sforțare. – V. ispiti. DOOM
ispitíre s. f., g.-d. art. ispitírii; pl. ispitíri
ispitiri
ISPITÍRE, ispitiri, s. f. I. Acțiunea de a ispiti și rezultatul ei. 1. Ademenire, tentație, seducere. 2. (Înv.) Punere la încercare, la probă. ♦ Încercarea prin care trece cineva. 3. (Înv.) Experiență. II. (Înv.) Demers, intervenție; încercare, sforțare. – V. ispiti. DOOM
ispitíre s. f., g.-d. art. ispitírii; pl. ispitíri
ispitirii
ISPITÍRE, ispitiri, s. f. I. Acțiunea de a ispiti și rezultatul ei. 1. Ademenire, tentație, seducere. 2. (Înv.) Punere la încercare, la probă. ♦ Încercarea prin care trece cineva. 3. (Înv.) Experiență. II. (Înv.) Demers, intervenție; încercare, sforțare. – V. ispiti. DOOM
ispitíre s. f., g.-d. art. ispitírii; pl. ispitíri
ispitirile
ISPITÍRE, ispitiri, s. f. I. Acțiunea de a ispiti și rezultatul ei. 1. Ademenire, tentație, seducere. 2. (Înv.) Punere la încercare, la probă. ♦ Încercarea prin care trece cineva. 3. (Înv.) Experiență. II. (Înv.) Demers, intervenție; încercare, sforțare. – V. ispiti. DOOM
ispitíre s. f., g.-d. art. ispitírii; pl. ispitíri
ispitirilor
ISPITÍRE, ispitiri, s. f. I. Acțiunea de a ispiti și rezultatul ei. 1. Ademenire, tentație, seducere. 2. (Înv.) Punere la încercare, la probă. ♦ Încercarea prin care trece cineva. 3. (Înv.) Experiență. II. (Înv.) Demers, intervenție; încercare, sforțare. – V. ispiti. DOOM
ispitíre s. f., g.-d. art. ispitírii; pl. ispitíri
ispitiră
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitirăm
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitirăți
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitise
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitisem
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitiseră
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitiserăm
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitiserăți
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitiseși
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitiseți
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitit
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitit
ISPITÍT, -Ă, ispitiți, -te, adj. 1. Ademenit, sedus. 2. (Înv.; despre oameni) Încercat2, experimentat. – V. ispiti.
ispitita
ISPITÍT, -Ă, ispitiți, -te, adj. 1. Ademenit, sedus. 2. (Înv.; despre oameni) Încercat2, experimentat. – V. ispiti.
ispitite
ISPITÍT, -Ă, ispitiți, -te, adj. 1. Ademenit, sedus. 2. (Înv.; despre oameni) Încercat2, experimentat. – V. ispiti.
ispititei
ISPITÍT, -Ă, ispitiți, -te, adj. 1. Ademenit, sedus. 2. (Înv.; despre oameni) Încercat2, experimentat. – V. ispiti.
ispititele
ISPITÍT, -Ă, ispitiți, -te, adj. 1. Ademenit, sedus. 2. (Înv.; despre oameni) Încercat2, experimentat. – V. ispiti.
ispititelor
ISPITÍT, -Ă, ispitiți, -te, adj. 1. Ademenit, sedus. 2. (Înv.; despre oameni) Încercat2, experimentat. – V. ispiti.
ispititoare
ISPITITÓR, -OÁRE, ispititori, -oare, adj. 1. Care ispitește; ademenitor, tentant; p. ext. fermecător. 2. (Înv.) Care cercetează, iscodește. – Ispiti + suf. -tor. DOOM
ispititór adj. m., pl. ispititóri; f. sg. și pl. ispititoáre
ispititoarea
ISPITITÓR, -OÁRE, ispititori, -oare, adj. 1. Care ispitește; ademenitor, tentant; p. ext. fermecător. 2. (Înv.) Care cercetează, iscodește. – Ispiti + suf. -tor. DOOM
ispititór adj. m., pl. ispititóri; f. sg. și pl. ispititoáre
ispititoarei
ISPITITÓR, -OÁRE, ispititori, -oare, adj. 1. Care ispitește; ademenitor, tentant; p. ext. fermecător. 2. (Înv.) Care cercetează, iscodește. – Ispiti + suf. -tor. DOOM
ispititór adj. m., pl. ispititóri; f. sg. și pl. ispititoáre
ispititoarele
ISPITITÓR, -OÁRE, ispititori, -oare, adj. 1. Care ispitește; ademenitor, tentant; p. ext. fermecător. 2. (Înv.) Care cercetează, iscodește. – Ispiti + suf. -tor. DOOM
ispititór adj. m., pl. ispititóri; f. sg. și pl. ispititoáre
ispititoarelor
ISPITITÓR, -OÁRE, ispititori, -oare, adj. 1. Care ispitește; ademenitor, tentant; p. ext. fermecător. 2. (Înv.) Care cercetează, iscodește. – Ispiti + suf. -tor. DOOM
ispititór adj. m., pl. ispititóri; f. sg. și pl. ispititoáre
ispititor
ISPITITÓR, -OÁRE, ispititori, -oare, adj. 1. Care ispitește; ademenitor, tentant; p. ext. fermecător. 2. (Înv.) Care cercetează, iscodește. – Ispiti + suf. -tor. DOOM
ispititór adj. m., pl. ispititóri; f. sg. și pl. ispititoáre
ispititori
ISPITITÓR, -OÁRE, ispititori, -oare, adj. 1. Care ispitește; ademenitor, tentant; p. ext. fermecător. 2. (Înv.) Care cercetează, iscodește. – Ispiti + suf. -tor. DOOM
ispititór adj. m., pl. ispititóri; f. sg. și pl. ispititoáre
ispititorii
ISPITITÓR, -OÁRE, ispititori, -oare, adj. 1. Care ispitește; ademenitor, tentant; p. ext. fermecător. 2. (Înv.) Care cercetează, iscodește. – Ispiti + suf. -tor. DOOM
ispititór adj. m., pl. ispititóri; f. sg. și pl. ispititoáre
ispititorilor
ISPITITÓR, -OÁRE, ispititori, -oare, adj. 1. Care ispitește; ademenitor, tentant; p. ext. fermecător. 2. (Înv.) Care cercetează, iscodește. – Ispiti + suf. -tor. DOOM
ispititór adj. m., pl. ispititóri; f. sg. și pl. ispititoáre
ispititorul
ISPITITÓR, -OÁRE, ispititori, -oare, adj. 1. Care ispitește; ademenitor, tentant; p. ext. fermecător. 2. (Înv.) Care cercetează, iscodește. – Ispiti + suf. -tor. DOOM
ispititór adj. m., pl. ispititóri; f. sg. și pl. ispititoáre
ispititorului
ISPITITÓR, -OÁRE, ispititori, -oare, adj. 1. Care ispitește; ademenitor, tentant; p. ext. fermecător. 2. (Înv.) Care cercetează, iscodește. – Ispiti + suf. -tor. DOOM
ispititór adj. m., pl. ispititóri; f. sg. și pl. ispititoáre
ispititul
ISPITÍT, -Ă, ispitiți, -te, adj. 1. Ademenit, sedus. 2. (Înv.; despre oameni) Încercat2, experimentat. – V. ispiti.
ispititului
ISPITÍT, -Ă, ispitiți, -te, adj. 1. Ademenit, sedus. 2. (Înv.; despre oameni) Încercat2, experimentat. – V. ispiti.
ispitiși
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitiți
ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. DOOM
ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă
ispitiți
ISPITÍT, -Ă, ispitiți, -te, adj. 1. Ademenit, sedus. 2. (Înv.; despre oameni) Încercat2, experimentat. – V. ispiti.
ispitiții
ISPITÍT, -Ă, ispitiți, -te, adj. 1. Ademenit, sedus. 2. (Înv.; despre oameni) Încercat2, experimentat. – V. ispiti.
ispitiților
ISPITÍT, -Ă, ispitiți, -te, adj. 1. Ademenit, sedus. 2. (Înv.; despre oameni) Încercat2, experimentat. – V. ispiti.
ispoale
ISPÓL, ispoale, s. n. Căuș de lemn sau de tablă, folosit pentru scoaterea apei din barcă, din luntre etc. – Din bg. izpol. DOOM
ispól (reg.) s. n., pl. ispoále
ispoalele
ISPÓL, ispoale, s. n. Căuș de lemn sau de tablă, folosit pentru scoaterea apei din barcă, din luntre etc. – Din bg. izpol. DOOM
ispól (reg.) s. n., pl. ispoále
ispoalelor
ISPÓL, ispoale, s. n. Căuș de lemn sau de tablă, folosit pentru scoaterea apei din barcă, din luntre etc. – Din bg. izpol. DOOM
ispól (reg.) s. n., pl. ispoále
ispol
ISPÓL, ispoale, s. n. Căuș de lemn sau de tablă, folosit pentru scoaterea apei din barcă, din luntre etc. – Din bg. izpol. DOOM
ispól (reg.) s. n., pl. ispoále
ispolul
ISPÓL, ispoale, s. n. Căuș de lemn sau de tablă, folosit pentru scoaterea apei din barcă, din luntre etc. – Din bg. izpol. DOOM
ispól (reg.) s. n., pl. ispoále
ispolului
ISPÓL, ispoale, s. n. Căuș de lemn sau de tablă, folosit pentru scoaterea apei din barcă, din luntre etc. – Din bg. izpol. DOOM
ispól (reg.) s. n., pl. ispoále
ispovedi
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati. DOOM
spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă
ispovedire
ISPOVEDÍ vb. IV v. spovedi.
ispovedit
ISPOVEDÍ vb. IV v. spovedi.
ispovedui
SPOVEDÍ, spovedesc, vb. IV. Refl. (în ritualul ortodox și catolic) A mărturisi unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A asculta mărturisirea greșelilor făptuite de un credincios. ♦ Refl. și tranz. A mărturisi cuiva o taină; a (se) destăinui. [Var.: (înv.) ispovedí, ispoveduí, (reg.) spoveduí vb. IV] – Din sl. ispovĕdati. DOOM
spovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spovedésc, imperf. 3 sg. spovedeá; conj. prez. 3 să spovedeáscă
ispoveduire
ISPOVEDUÍ vb. IV v. spovedi.
ispoveduit
ISPOVEDUÍ vb. IV v. spovedi.
isprava
ISPRÁVĂ, isprăvi, s. f. 1. Faptă, treabă, acțiune dusă (cu bine) până la capăt, îndeplinită cu succes; p. ext. aventură. ◊ Loc. adj. De ispravă = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre acțiuni) bun, remarcabil. De nicio (sau nici de o) ispravă = care nu e bun de nimic, care nu inspiră încredere. ♦ (Ir.) Poznă, năzdrăvănie. 2. Rezultat bun obținut în urma unor eforturi; succes, reușită, izbândă. ◊ Expr. Fără nicio (sau vreo) ispravă = fără niciun rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava. DOOM
isprávă s. f., g.-d. art. isprắvii; pl. isprắvi
ispravnic
ISPRÁVNIC, ispravnici, s. m. Dregător care aducea la îndeplinire o poruncă domnească sau (mai târziu) care conducea, ca reprezentant al domnului, un județ sau un ținut. – Din bg. izpravnik, rus. ispravnik. DOOM
isprávnic s. m., pl. isprávnici
ispravnici
ISPRÁVNIC, ispravnici, s. m. Dregător care aducea la îndeplinire o poruncă domnească sau (mai târziu) care conducea, ca reprezentant al domnului, un județ sau un ținut. – Din bg. izpravnik, rus. ispravnik. DOOM
isprávnic s. m., pl. isprávnici
ispravnicii
ISPRÁVNIC, ispravnici, s. m. Dregător care aducea la îndeplinire o poruncă domnească sau (mai târziu) care conducea, ca reprezentant al domnului, un județ sau un ținut. – Din bg. izpravnik, rus. ispravnik. DOOM
isprávnic s. m., pl. isprávnici
ispravnicilor
ISPRÁVNIC, ispravnici, s. m. Dregător care aducea la îndeplinire o poruncă domnească sau (mai târziu) care conducea, ca reprezentant al domnului, un județ sau un ținut. – Din bg. izpravnik, rus. ispravnik. DOOM
isprávnic s. m., pl. isprávnici
ispravnicul
ISPRÁVNIC, ispravnici, s. m. Dregător care aducea la îndeplinire o poruncă domnească sau (mai târziu) care conducea, ca reprezentant al domnului, un județ sau un ținut. – Din bg. izpravnik, rus. ispravnik. DOOM
isprávnic s. m., pl. isprávnici
ispravnicului
ISPRÁVNIC, ispravnici, s. m. Dregător care aducea la îndeplinire o poruncă domnească sau (mai târziu) care conducea, ca reprezentant al domnului, un județ sau un ținut. – Din bg. izpravnik, rus. ispravnik. DOOM
isprávnic s. m., pl. isprávnici
isprăvea
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăveai
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăveam
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăvească
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăveau
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăveați
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăvenie
ISPRĂVÉNIE, isprăvenii, s. f. (Popular) Terminare, sfîrșire. Cu isprăvenia acestor prafuri, nu să vor tăia frigurile de tot. PISCUPESCU, O. 269. ♦ Încheiere, sfîrșit. Scris la Miiul trimetea Și la nuntă mi-l poftea... C-așa este datina Bună isprăvenia. TEODORESCU, P. P. 509.
isprăvesc
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăvește
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăvești
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăvi
ISPRÁVĂ, isprăvi, s. f. 1. Faptă, treabă, acțiune dusă (cu bine) până la capăt, îndeplinită cu succes; p. ext. aventură. ◊ Loc. adj. De ispravă = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre acțiuni) bun, remarcabil. De nicio (sau nici de o) ispravă = care nu e bun de nimic, care nu inspiră încredere. ♦ (Ir.) Poznă, năzdrăvănie. 2. Rezultat bun obținut în urma unor eforturi; succes, reușită, izbândă. ◊ Expr. Fără nicio (sau vreo) ispravă = fără niciun rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava. DOOM
isprávă s. f., g.-d. art. isprắvii; pl. isprắvi
isprăvi
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăvii
ISPRÁVĂ, isprăvi, s. f. 1. Faptă, treabă, acțiune dusă (cu bine) până la capăt, îndeplinită cu succes; p. ext. aventură. ◊ Loc. adj. De ispravă = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre acțiuni) bun, remarcabil. De nicio (sau nici de o) ispravă = care nu e bun de nimic, care nu inspiră încredere. ♦ (Ir.) Poznă, năzdrăvănie. 2. Rezultat bun obținut în urma unor eforturi; succes, reușită, izbândă. ◊ Expr. Fără nicio (sau vreo) ispravă = fără niciun rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava. DOOM
isprávă s. f., g.-d. art. isprắvii; pl. isprắvi
isprăvii
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăvile
ISPRÁVĂ, isprăvi, s. f. 1. Faptă, treabă, acțiune dusă (cu bine) până la capăt, îndeplinită cu succes; p. ext. aventură. ◊ Loc. adj. De ispravă = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre acțiuni) bun, remarcabil. De nicio (sau nici de o) ispravă = care nu e bun de nimic, care nu inspiră încredere. ♦ (Ir.) Poznă, năzdrăvănie. 2. Rezultat bun obținut în urma unor eforturi; succes, reușită, izbândă. ◊ Expr. Fără nicio (sau vreo) ispravă = fără niciun rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava. DOOM
isprávă s. f., g.-d. art. isprắvii; pl. isprắvi
isprăvilor
ISPRÁVĂ, isprăvi, s. f. 1. Faptă, treabă, acțiune dusă (cu bine) până la capăt, îndeplinită cu succes; p. ext. aventură. ◊ Loc. adj. De ispravă = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre acțiuni) bun, remarcabil. De nicio (sau nici de o) ispravă = care nu e bun de nimic, care nu inspiră încredere. ♦ (Ir.) Poznă, năzdrăvănie. 2. Rezultat bun obținut în urma unor eforturi; succes, reușită, izbândă. ◊ Expr. Fără nicio (sau vreo) ispravă = fără niciun rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava. DOOM
isprávă s. f., g.-d. art. isprắvii; pl. isprắvi
isprăvim
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăvind
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăvire
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăvire
ISPRĂVÍRE, isprăviri, s. f. Acțiunea de a (se) isprăvi și rezultatul ei. – V. isprăvi. DOOM
isprăvíre s. f., g.-d. art. isprăvírii; pl. isprăvíri
isprăvirea
ISPRĂVÍRE, isprăviri, s. f. Acțiunea de a (se) isprăvi și rezultatul ei. – V. isprăvi. DOOM
isprăvíre s. f., g.-d. art. isprăvírii; pl. isprăvíri
isprăviri
ISPRĂVÍRE, isprăviri, s. f. Acțiunea de a (se) isprăvi și rezultatul ei. – V. isprăvi. DOOM
isprăvíre s. f., g.-d. art. isprăvírii; pl. isprăvíri
isprăvirii
ISPRĂVÍRE, isprăviri, s. f. Acțiunea de a (se) isprăvi și rezultatul ei. – V. isprăvi. DOOM
isprăvíre s. f., g.-d. art. isprăvírii; pl. isprăvíri
isprăvirile
ISPRĂVÍRE, isprăviri, s. f. Acțiunea de a (se) isprăvi și rezultatul ei. – V. isprăvi. DOOM
isprăvíre s. f., g.-d. art. isprăvírii; pl. isprăvíri
isprăvirilor
ISPRĂVÍRE, isprăviri, s. f. Acțiunea de a (se) isprăvi și rezultatul ei. – V. isprăvi. DOOM
isprăvíre s. f., g.-d. art. isprăvírii; pl. isprăvíri
isprăviră
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăvirăm
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăvirăți
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăvise
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăvisem
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăviseră
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăviserăm
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăviserăți
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăviseși
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăviseți
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăvit
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăvit
ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. – V. isprăvi. DOOM
isprăvít s. n.
isprăvita
ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. – V. isprăvi. DOOM
isprăvít s. n.
isprăvite
ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. – V. isprăvi. DOOM
isprăvít s. n.
isprăvitei
ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. – V. isprăvi. DOOM
isprăvít s. n.
isprăvitele
ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. – V. isprăvi. DOOM
isprăvít s. n.
isprăvitelor
ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. – V. isprăvi. DOOM
isprăvít s. n.
isprăvitul
ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. – V. isprăvi. DOOM
isprăvít s. n.
isprăvitului
ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. – V. isprăvi. DOOM
isprăvít s. n.
isprăviși
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăviți
ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, așa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti. DOOM
isprăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 să isprăveáscă
isprăviți
ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. – V. isprăvi. DOOM
isprăvít s. n.
isprăviții
ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. – V. isprăvi. DOOM
isprăvít s. n.
isprăviților
ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. – V. isprăvi. DOOM
isprăvít s. n.
isprăvnicea
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvniceai
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvniceam
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvniceasa
ISPRĂVNICEÁSĂ, isprăvnicese, s. f. Soția ispravnicului. – Ispravnic + suf. -easă. DOOM
isprăvniceásă (înv.) s. f., g.-d. art. isprăvnicései; pl. isprăvnicése
isprăvniceasca
ISPRĂVNICÉSC, -EÁSCĂ, isprăvnicești, adj. Care ține de ispravnic sau de isprăvnicie, privitor la ispravnic sau la isprăvnicie. – Ispravnic + suf. -esc. DOOM
isprăvnicésc (înv.) adj. m., f. isprăvniceáscă; pl. m. și f. isprăvnicéști
isprăvnicească
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvniceau
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvniceați
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvnicei
ISPRĂVNICÉL, isprăvnicei, s. m. Subaltern al vătafului care supraveghea munca argaților unei moșii. – Ispravnic + suf. -el. DOOM
isprăvnicél s. m., pl. isprăvnicéi, art. isprăvnicéii
isprăvniceii
ISPRĂVNICÉL, isprăvnicei, s. m. Subaltern al vătafului care supraveghea munca argaților unei moșii. – Ispravnic + suf. -el. DOOM
isprăvnicél s. m., pl. isprăvnicéi, art. isprăvnicéii
isprăvniceilor
ISPRĂVNICÉL, isprăvnicei, s. m. Subaltern al vătafului care supraveghea munca argaților unei moșii. – Ispravnic + suf. -el. DOOM
isprăvnicél s. m., pl. isprăvnicéi, art. isprăvnicéii
isprăvnicel
ISPRĂVNICÉL, isprăvnicei, s. m. Subaltern al vătafului care supraveghea munca argaților unei moșii. – Ispravnic + suf. -el. DOOM
isprăvnicél s. m., pl. isprăvnicéi, art. isprăvnicéii
isprăvnicelul
ISPRĂVNICÉL, isprăvnicei, s. m. Subaltern al vătafului care supraveghea munca argaților unei moșii. – Ispravnic + suf. -el. DOOM
isprăvnicél s. m., pl. isprăvnicéi, art. isprăvnicéii
isprăvnicelului
ISPRĂVNICÉL, isprăvnicei, s. m. Subaltern al vătafului care supraveghea munca argaților unei moșii. – Ispravnic + suf. -el. DOOM
isprăvnicél s. m., pl. isprăvnicéi, art. isprăvnicéii
isprăvnicesc
ISPRĂVNICÉSC, -EÁSCĂ, isprăvnicești, adj. Care ține de ispravnic sau de isprăvnicie, privitor la ispravnic sau la isprăvnicie. – Ispravnic + suf. -esc. DOOM
isprăvnicésc (înv.) adj. m., f. isprăvniceáscă; pl. m. și f. isprăvnicéști
isprăvnicesc
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvnicescul
ISPRĂVNICÉSC, -EÁSCĂ, isprăvnicești, adj. Care ține de ispravnic sau de isprăvnicie, privitor la ispravnic sau la isprăvnicie. – Ispravnic + suf. -esc. DOOM
isprăvnicésc (înv.) adj. m., f. isprăvniceáscă; pl. m. și f. isprăvnicéști
isprăvnicescului
ISPRĂVNICÉSC, -EÁSCĂ, isprăvnicești, adj. Care ține de ispravnic sau de isprăvnicie, privitor la ispravnic sau la isprăvnicie. – Ispravnic + suf. -esc. DOOM
isprăvnicésc (înv.) adj. m., f. isprăvniceáscă; pl. m. și f. isprăvnicéști
isprăvnicese
ISPRĂVNICEÁSĂ, isprăvnicese, s. f. Soția ispravnicului. – Ispravnic + suf. -easă. DOOM
isprăvniceásă (înv.) s. f., g.-d. art. isprăvnicései; pl. isprăvnicése
isprăvnicesei
ISPRĂVNICEÁSĂ, isprăvnicese, s. f. Soția ispravnicului. – Ispravnic + suf. -easă. DOOM
isprăvniceásă (înv.) s. f., g.-d. art. isprăvnicései; pl. isprăvnicése
isprăvnicesele
ISPRĂVNICEÁSĂ, isprăvnicese, s. f. Soția ispravnicului. – Ispravnic + suf. -easă. DOOM
isprăvniceásă (înv.) s. f., g.-d. art. isprăvnicései; pl. isprăvnicése
isprăvniceselor
ISPRĂVNICEÁSĂ, isprăvnicese, s. f. Soția ispravnicului. – Ispravnic + suf. -easă. DOOM
isprăvniceásă (înv.) s. f., g.-d. art. isprăvnicései; pl. isprăvnicése
isprăvnicește
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvnicești
ISPRĂVNICÉSC, -EÁSCĂ, isprăvnicești, adj. Care ține de ispravnic sau de isprăvnicie, privitor la ispravnic sau la isprăvnicie. – Ispravnic + suf. -esc. DOOM
isprăvnicésc (înv.) adj. m., f. isprăvniceáscă; pl. m. și f. isprăvnicéști
isprăvnicești
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvniceștii
ISPRĂVNICÉSC, -EÁSCĂ, isprăvnicești, adj. Care ține de ispravnic sau de isprăvnicie, privitor la ispravnic sau la isprăvnicie. – Ispravnic + suf. -esc. DOOM
isprăvnicésc (înv.) adj. m., f. isprăvniceáscă; pl. m. și f. isprăvnicéști
isprăvniceștile
ISPRĂVNICÉSC, -EÁSCĂ, isprăvnicești, adj. Care ține de ispravnic sau de isprăvnicie, privitor la ispravnic sau la isprăvnicie. – Ispravnic + suf. -esc. DOOM
isprăvnicésc (înv.) adj. m., f. isprăvniceáscă; pl. m. și f. isprăvnicéști
isprăvniceștilor
ISPRĂVNICÉSC, -EÁSCĂ, isprăvnicești, adj. Care ține de ispravnic sau de isprăvnicie, privitor la ispravnic sau la isprăvnicie. – Ispravnic + suf. -esc. DOOM
isprăvnicésc (înv.) adj. m., f. isprăvniceáscă; pl. m. și f. isprăvnicéști
isprăvnici
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvnicia
ISPRĂVNICÍE, isprăvnicii, s. f. 1. Funcția de ispravnic. 2. Instituție condusă de ispravnic; reședința ispravnicului. – Ispravnic + suf. -ie. DOOM
isprăvnicíe s. f., art. isprăvnicía, g.-d. art. isprăvnicíei; pl. isprăvnicíi, art. isprăvnicíile
isprăvnicie
ISPRĂVNICÍE, isprăvnicii, s. f. 1. Funcția de ispravnic. 2. Instituție condusă de ispravnic; reședința ispravnicului. – Ispravnic + suf. -ie. DOOM
isprăvnicíe s. f., art. isprăvnicía, g.-d. art. isprăvnicíei; pl. isprăvnicíi, art. isprăvnicíile
isprăvniciei
ISPRĂVNICÍE, isprăvnicii, s. f. 1. Funcția de ispravnic. 2. Instituție condusă de ispravnic; reședința ispravnicului. – Ispravnic + suf. -ie. DOOM
isprăvnicíe s. f., art. isprăvnicía, g.-d. art. isprăvnicíei; pl. isprăvnicíi, art. isprăvnicíile
isprăvnicii
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvnicii
ISPRĂVNICÍE, isprăvnicii, s. f. 1. Funcția de ispravnic. 2. Instituție condusă de ispravnic; reședința ispravnicului. – Ispravnic + suf. -ie. DOOM
isprăvnicíe s. f., art. isprăvnicía, g.-d. art. isprăvnicíei; pl. isprăvnicíi, art. isprăvnicíile
isprăvniciile
ISPRĂVNICÍE, isprăvnicii, s. f. 1. Funcția de ispravnic. 2. Instituție condusă de ispravnic; reședința ispravnicului. – Ispravnic + suf. -ie. DOOM
isprăvnicíe s. f., art. isprăvnicía, g.-d. art. isprăvnicíei; pl. isprăvnicíi, art. isprăvnicíile
isprăvniciilor
ISPRĂVNICÍE, isprăvnicii, s. f. 1. Funcția de ispravnic. 2. Instituție condusă de ispravnic; reședința ispravnicului. – Ispravnic + suf. -ie. DOOM
isprăvnicíe s. f., art. isprăvnicía, g.-d. art. isprăvnicíei; pl. isprăvnicíi, art. isprăvnicíile
isprăvnicim
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvnicind
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvnicire
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvnicire
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic.
isprăvniciră
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvnicirăm
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvnicirăți
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvnicise
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvnicisem
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvniciseră
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvniciserăm
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvniciserăți
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvniciseși
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvniciseți
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvnicit
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvnicit
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic.
isprăvniciși
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
isprăvniciți
ISPRĂVNICÍ, isprăvnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic. DOOM
isprăvnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvnicésc, imperf. 3 sg. isprăvniceá; conj. prez. 3 să isprăvniceáscă
ispășea
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășeai
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășeam
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășească
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășeau
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășeați
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășenia
ISPĂȘÉNIE, ispășenii, s. f. (Înv.) Ispășire. – Ispăși + suf. -enie. DOOM
ispășénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. ispășénia (-ni-a), g.-d. art. ispășéniei; pl. ispășénii, art. ispășéniile (-ni-i-)
ispășenie
ISPĂȘÉNIE, ispășenii, s. f. (Înv.) Ispășire. – Ispăși + suf. -enie. DOOM
ispășénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. ispășénia (-ni-a), g.-d. art. ispășéniei; pl. ispășénii, art. ispășéniile (-ni-i-)
ispășeniei
ISPĂȘÉNIE, ispășenii, s. f. (Înv.) Ispășire. – Ispăși + suf. -enie. DOOM
ispășénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. ispășénia (-ni-a), g.-d. art. ispășéniei; pl. ispășénii, art. ispășéniile (-ni-i-)
ispășenii
ISPĂȘÉNIE, ispășenii, s. f. (Înv.) Ispășire. – Ispăși + suf. -enie. DOOM
ispășénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. ispășénia (-ni-a), g.-d. art. ispășéniei; pl. ispășénii, art. ispășéniile (-ni-i-)
ispășeniile
ISPĂȘÉNIE, ispășenii, s. f. (Înv.) Ispășire. – Ispăși + suf. -enie. DOOM
ispășénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. ispășénia (-ni-a), g.-d. art. ispășéniei; pl. ispășénii, art. ispășéniile (-ni-i-)
ispășeniilor
ISPĂȘÉNIE, ispășenii, s. f. (Înv.) Ispășire. – Ispăși + suf. -enie. DOOM
ispășénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. ispășénia (-ni-a), g.-d. art. ispășéniei; pl. ispășénii, art. ispășéniile (-ni-i-)
ispășesc
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășește
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășești
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispăși
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășii
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășim
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășind
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășire
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășire
ISPĂȘÍRE, ispășiri, s. f. Acțiunea de a ispăși și rezultatul ei; expiere, spășenie, ispășenie, expiație. – V. ispăși. DOOM
ispășíre s. f., g.-d. art. ispășírii; pl. ispășíri
ispășirea
ISPĂȘÍRE, ispășiri, s. f. Acțiunea de a ispăși și rezultatul ei; expiere, spășenie, ispășenie, expiație. – V. ispăși. DOOM
ispășíre s. f., g.-d. art. ispășírii; pl. ispășíri
ispășiri
ISPĂȘÍRE, ispășiri, s. f. Acțiunea de a ispăși și rezultatul ei; expiere, spășenie, ispășenie, expiație. – V. ispăși. DOOM
ispășíre s. f., g.-d. art. ispășírii; pl. ispășíri
ispășirii
ISPĂȘÍRE, ispășiri, s. f. Acțiunea de a ispăși și rezultatul ei; expiere, spășenie, ispășenie, expiație. – V. ispăși. DOOM
ispășíre s. f., g.-d. art. ispășírii; pl. ispășíri
ispășirile
ISPĂȘÍRE, ispășiri, s. f. Acțiunea de a ispăși și rezultatul ei; expiere, spășenie, ispășenie, expiație. – V. ispăși. DOOM
ispășíre s. f., g.-d. art. ispășírii; pl. ispășíri
ispășirilor
ISPĂȘÍRE, ispășiri, s. f. Acțiunea de a ispăși și rezultatul ei; expiere, spășenie, ispășenie, expiație. – V. ispăși. DOOM
ispășíre s. f., g.-d. art. ispășírii; pl. ispășíri
ispășiră
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășirăm
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășirăți
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășise
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășisem
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășiseră
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășiserăm
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășiserăți
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășiseși
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășiseți
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășit
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășit
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”.
ispășita
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”.
ispășite
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”.
ispășitei
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”.
ispășitele
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”.
ispășitelor
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”.
ispășitoare
ISPĂȘITÓR, -OÁRE, ispășitori, -oare, adj. 1. Care ispășește (o vină, o greșeală); expiator. ◊ Expr. Țap ispășitor = persoană pusă să suporte consecințele pentru greșelile altora. 2. (În credințele religioase) Care contribuie la iertarea păcatelor cuiva. Jertfă ispășitoare. – Ispăși + suf. -tor. DOOM
ispășitór adj. m., pl. ispășitóri; f. sg. și pl. ispășitoáre
ispășitoarea
ISPĂȘITÓR, -OÁRE, ispășitori, -oare, adj. 1. Care ispășește (o vină, o greșeală); expiator. ◊ Expr. Țap ispășitor = persoană pusă să suporte consecințele pentru greșelile altora. 2. (În credințele religioase) Care contribuie la iertarea păcatelor cuiva. Jertfă ispășitoare. – Ispăși + suf. -tor. DOOM
ispășitór adj. m., pl. ispășitóri; f. sg. și pl. ispășitoáre
ispășitoarei
ISPĂȘITÓR, -OÁRE, ispășitori, -oare, adj. 1. Care ispășește (o vină, o greșeală); expiator. ◊ Expr. Țap ispășitor = persoană pusă să suporte consecințele pentru greșelile altora. 2. (În credințele religioase) Care contribuie la iertarea păcatelor cuiva. Jertfă ispășitoare. – Ispăși + suf. -tor. DOOM
ispășitór adj. m., pl. ispășitóri; f. sg. și pl. ispășitoáre
ispășitoarele
ISPĂȘITÓR, -OÁRE, ispășitori, -oare, adj. 1. Care ispășește (o vină, o greșeală); expiator. ◊ Expr. Țap ispășitor = persoană pusă să suporte consecințele pentru greșelile altora. 2. (În credințele religioase) Care contribuie la iertarea păcatelor cuiva. Jertfă ispășitoare. – Ispăși + suf. -tor. DOOM
ispășitór adj. m., pl. ispășitóri; f. sg. și pl. ispășitoáre
ispășitoarelor
ISPĂȘITÓR, -OÁRE, ispășitori, -oare, adj. 1. Care ispășește (o vină, o greșeală); expiator. ◊ Expr. Țap ispășitor = persoană pusă să suporte consecințele pentru greșelile altora. 2. (În credințele religioase) Care contribuie la iertarea păcatelor cuiva. Jertfă ispășitoare. – Ispăși + suf. -tor. DOOM
ispășitór adj. m., pl. ispășitóri; f. sg. și pl. ispășitoáre
ispășitor
ISPĂȘITÓR, -OÁRE, ispășitori, -oare, adj. 1. Care ispășește (o vină, o greșeală); expiator. ◊ Expr. Țap ispășitor = persoană pusă să suporte consecințele pentru greșelile altora. 2. (În credințele religioase) Care contribuie la iertarea păcatelor cuiva. Jertfă ispășitoare. – Ispăși + suf. -tor. DOOM
ispășitór adj. m., pl. ispășitóri; f. sg. și pl. ispășitoáre
ispășitori
ISPĂȘITÓR, -OÁRE, ispășitori, -oare, adj. 1. Care ispășește (o vină, o greșeală); expiator. ◊ Expr. Țap ispășitor = persoană pusă să suporte consecințele pentru greșelile altora. 2. (În credințele religioase) Care contribuie la iertarea păcatelor cuiva. Jertfă ispășitoare. – Ispăși + suf. -tor. DOOM
ispășitór adj. m., pl. ispășitóri; f. sg. și pl. ispășitoáre
ispășitorii
ISPĂȘITÓR, -OÁRE, ispășitori, -oare, adj. 1. Care ispășește (o vină, o greșeală); expiator. ◊ Expr. Țap ispășitor = persoană pusă să suporte consecințele pentru greșelile altora. 2. (În credințele religioase) Care contribuie la iertarea păcatelor cuiva. Jertfă ispășitoare. – Ispăși + suf. -tor. DOOM
ispășitór adj. m., pl. ispășitóri; f. sg. și pl. ispășitoáre
ispășitorilor
ISPĂȘITÓR, -OÁRE, ispășitori, -oare, adj. 1. Care ispășește (o vină, o greșeală); expiator. ◊ Expr. Țap ispășitor = persoană pusă să suporte consecințele pentru greșelile altora. 2. (În credințele religioase) Care contribuie la iertarea păcatelor cuiva. Jertfă ispășitoare. – Ispăși + suf. -tor. DOOM
ispășitór adj. m., pl. ispășitóri; f. sg. și pl. ispășitoáre
ispășitorul
ISPĂȘITÓR, -OÁRE, ispășitori, -oare, adj. 1. Care ispășește (o vină, o greșeală); expiator. ◊ Expr. Țap ispășitor = persoană pusă să suporte consecințele pentru greșelile altora. 2. (În credințele religioase) Care contribuie la iertarea păcatelor cuiva. Jertfă ispășitoare. – Ispăși + suf. -tor. DOOM
ispășitór adj. m., pl. ispășitóri; f. sg. și pl. ispășitoáre
ispășitorului
ISPĂȘITÓR, -OÁRE, ispășitori, -oare, adj. 1. Care ispășește (o vină, o greșeală); expiator. ◊ Expr. Țap ispășitor = persoană pusă să suporte consecințele pentru greșelile altora. 2. (În credințele religioase) Care contribuie la iertarea păcatelor cuiva. Jertfă ispășitoare. – Ispăși + suf. -tor. DOOM
ispășitór adj. m., pl. ispășitóri; f. sg. și pl. ispășitoáre
ispășitul
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”.
ispășitului
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”.
ispășiși
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășiți
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”. DOOM
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășiți
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”.
ispășiții
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”.
ispășiților
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”.
israelian
ISRAELIÁN, -Ă, israelieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care locuiește în statul Israel. 2. Adj. Care aparține statului Israel sau israelienilor (1), privitor la Israel ori la israelieni. [Pr.: -li-an] – Israel (n. pr.) + suf. -ian. DOOM
!israelián (referitor la statul Israel) (-li-an) adj. m., s. m., pl. israeliéni (-li-eni); f. israeliánă, pl. israeliéne
israelian
ISRAELIÁN, -Ă, israelieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care locuiește în statul Israel. 2. Adj. Care aparține statului Israel sau israelienilor (1), privitor la Israel ori la israelieni. [Pr.: -li-an] – Israel (n. pr.) + suf. -ian. DOOM
!israelián (referitor la statul Israel) (-li-an) adj. m., s. m., pl. israeliéni (-li-eni); f. israeliánă, pl. israeliéne
israeliancă
ISRAELIÁN, -Ă, israelieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care locuiește în statul Israel. 2. Adj. Care aparține statului Israel sau israelienilor (1), privitor la Israel ori la israelieni. [Pr.: -li-an] – Israel (n. pr.) + suf. -ian. DOOM
!israelián (referitor la statul Israel) (-li-an) adj. m., s. m., pl. israeliéni (-li-eni); f. israeliánă, pl. israeliéne
israelit
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
israelit
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
israelită
ISRAELÍT, -Ă, israeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică, care a trăit în Israelul antic, pe vremea regilor; adept al mozaismului; p. ext. evreu. 2. Adj. Referitor la religia mozaică (iudaică); evreiesc. [Pr.: -ra-e- – Scris și: izraelit] – Din fr. israélite. DOOM
israelít (evreu) adj. m., s. m., pl. israelíți; adj. f., s. f. israelítă, pl. israelíte
israil
Israíl (-li), s. m. – (Înv.) Izraelit. – Var. Iz(d)rail, Izrael, Israel. Gr. ’Iσραήλ, în parte prin intermediul sl. Iz(d)rail. Sec. XVI. – Der. israilime, s. f. (înv., poporul lui Israel); israiltean, s. n. (înv., israelit); israelit, s. m., din fr. israélite; israiltenesc, adj. (înv., israelit).
issa
Issa 1. Denumire purtată de Achilles în timpul cînd, deghizat în haine femeiești, trăia la curtea lui Lycomedes, regele dolopilor. 2. Tînără din Lesbos, iubită de zeul Apollo.
ist
IST, IÁSTĂ, iști, iaste, adj. pron. dem. (Reg.; după substantiv are forma ista, iasta) Acest; (despre unități de timp) prezent; de acum sau dintr-un viitor foarte apropiat. [Gen.-dat. sg. istui, istei, pl. istor. – Var.: iest adj. dem.] – Lat. *istus, -a, -um. DOOM
ísta (reg.) pr. m., adj. pr. m. (postpus: omul ista), g.-d. ístuia; pl. íștia (-tia), g.-d. ístora; f. iásta, g.-d. ísteia / iésteia; pl. ístea / iéstea, g.-d. pl. m. și f. ístora / iéstora
ista
IST, IÁSTĂ, iști, iaste, adj. pron. dem. (Reg.; după substantiv are forma ista, iasta) Acest; (despre unități de timp) prezent; de acum sau dintr-un viitor foarte apropiat. [Gen.-dat. sg. istui, istei, pl. istor. – Var.: iest adj. dem.] – Lat. *istus, -a, -um. DOOM
ísta (reg.) pr. m., adj. pr. m. (postpus: omul ista), g.-d. ístuia; pl. íștia (-tia), g.-d. ístora; f. iásta, g.-d. ísteia / iésteia; pl. ístea / iéstea, g.-d. pl. m. și f. ístora / iéstora
isteața
ISTÉȚ, -EÁȚĂ, isteți, -e, adj. Ager (la minte), deștept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din sl. istĩcĩ. DOOM
istéț adj. m., pl. istéți; f. isteáță, pl. istéțe
isteciune
ISTECIÚNE, isteciuni, s. f. (Înv.) Istețime. – Isteț + suf. -ciune. DOOM
isteciúne (înv.) s. f., g.-d. art. isteciúnii; pl. isteciúni
isteciunea
ISTECIÚNE, isteciuni, s. f. (Înv.) Istețime. – Isteț + suf. -ciune. DOOM
isteciúne (înv.) s. f., g.-d. art. isteciúnii; pl. isteciúni
isteciuni
ISTECIÚNE, isteciuni, s. f. (Înv.) Istețime. – Isteț + suf. -ciune. DOOM
isteciúne (înv.) s. f., g.-d. art. isteciúnii; pl. isteciúni
isteciunii
ISTECIÚNE, isteciuni, s. f. (Înv.) Istețime. – Isteț + suf. -ciune. DOOM
isteciúne (înv.) s. f., g.-d. art. isteciúnii; pl. isteciúni
isteciunile
ISTECIÚNE, isteciuni, s. f. (Înv.) Istețime. – Isteț + suf. -ciune. DOOM
isteciúne (înv.) s. f., g.-d. art. isteciúnii; pl. isteciúni
isteciunilor
ISTECIÚNE, isteciuni, s. f. (Înv.) Istețime. – Isteț + suf. -ciune. DOOM
isteciúne (înv.) s. f., g.-d. art. isteciúnii; pl. isteciúni
ister
ISTER- v. histero-.
istereză
HISTERÉZIS s. n. (Fiz.) Fenomen cu caracter ireversibil care constă în faptul că succesiunea stărilor unei substanțe, determinate de variația unui parametru, diferă de succesiunea stărilor determinate de variația în sens contrar a aceluiași parametru. – Din fr. hystérésis.
isteria
ISTERÍE, isterii, s. f. Tulburare mintală manifestată prin descărcări emoționale, leșin, sugestibilitate, simptome fără bază organică. – Din fr. hystérie, it. isteria. DOOM
isteríe s. f., art. istería, g.-d. art. isteríei; pl. isteríi, art. isteríile
isteric
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
isteric
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
isterica
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
isterica
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
istericale
ISTERICÁLE s. f. pl. (Fam.) Acces, criză de isterie. – Din ngr. isteriká. DOOM
istericále (fam.) s. f. pl., art. istericálele
istericalele
ISTERICÁLE s. f. pl. (Fam.) Acces, criză de isterie. – Din ngr. isteriká. DOOM
istericále (fam.) s. f. pl., art. istericálele
istericalelor
ISTERICÁLE s. f. pl. (Fam.) Acces, criză de isterie. – Din ngr. isteriká. DOOM
istericále (fam.) s. f. pl., art. istericálele
isterice
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
isterice
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
istericei
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
istericei
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
istericele
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
istericele
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
istericelor
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
istericelor
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
isterici
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
isterici
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
istericii
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
istericii
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
istericilor
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
istericilor
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
istericul
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
istericul
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
istericului
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
istericului
ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de isterie. ◊ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care aparține isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico. DOOM
istéric adj. m., s. m., pl. istérici; adj. f., s. f. istérică, pl. istérice
isterie
ISTERÍE, isterii, s. f. Tulburare mintală manifestată prin descărcări emoționale, leșin, sugestibilitate, simptome fără bază organică. – Din fr. hystérie, it. isteria. DOOM
isteríe s. f., art. istería, g.-d. art. isteríei; pl. isteríi, art. isteríile
isteriei
ISTERÍE, isterii, s. f. Tulburare mintală manifestată prin descărcări emoționale, leșin, sugestibilitate, simptome fără bază organică. – Din fr. hystérie, it. isteria. DOOM
isteríe s. f., art. istería, g.-d. art. isteríei; pl. isteríi, art. isteríile
isterigen
ISTERIGÉN, -Ă adj. (Rar) Care produce isterie, isterism. [< fr. hystérigène].
isterii
ISTERÍE, isterii, s. f. Tulburare mintală manifestată prin descărcări emoționale, leșin, sugestibilitate, simptome fără bază organică. – Din fr. hystérie, it. isteria. DOOM
isteríe s. f., art. istería, g.-d. art. isteríei; pl. isteríi, art. isteríile
isteriile
ISTERÍE, isterii, s. f. Tulburare mintală manifestată prin descărcări emoționale, leșin, sugestibilitate, simptome fără bază organică. – Din fr. hystérie, it. isteria. DOOM
isteríe s. f., art. istería, g.-d. art. isteríei; pl. isteríi, art. isteríile
isteriilor
ISTERÍE, isterii, s. f. Tulburare mintală manifestată prin descărcări emoționale, leșin, sugestibilitate, simptome fără bază organică. – Din fr. hystérie, it. isteria. DOOM
isteríe s. f., art. istería, g.-d. art. isteríei; pl. isteríi, art. isteríile
isterisi
isterisí (isterisésc, isterisít), vb. – A deposeda, a prăda, a jumuli. Ngr. ὐστερῶ (DAR; Gáldi 204). Sec. XVIII, înv.
isterism
ISTERÍSM s.n. (Med.) Formă de psihonevroză caracterizată prin instabilitate emotivă, imaturitate afectivă și tulburări somatice a căror origine nu e demonstrabilă. [Cf. fr. hystérisme, it. isterismo].
isterismul
ISTERÍSM s.n. (Med.) Formă de psihonevroză caracterizată prin instabilitate emotivă, imaturitate afectivă și tulburări somatice a căror origine nu e demonstrabilă. [Cf. fr. hystérisme, it. isterismo].
isterismului
ISTERÍSM s.n. (Med.) Formă de psihonevroză caracterizată prin instabilitate emotivă, imaturitate afectivă și tulburări somatice a căror origine nu e demonstrabilă. [Cf. fr. hystérisme, it. isterismo].
istero
ISTERO- v. histero-.
isteroid
ISTEROÍD, -Ă adj. Asemănător cu isteria. [Pron. -ro-id. / < fr. hystéroïde].
isterologie
ISTEROLOGÍE s.f. Figură retorică prin care se spune întâi ceea ce ar fi trebuit spus în al doilea rând. [Gen. -iei. / < it. isterologia, lat.t. hysterologia].
isteț
ISTÉȚ, -EÁȚĂ, isteți, -e, adj. Ager (la minte), deștept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din sl. istĩcĩ. DOOM
istéț adj. m., pl. istéți; f. isteáță, pl. istéțe
istețe
ISTÉȚ, -EÁȚĂ, isteți, -e, adj. Ager (la minte), deștept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din sl. istĩcĩ. DOOM
istéț adj. m., pl. istéți; f. isteáță, pl. istéțe
istețea
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețeai
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețeam
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețească
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețeau
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețeați
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
isteței
ISTÉȚ, -EÁȚĂ, isteți, -e, adj. Ager (la minte), deștept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din sl. istĩcĩ. DOOM
istéț adj. m., pl. istéți; f. isteáță, pl. istéțe
istețele
ISTÉȚ, -EÁȚĂ, isteți, -e, adj. Ager (la minte), deștept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din sl. istĩcĩ. DOOM
istéț adj. m., pl. istéți; f. isteáță, pl. istéțe
istețelor
ISTÉȚ, -EÁȚĂ, isteți, -e, adj. Ager (la minte), deștept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din sl. istĩcĩ. DOOM
istéț adj. m., pl. istéți; f. isteáță, pl. istéțe
istețesc
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețește
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețești
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
isteți
ISTÉȚ, -EÁȚĂ, isteți, -e, adj. Ager (la minte), deștept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din sl. istĩcĩ. DOOM
istéț adj. m., pl. istéți; f. isteáță, pl. istéțe
isteți
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
isteția
ISTEȚÍE, isteții, s. f. (Înv.) Istețime. – Isteț + suf. -ie. DOOM
istețíe (înv.) s. f., art. istețía, g.-d. art. istețíei; pl. istețíi, art. istețíile
isteție
ISTEȚÍE, isteții, s. f. (Înv.) Istețime. – Isteț + suf. -ie. DOOM
istețíe (înv.) s. f., art. istețía, g.-d. art. istețíei; pl. istețíi, art. istețíile
isteției
ISTEȚÍE, isteții, s. f. (Înv.) Istețime. – Isteț + suf. -ie. DOOM
istețíe (înv.) s. f., art. istețía, g.-d. art. istețíei; pl. istețíi, art. istețíile
isteții
ISTÉȚ, -EÁȚĂ, isteți, -e, adj. Ager (la minte), deștept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din sl. istĩcĩ. DOOM
istéț adj. m., pl. istéți; f. isteáță, pl. istéțe
isteții
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
isteții
ISTEȚÍE, isteții, s. f. (Înv.) Istețime. – Isteț + suf. -ie. DOOM
istețíe (înv.) s. f., art. istețía, g.-d. art. istețíei; pl. istețíi, art. istețíile
istețiile
ISTEȚÍE, isteții, s. f. (Înv.) Istețime. – Isteț + suf. -ie. DOOM
istețíe (înv.) s. f., art. istețía, g.-d. art. istețíei; pl. istețíi, art. istețíile
istețiilor
ISTEȚÍE, isteții, s. f. (Înv.) Istețime. – Isteț + suf. -ie. DOOM
istețíe (înv.) s. f., art. istețía, g.-d. art. istețíei; pl. istețíi, art. istețíile
isteților
ISTÉȚ, -EÁȚĂ, isteți, -e, adj. Ager (la minte), deștept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din sl. istĩcĩ. DOOM
istéț adj. m., pl. istéți; f. isteáță, pl. istéțe
istețim
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețime
ISTEȚÍME, istețimi, s. f. Agerime (de minte), iscusință, pricepere, vioiciune, ingeniozitate, isteție, isteciune, perspicacitate. – Isteț + suf. -ime. DOOM
istețíme s. f., g.-d. art. istețímii; pl. istețími
istețimea
ISTEȚÍME, istețimi, s. f. Agerime (de minte), iscusință, pricepere, vioiciune, ingeniozitate, isteție, isteciune, perspicacitate. – Isteț + suf. -ime. DOOM
istețíme s. f., g.-d. art. istețímii; pl. istețími
istețimi
ISTEȚÍME, istețimi, s. f. Agerime (de minte), iscusință, pricepere, vioiciune, ingeniozitate, isteție, isteciune, perspicacitate. – Isteț + suf. -ime. DOOM
istețíme s. f., g.-d. art. istețímii; pl. istețími
istețimii
ISTEȚÍME, istețimi, s. f. Agerime (de minte), iscusință, pricepere, vioiciune, ingeniozitate, isteție, isteciune, perspicacitate. – Isteț + suf. -ime. DOOM
istețíme s. f., g.-d. art. istețímii; pl. istețími
istețimile
ISTEȚÍME, istețimi, s. f. Agerime (de minte), iscusință, pricepere, vioiciune, ingeniozitate, isteție, isteciune, perspicacitate. – Isteț + suf. -ime. DOOM
istețíme s. f., g.-d. art. istețímii; pl. istețími
istețimilor
ISTEȚÍME, istețimi, s. f. Agerime (de minte), iscusință, pricepere, vioiciune, ingeniozitate, isteție, isteciune, perspicacitate. – Isteț + suf. -ime. DOOM
istețíme s. f., g.-d. art. istețímii; pl. istețími
istețind
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețire
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețire
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț.
istețiră
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețirăm
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețirăți
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețise
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețisem
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețiseră
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețiserăm
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețiserăți
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețiseși
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețiseți
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețit
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețiși
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețiți
ISTEȚÍ, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț. DOOM
!istețí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețéște, imperf. 3 sg. se istețeá; conj. prez. 3 să se istețeáscă
istețul
ISTÉȚ, -EÁȚĂ, isteți, -e, adj. Ager (la minte), deștept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din sl. istĩcĩ. DOOM
istéț adj. m., pl. istéți; f. isteáță, pl. istéțe
istețului
ISTÉȚ, -EÁȚĂ, isteți, -e, adj. Ager (la minte), deștept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din sl. istĩcĩ. DOOM
istéț adj. m., pl. istéți; f. isteáță, pl. istéțe
istm
ISTM, istmuri, s. n. Fâșie îngustă de pământ care leagă două continente sau o peninsulă de un continent și care separă două mări sau două golfuri. – Din fr. isthme, lat. isthmus. DOOM
istm s. n., pl. ístmuri
istmic
ÍSTMIC, -Ă adj. Care aparține unui istm. ◊ Jocuri istmice = serbări la vechii greci care se organizau din doi în doi ani în Istmul Corintic, în timpul cărora aveau loc întreceri de lupte, alergări, aruncarea discului și a suliței etc. [Cf. fr. isthmique, lat. isthmicus]. DOOM
ístmic (ist-mic) adj. m., pl. ístmici; f. ístmică, pl. ístmice
istmica
ÍSTMIC, -Ă adj. Care aparține unui istm. ◊ Jocuri istmice = serbări la vechii greci care se organizau din doi în doi ani în Istmul Corintic, în timpul cărora aveau loc întreceri de lupte, alergări, aruncarea discului și a suliței etc. [Cf. fr. isthmique, lat. isthmicus]. DOOM
ístmic (ist-mic) adj. m., pl. ístmici; f. ístmică, pl. ístmice
istmice
ÍSTMIC, -Ă adj. Care aparține unui istm. ◊ Jocuri istmice = serbări la vechii greci care se organizau din doi în doi ani în Istmul Corintic, în timpul cărora aveau loc întreceri de lupte, alergări, aruncarea discului și a suliței etc. [Cf. fr. isthmique, lat. isthmicus]. DOOM
ístmic (ist-mic) adj. m., pl. ístmici; f. ístmică, pl. ístmice
istmicei
ÍSTMIC, -Ă adj. Care aparține unui istm. ◊ Jocuri istmice = serbări la vechii greci care se organizau din doi în doi ani în Istmul Corintic, în timpul cărora aveau loc întreceri de lupte, alergări, aruncarea discului și a suliței etc. [Cf. fr. isthmique, lat. isthmicus]. DOOM
ístmic (ist-mic) adj. m., pl. ístmici; f. ístmică, pl. ístmice
istmicele
ÍSTMIC, -Ă adj. Care aparține unui istm. ◊ Jocuri istmice = serbări la vechii greci care se organizau din doi în doi ani în Istmul Corintic, în timpul cărora aveau loc întreceri de lupte, alergări, aruncarea discului și a suliței etc. [Cf. fr. isthmique, lat. isthmicus]. DOOM
ístmic (ist-mic) adj. m., pl. ístmici; f. ístmică, pl. ístmice
istmicelor
ÍSTMIC, -Ă adj. Care aparține unui istm. ◊ Jocuri istmice = serbări la vechii greci care se organizau din doi în doi ani în Istmul Corintic, în timpul cărora aveau loc întreceri de lupte, alergări, aruncarea discului și a suliței etc. [Cf. fr. isthmique, lat. isthmicus]. DOOM
ístmic (ist-mic) adj. m., pl. ístmici; f. ístmică, pl. ístmice
istmici
ÍSTMIC, -Ă adj. Care aparține unui istm. ◊ Jocuri istmice = serbări la vechii greci care se organizau din doi în doi ani în Istmul Corintic, în timpul cărora aveau loc întreceri de lupte, alergări, aruncarea discului și a suliței etc. [Cf. fr. isthmique, lat. isthmicus]. DOOM
ístmic (ist-mic) adj. m., pl. ístmici; f. ístmică, pl. ístmice
istmicii
ÍSTMIC, -Ă adj. Care aparține unui istm. ◊ Jocuri istmice = serbări la vechii greci care se organizau din doi în doi ani în Istmul Corintic, în timpul cărora aveau loc întreceri de lupte, alergări, aruncarea discului și a suliței etc. [Cf. fr. isthmique, lat. isthmicus]. DOOM
ístmic (ist-mic) adj. m., pl. ístmici; f. ístmică, pl. ístmice
istmicilor
ÍSTMIC, -Ă adj. Care aparține unui istm. ◊ Jocuri istmice = serbări la vechii greci care se organizau din doi în doi ani în Istmul Corintic, în timpul cărora aveau loc întreceri de lupte, alergări, aruncarea discului și a suliței etc. [Cf. fr. isthmique, lat. isthmicus]. DOOM
ístmic (ist-mic) adj. m., pl. ístmici; f. ístmică, pl. ístmice
istmicul
ÍSTMIC, -Ă adj. Care aparține unui istm. ◊ Jocuri istmice = serbări la vechii greci care se organizau din doi în doi ani în Istmul Corintic, în timpul cărora aveau loc întreceri de lupte, alergări, aruncarea discului și a suliței etc. [Cf. fr. isthmique, lat. isthmicus]. DOOM
ístmic (ist-mic) adj. m., pl. ístmici; f. ístmică, pl. ístmice
istmicului
ÍSTMIC, -Ă adj. Care aparține unui istm. ◊ Jocuri istmice = serbări la vechii greci care se organizau din doi în doi ani în Istmul Corintic, în timpul cărora aveau loc întreceri de lupte, alergări, aruncarea discului și a suliței etc. [Cf. fr. isthmique, lat. isthmicus]. DOOM
ístmic (ist-mic) adj. m., pl. ístmici; f. ístmică, pl. ístmice
istmul
ISTM, istmuri, s. n. Fâșie îngustă de pământ care leagă două continente sau o peninsulă de un continent și care separă două mări sau două golfuri. – Din fr. isthme, lat. isthmus. DOOM
istm s. n., pl. ístmuri
istmului
ISTM, istmuri, s. n. Fâșie îngustă de pământ care leagă două continente sau o peninsulă de un continent și care separă două mări sau două golfuri. – Din fr. isthme, lat. isthmus. DOOM
istm s. n., pl. ístmuri
istmuri
ISTM, istmuri, s. n. Fâșie îngustă de pământ care leagă două continente sau o peninsulă de un continent și care separă două mări sau două golfuri. – Din fr. isthme, lat. isthmus. DOOM
istm s. n., pl. ístmuri
istmurile
ISTM, istmuri, s. n. Fâșie îngustă de pământ care leagă două continente sau o peninsulă de un continent și care separă două mări sau două golfuri. – Din fr. isthme, lat. isthmus. DOOM
istm s. n., pl. ístmuri
istmurilor
ISTM, istmuri, s. n. Fâșie îngustă de pământ care leagă două continente sau o peninsulă de un continent și care separă două mări sau două golfuri. – Din fr. isthme, lat. isthmus. DOOM
istm s. n., pl. ístmuri
isto
ISTO- v. histo-.
istologic
ISTOLÓGIC, -Ă adj. v. histologic.
istologie
ISTOLOGÍE s.f. v. histologie.
istoria
ISTORIÁ vb. I. v. historia.
istoria
ISTÓRIE, istorii, s. f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii și societății. 2. Știință care studiază trecutul umanității și al societăților omenești cu scopul de a le reconstitui. ♦ (Concr.) Scriere conținând evenimente și fapte care se încadrează în această știință. 3. (Cu determinarea domeniului) Știință care studiază dezvoltarea și schimbările succesive dintr-un anumit domeniu. Istoria limbii. ♦ (Concr.) Lucrare care tratează probleme din aceste domenii. 4. Povestire, narațiune. 5. (Fam.) Întâmplare, pățanie. ♦ Poznă, încurcătură. – Din lat. historia, it. istoria. Cf. fr. histoire. DOOM
istórie (-ri-e) s. f., art. istória (-ri-a), g.-d. art. istóriei; pl. istórii, art. istóriile (-ri-i-)
istoriat
ISTORIÁT, -Ă adj. v. historiat.
istoric
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istoric
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istorica
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istorica
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istorice
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istorice
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istoriceasca
ISTORICÉSC, -EÁSCĂ, istoricești, adj. (Înv.) Istoric. – Istoric + suf. -esc. Cf. rus. istoriceskii. DOOM
istoricésc (înv.) adj. m., f. istoriceáscă; pl. m. și f. istoricéști
istoricei
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istoricei
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istoricele
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istoricele
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istoricelor
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istoricelor
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istoricesc
ISTORICÉSC, -EÁSCĂ, istoricești, adj. (Înv.) Istoric. – Istoric + suf. -esc. Cf. rus. istoriceskii. DOOM
istoricésc (înv.) adj. m., f. istoriceáscă; pl. m. și f. istoricéști
istoricescul
ISTORICÉSC, -EÁSCĂ, istoricești, adj. (Înv.) Istoric. – Istoric + suf. -esc. Cf. rus. istoriceskii. DOOM
istoricésc (înv.) adj. m., f. istoriceáscă; pl. m. și f. istoricéști
istoricescului
ISTORICÉSC, -EÁSCĂ, istoricești, adj. (Înv.) Istoric. – Istoric + suf. -esc. Cf. rus. istoriceskii. DOOM
istoricésc (înv.) adj. m., f. istoriceáscă; pl. m. și f. istoricéști
istoricește
ISTORICÉȘTE adv. (Rar) Din punct de vedere istoric, în mod cronologic. – Istoric + suf. -ește. DOOM
istoricéște (rar) adv.
istoricești
ISTORICÉSC, -EÁSCĂ, istoricești, adj. (Înv.) Istoric. – Istoric + suf. -esc. Cf. rus. istoriceskii. DOOM
istoricésc (înv.) adj. m., f. istoriceáscă; pl. m. și f. istoricéști
istoriceștii
ISTORICÉSC, -EÁSCĂ, istoricești, adj. (Înv.) Istoric. – Istoric + suf. -esc. Cf. rus. istoriceskii. DOOM
istoricésc (înv.) adj. m., f. istoriceáscă; pl. m. și f. istoricéști
istoriceștile
ISTORICÉSC, -EÁSCĂ, istoricești, adj. (Înv.) Istoric. – Istoric + suf. -esc. Cf. rus. istoriceskii. DOOM
istoricésc (înv.) adj. m., f. istoriceáscă; pl. m. și f. istoricéști
istoriceștilor
ISTORICÉSC, -EÁSCĂ, istoricești, adj. (Înv.) Istoric. – Istoric + suf. -esc. Cf. rus. istoriceskii. DOOM
istoricésc (înv.) adj. m., f. istoriceáscă; pl. m. și f. istoricéști
istorici
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istorici
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istoricii
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istoricii
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istoricilor
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istoricilor
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istoricitate
ISTORICITÁTE s.f. Caracter istoric. [Cf. fr. historicité].
istoricitatea
ISTORICITÁTE s.f. Caracter istoric. [Cf. fr. historicité].
istoricități
ISTORICITÁTE s.f. Caracter istoric. [Cf. fr. historicité].
istoricității
ISTORICITÁTE s.f. Caracter istoric. [Cf. fr. historicité].
istoriciza
ISTORICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter istoric. [Et. incertă].
istoricizare
ISTORICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter istoric. [Et. incertă].
istoricizat
ISTORICIZÁ vb. I. tr. A da un caracter istoric. [Et. incertă].
istoricul
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istoricul
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istoricului
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istoricului
ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico. DOOM
istóric2 s. n.
istorie
ISTÓRIE, istorii, s. f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii și societății. 2. Știință care studiază trecutul umanității și al societăților omenești cu scopul de a le reconstitui. ♦ (Concr.) Scriere conținând evenimente și fapte care se încadrează în această știință. 3. (Cu determinarea domeniului) Știință care studiază dezvoltarea și schimbările succesive dintr-un anumit domeniu. Istoria limbii. ♦ (Concr.) Lucrare care tratează probleme din aceste domenii. 4. Povestire, narațiune. 5. (Fam.) Întâmplare, pățanie. ♦ Poznă, încurcătură. – Din lat. historia, it. istoria. Cf. fr. histoire. DOOM
istórie (-ri-e) s. f., art. istória (-ri-a), g.-d. art. istóriei; pl. istórii, art. istóriile (-ri-i-)
istoriei
ISTÓRIE, istorii, s. f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii și societății. 2. Știință care studiază trecutul umanității și al societăților omenești cu scopul de a le reconstitui. ♦ (Concr.) Scriere conținând evenimente și fapte care se încadrează în această știință. 3. (Cu determinarea domeniului) Știință care studiază dezvoltarea și schimbările succesive dintr-un anumit domeniu. Istoria limbii. ♦ (Concr.) Lucrare care tratează probleme din aceste domenii. 4. Povestire, narațiune. 5. (Fam.) Întâmplare, pățanie. ♦ Poznă, încurcătură. – Din lat. historia, it. istoria. Cf. fr. histoire. DOOM
istórie (-ri-e) s. f., art. istória (-ri-a), g.-d. art. istóriei; pl. istórii, art. istóriile (-ri-i-)
istoriere
ISTORIÉRE s.f. v. historiere.
istorii
ISTÓRIE, istorii, s. f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii și societății. 2. Știință care studiază trecutul umanității și al societăților omenești cu scopul de a le reconstitui. ♦ (Concr.) Scriere conținând evenimente și fapte care se încadrează în această știință. 3. (Cu determinarea domeniului) Știință care studiază dezvoltarea și schimbările succesive dintr-un anumit domeniu. Istoria limbii. ♦ (Concr.) Lucrare care tratează probleme din aceste domenii. 4. Povestire, narațiune. 5. (Fam.) Întâmplare, pățanie. ♦ Poznă, încurcătură. – Din lat. historia, it. istoria. Cf. fr. histoire. DOOM
istórie (-ri-e) s. f., art. istória (-ri-a), g.-d. art. istóriei; pl. istórii, art. istóriile (-ri-i-)
istoriile
ISTÓRIE, istorii, s. f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii și societății. 2. Știință care studiază trecutul umanității și al societăților omenești cu scopul de a le reconstitui. ♦ (Concr.) Scriere conținând evenimente și fapte care se încadrează în această știință. 3. (Cu determinarea domeniului) Știință care studiază dezvoltarea și schimbările succesive dintr-un anumit domeniu. Istoria limbii. ♦ (Concr.) Lucrare care tratează probleme din aceste domenii. 4. Povestire, narațiune. 5. (Fam.) Întâmplare, pățanie. ♦ Poznă, încurcătură. – Din lat. historia, it. istoria. Cf. fr. histoire. DOOM
istórie (-ri-e) s. f., art. istória (-ri-a), g.-d. art. istóriei; pl. istórii, art. istóriile (-ri-i-)
istoriilor
ISTÓRIE, istorii, s. f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii și societății. 2. Știință care studiază trecutul umanității și al societăților omenești cu scopul de a le reconstitui. ♦ (Concr.) Scriere conținând evenimente și fapte care se încadrează în această știință. 3. (Cu determinarea domeniului) Știință care studiază dezvoltarea și schimbările succesive dintr-un anumit domeniu. Istoria limbii. ♦ (Concr.) Lucrare care tratează probleme din aceste domenii. 4. Povestire, narațiune. 5. (Fam.) Întâmplare, pățanie. ♦ Poznă, încurcătură. – Din lat. historia, it. istoria. Cf. fr. histoire. DOOM
istórie (-ri-e) s. f., art. istória (-ri-a), g.-d. art. istóriei; pl. istórii, art. istóriile (-ri-i-)
istorio
ISTORIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) istorie”, „de istorie”. [Pron. -ri-o-. / < fr. historio-, cf. lat., gr. historia].
istorioara
ISTORIOÁRĂ, istorioare, s. f. Scurtă povestire distractivă, moralizatoare, de obicei pentru copii. [Pr.: -ri-oa-] – Istorie + suf. -ioară. DOOM
istorioáră (-ri-oa-) s. f., g.-d. art. istorioárei; pl. istorioáre
istorioare
ISTORIOÁRĂ, istorioare, s. f. Scurtă povestire distractivă, moralizatoare, de obicei pentru copii. [Pr.: -ri-oa-] – Istorie + suf. -ioară. DOOM
istorioáră (-ri-oa-) s. f., g.-d. art. istorioárei; pl. istorioáre
istorioarei
ISTORIOÁRĂ, istorioare, s. f. Scurtă povestire distractivă, moralizatoare, de obicei pentru copii. [Pr.: -ri-oa-] – Istorie + suf. -ioară. DOOM
istorioáră (-ri-oa-) s. f., g.-d. art. istorioárei; pl. istorioáre
istorioarele
ISTORIOÁRĂ, istorioare, s. f. Scurtă povestire distractivă, moralizatoare, de obicei pentru copii. [Pr.: -ri-oa-] – Istorie + suf. -ioară. DOOM
istorioáră (-ri-oa-) s. f., g.-d. art. istorioárei; pl. istorioáre
istorioarelor
ISTORIOÁRĂ, istorioare, s. f. Scurtă povestire distractivă, moralizatoare, de obicei pentru copii. [Pr.: -ri-oa-] – Istorie + suf. -ioară. DOOM
istorioáră (-ri-oa-) s. f., g.-d. art. istorioárei; pl. istorioáre
istoriograf
ISTORIOGRÁF, istoriografi, s. m. Persoană însărcinată, în trecut, în mod oficial, să scrie istoria unei epoci, a unei domnii etc.; p. ext. istoric. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. historiographe, lat. historiographus. DOOM
istoriográf (-ri-o-graf) s. m., pl. istoriográfi
istoriografi
ISTORIOGRÁF, istoriografi, s. m. Persoană însărcinată, în trecut, în mod oficial, să scrie istoria unei epoci, a unei domnii etc.; p. ext. istoric. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. historiographe, lat. historiographus. DOOM
istoriográf (-ri-o-graf) s. m., pl. istoriográfi
istoriografia
ISTORIOGRAFÍE, istoriografii, s. f. 1. Știință auxiliară a istoriei care se ocupă cu studiul evoluției concepțiilor și al operelor istorice. 2. Totalitatea scrierilor istorice (dintr-o țară, dintr-o anumită perioadă de timp, cu privire la o anumită problemă etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. historiographie. DOOM
istoriografíe (-ri-o-gra-) s. f., art. istoriografía, g.-d. art. istoriografíei; pl. istoriografíi, art. istoriografíile
istoriografic
ISTORIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la istoriografie. [< fr. historiographique].
istoriografica
ISTORIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la istoriografie. [< fr. historiographique].
istoriografice
ISTORIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la istoriografie. [< fr. historiographique].
istoriograficei
ISTORIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la istoriografie. [< fr. historiographique].
istoriograficele
ISTORIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la istoriografie. [< fr. historiographique].
istoriograficelor
ISTORIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la istoriografie. [< fr. historiographique].
istoriografici
ISTORIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la istoriografie. [< fr. historiographique].
istoriograficii
ISTORIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la istoriografie. [< fr. historiographique].
istoriograficilor
ISTORIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la istoriografie. [< fr. historiographique].
istoriograficul
ISTORIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la istoriografie. [< fr. historiographique].
istoriograficului
ISTORIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la istoriografie. [< fr. historiographique].
istoriografie
ISTORIOGRAFÍE, istoriografii, s. f. 1. Știință auxiliară a istoriei care se ocupă cu studiul evoluției concepțiilor și al operelor istorice. 2. Totalitatea scrierilor istorice (dintr-o țară, dintr-o anumită perioadă de timp, cu privire la o anumită problemă etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. historiographie. DOOM
istoriografíe (-ri-o-gra-) s. f., art. istoriografía, g.-d. art. istoriografíei; pl. istoriografíi, art. istoriografíile
istoriografiei
ISTORIOGRAFÍE, istoriografii, s. f. 1. Știință auxiliară a istoriei care se ocupă cu studiul evoluției concepțiilor și al operelor istorice. 2. Totalitatea scrierilor istorice (dintr-o țară, dintr-o anumită perioadă de timp, cu privire la o anumită problemă etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. historiographie. DOOM
istoriografíe (-ri-o-gra-) s. f., art. istoriografía, g.-d. art. istoriografíei; pl. istoriografíi, art. istoriografíile
istoriografii
ISTORIOGRÁF, istoriografi, s. m. Persoană însărcinată, în trecut, în mod oficial, să scrie istoria unei epoci, a unei domnii etc.; p. ext. istoric. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. historiographe, lat. historiographus. DOOM
istoriográf (-ri-o-graf) s. m., pl. istoriográfi
istoriografii
ISTORIOGRAFÍE, istoriografii, s. f. 1. Știință auxiliară a istoriei care se ocupă cu studiul evoluției concepțiilor și al operelor istorice. 2. Totalitatea scrierilor istorice (dintr-o țară, dintr-o anumită perioadă de timp, cu privire la o anumită problemă etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. historiographie. DOOM
istoriografíe (-ri-o-gra-) s. f., art. istoriografía, g.-d. art. istoriografíei; pl. istoriografíi, art. istoriografíile
istoriografiile
ISTORIOGRAFÍE, istoriografii, s. f. 1. Știință auxiliară a istoriei care se ocupă cu studiul evoluției concepțiilor și al operelor istorice. 2. Totalitatea scrierilor istorice (dintr-o țară, dintr-o anumită perioadă de timp, cu privire la o anumită problemă etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. historiographie. DOOM
istoriografíe (-ri-o-gra-) s. f., art. istoriografía, g.-d. art. istoriografíei; pl. istoriografíi, art. istoriografíile
istoriografiilor
ISTORIOGRAFÍE, istoriografii, s. f. 1. Știință auxiliară a istoriei care se ocupă cu studiul evoluției concepțiilor și al operelor istorice. 2. Totalitatea scrierilor istorice (dintr-o țară, dintr-o anumită perioadă de timp, cu privire la o anumită problemă etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. historiographie. DOOM
istoriografíe (-ri-o-gra-) s. f., art. istoriografía, g.-d. art. istoriografíei; pl. istoriografíi, art. istoriografíile
istoriografilor
ISTORIOGRÁF, istoriografi, s. m. Persoană însărcinată, în trecut, în mod oficial, să scrie istoria unei epoci, a unei domnii etc.; p. ext. istoric. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. historiographe, lat. historiographus. DOOM
istoriográf (-ri-o-graf) s. m., pl. istoriográfi
istoriograful
ISTORIOGRÁF, istoriografi, s. m. Persoană însărcinată, în trecut, în mod oficial, să scrie istoria unei epoci, a unei domnii etc.; p. ext. istoric. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. historiographe, lat. historiographus. DOOM
istoriográf (-ri-o-graf) s. m., pl. istoriográfi
istoriografului
ISTORIOGRÁF, istoriografi, s. m. Persoană însărcinată, în trecut, în mod oficial, să scrie istoria unei epoci, a unei domnii etc.; p. ext. istoric. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. historiographe, lat. historiographus. DOOM
istoriográf (-ri-o-graf) s. m., pl. istoriográfi
istoriogramă
HISTORIOGRÁMĂ, historiograme, s. f. (Statist.) Grafic care consemnează evoluția în timp a unui fenomen; cronogramă. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. historiogramme. DOOM
historiográmă (-ri-o-gra-) s. f., g.-d. art. historiográmei, pl. historiográme
istorisea
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istoriseai
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istoriseam
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisească
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istoriseau
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istoriseați
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisesc
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisește
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisești
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisi
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisii
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisim
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisind
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisire
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisire
ISTORISÍRE, istorisiri, s. f. Acțiunea de a istorisi și rezultatul ei; povestire. ♦ (Concr.) Creație literară în care se istorisește ceva. – V. istorisi. DOOM
istorisíre s. f., g.-d. art. istorisírii; pl. istorisíri
istorisirea
ISTORISÍRE, istorisiri, s. f. Acțiunea de a istorisi și rezultatul ei; povestire. ♦ (Concr.) Creație literară în care se istorisește ceva. – V. istorisi. DOOM
istorisíre s. f., g.-d. art. istorisírii; pl. istorisíri
istorisiri
ISTORISÍRE, istorisiri, s. f. Acțiunea de a istorisi și rezultatul ei; povestire. ♦ (Concr.) Creație literară în care se istorisește ceva. – V. istorisi. DOOM
istorisíre s. f., g.-d. art. istorisírii; pl. istorisíri
istorisirii
ISTORISÍRE, istorisiri, s. f. Acțiunea de a istorisi și rezultatul ei; povestire. ♦ (Concr.) Creație literară în care se istorisește ceva. – V. istorisi. DOOM
istorisíre s. f., g.-d. art. istorisírii; pl. istorisíri
istorisirile
ISTORISÍRE, istorisiri, s. f. Acțiunea de a istorisi și rezultatul ei; povestire. ♦ (Concr.) Creație literară în care se istorisește ceva. – V. istorisi. DOOM
istorisíre s. f., g.-d. art. istorisírii; pl. istorisíri
istorisirilor
ISTORISÍRE, istorisiri, s. f. Acțiunea de a istorisi și rezultatul ei; povestire. ♦ (Concr.) Creație literară în care se istorisește ceva. – V. istorisi. DOOM
istorisíre s. f., g.-d. art. istorisírii; pl. istorisíri
istorisiră
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisirăm
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisirăți
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisise
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisisem
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisiseră
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisiserăm
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisiserăți
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisiseși
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisiseți
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisit
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisit
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró).
istorisiși
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorisiți
ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró). DOOM
istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă
istorism
ISTORÍSM s. n. (Fil.) 1. Istoricism. 2. Principiu potrivit căruia evenimentele și fenomenele trebuie studiate în procesul apariției și dezvoltării lor istorice. – Din fr. historisme, rus. istorizm. DOOM
istorísm s. n.
istorismul
ISTORÍSM s. n. (Fil.) 1. Istoricism. 2. Principiu potrivit căruia evenimentele și fenomenele trebuie studiate în procesul apariției și dezvoltării lor istorice. – Din fr. historisme, rus. istorizm. DOOM
istorísm s. n.
istorismului
ISTORÍSM s. n. (Fil.) 1. Istoricism. 2. Principiu potrivit căruia evenimentele și fenomenele trebuie studiate în procesul apariției și dezvoltării lor istorice. – Din fr. historisme, rus. istorizm. DOOM
istorísm s. n.
istorist
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istorist
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istorista
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istorista
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istoriste
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istoriste
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istoristei
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istoristei
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istoristele
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istoristele
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istoristelor
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istoristelor
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istoristul
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istoristul
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istoristului
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istoristului
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istoriști
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istoriști
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istoriștii
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istoriștii
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istoriștilor
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istoriștilor
ISTORÍST, -Ă adj. Referitor la istorism, aparținând istorismului. // s.m. și f. Adept, partizan al istorismului. [< rus. istorist].
istov
ISTÓV s. n. (Înv.) Sfârșit1, capăt. ◊ Loc. adj. și adv. (Pop.) De istov = cu totul, complet, definitiv, perfect. Fără istov = fără încetare; nesfârșit, necurmat. – Din sl. istovŭ „adevărat”. DOOM
istóv (înv.) s. n.
istovea
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istoveai
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istoveală
ISTOVEÁLĂ s. f. Faptul de a (se) istovi; sleire a puterilor; stare de epuizare fizică. – Istovi + suf. -eală. DOOM
istoveálă s. f., g.-d. art. istovélii
istoveam
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istovească
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istoveau
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istoveați
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istovesc
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istovește
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istovești
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istovi
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istovii
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istovim
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istovind
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istovire
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istovire
ISTOVÍRE, istoviri, s. f. Faptul de a (se) istovi; stare de oboseală extremă, de extenuare. – V. istovi. DOOM
istovíre s. f., g.-d. art. istovírii; pl. istovíri
istovirea
ISTOVÍRE, istoviri, s. f. Faptul de a (se) istovi; stare de oboseală extremă, de extenuare. – V. istovi. DOOM
istovíre s. f., g.-d. art. istovírii; pl. istovíri
istoviri
ISTOVÍRE, istoviri, s. f. Faptul de a (se) istovi; stare de oboseală extremă, de extenuare. – V. istovi. DOOM
istovíre s. f., g.-d. art. istovírii; pl. istovíri
istovirii
ISTOVÍRE, istoviri, s. f. Faptul de a (se) istovi; stare de oboseală extremă, de extenuare. – V. istovi. DOOM
istovíre s. f., g.-d. art. istovírii; pl. istovíri
istovirile
ISTOVÍRE, istoviri, s. f. Faptul de a (se) istovi; stare de oboseală extremă, de extenuare. – V. istovi. DOOM
istovíre s. f., g.-d. art. istovírii; pl. istovíri
istovirilor
ISTOVÍRE, istoviri, s. f. Faptul de a (se) istovi; stare de oboseală extremă, de extenuare. – V. istovi. DOOM
istovíre s. f., g.-d. art. istovírii; pl. istovíri
istoviră
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istovirăm
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istovirăți
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istovise
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istovisem
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istoviseră
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istoviserăm
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istoviserăți
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istoviseși
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istoviseți
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istovit
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istovit
ISTOVÍT, -Ă, istoviți, -te, adj. (Despre ființe) Extrem de obosit, sleit de puteri; extenuat, epuizat, frânt, sleit2, sfârșit2. – V. istovi.
istovita
ISTOVÍT, -Ă, istoviți, -te, adj. (Despre ființe) Extrem de obosit, sleit de puteri; extenuat, epuizat, frânt, sleit2, sfârșit2. – V. istovi.
istovite
ISTOVÍT, -Ă, istoviți, -te, adj. (Despre ființe) Extrem de obosit, sleit de puteri; extenuat, epuizat, frânt, sleit2, sfârșit2. – V. istovi.
istovitei
ISTOVÍT, -Ă, istoviți, -te, adj. (Despre ființe) Extrem de obosit, sleit de puteri; extenuat, epuizat, frânt, sleit2, sfârșit2. – V. istovi.
istovitele
ISTOVÍT, -Ă, istoviți, -te, adj. (Despre ființe) Extrem de obosit, sleit de puteri; extenuat, epuizat, frânt, sleit2, sfârșit2. – V. istovi.
istovitelor
ISTOVÍT, -Ă, istoviți, -te, adj. (Despre ființe) Extrem de obosit, sleit de puteri; extenuat, epuizat, frânt, sleit2, sfârșit2. – V. istovi.
istovitoare
ISTOVITÓR, -OÁRE, istovitori, -oare, adj. Care istovește; epuizant, extenuant. – Istovi + suf. -tor. DOOM
istovitór adj. m., pl. istovitóri; f. sg. și pl. istovitoáre
istovitoarea
ISTOVITÓR, -OÁRE, istovitori, -oare, adj. Care istovește; epuizant, extenuant. – Istovi + suf. -tor. DOOM
istovitór adj. m., pl. istovitóri; f. sg. și pl. istovitoáre
istovitoarei
ISTOVITÓR, -OÁRE, istovitori, -oare, adj. Care istovește; epuizant, extenuant. – Istovi + suf. -tor. DOOM
istovitór adj. m., pl. istovitóri; f. sg. și pl. istovitoáre
istovitoarele
ISTOVITÓR, -OÁRE, istovitori, -oare, adj. Care istovește; epuizant, extenuant. – Istovi + suf. -tor. DOOM
istovitór adj. m., pl. istovitóri; f. sg. și pl. istovitoáre
istovitoarelor
ISTOVITÓR, -OÁRE, istovitori, -oare, adj. Care istovește; epuizant, extenuant. – Istovi + suf. -tor. DOOM
istovitór adj. m., pl. istovitóri; f. sg. și pl. istovitoáre
istovitor
ISTOVITÓR, -OÁRE, istovitori, -oare, adj. Care istovește; epuizant, extenuant. – Istovi + suf. -tor. DOOM
istovitór adj. m., pl. istovitóri; f. sg. și pl. istovitoáre
istovitori
ISTOVITÓR, -OÁRE, istovitori, -oare, adj. Care istovește; epuizant, extenuant. – Istovi + suf. -tor. DOOM
istovitór adj. m., pl. istovitóri; f. sg. și pl. istovitoáre
istovitorii
ISTOVITÓR, -OÁRE, istovitori, -oare, adj. Care istovește; epuizant, extenuant. – Istovi + suf. -tor. DOOM
istovitór adj. m., pl. istovitóri; f. sg. și pl. istovitoáre
istovitorilor
ISTOVITÓR, -OÁRE, istovitori, -oare, adj. Care istovește; epuizant, extenuant. – Istovi + suf. -tor. DOOM
istovitór adj. m., pl. istovitóri; f. sg. și pl. istovitoáre
istovitorul
ISTOVITÓR, -OÁRE, istovitori, -oare, adj. Care istovește; epuizant, extenuant. – Istovi + suf. -tor. DOOM
istovitór adj. m., pl. istovitóri; f. sg. și pl. istovitoáre
istovitorului
ISTOVITÓR, -OÁRE, istovitori, -oare, adj. Care istovește; epuizant, extenuant. – Istovi + suf. -tor. DOOM
istovitór adj. m., pl. istovitóri; f. sg. și pl. istovitoáre
istovitul
ISTOVÍT, -Ă, istoviți, -te, adj. (Despre ființe) Extrem de obosit, sleit de puteri; extenuat, epuizat, frânt, sleit2, sfârșit2. – V. istovi.
istovitului
ISTOVÍT, -Ă, istoviți, -te, adj. (Despre ființe) Extrem de obosit, sleit de puteri; extenuat, epuizat, frânt, sleit2, sfârșit2. – V. istovi.
istoviși
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istoviți
ISTOVÍ, istovesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) obosi peste măsură, a (se) slei de puteri (din cauza eforturilor depuse, a consumului nervos etc.); a (se) epuiza, a (se) extenua. 2. Tranz. (Pop.) A sfârși, a termina, a epuiza. – Din istov. DOOM
istoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istovésc, imperf. 3 sg. istoveá; conj. prez. 3 să istoveáscă
istoviți
ISTOVÍT, -Ă, istoviți, -te, adj. (Despre ființe) Extrem de obosit, sleit de puteri; extenuat, epuizat, frânt, sleit2, sfârșit2. – V. istovi.
istoviții
ISTOVÍT, -Ă, istoviți, -te, adj. (Despre ființe) Extrem de obosit, sleit de puteri; extenuat, epuizat, frânt, sleit2, sfârșit2. – V. istovi.
istoviților
ISTOVÍT, -Ă, istoviți, -te, adj. (Despre ființe) Extrem de obosit, sleit de puteri; extenuat, epuizat, frânt, sleit2, sfârșit2. – V. istovi.
istovul
ISTÓV s. n. (Înv.) Sfârșit1, capăt. ◊ Loc. adj. și adv. (Pop.) De istov = cu totul, complet, definitiv, perfect. Fără istov = fără încetare; nesfârșit, necurmat. – Din sl. istovŭ „adevărat”. DOOM
istóv (înv.) s. n.
istovului
ISTÓV s. n. (Înv.) Sfârșit1, capăt. ◊ Loc. adj. și adv. (Pop.) De istov = cu totul, complet, definitiv, perfect. Fără istov = fără încetare; nesfârșit, necurmat. – Din sl. istovŭ „adevărat”. DOOM
istóv (înv.) s. n.
istrion
ISTRIÓN s. m. v. histrion. DOOM
histrión (-tri-on) s. m., pl. histrióni
istroromân
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromân
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromâna
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromâna
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromânca
ISTROROMẤNCĂ, istroromânce, s. f. Femeie care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk sau este originară de acolo. – Istroromân + suf. -că. DOOM
istroromấncă s. f., g.-d. art. istroromấncei; pl. istroromấnce
istroromânce
ISTROROMẤNCĂ, istroromânce, s. f. Femeie care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk sau este originară de acolo. – Istroromân + suf. -că. DOOM
istroromấncă s. f., g.-d. art. istroromấncei; pl. istroromấnce
istroromâncei
ISTROROMẤNCĂ, istroromânce, s. f. Femeie care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk sau este originară de acolo. – Istroromân + suf. -că. DOOM
istroromấncă s. f., g.-d. art. istroromấncei; pl. istroromấnce
istroromâncele
ISTROROMẤNCĂ, istroromânce, s. f. Femeie care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk sau este originară de acolo. – Istroromân + suf. -că. DOOM
istroromấncă s. f., g.-d. art. istroromấncei; pl. istroromấnce
istroromâncelor
ISTROROMẤNCĂ, istroromânce, s. f. Femeie care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk sau este originară de acolo. – Istroromân + suf. -că. DOOM
istroromấncă s. f., g.-d. art. istroromấncei; pl. istroromấnce
istroromâne
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromâne
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromânei
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromânei
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromânele
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromânele
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromânelor
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromânelor
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromâni
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromâni
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromânii
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromânii
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromânilor
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromânilor
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromânul
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromânul
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromânului
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromânului
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromîn
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromîn
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromîna
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromîna
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromînca
ISTROROMẤNCĂ, istroromânce, s. f. Femeie care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk sau este originară de acolo. – Istroromân + suf. -că. DOOM
istroromấncă s. f., g.-d. art. istroromấncei; pl. istroromấnce
istroromînce
ISTROROMẤNCĂ, istroromânce, s. f. Femeie care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk sau este originară de acolo. – Istroromân + suf. -că. DOOM
istroromấncă s. f., g.-d. art. istroromấncei; pl. istroromấnce
istroromîncei
ISTROROMẤNCĂ, istroromânce, s. f. Femeie care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk sau este originară de acolo. – Istroromân + suf. -că. DOOM
istroromấncă s. f., g.-d. art. istroromấncei; pl. istroromấnce
istroromîncele
ISTROROMẤNCĂ, istroromânce, s. f. Femeie care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk sau este originară de acolo. – Istroromân + suf. -că. DOOM
istroromấncă s. f., g.-d. art. istroromấncei; pl. istroromấnce
istroromîncelor
ISTROROMẤNCĂ, istroromânce, s. f. Femeie care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk sau este originară de acolo. – Istroromân + suf. -că. DOOM
istroromấncă s. f., g.-d. art. istroromấncei; pl. istroromấnce
istroromîne
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromîne
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromînei
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromînei
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromînele
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromînele
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromînelor
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromînelor
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromîni
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromîni
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromînii
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromînii
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromînilor
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromînilor
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromînul
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromînul
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromînului
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istroromînului
ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român care trăiește în peninsula Istria și în insula Krk. 2. Adj. Care aparține istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ Dialect al limbii române vorbit de istroromâni (1). – Istria (n. pr.) + român. DOOM
istroromấn adj. m., s. m., pl. istroromấni; adj. f. istroromấnă, pl. istroromấne
istrăvi
istrăví (-vésc, -ít), vb. – A cheltui fără rost, a risipi, a irosi, a toca banii. Sl. sŭtraviti (Cihac, II, 151; Tiktin; DAR). Probabil a influențat asupra semantismului lui isprăvi, care are dublul sens „a termina” și „a cheltui fără rost”, ca istovi. Sec. XVII, astăzi rar, în Mold. și Bucov. – Der. istravă, s. f. (risipă); istrăvitor, adj. (cheltuitor).
istrăvire
istrăví (-vésc, -ít), vb. – A cheltui fără rost, a risipi, a irosi, a toca banii. Sl. sŭtraviti (Cihac, II, 151; Tiktin; DAR). Probabil a influențat asupra semantismului lui isprăvi, care are dublul sens „a termina” și „a cheltui fără rost”, ca istovi. Sec. XVII, astăzi rar, în Mold. și Bucov. – Der. istravă, s. f. (risipă); istrăvitor, adj. (cheltuitor).
isțeli
isțelí (-lésc, -ít), vb. – 1. A vindeca. – 2. A îmbunătăți. Sl. iscęljati „a vindeca” (DAR). Sec. XVIII, înv.; împrumut cultural. – Der. isțelitor, adj. (care vindecă); isțe(a)lenie, s. f. (vindecare).
isțelire
isțelí (-lésc, -ít), vb. – 1. A vindeca. – 2. A îmbunătăți. Sl. iscęljati „a vindeca” (DAR). Sec. XVIII, înv.; împrumut cultural. – Der. isțelitor, adj. (care vindecă); isțe(a)lenie, s. f. (vindecare).