ipac
IPÁC adv. (Înv.) De asemenea, așijderea, tot așa. – Din sl. ipakŭ.
ipat
ipát (-ți), s. m. – Consul. Gr. ὔπατος (DAR). Sec. XVII, înv.; pare simplu împrumut literar. – Der. ipatic, s. m. (consul), din gr. ὑτατιϰός; ipatie, s. f. (consulat), din gr. ὑταπεία.
ipeca
IPÉCA s.f. Pulbere a rădăcinii de ipecacuana, utilizată ca expectorant și vomitiv. [< fr. ipéca]. DOOM
ipéca s. f.
ipecacuana
IPECACUÁNA s. f. Plantă originară din America de Sud, ale cărei rădăcini se folosesc în medicină ca expectorant și vomitiv (Uragoga Ipecacuanha). – Din fr. ipécacuana. DOOM
ipecacuána (-cua-) s. f.
ipecacuane
IPECACUÁNA s. f. Plantă originară din America de Sud, ale cărei rădăcini se folosesc în medicină ca expectorant și vomitiv (Uragoga Ipecacuanha). – Din fr. ipécacuana. DOOM
ipecacuána (-cua-) s. f.
ipecacuanei
IPECACUÁNA s. f. Plantă originară din America de Sud, ale cărei rădăcini se folosesc în medicină ca expectorant și vomitiv (Uragoga Ipecacuanha). – Din fr. ipécacuana. DOOM
ipecacuána (-cua-) s. f.
iper
IPER- v. hiper-.
iperbolic
IPERBÓLIC, -Ă adj. v. hiperbolic. DOOM
hiperbólic adj. m., pl. hiperbólici; f. hiperbólică, pl. hiperbólice
iperbolă
HIPÉRBOLĂ, hiperbole, s. f. 1. (Mat.) Curbă reprezentând locul geometric al punctelor dintr-un plan pentru care diferența distanțelor față de două puncte fixe, numite focare, este constantă. 2. Figură de stil care constă în exagerarea dimensiunilor, efectului unui fapt, importanței unui personaj etc. [Var.: ipérbolă s. f.] – Din fr. hyperbole. DOOM
hipérbolă s. f., g.-d. art. hipérbolei; pl. hipérbole
iperige
IPERÍGE s. f. pl. Plantă erbacee perenă cu tulpina ramificată de la bază, cu frunze liniare sau lanceolate și cu numeroase flori albe-roz mici, grupate în panicule (Gypsophila paniculata). – Et. nec. DOOM
iperíge s. f. pl.
iperigele
IPERÍGE s. f. pl. Plantă erbacee perenă cu tulpina ramificată de la bază, cu frunze liniare sau lanceolate și cu numeroase flori albe-roz mici, grupate în panicule (Gypsophila paniculata). – Et. nec. DOOM
iperíge s. f. pl.
iperigelor
IPERÍGE s. f. pl. Plantă erbacee perenă cu tulpina ramificată de la bază, cu frunze liniare sau lanceolate și cu numeroase flori albe-roz mici, grupate în panicule (Gypsophila paniculata). – Et. nec. DOOM
iperíge s. f. pl.
iperita
IPERITÁ vb. I. tr. A infecta cu iperită. [< fr. ypériter].
iperita
IPERÍTĂ s. f. Substanță toxică vezicantă, cu aspect de lichid uleios, folosită ca armă chimică în primul război mondial. [Var.: hiperítă s. f.] – Din fr. ypérite. DOOM
iperítă s. f., g.-d. art. iperítei
iperitare
IPERITÁRE s.f. Acțiunea de a iperita și rezultatul ei. [< iperita].
iperitat
IPERITÁ vb. I. tr. A infecta cu iperită. [< fr. ypériter].
iperite
IPERÍTĂ s. f. Substanță toxică vezicantă, cu aspect de lichid uleios, folosită ca armă chimică în primul război mondial. [Var.: hiperítă s. f.] – Din fr. ypérite. DOOM
iperítă s. f., g.-d. art. iperítei
iperitei
IPERÍTĂ s. f. Substanță toxică vezicantă, cu aspect de lichid uleios, folosită ca armă chimică în primul război mondial. [Var.: hiperítă s. f.] – Din fr. ypérite. DOOM
iperítă s. f., g.-d. art. iperítei
iphianassa
Iphianassa 1. Una dintre fiicele lui Proetus, regele Tiryntului. 2. Una dintre fiicele lui Agamemnon, identificată mai tîrziu cu Iphigenia (v. Iphigenia).
iphicles
Iphicles (sau Iphiclus) 1. Fiul lui Amphitryon și al Alcmenei și frate geamăn cu Heracles (cu privire la nașterea lor, v. Heracles). S-a căsătorit cu Automedusa și a avut un fiu, Iolaus. L-a întovărășit pe Heracles în multe dintre expedițiile sale și a murit luptînd alături de erou împotriva lui Hippocoon. 2. Fiul lui Phylacus și unul dintre argonauți, vestit pentru iuțeala picioarelor sale.
iphiclus
Iphicles (sau Iphiclus) 1. Fiul lui Amphitryon și al Alcmenei și frate geamăn cu Heracles (cu privire la nașterea lor, v. Heracles). S-a căsătorit cu Automedusa și a avut un fiu, Iolaus. L-a întovărășit pe Heracles în multe dintre expedițiile sale și a murit luptînd alături de erou împotriva lui Hippocoon. 2. Fiul lui Phylacus și unul dintre argonauți, vestit pentru iuțeala picioarelor sale.
iphigenia
Mycenis, denumire purtată de Iphigenia, pentru faptul că se născuse în cetatea Mycenae.
iphimedia
Iphimedia, soția lui Alöeus. Cu zeul Poseidon a avut doi fii: pe Otus și pe Ephialtes, denumiți, după numele tatălui lor lumesc, aloizi.
iphis
Iphis 1. Tînăr nefericit care s-a sinucis din dragoste pentru Anaxarete (v. Anaxarete). 2. Fratele lui Eurystheus și unul dintre argonauți. 3. Fiica lui Ligdus și a Telephusei. Fiindcă Ligdus îi poruncise să lepede copilul pe care avea să-l nască, în cazul că nu va fi băiat, Telephusa, neîndrăznind să-i mărturisească că a născut o fată și vrînd s-o cruțe, a deghizat copilul, îmbrăcîndu-l în haine bărbătești. În felul acesta Iphis a fost luată drept băiat pînă în ziua cînd, crescînd mare, tatăl ei a vrut să-și căsătorească presupusul fiu cu o fată de prin partea locului, pe nume Ianthe. După ce a recurs la tot felul de șiretlicuri pentru a amîna nunta, mama lui Iphis a implorat cerul să-i transforme fata în băiat. Minunea s-a înfăptuit și Ianthe s-a putut căsători cu tînărul Iphis.
iphitus
Iphitus, fiul lui Eurytus, regele Oechaliei. Pentru că i-a luat apărarea lui Heracles, sfătuindu-și tatăl să i-o dea acestuia de soție, pe Iole, Iphitus a fost cruțat de către erou. În schimb, toți ceilalți frați ai lui, care s-au împotrivit, au fost măcelăriți. Iphitus avea să moară însă și el, mai tîrziu, ucis în mod nedrept de mîna lui Heracles. Din cauza morții lui, eroul a fost nevoit să se vîndă ca sclav reginei Omphale (v. și Heracles).
ipingea
IPINGEÁ, ipingele, s. f. (Înv.) Manta bărbătească făcută din dimie sau din postav (cu glugă și împodobită cu găitane). ♦ Material din care se confecționa această haină. [Var.: (reg.) epingeá s. f.] – Din tc. yapincak. DOOM
ipingeá (înv.) s. f., art. ipingeáua, g.-d. art. ipingélei; pl. ipingéle, art. ipingélele
ipingeaua
IPINGEÁ, ipingele, s. f. (Înv.) Manta bărbătească făcută din dimie sau din postav (cu glugă și împodobită cu găitane). ♦ Material din care se confecționa această haină. [Var.: (reg.) epingeá s. f.] – Din tc. yapincak. DOOM
ipingeá (înv.) s. f., art. ipingeáua, g.-d. art. ipingélei; pl. ipingéle, art. ipingélele
ipingele
IPINGEÁ, ipingele, s. f. (Înv.) Manta bărbătească făcută din dimie sau din postav (cu glugă și împodobită cu găitane). ♦ Material din care se confecționa această haină. [Var.: (reg.) epingeá s. f.] – Din tc. yapincak. DOOM
ipingeá (înv.) s. f., art. ipingeáua, g.-d. art. ipingélei; pl. ipingéle, art. ipingélele
ipingelei
IPINGEÁ, ipingele, s. f. (Înv.) Manta bărbătească făcută din dimie sau din postav (cu glugă și împodobită cu găitane). ♦ Material din care se confecționa această haină. [Var.: (reg.) epingeá s. f.] – Din tc. yapincak. DOOM
ipingeá (înv.) s. f., art. ipingeáua, g.-d. art. ipingélei; pl. ipingéle, art. ipingélele
ipingelele
IPINGEÁ, ipingele, s. f. (Înv.) Manta bărbătească făcută din dimie sau din postav (cu glugă și împodobită cu găitane). ♦ Material din care se confecționa această haină. [Var.: (reg.) epingeá s. f.] – Din tc. yapincak. DOOM
ipingeá (înv.) s. f., art. ipingeáua, g.-d. art. ipingélei; pl. ipingéle, art. ipingélele
ipingelelor
IPINGEÁ, ipingele, s. f. (Înv.) Manta bărbătească făcută din dimie sau din postav (cu glugă și împodobită cu găitane). ♦ Material din care se confecționa această haină. [Var.: (reg.) epingeá s. f.] – Din tc. yapincak. DOOM
ipingeá (înv.) s. f., art. ipingeáua, g.-d. art. ipingélei; pl. ipingéle, art. ipingélele
ipistat
EPISTÁT, epistați, s. m. (Înv.) 1. Cel mai mic grad de ofițer de poliție; persoană care avea acest grad. 2. Administrator, intendent, logofăt, vechil. [Var.: ipistát s. m.] – Din ngr. epistátis. DOOM
epistát s. m., pl. epistáți
ipo
IPO2- v. hipo2-.
ipo
IPO1- v. hipo1-.
ipochimen
IPOCHÍMEN, ipochimeni, s. n. (Înv. și fam.; azi ir.) Persoană, individ, ins. [Acc. și: ipochimén] – Din ngr. ipokímenon. DOOM
ipochímen (înv., fam.) s. m., pl. ipochímeni
ipochimen
IPOCHÍMEN, ipochimeni, s. m. (Înv.; azi ir.) Persoană, individ, ins. [Acc. și: ipochimén] – Din ngr. ipokímenon.
ipochimeni
IPOCHÍMEN, ipochimeni, s. n. (Înv. și fam.; azi ir.) Persoană, individ, ins. [Acc. și: ipochimén] – Din ngr. ipokímenon. DOOM
ipochímen (înv., fam.) s. m., pl. ipochímeni
ipochimenii
IPOCHÍMEN, ipochimeni, s. n. (Înv. și fam.; azi ir.) Persoană, individ, ins. [Acc. și: ipochimén] – Din ngr. ipokímenon. DOOM
ipochímen (înv., fam.) s. m., pl. ipochímeni
ipochimenilor
IPOCHÍMEN, ipochimeni, s. n. (Înv. și fam.; azi ir.) Persoană, individ, ins. [Acc. și: ipochimén] – Din ngr. ipokímenon. DOOM
ipochímen (înv., fam.) s. m., pl. ipochímeni
ipochimenul
IPOCHÍMEN, ipochimeni, s. n. (Înv. și fam.; azi ir.) Persoană, individ, ins. [Acc. și: ipochimén] – Din ngr. ipokímenon. DOOM
ipochímen (înv., fam.) s. m., pl. ipochímeni
ipochimenului
IPOCHÍMEN, ipochimeni, s. n. (Înv. și fam.; azi ir.) Persoană, individ, ins. [Acc. și: ipochimén] – Din ngr. ipokímenon. DOOM
ipochímen (înv., fam.) s. m., pl. ipochímeni
ipocondric
IPOCÓNDRIC, -Ă adj. v. ipohondric.
ipocondrie
IPOHONDRÍE, ipohondrii, s. f. Stare psihică morbidă, caracterizată prin neliniște continuă, teamă și preocupare obsesivă de starea sănătății proprii; idee fixă a cuiva care crede că suferă de o boală pe care în realitate nu o are. [Var.: ipocondríe s. f.] – Din fr. hypocondrie. DOOM
ipohondríe s. f., art. ipohondría, g.-d. art. ipohondríei; pl. ipohondríi, art. ipohondríile
ipocondru
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipocondru
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipocondră
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipocrit
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocrit
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocrita
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocrita
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocrite
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocrite
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocritei
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocritei
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocritele
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocritele
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocritelor
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocritelor
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocritul
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocritul
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocritului
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocritului
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocrizia
IPOCRIZÍE, ipocrizii, s. f. Atitudinea celui ipocrit; prefăcătorie, fățărnicie, falsitate. – Din fr. hypocrisie. DOOM
ipocrizíe (-po-cri-) s. f., art. ipocrizía, g.-d. art. ipocrizíei; pl. ipocrizíi, art. ipocrizíile
ipocrizie
IPOCRIZÍE, ipocrizii, s. f. Atitudinea celui ipocrit; prefăcătorie, fățărnicie, falsitate. – Din fr. hypocrisie. DOOM
ipocrizíe (-po-cri-) s. f., art. ipocrizía, g.-d. art. ipocrizíei; pl. ipocrizíi, art. ipocrizíile
ipocriziei
IPOCRIZÍE, ipocrizii, s. f. Atitudinea celui ipocrit; prefăcătorie, fățărnicie, falsitate. – Din fr. hypocrisie. DOOM
ipocrizíe (-po-cri-) s. f., art. ipocrizía, g.-d. art. ipocrizíei; pl. ipocrizíi, art. ipocrizíile
ipocrizii
IPOCRIZÍE, ipocrizii, s. f. Atitudinea celui ipocrit; prefăcătorie, fățărnicie, falsitate. – Din fr. hypocrisie. DOOM
ipocrizíe (-po-cri-) s. f., art. ipocrizía, g.-d. art. ipocrizíei; pl. ipocrizíi, art. ipocrizíile
ipocriziile
IPOCRIZÍE, ipocrizii, s. f. Atitudinea celui ipocrit; prefăcătorie, fățărnicie, falsitate. – Din fr. hypocrisie. DOOM
ipocrizíe (-po-cri-) s. f., art. ipocrizía, g.-d. art. ipocrizíei; pl. ipocrizíi, art. ipocrizíile
ipocriziilor
IPOCRIZÍE, ipocrizii, s. f. Atitudinea celui ipocrit; prefăcătorie, fățărnicie, falsitate. – Din fr. hypocrisie. DOOM
ipocrizíe (-po-cri-) s. f., art. ipocrizía, g.-d. art. ipocrizíei; pl. ipocrizíi, art. ipocrizíile
ipocriți
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocriți
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocriții
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocriții
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocriților
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipocriților
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite. DOOM
ipocrít (-po-crit) adj. m., s. m., pl. ipocríți; adj. f., s. f. ipocrítă, pl. ipocríte
ipodiacon
ipodiácon (ipodiáconi), s. m. – Diacon adjunct. Gr. ὑποδιάϰονος (DAR; Gáldi 200). Sec. XVIII. DOOM
ipodiácon (înv.) (-di-a-) s. m., pl. ipodiáconi
ipodiaconi
ipodiácon (ipodiáconi), s. m. – Diacon adjunct. Gr. ὑποδιάϰονος (DAR; Gáldi 200). Sec. XVIII. DOOM
ipodiácon (înv.) (-di-a-) s. m., pl. ipodiáconi
ipodiaconii
ipodiácon (ipodiáconi), s. m. – Diacon adjunct. Gr. ὑποδιάϰονος (DAR; Gáldi 200). Sec. XVIII. DOOM
ipodiácon (înv.) (-di-a-) s. m., pl. ipodiáconi
ipodiaconilor
ipodiácon (ipodiáconi), s. m. – Diacon adjunct. Gr. ὑποδιάϰονος (DAR; Gáldi 200). Sec. XVIII. DOOM
ipodiácon (înv.) (-di-a-) s. m., pl. ipodiáconi
ipodiaconul
ipodiácon (ipodiáconi), s. m. – Diacon adjunct. Gr. ὑποδιάϰονος (DAR; Gáldi 200). Sec. XVIII. DOOM
ipodiácon (înv.) (-di-a-) s. m., pl. ipodiáconi
ipodiaconului
ipodiácon (ipodiáconi), s. m. – Diacon adjunct. Gr. ὑποδιάϰονος (DAR; Gáldi 200). Sec. XVIII. DOOM
ipodiácon (înv.) (-di-a-) s. m., pl. ipodiáconi
ipodidascăl
ipodidáscăl (-li), s. m. – Învățător de școală primară, învățător pentru începători. – Var. ipodidascal. Ngr. ὑποδιδάσϰαλος (Gáldi 200). Sec. XVIII, înv.
ipogastru
IPOGÁSTRU s. n. v. hipogastru.
ipohondra
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondra
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondre
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondre
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondrei
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondrei
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondrele
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondrele
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondrelor
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondrelor
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondri
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondri
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondria
IPOHONDRÍE, ipohondrii, s. f. Stare psihică morbidă, caracterizată prin neliniște continuă, teamă și preocupare obsesivă de starea sănătății proprii; idee fixă a cuiva care crede că suferă de o boală pe care în realitate nu o are. [Var.: ipocondríe s. f.] – Din fr. hypocondrie. DOOM
ipohondríe s. f., art. ipohondría, g.-d. art. ipohondríei; pl. ipohondríi, art. ipohondríile
ipohondric
IPOHÓNDRIC, -Ă, ipohondrici, -ce, adj. Referitor la ipohondrie; ipohondru. – După fr. hypocondriaque.
ipohondrica
IPOHÓNDRIC, -Ă, ipohondrici, -ce, adj. Referitor la ipohondrie; ipohondru. – După fr. hypocondriaque.
ipohondrice
IPOHÓNDRIC, -Ă, ipohondrici, -ce, adj. Referitor la ipohondrie; ipohondru. – După fr. hypocondriaque.
ipohondricei
IPOHÓNDRIC, -Ă, ipohondrici, -ce, adj. Referitor la ipohondrie; ipohondru. – După fr. hypocondriaque.
ipohondricele
IPOHÓNDRIC, -Ă, ipohondrici, -ce, adj. Referitor la ipohondrie; ipohondru. – După fr. hypocondriaque.
ipohondricelor
IPOHÓNDRIC, -Ă, ipohondrici, -ce, adj. Referitor la ipohondrie; ipohondru. – După fr. hypocondriaque.
ipohondrici
IPOHÓNDRIC, -Ă, ipohondrici, -ce, adj. Referitor la ipohondrie; ipohondru. – După fr. hypocondriaque.
ipohondricii
IPOHÓNDRIC, -Ă, ipohondrici, -ce, adj. Referitor la ipohondrie; ipohondru. – După fr. hypocondriaque.
ipohondricilor
IPOHÓNDRIC, -Ă, ipohondrici, -ce, adj. Referitor la ipohondrie; ipohondru. – După fr. hypocondriaque.
ipohondricul
IPOHÓNDRIC, -Ă, ipohondrici, -ce, adj. Referitor la ipohondrie; ipohondru. – După fr. hypocondriaque.
ipohondricului
IPOHÓNDRIC, -Ă, ipohondrici, -ce, adj. Referitor la ipohondrie; ipohondru. – După fr. hypocondriaque.
ipohondrie
IPOHONDRÍE, ipohondrii, s. f. Stare psihică morbidă, caracterizată prin neliniște continuă, teamă și preocupare obsesivă de starea sănătății proprii; idee fixă a cuiva care crede că suferă de o boală pe care în realitate nu o are. [Var.: ipocondríe s. f.] – Din fr. hypocondrie. DOOM
ipohondríe s. f., art. ipohondría, g.-d. art. ipohondríei; pl. ipohondríi, art. ipohondríile
ipohondriei
IPOHONDRÍE, ipohondrii, s. f. Stare psihică morbidă, caracterizată prin neliniște continuă, teamă și preocupare obsesivă de starea sănătății proprii; idee fixă a cuiva care crede că suferă de o boală pe care în realitate nu o are. [Var.: ipocondríe s. f.] – Din fr. hypocondrie. DOOM
ipohondríe s. f., art. ipohondría, g.-d. art. ipohondríei; pl. ipohondríi, art. ipohondríile
ipohondrii
IPOHONDRÍE, ipohondrii, s. f. Stare psihică morbidă, caracterizată prin neliniște continuă, teamă și preocupare obsesivă de starea sănătății proprii; idee fixă a cuiva care crede că suferă de o boală pe care în realitate nu o are. [Var.: ipocondríe s. f.] – Din fr. hypocondrie. DOOM
ipohondríe s. f., art. ipohondría, g.-d. art. ipohondríei; pl. ipohondríi, art. ipohondríile
ipohondrii
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondrii
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondriile
IPOHONDRÍE, ipohondrii, s. f. Stare psihică morbidă, caracterizată prin neliniște continuă, teamă și preocupare obsesivă de starea sănătății proprii; idee fixă a cuiva care crede că suferă de o boală pe care în realitate nu o are. [Var.: ipocondríe s. f.] – Din fr. hypocondrie. DOOM
ipohondríe s. f., art. ipohondría, g.-d. art. ipohondríei; pl. ipohondríi, art. ipohondríile
ipohondriilor
IPOHONDRÍE, ipohondrii, s. f. Stare psihică morbidă, caracterizată prin neliniște continuă, teamă și preocupare obsesivă de starea sănătății proprii; idee fixă a cuiva care crede că suferă de o boală pe care în realitate nu o are. [Var.: ipocondríe s. f.] – Din fr. hypocondrie. DOOM
ipohondríe s. f., art. ipohondría, g.-d. art. ipohondríei; pl. ipohondríi, art. ipohondríile
ipohondrilor
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondrilor
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondru
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondru
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondrul
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondrul
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondrului
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipohondrului
IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre. DOOM
ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre
ipolipsis
ipolípsis (ipolípsisuri), s. n. – Considerație, stimă, apreciere. Ngr. ὑπόληψις (DAR; Gáldi 201). Sec. XVIII, înv.
ipomoea
BATÁT, batați, s. m. Plantă perenă din țările calde, cu tulpina lungă, târâtoare, cu frunze mari, cu flori albe sau roz, cultivată pentru tuberculele sale comestibile bogate în amidon, vitamine și zahăr, cartof dulce (Ipomoea batatas); p. restr. tuberculul acestei plante. – Din rus. batat. Cf. sp., port., it. batata.
ipopsie
ipopsíe (ipopsíi), s. f. – Bănuială, îndoială. – Mr. ipupsie. Gr. ὑποψία (DAR). Sec. XVIII, înv. – Der. ipopt, adj. (suspect), din gr. ὔποπτος.
ipopsifiu
ipopsífiu (-ii), s. m. – Episcop propus. Gr. ὑποψήφιος „candidat” (DAR). Sec. XVI, înv. – Der. ipopsifia, vb. (a propune).
ipostas
IPOSTÁZĂ, ipostaze, s. f. Stare, situație în care se găsește cineva sau ceva; aspect, înfățișare, chip. [Var.: (înv.) ipostás s. n.] – Din fr. hypostase. DOOM
!ipostáză (-pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. ipostázei; pl. ipostáze
ipostaza
IPOSTÁZĂ, ipostaze, s. f. Stare, situație în care se găsește cineva sau ceva; aspect, înfățișare, chip. [Var.: (înv.) ipostás s. n.] – Din fr. hypostase. DOOM
!ipostáză (-pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. ipostázei; pl. ipostáze
ipostaze
IPOSTÁZĂ, ipostaze, s. f. Stare, situație în care se găsește cineva sau ceva; aspect, înfățișare, chip. [Var.: (înv.) ipostás s. n.] – Din fr. hypostase. DOOM
!ipostáză (-pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. ipostázei; pl. ipostáze
ipostazei
IPOSTÁZĂ, ipostaze, s. f. Stare, situație în care se găsește cineva sau ceva; aspect, înfățișare, chip. [Var.: (înv.) ipostás s. n.] – Din fr. hypostase. DOOM
!ipostáză (-pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. ipostázei; pl. ipostáze
ipostazele
IPOSTÁZĂ, ipostaze, s. f. Stare, situație în care se găsește cineva sau ceva; aspect, înfățișare, chip. [Var.: (înv.) ipostás s. n.] – Din fr. hypostase. DOOM
!ipostáză (-pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. ipostázei; pl. ipostáze
ipostazelor
IPOSTÁZĂ, ipostaze, s. f. Stare, situație în care se găsește cineva sau ceva; aspect, înfățișare, chip. [Var.: (înv.) ipostás s. n.] – Din fr. hypostase. DOOM
!ipostáză (-pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. ipostázei; pl. ipostáze
ipostazia
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziai
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziam
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziară
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziarăm
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziarăți
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziase
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziasem
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziaseră
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziaserăm
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziaserăți
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziaseși
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziaseți
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziat
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziat
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziau
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziază
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziași
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziați
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostazie
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziem
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziere
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziere
IPOSTAZIÉRE, ipostazieri, s. f. Transformare (eronată) pe plan mintal a unei relații, a unei însușiri sau a unei noțiuni într-o realitate de sine stătătoare. [Pr.: -zi-e-] – Din ipostază. DOOM
!ipostaziére (-pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. ipostaziérii; pl. ipostaziéri
ipostazierea
IPOSTAZIÉRE, ipostazieri, s. f. Transformare (eronată) pe plan mintal a unei relații, a unei însușiri sau a unei noțiuni într-o realitate de sine stătătoare. [Pr.: -zi-e-] – Din ipostază. DOOM
!ipostaziére (-pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. ipostaziérii; pl. ipostaziéri
ipostazieri
IPOSTAZIÉRE, ipostazieri, s. f. Transformare (eronată) pe plan mintal a unei relații, a unei însușiri sau a unei noțiuni într-o realitate de sine stătătoare. [Pr.: -zi-e-] – Din ipostază. DOOM
!ipostaziére (-pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. ipostaziérii; pl. ipostaziéri
ipostazierii
IPOSTAZIÉRE, ipostazieri, s. f. Transformare (eronată) pe plan mintal a unei relații, a unei însușiri sau a unei noțiuni într-o realitate de sine stătătoare. [Pr.: -zi-e-] – Din ipostază. DOOM
!ipostaziére (-pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. ipostaziérii; pl. ipostaziéri
ipostazierile
IPOSTAZIÉRE, ipostazieri, s. f. Transformare (eronată) pe plan mintal a unei relații, a unei însușiri sau a unei noțiuni într-o realitate de sine stătătoare. [Pr.: -zi-e-] – Din ipostază. DOOM
!ipostaziére (-pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. ipostaziérii; pl. ipostaziéri
ipostazierilor
IPOSTAZIÉRE, ipostazieri, s. f. Transformare (eronată) pe plan mintal a unei relații, a unei însușiri sau a unei noțiuni într-o realitate de sine stătătoare. [Pr.: -zi-e-] – Din ipostază. DOOM
!ipostaziére (-pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. ipostaziérii; pl. ipostaziéri
ipostaziez
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostazieze
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziezi
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipostaziind
IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].
ipoteca
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipoteca
IPOTÉCĂ, ipoteci, s. f. Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție de la debitor, în cazul când acesta nu își plătește în termen datoria. – Din fr. hypothèque. DOOM
ipotécă s. f., g.-d. art. ipotécii; pl. ipotéci
ipotecai
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecam
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecar
IPOTECÁR, -Ă, ipotecari, -e, adj. 1. (Despre o creanță, un creditor) Care are drept de ipotecă, garantat printr-o ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. – Din fr. hypothécaire. DOOM
ipotecár adj. m., pl. ipotecári; f. ipotecáră, pl. ipotecáre
ipotecara
IPOTECÁR, -Ă, ipotecari, -e, adj. 1. (Despre o creanță, un creditor) Care are drept de ipotecă, garantat printr-o ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. – Din fr. hypothécaire. DOOM
ipotecár adj. m., pl. ipotecári; f. ipotecáră, pl. ipotecáre
ipotecare
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecare
IPOTECÁR, -Ă, ipotecari, -e, adj. 1. (Despre o creanță, un creditor) Care are drept de ipotecă, garantat printr-o ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. – Din fr. hypothécaire. DOOM
ipotecár adj. m., pl. ipotecári; f. ipotecáră, pl. ipotecáre
ipotecare
IPOTECÁRE, ipotecări, s. f. Acțiunea de a ipoteca și rezultatul ei. – V. ipoteca. DOOM
ipotecáre s. f., g.-d. art. ipotecắrii; pl. ipotecắri
ipotecarea
IPOTECÁRE, ipotecări, s. f. Acțiunea de a ipoteca și rezultatul ei. – V. ipoteca. DOOM
ipotecáre s. f., g.-d. art. ipotecắrii; pl. ipotecắri
ipotecarei
IPOTECÁR, -Ă, ipotecari, -e, adj. 1. (Despre o creanță, un creditor) Care are drept de ipotecă, garantat printr-o ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. – Din fr. hypothécaire. DOOM
ipotecár adj. m., pl. ipotecári; f. ipotecáră, pl. ipotecáre
ipotecarele
IPOTECÁR, -Ă, ipotecari, -e, adj. 1. (Despre o creanță, un creditor) Care are drept de ipotecă, garantat printr-o ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. – Din fr. hypothécaire. DOOM
ipotecár adj. m., pl. ipotecári; f. ipotecáră, pl. ipotecáre
ipotecarelor
IPOTECÁR, -Ă, ipotecari, -e, adj. 1. (Despre o creanță, un creditor) Care are drept de ipotecă, garantat printr-o ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. – Din fr. hypothécaire. DOOM
ipotecár adj. m., pl. ipotecári; f. ipotecáră, pl. ipotecáre
ipotecari
IPOTECÁR, -Ă, ipotecari, -e, adj. 1. (Despre o creanță, un creditor) Care are drept de ipotecă, garantat printr-o ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. – Din fr. hypothécaire. DOOM
ipotecár adj. m., pl. ipotecári; f. ipotecáră, pl. ipotecáre
ipotecarii
IPOTECÁR, -Ă, ipotecari, -e, adj. 1. (Despre o creanță, un creditor) Care are drept de ipotecă, garantat printr-o ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. – Din fr. hypothécaire. DOOM
ipotecár adj. m., pl. ipotecári; f. ipotecáră, pl. ipotecáre
ipotecarilor
IPOTECÁR, -Ă, ipotecari, -e, adj. 1. (Despre o creanță, un creditor) Care are drept de ipotecă, garantat printr-o ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. – Din fr. hypothécaire. DOOM
ipotecár adj. m., pl. ipotecári; f. ipotecáră, pl. ipotecáre
ipotecarul
IPOTECÁR, -Ă, ipotecari, -e, adj. 1. (Despre o creanță, un creditor) Care are drept de ipotecă, garantat printr-o ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. – Din fr. hypothécaire. DOOM
ipotecár adj. m., pl. ipotecári; f. ipotecáră, pl. ipotecáre
ipotecarului
IPOTECÁR, -Ă, ipotecari, -e, adj. 1. (Despre o creanță, un creditor) Care are drept de ipotecă, garantat printr-o ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. – Din fr. hypothécaire. DOOM
ipotecár adj. m., pl. ipotecári; f. ipotecáră, pl. ipotecáre
ipotecară
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecarăm
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecarăți
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecase
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecasem
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecaseră
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecaserăm
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecaserăți
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecaseși
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecaseți
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecat
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecat
IPOTECÁT, -Ă, ipotecați, -te, adj. (Despre un bun imobil) Grevat de o ipotecă. – V. ipoteca.
ipotecata
IPOTECÁT, -Ă, ipotecați, -te, adj. (Despre un bun imobil) Grevat de o ipotecă. – V. ipoteca.
ipotecate
IPOTECÁT, -Ă, ipotecați, -te, adj. (Despre un bun imobil) Grevat de o ipotecă. – V. ipoteca.
ipotecatei
IPOTECÁT, -Ă, ipotecați, -te, adj. (Despre un bun imobil) Grevat de o ipotecă. – V. ipoteca.
ipotecatele
IPOTECÁT, -Ă, ipotecați, -te, adj. (Despre un bun imobil) Grevat de o ipotecă. – V. ipoteca.
ipotecatelor
IPOTECÁT, -Ă, ipotecați, -te, adj. (Despre un bun imobil) Grevat de o ipotecă. – V. ipoteca.
ipotecatul
IPOTECÁT, -Ă, ipotecați, -te, adj. (Despre un bun imobil) Grevat de o ipotecă. – V. ipoteca.
ipotecatului
IPOTECÁT, -Ă, ipotecați, -te, adj. (Despre un bun imobil) Grevat de o ipotecă. – V. ipoteca.
ipotecau
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecași
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecați
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecați
IPOTECÁT, -Ă, ipotecați, -te, adj. (Despre un bun imobil) Grevat de o ipotecă. – V. ipoteca.
ipotecații
IPOTECÁT, -Ă, ipotecați, -te, adj. (Despre un bun imobil) Grevat de o ipotecă. – V. ipoteca.
ipotecaților
IPOTECÁT, -Ă, ipotecați, -te, adj. (Despre un bun imobil) Grevat de o ipotecă. – V. ipoteca.
ipotechează
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotechez
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecheze
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotechezi
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipoteci
IPOTÉCĂ, ipoteci, s. f. Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție de la debitor, în cazul când acesta nu își plătește în termen datoria. – Din fr. hypothèque. DOOM
ipotécă s. f., g.-d. art. ipotécii; pl. ipotéci
ipotecii
IPOTÉCĂ, ipoteci, s. f. Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție de la debitor, în cazul când acesta nu își plătește în termen datoria. – Din fr. hypothèque. DOOM
ipotécă s. f., g.-d. art. ipotécii; pl. ipotéci
ipotecile
IPOTÉCĂ, ipoteci, s. f. Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție de la debitor, în cazul când acesta nu își plătește în termen datoria. – Din fr. hypothèque. DOOM
ipotécă s. f., g.-d. art. ipotécii; pl. ipotéci
ipotecilor
IPOTÉCĂ, ipoteci, s. f. Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție de la debitor, în cazul când acesta nu își plătește în termen datoria. – Din fr. hypothèque. DOOM
ipotécă s. f., g.-d. art. ipotécii; pl. ipotéci
ipotecând
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecînd
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer. DOOM
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecări
IPOTECÁRE, ipotecări, s. f. Acțiunea de a ipoteca și rezultatul ei. – V. ipoteca. DOOM
ipotecáre s. f., g.-d. art. ipotecắrii; pl. ipotecắri
ipotecării
IPOTECÁRE, ipotecări, s. f. Acțiunea de a ipoteca și rezultatul ei. – V. ipoteca. DOOM
ipotecáre s. f., g.-d. art. ipotecắrii; pl. ipotecắri
ipotecările
IPOTECÁRE, ipotecări, s. f. Acțiunea de a ipoteca și rezultatul ei. – V. ipoteca. DOOM
ipotecáre s. f., g.-d. art. ipotecắrii; pl. ipotecắri
ipotecărilor
IPOTECÁRE, ipotecări, s. f. Acțiunea de a ipoteca și rezultatul ei. – V. ipoteca. DOOM
ipotecáre s. f., g.-d. art. ipotecắrii; pl. ipotecắri
ipotenuza
IPOTENÚZĂ, ipotenuze, s. f. Latură care se opune unghiului drept într-un triunghi dreptunghic. – Din fr. hypoténuse. DOOM
ipotenúză s. f., g.-d. art. ipotenúzei; pl. ipotenúze
ipotenuze
IPOTENÚZĂ, ipotenuze, s. f. Latură care se opune unghiului drept într-un triunghi dreptunghic. – Din fr. hypoténuse. DOOM
ipotenúză s. f., g.-d. art. ipotenúzei; pl. ipotenúze
ipotenuzei
IPOTENÚZĂ, ipotenuze, s. f. Latură care se opune unghiului drept într-un triunghi dreptunghic. – Din fr. hypoténuse. DOOM
ipotenúză s. f., g.-d. art. ipotenúzei; pl. ipotenúze
ipotenuzele
IPOTENÚZĂ, ipotenuze, s. f. Latură care se opune unghiului drept într-un triunghi dreptunghic. – Din fr. hypoténuse. DOOM
ipotenúză s. f., g.-d. art. ipotenúzei; pl. ipotenúze
ipotenuzelor
IPOTENÚZĂ, ipotenuze, s. f. Latură care se opune unghiului drept într-un triunghi dreptunghic. – Din fr. hypoténuse. DOOM
ipotenúză s. f., g.-d. art. ipotenúzei; pl. ipotenúze
ipotetic
IPOTÉTIC, -Ă, ipotetici, -ce, adj. Bazat pe o ipoteză; prezumtiv, presupus; nesigur. – Din fr. hypothétique. DOOM
ipotétic adj. m., pl. ipotétici; f. ipotétică, pl. ipotétice
ipotetica
IPOTÉTIC, -Ă, ipotetici, -ce, adj. Bazat pe o ipoteză; prezumtiv, presupus; nesigur. – Din fr. hypothétique. DOOM
ipotétic adj. m., pl. ipotétici; f. ipotétică, pl. ipotétice
ipotetice
IPOTÉTIC, -Ă, ipotetici, -ce, adj. Bazat pe o ipoteză; prezumtiv, presupus; nesigur. – Din fr. hypothétique. DOOM
ipotétic adj. m., pl. ipotétici; f. ipotétică, pl. ipotétice
ipoteticei
IPOTÉTIC, -Ă, ipotetici, -ce, adj. Bazat pe o ipoteză; prezumtiv, presupus; nesigur. – Din fr. hypothétique. DOOM
ipotétic adj. m., pl. ipotétici; f. ipotétică, pl. ipotétice
ipoteticele
IPOTÉTIC, -Ă, ipotetici, -ce, adj. Bazat pe o ipoteză; prezumtiv, presupus; nesigur. – Din fr. hypothétique. DOOM
ipotétic adj. m., pl. ipotétici; f. ipotétică, pl. ipotétice
ipoteticelor
IPOTÉTIC, -Ă, ipotetici, -ce, adj. Bazat pe o ipoteză; prezumtiv, presupus; nesigur. – Din fr. hypothétique. DOOM
ipotétic adj. m., pl. ipotétici; f. ipotétică, pl. ipotétice
ipotetici
IPOTÉTIC, -Ă, ipotetici, -ce, adj. Bazat pe o ipoteză; prezumtiv, presupus; nesigur. – Din fr. hypothétique. DOOM
ipotétic adj. m., pl. ipotétici; f. ipotétică, pl. ipotétice
ipoteticii
IPOTÉTIC, -Ă, ipotetici, -ce, adj. Bazat pe o ipoteză; prezumtiv, presupus; nesigur. – Din fr. hypothétique. DOOM
ipotétic adj. m., pl. ipotétici; f. ipotétică, pl. ipotétice
ipoteticilor
IPOTÉTIC, -Ă, ipotetici, -ce, adj. Bazat pe o ipoteză; prezumtiv, presupus; nesigur. – Din fr. hypothétique. DOOM
ipotétic adj. m., pl. ipotétici; f. ipotétică, pl. ipotétice
ipoteticul
IPOTÉTIC, -Ă, ipotetici, -ce, adj. Bazat pe o ipoteză; prezumtiv, presupus; nesigur. – Din fr. hypothétique. DOOM
ipotétic adj. m., pl. ipotétici; f. ipotétică, pl. ipotétice
ipoteticului
IPOTÉTIC, -Ă, ipotetici, -ce, adj. Bazat pe o ipoteză; prezumtiv, presupus; nesigur. – Din fr. hypothétique. DOOM
ipotétic adj. m., pl. ipotétici; f. ipotétică, pl. ipotétice
ipoteza
IPOTÉZĂ, ipoteze, s. f. Presupunere, enunțată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legături între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esența fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuiției, impresiei etc. ♦ (Mat.) Ansamblul proprietăților date într-o demonstrație și cu ajutorul cărora se obțin noi propoziții. – Din fr. hypothèse. DOOM
ipotéză s. f., g.-d. art. ipotézei; pl. ipotéze
ipoteze
IPOTÉZĂ, ipoteze, s. f. Presupunere, enunțată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legături între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esența fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuiției, impresiei etc. ♦ (Mat.) Ansamblul proprietăților date într-o demonstrație și cu ajutorul cărora se obțin noi propoziții. – Din fr. hypothèse. DOOM
ipotéză s. f., g.-d. art. ipotézei; pl. ipotéze
ipotezei
IPOTÉZĂ, ipoteze, s. f. Presupunere, enunțată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legături între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esența fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuiției, impresiei etc. ♦ (Mat.) Ansamblul proprietăților date într-o demonstrație și cu ajutorul cărora se obțin noi propoziții. – Din fr. hypothèse. DOOM
ipotéză s. f., g.-d. art. ipotézei; pl. ipotéze
ipotezele
IPOTÉZĂ, ipoteze, s. f. Presupunere, enunțată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legături între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esența fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuiției, impresiei etc. ♦ (Mat.) Ansamblul proprietăților date într-o demonstrație și cu ajutorul cărora se obțin noi propoziții. – Din fr. hypothèse. DOOM
ipotéză s. f., g.-d. art. ipotézei; pl. ipotéze
ipotezelor
IPOTÉZĂ, ipoteze, s. f. Presupunere, enunțată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legături între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esența fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuiției, impresiei etc. ♦ (Mat.) Ansamblul proprietăților date într-o demonstrație și cu ajutorul cărora se obțin noi propoziții. – Din fr. hypothèse. DOOM
ipotéză s. f., g.-d. art. ipotézei; pl. ipotéze
ipotipoză
HIPOTIPÓZĂ, hipotipoze, s. f. Figură de stil care sugerează prin intermediul epitetelor și al comparației imagini vizuale foarte vii. [Var.: ipotipoză s. f.] – Din fr. hypotypose.
iproci
iprocí adv. – Și așa mai departe, etcetera. Sl. i proče (sec. XVII, înv.). Slavism cultural.
ipsilon
ÍPSILON, ipsilon, s. m. Numele celei de a douăzecea litere a alfabetului grecesc (și neogrec), corespunzând sunetului „i”. – Din ngr. ipsilon. DOOM
*ípsilon (literă grecească) s. m., pl. ípsilon; υ, Υ
ipso
IPSO- v. hipso-.
ipsocrom
HIPSOCRÓM, -Ă, hipsocromi, -e, adj. (Med.; despre anemie) În care scade cantitatea de hemoglobină. – Din fr. hypsochrome.
ipsocromie
HIPSOCROMÍE s. f. 1. (Med.) Diminuare a pigmentației pielii. 2. Proces de deschidere a culorii ca rezultat al modificării structurii unei substanțe prin introducerea unui substituent în molecula corpului colorant. [Var.: ipsocromíe s. f.] – Din fr. hypsochromie. DOOM
hipsocromíe (-so-cro-) s. f., art. hipsocromía, g.-d. hipsocromíi, art. hipsocromíei
ipsofoane
IPSOFÓN, ipsofoane, s. n. Dispozitiv bazat pe înregistrarea și redarea magnetică a vocii, care primește și înregistrează mesajele telefonice în absența abonatului. – Din germ. Ipsophon. DOOM
ipsofón s. n., pl. ipsofoáne
ipsofoanele
IPSOFÓN, ipsofoane, s. n. Dispozitiv bazat pe înregistrarea și redarea magnetică a vocii, care primește și înregistrează mesajele telefonice în absența abonatului. – Din germ. Ipsophon. DOOM
ipsofón s. n., pl. ipsofoáne
ipsofoanelor
IPSOFÓN, ipsofoane, s. n. Dispozitiv bazat pe înregistrarea și redarea magnetică a vocii, care primește și înregistrează mesajele telefonice în absența abonatului. – Din germ. Ipsophon. DOOM
ipsofón s. n., pl. ipsofoáne
ipsofon
IPSOFÓN, ipsofoane, s. n. Dispozitiv bazat pe înregistrarea și redarea magnetică a vocii, care primește și înregistrează mesajele telefonice în absența abonatului. – Din germ. Ipsophon. DOOM
ipsofón s. n., pl. ipsofoáne
ipsofonul
IPSOFÓN, ipsofoane, s. n. Dispozitiv bazat pe înregistrarea și redarea magnetică a vocii, care primește și înregistrează mesajele telefonice în absența abonatului. – Din germ. Ipsophon. DOOM
ipsofón s. n., pl. ipsofoáne
ipsofonului
IPSOFÓN, ipsofoane, s. n. Dispozitiv bazat pe înregistrarea și redarea magnetică a vocii, care primește și înregistrează mesajele telefonice în absența abonatului. – Din germ. Ipsophon. DOOM
ipsofón s. n., pl. ipsofoáne
ipsometrie
HIPSOMETRÍE s. f. Ramură a geodeziei care se ocupă cu măsurarea și analiza altitudinilor reliefului continental și oceanic. – Din fr. hypsométrie. DOOM
hipsometríe (-me-tri-) s. f., art. hipsometría, g.-d. hipsometríi, art. hipsometríei
ipsos
ÍPSOS s. n. Praf alb obținut prin deshidratarea totală sau parțială a ghipsului măcinat și încălzit în fierbătoare speciale, folosit ca liant. – Din ngr. ghípsos. DOOM
ípsos s. n.
ipsosul
ÍPSOS s. n. Praf alb obținut prin deshidratarea totală sau parțială a ghipsului măcinat și încălzit în fierbătoare speciale, folosit ca liant. – Din ngr. ghípsos. DOOM
ípsos s. n.
ipsosului
ÍPSOS s. n. Praf alb obținut prin deshidratarea totală sau parțială a ghipsului măcinat și încălzit în fierbătoare speciale, folosit ca liant. – Din ngr. ghípsos. DOOM
ípsos s. n.