io
EU, pron. pers. 1, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.; Psih.) Nucleu al personalității; (la Freud) instanța conștientă a psihicului care echilibrează forțele cărora le este supus individul; totalitatea impulsurilor instinctive și a relațiilor cu lumea exterioară. [Pr.: (I) ieu. – (I) Dat. mie, îmi, mi; acuz. mine, mă, m-. – Var.: (pop., I) io pron. pers. 1 sg.] – (I) Lat. ego, mihi, me, (II) calc după fr. [le] moi, germ. [das] Ich.
ioanit
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioanit
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioanita
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioanita
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioanite
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioanite
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioanitei
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioanitei
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioanitele
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioanitele
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioanitelor
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioanitelor
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioanitul
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioanitul
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioanitului
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioanitului
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioaniți
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioaniți
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioaniții
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioaniții
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioaniților
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
ioaniților
IOANÍT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite. DOOM
ioanít (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaníți; adj. f. ioanítă, pl. ioaníte
iobag
IOBÁG, iobagi, s. m. Țăran dependent de stăpânul feudal; șerb, rumân, vecin. – Din magh. jobbágy. DOOM
iobág s. m., pl. iobági
iobagi
IOBÁG, iobagi, s. m. Țăran dependent de stăpânul feudal; șerb, rumân, vecin. – Din magh. jobbágy. DOOM
iobág s. m., pl. iobági
iobagii
IOBÁG, iobagi, s. m. Țăran dependent de stăpânul feudal; șerb, rumân, vecin. – Din magh. jobbágy. DOOM
iobág s. m., pl. iobági
iobagilor
IOBÁG, iobagi, s. m. Țăran dependent de stăpânul feudal; șerb, rumân, vecin. – Din magh. jobbágy. DOOM
iobág s. m., pl. iobági
iobagul
IOBÁG, iobagi, s. m. Țăran dependent de stăpânul feudal; șerb, rumân, vecin. – Din magh. jobbágy. DOOM
iobág s. m., pl. iobági
iobagului
IOBÁG, iobagi, s. m. Țăran dependent de stăpânul feudal; șerb, rumân, vecin. – Din magh. jobbágy. DOOM
iobág s. m., pl. iobági
iobăgea
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgeai
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgeam
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgească
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgeau
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgeați
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgesc
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgește
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgești
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgi
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgia
IOBĂGÍE s. f. Instituție specifică feudalismului, caracterizată prin dependența personală a țăranului față de stăpânul feudal, căruia îi presta redevențe în muncă, în natură ori în bani; șerbie, rumânie, vecinătate. – Iobag + suf. -ie. DOOM
iobăgíe s. f., art. iobăgía, g.-d. iobăgíi, art. iobăgíei
iobăgie
IOBĂGÍE s. f. Instituție specifică feudalismului, caracterizată prin dependența personală a țăranului față de stăpânul feudal, căruia îi presta redevențe în muncă, în natură ori în bani; șerbie, rumânie, vecinătate. – Iobag + suf. -ie. DOOM
iobăgíe s. f., art. iobăgía, g.-d. iobăgíi, art. iobăgíei
iobăgiei
IOBĂGÍE s. f. Instituție specifică feudalismului, caracterizată prin dependența personală a țăranului față de stăpânul feudal, căruia îi presta redevențe în muncă, în natură ori în bani; șerbie, rumânie, vecinătate. – Iobag + suf. -ie. DOOM
iobăgíe s. f., art. iobăgía, g.-d. iobăgíi, art. iobăgíei
iobăgii
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgii
IOBĂGÍE s. f. Instituție specifică feudalismului, caracterizată prin dependența personală a țăranului față de stăpânul feudal, căruia îi presta redevențe în muncă, în natură ori în bani; șerbie, rumânie, vecinătate. – Iobag + suf. -ie. DOOM
iobăgíe s. f., art. iobăgía, g.-d. iobăgíi, art. iobăgíei
iobăgim
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgime
IOBĂGÍME s. f. Totalitatea iobagilor; mulțime de iobagi. – Iobag + suf. -ime. DOOM
iobăgíme s. f., g.-d. art. iobăgímii
iobăgimea
IOBĂGÍME s. f. Totalitatea iobagilor; mulțime de iobagi. – Iobag + suf. -ime. DOOM
iobăgíme s. f., g.-d. art. iobăgímii
iobăgimi
IOBĂGÍME s. f. Totalitatea iobagilor; mulțime de iobagi. – Iobag + suf. -ime. DOOM
iobăgíme s. f., g.-d. art. iobăgímii
iobăgimii
IOBĂGÍME s. f. Totalitatea iobagilor; mulțime de iobagi. – Iobag + suf. -ime. DOOM
iobăgíme s. f., g.-d. art. iobăgímii
iobăgind
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgire
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgire
IOBĂGÍRE s. f. Acțiunea de a iobăgi și rezultatul ei; fel de a munci al omului aflat în stare de iobag. – V. iobăgi. DOOM
iobăgíre s. f., g.-d. art. iobăgírii
iobăgirea
IOBĂGÍRE s. f. Acțiunea de a iobăgi și rezultatul ei; fel de a munci al omului aflat în stare de iobag. – V. iobăgi. DOOM
iobăgíre s. f., g.-d. art. iobăgírii
iobăgiri
IOBĂGÍRE s. f. Acțiunea de a iobăgi și rezultatul ei; fel de a munci al omului aflat în stare de iobag. – V. iobăgi. DOOM
iobăgíre s. f., g.-d. art. iobăgírii
iobăgirii
IOBĂGÍRE s. f. Acțiunea de a iobăgi și rezultatul ei; fel de a munci al omului aflat în stare de iobag. – V. iobăgi. DOOM
iobăgíre s. f., g.-d. art. iobăgírii
iobăgirile
IOBĂGÍRE s. f. Acțiunea de a iobăgi și rezultatul ei; fel de a munci al omului aflat în stare de iobag. – V. iobăgi. DOOM
iobăgíre s. f., g.-d. art. iobăgírii
iobăgirilor
IOBĂGÍRE s. f. Acțiunea de a iobăgi și rezultatul ei; fel de a munci al omului aflat în stare de iobag. – V. iobăgi. DOOM
iobăgíre s. f., g.-d. art. iobăgírii
iobăgiră
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgirăm
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgirăți
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgise
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgisem
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgiseră
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgiserăm
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgiserăți
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgiseși
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgiseți
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgit
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgiși
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
iobăgița
IOBĂGÍȚĂ, iobăgițe, s. f. (Înv.) Soție sau fiică de iobag. – Iobag + suf. -iță. DOOM
iobăgíță (înv.) s. f., g.-d. art. iobăgíței; pl. iobăgíțe
iobăgițe
IOBĂGÍȚĂ, iobăgițe, s. f. (Înv.) Soție sau fiică de iobag. – Iobag + suf. -iță. DOOM
iobăgíță (înv.) s. f., g.-d. art. iobăgíței; pl. iobăgíțe
iobăgiței
IOBĂGÍȚĂ, iobăgițe, s. f. (Înv.) Soție sau fiică de iobag. – Iobag + suf. -iță. DOOM
iobăgíță (înv.) s. f., g.-d. art. iobăgíței; pl. iobăgíțe
iobăgițele
IOBĂGÍȚĂ, iobăgițe, s. f. (Înv.) Soție sau fiică de iobag. – Iobag + suf. -iță. DOOM
iobăgíță (înv.) s. f., g.-d. art. iobăgíței; pl. iobăgíțe
iobăgițelor
IOBĂGÍȚĂ, iobăgițe, s. f. (Înv.) Soție sau fiică de iobag. – Iobag + suf. -iță. DOOM
iobăgíță (înv.) s. f., g.-d. art. iobăgíței; pl. iobăgíțe
iobăgiți
IOBĂGÍ, iobăgesc, vb. IV. Intranz. A face muncă de iobag, a trăi în stare de iobag. – Din iobag. DOOM
iobăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iobăgésc, imperf. 3 sg. iobăgeá; conj. prez. 3 să iobăgeáscă
ioc
IOC adv. (Pop. și fam.) Nu; nimic; defel; câtuși de puțin. – Din tc. yok. DOOM
ioc adv.
iocasta
Iocasta (sau Epicaste), soția lui Laius, regele cetății Thebae, și mama lui Oedipus. După moartea soțului ei, s-a căsătorit cu Oedipus (v. Oedipus), fără să știe că e propriul său fiu, apoi, cînd a aflat, s-a spînzurat.
iod
IOD1 s. n. Element chimic solid cu aspect de cristale lamelare, negre-cenușii, cu luciu metalic și miros pătrunzător, foarte volatil, ușor solubil în alcool, utilizat în medicină. ◊ Tinctură de iod = soluție de iod în alcool, folosită la dezinfectarea rănilor. – Din fr. iode. DOOM
iod (element chimic) s. n.; simb. I
iod
IOD2 s. n. (Fon.; rar) Iot. – Din fr. yod.
iodat
IODÁT, iodați, s. m. Sare a acidului iodic. – Din fr. iodate. DOOM
iodát (io-) s. m., pl. iodáți
iodatul
IODÁT, iodați, s. m. Sare a acidului iodic. – Din fr. iodate. DOOM
iodát (io-) s. m., pl. iodáți
iodatului
IODÁT, iodați, s. m. Sare a acidului iodic. – Din fr. iodate. DOOM
iodát (io-) s. m., pl. iodáți
iodați
IODÁT, iodați, s. m. Sare a acidului iodic. – Din fr. iodate. DOOM
iodát (io-) s. m., pl. iodáți
iodații
IODÁT, iodați, s. m. Sare a acidului iodic. – Din fr. iodate. DOOM
iodát (io-) s. m., pl. iodáți
iodaților
IODÁT, iodați, s. m. Sare a acidului iodic. – Din fr. iodate. DOOM
iodát (io-) s. m., pl. iodáți
iodemia
IODEMÍE, iodemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a iodului în sânge; cantitate de iod prezentă în sânge. – Din fr. iodémie.
iodemie
IODEMÍE, iodemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a iodului în sânge; cantitate de iod prezentă în sânge. – Din fr. iodémie.
iodemiei
IODEMÍE, iodemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a iodului în sânge; cantitate de iod prezentă în sânge. – Din fr. iodémie.
iodemii
IODEMÍE, iodemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a iodului în sânge; cantitate de iod prezentă în sânge. – Din fr. iodémie.
iodemiile
IODEMÍE, iodemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a iodului în sânge; cantitate de iod prezentă în sânge. – Din fr. iodémie.
iodemiilor
IODEMÍE, iodemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a iodului în sânge; cantitate de iod prezentă în sânge. – Din fr. iodémie.
iodhidric
IODHÍDRIC, iodhidrici, adj. (În sintagma) Acid iodhidric = acid rezultat din combinarea iodului cu hidrogenul. – Din fr. iodhydrique. DOOM
iodhídric (iod-hi-dric) adj. m.
iodhidrici
IODHÍDRIC, iodhidrici, adj. (În sintagma) Acid iodhidric = acid rezultat din combinarea iodului cu hidrogenul. – Din fr. iodhydrique. DOOM
iodhídric (iod-hi-dric) adj. m.
iodhidricii
IODHÍDRIC, iodhidrici, adj. (În sintagma) Acid iodhidric = acid rezultat din combinarea iodului cu hidrogenul. – Din fr. iodhydrique. DOOM
iodhídric (iod-hi-dric) adj. m.
iodhidricilor
IODHÍDRIC, iodhidrici, adj. (În sintagma) Acid iodhidric = acid rezultat din combinarea iodului cu hidrogenul. – Din fr. iodhydrique. DOOM
iodhídric (iod-hi-dric) adj. m.
iodhidricul
IODHÍDRIC, iodhidrici, adj. (În sintagma) Acid iodhidric = acid rezultat din combinarea iodului cu hidrogenul. – Din fr. iodhydrique. DOOM
iodhídric (iod-hi-dric) adj. m.
iodhidricului
IODHÍDRIC, iodhidrici, adj. (În sintagma) Acid iodhidric = acid rezultat din combinarea iodului cu hidrogenul. – Din fr. iodhydrique. DOOM
iodhídric (iod-hi-dric) adj. m.
iodic
IÓDIC, iodici, adj. (În sintagma) Acid iodic = acid obținut prin oxidarea iodului cu acid azotic concentrat. – Din fr. iodique. DOOM
iódic (io-) adj. m.
iodici
IÓDIC, iodici, adj. (În sintagma) Acid iodic = acid obținut prin oxidarea iodului cu acid azotic concentrat. – Din fr. iodique. DOOM
iódic (io-) adj. m.
iodicii
IÓDIC, iodici, adj. (În sintagma) Acid iodic = acid obținut prin oxidarea iodului cu acid azotic concentrat. – Din fr. iodique. DOOM
iódic (io-) adj. m.
iodicilor
IÓDIC, iodici, adj. (În sintagma) Acid iodic = acid obținut prin oxidarea iodului cu acid azotic concentrat. – Din fr. iodique. DOOM
iódic (io-) adj. m.
iodicul
IÓDIC, iodici, adj. (În sintagma) Acid iodic = acid obținut prin oxidarea iodului cu acid azotic concentrat. – Din fr. iodique. DOOM
iódic (io-) adj. m.
iodicului
IÓDIC, iodici, adj. (În sintagma) Acid iodic = acid obținut prin oxidarea iodului cu acid azotic concentrat. – Din fr. iodique. DOOM
iódic (io-) adj. m.
iodide
IODÍDE s.f.pl. (Med.) Erupții cutanate, provocate de produse iodice, în special de iodura de potasiu. [< fr. iodides].
iodism
IODÍSM s. n. Intoxicare cu iod sau cu compuși ai iodului. – Din fr. iodisme. DOOM
iodísm (io-) s. n.
iodismul
IODÍSM s. n. Intoxicare cu iod sau cu compuși ai iodului. – Din fr. iodisme. DOOM
iodísm (io-) s. n.
iodismului
IODÍSM s. n. Intoxicare cu iod sau cu compuși ai iodului. – Din fr. iodisme. DOOM
iodísm (io-) s. n.
iodiza
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizai
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizam
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizare
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizare
IODIZÁRE, iodizări, s. f. (Fon.) Palatalizare a unei consoane sub influența unui iot; apariția unui iot înaintea unei vocale anterioare la început de cuvânt sau de silabă; iotacizare, iotacism (2). – V. iodiza. DOOM
iodizáre (io-) s. f., g.-d. art. iodizắrii; pl. iodizắri
iodizarea
IODIZÁRE, iodizări, s. f. (Fon.) Palatalizare a unei consoane sub influența unui iot; apariția unui iot înaintea unei vocale anterioare la început de cuvânt sau de silabă; iotacizare, iotacism (2). – V. iodiza. DOOM
iodizáre (io-) s. f., g.-d. art. iodizắrii; pl. iodizắri
iodizară
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizarăm
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizarăți
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizase
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizasem
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizaseră
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizaserăm
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizaserăți
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizaseși
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizaseți
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizat
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizat
IODIZÁT, -Ă, iodizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete) Iotacizat. – V. iodiza.
iodizau
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizași
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizați
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizează
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizez
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizeze
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizezi
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizând
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizînd
IODIZÁ, pers. 3 iodizează, vb. I. Refl. (Fon.; rar) A se iotaciza. – Iod2 + suf. -iza. DOOM
iodizá (a ~) (io-) vb., ind. prez. 3 iodizeáză
iodizări
IODIZÁRE, iodizări, s. f. (Fon.) Palatalizare a unei consoane sub influența unui iot; apariția unui iot înaintea unei vocale anterioare la început de cuvânt sau de silabă; iotacizare, iotacism (2). – V. iodiza. DOOM
iodizáre (io-) s. f., g.-d. art. iodizắrii; pl. iodizắri
iodizării
IODIZÁRE, iodizări, s. f. (Fon.) Palatalizare a unei consoane sub influența unui iot; apariția unui iot înaintea unei vocale anterioare la început de cuvânt sau de silabă; iotacizare, iotacism (2). – V. iodiza. DOOM
iodizáre (io-) s. f., g.-d. art. iodizắrii; pl. iodizắri
iodizările
IODIZÁRE, iodizări, s. f. (Fon.) Palatalizare a unei consoane sub influența unui iot; apariția unui iot înaintea unei vocale anterioare la început de cuvânt sau de silabă; iotacizare, iotacism (2). – V. iodiza. DOOM
iodizáre (io-) s. f., g.-d. art. iodizắrii; pl. iodizắri
iodizărilor
IODIZÁRE, iodizări, s. f. (Fon.) Palatalizare a unei consoane sub influența unui iot; apariția unui iot înaintea unei vocale anterioare la început de cuvânt sau de silabă; iotacizare, iotacism (2). – V. iodiza. DOOM
iodizáre (io-) s. f., g.-d. art. iodizắrii; pl. iodizắri
iodler
IÓDLER, (1) iodlere, s. n., (2) iodleri, s. m. 1. S. n. Fel de a cânta specific locuitorilor de munte din Tirol, Bavaria și Elveția, constând dintr-o serie de vocalize bazate pe schimbarea de registru a vocii; cântec, melodie compuse cu asemenea vocalize. 2. S. m. Cântăreț care practică această tehnică de interpretare. – Din germ. Jodler.
iodlere
IÓDLER, (1) iodlere, s. n., (2) iodleri, s. m. 1. S. n. Fel de a cânta specific locuitorilor de munte din Tirol, Bavaria și Elveția, constând dintr-o serie de vocalize bazate pe schimbarea de registru a vocii; cântec, melodie compuse cu asemenea vocalize. 2. S. m. Cântăreț care practică această tehnică de interpretare. – Din germ. Jodler.
iodlerele
IÓDLER, (1) iodlere, s. n., (2) iodleri, s. m. 1. S. n. Fel de a cânta specific locuitorilor de munte din Tirol, Bavaria și Elveția, constând dintr-o serie de vocalize bazate pe schimbarea de registru a vocii; cântec, melodie compuse cu asemenea vocalize. 2. S. m. Cântăreț care practică această tehnică de interpretare. – Din germ. Jodler.
iodlerelor
IÓDLER, (1) iodlere, s. n., (2) iodleri, s. m. 1. S. n. Fel de a cânta specific locuitorilor de munte din Tirol, Bavaria și Elveția, constând dintr-o serie de vocalize bazate pe schimbarea de registru a vocii; cântec, melodie compuse cu asemenea vocalize. 2. S. m. Cântăreț care practică această tehnică de interpretare. – Din germ. Jodler.
iodlerul
IÓDLER, (1) iodlere, s. n., (2) iodleri, s. m. 1. S. n. Fel de a cânta specific locuitorilor de munte din Tirol, Bavaria și Elveția, constând dintr-o serie de vocalize bazate pe schimbarea de registru a vocii; cântec, melodie compuse cu asemenea vocalize. 2. S. m. Cântăreț care practică această tehnică de interpretare. – Din germ. Jodler.
iodlerului
IÓDLER, (1) iodlere, s. n., (2) iodleri, s. m. 1. S. n. Fel de a cânta specific locuitorilor de munte din Tirol, Bavaria și Elveția, constând dintr-o serie de vocalize bazate pe schimbarea de registru a vocii; cântec, melodie compuse cu asemenea vocalize. 2. S. m. Cântăreț care practică această tehnică de interpretare. – Din germ. Jodler.
iodoform
IODOFÓRM s. n. Substanță solidă, de culoare galbenă cu miros caracteristic, neplăcut și persistent, foarte puțin solubilă în apă, folosită în medicină ca antiseptic, anestezic, cicatrizant etc. – Din fr. iodoforme, germ. Iodoform. DOOM
iodofórm (io-) s. n.
iodoformul
IODOFÓRM s. n. Substanță solidă, de culoare galbenă cu miros caracteristic, neplăcut și persistent, foarte puțin solubilă în apă, folosită în medicină ca antiseptic, anestezic, cicatrizant etc. – Din fr. iodoforme, germ. Iodoform. DOOM
iodofórm (io-) s. n.
iodoformului
IODOFÓRM s. n. Substanță solidă, de culoare galbenă cu miros caracteristic, neplăcut și persistent, foarte puțin solubilă în apă, folosită în medicină ca antiseptic, anestezic, cicatrizant etc. – Din fr. iodoforme, germ. Iodoform. DOOM
iodofórm (io-) s. n.
iodometria
IODOMETRÍE s. f. (Chim.) Totalitatea metodelor de dozare cantitativă a diferitelor substanțe care reacționează cu o soluție de iod. – Din fr. iodométrie. DOOM
iodometríe (io-, -me-tri-) s. f., art. iodometría, g.-d. iodometríi, art. iodometríei
iodometric
IODOMÉTRIC, -Ă, iodometrici, -ce, adj. Referitor la iodometrie. – Din fr. iodométrique.
iodometrica
IODOMÉTRIC, -Ă, iodometrici, -ce, adj. Referitor la iodometrie. – Din fr. iodométrique.
iodometrice
IODOMÉTRIC, -Ă, iodometrici, -ce, adj. Referitor la iodometrie. – Din fr. iodométrique.
iodometricei
IODOMÉTRIC, -Ă, iodometrici, -ce, adj. Referitor la iodometrie. – Din fr. iodométrique.
iodometricele
IODOMÉTRIC, -Ă, iodometrici, -ce, adj. Referitor la iodometrie. – Din fr. iodométrique.
iodometricelor
IODOMÉTRIC, -Ă, iodometrici, -ce, adj. Referitor la iodometrie. – Din fr. iodométrique.
iodometrici
IODOMÉTRIC, -Ă, iodometrici, -ce, adj. Referitor la iodometrie. – Din fr. iodométrique.
iodometricii
IODOMÉTRIC, -Ă, iodometrici, -ce, adj. Referitor la iodometrie. – Din fr. iodométrique.
iodometricilor
IODOMÉTRIC, -Ă, iodometrici, -ce, adj. Referitor la iodometrie. – Din fr. iodométrique.
iodometricul
IODOMÉTRIC, -Ă, iodometrici, -ce, adj. Referitor la iodometrie. – Din fr. iodométrique.
iodometricului
IODOMÉTRIC, -Ă, iodometrici, -ce, adj. Referitor la iodometrie. – Din fr. iodométrique.
iodometrie
IODOMETRÍE s. f. (Chim.) Totalitatea metodelor de dozare cantitativă a diferitelor substanțe care reacționează cu o soluție de iod. – Din fr. iodométrie. DOOM
iodometríe (io-, -me-tri-) s. f., art. iodometría, g.-d. iodometríi, art. iodometríei
iodometriei
IODOMETRÍE s. f. (Chim.) Totalitatea metodelor de dozare cantitativă a diferitelor substanțe care reacționează cu o soluție de iod. – Din fr. iodométrie. DOOM
iodometríe (io-, -me-tri-) s. f., art. iodometría, g.-d. iodometríi, art. iodometríei
iodometrii
IODOMETRÍE s. f. (Chim.) Totalitatea metodelor de dozare cantitativă a diferitelor substanțe care reacționează cu o soluție de iod. – Din fr. iodométrie. DOOM
iodometríe (io-, -me-tri-) s. f., art. iodometría, g.-d. iodometríi, art. iodometríei
iodometriile
IODOMETRÍE s. f. (Chim.) Totalitatea metodelor de dozare cantitativă a diferitelor substanțe care reacționează cu o soluție de iod. – Din fr. iodométrie. DOOM
iodometríe (io-, -me-tri-) s. f., art. iodometría, g.-d. iodometríi, art. iodometríei
iodometriilor
IODOMETRÍE s. f. (Chim.) Totalitatea metodelor de dozare cantitativă a diferitelor substanțe care reacționează cu o soluție de iod. – Din fr. iodométrie. DOOM
iodometríe (io-, -me-tri-) s. f., art. iodometría, g.-d. iodometríi, art. iodometríei
iodul
IOD1 s. n. Element chimic solid cu aspect de cristale lamelare, negre-cenușii, cu luciu metalic și miros pătrunzător, foarte volatil, ușor solubil în alcool, utilizat în medicină. ◊ Tinctură de iod = soluție de iod în alcool, folosită la dezinfectarea rănilor. – Din fr. iode. DOOM
iod (element chimic) s. n.; simb. I
iodul
IOD2 s. n. (Fon.; rar) Iot. – Din fr. yod.
iodului
IOD1 s. n. Element chimic solid cu aspect de cristale lamelare, negre-cenușii, cu luciu metalic și miros pătrunzător, foarte volatil, ușor solubil în alcool, utilizat în medicină. ◊ Tinctură de iod = soluție de iod în alcool, folosită la dezinfectarea rănilor. – Din fr. iode. DOOM
iod (element chimic) s. n.; simb. I
iodului
IOD2 s. n. (Fon.; rar) Iot. – Din fr. yod.
iodura
IODÚRĂ, ioduri, s. f. Sare a acidului iodhidric; combinație de iod cu un alt element chimic. – Din fr. iodure. DOOM
iodúră (io-) s. f., g.-d. art. iodúrii; pl. iodúri
iodurare
IODURÁRE, iodurări, s. f. (Chim.) Introducere a iodului în molecula unei substanțe organice. – După fr. ioduration.
iodurarea
IODURÁRE, iodurări, s. f. (Chim.) Introducere a iodului în molecula unei substanțe organice. – După fr. ioduration.
ioduri
IODÚRĂ, ioduri, s. f. Sare a acidului iodhidric; combinație de iod cu un alt element chimic. – Din fr. iodure. DOOM
iodúră (io-) s. f., g.-d. art. iodúrii; pl. iodúri
ioduria
IODURÍE, iodurii, s. f. (Med.) Prezență a iodului în urină; cantitate de iod prezentă în urină. – Din fr. iodurie.
iodurie
IODURÍE, iodurii, s. f. (Med.) Prezență a iodului în urină; cantitate de iod prezentă în urină. – Din fr. iodurie.
ioduriei
IODURÍE, iodurii, s. f. (Med.) Prezență a iodului în urină; cantitate de iod prezentă în urină. – Din fr. iodurie.
iodurii
IODÚRĂ, ioduri, s. f. Sare a acidului iodhidric; combinație de iod cu un alt element chimic. – Din fr. iodure. DOOM
iodúră (io-) s. f., g.-d. art. iodúrii; pl. iodúri
iodurii
IODURÍE, iodurii, s. f. (Med.) Prezență a iodului în urină; cantitate de iod prezentă în urină. – Din fr. iodurie.
ioduriile
IODURÍE, iodurii, s. f. (Med.) Prezență a iodului în urină; cantitate de iod prezentă în urină. – Din fr. iodurie.
ioduriilor
IODURÍE, iodurii, s. f. (Med.) Prezență a iodului în urină; cantitate de iod prezentă în urină. – Din fr. iodurie.
iodurile
IODÚRĂ, ioduri, s. f. Sare a acidului iodhidric; combinație de iod cu un alt element chimic. – Din fr. iodure. DOOM
iodúră (io-) s. f., g.-d. art. iodúrii; pl. iodúri
iodurilor
IODÚRĂ, ioduri, s. f. Sare a acidului iodhidric; combinație de iod cu un alt element chimic. – Din fr. iodure. DOOM
iodúră (io-) s. f., g.-d. art. iodúrii; pl. iodúri
iodurări
IODURÁRE, iodurări, s. f. (Chim.) Introducere a iodului în molecula unei substanțe organice. – După fr. ioduration.
iodurării
IODURÁRE, iodurări, s. f. (Chim.) Introducere a iodului în molecula unei substanțe organice. – După fr. ioduration.
iodurările
IODURÁRE, iodurări, s. f. (Chim.) Introducere a iodului în molecula unei substanțe organice. – După fr. ioduration.
iodurărilor
IODURÁRE, iodurări, s. f. (Chim.) Introducere a iodului în molecula unei substanțe organice. – După fr. ioduration.
iofca
IOFCÁ, iofcale, s. f. Pastă făinoasă în formă de pătrățele. – Din tc. yufka. DOOM
iofcá s. f., art. iofcáua, g.-d. art. iofcálei; pl. iofcále, art. iofcálele
iofcale
IOFCÁ, iofcale, s. f. Pastă făinoasă în formă de pătrățele. – Din tc. yufka. DOOM
iofcá s. f., art. iofcáua, g.-d. art. iofcálei; pl. iofcále, art. iofcálele
iofcalei
IOFCÁ, iofcale, s. f. Pastă făinoasă în formă de pătrățele. – Din tc. yufka. DOOM
iofcá s. f., art. iofcáua, g.-d. art. iofcálei; pl. iofcále, art. iofcálele
iofcalele
IOFCÁ, iofcale, s. f. Pastă făinoasă în formă de pătrățele. – Din tc. yufka. DOOM
iofcá s. f., art. iofcáua, g.-d. art. iofcálei; pl. iofcále, art. iofcálele
iofcalelor
IOFCÁ, iofcale, s. f. Pastă făinoasă în formă de pătrățele. – Din tc. yufka. DOOM
iofcá s. f., art. iofcáua, g.-d. art. iofcálei; pl. iofcále, art. iofcálele
iofcaua
IOFCÁ, iofcale, s. f. Pastă făinoasă în formă de pătrățele. – Din tc. yufka. DOOM
iofcá s. f., art. iofcáua, g.-d. art. iofcálei; pl. iofcále, art. iofcálele
iofobia
IOFOBÍE s.f. Teama patologică de a fi otrăvit. [< fr. iophobie].
iofobie
IOFOBÍE s.f. Teama patologică de a fi otrăvit. [< fr. iophobie].
iofobiei
IOFOBÍE s.f. Teama patologică de a fi otrăvit. [< fr. iophobie].
iofobii
IOFOBÍE s.f. Teama patologică de a fi otrăvit. [< fr. iophobie].
iofobiile
IOFOBÍE s.f. Teama patologică de a fi otrăvit. [< fr. iophobie].
iofobiilor
IOFOBÍE s.f. Teama patologică de a fi otrăvit. [< fr. iophobie].
iohimbină
YOHIMBÍNĂ s.f. Alcaloid extras din scoarța unui arbore din Africa de vest, care acționează asupra sistemului nervos simpatic contrar adrenalinei. [Scris și iohimbină. / < fr. yohimbine < cuv. african]. DOOM
yohimbínă s. f., g.-d. art. yohimbínei
ioite
uitá (-t, -át), vb. – 1. A nu ține minte. – 2. (Refl.) A privi. – 3. A ține cont, a considera. – Var. Banat, Maram., zăuita. Mr. ultu, ultare, megl. ul’t(ari), istr. utu. Lat. oblῑtăre (Cipariu, Principii, 165; Schuchardt, ZRPh., XXXII, 472; Pușcariu 1788; Skok, ZRPh., XLIII, 192; REW 6015), cf. prov., cat. oblidar, fr. oublier, sp., port. olvidar. Trecerea semantică de la „a uita” la „a privi” trebuie să se fi verificat prin intermediul sensului reflexiv a se uita pe sine, și de aici „a rămîne nemișcat”, evoluție care este identică cu a sp. fijarse. Această întrebuințare a lui „a se uita” este încă în uz; și se zice chiar cu ton familiar, s’a uita pe el, despre un copil care s-a murdărit. Totuși, mulți autori deosebesc cele două sensuri, ca și cum ar fi cuvinte diferite. Crețu 378 căuta să explice sensul de „a privi” pornind de la lat. tuitāre; și Meyer-Lübke, apud Pușcariu 1789, de la un lat. *obĭtāre, pornind de la expresia obire oculis; ambele încercări par deopotrivă nesigure. Var. cu suf. sl. za-. Der. uite (vulg. io(i)te1), interj. (privește, vezi), în loc de uită-te, cf. iată și Procopovici, Dacor., X, 72-9; uităcios (var. uituc), adj. (care uită, care nu are memorie); uitător, adj. (uituc; care privește, spectator); uitătură, s. f. (privire); uitucie, s. f. (lipsă de memorie); neuitat, adj. (care care nu se poate uita).
iola
Iola = Iole.
iola
IÓLĂ, iole, s. f. Ambarcațiune sportivă îngustă și ușoară, cu o velă prinsă de un catarg, condusă de o singură persoană. – Din fr. yole. DOOM
iólă (io-) s. f., g.-d. art. iólei; pl. ióle
iolas
Iola(u)s, fiul lui Iphicles și al Automedusei și nepotul lui Heracles. Era în același timp tovarășul de arme și vizitiul eroului, alături de care s-a luptat cu hidra, ajutîndu-l s-o ucidă (v. și Heracles – Uciderea hidrei din Lerna). Iolaus l-a însoțit pe Heracles în toate expedițiile și peregrinările lui, în exil, asistînd pînă și la tristul sfîrșit al eroului pe muntele Oeta. După moartea lui Heracles, el i-a sprijinit și găzduit pe heraclizi, urmașii acestuia, și s-a războit cu Eurystheus.
iolau
Iolau = Iola(u)s.
iolaus
Iola(u)s, fiul lui Iphicles și al Automedusei și nepotul lui Heracles. Era în același timp tovarășul de arme și vizitiul eroului, alături de care s-a luptat cu hidra, ajutîndu-l s-o ucidă (v. și Heracles – Uciderea hidrei din Lerna). Iolaus l-a însoțit pe Heracles în toate expedițiile și peregrinările lui, în exil, asistînd pînă și la tristul sfîrșit al eroului pe muntele Oeta. După moartea lui Heracles, el i-a sprijinit și găzduit pe heraclizi, urmașii acestuia, și s-a războit cu Eurystheus.
ioldaș
ioldáș (-și), s. m. – Fîrtat, tovarăș. – Var. ghioldaș. Tc. yoldaș (Șeineanu, III, 71). Sec. XVIII, III, 71), înv.
iole
IÓLĂ, iole, s. f. Ambarcațiune sportivă îngustă și ușoară, cu o velă prinsă de un catarg, condusă de o singură persoană. – Din fr. yole. DOOM
iólă (io-) s. f., g.-d. art. iólei; pl. ióle
iole
Iole, fiica lui Eurytus, regele Oechaliei. A fost iubită de către Heracles și, după moartea eroului, s-a căsătorit cu Hyllus, fiul acestuia (v. și Heracles). Iole a constituit obiectul geloziei Deianirei și a fost, indirect, motivul morții tragice a eroului (v. și Deianira).
iolei
IÓLĂ, iole, s. f. Ambarcațiune sportivă îngustă și ușoară, cu o velă prinsă de un catarg, condusă de o singură persoană. – Din fr. yole. DOOM
iólă (io-) s. f., g.-d. art. iólei; pl. ióle
iolele
IÓLĂ, iole, s. f. Ambarcațiune sportivă îngustă și ușoară, cu o velă prinsă de un catarg, condusă de o singură persoană. – Din fr. yole. DOOM
iólă (io-) s. f., g.-d. art. iólei; pl. ióle
iolelor
IÓLĂ, iole, s. f. Ambarcațiune sportivă îngustă și ușoară, cu o velă prinsă de un catarg, condusă de o singură persoană. – Din fr. yole. DOOM
iólă (io-) s. f., g.-d. art. iólei; pl. ióle
ion
IÓN, ioni, s. m. Atom, moleculă sau grupare de atomi care are un exces de sarcină electrică pozitivă sau negativă. [Pr.: i-on] – Din fr. ion. DOOM
ión (i-on) s. m., pl. ióni
ionatan
IONATÁN, (1) ionatani, s. m., (2) ionatane, s. n. 1. S. m. (Adesea adjectival) Specie de măr originar din S.U.A., cu coroana deasă și voluminoasă, cu frunze cenușii-argintii și cu fructul foarte gustos. 2. S. n. Fructul ionatanului (1), de mărime mijlocie, cu suprafața netedă, de culoare roșie-sângerie cu pete albicioase și dungi carmin, zemos, dulce-acrișor și plăcut aromat. – Din engl. jonathan.
ionatan
IONATÁN, (1) ionatani, s. m., (2) ionatane, s. n. 1. S. m. (Adesea adjectival) Specie de măr originar din SUA, cu coroana deasă și voluminoasă, cu frunze cenușii-argintii și cu fructul foarte gustos. 2. S. n. Fructul ionatanului (1), de mărime mijlocie, cu suprafața netedă, de culoare roșie-sângerie cu pete albicioase și dungi carmin, zemos, dulce-acrișor și plăcut aromat. – Din engl. jonathan. DOOM
ionatán2 (fruct) s. n., pl. ionatáne
ionatane
IONATÁN, (1) ionatani, s. m., (2) ionatane, s. n. 1. S. m. (Adesea adjectival) Specie de măr originar din S.U.A., cu coroana deasă și voluminoasă, cu frunze cenușii-argintii și cu fructul foarte gustos. 2. S. n. Fructul ionatanului (1), de mărime mijlocie, cu suprafața netedă, de culoare roșie-sângerie cu pete albicioase și dungi carmin, zemos, dulce-acrișor și plăcut aromat. – Din engl. jonathan.
ionatanele
IONATÁN, (1) ionatani, s. m., (2) ionatane, s. n. 1. S. m. (Adesea adjectival) Specie de măr originar din S.U.A., cu coroana deasă și voluminoasă, cu frunze cenușii-argintii și cu fructul foarte gustos. 2. S. n. Fructul ionatanului (1), de mărime mijlocie, cu suprafața netedă, de culoare roșie-sângerie cu pete albicioase și dungi carmin, zemos, dulce-acrișor și plăcut aromat. – Din engl. jonathan.
ionatanelor
IONATÁN, (1) ionatani, s. m., (2) ionatane, s. n. 1. S. m. (Adesea adjectival) Specie de măr originar din S.U.A., cu coroana deasă și voluminoasă, cu frunze cenușii-argintii și cu fructul foarte gustos. 2. S. n. Fructul ionatanului (1), de mărime mijlocie, cu suprafața netedă, de culoare roșie-sângerie cu pete albicioase și dungi carmin, zemos, dulce-acrișor și plăcut aromat. – Din engl. jonathan.
ionatani
IONATÁN, (1) ionatani, s. m., (2) ionatane, s. n. 1. S. m. (Adesea adjectival) Specie de măr originar din SUA, cu coroana deasă și voluminoasă, cu frunze cenușii-argintii și cu fructul foarte gustos. 2. S. n. Fructul ionatanului (1), de mărime mijlocie, cu suprafața netedă, de culoare roșie-sângerie cu pete albicioase și dungi carmin, zemos, dulce-acrișor și plăcut aromat. – Din engl. jonathan. DOOM
ionatán2 (fruct) s. n., pl. ionatáne
ionatanii
IONATÁN, (1) ionatani, s. m., (2) ionatane, s. n. 1. S. m. (Adesea adjectival) Specie de măr originar din SUA, cu coroana deasă și voluminoasă, cu frunze cenușii-argintii și cu fructul foarte gustos. 2. S. n. Fructul ionatanului (1), de mărime mijlocie, cu suprafața netedă, de culoare roșie-sângerie cu pete albicioase și dungi carmin, zemos, dulce-acrișor și plăcut aromat. – Din engl. jonathan. DOOM
ionatán2 (fruct) s. n., pl. ionatáne
ionatanilor
IONATÁN, (1) ionatani, s. m., (2) ionatane, s. n. 1. S. m. (Adesea adjectival) Specie de măr originar din SUA, cu coroana deasă și voluminoasă, cu frunze cenușii-argintii și cu fructul foarte gustos. 2. S. n. Fructul ionatanului (1), de mărime mijlocie, cu suprafața netedă, de culoare roșie-sângerie cu pete albicioase și dungi carmin, zemos, dulce-acrișor și plăcut aromat. – Din engl. jonathan. DOOM
ionatán2 (fruct) s. n., pl. ionatáne
ionatanul
IONATÁN, (1) ionatani, s. m., (2) ionatane, s. n. 1. S. m. (Adesea adjectival) Specie de măr originar din S.U.A., cu coroana deasă și voluminoasă, cu frunze cenușii-argintii și cu fructul foarte gustos. 2. S. n. Fructul ionatanului (1), de mărime mijlocie, cu suprafața netedă, de culoare roșie-sângerie cu pete albicioase și dungi carmin, zemos, dulce-acrișor și plăcut aromat. – Din engl. jonathan.
ionatanul
IONATÁN, (1) ionatani, s. m., (2) ionatane, s. n. 1. S. m. (Adesea adjectival) Specie de măr originar din SUA, cu coroana deasă și voluminoasă, cu frunze cenușii-argintii și cu fructul foarte gustos. 2. S. n. Fructul ionatanului (1), de mărime mijlocie, cu suprafața netedă, de culoare roșie-sângerie cu pete albicioase și dungi carmin, zemos, dulce-acrișor și plăcut aromat. – Din engl. jonathan. DOOM
ionatán2 (fruct) s. n., pl. ionatáne
ionatanului
IONATÁN, (1) ionatani, s. m., (2) ionatane, s. n. 1. S. m. (Adesea adjectival) Specie de măr originar din S.U.A., cu coroana deasă și voluminoasă, cu frunze cenușii-argintii și cu fructul foarte gustos. 2. S. n. Fructul ionatanului (1), de mărime mijlocie, cu suprafața netedă, de culoare roșie-sângerie cu pete albicioase și dungi carmin, zemos, dulce-acrișor și plăcut aromat. – Din engl. jonathan.
ionatanului
IONATÁN, (1) ionatani, s. m., (2) ionatane, s. n. 1. S. m. (Adesea adjectival) Specie de măr originar din SUA, cu coroana deasă și voluminoasă, cu frunze cenușii-argintii și cu fructul foarte gustos. 2. S. n. Fructul ionatanului (1), de mărime mijlocie, cu suprafața netedă, de culoare roșie-sângerie cu pete albicioase și dungi carmin, zemos, dulce-acrișor și plăcut aromat. – Din engl. jonathan. DOOM
ionatán2 (fruct) s. n., pl. ionatáne
ioni
IÓN, ioni, s. m. Atom, moleculă sau grupare de atomi care are un exces de sarcină electrică pozitivă sau negativă. [Pr.: i-on] – Din fr. ion. DOOM
ión (i-on) s. m., pl. ióni
ionian
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ionian
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ioniana
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ioniana
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ionianul
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ionianul
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ionianului
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ionianului
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ionic
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionic
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionica
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionica
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionice
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionice
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionicei
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionicei
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionicele
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionicele
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionicelor
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionicelor
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionici
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionici
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionicii
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionicii
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionicilor
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionicilor
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionicul
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionicul
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionicului
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ionicului
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique. DOOM
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
ioniene
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ioniene
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ionienei
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ionienei
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ionienele
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ionienele
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ionienelor
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ionienelor
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ionieni
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ionieni
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ionienii
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ionienii
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ionienilor
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ionienilor
IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien. DOOM
ionián (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ioniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniánă, pl. ioniéne
ionii
IÓN, ioni, s. m. Atom, moleculă sau grupare de atomi care are un exces de sarcină electrică pozitivă sau negativă. [Pr.: i-on] – Din fr. ion. DOOM
ión (i-on) s. m., pl. ióni
ionilor
IÓN, ioni, s. m. Atom, moleculă sau grupare de atomi care are un exces de sarcină electrică pozitivă sau negativă. [Pr.: i-on] – Din fr. ion. DOOM
ión (i-on) s. m., pl. ióni
ioniu
IÓNIU s. n. Izotop radioactiv al toriului, care se obține din uraniu prin dezintegrare. [Pr.: i-o-] – Din germ. Ionium, fr. ionium. DOOM
ióniu [niu pron. niu] (i-o-niu) s. n., art. ióniul; simb. Io
ioniul
IÓNIU s. n. Izotop radioactiv al toriului, care se obține din uraniu prin dezintegrare. [Pr.: i-o-] – Din germ. Ionium, fr. ionium. DOOM
ióniu [niu pron. niu] (i-o-niu) s. n., art. ióniul; simb. Io
ioniului
IÓNIU s. n. Izotop radioactiv al toriului, care se obține din uraniu prin dezintegrare. [Pr.: i-o-] – Din germ. Ionium, fr. ionium. DOOM
ióniu [niu pron. niu] (i-o-niu) s. n., art. ióniul; simb. Io
ioniza
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizai
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizam
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizant
IONIZÁNT, -Ă, ionizanți, -te, adj. (Despre agenți sau factori fizici) Care poate produce ionizarea (1). [Pr.: i-o-] – Ioniza + suf. -ant. DOOM
ionizánt (i-o-) adj. m., pl. ionizánți; f. ionizántă, pl. ionizánte
ionizanta
IONIZÁNT, -Ă, ionizanți, -te, adj. (Despre agenți sau factori fizici) Care poate produce ionizarea (1). [Pr.: i-o-] – Ioniza + suf. -ant. DOOM
ionizánt (i-o-) adj. m., pl. ionizánți; f. ionizántă, pl. ionizánte
ionizante
IONIZÁNT, -Ă, ionizanți, -te, adj. (Despre agenți sau factori fizici) Care poate produce ionizarea (1). [Pr.: i-o-] – Ioniza + suf. -ant. DOOM
ionizánt (i-o-) adj. m., pl. ionizánți; f. ionizántă, pl. ionizánte
ionizantei
IONIZÁNT, -Ă, ionizanți, -te, adj. (Despre agenți sau factori fizici) Care poate produce ionizarea (1). [Pr.: i-o-] – Ioniza + suf. -ant. DOOM
ionizánt (i-o-) adj. m., pl. ionizánți; f. ionizántă, pl. ionizánte
ionizantele
IONIZÁNT, -Ă, ionizanți, -te, adj. (Despre agenți sau factori fizici) Care poate produce ionizarea (1). [Pr.: i-o-] – Ioniza + suf. -ant. DOOM
ionizánt (i-o-) adj. m., pl. ionizánți; f. ionizántă, pl. ionizánte
ionizantelor
IONIZÁNT, -Ă, ionizanți, -te, adj. (Despre agenți sau factori fizici) Care poate produce ionizarea (1). [Pr.: i-o-] – Ioniza + suf. -ant. DOOM
ionizánt (i-o-) adj. m., pl. ionizánți; f. ionizántă, pl. ionizánte
ionizantul
IONIZÁNT, -Ă, ionizanți, -te, adj. (Despre agenți sau factori fizici) Care poate produce ionizarea (1). [Pr.: i-o-] – Ioniza + suf. -ant. DOOM
ionizánt (i-o-) adj. m., pl. ionizánți; f. ionizántă, pl. ionizánte
ionizantului
IONIZÁNT, -Ă, ionizanți, -te, adj. (Despre agenți sau factori fizici) Care poate produce ionizarea (1). [Pr.: i-o-] – Ioniza + suf. -ant. DOOM
ionizánt (i-o-) adj. m., pl. ionizánți; f. ionizántă, pl. ionizánte
ionizanți
IONIZÁNT, -Ă, ionizanți, -te, adj. (Despre agenți sau factori fizici) Care poate produce ionizarea (1). [Pr.: i-o-] – Ioniza + suf. -ant. DOOM
ionizánt (i-o-) adj. m., pl. ionizánți; f. ionizántă, pl. ionizánte
ionizanții
IONIZÁNT, -Ă, ionizanți, -te, adj. (Despre agenți sau factori fizici) Care poate produce ionizarea (1). [Pr.: i-o-] – Ioniza + suf. -ant. DOOM
ionizánt (i-o-) adj. m., pl. ionizánți; f. ionizántă, pl. ionizánte
ionizanților
IONIZÁNT, -Ă, ionizanți, -te, adj. (Despre agenți sau factori fizici) Care poate produce ionizarea (1). [Pr.: i-o-] – Ioniza + suf. -ant. DOOM
ionizánt (i-o-) adj. m., pl. ionizánți; f. ionizántă, pl. ionizánte
ionizare
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizare
IONIZÁRE, ionizări, s. f. 1. Proces fizic al cărui rezultat este formarea de ioni. 2. Tratament medical care constă în introducerea în organism a ionilor, aplicat în reumatism, poliomielită etc.; ionoterapie. [Pr.: i-o-] – V. ioniza. DOOM
ionizáre (i-o-) s. f., g.-d. art. ionizắrii; pl. ionizắri
ionizarea
IONIZÁRE, ionizări, s. f. 1. Proces fizic al cărui rezultat este formarea de ioni. 2. Tratament medical care constă în introducerea în organism a ionilor, aplicat în reumatism, poliomielită etc.; ionoterapie. [Pr.: i-o-] – V. ioniza. DOOM
ionizáre (i-o-) s. f., g.-d. art. ionizắrii; pl. ionizắri
ionizară
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizarăm
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizarăți
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizase
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizasem
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizaseră
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizaserăm
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizaserăți
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizaseși
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizaseți
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizat
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizat
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser.
ionizata
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser.
ionizate
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser.
ionizatei
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser.
ionizatele
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser.
ionizatelor
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser.
ionizatoare
IONIZATÓR, ionizatoare, s. n. Generator de ioni. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionisateur.
ionizatoarele
IONIZATÓR, ionizatoare, s. n. Generator de ioni. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionisateur.
ionizatoarelor
IONIZATÓR, ionizatoare, s. n. Generator de ioni. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionisateur.
ionizator
IONIZATÓR, ionizatoare, s. n. Generator de ioni. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionisateur.
ionizatorul
IONIZATÓR, ionizatoare, s. n. Generator de ioni. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionisateur.
ionizatorului
IONIZATÓR, ionizatoare, s. n. Generator de ioni. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionisateur.
ionizatul
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser.
ionizatului
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser.
ionizau
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizași
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizați
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizați
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser.
ionizația
IONIZÁȚIE, ionizații, s. f. (Rar) Ionizare. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionisation. DOOM
ionizáție (rar) (i-o-, -ți-e) s. f., art. ionizáția (-ți-a), g.-d. art. ionizáției; pl. ionizáții, art. ionizáțiile (-ți-i-)
ionizație
IONIZÁȚIE, ionizații, s. f. (Rar) Ionizare. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionisation. DOOM
ionizáție (rar) (i-o-, -ți-e) s. f., art. ionizáția (-ți-a), g.-d. art. ionizáției; pl. ionizáții, art. ionizáțiile (-ți-i-)
ionizației
IONIZÁȚIE, ionizații, s. f. (Rar) Ionizare. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionisation. DOOM
ionizáție (rar) (i-o-, -ți-e) s. f., art. ionizáția (-ți-a), g.-d. art. ionizáției; pl. ionizáții, art. ionizáțiile (-ți-i-)
ionizații
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser.
ionizații
IONIZÁȚIE, ionizații, s. f. (Rar) Ionizare. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionisation. DOOM
ionizáție (rar) (i-o-, -ți-e) s. f., art. ionizáția (-ți-a), g.-d. art. ionizáției; pl. ionizáții, art. ionizáțiile (-ți-i-)
ionizațiile
IONIZÁȚIE, ionizații, s. f. (Rar) Ionizare. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionisation. DOOM
ionizáție (rar) (i-o-, -ți-e) s. f., art. ionizáția (-ți-a), g.-d. art. ionizáției; pl. ionizáții, art. ionizáțiile (-ți-i-)
ionizațiilor
IONIZÁȚIE, ionizații, s. f. (Rar) Ionizare. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionisation. DOOM
ionizáție (rar) (i-o-, -ți-e) s. f., art. ionizáția (-ți-a), g.-d. art. ionizáției; pl. ionizáții, art. ionizáțiile (-ți-i-)
ionizaților
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser.
ionizează
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizez
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizeze
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizezi
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizând
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizînd
IONIZÁ, ionizez, vb. I. Tranz. A produce ionizarea unui mediu; a folosi ionizarea. [Pr.: i-o-] – Din fr. ioniser. DOOM
ionizá (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizeáză
ionizări
IONIZÁRE, ionizări, s. f. 1. Proces fizic al cărui rezultat este formarea de ioni. 2. Tratament medical care constă în introducerea în organism a ionilor, aplicat în reumatism, poliomielită etc.; ionoterapie. [Pr.: i-o-] – V. ioniza. DOOM
ionizáre (i-o-) s. f., g.-d. art. ionizắrii; pl. ionizắri
ionizării
IONIZÁRE, ionizări, s. f. 1. Proces fizic al cărui rezultat este formarea de ioni. 2. Tratament medical care constă în introducerea în organism a ionilor, aplicat în reumatism, poliomielită etc.; ionoterapie. [Pr.: i-o-] – V. ioniza. DOOM
ionizáre (i-o-) s. f., g.-d. art. ionizắrii; pl. ionizắri
ionizările
IONIZÁRE, ionizări, s. f. 1. Proces fizic al cărui rezultat este formarea de ioni. 2. Tratament medical care constă în introducerea în organism a ionilor, aplicat în reumatism, poliomielită etc.; ionoterapie. [Pr.: i-o-] – V. ioniza. DOOM
ionizáre (i-o-) s. f., g.-d. art. ionizắrii; pl. ionizắri
ionizărilor
IONIZÁRE, ionizări, s. f. 1. Proces fizic al cărui rezultat este formarea de ioni. 2. Tratament medical care constă în introducerea în organism a ionilor, aplicat în reumatism, poliomielită etc.; ionoterapie. [Pr.: i-o-] – V. ioniza. DOOM
ionizáre (i-o-) s. f., g.-d. art. ionizắrii; pl. ionizắri
ionofoane
IONOFÓN, ionofoane, s. n. Traductor electroacustic care transformă direct energia electrică în energie acustică. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionophone. DOOM
ionofón (i-o-) s. n., pl. ionofoáne
ionofoanele
IONOFÓN, ionofoane, s. n. Traductor electroacustic care transformă direct energia electrică în energie acustică. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionophone. DOOM
ionofón (i-o-) s. n., pl. ionofoáne
ionofoanelor
IONOFÓN, ionofoane, s. n. Traductor electroacustic care transformă direct energia electrică în energie acustică. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionophone. DOOM
ionofón (i-o-) s. n., pl. ionofoáne
ionofon
IONOFÓN, ionofoane, s. n. Traductor electroacustic care transformă direct energia electrică în energie acustică. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionophone. DOOM
ionofón (i-o-) s. n., pl. ionofoáne
ionofonul
IONOFÓN, ionofoane, s. n. Traductor electroacustic care transformă direct energia electrică în energie acustică. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionophone. DOOM
ionofón (i-o-) s. n., pl. ionofoáne
ionofonului
IONOFÓN, ionofoane, s. n. Traductor electroacustic care transformă direct energia electrică în energie acustică. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionophone. DOOM
ionofón (i-o-) s. n., pl. ionofoáne
ionometre
IONOMÉTRU, ionometre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru determinarea intensității unei radiații radioactive. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionomètre. DOOM
ionométru (i-o-, -me-tru) s. n., art. ionométrul; pl. ionométre
ionometrele
IONOMÉTRU, ionometre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru determinarea intensității unei radiații radioactive. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionomètre. DOOM
ionométru (i-o-, -me-tru) s. n., art. ionométrul; pl. ionométre
ionometrelor
IONOMÉTRU, ionometre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru determinarea intensității unei radiații radioactive. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionomètre. DOOM
ionométru (i-o-, -me-tru) s. n., art. ionométrul; pl. ionométre
ionometru
IONOMÉTRU, ionometre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru determinarea intensității unei radiații radioactive. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionomètre. DOOM
ionométru (i-o-, -me-tru) s. n., art. ionométrul; pl. ionométre
ionometrul
IONOMÉTRU, ionometre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru determinarea intensității unei radiații radioactive. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionomètre. DOOM
ionométru (i-o-, -me-tru) s. n., art. ionométrul; pl. ionométre
ionometrului
IONOMÉTRU, ionometre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru determinarea intensității unei radiații radioactive. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionomètre. DOOM
ionométru (i-o-, -me-tru) s. n., art. ionométrul; pl. ionométre
ionona
IONÓNĂ s.f. Substanță chimică cu miros puternic de violete, întrebuințată în parfumerie. [< fr. ionone].
ionone
IONÓNĂ s.f. Substanță chimică cu miros puternic de violete, întrebuințată în parfumerie. [< fr. ionone].
iononei
IONÓNĂ s.f. Substanță chimică cu miros puternic de violete, întrebuințată în parfumerie. [< fr. ionone].
ionosfera
IONOSFÉRĂ s. f. Strat superior al atmosferei, cuprins aproximativ între 50 și 500 km, în care gazele componente sunt rarefiate și încărcate cu ioni. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionosphère. DOOM
!ionosféră (i-o-nos-fe-/-no-sfe-) s. f., g.-d. art. ionosférei
ionosfere
IONOSFÉRĂ s. f. Strat superior al atmosferei, cuprins aproximativ între 50 și 500 km, în care gazele componente sunt rarefiate și încărcate cu ioni. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionosphère. DOOM
!ionosféră (i-o-nos-fe-/-no-sfe-) s. f., g.-d. art. ionosférei
ionosferei
IONOSFÉRĂ s. f. Strat superior al atmosferei, cuprins aproximativ între 50 și 500 km, în care gazele componente sunt rarefiate și încărcate cu ioni. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionosphère. DOOM
!ionosféră (i-o-nos-fe-/-no-sfe-) s. f., g.-d. art. ionosférei
ionosferic
IONOSFÉRIC, -Ă, ionosferici, -ce, adj. Referitor la ionosferă, din ionosferă. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionosphérique.
ionosferica
IONOSFÉRIC, -Ă, ionosferici, -ce, adj. Referitor la ionosferă, din ionosferă. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionosphérique.
ionosferice
IONOSFÉRIC, -Ă, ionosferici, -ce, adj. Referitor la ionosferă, din ionosferă. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionosphérique.
ionosfericei
IONOSFÉRIC, -Ă, ionosferici, -ce, adj. Referitor la ionosferă, din ionosferă. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionosphérique.
ionosfericele
IONOSFÉRIC, -Ă, ionosferici, -ce, adj. Referitor la ionosferă, din ionosferă. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionosphérique.
ionosfericelor
IONOSFÉRIC, -Ă, ionosferici, -ce, adj. Referitor la ionosferă, din ionosferă. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionosphérique.
ionosferici
IONOSFÉRIC, -Ă, ionosferici, -ce, adj. Referitor la ionosferă, din ionosferă. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionosphérique.
ionosfericii
IONOSFÉRIC, -Ă, ionosferici, -ce, adj. Referitor la ionosferă, din ionosferă. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionosphérique.
ionosfericilor
IONOSFÉRIC, -Ă, ionosferici, -ce, adj. Referitor la ionosferă, din ionosferă. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionosphérique.
ionosfericul
IONOSFÉRIC, -Ă, ionosferici, -ce, adj. Referitor la ionosferă, din ionosferă. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionosphérique.
ionosfericului
IONOSFÉRIC, -Ă, ionosferici, -ce, adj. Referitor la ionosferă, din ionosferă. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionosphérique.
ionoterapia
IONOTERAPÍE, ionoterapii, s. f. Ionizare (2). [Pr.: i-o-] – Din fr. ionothérapie. DOOM
ionoterapíe (i-o-) s. f., art. ionoterapía, g.-d. art. ionoterapíei; pl. ionoterapíi, art. ionoterapíile
ionoterapie
IONOTERAPÍE, ionoterapii, s. f. Ionizare (2). [Pr.: i-o-] – Din fr. ionothérapie. DOOM
ionoterapíe (i-o-) s. f., art. ionoterapía, g.-d. art. ionoterapíei; pl. ionoterapíi, art. ionoterapíile
ionoterapiei
IONOTERAPÍE, ionoterapii, s. f. Ionizare (2). [Pr.: i-o-] – Din fr. ionothérapie. DOOM
ionoterapíe (i-o-) s. f., art. ionoterapía, g.-d. art. ionoterapíei; pl. ionoterapíi, art. ionoterapíile
ionoterapii
IONOTERAPÍE, ionoterapii, s. f. Ionizare (2). [Pr.: i-o-] – Din fr. ionothérapie. DOOM
ionoterapíe (i-o-) s. f., art. ionoterapía, g.-d. art. ionoterapíei; pl. ionoterapíi, art. ionoterapíile
ionoterapiile
IONOTERAPÍE, ionoterapii, s. f. Ionizare (2). [Pr.: i-o-] – Din fr. ionothérapie. DOOM
ionoterapíe (i-o-) s. f., art. ionoterapía, g.-d. art. ionoterapíei; pl. ionoterapíi, art. ionoterapíile
ionoterapiilor
IONOTERAPÍE, ionoterapii, s. f. Ionizare (2). [Pr.: i-o-] – Din fr. ionothérapie. DOOM
ionoterapíe (i-o-) s. f., art. ionoterapía, g.-d. art. ionoterapíei; pl. ionoterapíi, art. ionoterapíile
ionul
IÓN, ioni, s. m. Atom, moleculă sau grupare de atomi care are un exces de sarcină electrică pozitivă sau negativă. [Pr.: i-on] – Din fr. ion. DOOM
ión (i-on) s. m., pl. ióni
ionului
IÓN, ioni, s. m. Atom, moleculă sau grupare de atomi care are un exces de sarcină electrică pozitivă sau negativă. [Pr.: i-on] – Din fr. ion. DOOM
ión (i-on) s. m., pl. ióni
iordan
IORDÁN, iordane, s. n. Bobotează; slujbă religioasă care se face la bobotează. ◊ Expr. (Fam.) A umbla cu iordane = a spune vorbe goale; a se ține de lucruri neserioase. – Din sl. iordanŭ. DOOM
*Iordán (râu) s. propriu n.
iordane
IORDÁN, iordane, s. n. Bobotează; slujbă religioasă care se face la bobotează. ◊ Expr. (Fam.) A umbla cu iordane = a spune vorbe goale; a se ține de lucruri neserioase. – Din sl. iordanŭ. DOOM
*Iordán (râu) s. propriu n.
iordanele
IORDÁN, iordane, s. n. Bobotează; slujbă religioasă care se face la bobotează. ◊ Expr. (Fam.) A umbla cu iordane = a spune vorbe goale; a se ține de lucruri neserioase. – Din sl. iordanŭ. DOOM
*Iordán (râu) s. propriu n.
iordanelor
IORDÁN, iordane, s. n. Bobotează; slujbă religioasă care se face la bobotează. ◊ Expr. (Fam.) A umbla cu iordane = a spune vorbe goale; a se ține de lucruri neserioase. – Din sl. iordanŭ. DOOM
*Iordán (râu) s. propriu n.
iordanian
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordanian
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordaniana
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordaniana
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordaniano
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordaniano
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordanianul
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordanianul
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordanianule
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordanianule
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordanianului
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordanianului
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordaniene
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordaniene
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordaniene
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordanienei
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordanienei
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordanienele
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordanienele
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordanienelor
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordanienelor
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordanieni
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordanieni
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordanienii
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordanienii
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordanienilor
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordanienilor
IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Iordaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania ori la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien. DOOM
iordanián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. iordaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. iordaniánă, pl. iordaniéne
iordanul
IORDÁN, iordane, s. n. Bobotează; slujbă religioasă care se face la bobotează. ◊ Expr. (Fam.) A umbla cu iordane = a spune vorbe goale; a se ține de lucruri neserioase. – Din sl. iordanŭ. DOOM
*Iordán (râu) s. propriu n.
iordanului
IORDÁN, iordane, s. n. Bobotează; slujbă religioasă care se face la bobotează. ◊ Expr. (Fam.) A umbla cu iordane = a spune vorbe goale; a se ține de lucruri neserioase. – Din sl. iordanŭ. DOOM
*Iordán (râu) s. propriu n.
iordăni
iordăní, iordănesc v. t. (intl., înv.) a minți, a amăgi; a zăpăci.
iorga
iorgá adv. – Febril, nerăbdător. Tc. yorga „la trap” (Bogrea, Dacor., IV, 178; DAR). Cuvînt rar, în Bucov.
iorgan
iorgán (-ne), s. n. – Plapumă, cuvertură. – Megl. iurgan(e). Tc. yorgan (Șeineanu, II, 227), cf. bg., sb. jorgan. – Der. iorgangiu, s. m. (înv., plăpumar); iorgangerie, s. f. (înv., plăpumărie).
iorgane
iorgán (-ne), s. n. – Plapumă, cuvertură. – Megl. iurgan(e). Tc. yorgan (Șeineanu, II, 227), cf. bg., sb. jorgan. – Der. iorgangiu, s. m. (înv., plăpumar); iorgangerie, s. f. (înv., plăpumărie).
iorganele
iorgán (-ne), s. n. – Plapumă, cuvertură. – Megl. iurgan(e). Tc. yorgan (Șeineanu, II, 227), cf. bg., sb. jorgan. – Der. iorgangiu, s. m. (înv., plăpumar); iorgangerie, s. f. (înv., plăpumărie).
iorganelor
iorgán (-ne), s. n. – Plapumă, cuvertură. – Megl. iurgan(e). Tc. yorgan (Șeineanu, II, 227), cf. bg., sb. jorgan. – Der. iorgangiu, s. m. (înv., plăpumar); iorgangerie, s. f. (înv., plăpumărie).
iorganul
iorgán (-ne), s. n. – Plapumă, cuvertură. – Megl. iurgan(e). Tc. yorgan (Șeineanu, II, 227), cf. bg., sb. jorgan. – Der. iorgangiu, s. m. (înv., plăpumar); iorgangerie, s. f. (înv., plăpumărie).
iorganului
iorgán (-ne), s. n. – Plapumă, cuvertură. – Megl. iurgan(e). Tc. yorgan (Șeineanu, II, 227), cf. bg., sb. jorgan. – Der. iorgangiu, s. m. (înv., plăpumar); iorgangerie, s. f. (înv., plăpumărie).
iorgovan
IORGOVÁN, iorgovani, s. m. (Bot.; reg.) Liliac1. – Din sb. jorgovan. DOOM
iorgován s. m., pl. iorgováni
iorgovani
IORGOVÁN, iorgovani, s. m. (Bot.; reg.) Liliac1. – Din sb. jorgovan. DOOM
iorgován s. m., pl. iorgováni
iorgovanii
IORGOVÁN, iorgovani, s. m. (Bot.; reg.) Liliac1. – Din sb. jorgovan. DOOM
iorgován s. m., pl. iorgováni
iorgovanilor
IORGOVÁN, iorgovani, s. m. (Bot.; reg.) Liliac1. – Din sb. jorgovan. DOOM
iorgován s. m., pl. iorgováni
iorgovanul
IORGOVÁN, iorgovani, s. m. (Bot.; reg.) Liliac1. – Din sb. jorgovan. DOOM
iorgován s. m., pl. iorgováni
iorgovanului
IORGOVÁN, iorgovani, s. m. (Bot.; reg.) Liliac1. – Din sb. jorgovan. DOOM
iorgován s. m., pl. iorgováni
iortoman
ORTOMÁN, -Ă, ortomani, -e, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. (Despre ciobani) Bogat (în turme). 2. (Despre haiduci) Chipeș, viteaz, mândru; ortomănos. 3. (Despre cai) Care aleargă bine; sprinten, focos. [Var.: iortomán, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
ortomán (pop.) adj. m., pl. ortománi; f. ortománă, pl. ortománe
iortomănesc
ORTOMĂNÉSC, -EÁSCĂ, ortomănești, adj. (Pop.) De ortoman, haiducesc. [Var.: iortomănesc, -eáscă adj.] – Ortoman + suf. -esc. DOOM
ortomănésc (pop.) adj. m., f. ortomăneáscă; pl. m. și f. ortomănéști
iortomănește
ORTOMĂNÉȘTE adv. (Pop.) Cu curaj, voinicește. [Var.: iortomănéște adv.] – Ortoman + suf. -ește. DOOM
ortomănéște (pop.) adv.
iosag
IOSÁG, iosaguri, s. n. (Reg.) Moșie. ♦ Avere, bogăție. – Magh. joszág.
iot
IOT, ioturi, s. n. Semivocala i, numită și „i consonantic”, notată de obicei în diverse alfabete fonetice cu y, j sau í; iod2. – Din germ. Jot. DOOM
!iot (semivocală) s. n., pl. ióturi
iota
IÓTĂ s. f. (Pop. și fam.; în expr.) (Nici)o iotă = deloc, câtuși de puțin, nimic. – Din ngr. ióta. Cf. fr., it. iota. DOOM
iótă (cantitate mică) (fam.) s. f. (în expr. (nici)o iotă)
iotacism
IOTACÍSM s. n. (Fon.) 1. Evoluție a unei vocale sau a unui diftong spre i. 2. Iodizare. – Din fr. iotacisme. DOOM
iotacísm (io-) s. n.
iotacismul
IOTACÍSM s. n. (Fon.) 1. Evoluție a unei vocale sau a unui diftong spre i. 2. Iodizare. – Din fr. iotacisme. DOOM
iotacísm (io-) s. n.
iotacismului
IOTACÍSM s. n. (Fon.) 1. Evoluție a unei vocale sau a unui diftong spre i. 2. Iodizare. – Din fr. iotacisme. DOOM
iotacísm (io-) s. n.
iotaciza
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizai
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizam
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizare
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizare
IOTACIZÁRE, iotacizări, s. f. (Fon.) Iodizare. – V. iotaciza. DOOM
iotacizáre (io-) s. f., g.-d. art. iotacizắrii; pl. iotacizắri
iotacizarea
IOTACIZÁRE, iotacizări, s. f. (Fon.) Iodizare. – V. iotaciza. DOOM
iotacizáre (io-) s. f., g.-d. art. iotacizắrii; pl. iotacizắri
iotacizară
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizarăm
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizarăți
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizase
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizasem
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizaseră
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizaserăm
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizaserăți
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizaseși
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizaseți
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizat
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizat
IOTACIZÁT, -Ă, iotacizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete) Palatalizat sub influența unui iot; iodizat. – V. iotaciza.
iotacizata
IOTACIZÁT, -Ă, iotacizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete) Palatalizat sub influența unui iot; iodizat. – V. iotaciza.
iotacizate
IOTACIZÁT, -Ă, iotacizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete) Palatalizat sub influența unui iot; iodizat. – V. iotaciza.
iotacizatei
IOTACIZÁT, -Ă, iotacizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete) Palatalizat sub influența unui iot; iodizat. – V. iotaciza.
iotacizatele
IOTACIZÁT, -Ă, iotacizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete) Palatalizat sub influența unui iot; iodizat. – V. iotaciza.
iotacizatelor
IOTACIZÁT, -Ă, iotacizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete) Palatalizat sub influența unui iot; iodizat. – V. iotaciza.
iotacizatul
IOTACIZÁT, -Ă, iotacizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete) Palatalizat sub influența unui iot; iodizat. – V. iotaciza.
iotacizatului
IOTACIZÁT, -Ă, iotacizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete) Palatalizat sub influența unui iot; iodizat. – V. iotaciza.
iotacizau
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizași
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizați
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizați
IOTACIZÁT, -Ă, iotacizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete) Palatalizat sub influența unui iot; iodizat. – V. iotaciza.
iotacizații
IOTACIZÁT, -Ă, iotacizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete) Palatalizat sub influența unui iot; iodizat. – V. iotaciza.
iotacizaților
IOTACIZÁT, -Ă, iotacizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete) Palatalizat sub influența unui iot; iodizat. – V. iotaciza.
iotacizează
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizez
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizeze
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizezi
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizând
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizînd
IOTACIZÁ, pers. 3 iotacizează, vb. I. Refl. (Despre sunete) A se palataliza sub influența unui iot; a se iodiza. – Cf. iot și iotacism. DOOM
!iotacizá (a se ~) (io-) vb., ind. prez. 3 se iotacizeáză
iotacizări
IOTACIZÁRE, iotacizări, s. f. (Fon.) Iodizare. – V. iotaciza. DOOM
iotacizáre (io-) s. f., g.-d. art. iotacizắrii; pl. iotacizắri
iotacizării
IOTACIZÁRE, iotacizări, s. f. (Fon.) Iodizare. – V. iotaciza. DOOM
iotacizáre (io-) s. f., g.-d. art. iotacizắrii; pl. iotacizắri
iotacizările
IOTACIZÁRE, iotacizări, s. f. (Fon.) Iodizare. – V. iotaciza. DOOM
iotacizáre (io-) s. f., g.-d. art. iotacizắrii; pl. iotacizắri
iotacizărilor
IOTACIZÁRE, iotacizări, s. f. (Fon.) Iodizare. – V. iotaciza. DOOM
iotacizáre (io-) s. f., g.-d. art. iotacizắrii; pl. iotacizắri
iote
IÓTĂ s. f. (Pop. și fam.; în expr.) (Nici)o iotă = deloc, câtuși de puțin, nimic. – Din ngr. ióta. Cf. fr., it. iota. DOOM
iótă (cantitate mică) (fam.) s. f. (în expr. (nici)o iotă)
iote
uitá (-t, -át), vb. – 1. A nu ține minte. – 2. (Refl.) A privi. – 3. A ține cont, a considera. – Var. Banat, Maram., zăuita. Mr. ultu, ultare, megl. ul’t(ari), istr. utu. Lat. oblῑtăre (Cipariu, Principii, 165; Schuchardt, ZRPh., XXXII, 472; Pușcariu 1788; Skok, ZRPh., XLIII, 192; REW 6015), cf. prov., cat. oblidar, fr. oublier, sp., port. olvidar. Trecerea semantică de la „a uita” la „a privi” trebuie să se fi verificat prin intermediul sensului reflexiv a se uita pe sine, și de aici „a rămîne nemișcat”, evoluție care este identică cu a sp. fijarse. Această întrebuințare a lui „a se uita” este încă în uz; și se zice chiar cu ton familiar, s’a uita pe el, despre un copil care s-a murdărit. Totuși, mulți autori deosebesc cele două sensuri, ca și cum ar fi cuvinte diferite. Crețu 378 căuta să explice sensul de „a privi” pornind de la lat. tuitāre; și Meyer-Lübke, apud Pușcariu 1789, de la un lat. *obĭtāre, pornind de la expresia obire oculis; ambele încercări par deopotrivă nesigure. Var. cu suf. sl. za-. Der. uite (vulg. io(i)te1), interj. (privește, vezi), în loc de uită-te, cf. iată și Procopovici, Dacor., X, 72-9; uităcios (var. uituc), adj. (care uită, care nu are memorie); uitător, adj. (uituc; care privește, spectator); uitătură, s. f. (privire); uitucie, s. f. (lipsă de memorie); neuitat, adj. (care care nu se poate uita).
iotei
IÓTĂ s. f. (Pop. și fam.; în expr.) (Nici)o iotă = deloc, câtuși de puțin, nimic. – Din ngr. ióta. Cf. fr., it. iota. DOOM
iótă (cantitate mică) (fam.) s. f. (în expr. (nici)o iotă)
iotele
IÓTĂ s. f. (Pop. și fam.; în expr.) (Nici)o iotă = deloc, câtuși de puțin, nimic. – Din ngr. ióta. Cf. fr., it. iota. DOOM
iótă (cantitate mică) (fam.) s. f. (în expr. (nici)o iotă)
iotelor
IÓTĂ s. f. (Pop. și fam.; în expr.) (Nici)o iotă = deloc, câtuși de puțin, nimic. – Din ngr. ióta. Cf. fr., it. iota. DOOM
iótă (cantitate mică) (fam.) s. f. (în expr. (nici)o iotă)
iotul
IOT, ioturi, s. n. Semivocala i, numită și „i consonantic”, notată de obicei în diverse alfabete fonetice cu y, j sau í; iod2. – Din germ. Jot. DOOM
!iot (semivocală) s. n., pl. ióturi
iotului
IOT, ioturi, s. n. Semivocala i, numită și „i consonantic”, notată de obicei în diverse alfabete fonetice cu y, j sau í; iod2. – Din germ. Jot. DOOM
!iot (semivocală) s. n., pl. ióturi
ioturi
IOT, ioturi, s. n. Semivocala i, numită și „i consonantic”, notată de obicei în diverse alfabete fonetice cu y, j sau í; iod2. – Din germ. Jot. DOOM
!iot (semivocală) s. n., pl. ióturi
ioturile
IOT, ioturi, s. n. Semivocala i, numită și „i consonantic”, notată de obicei în diverse alfabete fonetice cu y, j sau í; iod2. – Din germ. Jot. DOOM
!iot (semivocală) s. n., pl. ióturi
ioturilor
IOT, ioturi, s. n. Semivocala i, numită și „i consonantic”, notată de obicei în diverse alfabete fonetice cu y, j sau í; iod2. – Din germ. Jot. DOOM
!iot (semivocală) s. n., pl. ióturi
iov
IOV, iovi, s. m. Specie de salcie care crește prin pădurile de la munte (Salix capraea). [Var.: (rar) ióvă s. f.] – Cf. sl. iva. DOOM
iov (salcie) s. m., pl. iovi
iova
ióva (-ále), s. f. – Contribuție. Tc. yova (Loebel 250). Sec. XVIII, înv.
iovi
IOV, iovi, s. m. Specie de salcie care crește prin pădurile de la munte (Salix capraea). [Var.: (rar) ióvă s. f.] – Cf. sl. iva. DOOM
iov (salcie) s. m., pl. iovi
iovii
IOV, iovi, s. m. Specie de salcie care crește prin pădurile de la munte (Salix capraea). [Var.: (rar) ióvă s. f.] – Cf. sl. iva. DOOM
iov (salcie) s. m., pl. iovi
iovilor
IOV, iovi, s. m. Specie de salcie care crește prin pădurile de la munte (Salix capraea). [Var.: (rar) ióvă s. f.] – Cf. sl. iva. DOOM
iov (salcie) s. m., pl. iovi
iovul
IOV, iovi, s. m. Specie de salcie care crește prin pădurile de la munte (Salix capraea). [Var.: (rar) ióvă s. f.] – Cf. sl. iva. DOOM
iov (salcie) s. m., pl. iovi
iovului
IOV, iovi, s. m. Specie de salcie care crește prin pădurile de la munte (Salix capraea). [Var.: (rar) ióvă s. f.] – Cf. sl. iva. DOOM
iov (salcie) s. m., pl. iovi
iovă
IOV, iovi, s. m. Specie de salcie care crește prin pădurile de la munte (Salix capraea). [Var.: (rar) ióvă s. f.] – Cf. sl. iva. DOOM
iov (salcie) s. m., pl. iovi