in
IN1- Element de compunere cu sens negativ și privativ, formând substantive, adjective, verbe. [Var.: im2] – Din fr., lat. in-.
in
IN2 (1) s. m., (2) inuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee textilă și oleaginoasă, cu tulpina subțire, ramificată în partea superioară, fibroasă, cu frunze mici, înguste și cu flori albastre sau albe, care are numeroase utilizări (Linum usitatissimum); p. restr. sămânța acestei plante. ◊ In galben = plantă erbacee cu flori galbene (Linum flavum). 2. S. n. Fir obținut prin prelucrarea inului2 (1); p. ext. pânză făcută din aceste fire. – Lat. linum.

DOOM

in2 (lan, fir, pânză) s. n., pl. ínuri
in
IN2 (1) s. m., (2) inuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee textilă și oleaginoasă, cu tulpina subțire, ramificată în partea superioară, fibroasă, cu frunze mici, înguste și cu flori albastre sau albe, care are numeroase utilizări (Linum usitatissimum); p. restr. sămânța acestei plante. ◊ In galben = plantă erbacee cu flori galbene (Linum flavum). 2. S. n. Fir obținut prin prelucrarea inului2 (1); p. ext. pânză făcută din aceste fire. – Lat. linum.

DOOM

in1 (plantă) s. m.
in
IN EXTÉNSO loc. adv. Pe larg, în detaliu; în întregime. – Loc. lat.

DOOM

in exténso (lat.) loc. adv.
in
IN EXTRÉMIS loc. adv. 1. Silit de împrejurări, neavând altă posibilitate; în ultimă instanță. 2. Pe patul de moarte, în ultimul moment al vieții. – Loc. lat.

DOOM

in extrémis (lat.) loc. adv.
in
IN MEMÓRIAM loc. adj., loc. adv. În memoria, în amintirea (cuiva sau a ceva). – Loc. lat.

DOOM

*in memóriam (lat.) loc. adj., loc. adv.
in
IN NUCE loc. adj., loc. adv. Scurt și cuprinzător; în forma cea mai restrânsă. – Loc. lat.

DOOM

in núce (lat.) loc. adj., loc. adv
in
IN SPE loc. adj., loc. adv. În viitor. – Loc. lat.

DOOM

in spe (lat.) loc. adj., loc. adv.
in
IN VÍTRO loc. adj. și adv. (În legătură cu modul de experimentare a unui proces fiziologic, biofizic etc.) În afara organismului viu; în laborator. – Loc. lat.

DOOM

!in vítro (lat.) (vi-tro) loc. adj., loc. adv.
in
IN VÍVO loc. adj. și adv. (În legătură cu modul de experimentare a unui proces fiziologic, biofizic etc.) În interiorul organismului viu. – Loc. lat.

DOOM

!in vívo (lat.) loc. adj., loc. adv.
in
ÍNDIUM s. n. v. indiu.

DOOM

índiu [diu pron. diu] s. n., art. índiul; simb. In
inabil
INABÍL, -Ă, inabili, -e, adj. Neîndemânatic, stângaci; neabil. – Din fr. inhabile, lat. inhabilis.

DOOM

!inabíl (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabíli; f. inabílă, pl. inabíle
inabila
INABÍL, -Ă, inabili, -e, adj. Neîndemânatic, stângaci; neabil. – Din fr. inhabile, lat. inhabilis.

DOOM

!inabíl (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabíli; f. inabílă, pl. inabíle
inabile
INABÍL, -Ă, inabili, -e, adj. Neîndemânatic, stângaci; neabil. – Din fr. inhabile, lat. inhabilis.

DOOM

!inabíl (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabíli; f. inabílă, pl. inabíle
inabilei
INABÍL, -Ă, inabili, -e, adj. Neîndemânatic, stângaci; neabil. – Din fr. inhabile, lat. inhabilis.

DOOM

!inabíl (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabíli; f. inabílă, pl. inabíle
inabilele
INABÍL, -Ă, inabili, -e, adj. Neîndemânatic, stângaci; neabil. – Din fr. inhabile, lat. inhabilis.

DOOM

!inabíl (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabíli; f. inabílă, pl. inabíle
inabilelor
INABÍL, -Ă, inabili, -e, adj. Neîndemânatic, stângaci; neabil. – Din fr. inhabile, lat. inhabilis.

DOOM

!inabíl (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabíli; f. inabílă, pl. inabíle
inabili
INABÍL, -Ă, inabili, -e, adj. Neîndemânatic, stângaci; neabil. – Din fr. inhabile, lat. inhabilis.

DOOM

!inabíl (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabíli; f. inabílă, pl. inabíle
inabilii
INABÍL, -Ă, inabili, -e, adj. Neîndemânatic, stângaci; neabil. – Din fr. inhabile, lat. inhabilis.

DOOM

!inabíl (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabíli; f. inabílă, pl. inabíle
inabililor
INABÍL, -Ă, inabili, -e, adj. Neîndemânatic, stângaci; neabil. – Din fr. inhabile, lat. inhabilis.

DOOM

!inabíl (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabíli; f. inabílă, pl. inabíle
inabilitate
INABILITÁTE s. f. Lipsă de abilitate; stângăcie. – Din fr. inhabilité.

DOOM

!inabilitáte (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inabilitắții
inabilul
INABÍL, -Ă, inabili, -e, adj. Neîndemânatic, stângaci; neabil. – Din fr. inhabile, lat. inhabilis.

DOOM

!inabíl (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabíli; f. inabílă, pl. inabíle
inabilului
INABÍL, -Ă, inabili, -e, adj. Neîndemânatic, stângaci; neabil. – Din fr. inhabile, lat. inhabilis.

DOOM

!inabíl (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabíli; f. inabílă, pl. inabíle
inabordabil
INABORDÁBIL, -Ă, inabordabili, -e, adj. Care nu poate fi abordat; inaccesibil, neabordabil. – Din fr. inabordable.

DOOM

!inabordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabordábili; f. inabordábilă, pl. inabordábile
inabordabila
INABORDÁBIL, -Ă, inabordabili, -e, adj. Care nu poate fi abordat; inaccesibil, neabordabil. – Din fr. inabordable.

DOOM

!inabordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabordábili; f. inabordábilă, pl. inabordábile
inabordabile
INABORDÁBIL, -Ă, inabordabili, -e, adj. Care nu poate fi abordat; inaccesibil, neabordabil. – Din fr. inabordable.

DOOM

!inabordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabordábili; f. inabordábilă, pl. inabordábile
inabordabilei
INABORDÁBIL, -Ă, inabordabili, -e, adj. Care nu poate fi abordat; inaccesibil, neabordabil. – Din fr. inabordable.

DOOM

!inabordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabordábili; f. inabordábilă, pl. inabordábile
inabordabilele
INABORDÁBIL, -Ă, inabordabili, -e, adj. Care nu poate fi abordat; inaccesibil, neabordabil. – Din fr. inabordable.

DOOM

!inabordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabordábili; f. inabordábilă, pl. inabordábile
inabordabilelor
INABORDÁBIL, -Ă, inabordabili, -e, adj. Care nu poate fi abordat; inaccesibil, neabordabil. – Din fr. inabordable.

DOOM

!inabordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabordábili; f. inabordábilă, pl. inabordábile
inabordabili
INABORDÁBIL, -Ă, inabordabili, -e, adj. Care nu poate fi abordat; inaccesibil, neabordabil. – Din fr. inabordable.

DOOM

!inabordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabordábili; f. inabordábilă, pl. inabordábile
inabordabilii
INABORDÁBIL, -Ă, inabordabili, -e, adj. Care nu poate fi abordat; inaccesibil, neabordabil. – Din fr. inabordable.

DOOM

!inabordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabordábili; f. inabordábilă, pl. inabordábile
inabordabililor
INABORDÁBIL, -Ă, inabordabili, -e, adj. Care nu poate fi abordat; inaccesibil, neabordabil. – Din fr. inabordable.

DOOM

!inabordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabordábili; f. inabordábilă, pl. inabordábile
inabordabilul
INABORDÁBIL, -Ă, inabordabili, -e, adj. Care nu poate fi abordat; inaccesibil, neabordabil. – Din fr. inabordable.

DOOM

!inabordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabordábili; f. inabordábilă, pl. inabordábile
inabordabilului
INABORDÁBIL, -Ă, inabordabili, -e, adj. Care nu poate fi abordat; inaccesibil, neabordabil. – Din fr. inabordable.

DOOM

!inabordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inabordábili; f. inabordábilă, pl. inabordábile
inacceptabil
INACCEPTÁBIL, -Ă, inacceptabili, -e, adj. Care nu poate fi acceptat, admis; neacceptabil. – Din fr. inacceptable.

DOOM

!inacceptábil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inacceptábili; f. inacceptábilă, pl. inacceptábile
inacceptabila
INACCEPTÁBIL, -Ă, inacceptabili, -e, adj. Care nu poate fi acceptat, admis; neacceptabil. – Din fr. inacceptable.

DOOM

!inacceptábil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inacceptábili; f. inacceptábilă, pl. inacceptábile
inacceptabile
INACCEPTÁBIL, -Ă, inacceptabili, -e, adj. Care nu poate fi acceptat, admis; neacceptabil. – Din fr. inacceptable.

DOOM

!inacceptábil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inacceptábili; f. inacceptábilă, pl. inacceptábile
inacceptabilei
INACCEPTÁBIL, -Ă, inacceptabili, -e, adj. Care nu poate fi acceptat, admis; neacceptabil. – Din fr. inacceptable.

DOOM

!inacceptábil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inacceptábili; f. inacceptábilă, pl. inacceptábile
inacceptabilele
INACCEPTÁBIL, -Ă, inacceptabili, -e, adj. Care nu poate fi acceptat, admis; neacceptabil. – Din fr. inacceptable.

DOOM

!inacceptábil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inacceptábili; f. inacceptábilă, pl. inacceptábile
inacceptabilelor
INACCEPTÁBIL, -Ă, inacceptabili, -e, adj. Care nu poate fi acceptat, admis; neacceptabil. – Din fr. inacceptable.

DOOM

!inacceptábil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inacceptábili; f. inacceptábilă, pl. inacceptábile
inacceptabili
INACCEPTÁBIL, -Ă, inacceptabili, -e, adj. Care nu poate fi acceptat, admis; neacceptabil. – Din fr. inacceptable.

DOOM

!inacceptábil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inacceptábili; f. inacceptábilă, pl. inacceptábile
inacceptabilii
INACCEPTÁBIL, -Ă, inacceptabili, -e, adj. Care nu poate fi acceptat, admis; neacceptabil. – Din fr. inacceptable.

DOOM

!inacceptábil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inacceptábili; f. inacceptábilă, pl. inacceptábile
inacceptabililor
INACCEPTÁBIL, -Ă, inacceptabili, -e, adj. Care nu poate fi acceptat, admis; neacceptabil. – Din fr. inacceptable.

DOOM

!inacceptábil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inacceptábili; f. inacceptábilă, pl. inacceptábile
inacceptabilul
INACCEPTÁBIL, -Ă, inacceptabili, -e, adj. Care nu poate fi acceptat, admis; neacceptabil. – Din fr. inacceptable.

DOOM

!inacceptábil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inacceptábili; f. inacceptábilă, pl. inacceptábile
inacceptabilului
INACCEPTÁBIL, -Ă, inacceptabili, -e, adj. Care nu poate fi acceptat, admis; neacceptabil. – Din fr. inacceptable.

DOOM

!inacceptábil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inacceptábili; f. inacceptábilă, pl. inacceptábile
inacceptare
INACCEPTÁRE s. f. Refuz de a accepta; neacceptare, respingere. – După fr. inacceptation.
inacceptarea
INACCEPTÁRE s. f. Refuz de a accepta; neacceptare, respingere. – După fr. inacceptation.
inacceptări
INACCEPTÁRE s. f. Refuz de a accepta; neacceptare, respingere. – După fr. inacceptation.
inacceptării
INACCEPTÁRE s. f. Refuz de a accepta; neacceptare, respingere. – După fr. inacceptation.
inacceptările
INACCEPTÁRE s. f. Refuz de a accepta; neacceptare, respingere. – După fr. inacceptation.
inacceptărilor
INACCEPTÁRE s. f. Refuz de a accepta; neacceptare, respingere. – După fr. inacceptation.
inaccesibil
INACCESÍBIL, -Ă, inaccesibili, -e, adj. Care nu este accesibil, la care nu poți ajunge; neaccesibil, inabordabil. ♦ Care nu poate fi înțeles. – Din fr. inaccessible, lat. inaccesibilis.

DOOM

!inaccesíbil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inaccesíbili; f. inaccesíbilă, pl. inaccesíbile
inaccesibila
INACCESÍBIL, -Ă, inaccesibili, -e, adj. Care nu este accesibil, la care nu poți ajunge; neaccesibil, inabordabil. ♦ Care nu poate fi înțeles. – Din fr. inaccessible, lat. inaccesibilis.

DOOM

!inaccesíbil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inaccesíbili; f. inaccesíbilă, pl. inaccesíbile
inaccesibile
INACCESÍBIL, -Ă, inaccesibili, -e, adj. Care nu este accesibil, la care nu poți ajunge; neaccesibil, inabordabil. ♦ Care nu poate fi înțeles. – Din fr. inaccessible, lat. inaccesibilis.

DOOM

!inaccesíbil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inaccesíbili; f. inaccesíbilă, pl. inaccesíbile
inaccesibilei
INACCESÍBIL, -Ă, inaccesibili, -e, adj. Care nu este accesibil, la care nu poți ajunge; neaccesibil, inabordabil. ♦ Care nu poate fi înțeles. – Din fr. inaccessible, lat. inaccesibilis.

DOOM

!inaccesíbil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inaccesíbili; f. inaccesíbilă, pl. inaccesíbile
inaccesibilele
INACCESÍBIL, -Ă, inaccesibili, -e, adj. Care nu este accesibil, la care nu poți ajunge; neaccesibil, inabordabil. ♦ Care nu poate fi înțeles. – Din fr. inaccessible, lat. inaccesibilis.

DOOM

!inaccesíbil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inaccesíbili; f. inaccesíbilă, pl. inaccesíbile
inaccesibilelor
INACCESÍBIL, -Ă, inaccesibili, -e, adj. Care nu este accesibil, la care nu poți ajunge; neaccesibil, inabordabil. ♦ Care nu poate fi înțeles. – Din fr. inaccessible, lat. inaccesibilis.

DOOM

!inaccesíbil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inaccesíbili; f. inaccesíbilă, pl. inaccesíbile
inaccesibili
INACCESÍBIL, -Ă, inaccesibili, -e, adj. Care nu este accesibil, la care nu poți ajunge; neaccesibil, inabordabil. ♦ Care nu poate fi înțeles. – Din fr. inaccessible, lat. inaccesibilis.

DOOM

!inaccesíbil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inaccesíbili; f. inaccesíbilă, pl. inaccesíbile
inaccesibilii
INACCESÍBIL, -Ă, inaccesibili, -e, adj. Care nu este accesibil, la care nu poți ajunge; neaccesibil, inabordabil. ♦ Care nu poate fi înțeles. – Din fr. inaccessible, lat. inaccesibilis.

DOOM

!inaccesíbil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inaccesíbili; f. inaccesíbilă, pl. inaccesíbile
inaccesibililor
INACCESÍBIL, -Ă, inaccesibili, -e, adj. Care nu este accesibil, la care nu poți ajunge; neaccesibil, inabordabil. ♦ Care nu poate fi înțeles. – Din fr. inaccessible, lat. inaccesibilis.

DOOM

!inaccesíbil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inaccesíbili; f. inaccesíbilă, pl. inaccesíbile
inaccesibilitate
INACCESIBILITÁTE s. f. Însușirea sau starea de a fi inaccesibil. – Din fr. inaccessibilité.

DOOM

!inaccesibilitáte (i-nac-/in-ac-) s. f., g.-d. art. inaccesibilitắții
inaccesibilitatea
INACCESIBILITÁTE s. f. Însușirea sau starea de a fi inaccesibil. – Din fr. inaccessibilité.

DOOM

!inaccesibilitáte (i-nac-/in-ac-) s. f., g.-d. art. inaccesibilitắții
inaccesibilități
INACCESIBILITÁTE s. f. Însușirea sau starea de a fi inaccesibil. – Din fr. inaccessibilité.

DOOM

!inaccesibilitáte (i-nac-/in-ac-) s. f., g.-d. art. inaccesibilitắții
inaccesibilității
INACCESIBILITÁTE s. f. Însușirea sau starea de a fi inaccesibil. – Din fr. inaccessibilité.

DOOM

!inaccesibilitáte (i-nac-/in-ac-) s. f., g.-d. art. inaccesibilitắții
inaccesibilul
INACCESÍBIL, -Ă, inaccesibili, -e, adj. Care nu este accesibil, la care nu poți ajunge; neaccesibil, inabordabil. ♦ Care nu poate fi înțeles. – Din fr. inaccessible, lat. inaccesibilis.

DOOM

!inaccesíbil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inaccesíbili; f. inaccesíbilă, pl. inaccesíbile
inaccesibilului
INACCESÍBIL, -Ă, inaccesibili, -e, adj. Care nu este accesibil, la care nu poți ajunge; neaccesibil, inabordabil. ♦ Care nu poate fi înțeles. – Din fr. inaccessible, lat. inaccesibilis.

DOOM

!inaccesíbil (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inaccesíbili; f. inaccesíbilă, pl. inaccesíbile
inacciu
INACCÍU, -ÍE, inaccii, adj. (Turcism înv.) Încăpățânat, îndărătnic. – Tc. inatçi.
inachidae
Inachidae, denumire purtată de opt din cei mai apropiați urmași ai lui Inachus la tronul Argosului.
inachis
Inachis, denumire purtată de Io, ca fiică a lui Inachus.
inachus
Inachus, întemeietorul dinastiei din Argos, era fiul lui Oceanus și al lui Tethys. Inachus a avut, la rîndul lui, copii pe Io și pe Phoroneus. Îndurerat de suferințele fiicei sale (v. și Io), se spunea că Inachus ar fi încercat să se războiască cu Zeus, răpitorul ei. Drept pedeapsă, părintele zeilor l-a metamorfozat într-un rîu, care-i purta numele.
inacomodabil
INACOMODÁBIL, -Ă, inacomodabili, -e, adj. Care nu se poate acomoda cu o situație, cu o persoană etc.; inadaptabil. – Din fr. inaccommodable.

DOOM

!inacomodábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacomodábili; f. inacomodábilă, pl. inacomodábile
inacomodabila
INACOMODÁBIL, -Ă, inacomodabili, -e, adj. Care nu se poate acomoda cu o situație, cu o persoană etc.; inadaptabil. – Din fr. inaccommodable.

DOOM

!inacomodábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacomodábili; f. inacomodábilă, pl. inacomodábile
inacomodabile
INACOMODÁBIL, -Ă, inacomodabili, -e, adj. Care nu se poate acomoda cu o situație, cu o persoană etc.; inadaptabil. – Din fr. inaccommodable.

DOOM

!inacomodábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacomodábili; f. inacomodábilă, pl. inacomodábile
inacomodabilei
INACOMODÁBIL, -Ă, inacomodabili, -e, adj. Care nu se poate acomoda cu o situație, cu o persoană etc.; inadaptabil. – Din fr. inaccommodable.

DOOM

!inacomodábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacomodábili; f. inacomodábilă, pl. inacomodábile
inacomodabilele
INACOMODÁBIL, -Ă, inacomodabili, -e, adj. Care nu se poate acomoda cu o situație, cu o persoană etc.; inadaptabil. – Din fr. inaccommodable.

DOOM

!inacomodábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacomodábili; f. inacomodábilă, pl. inacomodábile
inacomodabilelor
INACOMODÁBIL, -Ă, inacomodabili, -e, adj. Care nu se poate acomoda cu o situație, cu o persoană etc.; inadaptabil. – Din fr. inaccommodable.

DOOM

!inacomodábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacomodábili; f. inacomodábilă, pl. inacomodábile
inacomodabili
INACOMODÁBIL, -Ă, inacomodabili, -e, adj. Care nu se poate acomoda cu o situație, cu o persoană etc.; inadaptabil. – Din fr. inaccommodable.

DOOM

!inacomodábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacomodábili; f. inacomodábilă, pl. inacomodábile
inacomodabilii
INACOMODÁBIL, -Ă, inacomodabili, -e, adj. Care nu se poate acomoda cu o situație, cu o persoană etc.; inadaptabil. – Din fr. inaccommodable.

DOOM

!inacomodábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacomodábili; f. inacomodábilă, pl. inacomodábile
inacomodabililor
INACOMODÁBIL, -Ă, inacomodabili, -e, adj. Care nu se poate acomoda cu o situație, cu o persoană etc.; inadaptabil. – Din fr. inaccommodable.

DOOM

!inacomodábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacomodábili; f. inacomodábilă, pl. inacomodábile
inacomodabilul
INACOMODÁBIL, -Ă, inacomodabili, -e, adj. Care nu se poate acomoda cu o situație, cu o persoană etc.; inadaptabil. – Din fr. inaccommodable.

DOOM

!inacomodábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacomodábili; f. inacomodábilă, pl. inacomodábile
inacomodabilului
INACOMODÁBIL, -Ă, inacomodabili, -e, adj. Care nu se poate acomoda cu o situație, cu o persoană etc.; inadaptabil. – Din fr. inaccommodable.

DOOM

!inacomodábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacomodábili; f. inacomodábilă, pl. inacomodábile
inacordabil
INACORDÁBIL, -Ă, inacordabili, -e, adj. Care nu se poate acorda sau atribui. – Din fr. inaccordable.

DOOM

!inacordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacordábili; f. inacordábilă, pl. inacordábile
inacordabila
INACORDÁBIL, -Ă, inacordabili, -e, adj. Care nu se poate acorda sau atribui. – Din fr. inaccordable.

DOOM

!inacordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacordábili; f. inacordábilă, pl. inacordábile
inacordabile
INACORDÁBIL, -Ă, inacordabili, -e, adj. Care nu se poate acorda sau atribui. – Din fr. inaccordable.

DOOM

!inacordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacordábili; f. inacordábilă, pl. inacordábile
inacordabilei
INACORDÁBIL, -Ă, inacordabili, -e, adj. Care nu se poate acorda sau atribui. – Din fr. inaccordable.

DOOM

!inacordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacordábili; f. inacordábilă, pl. inacordábile
inacordabilele
INACORDÁBIL, -Ă, inacordabili, -e, adj. Care nu se poate acorda sau atribui. – Din fr. inaccordable.

DOOM

!inacordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacordábili; f. inacordábilă, pl. inacordábile
inacordabilelor
INACORDÁBIL, -Ă, inacordabili, -e, adj. Care nu se poate acorda sau atribui. – Din fr. inaccordable.

DOOM

!inacordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacordábili; f. inacordábilă, pl. inacordábile
inacordabili
INACORDÁBIL, -Ă, inacordabili, -e, adj. Care nu se poate acorda sau atribui. – Din fr. inaccordable.

DOOM

!inacordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacordábili; f. inacordábilă, pl. inacordábile
inacordabilii
INACORDÁBIL, -Ă, inacordabili, -e, adj. Care nu se poate acorda sau atribui. – Din fr. inaccordable.

DOOM

!inacordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacordábili; f. inacordábilă, pl. inacordábile
inacordabililor
INACORDÁBIL, -Ă, inacordabili, -e, adj. Care nu se poate acorda sau atribui. – Din fr. inaccordable.

DOOM

!inacordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacordábili; f. inacordábilă, pl. inacordábile
inacordabilul
INACORDÁBIL, -Ă, inacordabili, -e, adj. Care nu se poate acorda sau atribui. – Din fr. inaccordable.

DOOM

!inacordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacordábili; f. inacordábilă, pl. inacordábile
inacordabilului
INACORDÁBIL, -Ă, inacordabili, -e, adj. Care nu se poate acorda sau atribui. – Din fr. inaccordable.

DOOM

!inacordábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inacordábili; f. inacordábilă, pl. inacordábile
inacostabil
INACOSTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi acostat, de care nu se poate apropia. [Cf. fr. inaccostable].
inacostabila
INACOSTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi acostat, de care nu se poate apropia. [Cf. fr. inaccostable].
inacostabile
INACOSTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi acostat, de care nu se poate apropia. [Cf. fr. inaccostable].
inacostabilei
INACOSTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi acostat, de care nu se poate apropia. [Cf. fr. inaccostable].
inacostabilele
INACOSTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi acostat, de care nu se poate apropia. [Cf. fr. inaccostable].
inacostabilelor
INACOSTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi acostat, de care nu se poate apropia. [Cf. fr. inaccostable].
inacostabili
INACOSTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi acostat, de care nu se poate apropia. [Cf. fr. inaccostable].
inacostabilii
INACOSTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi acostat, de care nu se poate apropia. [Cf. fr. inaccostable].
inacostabililor
INACOSTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi acostat, de care nu se poate apropia. [Cf. fr. inaccostable].
inacostabilul
INACOSTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi acostat, de care nu se poate apropia. [Cf. fr. inaccostable].
inacostabilului
INACOSTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi acostat, de care nu se poate apropia. [Cf. fr. inaccostable].
inactinic
INACTÍNIC, -Ă adj. (Fiz.; despre lumină) Care nu are acțiune chimică. [< fr. inactinique].
inactinism
INACTINÍSM s.n. (Fiz.) Proprietate a unei lumini de a fi inactinică. [Cf. fr. inactinisme].
inactiv
INACTÍV, -Ă, inactivi, -e, adj. 1. Care nu activează, care este lipsit de activitate; care nu face nimic; pasiv. 2. (Chim.; despre substanțe, elemente) Care nu reacționează. – Din fr. inactif.

DOOM

!inactív (i-nac-/in-ac-) adj. m., pl. inactívi; f. inactívă, pl. inactíve
inactiva
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivai
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivam
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivare
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivare
INACTIVÁRE, inactivări, s. f. Acțiunea de a inactiva și rezultatul ei. – V. inactiva.
inactivară
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivarăm
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivarăți
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivase
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivasem
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivaseră
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivaserăm
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivaserăți
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivaseși
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivaseți
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivat
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivat
INACTIVÁT, -Ă, inactivați, -te, adj. Care a devenit inactiv. – V. inactiva.
inactivau
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivași
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivați
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivează
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivez
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactiveze
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivezi
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivism
INACTIVÍSM s. n. (Rar) Accentuare a atitudinii inactive; mod de viață care evită contactul cu lumea exterioară. – Din germ. Inaktivismus.
inactivismul
INACTIVÍSM s. n. (Rar) Accentuare a atitudinii inactive; mod de viață care evită contactul cu lumea exterioară. – Din germ. Inaktivismus.
inactivismului
INACTIVÍSM s. n. (Rar) Accentuare a atitudinii inactive; mod de viață care evită contactul cu lumea exterioară. – Din germ. Inaktivismus.
inactivitate
INACTIVITÁTE s. f. Lipsă de activitate; pasivitate. – Din fr. inactivité.

DOOM

!inactivitáte (i-nac-/in-ac-) s. f., g.-d. art. inactivitắții
inactivitatea
INACTIVITÁTE s. f. Lipsă de activitate; pasivitate. – Din fr. inactivité.

DOOM

!inactivitáte (i-nac-/in-ac-) s. f., g.-d. art. inactivitắții
inactivități
INACTIVITÁTE s. f. Lipsă de activitate; pasivitate. – Din fr. inactivité.

DOOM

!inactivitáte (i-nac-/in-ac-) s. f., g.-d. art. inactivitắții
inactivității
INACTIVITÁTE s. f. Lipsă de activitate; pasivitate. – Din fr. inactivité.

DOOM

!inactivitáte (i-nac-/in-ac-) s. f., g.-d. art. inactivitắții
inactivând
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactivînd
INACTIVÁ, inactivez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină inactiv; a anihila, a suprima. 2. (Chim.) A face să nu reacționeze; a neutraliza. – Din fr. inactiver.
inactual
INACTUÁL, -Ă, inactuali, -e, adj. Care nu este actual; neactual. [Pr.: -tu-al] – Din fr. inactuel.

DOOM

!inactuál (i-nac-tu-al/in-ac-) adj. m, pl. inactuáli; f. inactuálă, pl. inactuále
inactuala
INACTUÁL, -Ă, inactuali, -e, adj. Care nu este actual; neactual. [Pr.: -tu-al] – Din fr. inactuel.

DOOM

!inactuál (i-nac-tu-al/in-ac-) adj. m, pl. inactuáli; f. inactuálă, pl. inactuále
inactuale
INACTUÁL, -Ă, inactuali, -e, adj. Care nu este actual; neactual. [Pr.: -tu-al] – Din fr. inactuel.

DOOM

!inactuál (i-nac-tu-al/in-ac-) adj. m, pl. inactuáli; f. inactuálă, pl. inactuále
inactualei
INACTUÁL, -Ă, inactuali, -e, adj. Care nu este actual; neactual. [Pr.: -tu-al] – Din fr. inactuel.

DOOM

!inactuál (i-nac-tu-al/in-ac-) adj. m, pl. inactuáli; f. inactuálă, pl. inactuále
inactualele
INACTUÁL, -Ă, inactuali, -e, adj. Care nu este actual; neactual. [Pr.: -tu-al] – Din fr. inactuel.

DOOM

!inactuál (i-nac-tu-al/in-ac-) adj. m, pl. inactuáli; f. inactuálă, pl. inactuále
inactualelor
INACTUÁL, -Ă, inactuali, -e, adj. Care nu este actual; neactual. [Pr.: -tu-al] – Din fr. inactuel.

DOOM

!inactuál (i-nac-tu-al/in-ac-) adj. m, pl. inactuáli; f. inactuálă, pl. inactuále
inactuali
INACTUÁL, -Ă, inactuali, -e, adj. Care nu este actual; neactual. [Pr.: -tu-al] – Din fr. inactuel.

DOOM

!inactuál (i-nac-tu-al/in-ac-) adj. m, pl. inactuáli; f. inactuálă, pl. inactuále
inactualii
INACTUÁL, -Ă, inactuali, -e, adj. Care nu este actual; neactual. [Pr.: -tu-al] – Din fr. inactuel.

DOOM

!inactuál (i-nac-tu-al/in-ac-) adj. m, pl. inactuáli; f. inactuálă, pl. inactuále
inactualilor
INACTUÁL, -Ă, inactuali, -e, adj. Care nu este actual; neactual. [Pr.: -tu-al] – Din fr. inactuel.

DOOM

!inactuál (i-nac-tu-al/in-ac-) adj. m, pl. inactuáli; f. inactuálă, pl. inactuále
inactualitate
INACTUALITÁTE s. f. Lipsă de actualitate; însușirea sau starea de a fi inactual. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. inactualité.
inactualitatea
INACTUALITÁTE s. f. Lipsă de actualitate; însușirea sau starea de a fi inactual. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. inactualité.
inactualități
INACTUALITÁTE s. f. Lipsă de actualitate; însușirea sau starea de a fi inactual. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. inactualité.
inactualității
INACTUALITÁTE s. f. Lipsă de actualitate; însușirea sau starea de a fi inactual. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. inactualité.
inactualul
INACTUÁL, -Ă, inactuali, -e, adj. Care nu este actual; neactual. [Pr.: -tu-al] – Din fr. inactuel.

DOOM

!inactuál (i-nac-tu-al/in-ac-) adj. m, pl. inactuáli; f. inactuálă, pl. inactuále
inactualului
INACTUÁL, -Ă, inactuali, -e, adj. Care nu este actual; neactual. [Pr.: -tu-al] – Din fr. inactuel.

DOOM

!inactuál (i-nac-tu-al/in-ac-) adj. m, pl. inactuáli; f. inactuálă, pl. inactuále
inacuzabil
INACUZÁBIL, -Ă, inacuzabili, -e, adj. Care nu poate fi acuzat; nevinovat. – Din fr. inaccusable.
inacuzabila
INACUZÁBIL, -Ă, inacuzabili, -e, adj. Care nu poate fi acuzat; nevinovat. – Din fr. inaccusable.
inacuzabile
INACUZÁBIL, -Ă, inacuzabili, -e, adj. Care nu poate fi acuzat; nevinovat. – Din fr. inaccusable.
inacuzabilei
INACUZÁBIL, -Ă, inacuzabili, -e, adj. Care nu poate fi acuzat; nevinovat. – Din fr. inaccusable.
inacuzabilele
INACUZÁBIL, -Ă, inacuzabili, -e, adj. Care nu poate fi acuzat; nevinovat. – Din fr. inaccusable.
inacuzabilelor
INACUZÁBIL, -Ă, inacuzabili, -e, adj. Care nu poate fi acuzat; nevinovat. – Din fr. inaccusable.
inacuzabili
INACUZÁBIL, -Ă, inacuzabili, -e, adj. Care nu poate fi acuzat; nevinovat. – Din fr. inaccusable.
inacuzabilii
INACUZÁBIL, -Ă, inacuzabili, -e, adj. Care nu poate fi acuzat; nevinovat. – Din fr. inaccusable.
inacuzabililor
INACUZÁBIL, -Ă, inacuzabili, -e, adj. Care nu poate fi acuzat; nevinovat. – Din fr. inaccusable.
inacuzabilul
INACUZÁBIL, -Ă, inacuzabili, -e, adj. Care nu poate fi acuzat; nevinovat. – Din fr. inaccusable.
inacuzabilului
INACUZÁBIL, -Ă, inacuzabili, -e, adj. Care nu poate fi acuzat; nevinovat. – Din fr. inaccusable.
inacțiune
INACȚIÚNE s. f. Lipsă a oricărei acțiuni. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. inaction.

DOOM

!inacțiúne (i-nac-ți-u-/in-ac-) s. f., g.-d. art. inacțiúnii
inacțiunea
INACȚIÚNE s. f. Lipsă a oricărei acțiuni. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. inaction.

DOOM

!inacțiúne (i-nac-ți-u-/in-ac-) s. f., g.-d. art. inacțiúnii
inacțiuni
INACȚIÚNE s. f. Lipsă a oricărei acțiuni. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. inaction.

DOOM

!inacțiúne (i-nac-ți-u-/in-ac-) s. f., g.-d. art. inacțiúnii
inacțiunii
INACȚIÚNE s. f. Lipsă a oricărei acțiuni. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. inaction.

DOOM

!inacțiúne (i-nac-ți-u-/in-ac-) s. f., g.-d. art. inacțiúnii
inacțiunile
INACȚIÚNE s. f. Lipsă a oricărei acțiuni. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. inaction.

DOOM

!inacțiúne (i-nac-ți-u-/in-ac-) s. f., g.-d. art. inacțiúnii
inacțiunilor
INACȚIÚNE s. f. Lipsă a oricărei acțiuni. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. inaction.

DOOM

!inacțiúne (i-nac-ți-u-/in-ac-) s. f., g.-d. art. inacțiúnii
inadaptabil
INADAPTÁBIL, -Ă, inadaptabili, -e, adj. Care nu se poate obișnui, acomoda cu o situație nouă; inacomodabil. – Din fr. inadaptable.

DOOM

!inadaptábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadaptábili; f. inadaptábilă, pl. inadaptábile
inadaptabila
INADAPTÁBIL, -Ă, inadaptabili, -e, adj. Care nu se poate obișnui, acomoda cu o situație nouă; inacomodabil. – Din fr. inadaptable.

DOOM

!inadaptábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadaptábili; f. inadaptábilă, pl. inadaptábile
inadaptabile
INADAPTÁBIL, -Ă, inadaptabili, -e, adj. Care nu se poate obișnui, acomoda cu o situație nouă; inacomodabil. – Din fr. inadaptable.

DOOM

!inadaptábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadaptábili; f. inadaptábilă, pl. inadaptábile
inadaptabilei
INADAPTÁBIL, -Ă, inadaptabili, -e, adj. Care nu se poate obișnui, acomoda cu o situație nouă; inacomodabil. – Din fr. inadaptable.

DOOM

!inadaptábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadaptábili; f. inadaptábilă, pl. inadaptábile
inadaptabilele
INADAPTÁBIL, -Ă, inadaptabili, -e, adj. Care nu se poate obișnui, acomoda cu o situație nouă; inacomodabil. – Din fr. inadaptable.

DOOM

!inadaptábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadaptábili; f. inadaptábilă, pl. inadaptábile
inadaptabilelor
INADAPTÁBIL, -Ă, inadaptabili, -e, adj. Care nu se poate obișnui, acomoda cu o situație nouă; inacomodabil. – Din fr. inadaptable.

DOOM

!inadaptábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadaptábili; f. inadaptábilă, pl. inadaptábile
inadaptabili
INADAPTÁBIL, -Ă, inadaptabili, -e, adj. Care nu se poate obișnui, acomoda cu o situație nouă; inacomodabil. – Din fr. inadaptable.

DOOM

!inadaptábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadaptábili; f. inadaptábilă, pl. inadaptábile
inadaptabilii
INADAPTÁBIL, -Ă, inadaptabili, -e, adj. Care nu se poate obișnui, acomoda cu o situație nouă; inacomodabil. – Din fr. inadaptable.

DOOM

!inadaptábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadaptábili; f. inadaptábilă, pl. inadaptábile
inadaptabililor
INADAPTÁBIL, -Ă, inadaptabili, -e, adj. Care nu se poate obișnui, acomoda cu o situație nouă; inacomodabil. – Din fr. inadaptable.

DOOM

!inadaptábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadaptábili; f. inadaptábilă, pl. inadaptábile
inadaptabilitate
INADAPTABILITÁTE s. f. Faptul de a fi inadaptabil; neadaptabilitate. – Inadaptabil + suf. -itate.

DOOM

!inadaptabilitáte (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inadaptabilitắții
inadaptabilitatea
INADAPTABILITÁTE s. f. Faptul de a fi inadaptabil; neadaptabilitate. – Inadaptabil + suf. -itate.

DOOM

!inadaptabilitáte (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inadaptabilitắții
inadaptabilități
INADAPTABILITÁTE s. f. Faptul de a fi inadaptabil; neadaptabilitate. – Inadaptabil + suf. -itate.

DOOM

!inadaptabilitáte (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inadaptabilitắții
inadaptabilității
INADAPTABILITÁTE s. f. Faptul de a fi inadaptabil; neadaptabilitate. – Inadaptabil + suf. -itate.

DOOM

!inadaptabilitáte (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inadaptabilitắții
inadaptabilul
INADAPTÁBIL, -Ă, inadaptabili, -e, adj. Care nu se poate obișnui, acomoda cu o situație nouă; inacomodabil. – Din fr. inadaptable.

DOOM

!inadaptábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadaptábili; f. inadaptábilă, pl. inadaptábile
inadaptabilului
INADAPTÁBIL, -Ă, inadaptabili, -e, adj. Care nu se poate obișnui, acomoda cu o situație nouă; inacomodabil. – Din fr. inadaptable.

DOOM

!inadaptábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadaptábili; f. inadaptábilă, pl. inadaptábile
inadaptare
INADAPTÁRE, inadaptări, s. f. Imposibilitate de adaptare; neadaptare. – După fr. inadaptation.
inadaptarea
INADAPTÁRE, inadaptări, s. f. Imposibilitate de adaptare; neadaptare. – După fr. inadaptation.
inadaptat
INADAPTÁT, -Ă, inadaptați, -te, adj. Care nu s-a adaptat; neadaptat. – Din fr. inadapté.
inadaptata
INADAPTÁT, -Ă, inadaptați, -te, adj. Care nu s-a adaptat; neadaptat. – Din fr. inadapté.
inadaptate
INADAPTÁT, -Ă, inadaptați, -te, adj. Care nu s-a adaptat; neadaptat. – Din fr. inadapté.
inadaptatei
INADAPTÁT, -Ă, inadaptați, -te, adj. Care nu s-a adaptat; neadaptat. – Din fr. inadapté.
inadaptatele
INADAPTÁT, -Ă, inadaptați, -te, adj. Care nu s-a adaptat; neadaptat. – Din fr. inadapté.
inadaptatelor
INADAPTÁT, -Ă, inadaptați, -te, adj. Care nu s-a adaptat; neadaptat. – Din fr. inadapté.
inadaptatul
INADAPTÁT, -Ă, inadaptați, -te, adj. Care nu s-a adaptat; neadaptat. – Din fr. inadapté.
inadaptatului
INADAPTÁT, -Ă, inadaptați, -te, adj. Care nu s-a adaptat; neadaptat. – Din fr. inadapté.
inadaptați
INADAPTÁT, -Ă, inadaptați, -te, adj. Care nu s-a adaptat; neadaptat. – Din fr. inadapté.
inadaptații
INADAPTÁT, -Ă, inadaptați, -te, adj. Care nu s-a adaptat; neadaptat. – Din fr. inadapté.
inadaptaților
INADAPTÁT, -Ă, inadaptați, -te, adj. Care nu s-a adaptat; neadaptat. – Din fr. inadapté.
inadaptări
INADAPTÁRE, inadaptări, s. f. Imposibilitate de adaptare; neadaptare. – După fr. inadaptation.
inadaptării
INADAPTÁRE, inadaptări, s. f. Imposibilitate de adaptare; neadaptare. – După fr. inadaptation.
inadaptările
INADAPTÁRE, inadaptări, s. f. Imposibilitate de adaptare; neadaptare. – După fr. inadaptation.
inadaptărilor
INADAPTÁRE, inadaptări, s. f. Imposibilitate de adaptare; neadaptare. – După fr. inadaptation.
inadecuat
INADECVÁT, -Ă adj. Nepotrivit, necorespunzător; neadecvat. [Var. inadecuat, -ă adj. / cf. fr. inadéquat].
inadecvare
INADECVÁRE s. f. Lipsă de adecvare; nepotrivire. – După fr. inadéquation.

DOOM

*inadecváre (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inadecvắrii
inadecvarea
INADECVÁRE s. f. Lipsă de adecvare; nepotrivire. – După fr. inadéquation.

DOOM

*inadecváre (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inadecvắrii
inadecvat
INADECVÁT, -Ă, inadecvați, -te, adj. Care nu corespunde, nu este potrivit; nepotrivit, neadecvat. – Din fr. inadéquat.

DOOM

!inadecvát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadecváți; f. inadecvátă, pl. inadecváte
inadecvata
INADECVÁT, -Ă, inadecvați, -te, adj. Care nu corespunde, nu este potrivit; nepotrivit, neadecvat. – Din fr. inadéquat.

DOOM

!inadecvát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadecváți; f. inadecvátă, pl. inadecváte
inadecvate
INADECVÁT, -Ă, inadecvați, -te, adj. Care nu corespunde, nu este potrivit; nepotrivit, neadecvat. – Din fr. inadéquat.

DOOM

!inadecvát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadecváți; f. inadecvátă, pl. inadecváte
inadecvatei
INADECVÁT, -Ă, inadecvați, -te, adj. Care nu corespunde, nu este potrivit; nepotrivit, neadecvat. – Din fr. inadéquat.

DOOM

!inadecvát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadecváți; f. inadecvátă, pl. inadecváte
inadecvatele
INADECVÁT, -Ă, inadecvați, -te, adj. Care nu corespunde, nu este potrivit; nepotrivit, neadecvat. – Din fr. inadéquat.

DOOM

!inadecvát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadecváți; f. inadecvátă, pl. inadecváte
inadecvatelor
INADECVÁT, -Ă, inadecvați, -te, adj. Care nu corespunde, nu este potrivit; nepotrivit, neadecvat. – Din fr. inadéquat.

DOOM

!inadecvát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadecváți; f. inadecvátă, pl. inadecváte
inadecvatul
INADECVÁT, -Ă, inadecvați, -te, adj. Care nu corespunde, nu este potrivit; nepotrivit, neadecvat. – Din fr. inadéquat.

DOOM

!inadecvát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadecváți; f. inadecvátă, pl. inadecváte
inadecvatului
INADECVÁT, -Ă, inadecvați, -te, adj. Care nu corespunde, nu este potrivit; nepotrivit, neadecvat. – Din fr. inadéquat.

DOOM

!inadecvát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadecváți; f. inadecvátă, pl. inadecváte
inadecvați
INADECVÁT, -Ă, inadecvați, -te, adj. Care nu corespunde, nu este potrivit; nepotrivit, neadecvat. – Din fr. inadéquat.

DOOM

!inadecvát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadecváți; f. inadecvátă, pl. inadecváte
inadecvații
INADECVÁT, -Ă, inadecvați, -te, adj. Care nu corespunde, nu este potrivit; nepotrivit, neadecvat. – Din fr. inadéquat.

DOOM

!inadecvát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadecváți; f. inadecvátă, pl. inadecváte
inadecvaților
INADECVÁT, -Ă, inadecvați, -te, adj. Care nu corespunde, nu este potrivit; nepotrivit, neadecvat. – Din fr. inadéquat.

DOOM

!inadecvát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inadecváți; f. inadecvátă, pl. inadecváte
inadecvări
INADECVÁRE s. f. Lipsă de adecvare; nepotrivire. – După fr. inadéquation.

DOOM

*inadecváre (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inadecvắrii
inadecvării
INADECVÁRE s. f. Lipsă de adecvare; nepotrivire. – După fr. inadéquation.

DOOM

*inadecváre (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inadecvắrii
inadecvările
INADECVÁRE s. f. Lipsă de adecvare; nepotrivire. – După fr. inadéquation.

DOOM

*inadecváre (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inadecvắrii
inadecvărilor
INADECVÁRE s. f. Lipsă de adecvare; nepotrivire. – După fr. inadéquation.

DOOM

*inadecváre (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inadecvắrii
inaderent
INADERÉNT, -Ă, inaderenți, -te, adj. Care nu aderă; neaderent. – Din fr. inadhérent.

DOOM

!inaderént (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inaderénți; f. inaderéntă, pl. inaderénte
inaderenta
INADERÉNT, -Ă, inaderenți, -te, adj. Care nu aderă; neaderent. – Din fr. inadhérent.

DOOM

!inaderént (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inaderénți; f. inaderéntă, pl. inaderénte
inaderente
INADERÉNT, -Ă, inaderenți, -te, adj. Care nu aderă; neaderent. – Din fr. inadhérent.

DOOM

!inaderént (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inaderénți; f. inaderéntă, pl. inaderénte
inaderentei
INADERÉNT, -Ă, inaderenți, -te, adj. Care nu aderă; neaderent. – Din fr. inadhérent.

DOOM

!inaderént (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inaderénți; f. inaderéntă, pl. inaderénte
inaderentele
INADERÉNT, -Ă, inaderenți, -te, adj. Care nu aderă; neaderent. – Din fr. inadhérent.

DOOM

!inaderént (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inaderénți; f. inaderéntă, pl. inaderénte
inaderentelor
INADERÉNT, -Ă, inaderenți, -te, adj. Care nu aderă; neaderent. – Din fr. inadhérent.

DOOM

!inaderént (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inaderénți; f. inaderéntă, pl. inaderénte
inaderentul
INADERÉNT, -Ă, inaderenți, -te, adj. Care nu aderă; neaderent. – Din fr. inadhérent.

DOOM

!inaderént (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inaderénți; f. inaderéntă, pl. inaderénte
inaderentului
INADERÉNT, -Ă, inaderenți, -te, adj. Care nu aderă; neaderent. – Din fr. inadhérent.

DOOM

!inaderént (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inaderénți; f. inaderéntă, pl. inaderénte
inaderența
INADERÉNȚĂ, inaderențe, s. f. Imposibilitate de a adera; neaderență. – Inader[ent] + suf. -ență.

DOOM

!inaderénță (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inaderénței; pl. inaderénțe
inaderențe
INADERÉNȚĂ, inaderențe, s. f. Imposibilitate de a adera; neaderență. – Inader[ent] + suf. -ență.

DOOM

!inaderénță (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inaderénței; pl. inaderénțe
inaderenței
INADERÉNȚĂ, inaderențe, s. f. Imposibilitate de a adera; neaderență. – Inader[ent] + suf. -ență.

DOOM

!inaderénță (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inaderénței; pl. inaderénțe
inaderențele
INADERÉNȚĂ, inaderențe, s. f. Imposibilitate de a adera; neaderență. – Inader[ent] + suf. -ență.

DOOM

!inaderénță (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inaderénței; pl. inaderénțe
inaderențelor
INADERÉNȚĂ, inaderențe, s. f. Imposibilitate de a adera; neaderență. – Inader[ent] + suf. -ență.

DOOM

!inaderénță (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inaderénței; pl. inaderénțe
inaderenți
INADERÉNT, -Ă, inaderenți, -te, adj. Care nu aderă; neaderent. – Din fr. inadhérent.

DOOM

!inaderént (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inaderénți; f. inaderéntă, pl. inaderénte
inaderenții
INADERÉNT, -Ă, inaderenți, -te, adj. Care nu aderă; neaderent. – Din fr. inadhérent.

DOOM

!inaderént (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inaderénți; f. inaderéntă, pl. inaderénte
inaderenților
INADERÉNT, -Ă, inaderenți, -te, adj. Care nu aderă; neaderent. – Din fr. inadhérent.

DOOM

!inaderént (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inaderénți; f. inaderéntă, pl. inaderénte
inadmisibil
INADMISÍBIL, -Ă, inadmisibili, -e, adj. Care nu poate fi admis, primit, acceptat; neadmisibil. – Din fr. inadmissible.

DOOM

!inadmisíbil (i-nad-/in-ad-) adj. m., pl. inadmisíbili; f. inadmisíbilă, pl. inadmisíbile
inadmisibila
INADMISÍBIL, -Ă, inadmisibili, -e, adj. Care nu poate fi admis, primit, acceptat; neadmisibil. – Din fr. inadmissible.

DOOM

!inadmisíbil (i-nad-/in-ad-) adj. m., pl. inadmisíbili; f. inadmisíbilă, pl. inadmisíbile
inadmisibile
INADMISÍBIL, -Ă, inadmisibili, -e, adj. Care nu poate fi admis, primit, acceptat; neadmisibil. – Din fr. inadmissible.

DOOM

!inadmisíbil (i-nad-/in-ad-) adj. m., pl. inadmisíbili; f. inadmisíbilă, pl. inadmisíbile
inadmisibilei
INADMISÍBIL, -Ă, inadmisibili, -e, adj. Care nu poate fi admis, primit, acceptat; neadmisibil. – Din fr. inadmissible.

DOOM

!inadmisíbil (i-nad-/in-ad-) adj. m., pl. inadmisíbili; f. inadmisíbilă, pl. inadmisíbile
inadmisibilele
INADMISÍBIL, -Ă, inadmisibili, -e, adj. Care nu poate fi admis, primit, acceptat; neadmisibil. – Din fr. inadmissible.

DOOM

!inadmisíbil (i-nad-/in-ad-) adj. m., pl. inadmisíbili; f. inadmisíbilă, pl. inadmisíbile
inadmisibilelor
INADMISÍBIL, -Ă, inadmisibili, -e, adj. Care nu poate fi admis, primit, acceptat; neadmisibil. – Din fr. inadmissible.

DOOM

!inadmisíbil (i-nad-/in-ad-) adj. m., pl. inadmisíbili; f. inadmisíbilă, pl. inadmisíbile
inadmisibili
INADMISÍBIL, -Ă, inadmisibili, -e, adj. Care nu poate fi admis, primit, acceptat; neadmisibil. – Din fr. inadmissible.

DOOM

!inadmisíbil (i-nad-/in-ad-) adj. m., pl. inadmisíbili; f. inadmisíbilă, pl. inadmisíbile
inadmisibilii
INADMISÍBIL, -Ă, inadmisibili, -e, adj. Care nu poate fi admis, primit, acceptat; neadmisibil. – Din fr. inadmissible.

DOOM

!inadmisíbil (i-nad-/in-ad-) adj. m., pl. inadmisíbili; f. inadmisíbilă, pl. inadmisíbile
inadmisibililor
INADMISÍBIL, -Ă, inadmisibili, -e, adj. Care nu poate fi admis, primit, acceptat; neadmisibil. – Din fr. inadmissible.

DOOM

!inadmisíbil (i-nad-/in-ad-) adj. m., pl. inadmisíbili; f. inadmisíbilă, pl. inadmisíbile
inadmisibilitate
INADMISIBILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este inadmisibil. – Din fr. inadmissibilité.

DOOM

!inadmisibilitáte (i-nad-/in-ad-) s. f., g.-d. art. inadmisibilitắții
inadmisibilitatea
INADMISIBILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este inadmisibil. – Din fr. inadmissibilité.

DOOM

!inadmisibilitáte (i-nad-/in-ad-) s. f., g.-d. art. inadmisibilitắții
inadmisibilități
INADMISIBILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este inadmisibil. – Din fr. inadmissibilité.

DOOM

!inadmisibilitáte (i-nad-/in-ad-) s. f., g.-d. art. inadmisibilitắții
inadmisibilității
INADMISIBILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este inadmisibil. – Din fr. inadmissibilité.

DOOM

!inadmisibilitáte (i-nad-/in-ad-) s. f., g.-d. art. inadmisibilitắții
inadmisibilul
INADMISÍBIL, -Ă, inadmisibili, -e, adj. Care nu poate fi admis, primit, acceptat; neadmisibil. – Din fr. inadmissible.

DOOM

!inadmisíbil (i-nad-/in-ad-) adj. m., pl. inadmisíbili; f. inadmisíbilă, pl. inadmisíbile
inadmisibilului
INADMISÍBIL, -Ă, inadmisibili, -e, adj. Care nu poate fi admis, primit, acceptat; neadmisibil. – Din fr. inadmissible.

DOOM

!inadmisíbil (i-nad-/in-ad-) adj. m., pl. inadmisíbili; f. inadmisíbilă, pl. inadmisíbile
inadvertent
INADVERTÉNT, -Ă, inadvertenți, -te, adj. Lipsit de atenție; neatent, distrat. ♦ Care nu se potrivește, nu corespunde; greșit. – Din fr. inadvertant.
inadvertenta
INADVERTÉNT, -Ă, inadvertenți, -te, adj. Lipsit de atenție; neatent, distrat. ♦ Care nu se potrivește, nu corespunde; greșit. – Din fr. inadvertant.
inadvertente
INADVERTÉNT, -Ă, inadvertenți, -te, adj. Lipsit de atenție; neatent, distrat. ♦ Care nu se potrivește, nu corespunde; greșit. – Din fr. inadvertant.
inadvertentei
INADVERTÉNT, -Ă, inadvertenți, -te, adj. Lipsit de atenție; neatent, distrat. ♦ Care nu se potrivește, nu corespunde; greșit. – Din fr. inadvertant.
inadvertentele
INADVERTÉNT, -Ă, inadvertenți, -te, adj. Lipsit de atenție; neatent, distrat. ♦ Care nu se potrivește, nu corespunde; greșit. – Din fr. inadvertant.
inadvertentelor
INADVERTÉNT, -Ă, inadvertenți, -te, adj. Lipsit de atenție; neatent, distrat. ♦ Care nu se potrivește, nu corespunde; greșit. – Din fr. inadvertant.
inadvertentul
INADVERTÉNT, -Ă, inadvertenți, -te, adj. Lipsit de atenție; neatent, distrat. ♦ Care nu se potrivește, nu corespunde; greșit. – Din fr. inadvertant.
inadvertentului
INADVERTÉNT, -Ă, inadvertenți, -te, adj. Lipsit de atenție; neatent, distrat. ♦ Care nu se potrivește, nu corespunde; greșit. – Din fr. inadvertant.
inadvertența
INADVERTÉNȚĂ, inadvertențe, s. f. Lipsă de atenție; (concr.) greșeală comisă din neatenție. ♦ Nepotrivire. – Din fr. inadvertance.

DOOM

!inadverténță (i-nad-/in-ad-) s. f., g.-d. art. inadverténței; pl. inadverténțe
inadvertențe
INADVERTÉNȚĂ, inadvertențe, s. f. Lipsă de atenție; (concr.) greșeală comisă din neatenție. ♦ Nepotrivire. – Din fr. inadvertance.

DOOM

!inadverténță (i-nad-/in-ad-) s. f., g.-d. art. inadverténței; pl. inadverténțe
inadvertenței
INADVERTÉNȚĂ, inadvertențe, s. f. Lipsă de atenție; (concr.) greșeală comisă din neatenție. ♦ Nepotrivire. – Din fr. inadvertance.

DOOM

!inadverténță (i-nad-/in-ad-) s. f., g.-d. art. inadverténței; pl. inadverténțe
inadvertențele
INADVERTÉNȚĂ, inadvertențe, s. f. Lipsă de atenție; (concr.) greșeală comisă din neatenție. ♦ Nepotrivire. – Din fr. inadvertance.

DOOM

!inadverténță (i-nad-/in-ad-) s. f., g.-d. art. inadverténței; pl. inadverténțe
inadvertențelor
INADVERTÉNȚĂ, inadvertențe, s. f. Lipsă de atenție; (concr.) greșeală comisă din neatenție. ♦ Nepotrivire. – Din fr. inadvertance.

DOOM

!inadverténță (i-nad-/in-ad-) s. f., g.-d. art. inadverténței; pl. inadverténțe
inadvertenți
INADVERTÉNT, -Ă, inadvertenți, -te, adj. Lipsit de atenție; neatent, distrat. ♦ Care nu se potrivește, nu corespunde; greșit. – Din fr. inadvertant.
inadvertenții
INADVERTÉNT, -Ă, inadvertenți, -te, adj. Lipsit de atenție; neatent, distrat. ♦ Care nu se potrivește, nu corespunde; greșit. – Din fr. inadvertant.
inadvertenților
INADVERTÉNT, -Ă, inadvertenți, -te, adj. Lipsit de atenție; neatent, distrat. ♦ Care nu se potrivește, nu corespunde; greșit. – Din fr. inadvertant.
inah
Inah = Inachus.
inahida
Inahida = Inachis.
inahizi
Inahizi = Inachidae.
inalienabil
INALIENÁBIL, -Ă, inalienabili, -e, adj. (Despre drepturi, bunuri) Care nu poate face obiectul unui act de înstrăinare. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénable.

DOOM

!inalienábil (i-na-li-e-/in-a-) adj. m., pl. inalienábili; f. inalienábilă, pl. inalienábile
inalienabila
INALIENÁBIL, -Ă, inalienabili, -e, adj. (Despre drepturi, bunuri) Care nu poate face obiectul unui act de înstrăinare. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénable.

DOOM

!inalienábil (i-na-li-e-/in-a-) adj. m., pl. inalienábili; f. inalienábilă, pl. inalienábile
inalienabile
INALIENÁBIL, -Ă, inalienabili, -e, adj. (Despre drepturi, bunuri) Care nu poate face obiectul unui act de înstrăinare. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénable.

DOOM

!inalienábil (i-na-li-e-/in-a-) adj. m., pl. inalienábili; f. inalienábilă, pl. inalienábile
inalienabilei
INALIENÁBIL, -Ă, inalienabili, -e, adj. (Despre drepturi, bunuri) Care nu poate face obiectul unui act de înstrăinare. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénable.

DOOM

!inalienábil (i-na-li-e-/in-a-) adj. m., pl. inalienábili; f. inalienábilă, pl. inalienábile
inalienabilele
INALIENÁBIL, -Ă, inalienabili, -e, adj. (Despre drepturi, bunuri) Care nu poate face obiectul unui act de înstrăinare. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénable.

DOOM

!inalienábil (i-na-li-e-/in-a-) adj. m., pl. inalienábili; f. inalienábilă, pl. inalienábile
inalienabilelor
INALIENÁBIL, -Ă, inalienabili, -e, adj. (Despre drepturi, bunuri) Care nu poate face obiectul unui act de înstrăinare. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénable.

DOOM

!inalienábil (i-na-li-e-/in-a-) adj. m., pl. inalienábili; f. inalienábilă, pl. inalienábile
inalienabili
INALIENÁBIL, -Ă, inalienabili, -e, adj. (Despre drepturi, bunuri) Care nu poate face obiectul unui act de înstrăinare. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénable.

DOOM

!inalienábil (i-na-li-e-/in-a-) adj. m., pl. inalienábili; f. inalienábilă, pl. inalienábile
inalienabilii
INALIENÁBIL, -Ă, inalienabili, -e, adj. (Despre drepturi, bunuri) Care nu poate face obiectul unui act de înstrăinare. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénable.

DOOM

!inalienábil (i-na-li-e-/in-a-) adj. m., pl. inalienábili; f. inalienábilă, pl. inalienábile
inalienabililor
INALIENÁBIL, -Ă, inalienabili, -e, adj. (Despre drepturi, bunuri) Care nu poate face obiectul unui act de înstrăinare. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénable.

DOOM

!inalienábil (i-na-li-e-/in-a-) adj. m., pl. inalienábili; f. inalienábilă, pl. inalienábile
inalienabilitate
INALIENABILITÁTE s. f. Calitate a unui drept sau a unui bun de a fi inalienabil. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénabilité.

DOOM

!inalienabilitáte (i-na-li-e-/in-a-) s. f., g.-d. art. inalienabilitắții
inalienabilitatea
INALIENABILITÁTE s. f. Calitate a unui drept sau a unui bun de a fi inalienabil. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénabilité.

DOOM

!inalienabilitáte (i-na-li-e-/in-a-) s. f., g.-d. art. inalienabilitắții
inalienabilități
INALIENABILITÁTE s. f. Calitate a unui drept sau a unui bun de a fi inalienabil. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénabilité.

DOOM

!inalienabilitáte (i-na-li-e-/in-a-) s. f., g.-d. art. inalienabilitắții
inalienabilității
INALIENABILITÁTE s. f. Calitate a unui drept sau a unui bun de a fi inalienabil. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénabilité.

DOOM

!inalienabilitáte (i-na-li-e-/in-a-) s. f., g.-d. art. inalienabilitắții
inalienabilul
INALIENÁBIL, -Ă, inalienabili, -e, adj. (Despre drepturi, bunuri) Care nu poate face obiectul unui act de înstrăinare. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénable.

DOOM

!inalienábil (i-na-li-e-/in-a-) adj. m., pl. inalienábili; f. inalienábilă, pl. inalienábile
inalienabilului
INALIENÁBIL, -Ă, inalienabili, -e, adj. (Despre drepturi, bunuri) Care nu poate face obiectul unui act de înstrăinare. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénable.

DOOM

!inalienábil (i-na-li-e-/in-a-) adj. m., pl. inalienábili; f. inalienábilă, pl. inalienábile
inalienare
INALIENÁRE, inalienări, s. f. (Jur.) Situația, starea a ceea ce este inalienabil, imposibilitate de alienare. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénation.
inalienarea
INALIENÁRE, inalienări, s. f. (Jur.) Situația, starea a ceea ce este inalienabil, imposibilitate de alienare. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénation.
inalienări
INALIENÁRE, inalienări, s. f. (Jur.) Situația, starea a ceea ce este inalienabil, imposibilitate de alienare. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénation.
inalienării
INALIENÁRE, inalienări, s. f. (Jur.) Situația, starea a ceea ce este inalienabil, imposibilitate de alienare. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénation.
inalienările
INALIENÁRE, inalienări, s. f. (Jur.) Situația, starea a ceea ce este inalienabil, imposibilitate de alienare. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénation.
inalienărilor
INALIENÁRE, inalienări, s. f. (Jur.) Situația, starea a ceea ce este inalienabil, imposibilitate de alienare. [Pr.: -li-e-] – Din fr. inaliénation.
inalterabil
INALTERÁBIL, -Ă, inalterabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu se alterează, nu se strică; nealterabil. – Din fr. inaltérable.

DOOM

!inalterábil (i-nal-/in-al-) adj. m., pl. inalterábili; f. inalterábilă, pl. inalterábile
inalterabila
INALTERÁBIL, -Ă, inalterabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu se alterează, nu se strică; nealterabil. – Din fr. inaltérable.

DOOM

!inalterábil (i-nal-/in-al-) adj. m., pl. inalterábili; f. inalterábilă, pl. inalterábile
inalterabile
INALTERÁBIL, -Ă, inalterabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu se alterează, nu se strică; nealterabil. – Din fr. inaltérable.

DOOM

!inalterábil (i-nal-/in-al-) adj. m., pl. inalterábili; f. inalterábilă, pl. inalterábile
inalterabilei
INALTERÁBIL, -Ă, inalterabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu se alterează, nu se strică; nealterabil. – Din fr. inaltérable.

DOOM

!inalterábil (i-nal-/in-al-) adj. m., pl. inalterábili; f. inalterábilă, pl. inalterábile
inalterabilele
INALTERÁBIL, -Ă, inalterabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu se alterează, nu se strică; nealterabil. – Din fr. inaltérable.

DOOM

!inalterábil (i-nal-/in-al-) adj. m., pl. inalterábili; f. inalterábilă, pl. inalterábile
inalterabilelor
INALTERÁBIL, -Ă, inalterabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu se alterează, nu se strică; nealterabil. – Din fr. inaltérable.

DOOM

!inalterábil (i-nal-/in-al-) adj. m., pl. inalterábili; f. inalterábilă, pl. inalterábile
inalterabili
INALTERÁBIL, -Ă, inalterabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu se alterează, nu se strică; nealterabil. – Din fr. inaltérable.

DOOM

!inalterábil (i-nal-/in-al-) adj. m., pl. inalterábili; f. inalterábilă, pl. inalterábile
inalterabilii
INALTERÁBIL, -Ă, inalterabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu se alterează, nu se strică; nealterabil. – Din fr. inaltérable.

DOOM

!inalterábil (i-nal-/in-al-) adj. m., pl. inalterábili; f. inalterábilă, pl. inalterábile
inalterabililor
INALTERÁBIL, -Ă, inalterabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu se alterează, nu se strică; nealterabil. – Din fr. inaltérable.

DOOM

!inalterábil (i-nal-/in-al-) adj. m., pl. inalterábili; f. inalterábilă, pl. inalterábile
inalterabilitate
INALTERABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi inalterabil. – Din fr. inaltérabilité.
inalterabilitatea
INALTERABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi inalterabil. – Din fr. inaltérabilité.
inalterabilități
INALTERABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi inalterabil. – Din fr. inaltérabilité.
inalterabilității
INALTERABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi inalterabil. – Din fr. inaltérabilité.
inalterabilul
INALTERÁBIL, -Ă, inalterabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu se alterează, nu se strică; nealterabil. – Din fr. inaltérable.

DOOM

!inalterábil (i-nal-/in-al-) adj. m., pl. inalterábili; f. inalterábilă, pl. inalterábile
inalterabilului
INALTERÁBIL, -Ă, inalterabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu se alterează, nu se strică; nealterabil. – Din fr. inaltérable.

DOOM

!inalterábil (i-nal-/in-al-) adj. m., pl. inalterábili; f. inalterábilă, pl. inalterábile
inamic
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamic
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamica
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamica
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamice
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamice
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamicei
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamicei
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamicele
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamicele
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamicelor
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamicelor
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamici
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamici
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamicii
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamicii
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamicilor
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamicilor
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamiciția
INAMICÍȚIE s.f. (Rar) Ură, dușmănie, inimiciție. [Gen. -iei. / cf. it. inimicizia, după amic].
inamiciție
INAMICÍȚIE s.f. (Rar) Ură, dușmănie, inimiciție. [Gen. -iei. / cf. it. inimicizia, după amic].
inamiciției
INAMICÍȚIE s.f. (Rar) Ură, dușmănie, inimiciție. [Gen. -iei. / cf. it. inimicizia, după amic].
inamiciții
INAMICÍȚIE s.f. (Rar) Ură, dușmănie, inimiciție. [Gen. -iei. / cf. it. inimicizia, după amic].
inamicițiile
INAMICÍȚIE s.f. (Rar) Ură, dușmănie, inimiciție. [Gen. -iei. / cf. it. inimicizia, după amic].
inamicițiilor
INAMICÍȚIE s.f. (Rar) Ură, dușmănie, inimiciție. [Gen. -iei. / cf. it. inimicizia, după amic].
inamicul
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamicul
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamicului
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamicului
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inamisibil
INAMISÍBIL, -Ă, inamisibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate pierde; care rămâne. ♦ Care nu ți se poate lua. – Din lat. inamissibilis, fr. inamissible.
inamisibila
INAMISÍBIL, -Ă, inamisibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate pierde; care rămâne. ♦ Care nu ți se poate lua. – Din lat. inamissibilis, fr. inamissible.
inamisibile
INAMISÍBIL, -Ă, inamisibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate pierde; care rămâne. ♦ Care nu ți se poate lua. – Din lat. inamissibilis, fr. inamissible.
inamisibilei
INAMISÍBIL, -Ă, inamisibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate pierde; care rămâne. ♦ Care nu ți se poate lua. – Din lat. inamissibilis, fr. inamissible.
inamisibilele
INAMISÍBIL, -Ă, inamisibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate pierde; care rămâne. ♦ Care nu ți se poate lua. – Din lat. inamissibilis, fr. inamissible.
inamisibilelor
INAMISÍBIL, -Ă, inamisibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate pierde; care rămâne. ♦ Care nu ți se poate lua. – Din lat. inamissibilis, fr. inamissible.
inamisibili
INAMISÍBIL, -Ă, inamisibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate pierde; care rămâne. ♦ Care nu ți se poate lua. – Din lat. inamissibilis, fr. inamissible.
inamisibilii
INAMISÍBIL, -Ă, inamisibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate pierde; care rămâne. ♦ Care nu ți se poate lua. – Din lat. inamissibilis, fr. inamissible.
inamisibililor
INAMISÍBIL, -Ă, inamisibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate pierde; care rămâne. ♦ Care nu ți se poate lua. – Din lat. inamissibilis, fr. inamissible.
inamisibilul
INAMISÍBIL, -Ă, inamisibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate pierde; care rămâne. ♦ Care nu ți se poate lua. – Din lat. inamissibilis, fr. inamissible.
inamisibilului
INAMISÍBIL, -Ă, inamisibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate pierde; care rămâne. ♦ Care nu ți se poate lua. – Din lat. inamissibilis, fr. inamissible.
inamovibil
INAMOVÍBIL, -Ă, inamovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționarii publici) Care nu poate fi transferat, înlocuit sau destituit din funcție fără anumite garanții legale. ♦ (Despre o funcție) Din care nu poate fi destituit cineva. 2. (Despre piese, organe de mașini etc.) Care nu poate fi deplasat din locul în care este montat. – Din fr. inamovible.

DOOM

!inamovíbil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inamovíbili; f. inamovíbilă, pl. inamovíbile
inamovibila
INAMOVÍBIL, -Ă, inamovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționarii publici) Care nu poate fi transferat, înlocuit sau destituit din funcție fără anumite garanții legale. ♦ (Despre o funcție) Din care nu poate fi destituit cineva. 2. (Despre piese, organe de mașini etc.) Care nu poate fi deplasat din locul în care este montat. – Din fr. inamovible.

DOOM

!inamovíbil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inamovíbili; f. inamovíbilă, pl. inamovíbile
inamovibile
INAMOVÍBIL, -Ă, inamovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționarii publici) Care nu poate fi transferat, înlocuit sau destituit din funcție fără anumite garanții legale. ♦ (Despre o funcție) Din care nu poate fi destituit cineva. 2. (Despre piese, organe de mașini etc.) Care nu poate fi deplasat din locul în care este montat. – Din fr. inamovible.

DOOM

!inamovíbil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inamovíbili; f. inamovíbilă, pl. inamovíbile
inamovibilei
INAMOVÍBIL, -Ă, inamovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționarii publici) Care nu poate fi transferat, înlocuit sau destituit din funcție fără anumite garanții legale. ♦ (Despre o funcție) Din care nu poate fi destituit cineva. 2. (Despre piese, organe de mașini etc.) Care nu poate fi deplasat din locul în care este montat. – Din fr. inamovible.

DOOM

!inamovíbil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inamovíbili; f. inamovíbilă, pl. inamovíbile
inamovibilele
INAMOVÍBIL, -Ă, inamovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționarii publici) Care nu poate fi transferat, înlocuit sau destituit din funcție fără anumite garanții legale. ♦ (Despre o funcție) Din care nu poate fi destituit cineva. 2. (Despre piese, organe de mașini etc.) Care nu poate fi deplasat din locul în care este montat. – Din fr. inamovible.

DOOM

!inamovíbil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inamovíbili; f. inamovíbilă, pl. inamovíbile
inamovibilelor
INAMOVÍBIL, -Ă, inamovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționarii publici) Care nu poate fi transferat, înlocuit sau destituit din funcție fără anumite garanții legale. ♦ (Despre o funcție) Din care nu poate fi destituit cineva. 2. (Despre piese, organe de mașini etc.) Care nu poate fi deplasat din locul în care este montat. – Din fr. inamovible.

DOOM

!inamovíbil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inamovíbili; f. inamovíbilă, pl. inamovíbile
inamovibili
INAMOVÍBIL, -Ă, inamovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționarii publici) Care nu poate fi transferat, înlocuit sau destituit din funcție fără anumite garanții legale. ♦ (Despre o funcție) Din care nu poate fi destituit cineva. 2. (Despre piese, organe de mașini etc.) Care nu poate fi deplasat din locul în care este montat. – Din fr. inamovible.

DOOM

!inamovíbil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inamovíbili; f. inamovíbilă, pl. inamovíbile
inamovibilii
INAMOVÍBIL, -Ă, inamovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționarii publici) Care nu poate fi transferat, înlocuit sau destituit din funcție fără anumite garanții legale. ♦ (Despre o funcție) Din care nu poate fi destituit cineva. 2. (Despre piese, organe de mașini etc.) Care nu poate fi deplasat din locul în care este montat. – Din fr. inamovible.

DOOM

!inamovíbil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inamovíbili; f. inamovíbilă, pl. inamovíbile
inamovibililor
INAMOVÍBIL, -Ă, inamovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționarii publici) Care nu poate fi transferat, înlocuit sau destituit din funcție fără anumite garanții legale. ♦ (Despre o funcție) Din care nu poate fi destituit cineva. 2. (Despre piese, organe de mașini etc.) Care nu poate fi deplasat din locul în care este montat. – Din fr. inamovible.

DOOM

!inamovíbil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inamovíbili; f. inamovíbilă, pl. inamovíbile
inamovibilitate
INAMOVIBILITÁTE s. f. Faptul, calitatea sau dreptul de a fi inamovibil. – Din fr. inamovibilité.

DOOM

!inamovibilitáte (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inamovibilitắții
inamovibilitatea
INAMOVIBILITÁTE s. f. Faptul, calitatea sau dreptul de a fi inamovibil. – Din fr. inamovibilité.

DOOM

!inamovibilitáte (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inamovibilitắții
inamovibilități
INAMOVIBILITÁTE s. f. Faptul, calitatea sau dreptul de a fi inamovibil. – Din fr. inamovibilité.

DOOM

!inamovibilitáte (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inamovibilitắții
inamovibilității
INAMOVIBILITÁTE s. f. Faptul, calitatea sau dreptul de a fi inamovibil. – Din fr. inamovibilité.

DOOM

!inamovibilitáte (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inamovibilitắții
inamovibilul
INAMOVÍBIL, -Ă, inamovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționarii publici) Care nu poate fi transferat, înlocuit sau destituit din funcție fără anumite garanții legale. ♦ (Despre o funcție) Din care nu poate fi destituit cineva. 2. (Despre piese, organe de mașini etc.) Care nu poate fi deplasat din locul în care este montat. – Din fr. inamovible.

DOOM

!inamovíbil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inamovíbili; f. inamovíbilă, pl. inamovíbile
inamovibilului
INAMOVÍBIL, -Ă, inamovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționarii publici) Care nu poate fi transferat, înlocuit sau destituit din funcție fără anumite garanții legale. ♦ (Despre o funcție) Din care nu poate fi destituit cineva. 2. (Despre piese, organe de mașini etc.) Care nu poate fi deplasat din locul în care este montat. – Din fr. inamovible.

DOOM

!inamovíbil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inamovíbili; f. inamovíbilă, pl. inamovíbile
inanalizabil
INANALIZÁBIL, -Ă, inanalizabili, -e, adj. Care nu poate fi analizat; neanalizabil. – Din fr. inanalysable.
inanalizabila
INANALIZÁBIL, -Ă, inanalizabili, -e, adj. Care nu poate fi analizat; neanalizabil. – Din fr. inanalysable.
inanalizabile
INANALIZÁBIL, -Ă, inanalizabili, -e, adj. Care nu poate fi analizat; neanalizabil. – Din fr. inanalysable.
inanalizabilei
INANALIZÁBIL, -Ă, inanalizabili, -e, adj. Care nu poate fi analizat; neanalizabil. – Din fr. inanalysable.
inanalizabilele
INANALIZÁBIL, -Ă, inanalizabili, -e, adj. Care nu poate fi analizat; neanalizabil. – Din fr. inanalysable.
inanalizabilelor
INANALIZÁBIL, -Ă, inanalizabili, -e, adj. Care nu poate fi analizat; neanalizabil. – Din fr. inanalysable.
inanalizabili
INANALIZÁBIL, -Ă, inanalizabili, -e, adj. Care nu poate fi analizat; neanalizabil. – Din fr. inanalysable.
inanalizabilii
INANALIZÁBIL, -Ă, inanalizabili, -e, adj. Care nu poate fi analizat; neanalizabil. – Din fr. inanalysable.
inanalizabililor
INANALIZÁBIL, -Ă, inanalizabili, -e, adj. Care nu poate fi analizat; neanalizabil. – Din fr. inanalysable.
inanalizabilul
INANALIZÁBIL, -Ă, inanalizabili, -e, adj. Care nu poate fi analizat; neanalizabil. – Din fr. inanalysable.
inanalizabilului
INANALIZÁBIL, -Ă, inanalizabili, -e, adj. Care nu poate fi analizat; neanalizabil. – Din fr. inanalysable.
inanimat
INANIMÁT, -Ă, inanimați, -te, adj. (Adesea substantivat) Neînsuflețit, neanimat; care este fără viață prin structura sau esența lui. – Din fr. inanimé.

DOOM

!inanimát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inanimáți; f. inanimátă, pl. inanimáte
inanimata
INANIMÁT, -Ă, inanimați, -te, adj. (Adesea substantivat) Neînsuflețit, neanimat; care este fără viață prin structura sau esența lui. – Din fr. inanimé.

DOOM

!inanimát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inanimáți; f. inanimátă, pl. inanimáte
inanimate
INANIMÁT, -Ă, inanimați, -te, adj. (Adesea substantivat) Neînsuflețit, neanimat; care este fără viață prin structura sau esența lui. – Din fr. inanimé.

DOOM

!inanimát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inanimáți; f. inanimátă, pl. inanimáte
inanimatei
INANIMÁT, -Ă, inanimați, -te, adj. (Adesea substantivat) Neînsuflețit, neanimat; care este fără viață prin structura sau esența lui. – Din fr. inanimé.

DOOM

!inanimát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inanimáți; f. inanimátă, pl. inanimáte
inanimatele
INANIMÁT, -Ă, inanimați, -te, adj. (Adesea substantivat) Neînsuflețit, neanimat; care este fără viață prin structura sau esența lui. – Din fr. inanimé.

DOOM

!inanimát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inanimáți; f. inanimátă, pl. inanimáte
inanimatelor
INANIMÁT, -Ă, inanimați, -te, adj. (Adesea substantivat) Neînsuflețit, neanimat; care este fără viață prin structura sau esența lui. – Din fr. inanimé.

DOOM

!inanimát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inanimáți; f. inanimátă, pl. inanimáte
inanimatul
INANIMÁT, -Ă, inanimați, -te, adj. (Adesea substantivat) Neînsuflețit, neanimat; care este fără viață prin structura sau esența lui. – Din fr. inanimé.

DOOM

!inanimát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inanimáți; f. inanimátă, pl. inanimáte
inanimatului
INANIMÁT, -Ă, inanimați, -te, adj. (Adesea substantivat) Neînsuflețit, neanimat; care este fără viață prin structura sau esența lui. – Din fr. inanimé.

DOOM

!inanimát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inanimáți; f. inanimátă, pl. inanimáte
inanimați
INANIMÁT, -Ă, inanimați, -te, adj. (Adesea substantivat) Neînsuflețit, neanimat; care este fără viață prin structura sau esența lui. – Din fr. inanimé.

DOOM

!inanimát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inanimáți; f. inanimátă, pl. inanimáte
inanimații
INANIMÁT, -Ă, inanimați, -te, adj. (Adesea substantivat) Neînsuflețit, neanimat; care este fără viață prin structura sau esența lui. – Din fr. inanimé.

DOOM

!inanimát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inanimáți; f. inanimátă, pl. inanimáte
inanimaților
INANIMÁT, -Ă, inanimați, -te, adj. (Adesea substantivat) Neînsuflețit, neanimat; care este fără viață prin structura sau esența lui. – Din fr. inanimé.

DOOM

!inanimát (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inanimáți; f. inanimátă, pl. inanimáte
inanitate
INANITÁTE s. f. (Rar) Deșertăciune, vanitate, zădărnicie. – Din fr. inanité.
inanitatea
INANITÁTE s. f. (Rar) Deșertăciune, vanitate, zădărnicie. – Din fr. inanité.
inanități
INANITÁTE s. f. (Rar) Deșertăciune, vanitate, zădărnicie. – Din fr. inanité.
inanității
INANITÁTE s. f. (Rar) Deșertăciune, vanitate, zădărnicie. – Din fr. inanité.
inaniția
INANÍȚIE s. f. Stare patologică a organismului, manifestată prin pierdere în greutate, scăderea forței fizice, amețeli etc. și cauzată de lipsa cronică de hrană. – Din fr. inanition, lat. inanitio.

DOOM

!inaníție (i-na-, -ți-e/in-a-) s. f., art. inaníția (-ți-a), g.-d. inaníții, art. inaníției
inaniție
INANÍȚIE s. f. Stare patologică a organismului, manifestată prin pierdere în greutate, scăderea forței fizice, amețeli etc. și cauzată de lipsa cronică de hrană. – Din fr. inanition, lat. inanitio.

DOOM

!inaníție (i-na-, -ți-e/in-a-) s. f., art. inaníția (-ți-a), g.-d. inaníții, art. inaníției
inaniției
INANÍȚIE s. f. Stare patologică a organismului, manifestată prin pierdere în greutate, scăderea forței fizice, amețeli etc. și cauzată de lipsa cronică de hrană. – Din fr. inanition, lat. inanitio.

DOOM

!inaníție (i-na-, -ți-e/in-a-) s. f., art. inaníția (-ți-a), g.-d. inaníții, art. inaníției
inaniții
INANÍȚIE s. f. Stare patologică a organismului, manifestată prin pierdere în greutate, scăderea forței fizice, amețeli etc. și cauzată de lipsa cronică de hrană. – Din fr. inanition, lat. inanitio.

DOOM

!inaníție (i-na-, -ți-e/in-a-) s. f., art. inaníția (-ți-a), g.-d. inaníții, art. inaníției
inapelabil
INAPELÁBIL, -Ă, inapelabili, -e, adj. (Jur.) Care nu poate fi schimbat, modificat; cu caracter definitiv. – Din it. inappellabile.
inapelabila
INAPELÁBIL, -Ă, inapelabili, -e, adj. (Jur.) Care nu poate fi schimbat, modificat; cu caracter definitiv. – Din it. inappellabile.
inapelabile
INAPELÁBIL, -Ă, inapelabili, -e, adj. (Jur.) Care nu poate fi schimbat, modificat; cu caracter definitiv. – Din it. inappellabile.
inapelabilei
INAPELÁBIL, -Ă, inapelabili, -e, adj. (Jur.) Care nu poate fi schimbat, modificat; cu caracter definitiv. – Din it. inappellabile.
inapelabilele
INAPELÁBIL, -Ă, inapelabili, -e, adj. (Jur.) Care nu poate fi schimbat, modificat; cu caracter definitiv. – Din it. inappellabile.
inapelabilelor
INAPELÁBIL, -Ă, inapelabili, -e, adj. (Jur.) Care nu poate fi schimbat, modificat; cu caracter definitiv. – Din it. inappellabile.
inapelabili
INAPELÁBIL, -Ă, inapelabili, -e, adj. (Jur.) Care nu poate fi schimbat, modificat; cu caracter definitiv. – Din it. inappellabile.
inapelabilii
INAPELÁBIL, -Ă, inapelabili, -e, adj. (Jur.) Care nu poate fi schimbat, modificat; cu caracter definitiv. – Din it. inappellabile.
inapelabililor
INAPELÁBIL, -Ă, inapelabili, -e, adj. (Jur.) Care nu poate fi schimbat, modificat; cu caracter definitiv. – Din it. inappellabile.
inapelabilul
INAPELÁBIL, -Ă, inapelabili, -e, adj. (Jur.) Care nu poate fi schimbat, modificat; cu caracter definitiv. – Din it. inappellabile.
inapelabilului
INAPELÁBIL, -Ă, inapelabili, -e, adj. (Jur.) Care nu poate fi schimbat, modificat; cu caracter definitiv. – Din it. inappellabile.
inapetența
INAPETÉNȚĂ s. f. Lipsă de poftă de mâncare, întâlnită în multe boli febrile, digestive, cronice etc.; anorexie. ♦ Fig. Lipsă de interes. – Din fr. inappétence.

DOOM

!inapeténță (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inapeténței
inapetențe
INAPETÉNȚĂ s. f. Lipsă de poftă de mâncare, întâlnită în multe boli febrile, digestive, cronice etc.; anorexie. ♦ Fig. Lipsă de interes. – Din fr. inappétence.

DOOM

!inapeténță (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inapeténței
inapetenței
INAPETÉNȚĂ s. f. Lipsă de poftă de mâncare, întâlnită în multe boli febrile, digestive, cronice etc.; anorexie. ♦ Fig. Lipsă de interes. – Din fr. inappétence.

DOOM

!inapeténță (i-na-/in-a-) s. f., g.-d. art. inapeténței
inaplicabil
INAPLICÁBIL, -Ă, inaplicabili, -e, adj. Care nu poate fi pus în practică; neaplicabil. – Din fr. inapplicable.

DOOM

!inaplicábil (i-na-pli-/in-a-) adj. m., pl. inaplicábili; f. inaplicábilă, pl. inaplicábile
inaplicabila
INAPLICÁBIL, -Ă, inaplicabili, -e, adj. Care nu poate fi pus în practică; neaplicabil. – Din fr. inapplicable.

DOOM

!inaplicábil (i-na-pli-/in-a-) adj. m., pl. inaplicábili; f. inaplicábilă, pl. inaplicábile
inaplicabile
INAPLICÁBIL, -Ă, inaplicabili, -e, adj. Care nu poate fi pus în practică; neaplicabil. – Din fr. inapplicable.

DOOM

!inaplicábil (i-na-pli-/in-a-) adj. m., pl. inaplicábili; f. inaplicábilă, pl. inaplicábile
inaplicabilei
INAPLICÁBIL, -Ă, inaplicabili, -e, adj. Care nu poate fi pus în practică; neaplicabil. – Din fr. inapplicable.

DOOM

!inaplicábil (i-na-pli-/in-a-) adj. m., pl. inaplicábili; f. inaplicábilă, pl. inaplicábile
inaplicabilele
INAPLICÁBIL, -Ă, inaplicabili, -e, adj. Care nu poate fi pus în practică; neaplicabil. – Din fr. inapplicable.

DOOM

!inaplicábil (i-na-pli-/in-a-) adj. m., pl. inaplicábili; f. inaplicábilă, pl. inaplicábile
inaplicabilelor
INAPLICÁBIL, -Ă, inaplicabili, -e, adj. Care nu poate fi pus în practică; neaplicabil. – Din fr. inapplicable.

DOOM

!inaplicábil (i-na-pli-/in-a-) adj. m., pl. inaplicábili; f. inaplicábilă, pl. inaplicábile
inaplicabili
INAPLICÁBIL, -Ă, inaplicabili, -e, adj. Care nu poate fi pus în practică; neaplicabil. – Din fr. inapplicable.

DOOM

!inaplicábil (i-na-pli-/in-a-) adj. m., pl. inaplicábili; f. inaplicábilă, pl. inaplicábile
inaplicabilii
INAPLICÁBIL, -Ă, inaplicabili, -e, adj. Care nu poate fi pus în practică; neaplicabil. – Din fr. inapplicable.

DOOM

!inaplicábil (i-na-pli-/in-a-) adj. m., pl. inaplicábili; f. inaplicábilă, pl. inaplicábile
inaplicabililor
INAPLICÁBIL, -Ă, inaplicabili, -e, adj. Care nu poate fi pus în practică; neaplicabil. – Din fr. inapplicable.

DOOM

!inaplicábil (i-na-pli-/in-a-) adj. m., pl. inaplicábili; f. inaplicábilă, pl. inaplicábile
inaplicabilitate
INAPLICABILITÁTE s. f. Imposibilitate de a fi pus în practică; neaplicabilitate. – Din fr. inapplicabilité.
inaplicabilitatea
INAPLICABILITÁTE s. f. Imposibilitate de a fi pus în practică; neaplicabilitate. – Din fr. inapplicabilité.
inaplicabilități
INAPLICABILITÁTE s. f. Imposibilitate de a fi pus în practică; neaplicabilitate. – Din fr. inapplicabilité.
inaplicabilității
INAPLICABILITÁTE s. f. Imposibilitate de a fi pus în practică; neaplicabilitate. – Din fr. inapplicabilité.
inaplicabilul
INAPLICÁBIL, -Ă, inaplicabili, -e, adj. Care nu poate fi pus în practică; neaplicabil. – Din fr. inapplicable.

DOOM

!inaplicábil (i-na-pli-/in-a-) adj. m., pl. inaplicábili; f. inaplicábilă, pl. inaplicábile
inaplicabilului
INAPLICÁBIL, -Ă, inaplicabili, -e, adj. Care nu poate fi pus în practică; neaplicabil. – Din fr. inapplicable.

DOOM

!inaplicábil (i-na-pli-/in-a-) adj. m., pl. inaplicábili; f. inaplicábilă, pl. inaplicábile
inapreciabil
INAPRECIÁBIL, -Ă, inapreciabili, -e, adj. Care, datorită calităților deosebite, nu poate fi prețuit, evaluat; inestimabil. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. inappréciable.

DOOM

!inapreciábil (i-na-pre-ci-a-/in-a-) adj. m., pl. inapreciábili; f. inapreciábilă, pl. inapreciábile
inapreciabila
INAPRECIÁBIL, -Ă, inapreciabili, -e, adj. Care, datorită calităților deosebite, nu poate fi prețuit, evaluat; inestimabil. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. inappréciable.

DOOM

!inapreciábil (i-na-pre-ci-a-/in-a-) adj. m., pl. inapreciábili; f. inapreciábilă, pl. inapreciábile
inapreciabile
INAPRECIÁBIL, -Ă, inapreciabili, -e, adj. Care, datorită calităților deosebite, nu poate fi prețuit, evaluat; inestimabil. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. inappréciable.

DOOM

!inapreciábil (i-na-pre-ci-a-/in-a-) adj. m., pl. inapreciábili; f. inapreciábilă, pl. inapreciábile
inapreciabilei
INAPRECIÁBIL, -Ă, inapreciabili, -e, adj. Care, datorită calităților deosebite, nu poate fi prețuit, evaluat; inestimabil. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. inappréciable.

DOOM

!inapreciábil (i-na-pre-ci-a-/in-a-) adj. m., pl. inapreciábili; f. inapreciábilă, pl. inapreciábile
inapreciabilele
INAPRECIÁBIL, -Ă, inapreciabili, -e, adj. Care, datorită calităților deosebite, nu poate fi prețuit, evaluat; inestimabil. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. inappréciable.

DOOM

!inapreciábil (i-na-pre-ci-a-/in-a-) adj. m., pl. inapreciábili; f. inapreciábilă, pl. inapreciábile
inapreciabilelor
INAPRECIÁBIL, -Ă, inapreciabili, -e, adj. Care, datorită calităților deosebite, nu poate fi prețuit, evaluat; inestimabil. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. inappréciable.

DOOM

!inapreciábil (i-na-pre-ci-a-/in-a-) adj. m., pl. inapreciábili; f. inapreciábilă, pl. inapreciábile
inapreciabili
INAPRECIÁBIL, -Ă, inapreciabili, -e, adj. Care, datorită calităților deosebite, nu poate fi prețuit, evaluat; inestimabil. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. inappréciable.

DOOM

!inapreciábil (i-na-pre-ci-a-/in-a-) adj. m., pl. inapreciábili; f. inapreciábilă, pl. inapreciábile
inapreciabilii
INAPRECIÁBIL, -Ă, inapreciabili, -e, adj. Care, datorită calităților deosebite, nu poate fi prețuit, evaluat; inestimabil. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. inappréciable.

DOOM

!inapreciábil (i-na-pre-ci-a-/in-a-) adj. m., pl. inapreciábili; f. inapreciábilă, pl. inapreciábile
inapreciabililor
INAPRECIÁBIL, -Ă, inapreciabili, -e, adj. Care, datorită calităților deosebite, nu poate fi prețuit, evaluat; inestimabil. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. inappréciable.

DOOM

!inapreciábil (i-na-pre-ci-a-/in-a-) adj. m., pl. inapreciábili; f. inapreciábilă, pl. inapreciábile
inapreciabilul
INAPRECIÁBIL, -Ă, inapreciabili, -e, adj. Care, datorită calităților deosebite, nu poate fi prețuit, evaluat; inestimabil. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. inappréciable.

DOOM

!inapreciábil (i-na-pre-ci-a-/in-a-) adj. m., pl. inapreciábili; f. inapreciábilă, pl. inapreciábile
inapreciabilului
INAPRECIÁBIL, -Ă, inapreciabili, -e, adj. Care, datorită calităților deosebite, nu poate fi prețuit, evaluat; inestimabil. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. inappréciable.

DOOM

!inapreciábil (i-na-pre-ci-a-/in-a-) adj. m., pl. inapreciábili; f. inapreciábilă, pl. inapreciábile
inapt
INÁPT, -Ă, inapți, -te, adj. Nepotrivit pentru o anumită sarcină, slujbă etc.; lipsit de putere, de forța (fizică) de a face ceva. – Din fr. inapte.

DOOM

!inápt (i-napt/in-apt) adj. m., pl. inápți; f. ináptă, pl. inápte
inapta
INÁPT, -Ă, inapți, -te, adj. Nepotrivit pentru o anumită sarcină, slujbă etc.; lipsit de putere, de forța (fizică) de a face ceva. – Din fr. inapte.

DOOM

!inápt (i-napt/in-apt) adj. m., pl. inápți; f. ináptă, pl. inápte
inapte
INÁPT, -Ă, inapți, -te, adj. Nepotrivit pentru o anumită sarcină, slujbă etc.; lipsit de putere, de forța (fizică) de a face ceva. – Din fr. inapte.

DOOM

!inápt (i-napt/in-apt) adj. m., pl. inápți; f. ináptă, pl. inápte
inaptei
INÁPT, -Ă, inapți, -te, adj. Nepotrivit pentru o anumită sarcină, slujbă etc.; lipsit de putere, de forța (fizică) de a face ceva. – Din fr. inapte.

DOOM

!inápt (i-napt/in-apt) adj. m., pl. inápți; f. ináptă, pl. inápte
inaptele
INÁPT, -Ă, inapți, -te, adj. Nepotrivit pentru o anumită sarcină, slujbă etc.; lipsit de putere, de forța (fizică) de a face ceva. – Din fr. inapte.

DOOM

!inápt (i-napt/in-apt) adj. m., pl. inápți; f. ináptă, pl. inápte
inaptelor
INÁPT, -Ă, inapți, -te, adj. Nepotrivit pentru o anumită sarcină, slujbă etc.; lipsit de putere, de forța (fizică) de a face ceva. – Din fr. inapte.

DOOM

!inápt (i-napt/in-apt) adj. m., pl. inápți; f. ináptă, pl. inápte
inaptitudine
INAPTITÚDINE s. f. Lipsă de aptitudine; nepricepere. – Din fr. inaptitudine.

DOOM

!inaptitúdine (i-nap-/in-ap-) s. f., g.-d. art. inaptitúdinii
inaptul
INÁPT, -Ă, inapți, -te, adj. Nepotrivit pentru o anumită sarcină, slujbă etc.; lipsit de putere, de forța (fizică) de a face ceva. – Din fr. inapte.

DOOM

!inápt (i-napt/in-apt) adj. m., pl. inápți; f. ináptă, pl. inápte
inaptului
INÁPT, -Ă, inapți, -te, adj. Nepotrivit pentru o anumită sarcină, slujbă etc.; lipsit de putere, de forța (fizică) de a face ceva. – Din fr. inapte.

DOOM

!inápt (i-napt/in-apt) adj. m., pl. inápți; f. ináptă, pl. inápte
inapți
INÁPT, -Ă, inapți, -te, adj. Nepotrivit pentru o anumită sarcină, slujbă etc.; lipsit de putere, de forța (fizică) de a face ceva. – Din fr. inapte.

DOOM

!inápt (i-napt/in-apt) adj. m., pl. inápți; f. ináptă, pl. inápte
inapții
INÁPT, -Ă, inapți, -te, adj. Nepotrivit pentru o anumită sarcină, slujbă etc.; lipsit de putere, de forța (fizică) de a face ceva. – Din fr. inapte.

DOOM

!inápt (i-napt/in-apt) adj. m., pl. inápți; f. ináptă, pl. inápte
inapților
INÁPT, -Ă, inapți, -te, adj. Nepotrivit pentru o anumită sarcină, slujbă etc.; lipsit de putere, de forța (fizică) de a face ceva. – Din fr. inapte.

DOOM

!inápt (i-napt/in-apt) adj. m., pl. inápți; f. ináptă, pl. inápte
inarița
INÁRIȚĂ, inarițe, s. f. Numele a două plante erbacee acvatice, asemănătoare cu inul2 cu florile verzui; țintar (2) (Najas minor și marina). – In2 + suf. -ariță.

DOOM

ináriță (plantă) s. f., g.-d. art. ináriței; pl. inárițe
inarițe
INÁRIȚĂ, inarițe, s. f. Numele a două plante erbacee acvatice, asemănătoare cu inul2 cu florile verzui; țintar (2) (Najas minor și marina). – In2 + suf. -ariță.

DOOM

ináriță (plantă) s. f., g.-d. art. ináriței; pl. inárițe
inariței
INÁRIȚĂ, inarițe, s. f. Numele a două plante erbacee acvatice, asemănătoare cu inul2 cu florile verzui; țintar (2) (Najas minor și marina). – In2 + suf. -ariță.

DOOM

ináriță (plantă) s. f., g.-d. art. ináriței; pl. inárițe
inarițele
INÁRIȚĂ, inarițe, s. f. Numele a două plante erbacee acvatice, asemănătoare cu inul2 cu florile verzui; țintar (2) (Najas minor și marina). – In2 + suf. -ariță.

DOOM

ináriță (plantă) s. f., g.-d. art. ináriței; pl. inárițe
inarițelor
INÁRIȚĂ, inarițe, s. f. Numele a două plante erbacee acvatice, asemănătoare cu inul2 cu florile verzui; țintar (2) (Najas minor și marina). – In2 + suf. -ariță.

DOOM

ináriță (plantă) s. f., g.-d. art. ináriței; pl. inárițe
inarmonia
INARMONÍE s. f. (Rar) Lipsă de armonie. – Din fr. inharmonie.
inarmonie
INARMONÍE s. f. (Rar) Lipsă de armonie. – Din fr. inharmonie.
inarmoniei
INARMONÍE s. f. (Rar) Lipsă de armonie. – Din fr. inharmonie.
inarmonii
INARMONÍE s. f. (Rar) Lipsă de armonie. – Din fr. inharmonie.
inarticulabil
INARTICULÁBIL, -Ă, inarticulabili, -e, adj. Care nu poate fi articulat; care nu poate fi exprimat clar, ușor. – Din fr. inarticulable.
inarticulabila
INARTICULÁBIL, -Ă, inarticulabili, -e, adj. Care nu poate fi articulat; care nu poate fi exprimat clar, ușor. – Din fr. inarticulable.
inarticulabile
INARTICULÁBIL, -Ă, inarticulabili, -e, adj. Care nu poate fi articulat; care nu poate fi exprimat clar, ușor. – Din fr. inarticulable.
inarticulabilei
INARTICULÁBIL, -Ă, inarticulabili, -e, adj. Care nu poate fi articulat; care nu poate fi exprimat clar, ușor. – Din fr. inarticulable.
inarticulabilele
INARTICULÁBIL, -Ă, inarticulabili, -e, adj. Care nu poate fi articulat; care nu poate fi exprimat clar, ușor. – Din fr. inarticulable.
inarticulabilelor
INARTICULÁBIL, -Ă, inarticulabili, -e, adj. Care nu poate fi articulat; care nu poate fi exprimat clar, ușor. – Din fr. inarticulable.
inarticulabili
INARTICULÁBIL, -Ă, inarticulabili, -e, adj. Care nu poate fi articulat; care nu poate fi exprimat clar, ușor. – Din fr. inarticulable.
inarticulabilii
INARTICULÁBIL, -Ă, inarticulabili, -e, adj. Care nu poate fi articulat; care nu poate fi exprimat clar, ușor. – Din fr. inarticulable.
inarticulabililor
INARTICULÁBIL, -Ă, inarticulabili, -e, adj. Care nu poate fi articulat; care nu poate fi exprimat clar, ușor. – Din fr. inarticulable.
inarticulabilul
INARTICULÁBIL, -Ă, inarticulabili, -e, adj. Care nu poate fi articulat; care nu poate fi exprimat clar, ușor. – Din fr. inarticulable.
inarticulabilului
INARTICULÁBIL, -Ă, inarticulabili, -e, adj. Care nu poate fi articulat; care nu poate fi exprimat clar, ușor. – Din fr. inarticulable.
inarticulat
INARTICULÁT, -Ă adj. Care nu este sau nu a fost articulat; nearticulat. [Cf. fr. inarticulé].
inarticulata
INARTICULÁT, -Ă adj. Care nu este sau nu a fost articulat; nearticulat. [Cf. fr. inarticulé].
inarticulate
INARTICULÁT, -Ă adj. Care nu este sau nu a fost articulat; nearticulat. [Cf. fr. inarticulé].
inarticulatei
INARTICULÁT, -Ă adj. Care nu este sau nu a fost articulat; nearticulat. [Cf. fr. inarticulé].
inarticulatele
INARTICULÁT, -Ă adj. Care nu este sau nu a fost articulat; nearticulat. [Cf. fr. inarticulé].
inarticulatelor
INARTICULÁT, -Ă adj. Care nu este sau nu a fost articulat; nearticulat. [Cf. fr. inarticulé].
inarticulatul
INARTICULÁT, -Ă adj. Care nu este sau nu a fost articulat; nearticulat. [Cf. fr. inarticulé].
inarticulatului
INARTICULÁT, -Ă adj. Care nu este sau nu a fost articulat; nearticulat. [Cf. fr. inarticulé].
inarticulați
INARTICULÁT, -Ă adj. Care nu este sau nu a fost articulat; nearticulat. [Cf. fr. inarticulé].
inarticulații
INARTICULÁT, -Ă adj. Care nu este sau nu a fost articulat; nearticulat. [Cf. fr. inarticulé].
inarticulaților
INARTICULÁT, -Ă adj. Care nu este sau nu a fost articulat; nearticulat. [Cf. fr. inarticulé].
inasimilabil
INASIMILÁBIL, -Ă, inasimilabili, -e, adj. Care nu poate fi asimilat, care nu se asimilează (ușor); neasimilabil. – Din fr. inassimilable.
inasimilabila
INASIMILÁBIL, -Ă, inasimilabili, -e, adj. Care nu poate fi asimilat, care nu se asimilează (ușor); neasimilabil. – Din fr. inassimilable.
inasimilabile
INASIMILÁBIL, -Ă, inasimilabili, -e, adj. Care nu poate fi asimilat, care nu se asimilează (ușor); neasimilabil. – Din fr. inassimilable.
inasimilabilei
INASIMILÁBIL, -Ă, inasimilabili, -e, adj. Care nu poate fi asimilat, care nu se asimilează (ușor); neasimilabil. – Din fr. inassimilable.
inasimilabilele
INASIMILÁBIL, -Ă, inasimilabili, -e, adj. Care nu poate fi asimilat, care nu se asimilează (ușor); neasimilabil. – Din fr. inassimilable.
inasimilabilelor
INASIMILÁBIL, -Ă, inasimilabili, -e, adj. Care nu poate fi asimilat, care nu se asimilează (ușor); neasimilabil. – Din fr. inassimilable.
inasimilabili
INASIMILÁBIL, -Ă, inasimilabili, -e, adj. Care nu poate fi asimilat, care nu se asimilează (ușor); neasimilabil. – Din fr. inassimilable.
inasimilabilii
INASIMILÁBIL, -Ă, inasimilabili, -e, adj. Care nu poate fi asimilat, care nu se asimilează (ușor); neasimilabil. – Din fr. inassimilable.
inasimilabililor
INASIMILÁBIL, -Ă, inasimilabili, -e, adj. Care nu poate fi asimilat, care nu se asimilează (ușor); neasimilabil. – Din fr. inassimilable.
inasimilabilul
INASIMILÁBIL, -Ă, inasimilabili, -e, adj. Care nu poate fi asimilat, care nu se asimilează (ușor); neasimilabil. – Din fr. inassimilable.
inasimilabilului
INASIMILÁBIL, -Ă, inasimilabili, -e, adj. Care nu poate fi asimilat, care nu se asimilează (ușor); neasimilabil. – Din fr. inassimilable.
inasortabil
INASORTÁBIL, -Ă, inasortabili, -e, adj. Care nu poate fi asortat (la culoare, mărime etc.] – Din fr. inassortable.
inasortabila
INASORTÁBIL, -Ă, inasortabili, -e, adj. Care nu poate fi asortat (la culoare, mărime etc.] – Din fr. inassortable.
inasortabile
INASORTÁBIL, -Ă, inasortabili, -e, adj. Care nu poate fi asortat (la culoare, mărime etc.] – Din fr. inassortable.
inasortabilei
INASORTÁBIL, -Ă, inasortabili, -e, adj. Care nu poate fi asortat (la culoare, mărime etc.] – Din fr. inassortable.
inasortabilele
INASORTÁBIL, -Ă, inasortabili, -e, adj. Care nu poate fi asortat (la culoare, mărime etc.] – Din fr. inassortable.
inasortabilelor
INASORTÁBIL, -Ă, inasortabili, -e, adj. Care nu poate fi asortat (la culoare, mărime etc.] – Din fr. inassortable.
inasortabili
INASORTÁBIL, -Ă, inasortabili, -e, adj. Care nu poate fi asortat (la culoare, mărime etc.] – Din fr. inassortable.
inasortabilii
INASORTÁBIL, -Ă, inasortabili, -e, adj. Care nu poate fi asortat (la culoare, mărime etc.] – Din fr. inassortable.
inasortabililor
INASORTÁBIL, -Ă, inasortabili, -e, adj. Care nu poate fi asortat (la culoare, mărime etc.] – Din fr. inassortable.
inasortabilul
INASORTÁBIL, -Ă, inasortabili, -e, adj. Care nu poate fi asortat (la culoare, mărime etc.] – Din fr. inassortable.
inasortabilului
INASORTÁBIL, -Ă, inasortabili, -e, adj. Care nu poate fi asortat (la culoare, mărime etc.] – Din fr. inassortable.
inat
INÁT s. n. (Regional) Necaz, invidie, pizmă. Pentru vreun inat, pentru mînia cea cu totul dobitocească... își pierde viața. ȚICHINDEAL, F. 316. Cine-are inat pe noi ! HODOȘ, P. P. 123.
inatacabil
INATACÁBIL, -Ă, inatacabili, -e, adj. Care nu poate fi atacat, contestat; neatacabil. – Din fr. inattaquable.

DOOM

!inatacábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inatacábili; f. inatacábilă, pl. inatacábile
inatacabila
INATACÁBIL, -Ă, inatacabili, -e, adj. Care nu poate fi atacat, contestat; neatacabil. – Din fr. inattaquable.

DOOM

!inatacábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inatacábili; f. inatacábilă, pl. inatacábile
inatacabile
INATACÁBIL, -Ă, inatacabili, -e, adj. Care nu poate fi atacat, contestat; neatacabil. – Din fr. inattaquable.

DOOM

!inatacábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inatacábili; f. inatacábilă, pl. inatacábile
inatacabilei
INATACÁBIL, -Ă, inatacabili, -e, adj. Care nu poate fi atacat, contestat; neatacabil. – Din fr. inattaquable.

DOOM

!inatacábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inatacábili; f. inatacábilă, pl. inatacábile
inatacabilele
INATACÁBIL, -Ă, inatacabili, -e, adj. Care nu poate fi atacat, contestat; neatacabil. – Din fr. inattaquable.

DOOM

!inatacábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inatacábili; f. inatacábilă, pl. inatacábile
inatacabilelor
INATACÁBIL, -Ă, inatacabili, -e, adj. Care nu poate fi atacat, contestat; neatacabil. – Din fr. inattaquable.

DOOM

!inatacábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inatacábili; f. inatacábilă, pl. inatacábile
inatacabili
INATACÁBIL, -Ă, inatacabili, -e, adj. Care nu poate fi atacat, contestat; neatacabil. – Din fr. inattaquable.

DOOM

!inatacábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inatacábili; f. inatacábilă, pl. inatacábile
inatacabilii
INATACÁBIL, -Ă, inatacabili, -e, adj. Care nu poate fi atacat, contestat; neatacabil. – Din fr. inattaquable.

DOOM

!inatacábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inatacábili; f. inatacábilă, pl. inatacábile
inatacabililor
INATACÁBIL, -Ă, inatacabili, -e, adj. Care nu poate fi atacat, contestat; neatacabil. – Din fr. inattaquable.

DOOM

!inatacábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inatacábili; f. inatacábilă, pl. inatacábile
inatacabilul
INATACÁBIL, -Ă, inatacabili, -e, adj. Care nu poate fi atacat, contestat; neatacabil. – Din fr. inattaquable.

DOOM

!inatacábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inatacábili; f. inatacábilă, pl. inatacábile
inatacabilului
INATACÁBIL, -Ă, inatacabili, -e, adj. Care nu poate fi atacat, contestat; neatacabil. – Din fr. inattaquable.

DOOM

!inatacábil (i-na-/in-a-) adj. m., pl. inatacábili; f. inatacábilă, pl. inatacábile
inaudibil
INAUDÍBIL, -Ă, inaudibili, -e, adj. Care nu se poate auzi (ușor); p. ext. imperceptibil. ♦ Care se aude cu mare dificultate. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inaudible.
inaudibila
INAUDÍBIL, -Ă, inaudibili, -e, adj. Care nu se poate auzi (ușor); p. ext. imperceptibil. ♦ Care se aude cu mare dificultate. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inaudible.
inaudibile
INAUDÍBIL, -Ă, inaudibili, -e, adj. Care nu se poate auzi (ușor); p. ext. imperceptibil. ♦ Care se aude cu mare dificultate. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inaudible.
inaudibilei
INAUDÍBIL, -Ă, inaudibili, -e, adj. Care nu se poate auzi (ușor); p. ext. imperceptibil. ♦ Care se aude cu mare dificultate. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inaudible.
inaudibilele
INAUDÍBIL, -Ă, inaudibili, -e, adj. Care nu se poate auzi (ușor); p. ext. imperceptibil. ♦ Care se aude cu mare dificultate. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inaudible.
inaudibilelor
INAUDÍBIL, -Ă, inaudibili, -e, adj. Care nu se poate auzi (ușor); p. ext. imperceptibil. ♦ Care se aude cu mare dificultate. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inaudible.
inaudibili
INAUDÍBIL, -Ă, inaudibili, -e, adj. Care nu se poate auzi (ușor); p. ext. imperceptibil. ♦ Care se aude cu mare dificultate. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inaudible.
inaudibilii
INAUDÍBIL, -Ă, inaudibili, -e, adj. Care nu se poate auzi (ușor); p. ext. imperceptibil. ♦ Care se aude cu mare dificultate. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inaudible.
inaudibililor
INAUDÍBIL, -Ă, inaudibili, -e, adj. Care nu se poate auzi (ușor); p. ext. imperceptibil. ♦ Care se aude cu mare dificultate. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inaudible.
inaudibilul
INAUDÍBIL, -Ă, inaudibili, -e, adj. Care nu se poate auzi (ușor); p. ext. imperceptibil. ♦ Care se aude cu mare dificultate. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inaudible.
inaudibilului
INAUDÍBIL, -Ă, inaudibili, -e, adj. Care nu se poate auzi (ușor); p. ext. imperceptibil. ♦ Care se aude cu mare dificultate. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inaudible.
inaugura
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inaugurai
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inaugural
INAUGURÁL, -Ă, inaugurali, -e, adj. De inaugurare, privitor la o inaugurare. – Din fr. inaugural.

DOOM

!inaugurál (i-nau-/in-au-) adj. m., pl. inauguráli; f. inaugurálă, pl. inaugurále
inaugurala
INAUGURÁL, -Ă, inaugurali, -e, adj. De inaugurare, privitor la o inaugurare. – Din fr. inaugural.

DOOM

!inaugurál (i-nau-/in-au-) adj. m., pl. inauguráli; f. inaugurálă, pl. inaugurále
inaugurale
INAUGURÁL, -Ă, inaugurali, -e, adj. De inaugurare, privitor la o inaugurare. – Din fr. inaugural.

DOOM

!inaugurál (i-nau-/in-au-) adj. m., pl. inauguráli; f. inaugurálă, pl. inaugurále
inauguralei
INAUGURÁL, -Ă, inaugurali, -e, adj. De inaugurare, privitor la o inaugurare. – Din fr. inaugural.

DOOM

!inaugurál (i-nau-/in-au-) adj. m., pl. inauguráli; f. inaugurálă, pl. inaugurále
inauguralele
INAUGURÁL, -Ă, inaugurali, -e, adj. De inaugurare, privitor la o inaugurare. – Din fr. inaugural.

DOOM

!inaugurál (i-nau-/in-au-) adj. m., pl. inauguráli; f. inaugurálă, pl. inaugurále
inauguralelor
INAUGURÁL, -Ă, inaugurali, -e, adj. De inaugurare, privitor la o inaugurare. – Din fr. inaugural.

DOOM

!inaugurál (i-nau-/in-au-) adj. m., pl. inauguráli; f. inaugurálă, pl. inaugurále
inaugurali
INAUGURÁL, -Ă, inaugurali, -e, adj. De inaugurare, privitor la o inaugurare. – Din fr. inaugural.

DOOM

!inaugurál (i-nau-/in-au-) adj. m., pl. inauguráli; f. inaugurálă, pl. inaugurále
inauguralii
INAUGURÁL, -Ă, inaugurali, -e, adj. De inaugurare, privitor la o inaugurare. – Din fr. inaugural.

DOOM

!inaugurál (i-nau-/in-au-) adj. m., pl. inauguráli; f. inaugurálă, pl. inaugurále
inauguralilor
INAUGURÁL, -Ă, inaugurali, -e, adj. De inaugurare, privitor la o inaugurare. – Din fr. inaugural.

DOOM

!inaugurál (i-nau-/in-au-) adj. m., pl. inauguráli; f. inaugurálă, pl. inaugurále
inauguralul
INAUGURÁL, -Ă, inaugurali, -e, adj. De inaugurare, privitor la o inaugurare. – Din fr. inaugural.

DOOM

!inaugurál (i-nau-/in-au-) adj. m., pl. inauguráli; f. inaugurálă, pl. inaugurále
inauguralului
INAUGURÁL, -Ă, inaugurali, -e, adj. De inaugurare, privitor la o inaugurare. – Din fr. inaugural.

DOOM

!inaugurál (i-nau-/in-au-) adj. m., pl. inauguráli; f. inaugurálă, pl. inaugurále
inauguram
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inaugurare
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inaugurare
INAUGURÁRE, inaugurări, s. f. Acțiunea de a inaugura și rezultatul ei. – V. inaugura.

DOOM

!inauguráre (i-nau-/in-au-) s. f., g.-d. art. inaugurắrii; pl. inaugurắri
inaugurarea
INAUGURÁRE, inaugurări, s. f. Acțiunea de a inaugura și rezultatul ei. – V. inaugura.

DOOM

!inauguráre (i-nau-/in-au-) s. f., g.-d. art. inaugurắrii; pl. inaugurắri
inaugurară
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inaugurarăm
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inaugurarăți
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inaugurase
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inaugurasem
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inauguraseră
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inauguraserăm
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inauguraserăți
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inauguraseși
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inauguraseți
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inaugurat
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inaugurat
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.
inauguratoare
INAUGURATÓR, -OÁRE, inauguratori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inaugurează o expoziție, un local etc. – Din fr. inaugurateur.
inauguratoarea
INAUGURATÓR, -OÁRE, inauguratori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inaugurează o expoziție, un local etc. – Din fr. inaugurateur.
inauguratoarei
INAUGURATÓR, -OÁRE, inauguratori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inaugurează o expoziție, un local etc. – Din fr. inaugurateur.
inauguratoarele
INAUGURATÓR, -OÁRE, inauguratori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inaugurează o expoziție, un local etc. – Din fr. inaugurateur.
inauguratoarelor
INAUGURATÓR, -OÁRE, inauguratori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inaugurează o expoziție, un local etc. – Din fr. inaugurateur.
inaugurator
INAUGURATÓR, -OÁRE, inauguratori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inaugurează o expoziție, un local etc. – Din fr. inaugurateur.
inauguratori
INAUGURATÓR, -OÁRE, inauguratori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inaugurează o expoziție, un local etc. – Din fr. inaugurateur.
inauguratorii
INAUGURATÓR, -OÁRE, inauguratori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inaugurează o expoziție, un local etc. – Din fr. inaugurateur.
inauguratorilor
INAUGURATÓR, -OÁRE, inauguratori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inaugurează o expoziție, un local etc. – Din fr. inaugurateur.
inauguratorul
INAUGURATÓR, -OÁRE, inauguratori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inaugurează o expoziție, un local etc. – Din fr. inaugurateur.
inauguratorului
INAUGURATÓR, -OÁRE, inauguratori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inaugurează o expoziție, un local etc. – Din fr. inaugurateur.
inaugurau
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inaugurași
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inaugurați
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inaugurează
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inaugurez
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inaugureze
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inaugurezi
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inaugurând
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inaugurînd
INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate, într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. – Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

DOOM

!inaugurá (a ~) (i-nau-/in-au-) vb., ind. prez. 3 inaugureáză
inaugurări
INAUGURÁRE, inaugurări, s. f. Acțiunea de a inaugura și rezultatul ei. – V. inaugura.

DOOM

!inauguráre (i-nau-/in-au-) s. f., g.-d. art. inaugurắrii; pl. inaugurắri
inaugurării
INAUGURÁRE, inaugurări, s. f. Acțiunea de a inaugura și rezultatul ei. – V. inaugura.

DOOM

!inauguráre (i-nau-/in-au-) s. f., g.-d. art. inaugurắrii; pl. inaugurắri
inaugurările
INAUGURÁRE, inaugurări, s. f. Acțiunea de a inaugura și rezultatul ei. – V. inaugura.

DOOM

!inauguráre (i-nau-/in-au-) s. f., g.-d. art. inaugurắrii; pl. inaugurắri
inaugurărilor
INAUGURÁRE, inaugurări, s. f. Acțiunea de a inaugura și rezultatul ei. – V. inaugura.

DOOM

!inauguráre (i-nau-/in-au-) s. f., g.-d. art. inaugurắrii; pl. inaugurắri
inautentic
INAUTÉNTIC, -Ă, inautentici, -ce, adj. Care nu este autentic; neautentic. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inauthentique.
inautentica
INAUTÉNTIC, -Ă, inautentici, -ce, adj. Care nu este autentic; neautentic. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inauthentique.
inautentice
INAUTÉNTIC, -Ă, inautentici, -ce, adj. Care nu este autentic; neautentic. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inauthentique.
inautenticei
INAUTÉNTIC, -Ă, inautentici, -ce, adj. Care nu este autentic; neautentic. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inauthentique.
inautenticele
INAUTÉNTIC, -Ă, inautentici, -ce, adj. Care nu este autentic; neautentic. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inauthentique.
inautenticelor
INAUTÉNTIC, -Ă, inautentici, -ce, adj. Care nu este autentic; neautentic. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inauthentique.
inautentici
INAUTÉNTIC, -Ă, inautentici, -ce, adj. Care nu este autentic; neautentic. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inauthentique.
inautenticii
INAUTÉNTIC, -Ă, inautentici, -ce, adj. Care nu este autentic; neautentic. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inauthentique.
inautenticilor
INAUTÉNTIC, -Ă, inautentici, -ce, adj. Care nu este autentic; neautentic. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inauthentique.
inautenticitate
INAUTENTICITÁTE s. f. Lipsă de autenticitate. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inauthenticité.
inautenticitatea
INAUTENTICITÁTE s. f. Lipsă de autenticitate. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inauthenticité.
inautenticități
INAUTENTICITÁTE s. f. Lipsă de autenticitate. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inauthenticité.
inautenticității
INAUTENTICITÁTE s. f. Lipsă de autenticitate. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inauthenticité.
inautenticul
INAUTÉNTIC, -Ă, inautentici, -ce, adj. Care nu este autentic; neautentic. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inauthentique.
inautenticului
INAUTÉNTIC, -Ă, inautentici, -ce, adj. Care nu este autentic; neautentic. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inauthentique.
inavuabil
INAVUÁBIL, -Ă, inavuabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi mărturisit; p. ext. rușinos, nedemn. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. inavouable.

DOOM

!inavuábil (livr.) (i-na-vu-a-/in-a-) adj. m., pl. inavuábili; f. inavuábilă, pl. inavuábile
inavuabila
INAVUÁBIL, -Ă, inavuabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi mărturisit; p. ext. rușinos, nedemn. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. inavouable.

DOOM

!inavuábil (livr.) (i-na-vu-a-/in-a-) adj. m., pl. inavuábili; f. inavuábilă, pl. inavuábile
inavuabile
INAVUÁBIL, -Ă, inavuabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi mărturisit; p. ext. rușinos, nedemn. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. inavouable.

DOOM

!inavuábil (livr.) (i-na-vu-a-/in-a-) adj. m., pl. inavuábili; f. inavuábilă, pl. inavuábile
inavuabilei
INAVUÁBIL, -Ă, inavuabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi mărturisit; p. ext. rușinos, nedemn. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. inavouable.

DOOM

!inavuábil (livr.) (i-na-vu-a-/in-a-) adj. m., pl. inavuábili; f. inavuábilă, pl. inavuábile
inavuabilele
INAVUÁBIL, -Ă, inavuabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi mărturisit; p. ext. rușinos, nedemn. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. inavouable.

DOOM

!inavuábil (livr.) (i-na-vu-a-/in-a-) adj. m., pl. inavuábili; f. inavuábilă, pl. inavuábile
inavuabilelor
INAVUÁBIL, -Ă, inavuabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi mărturisit; p. ext. rușinos, nedemn. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. inavouable.

DOOM

!inavuábil (livr.) (i-na-vu-a-/in-a-) adj. m., pl. inavuábili; f. inavuábilă, pl. inavuábile
inavuabili
INAVUÁBIL, -Ă, inavuabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi mărturisit; p. ext. rușinos, nedemn. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. inavouable.

DOOM

!inavuábil (livr.) (i-na-vu-a-/in-a-) adj. m., pl. inavuábili; f. inavuábilă, pl. inavuábile
inavuabilii
INAVUÁBIL, -Ă, inavuabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi mărturisit; p. ext. rușinos, nedemn. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. inavouable.

DOOM

!inavuábil (livr.) (i-na-vu-a-/in-a-) adj. m., pl. inavuábili; f. inavuábilă, pl. inavuábile
inavuabililor
INAVUÁBIL, -Ă, inavuabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi mărturisit; p. ext. rușinos, nedemn. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. inavouable.

DOOM

!inavuábil (livr.) (i-na-vu-a-/in-a-) adj. m., pl. inavuábili; f. inavuábilă, pl. inavuábile
inavuabilul
INAVUÁBIL, -Ă, inavuabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi mărturisit; p. ext. rușinos, nedemn. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. inavouable.

DOOM

!inavuábil (livr.) (i-na-vu-a-/in-a-) adj. m., pl. inavuábili; f. inavuábilă, pl. inavuábile
inavuabilului
INAVUÁBIL, -Ă, inavuabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi mărturisit; p. ext. rușinos, nedemn. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. inavouable.

DOOM

!inavuábil (livr.) (i-na-vu-a-/in-a-) adj. m., pl. inavuábili; f. inavuábilă, pl. inavuábile
inaș
ináș (-și), s. m. – (Trans.) Flăcău. Mag. inas (DAR). Cuvînt rar.
inc
INC, incuri, s. n. (Reg.) Poftă de râs, de joc, de zburdălnicii. – Et. nec.

DOOM

inc (reg.) s. n., pl. íncuri
inca
ÍNCA adj. v. incaș.

DOOM

incás adj. m., s. m., pl. incáși; adj. f., s. f. incásă, pl. incáse
inca
ÍNCA adj. v. incaș.

DOOM

incás adj. m., s. m., pl. incáși; adj. f., s. f. incásă, pl. incáse
incalculabil
INCALCULÁBIL, -Ă, incalculabili, -e, adj. Care nu poate fi calculat, apreciat (atât e de mare); necalculabil; imens, considerabil. – Din fr. incalculable.

DOOM

incalculábil adj. m., pl. incalculábili; f. incalculábilă, pl. incalculábile
incalculabila
INCALCULÁBIL, -Ă, incalculabili, -e, adj. Care nu poate fi calculat, apreciat (atât e de mare); necalculabil; imens, considerabil. – Din fr. incalculable.

DOOM

incalculábil adj. m., pl. incalculábili; f. incalculábilă, pl. incalculábile
incalculabile
INCALCULÁBIL, -Ă, incalculabili, -e, adj. Care nu poate fi calculat, apreciat (atât e de mare); necalculabil; imens, considerabil. – Din fr. incalculable.

DOOM

incalculábil adj. m., pl. incalculábili; f. incalculábilă, pl. incalculábile
incalculabilei
INCALCULÁBIL, -Ă, incalculabili, -e, adj. Care nu poate fi calculat, apreciat (atât e de mare); necalculabil; imens, considerabil. – Din fr. incalculable.

DOOM

incalculábil adj. m., pl. incalculábili; f. incalculábilă, pl. incalculábile
incalculabilele
INCALCULÁBIL, -Ă, incalculabili, -e, adj. Care nu poate fi calculat, apreciat (atât e de mare); necalculabil; imens, considerabil. – Din fr. incalculable.

DOOM

incalculábil adj. m., pl. incalculábili; f. incalculábilă, pl. incalculábile
incalculabilelor
INCALCULÁBIL, -Ă, incalculabili, -e, adj. Care nu poate fi calculat, apreciat (atât e de mare); necalculabil; imens, considerabil. – Din fr. incalculable.

DOOM

incalculábil adj. m., pl. incalculábili; f. incalculábilă, pl. incalculábile
incalculabili
INCALCULÁBIL, -Ă, incalculabili, -e, adj. Care nu poate fi calculat, apreciat (atât e de mare); necalculabil; imens, considerabil. – Din fr. incalculable.

DOOM

incalculábil adj. m., pl. incalculábili; f. incalculábilă, pl. incalculábile
incalculabilii
INCALCULÁBIL, -Ă, incalculabili, -e, adj. Care nu poate fi calculat, apreciat (atât e de mare); necalculabil; imens, considerabil. – Din fr. incalculable.

DOOM

incalculábil adj. m., pl. incalculábili; f. incalculábilă, pl. incalculábile
incalculabililor
INCALCULÁBIL, -Ă, incalculabili, -e, adj. Care nu poate fi calculat, apreciat (atât e de mare); necalculabil; imens, considerabil. – Din fr. incalculable.

DOOM

incalculábil adj. m., pl. incalculábili; f. incalculábilă, pl. incalculábile
incalculabilul
INCALCULÁBIL, -Ă, incalculabili, -e, adj. Care nu poate fi calculat, apreciat (atât e de mare); necalculabil; imens, considerabil. – Din fr. incalculable.

DOOM

incalculábil adj. m., pl. incalculábili; f. incalculábilă, pl. incalculábile
incalculabilului
INCALCULÁBIL, -Ă, incalculabili, -e, adj. Care nu poate fi calculat, apreciat (atât e de mare); necalculabil; imens, considerabil. – Din fr. incalculable.

DOOM

incalculábil adj. m., pl. incalculábili; f. incalculábilă, pl. incalculábile
incalificabil
INCALIFICÁBIL, -Ă, incalificabili, -e, adj. Care nu poate fi calificat (atât e de rău); care întrece orice măsură. – In1- + calificabil. Cf. fr. inqualifiable, it. inqualificabile.

DOOM

incalificábil adj. m., pl. incalificábili; f. incalificábilă, pl. incalificábile
incalificabila
INCALIFICÁBIL, -Ă, incalificabili, -e, adj. Care nu poate fi calificat (atât e de rău); care întrece orice măsură. – In1- + calificabil. Cf. fr. inqualifiable, it. inqualificabile.

DOOM

incalificábil adj. m., pl. incalificábili; f. incalificábilă, pl. incalificábile
incalificabile
INCALIFICÁBIL, -Ă, incalificabili, -e, adj. Care nu poate fi calificat (atât e de rău); care întrece orice măsură. – In1- + calificabil. Cf. fr. inqualifiable, it. inqualificabile.

DOOM

incalificábil adj. m., pl. incalificábili; f. incalificábilă, pl. incalificábile
incalificabilei
INCALIFICÁBIL, -Ă, incalificabili, -e, adj. Care nu poate fi calificat (atât e de rău); care întrece orice măsură. – In1- + calificabil. Cf. fr. inqualifiable, it. inqualificabile.

DOOM

incalificábil adj. m., pl. incalificábili; f. incalificábilă, pl. incalificábile
incalificabilele
INCALIFICÁBIL, -Ă, incalificabili, -e, adj. Care nu poate fi calificat (atât e de rău); care întrece orice măsură. – In1- + calificabil. Cf. fr. inqualifiable, it. inqualificabile.

DOOM

incalificábil adj. m., pl. incalificábili; f. incalificábilă, pl. incalificábile
incalificabilelor
INCALIFICÁBIL, -Ă, incalificabili, -e, adj. Care nu poate fi calificat (atât e de rău); care întrece orice măsură. – In1- + calificabil. Cf. fr. inqualifiable, it. inqualificabile.

DOOM

incalificábil adj. m., pl. incalificábili; f. incalificábilă, pl. incalificábile
incalificabili
INCALIFICÁBIL, -Ă, incalificabili, -e, adj. Care nu poate fi calificat (atât e de rău); care întrece orice măsură. – In1- + calificabil. Cf. fr. inqualifiable, it. inqualificabile.

DOOM

incalificábil adj. m., pl. incalificábili; f. incalificábilă, pl. incalificábile
incalificabilii
INCALIFICÁBIL, -Ă, incalificabili, -e, adj. Care nu poate fi calificat (atât e de rău); care întrece orice măsură. – In1- + calificabil. Cf. fr. inqualifiable, it. inqualificabile.

DOOM

incalificábil adj. m., pl. incalificábili; f. incalificábilă, pl. incalificábile
incalificabililor
INCALIFICÁBIL, -Ă, incalificabili, -e, adj. Care nu poate fi calificat (atât e de rău); care întrece orice măsură. – In1- + calificabil. Cf. fr. inqualifiable, it. inqualificabile.

DOOM

incalificábil adj. m., pl. incalificábili; f. incalificábilă, pl. incalificábile
incalificabilul
INCALIFICÁBIL, -Ă, incalificabili, -e, adj. Care nu poate fi calificat (atât e de rău); care întrece orice măsură. – In1- + calificabil. Cf. fr. inqualifiable, it. inqualificabile.

DOOM

incalificábil adj. m., pl. incalificábili; f. incalificábilă, pl. incalificábile
incalificabilului
INCALIFICÁBIL, -Ă, incalificabili, -e, adj. Care nu poate fi calificat (atât e de rău); care întrece orice măsură. – In1- + calificabil. Cf. fr. inqualifiable, it. inqualificabile.

DOOM

incalificábil adj. m., pl. incalificábili; f. incalificábilă, pl. incalificábile
incana
MICSÁNDRĂ, micsandre, s. f. Numele a două plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite cu peri cenușii, cu flori albe, roșii, albastre sau violete, plăcut mirositoare; micșunea, vioară-roșie (Matthiola incana și annua). ◊ Compus: micsandră-sălbatică (sau -de-munte) = plantă erbacee cu flori mari, galbene, plăcut mirositoare (Erysimum officinalis). – Et. nec.
incandescent
INCANDESCÉNT, -Ă, incandescenți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se află în stare de incandescență. – Din fr. incandescent, lat. incandescens, -ntis.

DOOM

incandescént adj. m., pl. incandescénți; f. incandescéntă, pl. incandescénte
incandescenta
INCANDESCÉNT, -Ă, incandescenți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se află în stare de incandescență. – Din fr. incandescent, lat. incandescens, -ntis.

DOOM

incandescént adj. m., pl. incandescénți; f. incandescéntă, pl. incandescénte
incandescente
INCANDESCÉNT, -Ă, incandescenți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se află în stare de incandescență. – Din fr. incandescent, lat. incandescens, -ntis.

DOOM

incandescént adj. m., pl. incandescénți; f. incandescéntă, pl. incandescénte
incandescentei
INCANDESCÉNT, -Ă, incandescenți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se află în stare de incandescență. – Din fr. incandescent, lat. incandescens, -ntis.

DOOM

incandescént adj. m., pl. incandescénți; f. incandescéntă, pl. incandescénte
incandescentele
INCANDESCÉNT, -Ă, incandescenți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se află în stare de incandescență. – Din fr. incandescent, lat. incandescens, -ntis.

DOOM

incandescént adj. m., pl. incandescénți; f. incandescéntă, pl. incandescénte
incandescentelor
INCANDESCÉNT, -Ă, incandescenți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se află în stare de incandescență. – Din fr. incandescent, lat. incandescens, -ntis.

DOOM

incandescént adj. m., pl. incandescénți; f. incandescéntă, pl. incandescénte
incandescentul
INCANDESCÉNT, -Ă, incandescenți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se află în stare de incandescență. – Din fr. incandescent, lat. incandescens, -ntis.

DOOM

incandescént adj. m., pl. incandescénți; f. incandescéntă, pl. incandescénte
incandescentului
INCANDESCÉNT, -Ă, incandescenți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se află în stare de incandescență. – Din fr. incandescent, lat. incandescens, -ntis.

DOOM

incandescént adj. m., pl. incandescénți; f. incandescéntă, pl. incandescénte
incandescența
INCANDESCÉNȚĂ s. f. (Adesea fig.) Stare a unui corp care, datorită temperaturii ridicate, emite lumină (și radiații infraroșii). ◊ Lampă cu incandescență = lampă electrică în care lumina este produsă cu ajutorul încălzirii electrice a unui fir metalic la temperaturi înalte și într-un spațiu vid. – Din fr. incandescence.

DOOM

incandescénță s. f., g.-d. art. incandescénței
incandescențe
INCANDESCÉNȚĂ s. f. (Adesea fig.) Stare a unui corp care, datorită temperaturii ridicate, emite lumină (și radiații infraroșii). ◊ Lampă cu incandescență = lampă electrică în care lumina este produsă cu ajutorul încălzirii electrice a unui fir metalic la temperaturi înalte și într-un spațiu vid. – Din fr. incandescence.

DOOM

incandescénță s. f., g.-d. art. incandescénței
incandescenței
INCANDESCÉNȚĂ s. f. (Adesea fig.) Stare a unui corp care, datorită temperaturii ridicate, emite lumină (și radiații infraroșii). ◊ Lampă cu incandescență = lampă electrică în care lumina este produsă cu ajutorul încălzirii electrice a unui fir metalic la temperaturi înalte și într-un spațiu vid. – Din fr. incandescence.

DOOM

incandescénță s. f., g.-d. art. incandescénței
incandescenți
INCANDESCÉNT, -Ă, incandescenți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se află în stare de incandescență. – Din fr. incandescent, lat. incandescens, -ntis.

DOOM

incandescént adj. m., pl. incandescénți; f. incandescéntă, pl. incandescénte
incandescenții
INCANDESCÉNT, -Ă, incandescenți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se află în stare de incandescență. – Din fr. incandescent, lat. incandescens, -ntis.

DOOM

incandescént adj. m., pl. incandescénți; f. incandescéntă, pl. incandescénte
incandescenților
INCANDESCÉNT, -Ă, incandescenți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se află în stare de incandescență. – Din fr. incandescent, lat. incandescens, -ntis.

DOOM

incandescént adj. m., pl. incandescénți; f. incandescéntă, pl. incandescénte
incantat
INCANTÁT, -Ă adj. (Liv.) Vrăjit, magic. [Cf. lat. incantatus].
incantatoriu
INCANTATÓRIU, -IE, incantatorii, adj. (Livr.) Cu caracter de incantație. – Din fr. incantatoire.
incantația
INCANTÁȚIE, incantații, s. f. Formulă magică, cântată sau recitată (pentru a obține un efect supranatural). ♦ Fig. (Stare de) încântare; farmec, delectare. – Din fr. incantation.

DOOM

incantáție (-ți-e) s. f., art. incantáția (-ți-a), g.-d. art. incantáției; pl. incantáții, art. incantáțiile (-ți-i-)
incantație
INCANTÁȚIE, incantații, s. f. Formulă magică, cântată sau recitată (pentru a obține un efect supranatural). ♦ Fig. (Stare de) încântare; farmec, delectare. – Din fr. incantation.

DOOM

incantáție (-ți-e) s. f., art. incantáția (-ți-a), g.-d. art. incantáției; pl. incantáții, art. incantáțiile (-ți-i-)
incantației
INCANTÁȚIE, incantații, s. f. Formulă magică, cântată sau recitată (pentru a obține un efect supranatural). ♦ Fig. (Stare de) încântare; farmec, delectare. – Din fr. incantation.

DOOM

incantáție (-ți-e) s. f., art. incantáția (-ți-a), g.-d. art. incantáției; pl. incantáții, art. incantáțiile (-ți-i-)
incantații
INCANTÁȚIE, incantații, s. f. Formulă magică, cântată sau recitată (pentru a obține un efect supranatural). ♦ Fig. (Stare de) încântare; farmec, delectare. – Din fr. incantation.

DOOM

incantáție (-ți-e) s. f., art. incantáția (-ți-a), g.-d. art. incantáției; pl. incantáții, art. incantáțiile (-ți-i-)
incantațiile
INCANTÁȚIE, incantații, s. f. Formulă magică, cântată sau recitată (pentru a obține un efect supranatural). ♦ Fig. (Stare de) încântare; farmec, delectare. – Din fr. incantation.

DOOM

incantáție (-ți-e) s. f., art. incantáția (-ți-a), g.-d. art. incantáției; pl. incantáții, art. incantáțiile (-ți-i-)
incantațiilor
INCANTÁȚIE, incantații, s. f. Formulă magică, cântată sau recitată (pentru a obține un efect supranatural). ♦ Fig. (Stare de) încântare; farmec, delectare. – Din fr. incantation.

DOOM

incantáție (-ți-e) s. f., art. incantáția (-ți-a), g.-d. art. incantáției; pl. incantáții, art. incantáțiile (-ți-i-)
incantațiune
INCANTAȚIÚNE s.f. v. incantație.
incapabil
INCAPÁBIL, -Ă, incapabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care nu este capabil să facă ceva; p. ext. nepriceput. ♦ Lipsit de capacitatea legală de a se bucura de anumite drepturi. – Din fr. incapable.

DOOM

incapábil adj. m., pl. incapábili; f. incapábilă, pl. incapábile
incapabila
INCAPÁBIL, -Ă, incapabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care nu este capabil să facă ceva; p. ext. nepriceput. ♦ Lipsit de capacitatea legală de a se bucura de anumite drepturi. – Din fr. incapable.

DOOM

incapábil adj. m., pl. incapábili; f. incapábilă, pl. incapábile
incapabile
INCAPÁBIL, -Ă, incapabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care nu este capabil să facă ceva; p. ext. nepriceput. ♦ Lipsit de capacitatea legală de a se bucura de anumite drepturi. – Din fr. incapable.

DOOM

incapábil adj. m., pl. incapábili; f. incapábilă, pl. incapábile
incapabilei
INCAPÁBIL, -Ă, incapabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care nu este capabil să facă ceva; p. ext. nepriceput. ♦ Lipsit de capacitatea legală de a se bucura de anumite drepturi. – Din fr. incapable.

DOOM

incapábil adj. m., pl. incapábili; f. incapábilă, pl. incapábile
incapabilele
INCAPÁBIL, -Ă, incapabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care nu este capabil să facă ceva; p. ext. nepriceput. ♦ Lipsit de capacitatea legală de a se bucura de anumite drepturi. – Din fr. incapable.

DOOM

incapábil adj. m., pl. incapábili; f. incapábilă, pl. incapábile
incapabilelor
INCAPÁBIL, -Ă, incapabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care nu este capabil să facă ceva; p. ext. nepriceput. ♦ Lipsit de capacitatea legală de a se bucura de anumite drepturi. – Din fr. incapable.

DOOM

incapábil adj. m., pl. incapábili; f. incapábilă, pl. incapábile
incapabili
INCAPÁBIL, -Ă, incapabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care nu este capabil să facă ceva; p. ext. nepriceput. ♦ Lipsit de capacitatea legală de a se bucura de anumite drepturi. – Din fr. incapable.

DOOM

incapábil adj. m., pl. incapábili; f. incapábilă, pl. incapábile
incapabilii
INCAPÁBIL, -Ă, incapabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care nu este capabil să facă ceva; p. ext. nepriceput. ♦ Lipsit de capacitatea legală de a se bucura de anumite drepturi. – Din fr. incapable.

DOOM

incapábil adj. m., pl. incapábili; f. incapábilă, pl. incapábile
incapabililor
INCAPÁBIL, -Ă, incapabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care nu este capabil să facă ceva; p. ext. nepriceput. ♦ Lipsit de capacitatea legală de a se bucura de anumite drepturi. – Din fr. incapable.

DOOM

incapábil adj. m., pl. incapábili; f. incapábilă, pl. incapábile
incapabilul
INCAPÁBIL, -Ă, incapabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care nu este capabil să facă ceva; p. ext. nepriceput. ♦ Lipsit de capacitatea legală de a se bucura de anumite drepturi. – Din fr. incapable.

DOOM

incapábil adj. m., pl. incapábili; f. incapábilă, pl. incapábile
incapabilului
INCAPÁBIL, -Ă, incapabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care nu este capabil să facă ceva; p. ext. nepriceput. ♦ Lipsit de capacitatea legală de a se bucura de anumite drepturi. – Din fr. incapable.

DOOM

incapábil adj. m., pl. incapábili; f. incapábilă, pl. incapábile
incapacitate
INCAPACITÁTE s. f. Lipsă de capacitate, imposibilitate de a face ceva; p. ext. nepricepere. ♦ Stare, situație a unei persoane care nu are capacitatea legală de a se bucura de anumite drepturi. – Din fr. incapacité.

DOOM

incapacitáte s. f., g.-d. art. incapacitắții
incarbonizare
ÎNCARBONIZÁRE s. f. v. incarbonizare.

DOOM

incarbonizáre s. f., g.-d. art. incarbonizắrii
incarbonizarea
ÎNCARBONIZÁRE s. f. v. incarbonizare.

DOOM

incarbonizáre s. f., g.-d. art. incarbonizắrii
incarbonizări
ÎNCARBONIZÁRE s. f. v. incarbonizare.

DOOM

incarbonizáre s. f., g.-d. art. incarbonizắrii
incarbonizării
ÎNCARBONIZÁRE s. f. v. incarbonizare.

DOOM

incarbonizáre s. f., g.-d. art. incarbonizắrii
incarbonizările
ÎNCARBONIZÁRE s. f. v. incarbonizare.

DOOM

incarbonizáre s. f., g.-d. art. incarbonizắrii
incarbonizărilor
ÎNCARBONIZÁRE s. f. v. incarbonizare.

DOOM

incarbonizáre s. f., g.-d. art. incarbonizắrii
incarcerație
INCARCERÁȚIE s. f. 1. (Livr.) Încarcerare. 2. (Med.) Strangulare a unei hernii. – Din fr. incarcération.
incarna
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnai
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnam
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnare
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnare
ÎNCARNÁRE s. f. v. incarnare.

DOOM

!incarnáre/încarnáre s. f., g.-d. art. incarnắrii/încarnắrii; pl. incarnắri/încarnắri
incarnarea
ÎNCARNÁRE s. f. v. incarnare.

DOOM

!incarnáre/încarnáre s. f., g.-d. art. incarnắrii/încarnắrii; pl. incarnắri/încarnắri
incarnară
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnarăm
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnarăți
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnase
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnasem
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnaseră
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnaserăm
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnaserăți
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnaseși
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnaseți
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnat
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnat
INCARNÁT, -Ă, incarnați, -te, adj. 1. Care a luat formă materială, reală; întrupat. 2. (În sintagma) Unghie incarnată = unghie care crește în carne; onixis. [Var.: încarnát, -ă adj.] – V. incarna.
incarnata
INCARNÁT, -Ă, incarnați, -te, adj. 1. Care a luat formă materială, reală; întrupat. 2. (În sintagma) Unghie incarnată = unghie care crește în carne; onixis. [Var.: încarnát, -ă adj.] – V. incarna.
incarnate
INCARNÁT, -Ă, incarnați, -te, adj. 1. Care a luat formă materială, reală; întrupat. 2. (În sintagma) Unghie incarnată = unghie care crește în carne; onixis. [Var.: încarnát, -ă adj.] – V. incarna.
incarnatei
INCARNÁT, -Ă, incarnați, -te, adj. 1. Care a luat formă materială, reală; întrupat. 2. (În sintagma) Unghie incarnată = unghie care crește în carne; onixis. [Var.: încarnát, -ă adj.] – V. incarna.
incarnatele
INCARNÁT, -Ă, incarnați, -te, adj. 1. Care a luat formă materială, reală; întrupat. 2. (În sintagma) Unghie incarnată = unghie care crește în carne; onixis. [Var.: încarnát, -ă adj.] – V. incarna.
incarnatelor
INCARNÁT, -Ă, incarnați, -te, adj. 1. Care a luat formă materială, reală; întrupat. 2. (În sintagma) Unghie incarnată = unghie care crește în carne; onixis. [Var.: încarnát, -ă adj.] – V. incarna.
incarnatul
INCARNÁT, -Ă, incarnați, -te, adj. 1. Care a luat formă materială, reală; întrupat. 2. (În sintagma) Unghie incarnată = unghie care crește în carne; onixis. [Var.: încarnát, -ă adj.] – V. incarna.
incarnatului
INCARNÁT, -Ă, incarnați, -te, adj. 1. Care a luat formă materială, reală; întrupat. 2. (În sintagma) Unghie incarnată = unghie care crește în carne; onixis. [Var.: încarnát, -ă adj.] – V. incarna.
incarnau
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnași
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnați
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnați
INCARNÁT, -Ă, incarnați, -te, adj. 1. Care a luat formă materială, reală; întrupat. 2. (În sintagma) Unghie incarnată = unghie care crește în carne; onixis. [Var.: încarnát, -ă adj.] – V. incarna.
incarnația
INCARNÁȚIE, incarnații, s. f. Incarnare. – Din fr. incarnation.

DOOM

incarnáție (-ți-e) s. f., art. incarnáția (-ți-a), g.-d. art. incarnáției; pl. incarnáții, art. incarnáțiile (-ți-i-)
incarnație
INCARNÁȚIE, incarnații, s. f. Incarnare. – Din fr. incarnation.

DOOM

incarnáție (-ți-e) s. f., art. incarnáția (-ți-a), g.-d. art. incarnáției; pl. incarnáții, art. incarnáțiile (-ți-i-)
incarnației
INCARNÁȚIE, incarnații, s. f. Incarnare. – Din fr. incarnation.

DOOM

incarnáție (-ți-e) s. f., art. incarnáția (-ți-a), g.-d. art. incarnáției; pl. incarnáții, art. incarnáțiile (-ți-i-)
incarnații
INCARNÁT, -Ă, incarnați, -te, adj. 1. Care a luat formă materială, reală; întrupat. 2. (În sintagma) Unghie incarnată = unghie care crește în carne; onixis. [Var.: încarnát, -ă adj.] – V. incarna.
incarnații
INCARNÁȚIE, incarnații, s. f. Incarnare. – Din fr. incarnation.

DOOM

incarnáție (-ți-e) s. f., art. incarnáția (-ți-a), g.-d. art. incarnáției; pl. incarnáții, art. incarnáțiile (-ți-i-)
incarnațiile
INCARNÁȚIE, incarnații, s. f. Incarnare. – Din fr. incarnation.

DOOM

incarnáție (-ți-e) s. f., art. incarnáția (-ți-a), g.-d. art. incarnáției; pl. incarnáții, art. incarnáțiile (-ți-i-)
incarnațiilor
INCARNÁȚIE, incarnații, s. f. Incarnare. – Din fr. incarnation.

DOOM

incarnáție (-ți-e) s. f., art. incarnáția (-ți-a), g.-d. art. incarnáției; pl. incarnáții, art. incarnáțiile (-ți-i-)
incarnaților
INCARNÁT, -Ă, incarnați, -te, adj. 1. Care a luat formă materială, reală; întrupat. 2. (În sintagma) Unghie incarnată = unghie care crește în carne; onixis. [Var.: încarnát, -ă adj.] – V. incarna.
incarnațiune
INCARNAȚIÚNE s.f. v. incarnație.
incarnează
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnez
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarneze
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnezi
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnând
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnînd
ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

DOOM

!incarná/încarná (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarneáză/încarneáză
incarnări
ÎNCARNÁRE s. f. v. incarnare.

DOOM

!incarnáre/încarnáre s. f., g.-d. art. incarnắrii/încarnắrii; pl. incarnắri/încarnắri
incarnării
ÎNCARNÁRE s. f. v. incarnare.

DOOM

!incarnáre/încarnáre s. f., g.-d. art. incarnắrii/încarnắrii; pl. incarnắri/încarnắri
incarnările
ÎNCARNÁRE s. f. v. incarnare.

DOOM

!incarnáre/încarnáre s. f., g.-d. art. incarnắrii/încarnắrii; pl. incarnắri/încarnắri
incarnărilor
ÎNCARNÁRE s. f. v. incarnare.

DOOM

!incarnáre/încarnáre s. f., g.-d. art. incarnắrii/încarnắrii; pl. incarnắri/încarnắri
incartada
INCARTÁDĂ s.f. (Liv.) Nebunie, poznă, extravaganță. [< fr. incartade, cf. it. inquartata].
incartade
INCARTÁDĂ s.f. (Liv.) Nebunie, poznă, extravaganță. [< fr. incartade, cf. it. inquartata].
incartadei
INCARTÁDĂ s.f. (Liv.) Nebunie, poznă, extravaganță. [< fr. incartade, cf. it. inquartata].
incartadele
INCARTÁDĂ s.f. (Liv.) Nebunie, poznă, extravaganță. [< fr. incartade, cf. it. inquartata].
incartadelor
INCARTÁDĂ s.f. (Liv.) Nebunie, poznă, extravaganță. [< fr. incartade, cf. it. inquartata].
incas
ÍNCA adj. v. incaș.

DOOM

incás adj. m., s. m., pl. incáși; adj. f., s. f. incásă, pl. incáse
incasa
ÍNCA adj. v. incaș.

DOOM

incás adj. m., s. m., pl. incáși; adj. f., s. f. incásă, pl. incáse
incasabil
INCASÁBIL, -Ă, incasabili, -e, adj. Care nu se sparge (ușor). – Din fr. incassable.

DOOM

incasábil adj. m., pl. incasábili; f. incasábilă, pl. incasábile
incasabila
INCASÁBIL, -Ă, incasabili, -e, adj. Care nu se sparge (ușor). – Din fr. incassable.

DOOM

incasábil adj. m., pl. incasábili; f. incasábilă, pl. incasábile
incasabile
INCASÁBIL, -Ă, incasabili, -e, adj. Care nu se sparge (ușor). – Din fr. incassable.

DOOM

incasábil adj. m., pl. incasábili; f. incasábilă, pl. incasábile
incasabilei
INCASÁBIL, -Ă, incasabili, -e, adj. Care nu se sparge (ușor). – Din fr. incassable.

DOOM

incasábil adj. m., pl. incasábili; f. incasábilă, pl. incasábile
incasabilele
INCASÁBIL, -Ă, incasabili, -e, adj. Care nu se sparge (ușor). – Din fr. incassable.

DOOM

incasábil adj. m., pl. incasábili; f. incasábilă, pl. incasábile
incasabilelor
INCASÁBIL, -Ă, incasabili, -e, adj. Care nu se sparge (ușor). – Din fr. incassable.

DOOM

incasábil adj. m., pl. incasábili; f. incasábilă, pl. incasábile
incasabili
INCASÁBIL, -Ă, incasabili, -e, adj. Care nu se sparge (ușor). – Din fr. incassable.

DOOM

incasábil adj. m., pl. incasábili; f. incasábilă, pl. incasábile
incasabilii
INCASÁBIL, -Ă, incasabili, -e, adj. Care nu se sparge (ușor). – Din fr. incassable.

DOOM

incasábil adj. m., pl. incasábili; f. incasábilă, pl. incasábile
incasabililor
INCASÁBIL, -Ă, incasabili, -e, adj. Care nu se sparge (ușor). – Din fr. incassable.

DOOM

incasábil adj. m., pl. incasábili; f. incasábilă, pl. incasábile
incasabilul
INCASÁBIL, -Ă, incasabili, -e, adj. Care nu se sparge (ușor). – Din fr. incassable.

DOOM

incasábil adj. m., pl. incasábili; f. incasábilă, pl. incasábile
incasabilului
INCASÁBIL, -Ă, incasabili, -e, adj. Care nu se sparge (ușor). – Din fr. incassable.

DOOM

incasábil adj. m., pl. incasábili; f. incasábilă, pl. incasábile
incase
ÍNCA adj. v. incaș.

DOOM

incás adj. m., s. m., pl. incáși; adj. f., s. f. incásă, pl. incáse
incasei
ÍNCA adj. v. incaș.

DOOM

incás adj. m., s. m., pl. incáși; adj. f., s. f. incásă, pl. incáse
incasele
ÍNCA adj. v. incaș.

DOOM

incás adj. m., s. m., pl. incáși; adj. f., s. f. incásă, pl. incáse
incaselor
ÍNCA adj. v. incaș.

DOOM

incás adj. m., s. m., pl. incáși; adj. f., s. f. incásă, pl. incáse
incaso
INCÁSO s. n. Modalitate de plată în schimburile economice internaționale care constă într-o obligație de plată a cumpărătorului, asumată prin contract, contra documente comerciale transmise de banca beneficiarului plății la banca plătitorului. – Din it. incasso.

DOOM

incáso s. n.
incasoul
INCÁSO s. n. Modalitate de plată în schimburile economice internaționale care constă într-o obligație de plată a cumpărătorului, asumată prin contract, contra documente comerciale transmise de banca beneficiarului plății la banca plătitorului. – Din it. incasso.

DOOM

incáso s. n.
incasoului
INCÁSO s. n. Modalitate de plată în schimburile economice internaționale care constă într-o obligație de plată a cumpărătorului, asumată prin contract, contra documente comerciale transmise de banca beneficiarului plății la banca plătitorului. – Din it. incasso.

DOOM

incáso s. n.
incastelura
ÎNCASTELÚRĂ s. f. v. incastelură.

DOOM

!incastelúră/încastelúră s. f., g.-d. art. incastelúrii/ încastelúrii
incasteluri
ÎNCASTELÚRĂ s. f. v. incastelură.

DOOM

!incastelúră/încastelúră s. f., g.-d. art. incastelúrii/ încastelúrii
incastelurii
ÎNCASTELÚRĂ s. f. v. incastelură.

DOOM

!incastelúră/încastelúră s. f., g.-d. art. incastelúrii/ încastelúrii
incastelurile
ÎNCASTELÚRĂ s. f. v. incastelură.

DOOM

!incastelúră/încastelúră s. f., g.-d. art. incastelúrii/ încastelúrii
incastelurilor
ÎNCASTELÚRĂ s. f. v. incastelură.

DOOM

!incastelúră/încastelúră s. f., g.-d. art. incastelúrii/ încastelúrii
incastra
INCASTRÁ vb. I. v. încastra.
incastrare
INCASTRÁRE s.f. v. încastrare.
incastrat
INCASTRÁ vb. I. v. încastra.
incasul
ÍNCA adj. v. incaș.

DOOM

incás adj. m., s. m., pl. incáși; adj. f., s. f. incásă, pl. incáse
incasului
ÍNCA adj. v. incaș.

DOOM

incás adj. m., s. m., pl. incáși; adj. f., s. f. incásă, pl. incáse
incavația
INCAVÁȚIE, incavații, s. f. (Rar) Adâncitură relativ largă, executată la suprafața unei piese prin deformare plastică. – Din engl. incavation.
incavație
INCAVÁȚIE, incavații, s. f. (Rar) Adâncitură relativ largă, executată la suprafața unei piese prin deformare plastică. – Din engl. incavation.
incavației
INCAVÁȚIE, incavații, s. f. (Rar) Adâncitură relativ largă, executată la suprafața unei piese prin deformare plastică. – Din engl. incavation.
incavații
INCAVÁȚIE, incavații, s. f. (Rar) Adâncitură relativ largă, executată la suprafața unei piese prin deformare plastică. – Din engl. incavation.
incavațiile
INCAVÁȚIE, incavații, s. f. (Rar) Adâncitură relativ largă, executată la suprafața unei piese prin deformare plastică. – Din engl. incavation.
incavațiilor
INCAVÁȚIE, incavații, s. f. (Rar) Adâncitură relativ largă, executată la suprafața unei piese prin deformare plastică. – Din engl. incavation.
incași
ÍNCA adj. v. incaș.

DOOM

incás adj. m., s. m., pl. incáși; adj. f., s. f. incásă, pl. incáse
incașii
ÍNCA adj. v. incaș.

DOOM

incás adj. m., s. m., pl. incáși; adj. f., s. f. incásă, pl. incáse
incașilor
ÍNCA adj. v. incaș.

DOOM

incás adj. m., s. m., pl. incáși; adj. f., s. f. incásă, pl. incáse
incendia
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiai
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiam
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiar
INCENDIÁR, -Ă, incendiari, -e, adj. Care provoacă (sau poate provoca) un incendiu. ♦ Fig. Care ațâță, îndeamnă la acțiuni violente. [Pr.: -di-ar] – Din fr. incendiaire, lat. incendiarius.

DOOM

incendiár (-di-ar) adj. m., pl. incendiári; f. incendiáră, pl. incendiáre
incendiara
INCENDIÁR, -Ă, incendiari, -e, adj. Care provoacă (sau poate provoca) un incendiu. ♦ Fig. Care ațâță, îndeamnă la acțiuni violente. [Pr.: -di-ar] – Din fr. incendiaire, lat. incendiarius.

DOOM

incendiár (-di-ar) adj. m., pl. incendiári; f. incendiáră, pl. incendiáre
incendiare
INCENDIÁR, -Ă, incendiari, -e, adj. Care provoacă (sau poate provoca) un incendiu. ♦ Fig. Care ațâță, îndeamnă la acțiuni violente. [Pr.: -di-ar] – Din fr. incendiaire, lat. incendiarius.

DOOM

incendiár (-di-ar) adj. m., pl. incendiári; f. incendiáră, pl. incendiáre
incendiarei
INCENDIÁR, -Ă, incendiari, -e, adj. Care provoacă (sau poate provoca) un incendiu. ♦ Fig. Care ațâță, îndeamnă la acțiuni violente. [Pr.: -di-ar] – Din fr. incendiaire, lat. incendiarius.

DOOM

incendiár (-di-ar) adj. m., pl. incendiári; f. incendiáră, pl. incendiáre
incendiarele
INCENDIÁR, -Ă, incendiari, -e, adj. Care provoacă (sau poate provoca) un incendiu. ♦ Fig. Care ațâță, îndeamnă la acțiuni violente. [Pr.: -di-ar] – Din fr. incendiaire, lat. incendiarius.

DOOM

incendiár (-di-ar) adj. m., pl. incendiári; f. incendiáră, pl. incendiáre
incendiarelor
INCENDIÁR, -Ă, incendiari, -e, adj. Care provoacă (sau poate provoca) un incendiu. ♦ Fig. Care ațâță, îndeamnă la acțiuni violente. [Pr.: -di-ar] – Din fr. incendiaire, lat. incendiarius.

DOOM

incendiár (-di-ar) adj. m., pl. incendiári; f. incendiáră, pl. incendiáre
incendiari
INCENDIÁR, -Ă, incendiari, -e, adj. Care provoacă (sau poate provoca) un incendiu. ♦ Fig. Care ațâță, îndeamnă la acțiuni violente. [Pr.: -di-ar] – Din fr. incendiaire, lat. incendiarius.

DOOM

incendiár (-di-ar) adj. m., pl. incendiári; f. incendiáră, pl. incendiáre
incendiarii
INCENDIÁR, -Ă, incendiari, -e, adj. Care provoacă (sau poate provoca) un incendiu. ♦ Fig. Care ațâță, îndeamnă la acțiuni violente. [Pr.: -di-ar] – Din fr. incendiaire, lat. incendiarius.

DOOM

incendiár (-di-ar) adj. m., pl. incendiári; f. incendiáră, pl. incendiáre
incendiarilor
INCENDIÁR, -Ă, incendiari, -e, adj. Care provoacă (sau poate provoca) un incendiu. ♦ Fig. Care ațâță, îndeamnă la acțiuni violente. [Pr.: -di-ar] – Din fr. incendiaire, lat. incendiarius.

DOOM

incendiár (-di-ar) adj. m., pl. incendiári; f. incendiáră, pl. incendiáre
incendiarul
INCENDIÁR, -Ă, incendiari, -e, adj. Care provoacă (sau poate provoca) un incendiu. ♦ Fig. Care ațâță, îndeamnă la acțiuni violente. [Pr.: -di-ar] – Din fr. incendiaire, lat. incendiarius.

DOOM

incendiár (-di-ar) adj. m., pl. incendiári; f. incendiáră, pl. incendiáre
incendiarului
INCENDIÁR, -Ă, incendiari, -e, adj. Care provoacă (sau poate provoca) un incendiu. ♦ Fig. Care ațâță, îndeamnă la acțiuni violente. [Pr.: -di-ar] – Din fr. incendiaire, lat. incendiarius.

DOOM

incendiár (-di-ar) adj. m., pl. incendiári; f. incendiáră, pl. incendiáre
incendiară
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiarăm
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiarăți
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiase
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiasem
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiaseră
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiaserăm
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiaserăți
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiaseși
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiaseți
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiat
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiat
INCENDIÁT, -Ă, incendiați, -te, adj. Care a suferit un incendiu. [Pr.: -di-at] – V. incendia.
incendiata
INCENDIÁT, -Ă, incendiați, -te, adj. Care a suferit un incendiu. [Pr.: -di-at] – V. incendia.
incendiate
INCENDIÁT, -Ă, incendiați, -te, adj. Care a suferit un incendiu. [Pr.: -di-at] – V. incendia.
incendiatei
INCENDIÁT, -Ă, incendiați, -te, adj. Care a suferit un incendiu. [Pr.: -di-at] – V. incendia.
incendiatele
INCENDIÁT, -Ă, incendiați, -te, adj. Care a suferit un incendiu. [Pr.: -di-at] – V. incendia.
incendiatelor
INCENDIÁT, -Ă, incendiați, -te, adj. Care a suferit un incendiu. [Pr.: -di-at] – V. incendia.
incendiatoare
INCENDIATÓR, -OÁRE, incendiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care provoacă un incendiu. ♦ Fig. Persoană care îndeamnă la acțiuni violente; instigator, provocator. [Pr.: -di-a-] – Incendia + suf. -tor.

DOOM

incendiatór (-di-a-) s. m., pl. incendiatóri
incendiatoarea
INCENDIATÓR, -OÁRE, incendiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care provoacă un incendiu. ♦ Fig. Persoană care îndeamnă la acțiuni violente; instigator, provocator. [Pr.: -di-a-] – Incendia + suf. -tor.

DOOM

incendiatór (-di-a-) s. m., pl. incendiatóri
incendiatoarei
INCENDIATÓR, -OÁRE, incendiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care provoacă un incendiu. ♦ Fig. Persoană care îndeamnă la acțiuni violente; instigator, provocator. [Pr.: -di-a-] – Incendia + suf. -tor.

DOOM

incendiatór (-di-a-) s. m., pl. incendiatóri
incendiatoarele
INCENDIATÓR, -OÁRE, incendiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care provoacă un incendiu. ♦ Fig. Persoană care îndeamnă la acțiuni violente; instigator, provocator. [Pr.: -di-a-] – Incendia + suf. -tor.

DOOM

incendiatór (-di-a-) s. m., pl. incendiatóri
incendiatoarelor
INCENDIATÓR, -OÁRE, incendiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care provoacă un incendiu. ♦ Fig. Persoană care îndeamnă la acțiuni violente; instigator, provocator. [Pr.: -di-a-] – Incendia + suf. -tor.

DOOM

incendiatór (-di-a-) s. m., pl. incendiatóri
incendiator
INCENDIATÓR, -OÁRE, incendiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care provoacă un incendiu. ♦ Fig. Persoană care îndeamnă la acțiuni violente; instigator, provocator. [Pr.: -di-a-] – Incendia + suf. -tor.

DOOM

incendiatór (-di-a-) s. m., pl. incendiatóri
incendiatori
INCENDIATÓR, -OÁRE, incendiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care provoacă un incendiu. ♦ Fig. Persoană care îndeamnă la acțiuni violente; instigator, provocator. [Pr.: -di-a-] – Incendia + suf. -tor.

DOOM

incendiatór (-di-a-) s. m., pl. incendiatóri
incendiatorii
INCENDIATÓR, -OÁRE, incendiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care provoacă un incendiu. ♦ Fig. Persoană care îndeamnă la acțiuni violente; instigator, provocator. [Pr.: -di-a-] – Incendia + suf. -tor.

DOOM

incendiatór (-di-a-) s. m., pl. incendiatóri
incendiatorilor
INCENDIATÓR, -OÁRE, incendiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care provoacă un incendiu. ♦ Fig. Persoană care îndeamnă la acțiuni violente; instigator, provocator. [Pr.: -di-a-] – Incendia + suf. -tor.

DOOM

incendiatór (-di-a-) s. m., pl. incendiatóri
incendiatorul
INCENDIATÓR, -OÁRE, incendiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care provoacă un incendiu. ♦ Fig. Persoană care îndeamnă la acțiuni violente; instigator, provocator. [Pr.: -di-a-] – Incendia + suf. -tor.

DOOM

incendiatór (-di-a-) s. m., pl. incendiatóri
incendiatorului
INCENDIATÓR, -OÁRE, incendiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care provoacă un incendiu. ♦ Fig. Persoană care îndeamnă la acțiuni violente; instigator, provocator. [Pr.: -di-a-] – Incendia + suf. -tor.

DOOM

incendiatór (-di-a-) s. m., pl. incendiatóri
incendiatul
INCENDIÁT, -Ă, incendiați, -te, adj. Care a suferit un incendiu. [Pr.: -di-at] – V. incendia.
incendiatului
INCENDIÁT, -Ă, incendiați, -te, adj. Care a suferit un incendiu. [Pr.: -di-at] – V. incendia.
incendiau
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiază
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiași
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiați
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiați
INCENDIÁT, -Ă, incendiați, -te, adj. Care a suferit un incendiu. [Pr.: -di-at] – V. incendia.
incendiații
INCENDIÁT, -Ă, incendiați, -te, adj. Care a suferit un incendiu. [Pr.: -di-at] – V. incendia.
incendiaților
INCENDIÁT, -Ă, incendiați, -te, adj. Care a suferit un incendiu. [Pr.: -di-at] – V. incendia.
incendie
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiem
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiere
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiere
INCENDIÉRE, incendieri, s. f. Acțiunea de a incendia și rezultatul ei. [Pr.: -di-e-] – V. incendia.

DOOM

incendiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. incendiérii; pl. incendiéri
incendierea
INCENDIÉRE, incendieri, s. f. Acțiunea de a incendia și rezultatul ei. [Pr.: -di-e-] – V. incendia.

DOOM

incendiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. incendiérii; pl. incendiéri
incendieri
INCENDIÉRE, incendieri, s. f. Acțiunea de a incendia și rezultatul ei. [Pr.: -di-e-] – V. incendia.

DOOM

incendiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. incendiérii; pl. incendiéri
incendierii
INCENDIÉRE, incendieri, s. f. Acțiunea de a incendia și rezultatul ei. [Pr.: -di-e-] – V. incendia.

DOOM

incendiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. incendiérii; pl. incendiéri
incendierile
INCENDIÉRE, incendieri, s. f. Acțiunea de a incendia și rezultatul ei. [Pr.: -di-e-] – V. incendia.

DOOM

incendiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. incendiérii; pl. incendiéri
incendierilor
INCENDIÉRE, incendieri, s. f. Acțiunea de a incendia și rezultatul ei. [Pr.: -di-e-] – V. incendia.

DOOM

incendiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. incendiérii; pl. incendiéri
incendiez
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendieze
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiezi
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendii
INCÉNDIU, incendii, s. n. Foc mare care cuprinde (și distruge parțial sau total) o clădire, o pădure etc.; pârjol. – Din lat. incendium. Cf. it. incendio, fr. incendie.

DOOM

incéndiu [diu pron. diu] s. n., art. incéndiul; pl. incéndii, art. incéndiile (-di-i-)
incendiile
INCÉNDIU, incendii, s. n. Foc mare care cuprinde (și distruge parțial sau total) o clădire, o pădure etc.; pârjol. – Din lat. incendium. Cf. it. incendio, fr. incendie.

DOOM

incéndiu [diu pron. diu] s. n., art. incéndiul; pl. incéndii, art. incéndiile (-di-i-)
incendiilor
INCÉNDIU, incendii, s. n. Foc mare care cuprinde (și distruge parțial sau total) o clădire, o pădure etc.; pârjol. – Din lat. incendium. Cf. it. incendio, fr. incendie.

DOOM

incéndiu [diu pron. diu] s. n., art. incéndiul; pl. incéndii, art. incéndiile (-di-i-)
incendiind
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.

DOOM

incendiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 incendiáză, 1 pl. incendiém (-di-em); conj. prez. 3 să incendiéze; ger. incendiínd (-di-ind)
incendiu
INCÉNDIU, incendii, s. n. Foc mare care cuprinde (și distruge parțial sau total) o clădire, o pădure etc.; pârjol. – Din lat. incendium. Cf. it. incendio, fr. incendie.

DOOM

incéndiu [diu pron. diu] s. n., art. incéndiul; pl. incéndii, art. incéndiile (-di-i-)
incendiul
INCÉNDIU, incendii, s. n. Foc mare care cuprinde (și distruge parțial sau total) o clădire, o pădure etc.; pârjol. – Din lat. incendium. Cf. it. incendio, fr. incendie.

DOOM

incéndiu [diu pron. diu] s. n., art. incéndiul; pl. incéndii, art. incéndiile (-di-i-)
incendiului
INCÉNDIU, incendii, s. n. Foc mare care cuprinde (și distruge parțial sau total) o clădire, o pădure etc.; pârjol. – Din lat. incendium. Cf. it. incendio, fr. incendie.

DOOM

incéndiu [diu pron. diu] s. n., art. incéndiul; pl. incéndii, art. incéndiile (-di-i-)
incert
INCÉRT, -Ă, incerți, -te, adj. Care nu este cert; nesigur, îndoielnic; schimbător. – Din lat. incertus.

DOOM

incért adj. m., pl. incérți; f. incértă, pl. incérte
incerta
INCÉRT, -Ă, incerți, -te, adj. Care nu este cert; nesigur, îndoielnic; schimbător. – Din lat. incertus.

DOOM

incért adj. m., pl. incérți; f. incértă, pl. incérte
incerte
INCÉRT, -Ă, incerți, -te, adj. Care nu este cert; nesigur, îndoielnic; schimbător. – Din lat. incertus.

DOOM

incért adj. m., pl. incérți; f. incértă, pl. incérte
incertei
INCÉRT, -Ă, incerți, -te, adj. Care nu este cert; nesigur, îndoielnic; schimbător. – Din lat. incertus.

DOOM

incért adj. m., pl. incérți; f. incértă, pl. incérte
incertele
INCÉRT, -Ă, incerți, -te, adj. Care nu este cert; nesigur, îndoielnic; schimbător. – Din lat. incertus.

DOOM

incért adj. m., pl. incérți; f. incértă, pl. incérte
incertelor
INCÉRT, -Ă, incerți, -te, adj. Care nu este cert; nesigur, îndoielnic; schimbător. – Din lat. incertus.

DOOM

incért adj. m., pl. incérți; f. incértă, pl. incérte
incertitudine
INCERTITÚDINE, incertitudini, s. f. Lipsă de certitudine; nesiguranță, îndoială, ezitare. – Din fr. incertitude, lat. incertitudo, -inis.

DOOM

incertitúdine s. f., g.-d. art. incertitúdinii; pl. incertitúdini
incertitudinea
INCERTITÚDINE, incertitudini, s. f. Lipsă de certitudine; nesiguranță, îndoială, ezitare. – Din fr. incertitude, lat. incertitudo, -inis.

DOOM

incertitúdine s. f., g.-d. art. incertitúdinii; pl. incertitúdini
incertitudini
INCERTITÚDINE, incertitudini, s. f. Lipsă de certitudine; nesiguranță, îndoială, ezitare. – Din fr. incertitude, lat. incertitudo, -inis.

DOOM

incertitúdine s. f., g.-d. art. incertitúdinii; pl. incertitúdini
incertitudinii
INCERTITÚDINE, incertitudini, s. f. Lipsă de certitudine; nesiguranță, îndoială, ezitare. – Din fr. incertitude, lat. incertitudo, -inis.

DOOM

incertitúdine s. f., g.-d. art. incertitúdinii; pl. incertitúdini
incertitudinile
INCERTITÚDINE, incertitudini, s. f. Lipsă de certitudine; nesiguranță, îndoială, ezitare. – Din fr. incertitude, lat. incertitudo, -inis.

DOOM

incertitúdine s. f., g.-d. art. incertitúdinii; pl. incertitúdini
incertitudinilor
INCERTITÚDINE, incertitudini, s. f. Lipsă de certitudine; nesiguranță, îndoială, ezitare. – Din fr. incertitude, lat. incertitudo, -inis.

DOOM

incertitúdine s. f., g.-d. art. incertitúdinii; pl. incertitúdini
incertul
INCÉRT, -Ă, incerți, -te, adj. Care nu este cert; nesigur, îndoielnic; schimbător. – Din lat. incertus.

DOOM

incért adj. m., pl. incérți; f. incértă, pl. incérte
incertului
INCÉRT, -Ă, incerți, -te, adj. Care nu este cert; nesigur, îndoielnic; schimbător. – Din lat. incertus.

DOOM

incért adj. m., pl. incérți; f. incértă, pl. incérte
incerți
INCÉRT, -Ă, incerți, -te, adj. Care nu este cert; nesigur, îndoielnic; schimbător. – Din lat. incertus.

DOOM

incért adj. m., pl. incérți; f. incértă, pl. incérte
incerții
INCÉRT, -Ă, incerți, -te, adj. Care nu este cert; nesigur, îndoielnic; schimbător. – Din lat. incertus.

DOOM

incért adj. m., pl. incérți; f. incértă, pl. incérte
incerților
INCÉRT, -Ă, incerți, -te, adj. Care nu este cert; nesigur, îndoielnic; schimbător. – Din lat. incertus.

DOOM

incért adj. m., pl. incérți; f. incértă, pl. incérte
incesibil
INCESÍBIL, -Ă, incesibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care nu poate fi cedat. – Din fr. incessible.
incesibila
INCESÍBIL, -Ă, incesibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care nu poate fi cedat. – Din fr. incessible.
incesibile
INCESÍBIL, -Ă, incesibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care nu poate fi cedat. – Din fr. incessible.
incesibilei
INCESÍBIL, -Ă, incesibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care nu poate fi cedat. – Din fr. incessible.
incesibilele
INCESÍBIL, -Ă, incesibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care nu poate fi cedat. – Din fr. incessible.
incesibilelor
INCESÍBIL, -Ă, incesibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care nu poate fi cedat. – Din fr. incessible.
incesibili
INCESÍBIL, -Ă, incesibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care nu poate fi cedat. – Din fr. incessible.
incesibilii
INCESÍBIL, -Ă, incesibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care nu poate fi cedat. – Din fr. incessible.
incesibililor
INCESÍBIL, -Ă, incesibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care nu poate fi cedat. – Din fr. incessible.
incesibilitate
INCESIBILITÁTE s. f. (Jur.) Calitate a unui bun de a fi incesibil. – Din fr. incessibilité.
incesibilitatea
INCESIBILITÁTE s. f. (Jur.) Calitate a unui bun de a fi incesibil. – Din fr. incessibilité.
incesibilități
INCESIBILITÁTE s. f. (Jur.) Calitate a unui bun de a fi incesibil. – Din fr. incessibilité.
incesibilității
INCESIBILITÁTE s. f. (Jur.) Calitate a unui bun de a fi incesibil. – Din fr. incessibilité.
incesibilul
INCESÍBIL, -Ă, incesibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care nu poate fi cedat. – Din fr. incessible.
incesibilului
INCESÍBIL, -Ă, incesibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care nu poate fi cedat. – Din fr. incessible.
incest
INCÉST s.n. (Jur.) Legătură sexuală, oprită de lege, între părinți și copii sau între frați. [Pl. -turi, -te. / cf. fr. inceste, lat. incestus – impur].

DOOM

incést s. n., pl. incésturi
incest
INCÉST, incesturi, s. n. Infracțiune care constă în întreținerea de relații sexuale între părinți și copii sau între frați și surori. – Din fr. inceste, lat. incestus.
incestul
INCÉST, incesturi, s. n. Infracțiune care constă în întreținerea de relații sexuale între părinți și copii sau între frați și surori. – Din fr. inceste, lat. incestus.
incestului
INCÉST, incesturi, s. n. Infracțiune care constă în întreținerea de relații sexuale între părinți și copii sau între frați și surori. – Din fr. inceste, lat. incestus.
incestuoasa
INCESTUÓS, -OÁSĂ, incestuoși, -oase, adj. Cu caracter de incest, vinovat de incest. [Pr.: -tu-os] – Din fr. incestueux, lat. incestuosus.

DOOM

incestuós (-tu-os) adj. m., pl. incestuóși; f. incestuoásă, pl. incestuoáse
incestuoase
INCESTUÓS, -OÁSĂ, incestuoși, -oase, adj. Cu caracter de incest, vinovat de incest. [Pr.: -tu-os] – Din fr. incestueux, lat. incestuosus.

DOOM

incestuós (-tu-os) adj. m., pl. incestuóși; f. incestuoásă, pl. incestuoáse
incestuoasei
INCESTUÓS, -OÁSĂ, incestuoși, -oase, adj. Cu caracter de incest, vinovat de incest. [Pr.: -tu-os] – Din fr. incestueux, lat. incestuosus.

DOOM

incestuós (-tu-os) adj. m., pl. incestuóși; f. incestuoásă, pl. incestuoáse
incestuoasele
INCESTUÓS, -OÁSĂ, incestuoși, -oase, adj. Cu caracter de incest, vinovat de incest. [Pr.: -tu-os] – Din fr. incestueux, lat. incestuosus.

DOOM

incestuós (-tu-os) adj. m., pl. incestuóși; f. incestuoásă, pl. incestuoáse
incestuoaselor
INCESTUÓS, -OÁSĂ, incestuoși, -oase, adj. Cu caracter de incest, vinovat de incest. [Pr.: -tu-os] – Din fr. incestueux, lat. incestuosus.

DOOM

incestuós (-tu-os) adj. m., pl. incestuóși; f. incestuoásă, pl. incestuoáse
incestuos
INCESTUÓS, -OÁSĂ, incestuoși, -oase, adj. Cu caracter de incest, vinovat de incest. [Pr.: -tu-os] – Din fr. incestueux, lat. incestuosus.

DOOM

incestuós (-tu-os) adj. m., pl. incestuóși; f. incestuoásă, pl. incestuoáse
incestuosul
INCESTUÓS, -OÁSĂ, incestuoși, -oase, adj. Cu caracter de incest, vinovat de incest. [Pr.: -tu-os] – Din fr. incestueux, lat. incestuosus.

DOOM

incestuós (-tu-os) adj. m., pl. incestuóși; f. incestuoásă, pl. incestuoáse
incestuosului
INCESTUÓS, -OÁSĂ, incestuoși, -oase, adj. Cu caracter de incest, vinovat de incest. [Pr.: -tu-os] – Din fr. incestueux, lat. incestuosus.

DOOM

incestuós (-tu-os) adj. m., pl. incestuóși; f. incestuoásă, pl. incestuoáse
incestuoși
INCESTUÓS, -OÁSĂ, incestuoși, -oase, adj. Cu caracter de incest, vinovat de incest. [Pr.: -tu-os] – Din fr. incestueux, lat. incestuosus.

DOOM

incestuós (-tu-os) adj. m., pl. incestuóși; f. incestuoásă, pl. incestuoáse
incestuoșii
INCESTUÓS, -OÁSĂ, incestuoși, -oase, adj. Cu caracter de incest, vinovat de incest. [Pr.: -tu-os] – Din fr. incestueux, lat. incestuosus.

DOOM

incestuós (-tu-os) adj. m., pl. incestuóși; f. incestuoásă, pl. incestuoáse
incestuoșilor
INCESTUÓS, -OÁSĂ, incestuoși, -oase, adj. Cu caracter de incest, vinovat de incest. [Pr.: -tu-os] – Din fr. incestueux, lat. incestuosus.

DOOM

incestuós (-tu-os) adj. m., pl. incestuóși; f. incestuoásă, pl. incestuoáse
incesturi
INCÉST, incesturi, s. n. Infracțiune care constă în întreținerea de relații sexuale între părinți și copii sau între frați și surori. – Din fr. inceste, lat. incestus.
incesturile
INCÉST, incesturi, s. n. Infracțiune care constă în întreținerea de relații sexuale între părinți și copii sau între frați și surori. – Din fr. inceste, lat. incestus.
incesturilor
INCÉST, incesturi, s. n. Infracțiune care constă în întreținerea de relații sexuale între părinți și copii sau între frați și surori. – Din fr. inceste, lat. incestus.
inch
INCH, inchi, s. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu 2,54 cm, folosită în Marea Britanie și în Statele Unite ale Americii. [Pr.: inč] – Cuv. engl.

DOOM

inch (angl.) [ch pron. č] s. m., art. ínch-ul; pl. inchi, art. ínchii; abr. in
inchietudine
INCHIETÚDINE s. f. (Livr.) Neliniște. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. inquiétude, lat. inquietudo, -inis.

DOOM

inchietúdine (livr.) (-chi-e-) s. f., g.-d. art. inchietúdinii
inchietudinea
INCHIETÚDINE s. f. (Livr.) Neliniște. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. inquiétude, lat. inquietudo, -inis.

DOOM

inchietúdine (livr.) (-chi-e-) s. f., g.-d. art. inchietúdinii
inchietudini
INCHIETÚDINE s. f. (Livr.) Neliniște. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. inquiétude, lat. inquietudo, -inis.

DOOM

inchietúdine (livr.) (-chi-e-) s. f., g.-d. art. inchietúdinii
inchietudinii
INCHIETÚDINE s. f. (Livr.) Neliniște. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. inquiétude, lat. inquietudo, -inis.

DOOM

inchietúdine (livr.) (-chi-e-) s. f., g.-d. art. inchietúdinii
inchizitor
INCHIZITÓR, inchizitori, s. m. Judecător din tribunalul ecleziastic al inchiziției. ♦ Fig. Anchetator aspru. – Din fr. inquisiteur.

DOOM

inchizitór s. m., pl. inchizitóri
inchizitori
INCHIZITÓR, inchizitori, s. m. Judecător din tribunalul ecleziastic al inchiziției. ♦ Fig. Anchetator aspru. – Din fr. inquisiteur.

DOOM

inchizitór s. m., pl. inchizitóri
inchizitorial
INCHIZITORIÁL, -Ă, inchizitoriali, -e, adj. De inchiziție sau de inchizitor, privitor la inchiziție sau la inchizitor. ♦ Fig. Foarte crud, foarte aspru. [Pr.: -ri-al] – Din fr. inquisitorial.

DOOM

inchizitoriál (-ri-al) adj. m., pl. inchizitoriáli; f. inchizitoriálă, pl. inchizitoriále
inchizitoriala
INCHIZITORIÁL, -Ă, inchizitoriali, -e, adj. De inchiziție sau de inchizitor, privitor la inchiziție sau la inchizitor. ♦ Fig. Foarte crud, foarte aspru. [Pr.: -ri-al] – Din fr. inquisitorial.

DOOM

inchizitoriál (-ri-al) adj. m., pl. inchizitoriáli; f. inchizitoriálă, pl. inchizitoriále
inchizitoriale
INCHIZITORIÁL, -Ă, inchizitoriali, -e, adj. De inchiziție sau de inchizitor, privitor la inchiziție sau la inchizitor. ♦ Fig. Foarte crud, foarte aspru. [Pr.: -ri-al] – Din fr. inquisitorial.

DOOM

inchizitoriál (-ri-al) adj. m., pl. inchizitoriáli; f. inchizitoriálă, pl. inchizitoriále
inchizitorialei
INCHIZITORIÁL, -Ă, inchizitoriali, -e, adj. De inchiziție sau de inchizitor, privitor la inchiziție sau la inchizitor. ♦ Fig. Foarte crud, foarte aspru. [Pr.: -ri-al] – Din fr. inquisitorial.

DOOM

inchizitoriál (-ri-al) adj. m., pl. inchizitoriáli; f. inchizitoriálă, pl. inchizitoriále
inchizitorialele
INCHIZITORIÁL, -Ă, inchizitoriali, -e, adj. De inchiziție sau de inchizitor, privitor la inchiziție sau la inchizitor. ♦ Fig. Foarte crud, foarte aspru. [Pr.: -ri-al] – Din fr. inquisitorial.

DOOM

inchizitoriál (-ri-al) adj. m., pl. inchizitoriáli; f. inchizitoriálă, pl. inchizitoriále
inchizitorialelor
INCHIZITORIÁL, -Ă, inchizitoriali, -e, adj. De inchiziție sau de inchizitor, privitor la inchiziție sau la inchizitor. ♦ Fig. Foarte crud, foarte aspru. [Pr.: -ri-al] – Din fr. inquisitorial.

DOOM

inchizitoriál (-ri-al) adj. m., pl. inchizitoriáli; f. inchizitoriálă, pl. inchizitoriále
inchizitoriali
INCHIZITORIÁL, -Ă, inchizitoriali, -e, adj. De inchiziție sau de inchizitor, privitor la inchiziție sau la inchizitor. ♦ Fig. Foarte crud, foarte aspru. [Pr.: -ri-al] – Din fr. inquisitorial.

DOOM

inchizitoriál (-ri-al) adj. m., pl. inchizitoriáli; f. inchizitoriálă, pl. inchizitoriále
inchizitorialii
INCHIZITORIÁL, -Ă, inchizitoriali, -e, adj. De inchiziție sau de inchizitor, privitor la inchiziție sau la inchizitor. ♦ Fig. Foarte crud, foarte aspru. [Pr.: -ri-al] – Din fr. inquisitorial.

DOOM

inchizitoriál (-ri-al) adj. m., pl. inchizitoriáli; f. inchizitoriálă, pl. inchizitoriále
inchizitorialilor
INCHIZITORIÁL, -Ă, inchizitoriali, -e, adj. De inchiziție sau de inchizitor, privitor la inchiziție sau la inchizitor. ♦ Fig. Foarte crud, foarte aspru. [Pr.: -ri-al] – Din fr. inquisitorial.

DOOM

inchizitoriál (-ri-al) adj. m., pl. inchizitoriáli; f. inchizitoriálă, pl. inchizitoriále
inchizitorialul
INCHIZITORIÁL, -Ă, inchizitoriali, -e, adj. De inchiziție sau de inchizitor, privitor la inchiziție sau la inchizitor. ♦ Fig. Foarte crud, foarte aspru. [Pr.: -ri-al] – Din fr. inquisitorial.

DOOM

inchizitoriál (-ri-al) adj. m., pl. inchizitoriáli; f. inchizitoriálă, pl. inchizitoriále
inchizitorialului
INCHIZITORIÁL, -Ă, inchizitoriali, -e, adj. De inchiziție sau de inchizitor, privitor la inchiziție sau la inchizitor. ♦ Fig. Foarte crud, foarte aspru. [Pr.: -ri-al] – Din fr. inquisitorial.

DOOM

inchizitoriál (-ri-al) adj. m., pl. inchizitoriáli; f. inchizitoriálă, pl. inchizitoriále
inchizitorii
INCHIZITÓR, inchizitori, s. m. Judecător din tribunalul ecleziastic al inchiziției. ♦ Fig. Anchetator aspru. – Din fr. inquisiteur.

DOOM

inchizitór s. m., pl. inchizitóri
inchizitorilor
INCHIZITÓR, inchizitori, s. m. Judecător din tribunalul ecleziastic al inchiziției. ♦ Fig. Anchetator aspru. – Din fr. inquisiteur.

DOOM

inchizitór s. m., pl. inchizitóri
inchizitorul
INCHIZITÓR, inchizitori, s. m. Judecător din tribunalul ecleziastic al inchiziției. ♦ Fig. Anchetator aspru. – Din fr. inquisiteur.

DOOM

inchizitór s. m., pl. inchizitóri
inchizitorului
INCHIZITÓR, inchizitori, s. m. Judecător din tribunalul ecleziastic al inchiziției. ♦ Fig. Anchetator aspru. – Din fr. inquisiteur.

DOOM

inchizitór s. m., pl. inchizitóri
inchiziția
INCHIZÍȚIE s. f. Instituție a Bisericii catolice, creată la sfârșitul sec. XII și începutul sec. XIII, însărcinată cu apărarea credinței creștine și reprimarea ereziei. – Din fr. inquisition, lat. inquisitio.

DOOM

inchizíție (-ți-e) s. f., art. inchizíția (-ți-a), g.-d. inchizíții, art. inchizíției
inchiziție
INCHIZÍȚIE s. f. Instituție a Bisericii catolice, creată la sfârșitul sec. XII și începutul sec. XIII, însărcinată cu apărarea credinței creștine și reprimarea ereziei. – Din fr. inquisition, lat. inquisitio.

DOOM

inchizíție (-ți-e) s. f., art. inchizíția (-ți-a), g.-d. inchizíții, art. inchizíției
inchiziției
INCHIZÍȚIE s. f. Instituție a Bisericii catolice, creată la sfârșitul sec. XII și începutul sec. XIII, însărcinată cu apărarea credinței creștine și reprimarea ereziei. – Din fr. inquisition, lat. inquisitio.

DOOM

inchizíție (-ți-e) s. f., art. inchizíția (-ți-a), g.-d. inchizíții, art. inchizíției
inchiziții
INCHIZÍȚIE s. f. Instituție a Bisericii catolice, creată la sfârșitul sec. XII și începutul sec. XIII, însărcinată cu apărarea credinței creștine și reprimarea ereziei. – Din fr. inquisition, lat. inquisitio.

DOOM

inchizíție (-ți-e) s. f., art. inchizíția (-ți-a), g.-d. inchizíții, art. inchizíției
inchizițiune
INCHIZIȚIÚNE s.f. v. inchiziție.
incident
INCIDÉNT, -Ă, incidenți, -te, s. n., adj. I. S. n. 1. Întâmplare neașteptată (și neplăcută) care apare în desfășurarea unei acțiuni. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între unități grănicerești care aparțin unor state limitrofe. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiecție (secundară și neașteptată) ridicată în cursul unui proces de una dintre părți. II. Adj. 1. (Despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze. 2. (Fiz.; în sintagma) Rază incidentă = rază de lumină care cade pe suprafața unui corp sau pe suprafața care separă două medii. – Din fr. incident.

DOOM

incidént2 s. n., pl. incidénte
incidenta
INCIDÉNT, -Ă, incidenți, -te, s. n., adj. I. S. n. 1. Întâmplare neașteptată (și neplăcută) care apare în desfășurarea unei acțiuni. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între unități grănicerești care aparțin unor state limitrofe. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiecție (secundară și neașteptată) ridicată în cursul unui proces de una dintre părți. II. Adj. 1. (Despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze. 2. (Fiz.; în sintagma) Rază incidentă = rază de lumină care cade pe suprafața unui corp sau pe suprafața care separă două medii. – Din fr. incident.

DOOM

incidént2 s. n., pl. incidénte
incidental
INCIDENTÁL, -Ă, incidentali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care intervine întâmplător; accidental. – Din fr. incidentel.

DOOM

incidentál adj. m., pl. incidentáli; f. incidentálă, pl. incidentále
incidentala
INCIDENTÁL, -Ă, incidentali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care intervine întâmplător; accidental. – Din fr. incidentel.

DOOM

incidentál adj. m., pl. incidentáli; f. incidentálă, pl. incidentále
incidentale
INCIDENTÁL, -Ă, incidentali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care intervine întâmplător; accidental. – Din fr. incidentel.

DOOM

incidentál adj. m., pl. incidentáli; f. incidentálă, pl. incidentále
incidentalei
INCIDENTÁL, -Ă, incidentali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care intervine întâmplător; accidental. – Din fr. incidentel.

DOOM

incidentál adj. m., pl. incidentáli; f. incidentálă, pl. incidentále
incidentalele
INCIDENTÁL, -Ă, incidentali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care intervine întâmplător; accidental. – Din fr. incidentel.

DOOM

incidentál adj. m., pl. incidentáli; f. incidentálă, pl. incidentále
incidentalelor
INCIDENTÁL, -Ă, incidentali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care intervine întâmplător; accidental. – Din fr. incidentel.

DOOM

incidentál adj. m., pl. incidentáli; f. incidentálă, pl. incidentále
incidentali
INCIDENTÁL, -Ă, incidentali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care intervine întâmplător; accidental. – Din fr. incidentel.

DOOM

incidentál adj. m., pl. incidentáli; f. incidentálă, pl. incidentále
incidentalii
INCIDENTÁL, -Ă, incidentali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care intervine întâmplător; accidental. – Din fr. incidentel.

DOOM

incidentál adj. m., pl. incidentáli; f. incidentálă, pl. incidentále
incidentalilor
INCIDENTÁL, -Ă, incidentali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care intervine întâmplător; accidental. – Din fr. incidentel.

DOOM

incidentál adj. m., pl. incidentáli; f. incidentálă, pl. incidentále
incidentalul
INCIDENTÁL, -Ă, incidentali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care intervine întâmplător; accidental. – Din fr. incidentel.

DOOM

incidentál adj. m., pl. incidentáli; f. incidentálă, pl. incidentále
incidentalului
INCIDENTÁL, -Ă, incidentali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care intervine întâmplător; accidental. – Din fr. incidentel.

DOOM

incidentál adj. m., pl. incidentáli; f. incidentálă, pl. incidentále
incidente
INCIDÉNT, -Ă, incidenți, -te, s. n., adj. I. S. n. 1. Întâmplare neașteptată (și neplăcută) care apare în desfășurarea unei acțiuni. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între unități grănicerești care aparțin unor state limitrofe. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiecție (secundară și neașteptată) ridicată în cursul unui proces de una dintre părți. II. Adj. 1. (Despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze. 2. (Fiz.; în sintagma) Rază incidentă = rază de lumină care cade pe suprafața unui corp sau pe suprafața care separă două medii. – Din fr. incident.

DOOM

incidént2 s. n., pl. incidénte
incidentei
INCIDÉNT, -Ă, incidenți, -te, s. n., adj. I. S. n. 1. Întâmplare neașteptată (și neplăcută) care apare în desfășurarea unei acțiuni. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între unități grănicerești care aparțin unor state limitrofe. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiecție (secundară și neașteptată) ridicată în cursul unui proces de una dintre părți. II. Adj. 1. (Despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze. 2. (Fiz.; în sintagma) Rază incidentă = rază de lumină care cade pe suprafața unui corp sau pe suprafața care separă două medii. – Din fr. incident.

DOOM

incidént2 s. n., pl. incidénte
incidentele
INCIDÉNT, -Ă, incidenți, -te, s. n., adj. I. S. n. 1. Întâmplare neașteptată (și neplăcută) care apare în desfășurarea unei acțiuni. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între unități grănicerești care aparțin unor state limitrofe. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiecție (secundară și neașteptată) ridicată în cursul unui proces de una dintre părți. II. Adj. 1. (Despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze. 2. (Fiz.; în sintagma) Rază incidentă = rază de lumină care cade pe suprafața unui corp sau pe suprafața care separă două medii. – Din fr. incident.

DOOM

incidént2 s. n., pl. incidénte
incidentelor
INCIDÉNT, -Ă, incidenți, -te, s. n., adj. I. S. n. 1. Întâmplare neașteptată (și neplăcută) care apare în desfășurarea unei acțiuni. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între unități grănicerești care aparțin unor state limitrofe. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiecție (secundară și neașteptată) ridicată în cursul unui proces de una dintre părți. II. Adj. 1. (Despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze. 2. (Fiz.; în sintagma) Rază incidentă = rază de lumină care cade pe suprafața unui corp sau pe suprafața care separă două medii. – Din fr. incident.

DOOM

incidént2 s. n., pl. incidénte
incidentul
INCIDÉNT, -Ă, incidenți, -te, s. n., adj. I. S. n. 1. Întâmplare neașteptată (și neplăcută) care apare în desfășurarea unei acțiuni. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între unități grănicerești care aparțin unor state limitrofe. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiecție (secundară și neașteptată) ridicată în cursul unui proces de una dintre părți. II. Adj. 1. (Despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze. 2. (Fiz.; în sintagma) Rază incidentă = rază de lumină care cade pe suprafața unui corp sau pe suprafața care separă două medii. – Din fr. incident.

DOOM

incidént2 s. n., pl. incidénte
incidentului
INCIDÉNT, -Ă, incidenți, -te, s. n., adj. I. S. n. 1. Întâmplare neașteptată (și neplăcută) care apare în desfășurarea unei acțiuni. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între unități grănicerești care aparțin unor state limitrofe. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiecție (secundară și neașteptată) ridicată în cursul unui proces de una dintre părți. II. Adj. 1. (Despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze. 2. (Fiz.; în sintagma) Rază incidentă = rază de lumină care cade pe suprafața unui corp sau pe suprafața care separă două medii. – Din fr. incident.

DOOM

incidént2 s. n., pl. incidénte
incidența
INCIDÉNȚĂ, incidențe, s. f. 1. Întâlnire a razelor de lumină, a fasciculelor de lumină, a particulelor etc. între ele sau cu suprafețele corpurilor. ◊ Punct de incidență = punct în care o rază de lumină întâlnește un corp sau suprafața de separare a două medii. Unghi de incidență = unghi format de raza incidentă cu perpendiculara în punctul de incidență. 2. (Med.) Totalitatea cazurilor de îmbolnăvire provocate de o anumită boală infecțioasă pe o perioadă dată, raportată la totalul populației. 3. (Biol.) Prezență a unui caracter, normal sau patologic, într-o populație oarecare, cercetată într-o anumită perioadă. – Din fr. incidence.

DOOM

incidénță s. f., g.-d. art. incidénței; pl. incidénțe
incidențe
INCIDÉNȚĂ, incidențe, s. f. 1. Întâlnire a razelor de lumină, a fasciculelor de lumină, a particulelor etc. între ele sau cu suprafețele corpurilor. ◊ Punct de incidență = punct în care o rază de lumină întâlnește un corp sau suprafața de separare a două medii. Unghi de incidență = unghi format de raza incidentă cu perpendiculara în punctul de incidență. 2. (Med.) Totalitatea cazurilor de îmbolnăvire provocate de o anumită boală infecțioasă pe o perioadă dată, raportată la totalul populației. 3. (Biol.) Prezență a unui caracter, normal sau patologic, într-o populație oarecare, cercetată într-o anumită perioadă. – Din fr. incidence.

DOOM

incidénță s. f., g.-d. art. incidénței; pl. incidénțe
incidenței
INCIDÉNȚĂ, incidențe, s. f. 1. Întâlnire a razelor de lumină, a fasciculelor de lumină, a particulelor etc. între ele sau cu suprafețele corpurilor. ◊ Punct de incidență = punct în care o rază de lumină întâlnește un corp sau suprafața de separare a două medii. Unghi de incidență = unghi format de raza incidentă cu perpendiculara în punctul de incidență. 2. (Med.) Totalitatea cazurilor de îmbolnăvire provocate de o anumită boală infecțioasă pe o perioadă dată, raportată la totalul populației. 3. (Biol.) Prezență a unui caracter, normal sau patologic, într-o populație oarecare, cercetată într-o anumită perioadă. – Din fr. incidence.

DOOM

incidénță s. f., g.-d. art. incidénței; pl. incidénțe
incidențele
INCIDÉNȚĂ, incidențe, s. f. 1. Întâlnire a razelor de lumină, a fasciculelor de lumină, a particulelor etc. între ele sau cu suprafețele corpurilor. ◊ Punct de incidență = punct în care o rază de lumină întâlnește un corp sau suprafața de separare a două medii. Unghi de incidență = unghi format de raza incidentă cu perpendiculara în punctul de incidență. 2. (Med.) Totalitatea cazurilor de îmbolnăvire provocate de o anumită boală infecțioasă pe o perioadă dată, raportată la totalul populației. 3. (Biol.) Prezență a unui caracter, normal sau patologic, într-o populație oarecare, cercetată într-o anumită perioadă. – Din fr. incidence.

DOOM

incidénță s. f., g.-d. art. incidénței; pl. incidénțe
incidențelor
INCIDÉNȚĂ, incidențe, s. f. 1. Întâlnire a razelor de lumină, a fasciculelor de lumină, a particulelor etc. între ele sau cu suprafețele corpurilor. ◊ Punct de incidență = punct în care o rază de lumină întâlnește un corp sau suprafața de separare a două medii. Unghi de incidență = unghi format de raza incidentă cu perpendiculara în punctul de incidență. 2. (Med.) Totalitatea cazurilor de îmbolnăvire provocate de o anumită boală infecțioasă pe o perioadă dată, raportată la totalul populației. 3. (Biol.) Prezență a unui caracter, normal sau patologic, într-o populație oarecare, cercetată într-o anumită perioadă. – Din fr. incidence.

DOOM

incidénță s. f., g.-d. art. incidénței; pl. incidénțe
incidenți
INCIDÉNT, -Ă, incidenți, -te, s. n., adj. I. S. n. 1. Întâmplare neașteptată (și neplăcută) care apare în desfășurarea unei acțiuni. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între unități grănicerești care aparțin unor state limitrofe. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiecție (secundară și neașteptată) ridicată în cursul unui proces de una dintre părți. II. Adj. 1. (Despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze. 2. (Fiz.; în sintagma) Rază incidentă = rază de lumină care cade pe suprafața unui corp sau pe suprafața care separă două medii. – Din fr. incident.

DOOM

incidént2 s. n., pl. incidénte
incidenții
INCIDÉNT, -Ă, incidenți, -te, s. n., adj. I. S. n. 1. Întâmplare neașteptată (și neplăcută) care apare în desfășurarea unei acțiuni. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între unități grănicerești care aparțin unor state limitrofe. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiecție (secundară și neașteptată) ridicată în cursul unui proces de una dintre părți. II. Adj. 1. (Despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze. 2. (Fiz.; în sintagma) Rază incidentă = rază de lumină care cade pe suprafața unui corp sau pe suprafața care separă două medii. – Din fr. incident.

DOOM

incidént2 s. n., pl. incidénte
incidenților
INCIDÉNT, -Ă, incidenți, -te, s. n., adj. I. S. n. 1. Întâmplare neașteptată (și neplăcută) care apare în desfășurarea unei acțiuni. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între unități grănicerești care aparțin unor state limitrofe. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiecție (secundară și neașteptată) ridicată în cursul unui proces de una dintre părți. II. Adj. 1. (Despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze. 2. (Fiz.; în sintagma) Rază incidentă = rază de lumină care cade pe suprafața unui corp sau pe suprafața care separă două medii. – Din fr. incident.

DOOM

incidént2 s. n., pl. incidénte
incinera
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incinerai
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incineram
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incinerare
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incinerare
INCINERÁRE, incinerări, s. f. Acțiunea de a incinera și rezultatul ei; incinerație. – V. incinera.

DOOM

incineráre s. f., g.-d. art. incinerắrii; pl. incinerắri
incinerarea
INCINERÁRE, incinerări, s. f. Acțiunea de a incinera și rezultatul ei; incinerație. – V. incinera.

DOOM

incineráre s. f., g.-d. art. incinerắrii; pl. incinerắri
incinerară
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incinerarăm
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incinerarăți
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incinerase
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incinerasem
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incineraseră
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incineraserăm
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incineraserăți
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incineraseși
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incineraseți
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incinerat
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incinerat
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.
incinerata
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.
incinerate
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.
incineratei
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.
incineratele
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.
incineratelor
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.
incineratul
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.
incineratului
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.
incinerau
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incinerași
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incinerați
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incinerați
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.
incinerația
INCINERÁȚIE, incinerații, s. f. Incinerare. – Din fr. incinération.

DOOM

incineráție (-ți-e) s. f., art. incineráția (-ți-a), g.-d. art. incineráției; pl. incineráții, art. incineráțiile (-ți-i-)
incinerație
INCINERÁȚIE, incinerații, s. f. Incinerare. – Din fr. incinération.

DOOM

incineráție (-ți-e) s. f., art. incineráția (-ți-a), g.-d. art. incineráției; pl. incineráții, art. incineráțiile (-ți-i-)
incinerației
INCINERÁȚIE, incinerații, s. f. Incinerare. – Din fr. incinération.

DOOM

incineráție (-ți-e) s. f., art. incineráția (-ți-a), g.-d. art. incineráției; pl. incineráții, art. incineráțiile (-ți-i-)
incinerații
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.
incinerații
INCINERÁȚIE, incinerații, s. f. Incinerare. – Din fr. incinération.

DOOM

incineráție (-ți-e) s. f., art. incineráția (-ți-a), g.-d. art. incineráției; pl. incineráții, art. incineráțiile (-ți-i-)
incinerațiile
INCINERÁȚIE, incinerații, s. f. Incinerare. – Din fr. incinération.

DOOM

incineráție (-ți-e) s. f., art. incineráția (-ți-a), g.-d. art. incineráției; pl. incineráții, art. incineráțiile (-ți-i-)
incinerațiilor
INCINERÁȚIE, incinerații, s. f. Incinerare. – Din fr. incinération.

DOOM

incineráție (-ți-e) s. f., art. incineráția (-ți-a), g.-d. art. incineráției; pl. incineráții, art. incineráțiile (-ți-i-)
incineraților
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.
incinerațiune
INCINERAȚIÚNE s.f. v. incinerație.
incinerează
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incinerez
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incinereze
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incinerezi
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incinerând
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incinerînd
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.

DOOM

incinerá (a ~) vb., ind. prez. 3 incinereáză
incinerări
INCINERÁRE, incinerări, s. f. Acțiunea de a incinera și rezultatul ei; incinerație. – V. incinera.

DOOM

incineráre s. f., g.-d. art. incinerắrii; pl. incinerắri
incinerării
INCINERÁRE, incinerări, s. f. Acțiunea de a incinera și rezultatul ei; incinerație. – V. incinera.

DOOM

incineráre s. f., g.-d. art. incinerắrii; pl. incinerắri
incinerările
INCINERÁRE, incinerări, s. f. Acțiunea de a incinera și rezultatul ei; incinerație. – V. incinera.

DOOM

incineráre s. f., g.-d. art. incinerắrii; pl. incinerắri
incinerărilor
INCINERÁRE, incinerări, s. f. Acțiunea de a incinera și rezultatul ei; incinerație. – V. incinera.

DOOM

incineráre s. f., g.-d. art. incinerắrii; pl. incinerắri
incinta
INCÍNTĂ, incinte, s. f. 1. Spațiu (mare) închis în interiorul unei construcții. 2. Suprafață de teren înconjurată din toate părțile de construcții, de amenajări. 3. (În sintagma) Incintă acustică = casetă de lemn de construcție specială în care sunt fixate unul sau mai multe difuzoare în scopul ameliorării caracteristicilor acustice ale acestora; boxă. – Din fr. enceinte.

DOOM

incíntă s. f., g.-d. art. incíntei; pl. incínte
incinte
INCÍNTĂ, incinte, s. f. 1. Spațiu (mare) închis în interiorul unei construcții. 2. Suprafață de teren înconjurată din toate părțile de construcții, de amenajări. 3. (În sintagma) Incintă acustică = casetă de lemn de construcție specială în care sunt fixate unul sau mai multe difuzoare în scopul ameliorării caracteristicilor acustice ale acestora; boxă. – Din fr. enceinte.

DOOM

incíntă s. f., g.-d. art. incíntei; pl. incínte
incintei
INCÍNTĂ, incinte, s. f. 1. Spațiu (mare) închis în interiorul unei construcții. 2. Suprafață de teren înconjurată din toate părțile de construcții, de amenajări. 3. (În sintagma) Incintă acustică = casetă de lemn de construcție specială în care sunt fixate unul sau mai multe difuzoare în scopul ameliorării caracteristicilor acustice ale acestora; boxă. – Din fr. enceinte.

DOOM

incíntă s. f., g.-d. art. incíntei; pl. incínte
incintele
INCÍNTĂ, incinte, s. f. 1. Spațiu (mare) închis în interiorul unei construcții. 2. Suprafață de teren înconjurată din toate părțile de construcții, de amenajări. 3. (În sintagma) Incintă acustică = casetă de lemn de construcție specială în care sunt fixate unul sau mai multe difuzoare în scopul ameliorării caracteristicilor acustice ale acestora; boxă. – Din fr. enceinte.

DOOM

incíntă s. f., g.-d. art. incíntei; pl. incínte
incintelor
INCÍNTĂ, incinte, s. f. 1. Spațiu (mare) închis în interiorul unei construcții. 2. Suprafață de teren înconjurată din toate părțile de construcții, de amenajări. 3. (În sintagma) Incintă acustică = casetă de lemn de construcție specială în care sunt fixate unul sau mai multe difuzoare în scopul ameliorării caracteristicilor acustice ale acestora; boxă. – Din fr. enceinte.

DOOM

incíntă s. f., g.-d. art. incíntei; pl. incínte
incipient
INCIPIÉNT, -Ă, incipienți, -te, adj. Care se află la început; începător. [Pr.: -pi-ent] – Din lat. incipiens, -ntis, it. incipiente.

DOOM

incipiént (-pi-ent) adj. m., pl. incipiénți; f. incipiéntă, pl. incipiénte
incipienta
INCIPIÉNT, -Ă, incipienți, -te, adj. Care se află la început; începător. [Pr.: -pi-ent] – Din lat. incipiens, -ntis, it. incipiente.

DOOM

incipiént (-pi-ent) adj. m., pl. incipiénți; f. incipiéntă, pl. incipiénte
incipiente
INCIPIÉNT, -Ă, incipienți, -te, adj. Care se află la început; începător. [Pr.: -pi-ent] – Din lat. incipiens, -ntis, it. incipiente.

DOOM

incipiént (-pi-ent) adj. m., pl. incipiénți; f. incipiéntă, pl. incipiénte
incipientei
INCIPIÉNT, -Ă, incipienți, -te, adj. Care se află la început; începător. [Pr.: -pi-ent] – Din lat. incipiens, -ntis, it. incipiente.

DOOM

incipiént (-pi-ent) adj. m., pl. incipiénți; f. incipiéntă, pl. incipiénte
incipientele
INCIPIÉNT, -Ă, incipienți, -te, adj. Care se află la început; începător. [Pr.: -pi-ent] – Din lat. incipiens, -ntis, it. incipiente.

DOOM

incipiént (-pi-ent) adj. m., pl. incipiénți; f. incipiéntă, pl. incipiénte
incipientelor
INCIPIÉNT, -Ă, incipienți, -te, adj. Care se află la început; începător. [Pr.: -pi-ent] – Din lat. incipiens, -ntis, it. incipiente.

DOOM

incipiént (-pi-ent) adj. m., pl. incipiénți; f. incipiéntă, pl. incipiénte
incipientul
INCIPIÉNT, -Ă, incipienți, -te, adj. Care se află la început; începător. [Pr.: -pi-ent] – Din lat. incipiens, -ntis, it. incipiente.

DOOM

incipiént (-pi-ent) adj. m., pl. incipiénți; f. incipiéntă, pl. incipiénte
incipientului
INCIPIÉNT, -Ă, incipienți, -te, adj. Care se află la început; începător. [Pr.: -pi-ent] – Din lat. incipiens, -ntis, it. incipiente.

DOOM

incipiént (-pi-ent) adj. m., pl. incipiénți; f. incipiéntă, pl. incipiénte
incipienți
INCIPIÉNT, -Ă, incipienți, -te, adj. Care se află la început; începător. [Pr.: -pi-ent] – Din lat. incipiens, -ntis, it. incipiente.

DOOM

incipiént (-pi-ent) adj. m., pl. incipiénți; f. incipiéntă, pl. incipiénte
incipienții
INCIPIÉNT, -Ă, incipienți, -te, adj. Care se află la început; începător. [Pr.: -pi-ent] – Din lat. incipiens, -ntis, it. incipiente.

DOOM

incipiént (-pi-ent) adj. m., pl. incipiénți; f. incipiéntă, pl. incipiénte
incipienților
INCIPIÉNT, -Ă, incipienți, -te, adj. Care se află la început; începător. [Pr.: -pi-ent] – Din lat. incipiens, -ntis, it. incipiente.

DOOM

incipiént (-pi-ent) adj. m., pl. incipiénți; f. incipiéntă, pl. incipiénte
incipit
ÍNCIPIT, incipituri, s. n. Formulă introductivă dintr-o carte tipărită sau dintr-un manuscris antic ori medieval, care cuprindea titlul lucrării și numele autorului. – Din lat. [hic] incipit „aici începe”.

DOOM

íncipit (lat.) s. n., pl. íncipituri
incipitul
ÍNCIPIT, incipituri, s. n. Formulă introductivă dintr-o carte tipărită sau dintr-un manuscris antic ori medieval, care cuprindea titlul lucrării și numele autorului. – Din lat. [hic] incipit „aici începe”.

DOOM

íncipit (lat.) s. n., pl. íncipituri
incipitului
ÍNCIPIT, incipituri, s. n. Formulă introductivă dintr-o carte tipărită sau dintr-un manuscris antic ori medieval, care cuprindea titlul lucrării și numele autorului. – Din lat. [hic] incipit „aici începe”.

DOOM

íncipit (lat.) s. n., pl. íncipituri
incipituri
ÍNCIPIT, incipituri, s. n. Formulă introductivă dintr-o carte tipărită sau dintr-un manuscris antic ori medieval, care cuprindea titlul lucrării și numele autorului. – Din lat. [hic] incipit „aici începe”.

DOOM

íncipit (lat.) s. n., pl. íncipituri
incipiturile
ÍNCIPIT, incipituri, s. n. Formulă introductivă dintr-o carte tipărită sau dintr-un manuscris antic ori medieval, care cuprindea titlul lucrării și numele autorului. – Din lat. [hic] incipit „aici începe”.

DOOM

íncipit (lat.) s. n., pl. íncipituri
incipiturilor
ÍNCIPIT, incipituri, s. n. Formulă introductivă dintr-o carte tipărită sau dintr-un manuscris antic ori medieval, care cuprindea titlul lucrării și numele autorului. – Din lat. [hic] incipit „aici începe”.

DOOM

íncipit (lat.) s. n., pl. íncipituri
incisiv
INCISÍV1, incisivi, s. m. (Și în sintagma dinți incisivi) Fiecare dintre dinții lați, cu rădăcinile neramificate, aflați în planul anterior al arcadelor dentare, sus și jos, și folosiți pentru tăierea alimentelor. – Din fr. incisive.

DOOM

incisív2 s. m., pl. incisívi
incisiv
INCISÍV2, -Ă, incisivi, -e, adj. Pătrunzător; tăios, mușcător. Stil incisiv. – Din fr. incisif.

DOOM

incisív1 adj. m., pl. incisívi; f. incisívă, pl. incisíve
incisiva
INCISÍV2, -Ă, incisivi, -e, adj. Pătrunzător; tăios, mușcător. Stil incisiv. – Din fr. incisif.

DOOM

incisív1 adj. m., pl. incisívi; f. incisívă, pl. incisíve
incisive
INCISÍV2, -Ă, incisivi, -e, adj. Pătrunzător; tăios, mușcător. Stil incisiv. – Din fr. incisif.

DOOM

incisív1 adj. m., pl. incisívi; f. incisívă, pl. incisíve
incisivei
INCISÍV2, -Ă, incisivi, -e, adj. Pătrunzător; tăios, mușcător. Stil incisiv. – Din fr. incisif.

DOOM

incisív1 adj. m., pl. incisívi; f. incisívă, pl. incisíve
incisivele
INCISÍV2, -Ă, incisivi, -e, adj. Pătrunzător; tăios, mușcător. Stil incisiv. – Din fr. incisif.

DOOM

incisív1 adj. m., pl. incisívi; f. incisívă, pl. incisíve
incisivelor
INCISÍV2, -Ă, incisivi, -e, adj. Pătrunzător; tăios, mușcător. Stil incisiv. – Din fr. incisif.

DOOM

incisív1 adj. m., pl. incisívi; f. incisívă, pl. incisíve
incisivi
INCISÍV2, -Ă, incisivi, -e, adj. Pătrunzător; tăios, mușcător. Stil incisiv. – Din fr. incisif.

DOOM

incisív1 adj. m., pl. incisívi; f. incisívă, pl. incisíve
incisivii
INCISÍV2, -Ă, incisivi, -e, adj. Pătrunzător; tăios, mușcător. Stil incisiv. – Din fr. incisif.

DOOM

incisív1 adj. m., pl. incisívi; f. incisívă, pl. incisíve
incisivilor
INCISÍV2, -Ă, incisivi, -e, adj. Pătrunzător; tăios, mușcător. Stil incisiv. – Din fr. incisif.

DOOM

incisív1 adj. m., pl. incisívi; f. incisívă, pl. incisíve
incisivitate
INCISIVITÁTE, incisivități, s. f. Însușirea de a fi incisiv2, pătrunzător, tăios, mușcător. – Incisiv + suf. -itate.

DOOM

incisivitáte s. f., g.-d. art. incisivitắții; pl. incisivitắți
incisivitatea
INCISIVITÁTE, incisivități, s. f. Însușirea de a fi incisiv2, pătrunzător, tăios, mușcător. – Incisiv + suf. -itate.

DOOM

incisivitáte s. f., g.-d. art. incisivitắții; pl. incisivitắți
incisivități
INCISIVITÁTE, incisivități, s. f. Însușirea de a fi incisiv2, pătrunzător, tăios, mușcător. – Incisiv + suf. -itate.

DOOM

incisivitáte s. f., g.-d. art. incisivitắții; pl. incisivitắți
incisivității
INCISIVITÁTE, incisivități, s. f. Însușirea de a fi incisiv2, pătrunzător, tăios, mușcător. – Incisiv + suf. -itate.

DOOM

incisivitáte s. f., g.-d. art. incisivitắții; pl. incisivitắți
incisivitățile
INCISIVITÁTE, incisivități, s. f. Însușirea de a fi incisiv2, pătrunzător, tăios, mușcător. – Incisiv + suf. -itate.

DOOM

incisivitáte s. f., g.-d. art. incisivitắții; pl. incisivitắți
incisivităților
INCISIVITÁTE, incisivități, s. f. Însușirea de a fi incisiv2, pătrunzător, tăios, mușcător. – Incisiv + suf. -itate.

DOOM

incisivitáte s. f., g.-d. art. incisivitắții; pl. incisivitắți
incisivul
INCISÍV2, -Ă, incisivi, -e, adj. Pătrunzător; tăios, mușcător. Stil incisiv. – Din fr. incisif.

DOOM

incisív1 adj. m., pl. incisívi; f. incisívă, pl. incisíve
incisivului
INCISÍV2, -Ă, incisivi, -e, adj. Pătrunzător; tăios, mușcător. Stil incisiv. – Din fr. incisif.

DOOM

incisív1 adj. m., pl. incisívi; f. incisívă, pl. incisíve
incit
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incita
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitabil
INCITÁBIL, -Ă, incitabili, -e, adj. Care poate fi incitat. – Din fr. incitable.
incitabila
INCITÁBIL, -Ă, incitabili, -e, adj. Care poate fi incitat. – Din fr. incitable.
incitabile
INCITÁBIL, -Ă, incitabili, -e, adj. Care poate fi incitat. – Din fr. incitable.
incitabilei
INCITÁBIL, -Ă, incitabili, -e, adj. Care poate fi incitat. – Din fr. incitable.
incitabilele
INCITÁBIL, -Ă, incitabili, -e, adj. Care poate fi incitat. – Din fr. incitable.
incitabilelor
INCITÁBIL, -Ă, incitabili, -e, adj. Care poate fi incitat. – Din fr. incitable.
incitabili
INCITÁBIL, -Ă, incitabili, -e, adj. Care poate fi incitat. – Din fr. incitable.
incitabilii
INCITÁBIL, -Ă, incitabili, -e, adj. Care poate fi incitat. – Din fr. incitable.
incitabililor
INCITÁBIL, -Ă, incitabili, -e, adj. Care poate fi incitat. – Din fr. incitable.
incitabilitate
INCITABILITÁTE s. f. Stare de incitare; însușirea a ceea ce este incitabil. – Din fr. incitabilité.
incitabilul
INCITÁBIL, -Ă, incitabili, -e, adj. Care poate fi incitat. – Din fr. incitable.
incitabilului
INCITÁBIL, -Ă, incitabili, -e, adj. Care poate fi incitat. – Din fr. incitable.
incitai
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitam
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitant
INCITÁNT, -Ă, incitanți, -te, adj. Care incită, incitator; incitativ. – Din fr. incitant.

DOOM

*incitánt adj. m., pl. incitánți; f. incitántă, pl. incitánte
incitanta
INCITÁNT, -Ă, incitanți, -te, adj. Care incită, incitator; incitativ. – Din fr. incitant.

DOOM

*incitánt adj. m., pl. incitánți; f. incitántă, pl. incitánte
incitante
INCITÁNT, -Ă, incitanți, -te, adj. Care incită, incitator; incitativ. – Din fr. incitant.

DOOM

*incitánt adj. m., pl. incitánți; f. incitántă, pl. incitánte
incitantei
INCITÁNT, -Ă, incitanți, -te, adj. Care incită, incitator; incitativ. – Din fr. incitant.

DOOM

*incitánt adj. m., pl. incitánți; f. incitántă, pl. incitánte
incitantele
INCITÁNT, -Ă, incitanți, -te, adj. Care incită, incitator; incitativ. – Din fr. incitant.

DOOM

*incitánt adj. m., pl. incitánți; f. incitántă, pl. incitánte
incitantelor
INCITÁNT, -Ă, incitanți, -te, adj. Care incită, incitator; incitativ. – Din fr. incitant.

DOOM

*incitánt adj. m., pl. incitánți; f. incitántă, pl. incitánte
incitantul
INCITÁNT, -Ă, incitanți, -te, adj. Care incită, incitator; incitativ. – Din fr. incitant.

DOOM

*incitánt adj. m., pl. incitánți; f. incitántă, pl. incitánte
incitantului
INCITÁNT, -Ă, incitanți, -te, adj. Care incită, incitator; incitativ. – Din fr. incitant.

DOOM

*incitánt adj. m., pl. incitánți; f. incitántă, pl. incitánte
incitanți
INCITÁNT, -Ă, incitanți, -te, adj. Care incită, incitator; incitativ. – Din fr. incitant.

DOOM

*incitánt adj. m., pl. incitánți; f. incitántă, pl. incitánte
incitanții
INCITÁNT, -Ă, incitanți, -te, adj. Care incită, incitator; incitativ. – Din fr. incitant.

DOOM

*incitánt adj. m., pl. incitánți; f. incitántă, pl. incitánte
incitanților
INCITÁNT, -Ă, incitanți, -te, adj. Care incită, incitator; incitativ. – Din fr. incitant.

DOOM

*incitánt adj. m., pl. incitánți; f. incitántă, pl. incitánte
incitare
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitare
INCITÁRE, incitări, s. f. Acțiunea de a incita și rezultatul ei; ațâțare, întărâtare, instigare, incitație. – V. incita.

DOOM

incitáre s. f., g.-d. art. incitắrii; pl. incitắri
incitarea
INCITÁRE, incitări, s. f. Acțiunea de a incita și rezultatul ei; ațâțare, întărâtare, instigare, incitație. – V. incita.

DOOM

incitáre s. f., g.-d. art. incitắrii; pl. incitắri
incitară
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitarăm
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitarăți
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitase
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitasem
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitaseră
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitaserăm
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitaserăți
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitaseși
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitaseți
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitat
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitat
INCITÁT, -Ă, incitați, -te, adj. Ațâțat, întărâtat, instigat. – V. incita.
incitata
INCITÁT, -Ă, incitați, -te, adj. Ațâțat, întărâtat, instigat. – V. incita.
incitate
INCITÁT, -Ă, incitați, -te, adj. Ațâțat, întărâtat, instigat. – V. incita.
incitatei
INCITÁT, -Ă, incitați, -te, adj. Ațâțat, întărâtat, instigat. – V. incita.
incitatele
INCITÁT, -Ă, incitați, -te, adj. Ațâțat, întărâtat, instigat. – V. incita.
incitatelor
INCITÁT, -Ă, incitați, -te, adj. Ațâțat, întărâtat, instigat. – V. incita.
incitativ
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitativ
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitativa
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitativa
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitative
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitative
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitativei
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitativei
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitativele
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitativele
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitativelor
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitativelor
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitativi
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitativi
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitativii
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitativii
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitativilor
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitativilor
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitativul
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitativul
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitativului
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitativului
INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.
incitatoare
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitatoare
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitatoarea
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitatoarea
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitatoarei
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitatoarei
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitatoarele
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitatoarele
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitatoarelor
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitatoarelor
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitator
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitator
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitatori
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitatori
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitatorii
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitatorii
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitatorilor
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitatorilor
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitatorul
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitatorul
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitatorului
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitatorului
INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

DOOM

incitatór adj. m., s. m., pl. incitatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. incitatoáre
incitatul
INCITÁT, -Ă, incitați, -te, adj. Ațâțat, întărâtat, instigat. – V. incita.
incitatului
INCITÁT, -Ă, incitați, -te, adj. Ațâțat, întărâtat, instigat. – V. incita.
incitau
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitași
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitați
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitați
INCITÁT, -Ă, incitați, -te, adj. Ațâțat, întărâtat, instigat. – V. incita.
incitația
INCITÁȚIE, incitații, s. f. Incitare. – Din fr. incitation, lat. incitatio.

DOOM

incitáție (-ți-e) s. f., art. incitáția (-ți-a), g.-d. art. incitáției; pl. incitáții, art. incitáțiile (-ți-i-)
incitație
INCITÁȚIE, incitații, s. f. Incitare. – Din fr. incitation, lat. incitatio.

DOOM

incitáție (-ți-e) s. f., art. incitáția (-ți-a), g.-d. art. incitáției; pl. incitáții, art. incitáțiile (-ți-i-)
incitației
INCITÁȚIE, incitații, s. f. Incitare. – Din fr. incitation, lat. incitatio.

DOOM

incitáție (-ți-e) s. f., art. incitáția (-ți-a), g.-d. art. incitáției; pl. incitáții, art. incitáțiile (-ți-i-)
incitații
INCITÁT, -Ă, incitați, -te, adj. Ațâțat, întărâtat, instigat. – V. incita.
incitații
INCITÁȚIE, incitații, s. f. Incitare. – Din fr. incitation, lat. incitatio.

DOOM

incitáție (-ți-e) s. f., art. incitáția (-ți-a), g.-d. art. incitáției; pl. incitáții, art. incitáțiile (-ți-i-)
incitațiile
INCITÁȚIE, incitații, s. f. Incitare. – Din fr. incitation, lat. incitatio.

DOOM

incitáție (-ți-e) s. f., art. incitáția (-ți-a), g.-d. art. incitáției; pl. incitáții, art. incitáțiile (-ți-i-)
incitațiilor
INCITÁȚIE, incitații, s. f. Incitare. – Din fr. incitation, lat. incitatio.

DOOM

incitáție (-ți-e) s. f., art. incitáția (-ți-a), g.-d. art. incitáției; pl. incitáții, art. incitáțiile (-ți-i-)
incitaților
INCITÁT, -Ă, incitați, -te, adj. Ațâțat, întărâtat, instigat. – V. incita.
incitațiune
INCITAȚIÚNE s.f. v. incitație.
incite
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitând
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitînd
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
incitări
INCITÁRE, incitări, s. f. Acțiunea de a incita și rezultatul ei; ațâțare, întărâtare, instigare, incitație. – V. incita.

DOOM

incitáre s. f., g.-d. art. incitắrii; pl. incitắri
incitării
INCITÁRE, incitări, s. f. Acțiunea de a incita și rezultatul ei; ațâțare, întărâtare, instigare, incitație. – V. incita.

DOOM

incitáre s. f., g.-d. art. incitắrii; pl. incitắri
incitările
INCITÁRE, incitări, s. f. Acțiunea de a incita și rezultatul ei; ațâțare, întărâtare, instigare, incitație. – V. incita.

DOOM

incitáre s. f., g.-d. art. incitắrii; pl. incitắri
incitărilor
INCITÁRE, incitări, s. f. Acțiunea de a incita și rezultatul ei; ațâțare, întărâtare, instigare, incitație. – V. incita.

DOOM

incitáre s. f., g.-d. art. incitắrii; pl. incitắri
incivilitate
INCIVILITÁTE s.f. (Liv.) Impolitețe. [Cf. fr. incivilité].
inciza
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
inciza
INCÍZĂ s.f. 1. (Gram.) Propoziție incidentă. 2. (Arte) Motive ornamentale obținute prin zgârierea în adâncime a materialului. [< fr. incise, cf. lat. incisus – tăiat].

DOOM

incíză (motiv ornamental, nucleu muzical) s. f., g.-d. art. incízei; pl. incíze
incizai
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizam
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizare
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizare
INCIZÁRE, incizări, s. f. Acțiunea de a inciza; (concr.) incizie (3). – V. inciza.
incizarea
INCIZÁRE, incizări, s. f. Acțiunea de a inciza; (concr.) incizie (3). – V. inciza.
incizară
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizarăm
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizarăți
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizase
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizasem
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizaseră
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizaserăm
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizaserăți
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizaseși
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizaseți
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizat
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizat
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.
incizau
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizași
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizați
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incize
INCÍZĂ s.f. 1. (Gram.) Propoziție incidentă. 2. (Arte) Motive ornamentale obținute prin zgârierea în adâncime a materialului. [< fr. incise, cf. lat. incisus – tăiat].

DOOM

incíză (motiv ornamental, nucleu muzical) s. f., g.-d. art. incízei; pl. incíze
incizează
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizei
INCÍZĂ s.f. 1. (Gram.) Propoziție incidentă. 2. (Arte) Motive ornamentale obținute prin zgârierea în adâncime a materialului. [< fr. incise, cf. lat. incisus – tăiat].

DOOM

incíză (motiv ornamental, nucleu muzical) s. f., g.-d. art. incízei; pl. incíze
incizele
INCÍZĂ s.f. 1. (Gram.) Propoziție incidentă. 2. (Arte) Motive ornamentale obținute prin zgârierea în adâncime a materialului. [< fr. incise, cf. lat. incisus – tăiat].

DOOM

incíză (motiv ornamental, nucleu muzical) s. f., g.-d. art. incízei; pl. incíze
incizelor
INCÍZĂ s.f. 1. (Gram.) Propoziție incidentă. 2. (Arte) Motive ornamentale obținute prin zgârierea în adâncime a materialului. [< fr. incise, cf. lat. incisus – tăiat].

DOOM

incíză (motiv ornamental, nucleu muzical) s. f., g.-d. art. incízei; pl. incíze
incizez
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizeze
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizezi
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizia
INCÍZIE, incizii, s. f. 1. (Med.) Tăietură, secționare făcută într-un țesut cu bisturiul sau cu un alt instrument chirurgical. 2. Tăietură făcută în scoarța unui arbore, cu scopul de a opri și de a dirija o cantitate mai mare de substanțe nutritive către inflorescențe, provocând astfel o creștere mai mare a fructelor și grăbirea coacerii lor. 3. Tehnică de ornamentare a unui obiect din lut, piatră, metal prin zgârierea în adâncime cu ajutorul unui instrument special; ornament astfel rezultat. – Din fr. incision, lat. incisio.

DOOM

incízie (tăietură) (-zi-e) s. f., art. incízia (-zi-a), g.-d. art. incíziei; pl. incízii, art. incíziile (-zi-i-)
incizie
INCÍZIE, incizii, s. f. 1. (Med.) Tăietură, secționare făcută într-un țesut cu bisturiul sau cu un alt instrument chirurgical. 2. Tăietură făcută în scoarța unui arbore, cu scopul de a opri și de a dirija o cantitate mai mare de substanțe nutritive către inflorescențe, provocând astfel o creștere mai mare a fructelor și grăbirea coacerii lor. 3. Tehnică de ornamentare a unui obiect din lut, piatră, metal prin zgârierea în adâncime cu ajutorul unui instrument special; ornament astfel rezultat. – Din fr. incision, lat. incisio.

DOOM

incízie (tăietură) (-zi-e) s. f., art. incízia (-zi-a), g.-d. art. incíziei; pl. incízii, art. incíziile (-zi-i-)
inciziei
INCÍZIE, incizii, s. f. 1. (Med.) Tăietură, secționare făcută într-un țesut cu bisturiul sau cu un alt instrument chirurgical. 2. Tăietură făcută în scoarța unui arbore, cu scopul de a opri și de a dirija o cantitate mai mare de substanțe nutritive către inflorescențe, provocând astfel o creștere mai mare a fructelor și grăbirea coacerii lor. 3. Tehnică de ornamentare a unui obiect din lut, piatră, metal prin zgârierea în adâncime cu ajutorul unui instrument special; ornament astfel rezultat. – Din fr. incision, lat. incisio.

DOOM

incízie (tăietură) (-zi-e) s. f., art. incízia (-zi-a), g.-d. art. incíziei; pl. incízii, art. incíziile (-zi-i-)
incizii
INCÍZIE, incizii, s. f. 1. (Med.) Tăietură, secționare făcută într-un țesut cu bisturiul sau cu un alt instrument chirurgical. 2. Tăietură făcută în scoarța unui arbore, cu scopul de a opri și de a dirija o cantitate mai mare de substanțe nutritive către inflorescențe, provocând astfel o creștere mai mare a fructelor și grăbirea coacerii lor. 3. Tehnică de ornamentare a unui obiect din lut, piatră, metal prin zgârierea în adâncime cu ajutorul unui instrument special; ornament astfel rezultat. – Din fr. incision, lat. incisio.

DOOM

incízie (tăietură) (-zi-e) s. f., art. incízia (-zi-a), g.-d. art. incíziei; pl. incízii, art. incíziile (-zi-i-)
inciziile
INCÍZIE, incizii, s. f. 1. (Med.) Tăietură, secționare făcută într-un țesut cu bisturiul sau cu un alt instrument chirurgical. 2. Tăietură făcută în scoarța unui arbore, cu scopul de a opri și de a dirija o cantitate mai mare de substanțe nutritive către inflorescențe, provocând astfel o creștere mai mare a fructelor și grăbirea coacerii lor. 3. Tehnică de ornamentare a unui obiect din lut, piatră, metal prin zgârierea în adâncime cu ajutorul unui instrument special; ornament astfel rezultat. – Din fr. incision, lat. incisio.

DOOM

incízie (tăietură) (-zi-e) s. f., art. incízia (-zi-a), g.-d. art. incíziei; pl. incízii, art. incíziile (-zi-i-)
inciziilor
INCÍZIE, incizii, s. f. 1. (Med.) Tăietură, secționare făcută într-un țesut cu bisturiul sau cu un alt instrument chirurgical. 2. Tăietură făcută în scoarța unui arbore, cu scopul de a opri și de a dirija o cantitate mai mare de substanțe nutritive către inflorescențe, provocând astfel o creștere mai mare a fructelor și grăbirea coacerii lor. 3. Tehnică de ornamentare a unui obiect din lut, piatră, metal prin zgârierea în adâncime cu ajutorul unui instrument special; ornament astfel rezultat. – Din fr. incision, lat. incisio.

DOOM

incízie (tăietură) (-zi-e) s. f., art. incízia (-zi-a), g.-d. art. incíziei; pl. incízii, art. incíziile (-zi-i-)
inciziune
INCIZIÚNE s.f. v. incizie.
inciziv
INCISÍV2, -Ă, incisivi, -e, adj. Pătrunzător; tăios, mușcător. Stil incisiv. – Din fr. incisif.

DOOM

incisív1 adj. m., pl. incisívi; f. incisívă, pl. incisíve
incizura
INCIZÚRĂ, incizuri, s. f. 1. (Anat.) Adâncitură pe suprafața unei structuri anatomice. 2. (Med.) Incizie (1). 3. (Tehn.) Crăpătură, crestătură. – Din fr. incisure.

DOOM

incizúră s. f., g.-d. art. incizúrii; pl. incizúri
incizuri
INCIZÚRĂ, incizuri, s. f. 1. (Anat.) Adâncitură pe suprafața unei structuri anatomice. 2. (Med.) Incizie (1). 3. (Tehn.) Crăpătură, crestătură. – Din fr. incisure.

DOOM

incizúră s. f., g.-d. art. incizúrii; pl. incizúri
incizurii
INCIZÚRĂ, incizuri, s. f. 1. (Anat.) Adâncitură pe suprafața unei structuri anatomice. 2. (Med.) Incizie (1). 3. (Tehn.) Crăpătură, crestătură. – Din fr. incisure.

DOOM

incizúră s. f., g.-d. art. incizúrii; pl. incizúri
incizurile
INCIZÚRĂ, incizuri, s. f. 1. (Anat.) Adâncitură pe suprafața unei structuri anatomice. 2. (Med.) Incizie (1). 3. (Tehn.) Crăpătură, crestătură. – Din fr. incisure.

DOOM

incizúră s. f., g.-d. art. incizúrii; pl. incizúri
incizurilor
INCIZÚRĂ, incizuri, s. f. 1. (Anat.) Adâncitură pe suprafața unei structuri anatomice. 2. (Med.) Incizie (1). 3. (Tehn.) Crăpătură, crestătură. – Din fr. incisure.

DOOM

incizúră s. f., g.-d. art. incizúrii; pl. incizúri
incizând
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizînd
INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

DOOM

incizá (a ~) vb., ind. prez. 3 incizeáză
incizări
INCIZÁRE, incizări, s. f. Acțiunea de a inciza; (concr.) incizie (3). – V. inciza.
incizării
INCIZÁRE, incizări, s. f. Acțiunea de a inciza; (concr.) incizie (3). – V. inciza.
incizările
INCIZÁRE, incizări, s. f. Acțiunea de a inciza; (concr.) incizie (3). – V. inciza.
incizărilor
INCIZÁRE, incizări, s. f. Acțiunea de a inciza; (concr.) incizie (3). – V. inciza.
inciți
INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

DOOM

incitá (a ~) vb., ind. prez. 3 incítă
inclasabil
INCLASÁBIL, -Ă, inclasabili, -e, adj. Care nu se poate clasa. – Din fr. inclassable.

DOOM

*inclasábil adj. m., pl. inclasábili; f. inclasábilă, pl. inclasábile
inclasabila
INCLASÁBIL, -Ă, inclasabili, -e, adj. Care nu se poate clasa. – Din fr. inclassable.

DOOM

*inclasábil adj. m., pl. inclasábili; f. inclasábilă, pl. inclasábile
inclasabile
INCLASÁBIL, -Ă, inclasabili, -e, adj. Care nu se poate clasa. – Din fr. inclassable.

DOOM

*inclasábil adj. m., pl. inclasábili; f. inclasábilă, pl. inclasábile
inclasabilei
INCLASÁBIL, -Ă, inclasabili, -e, adj. Care nu se poate clasa. – Din fr. inclassable.

DOOM

*inclasábil adj. m., pl. inclasábili; f. inclasábilă, pl. inclasábile
inclasabilele
INCLASÁBIL, -Ă, inclasabili, -e, adj. Care nu se poate clasa. – Din fr. inclassable.

DOOM

*inclasábil adj. m., pl. inclasábili; f. inclasábilă, pl. inclasábile
inclasabilelor
INCLASÁBIL, -Ă, inclasabili, -e, adj. Care nu se poate clasa. – Din fr. inclassable.

DOOM

*inclasábil adj. m., pl. inclasábili; f. inclasábilă, pl. inclasábile
inclasabili
INCLASÁBIL, -Ă, inclasabili, -e, adj. Care nu se poate clasa. – Din fr. inclassable.

DOOM

*inclasábil adj. m., pl. inclasábili; f. inclasábilă, pl. inclasábile
inclasabilii
INCLASÁBIL, -Ă, inclasabili, -e, adj. Care nu se poate clasa. – Din fr. inclassable.

DOOM

*inclasábil adj. m., pl. inclasábili; f. inclasábilă, pl. inclasábile
inclasabililor
INCLASÁBIL, -Ă, inclasabili, -e, adj. Care nu se poate clasa. – Din fr. inclassable.

DOOM

*inclasábil adj. m., pl. inclasábili; f. inclasábilă, pl. inclasábile
inclasabilul
INCLASÁBIL, -Ă, inclasabili, -e, adj. Care nu se poate clasa. – Din fr. inclassable.

DOOM

*inclasábil adj. m., pl. inclasábili; f. inclasábilă, pl. inclasábile
inclasabilului
INCLASÁBIL, -Ă, inclasabili, -e, adj. Care nu se poate clasa. – Din fr. inclassable.

DOOM

*inclasábil adj. m., pl. inclasábili; f. inclasábilă, pl. inclasábile
inclement
INCLEMÉNT, -Ă, inclemenți, -te, adj. (Livr.) Neiertător. – Din fr. inclément.
inclementa
INCLEMÉNT, -Ă, inclemenți, -te, adj. (Livr.) Neiertător. – Din fr. inclément.
inclemente
INCLEMÉNT, -Ă, inclemenți, -te, adj. (Livr.) Neiertător. – Din fr. inclément.
inclementei
INCLEMÉNT, -Ă, inclemenți, -te, adj. (Livr.) Neiertător. – Din fr. inclément.
inclementele
INCLEMÉNT, -Ă, inclemenți, -te, adj. (Livr.) Neiertător. – Din fr. inclément.
inclementelor
INCLEMÉNT, -Ă, inclemenți, -te, adj. (Livr.) Neiertător. – Din fr. inclément.
inclementul
INCLEMÉNT, -Ă, inclemenți, -te, adj. (Livr.) Neiertător. – Din fr. inclément.
inclementului
INCLEMÉNT, -Ă, inclemenți, -te, adj. (Livr.) Neiertător. – Din fr. inclément.
inclemența
INCLEMÉNȚĂ s. f. (Livr.) Neîndurare. – Din fr. inclémence.
inclemențe
INCLEMÉNȚĂ s. f. (Livr.) Neîndurare. – Din fr. inclémence.
inclemenței
INCLEMÉNȚĂ s. f. (Livr.) Neîndurare. – Din fr. inclémence.
inclemenți
INCLEMÉNT, -Ă, inclemenți, -te, adj. (Livr.) Neiertător. – Din fr. inclément.
inclemenții
INCLEMÉNT, -Ă, inclemenți, -te, adj. (Livr.) Neiertător. – Din fr. inclément.
inclemenților
INCLEMÉNT, -Ă, inclemenți, -te, adj. (Livr.) Neiertător. – Din fr. inclément.
inclina
INCLINÁ vb. I. v. înclina.
inclinare
INCLINÁRE s.f. v. înclinare.
inclinat
INCLINÁ vb. I. v. înclina.
inclinație
INCLINÁȚIE s.f. v. înclinație.
inclinogramă
INCLINOGRÁMĂ, inclinograme, s. f. Grafic în care se reprezintă proiecția pe plan orizontal a poziției axei unei sonde, incluzând variația înclinării sondei cu adâncimea și variația azimutului corespunzător. – Din engl. inclinogram.
inclinometre
INCLINOMÉTRU, inclinometre, s. n. 1. Aparat pentru măsurarea și înregistrarea poziției unei găuri de sondă. 2. Instrument care servește la măsurarea unghiurilor de înclinare a unei nave în raport cu orizontul. 3. Instrument care indică direcția magnetismului Pământului. – Din fr. inclinomètre, engl. inclinometer.

DOOM

inclinométru (-me-tru) s. n., art. inclinométrul; pl. inclinométre
inclinometrele
INCLINOMÉTRU, inclinometre, s. n. 1. Aparat pentru măsurarea și înregistrarea poziției unei găuri de sondă. 2. Instrument care servește la măsurarea unghiurilor de înclinare a unei nave în raport cu orizontul. 3. Instrument care indică direcția magnetismului Pământului. – Din fr. inclinomètre, engl. inclinometer.

DOOM

inclinométru (-me-tru) s. n., art. inclinométrul; pl. inclinométre
inclinometrelor
INCLINOMÉTRU, inclinometre, s. n. 1. Aparat pentru măsurarea și înregistrarea poziției unei găuri de sondă. 2. Instrument care servește la măsurarea unghiurilor de înclinare a unei nave în raport cu orizontul. 3. Instrument care indică direcția magnetismului Pământului. – Din fr. inclinomètre, engl. inclinometer.

DOOM

inclinométru (-me-tru) s. n., art. inclinométrul; pl. inclinométre
inclinometria
INCLINOMETRÍE s. f. Operație de măsurare și înregistrare a poziției în spațiu a unei găuri de sondă. – Din fr. inclinométrie.
inclinometrie
INCLINOMETRÍE s. f. Operație de măsurare și înregistrare a poziției în spațiu a unei găuri de sondă. – Din fr. inclinométrie.
inclinometriei
INCLINOMETRÍE s. f. Operație de măsurare și înregistrare a poziției în spațiu a unei găuri de sondă. – Din fr. inclinométrie.
inclinometrii
INCLINOMETRÍE s. f. Operație de măsurare și înregistrare a poziției în spațiu a unei găuri de sondă. – Din fr. inclinométrie.
inclinometriile
INCLINOMETRÍE s. f. Operație de măsurare și înregistrare a poziției în spațiu a unei găuri de sondă. – Din fr. inclinométrie.
inclinometriilor
INCLINOMETRÍE s. f. Operație de măsurare și înregistrare a poziției în spațiu a unei găuri de sondă. – Din fr. inclinométrie.
inclinometru
INCLINOMÉTRU, inclinometre, s. n. 1. Aparat pentru măsurarea și înregistrarea poziției unei găuri de sondă. 2. Instrument care servește la măsurarea unghiurilor de înclinare a unei nave în raport cu orizontul. 3. Instrument care indică direcția magnetismului Pământului. – Din fr. inclinomètre, engl. inclinometer.

DOOM

inclinométru (-me-tru) s. n., art. inclinométrul; pl. inclinométre
inclinometrul
INCLINOMÉTRU, inclinometre, s. n. 1. Aparat pentru măsurarea și înregistrarea poziției unei găuri de sondă. 2. Instrument care servește la măsurarea unghiurilor de înclinare a unei nave în raport cu orizontul. 3. Instrument care indică direcția magnetismului Pământului. – Din fr. inclinomètre, engl. inclinometer.

DOOM

inclinométru (-me-tru) s. n., art. inclinométrul; pl. inclinométre
inclinometrului
INCLINOMÉTRU, inclinometre, s. n. 1. Aparat pentru măsurarea și înregistrarea poziției unei găuri de sondă. 2. Instrument care servește la măsurarea unghiurilor de înclinare a unei nave în raport cu orizontul. 3. Instrument care indică direcția magnetismului Pământului. – Din fr. inclinomètre, engl. inclinometer.

DOOM

inclinométru (-me-tru) s. n., art. inclinométrul; pl. inclinométre
include
INCLÚDE, inclúd, vb. III. Tranz. A cuprinde, a conține, a îngloba. – Din lat. includere.

DOOM

inclúde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. inclúd, ind. prez. 1 pl. inclúdem; conj. prez. 3 să inclúdă; ger. incluzấnd; part. inclús
includere
INCLÚDERE, includeri, s. f. Acțiunea de a include și rezultatul ei; cuprindere, înglobare. – V. include.

DOOM

!inclúdere s. f., g.-d. art. inclúderii; pl. inclúderi
includerea
INCLÚDERE, includeri, s. f. Acțiunea de a include și rezultatul ei; cuprindere, înglobare. – V. include.

DOOM

!inclúdere s. f., g.-d. art. inclúderii; pl. inclúderi
includeri
INCLÚDERE, includeri, s. f. Acțiunea de a include și rezultatul ei; cuprindere, înglobare. – V. include.

DOOM

!inclúdere s. f., g.-d. art. inclúderii; pl. inclúderi
includerii
INCLÚDERE, includeri, s. f. Acțiunea de a include și rezultatul ei; cuprindere, înglobare. – V. include.

DOOM

!inclúdere s. f., g.-d. art. inclúderii; pl. inclúderi
includerile
INCLÚDERE, includeri, s. f. Acțiunea de a include și rezultatul ei; cuprindere, înglobare. – V. include.

DOOM

!inclúdere s. f., g.-d. art. inclúderii; pl. inclúderi
includerilor
INCLÚDERE, includeri, s. f. Acțiunea de a include și rezultatul ei; cuprindere, înglobare. – V. include.

DOOM

!inclúdere s. f., g.-d. art. inclúderii; pl. inclúderi
inclus
INCLÚS, -Ă, incluși, -se, adj. Care este cuprins, conținut, înglobat. – V. include.
inclusa
INCLÚS, -Ă, incluși, -se, adj. Care este cuprins, conținut, înglobat. – V. include.
incluse
INCLÚS, -Ă, incluși, -se, adj. Care este cuprins, conținut, înglobat. – V. include.
inclusei
INCLÚS, -Ă, incluși, -se, adj. Care este cuprins, conținut, înglobat. – V. include.
inclusele
INCLÚS, -Ă, incluși, -se, adj. Care este cuprins, conținut, înglobat. – V. include.
incluselor
INCLÚS, -Ă, incluși, -se, adj. Care este cuprins, conținut, înglobat. – V. include.
inclusiv
INCLUSÍV adv. Împreună cu...; și cu... ♦ Și cel din urmă (dintr-o serie de numere, de date etc.] – Din fr. inclusif.

DOOM

inclusív (in-clu-) adv.
inclusul
INCLÚS, -Ă, incluși, -se, adj. Care este cuprins, conținut, înglobat. – V. include.
inclusului
INCLÚS, -Ă, incluși, -se, adj. Care este cuprins, conținut, înglobat. – V. include.
incluzie
INCLÚZIE s.f. v. incluziune.
incluziune
INCLUZIÚNE, incluziuni, s. f. 1. Particulă de material străin conținută în masa unui corp solid. ♦ Defect de fabricație al unei piese, constând în prezența în masa metalică a unor particule izolate. 2. (Mat.) Relație între două mulțimi prin care se exprimă faptul că orice element al primei mulțimi îi aparține și celeilalte. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. inclusion, lat. inclusio, -onis.

DOOM

incluziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. incluziúnii; pl. incluziúni
incluziunea
INCLUZIÚNE, incluziuni, s. f. 1. Particulă de material străin conținută în masa unui corp solid. ♦ Defect de fabricație al unei piese, constând în prezența în masa metalică a unor particule izolate. 2. (Mat.) Relație între două mulțimi prin care se exprimă faptul că orice element al primei mulțimi îi aparține și celeilalte. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. inclusion, lat. inclusio, -onis.

DOOM

incluziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. incluziúnii; pl. incluziúni
incluziuni
INCLUZIÚNE, incluziuni, s. f. 1. Particulă de material străin conținută în masa unui corp solid. ♦ Defect de fabricație al unei piese, constând în prezența în masa metalică a unor particule izolate. 2. (Mat.) Relație între două mulțimi prin care se exprimă faptul că orice element al primei mulțimi îi aparține și celeilalte. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. inclusion, lat. inclusio, -onis.

DOOM

incluziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. incluziúnii; pl. incluziúni
incluziunii
INCLUZIÚNE, incluziuni, s. f. 1. Particulă de material străin conținută în masa unui corp solid. ♦ Defect de fabricație al unei piese, constând în prezența în masa metalică a unor particule izolate. 2. (Mat.) Relație între două mulțimi prin care se exprimă faptul că orice element al primei mulțimi îi aparține și celeilalte. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. inclusion, lat. inclusio, -onis.

DOOM

incluziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. incluziúnii; pl. incluziúni
incluziunile
INCLUZIÚNE, incluziuni, s. f. 1. Particulă de material străin conținută în masa unui corp solid. ♦ Defect de fabricație al unei piese, constând în prezența în masa metalică a unor particule izolate. 2. (Mat.) Relație între două mulțimi prin care se exprimă faptul că orice element al primei mulțimi îi aparține și celeilalte. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. inclusion, lat. inclusio, -onis.

DOOM

incluziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. incluziúnii; pl. incluziúni
incluziunilor
INCLUZIÚNE, incluziuni, s. f. 1. Particulă de material străin conținută în masa unui corp solid. ♦ Defect de fabricație al unei piese, constând în prezența în masa metalică a unor particule izolate. 2. (Mat.) Relație între două mulțimi prin care se exprimă faptul că orice element al primei mulțimi îi aparține și celeilalte. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. inclusion, lat. inclusio, -onis.

DOOM

incluziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. incluziúnii; pl. incluziúni
incluși
INCLÚS, -Ă, incluși, -se, adj. Care este cuprins, conținut, înglobat. – V. include.
inclușii
INCLÚS, -Ă, incluși, -se, adj. Care este cuprins, conținut, înglobat. – V. include.
inclușilor
INCLÚS, -Ă, incluși, -se, adj. Care este cuprins, conținut, înglobat. – V. include.
incoagulabil
INCOAGULÁBIL, -Ă, incoagulabili, -e, adj. Care nu se coagulează sau nu poate fi coagulat. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulable.
incoagulabila
INCOAGULÁBIL, -Ă, incoagulabili, -e, adj. Care nu se coagulează sau nu poate fi coagulat. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulable.
incoagulabile
INCOAGULÁBIL, -Ă, incoagulabili, -e, adj. Care nu se coagulează sau nu poate fi coagulat. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulable.
incoagulabilei
INCOAGULÁBIL, -Ă, incoagulabili, -e, adj. Care nu se coagulează sau nu poate fi coagulat. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulable.
incoagulabilele
INCOAGULÁBIL, -Ă, incoagulabili, -e, adj. Care nu se coagulează sau nu poate fi coagulat. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulable.
incoagulabilelor
INCOAGULÁBIL, -Ă, incoagulabili, -e, adj. Care nu se coagulează sau nu poate fi coagulat. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulable.
incoagulabili
INCOAGULÁBIL, -Ă, incoagulabili, -e, adj. Care nu se coagulează sau nu poate fi coagulat. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulable.
incoagulabilii
INCOAGULÁBIL, -Ă, incoagulabili, -e, adj. Care nu se coagulează sau nu poate fi coagulat. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulable.
incoagulabililor
INCOAGULÁBIL, -Ă, incoagulabili, -e, adj. Care nu se coagulează sau nu poate fi coagulat. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulable.
incoagulabilitate
INCOAGULABILITÁTE s. f. (Med.) Lipsă de coagulare. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulabilité.
incoagulabilitatea
INCOAGULABILITÁTE s. f. (Med.) Lipsă de coagulare. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulabilité.
incoagulabilități
INCOAGULABILITÁTE s. f. (Med.) Lipsă de coagulare. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulabilité.
incoagulabilității
INCOAGULABILITÁTE s. f. (Med.) Lipsă de coagulare. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulabilité.
incoagulabilul
INCOAGULÁBIL, -Ă, incoagulabili, -e, adj. Care nu se coagulează sau nu poate fi coagulat. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulable.
incoagulabilului
INCOAGULÁBIL, -Ă, incoagulabili, -e, adj. Care nu se coagulează sau nu poate fi coagulat. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulable.
incoativ
INCOATÍV, -Ă, incoativi, -e, adj., s. n. (Verb) Care exprimă începutul unei acțiuni. [Pr.: -co-a-] – Din fr. inchoatif, lat. inchoativus.

DOOM

incoatív2 (-co-a-) s. n., pl. incoatíve
incoativa
INCOATÍV, -Ă, incoativi, -e, adj., s. n. (Verb) Care exprimă începutul unei acțiuni. [Pr.: -co-a-] – Din fr. inchoatif, lat. inchoativus.

DOOM

incoatív2 (-co-a-) s. n., pl. incoatíve
incoative
INCOATÍV, -Ă, incoativi, -e, adj., s. n. (Verb) Care exprimă începutul unei acțiuni. [Pr.: -co-a-] – Din fr. inchoatif, lat. inchoativus.

DOOM

incoatív2 (-co-a-) s. n., pl. incoatíve
incoativei
INCOATÍV, -Ă, incoativi, -e, adj., s. n. (Verb) Care exprimă începutul unei acțiuni. [Pr.: -co-a-] – Din fr. inchoatif, lat. inchoativus.

DOOM

incoatív2 (-co-a-) s. n., pl. incoatíve
incoativele
INCOATÍV, -Ă, incoativi, -e, adj., s. n. (Verb) Care exprimă începutul unei acțiuni. [Pr.: -co-a-] – Din fr. inchoatif, lat. inchoativus.

DOOM

incoatív2 (-co-a-) s. n., pl. incoatíve
incoativelor
INCOATÍV, -Ă, incoativi, -e, adj., s. n. (Verb) Care exprimă începutul unei acțiuni. [Pr.: -co-a-] – Din fr. inchoatif, lat. inchoativus.

DOOM

incoatív2 (-co-a-) s. n., pl. incoatíve
incoativi
INCOATÍV, -Ă, incoativi, -e, adj., s. n. (Verb) Care exprimă începutul unei acțiuni. [Pr.: -co-a-] – Din fr. inchoatif, lat. inchoativus.

DOOM

incoatív2 (-co-a-) s. n., pl. incoatíve
incoativii
INCOATÍV, -Ă, incoativi, -e, adj., s. n. (Verb) Care exprimă începutul unei acțiuni. [Pr.: -co-a-] – Din fr. inchoatif, lat. inchoativus.

DOOM

incoatív2 (-co-a-) s. n., pl. incoatíve
incoativilor
INCOATÍV, -Ă, incoativi, -e, adj., s. n. (Verb) Care exprimă începutul unei acțiuni. [Pr.: -co-a-] – Din fr. inchoatif, lat. inchoativus.

DOOM

incoatív2 (-co-a-) s. n., pl. incoatíve
incoativul
INCOATÍV, -Ă, incoativi, -e, adj., s. n. (Verb) Care exprimă începutul unei acțiuni. [Pr.: -co-a-] – Din fr. inchoatif, lat. inchoativus.

DOOM

incoatív2 (-co-a-) s. n., pl. incoatíve
incoativului
INCOATÍV, -Ă, incoativi, -e, adj., s. n. (Verb) Care exprimă începutul unei acțiuni. [Pr.: -co-a-] – Din fr. inchoatif, lat. inchoativus.

DOOM

incoatív2 (-co-a-) s. n., pl. incoatíve
incoercibil
INCOERCÍBIL, -Ă, incoercibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi constrâns. ♦ (Fiz.) Care nu poate fi reținut, comprimat într-un recipient. [Pr.: -co-er-] – Din fr. incoercible.

DOOM

incoercíbil (livr.) adj. m., pl. incoercíbili; f. incoercíbilă, pl. incoercíbile
incoercibila
INCOERCÍBIL, -Ă, incoercibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi constrâns. ♦ (Fiz.) Care nu poate fi reținut, comprimat într-un recipient. [Pr.: -co-er-] – Din fr. incoercible.

DOOM

incoercíbil (livr.) adj. m., pl. incoercíbili; f. incoercíbilă, pl. incoercíbile
incoercibile
INCOERCÍBIL, -Ă, incoercibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi constrâns. ♦ (Fiz.) Care nu poate fi reținut, comprimat într-un recipient. [Pr.: -co-er-] – Din fr. incoercible.

DOOM

incoercíbil (livr.) adj. m., pl. incoercíbili; f. incoercíbilă, pl. incoercíbile
incoercibilei
INCOERCÍBIL, -Ă, incoercibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi constrâns. ♦ (Fiz.) Care nu poate fi reținut, comprimat într-un recipient. [Pr.: -co-er-] – Din fr. incoercible.

DOOM

incoercíbil (livr.) adj. m., pl. incoercíbili; f. incoercíbilă, pl. incoercíbile
incoercibilele
INCOERCÍBIL, -Ă, incoercibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi constrâns. ♦ (Fiz.) Care nu poate fi reținut, comprimat într-un recipient. [Pr.: -co-er-] – Din fr. incoercible.

DOOM

incoercíbil (livr.) adj. m., pl. incoercíbili; f. incoercíbilă, pl. incoercíbile
incoercibilelor
INCOERCÍBIL, -Ă, incoercibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi constrâns. ♦ (Fiz.) Care nu poate fi reținut, comprimat într-un recipient. [Pr.: -co-er-] – Din fr. incoercible.

DOOM

incoercíbil (livr.) adj. m., pl. incoercíbili; f. incoercíbilă, pl. incoercíbile
incoercibili
INCOERCÍBIL, -Ă, incoercibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi constrâns. ♦ (Fiz.) Care nu poate fi reținut, comprimat într-un recipient. [Pr.: -co-er-] – Din fr. incoercible.

DOOM

incoercíbil (livr.) adj. m., pl. incoercíbili; f. incoercíbilă, pl. incoercíbile
incoercibilii
INCOERCÍBIL, -Ă, incoercibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi constrâns. ♦ (Fiz.) Care nu poate fi reținut, comprimat într-un recipient. [Pr.: -co-er-] – Din fr. incoercible.

DOOM

incoercíbil (livr.) adj. m., pl. incoercíbili; f. incoercíbilă, pl. incoercíbile
incoercibililor
INCOERCÍBIL, -Ă, incoercibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi constrâns. ♦ (Fiz.) Care nu poate fi reținut, comprimat într-un recipient. [Pr.: -co-er-] – Din fr. incoercible.

DOOM

incoercíbil (livr.) adj. m., pl. incoercíbili; f. incoercíbilă, pl. incoercíbile
incoercibilitate
INCOERCIBILITÁTE s. f. (Livr.) Imposibilitatea de a constrânge, de a stăpâni. [Pr.: -co-er-] – Din fr. incoercibilité.

DOOM

incoercibilitáte (livr.) s. f., g.-d. art. incoercibilitắții
incoercibilitatea
INCOERCIBILITÁTE s. f. (Livr.) Imposibilitatea de a constrânge, de a stăpâni. [Pr.: -co-er-] – Din fr. incoercibilité.

DOOM

incoercibilitáte (livr.) s. f., g.-d. art. incoercibilitắții
incoercibilități
INCOERCIBILITÁTE s. f. (Livr.) Imposibilitatea de a constrânge, de a stăpâni. [Pr.: -co-er-] – Din fr. incoercibilité.

DOOM

incoercibilitáte (livr.) s. f., g.-d. art. incoercibilitắții
incoercibilității
INCOERCIBILITÁTE s. f. (Livr.) Imposibilitatea de a constrânge, de a stăpâni. [Pr.: -co-er-] – Din fr. incoercibilité.

DOOM

incoercibilitáte (livr.) s. f., g.-d. art. incoercibilitắții
incoercibilul
INCOERCÍBIL, -Ă, incoercibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi constrâns. ♦ (Fiz.) Care nu poate fi reținut, comprimat într-un recipient. [Pr.: -co-er-] – Din fr. incoercible.

DOOM

incoercíbil (livr.) adj. m., pl. incoercíbili; f. incoercíbilă, pl. incoercíbile
incoercibilului
INCOERCÍBIL, -Ă, incoercibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi constrâns. ♦ (Fiz.) Care nu poate fi reținut, comprimat într-un recipient. [Pr.: -co-er-] – Din fr. incoercible.

DOOM

incoercíbil (livr.) adj. m., pl. incoercíbili; f. incoercíbilă, pl. incoercíbile
incoerent
INCOERÉNT, -Ă, incoerenți, -te, adj. (Despre oameni) Lipsit de logică în gândire, în exprimare, în manifestări; (despre manifestările oamenilor) lipsit de logică. [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherént, -ă adj.] – Din fr. incohérent.

DOOM

incoerént adj. m., pl. incoerénți; f. incoeréntă, pl. incoerénte
incoerenta
INCOERÉNT, -Ă, incoerenți, -te, adj. (Despre oameni) Lipsit de logică în gândire, în exprimare, în manifestări; (despre manifestările oamenilor) lipsit de logică. [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherént, -ă adj.] – Din fr. incohérent.

DOOM

incoerént adj. m., pl. incoerénți; f. incoeréntă, pl. incoerénte
incoerente
INCOERÉNT, -Ă, incoerenți, -te, adj. (Despre oameni) Lipsit de logică în gândire, în exprimare, în manifestări; (despre manifestările oamenilor) lipsit de logică. [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherént, -ă adj.] – Din fr. incohérent.

DOOM

incoerént adj. m., pl. incoerénți; f. incoeréntă, pl. incoerénte
incoerentei
INCOERÉNT, -Ă, incoerenți, -te, adj. (Despre oameni) Lipsit de logică în gândire, în exprimare, în manifestări; (despre manifestările oamenilor) lipsit de logică. [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherént, -ă adj.] – Din fr. incohérent.

DOOM

incoerént adj. m., pl. incoerénți; f. incoeréntă, pl. incoerénte
incoerentele
INCOERÉNT, -Ă, incoerenți, -te, adj. (Despre oameni) Lipsit de logică în gândire, în exprimare, în manifestări; (despre manifestările oamenilor) lipsit de logică. [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherént, -ă adj.] – Din fr. incohérent.

DOOM

incoerént adj. m., pl. incoerénți; f. incoeréntă, pl. incoerénte
incoerentelor
INCOERÉNT, -Ă, incoerenți, -te, adj. (Despre oameni) Lipsit de logică în gândire, în exprimare, în manifestări; (despre manifestările oamenilor) lipsit de logică. [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherént, -ă adj.] – Din fr. incohérent.

DOOM

incoerént adj. m., pl. incoerénți; f. incoeréntă, pl. incoerénte
incoerentul
INCOERÉNT, -Ă, incoerenți, -te, adj. (Despre oameni) Lipsit de logică în gândire, în exprimare, în manifestări; (despre manifestările oamenilor) lipsit de logică. [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherént, -ă adj.] – Din fr. incohérent.

DOOM

incoerént adj. m., pl. incoerénți; f. incoeréntă, pl. incoerénte
incoerentului
INCOERÉNT, -Ă, incoerenți, -te, adj. (Despre oameni) Lipsit de logică în gândire, în exprimare, în manifestări; (despre manifestările oamenilor) lipsit de logică. [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherént, -ă adj.] – Din fr. incohérent.

DOOM

incoerént adj. m., pl. incoerénți; f. incoeréntă, pl. incoerénte
incoerența
INCOERÉNȚĂ, incoerențe, s. f. Lipsă de legătură logică (în gândire, în exprimare sau acțiune). [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherénță s. f.] – Din fr. incohérence.

DOOM

incoerénță s. f., g.-d. art. incoerénței; pl. incoerénțe
incoerențe
INCOERÉNȚĂ, incoerențe, s. f. Lipsă de legătură logică (în gândire, în exprimare sau acțiune). [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherénță s. f.] – Din fr. incohérence.

DOOM

incoerénță s. f., g.-d. art. incoerénței; pl. incoerénțe
incoerenței
INCOERÉNȚĂ, incoerențe, s. f. Lipsă de legătură logică (în gândire, în exprimare sau acțiune). [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherénță s. f.] – Din fr. incohérence.

DOOM

incoerénță s. f., g.-d. art. incoerénței; pl. incoerénțe
incoerențele
INCOERÉNȚĂ, incoerențe, s. f. Lipsă de legătură logică (în gândire, în exprimare sau acțiune). [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherénță s. f.] – Din fr. incohérence.

DOOM

incoerénță s. f., g.-d. art. incoerénței; pl. incoerénțe
incoerențelor
INCOERÉNȚĂ, incoerențe, s. f. Lipsă de legătură logică (în gândire, în exprimare sau acțiune). [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherénță s. f.] – Din fr. incohérence.

DOOM

incoerénță s. f., g.-d. art. incoerénței; pl. incoerénțe
incoerenți
INCOERÉNT, -Ă, incoerenți, -te, adj. (Despre oameni) Lipsit de logică în gândire, în exprimare, în manifestări; (despre manifestările oamenilor) lipsit de logică. [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherént, -ă adj.] – Din fr. incohérent.

DOOM

incoerént adj. m., pl. incoerénți; f. incoeréntă, pl. incoerénte
incoerenții
INCOERÉNT, -Ă, incoerenți, -te, adj. (Despre oameni) Lipsit de logică în gândire, în exprimare, în manifestări; (despre manifestările oamenilor) lipsit de logică. [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherént, -ă adj.] – Din fr. incohérent.

DOOM

incoerént adj. m., pl. incoerénți; f. incoeréntă, pl. incoerénte
incoerenților
INCOERÉNT, -Ă, incoerenți, -te, adj. (Despre oameni) Lipsit de logică în gândire, în exprimare, în manifestări; (despre manifestările oamenilor) lipsit de logică. [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherént, -ă adj.] – Din fr. incohérent.

DOOM

incoerént adj. m., pl. incoerénți; f. incoeréntă, pl. incoerénte
incognito
INCÓGNITO adj. invar., adv. (În legătură cu o persoană aflată în călătorie) Fără să fie cunoscut; în ascuns; cu nume fals. – Din fr., it. incognito.

DOOM

!incógnito adj. invar., adv.
incognoscibil
INCOGNOSCÍBIL, -Ă, incognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care nu poate fi cunoscut de rațiunea omenească (deși se presupune că există în realitate). – Din fr. incognoscible.

DOOM

incognoscíbil adj. m., pl. incognoscíbili; f. incognoscíbilă, pl. incognoscíbile
incognoscibila
INCOGNOSCÍBIL, -Ă, incognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care nu poate fi cunoscut de rațiunea omenească (deși se presupune că există în realitate). – Din fr. incognoscible.

DOOM

incognoscíbil adj. m., pl. incognoscíbili; f. incognoscíbilă, pl. incognoscíbile
incognoscibile
INCOGNOSCÍBIL, -Ă, incognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care nu poate fi cunoscut de rațiunea omenească (deși se presupune că există în realitate). – Din fr. incognoscible.

DOOM

incognoscíbil adj. m., pl. incognoscíbili; f. incognoscíbilă, pl. incognoscíbile
incognoscibilei
INCOGNOSCÍBIL, -Ă, incognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care nu poate fi cunoscut de rațiunea omenească (deși se presupune că există în realitate). – Din fr. incognoscible.

DOOM

incognoscíbil adj. m., pl. incognoscíbili; f. incognoscíbilă, pl. incognoscíbile
incognoscibilele
INCOGNOSCÍBIL, -Ă, incognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care nu poate fi cunoscut de rațiunea omenească (deși se presupune că există în realitate). – Din fr. incognoscible.

DOOM

incognoscíbil adj. m., pl. incognoscíbili; f. incognoscíbilă, pl. incognoscíbile
incognoscibilelor
INCOGNOSCÍBIL, -Ă, incognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care nu poate fi cunoscut de rațiunea omenească (deși se presupune că există în realitate). – Din fr. incognoscible.

DOOM

incognoscíbil adj. m., pl. incognoscíbili; f. incognoscíbilă, pl. incognoscíbile
incognoscibili
INCOGNOSCÍBIL, -Ă, incognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care nu poate fi cunoscut de rațiunea omenească (deși se presupune că există în realitate). – Din fr. incognoscible.

DOOM

incognoscíbil adj. m., pl. incognoscíbili; f. incognoscíbilă, pl. incognoscíbile
incognoscibilii
INCOGNOSCÍBIL, -Ă, incognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care nu poate fi cunoscut de rațiunea omenească (deși se presupune că există în realitate). – Din fr. incognoscible.

DOOM

incognoscíbil adj. m., pl. incognoscíbili; f. incognoscíbilă, pl. incognoscíbile
incognoscibililor
INCOGNOSCÍBIL, -Ă, incognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care nu poate fi cunoscut de rațiunea omenească (deși se presupune că există în realitate). – Din fr. incognoscible.

DOOM

incognoscíbil adj. m., pl. incognoscíbili; f. incognoscíbilă, pl. incognoscíbile
incognoscibilitate
INCOGNOSCIBILITÁTE s. f. (Fil.) Însușirea sau starea de a fi incognoscibil. – Din fr. incognoscibilité.
incognoscibilitatea
INCOGNOSCIBILITÁTE s. f. (Fil.) Însușirea sau starea de a fi incognoscibil. – Din fr. incognoscibilité.
incognoscibilități
INCOGNOSCIBILITÁTE s. f. (Fil.) Însușirea sau starea de a fi incognoscibil. – Din fr. incognoscibilité.
incognoscibilității
INCOGNOSCIBILITÁTE s. f. (Fil.) Însușirea sau starea de a fi incognoscibil. – Din fr. incognoscibilité.
incognoscibilul
INCOGNOSCÍBIL, -Ă, incognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care nu poate fi cunoscut de rațiunea omenească (deși se presupune că există în realitate). – Din fr. incognoscible.

DOOM

incognoscíbil adj. m., pl. incognoscíbili; f. incognoscíbilă, pl. incognoscíbile
incognoscibilului
INCOGNOSCÍBIL, -Ă, incognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care nu poate fi cunoscut de rațiunea omenească (deși se presupune că există în realitate). – Din fr. incognoscible.

DOOM

incognoscíbil adj. m., pl. incognoscíbili; f. incognoscíbilă, pl. incognoscíbile
incoherent
INCOERÉNT, -Ă, incoerenți, -te, adj. (Despre oameni) Lipsit de logică în gândire, în exprimare, în manifestări; (despre manifestările oamenilor) lipsit de logică. [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherént, -ă adj.] – Din fr. incohérent.

DOOM

incoerént adj. m., pl. incoerénți; f. incoeréntă, pl. incoerénte
incoherență
INCOERÉNȚĂ, incoerențe, s. f. Lipsă de legătură logică (în gândire, în exprimare sau acțiune). [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherénță s. f.] – Din fr. incohérence.

DOOM

incoerénță s. f., g.-d. art. incoerénței; pl. incoerénțe
incolinism
INCOLINÍSM, incolinisme, s. n. (Biol.) Formă de conviețuire a două organisme în care unul folosește gazda numai ca adăpost. – Din fr. incolinisme.
incolinisme
INCOLINÍSM, incolinisme, s. n. (Biol.) Formă de conviețuire a două organisme în care unul folosește gazda numai ca adăpost. – Din fr. incolinisme.
incolinismele
INCOLINÍSM, incolinisme, s. n. (Biol.) Formă de conviețuire a două organisme în care unul folosește gazda numai ca adăpost. – Din fr. incolinisme.
incolinismelor
INCOLINÍSM, incolinisme, s. n. (Biol.) Formă de conviețuire a două organisme în care unul folosește gazda numai ca adăpost. – Din fr. incolinisme.
incolinismul
INCOLINÍSM, incolinisme, s. n. (Biol.) Formă de conviețuire a două organisme în care unul folosește gazda numai ca adăpost. – Din fr. incolinisme.
incolinismului
INCOLINÍSM, incolinisme, s. n. (Biol.) Formă de conviețuire a două organisme în care unul folosește gazda numai ca adăpost. – Din fr. incolinisme.
incolor
INCOLÓR, -Ă, incolori, -e, adj. Care nu are culoare, care nu e colorat. ♦ Fig. Fără personalitate, fără strălucire; șters, searbăd. – Din fr. incolore, lat. incolor.

DOOM

incolór adj. m., pl. incolóri; f. incolóră, pl. incolóre
incolora
INCOLÓR, -Ă, incolori, -e, adj. Care nu are culoare, care nu e colorat. ♦ Fig. Fără personalitate, fără strălucire; șters, searbăd. – Din fr. incolore, lat. incolor.

DOOM

incolór adj. m., pl. incolóri; f. incolóră, pl. incolóre
incolore
INCOLÓR, -Ă, incolori, -e, adj. Care nu are culoare, care nu e colorat. ♦ Fig. Fără personalitate, fără strălucire; șters, searbăd. – Din fr. incolore, lat. incolor.

DOOM

incolór adj. m., pl. incolóri; f. incolóră, pl. incolóre
incolorei
INCOLÓR, -Ă, incolori, -e, adj. Care nu are culoare, care nu e colorat. ♦ Fig. Fără personalitate, fără strălucire; șters, searbăd. – Din fr. incolore, lat. incolor.

DOOM

incolór adj. m., pl. incolóri; f. incolóră, pl. incolóre
incolorele
INCOLÓR, -Ă, incolori, -e, adj. Care nu are culoare, care nu e colorat. ♦ Fig. Fără personalitate, fără strălucire; șters, searbăd. – Din fr. incolore, lat. incolor.

DOOM

incolór adj. m., pl. incolóri; f. incolóră, pl. incolóre
incolorelor
INCOLÓR, -Ă, incolori, -e, adj. Care nu are culoare, care nu e colorat. ♦ Fig. Fără personalitate, fără strălucire; șters, searbăd. – Din fr. incolore, lat. incolor.

DOOM

incolór adj. m., pl. incolóri; f. incolóră, pl. incolóre
incolori
INCOLÓR, -Ă, incolori, -e, adj. Care nu are culoare, care nu e colorat. ♦ Fig. Fără personalitate, fără strălucire; șters, searbăd. – Din fr. incolore, lat. incolor.

DOOM

incolór adj. m., pl. incolóri; f. incolóră, pl. incolóre
incolorii
INCOLÓR, -Ă, incolori, -e, adj. Care nu are culoare, care nu e colorat. ♦ Fig. Fără personalitate, fără strălucire; șters, searbăd. – Din fr. incolore, lat. incolor.

DOOM

incolór adj. m., pl. incolóri; f. incolóră, pl. incolóre
incolorilor
INCOLÓR, -Ă, incolori, -e, adj. Care nu are culoare, care nu e colorat. ♦ Fig. Fără personalitate, fără strălucire; șters, searbăd. – Din fr. incolore, lat. incolor.

DOOM

incolór adj. m., pl. incolóri; f. incolóră, pl. incolóre
incolorul
INCOLÓR, -Ă, incolori, -e, adj. Care nu are culoare, care nu e colorat. ♦ Fig. Fără personalitate, fără strălucire; șters, searbăd. – Din fr. incolore, lat. incolor.

DOOM

incolór adj. m., pl. incolóri; f. incolóră, pl. incolóre
incolorului
INCOLÓR, -Ă, incolori, -e, adj. Care nu are culoare, care nu e colorat. ♦ Fig. Fără personalitate, fără strălucire; șters, searbăd. – Din fr. incolore, lat. incolor.

DOOM

incolór adj. m., pl. incolóri; f. incolóră, pl. incolóre
incombustibil
INCOMBUSTÍBIL, -Ă, incombustibili, -e, adj. (Despre corpuri) Care nu poate fi ars, care nu este combustibil; necombustibil. – Din fr. incombustible.

DOOM

incombustíbil adj. m., pl. incombustíbili; f. incombustíbilă, pl. incombustíbile
incombustibila
INCOMBUSTÍBIL, -Ă, incombustibili, -e, adj. (Despre corpuri) Care nu poate fi ars, care nu este combustibil; necombustibil. – Din fr. incombustible.

DOOM

incombustíbil adj. m., pl. incombustíbili; f. incombustíbilă, pl. incombustíbile
incombustibile
INCOMBUSTÍBIL, -Ă, incombustibili, -e, adj. (Despre corpuri) Care nu poate fi ars, care nu este combustibil; necombustibil. – Din fr. incombustible.

DOOM

incombustíbil adj. m., pl. incombustíbili; f. incombustíbilă, pl. incombustíbile
incombustibilei
INCOMBUSTÍBIL, -Ă, incombustibili, -e, adj. (Despre corpuri) Care nu poate fi ars, care nu este combustibil; necombustibil. – Din fr. incombustible.

DOOM

incombustíbil adj. m., pl. incombustíbili; f. incombustíbilă, pl. incombustíbile
incombustibilele
INCOMBUSTÍBIL, -Ă, incombustibili, -e, adj. (Despre corpuri) Care nu poate fi ars, care nu este combustibil; necombustibil. – Din fr. incombustible.

DOOM

incombustíbil adj. m., pl. incombustíbili; f. incombustíbilă, pl. incombustíbile
incombustibilelor
INCOMBUSTÍBIL, -Ă, incombustibili, -e, adj. (Despre corpuri) Care nu poate fi ars, care nu este combustibil; necombustibil. – Din fr. incombustible.

DOOM

incombustíbil adj. m., pl. incombustíbili; f. incombustíbilă, pl. incombustíbile
incombustibili
INCOMBUSTÍBIL, -Ă, incombustibili, -e, adj. (Despre corpuri) Care nu poate fi ars, care nu este combustibil; necombustibil. – Din fr. incombustible.

DOOM

incombustíbil adj. m., pl. incombustíbili; f. incombustíbilă, pl. incombustíbile
incombustibilii
INCOMBUSTÍBIL, -Ă, incombustibili, -e, adj. (Despre corpuri) Care nu poate fi ars, care nu este combustibil; necombustibil. – Din fr. incombustible.

DOOM

incombustíbil adj. m., pl. incombustíbili; f. incombustíbilă, pl. incombustíbile
incombustibililor
INCOMBUSTÍBIL, -Ă, incombustibili, -e, adj. (Despre corpuri) Care nu poate fi ars, care nu este combustibil; necombustibil. – Din fr. incombustible.

DOOM

incombustíbil adj. m., pl. incombustíbili; f. incombustíbilă, pl. incombustíbile
incombustibilitate
INCOMBUSTIBILITÁTE s. f. Proprietate a unui corp de a fi incombustibil. – Din fr. incombustibilité.

DOOM

incombustibilitáte s. f., g.-d. art. incombustibilitắții
incombustibilitatea
INCOMBUSTIBILITÁTE s. f. Proprietate a unui corp de a fi incombustibil. – Din fr. incombustibilité.

DOOM

incombustibilitáte s. f., g.-d. art. incombustibilitắții
incombustibilități
INCOMBUSTIBILITÁTE s. f. Proprietate a unui corp de a fi incombustibil. – Din fr. incombustibilité.

DOOM

incombustibilitáte s. f., g.-d. art. incombustibilitắții
incombustibilității
INCOMBUSTIBILITÁTE s. f. Proprietate a unui corp de a fi incombustibil. – Din fr. incombustibilité.

DOOM

incombustibilitáte s. f., g.-d. art. incombustibilitắții
incombustibilul
INCOMBUSTÍBIL, -Ă, incombustibili, -e, adj. (Despre corpuri) Care nu poate fi ars, care nu este combustibil; necombustibil. – Din fr. incombustible.

DOOM

incombustíbil adj. m., pl. incombustíbili; f. incombustíbilă, pl. incombustíbile
incombustibilului
INCOMBUSTÍBIL, -Ă, incombustibili, -e, adj. (Despre corpuri) Care nu poate fi ars, care nu este combustibil; necombustibil. – Din fr. incombustible.

DOOM

incombustíbil adj. m., pl. incombustíbili; f. incombustíbilă, pl. incombustíbile
incomensurabil
INCOMENSURÁBIL, -Ă, incomensurabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi măsurat; foarte mare, nemăsurat, nelimitat. ♦ Care nu poate fi evaluat, care este foarte valoros. 2. (Mat.; despre mărimi) A căror măsură nu poate fi exprimată de un număr rațional. – Din fr. incommensurable.

DOOM

incomensurábil adj. m., pl. incomensurábili; f. incomensurábilă, pl. incomensurábile
incomensurabila
INCOMENSURÁBIL, -Ă, incomensurabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi măsurat; foarte mare, nemăsurat, nelimitat. ♦ Care nu poate fi evaluat, care este foarte valoros. 2. (Mat.; despre mărimi) A căror măsură nu poate fi exprimată de un număr rațional. – Din fr. incommensurable.

DOOM

incomensurábil adj. m., pl. incomensurábili; f. incomensurábilă, pl. incomensurábile
incomensurabile
INCOMENSURÁBIL, -Ă, incomensurabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi măsurat; foarte mare, nemăsurat, nelimitat. ♦ Care nu poate fi evaluat, care este foarte valoros. 2. (Mat.; despre mărimi) A căror măsură nu poate fi exprimată de un număr rațional. – Din fr. incommensurable.

DOOM

incomensurábil adj. m., pl. incomensurábili; f. incomensurábilă, pl. incomensurábile
incomensurabilei
INCOMENSURÁBIL, -Ă, incomensurabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi măsurat; foarte mare, nemăsurat, nelimitat. ♦ Care nu poate fi evaluat, care este foarte valoros. 2. (Mat.; despre mărimi) A căror măsură nu poate fi exprimată de un număr rațional. – Din fr. incommensurable.

DOOM

incomensurábil adj. m., pl. incomensurábili; f. incomensurábilă, pl. incomensurábile
incomensurabilele
INCOMENSURÁBIL, -Ă, incomensurabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi măsurat; foarte mare, nemăsurat, nelimitat. ♦ Care nu poate fi evaluat, care este foarte valoros. 2. (Mat.; despre mărimi) A căror măsură nu poate fi exprimată de un număr rațional. – Din fr. incommensurable.

DOOM

incomensurábil adj. m., pl. incomensurábili; f. incomensurábilă, pl. incomensurábile
incomensurabilelor
INCOMENSURÁBIL, -Ă, incomensurabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi măsurat; foarte mare, nemăsurat, nelimitat. ♦ Care nu poate fi evaluat, care este foarte valoros. 2. (Mat.; despre mărimi) A căror măsură nu poate fi exprimată de un număr rațional. – Din fr. incommensurable.

DOOM

incomensurábil adj. m., pl. incomensurábili; f. incomensurábilă, pl. incomensurábile
incomensurabili
INCOMENSURÁBIL, -Ă, incomensurabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi măsurat; foarte mare, nemăsurat, nelimitat. ♦ Care nu poate fi evaluat, care este foarte valoros. 2. (Mat.; despre mărimi) A căror măsură nu poate fi exprimată de un număr rațional. – Din fr. incommensurable.

DOOM

incomensurábil adj. m., pl. incomensurábili; f. incomensurábilă, pl. incomensurábile
incomensurabilii
INCOMENSURÁBIL, -Ă, incomensurabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi măsurat; foarte mare, nemăsurat, nelimitat. ♦ Care nu poate fi evaluat, care este foarte valoros. 2. (Mat.; despre mărimi) A căror măsură nu poate fi exprimată de un număr rațional. – Din fr. incommensurable.

DOOM

incomensurábil adj. m., pl. incomensurábili; f. incomensurábilă, pl. incomensurábile
incomensurabililor
INCOMENSURÁBIL, -Ă, incomensurabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi măsurat; foarte mare, nemăsurat, nelimitat. ♦ Care nu poate fi evaluat, care este foarte valoros. 2. (Mat.; despre mărimi) A căror măsură nu poate fi exprimată de un număr rațional. – Din fr. incommensurable.

DOOM

incomensurábil adj. m., pl. incomensurábili; f. incomensurábilă, pl. incomensurábile
incomensurabilitate
INCOMENSURABILITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi incomensurabil (1) din cauza dimensiunilor foarte mari. ♦ Imposibilitate de evaluare din cauza valorii prea mari. 2. (Mat.) Caracteristică a unor mărimi de a fi incomensurabile (2). – Din fr. incommensurabilité.

DOOM

incomensurabilitáte s. f., g.-d. art. incomensurabilitắții
incomensurabilitatea
INCOMENSURABILITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi incomensurabil (1) din cauza dimensiunilor foarte mari. ♦ Imposibilitate de evaluare din cauza valorii prea mari. 2. (Mat.) Caracteristică a unor mărimi de a fi incomensurabile (2). – Din fr. incommensurabilité.

DOOM

incomensurabilitáte s. f., g.-d. art. incomensurabilitắții
incomensurabilități
INCOMENSURABILITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi incomensurabil (1) din cauza dimensiunilor foarte mari. ♦ Imposibilitate de evaluare din cauza valorii prea mari. 2. (Mat.) Caracteristică a unor mărimi de a fi incomensurabile (2). – Din fr. incommensurabilité.

DOOM

incomensurabilitáte s. f., g.-d. art. incomensurabilitắții
incomensurabilității
INCOMENSURABILITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi incomensurabil (1) din cauza dimensiunilor foarte mari. ♦ Imposibilitate de evaluare din cauza valorii prea mari. 2. (Mat.) Caracteristică a unor mărimi de a fi incomensurabile (2). – Din fr. incommensurabilité.

DOOM

incomensurabilitáte s. f., g.-d. art. incomensurabilitắții
incomensurabilul
INCOMENSURÁBIL, -Ă, incomensurabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi măsurat; foarte mare, nemăsurat, nelimitat. ♦ Care nu poate fi evaluat, care este foarte valoros. 2. (Mat.; despre mărimi) A căror măsură nu poate fi exprimată de un număr rațional. – Din fr. incommensurable.

DOOM

incomensurábil adj. m., pl. incomensurábili; f. incomensurábilă, pl. incomensurábile
incomensurabilului
INCOMENSURÁBIL, -Ă, incomensurabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi măsurat; foarte mare, nemăsurat, nelimitat. ♦ Care nu poate fi evaluat, care este foarte valoros. 2. (Mat.; despre mărimi) A căror măsură nu poate fi exprimată de un număr rațional. – Din fr. incommensurable.

DOOM

incomensurábil adj. m., pl. incomensurábili; f. incomensurábilă, pl. incomensurábile
incomestibil
INCOMESTÍBIL, -Ă, incomestibili, -e, adj. Care nu este bun de mâncat; necomestibil. – Din fr. incomestible.

DOOM

incomestíbil adj. m., pl. incomestíbili; f. incomestíbilă, pl. incomestíbile
incomestibila
INCOMESTÍBIL, -Ă, incomestibili, -e, adj. Care nu este bun de mâncat; necomestibil. – Din fr. incomestible.

DOOM

incomestíbil adj. m., pl. incomestíbili; f. incomestíbilă, pl. incomestíbile
incomestibile
INCOMESTÍBIL, -Ă, incomestibili, -e, adj. Care nu este bun de mâncat; necomestibil. – Din fr. incomestible.

DOOM

incomestíbil adj. m., pl. incomestíbili; f. incomestíbilă, pl. incomestíbile
incomestibilei
INCOMESTÍBIL, -Ă, incomestibili, -e, adj. Care nu este bun de mâncat; necomestibil. – Din fr. incomestible.

DOOM

incomestíbil adj. m., pl. incomestíbili; f. incomestíbilă, pl. incomestíbile
incomestibilele
INCOMESTÍBIL, -Ă, incomestibili, -e, adj. Care nu este bun de mâncat; necomestibil. – Din fr. incomestible.

DOOM

incomestíbil adj. m., pl. incomestíbili; f. incomestíbilă, pl. incomestíbile
incomestibilelor
INCOMESTÍBIL, -Ă, incomestibili, -e, adj. Care nu este bun de mâncat; necomestibil. – Din fr. incomestible.

DOOM

incomestíbil adj. m., pl. incomestíbili; f. incomestíbilă, pl. incomestíbile
incomestibili
INCOMESTÍBIL, -Ă, incomestibili, -e, adj. Care nu este bun de mâncat; necomestibil. – Din fr. incomestible.

DOOM

incomestíbil adj. m., pl. incomestíbili; f. incomestíbilă, pl. incomestíbile
incomestibilii
INCOMESTÍBIL, -Ă, incomestibili, -e, adj. Care nu este bun de mâncat; necomestibil. – Din fr. incomestible.

DOOM

incomestíbil adj. m., pl. incomestíbili; f. incomestíbilă, pl. incomestíbile
incomestibililor
INCOMESTÍBIL, -Ă, incomestibili, -e, adj. Care nu este bun de mâncat; necomestibil. – Din fr. incomestible.

DOOM

incomestíbil adj. m., pl. incomestíbili; f. incomestíbilă, pl. incomestíbile
incomestibilul
INCOMESTÍBIL, -Ă, incomestibili, -e, adj. Care nu este bun de mâncat; necomestibil. – Din fr. incomestible.

DOOM

incomestíbil adj. m., pl. incomestíbili; f. incomestíbilă, pl. incomestíbile
incomestibilului
INCOMESTÍBIL, -Ă, incomestibili, -e, adj. Care nu este bun de mâncat; necomestibil. – Din fr. incomestible.

DOOM

incomestíbil adj. m., pl. incomestíbili; f. incomestíbilă, pl. incomestíbile
incomod
INCOMÓD, -Ă, incomozi, -de, adj. 1. (Despre lucruri, adesea adverbial) Care nu este comod, care stânjenește. 2. (Despre ființe) Care deranjează, supără, stingherește, indispune. – Din fr. incommode, lat. incommodus.

DOOM

incomód adj. m., pl. incomózi; f. incomódă, pl. incomóde
incomoda
INCOMÓD, -Ă, incomozi, -de, adj. 1. (Despre lucruri, adesea adverbial) Care nu este comod, care stânjenește. 2. (Despre ființe) Care deranjează, supără, stingherește, indispune. – Din fr. incommode, lat. incommodus.

DOOM

incomód adj. m., pl. incomózi; f. incomódă, pl. incomóde
incomoda
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodai
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodam
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodant
INCOMODÁNT, -Ă, incomodanți, -te, adj. Supărător, jenant. – Din fr. incommodant.

DOOM

incomodánt adj. m., pl. incomodánți; f. incomodántă, pl. incomodánte
incomodanta
INCOMODÁNT, -Ă, incomodanți, -te, adj. Supărător, jenant. – Din fr. incommodant.

DOOM

incomodánt adj. m., pl. incomodánți; f. incomodántă, pl. incomodánte
incomodante
INCOMODÁNT, -Ă, incomodanți, -te, adj. Supărător, jenant. – Din fr. incommodant.

DOOM

incomodánt adj. m., pl. incomodánți; f. incomodántă, pl. incomodánte
incomodantei
INCOMODÁNT, -Ă, incomodanți, -te, adj. Supărător, jenant. – Din fr. incommodant.

DOOM

incomodánt adj. m., pl. incomodánți; f. incomodántă, pl. incomodánte
incomodantele
INCOMODÁNT, -Ă, incomodanți, -te, adj. Supărător, jenant. – Din fr. incommodant.

DOOM

incomodánt adj. m., pl. incomodánți; f. incomodántă, pl. incomodánte
incomodantelor
INCOMODÁNT, -Ă, incomodanți, -te, adj. Supărător, jenant. – Din fr. incommodant.

DOOM

incomodánt adj. m., pl. incomodánți; f. incomodántă, pl. incomodánte
incomodantul
INCOMODÁNT, -Ă, incomodanți, -te, adj. Supărător, jenant. – Din fr. incommodant.

DOOM

incomodánt adj. m., pl. incomodánți; f. incomodántă, pl. incomodánte
incomodantului
INCOMODÁNT, -Ă, incomodanți, -te, adj. Supărător, jenant. – Din fr. incommodant.

DOOM

incomodánt adj. m., pl. incomodánți; f. incomodántă, pl. incomodánte
incomodanți
INCOMODÁNT, -Ă, incomodanți, -te, adj. Supărător, jenant. – Din fr. incommodant.

DOOM

incomodánt adj. m., pl. incomodánți; f. incomodántă, pl. incomodánte
incomodanții
INCOMODÁNT, -Ă, incomodanți, -te, adj. Supărător, jenant. – Din fr. incommodant.

DOOM

incomodánt adj. m., pl. incomodánți; f. incomodántă, pl. incomodánte
incomodanților
INCOMODÁNT, -Ă, incomodanți, -te, adj. Supărător, jenant. – Din fr. incommodant.

DOOM

incomodánt adj. m., pl. incomodánți; f. incomodántă, pl. incomodánte
incomodare
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodare
INCOMODÁRE s. f. Acțiunea de a incomoda și rezultatul ei. – V. incomoda.

DOOM

incomodáre s. f., g.-d. art. incomodắrii
incomodarea
INCOMODÁRE s. f. Acțiunea de a incomoda și rezultatul ei. – V. incomoda.

DOOM

incomodáre s. f., g.-d. art. incomodắrii
incomodară
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodarăm
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodarăți
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodase
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodasem
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodaseră
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodaserăm
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodaserăți
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodaseși
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodaseți
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodat
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodat
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.
incomodau
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodași
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodați
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomode
INCOMÓD, -Ă, incomozi, -de, adj. 1. (Despre lucruri, adesea adverbial) Care nu este comod, care stânjenește. 2. (Despre ființe) Care deranjează, supără, stingherește, indispune. – Din fr. incommode, lat. incommodus.

DOOM

incomód adj. m., pl. incomózi; f. incomódă, pl. incomóde
incomodează
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodei
INCOMÓD, -Ă, incomozi, -de, adj. 1. (Despre lucruri, adesea adverbial) Care nu este comod, care stânjenește. 2. (Despre ființe) Care deranjează, supără, stingherește, indispune. – Din fr. incommode, lat. incommodus.

DOOM

incomód adj. m., pl. incomózi; f. incomódă, pl. incomóde
incomodele
INCOMÓD, -Ă, incomozi, -de, adj. 1. (Despre lucruri, adesea adverbial) Care nu este comod, care stânjenește. 2. (Despre ființe) Care deranjează, supără, stingherește, indispune. – Din fr. incommode, lat. incommodus.

DOOM

incomód adj. m., pl. incomózi; f. incomódă, pl. incomóde
incomodelor
INCOMÓD, -Ă, incomozi, -de, adj. 1. (Despre lucruri, adesea adverbial) Care nu este comod, care stânjenește. 2. (Despre ființe) Care deranjează, supără, stingherește, indispune. – Din fr. incommode, lat. incommodus.

DOOM

incomód adj. m., pl. incomózi; f. incomódă, pl. incomóde
incomodez
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodeze
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodezi
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomoditate
INCOMODITÁTE s. f. Lipsă de comoditate. ♦ Neplăcere, jenă. – Din fr. incommodité.

DOOM

incomoditáte s. f., g.-d. art. incomoditắții
incomoditatea
INCOMODITÁTE s. f. Lipsă de comoditate. ♦ Neplăcere, jenă. – Din fr. incommodité.

DOOM

incomoditáte s. f., g.-d. art. incomoditắții
incomodități
INCOMODITÁTE s. f. Lipsă de comoditate. ♦ Neplăcere, jenă. – Din fr. incommodité.

DOOM

incomoditáte s. f., g.-d. art. incomoditắții
incomodității
INCOMODITÁTE s. f. Lipsă de comoditate. ♦ Neplăcere, jenă. – Din fr. incommodité.

DOOM

incomoditáte s. f., g.-d. art. incomoditắții
incomodul
INCOMÓD, -Ă, incomozi, -de, adj. 1. (Despre lucruri, adesea adverbial) Care nu este comod, care stânjenește. 2. (Despre ființe) Care deranjează, supără, stingherește, indispune. – Din fr. incommode, lat. incommodus.

DOOM

incomód adj. m., pl. incomózi; f. incomódă, pl. incomóde
incomodului
INCOMÓD, -Ă, incomozi, -de, adj. 1. (Despre lucruri, adesea adverbial) Care nu este comod, care stânjenește. 2. (Despre ființe) Care deranjează, supără, stingherește, indispune. – Din fr. incommode, lat. incommodus.

DOOM

incomód adj. m., pl. incomózi; f. incomódă, pl. incomóde
incomodând
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodînd
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.

DOOM

incomodá (a ~) vb., ind. prez. 3 incomodeáză
incomodări
INCOMODÁRE s. f. Acțiunea de a incomoda și rezultatul ei. – V. incomoda.

DOOM

incomodáre s. f., g.-d. art. incomodắrii
incomodării
INCOMODÁRE s. f. Acțiunea de a incomoda și rezultatul ei. – V. incomoda.

DOOM

incomodáre s. f., g.-d. art. incomodắrii
incomodările
INCOMODÁRE s. f. Acțiunea de a incomoda și rezultatul ei. – V. incomoda.

DOOM

incomodáre s. f., g.-d. art. incomodắrii
incomodărilor
INCOMODÁRE s. f. Acțiunea de a incomoda și rezultatul ei. – V. incomoda.

DOOM

incomodáre s. f., g.-d. art. incomodắrii
incomozi
INCOMÓD, -Ă, incomozi, -de, adj. 1. (Despre lucruri, adesea adverbial) Care nu este comod, care stânjenește. 2. (Despre ființe) Care deranjează, supără, stingherește, indispune. – Din fr. incommode, lat. incommodus.

DOOM

incomód adj. m., pl. incomózi; f. incomódă, pl. incomóde
incomozii
INCOMÓD, -Ă, incomozi, -de, adj. 1. (Despre lucruri, adesea adverbial) Care nu este comod, care stânjenește. 2. (Despre ființe) Care deranjează, supără, stingherește, indispune. – Din fr. incommode, lat. incommodus.

DOOM

incomód adj. m., pl. incomózi; f. incomódă, pl. incomóde
incomozilor
INCOMÓD, -Ă, incomozi, -de, adj. 1. (Despre lucruri, adesea adverbial) Care nu este comod, care stânjenește. 2. (Despre ființe) Care deranjează, supără, stingherește, indispune. – Din fr. incommode, lat. incommodus.

DOOM

incomód adj. m., pl. incomózi; f. incomódă, pl. incomóde
incomparabil
INCOMPARÁBIL, -Ă, incomparabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu se poate compara cu nimic (prin însușiri); fără pereche, fără seamăn, neasemănat, extraordinar; necomparabil. – Din fr. incomparable, lat. incomparabilis.

DOOM

incomparábil adj. m., pl. incomparábili; f. incomparábilă, pl. incomparábile
incomparabila
INCOMPARÁBIL, -Ă, incomparabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu se poate compara cu nimic (prin însușiri); fără pereche, fără seamăn, neasemănat, extraordinar; necomparabil. – Din fr. incomparable, lat. incomparabilis.

DOOM

incomparábil adj. m., pl. incomparábili; f. incomparábilă, pl. incomparábile
incomparabile
INCOMPARÁBIL, -Ă, incomparabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu se poate compara cu nimic (prin însușiri); fără pereche, fără seamăn, neasemănat, extraordinar; necomparabil. – Din fr. incomparable, lat. incomparabilis.

DOOM

incomparábil adj. m., pl. incomparábili; f. incomparábilă, pl. incomparábile
incomparabilei
INCOMPARÁBIL, -Ă, incomparabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu se poate compara cu nimic (prin însușiri); fără pereche, fără seamăn, neasemănat, extraordinar; necomparabil. – Din fr. incomparable, lat. incomparabilis.

DOOM

incomparábil adj. m., pl. incomparábili; f. incomparábilă, pl. incomparábile
incomparabilele
INCOMPARÁBIL, -Ă, incomparabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu se poate compara cu nimic (prin însușiri); fără pereche, fără seamăn, neasemănat, extraordinar; necomparabil. – Din fr. incomparable, lat. incomparabilis.

DOOM

incomparábil adj. m., pl. incomparábili; f. incomparábilă, pl. incomparábile
incomparabilelor
INCOMPARÁBIL, -Ă, incomparabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu se poate compara cu nimic (prin însușiri); fără pereche, fără seamăn, neasemănat, extraordinar; necomparabil. – Din fr. incomparable, lat. incomparabilis.

DOOM

incomparábil adj. m., pl. incomparábili; f. incomparábilă, pl. incomparábile
incomparabili
INCOMPARÁBIL, -Ă, incomparabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu se poate compara cu nimic (prin însușiri); fără pereche, fără seamăn, neasemănat, extraordinar; necomparabil. – Din fr. incomparable, lat. incomparabilis.

DOOM

incomparábil adj. m., pl. incomparábili; f. incomparábilă, pl. incomparábile
incomparabilii
INCOMPARÁBIL, -Ă, incomparabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu se poate compara cu nimic (prin însușiri); fără pereche, fără seamăn, neasemănat, extraordinar; necomparabil. – Din fr. incomparable, lat. incomparabilis.

DOOM

incomparábil adj. m., pl. incomparábili; f. incomparábilă, pl. incomparábile
incomparabililor
INCOMPARÁBIL, -Ă, incomparabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu se poate compara cu nimic (prin însușiri); fără pereche, fără seamăn, neasemănat, extraordinar; necomparabil. – Din fr. incomparable, lat. incomparabilis.

DOOM

incomparábil adj. m., pl. incomparábili; f. incomparábilă, pl. incomparábile
incomparabilul
INCOMPARÁBIL, -Ă, incomparabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu se poate compara cu nimic (prin însușiri); fără pereche, fără seamăn, neasemănat, extraordinar; necomparabil. – Din fr. incomparable, lat. incomparabilis.

DOOM

incomparábil adj. m., pl. incomparábili; f. incomparábilă, pl. incomparábile
incomparabilului
INCOMPARÁBIL, -Ă, incomparabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu se poate compara cu nimic (prin însușiri); fără pereche, fără seamăn, neasemănat, extraordinar; necomparabil. – Din fr. incomparable, lat. incomparabilis.

DOOM

incomparábil adj. m., pl. incomparábili; f. incomparábilă, pl. incomparábile
incompatibil
INCOMPATÍBIL, -Ă, incompatibili, -e, adj. 1. Care nu poate exista simultan cu altceva, care nu este compatibil cu altceva; necompatibil. ♦ (Despre funcții, profesii etc.) Care se află în raport de incompatibilitate față de alta. 2. (Mat.; despre sisteme de ecuații sau inecuații) Care nu are soluții.- Din fr. incompatible.

DOOM

incompatíbil adj. m., pl. incompatíbili; f. incompatíbilă, pl. incompatíbile
incompatibila
INCOMPATÍBIL, -Ă, incompatibili, -e, adj. 1. Care nu poate exista simultan cu altceva, care nu este compatibil cu altceva; necompatibil. ♦ (Despre funcții, profesii etc.) Care se află în raport de incompatibilitate față de alta. 2. (Mat.; despre sisteme de ecuații sau inecuații) Care nu are soluții.- Din fr. incompatible.

DOOM

incompatíbil adj. m., pl. incompatíbili; f. incompatíbilă, pl. incompatíbile
incompatibile
INCOMPATÍBIL, -Ă, incompatibili, -e, adj. 1. Care nu poate exista simultan cu altceva, care nu este compatibil cu altceva; necompatibil. ♦ (Despre funcții, profesii etc.) Care se află în raport de incompatibilitate față de alta. 2. (Mat.; despre sisteme de ecuații sau inecuații) Care nu are soluții.- Din fr. incompatible.

DOOM

incompatíbil adj. m., pl. incompatíbili; f. incompatíbilă, pl. incompatíbile
incompatibilei
INCOMPATÍBIL, -Ă, incompatibili, -e, adj. 1. Care nu poate exista simultan cu altceva, care nu este compatibil cu altceva; necompatibil. ♦ (Despre funcții, profesii etc.) Care se află în raport de incompatibilitate față de alta. 2. (Mat.; despre sisteme de ecuații sau inecuații) Care nu are soluții.- Din fr. incompatible.

DOOM

incompatíbil adj. m., pl. incompatíbili; f. incompatíbilă, pl. incompatíbile
incompatibilele
INCOMPATÍBIL, -Ă, incompatibili, -e, adj. 1. Care nu poate exista simultan cu altceva, care nu este compatibil cu altceva; necompatibil. ♦ (Despre funcții, profesii etc.) Care se află în raport de incompatibilitate față de alta. 2. (Mat.; despre sisteme de ecuații sau inecuații) Care nu are soluții.- Din fr. incompatible.

DOOM

incompatíbil adj. m., pl. incompatíbili; f. incompatíbilă, pl. incompatíbile
incompatibilelor
INCOMPATÍBIL, -Ă, incompatibili, -e, adj. 1. Care nu poate exista simultan cu altceva, care nu este compatibil cu altceva; necompatibil. ♦ (Despre funcții, profesii etc.) Care se află în raport de incompatibilitate față de alta. 2. (Mat.; despre sisteme de ecuații sau inecuații) Care nu are soluții.- Din fr. incompatible.

DOOM

incompatíbil adj. m., pl. incompatíbili; f. incompatíbilă, pl. incompatíbile
incompatibili
INCOMPATÍBIL, -Ă, incompatibili, -e, adj. 1. Care nu poate exista simultan cu altceva, care nu este compatibil cu altceva; necompatibil. ♦ (Despre funcții, profesii etc.) Care se află în raport de incompatibilitate față de alta. 2. (Mat.; despre sisteme de ecuații sau inecuații) Care nu are soluții.- Din fr. incompatible.

DOOM

incompatíbil adj. m., pl. incompatíbili; f. incompatíbilă, pl. incompatíbile
incompatibilii
INCOMPATÍBIL, -Ă, incompatibili, -e, adj. 1. Care nu poate exista simultan cu altceva, care nu este compatibil cu altceva; necompatibil. ♦ (Despre funcții, profesii etc.) Care se află în raport de incompatibilitate față de alta. 2. (Mat.; despre sisteme de ecuații sau inecuații) Care nu are soluții.- Din fr. incompatible.

DOOM

incompatíbil adj. m., pl. incompatíbili; f. incompatíbilă, pl. incompatíbile
incompatibililor
INCOMPATÍBIL, -Ă, incompatibili, -e, adj. 1. Care nu poate exista simultan cu altceva, care nu este compatibil cu altceva; necompatibil. ♦ (Despre funcții, profesii etc.) Care se află în raport de incompatibilitate față de alta. 2. (Mat.; despre sisteme de ecuații sau inecuații) Care nu are soluții.- Din fr. incompatible.

DOOM

incompatíbil adj. m., pl. incompatíbili; f. incompatíbilă, pl. incompatíbile
incompatibilitate
INCOMPATIBILITÁTE s. f. 1. Faptul de a fi incompatibil; nepotrivire, necompatibilitate. 2. (Jur.) Starea de nepotrivire între două funcții, profesii sau sarcini, care face ca o persoană să nu le poată exercita ori ocupa în același timp. 3. (Med.) Termen folosit de obicei în legătură cu transfuziile de sânge pentru a arăta o nepotrivire de grupă sangvină. 4. (Mat.) Caracteristică a unui sistem de ecuații sau inecuații de a fi incompatibil. 5. (Biol.) Incapacitate a gameților masculini și feminini de a fuziona pentru a forma un zigot viabil. – Din fr. incompatibilité.

DOOM

incompatibilitáte s. f., g.-d. art. incompatibilitắții
incompatibilitatea
INCOMPATIBILITÁTE s. f. 1. Faptul de a fi incompatibil; nepotrivire, necompatibilitate. 2. (Jur.) Starea de nepotrivire între două funcții, profesii sau sarcini, care face ca o persoană să nu le poată exercita ori ocupa în același timp. 3. (Med.) Termen folosit de obicei în legătură cu transfuziile de sânge pentru a arăta o nepotrivire de grupă sangvină. 4. (Mat.) Caracteristică a unui sistem de ecuații sau inecuații de a fi incompatibil. 5. (Biol.) Incapacitate a gameților masculini și feminini de a fuziona pentru a forma un zigot viabil. – Din fr. incompatibilité.

DOOM

incompatibilitáte s. f., g.-d. art. incompatibilitắții
incompatibilități
INCOMPATIBILITÁTE s. f. 1. Faptul de a fi incompatibil; nepotrivire, necompatibilitate. 2. (Jur.) Starea de nepotrivire între două funcții, profesii sau sarcini, care face ca o persoană să nu le poată exercita ori ocupa în același timp. 3. (Med.) Termen folosit de obicei în legătură cu transfuziile de sânge pentru a arăta o nepotrivire de grupă sangvină. 4. (Mat.) Caracteristică a unui sistem de ecuații sau inecuații de a fi incompatibil. 5. (Biol.) Incapacitate a gameților masculini și feminini de a fuziona pentru a forma un zigot viabil. – Din fr. incompatibilité.

DOOM

incompatibilitáte s. f., g.-d. art. incompatibilitắții
incompatibilității
INCOMPATIBILITÁTE s. f. 1. Faptul de a fi incompatibil; nepotrivire, necompatibilitate. 2. (Jur.) Starea de nepotrivire între două funcții, profesii sau sarcini, care face ca o persoană să nu le poată exercita ori ocupa în același timp. 3. (Med.) Termen folosit de obicei în legătură cu transfuziile de sânge pentru a arăta o nepotrivire de grupă sangvină. 4. (Mat.) Caracteristică a unui sistem de ecuații sau inecuații de a fi incompatibil. 5. (Biol.) Incapacitate a gameților masculini și feminini de a fuziona pentru a forma un zigot viabil. – Din fr. incompatibilité.

DOOM

incompatibilitáte s. f., g.-d. art. incompatibilitắții
incompatibilitățile
INCOMPATIBILITÁTE s. f. 1. Faptul de a fi incompatibil; nepotrivire, necompatibilitate. 2. (Jur.) Starea de nepotrivire între două funcții, profesii sau sarcini, care face ca o persoană să nu le poată exercita ori ocupa în același timp. 3. (Med.) Termen folosit de obicei în legătură cu transfuziile de sânge pentru a arăta o nepotrivire de grupă sangvină. 4. (Mat.) Caracteristică a unui sistem de ecuații sau inecuații de a fi incompatibil. 5. (Biol.) Incapacitate a gameților masculini și feminini de a fuziona pentru a forma un zigot viabil. – Din fr. incompatibilité.

DOOM

incompatibilitáte s. f., g.-d. art. incompatibilitắții
incompatibilităților
INCOMPATIBILITÁTE s. f. 1. Faptul de a fi incompatibil; nepotrivire, necompatibilitate. 2. (Jur.) Starea de nepotrivire între două funcții, profesii sau sarcini, care face ca o persoană să nu le poată exercita ori ocupa în același timp. 3. (Med.) Termen folosit de obicei în legătură cu transfuziile de sânge pentru a arăta o nepotrivire de grupă sangvină. 4. (Mat.) Caracteristică a unui sistem de ecuații sau inecuații de a fi incompatibil. 5. (Biol.) Incapacitate a gameților masculini și feminini de a fuziona pentru a forma un zigot viabil. – Din fr. incompatibilité.

DOOM

incompatibilitáte s. f., g.-d. art. incompatibilitắții
incompatibilul
INCOMPATÍBIL, -Ă, incompatibili, -e, adj. 1. Care nu poate exista simultan cu altceva, care nu este compatibil cu altceva; necompatibil. ♦ (Despre funcții, profesii etc.) Care se află în raport de incompatibilitate față de alta. 2. (Mat.; despre sisteme de ecuații sau inecuații) Care nu are soluții.- Din fr. incompatible.

DOOM

incompatíbil adj. m., pl. incompatíbili; f. incompatíbilă, pl. incompatíbile
incompatibilului
INCOMPATÍBIL, -Ă, incompatibili, -e, adj. 1. Care nu poate exista simultan cu altceva, care nu este compatibil cu altceva; necompatibil. ♦ (Despre funcții, profesii etc.) Care se află în raport de incompatibilitate față de alta. 2. (Mat.; despre sisteme de ecuații sau inecuații) Care nu are soluții.- Din fr. incompatible.

DOOM

incompatíbil adj. m., pl. incompatíbili; f. incompatíbilă, pl. incompatíbile
incompetent
INCOMPETÉNT, -Ă, incompetenți, -te, adj. Care nu este competent; care nu are dreptul de a face ceva; necompetent. ♦ (Despre un organ de stat) Care nu are competența de a judeca, cerceta sau rezolva o anumită problemă. – Din fr. incompétent.

DOOM

incompetént adj. m., pl. incompeténți; f. incompeténtă, pl. incompeténte
incompetenta
INCOMPETÉNT, -Ă, incompetenți, -te, adj. Care nu este competent; care nu are dreptul de a face ceva; necompetent. ♦ (Despre un organ de stat) Care nu are competența de a judeca, cerceta sau rezolva o anumită problemă. – Din fr. incompétent.

DOOM

incompetént adj. m., pl. incompeténți; f. incompeténtă, pl. incompeténte
incompetente
INCOMPETÉNT, -Ă, incompetenți, -te, adj. Care nu este competent; care nu are dreptul de a face ceva; necompetent. ♦ (Despre un organ de stat) Care nu are competența de a judeca, cerceta sau rezolva o anumită problemă. – Din fr. incompétent.

DOOM

incompetént adj. m., pl. incompeténți; f. incompeténtă, pl. incompeténte
incompetentei
INCOMPETÉNT, -Ă, incompetenți, -te, adj. Care nu este competent; care nu are dreptul de a face ceva; necompetent. ♦ (Despre un organ de stat) Care nu are competența de a judeca, cerceta sau rezolva o anumită problemă. – Din fr. incompétent.

DOOM

incompetént adj. m., pl. incompeténți; f. incompeténtă, pl. incompeténte
incompetentele
INCOMPETÉNT, -Ă, incompetenți, -te, adj. Care nu este competent; care nu are dreptul de a face ceva; necompetent. ♦ (Despre un organ de stat) Care nu are competența de a judeca, cerceta sau rezolva o anumită problemă. – Din fr. incompétent.

DOOM

incompetént adj. m., pl. incompeténți; f. incompeténtă, pl. incompeténte
incompetentelor
INCOMPETÉNT, -Ă, incompetenți, -te, adj. Care nu este competent; care nu are dreptul de a face ceva; necompetent. ♦ (Despre un organ de stat) Care nu are competența de a judeca, cerceta sau rezolva o anumită problemă. – Din fr. incompétent.

DOOM

incompetént adj. m., pl. incompeténți; f. incompeténtă, pl. incompeténte
incompetentul
INCOMPETÉNT, -Ă, incompetenți, -te, adj. Care nu este competent; care nu are dreptul de a face ceva; necompetent. ♦ (Despre un organ de stat) Care nu are competența de a judeca, cerceta sau rezolva o anumită problemă. – Din fr. incompétent.

DOOM

incompetént adj. m., pl. incompeténți; f. incompeténtă, pl. incompeténte
incompetentului
INCOMPETÉNT, -Ă, incompetenți, -te, adj. Care nu este competent; care nu are dreptul de a face ceva; necompetent. ♦ (Despre un organ de stat) Care nu are competența de a judeca, cerceta sau rezolva o anumită problemă. – Din fr. incompétent.

DOOM

incompetént adj. m., pl. incompeténți; f. incompeténtă, pl. incompeténte
incompetența
INCOMPETÍNȚĂ s. f. v. incompetență.

DOOM

incompeténță s. f., g.-d. art. incompeténței; pl. incompeténțe
incompetențe
INCOMPETÍNȚĂ s. f. v. incompetență.

DOOM

incompeténță s. f., g.-d. art. incompeténței; pl. incompeténțe
incompetenței
INCOMPETÍNȚĂ s. f. v. incompetență.

DOOM

incompeténță s. f., g.-d. art. incompeténței; pl. incompeténțe
incompetențele
INCOMPETÍNȚĂ s. f. v. incompetență.

DOOM

incompeténță s. f., g.-d. art. incompeténței; pl. incompeténțe
incompetențelor
INCOMPETÍNȚĂ s. f. v. incompetență.

DOOM

incompeténță s. f., g.-d. art. incompeténței; pl. incompeténțe
incompetenți
INCOMPETÉNT, -Ă, incompetenți, -te, adj. Care nu este competent; care nu are dreptul de a face ceva; necompetent. ♦ (Despre un organ de stat) Care nu are competența de a judeca, cerceta sau rezolva o anumită problemă. – Din fr. incompétent.

DOOM

incompetént adj. m., pl. incompeténți; f. incompeténtă, pl. incompeténte
incompetenții
INCOMPETÉNT, -Ă, incompetenți, -te, adj. Care nu este competent; care nu are dreptul de a face ceva; necompetent. ♦ (Despre un organ de stat) Care nu are competența de a judeca, cerceta sau rezolva o anumită problemă. – Din fr. incompétent.

DOOM

incompetént adj. m., pl. incompeténți; f. incompeténtă, pl. incompeténte
incompetenților
INCOMPETÉNT, -Ă, incompetenți, -te, adj. Care nu este competent; care nu are dreptul de a face ceva; necompetent. ♦ (Despre un organ de stat) Care nu are competența de a judeca, cerceta sau rezolva o anumită problemă. – Din fr. incompétent.

DOOM

incompetént adj. m., pl. incompeténți; f. incompeténtă, pl. incompeténte
incompetință
INCOMPETÍNȚĂ s. f. v. incompetență.

DOOM

incompeténță s. f., g.-d. art. incompeténței; pl. incompeténțe
incomplect
INCOMPLÉT, -Ă, incompleți, -te, adj. Care nu este complet, întreg; căruia îi lipsește una sau mai multe dintre părțile sale componente; cu lipsuri, necomplet. [Var.: incompléct, -ă adj.] – Din fr. incomplet.

DOOM

incomplét adj. m., pl. incompléți; f. incomplétă, pl. incompléte
incomplet
INCOMPLÉT, -Ă, incompleți, -te, adj. Care nu este complet, întreg; căruia îi lipsește una sau mai multe dintre părțile sale componente; cu lipsuri, necomplet. [Var.: incompléct, -ă adj.] – Din fr. incomplet.

DOOM

incomplét adj. m., pl. incompléți; f. incomplétă, pl. incompléte
incompleta
INCOMPLÉT, -Ă, incompleți, -te, adj. Care nu este complet, întreg; căruia îi lipsește una sau mai multe dintre părțile sale componente; cu lipsuri, necomplet. [Var.: incompléct, -ă adj.] – Din fr. incomplet.

DOOM

incomplét adj. m., pl. incompléți; f. incomplétă, pl. incompléte
incomplete
INCOMPLÉT, -Ă, incompleți, -te, adj. Care nu este complet, întreg; căruia îi lipsește una sau mai multe dintre părțile sale componente; cu lipsuri, necomplet. [Var.: incompléct, -ă adj.] – Din fr. incomplet.

DOOM

incomplét adj. m., pl. incompléți; f. incomplétă, pl. incompléte
incompletei
INCOMPLÉT, -Ă, incompleți, -te, adj. Care nu este complet, întreg; căruia îi lipsește una sau mai multe dintre părțile sale componente; cu lipsuri, necomplet. [Var.: incompléct, -ă adj.] – Din fr. incomplet.

DOOM

incomplét adj. m., pl. incompléți; f. incomplétă, pl. incompléte
incompletele
INCOMPLÉT, -Ă, incompleți, -te, adj. Care nu este complet, întreg; căruia îi lipsește una sau mai multe dintre părțile sale componente; cu lipsuri, necomplet. [Var.: incompléct, -ă adj.] – Din fr. incomplet.

DOOM

incomplét adj. m., pl. incompléți; f. incomplétă, pl. incompléte
incompletelor
INCOMPLÉT, -Ă, incompleți, -te, adj. Care nu este complet, întreg; căruia îi lipsește una sau mai multe dintre părțile sale componente; cu lipsuri, necomplet. [Var.: incompléct, -ă adj.] – Din fr. incomplet.

DOOM

incomplét adj. m., pl. incompléți; f. incomplétă, pl. incompléte
incompletul
INCOMPLÉT, -Ă, incompleți, -te, adj. Care nu este complet, întreg; căruia îi lipsește una sau mai multe dintre părțile sale componente; cu lipsuri, necomplet. [Var.: incompléct, -ă adj.] – Din fr. incomplet.

DOOM

incomplét adj. m., pl. incompléți; f. incomplétă, pl. incompléte
incompletului
INCOMPLÉT, -Ă, incompleți, -te, adj. Care nu este complet, întreg; căruia îi lipsește una sau mai multe dintre părțile sale componente; cu lipsuri, necomplet. [Var.: incompléct, -ă adj.] – Din fr. incomplet.

DOOM

incomplét adj. m., pl. incompléți; f. incomplétă, pl. incompléte
incompleți
INCOMPLÉT, -Ă, incompleți, -te, adj. Care nu este complet, întreg; căruia îi lipsește una sau mai multe dintre părțile sale componente; cu lipsuri, necomplet. [Var.: incompléct, -ă adj.] – Din fr. incomplet.

DOOM

incomplét adj. m., pl. incompléți; f. incomplétă, pl. incompléte
incompleții
INCOMPLÉT, -Ă, incompleți, -te, adj. Care nu este complet, întreg; căruia îi lipsește una sau mai multe dintre părțile sale componente; cu lipsuri, necomplet. [Var.: incompléct, -ă adj.] – Din fr. incomplet.

DOOM

incomplét adj. m., pl. incompléți; f. incomplétă, pl. incompléte
incompleților
INCOMPLÉT, -Ă, incompleți, -te, adj. Care nu este complet, întreg; căruia îi lipsește una sau mai multe dintre părțile sale componente; cu lipsuri, necomplet. [Var.: incompléct, -ă adj.] – Din fr. incomplet.

DOOM

incomplét adj. m., pl. incompléți; f. incomplétă, pl. incompléte
incomprehensibil
INCOMPREHENSÍBIL, -Ă, incomprehensibili, -e, adj. Care nu este comprehensibil, care nu poate fi înțeles, cuprins cu mintea; de neînțeles. – Din fr. incompréhensible.

DOOM

incomprehensíbil adj. m., pl. incomprehensíbili; f. incomprehensíbilă, pl. incomprehensíbile
incomprehensibila
INCOMPREHENSÍBIL, -Ă, incomprehensibili, -e, adj. Care nu este comprehensibil, care nu poate fi înțeles, cuprins cu mintea; de neînțeles. – Din fr. incompréhensible.

DOOM

incomprehensíbil adj. m., pl. incomprehensíbili; f. incomprehensíbilă, pl. incomprehensíbile
incomprehensibile
INCOMPREHENSÍBIL, -Ă, incomprehensibili, -e, adj. Care nu este comprehensibil, care nu poate fi înțeles, cuprins cu mintea; de neînțeles. – Din fr. incompréhensible.

DOOM

incomprehensíbil adj. m., pl. incomprehensíbili; f. incomprehensíbilă, pl. incomprehensíbile
incomprehensibilei
INCOMPREHENSÍBIL, -Ă, incomprehensibili, -e, adj. Care nu este comprehensibil, care nu poate fi înțeles, cuprins cu mintea; de neînțeles. – Din fr. incompréhensible.

DOOM

incomprehensíbil adj. m., pl. incomprehensíbili; f. incomprehensíbilă, pl. incomprehensíbile
incomprehensibilele
INCOMPREHENSÍBIL, -Ă, incomprehensibili, -e, adj. Care nu este comprehensibil, care nu poate fi înțeles, cuprins cu mintea; de neînțeles. – Din fr. incompréhensible.

DOOM

incomprehensíbil adj. m., pl. incomprehensíbili; f. incomprehensíbilă, pl. incomprehensíbile
incomprehensibilelor
INCOMPREHENSÍBIL, -Ă, incomprehensibili, -e, adj. Care nu este comprehensibil, care nu poate fi înțeles, cuprins cu mintea; de neînțeles. – Din fr. incompréhensible.

DOOM

incomprehensíbil adj. m., pl. incomprehensíbili; f. incomprehensíbilă, pl. incomprehensíbile
incomprehensibili
INCOMPREHENSÍBIL, -Ă, incomprehensibili, -e, adj. Care nu este comprehensibil, care nu poate fi înțeles, cuprins cu mintea; de neînțeles. – Din fr. incompréhensible.

DOOM

incomprehensíbil adj. m., pl. incomprehensíbili; f. incomprehensíbilă, pl. incomprehensíbile
incomprehensibilii
INCOMPREHENSÍBIL, -Ă, incomprehensibili, -e, adj. Care nu este comprehensibil, care nu poate fi înțeles, cuprins cu mintea; de neînțeles. – Din fr. incompréhensible.

DOOM

incomprehensíbil adj. m., pl. incomprehensíbili; f. incomprehensíbilă, pl. incomprehensíbile
incomprehensibililor
INCOMPREHENSÍBIL, -Ă, incomprehensibili, -e, adj. Care nu este comprehensibil, care nu poate fi înțeles, cuprins cu mintea; de neînțeles. – Din fr. incompréhensible.

DOOM

incomprehensíbil adj. m., pl. incomprehensíbili; f. incomprehensíbilă, pl. incomprehensíbile
incomprehensibilitate
INCOMPREHENSIBILITÁTE s. f. Lipsă de înțelegere; caracterul a ceea ce este incomprehensibil. – Din fr. incompréhensibilité.

DOOM

incomprehensibilitáte s. f., g.-d. art. incomprehensibilitắții
incomprehensibilitatea
INCOMPREHENSIBILITÁTE s. f. Lipsă de înțelegere; caracterul a ceea ce este incomprehensibil. – Din fr. incompréhensibilité.

DOOM

incomprehensibilitáte s. f., g.-d. art. incomprehensibilitắții
incomprehensibilități
INCOMPREHENSIBILITÁTE s. f. Lipsă de înțelegere; caracterul a ceea ce este incomprehensibil. – Din fr. incompréhensibilité.

DOOM

incomprehensibilitáte s. f., g.-d. art. incomprehensibilitắții
incomprehensibilității
INCOMPREHENSIBILITÁTE s. f. Lipsă de înțelegere; caracterul a ceea ce este incomprehensibil. – Din fr. incompréhensibilité.

DOOM

incomprehensibilitáte s. f., g.-d. art. incomprehensibilitắții
incomprehensibilul
INCOMPREHENSÍBIL, -Ă, incomprehensibili, -e, adj. Care nu este comprehensibil, care nu poate fi înțeles, cuprins cu mintea; de neînțeles. – Din fr. incompréhensible.

DOOM

incomprehensíbil adj. m., pl. incomprehensíbili; f. incomprehensíbilă, pl. incomprehensíbile
incomprehensibilului
INCOMPREHENSÍBIL, -Ă, incomprehensibili, -e, adj. Care nu este comprehensibil, care nu poate fi înțeles, cuprins cu mintea; de neînțeles. – Din fr. incompréhensible.

DOOM

incomprehensíbil adj. m., pl. incomprehensíbili; f. incomprehensíbilă, pl. incomprehensíbile
incomprehensiune
INCOMPREHENSIÚNE s. f. (Livr.) Incapacitate de a înțelege sau de a fi înțeles. [Pr.: -si-u-] – Din fr. incompréhension.
incomprehensiunea
INCOMPREHENSIÚNE s. f. (Livr.) Incapacitate de a înțelege sau de a fi înțeles. [Pr.: -si-u-] – Din fr. incompréhension.
incomprehensiuni
INCOMPREHENSIÚNE s. f. (Livr.) Incapacitate de a înțelege sau de a fi înțeles. [Pr.: -si-u-] – Din fr. incompréhension.
incomprehensiunii
INCOMPREHENSIÚNE s. f. (Livr.) Incapacitate de a înțelege sau de a fi înțeles. [Pr.: -si-u-] – Din fr. incompréhension.
incomprehensiv
INCOMPREHENSÍV, -Ă, incomprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care nu poate înțelege; neînțelegător. – Din fr. incompréhensif.
incomprehensiva
INCOMPREHENSÍV, -Ă, incomprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care nu poate înțelege; neînțelegător. – Din fr. incompréhensif.
incomprehensive
INCOMPREHENSÍV, -Ă, incomprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care nu poate înțelege; neînțelegător. – Din fr. incompréhensif.
incomprehensivei
INCOMPREHENSÍV, -Ă, incomprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care nu poate înțelege; neînțelegător. – Din fr. incompréhensif.
incomprehensivele
INCOMPREHENSÍV, -Ă, incomprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care nu poate înțelege; neînțelegător. – Din fr. incompréhensif.
incomprehensivelor
INCOMPREHENSÍV, -Ă, incomprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care nu poate înțelege; neînțelegător. – Din fr. incompréhensif.
incomprehensivi
INCOMPREHENSÍV, -Ă, incomprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care nu poate înțelege; neînțelegător. – Din fr. incompréhensif.
incomprehensivii
INCOMPREHENSÍV, -Ă, incomprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care nu poate înțelege; neînțelegător. – Din fr. incompréhensif.
incomprehensivilor
INCOMPREHENSÍV, -Ă, incomprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care nu poate înțelege; neînțelegător. – Din fr. incompréhensif.
incomprehensivul
INCOMPREHENSÍV, -Ă, incomprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care nu poate înțelege; neînțelegător. – Din fr. incompréhensif.
incomprehensivului
INCOMPREHENSÍV, -Ă, incomprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care nu poate înțelege; neînțelegător. – Din fr. incompréhensif.
incompresibil
INCOMPRESÍBIL, -Ă, incompresibili, -e, adj. (Fiz.) Care nu este compresibil, care nu se poate comprima sub acțiunea unei presiuni exterioare; necompresibil. – Din fr. incompressible.

DOOM

incompresíbil adj. m., pl. incompresíbili; f. incompresíbilă, pl. incompresíbile
incompresibila
INCOMPRESÍBIL, -Ă, incompresibili, -e, adj. (Fiz.) Care nu este compresibil, care nu se poate comprima sub acțiunea unei presiuni exterioare; necompresibil. – Din fr. incompressible.

DOOM

incompresíbil adj. m., pl. incompresíbili; f. incompresíbilă, pl. incompresíbile
incompresibile
INCOMPRESÍBIL, -Ă, incompresibili, -e, adj. (Fiz.) Care nu este compresibil, care nu se poate comprima sub acțiunea unei presiuni exterioare; necompresibil. – Din fr. incompressible.

DOOM

incompresíbil adj. m., pl. incompresíbili; f. incompresíbilă, pl. incompresíbile
incompresibilei
INCOMPRESÍBIL, -Ă, incompresibili, -e, adj. (Fiz.) Care nu este compresibil, care nu se poate comprima sub acțiunea unei presiuni exterioare; necompresibil. – Din fr. incompressible.

DOOM

incompresíbil adj. m., pl. incompresíbili; f. incompresíbilă, pl. incompresíbile
incompresibilele
INCOMPRESÍBIL, -Ă, incompresibili, -e, adj. (Fiz.) Care nu este compresibil, care nu se poate comprima sub acțiunea unei presiuni exterioare; necompresibil. – Din fr. incompressible.

DOOM

incompresíbil adj. m., pl. incompresíbili; f. incompresíbilă, pl. incompresíbile
incompresibilelor
INCOMPRESÍBIL, -Ă, incompresibili, -e, adj. (Fiz.) Care nu este compresibil, care nu se poate comprima sub acțiunea unei presiuni exterioare; necompresibil. – Din fr. incompressible.

DOOM

incompresíbil adj. m., pl. incompresíbili; f. incompresíbilă, pl. incompresíbile
incompresibili
INCOMPRESÍBIL, -Ă, incompresibili, -e, adj. (Fiz.) Care nu este compresibil, care nu se poate comprima sub acțiunea unei presiuni exterioare; necompresibil. – Din fr. incompressible.

DOOM

incompresíbil adj. m., pl. incompresíbili; f. incompresíbilă, pl. incompresíbile
incompresibilii
INCOMPRESÍBIL, -Ă, incompresibili, -e, adj. (Fiz.) Care nu este compresibil, care nu se poate comprima sub acțiunea unei presiuni exterioare; necompresibil. – Din fr. incompressible.

DOOM

incompresíbil adj. m., pl. incompresíbili; f. incompresíbilă, pl. incompresíbile
incompresibililor
INCOMPRESÍBIL, -Ă, incompresibili, -e, adj. (Fiz.) Care nu este compresibil, care nu se poate comprima sub acțiunea unei presiuni exterioare; necompresibil. – Din fr. incompressible.

DOOM

incompresíbil adj. m., pl. incompresíbili; f. incompresíbilă, pl. incompresíbile
incompresibilitate
INCOMPRESIBILITÁTE s. f. Însușirea unui corp de a fi incompresibil; necompresibilitate. – Din fr. incompressibilité.

DOOM

incompresibilitáte s. f., g.-d. art. incompresibilitắții
incompresibilitatea
INCOMPRESIBILITÁTE s. f. Însușirea unui corp de a fi incompresibil; necompresibilitate. – Din fr. incompressibilité.

DOOM

incompresibilitáte s. f., g.-d. art. incompresibilitắții
incompresibilități
INCOMPRESIBILITÁTE s. f. Însușirea unui corp de a fi incompresibil; necompresibilitate. – Din fr. incompressibilité.

DOOM

incompresibilitáte s. f., g.-d. art. incompresibilitắții
incompresibilității
INCOMPRESIBILITÁTE s. f. Însușirea unui corp de a fi incompresibil; necompresibilitate. – Din fr. incompressibilité.

DOOM

incompresibilitáte s. f., g.-d. art. incompresibilitắții
incompresibilul
INCOMPRESÍBIL, -Ă, incompresibili, -e, adj. (Fiz.) Care nu este compresibil, care nu se poate comprima sub acțiunea unei presiuni exterioare; necompresibil. – Din fr. incompressible.

DOOM

incompresíbil adj. m., pl. incompresíbili; f. incompresíbilă, pl. incompresíbile
incompresibilului
INCOMPRESÍBIL, -Ă, incompresibili, -e, adj. (Fiz.) Care nu este compresibil, care nu se poate comprima sub acțiunea unei presiuni exterioare; necompresibil. – Din fr. incompressible.

DOOM

incompresíbil adj. m., pl. incompresíbili; f. incompresíbilă, pl. incompresíbile
incomunicabil
INCOMUNICÁBIL, -Ă, incomunicabili, -e, adj. 1. Care nu trebuie sau nu poate fi comunicat; intransmisibil. 2. (Rar) Inexprimabil. – Din fr. incommunicable.

DOOM

*incomunicábil adj. m., pl. incomunicábili; f. incomunicábilă, pl. incomunicábile
incomunicabila
INCOMUNICÁBIL, -Ă, incomunicabili, -e, adj. 1. Care nu trebuie sau nu poate fi comunicat; intransmisibil. 2. (Rar) Inexprimabil. – Din fr. incommunicable.

DOOM

*incomunicábil adj. m., pl. incomunicábili; f. incomunicábilă, pl. incomunicábile
incomunicabile
INCOMUNICÁBIL, -Ă, incomunicabili, -e, adj. 1. Care nu trebuie sau nu poate fi comunicat; intransmisibil. 2. (Rar) Inexprimabil. – Din fr. incommunicable.

DOOM

*incomunicábil adj. m., pl. incomunicábili; f. incomunicábilă, pl. incomunicábile
incomunicabilei
INCOMUNICÁBIL, -Ă, incomunicabili, -e, adj. 1. Care nu trebuie sau nu poate fi comunicat; intransmisibil. 2. (Rar) Inexprimabil. – Din fr. incommunicable.

DOOM

*incomunicábil adj. m., pl. incomunicábili; f. incomunicábilă, pl. incomunicábile
incomunicabilele
INCOMUNICÁBIL, -Ă, incomunicabili, -e, adj. 1. Care nu trebuie sau nu poate fi comunicat; intransmisibil. 2. (Rar) Inexprimabil. – Din fr. incommunicable.

DOOM

*incomunicábil adj. m., pl. incomunicábili; f. incomunicábilă, pl. incomunicábile
incomunicabilelor
INCOMUNICÁBIL, -Ă, incomunicabili, -e, adj. 1. Care nu trebuie sau nu poate fi comunicat; intransmisibil. 2. (Rar) Inexprimabil. – Din fr. incommunicable.

DOOM

*incomunicábil adj. m., pl. incomunicábili; f. incomunicábilă, pl. incomunicábile
incomunicabili
INCOMUNICÁBIL, -Ă, incomunicabili, -e, adj. 1. Care nu trebuie sau nu poate fi comunicat; intransmisibil. 2. (Rar) Inexprimabil. – Din fr. incommunicable.

DOOM

*incomunicábil adj. m., pl. incomunicábili; f. incomunicábilă, pl. incomunicábile
incomunicabilii
INCOMUNICÁBIL, -Ă, incomunicabili, -e, adj. 1. Care nu trebuie sau nu poate fi comunicat; intransmisibil. 2. (Rar) Inexprimabil. – Din fr. incommunicable.

DOOM

*incomunicábil adj. m., pl. incomunicábili; f. incomunicábilă, pl. incomunicábile
incomunicabililor
INCOMUNICÁBIL, -Ă, incomunicabili, -e, adj. 1. Care nu trebuie sau nu poate fi comunicat; intransmisibil. 2. (Rar) Inexprimabil. – Din fr. incommunicable.

DOOM

*incomunicábil adj. m., pl. incomunicábili; f. incomunicábilă, pl. incomunicábile
incomunicabilitate
INCOMUNICABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea de a fi incomunicabil. – Din fr. incommunicabilité.
incomunicabilitatea
INCOMUNICABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea de a fi incomunicabil. – Din fr. incommunicabilité.
incomunicabilități
INCOMUNICABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea de a fi incomunicabil. – Din fr. incommunicabilité.
incomunicabilității
INCOMUNICABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea de a fi incomunicabil. – Din fr. incommunicabilité.
incomunicabilul
INCOMUNICÁBIL, -Ă, incomunicabili, -e, adj. 1. Care nu trebuie sau nu poate fi comunicat; intransmisibil. 2. (Rar) Inexprimabil. – Din fr. incommunicable.

DOOM

*incomunicábil adj. m., pl. incomunicábili; f. incomunicábilă, pl. incomunicábile
incomunicabilului
INCOMUNICÁBIL, -Ă, incomunicabili, -e, adj. 1. Care nu trebuie sau nu poate fi comunicat; intransmisibil. 2. (Rar) Inexprimabil. – Din fr. incommunicable.

DOOM

*incomunicábil adj. m., pl. incomunicábili; f. incomunicábilă, pl. incomunicábile
incomutabil
INCOMUTÁBIL, -Ă, incomutabili, -e, adj. (Mat.) Care nu poate fi comutat. – Din fr. incommutable.

DOOM

incomutábil adj. m., pl. incomutábili; f. incomutábilă, pl. incomutábile
incomutabila
INCOMUTÁBIL, -Ă, incomutabili, -e, adj. (Mat.) Care nu poate fi comutat. – Din fr. incommutable.

DOOM

incomutábil adj. m., pl. incomutábili; f. incomutábilă, pl. incomutábile
incomutabile
INCOMUTÁBIL, -Ă, incomutabili, -e, adj. (Mat.) Care nu poate fi comutat. – Din fr. incommutable.

DOOM

incomutábil adj. m., pl. incomutábili; f. incomutábilă, pl. incomutábile
incomutabilei
INCOMUTÁBIL, -Ă, incomutabili, -e, adj. (Mat.) Care nu poate fi comutat. – Din fr. incommutable.

DOOM

incomutábil adj. m., pl. incomutábili; f. incomutábilă, pl. incomutábile
incomutabilele
INCOMUTÁBIL, -Ă, incomutabili, -e, adj. (Mat.) Care nu poate fi comutat. – Din fr. incommutable.

DOOM

incomutábil adj. m., pl. incomutábili; f. incomutábilă, pl. incomutábile
incomutabilelor
INCOMUTÁBIL, -Ă, incomutabili, -e, adj. (Mat.) Care nu poate fi comutat. – Din fr. incommutable.

DOOM

incomutábil adj. m., pl. incomutábili; f. incomutábilă, pl. incomutábile
incomutabili
INCOMUTÁBIL, -Ă, incomutabili, -e, adj. (Mat.) Care nu poate fi comutat. – Din fr. incommutable.

DOOM

incomutábil adj. m., pl. incomutábili; f. incomutábilă, pl. incomutábile
incomutabilii
INCOMUTÁBIL, -Ă, incomutabili, -e, adj. (Mat.) Care nu poate fi comutat. – Din fr. incommutable.

DOOM

incomutábil adj. m., pl. incomutábili; f. incomutábilă, pl. incomutábile
incomutabililor
INCOMUTÁBIL, -Ă, incomutabili, -e, adj. (Mat.) Care nu poate fi comutat. – Din fr. incommutable.

DOOM

incomutábil adj. m., pl. incomutábili; f. incomutábilă, pl. incomutábile
incomutabilitate
INCOMUTABILITÁTE s. f. (Mat.) Însușirea de a fi incomutabil. – Din fr. incommutabilité.
incomutabilitatea
INCOMUTABILITÁTE s. f. (Mat.) Însușirea de a fi incomutabil. – Din fr. incommutabilité.
incomutabilități
INCOMUTABILITÁTE s. f. (Mat.) Însușirea de a fi incomutabil. – Din fr. incommutabilité.
incomutabilității
INCOMUTABILITÁTE s. f. (Mat.) Însușirea de a fi incomutabil. – Din fr. incommutabilité.
incomutabilul
INCOMUTÁBIL, -Ă, incomutabili, -e, adj. (Mat.) Care nu poate fi comutat. – Din fr. incommutable.

DOOM

incomutábil adj. m., pl. incomutábili; f. incomutábilă, pl. incomutábile
incomutabilului
INCOMUTÁBIL, -Ă, incomutabili, -e, adj. (Mat.) Care nu poate fi comutat. – Din fr. incommutable.

DOOM

incomutábil adj. m., pl. incomutábili; f. incomutábilă, pl. incomutábile
inconceptibil
INCONCEPTÍBIL, -Ă, inconceptibili, -e, adj. (Livr.) Care este de neconceput; imposibil. – Din it. inconcettibile.
inconciliabil
INCONCILIÁBIL, -Ă, inconciliabili, -e, adj. (Despre idei, concepții etc.) Care nu poate fi conciliat; de neîmpăcat, neconciliabil. [Pr.: -li-a-] – Din fr. inconciliable.

DOOM

inconciliábil (-li-a-) adj. m., pl. inconciliábili; f. inconciliábilă, pl. inconciliábile
inconciliabila
INCONCILIÁBIL, -Ă, inconciliabili, -e, adj. (Despre idei, concepții etc.) Care nu poate fi conciliat; de neîmpăcat, neconciliabil. [Pr.: -li-a-] – Din fr. inconciliable.

DOOM

inconciliábil (-li-a-) adj. m., pl. inconciliábili; f. inconciliábilă, pl. inconciliábile
inconciliabile
INCONCILIÁBIL, -Ă, inconciliabili, -e, adj. (Despre idei, concepții etc.) Care nu poate fi conciliat; de neîmpăcat, neconciliabil. [Pr.: -li-a-] – Din fr. inconciliable.

DOOM

inconciliábil (-li-a-) adj. m., pl. inconciliábili; f. inconciliábilă, pl. inconciliábile
inconciliabilei
INCONCILIÁBIL, -Ă, inconciliabili, -e, adj. (Despre idei, concepții etc.) Care nu poate fi conciliat; de neîmpăcat, neconciliabil. [Pr.: -li-a-] – Din fr. inconciliable.

DOOM

inconciliábil (-li-a-) adj. m., pl. inconciliábili; f. inconciliábilă, pl. inconciliábile
inconciliabilele
INCONCILIÁBIL, -Ă, inconciliabili, -e, adj. (Despre idei, concepții etc.) Care nu poate fi conciliat; de neîmpăcat, neconciliabil. [Pr.: -li-a-] – Din fr. inconciliable.

DOOM

inconciliábil (-li-a-) adj. m., pl. inconciliábili; f. inconciliábilă, pl. inconciliábile
inconciliabilelor
INCONCILIÁBIL, -Ă, inconciliabili, -e, adj. (Despre idei, concepții etc.) Care nu poate fi conciliat; de neîmpăcat, neconciliabil. [Pr.: -li-a-] – Din fr. inconciliable.

DOOM

inconciliábil (-li-a-) adj. m., pl. inconciliábili; f. inconciliábilă, pl. inconciliábile
inconciliabili
INCONCILIÁBIL, -Ă, inconciliabili, -e, adj. (Despre idei, concepții etc.) Care nu poate fi conciliat; de neîmpăcat, neconciliabil. [Pr.: -li-a-] – Din fr. inconciliable.

DOOM

inconciliábil (-li-a-) adj. m., pl. inconciliábili; f. inconciliábilă, pl. inconciliábile
inconciliabilii
INCONCILIÁBIL, -Ă, inconciliabili, -e, adj. (Despre idei, concepții etc.) Care nu poate fi conciliat; de neîmpăcat, neconciliabil. [Pr.: -li-a-] – Din fr. inconciliable.

DOOM

inconciliábil (-li-a-) adj. m., pl. inconciliábili; f. inconciliábilă, pl. inconciliábile
inconciliabililor
INCONCILIÁBIL, -Ă, inconciliabili, -e, adj. (Despre idei, concepții etc.) Care nu poate fi conciliat; de neîmpăcat, neconciliabil. [Pr.: -li-a-] – Din fr. inconciliable.

DOOM

inconciliábil (-li-a-) adj. m., pl. inconciliábili; f. inconciliábilă, pl. inconciliábile
inconciliabilul
INCONCILIÁBIL, -Ă, inconciliabili, -e, adj. (Despre idei, concepții etc.) Care nu poate fi conciliat; de neîmpăcat, neconciliabil. [Pr.: -li-a-] – Din fr. inconciliable.

DOOM

inconciliábil (-li-a-) adj. m., pl. inconciliábili; f. inconciliábilă, pl. inconciliábile
inconciliabilului
INCONCILIÁBIL, -Ă, inconciliabili, -e, adj. (Despre idei, concepții etc.) Care nu poate fi conciliat; de neîmpăcat, neconciliabil. [Pr.: -li-a-] – Din fr. inconciliable.

DOOM

inconciliábil (-li-a-) adj. m., pl. inconciliábili; f. inconciliábilă, pl. inconciliábile
inconel
INCONÉL s. m. Aliaj pe bază de nichel, rezistent la temperaturi înalte și coroziune, folosit în construcția reactoarelor nucleare, la motoarele rachetelor etc. – Din fr., engl. Inconel.
inconelul
INCONÉL s. m. Aliaj pe bază de nichel, rezistent la temperaturi înalte și coroziune, folosit în construcția reactoarelor nucleare, la motoarele rachetelor etc. – Din fr., engl. Inconel.
inconelului
INCONÉL s. m. Aliaj pe bază de nichel, rezistent la temperaturi înalte și coroziune, folosit în construcția reactoarelor nucleare, la motoarele rachetelor etc. – Din fr., engl. Inconel.
inconformism
INCONFORMÍSM s. n. (Rar) Nonconformism. – In1- + conformism.
inconformismul
INCONFORMÍSM s. n. (Rar) Nonconformism. – In1- + conformism.
inconformismului
INCONFORMÍSM s. n. (Rar) Nonconformism. – In1- + conformism.
inconfort
INCONFÓRT s. n. Lipsă de confort. – Din fr. inconfort.

DOOM

*inconfórt s. n.
inconfortabil
INCONFORTÁBIL, -Ă, inconfortabili, -e, adj. Neconfortabil. – Din fr. inconfortable.

DOOM

inconfortábil adj. m., pl. inconfortábili; f. inconfortábilă, pl. inconfortábile
inconfortabila
INCONFORTÁBIL, -Ă, inconfortabili, -e, adj. Neconfortabil. – Din fr. inconfortable.

DOOM

inconfortábil adj. m., pl. inconfortábili; f. inconfortábilă, pl. inconfortábile
inconfortabile
INCONFORTÁBIL, -Ă, inconfortabili, -e, adj. Neconfortabil. – Din fr. inconfortable.

DOOM

inconfortábil adj. m., pl. inconfortábili; f. inconfortábilă, pl. inconfortábile
inconfortabilei
INCONFORTÁBIL, -Ă, inconfortabili, -e, adj. Neconfortabil. – Din fr. inconfortable.

DOOM

inconfortábil adj. m., pl. inconfortábili; f. inconfortábilă, pl. inconfortábile
inconfortabilele
INCONFORTÁBIL, -Ă, inconfortabili, -e, adj. Neconfortabil. – Din fr. inconfortable.

DOOM

inconfortábil adj. m., pl. inconfortábili; f. inconfortábilă, pl. inconfortábile
inconfortabilelor
INCONFORTÁBIL, -Ă, inconfortabili, -e, adj. Neconfortabil. – Din fr. inconfortable.

DOOM

inconfortábil adj. m., pl. inconfortábili; f. inconfortábilă, pl. inconfortábile
inconfortabili
INCONFORTÁBIL, -Ă, inconfortabili, -e, adj. Neconfortabil. – Din fr. inconfortable.

DOOM

inconfortábil adj. m., pl. inconfortábili; f. inconfortábilă, pl. inconfortábile
inconfortabilii
INCONFORTÁBIL, -Ă, inconfortabili, -e, adj. Neconfortabil. – Din fr. inconfortable.

DOOM

inconfortábil adj. m., pl. inconfortábili; f. inconfortábilă, pl. inconfortábile
inconfortabililor
INCONFORTÁBIL, -Ă, inconfortabili, -e, adj. Neconfortabil. – Din fr. inconfortable.

DOOM

inconfortábil adj. m., pl. inconfortábili; f. inconfortábilă, pl. inconfortábile
inconfortabilul
INCONFORTÁBIL, -Ă, inconfortabili, -e, adj. Neconfortabil. – Din fr. inconfortable.

DOOM

inconfortábil adj. m., pl. inconfortábili; f. inconfortábilă, pl. inconfortábile
inconfortabilului
INCONFORTÁBIL, -Ă, inconfortabili, -e, adj. Neconfortabil. – Din fr. inconfortable.

DOOM

inconfortábil adj. m., pl. inconfortábili; f. inconfortábilă, pl. inconfortábile
inconfortul
INCONFÓRT s. n. Lipsă de confort. – Din fr. inconfort.

DOOM

*inconfórt s. n.
inconfortului
INCONFÓRT s. n. Lipsă de confort. – Din fr. inconfort.

DOOM

*inconfórt s. n.
inconfundabil
INCONFUNDÁBIL, -Ă, inconfundabili, -e, adj. Care este bine individualizat, care nu poate fi confundat, de neconfundat. – In1- + confundabil.

DOOM

*inconfundábil adj. m., pl. inconfundábili; f. inconfundábilă, pl. inconfundábile
inconfundabila
INCONFUNDÁBIL, -Ă, inconfundabili, -e, adj. Care este bine individualizat, care nu poate fi confundat, de neconfundat. – In1- + confundabil.

DOOM

*inconfundábil adj. m., pl. inconfundábili; f. inconfundábilă, pl. inconfundábile
inconfundabile
INCONFUNDÁBIL, -Ă, inconfundabili, -e, adj. Care este bine individualizat, care nu poate fi confundat, de neconfundat. – In1- + confundabil.

DOOM

*inconfundábil adj. m., pl. inconfundábili; f. inconfundábilă, pl. inconfundábile
inconfundabilei
INCONFUNDÁBIL, -Ă, inconfundabili, -e, adj. Care este bine individualizat, care nu poate fi confundat, de neconfundat. – In1- + confundabil.

DOOM

*inconfundábil adj. m., pl. inconfundábili; f. inconfundábilă, pl. inconfundábile
inconfundabilele
INCONFUNDÁBIL, -Ă, inconfundabili, -e, adj. Care este bine individualizat, care nu poate fi confundat, de neconfundat. – In1- + confundabil.

DOOM

*inconfundábil adj. m., pl. inconfundábili; f. inconfundábilă, pl. inconfundábile
inconfundabilelor
INCONFUNDÁBIL, -Ă, inconfundabili, -e, adj. Care este bine individualizat, care nu poate fi confundat, de neconfundat. – In1- + confundabil.

DOOM

*inconfundábil adj. m., pl. inconfundábili; f. inconfundábilă, pl. inconfundábile
inconfundabili
INCONFUNDÁBIL, -Ă, inconfundabili, -e, adj. Care este bine individualizat, care nu poate fi confundat, de neconfundat. – In1- + confundabil.

DOOM

*inconfundábil adj. m., pl. inconfundábili; f. inconfundábilă, pl. inconfundábile
inconfundabilii
INCONFUNDÁBIL, -Ă, inconfundabili, -e, adj. Care este bine individualizat, care nu poate fi confundat, de neconfundat. – In1- + confundabil.

DOOM

*inconfundábil adj. m., pl. inconfundábili; f. inconfundábilă, pl. inconfundábile
inconfundabililor
INCONFUNDÁBIL, -Ă, inconfundabili, -e, adj. Care este bine individualizat, care nu poate fi confundat, de neconfundat. – In1- + confundabil.

DOOM

*inconfundábil adj. m., pl. inconfundábili; f. inconfundábilă, pl. inconfundábile
inconfundabilul
INCONFUNDÁBIL, -Ă, inconfundabili, -e, adj. Care este bine individualizat, care nu poate fi confundat, de neconfundat. – In1- + confundabil.

DOOM

*inconfundábil adj. m., pl. inconfundábili; f. inconfundábilă, pl. inconfundábile
inconfundabilului
INCONFUNDÁBIL, -Ă, inconfundabili, -e, adj. Care este bine individualizat, care nu poate fi confundat, de neconfundat. – In1- + confundabil.

DOOM

*inconfundábil adj. m., pl. inconfundábili; f. inconfundábilă, pl. inconfundábile
incongelabil
INCONGELÁBIL, -Ă, incongelabili, -e, adj. Care nu poate fi congelat, care nu îngheață. – Din fr. incongelable.

DOOM

incongelábil adj. m., pl. incongelábili; f. incongelábilă, pl. incongelábile
incongelabila
INCONGELÁBIL, -Ă, incongelabili, -e, adj. Care nu poate fi congelat, care nu îngheață. – Din fr. incongelable.

DOOM

incongelábil adj. m., pl. incongelábili; f. incongelábilă, pl. incongelábile
incongelabile
INCONGELÁBIL, -Ă, incongelabili, -e, adj. Care nu poate fi congelat, care nu îngheață. – Din fr. incongelable.

DOOM

incongelábil adj. m., pl. incongelábili; f. incongelábilă, pl. incongelábile
incongelabilei
INCONGELÁBIL, -Ă, incongelabili, -e, adj. Care nu poate fi congelat, care nu îngheață. – Din fr. incongelable.

DOOM

incongelábil adj. m., pl. incongelábili; f. incongelábilă, pl. incongelábile
incongelabilele
INCONGELÁBIL, -Ă, incongelabili, -e, adj. Care nu poate fi congelat, care nu îngheață. – Din fr. incongelable.

DOOM

incongelábil adj. m., pl. incongelábili; f. incongelábilă, pl. incongelábile
incongelabilelor
INCONGELÁBIL, -Ă, incongelabili, -e, adj. Care nu poate fi congelat, care nu îngheață. – Din fr. incongelable.

DOOM

incongelábil adj. m., pl. incongelábili; f. incongelábilă, pl. incongelábile
incongelabili
INCONGELÁBIL, -Ă, incongelabili, -e, adj. Care nu poate fi congelat, care nu îngheață. – Din fr. incongelable.

DOOM

incongelábil adj. m., pl. incongelábili; f. incongelábilă, pl. incongelábile
incongelabilii
INCONGELÁBIL, -Ă, incongelabili, -e, adj. Care nu poate fi congelat, care nu îngheață. – Din fr. incongelable.

DOOM

incongelábil adj. m., pl. incongelábili; f. incongelábilă, pl. incongelábile
incongelabililor
INCONGELÁBIL, -Ă, incongelabili, -e, adj. Care nu poate fi congelat, care nu îngheață. – Din fr. incongelable.

DOOM

incongelábil adj. m., pl. incongelábili; f. incongelábilă, pl. incongelábile
incongelabilul
INCONGELÁBIL, -Ă, incongelabili, -e, adj. Care nu poate fi congelat, care nu îngheață. – Din fr. incongelable.

DOOM

incongelábil adj. m., pl. incongelábili; f. incongelábilă, pl. incongelábile
incongelabilului
INCONGELÁBIL, -Ă, incongelabili, -e, adj. Care nu poate fi congelat, care nu îngheață. – Din fr. incongelable.

DOOM

incongelábil adj. m., pl. incongelábili; f. incongelábilă, pl. incongelábile
incongruent
INCONGRUÉNT, -Ă, incongruenți, -te, adj. Care nu este congruent, care nu se potrivește, care nu este în concordanță cu ceva; nepotrivit, neconcordant. [Pr.: -gru-ent] – Din lat. incongruens, -ntis, it. incongruente.

DOOM

incongruént (-gru-ent) adj. m., pl. incongruénți; f. incongruéntă, pl. incongruénte
incongruenta
INCONGRUÉNT, -Ă, incongruenți, -te, adj. Care nu este congruent, care nu se potrivește, care nu este în concordanță cu ceva; nepotrivit, neconcordant. [Pr.: -gru-ent] – Din lat. incongruens, -ntis, it. incongruente.

DOOM

incongruént (-gru-ent) adj. m., pl. incongruénți; f. incongruéntă, pl. incongruénte
incongruente
INCONGRUÉNT, -Ă, incongruenți, -te, adj. Care nu este congruent, care nu se potrivește, care nu este în concordanță cu ceva; nepotrivit, neconcordant. [Pr.: -gru-ent] – Din lat. incongruens, -ntis, it. incongruente.

DOOM

incongruént (-gru-ent) adj. m., pl. incongruénți; f. incongruéntă, pl. incongruénte
incongruentei
INCONGRUÉNT, -Ă, incongruenți, -te, adj. Care nu este congruent, care nu se potrivește, care nu este în concordanță cu ceva; nepotrivit, neconcordant. [Pr.: -gru-ent] – Din lat. incongruens, -ntis, it. incongruente.

DOOM

incongruént (-gru-ent) adj. m., pl. incongruénți; f. incongruéntă, pl. incongruénte
incongruentele
INCONGRUÉNT, -Ă, incongruenți, -te, adj. Care nu este congruent, care nu se potrivește, care nu este în concordanță cu ceva; nepotrivit, neconcordant. [Pr.: -gru-ent] – Din lat. incongruens, -ntis, it. incongruente.

DOOM

incongruént (-gru-ent) adj. m., pl. incongruénți; f. incongruéntă, pl. incongruénte
incongruentelor
INCONGRUÉNT, -Ă, incongruenți, -te, adj. Care nu este congruent, care nu se potrivește, care nu este în concordanță cu ceva; nepotrivit, neconcordant. [Pr.: -gru-ent] – Din lat. incongruens, -ntis, it. incongruente.

DOOM

incongruént (-gru-ent) adj. m., pl. incongruénți; f. incongruéntă, pl. incongruénte
incongruentul
INCONGRUÉNT, -Ă, incongruenți, -te, adj. Care nu este congruent, care nu se potrivește, care nu este în concordanță cu ceva; nepotrivit, neconcordant. [Pr.: -gru-ent] – Din lat. incongruens, -ntis, it. incongruente.

DOOM

incongruént (-gru-ent) adj. m., pl. incongruénți; f. incongruéntă, pl. incongruénte
incongruentului
INCONGRUÉNT, -Ă, incongruenți, -te, adj. Care nu este congruent, care nu se potrivește, care nu este în concordanță cu ceva; nepotrivit, neconcordant. [Pr.: -gru-ent] – Din lat. incongruens, -ntis, it. incongruente.

DOOM

incongruént (-gru-ent) adj. m., pl. incongruénți; f. incongruéntă, pl. incongruénte
incongruența
INCONGRUÉNȚĂ, incongruențe, s. f. Faptul de a fi incongruent; nepotrivire, neconcordanță, dezacord. [Pr.: -gru-en-] – Din it. incongruenza, lat. incongruentia.

DOOM

incongruénță (-gru-en-) s. f., g.-d. art. incongruénței; pl. incongruénțe
incongruențe
INCONGRUÉNȚĂ, incongruențe, s. f. Faptul de a fi incongruent; nepotrivire, neconcordanță, dezacord. [Pr.: -gru-en-] – Din it. incongruenza, lat. incongruentia.

DOOM

incongruénță (-gru-en-) s. f., g.-d. art. incongruénței; pl. incongruénțe
incongruenței
INCONGRUÉNȚĂ, incongruențe, s. f. Faptul de a fi incongruent; nepotrivire, neconcordanță, dezacord. [Pr.: -gru-en-] – Din it. incongruenza, lat. incongruentia.

DOOM

incongruénță (-gru-en-) s. f., g.-d. art. incongruénței; pl. incongruénțe
incongruențele
INCONGRUÉNȚĂ, incongruențe, s. f. Faptul de a fi incongruent; nepotrivire, neconcordanță, dezacord. [Pr.: -gru-en-] – Din it. incongruenza, lat. incongruentia.

DOOM

incongruénță (-gru-en-) s. f., g.-d. art. incongruénței; pl. incongruénțe
incongruențelor
INCONGRUÉNȚĂ, incongruențe, s. f. Faptul de a fi incongruent; nepotrivire, neconcordanță, dezacord. [Pr.: -gru-en-] – Din it. incongruenza, lat. incongruentia.

DOOM

incongruénță (-gru-en-) s. f., g.-d. art. incongruénței; pl. incongruénțe
incongruenți
INCONGRUÉNT, -Ă, incongruenți, -te, adj. Care nu este congruent, care nu se potrivește, care nu este în concordanță cu ceva; nepotrivit, neconcordant. [Pr.: -gru-ent] – Din lat. incongruens, -ntis, it. incongruente.

DOOM

incongruént (-gru-ent) adj. m., pl. incongruénți; f. incongruéntă, pl. incongruénte
incongruenții
INCONGRUÉNT, -Ă, incongruenți, -te, adj. Care nu este congruent, care nu se potrivește, care nu este în concordanță cu ceva; nepotrivit, neconcordant. [Pr.: -gru-ent] – Din lat. incongruens, -ntis, it. incongruente.

DOOM

incongruént (-gru-ent) adj. m., pl. incongruénți; f. incongruéntă, pl. incongruénte
incongruenților
INCONGRUÉNT, -Ă, incongruenți, -te, adj. Care nu este congruent, care nu se potrivește, care nu este în concordanță cu ceva; nepotrivit, neconcordant. [Pr.: -gru-ent] – Din lat. incongruens, -ntis, it. incongruente.

DOOM

incongruént (-gru-ent) adj. m., pl. incongruénți; f. incongruéntă, pl. incongruénte
inconsciu
INCÓNSCIU, -IE adj. (Italienism) Inconștient. [Pron. -sciu. / < it. inconscio].
inconsecvent
INCONSECVÉNT, -Ă, inconsecvenți, -te, adj. Lipsit de consecvență, care își schimbă ideile, concepțiile etc.; schimbător, instabil, inconstant, nestatornic, neconsecvent. – Din fr. inconséquent, lat. inconsequens, -ntis.

DOOM

inconsecvént adj. m., pl. inconsecvénți; f. inconsecvéntă, pl. inconsecvénte
inconsecventa
INCONSECVÉNT, -Ă, inconsecvenți, -te, adj. Lipsit de consecvență, care își schimbă ideile, concepțiile etc.; schimbător, instabil, inconstant, nestatornic, neconsecvent. – Din fr. inconséquent, lat. inconsequens, -ntis.

DOOM

inconsecvént adj. m., pl. inconsecvénți; f. inconsecvéntă, pl. inconsecvénte
inconsecvente
INCONSECVÉNT, -Ă, inconsecvenți, -te, adj. Lipsit de consecvență, care își schimbă ideile, concepțiile etc.; schimbător, instabil, inconstant, nestatornic, neconsecvent. – Din fr. inconséquent, lat. inconsequens, -ntis.

DOOM

inconsecvént adj. m., pl. inconsecvénți; f. inconsecvéntă, pl. inconsecvénte
inconsecventei
INCONSECVÉNT, -Ă, inconsecvenți, -te, adj. Lipsit de consecvență, care își schimbă ideile, concepțiile etc.; schimbător, instabil, inconstant, nestatornic, neconsecvent. – Din fr. inconséquent, lat. inconsequens, -ntis.

DOOM

inconsecvént adj. m., pl. inconsecvénți; f. inconsecvéntă, pl. inconsecvénte
inconsecventele
INCONSECVÉNT, -Ă, inconsecvenți, -te, adj. Lipsit de consecvență, care își schimbă ideile, concepțiile etc.; schimbător, instabil, inconstant, nestatornic, neconsecvent. – Din fr. inconséquent, lat. inconsequens, -ntis.

DOOM

inconsecvént adj. m., pl. inconsecvénți; f. inconsecvéntă, pl. inconsecvénte
inconsecventelor
INCONSECVÉNT, -Ă, inconsecvenți, -te, adj. Lipsit de consecvență, care își schimbă ideile, concepțiile etc.; schimbător, instabil, inconstant, nestatornic, neconsecvent. – Din fr. inconséquent, lat. inconsequens, -ntis.

DOOM

inconsecvént adj. m., pl. inconsecvénți; f. inconsecvéntă, pl. inconsecvénte
inconsecventul
INCONSECVÉNT, -Ă, inconsecvenți, -te, adj. Lipsit de consecvență, care își schimbă ideile, concepțiile etc.; schimbător, instabil, inconstant, nestatornic, neconsecvent. – Din fr. inconséquent, lat. inconsequens, -ntis.

DOOM

inconsecvént adj. m., pl. inconsecvénți; f. inconsecvéntă, pl. inconsecvénte
inconsecventului
INCONSECVÉNT, -Ă, inconsecvenți, -te, adj. Lipsit de consecvență, care își schimbă ideile, concepțiile etc.; schimbător, instabil, inconstant, nestatornic, neconsecvent. – Din fr. inconséquent, lat. inconsequens, -ntis.

DOOM

inconsecvént adj. m., pl. inconsecvénți; f. inconsecvéntă, pl. inconsecvénte
inconsecvența
INCONSECVÉNȚĂ, inconsecvențe, s. f. Lipsă de consecvență în idei sau în acțiuni; neconsecvență, instabilitate, inconstanță. – Din fr. inconséquence, lat. inconsequentia.

DOOM

inconsecvénță s. f., g.-d. art. inconsecvénței; pl. inconsecvénțe
inconsecvențe
INCONSECVÉNȚĂ, inconsecvențe, s. f. Lipsă de consecvență în idei sau în acțiuni; neconsecvență, instabilitate, inconstanță. – Din fr. inconséquence, lat. inconsequentia.

DOOM

inconsecvénță s. f., g.-d. art. inconsecvénței; pl. inconsecvénțe
inconsecvenței
INCONSECVÉNȚĂ, inconsecvențe, s. f. Lipsă de consecvență în idei sau în acțiuni; neconsecvență, instabilitate, inconstanță. – Din fr. inconséquence, lat. inconsequentia.

DOOM

inconsecvénță s. f., g.-d. art. inconsecvénței; pl. inconsecvénțe
inconsecvențele
INCONSECVÉNȚĂ, inconsecvențe, s. f. Lipsă de consecvență în idei sau în acțiuni; neconsecvență, instabilitate, inconstanță. – Din fr. inconséquence, lat. inconsequentia.

DOOM

inconsecvénță s. f., g.-d. art. inconsecvénței; pl. inconsecvénțe
inconsecvențelor
INCONSECVÉNȚĂ, inconsecvențe, s. f. Lipsă de consecvență în idei sau în acțiuni; neconsecvență, instabilitate, inconstanță. – Din fr. inconséquence, lat. inconsequentia.

DOOM

inconsecvénță s. f., g.-d. art. inconsecvénței; pl. inconsecvénțe
inconsecvenți
INCONSECVÉNT, -Ă, inconsecvenți, -te, adj. Lipsit de consecvență, care își schimbă ideile, concepțiile etc.; schimbător, instabil, inconstant, nestatornic, neconsecvent. – Din fr. inconséquent, lat. inconsequens, -ntis.

DOOM

inconsecvént adj. m., pl. inconsecvénți; f. inconsecvéntă, pl. inconsecvénte
inconsecvenții
INCONSECVÉNT, -Ă, inconsecvenți, -te, adj. Lipsit de consecvență, care își schimbă ideile, concepțiile etc.; schimbător, instabil, inconstant, nestatornic, neconsecvent. – Din fr. inconséquent, lat. inconsequens, -ntis.

DOOM

inconsecvént adj. m., pl. inconsecvénți; f. inconsecvéntă, pl. inconsecvénte
inconsecvenților
INCONSECVÉNT, -Ă, inconsecvenți, -te, adj. Lipsit de consecvență, care își schimbă ideile, concepțiile etc.; schimbător, instabil, inconstant, nestatornic, neconsecvent. – Din fr. inconséquent, lat. inconsequens, -ntis.

DOOM

inconsecvént adj. m., pl. inconsecvénți; f. inconsecvéntă, pl. inconsecvénte
inconsistent
INCONSISTÉNT, -Ă, inconsistenți, -te, adj. Care este lipsit de consistență, de soliditate; neconsistent; fără tărie; slab, moale. – Din fr. inconsistant.

DOOM

inconsistént adj. m., pl. inconsisténți; f. inconsisténtă, pl. inconsisténte
inconsistenta
INCONSISTÉNT, -Ă, inconsistenți, -te, adj. Care este lipsit de consistență, de soliditate; neconsistent; fără tărie; slab, moale. – Din fr. inconsistant.

DOOM

inconsistént adj. m., pl. inconsisténți; f. inconsisténtă, pl. inconsisténte
inconsistente
INCONSISTÉNT, -Ă, inconsistenți, -te, adj. Care este lipsit de consistență, de soliditate; neconsistent; fără tărie; slab, moale. – Din fr. inconsistant.

DOOM

inconsistént adj. m., pl. inconsisténți; f. inconsisténtă, pl. inconsisténte
inconsistentei
INCONSISTÉNT, -Ă, inconsistenți, -te, adj. Care este lipsit de consistență, de soliditate; neconsistent; fără tărie; slab, moale. – Din fr. inconsistant.

DOOM

inconsistént adj. m., pl. inconsisténți; f. inconsisténtă, pl. inconsisténte
inconsistentele
INCONSISTÉNT, -Ă, inconsistenți, -te, adj. Care este lipsit de consistență, de soliditate; neconsistent; fără tărie; slab, moale. – Din fr. inconsistant.

DOOM

inconsistént adj. m., pl. inconsisténți; f. inconsisténtă, pl. inconsisténte
inconsistentelor
INCONSISTÉNT, -Ă, inconsistenți, -te, adj. Care este lipsit de consistență, de soliditate; neconsistent; fără tărie; slab, moale. – Din fr. inconsistant.

DOOM

inconsistént adj. m., pl. inconsisténți; f. inconsisténtă, pl. inconsisténte
inconsistentul
INCONSISTÉNT, -Ă, inconsistenți, -te, adj. Care este lipsit de consistență, de soliditate; neconsistent; fără tărie; slab, moale. – Din fr. inconsistant.

DOOM

inconsistént adj. m., pl. inconsisténți; f. inconsisténtă, pl. inconsisténte
inconsistentului
INCONSISTÉNT, -Ă, inconsistenți, -te, adj. Care este lipsit de consistență, de soliditate; neconsistent; fără tărie; slab, moale. – Din fr. inconsistant.

DOOM

inconsistént adj. m., pl. inconsisténți; f. inconsisténtă, pl. inconsisténte
inconsistenți
INCONSISTÉNT, -Ă, inconsistenți, -te, adj. Care este lipsit de consistență, de soliditate; neconsistent; fără tărie; slab, moale. – Din fr. inconsistant.

DOOM

inconsistént adj. m., pl. inconsisténți; f. inconsisténtă, pl. inconsisténte
inconsistenții
INCONSISTÉNT, -Ă, inconsistenți, -te, adj. Care este lipsit de consistență, de soliditate; neconsistent; fără tărie; slab, moale. – Din fr. inconsistant.

DOOM

inconsistént adj. m., pl. inconsisténți; f. inconsisténtă, pl. inconsisténte
inconsistenților
INCONSISTÉNT, -Ă, inconsistenți, -te, adj. Care este lipsit de consistență, de soliditate; neconsistent; fără tărie; slab, moale. – Din fr. inconsistant.

DOOM

inconsistént adj. m., pl. inconsisténți; f. inconsisténtă, pl. inconsisténte
inconsistență
INCONSISTÉNȚĂ s. f. 1. Lipsă de consistență, de soliditate. 2. (Log.) Caracteristică a unei mulțimi de enunțuri care implică logic o contradicție sau are consecințe contradictorii. – Din fr. inconsistance.

DOOM

inconsisténță s. f., g.-d. art. inconsisténței
inconsolabil
INCONSOLÁBIL, -Ă, inconsolabili, -e, adj. Care nu poate fi consolat; nemângâiat, neconsolabil, neconsolat. – Din fr. inconsolable, lat. inconsolabilis.

DOOM

inconsolábil adj. m., pl. inconsolábili; f. inconsolábilă, pl. inconsolábile
inconsolabila
INCONSOLÁBIL, -Ă, inconsolabili, -e, adj. Care nu poate fi consolat; nemângâiat, neconsolabil, neconsolat. – Din fr. inconsolable, lat. inconsolabilis.

DOOM

inconsolábil adj. m., pl. inconsolábili; f. inconsolábilă, pl. inconsolábile
inconsolabile
INCONSOLÁBIL, -Ă, inconsolabili, -e, adj. Care nu poate fi consolat; nemângâiat, neconsolabil, neconsolat. – Din fr. inconsolable, lat. inconsolabilis.

DOOM

inconsolábil adj. m., pl. inconsolábili; f. inconsolábilă, pl. inconsolábile
inconsolabilei
INCONSOLÁBIL, -Ă, inconsolabili, -e, adj. Care nu poate fi consolat; nemângâiat, neconsolabil, neconsolat. – Din fr. inconsolable, lat. inconsolabilis.

DOOM

inconsolábil adj. m., pl. inconsolábili; f. inconsolábilă, pl. inconsolábile
inconsolabilele
INCONSOLÁBIL, -Ă, inconsolabili, -e, adj. Care nu poate fi consolat; nemângâiat, neconsolabil, neconsolat. – Din fr. inconsolable, lat. inconsolabilis.

DOOM

inconsolábil adj. m., pl. inconsolábili; f. inconsolábilă, pl. inconsolábile
inconsolabilelor
INCONSOLÁBIL, -Ă, inconsolabili, -e, adj. Care nu poate fi consolat; nemângâiat, neconsolabil, neconsolat. – Din fr. inconsolable, lat. inconsolabilis.

DOOM

inconsolábil adj. m., pl. inconsolábili; f. inconsolábilă, pl. inconsolábile
inconsolabili
INCONSOLÁBIL, -Ă, inconsolabili, -e, adj. Care nu poate fi consolat; nemângâiat, neconsolabil, neconsolat. – Din fr. inconsolable, lat. inconsolabilis.

DOOM

inconsolábil adj. m., pl. inconsolábili; f. inconsolábilă, pl. inconsolábile
inconsolabilii
INCONSOLÁBIL, -Ă, inconsolabili, -e, adj. Care nu poate fi consolat; nemângâiat, neconsolabil, neconsolat. – Din fr. inconsolable, lat. inconsolabilis.

DOOM

inconsolábil adj. m., pl. inconsolábili; f. inconsolábilă, pl. inconsolábile
inconsolabililor
INCONSOLÁBIL, -Ă, inconsolabili, -e, adj. Care nu poate fi consolat; nemângâiat, neconsolabil, neconsolat. – Din fr. inconsolable, lat. inconsolabilis.

DOOM

inconsolábil adj. m., pl. inconsolábili; f. inconsolábilă, pl. inconsolábile
inconsolabilul
INCONSOLÁBIL, -Ă, inconsolabili, -e, adj. Care nu poate fi consolat; nemângâiat, neconsolabil, neconsolat. – Din fr. inconsolable, lat. inconsolabilis.

DOOM

inconsolábil adj. m., pl. inconsolábili; f. inconsolábilă, pl. inconsolábile
inconsolabilului
INCONSOLÁBIL, -Ă, inconsolabili, -e, adj. Care nu poate fi consolat; nemângâiat, neconsolabil, neconsolat. – Din fr. inconsolable, lat. inconsolabilis.

DOOM

inconsolábil adj. m., pl. inconsolábili; f. inconsolábilă, pl. inconsolábile
inconstant
INCONSTÁNT, -Ă, inconstanți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este constant; schimbător, nestatornic, instabil, ușuratic. – Din fr. inconstant.

DOOM

inconstánt adj. m., pl. inconstánți; f. inconstántă, pl. inconstánte
inconstanta
INCONSTÁNT, -Ă, inconstanți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este constant; schimbător, nestatornic, instabil, ușuratic. – Din fr. inconstant.

DOOM

inconstánt adj. m., pl. inconstánți; f. inconstántă, pl. inconstánte
inconstante
INCONSTÁNT, -Ă, inconstanți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este constant; schimbător, nestatornic, instabil, ușuratic. – Din fr. inconstant.

DOOM

inconstánt adj. m., pl. inconstánți; f. inconstántă, pl. inconstánte
inconstantei
INCONSTÁNT, -Ă, inconstanți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este constant; schimbător, nestatornic, instabil, ușuratic. – Din fr. inconstant.

DOOM

inconstánt adj. m., pl. inconstánți; f. inconstántă, pl. inconstánte
inconstantele
INCONSTÁNT, -Ă, inconstanți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este constant; schimbător, nestatornic, instabil, ușuratic. – Din fr. inconstant.

DOOM

inconstánt adj. m., pl. inconstánți; f. inconstántă, pl. inconstánte
inconstantelor
INCONSTÁNT, -Ă, inconstanți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este constant; schimbător, nestatornic, instabil, ușuratic. – Din fr. inconstant.

DOOM

inconstánt adj. m., pl. inconstánți; f. inconstántă, pl. inconstánte
inconstantul
INCONSTÁNT, -Ă, inconstanți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este constant; schimbător, nestatornic, instabil, ușuratic. – Din fr. inconstant.

DOOM

inconstánt adj. m., pl. inconstánți; f. inconstántă, pl. inconstánte
inconstantului
INCONSTÁNT, -Ă, inconstanți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este constant; schimbător, nestatornic, instabil, ușuratic. – Din fr. inconstant.

DOOM

inconstánt adj. m., pl. inconstánți; f. inconstántă, pl. inconstánte
inconstanța
INCONSTÁNȚĂ, inconstanțe, s. f. Lipsă de constanță; nestatornicie. – Din fr. inconstance.

DOOM

inconstánță s. f., g.-d. art. inconstánței; pl. inconstánțe
inconstanțe
INCONSTÁNȚĂ, inconstanțe, s. f. Lipsă de constanță; nestatornicie. – Din fr. inconstance.

DOOM

inconstánță s. f., g.-d. art. inconstánței; pl. inconstánțe
inconstanței
INCONSTÁNȚĂ, inconstanțe, s. f. Lipsă de constanță; nestatornicie. – Din fr. inconstance.

DOOM

inconstánță s. f., g.-d. art. inconstánței; pl. inconstánțe
inconstanțele
INCONSTÁNȚĂ, inconstanțe, s. f. Lipsă de constanță; nestatornicie. – Din fr. inconstance.

DOOM

inconstánță s. f., g.-d. art. inconstánței; pl. inconstánțe
inconstanțelor
INCONSTÁNȚĂ, inconstanțe, s. f. Lipsă de constanță; nestatornicie. – Din fr. inconstance.

DOOM

inconstánță s. f., g.-d. art. inconstánței; pl. inconstánțe
inconstanți
INCONSTÁNT, -Ă, inconstanți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este constant; schimbător, nestatornic, instabil, ușuratic. – Din fr. inconstant.

DOOM

inconstánt adj. m., pl. inconstánți; f. inconstántă, pl. inconstánte
inconstanții
INCONSTÁNT, -Ă, inconstanți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este constant; schimbător, nestatornic, instabil, ușuratic. – Din fr. inconstant.

DOOM

inconstánt adj. m., pl. inconstánți; f. inconstántă, pl. inconstánte
inconstanților
INCONSTÁNT, -Ă, inconstanți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este constant; schimbător, nestatornic, instabil, ușuratic. – Din fr. inconstant.

DOOM

inconstánt adj. m., pl. inconstánți; f. inconstántă, pl. inconstánte
inconstatabil
INCONSTATÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate constata. [Cf. fr. inconstatable].
inconstatabila
INCONSTATÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate constata. [Cf. fr. inconstatable].
inconstatabile
INCONSTATÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate constata. [Cf. fr. inconstatable].
inconstatabilei
INCONSTATÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate constata. [Cf. fr. inconstatable].
inconstatabilele
INCONSTATÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate constata. [Cf. fr. inconstatable].
inconstatabilelor
INCONSTATÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate constata. [Cf. fr. inconstatable].
inconstatabili
INCONSTATÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate constata. [Cf. fr. inconstatable].
inconstatabilii
INCONSTATÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate constata. [Cf. fr. inconstatable].
inconstatabililor
INCONSTATÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate constata. [Cf. fr. inconstatable].
inconstatabilul
INCONSTATÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate constata. [Cf. fr. inconstatable].
inconstatabilului
INCONSTATÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate constata. [Cf. fr. inconstatable].
inconsumabil
INCONSUMÁBIL, -Ă, inconsumabili, -e, adj. Care nu poate sau nu trebuie să fie consumat; de nemâncat, necomestibil. – Din fr. inconsommable.
inconsumabila
INCONSUMÁBIL, -Ă, inconsumabili, -e, adj. Care nu poate sau nu trebuie să fie consumat; de nemâncat, necomestibil. – Din fr. inconsommable.
inconsumabile
INCONSUMÁBIL, -Ă, inconsumabili, -e, adj. Care nu poate sau nu trebuie să fie consumat; de nemâncat, necomestibil. – Din fr. inconsommable.
inconsumabilei
INCONSUMÁBIL, -Ă, inconsumabili, -e, adj. Care nu poate sau nu trebuie să fie consumat; de nemâncat, necomestibil. – Din fr. inconsommable.
inconsumabilele
INCONSUMÁBIL, -Ă, inconsumabili, -e, adj. Care nu poate sau nu trebuie să fie consumat; de nemâncat, necomestibil. – Din fr. inconsommable.
inconsumabilelor
INCONSUMÁBIL, -Ă, inconsumabili, -e, adj. Care nu poate sau nu trebuie să fie consumat; de nemâncat, necomestibil. – Din fr. inconsommable.
inconsumabili
INCONSUMÁBIL, -Ă, inconsumabili, -e, adj. Care nu poate sau nu trebuie să fie consumat; de nemâncat, necomestibil. – Din fr. inconsommable.
inconsumabilii
INCONSUMÁBIL, -Ă, inconsumabili, -e, adj. Care nu poate sau nu trebuie să fie consumat; de nemâncat, necomestibil. – Din fr. inconsommable.
inconsumabililor
INCONSUMÁBIL, -Ă, inconsumabili, -e, adj. Care nu poate sau nu trebuie să fie consumat; de nemâncat, necomestibil. – Din fr. inconsommable.
inconsumabilul
INCONSUMÁBIL, -Ă, inconsumabili, -e, adj. Care nu poate sau nu trebuie să fie consumat; de nemâncat, necomestibil. – Din fr. inconsommable.
inconsumabilului
INCONSUMÁBIL, -Ă, inconsumabili, -e, adj. Care nu poate sau nu trebuie să fie consumat; de nemâncat, necomestibil. – Din fr. inconsommable.
incontentabil
INCONTENTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi mulțumit. [Cf. fr. incontentable].
incontentabila
INCONTENTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi mulțumit. [Cf. fr. incontentable].
incontentabile
INCONTENTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi mulțumit. [Cf. fr. incontentable].
incontentabilei
INCONTENTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi mulțumit. [Cf. fr. incontentable].
incontentabilele
INCONTENTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi mulțumit. [Cf. fr. incontentable].
incontentabilelor
INCONTENTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi mulțumit. [Cf. fr. incontentable].
incontentabili
INCONTENTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi mulțumit. [Cf. fr. incontentable].
incontentabilii
INCONTENTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi mulțumit. [Cf. fr. incontentable].
incontentabililor
INCONTENTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi mulțumit. [Cf. fr. incontentable].
incontentabilul
INCONTENTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi mulțumit. [Cf. fr. incontentable].
incontentabilului
INCONTENTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi mulțumit. [Cf. fr. incontentable].
incontestabil
INCONTESTÁBIL, -Ă, incontestabili, -e, adj. Care nu poate fi contestat, care nu poate fi pus la îndoială; de netăgăduit, indiscutabil, sigur, necontestabil. ♦ (Adverbial) Fără îndoială, fără discuție, indiscutabil. – Din fr. incontestable.

DOOM

incontestábil adj. m., pl. incontestábili; f. incontestábilă, pl. incontestábile
incontestabila
INCONTESTÁBIL, -Ă, incontestabili, -e, adj. Care nu poate fi contestat, care nu poate fi pus la îndoială; de netăgăduit, indiscutabil, sigur, necontestabil. ♦ (Adverbial) Fără îndoială, fără discuție, indiscutabil. – Din fr. incontestable.

DOOM

incontestábil adj. m., pl. incontestábili; f. incontestábilă, pl. incontestábile
incontestabile
INCONTESTÁBIL, -Ă, incontestabili, -e, adj. Care nu poate fi contestat, care nu poate fi pus la îndoială; de netăgăduit, indiscutabil, sigur, necontestabil. ♦ (Adverbial) Fără îndoială, fără discuție, indiscutabil. – Din fr. incontestable.

DOOM

incontestábil adj. m., pl. incontestábili; f. incontestábilă, pl. incontestábile
incontestabilei
INCONTESTÁBIL, -Ă, incontestabili, -e, adj. Care nu poate fi contestat, care nu poate fi pus la îndoială; de netăgăduit, indiscutabil, sigur, necontestabil. ♦ (Adverbial) Fără îndoială, fără discuție, indiscutabil. – Din fr. incontestable.

DOOM

incontestábil adj. m., pl. incontestábili; f. incontestábilă, pl. incontestábile
incontestabilele
INCONTESTÁBIL, -Ă, incontestabili, -e, adj. Care nu poate fi contestat, care nu poate fi pus la îndoială; de netăgăduit, indiscutabil, sigur, necontestabil. ♦ (Adverbial) Fără îndoială, fără discuție, indiscutabil. – Din fr. incontestable.

DOOM

incontestábil adj. m., pl. incontestábili; f. incontestábilă, pl. incontestábile
incontestabilelor
INCONTESTÁBIL, -Ă, incontestabili, -e, adj. Care nu poate fi contestat, care nu poate fi pus la îndoială; de netăgăduit, indiscutabil, sigur, necontestabil. ♦ (Adverbial) Fără îndoială, fără discuție, indiscutabil. – Din fr. incontestable.

DOOM

incontestábil adj. m., pl. incontestábili; f. incontestábilă, pl. incontestábile
incontestabili
INCONTESTÁBIL, -Ă, incontestabili, -e, adj. Care nu poate fi contestat, care nu poate fi pus la îndoială; de netăgăduit, indiscutabil, sigur, necontestabil. ♦ (Adverbial) Fără îndoială, fără discuție, indiscutabil. – Din fr. incontestable.

DOOM

incontestábil adj. m., pl. incontestábili; f. incontestábilă, pl. incontestábile
incontestabilii
INCONTESTÁBIL, -Ă, incontestabili, -e, adj. Care nu poate fi contestat, care nu poate fi pus la îndoială; de netăgăduit, indiscutabil, sigur, necontestabil. ♦ (Adverbial) Fără îndoială, fără discuție, indiscutabil. – Din fr. incontestable.

DOOM

incontestábil adj. m., pl. incontestábili; f. incontestábilă, pl. incontestábile
incontestabililor
INCONTESTÁBIL, -Ă, incontestabili, -e, adj. Care nu poate fi contestat, care nu poate fi pus la îndoială; de netăgăduit, indiscutabil, sigur, necontestabil. ♦ (Adverbial) Fără îndoială, fără discuție, indiscutabil. – Din fr. incontestable.

DOOM

incontestábil adj. m., pl. incontestábili; f. incontestábilă, pl. incontestábile
incontestabilitate
INCONTESTABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este incontestabil. – Din fr. incontestabilité.
incontestabilul
INCONTESTÁBIL, -Ă, incontestabili, -e, adj. Care nu poate fi contestat, care nu poate fi pus la îndoială; de netăgăduit, indiscutabil, sigur, necontestabil. ♦ (Adverbial) Fără îndoială, fără discuție, indiscutabil. – Din fr. incontestable.

DOOM

incontestábil adj. m., pl. incontestábili; f. incontestábilă, pl. incontestábile
incontestabilului
INCONTESTÁBIL, -Ă, incontestabili, -e, adj. Care nu poate fi contestat, care nu poate fi pus la îndoială; de netăgăduit, indiscutabil, sigur, necontestabil. ♦ (Adverbial) Fără îndoială, fără discuție, indiscutabil. – Din fr. incontestable.

DOOM

incontestábil adj. m., pl. incontestábili; f. incontestábilă, pl. incontestábile
incontinent
INCONTINÉNT, -Ă, incontinenți, -te, adj. Care este lipsit de moderație, care este nereținut; violent. ♦ Desfrânat. ♦ Care suferă de incontinență. – Din fr. incontinent.

DOOM

incontinént adj. m., pl. incontinénți; f. incontinéntă, pl. incontinénte
incontinenta
INCONTINÉNT, -Ă, incontinenți, -te, adj. Care este lipsit de moderație, care este nereținut; violent. ♦ Desfrânat. ♦ Care suferă de incontinență. – Din fr. incontinent.

DOOM

incontinént adj. m., pl. incontinénți; f. incontinéntă, pl. incontinénte
incontinente
INCONTINÉNT, -Ă, incontinenți, -te, adj. Care este lipsit de moderație, care este nereținut; violent. ♦ Desfrânat. ♦ Care suferă de incontinență. – Din fr. incontinent.

DOOM

incontinént adj. m., pl. incontinénți; f. incontinéntă, pl. incontinénte
incontinentei
INCONTINÉNT, -Ă, incontinenți, -te, adj. Care este lipsit de moderație, care este nereținut; violent. ♦ Desfrânat. ♦ Care suferă de incontinență. – Din fr. incontinent.

DOOM

incontinént adj. m., pl. incontinénți; f. incontinéntă, pl. incontinénte
incontinentele
INCONTINÉNT, -Ă, incontinenți, -te, adj. Care este lipsit de moderație, care este nereținut; violent. ♦ Desfrânat. ♦ Care suferă de incontinență. – Din fr. incontinent.

DOOM

incontinént adj. m., pl. incontinénți; f. incontinéntă, pl. incontinénte
incontinentelor
INCONTINÉNT, -Ă, incontinenți, -te, adj. Care este lipsit de moderație, care este nereținut; violent. ♦ Desfrânat. ♦ Care suferă de incontinență. – Din fr. incontinent.

DOOM

incontinént adj. m., pl. incontinénți; f. incontinéntă, pl. incontinénte
incontinentul
INCONTINÉNT, -Ă, incontinenți, -te, adj. Care este lipsit de moderație, care este nereținut; violent. ♦ Desfrânat. ♦ Care suferă de incontinență. – Din fr. incontinent.

DOOM

incontinént adj. m., pl. incontinénți; f. incontinéntă, pl. incontinénte
incontinentului
INCONTINÉNT, -Ă, incontinenți, -te, adj. Care este lipsit de moderație, care este nereținut; violent. ♦ Desfrânat. ♦ Care suferă de incontinență. – Din fr. incontinent.

DOOM

incontinént adj. m., pl. incontinénți; f. incontinéntă, pl. incontinénte
incontinența
INCONTINÉNȚĂ s. f. Lipsă de continență, eliminare involuntară a urinei sau a materiilor fecale, neputință de a reține urina sau materiile fecale. ♦ Neputință de a-și înfrâna unele dorințe sau acțiuni. ♦ Fig. (Fam.) Logoree, limbuție. – Din fr. incontinence, lat. incontinentia.

DOOM

incontinénță s. f., g.-d. art. incontinénței
incontinențe
INCONTINÉNȚĂ s. f. Lipsă de continență, eliminare involuntară a urinei sau a materiilor fecale, neputință de a reține urina sau materiile fecale. ♦ Neputință de a-și înfrâna unele dorințe sau acțiuni. ♦ Fig. (Fam.) Logoree, limbuție. – Din fr. incontinence, lat. incontinentia.

DOOM

incontinénță s. f., g.-d. art. incontinénței
incontinenței
INCONTINÉNȚĂ s. f. Lipsă de continență, eliminare involuntară a urinei sau a materiilor fecale, neputință de a reține urina sau materiile fecale. ♦ Neputință de a-și înfrâna unele dorințe sau acțiuni. ♦ Fig. (Fam.) Logoree, limbuție. – Din fr. incontinence, lat. incontinentia.

DOOM

incontinénță s. f., g.-d. art. incontinénței
incontinenți
INCONTINÉNT, -Ă, incontinenți, -te, adj. Care este lipsit de moderație, care este nereținut; violent. ♦ Desfrânat. ♦ Care suferă de incontinență. – Din fr. incontinent.

DOOM

incontinént adj. m., pl. incontinénți; f. incontinéntă, pl. incontinénte
incontinenții
INCONTINÉNT, -Ă, incontinenți, -te, adj. Care este lipsit de moderație, care este nereținut; violent. ♦ Desfrânat. ♦ Care suferă de incontinență. – Din fr. incontinent.

DOOM

incontinént adj. m., pl. incontinénți; f. incontinéntă, pl. incontinénte
incontinenților
INCONTINÉNT, -Ă, incontinenți, -te, adj. Care este lipsit de moderație, care este nereținut; violent. ♦ Desfrânat. ♦ Care suferă de incontinență. – Din fr. incontinent.

DOOM

incontinént adj. m., pl. incontinénți; f. incontinéntă, pl. incontinénte
incontinuu
ÎNCONTÍNUU adv. Mereu, întruna, fără încetare. [Pr.: -nu-u. – Var.: incontínuu adv.] – În + continuu.

DOOM

încontínuu (-nu-u) adv. (plângea ~)
inconvenabil
INCONVENÁBIL, -Ă, inconvenabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este convenabil; neconvenabil. – Din fr. inconvenable.

DOOM

inconvenábil adj. m., pl. inconvenábili; f. inconvenábilă, pl. inconvenábile
inconvenabila
INCONVENÁBIL, -Ă, inconvenabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este convenabil; neconvenabil. – Din fr. inconvenable.

DOOM

inconvenábil adj. m., pl. inconvenábili; f. inconvenábilă, pl. inconvenábile
inconvenabile
INCONVENÁBIL, -Ă, inconvenabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este convenabil; neconvenabil. – Din fr. inconvenable.

DOOM

inconvenábil adj. m., pl. inconvenábili; f. inconvenábilă, pl. inconvenábile
inconvenabilei
INCONVENÁBIL, -Ă, inconvenabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este convenabil; neconvenabil. – Din fr. inconvenable.

DOOM

inconvenábil adj. m., pl. inconvenábili; f. inconvenábilă, pl. inconvenábile
inconvenabilele
INCONVENÁBIL, -Ă, inconvenabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este convenabil; neconvenabil. – Din fr. inconvenable.

DOOM

inconvenábil adj. m., pl. inconvenábili; f. inconvenábilă, pl. inconvenábile
inconvenabilelor
INCONVENÁBIL, -Ă, inconvenabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este convenabil; neconvenabil. – Din fr. inconvenable.

DOOM

inconvenábil adj. m., pl. inconvenábili; f. inconvenábilă, pl. inconvenábile
inconvenabili
INCONVENÁBIL, -Ă, inconvenabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este convenabil; neconvenabil. – Din fr. inconvenable.

DOOM

inconvenábil adj. m., pl. inconvenábili; f. inconvenábilă, pl. inconvenábile
inconvenabilii
INCONVENÁBIL, -Ă, inconvenabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este convenabil; neconvenabil. – Din fr. inconvenable.

DOOM

inconvenábil adj. m., pl. inconvenábili; f. inconvenábilă, pl. inconvenábile
inconvenabililor
INCONVENÁBIL, -Ă, inconvenabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este convenabil; neconvenabil. – Din fr. inconvenable.

DOOM

inconvenábil adj. m., pl. inconvenábili; f. inconvenábilă, pl. inconvenábile
inconvenabilul
INCONVENÁBIL, -Ă, inconvenabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este convenabil; neconvenabil. – Din fr. inconvenable.

DOOM

inconvenábil adj. m., pl. inconvenábili; f. inconvenábilă, pl. inconvenábile
inconvenabilului
INCONVENÁBIL, -Ă, inconvenabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este convenabil; neconvenabil. – Din fr. inconvenable.

DOOM

inconvenábil adj. m., pl. inconvenábili; f. inconvenábilă, pl. inconvenábile
inconvenient
INCONVENIÉNT, inconveniente, s. n. Neajuns, dezavantaj; dificultate, obstacol, piedică. [Pr.: -ni-ent] – Din fr. inconvénient, lat. inconveniens, -ntis.

DOOM

inconveniént (-ni-ent) s. n., pl. inconveniénte
inconveniente
INCONVENIÉNT, inconveniente, s. n. Neajuns, dezavantaj; dificultate, obstacol, piedică. [Pr.: -ni-ent] – Din fr. inconvénient, lat. inconveniens, -ntis.

DOOM

inconveniént (-ni-ent) s. n., pl. inconveniénte
inconvenientele
INCONVENIÉNT, inconveniente, s. n. Neajuns, dezavantaj; dificultate, obstacol, piedică. [Pr.: -ni-ent] – Din fr. inconvénient, lat. inconveniens, -ntis.

DOOM

inconveniént (-ni-ent) s. n., pl. inconveniénte
inconvenientelor
INCONVENIÉNT, inconveniente, s. n. Neajuns, dezavantaj; dificultate, obstacol, piedică. [Pr.: -ni-ent] – Din fr. inconvénient, lat. inconveniens, -ntis.

DOOM

inconveniént (-ni-ent) s. n., pl. inconveniénte
inconvenientul
INCONVENIÉNT, inconveniente, s. n. Neajuns, dezavantaj; dificultate, obstacol, piedică. [Pr.: -ni-ent] – Din fr. inconvénient, lat. inconveniens, -ntis.

DOOM

inconveniént (-ni-ent) s. n., pl. inconveniénte
inconvenientului
INCONVENIÉNT, inconveniente, s. n. Neajuns, dezavantaj; dificultate, obstacol, piedică. [Pr.: -ni-ent] – Din fr. inconvénient, lat. inconveniens, -ntis.

DOOM

inconveniént (-ni-ent) s. n., pl. inconveniénte
inconvertibil
INCONVERTÍBIL, -Ă, inconvertibili, -e, adj. Care nu este convertibil; neconvertibil. – Din fr. inconvertible.

DOOM

inconvertíbil adj. m., pl. inconvertíbili; f. inconvertíbilă, pl. inconvertíbile
inconvertibila
INCONVERTÍBIL, -Ă, inconvertibili, -e, adj. Care nu este convertibil; neconvertibil. – Din fr. inconvertible.

DOOM

inconvertíbil adj. m., pl. inconvertíbili; f. inconvertíbilă, pl. inconvertíbile
inconvertibile
INCONVERTÍBIL, -Ă, inconvertibili, -e, adj. Care nu este convertibil; neconvertibil. – Din fr. inconvertible.

DOOM

inconvertíbil adj. m., pl. inconvertíbili; f. inconvertíbilă, pl. inconvertíbile
inconvertibilei
INCONVERTÍBIL, -Ă, inconvertibili, -e, adj. Care nu este convertibil; neconvertibil. – Din fr. inconvertible.

DOOM

inconvertíbil adj. m., pl. inconvertíbili; f. inconvertíbilă, pl. inconvertíbile
inconvertibilele
INCONVERTÍBIL, -Ă, inconvertibili, -e, adj. Care nu este convertibil; neconvertibil. – Din fr. inconvertible.

DOOM

inconvertíbil adj. m., pl. inconvertíbili; f. inconvertíbilă, pl. inconvertíbile
inconvertibilelor
INCONVERTÍBIL, -Ă, inconvertibili, -e, adj. Care nu este convertibil; neconvertibil. – Din fr. inconvertible.

DOOM

inconvertíbil adj. m., pl. inconvertíbili; f. inconvertíbilă, pl. inconvertíbile
inconvertibili
INCONVERTÍBIL, -Ă, inconvertibili, -e, adj. Care nu este convertibil; neconvertibil. – Din fr. inconvertible.

DOOM

inconvertíbil adj. m., pl. inconvertíbili; f. inconvertíbilă, pl. inconvertíbile
inconvertibilii
INCONVERTÍBIL, -Ă, inconvertibili, -e, adj. Care nu este convertibil; neconvertibil. – Din fr. inconvertible.

DOOM

inconvertíbil adj. m., pl. inconvertíbili; f. inconvertíbilă, pl. inconvertíbile
inconvertibililor
INCONVERTÍBIL, -Ă, inconvertibili, -e, adj. Care nu este convertibil; neconvertibil. – Din fr. inconvertible.

DOOM

inconvertíbil adj. m., pl. inconvertíbili; f. inconvertíbilă, pl. inconvertíbile
inconvertibilul
INCONVERTÍBIL, -Ă, inconvertibili, -e, adj. Care nu este convertibil; neconvertibil. – Din fr. inconvertible.

DOOM

inconvertíbil adj. m., pl. inconvertíbili; f. inconvertíbilă, pl. inconvertíbile
inconvertibilului
INCONVERTÍBIL, -Ă, inconvertibili, -e, adj. Care nu este convertibil; neconvertibil. – Din fr. inconvertible.

DOOM

inconvertíbil adj. m., pl. inconvertíbili; f. inconvertíbilă, pl. inconvertíbile
inconștient
INCONȘTIÉNT, -Ă, inconștienți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este conștient, care nu știe ce face, care și-a pierdut cunoștința (ca urmare a unei stări patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine conștientă față de realitatea înconjurătoare; fără minte, fără judecată. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapă conștiinței, de care omul nu-și dă seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. 1. (Psih.; la Freud) Instinctele reprimate ale persoanei și dorințele, ideile, imaginile asociate lor și inaccesibile direct conștiinței. 2. (Fil.; la E. von Hartmann) Principiu unic față de care conștiința este numai o manifestare [Pr.: -ști-ent] – Din fr. inconscient (după conștient).

DOOM

inconștiént2 (-ști-ent) s. n.
inconștienta
INCONȘTIÉNT, -Ă, inconștienți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este conștient, care nu știe ce face, care și-a pierdut cunoștința (ca urmare a unei stări patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine conștientă față de realitatea înconjurătoare; fără minte, fără judecată. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapă conștiinței, de care omul nu-și dă seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. 1. (Psih.; la Freud) Instinctele reprimate ale persoanei și dorințele, ideile, imaginile asociate lor și inaccesibile direct conștiinței. 2. (Fil.; la E. von Hartmann) Principiu unic față de care conștiința este numai o manifestare [Pr.: -ști-ent] – Din fr. inconscient (după conștient).

DOOM

inconștiént2 (-ști-ent) s. n.
inconștiente
INCONȘTIÉNT, -Ă, inconștienți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este conștient, care nu știe ce face, care și-a pierdut cunoștința (ca urmare a unei stări patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine conștientă față de realitatea înconjurătoare; fără minte, fără judecată. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapă conștiinței, de care omul nu-și dă seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. 1. (Psih.; la Freud) Instinctele reprimate ale persoanei și dorințele, ideile, imaginile asociate lor și inaccesibile direct conștiinței. 2. (Fil.; la E. von Hartmann) Principiu unic față de care conștiința este numai o manifestare [Pr.: -ști-ent] – Din fr. inconscient (după conștient).

DOOM

inconștiént2 (-ști-ent) s. n.
inconștientei
INCONȘTIÉNT, -Ă, inconștienți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este conștient, care nu știe ce face, care și-a pierdut cunoștința (ca urmare a unei stări patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine conștientă față de realitatea înconjurătoare; fără minte, fără judecată. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapă conștiinței, de care omul nu-și dă seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. 1. (Psih.; la Freud) Instinctele reprimate ale persoanei și dorințele, ideile, imaginile asociate lor și inaccesibile direct conștiinței. 2. (Fil.; la E. von Hartmann) Principiu unic față de care conștiința este numai o manifestare [Pr.: -ști-ent] – Din fr. inconscient (după conștient).

DOOM

inconștiént2 (-ști-ent) s. n.
inconștientele
INCONȘTIÉNT, -Ă, inconștienți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este conștient, care nu știe ce face, care și-a pierdut cunoștința (ca urmare a unei stări patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine conștientă față de realitatea înconjurătoare; fără minte, fără judecată. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapă conștiinței, de care omul nu-și dă seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. 1. (Psih.; la Freud) Instinctele reprimate ale persoanei și dorințele, ideile, imaginile asociate lor și inaccesibile direct conștiinței. 2. (Fil.; la E. von Hartmann) Principiu unic față de care conștiința este numai o manifestare [Pr.: -ști-ent] – Din fr. inconscient (după conștient).

DOOM

inconștiént2 (-ști-ent) s. n.
inconștientelor
INCONȘTIÉNT, -Ă, inconștienți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este conștient, care nu știe ce face, care și-a pierdut cunoștința (ca urmare a unei stări patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine conștientă față de realitatea înconjurătoare; fără minte, fără judecată. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapă conștiinței, de care omul nu-și dă seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. 1. (Psih.; la Freud) Instinctele reprimate ale persoanei și dorințele, ideile, imaginile asociate lor și inaccesibile direct conștiinței. 2. (Fil.; la E. von Hartmann) Principiu unic față de care conștiința este numai o manifestare [Pr.: -ști-ent] – Din fr. inconscient (după conștient).

DOOM

inconștiént2 (-ști-ent) s. n.
inconștientul
INCONȘTIÉNT, -Ă, inconștienți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este conștient, care nu știe ce face, care și-a pierdut cunoștința (ca urmare a unei stări patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine conștientă față de realitatea înconjurătoare; fără minte, fără judecată. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapă conștiinței, de care omul nu-și dă seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. 1. (Psih.; la Freud) Instinctele reprimate ale persoanei și dorințele, ideile, imaginile asociate lor și inaccesibile direct conștiinței. 2. (Fil.; la E. von Hartmann) Principiu unic față de care conștiința este numai o manifestare [Pr.: -ști-ent] – Din fr. inconscient (după conștient).

DOOM

inconștiént2 (-ști-ent) s. n.
inconștientului
INCONȘTIÉNT, -Ă, inconștienți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este conștient, care nu știe ce face, care și-a pierdut cunoștința (ca urmare a unei stări patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine conștientă față de realitatea înconjurătoare; fără minte, fără judecată. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapă conștiinței, de care omul nu-și dă seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. 1. (Psih.; la Freud) Instinctele reprimate ale persoanei și dorințele, ideile, imaginile asociate lor și inaccesibile direct conștiinței. 2. (Fil.; la E. von Hartmann) Principiu unic față de care conștiința este numai o manifestare [Pr.: -ști-ent] – Din fr. inconscient (după conștient).

DOOM

inconștiént2 (-ști-ent) s. n.
inconștienți
INCONȘTIÉNT, -Ă, inconștienți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este conștient, care nu știe ce face, care și-a pierdut cunoștința (ca urmare a unei stări patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine conștientă față de realitatea înconjurătoare; fără minte, fără judecată. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapă conștiinței, de care omul nu-și dă seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. 1. (Psih.; la Freud) Instinctele reprimate ale persoanei și dorințele, ideile, imaginile asociate lor și inaccesibile direct conștiinței. 2. (Fil.; la E. von Hartmann) Principiu unic față de care conștiința este numai o manifestare [Pr.: -ști-ent] – Din fr. inconscient (după conștient).

DOOM

inconștiént2 (-ști-ent) s. n.
inconștienții
INCONȘTIÉNT, -Ă, inconștienți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este conștient, care nu știe ce face, care și-a pierdut cunoștința (ca urmare a unei stări patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine conștientă față de realitatea înconjurătoare; fără minte, fără judecată. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapă conștiinței, de care omul nu-și dă seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. 1. (Psih.; la Freud) Instinctele reprimate ale persoanei și dorințele, ideile, imaginile asociate lor și inaccesibile direct conștiinței. 2. (Fil.; la E. von Hartmann) Principiu unic față de care conștiința este numai o manifestare [Pr.: -ști-ent] – Din fr. inconscient (după conștient).

DOOM

inconștiént2 (-ști-ent) s. n.
inconștienților
INCONȘTIÉNT, -Ă, inconștienți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este conștient, care nu știe ce face, care și-a pierdut cunoștința (ca urmare a unei stări patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine conștientă față de realitatea înconjurătoare; fără minte, fără judecată. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapă conștiinței, de care omul nu-și dă seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. 1. (Psih.; la Freud) Instinctele reprimate ale persoanei și dorințele, ideile, imaginile asociate lor și inaccesibile direct conștiinței. 2. (Fil.; la E. von Hartmann) Principiu unic față de care conștiința este numai o manifestare [Pr.: -ști-ent] – Din fr. inconscient (după conștient).

DOOM

inconștiént2 (-ști-ent) s. n.
inconștiență
INCONȘTIÉNT, -Ă, inconștienți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este conștient, care nu știe ce face, care și-a pierdut cunoștința (ca urmare a unei stări patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine conștientă față de realitatea înconjurătoare; fără minte, fără judecată. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapă conștiinței, de care omul nu-și dă seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. 1. (Psih.; la Freud) Instinctele reprimate ale persoanei și dorințele, ideile, imaginile asociate lor și inaccesibile direct conștiinței. 2. (Fil.; la E. von Hartmann) Principiu unic față de care conștiința este numai o manifestare [Pr.: -ști-ent] – Din fr. inconscient (după conștient).

DOOM

inconștiénță (-ști-en-) s. f., g.-d. art. inconștiénței
incoordonare
INCOORDONÁRE s. f. 1. Lipsă de coordonare (1); necoordonare. 2. (Med.) Lipsă de coordonare a mișcărilor, cauzată de leziuni ale sistemului nervos sau de stări patologice ale aparatului locomotor; necoordonare. – Din fr., engl. incoordination.
incoordonarea
INCOORDONÁRE s. f. 1. Lipsă de coordonare (1); necoordonare. 2. (Med.) Lipsă de coordonare a mișcărilor, cauzată de leziuni ale sistemului nervos sau de stări patologice ale aparatului locomotor; necoordonare. – Din fr., engl. incoordination.
incoordonat
INCOORDONÁT, -Ă adj. Dezordonat (în mișcări). [Pron. -co-or-. / < in- + coordonat].
incoordonări
INCOORDONÁRE s. f. 1. Lipsă de coordonare (1); necoordonare. 2. (Med.) Lipsă de coordonare a mișcărilor, cauzată de leziuni ale sistemului nervos sau de stări patologice ale aparatului locomotor; necoordonare. – Din fr., engl. incoordination.
incoordonării
INCOORDONÁRE s. f. 1. Lipsă de coordonare (1); necoordonare. 2. (Med.) Lipsă de coordonare a mișcărilor, cauzată de leziuni ale sistemului nervos sau de stări patologice ale aparatului locomotor; necoordonare. – Din fr., engl. incoordination.
incoordonările
INCOORDONÁRE s. f. 1. Lipsă de coordonare (1); necoordonare. 2. (Med.) Lipsă de coordonare a mișcărilor, cauzată de leziuni ale sistemului nervos sau de stări patologice ale aparatului locomotor; necoordonare. – Din fr., engl. incoordination.
incoordonărilor
INCOORDONÁRE s. f. 1. Lipsă de coordonare (1); necoordonare. 2. (Med.) Lipsă de coordonare a mișcărilor, cauzată de leziuni ale sistemului nervos sau de stări patologice ale aparatului locomotor; necoordonare. – Din fr., engl. incoordination.
incorect
INCORÉCT, -Ă, incorecți, -te, adj. 1. Care nu este corect; greșit, eronat, inexact, necorect. 2. Necinstit, neonest, înșelător. – Din fr. incorrect.

DOOM

incoréct adj. m., pl. incorécți; f. incoréctă, pl. incorécte
incorecta
INCORÉCT, -Ă, incorecți, -te, adj. 1. Care nu este corect; greșit, eronat, inexact, necorect. 2. Necinstit, neonest, înșelător. – Din fr. incorrect.

DOOM

incoréct adj. m., pl. incorécți; f. incoréctă, pl. incorécte
incorecte
INCORÉCT, -Ă, incorecți, -te, adj. 1. Care nu este corect; greșit, eronat, inexact, necorect. 2. Necinstit, neonest, înșelător. – Din fr. incorrect.

DOOM

incoréct adj. m., pl. incorécți; f. incoréctă, pl. incorécte
incorectei
INCORÉCT, -Ă, incorecți, -te, adj. 1. Care nu este corect; greșit, eronat, inexact, necorect. 2. Necinstit, neonest, înșelător. – Din fr. incorrect.

DOOM

incoréct adj. m., pl. incorécți; f. incoréctă, pl. incorécte
incorectele
INCORÉCT, -Ă, incorecți, -te, adj. 1. Care nu este corect; greșit, eronat, inexact, necorect. 2. Necinstit, neonest, înșelător. – Din fr. incorrect.

DOOM

incoréct adj. m., pl. incorécți; f. incoréctă, pl. incorécte
incorectelor
INCORÉCT, -Ă, incorecți, -te, adj. 1. Care nu este corect; greșit, eronat, inexact, necorect. 2. Necinstit, neonest, înșelător. – Din fr. incorrect.

DOOM

incoréct adj. m., pl. incorécți; f. incoréctă, pl. incorécte
incorectitudine
INCORECTITÚDINE, incorectitudini, s. f. Lipsă de corectitudine; purtare sau faptă incorectă; necinste, șarlatanie, înșelătorie, incorecțiune, necorectitudine. ♦ (La pl.) Părți greșite dintr-o lucrare, dintr-un desen etc. – In1- + corectitudine.

DOOM

incorectitúdine s. f., g.-d. art. incorectitúdinii; pl. incorectitúdini
incorectitudinea
INCORECTITÚDINE, incorectitudini, s. f. Lipsă de corectitudine; purtare sau faptă incorectă; necinste, șarlatanie, înșelătorie, incorecțiune, necorectitudine. ♦ (La pl.) Părți greșite dintr-o lucrare, dintr-un desen etc. – In1- + corectitudine.

DOOM

incorectitúdine s. f., g.-d. art. incorectitúdinii; pl. incorectitúdini
incorectitudini
INCORECTITÚDINE, incorectitudini, s. f. Lipsă de corectitudine; purtare sau faptă incorectă; necinste, șarlatanie, înșelătorie, incorecțiune, necorectitudine. ♦ (La pl.) Părți greșite dintr-o lucrare, dintr-un desen etc. – In1- + corectitudine.

DOOM

incorectitúdine s. f., g.-d. art. incorectitúdinii; pl. incorectitúdini
incorectitudinii
INCORECTITÚDINE, incorectitudini, s. f. Lipsă de corectitudine; purtare sau faptă incorectă; necinste, șarlatanie, înșelătorie, incorecțiune, necorectitudine. ♦ (La pl.) Părți greșite dintr-o lucrare, dintr-un desen etc. – In1- + corectitudine.

DOOM

incorectitúdine s. f., g.-d. art. incorectitúdinii; pl. incorectitúdini
incorectitudinile
INCORECTITÚDINE, incorectitudini, s. f. Lipsă de corectitudine; purtare sau faptă incorectă; necinste, șarlatanie, înșelătorie, incorecțiune, necorectitudine. ♦ (La pl.) Părți greșite dintr-o lucrare, dintr-un desen etc. – In1- + corectitudine.

DOOM

incorectitúdine s. f., g.-d. art. incorectitúdinii; pl. incorectitúdini
incorectitudinilor
INCORECTITÚDINE, incorectitudini, s. f. Lipsă de corectitudine; purtare sau faptă incorectă; necinste, șarlatanie, înșelătorie, incorecțiune, necorectitudine. ♦ (La pl.) Părți greșite dintr-o lucrare, dintr-un desen etc. – In1- + corectitudine.

DOOM

incorectitúdine s. f., g.-d. art. incorectitúdinii; pl. incorectitúdini
incorectul
INCORÉCT, -Ă, incorecți, -te, adj. 1. Care nu este corect; greșit, eronat, inexact, necorect. 2. Necinstit, neonest, înșelător. – Din fr. incorrect.

DOOM

incoréct adj. m., pl. incorécți; f. incoréctă, pl. incorécte
incorectului
INCORÉCT, -Ă, incorecți, -te, adj. 1. Care nu este corect; greșit, eronat, inexact, necorect. 2. Necinstit, neonest, înșelător. – Din fr. incorrect.

DOOM

incoréct adj. m., pl. incorécți; f. incoréctă, pl. incorécte
incorecți
INCORÉCT, -Ă, incorecți, -te, adj. 1. Care nu este corect; greșit, eronat, inexact, necorect. 2. Necinstit, neonest, înșelător. – Din fr. incorrect.

DOOM

incoréct adj. m., pl. incorécți; f. incoréctă, pl. incorécte
incorecții
INCORÉCT, -Ă, incorecți, -te, adj. 1. Care nu este corect; greșit, eronat, inexact, necorect. 2. Necinstit, neonest, înșelător. – Din fr. incorrect.

DOOM

incoréct adj. m., pl. incorécți; f. incoréctă, pl. incorécte
incorecților
INCORÉCT, -Ă, incorecți, -te, adj. 1. Care nu este corect; greșit, eronat, inexact, necorect. 2. Necinstit, neonest, înșelător. – Din fr. incorrect.

DOOM

incoréct adj. m., pl. incorécți; f. incoréctă, pl. incorécte
incorecțiune
INCORECȚIÚNE, incorecțiuni, s. f. (Înv.) Incorectitudine. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. incorrection.

DOOM

incorecțiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. incorecțiúnii; pl. incorecțiúni
incorecțiunea
INCORECȚIÚNE, incorecțiuni, s. f. (Înv.) Incorectitudine. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. incorrection.

DOOM

incorecțiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. incorecțiúnii; pl. incorecțiúni
incorecțiuni
INCORECȚIÚNE, incorecțiuni, s. f. (Înv.) Incorectitudine. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. incorrection.

DOOM

incorecțiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. incorecțiúnii; pl. incorecțiúni
incorecțiunii
INCORECȚIÚNE, incorecțiuni, s. f. (Înv.) Incorectitudine. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. incorrection.

DOOM

incorecțiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. incorecțiúnii; pl. incorecțiúni
incorecțiunile
INCORECȚIÚNE, incorecțiuni, s. f. (Înv.) Incorectitudine. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. incorrection.

DOOM

incorecțiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. incorecțiúnii; pl. incorecțiúni
incorecțiunilor
INCORECȚIÚNE, incorecțiuni, s. f. (Înv.) Incorectitudine. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. incorrection.

DOOM

incorecțiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. incorecțiúnii; pl. incorecțiúni
incorigibil
INCORIGÍBIL, -Ă, incorigibili, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu poate fi îndreptat, corijat, care persistă în greșeli. – Din fr. incorrigible.

DOOM

incorigíbil adj. m., pl. incorigíbili; f. incorigíbilă, pl. incorigíbile
incorigibila
INCORIGÍBIL, -Ă, incorigibili, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu poate fi îndreptat, corijat, care persistă în greșeli. – Din fr. incorrigible.

DOOM

incorigíbil adj. m., pl. incorigíbili; f. incorigíbilă, pl. incorigíbile
incorigibile
INCORIGÍBIL, -Ă, incorigibili, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu poate fi îndreptat, corijat, care persistă în greșeli. – Din fr. incorrigible.

DOOM

incorigíbil adj. m., pl. incorigíbili; f. incorigíbilă, pl. incorigíbile
incorigibilei
INCORIGÍBIL, -Ă, incorigibili, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu poate fi îndreptat, corijat, care persistă în greșeli. – Din fr. incorrigible.

DOOM

incorigíbil adj. m., pl. incorigíbili; f. incorigíbilă, pl. incorigíbile
incorigibilele
INCORIGÍBIL, -Ă, incorigibili, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu poate fi îndreptat, corijat, care persistă în greșeli. – Din fr. incorrigible.

DOOM

incorigíbil adj. m., pl. incorigíbili; f. incorigíbilă, pl. incorigíbile
incorigibilelor
INCORIGÍBIL, -Ă, incorigibili, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu poate fi îndreptat, corijat, care persistă în greșeli. – Din fr. incorrigible.

DOOM

incorigíbil adj. m., pl. incorigíbili; f. incorigíbilă, pl. incorigíbile
incorigibili
INCORIGÍBIL, -Ă, incorigibili, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu poate fi îndreptat, corijat, care persistă în greșeli. – Din fr. incorrigible.

DOOM

incorigíbil adj. m., pl. incorigíbili; f. incorigíbilă, pl. incorigíbile
incorigibilii
INCORIGÍBIL, -Ă, incorigibili, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu poate fi îndreptat, corijat, care persistă în greșeli. – Din fr. incorrigible.

DOOM

incorigíbil adj. m., pl. incorigíbili; f. incorigíbilă, pl. incorigíbile
incorigibililor
INCORIGÍBIL, -Ă, incorigibili, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu poate fi îndreptat, corijat, care persistă în greșeli. – Din fr. incorrigible.

DOOM

incorigíbil adj. m., pl. incorigíbili; f. incorigíbilă, pl. incorigíbile
incorigibilitate
INCORIGIBILITÁTE s. f. (Rar) Neputință de a se corija, de a se îndrepta; însușirea sau starea a ceea ce este incorigibil. – Din fr. incorrigibilité.
incorigibilitatea
INCORIGIBILITÁTE s. f. (Rar) Neputință de a se corija, de a se îndrepta; însușirea sau starea a ceea ce este incorigibil. – Din fr. incorrigibilité.
incorigibilități
INCORIGIBILITÁTE s. f. (Rar) Neputință de a se corija, de a se îndrepta; însușirea sau starea a ceea ce este incorigibil. – Din fr. incorrigibilité.
incorigibilității
INCORIGIBILITÁTE s. f. (Rar) Neputință de a se corija, de a se îndrepta; însușirea sau starea a ceea ce este incorigibil. – Din fr. incorrigibilité.
incorigibilul
INCORIGÍBIL, -Ă, incorigibili, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu poate fi îndreptat, corijat, care persistă în greșeli. – Din fr. incorrigible.

DOOM

incorigíbil adj. m., pl. incorigíbili; f. incorigíbilă, pl. incorigíbile
incorigibilului
INCORIGÍBIL, -Ă, incorigibili, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu poate fi îndreptat, corijat, care persistă în greșeli. – Din fr. incorrigible.

DOOM

incorigíbil adj. m., pl. incorigíbili; f. incorigíbilă, pl. incorigíbile
incorijibil
INCORIJÍBIL, -Ă adj. v. incorigibil.
incorpora
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

DOOM

incorporá v. încorporá
incorporabil
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable.

DOOM

incorporábil v. încorporábil
incorporal
INCORPORÁL, -Ă adj. Lipsit de corp. ♦ Care nu are existență materială. [Cf. fr. incorporel].

DOOM

incorporál adj. m., pl. incorporáli; f. incorporálă, pl. incorporále
incorporala
INCORPORÁL, -Ă adj. Lipsit de corp. ♦ Care nu are existență materială. [Cf. fr. incorporel].

DOOM

incorporál adj. m., pl. incorporáli; f. incorporálă, pl. incorporále
incorporale
INCORPORÁL, -Ă adj. Lipsit de corp. ♦ Care nu are existență materială. [Cf. fr. incorporel].

DOOM

incorporál adj. m., pl. incorporáli; f. incorporálă, pl. incorporále
incorporalei
INCORPORÁL, -Ă adj. Lipsit de corp. ♦ Care nu are existență materială. [Cf. fr. incorporel].

DOOM

incorporál adj. m., pl. incorporáli; f. incorporálă, pl. incorporále
incorporalele
INCORPORÁL, -Ă adj. Lipsit de corp. ♦ Care nu are existență materială. [Cf. fr. incorporel].

DOOM

incorporál adj. m., pl. incorporáli; f. incorporálă, pl. incorporále
incorporalelor
INCORPORÁL, -Ă adj. Lipsit de corp. ♦ Care nu are existență materială. [Cf. fr. incorporel].

DOOM

incorporál adj. m., pl. incorporáli; f. incorporálă, pl. incorporále
incorporali
INCORPORÁL, -Ă adj. Lipsit de corp. ♦ Care nu are existență materială. [Cf. fr. incorporel].

DOOM

incorporál adj. m., pl. incorporáli; f. incorporálă, pl. incorporále
incorporalii
INCORPORÁL, -Ă adj. Lipsit de corp. ♦ Care nu are existență materială. [Cf. fr. incorporel].

DOOM

incorporál adj. m., pl. incorporáli; f. incorporálă, pl. incorporále
incorporalilor
INCORPORÁL, -Ă adj. Lipsit de corp. ♦ Care nu are existență materială. [Cf. fr. incorporel].

DOOM

incorporál adj. m., pl. incorporáli; f. incorporálă, pl. incorporále
incorporalul
INCORPORÁL, -Ă adj. Lipsit de corp. ♦ Care nu are existență materială. [Cf. fr. incorporel].

DOOM

incorporál adj. m., pl. incorporáli; f. incorporálă, pl. incorporále
incorporalului
INCORPORÁL, -Ă adj. Lipsit de corp. ♦ Care nu are existență materială. [Cf. fr. incorporel].

DOOM

incorporál adj. m., pl. incorporáli; f. incorporálă, pl. incorporále
incorporant
INCORPORÁNT, -Ă adj. Care încorporează. [< fr. incorporant].
incorporare
ÎNCORPORÁRE, încorporări, s. f. Acțiunea de a încorpora și rezultatul ei; încorporație. [Var.: incorporáre s. f.] – V. încorpora.

DOOM

incorporáre v. încorporáre
incorporat
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.
incorporația
ÎNCORPORÁȚIE, încorporații, s. f. Încorporare. [Var.: incorporáție s. f.] – Din fr. incorporation.

DOOM

incorporáție v. încorporáție
incorporație
ÎNCORPORÁȚIE, încorporații, s. f. Încorporare. [Var.: incorporáție s. f.] – Din fr. incorporation.

DOOM

incorporáție v. încorporáție
incorporației
ÎNCORPORÁȚIE, încorporații, s. f. Încorporare. [Var.: incorporáție s. f.] – Din fr. incorporation.

DOOM

incorporáție v. încorporáție
incorporații
ÎNCORPORÁȚIE, încorporații, s. f. Încorporare. [Var.: incorporáție s. f.] – Din fr. incorporation.

DOOM

incorporáție v. încorporáție
incorporațiile
ÎNCORPORÁȚIE, încorporații, s. f. Încorporare. [Var.: incorporáție s. f.] – Din fr. incorporation.

DOOM

incorporáție v. încorporáție
incorporațiilor
ÎNCORPORÁȚIE, încorporații, s. f. Încorporare. [Var.: incorporáție s. f.] – Din fr. incorporation.

DOOM

incorporáție v. încorporáție
incorporațiune
INCORPORAȚIÚNE s.f. v. încorporație.
incoruptibil
INCORUPTÍBIL, -Ă, incoruptibili, -e, adj. Care nu poate fi corupt; integru, onest, cinstit. – Din fr. incorruptible, lat. incorruptibilis.

DOOM

incoruptíbil adj. m., pl. incoruptíbili; f. incoruptíbilă, pl. incoruptíbile
incoruptibila
INCORUPTÍBIL, -Ă, incoruptibili, -e, adj. Care nu poate fi corupt; integru, onest, cinstit. – Din fr. incorruptible, lat. incorruptibilis.

DOOM

incoruptíbil adj. m., pl. incoruptíbili; f. incoruptíbilă, pl. incoruptíbile
incoruptibile
INCORUPTÍBIL, -Ă, incoruptibili, -e, adj. Care nu poate fi corupt; integru, onest, cinstit. – Din fr. incorruptible, lat. incorruptibilis.

DOOM

incoruptíbil adj. m., pl. incoruptíbili; f. incoruptíbilă, pl. incoruptíbile
incoruptibilei
INCORUPTÍBIL, -Ă, incoruptibili, -e, adj. Care nu poate fi corupt; integru, onest, cinstit. – Din fr. incorruptible, lat. incorruptibilis.

DOOM

incoruptíbil adj. m., pl. incoruptíbili; f. incoruptíbilă, pl. incoruptíbile
incoruptibilele
INCORUPTÍBIL, -Ă, incoruptibili, -e, adj. Care nu poate fi corupt; integru, onest, cinstit. – Din fr. incorruptible, lat. incorruptibilis.

DOOM

incoruptíbil adj. m., pl. incoruptíbili; f. incoruptíbilă, pl. incoruptíbile
incoruptibilelor
INCORUPTÍBIL, -Ă, incoruptibili, -e, adj. Care nu poate fi corupt; integru, onest, cinstit. – Din fr. incorruptible, lat. incorruptibilis.

DOOM

incoruptíbil adj. m., pl. incoruptíbili; f. incoruptíbilă, pl. incoruptíbile
incoruptibili
INCORUPTÍBIL, -Ă, incoruptibili, -e, adj. Care nu poate fi corupt; integru, onest, cinstit. – Din fr. incorruptible, lat. incorruptibilis.

DOOM

incoruptíbil adj. m., pl. incoruptíbili; f. incoruptíbilă, pl. incoruptíbile
incoruptibilii
INCORUPTÍBIL, -Ă, incoruptibili, -e, adj. Care nu poate fi corupt; integru, onest, cinstit. – Din fr. incorruptible, lat. incorruptibilis.

DOOM

incoruptíbil adj. m., pl. incoruptíbili; f. incoruptíbilă, pl. incoruptíbile
incoruptibililor
INCORUPTÍBIL, -Ă, incoruptibili, -e, adj. Care nu poate fi corupt; integru, onest, cinstit. – Din fr. incorruptible, lat. incorruptibilis.

DOOM

incoruptíbil adj. m., pl. incoruptíbili; f. incoruptíbilă, pl. incoruptíbile
incoruptibilitate
INCORUPTIBILITÁTE s. f. Calitate a celui care nu se lasă corupt; integritate, cinste exemplară, onestitate. – Din fr. incorruptibilité, lat. incorruptibilitas, -atis.

DOOM

incoruptibilitáte s. f., g.-d. art. incoruptibilitắții
incoruptibilitatea
INCORUPTIBILITÁTE s. f. Calitate a celui care nu se lasă corupt; integritate, cinste exemplară, onestitate. – Din fr. incorruptibilité, lat. incorruptibilitas, -atis.

DOOM

incoruptibilitáte s. f., g.-d. art. incoruptibilitắții
incoruptibilități
INCORUPTIBILITÁTE s. f. Calitate a celui care nu se lasă corupt; integritate, cinste exemplară, onestitate. – Din fr. incorruptibilité, lat. incorruptibilitas, -atis.

DOOM

incoruptibilitáte s. f., g.-d. art. incoruptibilitắții
incoruptibilității
INCORUPTIBILITÁTE s. f. Calitate a celui care nu se lasă corupt; integritate, cinste exemplară, onestitate. – Din fr. incorruptibilité, lat. incorruptibilitas, -atis.

DOOM

incoruptibilitáte s. f., g.-d. art. incoruptibilitắții
incoruptibilul
INCORUPTÍBIL, -Ă, incoruptibili, -e, adj. Care nu poate fi corupt; integru, onest, cinstit. – Din fr. incorruptible, lat. incorruptibilis.

DOOM

incoruptíbil adj. m., pl. incoruptíbili; f. incoruptíbilă, pl. incoruptíbile
incoruptibilului
INCORUPTÍBIL, -Ă, incoruptibili, -e, adj. Care nu poate fi corupt; integru, onest, cinstit. – Din fr. incorruptible, lat. incorruptibilis.

DOOM

incoruptíbil adj. m., pl. incoruptíbili; f. incoruptíbilă, pl. incoruptíbile
incot
Î́NCOT, încote, s. n. (Reg.) Chicot. [Var.: íncot s. n.] – Et. nec.

DOOM

íncot v. î́ncot
incote
Î́NCOT, încote, s. n. (Reg.) Chicot. [Var.: íncot s. n.] – Et. nec.

DOOM

íncot v. î́ncot
incotele
Î́NCOT, încote, s. n. (Reg.) Chicot. [Var.: íncot s. n.] – Et. nec.

DOOM

íncot v. î́ncot
incotelor
Î́NCOT, încote, s. n. (Reg.) Chicot. [Var.: íncot s. n.] – Et. nec.

DOOM

íncot v. î́ncot
incotul
Î́NCOT, încote, s. n. (Reg.) Chicot. [Var.: íncot s. n.] – Et. nec.

DOOM

íncot v. î́ncot
incotului
Î́NCOT, încote, s. n. (Reg.) Chicot. [Var.: íncot s. n.] – Et. nec.

DOOM

íncot v. î́ncot
increabil
INCREÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate crea. [Pron. -cre-a-. / cf. fr. incréable].
increabila
INCREÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate crea. [Pron. -cre-a-. / cf. fr. incréable].
increabile
INCREÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate crea. [Pron. -cre-a-. / cf. fr. incréable].
increabilei
INCREÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate crea. [Pron. -cre-a-. / cf. fr. incréable].
increabilele
INCREÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate crea. [Pron. -cre-a-. / cf. fr. incréable].
increabilelor
INCREÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate crea. [Pron. -cre-a-. / cf. fr. incréable].
increabili
INCREÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate crea. [Pron. -cre-a-. / cf. fr. incréable].
increabilii
INCREÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate crea. [Pron. -cre-a-. / cf. fr. incréable].
increabililor
INCREÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate crea. [Pron. -cre-a-. / cf. fr. incréable].
increabilul
INCREÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate crea. [Pron. -cre-a-. / cf. fr. incréable].
increabilului
INCREÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate crea. [Pron. -cre-a-. / cf. fr. incréable].
increat
INCREÁT s. n. (Livr.) Ceea ce preexistă formei în care urmează să se constituie la un moment dat. ♦ Ceea ce este etern. [Pr.: -cre-at] – Din fr. incréé.
increata
INCREÁT s. n. (Livr.) Ceea ce preexistă formei în care urmează să se constituie la un moment dat. ♦ Ceea ce este etern. [Pr.: -cre-at] – Din fr. incréé.
increate
INCREÁT s. n. (Livr.) Ceea ce preexistă formei în care urmează să se constituie la un moment dat. ♦ Ceea ce este etern. [Pr.: -cre-at] – Din fr. incréé.
increatei
INCREÁT s. n. (Livr.) Ceea ce preexistă formei în care urmează să se constituie la un moment dat. ♦ Ceea ce este etern. [Pr.: -cre-at] – Din fr. incréé.
increatele
INCREÁT s. n. (Livr.) Ceea ce preexistă formei în care urmează să se constituie la un moment dat. ♦ Ceea ce este etern. [Pr.: -cre-at] – Din fr. incréé.
increatelor
INCREÁT s. n. (Livr.) Ceea ce preexistă formei în care urmează să se constituie la un moment dat. ♦ Ceea ce este etern. [Pr.: -cre-at] – Din fr. incréé.
increatul
INCREÁT s. n. (Livr.) Ceea ce preexistă formei în care urmează să se constituie la un moment dat. ♦ Ceea ce este etern. [Pr.: -cre-at] – Din fr. incréé.
increatului
INCREÁT s. n. (Livr.) Ceea ce preexistă formei în care urmează să se constituie la un moment dat. ♦ Ceea ce este etern. [Pr.: -cre-at] – Din fr. incréé.
increați
INCREÁT s. n. (Livr.) Ceea ce preexistă formei în care urmează să se constituie la un moment dat. ♦ Ceea ce este etern. [Pr.: -cre-at] – Din fr. incréé.
increații
INCREÁT s. n. (Livr.) Ceea ce preexistă formei în care urmează să se constituie la un moment dat. ♦ Ceea ce este etern. [Pr.: -cre-at] – Din fr. incréé.
increaților
INCREÁT s. n. (Livr.) Ceea ce preexistă formei în care urmează să se constituie la un moment dat. ♦ Ceea ce este etern. [Pr.: -cre-at] – Din fr. incréé.
incredibil
INCREDÍBIL, -Ă, incredibili, -e, adj. Care este de necrezut. – Din it. incredibile, lat. incredibilis.

DOOM

incredíbil adj. m., pl. incredíbili; f. incredíbilă, pl. incredíbile
incredibila
INCREDÍBIL, -Ă, incredibili, -e, adj. Care este de necrezut. – Din it. incredibile, lat. incredibilis.

DOOM

incredíbil adj. m., pl. incredíbili; f. incredíbilă, pl. incredíbile
incredibile
INCREDÍBIL, -Ă, incredibili, -e, adj. Care este de necrezut. – Din it. incredibile, lat. incredibilis.

DOOM

incredíbil adj. m., pl. incredíbili; f. incredíbilă, pl. incredíbile
incredibilei
INCREDÍBIL, -Ă, incredibili, -e, adj. Care este de necrezut. – Din it. incredibile, lat. incredibilis.

DOOM

incredíbil adj. m., pl. incredíbili; f. incredíbilă, pl. incredíbile
incredibilele
INCREDÍBIL, -Ă, incredibili, -e, adj. Care este de necrezut. – Din it. incredibile, lat. incredibilis.

DOOM

incredíbil adj. m., pl. incredíbili; f. incredíbilă, pl. incredíbile
incredibilelor
INCREDÍBIL, -Ă, incredibili, -e, adj. Care este de necrezut. – Din it. incredibile, lat. incredibilis.

DOOM

incredíbil adj. m., pl. incredíbili; f. incredíbilă, pl. incredíbile
incredibili
INCREDÍBIL, -Ă, incredibili, -e, adj. Care este de necrezut. – Din it. incredibile, lat. incredibilis.

DOOM

incredíbil adj. m., pl. incredíbili; f. incredíbilă, pl. incredíbile
incredibilii
INCREDÍBIL, -Ă, incredibili, -e, adj. Care este de necrezut. – Din it. incredibile, lat. incredibilis.

DOOM

incredíbil adj. m., pl. incredíbili; f. incredíbilă, pl. incredíbile
incredibililor
INCREDÍBIL, -Ă, incredibili, -e, adj. Care este de necrezut. – Din it. incredibile, lat. incredibilis.

DOOM

incredíbil adj. m., pl. incredíbili; f. incredíbilă, pl. incredíbile
incredibilitate
INCREDIBILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi incredibil. – Din fr. incrédibilité, it. incredibilità.

DOOM

incredibilitáte (rar) s. f., g.-d. art. incredibilitắții
incredibilitatea
INCREDIBILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi incredibil. – Din fr. incrédibilité, it. incredibilità.

DOOM

incredibilitáte (rar) s. f., g.-d. art. incredibilitắții
incredibilități
INCREDIBILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi incredibil. – Din fr. incrédibilité, it. incredibilità.

DOOM

incredibilitáte (rar) s. f., g.-d. art. incredibilitắții
incredibilității
INCREDIBILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi incredibil. – Din fr. incrédibilité, it. incredibilità.

DOOM

incredibilitáte (rar) s. f., g.-d. art. incredibilitắții
incredibilul
INCREDÍBIL, -Ă, incredibili, -e, adj. Care este de necrezut. – Din it. incredibile, lat. incredibilis.

DOOM

incredíbil adj. m., pl. incredíbili; f. incredíbilă, pl. incredíbile
incredibilului
INCREDÍBIL, -Ă, incredibili, -e, adj. Care este de necrezut. – Din it. incredibile, lat. incredibilis.

DOOM

incredíbil adj. m., pl. incredíbili; f. incredíbilă, pl. incredíbile
incredul
INCREDÚL, -Ă, increduli, -e, adj. Care nu crede ușor ceva, care este greu de convins; neîncrezător. – Din fr. incrédule, lat. incredulus.

DOOM

incredúl adj. m., pl. incredúli; f. incredúlă, pl. incredúle
incredula
INCREDÚL, -Ă, increduli, -e, adj. Care nu crede ușor ceva, care este greu de convins; neîncrezător. – Din fr. incrédule, lat. incredulus.

DOOM

incredúl adj. m., pl. incredúli; f. incredúlă, pl. incredúle
incredule
INCREDÚL, -Ă, increduli, -e, adj. Care nu crede ușor ceva, care este greu de convins; neîncrezător. – Din fr. incrédule, lat. incredulus.

DOOM

incredúl adj. m., pl. incredúli; f. incredúlă, pl. incredúle
incredulei
INCREDÚL, -Ă, increduli, -e, adj. Care nu crede ușor ceva, care este greu de convins; neîncrezător. – Din fr. incrédule, lat. incredulus.

DOOM

incredúl adj. m., pl. incredúli; f. incredúlă, pl. incredúle
incredulele
INCREDÚL, -Ă, increduli, -e, adj. Care nu crede ușor ceva, care este greu de convins; neîncrezător. – Din fr. incrédule, lat. incredulus.

DOOM

incredúl adj. m., pl. incredúli; f. incredúlă, pl. incredúle
incredulelor
INCREDÚL, -Ă, increduli, -e, adj. Care nu crede ușor ceva, care este greu de convins; neîncrezător. – Din fr. incrédule, lat. incredulus.

DOOM

incredúl adj. m., pl. incredúli; f. incredúlă, pl. incredúle
increduli
INCREDÚL, -Ă, increduli, -e, adj. Care nu crede ușor ceva, care este greu de convins; neîncrezător. – Din fr. incrédule, lat. incredulus.

DOOM

incredúl adj. m., pl. incredúli; f. incredúlă, pl. incredúle
incredulii
INCREDÚL, -Ă, increduli, -e, adj. Care nu crede ușor ceva, care este greu de convins; neîncrezător. – Din fr. incrédule, lat. incredulus.

DOOM

incredúl adj. m., pl. incredúli; f. incredúlă, pl. incredúle
incredulilor
INCREDÚL, -Ă, increduli, -e, adj. Care nu crede ușor ceva, care este greu de convins; neîncrezător. – Din fr. incrédule, lat. incredulus.

DOOM

incredúl adj. m., pl. incredúli; f. incredúlă, pl. incredúle
incredulitate
INCREDULITÁTE s. f. Însușirea de a nu fi credul; lipsă de încredere; neîncredere. – Din fr. incrédulité.

DOOM

incredulitáte s. f., g.-d. art. incredulitắții
incredulitatea
INCREDULITÁTE s. f. Însușirea de a nu fi credul; lipsă de încredere; neîncredere. – Din fr. incrédulité.

DOOM

incredulitáte s. f., g.-d. art. incredulitắții
incredulități
INCREDULITÁTE s. f. Însușirea de a nu fi credul; lipsă de încredere; neîncredere. – Din fr. incrédulité.

DOOM

incredulitáte s. f., g.-d. art. incredulitắții
incredulității
INCREDULITÁTE s. f. Însușirea de a nu fi credul; lipsă de încredere; neîncredere. – Din fr. incrédulité.

DOOM

incredulitáte s. f., g.-d. art. incredulitắții
incredulul
INCREDÚL, -Ă, increduli, -e, adj. Care nu crede ușor ceva, care este greu de convins; neîncrezător. – Din fr. incrédule, lat. incredulus.

DOOM

incredúl adj. m., pl. incredúli; f. incredúlă, pl. incredúle
incredulului
INCREDÚL, -Ă, increduli, -e, adj. Care nu crede ușor ceva, care este greu de convins; neîncrezător. – Din fr. incrédule, lat. incredulus.

DOOM

incredúl adj. m., pl. incredúli; f. incredúlă, pl. incredúle
increment
INCREMÉNT, incrementuri, s. n. (Rar) Creștere, adaos, spor. [Pl. și: incremente] – Din lat. incrementum.

DOOM

incremént (rar) s. n.
increment
INCREMÉNT s. n. (Rar) Creștere, adaos, spor. – Din lat. incrementum.
incremental
INCREMENTÁL, -Ă, incrementali, -e, adj. (Rar) Care se referă la un increment. – Increment + suf. -al.

DOOM

incrementál (rar) adj. m., pl. incrementáli; f. incrementálă, pl. incrementále
incrementala
INCREMENTÁL, -Ă, incrementali, -e, adj. (Rar) Care se referă la un increment. – Increment + suf. -al.

DOOM

incrementál (rar) adj. m., pl. incrementáli; f. incrementálă, pl. incrementále
incrementale
INCREMENTÁL, -Ă, incrementali, -e, adj. (Rar) Care se referă la un increment. – Increment + suf. -al.

DOOM

incrementál (rar) adj. m., pl. incrementáli; f. incrementálă, pl. incrementále
incrementalei
INCREMENTÁL, -Ă, incrementali, -e, adj. (Rar) Care se referă la un increment. – Increment + suf. -al.

DOOM

incrementál (rar) adj. m., pl. incrementáli; f. incrementálă, pl. incrementále
incrementalele
INCREMENTÁL, -Ă, incrementali, -e, adj. (Rar) Care se referă la un increment. – Increment + suf. -al.

DOOM

incrementál (rar) adj. m., pl. incrementáli; f. incrementálă, pl. incrementále
incrementalelor
INCREMENTÁL, -Ă, incrementali, -e, adj. (Rar) Care se referă la un increment. – Increment + suf. -al.

DOOM

incrementál (rar) adj. m., pl. incrementáli; f. incrementálă, pl. incrementále
incrementali
INCREMENTÁL, -Ă, incrementali, -e, adj. (Rar) Care se referă la un increment. – Increment + suf. -al.

DOOM

incrementál (rar) adj. m., pl. incrementáli; f. incrementálă, pl. incrementále
incrementalii
INCREMENTÁL, -Ă, incrementali, -e, adj. (Rar) Care se referă la un increment. – Increment + suf. -al.

DOOM

incrementál (rar) adj. m., pl. incrementáli; f. incrementálă, pl. incrementále
incrementalilor
INCREMENTÁL, -Ă, incrementali, -e, adj. (Rar) Care se referă la un increment. – Increment + suf. -al.

DOOM

incrementál (rar) adj. m., pl. incrementáli; f. incrementálă, pl. incrementále
incrementalul
INCREMENTÁL, -Ă, incrementali, -e, adj. (Rar) Care se referă la un increment. – Increment + suf. -al.

DOOM

incrementál (rar) adj. m., pl. incrementáli; f. incrementálă, pl. incrementále
incrementalului
INCREMENTÁL, -Ă, incrementali, -e, adj. (Rar) Care se referă la un increment. – Increment + suf. -al.

DOOM

incrementál (rar) adj. m., pl. incrementáli; f. incrementálă, pl. incrementále
incrementul
INCREMÉNT s. n. (Rar) Creștere, adaos, spor. – Din lat. incrementum.
incrementului
INCREMÉNT s. n. (Rar) Creștere, adaos, spor. – Din lat. incrementum.
incrementuri
INCREMÉNT s. n. (Rar) Creștere, adaos, spor. – Din lat. incrementum.
incrementurile
INCREMÉNT s. n. (Rar) Creștere, adaos, spor. – Din lat. incrementum.
incrementurilor
INCREMÉNT s. n. (Rar) Creștere, adaos, spor. – Din lat. incrementum.
incret
INCRÉT s.n. Increție. [< germ. Inkret].
increție
INCRÉȚIE s.f. (Med.) Secreție glandulară care rămâne în interiorul organismului; secreție endocrină; incret. [Var. increțiune s.f. / < fr. incrétion].
increțiune
INCREȚIÚNE s.f. v. increție.
incrimina
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminabil
INCRIMINÁBIL, -Ă, incriminabili, -e, adj. Care poate fi incriminat, acuzat. – Din fr. incriminable.

DOOM

incriminábil adj. m., pl. incriminábili; f. incriminábilă, pl. incriminábile
incriminabila
INCRIMINÁBIL, -Ă, incriminabili, -e, adj. Care poate fi incriminat, acuzat. – Din fr. incriminable.

DOOM

incriminábil adj. m., pl. incriminábili; f. incriminábilă, pl. incriminábile
incriminabile
INCRIMINÁBIL, -Ă, incriminabili, -e, adj. Care poate fi incriminat, acuzat. – Din fr. incriminable.

DOOM

incriminábil adj. m., pl. incriminábili; f. incriminábilă, pl. incriminábile
incriminabilei
INCRIMINÁBIL, -Ă, incriminabili, -e, adj. Care poate fi incriminat, acuzat. – Din fr. incriminable.

DOOM

incriminábil adj. m., pl. incriminábili; f. incriminábilă, pl. incriminábile
incriminabilele
INCRIMINÁBIL, -Ă, incriminabili, -e, adj. Care poate fi incriminat, acuzat. – Din fr. incriminable.

DOOM

incriminábil adj. m., pl. incriminábili; f. incriminábilă, pl. incriminábile
incriminabilelor
INCRIMINÁBIL, -Ă, incriminabili, -e, adj. Care poate fi incriminat, acuzat. – Din fr. incriminable.

DOOM

incriminábil adj. m., pl. incriminábili; f. incriminábilă, pl. incriminábile
incriminabili
INCRIMINÁBIL, -Ă, incriminabili, -e, adj. Care poate fi incriminat, acuzat. – Din fr. incriminable.

DOOM

incriminábil adj. m., pl. incriminábili; f. incriminábilă, pl. incriminábile
incriminabilii
INCRIMINÁBIL, -Ă, incriminabili, -e, adj. Care poate fi incriminat, acuzat. – Din fr. incriminable.

DOOM

incriminábil adj. m., pl. incriminábili; f. incriminábilă, pl. incriminábile
incriminabililor
INCRIMINÁBIL, -Ă, incriminabili, -e, adj. Care poate fi incriminat, acuzat. – Din fr. incriminable.

DOOM

incriminábil adj. m., pl. incriminábili; f. incriminábilă, pl. incriminábile
incriminabilul
INCRIMINÁBIL, -Ă, incriminabili, -e, adj. Care poate fi incriminat, acuzat. – Din fr. incriminable.

DOOM

incriminábil adj. m., pl. incriminábili; f. incriminábilă, pl. incriminábile
incriminabilului
INCRIMINÁBIL, -Ă, incriminabili, -e, adj. Care poate fi incriminat, acuzat. – Din fr. incriminable.

DOOM

incriminábil adj. m., pl. incriminábili; f. incriminábilă, pl. incriminábile
incriminai
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminam
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminare
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminare
ÎNCRIMINÁRE s. f. v. incriminare.

DOOM

incrimináre s. f., g.-d. art. incriminắrii; pl. incriminắri
incriminarea
ÎNCRIMINÁRE s. f. v. incriminare.

DOOM

incrimináre s. f., g.-d. art. incriminắrii; pl. incriminắri
incriminară
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminarăm
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminarăți
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminase
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminasem
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminaseră
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminaserăm
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminaserăți
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminaseși
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminaseți
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminat
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminat
ÎNCRIMINÁT, -Ă adj. v. incriminat.
incriminata
ÎNCRIMINÁT, -Ă adj. v. incriminat.
incriminate
ÎNCRIMINÁT, -Ă adj. v. incriminat.
incriminatei
ÎNCRIMINÁT, -Ă adj. v. incriminat.
incriminatele
ÎNCRIMINÁT, -Ă adj. v. incriminat.
incriminatelor
ÎNCRIMINÁT, -Ă adj. v. incriminat.
incriminatoare
INCRIMINATÓR, -OÁRE, incriminatori, -oare, adj. Care incriminează; acuzator. [Var.: incriminatór, -oáre adj.] – Incrimina + suf. -tor.

DOOM

incriminatór adj. m., pl. incriminatóri; f. sg. și pl. incriminatoáre
incriminatoarea
INCRIMINATÓR, -OÁRE, incriminatori, -oare, adj. Care incriminează; acuzator. [Var.: incriminatór, -oáre adj.] – Incrimina + suf. -tor.

DOOM

incriminatór adj. m., pl. incriminatóri; f. sg. și pl. incriminatoáre
incriminatoarei
INCRIMINATÓR, -OÁRE, incriminatori, -oare, adj. Care incriminează; acuzator. [Var.: incriminatór, -oáre adj.] – Incrimina + suf. -tor.

DOOM

incriminatór adj. m., pl. incriminatóri; f. sg. și pl. incriminatoáre
incriminatoarele
INCRIMINATÓR, -OÁRE, incriminatori, -oare, adj. Care incriminează; acuzator. [Var.: incriminatór, -oáre adj.] – Incrimina + suf. -tor.

DOOM

incriminatór adj. m., pl. incriminatóri; f. sg. și pl. incriminatoáre
incriminatoarelor
INCRIMINATÓR, -OÁRE, incriminatori, -oare, adj. Care incriminează; acuzator. [Var.: incriminatór, -oáre adj.] – Incrimina + suf. -tor.

DOOM

incriminatór adj. m., pl. incriminatóri; f. sg. și pl. incriminatoáre
incriminator
INCRIMINATÓR, -OÁRE, incriminatori, -oare, adj. Care incriminează; acuzator. [Var.: incriminatór, -oáre adj.] – Incrimina + suf. -tor.

DOOM

incriminatór adj. m., pl. incriminatóri; f. sg. și pl. incriminatoáre
incriminatori
INCRIMINATÓR, -OÁRE, incriminatori, -oare, adj. Care incriminează; acuzator. [Var.: incriminatór, -oáre adj.] – Incrimina + suf. -tor.

DOOM

incriminatór adj. m., pl. incriminatóri; f. sg. și pl. incriminatoáre
incriminatorii
INCRIMINATÓR, -OÁRE, incriminatori, -oare, adj. Care incriminează; acuzator. [Var.: incriminatór, -oáre adj.] – Incrimina + suf. -tor.

DOOM

incriminatór adj. m., pl. incriminatóri; f. sg. și pl. incriminatoáre
incriminatorilor
INCRIMINATÓR, -OÁRE, incriminatori, -oare, adj. Care incriminează; acuzator. [Var.: incriminatór, -oáre adj.] – Incrimina + suf. -tor.

DOOM

incriminatór adj. m., pl. incriminatóri; f. sg. și pl. incriminatoáre
incriminatorul
INCRIMINATÓR, -OÁRE, incriminatori, -oare, adj. Care incriminează; acuzator. [Var.: incriminatór, -oáre adj.] – Incrimina + suf. -tor.

DOOM

incriminatór adj. m., pl. incriminatóri; f. sg. și pl. incriminatoáre
incriminatorului
INCRIMINATÓR, -OÁRE, incriminatori, -oare, adj. Care incriminează; acuzator. [Var.: incriminatór, -oáre adj.] – Incrimina + suf. -tor.

DOOM

incriminatór adj. m., pl. incriminatóri; f. sg. și pl. incriminatoáre
incriminatul
ÎNCRIMINÁT, -Ă adj. v. incriminat.
incriminatului
ÎNCRIMINÁT, -Ă adj. v. incriminat.
incriminau
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminași
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminați
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminați
ÎNCRIMINÁT, -Ă adj. v. incriminat.
incriminația
INCRIMINÁȚIE, incriminații, s. f. Incriminare. [Var.: incriminațiúne s. f.] – Din fr. incrimination.

DOOM

incrimináție (-ți-e) s. f., art. incrimináția (-ți-a), g.-d. art. incrimináției; pl. incrimináții, art. incrimináțiile (-ți-i-)
incriminație
INCRIMINÁȚIE, incriminații, s. f. Incriminare. [Var.: incriminațiúne s. f.] – Din fr. incrimination.

DOOM

incrimináție (-ți-e) s. f., art. incrimináția (-ți-a), g.-d. art. incrimináției; pl. incrimináții, art. incrimináțiile (-ți-i-)
incriminației
INCRIMINÁȚIE, incriminații, s. f. Incriminare. [Var.: incriminațiúne s. f.] – Din fr. incrimination.

DOOM

incrimináție (-ți-e) s. f., art. incrimináția (-ți-a), g.-d. art. incrimináției; pl. incrimináții, art. incrimináțiile (-ți-i-)
incriminații
ÎNCRIMINÁT, -Ă adj. v. incriminat.
incriminații
INCRIMINÁȚIE, incriminații, s. f. Incriminare. [Var.: incriminațiúne s. f.] – Din fr. incrimination.

DOOM

incrimináție (-ți-e) s. f., art. incrimináția (-ți-a), g.-d. art. incrimináției; pl. incrimináții, art. incrimináțiile (-ți-i-)
incriminațiile
INCRIMINÁȚIE, incriminații, s. f. Incriminare. [Var.: incriminațiúne s. f.] – Din fr. incrimination.

DOOM

incrimináție (-ți-e) s. f., art. incrimináția (-ți-a), g.-d. art. incrimináției; pl. incrimináții, art. incrimináțiile (-ți-i-)
incriminațiilor
INCRIMINÁȚIE, incriminații, s. f. Incriminare. [Var.: incriminațiúne s. f.] – Din fr. incrimination.

DOOM

incrimináție (-ți-e) s. f., art. incrimináția (-ți-a), g.-d. art. incrimináției; pl. incrimináții, art. incrimináțiile (-ți-i-)
incriminaților
ÎNCRIMINÁT, -Ă adj. v. incriminat.
incriminațiune
INCRIMINÁȚIE, incriminații, s. f. Incriminare. [Var.: incriminațiúne s. f.] – Din fr. incrimination.

DOOM

incrimináție (-ți-e) s. f., art. incrimináția (-ți-a), g.-d. art. incrimináției; pl. incrimináții, art. incrimináțiile (-ți-i-)
incriminează
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminez
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incrimineze
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminezi
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminând
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminînd
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

DOOM

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză
incriminări
ÎNCRIMINÁRE s. f. v. incriminare.

DOOM

incrimináre s. f., g.-d. art. incriminắrii; pl. incriminắri
incriminării
ÎNCRIMINÁRE s. f. v. incriminare.

DOOM

incrimináre s. f., g.-d. art. incriminắrii; pl. incriminắri
incriminările
ÎNCRIMINÁRE s. f. v. incriminare.

DOOM

incrimináre s. f., g.-d. art. incriminắrii; pl. incriminắri
incriminărilor
ÎNCRIMINÁRE s. f. v. incriminare.

DOOM

incrimináre s. f., g.-d. art. incriminắrii; pl. incriminắri
incrusta
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustai
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustam
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustant
INCRUSTÁNT, -Ă adj. Care are proprietatea de a acoperi corpurile cu o crustă minerală. [< fr. incrustant].
incrustanta
INCRUSTÁNT, -Ă adj. Care are proprietatea de a acoperi corpurile cu o crustă minerală. [< fr. incrustant].
incrustante
INCRUSTÁNT, -Ă adj. Care are proprietatea de a acoperi corpurile cu o crustă minerală. [< fr. incrustant].
incrustantei
INCRUSTÁNT, -Ă adj. Care are proprietatea de a acoperi corpurile cu o crustă minerală. [< fr. incrustant].
incrustantele
INCRUSTÁNT, -Ă adj. Care are proprietatea de a acoperi corpurile cu o crustă minerală. [< fr. incrustant].
incrustantelor
INCRUSTÁNT, -Ă adj. Care are proprietatea de a acoperi corpurile cu o crustă minerală. [< fr. incrustant].
incrustantul
INCRUSTÁNT, -Ă adj. Care are proprietatea de a acoperi corpurile cu o crustă minerală. [< fr. incrustant].
incrustantului
INCRUSTÁNT, -Ă adj. Care are proprietatea de a acoperi corpurile cu o crustă minerală. [< fr. incrustant].
incrustanți
INCRUSTÁNT, -Ă adj. Care are proprietatea de a acoperi corpurile cu o crustă minerală. [< fr. incrustant].
incrustanții
INCRUSTÁNT, -Ă adj. Care are proprietatea de a acoperi corpurile cu o crustă minerală. [< fr. incrustant].
incrustanților
INCRUSTÁNT, -Ă adj. Care are proprietatea de a acoperi corpurile cu o crustă minerală. [< fr. incrustant].
incrustare
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustare
ÎNCRUSTÁRE s. f. v. incrustare.

DOOM

incrustáre s. f., g.-d. art. incrustắrii; pl. incrustắri
incrustarea
ÎNCRUSTÁRE s. f. v. incrustare.

DOOM

incrustáre s. f., g.-d. art. incrustắrii; pl. incrustắri
incrustară
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustarăm
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustarăți
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustase
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustasem
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustaseră
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustaserăm
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustaserăți
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustaseși
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustaseți
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustat
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustat
ÎNCRUSTÁT, -Ă adj. v. incrustat.
incrustata
ÎNCRUSTÁT, -Ă adj. v. incrustat.
incrustate
ÎNCRUSTÁT, -Ă adj. v. incrustat.
incrustatei
ÎNCRUSTÁT, -Ă adj. v. incrustat.
incrustatele
ÎNCRUSTÁT, -Ă adj. v. incrustat.
incrustatelor
ÎNCRUSTÁT, -Ă adj. v. incrustat.
incrustatul
ÎNCRUSTÁT, -Ă adj. v. incrustat.
incrustatului
ÎNCRUSTÁT, -Ă adj. v. incrustat.
incrustau
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustași
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustați
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustați
ÎNCRUSTÁT, -Ă adj. v. incrustat.
incrustația
ÎNCRUSTAȚIÚNE s. f. v. incrustație.

DOOM

incrustáție (-ți-e) s. f., art. incrustáția (-ți-a), g.-d. art. incrustáției; pl. incrustáții, art. incrustáțiile (-ți-i-)
incrustație
ÎNCRUSTAȚIÚNE s. f. v. incrustație.

DOOM

incrustáție (-ți-e) s. f., art. incrustáția (-ți-a), g.-d. art. incrustáției; pl. incrustáții, art. incrustáțiile (-ți-i-)
incrustației
ÎNCRUSTAȚIÚNE s. f. v. incrustație.

DOOM

incrustáție (-ți-e) s. f., art. incrustáția (-ți-a), g.-d. art. incrustáției; pl. incrustáții, art. incrustáțiile (-ți-i-)
incrustații
ÎNCRUSTÁT, -Ă adj. v. incrustat.
incrustații
ÎNCRUSTAȚIÚNE s. f. v. incrustație.

DOOM

incrustáție (-ți-e) s. f., art. incrustáția (-ți-a), g.-d. art. incrustáției; pl. incrustáții, art. incrustáțiile (-ți-i-)
incrustațiile
ÎNCRUSTAȚIÚNE s. f. v. incrustație.

DOOM

incrustáție (-ți-e) s. f., art. incrustáția (-ți-a), g.-d. art. incrustáției; pl. incrustáții, art. incrustáțiile (-ți-i-)
incrustațiilor
ÎNCRUSTAȚIÚNE s. f. v. incrustație.

DOOM

incrustáție (-ți-e) s. f., art. incrustáția (-ți-a), g.-d. art. incrustáției; pl. incrustáții, art. incrustáțiile (-ți-i-)
incrustaților
ÎNCRUSTÁT, -Ă adj. v. incrustat.
incrustează
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustez
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrusteze
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustezi
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustând
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustînd
ÎNCRUSTÁ vb. I v. incrusta.

DOOM

incrustá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrusteáză
incrustări
ÎNCRUSTÁRE s. f. v. incrustare.

DOOM

incrustáre s. f., g.-d. art. incrustắrii; pl. incrustắri
incrustării
ÎNCRUSTÁRE s. f. v. incrustare.

DOOM

incrustáre s. f., g.-d. art. incrustắrii; pl. incrustắri
incrustările
ÎNCRUSTÁRE s. f. v. incrustare.

DOOM

incrustáre s. f., g.-d. art. incrustắrii; pl. incrustắri
incrustărilor
ÎNCRUSTÁRE s. f. v. incrustare.

DOOM

incrustáre s. f., g.-d. art. incrustắrii; pl. incrustắri
incub
INCÚB s. m. Spirit rău despre care se crede că chinuiește oamenii (mai ales femeile) în timpul somnului. – Din fr. incube.

DOOM

incúb s. m.
incuba
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubai
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubam
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubare
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubare
INCUBÁRE, incubări, s. f. (Med.) Acțiunea de a incuba și rezultatul ei. – V. incuba.
incubarea
INCUBÁRE, incubări, s. f. (Med.) Acțiunea de a incuba și rezultatul ei. – V. incuba.
incubară
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubarăm
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubarăți
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubase
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubasem
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubaseră
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubaserăm
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubaserăți
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubaseși
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubaseți
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubat
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubat
INCUBÁT, -Ă, incubați, -te, adj. (Med.; despre organisme) În care a fost infiltrat un agent patogen, pentru a urmări reacția. – V. incuba.
incubatoare
INCUBATÓR, incubatoare, s. n. Instalație special amenajată, de clocire artificială, pentru asigurarea condițiilor de temperatură, umiditate etc., necesare dezvoltării embrionului păsărilor; cloșcă artificială. ♦ Cameră special amenajată în care se poate asigura dezvoltarea, în condiții optime, a copiilor născuți prematur. – Din fr. incubateur.

DOOM

incubatór s. n., pl. incubatoáre
incubatoarele
INCUBATÓR, incubatoare, s. n. Instalație special amenajată, de clocire artificială, pentru asigurarea condițiilor de temperatură, umiditate etc., necesare dezvoltării embrionului păsărilor; cloșcă artificială. ♦ Cameră special amenajată în care se poate asigura dezvoltarea, în condiții optime, a copiilor născuți prematur. – Din fr. incubateur.

DOOM

incubatór s. n., pl. incubatoáre
incubatoarelor
INCUBATÓR, incubatoare, s. n. Instalație special amenajată, de clocire artificială, pentru asigurarea condițiilor de temperatură, umiditate etc., necesare dezvoltării embrionului păsărilor; cloșcă artificială. ♦ Cameră special amenajată în care se poate asigura dezvoltarea, în condiții optime, a copiilor născuți prematur. – Din fr. incubateur.

DOOM

incubatór s. n., pl. incubatoáre
incubator
INCUBATÓR, incubatoare, s. n. Instalație special amenajată, de clocire artificială, pentru asigurarea condițiilor de temperatură, umiditate etc., necesare dezvoltării embrionului păsărilor; cloșcă artificială. ♦ Cameră special amenajată în care se poate asigura dezvoltarea, în condiții optime, a copiilor născuți prematur. – Din fr. incubateur.

DOOM

incubatór s. n., pl. incubatoáre
incubatorul
INCUBATÓR, incubatoare, s. n. Instalație special amenajată, de clocire artificială, pentru asigurarea condițiilor de temperatură, umiditate etc., necesare dezvoltării embrionului păsărilor; cloșcă artificială. ♦ Cameră special amenajată în care se poate asigura dezvoltarea, în condiții optime, a copiilor născuți prematur. – Din fr. incubateur.

DOOM

incubatór s. n., pl. incubatoáre
incubatorului
INCUBATÓR, incubatoare, s. n. Instalație special amenajată, de clocire artificială, pentru asigurarea condițiilor de temperatură, umiditate etc., necesare dezvoltării embrionului păsărilor; cloșcă artificială. ♦ Cameră special amenajată în care se poate asigura dezvoltarea, în condiții optime, a copiilor născuți prematur. – Din fr. incubateur.

DOOM

incubatór s. n., pl. incubatoáre
incubau
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubași
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubați
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubația
INCUBÁȚIE, incubații, s. f. 1. Proces de dezvoltare, naturală sau artificială, a embrionului de păsări sub influența anumitor factori fizici (temperatură, umiditate etc.). 2. Timpul cuprins între primul contact al organismului cu microbii sau cu virusurile unei boli și primele simptome ale bolii provocate de aceștia. [Var.: incubațiúne s. f.] – Din fr. incubation, lat. incubatio, -onis.

DOOM

incubáție (-ți-e) s. f., art. incubáția (-ți-a), g.-d. art. incubáției; pl. incubáții, art. incubáțiile (-ți-i-)
incubație
INCUBÁȚIE, incubații, s. f. 1. Proces de dezvoltare, naturală sau artificială, a embrionului de păsări sub influența anumitor factori fizici (temperatură, umiditate etc.). 2. Timpul cuprins între primul contact al organismului cu microbii sau cu virusurile unei boli și primele simptome ale bolii provocate de aceștia. [Var.: incubațiúne s. f.] – Din fr. incubation, lat. incubatio, -onis.

DOOM

incubáție (-ți-e) s. f., art. incubáția (-ți-a), g.-d. art. incubáției; pl. incubáții, art. incubáțiile (-ți-i-)
incubației
INCUBÁȚIE, incubații, s. f. 1. Proces de dezvoltare, naturală sau artificială, a embrionului de păsări sub influența anumitor factori fizici (temperatură, umiditate etc.). 2. Timpul cuprins între primul contact al organismului cu microbii sau cu virusurile unei boli și primele simptome ale bolii provocate de aceștia. [Var.: incubațiúne s. f.] – Din fr. incubation, lat. incubatio, -onis.

DOOM

incubáție (-ți-e) s. f., art. incubáția (-ți-a), g.-d. art. incubáției; pl. incubáții, art. incubáțiile (-ți-i-)
incubații
INCUBÁȚIE, incubații, s. f. 1. Proces de dezvoltare, naturală sau artificială, a embrionului de păsări sub influența anumitor factori fizici (temperatură, umiditate etc.). 2. Timpul cuprins între primul contact al organismului cu microbii sau cu virusurile unei boli și primele simptome ale bolii provocate de aceștia. [Var.: incubațiúne s. f.] – Din fr. incubation, lat. incubatio, -onis.

DOOM

incubáție (-ți-e) s. f., art. incubáția (-ți-a), g.-d. art. incubáției; pl. incubáții, art. incubáțiile (-ți-i-)
incubațiile
INCUBÁȚIE, incubații, s. f. 1. Proces de dezvoltare, naturală sau artificială, a embrionului de păsări sub influența anumitor factori fizici (temperatură, umiditate etc.). 2. Timpul cuprins între primul contact al organismului cu microbii sau cu virusurile unei boli și primele simptome ale bolii provocate de aceștia. [Var.: incubațiúne s. f.] – Din fr. incubation, lat. incubatio, -onis.

DOOM

incubáție (-ți-e) s. f., art. incubáția (-ți-a), g.-d. art. incubáției; pl. incubáții, art. incubáțiile (-ți-i-)
incubațiilor
INCUBÁȚIE, incubații, s. f. 1. Proces de dezvoltare, naturală sau artificială, a embrionului de păsări sub influența anumitor factori fizici (temperatură, umiditate etc.). 2. Timpul cuprins între primul contact al organismului cu microbii sau cu virusurile unei boli și primele simptome ale bolii provocate de aceștia. [Var.: incubațiúne s. f.] – Din fr. incubation, lat. incubatio, -onis.

DOOM

incubáție (-ți-e) s. f., art. incubáția (-ți-a), g.-d. art. incubáției; pl. incubáții, art. incubáțiile (-ți-i-)
incubațiune
INCUBÁȚIE, incubații, s. f. 1. Proces de dezvoltare, naturală sau artificială, a embrionului de păsări sub influența anumitor factori fizici (temperatură, umiditate etc.). 2. Timpul cuprins între primul contact al organismului cu microbii sau cu virusurile unei boli și primele simptome ale bolii provocate de aceștia. [Var.: incubațiúne s. f.] – Din fr. incubation, lat. incubatio, -onis.

DOOM

incubáție (-ți-e) s. f., art. incubáția (-ți-a), g.-d. art. incubáției; pl. incubáții, art. incubáțiile (-ți-i-)
incubează
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubez
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubeze
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubezi
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubi
INCÚB s. m. Spirit rău despre care se crede că chinuiește oamenii (mai ales femeile) în timpul somnului. – Din fr. incube.

DOOM

incúb s. m.
incubii
INCÚB s. m. Spirit rău despre care se crede că chinuiește oamenii (mai ales femeile) în timpul somnului. – Din fr. incube.

DOOM

incúb s. m.
incubilor
INCÚB s. m. Spirit rău despre care se crede că chinuiește oamenii (mai ales femeile) în timpul somnului. – Din fr. incube.

DOOM

incúb s. m.
incubul
INCÚB s. m. Spirit rău despre care se crede că chinuiește oamenii (mai ales femeile) în timpul somnului. – Din fr. incube.

DOOM

incúb s. m.
incubului
INCÚB s. m. Spirit rău despre care se crede că chinuiește oamenii (mai ales femeile) în timpul somnului. – Din fr. incube.

DOOM

incúb s. m.
incubând
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubînd
INCUBÁ, incubez, vb. I. Tranz. (Med.) A infiltra un agent patogen în organism, pentru a urmări reacția organismului la acesta. – Din fr. incuber.
incubări
INCUBÁRE, incubări, s. f. (Med.) Acțiunea de a incuba și rezultatul ei. – V. incuba.
incubării
INCUBÁRE, incubări, s. f. (Med.) Acțiunea de a incuba și rezultatul ei. – V. incuba.
incubările
INCUBÁRE, incubări, s. f. (Med.) Acțiunea de a incuba și rezultatul ei. – V. incuba.
incubărilor
INCUBÁRE, incubări, s. f. (Med.) Acțiunea de a incuba și rezultatul ei. – V. incuba.
incul
INC, incuri, s. n. (Reg.) Poftă de râs, de joc, de zburdălnicii. – Et. nec.

DOOM

inc (reg.) s. n., pl. íncuri
inculc
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculca
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculcai
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculcam
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculcare
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculcare
INCULCÁRE s. f. Acțiunea de a inculca și rezultatul ei; întipărire. – V. inculca.

DOOM

inculcáre s. f., g.-d. art. inculcắrii
inculcarea
INCULCÁRE s. f. Acțiunea de a inculca și rezultatul ei; întipărire. – V. inculca.

DOOM

inculcáre s. f., g.-d. art. inculcắrii
inculcară
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculcarăm
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculcarăți
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculcase
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculcasem
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculcaseră
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculcaserăm
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculcaserăți
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculcaseși
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculcaseți
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculcat
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculcat
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. (Livr.) A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.
inculcau
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculcași
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculcați
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculce
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculci
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculcând
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculcînd
INCULCÁ, incúlc, vb. I. Tranz. A întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepție etc. – Din fr. inculquer, lat. inculcare.

DOOM

inculcá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúlcă
inculcări
INCULCÁRE s. f. Acțiunea de a inculca și rezultatul ei; întipărire. – V. inculca.

DOOM

inculcáre s. f., g.-d. art. inculcắrii
inculcării
INCULCÁRE s. f. Acțiunea de a inculca și rezultatul ei; întipărire. – V. inculca.

DOOM

inculcáre s. f., g.-d. art. inculcắrii
inculcările
INCULCÁRE s. f. Acțiunea de a inculca și rezultatul ei; întipărire. – V. inculca.

DOOM

inculcáre s. f., g.-d. art. inculcắrii
inculcărilor
INCULCÁRE s. f. Acțiunea de a inculca și rezultatul ei; întipărire. – V. inculca.

DOOM

inculcáre s. f., g.-d. art. inculcắrii
inculp
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpa
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpai
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpam
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpare
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpare
INCULPÁRE s. f. Acțiunea de a inculpa și rezultatul ei; acuzare, învinuire. – V. inculpa.

DOOM

inculpáre (acuzare) s. f., g.-d. art. inculpắrii
inculparea
INCULPÁRE s. f. Acțiunea de a inculpa și rezultatul ei; acuzare, învinuire. – V. inculpa.

DOOM

inculpáre (acuzare) s. f., g.-d. art. inculpắrii
inculpară
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculparăm
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculparăți
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpase
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpasem
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpaseră
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpaserăm
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpaserăți
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpaseși
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpaseți
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpat
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpat
INCULPÁT, -Ă, inculpați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată de o culpă; pârât, acuzat, învinuit. – V. inculpa. Cf. fr. inculpé.

DOOM

inculpátă s. f., g.-d. art. inculpátei; pl. inculpáte
inculpata
INCULPÁT, -Ă, inculpați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată de o culpă; pârât, acuzat, învinuit. – V. inculpa. Cf. fr. inculpé.

DOOM

inculpátă s. f., g.-d. art. inculpátei; pl. inculpáte
inculpate
INCULPÁT, -Ă, inculpați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată de o culpă; pârât, acuzat, învinuit. – V. inculpa. Cf. fr. inculpé.

DOOM

inculpátă s. f., g.-d. art. inculpátei; pl. inculpáte
inculpatei
INCULPÁT, -Ă, inculpați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată de o culpă; pârât, acuzat, învinuit. – V. inculpa. Cf. fr. inculpé.

DOOM

inculpátă s. f., g.-d. art. inculpátei; pl. inculpáte
inculpatele
INCULPÁT, -Ă, inculpați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată de o culpă; pârât, acuzat, învinuit. – V. inculpa. Cf. fr. inculpé.

DOOM

inculpátă s. f., g.-d. art. inculpátei; pl. inculpáte
inculpatelor
INCULPÁT, -Ă, inculpați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată de o culpă; pârât, acuzat, învinuit. – V. inculpa. Cf. fr. inculpé.

DOOM

inculpátă s. f., g.-d. art. inculpátei; pl. inculpáte
inculpatul
INCULPÁT, -Ă, inculpați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată de o culpă; pârât, acuzat, învinuit. – V. inculpa. Cf. fr. inculpé.

DOOM

inculpátă s. f., g.-d. art. inculpátei; pl. inculpáte
inculpatului
INCULPÁT, -Ă, inculpați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată de o culpă; pârât, acuzat, învinuit. – V. inculpa. Cf. fr. inculpé.

DOOM

inculpátă s. f., g.-d. art. inculpátei; pl. inculpáte
inculpau
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpași
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpați
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpați
INCULPÁT, -Ă, inculpați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată de o culpă; pârât, acuzat, învinuit. – V. inculpa. Cf. fr. inculpé.

DOOM

inculpátă s. f., g.-d. art. inculpátei; pl. inculpáte
inculpații
INCULPÁT, -Ă, inculpați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată de o culpă; pârât, acuzat, învinuit. – V. inculpa. Cf. fr. inculpé.

DOOM

inculpátă s. f., g.-d. art. inculpátei; pl. inculpáte
inculpaților
INCULPÁT, -Ă, inculpați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată de o culpă; pârât, acuzat, învinuit. – V. inculpa. Cf. fr. inculpé.

DOOM

inculpátă s. f., g.-d. art. inculpátei; pl. inculpáte
inculpe
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpi
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpând
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpînd
INCULPÁ, incúlp, vb. I. Tranz. A învinui, a acuza pe cineva (în fața unei instanțe judecătorești). – Din fr. inculper, lat. inculpare.

DOOM

inculpá (a ~) (a acuza) vb., ind. prez. 3 incúlpă
inculpări
INCULPÁRE s. f. Acțiunea de a inculpa și rezultatul ei; acuzare, învinuire. – V. inculpa.

DOOM

inculpáre (acuzare) s. f., g.-d. art. inculpắrii
inculpării
INCULPÁRE s. f. Acțiunea de a inculpa și rezultatul ei; acuzare, învinuire. – V. inculpa.

DOOM

inculpáre (acuzare) s. f., g.-d. art. inculpắrii
inculpările
INCULPÁRE s. f. Acțiunea de a inculpa și rezultatul ei; acuzare, învinuire. – V. inculpa.

DOOM

inculpáre (acuzare) s. f., g.-d. art. inculpắrii
inculpărilor
INCULPÁRE s. f. Acțiunea de a inculpa și rezultatul ei; acuzare, învinuire. – V. inculpa.

DOOM

inculpáre (acuzare) s. f., g.-d. art. inculpắrii
incult
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
incult
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
inculta
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
inculta
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
inculte
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
inculte
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
incultei
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
incultei
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
incultele
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
incultele
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
incultelor
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
incultelor
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
incultul
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
incultul
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
incultului
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
incultului
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
incultura
INCULTÚRĂ s. f. Lipsă de cultură a unui om; cultură insuficientă. – Din fr. inculture.

DOOM

incultúră s. f., g.-d. art. incultúrii
inculturi
INCULTÚRĂ s. f. Lipsă de cultură a unui om; cultură insuficientă. – Din fr. inculture.

DOOM

incultúră s. f., g.-d. art. incultúrii
inculturii
INCULTÚRĂ s. f. Lipsă de cultură a unui om; cultură insuficientă. – Din fr. inculture.

DOOM

incultúră s. f., g.-d. art. incultúrii
incului
INC, incuri, s. n. (Reg.) Poftă de râs, de joc, de zburdălnicii. – Et. nec.

DOOM

inc (reg.) s. n., pl. íncuri
inculți
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
inculți
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
inculții
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
inculții
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
inculților
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
inculților
INCÚLT, -Ă, inculți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o lipsă de cultură elementară, (om) necultivat; p. restr. agramat. – Din fr. inculte, lat. incultus.

DOOM

incúlt adj. m., s. m., pl. incúlți; adj. f., s. f. incúltă, pl. incúlte
incumba
INCUMBÁ, pers. 3 incúmbă, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. – Din fr. incomber, lat. incumbere.

DOOM

incumbá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúmbă
incumbare
INCUMBÁ, pers. 3 incúmbă, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. – Din fr. incomber, lat. incumbere.

DOOM

incumbá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúmbă
incumbare
INCUMBÁ, pers. 3 incúmbă, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. – Din fr. incomber, lat. incumbere.
incumbară
INCUMBÁ, pers. 3 incúmbă, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. – Din fr. incomber, lat. incumbere.

DOOM

incumbá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúmbă
incumbase
INCUMBÁ, pers. 3 incúmbă, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. – Din fr. incomber, lat. incumbere.

DOOM

incumbá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúmbă
incumbaseră
INCUMBÁ, pers. 3 incúmbă, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. – Din fr. incomber, lat. incumbere.

DOOM

incumbá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúmbă
incumbat
INCUMBÁ, pers. 3 incúmbă, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. – Din fr. incomber, lat. incumbere.

DOOM

incumbá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúmbă
incumbau
INCUMBÁ, pers. 3 incúmbă, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. – Din fr. incomber, lat. incumbere.

DOOM

incumbá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúmbă
incumbe
INCUMBÁ, pers. 3 incúmbă, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. – Din fr. incomber, lat. incumbere.

DOOM

incumbá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúmbă
incumbând
INCUMBÁ, pers. 3 incúmbă, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. – Din fr. incomber, lat. incumbere.

DOOM

incumbá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúmbă
incumbînd
INCUMBÁ, pers. 3 incúmbă, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. – Din fr. incomber, lat. incumbere.

DOOM

incumbá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúmbă
incunabul
INCUNÁBUL, incunabule, s. n. Exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului (înainte de anul 1500); p. ext. carte foarte veche (și prețioasă). – Din fr. incunable, lat. incunabulum.

DOOM

incunábul s. n., pl. incunábule
incunabule
INCUNÁBUL, incunabule, s. n. Exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului (înainte de anul 1500); p. ext. carte foarte veche (și prețioasă). – Din fr. incunable, lat. incunabulum.

DOOM

incunábul s. n., pl. incunábule
incunabulele
INCUNÁBUL, incunabule, s. n. Exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului (înainte de anul 1500); p. ext. carte foarte veche (și prețioasă). – Din fr. incunable, lat. incunabulum.

DOOM

incunábul s. n., pl. incunábule
incunabulelor
INCUNÁBUL, incunabule, s. n. Exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului (înainte de anul 1500); p. ext. carte foarte veche (și prețioasă). – Din fr. incunable, lat. incunabulum.

DOOM

incunábul s. n., pl. incunábule
incunabulul
INCUNÁBUL, incunabule, s. n. Exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului (înainte de anul 1500); p. ext. carte foarte veche (și prețioasă). – Din fr. incunable, lat. incunabulum.

DOOM

incunábul s. n., pl. incunábule
incunabulului
INCUNÁBUL, incunabule, s. n. Exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului (înainte de anul 1500); p. ext. carte foarte veche (și prețioasă). – Din fr. incunable, lat. incunabulum.

DOOM

incunábul s. n., pl. incunábule
incurabil
INCURÁBIL, -Ă, incurabili, -e, adj. (Despre boli) Care nu poate fi vindecat, fără leac; (despre ființe) care suferă de o boală nevindecabilă, p. ext. de un defect moral ce nu (mai) poate fi vindecat. – Din fr. incurable.

DOOM

incurábil adj. m., pl. incurábili; f. incurábilă, pl. incurábile
incurabila
INCURÁBIL, -Ă, incurabili, -e, adj. (Despre boli) Care nu poate fi vindecat, fără leac; (despre ființe) care suferă de o boală nevindecabilă, p. ext. de un defect moral ce nu (mai) poate fi vindecat. – Din fr. incurable.

DOOM

incurábil adj. m., pl. incurábili; f. incurábilă, pl. incurábile
incurabile
INCURÁBIL, -Ă, incurabili, -e, adj. (Despre boli) Care nu poate fi vindecat, fără leac; (despre ființe) care suferă de o boală nevindecabilă, p. ext. de un defect moral ce nu (mai) poate fi vindecat. – Din fr. incurable.

DOOM

incurábil adj. m., pl. incurábili; f. incurábilă, pl. incurábile
incurabilei
INCURÁBIL, -Ă, incurabili, -e, adj. (Despre boli) Care nu poate fi vindecat, fără leac; (despre ființe) care suferă de o boală nevindecabilă, p. ext. de un defect moral ce nu (mai) poate fi vindecat. – Din fr. incurable.

DOOM

incurábil adj. m., pl. incurábili; f. incurábilă, pl. incurábile
incurabilele
INCURÁBIL, -Ă, incurabili, -e, adj. (Despre boli) Care nu poate fi vindecat, fără leac; (despre ființe) care suferă de o boală nevindecabilă, p. ext. de un defect moral ce nu (mai) poate fi vindecat. – Din fr. incurable.

DOOM

incurábil adj. m., pl. incurábili; f. incurábilă, pl. incurábile
incurabilelor
INCURÁBIL, -Ă, incurabili, -e, adj. (Despre boli) Care nu poate fi vindecat, fără leac; (despre ființe) care suferă de o boală nevindecabilă, p. ext. de un defect moral ce nu (mai) poate fi vindecat. – Din fr. incurable.

DOOM

incurábil adj. m., pl. incurábili; f. incurábilă, pl. incurábile
incurabili
INCURÁBIL, -Ă, incurabili, -e, adj. (Despre boli) Care nu poate fi vindecat, fără leac; (despre ființe) care suferă de o boală nevindecabilă, p. ext. de un defect moral ce nu (mai) poate fi vindecat. – Din fr. incurable.

DOOM

incurábil adj. m., pl. incurábili; f. incurábilă, pl. incurábile
incurabilii
INCURÁBIL, -Ă, incurabili, -e, adj. (Despre boli) Care nu poate fi vindecat, fără leac; (despre ființe) care suferă de o boală nevindecabilă, p. ext. de un defect moral ce nu (mai) poate fi vindecat. – Din fr. incurable.

DOOM

incurábil adj. m., pl. incurábili; f. incurábilă, pl. incurábile
incurabililor
INCURÁBIL, -Ă, incurabili, -e, adj. (Despre boli) Care nu poate fi vindecat, fără leac; (despre ființe) care suferă de o boală nevindecabilă, p. ext. de un defect moral ce nu (mai) poate fi vindecat. – Din fr. incurable.

DOOM

incurábil adj. m., pl. incurábili; f. incurábilă, pl. incurábile
incurabilitate
INCURABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este incurabil. – Din fr. incurabilité.
incurabilitatea
INCURABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este incurabil. – Din fr. incurabilité.
incurabilități
INCURABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este incurabil. – Din fr. incurabilité.
incurabilității
INCURABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este incurabil. – Din fr. incurabilité.
incurabilul
INCURÁBIL, -Ă, incurabili, -e, adj. (Despre boli) Care nu poate fi vindecat, fără leac; (despre ființe) care suferă de o boală nevindecabilă, p. ext. de un defect moral ce nu (mai) poate fi vindecat. – Din fr. incurable.

DOOM

incurábil adj. m., pl. incurábili; f. incurábilă, pl. incurábile
incurabilului
INCURÁBIL, -Ă, incurabili, -e, adj. (Despre boli) Care nu poate fi vindecat, fără leac; (despre ființe) care suferă de o boală nevindecabilă, p. ext. de un defect moral ce nu (mai) poate fi vindecat. – Din fr. incurable.

DOOM

incurábil adj. m., pl. incurábili; f. incurábilă, pl. incurábile
incurba
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbai
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbam
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbare
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbare
INCURBÁRE s.f. Curbare, arcuire, îndoire. [Cf. it., lat. incurvare].
incurbară
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbarăm
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbarăți
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbase
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbasem
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbaseră
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbaserăm
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbaserăți
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbaseși
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbaseți
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbat
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbat
INCURBÁT, -Ă adj. Îndoit. [Cf. it. incurvato, fr. incurvé].
incurbau
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbași
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbați
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbează
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbez
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbeze
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbezi
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbând
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incurbînd
INCURBÁ, incurbez, vb. I. Tranz. (Rar) A curba, a îndoi. – Din fr. incurver (după curba).
incuri
INC, incuri, s. n. (Reg.) Poftă de râs, de joc, de zburdălnicii. – Et. nec.

DOOM

inc (reg.) s. n., pl. íncuri
incuria
INCÚRIE, incurii, s. f. (Livr.) Neglijență, neîngrijire. – Din fr. incurie, lat. incuria.

DOOM

incúrie (livr.) (-ri-e) s. f., art. incúria (-ri-a), g.-d. incúrii, art. incúriei
incurie
INCÚRIE, incurii, s. f. (Livr.) Neglijență, neîngrijire. – Din fr. incurie, lat. incuria.

DOOM

incúrie (livr.) (-ri-e) s. f., art. incúria (-ri-a), g.-d. incúrii, art. incúriei
incuriei
INCÚRIE, incurii, s. f. (Livr.) Neglijență, neîngrijire. – Din fr. incurie, lat. incuria.

DOOM

incúrie (livr.) (-ri-e) s. f., art. incúria (-ri-a), g.-d. incúrii, art. incúriei
incurii
INCÚRIE, incurii, s. f. (Livr.) Neglijență, neîngrijire. – Din fr. incurie, lat. incuria.

DOOM

incúrie (livr.) (-ri-e) s. f., art. incúria (-ri-a), g.-d. incúrii, art. incúriei
incuriile
INCÚRIE, incurii, s. f. (Livr.) Neglijență, neîngrijire. – Din fr. incurie, lat. incuria.

DOOM

incúrie (livr.) (-ri-e) s. f., art. incúria (-ri-a), g.-d. incúrii, art. incúriei
incuriilor
INCÚRIE, incurii, s. f. (Livr.) Neglijență, neîngrijire. – Din fr. incurie, lat. incuria.

DOOM

incúrie (livr.) (-ri-e) s. f., art. incúria (-ri-a), g.-d. incúrii, art. incúriei
incurile
INC, incuri, s. n. (Reg.) Poftă de râs, de joc, de zburdălnicii. – Et. nec.

DOOM

inc (reg.) s. n., pl. íncuri
incurilor
INC, incuri, s. n. (Reg.) Poftă de râs, de joc, de zburdălnicii. – Et. nec.

DOOM

inc (reg.) s. n., pl. íncuri
incuriozitate
INCURIOZITÁTE s.f. (Liv.) Lipsă de curiozitate, de interes. [Pron. -ri-o-. / cf. fr. incuriosité].
incuriozitatea
INCURIOZITÁTE s.f. (Liv.) Lipsă de curiozitate, de interes. [Pron. -ri-o-. / cf. fr. incuriosité].
incuriozități
INCURIOZITÁTE s.f. (Liv.) Lipsă de curiozitate, de interes. [Pron. -ri-o-. / cf. fr. incuriosité].
incuriozității
INCURIOZITÁTE s.f. (Liv.) Lipsă de curiozitate, de interes. [Pron. -ri-o-. / cf. fr. incuriosité].
incursiune
INCURSIÚNE, incursiuni, s. f. 1. (Mil.) Acțiune de cercetare, de mică amploare, executată prin surprindere pe teritoriul inamicului de către un grup de militari, în scopul obținerii unor informații, distrugerii unor obiective, capturării de prizonieri, de documente etc. ♦ (Sport) Pătrundere în porțiunea de teren a adversarului. 2. Fig. Cercetare, studiu făcut de cineva într-un subiect străin de preocupările obișnuite, de tema tratată. [Pr.: -si-u-] – Din fr. incursion, lat. incursio, -onis.

DOOM

incursiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. incursiúnii; pl. incursiúni
incursiunea
INCURSIÚNE, incursiuni, s. f. 1. (Mil.) Acțiune de cercetare, de mică amploare, executată prin surprindere pe teritoriul inamicului de către un grup de militari, în scopul obținerii unor informații, distrugerii unor obiective, capturării de prizonieri, de documente etc. ♦ (Sport) Pătrundere în porțiunea de teren a adversarului. 2. Fig. Cercetare, studiu făcut de cineva într-un subiect străin de preocupările obișnuite, de tema tratată. [Pr.: -si-u-] – Din fr. incursion, lat. incursio, -onis.

DOOM

incursiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. incursiúnii; pl. incursiúni
incursiuni
INCURSIÚNE, incursiuni, s. f. 1. (Mil.) Acțiune de cercetare, de mică amploare, executată prin surprindere pe teritoriul inamicului de către un grup de militari, în scopul obținerii unor informații, distrugerii unor obiective, capturării de prizonieri, de documente etc. ♦ (Sport) Pătrundere în porțiunea de teren a adversarului. 2. Fig. Cercetare, studiu făcut de cineva într-un subiect străin de preocupările obișnuite, de tema tratată. [Pr.: -si-u-] – Din fr. incursion, lat. incursio, -onis.

DOOM

incursiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. incursiúnii; pl. incursiúni
incursiunii
INCURSIÚNE, incursiuni, s. f. 1. (Mil.) Acțiune de cercetare, de mică amploare, executată prin surprindere pe teritoriul inamicului de către un grup de militari, în scopul obținerii unor informații, distrugerii unor obiective, capturării de prizonieri, de documente etc. ♦ (Sport) Pătrundere în porțiunea de teren a adversarului. 2. Fig. Cercetare, studiu făcut de cineva într-un subiect străin de preocupările obișnuite, de tema tratată. [Pr.: -si-u-] – Din fr. incursion, lat. incursio, -onis.

DOOM

incursiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. incursiúnii; pl. incursiúni
incursiunile
INCURSIÚNE, incursiuni, s. f. 1. (Mil.) Acțiune de cercetare, de mică amploare, executată prin surprindere pe teritoriul inamicului de către un grup de militari, în scopul obținerii unor informații, distrugerii unor obiective, capturării de prizonieri, de documente etc. ♦ (Sport) Pătrundere în porțiunea de teren a adversarului. 2. Fig. Cercetare, studiu făcut de cineva într-un subiect străin de preocupările obișnuite, de tema tratată. [Pr.: -si-u-] – Din fr. incursion, lat. incursio, -onis.

DOOM

incursiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. incursiúnii; pl. incursiúni
incursiunilor
INCURSIÚNE, incursiuni, s. f. 1. (Mil.) Acțiune de cercetare, de mică amploare, executată prin surprindere pe teritoriul inamicului de către un grup de militari, în scopul obținerii unor informații, distrugerii unor obiective, capturării de prizonieri, de documente etc. ♦ (Sport) Pătrundere în porțiunea de teren a adversarului. 2. Fig. Cercetare, studiu făcut de cineva într-un subiect străin de preocupările obișnuite, de tema tratată. [Pr.: -si-u-] – Din fr. incursion, lat. incursio, -onis.

DOOM

incursiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. incursiúnii; pl. incursiúni
incusa
INCÚSĂ, incuse, adj., s. f. (Medalie, monedă veche) care are o față în relief, iar cealaltă scobită. – Din fr. incuse.
incuse
INCÚSĂ, incuse, adj., s. f. (Medalie, monedă veche) care are o față în relief, iar cealaltă scobită. – Din fr. incuse.
incusei
INCÚSĂ, incuse, adj., s. f. (Medalie, monedă veche) care are o față în relief, iar cealaltă scobită. – Din fr. incuse.
incusele
INCÚSĂ, incuse, adj., s. f. (Medalie, monedă veche) care are o față în relief, iar cealaltă scobită. – Din fr. incuse.
incuselor
INCÚSĂ, incuse, adj., s. f. (Medalie, monedă veche) care are o față în relief, iar cealaltă scobită. – Din fr. incuse.
indamina
INDAMÍNĂ, indamine, s. f. (Chim.) Colorant organic albastru sau albastru-verzui. – Din fr., engl. indamine.
indamine
INDAMÍNĂ, indamine, s. f. (Chim.) Colorant organic albastru sau albastru-verzui. – Din fr., engl. indamine.
indaminei
INDAMÍNĂ, indamine, s. f. (Chim.) Colorant organic albastru sau albastru-verzui. – Din fr., engl. indamine.
indaminele
INDAMÍNĂ, indamine, s. f. (Chim.) Colorant organic albastru sau albastru-verzui. – Din fr., engl. indamine.
indaminelor
INDAMÍNĂ, indamine, s. f. (Chim.) Colorant organic albastru sau albastru-verzui. – Din fr., engl. indamine.
indan
INDÁN, indani, s. n. (Chim.) Hidrocarbură obținută din gudroane, insolubilă în apă, solubilă în dizolvanți organici. – Din engl. indan.
indani
INDÁN, indani, s. n. (Chim.) Hidrocarbură obținută din gudroane, insolubilă în apă, solubilă în dizolvanți organici. – Din engl. indan.
indanii
INDÁN, indani, s. n. (Chim.) Hidrocarbură obținută din gudroane, insolubilă în apă, solubilă în dizolvanți organici. – Din engl. indan.
indanilor
INDÁN, indani, s. n. (Chim.) Hidrocarbură obținută din gudroane, insolubilă în apă, solubilă în dizolvanți organici. – Din engl. indan.
indantren
INDANTRÉN, indantreni, s. m. (Chim.) Colorant sintetic albastru, folosit în imprimarea textilă. [Var.: indantrónă s. f.] – Din fr. indanthrène, engl. indanthrone.

DOOM

indantrén s. m., pl. indantréni
indantreni
INDANTRÉN, indantreni, s. m. (Chim.) Colorant sintetic albastru, folosit în imprimarea textilă. [Var.: indantrónă s. f.] – Din fr. indanthrène, engl. indanthrone.

DOOM

indantrén s. m., pl. indantréni
indantrenii
INDANTRÉN, indantreni, s. m. (Chim.) Colorant sintetic albastru, folosit în imprimarea textilă. [Var.: indantrónă s. f.] – Din fr. indanthrène, engl. indanthrone.

DOOM

indantrén s. m., pl. indantréni
indantrenilor
INDANTRÉN, indantreni, s. m. (Chim.) Colorant sintetic albastru, folosit în imprimarea textilă. [Var.: indantrónă s. f.] – Din fr. indanthrène, engl. indanthrone.

DOOM

indantrén s. m., pl. indantréni
indantrenul
INDANTRÉN, indantreni, s. m. (Chim.) Colorant sintetic albastru, folosit în imprimarea textilă. [Var.: indantrónă s. f.] – Din fr. indanthrène, engl. indanthrone.

DOOM

indantrén s. m., pl. indantréni
indantrenului
INDANTRÉN, indantreni, s. m. (Chim.) Colorant sintetic albastru, folosit în imprimarea textilă. [Var.: indantrónă s. f.] – Din fr. indanthrène, engl. indanthrone.

DOOM

indantrén s. m., pl. indantréni
indantronă
INDANTRÉN, indantreni, s. m. (Chim.) Colorant sintetic albastru, folosit în imprimarea textilă. [Var.: indantrónă s. f.] – Din fr. indanthrène, engl. indanthrone.

DOOM

indantrén s. m., pl. indantréni
indanul
INDÁN, indani, s. n. (Chim.) Hidrocarbură obținută din gudroane, insolubilă în apă, solubilă în dizolvanți organici. – Din engl. indan.
indanului
INDÁN, indani, s. n. (Chim.) Hidrocarbură obținută din gudroane, insolubilă în apă, solubilă în dizolvanți organici. – Din engl. indan.
inde
ÚNDE adv., conj. I. Adv. 1. (Interogativ) În ce loc? în care parte? Unde este? ♦ (Precedat de prep. „de”) De la cine? din ce loc? De unde știți voi? ♦ La ce? la cine? Unde te gândești? ♦ (În loc. adv.) Unde și unde = din loc în loc, ici și colo. ♦ (În expr.) A (nu) avea de unde = a (nu) fi în stare, a (nu) avea posibilitatea să... Ia, dacă ai de unde, se spune pentru a arăta că ceva lipsește, nu se găsește. 2. Deodată, numai ce. 3. (Exprimă o negație) Unde se mai gândeau ele la copilărie? ◊ Expr. De unde (și) până unde? = cum și în ce fel? în ce împrejurări? în ce chip? (Da) de unde! = imposibil! cu neputință! II. Conj. 1. (Introduce o propoziție circumstanțială de loc) În locul în care, încotro. Să se ducă unde știe. ◊ (Cu nuanță temporală) Să-ți dau două mere, unde te oprești să le mănânci? 2. (Introduce o propoziție atributivă) În care. E un punct însă unde drumul nostru se bifurcă. 3. (Introduce o propoziție completivă) Știe unde este parcul. 4. (Pop.; introduce o propoziție circumstanțială de timp) Când, în momentul în care. 5. (Pop.; introduce o propoziție circumstanțială de cauză) Pentru că, din cauză că, deoarece. 6. (Precedat de prep. „de”, introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși. A adus 10 cărți, de unde făgăduise 12. 7. (Condițional; în expr.) De unde nu = dacă nu, în cazul când. – Lat. unde.
indecent
INDECÉNT, -Ă, indecenți, -te, adj. Care calcă sau contrazice legile decenței; lipsit de pudoare; necuviincios, nerușinat, impudic, licențios. – Din fr. indécent, lat. indecens, -ntis.

DOOM

indecént adj. m., pl. indecénți; f. indecéntă, pl. indecénte
indecenta
INDECÉNT, -Ă, indecenți, -te, adj. Care calcă sau contrazice legile decenței; lipsit de pudoare; necuviincios, nerușinat, impudic, licențios. – Din fr. indécent, lat. indecens, -ntis.

DOOM

indecént adj. m., pl. indecénți; f. indecéntă, pl. indecénte
indecente
INDECÉNT, -Ă, indecenți, -te, adj. Care calcă sau contrazice legile decenței; lipsit de pudoare; necuviincios, nerușinat, impudic, licențios. – Din fr. indécent, lat. indecens, -ntis.

DOOM

indecént adj. m., pl. indecénți; f. indecéntă, pl. indecénte
indecentei
INDECÉNT, -Ă, indecenți, -te, adj. Care calcă sau contrazice legile decenței; lipsit de pudoare; necuviincios, nerușinat, impudic, licențios. – Din fr. indécent, lat. indecens, -ntis.

DOOM

indecént adj. m., pl. indecénți; f. indecéntă, pl. indecénte
indecentele
INDECÉNT, -Ă, indecenți, -te, adj. Care calcă sau contrazice legile decenței; lipsit de pudoare; necuviincios, nerușinat, impudic, licențios. – Din fr. indécent, lat. indecens, -ntis.

DOOM

indecént adj. m., pl. indecénți; f. indecéntă, pl. indecénte
indecentelor
INDECÉNT, -Ă, indecenți, -te, adj. Care calcă sau contrazice legile decenței; lipsit de pudoare; necuviincios, nerușinat, impudic, licențios. – Din fr. indécent, lat. indecens, -ntis.

DOOM

indecént adj. m., pl. indecénți; f. indecéntă, pl. indecénte
indecentul
INDECÉNT, -Ă, indecenți, -te, adj. Care calcă sau contrazice legile decenței; lipsit de pudoare; necuviincios, nerușinat, impudic, licențios. – Din fr. indécent, lat. indecens, -ntis.

DOOM

indecént adj. m., pl. indecénți; f. indecéntă, pl. indecénte
indecentului
INDECÉNT, -Ă, indecenți, -te, adj. Care calcă sau contrazice legile decenței; lipsit de pudoare; necuviincios, nerușinat, impudic, licențios. – Din fr. indécent, lat. indecens, -ntis.

DOOM

indecént adj. m., pl. indecénți; f. indecéntă, pl. indecénte
indecența
INDECÉNȚĂ, indecențe, s. f. Lipsă de decență, de bună-cuviință; vorbă, faptă, purtare necuviincioasă; necuviință, nerușinare. – Din fr. indécence, lat. indecentia.

DOOM

indecénță s. f., g.-d. art. indecénței; (fapte) pl. indecénțe
indecențe
INDECÉNȚĂ, indecențe, s. f. Lipsă de decență, de bună-cuviință; vorbă, faptă, purtare necuviincioasă; necuviință, nerușinare. – Din fr. indécence, lat. indecentia.

DOOM

indecénță s. f., g.-d. art. indecénței; (fapte) pl. indecénțe
indecenței
INDECÉNȚĂ, indecențe, s. f. Lipsă de decență, de bună-cuviință; vorbă, faptă, purtare necuviincioasă; necuviință, nerușinare. – Din fr. indécence, lat. indecentia.

DOOM

indecénță s. f., g.-d. art. indecénței; (fapte) pl. indecénțe
indecențele
INDECÉNȚĂ, indecențe, s. f. Lipsă de decență, de bună-cuviință; vorbă, faptă, purtare necuviincioasă; necuviință, nerușinare. – Din fr. indécence, lat. indecentia.

DOOM

indecénță s. f., g.-d. art. indecénței; (fapte) pl. indecénțe
indecențelor
INDECÉNȚĂ, indecențe, s. f. Lipsă de decență, de bună-cuviință; vorbă, faptă, purtare necuviincioasă; necuviință, nerușinare. – Din fr. indécence, lat. indecentia.

DOOM

indecénță s. f., g.-d. art. indecénței; (fapte) pl. indecénțe
indecenți
INDECÉNT, -Ă, indecenți, -te, adj. Care calcă sau contrazice legile decenței; lipsit de pudoare; necuviincios, nerușinat, impudic, licențios. – Din fr. indécent, lat. indecens, -ntis.

DOOM

indecént adj. m., pl. indecénți; f. indecéntă, pl. indecénte
indecenții
INDECÉNT, -Ă, indecenți, -te, adj. Care calcă sau contrazice legile decenței; lipsit de pudoare; necuviincios, nerușinat, impudic, licențios. – Din fr. indécent, lat. indecens, -ntis.

DOOM

indecént adj. m., pl. indecénți; f. indecéntă, pl. indecénte
indecenților
INDECÉNT, -Ă, indecenți, -te, adj. Care calcă sau contrazice legile decenței; lipsit de pudoare; necuviincios, nerușinat, impudic, licențios. – Din fr. indécent, lat. indecens, -ntis.

DOOM

indecént adj. m., pl. indecénți; f. indecéntă, pl. indecénte
indecis
INDECÍS, -Ă, indeciși, -se, adj. Care nu este decis, care stă la îndoială; nehotărât, șovăielnic, nedecis. – Din fr. indécis.

DOOM

indecís adj. m., pl. indecíși; f. indecísă, pl. indecíse
indecisa
INDECÍS, -Ă, indeciși, -se, adj. Care nu este decis, care stă la îndoială; nehotărât, șovăielnic, nedecis. – Din fr. indécis.

DOOM

indecís adj. m., pl. indecíși; f. indecísă, pl. indecíse
indecise
INDECÍS, -Ă, indeciși, -se, adj. Care nu este decis, care stă la îndoială; nehotărât, șovăielnic, nedecis. – Din fr. indécis.

DOOM

indecís adj. m., pl. indecíși; f. indecísă, pl. indecíse
indecisei
INDECÍS, -Ă, indeciși, -se, adj. Care nu este decis, care stă la îndoială; nehotărât, șovăielnic, nedecis. – Din fr. indécis.

DOOM

indecís adj. m., pl. indecíși; f. indecísă, pl. indecíse
indecisele
INDECÍS, -Ă, indeciși, -se, adj. Care nu este decis, care stă la îndoială; nehotărât, șovăielnic, nedecis. – Din fr. indécis.

DOOM

indecís adj. m., pl. indecíși; f. indecísă, pl. indecíse
indeciselor
INDECÍS, -Ă, indeciși, -se, adj. Care nu este decis, care stă la îndoială; nehotărât, șovăielnic, nedecis. – Din fr. indécis.

DOOM

indecís adj. m., pl. indecíși; f. indecísă, pl. indecíse
indecisul
INDECÍS, -Ă, indeciși, -se, adj. Care nu este decis, care stă la îndoială; nehotărât, șovăielnic, nedecis. – Din fr. indécis.

DOOM

indecís adj. m., pl. indecíși; f. indecísă, pl. indecíse
indecisului
INDECÍS, -Ă, indeciși, -se, adj. Care nu este decis, care stă la îndoială; nehotărât, șovăielnic, nedecis. – Din fr. indécis.

DOOM

indecís adj. m., pl. indecíși; f. indecísă, pl. indecíse
indecizia
INDECIZIÚNE s. f. v. indecizie.

DOOM

indecízie (-zi-e) s. f., art. indecízia (-zi-a), g.-d. art. indecíziei; pl. indecízii, art. indecíziile (-zi-i-)
indecizie
INDECIZIÚNE s. f. v. indecizie.

DOOM

indecízie (-zi-e) s. f., art. indecízia (-zi-a), g.-d. art. indecíziei; pl. indecízii, art. indecíziile (-zi-i-)
indeciziei
INDECIZIÚNE s. f. v. indecizie.

DOOM

indecízie (-zi-e) s. f., art. indecízia (-zi-a), g.-d. art. indecíziei; pl. indecízii, art. indecíziile (-zi-i-)
indecizii
INDECIZIÚNE s. f. v. indecizie.

DOOM

indecízie (-zi-e) s. f., art. indecízia (-zi-a), g.-d. art. indecíziei; pl. indecízii, art. indecíziile (-zi-i-)
indeciziile
INDECIZIÚNE s. f. v. indecizie.

DOOM

indecízie (-zi-e) s. f., art. indecízia (-zi-a), g.-d. art. indecíziei; pl. indecízii, art. indecíziile (-zi-i-)
indeciziilor
INDECIZIÚNE s. f. v. indecizie.

DOOM

indecízie (-zi-e) s. f., art. indecízia (-zi-a), g.-d. art. indecíziei; pl. indecízii, art. indecíziile (-zi-i-)
indeciziune
INDECIZIÚNE s. f. v. indecizie.

DOOM

indecízie (-zi-e) s. f., art. indecízia (-zi-a), g.-d. art. indecíziei; pl. indecízii, art. indecíziile (-zi-i-)
indeciși
INDECÍS, -Ă, indeciși, -se, adj. Care nu este decis, care stă la îndoială; nehotărât, șovăielnic, nedecis. – Din fr. indécis.

DOOM

indecís adj. m., pl. indecíși; f. indecísă, pl. indecíse
indecișii
INDECÍS, -Ă, indeciși, -se, adj. Care nu este decis, care stă la îndoială; nehotărât, șovăielnic, nedecis. – Din fr. indécis.

DOOM

indecís adj. m., pl. indecíși; f. indecísă, pl. indecíse
indecișilor
INDECÍS, -Ă, indeciși, -se, adj. Care nu este decis, care stă la îndoială; nehotărât, șovăielnic, nedecis. – Din fr. indécis.

DOOM

indecís adj. m., pl. indecíși; f. indecísă, pl. indecíse
indeclinabil
INDECLINÁBIL, -Ă, indeclinabili, -e, adj. (Gram.) Care nu se declină; nedeclinabil. – Din fr. indéclinable, lat. indeclinabilis.

DOOM

indeclinábil (-de-cli-) adj. m., pl. indeclinábili; f. indeclinábilă, pl. indeclinábile
indeclinabila
INDECLINÁBIL, -Ă, indeclinabili, -e, adj. (Gram.) Care nu se declină; nedeclinabil. – Din fr. indéclinable, lat. indeclinabilis.

DOOM

indeclinábil (-de-cli-) adj. m., pl. indeclinábili; f. indeclinábilă, pl. indeclinábile
indeclinabile
INDECLINÁBIL, -Ă, indeclinabili, -e, adj. (Gram.) Care nu se declină; nedeclinabil. – Din fr. indéclinable, lat. indeclinabilis.

DOOM

indeclinábil (-de-cli-) adj. m., pl. indeclinábili; f. indeclinábilă, pl. indeclinábile
indeclinabilei
INDECLINÁBIL, -Ă, indeclinabili, -e, adj. (Gram.) Care nu se declină; nedeclinabil. – Din fr. indéclinable, lat. indeclinabilis.

DOOM

indeclinábil (-de-cli-) adj. m., pl. indeclinábili; f. indeclinábilă, pl. indeclinábile
indeclinabilele
INDECLINÁBIL, -Ă, indeclinabili, -e, adj. (Gram.) Care nu se declină; nedeclinabil. – Din fr. indéclinable, lat. indeclinabilis.

DOOM

indeclinábil (-de-cli-) adj. m., pl. indeclinábili; f. indeclinábilă, pl. indeclinábile
indeclinabilelor
INDECLINÁBIL, -Ă, indeclinabili, -e, adj. (Gram.) Care nu se declină; nedeclinabil. – Din fr. indéclinable, lat. indeclinabilis.

DOOM

indeclinábil (-de-cli-) adj. m., pl. indeclinábili; f. indeclinábilă, pl. indeclinábile
indeclinabili
INDECLINÁBIL, -Ă, indeclinabili, -e, adj. (Gram.) Care nu se declină; nedeclinabil. – Din fr. indéclinable, lat. indeclinabilis.

DOOM

indeclinábil (-de-cli-) adj. m., pl. indeclinábili; f. indeclinábilă, pl. indeclinábile
indeclinabilii
INDECLINÁBIL, -Ă, indeclinabili, -e, adj. (Gram.) Care nu se declină; nedeclinabil. – Din fr. indéclinable, lat. indeclinabilis.

DOOM

indeclinábil (-de-cli-) adj. m., pl. indeclinábili; f. indeclinábilă, pl. indeclinábile
indeclinabililor
INDECLINÁBIL, -Ă, indeclinabili, -e, adj. (Gram.) Care nu se declină; nedeclinabil. – Din fr. indéclinable, lat. indeclinabilis.

DOOM

indeclinábil (-de-cli-) adj. m., pl. indeclinábili; f. indeclinábilă, pl. indeclinábile
indeclinabilitate
INDECLINABILITÁTE s.f. Caracterul cuvintelor indeclinabile. [Cf. fr. indéclinabilité].
indeclinabilul
INDECLINÁBIL, -Ă, indeclinabili, -e, adj. (Gram.) Care nu se declină; nedeclinabil. – Din fr. indéclinable, lat. indeclinabilis.

DOOM

indeclinábil (-de-cli-) adj. m., pl. indeclinábili; f. indeclinábilă, pl. indeclinábile
indeclinabilului
INDECLINÁBIL, -Ă, indeclinabili, -e, adj. (Gram.) Care nu se declină; nedeclinabil. – Din fr. indéclinable, lat. indeclinabilis.

DOOM

indeclinábil (-de-cli-) adj. m., pl. indeclinábili; f. indeclinábilă, pl. indeclinábile
indefinibil
INDEFINÍBIL, -Ă, indefinibili, -e, adj. Care nu poate fi definit, care nu se poate explica; nedeterminat, neprecis, nelămurit, nedefinibil. – In1- + definibil.

DOOM

indefiníbil adj. m., pl. indefiníbili; f. indefiníbilă, pl. indefiníbile
indefinibila
INDEFINÍBIL, -Ă, indefinibili, -e, adj. Care nu poate fi definit, care nu se poate explica; nedeterminat, neprecis, nelămurit, nedefinibil. – In1- + definibil.

DOOM

indefiníbil adj. m., pl. indefiníbili; f. indefiníbilă, pl. indefiníbile
indefinibile
INDEFINÍBIL, -Ă, indefinibili, -e, adj. Care nu poate fi definit, care nu se poate explica; nedeterminat, neprecis, nelămurit, nedefinibil. – In1- + definibil.

DOOM

indefiníbil adj. m., pl. indefiníbili; f. indefiníbilă, pl. indefiníbile
indefinibilei
INDEFINÍBIL, -Ă, indefinibili, -e, adj. Care nu poate fi definit, care nu se poate explica; nedeterminat, neprecis, nelămurit, nedefinibil. – In1- + definibil.

DOOM

indefiníbil adj. m., pl. indefiníbili; f. indefiníbilă, pl. indefiníbile
indefinibilele
INDEFINÍBIL, -Ă, indefinibili, -e, adj. Care nu poate fi definit, care nu se poate explica; nedeterminat, neprecis, nelămurit, nedefinibil. – In1- + definibil.

DOOM

indefiníbil adj. m., pl. indefiníbili; f. indefiníbilă, pl. indefiníbile
indefinibilelor
INDEFINÍBIL, -Ă, indefinibili, -e, adj. Care nu poate fi definit, care nu se poate explica; nedeterminat, neprecis, nelămurit, nedefinibil. – In1- + definibil.

DOOM

indefiníbil adj. m., pl. indefiníbili; f. indefiníbilă, pl. indefiníbile
indefinibili
INDEFINÍBIL, -Ă, indefinibili, -e, adj. Care nu poate fi definit, care nu se poate explica; nedeterminat, neprecis, nelămurit, nedefinibil. – In1- + definibil.

DOOM

indefiníbil adj. m., pl. indefiníbili; f. indefiníbilă, pl. indefiníbile
indefinibilii
INDEFINÍBIL, -Ă, indefinibili, -e, adj. Care nu poate fi definit, care nu se poate explica; nedeterminat, neprecis, nelămurit, nedefinibil. – In1- + definibil.

DOOM

indefiníbil adj. m., pl. indefiníbili; f. indefiníbilă, pl. indefiníbile
indefinibililor
INDEFINÍBIL, -Ă, indefinibili, -e, adj. Care nu poate fi definit, care nu se poate explica; nedeterminat, neprecis, nelămurit, nedefinibil. – In1- + definibil.

DOOM

indefiníbil adj. m., pl. indefiníbili; f. indefiníbilă, pl. indefiníbile
indefinibilul
INDEFINÍBIL, -Ă, indefinibili, -e, adj. Care nu poate fi definit, care nu se poate explica; nedeterminat, neprecis, nelămurit, nedefinibil. – In1- + definibil.

DOOM

indefiníbil adj. m., pl. indefiníbili; f. indefiníbilă, pl. indefiníbile
indefinibilului
INDEFINÍBIL, -Ă, indefinibili, -e, adj. Care nu poate fi definit, care nu se poate explica; nedeterminat, neprecis, nelămurit, nedefinibil. – In1- + definibil.

DOOM

indefiníbil adj. m., pl. indefiníbili; f. indefiníbilă, pl. indefiníbile
indefinisabil
INDEFINISÁBIL, -Ă, indefinisabili, -e, adj. (Rar) Nedefinibil. – Din fr. indéfinissable.
indefinisabila
INDEFINISÁBIL, -Ă, indefinisabili, -e, adj. (Rar) Nedefinibil. – Din fr. indéfinissable.
indefinisabile
INDEFINISÁBIL, -Ă, indefinisabili, -e, adj. (Rar) Nedefinibil. – Din fr. indéfinissable.
indefinisabilei
INDEFINISÁBIL, -Ă, indefinisabili, -e, adj. (Rar) Nedefinibil. – Din fr. indéfinissable.
indefinisabilele
INDEFINISÁBIL, -Ă, indefinisabili, -e, adj. (Rar) Nedefinibil. – Din fr. indéfinissable.
indefinisabilelor
INDEFINISÁBIL, -Ă, indefinisabili, -e, adj. (Rar) Nedefinibil. – Din fr. indéfinissable.
indefinisabili
INDEFINISÁBIL, -Ă, indefinisabili, -e, adj. (Rar) Nedefinibil. – Din fr. indéfinissable.
indefinisabilii
INDEFINISÁBIL, -Ă, indefinisabili, -e, adj. (Rar) Nedefinibil. – Din fr. indéfinissable.
indefinisabililor
INDEFINISÁBIL, -Ă, indefinisabili, -e, adj. (Rar) Nedefinibil. – Din fr. indéfinissable.
indefinisabilul
INDEFINISÁBIL, -Ă, indefinisabili, -e, adj. (Rar) Nedefinibil. – Din fr. indéfinissable.
indefinisabilului
INDEFINISÁBIL, -Ă, indefinisabili, -e, adj. (Rar) Nedefinibil. – Din fr. indéfinissable.
indefinit
INDEFINÍT, -Ă, indefiniți, -te, adj. Care nu este definit, care nu are limite sau margini determinate; nedefinit, nelămurit. ♦ (Gram.) Nehotărât. – Din fr. indéfini, lat. indefinitus.

DOOM

indefinít adj. m., pl. indefiníți; f. indefinítă, pl. indefiníte
indefinita
INDEFINÍT, -Ă, indefiniți, -te, adj. Care nu este definit, care nu are limite sau margini determinate; nedefinit, nelămurit. ♦ (Gram.) Nehotărât. – Din fr. indéfini, lat. indefinitus.

DOOM

indefinít adj. m., pl. indefiníți; f. indefinítă, pl. indefiníte
indefinite
INDEFINÍT, -Ă, indefiniți, -te, adj. Care nu este definit, care nu are limite sau margini determinate; nedefinit, nelămurit. ♦ (Gram.) Nehotărât. – Din fr. indéfini, lat. indefinitus.

DOOM

indefinít adj. m., pl. indefiníți; f. indefinítă, pl. indefiníte
indefinitei
INDEFINÍT, -Ă, indefiniți, -te, adj. Care nu este definit, care nu are limite sau margini determinate; nedefinit, nelămurit. ♦ (Gram.) Nehotărât. – Din fr. indéfini, lat. indefinitus.

DOOM

indefinít adj. m., pl. indefiníți; f. indefinítă, pl. indefiníte
indefinitele
INDEFINÍT, -Ă, indefiniți, -te, adj. Care nu este definit, care nu are limite sau margini determinate; nedefinit, nelămurit. ♦ (Gram.) Nehotărât. – Din fr. indéfini, lat. indefinitus.

DOOM

indefinít adj. m., pl. indefiníți; f. indefinítă, pl. indefiníte
indefinitelor
INDEFINÍT, -Ă, indefiniți, -te, adj. Care nu este definit, care nu are limite sau margini determinate; nedefinit, nelămurit. ♦ (Gram.) Nehotărât. – Din fr. indéfini, lat. indefinitus.

DOOM

indefinít adj. m., pl. indefiníți; f. indefinítă, pl. indefiníte
indefinitul
INDEFINÍT, -Ă, indefiniți, -te, adj. Care nu este definit, care nu are limite sau margini determinate; nedefinit, nelămurit. ♦ (Gram.) Nehotărât. – Din fr. indéfini, lat. indefinitus.

DOOM

indefinít adj. m., pl. indefiníți; f. indefinítă, pl. indefiníte
indefinitului
INDEFINÍT, -Ă, indefiniți, -te, adj. Care nu este definit, care nu are limite sau margini determinate; nedefinit, nelămurit. ♦ (Gram.) Nehotărât. – Din fr. indéfini, lat. indefinitus.

DOOM

indefinít adj. m., pl. indefiníți; f. indefinítă, pl. indefiníte
indefiniți
INDEFINÍT, -Ă, indefiniți, -te, adj. Care nu este definit, care nu are limite sau margini determinate; nedefinit, nelămurit. ♦ (Gram.) Nehotărât. – Din fr. indéfini, lat. indefinitus.

DOOM

indefinít adj. m., pl. indefiníți; f. indefinítă, pl. indefiníte
indefiniții
INDEFINÍT, -Ă, indefiniți, -te, adj. Care nu este definit, care nu are limite sau margini determinate; nedefinit, nelămurit. ♦ (Gram.) Nehotărât. – Din fr. indéfini, lat. indefinitus.

DOOM

indefinít adj. m., pl. indefiníți; f. indefinítă, pl. indefiníte
indefiniților
INDEFINÍT, -Ă, indefiniți, -te, adj. Care nu este definit, care nu are limite sau margini determinate; nedefinit, nelămurit. ♦ (Gram.) Nehotărât. – Din fr. indéfini, lat. indefinitus.

DOOM

indefinít adj. m., pl. indefiníți; f. indefinítă, pl. indefiníte
indeformabil
INDEFORMÁBIL, -Ă, indeformabili, -e, adj. (Rar) Nedeformabil. – Din fr. indéformable.
indeformabila
INDEFORMÁBIL, -Ă, indeformabili, -e, adj. (Rar) Nedeformabil. – Din fr. indéformable.
indeformabile
INDEFORMÁBIL, -Ă, indeformabili, -e, adj. (Rar) Nedeformabil. – Din fr. indéformable.
indeformabilei
INDEFORMÁBIL, -Ă, indeformabili, -e, adj. (Rar) Nedeformabil. – Din fr. indéformable.
indeformabilele
INDEFORMÁBIL, -Ă, indeformabili, -e, adj. (Rar) Nedeformabil. – Din fr. indéformable.
indeformabilelor
INDEFORMÁBIL, -Ă, indeformabili, -e, adj. (Rar) Nedeformabil. – Din fr. indéformable.
indeformabili
INDEFORMÁBIL, -Ă, indeformabili, -e, adj. (Rar) Nedeformabil. – Din fr. indéformable.
indeformabilii
INDEFORMÁBIL, -Ă, indeformabili, -e, adj. (Rar) Nedeformabil. – Din fr. indéformable.
indeformabililor
INDEFORMÁBIL, -Ă, indeformabili, -e, adj. (Rar) Nedeformabil. – Din fr. indéformable.
indeformabilul
INDEFORMÁBIL, -Ă, indeformabili, -e, adj. (Rar) Nedeformabil. – Din fr. indéformable.
indeformabilului
INDEFORMÁBIL, -Ă, indeformabili, -e, adj. (Rar) Nedeformabil. – Din fr. indéformable.
indefrișabil
INDEFRIȘÁBIL, -Ă, indefrișabili, -e, adj. (Rar) Nedefrișabil. – Din fr. indéfrichable.
indefrișabila
INDEFRIȘÁBIL, -Ă, indefrișabili, -e, adj. (Rar) Nedefrișabil. – Din fr. indéfrichable.
indefrișabile
INDEFRIȘÁBIL, -Ă, indefrișabili, -e, adj. (Rar) Nedefrișabil. – Din fr. indéfrichable.
indefrișabilei
INDEFRIȘÁBIL, -Ă, indefrișabili, -e, adj. (Rar) Nedefrișabil. – Din fr. indéfrichable.
indefrișabilele
INDEFRIȘÁBIL, -Ă, indefrișabili, -e, adj. (Rar) Nedefrișabil. – Din fr. indéfrichable.
indefrișabilelor
INDEFRIȘÁBIL, -Ă, indefrișabili, -e, adj. (Rar) Nedefrișabil. – Din fr. indéfrichable.
indefrișabili
INDEFRIȘÁBIL, -Ă, indefrișabili, -e, adj. (Rar) Nedefrișabil. – Din fr. indéfrichable.
indefrișabilii
INDEFRIȘÁBIL, -Ă, indefrișabili, -e, adj. (Rar) Nedefrișabil. – Din fr. indéfrichable.
indefrișabililor
INDEFRIȘÁBIL, -Ă, indefrișabili, -e, adj. (Rar) Nedefrișabil. – Din fr. indéfrichable.
indefrișabilul
INDEFRIȘÁBIL, -Ă, indefrișabili, -e, adj. (Rar) Nedefrișabil. – Din fr. indéfrichable.
indefrișabilului
INDEFRIȘÁBIL, -Ă, indefrișabili, -e, adj. (Rar) Nedefrișabil. – Din fr. indéfrichable.
indehiscent
INDEHISCÉNT, -Ă, indehiscenți, -te, adj. (Despre fructe) Care nu se deschide spontan la maturitate, spre a pune în libertate semințele. – Din fr. indéhiscent.

DOOM

indehiscént adj. m., pl. indehiscénți; f. indehiscéntă, pl. indehiscénte
indehiscenta
INDEHISCÉNT, -Ă, indehiscenți, -te, adj. (Despre fructe) Care nu se deschide spontan la maturitate, spre a pune în libertate semințele. – Din fr. indéhiscent.

DOOM

indehiscént adj. m., pl. indehiscénți; f. indehiscéntă, pl. indehiscénte
indehiscente
INDEHISCÉNT, -Ă, indehiscenți, -te, adj. (Despre fructe) Care nu se deschide spontan la maturitate, spre a pune în libertate semințele. – Din fr. indéhiscent.

DOOM

indehiscént adj. m., pl. indehiscénți; f. indehiscéntă, pl. indehiscénte
indehiscentei
INDEHISCÉNT, -Ă, indehiscenți, -te, adj. (Despre fructe) Care nu se deschide spontan la maturitate, spre a pune în libertate semințele. – Din fr. indéhiscent.

DOOM

indehiscént adj. m., pl. indehiscénți; f. indehiscéntă, pl. indehiscénte
indehiscentele
INDEHISCÉNT, -Ă, indehiscenți, -te, adj. (Despre fructe) Care nu se deschide spontan la maturitate, spre a pune în libertate semințele. – Din fr. indéhiscent.

DOOM

indehiscént adj. m., pl. indehiscénți; f. indehiscéntă, pl. indehiscénte
indehiscentelor
INDEHISCÉNT, -Ă, indehiscenți, -te, adj. (Despre fructe) Care nu se deschide spontan la maturitate, spre a pune în libertate semințele. – Din fr. indéhiscent.

DOOM

indehiscént adj. m., pl. indehiscénți; f. indehiscéntă, pl. indehiscénte
indehiscentul
INDEHISCÉNT, -Ă, indehiscenți, -te, adj. (Despre fructe) Care nu se deschide spontan la maturitate, spre a pune în libertate semințele. – Din fr. indéhiscent.

DOOM

indehiscént adj. m., pl. indehiscénți; f. indehiscéntă, pl. indehiscénte
indehiscentului
INDEHISCÉNT, -Ă, indehiscenți, -te, adj. (Despre fructe) Care nu se deschide spontan la maturitate, spre a pune în libertate semințele. – Din fr. indéhiscent.

DOOM

indehiscént adj. m., pl. indehiscénți; f. indehiscéntă, pl. indehiscénte
indehiscența
INDEHISCÉNȚĂ s. f. Însușire a fructelor indehiscente. – Din fr. indéhiscence.

DOOM

indehiscénță s. f., g.-d. art. indehiscénței
indehiscențe
INDEHISCÉNȚĂ s. f. Însușire a fructelor indehiscente. – Din fr. indéhiscence.

DOOM

indehiscénță s. f., g.-d. art. indehiscénței
indehiscenței
INDEHISCÉNȚĂ s. f. Însușire a fructelor indehiscente. – Din fr. indéhiscence.

DOOM

indehiscénță s. f., g.-d. art. indehiscénței
indehiscenți
INDEHISCÉNT, -Ă, indehiscenți, -te, adj. (Despre fructe) Care nu se deschide spontan la maturitate, spre a pune în libertate semințele. – Din fr. indéhiscent.

DOOM

indehiscént adj. m., pl. indehiscénți; f. indehiscéntă, pl. indehiscénte
indehiscenții
INDEHISCÉNT, -Ă, indehiscenți, -te, adj. (Despre fructe) Care nu se deschide spontan la maturitate, spre a pune în libertate semințele. – Din fr. indéhiscent.

DOOM

indehiscént adj. m., pl. indehiscénți; f. indehiscéntă, pl. indehiscénte
indehiscenților
INDEHISCÉNT, -Ă, indehiscenți, -te, adj. (Despre fructe) Care nu se deschide spontan la maturitate, spre a pune în libertate semințele. – Din fr. indéhiscent.

DOOM

indehiscént adj. m., pl. indehiscénți; f. indehiscéntă, pl. indehiscénte
indelebil
INDELÉBIL, -Ă, indelebili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi șters din amintire, care nu se poate uita; de neșters. – Din fr. indélébile, lat. indelebilis.

DOOM

indelébil (rar) adj. m., pl. indelébili; f. indelébilă, pl. indelébile
indelebila
INDELÉBIL, -Ă, indelebili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi șters din amintire, care nu se poate uita; de neșters. – Din fr. indélébile, lat. indelebilis.

DOOM

indelébil (rar) adj. m., pl. indelébili; f. indelébilă, pl. indelébile
indelebile
INDELÉBIL, -Ă, indelebili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi șters din amintire, care nu se poate uita; de neșters. – Din fr. indélébile, lat. indelebilis.

DOOM

indelébil (rar) adj. m., pl. indelébili; f. indelébilă, pl. indelébile
indelebilei
INDELÉBIL, -Ă, indelebili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi șters din amintire, care nu se poate uita; de neșters. – Din fr. indélébile, lat. indelebilis.

DOOM

indelébil (rar) adj. m., pl. indelébili; f. indelébilă, pl. indelébile
indelebilele
INDELÉBIL, -Ă, indelebili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi șters din amintire, care nu se poate uita; de neșters. – Din fr. indélébile, lat. indelebilis.

DOOM

indelébil (rar) adj. m., pl. indelébili; f. indelébilă, pl. indelébile
indelebilelor
INDELÉBIL, -Ă, indelebili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi șters din amintire, care nu se poate uita; de neșters. – Din fr. indélébile, lat. indelebilis.

DOOM

indelébil (rar) adj. m., pl. indelébili; f. indelébilă, pl. indelébile
indelebili
INDELÉBIL, -Ă, indelebili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi șters din amintire, care nu se poate uita; de neșters. – Din fr. indélébile, lat. indelebilis.

DOOM

indelébil (rar) adj. m., pl. indelébili; f. indelébilă, pl. indelébile
indelebilii
INDELÉBIL, -Ă, indelebili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi șters din amintire, care nu se poate uita; de neșters. – Din fr. indélébile, lat. indelebilis.

DOOM

indelébil (rar) adj. m., pl. indelébili; f. indelébilă, pl. indelébile
indelebililor
INDELÉBIL, -Ă, indelebili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi șters din amintire, care nu se poate uita; de neșters. – Din fr. indélébile, lat. indelebilis.

DOOM

indelébil (rar) adj. m., pl. indelébili; f. indelébilă, pl. indelébile
indelebilitate
INDELEBILITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi indelebil. – Din fr. indélébilité.
indelebilitatea
INDELEBILITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi indelebil. – Din fr. indélébilité.
indelebilități
INDELEBILITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi indelebil. – Din fr. indélébilité.
indelebilității
INDELEBILITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi indelebil. – Din fr. indélébilité.
indelebilul
INDELÉBIL, -Ă, indelebili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi șters din amintire, care nu se poate uita; de neșters. – Din fr. indélébile, lat. indelebilis.

DOOM

indelébil (rar) adj. m., pl. indelébili; f. indelébilă, pl. indelébile
indelebilului
INDELÉBIL, -Ă, indelebili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi șters din amintire, care nu se poate uita; de neșters. – Din fr. indélébile, lat. indelebilis.

DOOM

indelébil (rar) adj. m., pl. indelébili; f. indelébilă, pl. indelébile
indelicat
INDELICÁT, -Ă, indelicați, -te, adj. (Rar) Nedelicat. – Din fr. indélicat.
indelicata
INDELICÁT, -Ă, indelicați, -te, adj. (Rar) Nedelicat. – Din fr. indélicat.
indelicate
INDELICÁT, -Ă, indelicați, -te, adj. (Rar) Nedelicat. – Din fr. indélicat.
indelicatei
INDELICÁT, -Ă, indelicați, -te, adj. (Rar) Nedelicat. – Din fr. indélicat.
indelicatele
INDELICÁT, -Ă, indelicați, -te, adj. (Rar) Nedelicat. – Din fr. indélicat.
indelicatelor
INDELICÁT, -Ă, indelicați, -te, adj. (Rar) Nedelicat. – Din fr. indélicat.
indelicatețe
INDELICATÉȚE, indelicateți, s. f. Lipsă de delicatețe; vorbă, faptă, purtare jignitoare, grosolană; nedelicatețe. [Var.: indelicatéță s. f.] – Din fr. indélicatesse.

DOOM

indelicatéțe s. f., art. indelicatéțea, g.-d. art. indelicatéții; (manifestări) pl. indelicatéți
indelicatețea
INDELICATÉȚE, indelicateți, s. f. Lipsă de delicatețe; vorbă, faptă, purtare jignitoare, grosolană; nedelicatețe. [Var.: indelicatéță s. f.] – Din fr. indélicatesse.

DOOM

indelicatéțe s. f., art. indelicatéțea, g.-d. art. indelicatéții; (manifestări) pl. indelicatéți
indelicateți
INDELICATÉȚE, indelicateți, s. f. Lipsă de delicatețe; vorbă, faptă, purtare jignitoare, grosolană; nedelicatețe. [Var.: indelicatéță s. f.] – Din fr. indélicatesse.

DOOM

indelicatéțe s. f., art. indelicatéțea, g.-d. art. indelicatéții; (manifestări) pl. indelicatéți
indelicateții
INDELICATÉȚE, indelicateți, s. f. Lipsă de delicatețe; vorbă, faptă, purtare jignitoare, grosolană; nedelicatețe. [Var.: indelicatéță s. f.] – Din fr. indélicatesse.

DOOM

indelicatéțe s. f., art. indelicatéțea, g.-d. art. indelicatéții; (manifestări) pl. indelicatéți
indelicatețile
INDELICATÉȚE, indelicateți, s. f. Lipsă de delicatețe; vorbă, faptă, purtare jignitoare, grosolană; nedelicatețe. [Var.: indelicatéță s. f.] – Din fr. indélicatesse.

DOOM

indelicatéțe s. f., art. indelicatéțea, g.-d. art. indelicatéții; (manifestări) pl. indelicatéți
indelicateților
INDELICATÉȚE, indelicateți, s. f. Lipsă de delicatețe; vorbă, faptă, purtare jignitoare, grosolană; nedelicatețe. [Var.: indelicatéță s. f.] – Din fr. indélicatesse.

DOOM

indelicatéțe s. f., art. indelicatéțea, g.-d. art. indelicatéții; (manifestări) pl. indelicatéți
indelicateță
INDELICATÉȚE, indelicateți, s. f. Lipsă de delicatețe; vorbă, faptă, purtare jignitoare, grosolană; nedelicatețe. [Var.: indelicatéță s. f.] – Din fr. indélicatesse.

DOOM

indelicatéțe s. f., art. indelicatéțea, g.-d. art. indelicatéții; (manifestări) pl. indelicatéți
indelicatul
INDELICÁT, -Ă, indelicați, -te, adj. (Rar) Nedelicat. – Din fr. indélicat.
indelicatului
INDELICÁT, -Ă, indelicați, -te, adj. (Rar) Nedelicat. – Din fr. indélicat.
indelicați
INDELICÁT, -Ă, indelicați, -te, adj. (Rar) Nedelicat. – Din fr. indélicat.
indelicații
INDELICÁT, -Ă, indelicați, -te, adj. (Rar) Nedelicat. – Din fr. indélicat.
indelicaților
INDELICÁT, -Ă, indelicați, -te, adj. (Rar) Nedelicat. – Din fr. indélicat.
indemn
INDÉMN, -Ă, indemni, -e, adj. (Jur.) Care nu a suferit pagube, pierderi etc. – Din fr. indemne.

DOOM

indémn adj. m., pl. indémni; f. indémnă, pl. indémne
indemna
INDÉMN, -Ă, indemni, -e, adj. (Jur.) Care nu a suferit pagube, pierderi etc. – Din fr. indemne.

DOOM

indémn adj. m., pl. indémni; f. indémnă, pl. indémne
indemne
INDÉMN, -Ă, indemni, -e, adj. (Jur.) Care nu a suferit pagube, pierderi etc. – Din fr. indemne.

DOOM

indémn adj. m., pl. indémni; f. indémnă, pl. indémne
indemnei
INDÉMN, -Ă, indemni, -e, adj. (Jur.) Care nu a suferit pagube, pierderi etc. – Din fr. indemne.

DOOM

indémn adj. m., pl. indémni; f. indémnă, pl. indémne
indemnele
INDÉMN, -Ă, indemni, -e, adj. (Jur.) Care nu a suferit pagube, pierderi etc. – Din fr. indemne.

DOOM

indémn adj. m., pl. indémni; f. indémnă, pl. indémne
indemnelor
INDÉMN, -Ă, indemni, -e, adj. (Jur.) Care nu a suferit pagube, pierderi etc. – Din fr. indemne.

DOOM

indémn adj. m., pl. indémni; f. indémnă, pl. indémne
indemni
INDÉMN, -Ă, indemni, -e, adj. (Jur.) Care nu a suferit pagube, pierderi etc. – Din fr. indemne.

DOOM

indémn adj. m., pl. indémni; f. indémnă, pl. indémne
indemnii
INDÉMN, -Ă, indemni, -e, adj. (Jur.) Care nu a suferit pagube, pierderi etc. – Din fr. indemne.

DOOM

indémn adj. m., pl. indémni; f. indémnă, pl. indémne
indemnilor
INDÉMN, -Ă, indemni, -e, adj. (Jur.) Care nu a suferit pagube, pierderi etc. – Din fr. indemne.

DOOM

indémn adj. m., pl. indémni; f. indémnă, pl. indémne
indemnitate
INDEMNITÁTE, indemnități, s. f. (Rar) Indemnizație (1). – Din fr. indemnité, lat. indemnitas, -atis.

DOOM

indemnitáte (rar) s. f., g.-d. art. indemnitắții; pl. indemnitắți
indemnitatea
INDEMNITÁTE, indemnități, s. f. (Rar) Indemnizație (1). – Din fr. indemnité, lat. indemnitas, -atis.

DOOM

indemnitáte (rar) s. f., g.-d. art. indemnitắții; pl. indemnitắți
indemnități
INDEMNITÁTE, indemnități, s. f. (Rar) Indemnizație (1). – Din fr. indemnité, lat. indemnitas, -atis.

DOOM

indemnitáte (rar) s. f., g.-d. art. indemnitắții; pl. indemnitắți
indemnității
INDEMNITÁTE, indemnități, s. f. (Rar) Indemnizație (1). – Din fr. indemnité, lat. indemnitas, -atis.

DOOM

indemnitáte (rar) s. f., g.-d. art. indemnitắții; pl. indemnitắți
indemnitățile
INDEMNITÁTE, indemnități, s. f. (Rar) Indemnizație (1). – Din fr. indemnité, lat. indemnitas, -atis.

DOOM

indemnitáte (rar) s. f., g.-d. art. indemnitắții; pl. indemnitắți
indemnităților
INDEMNITÁTE, indemnități, s. f. (Rar) Indemnizație (1). – Din fr. indemnité, lat. indemnitas, -atis.

DOOM

indemnitáte (rar) s. f., g.-d. art. indemnitắții; pl. indemnitắți
indemniza
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizabil
INDEMNIZÁBIL, -Ă adj. Care poate sau trebuie să fie despăgubit. [Cf. fr. indemnisable].
indemnizabila
INDEMNIZÁBIL, -Ă adj. Care poate sau trebuie să fie despăgubit. [Cf. fr. indemnisable].
indemnizabile
INDEMNIZÁBIL, -Ă adj. Care poate sau trebuie să fie despăgubit. [Cf. fr. indemnisable].
indemnizabilei
INDEMNIZÁBIL, -Ă adj. Care poate sau trebuie să fie despăgubit. [Cf. fr. indemnisable].
indemnizabilele
INDEMNIZÁBIL, -Ă adj. Care poate sau trebuie să fie despăgubit. [Cf. fr. indemnisable].
indemnizabilelor
INDEMNIZÁBIL, -Ă adj. Care poate sau trebuie să fie despăgubit. [Cf. fr. indemnisable].
indemnizabili
INDEMNIZÁBIL, -Ă adj. Care poate sau trebuie să fie despăgubit. [Cf. fr. indemnisable].
indemnizabilii
INDEMNIZÁBIL, -Ă adj. Care poate sau trebuie să fie despăgubit. [Cf. fr. indemnisable].
indemnizabililor
INDEMNIZÁBIL, -Ă adj. Care poate sau trebuie să fie despăgubit. [Cf. fr. indemnisable].
indemnizabilul
INDEMNIZÁBIL, -Ă adj. Care poate sau trebuie să fie despăgubit. [Cf. fr. indemnisable].
indemnizabilului
INDEMNIZÁBIL, -Ă adj. Care poate sau trebuie să fie despăgubit. [Cf. fr. indemnisable].
indemnizai
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizam
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizare
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizare
ÎNDEMNIZÁRE s. f. v. indemnizare.

DOOM

indemnizáre (rar) s. f., g.-d. art. indemnizắrii; pl. indemnizắri
indemnizarea
ÎNDEMNIZÁRE s. f. v. indemnizare.

DOOM

indemnizáre (rar) s. f., g.-d. art. indemnizắrii; pl. indemnizắri
indemnizară
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizarăm
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizarăți
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizase
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizasem
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizaseră
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizaserăm
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizaserăți
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizaseși
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizaseți
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizat
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizat
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.
indemnizau
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizași
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizați
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizația
INDEMNIZÁȚIE, indemnizații, s. f. 1. Sumă de bani care se acordă cuiva în afara salariului, destinată să acopere cheltuielile făcute de un angajat în scopul îndeplinirii unei sarcini de serviciu; indemnizare. ♦ Despăgubire pentru un prejudiciu, pentru o pagubă suferită etc.; indemnitate. ♦ Contravaloarea în bani a unei plăți în natură. 2. Alocație bănească care nu are caracter de salariu. [Var.: îndemnizáție s. f.] – Din fr. indemnisation.

DOOM

indemnizáție (-ți-e) s. f., art. indemnizáția (-ți-a), g.-d. art. indemnizáției; pl. indemnizáții, art. indemnizáțiile (-ți-i-)
indemnizație
INDEMNIZÁȚIE, indemnizații, s. f. 1. Sumă de bani care se acordă cuiva în afara salariului, destinată să acopere cheltuielile făcute de un angajat în scopul îndeplinirii unei sarcini de serviciu; indemnizare. ♦ Despăgubire pentru un prejudiciu, pentru o pagubă suferită etc.; indemnitate. ♦ Contravaloarea în bani a unei plăți în natură. 2. Alocație bănească care nu are caracter de salariu. [Var.: îndemnizáție s. f.] – Din fr. indemnisation.

DOOM

indemnizáție (-ți-e) s. f., art. indemnizáția (-ți-a), g.-d. art. indemnizáției; pl. indemnizáții, art. indemnizáțiile (-ți-i-)
indemnizației
INDEMNIZÁȚIE, indemnizații, s. f. 1. Sumă de bani care se acordă cuiva în afara salariului, destinată să acopere cheltuielile făcute de un angajat în scopul îndeplinirii unei sarcini de serviciu; indemnizare. ♦ Despăgubire pentru un prejudiciu, pentru o pagubă suferită etc.; indemnitate. ♦ Contravaloarea în bani a unei plăți în natură. 2. Alocație bănească care nu are caracter de salariu. [Var.: îndemnizáție s. f.] – Din fr. indemnisation.

DOOM

indemnizáție (-ți-e) s. f., art. indemnizáția (-ți-a), g.-d. art. indemnizáției; pl. indemnizáții, art. indemnizáțiile (-ți-i-)
indemnizații
INDEMNIZÁȚIE, indemnizații, s. f. 1. Sumă de bani care se acordă cuiva în afara salariului, destinată să acopere cheltuielile făcute de un angajat în scopul îndeplinirii unei sarcini de serviciu; indemnizare. ♦ Despăgubire pentru un prejudiciu, pentru o pagubă suferită etc.; indemnitate. ♦ Contravaloarea în bani a unei plăți în natură. 2. Alocație bănească care nu are caracter de salariu. [Var.: îndemnizáție s. f.] – Din fr. indemnisation.

DOOM

indemnizáție (-ți-e) s. f., art. indemnizáția (-ți-a), g.-d. art. indemnizáției; pl. indemnizáții, art. indemnizáțiile (-ți-i-)
indemnizațiile
INDEMNIZÁȚIE, indemnizații, s. f. 1. Sumă de bani care se acordă cuiva în afara salariului, destinată să acopere cheltuielile făcute de un angajat în scopul îndeplinirii unei sarcini de serviciu; indemnizare. ♦ Despăgubire pentru un prejudiciu, pentru o pagubă suferită etc.; indemnitate. ♦ Contravaloarea în bani a unei plăți în natură. 2. Alocație bănească care nu are caracter de salariu. [Var.: îndemnizáție s. f.] – Din fr. indemnisation.

DOOM

indemnizáție (-ți-e) s. f., art. indemnizáția (-ți-a), g.-d. art. indemnizáției; pl. indemnizáții, art. indemnizáțiile (-ți-i-)
indemnizațiilor
INDEMNIZÁȚIE, indemnizații, s. f. 1. Sumă de bani care se acordă cuiva în afara salariului, destinată să acopere cheltuielile făcute de un angajat în scopul îndeplinirii unei sarcini de serviciu; indemnizare. ♦ Despăgubire pentru un prejudiciu, pentru o pagubă suferită etc.; indemnitate. ♦ Contravaloarea în bani a unei plăți în natură. 2. Alocație bănească care nu are caracter de salariu. [Var.: îndemnizáție s. f.] – Din fr. indemnisation.

DOOM

indemnizáție (-ți-e) s. f., art. indemnizáția (-ți-a), g.-d. art. indemnizáției; pl. indemnizáții, art. indemnizáțiile (-ți-i-)
indemnizațiune
INDEMNIZAȚIÚNE s.f. v. indemnizație.
indemnizează
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizez
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizeze
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizezi
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizând
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizînd
INDEMNIZÁ, indemnizez, vb. I. Tranz. (Rar) A despăgubi (pe cineva) de cheltuieli. – Din fr. indemniser.

DOOM

indemnizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 indemnizeáză
indemnizări
ÎNDEMNIZÁRE s. f. v. indemnizare.

DOOM

indemnizáre (rar) s. f., g.-d. art. indemnizắrii; pl. indemnizắri
indemnizării
ÎNDEMNIZÁRE s. f. v. indemnizare.

DOOM

indemnizáre (rar) s. f., g.-d. art. indemnizắrii; pl. indemnizắri
indemnizările
ÎNDEMNIZÁRE s. f. v. indemnizare.

DOOM

indemnizáre (rar) s. f., g.-d. art. indemnizắrii; pl. indemnizắri
indemnizărilor
ÎNDEMNIZÁRE s. f. v. indemnizare.

DOOM

indemnizáre (rar) s. f., g.-d. art. indemnizắrii; pl. indemnizắri
indemnul
INDÉMN, -Ă, indemni, -e, adj. (Jur.) Care nu a suferit pagube, pierderi etc. – Din fr. indemne.

DOOM

indémn adj. m., pl. indémni; f. indémnă, pl. indémne
indemnului
INDÉMN, -Ă, indemni, -e, adj. (Jur.) Care nu a suferit pagube, pierderi etc. – Din fr. indemne.

DOOM

indémn adj. m., pl. indémni; f. indémnă, pl. indémne
indemonstrabil
INDEMONSTRÁBIL, -Ă, indemonstrabili, -e, adj. Nedemonstrabil. – Cf. fr. indémontrable.

DOOM

indemonstrábil adj. m., pl. indemonstrábili; f. indemonstrábilă, pl. indemonstrábile
indemonstrabila
INDEMONSTRÁBIL, -Ă, indemonstrabili, -e, adj. Nedemonstrabil. – Cf. fr. indémontrable.

DOOM

indemonstrábil adj. m., pl. indemonstrábili; f. indemonstrábilă, pl. indemonstrábile
indemonstrabile
INDEMONSTRÁBIL, -Ă, indemonstrabili, -e, adj. Nedemonstrabil. – Cf. fr. indémontrable.

DOOM

indemonstrábil adj. m., pl. indemonstrábili; f. indemonstrábilă, pl. indemonstrábile
indemonstrabilei
INDEMONSTRÁBIL, -Ă, indemonstrabili, -e, adj. Nedemonstrabil. – Cf. fr. indémontrable.

DOOM

indemonstrábil adj. m., pl. indemonstrábili; f. indemonstrábilă, pl. indemonstrábile
indemonstrabilele
INDEMONSTRÁBIL, -Ă, indemonstrabili, -e, adj. Nedemonstrabil. – Cf. fr. indémontrable.

DOOM

indemonstrábil adj. m., pl. indemonstrábili; f. indemonstrábilă, pl. indemonstrábile
indemonstrabilelor
INDEMONSTRÁBIL, -Ă, indemonstrabili, -e, adj. Nedemonstrabil. – Cf. fr. indémontrable.

DOOM

indemonstrábil adj. m., pl. indemonstrábili; f. indemonstrábilă, pl. indemonstrábile
indemonstrabili
INDEMONSTRÁBIL, -Ă, indemonstrabili, -e, adj. Nedemonstrabil. – Cf. fr. indémontrable.

DOOM

indemonstrábil adj. m., pl. indemonstrábili; f. indemonstrábilă, pl. indemonstrábile
indemonstrabilii
INDEMONSTRÁBIL, -Ă, indemonstrabili, -e, adj. Nedemonstrabil. – Cf. fr. indémontrable.

DOOM

indemonstrábil adj. m., pl. indemonstrábili; f. indemonstrábilă, pl. indemonstrábile
indemonstrabililor
INDEMONSTRÁBIL, -Ă, indemonstrabili, -e, adj. Nedemonstrabil. – Cf. fr. indémontrable.

DOOM

indemonstrábil adj. m., pl. indemonstrábili; f. indemonstrábilă, pl. indemonstrábile
indemonstrabilitate
INDEMONSTRABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea a ceea ce este indemonstrabil. – Din fr. indémonstrabilité.
indemonstrabilitatea
INDEMONSTRABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea a ceea ce este indemonstrabil. – Din fr. indémonstrabilité.
indemonstrabilități
INDEMONSTRABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea a ceea ce este indemonstrabil. – Din fr. indémonstrabilité.
indemonstrabilității
INDEMONSTRABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea a ceea ce este indemonstrabil. – Din fr. indémonstrabilité.
indemonstrabilul
INDEMONSTRÁBIL, -Ă, indemonstrabili, -e, adj. Nedemonstrabil. – Cf. fr. indémontrable.

DOOM

indemonstrábil adj. m., pl. indemonstrábili; f. indemonstrábilă, pl. indemonstrábile
indemonstrabilului
INDEMONSTRÁBIL, -Ă, indemonstrabili, -e, adj. Nedemonstrabil. – Cf. fr. indémontrable.

DOOM

indemonstrábil adj. m., pl. indemonstrábili; f. indemonstrábilă, pl. indemonstrábile
indemontabil
INDEMONTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi demontat. [Cf. fr. indémontable].
indemontabila
INDEMONTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi demontat. [Cf. fr. indémontable].
indemontabile
INDEMONTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi demontat. [Cf. fr. indémontable].
indemontabilei
INDEMONTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi demontat. [Cf. fr. indémontable].
indemontabilele
INDEMONTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi demontat. [Cf. fr. indémontable].
indemontabilelor
INDEMONTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi demontat. [Cf. fr. indémontable].
indemontabili
INDEMONTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi demontat. [Cf. fr. indémontable].
indemontabilii
INDEMONTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi demontat. [Cf. fr. indémontable].
indemontabililor
INDEMONTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi demontat. [Cf. fr. indémontable].
indemontabilul
INDEMONTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi demontat. [Cf. fr. indémontable].
indemontabilului
INDEMONTÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi demontat. [Cf. fr. indémontable].
indenegabil
INDENEGÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Indeniabil. [Cf. it. indenegabile].
indeniabil
INDENIÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Incontestabil, de netăgăduit; indenegabil. [Pron. -ni-a-. / < fr. indéniable].
indeniabila
INDENIÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Incontestabil, de netăgăduit; indenegabil. [Pron. -ni-a-. / < fr. indéniable].
indeniabile
INDENIÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Incontestabil, de netăgăduit; indenegabil. [Pron. -ni-a-. / < fr. indéniable].
indeniabilei
INDENIÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Incontestabil, de netăgăduit; indenegabil. [Pron. -ni-a-. / < fr. indéniable].
indeniabilele
INDENIÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Incontestabil, de netăgăduit; indenegabil. [Pron. -ni-a-. / < fr. indéniable].
indeniabilelor
INDENIÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Incontestabil, de netăgăduit; indenegabil. [Pron. -ni-a-. / < fr. indéniable].
indeniabili
INDENIÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Incontestabil, de netăgăduit; indenegabil. [Pron. -ni-a-. / < fr. indéniable].
indeniabilii
INDENIÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Incontestabil, de netăgăduit; indenegabil. [Pron. -ni-a-. / < fr. indéniable].
indeniabililor
INDENIÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Incontestabil, de netăgăduit; indenegabil. [Pron. -ni-a-. / < fr. indéniable].
indeniabilul
INDENIÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Incontestabil, de netăgăduit; indenegabil. [Pron. -ni-a-. / < fr. indéniable].
indeniabilului
INDENIÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Incontestabil, de netăgăduit; indenegabil. [Pron. -ni-a-. / < fr. indéniable].
indentația
INDENTÁȚIE, indentații, s. f. (Geogr.) Adâncitură, crestătură (a coastei marine) cu aspect de mușcătură. – Din fr. indentation.
indentație
INDENTÁȚIE, indentații, s. f. (Geogr.) Adâncitură, crestătură (a coastei marine) cu aspect de mușcătură. – Din fr. indentation.
indentației
INDENTÁȚIE, indentații, s. f. (Geogr.) Adâncitură, crestătură (a coastei marine) cu aspect de mușcătură. – Din fr. indentation.
indentații
INDENTÁȚIE, indentații, s. f. (Geogr.) Adâncitură, crestătură (a coastei marine) cu aspect de mușcătură. – Din fr. indentation.
indentațiile
INDENTÁȚIE, indentații, s. f. (Geogr.) Adâncitură, crestătură (a coastei marine) cu aspect de mușcătură. – Din fr. indentation.
indentațiilor
INDENTÁȚIE, indentații, s. f. (Geogr.) Adâncitură, crestătură (a coastei marine) cu aspect de mușcătură. – Din fr. indentation.
independent
INDEPENDÉNT, -Ă, independenți, -te, adj. 1. Care nu depinde de cineva sau de ceva; (despre un popor, un stat) care se bucură de independență, liber2, autonom. ◊ Loc. prep. Independent de... = fără a ține seamă de..., indiferent de... 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care se bizuie pe puterile proprii, cu inițiativă personală. – Din fr. indépendant.

DOOM

independént adj. m., pl. independénți; f. independéntă, pl. independénte
independenta
INDEPENDÉNT, -Ă, independenți, -te, adj. 1. Care nu depinde de cineva sau de ceva; (despre un popor, un stat) care se bucură de independență, liber2, autonom. ◊ Loc. prep. Independent de... = fără a ține seamă de..., indiferent de... 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care se bizuie pe puterile proprii, cu inițiativă personală. – Din fr. indépendant.

DOOM

independént adj. m., pl. independénți; f. independéntă, pl. independénte
independente
INDEPENDÉNT, -Ă, independenți, -te, adj. 1. Care nu depinde de cineva sau de ceva; (despre un popor, un stat) care se bucură de independență, liber2, autonom. ◊ Loc. prep. Independent de... = fără a ține seamă de..., indiferent de... 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care se bizuie pe puterile proprii, cu inițiativă personală. – Din fr. indépendant.

DOOM

independént adj. m., pl. independénți; f. independéntă, pl. independénte
independentei
INDEPENDÉNT, -Ă, independenți, -te, adj. 1. Care nu depinde de cineva sau de ceva; (despre un popor, un stat) care se bucură de independență, liber2, autonom. ◊ Loc. prep. Independent de... = fără a ține seamă de..., indiferent de... 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care se bizuie pe puterile proprii, cu inițiativă personală. – Din fr. indépendant.

DOOM

independént adj. m., pl. independénți; f. independéntă, pl. independénte
independentele
INDEPENDÉNT, -Ă, independenți, -te, adj. 1. Care nu depinde de cineva sau de ceva; (despre un popor, un stat) care se bucură de independență, liber2, autonom. ◊ Loc. prep. Independent de... = fără a ține seamă de..., indiferent de... 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care se bizuie pe puterile proprii, cu inițiativă personală. – Din fr. indépendant.

DOOM

independént adj. m., pl. independénți; f. independéntă, pl. independénte
independentelor
INDEPENDÉNT, -Ă, independenți, -te, adj. 1. Care nu depinde de cineva sau de ceva; (despre un popor, un stat) care se bucură de independență, liber2, autonom. ◊ Loc. prep. Independent de... = fără a ține seamă de..., indiferent de... 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care se bizuie pe puterile proprii, cu inițiativă personală. – Din fr. indépendant.

DOOM

independént adj. m., pl. independénți; f. independéntă, pl. independénte
independentul
INDEPENDÉNT, -Ă, independenți, -te, adj. 1. Care nu depinde de cineva sau de ceva; (despre un popor, un stat) care se bucură de independență, liber2, autonom. ◊ Loc. prep. Independent de... = fără a ține seamă de..., indiferent de... 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care se bizuie pe puterile proprii, cu inițiativă personală. – Din fr. indépendant.

DOOM

independént adj. m., pl. independénți; f. independéntă, pl. independénte
independentului
INDEPENDÉNT, -Ă, independenți, -te, adj. 1. Care nu depinde de cineva sau de ceva; (despre un popor, un stat) care se bucură de independență, liber2, autonom. ◊ Loc. prep. Independent de... = fără a ține seamă de..., indiferent de... 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care se bizuie pe puterile proprii, cu inițiativă personală. – Din fr. indépendant.

DOOM

independént adj. m., pl. independénți; f. independéntă, pl. independénte
independenți
INDEPENDÉNT, -Ă, independenți, -te, adj. 1. Care nu depinde de cineva sau de ceva; (despre un popor, un stat) care se bucură de independență, liber2, autonom. ◊ Loc. prep. Independent de... = fără a ține seamă de..., indiferent de... 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care se bizuie pe puterile proprii, cu inițiativă personală. – Din fr. indépendant.

DOOM

independént adj. m., pl. independénți; f. independéntă, pl. independénte
independenții
INDEPENDÉNT, -Ă, independenți, -te, adj. 1. Care nu depinde de cineva sau de ceva; (despre un popor, un stat) care se bucură de independență, liber2, autonom. ◊ Loc. prep. Independent de... = fără a ține seamă de..., indiferent de... 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care se bizuie pe puterile proprii, cu inițiativă personală. – Din fr. indépendant.

DOOM

independént adj. m., pl. independénți; f. independéntă, pl. independénte
independenților
INDEPENDÉNT, -Ă, independenți, -te, adj. 1. Care nu depinde de cineva sau de ceva; (despre un popor, un stat) care se bucură de independență, liber2, autonom. ◊ Loc. prep. Independent de... = fără a ține seamă de..., indiferent de... 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care se bizuie pe puterile proprii, cu inițiativă personală. – Din fr. indépendant.

DOOM

independént adj. m., pl. independénți; f. independéntă, pl. independénte
independență
INDEPENDÉNȚĂ s. f. 1. Situație a unui stat sau a unui popor care se bucură de suveranitate națională; stare de neatârnare și drept de a rezolva liber (cu respectarea drepturilor altor state și a principiilor dreptului internațional) problemele sale interne și externe, fără amestec din afară; autonomie. 2. Situație a unei persoane care judecă lucrurile și acționează în mod independent, neinfluențată de alții. – Din fr. indépendance.

DOOM

independénță s. f., g.-d. art. independénței
inderogabil
INDEROGÁBIL, -Ă, inderogabili, -e, adj. (Jur.; despre legi, regulamente etc.) Care nu permite derogări. – In1- + derogabil.
inderogabila
INDEROGÁBIL, -Ă, inderogabili, -e, adj. (Jur.; despre legi, regulamente etc.) Care nu permite derogări. – In1- + derogabil.
inderogabile
INDEROGÁBIL, -Ă, inderogabili, -e, adj. (Jur.; despre legi, regulamente etc.) Care nu permite derogări. – In1- + derogabil.
inderogabilei
INDEROGÁBIL, -Ă, inderogabili, -e, adj. (Jur.; despre legi, regulamente etc.) Care nu permite derogări. – In1- + derogabil.
inderogabilele
INDEROGÁBIL, -Ă, inderogabili, -e, adj. (Jur.; despre legi, regulamente etc.) Care nu permite derogări. – In1- + derogabil.
inderogabilelor
INDEROGÁBIL, -Ă, inderogabili, -e, adj. (Jur.; despre legi, regulamente etc.) Care nu permite derogări. – In1- + derogabil.
inderogabili
INDEROGÁBIL, -Ă, inderogabili, -e, adj. (Jur.; despre legi, regulamente etc.) Care nu permite derogări. – In1- + derogabil.
inderogabilii
INDEROGÁBIL, -Ă, inderogabili, -e, adj. (Jur.; despre legi, regulamente etc.) Care nu permite derogări. – In1- + derogabil.
inderogabililor
INDEROGÁBIL, -Ă, inderogabili, -e, adj. (Jur.; despre legi, regulamente etc.) Care nu permite derogări. – In1- + derogabil.
inderogabilul
INDEROGÁBIL, -Ă, inderogabili, -e, adj. (Jur.; despre legi, regulamente etc.) Care nu permite derogări. – In1- + derogabil.
inderogabilului
INDEROGÁBIL, -Ă, inderogabili, -e, adj. (Jur.; despre legi, regulamente etc.) Care nu permite derogări. – In1- + derogabil.
indescifrabil
INDESCIFRÁBIL, -Ă, indescrifrabili, -e, adj. (Despre un text sau despre scrisul cuiva) Care nu se poate descifra; de neînțeles, nedescifrabil, neciteț, ilizibil. – Din fr. indéchiffrable.

DOOM

indescifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. indescifrábili; f. indescifrábilă, pl. indescifrábile
indescifrabila
INDESCIFRÁBIL, -Ă, indescrifrabili, -e, adj. (Despre un text sau despre scrisul cuiva) Care nu se poate descifra; de neînțeles, nedescifrabil, neciteț, ilizibil. – Din fr. indéchiffrable.

DOOM

indescifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. indescifrábili; f. indescifrábilă, pl. indescifrábile
indescifrabile
INDESCIFRÁBIL, -Ă, indescrifrabili, -e, adj. (Despre un text sau despre scrisul cuiva) Care nu se poate descifra; de neînțeles, nedescifrabil, neciteț, ilizibil. – Din fr. indéchiffrable.

DOOM

indescifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. indescifrábili; f. indescifrábilă, pl. indescifrábile
indescifrabilei
INDESCIFRÁBIL, -Ă, indescrifrabili, -e, adj. (Despre un text sau despre scrisul cuiva) Care nu se poate descifra; de neînțeles, nedescifrabil, neciteț, ilizibil. – Din fr. indéchiffrable.

DOOM

indescifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. indescifrábili; f. indescifrábilă, pl. indescifrábile
indescifrabilele
INDESCIFRÁBIL, -Ă, indescrifrabili, -e, adj. (Despre un text sau despre scrisul cuiva) Care nu se poate descifra; de neînțeles, nedescifrabil, neciteț, ilizibil. – Din fr. indéchiffrable.

DOOM

indescifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. indescifrábili; f. indescifrábilă, pl. indescifrábile
indescifrabilelor
INDESCIFRÁBIL, -Ă, indescrifrabili, -e, adj. (Despre un text sau despre scrisul cuiva) Care nu se poate descifra; de neînțeles, nedescifrabil, neciteț, ilizibil. – Din fr. indéchiffrable.

DOOM

indescifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. indescifrábili; f. indescifrábilă, pl. indescifrábile
indescifrabili
INDESCIFRÁBIL, -Ă, indescrifrabili, -e, adj. (Despre un text sau despre scrisul cuiva) Care nu se poate descifra; de neînțeles, nedescifrabil, neciteț, ilizibil. – Din fr. indéchiffrable.

DOOM

indescifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. indescifrábili; f. indescifrábilă, pl. indescifrábile
indescifrabilii
INDESCIFRÁBIL, -Ă, indescrifrabili, -e, adj. (Despre un text sau despre scrisul cuiva) Care nu se poate descifra; de neînțeles, nedescifrabil, neciteț, ilizibil. – Din fr. indéchiffrable.

DOOM

indescifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. indescifrábili; f. indescifrábilă, pl. indescifrábile
indescifrabililor
INDESCIFRÁBIL, -Ă, indescrifrabili, -e, adj. (Despre un text sau despre scrisul cuiva) Care nu se poate descifra; de neînțeles, nedescifrabil, neciteț, ilizibil. – Din fr. indéchiffrable.

DOOM

indescifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. indescifrábili; f. indescifrábilă, pl. indescifrábile
indescifrabilul
INDESCIFRÁBIL, -Ă, indescrifrabili, -e, adj. (Despre un text sau despre scrisul cuiva) Care nu se poate descifra; de neînțeles, nedescifrabil, neciteț, ilizibil. – Din fr. indéchiffrable.

DOOM

indescifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. indescifrábili; f. indescifrábilă, pl. indescifrábile
indescifrabilului
INDESCIFRÁBIL, -Ă, indescrifrabili, -e, adj. (Despre un text sau despre scrisul cuiva) Care nu se poate descifra; de neînțeles, nedescifrabil, neciteț, ilizibil. – Din fr. indéchiffrable.

DOOM

indescifrábil (-ci-fra-) adj. m., pl. indescifrábili; f. indescifrábilă, pl. indescifrábile
indescriptibil
INDESCRIPTÍBIL, -Ă, indescriptibili, -e, adj. Care nu poate fi descris sau exprimat în cuvinte, de nedescris. – Din fr. indescriptible.

DOOM

indescriptíbil (-des-crip- / -de-scrip-) adj. m., pl. indescriptíbili; f. indescriptíbilă, pl. indescriptíbile
indescriptibila
INDESCRIPTÍBIL, -Ă, indescriptibili, -e, adj. Care nu poate fi descris sau exprimat în cuvinte, de nedescris. – Din fr. indescriptible.

DOOM

indescriptíbil (-des-crip- / -de-scrip-) adj. m., pl. indescriptíbili; f. indescriptíbilă, pl. indescriptíbile
indescriptibile
INDESCRIPTÍBIL, -Ă, indescriptibili, -e, adj. Care nu poate fi descris sau exprimat în cuvinte, de nedescris. – Din fr. indescriptible.

DOOM

indescriptíbil (-des-crip- / -de-scrip-) adj. m., pl. indescriptíbili; f. indescriptíbilă, pl. indescriptíbile
indescriptibilei
INDESCRIPTÍBIL, -Ă, indescriptibili, -e, adj. Care nu poate fi descris sau exprimat în cuvinte, de nedescris. – Din fr. indescriptible.

DOOM

indescriptíbil (-des-crip- / -de-scrip-) adj. m., pl. indescriptíbili; f. indescriptíbilă, pl. indescriptíbile
indescriptibilele
INDESCRIPTÍBIL, -Ă, indescriptibili, -e, adj. Care nu poate fi descris sau exprimat în cuvinte, de nedescris. – Din fr. indescriptible.

DOOM

indescriptíbil (-des-crip- / -de-scrip-) adj. m., pl. indescriptíbili; f. indescriptíbilă, pl. indescriptíbile
indescriptibilelor
INDESCRIPTÍBIL, -Ă, indescriptibili, -e, adj. Care nu poate fi descris sau exprimat în cuvinte, de nedescris. – Din fr. indescriptible.

DOOM

indescriptíbil (-des-crip- / -de-scrip-) adj. m., pl. indescriptíbili; f. indescriptíbilă, pl. indescriptíbile
indescriptibili
INDESCRIPTÍBIL, -Ă, indescriptibili, -e, adj. Care nu poate fi descris sau exprimat în cuvinte, de nedescris. – Din fr. indescriptible.

DOOM

indescriptíbil (-des-crip- / -de-scrip-) adj. m., pl. indescriptíbili; f. indescriptíbilă, pl. indescriptíbile
indescriptibilii
INDESCRIPTÍBIL, -Ă, indescriptibili, -e, adj. Care nu poate fi descris sau exprimat în cuvinte, de nedescris. – Din fr. indescriptible.

DOOM

indescriptíbil (-des-crip- / -de-scrip-) adj. m., pl. indescriptíbili; f. indescriptíbilă, pl. indescriptíbile
indescriptibililor
INDESCRIPTÍBIL, -Ă, indescriptibili, -e, adj. Care nu poate fi descris sau exprimat în cuvinte, de nedescris. – Din fr. indescriptible.

DOOM

indescriptíbil (-des-crip- / -de-scrip-) adj. m., pl. indescriptíbili; f. indescriptíbilă, pl. indescriptíbile
indescriptibilul
INDESCRIPTÍBIL, -Ă, indescriptibili, -e, adj. Care nu poate fi descris sau exprimat în cuvinte, de nedescris. – Din fr. indescriptible.

DOOM

indescriptíbil (-des-crip- / -de-scrip-) adj. m., pl. indescriptíbili; f. indescriptíbilă, pl. indescriptíbile
indescriptibilului
INDESCRIPTÍBIL, -Ă, indescriptibili, -e, adj. Care nu poate fi descris sau exprimat în cuvinte, de nedescris. – Din fr. indescriptible.

DOOM

indescriptíbil (-des-crip- / -de-scrip-) adj. m., pl. indescriptíbili; f. indescriptíbilă, pl. indescriptíbile
indestructibil
INDESTRUCTÍBIL, -Ă, indestructibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi distrus, dărâmat, nimicit; trainic, rezistent. – Din fr. indestructible.

DOOM

indestructíbil (-des-truc- / -de-struc-) adj. m., pl. indestructíbili; f. indestructíbilă, pl. indestructíbile
indestructibila
INDESTRUCTÍBIL, -Ă, indestructibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi distrus, dărâmat, nimicit; trainic, rezistent. – Din fr. indestructible.

DOOM

indestructíbil (-des-truc- / -de-struc-) adj. m., pl. indestructíbili; f. indestructíbilă, pl. indestructíbile
indestructibile
INDESTRUCTÍBIL, -Ă, indestructibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi distrus, dărâmat, nimicit; trainic, rezistent. – Din fr. indestructible.

DOOM

indestructíbil (-des-truc- / -de-struc-) adj. m., pl. indestructíbili; f. indestructíbilă, pl. indestructíbile
indestructibilei
INDESTRUCTÍBIL, -Ă, indestructibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi distrus, dărâmat, nimicit; trainic, rezistent. – Din fr. indestructible.

DOOM

indestructíbil (-des-truc- / -de-struc-) adj. m., pl. indestructíbili; f. indestructíbilă, pl. indestructíbile
indestructibilele
INDESTRUCTÍBIL, -Ă, indestructibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi distrus, dărâmat, nimicit; trainic, rezistent. – Din fr. indestructible.

DOOM

indestructíbil (-des-truc- / -de-struc-) adj. m., pl. indestructíbili; f. indestructíbilă, pl. indestructíbile
indestructibilelor
INDESTRUCTÍBIL, -Ă, indestructibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi distrus, dărâmat, nimicit; trainic, rezistent. – Din fr. indestructible.

DOOM

indestructíbil (-des-truc- / -de-struc-) adj. m., pl. indestructíbili; f. indestructíbilă, pl. indestructíbile
indestructibili
INDESTRUCTÍBIL, -Ă, indestructibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi distrus, dărâmat, nimicit; trainic, rezistent. – Din fr. indestructible.

DOOM

indestructíbil (-des-truc- / -de-struc-) adj. m., pl. indestructíbili; f. indestructíbilă, pl. indestructíbile
indestructibilii
INDESTRUCTÍBIL, -Ă, indestructibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi distrus, dărâmat, nimicit; trainic, rezistent. – Din fr. indestructible.

DOOM

indestructíbil (-des-truc- / -de-struc-) adj. m., pl. indestructíbili; f. indestructíbilă, pl. indestructíbile
indestructibililor
INDESTRUCTÍBIL, -Ă, indestructibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi distrus, dărâmat, nimicit; trainic, rezistent. – Din fr. indestructible.

DOOM

indestructíbil (-des-truc- / -de-struc-) adj. m., pl. indestructíbili; f. indestructíbilă, pl. indestructíbile
indestructibilitate
INDESTRUCTIBILITÁTE, indestructibilități, s. f. Calitatea, caracterul de a fi indestructibil. – Din fr. indestructibilité.

DOOM

indestructibilitáte (-des-truc- / -de-struc-) s. f., g.-d. art. indestructibilitắții
indestructibilitatea
INDESTRUCTIBILITÁTE, indestructibilități, s. f. Calitatea, caracterul de a fi indestructibil. – Din fr. indestructibilité.

DOOM

indestructibilitáte (-des-truc- / -de-struc-) s. f., g.-d. art. indestructibilitắții
indestructibilități
INDESTRUCTIBILITÁTE, indestructibilități, s. f. Calitatea, caracterul de a fi indestructibil. – Din fr. indestructibilité.

DOOM

indestructibilitáte (-des-truc- / -de-struc-) s. f., g.-d. art. indestructibilitắții
indestructibilității
INDESTRUCTIBILITÁTE, indestructibilități, s. f. Calitatea, caracterul de a fi indestructibil. – Din fr. indestructibilité.

DOOM

indestructibilitáte (-des-truc- / -de-struc-) s. f., g.-d. art. indestructibilitắții
indestructibilitățile
INDESTRUCTIBILITÁTE, indestructibilități, s. f. Calitatea, caracterul de a fi indestructibil. – Din fr. indestructibilité.

DOOM

indestructibilitáte (-des-truc- / -de-struc-) s. f., g.-d. art. indestructibilitắții
indestructibilităților
INDESTRUCTIBILITÁTE, indestructibilități, s. f. Calitatea, caracterul de a fi indestructibil. – Din fr. indestructibilité.

DOOM

indestructibilitáte (-des-truc- / -de-struc-) s. f., g.-d. art. indestructibilitắții
indestructibilul
INDESTRUCTÍBIL, -Ă, indestructibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi distrus, dărâmat, nimicit; trainic, rezistent. – Din fr. indestructible.

DOOM

indestructíbil (-des-truc- / -de-struc-) adj. m., pl. indestructíbili; f. indestructíbilă, pl. indestructíbile
indestructibilului
INDESTRUCTÍBIL, -Ă, indestructibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi distrus, dărâmat, nimicit; trainic, rezistent. – Din fr. indestructible.

DOOM

indestructíbil (-des-truc- / -de-struc-) adj. m., pl. indestructíbili; f. indestructíbilă, pl. indestructíbile
indeterminabil
INDETERMINÁBIL, -Ă, indeterminabili, -e, adj. Care nu poate fi determinat; de nedeterminat; nedeterminabil. – Din fr. indéterminable, lat. indeterminabilis.

DOOM

indeterminábil adj. m., pl. indeterminábili; f. indeterminábilă, pl. indeterminábile
indeterminabila
INDETERMINÁBIL, -Ă, indeterminabili, -e, adj. Care nu poate fi determinat; de nedeterminat; nedeterminabil. – Din fr. indéterminable, lat. indeterminabilis.

DOOM

indeterminábil adj. m., pl. indeterminábili; f. indeterminábilă, pl. indeterminábile
indeterminabile
INDETERMINÁBIL, -Ă, indeterminabili, -e, adj. Care nu poate fi determinat; de nedeterminat; nedeterminabil. – Din fr. indéterminable, lat. indeterminabilis.

DOOM

indeterminábil adj. m., pl. indeterminábili; f. indeterminábilă, pl. indeterminábile
indeterminabilei
INDETERMINÁBIL, -Ă, indeterminabili, -e, adj. Care nu poate fi determinat; de nedeterminat; nedeterminabil. – Din fr. indéterminable, lat. indeterminabilis.

DOOM

indeterminábil adj. m., pl. indeterminábili; f. indeterminábilă, pl. indeterminábile
indeterminabilele
INDETERMINÁBIL, -Ă, indeterminabili, -e, adj. Care nu poate fi determinat; de nedeterminat; nedeterminabil. – Din fr. indéterminable, lat. indeterminabilis.

DOOM

indeterminábil adj. m., pl. indeterminábili; f. indeterminábilă, pl. indeterminábile
indeterminabilelor
INDETERMINÁBIL, -Ă, indeterminabili, -e, adj. Care nu poate fi determinat; de nedeterminat; nedeterminabil. – Din fr. indéterminable, lat. indeterminabilis.

DOOM

indeterminábil adj. m., pl. indeterminábili; f. indeterminábilă, pl. indeterminábile
indeterminabili
INDETERMINÁBIL, -Ă, indeterminabili, -e, adj. Care nu poate fi determinat; de nedeterminat; nedeterminabil. – Din fr. indéterminable, lat. indeterminabilis.

DOOM

indeterminábil adj. m., pl. indeterminábili; f. indeterminábilă, pl. indeterminábile
indeterminabilii
INDETERMINÁBIL, -Ă, indeterminabili, -e, adj. Care nu poate fi determinat; de nedeterminat; nedeterminabil. – Din fr. indéterminable, lat. indeterminabilis.

DOOM

indeterminábil adj. m., pl. indeterminábili; f. indeterminábilă, pl. indeterminábile
indeterminabililor
INDETERMINÁBIL, -Ă, indeterminabili, -e, adj. Care nu poate fi determinat; de nedeterminat; nedeterminabil. – Din fr. indéterminable, lat. indeterminabilis.

DOOM

indeterminábil adj. m., pl. indeterminábili; f. indeterminábilă, pl. indeterminábile
indeterminabilul
INDETERMINÁBIL, -Ă, indeterminabili, -e, adj. Care nu poate fi determinat; de nedeterminat; nedeterminabil. – Din fr. indéterminable, lat. indeterminabilis.

DOOM

indeterminábil adj. m., pl. indeterminábili; f. indeterminábilă, pl. indeterminábile
indeterminabilului
INDETERMINÁBIL, -Ă, indeterminabili, -e, adj. Care nu poate fi determinat; de nedeterminat; nedeterminabil. – Din fr. indéterminable, lat. indeterminabilis.

DOOM

indeterminábil adj. m., pl. indeterminábili; f. indeterminábilă, pl. indeterminábile
indeterminare
INDETERMINÁRE, indeterminări, s. f. Lipsă de determinare; nedeterminare. – Din fr. indétermination.

DOOM

*indetermináre s. f., g.-d. art. indeterminắrii; pl. indeterminắri
indeterminarea
INDETERMINÁRE, indeterminări, s. f. Lipsă de determinare; nedeterminare. – Din fr. indétermination.

DOOM

*indetermináre s. f., g.-d. art. indeterminắrii; pl. indeterminắri
indeterminația
INDETERMINÁȚIE s.f. Indeterminare. [< fr. indetermination].
indeterminație
INDETERMINÁȚIE s.f. Indeterminare. [< fr. indetermination].
indeterminației
INDETERMINÁȚIE s.f. Indeterminare. [< fr. indetermination].
indeterminații
INDETERMINÁȚIE s.f. Indeterminare. [< fr. indetermination].
indeterminațiile
INDETERMINÁȚIE s.f. Indeterminare. [< fr. indetermination].
indeterminațiilor
INDETERMINÁȚIE s.f. Indeterminare. [< fr. indetermination].
indeterminism
INDETERMINÍSM s. n. Concepție filosofică opusă determinismului, care afirmă că oamenii dispun de o libertate absolută a voinței. – Din fr. indéterminisme.

DOOM

indeterminísm s. n.
indeterminismul
INDETERMINÍSM s. n. Concepție filosofică opusă determinismului, care afirmă că oamenii dispun de o libertate absolută a voinței. – Din fr. indéterminisme.

DOOM

indeterminísm s. n.
indeterminismului
INDETERMINÍSM s. n. Concepție filosofică opusă determinismului, care afirmă că oamenii dispun de o libertate absolută a voinței. – Din fr. indéterminisme.

DOOM

indeterminísm s. n.
indeterminist
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterminist
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterminista
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterminista
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterministe
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterministe
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterministei
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterministei
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterministele
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterministele
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterministelor
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterministelor
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterministul
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterministul
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterministului
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterministului
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterminiști
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterminiști
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterminiștii
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterminiștii
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterminiștilor
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterminiștilor
INDETERMINÍST, -Ă, indeterminiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al indeterminismului. – Din fr. indéterministe.
indeterminări
INDETERMINÁRE, indeterminări, s. f. Lipsă de determinare; nedeterminare. – Din fr. indétermination.

DOOM

*indetermináre s. f., g.-d. art. indeterminắrii; pl. indeterminắri
indeterminării
INDETERMINÁRE, indeterminări, s. f. Lipsă de determinare; nedeterminare. – Din fr. indétermination.

DOOM

*indetermináre s. f., g.-d. art. indeterminắrii; pl. indeterminắri
indeterminările
INDETERMINÁRE, indeterminări, s. f. Lipsă de determinare; nedeterminare. – Din fr. indétermination.

DOOM

*indetermináre s. f., g.-d. art. indeterminắrii; pl. indeterminắri
indeterminărilor
INDETERMINÁRE, indeterminări, s. f. Lipsă de determinare; nedeterminare. – Din fr. indétermination.

DOOM

*indetermináre s. f., g.-d. art. indeterminắrii; pl. indeterminắri
index
ÍNDEX, (1) indexuri, s. n., (2) indecși, s. m. 1. S. n. Listă alfabetică sau pe materii pusă la sfârșitul sau la începutul unei cărți sau apărută în volum separat, cuprinzând materiile, autorii sau cuvintele conținute în ea, cu indicarea paginilor (și a volumelor) unde se găsesc; indice (5). ◊ Index bibliografic = lucrare de îndrumare bibliografică, cuprinzând lista principalelor scrieri privitoare la o problemă, însoțită uneori de adnotări asupra conținutului lor. ◊ Expr. A pune la index = a) a trece o carte în lista cărților interzise; b) fig. (fam.) a socoti, a trata pe cineva ca nedemn, nevrednic sau primejdios. 2. S. m. Degetul arătător. [Acc. și: (2) indéx] – Din lat., fr. index.

DOOM

índex2 (listă) s. n., pl. índexuri
index
ÍNDEX, (1) indexuri, s. n., (2) indecși, s. m. 1. S. n. Listă alfabetică sau pe materii pusă la sfârșitul sau la începutul unei cărți sau apărută în volum separat, cuprinzând materiile, autorii sau cuvintele conținute în ea, cu indicarea paginilor (și a volumelor) unde se găsesc; indice (5). ◊ Index bibliografic = lucrare de îndrumare bibliografică, cuprinzând lista principalelor scrieri privitoare la o problemă, însoțită uneori de adnotări asupra conținutului lor. ◊ Expr. A pune la index = a) a trece o carte în lista cărților interzise; b) fig. (fam.) a socoti, a trata pe cineva ca nedemn, nevrednic sau primejdios. 2. S. m. Degetul arătător. [Acc. și: (2) indéx] – Din lat., fr. index.
indexa
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexai
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexam
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexare
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexare
INDEXÁRE, indexări, s. f. Acțiunea de a indexa și rezultatul ei. – V. indexa.

DOOM

*indexáre s. f., g.-d. art. indexắrii; pl. indexắri
indexarea
INDEXÁRE, indexări, s. f. Acțiunea de a indexa și rezultatul ei. – V. indexa.

DOOM

*indexáre s. f., g.-d. art. indexắrii; pl. indexắri
indexară
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexarăm
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexarăți
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexase
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexasem
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexaseră
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexaserăm
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexaserăți
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexaseși
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexaseți
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexat
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexat
INDEXÁT, -Ă, indexați, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, autori etc.) Care a fost introdus într-un index. 2. (Despre salarii) Care a fost corelat cu nivelul creșterii prețurilor. – V. indexa.
indexata
INDEXÁT, -Ă, indexați, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, autori etc.) Care a fost introdus într-un index. 2. (Despre salarii) Care a fost corelat cu nivelul creșterii prețurilor. – V. indexa.
indexate
INDEXÁT, -Ă, indexați, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, autori etc.) Care a fost introdus într-un index. 2. (Despre salarii) Care a fost corelat cu nivelul creșterii prețurilor. – V. indexa.
indexatei
INDEXÁT, -Ă, indexați, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, autori etc.) Care a fost introdus într-un index. 2. (Despre salarii) Care a fost corelat cu nivelul creșterii prețurilor. – V. indexa.
indexatele
INDEXÁT, -Ă, indexați, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, autori etc.) Care a fost introdus într-un index. 2. (Despre salarii) Care a fost corelat cu nivelul creșterii prețurilor. – V. indexa.
indexatelor
INDEXÁT, -Ă, indexați, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, autori etc.) Care a fost introdus într-un index. 2. (Despre salarii) Care a fost corelat cu nivelul creșterii prețurilor. – V. indexa.
indexatul
INDEXÁT, -Ă, indexați, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, autori etc.) Care a fost introdus într-un index. 2. (Despre salarii) Care a fost corelat cu nivelul creșterii prețurilor. – V. indexa.
indexatului
INDEXÁT, -Ă, indexați, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, autori etc.) Care a fost introdus într-un index. 2. (Despre salarii) Care a fost corelat cu nivelul creșterii prețurilor. – V. indexa.
indexau
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexași
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexați
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexați
INDEXÁT, -Ă, indexați, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, autori etc.) Care a fost introdus într-un index. 2. (Despre salarii) Care a fost corelat cu nivelul creșterii prețurilor. – V. indexa.
indexații
INDEXÁT, -Ă, indexați, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, autori etc.) Care a fost introdus într-un index. 2. (Despre salarii) Care a fost corelat cu nivelul creșterii prețurilor. – V. indexa.
indexaților
INDEXÁT, -Ă, indexați, -te, adj. 1. (Despre cuvinte, autori etc.) Care a fost introdus într-un index. 2. (Despre salarii) Care a fost corelat cu nivelul creșterii prețurilor. – V. indexa.
indexează
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexez
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexeze
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexezi
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexul
ÍNDEX, (1) indexuri, s. n., (2) indecși, s. m. 1. S. n. Listă alfabetică sau pe materii pusă la sfârșitul sau la începutul unei cărți sau apărută în volum separat, cuprinzând materiile, autorii sau cuvintele conținute în ea, cu indicarea paginilor (și a volumelor) unde se găsesc; indice (5). ◊ Index bibliografic = lucrare de îndrumare bibliografică, cuprinzând lista principalelor scrieri privitoare la o problemă, însoțită uneori de adnotări asupra conținutului lor. ◊ Expr. A pune la index = a) a trece o carte în lista cărților interzise; b) fig. (fam.) a socoti, a trata pe cineva ca nedemn, nevrednic sau primejdios. 2. S. m. Degetul arătător. [Acc. și: (2) indéx] – Din lat., fr. index.
indexului
ÍNDEX, (1) indexuri, s. n., (2) indecși, s. m. 1. S. n. Listă alfabetică sau pe materii pusă la sfârșitul sau la începutul unei cărți sau apărută în volum separat, cuprinzând materiile, autorii sau cuvintele conținute în ea, cu indicarea paginilor (și a volumelor) unde se găsesc; indice (5). ◊ Index bibliografic = lucrare de îndrumare bibliografică, cuprinzând lista principalelor scrieri privitoare la o problemă, însoțită uneori de adnotări asupra conținutului lor. ◊ Expr. A pune la index = a) a trece o carte în lista cărților interzise; b) fig. (fam.) a socoti, a trata pe cineva ca nedemn, nevrednic sau primejdios. 2. S. m. Degetul arătător. [Acc. și: (2) indéx] – Din lat., fr. index.
indexuri
ÍNDEX, (1) indexuri, s. n., (2) indecși, s. m. 1. S. n. Listă alfabetică sau pe materii pusă la sfârșitul sau la începutul unei cărți sau apărută în volum separat, cuprinzând materiile, autorii sau cuvintele conținute în ea, cu indicarea paginilor (și a volumelor) unde se găsesc; indice (5). ◊ Index bibliografic = lucrare de îndrumare bibliografică, cuprinzând lista principalelor scrieri privitoare la o problemă, însoțită uneori de adnotări asupra conținutului lor. ◊ Expr. A pune la index = a) a trece o carte în lista cărților interzise; b) fig. (fam.) a socoti, a trata pe cineva ca nedemn, nevrednic sau primejdios. 2. S. m. Degetul arătător. [Acc. și: (2) indéx] – Din lat., fr. index.
indexurile
ÍNDEX, (1) indexuri, s. n., (2) indecși, s. m. 1. S. n. Listă alfabetică sau pe materii pusă la sfârșitul sau la începutul unei cărți sau apărută în volum separat, cuprinzând materiile, autorii sau cuvintele conținute în ea, cu indicarea paginilor (și a volumelor) unde se găsesc; indice (5). ◊ Index bibliografic = lucrare de îndrumare bibliografică, cuprinzând lista principalelor scrieri privitoare la o problemă, însoțită uneori de adnotări asupra conținutului lor. ◊ Expr. A pune la index = a) a trece o carte în lista cărților interzise; b) fig. (fam.) a socoti, a trata pe cineva ca nedemn, nevrednic sau primejdios. 2. S. m. Degetul arătător. [Acc. și: (2) indéx] – Din lat., fr. index.
indexurilor
ÍNDEX, (1) indexuri, s. n., (2) indecși, s. m. 1. S. n. Listă alfabetică sau pe materii pusă la sfârșitul sau la începutul unei cărți sau apărută în volum separat, cuprinzând materiile, autorii sau cuvintele conținute în ea, cu indicarea paginilor (și a volumelor) unde se găsesc; indice (5). ◊ Index bibliografic = lucrare de îndrumare bibliografică, cuprinzând lista principalelor scrieri privitoare la o problemă, însoțită uneori de adnotări asupra conținutului lor. ◊ Expr. A pune la index = a) a trece o carte în lista cărților interzise; b) fig. (fam.) a socoti, a trata pe cineva ca nedemn, nevrednic sau primejdios. 2. S. m. Degetul arătător. [Acc. și: (2) indéx] – Din lat., fr. index.
indexând
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexînd
INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variațiile unei valori, cu valoarea elementului de referință. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul prețurilor. – Din fr. indexer.

DOOM

*indexá (a ~) vb., ind. prez. 3 indexeáză
indexări
INDEXÁRE, indexări, s. f. Acțiunea de a indexa și rezultatul ei. – V. indexa.

DOOM

*indexáre s. f., g.-d. art. indexắrii; pl. indexắri
indexării
INDEXÁRE, indexări, s. f. Acțiunea de a indexa și rezultatul ei. – V. indexa.

DOOM

*indexáre s. f., g.-d. art. indexắrii; pl. indexắri
indexările
INDEXÁRE, indexări, s. f. Acțiunea de a indexa și rezultatul ei. – V. indexa.

DOOM

*indexáre s. f., g.-d. art. indexắrii; pl. indexắri
indexărilor
INDEXÁRE, indexări, s. f. Acțiunea de a indexa și rezultatul ei. – V. indexa.

DOOM

*indexáre s. f., g.-d. art. indexắrii; pl. indexắri
indezirabil
INDEZIRÁBIL, -Ă, indezirabili, -e, adj. Care nu este dorit; nedorit, neplăcut. – Din fr. indésirable.

DOOM

indezirábil adj. m., pl. indezirábili; f. indezirábilă, pl. indezirábile
indezirabila
INDEZIRÁBIL, -Ă, indezirabili, -e, adj. Care nu este dorit; nedorit, neplăcut. – Din fr. indésirable.

DOOM

indezirábil adj. m., pl. indezirábili; f. indezirábilă, pl. indezirábile
indezirabile
INDEZIRÁBIL, -Ă, indezirabili, -e, adj. Care nu este dorit; nedorit, neplăcut. – Din fr. indésirable.

DOOM

indezirábil adj. m., pl. indezirábili; f. indezirábilă, pl. indezirábile
indezirabilei
INDEZIRÁBIL, -Ă, indezirabili, -e, adj. Care nu este dorit; nedorit, neplăcut. – Din fr. indésirable.

DOOM

indezirábil adj. m., pl. indezirábili; f. indezirábilă, pl. indezirábile
indezirabilele
INDEZIRÁBIL, -Ă, indezirabili, -e, adj. Care nu este dorit; nedorit, neplăcut. – Din fr. indésirable.

DOOM

indezirábil adj. m., pl. indezirábili; f. indezirábilă, pl. indezirábile
indezirabilelor
INDEZIRÁBIL, -Ă, indezirabili, -e, adj. Care nu este dorit; nedorit, neplăcut. – Din fr. indésirable.

DOOM

indezirábil adj. m., pl. indezirábili; f. indezirábilă, pl. indezirábile
indezirabili
INDEZIRÁBIL, -Ă, indezirabili, -e, adj. Care nu este dorit; nedorit, neplăcut. – Din fr. indésirable.

DOOM

indezirábil adj. m., pl. indezirábili; f. indezirábilă, pl. indezirábile
indezirabilii
INDEZIRÁBIL, -Ă, indezirabili, -e, adj. Care nu este dorit; nedorit, neplăcut. – Din fr. indésirable.

DOOM

indezirábil adj. m., pl. indezirábili; f. indezirábilă, pl. indezirábile
indezirabililor
INDEZIRÁBIL, -Ă, indezirabili, -e, adj. Care nu este dorit; nedorit, neplăcut. – Din fr. indésirable.

DOOM

indezirábil adj. m., pl. indezirábili; f. indezirábilă, pl. indezirábile
indezirabilul
INDEZIRÁBIL, -Ă, indezirabili, -e, adj. Care nu este dorit; nedorit, neplăcut. – Din fr. indésirable.

DOOM

indezirábil adj. m., pl. indezirábili; f. indezirábilă, pl. indezirábile
indezirabilului
INDEZIRÁBIL, -Ă, indezirabili, -e, adj. Care nu este dorit; nedorit, neplăcut. – Din fr. indésirable.

DOOM

indezirábil adj. m., pl. indezirábili; f. indezirábilă, pl. indezirábile
indeșirabil
INDEȘIRÁBIL, -Ă, indeșirabili, -e, adj. (Despre țesături, tricotaje etc.) Care nu se poate deșira (ușor); nedeșirabil. – Din fr. indéchirable.
indeșirabila
INDEȘIRÁBIL, -Ă, indeșirabili, -e, adj. (Despre țesături, tricotaje etc.) Care nu se poate deșira (ușor); nedeșirabil. – Din fr. indéchirable.
indeșirabile
INDEȘIRÁBIL, -Ă, indeșirabili, -e, adj. (Despre țesături, tricotaje etc.) Care nu se poate deșira (ușor); nedeșirabil. – Din fr. indéchirable.
indeșirabilei
INDEȘIRÁBIL, -Ă, indeșirabili, -e, adj. (Despre țesături, tricotaje etc.) Care nu se poate deșira (ușor); nedeșirabil. – Din fr. indéchirable.
indeșirabilele
INDEȘIRÁBIL, -Ă, indeșirabili, -e, adj. (Despre țesături, tricotaje etc.) Care nu se poate deșira (ușor); nedeșirabil. – Din fr. indéchirable.
indeșirabilelor
INDEȘIRÁBIL, -Ă, indeșirabili, -e, adj. (Despre țesături, tricotaje etc.) Care nu se poate deșira (ușor); nedeșirabil. – Din fr. indéchirable.
indeșirabili
INDEȘIRÁBIL, -Ă, indeșirabili, -e, adj. (Despre țesături, tricotaje etc.) Care nu se poate deșira (ușor); nedeșirabil. – Din fr. indéchirable.
indeșirabilii
INDEȘIRÁBIL, -Ă, indeșirabili, -e, adj. (Despre țesături, tricotaje etc.) Care nu se poate deșira (ușor); nedeșirabil. – Din fr. indéchirable.
indeșirabililor
INDEȘIRÁBIL, -Ă, indeșirabili, -e, adj. (Despre țesături, tricotaje etc.) Care nu se poate deșira (ușor); nedeșirabil. – Din fr. indéchirable.
indeșirabilul
INDEȘIRÁBIL, -Ă, indeșirabili, -e, adj. (Despre țesături, tricotaje etc.) Care nu se poate deșira (ușor); nedeșirabil. – Din fr. indéchirable.
indeșirabilului
INDEȘIRÁBIL, -Ă, indeșirabili, -e, adj. (Despre țesături, tricotaje etc.) Care nu se poate deșira (ușor); nedeșirabil. – Din fr. indéchirable.
indian
INDIÁN2, -Ă, indieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Indiei sau este originară de acolo. ♦ (Impr.) Persoană care face parte din populația indigenă a Americii; amerindian. 2. Adj. Care aparține Indiei sau indienilor (1), privitor la India ori la indieni; indic. ♦ (Impr.) Care aparține populației indigene a Americii, privitor la această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limba indiană. [Pr.: -di-an] – Din fr. indien.

DOOM

indián1 (-di-an) adj. m., s. m., pl. indiéni (-di-eni); adj. f. indiánă, pl. indiéne
indian
INDIÁN2, -Ă, indieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Indiei sau este originară de acolo. ♦ (Impr.) Persoană care face parte din populația indigenă a Americii; amerindian. 2. Adj. Care aparține Indiei sau indienilor (1), privitor la India ori la indieni; indic. ♦ (Impr.) Care aparține populației indigene a Americii, privitor la această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limba indiană. [Pr.: -di-an] – Din fr. indien.

DOOM

indián1 (-di-an) adj. m., s. m., pl. indiéni (-di-eni); adj. f. indiánă, pl. indiéne
indian
INDIÁNĂ2 s. f. v. indian1.

DOOM

indián2 (țesătură) (-di-an) s. n.
indian
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indian
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indian
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indian
INDO-EUROPENÍSTICĂ s. f. Știință care se ocupă cu studiul limbilor indo-europene. – Cf. germ. Indoeuropäistik.

DOOM

*índo-europenístică (-e-u-) s. f., g.-d. art. índo-europenísticii
indian
INDO-IRANIÁN, -Ă, indo-iranieni, -e, adj. (În sintagma) Limbi indo-iraniene = grup de limbi al familiei indo-europene, din care face parte sanscrita, limba literară clasică a Indiei, precum și grupul iranian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. indo-iranien.

DOOM

índo-iranián (-ni-an) adj. m., pl. índo-iraniéni (-ni-eni); f. índo-iraniánă, pl. índo-iraniéne
indiana
INDIÁN2, -Ă, indieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Indiei sau este originară de acolo. ♦ (Impr.) Persoană care face parte din populația indigenă a Americii; amerindian. 2. Adj. Care aparține Indiei sau indienilor (1), privitor la India ori la indieni; indic. ♦ (Impr.) Care aparține populației indigene a Americii, privitor la această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limba indiană. [Pr.: -di-an] – Din fr. indien.

DOOM

indián1 (-di-an) adj. m., s. m., pl. indiéni (-di-eni); adj. f. indiánă, pl. indiéne
indiana
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indiana
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indiana
INDO-EUROPENÍSTICĂ s. f. Știință care se ocupă cu studiul limbilor indo-europene. – Cf. germ. Indoeuropäistik.

DOOM

*índo-europenístică (-e-u-) s. f., g.-d. art. índo-europenísticii
indiana
INDO-IRANIÁN, -Ă, indo-iranieni, -e, adj. (În sintagma) Limbi indo-iraniene = grup de limbi al familiei indo-europene, din care face parte sanscrita, limba literară clasică a Indiei, precum și grupul iranian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. indo-iranien.

DOOM

índo-iranián (-ni-an) adj. m., pl. índo-iraniéni (-ni-eni); f. índo-iraniánă, pl. índo-iraniéne
indiancă
INDIÁNCĂ, indience, s. f. 1. Femeie care face parte din populația Indiei sau este originară de acolo. 2. (Impr.) Femeie care face parte din populația autohtonă a Americii. – Indian + suf. -că.

DOOM

indiáncă (femeie) s. f., g.-d. art. indiéncei; pl. indiénce
indianism
INDIANÍSM, (2) indianisme, s. n. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul limbilor vorbite în India. 2. Idiotism propriu limbilor vorbite în India. [Pr.: -di-a-] – Din fr. indianisme.

DOOM

!indianísm (-di-a-) s. n., pl. indianísme
indianisme
INDIANÍSM, (2) indianisme, s. n. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul limbilor vorbite în India. 2. Idiotism propriu limbilor vorbite în India. [Pr.: -di-a-] – Din fr. indianisme.

DOOM

!indianísm (-di-a-) s. n., pl. indianísme
indianismele
INDIANÍSM, (2) indianisme, s. n. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul limbilor vorbite în India. 2. Idiotism propriu limbilor vorbite în India. [Pr.: -di-a-] – Din fr. indianisme.

DOOM

!indianísm (-di-a-) s. n., pl. indianísme
indianismelor
INDIANÍSM, (2) indianisme, s. n. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul limbilor vorbite în India. 2. Idiotism propriu limbilor vorbite în India. [Pr.: -di-a-] – Din fr. indianisme.

DOOM

!indianísm (-di-a-) s. n., pl. indianísme
indianismul
INDIANÍSM, (2) indianisme, s. n. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul limbilor vorbite în India. 2. Idiotism propriu limbilor vorbite în India. [Pr.: -di-a-] – Din fr. indianisme.

DOOM

!indianísm (-di-a-) s. n., pl. indianísme
indianismului
INDIANÍSM, (2) indianisme, s. n. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul limbilor vorbite în India. 2. Idiotism propriu limbilor vorbite în India. [Pr.: -di-a-] – Din fr. indianisme.

DOOM

!indianísm (-di-a-) s. n., pl. indianísme
indianist
INDIANÍST, -Ă, indianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu studiul limbilor și civilizației din India. [Pr.: -di-a-] – Din fr. indianiste.

DOOM

indianístă (-di-a-) s. f., g.-d. art. indianístei; pl. indianíste
indianista
INDIANÍST, -Ă, indianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu studiul limbilor și civilizației din India. [Pr.: -di-a-] – Din fr. indianiste.

DOOM

indianístă (-di-a-) s. f., g.-d. art. indianístei; pl. indianíste
indianiste
INDIANÍST, -Ă, indianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu studiul limbilor și civilizației din India. [Pr.: -di-a-] – Din fr. indianiste.

DOOM

indianístă (-di-a-) s. f., g.-d. art. indianístei; pl. indianíste
indianistei
INDIANÍST, -Ă, indianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu studiul limbilor și civilizației din India. [Pr.: -di-a-] – Din fr. indianiste.

DOOM

indianístă (-di-a-) s. f., g.-d. art. indianístei; pl. indianíste
indianistele
INDIANÍST, -Ă, indianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu studiul limbilor și civilizației din India. [Pr.: -di-a-] – Din fr. indianiste.

DOOM

indianístă (-di-a-) s. f., g.-d. art. indianístei; pl. indianíste
indianistelor
INDIANÍST, -Ă, indianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu studiul limbilor și civilizației din India. [Pr.: -di-a-] – Din fr. indianiste.

DOOM

indianístă (-di-a-) s. f., g.-d. art. indianístei; pl. indianíste
indianistica
INDIANÍSTICĂ s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul limbii și al civilizației Indiei de dinaintea venirii europenilor. – Din germ. Indianistik.

DOOM

*indianístică (disciplină) (-di-a-) s. f., g.-d. art. indianísticii
indianistici
INDIANÍSTICĂ s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul limbii și al civilizației Indiei de dinaintea venirii europenilor. – Din germ. Indianistik.

DOOM

*indianístică (disciplină) (-di-a-) s. f., g.-d. art. indianísticii
indianisticii
INDIANÍSTICĂ s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul limbii și al civilizației Indiei de dinaintea venirii europenilor. – Din germ. Indianistik.

DOOM

*indianístică (disciplină) (-di-a-) s. f., g.-d. art. indianísticii
indianistul
INDIANÍST, -Ă, indianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu studiul limbilor și civilizației din India. [Pr.: -di-a-] – Din fr. indianiste.

DOOM

indianístă (-di-a-) s. f., g.-d. art. indianístei; pl. indianíste
indianistului
INDIANÍST, -Ă, indianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu studiul limbilor și civilizației din India. [Pr.: -di-a-] – Din fr. indianiste.

DOOM

indianístă (-di-a-) s. f., g.-d. art. indianístei; pl. indianíste
indianiști
INDIANÍST, -Ă, indianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu studiul limbilor și civilizației din India. [Pr.: -di-a-] – Din fr. indianiste.

DOOM

indianístă (-di-a-) s. f., g.-d. art. indianístei; pl. indianíste
indianiștii
INDIANÍST, -Ă, indianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu studiul limbilor și civilizației din India. [Pr.: -di-a-] – Din fr. indianiste.

DOOM

indianístă (-di-a-) s. f., g.-d. art. indianístei; pl. indianíste
indianiștilor
INDIANÍST, -Ă, indianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu studiul limbilor și civilizației din India. [Pr.: -di-a-] – Din fr. indianiste.

DOOM

indianístă (-di-a-) s. f., g.-d. art. indianístei; pl. indianíste
indianul
INDIÁN2, -Ă, indieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Indiei sau este originară de acolo. ♦ (Impr.) Persoană care face parte din populația indigenă a Americii; amerindian. 2. Adj. Care aparține Indiei sau indienilor (1), privitor la India ori la indieni; indic. ♦ (Impr.) Care aparține populației indigene a Americii, privitor la această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limba indiană. [Pr.: -di-an] – Din fr. indien.

DOOM

indián1 (-di-an) adj. m., s. m., pl. indiéni (-di-eni); adj. f. indiánă, pl. indiéne
indianul
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indianul
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indianul
INDO-EUROPENÍSTICĂ s. f. Știință care se ocupă cu studiul limbilor indo-europene. – Cf. germ. Indoeuropäistik.

DOOM

*índo-europenístică (-e-u-) s. f., g.-d. art. índo-europenísticii
indianul
INDO-IRANIÁN, -Ă, indo-iranieni, -e, adj. (În sintagma) Limbi indo-iraniene = grup de limbi al familiei indo-europene, din care face parte sanscrita, limba literară clasică a Indiei, precum și grupul iranian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. indo-iranien.

DOOM

índo-iranián (-ni-an) adj. m., pl. índo-iraniéni (-ni-eni); f. índo-iraniánă, pl. índo-iraniéne
indianului
INDIÁN2, -Ă, indieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Indiei sau este originară de acolo. ♦ (Impr.) Persoană care face parte din populația indigenă a Americii; amerindian. 2. Adj. Care aparține Indiei sau indienilor (1), privitor la India ori la indieni; indic. ♦ (Impr.) Care aparține populației indigene a Americii, privitor la această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limba indiană. [Pr.: -di-an] – Din fr. indien.

DOOM

indián1 (-di-an) adj. m., s. m., pl. indiéni (-di-eni); adj. f. indiánă, pl. indiéne
indianului
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indianului
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indianului
INDO-EUROPENÍSTICĂ s. f. Știință care se ocupă cu studiul limbilor indo-europene. – Cf. germ. Indoeuropäistik.

DOOM

*índo-europenístică (-e-u-) s. f., g.-d. art. índo-europenísticii
indianului
INDO-IRANIÁN, -Ă, indo-iranieni, -e, adj. (În sintagma) Limbi indo-iraniene = grup de limbi al familiei indo-europene, din care face parte sanscrita, limba literară clasică a Indiei, precum și grupul iranian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. indo-iranien.

DOOM

índo-iranián (-ni-an) adj. m., pl. índo-iraniéni (-ni-eni); f. índo-iraniánă, pl. índo-iraniéne
indiană
INDIÁNĂ2 s. f. v. indian1.

DOOM

indián2 (țesătură) (-di-an) s. n.
indiană
INDIÁNĂ1, indiene, s. f. Prăjitură umplută cu frișcă și acoperită cu glazură de ciocolată. [Pr.: -di-a-] – Cf. germ. Indianer [krapfen].

DOOM

*indiánă (prăjitură) (-di-a-) s. f., g.-d. art. indiénei; pl. indiéne
indic
ÍNDIC, -Ă, indici, -ce, adj. (Rar) Indian2 (2). – Din lat. indicus.

DOOM

índic (rar) adj. m., pl. índici; f. índică, pl. índice
indic
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indica
ÍNDIC, -Ă, indici, -ce, adj. (Rar) Indian2 (2). – Din lat. indicus.

DOOM

índic (rar) adj. m., pl. índici; f. índică, pl. índice
indica
TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uță.
indica
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indicai
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indicam
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indican
INDICÁN s. n. Substanță organică ce se găsește în indigo (3). – Din fr. indican.

DOOM

indicán s. n.
indicanemia
INDICANEMÍE, indicanemii, s. f. (Med.) Prezență a indicanului în sânge; cantitate de indican prezentă în sânge. – Din fr. indicanémie.
indicanemie
INDICANEMÍE, indicanemii, s. f. (Med.) Prezență a indicanului în sânge; cantitate de indican prezentă în sânge. – Din fr. indicanémie.
indicanemiei
INDICANEMÍE, indicanemii, s. f. (Med.) Prezență a indicanului în sânge; cantitate de indican prezentă în sânge. – Din fr. indicanémie.
indicanemii
INDICANEMÍE, indicanemii, s. f. (Med.) Prezență a indicanului în sânge; cantitate de indican prezentă în sânge. – Din fr. indicanémie.
indicanemiile
INDICANEMÍE, indicanemii, s. f. (Med.) Prezență a indicanului în sânge; cantitate de indican prezentă în sânge. – Din fr. indicanémie.
indicanemiilor
INDICANEMÍE, indicanemii, s. f. (Med.) Prezență a indicanului în sânge; cantitate de indican prezentă în sânge. – Din fr. indicanémie.
indicanul
INDICÁN s. n. Substanță organică ce se găsește în indigo (3). – Din fr. indican.

DOOM

indicán s. n.
indicanului
INDICÁN s. n. Substanță organică ce se găsește în indigo (3). – Din fr. indican.

DOOM

indicán s. n.
indicanuria
INDICANURÍE, indicanurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a indicanului în urină; cantitate de indican prezentă în urină. – Din fr. indicanurie.
indicanurie
INDICANURÍE, indicanurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a indicanului în urină; cantitate de indican prezentă în urină. – Din fr. indicanurie.
indicanuriei
INDICANURÍE, indicanurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a indicanului în urină; cantitate de indican prezentă în urină. – Din fr. indicanurie.
indicanurii
INDICANURÍE, indicanurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a indicanului în urină; cantitate de indican prezentă în urină. – Din fr. indicanurie.
indicanuriile
INDICANURÍE, indicanurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a indicanului în urină; cantitate de indican prezentă în urină. – Din fr. indicanurie.
indicanuriilor
INDICANURÍE, indicanurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a indicanului în urină; cantitate de indican prezentă în urină. – Din fr. indicanurie.
indicare
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indicare
INDICÁRE, indicări, s. f. Acțiunea de a indica și rezultatul ei; arătare, semnalare; recomandare. – V. indica.

DOOM

indicáre s. f., g.-d. art. indicắrii; pl. indicắri
indicarea
INDICÁRE, indicări, s. f. Acțiunea de a indica și rezultatul ei; arătare, semnalare; recomandare. – V. indica.

DOOM

indicáre s. f., g.-d. art. indicắrii; pl. indicắri
indicară
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indicarăm
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indicarăți
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indicase
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indicasem
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indicaseră
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indicaserăm
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indicaserăți
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indicaseși
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indicaseți
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indicat
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indicat
INDICÁT, -Ă, indicați, -te, adj. Care este arătat, desemnat, anunțat, hotărât, menit. ♦ Care este potrivit, corespunzător. Medicament indicat. – V. indica.
indicata
INDICÁT, -Ă, indicați, -te, adj. Care este arătat, desemnat, anunțat, hotărât, menit. ♦ Care este potrivit, corespunzător. Medicament indicat. – V. indica.
indicate
INDICÁT, -Ă, indicați, -te, adj. Care este arătat, desemnat, anunțat, hotărât, menit. ♦ Care este potrivit, corespunzător. Medicament indicat. – V. indica.
indicatei
INDICÁT, -Ă, indicați, -te, adj. Care este arătat, desemnat, anunțat, hotărât, menit. ♦ Care este potrivit, corespunzător. Medicament indicat. – V. indica.
indicatele
INDICÁT, -Ă, indicați, -te, adj. Care este arătat, desemnat, anunțat, hotărât, menit. ♦ Care este potrivit, corespunzător. Medicament indicat. – V. indica.
indicatelor
INDICÁT, -Ă, indicați, -te, adj. Care este arătat, desemnat, anunțat, hotărât, menit. ♦ Care este potrivit, corespunzător. Medicament indicat. – V. indica.
indicativ
INDICATÍV, -Ă, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indică, care îndrumă. 2. Adj. (Gram.; în sintagma) Mod indicativ (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă, de obicei, o acțiune prezentată de către vorbitor ca reală. 3. S. n. Tot ceea ce servește pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire convențională atribuită unităților millitare, comandanților și unor ofițeri din statele-majore în scopul păstrării secretului și pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la începutul sau sfârșitul programului (de radio și de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ convențional format din litere sau cifre al unei stații de radioemisie care permite ca aceasta să fie identificată de alte stații sau să fie chemată. – Din fr. indicatif, lat. indicativus.

DOOM

indicatív2 s. n., pl. indicatíve
indicativa
INDICATÍV, -Ă, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indică, care îndrumă. 2. Adj. (Gram.; în sintagma) Mod indicativ (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă, de obicei, o acțiune prezentată de către vorbitor ca reală. 3. S. n. Tot ceea ce servește pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire convențională atribuită unităților millitare, comandanților și unor ofițeri din statele-majore în scopul păstrării secretului și pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la începutul sau sfârșitul programului (de radio și de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ convențional format din litere sau cifre al unei stații de radioemisie care permite ca aceasta să fie identificată de alte stații sau să fie chemată. – Din fr. indicatif, lat. indicativus.

DOOM

indicatív2 s. n., pl. indicatíve
indicative
INDICATÍV, -Ă, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indică, care îndrumă. 2. Adj. (Gram.; în sintagma) Mod indicativ (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă, de obicei, o acțiune prezentată de către vorbitor ca reală. 3. S. n. Tot ceea ce servește pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire convențională atribuită unităților millitare, comandanților și unor ofițeri din statele-majore în scopul păstrării secretului și pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la începutul sau sfârșitul programului (de radio și de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ convențional format din litere sau cifre al unei stații de radioemisie care permite ca aceasta să fie identificată de alte stații sau să fie chemată. – Din fr. indicatif, lat. indicativus.

DOOM

indicatív2 s. n., pl. indicatíve
indicativei
INDICATÍV, -Ă, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indică, care îndrumă. 2. Adj. (Gram.; în sintagma) Mod indicativ (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă, de obicei, o acțiune prezentată de către vorbitor ca reală. 3. S. n. Tot ceea ce servește pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire convențională atribuită unităților millitare, comandanților și unor ofițeri din statele-majore în scopul păstrării secretului și pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la începutul sau sfârșitul programului (de radio și de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ convențional format din litere sau cifre al unei stații de radioemisie care permite ca aceasta să fie identificată de alte stații sau să fie chemată. – Din fr. indicatif, lat. indicativus.

DOOM

indicatív2 s. n., pl. indicatíve
indicativele
INDICATÍV, -Ă, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indică, care îndrumă. 2. Adj. (Gram.; în sintagma) Mod indicativ (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă, de obicei, o acțiune prezentată de către vorbitor ca reală. 3. S. n. Tot ceea ce servește pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire convențională atribuită unităților millitare, comandanților și unor ofițeri din statele-majore în scopul păstrării secretului și pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la începutul sau sfârșitul programului (de radio și de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ convențional format din litere sau cifre al unei stații de radioemisie care permite ca aceasta să fie identificată de alte stații sau să fie chemată. – Din fr. indicatif, lat. indicativus.

DOOM

indicatív2 s. n., pl. indicatíve
indicativelor
INDICATÍV, -Ă, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indică, care îndrumă. 2. Adj. (Gram.; în sintagma) Mod indicativ (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă, de obicei, o acțiune prezentată de către vorbitor ca reală. 3. S. n. Tot ceea ce servește pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire convențională atribuită unităților millitare, comandanților și unor ofițeri din statele-majore în scopul păstrării secretului și pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la începutul sau sfârșitul programului (de radio și de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ convențional format din litere sau cifre al unei stații de radioemisie care permite ca aceasta să fie identificată de alte stații sau să fie chemată. – Din fr. indicatif, lat. indicativus.

DOOM

indicatív2 s. n., pl. indicatíve
indicativi
INDICATÍV, -Ă, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indică, care îndrumă. 2. Adj. (Gram.; în sintagma) Mod indicativ (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă, de obicei, o acțiune prezentată de către vorbitor ca reală. 3. S. n. Tot ceea ce servește pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire convențională atribuită unităților millitare, comandanților și unor ofițeri din statele-majore în scopul păstrării secretului și pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la începutul sau sfârșitul programului (de radio și de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ convențional format din litere sau cifre al unei stații de radioemisie care permite ca aceasta să fie identificată de alte stații sau să fie chemată. – Din fr. indicatif, lat. indicativus.

DOOM

indicatív2 s. n., pl. indicatíve
indicativii
INDICATÍV, -Ă, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indică, care îndrumă. 2. Adj. (Gram.; în sintagma) Mod indicativ (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă, de obicei, o acțiune prezentată de către vorbitor ca reală. 3. S. n. Tot ceea ce servește pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire convențională atribuită unităților millitare, comandanților și unor ofițeri din statele-majore în scopul păstrării secretului și pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la începutul sau sfârșitul programului (de radio și de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ convențional format din litere sau cifre al unei stații de radioemisie care permite ca aceasta să fie identificată de alte stații sau să fie chemată. – Din fr. indicatif, lat. indicativus.

DOOM

indicatív2 s. n., pl. indicatíve
indicativilor
INDICATÍV, -Ă, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indică, care îndrumă. 2. Adj. (Gram.; în sintagma) Mod indicativ (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă, de obicei, o acțiune prezentată de către vorbitor ca reală. 3. S. n. Tot ceea ce servește pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire convențională atribuită unităților millitare, comandanților și unor ofițeri din statele-majore în scopul păstrării secretului și pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la începutul sau sfârșitul programului (de radio și de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ convențional format din litere sau cifre al unei stații de radioemisie care permite ca aceasta să fie identificată de alte stații sau să fie chemată. – Din fr. indicatif, lat. indicativus.

DOOM

indicatív2 s. n., pl. indicatíve
indicativul
INDICATÍV, -Ă, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indică, care îndrumă. 2. Adj. (Gram.; în sintagma) Mod indicativ (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă, de obicei, o acțiune prezentată de către vorbitor ca reală. 3. S. n. Tot ceea ce servește pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire convențională atribuită unităților millitare, comandanților și unor ofițeri din statele-majore în scopul păstrării secretului și pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la începutul sau sfârșitul programului (de radio și de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ convențional format din litere sau cifre al unei stații de radioemisie care permite ca aceasta să fie identificată de alte stații sau să fie chemată. – Din fr. indicatif, lat. indicativus.

DOOM

indicatív2 s. n., pl. indicatíve
indicativului
INDICATÍV, -Ă, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indică, care îndrumă. 2. Adj. (Gram.; în sintagma) Mod indicativ (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă, de obicei, o acțiune prezentată de către vorbitor ca reală. 3. S. n. Tot ceea ce servește pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire convențională atribuită unităților millitare, comandanților și unor ofițeri din statele-majore în scopul păstrării secretului și pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la începutul sau sfârșitul programului (de radio și de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ convențional format din litere sau cifre al unei stații de radioemisie care permite ca aceasta să fie identificată de alte stații sau să fie chemată. – Din fr. indicatif, lat. indicativus.

DOOM

indicatív2 s. n., pl. indicatíve
indicatoare
INDICATÓR, -OÁRE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. 1. Adj. Care indică, care face cunoscut. II. 1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informații etc. ◊ Indicator de pantă = inclinometru. Indicator de acord = ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care servește la indicarea direcției, distanței sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tipărit care servește ca îndrumător într-un anumit domeniu. Indicator de prețuri. 5. S. m. Substanță cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanțe ori sfârșitul unei reacții chimice. – Din fr. indicateur.

DOOM

indicatór3 (dispozitiv, semnal, text) s. n., pl. indicatoáre
indicatoarea
INDICATÓR, -OÁRE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. 1. Adj. Care indică, care face cunoscut. II. 1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informații etc. ◊ Indicator de pantă = inclinometru. Indicator de acord = ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care servește la indicarea direcției, distanței sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tipărit care servește ca îndrumător într-un anumit domeniu. Indicator de prețuri. 5. S. m. Substanță cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanțe ori sfârșitul unei reacții chimice. – Din fr. indicateur.

DOOM

indicatór3 (dispozitiv, semnal, text) s. n., pl. indicatoáre
indicatoarei
INDICATÓR, -OÁRE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. 1. Adj. Care indică, care face cunoscut. II. 1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informații etc. ◊ Indicator de pantă = inclinometru. Indicator de acord = ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care servește la indicarea direcției, distanței sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tipărit care servește ca îndrumător într-un anumit domeniu. Indicator de prețuri. 5. S. m. Substanță cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanțe ori sfârșitul unei reacții chimice. – Din fr. indicateur.

DOOM

indicatór3 (dispozitiv, semnal, text) s. n., pl. indicatoáre
indicatoarele
INDICATÓR, -OÁRE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. 1. Adj. Care indică, care face cunoscut. II. 1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informații etc. ◊ Indicator de pantă = inclinometru. Indicator de acord = ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care servește la indicarea direcției, distanței sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tipărit care servește ca îndrumător într-un anumit domeniu. Indicator de prețuri. 5. S. m. Substanță cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanțe ori sfârșitul unei reacții chimice. – Din fr. indicateur.

DOOM

indicatór3 (dispozitiv, semnal, text) s. n., pl. indicatoáre
indicatoarelor
INDICATÓR, -OÁRE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. 1. Adj. Care indică, care face cunoscut. II. 1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informații etc. ◊ Indicator de pantă = inclinometru. Indicator de acord = ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care servește la indicarea direcției, distanței sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tipărit care servește ca îndrumător într-un anumit domeniu. Indicator de prețuri. 5. S. m. Substanță cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanțe ori sfârșitul unei reacții chimice. – Din fr. indicateur.

DOOM

indicatór3 (dispozitiv, semnal, text) s. n., pl. indicatoáre
indicator
INDICATÓR, -OÁRE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. 1. Adj. Care indică, care face cunoscut. II. 1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informații etc. ◊ Indicator de pantă = inclinometru. Indicator de acord = ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care servește la indicarea direcției, distanței sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tipărit care servește ca îndrumător într-un anumit domeniu. Indicator de prețuri. 5. S. m. Substanță cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanțe ori sfârșitul unei reacții chimice. – Din fr. indicateur.

DOOM

indicatór3 (dispozitiv, semnal, text) s. n., pl. indicatoáre
indicator
INDICATÓR, -OÁRE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. 1. Adj. Care indică, care face cunoscut. II. 1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informații etc. ◊ Indicator de pantă = inclinometru. Indicator de acord = ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care servește la indicarea direcției, distanței sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tipărit care servește ca îndrumător într-un anumit domeniu. Indicator de prețuri. 5. S. m. Substanță cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanțe ori sfârșitul unei reacții chimice. – Din fr. indicateur.

DOOM

indicatór3 (dispozitiv, semnal, text) s. n., pl. indicatoáre
indicatori
INDICATÓR, -OÁRE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. 1. Adj. Care indică, care face cunoscut. II. 1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informații etc. ◊ Indicator de pantă = inclinometru. Indicator de acord = ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care servește la indicarea direcției, distanței sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tipărit care servește ca îndrumător într-un anumit domeniu. Indicator de prețuri. 5. S. m. Substanță cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanțe ori sfârșitul unei reacții chimice. – Din fr. indicateur.

DOOM

indicatór3 (dispozitiv, semnal, text) s. n., pl. indicatoáre
indicatori
INDICATÓR, -OÁRE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. 1. Adj. Care indică, care face cunoscut. II. 1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informații etc. ◊ Indicator de pantă = inclinometru. Indicator de acord = ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care servește la indicarea direcției, distanței sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tipărit care servește ca îndrumător într-un anumit domeniu. Indicator de prețuri. 5. S. m. Substanță cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanțe ori sfârșitul unei reacții chimice. – Din fr. indicateur.

DOOM

indicatór3 (dispozitiv, semnal, text) s. n., pl. indicatoáre
indicatorii
INDICATÓR, -OÁRE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. 1. Adj. Care indică, care face cunoscut. II. 1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informații etc. ◊ Indicator de pantă = inclinometru. Indicator de acord = ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care servește la indicarea direcției, distanței sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tipărit care servește ca îndrumător într-un anumit domeniu. Indicator de prețuri. 5. S. m. Substanță cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanțe ori sfârșitul unei reacții chimice. – Din fr. indicateur.

DOOM

indicatór3 (dispozitiv, semnal, text) s. n., pl. indicatoáre
indicatorii
INDICATÓR, -OÁRE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. 1. Adj. Care indică, care face cunoscut. II. 1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informații etc. ◊ Indicator de pantă = inclinometru. Indicator de acord = ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care servește la indicarea direcției, distanței sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tipărit care servește ca îndrumător într-un anumit domeniu. Indicator de prețuri. 5. S. m. Substanță cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanțe ori sfârșitul unei reacții chimice. – Din fr. indicateur.

DOOM

indicatór3 (dispozitiv, semnal, text) s. n., pl. indicatoáre
indicatorilor
INDICATÓR, -OÁRE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. 1. Adj. Care indică, care face cunoscut. II. 1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informații etc. ◊ Indicator de pantă = inclinometru. Indicator de acord = ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care servește la indicarea direcției, distanței sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tipărit care servește ca îndrumător într-un anumit domeniu. Indicator de prețuri. 5. S. m. Substanță cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanțe ori sfârșitul unei reacții chimice. – Din fr. indicateur.

DOOM

indicatór3 (dispozitiv, semnal, text) s. n., pl. indicatoáre
indicatorilor
INDICATÓR, -OÁRE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. 1. Adj. Care indică, care face cunoscut. II. 1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informații etc. ◊ Indicator de pantă = inclinometru. Indicator de acord = ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care servește la indicarea direcției, distanței sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tipărit care servește ca îndrumător într-un anumit domeniu. Indicator de prețuri. 5. S. m. Substanță cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanțe ori sfârșitul unei reacții chimice. – Din fr. indicateur.

DOOM

indicatór3 (dispozitiv, semnal, text) s. n., pl. indicatoáre
indicatorul
INDICATÓR, -OÁRE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. 1. Adj. Care indică, care face cunoscut. II. 1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informații etc. ◊ Indicator de pantă = inclinometru. Indicator de acord = ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care servește la indicarea direcției, distanței sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tipărit care servește ca îndrumător într-un anumit domeniu. Indicator de prețuri. 5. S. m. Substanță cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanțe ori sfârșitul unei reacții chimice. – Din fr. indicateur.

DOOM

indicatór3 (dispozitiv, semnal, text) s. n., pl. indicatoáre
indicatorul
INDICATÓR, -OÁRE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. 1. Adj. Care indică, care face cunoscut. II. 1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informații etc. ◊ Indicator de pantă = inclinometru. Indicator de acord = ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care servește la indicarea direcției, distanței sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tipărit care servește ca îndrumător într-un anumit domeniu. Indicator de prețuri. 5. S. m. Substanță cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanțe ori sfârșitul unei reacții chimice. – Din fr. indicateur.

DOOM

indicatór3 (dispozitiv, semnal, text) s. n., pl. indicatoáre
indicatorului
INDICATÓR, -OÁRE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. 1. Adj. Care indică, care face cunoscut. II. 1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informații etc. ◊ Indicator de pantă = inclinometru. Indicator de acord = ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care servește la indicarea direcției, distanței sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tipărit care servește ca îndrumător într-un anumit domeniu. Indicator de prețuri. 5. S. m. Substanță cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanțe ori sfârșitul unei reacții chimice. – Din fr. indicateur.

DOOM

indicatór3 (dispozitiv, semnal, text) s. n., pl. indicatoáre
indicatorului
INDICATÓR, -OÁRE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. 1. Adj. Care indică, care face cunoscut. II. 1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informații etc. ◊ Indicator de pantă = inclinometru. Indicator de acord = ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care servește la indicarea direcției, distanței sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tipărit care servește ca îndrumător într-un anumit domeniu. Indicator de prețuri. 5. S. m. Substanță cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanțe ori sfârșitul unei reacții chimice. – Din fr. indicateur.

DOOM

indicatór3 (dispozitiv, semnal, text) s. n., pl. indicatoáre
indicatul
INDICÁT, -Ă, indicați, -te, adj. Care este arătat, desemnat, anunțat, hotărât, menit. ♦ Care este potrivit, corespunzător. Medicament indicat. – V. indica.
indicatului
INDICÁT, -Ă, indicați, -te, adj. Care este arătat, desemnat, anunțat, hotărât, menit. ♦ Care este potrivit, corespunzător. Medicament indicat. – V. indica.
indicau
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indicași
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indicați
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indicați
INDICÁT, -Ă, indicați, -te, adj. Care este arătat, desemnat, anunțat, hotărât, menit. ♦ Care este potrivit, corespunzător. Medicament indicat. – V. indica.
indicația
INDICAȚIÚNE s. f. v. indicație.

DOOM

indicáție (-ți-e) s. f., art. indicáția (-ți-a), g.-d. art. indicáției; pl. indicáții, art. indicáțiile (-ți-i-)
indicație
INDICAȚIÚNE s. f. v. indicație.

DOOM

indicáție (-ți-e) s. f., art. indicáția (-ți-a), g.-d. art. indicáției; pl. indicáții, art. indicáțiile (-ți-i-)
indicației
INDICAȚIÚNE s. f. v. indicație.

DOOM

indicáție (-ți-e) s. f., art. indicáția (-ți-a), g.-d. art. indicáției; pl. indicáții, art. indicáțiile (-ți-i-)
indicații
INDICÁT, -Ă, indicați, -te, adj. Care este arătat, desemnat, anunțat, hotărât, menit. ♦ Care este potrivit, corespunzător. Medicament indicat. – V. indica.
indicații
INDICAȚIÚNE s. f. v. indicație.

DOOM

indicáție (-ți-e) s. f., art. indicáția (-ți-a), g.-d. art. indicáției; pl. indicáții, art. indicáțiile (-ți-i-)
indicațiile
INDICAȚIÚNE s. f. v. indicație.

DOOM

indicáție (-ți-e) s. f., art. indicáția (-ți-a), g.-d. art. indicáției; pl. indicáții, art. indicáțiile (-ți-i-)
indicațiilor
INDICAȚIÚNE s. f. v. indicație.

DOOM

indicáție (-ți-e) s. f., art. indicáția (-ți-a), g.-d. art. indicáției; pl. indicáții, art. indicáțiile (-ți-i-)
indicaților
INDICÁT, -Ă, indicați, -te, adj. Care este arătat, desemnat, anunțat, hotărât, menit. ♦ Care este potrivit, corespunzător. Medicament indicat. – V. indica.
indicațiune
INDICAȚIÚNE s. f. v. indicație.

DOOM

indicáție (-ți-e) s. f., art. indicáția (-ți-a), g.-d. art. indicáției; pl. indicáții, art. indicáțiile (-ți-i-)
indice
ÍNDIC, -Ă, indici, -ce, adj. (Rar) Indian2 (2). – Din lat. indicus.

DOOM

índic (rar) adj. m., pl. índici; f. índică, pl. índice
indice
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indice
ÍNDICE, (1, 2, 3, 4) indici, s. m., (5) indice, s. n. 1. S. m. Număr, literă sau simbol literal așezat la dreapta sau la stânga (mai sus sau mai jos) față de un număr sau de o literă, cărora le precizează valoarea sau înțelesul. ♦ Cifră din planul economic al statului, al unei întreprinderi sau al unei instituții care arată nivelul de producție cantitativ și calitativ ce trebuie realizat. 2. S. m. Fapt, indicație care, sub forma unui număr, a unei formule sau a unei expresii, înfățișează aspectul unui fenomen, al unei acțiuni, al unei situații etc. ◊ (Fiz.) Indice de refracție = mărime optică ce caracterizează materialele transparente, definită ca raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidență și cele de refracție ale unei raze de lumină care pătrunde din vid în mediul respectiv. (Biol.) Indice antropometric = raport procentual între diferitele dimensiuni ale corpului omenesc. 3. S. m. Semn convențional cu care se notează un domeniu de cunoștințe sau o anumită problemă într-un sistem de clasificare după conținut a publicațiilor. Indice de clasificare zecimală. 4. S. m. Ac mobil al unui aparat sau instrument care arată pe o scară gradată valoarea mărimii măsurate. 5. S. n. Index (1). – Din it., fr. indice, lat. index, -dicis.
indice
ÍNDICE, (1, 2, 3, 4) indici, s. m., (5) indice, s. n. 1. S. m. Număr, literă sau simbol literal așezat la dreapta sau la stânga (mai sus sau mai jos) față de un număr sau de o literă, cărora le precizează valoarea sau înțelesul. ♦ Cifră din planul economic al statului, al unei întreprinderi sau al unei instituții care arată nivelul de producție cantitativ și calitativ ce trebuie realizat. 2. S. m. Fapt, indicație care, sub forma unui număr, a unei formule sau a unei expresii, înfățișează aspectul unui fenomen, al unei acțiuni, al unei situații etc. ◊ (Fiz.) Indice de refracție = mărime optică ce caracterizează materialele transparente, definită ca raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidență și cele de refracție ale unei raze de lumină care pătrunde din vid în mediul respectiv. (Biol.) Indice antropometric = raport procentual între diferitele dimensiuni ale corpului omenesc. 3. S. m. Semn convențional cu care se notează un domeniu de cunoștințe sau o anumită problemă într-un sistem de clasificare după conținut a publicațiilor. Indice de clasificare zecimală. 4. S. m. Ac mobil al unui aparat sau instrument care arată pe o scară gradată valoarea mărimii măsurate. 5. S. n. Index (1). – Din it., fr. indice, lat. index, -dicis.

DOOM

!índice s. m., pl. índici
indicei
ÍNDIC, -Ă, indici, -ce, adj. (Rar) Indian2 (2). – Din lat. indicus.

DOOM

índic (rar) adj. m., pl. índici; f. índică, pl. índice
indicele
ÍNDIC, -Ă, indici, -ce, adj. (Rar) Indian2 (2). – Din lat. indicus.

DOOM

índic (rar) adj. m., pl. índici; f. índică, pl. índice
indicele
ÍNDICE, (1, 2, 3, 4) indici, s. m., (5) indice, s. n. 1. S. m. Număr, literă sau simbol literal așezat la dreapta sau la stânga (mai sus sau mai jos) față de un număr sau de o literă, cărora le precizează valoarea sau înțelesul. ♦ Cifră din planul economic al statului, al unei întreprinderi sau al unei instituții care arată nivelul de producție cantitativ și calitativ ce trebuie realizat. 2. S. m. Fapt, indicație care, sub forma unui număr, a unei formule sau a unei expresii, înfățișează aspectul unui fenomen, al unei acțiuni, al unei situații etc. ◊ (Fiz.) Indice de refracție = mărime optică ce caracterizează materialele transparente, definită ca raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidență și cele de refracție ale unei raze de lumină care pătrunde din vid în mediul respectiv. (Biol.) Indice antropometric = raport procentual între diferitele dimensiuni ale corpului omenesc. 3. S. m. Semn convențional cu care se notează un domeniu de cunoștințe sau o anumită problemă într-un sistem de clasificare după conținut a publicațiilor. Indice de clasificare zecimală. 4. S. m. Ac mobil al unui aparat sau instrument care arată pe o scară gradată valoarea mărimii măsurate. 5. S. n. Index (1). – Din it., fr. indice, lat. index, -dicis.
indicele
ÍNDICE, (1, 2, 3, 4) indici, s. m., (5) indice, s. n. 1. S. m. Număr, literă sau simbol literal așezat la dreapta sau la stânga (mai sus sau mai jos) față de un număr sau de o literă, cărora le precizează valoarea sau înțelesul. ♦ Cifră din planul economic al statului, al unei întreprinderi sau al unei instituții care arată nivelul de producție cantitativ și calitativ ce trebuie realizat. 2. S. m. Fapt, indicație care, sub forma unui număr, a unei formule sau a unei expresii, înfățișează aspectul unui fenomen, al unei acțiuni, al unei situații etc. ◊ (Fiz.) Indice de refracție = mărime optică ce caracterizează materialele transparente, definită ca raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidență și cele de refracție ale unei raze de lumină care pătrunde din vid în mediul respectiv. (Biol.) Indice antropometric = raport procentual între diferitele dimensiuni ale corpului omenesc. 3. S. m. Semn convențional cu care se notează un domeniu de cunoștințe sau o anumită problemă într-un sistem de clasificare după conținut a publicațiilor. Indice de clasificare zecimală. 4. S. m. Ac mobil al unui aparat sau instrument care arată pe o scară gradată valoarea mărimii măsurate. 5. S. n. Index (1). – Din it., fr. indice, lat. index, -dicis.

DOOM

!índice s. m., pl. índici
indicelor
ÍNDIC, -Ă, indici, -ce, adj. (Rar) Indian2 (2). – Din lat. indicus.

DOOM

índic (rar) adj. m., pl. índici; f. índică, pl. índice
indicelor
ÍNDICE, (1, 2, 3, 4) indici, s. m., (5) indice, s. n. 1. S. m. Număr, literă sau simbol literal așezat la dreapta sau la stânga (mai sus sau mai jos) față de un număr sau de o literă, cărora le precizează valoarea sau înțelesul. ♦ Cifră din planul economic al statului, al unei întreprinderi sau al unei instituții care arată nivelul de producție cantitativ și calitativ ce trebuie realizat. 2. S. m. Fapt, indicație care, sub forma unui număr, a unei formule sau a unei expresii, înfățișează aspectul unui fenomen, al unei acțiuni, al unei situații etc. ◊ (Fiz.) Indice de refracție = mărime optică ce caracterizează materialele transparente, definită ca raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidență și cele de refracție ale unei raze de lumină care pătrunde din vid în mediul respectiv. (Biol.) Indice antropometric = raport procentual între diferitele dimensiuni ale corpului omenesc. 3. S. m. Semn convențional cu care se notează un domeniu de cunoștințe sau o anumită problemă într-un sistem de clasificare după conținut a publicațiilor. Indice de clasificare zecimală. 4. S. m. Ac mobil al unui aparat sau instrument care arată pe o scară gradată valoarea mărimii măsurate. 5. S. n. Index (1). – Din it., fr. indice, lat. index, -dicis.
indicelui
ÍNDICE, (1, 2, 3, 4) indici, s. m., (5) indice, s. n. 1. S. m. Număr, literă sau simbol literal așezat la dreapta sau la stânga (mai sus sau mai jos) față de un număr sau de o literă, cărora le precizează valoarea sau înțelesul. ♦ Cifră din planul economic al statului, al unei întreprinderi sau al unei instituții care arată nivelul de producție cantitativ și calitativ ce trebuie realizat. 2. S. m. Fapt, indicație care, sub forma unui număr, a unei formule sau a unei expresii, înfățișează aspectul unui fenomen, al unei acțiuni, al unei situații etc. ◊ (Fiz.) Indice de refracție = mărime optică ce caracterizează materialele transparente, definită ca raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidență și cele de refracție ale unei raze de lumină care pătrunde din vid în mediul respectiv. (Biol.) Indice antropometric = raport procentual între diferitele dimensiuni ale corpului omenesc. 3. S. m. Semn convențional cu care se notează un domeniu de cunoștințe sau o anumită problemă într-un sistem de clasificare după conținut a publicațiilor. Indice de clasificare zecimală. 4. S. m. Ac mobil al unui aparat sau instrument care arată pe o scară gradată valoarea mărimii măsurate. 5. S. n. Index (1). – Din it., fr. indice, lat. index, -dicis.
indicelui
ÍNDICE, (1, 2, 3, 4) indici, s. m., (5) indice, s. n. 1. S. m. Număr, literă sau simbol literal așezat la dreapta sau la stânga (mai sus sau mai jos) față de un număr sau de o literă, cărora le precizează valoarea sau înțelesul. ♦ Cifră din planul economic al statului, al unei întreprinderi sau al unei instituții care arată nivelul de producție cantitativ și calitativ ce trebuie realizat. 2. S. m. Fapt, indicație care, sub forma unui număr, a unei formule sau a unei expresii, înfățișează aspectul unui fenomen, al unei acțiuni, al unei situații etc. ◊ (Fiz.) Indice de refracție = mărime optică ce caracterizează materialele transparente, definită ca raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidență și cele de refracție ale unei raze de lumină care pătrunde din vid în mediul respectiv. (Biol.) Indice antropometric = raport procentual între diferitele dimensiuni ale corpului omenesc. 3. S. m. Semn convențional cu care se notează un domeniu de cunoștințe sau o anumită problemă într-un sistem de clasificare după conținut a publicațiilor. Indice de clasificare zecimală. 4. S. m. Ac mobil al unui aparat sau instrument care arată pe o scară gradată valoarea mărimii măsurate. 5. S. n. Index (1). – Din it., fr. indice, lat. index, -dicis.

DOOM

!índice s. m., pl. índici
indici
ÍNDIC, -Ă, indici, -ce, adj. (Rar) Indian2 (2). – Din lat. indicus.

DOOM

índic (rar) adj. m., pl. índici; f. índică, pl. índice
indici
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indici
ÍNDICE, (1, 2, 3, 4) indici, s. m., (5) indice, s. n. 1. S. m. Număr, literă sau simbol literal așezat la dreapta sau la stânga (mai sus sau mai jos) față de un număr sau de o literă, cărora le precizează valoarea sau înțelesul. ♦ Cifră din planul economic al statului, al unei întreprinderi sau al unei instituții care arată nivelul de producție cantitativ și calitativ ce trebuie realizat. 2. S. m. Fapt, indicație care, sub forma unui număr, a unei formule sau a unei expresii, înfățișează aspectul unui fenomen, al unei acțiuni, al unei situații etc. ◊ (Fiz.) Indice de refracție = mărime optică ce caracterizează materialele transparente, definită ca raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidență și cele de refracție ale unei raze de lumină care pătrunde din vid în mediul respectiv. (Biol.) Indice antropometric = raport procentual între diferitele dimensiuni ale corpului omenesc. 3. S. m. Semn convențional cu care se notează un domeniu de cunoștințe sau o anumită problemă într-un sistem de clasificare după conținut a publicațiilor. Indice de clasificare zecimală. 4. S. m. Ac mobil al unui aparat sau instrument care arată pe o scară gradată valoarea mărimii măsurate. 5. S. n. Index (1). – Din it., fr. indice, lat. index, -dicis.

DOOM

!índice s. m., pl. índici
indicibil
INDICÍBIL, -Ă, indicibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate spune; inexprimabil, inefabil. – Din fr. indicible.

DOOM

indicíbil (livr.) adj. m., pl. indicíbili; f. indicíbilă, pl. indicíbile
indicibila
INDICÍBIL, -Ă, indicibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate spune; inexprimabil, inefabil. – Din fr. indicible.

DOOM

indicíbil (livr.) adj. m., pl. indicíbili; f. indicíbilă, pl. indicíbile
indicibile
INDICÍBIL, -Ă, indicibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate spune; inexprimabil, inefabil. – Din fr. indicible.

DOOM

indicíbil (livr.) adj. m., pl. indicíbili; f. indicíbilă, pl. indicíbile
indicibilei
INDICÍBIL, -Ă, indicibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate spune; inexprimabil, inefabil. – Din fr. indicible.

DOOM

indicíbil (livr.) adj. m., pl. indicíbili; f. indicíbilă, pl. indicíbile
indicibilele
INDICÍBIL, -Ă, indicibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate spune; inexprimabil, inefabil. – Din fr. indicible.

DOOM

indicíbil (livr.) adj. m., pl. indicíbili; f. indicíbilă, pl. indicíbile
indicibilelor
INDICÍBIL, -Ă, indicibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate spune; inexprimabil, inefabil. – Din fr. indicible.

DOOM

indicíbil (livr.) adj. m., pl. indicíbili; f. indicíbilă, pl. indicíbile
indicibili
INDICÍBIL, -Ă, indicibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate spune; inexprimabil, inefabil. – Din fr. indicible.

DOOM

indicíbil (livr.) adj. m., pl. indicíbili; f. indicíbilă, pl. indicíbile
indicibilii
INDICÍBIL, -Ă, indicibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate spune; inexprimabil, inefabil. – Din fr. indicible.

DOOM

indicíbil (livr.) adj. m., pl. indicíbili; f. indicíbilă, pl. indicíbile
indicibililor
INDICÍBIL, -Ă, indicibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate spune; inexprimabil, inefabil. – Din fr. indicible.

DOOM

indicíbil (livr.) adj. m., pl. indicíbili; f. indicíbilă, pl. indicíbile
indicibilul
INDICÍBIL, -Ă, indicibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate spune; inexprimabil, inefabil. – Din fr. indicible.

DOOM

indicíbil (livr.) adj. m., pl. indicíbili; f. indicíbilă, pl. indicíbile
indicibilului
INDICÍBIL, -Ă, indicibili, -e, adj. (Livr.) Care nu se poate spune; inexprimabil, inefabil. – Din fr. indicible.

DOOM

indicíbil (livr.) adj. m., pl. indicíbili; f. indicíbilă, pl. indicíbile
indicii
ÍNDIC, -Ă, indici, -ce, adj. (Rar) Indian2 (2). – Din lat. indicus.

DOOM

índic (rar) adj. m., pl. índici; f. índică, pl. índice
indicii
ÍNDICE, (1, 2, 3, 4) indici, s. m., (5) indice, s. n. 1. S. m. Număr, literă sau simbol literal așezat la dreapta sau la stânga (mai sus sau mai jos) față de un număr sau de o literă, cărora le precizează valoarea sau înțelesul. ♦ Cifră din planul economic al statului, al unei întreprinderi sau al unei instituții care arată nivelul de producție cantitativ și calitativ ce trebuie realizat. 2. S. m. Fapt, indicație care, sub forma unui număr, a unei formule sau a unei expresii, înfățișează aspectul unui fenomen, al unei acțiuni, al unei situații etc. ◊ (Fiz.) Indice de refracție = mărime optică ce caracterizează materialele transparente, definită ca raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidență și cele de refracție ale unei raze de lumină care pătrunde din vid în mediul respectiv. (Biol.) Indice antropometric = raport procentual între diferitele dimensiuni ale corpului omenesc. 3. S. m. Semn convențional cu care se notează un domeniu de cunoștințe sau o anumită problemă într-un sistem de clasificare după conținut a publicațiilor. Indice de clasificare zecimală. 4. S. m. Ac mobil al unui aparat sau instrument care arată pe o scară gradată valoarea mărimii măsurate. 5. S. n. Index (1). – Din it., fr. indice, lat. index, -dicis.

DOOM

!índice s. m., pl. índici
indicii
INDÍCIU, indicii, s. n. Semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect, o ființă sau un fenomen. ♦ (Jur.) Faptă, împrejurare, situație, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri după fr. indice).

DOOM

indíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. indíciul; pl. indícii, art. indíciile (-ci-i-)
indiciile
INDÍCIU, indicii, s. n. Semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect, o ființă sau un fenomen. ♦ (Jur.) Faptă, împrejurare, situație, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri după fr. indice).

DOOM

indíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. indíciul; pl. indícii, art. indíciile (-ci-i-)
indiciilor
INDÍCIU, indicii, s. n. Semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect, o ființă sau un fenomen. ♦ (Jur.) Faptă, împrejurare, situație, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri după fr. indice).

DOOM

indíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. indíciul; pl. indícii, art. indíciile (-ci-i-)
indicilor
ÍNDIC, -Ă, indici, -ce, adj. (Rar) Indian2 (2). – Din lat. indicus.

DOOM

índic (rar) adj. m., pl. índici; f. índică, pl. índice
indicilor
ÍNDICE, (1, 2, 3, 4) indici, s. m., (5) indice, s. n. 1. S. m. Număr, literă sau simbol literal așezat la dreapta sau la stânga (mai sus sau mai jos) față de un număr sau de o literă, cărora le precizează valoarea sau înțelesul. ♦ Cifră din planul economic al statului, al unei întreprinderi sau al unei instituții care arată nivelul de producție cantitativ și calitativ ce trebuie realizat. 2. S. m. Fapt, indicație care, sub forma unui număr, a unei formule sau a unei expresii, înfățișează aspectul unui fenomen, al unei acțiuni, al unei situații etc. ◊ (Fiz.) Indice de refracție = mărime optică ce caracterizează materialele transparente, definită ca raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidență și cele de refracție ale unei raze de lumină care pătrunde din vid în mediul respectiv. (Biol.) Indice antropometric = raport procentual între diferitele dimensiuni ale corpului omenesc. 3. S. m. Semn convențional cu care se notează un domeniu de cunoștințe sau o anumită problemă într-un sistem de clasificare după conținut a publicațiilor. Indice de clasificare zecimală. 4. S. m. Ac mobil al unui aparat sau instrument care arată pe o scară gradată valoarea mărimii măsurate. 5. S. n. Index (1). – Din it., fr. indice, lat. index, -dicis.

DOOM

!índice s. m., pl. índici
indiciu
INDÍCIU, indicii, s. n. Semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect, o ființă sau un fenomen. ♦ (Jur.) Faptă, împrejurare, situație, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri după fr. indice).

DOOM

indíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. indíciul; pl. indícii, art. indíciile (-ci-i-)
indiciul
INDÍCIU, indicii, s. n. Semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect, o ființă sau un fenomen. ♦ (Jur.) Faptă, împrejurare, situație, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri după fr. indice).

DOOM

indíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. indíciul; pl. indícii, art. indíciile (-ci-i-)
indiciului
INDÍCIU, indicii, s. n. Semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect, o ființă sau un fenomen. ♦ (Jur.) Faptă, împrejurare, situație, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri după fr. indice).

DOOM

indíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. indíciul; pl. indícii, art. indíciile (-ci-i-)
indicul
ÍNDIC, -Ă, indici, -ce, adj. (Rar) Indian2 (2). – Din lat. indicus.

DOOM

índic (rar) adj. m., pl. índici; f. índică, pl. índice
indicului
ÍNDIC, -Ă, indici, -ce, adj. (Rar) Indian2 (2). – Din lat. indicus.

DOOM

índic (rar) adj. m., pl. índici; f. índică, pl. índice
indicum
CRIZANTÉMĂ, crizanteme, s. f. Plantă decorativă din familia compozeelor, cu frunze penat-divizate și cu flori de culori variate, cu o inflorescență mare și bogată (Chrysanthemum indicum). – Din fr. chrysanthème.
indicând
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indicînd
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.

DOOM

indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
indicări
INDICÁRE, indicări, s. f. Acțiunea de a indica și rezultatul ei; arătare, semnalare; recomandare. – V. indica.

DOOM

indicáre s. f., g.-d. art. indicắrii; pl. indicắri
indicării
INDICÁRE, indicări, s. f. Acțiunea de a indica și rezultatul ei; arătare, semnalare; recomandare. – V. indica.

DOOM

indicáre s. f., g.-d. art. indicắrii; pl. indicắri
indicările
INDICÁRE, indicări, s. f. Acțiunea de a indica și rezultatul ei; arătare, semnalare; recomandare. – V. indica.

DOOM

indicáre s. f., g.-d. art. indicắrii; pl. indicắri
indicărilor
INDICÁRE, indicări, s. f. Acțiunea de a indica și rezultatul ei; arătare, semnalare; recomandare. – V. indica.

DOOM

indicáre s. f., g.-d. art. indicắrii; pl. indicắri
indicțion
indicțión (-oáne), s. n. – 1. Convocare (bisericească). – 2. Perioadă de 15 ani. Gr. ίνδιϰτιών. Sec. XVII.
indicțiune
INDICȚIÚNE, indicțiuni, s. f. (Livr.) Convocare pentru o zi anumită a unui conciliu; indicație pentru o anumită zi. ◊ Indicțiune romană = perioadă de cincisprezece ani care separa în vechea Romă, începând cu domnia împăratului Constantin, două majorări extraordinare de impozite. ♦ Perioadă convențională de cincisprezece ani. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. indiction, lat. indictio, -onis.

DOOM

indicțiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. indicțiúnii; pl. indicțiúni
indicțiunea
INDICȚIÚNE, indicțiuni, s. f. (Livr.) Convocare pentru o zi anumită a unui conciliu; indicație pentru o anumită zi. ◊ Indicțiune romană = perioadă de cincisprezece ani care separa în vechea Romă, începând cu domnia împăratului Constantin, două majorări extraordinare de impozite. ♦ Perioadă convențională de cincisprezece ani. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. indiction, lat. indictio, -onis.

DOOM

indicțiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. indicțiúnii; pl. indicțiúni
indicțiuni
INDICȚIÚNE, indicțiuni, s. f. (Livr.) Convocare pentru o zi anumită a unui conciliu; indicație pentru o anumită zi. ◊ Indicțiune romană = perioadă de cincisprezece ani care separa în vechea Romă, începând cu domnia împăratului Constantin, două majorări extraordinare de impozite. ♦ Perioadă convențională de cincisprezece ani. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. indiction, lat. indictio, -onis.

DOOM

indicțiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. indicțiúnii; pl. indicțiúni
indicțiunii
INDICȚIÚNE, indicțiuni, s. f. (Livr.) Convocare pentru o zi anumită a unui conciliu; indicație pentru o anumită zi. ◊ Indicțiune romană = perioadă de cincisprezece ani care separa în vechea Romă, începând cu domnia împăratului Constantin, două majorări extraordinare de impozite. ♦ Perioadă convențională de cincisprezece ani. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. indiction, lat. indictio, -onis.

DOOM

indicțiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. indicțiúnii; pl. indicțiúni
indicțiunile
INDICȚIÚNE, indicțiuni, s. f. (Livr.) Convocare pentru o zi anumită a unui conciliu; indicație pentru o anumită zi. ◊ Indicțiune romană = perioadă de cincisprezece ani care separa în vechea Romă, începând cu domnia împăratului Constantin, două majorări extraordinare de impozite. ♦ Perioadă convențională de cincisprezece ani. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. indiction, lat. indictio, -onis.

DOOM

indicțiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. indicțiúnii; pl. indicțiúni
indicțiunilor
INDICȚIÚNE, indicțiuni, s. f. (Livr.) Convocare pentru o zi anumită a unui conciliu; indicație pentru o anumită zi. ◊ Indicțiune romană = perioadă de cincisprezece ani care separa în vechea Romă, începând cu domnia împăratului Constantin, două majorări extraordinare de impozite. ♦ Perioadă convențională de cincisprezece ani. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. indiction, lat. indictio, -onis.

DOOM

indicțiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. indicțiúnii; pl. indicțiúni
indiene
INDIÁN2, -Ă, indieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Indiei sau este originară de acolo. ♦ (Impr.) Persoană care face parte din populația indigenă a Americii; amerindian. 2. Adj. Care aparține Indiei sau indienilor (1), privitor la India ori la indieni; indic. ♦ (Impr.) Care aparține populației indigene a Americii, privitor la această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limba indiană. [Pr.: -di-an] – Din fr. indien.

DOOM

indián1 (-di-an) adj. m., s. m., pl. indiéni (-di-eni); adj. f. indiánă, pl. indiéne
indiene
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indiene
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indiene
INDO-EUROPENÍSTICĂ s. f. Știință care se ocupă cu studiul limbilor indo-europene. – Cf. germ. Indoeuropäistik.

DOOM

*índo-europenístică (-e-u-) s. f., g.-d. art. índo-europenísticii
indiene
INDO-IRANIÁN, -Ă, indo-iranieni, -e, adj. (În sintagma) Limbi indo-iraniene = grup de limbi al familiei indo-europene, din care face parte sanscrita, limba literară clasică a Indiei, precum și grupul iranian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. indo-iranien.

DOOM

índo-iranián (-ni-an) adj. m., pl. índo-iraniéni (-ni-eni); f. índo-iraniánă, pl. índo-iraniéne
indienei
INDIÁN2, -Ă, indieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Indiei sau este originară de acolo. ♦ (Impr.) Persoană care face parte din populația indigenă a Americii; amerindian. 2. Adj. Care aparține Indiei sau indienilor (1), privitor la India ori la indieni; indic. ♦ (Impr.) Care aparține populației indigene a Americii, privitor la această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limba indiană. [Pr.: -di-an] – Din fr. indien.

DOOM

indián1 (-di-an) adj. m., s. m., pl. indiéni (-di-eni); adj. f. indiánă, pl. indiéne
indienei
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indienei
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indienei
INDO-EUROPENÍSTICĂ s. f. Știință care se ocupă cu studiul limbilor indo-europene. – Cf. germ. Indoeuropäistik.

DOOM

*índo-europenístică (-e-u-) s. f., g.-d. art. índo-europenísticii
indienei
INDO-IRANIÁN, -Ă, indo-iranieni, -e, adj. (În sintagma) Limbi indo-iraniene = grup de limbi al familiei indo-europene, din care face parte sanscrita, limba literară clasică a Indiei, precum și grupul iranian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. indo-iranien.

DOOM

índo-iranián (-ni-an) adj. m., pl. índo-iraniéni (-ni-eni); f. índo-iraniánă, pl. índo-iraniéne
indienele
INDIÁN2, -Ă, indieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Indiei sau este originară de acolo. ♦ (Impr.) Persoană care face parte din populația indigenă a Americii; amerindian. 2. Adj. Care aparține Indiei sau indienilor (1), privitor la India ori la indieni; indic. ♦ (Impr.) Care aparține populației indigene a Americii, privitor la această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limba indiană. [Pr.: -di-an] – Din fr. indien.

DOOM

indián1 (-di-an) adj. m., s. m., pl. indiéni (-di-eni); adj. f. indiánă, pl. indiéne
indienele
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indienele
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indienele
INDO-EUROPENÍSTICĂ s. f. Știință care se ocupă cu studiul limbilor indo-europene. – Cf. germ. Indoeuropäistik.

DOOM

*índo-europenístică (-e-u-) s. f., g.-d. art. índo-europenísticii
indienele
INDO-IRANIÁN, -Ă, indo-iranieni, -e, adj. (În sintagma) Limbi indo-iraniene = grup de limbi al familiei indo-europene, din care face parte sanscrita, limba literară clasică a Indiei, precum și grupul iranian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. indo-iranien.

DOOM

índo-iranián (-ni-an) adj. m., pl. índo-iraniéni (-ni-eni); f. índo-iraniánă, pl. índo-iraniéne
indienelor
INDIÁN2, -Ă, indieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Indiei sau este originară de acolo. ♦ (Impr.) Persoană care face parte din populația indigenă a Americii; amerindian. 2. Adj. Care aparține Indiei sau indienilor (1), privitor la India ori la indieni; indic. ♦ (Impr.) Care aparține populației indigene a Americii, privitor la această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limba indiană. [Pr.: -di-an] – Din fr. indien.

DOOM

indián1 (-di-an) adj. m., s. m., pl. indiéni (-di-eni); adj. f. indiánă, pl. indiéne
indienelor
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indienelor
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indienelor
INDO-EUROPENÍSTICĂ s. f. Știință care se ocupă cu studiul limbilor indo-europene. – Cf. germ. Indoeuropäistik.

DOOM

*índo-europenístică (-e-u-) s. f., g.-d. art. índo-europenísticii
indienelor
INDO-IRANIÁN, -Ă, indo-iranieni, -e, adj. (În sintagma) Limbi indo-iraniene = grup de limbi al familiei indo-europene, din care face parte sanscrita, limba literară clasică a Indiei, precum și grupul iranian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. indo-iranien.

DOOM

índo-iranián (-ni-an) adj. m., pl. índo-iraniéni (-ni-eni); f. índo-iraniánă, pl. índo-iraniéne
indieni
INDIÁN2, -Ă, indieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Indiei sau este originară de acolo. ♦ (Impr.) Persoană care face parte din populația indigenă a Americii; amerindian. 2. Adj. Care aparține Indiei sau indienilor (1), privitor la India ori la indieni; indic. ♦ (Impr.) Care aparține populației indigene a Americii, privitor la această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limba indiană. [Pr.: -di-an] – Din fr. indien.

DOOM

indián1 (-di-an) adj. m., s. m., pl. indiéni (-di-eni); adj. f. indiánă, pl. indiéne
indieni
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indieni
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indieni
INDO-EUROPENÍSTICĂ s. f. Știință care se ocupă cu studiul limbilor indo-europene. – Cf. germ. Indoeuropäistik.

DOOM

*índo-europenístică (-e-u-) s. f., g.-d. art. índo-europenísticii
indieni
INDO-IRANIÁN, -Ă, indo-iranieni, -e, adj. (În sintagma) Limbi indo-iraniene = grup de limbi al familiei indo-europene, din care face parte sanscrita, limba literară clasică a Indiei, precum și grupul iranian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. indo-iranien.

DOOM

índo-iranián (-ni-an) adj. m., pl. índo-iraniéni (-ni-eni); f. índo-iraniánă, pl. índo-iraniéne
indienii
INDIÁN2, -Ă, indieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Indiei sau este originară de acolo. ♦ (Impr.) Persoană care face parte din populația indigenă a Americii; amerindian. 2. Adj. Care aparține Indiei sau indienilor (1), privitor la India ori la indieni; indic. ♦ (Impr.) Care aparține populației indigene a Americii, privitor la această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limba indiană. [Pr.: -di-an] – Din fr. indien.

DOOM

indián1 (-di-an) adj. m., s. m., pl. indiéni (-di-eni); adj. f. indiánă, pl. indiéne
indienii
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indienii
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indienii
INDO-EUROPENÍSTICĂ s. f. Știință care se ocupă cu studiul limbilor indo-europene. – Cf. germ. Indoeuropäistik.

DOOM

*índo-europenístică (-e-u-) s. f., g.-d. art. índo-europenísticii
indienii
INDO-IRANIÁN, -Ă, indo-iranieni, -e, adj. (În sintagma) Limbi indo-iraniene = grup de limbi al familiei indo-europene, din care face parte sanscrita, limba literară clasică a Indiei, precum și grupul iranian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. indo-iranien.

DOOM

índo-iranián (-ni-an) adj. m., pl. índo-iraniéni (-ni-eni); f. índo-iraniánă, pl. índo-iraniéne
indienilor
INDIÁN2, -Ă, indieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Indiei sau este originară de acolo. ♦ (Impr.) Persoană care face parte din populația indigenă a Americii; amerindian. 2. Adj. Care aparține Indiei sau indienilor (1), privitor la India ori la indieni; indic. ♦ (Impr.) Care aparține populației indigene a Americii, privitor la această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limba indiană. [Pr.: -di-an] – Din fr. indien.

DOOM

indián1 (-di-an) adj. m., s. m., pl. indiéni (-di-eni); adj. f. indiánă, pl. indiéne
indienilor
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indienilor
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.

DOOM

índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
indienilor
INDO-EUROPENÍSTICĂ s. f. Știință care se ocupă cu studiul limbilor indo-europene. – Cf. germ. Indoeuropäistik.

DOOM

*índo-europenístică (-e-u-) s. f., g.-d. art. índo-europenísticii
indienilor
INDO-IRANIÁN, -Ă, indo-iranieni, -e, adj. (În sintagma) Limbi indo-iraniene = grup de limbi al familiei indo-europene, din care face parte sanscrita, limba literară clasică a Indiei, precum și grupul iranian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. indo-iranien.

DOOM

índo-iranián (-ni-an) adj. m., pl. índo-iraniéni (-ni-eni); f. índo-iraniánă, pl. índo-iraniéne
indiferent
INDIFERÉNT, -Ă, indiferenți, -te, adj. 1. Care nu arată niciun fel de interes (pentru cineva sau ceva); nepăsător, impasibil. 2. Care nu prezintă nicio însemnătate, care nu trezește interes. ◊ Loc. conj. Indiferent dacă... = fără a acorda importanță faptului că...; fie că... ◊ Loc. prep. Indiferent de... = fără a ține seamă de..., oricare ar fi... – Din fr. indifférent, lat. indifferens, -ntis.

DOOM

indiferént adj. m., pl. indiferénți; f. indiferéntă, pl. indiferénte
indiferenta
INDIFERÉNT, -Ă, indiferenți, -te, adj. 1. Care nu arată niciun fel de interes (pentru cineva sau ceva); nepăsător, impasibil. 2. Care nu prezintă nicio însemnătate, care nu trezește interes. ◊ Loc. conj. Indiferent dacă... = fără a acorda importanță faptului că...; fie că... ◊ Loc. prep. Indiferent de... = fără a ține seamă de..., oricare ar fi... – Din fr. indifférent, lat. indifferens, -ntis.

DOOM

indiferént adj. m., pl. indiferénți; f. indiferéntă, pl. indiferénte
indiferente
INDIFERÉNT, -Ă, indiferenți, -te, adj. 1. Care nu arată niciun fel de interes (pentru cineva sau ceva); nepăsător, impasibil. 2. Care nu prezintă nicio însemnătate, care nu trezește interes. ◊ Loc. conj. Indiferent dacă... = fără a acorda importanță faptului că...; fie că... ◊ Loc. prep. Indiferent de... = fără a ține seamă de..., oricare ar fi... – Din fr. indifférent, lat. indifferens, -ntis.

DOOM

indiferént adj. m., pl. indiferénți; f. indiferéntă, pl. indiferénte
indiferentei
INDIFERÉNT, -Ă, indiferenți, -te, adj. 1. Care nu arată niciun fel de interes (pentru cineva sau ceva); nepăsător, impasibil. 2. Care nu prezintă nicio însemnătate, care nu trezește interes. ◊ Loc. conj. Indiferent dacă... = fără a acorda importanță faptului că...; fie că... ◊ Loc. prep. Indiferent de... = fără a ține seamă de..., oricare ar fi... – Din fr. indifférent, lat. indifferens, -ntis.

DOOM

indiferént adj. m., pl. indiferénți; f. indiferéntă, pl. indiferénte
indiferentele
INDIFERÉNT, -Ă, indiferenți, -te, adj. 1. Care nu arată niciun fel de interes (pentru cineva sau ceva); nepăsător, impasibil. 2. Care nu prezintă nicio însemnătate, care nu trezește interes. ◊ Loc. conj. Indiferent dacă... = fără a acorda importanță faptului că...; fie că... ◊ Loc. prep. Indiferent de... = fără a ține seamă de..., oricare ar fi... – Din fr. indifférent, lat. indifferens, -ntis.

DOOM

indiferént adj. m., pl. indiferénți; f. indiferéntă, pl. indiferénte
indiferentelor
INDIFERÉNT, -Ă, indiferenți, -te, adj. 1. Care nu arată niciun fel de interes (pentru cineva sau ceva); nepăsător, impasibil. 2. Care nu prezintă nicio însemnătate, care nu trezește interes. ◊ Loc. conj. Indiferent dacă... = fără a acorda importanță faptului că...; fie că... ◊ Loc. prep. Indiferent de... = fără a ține seamă de..., oricare ar fi... – Din fr. indifférent, lat. indifferens, -ntis.

DOOM

indiferént adj. m., pl. indiferénți; f. indiferéntă, pl. indiferénte
indiferentism
INDIFERENTÍSM s. n. (Rar) Atitudine de nepăsare, de indiferență. – Din fr. indifférentisme.

DOOM

indiferentísm (rar) s. n.
indiferentismul
INDIFERENTÍSM s. n. (Rar) Atitudine de nepăsare, de indiferență. – Din fr. indifférentisme.

DOOM

indiferentísm (rar) s. n.
indiferentismului
INDIFERENTÍSM s. n. (Rar) Atitudine de nepăsare, de indiferență. – Din fr. indifférentisme.

DOOM

indiferentísm (rar) s. n.
indiferentul
INDIFERÉNT, -Ă, indiferenți, -te, adj. 1. Care nu arată niciun fel de interes (pentru cineva sau ceva); nepăsător, impasibil. 2. Care nu prezintă nicio însemnătate, care nu trezește interes. ◊ Loc. conj. Indiferent dacă... = fără a acorda importanță faptului că...; fie că... ◊ Loc. prep. Indiferent de... = fără a ține seamă de..., oricare ar fi... – Din fr. indifférent, lat. indifferens, -ntis.

DOOM

indiferént adj. m., pl. indiferénți; f. indiferéntă, pl. indiferénte
indiferentului
INDIFERÉNT, -Ă, indiferenți, -te, adj. 1. Care nu arată niciun fel de interes (pentru cineva sau ceva); nepăsător, impasibil. 2. Care nu prezintă nicio însemnătate, care nu trezește interes. ◊ Loc. conj. Indiferent dacă... = fără a acorda importanță faptului că...; fie că... ◊ Loc. prep. Indiferent de... = fără a ține seamă de..., oricare ar fi... – Din fr. indifférent, lat. indifferens, -ntis.

DOOM

indiferént adj. m., pl. indiferénți; f. indiferéntă, pl. indiferénte
indiferenți
INDIFERÉNT, -Ă, indiferenți, -te, adj. 1. Care nu arată niciun fel de interes (pentru cineva sau ceva); nepăsător, impasibil. 2. Care nu prezintă nicio însemnătate, care nu trezește interes. ◊ Loc. conj. Indiferent dacă... = fără a acorda importanță faptului că...; fie că... ◊ Loc. prep. Indiferent de... = fără a ține seamă de..., oricare ar fi... – Din fr. indifférent, lat. indifferens, -ntis.

DOOM

indiferént adj. m., pl. indiferénți; f. indiferéntă, pl. indiferénte
indiferenții
INDIFERÉNT, -Ă, indiferenți, -te, adj. 1. Care nu arată niciun fel de interes (pentru cineva sau ceva); nepăsător, impasibil. 2. Care nu prezintă nicio însemnătate, care nu trezește interes. ◊ Loc. conj. Indiferent dacă... = fără a acorda importanță faptului că...; fie că... ◊ Loc. prep. Indiferent de... = fără a ține seamă de..., oricare ar fi... – Din fr. indifférent, lat. indifferens, -ntis.

DOOM

indiferént adj. m., pl. indiferénți; f. indiferéntă, pl. indiferénte
indiferenților
INDIFERÉNT, -Ă, indiferenți, -te, adj. 1. Care nu arată niciun fel de interes (pentru cineva sau ceva); nepăsător, impasibil. 2. Care nu prezintă nicio însemnătate, care nu trezește interes. ◊ Loc. conj. Indiferent dacă... = fără a acorda importanță faptului că...; fie că... ◊ Loc. prep. Indiferent de... = fără a ține seamă de..., oricare ar fi... – Din fr. indifférent, lat. indifferens, -ntis.

DOOM

indiferént adj. m., pl. indiferénți; f. indiferéntă, pl. indiferénte
indiferență
INDIFERÉNȚĂ s. f. Starea, atitudinea celui indiferent; lipsă de interes față de cineva sau de ceva; nepăsare, impasibilitate, insensibilitate; răceală. – Din fr. indifférence, lat. indifferentia.

DOOM

indiferénță s. f., g.-d. art. indiferénței
indigen
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigen
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigena
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigena
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigena
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigenai
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenam
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenare
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenare
INDIGENÁRE, indigenări, s. f. (Înv.) Recunoaștere a dreptului de încetățenire. – V. indigena.

DOOM

indigenáre (înv.) s. f., g.-d. art. indigenắrii; pl. indigenắri
indigenarea
INDIGENÁRE, indigenări, s. f. (Înv.) Recunoaștere a dreptului de încetățenire. – V. indigena.

DOOM

indigenáre (înv.) s. f., g.-d. art. indigenắrii; pl. indigenắri
indigenară
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenarăm
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenarăți
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenase
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenasem
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenaseră
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenaserăm
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenaserăți
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenaseși
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenaseți
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenat
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenat
INDIGENÁT, indigenate, s. n. (Înv.) Dreptul de încetățenire într-un stat; naturalizare, împământenire. ♦ Calitatea a ceea ce este indigen. – Din fr. indigénat.

DOOM

indigenát (înv.) s. n., pl. indigenáte
indigenat
INDIGENÁT, indigenate, s. n. (Înv.) Dreptul de încetățenire într-un stat; naturalizare, împământenire. ♦ Calitatea a ceea ce este indigen. – Din fr. indigénat.
indigenata
INDIGENÁT, indigenate, s. n. (Înv.) Dreptul de încetățenire într-un stat; naturalizare, împământenire. ♦ Calitatea a ceea ce este indigen. – Din fr. indigénat.

DOOM

indigenát (înv.) s. n., pl. indigenáte
indigenate
INDIGENÁT, indigenate, s. n. (Înv.) Dreptul de încetățenire într-un stat; naturalizare, împământenire. ♦ Calitatea a ceea ce este indigen. – Din fr. indigénat.

DOOM

indigenát (înv.) s. n., pl. indigenáte
indigenatei
INDIGENÁT, indigenate, s. n. (Înv.) Dreptul de încetățenire într-un stat; naturalizare, împământenire. ♦ Calitatea a ceea ce este indigen. – Din fr. indigénat.

DOOM

indigenát (înv.) s. n., pl. indigenáte
indigenatele
INDIGENÁT, indigenate, s. n. (Înv.) Dreptul de încetățenire într-un stat; naturalizare, împământenire. ♦ Calitatea a ceea ce este indigen. – Din fr. indigénat.

DOOM

indigenát (înv.) s. n., pl. indigenáte
indigenatelor
INDIGENÁT, indigenate, s. n. (Înv.) Dreptul de încetățenire într-un stat; naturalizare, împământenire. ♦ Calitatea a ceea ce este indigen. – Din fr. indigénat.

DOOM

indigenát (înv.) s. n., pl. indigenáte
indigenatul
INDIGENÁT, indigenate, s. n. (Înv.) Dreptul de încetățenire într-un stat; naturalizare, împământenire. ♦ Calitatea a ceea ce este indigen. – Din fr. indigénat.

DOOM

indigenát (înv.) s. n., pl. indigenáte
indigenatului
INDIGENÁT, indigenate, s. n. (Înv.) Dreptul de încetățenire într-un stat; naturalizare, împământenire. ♦ Calitatea a ceea ce este indigen. – Din fr. indigénat.

DOOM

indigenát (înv.) s. n., pl. indigenáte
indigenau
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenași
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenați
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenați
INDIGENÁT, indigenate, s. n. (Înv.) Dreptul de încetățenire într-un stat; naturalizare, împământenire. ♦ Calitatea a ceea ce este indigen. – Din fr. indigénat.

DOOM

indigenát (înv.) s. n., pl. indigenáte
indigenații
INDIGENÁT, indigenate, s. n. (Înv.) Dreptul de încetățenire într-un stat; naturalizare, împământenire. ♦ Calitatea a ceea ce este indigen. – Din fr. indigénat.

DOOM

indigenát (înv.) s. n., pl. indigenáte
indigenaților
INDIGENÁT, indigenate, s. n. (Înv.) Dreptul de încetățenire într-un stat; naturalizare, împământenire. ♦ Calitatea a ceea ce este indigen. – Din fr. indigénat.

DOOM

indigenát (înv.) s. n., pl. indigenáte
indigene
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigene
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigenează
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenei
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigenei
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigenele
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigenele
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigenelor
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigenelor
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigenez
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigeneze
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenezi
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigeni
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigeni
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigenii
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigenii
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigenilor
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigenilor
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigent
INDIGÉNT, -Ă adj. (Liv.) Lipsit, nevoiaș, sărac. [< fr. indigent, cf. lat. indigens].
indigenta
INDIGÉNT, -Ă adj. (Liv.) Lipsit, nevoiaș, sărac. [< fr. indigent, cf. lat. indigens].
indigente
INDIGÉNT, -Ă adj. (Liv.) Lipsit, nevoiaș, sărac. [< fr. indigent, cf. lat. indigens].
indigentei
INDIGÉNT, -Ă adj. (Liv.) Lipsit, nevoiaș, sărac. [< fr. indigent, cf. lat. indigens].
indigentele
INDIGÉNT, -Ă adj. (Liv.) Lipsit, nevoiaș, sărac. [< fr. indigent, cf. lat. indigens].
indigentelor
INDIGÉNT, -Ă adj. (Liv.) Lipsit, nevoiaș, sărac. [< fr. indigent, cf. lat. indigens].
indigentul
INDIGÉNT, -Ă adj. (Liv.) Lipsit, nevoiaș, sărac. [< fr. indigent, cf. lat. indigens].
indigentului
INDIGÉNT, -Ă adj. (Liv.) Lipsit, nevoiaș, sărac. [< fr. indigent, cf. lat. indigens].
indigenul
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigenul
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigenului
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigenului
INDIGÉN, -Ă, indigeni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este originară dintr-o anumită țară, născută într-o anumită țară, de baștină; băștinaș, autohton, pământean. 2. Adj. (Despre animale, plante, mărfuri etc.) Care crește sau se produce în propria țară. – Din fr. indigène, lat. indigenus.

DOOM

indigén adj. m., s. m., pl. indigéni; adj. f., s. f. indigénă, pl. indigéne
indigenând
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenînd
INDIGENÁ, indigenez, vb. I. Tranz. (Înv.) A încetățeni. – Din indigen.

DOOM

indigená (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 indigeneáză
indigenări
INDIGENÁRE, indigenări, s. f. (Înv.) Recunoaștere a dreptului de încetățenire. – V. indigena.

DOOM

indigenáre (înv.) s. f., g.-d. art. indigenắrii; pl. indigenắri
indigenării
INDIGENÁRE, indigenări, s. f. (Înv.) Recunoaștere a dreptului de încetățenire. – V. indigena.

DOOM

indigenáre (înv.) s. f., g.-d. art. indigenắrii; pl. indigenắri
indigenările
INDIGENÁRE, indigenări, s. f. (Înv.) Recunoaștere a dreptului de încetățenire. – V. indigena.

DOOM

indigenáre (înv.) s. f., g.-d. art. indigenắrii; pl. indigenắri
indigenărilor
INDIGENÁRE, indigenări, s. f. (Înv.) Recunoaștere a dreptului de încetățenire. – V. indigena.

DOOM

indigenáre (înv.) s. f., g.-d. art. indigenắrii; pl. indigenắri
indigenți
INDIGÉNT, -Ă adj. (Liv.) Lipsit, nevoiaș, sărac. [< fr. indigent, cf. lat. indigens].
indigenții
INDIGÉNT, -Ă adj. (Liv.) Lipsit, nevoiaș, sărac. [< fr. indigent, cf. lat. indigens].
indigenților
INDIGÉNT, -Ă adj. (Liv.) Lipsit, nevoiaș, sărac. [< fr. indigent, cf. lat. indigens].
indigență
INDIGÉNȚĂ s. f. (Livr.) Lipsă, sărăcie. – Din fr. indigence, lat. indigentia.

DOOM

indigénță (livr.) s. f., g.-d. art. indigénței
indigest
INDIGÉST, -Ă, indigești, -ste, adj. Care nu poate fi (ușor) digerat, mistuit. ♦ Fig. (Despre scrieri) Greu de înțeles; confuz. – Din fr. indigeste, lat. indigestus.

DOOM

indigést adj. m., pl. indigéști; f. indigéstă, pl. indigéste
indigesta
INDIGÉST, -Ă, indigești, -ste, adj. Care nu poate fi (ușor) digerat, mistuit. ♦ Fig. (Despre scrieri) Greu de înțeles; confuz. – Din fr. indigeste, lat. indigestus.

DOOM

indigést adj. m., pl. indigéști; f. indigéstă, pl. indigéste
indigeste
INDIGÉST, -Ă, indigești, -ste, adj. Care nu poate fi (ușor) digerat, mistuit. ♦ Fig. (Despre scrieri) Greu de înțeles; confuz. – Din fr. indigeste, lat. indigestus.

DOOM

indigést adj. m., pl. indigéști; f. indigéstă, pl. indigéste
indigestei
INDIGÉST, -Ă, indigești, -ste, adj. Care nu poate fi (ușor) digerat, mistuit. ♦ Fig. (Despre scrieri) Greu de înțeles; confuz. – Din fr. indigeste, lat. indigestus.

DOOM

indigést adj. m., pl. indigéști; f. indigéstă, pl. indigéste
indigestele
INDIGÉST, -Ă, indigești, -ste, adj. Care nu poate fi (ușor) digerat, mistuit. ♦ Fig. (Despre scrieri) Greu de înțeles; confuz. – Din fr. indigeste, lat. indigestus.

DOOM

indigést adj. m., pl. indigéști; f. indigéstă, pl. indigéste
indigestelor
INDIGÉST, -Ă, indigești, -ste, adj. Care nu poate fi (ușor) digerat, mistuit. ♦ Fig. (Despre scrieri) Greu de înțeles; confuz. – Din fr. indigeste, lat. indigestus.

DOOM

indigést adj. m., pl. indigéști; f. indigéstă, pl. indigéste
indigestia
INDIGÉSTIE, indigestii, s. f. Tulburare a digestiei provocată de unele excese alimentare, de frig, de unele stări nervoase etc. și manifestată prin indispoziție, grețuri, vărsături, diaree etc. – Din fr. indigestion, lat. indigestio.

DOOM

indigéstie (-ti-e) s. f., art. indigéstia (-ti-a), g.-d. art. indigéstiei; pl. indigéstii, art. indigéstiile (-ti-i-)
indigestie
INDIGÉSTIE, indigestii, s. f. Tulburare a digestiei provocată de unele excese alimentare, de frig, de unele stări nervoase etc. și manifestată prin indispoziție, grețuri, vărsături, diaree etc. – Din fr. indigestion, lat. indigestio.

DOOM

indigéstie (-ti-e) s. f., art. indigéstia (-ti-a), g.-d. art. indigéstiei; pl. indigéstii, art. indigéstiile (-ti-i-)
indigestiei
INDIGÉSTIE, indigestii, s. f. Tulburare a digestiei provocată de unele excese alimentare, de frig, de unele stări nervoase etc. și manifestată prin indispoziție, grețuri, vărsături, diaree etc. – Din fr. indigestion, lat. indigestio.

DOOM

indigéstie (-ti-e) s. f., art. indigéstia (-ti-a), g.-d. art. indigéstiei; pl. indigéstii, art. indigéstiile (-ti-i-)
indigestii
INDIGÉSTIE, indigestii, s. f. Tulburare a digestiei provocată de unele excese alimentare, de frig, de unele stări nervoase etc. și manifestată prin indispoziție, grețuri, vărsături, diaree etc. – Din fr. indigestion, lat. indigestio.

DOOM

indigéstie (-ti-e) s. f., art. indigéstia (-ti-a), g.-d. art. indigéstiei; pl. indigéstii, art. indigéstiile (-ti-i-)
indigestiile
INDIGÉSTIE, indigestii, s. f. Tulburare a digestiei provocată de unele excese alimentare, de frig, de unele stări nervoase etc. și manifestată prin indispoziție, grețuri, vărsături, diaree etc. – Din fr. indigestion, lat. indigestio.

DOOM

indigéstie (-ti-e) s. f., art. indigéstia (-ti-a), g.-d. art. indigéstiei; pl. indigéstii, art. indigéstiile (-ti-i-)
indigestiilor
INDIGÉSTIE, indigestii, s. f. Tulburare a digestiei provocată de unele excese alimentare, de frig, de unele stări nervoase etc. și manifestată prin indispoziție, grețuri, vărsături, diaree etc. – Din fr. indigestion, lat. indigestio.

DOOM

indigéstie (-ti-e) s. f., art. indigéstia (-ti-a), g.-d. art. indigéstiei; pl. indigéstii, art. indigéstiile (-ti-i-)
indigestiune
INDIGESTIÚNE s.f. v. indigestie.
indigestul
INDIGÉST, -Ă, indigești, -ste, adj. Care nu poate fi (ușor) digerat, mistuit. ♦ Fig. (Despre scrieri) Greu de înțeles; confuz. – Din fr. indigeste, lat. indigestus.

DOOM

indigést adj. m., pl. indigéști; f. indigéstă, pl. indigéste
indigestului
INDIGÉST, -Ă, indigești, -ste, adj. Care nu poate fi (ușor) digerat, mistuit. ♦ Fig. (Despre scrieri) Greu de înțeles; confuz. – Din fr. indigeste, lat. indigestus.

DOOM

indigést adj. m., pl. indigéști; f. indigéstă, pl. indigéste
indiget
INDIGÉT, -Ă adj. Nume dat de romani zeilor indigeni, patroni ai anumitor orașe etc. [< lat. indiges, cf. fr. indigète].
indigești
INDIGÉST, -Ă, indigești, -ste, adj. Care nu poate fi (ușor) digerat, mistuit. ♦ Fig. (Despre scrieri) Greu de înțeles; confuz. – Din fr. indigeste, lat. indigestus.

DOOM

indigést adj. m., pl. indigéști; f. indigéstă, pl. indigéste
indigeștii
INDIGÉST, -Ă, indigești, -ste, adj. Care nu poate fi (ușor) digerat, mistuit. ♦ Fig. (Despre scrieri) Greu de înțeles; confuz. – Din fr. indigeste, lat. indigestus.

DOOM

indigést adj. m., pl. indigéști; f. indigéstă, pl. indigéste
indigeștilor
INDIGÉST, -Ă, indigești, -ste, adj. Care nu poate fi (ușor) digerat, mistuit. ♦ Fig. (Despre scrieri) Greu de înțeles; confuz. – Din fr. indigeste, lat. indigestus.

DOOM

indigést adj. m., pl. indigéști; f. indigéstă, pl. indigéste
indigitamenta
INDIGITAMÉNTA s.n.pl. (Ant.) Formule și invocații populare adresate zeilor indigeți. [< lat. indigitamenta].
indigna
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignai
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignam
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignare
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignare
INDIGNÁRE, indignări, s. f. 1. Faptul de a (se) indigna. 2. Revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o faptă nedemnă, nedreaptă sau rușinoasă; indignațiune. – V. indigna.

DOOM

indignáre s. f., g.-d. art. indignắrii; pl. indignắri
indignarea
INDIGNÁRE, indignări, s. f. 1. Faptul de a (se) indigna. 2. Revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o faptă nedemnă, nedreaptă sau rușinoasă; indignațiune. – V. indigna.

DOOM

indignáre s. f., g.-d. art. indignắrii; pl. indignắri
indignară
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignarăm
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignarăți
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignase
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignasem
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignaseră
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignaserăm
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignaserăți
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignaseși
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignaseți
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignat
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignat
INDIGNÁT, -Ă, indignați, -te, adj. Care este cuprins de indignare; revoltat. – V. indigna.
indignata
INDIGNÁT, -Ă, indignați, -te, adj. Care este cuprins de indignare; revoltat. – V. indigna.
indignate
INDIGNÁT, -Ă, indignați, -te, adj. Care este cuprins de indignare; revoltat. – V. indigna.
indignatei
INDIGNÁT, -Ă, indignați, -te, adj. Care este cuprins de indignare; revoltat. – V. indigna.
indignatele
INDIGNÁT, -Ă, indignați, -te, adj. Care este cuprins de indignare; revoltat. – V. indigna.
indignatelor
INDIGNÁT, -Ă, indignați, -te, adj. Care este cuprins de indignare; revoltat. – V. indigna.
indignatul
INDIGNÁT, -Ă, indignați, -te, adj. Care este cuprins de indignare; revoltat. – V. indigna.
indignatului
INDIGNÁT, -Ă, indignați, -te, adj. Care este cuprins de indignare; revoltat. – V. indigna.
indignau
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignași
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignați
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignați
INDIGNÁT, -Ă, indignați, -te, adj. Care este cuprins de indignare; revoltat. – V. indigna.
indignații
INDIGNÁT, -Ă, indignați, -te, adj. Care este cuprins de indignare; revoltat. – V. indigna.
indignaților
INDIGNÁT, -Ă, indignați, -te, adj. Care este cuprins de indignare; revoltat. – V. indigna.
indignațiune
INDIGNAȚIÚNE, indignațiuni, s. f. (Înv.) Indignare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. indignation, lat. indignatio, -onis.
indignează
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignez
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indigneze
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignezi
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignitate
INDIGNITÁTE s.f. (Liv.) Lipsă de demnitate; nemernicie, ticăloșie. [Cf. fr. indignité, lat. indignitas].
indignitatea
INDIGNITÁTE s.f. (Liv.) Lipsă de demnitate; nemernicie, ticăloșie. [Cf. fr. indignité, lat. indignitas].
indignități
INDIGNITÁTE s.f. (Liv.) Lipsă de demnitate; nemernicie, ticăloșie. [Cf. fr. indignité, lat. indignitas].
indignității
INDIGNITÁTE s.f. (Liv.) Lipsă de demnitate; nemernicie, ticăloșie. [Cf. fr. indignité, lat. indignitas].
indignând
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignînd
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

DOOM

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignări
INDIGNÁRE, indignări, s. f. 1. Faptul de a (se) indigna. 2. Revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o faptă nedemnă, nedreaptă sau rușinoasă; indignațiune. – V. indigna.

DOOM

indignáre s. f., g.-d. art. indignắrii; pl. indignắri
indignării
INDIGNÁRE, indignări, s. f. 1. Faptul de a (se) indigna. 2. Revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o faptă nedemnă, nedreaptă sau rușinoasă; indignațiune. – V. indigna.

DOOM

indignáre s. f., g.-d. art. indignắrii; pl. indignắri
indignările
INDIGNÁRE, indignări, s. f. 1. Faptul de a (se) indigna. 2. Revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o faptă nedemnă, nedreaptă sau rușinoasă; indignațiune. – V. indigna.

DOOM

indignáre s. f., g.-d. art. indignắrii; pl. indignắri
indignărilor
INDIGNÁRE, indignări, s. f. 1. Faptul de a (se) indigna. 2. Revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o faptă nedemnă, nedreaptă sau rușinoasă; indignațiune. – V. indigna.

DOOM

indignáre s. f., g.-d. art. indignắrii; pl. indignắri
indigo
INDIGÓ, (1,3,4) indigouri, s. n., (2) adj. invar. 1. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, cuprinsă între albastru și violet. 2. Adj. invar. Care are culoarea descrisă mai sus. 3. S. n. Materie colorantă albastru-închis, extrasă din frunzele mai multor plante tropicale sau obținută sintetic din anilină sau din acid antranilic și folosită pentru vopsirea lânii și a bumbacului. 4. S. n. Hârtie-carbon folosită la copiere; plombagină. [Var.: indigóu s. n.] – Din fr. indigo.

DOOM

indigó2 s. n., art. indigóul; (foi) pl. indigóuri
indigofera
INDIGOFÉRĂ, indigofere, s. f. (La pl.) Gen de plante din familia leguminoaselor, cu numeroase specii răspândite în țările calde, din care se extrage indigoul (3) (Indigofera); (și la sg.) plantă din acest gen. – Din lat. Indigofera, denumirea științifică a indigoferei.
indigofere
INDIGOFÉRĂ, indigofere, s. f. (La pl.) Gen de plante din familia leguminoaselor, cu numeroase specii răspândite în țările calde, din care se extrage indigoul (3) (Indigofera); (și la sg.) plantă din acest gen. – Din lat. Indigofera, denumirea științifică a indigoferei.
indigoferei
INDIGOFÉRĂ, indigofere, s. f. (La pl.) Gen de plante din familia leguminoaselor, cu numeroase specii răspândite în țările calde, din care se extrage indigoul (3) (Indigofera); (și la sg.) plantă din acest gen. – Din lat. Indigofera, denumirea științifică a indigoferei.
indigoferele
INDIGOFÉRĂ, indigofere, s. f. (La pl.) Gen de plante din familia leguminoaselor, cu numeroase specii răspândite în țările calde, din care se extrage indigoul (3) (Indigofera); (și la sg.) plantă din acest gen. – Din lat. Indigofera, denumirea științifică a indigoferei.
indigoferelor
INDIGOFÉRĂ, indigofere, s. f. (La pl.) Gen de plante din familia leguminoaselor, cu numeroase specii răspândite în țările calde, din care se extrage indigoul (3) (Indigofera); (și la sg.) plantă din acest gen. – Din lat. Indigofera, denumirea științifică a indigoferei.
indigosol
INDIGOSÓL, indigosoli, s. m. (Chim.) Colorant pe bază de indigo (3) cu care se imprimă sau se colorează orice fibră în soluție neutră. – Din fr., engl. indigosol.
indigosoli
INDIGOSÓL, indigosoli, s. m. (Chim.) Colorant pe bază de indigo (3) cu care se imprimă sau se colorează orice fibră în soluție neutră. – Din fr., engl. indigosol.
indigosolii
INDIGOSÓL, indigosoli, s. m. (Chim.) Colorant pe bază de indigo (3) cu care se imprimă sau se colorează orice fibră în soluție neutră. – Din fr., engl. indigosol.
indigosolilor
INDIGOSÓL, indigosoli, s. m. (Chim.) Colorant pe bază de indigo (3) cu care se imprimă sau se colorează orice fibră în soluție neutră. – Din fr., engl. indigosol.
indigosolul
INDIGOSÓL, indigosoli, s. m. (Chim.) Colorant pe bază de indigo (3) cu care se imprimă sau se colorează orice fibră în soluție neutră. – Din fr., engl. indigosol.
indigosolului
INDIGOSÓL, indigosoli, s. m. (Chim.) Colorant pe bază de indigo (3) cu care se imprimă sau se colorează orice fibră în soluție neutră. – Din fr., engl. indigosol.
indigotier
INDIGOTIÉR, indigotieri, s. m. Numele unor arbuști și subarbuști tropicali din frunzele cărora se extrage indigoul (3). [Pr.: -ti-er] – Din fr. indigotier.

DOOM

indigotiér (-ti-er) s. m., pl. indigotiéri
indigotieri
INDIGOTIÉR, indigotieri, s. m. Numele unor arbuști și subarbuști tropicali din frunzele cărora se extrage indigoul (3). [Pr.: -ti-er] – Din fr. indigotier.

DOOM

indigotiér (-ti-er) s. m., pl. indigotiéri
indigotierii
INDIGOTIÉR, indigotieri, s. m. Numele unor arbuști și subarbuști tropicali din frunzele cărora se extrage indigoul (3). [Pr.: -ti-er] – Din fr. indigotier.

DOOM

indigotiér (-ti-er) s. m., pl. indigotiéri
indigotierilor
INDIGOTIÉR, indigotieri, s. m. Numele unor arbuști și subarbuști tropicali din frunzele cărora se extrage indigoul (3). [Pr.: -ti-er] – Din fr. indigotier.

DOOM

indigotiér (-ti-er) s. m., pl. indigotiéri
indigotierul
INDIGOTIÉR, indigotieri, s. m. Numele unor arbuști și subarbuști tropicali din frunzele cărora se extrage indigoul (3). [Pr.: -ti-er] – Din fr. indigotier.

DOOM

indigotiér (-ti-er) s. m., pl. indigotiéri
indigotierului
INDIGOTIÉR, indigotieri, s. m. Numele unor arbuști și subarbuști tropicali din frunzele cărora se extrage indigoul (3). [Pr.: -ti-er] – Din fr. indigotier.

DOOM

indigotiér (-ti-er) s. m., pl. indigotiéri
indigotină
INDIGOTÍNĂ s.f. Principiu colorant al indigoului. [< fr. indigotine].
indigou
INDIGÓ, (1,3,4) indigouri, s. n., (2) adj. invar. 1. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, cuprinsă între albastru și violet. 2. Adj. invar. Care are culoarea descrisă mai sus. 3. S. n. Materie colorantă albastru-închis, extrasă din frunzele mai multor plante tropicale sau obținută sintetic din anilină sau din acid antranilic și folosită pentru vopsirea lânii și a bumbacului. 4. S. n. Hârtie-carbon folosită la copiere; plombagină. [Var.: indigóu s. n.] – Din fr. indigo.

DOOM

indigó2 s. n., art. indigóul; (foi) pl. indigóuri
indigoul
INDIGÓ, (1,3,4) indigouri, s. n., (2) adj. invar. 1. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, cuprinsă între albastru și violet. 2. Adj. invar. Care are culoarea descrisă mai sus. 3. S. n. Materie colorantă albastru-închis, extrasă din frunzele mai multor plante tropicale sau obținută sintetic din anilină sau din acid antranilic și folosită pentru vopsirea lânii și a bumbacului. 4. S. n. Hârtie-carbon folosită la copiere; plombagină. [Var.: indigóu s. n.] – Din fr. indigo.

DOOM

indigó2 s. n., art. indigóul; (foi) pl. indigóuri
indigoului
INDIGÓ, (1,3,4) indigouri, s. n., (2) adj. invar. 1. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, cuprinsă între albastru și violet. 2. Adj. invar. Care are culoarea descrisă mai sus. 3. S. n. Materie colorantă albastru-închis, extrasă din frunzele mai multor plante tropicale sau obținută sintetic din anilină sau din acid antranilic și folosită pentru vopsirea lânii și a bumbacului. 4. S. n. Hârtie-carbon folosită la copiere; plombagină. [Var.: indigóu s. n.] – Din fr. indigo.

DOOM

indigó2 s. n., art. indigóul; (foi) pl. indigóuri
indigouri
INDIGÓ, (1,3,4) indigouri, s. n., (2) adj. invar. 1. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, cuprinsă între albastru și violet. 2. Adj. invar. Care are culoarea descrisă mai sus. 3. S. n. Materie colorantă albastru-închis, extrasă din frunzele mai multor plante tropicale sau obținută sintetic din anilină sau din acid antranilic și folosită pentru vopsirea lânii și a bumbacului. 4. S. n. Hârtie-carbon folosită la copiere; plombagină. [Var.: indigóu s. n.] – Din fr. indigo.

DOOM

indigó2 s. n., art. indigóul; (foi) pl. indigóuri
indigourile
INDIGÓ, (1,3,4) indigouri, s. n., (2) adj. invar. 1. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, cuprinsă între albastru și violet. 2. Adj. invar. Care are culoarea descrisă mai sus. 3. S. n. Materie colorantă albastru-închis, extrasă din frunzele mai multor plante tropicale sau obținută sintetic din anilină sau din acid antranilic și folosită pentru vopsirea lânii și a bumbacului. 4. S. n. Hârtie-carbon folosită la copiere; plombagină. [Var.: indigóu s. n.] – Din fr. indigo.

DOOM

indigó2 s. n., art. indigóul; (foi) pl. indigóuri
indigourilor
INDIGÓ, (1,3,4) indigouri, s. n., (2) adj. invar. 1. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, cuprinsă între albastru și violet. 2. Adj. invar. Care are culoarea descrisă mai sus. 3. S. n. Materie colorantă albastru-închis, extrasă din frunzele mai multor plante tropicale sau obținută sintetic din anilină sau din acid antranilic și folosită pentru vopsirea lânii și a bumbacului. 4. S. n. Hârtie-carbon folosită la copiere; plombagină. [Var.: indigóu s. n.] – Din fr. indigo.

DOOM

indigó2 s. n., art. indigóul; (foi) pl. indigóuri
indimenticabil
INDIMENTICÁBIL, -Ă adj. (Liv.) De neuitat. [< it. indimenticabile].
indimenticabila
INDIMENTICÁBIL, -Ă adj. (Liv.) De neuitat. [< it. indimenticabile].
indimenticabile
INDIMENTICÁBIL, -Ă adj. (Liv.) De neuitat. [< it. indimenticabile].
indimenticabilei
INDIMENTICÁBIL, -Ă adj. (Liv.) De neuitat. [< it. indimenticabile].
indimenticabilele
INDIMENTICÁBIL, -Ă adj. (Liv.) De neuitat. [< it. indimenticabile].
indimenticabilelor
INDIMENTICÁBIL, -Ă adj. (Liv.) De neuitat. [< it. indimenticabile].
indimenticabili
INDIMENTICÁBIL, -Ă adj. (Liv.) De neuitat. [< it. indimenticabile].
indimenticabilii
INDIMENTICÁBIL, -Ă adj. (Liv.) De neuitat. [< it. indimenticabile].
indimenticabililor
INDIMENTICÁBIL, -Ă adj. (Liv.) De neuitat. [< it. indimenticabile].
indimenticabilul
INDIMENTICÁBIL, -Ă adj. (Liv.) De neuitat. [< it. indimenticabile].
indimenticabilului
INDIMENTICÁBIL, -Ă adj. (Liv.) De neuitat. [< it. indimenticabile].
indirect
INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc. Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.

DOOM

indiréct adj. m., pl. indirécți; f. indiréctă, pl. indirécte
indirecta
INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc. Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.

DOOM

indiréct adj. m., pl. indirécți; f. indiréctă, pl. indirécte
indirecte
INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc. Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.

DOOM

indiréct adj. m., pl. indirécți; f. indiréctă, pl. indirécte
indirectei
INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc. Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.

DOOM

indiréct adj. m., pl. indirécți; f. indiréctă, pl. indirécte
indirectele
INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc. Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.

DOOM

indiréct adj. m., pl. indirécți; f. indiréctă, pl. indirécte
indirectelor
INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc. Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.

DOOM

indiréct adj. m., pl. indirécți; f. indiréctă, pl. indirécte
indirectul
INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc. Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.

DOOM

indiréct adj. m., pl. indirécți; f. indiréctă, pl. indirécte
indirectului
INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc. Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.

DOOM

indiréct adj. m., pl. indirécți; f. indiréctă, pl. indirécte
indirecți
INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc. Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.

DOOM

indiréct adj. m., pl. indirécți; f. indiréctă, pl. indirécte
indirecții
INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc. Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.

DOOM

indiréct adj. m., pl. indirécți; f. indiréctă, pl. indirécte
indirecților
INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc. Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.

DOOM

indiréct adj. m., pl. indirécți; f. indiréctă, pl. indirécte
indiscernabil
INDISCERNÁBIL, -Ă, indiscernabili, -e, adj. (Rar) Care nu se poate discerne de un lucru de același fel; care nu poate fi înfățișat precis. – Din fr. indiscernable.

DOOM

indiscernábil (rar) adj. m., pl. indiscernábili; f. indiscernábilă, pl. indiscernábile
indiscernabila
INDISCERNÁBIL, -Ă, indiscernabili, -e, adj. (Rar) Care nu se poate discerne de un lucru de același fel; care nu poate fi înfățișat precis. – Din fr. indiscernable.

DOOM

indiscernábil (rar) adj. m., pl. indiscernábili; f. indiscernábilă, pl. indiscernábile
indiscernabile
INDISCERNÁBIL, -Ă, indiscernabili, -e, adj. (Rar) Care nu se poate discerne de un lucru de același fel; care nu poate fi înfățișat precis. – Din fr. indiscernable.

DOOM

indiscernábil (rar) adj. m., pl. indiscernábili; f. indiscernábilă, pl. indiscernábile
indiscernabilei
INDISCERNÁBIL, -Ă, indiscernabili, -e, adj. (Rar) Care nu se poate discerne de un lucru de același fel; care nu poate fi înfățișat precis. – Din fr. indiscernable.

DOOM

indiscernábil (rar) adj. m., pl. indiscernábili; f. indiscernábilă, pl. indiscernábile
indiscernabilele
INDISCERNÁBIL, -Ă, indiscernabili, -e, adj. (Rar) Care nu se poate discerne de un lucru de același fel; care nu poate fi înfățișat precis. – Din fr. indiscernable.

DOOM

indiscernábil (rar) adj. m., pl. indiscernábili; f. indiscernábilă, pl. indiscernábile
indiscernabilelor
INDISCERNÁBIL, -Ă, indiscernabili, -e, adj. (Rar) Care nu se poate discerne de un lucru de același fel; care nu poate fi înfățișat precis. – Din fr. indiscernable.

DOOM

indiscernábil (rar) adj. m., pl. indiscernábili; f. indiscernábilă, pl. indiscernábile
indiscernabili
INDISCERNÁBIL, -Ă, indiscernabili, -e, adj. (Rar) Care nu se poate discerne de un lucru de același fel; care nu poate fi înfățișat precis. – Din fr. indiscernable.

DOOM

indiscernábil (rar) adj. m., pl. indiscernábili; f. indiscernábilă, pl. indiscernábile
indiscernabilii
INDISCERNÁBIL, -Ă, indiscernabili, -e, adj. (Rar) Care nu se poate discerne de un lucru de același fel; care nu poate fi înfățișat precis. – Din fr. indiscernable.

DOOM

indiscernábil (rar) adj. m., pl. indiscernábili; f. indiscernábilă, pl. indiscernábile
indiscernabililor
INDISCERNÁBIL, -Ă, indiscernabili, -e, adj. (Rar) Care nu se poate discerne de un lucru de același fel; care nu poate fi înfățișat precis. – Din fr. indiscernable.

DOOM

indiscernábil (rar) adj. m., pl. indiscernábili; f. indiscernábilă, pl. indiscernábile
indiscernabilitate
INDISCERNABILITÁTE s.f. Caracterul a ceea ce este indiscernabil; nepătrundere. [Cf. fr. indiscernabilité].
indiscernabilul
INDISCERNÁBIL, -Ă, indiscernabili, -e, adj. (Rar) Care nu se poate discerne de un lucru de același fel; care nu poate fi înfățișat precis. – Din fr. indiscernable.

DOOM

indiscernábil (rar) adj. m., pl. indiscernábili; f. indiscernábilă, pl. indiscernábile
indiscernabilului
INDISCERNÁBIL, -Ă, indiscernabili, -e, adj. (Rar) Care nu se poate discerne de un lucru de același fel; care nu poate fi înfățișat precis. – Din fr. indiscernable.

DOOM

indiscernábil (rar) adj. m., pl. indiscernábili; f. indiscernábilă, pl. indiscernábile
indisciplina
INDISCIPLÍNĂ s. f. Lipsă de disciplină; nesupunere; p. ext. dezordine. – Din fr. indiscipline.

DOOM

indisciplínă (-ci-pli-) s. f., g.-d. art. indisciplínei
indisciplinabil
INDISCIPLINÁBIL, -Ă, indisciplinabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi disciplinat. – Din fr. indisciplinable.
indisciplinabila
INDISCIPLINÁBIL, -Ă, indisciplinabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi disciplinat. – Din fr. indisciplinable.
indisciplinabile
INDISCIPLINÁBIL, -Ă, indisciplinabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi disciplinat. – Din fr. indisciplinable.
indisciplinabilei
INDISCIPLINÁBIL, -Ă, indisciplinabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi disciplinat. – Din fr. indisciplinable.
indisciplinabilele
INDISCIPLINÁBIL, -Ă, indisciplinabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi disciplinat. – Din fr. indisciplinable.
indisciplinabilelor
INDISCIPLINÁBIL, -Ă, indisciplinabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi disciplinat. – Din fr. indisciplinable.
indisciplinabili
INDISCIPLINÁBIL, -Ă, indisciplinabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi disciplinat. – Din fr. indisciplinable.
indisciplinabilii
INDISCIPLINÁBIL, -Ă, indisciplinabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi disciplinat. – Din fr. indisciplinable.
indisciplinabililor
INDISCIPLINÁBIL, -Ă, indisciplinabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi disciplinat. – Din fr. indisciplinable.
indisciplinabilul
INDISCIPLINÁBIL, -Ă, indisciplinabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi disciplinat. – Din fr. indisciplinable.
indisciplinabilului
INDISCIPLINÁBIL, -Ă, indisciplinabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi disciplinat. – Din fr. indisciplinable.
indisciplinat
INDISCIPLINÁT, -Ă, indisciplinați, -te, adj. Nedisciplinat. – Din fr. indiscipliné.
indisciplinata
INDISCIPLINÁT, -Ă, indisciplinați, -te, adj. Nedisciplinat. – Din fr. indiscipliné.
indisciplinate
INDISCIPLINÁT, -Ă, indisciplinați, -te, adj. Nedisciplinat. – Din fr. indiscipliné.
indisciplinatei
INDISCIPLINÁT, -Ă, indisciplinați, -te, adj. Nedisciplinat. – Din fr. indiscipliné.
indisciplinatele
INDISCIPLINÁT, -Ă, indisciplinați, -te, adj. Nedisciplinat. – Din fr. indiscipliné.
indisciplinatelor
INDISCIPLINÁT, -Ă, indisciplinați, -te, adj. Nedisciplinat. – Din fr. indiscipliné.
indisciplinatul
INDISCIPLINÁT, -Ă, indisciplinați, -te, adj. Nedisciplinat. – Din fr. indiscipliné.
indisciplinatului
INDISCIPLINÁT, -Ă, indisciplinați, -te, adj. Nedisciplinat. – Din fr. indiscipliné.
indisciplinați
INDISCIPLINÁT, -Ă, indisciplinați, -te, adj. Nedisciplinat. – Din fr. indiscipliné.
indisciplinații
INDISCIPLINÁT, -Ă, indisciplinați, -te, adj. Nedisciplinat. – Din fr. indiscipliné.
indisciplinaților
INDISCIPLINÁT, -Ă, indisciplinați, -te, adj. Nedisciplinat. – Din fr. indiscipliné.
indiscipline
INDISCIPLÍNĂ s. f. Lipsă de disciplină; nesupunere; p. ext. dezordine. – Din fr. indiscipline.

DOOM

indisciplínă (-ci-pli-) s. f., g.-d. art. indisciplínei
indisciplinei
INDISCIPLÍNĂ s. f. Lipsă de disciplină; nesupunere; p. ext. dezordine. – Din fr. indiscipline.

DOOM

indisciplínă (-ci-pli-) s. f., g.-d. art. indisciplínei
indiscret
INDISCRÉT, -Ă, indiscreți, -te, adj. Care nu este discret, care caută să afle și să se amestece în mod nedelicat și cu curiozitate în secretele cuiva (împărtășindu-le și altora). ♦ Care este lipsit de discreție, de rezervă, de reținere în relațiile cu oamenii. – Din fr. indiscret, lat. indiscretus.

DOOM

indiscrét adj. m., pl. indiscréți; f. indiscrétă, pl. indiscréte
indiscreta
INDISCRÉT, -Ă, indiscreți, -te, adj. Care nu este discret, care caută să afle și să se amestece în mod nedelicat și cu curiozitate în secretele cuiva (împărtășindu-le și altora). ♦ Care este lipsit de discreție, de rezervă, de reținere în relațiile cu oamenii. – Din fr. indiscret, lat. indiscretus.

DOOM

indiscrét adj. m., pl. indiscréți; f. indiscrétă, pl. indiscréte
indiscrete
INDISCRÉT, -Ă, indiscreți, -te, adj. Care nu este discret, care caută să afle și să se amestece în mod nedelicat și cu curiozitate în secretele cuiva (împărtășindu-le și altora). ♦ Care este lipsit de discreție, de rezervă, de reținere în relațiile cu oamenii. – Din fr. indiscret, lat. indiscretus.

DOOM

indiscrét adj. m., pl. indiscréți; f. indiscrétă, pl. indiscréte
indiscretei
INDISCRÉT, -Ă, indiscreți, -te, adj. Care nu este discret, care caută să afle și să se amestece în mod nedelicat și cu curiozitate în secretele cuiva (împărtășindu-le și altora). ♦ Care este lipsit de discreție, de rezervă, de reținere în relațiile cu oamenii. – Din fr. indiscret, lat. indiscretus.

DOOM

indiscrét adj. m., pl. indiscréți; f. indiscrétă, pl. indiscréte
indiscretele
INDISCRÉT, -Ă, indiscreți, -te, adj. Care nu este discret, care caută să afle și să se amestece în mod nedelicat și cu curiozitate în secretele cuiva (împărtășindu-le și altora). ♦ Care este lipsit de discreție, de rezervă, de reținere în relațiile cu oamenii. – Din fr. indiscret, lat. indiscretus.

DOOM

indiscrét adj. m., pl. indiscréți; f. indiscrétă, pl. indiscréte
indiscretelor
INDISCRÉT, -Ă, indiscreți, -te, adj. Care nu este discret, care caută să afle și să se amestece în mod nedelicat și cu curiozitate în secretele cuiva (împărtășindu-le și altora). ♦ Care este lipsit de discreție, de rezervă, de reținere în relațiile cu oamenii. – Din fr. indiscret, lat. indiscretus.

DOOM

indiscrét adj. m., pl. indiscréți; f. indiscrétă, pl. indiscréte
indiscretul
INDISCRÉT, -Ă, indiscreți, -te, adj. Care nu este discret, care caută să afle și să se amestece în mod nedelicat și cu curiozitate în secretele cuiva (împărtășindu-le și altora). ♦ Care este lipsit de discreție, de rezervă, de reținere în relațiile cu oamenii. – Din fr. indiscret, lat. indiscretus.

DOOM

indiscrét adj. m., pl. indiscréți; f. indiscrétă, pl. indiscréte
indiscretului
INDISCRÉT, -Ă, indiscreți, -te, adj. Care nu este discret, care caută să afle și să se amestece în mod nedelicat și cu curiozitate în secretele cuiva (împărtășindu-le și altora). ♦ Care este lipsit de discreție, de rezervă, de reținere în relațiile cu oamenii. – Din fr. indiscret, lat. indiscretus.

DOOM

indiscrét adj. m., pl. indiscréți; f. indiscrétă, pl. indiscréte
indiscreți
INDISCRÉT, -Ă, indiscreți, -te, adj. Care nu este discret, care caută să afle și să se amestece în mod nedelicat și cu curiozitate în secretele cuiva (împărtășindu-le și altora). ♦ Care este lipsit de discreție, de rezervă, de reținere în relațiile cu oamenii. – Din fr. indiscret, lat. indiscretus.

DOOM

indiscrét adj. m., pl. indiscréți; f. indiscrétă, pl. indiscréte
indiscreția
INDISCREȚIÚNE s. f. v. indiscreție.

DOOM

indiscréție (-ți-e) s. f., art. indiscréția (-ți-a), g.-d. art. indiscréției; pl. indiscréții, art. indiscréțiile (-ți-i-)
indiscreție
INDISCREȚIÚNE s. f. v. indiscreție.

DOOM

indiscréție (-ți-e) s. f., art. indiscréția (-ți-a), g.-d. art. indiscréției; pl. indiscréții, art. indiscréțiile (-ți-i-)
indiscreției
INDISCREȚIÚNE s. f. v. indiscreție.

DOOM

indiscréție (-ți-e) s. f., art. indiscréția (-ți-a), g.-d. art. indiscréției; pl. indiscréții, art. indiscréțiile (-ți-i-)
indiscreții
INDISCRÉT, -Ă, indiscreți, -te, adj. Care nu este discret, care caută să afle și să se amestece în mod nedelicat și cu curiozitate în secretele cuiva (împărtășindu-le și altora). ♦ Care este lipsit de discreție, de rezervă, de reținere în relațiile cu oamenii. – Din fr. indiscret, lat. indiscretus.

DOOM

indiscrét adj. m., pl. indiscréți; f. indiscrétă, pl. indiscréte
indiscreții
INDISCREȚIÚNE s. f. v. indiscreție.

DOOM

indiscréție (-ți-e) s. f., art. indiscréția (-ți-a), g.-d. art. indiscréției; pl. indiscréții, art. indiscréțiile (-ți-i-)
indiscrețiile
INDISCREȚIÚNE s. f. v. indiscreție.

DOOM

indiscréție (-ți-e) s. f., art. indiscréția (-ți-a), g.-d. art. indiscréției; pl. indiscréții, art. indiscréțiile (-ți-i-)
indiscrețiilor
INDISCREȚIÚNE s. f. v. indiscreție.

DOOM

indiscréție (-ți-e) s. f., art. indiscréția (-ți-a), g.-d. art. indiscréției; pl. indiscréții, art. indiscréțiile (-ți-i-)
indiscreților
INDISCRÉT, -Ă, indiscreți, -te, adj. Care nu este discret, care caută să afle și să se amestece în mod nedelicat și cu curiozitate în secretele cuiva (împărtășindu-le și altora). ♦ Care este lipsit de discreție, de rezervă, de reținere în relațiile cu oamenii. – Din fr. indiscret, lat. indiscretus.

DOOM

indiscrét adj. m., pl. indiscréți; f. indiscrétă, pl. indiscréte
indiscrețiune
INDISCREȚIÚNE s. f. v. indiscreție.

DOOM

indiscréție (-ți-e) s. f., art. indiscréția (-ți-a), g.-d. art. indiscréției; pl. indiscréții, art. indiscréțiile (-ți-i-)
indiscutabil
INDISCUTÁBIL, -Ă, indiscutabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate stârni obiecții; incontestabil, neîndoielnic, evident, sigur. – Din fr. indiscutable.

DOOM

indiscutábil adj. m., pl. indiscutábili; f. indiscutábilă, pl. indiscutábile
indiscutabila
INDISCUTÁBIL, -Ă, indiscutabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate stârni obiecții; incontestabil, neîndoielnic, evident, sigur. – Din fr. indiscutable.

DOOM

indiscutábil adj. m., pl. indiscutábili; f. indiscutábilă, pl. indiscutábile
indiscutabile
INDISCUTÁBIL, -Ă, indiscutabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate stârni obiecții; incontestabil, neîndoielnic, evident, sigur. – Din fr. indiscutable.

DOOM

indiscutábil adj. m., pl. indiscutábili; f. indiscutábilă, pl. indiscutábile
indiscutabilei
INDISCUTÁBIL, -Ă, indiscutabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate stârni obiecții; incontestabil, neîndoielnic, evident, sigur. – Din fr. indiscutable.

DOOM

indiscutábil adj. m., pl. indiscutábili; f. indiscutábilă, pl. indiscutábile
indiscutabilele
INDISCUTÁBIL, -Ă, indiscutabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate stârni obiecții; incontestabil, neîndoielnic, evident, sigur. – Din fr. indiscutable.

DOOM

indiscutábil adj. m., pl. indiscutábili; f. indiscutábilă, pl. indiscutábile
indiscutabilelor
INDISCUTÁBIL, -Ă, indiscutabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate stârni obiecții; incontestabil, neîndoielnic, evident, sigur. – Din fr. indiscutable.

DOOM

indiscutábil adj. m., pl. indiscutábili; f. indiscutábilă, pl. indiscutábile
indiscutabili
INDISCUTÁBIL, -Ă, indiscutabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate stârni obiecții; incontestabil, neîndoielnic, evident, sigur. – Din fr. indiscutable.

DOOM

indiscutábil adj. m., pl. indiscutábili; f. indiscutábilă, pl. indiscutábile
indiscutabilii
INDISCUTÁBIL, -Ă, indiscutabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate stârni obiecții; incontestabil, neîndoielnic, evident, sigur. – Din fr. indiscutable.

DOOM

indiscutábil adj. m., pl. indiscutábili; f. indiscutábilă, pl. indiscutábile
indiscutabililor
INDISCUTÁBIL, -Ă, indiscutabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate stârni obiecții; incontestabil, neîndoielnic, evident, sigur. – Din fr. indiscutable.

DOOM

indiscutábil adj. m., pl. indiscutábili; f. indiscutábilă, pl. indiscutábile
indiscutabilul
INDISCUTÁBIL, -Ă, indiscutabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate stârni obiecții; incontestabil, neîndoielnic, evident, sigur. – Din fr. indiscutable.

DOOM

indiscutábil adj. m., pl. indiscutábili; f. indiscutábilă, pl. indiscutábile
indiscutabilului
INDISCUTÁBIL, -Ă, indiscutabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate stârni obiecții; incontestabil, neîndoielnic, evident, sigur. – Din fr. indiscutable.

DOOM

indiscutábil adj. m., pl. indiscutábili; f. indiscutábilă, pl. indiscutábile
indisolubil
INDISOLÚBIL, -Ă, indisolubili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi desfăcut, rupt, destrămat, care este de nezdruncinat. – Din fr. indissoluble, lat. indissolubilis.

DOOM

indisolúbil adj. m., pl. indisolúbili; f. indisolúbilă, pl. indisolúbile
indisolubila
INDISOLÚBIL, -Ă, indisolubili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi desfăcut, rupt, destrămat, care este de nezdruncinat. – Din fr. indissoluble, lat. indissolubilis.

DOOM

indisolúbil adj. m., pl. indisolúbili; f. indisolúbilă, pl. indisolúbile
indisolubile
INDISOLÚBIL, -Ă, indisolubili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi desfăcut, rupt, destrămat, care este de nezdruncinat. – Din fr. indissoluble, lat. indissolubilis.

DOOM

indisolúbil adj. m., pl. indisolúbili; f. indisolúbilă, pl. indisolúbile
indisolubilei
INDISOLÚBIL, -Ă, indisolubili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi desfăcut, rupt, destrămat, care este de nezdruncinat. – Din fr. indissoluble, lat. indissolubilis.

DOOM

indisolúbil adj. m., pl. indisolúbili; f. indisolúbilă, pl. indisolúbile
indisolubilele
INDISOLÚBIL, -Ă, indisolubili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi desfăcut, rupt, destrămat, care este de nezdruncinat. – Din fr. indissoluble, lat. indissolubilis.

DOOM

indisolúbil adj. m., pl. indisolúbili; f. indisolúbilă, pl. indisolúbile
indisolubilelor
INDISOLÚBIL, -Ă, indisolubili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi desfăcut, rupt, destrămat, care este de nezdruncinat. – Din fr. indissoluble, lat. indissolubilis.

DOOM

indisolúbil adj. m., pl. indisolúbili; f. indisolúbilă, pl. indisolúbile
indisolubili
INDISOLÚBIL, -Ă, indisolubili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi desfăcut, rupt, destrămat, care este de nezdruncinat. – Din fr. indissoluble, lat. indissolubilis.

DOOM

indisolúbil adj. m., pl. indisolúbili; f. indisolúbilă, pl. indisolúbile
indisolubilii
INDISOLÚBIL, -Ă, indisolubili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi desfăcut, rupt, destrămat, care este de nezdruncinat. – Din fr. indissoluble, lat. indissolubilis.

DOOM

indisolúbil adj. m., pl. indisolúbili; f. indisolúbilă, pl. indisolúbile
indisolubililor
INDISOLÚBIL, -Ă, indisolubili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi desfăcut, rupt, destrămat, care este de nezdruncinat. – Din fr. indissoluble, lat. indissolubilis.

DOOM

indisolúbil adj. m., pl. indisolúbili; f. indisolúbilă, pl. indisolúbile
indisolubilitate
INDISOLUBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi indisolubil. – Din fr. indissolubilité.

DOOM

indisolubilitáte s. f., g.-d. art. indisolubilitắții
indisolubilitatea
INDISOLUBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi indisolubil. – Din fr. indissolubilité.

DOOM

indisolubilitáte s. f., g.-d. art. indisolubilitắții
indisolubilități
INDISOLUBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi indisolubil. – Din fr. indissolubilité.

DOOM

indisolubilitáte s. f., g.-d. art. indisolubilitắții
indisolubilității
INDISOLUBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi indisolubil. – Din fr. indissolubilité.

DOOM

indisolubilitáte s. f., g.-d. art. indisolubilitắții
indisolubilitățile
INDISOLUBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi indisolubil. – Din fr. indissolubilité.

DOOM

indisolubilitáte s. f., g.-d. art. indisolubilitắții
indisolubilităților
INDISOLUBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi indisolubil. – Din fr. indissolubilité.

DOOM

indisolubilitáte s. f., g.-d. art. indisolubilitắții
indisolubilul
INDISOLÚBIL, -Ă, indisolubili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi desfăcut, rupt, destrămat, care este de nezdruncinat. – Din fr. indissoluble, lat. indissolubilis.

DOOM

indisolúbil adj. m., pl. indisolúbili; f. indisolúbilă, pl. indisolúbile
indisolubilului
INDISOLÚBIL, -Ă, indisolubili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi desfăcut, rupt, destrămat, care este de nezdruncinat. – Din fr. indissoluble, lat. indissolubilis.

DOOM

indisolúbil adj. m., pl. indisolúbili; f. indisolúbilă, pl. indisolúbile
indispensabil
INDISPENSÁBIL, -Ă, indispensabili, -e, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este absolut necesar, neapărat trebuincios. 2. S. m. pl. Izmene. – Din fr. indispensable.

DOOM

indispensábili s. m. pl.
indispensabila
INDISPENSÁBIL, -Ă, indispensabili, -e, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este absolut necesar, neapărat trebuincios. 2. S. m. pl. Izmene. – Din fr. indispensable.

DOOM

indispensábili s. m. pl.
indispensabile
INDISPENSÁBIL, -Ă, indispensabili, -e, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este absolut necesar, neapărat trebuincios. 2. S. m. pl. Izmene. – Din fr. indispensable.

DOOM

indispensábili s. m. pl.
indispensabilei
INDISPENSÁBIL, -Ă, indispensabili, -e, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este absolut necesar, neapărat trebuincios. 2. S. m. pl. Izmene. – Din fr. indispensable.

DOOM

indispensábili s. m. pl.
indispensabilele
INDISPENSÁBIL, -Ă, indispensabili, -e, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este absolut necesar, neapărat trebuincios. 2. S. m. pl. Izmene. – Din fr. indispensable.

DOOM

indispensábili s. m. pl.
indispensabilelor
INDISPENSÁBIL, -Ă, indispensabili, -e, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este absolut necesar, neapărat trebuincios. 2. S. m. pl. Izmene. – Din fr. indispensable.

DOOM

indispensábili s. m. pl.
indispensabili
INDISPENSÁBIL, -Ă, indispensabili, -e, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este absolut necesar, neapărat trebuincios. 2. S. m. pl. Izmene. – Din fr. indispensable.

DOOM

indispensábili s. m. pl.
indispensabilii
INDISPENSÁBIL, -Ă, indispensabili, -e, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este absolut necesar, neapărat trebuincios. 2. S. m. pl. Izmene. – Din fr. indispensable.

DOOM

indispensábili s. m. pl.
indispensabililor
INDISPENSÁBIL, -Ă, indispensabili, -e, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este absolut necesar, neapărat trebuincios. 2. S. m. pl. Izmene. – Din fr. indispensable.

DOOM

indispensábili s. m. pl.
indispensabilitate
INDISPENSABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este indispensabil. – Din fr. indispensabilité.
indispensabilitatea
INDISPENSABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este indispensabil. – Din fr. indispensabilité.
indispensabilități
INDISPENSABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este indispensabil. – Din fr. indispensabilité.
indispensabilității
INDISPENSABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este indispensabil. – Din fr. indispensabilité.
indispensabilul
INDISPENSÁBIL, -Ă, indispensabili, -e, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este absolut necesar, neapărat trebuincios. 2. S. m. pl. Izmene. – Din fr. indispensable.

DOOM

indispensábili s. m. pl.
indispensabilului
INDISPENSÁBIL, -Ă, indispensabili, -e, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este absolut necesar, neapărat trebuincios. 2. S. m. pl. Izmene. – Din fr. indispensable.

DOOM

indispensábili s. m. pl.
indisponibil
INDISPONÍBIL, -Ă, indisponibili, -e, adj. Care nu poate fi disponibil, care nu poate fi folosit după voie, care nu este liber. ♦ (Jur.; despre un lucru sau despre un drept) De care nu se poate dispune. ♦ (Despre mașini) Care nu este în stare să funcționeze. – Din fr. indisponible.

DOOM

indisponíbil adj. m., pl. indisponíbili; f. indisponíbilă, pl. indisponíbile
indisponibila
INDISPONÍBIL, -Ă, indisponibili, -e, adj. Care nu poate fi disponibil, care nu poate fi folosit după voie, care nu este liber. ♦ (Jur.; despre un lucru sau despre un drept) De care nu se poate dispune. ♦ (Despre mașini) Care nu este în stare să funcționeze. – Din fr. indisponible.

DOOM

indisponíbil adj. m., pl. indisponíbili; f. indisponíbilă, pl. indisponíbile
indisponibile
INDISPONÍBIL, -Ă, indisponibili, -e, adj. Care nu poate fi disponibil, care nu poate fi folosit după voie, care nu este liber. ♦ (Jur.; despre un lucru sau despre un drept) De care nu se poate dispune. ♦ (Despre mașini) Care nu este în stare să funcționeze. – Din fr. indisponible.

DOOM

indisponíbil adj. m., pl. indisponíbili; f. indisponíbilă, pl. indisponíbile
indisponibilei
INDISPONÍBIL, -Ă, indisponibili, -e, adj. Care nu poate fi disponibil, care nu poate fi folosit după voie, care nu este liber. ♦ (Jur.; despre un lucru sau despre un drept) De care nu se poate dispune. ♦ (Despre mașini) Care nu este în stare să funcționeze. – Din fr. indisponible.

DOOM

indisponíbil adj. m., pl. indisponíbili; f. indisponíbilă, pl. indisponíbile
indisponibilele
INDISPONÍBIL, -Ă, indisponibili, -e, adj. Care nu poate fi disponibil, care nu poate fi folosit după voie, care nu este liber. ♦ (Jur.; despre un lucru sau despre un drept) De care nu se poate dispune. ♦ (Despre mașini) Care nu este în stare să funcționeze. – Din fr. indisponible.

DOOM

indisponíbil adj. m., pl. indisponíbili; f. indisponíbilă, pl. indisponíbile
indisponibilelor
INDISPONÍBIL, -Ă, indisponibili, -e, adj. Care nu poate fi disponibil, care nu poate fi folosit după voie, care nu este liber. ♦ (Jur.; despre un lucru sau despre un drept) De care nu se poate dispune. ♦ (Despre mașini) Care nu este în stare să funcționeze. – Din fr. indisponible.

DOOM

indisponíbil adj. m., pl. indisponíbili; f. indisponíbilă, pl. indisponíbile
indisponibili
INDISPONÍBIL, -Ă, indisponibili, -e, adj. Care nu poate fi disponibil, care nu poate fi folosit după voie, care nu este liber. ♦ (Jur.; despre un lucru sau despre un drept) De care nu se poate dispune. ♦ (Despre mașini) Care nu este în stare să funcționeze. – Din fr. indisponible.

DOOM

indisponíbil adj. m., pl. indisponíbili; f. indisponíbilă, pl. indisponíbile
indisponibilii
INDISPONÍBIL, -Ă, indisponibili, -e, adj. Care nu poate fi disponibil, care nu poate fi folosit după voie, care nu este liber. ♦ (Jur.; despre un lucru sau despre un drept) De care nu se poate dispune. ♦ (Despre mașini) Care nu este în stare să funcționeze. – Din fr. indisponible.

DOOM

indisponíbil adj. m., pl. indisponíbili; f. indisponíbilă, pl. indisponíbile
indisponibililor
INDISPONÍBIL, -Ă, indisponibili, -e, adj. Care nu poate fi disponibil, care nu poate fi folosit după voie, care nu este liber. ♦ (Jur.; despre un lucru sau despre un drept) De care nu se poate dispune. ♦ (Despre mașini) Care nu este în stare să funcționeze. – Din fr. indisponible.

DOOM

indisponíbil adj. m., pl. indisponíbili; f. indisponíbilă, pl. indisponíbile
indisponibilitate
INDISPONIBILITÁTE, indisponibilități, s. f. Faptul de a fi indisponibil; situația unui lucru sau a unei ființe de care nu se poate dispune. – Din fr. indisponibilité.

DOOM

indisponibilitáte s. f., g.-d. art. indisponibilitắții, pl. indisponibilitắți
indisponibilitatea
INDISPONIBILITÁTE, indisponibilități, s. f. Faptul de a fi indisponibil; situația unui lucru sau a unei ființe de care nu se poate dispune. – Din fr. indisponibilité.

DOOM

indisponibilitáte s. f., g.-d. art. indisponibilitắții, pl. indisponibilitắți
indisponibilități
INDISPONIBILITÁTE, indisponibilități, s. f. Faptul de a fi indisponibil; situația unui lucru sau a unei ființe de care nu se poate dispune. – Din fr. indisponibilité.

DOOM

indisponibilitáte s. f., g.-d. art. indisponibilitắții, pl. indisponibilitắți
indisponibilității
INDISPONIBILITÁTE, indisponibilități, s. f. Faptul de a fi indisponibil; situația unui lucru sau a unei ființe de care nu se poate dispune. – Din fr. indisponibilité.

DOOM

indisponibilitáte s. f., g.-d. art. indisponibilitắții, pl. indisponibilitắți
indisponibilitățile
INDISPONIBILITÁTE, indisponibilități, s. f. Faptul de a fi indisponibil; situația unui lucru sau a unei ființe de care nu se poate dispune. – Din fr. indisponibilité.

DOOM

indisponibilitáte s. f., g.-d. art. indisponibilitắții, pl. indisponibilitắți
indisponibilităților
INDISPONIBILITÁTE, indisponibilități, s. f. Faptul de a fi indisponibil; situația unui lucru sau a unei ființe de care nu se poate dispune. – Din fr. indisponibilité.

DOOM

indisponibilitáte s. f., g.-d. art. indisponibilitắții, pl. indisponibilitắți
indisponibilul
INDISPONÍBIL, -Ă, indisponibili, -e, adj. Care nu poate fi disponibil, care nu poate fi folosit după voie, care nu este liber. ♦ (Jur.; despre un lucru sau despre un drept) De care nu se poate dispune. ♦ (Despre mașini) Care nu este în stare să funcționeze. – Din fr. indisponible.

DOOM

indisponíbil adj. m., pl. indisponíbili; f. indisponíbilă, pl. indisponíbile
indisponibilului
INDISPONÍBIL, -Ă, indisponibili, -e, adj. Care nu poate fi disponibil, care nu poate fi folosit după voie, care nu este liber. ♦ (Jur.; despre un lucru sau despre un drept) De care nu se poate dispune. ♦ (Despre mașini) Care nu este în stare să funcționeze. – Din fr. indisponible.

DOOM

indisponíbil adj. m., pl. indisponíbili; f. indisponíbilă, pl. indisponíbile
indispoziția
INDISPOZIȚIÚNE s. f. v. indispoziție.

DOOM

indispozíție (-ți-e) s. f., art. indispozíția (-ți-a), g.-d. art. indispozíției; pl. indispozíții, art. indispozíțiile (-ți-i-)
indispoziție
INDISPOZIȚIÚNE s. f. v. indispoziție.

DOOM

indispozíție (-ți-e) s. f., art. indispozíția (-ți-a), g.-d. art. indispozíției; pl. indispozíții, art. indispozíțiile (-ți-i-)
indispoziției
INDISPOZIȚIÚNE s. f. v. indispoziție.

DOOM

indispozíție (-ți-e) s. f., art. indispozíția (-ți-a), g.-d. art. indispozíției; pl. indispozíții, art. indispozíțiile (-ți-i-)
indispoziții
INDISPOZIȚIÚNE s. f. v. indispoziție.

DOOM

indispozíție (-ți-e) s. f., art. indispozíția (-ți-a), g.-d. art. indispozíției; pl. indispozíții, art. indispozíțiile (-ți-i-)
indispozițiile
INDISPOZIȚIÚNE s. f. v. indispoziție.

DOOM

indispozíție (-ți-e) s. f., art. indispozíția (-ți-a), g.-d. art. indispozíției; pl. indispozíții, art. indispozíțiile (-ți-i-)
indispozițiilor
INDISPOZIȚIÚNE s. f. v. indispoziție.

DOOM

indispozíție (-ți-e) s. f., art. indispozíția (-ți-a), g.-d. art. indispozíției; pl. indispozíții, art. indispozíțiile (-ți-i-)
indispozițiune
INDISPOZIȚIÚNE s. f. v. indispoziție.

DOOM

indispozíție (-ți-e) s. f., art. indispozíția (-ți-a), g.-d. art. indispozíției; pl. indispozíții, art. indispozíțiile (-ți-i-)
indispui
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispuie
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispun
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispune
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispunea
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispuneai
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispuneam
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispuneau
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispuneați
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispunem
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispunere
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispunere
INDISPÚNERE, indispuneri, s. f. Faptul de a (se) indispune. – V. indispune.
indispunerea
INDISPÚNERE, indispuneri, s. f. Faptul de a (se) indispune. – V. indispune.
indispuneri
INDISPÚNERE, indispuneri, s. f. Faptul de a (se) indispune. – V. indispune.
indispunerii
INDISPÚNERE, indispuneri, s. f. Faptul de a (se) indispune. – V. indispune.
indispunerile
INDISPÚNERE, indispuneri, s. f. Faptul de a (se) indispune. – V. indispune.
indispunerilor
INDISPÚNERE, indispuneri, s. f. Faptul de a (se) indispune. – V. indispune.
indispuneți
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispunând
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispunînd
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispună
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispus
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispus
INDISPÚS, -Ă, indispuși, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este supărat, mâhnit. ♦ Care nu se simte bine, care este ușor bolnav. ♦ (Fam.; despre femei) Care este în perioada de menstruație. – V. indispune. Cf. fr. indisposé.

DOOM

indispús adj. m., pl. indispúși; f. indispúsă, pl. indispúse
indispusa
INDISPÚS, -Ă, indispuși, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este supărat, mâhnit. ♦ Care nu se simte bine, care este ușor bolnav. ♦ (Fam.; despre femei) Care este în perioada de menstruație. – V. indispune. Cf. fr. indisposé.

DOOM

indispús adj. m., pl. indispúși; f. indispúsă, pl. indispúse
indispuse
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispuse
INDISPÚS, -Ă, indispuși, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este supărat, mâhnit. ♦ Care nu se simte bine, care este ușor bolnav. ♦ (Fam.; despre femei) Care este în perioada de menstruație. – V. indispune. Cf. fr. indisposé.

DOOM

indispús adj. m., pl. indispúși; f. indispúsă, pl. indispúse
indispusei
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispusei
INDISPÚS, -Ă, indispuși, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este supărat, mâhnit. ♦ Care nu se simte bine, care este ușor bolnav. ♦ (Fam.; despre femei) Care este în perioada de menstruație. – V. indispune. Cf. fr. indisposé.

DOOM

indispús adj. m., pl. indispúși; f. indispúsă, pl. indispúse
indispusele
INDISPÚS, -Ă, indispuși, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este supărat, mâhnit. ♦ Care nu se simte bine, care este ușor bolnav. ♦ (Fam.; despre femei) Care este în perioada de menstruație. – V. indispune. Cf. fr. indisposé.

DOOM

indispús adj. m., pl. indispúși; f. indispúsă, pl. indispúse
indispuselor
INDISPÚS, -Ă, indispuși, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este supărat, mâhnit. ♦ Care nu se simte bine, care este ușor bolnav. ♦ (Fam.; despre femei) Care este în perioada de menstruație. – V. indispune. Cf. fr. indisposé.

DOOM

indispús adj. m., pl. indispúși; f. indispúsă, pl. indispúse
indispuseră
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispuserăm
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispuserăți
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispusese
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispusesem
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispuseseră
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispuseserăm
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispuseserăți
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispuseseși
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispuseseți
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispuseși
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

DOOM

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispusul
INDISPÚS, -Ă, indispuși, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este supărat, mâhnit. ♦ Care nu se simte bine, care este ușor bolnav. ♦ (Fam.; despre femei) Care este în perioada de menstruație. – V. indispune. Cf. fr. indisposé.

DOOM

indispús adj. m., pl. indispúși; f. indispúsă, pl. indispúse
indispusului
INDISPÚS, -Ă, indispuși, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este supărat, mâhnit. ♦ Care nu se simte bine, care este ușor bolnav. ♦ (Fam.; despre femei) Care este în perioada de menstruație. – V. indispune. Cf. fr. indisposé.

DOOM

indispús adj. m., pl. indispúși; f. indispúsă, pl. indispúse
indispuși
INDISPÚS, -Ă, indispuși, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este supărat, mâhnit. ♦ Care nu se simte bine, care este ușor bolnav. ♦ (Fam.; despre femei) Care este în perioada de menstruație. – V. indispune. Cf. fr. indisposé.

DOOM

indispús adj. m., pl. indispúși; f. indispúsă, pl. indispúse
indispușii
INDISPÚS, -Ă, indispuși, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este supărat, mâhnit. ♦ Care nu se simte bine, care este ușor bolnav. ♦ (Fam.; despre femei) Care este în perioada de menstruație. – V. indispune. Cf. fr. indisposé.

DOOM

indispús adj. m., pl. indispúși; f. indispúsă, pl. indispúse
indispușilor
INDISPÚS, -Ă, indispuși, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este supărat, mâhnit. ♦ Care nu se simte bine, care este ușor bolnav. ♦ (Fam.; despre femei) Care este în perioada de menstruație. – V. indispune. Cf. fr. indisposé.

DOOM

indispús adj. m., pl. indispúși; f. indispúsă, pl. indispúse
indistinct
INDISTÍNCT, -Ă, indistincți, -te, adj. Care nu se poate distinge bine, care este neclar. – Din fr. indistinct, lat. indistinctus.

DOOM

indistínct adj. m., pl. indistíncți; f. indistínctă (-tinc-tă), pl. indistíncte
indistincta
INDISTÍNCT, -Ă, indistincți, -te, adj. Care nu se poate distinge bine, care este neclar. – Din fr. indistinct, lat. indistinctus.

DOOM

indistínct adj. m., pl. indistíncți; f. indistínctă (-tinc-tă), pl. indistíncte
indistincte
INDISTÍNCT, -Ă, indistincți, -te, adj. Care nu se poate distinge bine, care este neclar. – Din fr. indistinct, lat. indistinctus.

DOOM

indistínct adj. m., pl. indistíncți; f. indistínctă (-tinc-tă), pl. indistíncte
indistinctei
INDISTÍNCT, -Ă, indistincți, -te, adj. Care nu se poate distinge bine, care este neclar. – Din fr. indistinct, lat. indistinctus.

DOOM

indistínct adj. m., pl. indistíncți; f. indistínctă (-tinc-tă), pl. indistíncte
indistinctele
INDISTÍNCT, -Ă, indistincți, -te, adj. Care nu se poate distinge bine, care este neclar. – Din fr. indistinct, lat. indistinctus.

DOOM

indistínct adj. m., pl. indistíncți; f. indistínctă (-tinc-tă), pl. indistíncte
indistinctelor
INDISTÍNCT, -Ă, indistincți, -te, adj. Care nu se poate distinge bine, care este neclar. – Din fr. indistinct, lat. indistinctus.

DOOM

indistínct adj. m., pl. indistíncți; f. indistínctă (-tinc-tă), pl. indistíncte
indistinctibil
INDISTINCTÍBIL, -Ă adj. Care nu poate fi distins, de nedistins. [Cf. fr. indistinguible, it. indistinguibile].
indistinctul
INDISTÍNCT, -Ă, indistincți, -te, adj. Care nu se poate distinge bine, care este neclar. – Din fr. indistinct, lat. indistinctus.

DOOM

indistínct adj. m., pl. indistíncți; f. indistínctă (-tinc-tă), pl. indistíncte
indistinctului
INDISTÍNCT, -Ă, indistincți, -te, adj. Care nu se poate distinge bine, care este neclar. – Din fr. indistinct, lat. indistinctus.

DOOM

indistínct adj. m., pl. indistíncți; f. indistínctă (-tinc-tă), pl. indistíncte
indistincți
INDISTÍNCT, -Ă, indistincți, -te, adj. Care nu se poate distinge bine, care este neclar. – Din fr. indistinct, lat. indistinctus.

DOOM

indistínct adj. m., pl. indistíncți; f. indistínctă (-tinc-tă), pl. indistíncte
indistincție
INDISTÍNCȚIE s.f. Starea a ceea ce este indistinct; neclaritate. ♦ Lipsă de distincție; vulgaritate. [Gen. -iei. / < fr. indistinction].
indistincții
INDISTÍNCT, -Ă, indistincți, -te, adj. Care nu se poate distinge bine, care este neclar. – Din fr. indistinct, lat. indistinctus.

DOOM

indistínct adj. m., pl. indistíncți; f. indistínctă (-tinc-tă), pl. indistíncte
indistincților
INDISTÍNCT, -Ă, indistincți, -te, adj. Care nu se poate distinge bine, care este neclar. – Din fr. indistinct, lat. indistinctus.

DOOM

indistínct adj. m., pl. indistíncți; f. indistínctă (-tinc-tă), pl. indistíncte
indiu
ÍNDIUM s. n. v. indiu.

DOOM

índiu [diu pron. diu] s. n., art. índiul; simb. In
indiul
ÍNDIUM s. n. v. indiu.

DOOM

índiu [diu pron. diu] s. n., art. índiul; simb. In
indiului
ÍNDIUM s. n. v. indiu.

DOOM

índiu [diu pron. diu] s. n., art. índiul; simb. In
indium
ÍNDIUM s. n. v. indiu.

DOOM

índiu [diu pron. diu] s. n., art. índiul; simb. In
individ
INDIVÍD, -Ă, indivizi, -de, s. m. și f. 1. Persoană privită ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreț. 2. Ființă de origine animală sau vegetală privită ca unitate distinctă a speciei din care face parte; exemplar dintr-o categorie de ființe. – Din fr. individu, lat. individuum.

DOOM

indivídă s. f., g.-d. art. indivídei; pl. indivíde
individa
INDIVÍD, -Ă, indivizi, -de, s. m. și f. 1. Persoană privită ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreț. 2. Ființă de origine animală sau vegetală privită ca unitate distinctă a speciei din care face parte; exemplar dintr-o categorie de ființe. – Din fr. individu, lat. individuum.

DOOM

indivídă s. f., g.-d. art. indivídei; pl. indivíde
individe
INDIVÍD, -Ă, indivizi, -de, s. m. și f. 1. Persoană privită ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreț. 2. Ființă de origine animală sau vegetală privită ca unitate distinctă a speciei din care face parte; exemplar dintr-o categorie de ființe. – Din fr. individu, lat. individuum.

DOOM

indivídă s. f., g.-d. art. indivídei; pl. indivíde
individei
INDIVÍD, -Ă, indivizi, -de, s. m. și f. 1. Persoană privită ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreț. 2. Ființă de origine animală sau vegetală privită ca unitate distinctă a speciei din care face parte; exemplar dintr-o categorie de ființe. – Din fr. individu, lat. individuum.

DOOM

indivídă s. f., g.-d. art. indivídei; pl. indivíde
individele
INDIVÍD, -Ă, indivizi, -de, s. m. și f. 1. Persoană privită ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreț. 2. Ființă de origine animală sau vegetală privită ca unitate distinctă a speciei din care face parte; exemplar dintr-o categorie de ființe. – Din fr. individu, lat. individuum.

DOOM

indivídă s. f., g.-d. art. indivídei; pl. indivíde
individelor
INDIVÍD, -Ă, indivizi, -de, s. m. și f. 1. Persoană privită ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreț. 2. Ființă de origine animală sau vegetală privită ca unitate distinctă a speciei din care face parte; exemplar dintr-o categorie de ființe. – Din fr. individu, lat. individuum.

DOOM

indivídă s. f., g.-d. art. indivídei; pl. indivíde
individual
INDIVIDUÁL, -Ă, individuali, -e, adj. 1. Care este propriu unui individ; personal, specific. ♦ Care privește sau aparține unui singur exemplar dintr-o categorie de lucruri sau de ființe. 2. Care este executat de individ. Muncă individuală. ♦ (Adverbial) În mod izolat, fiecare în parte, fiecare pentru sine. [Pr.: -du-al] – Din fr. individuel.

DOOM

individuál (-du-al) adj. m., pl. individuáli; f. individuálă, pl. individuále
individuala
INDIVIDUÁL, -Ă, individuali, -e, adj. 1. Care este propriu unui individ; personal, specific. ♦ Care privește sau aparține unui singur exemplar dintr-o categorie de lucruri sau de ființe. 2. Care este executat de individ. Muncă individuală. ♦ (Adverbial) În mod izolat, fiecare în parte, fiecare pentru sine. [Pr.: -du-al] – Din fr. individuel.

DOOM

individuál (-du-al) adj. m., pl. individuáli; f. individuálă, pl. individuále
individuale
INDIVIDUÁL, -Ă, individuali, -e, adj. 1. Care este propriu unui individ; personal, specific. ♦ Care privește sau aparține unui singur exemplar dintr-o categorie de lucruri sau de ființe. 2. Care este executat de individ. Muncă individuală. ♦ (Adverbial) În mod izolat, fiecare în parte, fiecare pentru sine. [Pr.: -du-al] – Din fr. individuel.

DOOM

individuál (-du-al) adj. m., pl. individuáli; f. individuálă, pl. individuále
individualei
INDIVIDUÁL, -Ă, individuali, -e, adj. 1. Care este propriu unui individ; personal, specific. ♦ Care privește sau aparține unui singur exemplar dintr-o categorie de lucruri sau de ființe. 2. Care este executat de individ. Muncă individuală. ♦ (Adverbial) În mod izolat, fiecare în parte, fiecare pentru sine. [Pr.: -du-al] – Din fr. individuel.

DOOM

individuál (-du-al) adj. m., pl. individuáli; f. individuálă, pl. individuále
individualele
INDIVIDUÁL, -Ă, individuali, -e, adj. 1. Care este propriu unui individ; personal, specific. ♦ Care privește sau aparține unui singur exemplar dintr-o categorie de lucruri sau de ființe. 2. Care este executat de individ. Muncă individuală. ♦ (Adverbial) În mod izolat, fiecare în parte, fiecare pentru sine. [Pr.: -du-al] – Din fr. individuel.

DOOM

individuál (-du-al) adj. m., pl. individuáli; f. individuálă, pl. individuále
individualelor
INDIVIDUÁL, -Ă, individuali, -e, adj. 1. Care este propriu unui individ; personal, specific. ♦ Care privește sau aparține unui singur exemplar dintr-o categorie de lucruri sau de ființe. 2. Care este executat de individ. Muncă individuală. ♦ (Adverbial) În mod izolat, fiecare în parte, fiecare pentru sine. [Pr.: -du-al] – Din fr. individuel.

DOOM

individuál (-du-al) adj. m., pl. individuáli; f. individuálă, pl. individuále
individuali
INDIVIDUÁL, -Ă, individuali, -e, adj. 1. Care este propriu unui individ; personal, specific. ♦ Care privește sau aparține unui singur exemplar dintr-o categorie de lucruri sau de ființe. 2. Care este executat de individ. Muncă individuală. ♦ (Adverbial) În mod izolat, fiecare în parte, fiecare pentru sine. [Pr.: -du-al] – Din fr. individuel.

DOOM

individuál (-du-al) adj. m., pl. individuáli; f. individuálă, pl. individuále
individualii
INDIVIDUÁL, -Ă, individuali, -e, adj. 1. Care este propriu unui individ; personal, specific. ♦ Care privește sau aparține unui singur exemplar dintr-o categorie de lucruri sau de ființe. 2. Care este executat de individ. Muncă individuală. ♦ (Adverbial) În mod izolat, fiecare în parte, fiecare pentru sine. [Pr.: -du-al] – Din fr. individuel.

DOOM

individuál (-du-al) adj. m., pl. individuáli; f. individuálă, pl. individuále
individualilor
INDIVIDUÁL, -Ă, individuali, -e, adj. 1. Care este propriu unui individ; personal, specific. ♦ Care privește sau aparține unui singur exemplar dintr-o categorie de lucruri sau de ființe. 2. Care este executat de individ. Muncă individuală. ♦ (Adverbial) În mod izolat, fiecare în parte, fiecare pentru sine. [Pr.: -du-al] – Din fr. individuel.

DOOM

individuál (-du-al) adj. m., pl. individuáli; f. individuálă, pl. individuále
individualism
INDIVIDUALÍSM s. n. 1. Denumire generică pentru concepțiile etice care iau ca punct de plecare individul izolat, independent de societate. 2. Atitudine a celui care subordonează interesele obștești celor personale, care este preocupat exclusiv de propria persoană. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualisme.

DOOM

individualísm (-du-a-) s. n.
individualismul
INDIVIDUALÍSM s. n. 1. Denumire generică pentru concepțiile etice care iau ca punct de plecare individul izolat, independent de societate. 2. Atitudine a celui care subordonează interesele obștești celor personale, care este preocupat exclusiv de propria persoană. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualisme.

DOOM

individualísm (-du-a-) s. n.
individualismului
INDIVIDUALÍSM s. n. 1. Denumire generică pentru concepțiile etice care iau ca punct de plecare individul izolat, independent de societate. 2. Atitudine a celui care subordonează interesele obștești celor personale, care este preocupat exclusiv de propria persoană. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualisme.

DOOM

individualísm (-du-a-) s. n.
individualist
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualist
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualista
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualista
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualiste
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualiste
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualistei
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualistei
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualistele
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualistele
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualistelor
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualistelor
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualistul
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualistul
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualistului
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualistului
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualitate
INDIVIDUALITÁTE, individualități, s. f. 1. Totalitatea particularităților specifice unui individ sau unei persoane, care deosebesc un individ de altul sau o persoană de alta. 2. Persoană cu însușiri morale sau intelectuale deosebite; personalitate. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualité.

DOOM

individualitáte (-du-a-) s. f., g.-d. art. individualitắții; pl. individualitắți
individualitatea
INDIVIDUALITÁTE, individualități, s. f. 1. Totalitatea particularităților specifice unui individ sau unei persoane, care deosebesc un individ de altul sau o persoană de alta. 2. Persoană cu însușiri morale sau intelectuale deosebite; personalitate. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualité.

DOOM

individualitáte (-du-a-) s. f., g.-d. art. individualitắții; pl. individualitắți
individualități
INDIVIDUALITÁTE, individualități, s. f. 1. Totalitatea particularităților specifice unui individ sau unei persoane, care deosebesc un individ de altul sau o persoană de alta. 2. Persoană cu însușiri morale sau intelectuale deosebite; personalitate. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualité.

DOOM

individualitáte (-du-a-) s. f., g.-d. art. individualitắții; pl. individualitắți
individualității
INDIVIDUALITÁTE, individualități, s. f. 1. Totalitatea particularităților specifice unui individ sau unei persoane, care deosebesc un individ de altul sau o persoană de alta. 2. Persoană cu însușiri morale sau intelectuale deosebite; personalitate. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualité.

DOOM

individualitáte (-du-a-) s. f., g.-d. art. individualitắții; pl. individualitắți
individualitățile
INDIVIDUALITÁTE, individualități, s. f. 1. Totalitatea particularităților specifice unui individ sau unei persoane, care deosebesc un individ de altul sau o persoană de alta. 2. Persoană cu însușiri morale sau intelectuale deosebite; personalitate. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualité.

DOOM

individualitáte (-du-a-) s. f., g.-d. art. individualitắții; pl. individualitắți
individualităților
INDIVIDUALITÁTE, individualități, s. f. 1. Totalitatea particularităților specifice unui individ sau unei persoane, care deosebesc un individ de altul sau o persoană de alta. 2. Persoană cu însușiri morale sau intelectuale deosebite; personalitate. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualité.

DOOM

individualitáte (-du-a-) s. f., g.-d. art. individualitắții; pl. individualitắți
individualiza
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizai
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizam
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizant
INDIVIDUALIZÁNT, -Ă, individualizanți, -te, adj. (Rar) Individualizator. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -ant.
individualizanta
INDIVIDUALIZÁNT, -Ă, individualizanți, -te, adj. (Rar) Individualizator. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -ant.
individualizante
INDIVIDUALIZÁNT, -Ă, individualizanți, -te, adj. (Rar) Individualizator. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -ant.
individualizantei
INDIVIDUALIZÁNT, -Ă, individualizanți, -te, adj. (Rar) Individualizator. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -ant.
individualizantele
INDIVIDUALIZÁNT, -Ă, individualizanți, -te, adj. (Rar) Individualizator. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -ant.
individualizantelor
INDIVIDUALIZÁNT, -Ă, individualizanți, -te, adj. (Rar) Individualizator. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -ant.
individualizantul
INDIVIDUALIZÁNT, -Ă, individualizanți, -te, adj. (Rar) Individualizator. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -ant.
individualizantului
INDIVIDUALIZÁNT, -Ă, individualizanți, -te, adj. (Rar) Individualizator. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -ant.
individualizanți
INDIVIDUALIZÁNT, -Ă, individualizanți, -te, adj. (Rar) Individualizator. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -ant.
individualizanții
INDIVIDUALIZÁNT, -Ă, individualizanți, -te, adj. (Rar) Individualizator. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -ant.
individualizanților
INDIVIDUALIZÁNT, -Ă, individualizanți, -te, adj. (Rar) Individualizator. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -ant.
individualizare
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizare
INDIVIDUALIZÁRE, individualizări, s. f. Acțiunea de a individualiza și rezultatul ei. ♦ Adaptarea și aplicarea unei concepții, a unei legi etc. la cazuri particulare. ♦ Întruchipare a ideii artistice în imagini concrete, individuale; întruchipare a unei tendințe, a unei relații (sociale) etc. în figuri individuale tipice. [Pr.: -du-a-] – V. individualiza.

DOOM

individualizáre (-du-a-) s. f., g.-d. art. individualizắrii; pl. individualizắri
individualizarea
INDIVIDUALIZÁRE, individualizări, s. f. Acțiunea de a individualiza și rezultatul ei. ♦ Adaptarea și aplicarea unei concepții, a unei legi etc. la cazuri particulare. ♦ Întruchipare a ideii artistice în imagini concrete, individuale; întruchipare a unei tendințe, a unei relații (sociale) etc. în figuri individuale tipice. [Pr.: -du-a-] – V. individualiza.

DOOM

individualizáre (-du-a-) s. f., g.-d. art. individualizắrii; pl. individualizắri
individualizară
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizarăm
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizarăți
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizase
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizasem
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizaseră
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizaserăm
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizaserăți
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizaseși
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizaseți
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizat
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizat
INDIVIDUALIZÁT, -Ă, individualizați, -te, adj. Care este conturat prin trăsături specifice. [Pr.: -du-a-] – V. individualiza. Cf. fr. individualisé.
individualizata
INDIVIDUALIZÁT, -Ă, individualizați, -te, adj. Care este conturat prin trăsături specifice. [Pr.: -du-a-] – V. individualiza. Cf. fr. individualisé.
individualizate
INDIVIDUALIZÁT, -Ă, individualizați, -te, adj. Care este conturat prin trăsături specifice. [Pr.: -du-a-] – V. individualiza. Cf. fr. individualisé.
individualizatei
INDIVIDUALIZÁT, -Ă, individualizați, -te, adj. Care este conturat prin trăsături specifice. [Pr.: -du-a-] – V. individualiza. Cf. fr. individualisé.
individualizatele
INDIVIDUALIZÁT, -Ă, individualizați, -te, adj. Care este conturat prin trăsături specifice. [Pr.: -du-a-] – V. individualiza. Cf. fr. individualisé.
individualizatelor
INDIVIDUALIZÁT, -Ă, individualizați, -te, adj. Care este conturat prin trăsături specifice. [Pr.: -du-a-] – V. individualiza. Cf. fr. individualisé.
individualizatoare
INDIVIDUALIZATÓR, -OÁRE, individualizatori, -oare, adj. Care individualizează; (rar) individualizant. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -tor.
individualizatoarea
INDIVIDUALIZATÓR, -OÁRE, individualizatori, -oare, adj. Care individualizează; (rar) individualizant. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -tor.
individualizatoarei
INDIVIDUALIZATÓR, -OÁRE, individualizatori, -oare, adj. Care individualizează; (rar) individualizant. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -tor.
individualizatoarele
INDIVIDUALIZATÓR, -OÁRE, individualizatori, -oare, adj. Care individualizează; (rar) individualizant. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -tor.
individualizatoarelor
INDIVIDUALIZATÓR, -OÁRE, individualizatori, -oare, adj. Care individualizează; (rar) individualizant. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -tor.
individualizator
INDIVIDUALIZATÓR, -OÁRE, individualizatori, -oare, adj. Care individualizează; (rar) individualizant. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -tor.
individualizatori
INDIVIDUALIZATÓR, -OÁRE, individualizatori, -oare, adj. Care individualizează; (rar) individualizant. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -tor.
individualizatorii
INDIVIDUALIZATÓR, -OÁRE, individualizatori, -oare, adj. Care individualizează; (rar) individualizant. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -tor.
individualizatorilor
INDIVIDUALIZATÓR, -OÁRE, individualizatori, -oare, adj. Care individualizează; (rar) individualizant. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -tor.
individualizatorul
INDIVIDUALIZATÓR, -OÁRE, individualizatori, -oare, adj. Care individualizează; (rar) individualizant. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -tor.
individualizatorului
INDIVIDUALIZATÓR, -OÁRE, individualizatori, -oare, adj. Care individualizează; (rar) individualizant. [Pr.: -du-a-] – Individualiza + suf. -tor.
individualizatul
INDIVIDUALIZÁT, -Ă, individualizați, -te, adj. Care este conturat prin trăsături specifice. [Pr.: -du-a-] – V. individualiza. Cf. fr. individualisé.
individualizatului
INDIVIDUALIZÁT, -Ă, individualizați, -te, adj. Care este conturat prin trăsături specifice. [Pr.: -du-a-] – V. individualiza. Cf. fr. individualisé.
individualizau
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizași
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizați
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizați
INDIVIDUALIZÁT, -Ă, individualizați, -te, adj. Care este conturat prin trăsături specifice. [Pr.: -du-a-] – V. individualiza. Cf. fr. individualisé.
individualizații
INDIVIDUALIZÁT, -Ă, individualizați, -te, adj. Care este conturat prin trăsături specifice. [Pr.: -du-a-] – V. individualiza. Cf. fr. individualisé.
individualizaților
INDIVIDUALIZÁT, -Ă, individualizați, -te, adj. Care este conturat prin trăsături specifice. [Pr.: -du-a-] – V. individualiza. Cf. fr. individualisé.
individualizează
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizez
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizeze
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizezi
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizând
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizînd
INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

DOOM

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză
individualizări
INDIVIDUALIZÁRE, individualizări, s. f. Acțiunea de a individualiza și rezultatul ei. ♦ Adaptarea și aplicarea unei concepții, a unei legi etc. la cazuri particulare. ♦ Întruchipare a ideii artistice în imagini concrete, individuale; întruchipare a unei tendințe, a unei relații (sociale) etc. în figuri individuale tipice. [Pr.: -du-a-] – V. individualiza.

DOOM

individualizáre (-du-a-) s. f., g.-d. art. individualizắrii; pl. individualizắri
individualizării
INDIVIDUALIZÁRE, individualizări, s. f. Acțiunea de a individualiza și rezultatul ei. ♦ Adaptarea și aplicarea unei concepții, a unei legi etc. la cazuri particulare. ♦ Întruchipare a ideii artistice în imagini concrete, individuale; întruchipare a unei tendințe, a unei relații (sociale) etc. în figuri individuale tipice. [Pr.: -du-a-] – V. individualiza.

DOOM

individualizáre (-du-a-) s. f., g.-d. art. individualizắrii; pl. individualizắri
individualizările
INDIVIDUALIZÁRE, individualizări, s. f. Acțiunea de a individualiza și rezultatul ei. ♦ Adaptarea și aplicarea unei concepții, a unei legi etc. la cazuri particulare. ♦ Întruchipare a ideii artistice în imagini concrete, individuale; întruchipare a unei tendințe, a unei relații (sociale) etc. în figuri individuale tipice. [Pr.: -du-a-] – V. individualiza.

DOOM

individualizáre (-du-a-) s. f., g.-d. art. individualizắrii; pl. individualizắri
individualizărilor
INDIVIDUALIZÁRE, individualizări, s. f. Acțiunea de a individualiza și rezultatul ei. ♦ Adaptarea și aplicarea unei concepții, a unei legi etc. la cazuri particulare. ♦ Întruchipare a ideii artistice în imagini concrete, individuale; întruchipare a unei tendințe, a unei relații (sociale) etc. în figuri individuale tipice. [Pr.: -du-a-] – V. individualiza.

DOOM

individualizáre (-du-a-) s. f., g.-d. art. individualizắrii; pl. individualizắri
individualiști
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualiști
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualiștii
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualiștii
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualiștilor
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualiștilor
INDIVIDUALÍST, -Ă, individualiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (adept) al individualismului; p. ext. (om) egoist. 2. Adj. Care se referă la individualism, care aparține individualismului. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiste.

DOOM

individualíst (-du-a-) adj. m., s. m., pl. individualíști; adj. f., s. f. individualístă, pl. individualíste
individualul
INDIVIDUÁL, -Ă, individuali, -e, adj. 1. Care este propriu unui individ; personal, specific. ♦ Care privește sau aparține unui singur exemplar dintr-o categorie de lucruri sau de ființe. 2. Care este executat de individ. Muncă individuală. ♦ (Adverbial) În mod izolat, fiecare în parte, fiecare pentru sine. [Pr.: -du-al] – Din fr. individuel.

DOOM

individuál (-du-al) adj. m., pl. individuáli; f. individuálă, pl. individuále
individualului
INDIVIDUÁL, -Ă, individuali, -e, adj. 1. Care este propriu unui individ; personal, specific. ♦ Care privește sau aparține unui singur exemplar dintr-o categorie de lucruri sau de ființe. 2. Care este executat de individ. Muncă individuală. ♦ (Adverbial) În mod izolat, fiecare în parte, fiecare pentru sine. [Pr.: -du-al] – Din fr. individuel.

DOOM

individuál (-du-al) adj. m., pl. individuáli; f. individuálă, pl. individuále
individuația
INDIVIDUÁȚIE s.f. (Psih.) Ceea ce deosebește un individ de altul; individualitate. [< fr. individuation].
individuație
INDIVIDUÁȚIE s.f. (Psih.) Ceea ce deosebește un individ de altul; individualitate. [< fr. individuation].
individuației
INDIVIDUÁȚIE s.f. (Psih.) Ceea ce deosebește un individ de altul; individualitate. [< fr. individuation].
individuații
INDIVIDUÁȚIE s.f. (Psih.) Ceea ce deosebește un individ de altul; individualitate. [< fr. individuation].
individul
INDIVÍD, -Ă, indivizi, -de, s. m. și f. 1. Persoană privită ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreț. 2. Ființă de origine animală sau vegetală privită ca unitate distinctă a speciei din care face parte; exemplar dintr-o categorie de ființe. – Din fr. individu, lat. individuum.

DOOM

indivídă s. f., g.-d. art. indivídei; pl. indivíde
individului
INDIVÍD, -Ă, indivizi, -de, s. m. și f. 1. Persoană privită ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreț. 2. Ființă de origine animală sau vegetală privită ca unitate distinctă a speciei din care face parte; exemplar dintr-o categorie de ființe. – Din fr. individu, lat. individuum.

DOOM

indivídă s. f., g.-d. art. indivídei; pl. indivíde
indiviz
INDIVÍZ, -Ă, indivizi, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care se găsește în stare de indiviziune. ♦ (Despre oameni) Care posedă o proprietate în indiviziune. – Din fr. indivis, lat. indivisus.

DOOM

indivíz (în indiviziune) adj. m., pl. indivízi; f. indivíză, pl. indivíze
indiviza
INDIVÍZ, -Ă, indivizi, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care se găsește în stare de indiviziune. ♦ (Despre oameni) Care posedă o proprietate în indiviziune. – Din fr. indivis, lat. indivisus.

DOOM

indivíz (în indiviziune) adj. m., pl. indivízi; f. indivíză, pl. indivíze
indivize
INDIVÍZ, -Ă, indivizi, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care se găsește în stare de indiviziune. ♦ (Despre oameni) Care posedă o proprietate în indiviziune. – Din fr. indivis, lat. indivisus.

DOOM

indivíz (în indiviziune) adj. m., pl. indivízi; f. indivíză, pl. indivíze
indivizei
INDIVÍZ, -Ă, indivizi, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care se găsește în stare de indiviziune. ♦ (Despre oameni) Care posedă o proprietate în indiviziune. – Din fr. indivis, lat. indivisus.

DOOM

indivíz (în indiviziune) adj. m., pl. indivízi; f. indivíză, pl. indivíze
indivizele
INDIVÍZ, -Ă, indivizi, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care se găsește în stare de indiviziune. ♦ (Despre oameni) Care posedă o proprietate în indiviziune. – Din fr. indivis, lat. indivisus.

DOOM

indivíz (în indiviziune) adj. m., pl. indivízi; f. indivíză, pl. indivíze
indivizelor
INDIVÍZ, -Ă, indivizi, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care se găsește în stare de indiviziune. ♦ (Despre oameni) Care posedă o proprietate în indiviziune. – Din fr. indivis, lat. indivisus.

DOOM

indivíz (în indiviziune) adj. m., pl. indivízi; f. indivíză, pl. indivíze
indivizi
INDIVÍD, -Ă, indivizi, -de, s. m. și f. 1. Persoană privită ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreț. 2. Ființă de origine animală sau vegetală privită ca unitate distinctă a speciei din care face parte; exemplar dintr-o categorie de ființe. – Din fr. individu, lat. individuum.

DOOM

indivídă s. f., g.-d. art. indivídei; pl. indivíde
indivizi
INDIVÍZ, -Ă, indivizi, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care se găsește în stare de indiviziune. ♦ (Despre oameni) Care posedă o proprietate în indiviziune. – Din fr. indivis, lat. indivisus.

DOOM

indivíz (în indiviziune) adj. m., pl. indivízi; f. indivíză, pl. indivíze
indivizibil
INDIVIZÍBIL, -Ă, indivizibili, -e, adj. Care nu este divizibil, care nu poate fi divizat, împărțit; de neîmpărțit, nedivizibil. – Din fr. indivisible, lat. indivisibilis.

DOOM

indivizíbil (nedivizibil) adj. m., pl. indivizíbili; f. indivizíbilă, pl. indivizíbile
indivizibila
INDIVIZÍBIL, -Ă, indivizibili, -e, adj. Care nu este divizibil, care nu poate fi divizat, împărțit; de neîmpărțit, nedivizibil. – Din fr. indivisible, lat. indivisibilis.

DOOM

indivizíbil (nedivizibil) adj. m., pl. indivizíbili; f. indivizíbilă, pl. indivizíbile
indivizibile
INDIVIZÍBIL, -Ă, indivizibili, -e, adj. Care nu este divizibil, care nu poate fi divizat, împărțit; de neîmpărțit, nedivizibil. – Din fr. indivisible, lat. indivisibilis.

DOOM

indivizíbil (nedivizibil) adj. m., pl. indivizíbili; f. indivizíbilă, pl. indivizíbile
indivizibilei
INDIVIZÍBIL, -Ă, indivizibili, -e, adj. Care nu este divizibil, care nu poate fi divizat, împărțit; de neîmpărțit, nedivizibil. – Din fr. indivisible, lat. indivisibilis.

DOOM

indivizíbil (nedivizibil) adj. m., pl. indivizíbili; f. indivizíbilă, pl. indivizíbile
indivizibilele
INDIVIZÍBIL, -Ă, indivizibili, -e, adj. Care nu este divizibil, care nu poate fi divizat, împărțit; de neîmpărțit, nedivizibil. – Din fr. indivisible, lat. indivisibilis.

DOOM

indivizíbil (nedivizibil) adj. m., pl. indivizíbili; f. indivizíbilă, pl. indivizíbile
indivizibilelor
INDIVIZÍBIL, -Ă, indivizibili, -e, adj. Care nu este divizibil, care nu poate fi divizat, împărțit; de neîmpărțit, nedivizibil. – Din fr. indivisible, lat. indivisibilis.

DOOM

indivizíbil (nedivizibil) adj. m., pl. indivizíbili; f. indivizíbilă, pl. indivizíbile
indivizibili
INDIVIZÍBIL, -Ă, indivizibili, -e, adj. Care nu este divizibil, care nu poate fi divizat, împărțit; de neîmpărțit, nedivizibil. – Din fr. indivisible, lat. indivisibilis.

DOOM

indivizíbil (nedivizibil) adj. m., pl. indivizíbili; f. indivizíbilă, pl. indivizíbile
indivizibilii
INDIVIZÍBIL, -Ă, indivizibili, -e, adj. Care nu este divizibil, care nu poate fi divizat, împărțit; de neîmpărțit, nedivizibil. – Din fr. indivisible, lat. indivisibilis.

DOOM

indivizíbil (nedivizibil) adj. m., pl. indivizíbili; f. indivizíbilă, pl. indivizíbile
indivizibililor
INDIVIZÍBIL, -Ă, indivizibili, -e, adj. Care nu este divizibil, care nu poate fi divizat, împărțit; de neîmpărțit, nedivizibil. – Din fr. indivisible, lat. indivisibilis.

DOOM

indivizíbil (nedivizibil) adj. m., pl. indivizíbili; f. indivizíbilă, pl. indivizíbile
indivizibilitate
INDIVIZIBILITÁTE s. f. Faptul de a fi indivizibil; însușire a unui lucru de a fi indivizibil; nedivizibilitate. – Din fr. indivisibilité.

DOOM

indivizibilitáte s. f., g.-d. art. indivizibilitắții
indivizibilitatea
INDIVIZIBILITÁTE s. f. Faptul de a fi indivizibil; însușire a unui lucru de a fi indivizibil; nedivizibilitate. – Din fr. indivisibilité.

DOOM

indivizibilitáte s. f., g.-d. art. indivizibilitắții
indivizibilități
INDIVIZIBILITÁTE s. f. Faptul de a fi indivizibil; însușire a unui lucru de a fi indivizibil; nedivizibilitate. – Din fr. indivisibilité.

DOOM

indivizibilitáte s. f., g.-d. art. indivizibilitắții
indivizibilității
INDIVIZIBILITÁTE s. f. Faptul de a fi indivizibil; însușire a unui lucru de a fi indivizibil; nedivizibilitate. – Din fr. indivisibilité.

DOOM

indivizibilitáte s. f., g.-d. art. indivizibilitắții
indivizibilul
INDIVIZÍBIL, -Ă, indivizibili, -e, adj. Care nu este divizibil, care nu poate fi divizat, împărțit; de neîmpărțit, nedivizibil. – Din fr. indivisible, lat. indivisibilis.

DOOM

indivizíbil (nedivizibil) adj. m., pl. indivizíbili; f. indivizíbilă, pl. indivizíbile
indivizibilului
INDIVIZÍBIL, -Ă, indivizibili, -e, adj. Care nu este divizibil, care nu poate fi divizat, împărțit; de neîmpărțit, nedivizibil. – Din fr. indivisible, lat. indivisibilis.

DOOM

indivizíbil (nedivizibil) adj. m., pl. indivizíbili; f. indivizíbilă, pl. indivizíbile
indivizie
INDIVÍZIE s.f. v. indiviziune.
indivizii
INDIVÍD, -Ă, indivizi, -de, s. m. și f. 1. Persoană privită ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreț. 2. Ființă de origine animală sau vegetală privită ca unitate distinctă a speciei din care face parte; exemplar dintr-o categorie de ființe. – Din fr. individu, lat. individuum.

DOOM

indivídă s. f., g.-d. art. indivídei; pl. indivíde
indivizii
INDIVÍZ, -Ă, indivizi, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care se găsește în stare de indiviziune. ♦ (Despre oameni) Care posedă o proprietate în indiviziune. – Din fr. indivis, lat. indivisus.

DOOM

indivíz (în indiviziune) adj. m., pl. indivízi; f. indivíză, pl. indivíze
indivizilor
INDIVÍD, -Ă, indivizi, -de, s. m. și f. 1. Persoană privită ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreț. 2. Ființă de origine animală sau vegetală privită ca unitate distinctă a speciei din care face parte; exemplar dintr-o categorie de ființe. – Din fr. individu, lat. individuum.

DOOM

indivídă s. f., g.-d. art. indivídei; pl. indivíde
indivizilor
INDIVÍZ, -Ă, indivizi, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care se găsește în stare de indiviziune. ♦ (Despre oameni) Care posedă o proprietate în indiviziune. – Din fr. indivis, lat. indivisus.

DOOM

indivíz (în indiviziune) adj. m., pl. indivízi; f. indivíză, pl. indivíze
indiviziune
INDIVIZIÚNE s. f. (Jur.) Drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane îl au, pe cote-părți, asupra unor bunuri privite ca o totalitate nedivizată. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. indivision.

DOOM

indiviziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. indiviziúnii
indiviziunea
INDIVIZIÚNE s. f. (Jur.) Drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane îl au, pe cote-părți, asupra unor bunuri privite ca o totalitate nedivizată. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. indivision.

DOOM

indiviziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. indiviziúnii
indiviziuni
INDIVIZIÚNE s. f. (Jur.) Drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane îl au, pe cote-părți, asupra unor bunuri privite ca o totalitate nedivizată. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. indivision.

DOOM

indiviziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. indiviziúnii
indiviziunii
INDIVIZIÚNE s. f. (Jur.) Drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane îl au, pe cote-părți, asupra unor bunuri privite ca o totalitate nedivizată. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. indivision.

DOOM

indiviziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. indiviziúnii
indiviziunile
INDIVIZIÚNE s. f. (Jur.) Drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane îl au, pe cote-părți, asupra unor bunuri privite ca o totalitate nedivizată. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. indivision.

DOOM

indiviziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. indiviziúnii
indiviziunilor
INDIVIZIÚNE s. f. (Jur.) Drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane îl au, pe cote-părți, asupra unor bunuri privite ca o totalitate nedivizată. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. indivision.

DOOM

indiviziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. indiviziúnii
indivizul
INDIVÍZ, -Ă, indivizi, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care se găsește în stare de indiviziune. ♦ (Despre oameni) Care posedă o proprietate în indiviziune. – Din fr. indivis, lat. indivisus.

DOOM

indivíz (în indiviziune) adj. m., pl. indivízi; f. indivíză, pl. indivíze
indivizului
INDIVÍZ, -Ă, indivizi, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care se găsește în stare de indiviziune. ♦ (Despre oameni) Care posedă o proprietate în indiviziune. – Din fr. indivis, lat. indivisus.

DOOM

indivíz (în indiviziune) adj. m., pl. indivízi; f. indivíză, pl. indivíze
indo
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj. (Lingv.; mai ales în expr.) Limbă indo-europeană = limbă neatestată în texte și considerată ca bază a familiilor de limbi romanice, slave, germanice, indo-iraniene etc.
indocil
INDOCÍL, -Ă, indocili, -e, adj. (Rar) Care nu este docil; nesupus, neînțelegător. – Din fr. indocile.

DOOM

indocíl (rar) adj. m., pl. indocíli; f. indocílă, pl. indocíle
indocila
INDOCÍL, -Ă, indocili, -e, adj. (Rar) Care nu este docil; nesupus, neînțelegător. – Din fr. indocile.

DOOM

indocíl (rar) adj. m., pl. indocíli; f. indocílă, pl. indocíle
indocile
INDOCÍL, -Ă, indocili, -e, adj. (Rar) Care nu este docil; nesupus, neînțelegător. – Din fr. indocile.

DOOM

indocíl (rar) adj. m., pl. indocíli; f. indocílă, pl. indocíle
indocilei
INDOCÍL, -Ă, indocili, -e, adj. (Rar) Care nu este docil; nesupus, neînțelegător. – Din fr. indocile.

DOOM

indocíl (rar) adj. m., pl. indocíli; f. indocílă, pl. indocíle
indocilele
INDOCÍL, -Ă, indocili, -e, adj. (Rar) Care nu este docil; nesupus, neînțelegător. – Din fr. indocile.

DOOM

indocíl (rar) adj. m., pl. indocíli; f. indocílă, pl. indocíle
indocilelor
INDOCÍL, -Ă, indocili, -e, adj. (Rar) Care nu este docil; nesupus, neînțelegător. – Din fr. indocile.

DOOM

indocíl (rar) adj. m., pl. indocíli; f. indocílă, pl. indocíle
indocili
INDOCÍL, -Ă, indocili, -e, adj. (Rar) Care nu este docil; nesupus, neînțelegător. – Din fr. indocile.

DOOM

indocíl (rar) adj. m., pl. indocíli; f. indocílă, pl. indocíle
indocilii
INDOCÍL, -Ă, indocili, -e, adj. (Rar) Care nu este docil; nesupus, neînțelegător. – Din fr. indocile.

DOOM

indocíl (rar) adj. m., pl. indocíli; f. indocílă, pl. indocíle
indocililor
INDOCÍL, -Ă, indocili, -e, adj. (Rar) Care nu este docil; nesupus, neînțelegător. – Din fr. indocile.

DOOM

indocíl (rar) adj. m., pl. indocíli; f. indocílă, pl. indocíle
indocilitate
INDOCILITÁTE s. f. (Rar) Lipsă de docilitate, de supunere; neascultare, nesupunere. – Din fr. indocilité.

DOOM

indocilitáte (rar) s. f., g.-d. art. indocilitắții
indocilitatea
INDOCILITÁTE s. f. (Rar) Lipsă de docilitate, de supunere; neascultare, nesupunere. – Din fr. indocilité.

DOOM

indocilitáte (rar) s. f., g.-d. art. indocilitắții
indocilități
INDOCILITÁTE s. f. (Rar) Lipsă de docilitate, de supunere; neascultare, nesupunere. – Din fr. indocilité.

DOOM

indocilitáte (rar) s. f., g.-d. art. indocilitắții
indocilității
INDOCILITÁTE s. f. (Rar) Lipsă de docilitate, de supunere; neascultare, nesupunere. – Din fr. indocilité.

DOOM

indocilitáte (rar) s. f., g.-d. art. indocilitắții
indocilul
INDOCÍL, -Ă, indocili, -e, adj. (Rar) Care nu este docil; nesupus, neînțelegător. – Din fr. indocile.

DOOM

indocíl (rar) adj. m., pl. indocíli; f. indocílă, pl. indocíle
indocilului
INDOCÍL, -Ă, indocili, -e, adj. (Rar) Care nu este docil; nesupus, neînțelegător. – Din fr. indocile.

DOOM

indocíl (rar) adj. m., pl. indocíli; f. indocílă, pl. indocíle
indofenol
INDOFENÓL s.m. Nume dat materiilor colorante albastre obținute prin acționarea unui fenat alcalin asupra unei amine. [< fr. indophénol].
indol
INDÓL, indoli, s. m. 1. (Chim.) Compus chimic obținut din indigo și gudroanele cărbunelui de pământ, de culoare albă, cristalizat și folosit în industria cosmetică, în chimie ca reactiv etc. 2. (Med.) Produs rezultat prin degradarea triptofanului din alimente sub acțiunea bacteriilor intestinale, eliminat prin materiile fecale și contribuind împreună cu scatolul la mirosul specific al acestora. – Din germ. Indol, fr., engl. indole.
indolent
INDOLÉNT, -Ă, indolenți, -te, adj. Care este lipsit de energie; nepăsător, apatic; leneș, trândav. – Din fr. indolent, lat. indolens, -ntis.

DOOM

indolént adj. m., pl. indolénți; f. indoléntă, pl. indolénte
indolenta
INDOLÉNT, -Ă, indolenți, -te, adj. Care este lipsit de energie; nepăsător, apatic; leneș, trândav. – Din fr. indolent, lat. indolens, -ntis.

DOOM

indolént adj. m., pl. indolénți; f. indoléntă, pl. indolénte
indolente
INDOLÉNT, -Ă, indolenți, -te, adj. Care este lipsit de energie; nepăsător, apatic; leneș, trândav. – Din fr. indolent, lat. indolens, -ntis.

DOOM

indolént adj. m., pl. indolénți; f. indoléntă, pl. indolénte
indolentei
INDOLÉNT, -Ă, indolenți, -te, adj. Care este lipsit de energie; nepăsător, apatic; leneș, trândav. – Din fr. indolent, lat. indolens, -ntis.

DOOM

indolént adj. m., pl. indolénți; f. indoléntă, pl. indolénte
indolentele
INDOLÉNT, -Ă, indolenți, -te, adj. Care este lipsit de energie; nepăsător, apatic; leneș, trândav. – Din fr. indolent, lat. indolens, -ntis.

DOOM

indolént adj. m., pl. indolénți; f. indoléntă, pl. indolénte
indolentelor
INDOLÉNT, -Ă, indolenți, -te, adj. Care este lipsit de energie; nepăsător, apatic; leneș, trândav. – Din fr. indolent, lat. indolens, -ntis.

DOOM

indolént adj. m., pl. indolénți; f. indoléntă, pl. indolénte
indolentul
INDOLÉNT, -Ă, indolenți, -te, adj. Care este lipsit de energie; nepăsător, apatic; leneș, trândav. – Din fr. indolent, lat. indolens, -ntis.

DOOM

indolént adj. m., pl. indolénți; f. indoléntă, pl. indolénte
indolentului
INDOLÉNT, -Ă, indolenți, -te, adj. Care este lipsit de energie; nepăsător, apatic; leneș, trândav. – Din fr. indolent, lat. indolens, -ntis.

DOOM

indolént adj. m., pl. indolénți; f. indoléntă, pl. indolénte
indolența
INDOLÉNȚĂ, indolențe, s. f. Lipsă de energie; nepăsare, apatie; lene, trândăvie. – Din fr. indolence, lat. indolentia.

DOOM

indolénță s. f., g.-d. art. indolénței; pl. indolénțe
indolențe
INDOLÉNȚĂ, indolențe, s. f. Lipsă de energie; nepăsare, apatie; lene, trândăvie. – Din fr. indolence, lat. indolentia.

DOOM

indolénță s. f., g.-d. art. indolénței; pl. indolénțe
indolenței
INDOLÉNȚĂ, indolențe, s. f. Lipsă de energie; nepăsare, apatie; lene, trândăvie. – Din fr. indolence, lat. indolentia.

DOOM

indolénță s. f., g.-d. art. indolénței; pl. indolénțe
indolențele
INDOLÉNȚĂ, indolențe, s. f. Lipsă de energie; nepăsare, apatie; lene, trândăvie. – Din fr. indolence, lat. indolentia.

DOOM

indolénță s. f., g.-d. art. indolénței; pl. indolénțe
indolențelor
INDOLÉNȚĂ, indolențe, s. f. Lipsă de energie; nepăsare, apatie; lene, trândăvie. – Din fr. indolence, lat. indolentia.

DOOM

indolénță s. f., g.-d. art. indolénței; pl. indolénțe
indolenți
INDOLÉNT, -Ă, indolenți, -te, adj. Care este lipsit de energie; nepăsător, apatic; leneș, trândav. – Din fr. indolent, lat. indolens, -ntis.

DOOM

indolént adj. m., pl. indolénți; f. indoléntă, pl. indolénte
indolenții
INDOLÉNT, -Ă, indolenți, -te, adj. Care este lipsit de energie; nepăsător, apatic; leneș, trândav. – Din fr. indolent, lat. indolens, -ntis.

DOOM

indolént adj. m., pl. indolénți; f. indoléntă, pl. indolénte
indolenților
INDOLÉNT, -Ă, indolenți, -te, adj. Care este lipsit de energie; nepăsător, apatic; leneș, trândav. – Din fr. indolent, lat. indolens, -ntis.

DOOM

indolént adj. m., pl. indolénți; f. indoléntă, pl. indolénte
indoli
INDÓL, indoli, s. m. 1. (Chim.) Compus chimic obținut din indigo și gudroanele cărbunelui de pământ, de culoare albă, cristalizat și folosit în industria cosmetică, în chimie ca reactiv etc. 2. (Med.) Produs rezultat prin degradarea triptofanului din alimente sub acțiunea bacteriilor intestinale, eliminat prin materiile fecale și contribuind împreună cu scatolul la mirosul specific al acestora. – Din germ. Indol, fr., engl. indole.
indolii
INDÓL, indoli, s. m. 1. (Chim.) Compus chimic obținut din indigo și gudroanele cărbunelui de pământ, de culoare albă, cristalizat și folosit în industria cosmetică, în chimie ca reactiv etc. 2. (Med.) Produs rezultat prin degradarea triptofanului din alimente sub acțiunea bacteriilor intestinale, eliminat prin materiile fecale și contribuind împreună cu scatolul la mirosul specific al acestora. – Din germ. Indol, fr., engl. indole.
indolilor
INDÓL, indoli, s. m. 1. (Chim.) Compus chimic obținut din indigo și gudroanele cărbunelui de pământ, de culoare albă, cristalizat și folosit în industria cosmetică, în chimie ca reactiv etc. 2. (Med.) Produs rezultat prin degradarea triptofanului din alimente sub acțiunea bacteriilor intestinale, eliminat prin materiile fecale și contribuind împreună cu scatolul la mirosul specific al acestora. – Din germ. Indol, fr., engl. indole.
indolina
INDOLÍNĂ, indoline, s. f. (Chim.) Substanță albastră obținută prin hidrogenarea indolului (1), folosită în industria coloranților. – Din germ. Indolin, fr., engl. indoline.
indoline
INDOLÍNĂ, indoline, s. f. (Chim.) Substanță albastră obținută prin hidrogenarea indolului (1), folosită în industria coloranților. – Din germ. Indolin, fr., engl. indoline.
indolinei
INDOLÍNĂ, indoline, s. f. (Chim.) Substanță albastră obținută prin hidrogenarea indolului (1), folosită în industria coloranților. – Din germ. Indolin, fr., engl. indoline.
indolinele
INDOLÍNĂ, indoline, s. f. (Chim.) Substanță albastră obținută prin hidrogenarea indolului (1), folosită în industria coloranților. – Din germ. Indolin, fr., engl. indoline.
indolinelor
INDOLÍNĂ, indoline, s. f. (Chim.) Substanță albastră obținută prin hidrogenarea indolului (1), folosită în industria coloranților. – Din germ. Indolin, fr., engl. indoline.
indolog
INDOLÓG, -Ă s.m. și f. Indianist. [< germ. Indolog].
indologa
INDOLÓG, -Ă s.m. și f. Indianist. [< germ. Indolog].
indologe
INDOLÓG, -Ă s.m. și f. Indianist. [< germ. Indolog].
indologei
INDOLÓG, -Ă s.m. și f. Indianist. [< germ. Indolog].
indologele
INDOLÓG, -Ă s.m. și f. Indianist. [< germ. Indolog].
indologelor
INDOLÓG, -Ă s.m. și f. Indianist. [< germ. Indolog].
indologi
INDOLÓG, -Ă s.m. și f. Indianist. [< germ. Indolog].
indologia
INDOLOGÍE s.f. Indianistică. [Gen. -iei. / < germ. Indologie].
indologie
INDOLOGÍE s.f. Indianistică. [Gen. -iei. / < germ. Indologie].
indologiei
INDOLOGÍE s.f. Indianistică. [Gen. -iei. / < germ. Indologie].
indologii
INDOLÓG, -Ă s.m. și f. Indianist. [< germ. Indolog].
indologii
INDOLOGÍE s.f. Indianistică. [Gen. -iei. / < germ. Indologie].
indologilor
INDOLÓG, -Ă s.m. și f. Indianist. [< germ. Indolog].
indologul
INDOLÓG, -Ă s.m. și f. Indianist. [< germ. Indolog].
indologului
INDOLÓG, -Ă s.m. și f. Indianist. [< germ. Indolog].
indolor
INDOLÓR, -Ă adj. Nedureros. [< fr. indolore].
indolora
INDOLÓR, -Ă adj. Nedureros. [< fr. indolore].
indolore
INDOLÓR, -Ă adj. Nedureros. [< fr. indolore].
indolorei
INDOLÓR, -Ă adj. Nedureros. [< fr. indolore].
indolorele
INDOLÓR, -Ă adj. Nedureros. [< fr. indolore].
indolorelor
INDOLÓR, -Ă adj. Nedureros. [< fr. indolore].
indolori
INDOLÓR, -Ă adj. Nedureros. [< fr. indolore].
indolorii
INDOLÓR, -Ă adj. Nedureros. [< fr. indolore].
indolorilor
INDOLÓR, -Ă adj. Nedureros. [< fr. indolore].
indolorul
INDOLÓR, -Ă adj. Nedureros. [< fr. indolore].
indolorului
INDOLÓR, -Ă adj. Nedureros. [< fr. indolore].
indolul
INDÓL, indoli, s. m. 1. (Chim.) Compus chimic obținut din indigo și gudroanele cărbunelui de pământ, de culoare albă, cristalizat și folosit în industria cosmetică, în chimie ca reactiv etc. 2. (Med.) Produs rezultat prin degradarea triptofanului din alimente sub acțiunea bacteriilor intestinale, eliminat prin materiile fecale și contribuind împreună cu scatolul la mirosul specific al acestora. – Din germ. Indol, fr., engl. indole.
indolului
INDÓL, indoli, s. m. 1. (Chim.) Compus chimic obținut din indigo și gudroanele cărbunelui de pământ, de culoare albă, cristalizat și folosit în industria cosmetică, în chimie ca reactiv etc. 2. (Med.) Produs rezultat prin degradarea triptofanului din alimente sub acțiunea bacteriilor intestinale, eliminat prin materiile fecale și contribuind împreună cu scatolul la mirosul specific al acestora. – Din germ. Indol, fr., engl. indole.
indomptabil
INDOMPTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi stăpânit; neîmblânzit. [Cf. fr. indomptable].
indomptabila
INDOMPTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi stăpânit; neîmblânzit. [Cf. fr. indomptable].
indomptabile
INDOMPTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi stăpânit; neîmblânzit. [Cf. fr. indomptable].
indomptabilei
INDOMPTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi stăpânit; neîmblânzit. [Cf. fr. indomptable].
indomptabilele
INDOMPTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi stăpânit; neîmblânzit. [Cf. fr. indomptable].
indomptabilelor
INDOMPTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi stăpânit; neîmblânzit. [Cf. fr. indomptable].
indomptabili
INDOMPTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi stăpânit; neîmblânzit. [Cf. fr. indomptable].
indomptabilii
INDOMPTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi stăpânit; neîmblânzit. [Cf. fr. indomptable].
indomptabililor
INDOMPTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi stăpânit; neîmblânzit. [Cf. fr. indomptable].
indomptabilul
INDOMPTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi stăpânit; neîmblânzit. [Cf. fr. indomptable].
indomptabilului
INDOMPTÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi stăpânit; neîmblânzit. [Cf. fr. indomptable].
indonezian
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indonezian
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indoneziana
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indoneziana
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indoneziano
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indoneziano
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indonezianul
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indonezianul
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indonezianule
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indonezianule
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indonezianului
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indonezianului
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indoneziene
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indoneziene
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indoneziene
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indonezienei
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indonezienei
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indonezienele
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indonezienele
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indonezienelor
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indonezienelor
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indonezieni
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indonezieni
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indonezienii
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indonezienii
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indonezienilor
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indonezienilor
INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Indoneziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Indoneziei sau indonezienilor (1), privitor la Indonezia ori la indonezieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziană. ◊ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei și în Malaysia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.

DOOM

indonezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. indoneziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. indoneziánă, pl. indoneziéne
indoor
INDOOR adj. invar. (Despre competițiile sportive) Care se desfășoară în sală, pe teren acoperit. [Pr.: índor] – Cuv. engl.

DOOM

indoor (angl.) [pron. indór] (-door) adj. invar.
indoora
INDOOR adj. invar. (Despre competițiile sportive) Care se desfășoară în sală, pe teren acoperit. [Pr.: índor] – Cuv. engl.

DOOM

indoor (angl.) [pron. indór] (-door) adj. invar.
indoore
INDOOR adj. invar. (Despre competițiile sportive) Care se desfășoară în sală, pe teren acoperit. [Pr.: índor] – Cuv. engl.

DOOM

indoor (angl.) [pron. indór] (-door) adj. invar.
indoorei
INDOOR adj. invar. (Despre competițiile sportive) Care se desfășoară în sală, pe teren acoperit. [Pr.: índor] – Cuv. engl.

DOOM

indoor (angl.) [pron. indór] (-door) adj. invar.
indoorele
INDOOR adj. invar. (Despre competițiile sportive) Care se desfășoară în sală, pe teren acoperit. [Pr.: índor] – Cuv. engl.

DOOM

indoor (angl.) [pron. indór] (-door) adj. invar.
indoorelor
INDOOR adj. invar. (Despre competițiile sportive) Care se desfășoară în sală, pe teren acoperit. [Pr.: índor] – Cuv. engl.

DOOM

indoor (angl.) [pron. indór] (-door) adj. invar.
indoori
INDOOR adj. invar. (Despre competițiile sportive) Care se desfășoară în sală, pe teren acoperit. [Pr.: índor] – Cuv. engl.

DOOM

indoor (angl.) [pron. indór] (-door) adj. invar.
indoorii
INDOOR adj. invar. (Despre competițiile sportive) Care se desfășoară în sală, pe teren acoperit. [Pr.: índor] – Cuv. engl.

DOOM

indoor (angl.) [pron. indór] (-door) adj. invar.
indoorilor
INDOOR adj. invar. (Despre competițiile sportive) Care se desfășoară în sală, pe teren acoperit. [Pr.: índor] – Cuv. engl.

DOOM

indoor (angl.) [pron. indór] (-door) adj. invar.
indoorul
INDOOR adj. invar. (Despre competițiile sportive) Care se desfășoară în sală, pe teren acoperit. [Pr.: índor] – Cuv. engl.

DOOM

indoor (angl.) [pron. indór] (-door) adj. invar.
indoorului
INDOOR adj. invar. (Despre competițiile sportive) Care se desfășoară în sală, pe teren acoperit. [Pr.: índor] – Cuv. engl.

DOOM

indoor (angl.) [pron. indór] (-door) adj. invar.
indrișaim
INDRUȘAÍM, indrușaimi, s. m. 1. Plantă agățătoare decorativă din familia leguminoaselor, cu flori roșii, violete sau albe; sângele-voinicului (Lathyrus odoratus). 2. (Reg.) Mușcată. [Var.: indrișaím s. m.] – Din tc. itirșahi, itrișahi.

DOOM

indrușaím s. m., pl. indrușaími
indrușaim
INDRUȘAÍM, indrușaimi, s. m. 1. Plantă agățătoare decorativă din familia leguminoaselor, cu flori roșii, violete sau albe; sângele-voinicului (Lathyrus odoratus). 2. (Reg.) Mușcată. [Var.: indrișaím s. m.] – Din tc. itirșahi, itrișahi.

DOOM

indrușaím s. m., pl. indrușaími
indrușaimi
INDRUȘAÍM, indrușaimi, s. m. 1. Plantă agățătoare decorativă din familia leguminoaselor, cu flori roșii, violete sau albe; sângele-voinicului (Lathyrus odoratus). 2. (Reg.) Mușcată. [Var.: indrișaím s. m.] – Din tc. itirșahi, itrișahi.

DOOM

indrușaím s. m., pl. indrușaími
indrușaimii
INDRUȘAÍM, indrușaimi, s. m. 1. Plantă agățătoare decorativă din familia leguminoaselor, cu flori roșii, violete sau albe; sângele-voinicului (Lathyrus odoratus). 2. (Reg.) Mușcată. [Var.: indrișaím s. m.] – Din tc. itirșahi, itrișahi.

DOOM

indrușaím s. m., pl. indrușaími
indrușaimilor
INDRUȘAÍM, indrușaimi, s. m. 1. Plantă agățătoare decorativă din familia leguminoaselor, cu flori roșii, violete sau albe; sângele-voinicului (Lathyrus odoratus). 2. (Reg.) Mușcată. [Var.: indrișaím s. m.] – Din tc. itirșahi, itrișahi.

DOOM

indrușaím s. m., pl. indrușaími
indrușaimul
INDRUȘAÍM, indrușaimi, s. m. 1. Plantă agățătoare decorativă din familia leguminoaselor, cu flori roșii, violete sau albe; sângele-voinicului (Lathyrus odoratus). 2. (Reg.) Mușcată. [Var.: indrișaím s. m.] – Din tc. itirșahi, itrișahi.

DOOM

indrușaím s. m., pl. indrușaími
indrușaimului
INDRUȘAÍM, indrușaimi, s. m. 1. Plantă agățătoare decorativă din familia leguminoaselor, cu flori roșii, violete sau albe; sângele-voinicului (Lathyrus odoratus). 2. (Reg.) Mușcată. [Var.: indrișaím s. m.] – Din tc. itirșahi, itrișahi.

DOOM

indrușaím s. m., pl. indrușaími
indubitabil
INDUBITÁBIL, -Ă, indubitabili, -e, adj. Neîndoios, cert, sigur. – Din fr. indubitable, lat. indubitabilis.

DOOM

indubitábil adj. m., pl. indubitábili; f. indubitábilă, pl. indubitábile
indubitabila
INDUBITÁBIL, -Ă, indubitabili, -e, adj. Neîndoios, cert, sigur. – Din fr. indubitable, lat. indubitabilis.

DOOM

indubitábil adj. m., pl. indubitábili; f. indubitábilă, pl. indubitábile
indubitabile
INDUBITÁBIL, -Ă, indubitabili, -e, adj. Neîndoios, cert, sigur. – Din fr. indubitable, lat. indubitabilis.

DOOM

indubitábil adj. m., pl. indubitábili; f. indubitábilă, pl. indubitábile
indubitabilei
INDUBITÁBIL, -Ă, indubitabili, -e, adj. Neîndoios, cert, sigur. – Din fr. indubitable, lat. indubitabilis.

DOOM

indubitábil adj. m., pl. indubitábili; f. indubitábilă, pl. indubitábile
indubitabilele
INDUBITÁBIL, -Ă, indubitabili, -e, adj. Neîndoios, cert, sigur. – Din fr. indubitable, lat. indubitabilis.

DOOM

indubitábil adj. m., pl. indubitábili; f. indubitábilă, pl. indubitábile
indubitabilelor
INDUBITÁBIL, -Ă, indubitabili, -e, adj. Neîndoios, cert, sigur. – Din fr. indubitable, lat. indubitabilis.

DOOM

indubitábil adj. m., pl. indubitábili; f. indubitábilă, pl. indubitábile
indubitabili
INDUBITÁBIL, -Ă, indubitabili, -e, adj. Neîndoios, cert, sigur. – Din fr. indubitable, lat. indubitabilis.

DOOM

indubitábil adj. m., pl. indubitábili; f. indubitábilă, pl. indubitábile
indubitabilii
INDUBITÁBIL, -Ă, indubitabili, -e, adj. Neîndoios, cert, sigur. – Din fr. indubitable, lat. indubitabilis.

DOOM

indubitábil adj. m., pl. indubitábili; f. indubitábilă, pl. indubitábile
indubitabililor
INDUBITÁBIL, -Ă, indubitabili, -e, adj. Neîndoios, cert, sigur. – Din fr. indubitable, lat. indubitabilis.

DOOM

indubitábil adj. m., pl. indubitábili; f. indubitábilă, pl. indubitábile
indubitabilul
INDUBITÁBIL, -Ă, indubitabili, -e, adj. Neîndoios, cert, sigur. – Din fr. indubitable, lat. indubitabilis.

DOOM

indubitábil adj. m., pl. indubitábili; f. indubitábilă, pl. indubitábile
indubitabilului
INDUBITÁBIL, -Ă, indubitabili, -e, adj. Neîndoios, cert, sigur. – Din fr. indubitable, lat. indubitabilis.

DOOM

indubitábil adj. m., pl. indubitábili; f. indubitábilă, pl. indubitábile
induce
INDÚCE, indúc, vb. III. Tranz. 1. A împinge, a îndemna pe cineva să facă un lucru. ◊ Expr. A induce în eroare = a înșela, a amăgi. ♦ (Log.) A face un raționament inductiv. 2. A produce un câmp electric prin inducție electromagnetică. [Part. indus] – Din lat. inducere (cu sensuri după fr. induire).

DOOM

indúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indúc, 1 pl. indúcem, 2 pl. indúceți; imp. indú, neg. nu indúce; part. indús
inducere
INDÚCERE, induceri, s. f. Acțiunea de a induce și rezultatul ei. – V. induce.

DOOM

indúcere s. f., g.-d. art. indúcerii; pl. indúceri
inducerea
INDÚCERE, induceri, s. f. Acțiunea de a induce și rezultatul ei. – V. induce.

DOOM

indúcere s. f., g.-d. art. indúcerii; pl. indúceri
induceri
INDÚCERE, induceri, s. f. Acțiunea de a induce și rezultatul ei. – V. induce.

DOOM

indúcere s. f., g.-d. art. indúcerii; pl. indúceri
inducerii
INDÚCERE, induceri, s. f. Acțiunea de a induce și rezultatul ei. – V. induce.

DOOM

indúcere s. f., g.-d. art. indúcerii; pl. indúceri
inducerile
INDÚCERE, induceri, s. f. Acțiunea de a induce și rezultatul ei. – V. induce.

DOOM

indúcere s. f., g.-d. art. indúcerii; pl. indúceri
inducerilor
INDÚCERE, induceri, s. f. Acțiunea de a induce și rezultatul ei. – V. induce.

DOOM

indúcere s. f., g.-d. art. indúcerii; pl. indúceri
inductanța
INDUCTÁNȚĂ, inductanțe, s. f. (Fiz.) Mărime caracteristică unui circuit electric sau unei perechi de circuite electrice alăturate, egală cu raportul dintre fluxul magnetic care străbate suprafața mărginită de conturul unuia dintre circuite și intensitatea curentului electric care produce acest flux; inductivitate. – Din fr. inductance.

DOOM

inductánță s. f., g.-d. art. inductánței; pl. inductánțe
inductanțe
INDUCTÁNȚĂ, inductanțe, s. f. (Fiz.) Mărime caracteristică unui circuit electric sau unei perechi de circuite electrice alăturate, egală cu raportul dintre fluxul magnetic care străbate suprafața mărginită de conturul unuia dintre circuite și intensitatea curentului electric care produce acest flux; inductivitate. – Din fr. inductance.

DOOM

inductánță s. f., g.-d. art. inductánței; pl. inductánțe
inductanței
INDUCTÁNȚĂ, inductanțe, s. f. (Fiz.) Mărime caracteristică unui circuit electric sau unei perechi de circuite electrice alăturate, egală cu raportul dintre fluxul magnetic care străbate suprafața mărginită de conturul unuia dintre circuite și intensitatea curentului electric care produce acest flux; inductivitate. – Din fr. inductance.

DOOM

inductánță s. f., g.-d. art. inductánței; pl. inductánțe
inductanțele
INDUCTÁNȚĂ, inductanțe, s. f. (Fiz.) Mărime caracteristică unui circuit electric sau unei perechi de circuite electrice alăturate, egală cu raportul dintre fluxul magnetic care străbate suprafața mărginită de conturul unuia dintre circuite și intensitatea curentului electric care produce acest flux; inductivitate. – Din fr. inductance.

DOOM

inductánță s. f., g.-d. art. inductánței; pl. inductánțe
inductanțelor
INDUCTÁNȚĂ, inductanțe, s. f. (Fiz.) Mărime caracteristică unui circuit electric sau unei perechi de circuite electrice alăturate, egală cu raportul dintre fluxul magnetic care străbate suprafața mărginită de conturul unuia dintre circuite și intensitatea curentului electric care produce acest flux; inductivitate. – Din fr. inductance.

DOOM

inductánță s. f., g.-d. art. inductánței; pl. inductánțe
inductiv
INDUCTÍV, -Ă, inductivi, -e, adj. Care procedează prin inducție (1), care se bazează pe inducție. ◊ Metodă inductivă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză. – Din fr. inductif.

DOOM

inductív adj. m., pl. inductívi; f. inductívă, pl. inductíve
inductiva
INDUCTÍV, -Ă, inductivi, -e, adj. Care procedează prin inducție (1), care se bazează pe inducție. ◊ Metodă inductivă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză. – Din fr. inductif.

DOOM

inductív adj. m., pl. inductívi; f. inductívă, pl. inductíve
inductive
INDUCTÍV, -Ă, inductivi, -e, adj. Care procedează prin inducție (1), care se bazează pe inducție. ◊ Metodă inductivă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză. – Din fr. inductif.

DOOM

inductív adj. m., pl. inductívi; f. inductívă, pl. inductíve
inductivei
INDUCTÍV, -Ă, inductivi, -e, adj. Care procedează prin inducție (1), care se bazează pe inducție. ◊ Metodă inductivă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză. – Din fr. inductif.

DOOM

inductív adj. m., pl. inductívi; f. inductívă, pl. inductíve
inductivele
INDUCTÍV, -Ă, inductivi, -e, adj. Care procedează prin inducție (1), care se bazează pe inducție. ◊ Metodă inductivă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză. – Din fr. inductif.

DOOM

inductív adj. m., pl. inductívi; f. inductívă, pl. inductíve
inductivelor
INDUCTÍV, -Ă, inductivi, -e, adj. Care procedează prin inducție (1), care se bazează pe inducție. ◊ Metodă inductivă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză. – Din fr. inductif.

DOOM

inductív adj. m., pl. inductívi; f. inductívă, pl. inductíve
inductivi
INDUCTÍV, -Ă, inductivi, -e, adj. Care procedează prin inducție (1), care se bazează pe inducție. ◊ Metodă inductivă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză. – Din fr. inductif.

DOOM

inductív adj. m., pl. inductívi; f. inductívă, pl. inductíve
inductivii
INDUCTÍV, -Ă, inductivi, -e, adj. Care procedează prin inducție (1), care se bazează pe inducție. ◊ Metodă inductivă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză. – Din fr. inductif.

DOOM

inductív adj. m., pl. inductívi; f. inductívă, pl. inductíve
inductivilor
INDUCTÍV, -Ă, inductivi, -e, adj. Care procedează prin inducție (1), care se bazează pe inducție. ◊ Metodă inductivă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză. – Din fr. inductif.

DOOM

inductív adj. m., pl. inductívi; f. inductívă, pl. inductíve
inductivitate
INDUCTIVITÁTE, inductivități, s. f. (Fiz.) Inductanță. – Din fr. inductivité.

DOOM

inductivitáte s. f., g.-d. art. inductivitắții; pl. inductivitắți
inductivitatea
INDUCTIVITÁTE, inductivități, s. f. (Fiz.) Inductanță. – Din fr. inductivité.

DOOM

inductivitáte s. f., g.-d. art. inductivitắții; pl. inductivitắți
inductivități
INDUCTIVITÁTE, inductivități, s. f. (Fiz.) Inductanță. – Din fr. inductivité.

DOOM

inductivitáte s. f., g.-d. art. inductivitắții; pl. inductivitắți
inductivității
INDUCTIVITÁTE, inductivități, s. f. (Fiz.) Inductanță. – Din fr. inductivité.

DOOM

inductivitáte s. f., g.-d. art. inductivitắții; pl. inductivitắți
inductivitățile
INDUCTIVITÁTE, inductivități, s. f. (Fiz.) Inductanță. – Din fr. inductivité.

DOOM

inductivitáte s. f., g.-d. art. inductivitắții; pl. inductivitắți
inductivităților
INDUCTIVITÁTE, inductivități, s. f. (Fiz.) Inductanță. – Din fr. inductivité.

DOOM

inductivitáte s. f., g.-d. art. inductivitắții; pl. inductivitắți
inductivul
INDUCTÍV, -Ă, inductivi, -e, adj. Care procedează prin inducție (1), care se bazează pe inducție. ◊ Metodă inductivă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză. – Din fr. inductif.

DOOM

inductív adj. m., pl. inductívi; f. inductívă, pl. inductíve
inductivului
INDUCTÍV, -Ă, inductivi, -e, adj. Care procedează prin inducție (1), care se bazează pe inducție. ◊ Metodă inductivă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză. – Din fr. inductif.

DOOM

inductív adj. m., pl. inductívi; f. inductívă, pl. inductíve
inductoare
INDUCTÓR, -OÁRE, inductori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre procese fizice) Care produce sau influențează un alt proces, cu care evoluează concomitent. Forță inductoare. 2. S. n. Organ al unei mașini electrice, al unui aparat electric etc. care produce fluxuri magnetice inductoare. 3. S. n. Mic generator de curent alternativ, cu magneți permanenți, acționat manual și folosit în instalațiile telefonice pentru producerea semnalului de apel. – Din fr. inducteur.

DOOM

inductór2 s. n., pl. inductoáre
inductoarea
INDUCTÓR, -OÁRE, inductori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre procese fizice) Care produce sau influențează un alt proces, cu care evoluează concomitent. Forță inductoare. 2. S. n. Organ al unei mașini electrice, al unui aparat electric etc. care produce fluxuri magnetice inductoare. 3. S. n. Mic generator de curent alternativ, cu magneți permanenți, acționat manual și folosit în instalațiile telefonice pentru producerea semnalului de apel. – Din fr. inducteur.

DOOM

inductór2 s. n., pl. inductoáre
inductoarei
INDUCTÓR, -OÁRE, inductori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre procese fizice) Care produce sau influențează un alt proces, cu care evoluează concomitent. Forță inductoare. 2. S. n. Organ al unei mașini electrice, al unui aparat electric etc. care produce fluxuri magnetice inductoare. 3. S. n. Mic generator de curent alternativ, cu magneți permanenți, acționat manual și folosit în instalațiile telefonice pentru producerea semnalului de apel. – Din fr. inducteur.

DOOM

inductór2 s. n., pl. inductoáre
inductoarele
INDUCTÓR, -OÁRE, inductori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre procese fizice) Care produce sau influențează un alt proces, cu care evoluează concomitent. Forță inductoare. 2. S. n. Organ al unei mașini electrice, al unui aparat electric etc. care produce fluxuri magnetice inductoare. 3. S. n. Mic generator de curent alternativ, cu magneți permanenți, acționat manual și folosit în instalațiile telefonice pentru producerea semnalului de apel. – Din fr. inducteur.

DOOM

inductór2 s. n., pl. inductoáre
inductoarelor
INDUCTÓR, -OÁRE, inductori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre procese fizice) Care produce sau influențează un alt proces, cu care evoluează concomitent. Forță inductoare. 2. S. n. Organ al unei mașini electrice, al unui aparat electric etc. care produce fluxuri magnetice inductoare. 3. S. n. Mic generator de curent alternativ, cu magneți permanenți, acționat manual și folosit în instalațiile telefonice pentru producerea semnalului de apel. – Din fr. inducteur.

DOOM

inductór2 s. n., pl. inductoáre
inductometre
INDUCTOMÉTRU, inductometre, s. n. (Elt.) Aparat pentru măsurarea curenților de inducție. – Din fr. inductomètre.
inductometrele
INDUCTOMÉTRU, inductometre, s. n. (Elt.) Aparat pentru măsurarea curenților de inducție. – Din fr. inductomètre.
inductometrelor
INDUCTOMÉTRU, inductometre, s. n. (Elt.) Aparat pentru măsurarea curenților de inducție. – Din fr. inductomètre.
inductometru
INDUCTOMÉTRU, inductometre, s. n. (Elt.) Aparat pentru măsurarea curenților de inducție. – Din fr. inductomètre.
inductometrul
INDUCTOMÉTRU, inductometre, s. n. (Elt.) Aparat pentru măsurarea curenților de inducție. – Din fr. inductomètre.
inductometrului
INDUCTOMÉTRU, inductometre, s. n. (Elt.) Aparat pentru măsurarea curenților de inducție. – Din fr. inductomètre.
inductor
INDUCTÓR, -OÁRE, inductori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre procese fizice) Care produce sau influențează un alt proces, cu care evoluează concomitent. Forță inductoare. 2. S. n. Organ al unei mașini electrice, al unui aparat electric etc. care produce fluxuri magnetice inductoare. 3. S. n. Mic generator de curent alternativ, cu magneți permanenți, acționat manual și folosit în instalațiile telefonice pentru producerea semnalului de apel. – Din fr. inducteur.

DOOM

inductór2 s. n., pl. inductoáre
inductori
INDUCTÓR, -OÁRE, inductori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre procese fizice) Care produce sau influențează un alt proces, cu care evoluează concomitent. Forță inductoare. 2. S. n. Organ al unei mașini electrice, al unui aparat electric etc. care produce fluxuri magnetice inductoare. 3. S. n. Mic generator de curent alternativ, cu magneți permanenți, acționat manual și folosit în instalațiile telefonice pentru producerea semnalului de apel. – Din fr. inducteur.

DOOM

inductór2 s. n., pl. inductoáre
inductorii
INDUCTÓR, -OÁRE, inductori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre procese fizice) Care produce sau influențează un alt proces, cu care evoluează concomitent. Forță inductoare. 2. S. n. Organ al unei mașini electrice, al unui aparat electric etc. care produce fluxuri magnetice inductoare. 3. S. n. Mic generator de curent alternativ, cu magneți permanenți, acționat manual și folosit în instalațiile telefonice pentru producerea semnalului de apel. – Din fr. inducteur.

DOOM

inductór2 s. n., pl. inductoáre
inductorilor
INDUCTÓR, -OÁRE, inductori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre procese fizice) Care produce sau influențează un alt proces, cu care evoluează concomitent. Forță inductoare. 2. S. n. Organ al unei mașini electrice, al unui aparat electric etc. care produce fluxuri magnetice inductoare. 3. S. n. Mic generator de curent alternativ, cu magneți permanenți, acționat manual și folosit în instalațiile telefonice pentru producerea semnalului de apel. – Din fr. inducteur.

DOOM

inductór2 s. n., pl. inductoáre
inductorul
INDUCTÓR, -OÁRE, inductori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre procese fizice) Care produce sau influențează un alt proces, cu care evoluează concomitent. Forță inductoare. 2. S. n. Organ al unei mașini electrice, al unui aparat electric etc. care produce fluxuri magnetice inductoare. 3. S. n. Mic generator de curent alternativ, cu magneți permanenți, acționat manual și folosit în instalațiile telefonice pentru producerea semnalului de apel. – Din fr. inducteur.

DOOM

inductór2 s. n., pl. inductoáre
inductorului
INDUCTÓR, -OÁRE, inductori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre procese fizice) Care produce sau influențează un alt proces, cu care evoluează concomitent. Forță inductoare. 2. S. n. Organ al unei mașini electrice, al unui aparat electric etc. care produce fluxuri magnetice inductoare. 3. S. n. Mic generator de curent alternativ, cu magneți permanenți, acționat manual și folosit în instalațiile telefonice pentru producerea semnalului de apel. – Din fr. inducteur.

DOOM

inductór2 s. n., pl. inductoáre
inducția
INDÚCȚIE, inducții, s. f. 1. Formă fundamentală de raționament, care realizează trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influențare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acțiune mecanică nemijlocită. ◊ Inducție magnetică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului magnetic, determină macroscopic starea magnetică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electrică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului electric, determină macroscopic starea electrică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electromagnetică = fenomen de apariție a unei tensiuni electromotoare într-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil. Inducție electrostatică = separare a sarcinilor electrice și redistribuire a lor pe suprafața unui conductor, datorată acțiunii unui câmp electric; electrizare prin influență1 (2). 3. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție aflată într-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. – Din fr. induction, lat. inductio.

DOOM

indúcție (-ți-e) s. f., art. indúcția (-ți-a), g.-d. art. indúcției; pl. indúcții, art. indúcțiile (-ți-i-)
inducție
INDÚCȚIE, inducții, s. f. 1. Formă fundamentală de raționament, care realizează trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influențare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acțiune mecanică nemijlocită. ◊ Inducție magnetică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului magnetic, determină macroscopic starea magnetică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electrică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului electric, determină macroscopic starea electrică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electromagnetică = fenomen de apariție a unei tensiuni electromotoare într-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil. Inducție electrostatică = separare a sarcinilor electrice și redistribuire a lor pe suprafața unui conductor, datorată acțiunii unui câmp electric; electrizare prin influență1 (2). 3. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție aflată într-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. – Din fr. induction, lat. inductio.

DOOM

indúcție (-ți-e) s. f., art. indúcția (-ți-a), g.-d. art. indúcției; pl. indúcții, art. indúcțiile (-ți-i-)
inducției
INDÚCȚIE, inducții, s. f. 1. Formă fundamentală de raționament, care realizează trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influențare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acțiune mecanică nemijlocită. ◊ Inducție magnetică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului magnetic, determină macroscopic starea magnetică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electrică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului electric, determină macroscopic starea electrică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electromagnetică = fenomen de apariție a unei tensiuni electromotoare într-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil. Inducție electrostatică = separare a sarcinilor electrice și redistribuire a lor pe suprafața unui conductor, datorată acțiunii unui câmp electric; electrizare prin influență1 (2). 3. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție aflată într-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. – Din fr. induction, lat. inductio.

DOOM

indúcție (-ți-e) s. f., art. indúcția (-ți-a), g.-d. art. indúcției; pl. indúcții, art. indúcțiile (-ți-i-)
inducții
INDÚCȚIE, inducții, s. f. 1. Formă fundamentală de raționament, care realizează trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influențare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acțiune mecanică nemijlocită. ◊ Inducție magnetică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului magnetic, determină macroscopic starea magnetică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electrică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului electric, determină macroscopic starea electrică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electromagnetică = fenomen de apariție a unei tensiuni electromotoare într-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil. Inducție electrostatică = separare a sarcinilor electrice și redistribuire a lor pe suprafața unui conductor, datorată acțiunii unui câmp electric; electrizare prin influență1 (2). 3. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție aflată într-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. – Din fr. induction, lat. inductio.

DOOM

indúcție (-ți-e) s. f., art. indúcția (-ți-a), g.-d. art. indúcției; pl. indúcții, art. indúcțiile (-ți-i-)
inducțiile
INDÚCȚIE, inducții, s. f. 1. Formă fundamentală de raționament, care realizează trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influențare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acțiune mecanică nemijlocită. ◊ Inducție magnetică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului magnetic, determină macroscopic starea magnetică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electrică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului electric, determină macroscopic starea electrică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electromagnetică = fenomen de apariție a unei tensiuni electromotoare într-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil. Inducție electrostatică = separare a sarcinilor electrice și redistribuire a lor pe suprafața unui conductor, datorată acțiunii unui câmp electric; electrizare prin influență1 (2). 3. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție aflată într-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. – Din fr. induction, lat. inductio.

DOOM

indúcție (-ți-e) s. f., art. indúcția (-ți-a), g.-d. art. indúcției; pl. indúcții, art. indúcțiile (-ți-i-)
inducțiilor
INDÚCȚIE, inducții, s. f. 1. Formă fundamentală de raționament, care realizează trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influențare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acțiune mecanică nemijlocită. ◊ Inducție magnetică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului magnetic, determină macroscopic starea magnetică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electrică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului electric, determină macroscopic starea electrică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electromagnetică = fenomen de apariție a unei tensiuni electromotoare într-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil. Inducție electrostatică = separare a sarcinilor electrice și redistribuire a lor pe suprafața unui conductor, datorată acțiunii unui câmp electric; electrizare prin influență1 (2). 3. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție aflată într-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. – Din fr. induction, lat. inductio.

DOOM

indúcție (-ți-e) s. f., art. indúcția (-ți-a), g.-d. art. indúcției; pl. indúcții, art. indúcțiile (-ți-i-)
inducțiune
INDUCȚIÚNE s.f. v. inducție.
indulgent
INDULGÉNT, -Ă, indulgenți, -te, adj. Care manifestă indulgență; care iartă ușor; iertător, îngăduitor, tolerant. – Din fr. indulgent, lat. indulgens, -ntis.

DOOM

indulgént adj. m., pl. indulgénți; f. indulgéntă, pl. indulgénte
indulgenta
INDULGÉNT, -Ă, indulgenți, -te, adj. Care manifestă indulgență; care iartă ușor; iertător, îngăduitor, tolerant. – Din fr. indulgent, lat. indulgens, -ntis.

DOOM

indulgént adj. m., pl. indulgénți; f. indulgéntă, pl. indulgénte
indulgente
INDULGÉNT, -Ă, indulgenți, -te, adj. Care manifestă indulgență; care iartă ușor; iertător, îngăduitor, tolerant. – Din fr. indulgent, lat. indulgens, -ntis.

DOOM

indulgént adj. m., pl. indulgénți; f. indulgéntă, pl. indulgénte
indulgentei
INDULGÉNT, -Ă, indulgenți, -te, adj. Care manifestă indulgență; care iartă ușor; iertător, îngăduitor, tolerant. – Din fr. indulgent, lat. indulgens, -ntis.

DOOM

indulgént adj. m., pl. indulgénți; f. indulgéntă, pl. indulgénte
indulgentele
INDULGÉNT, -Ă, indulgenți, -te, adj. Care manifestă indulgență; care iartă ușor; iertător, îngăduitor, tolerant. – Din fr. indulgent, lat. indulgens, -ntis.

DOOM

indulgént adj. m., pl. indulgénți; f. indulgéntă, pl. indulgénte
indulgentelor
INDULGÉNT, -Ă, indulgenți, -te, adj. Care manifestă indulgență; care iartă ușor; iertător, îngăduitor, tolerant. – Din fr. indulgent, lat. indulgens, -ntis.

DOOM

indulgént adj. m., pl. indulgénți; f. indulgéntă, pl. indulgénte
indulgentul
INDULGÉNT, -Ă, indulgenți, -te, adj. Care manifestă indulgență; care iartă ușor; iertător, îngăduitor, tolerant. – Din fr. indulgent, lat. indulgens, -ntis.

DOOM

indulgént adj. m., pl. indulgénți; f. indulgéntă, pl. indulgénte
indulgentului
INDULGÉNT, -Ă, indulgenți, -te, adj. Care manifestă indulgență; care iartă ușor; iertător, îngăduitor, tolerant. – Din fr. indulgent, lat. indulgens, -ntis.

DOOM

indulgént adj. m., pl. indulgénți; f. indulgéntă, pl. indulgénte
indulgența
INDULGÉNȚĂ, (2) indulgențe, s. f. 1. Atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință, bunătate. 2. Iertare totală sau parțială a păcatelor pe care Biserica catolică o acordă credincioșilor ei în schimbul unei sume de bani; (concr.) document ce conține textul rugăciunilor care trebuie spuse pentru a obține această iertare. – Din fr. indulgence, lat. indulgentia.

DOOM

indulgénță s. f., g.-d. art. indulgénței; (acte) pl. indulgénțe
indulgențe
INDULGÉNȚĂ, (2) indulgențe, s. f. 1. Atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință, bunătate. 2. Iertare totală sau parțială a păcatelor pe care Biserica catolică o acordă credincioșilor ei în schimbul unei sume de bani; (concr.) document ce conține textul rugăciunilor care trebuie spuse pentru a obține această iertare. – Din fr. indulgence, lat. indulgentia.

DOOM

indulgénță s. f., g.-d. art. indulgénței; (acte) pl. indulgénțe
indulgenței
INDULGÉNȚĂ, (2) indulgențe, s. f. 1. Atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință, bunătate. 2. Iertare totală sau parțială a păcatelor pe care Biserica catolică o acordă credincioșilor ei în schimbul unei sume de bani; (concr.) document ce conține textul rugăciunilor care trebuie spuse pentru a obține această iertare. – Din fr. indulgence, lat. indulgentia.

DOOM

indulgénță s. f., g.-d. art. indulgénței; (acte) pl. indulgénțe
indulgențele
INDULGÉNȚĂ, (2) indulgențe, s. f. 1. Atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință, bunătate. 2. Iertare totală sau parțială a păcatelor pe care Biserica catolică o acordă credincioșilor ei în schimbul unei sume de bani; (concr.) document ce conține textul rugăciunilor care trebuie spuse pentru a obține această iertare. – Din fr. indulgence, lat. indulgentia.

DOOM

indulgénță s. f., g.-d. art. indulgénței; (acte) pl. indulgénțe
indulgențelor
INDULGÉNȚĂ, (2) indulgențe, s. f. 1. Atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință, bunătate. 2. Iertare totală sau parțială a păcatelor pe care Biserica catolică o acordă credincioșilor ei în schimbul unei sume de bani; (concr.) document ce conține textul rugăciunilor care trebuie spuse pentru a obține această iertare. – Din fr. indulgence, lat. indulgentia.

DOOM

indulgénță s. f., g.-d. art. indulgénței; (acte) pl. indulgénțe
indulgenți
INDULGÉNT, -Ă, indulgenți, -te, adj. Care manifestă indulgență; care iartă ușor; iertător, îngăduitor, tolerant. – Din fr. indulgent, lat. indulgens, -ntis.

DOOM

indulgént adj. m., pl. indulgénți; f. indulgéntă, pl. indulgénte
indulgenții
INDULGÉNT, -Ă, indulgenți, -te, adj. Care manifestă indulgență; care iartă ușor; iertător, îngăduitor, tolerant. – Din fr. indulgent, lat. indulgens, -ntis.

DOOM

indulgént adj. m., pl. indulgénți; f. indulgéntă, pl. indulgénte
indulgenților
INDULGÉNT, -Ă, indulgenți, -te, adj. Care manifestă indulgență; care iartă ușor; iertător, îngăduitor, tolerant. – Din fr. indulgent, lat. indulgens, -ntis.

DOOM

indulgént adj. m., pl. indulgénți; f. indulgéntă, pl. indulgénte
indult
INDÚLT s. n. Privilegiu acordat de papă, care conferă puteri excepționale. – Din fr. indult, lat. indultum.

DOOM

indúlt s. n.
indultul
INDÚLT s. n. Privilegiu acordat de papă, care conferă puteri excepționale. – Din fr. indult, lat. indultum.

DOOM

indúlt s. n.
indultului
INDÚLT s. n. Privilegiu acordat de papă, care conferă puteri excepționale. – Din fr. indult, lat. indultum.

DOOM

indúlt s. n.
indument
INDUMÉNT s.n. 1. (Liv.) Obiect de îmbrăcăminte; îmbrăcăminte. 2. (Bot.) Strat des de peri de pe suprafața unor frunze. [< fr. indument, it. indumento, lat. indumentum].
indumente
INDUMÉNT s.n. 1. (Liv.) Obiect de îmbrăcăminte; îmbrăcăminte. 2. (Bot.) Strat des de peri de pe suprafața unor frunze. [< fr. indument, it. indumento, lat. indumentum].
indumentele
INDUMÉNT s.n. 1. (Liv.) Obiect de îmbrăcăminte; îmbrăcăminte. 2. (Bot.) Strat des de peri de pe suprafața unor frunze. [< fr. indument, it. indumento, lat. indumentum].
indumentelor
INDUMÉNT s.n. 1. (Liv.) Obiect de îmbrăcăminte; îmbrăcăminte. 2. (Bot.) Strat des de peri de pe suprafața unor frunze. [< fr. indument, it. indumento, lat. indumentum].
indumentul
INDUMÉNT s.n. 1. (Liv.) Obiect de îmbrăcăminte; îmbrăcăminte. 2. (Bot.) Strat des de peri de pe suprafața unor frunze. [< fr. indument, it. indumento, lat. indumentum].
indumentului
INDUMÉNT s.n. 1. (Liv.) Obiect de îmbrăcăminte; îmbrăcăminte. 2. (Bot.) Strat des de peri de pe suprafața unor frunze. [< fr. indument, it. indumento, lat. indumentum].
induplicat
INDUPLICÁT, -Ă, induplicați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile îndoite înăuntru. – Din fr. indupliqué.

DOOM

induplicát (-du-pli-) adj. m., pl. induplicáți; f. induplicátă, pl. induplicáte
induplicata
INDUPLICÁT, -Ă, induplicați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile îndoite înăuntru. – Din fr. indupliqué.

DOOM

induplicát (-du-pli-) adj. m., pl. induplicáți; f. induplicátă, pl. induplicáte
induplicate
INDUPLICÁT, -Ă, induplicați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile îndoite înăuntru. – Din fr. indupliqué.

DOOM

induplicát (-du-pli-) adj. m., pl. induplicáți; f. induplicátă, pl. induplicáte
induplicatei
INDUPLICÁT, -Ă, induplicați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile îndoite înăuntru. – Din fr. indupliqué.

DOOM

induplicát (-du-pli-) adj. m., pl. induplicáți; f. induplicátă, pl. induplicáte
induplicatele
INDUPLICÁT, -Ă, induplicați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile îndoite înăuntru. – Din fr. indupliqué.

DOOM

induplicát (-du-pli-) adj. m., pl. induplicáți; f. induplicátă, pl. induplicáte
induplicatelor
INDUPLICÁT, -Ă, induplicați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile îndoite înăuntru. – Din fr. indupliqué.

DOOM

induplicát (-du-pli-) adj. m., pl. induplicáți; f. induplicátă, pl. induplicáte
induplicatul
INDUPLICÁT, -Ă, induplicați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile îndoite înăuntru. – Din fr. indupliqué.

DOOM

induplicát (-du-pli-) adj. m., pl. induplicáți; f. induplicátă, pl. induplicáte
induplicatului
INDUPLICÁT, -Ă, induplicați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile îndoite înăuntru. – Din fr. indupliqué.

DOOM

induplicát (-du-pli-) adj. m., pl. induplicáți; f. induplicátă, pl. induplicáte
induplicați
INDUPLICÁT, -Ă, induplicați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile îndoite înăuntru. – Din fr. indupliqué.

DOOM

induplicát (-du-pli-) adj. m., pl. induplicáți; f. induplicátă, pl. induplicáte
induplicații
INDUPLICÁT, -Ă, induplicați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile îndoite înăuntru. – Din fr. indupliqué.

DOOM

induplicát (-du-pli-) adj. m., pl. induplicáți; f. induplicátă, pl. induplicáte
induplicaților
INDUPLICÁT, -Ă, induplicați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile îndoite înăuntru. – Din fr. indupliqué.

DOOM

induplicát (-du-pli-) adj. m., pl. induplicáți; f. induplicátă, pl. induplicáte
indura
INDURÁ, pers. 3 indurează, vb. I. Refl. (Med.; despre țesuturi) A se întări. – Din fr. indurer.

DOOM

!indurá (a se ~) (a se întări) vb. refl., ind. prez. 3 se indureáză
indurare
INDURÁ, pers. 3 indurează, vb. I. Refl. (Med.; despre țesuturi) A se întări. – Din fr. indurer.

DOOM

!indurá (a se ~) (a se întări) vb. refl., ind. prez. 3 se indureáză
indurare
INDURÁ, pers. 3 indurează, vb. I. Refl. (Med.; despre țesuturi) A se întări. – Din fr. indurer.
indurară
INDURÁ, pers. 3 indurează, vb. I. Refl. (Med.; despre țesuturi) A se întări. – Din fr. indurer.

DOOM

!indurá (a se ~) (a se întări) vb. refl., ind. prez. 3 se indureáză
indurase
INDURÁ, pers. 3 indurează, vb. I. Refl. (Med.; despre țesuturi) A se întări. – Din fr. indurer.

DOOM

!indurá (a se ~) (a se întări) vb. refl., ind. prez. 3 se indureáză
induraseră
INDURÁ, pers. 3 indurează, vb. I. Refl. (Med.; despre țesuturi) A se întări. – Din fr. indurer.

DOOM

!indurá (a se ~) (a se întări) vb. refl., ind. prez. 3 se indureáză
indurat
INDURÁ, pers. 3 indurează, vb. I. Refl. (Med.; despre țesuturi) A se întări. – Din fr. indurer.

DOOM

!indurá (a se ~) (a se întări) vb. refl., ind. prez. 3 se indureáză
indurau
INDURÁ, pers. 3 indurează, vb. I. Refl. (Med.; despre țesuturi) A se întări. – Din fr. indurer.

DOOM

!indurá (a se ~) (a se întări) vb. refl., ind. prez. 3 se indureáză
indurația
INDURÁȚIE, indurații, s. f. (Med.) Proces patologic caracterizat prin creșterea consistenței unui țesut sau a unui organ. ♦ Bătătură. – Din fr. induration.

DOOM

induráție (-ți-e) s. f., art. induráția (-ți-a), g.-d. art. induráției; pl. induráții, art. induráțiile (-ți-i-)
indurație
INDURÁȚIE, indurații, s. f. (Med.) Proces patologic caracterizat prin creșterea consistenței unui țesut sau a unui organ. ♦ Bătătură. – Din fr. induration.

DOOM

induráție (-ți-e) s. f., art. induráția (-ți-a), g.-d. art. induráției; pl. induráții, art. induráțiile (-ți-i-)
indurației
INDURÁȚIE, indurații, s. f. (Med.) Proces patologic caracterizat prin creșterea consistenței unui țesut sau a unui organ. ♦ Bătătură. – Din fr. induration.

DOOM

induráție (-ți-e) s. f., art. induráția (-ți-a), g.-d. art. induráției; pl. induráții, art. induráțiile (-ți-i-)
indurații
INDURÁȚIE, indurații, s. f. (Med.) Proces patologic caracterizat prin creșterea consistenței unui țesut sau a unui organ. ♦ Bătătură. – Din fr. induration.

DOOM

induráție (-ți-e) s. f., art. induráția (-ți-a), g.-d. art. induráției; pl. induráții, art. induráțiile (-ți-i-)
indurațiile
INDURÁȚIE, indurații, s. f. (Med.) Proces patologic caracterizat prin creșterea consistenței unui țesut sau a unui organ. ♦ Bătătură. – Din fr. induration.

DOOM

induráție (-ți-e) s. f., art. induráția (-ți-a), g.-d. art. induráției; pl. induráții, art. induráțiile (-ți-i-)
indurațiilor
INDURÁȚIE, indurații, s. f. (Med.) Proces patologic caracterizat prin creșterea consistenței unui țesut sau a unui organ. ♦ Bătătură. – Din fr. induration.

DOOM

induráție (-ți-e) s. f., art. induráția (-ți-a), g.-d. art. induráției; pl. induráții, art. induráțiile (-ți-i-)
indurează
INDURÁ, pers. 3 indurează, vb. I. Refl. (Med.; despre țesuturi) A se întări. – Din fr. indurer.

DOOM

!indurá (a se ~) (a se întări) vb. refl., ind. prez. 3 se indureáză
indurescent
INDURESCÉNT, -Ă adj. (Biol.; despre un organ sau țesut) Compact, rezistent, dur. [Cf. lat. indurescere – a se întări].
indurescenta
INDURESCÉNT, -Ă adj. (Biol.; despre un organ sau țesut) Compact, rezistent, dur. [Cf. lat. indurescere – a se întări].
indurescente
INDURESCÉNT, -Ă adj. (Biol.; despre un organ sau țesut) Compact, rezistent, dur. [Cf. lat. indurescere – a se întări].
indurescentei
INDURESCÉNT, -Ă adj. (Biol.; despre un organ sau țesut) Compact, rezistent, dur. [Cf. lat. indurescere – a se întări].
indurescentele
INDURESCÉNT, -Ă adj. (Biol.; despre un organ sau țesut) Compact, rezistent, dur. [Cf. lat. indurescere – a se întări].
indurescentelor
INDURESCÉNT, -Ă adj. (Biol.; despre un organ sau țesut) Compact, rezistent, dur. [Cf. lat. indurescere – a se întări].
indurescentul
INDURESCÉNT, -Ă adj. (Biol.; despre un organ sau țesut) Compact, rezistent, dur. [Cf. lat. indurescere – a se întări].
indurescentului
INDURESCÉNT, -Ă adj. (Biol.; despre un organ sau țesut) Compact, rezistent, dur. [Cf. lat. indurescere – a se întări].
indurescenți
INDURESCÉNT, -Ă adj. (Biol.; despre un organ sau țesut) Compact, rezistent, dur. [Cf. lat. indurescere – a se întări].
indurescenții
INDURESCÉNT, -Ă adj. (Biol.; despre un organ sau țesut) Compact, rezistent, dur. [Cf. lat. indurescere – a se întări].
indurescenților
INDURESCÉNT, -Ă adj. (Biol.; despre un organ sau țesut) Compact, rezistent, dur. [Cf. lat. indurescere – a se întări].
indureze
INDURÁ, pers. 3 indurează, vb. I. Refl. (Med.; despre țesuturi) A se întări. – Din fr. indurer.

DOOM

!indurá (a se ~) (a se întări) vb. refl., ind. prez. 3 se indureáză
indurând
INDURÁ, pers. 3 indurează, vb. I. Refl. (Med.; despre țesuturi) A se întări. – Din fr. indurer.

DOOM

!indurá (a se ~) (a se întări) vb. refl., ind. prez. 3 se indureáză
indurînd
INDURÁ, pers. 3 indurează, vb. I. Refl. (Med.; despre țesuturi) A se întări. – Din fr. indurer.

DOOM

!indurá (a se ~) (a se întări) vb. refl., ind. prez. 3 se indureáză
indus
INDÚS, -Ă, induși, -se, adj., s. n. 1. Adj. (Despre fenomene fizice) Care este produs sau influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent. ♦ (Despre tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție electromagnetică. 2. S. n. Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului. – V. induce.
indusa
INDÚS, -Ă, induși, -se, adj., s. n. 1. Adj. (Despre fenomene fizice) Care este produs sau influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent. ♦ (Despre tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție electromagnetică. 2. S. n. Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului. – V. induce.
induse
INDÚS, -Ă, induși, -se, adj., s. n. 1. Adj. (Despre fenomene fizice) Care este produs sau influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent. ♦ (Despre tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție electromagnetică. 2. S. n. Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului. – V. induce.
indusei
INDÚS, -Ă, induși, -se, adj., s. n. 1. Adj. (Despre fenomene fizice) Care este produs sau influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent. ♦ (Despre tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție electromagnetică. 2. S. n. Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului. – V. induce.
indusele
INDÚS, -Ă, induși, -se, adj., s. n. 1. Adj. (Despre fenomene fizice) Care este produs sau influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent. ♦ (Despre tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție electromagnetică. 2. S. n. Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului. – V. induce.
induselor
INDÚS, -Ă, induși, -se, adj., s. n. 1. Adj. (Despre fenomene fizice) Care este produs sau influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent. ♦ (Despre tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție electromagnetică. 2. S. n. Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului. – V. induce.
industani
INDUSTÁNI s.n. v. hindustani.
industria
INDÚSTRIE, industrii, s. f. 1. Ramură a producției materiale și a economiei naționale, în cadrul căreia au loc, pe scară largă, activitățile de exploatare a bunurilor naturale și de transformare a acestora, precum și a altora, în mijloace de producție și în bunuri de consum. 2. (Cu determinări) Subdiviziune a industriei (1), cuprinzând un domeniu limitat de activitate. Industrie textilă. Industrie extractivă. – Din fr. industrie, lat. industria.

DOOM

indústrie (-tri-e) s. f., art. indústria (-tri-a), g.-d. art. indústriei; pl. indústrii, art. indústriile (-tri-i-)
industrial
INDUSTRIÁL, -Ă, industriali, -e, adj. Care ține de industrie sau se bazează pe industrie, care este produs de (sau în) industrie; cu o industrie dezvoltată. ◊ Chimie industrială = ramură a chimiei care se ocupă cu aplicarea procedeelor chimice în tehnica fabricației. Plante industriale = grup de plante agricole cultivate în vederea prelucrării lor. [Pr.: -tri-al] – Din fr. industriel.

DOOM

industriál (-tri-al) adj. m., pl. industriáli; f. industriálă, pl. industriále
industriala
INDUSTRIÁL, -Ă, industriali, -e, adj. Care ține de industrie sau se bazează pe industrie, care este produs de (sau în) industrie; cu o industrie dezvoltată. ◊ Chimie industrială = ramură a chimiei care se ocupă cu aplicarea procedeelor chimice în tehnica fabricației. Plante industriale = grup de plante agricole cultivate în vederea prelucrării lor. [Pr.: -tri-al] – Din fr. industriel.

DOOM

industriál (-tri-al) adj. m., pl. industriáli; f. industriálă, pl. industriále
industriale
INDUSTRIÁL, -Ă, industriali, -e, adj. Care ține de industrie sau se bazează pe industrie, care este produs de (sau în) industrie; cu o industrie dezvoltată. ◊ Chimie industrială = ramură a chimiei care se ocupă cu aplicarea procedeelor chimice în tehnica fabricației. Plante industriale = grup de plante agricole cultivate în vederea prelucrării lor. [Pr.: -tri-al] – Din fr. industriel.

DOOM

industriál (-tri-al) adj. m., pl. industriáli; f. industriálă, pl. industriále
industrialei
INDUSTRIÁL, -Ă, industriali, -e, adj. Care ține de industrie sau se bazează pe industrie, care este produs de (sau în) industrie; cu o industrie dezvoltată. ◊ Chimie industrială = ramură a chimiei care se ocupă cu aplicarea procedeelor chimice în tehnica fabricației. Plante industriale = grup de plante agricole cultivate în vederea prelucrării lor. [Pr.: -tri-al] – Din fr. industriel.

DOOM

industriál (-tri-al) adj. m., pl. industriáli; f. industriálă, pl. industriále
industrialele
INDUSTRIÁL, -Ă, industriali, -e, adj. Care ține de industrie sau se bazează pe industrie, care este produs de (sau în) industrie; cu o industrie dezvoltată. ◊ Chimie industrială = ramură a chimiei care se ocupă cu aplicarea procedeelor chimice în tehnica fabricației. Plante industriale = grup de plante agricole cultivate în vederea prelucrării lor. [Pr.: -tri-al] – Din fr. industriel.

DOOM

industriál (-tri-al) adj. m., pl. industriáli; f. industriálă, pl. industriále
industrialelor
INDUSTRIÁL, -Ă, industriali, -e, adj. Care ține de industrie sau se bazează pe industrie, care este produs de (sau în) industrie; cu o industrie dezvoltată. ◊ Chimie industrială = ramură a chimiei care se ocupă cu aplicarea procedeelor chimice în tehnica fabricației. Plante industriale = grup de plante agricole cultivate în vederea prelucrării lor. [Pr.: -tri-al] – Din fr. industriel.

DOOM

industriál (-tri-al) adj. m., pl. industriáli; f. industriálă, pl. industriále
industriali
INDUSTRIÁL, -Ă, industriali, -e, adj. Care ține de industrie sau se bazează pe industrie, care este produs de (sau în) industrie; cu o industrie dezvoltată. ◊ Chimie industrială = ramură a chimiei care se ocupă cu aplicarea procedeelor chimice în tehnica fabricației. Plante industriale = grup de plante agricole cultivate în vederea prelucrării lor. [Pr.: -tri-al] – Din fr. industriel.

DOOM

industriál (-tri-al) adj. m., pl. industriáli; f. industriálă, pl. industriále
industrialii
INDUSTRIÁL, -Ă, industriali, -e, adj. Care ține de industrie sau se bazează pe industrie, care este produs de (sau în) industrie; cu o industrie dezvoltată. ◊ Chimie industrială = ramură a chimiei care se ocupă cu aplicarea procedeelor chimice în tehnica fabricației. Plante industriale = grup de plante agricole cultivate în vederea prelucrării lor. [Pr.: -tri-al] – Din fr. industriel.

DOOM

industriál (-tri-al) adj. m., pl. industriáli; f. industriálă, pl. industriále
industrialilor
INDUSTRIÁL, -Ă, industriali, -e, adj. Care ține de industrie sau se bazează pe industrie, care este produs de (sau în) industrie; cu o industrie dezvoltată. ◊ Chimie industrială = ramură a chimiei care se ocupă cu aplicarea procedeelor chimice în tehnica fabricației. Plante industriale = grup de plante agricole cultivate în vederea prelucrării lor. [Pr.: -tri-al] – Din fr. industriel.

DOOM

industriál (-tri-al) adj. m., pl. industriáli; f. industriálă, pl. industriále
industrialism
INDUSTRIALÍSM s. n. 1. Orientare în gândirea economică care preconizează dezvoltarea industriei și ridicarea acesteia la nivelul de ramură principală a economiei. 2. Teorie economică care acordă preponderență industriei în activitatea economică. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialisme.

DOOM

industrialísm (-tri-a-) s. n.
industrialismul
INDUSTRIALÍSM s. n. 1. Orientare în gândirea economică care preconizează dezvoltarea industriei și ridicarea acesteia la nivelul de ramură principală a economiei. 2. Teorie economică care acordă preponderență industriei în activitatea economică. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialisme.

DOOM

industrialísm (-tri-a-) s. n.
industrialismului
INDUSTRIALÍSM s. n. 1. Orientare în gândirea economică care preconizează dezvoltarea industriei și ridicarea acesteia la nivelul de ramură principală a economiei. 2. Teorie economică care acordă preponderență industriei în activitatea economică. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialisme.

DOOM

industrialísm (-tri-a-) s. n.
industrializa
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializai
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializam
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializare
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializare
INDUSTRIALIZÁRE, industrializări, s. f. Acțiunea de a industrializa și rezultatul ei; proces de transformare a unei țări agrare într-o țară industrială dezvoltată din punct de vedere economic prin crearea marii industrii mecanizate. ♦ Prelucrare industrială a unor materii prime, transformarea lor în produse industriale. ♦ Aplicarea unor metode, procedee (tehnice, organizatorice etc.) specific industriale în alte ramuri. [Pr.: -tri-a-] – V. industrializa.

DOOM

industrializáre (-tri-a-) s. f., g.-d. art. industrializắrii; pl. industrializắri
industrializarea
INDUSTRIALIZÁRE, industrializări, s. f. Acțiunea de a industrializa și rezultatul ei; proces de transformare a unei țări agrare într-o țară industrială dezvoltată din punct de vedere economic prin crearea marii industrii mecanizate. ♦ Prelucrare industrială a unor materii prime, transformarea lor în produse industriale. ♦ Aplicarea unor metode, procedee (tehnice, organizatorice etc.) specific industriale în alte ramuri. [Pr.: -tri-a-] – V. industrializa.

DOOM

industrializáre (-tri-a-) s. f., g.-d. art. industrializắrii; pl. industrializắri
industrializară
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializarăm
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializarăți
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializase
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializasem
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializaseră
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializaserăm
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializaserăți
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializaseși
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializaseți
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializat
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializat
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.
industrializau
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializași
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializați
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializează
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializez
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializeze
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializezi
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializând
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializînd
INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

DOOM

industrializá (a ~) (-tri-a-) vb., ind. prez. 3 industrializeáză
industrializări
INDUSTRIALIZÁRE, industrializări, s. f. Acțiunea de a industrializa și rezultatul ei; proces de transformare a unei țări agrare într-o țară industrială dezvoltată din punct de vedere economic prin crearea marii industrii mecanizate. ♦ Prelucrare industrială a unor materii prime, transformarea lor în produse industriale. ♦ Aplicarea unor metode, procedee (tehnice, organizatorice etc.) specific industriale în alte ramuri. [Pr.: -tri-a-] – V. industrializa.

DOOM

industrializáre (-tri-a-) s. f., g.-d. art. industrializắrii; pl. industrializắri
industrializării
INDUSTRIALIZÁRE, industrializări, s. f. Acțiunea de a industrializa și rezultatul ei; proces de transformare a unei țări agrare într-o țară industrială dezvoltată din punct de vedere economic prin crearea marii industrii mecanizate. ♦ Prelucrare industrială a unor materii prime, transformarea lor în produse industriale. ♦ Aplicarea unor metode, procedee (tehnice, organizatorice etc.) specific industriale în alte ramuri. [Pr.: -tri-a-] – V. industrializa.

DOOM

industrializáre (-tri-a-) s. f., g.-d. art. industrializắrii; pl. industrializắri
industrializările
INDUSTRIALIZÁRE, industrializări, s. f. Acțiunea de a industrializa și rezultatul ei; proces de transformare a unei țări agrare într-o țară industrială dezvoltată din punct de vedere economic prin crearea marii industrii mecanizate. ♦ Prelucrare industrială a unor materii prime, transformarea lor în produse industriale. ♦ Aplicarea unor metode, procedee (tehnice, organizatorice etc.) specific industriale în alte ramuri. [Pr.: -tri-a-] – V. industrializa.

DOOM

industrializáre (-tri-a-) s. f., g.-d. art. industrializắrii; pl. industrializắri
industrializărilor
INDUSTRIALIZÁRE, industrializări, s. f. Acțiunea de a industrializa și rezultatul ei; proces de transformare a unei țări agrare într-o țară industrială dezvoltată din punct de vedere economic prin crearea marii industrii mecanizate. ♦ Prelucrare industrială a unor materii prime, transformarea lor în produse industriale. ♦ Aplicarea unor metode, procedee (tehnice, organizatorice etc.) specific industriale în alte ramuri. [Pr.: -tri-a-] – V. industrializa.

DOOM

industrializáre (-tri-a-) s. f., g.-d. art. industrializắrii; pl. industrializắri
industrialul
INDUSTRIÁL, -Ă, industriali, -e, adj. Care ține de industrie sau se bazează pe industrie, care este produs de (sau în) industrie; cu o industrie dezvoltată. ◊ Chimie industrială = ramură a chimiei care se ocupă cu aplicarea procedeelor chimice în tehnica fabricației. Plante industriale = grup de plante agricole cultivate în vederea prelucrării lor. [Pr.: -tri-al] – Din fr. industriel.

DOOM

industriál (-tri-al) adj. m., pl. industriáli; f. industriálă, pl. industriále
industrialului
INDUSTRIÁL, -Ă, industriali, -e, adj. Care ține de industrie sau se bazează pe industrie, care este produs de (sau în) industrie; cu o industrie dezvoltată. ◊ Chimie industrială = ramură a chimiei care se ocupă cu aplicarea procedeelor chimice în tehnica fabricației. Plante industriale = grup de plante agricole cultivate în vederea prelucrării lor. [Pr.: -tri-al] – Din fr. industriel.

DOOM

industriál (-tri-al) adj. m., pl. industriáli; f. industriálă, pl. industriále
industriaș
INDUSTRIÁȘ, industriași, s. m. Proprietar, conducător al unei întreprinderi industriale; fabricant, industrios. ♦ (Înv.) Meseriaș, meșteșugar. [Pr.: -tri-aș] – Industrie + suf. -aș.

DOOM

industriáș (-tri-aș) s. m., pl. industriáși
industriași
INDUSTRIÁȘ, industriași, s. m. Proprietar, conducător al unei întreprinderi industriale; fabricant, industrios. ♦ (Înv.) Meseriaș, meșteșugar. [Pr.: -tri-aș] – Industrie + suf. -aș.

DOOM

industriáș (-tri-aș) s. m., pl. industriáși
industriașii
INDUSTRIÁȘ, industriași, s. m. Proprietar, conducător al unei întreprinderi industriale; fabricant, industrios. ♦ (Înv.) Meseriaș, meșteșugar. [Pr.: -tri-aș] – Industrie + suf. -aș.

DOOM

industriáș (-tri-aș) s. m., pl. industriáși
industriașilor
INDUSTRIÁȘ, industriași, s. m. Proprietar, conducător al unei întreprinderi industriale; fabricant, industrios. ♦ (Înv.) Meseriaș, meșteșugar. [Pr.: -tri-aș] – Industrie + suf. -aș.

DOOM

industriáș (-tri-aș) s. m., pl. industriáși
industriașul
INDUSTRIÁȘ, industriași, s. m. Proprietar, conducător al unei întreprinderi industriale; fabricant, industrios. ♦ (Înv.) Meseriaș, meșteșugar. [Pr.: -tri-aș] – Industrie + suf. -aș.

DOOM

industriáș (-tri-aș) s. m., pl. industriáși
industriașului
INDUSTRIÁȘ, industriași, s. m. Proprietar, conducător al unei întreprinderi industriale; fabricant, industrios. ♦ (Înv.) Meseriaș, meșteșugar. [Pr.: -tri-aș] – Industrie + suf. -aș.

DOOM

industriáș (-tri-aș) s. m., pl. industriáși
industrie
INDÚSTRIE, industrii, s. f. 1. Ramură a producției materiale și a economiei naționale, în cadrul căreia au loc, pe scară largă, activitățile de exploatare a bunurilor naturale și de transformare a acestora, precum și a altora, în mijloace de producție și în bunuri de consum. 2. (Cu determinări) Subdiviziune a industriei (1), cuprinzând un domeniu limitat de activitate. Industrie textilă. Industrie extractivă. – Din fr. industrie, lat. industria.

DOOM

indústrie (-tri-e) s. f., art. indústria (-tri-a), g.-d. art. indústriei; pl. indústrii, art. indústriile (-tri-i-)
industriei
INDÚSTRIE, industrii, s. f. 1. Ramură a producției materiale și a economiei naționale, în cadrul căreia au loc, pe scară largă, activitățile de exploatare a bunurilor naturale și de transformare a acestora, precum și a altora, în mijloace de producție și în bunuri de consum. 2. (Cu determinări) Subdiviziune a industriei (1), cuprinzând un domeniu limitat de activitate. Industrie textilă. Industrie extractivă. – Din fr. industrie, lat. industria.

DOOM

indústrie (-tri-e) s. f., art. indústria (-tri-a), g.-d. art. indústriei; pl. indústrii, art. indústriile (-tri-i-)
industrii
INDÚSTRIE, industrii, s. f. 1. Ramură a producției materiale și a economiei naționale, în cadrul căreia au loc, pe scară largă, activitățile de exploatare a bunurilor naturale și de transformare a acestora, precum și a altora, în mijloace de producție și în bunuri de consum. 2. (Cu determinări) Subdiviziune a industriei (1), cuprinzând un domeniu limitat de activitate. Industrie textilă. Industrie extractivă. – Din fr. industrie, lat. industria.

DOOM

indústrie (-tri-e) s. f., art. indústria (-tri-a), g.-d. art. indústriei; pl. indústrii, art. indústriile (-tri-i-)
industriile
INDÚSTRIE, industrii, s. f. 1. Ramură a producției materiale și a economiei naționale, în cadrul căreia au loc, pe scară largă, activitățile de exploatare a bunurilor naturale și de transformare a acestora, precum și a altora, în mijloace de producție și în bunuri de consum. 2. (Cu determinări) Subdiviziune a industriei (1), cuprinzând un domeniu limitat de activitate. Industrie textilă. Industrie extractivă. – Din fr. industrie, lat. industria.

DOOM

indústrie (-tri-e) s. f., art. indústria (-tri-a), g.-d. art. indústriei; pl. indústrii, art. indústriile (-tri-i-)
industriilor
INDÚSTRIE, industrii, s. f. 1. Ramură a producției materiale și a economiei naționale, în cadrul căreia au loc, pe scară largă, activitățile de exploatare a bunurilor naturale și de transformare a acestora, precum și a altora, în mijloace de producție și în bunuri de consum. 2. (Cu determinări) Subdiviziune a industriei (1), cuprinzând un domeniu limitat de activitate. Industrie textilă. Industrie extractivă. – Din fr. industrie, lat. industria.

DOOM

indústrie (-tri-e) s. f., art. indústria (-tri-a), g.-d. art. indústriei; pl. indústrii, art. indústriile (-tri-i-)
industrioasa
INDUSTRIÓS, -OÁSĂ, industrioși, -oase, adj., s. m. (Înv.) 1. Adj. Harnic, sârguincios; laborios. ♦ Iscusit, îndemânatic. 2. S. m. Industriaș. [Pr.: -tri-os] – Din fr. industrieux, lat. industriosus.

DOOM

industriós (înv.) (-tri-os) adj. m., pl. industrióși; f. industrioásă, pl. industrioáse
industrioase
INDUSTRIÓS, -OÁSĂ, industrioși, -oase, adj., s. m. (Înv.) 1. Adj. Harnic, sârguincios; laborios. ♦ Iscusit, îndemânatic. 2. S. m. Industriaș. [Pr.: -tri-os] – Din fr. industrieux, lat. industriosus.

DOOM

industriós (înv.) (-tri-os) adj. m., pl. industrióși; f. industrioásă, pl. industrioáse
industrioasei
INDUSTRIÓS, -OÁSĂ, industrioși, -oase, adj., s. m. (Înv.) 1. Adj. Harnic, sârguincios; laborios. ♦ Iscusit, îndemânatic. 2. S. m. Industriaș. [Pr.: -tri-os] – Din fr. industrieux, lat. industriosus.

DOOM

industriós (înv.) (-tri-os) adj. m., pl. industrióși; f. industrioásă, pl. industrioáse
industrioasele
INDUSTRIÓS, -OÁSĂ, industrioși, -oase, adj., s. m. (Înv.) 1. Adj. Harnic, sârguincios; laborios. ♦ Iscusit, îndemânatic. 2. S. m. Industriaș. [Pr.: -tri-os] – Din fr. industrieux, lat. industriosus.

DOOM

industriós (înv.) (-tri-os) adj. m., pl. industrióși; f. industrioásă, pl. industrioáse
industrioaselor
INDUSTRIÓS, -OÁSĂ, industrioși, -oase, adj., s. m. (Înv.) 1. Adj. Harnic, sârguincios; laborios. ♦ Iscusit, îndemânatic. 2. S. m. Industriaș. [Pr.: -tri-os] – Din fr. industrieux, lat. industriosus.

DOOM

industriós (înv.) (-tri-os) adj. m., pl. industrióși; f. industrioásă, pl. industrioáse
industrios
INDUSTRIÓS, -OÁSĂ, industrioși, -oase, adj., s. m. (Înv.) 1. Adj. Harnic, sârguincios; laborios. ♦ Iscusit, îndemânatic. 2. S. m. Industriaș. [Pr.: -tri-os] – Din fr. industrieux, lat. industriosus.

DOOM

industriós (înv.) (-tri-os) adj. m., pl. industrióși; f. industrioásă, pl. industrioáse
industriosul
INDUSTRIÓS, -OÁSĂ, industrioși, -oase, adj., s. m. (Înv.) 1. Adj. Harnic, sârguincios; laborios. ♦ Iscusit, îndemânatic. 2. S. m. Industriaș. [Pr.: -tri-os] – Din fr. industrieux, lat. industriosus.

DOOM

industriós (înv.) (-tri-os) adj. m., pl. industrióși; f. industrioásă, pl. industrioáse
industriosului
INDUSTRIÓS, -OÁSĂ, industrioși, -oase, adj., s. m. (Înv.) 1. Adj. Harnic, sârguincios; laborios. ♦ Iscusit, îndemânatic. 2. S. m. Industriaș. [Pr.: -tri-os] – Din fr. industrieux, lat. industriosus.

DOOM

industriós (înv.) (-tri-os) adj. m., pl. industrióși; f. industrioásă, pl. industrioáse
industrioși
INDUSTRIÓS, -OÁSĂ, industrioși, -oase, adj., s. m. (Înv.) 1. Adj. Harnic, sârguincios; laborios. ♦ Iscusit, îndemânatic. 2. S. m. Industriaș. [Pr.: -tri-os] – Din fr. industrieux, lat. industriosus.

DOOM

industriós (înv.) (-tri-os) adj. m., pl. industrióși; f. industrioásă, pl. industrioáse
industrioșii
INDUSTRIÓS, -OÁSĂ, industrioși, -oase, adj., s. m. (Înv.) 1. Adj. Harnic, sârguincios; laborios. ♦ Iscusit, îndemânatic. 2. S. m. Industriaș. [Pr.: -tri-os] – Din fr. industrieux, lat. industriosus.

DOOM

industriós (înv.) (-tri-os) adj. m., pl. industrióși; f. industrioásă, pl. industrioáse
industrioșilor
INDUSTRIÓS, -OÁSĂ, industrioși, -oase, adj., s. m. (Înv.) 1. Adj. Harnic, sârguincios; laborios. ♦ Iscusit, îndemânatic. 2. S. m. Industriaș. [Pr.: -tri-os] – Din fr. industrieux, lat. industriosus.

DOOM

industriós (înv.) (-tri-os) adj. m., pl. industrióși; f. industrioásă, pl. industrioáse
indusul
INDÚS, -Ă, induși, -se, adj., s. n. 1. Adj. (Despre fenomene fizice) Care este produs sau influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent. ♦ (Despre tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție electromagnetică. 2. S. n. Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului. – V. induce.
indusului
INDÚS, -Ă, induși, -se, adj., s. n. 1. Adj. (Despre fenomene fizice) Care este produs sau influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent. ♦ (Despre tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție electromagnetică. 2. S. n. Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului. – V. induce.
indut
INDÚT s.m. Cel care servește la marile liturghii catolice pe diacon. [< lat. bis. indutus].
induvie
INDÚVIE s.f. (Bot.) Organ de diseminare al fructului, provenind din periantul florii, cum sunt egretele (3) la achene; frunză redusă, solzoasă sau membranoasă. [Pron. -vi-e, var. induviu s.n. / < fr. induvie].
induviu
INDÚVIU s.n. v. induvie.
induși
INDÚS, -Ă, induși, -se, adj., s. n. 1. Adj. (Despre fenomene fizice) Care este produs sau influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent. ♦ (Despre tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție electromagnetică. 2. S. n. Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului. – V. induce.
indușii
INDÚS, -Ă, induși, -se, adj., s. n. 1. Adj. (Despre fenomene fizice) Care este produs sau influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent. ♦ (Despre tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție electromagnetică. 2. S. n. Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului. – V. induce.
indușilor
INDÚS, -Ă, induși, -se, adj., s. n. 1. Adj. (Despre fenomene fizice) Care este produs sau influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent. ♦ (Despre tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție electromagnetică. 2. S. n. Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului. – V. induce.
ineața
INEÁȚĂ, inețe, s. f. Numele a două plante care cresc prin livezi, fânețe, pășuni etc.; a) plantă erbacee cu flori albe; inișor (Linum catharticum); b) plantă erbacee cu tulpini numeroase, cu flori albastre (Linum austriacum). – In2 + suf. -eață.

DOOM

ineáță s. f., g.-d. art. inéței; pl. inéțe
inebranlabil
INEBRANLÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Neclintit, ferm, solid. [< fr. inébranlable].
inebranlabila
INEBRANLÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Neclintit, ferm, solid. [< fr. inébranlable].
inebranlabile
INEBRANLÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Neclintit, ferm, solid. [< fr. inébranlable].
inebranlabilei
INEBRANLÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Neclintit, ferm, solid. [< fr. inébranlable].
inebranlabilele
INEBRANLÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Neclintit, ferm, solid. [< fr. inébranlable].
inebranlabilelor
INEBRANLÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Neclintit, ferm, solid. [< fr. inébranlable].
inebranlabili
INEBRANLÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Neclintit, ferm, solid. [< fr. inébranlable].
inebranlabilii
INEBRANLÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Neclintit, ferm, solid. [< fr. inébranlable].
inebranlabililor
INEBRANLÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Neclintit, ferm, solid. [< fr. inébranlable].
inebranlabilul
INEBRANLÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Neclintit, ferm, solid. [< fr. inébranlable].
inebranlabilului
INEBRANLÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Neclintit, ferm, solid. [< fr. inébranlable].
inechitabil
INECHITÁBIL, -Ă, inechitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este echitabil, neechitabil, nedrept, inic. – Din fr. inéquitable.

DOOM

inechitábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inechitábili; f. inechitábilă, pl. inechitábile
inechitabila
INECHITÁBIL, -Ă, inechitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este echitabil, neechitabil, nedrept, inic. – Din fr. inéquitable.

DOOM

inechitábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inechitábili; f. inechitábilă, pl. inechitábile
inechitabile
INECHITÁBIL, -Ă, inechitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este echitabil, neechitabil, nedrept, inic. – Din fr. inéquitable.

DOOM

inechitábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inechitábili; f. inechitábilă, pl. inechitábile
inechitabilei
INECHITÁBIL, -Ă, inechitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este echitabil, neechitabil, nedrept, inic. – Din fr. inéquitable.

DOOM

inechitábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inechitábili; f. inechitábilă, pl. inechitábile
inechitabilele
INECHITÁBIL, -Ă, inechitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este echitabil, neechitabil, nedrept, inic. – Din fr. inéquitable.

DOOM

inechitábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inechitábili; f. inechitábilă, pl. inechitábile
inechitabilelor
INECHITÁBIL, -Ă, inechitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este echitabil, neechitabil, nedrept, inic. – Din fr. inéquitable.

DOOM

inechitábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inechitábili; f. inechitábilă, pl. inechitábile
inechitabili
INECHITÁBIL, -Ă, inechitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este echitabil, neechitabil, nedrept, inic. – Din fr. inéquitable.

DOOM

inechitábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inechitábili; f. inechitábilă, pl. inechitábile
inechitabilii
INECHITÁBIL, -Ă, inechitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este echitabil, neechitabil, nedrept, inic. – Din fr. inéquitable.

DOOM

inechitábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inechitábili; f. inechitábilă, pl. inechitábile
inechitabililor
INECHITÁBIL, -Ă, inechitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este echitabil, neechitabil, nedrept, inic. – Din fr. inéquitable.

DOOM

inechitábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inechitábili; f. inechitábilă, pl. inechitábile
inechitabilul
INECHITÁBIL, -Ă, inechitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este echitabil, neechitabil, nedrept, inic. – Din fr. inéquitable.

DOOM

inechitábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inechitábili; f. inechitábilă, pl. inechitábile
inechitabilului
INECHITÁBIL, -Ă, inechitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este echitabil, neechitabil, nedrept, inic. – Din fr. inéquitable.

DOOM

inechitábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inechitábili; f. inechitábilă, pl. inechitábile
inechitate
INECHITÁTE, inechități, s. f. Nedreptate, injustețe, neechitate, inicvitate. – Din fr. iniquité (după echitate).

DOOM

inechitáte (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. inechitắții; pl. inechitắți
inechitatea
INECHITÁTE, inechități, s. f. Nedreptate, injustețe, neechitate, inicvitate. – Din fr. iniquité (după echitate).

DOOM

inechitáte (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. inechitắții; pl. inechitắți
inechități
INECHITÁTE, inechități, s. f. Nedreptate, injustețe, neechitate, inicvitate. – Din fr. iniquité (după echitate).

DOOM

inechitáte (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. inechitắții; pl. inechitắți
inechității
INECHITÁTE, inechități, s. f. Nedreptate, injustețe, neechitate, inicvitate. – Din fr. iniquité (după echitate).

DOOM

inechitáte (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. inechitắții; pl. inechitắți
inechitățile
INECHITÁTE, inechități, s. f. Nedreptate, injustețe, neechitate, inicvitate. – Din fr. iniquité (după echitate).

DOOM

inechitáte (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. inechitắții; pl. inechitắți
inechităților
INECHITÁTE, inechități, s. f. Nedreptate, injustețe, neechitate, inicvitate. – Din fr. iniquité (după echitate).

DOOM

inechitáte (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. inechitắții; pl. inechitắți
inechivalva
INECHIVÁLVĂ, inechivalve, adj. (Zool.; în sintagma) Cochilie inechivalvă = cochilie formată din două valve inegale. – Din fr. inéquivalve, engl. inequivalve.
inechivalve
INECHIVÁLVĂ, inechivalve, adj. (Zool.; în sintagma) Cochilie inechivalvă = cochilie formată din două valve inegale. – Din fr. inéquivalve, engl. inequivalve.
inechivalvei
INECHIVÁLVĂ, inechivalve, adj. (Zool.; în sintagma) Cochilie inechivalvă = cochilie formată din două valve inegale. – Din fr. inéquivalve, engl. inequivalve.
inechivalvele
INECHIVÁLVĂ, inechivalve, adj. (Zool.; în sintagma) Cochilie inechivalvă = cochilie formată din două valve inegale. – Din fr. inéquivalve, engl. inequivalve.
inechivalvelor
INECHIVÁLVĂ, inechivalve, adj. (Zool.; în sintagma) Cochilie inechivalvă = cochilie formată din două valve inegale. – Din fr. inéquivalve, engl. inequivalve.
inecuația
INECUÁȚIE, inecuații, s. f. Inegalitate între două expresii algebrice, care este valabilă numai pentru anumite valori date variabilelor. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. inéquation.

DOOM

inecuáție (i-ne-cu-a-ți-e / in-e-) s. f., art. inecuáția (-ți-a), g.-d. art. inecuáției; pl. inecuáții, art. inecuáțiile (-ți-i-)
inecuație
INECUÁȚIE, inecuații, s. f. Inegalitate între două expresii algebrice, care este valabilă numai pentru anumite valori date variabilelor. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. inéquation.

DOOM

inecuáție (i-ne-cu-a-ți-e / in-e-) s. f., art. inecuáția (-ți-a), g.-d. art. inecuáției; pl. inecuáții, art. inecuáțiile (-ți-i-)
inecuației
INECUÁȚIE, inecuații, s. f. Inegalitate între două expresii algebrice, care este valabilă numai pentru anumite valori date variabilelor. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. inéquation.

DOOM

inecuáție (i-ne-cu-a-ți-e / in-e-) s. f., art. inecuáția (-ți-a), g.-d. art. inecuáției; pl. inecuáții, art. inecuáțiile (-ți-i-)
inecuații
INECUÁȚIE, inecuații, s. f. Inegalitate între două expresii algebrice, care este valabilă numai pentru anumite valori date variabilelor. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. inéquation.

DOOM

inecuáție (i-ne-cu-a-ți-e / in-e-) s. f., art. inecuáția (-ți-a), g.-d. art. inecuáției; pl. inecuáții, art. inecuáțiile (-ți-i-)
inecuațiile
INECUÁȚIE, inecuații, s. f. Inegalitate între două expresii algebrice, care este valabilă numai pentru anumite valori date variabilelor. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. inéquation.

DOOM

inecuáție (i-ne-cu-a-ți-e / in-e-) s. f., art. inecuáția (-ți-a), g.-d. art. inecuáției; pl. inecuáții, art. inecuáțiile (-ți-i-)
inecuațiilor
INECUÁȚIE, inecuații, s. f. Inegalitate între două expresii algebrice, care este valabilă numai pentru anumite valori date variabilelor. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. inéquation.

DOOM

inecuáție (i-ne-cu-a-ți-e / in-e-) s. f., art. inecuáția (-ți-a), g.-d. art. inecuáției; pl. inecuáții, art. inecuáțiile (-ți-i-)
inedit
INEDÍT, -Ă, inediți, -te, adj. Care nu a mai fost publicat, care se publică pentru prima oară. ♦ Fig. Necunoscut mai înainte; nou, neobișnuit. – Din fr. inédit, lat. ineditus.

DOOM

inedít (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inedíți; f. inedítă, pl. inedíte
inedita
INEDÍT, -Ă, inediți, -te, adj. Care nu a mai fost publicat, care se publică pentru prima oară. ♦ Fig. Necunoscut mai înainte; nou, neobișnuit. – Din fr. inédit, lat. ineditus.

DOOM

inedít (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inedíți; f. inedítă, pl. inedíte
inedite
INEDÍT, -Ă, inediți, -te, adj. Care nu a mai fost publicat, care se publică pentru prima oară. ♦ Fig. Necunoscut mai înainte; nou, neobișnuit. – Din fr. inédit, lat. ineditus.

DOOM

inedít (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inedíți; f. inedítă, pl. inedíte
ineditei
INEDÍT, -Ă, inediți, -te, adj. Care nu a mai fost publicat, care se publică pentru prima oară. ♦ Fig. Necunoscut mai înainte; nou, neobișnuit. – Din fr. inédit, lat. ineditus.

DOOM

inedít (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inedíți; f. inedítă, pl. inedíte
ineditele
INEDÍT, -Ă, inediți, -te, adj. Care nu a mai fost publicat, care se publică pentru prima oară. ♦ Fig. Necunoscut mai înainte; nou, neobișnuit. – Din fr. inédit, lat. ineditus.

DOOM

inedít (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inedíți; f. inedítă, pl. inedíte
ineditelor
INEDÍT, -Ă, inediți, -te, adj. Care nu a mai fost publicat, care se publică pentru prima oară. ♦ Fig. Necunoscut mai înainte; nou, neobișnuit. – Din fr. inédit, lat. ineditus.

DOOM

inedít (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inedíți; f. inedítă, pl. inedíte
ineditul
INEDÍT, -Ă, inediți, -te, adj. Care nu a mai fost publicat, care se publică pentru prima oară. ♦ Fig. Necunoscut mai înainte; nou, neobișnuit. – Din fr. inédit, lat. ineditus.

DOOM

inedít (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inedíți; f. inedítă, pl. inedíte
ineditului
INEDÍT, -Ă, inediți, -te, adj. Care nu a mai fost publicat, care se publică pentru prima oară. ♦ Fig. Necunoscut mai înainte; nou, neobișnuit. – Din fr. inédit, lat. ineditus.

DOOM

inedít (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inedíți; f. inedítă, pl. inedíte
inediți
INEDÍT, -Ă, inediți, -te, adj. Care nu a mai fost publicat, care se publică pentru prima oară. ♦ Fig. Necunoscut mai înainte; nou, neobișnuit. – Din fr. inédit, lat. ineditus.

DOOM

inedít (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inedíți; f. inedítă, pl. inedíte
inediții
INEDÍT, -Ă, inediți, -te, adj. Care nu a mai fost publicat, care se publică pentru prima oară. ♦ Fig. Necunoscut mai înainte; nou, neobișnuit. – Din fr. inédit, lat. ineditus.

DOOM

inedít (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inedíți; f. inedítă, pl. inedíte
inediților
INEDÍT, -Ă, inediți, -te, adj. Care nu a mai fost publicat, care se publică pentru prima oară. ♦ Fig. Necunoscut mai înainte; nou, neobișnuit. – Din fr. inédit, lat. ineditus.

DOOM

inedít (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inedíți; f. inedítă, pl. inedíte
ineducabil
INEDUCÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi educat. [Cf. fr. inéducable].
ineducabila
INEDUCÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi educat. [Cf. fr. inéducable].
ineducabile
INEDUCÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi educat. [Cf. fr. inéducable].
ineducabilei
INEDUCÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi educat. [Cf. fr. inéducable].
ineducabilele
INEDUCÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi educat. [Cf. fr. inéducable].
ineducabilelor
INEDUCÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi educat. [Cf. fr. inéducable].
ineducabili
INEDUCÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi educat. [Cf. fr. inéducable].
ineducabilii
INEDUCÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi educat. [Cf. fr. inéducable].
ineducabililor
INEDUCÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi educat. [Cf. fr. inéducable].
ineducabilul
INEDUCÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi educat. [Cf. fr. inéducable].
ineducabilului
INEDUCÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi educat. [Cf. fr. inéducable].
inefabil
INEFÁBIL, -Ă, inefabili, -e, adj. Care nu poate fi exprimat în cuvinte; inexprimabil. – Din fr. ineffable, lat. ineffabilis.

DOOM

inefábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inefábili; f. inefábilă, pl. inefábile
inefabila
INEFÁBIL, -Ă, inefabili, -e, adj. Care nu poate fi exprimat în cuvinte; inexprimabil. – Din fr. ineffable, lat. ineffabilis.

DOOM

inefábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inefábili; f. inefábilă, pl. inefábile
inefabile
INEFÁBIL, -Ă, inefabili, -e, adj. Care nu poate fi exprimat în cuvinte; inexprimabil. – Din fr. ineffable, lat. ineffabilis.

DOOM

inefábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inefábili; f. inefábilă, pl. inefábile
inefabilei
INEFÁBIL, -Ă, inefabili, -e, adj. Care nu poate fi exprimat în cuvinte; inexprimabil. – Din fr. ineffable, lat. ineffabilis.

DOOM

inefábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inefábili; f. inefábilă, pl. inefábile
inefabilele
INEFÁBIL, -Ă, inefabili, -e, adj. Care nu poate fi exprimat în cuvinte; inexprimabil. – Din fr. ineffable, lat. ineffabilis.

DOOM

inefábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inefábili; f. inefábilă, pl. inefábile
inefabilelor
INEFÁBIL, -Ă, inefabili, -e, adj. Care nu poate fi exprimat în cuvinte; inexprimabil. – Din fr. ineffable, lat. ineffabilis.

DOOM

inefábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inefábili; f. inefábilă, pl. inefábile
inefabili
INEFÁBIL, -Ă, inefabili, -e, adj. Care nu poate fi exprimat în cuvinte; inexprimabil. – Din fr. ineffable, lat. ineffabilis.

DOOM

inefábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inefábili; f. inefábilă, pl. inefábile
inefabilii
INEFÁBIL, -Ă, inefabili, -e, adj. Care nu poate fi exprimat în cuvinte; inexprimabil. – Din fr. ineffable, lat. ineffabilis.

DOOM

inefábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inefábili; f. inefábilă, pl. inefábile
inefabililor
INEFÁBIL, -Ă, inefabili, -e, adj. Care nu poate fi exprimat în cuvinte; inexprimabil. – Din fr. ineffable, lat. ineffabilis.

DOOM

inefábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inefábili; f. inefábilă, pl. inefábile
inefabilitate
INEFABILITÁTE s. f. (Rar) Caracter inefabil. – Din fr. ineffabilité.
inefabilitatea
INEFABILITÁTE s. f. (Rar) Caracter inefabil. – Din fr. ineffabilité.
inefabilități
INEFABILITÁTE s. f. (Rar) Caracter inefabil. – Din fr. ineffabilité.
inefabilității
INEFABILITÁTE s. f. (Rar) Caracter inefabil. – Din fr. ineffabilité.
inefabilul
INEFÁBIL, -Ă, inefabili, -e, adj. Care nu poate fi exprimat în cuvinte; inexprimabil. – Din fr. ineffable, lat. ineffabilis.

DOOM

inefábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inefábili; f. inefábilă, pl. inefábile
inefabilului
INEFÁBIL, -Ă, inefabili, -e, adj. Care nu poate fi exprimat în cuvinte; inexprimabil. – Din fr. ineffable, lat. ineffabilis.

DOOM

inefábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inefábili; f. inefábilă, pl. inefábile
ineficace
INEFICÁCE adj. invar. Care nu este eficace, care nu produce efectul dorit; slab, fără efect. – Din fr. inefficace, lat. inefficax, -acis.

DOOM

ineficáce (i-ne- / in-e-) adj. invar.
ineficacitate
INEFICACITÁTE s. f. Faptul de a nu fi eficace, lipsă de eficacitate. – Din fr. inefficacité.

DOOM

ineficacitáte (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. ineficacitắții
ineficacitatea
INEFICACITÁTE s. f. Faptul de a nu fi eficace, lipsă de eficacitate. – Din fr. inefficacité.

DOOM

ineficacitáte (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. ineficacitắții
ineficacități
INEFICACITÁTE s. f. Faptul de a nu fi eficace, lipsă de eficacitate. – Din fr. inefficacité.

DOOM

ineficacitáte (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. ineficacitắții
ineficacității
INEFICACITÁTE s. f. Faptul de a nu fi eficace, lipsă de eficacitate. – Din fr. inefficacité.

DOOM

ineficacitáte (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. ineficacitắții
ineficacitățile
INEFICACITÁTE s. f. Faptul de a nu fi eficace, lipsă de eficacitate. – Din fr. inefficacité.

DOOM

ineficacitáte (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. ineficacitắții
ineficacităților
INEFICACITÁTE s. f. Faptul de a nu fi eficace, lipsă de eficacitate. – Din fr. inefficacité.

DOOM

ineficacitáte (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. ineficacitắții
ineficient
INEFICIÉNT, -Ă, ineficienți, -te, adj. Neeficient. [Pr.: -ci-ent] – In1- + eficient.

DOOM

ineficiént (i-ne- / in-e) adj. m., pl. ineficiénți; f. ineficiéntă, pl. ineficiénte
ineficienta
INEFICIÉNT, -Ă, ineficienți, -te, adj. Neeficient. [Pr.: -ci-ent] – In1- + eficient.

DOOM

ineficiént (i-ne- / in-e) adj. m., pl. ineficiénți; f. ineficiéntă, pl. ineficiénte
ineficiente
INEFICIÉNT, -Ă, ineficienți, -te, adj. Neeficient. [Pr.: -ci-ent] – In1- + eficient.

DOOM

ineficiént (i-ne- / in-e) adj. m., pl. ineficiénți; f. ineficiéntă, pl. ineficiénte
ineficientei
INEFICIÉNT, -Ă, ineficienți, -te, adj. Neeficient. [Pr.: -ci-ent] – In1- + eficient.

DOOM

ineficiént (i-ne- / in-e) adj. m., pl. ineficiénți; f. ineficiéntă, pl. ineficiénte
ineficientele
INEFICIÉNT, -Ă, ineficienți, -te, adj. Neeficient. [Pr.: -ci-ent] – In1- + eficient.

DOOM

ineficiént (i-ne- / in-e) adj. m., pl. ineficiénți; f. ineficiéntă, pl. ineficiénte
ineficientelor
INEFICIÉNT, -Ă, ineficienți, -te, adj. Neeficient. [Pr.: -ci-ent] – In1- + eficient.

DOOM

ineficiént (i-ne- / in-e) adj. m., pl. ineficiénți; f. ineficiéntă, pl. ineficiénte
ineficientul
INEFICIÉNT, -Ă, ineficienți, -te, adj. Neeficient. [Pr.: -ci-ent] – In1- + eficient.

DOOM

ineficiént (i-ne- / in-e) adj. m., pl. ineficiénți; f. ineficiéntă, pl. ineficiénte
ineficientului
INEFICIÉNT, -Ă, ineficienți, -te, adj. Neeficient. [Pr.: -ci-ent] – In1- + eficient.

DOOM

ineficiént (i-ne- / in-e) adj. m., pl. ineficiénți; f. ineficiéntă, pl. ineficiénte
ineficiența
INEFICIÉNȚĂ s. f. Lipsă de eficiență; neeficiență. [Pr.: -ci-en-] – In1- + eficiență.

DOOM

ineficiénță (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. ineficiénței
ineficiențe
INEFICIÉNȚĂ s. f. Lipsă de eficiență; neeficiență. [Pr.: -ci-en-] – In1- + eficiență.

DOOM

ineficiénță (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. ineficiénței
ineficienței
INEFICIÉNȚĂ s. f. Lipsă de eficiență; neeficiență. [Pr.: -ci-en-] – In1- + eficiență.

DOOM

ineficiénță (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. ineficiénței
ineficienți
INEFICIÉNT, -Ă, ineficienți, -te, adj. Neeficient. [Pr.: -ci-ent] – In1- + eficient.

DOOM

ineficiént (i-ne- / in-e) adj. m., pl. ineficiénți; f. ineficiéntă, pl. ineficiénte
ineficienții
INEFICIÉNT, -Ă, ineficienți, -te, adj. Neeficient. [Pr.: -ci-ent] – In1- + eficient.

DOOM

ineficiént (i-ne- / in-e) adj. m., pl. ineficiénți; f. ineficiéntă, pl. ineficiénte
ineficienților
INEFICIÉNT, -Ă, ineficienți, -te, adj. Neeficient. [Pr.: -ci-ent] – In1- + eficient.

DOOM

ineficiént (i-ne- / in-e) adj. m., pl. ineficiénți; f. ineficiéntă, pl. ineficiénte
inegal
INEGÁL, -Ă, inegali, -e, adj. Care nu este egal, care nu este la fel; neegal. ♦ Care vădește o lipsă de echilibru între forțe, valori etc. Luptă inegală. ♦ Schimbător, nestabil; neconstant. Caracter inegal. ♦ Care nu e neted; neuniform. – Din fr. inégal.

DOOM

inegál (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegáli; f. inegálă, pl. inegále
inegala
INEGÁL, -Ă, inegali, -e, adj. Care nu este egal, care nu este la fel; neegal. ♦ Care vădește o lipsă de echilibru între forțe, valori etc. Luptă inegală. ♦ Schimbător, nestabil; neconstant. Caracter inegal. ♦ Care nu e neted; neuniform. – Din fr. inégal.

DOOM

inegál (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegáli; f. inegálă, pl. inegále
inegalabil
INEGALÁBIL, -Ă, inegalabili, -e, adj. Care nu poate fi egalat, care nu poate fi comparat cu nimic, cu nimeni (prin calitățile pe care le posedă); neegalabil. – Din fr. inégalable.

DOOM

inegalábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegalábili; f. inegalábilă, pl. inegalábile
inegalabila
INEGALÁBIL, -Ă, inegalabili, -e, adj. Care nu poate fi egalat, care nu poate fi comparat cu nimic, cu nimeni (prin calitățile pe care le posedă); neegalabil. – Din fr. inégalable.

DOOM

inegalábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegalábili; f. inegalábilă, pl. inegalábile
inegalabile
INEGALÁBIL, -Ă, inegalabili, -e, adj. Care nu poate fi egalat, care nu poate fi comparat cu nimic, cu nimeni (prin calitățile pe care le posedă); neegalabil. – Din fr. inégalable.

DOOM

inegalábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegalábili; f. inegalábilă, pl. inegalábile
inegalabilei
INEGALÁBIL, -Ă, inegalabili, -e, adj. Care nu poate fi egalat, care nu poate fi comparat cu nimic, cu nimeni (prin calitățile pe care le posedă); neegalabil. – Din fr. inégalable.

DOOM

inegalábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegalábili; f. inegalábilă, pl. inegalábile
inegalabilele
INEGALÁBIL, -Ă, inegalabili, -e, adj. Care nu poate fi egalat, care nu poate fi comparat cu nimic, cu nimeni (prin calitățile pe care le posedă); neegalabil. – Din fr. inégalable.

DOOM

inegalábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegalábili; f. inegalábilă, pl. inegalábile
inegalabilelor
INEGALÁBIL, -Ă, inegalabili, -e, adj. Care nu poate fi egalat, care nu poate fi comparat cu nimic, cu nimeni (prin calitățile pe care le posedă); neegalabil. – Din fr. inégalable.

DOOM

inegalábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegalábili; f. inegalábilă, pl. inegalábile
inegalabili
INEGALÁBIL, -Ă, inegalabili, -e, adj. Care nu poate fi egalat, care nu poate fi comparat cu nimic, cu nimeni (prin calitățile pe care le posedă); neegalabil. – Din fr. inégalable.

DOOM

inegalábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegalábili; f. inegalábilă, pl. inegalábile
inegalabilii
INEGALÁBIL, -Ă, inegalabili, -e, adj. Care nu poate fi egalat, care nu poate fi comparat cu nimic, cu nimeni (prin calitățile pe care le posedă); neegalabil. – Din fr. inégalable.

DOOM

inegalábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegalábili; f. inegalábilă, pl. inegalábile
inegalabililor
INEGALÁBIL, -Ă, inegalabili, -e, adj. Care nu poate fi egalat, care nu poate fi comparat cu nimic, cu nimeni (prin calitățile pe care le posedă); neegalabil. – Din fr. inégalable.

DOOM

inegalábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegalábili; f. inegalábilă, pl. inegalábile
inegalabilul
INEGALÁBIL, -Ă, inegalabili, -e, adj. Care nu poate fi egalat, care nu poate fi comparat cu nimic, cu nimeni (prin calitățile pe care le posedă); neegalabil. – Din fr. inégalable.

DOOM

inegalábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegalábili; f. inegalábilă, pl. inegalábile
inegalabilului
INEGALÁBIL, -Ă, inegalabili, -e, adj. Care nu poate fi egalat, care nu poate fi comparat cu nimic, cu nimeni (prin calitățile pe care le posedă); neegalabil. – Din fr. inégalable.

DOOM

inegalábil (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegalábili; f. inegalábilă, pl. inegalábile
inegale
INEGÁL, -Ă, inegali, -e, adj. Care nu este egal, care nu este la fel; neegal. ♦ Care vădește o lipsă de echilibru între forțe, valori etc. Luptă inegală. ♦ Schimbător, nestabil; neconstant. Caracter inegal. ♦ Care nu e neted; neuniform. – Din fr. inégal.

DOOM

inegál (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegáli; f. inegálă, pl. inegále
inegalei
INEGÁL, -Ă, inegali, -e, adj. Care nu este egal, care nu este la fel; neegal. ♦ Care vădește o lipsă de echilibru între forțe, valori etc. Luptă inegală. ♦ Schimbător, nestabil; neconstant. Caracter inegal. ♦ Care nu e neted; neuniform. – Din fr. inégal.

DOOM

inegál (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegáli; f. inegálă, pl. inegále
inegalele
INEGÁL, -Ă, inegali, -e, adj. Care nu este egal, care nu este la fel; neegal. ♦ Care vădește o lipsă de echilibru între forțe, valori etc. Luptă inegală. ♦ Schimbător, nestabil; neconstant. Caracter inegal. ♦ Care nu e neted; neuniform. – Din fr. inégal.

DOOM

inegál (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegáli; f. inegálă, pl. inegále
inegalelor
INEGÁL, -Ă, inegali, -e, adj. Care nu este egal, care nu este la fel; neegal. ♦ Care vădește o lipsă de echilibru între forțe, valori etc. Luptă inegală. ♦ Schimbător, nestabil; neconstant. Caracter inegal. ♦ Care nu e neted; neuniform. – Din fr. inégal.

DOOM

inegál (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegáli; f. inegálă, pl. inegále
inegali
INEGÁL, -Ă, inegali, -e, adj. Care nu este egal, care nu este la fel; neegal. ♦ Care vădește o lipsă de echilibru între forțe, valori etc. Luptă inegală. ♦ Schimbător, nestabil; neconstant. Caracter inegal. ♦ Care nu e neted; neuniform. – Din fr. inégal.

DOOM

inegál (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegáli; f. inegálă, pl. inegále
inegalii
INEGÁL, -Ă, inegali, -e, adj. Care nu este egal, care nu este la fel; neegal. ♦ Care vădește o lipsă de echilibru între forțe, valori etc. Luptă inegală. ♦ Schimbător, nestabil; neconstant. Caracter inegal. ♦ Care nu e neted; neuniform. – Din fr. inégal.

DOOM

inegál (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegáli; f. inegálă, pl. inegále
inegalilor
INEGÁL, -Ă, inegali, -e, adj. Care nu este egal, care nu este la fel; neegal. ♦ Care vădește o lipsă de echilibru între forțe, valori etc. Luptă inegală. ♦ Schimbător, nestabil; neconstant. Caracter inegal. ♦ Care nu e neted; neuniform. – Din fr. inégal.

DOOM

inegál (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegáli; f. inegálă, pl. inegále
inegalitate
INEGALITÁTE, inegalități, s. f. 1. Faptul de a fi inegal, lipsă de egalitate; neegalitate; disproporție; imparitate. 2. Relație matematică între două mărimi sau expresii care arată că una este mai mare sau mai mică decât cealaltă; neegalitate. – Din fr. inégalité.

DOOM

inegalitáte (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. inegalitắții; pl. inegalitắți
inegalitatea
INEGALITÁTE, inegalități, s. f. 1. Faptul de a fi inegal, lipsă de egalitate; neegalitate; disproporție; imparitate. 2. Relație matematică între două mărimi sau expresii care arată că una este mai mare sau mai mică decât cealaltă; neegalitate. – Din fr. inégalité.

DOOM

inegalitáte (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. inegalitắții; pl. inegalitắți
inegalități
INEGALITÁTE, inegalități, s. f. 1. Faptul de a fi inegal, lipsă de egalitate; neegalitate; disproporție; imparitate. 2. Relație matematică între două mărimi sau expresii care arată că una este mai mare sau mai mică decât cealaltă; neegalitate. – Din fr. inégalité.

DOOM

inegalitáte (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. inegalitắții; pl. inegalitắți
inegalității
INEGALITÁTE, inegalități, s. f. 1. Faptul de a fi inegal, lipsă de egalitate; neegalitate; disproporție; imparitate. 2. Relație matematică între două mărimi sau expresii care arată că una este mai mare sau mai mică decât cealaltă; neegalitate. – Din fr. inégalité.

DOOM

inegalitáte (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. inegalitắții; pl. inegalitắți
inegalitățile
INEGALITÁTE, inegalități, s. f. 1. Faptul de a fi inegal, lipsă de egalitate; neegalitate; disproporție; imparitate. 2. Relație matematică între două mărimi sau expresii care arată că una este mai mare sau mai mică decât cealaltă; neegalitate. – Din fr. inégalité.

DOOM

inegalitáte (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. inegalitắții; pl. inegalitắți
inegalităților
INEGALITÁTE, inegalități, s. f. 1. Faptul de a fi inegal, lipsă de egalitate; neegalitate; disproporție; imparitate. 2. Relație matematică între două mărimi sau expresii care arată că una este mai mare sau mai mică decât cealaltă; neegalitate. – Din fr. inégalité.

DOOM

inegalitáte (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. inegalitắții; pl. inegalitắți
inegaliza
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizai
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizam
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizare
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizară
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizarăm
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizarăți
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizase
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizasem
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizaseră
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizaserăm
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizaserăți
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizaseși
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizaseți
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizat
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizat
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizau
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizași
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizați
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizează
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizez
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizeze
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizezi
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizând
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalizînd
INEGALIZÁ, inegalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face inegal. – Inegal + suf. -iza.
inegalul
INEGÁL, -Ă, inegali, -e, adj. Care nu este egal, care nu este la fel; neegal. ♦ Care vădește o lipsă de echilibru între forțe, valori etc. Luptă inegală. ♦ Schimbător, nestabil; neconstant. Caracter inegal. ♦ Care nu e neted; neuniform. – Din fr. inégal.

DOOM

inegál (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegáli; f. inegálă, pl. inegále
inegalului
INEGÁL, -Ă, inegali, -e, adj. Care nu este egal, care nu este la fel; neegal. ♦ Care vădește o lipsă de echilibru între forțe, valori etc. Luptă inegală. ♦ Schimbător, nestabil; neconstant. Caracter inegal. ♦ Care nu e neted; neuniform. – Din fr. inégal.

DOOM

inegál (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inegáli; f. inegálă, pl. inegále
ineism
INEÍSM s.n. Doctrină filozofică fundată pe acceptarea ideilor înnăscute. [Pron. -ne-ism. / < fr. innéisme].
ineismul
INEÍSM s.n. Doctrină filozofică fundată pe acceptarea ideilor înnăscute. [Pron. -ne-ism. / < fr. innéisme].
ineismului
INEÍSM s.n. Doctrină filozofică fundată pe acceptarea ideilor înnăscute. [Pron. -ne-ism. / < fr. innéisme].
ineist
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineist
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineista
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineista
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineiste
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineiste
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineistei
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineistei
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineistele
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineistele
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineistelor
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineistelor
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineistul
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineistul
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineistului
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineistului
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineiști
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineiști
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineiștii
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineiștii
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineiștilor
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
ineiștilor
INEÍST, -Ă adj. Referitor la ineism. // s.m. și f. Adept al ineismului. [Pron. -ne-ist. / < fr. innéiste].
inel
INÉL, inele, s. n. 1. Cerc mic de metal (prețios, cu pietre scumpe) care se poartă ca podoabă pe deget. ◊ Inel de logodnă = verighetă. ◊ Expr. Tras (ca) prin(tr-un) inel = cu talia subțire; zvelt. ◊ Inelul lui Saturn = cerc luminos care înconjoară planeta Saturn. 2. Obiect în formă de cerc, având diverse întrebuințări practice; verigă, belciug. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastică format din două cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie la o anumită distanță de pământ și la care gimnastul execută exerciții ținându-se de ele; p. ext. probă sportivă care se execută la acest aparat. 3. Arteră de circulație, cu traseu circular sau poligonal, care înconjoară o localitate și leagă capetele șoselelor exterioare care conduc la această localitate. 4. (La pl.) Zone inelare concentrice care se observă într-o secțiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase și care indică vârsta acestora și creșterea lor în grosime. ♦ Striuri concentrice pe solzii, operculele și alte formațiuni osoase ale peștilor, care permit evaluarea vârstei acestora. 5. Fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor viermi. – Lat. anellus.

DOOM

inél s. n., pl. inéle
inelaj
INELÁJ, inelaje, s. n. Operație de fixare a unor inele cleioase pe trunchiul arborilor pentru a bara calea insectelor sau a omizilor care urcă la coroană. – Inel + suf. -aj.

DOOM

ineláj s. n., pl. ineláje
inelaje
INELÁJ, inelaje, s. n. Operație de fixare a unor inele cleioase pe trunchiul arborilor pentru a bara calea insectelor sau a omizilor care urcă la coroană. – Inel + suf. -aj.

DOOM

ineláj s. n., pl. ineláje
inelajele
INELÁJ, inelaje, s. n. Operație de fixare a unor inele cleioase pe trunchiul arborilor pentru a bara calea insectelor sau a omizilor care urcă la coroană. – Inel + suf. -aj.

DOOM

ineláj s. n., pl. ineláje
inelajelor
INELÁJ, inelaje, s. n. Operație de fixare a unor inele cleioase pe trunchiul arborilor pentru a bara calea insectelor sau a omizilor care urcă la coroană. – Inel + suf. -aj.

DOOM

ineláj s. n., pl. ineláje
inelajul
INELÁJ, inelaje, s. n. Operație de fixare a unor inele cleioase pe trunchiul arborilor pentru a bara calea insectelor sau a omizilor care urcă la coroană. – Inel + suf. -aj.

DOOM

ineláj s. n., pl. ineláje
inelajului
INELÁJ, inelaje, s. n. Operație de fixare a unor inele cleioase pe trunchiul arborilor pentru a bara calea insectelor sau a omizilor care urcă la coroană. – Inel + suf. -aj.

DOOM

ineláj s. n., pl. ineláje
inelar
INELÁR, -Ă, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture dăunător, de culoare galbenă-cafenie, care depune ouă în formă de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi și ale stejarilor și a cărui larvă provoacă mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat între degetul mijlociu și cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vânzător de inele. – Inel + suf. -ar.

DOOM

inelár3 (deget) s. n., pl. ineláre
inelar
INELÁR, -Ă, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture dăunător, de culoare galbenă-cafenie, care depune ouă în formă de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi și ale stejarilor și a cărui larvă provoacă mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat între degetul mijlociu și cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vânzător de inele. – Inel + suf. -ar.

DOOM

inelár3 (deget) s. n., pl. ineláre
inelara
INELÁR, -Ă, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture dăunător, de culoare galbenă-cafenie, care depune ouă în formă de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi și ale stejarilor și a cărui larvă provoacă mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat între degetul mijlociu și cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vânzător de inele. – Inel + suf. -ar.

DOOM

inelár3 (deget) s. n., pl. ineláre
inelare
INELÁR, -Ă, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture dăunător, de culoare galbenă-cafenie, care depune ouă în formă de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi și ale stejarilor și a cărui larvă provoacă mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat între degetul mijlociu și cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vânzător de inele. – Inel + suf. -ar.

DOOM

inelár3 (deget) s. n., pl. ineláre
inelarei
INELÁR, -Ă, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture dăunător, de culoare galbenă-cafenie, care depune ouă în formă de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi și ale stejarilor și a cărui larvă provoacă mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat între degetul mijlociu și cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vânzător de inele. – Inel + suf. -ar.

DOOM

inelár3 (deget) s. n., pl. ineláre
inelarele
INELÁR, -Ă, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture dăunător, de culoare galbenă-cafenie, care depune ouă în formă de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi și ale stejarilor și a cărui larvă provoacă mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat între degetul mijlociu și cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vânzător de inele. – Inel + suf. -ar.

DOOM

inelár3 (deget) s. n., pl. ineláre
inelarelor
INELÁR, -Ă, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture dăunător, de culoare galbenă-cafenie, care depune ouă în formă de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi și ale stejarilor și a cărui larvă provoacă mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat între degetul mijlociu și cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vânzător de inele. – Inel + suf. -ar.

DOOM

inelár3 (deget) s. n., pl. ineláre
inelari
INELÁR, -Ă, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture dăunător, de culoare galbenă-cafenie, care depune ouă în formă de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi și ale stejarilor și a cărui larvă provoacă mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat între degetul mijlociu și cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vânzător de inele. – Inel + suf. -ar.

DOOM

inelár3 (deget) s. n., pl. ineláre
inelari
INELÁR, -Ă, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture dăunător, de culoare galbenă-cafenie, care depune ouă în formă de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi și ale stejarilor și a cărui larvă provoacă mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat între degetul mijlociu și cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vânzător de inele. – Inel + suf. -ar.

DOOM

inelár3 (deget) s. n., pl. ineláre
inelarii
INELÁR, -Ă, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture dăunător, de culoare galbenă-cafenie, care depune ouă în formă de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi și ale stejarilor și a cărui larvă provoacă mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat între degetul mijlociu și cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vânzător de inele. – Inel + suf. -ar.

DOOM

inelár3 (deget) s. n., pl. ineláre
inelarii
INELÁR, -Ă, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture dăunător, de culoare galbenă-cafenie, care depune ouă în formă de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi și ale stejarilor și a cărui larvă provoacă mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat între degetul mijlociu și cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vânzător de inele. – Inel + suf. -ar.

DOOM

inelár3 (deget) s. n., pl. ineláre
inelarilor
INELÁR, -Ă, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture dăunător, de culoare galbenă-cafenie, care depune ouă în formă de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi și ale stejarilor și a cărui larvă provoacă mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat între degetul mijlociu și cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vânzător de inele. – Inel + suf. -ar.

DOOM

inelár3 (deget) s. n., pl. ineláre
inelarilor
INELÁR, -Ă, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture dăunător, de culoare galbenă-cafenie, care depune ouă în formă de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi și ale stejarilor și a cărui larvă provoacă mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat între degetul mijlociu și cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vânzător de inele. – Inel + suf. -ar.

DOOM

inelár3 (deget) s. n., pl. ineláre
inelarul
INELÁR, -Ă, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture dăunător, de culoare galbenă-cafenie, care depune ouă în formă de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi și ale stejarilor și a cărui larvă provoacă mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat între degetul mijlociu și cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vânzător de inele. – Inel + suf. -ar.

DOOM

inelár3 (deget) s. n., pl. ineláre
inelarul
INELÁR, -Ă, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture dăunător, de culoare galbenă-cafenie, care depune ouă în formă de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi și ale stejarilor și a cărui larvă provoacă mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat între degetul mijlociu și cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vânzător de inele. – Inel + suf. -ar.

DOOM

inelár3 (deget) s. n., pl. ineláre
inelarului
INELÁR, -Ă, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture dăunător, de culoare galbenă-cafenie, care depune ouă în formă de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi și ale stejarilor și a cărui larvă provoacă mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat între degetul mijlociu și cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vânzător de inele. – Inel + suf. -ar.

DOOM

inelár3 (deget) s. n., pl. ineláre
inelarului
INELÁR, -Ă, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture dăunător, de culoare galbenă-cafenie, care depune ouă în formă de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi și ale stejarilor și a cărui larvă provoacă mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat între degetul mijlociu și cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vânzător de inele. – Inel + suf. -ar.

DOOM

inelár3 (deget) s. n., pl. ineláre
inelat
INELÁT, -Ă, inelați, -te, adj. 1. (Despre păr) În formă de inel (1), cu inele; buclat, cârlionțat. ♦ (Rar; despre degete) Împodobit cu inele (1). 2. Care este format din inele. ◊ Viermi inelați = viermi al căror corp este alcătuit dintr-un șir de inele (5). – Inel + suf. -at.

DOOM

inelát adj. m., pl. ineláți; f. inelátă, pl. ineláte
inelata
INELÁT, -Ă, inelați, -te, adj. 1. (Despre păr) În formă de inel (1), cu inele; buclat, cârlionțat. ♦ (Rar; despre degete) Împodobit cu inele (1). 2. Care este format din inele. ◊ Viermi inelați = viermi al căror corp este alcătuit dintr-un șir de inele (5). – Inel + suf. -at.

DOOM

inelát adj. m., pl. ineláți; f. inelátă, pl. ineláte
inelate
INELÁT, -Ă, inelați, -te, adj. 1. (Despre păr) În formă de inel (1), cu inele; buclat, cârlionțat. ♦ (Rar; despre degete) Împodobit cu inele (1). 2. Care este format din inele. ◊ Viermi inelați = viermi al căror corp este alcătuit dintr-un șir de inele (5). – Inel + suf. -at.

DOOM

inelát adj. m., pl. ineláți; f. inelátă, pl. ineláte
inelatei
INELÁT, -Ă, inelați, -te, adj. 1. (Despre păr) În formă de inel (1), cu inele; buclat, cârlionțat. ♦ (Rar; despre degete) Împodobit cu inele (1). 2. Care este format din inele. ◊ Viermi inelați = viermi al căror corp este alcătuit dintr-un șir de inele (5). – Inel + suf. -at.

DOOM

inelát adj. m., pl. ineláți; f. inelátă, pl. ineláte
inelatele
INELÁT, -Ă, inelați, -te, adj. 1. (Despre păr) În formă de inel (1), cu inele; buclat, cârlionțat. ♦ (Rar; despre degete) Împodobit cu inele (1). 2. Care este format din inele. ◊ Viermi inelați = viermi al căror corp este alcătuit dintr-un șir de inele (5). – Inel + suf. -at.

DOOM

inelát adj. m., pl. ineláți; f. inelátă, pl. ineláte
inelatelor
INELÁT, -Ă, inelați, -te, adj. 1. (Despre păr) În formă de inel (1), cu inele; buclat, cârlionțat. ♦ (Rar; despre degete) Împodobit cu inele (1). 2. Care este format din inele. ◊ Viermi inelați = viermi al căror corp este alcătuit dintr-un șir de inele (5). – Inel + suf. -at.

DOOM

inelát adj. m., pl. ineláți; f. inelátă, pl. ineláte
inelatul
INELÁT, -Ă, inelați, -te, adj. 1. (Despre păr) În formă de inel (1), cu inele; buclat, cârlionțat. ♦ (Rar; despre degete) Împodobit cu inele (1). 2. Care este format din inele. ◊ Viermi inelați = viermi al căror corp este alcătuit dintr-un șir de inele (5). – Inel + suf. -at.

DOOM

inelát adj. m., pl. ineláți; f. inelátă, pl. ineláte
inelatului
INELÁT, -Ă, inelați, -te, adj. 1. (Despre păr) În formă de inel (1), cu inele; buclat, cârlionțat. ♦ (Rar; despre degete) Împodobit cu inele (1). 2. Care este format din inele. ◊ Viermi inelați = viermi al căror corp este alcătuit dintr-un șir de inele (5). – Inel + suf. -at.

DOOM

inelát adj. m., pl. ineláți; f. inelátă, pl. ineláte
inelați
INELÁT, -Ă, inelați, -te, adj. 1. (Despre păr) În formă de inel (1), cu inele; buclat, cârlionțat. ♦ (Rar; despre degete) Împodobit cu inele (1). 2. Care este format din inele. ◊ Viermi inelați = viermi al căror corp este alcătuit dintr-un șir de inele (5). – Inel + suf. -at.

DOOM

inelát adj. m., pl. ineláți; f. inelátă, pl. ineláte
inelații
INELÁT, -Ă, inelați, -te, adj. 1. (Despre păr) În formă de inel (1), cu inele; buclat, cârlionțat. ♦ (Rar; despre degete) Împodobit cu inele (1). 2. Care este format din inele. ◊ Viermi inelați = viermi al căror corp este alcătuit dintr-un șir de inele (5). – Inel + suf. -at.

DOOM

inelát adj. m., pl. ineláți; f. inelátă, pl. ineláte
inelaților
INELÁT, -Ă, inelați, -te, adj. 1. (Despre păr) În formă de inel (1), cu inele; buclat, cârlionțat. ♦ (Rar; despre degete) Împodobit cu inele (1). 2. Care este format din inele. ◊ Viermi inelați = viermi al căror corp este alcătuit dintr-un șir de inele (5). – Inel + suf. -at.

DOOM

inelát adj. m., pl. ineláți; f. inelátă, pl. ineláte
inele
INÉL, inele, s. n. 1. Cerc mic de metal (prețios, cu pietre scumpe) care se poartă ca podoabă pe deget. ◊ Inel de logodnă = verighetă. ◊ Expr. Tras (ca) prin(tr-un) inel = cu talia subțire; zvelt. ◊ Inelul lui Saturn = cerc luminos care înconjoară planeta Saturn. 2. Obiect în formă de cerc, având diverse întrebuințări practice; verigă, belciug. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastică format din două cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie la o anumită distanță de pământ și la care gimnastul execută exerciții ținându-se de ele; p. ext. probă sportivă care se execută la acest aparat. 3. Arteră de circulație, cu traseu circular sau poligonal, care înconjoară o localitate și leagă capetele șoselelor exterioare care conduc la această localitate. 4. (La pl.) Zone inelare concentrice care se observă într-o secțiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase și care indică vârsta acestora și creșterea lor în grosime. ♦ Striuri concentrice pe solzii, operculele și alte formațiuni osoase ale peștilor, care permit evaluarea vârstei acestora. 5. Fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor viermi. – Lat. anellus.

DOOM

inél s. n., pl. inéle
inelegant
INELEGÁNT, -Ă, ineleganți, -te, adj. Care nu este elegant în vorbire, în purtare etc.; neelegant. – Din fr. inélégant.

DOOM

inelegánt (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inelegánți; f. inelegántă, pl. inelegánte
ineleganta
INELEGÁNT, -Ă, ineleganți, -te, adj. Care nu este elegant în vorbire, în purtare etc.; neelegant. – Din fr. inélégant.

DOOM

inelegánt (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inelegánți; f. inelegántă, pl. inelegánte
inelegante
INELEGÁNT, -Ă, ineleganți, -te, adj. Care nu este elegant în vorbire, în purtare etc.; neelegant. – Din fr. inélégant.

DOOM

inelegánt (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inelegánți; f. inelegántă, pl. inelegánte
inelegantei
INELEGÁNT, -Ă, ineleganți, -te, adj. Care nu este elegant în vorbire, în purtare etc.; neelegant. – Din fr. inélégant.

DOOM

inelegánt (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inelegánți; f. inelegántă, pl. inelegánte
inelegantele
INELEGÁNT, -Ă, ineleganți, -te, adj. Care nu este elegant în vorbire, în purtare etc.; neelegant. – Din fr. inélégant.

DOOM

inelegánt (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inelegánți; f. inelegántă, pl. inelegánte
inelegantelor
INELEGÁNT, -Ă, ineleganți, -te, adj. Care nu este elegant în vorbire, în purtare etc.; neelegant. – Din fr. inélégant.

DOOM

inelegánt (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inelegánți; f. inelegántă, pl. inelegánte
inelegantul
INELEGÁNT, -Ă, ineleganți, -te, adj. Care nu este elegant în vorbire, în purtare etc.; neelegant. – Din fr. inélégant.

DOOM

inelegánt (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inelegánți; f. inelegántă, pl. inelegánte
inelegantului
INELEGÁNT, -Ă, ineleganți, -te, adj. Care nu este elegant în vorbire, în purtare etc.; neelegant. – Din fr. inélégant.

DOOM

inelegánt (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inelegánți; f. inelegántă, pl. inelegánte
ineleganța
INELEGÁNȚĂ, ineleganțe, s. f. Lipsă de eleganță, de finețe, de tact în vorbire, în purtare; vorbă sau comportare lipsită de finețe, de tact; neeleganță. – Din fr. inélégance.

DOOM

inelegánță (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. inelegánței; (manifestări) pl. inelegánțe
ineleganțe
INELEGÁNȚĂ, ineleganțe, s. f. Lipsă de eleganță, de finețe, de tact în vorbire, în purtare; vorbă sau comportare lipsită de finețe, de tact; neeleganță. – Din fr. inélégance.

DOOM

inelegánță (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. inelegánței; (manifestări) pl. inelegánțe
ineleganței
INELEGÁNȚĂ, ineleganțe, s. f. Lipsă de eleganță, de finețe, de tact în vorbire, în purtare; vorbă sau comportare lipsită de finețe, de tact; neeleganță. – Din fr. inélégance.

DOOM

inelegánță (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. inelegánței; (manifestări) pl. inelegánțe
ineleganțele
INELEGÁNȚĂ, ineleganțe, s. f. Lipsă de eleganță, de finețe, de tact în vorbire, în purtare; vorbă sau comportare lipsită de finețe, de tact; neeleganță. – Din fr. inélégance.

DOOM

inelegánță (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. inelegánței; (manifestări) pl. inelegánțe
ineleganțelor
INELEGÁNȚĂ, ineleganțe, s. f. Lipsă de eleganță, de finețe, de tact în vorbire, în purtare; vorbă sau comportare lipsită de finețe, de tact; neeleganță. – Din fr. inélégance.

DOOM

inelegánță (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. inelegánței; (manifestări) pl. inelegánțe
ineleganți
INELEGÁNT, -Ă, ineleganți, -te, adj. Care nu este elegant în vorbire, în purtare etc.; neelegant. – Din fr. inélégant.

DOOM

inelegánt (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inelegánți; f. inelegántă, pl. inelegánte
ineleganții
INELEGÁNT, -Ă, ineleganți, -te, adj. Care nu este elegant în vorbire, în purtare etc.; neelegant. – Din fr. inélégant.

DOOM

inelegánt (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inelegánți; f. inelegántă, pl. inelegánte
ineleganților
INELEGÁNT, -Ă, ineleganți, -te, adj. Care nu este elegant în vorbire, în purtare etc.; neelegant. – Din fr. inélégant.

DOOM

inelegánt (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. inelegánți; f. inelegántă, pl. inelegánte
inelele
INÉL, inele, s. n. 1. Cerc mic de metal (prețios, cu pietre scumpe) care se poartă ca podoabă pe deget. ◊ Inel de logodnă = verighetă. ◊ Expr. Tras (ca) prin(tr-un) inel = cu talia subțire; zvelt. ◊ Inelul lui Saturn = cerc luminos care înconjoară planeta Saturn. 2. Obiect în formă de cerc, având diverse întrebuințări practice; verigă, belciug. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastică format din două cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie la o anumită distanță de pământ și la care gimnastul execută exerciții ținându-se de ele; p. ext. probă sportivă care se execută la acest aparat. 3. Arteră de circulație, cu traseu circular sau poligonal, care înconjoară o localitate și leagă capetele șoselelor exterioare care conduc la această localitate. 4. (La pl.) Zone inelare concentrice care se observă într-o secțiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase și care indică vârsta acestora și creșterea lor în grosime. ♦ Striuri concentrice pe solzii, operculele și alte formațiuni osoase ale peștilor, care permit evaluarea vârstei acestora. 5. Fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor viermi. – Lat. anellus.

DOOM

inél s. n., pl. inéle
inelelor
INÉL, inele, s. n. 1. Cerc mic de metal (prețios, cu pietre scumpe) care se poartă ca podoabă pe deget. ◊ Inel de logodnă = verighetă. ◊ Expr. Tras (ca) prin(tr-un) inel = cu talia subțire; zvelt. ◊ Inelul lui Saturn = cerc luminos care înconjoară planeta Saturn. 2. Obiect în formă de cerc, având diverse întrebuințări practice; verigă, belciug. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastică format din două cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie la o anumită distanță de pământ și la care gimnastul execută exerciții ținându-se de ele; p. ext. probă sportivă care se execută la acest aparat. 3. Arteră de circulație, cu traseu circular sau poligonal, care înconjoară o localitate și leagă capetele șoselelor exterioare care conduc la această localitate. 4. (La pl.) Zone inelare concentrice care se observă într-o secțiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase și care indică vârsta acestora și creșterea lor în grosime. ♦ Striuri concentrice pe solzii, operculele și alte formațiuni osoase ale peștilor, care permit evaluarea vârstei acestora. 5. Fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor viermi. – Lat. anellus.

DOOM

inél s. n., pl. inéle
ineligibil
INELIGÍBIL, -Ă, ineligibili, -e, adj. Care nu este eligibil, care nu are calitățile cerute de lege pentru a putea fi ales; neeligibil. – Din fr. inéligible.

DOOM

ineligíbil (i-ne / in-e-) adj. m., pl. ineligíbili; f. ineligíbilă, pl. ineligíbile
ineligibila
INELIGÍBIL, -Ă, ineligibili, -e, adj. Care nu este eligibil, care nu are calitățile cerute de lege pentru a putea fi ales; neeligibil. – Din fr. inéligible.

DOOM

ineligíbil (i-ne / in-e-) adj. m., pl. ineligíbili; f. ineligíbilă, pl. ineligíbile
ineligibile
INELIGÍBIL, -Ă, ineligibili, -e, adj. Care nu este eligibil, care nu are calitățile cerute de lege pentru a putea fi ales; neeligibil. – Din fr. inéligible.

DOOM

ineligíbil (i-ne / in-e-) adj. m., pl. ineligíbili; f. ineligíbilă, pl. ineligíbile
ineligibilei
INELIGÍBIL, -Ă, ineligibili, -e, adj. Care nu este eligibil, care nu are calitățile cerute de lege pentru a putea fi ales; neeligibil. – Din fr. inéligible.

DOOM

ineligíbil (i-ne / in-e-) adj. m., pl. ineligíbili; f. ineligíbilă, pl. ineligíbile
ineligibilele
INELIGÍBIL, -Ă, ineligibili, -e, adj. Care nu este eligibil, care nu are calitățile cerute de lege pentru a putea fi ales; neeligibil. – Din fr. inéligible.

DOOM

ineligíbil (i-ne / in-e-) adj. m., pl. ineligíbili; f. ineligíbilă, pl. ineligíbile
ineligibilelor
INELIGÍBIL, -Ă, ineligibili, -e, adj. Care nu este eligibil, care nu are calitățile cerute de lege pentru a putea fi ales; neeligibil. – Din fr. inéligible.

DOOM

ineligíbil (i-ne / in-e-) adj. m., pl. ineligíbili; f. ineligíbilă, pl. ineligíbile
ineligibili
INELIGÍBIL, -Ă, ineligibili, -e, adj. Care nu este eligibil, care nu are calitățile cerute de lege pentru a putea fi ales; neeligibil. – Din fr. inéligible.

DOOM

ineligíbil (i-ne / in-e-) adj. m., pl. ineligíbili; f. ineligíbilă, pl. ineligíbile
ineligibilii
INELIGÍBIL, -Ă, ineligibili, -e, adj. Care nu este eligibil, care nu are calitățile cerute de lege pentru a putea fi ales; neeligibil. – Din fr. inéligible.

DOOM

ineligíbil (i-ne / in-e-) adj. m., pl. ineligíbili; f. ineligíbilă, pl. ineligíbile
ineligibililor
INELIGÍBIL, -Ă, ineligibili, -e, adj. Care nu este eligibil, care nu are calitățile cerute de lege pentru a putea fi ales; neeligibil. – Din fr. inéligible.

DOOM

ineligíbil (i-ne / in-e-) adj. m., pl. ineligíbili; f. ineligíbilă, pl. ineligíbile
ineligibilitate
INELIGIBILITÁTE s. f. Stare a unei persoane ineligibile; neeligibilitate. – Din fr. inéligibilité.

DOOM

ineligibilitáte (i-ne / in-e-) s. f., g.-d. art. ineligibilitắții
ineligibilitatea
INELIGIBILITÁTE s. f. Stare a unei persoane ineligibile; neeligibilitate. – Din fr. inéligibilité.

DOOM

ineligibilitáte (i-ne / in-e-) s. f., g.-d. art. ineligibilitắții
ineligibilități
INELIGIBILITÁTE s. f. Stare a unei persoane ineligibile; neeligibilitate. – Din fr. inéligibilité.

DOOM

ineligibilitáte (i-ne / in-e-) s. f., g.-d. art. ineligibilitắții
ineligibilității
INELIGIBILITÁTE s. f. Stare a unei persoane ineligibile; neeligibilitate. – Din fr. inéligibilité.

DOOM

ineligibilitáte (i-ne / in-e-) s. f., g.-d. art. ineligibilitắții
ineligibilul
INELIGÍBIL, -Ă, ineligibili, -e, adj. Care nu este eligibil, care nu are calitățile cerute de lege pentru a putea fi ales; neeligibil. – Din fr. inéligible.

DOOM

ineligíbil (i-ne / in-e-) adj. m., pl. ineligíbili; f. ineligíbilă, pl. ineligíbile
ineligibilului
INELIGÍBIL, -Ă, ineligibili, -e, adj. Care nu este eligibil, care nu are calitățile cerute de lege pentru a putea fi ales; neeligibil. – Din fr. inéligible.

DOOM

ineligíbil (i-ne / in-e-) adj. m., pl. ineligíbili; f. ineligíbilă, pl. ineligíbile
ineluctabil
INELUCTÁBIL, -Ă, ineluctabili, -e, adj. (Livr.) Care este de neînlăturat, care nu poate fi împiedicat; inevitabil, neeluctabil. – Din fr. inéluctable, lat. ineluctabilis.

DOOM

ineluctábil (livr.) (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. ineluctábili; f. ineluctábilă, pl. ineluctábile
ineluctabila
INELUCTÁBIL, -Ă, ineluctabili, -e, adj. (Livr.) Care este de neînlăturat, care nu poate fi împiedicat; inevitabil, neeluctabil. – Din fr. inéluctable, lat. ineluctabilis.

DOOM

ineluctábil (livr.) (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. ineluctábili; f. ineluctábilă, pl. ineluctábile
ineluctabile
INELUCTÁBIL, -Ă, ineluctabili, -e, adj. (Livr.) Care este de neînlăturat, care nu poate fi împiedicat; inevitabil, neeluctabil. – Din fr. inéluctable, lat. ineluctabilis.

DOOM

ineluctábil (livr.) (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. ineluctábili; f. ineluctábilă, pl. ineluctábile
ineluctabilei
INELUCTÁBIL, -Ă, ineluctabili, -e, adj. (Livr.) Care este de neînlăturat, care nu poate fi împiedicat; inevitabil, neeluctabil. – Din fr. inéluctable, lat. ineluctabilis.

DOOM

ineluctábil (livr.) (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. ineluctábili; f. ineluctábilă, pl. ineluctábile
ineluctabilele
INELUCTÁBIL, -Ă, ineluctabili, -e, adj. (Livr.) Care este de neînlăturat, care nu poate fi împiedicat; inevitabil, neeluctabil. – Din fr. inéluctable, lat. ineluctabilis.

DOOM

ineluctábil (livr.) (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. ineluctábili; f. ineluctábilă, pl. ineluctábile
ineluctabilelor
INELUCTÁBIL, -Ă, ineluctabili, -e, adj. (Livr.) Care este de neînlăturat, care nu poate fi împiedicat; inevitabil, neeluctabil. – Din fr. inéluctable, lat. ineluctabilis.

DOOM

ineluctábil (livr.) (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. ineluctábili; f. ineluctábilă, pl. ineluctábile
ineluctabili
INELUCTÁBIL, -Ă, ineluctabili, -e, adj. (Livr.) Care este de neînlăturat, care nu poate fi împiedicat; inevitabil, neeluctabil. – Din fr. inéluctable, lat. ineluctabilis.

DOOM

ineluctábil (livr.) (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. ineluctábili; f. ineluctábilă, pl. ineluctábile
ineluctabilii
INELUCTÁBIL, -Ă, ineluctabili, -e, adj. (Livr.) Care este de neînlăturat, care nu poate fi împiedicat; inevitabil, neeluctabil. – Din fr. inéluctable, lat. ineluctabilis.

DOOM

ineluctábil (livr.) (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. ineluctábili; f. ineluctábilă, pl. ineluctábile
ineluctabililor
INELUCTÁBIL, -Ă, ineluctabili, -e, adj. (Livr.) Care este de neînlăturat, care nu poate fi împiedicat; inevitabil, neeluctabil. – Din fr. inéluctable, lat. ineluctabilis.

DOOM

ineluctábil (livr.) (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. ineluctábili; f. ineluctábilă, pl. ineluctábile
ineluctabilitate
INELUCTABILITÁTE s. f. (Livr.) Faptul de a fi ineluctabil. – Din fr. inéluctabilité.

DOOM

ineluctabilitáte (livr.) (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. ineluctabilitắții
ineluctabilitatea
INELUCTABILITÁTE s. f. (Livr.) Faptul de a fi ineluctabil. – Din fr. inéluctabilité.

DOOM

ineluctabilitáte (livr.) (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. ineluctabilitắții
ineluctabilități
INELUCTABILITÁTE s. f. (Livr.) Faptul de a fi ineluctabil. – Din fr. inéluctabilité.

DOOM

ineluctabilitáte (livr.) (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. ineluctabilitắții
ineluctabilității
INELUCTABILITÁTE s. f. (Livr.) Faptul de a fi ineluctabil. – Din fr. inéluctabilité.

DOOM

ineluctabilitáte (livr.) (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. ineluctabilitắții
ineluctabilul
INELUCTÁBIL, -Ă, ineluctabili, -e, adj. (Livr.) Care este de neînlăturat, care nu poate fi împiedicat; inevitabil, neeluctabil. – Din fr. inéluctable, lat. ineluctabilis.

DOOM

ineluctábil (livr.) (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. ineluctábili; f. ineluctábilă, pl. ineluctábile
ineluctabilului
INELUCTÁBIL, -Ă, ineluctabili, -e, adj. (Livr.) Care este de neînlăturat, care nu poate fi împiedicat; inevitabil, neeluctabil. – Din fr. inéluctable, lat. ineluctabilis.

DOOM

ineluctábil (livr.) (i-ne- / in-e-) adj. m., pl. ineluctábili; f. ineluctábilă, pl. ineluctábile
inelul
INÉL, inele, s. n. 1. Cerc mic de metal (prețios, cu pietre scumpe) care se poartă ca podoabă pe deget. ◊ Inel de logodnă = verighetă. ◊ Expr. Tras (ca) prin(tr-un) inel = cu talia subțire; zvelt. ◊ Inelul lui Saturn = cerc luminos care înconjoară planeta Saturn. 2. Obiect în formă de cerc, având diverse întrebuințări practice; verigă, belciug. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastică format din două cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie la o anumită distanță de pământ și la care gimnastul execută exerciții ținându-se de ele; p. ext. probă sportivă care se execută la acest aparat. 3. Arteră de circulație, cu traseu circular sau poligonal, care înconjoară o localitate și leagă capetele șoselelor exterioare care conduc la această localitate. 4. (La pl.) Zone inelare concentrice care se observă într-o secțiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase și care indică vârsta acestora și creșterea lor în grosime. ♦ Striuri concentrice pe solzii, operculele și alte formațiuni osoase ale peștilor, care permit evaluarea vârstei acestora. 5. Fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor viermi. – Lat. anellus.

DOOM

inél s. n., pl. inéle
inelului
INÉL, inele, s. n. 1. Cerc mic de metal (prețios, cu pietre scumpe) care se poartă ca podoabă pe deget. ◊ Inel de logodnă = verighetă. ◊ Expr. Tras (ca) prin(tr-un) inel = cu talia subțire; zvelt. ◊ Inelul lui Saturn = cerc luminos care înconjoară planeta Saturn. 2. Obiect în formă de cerc, având diverse întrebuințări practice; verigă, belciug. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastică format din două cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie la o anumită distanță de pământ și la care gimnastul execută exerciții ținându-se de ele; p. ext. probă sportivă care se execută la acest aparat. 3. Arteră de circulație, cu traseu circular sau poligonal, care înconjoară o localitate și leagă capetele șoselelor exterioare care conduc la această localitate. 4. (La pl.) Zone inelare concentrice care se observă într-o secțiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase și care indică vârsta acestora și creșterea lor în grosime. ♦ Striuri concentrice pe solzii, operculele și alte formațiuni osoase ale peștilor, care permit evaluarea vârstei acestora. 5. Fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor viermi. – Lat. anellus.

DOOM

inél s. n., pl. inéle
ineluș
INELÚȘ, inelușe, s. n. Diminutiv al lui inel. – Inel + suf. -uș.

DOOM

inelúș s. n., pl. inelúșe
inelușe
INELÚȘ, inelușe, s. n. Diminutiv al lui inel. – Inel + suf. -uș.

DOOM

inelúș s. n., pl. inelúșe
inelușele
INELÚȘ, inelușe, s. n. Diminutiv al lui inel. – Inel + suf. -uș.

DOOM

inelúș s. n., pl. inelúșe
inelușelor
INELÚȘ, inelușe, s. n. Diminutiv al lui inel. – Inel + suf. -uș.

DOOM

inelúș s. n., pl. inelúșe
inelușul
INELÚȘ, inelușe, s. n. Diminutiv al lui inel. – Inel + suf. -uș.

DOOM

inelúș s. n., pl. inelúșe
inelușului
INELÚȘ, inelușe, s. n. Diminutiv al lui inel. – Inel + suf. -uș.

DOOM

inelúș s. n., pl. inelúșe
inemă
ÍNIMĂ, inimi, s. f. I. 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contracțiile sale ritmice, circulația sângelui în organism, la om și la animalele superioare; cord1. ♦ Piept. 2. (Pop.) Stomac, burtă, pântece, rânză. ◊ Expr. A (mai) prinde (la) inimă = a scăpa de senzația de slăbiciune după ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) căpăta putere. Pe inima goală = cu stomacul gol, fără să fi mâncat ceva. A (se) simți greu la inimă = a-i fi greață, a-i veni să verse. 3. (La cărțile de joc) Cupă2. 4. Piesă sau organ de mașină care are o formă asemănătoare cu o inimă (I 1). II. Fig. 1. Inima (I 1) considerată ca sediu al sentimentelor umane: a) (În legătură cu bucurii, plăceri) I s-a bucurat inima când a auzit vestea cea bună. ◊ Loc. adv. După (sau pe) voia (sau pofta) inimii = după plac, nestingherit, cum îi e dorința. Cu (sau din) toată inima sau cu dragă inimă = cu tot sufletul, cu foarte mare și sinceră plăcere. ◊ Expr. A râde inima în cineva sau a-i râde cuiva inima = a fi bucuros, satisfăcut, mulțumit. A unge (pe cineva) la inimă = a face (cuiva) plăcere; a încânta, a bucura (pe cineva). Cât îi cere (cuiva) inima = atât cât vrea, cât poftește, cât are plăcere. A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult. A-și călca pe inimă = a renunța la propriul punct de vedere, la propria opinie sau plăcere. (A fi) cu inima ușoară = (a fi) fără griji, bine dispus, cu conștiința împăcată. b) (În legătură cu suferințe, dureri, necazuri) Îl doare la inimă când vede atâta risipă. ◊ Expr. A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inimă = a provoca (cuiva) o durere morală, o supărare mare. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi milă de cineva. A i se topi inima = a suferi foarte tare. A se sfârși la inimă = a se îmbolnăvi, a muri de durere, a fi copleșit de durere. A avea ceva pe inimă = a fi chinuit de un gând neîmpărtășit, a avea o taină în suflet. A-și răcori inima = a spune ce are pe suflet, a-și descărca sufletul. A pune (ceva) la inimă = a se supăra (pentru ceva) mai mult decât merită. A-i strica (cuiva) inima = a-i spulbera (cuiva) buna dispoziție, a indispune (pe cineva), a mâhni (pe cineva). A rămâne cu inima friptă = a rămâne mâhnit, dezolat, îndurerat. Parcă mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars (sau roșu) prin inimă, se spune când cineva primește pe neașteptate o veste tristă sau când îl cuprinde o durere fizică în mod brusc. Inimă albastră = suflet trist, îndurerat; tristețe, melancolie, mâhnire, deprimare; furie, ciudă, mânie, necaz. Inimă rea = mâhnire, durere, amărăciune. A-și face (sau a-i face cuiva) inimă rea = a se mâhni (sau a mâhni pe cineva). c) (În legătură cu sentimente de iubire) Inima-mi zboară la tine. ◊ Expr. A avea (pe cineva) în (sau la) inimă = a iubi (pe cineva). A-i rămâne (cuiva) inima la... = a rămâne cu gândul la cineva sau la ceva care i-a plăcut. A avea tragere de inimă (pentru...) sau a-l trage (pe cineva) inima să... = a se simți atras să facă ceva. d) (În legătură cu bunătatea sau răutatea cuiva, în loc. și în expr.) Inimă dreaptă = om drept, cinstit, corect. Inimă de aur = om bun. Slab de inimă = milos, impresionabil, influențabil. Cu inimă = bun, milos, înțelegător, uman. A avea inimă bună (sau de aur) sau a fi bun la inimă (sau cu inima bună) = a fi bun, milos, înțelegător, darnic. A avea inima deschisă = a fi sincer, cinstit. A spune de la (sau din) inimă = a spune cu toată sinceritatea, fără reticențe, a vorbi deschis, fără rezerve. A avea inima largă = a fi mărinimos, milos, darnic. A se muia la inimă sau a (i) se înmuia (cuiva) inima = a deveni bun, milos; a se îndupleca. A nu-l lăsa pe cineva inima să..., se spune când cineva nu-și poate opri pornirile bune, acțiunile generoase. (A fi om) de inimă = (a fi om) bun, săritor. A fi fără inimă sau a fi rău (sau câinos, negru) la inimă = a fi rău, înrăit. (A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, neînțelegător, dușmănos, rău. (A avea) inimă de piatră (sau împietrită) = (a fi) nesimțitor, rău, fără suflet, rece. A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil la orice durere sau bucurie, a fi lipsit de omenie. e) (În legătură cu instincte sau presimțiri) Îmi spune inima că s-a întâmplat o nenorocire. f) (În legătură cu curajul, cu îndrăzneala sau cu energia, cu puterea de voință sau de acțiune a cuiva) Înfruntă pericolul cu inimă rece. ◊ Cu inimă = (loc. adv.) energic, cu viață; (loc. adj. și adv.) inimos, curajos; pasionat. ◊ Expr. A(-și) pierde inima = a-și pierde curajul, speranța, a se descuraja. A-și lua inima în dinți = a-și face curaj, a se hotărî să întreprindă ceva. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune când cineva își recapătă calmul, echilibrul și curajul după un moment de emoție sau de spaimă. A (mai) prinde (la) inimă = a căpăta (din nou) putere, curaj, a se restabili sufletește, a nu-i mai fi teamă. A-i ține cuiva inima = a încuraja, a consola pe cineva. A i se face (cuiva) inima cât un purice = a-i fi (cuiva) frică de ceva; a se descuraja. A i se tăia inima = a-și pierde curajul. 2. Inima (I 1) considerată ca centru și simbol al vieții sufletești. L-am șters din inimă. ◊ Loc. adv. Din inimă sau din toată inima, din adâncul inimii = din tot sufletul, cu toată puterea sufletească. ◊ Expr. (A fi) cu inima împăcată = (a fi) cu conștiința împăcată, liniștită, curată. III. Fig. 1. Caracter, fire. Seamănă cu tatăl lui la chip și la inimă. 2. Ființă, om, individ. Înflăcărarea a cuprins toate inimile. IV. P. anal. 1. Mijloc, centru, interior. ◊ Expr. (Ir.) A rupe inima târgului = a) a cumpăra ce este mai prost, a face o afacere proastă; b) a impresiona cu ceva foarte tare. 2. Piesă sau element de construcție care ocupă un loc central într-un sistem tehnic sau într-un element al acestuia. ◊ Inima carului (sau a căruței) = partea din mijloc a carului (sau a căruței), care leagă osia de dinainte cu cea de dinapoi. 3. Partea din interior a unei plante, a unei legume, a unui fruct; miez. 4. Partea cea mai importantă, esențială a unui lucru. [Pl. și: (înv.) inime. – Var.: ínemă s. f.] – Lat. anima.

DOOM

ínimă s. f., g.-d. art. ínimii; pl. ínimi
inenarabil
INENARÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu poate fi povestit; extraordinar, uimitor. [Cf. fr. inénarrable, it. inenarrabile].
inenarabila
INENARÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu poate fi povestit; extraordinar, uimitor. [Cf. fr. inénarrable, it. inenarrabile].
inenarabile
INENARÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu poate fi povestit; extraordinar, uimitor. [Cf. fr. inénarrable, it. inenarrabile].
inenarabilei
INENARÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu poate fi povestit; extraordinar, uimitor. [Cf. fr. inénarrable, it. inenarrabile].
inenarabilele
INENARÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu poate fi povestit; extraordinar, uimitor. [Cf. fr. inénarrable, it. inenarrabile].
inenarabilelor
INENARÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu poate fi povestit; extraordinar, uimitor. [Cf. fr. inénarrable, it. inenarrabile].
inenarabili
INENARÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu poate fi povestit; extraordinar, uimitor. [Cf. fr. inénarrable, it. inenarrabile].
inenarabilii
INENARÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu poate fi povestit; extraordinar, uimitor. [Cf. fr. inénarrable, it. inenarrabile].
inenarabililor
INENARÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu poate fi povestit; extraordinar, uimitor. [Cf. fr. inénarrable, it. inenarrabile].
inenarabilul
INENARÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu poate fi povestit; extraordinar, uimitor. [Cf. fr. inénarrable, it. inenarrabile].
inenarabilului
INENARÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu poate fi povestit; extraordinar, uimitor. [Cf. fr. inénarrable, it. inenarrabile].
inept
INÉPT, -Ă, inepți, -te, adj. Prost, stupid, tâmpit. – Din fr. inepte, lat. ineptus.

DOOM

inépt adj. m., pl. inépți; f. inéptă, pl. inépte
inepta
INÉPT, -Ă, inepți, -te, adj. Prost, stupid, tâmpit. – Din fr. inepte, lat. ineptus.

DOOM

inépt adj. m., pl. inépți; f. inéptă, pl. inépte
inepte
INÉPT, -Ă, inepți, -te, adj. Prost, stupid, tâmpit. – Din fr. inepte, lat. ineptus.

DOOM

inépt adj. m., pl. inépți; f. inéptă, pl. inépte
ineptei
INÉPT, -Ă, inepți, -te, adj. Prost, stupid, tâmpit. – Din fr. inepte, lat. ineptus.

DOOM

inépt adj. m., pl. inépți; f. inéptă, pl. inépte
ineptele
INÉPT, -Ă, inepți, -te, adj. Prost, stupid, tâmpit. – Din fr. inepte, lat. ineptus.

DOOM

inépt adj. m., pl. inépți; f. inéptă, pl. inépte
ineptelor
INÉPT, -Ă, inepți, -te, adj. Prost, stupid, tâmpit. – Din fr. inepte, lat. ineptus.

DOOM

inépt adj. m., pl. inépți; f. inéptă, pl. inépte
ineptul
INÉPT, -Ă, inepți, -te, adj. Prost, stupid, tâmpit. – Din fr. inepte, lat. ineptus.

DOOM

inépt adj. m., pl. inépți; f. inéptă, pl. inépte
ineptului
INÉPT, -Ă, inepți, -te, adj. Prost, stupid, tâmpit. – Din fr. inepte, lat. ineptus.

DOOM

inépt adj. m., pl. inépți; f. inéptă, pl. inépte
inepuizabil
INEPUIZÁBIL, -Ă, inepuizabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi epuizat, care nu se termină niciodată, neepuizabil; p. ext. extrem de abundent, de bogat. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. inépuisable.

DOOM

!inepuizábil (i-ne-pu-i-/in-e-) adj. m., pl. inepuizábili; f. inepuizábilă, pl. inepuizábile
inepuizabila
INEPUIZÁBIL, -Ă, inepuizabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi epuizat, care nu se termină niciodată, neepuizabil; p. ext. extrem de abundent, de bogat. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. inépuisable.

DOOM

!inepuizábil (i-ne-pu-i-/in-e-) adj. m., pl. inepuizábili; f. inepuizábilă, pl. inepuizábile
inepuizabile
INEPUIZÁBIL, -Ă, inepuizabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi epuizat, care nu se termină niciodată, neepuizabil; p. ext. extrem de abundent, de bogat. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. inépuisable.

DOOM

!inepuizábil (i-ne-pu-i-/in-e-) adj. m., pl. inepuizábili; f. inepuizábilă, pl. inepuizábile
inepuizabilei
INEPUIZÁBIL, -Ă, inepuizabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi epuizat, care nu se termină niciodată, neepuizabil; p. ext. extrem de abundent, de bogat. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. inépuisable.

DOOM

!inepuizábil (i-ne-pu-i-/in-e-) adj. m., pl. inepuizábili; f. inepuizábilă, pl. inepuizábile
inepuizabilele
INEPUIZÁBIL, -Ă, inepuizabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi epuizat, care nu se termină niciodată, neepuizabil; p. ext. extrem de abundent, de bogat. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. inépuisable.

DOOM

!inepuizábil (i-ne-pu-i-/in-e-) adj. m., pl. inepuizábili; f. inepuizábilă, pl. inepuizábile
inepuizabilelor
INEPUIZÁBIL, -Ă, inepuizabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi epuizat, care nu se termină niciodată, neepuizabil; p. ext. extrem de abundent, de bogat. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. inépuisable.

DOOM

!inepuizábil (i-ne-pu-i-/in-e-) adj. m., pl. inepuizábili; f. inepuizábilă, pl. inepuizábile
inepuizabili
INEPUIZÁBIL, -Ă, inepuizabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi epuizat, care nu se termină niciodată, neepuizabil; p. ext. extrem de abundent, de bogat. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. inépuisable.

DOOM

!inepuizábil (i-ne-pu-i-/in-e-) adj. m., pl. inepuizábili; f. inepuizábilă, pl. inepuizábile
inepuizabilii
INEPUIZÁBIL, -Ă, inepuizabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi epuizat, care nu se termină niciodată, neepuizabil; p. ext. extrem de abundent, de bogat. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. inépuisable.

DOOM

!inepuizábil (i-ne-pu-i-/in-e-) adj. m., pl. inepuizábili; f. inepuizábilă, pl. inepuizábile
inepuizabililor
INEPUIZÁBIL, -Ă, inepuizabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi epuizat, care nu se termină niciodată, neepuizabil; p. ext. extrem de abundent, de bogat. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. inépuisable.

DOOM

!inepuizábil (i-ne-pu-i-/in-e-) adj. m., pl. inepuizábili; f. inepuizábilă, pl. inepuizábile
inepuizabilitate
INEPUIZABILITÁTE s.f. (Rar) Însușirea de a fi inepuizabil. [Pron. -pu-i-. / et. incertă].
inepuizabilul
INEPUIZÁBIL, -Ă, inepuizabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi epuizat, care nu se termină niciodată, neepuizabil; p. ext. extrem de abundent, de bogat. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. inépuisable.

DOOM

!inepuizábil (i-ne-pu-i-/in-e-) adj. m., pl. inepuizábili; f. inepuizábilă, pl. inepuizábile
inepuizabilului
INEPUIZÁBIL, -Ă, inepuizabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi epuizat, care nu se termină niciodată, neepuizabil; p. ext. extrem de abundent, de bogat. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. inépuisable.

DOOM

!inepuizábil (i-ne-pu-i-/in-e-) adj. m., pl. inepuizábili; f. inepuizábilă, pl. inepuizábile
inepți
INÉPT, -Ă, inepți, -te, adj. Prost, stupid, tâmpit. – Din fr. inepte, lat. ineptus.

DOOM

inépt adj. m., pl. inépți; f. inéptă, pl. inépte
inepția
INEPȚÍE, inepții, s. f. Faptă sau vorbă prostească, stupidă; prostie, stupiditate, absurditate. – Din fr. ineptie.

DOOM

inepțíe s. f., art. inepțía, g.-d. art. inepțíei; pl. inepțíi, art. inepțíile
inepție
INEPȚÍE, inepții, s. f. Faptă sau vorbă prostească, stupidă; prostie, stupiditate, absurditate. – Din fr. ineptie.

DOOM

inepțíe s. f., art. inepțía, g.-d. art. inepțíei; pl. inepțíi, art. inepțíile
inepției
INEPȚÍE, inepții, s. f. Faptă sau vorbă prostească, stupidă; prostie, stupiditate, absurditate. – Din fr. ineptie.

DOOM

inepțíe s. f., art. inepțía, g.-d. art. inepțíei; pl. inepțíi, art. inepțíile
inepții
INÉPT, -Ă, inepți, -te, adj. Prost, stupid, tâmpit. – Din fr. inepte, lat. ineptus.

DOOM

inépt adj. m., pl. inépți; f. inéptă, pl. inépte
inepții
INEPȚÍE, inepții, s. f. Faptă sau vorbă prostească, stupidă; prostie, stupiditate, absurditate. – Din fr. ineptie.

DOOM

inepțíe s. f., art. inepțía, g.-d. art. inepțíei; pl. inepțíi, art. inepțíile
inepțiile
INEPȚÍE, inepții, s. f. Faptă sau vorbă prostească, stupidă; prostie, stupiditate, absurditate. – Din fr. ineptie.

DOOM

inepțíe s. f., art. inepțía, g.-d. art. inepțíei; pl. inepțíi, art. inepțíile
inepțiilor
INEPȚÍE, inepții, s. f. Faptă sau vorbă prostească, stupidă; prostie, stupiditate, absurditate. – Din fr. ineptie.

DOOM

inepțíe s. f., art. inepțía, g.-d. art. inepțíei; pl. inepțíi, art. inepțíile
inepților
INÉPT, -Ă, inepți, -te, adj. Prost, stupid, tâmpit. – Din fr. inepte, lat. ineptus.

DOOM

inépt adj. m., pl. inépți; f. inéptă, pl. inépte
ineranță
INERÁNȚĂ s.f. (Liv.) Principiu romano-catolic care susține infailibilitatea textului biblic. [< it. inerranza].
inerent
INERÉNT, -Ă, inerenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva. – Din fr. inhérent, lat. inhaerens, -ntis.

DOOM

inerént adj. m., pl. inerénți; f. ineréntă, pl. inerénte
inerenta
INERÉNT, -Ă, inerenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva. – Din fr. inhérent, lat. inhaerens, -ntis.

DOOM

inerént adj. m., pl. inerénți; f. ineréntă, pl. inerénte
inerente
INERÉNT, -Ă, inerenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva. – Din fr. inhérent, lat. inhaerens, -ntis.

DOOM

inerént adj. m., pl. inerénți; f. ineréntă, pl. inerénte
inerentei
INERÉNT, -Ă, inerenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva. – Din fr. inhérent, lat. inhaerens, -ntis.

DOOM

inerént adj. m., pl. inerénți; f. ineréntă, pl. inerénte
inerentele
INERÉNT, -Ă, inerenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva. – Din fr. inhérent, lat. inhaerens, -ntis.

DOOM

inerént adj. m., pl. inerénți; f. ineréntă, pl. inerénte
inerentelor
INERÉNT, -Ă, inerenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva. – Din fr. inhérent, lat. inhaerens, -ntis.

DOOM

inerént adj. m., pl. inerénți; f. ineréntă, pl. inerénte
inerentul
INERÉNT, -Ă, inerenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva. – Din fr. inhérent, lat. inhaerens, -ntis.

DOOM

inerént adj. m., pl. inerénți; f. ineréntă, pl. inerénte
inerentului
INERÉNT, -Ă, inerenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva. – Din fr. inhérent, lat. inhaerens, -ntis.

DOOM

inerént adj. m., pl. inerénți; f. ineréntă, pl. inerénte
inerența
INERÉNȚĂ s. f. Calitatea a ceea ce este inerent. – Din fr. inhérence.

DOOM

inerénță s. f., g.-d. art. inerénței
inerențe
INERÉNȚĂ s. f. Calitatea a ceea ce este inerent. – Din fr. inhérence.

DOOM

inerénță s. f., g.-d. art. inerénței
inerenței
INERÉNȚĂ s. f. Calitatea a ceea ce este inerent. – Din fr. inhérence.

DOOM

inerénță s. f., g.-d. art. inerénței
inerenți
INERÉNT, -Ă, inerenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva. – Din fr. inhérent, lat. inhaerens, -ntis.

DOOM

inerént adj. m., pl. inerénți; f. ineréntă, pl. inerénte
inerenții
INERÉNT, -Ă, inerenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva. – Din fr. inhérent, lat. inhaerens, -ntis.

DOOM

inerént adj. m., pl. inerénți; f. ineréntă, pl. inerénte
inerenților
INERÉNT, -Ă, inerenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva. – Din fr. inhérent, lat. inhaerens, -ntis.

DOOM

inerént adj. m., pl. inerénți; f. ineréntă, pl. inerénte
inerm
INÉRM, -Ă, inermi, -e, adj. (Despre plante) Lipsit de spini, de țepi. ♦ (Despre animale) Lipsit de ace, fără dinți ascuțiți. – Din fr. inerme.

DOOM

inérm adj. m., pl. inérmi; f. inérmă, pl. inérme
inerma
INÉRM, -Ă, inermi, -e, adj. (Despre plante) Lipsit de spini, de țepi. ♦ (Despre animale) Lipsit de ace, fără dinți ascuțiți. – Din fr. inerme.

DOOM

inérm adj. m., pl. inérmi; f. inérmă, pl. inérme
inerme
INÉRM, -Ă, inermi, -e, adj. (Despre plante) Lipsit de spini, de țepi. ♦ (Despre animale) Lipsit de ace, fără dinți ascuțiți. – Din fr. inerme.

DOOM

inérm adj. m., pl. inérmi; f. inérmă, pl. inérme
inermei
INÉRM, -Ă, inermi, -e, adj. (Despre plante) Lipsit de spini, de țepi. ♦ (Despre animale) Lipsit de ace, fără dinți ascuțiți. – Din fr. inerme.

DOOM

inérm adj. m., pl. inérmi; f. inérmă, pl. inérme
inermele
INÉRM, -Ă, inermi, -e, adj. (Despre plante) Lipsit de spini, de țepi. ♦ (Despre animale) Lipsit de ace, fără dinți ascuțiți. – Din fr. inerme.

DOOM

inérm adj. m., pl. inérmi; f. inérmă, pl. inérme
inermelor
INÉRM, -Ă, inermi, -e, adj. (Despre plante) Lipsit de spini, de țepi. ♦ (Despre animale) Lipsit de ace, fără dinți ascuțiți. – Din fr. inerme.

DOOM

inérm adj. m., pl. inérmi; f. inérmă, pl. inérme
inermi
INÉRM, -Ă, inermi, -e, adj. (Despre plante) Lipsit de spini, de țepi. ♦ (Despre animale) Lipsit de ace, fără dinți ascuțiți. – Din fr. inerme.

DOOM

inérm adj. m., pl. inérmi; f. inérmă, pl. inérme
inermii
INÉRM, -Ă, inermi, -e, adj. (Despre plante) Lipsit de spini, de țepi. ♦ (Despre animale) Lipsit de ace, fără dinți ascuțiți. – Din fr. inerme.

DOOM

inérm adj. m., pl. inérmi; f. inérmă, pl. inérme
inermilor
INÉRM, -Ă, inermi, -e, adj. (Despre plante) Lipsit de spini, de țepi. ♦ (Despre animale) Lipsit de ace, fără dinți ascuțiți. – Din fr. inerme.

DOOM

inérm adj. m., pl. inérmi; f. inérmă, pl. inérme
inermul
INÉRM, -Ă, inermi, -e, adj. (Despre plante) Lipsit de spini, de țepi. ♦ (Despre animale) Lipsit de ace, fără dinți ascuțiți. – Din fr. inerme.

DOOM

inérm adj. m., pl. inérmi; f. inérmă, pl. inérme
inermului
INÉRM, -Ă, inermi, -e, adj. (Despre plante) Lipsit de spini, de țepi. ♦ (Despre animale) Lipsit de ace, fără dinți ascuțiți. – Din fr. inerme.

DOOM

inérm adj. m., pl. inérmi; f. inérmă, pl. inérme
inert
INÉRT, -Ă, inerți, -te, adj. 1. Nemișcat, fără viață, neînsuflețit. ♦ Inactiv din fire, lipsit de vigoare, de vioiciune, moale, molâu. 2. (Fiz.; despre corpuri) Care are inerție; (despre masa corpurilor) care se referă la inerție. 3. (Chim.; despre elemente sau substanțe) Lipsit de reactivitate față de alte elemente sau alte substanțe. – Din fr. inerte, lat. iners, -tis.

DOOM

inért adj. m., pl. inérți; f. inértă, pl. inérte
inerta
INÉRT, -Ă, inerți, -te, adj. 1. Nemișcat, fără viață, neînsuflețit. ♦ Inactiv din fire, lipsit de vigoare, de vioiciune, moale, molâu. 2. (Fiz.; despre corpuri) Care are inerție; (despre masa corpurilor) care se referă la inerție. 3. (Chim.; despre elemente sau substanțe) Lipsit de reactivitate față de alte elemente sau alte substanțe. – Din fr. inerte, lat. iners, -tis.

DOOM

inért adj. m., pl. inérți; f. inértă, pl. inérte
inerte
INÉRT, -Ă, inerți, -te, adj. 1. Nemișcat, fără viață, neînsuflețit. ♦ Inactiv din fire, lipsit de vigoare, de vioiciune, moale, molâu. 2. (Fiz.; despre corpuri) Care are inerție; (despre masa corpurilor) care se referă la inerție. 3. (Chim.; despre elemente sau substanțe) Lipsit de reactivitate față de alte elemente sau alte substanțe. – Din fr. inerte, lat. iners, -tis.

DOOM

inért adj. m., pl. inérți; f. inértă, pl. inérte
inertei
INÉRT, -Ă, inerți, -te, adj. 1. Nemișcat, fără viață, neînsuflețit. ♦ Inactiv din fire, lipsit de vigoare, de vioiciune, moale, molâu. 2. (Fiz.; despre corpuri) Care are inerție; (despre masa corpurilor) care se referă la inerție. 3. (Chim.; despre elemente sau substanțe) Lipsit de reactivitate față de alte elemente sau alte substanțe. – Din fr. inerte, lat. iners, -tis.

DOOM

inért adj. m., pl. inérți; f. inértă, pl. inérte
inertele
INÉRT, -Ă, inerți, -te, adj. 1. Nemișcat, fără viață, neînsuflețit. ♦ Inactiv din fire, lipsit de vigoare, de vioiciune, moale, molâu. 2. (Fiz.; despre corpuri) Care are inerție; (despre masa corpurilor) care se referă la inerție. 3. (Chim.; despre elemente sau substanțe) Lipsit de reactivitate față de alte elemente sau alte substanțe. – Din fr. inerte, lat. iners, -tis.

DOOM

inért adj. m., pl. inérți; f. inértă, pl. inérte
inertelor
INÉRT, -Ă, inerți, -te, adj. 1. Nemișcat, fără viață, neînsuflețit. ♦ Inactiv din fire, lipsit de vigoare, de vioiciune, moale, molâu. 2. (Fiz.; despre corpuri) Care are inerție; (despre masa corpurilor) care se referă la inerție. 3. (Chim.; despre elemente sau substanțe) Lipsit de reactivitate față de alte elemente sau alte substanțe. – Din fr. inerte, lat. iners, -tis.

DOOM

inért adj. m., pl. inérți; f. inértă, pl. inérte
inertul
INÉRT, -Ă, inerți, -te, adj. 1. Nemișcat, fără viață, neînsuflețit. ♦ Inactiv din fire, lipsit de vigoare, de vioiciune, moale, molâu. 2. (Fiz.; despre corpuri) Care are inerție; (despre masa corpurilor) care se referă la inerție. 3. (Chim.; despre elemente sau substanțe) Lipsit de reactivitate față de alte elemente sau alte substanțe. – Din fr. inerte, lat. iners, -tis.

DOOM

inért adj. m., pl. inérți; f. inértă, pl. inérte
inertului
INÉRT, -Ă, inerți, -te, adj. 1. Nemișcat, fără viață, neînsuflețit. ♦ Inactiv din fire, lipsit de vigoare, de vioiciune, moale, molâu. 2. (Fiz.; despre corpuri) Care are inerție; (despre masa corpurilor) care se referă la inerție. 3. (Chim.; despre elemente sau substanțe) Lipsit de reactivitate față de alte elemente sau alte substanțe. – Din fr. inerte, lat. iners, -tis.

DOOM

inért adj. m., pl. inérți; f. inértă, pl. inérte
inerva
INERVÁ, pers. 3 inervează, vb. I. Tranz. (Despre nervi) A produce o stare de excitare a unui organ sau a unui țesut. – Din fr. innerver.

DOOM

inervá (a ~) (a excita) vb., ind. prez. 3 inerveáză
inervare
INERVÁ, pers. 3 inervează, vb. I. Tranz. (Despre nervi) A produce o stare de excitare a unui organ sau a unui țesut. – Din fr. innerver.

DOOM

inervá (a ~) (a excita) vb., ind. prez. 3 inerveáză
inervare
INERVÁRE, inervări, s. f. Acțiunea de a inerva și rezultatul ei. ♦ Inervație. – V. inerva.

DOOM

inerváre (excitare) s. f., g.-d. art. inervắrii; pl. inervắri
inervarea
INERVÁRE, inervări, s. f. Acțiunea de a inerva și rezultatul ei. ♦ Inervație. – V. inerva.

DOOM

inerváre (excitare) s. f., g.-d. art. inervắrii; pl. inervắri
inervară
INERVÁ, pers. 3 inervează, vb. I. Tranz. (Despre nervi) A produce o stare de excitare a unui organ sau a unui țesut. – Din fr. innerver.

DOOM

inervá (a ~) (a excita) vb., ind. prez. 3 inerveáză
inervase
INERVÁ, pers. 3 inervează, vb. I. Tranz. (Despre nervi) A produce o stare de excitare a unui organ sau a unui țesut. – Din fr. innerver.

DOOM

inervá (a ~) (a excita) vb., ind. prez. 3 inerveáză
inervaseră
INERVÁ, pers. 3 inervează, vb. I. Tranz. (Despre nervi) A produce o stare de excitare a unui organ sau a unui țesut. – Din fr. innerver.

DOOM

inervá (a ~) (a excita) vb., ind. prez. 3 inerveáză
inervat
INERVÁ, pers. 3 inervează, vb. I. Tranz. (Despre nervi) A produce o stare de excitare a unui organ sau a unui țesut. – Din fr. innerver.

DOOM

inervá (a ~) (a excita) vb., ind. prez. 3 inerveáză
inervat
INERVÁ, pers. 3 inervează, vb. I. Tranz. (Despre nervi) A produce o stare de excitare a unui organ sau a unui țesut. – Din fr. innerver.
inervau
INERVÁ, pers. 3 inervează, vb. I. Tranz. (Despre nervi) A produce o stare de excitare a unui organ sau a unui țesut. – Din fr. innerver.

DOOM

inervá (a ~) (a excita) vb., ind. prez. 3 inerveáză
inervația
INERVÁȚIE, inervații, s. f. 1. Ansamblul formațiunilor nervoase periferice, care constituie aparatul nervos al unui țesut sau al unui organ; inervare. 2. Activitate fiziologică caracteristică nervilor. – Din fr. innervation.

DOOM

inerváție (-ți-e) s. f., art. inerváția (-ți-a), g.-d. art. inerváției; pl. inerváții, art. inerváțiile (-ți-i-)
inervație
INERVÁȚIE, inervații, s. f. 1. Ansamblul formațiunilor nervoase periferice, care constituie aparatul nervos al unui țesut sau al unui organ; inervare. 2. Activitate fiziologică caracteristică nervilor. – Din fr. innervation.

DOOM

inerváție (-ți-e) s. f., art. inerváția (-ți-a), g.-d. art. inerváției; pl. inerváții, art. inerváțiile (-ți-i-)
inervației
INERVÁȚIE, inervații, s. f. 1. Ansamblul formațiunilor nervoase periferice, care constituie aparatul nervos al unui țesut sau al unui organ; inervare. 2. Activitate fiziologică caracteristică nervilor. – Din fr. innervation.

DOOM

inerváție (-ți-e) s. f., art. inerváția (-ți-a), g.-d. art. inerváției; pl. inerváții, art. inerváțiile (-ți-i-)
inervații
INERVÁȚIE, inervații, s. f. 1. Ansamblul formațiunilor nervoase periferice, care constituie aparatul nervos al unui țesut sau al unui organ; inervare. 2. Activitate fiziologică caracteristică nervilor. – Din fr. innervation.

DOOM

inerváție (-ți-e) s. f., art. inerváția (-ți-a), g.-d. art. inerváției; pl. inerváții, art. inerváțiile (-ți-i-)
inervațiile
INERVÁȚIE, inervații, s. f. 1. Ansamblul formațiunilor nervoase periferice, care constituie aparatul nervos al unui țesut sau al unui organ; inervare. 2. Activitate fiziologică caracteristică nervilor. – Din fr. innervation.

DOOM

inerváție (-ți-e) s. f., art. inerváția (-ți-a), g.-d. art. inerváției; pl. inerváții, art. inerváțiile (-ți-i-)
inervațiilor
INERVÁȚIE, inervații, s. f. 1. Ansamblul formațiunilor nervoase periferice, care constituie aparatul nervos al unui țesut sau al unui organ; inervare. 2. Activitate fiziologică caracteristică nervilor. – Din fr. innervation.

DOOM

inerváție (-ți-e) s. f., art. inerváția (-ți-a), g.-d. art. inerváției; pl. inerváții, art. inerváțiile (-ți-i-)
inervațiune
INERVAȚIÚNE s.f. v. inervație.
inervează
INERVÁ, pers. 3 inervează, vb. I. Tranz. (Despre nervi) A produce o stare de excitare a unui organ sau a unui țesut. – Din fr. innerver.

DOOM

inervá (a ~) (a excita) vb., ind. prez. 3 inerveáză
inerveze
INERVÁ, pers. 3 inervează, vb. I. Tranz. (Despre nervi) A produce o stare de excitare a unui organ sau a unui țesut. – Din fr. innerver.

DOOM

inervá (a ~) (a excita) vb., ind. prez. 3 inerveáză
inervând
INERVÁ, pers. 3 inervează, vb. I. Tranz. (Despre nervi) A produce o stare de excitare a unui organ sau a unui țesut. – Din fr. innerver.

DOOM

inervá (a ~) (a excita) vb., ind. prez. 3 inerveáză
inervînd
INERVÁ, pers. 3 inervează, vb. I. Tranz. (Despre nervi) A produce o stare de excitare a unui organ sau a unui țesut. – Din fr. innerver.

DOOM

inervá (a ~) (a excita) vb., ind. prez. 3 inerveáză
inervări
INERVÁRE, inervări, s. f. Acțiunea de a inerva și rezultatul ei. ♦ Inervație. – V. inerva.

DOOM

inerváre (excitare) s. f., g.-d. art. inervắrii; pl. inervắri
inervării
INERVÁRE, inervări, s. f. Acțiunea de a inerva și rezultatul ei. ♦ Inervație. – V. inerva.

DOOM

inerváre (excitare) s. f., g.-d. art. inervắrii; pl. inervắri
inervările
INERVÁRE, inervări, s. f. Acțiunea de a inerva și rezultatul ei. ♦ Inervație. – V. inerva.

DOOM

inerváre (excitare) s. f., g.-d. art. inervắrii; pl. inervắri
inervărilor
INERVÁRE, inervări, s. f. Acțiunea de a inerva și rezultatul ei. ♦ Inervație. – V. inerva.

DOOM

inerváre (excitare) s. f., g.-d. art. inervắrii; pl. inervắri
inerți
INÉRT, -Ă, inerți, -te, adj. 1. Nemișcat, fără viață, neînsuflețit. ♦ Inactiv din fire, lipsit de vigoare, de vioiciune, moale, molâu. 2. (Fiz.; despre corpuri) Care are inerție; (despre masa corpurilor) care se referă la inerție. 3. (Chim.; despre elemente sau substanțe) Lipsit de reactivitate față de alte elemente sau alte substanțe. – Din fr. inerte, lat. iners, -tis.

DOOM

inért adj. m., pl. inérți; f. inértă, pl. inérte
inerția
INERȚÍE, inerții, s. f. 1. (Fiz.) Proprietate a corpurilor de a-și păstra starea de repaus sau de mișcare în care se află atât timp cât nu sunt supuse acțiunii unei forțe exterioare. 2. Proprietate a unui sistem fizico-chimic sau tehnic de a reacționa slab sau cu întârziere la acțiunea factorilor externi. 3. Fig. Tendința unei persoane sau a unei colectivități de a rămâne în repaus, în inactivitate; lipsă de energie, indolență, apatie. 4. (Med.; în sintagma) Inerție uterină = lipsă de contracție și retractare a mușchiului uterin după naștere. – Din fr. inertie, lat. inertia.

DOOM

inerțíe s. f., art. inerțía, g.-d. art. inerțíei; pl. inerțíi, art. inerțíile
inerțial
INERȚIÁL, -Ă, inerțiali, -e, adj. (Fiz.; despre un sistem de referință) În raport cu care se verifică principiul inerției (1). – Inerție + suf. -al. Cf. germ. Inertial [bezugsystem].

DOOM

inerțiál (-ți-al) adj. m., pl. inerțiáli; f. inerțiálă, pl. inerțiále
inerțiala
INERȚIÁL, -Ă, inerțiali, -e, adj. (Fiz.; despre un sistem de referință) În raport cu care se verifică principiul inerției (1). – Inerție + suf. -al. Cf. germ. Inertial [bezugsystem].

DOOM

inerțiál (-ți-al) adj. m., pl. inerțiáli; f. inerțiálă, pl. inerțiále
inerțiale
INERȚIÁL, -Ă, inerțiali, -e, adj. (Fiz.; despre un sistem de referință) În raport cu care se verifică principiul inerției (1). – Inerție + suf. -al. Cf. germ. Inertial [bezugsystem].

DOOM

inerțiál (-ți-al) adj. m., pl. inerțiáli; f. inerțiálă, pl. inerțiále
inerțialei
INERȚIÁL, -Ă, inerțiali, -e, adj. (Fiz.; despre un sistem de referință) În raport cu care se verifică principiul inerției (1). – Inerție + suf. -al. Cf. germ. Inertial [bezugsystem].

DOOM

inerțiál (-ți-al) adj. m., pl. inerțiáli; f. inerțiálă, pl. inerțiále
inerțialele
INERȚIÁL, -Ă, inerțiali, -e, adj. (Fiz.; despre un sistem de referință) În raport cu care se verifică principiul inerției (1). – Inerție + suf. -al. Cf. germ. Inertial [bezugsystem].

DOOM

inerțiál (-ți-al) adj. m., pl. inerțiáli; f. inerțiálă, pl. inerțiále
inerțialelor
INERȚIÁL, -Ă, inerțiali, -e, adj. (Fiz.; despre un sistem de referință) În raport cu care se verifică principiul inerției (1). – Inerție + suf. -al. Cf. germ. Inertial [bezugsystem].

DOOM

inerțiál (-ți-al) adj. m., pl. inerțiáli; f. inerțiálă, pl. inerțiále
inerțiali
INERȚIÁL, -Ă, inerțiali, -e, adj. (Fiz.; despre un sistem de referință) În raport cu care se verifică principiul inerției (1). – Inerție + suf. -al. Cf. germ. Inertial [bezugsystem].

DOOM

inerțiál (-ți-al) adj. m., pl. inerțiáli; f. inerțiálă, pl. inerțiále
inerțialii
INERȚIÁL, -Ă, inerțiali, -e, adj. (Fiz.; despre un sistem de referință) În raport cu care se verifică principiul inerției (1). – Inerție + suf. -al. Cf. germ. Inertial [bezugsystem].

DOOM

inerțiál (-ți-al) adj. m., pl. inerțiáli; f. inerțiálă, pl. inerțiále
inerțialilor
INERȚIÁL, -Ă, inerțiali, -e, adj. (Fiz.; despre un sistem de referință) În raport cu care se verifică principiul inerției (1). – Inerție + suf. -al. Cf. germ. Inertial [bezugsystem].

DOOM

inerțiál (-ți-al) adj. m., pl. inerțiáli; f. inerțiálă, pl. inerțiále
inerțialul
INERȚIÁL, -Ă, inerțiali, -e, adj. (Fiz.; despre un sistem de referință) În raport cu care se verifică principiul inerției (1). – Inerție + suf. -al. Cf. germ. Inertial [bezugsystem].

DOOM

inerțiál (-ți-al) adj. m., pl. inerțiáli; f. inerțiálă, pl. inerțiále
inerțialului
INERȚIÁL, -Ă, inerțiali, -e, adj. (Fiz.; despre un sistem de referință) În raport cu care se verifică principiul inerției (1). – Inerție + suf. -al. Cf. germ. Inertial [bezugsystem].

DOOM

inerțiál (-ți-al) adj. m., pl. inerțiáli; f. inerțiálă, pl. inerțiále
inerție
INERȚÍE, inerții, s. f. 1. (Fiz.) Proprietate a corpurilor de a-și păstra starea de repaus sau de mișcare în care se află atât timp cât nu sunt supuse acțiunii unei forțe exterioare. 2. Proprietate a unui sistem fizico-chimic sau tehnic de a reacționa slab sau cu întârziere la acțiunea factorilor externi. 3. Fig. Tendința unei persoane sau a unei colectivități de a rămâne în repaus, în inactivitate; lipsă de energie, indolență, apatie. 4. (Med.; în sintagma) Inerție uterină = lipsă de contracție și retractare a mușchiului uterin după naștere. – Din fr. inertie, lat. inertia.

DOOM

inerțíe s. f., art. inerțía, g.-d. art. inerțíei; pl. inerțíi, art. inerțíile
inerției
INERȚÍE, inerții, s. f. 1. (Fiz.) Proprietate a corpurilor de a-și păstra starea de repaus sau de mișcare în care se află atât timp cât nu sunt supuse acțiunii unei forțe exterioare. 2. Proprietate a unui sistem fizico-chimic sau tehnic de a reacționa slab sau cu întârziere la acțiunea factorilor externi. 3. Fig. Tendința unei persoane sau a unei colectivități de a rămâne în repaus, în inactivitate; lipsă de energie, indolență, apatie. 4. (Med.; în sintagma) Inerție uterină = lipsă de contracție și retractare a mușchiului uterin după naștere. – Din fr. inertie, lat. inertia.

DOOM

inerțíe s. f., art. inerțía, g.-d. art. inerțíei; pl. inerțíi, art. inerțíile
inerții
INÉRT, -Ă, inerți, -te, adj. 1. Nemișcat, fără viață, neînsuflețit. ♦ Inactiv din fire, lipsit de vigoare, de vioiciune, moale, molâu. 2. (Fiz.; despre corpuri) Care are inerție; (despre masa corpurilor) care se referă la inerție. 3. (Chim.; despre elemente sau substanțe) Lipsit de reactivitate față de alte elemente sau alte substanțe. – Din fr. inerte, lat. iners, -tis.

DOOM

inért adj. m., pl. inérți; f. inértă, pl. inérte
inerții
INERȚÍE, inerții, s. f. 1. (Fiz.) Proprietate a corpurilor de a-și păstra starea de repaus sau de mișcare în care se află atât timp cât nu sunt supuse acțiunii unei forțe exterioare. 2. Proprietate a unui sistem fizico-chimic sau tehnic de a reacționa slab sau cu întârziere la acțiunea factorilor externi. 3. Fig. Tendința unei persoane sau a unei colectivități de a rămâne în repaus, în inactivitate; lipsă de energie, indolență, apatie. 4. (Med.; în sintagma) Inerție uterină = lipsă de contracție și retractare a mușchiului uterin după naștere. – Din fr. inertie, lat. inertia.

DOOM

inerțíe s. f., art. inerțía, g.-d. art. inerțíei; pl. inerțíi, art. inerțíile
inerțiile
INERȚÍE, inerții, s. f. 1. (Fiz.) Proprietate a corpurilor de a-și păstra starea de repaus sau de mișcare în care se află atât timp cât nu sunt supuse acțiunii unei forțe exterioare. 2. Proprietate a unui sistem fizico-chimic sau tehnic de a reacționa slab sau cu întârziere la acțiunea factorilor externi. 3. Fig. Tendința unei persoane sau a unei colectivități de a rămâne în repaus, în inactivitate; lipsă de energie, indolență, apatie. 4. (Med.; în sintagma) Inerție uterină = lipsă de contracție și retractare a mușchiului uterin după naștere. – Din fr. inertie, lat. inertia.

DOOM

inerțíe s. f., art. inerțía, g.-d. art. inerțíei; pl. inerțíi, art. inerțíile
inerțiilor
INERȚÍE, inerții, s. f. 1. (Fiz.) Proprietate a corpurilor de a-și păstra starea de repaus sau de mișcare în care se află atât timp cât nu sunt supuse acțiunii unei forțe exterioare. 2. Proprietate a unui sistem fizico-chimic sau tehnic de a reacționa slab sau cu întârziere la acțiunea factorilor externi. 3. Fig. Tendința unei persoane sau a unei colectivități de a rămâne în repaus, în inactivitate; lipsă de energie, indolență, apatie. 4. (Med.; în sintagma) Inerție uterină = lipsă de contracție și retractare a mușchiului uterin după naștere. – Din fr. inertie, lat. inertia.

DOOM

inerțíe s. f., art. inerțía, g.-d. art. inerțíei; pl. inerțíi, art. inerțíile
inerților
INÉRT, -Ă, inerți, -te, adj. 1. Nemișcat, fără viață, neînsuflețit. ♦ Inactiv din fire, lipsit de vigoare, de vioiciune, moale, molâu. 2. (Fiz.; despre corpuri) Care are inerție; (despre masa corpurilor) care se referă la inerție. 3. (Chim.; despre elemente sau substanțe) Lipsit de reactivitate față de alte elemente sau alte substanțe. – Din fr. inerte, lat. iners, -tis.

DOOM

inért adj. m., pl. inérți; f. inértă, pl. inérte
inesențial
INESENȚIÁL, -Ă, inesențiali, -e, adj., s. n. (Rar) Neesențial. [Pr.: -ți-al] – Din fr. innessentiel.
inesențiala
INESENȚIÁL, -Ă, inesențiali, -e, adj., s. n. (Rar) Neesențial. [Pr.: -ți-al] – Din fr. innessentiel.
inesențiale
INESENȚIÁL, -Ă, inesențiali, -e, adj., s. n. (Rar) Neesențial. [Pr.: -ți-al] – Din fr. innessentiel.
inesențialei
INESENȚIÁL, -Ă, inesențiali, -e, adj., s. n. (Rar) Neesențial. [Pr.: -ți-al] – Din fr. innessentiel.
inesențialele
INESENȚIÁL, -Ă, inesențiali, -e, adj., s. n. (Rar) Neesențial. [Pr.: -ți-al] – Din fr. innessentiel.
inesențialelor
INESENȚIÁL, -Ă, inesențiali, -e, adj., s. n. (Rar) Neesențial. [Pr.: -ți-al] – Din fr. innessentiel.
inesențiali
INESENȚIÁL, -Ă, inesențiali, -e, adj., s. n. (Rar) Neesențial. [Pr.: -ți-al] – Din fr. innessentiel.
inesențialii
INESENȚIÁL, -Ă, inesențiali, -e, adj., s. n. (Rar) Neesențial. [Pr.: -ți-al] – Din fr. innessentiel.
inesențialilor
INESENȚIÁL, -Ă, inesențiali, -e, adj., s. n. (Rar) Neesențial. [Pr.: -ți-al] – Din fr. innessentiel.
inesențialul
INESENȚIÁL, -Ă, inesențiali, -e, adj., s. n. (Rar) Neesențial. [Pr.: -ți-al] – Din fr. innessentiel.
inesențialului
INESENȚIÁL, -Ă, inesențiali, -e, adj., s. n. (Rar) Neesențial. [Pr.: -ți-al] – Din fr. innessentiel.
inestetic
INESTÉTIC, -Ă, inestetici, -ce, adj. Care nu este estetic; neestetic, urât. – Din fr. inesthétique.

DOOM

!inestétic (i-nes-/in-es-) adj. m., pl. inestétici; f. inestétică, pl. inestétice
inestimabil
INESTIMÁBIL, -Ă, inestimabili, -e, adj. Care nu poate fi prețuit, de neprețuit, inapreciabil, neestimabil, foarte valoros. – Din fr. inestimable, lat. inaestimabilis.

DOOM

!inestimábil (i-nes-/in-es-) adj. m., pl. inestimábili; f. inestimábilă, pl. inestimábile
inestimabila
INESTIMÁBIL, -Ă, inestimabili, -e, adj. Care nu poate fi prețuit, de neprețuit, inapreciabil, neestimabil, foarte valoros. – Din fr. inestimable, lat. inaestimabilis.

DOOM

!inestimábil (i-nes-/in-es-) adj. m., pl. inestimábili; f. inestimábilă, pl. inestimábile
inestimabile
INESTIMÁBIL, -Ă, inestimabili, -e, adj. Care nu poate fi prețuit, de neprețuit, inapreciabil, neestimabil, foarte valoros. – Din fr. inestimable, lat. inaestimabilis.

DOOM

!inestimábil (i-nes-/in-es-) adj. m., pl. inestimábili; f. inestimábilă, pl. inestimábile
inestimabilei
INESTIMÁBIL, -Ă, inestimabili, -e, adj. Care nu poate fi prețuit, de neprețuit, inapreciabil, neestimabil, foarte valoros. – Din fr. inestimable, lat. inaestimabilis.

DOOM

!inestimábil (i-nes-/in-es-) adj. m., pl. inestimábili; f. inestimábilă, pl. inestimábile
inestimabilele
INESTIMÁBIL, -Ă, inestimabili, -e, adj. Care nu poate fi prețuit, de neprețuit, inapreciabil, neestimabil, foarte valoros. – Din fr. inestimable, lat. inaestimabilis.

DOOM

!inestimábil (i-nes-/in-es-) adj. m., pl. inestimábili; f. inestimábilă, pl. inestimábile
inestimabilelor
INESTIMÁBIL, -Ă, inestimabili, -e, adj. Care nu poate fi prețuit, de neprețuit, inapreciabil, neestimabil, foarte valoros. – Din fr. inestimable, lat. inaestimabilis.

DOOM

!inestimábil (i-nes-/in-es-) adj. m., pl. inestimábili; f. inestimábilă, pl. inestimábile
inestimabili
INESTIMÁBIL, -Ă, inestimabili, -e, adj. Care nu poate fi prețuit, de neprețuit, inapreciabil, neestimabil, foarte valoros. – Din fr. inestimable, lat. inaestimabilis.

DOOM

!inestimábil (i-nes-/in-es-) adj. m., pl. inestimábili; f. inestimábilă, pl. inestimábile
inestimabilii
INESTIMÁBIL, -Ă, inestimabili, -e, adj. Care nu poate fi prețuit, de neprețuit, inapreciabil, neestimabil, foarte valoros. – Din fr. inestimable, lat. inaestimabilis.

DOOM

!inestimábil (i-nes-/in-es-) adj. m., pl. inestimábili; f. inestimábilă, pl. inestimábile
inestimabililor
INESTIMÁBIL, -Ă, inestimabili, -e, adj. Care nu poate fi prețuit, de neprețuit, inapreciabil, neestimabil, foarte valoros. – Din fr. inestimable, lat. inaestimabilis.

DOOM

!inestimábil (i-nes-/in-es-) adj. m., pl. inestimábili; f. inestimábilă, pl. inestimábile
inestimabilul
INESTIMÁBIL, -Ă, inestimabili, -e, adj. Care nu poate fi prețuit, de neprețuit, inapreciabil, neestimabil, foarte valoros. – Din fr. inestimable, lat. inaestimabilis.

DOOM

!inestimábil (i-nes-/in-es-) adj. m., pl. inestimábili; f. inestimábilă, pl. inestimábile
inestimabilului
INESTIMÁBIL, -Ă, inestimabili, -e, adj. Care nu poate fi prețuit, de neprețuit, inapreciabil, neestimabil, foarte valoros. – Din fr. inestimable, lat. inaestimabilis.

DOOM

!inestimábil (i-nes-/in-es-) adj. m., pl. inestimábili; f. inestimábilă, pl. inestimábile
inestinguibil
INESTINGUÍBIL, -Ă adj. v. inextingibil.
inevaluabil
INEVALUÁBIL, -Ă, inevaluabili, -e, adj. (Livr.) De neprețuit; inestimabil. [Pr.: -lu-a-] – Din fr. inévaluable.
inevaluabila
INEVALUÁBIL, -Ă, inevaluabili, -e, adj. (Livr.) De neprețuit; inestimabil. [Pr.: -lu-a-] – Din fr. inévaluable.
inevaluabile
INEVALUÁBIL, -Ă, inevaluabili, -e, adj. (Livr.) De neprețuit; inestimabil. [Pr.: -lu-a-] – Din fr. inévaluable.
inevaluabilei
INEVALUÁBIL, -Ă, inevaluabili, -e, adj. (Livr.) De neprețuit; inestimabil. [Pr.: -lu-a-] – Din fr. inévaluable.
inevaluabilele
INEVALUÁBIL, -Ă, inevaluabili, -e, adj. (Livr.) De neprețuit; inestimabil. [Pr.: -lu-a-] – Din fr. inévaluable.
inevaluabilelor
INEVALUÁBIL, -Ă, inevaluabili, -e, adj. (Livr.) De neprețuit; inestimabil. [Pr.: -lu-a-] – Din fr. inévaluable.
inevaluabili
INEVALUÁBIL, -Ă, inevaluabili, -e, adj. (Livr.) De neprețuit; inestimabil. [Pr.: -lu-a-] – Din fr. inévaluable.
inevaluabilii
INEVALUÁBIL, -Ă, inevaluabili, -e, adj. (Livr.) De neprețuit; inestimabil. [Pr.: -lu-a-] – Din fr. inévaluable.
inevaluabililor
INEVALUÁBIL, -Ă, inevaluabili, -e, adj. (Livr.) De neprețuit; inestimabil. [Pr.: -lu-a-] – Din fr. inévaluable.
inevaluabilul
INEVALUÁBIL, -Ă, inevaluabili, -e, adj. (Livr.) De neprețuit; inestimabil. [Pr.: -lu-a-] – Din fr. inévaluable.
inevaluabilului
INEVALUÁBIL, -Ă, inevaluabili, -e, adj. (Livr.) De neprețuit; inestimabil. [Pr.: -lu-a-] – Din fr. inévaluable.
inevitabil
INEVITÁBIL, -Ă, inevitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi evitat, care este de neînlăturat, de neocolit; ineluctabil, fatal. – Din fr. inévitable, lat. inevitabilis.

DOOM

!inevitábil (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inevitábili; f. inevitábilă, pl. inevitábile
inevitabila
INEVITÁBIL, -Ă, inevitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi evitat, care este de neînlăturat, de neocolit; ineluctabil, fatal. – Din fr. inévitable, lat. inevitabilis.

DOOM

!inevitábil (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inevitábili; f. inevitábilă, pl. inevitábile
inevitabile
INEVITÁBIL, -Ă, inevitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi evitat, care este de neînlăturat, de neocolit; ineluctabil, fatal. – Din fr. inévitable, lat. inevitabilis.

DOOM

!inevitábil (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inevitábili; f. inevitábilă, pl. inevitábile
inevitabilei
INEVITÁBIL, -Ă, inevitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi evitat, care este de neînlăturat, de neocolit; ineluctabil, fatal. – Din fr. inévitable, lat. inevitabilis.

DOOM

!inevitábil (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inevitábili; f. inevitábilă, pl. inevitábile
inevitabilele
INEVITÁBIL, -Ă, inevitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi evitat, care este de neînlăturat, de neocolit; ineluctabil, fatal. – Din fr. inévitable, lat. inevitabilis.

DOOM

!inevitábil (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inevitábili; f. inevitábilă, pl. inevitábile
inevitabilelor
INEVITÁBIL, -Ă, inevitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi evitat, care este de neînlăturat, de neocolit; ineluctabil, fatal. – Din fr. inévitable, lat. inevitabilis.

DOOM

!inevitábil (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inevitábili; f. inevitábilă, pl. inevitábile
inevitabili
INEVITÁBIL, -Ă, inevitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi evitat, care este de neînlăturat, de neocolit; ineluctabil, fatal. – Din fr. inévitable, lat. inevitabilis.

DOOM

!inevitábil (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inevitábili; f. inevitábilă, pl. inevitábile
inevitabilii
INEVITÁBIL, -Ă, inevitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi evitat, care este de neînlăturat, de neocolit; ineluctabil, fatal. – Din fr. inévitable, lat. inevitabilis.

DOOM

!inevitábil (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inevitábili; f. inevitábilă, pl. inevitábile
inevitabililor
INEVITÁBIL, -Ă, inevitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi evitat, care este de neînlăturat, de neocolit; ineluctabil, fatal. – Din fr. inévitable, lat. inevitabilis.

DOOM

!inevitábil (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inevitábili; f. inevitábilă, pl. inevitábile
inevitabilitate
INEVITABILITÁTE s. f. Faptul de a fi inevitabil. – Din fr. inévitabilité.

DOOM

!inevitabilitáte (i-ne-/in-e-) s. f., g.-d. art. inevitabilitắții
inevitabilitatea
INEVITABILITÁTE s. f. Faptul de a fi inevitabil. – Din fr. inévitabilité.

DOOM

!inevitabilitáte (i-ne-/in-e-) s. f., g.-d. art. inevitabilitắții
inevitabilități
INEVITABILITÁTE s. f. Faptul de a fi inevitabil. – Din fr. inévitabilité.

DOOM

!inevitabilitáte (i-ne-/in-e-) s. f., g.-d. art. inevitabilitắții
inevitabilității
INEVITABILITÁTE s. f. Faptul de a fi inevitabil. – Din fr. inévitabilité.

DOOM

!inevitabilitáte (i-ne-/in-e-) s. f., g.-d. art. inevitabilitắții
inevitabilul
INEVITÁBIL, -Ă, inevitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi evitat, care este de neînlăturat, de neocolit; ineluctabil, fatal. – Din fr. inévitable, lat. inevitabilis.

DOOM

!inevitábil (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inevitábili; f. inevitábilă, pl. inevitábile
inevitabilului
INEVITÁBIL, -Ă, inevitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi evitat, care este de neînlăturat, de neocolit; ineluctabil, fatal. – Din fr. inévitable, lat. inevitabilis.

DOOM

!inevitábil (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inevitábili; f. inevitábilă, pl. inevitábile
inexact
INEXÁCT, -Ă, inexacți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este exact; neadevărat, neexact, greșit, incorect. ♦ (Despre oameni) Care nu este punctual. – Din fr. inexact.

DOOM

!inexáct [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexácți; f. inexáctă, pl. inexácte
inexacta
INEXÁCT, -Ă, inexacți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este exact; neadevărat, neexact, greșit, incorect. ♦ (Despre oameni) Care nu este punctual. – Din fr. inexact.

DOOM

!inexáct [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexácți; f. inexáctă, pl. inexácte
inexacte
INEXÁCT, -Ă, inexacți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este exact; neadevărat, neexact, greșit, incorect. ♦ (Despre oameni) Care nu este punctual. – Din fr. inexact.

DOOM

!inexáct [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexácți; f. inexáctă, pl. inexácte
inexactei
INEXÁCT, -Ă, inexacți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este exact; neadevărat, neexact, greșit, incorect. ♦ (Despre oameni) Care nu este punctual. – Din fr. inexact.

DOOM

!inexáct [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexácți; f. inexáctă, pl. inexácte
inexactele
INEXÁCT, -Ă, inexacți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este exact; neadevărat, neexact, greșit, incorect. ♦ (Despre oameni) Care nu este punctual. – Din fr. inexact.

DOOM

!inexáct [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexácți; f. inexáctă, pl. inexácte
inexactelor
INEXÁCT, -Ă, inexacți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este exact; neadevărat, neexact, greșit, incorect. ♦ (Despre oameni) Care nu este punctual. – Din fr. inexact.

DOOM

!inexáct [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexácți; f. inexáctă, pl. inexácte
inexactitate
INEXACTITÁTE, inexactități, s. f. Lipsă de exactitate, neexactitate; (concr.) afirmație inexactă, greșeală, eroare, neadevăr. ♦ Lipsă de punctualitate. – In1- + exactitate sau inexact + suf. -itate.

DOOM

!inexactitáte [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) s. f., g.-d. art. inexactitắții; pl. inexactitắți
inexactitatea
INEXACTITÁTE, inexactități, s. f. Lipsă de exactitate, neexactitate; (concr.) afirmație inexactă, greșeală, eroare, neadevăr. ♦ Lipsă de punctualitate. – In1- + exactitate sau inexact + suf. -itate.

DOOM

!inexactitáte [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) s. f., g.-d. art. inexactitắții; pl. inexactitắți
inexactități
INEXACTITÁTE, inexactități, s. f. Lipsă de exactitate, neexactitate; (concr.) afirmație inexactă, greșeală, eroare, neadevăr. ♦ Lipsă de punctualitate. – In1- + exactitate sau inexact + suf. -itate.

DOOM

!inexactitáte [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) s. f., g.-d. art. inexactitắții; pl. inexactitắți
inexactității
INEXACTITÁTE, inexactități, s. f. Lipsă de exactitate, neexactitate; (concr.) afirmație inexactă, greșeală, eroare, neadevăr. ♦ Lipsă de punctualitate. – In1- + exactitate sau inexact + suf. -itate.

DOOM

!inexactitáte [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) s. f., g.-d. art. inexactitắții; pl. inexactitắți
inexactitățile
INEXACTITÁTE, inexactități, s. f. Lipsă de exactitate, neexactitate; (concr.) afirmație inexactă, greșeală, eroare, neadevăr. ♦ Lipsă de punctualitate. – In1- + exactitate sau inexact + suf. -itate.

DOOM

!inexactitáte [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) s. f., g.-d. art. inexactitắții; pl. inexactitắți
inexactităților
INEXACTITÁTE, inexactități, s. f. Lipsă de exactitate, neexactitate; (concr.) afirmație inexactă, greșeală, eroare, neadevăr. ♦ Lipsă de punctualitate. – In1- + exactitate sau inexact + suf. -itate.

DOOM

!inexactitáte [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) s. f., g.-d. art. inexactitắții; pl. inexactitắți
inexactul
INEXÁCT, -Ă, inexacți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este exact; neadevărat, neexact, greșit, incorect. ♦ (Despre oameni) Care nu este punctual. – Din fr. inexact.

DOOM

!inexáct [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexácți; f. inexáctă, pl. inexácte
inexactului
INEXÁCT, -Ă, inexacți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este exact; neadevărat, neexact, greșit, incorect. ♦ (Despre oameni) Care nu este punctual. – Din fr. inexact.

DOOM

!inexáct [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexácți; f. inexáctă, pl. inexácte
inexacți
INEXÁCT, -Ă, inexacți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este exact; neadevărat, neexact, greșit, incorect. ♦ (Despre oameni) Care nu este punctual. – Din fr. inexact.

DOOM

!inexáct [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexácți; f. inexáctă, pl. inexácte
inexacții
INEXÁCT, -Ă, inexacți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este exact; neadevărat, neexact, greșit, incorect. ♦ (Despre oameni) Care nu este punctual. – Din fr. inexact.

DOOM

!inexáct [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexácți; f. inexáctă, pl. inexácte
inexacților
INEXÁCT, -Ă, inexacți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este exact; neadevărat, neexact, greșit, incorect. ♦ (Despre oameni) Care nu este punctual. – Din fr. inexact.

DOOM

!inexáct [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexácți; f. inexáctă, pl. inexácte
inexcitabil
INEXCITÁBIL, -Ă, inexcitabili, -e, adj. (Rar) Neexcitabil. – Din fr. inexcitable.
inexcitabila
INEXCITÁBIL, -Ă, inexcitabili, -e, adj. (Rar) Neexcitabil. – Din fr. inexcitable.
inexcitabile
INEXCITÁBIL, -Ă, inexcitabili, -e, adj. (Rar) Neexcitabil. – Din fr. inexcitable.
inexcitabilei
INEXCITÁBIL, -Ă, inexcitabili, -e, adj. (Rar) Neexcitabil. – Din fr. inexcitable.
inexcitabilele
INEXCITÁBIL, -Ă, inexcitabili, -e, adj. (Rar) Neexcitabil. – Din fr. inexcitable.
inexcitabilelor
INEXCITÁBIL, -Ă, inexcitabili, -e, adj. (Rar) Neexcitabil. – Din fr. inexcitable.
inexcitabili
INEXCITÁBIL, -Ă, inexcitabili, -e, adj. (Rar) Neexcitabil. – Din fr. inexcitable.
inexcitabilii
INEXCITÁBIL, -Ă, inexcitabili, -e, adj. (Rar) Neexcitabil. – Din fr. inexcitable.
inexcitabililor
INEXCITÁBIL, -Ă, inexcitabili, -e, adj. (Rar) Neexcitabil. – Din fr. inexcitable.
inexcitabilitate
INEXCITABILITÁTE s. f. (Rar) Neexcitabilitate. – Din fr. inexcitabilité.
inexcitabilitatea
INEXCITABILITÁTE s. f. (Rar) Neexcitabilitate. – Din fr. inexcitabilité.
inexcitabilități
INEXCITABILITÁTE s. f. (Rar) Neexcitabilitate. – Din fr. inexcitabilité.
inexcitabilității
INEXCITABILITÁTE s. f. (Rar) Neexcitabilitate. – Din fr. inexcitabilité.
inexcitabilul
INEXCITÁBIL, -Ă, inexcitabili, -e, adj. (Rar) Neexcitabil. – Din fr. inexcitable.
inexcitabilului
INEXCITÁBIL, -Ă, inexcitabili, -e, adj. (Rar) Neexcitabil. – Din fr. inexcitable.
inexigibil
INEXIGÍBIL, -Ă, inexigibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi pretins. – Din fr. inexigible.

DOOM

!inexigíbil (livr.) (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexigíbili; f. inexigíbilă, pl. inexigíbile
inexigibilitate
INEXIGIBILITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea a ceea ce este inexigibil. – Din fr. inexigibilité.
inexigibilitatea
INEXIGIBILITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea a ceea ce este inexigibil. – Din fr. inexigibilité.
inexigibilități
INEXIGIBILITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea a ceea ce este inexigibil. – Din fr. inexigibilité.
inexigibilității
INEXIGIBILITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea a ceea ce este inexigibil. – Din fr. inexigibilité.
inexistent
INEXISTÉNT, -Ă, inexistenți, -te, adj. Care nu există; neexistent, nul (1). ♦ Fig. (Despre oameni) Care nu se face remarcat, lipsit de importanță, de valoare; șters, neglijabil. – Din fr. inexistant.

DOOM

!inexistént [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexisténți; f. inexisténtă, pl. inexisténte
inexistenta
INEXISTÉNT, -Ă, inexistenți, -te, adj. Care nu există; neexistent, nul (1). ♦ Fig. (Despre oameni) Care nu se face remarcat, lipsit de importanță, de valoare; șters, neglijabil. – Din fr. inexistant.

DOOM

!inexistént [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexisténți; f. inexisténtă, pl. inexisténte
inexistente
INEXISTÉNT, -Ă, inexistenți, -te, adj. Care nu există; neexistent, nul (1). ♦ Fig. (Despre oameni) Care nu se face remarcat, lipsit de importanță, de valoare; șters, neglijabil. – Din fr. inexistant.

DOOM

!inexistént [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexisténți; f. inexisténtă, pl. inexisténte
inexistentei
INEXISTÉNT, -Ă, inexistenți, -te, adj. Care nu există; neexistent, nul (1). ♦ Fig. (Despre oameni) Care nu se face remarcat, lipsit de importanță, de valoare; șters, neglijabil. – Din fr. inexistant.

DOOM

!inexistént [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexisténți; f. inexisténtă, pl. inexisténte
inexistentele
INEXISTÉNT, -Ă, inexistenți, -te, adj. Care nu există; neexistent, nul (1). ♦ Fig. (Despre oameni) Care nu se face remarcat, lipsit de importanță, de valoare; șters, neglijabil. – Din fr. inexistant.

DOOM

!inexistént [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexisténți; f. inexisténtă, pl. inexisténte
inexistentelor
INEXISTÉNT, -Ă, inexistenți, -te, adj. Care nu există; neexistent, nul (1). ♦ Fig. (Despre oameni) Care nu se face remarcat, lipsit de importanță, de valoare; șters, neglijabil. – Din fr. inexistant.

DOOM

!inexistént [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexisténți; f. inexisténtă, pl. inexisténte
inexistentul
INEXISTÉNT, -Ă, inexistenți, -te, adj. Care nu există; neexistent, nul (1). ♦ Fig. (Despre oameni) Care nu se face remarcat, lipsit de importanță, de valoare; șters, neglijabil. – Din fr. inexistant.

DOOM

!inexistént [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexisténți; f. inexisténtă, pl. inexisténte
inexistentului
INEXISTÉNT, -Ă, inexistenți, -te, adj. Care nu există; neexistent, nul (1). ♦ Fig. (Despre oameni) Care nu se face remarcat, lipsit de importanță, de valoare; șters, neglijabil. – Din fr. inexistant.

DOOM

!inexistént [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexisténți; f. inexisténtă, pl. inexisténte
inexistența
INEXISTÉNȚĂ s. f. Faptul de a nu exista; lipsă de existență; neexistență. – Din fr. inexistence.

DOOM

!inexisténță [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) s. f., g.-d. art. inexisténței
inexistențe
INEXISTÉNȚĂ s. f. Faptul de a nu exista; lipsă de existență; neexistență. – Din fr. inexistence.

DOOM

!inexisténță [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) s. f., g.-d. art. inexisténței
inexistenței
INEXISTÉNȚĂ s. f. Faptul de a nu exista; lipsă de existență; neexistență. – Din fr. inexistence.

DOOM

!inexisténță [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) s. f., g.-d. art. inexisténței
inexistenți
INEXISTÉNT, -Ă, inexistenți, -te, adj. Care nu există; neexistent, nul (1). ♦ Fig. (Despre oameni) Care nu se face remarcat, lipsit de importanță, de valoare; șters, neglijabil. – Din fr. inexistant.

DOOM

!inexistént [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexisténți; f. inexisténtă, pl. inexisténte
inexistenții
INEXISTÉNT, -Ă, inexistenți, -te, adj. Care nu există; neexistent, nul (1). ♦ Fig. (Despre oameni) Care nu se face remarcat, lipsit de importanță, de valoare; șters, neglijabil. – Din fr. inexistant.

DOOM

!inexistént [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexisténți; f. inexisténtă, pl. inexisténte
inexistenților
INEXISTÉNT, -Ă, inexistenți, -te, adj. Care nu există; neexistent, nul (1). ♦ Fig. (Despre oameni) Care nu se face remarcat, lipsit de importanță, de valoare; șters, neglijabil. – Din fr. inexistant.

DOOM

!inexistént [x pron. gz] (i-ne-/in-e-) adj. m., pl. inexisténți; f. inexisténtă, pl. inexisténte
inexorabil
INEXORÁBIL, -Ă, inexorabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, neînduplecat, implacabil. – Din fr. inexorable, lat. inexorabilis.

DOOM

inexorábil adj. m., pl. inexorábili; f. inexorábilă, pl. inexorábile
inexorabila
INEXORÁBIL, -Ă, inexorabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, neînduplecat, implacabil. – Din fr. inexorable, lat. inexorabilis.

DOOM

inexorábil adj. m., pl. inexorábili; f. inexorábilă, pl. inexorábile
inexorabile
INEXORÁBIL, -Ă, inexorabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, neînduplecat, implacabil. – Din fr. inexorable, lat. inexorabilis.

DOOM

inexorábil adj. m., pl. inexorábili; f. inexorábilă, pl. inexorábile
inexorabilei
INEXORÁBIL, -Ă, inexorabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, neînduplecat, implacabil. – Din fr. inexorable, lat. inexorabilis.

DOOM

inexorábil adj. m., pl. inexorábili; f. inexorábilă, pl. inexorábile
inexorabilele
INEXORÁBIL, -Ă, inexorabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, neînduplecat, implacabil. – Din fr. inexorable, lat. inexorabilis.

DOOM

inexorábil adj. m., pl. inexorábili; f. inexorábilă, pl. inexorábile
inexorabilelor
INEXORÁBIL, -Ă, inexorabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, neînduplecat, implacabil. – Din fr. inexorable, lat. inexorabilis.

DOOM

inexorábil adj. m., pl. inexorábili; f. inexorábilă, pl. inexorábile
inexorabili
INEXORÁBIL, -Ă, inexorabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, neînduplecat, implacabil. – Din fr. inexorable, lat. inexorabilis.

DOOM

inexorábil adj. m., pl. inexorábili; f. inexorábilă, pl. inexorábile
inexorabilii
INEXORÁBIL, -Ă, inexorabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, neînduplecat, implacabil. – Din fr. inexorable, lat. inexorabilis.

DOOM

inexorábil adj. m., pl. inexorábili; f. inexorábilă, pl. inexorábile
inexorabililor
INEXORÁBIL, -Ă, inexorabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, neînduplecat, implacabil. – Din fr. inexorable, lat. inexorabilis.

DOOM

inexorábil adj. m., pl. inexorábili; f. inexorábilă, pl. inexorábile
inexorabilitate
INEXORABILITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este inexorabil. – Din fr. inexorabilité.

DOOM

inexorabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. inexorabilitắții
inexorabilitatea
INEXORABILITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este inexorabil. – Din fr. inexorabilité.

DOOM

inexorabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. inexorabilitắții
inexorabilități
INEXORABILITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este inexorabil. – Din fr. inexorabilité.

DOOM

inexorabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. inexorabilitắții
inexorabilității
INEXORABILITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este inexorabil. – Din fr. inexorabilité.

DOOM

inexorabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. inexorabilitắții
inexorabilul
INEXORÁBIL, -Ă, inexorabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, neînduplecat, implacabil. – Din fr. inexorable, lat. inexorabilis.

DOOM

inexorábil adj. m., pl. inexorábili; f. inexorábilă, pl. inexorábile
inexorabilului
INEXORÁBIL, -Ă, inexorabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, neînduplecat, implacabil. – Din fr. inexorable, lat. inexorabilis.

DOOM

inexorábil adj. m., pl. inexorábili; f. inexorábilă, pl. inexorábile
inexperiența
INEXPERIÉNȚĂ s. f. (Rar) Lipsă de experiență, de deprindere; neexperiență. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. inexpérience, lat. inexperientia.

DOOM

!inexperiénță (rar) (i-nex-, -ri-en-/in-ex-) s. f., g.-d. art. inexperiénței
inexperiențe
INEXPERIÉNȚĂ s. f. (Rar) Lipsă de experiență, de deprindere; neexperiență. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. inexpérience, lat. inexperientia.

DOOM

!inexperiénță (rar) (i-nex-, -ri-en-/in-ex-) s. f., g.-d. art. inexperiénței
inexperienței
INEXPERIÉNȚĂ s. f. (Rar) Lipsă de experiență, de deprindere; neexperiență. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. inexpérience, lat. inexperientia.

DOOM

!inexperiénță (rar) (i-nex-, -ri-en-/in-ex-) s. f., g.-d. art. inexperiénței
inexperimentat
INEXPERIMENTÁT, -Ă, inexperimentați, -te, adj. (Despre persoane) Căruia îi lipsește experiența, nedeprins; care are experiență insuficientă, neexperimentat. ♦ Care nu a fost încă experimentat; neîncercat. – Din fr. inexpérimenté.

DOOM

!inexperimentát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexperimentáți; f. inexperimentátă, pl. inexperimentáte
inexperimentata
INEXPERIMENTÁT, -Ă, inexperimentați, -te, adj. (Despre persoane) Căruia îi lipsește experiența, nedeprins; care are experiență insuficientă, neexperimentat. ♦ Care nu a fost încă experimentat; neîncercat. – Din fr. inexpérimenté.

DOOM

!inexperimentát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexperimentáți; f. inexperimentátă, pl. inexperimentáte
inexperimentate
INEXPERIMENTÁT, -Ă, inexperimentați, -te, adj. (Despre persoane) Căruia îi lipsește experiența, nedeprins; care are experiență insuficientă, neexperimentat. ♦ Care nu a fost încă experimentat; neîncercat. – Din fr. inexpérimenté.

DOOM

!inexperimentát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexperimentáți; f. inexperimentátă, pl. inexperimentáte
inexperimentatei
INEXPERIMENTÁT, -Ă, inexperimentați, -te, adj. (Despre persoane) Căruia îi lipsește experiența, nedeprins; care are experiență insuficientă, neexperimentat. ♦ Care nu a fost încă experimentat; neîncercat. – Din fr. inexpérimenté.

DOOM

!inexperimentát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexperimentáți; f. inexperimentátă, pl. inexperimentáte
inexperimentatele
INEXPERIMENTÁT, -Ă, inexperimentați, -te, adj. (Despre persoane) Căruia îi lipsește experiența, nedeprins; care are experiență insuficientă, neexperimentat. ♦ Care nu a fost încă experimentat; neîncercat. – Din fr. inexpérimenté.

DOOM

!inexperimentát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexperimentáți; f. inexperimentátă, pl. inexperimentáte
inexperimentatelor
INEXPERIMENTÁT, -Ă, inexperimentați, -te, adj. (Despre persoane) Căruia îi lipsește experiența, nedeprins; care are experiență insuficientă, neexperimentat. ♦ Care nu a fost încă experimentat; neîncercat. – Din fr. inexpérimenté.

DOOM

!inexperimentát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexperimentáți; f. inexperimentátă, pl. inexperimentáte
inexperimentatul
INEXPERIMENTÁT, -Ă, inexperimentați, -te, adj. (Despre persoane) Căruia îi lipsește experiența, nedeprins; care are experiență insuficientă, neexperimentat. ♦ Care nu a fost încă experimentat; neîncercat. – Din fr. inexpérimenté.

DOOM

!inexperimentát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexperimentáți; f. inexperimentátă, pl. inexperimentáte
inexperimentatului
INEXPERIMENTÁT, -Ă, inexperimentați, -te, adj. (Despre persoane) Căruia îi lipsește experiența, nedeprins; care are experiență insuficientă, neexperimentat. ♦ Care nu a fost încă experimentat; neîncercat. – Din fr. inexpérimenté.

DOOM

!inexperimentát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexperimentáți; f. inexperimentátă, pl. inexperimentáte
inexperimentați
INEXPERIMENTÁT, -Ă, inexperimentați, -te, adj. (Despre persoane) Căruia îi lipsește experiența, nedeprins; care are experiență insuficientă, neexperimentat. ♦ Care nu a fost încă experimentat; neîncercat. – Din fr. inexpérimenté.

DOOM

!inexperimentát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexperimentáți; f. inexperimentátă, pl. inexperimentáte
inexperimentații
INEXPERIMENTÁT, -Ă, inexperimentați, -te, adj. (Despre persoane) Căruia îi lipsește experiența, nedeprins; care are experiență insuficientă, neexperimentat. ♦ Care nu a fost încă experimentat; neîncercat. – Din fr. inexpérimenté.

DOOM

!inexperimentát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexperimentáți; f. inexperimentátă, pl. inexperimentáte
inexperimentaților
INEXPERIMENTÁT, -Ă, inexperimentați, -te, adj. (Despre persoane) Căruia îi lipsește experiența, nedeprins; care are experiență insuficientă, neexperimentat. ♦ Care nu a fost încă experimentat; neîncercat. – Din fr. inexpérimenté.

DOOM

!inexperimentát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexperimentáți; f. inexperimentátă, pl. inexperimentáte
inexpiabil
INEXPIÁBIL, -Ă, inexpiabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi ispășit; de neispășit. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. inéxpiable.

DOOM

!inexpiábil (livr.) (i-nex-pi-a-/in-ex-) adj. m. pl. inexpiábili; f. inexpiábilă, pl. inexpiábile
inexpiabila
INEXPIÁBIL, -Ă, inexpiabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi ispășit; de neispășit. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. inéxpiable.

DOOM

!inexpiábil (livr.) (i-nex-pi-a-/in-ex-) adj. m. pl. inexpiábili; f. inexpiábilă, pl. inexpiábile
inexpiabile
INEXPIÁBIL, -Ă, inexpiabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi ispășit; de neispășit. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. inéxpiable.

DOOM

!inexpiábil (livr.) (i-nex-pi-a-/in-ex-) adj. m. pl. inexpiábili; f. inexpiábilă, pl. inexpiábile
inexpiabilei
INEXPIÁBIL, -Ă, inexpiabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi ispășit; de neispășit. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. inéxpiable.

DOOM

!inexpiábil (livr.) (i-nex-pi-a-/in-ex-) adj. m. pl. inexpiábili; f. inexpiábilă, pl. inexpiábile
inexpiabilele
INEXPIÁBIL, -Ă, inexpiabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi ispășit; de neispășit. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. inéxpiable.

DOOM

!inexpiábil (livr.) (i-nex-pi-a-/in-ex-) adj. m. pl. inexpiábili; f. inexpiábilă, pl. inexpiábile
inexpiabilelor
INEXPIÁBIL, -Ă, inexpiabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi ispășit; de neispășit. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. inéxpiable.

DOOM

!inexpiábil (livr.) (i-nex-pi-a-/in-ex-) adj. m. pl. inexpiábili; f. inexpiábilă, pl. inexpiábile
inexpiabili
INEXPIÁBIL, -Ă, inexpiabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi ispășit; de neispășit. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. inéxpiable.

DOOM

!inexpiábil (livr.) (i-nex-pi-a-/in-ex-) adj. m. pl. inexpiábili; f. inexpiábilă, pl. inexpiábile
inexpiabilii
INEXPIÁBIL, -Ă, inexpiabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi ispășit; de neispășit. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. inéxpiable.

DOOM

!inexpiábil (livr.) (i-nex-pi-a-/in-ex-) adj. m. pl. inexpiábili; f. inexpiábilă, pl. inexpiábile
inexpiabililor
INEXPIÁBIL, -Ă, inexpiabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi ispășit; de neispășit. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. inéxpiable.

DOOM

!inexpiábil (livr.) (i-nex-pi-a-/in-ex-) adj. m. pl. inexpiábili; f. inexpiábilă, pl. inexpiábile
inexpiabilul
INEXPIÁBIL, -Ă, inexpiabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi ispășit; de neispășit. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. inéxpiable.

DOOM

!inexpiábil (livr.) (i-nex-pi-a-/in-ex-) adj. m. pl. inexpiábili; f. inexpiábilă, pl. inexpiábile
inexpiabilului
INEXPIÁBIL, -Ă, inexpiabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi ispășit; de neispășit. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. inéxpiable.

DOOM

!inexpiábil (livr.) (i-nex-pi-a-/in-ex-) adj. m. pl. inexpiábili; f. inexpiábilă, pl. inexpiábile
inexplicabil
INEXPLICÁBIL, -Ă, inexplicabili, -e, adj. Care nu se poate explica, neexplicabil; de neînțeles; p. ext. ciudat, curios, straniu, bizar. – Din fr. inexplicable, lat. inexplicabilis.

DOOM

!inexplicábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplicábili; f. inexplicábilă, pl. inexplicábile
inexplicabila
INEXPLICÁBIL, -Ă, inexplicabili, -e, adj. Care nu se poate explica, neexplicabil; de neînțeles; p. ext. ciudat, curios, straniu, bizar. – Din fr. inexplicable, lat. inexplicabilis.

DOOM

!inexplicábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplicábili; f. inexplicábilă, pl. inexplicábile
inexplicabile
INEXPLICÁBIL, -Ă, inexplicabili, -e, adj. Care nu se poate explica, neexplicabil; de neînțeles; p. ext. ciudat, curios, straniu, bizar. – Din fr. inexplicable, lat. inexplicabilis.

DOOM

!inexplicábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplicábili; f. inexplicábilă, pl. inexplicábile
inexplicabilei
INEXPLICÁBIL, -Ă, inexplicabili, -e, adj. Care nu se poate explica, neexplicabil; de neînțeles; p. ext. ciudat, curios, straniu, bizar. – Din fr. inexplicable, lat. inexplicabilis.

DOOM

!inexplicábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplicábili; f. inexplicábilă, pl. inexplicábile
inexplicabilele
INEXPLICÁBIL, -Ă, inexplicabili, -e, adj. Care nu se poate explica, neexplicabil; de neînțeles; p. ext. ciudat, curios, straniu, bizar. – Din fr. inexplicable, lat. inexplicabilis.

DOOM

!inexplicábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplicábili; f. inexplicábilă, pl. inexplicábile
inexplicabilelor
INEXPLICÁBIL, -Ă, inexplicabili, -e, adj. Care nu se poate explica, neexplicabil; de neînțeles; p. ext. ciudat, curios, straniu, bizar. – Din fr. inexplicable, lat. inexplicabilis.

DOOM

!inexplicábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplicábili; f. inexplicábilă, pl. inexplicábile
inexplicabili
INEXPLICÁBIL, -Ă, inexplicabili, -e, adj. Care nu se poate explica, neexplicabil; de neînțeles; p. ext. ciudat, curios, straniu, bizar. – Din fr. inexplicable, lat. inexplicabilis.

DOOM

!inexplicábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplicábili; f. inexplicábilă, pl. inexplicábile
inexplicabilii
INEXPLICÁBIL, -Ă, inexplicabili, -e, adj. Care nu se poate explica, neexplicabil; de neînțeles; p. ext. ciudat, curios, straniu, bizar. – Din fr. inexplicable, lat. inexplicabilis.

DOOM

!inexplicábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplicábili; f. inexplicábilă, pl. inexplicábile
inexplicabililor
INEXPLICÁBIL, -Ă, inexplicabili, -e, adj. Care nu se poate explica, neexplicabil; de neînțeles; p. ext. ciudat, curios, straniu, bizar. – Din fr. inexplicable, lat. inexplicabilis.

DOOM

!inexplicábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplicábili; f. inexplicábilă, pl. inexplicábile
inexplicabilul
INEXPLICÁBIL, -Ă, inexplicabili, -e, adj. Care nu se poate explica, neexplicabil; de neînțeles; p. ext. ciudat, curios, straniu, bizar. – Din fr. inexplicable, lat. inexplicabilis.

DOOM

!inexplicábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplicábili; f. inexplicábilă, pl. inexplicábile
inexplicabilului
INEXPLICÁBIL, -Ă, inexplicabili, -e, adj. Care nu se poate explica, neexplicabil; de neînțeles; p. ext. ciudat, curios, straniu, bizar. – Din fr. inexplicable, lat. inexplicabilis.

DOOM

!inexplicábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplicábili; f. inexplicábilă, pl. inexplicábile
inexploatabil
INEXPLOATÁBIL, -Ă, inexploatabili, -e, adj. Care nu se poate exploata, neexploatabil. – Din fr. inexploitable.

DOOM

!inexploatábil (i-nex-ploa-/in-ex-) adj. m., pl. inexploatábili; f. inexploatábilă, pl. inexploatábile
inexploatabila
INEXPLOATÁBIL, -Ă, inexploatabili, -e, adj. Care nu se poate exploata, neexploatabil. – Din fr. inexploitable.

DOOM

!inexploatábil (i-nex-ploa-/in-ex-) adj. m., pl. inexploatábili; f. inexploatábilă, pl. inexploatábile
inexploatabile
INEXPLOATÁBIL, -Ă, inexploatabili, -e, adj. Care nu se poate exploata, neexploatabil. – Din fr. inexploitable.

DOOM

!inexploatábil (i-nex-ploa-/in-ex-) adj. m., pl. inexploatábili; f. inexploatábilă, pl. inexploatábile
inexploatabilei
INEXPLOATÁBIL, -Ă, inexploatabili, -e, adj. Care nu se poate exploata, neexploatabil. – Din fr. inexploitable.

DOOM

!inexploatábil (i-nex-ploa-/in-ex-) adj. m., pl. inexploatábili; f. inexploatábilă, pl. inexploatábile
inexploatabilele
INEXPLOATÁBIL, -Ă, inexploatabili, -e, adj. Care nu se poate exploata, neexploatabil. – Din fr. inexploitable.

DOOM

!inexploatábil (i-nex-ploa-/in-ex-) adj. m., pl. inexploatábili; f. inexploatábilă, pl. inexploatábile
inexploatabilelor
INEXPLOATÁBIL, -Ă, inexploatabili, -e, adj. Care nu se poate exploata, neexploatabil. – Din fr. inexploitable.

DOOM

!inexploatábil (i-nex-ploa-/in-ex-) adj. m., pl. inexploatábili; f. inexploatábilă, pl. inexploatábile
inexploatabili
INEXPLOATÁBIL, -Ă, inexploatabili, -e, adj. Care nu se poate exploata, neexploatabil. – Din fr. inexploitable.

DOOM

!inexploatábil (i-nex-ploa-/in-ex-) adj. m., pl. inexploatábili; f. inexploatábilă, pl. inexploatábile
inexploatabilii
INEXPLOATÁBIL, -Ă, inexploatabili, -e, adj. Care nu se poate exploata, neexploatabil. – Din fr. inexploitable.

DOOM

!inexploatábil (i-nex-ploa-/in-ex-) adj. m., pl. inexploatábili; f. inexploatábilă, pl. inexploatábile
inexploatabililor
INEXPLOATÁBIL, -Ă, inexploatabili, -e, adj. Care nu se poate exploata, neexploatabil. – Din fr. inexploitable.

DOOM

!inexploatábil (i-nex-ploa-/in-ex-) adj. m., pl. inexploatábili; f. inexploatábilă, pl. inexploatábile
inexploatabilul
INEXPLOATÁBIL, -Ă, inexploatabili, -e, adj. Care nu se poate exploata, neexploatabil. – Din fr. inexploitable.

DOOM

!inexploatábil (i-nex-ploa-/in-ex-) adj. m., pl. inexploatábili; f. inexploatábilă, pl. inexploatábile
inexploatabilului
INEXPLOATÁBIL, -Ă, inexploatabili, -e, adj. Care nu se poate exploata, neexploatabil. – Din fr. inexploitable.

DOOM

!inexploatábil (i-nex-ploa-/in-ex-) adj. m., pl. inexploatábili; f. inexploatábilă, pl. inexploatábile
inexploatat
INEXPLOATÁT, -Ă adj. Neexploatat. [Cf. fr. inexploité].
inexploatata
INEXPLOATÁT, -Ă adj. Neexploatat. [Cf. fr. inexploité].
inexploatate
INEXPLOATÁT, -Ă adj. Neexploatat. [Cf. fr. inexploité].
inexploatatei
INEXPLOATÁT, -Ă adj. Neexploatat. [Cf. fr. inexploité].
inexploatatele
INEXPLOATÁT, -Ă adj. Neexploatat. [Cf. fr. inexploité].
inexploatatelor
INEXPLOATÁT, -Ă adj. Neexploatat. [Cf. fr. inexploité].
inexploatatul
INEXPLOATÁT, -Ă adj. Neexploatat. [Cf. fr. inexploité].
inexploatatului
INEXPLOATÁT, -Ă adj. Neexploatat. [Cf. fr. inexploité].
inexploatați
INEXPLOATÁT, -Ă adj. Neexploatat. [Cf. fr. inexploité].
inexploatații
INEXPLOATÁT, -Ă adj. Neexploatat. [Cf. fr. inexploité].
inexploataților
INEXPLOATÁT, -Ă adj. Neexploatat. [Cf. fr. inexploité].
inexplorabil
INEXPLORÁBIL, -Ă, inexplorabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi explorat, cercetat, analizat; neexplorabil. – Din fr. inexplorable.

DOOM

!inexplorábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplorábili; f. inexplorábilă, pl. inexplorábile
inexplorabila
INEXPLORÁBIL, -Ă, inexplorabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi explorat, cercetat, analizat; neexplorabil. – Din fr. inexplorable.

DOOM

!inexplorábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplorábili; f. inexplorábilă, pl. inexplorábile
inexplorabile
INEXPLORÁBIL, -Ă, inexplorabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi explorat, cercetat, analizat; neexplorabil. – Din fr. inexplorable.

DOOM

!inexplorábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplorábili; f. inexplorábilă, pl. inexplorábile
inexplorabilei
INEXPLORÁBIL, -Ă, inexplorabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi explorat, cercetat, analizat; neexplorabil. – Din fr. inexplorable.

DOOM

!inexplorábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplorábili; f. inexplorábilă, pl. inexplorábile
inexplorabilele
INEXPLORÁBIL, -Ă, inexplorabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi explorat, cercetat, analizat; neexplorabil. – Din fr. inexplorable.

DOOM

!inexplorábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplorábili; f. inexplorábilă, pl. inexplorábile
inexplorabilelor
INEXPLORÁBIL, -Ă, inexplorabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi explorat, cercetat, analizat; neexplorabil. – Din fr. inexplorable.

DOOM

!inexplorábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplorábili; f. inexplorábilă, pl. inexplorábile
inexplorabili
INEXPLORÁBIL, -Ă, inexplorabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi explorat, cercetat, analizat; neexplorabil. – Din fr. inexplorable.

DOOM

!inexplorábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplorábili; f. inexplorábilă, pl. inexplorábile
inexplorabilii
INEXPLORÁBIL, -Ă, inexplorabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi explorat, cercetat, analizat; neexplorabil. – Din fr. inexplorable.

DOOM

!inexplorábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplorábili; f. inexplorábilă, pl. inexplorábile
inexplorabililor
INEXPLORÁBIL, -Ă, inexplorabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi explorat, cercetat, analizat; neexplorabil. – Din fr. inexplorable.

DOOM

!inexplorábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplorábili; f. inexplorábilă, pl. inexplorábile
inexplorabilul
INEXPLORÁBIL, -Ă, inexplorabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi explorat, cercetat, analizat; neexplorabil. – Din fr. inexplorable.

DOOM

!inexplorábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplorábili; f. inexplorábilă, pl. inexplorábile
inexplorabilului
INEXPLORÁBIL, -Ă, inexplorabili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi explorat, cercetat, analizat; neexplorabil. – Din fr. inexplorable.

DOOM

!inexplorábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplorábili; f. inexplorábilă, pl. inexplorábile
inexplorat
INEXPLORÁT, -Ă, inexplorați, -te, adj. (Adesea fig.) Care nu a fost explorat, cercetat, analizat; necercetat, neexplorat. – Din fr. inexploré.

DOOM

!inexplorát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexploráți; f. inexplorátă, pl. inexploráte
inexplorata
INEXPLORÁT, -Ă, inexplorați, -te, adj. (Adesea fig.) Care nu a fost explorat, cercetat, analizat; necercetat, neexplorat. – Din fr. inexploré.

DOOM

!inexplorát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexploráți; f. inexplorátă, pl. inexploráte
inexplorate
INEXPLORÁT, -Ă, inexplorați, -te, adj. (Adesea fig.) Care nu a fost explorat, cercetat, analizat; necercetat, neexplorat. – Din fr. inexploré.

DOOM

!inexplorát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexploráți; f. inexplorátă, pl. inexploráte
inexploratei
INEXPLORÁT, -Ă, inexplorați, -te, adj. (Adesea fig.) Care nu a fost explorat, cercetat, analizat; necercetat, neexplorat. – Din fr. inexploré.

DOOM

!inexplorát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexploráți; f. inexplorátă, pl. inexploráte
inexploratele
INEXPLORÁT, -Ă, inexplorați, -te, adj. (Adesea fig.) Care nu a fost explorat, cercetat, analizat; necercetat, neexplorat. – Din fr. inexploré.

DOOM

!inexplorát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexploráți; f. inexplorátă, pl. inexploráte
inexploratelor
INEXPLORÁT, -Ă, inexplorați, -te, adj. (Adesea fig.) Care nu a fost explorat, cercetat, analizat; necercetat, neexplorat. – Din fr. inexploré.

DOOM

!inexplorát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexploráți; f. inexplorátă, pl. inexploráte
inexploratul
INEXPLORÁT, -Ă, inexplorați, -te, adj. (Adesea fig.) Care nu a fost explorat, cercetat, analizat; necercetat, neexplorat. – Din fr. inexploré.

DOOM

!inexplorát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexploráți; f. inexplorátă, pl. inexploráte
inexploratului
INEXPLORÁT, -Ă, inexplorați, -te, adj. (Adesea fig.) Care nu a fost explorat, cercetat, analizat; necercetat, neexplorat. – Din fr. inexploré.

DOOM

!inexplorát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexploráți; f. inexplorátă, pl. inexploráte
inexplorați
INEXPLORÁT, -Ă, inexplorați, -te, adj. (Adesea fig.) Care nu a fost explorat, cercetat, analizat; necercetat, neexplorat. – Din fr. inexploré.

DOOM

!inexplorát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexploráți; f. inexplorátă, pl. inexploráte
inexplorații
INEXPLORÁT, -Ă, inexplorați, -te, adj. (Adesea fig.) Care nu a fost explorat, cercetat, analizat; necercetat, neexplorat. – Din fr. inexploré.

DOOM

!inexplorát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexploráți; f. inexplorátă, pl. inexploráte
inexploraților
INEXPLORÁT, -Ă, inexplorați, -te, adj. (Adesea fig.) Care nu a fost explorat, cercetat, analizat; necercetat, neexplorat. – Din fr. inexploré.

DOOM

!inexplorát (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexploráți; f. inexplorátă, pl. inexploráte
inexplozibil
INEXPLOZÍBIL, -Ă, inexplozibili, -e, adj. Care nu este explozibil, care nu poate face explozie; neexplozibil. – Din fr. inexplosible.

DOOM

!inexplozíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplozíbili; f. inexplozíbilă, pl. inexplozíbile
inexplozibila
INEXPLOZÍBIL, -Ă, inexplozibili, -e, adj. Care nu este explozibil, care nu poate face explozie; neexplozibil. – Din fr. inexplosible.

DOOM

!inexplozíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplozíbili; f. inexplozíbilă, pl. inexplozíbile
inexplozibile
INEXPLOZÍBIL, -Ă, inexplozibili, -e, adj. Care nu este explozibil, care nu poate face explozie; neexplozibil. – Din fr. inexplosible.

DOOM

!inexplozíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplozíbili; f. inexplozíbilă, pl. inexplozíbile
inexplozibilei
INEXPLOZÍBIL, -Ă, inexplozibili, -e, adj. Care nu este explozibil, care nu poate face explozie; neexplozibil. – Din fr. inexplosible.

DOOM

!inexplozíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplozíbili; f. inexplozíbilă, pl. inexplozíbile
inexplozibilele
INEXPLOZÍBIL, -Ă, inexplozibili, -e, adj. Care nu este explozibil, care nu poate face explozie; neexplozibil. – Din fr. inexplosible.

DOOM

!inexplozíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplozíbili; f. inexplozíbilă, pl. inexplozíbile
inexplozibilelor
INEXPLOZÍBIL, -Ă, inexplozibili, -e, adj. Care nu este explozibil, care nu poate face explozie; neexplozibil. – Din fr. inexplosible.

DOOM

!inexplozíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplozíbili; f. inexplozíbilă, pl. inexplozíbile
inexplozibili
INEXPLOZÍBIL, -Ă, inexplozibili, -e, adj. Care nu este explozibil, care nu poate face explozie; neexplozibil. – Din fr. inexplosible.

DOOM

!inexplozíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplozíbili; f. inexplozíbilă, pl. inexplozíbile
inexplozibilii
INEXPLOZÍBIL, -Ă, inexplozibili, -e, adj. Care nu este explozibil, care nu poate face explozie; neexplozibil. – Din fr. inexplosible.

DOOM

!inexplozíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplozíbili; f. inexplozíbilă, pl. inexplozíbile
inexplozibililor
INEXPLOZÍBIL, -Ă, inexplozibili, -e, adj. Care nu este explozibil, care nu poate face explozie; neexplozibil. – Din fr. inexplosible.

DOOM

!inexplozíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplozíbili; f. inexplozíbilă, pl. inexplozíbile
inexplozibilul
INEXPLOZÍBIL, -Ă, inexplozibili, -e, adj. Care nu este explozibil, care nu poate face explozie; neexplozibil. – Din fr. inexplosible.

DOOM

!inexplozíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplozíbili; f. inexplozíbilă, pl. inexplozíbile
inexplozibilului
INEXPLOZÍBIL, -Ă, inexplozibili, -e, adj. Care nu este explozibil, care nu poate face explozie; neexplozibil. – Din fr. inexplosible.

DOOM

!inexplozíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexplozíbili; f. inexplozíbilă, pl. inexplozíbile
inexpresiv
INEXPRESÍV, -Ă, inexpresivi, -e, adj. Care este lipsit de expresivitate; neexpresiv, șters. – Din fr. inexpressif.

DOOM

!inexpresív (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpresívi; f. inexpresívă, pl. inexpresíve
inexpresiva
INEXPRESÍV, -Ă, inexpresivi, -e, adj. Care este lipsit de expresivitate; neexpresiv, șters. – Din fr. inexpressif.

DOOM

!inexpresív (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpresívi; f. inexpresívă, pl. inexpresíve
inexpresive
INEXPRESÍV, -Ă, inexpresivi, -e, adj. Care este lipsit de expresivitate; neexpresiv, șters. – Din fr. inexpressif.

DOOM

!inexpresív (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpresívi; f. inexpresívă, pl. inexpresíve
inexpresivei
INEXPRESÍV, -Ă, inexpresivi, -e, adj. Care este lipsit de expresivitate; neexpresiv, șters. – Din fr. inexpressif.

DOOM

!inexpresív (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpresívi; f. inexpresívă, pl. inexpresíve
inexpresivele
INEXPRESÍV, -Ă, inexpresivi, -e, adj. Care este lipsit de expresivitate; neexpresiv, șters. – Din fr. inexpressif.

DOOM

!inexpresív (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpresívi; f. inexpresívă, pl. inexpresíve
inexpresivelor
INEXPRESÍV, -Ă, inexpresivi, -e, adj. Care este lipsit de expresivitate; neexpresiv, șters. – Din fr. inexpressif.

DOOM

!inexpresív (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpresívi; f. inexpresívă, pl. inexpresíve
inexpresivi
INEXPRESÍV, -Ă, inexpresivi, -e, adj. Care este lipsit de expresivitate; neexpresiv, șters. – Din fr. inexpressif.

DOOM

!inexpresív (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpresívi; f. inexpresívă, pl. inexpresíve
inexpresivii
INEXPRESÍV, -Ă, inexpresivi, -e, adj. Care este lipsit de expresivitate; neexpresiv, șters. – Din fr. inexpressif.

DOOM

!inexpresív (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpresívi; f. inexpresívă, pl. inexpresíve
inexpresivilor
INEXPRESÍV, -Ă, inexpresivi, -e, adj. Care este lipsit de expresivitate; neexpresiv, șters. – Din fr. inexpressif.

DOOM

!inexpresív (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpresívi; f. inexpresívă, pl. inexpresíve
inexpresivul
INEXPRESÍV, -Ă, inexpresivi, -e, adj. Care este lipsit de expresivitate; neexpresiv, șters. – Din fr. inexpressif.

DOOM

!inexpresív (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpresívi; f. inexpresívă, pl. inexpresíve
inexpresivului
INEXPRESÍV, -Ă, inexpresivi, -e, adj. Care este lipsit de expresivitate; neexpresiv, șters. – Din fr. inexpressif.

DOOM

!inexpresív (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpresívi; f. inexpresívă, pl. inexpresíve
inexprimabil
INEXPRIMÁBIL, -Ă, inexprimabili, -e, adj. Care nu poate fi redat prin cuvinte; de nespus; indicibil, neexprimabil, inefabil. – Din fr. inexprimable.

DOOM

!inexprimábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexprimábili; f. inexprimábilă, pl. inexprimábile
inexprimabila
INEXPRIMÁBIL, -Ă, inexprimabili, -e, adj. Care nu poate fi redat prin cuvinte; de nespus; indicibil, neexprimabil, inefabil. – Din fr. inexprimable.

DOOM

!inexprimábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexprimábili; f. inexprimábilă, pl. inexprimábile
inexprimabile
INEXPRIMÁBIL, -Ă, inexprimabili, -e, adj. Care nu poate fi redat prin cuvinte; de nespus; indicibil, neexprimabil, inefabil. – Din fr. inexprimable.

DOOM

!inexprimábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexprimábili; f. inexprimábilă, pl. inexprimábile
inexprimabilei
INEXPRIMÁBIL, -Ă, inexprimabili, -e, adj. Care nu poate fi redat prin cuvinte; de nespus; indicibil, neexprimabil, inefabil. – Din fr. inexprimable.

DOOM

!inexprimábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexprimábili; f. inexprimábilă, pl. inexprimábile
inexprimabilele
INEXPRIMÁBIL, -Ă, inexprimabili, -e, adj. Care nu poate fi redat prin cuvinte; de nespus; indicibil, neexprimabil, inefabil. – Din fr. inexprimable.

DOOM

!inexprimábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexprimábili; f. inexprimábilă, pl. inexprimábile
inexprimabilelor
INEXPRIMÁBIL, -Ă, inexprimabili, -e, adj. Care nu poate fi redat prin cuvinte; de nespus; indicibil, neexprimabil, inefabil. – Din fr. inexprimable.

DOOM

!inexprimábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexprimábili; f. inexprimábilă, pl. inexprimábile
inexprimabili
INEXPRIMÁBIL, -Ă, inexprimabili, -e, adj. Care nu poate fi redat prin cuvinte; de nespus; indicibil, neexprimabil, inefabil. – Din fr. inexprimable.

DOOM

!inexprimábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexprimábili; f. inexprimábilă, pl. inexprimábile
inexprimabilii
INEXPRIMÁBIL, -Ă, inexprimabili, -e, adj. Care nu poate fi redat prin cuvinte; de nespus; indicibil, neexprimabil, inefabil. – Din fr. inexprimable.

DOOM

!inexprimábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexprimábili; f. inexprimábilă, pl. inexprimábile
inexprimabililor
INEXPRIMÁBIL, -Ă, inexprimabili, -e, adj. Care nu poate fi redat prin cuvinte; de nespus; indicibil, neexprimabil, inefabil. – Din fr. inexprimable.

DOOM

!inexprimábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexprimábili; f. inexprimábilă, pl. inexprimábile
inexprimabilul
INEXPRIMÁBIL, -Ă, inexprimabili, -e, adj. Care nu poate fi redat prin cuvinte; de nespus; indicibil, neexprimabil, inefabil. – Din fr. inexprimable.

DOOM

!inexprimábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexprimábili; f. inexprimábilă, pl. inexprimábile
inexprimabilului
INEXPRIMÁBIL, -Ă, inexprimabili, -e, adj. Care nu poate fi redat prin cuvinte; de nespus; indicibil, neexprimabil, inefabil. – Din fr. inexprimable.

DOOM

!inexprimábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexprimábili; f. inexprimábilă, pl. inexprimábile
inexpugnabil
INEXPUGNÁBIL, -Ă, inexpugnabili, -e, adj. (Despre locuri fortificate) Care nu poate fi cucerit; de neînvins. – Din fr. inexpugnable, lat. inexpugnabilis.

DOOM

!inexpugnábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpugnábili; f. inexpugnábilă, pl. inexpugnábile
inexpugnabila
INEXPUGNÁBIL, -Ă, inexpugnabili, -e, adj. (Despre locuri fortificate) Care nu poate fi cucerit; de neînvins. – Din fr. inexpugnable, lat. inexpugnabilis.

DOOM

!inexpugnábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpugnábili; f. inexpugnábilă, pl. inexpugnábile
inexpugnabile
INEXPUGNÁBIL, -Ă, inexpugnabili, -e, adj. (Despre locuri fortificate) Care nu poate fi cucerit; de neînvins. – Din fr. inexpugnable, lat. inexpugnabilis.

DOOM

!inexpugnábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpugnábili; f. inexpugnábilă, pl. inexpugnábile
inexpugnabilei
INEXPUGNÁBIL, -Ă, inexpugnabili, -e, adj. (Despre locuri fortificate) Care nu poate fi cucerit; de neînvins. – Din fr. inexpugnable, lat. inexpugnabilis.

DOOM

!inexpugnábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpugnábili; f. inexpugnábilă, pl. inexpugnábile
inexpugnabilele
INEXPUGNÁBIL, -Ă, inexpugnabili, -e, adj. (Despre locuri fortificate) Care nu poate fi cucerit; de neînvins. – Din fr. inexpugnable, lat. inexpugnabilis.

DOOM

!inexpugnábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpugnábili; f. inexpugnábilă, pl. inexpugnábile
inexpugnabilelor
INEXPUGNÁBIL, -Ă, inexpugnabili, -e, adj. (Despre locuri fortificate) Care nu poate fi cucerit; de neînvins. – Din fr. inexpugnable, lat. inexpugnabilis.

DOOM

!inexpugnábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpugnábili; f. inexpugnábilă, pl. inexpugnábile
inexpugnabili
INEXPUGNÁBIL, -Ă, inexpugnabili, -e, adj. (Despre locuri fortificate) Care nu poate fi cucerit; de neînvins. – Din fr. inexpugnable, lat. inexpugnabilis.

DOOM

!inexpugnábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpugnábili; f. inexpugnábilă, pl. inexpugnábile
inexpugnabilii
INEXPUGNÁBIL, -Ă, inexpugnabili, -e, adj. (Despre locuri fortificate) Care nu poate fi cucerit; de neînvins. – Din fr. inexpugnable, lat. inexpugnabilis.

DOOM

!inexpugnábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpugnábili; f. inexpugnábilă, pl. inexpugnábile
inexpugnabililor
INEXPUGNÁBIL, -Ă, inexpugnabili, -e, adj. (Despre locuri fortificate) Care nu poate fi cucerit; de neînvins. – Din fr. inexpugnable, lat. inexpugnabilis.

DOOM

!inexpugnábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpugnábili; f. inexpugnábilă, pl. inexpugnábile
inexpugnabilitate
INEXPUGNABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea sau starea a ceea ce este inexpugnabil. – Din fr. inexpugnabilité.
inexpugnabilitatea
INEXPUGNABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea sau starea a ceea ce este inexpugnabil. – Din fr. inexpugnabilité.
inexpugnabilități
INEXPUGNABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea sau starea a ceea ce este inexpugnabil. – Din fr. inexpugnabilité.
inexpugnabilității
INEXPUGNABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea sau starea a ceea ce este inexpugnabil. – Din fr. inexpugnabilité.
inexpugnabilul
INEXPUGNÁBIL, -Ă, inexpugnabili, -e, adj. (Despre locuri fortificate) Care nu poate fi cucerit; de neînvins. – Din fr. inexpugnable, lat. inexpugnabilis.

DOOM

!inexpugnábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpugnábili; f. inexpugnábilă, pl. inexpugnábile
inexpugnabilului
INEXPUGNÁBIL, -Ă, inexpugnabili, -e, adj. (Despre locuri fortificate) Care nu poate fi cucerit; de neînvins. – Din fr. inexpugnable, lat. inexpugnabilis.

DOOM

!inexpugnábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inexpugnábili; f. inexpugnábilă, pl. inexpugnábile
inextensibil
INEXTENSÍBIL, -Ă, inextensibili, -e, adj. Care nu se poate extinde; neextensibil. – Din fr. inextensible.

DOOM

!inextensíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextensíbili; f. inextensíbilă, pl. inextensíbile
inextensibila
INEXTENSÍBIL, -Ă, inextensibili, -e, adj. Care nu se poate extinde; neextensibil. – Din fr. inextensible.

DOOM

!inextensíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextensíbili; f. inextensíbilă, pl. inextensíbile
inextensibile
INEXTENSÍBIL, -Ă, inextensibili, -e, adj. Care nu se poate extinde; neextensibil. – Din fr. inextensible.

DOOM

!inextensíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextensíbili; f. inextensíbilă, pl. inextensíbile
inextensibilei
INEXTENSÍBIL, -Ă, inextensibili, -e, adj. Care nu se poate extinde; neextensibil. – Din fr. inextensible.

DOOM

!inextensíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextensíbili; f. inextensíbilă, pl. inextensíbile
inextensibilele
INEXTENSÍBIL, -Ă, inextensibili, -e, adj. Care nu se poate extinde; neextensibil. – Din fr. inextensible.

DOOM

!inextensíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextensíbili; f. inextensíbilă, pl. inextensíbile
inextensibilelor
INEXTENSÍBIL, -Ă, inextensibili, -e, adj. Care nu se poate extinde; neextensibil. – Din fr. inextensible.

DOOM

!inextensíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextensíbili; f. inextensíbilă, pl. inextensíbile
inextensibili
INEXTENSÍBIL, -Ă, inextensibili, -e, adj. Care nu se poate extinde; neextensibil. – Din fr. inextensible.

DOOM

!inextensíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextensíbili; f. inextensíbilă, pl. inextensíbile
inextensibilii
INEXTENSÍBIL, -Ă, inextensibili, -e, adj. Care nu se poate extinde; neextensibil. – Din fr. inextensible.

DOOM

!inextensíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextensíbili; f. inextensíbilă, pl. inextensíbile
inextensibililor
INEXTENSÍBIL, -Ă, inextensibili, -e, adj. Care nu se poate extinde; neextensibil. – Din fr. inextensible.

DOOM

!inextensíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextensíbili; f. inextensíbilă, pl. inextensíbile
inextensibilitate
INEXTENSIBILITÁTE s. f. (Rar) Calitate a ceea ce este inextensibil. – Din fr. inextensibilité.
inextensibilitatea
INEXTENSIBILITÁTE s. f. (Rar) Calitate a ceea ce este inextensibil. – Din fr. inextensibilité.
inextensibilități
INEXTENSIBILITÁTE s. f. (Rar) Calitate a ceea ce este inextensibil. – Din fr. inextensibilité.
inextensibilității
INEXTENSIBILITÁTE s. f. (Rar) Calitate a ceea ce este inextensibil. – Din fr. inextensibilité.
inextensibilul
INEXTENSÍBIL, -Ă, inextensibili, -e, adj. Care nu se poate extinde; neextensibil. – Din fr. inextensible.

DOOM

!inextensíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextensíbili; f. inextensíbilă, pl. inextensíbile
inextensibilului
INEXTENSÍBIL, -Ă, inextensibili, -e, adj. Care nu se poate extinde; neextensibil. – Din fr. inextensible.

DOOM

!inextensíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextensíbili; f. inextensíbilă, pl. inextensíbile
inexterminabil
INEXTERMINÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi exterminat. [Cf. fr. inexterminable].
inextingibil
INEXTINGÍBIL, -Ă, inextingibili, -e, adj. Care nu poate fi stins; care nu încetează. – Din fr. inextinguible (după stinge).

DOOM

!inextingíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextingíbili; f. inextingíbilă, pl. inextingíbile
inextingibila
INEXTINGÍBIL, -Ă, inextingibili, -e, adj. Care nu poate fi stins; care nu încetează. – Din fr. inextinguible (după stinge).

DOOM

!inextingíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextingíbili; f. inextingíbilă, pl. inextingíbile
inextingibile
INEXTINGÍBIL, -Ă, inextingibili, -e, adj. Care nu poate fi stins; care nu încetează. – Din fr. inextinguible (după stinge).

DOOM

!inextingíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextingíbili; f. inextingíbilă, pl. inextingíbile
inextingibilei
INEXTINGÍBIL, -Ă, inextingibili, -e, adj. Care nu poate fi stins; care nu încetează. – Din fr. inextinguible (după stinge).

DOOM

!inextingíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextingíbili; f. inextingíbilă, pl. inextingíbile
inextingibilele
INEXTINGÍBIL, -Ă, inextingibili, -e, adj. Care nu poate fi stins; care nu încetează. – Din fr. inextinguible (după stinge).

DOOM

!inextingíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextingíbili; f. inextingíbilă, pl. inextingíbile
inextingibilelor
INEXTINGÍBIL, -Ă, inextingibili, -e, adj. Care nu poate fi stins; care nu încetează. – Din fr. inextinguible (după stinge).

DOOM

!inextingíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextingíbili; f. inextingíbilă, pl. inextingíbile
inextingibili
INEXTINGÍBIL, -Ă, inextingibili, -e, adj. Care nu poate fi stins; care nu încetează. – Din fr. inextinguible (după stinge).

DOOM

!inextingíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextingíbili; f. inextingíbilă, pl. inextingíbile
inextingibilii
INEXTINGÍBIL, -Ă, inextingibili, -e, adj. Care nu poate fi stins; care nu încetează. – Din fr. inextinguible (după stinge).

DOOM

!inextingíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextingíbili; f. inextingíbilă, pl. inextingíbile
inextingibililor
INEXTINGÍBIL, -Ă, inextingibili, -e, adj. Care nu poate fi stins; care nu încetează. – Din fr. inextinguible (după stinge).

DOOM

!inextingíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextingíbili; f. inextingíbilă, pl. inextingíbile
inextingibilul
INEXTINGÍBIL, -Ă, inextingibili, -e, adj. Care nu poate fi stins; care nu încetează. – Din fr. inextinguible (după stinge).

DOOM

!inextingíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextingíbili; f. inextingíbilă, pl. inextingíbile
inextingibilului
INEXTINGÍBIL, -Ă, inextingibili, -e, adj. Care nu poate fi stins; care nu încetează. – Din fr. inextinguible (după stinge).

DOOM

!inextingíbil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextingíbili; f. inextingíbilă, pl. inextingíbile
inextirpabil
INEXTIRPÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi extirpat. [Cf. fr. inextirpable].

DOOM

!inextirpábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextirpábili; f. inextirpábilă, pl. inextirpábile
inextirpabila
INEXTIRPÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi extirpat. [Cf. fr. inextirpable].

DOOM

!inextirpábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextirpábili; f. inextirpábilă, pl. inextirpábile
inextirpabile
INEXTIRPÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi extirpat. [Cf. fr. inextirpable].

DOOM

!inextirpábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextirpábili; f. inextirpábilă, pl. inextirpábile
inextirpabilei
INEXTIRPÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi extirpat. [Cf. fr. inextirpable].

DOOM

!inextirpábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextirpábili; f. inextirpábilă, pl. inextirpábile
inextirpabilele
INEXTIRPÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi extirpat. [Cf. fr. inextirpable].

DOOM

!inextirpábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextirpábili; f. inextirpábilă, pl. inextirpábile
inextirpabilelor
INEXTIRPÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi extirpat. [Cf. fr. inextirpable].

DOOM

!inextirpábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextirpábili; f. inextirpábilă, pl. inextirpábile
inextirpabili
INEXTIRPÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi extirpat. [Cf. fr. inextirpable].

DOOM

!inextirpábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextirpábili; f. inextirpábilă, pl. inextirpábile
inextirpabilii
INEXTIRPÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi extirpat. [Cf. fr. inextirpable].

DOOM

!inextirpábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextirpábili; f. inextirpábilă, pl. inextirpábile
inextirpabililor
INEXTIRPÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi extirpat. [Cf. fr. inextirpable].

DOOM

!inextirpábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextirpábili; f. inextirpábilă, pl. inextirpábile
inextirpabilul
INEXTIRPÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi extirpat. [Cf. fr. inextirpable].

DOOM

!inextirpábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextirpábili; f. inextirpábilă, pl. inextirpábile
inextirpabilului
INEXTIRPÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi extirpat. [Cf. fr. inextirpable].

DOOM

!inextirpábil (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextirpábili; f. inextirpábilă, pl. inextirpábile
inextricabil
INEXTRICÁBIL, -Ă, inextricabili, -e, adj. (Rar; despre situații, întâmplări etc.) Foarte încurcat și complicat; de neînțeles, de nelămurit. – Din fr. inextricable, lat. inextricabilis.

DOOM

!inextricábil (rar) (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextricábili; f. inextricábilă, pl. inextricábile
inextricabila
INEXTRICÁBIL, -Ă, inextricabili, -e, adj. (Rar; despre situații, întâmplări etc.) Foarte încurcat și complicat; de neînțeles, de nelămurit. – Din fr. inextricable, lat. inextricabilis.

DOOM

!inextricábil (rar) (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextricábili; f. inextricábilă, pl. inextricábile
inextricabile
INEXTRICÁBIL, -Ă, inextricabili, -e, adj. (Rar; despre situații, întâmplări etc.) Foarte încurcat și complicat; de neînțeles, de nelămurit. – Din fr. inextricable, lat. inextricabilis.

DOOM

!inextricábil (rar) (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextricábili; f. inextricábilă, pl. inextricábile
inextricabilei
INEXTRICÁBIL, -Ă, inextricabili, -e, adj. (Rar; despre situații, întâmplări etc.) Foarte încurcat și complicat; de neînțeles, de nelămurit. – Din fr. inextricable, lat. inextricabilis.

DOOM

!inextricábil (rar) (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextricábili; f. inextricábilă, pl. inextricábile
inextricabilele
INEXTRICÁBIL, -Ă, inextricabili, -e, adj. (Rar; despre situații, întâmplări etc.) Foarte încurcat și complicat; de neînțeles, de nelămurit. – Din fr. inextricable, lat. inextricabilis.

DOOM

!inextricábil (rar) (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextricábili; f. inextricábilă, pl. inextricábile
inextricabilelor
INEXTRICÁBIL, -Ă, inextricabili, -e, adj. (Rar; despre situații, întâmplări etc.) Foarte încurcat și complicat; de neînțeles, de nelămurit. – Din fr. inextricable, lat. inextricabilis.

DOOM

!inextricábil (rar) (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextricábili; f. inextricábilă, pl. inextricábile
inextricabili
INEXTRICÁBIL, -Ă, inextricabili, -e, adj. (Rar; despre situații, întâmplări etc.) Foarte încurcat și complicat; de neînțeles, de nelămurit. – Din fr. inextricable, lat. inextricabilis.

DOOM

!inextricábil (rar) (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextricábili; f. inextricábilă, pl. inextricábile
inextricabilii
INEXTRICÁBIL, -Ă, inextricabili, -e, adj. (Rar; despre situații, întâmplări etc.) Foarte încurcat și complicat; de neînțeles, de nelămurit. – Din fr. inextricable, lat. inextricabilis.

DOOM

!inextricábil (rar) (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextricábili; f. inextricábilă, pl. inextricábile
inextricabililor
INEXTRICÁBIL, -Ă, inextricabili, -e, adj. (Rar; despre situații, întâmplări etc.) Foarte încurcat și complicat; de neînțeles, de nelămurit. – Din fr. inextricable, lat. inextricabilis.

DOOM

!inextricábil (rar) (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextricábili; f. inextricábilă, pl. inextricábile
inextricabilitate
INEXTRICABILITÁTE s.f. Calitatea, starea a ceea ce este inextricabil. [Cf. fr. inextricabilité].
inextricabilul
INEXTRICÁBIL, -Ă, inextricabili, -e, adj. (Rar; despre situații, întâmplări etc.) Foarte încurcat și complicat; de neînțeles, de nelămurit. – Din fr. inextricable, lat. inextricabilis.

DOOM

!inextricábil (rar) (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextricábili; f. inextricábilă, pl. inextricábile
inextricabilului
INEXTRICÁBIL, -Ă, inextricabili, -e, adj. (Rar; despre situații, întâmplări etc.) Foarte încurcat și complicat; de neînțeles, de nelămurit. – Din fr. inextricable, lat. inextricabilis.

DOOM

!inextricábil (rar) (i-nex-/in-ex-) adj. m., pl. inextricábili; f. inextricábilă, pl. inextricábile
inețe
INEÁȚĂ, inețe, s. f. Numele a două plante care cresc prin livezi, fânețe, pășuni etc.; a) plantă erbacee cu flori albe; inișor (Linum catharticum); b) plantă erbacee cu tulpini numeroase, cu flori albastre (Linum austriacum). – In2 + suf. -eață.

DOOM

ineáță s. f., g.-d. art. inéței; pl. inéțe
ineței
INEÁȚĂ, inețe, s. f. Numele a două plante care cresc prin livezi, fânețe, pășuni etc.; a) plantă erbacee cu flori albe; inișor (Linum catharticum); b) plantă erbacee cu tulpini numeroase, cu flori albastre (Linum austriacum). – In2 + suf. -eață.

DOOM

ineáță s. f., g.-d. art. inéței; pl. inéțe
inețele
INEÁȚĂ, inețe, s. f. Numele a două plante care cresc prin livezi, fânețe, pășuni etc.; a) plantă erbacee cu flori albe; inișor (Linum catharticum); b) plantă erbacee cu tulpini numeroase, cu flori albastre (Linum austriacum). – In2 + suf. -eață.

DOOM

ineáță s. f., g.-d. art. inéței; pl. inéțe
inețelor
INEÁȚĂ, inețe, s. f. Numele a două plante care cresc prin livezi, fânețe, pășuni etc.; a) plantă erbacee cu flori albe; inișor (Linum catharticum); b) plantă erbacee cu tulpini numeroase, cu flori albastre (Linum austriacum). – In2 + suf. -eață.

DOOM

ineáță s. f., g.-d. art. inéței; pl. inéțe
infailibil
INFAILÍBIL, -Ă, infailibili, -e, adj. Care nu poate greși, care nu se poate înșela; perfect, desăvârșit, fără cusur. [Pr.: -fa-i-] – Din fr. infaillible.

DOOM

infailíbil (-fa-i-) adj. m., pl. infailíbili; f. infailíbilă, pl. infailíbile
infailibila
INFAILÍBIL, -Ă, infailibili, -e, adj. Care nu poate greși, care nu se poate înșela; perfect, desăvârșit, fără cusur. [Pr.: -fa-i-] – Din fr. infaillible.

DOOM

infailíbil (-fa-i-) adj. m., pl. infailíbili; f. infailíbilă, pl. infailíbile
infailibile
INFAILÍBIL, -Ă, infailibili, -e, adj. Care nu poate greși, care nu se poate înșela; perfect, desăvârșit, fără cusur. [Pr.: -fa-i-] – Din fr. infaillible.

DOOM

infailíbil (-fa-i-) adj. m., pl. infailíbili; f. infailíbilă, pl. infailíbile
infailibilei
INFAILÍBIL, -Ă, infailibili, -e, adj. Care nu poate greși, care nu se poate înșela; perfect, desăvârșit, fără cusur. [Pr.: -fa-i-] – Din fr. infaillible.

DOOM

infailíbil (-fa-i-) adj. m., pl. infailíbili; f. infailíbilă, pl. infailíbile
infailibilele
INFAILÍBIL, -Ă, infailibili, -e, adj. Care nu poate greși, care nu se poate înșela; perfect, desăvârșit, fără cusur. [Pr.: -fa-i-] – Din fr. infaillible.

DOOM

infailíbil (-fa-i-) adj. m., pl. infailíbili; f. infailíbilă, pl. infailíbile
infailibilelor
INFAILÍBIL, -Ă, infailibili, -e, adj. Care nu poate greși, care nu se poate înșela; perfect, desăvârșit, fără cusur. [Pr.: -fa-i-] – Din fr. infaillible.

DOOM

infailíbil (-fa-i-) adj. m., pl. infailíbili; f. infailíbilă, pl. infailíbile
infailibili
INFAILÍBIL, -Ă, infailibili, -e, adj. Care nu poate greși, care nu se poate înșela; perfect, desăvârșit, fără cusur. [Pr.: -fa-i-] – Din fr. infaillible.

DOOM

infailíbil (-fa-i-) adj. m., pl. infailíbili; f. infailíbilă, pl. infailíbile
infailibilii
INFAILÍBIL, -Ă, infailibili, -e, adj. Care nu poate greși, care nu se poate înșela; perfect, desăvârșit, fără cusur. [Pr.: -fa-i-] – Din fr. infaillible.

DOOM

infailíbil (-fa-i-) adj. m., pl. infailíbili; f. infailíbilă, pl. infailíbile
infailibililor
INFAILÍBIL, -Ă, infailibili, -e, adj. Care nu poate greși, care nu se poate înșela; perfect, desăvârșit, fără cusur. [Pr.: -fa-i-] – Din fr. infaillible.

DOOM

infailíbil (-fa-i-) adj. m., pl. infailíbili; f. infailíbilă, pl. infailíbile
infailibilitate
INFAILIBILITÁTE s. f. Faptul de a fi infailibil; natura, caracterul sau starea a ceea ce este infailibil. [Pr.: -fa-i-] – Din fr. infaillibilité.

DOOM

infailibilitáte (-fa-i-) s. f., g.-d. art. infailibilitắții
infailibilitatea
INFAILIBILITÁTE s. f. Faptul de a fi infailibil; natura, caracterul sau starea a ceea ce este infailibil. [Pr.: -fa-i-] – Din fr. infaillibilité.

DOOM

infailibilitáte (-fa-i-) s. f., g.-d. art. infailibilitắții
infailibilități
INFAILIBILITÁTE s. f. Faptul de a fi infailibil; natura, caracterul sau starea a ceea ce este infailibil. [Pr.: -fa-i-] – Din fr. infaillibilité.

DOOM

infailibilitáte (-fa-i-) s. f., g.-d. art. infailibilitắții
infailibilității
INFAILIBILITÁTE s. f. Faptul de a fi infailibil; natura, caracterul sau starea a ceea ce este infailibil. [Pr.: -fa-i-] – Din fr. infaillibilité.

DOOM

infailibilitáte (-fa-i-) s. f., g.-d. art. infailibilitắții
infailibilul
INFAILÍBIL, -Ă, infailibili, -e, adj. Care nu poate greși, care nu se poate înșela; perfect, desăvârșit, fără cusur. [Pr.: -fa-i-] – Din fr. infaillible.

DOOM

infailíbil (-fa-i-) adj. m., pl. infailíbili; f. infailíbilă, pl. infailíbile
infailibilului
INFAILÍBIL, -Ă, infailibili, -e, adj. Care nu poate greși, care nu se poate înșela; perfect, desăvârșit, fără cusur. [Pr.: -fa-i-] – Din fr. infaillible.

DOOM

infailíbil (-fa-i-) adj. m., pl. infailíbili; f. infailíbilă, pl. infailíbile
infam
INFÁM, -Ă, infami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care merită disprețul societății, care trebuie înfierat; ticălos, josnic, mârșav. ♦ Fig. Oribil, groaznic. – Din fr. infâme, lat. infamis.

DOOM

infám adj. m., pl. infámi; f. infámă, pl. infáme
infama
INFÁM, -Ă, infami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care merită disprețul societății, care trebuie înfierat; ticălos, josnic, mârșav. ♦ Fig. Oribil, groaznic. – Din fr. infâme, lat. infamis.

DOOM

infám adj. m., pl. infámi; f. infámă, pl. infáme
infama
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamai
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamam
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamant
INFAMÁNT, -Ă, infamanți, -te, adj. Care atrage înfierarea publică, care aruncă asupra cuiva dezonoarea, dezaprobarea, oprobriul; rușinos, degradant, dezonorant, infamator. – Din fr. infamant, it. infamante.

DOOM

infamánt adj. m., pl. infamánți; f. infamántă, pl. infamánte
infamanta
INFAMÁNT, -Ă, infamanți, -te, adj. Care atrage înfierarea publică, care aruncă asupra cuiva dezonoarea, dezaprobarea, oprobriul; rușinos, degradant, dezonorant, infamator. – Din fr. infamant, it. infamante.

DOOM

infamánt adj. m., pl. infamánți; f. infamántă, pl. infamánte
infamante
INFAMÁNT, -Ă, infamanți, -te, adj. Care atrage înfierarea publică, care aruncă asupra cuiva dezonoarea, dezaprobarea, oprobriul; rușinos, degradant, dezonorant, infamator. – Din fr. infamant, it. infamante.

DOOM

infamánt adj. m., pl. infamánți; f. infamántă, pl. infamánte
infamantei
INFAMÁNT, -Ă, infamanți, -te, adj. Care atrage înfierarea publică, care aruncă asupra cuiva dezonoarea, dezaprobarea, oprobriul; rușinos, degradant, dezonorant, infamator. – Din fr. infamant, it. infamante.

DOOM

infamánt adj. m., pl. infamánți; f. infamántă, pl. infamánte
infamantele
INFAMÁNT, -Ă, infamanți, -te, adj. Care atrage înfierarea publică, care aruncă asupra cuiva dezonoarea, dezaprobarea, oprobriul; rușinos, degradant, dezonorant, infamator. – Din fr. infamant, it. infamante.

DOOM

infamánt adj. m., pl. infamánți; f. infamántă, pl. infamánte
infamantelor
INFAMÁNT, -Ă, infamanți, -te, adj. Care atrage înfierarea publică, care aruncă asupra cuiva dezonoarea, dezaprobarea, oprobriul; rușinos, degradant, dezonorant, infamator. – Din fr. infamant, it. infamante.

DOOM

infamánt adj. m., pl. infamánți; f. infamántă, pl. infamánte
infamantul
INFAMÁNT, -Ă, infamanți, -te, adj. Care atrage înfierarea publică, care aruncă asupra cuiva dezonoarea, dezaprobarea, oprobriul; rușinos, degradant, dezonorant, infamator. – Din fr. infamant, it. infamante.

DOOM

infamánt adj. m., pl. infamánți; f. infamántă, pl. infamánte
infamantului
INFAMÁNT, -Ă, infamanți, -te, adj. Care atrage înfierarea publică, care aruncă asupra cuiva dezonoarea, dezaprobarea, oprobriul; rușinos, degradant, dezonorant, infamator. – Din fr. infamant, it. infamante.

DOOM

infamánt adj. m., pl. infamánți; f. infamántă, pl. infamánte
infamanți
INFAMÁNT, -Ă, infamanți, -te, adj. Care atrage înfierarea publică, care aruncă asupra cuiva dezonoarea, dezaprobarea, oprobriul; rușinos, degradant, dezonorant, infamator. – Din fr. infamant, it. infamante.

DOOM

infamánt adj. m., pl. infamánți; f. infamántă, pl. infamánte
infamanții
INFAMÁNT, -Ă, infamanți, -te, adj. Care atrage înfierarea publică, care aruncă asupra cuiva dezonoarea, dezaprobarea, oprobriul; rușinos, degradant, dezonorant, infamator. – Din fr. infamant, it. infamante.

DOOM

infamánt adj. m., pl. infamánți; f. infamántă, pl. infamánte
infamanților
INFAMÁNT, -Ă, infamanți, -te, adj. Care atrage înfierarea publică, care aruncă asupra cuiva dezonoarea, dezaprobarea, oprobriul; rușinos, degradant, dezonorant, infamator. – Din fr. infamant, it. infamante.

DOOM

infamánt adj. m., pl. infamánți; f. infamántă, pl. infamánte
infamare
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamare
INFAMÁRE, infamări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a infama; defăimare. – V. infama.
infamarea
INFAMÁRE, infamări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a infama; defăimare. – V. infama.
infamară
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamarăm
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamarăți
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamase
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamasem
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamaseră
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamaserăm
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamaserăți
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamaseși
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamaseți
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamat
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamat
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamata
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamate
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamatei
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamatele
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamatelor
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamatoare
INFAMATÓR, -OÁRE, infamatori, -oare, adj. Infamant, calomniator, defăimător. – Din it. infamatore.

DOOM

infamatór adj. m., pl. infamatóri; f. sg. și pl. infamatoáre
infamatoarea
INFAMATÓR, -OÁRE, infamatori, -oare, adj. Infamant, calomniator, defăimător. – Din it. infamatore.

DOOM

infamatór adj. m., pl. infamatóri; f. sg. și pl. infamatoáre
infamatoarei
INFAMATÓR, -OÁRE, infamatori, -oare, adj. Infamant, calomniator, defăimător. – Din it. infamatore.

DOOM

infamatór adj. m., pl. infamatóri; f. sg. și pl. infamatoáre
infamatoarele
INFAMATÓR, -OÁRE, infamatori, -oare, adj. Infamant, calomniator, defăimător. – Din it. infamatore.

DOOM

infamatór adj. m., pl. infamatóri; f. sg. și pl. infamatoáre
infamatoarelor
INFAMATÓR, -OÁRE, infamatori, -oare, adj. Infamant, calomniator, defăimător. – Din it. infamatore.

DOOM

infamatór adj. m., pl. infamatóri; f. sg. și pl. infamatoáre
infamator
INFAMATÓR, -OÁRE, infamatori, -oare, adj. Infamant, calomniator, defăimător. – Din it. infamatore.

DOOM

infamatór adj. m., pl. infamatóri; f. sg. și pl. infamatoáre
infamatori
INFAMATÓR, -OÁRE, infamatori, -oare, adj. Infamant, calomniator, defăimător. – Din it. infamatore.

DOOM

infamatór adj. m., pl. infamatóri; f. sg. și pl. infamatoáre
infamatorii
INFAMATÓR, -OÁRE, infamatori, -oare, adj. Infamant, calomniator, defăimător. – Din it. infamatore.

DOOM

infamatór adj. m., pl. infamatóri; f. sg. și pl. infamatoáre
infamatorilor
INFAMATÓR, -OÁRE, infamatori, -oare, adj. Infamant, calomniator, defăimător. – Din it. infamatore.

DOOM

infamatór adj. m., pl. infamatóri; f. sg. și pl. infamatoáre
infamatorul
INFAMATÓR, -OÁRE, infamatori, -oare, adj. Infamant, calomniator, defăimător. – Din it. infamatore.

DOOM

infamatór adj. m., pl. infamatóri; f. sg. și pl. infamatoáre
infamatorului
INFAMATÓR, -OÁRE, infamatori, -oare, adj. Infamant, calomniator, defăimător. – Din it. infamatore.

DOOM

infamatór adj. m., pl. infamatóri; f. sg. și pl. infamatoáre
infamatul
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamatului
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamau
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamași
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamați
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamați
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamații
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamaților
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infame
INFÁM, -Ă, infami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care merită disprețul societății, care trebuie înfierat; ticălos, josnic, mârșav. ♦ Fig. Oribil, groaznic. – Din fr. infâme, lat. infamis.

DOOM

infám adj. m., pl. infámi; f. infámă, pl. infáme
infamează
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamei
INFÁM, -Ă, infami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care merită disprețul societății, care trebuie înfierat; ticălos, josnic, mârșav. ♦ Fig. Oribil, groaznic. – Din fr. infâme, lat. infamis.

DOOM

infám adj. m., pl. infámi; f. infámă, pl. infáme
infamele
INFÁM, -Ă, infami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care merită disprețul societății, care trebuie înfierat; ticălos, josnic, mârșav. ♦ Fig. Oribil, groaznic. – Din fr. infâme, lat. infamis.

DOOM

infám adj. m., pl. infámi; f. infámă, pl. infáme
infamelor
INFÁM, -Ă, infami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care merită disprețul societății, care trebuie înfierat; ticălos, josnic, mârșav. ♦ Fig. Oribil, groaznic. – Din fr. infâme, lat. infamis.

DOOM

infám adj. m., pl. infámi; f. infámă, pl. infáme
infamez
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infameze
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamezi
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infami
INFÁM, -Ă, infami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care merită disprețul societății, care trebuie înfierat; ticălos, josnic, mârșav. ♦ Fig. Oribil, groaznic. – Din fr. infâme, lat. infamis.

DOOM

infám adj. m., pl. infámi; f. infámă, pl. infáme
infamia
INFAMÍE, infamii, s. f. Caracterul a ceea ce este infam; (concr.) faptă sau vorbă infamă; ticăloșie, josnicie, mârșăvie. ◊ Expr. A țintui (sau a pune pe cineva) la stâlpul infamiei = a supune (pe cineva) oprobriului public; a condamna, a înfiera (pe cineva). – Din fr. infamie, lat. infamia.

DOOM

infamíe s. f., art. infamía, g.-d. art. infamíei; pl. infamíi, art. infamíile
infamie
INFAMÍE, infamii, s. f. Caracterul a ceea ce este infam; (concr.) faptă sau vorbă infamă; ticăloșie, josnicie, mârșăvie. ◊ Expr. A țintui (sau a pune pe cineva) la stâlpul infamiei = a supune (pe cineva) oprobriului public; a condamna, a înfiera (pe cineva). – Din fr. infamie, lat. infamia.

DOOM

infamíe s. f., art. infamía, g.-d. art. infamíei; pl. infamíi, art. infamíile
infamiei
INFAMÍE, infamii, s. f. Caracterul a ceea ce este infam; (concr.) faptă sau vorbă infamă; ticăloșie, josnicie, mârșăvie. ◊ Expr. A țintui (sau a pune pe cineva) la stâlpul infamiei = a supune (pe cineva) oprobriului public; a condamna, a înfiera (pe cineva). – Din fr. infamie, lat. infamia.

DOOM

infamíe s. f., art. infamía, g.-d. art. infamíei; pl. infamíi, art. infamíile
infamii
INFÁM, -Ă, infami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care merită disprețul societății, care trebuie înfierat; ticălos, josnic, mârșav. ♦ Fig. Oribil, groaznic. – Din fr. infâme, lat. infamis.

DOOM

infám adj. m., pl. infámi; f. infámă, pl. infáme
infamii
INFAMÍE, infamii, s. f. Caracterul a ceea ce este infam; (concr.) faptă sau vorbă infamă; ticăloșie, josnicie, mârșăvie. ◊ Expr. A țintui (sau a pune pe cineva) la stâlpul infamiei = a supune (pe cineva) oprobriului public; a condamna, a înfiera (pe cineva). – Din fr. infamie, lat. infamia.

DOOM

infamíe s. f., art. infamía, g.-d. art. infamíei; pl. infamíi, art. infamíile
infamiile
INFAMÍE, infamii, s. f. Caracterul a ceea ce este infam; (concr.) faptă sau vorbă infamă; ticăloșie, josnicie, mârșăvie. ◊ Expr. A țintui (sau a pune pe cineva) la stâlpul infamiei = a supune (pe cineva) oprobriului public; a condamna, a înfiera (pe cineva). – Din fr. infamie, lat. infamia.

DOOM

infamíe s. f., art. infamía, g.-d. art. infamíei; pl. infamíi, art. infamíile
infamiilor
INFAMÍE, infamii, s. f. Caracterul a ceea ce este infam; (concr.) faptă sau vorbă infamă; ticăloșie, josnicie, mârșăvie. ◊ Expr. A țintui (sau a pune pe cineva) la stâlpul infamiei = a supune (pe cineva) oprobriului public; a condamna, a înfiera (pe cineva). – Din fr. infamie, lat. infamia.

DOOM

infamíe s. f., art. infamía, g.-d. art. infamíei; pl. infamíi, art. infamíile
infamilor
INFÁM, -Ă, infami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care merită disprețul societății, care trebuie înfierat; ticălos, josnic, mârșav. ♦ Fig. Oribil, groaznic. – Din fr. infâme, lat. infamis.

DOOM

infám adj. m., pl. infámi; f. infámă, pl. infáme
infamul
INFÁM, -Ă, infami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care merită disprețul societății, care trebuie înfierat; ticălos, josnic, mârșav. ♦ Fig. Oribil, groaznic. – Din fr. infâme, lat. infamis.

DOOM

infám adj. m., pl. infámi; f. infámă, pl. infáme
infamului
INFÁM, -Ă, infami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care merită disprețul societății, care trebuie înfierat; ticălos, josnic, mârșav. ♦ Fig. Oribil, groaznic. – Din fr. infâme, lat. infamis.

DOOM

infám adj. m., pl. infámi; f. infámă, pl. infáme
infamând
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamînd
INFAMÁ, infamez, vb. I. Tranz. (Livr.) A acuza pe nedrept; a defăima. – Din lat., it. infamare.
infamări
INFAMÁRE, infamări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a infama; defăimare. – V. infama.
infamării
INFAMÁRE, infamări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a infama; defăimare. – V. infama.
infamările
INFAMÁRE, infamări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a infama; defăimare. – V. infama.
infamărilor
INFAMÁRE, infamări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a infama; defăimare. – V. infama.
infanta
INFÁNTE, -Ă, infanți, -te, s. m. și f. Titlu dat copiilor regelui Spaniei (și al Portugaliei), în afară de primul născut; persoană care poartă acest titlu. – Din sp. infante. Cf. it. infante.

DOOM

infánte s. m., pl. infánți
infante
INFÁNTE, -Ă, infanți, -te, s. m. și f. Titlu dat copiilor regelui Spaniei (și al Portugaliei), în afară de primul născut; persoană care poartă acest titlu. – Din sp. infante. Cf. it. infante.

DOOM

infánte s. m., pl. infánți
infante
INFÁNTE, -Ă, infanți, -te, s. m. și f. Titlu dat copiilor regelui Spaniei (și al Portugaliei), în afară de primul născut; persoană care poartă acest titlu. – Din sp. infante. Cf. it. infante.

DOOM

infánte s. m., pl. infánți
infantei
INFÁNTE, -Ă, infanți, -te, s. m. și f. Titlu dat copiilor regelui Spaniei (și al Portugaliei), în afară de primul născut; persoană care poartă acest titlu. – Din sp. infante. Cf. it. infante.

DOOM

infánte s. m., pl. infánți
infantele
INFÁNTE, -Ă, infanți, -te, s. m. și f. Titlu dat copiilor regelui Spaniei (și al Portugaliei), în afară de primul născut; persoană care poartă acest titlu. – Din sp. infante. Cf. it. infante.

DOOM

infánte s. m., pl. infánți
infantele
INFÁNTE, -Ă, infanți, -te, s. m. și f. Titlu dat copiilor regelui Spaniei (și al Portugaliei), în afară de primul născut; persoană care poartă acest titlu. – Din sp. infante. Cf. it. infante.

DOOM

infánte s. m., pl. infánți
infantelor
INFÁNTE, -Ă, infanți, -te, s. m. și f. Titlu dat copiilor regelui Spaniei (și al Portugaliei), în afară de primul născut; persoană care poartă acest titlu. – Din sp. infante. Cf. it. infante.

DOOM

infánte s. m., pl. infánți
infantelui
INFÁNTE, -Ă, infanți, -te, s. m. și f. Titlu dat copiilor regelui Spaniei (și al Portugaliei), în afară de primul născut; persoană care poartă acest titlu. – Din sp. infante. Cf. it. infante.

DOOM

infánte s. m., pl. infánți
infanterie
INFANTÉRIE s. f. Una dintre armele de bază, caracterizată prin faptul că duce lupta pe jos; pedestrime. ◊ Infanterie moto = infanterie dotată cu autovehicule pentru transportul personalului și al tehnicii de luptă în timpul deplasărilor. Infanterie marină = parte din forțele maritime care luptă pe uscat în sprijinul unităților de marină. – Din rus. infanteriia, fr. infanterie.

DOOM

infantérie (-ri-e) s. f., art. infantéria (-ri-a), g.-d. infantérii, art. infantériei
infanterist
INFANTERÍST, infanteriști, s. m. Militar din infanterie; pedestru, pedestraș, pifan, odivoi. – Din rus. infanterist.

DOOM

infanteríst s. m., pl. infanteríști
infanteristul
INFANTERÍST, infanteriști, s. m. Militar din infanterie; pedestru, pedestraș, pifan, odivoi. – Din rus. infanterist.

DOOM

infanteríst s. m., pl. infanteríști
infanteristului
INFANTERÍST, infanteriști, s. m. Militar din infanterie; pedestru, pedestraș, pifan, odivoi. – Din rus. infanterist.

DOOM

infanteríst s. m., pl. infanteríști
infanteriști
INFANTERÍST, infanteriști, s. m. Militar din infanterie; pedestru, pedestraș, pifan, odivoi. – Din rus. infanterist.

DOOM

infanteríst s. m., pl. infanteríști
infanteriștii
INFANTERÍST, infanteriști, s. m. Militar din infanterie; pedestru, pedestraș, pifan, odivoi. – Din rus. infanterist.

DOOM

infanteríst s. m., pl. infanteríști
infanteriștilor
INFANTERÍST, infanteriști, s. m. Militar din infanterie; pedestru, pedestraș, pifan, odivoi. – Din rus. infanterist.

DOOM

infanteríst s. m., pl. infanteríști
infanticid
INFANTICÍD, -Ă, infanticizi, -de, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Părinte) care își ucide propriul copil. 2. S. n. (Jur.) Ucidere a propriului copil; pruncucidere. ♦ Ucidere a unui copil. – Din fr. infanticide, lat. infanticidium.
infantil
INFANTÍL, -Ă, infantili, -e, adj. Care ține de copii, pentru copii, referitor la copii, al copiilor. ◊ Paralizie infantilă = poliomielită. ♦ Fig. Copilăresc, pueril, neserios. – Din fr. infantile, lat. infantilis.

DOOM

infantíl adj. m., pl. infantíli; f. infantílă, pl. infantíle
infantila
INFANTÍL, -Ă, infantili, -e, adj. Care ține de copii, pentru copii, referitor la copii, al copiilor. ◊ Paralizie infantilă = poliomielită. ♦ Fig. Copilăresc, pueril, neserios. – Din fr. infantile, lat. infantilis.

DOOM

infantíl adj. m., pl. infantíli; f. infantílă, pl. infantíle
infantile
INFANTÍL, -Ă, infantili, -e, adj. Care ține de copii, pentru copii, referitor la copii, al copiilor. ◊ Paralizie infantilă = poliomielită. ♦ Fig. Copilăresc, pueril, neserios. – Din fr. infantile, lat. infantilis.

DOOM

infantíl adj. m., pl. infantíli; f. infantílă, pl. infantíle
infantilei
INFANTÍL, -Ă, infantili, -e, adj. Care ține de copii, pentru copii, referitor la copii, al copiilor. ◊ Paralizie infantilă = poliomielită. ♦ Fig. Copilăresc, pueril, neserios. – Din fr. infantile, lat. infantilis.

DOOM

infantíl adj. m., pl. infantíli; f. infantílă, pl. infantíle
infantilele
INFANTÍL, -Ă, infantili, -e, adj. Care ține de copii, pentru copii, referitor la copii, al copiilor. ◊ Paralizie infantilă = poliomielită. ♦ Fig. Copilăresc, pueril, neserios. – Din fr. infantile, lat. infantilis.

DOOM

infantíl adj. m., pl. infantíli; f. infantílă, pl. infantíle
infantilelor
INFANTÍL, -Ă, infantili, -e, adj. Care ține de copii, pentru copii, referitor la copii, al copiilor. ◊ Paralizie infantilă = poliomielită. ♦ Fig. Copilăresc, pueril, neserios. – Din fr. infantile, lat. infantilis.

DOOM

infantíl adj. m., pl. infantíli; f. infantílă, pl. infantíle
infantili
INFANTÍL, -Ă, infantili, -e, adj. Care ține de copii, pentru copii, referitor la copii, al copiilor. ◊ Paralizie infantilă = poliomielită. ♦ Fig. Copilăresc, pueril, neserios. – Din fr. infantile, lat. infantilis.

DOOM

infantíl adj. m., pl. infantíli; f. infantílă, pl. infantíle
infantilii
INFANTÍL, -Ă, infantili, -e, adj. Care ține de copii, pentru copii, referitor la copii, al copiilor. ◊ Paralizie infantilă = poliomielită. ♦ Fig. Copilăresc, pueril, neserios. – Din fr. infantile, lat. infantilis.

DOOM

infantíl adj. m., pl. infantíli; f. infantílă, pl. infantíle
infantililor
INFANTÍL, -Ă, infantili, -e, adj. Care ține de copii, pentru copii, referitor la copii, al copiilor. ◊ Paralizie infantilă = poliomielită. ♦ Fig. Copilăresc, pueril, neserios. – Din fr. infantile, lat. infantilis.

DOOM

infantíl adj. m., pl. infantíli; f. infantílă, pl. infantíle
infantilism
INFANTILÍSM s. n. Anomalie în dezvoltarea corporală și psihică, caracterizată prin persistența, la vârsta adultă, a unor trăsături morfologice și funcționale specifice copilăriei. – Din fr. infantilisme.

DOOM

infantilísm s. n.
infantilismul
INFANTILÍSM s. n. Anomalie în dezvoltarea corporală și psihică, caracterizată prin persistența, la vârsta adultă, a unor trăsături morfologice și funcționale specifice copilăriei. – Din fr. infantilisme.

DOOM

infantilísm s. n.
infantilismului
INFANTILÍSM s. n. Anomalie în dezvoltarea corporală și psihică, caracterizată prin persistența, la vârsta adultă, a unor trăsături morfologice și funcționale specifice copilăriei. – Din fr. infantilisme.

DOOM

infantilísm s. n.
infantilul
INFANTÍL, -Ă, infantili, -e, adj. Care ține de copii, pentru copii, referitor la copii, al copiilor. ◊ Paralizie infantilă = poliomielită. ♦ Fig. Copilăresc, pueril, neserios. – Din fr. infantile, lat. infantilis.

DOOM

infantíl adj. m., pl. infantíli; f. infantílă, pl. infantíle
infantilului
INFANTÍL, -Ă, infantili, -e, adj. Care ține de copii, pentru copii, referitor la copii, al copiilor. ◊ Paralizie infantilă = poliomielită. ♦ Fig. Copilăresc, pueril, neserios. – Din fr. infantile, lat. infantilis.

DOOM

infantíl adj. m., pl. infantíli; f. infantílă, pl. infantíle
infanți
INFÁNTE, -Ă, infanți, -te, s. m. și f. Titlu dat copiilor regelui Spaniei (și al Portugaliei), în afară de primul născut; persoană care poartă acest titlu. – Din sp. infante. Cf. it. infante.

DOOM

infánte s. m., pl. infánți
infanții
INFÁNTE, -Ă, infanți, -te, s. m. și f. Titlu dat copiilor regelui Spaniei (și al Portugaliei), în afară de primul născut; persoană care poartă acest titlu. – Din sp. infante. Cf. it. infante.

DOOM

infánte s. m., pl. infánți
infanților
INFÁNTE, -Ă, infanți, -te, s. m. și f. Titlu dat copiilor regelui Spaniei (și al Portugaliei), în afară de primul născut; persoană care poartă acest titlu. – Din sp. infante. Cf. it. infante.

DOOM

infánte s. m., pl. infánți
infarct
INFÁRCT, infarcte, s. n. Boală care constă în distrugerea unui organ sau a unei părți dintr-un organ ca urmare a astupării unei artere sau a unei vene terminale. ◊ Infarct miocardic = boală datorată producerii infarctului în miocard, în urma obstruării unei ramuri a arterei coronare. – Din fr. infarctus, germ. Infarkt.

DOOM

infárct s. n., pl. infárcte (-farc-te)
infarcte
INFÁRCT, infarcte, s. n. Boală care constă în distrugerea unui organ sau a unei părți dintr-un organ ca urmare a astupării unei artere sau a unei vene terminale. ◊ Infarct miocardic = boală datorată producerii infarctului în miocard, în urma obstruării unei ramuri a arterei coronare. – Din fr. infarctus, germ. Infarkt.

DOOM

infárct s. n., pl. infárcte (-farc-te)
infarctele
INFÁRCT, infarcte, s. n. Boală care constă în distrugerea unui organ sau a unei părți dintr-un organ ca urmare a astupării unei artere sau a unei vene terminale. ◊ Infarct miocardic = boală datorată producerii infarctului în miocard, în urma obstruării unei ramuri a arterei coronare. – Din fr. infarctus, germ. Infarkt.

DOOM

infárct s. n., pl. infárcte (-farc-te)
infarctelor
INFÁRCT, infarcte, s. n. Boală care constă în distrugerea unui organ sau a unei părți dintr-un organ ca urmare a astupării unei artere sau a unei vene terminale. ◊ Infarct miocardic = boală datorată producerii infarctului în miocard, în urma obstruării unei ramuri a arterei coronare. – Din fr. infarctus, germ. Infarkt.

DOOM

infárct s. n., pl. infárcte (-farc-te)
infarctizare
INFARCTIZÁRE s.f. Producerea unei necroze într-un țesut în urma suprimării aportului de sânge. [Et. incertă].
infarctogen
INFARCTOGÉN, -Ă adj. Care provoacă un infarct. [< fr. infarctogène].
infarctul
INFÁRCT, infarcte, s. n. Boală care constă în distrugerea unui organ sau a unei părți dintr-un organ ca urmare a astupării unei artere sau a unei vene terminale. ◊ Infarct miocardic = boală datorată producerii infarctului în miocard, în urma obstruării unei ramuri a arterei coronare. – Din fr. infarctus, germ. Infarkt.

DOOM

infárct s. n., pl. infárcte (-farc-te)
infarctului
INFÁRCT, infarcte, s. n. Boală care constă în distrugerea unui organ sau a unei părți dintr-un organ ca urmare a astupării unei artere sau a unei vene terminale. ◊ Infarct miocardic = boală datorată producerii infarctului în miocard, în urma obstruării unei ramuri a arterei coronare. – Din fr. infarctus, germ. Infarkt.

DOOM

infárct s. n., pl. infárcte (-farc-te)
infatigabil
INFATIGÁBIL, -Ă, infatigabili, -e, adj. (Livr.) Neobosit, zelos. – Din fr. infatigable.

DOOM

infatigábil (livr.) adj. m., pl. infatigábili; f. infatigábilă, pl. infatigábile
infatigabila
INFATIGÁBIL, -Ă, infatigabili, -e, adj. (Livr.) Neobosit, zelos. – Din fr. infatigable.

DOOM

infatigábil (livr.) adj. m., pl. infatigábili; f. infatigábilă, pl. infatigábile
infatigabile
INFATIGÁBIL, -Ă, infatigabili, -e, adj. (Livr.) Neobosit, zelos. – Din fr. infatigable.

DOOM

infatigábil (livr.) adj. m., pl. infatigábili; f. infatigábilă, pl. infatigábile
infatigabilei
INFATIGÁBIL, -Ă, infatigabili, -e, adj. (Livr.) Neobosit, zelos. – Din fr. infatigable.

DOOM

infatigábil (livr.) adj. m., pl. infatigábili; f. infatigábilă, pl. infatigábile
infatigabilele
INFATIGÁBIL, -Ă, infatigabili, -e, adj. (Livr.) Neobosit, zelos. – Din fr. infatigable.

DOOM

infatigábil (livr.) adj. m., pl. infatigábili; f. infatigábilă, pl. infatigábile
infatigabilelor
INFATIGÁBIL, -Ă, infatigabili, -e, adj. (Livr.) Neobosit, zelos. – Din fr. infatigable.

DOOM

infatigábil (livr.) adj. m., pl. infatigábili; f. infatigábilă, pl. infatigábile
infatigabili
INFATIGÁBIL, -Ă, infatigabili, -e, adj. (Livr.) Neobosit, zelos. – Din fr. infatigable.

DOOM

infatigábil (livr.) adj. m., pl. infatigábili; f. infatigábilă, pl. infatigábile
infatigabilii
INFATIGÁBIL, -Ă, infatigabili, -e, adj. (Livr.) Neobosit, zelos. – Din fr. infatigable.

DOOM

infatigábil (livr.) adj. m., pl. infatigábili; f. infatigábilă, pl. infatigábile
infatigabililor
INFATIGÁBIL, -Ă, infatigabili, -e, adj. (Livr.) Neobosit, zelos. – Din fr. infatigable.

DOOM

infatigábil (livr.) adj. m., pl. infatigábili; f. infatigábilă, pl. infatigábile
infatigabilul
INFATIGÁBIL, -Ă, infatigabili, -e, adj. (Livr.) Neobosit, zelos. – Din fr. infatigable.

DOOM

infatigábil (livr.) adj. m., pl. infatigábili; f. infatigábilă, pl. infatigábile
infatigabilului
INFATIGÁBIL, -Ă, infatigabili, -e, adj. (Livr.) Neobosit, zelos. – Din fr. infatigable.

DOOM

infatigábil (livr.) adj. m., pl. infatigábili; f. infatigábilă, pl. infatigábile
infatua
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuai
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuam
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuare
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuare
INFATUÁRE, infatuări, s. f. Acțiunea de a (se) infatua; îngâmfare, înfumurare. [Pr.: -tu-a-] – V. infatua.

DOOM

infatuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. infatuắrii (-tu-ă-); pl. infatuắri
infatuarea
INFATUÁRE, infatuări, s. f. Acțiunea de a (se) infatua; îngâmfare, înfumurare. [Pr.: -tu-a-] – V. infatua.

DOOM

infatuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. infatuắrii (-tu-ă-); pl. infatuắri
infatuară
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuarăm
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuarăți
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuase
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuasem
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuaseră
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuaserăm
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuaserăți
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuaseși
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuaseți
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuat
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuat
INFATUÁT, -Ă, infatuați, -te, adj. Plin de sine însuși, îngâmfat, înfumurat. [Pr.: -tu-at] – Din fr. infatué. Cf. it. infatuato.

DOOM

*infatuát (-tu-at) adj. m., pl. infatuáți; f. infatuátă, pl. infatuáte
infatuata
INFATUÁT, -Ă, infatuați, -te, adj. Plin de sine însuși, îngâmfat, înfumurat. [Pr.: -tu-at] – Din fr. infatué. Cf. it. infatuato.

DOOM

*infatuát (-tu-at) adj. m., pl. infatuáți; f. infatuátă, pl. infatuáte
infatuate
INFATUÁT, -Ă, infatuați, -te, adj. Plin de sine însuși, îngâmfat, înfumurat. [Pr.: -tu-at] – Din fr. infatué. Cf. it. infatuato.

DOOM

*infatuát (-tu-at) adj. m., pl. infatuáți; f. infatuátă, pl. infatuáte
infatuatei
INFATUÁT, -Ă, infatuați, -te, adj. Plin de sine însuși, îngâmfat, înfumurat. [Pr.: -tu-at] – Din fr. infatué. Cf. it. infatuato.

DOOM

*infatuát (-tu-at) adj. m., pl. infatuáți; f. infatuátă, pl. infatuáte
infatuatele
INFATUÁT, -Ă, infatuați, -te, adj. Plin de sine însuși, îngâmfat, înfumurat. [Pr.: -tu-at] – Din fr. infatué. Cf. it. infatuato.

DOOM

*infatuát (-tu-at) adj. m., pl. infatuáți; f. infatuátă, pl. infatuáte
infatuatelor
INFATUÁT, -Ă, infatuați, -te, adj. Plin de sine însuși, îngâmfat, înfumurat. [Pr.: -tu-at] – Din fr. infatué. Cf. it. infatuato.

DOOM

*infatuát (-tu-at) adj. m., pl. infatuáți; f. infatuátă, pl. infatuáte
infatuatul
INFATUÁT, -Ă, infatuați, -te, adj. Plin de sine însuși, îngâmfat, înfumurat. [Pr.: -tu-at] – Din fr. infatué. Cf. it. infatuato.

DOOM

*infatuát (-tu-at) adj. m., pl. infatuáți; f. infatuátă, pl. infatuáte
infatuatului
INFATUÁT, -Ă, infatuați, -te, adj. Plin de sine însuși, îngâmfat, înfumurat. [Pr.: -tu-at] – Din fr. infatué. Cf. it. infatuato.

DOOM

*infatuát (-tu-at) adj. m., pl. infatuáți; f. infatuátă, pl. infatuáte
infatuau
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuași
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuați
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuați
INFATUÁT, -Ă, infatuați, -te, adj. Plin de sine însuși, îngâmfat, înfumurat. [Pr.: -tu-at] – Din fr. infatué. Cf. it. infatuato.

DOOM

*infatuát (-tu-at) adj. m., pl. infatuáți; f. infatuátă, pl. infatuáte
infatuații
INFATUÁT, -Ă, infatuați, -te, adj. Plin de sine însuși, îngâmfat, înfumurat. [Pr.: -tu-at] – Din fr. infatué. Cf. it. infatuato.

DOOM

*infatuát (-tu-at) adj. m., pl. infatuáți; f. infatuátă, pl. infatuáte
infatuaților
INFATUÁT, -Ă, infatuați, -te, adj. Plin de sine însuși, îngâmfat, înfumurat. [Pr.: -tu-at] – Din fr. infatué. Cf. it. infatuato.

DOOM

*infatuát (-tu-at) adj. m., pl. infatuáți; f. infatuátă, pl. infatuáte
infatuează
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuez
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatueze
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuezi
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuând
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuînd
INFATUÁ, infatuez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. infatuer.

DOOM

infatuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 infatueáză, 1 pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)
infatuări
INFATUÁRE, infatuări, s. f. Acțiunea de a (se) infatua; îngâmfare, înfumurare. [Pr.: -tu-a-] – V. infatua.

DOOM

infatuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. infatuắrii (-tu-ă-); pl. infatuắri
infatuării
INFATUÁRE, infatuări, s. f. Acțiunea de a (se) infatua; îngâmfare, înfumurare. [Pr.: -tu-a-] – V. infatua.

DOOM

infatuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. infatuắrii (-tu-ă-); pl. infatuắri
infatuările
INFATUÁRE, infatuări, s. f. Acțiunea de a (se) infatua; îngâmfare, înfumurare. [Pr.: -tu-a-] – V. infatua.

DOOM

infatuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. infatuắrii (-tu-ă-); pl. infatuắri
infatuărilor
INFATUÁRE, infatuări, s. f. Acțiunea de a (se) infatua; îngâmfare, înfumurare. [Pr.: -tu-a-] – V. infatua.

DOOM

infatuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. infatuắrii (-tu-ă-); pl. infatuắri
infect
INFÉCT, -Ă, infecți, -te, adj. 1. (Despre mirosuri) Greu, urât, puturos, rău; (despre aer) stricat, viciat, greu. 2. (Despre obiecte) Cu aspect respingător, neîngrijit, murdar, urât, de calitate proastă; rău. 3. (Despre oameni și manifestările lor) Cu caracter josnic, mârșav, oribil. – Din fr. infect, lat. infectus.

DOOM

inféct adj. m., pl. infécți; f. inféctă, pl. infécte
infecta
INFÉCT, -Ă, infecți, -te, adj. 1. (Despre mirosuri) Greu, urât, puturos, rău; (despre aer) stricat, viciat, greu. 2. (Despre obiecte) Cu aspect respingător, neîngrijit, murdar, urât, de calitate proastă; rău. 3. (Despre oameni și manifestările lor) Cu caracter josnic, mârșav, oribil. – Din fr. infect, lat. infectus.

DOOM

inféct adj. m., pl. infécți; f. inféctă, pl. infécte
infecta
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectai
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectam
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectant
INFECTÁNT, -Ă, infectanți, -te, adj. Care provoacă infecție; infecțios. – Din fr. infectant.

DOOM

infectánt adj. m., pl. infectánți; f. infectántă, pl. infectánte
infectanta
INFECTÁNT, -Ă, infectanți, -te, adj. Care provoacă infecție; infecțios. – Din fr. infectant.

DOOM

infectánt adj. m., pl. infectánți; f. infectántă, pl. infectánte
infectante
INFECTÁNT, -Ă, infectanți, -te, adj. Care provoacă infecție; infecțios. – Din fr. infectant.

DOOM

infectánt adj. m., pl. infectánți; f. infectántă, pl. infectánte
infectantei
INFECTÁNT, -Ă, infectanți, -te, adj. Care provoacă infecție; infecțios. – Din fr. infectant.

DOOM

infectánt adj. m., pl. infectánți; f. infectántă, pl. infectánte
infectantele
INFECTÁNT, -Ă, infectanți, -te, adj. Care provoacă infecție; infecțios. – Din fr. infectant.

DOOM

infectánt adj. m., pl. infectánți; f. infectántă, pl. infectánte
infectantelor
INFECTÁNT, -Ă, infectanți, -te, adj. Care provoacă infecție; infecțios. – Din fr. infectant.

DOOM

infectánt adj. m., pl. infectánți; f. infectántă, pl. infectánte
infectantul
INFECTÁNT, -Ă, infectanți, -te, adj. Care provoacă infecție; infecțios. – Din fr. infectant.

DOOM

infectánt adj. m., pl. infectánți; f. infectántă, pl. infectánte
infectantului
INFECTÁNT, -Ă, infectanți, -te, adj. Care provoacă infecție; infecțios. – Din fr. infectant.

DOOM

infectánt adj. m., pl. infectánți; f. infectántă, pl. infectánte
infectanți
INFECTÁNT, -Ă, infectanți, -te, adj. Care provoacă infecție; infecțios. – Din fr. infectant.

DOOM

infectánt adj. m., pl. infectánți; f. infectántă, pl. infectánte
infectanții
INFECTÁNT, -Ă, infectanți, -te, adj. Care provoacă infecție; infecțios. – Din fr. infectant.

DOOM

infectánt adj. m., pl. infectánți; f. infectántă, pl. infectánte
infectanților
INFECTÁNT, -Ă, infectanți, -te, adj. Care provoacă infecție; infecțios. – Din fr. infectant.

DOOM

infectánt adj. m., pl. infectánți; f. infectántă, pl. infectánte
infectare
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectare
INFECTÁRE, infectări, s. f. Acțiunea de a (se) infecta și rezultatul ei. – V. infecta.

DOOM

infectáre (contaminare) s. f., g.-d. art. infectắrii; pl. infectắri
infectarea
INFECTÁRE, infectări, s. f. Acțiunea de a (se) infecta și rezultatul ei. – V. infecta.

DOOM

infectáre (contaminare) s. f., g.-d. art. infectắrii; pl. infectắri
infectară
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectarăm
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectarăți
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectase
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectasem
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectaseră
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectaserăm
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectaserăți
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectaseși
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectaseți
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectat
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectat
INFECTÁT, -Ă, infectați, -te, adj. Care prezintă infecție (1); care este contaminat cu substanțe sau germeni vătămători. – V. infecta.
infectata
INFECTÁT, -Ă, infectați, -te, adj. Care prezintă infecție (1); care este contaminat cu substanțe sau germeni vătămători. – V. infecta.
infectate
INFECTÁT, -Ă, infectați, -te, adj. Care prezintă infecție (1); care este contaminat cu substanțe sau germeni vătămători. – V. infecta.
infectatei
INFECTÁT, -Ă, infectați, -te, adj. Care prezintă infecție (1); care este contaminat cu substanțe sau germeni vătămători. – V. infecta.
infectatele
INFECTÁT, -Ă, infectați, -te, adj. Care prezintă infecție (1); care este contaminat cu substanțe sau germeni vătămători. – V. infecta.
infectatelor
INFECTÁT, -Ă, infectați, -te, adj. Care prezintă infecție (1); care este contaminat cu substanțe sau germeni vătămători. – V. infecta.
infectatul
INFECTÁT, -Ă, infectați, -te, adj. Care prezintă infecție (1); care este contaminat cu substanțe sau germeni vătămători. – V. infecta.
infectatului
INFECTÁT, -Ă, infectați, -te, adj. Care prezintă infecție (1); care este contaminat cu substanțe sau germeni vătămători. – V. infecta.
infectau
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectași
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectați
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectați
INFECTÁT, -Ă, infectați, -te, adj. Care prezintă infecție (1); care este contaminat cu substanțe sau germeni vătămători. – V. infecta.
infectații
INFECTÁT, -Ă, infectați, -te, adj. Care prezintă infecție (1); care este contaminat cu substanțe sau germeni vătămători. – V. infecta.
infectaților
INFECTÁT, -Ă, infectați, -te, adj. Care prezintă infecție (1); care este contaminat cu substanțe sau germeni vătămători. – V. infecta.
infecte
INFÉCT, -Ă, infecți, -te, adj. 1. (Despre mirosuri) Greu, urât, puturos, rău; (despre aer) stricat, viciat, greu. 2. (Despre obiecte) Cu aspect respingător, neîngrijit, murdar, urât, de calitate proastă; rău. 3. (Despre oameni și manifestările lor) Cu caracter josnic, mârșav, oribil. – Din fr. infect, lat. infectus.

DOOM

inféct adj. m., pl. infécți; f. inféctă, pl. infécte
infectează
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectei
INFÉCT, -Ă, infecți, -te, adj. 1. (Despre mirosuri) Greu, urât, puturos, rău; (despre aer) stricat, viciat, greu. 2. (Despre obiecte) Cu aspect respingător, neîngrijit, murdar, urât, de calitate proastă; rău. 3. (Despre oameni și manifestările lor) Cu caracter josnic, mârșav, oribil. – Din fr. infect, lat. infectus.

DOOM

inféct adj. m., pl. infécți; f. inféctă, pl. infécte
infectele
INFÉCT, -Ă, infecți, -te, adj. 1. (Despre mirosuri) Greu, urât, puturos, rău; (despre aer) stricat, viciat, greu. 2. (Despre obiecte) Cu aspect respingător, neîngrijit, murdar, urât, de calitate proastă; rău. 3. (Despre oameni și manifestările lor) Cu caracter josnic, mârșav, oribil. – Din fr. infect, lat. infectus.

DOOM

inféct adj. m., pl. infécți; f. inféctă, pl. infécte
infectelor
INFÉCT, -Ă, infecți, -te, adj. 1. (Despre mirosuri) Greu, urât, puturos, rău; (despre aer) stricat, viciat, greu. 2. (Despre obiecte) Cu aspect respingător, neîngrijit, murdar, urât, de calitate proastă; rău. 3. (Despre oameni și manifestările lor) Cu caracter josnic, mârșav, oribil. – Din fr. infect, lat. infectus.

DOOM

inféct adj. m., pl. infécți; f. inféctă, pl. infécte
infectez
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infecteze
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectezi
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectocontagioasa
INFECTOCONTAGIÓS, -OÁSĂ, infectocontagioși, -oase, adj. (Despre boli) Care se răspândește ușor, care contaminează. [Pr.: -gi-os] – Infect + contagios.

DOOM

infectocontagiós (-gi-os) adj. m., pl. infectocontagióși; f. infectocontagioásă, pl. infectocontagioáse
infectocontagioase
INFECTOCONTAGIÓS, -OÁSĂ, infectocontagioși, -oase, adj. (Despre boli) Care se răspândește ușor, care contaminează. [Pr.: -gi-os] – Infect + contagios.

DOOM

infectocontagiós (-gi-os) adj. m., pl. infectocontagióși; f. infectocontagioásă, pl. infectocontagioáse
infectocontagioasei
INFECTOCONTAGIÓS, -OÁSĂ, infectocontagioși, -oase, adj. (Despre boli) Care se răspândește ușor, care contaminează. [Pr.: -gi-os] – Infect + contagios.

DOOM

infectocontagiós (-gi-os) adj. m., pl. infectocontagióși; f. infectocontagioásă, pl. infectocontagioáse
infectocontagioasele
INFECTOCONTAGIÓS, -OÁSĂ, infectocontagioși, -oase, adj. (Despre boli) Care se răspândește ușor, care contaminează. [Pr.: -gi-os] – Infect + contagios.

DOOM

infectocontagiós (-gi-os) adj. m., pl. infectocontagióși; f. infectocontagioásă, pl. infectocontagioáse
infectocontagioaselor
INFECTOCONTAGIÓS, -OÁSĂ, infectocontagioși, -oase, adj. (Despre boli) Care se răspândește ușor, care contaminează. [Pr.: -gi-os] – Infect + contagios.

DOOM

infectocontagiós (-gi-os) adj. m., pl. infectocontagióși; f. infectocontagioásă, pl. infectocontagioáse
infectocontagios
INFECTOCONTAGIÓS, -OÁSĂ, infectocontagioși, -oase, adj. (Despre boli) Care se răspândește ușor, care contaminează. [Pr.: -gi-os] – Infect + contagios.

DOOM

infectocontagiós (-gi-os) adj. m., pl. infectocontagióși; f. infectocontagioásă, pl. infectocontagioáse
infectocontagiosul
INFECTOCONTAGIÓS, -OÁSĂ, infectocontagioși, -oase, adj. (Despre boli) Care se răspândește ușor, care contaminează. [Pr.: -gi-os] – Infect + contagios.

DOOM

infectocontagiós (-gi-os) adj. m., pl. infectocontagióși; f. infectocontagioásă, pl. infectocontagioáse
infectocontagiosului
INFECTOCONTAGIÓS, -OÁSĂ, infectocontagioși, -oase, adj. (Despre boli) Care se răspândește ușor, care contaminează. [Pr.: -gi-os] – Infect + contagios.

DOOM

infectocontagiós (-gi-os) adj. m., pl. infectocontagióși; f. infectocontagioásă, pl. infectocontagioáse
infectocontagioși
INFECTOCONTAGIÓS, -OÁSĂ, infectocontagioși, -oase, adj. (Despre boli) Care se răspândește ușor, care contaminează. [Pr.: -gi-os] – Infect + contagios.

DOOM

infectocontagiós (-gi-os) adj. m., pl. infectocontagióși; f. infectocontagioásă, pl. infectocontagioáse
infectocontagioșii
INFECTOCONTAGIÓS, -OÁSĂ, infectocontagioși, -oase, adj. (Despre boli) Care se răspândește ușor, care contaminează. [Pr.: -gi-os] – Infect + contagios.

DOOM

infectocontagiós (-gi-os) adj. m., pl. infectocontagióși; f. infectocontagioásă, pl. infectocontagioáse
infectocontagioșilor
INFECTOCONTAGIÓS, -OÁSĂ, infectocontagioși, -oase, adj. (Despre boli) Care se răspândește ușor, care contaminează. [Pr.: -gi-os] – Infect + contagios.

DOOM

infectocontagiós (-gi-os) adj. m., pl. infectocontagióși; f. infectocontagioásă, pl. infectocontagioáse
infectul
INFÉCT, -Ă, infecți, -te, adj. 1. (Despre mirosuri) Greu, urât, puturos, rău; (despre aer) stricat, viciat, greu. 2. (Despre obiecte) Cu aspect respingător, neîngrijit, murdar, urât, de calitate proastă; rău. 3. (Despre oameni și manifestările lor) Cu caracter josnic, mârșav, oribil. – Din fr. infect, lat. infectus.

DOOM

inféct adj. m., pl. infécți; f. inféctă, pl. infécte
infectului
INFÉCT, -Ă, infecți, -te, adj. 1. (Despre mirosuri) Greu, urât, puturos, rău; (despre aer) stricat, viciat, greu. 2. (Despre obiecte) Cu aspect respingător, neîngrijit, murdar, urât, de calitate proastă; rău. 3. (Despre oameni și manifestările lor) Cu caracter josnic, mârșav, oribil. – Din fr. infect, lat. infectus.

DOOM

inféct adj. m., pl. infécți; f. inféctă, pl. infécte
infectând
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectînd
INFECTÁ, infectez, vb. I. 1. Refl. A contracta o infecție (1), a face o infecție, a se umple cu substanțe sau germeni vătămători. 2. Tranz. A transmite microbi, a răspândi substanțe vătămătoare etc.; a contamina. ♦ Fig. A corupe, a strica moralicește. – Din fr. infecter.

DOOM

infectá (a ~) (a contamina) vb., ind. prez. 3 infecteáză
infectări
INFECTÁRE, infectări, s. f. Acțiunea de a (se) infecta și rezultatul ei. – V. infecta.

DOOM

infectáre (contaminare) s. f., g.-d. art. infectắrii; pl. infectắri
infectării
INFECTÁRE, infectări, s. f. Acțiunea de a (se) infecta și rezultatul ei. – V. infecta.

DOOM

infectáre (contaminare) s. f., g.-d. art. infectắrii; pl. infectắri
infectările
INFECTÁRE, infectări, s. f. Acțiunea de a (se) infecta și rezultatul ei. – V. infecta.

DOOM

infectáre (contaminare) s. f., g.-d. art. infectắrii; pl. infectắri
infectărilor
INFECTÁRE, infectări, s. f. Acțiunea de a (se) infecta și rezultatul ei. – V. infecta.

DOOM

infectáre (contaminare) s. f., g.-d. art. infectắrii; pl. infectắri
infecund
INFECÚND, -Ă adj. Infertil. [Cf. fr. infécond, lat. infecundus].
infecunditate
INFECUNDITÁTE s.f. Infertilitate. [Cf. fr. infécondité].
infecți
INFÉCT, -Ă, infecți, -te, adj. 1. (Despre mirosuri) Greu, urât, puturos, rău; (despre aer) stricat, viciat, greu. 2. (Despre obiecte) Cu aspect respingător, neîngrijit, murdar, urât, de calitate proastă; rău. 3. (Despre oameni și manifestările lor) Cu caracter josnic, mârșav, oribil. – Din fr. infect, lat. infectus.

DOOM

inféct adj. m., pl. infécți; f. inféctă, pl. infécte
infecția
INFÉCȚIE, infecții, s. f. 1. Proces rezultat din pătrunderea și dezvoltarea în organism a unor agenți patogeni (paraziți, microbi sau virusuri) și din reacția țesuturilor la acest atac, manifestată prin inflamații, supurații, cangrene etc. 2. Miros urât, duhoare, putoare, miasmă. ♦ Fig. Contagiune morală. [Var.: infecțiúne s. f.] – Din fr. infection.

DOOM

infécție (-ți-e) s. f., art. infécția (-ți-a), g.-d. art. infécției; pl. infécții, art. infécțiile (-ți-i-)
infecție
INFÉCȚIE, infecții, s. f. 1. Proces rezultat din pătrunderea și dezvoltarea în organism a unor agenți patogeni (paraziți, microbi sau virusuri) și din reacția țesuturilor la acest atac, manifestată prin inflamații, supurații, cangrene etc. 2. Miros urât, duhoare, putoare, miasmă. ♦ Fig. Contagiune morală. [Var.: infecțiúne s. f.] – Din fr. infection.

DOOM

infécție (-ți-e) s. f., art. infécția (-ți-a), g.-d. art. infécției; pl. infécții, art. infécțiile (-ți-i-)
infecției
INFÉCȚIE, infecții, s. f. 1. Proces rezultat din pătrunderea și dezvoltarea în organism a unor agenți patogeni (paraziți, microbi sau virusuri) și din reacția țesuturilor la acest atac, manifestată prin inflamații, supurații, cangrene etc. 2. Miros urât, duhoare, putoare, miasmă. ♦ Fig. Contagiune morală. [Var.: infecțiúne s. f.] – Din fr. infection.

DOOM

infécție (-ți-e) s. f., art. infécția (-ți-a), g.-d. art. infécției; pl. infécții, art. infécțiile (-ți-i-)
infecții
INFÉCT, -Ă, infecți, -te, adj. 1. (Despre mirosuri) Greu, urât, puturos, rău; (despre aer) stricat, viciat, greu. 2. (Despre obiecte) Cu aspect respingător, neîngrijit, murdar, urât, de calitate proastă; rău. 3. (Despre oameni și manifestările lor) Cu caracter josnic, mârșav, oribil. – Din fr. infect, lat. infectus.

DOOM

inféct adj. m., pl. infécți; f. inféctă, pl. infécte
infecții
INFÉCȚIE, infecții, s. f. 1. Proces rezultat din pătrunderea și dezvoltarea în organism a unor agenți patogeni (paraziți, microbi sau virusuri) și din reacția țesuturilor la acest atac, manifestată prin inflamații, supurații, cangrene etc. 2. Miros urât, duhoare, putoare, miasmă. ♦ Fig. Contagiune morală. [Var.: infecțiúne s. f.] – Din fr. infection.

DOOM

infécție (-ți-e) s. f., art. infécția (-ți-a), g.-d. art. infécției; pl. infécții, art. infécțiile (-ți-i-)
infecțiile
INFÉCȚIE, infecții, s. f. 1. Proces rezultat din pătrunderea și dezvoltarea în organism a unor agenți patogeni (paraziți, microbi sau virusuri) și din reacția țesuturilor la acest atac, manifestată prin inflamații, supurații, cangrene etc. 2. Miros urât, duhoare, putoare, miasmă. ♦ Fig. Contagiune morală. [Var.: infecțiúne s. f.] – Din fr. infection.

DOOM

infécție (-ți-e) s. f., art. infécția (-ți-a), g.-d. art. infécției; pl. infécții, art. infécțiile (-ți-i-)
infecțiilor
INFÉCȚIE, infecții, s. f. 1. Proces rezultat din pătrunderea și dezvoltarea în organism a unor agenți patogeni (paraziți, microbi sau virusuri) și din reacția țesuturilor la acest atac, manifestată prin inflamații, supurații, cangrene etc. 2. Miros urât, duhoare, putoare, miasmă. ♦ Fig. Contagiune morală. [Var.: infecțiúne s. f.] – Din fr. infection.

DOOM

infécție (-ți-e) s. f., art. infécția (-ți-a), g.-d. art. infécției; pl. infécții, art. infécțiile (-ți-i-)
infecților
INFÉCT, -Ă, infecți, -te, adj. 1. (Despre mirosuri) Greu, urât, puturos, rău; (despre aer) stricat, viciat, greu. 2. (Despre obiecte) Cu aspect respingător, neîngrijit, murdar, urât, de calitate proastă; rău. 3. (Despre oameni și manifestările lor) Cu caracter josnic, mârșav, oribil. – Din fr. infect, lat. infectus.

DOOM

inféct adj. m., pl. infécți; f. inféctă, pl. infécte
infecțioasa
INFECȚIÓS, -OÁSĂ, infecțioși, -oase, adj. (Despre boli) Provocat de o infecție; care se transmite de la o ființă la alta, care produce infecție; molipsitor, contagios, infectant. [Pr.: -ți-os] – Din fr. infectieux.

DOOM

infecțiós (-ți-os) adj. m., pl. infecțióși; f. infecțioásă, pl. infecțioáse
infecțioase
INFECȚIÓS, -OÁSĂ, infecțioși, -oase, adj. (Despre boli) Provocat de o infecție; care se transmite de la o ființă la alta, care produce infecție; molipsitor, contagios, infectant. [Pr.: -ți-os] – Din fr. infectieux.

DOOM

infecțiós (-ți-os) adj. m., pl. infecțióși; f. infecțioásă, pl. infecțioáse
infecțioasei
INFECȚIÓS, -OÁSĂ, infecțioși, -oase, adj. (Despre boli) Provocat de o infecție; care se transmite de la o ființă la alta, care produce infecție; molipsitor, contagios, infectant. [Pr.: -ți-os] – Din fr. infectieux.

DOOM

infecțiós (-ți-os) adj. m., pl. infecțióși; f. infecțioásă, pl. infecțioáse
infecțioasele
INFECȚIÓS, -OÁSĂ, infecțioși, -oase, adj. (Despre boli) Provocat de o infecție; care se transmite de la o ființă la alta, care produce infecție; molipsitor, contagios, infectant. [Pr.: -ți-os] – Din fr. infectieux.

DOOM

infecțiós (-ți-os) adj. m., pl. infecțióși; f. infecțioásă, pl. infecțioáse
infecțioaselor
INFECȚIÓS, -OÁSĂ, infecțioși, -oase, adj. (Despre boli) Provocat de o infecție; care se transmite de la o ființă la alta, care produce infecție; molipsitor, contagios, infectant. [Pr.: -ți-os] – Din fr. infectieux.

DOOM

infecțiós (-ți-os) adj. m., pl. infecțióși; f. infecțioásă, pl. infecțioáse
infecțios
INFECȚIÓS, -OÁSĂ, infecțioși, -oase, adj. (Despre boli) Provocat de o infecție; care se transmite de la o ființă la alta, care produce infecție; molipsitor, contagios, infectant. [Pr.: -ți-os] – Din fr. infectieux.

DOOM

infecțiós (-ți-os) adj. m., pl. infecțióși; f. infecțioásă, pl. infecțioáse
infecțiosul
INFECȚIÓS, -OÁSĂ, infecțioși, -oase, adj. (Despre boli) Provocat de o infecție; care se transmite de la o ființă la alta, care produce infecție; molipsitor, contagios, infectant. [Pr.: -ți-os] – Din fr. infectieux.

DOOM

infecțiós (-ți-os) adj. m., pl. infecțióși; f. infecțioásă, pl. infecțioáse
infecțiosului
INFECȚIÓS, -OÁSĂ, infecțioși, -oase, adj. (Despre boli) Provocat de o infecție; care se transmite de la o ființă la alta, care produce infecție; molipsitor, contagios, infectant. [Pr.: -ți-os] – Din fr. infectieux.

DOOM

infecțiós (-ți-os) adj. m., pl. infecțióși; f. infecțioásă, pl. infecțioáse
infecțiozitate
INFECȚIOZITÁTE, infecțiozități, s. f. Capacitate a unui germen de a pătrunde într-un organism receptiv, de a se menține și înmulți în așa fel încât transmiterea de la organismul invadat la altul să se poată face cu ușurință. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. infectiosité.

DOOM

infecțiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. infecțiozitắții; pl. infecțiozitắți
infecțiozitatea
INFECȚIOZITÁTE, infecțiozități, s. f. Capacitate a unui germen de a pătrunde într-un organism receptiv, de a se menține și înmulți în așa fel încât transmiterea de la organismul invadat la altul să se poată face cu ușurință. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. infectiosité.

DOOM

infecțiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. infecțiozitắții; pl. infecțiozitắți
infecțiozități
INFECȚIOZITÁTE, infecțiozități, s. f. Capacitate a unui germen de a pătrunde într-un organism receptiv, de a se menține și înmulți în așa fel încât transmiterea de la organismul invadat la altul să se poată face cu ușurință. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. infectiosité.

DOOM

infecțiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. infecțiozitắții; pl. infecțiozitắți
infecțiozității
INFECȚIOZITÁTE, infecțiozități, s. f. Capacitate a unui germen de a pătrunde într-un organism receptiv, de a se menține și înmulți în așa fel încât transmiterea de la organismul invadat la altul să se poată face cu ușurință. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. infectiosité.

DOOM

infecțiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. infecțiozitắții; pl. infecțiozitắți
infecțiozitățile
INFECȚIOZITÁTE, infecțiozități, s. f. Capacitate a unui germen de a pătrunde într-un organism receptiv, de a se menține și înmulți în așa fel încât transmiterea de la organismul invadat la altul să se poată face cu ușurință. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. infectiosité.

DOOM

infecțiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. infecțiozitắții; pl. infecțiozitắți
infecțiozităților
INFECȚIOZITÁTE, infecțiozități, s. f. Capacitate a unui germen de a pătrunde într-un organism receptiv, de a se menține și înmulți în așa fel încât transmiterea de la organismul invadat la altul să se poată face cu ușurință. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. infectiosité.

DOOM

infecțiozitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. infecțiozitắții; pl. infecțiozitắți
infecțioși
INFECȚIÓS, -OÁSĂ, infecțioși, -oase, adj. (Despre boli) Provocat de o infecție; care se transmite de la o ființă la alta, care produce infecție; molipsitor, contagios, infectant. [Pr.: -ți-os] – Din fr. infectieux.

DOOM

infecțiós (-ți-os) adj. m., pl. infecțióși; f. infecțioásă, pl. infecțioáse
infecțioșii
INFECȚIÓS, -OÁSĂ, infecțioși, -oase, adj. (Despre boli) Provocat de o infecție; care se transmite de la o ființă la alta, care produce infecție; molipsitor, contagios, infectant. [Pr.: -ți-os] – Din fr. infectieux.

DOOM

infecțiós (-ți-os) adj. m., pl. infecțióși; f. infecțioásă, pl. infecțioáse
infecțioșilor
INFECȚIÓS, -OÁSĂ, infecțioși, -oase, adj. (Despre boli) Provocat de o infecție; care se transmite de la o ființă la alta, care produce infecție; molipsitor, contagios, infectant. [Pr.: -ți-os] – Din fr. infectieux.

DOOM

infecțiós (-ți-os) adj. m., pl. infecțióși; f. infecțioásă, pl. infecțioáse
infecțiune
INFÉCȚIE, infecții, s. f. 1. Proces rezultat din pătrunderea și dezvoltarea în organism a unor agenți patogeni (paraziți, microbi sau virusuri) și din reacția țesuturilor la acest atac, manifestată prin inflamații, supurații, cangrene etc. 2. Miros urât, duhoare, putoare, miasmă. ♦ Fig. Contagiune morală. [Var.: infecțiúne s. f.] – Din fr. infection.

DOOM

infécție (-ți-e) s. f., art. infécția (-ți-a), g.-d. art. infécției; pl. infécții, art. infécțiile (-ți-i-)
infera
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferai
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferam
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferare
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferare
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. (Rar) A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.
inferară
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferarăm
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferarăți
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferase
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferasem
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferaseră
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferaserăm
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferaserăți
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferaseși
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferaseți
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferat
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferau
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferași
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferați
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferează
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferența
INFERÉNȚĂ, inferențe, s. f. Operație logică de trecere de la un enunț la altul și în care ultimul enunț este dedus din primul. – Din fr. inférence.

DOOM

inferénță s. f., g.-d. art. inferénței; pl. inferénțe
inferențe
INFERÉNȚĂ, inferențe, s. f. Operație logică de trecere de la un enunț la altul și în care ultimul enunț este dedus din primul. – Din fr. inférence.

DOOM

inferénță s. f., g.-d. art. inferénței; pl. inferénțe
inferenței
INFERÉNȚĂ, inferențe, s. f. Operație logică de trecere de la un enunț la altul și în care ultimul enunț este dedus din primul. – Din fr. inférence.

DOOM

inferénță s. f., g.-d. art. inferénței; pl. inferénțe
inferențele
INFERÉNȚĂ, inferențe, s. f. Operație logică de trecere de la un enunț la altul și în care ultimul enunț este dedus din primul. – Din fr. inférence.

DOOM

inferénță s. f., g.-d. art. inferénței; pl. inferénțe
inferențelor
INFERÉNȚĂ, inferențe, s. f. Operație logică de trecere de la un enunț la altul și în care ultimul enunț este dedus din primul. – Din fr. inférence.

DOOM

inferénță s. f., g.-d. art. inferénței; pl. inferénțe
inferez
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
infereze
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferezi
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferioara
INFERIÓR, -OÁRĂ, inferiori, -oare, adj. 1. Care este așezat dedesubt sau mai jos. ♦ (Despre ape curgătoare sau despre regiuni de pe cursul lor) Situat mai aproape de vărsare decât de izvor. 2. Care este din punct de vedere numeric mai mic decât altul. 3. Care are un rang, o funcție sau un grad mai mic decât altul. ♦ (Substantivat) Subaltern, subordonat (într-o funcție). 4. Care este de calitate mai proastă, valorează mai puțin sau are importanță mai mică decât altul. ◊ (În vechea organizare a școlii) Curs inferior = ciclu de învățământ cuprinzând primele patru clase ale liceului. [Pr.: -ri-or] – Din fr. inférieur, lat. inferior.

DOOM

inferiór (-ri-or) adj. m., pl. inferióri; f. inferioáră, pl. inferioáre
inferioare
INFERIÓR, -OÁRĂ, inferiori, -oare, adj. 1. Care este așezat dedesubt sau mai jos. ♦ (Despre ape curgătoare sau despre regiuni de pe cursul lor) Situat mai aproape de vărsare decât de izvor. 2. Care este din punct de vedere numeric mai mic decât altul. 3. Care are un rang, o funcție sau un grad mai mic decât altul. ♦ (Substantivat) Subaltern, subordonat (într-o funcție). 4. Care este de calitate mai proastă, valorează mai puțin sau are importanță mai mică decât altul. ◊ (În vechea organizare a școlii) Curs inferior = ciclu de învățământ cuprinzând primele patru clase ale liceului. [Pr.: -ri-or] – Din fr. inférieur, lat. inferior.

DOOM

inferiór (-ri-or) adj. m., pl. inferióri; f. inferioáră, pl. inferioáre
inferioarei
INFERIÓR, -OÁRĂ, inferiori, -oare, adj. 1. Care este așezat dedesubt sau mai jos. ♦ (Despre ape curgătoare sau despre regiuni de pe cursul lor) Situat mai aproape de vărsare decât de izvor. 2. Care este din punct de vedere numeric mai mic decât altul. 3. Care are un rang, o funcție sau un grad mai mic decât altul. ♦ (Substantivat) Subaltern, subordonat (într-o funcție). 4. Care este de calitate mai proastă, valorează mai puțin sau are importanță mai mică decât altul. ◊ (În vechea organizare a școlii) Curs inferior = ciclu de învățământ cuprinzând primele patru clase ale liceului. [Pr.: -ri-or] – Din fr. inférieur, lat. inferior.

DOOM

inferiór (-ri-or) adj. m., pl. inferióri; f. inferioáră, pl. inferioáre
inferioarele
INFERIÓR, -OÁRĂ, inferiori, -oare, adj. 1. Care este așezat dedesubt sau mai jos. ♦ (Despre ape curgătoare sau despre regiuni de pe cursul lor) Situat mai aproape de vărsare decât de izvor. 2. Care este din punct de vedere numeric mai mic decât altul. 3. Care are un rang, o funcție sau un grad mai mic decât altul. ♦ (Substantivat) Subaltern, subordonat (într-o funcție). 4. Care este de calitate mai proastă, valorează mai puțin sau are importanță mai mică decât altul. ◊ (În vechea organizare a școlii) Curs inferior = ciclu de învățământ cuprinzând primele patru clase ale liceului. [Pr.: -ri-or] – Din fr. inférieur, lat. inferior.

DOOM

inferiór (-ri-or) adj. m., pl. inferióri; f. inferioáră, pl. inferioáre
inferioarelor
INFERIÓR, -OÁRĂ, inferiori, -oare, adj. 1. Care este așezat dedesubt sau mai jos. ♦ (Despre ape curgătoare sau despre regiuni de pe cursul lor) Situat mai aproape de vărsare decât de izvor. 2. Care este din punct de vedere numeric mai mic decât altul. 3. Care are un rang, o funcție sau un grad mai mic decât altul. ♦ (Substantivat) Subaltern, subordonat (într-o funcție). 4. Care este de calitate mai proastă, valorează mai puțin sau are importanță mai mică decât altul. ◊ (În vechea organizare a școlii) Curs inferior = ciclu de învățământ cuprinzând primele patru clase ale liceului. [Pr.: -ri-or] – Din fr. inférieur, lat. inferior.

DOOM

inferiór (-ri-or) adj. m., pl. inferióri; f. inferioáră, pl. inferioáre
inferior
INFERIÓR, -OÁRĂ, inferiori, -oare, adj. 1. Care este așezat dedesubt sau mai jos. ♦ (Despre ape curgătoare sau despre regiuni de pe cursul lor) Situat mai aproape de vărsare decât de izvor. 2. Care este din punct de vedere numeric mai mic decât altul. 3. Care are un rang, o funcție sau un grad mai mic decât altul. ♦ (Substantivat) Subaltern, subordonat (într-o funcție). 4. Care este de calitate mai proastă, valorează mai puțin sau are importanță mai mică decât altul. ◊ (În vechea organizare a școlii) Curs inferior = ciclu de învățământ cuprinzând primele patru clase ale liceului. [Pr.: -ri-or] – Din fr. inférieur, lat. inferior.

DOOM

inferiór (-ri-or) adj. m., pl. inferióri; f. inferioáră, pl. inferioáre
inferiori
INFERIÓR, -OÁRĂ, inferiori, -oare, adj. 1. Care este așezat dedesubt sau mai jos. ♦ (Despre ape curgătoare sau despre regiuni de pe cursul lor) Situat mai aproape de vărsare decât de izvor. 2. Care este din punct de vedere numeric mai mic decât altul. 3. Care are un rang, o funcție sau un grad mai mic decât altul. ♦ (Substantivat) Subaltern, subordonat (într-o funcție). 4. Care este de calitate mai proastă, valorează mai puțin sau are importanță mai mică decât altul. ◊ (În vechea organizare a școlii) Curs inferior = ciclu de învățământ cuprinzând primele patru clase ale liceului. [Pr.: -ri-or] – Din fr. inférieur, lat. inferior.

DOOM

inferiór (-ri-or) adj. m., pl. inferióri; f. inferioáră, pl. inferioáre
inferiorii
INFERIÓR, -OÁRĂ, inferiori, -oare, adj. 1. Care este așezat dedesubt sau mai jos. ♦ (Despre ape curgătoare sau despre regiuni de pe cursul lor) Situat mai aproape de vărsare decât de izvor. 2. Care este din punct de vedere numeric mai mic decât altul. 3. Care are un rang, o funcție sau un grad mai mic decât altul. ♦ (Substantivat) Subaltern, subordonat (într-o funcție). 4. Care este de calitate mai proastă, valorează mai puțin sau are importanță mai mică decât altul. ◊ (În vechea organizare a școlii) Curs inferior = ciclu de învățământ cuprinzând primele patru clase ale liceului. [Pr.: -ri-or] – Din fr. inférieur, lat. inferior.

DOOM

inferiór (-ri-or) adj. m., pl. inferióri; f. inferioáră, pl. inferioáre
inferiorilor
INFERIÓR, -OÁRĂ, inferiori, -oare, adj. 1. Care este așezat dedesubt sau mai jos. ♦ (Despre ape curgătoare sau despre regiuni de pe cursul lor) Situat mai aproape de vărsare decât de izvor. 2. Care este din punct de vedere numeric mai mic decât altul. 3. Care are un rang, o funcție sau un grad mai mic decât altul. ♦ (Substantivat) Subaltern, subordonat (într-o funcție). 4. Care este de calitate mai proastă, valorează mai puțin sau are importanță mai mică decât altul. ◊ (În vechea organizare a școlii) Curs inferior = ciclu de învățământ cuprinzând primele patru clase ale liceului. [Pr.: -ri-or] – Din fr. inférieur, lat. inferior.

DOOM

inferiór (-ri-or) adj. m., pl. inferióri; f. inferioáră, pl. inferioáre
inferioritate
INFERIORITÁTE, inferiorități, s. f. Faptul de a fi inferior; stare a ceea ce este inferior; slăbiciune, scădere, dezavantaj (în comparație cu altceva). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. infériorité.

DOOM

inferioritáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. inferioritắții; pl. inferioritắți
inferioritatea
INFERIORITÁTE, inferiorități, s. f. Faptul de a fi inferior; stare a ceea ce este inferior; slăbiciune, scădere, dezavantaj (în comparație cu altceva). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. infériorité.

DOOM

inferioritáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. inferioritắții; pl. inferioritắți
inferiorități
INFERIORITÁTE, inferiorități, s. f. Faptul de a fi inferior; stare a ceea ce este inferior; slăbiciune, scădere, dezavantaj (în comparație cu altceva). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. infériorité.

DOOM

inferioritáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. inferioritắții; pl. inferioritắți
inferiorității
INFERIORITÁTE, inferiorități, s. f. Faptul de a fi inferior; stare a ceea ce este inferior; slăbiciune, scădere, dezavantaj (în comparație cu altceva). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. infériorité.

DOOM

inferioritáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. inferioritắții; pl. inferioritắți
inferioritățile
INFERIORITÁTE, inferiorități, s. f. Faptul de a fi inferior; stare a ceea ce este inferior; slăbiciune, scădere, dezavantaj (în comparație cu altceva). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. infériorité.

DOOM

inferioritáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. inferioritắții; pl. inferioritắți
inferiorităților
INFERIORITÁTE, inferiorități, s. f. Faptul de a fi inferior; stare a ceea ce este inferior; slăbiciune, scădere, dezavantaj (în comparație cu altceva). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. infériorité.

DOOM

inferioritáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. inferioritắții; pl. inferioritắți
inferiorul
INFERIÓR, -OÁRĂ, inferiori, -oare, adj. 1. Care este așezat dedesubt sau mai jos. ♦ (Despre ape curgătoare sau despre regiuni de pe cursul lor) Situat mai aproape de vărsare decât de izvor. 2. Care este din punct de vedere numeric mai mic decât altul. 3. Care are un rang, o funcție sau un grad mai mic decât altul. ♦ (Substantivat) Subaltern, subordonat (într-o funcție). 4. Care este de calitate mai proastă, valorează mai puțin sau are importanță mai mică decât altul. ◊ (În vechea organizare a școlii) Curs inferior = ciclu de învățământ cuprinzând primele patru clase ale liceului. [Pr.: -ri-or] – Din fr. inférieur, lat. inferior.

DOOM

inferiór (-ri-or) adj. m., pl. inferióri; f. inferioáră, pl. inferioáre
inferiorului
INFERIÓR, -OÁRĂ, inferiori, -oare, adj. 1. Care este așezat dedesubt sau mai jos. ♦ (Despre ape curgătoare sau despre regiuni de pe cursul lor) Situat mai aproape de vărsare decât de izvor. 2. Care este din punct de vedere numeric mai mic decât altul. 3. Care are un rang, o funcție sau un grad mai mic decât altul. ♦ (Substantivat) Subaltern, subordonat (într-o funcție). 4. Care este de calitate mai proastă, valorează mai puțin sau are importanță mai mică decât altul. ◊ (În vechea organizare a școlii) Curs inferior = ciclu de învățământ cuprinzând primele patru clase ale liceului. [Pr.: -ri-or] – Din fr. inférieur, lat. inferior.

DOOM

inferiór (-ri-or) adj. m., pl. inferióri; f. inferioáră, pl. inferioáre
infermentescibil
INFERMENTESCÍBIL, -Ă adj. Care nu este susceptibil de a fermenta. [Cf. fr. infermentescible].
infern
INFÉRN s. n. 1. Loc unde sălășluiesc sufletele celor păcătoși, după moarte, supuse la chinuri veșnice; iad, gheenă, tartar; hades, orc. 2. Fig. Loc de dezordine și de confuzie; viață plină de chinuri, mizerabilă; situație chinuitoare, greu de suportat, tortură sufletească. [Pl. și: (rar) infernuri, inferne] – Din lat. infernus.

DOOM

inférn s. n.
infern
INFÉRN s. n. 1. Loc unde sălășluiesc sufletele celor păcătoși, după moarte, supuse la chinuri veșnice; iad, gheenă, tartar; hades, orc. 2. Fig. Loc de dezordine și de confuzie; viață plină de chinuri, mizerabilă; situație chinuitoare, greu de suportat, tortură sufletească. [Pl. și: (rar) infernuri, inferne] – Din lat. infernus.
infernal
INFERNÁL, -Ă, infernali, -e, adj. Referitor la infern, din infern; drăcesc, diabolic. ◊ Mașină infernală = bombă cu mecanism de ceasornic, folosită de teroriști pentru a săvârși atentate. ♦ Fig. Înspăimântător, groaznic, teribil. – Din fr. infernal, lat. infernalis.

DOOM

infernál adj. m., pl. infernáli; f. infernálă, pl. infernále
infernala
INFERNÁL, -Ă, infernali, -e, adj. Referitor la infern, din infern; drăcesc, diabolic. ◊ Mașină infernală = bombă cu mecanism de ceasornic, folosită de teroriști pentru a săvârși atentate. ♦ Fig. Înspăimântător, groaznic, teribil. – Din fr. infernal, lat. infernalis.

DOOM

infernál adj. m., pl. infernáli; f. infernálă, pl. infernále
infernale
INFERNÁL, -Ă, infernali, -e, adj. Referitor la infern, din infern; drăcesc, diabolic. ◊ Mașină infernală = bombă cu mecanism de ceasornic, folosită de teroriști pentru a săvârși atentate. ♦ Fig. Înspăimântător, groaznic, teribil. – Din fr. infernal, lat. infernalis.

DOOM

infernál adj. m., pl. infernáli; f. infernálă, pl. infernále
infernalei
INFERNÁL, -Ă, infernali, -e, adj. Referitor la infern, din infern; drăcesc, diabolic. ◊ Mașină infernală = bombă cu mecanism de ceasornic, folosită de teroriști pentru a săvârși atentate. ♦ Fig. Înspăimântător, groaznic, teribil. – Din fr. infernal, lat. infernalis.

DOOM

infernál adj. m., pl. infernáli; f. infernálă, pl. infernále
infernalele
INFERNÁL, -Ă, infernali, -e, adj. Referitor la infern, din infern; drăcesc, diabolic. ◊ Mașină infernală = bombă cu mecanism de ceasornic, folosită de teroriști pentru a săvârși atentate. ♦ Fig. Înspăimântător, groaznic, teribil. – Din fr. infernal, lat. infernalis.

DOOM

infernál adj. m., pl. infernáli; f. infernálă, pl. infernále
infernalelor
INFERNÁL, -Ă, infernali, -e, adj. Referitor la infern, din infern; drăcesc, diabolic. ◊ Mașină infernală = bombă cu mecanism de ceasornic, folosită de teroriști pentru a săvârși atentate. ♦ Fig. Înspăimântător, groaznic, teribil. – Din fr. infernal, lat. infernalis.

DOOM

infernál adj. m., pl. infernáli; f. infernálă, pl. infernále
infernali
INFERNÁL, -Ă, infernali, -e, adj. Referitor la infern, din infern; drăcesc, diabolic. ◊ Mașină infernală = bombă cu mecanism de ceasornic, folosită de teroriști pentru a săvârși atentate. ♦ Fig. Înspăimântător, groaznic, teribil. – Din fr. infernal, lat. infernalis.

DOOM

infernál adj. m., pl. infernáli; f. infernálă, pl. infernále
infernalii
INFERNÁL, -Ă, infernali, -e, adj. Referitor la infern, din infern; drăcesc, diabolic. ◊ Mașină infernală = bombă cu mecanism de ceasornic, folosită de teroriști pentru a săvârși atentate. ♦ Fig. Înspăimântător, groaznic, teribil. – Din fr. infernal, lat. infernalis.

DOOM

infernál adj. m., pl. infernáli; f. infernálă, pl. infernále
infernalilor
INFERNÁL, -Ă, infernali, -e, adj. Referitor la infern, din infern; drăcesc, diabolic. ◊ Mașină infernală = bombă cu mecanism de ceasornic, folosită de teroriști pentru a săvârși atentate. ♦ Fig. Înspăimântător, groaznic, teribil. – Din fr. infernal, lat. infernalis.

DOOM

infernál adj. m., pl. infernáli; f. infernálă, pl. infernále
infernalul
INFERNÁL, -Ă, infernali, -e, adj. Referitor la infern, din infern; drăcesc, diabolic. ◊ Mașină infernală = bombă cu mecanism de ceasornic, folosită de teroriști pentru a săvârși atentate. ♦ Fig. Înspăimântător, groaznic, teribil. – Din fr. infernal, lat. infernalis.

DOOM

infernál adj. m., pl. infernáli; f. infernálă, pl. infernále
infernalului
INFERNÁL, -Ă, infernali, -e, adj. Referitor la infern, din infern; drăcesc, diabolic. ◊ Mașină infernală = bombă cu mecanism de ceasornic, folosită de teroriști pentru a săvârși atentate. ♦ Fig. Înspăimântător, groaznic, teribil. – Din fr. infernal, lat. infernalis.

DOOM

infernál adj. m., pl. infernáli; f. infernálă, pl. infernále
inferne
INFÉRN s. n. 1. Loc unde sălășluiesc sufletele celor păcătoși, după moarte, supuse la chinuri veșnice; iad, gheenă, tartar; hades, orc. 2. Fig. Loc de dezordine și de confuzie; viață plină de chinuri, mizerabilă; situație chinuitoare, greu de suportat, tortură sufletească. [Pl. și: (rar) infernuri, inferne] – Din lat. infernus.

DOOM

inférn s. n.
infernele
INFÉRN s. n. 1. Loc unde sălășluiesc sufletele celor păcătoși, după moarte, supuse la chinuri veșnice; iad, gheenă, tartar; hades, orc. 2. Fig. Loc de dezordine și de confuzie; viață plină de chinuri, mizerabilă; situație chinuitoare, greu de suportat, tortură sufletească. [Pl. și: (rar) infernuri, inferne] – Din lat. infernus.

DOOM

inférn s. n.
infernelor
INFÉRN s. n. 1. Loc unde sălășluiesc sufletele celor păcătoși, după moarte, supuse la chinuri veșnice; iad, gheenă, tartar; hades, orc. 2. Fig. Loc de dezordine și de confuzie; viață plină de chinuri, mizerabilă; situație chinuitoare, greu de suportat, tortură sufletească. [Pl. și: (rar) infernuri, inferne] – Din lat. infernus.

DOOM

inférn s. n.
infernul
INFÉRN s. n. 1. Loc unde sălășluiesc sufletele celor păcătoși, după moarte, supuse la chinuri veșnice; iad, gheenă, tartar; hades, orc. 2. Fig. Loc de dezordine și de confuzie; viață plină de chinuri, mizerabilă; situație chinuitoare, greu de suportat, tortură sufletească. [Pl. și: (rar) infernuri, inferne] – Din lat. infernus.

DOOM

inférn s. n.
infernului
INFÉRN s. n. 1. Loc unde sălășluiesc sufletele celor păcătoși, după moarte, supuse la chinuri veșnice; iad, gheenă, tartar; hades, orc. 2. Fig. Loc de dezordine și de confuzie; viață plină de chinuri, mizerabilă; situație chinuitoare, greu de suportat, tortură sufletească. [Pl. și: (rar) infernuri, inferne] – Din lat. infernus.

DOOM

inférn s. n.
infertil
INFERTÍL, -Ă, infertili, -e, adj. 1. Nefertil. 2. (Med.) Steril, sterp. – Din fr. infertile.

DOOM

*infertíl adj. m., pl. infertíli; f. infertílă, pl. infertíle
infertila
INFERTÍL, -Ă, infertili, -e, adj. 1. Nefertil. 2. (Med.) Steril, sterp. – Din fr. infertile.

DOOM

*infertíl adj. m., pl. infertíli; f. infertílă, pl. infertíle
infertile
INFERTÍL, -Ă, infertili, -e, adj. 1. Nefertil. 2. (Med.) Steril, sterp. – Din fr. infertile.

DOOM

*infertíl adj. m., pl. infertíli; f. infertílă, pl. infertíle
infertilei
INFERTÍL, -Ă, infertili, -e, adj. 1. Nefertil. 2. (Med.) Steril, sterp. – Din fr. infertile.

DOOM

*infertíl adj. m., pl. infertíli; f. infertílă, pl. infertíle
infertilele
INFERTÍL, -Ă, infertili, -e, adj. 1. Nefertil. 2. (Med.) Steril, sterp. – Din fr. infertile.

DOOM

*infertíl adj. m., pl. infertíli; f. infertílă, pl. infertíle
infertilelor
INFERTÍL, -Ă, infertili, -e, adj. 1. Nefertil. 2. (Med.) Steril, sterp. – Din fr. infertile.

DOOM

*infertíl adj. m., pl. infertíli; f. infertílă, pl. infertíle
infertili
INFERTÍL, -Ă, infertili, -e, adj. 1. Nefertil. 2. (Med.) Steril, sterp. – Din fr. infertile.

DOOM

*infertíl adj. m., pl. infertíli; f. infertílă, pl. infertíle
infertilii
INFERTÍL, -Ă, infertili, -e, adj. 1. Nefertil. 2. (Med.) Steril, sterp. – Din fr. infertile.

DOOM

*infertíl adj. m., pl. infertíli; f. infertílă, pl. infertíle
infertililor
INFERTÍL, -Ă, infertili, -e, adj. 1. Nefertil. 2. (Med.) Steril, sterp. – Din fr. infertile.

DOOM

*infertíl adj. m., pl. infertíli; f. infertílă, pl. infertíle
infertilitate
INFERTILITÁTE s. f. 1. Însușirea sau starea a ceea ce este infertil (1). 2. (Med.) Imposibilitate a femeii de a concepe un făt viu sau viabil; (impr.) sterilitate. – Din fr. infertilité.

DOOM

*infertilitáte s. f., g.-d. art. infertilitắții
infertilitatea
INFERTILITÁTE s. f. 1. Însușirea sau starea a ceea ce este infertil (1). 2. (Med.) Imposibilitate a femeii de a concepe un făt viu sau viabil; (impr.) sterilitate. – Din fr. infertilité.

DOOM

*infertilitáte s. f., g.-d. art. infertilitắții
infertilități
INFERTILITÁTE s. f. 1. Însușirea sau starea a ceea ce este infertil (1). 2. (Med.) Imposibilitate a femeii de a concepe un făt viu sau viabil; (impr.) sterilitate. – Din fr. infertilité.

DOOM

*infertilitáte s. f., g.-d. art. infertilitắții
infertilității
INFERTILITÁTE s. f. 1. Însușirea sau starea a ceea ce este infertil (1). 2. (Med.) Imposibilitate a femeii de a concepe un făt viu sau viabil; (impr.) sterilitate. – Din fr. infertilité.

DOOM

*infertilitáte s. f., g.-d. art. infertilitắții
infertilul
INFERTÍL, -Ă, infertili, -e, adj. 1. Nefertil. 2. (Med.) Steril, sterp. – Din fr. infertile.

DOOM

*infertíl adj. m., pl. infertíli; f. infertílă, pl. infertíle
infertilului
INFERTÍL, -Ă, infertili, -e, adj. 1. Nefertil. 2. (Med.) Steril, sterp. – Din fr. infertile.

DOOM

*infertíl adj. m., pl. infertíli; f. infertílă, pl. infertíle
inferând
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
inferînd
INFERÁ, inferez, vb. I. Intranz. A trage o concluzie generală din mai multe fapte particulare. – Din fr. inférer.

DOOM

inferá (a ~) vb., ind. prez. 3 infereáză
infesta
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestai
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestam
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestare
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestare
INFESTÁRE, infestări, s. f. Acțiunea de a infesta și rezultatul ei. ♦ Infestație (1). – V. infesta.

DOOM

infestáre (contaminare, pustiire) s. f., g.-d. art. infestắrii; pl. infestắri
infestarea
INFESTÁRE, infestări, s. f. Acțiunea de a infesta și rezultatul ei. ♦ Infestație (1). – V. infesta.

DOOM

infestáre (contaminare, pustiire) s. f., g.-d. art. infestắrii; pl. infestắri
infestară
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestarăm
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestarăți
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestase
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestasem
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestaseră
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestaserăm
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestaserăți
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestaseși
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestaseți
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestat
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestau
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestași
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestați
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestația
INFESTÁȚIE, infestații, s. f. 1. Contaminare a unui organism cu paraziți vegetali sau animali, ducând la apariția unei stări patologice specifice; infestare. 2. Pătrundere a unor insecte dăunătoare în cereale și în produsele rezultate din prelucrarea acestora, provocând degradarea produselor. – Din fr. infestation.

DOOM

infestáție (-ți-e) s. f., art. infestáția (-ți-a), g.-d. art. infestáției; pl. infestáții, art. infestáțiile (-ți-i-)
infestație
INFESTÁȚIE, infestații, s. f. 1. Contaminare a unui organism cu paraziți vegetali sau animali, ducând la apariția unei stări patologice specifice; infestare. 2. Pătrundere a unor insecte dăunătoare în cereale și în produsele rezultate din prelucrarea acestora, provocând degradarea produselor. – Din fr. infestation.

DOOM

infestáție (-ți-e) s. f., art. infestáția (-ți-a), g.-d. art. infestáției; pl. infestáții, art. infestáțiile (-ți-i-)
infestației
INFESTÁȚIE, infestații, s. f. 1. Contaminare a unui organism cu paraziți vegetali sau animali, ducând la apariția unei stări patologice specifice; infestare. 2. Pătrundere a unor insecte dăunătoare în cereale și în produsele rezultate din prelucrarea acestora, provocând degradarea produselor. – Din fr. infestation.

DOOM

infestáție (-ți-e) s. f., art. infestáția (-ți-a), g.-d. art. infestáției; pl. infestáții, art. infestáțiile (-ți-i-)
infestații
INFESTÁȚIE, infestații, s. f. 1. Contaminare a unui organism cu paraziți vegetali sau animali, ducând la apariția unei stări patologice specifice; infestare. 2. Pătrundere a unor insecte dăunătoare în cereale și în produsele rezultate din prelucrarea acestora, provocând degradarea produselor. – Din fr. infestation.

DOOM

infestáție (-ți-e) s. f., art. infestáția (-ți-a), g.-d. art. infestáției; pl. infestáții, art. infestáțiile (-ți-i-)
infestațiile
INFESTÁȚIE, infestații, s. f. 1. Contaminare a unui organism cu paraziți vegetali sau animali, ducând la apariția unei stări patologice specifice; infestare. 2. Pătrundere a unor insecte dăunătoare în cereale și în produsele rezultate din prelucrarea acestora, provocând degradarea produselor. – Din fr. infestation.

DOOM

infestáție (-ți-e) s. f., art. infestáția (-ți-a), g.-d. art. infestáției; pl. infestáții, art. infestáțiile (-ți-i-)
infestațiilor
INFESTÁȚIE, infestații, s. f. 1. Contaminare a unui organism cu paraziți vegetali sau animali, ducând la apariția unei stări patologice specifice; infestare. 2. Pătrundere a unor insecte dăunătoare în cereale și în produsele rezultate din prelucrarea acestora, provocând degradarea produselor. – Din fr. infestation.

DOOM

infestáție (-ți-e) s. f., art. infestáția (-ți-a), g.-d. art. infestáției; pl. infestáții, art. infestáțiile (-ți-i-)
infestează
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestez
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infesteze
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestezi
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestând
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestînd
INFESTÁ, pers. 3 infestează, vb. I. Tranz. A bântui, a pustii, a nimici; a invada. – Din fr. infester.

DOOM

infestá (a ~) (a contamina, a pustii) vb., ind. prez. 3 infesteáză
infestări
INFESTÁRE, infestări, s. f. Acțiunea de a infesta și rezultatul ei. ♦ Infestație (1). – V. infesta.

DOOM

infestáre (contaminare, pustiire) s. f., g.-d. art. infestắrii; pl. infestắri
infestării
INFESTÁRE, infestări, s. f. Acțiunea de a infesta și rezultatul ei. ♦ Infestație (1). – V. infesta.

DOOM

infestáre (contaminare, pustiire) s. f., g.-d. art. infestắrii; pl. infestắri
infestările
INFESTÁRE, infestări, s. f. Acțiunea de a infesta și rezultatul ei. ♦ Infestație (1). – V. infesta.

DOOM

infestáre (contaminare, pustiire) s. f., g.-d. art. infestắrii; pl. infestắri
infestărilor
INFESTÁRE, infestări, s. f. Acțiunea de a infesta și rezultatul ei. ♦ Infestație (1). – V. infesta.

DOOM

infestáre (contaminare, pustiire) s. f., g.-d. art. infestắrii; pl. infestắri
infibulație
INFIBULÁȚIE s.f. Operație practicată de unele populații primitive pentru a suprima coitul, constând din unirea cu ajutorul unui inel a labiilor și a prepuțului. [Gen. -iei. / < fr. infibulation].
infidel
INFIDÉL, -Ă, infideli, -e, adj. 1. Care nu este fidel; nestatornic, necredincios în sentimente, care își calcă angajamentele față de cineva, nefidel; (despre soți) care calcă credința conjugală. 2. Inexact, care nu exprimă sau respectă adevărul, realitatea. – Din fr. infidèle, lat. infidelis.

DOOM

infidél adj. m., pl. infidéli; f. infidélă, pl. infidéle
infidela
INFIDÉL, -Ă, infideli, -e, adj. 1. Care nu este fidel; nestatornic, necredincios în sentimente, care își calcă angajamentele față de cineva, nefidel; (despre soți) care calcă credința conjugală. 2. Inexact, care nu exprimă sau respectă adevărul, realitatea. – Din fr. infidèle, lat. infidelis.

DOOM

infidél adj. m., pl. infidéli; f. infidélă, pl. infidéle
infidele
INFIDÉL, -Ă, infideli, -e, adj. 1. Care nu este fidel; nestatornic, necredincios în sentimente, care își calcă angajamentele față de cineva, nefidel; (despre soți) care calcă credința conjugală. 2. Inexact, care nu exprimă sau respectă adevărul, realitatea. – Din fr. infidèle, lat. infidelis.

DOOM

infidél adj. m., pl. infidéli; f. infidélă, pl. infidéle
infidelei
INFIDÉL, -Ă, infideli, -e, adj. 1. Care nu este fidel; nestatornic, necredincios în sentimente, care își calcă angajamentele față de cineva, nefidel; (despre soți) care calcă credința conjugală. 2. Inexact, care nu exprimă sau respectă adevărul, realitatea. – Din fr. infidèle, lat. infidelis.

DOOM

infidél adj. m., pl. infidéli; f. infidélă, pl. infidéle
infidelele
INFIDÉL, -Ă, infideli, -e, adj. 1. Care nu este fidel; nestatornic, necredincios în sentimente, care își calcă angajamentele față de cineva, nefidel; (despre soți) care calcă credința conjugală. 2. Inexact, care nu exprimă sau respectă adevărul, realitatea. – Din fr. infidèle, lat. infidelis.

DOOM

infidél adj. m., pl. infidéli; f. infidélă, pl. infidéle
infidelelor
INFIDÉL, -Ă, infideli, -e, adj. 1. Care nu este fidel; nestatornic, necredincios în sentimente, care își calcă angajamentele față de cineva, nefidel; (despre soți) care calcă credința conjugală. 2. Inexact, care nu exprimă sau respectă adevărul, realitatea. – Din fr. infidèle, lat. infidelis.

DOOM

infidél adj. m., pl. infidéli; f. infidélă, pl. infidéle
infideli
INFIDÉL, -Ă, infideli, -e, adj. 1. Care nu este fidel; nestatornic, necredincios în sentimente, care își calcă angajamentele față de cineva, nefidel; (despre soți) care calcă credința conjugală. 2. Inexact, care nu exprimă sau respectă adevărul, realitatea. – Din fr. infidèle, lat. infidelis.

DOOM

infidél adj. m., pl. infidéli; f. infidélă, pl. infidéle
infidelii
INFIDÉL, -Ă, infideli, -e, adj. 1. Care nu este fidel; nestatornic, necredincios în sentimente, care își calcă angajamentele față de cineva, nefidel; (despre soți) care calcă credința conjugală. 2. Inexact, care nu exprimă sau respectă adevărul, realitatea. – Din fr. infidèle, lat. infidelis.

DOOM

infidél adj. m., pl. infidéli; f. infidélă, pl. infidéle
infidelilor
INFIDÉL, -Ă, infideli, -e, adj. 1. Care nu este fidel; nestatornic, necredincios în sentimente, care își calcă angajamentele față de cineva, nefidel; (despre soți) care calcă credința conjugală. 2. Inexact, care nu exprimă sau respectă adevărul, realitatea. – Din fr. infidèle, lat. infidelis.

DOOM

infidél adj. m., pl. infidéli; f. infidélă, pl. infidéle
infidelitate
INFIDELITÁTE, (2) infidelități, s. f. 1. Lipsă de fidelitate, de credință; nestatornicie în sentimente, nefidelitate; spec. încălcare a credinței conjugale. 2. (Concr.) Faptă care dovedește nestatornicia în dragoste. 3. Inexactitate, neadevăr. – Din fr. infidélité, lat. infidelitas, -atis.

DOOM

infidelitáte s. f., g.-d. art. infidelitắții; pl. infidelitắți
infidelitatea
INFIDELITÁTE, (2) infidelități, s. f. 1. Lipsă de fidelitate, de credință; nestatornicie în sentimente, nefidelitate; spec. încălcare a credinței conjugale. 2. (Concr.) Faptă care dovedește nestatornicia în dragoste. 3. Inexactitate, neadevăr. – Din fr. infidélité, lat. infidelitas, -atis.

DOOM

infidelitáte s. f., g.-d. art. infidelitắții; pl. infidelitắți
infidelități
INFIDELITÁTE, (2) infidelități, s. f. 1. Lipsă de fidelitate, de credință; nestatornicie în sentimente, nefidelitate; spec. încălcare a credinței conjugale. 2. (Concr.) Faptă care dovedește nestatornicia în dragoste. 3. Inexactitate, neadevăr. – Din fr. infidélité, lat. infidelitas, -atis.

DOOM

infidelitáte s. f., g.-d. art. infidelitắții; pl. infidelitắți
infidelității
INFIDELITÁTE, (2) infidelități, s. f. 1. Lipsă de fidelitate, de credință; nestatornicie în sentimente, nefidelitate; spec. încălcare a credinței conjugale. 2. (Concr.) Faptă care dovedește nestatornicia în dragoste. 3. Inexactitate, neadevăr. – Din fr. infidélité, lat. infidelitas, -atis.

DOOM

infidelitáte s. f., g.-d. art. infidelitắții; pl. infidelitắți
infidelitățile
INFIDELITÁTE, (2) infidelități, s. f. 1. Lipsă de fidelitate, de credință; nestatornicie în sentimente, nefidelitate; spec. încălcare a credinței conjugale. 2. (Concr.) Faptă care dovedește nestatornicia în dragoste. 3. Inexactitate, neadevăr. – Din fr. infidélité, lat. infidelitas, -atis.

DOOM

infidelitáte s. f., g.-d. art. infidelitắții; pl. infidelitắți
infidelităților
INFIDELITÁTE, (2) infidelități, s. f. 1. Lipsă de fidelitate, de credință; nestatornicie în sentimente, nefidelitate; spec. încălcare a credinței conjugale. 2. (Concr.) Faptă care dovedește nestatornicia în dragoste. 3. Inexactitate, neadevăr. – Din fr. infidélité, lat. infidelitas, -atis.

DOOM

infidelitáte s. f., g.-d. art. infidelitắții; pl. infidelitắți
infidelul
INFIDÉL, -Ă, infideli, -e, adj. 1. Care nu este fidel; nestatornic, necredincios în sentimente, care își calcă angajamentele față de cineva, nefidel; (despre soți) care calcă credința conjugală. 2. Inexact, care nu exprimă sau respectă adevărul, realitatea. – Din fr. infidèle, lat. infidelis.

DOOM

infidél adj. m., pl. infidéli; f. infidélă, pl. infidéle
infidelului
INFIDÉL, -Ă, infideli, -e, adj. 1. Care nu este fidel; nestatornic, necredincios în sentimente, care își calcă angajamentele față de cineva, nefidel; (despre soți) care calcă credința conjugală. 2. Inexact, care nu exprimă sau respectă adevărul, realitatea. – Din fr. infidèle, lat. infidelis.

DOOM

infidél adj. m., pl. infidéli; f. infidélă, pl. infidéle
infiltra
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltrai
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltram
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltrare
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltrare
ÎNFILTRÁRE s. f. v. infiltrare.

DOOM

infiltráre s. f., g.-d. art. infiltrắrii; pl. infiltrắri
infiltrarea
ÎNFILTRÁRE s. f. v. infiltrare.

DOOM

infiltráre s. f., g.-d. art. infiltrắrii; pl. infiltrắri
infiltrară
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltrarăm
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltrarăți
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltrase
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltrasem
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltraseră
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltraserăm
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltraserăți
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltraseși
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltraseți
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltrat
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltrat
INFILTRAT2, -Ă, infiltrați, -te, adj. 1. Care a pătruns undeva (neobservat). 2. (În sintagma) Țesut infiltrat = țesut în care s-au acumulat elemente celulare pentru a combate un agent vătămător (microbian). – V. infiltra.
infiltrat
INFILTRÁT1, infiltrate, s. n. 1. (Și în sintagma infiltrat TBC) Leziune incipientă a tuberculozei pulmonare, datorată reactivării unor focare vechi de infecție tuberculoasă sau localizării recente a unei noi infecții. 2. Acumulare într-un organ sau într-un țesut a leucocitelor sau a altor celule ca reacție la pătrunderea unor agenți infecțioși, traumatici, alergici etc. – Din fr. infiltrat, germ. Infiltrat.

DOOM

infiltrát s. n., pl. infiltráte
infiltrata
INFILTRAT2, -Ă, infiltrați, -te, adj. 1. Care a pătruns undeva (neobservat). 2. (În sintagma) Țesut infiltrat = țesut în care s-au acumulat elemente celulare pentru a combate un agent vătămător (microbian). – V. infiltra.
infiltrate
INFILTRAT2, -Ă, infiltrați, -te, adj. 1. Care a pătruns undeva (neobservat). 2. (În sintagma) Țesut infiltrat = țesut în care s-au acumulat elemente celulare pentru a combate un agent vătămător (microbian). – V. infiltra.
infiltratei
INFILTRAT2, -Ă, infiltrați, -te, adj. 1. Care a pătruns undeva (neobservat). 2. (În sintagma) Țesut infiltrat = țesut în care s-au acumulat elemente celulare pentru a combate un agent vătămător (microbian). – V. infiltra.
infiltratele
INFILTRAT2, -Ă, infiltrați, -te, adj. 1. Care a pătruns undeva (neobservat). 2. (În sintagma) Țesut infiltrat = țesut în care s-au acumulat elemente celulare pentru a combate un agent vătămător (microbian). – V. infiltra.
infiltratelor
INFILTRAT2, -Ă, infiltrați, -te, adj. 1. Care a pătruns undeva (neobservat). 2. (În sintagma) Țesut infiltrat = țesut în care s-au acumulat elemente celulare pentru a combate un agent vătămător (microbian). – V. infiltra.
infiltratul
INFILTRAT2, -Ă, infiltrați, -te, adj. 1. Care a pătruns undeva (neobservat). 2. (În sintagma) Țesut infiltrat = țesut în care s-au acumulat elemente celulare pentru a combate un agent vătămător (microbian). – V. infiltra.
infiltratului
INFILTRAT2, -Ă, infiltrați, -te, adj. 1. Care a pătruns undeva (neobservat). 2. (În sintagma) Țesut infiltrat = țesut în care s-au acumulat elemente celulare pentru a combate un agent vătămător (microbian). – V. infiltra.
infiltrau
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltrași
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltrați
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltrați
INFILTRAT2, -Ă, infiltrați, -te, adj. 1. Care a pătruns undeva (neobservat). 2. (În sintagma) Țesut infiltrat = țesut în care s-au acumulat elemente celulare pentru a combate un agent vătămător (microbian). – V. infiltra.
infiltrația
ÎNFILTRÁȚIE s. f. v. infiltrație.

DOOM

infiltráție (-ți-e) s. f., art. infiltráția (-ți-a), g.-d. art. infiltráției; pl. infiltráții, art. infiltráțiile (-ți-i-)
infiltrație
ÎNFILTRÁȚIE s. f. v. infiltrație.

DOOM

infiltráție (-ți-e) s. f., art. infiltráția (-ți-a), g.-d. art. infiltráției; pl. infiltráții, art. infiltráțiile (-ți-i-)
infiltrației
ÎNFILTRÁȚIE s. f. v. infiltrație.

DOOM

infiltráție (-ți-e) s. f., art. infiltráția (-ți-a), g.-d. art. infiltráției; pl. infiltráții, art. infiltráțiile (-ți-i-)
infiltrații
INFILTRAT2, -Ă, infiltrați, -te, adj. 1. Care a pătruns undeva (neobservat). 2. (În sintagma) Țesut infiltrat = țesut în care s-au acumulat elemente celulare pentru a combate un agent vătămător (microbian). – V. infiltra.
infiltrații
ÎNFILTRÁȚIE s. f. v. infiltrație.

DOOM

infiltráție (-ți-e) s. f., art. infiltráția (-ți-a), g.-d. art. infiltráției; pl. infiltráții, art. infiltráțiile (-ți-i-)
infiltrațiile
ÎNFILTRÁȚIE s. f. v. infiltrație.

DOOM

infiltráție (-ți-e) s. f., art. infiltráția (-ți-a), g.-d. art. infiltráției; pl. infiltráții, art. infiltráțiile (-ți-i-)
infiltrațiilor
ÎNFILTRÁȚIE s. f. v. infiltrație.

DOOM

infiltráție (-ți-e) s. f., art. infiltráția (-ți-a), g.-d. art. infiltráției; pl. infiltráții, art. infiltráțiile (-ți-i-)
infiltraților
INFILTRAT2, -Ă, infiltrați, -te, adj. 1. Care a pătruns undeva (neobservat). 2. (În sintagma) Țesut infiltrat = țesut în care s-au acumulat elemente celulare pentru a combate un agent vătămător (microbian). – V. infiltra.
infiltrațiune
ÎNFILTRÁȚIE s. f. v. infiltrație.

DOOM

infiltráție (-ți-e) s. f., art. infiltráția (-ți-a), g.-d. art. infiltráției; pl. infiltráții, art. infiltráțiile (-ți-i-)
infiltrează
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltrez
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltreze
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltrezi
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltrând
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltrînd
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.

DOOM

infiltrá (a ~) vb., ind. prez. 3 infiltreáză
infiltrări
ÎNFILTRÁRE s. f. v. infiltrare.

DOOM

infiltráre s. f., g.-d. art. infiltrắrii; pl. infiltrắri
infiltrării
ÎNFILTRÁRE s. f. v. infiltrare.

DOOM

infiltráre s. f., g.-d. art. infiltrắrii; pl. infiltrắri
infiltrările
ÎNFILTRÁRE s. f. v. infiltrare.

DOOM

infiltráre s. f., g.-d. art. infiltrắrii; pl. infiltrắri
infiltrărilor
ÎNFILTRÁRE s. f. v. infiltrare.

DOOM

infiltráre s. f., g.-d. art. infiltrắrii; pl. infiltrắri
infim
INFÍM, -Ă, infimi, -e, adj. Extrem de mic; minuscul, neînsemnat. – Din fr. infime, lat. infimus.

DOOM

!infím adj. m., pl. infími; f. infímă, pl. infíme
infima
INFÍM, -Ă, infimi, -e, adj. Extrem de mic; minuscul, neînsemnat. – Din fr. infime, lat. infimus.

DOOM

!infím adj. m., pl. infími; f. infímă, pl. infíme
infime
INFÍM, -Ă, infimi, -e, adj. Extrem de mic; minuscul, neînsemnat. – Din fr. infime, lat. infimus.

DOOM

!infím adj. m., pl. infími; f. infímă, pl. infíme
infimei
INFÍM, -Ă, infimi, -e, adj. Extrem de mic; minuscul, neînsemnat. – Din fr. infime, lat. infimus.

DOOM

!infím adj. m., pl. infími; f. infímă, pl. infíme
infimele
INFÍM, -Ă, infimi, -e, adj. Extrem de mic; minuscul, neînsemnat. – Din fr. infime, lat. infimus.

DOOM

!infím adj. m., pl. infími; f. infímă, pl. infíme
infimelor
INFÍM, -Ă, infimi, -e, adj. Extrem de mic; minuscul, neînsemnat. – Din fr. infime, lat. infimus.

DOOM

!infím adj. m., pl. infími; f. infímă, pl. infíme
infimi
INFÍM, -Ă, infimi, -e, adj. Extrem de mic; minuscul, neînsemnat. – Din fr. infime, lat. infimus.

DOOM

!infím adj. m., pl. infími; f. infímă, pl. infíme
infimii
INFÍM, -Ă, infimi, -e, adj. Extrem de mic; minuscul, neînsemnat. – Din fr. infime, lat. infimus.

DOOM

!infím adj. m., pl. infími; f. infímă, pl. infíme
infimilor
INFÍM, -Ă, infimi, -e, adj. Extrem de mic; minuscul, neînsemnat. – Din fr. infime, lat. infimus.

DOOM

!infím adj. m., pl. infími; f. infímă, pl. infíme
infimul
INFÍM, -Ă, infimi, -e, adj. Extrem de mic; minuscul, neînsemnat. – Din fr. infime, lat. infimus.

DOOM

!infím adj. m., pl. infími; f. infímă, pl. infíme
infimului
INFÍM, -Ă, infimi, -e, adj. Extrem de mic; minuscul, neînsemnat. – Din fr. infime, lat. infimus.

DOOM

!infím adj. m., pl. infími; f. infímă, pl. infíme
infinit
INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.

DOOM

infinít3 (categorie filosofică, nesfârșit) s. n., pl. infiníturi
infinit
INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.
infinita
INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.

DOOM

infinít3 (categorie filosofică, nesfârșit) s. n., pl. infiníturi
infinitate
INFINITÁTE, infinități, s. f. Cantitate, număr foarte mare de... – Din fr. infinité, lat. infinitas, -atis.

DOOM

infinitáte (cantitate, număr) s. f., g.-d. art. infinitắții; pl. infinitắți
infinitatea
INFINITÁTE, infinități, s. f. Cantitate, număr foarte mare de... – Din fr. infinité, lat. infinitas, -atis.

DOOM

infinitáte (cantitate, număr) s. f., g.-d. art. infinitắții; pl. infinitắți
infinite
INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.

DOOM

infinít3 (categorie filosofică, nesfârșit) s. n., pl. infiníturi
infinitei
INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.

DOOM

infinít3 (categorie filosofică, nesfârșit) s. n., pl. infiníturi
infinitele
INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.

DOOM

infinít3 (categorie filosofică, nesfârșit) s. n., pl. infiníturi
infinitelor
INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.

DOOM

infinít3 (categorie filosofică, nesfârșit) s. n., pl. infiníturi
infinitezimal
INFINITEZIMÁL, -Ă, infinitezimali, -e, adj. 1. Foarte mic, minuscul, infim. 2. (Mat.; despre mărimi variabile) Care tinde către zero. ◊ Calcul infinitezimal = calcul care operează cu mărimi infinitezimale. – Din fr. infinitésimal.

DOOM

infinitezimál adj. m., pl. infinitezimáli; f. infinitezimálă, pl. infinitezimále
infinitezimala
INFINITEZIMÁL, -Ă, infinitezimali, -e, adj. 1. Foarte mic, minuscul, infim. 2. (Mat.; despre mărimi variabile) Care tinde către zero. ◊ Calcul infinitezimal = calcul care operează cu mărimi infinitezimale. – Din fr. infinitésimal.

DOOM

infinitezimál adj. m., pl. infinitezimáli; f. infinitezimálă, pl. infinitezimále
infinitezimale
INFINITEZIMÁL, -Ă, infinitezimali, -e, adj. 1. Foarte mic, minuscul, infim. 2. (Mat.; despre mărimi variabile) Care tinde către zero. ◊ Calcul infinitezimal = calcul care operează cu mărimi infinitezimale. – Din fr. infinitésimal.

DOOM

infinitezimál adj. m., pl. infinitezimáli; f. infinitezimálă, pl. infinitezimále
infinitezimalei
INFINITEZIMÁL, -Ă, infinitezimali, -e, adj. 1. Foarte mic, minuscul, infim. 2. (Mat.; despre mărimi variabile) Care tinde către zero. ◊ Calcul infinitezimal = calcul care operează cu mărimi infinitezimale. – Din fr. infinitésimal.

DOOM

infinitezimál adj. m., pl. infinitezimáli; f. infinitezimálă, pl. infinitezimále
infinitezimalele
INFINITEZIMÁL, -Ă, infinitezimali, -e, adj. 1. Foarte mic, minuscul, infim. 2. (Mat.; despre mărimi variabile) Care tinde către zero. ◊ Calcul infinitezimal = calcul care operează cu mărimi infinitezimale. – Din fr. infinitésimal.

DOOM

infinitezimál adj. m., pl. infinitezimáli; f. infinitezimálă, pl. infinitezimále
infinitezimalelor
INFINITEZIMÁL, -Ă, infinitezimali, -e, adj. 1. Foarte mic, minuscul, infim. 2. (Mat.; despre mărimi variabile) Care tinde către zero. ◊ Calcul infinitezimal = calcul care operează cu mărimi infinitezimale. – Din fr. infinitésimal.

DOOM

infinitezimál adj. m., pl. infinitezimáli; f. infinitezimálă, pl. infinitezimále
infinitezimali
INFINITEZIMÁL, -Ă, infinitezimali, -e, adj. 1. Foarte mic, minuscul, infim. 2. (Mat.; despre mărimi variabile) Care tinde către zero. ◊ Calcul infinitezimal = calcul care operează cu mărimi infinitezimale. – Din fr. infinitésimal.

DOOM

infinitezimál adj. m., pl. infinitezimáli; f. infinitezimálă, pl. infinitezimále
infinitezimalii
INFINITEZIMÁL, -Ă, infinitezimali, -e, adj. 1. Foarte mic, minuscul, infim. 2. (Mat.; despre mărimi variabile) Care tinde către zero. ◊ Calcul infinitezimal = calcul care operează cu mărimi infinitezimale. – Din fr. infinitésimal.

DOOM

infinitezimál adj. m., pl. infinitezimáli; f. infinitezimálă, pl. infinitezimále
infinitezimalilor
INFINITEZIMÁL, -Ă, infinitezimali, -e, adj. 1. Foarte mic, minuscul, infim. 2. (Mat.; despre mărimi variabile) Care tinde către zero. ◊ Calcul infinitezimal = calcul care operează cu mărimi infinitezimale. – Din fr. infinitésimal.

DOOM

infinitezimál adj. m., pl. infinitezimáli; f. infinitezimálă, pl. infinitezimále
infinitezimalul
INFINITEZIMÁL, -Ă, infinitezimali, -e, adj. 1. Foarte mic, minuscul, infim. 2. (Mat.; despre mărimi variabile) Care tinde către zero. ◊ Calcul infinitezimal = calcul care operează cu mărimi infinitezimale. – Din fr. infinitésimal.

DOOM

infinitezimál adj. m., pl. infinitezimáli; f. infinitezimálă, pl. infinitezimále
infinitezimalului
INFINITEZIMÁL, -Ă, infinitezimali, -e, adj. 1. Foarte mic, minuscul, infim. 2. (Mat.; despre mărimi variabile) Care tinde către zero. ◊ Calcul infinitezimal = calcul care operează cu mărimi infinitezimale. – Din fr. infinitésimal.

DOOM

infinitezimál adj. m., pl. infinitezimáli; f. infinitezimálă, pl. infinitezimále
infinitism
INFINITÍSM s. n. Concepție metafizică care admite că universul este infinit. – Infinit + suf. -ism.

DOOM

infinitísm s. n.
infinitismul
INFINITÍSM s. n. Concepție metafizică care admite că universul este infinit. – Infinit + suf. -ism.

DOOM

infinitísm s. n.
infinitismului
INFINITÍSM s. n. Concepție metafizică care admite că universul este infinit. – Infinit + suf. -ism.

DOOM

infinitísm s. n.
infinitiv
INFINITÍV, infinitive, s. n. (Gram.; adesea adjectival) Mod nepersonal, considerat drept forma-tip a verbului și care denumește acțiunea exprimată de verb fără referire la nuanțele ei modale, temporale sau personale. – Din fr. infinitif, lat. infinitivus.

DOOM

infinitív s. n., pl. infinitíve
infinitival
INFINITIVÁL, -Ă, infinitivali, -e, adj. Care privește infinitivul, care ține de infinitiv, care provine din infinitiv. – Infinitiv + suf. -al.

DOOM

infinitivál adj. m., pl. infinitiváli; f. infinitiválă, pl. infinitivále
infinitivala
INFINITIVÁL, -Ă, infinitivali, -e, adj. Care privește infinitivul, care ține de infinitiv, care provine din infinitiv. – Infinitiv + suf. -al.

DOOM

infinitivál adj. m., pl. infinitiváli; f. infinitiválă, pl. infinitivále
infinitivale
INFINITIVÁL, -Ă, infinitivali, -e, adj. Care privește infinitivul, care ține de infinitiv, care provine din infinitiv. – Infinitiv + suf. -al.

DOOM

infinitivál adj. m., pl. infinitiváli; f. infinitiválă, pl. infinitivále
infinitivalei
INFINITIVÁL, -Ă, infinitivali, -e, adj. Care privește infinitivul, care ține de infinitiv, care provine din infinitiv. – Infinitiv + suf. -al.

DOOM

infinitivál adj. m., pl. infinitiváli; f. infinitiválă, pl. infinitivále
infinitivalele
INFINITIVÁL, -Ă, infinitivali, -e, adj. Care privește infinitivul, care ține de infinitiv, care provine din infinitiv. – Infinitiv + suf. -al.

DOOM

infinitivál adj. m., pl. infinitiváli; f. infinitiválă, pl. infinitivále
infinitivalelor
INFINITIVÁL, -Ă, infinitivali, -e, adj. Care privește infinitivul, care ține de infinitiv, care provine din infinitiv. – Infinitiv + suf. -al.

DOOM

infinitivál adj. m., pl. infinitiváli; f. infinitiválă, pl. infinitivále
infinitivali
INFINITIVÁL, -Ă, infinitivali, -e, adj. Care privește infinitivul, care ține de infinitiv, care provine din infinitiv. – Infinitiv + suf. -al.

DOOM

infinitivál adj. m., pl. infinitiváli; f. infinitiválă, pl. infinitivále
infinitivalii
INFINITIVÁL, -Ă, infinitivali, -e, adj. Care privește infinitivul, care ține de infinitiv, care provine din infinitiv. – Infinitiv + suf. -al.

DOOM

infinitivál adj. m., pl. infinitiváli; f. infinitiválă, pl. infinitivále
infinitivalilor
INFINITIVÁL, -Ă, infinitivali, -e, adj. Care privește infinitivul, care ține de infinitiv, care provine din infinitiv. – Infinitiv + suf. -al.

DOOM

infinitivál adj. m., pl. infinitiváli; f. infinitiválă, pl. infinitivále
infinitivalul
INFINITIVÁL, -Ă, infinitivali, -e, adj. Care privește infinitivul, care ține de infinitiv, care provine din infinitiv. – Infinitiv + suf. -al.

DOOM

infinitivál adj. m., pl. infinitiváli; f. infinitiválă, pl. infinitivále
infinitivalului
INFINITIVÁL, -Ă, infinitivali, -e, adj. Care privește infinitivul, care ține de infinitiv, care provine din infinitiv. – Infinitiv + suf. -al.

DOOM

infinitivál adj. m., pl. infinitiváli; f. infinitiválă, pl. infinitivále
infinitive
INFINITÍV, infinitive, s. n. (Gram.; adesea adjectival) Mod nepersonal, considerat drept forma-tip a verbului și care denumește acțiunea exprimată de verb fără referire la nuanțele ei modale, temporale sau personale. – Din fr. infinitif, lat. infinitivus.

DOOM

infinitív s. n., pl. infinitíve
infinitivele
INFINITÍV, infinitive, s. n. (Gram.; adesea adjectival) Mod nepersonal, considerat drept forma-tip a verbului și care denumește acțiunea exprimată de verb fără referire la nuanțele ei modale, temporale sau personale. – Din fr. infinitif, lat. infinitivus.

DOOM

infinitív s. n., pl. infinitíve
infinitivelor
INFINITÍV, infinitive, s. n. (Gram.; adesea adjectival) Mod nepersonal, considerat drept forma-tip a verbului și care denumește acțiunea exprimată de verb fără referire la nuanțele ei modale, temporale sau personale. – Din fr. infinitif, lat. infinitivus.

DOOM

infinitív s. n., pl. infinitíve
infinitivul
INFINITÍV, infinitive, s. n. (Gram.; adesea adjectival) Mod nepersonal, considerat drept forma-tip a verbului și care denumește acțiunea exprimată de verb fără referire la nuanțele ei modale, temporale sau personale. – Din fr. infinitif, lat. infinitivus.

DOOM

infinitív s. n., pl. infinitíve
infinitivului
INFINITÍV, infinitive, s. n. (Gram.; adesea adjectival) Mod nepersonal, considerat drept forma-tip a verbului și care denumește acțiunea exprimată de verb fără referire la nuanțele ei modale, temporale sau personale. – Din fr. infinitif, lat. infinitivus.

DOOM

infinitív s. n., pl. infinitíve
infinitul
INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.

DOOM

infinít3 (categorie filosofică, nesfârșit) s. n., pl. infiníturi
infinitul
INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.
infinitului
INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.

DOOM

infinít3 (categorie filosofică, nesfârșit) s. n., pl. infiníturi
infinitului
INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.
infinituri
INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.
infiniturile
INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.
infiniturilor
INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.
infinități
INFINITÁTE, infinități, s. f. Cantitate, număr foarte mare de... – Din fr. infinité, lat. infinitas, -atis.

DOOM

infinitáte (cantitate, număr) s. f., g.-d. art. infinitắții; pl. infinitắți
infinității
INFINITÁTE, infinități, s. f. Cantitate, număr foarte mare de... – Din fr. infinité, lat. infinitas, -atis.

DOOM

infinitáte (cantitate, număr) s. f., g.-d. art. infinitắții; pl. infinitắți
infinitățile
INFINITÁTE, infinități, s. f. Cantitate, număr foarte mare de... – Din fr. infinité, lat. infinitas, -atis.

DOOM

infinitáte (cantitate, număr) s. f., g.-d. art. infinitắții; pl. infinitắți
infinităților
INFINITÁTE, infinități, s. f. Cantitate, număr foarte mare de... – Din fr. infinité, lat. infinitas, -atis.

DOOM

infinitáte (cantitate, număr) s. f., g.-d. art. infinitắții; pl. infinitắți
infiniți
INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.

DOOM

infinít3 (categorie filosofică, nesfârșit) s. n., pl. infiníturi
infiniții
INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.

DOOM

infinít3 (categorie filosofică, nesfârșit) s. n., pl. infiníturi
infiniților
INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.

DOOM

infinít3 (categorie filosofică, nesfârșit) s. n., pl. infiníturi
infirm
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirm
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirm
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirma
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirma
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirma
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirmabil
INFIRMÁBIL, -Ă, infirmabili, -e, adj. Care poate fi infirmat. – Din fr. infirmable.

DOOM

infirmábil adj. m., pl. infirmábili; f. infirmábilă, pl. infirmábile
infirmabila
INFIRMÁBIL, -Ă, infirmabili, -e, adj. Care poate fi infirmat. – Din fr. infirmable.

DOOM

infirmábil adj. m., pl. infirmábili; f. infirmábilă, pl. infirmábile
infirmabile
INFIRMÁBIL, -Ă, infirmabili, -e, adj. Care poate fi infirmat. – Din fr. infirmable.

DOOM

infirmábil adj. m., pl. infirmábili; f. infirmábilă, pl. infirmábile
infirmabilei
INFIRMÁBIL, -Ă, infirmabili, -e, adj. Care poate fi infirmat. – Din fr. infirmable.

DOOM

infirmábil adj. m., pl. infirmábili; f. infirmábilă, pl. infirmábile
infirmabilele
INFIRMÁBIL, -Ă, infirmabili, -e, adj. Care poate fi infirmat. – Din fr. infirmable.

DOOM

infirmábil adj. m., pl. infirmábili; f. infirmábilă, pl. infirmábile
infirmabilelor
INFIRMÁBIL, -Ă, infirmabili, -e, adj. Care poate fi infirmat. – Din fr. infirmable.

DOOM

infirmábil adj. m., pl. infirmábili; f. infirmábilă, pl. infirmábile
infirmabili
INFIRMÁBIL, -Ă, infirmabili, -e, adj. Care poate fi infirmat. – Din fr. infirmable.

DOOM

infirmábil adj. m., pl. infirmábili; f. infirmábilă, pl. infirmábile
infirmabilii
INFIRMÁBIL, -Ă, infirmabili, -e, adj. Care poate fi infirmat. – Din fr. infirmable.

DOOM

infirmábil adj. m., pl. infirmábili; f. infirmábilă, pl. infirmábile
infirmabililor
INFIRMÁBIL, -Ă, infirmabili, -e, adj. Care poate fi infirmat. – Din fr. infirmable.

DOOM

infirmábil adj. m., pl. infirmábili; f. infirmábilă, pl. infirmábile
infirmabilul
INFIRMÁBIL, -Ă, infirmabili, -e, adj. Care poate fi infirmat. – Din fr. infirmable.

DOOM

infirmábil adj. m., pl. infirmábili; f. infirmábilă, pl. infirmábile
infirmabilului
INFIRMÁBIL, -Ă, infirmabili, -e, adj. Care poate fi infirmat. – Din fr. infirmable.

DOOM

infirmábil adj. m., pl. infirmábili; f. infirmábilă, pl. infirmábile
infirmai
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirmam
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirmare
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirmare
INFIRMÁRE, infirmări, s. f. Acțiunea de a infirma și rezultatul ei; invalidare. – V. infirma.

DOOM

infirmáre s. f., g.-d. art. infirmắrii; pl. infirmắri
infirmarea
INFIRMÁRE, infirmări, s. f. Acțiunea de a infirma și rezultatul ei; invalidare. – V. infirma.

DOOM

infirmáre s. f., g.-d. art. infirmắrii; pl. infirmắri
infirmară
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirmarăm
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirmarăți
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirmase
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirmasem
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirmaseră
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirmaserăm
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirmaserăți
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirmaseși
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirmaseți
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirmat
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirmativ
INFIRMATÍV, -Ă, infirmativi, -e, adj. (Jur.) Care anulează (o sentință). – Din fr. infirmatif.

DOOM

infirmatív adj. m., pl. infirmatívi; f. infirmatívă, pl. infirmatíve
infirmativa
INFIRMATÍV, -Ă, infirmativi, -e, adj. (Jur.) Care anulează (o sentință). – Din fr. infirmatif.

DOOM

infirmatív adj. m., pl. infirmatívi; f. infirmatívă, pl. infirmatíve
infirmative
INFIRMATÍV, -Ă, infirmativi, -e, adj. (Jur.) Care anulează (o sentință). – Din fr. infirmatif.

DOOM

infirmatív adj. m., pl. infirmatívi; f. infirmatívă, pl. infirmatíve
infirmativei
INFIRMATÍV, -Ă, infirmativi, -e, adj. (Jur.) Care anulează (o sentință). – Din fr. infirmatif.

DOOM

infirmatív adj. m., pl. infirmatívi; f. infirmatívă, pl. infirmatíve
infirmativele
INFIRMATÍV, -Ă, infirmativi, -e, adj. (Jur.) Care anulează (o sentință). – Din fr. infirmatif.

DOOM

infirmatív adj. m., pl. infirmatívi; f. infirmatívă, pl. infirmatíve
infirmativelor
INFIRMATÍV, -Ă, infirmativi, -e, adj. (Jur.) Care anulează (o sentință). – Din fr. infirmatif.

DOOM

infirmatív adj. m., pl. infirmatívi; f. infirmatívă, pl. infirmatíve
infirmativi
INFIRMATÍV, -Ă, infirmativi, -e, adj. (Jur.) Care anulează (o sentință). – Din fr. infirmatif.

DOOM

infirmatív adj. m., pl. infirmatívi; f. infirmatívă, pl. infirmatíve
infirmativii
INFIRMATÍV, -Ă, infirmativi, -e, adj. (Jur.) Care anulează (o sentință). – Din fr. infirmatif.

DOOM

infirmatív adj. m., pl. infirmatívi; f. infirmatívă, pl. infirmatíve
infirmativilor
INFIRMATÍV, -Ă, infirmativi, -e, adj. (Jur.) Care anulează (o sentință). – Din fr. infirmatif.

DOOM

infirmatív adj. m., pl. infirmatívi; f. infirmatívă, pl. infirmatíve
infirmativul
INFIRMATÍV, -Ă, infirmativi, -e, adj. (Jur.) Care anulează (o sentință). – Din fr. infirmatif.

DOOM

infirmatív adj. m., pl. infirmatívi; f. infirmatívă, pl. infirmatíve
infirmativului
INFIRMATÍV, -Ă, infirmativi, -e, adj. (Jur.) Care anulează (o sentință). – Din fr. infirmatif.

DOOM

infirmatív adj. m., pl. infirmatívi; f. infirmatívă, pl. infirmatíve
infirmau
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirmași
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirmați
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirme
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirme
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirme
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirmei
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirmei
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirmele
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirmele
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirmelor
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirmelor
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirmeria
INFIRMERÍE, infirmerii, s. f. Local sau încăpere unde se îngrijesc sau se examinează bolnavii și care funcționează pe lângă formațiuni militare, internate etc. – Din fr. infirmerie.

DOOM

infirmeríe s. f., art. infirmería, g.-d. art. infirmeríei; pl. infirmeríi, art. infirmeríile
infirmerie
INFIRMERÍE, infirmerii, s. f. Local sau încăpere unde se îngrijesc sau se examinează bolnavii și care funcționează pe lângă formațiuni militare, internate etc. – Din fr. infirmerie.

DOOM

infirmeríe s. f., art. infirmería, g.-d. art. infirmeríei; pl. infirmeríi, art. infirmeríile
infirmeriei
INFIRMERÍE, infirmerii, s. f. Local sau încăpere unde se îngrijesc sau se examinează bolnavii și care funcționează pe lângă formațiuni militare, internate etc. – Din fr. infirmerie.

DOOM

infirmeríe s. f., art. infirmería, g.-d. art. infirmeríei; pl. infirmeríi, art. infirmeríile
infirmerii
INFIRMERÍE, infirmerii, s. f. Local sau încăpere unde se îngrijesc sau se examinează bolnavii și care funcționează pe lângă formațiuni militare, internate etc. – Din fr. infirmerie.

DOOM

infirmeríe s. f., art. infirmería, g.-d. art. infirmeríei; pl. infirmeríi, art. infirmeríile
infirmeriile
INFIRMERÍE, infirmerii, s. f. Local sau încăpere unde se îngrijesc sau se examinează bolnavii și care funcționează pe lângă formațiuni militare, internate etc. – Din fr. infirmerie.

DOOM

infirmeríe s. f., art. infirmería, g.-d. art. infirmeríei; pl. infirmeríi, art. infirmeríile
infirmeriilor
INFIRMERÍE, infirmerii, s. f. Local sau încăpere unde se îngrijesc sau se examinează bolnavii și care funcționează pe lângă formațiuni militare, internate etc. – Din fr. infirmerie.

DOOM

infirmeríe s. f., art. infirmería, g.-d. art. infirmeríei; pl. infirmeríi, art. infirmeríile
infirmi
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirmi
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirmi
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirmier
INFIRMIÉR, -Ă, infirmieri, -e, s. m. și f. Persoană calificată care îngrijește bolnavii la infirmerie. ♦ Persoană din personalul sanitar auxiliar care lucrează într-un spital, într-o policlinică, într-un dispensar. [Pr.: -mi-er] – Din fr. infirmier.

DOOM

infirmiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. infirmiérei; pl. infirmiére
infirmiera
INFIRMIÉR, -Ă, infirmieri, -e, s. m. și f. Persoană calificată care îngrijește bolnavii la infirmerie. ♦ Persoană din personalul sanitar auxiliar care lucrează într-un spital, într-o policlinică, într-un dispensar. [Pr.: -mi-er] – Din fr. infirmier.

DOOM

infirmiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. infirmiérei; pl. infirmiére
infirmiere
INFIRMIÉR, -Ă, infirmieri, -e, s. m. și f. Persoană calificată care îngrijește bolnavii la infirmerie. ♦ Persoană din personalul sanitar auxiliar care lucrează într-un spital, într-o policlinică, într-un dispensar. [Pr.: -mi-er] – Din fr. infirmier.

DOOM

infirmiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. infirmiérei; pl. infirmiére
infirmierei
INFIRMIÉR, -Ă, infirmieri, -e, s. m. și f. Persoană calificată care îngrijește bolnavii la infirmerie. ♦ Persoană din personalul sanitar auxiliar care lucrează într-un spital, într-o policlinică, într-un dispensar. [Pr.: -mi-er] – Din fr. infirmier.

DOOM

infirmiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. infirmiérei; pl. infirmiére
infirmierele
INFIRMIÉR, -Ă, infirmieri, -e, s. m. și f. Persoană calificată care îngrijește bolnavii la infirmerie. ♦ Persoană din personalul sanitar auxiliar care lucrează într-un spital, într-o policlinică, într-un dispensar. [Pr.: -mi-er] – Din fr. infirmier.

DOOM

infirmiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. infirmiérei; pl. infirmiére
infirmierelor
INFIRMIÉR, -Ă, infirmieri, -e, s. m. și f. Persoană calificată care îngrijește bolnavii la infirmerie. ♦ Persoană din personalul sanitar auxiliar care lucrează într-un spital, într-o policlinică, într-un dispensar. [Pr.: -mi-er] – Din fr. infirmier.

DOOM

infirmiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. infirmiérei; pl. infirmiére
infirmieri
INFIRMIÉR, -Ă, infirmieri, -e, s. m. și f. Persoană calificată care îngrijește bolnavii la infirmerie. ♦ Persoană din personalul sanitar auxiliar care lucrează într-un spital, într-o policlinică, într-un dispensar. [Pr.: -mi-er] – Din fr. infirmier.

DOOM

infirmiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. infirmiérei; pl. infirmiére
infirmierii
INFIRMIÉR, -Ă, infirmieri, -e, s. m. și f. Persoană calificată care îngrijește bolnavii la infirmerie. ♦ Persoană din personalul sanitar auxiliar care lucrează într-un spital, într-o policlinică, într-un dispensar. [Pr.: -mi-er] – Din fr. infirmier.

DOOM

infirmiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. infirmiérei; pl. infirmiére
infirmierilor
INFIRMIÉR, -Ă, infirmieri, -e, s. m. și f. Persoană calificată care îngrijește bolnavii la infirmerie. ♦ Persoană din personalul sanitar auxiliar care lucrează într-un spital, într-o policlinică, într-un dispensar. [Pr.: -mi-er] – Din fr. infirmier.

DOOM

infirmiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. infirmiérei; pl. infirmiére
infirmierul
INFIRMIÉR, -Ă, infirmieri, -e, s. m. și f. Persoană calificată care îngrijește bolnavii la infirmerie. ♦ Persoană din personalul sanitar auxiliar care lucrează într-un spital, într-o policlinică, într-un dispensar. [Pr.: -mi-er] – Din fr. infirmier.

DOOM

infirmiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. infirmiérei; pl. infirmiére
infirmierului
INFIRMIÉR, -Ă, infirmieri, -e, s. m. și f. Persoană calificată care îngrijește bolnavii la infirmerie. ♦ Persoană din personalul sanitar auxiliar care lucrează într-un spital, într-o policlinică, într-un dispensar. [Pr.: -mi-er] – Din fr. infirmier.

DOOM

infirmiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. infirmiérei; pl. infirmiére
infirmii
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirmii
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirmilor
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirmilor
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirmitate
INFIRMITÁTE, infirmități, s. f. Starea celui infirm; defect fizic congenital sau dobândit în urma unui accident, a unei boli etc.; beteșug, betegeală, betegie; invaliditate. ♦ Fig. Slăbiciune morală, imperfecțiune. – Din fr. infirmité, lat. infirmitas, -atis.

DOOM

infirmitáte s. f., g.-d. art. infirmitắții; pl. infirmitắți
infirmitatea
INFIRMITÁTE, infirmități, s. f. Starea celui infirm; defect fizic congenital sau dobândit în urma unui accident, a unei boli etc.; beteșug, betegeală, betegie; invaliditate. ♦ Fig. Slăbiciune morală, imperfecțiune. – Din fr. infirmité, lat. infirmitas, -atis.

DOOM

infirmitáte s. f., g.-d. art. infirmitắții; pl. infirmitắți
infirmități
INFIRMITÁTE, infirmități, s. f. Starea celui infirm; defect fizic congenital sau dobândit în urma unui accident, a unei boli etc.; beteșug, betegeală, betegie; invaliditate. ♦ Fig. Slăbiciune morală, imperfecțiune. – Din fr. infirmité, lat. infirmitas, -atis.

DOOM

infirmitáte s. f., g.-d. art. infirmitắții; pl. infirmitắți
infirmității
INFIRMITÁTE, infirmități, s. f. Starea celui infirm; defect fizic congenital sau dobândit în urma unui accident, a unei boli etc.; beteșug, betegeală, betegie; invaliditate. ♦ Fig. Slăbiciune morală, imperfecțiune. – Din fr. infirmité, lat. infirmitas, -atis.

DOOM

infirmitáte s. f., g.-d. art. infirmitắții; pl. infirmitắți
infirmitățile
INFIRMITÁTE, infirmități, s. f. Starea celui infirm; defect fizic congenital sau dobândit în urma unui accident, a unei boli etc.; beteșug, betegeală, betegie; invaliditate. ♦ Fig. Slăbiciune morală, imperfecțiune. – Din fr. infirmité, lat. infirmitas, -atis.

DOOM

infirmitáte s. f., g.-d. art. infirmitắții; pl. infirmitắți
infirmităților
INFIRMITÁTE, infirmități, s. f. Starea celui infirm; defect fizic congenital sau dobândit în urma unui accident, a unei boli etc.; beteșug, betegeală, betegie; invaliditate. ♦ Fig. Slăbiciune morală, imperfecțiune. – Din fr. infirmité, lat. infirmitas, -atis.

DOOM

infirmitáte s. f., g.-d. art. infirmitắții; pl. infirmitắți
infirmul
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirmul
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirmului
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirmului
INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

DOOM

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme
infirmând
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirmînd
INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

DOOM

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă
infirmări
INFIRMÁRE, infirmări, s. f. Acțiunea de a infirma și rezultatul ei; invalidare. – V. infirma.

DOOM

infirmáre s. f., g.-d. art. infirmắrii; pl. infirmắri
infirmării
INFIRMÁRE, infirmări, s. f. Acțiunea de a infirma și rezultatul ei; invalidare. – V. infirma.

DOOM

infirmáre s. f., g.-d. art. infirmắrii; pl. infirmắri
infirmările
INFIRMÁRE, infirmări, s. f. Acțiunea de a infirma și rezultatul ei; invalidare. – V. infirma.

DOOM

infirmáre s. f., g.-d. art. infirmắrii; pl. infirmắri
infirmărilor
INFIRMÁRE, infirmări, s. f. Acțiunea de a infirma și rezultatul ei; invalidare. – V. infirma.

DOOM

infirmáre s. f., g.-d. art. infirmắrii; pl. infirmắri
infix
INFÍX, infixe, s. n. Element fonetic (de obicei consoană) care se inserează în rădăcina unui cuvânt și are o valoare morfologică. – Din fr. infixe.

DOOM

infíx s. n., pl. infíxe
infixe
INFÍX, infixe, s. n. Element fonetic (de obicei consoană) care se inserează în rădăcina unui cuvânt și are o valoare morfologică. – Din fr. infixe.

DOOM

infíx s. n., pl. infíxe
infixele
INFÍX, infixe, s. n. Element fonetic (de obicei consoană) care se inserează în rădăcina unui cuvânt și are o valoare morfologică. – Din fr. infixe.

DOOM

infíx s. n., pl. infíxe
infixelor
INFÍX, infixe, s. n. Element fonetic (de obicei consoană) care se inserează în rădăcina unui cuvânt și are o valoare morfologică. – Din fr. infixe.

DOOM

infíx s. n., pl. infíxe
infixul
INFÍX, infixe, s. n. Element fonetic (de obicei consoană) care se inserează în rădăcina unui cuvânt și are o valoare morfologică. – Din fr. infixe.

DOOM

infíx s. n., pl. infíxe
infixului
INFÍX, infixe, s. n. Element fonetic (de obicei consoană) care se inserează în rădăcina unui cuvânt și are o valoare morfologică. – Din fr. infixe.

DOOM

infíx s. n., pl. infíxe
inflama
INFLAMÁ, pers. 3 inflamează, vb. I. Refl. (Med.; despre o parte a corpului, un organ) A suferi o inflamație; a se umfla. – Din lat. inflammare, fr. enflammer.

DOOM

!inflamá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se inflameáză
inflamabil
INFLAMÁBIL, -Ă, inflamabili, -e, adj. Care se aprinde ușor, care ia foc și arde repede. ♦ (Chim.) Care produce, la o temperatură relativ joasă, gaze sau vapori care împreună cu aerul atmosferic pot da un amestec de combustibil. – Din fr. inflammable.

DOOM

inflamábil adj. m., pl. inflamábili; f. inflamábilă, pl. inflamábile
inflamabila
INFLAMÁBIL, -Ă, inflamabili, -e, adj. Care se aprinde ușor, care ia foc și arde repede. ♦ (Chim.) Care produce, la o temperatură relativ joasă, gaze sau vapori care împreună cu aerul atmosferic pot da un amestec de combustibil. – Din fr. inflammable.

DOOM

inflamábil adj. m., pl. inflamábili; f. inflamábilă, pl. inflamábile
inflamabile
INFLAMÁBIL, -Ă, inflamabili, -e, adj. Care se aprinde ușor, care ia foc și arde repede. ♦ (Chim.) Care produce, la o temperatură relativ joasă, gaze sau vapori care împreună cu aerul atmosferic pot da un amestec de combustibil. – Din fr. inflammable.

DOOM

inflamábil adj. m., pl. inflamábili; f. inflamábilă, pl. inflamábile
inflamabilei
INFLAMÁBIL, -Ă, inflamabili, -e, adj. Care se aprinde ușor, care ia foc și arde repede. ♦ (Chim.) Care produce, la o temperatură relativ joasă, gaze sau vapori care împreună cu aerul atmosferic pot da un amestec de combustibil. – Din fr. inflammable.

DOOM

inflamábil adj. m., pl. inflamábili; f. inflamábilă, pl. inflamábile
inflamabilele
INFLAMÁBIL, -Ă, inflamabili, -e, adj. Care se aprinde ușor, care ia foc și arde repede. ♦ (Chim.) Care produce, la o temperatură relativ joasă, gaze sau vapori care împreună cu aerul atmosferic pot da un amestec de combustibil. – Din fr. inflammable.

DOOM

inflamábil adj. m., pl. inflamábili; f. inflamábilă, pl. inflamábile
inflamabilelor
INFLAMÁBIL, -Ă, inflamabili, -e, adj. Care se aprinde ușor, care ia foc și arde repede. ♦ (Chim.) Care produce, la o temperatură relativ joasă, gaze sau vapori care împreună cu aerul atmosferic pot da un amestec de combustibil. – Din fr. inflammable.

DOOM

inflamábil adj. m., pl. inflamábili; f. inflamábilă, pl. inflamábile
inflamabili
INFLAMÁBIL, -Ă, inflamabili, -e, adj. Care se aprinde ușor, care ia foc și arde repede. ♦ (Chim.) Care produce, la o temperatură relativ joasă, gaze sau vapori care împreună cu aerul atmosferic pot da un amestec de combustibil. – Din fr. inflammable.

DOOM

inflamábil adj. m., pl. inflamábili; f. inflamábilă, pl. inflamábile
inflamabilii
INFLAMÁBIL, -Ă, inflamabili, -e, adj. Care se aprinde ușor, care ia foc și arde repede. ♦ (Chim.) Care produce, la o temperatură relativ joasă, gaze sau vapori care împreună cu aerul atmosferic pot da un amestec de combustibil. – Din fr. inflammable.

DOOM

inflamábil adj. m., pl. inflamábili; f. inflamábilă, pl. inflamábile
inflamabililor
INFLAMÁBIL, -Ă, inflamabili, -e, adj. Care se aprinde ușor, care ia foc și arde repede. ♦ (Chim.) Care produce, la o temperatură relativ joasă, gaze sau vapori care împreună cu aerul atmosferic pot da un amestec de combustibil. – Din fr. inflammable.

DOOM

inflamábil adj. m., pl. inflamábili; f. inflamábilă, pl. inflamábile
inflamabilitate
INFLAMABILITÁTE s. f. Proprietate a unei substanțe, a unui corp de a fi inflamabil. – Din fr. inflammabilité.

DOOM

inflamabilitáte s. f., g.-d. art. inflamabilitắții
inflamabilitatea
INFLAMABILITÁTE s. f. Proprietate a unei substanțe, a unui corp de a fi inflamabil. – Din fr. inflammabilité.

DOOM

inflamabilitáte s. f., g.-d. art. inflamabilitắții
inflamabilități
INFLAMABILITÁTE s. f. Proprietate a unei substanțe, a unui corp de a fi inflamabil. – Din fr. inflammabilité.

DOOM

inflamabilitáte s. f., g.-d. art. inflamabilitắții
inflamabilității
INFLAMABILITÁTE s. f. Proprietate a unei substanțe, a unui corp de a fi inflamabil. – Din fr. inflammabilité.

DOOM

inflamabilitáte s. f., g.-d. art. inflamabilitắții
inflamabilul
INFLAMÁBIL, -Ă, inflamabili, -e, adj. Care se aprinde ușor, care ia foc și arde repede. ♦ (Chim.) Care produce, la o temperatură relativ joasă, gaze sau vapori care împreună cu aerul atmosferic pot da un amestec de combustibil. – Din fr. inflammable.

DOOM

inflamábil adj. m., pl. inflamábili; f. inflamábilă, pl. inflamábile
inflamabilului
INFLAMÁBIL, -Ă, inflamabili, -e, adj. Care se aprinde ușor, care ia foc și arde repede. ♦ (Chim.) Care produce, la o temperatură relativ joasă, gaze sau vapori care împreună cu aerul atmosferic pot da un amestec de combustibil. – Din fr. inflammable.

DOOM

inflamábil adj. m., pl. inflamábili; f. inflamábilă, pl. inflamábile
inflamare
INFLAMÁ, pers. 3 inflamează, vb. I. Refl. (Med.; despre o parte a corpului, un organ) A suferi o inflamație; a se umfla. – Din lat. inflammare, fr. enflammer.

DOOM

!inflamá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se inflameáză
inflamare
INFLAMÁRE, inflamări, s. f. Acțiunea de a se inflama și rezultatul ei; inflamație. – V. inflama.

DOOM

inflamáre s. f., g.-d. art. inflamắrii; pl. inflamắri
inflamarea
INFLAMÁRE, inflamări, s. f. Acțiunea de a se inflama și rezultatul ei; inflamație. – V. inflama.

DOOM

inflamáre s. f., g.-d. art. inflamắrii; pl. inflamắri
inflamară
INFLAMÁ, pers. 3 inflamează, vb. I. Refl. (Med.; despre o parte a corpului, un organ) A suferi o inflamație; a se umfla. – Din lat. inflammare, fr. enflammer.

DOOM

!inflamá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se inflameáză
inflamase
INFLAMÁ, pers. 3 inflamează, vb. I. Refl. (Med.; despre o parte a corpului, un organ) A suferi o inflamație; a se umfla. – Din lat. inflammare, fr. enflammer.

DOOM

!inflamá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se inflameáză
inflamaseră
INFLAMÁ, pers. 3 inflamează, vb. I. Refl. (Med.; despre o parte a corpului, un organ) A suferi o inflamație; a se umfla. – Din lat. inflammare, fr. enflammer.

DOOM

!inflamá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se inflameáză
inflamat
INFLAMÁ, pers. 3 inflamează, vb. I. Refl. (Med.; despre o parte a corpului, un organ) A suferi o inflamație; a se umfla. – Din lat. inflammare, fr. enflammer.

DOOM

!inflamá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se inflameáză
inflamat
INFLAMÁT, -Ă, inflamați, -te, adj. (Despre o parte a corpului, un organ) Care a suferit un proces de inflamație; umflat. – V. inflama.
inflamata
INFLAMÁT, -Ă, inflamați, -te, adj. (Despre o parte a corpului, un organ) Care a suferit un proces de inflamație; umflat. – V. inflama.
inflamate
INFLAMÁT, -Ă, inflamați, -te, adj. (Despre o parte a corpului, un organ) Care a suferit un proces de inflamație; umflat. – V. inflama.
inflamatei
INFLAMÁT, -Ă, inflamați, -te, adj. (Despre o parte a corpului, un organ) Care a suferit un proces de inflamație; umflat. – V. inflama.
inflamatele
INFLAMÁT, -Ă, inflamați, -te, adj. (Despre o parte a corpului, un organ) Care a suferit un proces de inflamație; umflat. – V. inflama.
inflamatelor
INFLAMÁT, -Ă, inflamați, -te, adj. (Despre o parte a corpului, un organ) Care a suferit un proces de inflamație; umflat. – V. inflama.
inflamatoare
INFLAMATÓR, -OÁRE, inflamatori, -oare, adj. Care se manifestă printr-o inflamație; care provoacă o inflamație. – Din fr. inflammatoire.

DOOM

inflamatór adj. m., pl. inflamatóri; f. sg. și pl. inflamatoáre
inflamatoarea
INFLAMATÓR, -OÁRE, inflamatori, -oare, adj. Care se manifestă printr-o inflamație; care provoacă o inflamație. – Din fr. inflammatoire.

DOOM

inflamatór adj. m., pl. inflamatóri; f. sg. și pl. inflamatoáre
inflamatoarei
INFLAMATÓR, -OÁRE, inflamatori, -oare, adj. Care se manifestă printr-o inflamație; care provoacă o inflamație. – Din fr. inflammatoire.

DOOM

inflamatór adj. m., pl. inflamatóri; f. sg. și pl. inflamatoáre
inflamatoarele
INFLAMATÓR, -OÁRE, inflamatori, -oare, adj. Care se manifestă printr-o inflamație; care provoacă o inflamație. – Din fr. inflammatoire.

DOOM

inflamatór adj. m., pl. inflamatóri; f. sg. și pl. inflamatoáre
inflamatoarelor
INFLAMATÓR, -OÁRE, inflamatori, -oare, adj. Care se manifestă printr-o inflamație; care provoacă o inflamație. – Din fr. inflammatoire.

DOOM

inflamatór adj. m., pl. inflamatóri; f. sg. și pl. inflamatoáre
inflamator
INFLAMATÓR, -OÁRE, inflamatori, -oare, adj. Care se manifestă printr-o inflamație; care provoacă o inflamație. – Din fr. inflammatoire.

DOOM

inflamatór adj. m., pl. inflamatóri; f. sg. și pl. inflamatoáre
inflamatori
INFLAMATÓR, -OÁRE, inflamatori, -oare, adj. Care se manifestă printr-o inflamație; care provoacă o inflamație. – Din fr. inflammatoire.

DOOM

inflamatór adj. m., pl. inflamatóri; f. sg. și pl. inflamatoáre
inflamatorii
INFLAMATÓR, -OÁRE, inflamatori, -oare, adj. Care se manifestă printr-o inflamație; care provoacă o inflamație. – Din fr. inflammatoire.

DOOM

inflamatór adj. m., pl. inflamatóri; f. sg. și pl. inflamatoáre
inflamatorilor
INFLAMATÓR, -OÁRE, inflamatori, -oare, adj. Care se manifestă printr-o inflamație; care provoacă o inflamație. – Din fr. inflammatoire.

DOOM

inflamatór adj. m., pl. inflamatóri; f. sg. și pl. inflamatoáre
inflamatorul
INFLAMATÓR, -OÁRE, inflamatori, -oare, adj. Care se manifestă printr-o inflamație; care provoacă o inflamație. – Din fr. inflammatoire.

DOOM

inflamatór adj. m., pl. inflamatóri; f. sg. și pl. inflamatoáre
inflamatorului
INFLAMATÓR, -OÁRE, inflamatori, -oare, adj. Care se manifestă printr-o inflamație; care provoacă o inflamație. – Din fr. inflammatoire.

DOOM

inflamatór adj. m., pl. inflamatóri; f. sg. și pl. inflamatoáre
inflamatul
INFLAMÁT, -Ă, inflamați, -te, adj. (Despre o parte a corpului, un organ) Care a suferit un proces de inflamație; umflat. – V. inflama.
inflamatului
INFLAMÁT, -Ă, inflamați, -te, adj. (Despre o parte a corpului, un organ) Care a suferit un proces de inflamație; umflat. – V. inflama.
inflamau
INFLAMÁ, pers. 3 inflamează, vb. I. Refl. (Med.; despre o parte a corpului, un organ) A suferi o inflamație; a se umfla. – Din lat. inflammare, fr. enflammer.

DOOM

!inflamá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se inflameáză
inflamați
INFLAMÁT, -Ă, inflamați, -te, adj. (Despre o parte a corpului, un organ) Care a suferit un proces de inflamație; umflat. – V. inflama.
inflamația
INFLAMAȚIÚNE s. f. v. inflamație.

DOOM

inflamáție (-ți-e) s. f., art. inflamáția (-ți-a), g.-d. art. inflamáției; pl. inflamáții, art. inflamáțiile (-ți-i-)
inflamație
INFLAMAȚIÚNE s. f. v. inflamație.

DOOM

inflamáție (-ți-e) s. f., art. inflamáția (-ți-a), g.-d. art. inflamáției; pl. inflamáții, art. inflamáțiile (-ți-i-)
inflamației
INFLAMAȚIÚNE s. f. v. inflamație.

DOOM

inflamáție (-ți-e) s. f., art. inflamáția (-ți-a), g.-d. art. inflamáției; pl. inflamáții, art. inflamáțiile (-ți-i-)
inflamații
INFLAMÁT, -Ă, inflamați, -te, adj. (Despre o parte a corpului, un organ) Care a suferit un proces de inflamație; umflat. – V. inflama.
inflamații
INFLAMAȚIÚNE s. f. v. inflamație.

DOOM

inflamáție (-ți-e) s. f., art. inflamáția (-ți-a), g.-d. art. inflamáției; pl. inflamáții, art. inflamáțiile (-ți-i-)
inflamațiile
INFLAMAȚIÚNE s. f. v. inflamație.

DOOM

inflamáție (-ți-e) s. f., art. inflamáția (-ți-a), g.-d. art. inflamáției; pl. inflamáții, art. inflamáțiile (-ți-i-)
inflamațiilor
INFLAMAȚIÚNE s. f. v. inflamație.

DOOM

inflamáție (-ți-e) s. f., art. inflamáția (-ți-a), g.-d. art. inflamáției; pl. inflamáții, art. inflamáțiile (-ți-i-)
inflamaților
INFLAMÁT, -Ă, inflamați, -te, adj. (Despre o parte a corpului, un organ) Care a suferit un proces de inflamație; umflat. – V. inflama.
inflamațiune
INFLAMAȚIÚNE s. f. v. inflamație.

DOOM

inflamáție (-ți-e) s. f., art. inflamáția (-ți-a), g.-d. art. inflamáției; pl. inflamáții, art. inflamáțiile (-ți-i-)
inflamează
INFLAMÁ, pers. 3 inflamează, vb. I. Refl. (Med.; despre o parte a corpului, un organ) A suferi o inflamație; a se umfla. – Din lat. inflammare, fr. enflammer.

DOOM

!inflamá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se inflameáză
inflameze
INFLAMÁ, pers. 3 inflamează, vb. I. Refl. (Med.; despre o parte a corpului, un organ) A suferi o inflamație; a se umfla. – Din lat. inflammare, fr. enflammer.

DOOM

!inflamá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se inflameáză
inflamând
INFLAMÁ, pers. 3 inflamează, vb. I. Refl. (Med.; despre o parte a corpului, un organ) A suferi o inflamație; a se umfla. – Din lat. inflammare, fr. enflammer.

DOOM

!inflamá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se inflameáză
inflamînd
INFLAMÁ, pers. 3 inflamează, vb. I. Refl. (Med.; despre o parte a corpului, un organ) A suferi o inflamație; a se umfla. – Din lat. inflammare, fr. enflammer.

DOOM

!inflamá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se inflameáză
inflamări
INFLAMÁRE, inflamări, s. f. Acțiunea de a se inflama și rezultatul ei; inflamație. – V. inflama.

DOOM

inflamáre s. f., g.-d. art. inflamắrii; pl. inflamắri
inflamării
INFLAMÁRE, inflamări, s. f. Acțiunea de a se inflama și rezultatul ei; inflamație. – V. inflama.

DOOM

inflamáre s. f., g.-d. art. inflamắrii; pl. inflamắri
inflamările
INFLAMÁRE, inflamări, s. f. Acțiunea de a se inflama și rezultatul ei; inflamație. – V. inflama.

DOOM

inflamáre s. f., g.-d. art. inflamắrii; pl. inflamắri
inflamărilor
INFLAMÁRE, inflamări, s. f. Acțiunea de a se inflama și rezultatul ei; inflamație. – V. inflama.

DOOM

inflamáre s. f., g.-d. art. inflamắrii; pl. inflamắri
inflația
INFLAȚIÚNE s. f. v. inflație.

DOOM

infláție (-ți-e) s. f., art. infláția (-ți-a), g.-d. art. infláției; pl. infláții, art. infláțiile (-ți-i-)
inflație
INFLAȚIÚNE s. f. v. inflație.

DOOM

infláție (-ți-e) s. f., art. infláția (-ți-a), g.-d. art. infláției; pl. infláții, art. infláțiile (-ți-i-)
inflației
INFLAȚIÚNE s. f. v. inflație.

DOOM

infláție (-ți-e) s. f., art. infláția (-ți-a), g.-d. art. infláției; pl. infláții, art. infláțiile (-ți-i-)
inflații
INFLAȚIÚNE s. f. v. inflație.

DOOM

infláție (-ți-e) s. f., art. infláția (-ți-a), g.-d. art. infláției; pl. infláții, art. infláțiile (-ți-i-)
inflațiile
INFLAȚIÚNE s. f. v. inflație.

DOOM

infláție (-ți-e) s. f., art. infláția (-ți-a), g.-d. art. infláției; pl. infláții, art. infláțiile (-ți-i-)
inflațiilor
INFLAȚIÚNE s. f. v. inflație.

DOOM

infláție (-ți-e) s. f., art. infláția (-ți-a), g.-d. art. infláției; pl. infláții, art. infláțiile (-ți-i-)
inflaționist
INFLAȚIONÍST, -Ă, inflaționiști, -ste, adj. Care are caracter de inflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. inflationniste.

DOOM

inflaționíst (-ți-o-) adj. m., pl. inflaționíști; f. inflaționístă, pl. inflaționíste
inflaționista
INFLAȚIONÍST, -Ă, inflaționiști, -ste, adj. Care are caracter de inflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. inflationniste.

DOOM

inflaționíst (-ți-o-) adj. m., pl. inflaționíști; f. inflaționístă, pl. inflaționíste
inflaționiste
INFLAȚIONÍST, -Ă, inflaționiști, -ste, adj. Care are caracter de inflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. inflationniste.

DOOM

inflaționíst (-ți-o-) adj. m., pl. inflaționíști; f. inflaționístă, pl. inflaționíste
inflaționistei
INFLAȚIONÍST, -Ă, inflaționiști, -ste, adj. Care are caracter de inflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. inflationniste.

DOOM

inflaționíst (-ți-o-) adj. m., pl. inflaționíști; f. inflaționístă, pl. inflaționíste
inflaționistele
INFLAȚIONÍST, -Ă, inflaționiști, -ste, adj. Care are caracter de inflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. inflationniste.

DOOM

inflaționíst (-ți-o-) adj. m., pl. inflaționíști; f. inflaționístă, pl. inflaționíste
inflaționistelor
INFLAȚIONÍST, -Ă, inflaționiști, -ste, adj. Care are caracter de inflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. inflationniste.

DOOM

inflaționíst (-ți-o-) adj. m., pl. inflaționíști; f. inflaționístă, pl. inflaționíste
inflaționistul
INFLAȚIONÍST, -Ă, inflaționiști, -ste, adj. Care are caracter de inflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. inflationniste.

DOOM

inflaționíst (-ți-o-) adj. m., pl. inflaționíști; f. inflaționístă, pl. inflaționíste
inflaționistului
INFLAȚIONÍST, -Ă, inflaționiști, -ste, adj. Care are caracter de inflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. inflationniste.

DOOM

inflaționíst (-ți-o-) adj. m., pl. inflaționíști; f. inflaționístă, pl. inflaționíste
inflaționiști
INFLAȚIONÍST, -Ă, inflaționiști, -ste, adj. Care are caracter de inflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. inflationniste.

DOOM

inflaționíst (-ți-o-) adj. m., pl. inflaționíști; f. inflaționístă, pl. inflaționíste
inflaționiștii
INFLAȚIONÍST, -Ă, inflaționiști, -ste, adj. Care are caracter de inflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. inflationniste.

DOOM

inflaționíst (-ți-o-) adj. m., pl. inflaționíști; f. inflaționístă, pl. inflaționíste
inflaționiștilor
INFLAȚIONÍST, -Ă, inflaționiști, -ste, adj. Care are caracter de inflație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. inflationniste.

DOOM

inflaționíst (-ți-o-) adj. m., pl. inflaționíști; f. inflaționístă, pl. inflaționíste
inflațiune
INFLAȚIÚNE s. f. v. inflație.

DOOM

infláție (-ți-e) s. f., art. infláția (-ți-a), g.-d. art. infláției; pl. infláții, art. infláțiile (-ți-i-)
inflexibil
INFLEXÍBIL, -Ă, inflexibili, -e, adj. Care nu poate fi îndoit; neflexibil, tare, nemlădios. ♦ Fig. Neimpresionabil; neînduplecat, ferm, intransigent. – Din fr. inflexible, lat. inflexibilis.

DOOM

inflexíbil adj. m., pl. inflexíbili; f. inflexíbilă, pl. inflexíbile
inflexibila
INFLEXÍBIL, -Ă, inflexibili, -e, adj. Care nu poate fi îndoit; neflexibil, tare, nemlădios. ♦ Fig. Neimpresionabil; neînduplecat, ferm, intransigent. – Din fr. inflexible, lat. inflexibilis.

DOOM

inflexíbil adj. m., pl. inflexíbili; f. inflexíbilă, pl. inflexíbile
inflexibile
INFLEXÍBIL, -Ă, inflexibili, -e, adj. Care nu poate fi îndoit; neflexibil, tare, nemlădios. ♦ Fig. Neimpresionabil; neînduplecat, ferm, intransigent. – Din fr. inflexible, lat. inflexibilis.

DOOM

inflexíbil adj. m., pl. inflexíbili; f. inflexíbilă, pl. inflexíbile
inflexibilei
INFLEXÍBIL, -Ă, inflexibili, -e, adj. Care nu poate fi îndoit; neflexibil, tare, nemlădios. ♦ Fig. Neimpresionabil; neînduplecat, ferm, intransigent. – Din fr. inflexible, lat. inflexibilis.

DOOM

inflexíbil adj. m., pl. inflexíbili; f. inflexíbilă, pl. inflexíbile
inflexibilele
INFLEXÍBIL, -Ă, inflexibili, -e, adj. Care nu poate fi îndoit; neflexibil, tare, nemlădios. ♦ Fig. Neimpresionabil; neînduplecat, ferm, intransigent. – Din fr. inflexible, lat. inflexibilis.

DOOM

inflexíbil adj. m., pl. inflexíbili; f. inflexíbilă, pl. inflexíbile
inflexibilelor
INFLEXÍBIL, -Ă, inflexibili, -e, adj. Care nu poate fi îndoit; neflexibil, tare, nemlădios. ♦ Fig. Neimpresionabil; neînduplecat, ferm, intransigent. – Din fr. inflexible, lat. inflexibilis.

DOOM

inflexíbil adj. m., pl. inflexíbili; f. inflexíbilă, pl. inflexíbile
inflexibili
INFLEXÍBIL, -Ă, inflexibili, -e, adj. Care nu poate fi îndoit; neflexibil, tare, nemlădios. ♦ Fig. Neimpresionabil; neînduplecat, ferm, intransigent. – Din fr. inflexible, lat. inflexibilis.

DOOM

inflexíbil adj. m., pl. inflexíbili; f. inflexíbilă, pl. inflexíbile
inflexibilii
INFLEXÍBIL, -Ă, inflexibili, -e, adj. Care nu poate fi îndoit; neflexibil, tare, nemlădios. ♦ Fig. Neimpresionabil; neînduplecat, ferm, intransigent. – Din fr. inflexible, lat. inflexibilis.

DOOM

inflexíbil adj. m., pl. inflexíbili; f. inflexíbilă, pl. inflexíbile
inflexibililor
INFLEXÍBIL, -Ă, inflexibili, -e, adj. Care nu poate fi îndoit; neflexibil, tare, nemlădios. ♦ Fig. Neimpresionabil; neînduplecat, ferm, intransigent. – Din fr. inflexible, lat. inflexibilis.

DOOM

inflexíbil adj. m., pl. inflexíbili; f. inflexíbilă, pl. inflexíbile
inflexibilitate
INFLEXIBILITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este inflexibil; neflexibilitate. ♦ Fig. Fermitate, tărie, intransigență. – Din fr. inflexibilité.

DOOM

inflexibilitáte s. f., g.-d. art. inflexibilitắții
inflexibilitatea
INFLEXIBILITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este inflexibil; neflexibilitate. ♦ Fig. Fermitate, tărie, intransigență. – Din fr. inflexibilité.

DOOM

inflexibilitáte s. f., g.-d. art. inflexibilitắții
inflexibilități
INFLEXIBILITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este inflexibil; neflexibilitate. ♦ Fig. Fermitate, tărie, intransigență. – Din fr. inflexibilité.

DOOM

inflexibilitáte s. f., g.-d. art. inflexibilitắții
inflexibilității
INFLEXIBILITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este inflexibil; neflexibilitate. ♦ Fig. Fermitate, tărie, intransigență. – Din fr. inflexibilité.

DOOM

inflexibilitáte s. f., g.-d. art. inflexibilitắții
inflexibilul
INFLEXÍBIL, -Ă, inflexibili, -e, adj. Care nu poate fi îndoit; neflexibil, tare, nemlădios. ♦ Fig. Neimpresionabil; neînduplecat, ferm, intransigent. – Din fr. inflexible, lat. inflexibilis.

DOOM

inflexíbil adj. m., pl. inflexíbili; f. inflexíbilă, pl. inflexíbile
inflexibilului
INFLEXÍBIL, -Ă, inflexibili, -e, adj. Care nu poate fi îndoit; neflexibil, tare, nemlădios. ♦ Fig. Neimpresionabil; neînduplecat, ferm, intransigent. – Din fr. inflexible, lat. inflexibilis.

DOOM

inflexíbil adj. m., pl. inflexíbili; f. inflexíbilă, pl. inflexíbile
inflexie
INFLÉXIE s.f. v. inflexiune.
inflexiune
INFLEXIÚNE, inflexiuni, s. f. 1. Schimbare a înălțimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului în vorbire sau în cânt; ușurința cuiva de a-și schimba tonul. 2. (Mat.; în sintagma) Punct de inflexiune = punct în care curba își schimbă sensul concavității. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. inflexion, lat. inflexio, -onis.

DOOM

inflexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. inflexiúnii; pl. inflexiúni
inflexiunea
INFLEXIÚNE, inflexiuni, s. f. 1. Schimbare a înălțimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului în vorbire sau în cânt; ușurința cuiva de a-și schimba tonul. 2. (Mat.; în sintagma) Punct de inflexiune = punct în care curba își schimbă sensul concavității. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. inflexion, lat. inflexio, -onis.

DOOM

inflexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. inflexiúnii; pl. inflexiúni
inflexiuni
INFLEXIÚNE, inflexiuni, s. f. 1. Schimbare a înălțimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului în vorbire sau în cânt; ușurința cuiva de a-și schimba tonul. 2. (Mat.; în sintagma) Punct de inflexiune = punct în care curba își schimbă sensul concavității. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. inflexion, lat. inflexio, -onis.

DOOM

inflexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. inflexiúnii; pl. inflexiúni
inflexiunii
INFLEXIÚNE, inflexiuni, s. f. 1. Schimbare a înălțimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului în vorbire sau în cânt; ușurința cuiva de a-și schimba tonul. 2. (Mat.; în sintagma) Punct de inflexiune = punct în care curba își schimbă sensul concavității. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. inflexion, lat. inflexio, -onis.

DOOM

inflexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. inflexiúnii; pl. inflexiúni
inflexiunile
INFLEXIÚNE, inflexiuni, s. f. 1. Schimbare a înălțimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului în vorbire sau în cânt; ușurința cuiva de a-și schimba tonul. 2. (Mat.; în sintagma) Punct de inflexiune = punct în care curba își schimbă sensul concavității. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. inflexion, lat. inflexio, -onis.

DOOM

inflexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. inflexiúnii; pl. inflexiúni
inflexiunilor
INFLEXIÚNE, inflexiuni, s. f. 1. Schimbare a înălțimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului în vorbire sau în cânt; ușurința cuiva de a-și schimba tonul. 2. (Mat.; în sintagma) Punct de inflexiune = punct în care curba își schimbă sensul concavității. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. inflexion, lat. inflexio, -onis.

DOOM

inflexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. inflexiúnii; pl. inflexiúni
inflexus
RUGÍNĂ, rugini, s. f. I. 1. Substanță brun-roșcată, poroasă, sfărâmicioasă, care se formează prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghiță brună care acoperă uneori pietrele și care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect (de fier) vechi, prost întreținut; ruginitură, rablă. 3. Fig. Idee, teorie, mentalitate înapoiată, învechită. ♦ Om cu idei sau cu mentalitate învechită; retrograd. II. 1. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifestă prin apariția unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescențe, împiedicând dezvoltarea normală a plantelor. 2. Plantă erbacee cu tulpina netedă, cu frunze lungi, țepoase, având la vârf o inflorescență cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus). – Cf. lat. *aerugina.
inflicțiune
INFLICȚIÚNE, inflicțiuni, s. f. Pedeapsă. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infliction, lat. inflictio, -onis.

DOOM

inflicțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. inflicțiúnii; pl. inflicțiúni
inflicțiunea
INFLICȚIÚNE, inflicțiuni, s. f. Pedeapsă. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infliction, lat. inflictio, -onis.

DOOM

inflicțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. inflicțiúnii; pl. inflicțiúni
inflicțiuni
INFLICȚIÚNE, inflicțiuni, s. f. Pedeapsă. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infliction, lat. inflictio, -onis.

DOOM

inflicțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. inflicțiúnii; pl. inflicțiúni
inflicțiunii
INFLICȚIÚNE, inflicțiuni, s. f. Pedeapsă. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infliction, lat. inflictio, -onis.

DOOM

inflicțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. inflicțiúnii; pl. inflicțiúni
inflicțiunile
INFLICȚIÚNE, inflicțiuni, s. f. Pedeapsă. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infliction, lat. inflictio, -onis.

DOOM

inflicțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. inflicțiúnii; pl. inflicțiúni
inflicțiunilor
INFLICȚIÚNE, inflicțiuni, s. f. Pedeapsă. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infliction, lat. inflictio, -onis.

DOOM

inflicțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. inflicțiúnii; pl. inflicțiúni
inflig
INFLÍGE, inflíg, vb. III. Tranz. (Rar) A pedepsi. – Din fr. infliger.

DOOM

inflíge (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. inflíg
inflige
INFLÍGE, inflíg, vb. III. Tranz. (Rar) A pedepsi. – Din fr. infliger.

DOOM

inflíge (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. inflíg
infligea
INFLÍGE, inflíg, vb. III. Tranz. (Rar) A pedepsi. – Din fr. infliger.

DOOM

inflíge (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. inflíg
infligeai
INFLÍGE, inflíg, vb. III. Tranz. (Rar) A pedepsi. – Din fr. infliger.

DOOM

inflíge (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. inflíg
infligeam
INFLÍGE, inflíg, vb. III. Tranz. (Rar) A pedepsi. – Din fr. infliger.

DOOM

inflíge (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. inflíg
infligeau
INFLÍGE, inflíg, vb. III. Tranz. (Rar) A pedepsi. – Din fr. infliger.

DOOM

inflíge (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. inflíg
infligeați
INFLÍGE, inflíg, vb. III. Tranz. (Rar) A pedepsi. – Din fr. infliger.

DOOM

inflíge (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. inflíg
infligem
INFLÍGE, inflíg, vb. III. Tranz. (Rar) A pedepsi. – Din fr. infliger.

DOOM

inflíge (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. inflíg
infligere
INFLÍGE, inflíg, vb. III. Tranz. (Rar) A pedepsi. – Din fr. infliger.

DOOM

inflíge (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. inflíg
infligere
INFLÍGE, inflíg, vb. III. Tranz. (Rar) A pedepsi. – Din fr. infliger.
infligeți
INFLÍGE, inflíg, vb. III. Tranz. (Rar) A pedepsi. – Din fr. infliger.

DOOM

inflíge (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. inflíg
infligi
INFLÍGE, inflíg, vb. III. Tranz. (Rar) A pedepsi. – Din fr. infliger.

DOOM

inflíge (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. inflíg
infligând
INFLÍGE, inflíg, vb. III. Tranz. (Rar) A pedepsi. – Din fr. infliger.

DOOM

inflíge (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. inflíg
infligînd
INFLÍGE, inflíg, vb. III. Tranz. (Rar) A pedepsi. – Din fr. infliger.

DOOM

inflíge (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. inflíg
infligă
INFLÍGE, inflíg, vb. III. Tranz. (Rar) A pedepsi. – Din fr. infliger.

DOOM

inflíge (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. inflíg
inflorescența
INFLORESCÉNȚĂ, inflorescențe, s. f. Ansamblu de flori dispuse pe un ax sau pe un complex de axe în diferite moduri, specifice diferitelor familii de plante cărora le aparține. ♦ Totalitate a florilor dispuse pe un lujer. – Din fr. inflorescence.

DOOM

inflorescénță s. f., g.-d. art. inflorescénței; pl. inflorescénțe
inflorescențe
INFLORESCÉNȚĂ, inflorescențe, s. f. Ansamblu de flori dispuse pe un ax sau pe un complex de axe în diferite moduri, specifice diferitelor familii de plante cărora le aparține. ♦ Totalitate a florilor dispuse pe un lujer. – Din fr. inflorescence.

DOOM

inflorescénță s. f., g.-d. art. inflorescénței; pl. inflorescénțe
inflorescenței
INFLORESCÉNȚĂ, inflorescențe, s. f. Ansamblu de flori dispuse pe un ax sau pe un complex de axe în diferite moduri, specifice diferitelor familii de plante cărora le aparține. ♦ Totalitate a florilor dispuse pe un lujer. – Din fr. inflorescence.

DOOM

inflorescénță s. f., g.-d. art. inflorescénței; pl. inflorescénțe
inflorescențele
INFLORESCÉNȚĂ, inflorescențe, s. f. Ansamblu de flori dispuse pe un ax sau pe un complex de axe în diferite moduri, specifice diferitelor familii de plante cărora le aparține. ♦ Totalitate a florilor dispuse pe un lujer. – Din fr. inflorescence.

DOOM

inflorescénță s. f., g.-d. art. inflorescénței; pl. inflorescénțe
inflorescențelor
INFLORESCÉNȚĂ, inflorescențe, s. f. Ansamblu de flori dispuse pe un ax sau pe un complex de axe în diferite moduri, specifice diferitelor familii de plante cărora le aparține. ♦ Totalitate a florilor dispuse pe un lujer. – Din fr. inflorescence.

DOOM

inflorescénță s. f., g.-d. art. inflorescénței; pl. inflorescénțe
influent
INFLUÉNT, -Ă, influenți, -te, adj. Care are trecere, influență; puternic. – Din fr. influent.

DOOM

influént adj. m., pl. influénți; f. influéntă, pl. influénte
influenta
INFLUÉNT, -Ă, influenți, -te, adj. Care are trecere, influență; puternic. – Din fr. influent.

DOOM

influént adj. m., pl. influénți; f. influéntă, pl. influénte
influente
INFLUÉNT, -Ă, influenți, -te, adj. Care are trecere, influență; puternic. – Din fr. influent.

DOOM

influént adj. m., pl. influénți; f. influéntă, pl. influénte
influentei
INFLUÉNT, -Ă, influenți, -te, adj. Care are trecere, influență; puternic. – Din fr. influent.

DOOM

influént adj. m., pl. influénți; f. influéntă, pl. influénte
influentele
INFLUÉNT, -Ă, influenți, -te, adj. Care are trecere, influență; puternic. – Din fr. influent.

DOOM

influént adj. m., pl. influénți; f. influéntă, pl. influénte
influentelor
INFLUÉNT, -Ă, influenți, -te, adj. Care are trecere, influență; puternic. – Din fr. influent.

DOOM

influént adj. m., pl. influénți; f. influéntă, pl. influénte
influentul
INFLUÉNT, -Ă, influenți, -te, adj. Care are trecere, influență; puternic. – Din fr. influent.

DOOM

influént adj. m., pl. influénți; f. influéntă, pl. influénte
influentului
INFLUÉNT, -Ă, influenți, -te, adj. Care are trecere, influență; puternic. – Din fr. influent.

DOOM

influént adj. m., pl. influénți; f. influéntă, pl. influénte
influența
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influența
INFLUÉNȚĂ1, influențe, s. f. 1. Acțiune exercitată asupra unui lucru sau asupra unei ființe, putând duce la schimbarea lor; înrâurire. ♦ Spec. Acțiune pe care o persoană o exercită asupra alteia (deliberat, pentru a-i schimba caracterul, evoluția, sau involuntar, prin prestigiul, autoritatea, puterea de care se bucură). 2. (Fiz.; în sintagma) Electrizare prin influență = separare a sarcinilor electrice și redistribuirea lor pe suprafața unui conductor, datorată acțiunii unui câmp electric; inducție electrostatică. [Var.: influénție, influínță s. f.] – Din fr. influence.

DOOM

influénță s. f., g.-d. art. influénței; pl. influénțe
influențabil
INFLUENȚÁBIL, -Ă, influențabili, -e, adj. Care poate fi influențat cu ușurință. – Din fr. influençable.

DOOM

influențábil adj. m., pl. influențábili; f. influențábilă, pl. influențábile
influențabila
INFLUENȚÁBIL, -Ă, influențabili, -e, adj. Care poate fi influențat cu ușurință. – Din fr. influençable.

DOOM

influențábil adj. m., pl. influențábili; f. influențábilă, pl. influențábile
influențabile
INFLUENȚÁBIL, -Ă, influențabili, -e, adj. Care poate fi influențat cu ușurință. – Din fr. influençable.

DOOM

influențábil adj. m., pl. influențábili; f. influențábilă, pl. influențábile
influențabilei
INFLUENȚÁBIL, -Ă, influențabili, -e, adj. Care poate fi influențat cu ușurință. – Din fr. influençable.

DOOM

influențábil adj. m., pl. influențábili; f. influențábilă, pl. influențábile
influențabilele
INFLUENȚÁBIL, -Ă, influențabili, -e, adj. Care poate fi influențat cu ușurință. – Din fr. influençable.

DOOM

influențábil adj. m., pl. influențábili; f. influențábilă, pl. influențábile
influențabilelor
INFLUENȚÁBIL, -Ă, influențabili, -e, adj. Care poate fi influențat cu ușurință. – Din fr. influençable.

DOOM

influențábil adj. m., pl. influențábili; f. influențábilă, pl. influențábile
influențabili
INFLUENȚÁBIL, -Ă, influențabili, -e, adj. Care poate fi influențat cu ușurință. – Din fr. influençable.

DOOM

influențábil adj. m., pl. influențábili; f. influențábilă, pl. influențábile
influențabilii
INFLUENȚÁBIL, -Ă, influențabili, -e, adj. Care poate fi influențat cu ușurință. – Din fr. influençable.

DOOM

influențábil adj. m., pl. influențábili; f. influențábilă, pl. influențábile
influențabililor
INFLUENȚÁBIL, -Ă, influențabili, -e, adj. Care poate fi influențat cu ușurință. – Din fr. influençable.

DOOM

influențábil adj. m., pl. influențábili; f. influențábilă, pl. influențábile
influențabilul
INFLUENȚÁBIL, -Ă, influențabili, -e, adj. Care poate fi influențat cu ușurință. – Din fr. influençable.

DOOM

influențábil adj. m., pl. influențábili; f. influențábilă, pl. influențábile
influențabilului
INFLUENȚÁBIL, -Ă, influențabili, -e, adj. Care poate fi influențat cu ușurință. – Din fr. influençable.

DOOM

influențábil adj. m., pl. influențábili; f. influențábilă, pl. influențábile
influențai
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențam
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențare
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențare
INFLUENȚÁRE, influențări, s. f. Acțiunea de a influența și rezultatul ei. – V. influența.

DOOM

*influențáre s. f., g.-d. art. influențắrii; pl. influențắri
influențarea
INFLUENȚÁRE, influențări, s. f. Acțiunea de a influența și rezultatul ei. – V. influența.

DOOM

*influențáre s. f., g.-d. art. influențắrii; pl. influențắri
influențară
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențarăm
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențarăți
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențase
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențasem
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențaseră
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențaserăm
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențaserăți
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențaseși
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențaseți
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențat
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențat
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.
influențau
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențași
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențați
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențe
INFLUÉNȚĂ1, influențe, s. f. 1. Acțiune exercitată asupra unui lucru sau asupra unei ființe, putând duce la schimbarea lor; înrâurire. ♦ Spec. Acțiune pe care o persoană o exercită asupra alteia (deliberat, pentru a-i schimba caracterul, evoluția, sau involuntar, prin prestigiul, autoritatea, puterea de care se bucură). 2. (Fiz.; în sintagma) Electrizare prin influență = separare a sarcinilor electrice și redistribuirea lor pe suprafața unui conductor, datorată acțiunii unui câmp electric; inducție electrostatică. [Var.: influénție, influínță s. f.] – Din fr. influence.

DOOM

influénță s. f., g.-d. art. influénței; pl. influénțe
influențează
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influenței
INFLUÉNȚĂ1, influențe, s. f. 1. Acțiune exercitată asupra unui lucru sau asupra unei ființe, putând duce la schimbarea lor; înrâurire. ♦ Spec. Acțiune pe care o persoană o exercită asupra alteia (deliberat, pentru a-i schimba caracterul, evoluția, sau involuntar, prin prestigiul, autoritatea, puterea de care se bucură). 2. (Fiz.; în sintagma) Electrizare prin influență = separare a sarcinilor electrice și redistribuirea lor pe suprafața unui conductor, datorată acțiunii unui câmp electric; inducție electrostatică. [Var.: influénție, influínță s. f.] – Din fr. influence.

DOOM

influénță s. f., g.-d. art. influénței; pl. influénțe
influențele
INFLUÉNȚĂ1, influențe, s. f. 1. Acțiune exercitată asupra unui lucru sau asupra unei ființe, putând duce la schimbarea lor; înrâurire. ♦ Spec. Acțiune pe care o persoană o exercită asupra alteia (deliberat, pentru a-i schimba caracterul, evoluția, sau involuntar, prin prestigiul, autoritatea, puterea de care se bucură). 2. (Fiz.; în sintagma) Electrizare prin influență = separare a sarcinilor electrice și redistribuirea lor pe suprafața unui conductor, datorată acțiunii unui câmp electric; inducție electrostatică. [Var.: influénție, influínță s. f.] – Din fr. influence.

DOOM

influénță s. f., g.-d. art. influénței; pl. influénțe
influențelor
INFLUÉNȚĂ1, influențe, s. f. 1. Acțiune exercitată asupra unui lucru sau asupra unei ființe, putând duce la schimbarea lor; înrâurire. ♦ Spec. Acțiune pe care o persoană o exercită asupra alteia (deliberat, pentru a-i schimba caracterul, evoluția, sau involuntar, prin prestigiul, autoritatea, puterea de care se bucură). 2. (Fiz.; în sintagma) Electrizare prin influență = separare a sarcinilor electrice și redistribuirea lor pe suprafața unui conductor, datorată acțiunii unui câmp electric; inducție electrostatică. [Var.: influénție, influínță s. f.] – Din fr. influence.

DOOM

influénță s. f., g.-d. art. influénței; pl. influénțe
influențez
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențeze
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențezi
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influenți
INFLUÉNT, -Ă, influenți, -te, adj. Care are trecere, influență; puternic. – Din fr. influent.

DOOM

influént adj. m., pl. influénți; f. influéntă, pl. influénte
influenție
INFLUÉNȚĂ1, influențe, s. f. 1. Acțiune exercitată asupra unui lucru sau asupra unei ființe, putând duce la schimbarea lor; înrâurire. ♦ Spec. Acțiune pe care o persoană o exercită asupra alteia (deliberat, pentru a-i schimba caracterul, evoluția, sau involuntar, prin prestigiul, autoritatea, puterea de care se bucură). 2. (Fiz.; în sintagma) Electrizare prin influență = separare a sarcinilor electrice și redistribuirea lor pe suprafața unui conductor, datorată acțiunii unui câmp electric; inducție electrostatică. [Var.: influénție, influínță s. f.] – Din fr. influence.

DOOM

influénță s. f., g.-d. art. influénței; pl. influénțe
influenții
INFLUÉNT, -Ă, influenți, -te, adj. Care are trecere, influență; puternic. – Din fr. influent.

DOOM

influént adj. m., pl. influénți; f. influéntă, pl. influénte
influenților
INFLUÉNT, -Ă, influenți, -te, adj. Care are trecere, influență; puternic. – Din fr. influent.

DOOM

influént adj. m., pl. influénți; f. influéntă, pl. influénte
influențând
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențînd
INFLUENȚÁ, influențez, vb. I. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru; a înrâuri. ◊ Refl. recipr. Două forțe care se influențează reciproc. – Din fr. influencer.

DOOM

influențá (a ~) vb., ind. prez. 3 influențeáză
influențări
INFLUENȚÁRE, influențări, s. f. Acțiunea de a influența și rezultatul ei. – V. influența.

DOOM

*influențáre s. f., g.-d. art. influențắrii; pl. influențắri
influențării
INFLUENȚÁRE, influențări, s. f. Acțiunea de a influența și rezultatul ei. – V. influența.

DOOM

*influențáre s. f., g.-d. art. influențắrii; pl. influențắri
influențările
INFLUENȚÁRE, influențări, s. f. Acțiunea de a influența și rezultatul ei. – V. influența.

DOOM

*influențáre s. f., g.-d. art. influențắrii; pl. influențắri
influențărilor
INFLUENȚÁRE, influențări, s. f. Acțiunea de a influența și rezultatul ei. – V. influența.

DOOM

*influențáre s. f., g.-d. art. influențắrii; pl. influențắri
influință
INFLUÉNȚĂ1, influențe, s. f. 1. Acțiune exercitată asupra unui lucru sau asupra unei ființe, putând duce la schimbarea lor; înrâurire. ♦ Spec. Acțiune pe care o persoană o exercită asupra alteia (deliberat, pentru a-i schimba caracterul, evoluția, sau involuntar, prin prestigiul, autoritatea, puterea de care se bucură). 2. (Fiz.; în sintagma) Electrizare prin influență = separare a sarcinilor electrice și redistribuirea lor pe suprafața unui conductor, datorată acțiunii unui câmp electric; inducție electrostatică. [Var.: influénție, influínță s. f.] – Din fr. influence.

DOOM

influénță s. f., g.-d. art. influénței; pl. influénțe
influx
INFLÚX, influxuri, s. n. 1. (Fiziol.; în sintagma) Influx nervos = propagare a unei excitații de-a lungul unei fibre nervoase. 2. (Fiz.) Numărul de particule (produse de acceleratoare) care trec prin unitatea de arie a unei suprafețe perpendiculare pe direcția de mișcare a particulelor. – Din fr. influx.

DOOM

inflúx s. n., pl. inflúxuri
influxul
INFLÚX, influxuri, s. n. 1. (Fiziol.; în sintagma) Influx nervos = propagare a unei excitații de-a lungul unei fibre nervoase. 2. (Fiz.) Numărul de particule (produse de acceleratoare) care trec prin unitatea de arie a unei suprafețe perpendiculare pe direcția de mișcare a particulelor. – Din fr. influx.

DOOM

inflúx s. n., pl. inflúxuri
influxului
INFLÚX, influxuri, s. n. 1. (Fiziol.; în sintagma) Influx nervos = propagare a unei excitații de-a lungul unei fibre nervoase. 2. (Fiz.) Numărul de particule (produse de acceleratoare) care trec prin unitatea de arie a unei suprafețe perpendiculare pe direcția de mișcare a particulelor. – Din fr. influx.

DOOM

inflúx s. n., pl. inflúxuri
influxuri
INFLÚX, influxuri, s. n. 1. (Fiziol.; în sintagma) Influx nervos = propagare a unei excitații de-a lungul unei fibre nervoase. 2. (Fiz.) Numărul de particule (produse de acceleratoare) care trec prin unitatea de arie a unei suprafețe perpendiculare pe direcția de mișcare a particulelor. – Din fr. influx.

DOOM

inflúx s. n., pl. inflúxuri
influxurile
INFLÚX, influxuri, s. n. 1. (Fiziol.; în sintagma) Influx nervos = propagare a unei excitații de-a lungul unei fibre nervoase. 2. (Fiz.) Numărul de particule (produse de acceleratoare) care trec prin unitatea de arie a unei suprafețe perpendiculare pe direcția de mișcare a particulelor. – Din fr. influx.

DOOM

inflúx s. n., pl. inflúxuri
influxurilor
INFLÚX, influxuri, s. n. 1. (Fiziol.; în sintagma) Influx nervos = propagare a unei excitații de-a lungul unei fibre nervoase. 2. (Fiz.) Numărul de particule (produse de acceleratoare) care trec prin unitatea de arie a unei suprafețe perpendiculare pe direcția de mișcare a particulelor. – Din fr. influx.

DOOM

inflúx s. n., pl. inflúxuri
inform
INFÓRM, -Ă, informi, -e, adj. Care nu are o formă determinată sau un contur precis, fără formă; care este lucrat grosolan, care are forma nepotrivită, brută, dizgrațioasă. ♦ Fig. Imperfect, nedesăvârșit. – Din fr. informe, lat. informis.

DOOM

infórm adj. m., pl. infórmi; f. infórmă, pl. infórme
informa
INFÓRM, -Ă, informi, -e, adj. Care nu are o formă determinată sau un contur precis, fără formă; care este lucrat grosolan, care are forma nepotrivită, brută, dizgrațioasă. ♦ Fig. Imperfect, nedesăvârșit. – Din fr. informe, lat. informis.

DOOM

infórm adj. m., pl. infórmi; f. infórmă, pl. infórme
informa
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informai
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informal
INFORMÁL, -Ă, informali, -e, adj. 1. (În sociologie; despre relații sociale) Care se desfășoară în absența determinărilor și cadrelor instituționale, oficiale, formale; neoficial, neprotocolar, familiar. 2. (Despre pictura abstracționistă) Caracterizat prin lipsa oricărei organizări a materiei picturale; abstract. ♦ (Despre pictori) Care practică arta informală sau abstractă. – Din engl. informal, fr. informel.

DOOM

*informál adj. m., pl. informáli; f. informálă, pl. informále
informala
INFORMÁL, -Ă, informali, -e, adj. 1. (În sociologie; despre relații sociale) Care se desfășoară în absența determinărilor și cadrelor instituționale, oficiale, formale; neoficial, neprotocolar, familiar. 2. (Despre pictura abstracționistă) Caracterizat prin lipsa oricărei organizări a materiei picturale; abstract. ♦ (Despre pictori) Care practică arta informală sau abstractă. – Din engl. informal, fr. informel.

DOOM

*informál adj. m., pl. informáli; f. informálă, pl. informále
informale
INFORMÁL, -Ă, informali, -e, adj. 1. (În sociologie; despre relații sociale) Care se desfășoară în absența determinărilor și cadrelor instituționale, oficiale, formale; neoficial, neprotocolar, familiar. 2. (Despre pictura abstracționistă) Caracterizat prin lipsa oricărei organizări a materiei picturale; abstract. ♦ (Despre pictori) Care practică arta informală sau abstractă. – Din engl. informal, fr. informel.

DOOM

*informál adj. m., pl. informáli; f. informálă, pl. informále
informalei
INFORMÁL, -Ă, informali, -e, adj. 1. (În sociologie; despre relații sociale) Care se desfășoară în absența determinărilor și cadrelor instituționale, oficiale, formale; neoficial, neprotocolar, familiar. 2. (Despre pictura abstracționistă) Caracterizat prin lipsa oricărei organizări a materiei picturale; abstract. ♦ (Despre pictori) Care practică arta informală sau abstractă. – Din engl. informal, fr. informel.

DOOM

*informál adj. m., pl. informáli; f. informálă, pl. informále
informalele
INFORMÁL, -Ă, informali, -e, adj. 1. (În sociologie; despre relații sociale) Care se desfășoară în absența determinărilor și cadrelor instituționale, oficiale, formale; neoficial, neprotocolar, familiar. 2. (Despre pictura abstracționistă) Caracterizat prin lipsa oricărei organizări a materiei picturale; abstract. ♦ (Despre pictori) Care practică arta informală sau abstractă. – Din engl. informal, fr. informel.

DOOM

*informál adj. m., pl. informáli; f. informálă, pl. informále
informalelor
INFORMÁL, -Ă, informali, -e, adj. 1. (În sociologie; despre relații sociale) Care se desfășoară în absența determinărilor și cadrelor instituționale, oficiale, formale; neoficial, neprotocolar, familiar. 2. (Despre pictura abstracționistă) Caracterizat prin lipsa oricărei organizări a materiei picturale; abstract. ♦ (Despre pictori) Care practică arta informală sau abstractă. – Din engl. informal, fr. informel.

DOOM

*informál adj. m., pl. informáli; f. informálă, pl. informále
informali
INFORMÁL, -Ă, informali, -e, adj. 1. (În sociologie; despre relații sociale) Care se desfășoară în absența determinărilor și cadrelor instituționale, oficiale, formale; neoficial, neprotocolar, familiar. 2. (Despre pictura abstracționistă) Caracterizat prin lipsa oricărei organizări a materiei picturale; abstract. ♦ (Despre pictori) Care practică arta informală sau abstractă. – Din engl. informal, fr. informel.

DOOM

*informál adj. m., pl. informáli; f. informálă, pl. informále
informalii
INFORMÁL, -Ă, informali, -e, adj. 1. (În sociologie; despre relații sociale) Care se desfășoară în absența determinărilor și cadrelor instituționale, oficiale, formale; neoficial, neprotocolar, familiar. 2. (Despre pictura abstracționistă) Caracterizat prin lipsa oricărei organizări a materiei picturale; abstract. ♦ (Despre pictori) Care practică arta informală sau abstractă. – Din engl. informal, fr. informel.

DOOM

*informál adj. m., pl. informáli; f. informálă, pl. informále
informalilor
INFORMÁL, -Ă, informali, -e, adj. 1. (În sociologie; despre relații sociale) Care se desfășoară în absența determinărilor și cadrelor instituționale, oficiale, formale; neoficial, neprotocolar, familiar. 2. (Despre pictura abstracționistă) Caracterizat prin lipsa oricărei organizări a materiei picturale; abstract. ♦ (Despre pictori) Care practică arta informală sau abstractă. – Din engl. informal, fr. informel.

DOOM

*informál adj. m., pl. informáli; f. informálă, pl. informále
informalul
INFORMÁL, -Ă, informali, -e, adj. 1. (În sociologie; despre relații sociale) Care se desfășoară în absența determinărilor și cadrelor instituționale, oficiale, formale; neoficial, neprotocolar, familiar. 2. (Despre pictura abstracționistă) Caracterizat prin lipsa oricărei organizări a materiei picturale; abstract. ♦ (Despre pictori) Care practică arta informală sau abstractă. – Din engl. informal, fr. informel.

DOOM

*informál adj. m., pl. informáli; f. informálă, pl. informále
informalului
INFORMÁL, -Ă, informali, -e, adj. 1. (În sociologie; despre relații sociale) Care se desfășoară în absența determinărilor și cadrelor instituționale, oficiale, formale; neoficial, neprotocolar, familiar. 2. (Despre pictura abstracționistă) Caracterizat prin lipsa oricărei organizări a materiei picturale; abstract. ♦ (Despre pictori) Care practică arta informală sau abstractă. – Din engl. informal, fr. informel.

DOOM

*informál adj. m., pl. informáli; f. informálă, pl. informále
informam
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informare
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informare
INFORMÁRE, informări, s. f. Acțiunea de a (se) informa și rezultatul ei. – V. informa.

DOOM

informáre s. f., g.-d. art. informắrii; pl. informắri
informarea
INFORMÁRE, informări, s. f. Acțiunea de a (se) informa și rezultatul ei. – V. informa.

DOOM

informáre s. f., g.-d. art. informắrii; pl. informắri
informară
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informarăm
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informarăți
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informase
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informasem
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informaseră
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informaserăm
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informaserăți
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informaseși
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informaseți
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informat
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informat
INFORMÁT, -Ă, informați, -te, adj. Care a primit sau și-a procurat informații; care s-a documentat prin cercetări amănunțite. – V. informa.
informata
INFORMÁT, -Ă, informați, -te, adj. Care a primit sau și-a procurat informații; care s-a documentat prin cercetări amănunțite. – V. informa.
informate
INFORMÁT, -Ă, informați, -te, adj. Care a primit sau și-a procurat informații; care s-a documentat prin cercetări amănunțite. – V. informa.
informatei
INFORMÁT, -Ă, informați, -te, adj. Care a primit sau și-a procurat informații; care s-a documentat prin cercetări amănunțite. – V. informa.
informatele
INFORMÁT, -Ă, informați, -te, adj. Care a primit sau și-a procurat informații; care s-a documentat prin cercetări amănunțite. – V. informa.
informatelor
INFORMÁT, -Ă, informați, -te, adj. Care a primit sau și-a procurat informații; care s-a documentat prin cercetări amănunțite. – V. informa.
informatica
INFORMÁTICĂ s. f. Știință care se ocupă cu studiul prelucrării informației (3) cu ajutorul sistemelor automate de calcul. – Din fr. informatique.

DOOM

informátică s. f., g.-d. art. informáticii
informatici
INFORMÁTICĂ s. f. Știință care se ocupă cu studiul prelucrării informației (3) cu ajutorul sistemelor automate de calcul. – Din fr. informatique.

DOOM

informátică s. f., g.-d. art. informáticii
informatician
INFORMATICIÁN, -Ă, informaticieni, -e, s. m. și f. Specialist în informatică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. informaticien.

DOOM

*informaticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. informaticiénei (-ci-e-); pl. informaticiéne
informaticiana
INFORMATICIÁN, -Ă, informaticieni, -e, s. m. și f. Specialist în informatică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. informaticien.

DOOM

*informaticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. informaticiénei (-ci-e-); pl. informaticiéne
informaticianul
INFORMATICIÁN, -Ă, informaticieni, -e, s. m. și f. Specialist în informatică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. informaticien.

DOOM

*informaticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. informaticiénei (-ci-e-); pl. informaticiéne
informaticianului
INFORMATICIÁN, -Ă, informaticieni, -e, s. m. și f. Specialist în informatică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. informaticien.

DOOM

*informaticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. informaticiénei (-ci-e-); pl. informaticiéne
informaticiene
INFORMATICIÁN, -Ă, informaticieni, -e, s. m. și f. Specialist în informatică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. informaticien.

DOOM

*informaticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. informaticiénei (-ci-e-); pl. informaticiéne
informaticienei
INFORMATICIÁN, -Ă, informaticieni, -e, s. m. și f. Specialist în informatică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. informaticien.

DOOM

*informaticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. informaticiénei (-ci-e-); pl. informaticiéne
informaticienele
INFORMATICIÁN, -Ă, informaticieni, -e, s. m. și f. Specialist în informatică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. informaticien.

DOOM

*informaticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. informaticiénei (-ci-e-); pl. informaticiéne
informaticienelor
INFORMATICIÁN, -Ă, informaticieni, -e, s. m. și f. Specialist în informatică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. informaticien.

DOOM

*informaticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. informaticiénei (-ci-e-); pl. informaticiéne
informaticieni
INFORMATICIÁN, -Ă, informaticieni, -e, s. m. și f. Specialist în informatică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. informaticien.

DOOM

*informaticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. informaticiénei (-ci-e-); pl. informaticiéne
informaticienii
INFORMATICIÁN, -Ă, informaticieni, -e, s. m. și f. Specialist în informatică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. informaticien.

DOOM

*informaticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. informaticiénei (-ci-e-); pl. informaticiéne
informaticienilor
INFORMATICIÁN, -Ă, informaticieni, -e, s. m. și f. Specialist în informatică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. informaticien.

DOOM

*informaticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. informaticiénei (-ci-e-); pl. informaticiéne
informaticii
INFORMÁTICĂ s. f. Știință care se ocupă cu studiul prelucrării informației (3) cu ajutorul sistemelor automate de calcul. – Din fr. informatique.

DOOM

informátică s. f., g.-d. art. informáticii
informativ
INFORMATÍV, -Ă, informativi, -e, adj. Care are rolul de a informa, care servește ca informator, de informație. – Din fr. informatif.

DOOM

informatív adj. m., pl. informatívi; f. informatívă, pl. informatíve
informativa
INFORMATÍV, -Ă, informativi, -e, adj. Care are rolul de a informa, care servește ca informator, de informație. – Din fr. informatif.

DOOM

informatív adj. m., pl. informatívi; f. informatívă, pl. informatíve
informative
INFORMATÍV, -Ă, informativi, -e, adj. Care are rolul de a informa, care servește ca informator, de informație. – Din fr. informatif.

DOOM

informatív adj. m., pl. informatívi; f. informatívă, pl. informatíve
informativei
INFORMATÍV, -Ă, informativi, -e, adj. Care are rolul de a informa, care servește ca informator, de informație. – Din fr. informatif.

DOOM

informatív adj. m., pl. informatívi; f. informatívă, pl. informatíve
informativele
INFORMATÍV, -Ă, informativi, -e, adj. Care are rolul de a informa, care servește ca informator, de informație. – Din fr. informatif.

DOOM

informatív adj. m., pl. informatívi; f. informatívă, pl. informatíve
informativelor
INFORMATÍV, -Ă, informativi, -e, adj. Care are rolul de a informa, care servește ca informator, de informație. – Din fr. informatif.

DOOM

informatív adj. m., pl. informatívi; f. informatívă, pl. informatíve
informativi
INFORMATÍV, -Ă, informativi, -e, adj. Care are rolul de a informa, care servește ca informator, de informație. – Din fr. informatif.

DOOM

informatív adj. m., pl. informatívi; f. informatívă, pl. informatíve
informativii
INFORMATÍV, -Ă, informativi, -e, adj. Care are rolul de a informa, care servește ca informator, de informație. – Din fr. informatif.

DOOM

informatív adj. m., pl. informatívi; f. informatívă, pl. informatíve
informativilor
INFORMATÍV, -Ă, informativi, -e, adj. Care are rolul de a informa, care servește ca informator, de informație. – Din fr. informatif.

DOOM

informatív adj. m., pl. informatívi; f. informatívă, pl. informatíve
informativul
INFORMATÍV, -Ă, informativi, -e, adj. Care are rolul de a informa, care servește ca informator, de informație. – Din fr. informatif.

DOOM

informatív adj. m., pl. informatívi; f. informatívă, pl. informatíve
informativului
INFORMATÍV, -Ă, informativi, -e, adj. Care are rolul de a informa, care servește ca informator, de informație. – Din fr. informatif.

DOOM

informatív adj. m., pl. informatívi; f. informatívă, pl. informatíve
informatoare
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatoare
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatoarea
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatoarea
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatoarei
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatoarei
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatoarele
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatoarele
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatoarelor
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatoarelor
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatologie
INFORMATOLOGÍE s.f. (Rar) Informatică. [Et. incertă].
informator
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informator
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatori
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatori
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatorii
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatorii
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatorilor
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatorilor
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatorul
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatorul
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatorului
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatorului
INFORMATÓR, -OÁRE, informatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care dă sau culege informații. 2. S. m. și f. Persoană care oferea informații pentru instituția securității, în regimul comunist din România. 3. Adj. Care dă, procură informații. – Din fr. informateur.

DOOM

informatór adj. m., s. m., pl. informatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. informatoáre
informatul
INFORMÁT, -Ă, informați, -te, adj. Care a primit sau și-a procurat informații; care s-a documentat prin cercetări amănunțite. – V. informa.
informatului
INFORMÁT, -Ă, informați, -te, adj. Care a primit sau și-a procurat informații; care s-a documentat prin cercetări amănunțite. – V. informa.
informau
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informași
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informați
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informați
INFORMÁT, -Ă, informați, -te, adj. Care a primit sau și-a procurat informații; care s-a documentat prin cercetări amănunțite. – V. informa.
informația
INFORMÁȚIE, informații, s. f. 1. Comunicare, veste, știre care pune pe cineva la curent cu o situație. 2. Lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitatea materialului de informare și de documentare; izvoare, surse. 3. Fiecare dintre elementele noi, în raport cu cunoștințele prealabile, cuprinse în semnificația unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicație a unui instrument etc.). ◊ Teoria informației = teoria matematică a proprietăților generale ale surselor de informație, ale canalelor de transmisie și ale instalațiilor de păstrare și de prelucrare a informațiilor. 4. (Biol.; în sintagma) Informație genetică = totalitate a materialului genetic dintr-o celulă capabilă să creeze secvențe de aminoacizi care, la rândul lor, formează proteine active. – Din fr. information, lat. informatio.

DOOM

informáție (-ți-e) s. f., art. informáția (-ți-a), g.-d. art. informáției; pl. informáții, art. informáțiile (-ți-i-)
informație
INFORMÁȚIE, informații, s. f. 1. Comunicare, veste, știre care pune pe cineva la curent cu o situație. 2. Lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitatea materialului de informare și de documentare; izvoare, surse. 3. Fiecare dintre elementele noi, în raport cu cunoștințele prealabile, cuprinse în semnificația unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicație a unui instrument etc.). ◊ Teoria informației = teoria matematică a proprietăților generale ale surselor de informație, ale canalelor de transmisie și ale instalațiilor de păstrare și de prelucrare a informațiilor. 4. (Biol.; în sintagma) Informație genetică = totalitate a materialului genetic dintr-o celulă capabilă să creeze secvențe de aminoacizi care, la rândul lor, formează proteine active. – Din fr. information, lat. informatio.

DOOM

informáție (-ți-e) s. f., art. informáția (-ți-a), g.-d. art. informáției; pl. informáții, art. informáțiile (-ți-i-)
informației
INFORMÁȚIE, informații, s. f. 1. Comunicare, veste, știre care pune pe cineva la curent cu o situație. 2. Lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitatea materialului de informare și de documentare; izvoare, surse. 3. Fiecare dintre elementele noi, în raport cu cunoștințele prealabile, cuprinse în semnificația unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicație a unui instrument etc.). ◊ Teoria informației = teoria matematică a proprietăților generale ale surselor de informație, ale canalelor de transmisie și ale instalațiilor de păstrare și de prelucrare a informațiilor. 4. (Biol.; în sintagma) Informație genetică = totalitate a materialului genetic dintr-o celulă capabilă să creeze secvențe de aminoacizi care, la rândul lor, formează proteine active. – Din fr. information, lat. informatio.

DOOM

informáție (-ți-e) s. f., art. informáția (-ți-a), g.-d. art. informáției; pl. informáții, art. informáțiile (-ți-i-)
informații
INFORMÁT, -Ă, informați, -te, adj. Care a primit sau și-a procurat informații; care s-a documentat prin cercetări amănunțite. – V. informa.
informații
INFORMÁȚIE, informații, s. f. 1. Comunicare, veste, știre care pune pe cineva la curent cu o situație. 2. Lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitatea materialului de informare și de documentare; izvoare, surse. 3. Fiecare dintre elementele noi, în raport cu cunoștințele prealabile, cuprinse în semnificația unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicație a unui instrument etc.). ◊ Teoria informației = teoria matematică a proprietăților generale ale surselor de informație, ale canalelor de transmisie și ale instalațiilor de păstrare și de prelucrare a informațiilor. 4. (Biol.; în sintagma) Informație genetică = totalitate a materialului genetic dintr-o celulă capabilă să creeze secvențe de aminoacizi care, la rândul lor, formează proteine active. – Din fr. information, lat. informatio.

DOOM

informáție (-ți-e) s. f., art. informáția (-ți-a), g.-d. art. informáției; pl. informáții, art. informáțiile (-ți-i-)
informațiile
INFORMÁȚIE, informații, s. f. 1. Comunicare, veste, știre care pune pe cineva la curent cu o situație. 2. Lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitatea materialului de informare și de documentare; izvoare, surse. 3. Fiecare dintre elementele noi, în raport cu cunoștințele prealabile, cuprinse în semnificația unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicație a unui instrument etc.). ◊ Teoria informației = teoria matematică a proprietăților generale ale surselor de informație, ale canalelor de transmisie și ale instalațiilor de păstrare și de prelucrare a informațiilor. 4. (Biol.; în sintagma) Informație genetică = totalitate a materialului genetic dintr-o celulă capabilă să creeze secvențe de aminoacizi care, la rândul lor, formează proteine active. – Din fr. information, lat. informatio.

DOOM

informáție (-ți-e) s. f., art. informáția (-ți-a), g.-d. art. informáției; pl. informáții, art. informáțiile (-ți-i-)
informațiilor
INFORMÁȚIE, informații, s. f. 1. Comunicare, veste, știre care pune pe cineva la curent cu o situație. 2. Lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitatea materialului de informare și de documentare; izvoare, surse. 3. Fiecare dintre elementele noi, în raport cu cunoștințele prealabile, cuprinse în semnificația unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicație a unui instrument etc.). ◊ Teoria informației = teoria matematică a proprietăților generale ale surselor de informație, ale canalelor de transmisie și ale instalațiilor de păstrare și de prelucrare a informațiilor. 4. (Biol.; în sintagma) Informație genetică = totalitate a materialului genetic dintr-o celulă capabilă să creeze secvențe de aminoacizi care, la rândul lor, formează proteine active. – Din fr. information, lat. informatio.

DOOM

informáție (-ți-e) s. f., art. informáția (-ți-a), g.-d. art. informáției; pl. informáții, art. informáțiile (-ți-i-)
informaților
INFORMÁT, -Ă, informați, -te, adj. Care a primit sau și-a procurat informații; care s-a documentat prin cercetări amănunțite. – V. informa.
informațional
INFORMAȚIONÁL, -Ă, informaționali, -e, adj. Care conține sau dă informații, de informație. [Pr.: -ți-o-] – Din informație.

DOOM

informaționál (-ți-o-) adj. m., pl. informaționáli; f. informaționálă, pl. informaționále
informaționala
INFORMAȚIONÁL, -Ă, informaționali, -e, adj. Care conține sau dă informații, de informație. [Pr.: -ți-o-] – Din informație.

DOOM

informaționál (-ți-o-) adj. m., pl. informaționáli; f. informaționálă, pl. informaționále
informaționale
INFORMAȚIONÁL, -Ă, informaționali, -e, adj. Care conține sau dă informații, de informație. [Pr.: -ți-o-] – Din informație.

DOOM

informaționál (-ți-o-) adj. m., pl. informaționáli; f. informaționálă, pl. informaționále
informaționalei
INFORMAȚIONÁL, -Ă, informaționali, -e, adj. Care conține sau dă informații, de informație. [Pr.: -ți-o-] – Din informație.

DOOM

informaționál (-ți-o-) adj. m., pl. informaționáli; f. informaționálă, pl. informaționále
informaționalele
INFORMAȚIONÁL, -Ă, informaționali, -e, adj. Care conține sau dă informații, de informație. [Pr.: -ți-o-] – Din informație.

DOOM

informaționál (-ți-o-) adj. m., pl. informaționáli; f. informaționálă, pl. informaționále
informaționalelor
INFORMAȚIONÁL, -Ă, informaționali, -e, adj. Care conține sau dă informații, de informație. [Pr.: -ți-o-] – Din informație.

DOOM

informaționál (-ți-o-) adj. m., pl. informaționáli; f. informaționálă, pl. informaționále
informaționali
INFORMAȚIONÁL, -Ă, informaționali, -e, adj. Care conține sau dă informații, de informație. [Pr.: -ți-o-] – Din informație.

DOOM

informaționál (-ți-o-) adj. m., pl. informaționáli; f. informaționálă, pl. informaționále
informaționalii
INFORMAȚIONÁL, -Ă, informaționali, -e, adj. Care conține sau dă informații, de informație. [Pr.: -ți-o-] – Din informație.

DOOM

informaționál (-ți-o-) adj. m., pl. informaționáli; f. informaționálă, pl. informaționále
informaționalilor
INFORMAȚIONÁL, -Ă, informaționali, -e, adj. Care conține sau dă informații, de informație. [Pr.: -ți-o-] – Din informație.

DOOM

informaționál (-ți-o-) adj. m., pl. informaționáli; f. informaționálă, pl. informaționále
informaționalul
INFORMAȚIONÁL, -Ă, informaționali, -e, adj. Care conține sau dă informații, de informație. [Pr.: -ți-o-] – Din informație.

DOOM

informaționál (-ți-o-) adj. m., pl. informaționáli; f. informaționálă, pl. informaționále
informaționalului
INFORMAȚIONÁL, -Ă, informaționali, -e, adj. Care conține sau dă informații, de informație. [Pr.: -ți-o-] – Din informație.

DOOM

informaționál (-ți-o-) adj. m., pl. informaționáli; f. informaționálă, pl. informaționále
informațiune
INFORMAȚIÚNE s.f. v. informație.
informe
INFÓRM, -Ă, informi, -e, adj. Care nu are o formă determinată sau un contur precis, fără formă; care este lucrat grosolan, care are forma nepotrivită, brută, dizgrațioasă. ♦ Fig. Imperfect, nedesăvârșit. – Din fr. informe, lat. informis.

DOOM

infórm adj. m., pl. infórmi; f. infórmă, pl. infórme
informează
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informei
INFÓRM, -Ă, informi, -e, adj. Care nu are o formă determinată sau un contur precis, fără formă; care este lucrat grosolan, care are forma nepotrivită, brută, dizgrațioasă. ♦ Fig. Imperfect, nedesăvârșit. – Din fr. informe, lat. informis.

DOOM

infórm adj. m., pl. infórmi; f. infórmă, pl. infórme
informele
INFÓRM, -Ă, informi, -e, adj. Care nu are o formă determinată sau un contur precis, fără formă; care este lucrat grosolan, care are forma nepotrivită, brută, dizgrațioasă. ♦ Fig. Imperfect, nedesăvârșit. – Din fr. informe, lat. informis.

DOOM

infórm adj. m., pl. infórmi; f. infórmă, pl. infórme
informelor
INFÓRM, -Ă, informi, -e, adj. Care nu are o formă determinată sau un contur precis, fără formă; care este lucrat grosolan, care are forma nepotrivită, brută, dizgrațioasă. ♦ Fig. Imperfect, nedesăvârșit. – Din fr. informe, lat. informis.

DOOM

infórm adj. m., pl. infórmi; f. infórmă, pl. infórme
informez
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informeze
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informezi
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informi
INFÓRM, -Ă, informi, -e, adj. Care nu are o formă determinată sau un contur precis, fără formă; care este lucrat grosolan, care are forma nepotrivită, brută, dizgrațioasă. ♦ Fig. Imperfect, nedesăvârșit. – Din fr. informe, lat. informis.

DOOM

infórm adj. m., pl. infórmi; f. infórmă, pl. infórme
informii
INFÓRM, -Ă, informi, -e, adj. Care nu are o formă determinată sau un contur precis, fără formă; care este lucrat grosolan, care are forma nepotrivită, brută, dizgrațioasă. ♦ Fig. Imperfect, nedesăvârșit. – Din fr. informe, lat. informis.

DOOM

infórm adj. m., pl. infórmi; f. infórmă, pl. infórme
informilor
INFÓRM, -Ă, informi, -e, adj. Care nu are o formă determinată sau un contur precis, fără formă; care este lucrat grosolan, care are forma nepotrivită, brută, dizgrațioasă. ♦ Fig. Imperfect, nedesăvârșit. – Din fr. informe, lat. informis.

DOOM

infórm adj. m., pl. infórmi; f. infórmă, pl. infórme
informul
INFÓRM, -Ă, informi, -e, adj. Care nu are o formă determinată sau un contur precis, fără formă; care este lucrat grosolan, care are forma nepotrivită, brută, dizgrațioasă. ♦ Fig. Imperfect, nedesăvârșit. – Din fr. informe, lat. informis.

DOOM

infórm adj. m., pl. infórmi; f. infórmă, pl. infórme
informului
INFÓRM, -Ă, informi, -e, adj. Care nu are o formă determinată sau un contur precis, fără formă; care este lucrat grosolan, care are forma nepotrivită, brută, dizgrațioasă. ♦ Fig. Imperfect, nedesăvârșit. – Din fr. informe, lat. informis.

DOOM

infórm adj. m., pl. infórmi; f. infórmă, pl. infórme
informând
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informînd
INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înștiința. ♦ Refl. A căuta să se pună la curent cu ceva, a lua, a strânge informații, a se interesa, a se iniția, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.

DOOM

informá (a ~) vb., ind. prez. 3 informeáză
informări
INFORMÁRE, informări, s. f. Acțiunea de a (se) informa și rezultatul ei. – V. informa.

DOOM

informáre s. f., g.-d. art. informắrii; pl. informắri
informării
INFORMÁRE, informări, s. f. Acțiunea de a (se) informa și rezultatul ei. – V. informa.

DOOM

informáre s. f., g.-d. art. informắrii; pl. informắri
informările
INFORMÁRE, informări, s. f. Acțiunea de a (se) informa și rezultatul ei. – V. informa.

DOOM

informáre s. f., g.-d. art. informắrii; pl. informắri
informărilor
INFORMÁRE, informări, s. f. Acțiunea de a (se) informa și rezultatul ei. – V. informa.

DOOM

informáre s. f., g.-d. art. informắrii; pl. informắri
infortiat
INFÓRTIAT s.f. Nume dat de glosatori părții a doua a digestelor. [Pron. -ti-at. / < fr. infortiat, lat. infortiatus].
infortiatul
INFÓRTIAT s.f. Nume dat de glosatori părții a doua a digestelor. [Pron. -ti-at. / < fr. infortiat, lat. infortiatus].
infortiatului
INFÓRTIAT s.f. Nume dat de glosatori părții a doua a digestelor. [Pron. -ti-at. / < fr. infortiat, lat. infortiatus].
infortuniu
infortúniu (-ii), s. n. – Nenorocire, nefericire. It. infortunio. Împrumut literar din poezia romantică (Nicoleanu), înv.
infra
INFRA2- Element de compunere însemnând „dedesubt, sub”, care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din lat. infra, fr. infra-,

DOOM

*ínfra (lat.) adv.
infraacustic
INFRAACÚSTIC, -Ă, infraacustici, -ce, adj. (Fiz.; despre vibrații acustice) A cărei frecvență se află sub limita inferioară a domeniului de audibilitate. – Din fr. infra-acoustique.

DOOM

infraacústic adj. m., pl. infraacústici; f. infraacústică, pl. infraacústice
infraacustica
INFRAACÚSTIC, -Ă, infraacustici, -ce, adj. (Fiz.; despre vibrații acustice) A cărei frecvență se află sub limita inferioară a domeniului de audibilitate. – Din fr. infra-acoustique.

DOOM

infraacústic adj. m., pl. infraacústici; f. infraacústică, pl. infraacústice
infraacustice
INFRAACÚSTIC, -Ă, infraacustici, -ce, adj. (Fiz.; despre vibrații acustice) A cărei frecvență se află sub limita inferioară a domeniului de audibilitate. – Din fr. infra-acoustique.

DOOM

infraacústic adj. m., pl. infraacústici; f. infraacústică, pl. infraacústice
infraacusticei
INFRAACÚSTIC, -Ă, infraacustici, -ce, adj. (Fiz.; despre vibrații acustice) A cărei frecvență se află sub limita inferioară a domeniului de audibilitate. – Din fr. infra-acoustique.

DOOM

infraacústic adj. m., pl. infraacústici; f. infraacústică, pl. infraacústice
infraacusticele
INFRAACÚSTIC, -Ă, infraacustici, -ce, adj. (Fiz.; despre vibrații acustice) A cărei frecvență se află sub limita inferioară a domeniului de audibilitate. – Din fr. infra-acoustique.

DOOM

infraacústic adj. m., pl. infraacústici; f. infraacústică, pl. infraacústice
infraacusticelor
INFRAACÚSTIC, -Ă, infraacustici, -ce, adj. (Fiz.; despre vibrații acustice) A cărei frecvență se află sub limita inferioară a domeniului de audibilitate. – Din fr. infra-acoustique.

DOOM

infraacústic adj. m., pl. infraacústici; f. infraacústică, pl. infraacústice
infraacustici
INFRAACÚSTIC, -Ă, infraacustici, -ce, adj. (Fiz.; despre vibrații acustice) A cărei frecvență se află sub limita inferioară a domeniului de audibilitate. – Din fr. infra-acoustique.

DOOM

infraacústic adj. m., pl. infraacústici; f. infraacústică, pl. infraacústice
infraacusticii
INFRAACÚSTIC, -Ă, infraacustici, -ce, adj. (Fiz.; despre vibrații acustice) A cărei frecvență se află sub limita inferioară a domeniului de audibilitate. – Din fr. infra-acoustique.

DOOM

infraacústic adj. m., pl. infraacústici; f. infraacústică, pl. infraacústice
infraacusticilor
INFRAACÚSTIC, -Ă, infraacustici, -ce, adj. (Fiz.; despre vibrații acustice) A cărei frecvență se află sub limita inferioară a domeniului de audibilitate. – Din fr. infra-acoustique.

DOOM

infraacústic adj. m., pl. infraacústici; f. infraacústică, pl. infraacústice
infraacusticul
INFRAACÚSTIC, -Ă, infraacustici, -ce, adj. (Fiz.; despre vibrații acustice) A cărei frecvență se află sub limita inferioară a domeniului de audibilitate. – Din fr. infra-acoustique.

DOOM

infraacústic adj. m., pl. infraacústici; f. infraacústică, pl. infraacústice
infraacusticului
INFRAACÚSTIC, -Ă, infraacustici, -ce, adj. (Fiz.; despre vibrații acustice) A cărei frecvență se află sub limita inferioară a domeniului de audibilitate. – Din fr. infra-acoustique.

DOOM

infraacústic adj. m., pl. infraacústici; f. infraacústică, pl. infraacústice
infractoare
INFRACTÓR, -OÁRE, infractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o infracțiune. – Din fr. infracteur, lat. infractor.

DOOM

infractór s. m., pl. infractóri
infractoarea
INFRACTÓR, -OÁRE, infractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o infracțiune. – Din fr. infracteur, lat. infractor.

DOOM

infractór s. m., pl. infractóri
infractoarei
INFRACTÓR, -OÁRE, infractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o infracțiune. – Din fr. infracteur, lat. infractor.

DOOM

infractór s. m., pl. infractóri
infractoarele
INFRACTÓR, -OÁRE, infractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o infracțiune. – Din fr. infracteur, lat. infractor.

DOOM

infractór s. m., pl. infractóri
infractoarelor
INFRACTÓR, -OÁRE, infractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o infracțiune. – Din fr. infracteur, lat. infractor.

DOOM

infractór s. m., pl. infractóri
infractor
INFRACTÓR, -OÁRE, infractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o infracțiune. – Din fr. infracteur, lat. infractor.

DOOM

infractór s. m., pl. infractóri
infractori
INFRACTÓR, -OÁRE, infractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o infracțiune. – Din fr. infracteur, lat. infractor.

DOOM

infractór s. m., pl. infractóri
infractorii
INFRACTÓR, -OÁRE, infractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o infracțiune. – Din fr. infracteur, lat. infractor.

DOOM

infractór s. m., pl. infractóri
infractorilor
INFRACTÓR, -OÁRE, infractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o infracțiune. – Din fr. infracteur, lat. infractor.

DOOM

infractór s. m., pl. infractóri
infractorul
INFRACTÓR, -OÁRE, infractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o infracțiune. – Din fr. infracteur, lat. infractor.

DOOM

infractór s. m., pl. infractóri
infractorului
INFRACTÓR, -OÁRE, infractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o infracțiune. – Din fr. infracteur, lat. infractor.

DOOM

infractór s. m., pl. infractóri
infracțional
INFRACȚIONÁL, -Ă, infracționali, -e, adj. Referitor la o infracțiune, cu caracter de infracțiune. [Pr.: -ți-o-] – Infracțiune + suf. -al.

DOOM

infracționál (-ți-o-) adj. m., pl. infracționáli; f. infracționálă, pl. infracționále
infracționala
INFRACȚIONÁL, -Ă, infracționali, -e, adj. Referitor la o infracțiune, cu caracter de infracțiune. [Pr.: -ți-o-] – Infracțiune + suf. -al.

DOOM

infracționál (-ți-o-) adj. m., pl. infracționáli; f. infracționálă, pl. infracționále
infracționale
INFRACȚIONÁL, -Ă, infracționali, -e, adj. Referitor la o infracțiune, cu caracter de infracțiune. [Pr.: -ți-o-] – Infracțiune + suf. -al.

DOOM

infracționál (-ți-o-) adj. m., pl. infracționáli; f. infracționálă, pl. infracționále
infracționalei
INFRACȚIONÁL, -Ă, infracționali, -e, adj. Referitor la o infracțiune, cu caracter de infracțiune. [Pr.: -ți-o-] – Infracțiune + suf. -al.

DOOM

infracționál (-ți-o-) adj. m., pl. infracționáli; f. infracționálă, pl. infracționále
infracționalele
INFRACȚIONÁL, -Ă, infracționali, -e, adj. Referitor la o infracțiune, cu caracter de infracțiune. [Pr.: -ți-o-] – Infracțiune + suf. -al.

DOOM

infracționál (-ți-o-) adj. m., pl. infracționáli; f. infracționálă, pl. infracționále
infracționalelor
INFRACȚIONÁL, -Ă, infracționali, -e, adj. Referitor la o infracțiune, cu caracter de infracțiune. [Pr.: -ți-o-] – Infracțiune + suf. -al.

DOOM

infracționál (-ți-o-) adj. m., pl. infracționáli; f. infracționálă, pl. infracționále
infracționali
INFRACȚIONÁL, -Ă, infracționali, -e, adj. Referitor la o infracțiune, cu caracter de infracțiune. [Pr.: -ți-o-] – Infracțiune + suf. -al.

DOOM

infracționál (-ți-o-) adj. m., pl. infracționáli; f. infracționálă, pl. infracționále
infracționalii
INFRACȚIONÁL, -Ă, infracționali, -e, adj. Referitor la o infracțiune, cu caracter de infracțiune. [Pr.: -ți-o-] – Infracțiune + suf. -al.

DOOM

infracționál (-ți-o-) adj. m., pl. infracționáli; f. infracționálă, pl. infracționále
infracționalilor
INFRACȚIONÁL, -Ă, infracționali, -e, adj. Referitor la o infracțiune, cu caracter de infracțiune. [Pr.: -ți-o-] – Infracțiune + suf. -al.

DOOM

infracționál (-ți-o-) adj. m., pl. infracționáli; f. infracționálă, pl. infracționále
infracționalitate
INFRACȚIONALITÁTE s. f. Totalitatea infracțiunilor săvârșite pe un anumit teritoriu într-o anumită perioadă de timp; criminalitate. [Pr.: -ți-o-] – Infracțional + suf. -itate.

DOOM

*infracționalitáte s. f., g.-d. art. infracționalitắții
infracționalitatea
INFRACȚIONALITÁTE s. f. Totalitatea infracțiunilor săvârșite pe un anumit teritoriu într-o anumită perioadă de timp; criminalitate. [Pr.: -ți-o-] – Infracțional + suf. -itate.

DOOM

*infracționalitáte s. f., g.-d. art. infracționalitắții
infracționalități
INFRACȚIONALITÁTE s. f. Totalitatea infracțiunilor săvârșite pe un anumit teritoriu într-o anumită perioadă de timp; criminalitate. [Pr.: -ți-o-] – Infracțional + suf. -itate.

DOOM

*infracționalitáte s. f., g.-d. art. infracționalitắții
infracționalității
INFRACȚIONALITÁTE s. f. Totalitatea infracțiunilor săvârșite pe un anumit teritoriu într-o anumită perioadă de timp; criminalitate. [Pr.: -ți-o-] – Infracțional + suf. -itate.

DOOM

*infracționalitáte s. f., g.-d. art. infracționalitắții
infracționalul
INFRACȚIONÁL, -Ă, infracționali, -e, adj. Referitor la o infracțiune, cu caracter de infracțiune. [Pr.: -ți-o-] – Infracțiune + suf. -al.

DOOM

infracționál (-ți-o-) adj. m., pl. infracționáli; f. infracționálă, pl. infracționále
infracționalului
INFRACȚIONÁL, -Ă, infracționali, -e, adj. Referitor la o infracțiune, cu caracter de infracțiune. [Pr.: -ți-o-] – Infracțiune + suf. -al.

DOOM

infracționál (-ți-o-) adj. m., pl. infracționáli; f. infracționálă, pl. infracționále
infracțiune
INFRACȚIÚNE, infracțiuni, s. f. Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infraction, lat. infractio, -onis.

DOOM

infracțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. infracțiúnii; pl. infracțiúni
infracțiunea
INFRACȚIÚNE, infracțiuni, s. f. Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infraction, lat. infractio, -onis.

DOOM

infracțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. infracțiúnii; pl. infracțiúni
infracțiuni
INFRACȚIÚNE, infracțiuni, s. f. Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infraction, lat. infractio, -onis.

DOOM

infracțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. infracțiúnii; pl. infracțiúni
infracțiunii
INFRACȚIÚNE, infracțiuni, s. f. Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infraction, lat. infractio, -onis.

DOOM

infracțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. infracțiúnii; pl. infracțiúni
infracțiunile
INFRACȚIÚNE, infracțiuni, s. f. Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infraction, lat. infractio, -onis.

DOOM

infracțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. infracțiúnii; pl. infracțiúni
infracțiunilor
INFRACȚIÚNE, infracțiuni, s. f. Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infraction, lat. infractio, -onis.

DOOM

infracțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. infracțiúnii; pl. infracțiúni
inframicrob
INFRAMICRÓB, inframicrobi, s. m. Microorganism de dimensiuni foarte reduse, puțin evoluat și incomplet organizat, care nu-și poate realiza singur metabolismul și care se găsește ca parazit obligatoriu în celula vie. – Infra2- + microb.

DOOM

inframicrób (-mi-crob) s. m., pl. inframicróbi
inframicrobi
INFRAMICRÓB, inframicrobi, s. m. Microorganism de dimensiuni foarte reduse, puțin evoluat și incomplet organizat, care nu-și poate realiza singur metabolismul și care se găsește ca parazit obligatoriu în celula vie. – Infra2- + microb.

DOOM

inframicrób (-mi-crob) s. m., pl. inframicróbi
inframicrobian
INFRAMICROBIÁN, -Ă, inframicrobieni, -e, adj. Care aparține inframicrobilor, referitor la inframicrobi, de inframicrobi. [Pr.: -bi-an] – Inframicrob + suf. -ian. Cf. fr. inframicrobien.

DOOM

inframicrobián (-mi-cro-bi-an) adj. m., pl. inframicrobiéni (-bi-eni); f. inframicrobiánă, pl. inframicrobiéne
inframicrobiana
INFRAMICROBIÁN, -Ă, inframicrobieni, -e, adj. Care aparține inframicrobilor, referitor la inframicrobi, de inframicrobi. [Pr.: -bi-an] – Inframicrob + suf. -ian. Cf. fr. inframicrobien.

DOOM

inframicrobián (-mi-cro-bi-an) adj. m., pl. inframicrobiéni (-bi-eni); f. inframicrobiánă, pl. inframicrobiéne
inframicrobianul
INFRAMICROBIÁN, -Ă, inframicrobieni, -e, adj. Care aparține inframicrobilor, referitor la inframicrobi, de inframicrobi. [Pr.: -bi-an] – Inframicrob + suf. -ian. Cf. fr. inframicrobien.

DOOM

inframicrobián (-mi-cro-bi-an) adj. m., pl. inframicrobiéni (-bi-eni); f. inframicrobiánă, pl. inframicrobiéne
inframicrobianului
INFRAMICROBIÁN, -Ă, inframicrobieni, -e, adj. Care aparține inframicrobilor, referitor la inframicrobi, de inframicrobi. [Pr.: -bi-an] – Inframicrob + suf. -ian. Cf. fr. inframicrobien.

DOOM

inframicrobián (-mi-cro-bi-an) adj. m., pl. inframicrobiéni (-bi-eni); f. inframicrobiánă, pl. inframicrobiéne
inframicrobiene
INFRAMICROBIÁN, -Ă, inframicrobieni, -e, adj. Care aparține inframicrobilor, referitor la inframicrobi, de inframicrobi. [Pr.: -bi-an] – Inframicrob + suf. -ian. Cf. fr. inframicrobien.

DOOM

inframicrobián (-mi-cro-bi-an) adj. m., pl. inframicrobiéni (-bi-eni); f. inframicrobiánă, pl. inframicrobiéne
inframicrobienei
INFRAMICROBIÁN, -Ă, inframicrobieni, -e, adj. Care aparține inframicrobilor, referitor la inframicrobi, de inframicrobi. [Pr.: -bi-an] – Inframicrob + suf. -ian. Cf. fr. inframicrobien.

DOOM

inframicrobián (-mi-cro-bi-an) adj. m., pl. inframicrobiéni (-bi-eni); f. inframicrobiánă, pl. inframicrobiéne
inframicrobienele
INFRAMICROBIÁN, -Ă, inframicrobieni, -e, adj. Care aparține inframicrobilor, referitor la inframicrobi, de inframicrobi. [Pr.: -bi-an] – Inframicrob + suf. -ian. Cf. fr. inframicrobien.

DOOM

inframicrobián (-mi-cro-bi-an) adj. m., pl. inframicrobiéni (-bi-eni); f. inframicrobiánă, pl. inframicrobiéne
inframicrobienelor
INFRAMICROBIÁN, -Ă, inframicrobieni, -e, adj. Care aparține inframicrobilor, referitor la inframicrobi, de inframicrobi. [Pr.: -bi-an] – Inframicrob + suf. -ian. Cf. fr. inframicrobien.

DOOM

inframicrobián (-mi-cro-bi-an) adj. m., pl. inframicrobiéni (-bi-eni); f. inframicrobiánă, pl. inframicrobiéne
inframicrobieni
INFRAMICROBIÁN, -Ă, inframicrobieni, -e, adj. Care aparține inframicrobilor, referitor la inframicrobi, de inframicrobi. [Pr.: -bi-an] – Inframicrob + suf. -ian. Cf. fr. inframicrobien.

DOOM

inframicrobián (-mi-cro-bi-an) adj. m., pl. inframicrobiéni (-bi-eni); f. inframicrobiánă, pl. inframicrobiéne
inframicrobienii
INFRAMICROBIÁN, -Ă, inframicrobieni, -e, adj. Care aparține inframicrobilor, referitor la inframicrobi, de inframicrobi. [Pr.: -bi-an] – Inframicrob + suf. -ian. Cf. fr. inframicrobien.

DOOM

inframicrobián (-mi-cro-bi-an) adj. m., pl. inframicrobiéni (-bi-eni); f. inframicrobiánă, pl. inframicrobiéne
inframicrobienilor
INFRAMICROBIÁN, -Ă, inframicrobieni, -e, adj. Care aparține inframicrobilor, referitor la inframicrobi, de inframicrobi. [Pr.: -bi-an] – Inframicrob + suf. -ian. Cf. fr. inframicrobien.

DOOM

inframicrobián (-mi-cro-bi-an) adj. m., pl. inframicrobiéni (-bi-eni); f. inframicrobiánă, pl. inframicrobiéne
inframicrobii
INFRAMICRÓB, inframicrobi, s. m. Microorganism de dimensiuni foarte reduse, puțin evoluat și incomplet organizat, care nu-și poate realiza singur metabolismul și care se găsește ca parazit obligatoriu în celula vie. – Infra2- + microb.

DOOM

inframicrób (-mi-crob) s. m., pl. inframicróbi
inframicrobilor
INFRAMICRÓB, inframicrobi, s. m. Microorganism de dimensiuni foarte reduse, puțin evoluat și incomplet organizat, care nu-și poate realiza singur metabolismul și care se găsește ca parazit obligatoriu în celula vie. – Infra2- + microb.

DOOM

inframicrób (-mi-crob) s. m., pl. inframicróbi
inframicrobiolog
INFRAMICROBIOLÓG, -Ă, inframicrobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în inframicrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din inframicrobiologie (derivat regresiv).
inframicrobiologa
INFRAMICROBIOLÓG, -Ă, inframicrobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în inframicrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din inframicrobiologie (derivat regresiv).
inframicrobiologe
INFRAMICROBIOLÓG, -Ă, inframicrobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în inframicrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din inframicrobiologie (derivat regresiv).
inframicrobiologei
INFRAMICROBIOLÓG, -Ă, inframicrobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în inframicrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din inframicrobiologie (derivat regresiv).
inframicrobiologele
INFRAMICROBIOLÓG, -Ă, inframicrobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în inframicrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din inframicrobiologie (derivat regresiv).
inframicrobiologelor
INFRAMICROBIOLÓG, -Ă, inframicrobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în inframicrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din inframicrobiologie (derivat regresiv).
inframicrobiologi
INFRAMICROBIOLÓG, -Ă, inframicrobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în inframicrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din inframicrobiologie (derivat regresiv).
inframicrobiologia
INFRAMICROBIOLOGÍE s. f. Disciplină a biologiei care se ocupă cu studiul inframicrobilor; virusologie. [Pr.: -bi-o-] – Infra2- + microbiologie.

DOOM

inframicrobiologíe (-mi-cro-bi-o-) s. f., art. inframicrobiología, g.-d. inframicrobiologíi, art. inframicrobiologíei
inframicrobiologie
INFRAMICROBIOLOGÍE s. f. Disciplină a biologiei care se ocupă cu studiul inframicrobilor; virusologie. [Pr.: -bi-o-] – Infra2- + microbiologie.

DOOM

inframicrobiologíe (-mi-cro-bi-o-) s. f., art. inframicrobiología, g.-d. inframicrobiologíi, art. inframicrobiologíei
inframicrobiologiei
INFRAMICROBIOLOGÍE s. f. Disciplină a biologiei care se ocupă cu studiul inframicrobilor; virusologie. [Pr.: -bi-o-] – Infra2- + microbiologie.

DOOM

inframicrobiologíe (-mi-cro-bi-o-) s. f., art. inframicrobiología, g.-d. inframicrobiologíi, art. inframicrobiologíei
inframicrobiologii
INFRAMICROBIOLÓG, -Ă, inframicrobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în inframicrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din inframicrobiologie (derivat regresiv).
inframicrobiologii
INFRAMICROBIOLOGÍE s. f. Disciplină a biologiei care se ocupă cu studiul inframicrobilor; virusologie. [Pr.: -bi-o-] – Infra2- + microbiologie.

DOOM

inframicrobiologíe (-mi-cro-bi-o-) s. f., art. inframicrobiología, g.-d. inframicrobiologíi, art. inframicrobiologíei
inframicrobiologilor
INFRAMICROBIOLÓG, -Ă, inframicrobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în inframicrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din inframicrobiologie (derivat regresiv).
inframicrobiologul
INFRAMICROBIOLÓG, -Ă, inframicrobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în inframicrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din inframicrobiologie (derivat regresiv).
inframicrobiologului
INFRAMICROBIOLÓG, -Ă, inframicrobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în inframicrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din inframicrobiologie (derivat regresiv).
inframicrobul
INFRAMICRÓB, inframicrobi, s. m. Microorganism de dimensiuni foarte reduse, puțin evoluat și incomplet organizat, care nu-și poate realiza singur metabolismul și care se găsește ca parazit obligatoriu în celula vie. – Infra2- + microb.

DOOM

inframicrób (-mi-crob) s. m., pl. inframicróbi
inframicrobului
INFRAMICRÓB, inframicrobi, s. m. Microorganism de dimensiuni foarte reduse, puțin evoluat și incomplet organizat, care nu-și poate realiza singur metabolismul și care se găsește ca parazit obligatoriu în celula vie. – Infra2- + microb.

DOOM

inframicrób (-mi-crob) s. m., pl. inframicróbi
infrangibil
INFRANGÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se poate frânge, sparge, sfărâma. [Cf. fr. infrangible].
infrangibila
INFRANGÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se poate frânge, sparge, sfărâma. [Cf. fr. infrangible].
infrangibile
INFRANGÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se poate frânge, sparge, sfărâma. [Cf. fr. infrangible].
infrangibilei
INFRANGÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se poate frânge, sparge, sfărâma. [Cf. fr. infrangible].
infrangibilele
INFRANGÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se poate frânge, sparge, sfărâma. [Cf. fr. infrangible].
infrangibilelor
INFRANGÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se poate frânge, sparge, sfărâma. [Cf. fr. infrangible].
infrangibili
INFRANGÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se poate frânge, sparge, sfărâma. [Cf. fr. infrangible].
infrangibilii
INFRANGÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se poate frânge, sparge, sfărâma. [Cf. fr. infrangible].
infrangibililor
INFRANGÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se poate frânge, sparge, sfărâma. [Cf. fr. infrangible].
infrangibilul
INFRANGÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se poate frânge, sparge, sfărâma. [Cf. fr. infrangible].
infrangibilului
INFRANGÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se poate frânge, sparge, sfărâma. [Cf. fr. infrangible].
infranșisabil
INFRANȘISÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Peste care nu se poate trece, de netraversat. [Cf. fr. infranchissable].
infranșisabila
INFRANȘISÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Peste care nu se poate trece, de netraversat. [Cf. fr. infranchissable].
infranșisabile
INFRANȘISÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Peste care nu se poate trece, de netraversat. [Cf. fr. infranchissable].
infranșisabilei
INFRANȘISÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Peste care nu se poate trece, de netraversat. [Cf. fr. infranchissable].
infranșisabilele
INFRANȘISÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Peste care nu se poate trece, de netraversat. [Cf. fr. infranchissable].
infranșisabilelor
INFRANȘISÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Peste care nu se poate trece, de netraversat. [Cf. fr. infranchissable].
infranșisabili
INFRANȘISÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Peste care nu se poate trece, de netraversat. [Cf. fr. infranchissable].
infranșisabilii
INFRANȘISÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Peste care nu se poate trece, de netraversat. [Cf. fr. infranchissable].
infranșisabililor
INFRANȘISÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Peste care nu se poate trece, de netraversat. [Cf. fr. infranchissable].
infranșisabilul
INFRANȘISÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Peste care nu se poate trece, de netraversat. [Cf. fr. infranchissable].
infranșisabilului
INFRANȘISÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Peste care nu se poate trece, de netraversat. [Cf. fr. infranchissable].
infraroșia
INFRARÓȘU, -IE, infraroșii, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Radiații infraroșii = radiații electromagnetice invizibile, penetrante, cu efect termic pronunțat, situate în spectru între limita roșie a domeniului luminii vizibile, și microundele radioelectrice. 2. S. n. Domeniu spectral al radiațiilor infraroșii, situat între limita roșie a spectrului vizibil și radiațiile hertziene. – Infra2- + roșu (după fr. infrarouge).

DOOM

infraróșu2 s. n., art. infraróșul
infraroșie
INFRARÓȘU, -IE, infraroșii, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Radiații infraroșii = radiații electromagnetice invizibile, penetrante, cu efect termic pronunțat, situate în spectru între limita roșie a domeniului luminii vizibile, și microundele radioelectrice. 2. S. n. Domeniu spectral al radiațiilor infraroșii, situat între limita roșie a spectrului vizibil și radiațiile hertziene. – Infra2- + roșu (după fr. infrarouge).

DOOM

infraróșu2 s. n., art. infraróșul
infraroșiei
INFRARÓȘU, -IE, infraroșii, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Radiații infraroșii = radiații electromagnetice invizibile, penetrante, cu efect termic pronunțat, situate în spectru între limita roșie a domeniului luminii vizibile, și microundele radioelectrice. 2. S. n. Domeniu spectral al radiațiilor infraroșii, situat între limita roșie a spectrului vizibil și radiațiile hertziene. – Infra2- + roșu (după fr. infrarouge).

DOOM

infraróșu2 s. n., art. infraróșul
infraroșii
INFRARÓȘU, -IE, infraroșii, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Radiații infraroșii = radiații electromagnetice invizibile, penetrante, cu efect termic pronunțat, situate în spectru între limita roșie a domeniului luminii vizibile, și microundele radioelectrice. 2. S. n. Domeniu spectral al radiațiilor infraroșii, situat între limita roșie a spectrului vizibil și radiațiile hertziene. – Infra2- + roșu (după fr. infrarouge).

DOOM

infraróșu2 s. n., art. infraróșul
infraroșiii
INFRARÓȘU, -IE, infraroșii, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Radiații infraroșii = radiații electromagnetice invizibile, penetrante, cu efect termic pronunțat, situate în spectru între limita roșie a domeniului luminii vizibile, și microundele radioelectrice. 2. S. n. Domeniu spectral al radiațiilor infraroșii, situat între limita roșie a spectrului vizibil și radiațiile hertziene. – Infra2- + roșu (după fr. infrarouge).

DOOM

infraróșu2 s. n., art. infraróșul
infraroșiile
INFRARÓȘU, -IE, infraroșii, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Radiații infraroșii = radiații electromagnetice invizibile, penetrante, cu efect termic pronunțat, situate în spectru între limita roșie a domeniului luminii vizibile, și microundele radioelectrice. 2. S. n. Domeniu spectral al radiațiilor infraroșii, situat între limita roșie a spectrului vizibil și radiațiile hertziene. – Infra2- + roșu (după fr. infrarouge).

DOOM

infraróșu2 s. n., art. infraróșul
infraroșiilor
INFRARÓȘU, -IE, infraroșii, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Radiații infraroșii = radiații electromagnetice invizibile, penetrante, cu efect termic pronunțat, situate în spectru între limita roșie a domeniului luminii vizibile, și microundele radioelectrice. 2. S. n. Domeniu spectral al radiațiilor infraroșii, situat între limita roșie a spectrului vizibil și radiațiile hertziene. – Infra2- + roșu (după fr. infrarouge).

DOOM

infraróșu2 s. n., art. infraróșul
infraroșu
INFRARÓȘU, -IE, infraroșii, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Radiații infraroșii = radiații electromagnetice invizibile, penetrante, cu efect termic pronunțat, situate în spectru între limita roșie a domeniului luminii vizibile, și microundele radioelectrice. 2. S. n. Domeniu spectral al radiațiilor infraroșii, situat între limita roșie a spectrului vizibil și radiațiile hertziene. – Infra2- + roșu (după fr. infrarouge).

DOOM

infraróșu2 s. n., art. infraróșul
infraroșul
INFRARÓȘU, -IE, infraroșii, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Radiații infraroșii = radiații electromagnetice invizibile, penetrante, cu efect termic pronunțat, situate în spectru între limita roșie a domeniului luminii vizibile, și microundele radioelectrice. 2. S. n. Domeniu spectral al radiațiilor infraroșii, situat între limita roșie a spectrului vizibil și radiațiile hertziene. – Infra2- + roșu (după fr. infrarouge).

DOOM

infraróșu2 s. n., art. infraróșul
infraroșului
INFRARÓȘU, -IE, infraroșii, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Radiații infraroșii = radiații electromagnetice invizibile, penetrante, cu efect termic pronunțat, situate în spectru între limita roșie a domeniului luminii vizibile, și microundele radioelectrice. 2. S. n. Domeniu spectral al radiațiilor infraroșii, situat între limita roșie a spectrului vizibil și radiațiile hertziene. – Infra2- + roșu (după fr. infrarouge).

DOOM

infraróșu2 s. n., art. infraróșul
infrasonor
INFRASONÓR, -Ă, infrasonori, -e, adj. Referitor la infrasunete, care aparține infrasunetelor. – Din fr. infra-sonore.

DOOM

infrasonór adj. m., pl. infrasonóri; f. infrasonóră, pl. infrasonóre
infrasonora
INFRASONÓR, -Ă, infrasonori, -e, adj. Referitor la infrasunete, care aparține infrasunetelor. – Din fr. infra-sonore.

DOOM

infrasonór adj. m., pl. infrasonóri; f. infrasonóră, pl. infrasonóre
infrasonore
INFRASONÓR, -Ă, infrasonori, -e, adj. Referitor la infrasunete, care aparține infrasunetelor. – Din fr. infra-sonore.

DOOM

infrasonór adj. m., pl. infrasonóri; f. infrasonóră, pl. infrasonóre
infrasonorei
INFRASONÓR, -Ă, infrasonori, -e, adj. Referitor la infrasunete, care aparține infrasunetelor. – Din fr. infra-sonore.

DOOM

infrasonór adj. m., pl. infrasonóri; f. infrasonóră, pl. infrasonóre
infrasonorele
INFRASONÓR, -Ă, infrasonori, -e, adj. Referitor la infrasunete, care aparține infrasunetelor. – Din fr. infra-sonore.

DOOM

infrasonór adj. m., pl. infrasonóri; f. infrasonóră, pl. infrasonóre
infrasonorelor
INFRASONÓR, -Ă, infrasonori, -e, adj. Referitor la infrasunete, care aparține infrasunetelor. – Din fr. infra-sonore.

DOOM

infrasonór adj. m., pl. infrasonóri; f. infrasonóră, pl. infrasonóre
infrasonori
INFRASONÓR, -Ă, infrasonori, -e, adj. Referitor la infrasunete, care aparține infrasunetelor. – Din fr. infra-sonore.

DOOM

infrasonór adj. m., pl. infrasonóri; f. infrasonóră, pl. infrasonóre
infrasonorii
INFRASONÓR, -Ă, infrasonori, -e, adj. Referitor la infrasunete, care aparține infrasunetelor. – Din fr. infra-sonore.

DOOM

infrasonór adj. m., pl. infrasonóri; f. infrasonóră, pl. infrasonóre
infrasonorilor
INFRASONÓR, -Ă, infrasonori, -e, adj. Referitor la infrasunete, care aparține infrasunetelor. – Din fr. infra-sonore.

DOOM

infrasonór adj. m., pl. infrasonóri; f. infrasonóră, pl. infrasonóre
infrasonorul
INFRASONÓR, -Ă, infrasonori, -e, adj. Referitor la infrasunete, care aparține infrasunetelor. – Din fr. infra-sonore.

DOOM

infrasonór adj. m., pl. infrasonóri; f. infrasonóră, pl. infrasonóre
infrasonorului
INFRASONÓR, -Ă, infrasonori, -e, adj. Referitor la infrasunete, care aparține infrasunetelor. – Din fr. infra-sonore.

DOOM

infrasonór adj. m., pl. infrasonóri; f. infrasonóră, pl. infrasonóre
infrastructura
INFRASTRUCTÚRĂ, infrastructuri, s. f. 1. Ansamblul elementelor care susțin partea principală a unei construcții, care o fixează de teren și care transmite acestuia forțele. 2. Ansamblul instalațiilor de la sol necesare pentru decolarea, aterizarea, adăpostirea și întreținerea avioanelor. 3. Sistem de relații între elementele fundamentale ale unui macrosistem (social). – Din fr. infrastructure.

DOOM

!infrastructúră (-fras-truc-/-fra-struc-) s. f., g.-d. art. infrastructúrii; pl. infrastructúri
infrastructural
INFRASTRUCTURÁL, -Ă, infrastructurali, -e, adj. Referitor la infrastructură, al infrastructurii. – Infrastructură + suf. -al (după it. infrastrutturale).
infrastructurala
INFRASTRUCTURÁL, -Ă, infrastructurali, -e, adj. Referitor la infrastructură, al infrastructurii. – Infrastructură + suf. -al (după it. infrastrutturale).
infrastructurale
INFRASTRUCTURÁL, -Ă, infrastructurali, -e, adj. Referitor la infrastructură, al infrastructurii. – Infrastructură + suf. -al (după it. infrastrutturale).
infrastructuralei
INFRASTRUCTURÁL, -Ă, infrastructurali, -e, adj. Referitor la infrastructură, al infrastructurii. – Infrastructură + suf. -al (după it. infrastrutturale).
infrastructuralele
INFRASTRUCTURÁL, -Ă, infrastructurali, -e, adj. Referitor la infrastructură, al infrastructurii. – Infrastructură + suf. -al (după it. infrastrutturale).
infrastructuralelor
INFRASTRUCTURÁL, -Ă, infrastructurali, -e, adj. Referitor la infrastructură, al infrastructurii. – Infrastructură + suf. -al (după it. infrastrutturale).
infrastructurali
INFRASTRUCTURÁL, -Ă, infrastructurali, -e, adj. Referitor la infrastructură, al infrastructurii. – Infrastructură + suf. -al (după it. infrastrutturale).
infrastructuralii
INFRASTRUCTURÁL, -Ă, infrastructurali, -e, adj. Referitor la infrastructură, al infrastructurii. – Infrastructură + suf. -al (după it. infrastrutturale).
infrastructuralilor
INFRASTRUCTURÁL, -Ă, infrastructurali, -e, adj. Referitor la infrastructură, al infrastructurii. – Infrastructură + suf. -al (după it. infrastrutturale).
infrastructuralul
INFRASTRUCTURÁL, -Ă, infrastructurali, -e, adj. Referitor la infrastructură, al infrastructurii. – Infrastructură + suf. -al (după it. infrastrutturale).
infrastructuralului
INFRASTRUCTURÁL, -Ă, infrastructurali, -e, adj. Referitor la infrastructură, al infrastructurii. – Infrastructură + suf. -al (după it. infrastrutturale).
infrastructuri
INFRASTRUCTÚRĂ, infrastructuri, s. f. 1. Ansamblul elementelor care susțin partea principală a unei construcții, care o fixează de teren și care transmite acestuia forțele. 2. Ansamblul instalațiilor de la sol necesare pentru decolarea, aterizarea, adăpostirea și întreținerea avioanelor. 3. Sistem de relații între elementele fundamentale ale unui macrosistem (social). – Din fr. infrastructure.

DOOM

!infrastructúră (-fras-truc-/-fra-struc-) s. f., g.-d. art. infrastructúrii; pl. infrastructúri
infrastructurii
INFRASTRUCTÚRĂ, infrastructuri, s. f. 1. Ansamblul elementelor care susțin partea principală a unei construcții, care o fixează de teren și care transmite acestuia forțele. 2. Ansamblul instalațiilor de la sol necesare pentru decolarea, aterizarea, adăpostirea și întreținerea avioanelor. 3. Sistem de relații între elementele fundamentale ale unui macrosistem (social). – Din fr. infrastructure.

DOOM

!infrastructúră (-fras-truc-/-fra-struc-) s. f., g.-d. art. infrastructúrii; pl. infrastructúri
infrastructurile
INFRASTRUCTÚRĂ, infrastructuri, s. f. 1. Ansamblul elementelor care susțin partea principală a unei construcții, care o fixează de teren și care transmite acestuia forțele. 2. Ansamblul instalațiilor de la sol necesare pentru decolarea, aterizarea, adăpostirea și întreținerea avioanelor. 3. Sistem de relații între elementele fundamentale ale unui macrosistem (social). – Din fr. infrastructure.

DOOM

!infrastructúră (-fras-truc-/-fra-struc-) s. f., g.-d. art. infrastructúrii; pl. infrastructúri
infrastructurilor
INFRASTRUCTÚRĂ, infrastructuri, s. f. 1. Ansamblul elementelor care susțin partea principală a unei construcții, care o fixează de teren și care transmite acestuia forțele. 2. Ansamblul instalațiilor de la sol necesare pentru decolarea, aterizarea, adăpostirea și întreținerea avioanelor. 3. Sistem de relații între elementele fundamentale ale unui macrosistem (social). – Din fr. infrastructure.

DOOM

!infrastructúră (-fras-truc-/-fra-struc-) s. f., g.-d. art. infrastructúrii; pl. infrastructúri
infrasunet
INFRASÚNET, infrasunete, s. n. Vibrație mecanică a unui mediu nepercepută de urechea omului (ci numai cu ajutorul simțului tactil), care se propagă sub formă de unde, ca și sunetele, dar având o frecvență mai mică decât a acestora. – Infra2- + sunet (după fr. infra-son).

DOOM

infrasúnet s. n., pl. infrasúnete
infrasunete
INFRASÚNET, infrasunete, s. n. Vibrație mecanică a unui mediu nepercepută de urechea omului (ci numai cu ajutorul simțului tactil), care se propagă sub formă de unde, ca și sunetele, dar având o frecvență mai mică decât a acestora. – Infra2- + sunet (după fr. infra-son).

DOOM

infrasúnet s. n., pl. infrasúnete
infrasunetele
INFRASÚNET, infrasunete, s. n. Vibrație mecanică a unui mediu nepercepută de urechea omului (ci numai cu ajutorul simțului tactil), care se propagă sub formă de unde, ca și sunetele, dar având o frecvență mai mică decât a acestora. – Infra2- + sunet (după fr. infra-son).

DOOM

infrasúnet s. n., pl. infrasúnete
infrasunetelor
INFRASÚNET, infrasunete, s. n. Vibrație mecanică a unui mediu nepercepută de urechea omului (ci numai cu ajutorul simțului tactil), care se propagă sub formă de unde, ca și sunetele, dar având o frecvență mai mică decât a acestora. – Infra2- + sunet (după fr. infra-son).

DOOM

infrasúnet s. n., pl. infrasúnete
infrasunetul
INFRASÚNET, infrasunete, s. n. Vibrație mecanică a unui mediu nepercepută de urechea omului (ci numai cu ajutorul simțului tactil), care se propagă sub formă de unde, ca și sunetele, dar având o frecvență mai mică decât a acestora. – Infra2- + sunet (după fr. infra-son).

DOOM

infrasúnet s. n., pl. infrasúnete
infrasunetului
INFRASÚNET, infrasunete, s. n. Vibrație mecanică a unui mediu nepercepută de urechea omului (ci numai cu ajutorul simțului tactil), care se propagă sub formă de unde, ca și sunetele, dar având o frecvență mai mică decât a acestora. – Infra2- + sunet (după fr. infra-son).

DOOM

infrasúnet s. n., pl. infrasúnete
infraviral
INFRAVIRÁL, -Ă, infravirali, -e, adj. (Biol.) Referitor la infravirus. – De la infravirus.
infravirus
INFRAVÍRUS, infraviruși, s. n. (Biol.) Nume dat unor acizi nucleici deveniți autonomi și presupuși a fi capabili să determine anumite afecțiuni. – Din fr. infravirus.
infravirus
INFRAVÍRUS, infravirusuri, s. n. (Biol.) Nume dat unor acizi nucleici deveniți autonomi și presupuși a fi capabili să determine anumite afecțiuni. [Pl. și: intraviruși] – Din fr. infravirus.
infrecventabil
INFRECVENTÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi frecventat. [Cf. fr. infrequentable].
infrecventabila
INFRECVENTÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi frecventat. [Cf. fr. infrequentable].
infrecventabile
INFRECVENTÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi frecventat. [Cf. fr. infrequentable].
infrecventabilei
INFRECVENTÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi frecventat. [Cf. fr. infrequentable].
infrecventabilele
INFRECVENTÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi frecventat. [Cf. fr. infrequentable].
infrecventabilelor
INFRECVENTÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi frecventat. [Cf. fr. infrequentable].
infrecventabili
INFRECVENTÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi frecventat. [Cf. fr. infrequentable].
infrecventabilii
INFRECVENTÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi frecventat. [Cf. fr. infrequentable].
infrecventabililor
INFRECVENTÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi frecventat. [Cf. fr. infrequentable].
infrecventabilul
INFRECVENTÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi frecventat. [Cf. fr. infrequentable].
infrecventabilului
INFRECVENTÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi frecventat. [Cf. fr. infrequentable].
infructescență
INFRUCTESCÉNȚĂ s.f. (Bot.) Gruparea mai multor fructe la un loc. [Cf. fr. infrutescence].
infructuoasa
INFRUCTUÓS, -OÁSĂ, infructuoși, -oase, adj. Care nu dă rezultatele așteptate, care nu dă roade; zadarnic, inutil, nefructuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. infructueux, lat. infructuosus.

DOOM

infructuós (-tu-os) adj. m., pl. infructuóși; f. infructuoásă, pl. infructuoáse
infructuoase
INFRUCTUÓS, -OÁSĂ, infructuoși, -oase, adj. Care nu dă rezultatele așteptate, care nu dă roade; zadarnic, inutil, nefructuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. infructueux, lat. infructuosus.

DOOM

infructuós (-tu-os) adj. m., pl. infructuóși; f. infructuoásă, pl. infructuoáse
infructuoasei
INFRUCTUÓS, -OÁSĂ, infructuoși, -oase, adj. Care nu dă rezultatele așteptate, care nu dă roade; zadarnic, inutil, nefructuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. infructueux, lat. infructuosus.

DOOM

infructuós (-tu-os) adj. m., pl. infructuóși; f. infructuoásă, pl. infructuoáse
infructuoasele
INFRUCTUÓS, -OÁSĂ, infructuoși, -oase, adj. Care nu dă rezultatele așteptate, care nu dă roade; zadarnic, inutil, nefructuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. infructueux, lat. infructuosus.

DOOM

infructuós (-tu-os) adj. m., pl. infructuóși; f. infructuoásă, pl. infructuoáse
infructuoaselor
INFRUCTUÓS, -OÁSĂ, infructuoși, -oase, adj. Care nu dă rezultatele așteptate, care nu dă roade; zadarnic, inutil, nefructuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. infructueux, lat. infructuosus.

DOOM

infructuós (-tu-os) adj. m., pl. infructuóși; f. infructuoásă, pl. infructuoáse
infructuos
INFRUCTUÓS, -OÁSĂ, infructuoși, -oase, adj. Care nu dă rezultatele așteptate, care nu dă roade; zadarnic, inutil, nefructuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. infructueux, lat. infructuosus.

DOOM

infructuós (-tu-os) adj. m., pl. infructuóși; f. infructuoásă, pl. infructuoáse
infructuosul
INFRUCTUÓS, -OÁSĂ, infructuoși, -oase, adj. Care nu dă rezultatele așteptate, care nu dă roade; zadarnic, inutil, nefructuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. infructueux, lat. infructuosus.

DOOM

infructuós (-tu-os) adj. m., pl. infructuóși; f. infructuoásă, pl. infructuoáse
infructuosului
INFRUCTUÓS, -OÁSĂ, infructuoși, -oase, adj. Care nu dă rezultatele așteptate, care nu dă roade; zadarnic, inutil, nefructuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. infructueux, lat. infructuosus.

DOOM

infructuós (-tu-os) adj. m., pl. infructuóși; f. infructuoásă, pl. infructuoáse
infructuoși
INFRUCTUÓS, -OÁSĂ, infructuoși, -oase, adj. Care nu dă rezultatele așteptate, care nu dă roade; zadarnic, inutil, nefructuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. infructueux, lat. infructuosus.

DOOM

infructuós (-tu-os) adj. m., pl. infructuóși; f. infructuoásă, pl. infructuoáse
infructuoșii
INFRUCTUÓS, -OÁSĂ, infructuoși, -oase, adj. Care nu dă rezultatele așteptate, care nu dă roade; zadarnic, inutil, nefructuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. infructueux, lat. infructuosus.

DOOM

infructuós (-tu-os) adj. m., pl. infructuóși; f. infructuoásă, pl. infructuoáse
infructuoșilor
INFRUCTUÓS, -OÁSĂ, infructuoși, -oase, adj. Care nu dă rezultatele așteptate, care nu dă roade; zadarnic, inutil, nefructuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. infructueux, lat. infructuosus.

DOOM

infructuós (-tu-os) adj. m., pl. infructuóși; f. infructuoásă, pl. infructuoáse
inful
INFÚL s.n. Bandă sacră de lână albă care încununa fruntea preoților sau cu care se împodobeau victimele în vechea Romă. [< fr. infule, lat. infula].
infundibul
INFUNDÍBUL, infundibule, s. n. (Anat.) Canal în formă de pâlnie care se află în diferite organe. – Din fr., lat. infundibulum.

DOOM

infundíbul s. n., pl. infundíbule
infundibule
INFUNDÍBUL, infundibule, s. n. (Anat.) Canal în formă de pâlnie care se află în diferite organe. – Din fr., lat. infundibulum.

DOOM

infundíbul s. n., pl. infundíbule
infundibulele
INFUNDÍBUL, infundibule, s. n. (Anat.) Canal în formă de pâlnie care se află în diferite organe. – Din fr., lat. infundibulum.

DOOM

infundíbul s. n., pl. infundíbule
infundibulelor
INFUNDÍBUL, infundibule, s. n. (Anat.) Canal în formă de pâlnie care se află în diferite organe. – Din fr., lat. infundibulum.

DOOM

infundíbul s. n., pl. infundíbule
infundibuliform
INFUNDIBULIFÓRM, -Ă adj. (Biol.; despre organe) În formă de infundibul, de pâlnie. [< fr. infundibuliforme, cf. lat. infundibulum – pâlnie, forma – formă].
infundibuliforma
INFUNDIBULIFÓRM, -Ă adj. (Biol.; despre organe) În formă de infundibul, de pâlnie. [< fr. infundibuliforme, cf. lat. infundibulum – pâlnie, forma – formă].
infundibuliforme
INFUNDIBULIFÓRM, -Ă adj. (Biol.; despre organe) În formă de infundibul, de pâlnie. [< fr. infundibuliforme, cf. lat. infundibulum – pâlnie, forma – formă].
infundibuliformei
INFUNDIBULIFÓRM, -Ă adj. (Biol.; despre organe) În formă de infundibul, de pâlnie. [< fr. infundibuliforme, cf. lat. infundibulum – pâlnie, forma – formă].
infundibuliformele
INFUNDIBULIFÓRM, -Ă adj. (Biol.; despre organe) În formă de infundibul, de pâlnie. [< fr. infundibuliforme, cf. lat. infundibulum – pâlnie, forma – formă].
infundibuliformelor
INFUNDIBULIFÓRM, -Ă adj. (Biol.; despre organe) În formă de infundibul, de pâlnie. [< fr. infundibuliforme, cf. lat. infundibulum – pâlnie, forma – formă].
infundibuliformi
INFUNDIBULIFÓRM, -Ă adj. (Biol.; despre organe) În formă de infundibul, de pâlnie. [< fr. infundibuliforme, cf. lat. infundibulum – pâlnie, forma – formă].
infundibuliformii
INFUNDIBULIFÓRM, -Ă adj. (Biol.; despre organe) În formă de infundibul, de pâlnie. [< fr. infundibuliforme, cf. lat. infundibulum – pâlnie, forma – formă].
infundibuliformilor
INFUNDIBULIFÓRM, -Ă adj. (Biol.; despre organe) În formă de infundibul, de pâlnie. [< fr. infundibuliforme, cf. lat. infundibulum – pâlnie, forma – formă].
infundibuliformul
INFUNDIBULIFÓRM, -Ă adj. (Biol.; despre organe) În formă de infundibul, de pâlnie. [< fr. infundibuliforme, cf. lat. infundibulum – pâlnie, forma – formă].
infundibuliformului
INFUNDIBULIFÓRM, -Ă adj. (Biol.; despre organe) În formă de infundibul, de pâlnie. [< fr. infundibuliforme, cf. lat. infundibulum – pâlnie, forma – formă].
infundibulul
INFUNDÍBUL, infundibule, s. n. (Anat.) Canal în formă de pâlnie care se află în diferite organe. – Din fr., lat. infundibulum.

DOOM

infundíbul s. n., pl. infundíbule
infundibulului
INFUNDÍBUL, infundibule, s. n. (Anat.) Canal în formă de pâlnie care se află în diferite organe. – Din fr., lat. infundibulum.

DOOM

infundíbul s. n., pl. infundíbule
infuz
INFÚZ, -Ă adj. (Despre cunoștințe, virtuți) Posedate în mod natural, fără a fi fost nevoie să fie însușite; înnăscut. [< fr. infus].

DOOM

infúz adj. m., pl. infúzi; f. infúză, pl. infúze
infuza
INFÚZ, -Ă adj. (Despre cunoștințe, virtuți) Posedate în mod natural, fără a fi fost nevoie să fie însușite; înnăscut. [< fr. infus].

DOOM

infúz adj. m., pl. infúzi; f. infúză, pl. infúze
infuza
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzai
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzam
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzare
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzare
INFUZÁRE, infuzări, s. f. Acțiunea de a infuza și rezultatul ei; infuzie. – V. infuza.
infuzarea
INFUZÁRE, infuzări, s. f. Acțiunea de a infuza și rezultatul ei; infuzie. – V. infuza.
infuzară
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzarăm
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzarăți
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzase
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzasem
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzaseră
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzaserăm
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzaserăți
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzaseși
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzaseți
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzat
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzat
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.
infuzau
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzași
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzați
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuze
INFÚZ, -Ă adj. (Despre cunoștințe, virtuți) Posedate în mod natural, fără a fi fost nevoie să fie însușite; înnăscut. [< fr. infus].

DOOM

infúz adj. m., pl. infúzi; f. infúză, pl. infúze
infuzează
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzei
INFÚZ, -Ă adj. (Despre cunoștințe, virtuți) Posedate în mod natural, fără a fi fost nevoie să fie însușite; înnăscut. [< fr. infus].

DOOM

infúz adj. m., pl. infúzi; f. infúză, pl. infúze
infuzele
INFÚZ, -Ă adj. (Despre cunoștințe, virtuți) Posedate în mod natural, fără a fi fost nevoie să fie însușite; înnăscut. [< fr. infus].

DOOM

infúz adj. m., pl. infúzi; f. infúză, pl. infúze
infuzelor
INFÚZ, -Ă adj. (Despre cunoștințe, virtuți) Posedate în mod natural, fără a fi fost nevoie să fie însușite; înnăscut. [< fr. infus].

DOOM

infúz adj. m., pl. infúzi; f. infúză, pl. infúze
infuzez
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzeze
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzezi
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzi
INFÚZ, -Ă adj. (Despre cunoștințe, virtuți) Posedate în mod natural, fără a fi fost nevoie să fie însușite; înnăscut. [< fr. infus].

DOOM

infúz adj. m., pl. infúzi; f. infúză, pl. infúze
infuzia
INFUZIÚNE s. f. v. infuzie.

DOOM

infúzie (-zi-e) s. f., art. infúzia (-zi-a), g.-d. art. infúziei; pl. infúzii, art. infúziile (-zi-i-)
infuzibil
INFUZÍBIL, -Ă, infuzibili, -e, adj. (Despre unele materiale) Care nu se poate topi sau care se topește extrem de greu din cauza temperaturii sale de topire foarte înalte. – Din fr. infusible.

DOOM

infuzíbil adj. m., pl. infuzíbili; f. infuzíbilă, pl. infuzíbile
infuzibila
INFUZÍBIL, -Ă, infuzibili, -e, adj. (Despre unele materiale) Care nu se poate topi sau care se topește extrem de greu din cauza temperaturii sale de topire foarte înalte. – Din fr. infusible.

DOOM

infuzíbil adj. m., pl. infuzíbili; f. infuzíbilă, pl. infuzíbile
infuzibile
INFUZÍBIL, -Ă, infuzibili, -e, adj. (Despre unele materiale) Care nu se poate topi sau care se topește extrem de greu din cauza temperaturii sale de topire foarte înalte. – Din fr. infusible.

DOOM

infuzíbil adj. m., pl. infuzíbili; f. infuzíbilă, pl. infuzíbile
infuzibilei
INFUZÍBIL, -Ă, infuzibili, -e, adj. (Despre unele materiale) Care nu se poate topi sau care se topește extrem de greu din cauza temperaturii sale de topire foarte înalte. – Din fr. infusible.

DOOM

infuzíbil adj. m., pl. infuzíbili; f. infuzíbilă, pl. infuzíbile
infuzibilele
INFUZÍBIL, -Ă, infuzibili, -e, adj. (Despre unele materiale) Care nu se poate topi sau care se topește extrem de greu din cauza temperaturii sale de topire foarte înalte. – Din fr. infusible.

DOOM

infuzíbil adj. m., pl. infuzíbili; f. infuzíbilă, pl. infuzíbile
infuzibilelor
INFUZÍBIL, -Ă, infuzibili, -e, adj. (Despre unele materiale) Care nu se poate topi sau care se topește extrem de greu din cauza temperaturii sale de topire foarte înalte. – Din fr. infusible.

DOOM

infuzíbil adj. m., pl. infuzíbili; f. infuzíbilă, pl. infuzíbile
infuzibili
INFUZÍBIL, -Ă, infuzibili, -e, adj. (Despre unele materiale) Care nu se poate topi sau care se topește extrem de greu din cauza temperaturii sale de topire foarte înalte. – Din fr. infusible.

DOOM

infuzíbil adj. m., pl. infuzíbili; f. infuzíbilă, pl. infuzíbile
infuzibilii
INFUZÍBIL, -Ă, infuzibili, -e, adj. (Despre unele materiale) Care nu se poate topi sau care se topește extrem de greu din cauza temperaturii sale de topire foarte înalte. – Din fr. infusible.

DOOM

infuzíbil adj. m., pl. infuzíbili; f. infuzíbilă, pl. infuzíbile
infuzibililor
INFUZÍBIL, -Ă, infuzibili, -e, adj. (Despre unele materiale) Care nu se poate topi sau care se topește extrem de greu din cauza temperaturii sale de topire foarte înalte. – Din fr. infusible.

DOOM

infuzíbil adj. m., pl. infuzíbili; f. infuzíbilă, pl. infuzíbile
infuzibilitate
INFUZIBILITÁTE s.f. Caracterul a ceea ce este infuzibil. [Cf. fr. infusibilité].
infuzibilul
INFUZÍBIL, -Ă, infuzibili, -e, adj. (Despre unele materiale) Care nu se poate topi sau care se topește extrem de greu din cauza temperaturii sale de topire foarte înalte. – Din fr. infusible.

DOOM

infuzíbil adj. m., pl. infuzíbili; f. infuzíbilă, pl. infuzíbile
infuzibilului
INFUZÍBIL, -Ă, infuzibili, -e, adj. (Despre unele materiale) Care nu se poate topi sau care se topește extrem de greu din cauza temperaturii sale de topire foarte înalte. – Din fr. infusible.

DOOM

infuzíbil adj. m., pl. infuzíbili; f. infuzíbilă, pl. infuzíbile
infuzie
INFUZIÚNE s. f. v. infuzie.

DOOM

infúzie (-zi-e) s. f., art. infúzia (-zi-a), g.-d. art. infúziei; pl. infúzii, art. infúziile (-zi-i-)
infuziei
INFUZIÚNE s. f. v. infuzie.

DOOM

infúzie (-zi-e) s. f., art. infúzia (-zi-a), g.-d. art. infúziei; pl. infúzii, art. infúziile (-zi-i-)
infuzii
INFÚZ, -Ă adj. (Despre cunoștințe, virtuți) Posedate în mod natural, fără a fi fost nevoie să fie însușite; înnăscut. [< fr. infus].

DOOM

infúz adj. m., pl. infúzi; f. infúză, pl. infúze
infuzii
INFUZIÚNE s. f. v. infuzie.

DOOM

infúzie (-zi-e) s. f., art. infúzia (-zi-a), g.-d. art. infúziei; pl. infúzii, art. infúziile (-zi-i-)
infuziile
INFUZIÚNE s. f. v. infuzie.

DOOM

infúzie (-zi-e) s. f., art. infúzia (-zi-a), g.-d. art. infúziei; pl. infúzii, art. infúziile (-zi-i-)
infuziilor
INFUZIÚNE s. f. v. infuzie.

DOOM

infúzie (-zi-e) s. f., art. infúzia (-zi-a), g.-d. art. infúziei; pl. infúzii, art. infúziile (-zi-i-)
infuzilor
INFÚZ, -Ă adj. (Despre cunoștințe, virtuți) Posedate în mod natural, fără a fi fost nevoie să fie însușite; înnăscut. [< fr. infus].

DOOM

infúz adj. m., pl. infúzi; f. infúză, pl. infúze
infuziune
INFUZIÚNE s. f. v. infuzie.

DOOM

infúzie (-zi-e) s. f., art. infúzia (-zi-a), g.-d. art. infúziei; pl. infúzii, art. infúziile (-zi-i-)
infuzoare
INFUZÓR2, infuzoare, s. n. Recipient de metal, de porțelan etc. cu capac, în care se prepară infuziile. – Din fr. infusoir.
infuzoarele
INFUZÓR2, infuzoare, s. n. Recipient de metal, de porțelan etc. cu capac, în care se prepară infuziile. – Din fr. infusoir.
infuzoarelor
INFUZÓR2, infuzoare, s. n. Recipient de metal, de porțelan etc. cu capac, în care se prepară infuziile. – Din fr. infusoir.
infuzor
INFUZÓR1, infuzori, s. m. (La pl.) Clasă de protozoare care au corpul acoperit de cili, cu ajutorul cărora se deplasează; ciliat; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Var.: infuzóriu s. m.] – Din fr. infusoire, lat. infusorius.

DOOM

infuzór2 (recipient) s. n., pl. infuzoáre
infuzor
INFUZÓR2, infuzoare, s. n. Recipient de metal, de porțelan etc. cu capac, în care se prepară infuziile. – Din fr. infusoir.
infuzori
INFUZÓR1, infuzori, s. m. (La pl.) Clasă de protozoare care au corpul acoperit de cili, cu ajutorul cărora se deplasează; ciliat; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Var.: infuzóriu s. m.] – Din fr. infusoire, lat. infusorius.

DOOM

infuzór2 (recipient) s. n., pl. infuzoáre
infuzorii
INFUZÓR1, infuzori, s. m. (La pl.) Clasă de protozoare care au corpul acoperit de cili, cu ajutorul cărora se deplasează; ciliat; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Var.: infuzóriu s. m.] – Din fr. infusoire, lat. infusorius.

DOOM

infuzór2 (recipient) s. n., pl. infuzoáre
infuzorilor
INFUZÓR1, infuzori, s. m. (La pl.) Clasă de protozoare care au corpul acoperit de cili, cu ajutorul cărora se deplasează; ciliat; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Var.: infuzóriu s. m.] – Din fr. infusoire, lat. infusorius.

DOOM

infuzór2 (recipient) s. n., pl. infuzoáre
infuzoriu
INFUZÓRIU s. m. v. infuzor1.
infuzorul
INFUZÓR1, infuzori, s. m. (La pl.) Clasă de protozoare care au corpul acoperit de cili, cu ajutorul cărora se deplasează; ciliat; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Var.: infuzóriu s. m.] – Din fr. infusoire, lat. infusorius.

DOOM

infuzór2 (recipient) s. n., pl. infuzoáre
infuzorul
INFUZÓR2, infuzoare, s. n. Recipient de metal, de porțelan etc. cu capac, în care se prepară infuziile. – Din fr. infusoir.
infuzorului
INFUZÓR1, infuzori, s. m. (La pl.) Clasă de protozoare care au corpul acoperit de cili, cu ajutorul cărora se deplasează; ciliat; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Var.: infuzóriu s. m.] – Din fr. infusoire, lat. infusorius.

DOOM

infuzór2 (recipient) s. n., pl. infuzoáre
infuzorului
INFUZÓR2, infuzoare, s. n. Recipient de metal, de porțelan etc. cu capac, în care se prepară infuziile. – Din fr. infusoir.
infuzul
INFÚZ, -Ă adj. (Despre cunoștințe, virtuți) Posedate în mod natural, fără a fi fost nevoie să fie însușite; înnăscut. [< fr. infus].

DOOM

infúz adj. m., pl. infúzi; f. infúză, pl. infúze
infuzului
INFÚZ, -Ă adj. (Despre cunoștințe, virtuți) Posedate în mod natural, fără a fi fost nevoie să fie însușite; înnăscut. [< fr. infus].

DOOM

infúz adj. m., pl. infúzi; f. infúză, pl. infúze
infuzând
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzînd
INFUZÁ, infuzez, vb. I. Tranz. A turna apă clocotită peste o plantă medicinală pentru a obține o infuzie. – Din fr. infuser.

DOOM

infuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 infuzeáză
infuzări
INFUZÁRE, infuzări, s. f. Acțiunea de a infuza și rezultatul ei; infuzie. – V. infuza.
infuzării
INFUZÁRE, infuzări, s. f. Acțiunea de a infuza și rezultatul ei; infuzie. – V. infuza.
infuzările
INFUZÁRE, infuzări, s. f. Acțiunea de a infuza și rezultatul ei; infuzie. – V. infuza.
infuzărilor
INFUZÁRE, infuzări, s. f. Acțiunea de a infuza și rezultatul ei; infuzie. – V. infuza.
inga
ÍNGA interj. (Pop.) Iată! uită-te! [Var.: íga! interj.] – Et. nec.

DOOM

ínga (pop.) interj.
ingambament
INGAMBAMÉNT, ingambamente, s. n. Procedeu poetic cerut de necesități prozodice sau de dorința de a scoate în relief anumite cuvinte, care constă în trecerea unei părți de frază ori propoziție sau a unor cuvinte dintr-un vers în versul următor. – Cf. fr. enjambement.

DOOM

ingambamént s. n., pl. ingambaménte
ingambamente
INGAMBAMÉNT, ingambamente, s. n. Procedeu poetic cerut de necesități prozodice sau de dorința de a scoate în relief anumite cuvinte, care constă în trecerea unei părți de frază ori propoziție sau a unor cuvinte dintr-un vers în versul următor. – Cf. fr. enjambement.

DOOM

ingambamént s. n., pl. ingambaménte
ingambamentele
INGAMBAMÉNT, ingambamente, s. n. Procedeu poetic cerut de necesități prozodice sau de dorința de a scoate în relief anumite cuvinte, care constă în trecerea unei părți de frază ori propoziție sau a unor cuvinte dintr-un vers în versul următor. – Cf. fr. enjambement.

DOOM

ingambamént s. n., pl. ingambaménte
ingambamentelor
INGAMBAMÉNT, ingambamente, s. n. Procedeu poetic cerut de necesități prozodice sau de dorința de a scoate în relief anumite cuvinte, care constă în trecerea unei părți de frază ori propoziție sau a unor cuvinte dintr-un vers în versul următor. – Cf. fr. enjambement.

DOOM

ingambamént s. n., pl. ingambaménte
ingambamentul
INGAMBAMÉNT, ingambamente, s. n. Procedeu poetic cerut de necesități prozodice sau de dorința de a scoate în relief anumite cuvinte, care constă în trecerea unei părți de frază ori propoziție sau a unor cuvinte dintr-un vers în versul următor. – Cf. fr. enjambement.

DOOM

ingambamént s. n., pl. ingambaménte
ingambamentului
INGAMBAMÉNT, ingambamente, s. n. Procedeu poetic cerut de necesități prozodice sau de dorința de a scoate în relief anumite cuvinte, care constă în trecerea unei părți de frază ori propoziție sau a unor cuvinte dintr-un vers în versul următor. – Cf. fr. enjambement.

DOOM

ingambamént s. n., pl. ingambaménte
ingenii
ingéniu (-ii), s. n. – Geniu. Lat. ingenium (sec. XIX). – Der. ingenios, adj., din lat. ingeniosus, fr. ingénieux; ingeniozitate, s. f., din fr. ingéniosité.
ingeniile
ingéniu (-ii), s. n. – Geniu. Lat. ingenium (sec. XIX). – Der. ingenios, adj., din lat. ingeniosus, fr. ingénieux; ingeniozitate, s. f., din fr. ingéniosité.
ingeniilor
ingéniu (-ii), s. n. – Geniu. Lat. ingenium (sec. XIX). – Der. ingenios, adj., din lat. ingeniosus, fr. ingénieux; ingeniozitate, s. f., din fr. ingéniosité.
ingenioasa
INGENIÓS, -OÁSĂ, ingenioși, -oase, adj. 1. Care are mult spirit inventiv, multă agerime de minte; iscusit, dibaci. 2. Care este alcătuit, elaborat cu inventivitate, cu măiestrie, cu iscusință etc. [Pr.: -ni-os] – Din fr. ingénieux, lat. ingeniosus.

DOOM

ingeniós (-ni-os) adj. m., pl. ingenióși; f. ingenioásă, pl. ingenioáse
ingenioase
INGENIÓS, -OÁSĂ, ingenioși, -oase, adj. 1. Care are mult spirit inventiv, multă agerime de minte; iscusit, dibaci. 2. Care este alcătuit, elaborat cu inventivitate, cu măiestrie, cu iscusință etc. [Pr.: -ni-os] – Din fr. ingénieux, lat. ingeniosus.

DOOM

ingeniós (-ni-os) adj. m., pl. ingenióși; f. ingenioásă, pl. ingenioáse
ingenioasei
INGENIÓS, -OÁSĂ, ingenioși, -oase, adj. 1. Care are mult spirit inventiv, multă agerime de minte; iscusit, dibaci. 2. Care este alcătuit, elaborat cu inventivitate, cu măiestrie, cu iscusință etc. [Pr.: -ni-os] – Din fr. ingénieux, lat. ingeniosus.

DOOM

ingeniós (-ni-os) adj. m., pl. ingenióși; f. ingenioásă, pl. ingenioáse
ingenioasele
INGENIÓS, -OÁSĂ, ingenioși, -oase, adj. 1. Care are mult spirit inventiv, multă agerime de minte; iscusit, dibaci. 2. Care este alcătuit, elaborat cu inventivitate, cu măiestrie, cu iscusință etc. [Pr.: -ni-os] – Din fr. ingénieux, lat. ingeniosus.

DOOM

ingeniós (-ni-os) adj. m., pl. ingenióși; f. ingenioásă, pl. ingenioáse
ingenioaselor
INGENIÓS, -OÁSĂ, ingenioși, -oase, adj. 1. Care are mult spirit inventiv, multă agerime de minte; iscusit, dibaci. 2. Care este alcătuit, elaborat cu inventivitate, cu măiestrie, cu iscusință etc. [Pr.: -ni-os] – Din fr. ingénieux, lat. ingeniosus.

DOOM

ingeniós (-ni-os) adj. m., pl. ingenióși; f. ingenioásă, pl. ingenioáse
ingenios
INGENIÓS, -OÁSĂ, ingenioși, -oase, adj. 1. Care are mult spirit inventiv, multă agerime de minte; iscusit, dibaci. 2. Care este alcătuit, elaborat cu inventivitate, cu măiestrie, cu iscusință etc. [Pr.: -ni-os] – Din fr. ingénieux, lat. ingeniosus.

DOOM

ingeniós (-ni-os) adj. m., pl. ingenióși; f. ingenioásă, pl. ingenioáse
ingeniosul
INGENIÓS, -OÁSĂ, ingenioși, -oase, adj. 1. Care are mult spirit inventiv, multă agerime de minte; iscusit, dibaci. 2. Care este alcătuit, elaborat cu inventivitate, cu măiestrie, cu iscusință etc. [Pr.: -ni-os] – Din fr. ingénieux, lat. ingeniosus.

DOOM

ingeniós (-ni-os) adj. m., pl. ingenióși; f. ingenioásă, pl. ingenioáse
ingeniosului
INGENIÓS, -OÁSĂ, ingenioși, -oase, adj. 1. Care are mult spirit inventiv, multă agerime de minte; iscusit, dibaci. 2. Care este alcătuit, elaborat cu inventivitate, cu măiestrie, cu iscusință etc. [Pr.: -ni-os] – Din fr. ingénieux, lat. ingeniosus.

DOOM

ingeniós (-ni-os) adj. m., pl. ingenióși; f. ingenioásă, pl. ingenioáse
ingeniozitate
INGENIOZITÁTE, ingeniozități, s. f. Calitatea de a fi ingenios; inventivitate, măiestrie, iscusință, dibăcie; (concr.) procedeu, lucru etc. ingenios. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. ingéniosité.

DOOM

ingeniozitáte (-ni-o-) s. f., g.-d. art. ingeniozitắții; (procedee) pl. ingeniozitắți
ingeniozitatea
INGENIOZITÁTE, ingeniozități, s. f. Calitatea de a fi ingenios; inventivitate, măiestrie, iscusință, dibăcie; (concr.) procedeu, lucru etc. ingenios. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. ingéniosité.

DOOM

ingeniozitáte (-ni-o-) s. f., g.-d. art. ingeniozitắții; (procedee) pl. ingeniozitắți
ingeniozități
INGENIOZITÁTE, ingeniozități, s. f. Calitatea de a fi ingenios; inventivitate, măiestrie, iscusință, dibăcie; (concr.) procedeu, lucru etc. ingenios. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. ingéniosité.

DOOM

ingeniozitáte (-ni-o-) s. f., g.-d. art. ingeniozitắții; (procedee) pl. ingeniozitắți
ingeniozității
INGENIOZITÁTE, ingeniozități, s. f. Calitatea de a fi ingenios; inventivitate, măiestrie, iscusință, dibăcie; (concr.) procedeu, lucru etc. ingenios. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. ingéniosité.

DOOM

ingeniozitáte (-ni-o-) s. f., g.-d. art. ingeniozitắții; (procedee) pl. ingeniozitắți
ingeniozitățile
INGENIOZITÁTE, ingeniozități, s. f. Calitatea de a fi ingenios; inventivitate, măiestrie, iscusință, dibăcie; (concr.) procedeu, lucru etc. ingenios. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. ingéniosité.

DOOM

ingeniozitáte (-ni-o-) s. f., g.-d. art. ingeniozitắții; (procedee) pl. ingeniozitắți
ingeniozităților
INGENIOZITÁTE, ingeniozități, s. f. Calitatea de a fi ingenios; inventivitate, măiestrie, iscusință, dibăcie; (concr.) procedeu, lucru etc. ingenios. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. ingéniosité.

DOOM

ingeniozitáte (-ni-o-) s. f., g.-d. art. ingeniozitắții; (procedee) pl. ingeniozitắți
ingenioși
INGENIÓS, -OÁSĂ, ingenioși, -oase, adj. 1. Care are mult spirit inventiv, multă agerime de minte; iscusit, dibaci. 2. Care este alcătuit, elaborat cu inventivitate, cu măiestrie, cu iscusință etc. [Pr.: -ni-os] – Din fr. ingénieux, lat. ingeniosus.

DOOM

ingeniós (-ni-os) adj. m., pl. ingenióși; f. ingenioásă, pl. ingenioáse
ingenioșii
INGENIÓS, -OÁSĂ, ingenioși, -oase, adj. 1. Care are mult spirit inventiv, multă agerime de minte; iscusit, dibaci. 2. Care este alcătuit, elaborat cu inventivitate, cu măiestrie, cu iscusință etc. [Pr.: -ni-os] – Din fr. ingénieux, lat. ingeniosus.

DOOM

ingeniós (-ni-os) adj. m., pl. ingenióși; f. ingenioásă, pl. ingenioáse
ingenioșilor
INGENIÓS, -OÁSĂ, ingenioși, -oase, adj. 1. Care are mult spirit inventiv, multă agerime de minte; iscusit, dibaci. 2. Care este alcătuit, elaborat cu inventivitate, cu măiestrie, cu iscusință etc. [Pr.: -ni-os] – Din fr. ingénieux, lat. ingeniosus.

DOOM

ingeniós (-ni-os) adj. m., pl. ingenióși; f. ingenioásă, pl. ingenioáse
ingeniu
ingéniu (-ii), s. n. – Geniu. Lat. ingenium (sec. XIX). – Der. ingenios, adj., din lat. ingeniosus, fr. ingénieux; ingeniozitate, s. f., din fr. ingéniosité.
ingeniul
ingéniu (-ii), s. n. – Geniu. Lat. ingenium (sec. XIX). – Der. ingenios, adj., din lat. ingeniosus, fr. ingénieux; ingeniozitate, s. f., din fr. ingéniosité.
ingeniului
ingéniu (-ii), s. n. – Geniu. Lat. ingenium (sec. XIX). – Der. ingenios, adj., din lat. ingeniosus, fr. ingénieux; ingeniozitate, s. f., din fr. ingéniosité.
ingenua
INGÉNUU, -UĂ, ingenui, -ue, adj., s. f. 1. Adj. Care vădește simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și cu naivitate, plin de ingenuitate; candid. 2. S. f. Rol, personaj, eroină care reprezintă o fată inocentă, pură, candidă; p. ext. persoană ingenuă. [Pr.: -nu-u] – Din lat. ingenuus, fr. ingénu.

DOOM

ingénuu (-nu-u) adj. m., pl. ingénui (-ge-nui); adj. f., s. f. ingénuă (-nu-ă), pl. ingénue (-nu-e)
ingenue
INGÉNUU, -UĂ, ingenui, -ue, adj., s. f. 1. Adj. Care vădește simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și cu naivitate, plin de ingenuitate; candid. 2. S. f. Rol, personaj, eroină care reprezintă o fată inocentă, pură, candidă; p. ext. persoană ingenuă. [Pr.: -nu-u] – Din lat. ingenuus, fr. ingénu.

DOOM

ingénuu (-nu-u) adj. m., pl. ingénui (-ge-nui); adj. f., s. f. ingénuă (-nu-ă), pl. ingénue (-nu-e)
ingenuei
INGÉNUU, -UĂ, ingenui, -ue, adj., s. f. 1. Adj. Care vădește simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și cu naivitate, plin de ingenuitate; candid. 2. S. f. Rol, personaj, eroină care reprezintă o fată inocentă, pură, candidă; p. ext. persoană ingenuă. [Pr.: -nu-u] – Din lat. ingenuus, fr. ingénu.

DOOM

ingénuu (-nu-u) adj. m., pl. ingénui (-ge-nui); adj. f., s. f. ingénuă (-nu-ă), pl. ingénue (-nu-e)
ingenuele
INGÉNUU, -UĂ, ingenui, -ue, adj., s. f. 1. Adj. Care vădește simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și cu naivitate, plin de ingenuitate; candid. 2. S. f. Rol, personaj, eroină care reprezintă o fată inocentă, pură, candidă; p. ext. persoană ingenuă. [Pr.: -nu-u] – Din lat. ingenuus, fr. ingénu.

DOOM

ingénuu (-nu-u) adj. m., pl. ingénui (-ge-nui); adj. f., s. f. ingénuă (-nu-ă), pl. ingénue (-nu-e)
ingenuelor
INGÉNUU, -UĂ, ingenui, -ue, adj., s. f. 1. Adj. Care vădește simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și cu naivitate, plin de ingenuitate; candid. 2. S. f. Rol, personaj, eroină care reprezintă o fată inocentă, pură, candidă; p. ext. persoană ingenuă. [Pr.: -nu-u] – Din lat. ingenuus, fr. ingénu.

DOOM

ingénuu (-nu-u) adj. m., pl. ingénui (-ge-nui); adj. f., s. f. ingénuă (-nu-ă), pl. ingénue (-nu-e)
ingenui
INGÉNUU, -UĂ, ingenui, -ue, adj., s. f. 1. Adj. Care vădește simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și cu naivitate, plin de ingenuitate; candid. 2. S. f. Rol, personaj, eroină care reprezintă o fată inocentă, pură, candidă; p. ext. persoană ingenuă. [Pr.: -nu-u] – Din lat. ingenuus, fr. ingénu.

DOOM

ingénuu (-nu-u) adj. m., pl. ingénui (-ge-nui); adj. f., s. f. ingénuă (-nu-ă), pl. ingénue (-nu-e)
ingenuii
INGÉNUU, -UĂ, ingenui, -ue, adj., s. f. 1. Adj. Care vădește simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și cu naivitate, plin de ingenuitate; candid. 2. S. f. Rol, personaj, eroină care reprezintă o fată inocentă, pură, candidă; p. ext. persoană ingenuă. [Pr.: -nu-u] – Din lat. ingenuus, fr. ingénu.

DOOM

ingénuu (-nu-u) adj. m., pl. ingénui (-ge-nui); adj. f., s. f. ingénuă (-nu-ă), pl. ingénue (-nu-e)
ingenuilor
INGÉNUU, -UĂ, ingenui, -ue, adj., s. f. 1. Adj. Care vădește simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și cu naivitate, plin de ingenuitate; candid. 2. S. f. Rol, personaj, eroină care reprezintă o fată inocentă, pură, candidă; p. ext. persoană ingenuă. [Pr.: -nu-u] – Din lat. ingenuus, fr. ingénu.

DOOM

ingénuu (-nu-u) adj. m., pl. ingénui (-ge-nui); adj. f., s. f. ingénuă (-nu-ă), pl. ingénue (-nu-e)
ingenuitate
INGENUITÁTE, ingenuități, s. f. Simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și naivitate; puritate, candoare (în comportări). [Pr.: -nu-i-] – Din fr. ingénuité, lat. ingenuitas, -atis.

DOOM

!ingenuitáte (-nu-i-) s. f., g.-d. art. ingenuitắții; (manifestări) pl. ingenuitắți
ingenuitatea
INGENUITÁTE, ingenuități, s. f. Simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și naivitate; puritate, candoare (în comportări). [Pr.: -nu-i-] – Din fr. ingénuité, lat. ingenuitas, -atis.

DOOM

!ingenuitáte (-nu-i-) s. f., g.-d. art. ingenuitắții; (manifestări) pl. ingenuitắți
ingenuități
INGENUITÁTE, ingenuități, s. f. Simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și naivitate; puritate, candoare (în comportări). [Pr.: -nu-i-] – Din fr. ingénuité, lat. ingenuitas, -atis.

DOOM

!ingenuitáte (-nu-i-) s. f., g.-d. art. ingenuitắții; (manifestări) pl. ingenuitắți
ingenuității
INGENUITÁTE, ingenuități, s. f. Simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și naivitate; puritate, candoare (în comportări). [Pr.: -nu-i-] – Din fr. ingénuité, lat. ingenuitas, -atis.

DOOM

!ingenuitáte (-nu-i-) s. f., g.-d. art. ingenuitắții; (manifestări) pl. ingenuitắți
ingenuitățile
INGENUITÁTE, ingenuități, s. f. Simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și naivitate; puritate, candoare (în comportări). [Pr.: -nu-i-] – Din fr. ingénuité, lat. ingenuitas, -atis.

DOOM

!ingenuitáte (-nu-i-) s. f., g.-d. art. ingenuitắții; (manifestări) pl. ingenuitắți
ingenuităților
INGENUITÁTE, ingenuități, s. f. Simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și naivitate; puritate, candoare (în comportări). [Pr.: -nu-i-] – Din fr. ingénuité, lat. ingenuitas, -atis.

DOOM

!ingenuitáte (-nu-i-) s. f., g.-d. art. ingenuitắții; (manifestări) pl. ingenuitắți
ingenuu
INGÉNUU, -UĂ, ingenui, -ue, adj., s. f. 1. Adj. Care vădește simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și cu naivitate, plin de ingenuitate; candid. 2. S. f. Rol, personaj, eroină care reprezintă o fată inocentă, pură, candidă; p. ext. persoană ingenuă. [Pr.: -nu-u] – Din lat. ingenuus, fr. ingénu.

DOOM

ingénuu (-nu-u) adj. m., pl. ingénui (-ge-nui); adj. f., s. f. ingénuă (-nu-ă), pl. ingénue (-nu-e)
ingenuul
INGÉNUU, -UĂ, ingenui, -ue, adj., s. f. 1. Adj. Care vădește simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și cu naivitate, plin de ingenuitate; candid. 2. S. f. Rol, personaj, eroină care reprezintă o fată inocentă, pură, candidă; p. ext. persoană ingenuă. [Pr.: -nu-u] – Din lat. ingenuus, fr. ingénu.

DOOM

ingénuu (-nu-u) adj. m., pl. ingénui (-ge-nui); adj. f., s. f. ingénuă (-nu-ă), pl. ingénue (-nu-e)
ingenuului
INGÉNUU, -UĂ, ingenui, -ue, adj., s. f. 1. Adj. Care vădește simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și cu naivitate, plin de ingenuitate; candid. 2. S. f. Rol, personaj, eroină care reprezintă o fată inocentă, pură, candidă; p. ext. persoană ingenuă. [Pr.: -nu-u] – Din lat. ingenuus, fr. ingénu.

DOOM

ingénuu (-nu-u) adj. m., pl. ingénui (-ge-nui); adj. f., s. f. ingénuă (-nu-ă), pl. ingénue (-nu-e)
ingera
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingerabil
INGERÁBIL, -Ă, ingerabili, -e, adj. Care poate fi ingerat, înghițit. – Din fr. ingérable.
ingerabila
INGERÁBIL, -Ă, ingerabili, -e, adj. Care poate fi ingerat, înghițit. – Din fr. ingérable.
ingerabile
INGERÁBIL, -Ă, ingerabili, -e, adj. Care poate fi ingerat, înghițit. – Din fr. ingérable.
ingerabilei
INGERÁBIL, -Ă, ingerabili, -e, adj. Care poate fi ingerat, înghițit. – Din fr. ingérable.
ingerabilele
INGERÁBIL, -Ă, ingerabili, -e, adj. Care poate fi ingerat, înghițit. – Din fr. ingérable.
ingerabilelor
INGERÁBIL, -Ă, ingerabili, -e, adj. Care poate fi ingerat, înghițit. – Din fr. ingérable.
ingerabili
INGERÁBIL, -Ă, ingerabili, -e, adj. Care poate fi ingerat, înghițit. – Din fr. ingérable.
ingerabilii
INGERÁBIL, -Ă, ingerabili, -e, adj. Care poate fi ingerat, înghițit. – Din fr. ingérable.
ingerabililor
INGERÁBIL, -Ă, ingerabili, -e, adj. Care poate fi ingerat, înghițit. – Din fr. ingérable.
ingerabilul
INGERÁBIL, -Ă, ingerabili, -e, adj. Care poate fi ingerat, înghițit. – Din fr. ingérable.
ingerabilului
INGERÁBIL, -Ă, ingerabili, -e, adj. Care poate fi ingerat, înghițit. – Din fr. ingérable.
ingerai
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingeram
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingerare
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingerare
INGERÁRE, ingerări, s. f. Acțiunea de a ingera și rezultatul ei; ingestie. – V. ingera.

DOOM

*ingeráre (înghițire) s. f., g.-d. art. ingerắrii; pl. ingerắri
ingerarea
INGERÁRE, ingerări, s. f. Acțiunea de a ingera și rezultatul ei; ingestie. – V. ingera.

DOOM

*ingeráre (înghițire) s. f., g.-d. art. ingerắrii; pl. ingerắri
ingerară
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingerarăm
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingerarăți
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingerase
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingerasem
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingeraseră
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingeraserăm
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingeraserăți
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingeraseși
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingeraseți
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingerat
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingerat
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. (Rar) A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.
ingerau
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingerași
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingerați
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingerează
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingerez
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingereze
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingerezi
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingerința
INGERÍNȚĂ, ingerințe, s. f. Amestec ilegal, intervenție în treburile unei persoane sau în viața unui stat, tinzând la știrbirea libertății și a independenței de acțiune și la impunerea unui anumit punct de vedere. – Din fr. ingérence.

DOOM

ingerínță (amestec) s. f., g.-d. art. ingerínței; pl. ingerínțe
ingerințe
INGERÍNȚĂ, ingerințe, s. f. Amestec ilegal, intervenție în treburile unei persoane sau în viața unui stat, tinzând la știrbirea libertății și a independenței de acțiune și la impunerea unui anumit punct de vedere. – Din fr. ingérence.

DOOM

ingerínță (amestec) s. f., g.-d. art. ingerínței; pl. ingerínțe
ingerinței
INGERÍNȚĂ, ingerințe, s. f. Amestec ilegal, intervenție în treburile unei persoane sau în viața unui stat, tinzând la știrbirea libertății și a independenței de acțiune și la impunerea unui anumit punct de vedere. – Din fr. ingérence.

DOOM

ingerínță (amestec) s. f., g.-d. art. ingerínței; pl. ingerínțe
ingerințele
INGERÍNȚĂ, ingerințe, s. f. Amestec ilegal, intervenție în treburile unei persoane sau în viața unui stat, tinzând la știrbirea libertății și a independenței de acțiune și la impunerea unui anumit punct de vedere. – Din fr. ingérence.

DOOM

ingerínță (amestec) s. f., g.-d. art. ingerínței; pl. ingerínțe
ingerințelor
INGERÍNȚĂ, ingerințe, s. f. Amestec ilegal, intervenție în treburile unei persoane sau în viața unui stat, tinzând la știrbirea libertății și a independenței de acțiune și la impunerea unui anumit punct de vedere. – Din fr. ingérence.

DOOM

ingerínță (amestec) s. f., g.-d. art. ingerínței; pl. ingerínțe
ingerând
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingerînd
INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. A înghiți alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.

DOOM

ingerá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingereáză
ingerări
INGERÁRE, ingerări, s. f. Acțiunea de a ingera și rezultatul ei; ingestie. – V. ingera.

DOOM

*ingeráre (înghițire) s. f., g.-d. art. ingerắrii; pl. ingerắri
ingerării
INGERÁRE, ingerări, s. f. Acțiunea de a ingera și rezultatul ei; ingestie. – V. ingera.

DOOM

*ingeráre (înghițire) s. f., g.-d. art. ingerắrii; pl. ingerắri
ingerările
INGERÁRE, ingerări, s. f. Acțiunea de a ingera și rezultatul ei; ingestie. – V. ingera.

DOOM

*ingeráre (înghițire) s. f., g.-d. art. ingerắrii; pl. ingerắri
ingerărilor
INGERÁRE, ingerări, s. f. Acțiunea de a ingera și rezultatul ei; ingestie. – V. ingera.

DOOM

*ingeráre (înghițire) s. f., g.-d. art. ingerắrii; pl. ingerắri
ingestia
INGÉSTIE, ingestii, s. f. Înghițire, introducere pe cale bucală a alimentelor sau a altor substanțe în stomac. – Din fr. ingestion.

DOOM

ingéstie (-ti-e) s. f., art. ingéstia (-ti-a), g.-d. art. ingéstiei; pl. ingéstii, art. ingéstiile (-ti-i-)
ingestie
INGÉSTIE, ingestii, s. f. Înghițire, introducere pe cale bucală a alimentelor sau a altor substanțe în stomac. – Din fr. ingestion.

DOOM

ingéstie (-ti-e) s. f., art. ingéstia (-ti-a), g.-d. art. ingéstiei; pl. ingéstii, art. ingéstiile (-ti-i-)
ingestiei
INGÉSTIE, ingestii, s. f. Înghițire, introducere pe cale bucală a alimentelor sau a altor substanțe în stomac. – Din fr. ingestion.

DOOM

ingéstie (-ti-e) s. f., art. ingéstia (-ti-a), g.-d. art. ingéstiei; pl. ingéstii, art. ingéstiile (-ti-i-)
ingestii
INGÉSTIE, ingestii, s. f. Înghițire, introducere pe cale bucală a alimentelor sau a altor substanțe în stomac. – Din fr. ingestion.

DOOM

ingéstie (-ti-e) s. f., art. ingéstia (-ti-a), g.-d. art. ingéstiei; pl. ingéstii, art. ingéstiile (-ti-i-)
ingestiile
INGÉSTIE, ingestii, s. f. Înghițire, introducere pe cale bucală a alimentelor sau a altor substanțe în stomac. – Din fr. ingestion.

DOOM

ingéstie (-ti-e) s. f., art. ingéstia (-ti-a), g.-d. art. ingéstiei; pl. ingéstii, art. ingéstiile (-ti-i-)
ingestiilor
INGÉSTIE, ingestii, s. f. Înghițire, introducere pe cale bucală a alimentelor sau a altor substanțe în stomac. – Din fr. ingestion.

DOOM

ingéstie (-ti-e) s. f., art. ingéstia (-ti-a), g.-d. art. ingéstiei; pl. ingéstii, art. ingéstiile (-ti-i-)
ingestiune
INGESTIÚNE s.f. v. ingestie.
inghinal
INGUINÁL, -Ă adj. v. inghinal.

DOOM

inghinál adj. m., pl. inghináli; f. inghinálă, pl. inghinále
inghinala
INGUINÁL, -Ă adj. v. inghinal.

DOOM

inghinál adj. m., pl. inghináli; f. inghinálă, pl. inghinále
inghinale
INGUINÁL, -Ă adj. v. inghinal.

DOOM

inghinál adj. m., pl. inghináli; f. inghinálă, pl. inghinále
inghinalei
INGUINÁL, -Ă adj. v. inghinal.

DOOM

inghinál adj. m., pl. inghináli; f. inghinálă, pl. inghinále
inghinalele
INGUINÁL, -Ă adj. v. inghinal.

DOOM

inghinál adj. m., pl. inghináli; f. inghinálă, pl. inghinále
inghinalelor
INGUINÁL, -Ă adj. v. inghinal.

DOOM

inghinál adj. m., pl. inghináli; f. inghinálă, pl. inghinále
inghinali
INGUINÁL, -Ă adj. v. inghinal.

DOOM

inghinál adj. m., pl. inghináli; f. inghinálă, pl. inghinále
inghinalii
INGUINÁL, -Ă adj. v. inghinal.

DOOM

inghinál adj. m., pl. inghináli; f. inghinálă, pl. inghinále
inghinalilor
INGUINÁL, -Ă adj. v. inghinal.

DOOM

inghinál adj. m., pl. inghináli; f. inghinálă, pl. inghinále
inghinalul
INGUINÁL, -Ă adj. v. inghinal.

DOOM

inghinál adj. m., pl. inghináli; f. inghinálă, pl. inghinále
inghinalului
INGUINÁL, -Ă adj. v. inghinal.

DOOM

inghinál adj. m., pl. inghináli; f. inghinálă, pl. inghinále
inginer
INGINÉR, -Ă, ingineri, -e, s. m. și f. Specialist cu o pregătire tehnică și teoretică obținută într-un institut de învățământ superior, care prestează o activitate tehnică de proiectare, de cercetare, de organizare și de conducere a proceselor tehnologice dintr-o întreprindere; titlu deținut de această persoană. – Din it. ingegnere. Cf. rus. injener, fr. ingénieur, germ. Ingenieur.

DOOM

inginéră s. f., g.-d. art. inginérei; pl. inginére
inginera
INGINÉR, -Ă, ingineri, -e, s. m. și f. Specialist cu o pregătire tehnică și teoretică obținută într-un institut de învățământ superior, care prestează o activitate tehnică de proiectare, de cercetare, de organizare și de conducere a proceselor tehnologice dintr-o întreprindere; titlu deținut de această persoană. – Din it. ingegnere. Cf. rus. injener, fr. ingénieur, germ. Ingenieur.

DOOM

inginéră s. f., g.-d. art. inginérei; pl. inginére
ingineraș
INGINERÁȘ, inginerași, s. m. Diminutiv al lui inginer; (peior.) inginer (tânăr) insuficient pregătit sau incapabil. – Inginer + suf. -aș.

DOOM

ingineráș (fam.) s. m., pl. ingineráși
inginerași
INGINERÁȘ, inginerași, s. m. Diminutiv al lui inginer; (peior.) inginer (tânăr) insuficient pregătit sau incapabil. – Inginer + suf. -aș.

DOOM

ingineráș (fam.) s. m., pl. ingineráși
inginerașii
INGINERÁȘ, inginerași, s. m. Diminutiv al lui inginer; (peior.) inginer (tânăr) insuficient pregătit sau incapabil. – Inginer + suf. -aș.

DOOM

ingineráș (fam.) s. m., pl. ingineráși
inginerașilor
INGINERÁȘ, inginerași, s. m. Diminutiv al lui inginer; (peior.) inginer (tânăr) insuficient pregătit sau incapabil. – Inginer + suf. -aș.

DOOM

ingineráș (fam.) s. m., pl. ingineráși
inginerașul
INGINERÁȘ, inginerași, s. m. Diminutiv al lui inginer; (peior.) inginer (tânăr) insuficient pregătit sau incapabil. – Inginer + suf. -aș.

DOOM

ingineráș (fam.) s. m., pl. ingineráși
inginerașului
INGINERÁȘ, inginerași, s. m. Diminutiv al lui inginer; (peior.) inginer (tânăr) insuficient pregătit sau incapabil. – Inginer + suf. -aș.

DOOM

ingineráș (fam.) s. m., pl. ingineráși
inginere
INGINÉR, -Ă, ingineri, -e, s. m. și f. Specialist cu o pregătire tehnică și teoretică obținută într-un institut de învățământ superior, care prestează o activitate tehnică de proiectare, de cercetare, de organizare și de conducere a proceselor tehnologice dintr-o întreprindere; titlu deținut de această persoană. – Din it. ingegnere. Cf. rus. injener, fr. ingénieur, germ. Ingenieur.

DOOM

inginéră s. f., g.-d. art. inginérei; pl. inginére
inginereasca
INGINERÉSC, -EÁSCĂ, inginerești, adj. Care aparține inginerului sau ingineriei, privitor la inginer sau la inginerie, de inginer. – Inginer + suf. -esc.

DOOM

inginerésc adj. m., f. inginereáscă; pl. m. și f. ingineréști
inginereasă
inginér (inginéri), s. m. – 1. Specialist cu pregătire tehnică și teoretică în urma absolvirii unei facultăți. It. ingegnero (sec. XIX). – Der. inginereasă, s. f. (nevastă de inginer; femeie inginer); inginerie, s. f.; ingineresc, adj.; inginerește, adv.
inginerei
INGINÉR, -Ă, ingineri, -e, s. m. și f. Specialist cu o pregătire tehnică și teoretică obținută într-un institut de învățământ superior, care prestează o activitate tehnică de proiectare, de cercetare, de organizare și de conducere a proceselor tehnologice dintr-o întreprindere; titlu deținut de această persoană. – Din it. ingegnere. Cf. rus. injener, fr. ingénieur, germ. Ingenieur.

DOOM

inginéră s. f., g.-d. art. inginérei; pl. inginére
inginerele
INGINÉR, -Ă, ingineri, -e, s. m. și f. Specialist cu o pregătire tehnică și teoretică obținută într-un institut de învățământ superior, care prestează o activitate tehnică de proiectare, de cercetare, de organizare și de conducere a proceselor tehnologice dintr-o întreprindere; titlu deținut de această persoană. – Din it. ingegnere. Cf. rus. injener, fr. ingénieur, germ. Ingenieur.

DOOM

inginéră s. f., g.-d. art. inginérei; pl. inginére
inginerelor
INGINÉR, -Ă, ingineri, -e, s. m. și f. Specialist cu o pregătire tehnică și teoretică obținută într-un institut de învățământ superior, care prestează o activitate tehnică de proiectare, de cercetare, de organizare și de conducere a proceselor tehnologice dintr-o întreprindere; titlu deținut de această persoană. – Din it. ingegnere. Cf. rus. injener, fr. ingénieur, germ. Ingenieur.

DOOM

inginéră s. f., g.-d. art. inginérei; pl. inginére
ingineresc
INGINERÉSC, -EÁSCĂ, inginerești, adj. Care aparține inginerului sau ingineriei, privitor la inginer sau la inginerie, de inginer. – Inginer + suf. -esc.

DOOM

inginerésc adj. m., f. inginereáscă; pl. m. și f. ingineréști
inginerescul
INGINERÉSC, -EÁSCĂ, inginerești, adj. Care aparține inginerului sau ingineriei, privitor la inginer sau la inginerie, de inginer. – Inginer + suf. -esc.

DOOM

inginerésc adj. m., f. inginereáscă; pl. m. și f. ingineréști
inginerescului
INGINERÉSC, -EÁSCĂ, inginerești, adj. Care aparține inginerului sau ingineriei, privitor la inginer sau la inginerie, de inginer. – Inginer + suf. -esc.

DOOM

inginerésc adj. m., f. inginereáscă; pl. m. și f. ingineréști
inginerești
INGINERÉSC, -EÁSCĂ, inginerești, adj. Care aparține inginerului sau ingineriei, privitor la inginer sau la inginerie, de inginer. – Inginer + suf. -esc.

DOOM

inginerésc adj. m., f. inginereáscă; pl. m. și f. ingineréști
inginereștii
INGINERÉSC, -EÁSCĂ, inginerești, adj. Care aparține inginerului sau ingineriei, privitor la inginer sau la inginerie, de inginer. – Inginer + suf. -esc.

DOOM

inginerésc adj. m., f. inginereáscă; pl. m. și f. ingineréști
inginereștile
INGINERÉSC, -EÁSCĂ, inginerești, adj. Care aparține inginerului sau ingineriei, privitor la inginer sau la inginerie, de inginer. – Inginer + suf. -esc.

DOOM

inginerésc adj. m., f. inginereáscă; pl. m. și f. ingineréști
inginereștilor
INGINERÉSC, -EÁSCĂ, inginerești, adj. Care aparține inginerului sau ingineriei, privitor la inginer sau la inginerie, de inginer. – Inginer + suf. -esc.

DOOM

inginerésc adj. m., f. inginereáscă; pl. m. și f. ingineréști
ingineri
INGINÉR, -Ă, ingineri, -e, s. m. și f. Specialist cu o pregătire tehnică și teoretică obținută într-un institut de învățământ superior, care prestează o activitate tehnică de proiectare, de cercetare, de organizare și de conducere a proceselor tehnologice dintr-o întreprindere; titlu deținut de această persoană. – Din it. ingegnere. Cf. rus. injener, fr. ingénieur, germ. Ingenieur.

DOOM

inginéră s. f., g.-d. art. inginérei; pl. inginére
ingineria
INGINERÍE, inginerii, s. f. 1. Profesia inginerului. 2. (În sintagma) Inginerie genetică = modificare a structurii genetice a unui organism prin introducerea de gene noi, aparținând unor organisme din aceeași specie sau din specii diferite, prin inserarea de gene sintetizate artificial sau prin reorganizarea materialului genetic propriu. – Inginer + suf. -ie.

DOOM

!ingineríe s. f., art. inginería, g.-d. art. ingineríei; (operații) pl. ingineríi
inginerie
INGINERÍE, inginerii, s. f. 1. Profesia inginerului. 2. (În sintagma) Inginerie genetică = modificare a structurii genetice a unui organism prin introducerea de gene noi, aparținând unor organisme din aceeași specie sau din specii diferite, prin inserarea de gene sintetizate artificial sau prin reorganizarea materialului genetic propriu. – Inginer + suf. -ie.

DOOM

!ingineríe s. f., art. inginería, g.-d. art. ingineríei; (operații) pl. ingineríi
ingineriei
INGINERÍE, inginerii, s. f. 1. Profesia inginerului. 2. (În sintagma) Inginerie genetică = modificare a structurii genetice a unui organism prin introducerea de gene noi, aparținând unor organisme din aceeași specie sau din specii diferite, prin inserarea de gene sintetizate artificial sau prin reorganizarea materialului genetic propriu. – Inginer + suf. -ie.

DOOM

!ingineríe s. f., art. inginería, g.-d. art. ingineríei; (operații) pl. ingineríi
inginerii
INGINÉR, -Ă, ingineri, -e, s. m. și f. Specialist cu o pregătire tehnică și teoretică obținută într-un institut de învățământ superior, care prestează o activitate tehnică de proiectare, de cercetare, de organizare și de conducere a proceselor tehnologice dintr-o întreprindere; titlu deținut de această persoană. – Din it. ingegnere. Cf. rus. injener, fr. ingénieur, germ. Ingenieur.

DOOM

inginéră s. f., g.-d. art. inginérei; pl. inginére
inginerii
INGINERÍE, inginerii, s. f. 1. Profesia inginerului. 2. (În sintagma) Inginerie genetică = modificare a structurii genetice a unui organism prin introducerea de gene noi, aparținând unor organisme din aceeași specie sau din specii diferite, prin inserarea de gene sintetizate artificial sau prin reorganizarea materialului genetic propriu. – Inginer + suf. -ie.

DOOM

!ingineríe s. f., art. inginería, g.-d. art. ingineríei; (operații) pl. ingineríi
ingineriile
INGINERÍE, inginerii, s. f. 1. Profesia inginerului. 2. (În sintagma) Inginerie genetică = modificare a structurii genetice a unui organism prin introducerea de gene noi, aparținând unor organisme din aceeași specie sau din specii diferite, prin inserarea de gene sintetizate artificial sau prin reorganizarea materialului genetic propriu. – Inginer + suf. -ie.

DOOM

!ingineríe s. f., art. inginería, g.-d. art. ingineríei; (operații) pl. ingineríi
ingineriilor
INGINERÍE, inginerii, s. f. 1. Profesia inginerului. 2. (În sintagma) Inginerie genetică = modificare a structurii genetice a unui organism prin introducerea de gene noi, aparținând unor organisme din aceeași specie sau din specii diferite, prin inserarea de gene sintetizate artificial sau prin reorganizarea materialului genetic propriu. – Inginer + suf. -ie.

DOOM

!ingineríe s. f., art. inginería, g.-d. art. ingineríei; (operații) pl. ingineríi
inginerilor
INGINÉR, -Ă, ingineri, -e, s. m. și f. Specialist cu o pregătire tehnică și teoretică obținută într-un institut de învățământ superior, care prestează o activitate tehnică de proiectare, de cercetare, de organizare și de conducere a proceselor tehnologice dintr-o întreprindere; titlu deținut de această persoană. – Din it. ingegnere. Cf. rus. injener, fr. ingénieur, germ. Ingenieur.

DOOM

inginéră s. f., g.-d. art. inginérei; pl. inginére
inginerul
INGINÉR, -Ă, ingineri, -e, s. m. și f. Specialist cu o pregătire tehnică și teoretică obținută într-un institut de învățământ superior, care prestează o activitate tehnică de proiectare, de cercetare, de organizare și de conducere a proceselor tehnologice dintr-o întreprindere; titlu deținut de această persoană. – Din it. ingegnere. Cf. rus. injener, fr. ingénieur, germ. Ingenieur.

DOOM

inginéră s. f., g.-d. art. inginérei; pl. inginére
inginerului
INGINÉR, -Ă, ingineri, -e, s. m. și f. Specialist cu o pregătire tehnică și teoretică obținută într-un institut de învățământ superior, care prestează o activitate tehnică de proiectare, de cercetare, de organizare și de conducere a proceselor tehnologice dintr-o întreprindere; titlu deținut de această persoană. – Din it. ingegnere. Cf. rus. injener, fr. ingénieur, germ. Ingenieur.

DOOM

inginéră s. f., g.-d. art. inginérei; pl. inginére
ingliș
ingliș, ingliși s. m. englez.
ingrat
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingrat
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingrata
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingrata
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingrate
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingrate
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingratei
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingratei
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingratele
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingratele
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingratelor
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingratelor
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingratitudine
INGRATITÚDINE, ingratitudini, s. f. Însușirea de a fi ingrat; purtarea, atitudinea omului ingrat; nerecunoștință. – Din fr. ingratitude, lat. ingratitudo, -inis.

DOOM

ingratitúdine s. f., g.-d. art. ingratitúdinii; pl. ingratitúdini
ingratitudinea
INGRATITÚDINE, ingratitudini, s. f. Însușirea de a fi ingrat; purtarea, atitudinea omului ingrat; nerecunoștință. – Din fr. ingratitude, lat. ingratitudo, -inis.

DOOM

ingratitúdine s. f., g.-d. art. ingratitúdinii; pl. ingratitúdini
ingratitudini
INGRATITÚDINE, ingratitudini, s. f. Însușirea de a fi ingrat; purtarea, atitudinea omului ingrat; nerecunoștință. – Din fr. ingratitude, lat. ingratitudo, -inis.

DOOM

ingratitúdine s. f., g.-d. art. ingratitúdinii; pl. ingratitúdini
ingratitudinii
INGRATITÚDINE, ingratitudini, s. f. Însușirea de a fi ingrat; purtarea, atitudinea omului ingrat; nerecunoștință. – Din fr. ingratitude, lat. ingratitudo, -inis.

DOOM

ingratitúdine s. f., g.-d. art. ingratitúdinii; pl. ingratitúdini
ingratitudinile
INGRATITÚDINE, ingratitudini, s. f. Însușirea de a fi ingrat; purtarea, atitudinea omului ingrat; nerecunoștință. – Din fr. ingratitude, lat. ingratitudo, -inis.

DOOM

ingratitúdine s. f., g.-d. art. ingratitúdinii; pl. ingratitúdini
ingratitudinilor
INGRATITÚDINE, ingratitudini, s. f. Însușirea de a fi ingrat; purtarea, atitudinea omului ingrat; nerecunoștință. – Din fr. ingratitude, lat. ingratitudo, -inis.

DOOM

ingratitúdine s. f., g.-d. art. ingratitúdinii; pl. ingratitúdini
ingratul
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingratul
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingratului
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingratului
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingrați
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingrați
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingrații
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingrații
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingraților
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingraților
INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător. 2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

DOOM

ingrát adj. m., s. m., pl. ingráți; adj. f., s. f. ingrátă, pl. ingráte
ingredient
INGREDIÉNT, ingrediente, s. n. Substanță care intră ca accesoriu în compoziția unui medicament, a unui aliment etc., fie pentru a-i conferi anumite calități, ca material de umplutură într-un produs etc.; ingrediență. [Pr.: -di-ent] – Din fr. ingrédient.

DOOM

ingrediént (-di-ent) s. n., pl. ingrediénte
ingrediente
INGREDIÉNT, ingrediente, s. n. Substanță care intră ca accesoriu în compoziția unui medicament, a unui aliment etc., fie pentru a-i conferi anumite calități, ca material de umplutură într-un produs etc.; ingrediență. [Pr.: -di-ent] – Din fr. ingrédient.

DOOM

ingrediént (-di-ent) s. n., pl. ingrediénte
ingredientele
INGREDIÉNT, ingrediente, s. n. Substanță care intră ca accesoriu în compoziția unui medicament, a unui aliment etc., fie pentru a-i conferi anumite calități, ca material de umplutură într-un produs etc.; ingrediență. [Pr.: -di-ent] – Din fr. ingrédient.

DOOM

ingrediént (-di-ent) s. n., pl. ingrediénte
ingredientelor
INGREDIÉNT, ingrediente, s. n. Substanță care intră ca accesoriu în compoziția unui medicament, a unui aliment etc., fie pentru a-i conferi anumite calități, ca material de umplutură într-un produs etc.; ingrediență. [Pr.: -di-ent] – Din fr. ingrédient.

DOOM

ingrediént (-di-ent) s. n., pl. ingrediénte
ingredientul
INGREDIÉNT, ingrediente, s. n. Substanță care intră ca accesoriu în compoziția unui medicament, a unui aliment etc., fie pentru a-i conferi anumite calități, ca material de umplutură într-un produs etc.; ingrediență. [Pr.: -di-ent] – Din fr. ingrédient.

DOOM

ingrediént (-di-ent) s. n., pl. ingrediénte
ingredientului
INGREDIÉNT, ingrediente, s. n. Substanță care intră ca accesoriu în compoziția unui medicament, a unui aliment etc., fie pentru a-i conferi anumite calități, ca material de umplutură într-un produs etc.; ingrediență. [Pr.: -di-ent] – Din fr. ingrédient.

DOOM

ingrediént (-di-ent) s. n., pl. ingrediénte
ingrediența
INGREDIÉNȚĂ, ingrediențe, s. f. (Înv.) Ingredient. [Pr.: -di-en-] – Ingredient + suf. -ență.

DOOM

ingrediénță (înv.) (-di-en-) s. f., g.-d. art. ingrediénței; pl. ingrediénțe
ingrediențe
INGREDIÉNȚĂ, ingrediențe, s. f. (Înv.) Ingredient. [Pr.: -di-en-] – Ingredient + suf. -ență.

DOOM

ingrediénță (înv.) (-di-en-) s. f., g.-d. art. ingrediénței; pl. ingrediénțe
ingredienței
INGREDIÉNȚĂ, ingrediențe, s. f. (Înv.) Ingredient. [Pr.: -di-en-] – Ingredient + suf. -ență.

DOOM

ingrediénță (înv.) (-di-en-) s. f., g.-d. art. ingrediénței; pl. ingrediénțe
ingrediențele
INGREDIÉNȚĂ, ingrediențe, s. f. (Înv.) Ingredient. [Pr.: -di-en-] – Ingredient + suf. -ență.

DOOM

ingrediénță (înv.) (-di-en-) s. f., g.-d. art. ingrediénței; pl. ingrediénțe
ingrediențelor
INGREDIÉNȚĂ, ingrediențe, s. f. (Înv.) Ingredient. [Pr.: -di-en-] – Ingredient + suf. -ență.

DOOM

ingrediénță (înv.) (-di-en-) s. f., g.-d. art. ingrediénței; pl. ingrediénțe
ingresiune
INGRESIÚNE, ingresiuni, s. f. Înaintare a mării în unele porțiuni mai coborâte ale continentelor, în special prin gurile fluviilor, formând adesea golfuri. – Din fr. ingression, lat. ingressio, -onis.

DOOM

ingresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. ingresiúnii; pl. ingresiúni
ingresiunea
INGRESIÚNE, ingresiuni, s. f. Înaintare a mării în unele porțiuni mai coborâte ale continentelor, în special prin gurile fluviilor, formând adesea golfuri. – Din fr. ingression, lat. ingressio, -onis.

DOOM

ingresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. ingresiúnii; pl. ingresiúni
ingresiuni
INGRESIÚNE, ingresiuni, s. f. Înaintare a mării în unele porțiuni mai coborâte ale continentelor, în special prin gurile fluviilor, formând adesea golfuri. – Din fr. ingression, lat. ingressio, -onis.

DOOM

ingresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. ingresiúnii; pl. ingresiúni
ingresiunii
INGRESIÚNE, ingresiuni, s. f. Înaintare a mării în unele porțiuni mai coborâte ale continentelor, în special prin gurile fluviilor, formând adesea golfuri. – Din fr. ingression, lat. ingressio, -onis.

DOOM

ingresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. ingresiúnii; pl. ingresiúni
ingresiunile
INGRESIÚNE, ingresiuni, s. f. Înaintare a mării în unele porțiuni mai coborâte ale continentelor, în special prin gurile fluviilor, formând adesea golfuri. – Din fr. ingression, lat. ingressio, -onis.

DOOM

ingresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. ingresiúnii; pl. ingresiúni
ingresiunilor
INGRESIÚNE, ingresiuni, s. f. Înaintare a mării în unele porțiuni mai coborâte ale continentelor, în special prin gurile fluviilor, formând adesea golfuri. – Din fr. ingression, lat. ingressio, -onis.

DOOM

ingresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. ingresiúnii; pl. ingresiúni
inguinal
INGUINÁL, -Ă adj. v. inghinal.

DOOM

inghinál adj. m., pl. inghináli; f. inghinálă, pl. inghinále
ingurgita
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitai
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitam
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitare
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitare
ÎNGURGITÁRE s. f. v. ingurgitare.

DOOM

*ingurgitáre s. f., g.-d. art. ingurgitắrii; pl. ingurgitắri
ingurgitarea
ÎNGURGITÁRE s. f. v. ingurgitare.

DOOM

*ingurgitáre s. f., g.-d. art. ingurgitắrii; pl. ingurgitắri
ingurgitară
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitarăm
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitarăți
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitase
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitasem
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitaseră
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitaserăm
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitaserăți
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitaseși
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitaseți
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitat
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitat
INGURGITÁ, ingurgitez, vb. I. Tranz. A înghiți (mai ales un aliment). [Var.: îngurgitá vb. I] – Din fr. ingurgiter.
ingurgitau
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitași
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitați
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitația
INGURGITÁȚIE, ingurgitații, s. f. (Rar) Ingurgitare. – Din fr. ingurgitation.
ingurgitație
INGURGITÁȚIE, ingurgitații, s. f. (Rar) Ingurgitare. – Din fr. ingurgitation.
ingurgitației
INGURGITÁȚIE, ingurgitații, s. f. (Rar) Ingurgitare. – Din fr. ingurgitation.
ingurgitații
INGURGITÁȚIE, ingurgitații, s. f. (Rar) Ingurgitare. – Din fr. ingurgitation.
ingurgitațiile
INGURGITÁȚIE, ingurgitații, s. f. (Rar) Ingurgitare. – Din fr. ingurgitation.
ingurgitațiilor
INGURGITÁȚIE, ingurgitații, s. f. (Rar) Ingurgitare. – Din fr. ingurgitation.
ingurgitează
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitez
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgiteze
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitezi
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitând
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitînd
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.

DOOM

ingurgitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ingurgiteáză
ingurgitări
ÎNGURGITÁRE s. f. v. ingurgitare.

DOOM

*ingurgitáre s. f., g.-d. art. ingurgitắrii; pl. ingurgitắri
ingurgitării
ÎNGURGITÁRE s. f. v. ingurgitare.

DOOM

*ingurgitáre s. f., g.-d. art. ingurgitắrii; pl. ingurgitắri
ingurgitările
ÎNGURGITÁRE s. f. v. ingurgitare.

DOOM

*ingurgitáre s. f., g.-d. art. ingurgitắrii; pl. ingurgitắri
ingurgitărilor
ÎNGURGITÁRE s. f. v. ingurgitare.

DOOM

*ingurgitáre s. f., g.-d. art. ingurgitắrii; pl. ingurgitắri
inhala
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalai
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalam
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalare
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalare
INHALÁRE, inhalări, s. f. Faptul de a inhala. – V. inhala.

DOOM

inhaláre s. f., g.-d. art. inhalắrii; pl. inhalắri
inhalarea
INHALÁRE, inhalări, s. f. Faptul de a inhala. – V. inhala.

DOOM

inhaláre s. f., g.-d. art. inhalắrii; pl. inhalắri
inhalară
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalarăm
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalarăți
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalase
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalasem
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalaseră
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalaserăm
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalaserăți
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalaseși
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalaseți
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalat
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalat
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.
inhalatoare
INHALATÓR, inhalatoare, s. n. 1. Aparat care furnizează piloților de avion oxigenul necesar unei respirații normale în condițiile zborului la înălțimi mari, unde presiunea aerului este scăzută. 2. Aparat cu care se face o inhalație. – Din fr. inhalateur.

DOOM

inhalatór s. n., pl. inhalatoáre
inhalatoarele
INHALATÓR, inhalatoare, s. n. 1. Aparat care furnizează piloților de avion oxigenul necesar unei respirații normale în condițiile zborului la înălțimi mari, unde presiunea aerului este scăzută. 2. Aparat cu care se face o inhalație. – Din fr. inhalateur.

DOOM

inhalatór s. n., pl. inhalatoáre
inhalatoarelor
INHALATÓR, inhalatoare, s. n. 1. Aparat care furnizează piloților de avion oxigenul necesar unei respirații normale în condițiile zborului la înălțimi mari, unde presiunea aerului este scăzută. 2. Aparat cu care se face o inhalație. – Din fr. inhalateur.

DOOM

inhalatór s. n., pl. inhalatoáre
inhalator
INHALATÓR, inhalatoare, s. n. 1. Aparat care furnizează piloților de avion oxigenul necesar unei respirații normale în condițiile zborului la înălțimi mari, unde presiunea aerului este scăzută. 2. Aparat cu care se face o inhalație. – Din fr. inhalateur.

DOOM

inhalatór s. n., pl. inhalatoáre
inhalatorul
INHALATÓR, inhalatoare, s. n. 1. Aparat care furnizează piloților de avion oxigenul necesar unei respirații normale în condițiile zborului la înălțimi mari, unde presiunea aerului este scăzută. 2. Aparat cu care se face o inhalație. – Din fr. inhalateur.

DOOM

inhalatór s. n., pl. inhalatoáre
inhalatorului
INHALATÓR, inhalatoare, s. n. 1. Aparat care furnizează piloților de avion oxigenul necesar unei respirații normale în condițiile zborului la înălțimi mari, unde presiunea aerului este scăzută. 2. Aparat cu care se face o inhalație. – Din fr. inhalateur.

DOOM

inhalatór s. n., pl. inhalatoáre
inhalau
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalași
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalați
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalația
INHALÁȚIE, inhalații, s. f. Acțiunea de a inhala; absorbție pe căile respiratorii a unor vapori, gaze etc. în scopuri curative. – Din fr. inhalation, lat. inhalatio.

DOOM

inhaláție (-ți-e) s. f., art. inhaláția (-ți-a), g.-d. art. inhaláției; pl. inhaláții, art. inhaláțiile (-ți-i-)
inhalație
INHALÁȚIE, inhalații, s. f. Acțiunea de a inhala; absorbție pe căile respiratorii a unor vapori, gaze etc. în scopuri curative. – Din fr. inhalation, lat. inhalatio.

DOOM

inhaláție (-ți-e) s. f., art. inhaláția (-ți-a), g.-d. art. inhaláției; pl. inhaláții, art. inhaláțiile (-ți-i-)
inhalației
INHALÁȚIE, inhalații, s. f. Acțiunea de a inhala; absorbție pe căile respiratorii a unor vapori, gaze etc. în scopuri curative. – Din fr. inhalation, lat. inhalatio.

DOOM

inhaláție (-ți-e) s. f., art. inhaláția (-ți-a), g.-d. art. inhaláției; pl. inhaláții, art. inhaláțiile (-ți-i-)
inhalații
INHALÁȚIE, inhalații, s. f. Acțiunea de a inhala; absorbție pe căile respiratorii a unor vapori, gaze etc. în scopuri curative. – Din fr. inhalation, lat. inhalatio.

DOOM

inhaláție (-ți-e) s. f., art. inhaláția (-ți-a), g.-d. art. inhaláției; pl. inhaláții, art. inhaláțiile (-ți-i-)
inhalațiile
INHALÁȚIE, inhalații, s. f. Acțiunea de a inhala; absorbție pe căile respiratorii a unor vapori, gaze etc. în scopuri curative. – Din fr. inhalation, lat. inhalatio.

DOOM

inhaláție (-ți-e) s. f., art. inhaláția (-ți-a), g.-d. art. inhaláției; pl. inhaláții, art. inhaláțiile (-ți-i-)
inhalațiilor
INHALÁȚIE, inhalații, s. f. Acțiunea de a inhala; absorbție pe căile respiratorii a unor vapori, gaze etc. în scopuri curative. – Din fr. inhalation, lat. inhalatio.

DOOM

inhaláție (-ți-e) s. f., art. inhaláția (-ți-a), g.-d. art. inhaláției; pl. inhaláții, art. inhaláțiile (-ți-i-)
inhalează
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalez
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhaleze
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalezi
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalând
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalînd
INHALÁ, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe căile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage în piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

DOOM

inhalá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhaleáză
inhalări
INHALÁRE, inhalări, s. f. Faptul de a inhala. – V. inhala.

DOOM

inhaláre s. f., g.-d. art. inhalắrii; pl. inhalắri
inhalării
INHALÁRE, inhalări, s. f. Faptul de a inhala. – V. inhala.

DOOM

inhaláre s. f., g.-d. art. inhalắrii; pl. inhalắri
inhalările
INHALÁRE, inhalări, s. f. Faptul de a inhala. – V. inhala.

DOOM

inhaláre s. f., g.-d. art. inhalắrii; pl. inhalắri
inhalărilor
INHALÁRE, inhalări, s. f. Faptul de a inhala. – V. inhala.

DOOM

inhaláre s. f., g.-d. art. inhalắrii; pl. inhalắri
inhiba
INHIBÁ, inhíb, vb. I. 1. Tranz. A frâna, a împiedica, a încetini un proces fiziologic, o reacție chimică etc. 2. Refl. A se abține, a se reține, a se stăpâni. – Din fr. inhiber, lat. inhibere.

DOOM

inhibá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhíbă
inhiba
INHIBÁ, inhibez, vb. I. Tranz. A frîna, a împiedica, a încetini (un proces fiziologic, o reacție chimică etc.). Funcțiunea olfactivă... influențează pe cale reflexă secrețiunile glandelor digestive, activîndu-le sau inhibîndu-le, după cum mirosul este plăcut sau neplăcut. ANATOMIA 235.
inhibant
INHIBÁNT, -Ă, inhibanți, -te, adj. Care inhibă; inhibitor. – Inhiba + suf. -ant.

DOOM

*inhibánt adj. m., pl. inhibánți; f. inhibántă, pl. inhibánte
inhibanta
INHIBÁNT, -Ă, inhibanți, -te, adj. Care inhibă; inhibitor. – Inhiba + suf. -ant.

DOOM

*inhibánt adj. m., pl. inhibánți; f. inhibántă, pl. inhibánte
inhibante
INHIBÁNT, -Ă, inhibanți, -te, adj. Care inhibă; inhibitor. – Inhiba + suf. -ant.

DOOM

*inhibánt adj. m., pl. inhibánți; f. inhibántă, pl. inhibánte
inhibantei
INHIBÁNT, -Ă, inhibanți, -te, adj. Care inhibă; inhibitor. – Inhiba + suf. -ant.

DOOM

*inhibánt adj. m., pl. inhibánți; f. inhibántă, pl. inhibánte
inhibantele
INHIBÁNT, -Ă, inhibanți, -te, adj. Care inhibă; inhibitor. – Inhiba + suf. -ant.

DOOM

*inhibánt adj. m., pl. inhibánți; f. inhibántă, pl. inhibánte
inhibantelor
INHIBÁNT, -Ă, inhibanți, -te, adj. Care inhibă; inhibitor. – Inhiba + suf. -ant.

DOOM

*inhibánt adj. m., pl. inhibánți; f. inhibántă, pl. inhibánte
inhibantul
INHIBÁNT, -Ă, inhibanți, -te, adj. Care inhibă; inhibitor. – Inhiba + suf. -ant.

DOOM

*inhibánt adj. m., pl. inhibánți; f. inhibántă, pl. inhibánte
inhibantului
INHIBÁNT, -Ă, inhibanți, -te, adj. Care inhibă; inhibitor. – Inhiba + suf. -ant.

DOOM

*inhibánt adj. m., pl. inhibánți; f. inhibántă, pl. inhibánte
inhibanți
INHIBÁNT, -Ă, inhibanți, -te, adj. Care inhibă; inhibitor. – Inhiba + suf. -ant.

DOOM

*inhibánt adj. m., pl. inhibánți; f. inhibántă, pl. inhibánte
inhibanții
INHIBÁNT, -Ă, inhibanți, -te, adj. Care inhibă; inhibitor. – Inhiba + suf. -ant.

DOOM

*inhibánt adj. m., pl. inhibánți; f. inhibántă, pl. inhibánte
inhibanților
INHIBÁNT, -Ă, inhibanți, -te, adj. Care inhibă; inhibitor. – Inhiba + suf. -ant.

DOOM

*inhibánt adj. m., pl. inhibánți; f. inhibántă, pl. inhibánte
inhibare
INHIBÁRE, inhibări, s. f. Faptul de a (se) inhiba; inhibiție. – V. inhiba.

DOOM

*inhibáre s. f., g.-d. art. inhibắrii; pl. inhibắri
inhibarea
INHIBÁRE, inhibări, s. f. Faptul de a (se) inhiba; inhibiție. – V. inhiba.

DOOM

*inhibáre s. f., g.-d. art. inhibắrii; pl. inhibắri
inhibat
INHIBÁT, -Ă, inhibați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni, procese fiziologice, reacții chimice etc.) Care este frânat, împiedicat, încetinit în desfășurare. 2. (Despre oameni) Care nu se manifestă spontan, care se abține; reținut. – V. inhiba.
inhibata
INHIBÁT, -Ă, inhibați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni, procese fiziologice, reacții chimice etc.) Care este frânat, împiedicat, încetinit în desfășurare. 2. (Despre oameni) Care nu se manifestă spontan, care se abține; reținut. – V. inhiba.
inhibate
INHIBÁT, -Ă, inhibați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni, procese fiziologice, reacții chimice etc.) Care este frânat, împiedicat, încetinit în desfășurare. 2. (Despre oameni) Care nu se manifestă spontan, care se abține; reținut. – V. inhiba.
inhibatei
INHIBÁT, -Ă, inhibați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni, procese fiziologice, reacții chimice etc.) Care este frânat, împiedicat, încetinit în desfășurare. 2. (Despre oameni) Care nu se manifestă spontan, care se abține; reținut. – V. inhiba.
inhibatele
INHIBÁT, -Ă, inhibați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni, procese fiziologice, reacții chimice etc.) Care este frânat, împiedicat, încetinit în desfășurare. 2. (Despre oameni) Care nu se manifestă spontan, care se abține; reținut. – V. inhiba.
inhibatelor
INHIBÁT, -Ă, inhibați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni, procese fiziologice, reacții chimice etc.) Care este frânat, împiedicat, încetinit în desfășurare. 2. (Despre oameni) Care nu se manifestă spontan, care se abține; reținut. – V. inhiba.
inhibatul
INHIBÁT, -Ă, inhibați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni, procese fiziologice, reacții chimice etc.) Care este frânat, împiedicat, încetinit în desfășurare. 2. (Despre oameni) Care nu se manifestă spontan, care se abține; reținut. – V. inhiba.
inhibatului
INHIBÁT, -Ă, inhibați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni, procese fiziologice, reacții chimice etc.) Care este frânat, împiedicat, încetinit în desfășurare. 2. (Despre oameni) Care nu se manifestă spontan, care se abține; reținut. – V. inhiba.
inhibați
INHIBÁT, -Ă, inhibați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni, procese fiziologice, reacții chimice etc.) Care este frânat, împiedicat, încetinit în desfășurare. 2. (Despre oameni) Care nu se manifestă spontan, care se abține; reținut. – V. inhiba.
inhibații
INHIBÁT, -Ă, inhibați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni, procese fiziologice, reacții chimice etc.) Care este frânat, împiedicat, încetinit în desfășurare. 2. (Despre oameni) Care nu se manifestă spontan, care se abține; reținut. – V. inhiba.
inhibaților
INHIBÁT, -Ă, inhibați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni, procese fiziologice, reacții chimice etc.) Care este frânat, împiedicat, încetinit în desfășurare. 2. (Despre oameni) Care nu se manifestă spontan, care se abține; reținut. – V. inhiba.
inhibitiv
INHIBITÍV, -Ă, inhibitivi, -e, adj. Inhibitor. – Din fr. inhibitif.

DOOM

inhibitív adj. m., pl. inhibitívi; f. inhibitívă, pl. inhibitíve
inhibitiva
INHIBITÍV, -Ă, inhibitivi, -e, adj. Inhibitor. – Din fr. inhibitif.

DOOM

inhibitív adj. m., pl. inhibitívi; f. inhibitívă, pl. inhibitíve
inhibitive
INHIBITÍV, -Ă, inhibitivi, -e, adj. Inhibitor. – Din fr. inhibitif.

DOOM

inhibitív adj. m., pl. inhibitívi; f. inhibitívă, pl. inhibitíve
inhibitivei
INHIBITÍV, -Ă, inhibitivi, -e, adj. Inhibitor. – Din fr. inhibitif.

DOOM

inhibitív adj. m., pl. inhibitívi; f. inhibitívă, pl. inhibitíve
inhibitivele
INHIBITÍV, -Ă, inhibitivi, -e, adj. Inhibitor. – Din fr. inhibitif.

DOOM

inhibitív adj. m., pl. inhibitívi; f. inhibitívă, pl. inhibitíve
inhibitivelor
INHIBITÍV, -Ă, inhibitivi, -e, adj. Inhibitor. – Din fr. inhibitif.

DOOM

inhibitív adj. m., pl. inhibitívi; f. inhibitívă, pl. inhibitíve
inhibitivi
INHIBITÍV, -Ă, inhibitivi, -e, adj. Inhibitor. – Din fr. inhibitif.

DOOM

inhibitív adj. m., pl. inhibitívi; f. inhibitívă, pl. inhibitíve
inhibitivii
INHIBITÍV, -Ă, inhibitivi, -e, adj. Inhibitor. – Din fr. inhibitif.

DOOM

inhibitív adj. m., pl. inhibitívi; f. inhibitívă, pl. inhibitíve
inhibitivilor
INHIBITÍV, -Ă, inhibitivi, -e, adj. Inhibitor. – Din fr. inhibitif.

DOOM

inhibitív adj. m., pl. inhibitívi; f. inhibitívă, pl. inhibitíve
inhibitivul
INHIBITÍV, -Ă, inhibitivi, -e, adj. Inhibitor. – Din fr. inhibitif.

DOOM

inhibitív adj. m., pl. inhibitívi; f. inhibitívă, pl. inhibitíve
inhibitivului
INHIBITÍV, -Ă, inhibitivi, -e, adj. Inhibitor. – Din fr. inhibitif.

DOOM

inhibitív adj. m., pl. inhibitívi; f. inhibitívă, pl. inhibitíve
inhibitoare
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitoare
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitoarea
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitoarea
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitoarei
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitoarei
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitoarele
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitoarele
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitoarelor
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitoarelor
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitor
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitor
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitori
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitori
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitorii
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitorii
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitorilor
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitorilor
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitoriu
INHIBITÓRIU, -IE adj. Care produce o inhibiție. [Cf. fr. inhibitoire].
inhibitorul
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitorul
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitorului
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibitorului
INHIBITÓR, -OÁRE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhibă, inhibitiv. 2. S. m. Substanță chimică care, adăugată în proporții mici, poate încetini sau chiar împiedica anumite reacții chimice. ♦ Preparat sau tratament care frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen, un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.

DOOM

inhibitór2 s. m., pl. inhibitóri
inhibiția
INHIBÍȚIE, inhibiții, s. f. 1. Proces fundamental al activității nervoase, opus excitației, care se manifestă prin diminuarea, frânarea sau suprimarea efectelor excitației. 2. (Chim.) Fenomen de oprire, de întârziere sau de micșorare a vitezei de desfășurare a unei reacții chimice cu ajutorul inhibitorilor. – Din fr. inhibition, lat. inhibitio.

DOOM

inhibíție (-ți-e) s. f., art. inhibíția (-ți-a), g.-d. art. inhibíției; pl. inhibíții, art. inhibíțiile (-ți-i-)
inhibiție
INHIBÍȚIE, inhibiții, s. f. 1. Proces fundamental al activității nervoase, opus excitației, care se manifestă prin diminuarea, frânarea sau suprimarea efectelor excitației. 2. (Chim.) Fenomen de oprire, de întârziere sau de micșorare a vitezei de desfășurare a unei reacții chimice cu ajutorul inhibitorilor. – Din fr. inhibition, lat. inhibitio.

DOOM

inhibíție (-ți-e) s. f., art. inhibíția (-ți-a), g.-d. art. inhibíției; pl. inhibíții, art. inhibíțiile (-ți-i-)
inhibiției
INHIBÍȚIE, inhibiții, s. f. 1. Proces fundamental al activității nervoase, opus excitației, care se manifestă prin diminuarea, frânarea sau suprimarea efectelor excitației. 2. (Chim.) Fenomen de oprire, de întârziere sau de micșorare a vitezei de desfășurare a unei reacții chimice cu ajutorul inhibitorilor. – Din fr. inhibition, lat. inhibitio.

DOOM

inhibíție (-ți-e) s. f., art. inhibíția (-ți-a), g.-d. art. inhibíției; pl. inhibíții, art. inhibíțiile (-ți-i-)
inhibiții
INHIBÍȚIE, inhibiții, s. f. 1. Proces fundamental al activității nervoase, opus excitației, care se manifestă prin diminuarea, frânarea sau suprimarea efectelor excitației. 2. (Chim.) Fenomen de oprire, de întârziere sau de micșorare a vitezei de desfășurare a unei reacții chimice cu ajutorul inhibitorilor. – Din fr. inhibition, lat. inhibitio.

DOOM

inhibíție (-ți-e) s. f., art. inhibíția (-ți-a), g.-d. art. inhibíției; pl. inhibíții, art. inhibíțiile (-ți-i-)
inhibițiile
INHIBÍȚIE, inhibiții, s. f. 1. Proces fundamental al activității nervoase, opus excitației, care se manifestă prin diminuarea, frânarea sau suprimarea efectelor excitației. 2. (Chim.) Fenomen de oprire, de întârziere sau de micșorare a vitezei de desfășurare a unei reacții chimice cu ajutorul inhibitorilor. – Din fr. inhibition, lat. inhibitio.

DOOM

inhibíție (-ți-e) s. f., art. inhibíția (-ți-a), g.-d. art. inhibíției; pl. inhibíții, art. inhibíțiile (-ți-i-)
inhibițiilor
INHIBÍȚIE, inhibiții, s. f. 1. Proces fundamental al activității nervoase, opus excitației, care se manifestă prin diminuarea, frânarea sau suprimarea efectelor excitației. 2. (Chim.) Fenomen de oprire, de întârziere sau de micșorare a vitezei de desfășurare a unei reacții chimice cu ajutorul inhibitorilor. – Din fr. inhibition, lat. inhibitio.

DOOM

inhibíție (-ți-e) s. f., art. inhibíția (-ți-a), g.-d. art. inhibíției; pl. inhibíții, art. inhibíțiile (-ți-i-)
inhibițiune
INHIBIȚIÚNE s.f. v. inhibiție.
inhibări
INHIBÁRE, inhibări, s. f. Faptul de a (se) inhiba; inhibiție. – V. inhiba.

DOOM

*inhibáre s. f., g.-d. art. inhibắrii; pl. inhibắri
inhibării
INHIBÁRE, inhibări, s. f. Faptul de a (se) inhiba; inhibiție. – V. inhiba.

DOOM

*inhibáre s. f., g.-d. art. inhibắrii; pl. inhibắri
inhibările
INHIBÁRE, inhibări, s. f. Faptul de a (se) inhiba; inhibiție. – V. inhiba.

DOOM

*inhibáre s. f., g.-d. art. inhibắrii; pl. inhibắri
inhibărilor
INHIBÁRE, inhibări, s. f. Faptul de a (se) inhiba; inhibiție. – V. inhiba.

DOOM

*inhibáre s. f., g.-d. art. inhibắrii; pl. inhibắri
inhumația
INHUMÁȚIE, inhumații, s. f. (Rar) Înhumare. – Din fr. inhumation.

DOOM

inhumáție (rar) (-ți-e) s. f., art. inhumáția (-ți-a), g.-d. art. inhumáției; pl. inhumáții, art. inhumáțiile (-ți-i-)
inhumație
INHUMÁȚIE, inhumații, s. f. (Rar) Înhumare. – Din fr. inhumation.

DOOM

inhumáție (rar) (-ți-e) s. f., art. inhumáția (-ți-a), g.-d. art. inhumáției; pl. inhumáții, art. inhumáțiile (-ți-i-)
inhumației
INHUMÁȚIE, inhumații, s. f. (Rar) Înhumare. – Din fr. inhumation.

DOOM

inhumáție (rar) (-ți-e) s. f., art. inhumáția (-ți-a), g.-d. art. inhumáției; pl. inhumáții, art. inhumáțiile (-ți-i-)
inhumații
INHUMÁȚIE, inhumații, s. f. (Rar) Înhumare. – Din fr. inhumation.

DOOM

inhumáție (rar) (-ți-e) s. f., art. inhumáția (-ți-a), g.-d. art. inhumáției; pl. inhumáții, art. inhumáțiile (-ți-i-)
inhumațiile
INHUMÁȚIE, inhumații, s. f. (Rar) Înhumare. – Din fr. inhumation.

DOOM

inhumáție (rar) (-ți-e) s. f., art. inhumáția (-ți-a), g.-d. art. inhumáției; pl. inhumáții, art. inhumáțiile (-ți-i-)
inhumațiilor
INHUMÁȚIE, inhumații, s. f. (Rar) Înhumare. – Din fr. inhumation.

DOOM

inhumáție (rar) (-ți-e) s. f., art. inhumáția (-ți-a), g.-d. art. inhumáției; pl. inhumáții, art. inhumáțiile (-ți-i-)
ini
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire.

DOOM

vení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 să vínă; imper. 2 sg. víno
inia
INÍE, inii, s. f. (Reg.) Apă amestecată cu gheață; sloi de gheață, mare și sfărâmicios, care plutește pe apă. – Din sl. inije.

DOOM

iníe (reg.) s. f., art. inía, g.-d. art. iníei; pl. iníi, art. iníile
inic
INÍC, -Ă, inici, -ce, adj. (Livr.) Care nu este echitabil; inechitabil, nedrept. – Din fr. inique, lat. iniquus.

DOOM

iníc (livr.) adj. m., pl. iníci; f. inícă, pl. iníce
inica
INÍC, -Ă, inici, -ce, adj. (Livr.) Care nu este echitabil; inechitabil, nedrept. – Din fr. inique, lat. iniquus.

DOOM

iníc (livr.) adj. m., pl. iníci; f. inícă, pl. iníce
inice
INÍC, -Ă, inici, -ce, adj. (Livr.) Care nu este echitabil; inechitabil, nedrept. – Din fr. inique, lat. iniquus.

DOOM

iníc (livr.) adj. m., pl. iníci; f. inícă, pl. iníce
inicei
INÍC, -Ă, inici, -ce, adj. (Livr.) Care nu este echitabil; inechitabil, nedrept. – Din fr. inique, lat. iniquus.

DOOM

iníc (livr.) adj. m., pl. iníci; f. inícă, pl. iníce
inicele
INÍC, -Ă, inici, -ce, adj. (Livr.) Care nu este echitabil; inechitabil, nedrept. – Din fr. inique, lat. iniquus.

DOOM

iníc (livr.) adj. m., pl. iníci; f. inícă, pl. iníce
inicelor
INÍC, -Ă, inici, -ce, adj. (Livr.) Care nu este echitabil; inechitabil, nedrept. – Din fr. inique, lat. iniquus.

DOOM

iníc (livr.) adj. m., pl. iníci; f. inícă, pl. iníce
inichitate
INICHITÁTE s.f. v. inechitate.
inici
INÍC, -Ă, inici, -ce, adj. (Livr.) Care nu este echitabil; inechitabil, nedrept. – Din fr. inique, lat. iniquus.

DOOM

iníc (livr.) adj. m., pl. iníci; f. inícă, pl. iníce
inicii
INÍC, -Ă, inici, -ce, adj. (Livr.) Care nu este echitabil; inechitabil, nedrept. – Din fr. inique, lat. iniquus.

DOOM

iníc (livr.) adj. m., pl. iníci; f. inícă, pl. iníce
inicilor
INÍC, -Ă, inici, -ce, adj. (Livr.) Care nu este echitabil; inechitabil, nedrept. – Din fr. inique, lat. iniquus.

DOOM

iníc (livr.) adj. m., pl. iníci; f. inícă, pl. iníce
inicuitate
INICVITÁTE, inicvități, s. f. (Livr.) Inechitate. [Var.: inicuitáte s. f.] – Din fr. iniquité, lat. iniquitas, -atis.

DOOM

inicvitáte (livr.) s. f., g.-d. art. inicvitắții; pl. inicvitắți
inicul
INÍC, -Ă, inici, -ce, adj. (Livr.) Care nu este echitabil; inechitabil, nedrept. – Din fr. inique, lat. iniquus.

DOOM

iníc (livr.) adj. m., pl. iníci; f. inícă, pl. iníce
inicului
INÍC, -Ă, inici, -ce, adj. (Livr.) Care nu este echitabil; inechitabil, nedrept. – Din fr. inique, lat. iniquus.

DOOM

iníc (livr.) adj. m., pl. iníci; f. inícă, pl. iníce
inicvitate
INICVITÁTE, inicvități, s. f. (Livr.) Inechitate. [Var.: inicuitáte s. f.] – Din fr. iniquité, lat. iniquitas, -atis.

DOOM

inicvitáte (livr.) s. f., g.-d. art. inicvitắții; pl. inicvitắți
inicvitatea
INICVITÁTE, inicvități, s. f. (Livr.) Inechitate. [Var.: inicuitáte s. f.] – Din fr. iniquité, lat. iniquitas, -atis.

DOOM

inicvitáte (livr.) s. f., g.-d. art. inicvitắții; pl. inicvitắți
inicvități
INICVITÁTE, inicvități, s. f. (Livr.) Inechitate. [Var.: inicuitáte s. f.] – Din fr. iniquité, lat. iniquitas, -atis.

DOOM

inicvitáte (livr.) s. f., g.-d. art. inicvitắții; pl. inicvitắți
inicvității
INICVITÁTE, inicvități, s. f. (Livr.) Inechitate. [Var.: inicuitáte s. f.] – Din fr. iniquité, lat. iniquitas, -atis.

DOOM

inicvitáte (livr.) s. f., g.-d. art. inicvitắții; pl. inicvitắți
inicvitățile
INICVITÁTE, inicvități, s. f. (Livr.) Inechitate. [Var.: inicuitáte s. f.] – Din fr. iniquité, lat. iniquitas, -atis.

DOOM

inicvitáte (livr.) s. f., g.-d. art. inicvitắții; pl. inicvitắți
inicvităților
INICVITÁTE, inicvități, s. f. (Livr.) Inechitate. [Var.: inicuitáte s. f.] – Din fr. iniquité, lat. iniquitas, -atis.

DOOM

inicvitáte (livr.) s. f., g.-d. art. inicvitắții; pl. inicvitắți
inie
INÍE, inii, s. f. (Reg.) Apă amestecată cu gheață; sloi de gheață, mare și sfărâmicios, care plutește pe apă. – Din sl. inije.

DOOM

iníe (reg.) s. f., art. inía, g.-d. art. iníei; pl. iníi, art. iníile
iniei
INÍE, inii, s. f. (Reg.) Apă amestecată cu gheață; sloi de gheață, mare și sfărâmicios, care plutește pe apă. – Din sl. inije.

DOOM

iníe (reg.) s. f., art. inía, g.-d. art. iníei; pl. iníi, art. iníile
inii
INÍE, inii, s. f. (Reg.) Apă amestecată cu gheață; sloi de gheață, mare și sfărâmicios, care plutește pe apă. – Din sl. inije.

DOOM

iníe (reg.) s. f., art. inía, g.-d. art. iníei; pl. iníi, art. iníile
iniile
INÍE, inii, s. f. (Reg.) Apă amestecată cu gheață; sloi de gheață, mare și sfărâmicios, care plutește pe apă. – Din sl. inije.

DOOM

iníe (reg.) s. f., art. inía, g.-d. art. iníei; pl. iníi, art. iníile
iniilor
INÍE, inii, s. f. (Reg.) Apă amestecată cu gheață; sloi de gheață, mare și sfărâmicios, care plutește pe apă. – Din sl. inije.

DOOM

iníe (reg.) s. f., art. inía, g.-d. art. iníei; pl. iníi, art. iníile
inima
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inima
ÍNIMĂ, inimi, s. f. I. 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contracțiile sale ritmice, circulația sângelui în organism, la om și la animalele superioare; cord1. ♦ Piept. 2. (Pop.) Stomac, burtă, pântece, rânză. ◊ Expr. A (mai) prinde (la) inimă = a scăpa de senzația de slăbiciune după ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) căpăta putere. Pe inima goală = cu stomacul gol, fără să fi mâncat ceva. A (se) simți greu la inimă = a-i fi greață, a-i veni să verse. 3. (La cărțile de joc) Cupă2. 4. Piesă sau organ de mașină care are o formă asemănătoare cu o inimă (I 1). II. Fig. 1. Inima (I 1) considerată ca sediu al sentimentelor umane: a) (În legătură cu bucurii, plăceri) I s-a bucurat inima când a auzit vestea cea bună. ◊ Loc. adv. După (sau pe) voia (sau pofta) inimii = după plac, nestingherit, cum îi e dorința. Cu (sau din) toată inima sau cu dragă inimă = cu tot sufletul, cu foarte mare și sinceră plăcere. ◊ Expr. A râde inima în cineva sau a-i râde cuiva inima = a fi bucuros, satisfăcut, mulțumit. A unge (pe cineva) la inimă = a face (cuiva) plăcere; a încânta, a bucura (pe cineva). Cât îi cere (cuiva) inima = atât cât vrea, cât poftește, cât are plăcere. A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult. A-și călca pe inimă = a renunța la propriul punct de vedere, la propria opinie sau plăcere. (A fi) cu inima ușoară = (a fi) fără griji, bine dispus, cu conștiința împăcată. b) (În legătură cu suferințe, dureri, necazuri) Îl doare la inimă când vede atâta risipă. ◊ Expr. A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inimă = a provoca (cuiva) o durere morală, o supărare mare. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi milă de cineva. A i se topi inima = a suferi foarte tare. A se sfârși la inimă = a se îmbolnăvi, a muri de durere, a fi copleșit de durere. A avea ceva pe inimă = a fi chinuit de un gând neîmpărtășit, a avea o taină în suflet. A-și răcori inima = a spune ce are pe suflet, a-și descărca sufletul. A pune (ceva) la inimă = a se supăra (pentru ceva) mai mult decât merită. A-i strica (cuiva) inima = a-i spulbera (cuiva) buna dispoziție, a indispune (pe cineva), a mâhni (pe cineva). A rămâne cu inima friptă = a rămâne mâhnit, dezolat, îndurerat. Parcă mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars (sau roșu) prin inimă, se spune când cineva primește pe neașteptate o veste tristă sau când îl cuprinde o durere fizică în mod brusc. Inimă albastră = suflet trist, îndurerat; tristețe, melancolie, mâhnire, deprimare; furie, ciudă, mânie, necaz. Inimă rea = mâhnire, durere, amărăciune. A-și face (sau a-i face cuiva) inimă rea = a se mâhni (sau a mâhni pe cineva). c) (În legătură cu sentimente de iubire) Inima-mi zboară la tine. ◊ Expr. A avea (pe cineva) în (sau la) inimă = a iubi (pe cineva). A-i rămâne (cuiva) inima la... = a rămâne cu gândul la cineva sau la ceva care i-a plăcut. A avea tragere de inimă (pentru...) sau a-l trage (pe cineva) inima să... = a se simți atras să facă ceva. d) (În legătură cu bunătatea sau răutatea cuiva, în loc. și în expr.) Inimă dreaptă = om drept, cinstit, corect. Inimă de aur = om bun. Slab de inimă = milos, impresionabil, influențabil. Cu inimă = bun, milos, înțelegător, uman. A avea inimă bună (sau de aur) sau a fi bun la inimă (sau cu inima bună) = a fi bun, milos, înțelegător, darnic. A avea inima deschisă = a fi sincer, cinstit. A spune de la (sau din) inimă = a spune cu toată sinceritatea, fără reticențe, a vorbi deschis, fără rezerve. A avea inima largă = a fi mărinimos, milos, darnic. A se muia la inimă sau a (i) se înmuia (cuiva) inima = a deveni bun, milos; a se îndupleca. A nu-l lăsa pe cineva inima să..., se spune când cineva nu-și poate opri pornirile bune, acțiunile generoase. (A fi om) de inimă = (a fi om) bun, săritor. A fi fără inimă sau a fi rău (sau câinos, negru) la inimă = a fi rău, înrăit. (A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, neînțelegător, dușmănos, rău. (A avea) inimă de piatră (sau împietrită) = (a fi) nesimțitor, rău, fără suflet, rece. A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil la orice durere sau bucurie, a fi lipsit de omenie. e) (În legătură cu instincte sau presimțiri) Îmi spune inima că s-a întâmplat o nenorocire. f) (În legătură cu curajul, cu îndrăzneala sau cu energia, cu puterea de voință sau de acțiune a cuiva) Înfruntă pericolul cu inimă rece. ◊ Cu inimă = (loc. adv.) energic, cu viață; (loc. adj. și adv.) inimos, curajos; pasionat. ◊ Expr. A(-și) pierde inima = a-și pierde curajul, speranța, a se descuraja. A-și lua inima în dinți = a-și face curaj, a se hotărî să întreprindă ceva. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune când cineva își recapătă calmul, echilibrul și curajul după un moment de emoție sau de spaimă. A (mai) prinde (la) inimă = a căpăta (din nou) putere, curaj, a se restabili sufletește, a nu-i mai fi teamă. A-i ține cuiva inima = a încuraja, a consola pe cineva. A i se face (cuiva) inima cât un purice = a-i fi (cuiva) frică de ceva; a se descuraja. A i se tăia inima = a-și pierde curajul. 2. Inima (I 1) considerată ca centru și simbol al vieții sufletești. L-am șters din inimă. ◊ Loc. adv. Din inimă sau din toată inima, din adâncul inimii = din tot sufletul, cu toată puterea sufletească. ◊ Expr. (A fi) cu inima împăcată = (a fi) cu conștiința împăcată, liniștită, curată. III. Fig. 1. Caracter, fire. Seamănă cu tatăl lui la chip și la inimă. 2. Ființă, om, individ. Înflăcărarea a cuprins toate inimile. IV. P. anal. 1. Mijloc, centru, interior. ◊ Expr. (Ir.) A rupe inima târgului = a) a cumpăra ce este mai prost, a face o afacere proastă; b) a impresiona cu ceva foarte tare. 2. Piesă sau element de construcție care ocupă un loc central într-un sistem tehnic sau într-un element al acestuia. ◊ Inima carului (sau a căruței) = partea din mijloc a carului (sau a căruței), care leagă osia de dinainte cu cea de dinapoi. 3. Partea din interior a unei plante, a unei legume, a unui fruct; miez. 4. Partea cea mai importantă, esențială a unui lucru. [Pl. și: (înv.) inime. – Var.: ínemă s. f.] – Lat. anima.

DOOM

ínimă s. f., g.-d. art. ínimii; pl. ínimi
inimaginabil
INIMAGINÁBIL, -Ă, inimaginabili, -e, adj. Care întrece orice închipuire, care nu se poate imagina, de neînchipuit, extraordinar, neimaginabil. – Din fr. inimaginable.

DOOM

!inimaginábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimaginábili; f. inimaginábilă, pl. inimaginábile
inimaginabila
INIMAGINÁBIL, -Ă, inimaginabili, -e, adj. Care întrece orice închipuire, care nu se poate imagina, de neînchipuit, extraordinar, neimaginabil. – Din fr. inimaginable.

DOOM

!inimaginábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimaginábili; f. inimaginábilă, pl. inimaginábile
inimaginabile
INIMAGINÁBIL, -Ă, inimaginabili, -e, adj. Care întrece orice închipuire, care nu se poate imagina, de neînchipuit, extraordinar, neimaginabil. – Din fr. inimaginable.

DOOM

!inimaginábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimaginábili; f. inimaginábilă, pl. inimaginábile
inimaginabilei
INIMAGINÁBIL, -Ă, inimaginabili, -e, adj. Care întrece orice închipuire, care nu se poate imagina, de neînchipuit, extraordinar, neimaginabil. – Din fr. inimaginable.

DOOM

!inimaginábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimaginábili; f. inimaginábilă, pl. inimaginábile
inimaginabilele
INIMAGINÁBIL, -Ă, inimaginabili, -e, adj. Care întrece orice închipuire, care nu se poate imagina, de neînchipuit, extraordinar, neimaginabil. – Din fr. inimaginable.

DOOM

!inimaginábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimaginábili; f. inimaginábilă, pl. inimaginábile
inimaginabilelor
INIMAGINÁBIL, -Ă, inimaginabili, -e, adj. Care întrece orice închipuire, care nu se poate imagina, de neînchipuit, extraordinar, neimaginabil. – Din fr. inimaginable.

DOOM

!inimaginábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimaginábili; f. inimaginábilă, pl. inimaginábile
inimaginabili
INIMAGINÁBIL, -Ă, inimaginabili, -e, adj. Care întrece orice închipuire, care nu se poate imagina, de neînchipuit, extraordinar, neimaginabil. – Din fr. inimaginable.

DOOM

!inimaginábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimaginábili; f. inimaginábilă, pl. inimaginábile
inimaginabilii
INIMAGINÁBIL, -Ă, inimaginabili, -e, adj. Care întrece orice închipuire, care nu se poate imagina, de neînchipuit, extraordinar, neimaginabil. – Din fr. inimaginable.

DOOM

!inimaginábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimaginábili; f. inimaginábilă, pl. inimaginábile
inimaginabililor
INIMAGINÁBIL, -Ă, inimaginabili, -e, adj. Care întrece orice închipuire, care nu se poate imagina, de neînchipuit, extraordinar, neimaginabil. – Din fr. inimaginable.

DOOM

!inimaginábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimaginábili; f. inimaginábilă, pl. inimaginábile
inimaginabilitate
INIMAGINABILITÁTE s.f. (Rar) Însușirea a ceea ce este inimaginabil. [Cf. it. inimmaginabilità].
inimaginabilul
INIMAGINÁBIL, -Ă, inimaginabili, -e, adj. Care întrece orice închipuire, care nu se poate imagina, de neînchipuit, extraordinar, neimaginabil. – Din fr. inimaginable.

DOOM

!inimaginábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimaginábili; f. inimaginábilă, pl. inimaginábile
inimaginabilului
INIMAGINÁBIL, -Ă, inimaginabili, -e, adj. Care întrece orice închipuire, care nu se poate imagina, de neînchipuit, extraordinar, neimaginabil. – Din fr. inimaginable.

DOOM

!inimaginábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimaginábili; f. inimaginábilă, pl. inimaginábile
inimai
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimam
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimare
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimare
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimară
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimarăm
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimarăți
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimase
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimasem
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimaseră
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimaserăm
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimaserăți
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimaseși
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimaseți
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimat
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimau
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimași
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimați
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimează
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimez
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimeze
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimezi
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimi
ÍNIMĂ, inimi, s. f. I. 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contracțiile sale ritmice, circulația sângelui în organism, la om și la animalele superioare; cord1. ♦ Piept. 2. (Pop.) Stomac, burtă, pântece, rânză. ◊ Expr. A (mai) prinde (la) inimă = a scăpa de senzația de slăbiciune după ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) căpăta putere. Pe inima goală = cu stomacul gol, fără să fi mâncat ceva. A (se) simți greu la inimă = a-i fi greață, a-i veni să verse. 3. (La cărțile de joc) Cupă2. 4. Piesă sau organ de mașină care are o formă asemănătoare cu o inimă (I 1). II. Fig. 1. Inima (I 1) considerată ca sediu al sentimentelor umane: a) (În legătură cu bucurii, plăceri) I s-a bucurat inima când a auzit vestea cea bună. ◊ Loc. adv. După (sau pe) voia (sau pofta) inimii = după plac, nestingherit, cum îi e dorința. Cu (sau din) toată inima sau cu dragă inimă = cu tot sufletul, cu foarte mare și sinceră plăcere. ◊ Expr. A râde inima în cineva sau a-i râde cuiva inima = a fi bucuros, satisfăcut, mulțumit. A unge (pe cineva) la inimă = a face (cuiva) plăcere; a încânta, a bucura (pe cineva). Cât îi cere (cuiva) inima = atât cât vrea, cât poftește, cât are plăcere. A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult. A-și călca pe inimă = a renunța la propriul punct de vedere, la propria opinie sau plăcere. (A fi) cu inima ușoară = (a fi) fără griji, bine dispus, cu conștiința împăcată. b) (În legătură cu suferințe, dureri, necazuri) Îl doare la inimă când vede atâta risipă. ◊ Expr. A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inimă = a provoca (cuiva) o durere morală, o supărare mare. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi milă de cineva. A i se topi inima = a suferi foarte tare. A se sfârși la inimă = a se îmbolnăvi, a muri de durere, a fi copleșit de durere. A avea ceva pe inimă = a fi chinuit de un gând neîmpărtășit, a avea o taină în suflet. A-și răcori inima = a spune ce are pe suflet, a-și descărca sufletul. A pune (ceva) la inimă = a se supăra (pentru ceva) mai mult decât merită. A-i strica (cuiva) inima = a-i spulbera (cuiva) buna dispoziție, a indispune (pe cineva), a mâhni (pe cineva). A rămâne cu inima friptă = a rămâne mâhnit, dezolat, îndurerat. Parcă mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars (sau roșu) prin inimă, se spune când cineva primește pe neașteptate o veste tristă sau când îl cuprinde o durere fizică în mod brusc. Inimă albastră = suflet trist, îndurerat; tristețe, melancolie, mâhnire, deprimare; furie, ciudă, mânie, necaz. Inimă rea = mâhnire, durere, amărăciune. A-și face (sau a-i face cuiva) inimă rea = a se mâhni (sau a mâhni pe cineva). c) (În legătură cu sentimente de iubire) Inima-mi zboară la tine. ◊ Expr. A avea (pe cineva) în (sau la) inimă = a iubi (pe cineva). A-i rămâne (cuiva) inima la... = a rămâne cu gândul la cineva sau la ceva care i-a plăcut. A avea tragere de inimă (pentru...) sau a-l trage (pe cineva) inima să... = a se simți atras să facă ceva. d) (În legătură cu bunătatea sau răutatea cuiva, în loc. și în expr.) Inimă dreaptă = om drept, cinstit, corect. Inimă de aur = om bun. Slab de inimă = milos, impresionabil, influențabil. Cu inimă = bun, milos, înțelegător, uman. A avea inimă bună (sau de aur) sau a fi bun la inimă (sau cu inima bună) = a fi bun, milos, înțelegător, darnic. A avea inima deschisă = a fi sincer, cinstit. A spune de la (sau din) inimă = a spune cu toată sinceritatea, fără reticențe, a vorbi deschis, fără rezerve. A avea inima largă = a fi mărinimos, milos, darnic. A se muia la inimă sau a (i) se înmuia (cuiva) inima = a deveni bun, milos; a se îndupleca. A nu-l lăsa pe cineva inima să..., se spune când cineva nu-și poate opri pornirile bune, acțiunile generoase. (A fi om) de inimă = (a fi om) bun, săritor. A fi fără inimă sau a fi rău (sau câinos, negru) la inimă = a fi rău, înrăit. (A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, neînțelegător, dușmănos, rău. (A avea) inimă de piatră (sau împietrită) = (a fi) nesimțitor, rău, fără suflet, rece. A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil la orice durere sau bucurie, a fi lipsit de omenie. e) (În legătură cu instincte sau presimțiri) Îmi spune inima că s-a întâmplat o nenorocire. f) (În legătură cu curajul, cu îndrăzneala sau cu energia, cu puterea de voință sau de acțiune a cuiva) Înfruntă pericolul cu inimă rece. ◊ Cu inimă = (loc. adv.) energic, cu viață; (loc. adj. și adv.) inimos, curajos; pasionat. ◊ Expr. A(-și) pierde inima = a-și pierde curajul, speranța, a se descuraja. A-și lua inima în dinți = a-și face curaj, a se hotărî să întreprindă ceva. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune când cineva își recapătă calmul, echilibrul și curajul după un moment de emoție sau de spaimă. A (mai) prinde (la) inimă = a căpăta (din nou) putere, curaj, a se restabili sufletește, a nu-i mai fi teamă. A-i ține cuiva inima = a încuraja, a consola pe cineva. A i se face (cuiva) inima cât un purice = a-i fi (cuiva) frică de ceva; a se descuraja. A i se tăia inima = a-și pierde curajul. 2. Inima (I 1) considerată ca centru și simbol al vieții sufletești. L-am șters din inimă. ◊ Loc. adv. Din inimă sau din toată inima, din adâncul inimii = din tot sufletul, cu toată puterea sufletească. ◊ Expr. (A fi) cu inima împăcată = (a fi) cu conștiința împăcată, liniștită, curată. III. Fig. 1. Caracter, fire. Seamănă cu tatăl lui la chip și la inimă. 2. Ființă, om, individ. Înflăcărarea a cuprins toate inimile. IV. P. anal. 1. Mijloc, centru, interior. ◊ Expr. (Ir.) A rupe inima târgului = a) a cumpăra ce este mai prost, a face o afacere proastă; b) a impresiona cu ceva foarte tare. 2. Piesă sau element de construcție care ocupă un loc central într-un sistem tehnic sau într-un element al acestuia. ◊ Inima carului (sau a căruței) = partea din mijloc a carului (sau a căruței), care leagă osia de dinainte cu cea de dinapoi. 3. Partea din interior a unei plante, a unei legume, a unui fruct; miez. 4. Partea cea mai importantă, esențială a unui lucru. [Pl. și: (înv.) inime. – Var.: ínemă s. f.] – Lat. anima.

DOOM

ínimă s. f., g.-d. art. ínimii; pl. ínimi
inimic
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inimic
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inimiciția
INIMICÍȚIE, inimiciții, s. f. (Livr.) Dușmănie, vrăjmășie, ură. – Din lat. inimicitia.

DOOM

!inimicíție (livr.) (i-ni-, -ți-e/in-i-) s. f., art. inimicíția (-ți-a), g.-d. art. inimicíției; pl. inimicíții, art. inimicíțiile (-ți-i-)
inimiciție
INIMICÍȚIE, inimiciții, s. f. (Livr.) Dușmănie, vrăjmășie, ură. – Din lat. inimicitia.

DOOM

!inimicíție (livr.) (i-ni-, -ți-e/in-i-) s. f., art. inimicíția (-ți-a), g.-d. art. inimicíției; pl. inimicíții, art. inimicíțiile (-ți-i-)
inimiciției
INIMICÍȚIE, inimiciții, s. f. (Livr.) Dușmănie, vrăjmășie, ură. – Din lat. inimicitia.

DOOM

!inimicíție (livr.) (i-ni-, -ți-e/in-i-) s. f., art. inimicíția (-ți-a), g.-d. art. inimicíției; pl. inimicíții, art. inimicíțiile (-ți-i-)
inimiciții
INIMICÍȚIE, inimiciții, s. f. (Livr.) Dușmănie, vrăjmășie, ură. – Din lat. inimicitia.

DOOM

!inimicíție (livr.) (i-ni-, -ți-e/in-i-) s. f., art. inimicíția (-ți-a), g.-d. art. inimicíției; pl. inimicíții, art. inimicíțiile (-ți-i-)
inimicițiile
INIMICÍȚIE, inimiciții, s. f. (Livr.) Dușmănie, vrăjmășie, ură. – Din lat. inimicitia.

DOOM

!inimicíție (livr.) (i-ni-, -ți-e/in-i-) s. f., art. inimicíția (-ți-a), g.-d. art. inimicíției; pl. inimicíții, art. inimicíțiile (-ți-i-)
inimicițiilor
INIMICÍȚIE, inimiciții, s. f. (Livr.) Dușmănie, vrăjmășie, ură. – Din lat. inimicitia.

DOOM

!inimicíție (livr.) (i-ni-, -ți-e/in-i-) s. f., art. inimicíția (-ți-a), g.-d. art. inimicíției; pl. inimicíții, art. inimicíțiile (-ți-i-)
inimică
INIMÍC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

DOOM

!inamíc (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamíci; adj. f., s. f. inamícă, pl. inamíce
inimii
ÍNIMĂ, inimi, s. f. I. 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contracțiile sale ritmice, circulația sângelui în organism, la om și la animalele superioare; cord1. ♦ Piept. 2. (Pop.) Stomac, burtă, pântece, rânză. ◊ Expr. A (mai) prinde (la) inimă = a scăpa de senzația de slăbiciune după ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) căpăta putere. Pe inima goală = cu stomacul gol, fără să fi mâncat ceva. A (se) simți greu la inimă = a-i fi greață, a-i veni să verse. 3. (La cărțile de joc) Cupă2. 4. Piesă sau organ de mașină care are o formă asemănătoare cu o inimă (I 1). II. Fig. 1. Inima (I 1) considerată ca sediu al sentimentelor umane: a) (În legătură cu bucurii, plăceri) I s-a bucurat inima când a auzit vestea cea bună. ◊ Loc. adv. După (sau pe) voia (sau pofta) inimii = după plac, nestingherit, cum îi e dorința. Cu (sau din) toată inima sau cu dragă inimă = cu tot sufletul, cu foarte mare și sinceră plăcere. ◊ Expr. A râde inima în cineva sau a-i râde cuiva inima = a fi bucuros, satisfăcut, mulțumit. A unge (pe cineva) la inimă = a face (cuiva) plăcere; a încânta, a bucura (pe cineva). Cât îi cere (cuiva) inima = atât cât vrea, cât poftește, cât are plăcere. A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult. A-și călca pe inimă = a renunța la propriul punct de vedere, la propria opinie sau plăcere. (A fi) cu inima ușoară = (a fi) fără griji, bine dispus, cu conștiința împăcată. b) (În legătură cu suferințe, dureri, necazuri) Îl doare la inimă când vede atâta risipă. ◊ Expr. A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inimă = a provoca (cuiva) o durere morală, o supărare mare. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi milă de cineva. A i se topi inima = a suferi foarte tare. A se sfârși la inimă = a se îmbolnăvi, a muri de durere, a fi copleșit de durere. A avea ceva pe inimă = a fi chinuit de un gând neîmpărtășit, a avea o taină în suflet. A-și răcori inima = a spune ce are pe suflet, a-și descărca sufletul. A pune (ceva) la inimă = a se supăra (pentru ceva) mai mult decât merită. A-i strica (cuiva) inima = a-i spulbera (cuiva) buna dispoziție, a indispune (pe cineva), a mâhni (pe cineva). A rămâne cu inima friptă = a rămâne mâhnit, dezolat, îndurerat. Parcă mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars (sau roșu) prin inimă, se spune când cineva primește pe neașteptate o veste tristă sau când îl cuprinde o durere fizică în mod brusc. Inimă albastră = suflet trist, îndurerat; tristețe, melancolie, mâhnire, deprimare; furie, ciudă, mânie, necaz. Inimă rea = mâhnire, durere, amărăciune. A-și face (sau a-i face cuiva) inimă rea = a se mâhni (sau a mâhni pe cineva). c) (În legătură cu sentimente de iubire) Inima-mi zboară la tine. ◊ Expr. A avea (pe cineva) în (sau la) inimă = a iubi (pe cineva). A-i rămâne (cuiva) inima la... = a rămâne cu gândul la cineva sau la ceva care i-a plăcut. A avea tragere de inimă (pentru...) sau a-l trage (pe cineva) inima să... = a se simți atras să facă ceva. d) (În legătură cu bunătatea sau răutatea cuiva, în loc. și în expr.) Inimă dreaptă = om drept, cinstit, corect. Inimă de aur = om bun. Slab de inimă = milos, impresionabil, influențabil. Cu inimă = bun, milos, înțelegător, uman. A avea inimă bună (sau de aur) sau a fi bun la inimă (sau cu inima bună) = a fi bun, milos, înțelegător, darnic. A avea inima deschisă = a fi sincer, cinstit. A spune de la (sau din) inimă = a spune cu toată sinceritatea, fără reticențe, a vorbi deschis, fără rezerve. A avea inima largă = a fi mărinimos, milos, darnic. A se muia la inimă sau a (i) se înmuia (cuiva) inima = a deveni bun, milos; a se îndupleca. A nu-l lăsa pe cineva inima să..., se spune când cineva nu-și poate opri pornirile bune, acțiunile generoase. (A fi om) de inimă = (a fi om) bun, săritor. A fi fără inimă sau a fi rău (sau câinos, negru) la inimă = a fi rău, înrăit. (A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, neînțelegător, dușmănos, rău. (A avea) inimă de piatră (sau împietrită) = (a fi) nesimțitor, rău, fără suflet, rece. A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil la orice durere sau bucurie, a fi lipsit de omenie. e) (În legătură cu instincte sau presimțiri) Îmi spune inima că s-a întâmplat o nenorocire. f) (În legătură cu curajul, cu îndrăzneala sau cu energia, cu puterea de voință sau de acțiune a cuiva) Înfruntă pericolul cu inimă rece. ◊ Cu inimă = (loc. adv.) energic, cu viață; (loc. adj. și adv.) inimos, curajos; pasionat. ◊ Expr. A(-și) pierde inima = a-și pierde curajul, speranța, a se descuraja. A-și lua inima în dinți = a-și face curaj, a se hotărî să întreprindă ceva. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune când cineva își recapătă calmul, echilibrul și curajul după un moment de emoție sau de spaimă. A (mai) prinde (la) inimă = a căpăta (din nou) putere, curaj, a se restabili sufletește, a nu-i mai fi teamă. A-i ține cuiva inima = a încuraja, a consola pe cineva. A i se face (cuiva) inima cât un purice = a-i fi (cuiva) frică de ceva; a se descuraja. A i se tăia inima = a-și pierde curajul. 2. Inima (I 1) considerată ca centru și simbol al vieții sufletești. L-am șters din inimă. ◊ Loc. adv. Din inimă sau din toată inima, din adâncul inimii = din tot sufletul, cu toată puterea sufletească. ◊ Expr. (A fi) cu inima împăcată = (a fi) cu conștiința împăcată, liniștită, curată. III. Fig. 1. Caracter, fire. Seamănă cu tatăl lui la chip și la inimă. 2. Ființă, om, individ. Înflăcărarea a cuprins toate inimile. IV. P. anal. 1. Mijloc, centru, interior. ◊ Expr. (Ir.) A rupe inima târgului = a) a cumpăra ce este mai prost, a face o afacere proastă; b) a impresiona cu ceva foarte tare. 2. Piesă sau element de construcție care ocupă un loc central într-un sistem tehnic sau într-un element al acestuia. ◊ Inima carului (sau a căruței) = partea din mijloc a carului (sau a căruței), care leagă osia de dinainte cu cea de dinapoi. 3. Partea din interior a unei plante, a unei legume, a unui fruct; miez. 4. Partea cea mai importantă, esențială a unui lucru. [Pl. și: (înv.) inime. – Var.: ínemă s. f.] – Lat. anima.

DOOM

ínimă s. f., g.-d. art. ínimii; pl. ínimi
inimile
ÍNIMĂ, inimi, s. f. I. 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contracțiile sale ritmice, circulația sângelui în organism, la om și la animalele superioare; cord1. ♦ Piept. 2. (Pop.) Stomac, burtă, pântece, rânză. ◊ Expr. A (mai) prinde (la) inimă = a scăpa de senzația de slăbiciune după ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) căpăta putere. Pe inima goală = cu stomacul gol, fără să fi mâncat ceva. A (se) simți greu la inimă = a-i fi greață, a-i veni să verse. 3. (La cărțile de joc) Cupă2. 4. Piesă sau organ de mașină care are o formă asemănătoare cu o inimă (I 1). II. Fig. 1. Inima (I 1) considerată ca sediu al sentimentelor umane: a) (În legătură cu bucurii, plăceri) I s-a bucurat inima când a auzit vestea cea bună. ◊ Loc. adv. După (sau pe) voia (sau pofta) inimii = după plac, nestingherit, cum îi e dorința. Cu (sau din) toată inima sau cu dragă inimă = cu tot sufletul, cu foarte mare și sinceră plăcere. ◊ Expr. A râde inima în cineva sau a-i râde cuiva inima = a fi bucuros, satisfăcut, mulțumit. A unge (pe cineva) la inimă = a face (cuiva) plăcere; a încânta, a bucura (pe cineva). Cât îi cere (cuiva) inima = atât cât vrea, cât poftește, cât are plăcere. A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult. A-și călca pe inimă = a renunța la propriul punct de vedere, la propria opinie sau plăcere. (A fi) cu inima ușoară = (a fi) fără griji, bine dispus, cu conștiința împăcată. b) (În legătură cu suferințe, dureri, necazuri) Îl doare la inimă când vede atâta risipă. ◊ Expr. A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inimă = a provoca (cuiva) o durere morală, o supărare mare. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi milă de cineva. A i se topi inima = a suferi foarte tare. A se sfârși la inimă = a se îmbolnăvi, a muri de durere, a fi copleșit de durere. A avea ceva pe inimă = a fi chinuit de un gând neîmpărtășit, a avea o taină în suflet. A-și răcori inima = a spune ce are pe suflet, a-și descărca sufletul. A pune (ceva) la inimă = a se supăra (pentru ceva) mai mult decât merită. A-i strica (cuiva) inima = a-i spulbera (cuiva) buna dispoziție, a indispune (pe cineva), a mâhni (pe cineva). A rămâne cu inima friptă = a rămâne mâhnit, dezolat, îndurerat. Parcă mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars (sau roșu) prin inimă, se spune când cineva primește pe neașteptate o veste tristă sau când îl cuprinde o durere fizică în mod brusc. Inimă albastră = suflet trist, îndurerat; tristețe, melancolie, mâhnire, deprimare; furie, ciudă, mânie, necaz. Inimă rea = mâhnire, durere, amărăciune. A-și face (sau a-i face cuiva) inimă rea = a se mâhni (sau a mâhni pe cineva). c) (În legătură cu sentimente de iubire) Inima-mi zboară la tine. ◊ Expr. A avea (pe cineva) în (sau la) inimă = a iubi (pe cineva). A-i rămâne (cuiva) inima la... = a rămâne cu gândul la cineva sau la ceva care i-a plăcut. A avea tragere de inimă (pentru...) sau a-l trage (pe cineva) inima să... = a se simți atras să facă ceva. d) (În legătură cu bunătatea sau răutatea cuiva, în loc. și în expr.) Inimă dreaptă = om drept, cinstit, corect. Inimă de aur = om bun. Slab de inimă = milos, impresionabil, influențabil. Cu inimă = bun, milos, înțelegător, uman. A avea inimă bună (sau de aur) sau a fi bun la inimă (sau cu inima bună) = a fi bun, milos, înțelegător, darnic. A avea inima deschisă = a fi sincer, cinstit. A spune de la (sau din) inimă = a spune cu toată sinceritatea, fără reticențe, a vorbi deschis, fără rezerve. A avea inima largă = a fi mărinimos, milos, darnic. A se muia la inimă sau a (i) se înmuia (cuiva) inima = a deveni bun, milos; a se îndupleca. A nu-l lăsa pe cineva inima să..., se spune când cineva nu-și poate opri pornirile bune, acțiunile generoase. (A fi om) de inimă = (a fi om) bun, săritor. A fi fără inimă sau a fi rău (sau câinos, negru) la inimă = a fi rău, înrăit. (A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, neînțelegător, dușmănos, rău. (A avea) inimă de piatră (sau împietrită) = (a fi) nesimțitor, rău, fără suflet, rece. A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil la orice durere sau bucurie, a fi lipsit de omenie. e) (În legătură cu instincte sau presimțiri) Îmi spune inima că s-a întâmplat o nenorocire. f) (În legătură cu curajul, cu îndrăzneala sau cu energia, cu puterea de voință sau de acțiune a cuiva) Înfruntă pericolul cu inimă rece. ◊ Cu inimă = (loc. adv.) energic, cu viață; (loc. adj. și adv.) inimos, curajos; pasionat. ◊ Expr. A(-și) pierde inima = a-și pierde curajul, speranța, a se descuraja. A-și lua inima în dinți = a-și face curaj, a se hotărî să întreprindă ceva. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune când cineva își recapătă calmul, echilibrul și curajul după un moment de emoție sau de spaimă. A (mai) prinde (la) inimă = a căpăta (din nou) putere, curaj, a se restabili sufletește, a nu-i mai fi teamă. A-i ține cuiva inima = a încuraja, a consola pe cineva. A i se face (cuiva) inima cât un purice = a-i fi (cuiva) frică de ceva; a se descuraja. A i se tăia inima = a-și pierde curajul. 2. Inima (I 1) considerată ca centru și simbol al vieții sufletești. L-am șters din inimă. ◊ Loc. adv. Din inimă sau din toată inima, din adâncul inimii = din tot sufletul, cu toată puterea sufletească. ◊ Expr. (A fi) cu inima împăcată = (a fi) cu conștiința împăcată, liniștită, curată. III. Fig. 1. Caracter, fire. Seamănă cu tatăl lui la chip și la inimă. 2. Ființă, om, individ. Înflăcărarea a cuprins toate inimile. IV. P. anal. 1. Mijloc, centru, interior. ◊ Expr. (Ir.) A rupe inima târgului = a) a cumpăra ce este mai prost, a face o afacere proastă; b) a impresiona cu ceva foarte tare. 2. Piesă sau element de construcție care ocupă un loc central într-un sistem tehnic sau într-un element al acestuia. ◊ Inima carului (sau a căruței) = partea din mijloc a carului (sau a căruței), care leagă osia de dinainte cu cea de dinapoi. 3. Partea din interior a unei plante, a unei legume, a unui fruct; miez. 4. Partea cea mai importantă, esențială a unui lucru. [Pl. și: (înv.) inime. – Var.: ínemă s. f.] – Lat. anima.

DOOM

ínimă s. f., g.-d. art. ínimii; pl. ínimi
inimilor
ÍNIMĂ, inimi, s. f. I. 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contracțiile sale ritmice, circulația sângelui în organism, la om și la animalele superioare; cord1. ♦ Piept. 2. (Pop.) Stomac, burtă, pântece, rânză. ◊ Expr. A (mai) prinde (la) inimă = a scăpa de senzația de slăbiciune după ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) căpăta putere. Pe inima goală = cu stomacul gol, fără să fi mâncat ceva. A (se) simți greu la inimă = a-i fi greață, a-i veni să verse. 3. (La cărțile de joc) Cupă2. 4. Piesă sau organ de mașină care are o formă asemănătoare cu o inimă (I 1). II. Fig. 1. Inima (I 1) considerată ca sediu al sentimentelor umane: a) (În legătură cu bucurii, plăceri) I s-a bucurat inima când a auzit vestea cea bună. ◊ Loc. adv. După (sau pe) voia (sau pofta) inimii = după plac, nestingherit, cum îi e dorința. Cu (sau din) toată inima sau cu dragă inimă = cu tot sufletul, cu foarte mare și sinceră plăcere. ◊ Expr. A râde inima în cineva sau a-i râde cuiva inima = a fi bucuros, satisfăcut, mulțumit. A unge (pe cineva) la inimă = a face (cuiva) plăcere; a încânta, a bucura (pe cineva). Cât îi cere (cuiva) inima = atât cât vrea, cât poftește, cât are plăcere. A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult. A-și călca pe inimă = a renunța la propriul punct de vedere, la propria opinie sau plăcere. (A fi) cu inima ușoară = (a fi) fără griji, bine dispus, cu conștiința împăcată. b) (În legătură cu suferințe, dureri, necazuri) Îl doare la inimă când vede atâta risipă. ◊ Expr. A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inimă = a provoca (cuiva) o durere morală, o supărare mare. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi milă de cineva. A i se topi inima = a suferi foarte tare. A se sfârși la inimă = a se îmbolnăvi, a muri de durere, a fi copleșit de durere. A avea ceva pe inimă = a fi chinuit de un gând neîmpărtășit, a avea o taină în suflet. A-și răcori inima = a spune ce are pe suflet, a-și descărca sufletul. A pune (ceva) la inimă = a se supăra (pentru ceva) mai mult decât merită. A-i strica (cuiva) inima = a-i spulbera (cuiva) buna dispoziție, a indispune (pe cineva), a mâhni (pe cineva). A rămâne cu inima friptă = a rămâne mâhnit, dezolat, îndurerat. Parcă mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars (sau roșu) prin inimă, se spune când cineva primește pe neașteptate o veste tristă sau când îl cuprinde o durere fizică în mod brusc. Inimă albastră = suflet trist, îndurerat; tristețe, melancolie, mâhnire, deprimare; furie, ciudă, mânie, necaz. Inimă rea = mâhnire, durere, amărăciune. A-și face (sau a-i face cuiva) inimă rea = a se mâhni (sau a mâhni pe cineva). c) (În legătură cu sentimente de iubire) Inima-mi zboară la tine. ◊ Expr. A avea (pe cineva) în (sau la) inimă = a iubi (pe cineva). A-i rămâne (cuiva) inima la... = a rămâne cu gândul la cineva sau la ceva care i-a plăcut. A avea tragere de inimă (pentru...) sau a-l trage (pe cineva) inima să... = a se simți atras să facă ceva. d) (În legătură cu bunătatea sau răutatea cuiva, în loc. și în expr.) Inimă dreaptă = om drept, cinstit, corect. Inimă de aur = om bun. Slab de inimă = milos, impresionabil, influențabil. Cu inimă = bun, milos, înțelegător, uman. A avea inimă bună (sau de aur) sau a fi bun la inimă (sau cu inima bună) = a fi bun, milos, înțelegător, darnic. A avea inima deschisă = a fi sincer, cinstit. A spune de la (sau din) inimă = a spune cu toată sinceritatea, fără reticențe, a vorbi deschis, fără rezerve. A avea inima largă = a fi mărinimos, milos, darnic. A se muia la inimă sau a (i) se înmuia (cuiva) inima = a deveni bun, milos; a se îndupleca. A nu-l lăsa pe cineva inima să..., se spune când cineva nu-și poate opri pornirile bune, acțiunile generoase. (A fi om) de inimă = (a fi om) bun, săritor. A fi fără inimă sau a fi rău (sau câinos, negru) la inimă = a fi rău, înrăit. (A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, neînțelegător, dușmănos, rău. (A avea) inimă de piatră (sau împietrită) = (a fi) nesimțitor, rău, fără suflet, rece. A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil la orice durere sau bucurie, a fi lipsit de omenie. e) (În legătură cu instincte sau presimțiri) Îmi spune inima că s-a întâmplat o nenorocire. f) (În legătură cu curajul, cu îndrăzneala sau cu energia, cu puterea de voință sau de acțiune a cuiva) Înfruntă pericolul cu inimă rece. ◊ Cu inimă = (loc. adv.) energic, cu viață; (loc. adj. și adv.) inimos, curajos; pasionat. ◊ Expr. A(-și) pierde inima = a-și pierde curajul, speranța, a se descuraja. A-și lua inima în dinți = a-și face curaj, a se hotărî să întreprindă ceva. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune când cineva își recapătă calmul, echilibrul și curajul după un moment de emoție sau de spaimă. A (mai) prinde (la) inimă = a căpăta (din nou) putere, curaj, a se restabili sufletește, a nu-i mai fi teamă. A-i ține cuiva inima = a încuraja, a consola pe cineva. A i se face (cuiva) inima cât un purice = a-i fi (cuiva) frică de ceva; a se descuraja. A i se tăia inima = a-și pierde curajul. 2. Inima (I 1) considerată ca centru și simbol al vieții sufletești. L-am șters din inimă. ◊ Loc. adv. Din inimă sau din toată inima, din adâncul inimii = din tot sufletul, cu toată puterea sufletească. ◊ Expr. (A fi) cu inima împăcată = (a fi) cu conștiința împăcată, liniștită, curată. III. Fig. 1. Caracter, fire. Seamănă cu tatăl lui la chip și la inimă. 2. Ființă, om, individ. Înflăcărarea a cuprins toate inimile. IV. P. anal. 1. Mijloc, centru, interior. ◊ Expr. (Ir.) A rupe inima târgului = a) a cumpăra ce este mai prost, a face o afacere proastă; b) a impresiona cu ceva foarte tare. 2. Piesă sau element de construcție care ocupă un loc central într-un sistem tehnic sau într-un element al acestuia. ◊ Inima carului (sau a căruței) = partea din mijloc a carului (sau a căruței), care leagă osia de dinainte cu cea de dinapoi. 3. Partea din interior a unei plante, a unei legume, a unui fruct; miez. 4. Partea cea mai importantă, esențială a unui lucru. [Pl. și: (înv.) inime. – Var.: ínemă s. f.] – Lat. anima.

DOOM

ínimă s. f., g.-d. art. ínimii; pl. ínimi
inimioara
INIMIOÁRĂ, inimioare, s. f. 1. Diminutiv al lui inimă; inimucă, inimuță. 2. Mistrie mică, ascuțită, folosită la netezirea formelor de turnătorie. – Inimă + suf. -ioară.

DOOM

inimioáră (-mioa-) s. f., g.-d. art. inimioárei; pl. inimioáre
inimioare
INIMIOÁRĂ, inimioare, s. f. 1. Diminutiv al lui inimă; inimucă, inimuță. 2. Mistrie mică, ascuțită, folosită la netezirea formelor de turnătorie. – Inimă + suf. -ioară.

DOOM

inimioáră (-mioa-) s. f., g.-d. art. inimioárei; pl. inimioáre
inimioarei
INIMIOÁRĂ, inimioare, s. f. 1. Diminutiv al lui inimă; inimucă, inimuță. 2. Mistrie mică, ascuțită, folosită la netezirea formelor de turnătorie. – Inimă + suf. -ioară.

DOOM

inimioáră (-mioa-) s. f., g.-d. art. inimioárei; pl. inimioáre
inimioarele
INIMIOÁRĂ, inimioare, s. f. 1. Diminutiv al lui inimă; inimucă, inimuță. 2. Mistrie mică, ascuțită, folosită la netezirea formelor de turnătorie. – Inimă + suf. -ioară.

DOOM

inimioáră (-mioa-) s. f., g.-d. art. inimioárei; pl. inimioáre
inimioarelor
INIMIOÁRĂ, inimioare, s. f. 1. Diminutiv al lui inimă; inimucă, inimuță. 2. Mistrie mică, ascuțită, folosită la netezirea formelor de turnătorie. – Inimă + suf. -ioară.

DOOM

inimioáră (-mioa-) s. f., g.-d. art. inimioárei; pl. inimioáre
inimitabil
INIMITÁBIL, -Ă, inimitabili, -e, adj. Care nu poate fi (ușor) imitat; neimitabil. – Din fr. inimitable.

DOOM

!inimitábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimitábili; f. inimitábilă, pl. inimitábile
inimitabila
INIMITÁBIL, -Ă, inimitabili, -e, adj. Care nu poate fi (ușor) imitat; neimitabil. – Din fr. inimitable.

DOOM

!inimitábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimitábili; f. inimitábilă, pl. inimitábile
inimitabile
INIMITÁBIL, -Ă, inimitabili, -e, adj. Care nu poate fi (ușor) imitat; neimitabil. – Din fr. inimitable.

DOOM

!inimitábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimitábili; f. inimitábilă, pl. inimitábile
inimitabilei
INIMITÁBIL, -Ă, inimitabili, -e, adj. Care nu poate fi (ușor) imitat; neimitabil. – Din fr. inimitable.

DOOM

!inimitábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimitábili; f. inimitábilă, pl. inimitábile
inimitabilele
INIMITÁBIL, -Ă, inimitabili, -e, adj. Care nu poate fi (ușor) imitat; neimitabil. – Din fr. inimitable.

DOOM

!inimitábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimitábili; f. inimitábilă, pl. inimitábile
inimitabilelor
INIMITÁBIL, -Ă, inimitabili, -e, adj. Care nu poate fi (ușor) imitat; neimitabil. – Din fr. inimitable.

DOOM

!inimitábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimitábili; f. inimitábilă, pl. inimitábile
inimitabili
INIMITÁBIL, -Ă, inimitabili, -e, adj. Care nu poate fi (ușor) imitat; neimitabil. – Din fr. inimitable.

DOOM

!inimitábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimitábili; f. inimitábilă, pl. inimitábile
inimitabilii
INIMITÁBIL, -Ă, inimitabili, -e, adj. Care nu poate fi (ușor) imitat; neimitabil. – Din fr. inimitable.

DOOM

!inimitábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimitábili; f. inimitábilă, pl. inimitábile
inimitabililor
INIMITÁBIL, -Ă, inimitabili, -e, adj. Care nu poate fi (ușor) imitat; neimitabil. – Din fr. inimitable.

DOOM

!inimitábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimitábili; f. inimitábilă, pl. inimitábile
inimitabilul
INIMITÁBIL, -Ă, inimitabili, -e, adj. Care nu poate fi (ușor) imitat; neimitabil. – Din fr. inimitable.

DOOM

!inimitábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimitábili; f. inimitábilă, pl. inimitábile
inimitabilului
INIMITÁBIL, -Ă, inimitabili, -e, adj. Care nu poate fi (ușor) imitat; neimitabil. – Din fr. inimitable.

DOOM

!inimitábil (i-ni-/in-i-) adj. m., pl. inimitábili; f. inimitábilă, pl. inimitábile
inimoaie
INIMÓI, inimoaie, s. n. (Reg.) Inima carului. – Inimă + suf. -oi.

DOOM

inimói (reg.) s. n., pl. inimoáie
inimoaiele
INIMÓI, inimoaie, s. n. (Reg.) Inima carului. – Inimă + suf. -oi.

DOOM

inimói (reg.) s. n., pl. inimoáie
inimoaielor
INIMÓI, inimoaie, s. n. (Reg.) Inima carului. – Inimă + suf. -oi.

DOOM

inimói (reg.) s. n., pl. inimoáie
inimoasa
INIMÓS, -OÁSĂ, inimoși, -oase, adj. 1. Curajos; viteaz. 2. Bun, mărinimos, generos. 3. Care suferă, care se consumă pentru ceva mai mult decât ar trebui; pasionat. 4. (Rar) Făcut cu toată inima. – Inimă + suf. -os.

DOOM

inimós adj. m., pl. inimóși; f. inimoásă, pl. inimoáse
inimoase
INIMÓS, -OÁSĂ, inimoși, -oase, adj. 1. Curajos; viteaz. 2. Bun, mărinimos, generos. 3. Care suferă, care se consumă pentru ceva mai mult decât ar trebui; pasionat. 4. (Rar) Făcut cu toată inima. – Inimă + suf. -os.

DOOM

inimós adj. m., pl. inimóși; f. inimoásă, pl. inimoáse
inimoasei
INIMÓS, -OÁSĂ, inimoși, -oase, adj. 1. Curajos; viteaz. 2. Bun, mărinimos, generos. 3. Care suferă, care se consumă pentru ceva mai mult decât ar trebui; pasionat. 4. (Rar) Făcut cu toată inima. – Inimă + suf. -os.

DOOM

inimós adj. m., pl. inimóși; f. inimoásă, pl. inimoáse
inimoasele
INIMÓS, -OÁSĂ, inimoși, -oase, adj. 1. Curajos; viteaz. 2. Bun, mărinimos, generos. 3. Care suferă, care se consumă pentru ceva mai mult decât ar trebui; pasionat. 4. (Rar) Făcut cu toată inima. – Inimă + suf. -os.

DOOM

inimós adj. m., pl. inimóși; f. inimoásă, pl. inimoáse
inimoaselor
INIMÓS, -OÁSĂ, inimoși, -oase, adj. 1. Curajos; viteaz. 2. Bun, mărinimos, generos. 3. Care suferă, care se consumă pentru ceva mai mult decât ar trebui; pasionat. 4. (Rar) Făcut cu toată inima. – Inimă + suf. -os.

DOOM

inimós adj. m., pl. inimóși; f. inimoásă, pl. inimoáse
inimoi
INIMÓI, inimoaie, s. n. (Reg.) Inima carului. – Inimă + suf. -oi.

DOOM

inimói (reg.) s. n., pl. inimoáie
inimoiul
INIMÓI, inimoaie, s. n. (Reg.) Inima carului. – Inimă + suf. -oi.

DOOM

inimói (reg.) s. n., pl. inimoáie
inimoiului
INIMÓI, inimoaie, s. n. (Reg.) Inima carului. – Inimă + suf. -oi.

DOOM

inimói (reg.) s. n., pl. inimoáie
inimos
INIMÓS, -OÁSĂ, inimoși, -oase, adj. 1. Curajos; viteaz. 2. Bun, mărinimos, generos. 3. Care suferă, care se consumă pentru ceva mai mult decât ar trebui; pasionat. 4. (Rar) Făcut cu toată inima. – Inimă + suf. -os.

DOOM

inimós adj. m., pl. inimóși; f. inimoásă, pl. inimoáse
inimosul
INIMÓS, -OÁSĂ, inimoși, -oase, adj. 1. Curajos; viteaz. 2. Bun, mărinimos, generos. 3. Care suferă, care se consumă pentru ceva mai mult decât ar trebui; pasionat. 4. (Rar) Făcut cu toată inima. – Inimă + suf. -os.

DOOM

inimós adj. m., pl. inimóși; f. inimoásă, pl. inimoáse
inimosului
INIMÓS, -OÁSĂ, inimoși, -oase, adj. 1. Curajos; viteaz. 2. Bun, mărinimos, generos. 3. Care suferă, care se consumă pentru ceva mai mult decât ar trebui; pasionat. 4. (Rar) Făcut cu toată inima. – Inimă + suf. -os.

DOOM

inimós adj. m., pl. inimóși; f. inimoásă, pl. inimoáse
inimoși
INIMÓS, -OÁSĂ, inimoși, -oase, adj. 1. Curajos; viteaz. 2. Bun, mărinimos, generos. 3. Care suferă, care se consumă pentru ceva mai mult decât ar trebui; pasionat. 4. (Rar) Făcut cu toată inima. – Inimă + suf. -os.

DOOM

inimós adj. m., pl. inimóși; f. inimoásă, pl. inimoáse
inimoșia
INIMOȘÍE s. f. Însușirea celui inimos. – Inimos + suf. -ie.

DOOM

inimoșíe s. f., art. inimoșía, g.-d. inimoșíi, art. inimoșíei
inimoșie
INIMOȘÍE s. f. Însușirea celui inimos. – Inimos + suf. -ie.

DOOM

inimoșíe s. f., art. inimoșía, g.-d. inimoșíi, art. inimoșíei
inimoșiei
INIMOȘÍE s. f. Însușirea celui inimos. – Inimos + suf. -ie.

DOOM

inimoșíe s. f., art. inimoșía, g.-d. inimoșíi, art. inimoșíei
inimoșii
INIMÓS, -OÁSĂ, inimoși, -oase, adj. 1. Curajos; viteaz. 2. Bun, mărinimos, generos. 3. Care suferă, care se consumă pentru ceva mai mult decât ar trebui; pasionat. 4. (Rar) Făcut cu toată inima. – Inimă + suf. -os.

DOOM

inimós adj. m., pl. inimóși; f. inimoásă, pl. inimoáse
inimoșii
INIMOȘÍE s. f. Însușirea celui inimos. – Inimos + suf. -ie.

DOOM

inimoșíe s. f., art. inimoșía, g.-d. inimoșíi, art. inimoșíei
inimoșilor
INIMÓS, -OÁSĂ, inimoși, -oase, adj. 1. Curajos; viteaz. 2. Bun, mărinimos, generos. 3. Care suferă, care se consumă pentru ceva mai mult decât ar trebui; pasionat. 4. (Rar) Făcut cu toată inima. – Inimă + suf. -os.

DOOM

inimós adj. m., pl. inimóși; f. inimoásă, pl. inimoáse
inimuca
INIMÚCĂ, inimuci, s. f. (Rar) Inimioară. – Inimă + suf. -ucă.

DOOM

inimúcă (rar) s. f., g.-d. art. inimúcii; pl. inimúci
inimuci
INIMÚCĂ, inimuci, s. f. (Rar) Inimioară. – Inimă + suf. -ucă.

DOOM

inimúcă (rar) s. f., g.-d. art. inimúcii; pl. inimúci
inimucii
INIMÚCĂ, inimuci, s. f. (Rar) Inimioară. – Inimă + suf. -ucă.

DOOM

inimúcă (rar) s. f., g.-d. art. inimúcii; pl. inimúci
inimucile
INIMÚCĂ, inimuci, s. f. (Rar) Inimioară. – Inimă + suf. -ucă.

DOOM

inimúcă (rar) s. f., g.-d. art. inimúcii; pl. inimúci
inimucilor
INIMÚCĂ, inimuci, s. f. (Rar) Inimioară. – Inimă + suf. -ucă.

DOOM

inimúcă (rar) s. f., g.-d. art. inimúcii; pl. inimúci
inimuța
INIMÚȚĂ, inimuțe, s. f. (Rar) Inimioară. – Inimă + suf. -uță.

DOOM

inimúță (rar) s. f., g.-d. art. inimúței; pl. inimúțe
inimuțe
INIMÚȚĂ, inimuțe, s. f. (Rar) Inimioară. – Inimă + suf. -uță.

DOOM

inimúță (rar) s. f., g.-d. art. inimúței; pl. inimúțe
inimuței
INIMÚȚĂ, inimuțe, s. f. (Rar) Inimioară. – Inimă + suf. -uță.

DOOM

inimúță (rar) s. f., g.-d. art. inimúței; pl. inimúțe
inimuțele
INIMÚȚĂ, inimuțe, s. f. (Rar) Inimioară. – Inimă + suf. -uță.

DOOM

inimúță (rar) s. f., g.-d. art. inimúței; pl. inimúțe
inimuțelor
INIMÚȚĂ, inimuțe, s. f. (Rar) Inimioară. – Inimă + suf. -uță.

DOOM

inimúță (rar) s. f., g.-d. art. inimúței; pl. inimúțe
inimând
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
inimînd
INIMÁ, inimez, vb. I. Tranz. (Învechit) A anima. Banda de călușari... venise tocmai dupe malul Mureșului, ca să inimeze poporimea din Brașov, în acele zile solemne, prin danțurile ei minunate. ODOBESCU, S. I 468.
ininteligent
ININTELIGÉNT, -Ă adj. (Rar) Lipsit de inteligență; neinteligent. [Cf. fr. inintelligent].
ininteligenta
ININTELIGÉNT, -Ă adj. (Rar) Lipsit de inteligență; neinteligent. [Cf. fr. inintelligent].
ininteligente
ININTELIGÉNT, -Ă adj. (Rar) Lipsit de inteligență; neinteligent. [Cf. fr. inintelligent].
ininteligentei
ININTELIGÉNT, -Ă adj. (Rar) Lipsit de inteligență; neinteligent. [Cf. fr. inintelligent].
ininteligentele
ININTELIGÉNT, -Ă adj. (Rar) Lipsit de inteligență; neinteligent. [Cf. fr. inintelligent].
ininteligentelor
ININTELIGÉNT, -Ă adj. (Rar) Lipsit de inteligență; neinteligent. [Cf. fr. inintelligent].
ininteligentul
ININTELIGÉNT, -Ă adj. (Rar) Lipsit de inteligență; neinteligent. [Cf. fr. inintelligent].
ininteligentului
ININTELIGÉNT, -Ă adj. (Rar) Lipsit de inteligență; neinteligent. [Cf. fr. inintelligent].
ininteligența
ININTELIGÉNȚĂ s. f. (Rar) Lipsă de inteligență; nepricepere, neinteligență. – Din fr. inintelligence.

DOOM

!ininteligénță (rar) (i-nin-/in-in-) s. f., g.-d. art. ininteligénței
ininteligențe
ININTELIGÉNȚĂ s. f. (Rar) Lipsă de inteligență; nepricepere, neinteligență. – Din fr. inintelligence.

DOOM

!ininteligénță (rar) (i-nin-/in-in-) s. f., g.-d. art. ininteligénței
ininteligenței
ININTELIGÉNȚĂ s. f. (Rar) Lipsă de inteligență; nepricepere, neinteligență. – Din fr. inintelligence.

DOOM

!ininteligénță (rar) (i-nin-/in-in-) s. f., g.-d. art. ininteligénței
ininteligenți
ININTELIGÉNT, -Ă adj. (Rar) Lipsit de inteligență; neinteligent. [Cf. fr. inintelligent].
ininteligenții
ININTELIGÉNT, -Ă adj. (Rar) Lipsit de inteligență; neinteligent. [Cf. fr. inintelligent].
ininteligenților
ININTELIGÉNT, -Ă adj. (Rar) Lipsit de inteligență; neinteligent. [Cf. fr. inintelligent].
ininteligibil
ININTELIGÍBIL, -Ă, ininteligibili, -e, adj. Care nu se poate înțelege; neclar, neinteligibil, confuz. – Din fr. inintelligible.

DOOM

!ininteligíbil (i-nin-/in-in-) adj. m., pl. ininteligíbili; f. ininteligíbilă, pl. ininteligíbile
ininteligibila
ININTELIGÍBIL, -Ă, ininteligibili, -e, adj. Care nu se poate înțelege; neclar, neinteligibil, confuz. – Din fr. inintelligible.

DOOM

!ininteligíbil (i-nin-/in-in-) adj. m., pl. ininteligíbili; f. ininteligíbilă, pl. ininteligíbile
ininteligibile
ININTELIGÍBIL, -Ă, ininteligibili, -e, adj. Care nu se poate înțelege; neclar, neinteligibil, confuz. – Din fr. inintelligible.

DOOM

!ininteligíbil (i-nin-/in-in-) adj. m., pl. ininteligíbili; f. ininteligíbilă, pl. ininteligíbile
ininteligibilei
ININTELIGÍBIL, -Ă, ininteligibili, -e, adj. Care nu se poate înțelege; neclar, neinteligibil, confuz. – Din fr. inintelligible.

DOOM

!ininteligíbil (i-nin-/in-in-) adj. m., pl. ininteligíbili; f. ininteligíbilă, pl. ininteligíbile
ininteligibilele
ININTELIGÍBIL, -Ă, ininteligibili, -e, adj. Care nu se poate înțelege; neclar, neinteligibil, confuz. – Din fr. inintelligible.

DOOM

!ininteligíbil (i-nin-/in-in-) adj. m., pl. ininteligíbili; f. ininteligíbilă, pl. ininteligíbile
ininteligibilelor
ININTELIGÍBIL, -Ă, ininteligibili, -e, adj. Care nu se poate înțelege; neclar, neinteligibil, confuz. – Din fr. inintelligible.

DOOM

!ininteligíbil (i-nin-/in-in-) adj. m., pl. ininteligíbili; f. ininteligíbilă, pl. ininteligíbile
ininteligibili
ININTELIGÍBIL, -Ă, ininteligibili, -e, adj. Care nu se poate înțelege; neclar, neinteligibil, confuz. – Din fr. inintelligible.

DOOM

!ininteligíbil (i-nin-/in-in-) adj. m., pl. ininteligíbili; f. ininteligíbilă, pl. ininteligíbile
ininteligibilii
ININTELIGÍBIL, -Ă, ininteligibili, -e, adj. Care nu se poate înțelege; neclar, neinteligibil, confuz. – Din fr. inintelligible.

DOOM

!ininteligíbil (i-nin-/in-in-) adj. m., pl. ininteligíbili; f. ininteligíbilă, pl. ininteligíbile
ininteligibililor
ININTELIGÍBIL, -Ă, ininteligibili, -e, adj. Care nu se poate înțelege; neclar, neinteligibil, confuz. – Din fr. inintelligible.

DOOM

!ininteligíbil (i-nin-/in-in-) adj. m., pl. ininteligíbili; f. ininteligíbilă, pl. ininteligíbile
ininteligibilitate
ININTELIGIBILITÁTE s.f. Caracterul a ceea ce este de neînțeles, ininteligibil. [Cf. fr. inintelligibilité].
ininteligibilul
ININTELIGÍBIL, -Ă, ininteligibili, -e, adj. Care nu se poate înțelege; neclar, neinteligibil, confuz. – Din fr. inintelligible.

DOOM

!ininteligíbil (i-nin-/in-in-) adj. m., pl. ininteligíbili; f. ininteligíbilă, pl. ininteligíbile
ininteligibilului
ININTELIGÍBIL, -Ă, ininteligibili, -e, adj. Care nu se poate înțelege; neclar, neinteligibil, confuz. – Din fr. inintelligible.

DOOM

!ininteligíbil (i-nin-/in-in-) adj. m., pl. ininteligíbili; f. ininteligíbilă, pl. ininteligíbile
inion
INIÓN, inioni, s. m. Protuberanță externă a osului occipital, considerată reper în măsurătorile antropometrice. [Pr.: -ni-on] – Din fr. inione.

DOOM

inión (-ni-on) s. m., pl. inióni
inioni
INIÓN, inioni, s. m. Protuberanță externă a osului occipital, considerată reper în măsurătorile antropometrice. [Pr.: -ni-on] – Din fr. inione.

DOOM

inión (-ni-on) s. m., pl. inióni
inionii
INIÓN, inioni, s. m. Protuberanță externă a osului occipital, considerată reper în măsurătorile antropometrice. [Pr.: -ni-on] – Din fr. inione.

DOOM

inión (-ni-on) s. m., pl. inióni
inionilor
INIÓN, inioni, s. m. Protuberanță externă a osului occipital, considerată reper în măsurătorile antropometrice. [Pr.: -ni-on] – Din fr. inione.

DOOM

inión (-ni-on) s. m., pl. inióni
inionul
INIÓN, inioni, s. m. Protuberanță externă a osului occipital, considerată reper în măsurătorile antropometrice. [Pr.: -ni-on] – Din fr. inione.

DOOM

inión (-ni-on) s. m., pl. inióni
inionului
INIÓN, inioni, s. m. Protuberanță externă a osului occipital, considerată reper în măsurătorile antropometrice. [Pr.: -ni-on] – Din fr. inione.

DOOM

inión (-ni-on) s. m., pl. inióni
iniperă
IENÚPERĂ, ienupere, s. f. Fructul ienupărului (folosit în industria farmaceutică și la prepararea unor băuturi spirtoase). [Var.: (reg.) iníperă s. f.] – Din ienupăr.

DOOM

ienúperă (fruct) s. f., g.-d. art. ienúperei; pl. ienúpere
inișor
INIȘÓR s. m. Diminutiv al lui in2. ◊ Compus: inișor-de-alior = linariță. ♦ Ineață (a). – In2 + suf. -ișor.

DOOM

inișór-de-aliór (plantă) (-li-or) s. m.
inișori
INIȘÓR s. m. Diminutiv al lui in2. ◊ Compus: inișor-de-alior = linariță. ♦ Ineață (a). – In2 + suf. -ișor.

DOOM

inișór-de-aliór (plantă) (-li-or) s. m.
inișorii
INIȘÓR s. m. Diminutiv al lui in2. ◊ Compus: inișor-de-alior = linariță. ♦ Ineață (a). – In2 + suf. -ișor.

DOOM

inișór-de-aliór (plantă) (-li-or) s. m.
inișorilor
INIȘÓR s. m. Diminutiv al lui in2. ◊ Compus: inișor-de-alior = linariță. ♦ Ineață (a). – In2 + suf. -ișor.

DOOM

inișór-de-aliór (plantă) (-li-or) s. m.
inișorul
INIȘÓR s. m. Diminutiv al lui in2. ◊ Compus: inișor-de-alior = linariță. ♦ Ineață (a). – In2 + suf. -ișor.

DOOM

inișór-de-aliór (plantă) (-li-or) s. m.
inișorului
INIȘÓR s. m. Diminutiv al lui in2. ◊ Compus: inișor-de-alior = linariță. ♦ Ineață (a). – In2 + suf. -ișor.

DOOM

inișór-de-aliór (plantă) (-li-or) s. m.
iniște
ÍNIȘTE, iniști, s. f. Teren cultivat cu in2; cultură de in2. – In2 + suf. -iște.

DOOM

íniște s. f., g.-d. art. íniștii; pl. íniști
iniștea
ÍNIȘTE, iniști, s. f. Teren cultivat cu in2; cultură de in2. – In2 + suf. -iște.

DOOM

íniște s. f., g.-d. art. íniștii; pl. íniști
iniști
ÍNIȘTE, iniști, s. f. Teren cultivat cu in2; cultură de in2. – In2 + suf. -iște.

DOOM

íniște s. f., g.-d. art. íniștii; pl. íniști
iniștii
ÍNIȘTE, iniști, s. f. Teren cultivat cu in2; cultură de in2. – In2 + suf. -iște.

DOOM

íniște s. f., g.-d. art. íniștii; pl. íniști
iniștile
ÍNIȘTE, iniști, s. f. Teren cultivat cu in2; cultură de in2. – In2 + suf. -iște.

DOOM

íniște s. f., g.-d. art. íniștii; pl. íniști
iniștilor
ÍNIȘTE, iniști, s. f. Teren cultivat cu in2; cultură de in2. – In2 + suf. -iște.

DOOM

íniște s. f., g.-d. art. íniștii; pl. íniști
iniția
INIȚIÁ, inițiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) introduce într-un domeniu de activitate în care nu a lucrat; a da cuiva sau a căpăta primele cunoștințe. 2. Tranz. A face începutul, a pune bazele unei acțiuni, a organiza o mișcare, o activitate. [Pr.: -ți-a] – Din fr. initier, lat. initiare.

DOOM

inițiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 inițiáză, 1 pl. inițiém (-ți-em); conj. prez. 3 să inițiéze; ger. inițiínd (-ți-ind)
inițial
INIȚIÁL, -Ă, inițiali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este la început, de la început; începător. 2. S. f. Litera cu care se începe un cuvânt. ♦ Abreviere a prenumelui (și a numelui) unei persoane, formată din inițiale (2). [Pr.: -ți-al] – Din fr. initial.

DOOM

inițiál (-ți-al) adj. m., pl. inițiáli; f. inițiálă, pl. inițiále
inițiala
INIȚIÁL, -Ă, inițiali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este la început, de la început; începător. 2. S. f. Litera cu care se începe un cuvânt. ♦ Abreviere a prenumelui (și a numelui) unei persoane, formată din inițiale (2). [Pr.: -ți-al] – Din fr. initial.

DOOM

inițiál (-ți-al) adj. m., pl. inițiáli; f. inițiálă, pl. inițiále
inițiale
INIȚIÁL, -Ă, inițiali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este la început, de la început; începător. 2. S. f. Litera cu care se începe un cuvânt. ♦ Abreviere a prenumelui (și a numelui) unei persoane, formată din inițiale (2). [Pr.: -ți-al] – Din fr. initial.

DOOM

inițiál (-ți-al) adj. m., pl. inițiáli; f. inițiálă, pl. inițiále
inițialei
INIȚIÁL, -Ă, inițiali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este la început, de la început; începător. 2. S. f. Litera cu care se începe un cuvânt. ♦ Abreviere a prenumelui (și a numelui) unei persoane, formată din inițiale (2). [Pr.: -ți-al] – Din fr. initial.

DOOM

inițiál (-ți-al) adj. m., pl. inițiáli; f. inițiálă, pl. inițiále
inițialele
INIȚIÁL, -Ă, inițiali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este la început, de la început; începător. 2. S. f. Litera cu care se începe un cuvânt. ♦ Abreviere a prenumelui (și a numelui) unei persoane, formată din inițiale (2). [Pr.: -ți-al] – Din fr. initial.

DOOM

inițiál (-ți-al) adj. m., pl. inițiáli; f. inițiálă, pl. inițiále
inițialelor
INIȚIÁL, -Ă, inițiali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este la început, de la început; începător. 2. S. f. Litera cu care se începe un cuvânt. ♦ Abreviere a prenumelui (și a numelui) unei persoane, formată din inițiale (2). [Pr.: -ți-al] – Din fr. initial.

DOOM

inițiál (-ți-al) adj. m., pl. inițiáli; f. inițiálă, pl. inițiále
inițiali
INIȚIÁL, -Ă, inițiali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este la început, de la început; începător. 2. S. f. Litera cu care se începe un cuvânt. ♦ Abreviere a prenumelui (și a numelui) unei persoane, formată din inițiale (2). [Pr.: -ți-al] – Din fr. initial.

DOOM

inițiál (-ți-al) adj. m., pl. inițiáli; f. inițiálă, pl. inițiále
inițialii
INIȚIÁL, -Ă, inițiali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este la început, de la început; începător. 2. S. f. Litera cu care se începe un cuvânt. ♦ Abreviere a prenumelui (și a numelui) unei persoane, formată din inițiale (2). [Pr.: -ți-al] – Din fr. initial.

DOOM

inițiál (-ți-al) adj. m., pl. inițiáli; f. inițiálă, pl. inițiále
inițialilor
INIȚIÁL, -Ă, inițiali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este la început, de la început; începător. 2. S. f. Litera cu care se începe un cuvânt. ♦ Abreviere a prenumelui (și a numelui) unei persoane, formată din inițiale (2). [Pr.: -ți-al] – Din fr. initial.

DOOM

inițiál (-ți-al) adj. m., pl. inițiáli; f. inițiálă, pl. inițiále
inițialul
INIȚIÁL, -Ă, inițiali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este la început, de la început; începător. 2. S. f. Litera cu care se începe un cuvânt. ♦ Abreviere a prenumelui (și a numelui) unei persoane, formată din inițiale (2). [Pr.: -ți-al] – Din fr. initial.

DOOM

inițiál (-ți-al) adj. m., pl. inițiáli; f. inițiálă, pl. inițiále
inițialului
INIȚIÁL, -Ă, inițiali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este la început, de la început; începător. 2. S. f. Litera cu care se începe un cuvânt. ♦ Abreviere a prenumelui (și a numelui) unei persoane, formată din inițiale (2). [Pr.: -ți-al] – Din fr. initial.

DOOM

inițiál (-ți-al) adj. m., pl. inițiáli; f. inițiálă, pl. inițiále
inițială
INIȚIÁLĂ, inițiale, s. f. Literă cu care se începe un cuvînt. Inițialele acestei cărți cu buchi erau scrise ciudat. EMINESCU, N. 44. – Pronunțat: -ți-a-.

DOOM

inițiálă (-ți-a-) s. f., g.-d. art. inițiálei; pl. inițiále
inițiat
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiat
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiata
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiata
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiate
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiate
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiatei
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiatei
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiatele
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiatele
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiatelor
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiatelor
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiatic
INIȚIÁTIC, -Ă, inițiatici, -ce, adj. 1. Care ține de inițiere. 2. Care poate fi înțeles numai de cei inițiați; ezoteric. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiatique, it. iniziatico.

DOOM

inițiátic (-ți-a-) adj. m., pl. inițiátici; f. inițiátică, pl. inițiátice
inițiatica
INIȚIÁTIC, -Ă, inițiatici, -ce, adj. 1. Care ține de inițiere. 2. Care poate fi înțeles numai de cei inițiați; ezoteric. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiatique, it. iniziatico.

DOOM

inițiátic (-ți-a-) adj. m., pl. inițiátici; f. inițiátică, pl. inițiátice
inițiatice
INIȚIÁTIC, -Ă, inițiatici, -ce, adj. 1. Care ține de inițiere. 2. Care poate fi înțeles numai de cei inițiați; ezoteric. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiatique, it. iniziatico.

DOOM

inițiátic (-ți-a-) adj. m., pl. inițiátici; f. inițiátică, pl. inițiátice
inițiaticei
INIȚIÁTIC, -Ă, inițiatici, -ce, adj. 1. Care ține de inițiere. 2. Care poate fi înțeles numai de cei inițiați; ezoteric. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiatique, it. iniziatico.

DOOM

inițiátic (-ți-a-) adj. m., pl. inițiátici; f. inițiátică, pl. inițiátice
inițiaticele
INIȚIÁTIC, -Ă, inițiatici, -ce, adj. 1. Care ține de inițiere. 2. Care poate fi înțeles numai de cei inițiați; ezoteric. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiatique, it. iniziatico.

DOOM

inițiátic (-ți-a-) adj. m., pl. inițiátici; f. inițiátică, pl. inițiátice
inițiaticelor
INIȚIÁTIC, -Ă, inițiatici, -ce, adj. 1. Care ține de inițiere. 2. Care poate fi înțeles numai de cei inițiați; ezoteric. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiatique, it. iniziatico.

DOOM

inițiátic (-ți-a-) adj. m., pl. inițiátici; f. inițiátică, pl. inițiátice
inițiatici
INIȚIÁTIC, -Ă, inițiatici, -ce, adj. 1. Care ține de inițiere. 2. Care poate fi înțeles numai de cei inițiați; ezoteric. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiatique, it. iniziatico.

DOOM

inițiátic (-ți-a-) adj. m., pl. inițiátici; f. inițiátică, pl. inițiátice
inițiaticii
INIȚIÁTIC, -Ă, inițiatici, -ce, adj. 1. Care ține de inițiere. 2. Care poate fi înțeles numai de cei inițiați; ezoteric. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiatique, it. iniziatico.

DOOM

inițiátic (-ți-a-) adj. m., pl. inițiátici; f. inițiátică, pl. inițiátice
inițiaticilor
INIȚIÁTIC, -Ă, inițiatici, -ce, adj. 1. Care ține de inițiere. 2. Care poate fi înțeles numai de cei inițiați; ezoteric. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiatique, it. iniziatico.

DOOM

inițiátic (-ți-a-) adj. m., pl. inițiátici; f. inițiátică, pl. inițiátice
inițiaticul
INIȚIÁTIC, -Ă, inițiatici, -ce, adj. 1. Care ține de inițiere. 2. Care poate fi înțeles numai de cei inițiați; ezoteric. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiatique, it. iniziatico.

DOOM

inițiátic (-ți-a-) adj. m., pl. inițiátici; f. inițiátică, pl. inițiátice
inițiaticului
INIȚIÁTIC, -Ă, inițiatici, -ce, adj. 1. Care ține de inițiere. 2. Care poate fi înțeles numai de cei inițiați; ezoteric. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiatique, it. iniziatico.

DOOM

inițiátic (-ți-a-) adj. m., pl. inițiátici; f. inițiátică, pl. inițiátice
inițiativa
INIȚIATÍVĂ, inițiative, s. f. Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe o acțiune, antrenând după sine și pe alții; însușirea celui care îndrăznește sau este dispus să întreprindă cel dintâi ceva, din îndemn propriu. ◊ Expr. Din proprie inițiativă = fără a fi îndemnat sau silit de altul. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiative.

DOOM

inițiatívă (-ți-a-) s. f., g.-d. art. inițiatívei; pl. inițiatíve
inițiative
INIȚIATÍVĂ, inițiative, s. f. Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe o acțiune, antrenând după sine și pe alții; însușirea celui care îndrăznește sau este dispus să întreprindă cel dintâi ceva, din îndemn propriu. ◊ Expr. Din proprie inițiativă = fără a fi îndemnat sau silit de altul. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiative.

DOOM

inițiatívă (-ți-a-) s. f., g.-d. art. inițiatívei; pl. inițiatíve
inițiativei
INIȚIATÍVĂ, inițiative, s. f. Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe o acțiune, antrenând după sine și pe alții; însușirea celui care îndrăznește sau este dispus să întreprindă cel dintâi ceva, din îndemn propriu. ◊ Expr. Din proprie inițiativă = fără a fi îndemnat sau silit de altul. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiative.

DOOM

inițiatívă (-ți-a-) s. f., g.-d. art. inițiatívei; pl. inițiatíve
inițiativele
INIȚIATÍVĂ, inițiative, s. f. Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe o acțiune, antrenând după sine și pe alții; însușirea celui care îndrăznește sau este dispus să întreprindă cel dintâi ceva, din îndemn propriu. ◊ Expr. Din proprie inițiativă = fără a fi îndemnat sau silit de altul. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiative.

DOOM

inițiatívă (-ți-a-) s. f., g.-d. art. inițiatívei; pl. inițiatíve
inițiativelor
INIȚIATÍVĂ, inițiative, s. f. Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe o acțiune, antrenând după sine și pe alții; însușirea celui care îndrăznește sau este dispus să întreprindă cel dintâi ceva, din îndemn propriu. ◊ Expr. Din proprie inițiativă = fără a fi îndemnat sau silit de altul. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiative.

DOOM

inițiatívă (-ți-a-) s. f., g.-d. art. inițiatívei; pl. inițiatíve
inițiatoare
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiatoare
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiatoarea
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiatoarea
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiatoarei
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiatoarei
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiatoarele
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiatoarele
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiatoarelor
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiatoarelor
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiator
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiator
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiatori
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiatori
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiatorii
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiatorii
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiatorilor
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiatorilor
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiatorul
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiatorul
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiatorului
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiatorului
INIȚIATÓR, -OÁRE, inițiatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inițiază ceva, care are inițiativă într-o acțiune; promotor. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiateur.

DOOM

inițiatór (-ți-a-) adj. m., s. m., pl. inițiatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inițiatoáre
inițiatul
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiatul
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiatului
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiatului
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiați
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiați
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiații
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiații
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiaților
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiaților
INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

DOOM

inițiát (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiáți; adj. f., s. f. inițiátă, pl. inițiáte
inițiere
INIȚIÉRE, inițieri, s. f. Acțiunea de a (se) iniția și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. iniția.

DOOM

inițiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. inițiérii; pl. inițiéri
inițierea
INIȚIÉRE, inițieri, s. f. Acțiunea de a (se) iniția și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. iniția.

DOOM

inițiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. inițiérii; pl. inițiéri
inițieri
INIȚIÉRE, inițieri, s. f. Acțiunea de a (se) iniția și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. iniția.

DOOM

inițiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. inițiérii; pl. inițiéri
inițierii
INIȚIÉRE, inițieri, s. f. Acțiunea de a (se) iniția și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. iniția.

DOOM

inițiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. inițiérii; pl. inițiéri
inițierile
INIȚIÉRE, inițieri, s. f. Acțiunea de a (se) iniția și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. iniția.

DOOM

inițiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. inițiérii; pl. inițiéri
inițierilor
INIȚIÉRE, inițieri, s. f. Acțiunea de a (se) iniția și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. iniția.

DOOM

inițiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. inițiérii; pl. inițiéri
iniță
ÍNIȚĂ s. f. (Bot.; reg.) Torțel. – In2 + suf. -iță.

DOOM

íniță (reg.) s. f., g.-d. art. íniței
injecta
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectabil
INJECTÁBIL, -Ă, injectabili, -e, adj. Care poate fi injectat. – Din fr. injectable.

DOOM

injectábil adj. m., pl. injectábili; f. injectábilă, pl. injectábile
injectabila
INJECTÁBIL, -Ă, injectabili, -e, adj. Care poate fi injectat. – Din fr. injectable.

DOOM

injectábil adj. m., pl. injectábili; f. injectábilă, pl. injectábile
injectabile
INJECTÁBIL, -Ă, injectabili, -e, adj. Care poate fi injectat. – Din fr. injectable.

DOOM

injectábil adj. m., pl. injectábili; f. injectábilă, pl. injectábile
injectabilei
INJECTÁBIL, -Ă, injectabili, -e, adj. Care poate fi injectat. – Din fr. injectable.

DOOM

injectábil adj. m., pl. injectábili; f. injectábilă, pl. injectábile
injectabilele
INJECTÁBIL, -Ă, injectabili, -e, adj. Care poate fi injectat. – Din fr. injectable.

DOOM

injectábil adj. m., pl. injectábili; f. injectábilă, pl. injectábile
injectabilelor
INJECTÁBIL, -Ă, injectabili, -e, adj. Care poate fi injectat. – Din fr. injectable.

DOOM

injectábil adj. m., pl. injectábili; f. injectábilă, pl. injectábile
injectabili
INJECTÁBIL, -Ă, injectabili, -e, adj. Care poate fi injectat. – Din fr. injectable.

DOOM

injectábil adj. m., pl. injectábili; f. injectábilă, pl. injectábile
injectabilii
INJECTÁBIL, -Ă, injectabili, -e, adj. Care poate fi injectat. – Din fr. injectable.

DOOM

injectábil adj. m., pl. injectábili; f. injectábilă, pl. injectábile
injectabililor
INJECTÁBIL, -Ă, injectabili, -e, adj. Care poate fi injectat. – Din fr. injectable.

DOOM

injectábil adj. m., pl. injectábili; f. injectábilă, pl. injectábile
injectabilul
INJECTÁBIL, -Ă, injectabili, -e, adj. Care poate fi injectat. – Din fr. injectable.

DOOM

injectábil adj. m., pl. injectábili; f. injectábilă, pl. injectábile
injectabilului
INJECTÁBIL, -Ă, injectabili, -e, adj. Care poate fi injectat. – Din fr. injectable.

DOOM

injectábil adj. m., pl. injectábili; f. injectábilă, pl. injectábile
injectai
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectam
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectare
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectare
INJECTÁRE, injectări, s. f. Acțiunea de a (se) injecta și rezultatul ei. – V. injecta.

DOOM

injectáre s. f., g.-d. art. injectắrii; pl. injectắri
injectarea
INJECTÁRE, injectări, s. f. Acțiunea de a (se) injecta și rezultatul ei. – V. injecta.

DOOM

injectáre s. f., g.-d. art. injectắrii; pl. injectắri
injectară
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectarăm
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectarăți
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectase
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectasem
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectaseră
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectaserăm
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectaserăți
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectaseși
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectaseți
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectat
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectat
INJECTÁT, -Ă, injectați, -te, adj. (Despre ochi) Congestionat, roșu. – V. injecta. Cf. fr. injecté.
injectata
INJECTÁT, -Ă, injectați, -te, adj. (Despre ochi) Congestionat, roșu. – V. injecta. Cf. fr. injecté.
injectate
INJECTÁT, -Ă, injectați, -te, adj. (Despre ochi) Congestionat, roșu. – V. injecta. Cf. fr. injecté.
injectatei
INJECTÁT, -Ă, injectați, -te, adj. (Despre ochi) Congestionat, roșu. – V. injecta. Cf. fr. injecté.
injectatele
INJECTÁT, -Ă, injectați, -te, adj. (Despre ochi) Congestionat, roșu. – V. injecta. Cf. fr. injecté.
injectatelor
INJECTÁT, -Ă, injectați, -te, adj. (Despre ochi) Congestionat, roșu. – V. injecta. Cf. fr. injecté.
injectatul
INJECTÁT, -Ă, injectați, -te, adj. (Despre ochi) Congestionat, roșu. – V. injecta. Cf. fr. injecté.
injectatului
INJECTÁT, -Ă, injectați, -te, adj. (Despre ochi) Congestionat, roșu. – V. injecta. Cf. fr. injecté.
injectau
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectași
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectați
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectați
INJECTÁT, -Ă, injectați, -te, adj. (Despre ochi) Congestionat, roșu. – V. injecta. Cf. fr. injecté.
injectații
INJECTÁT, -Ă, injectați, -te, adj. (Despre ochi) Congestionat, roșu. – V. injecta. Cf. fr. injecté.
injectaților
INJECTÁT, -Ă, injectați, -te, adj. (Despre ochi) Congestionat, roșu. – V. injecta. Cf. fr. injecté.
injectează
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectez
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injecteze
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectezi
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectiv
INJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) În care un element al celei de-a doua mulțimi are în plus un antecedent. [Cf. fr. injectif].
injectiva
INJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) În care un element al celei de-a doua mulțimi are în plus un antecedent. [Cf. fr. injectif].
injective
INJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) În care un element al celei de-a doua mulțimi are în plus un antecedent. [Cf. fr. injectif].
injectivei
INJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) În care un element al celei de-a doua mulțimi are în plus un antecedent. [Cf. fr. injectif].
injectivele
INJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) În care un element al celei de-a doua mulțimi are în plus un antecedent. [Cf. fr. injectif].
injectivelor
INJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) În care un element al celei de-a doua mulțimi are în plus un antecedent. [Cf. fr. injectif].
injectivi
INJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) În care un element al celei de-a doua mulțimi are în plus un antecedent. [Cf. fr. injectif].
injectivii
INJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) În care un element al celei de-a doua mulțimi are în plus un antecedent. [Cf. fr. injectif].
injectivilor
INJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) În care un element al celei de-a doua mulțimi are în plus un antecedent. [Cf. fr. injectif].
injectivul
INJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) În care un element al celei de-a doua mulțimi are în plus un antecedent. [Cf. fr. injectif].
injectivului
INJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) În care un element al celei de-a doua mulțimi are în plus un antecedent. [Cf. fr. injectif].
injectoare
INJECTÓR, injectoare, s. n. 1. Aparat care servește la injectarea combustibilului lichid sau pulverulent în camera de ardere a unui motor cu ardere internă sau care, la instalațiile cu focar, servește la amestecarea combustibilului cu aerul carburant și la suflarea acestui amestec în focar. 2. Aparat care servește la alimentarea cu apă a cazanelor de abur în care apa este antrenată de un curent de abur sub presiune; dispozitiv folosit la unele turbine hidraulice. – Din fr. injecteur.

DOOM

injectór s. n., pl. injectoáre
injectoarele
INJECTÓR, injectoare, s. n. 1. Aparat care servește la injectarea combustibilului lichid sau pulverulent în camera de ardere a unui motor cu ardere internă sau care, la instalațiile cu focar, servește la amestecarea combustibilului cu aerul carburant și la suflarea acestui amestec în focar. 2. Aparat care servește la alimentarea cu apă a cazanelor de abur în care apa este antrenată de un curent de abur sub presiune; dispozitiv folosit la unele turbine hidraulice. – Din fr. injecteur.

DOOM

injectór s. n., pl. injectoáre
injectoarelor
INJECTÓR, injectoare, s. n. 1. Aparat care servește la injectarea combustibilului lichid sau pulverulent în camera de ardere a unui motor cu ardere internă sau care, la instalațiile cu focar, servește la amestecarea combustibilului cu aerul carburant și la suflarea acestui amestec în focar. 2. Aparat care servește la alimentarea cu apă a cazanelor de abur în care apa este antrenată de un curent de abur sub presiune; dispozitiv folosit la unele turbine hidraulice. – Din fr. injecteur.

DOOM

injectór s. n., pl. injectoáre
injector
INJECTÓR, injectoare, s. n. 1. Aparat care servește la injectarea combustibilului lichid sau pulverulent în camera de ardere a unui motor cu ardere internă sau care, la instalațiile cu focar, servește la amestecarea combustibilului cu aerul carburant și la suflarea acestui amestec în focar. 2. Aparat care servește la alimentarea cu apă a cazanelor de abur în care apa este antrenată de un curent de abur sub presiune; dispozitiv folosit la unele turbine hidraulice. – Din fr. injecteur.

DOOM

injectór s. n., pl. injectoáre
injectorul
INJECTÓR, injectoare, s. n. 1. Aparat care servește la injectarea combustibilului lichid sau pulverulent în camera de ardere a unui motor cu ardere internă sau care, la instalațiile cu focar, servește la amestecarea combustibilului cu aerul carburant și la suflarea acestui amestec în focar. 2. Aparat care servește la alimentarea cu apă a cazanelor de abur în care apa este antrenată de un curent de abur sub presiune; dispozitiv folosit la unele turbine hidraulice. – Din fr. injecteur.

DOOM

injectór s. n., pl. injectoáre
injectorului
INJECTÓR, injectoare, s. n. 1. Aparat care servește la injectarea combustibilului lichid sau pulverulent în camera de ardere a unui motor cu ardere internă sau care, la instalațiile cu focar, servește la amestecarea combustibilului cu aerul carburant și la suflarea acestui amestec în focar. 2. Aparat care servește la alimentarea cu apă a cazanelor de abur în care apa este antrenată de un curent de abur sub presiune; dispozitiv folosit la unele turbine hidraulice. – Din fr. injecteur.

DOOM

injectór s. n., pl. injectoáre
injectând
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectînd
INJECTÁ, injectez, vb. I. 1. Tranz. A introduce, cu ajutorul seringii, un medicament lichid într-un organism. ♦ A introduce, sub presiune, în masa unui material sau într-un spațiu închis, un fluid sau o suspensie de corp pulverulent. 2. Refl. (Despre ochi) A se colora ușor în roșu; a se înroși, a se congestiona. – Din fr. injecter, lat. injectare.

DOOM

injectá (a ~) vb., ind. prez. 3 injecteáză
injectări
INJECTÁRE, injectări, s. f. Acțiunea de a (se) injecta și rezultatul ei. – V. injecta.

DOOM

injectáre s. f., g.-d. art. injectắrii; pl. injectắri
injectării
INJECTÁRE, injectări, s. f. Acțiunea de a (se) injecta și rezultatul ei. – V. injecta.

DOOM

injectáre s. f., g.-d. art. injectắrii; pl. injectắri
injectările
INJECTÁRE, injectări, s. f. Acțiunea de a (se) injecta și rezultatul ei. – V. injecta.

DOOM

injectáre s. f., g.-d. art. injectắrii; pl. injectắri
injectărilor
INJECTÁRE, injectări, s. f. Acțiunea de a (se) injecta și rezultatul ei. – V. injecta.

DOOM

injectáre s. f., g.-d. art. injectắrii; pl. injectắri
injecția
INJECȚIÚNE s. f. v. injecție

DOOM

injécție (-ți-e) s. f., art. injécția (-ți-a), g.-d. art. injécției; pl. injécții, art. injécțiile (-ți-i-)
injecție
INJECȚIÚNE s. f. v. injecție

DOOM

injécție (-ți-e) s. f., art. injécția (-ți-a), g.-d. art. injécției; pl. injécții, art. injécțiile (-ți-i-)
injecției
INJECȚIÚNE s. f. v. injecție

DOOM

injécție (-ți-e) s. f., art. injécția (-ți-a), g.-d. art. injécției; pl. injécții, art. injécțiile (-ți-i-)
injecții
INJECȚIÚNE s. f. v. injecție

DOOM

injécție (-ți-e) s. f., art. injécția (-ți-a), g.-d. art. injécției; pl. injécții, art. injécțiile (-ți-i-)
injecțiile
INJECȚIÚNE s. f. v. injecție

DOOM

injécție (-ți-e) s. f., art. injécția (-ți-a), g.-d. art. injécției; pl. injécții, art. injécțiile (-ți-i-)
injecțiilor
INJECȚIÚNE s. f. v. injecție

DOOM

injécție (-ți-e) s. f., art. injécția (-ți-a), g.-d. art. injécției; pl. injécții, art. injécțiile (-ți-i-)
injecțiune
INJECȚIÚNE s. f. v. injecție

DOOM

injécție (-ți-e) s. f., art. injécția (-ți-a), g.-d. art. injécției; pl. injécții, art. injécțiile (-ți-i-)
injonctiv
INJONCTÍV, -Ă adj. (Rar) Cu caracter de injoncțiune. ♦ (Lingv.) Poruncitor. [Cf. fr. injonctif].
injonctiva
INJONCTÍV, -Ă adj. (Rar) Cu caracter de injoncțiune. ♦ (Lingv.) Poruncitor. [Cf. fr. injonctif].
injonctive
INJONCTÍV, -Ă adj. (Rar) Cu caracter de injoncțiune. ♦ (Lingv.) Poruncitor. [Cf. fr. injonctif].
injonctivei
INJONCTÍV, -Ă adj. (Rar) Cu caracter de injoncțiune. ♦ (Lingv.) Poruncitor. [Cf. fr. injonctif].
injonctivele
INJONCTÍV, -Ă adj. (Rar) Cu caracter de injoncțiune. ♦ (Lingv.) Poruncitor. [Cf. fr. injonctif].
injonctivelor
INJONCTÍV, -Ă adj. (Rar) Cu caracter de injoncțiune. ♦ (Lingv.) Poruncitor. [Cf. fr. injonctif].
injonctivi
INJONCTÍV, -Ă adj. (Rar) Cu caracter de injoncțiune. ♦ (Lingv.) Poruncitor. [Cf. fr. injonctif].
injonctivii
INJONCTÍV, -Ă adj. (Rar) Cu caracter de injoncțiune. ♦ (Lingv.) Poruncitor. [Cf. fr. injonctif].
injonctivilor
INJONCTÍV, -Ă adj. (Rar) Cu caracter de injoncțiune. ♦ (Lingv.) Poruncitor. [Cf. fr. injonctif].
injonctivul
INJONCTÍV, -Ă adj. (Rar) Cu caracter de injoncțiune. ♦ (Lingv.) Poruncitor. [Cf. fr. injonctif].
injonctivului
INJONCTÍV, -Ă adj. (Rar) Cu caracter de injoncțiune. ♦ (Lingv.) Poruncitor. [Cf. fr. injonctif].
injoncțiune
INJONCȚIÚNE, injoncțiuni, s. f. (Rar) Presiune, intervenție puternică făcută asupra cuiva; ordin precis, formal. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. injonction.

DOOM

injoncțiúne (rar) (-jonc-ți-u-) s. f., g.-d. art. injoncțiúnii; pl. injoncțiúni
injoncțiunea
INJONCȚIÚNE, injoncțiuni, s. f. (Rar) Presiune, intervenție puternică făcută asupra cuiva; ordin precis, formal. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. injonction.

DOOM

injoncțiúne (rar) (-jonc-ți-u-) s. f., g.-d. art. injoncțiúnii; pl. injoncțiúni
injoncțiuni
INJONCȚIÚNE, injoncțiuni, s. f. (Rar) Presiune, intervenție puternică făcută asupra cuiva; ordin precis, formal. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. injonction.

DOOM

injoncțiúne (rar) (-jonc-ți-u-) s. f., g.-d. art. injoncțiúnii; pl. injoncțiúni
injoncțiunii
INJONCȚIÚNE, injoncțiuni, s. f. (Rar) Presiune, intervenție puternică făcută asupra cuiva; ordin precis, formal. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. injonction.

DOOM

injoncțiúne (rar) (-jonc-ți-u-) s. f., g.-d. art. injoncțiúnii; pl. injoncțiúni
injoncțiunile
INJONCȚIÚNE, injoncțiuni, s. f. (Rar) Presiune, intervenție puternică făcută asupra cuiva; ordin precis, formal. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. injonction.

DOOM

injoncțiúne (rar) (-jonc-ți-u-) s. f., g.-d. art. injoncțiúnii; pl. injoncțiúni
injoncțiunilor
INJONCȚIÚNE, injoncțiuni, s. f. (Rar) Presiune, intervenție puternică făcută asupra cuiva; ordin precis, formal. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. injonction.

DOOM

injoncțiúne (rar) (-jonc-ți-u-) s. f., g.-d. art. injoncțiúnii; pl. injoncțiúni
injuria
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injuria
INJÚRIE, injurii, s. f. 1. Infracțiune care constă în atingerea onoarei sau reputației unei persoane prin cuvinte, gesturi sau acte jignitoare; insultă, jignire (gravă), invectivă. 2. (Rar) Acțiune cu efect vătămător. – Din lat. injuria. Cf. fr. injure.

DOOM

injúrie (-ri-e) s. f., art. injúria (-ri-a), g.-d. art. injúriei; pl. injúrii, art. injúriile (-ri-i-)
injuriai
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injuriam
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injuriară
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injuriarăm
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injuriarăți
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injuriase
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injuriasem
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injuriaseră
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injuriaserăm
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injuriaserăți
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injuriaseși
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injuriaseți
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injuriat
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injuriat
INJURIÁT, -Ă, injuriați, -te, adj. Căruia i s-a adus o injurie. [Pr.: -ri-at] – V. injuria.
injuriau
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injuriază
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injuriași
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injuriați
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injurie
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injurie
INJÚRIE, injurii, s. f. 1. Infracțiune care constă în atingerea onoarei sau reputației unei persoane prin cuvinte, gesturi sau acte jignitoare; insultă, jignire (gravă), invectivă. 2. (Rar) Acțiune cu efect vătămător. – Din lat. injuria. Cf. fr. injure.

DOOM

injúrie (-ri-e) s. f., art. injúria (-ri-a), g.-d. art. injúriei; pl. injúrii, art. injúriile (-ri-i-)
injuriei
INJÚRIE, injurii, s. f. 1. Infracțiune care constă în atingerea onoarei sau reputației unei persoane prin cuvinte, gesturi sau acte jignitoare; insultă, jignire (gravă), invectivă. 2. (Rar) Acțiune cu efect vătămător. – Din lat. injuria. Cf. fr. injure.

DOOM

injúrie (-ri-e) s. f., art. injúria (-ri-a), g.-d. art. injúriei; pl. injúrii, art. injúriile (-ri-i-)
injuriem
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injuriere
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injuriere
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.
injuriez
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injurieze
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injuriezi
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injurii
INJÚRIE, injurii, s. f. 1. Infracțiune care constă în atingerea onoarei sau reputației unei persoane prin cuvinte, gesturi sau acte jignitoare; insultă, jignire (gravă), invectivă. 2. (Rar) Acțiune cu efect vătămător. – Din lat. injuria. Cf. fr. injure.

DOOM

injúrie (-ri-e) s. f., art. injúria (-ri-a), g.-d. art. injúriei; pl. injúrii, art. injúriile (-ri-i-)
injuriile
INJÚRIE, injurii, s. f. 1. Infracțiune care constă în atingerea onoarei sau reputației unei persoane prin cuvinte, gesturi sau acte jignitoare; insultă, jignire (gravă), invectivă. 2. (Rar) Acțiune cu efect vătămător. – Din lat. injuria. Cf. fr. injure.

DOOM

injúrie (-ri-e) s. f., art. injúria (-ri-a), g.-d. art. injúriei; pl. injúrii, art. injúriile (-ri-i-)
injuriilor
INJÚRIE, injurii, s. f. 1. Infracțiune care constă în atingerea onoarei sau reputației unei persoane prin cuvinte, gesturi sau acte jignitoare; insultă, jignire (gravă), invectivă. 2. (Rar) Acțiune cu efect vătămător. – Din lat. injuria. Cf. fr. injure.

DOOM

injúrie (-ri-e) s. f., art. injúria (-ri-a), g.-d. art. injúriei; pl. injúrii, art. injúriile (-ri-i-)
injuriind
INJURIÁ, injuriez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o injurie; a insulta, a jigni. [Pr.: -ri-a] – Din fr. injurier.

DOOM

*injuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 injuriáză, 1 pl. injuriém (-ri-em); conj. prez. 3 să injuriéze; ger. injuriínd (-ri-ind)
injurioasa
INJURIÓS, -OÁSĂ, injurioși, -oase, adj. Care conține o injurie (1) sau care are caracter de injurie; insultător, jignitor. [Pr.: -ri-os] – Din fr. injurieux, lat. injuriosus.

DOOM

injuriós (-ri-os) adj. m., pl. injurióși; f. injurioásă, pl. injurioáse
injurioase
INJURIÓS, -OÁSĂ, injurioși, -oase, adj. Care conține o injurie (1) sau care are caracter de injurie; insultător, jignitor. [Pr.: -ri-os] – Din fr. injurieux, lat. injuriosus.

DOOM

injuriós (-ri-os) adj. m., pl. injurióși; f. injurioásă, pl. injurioáse
injurioasei
INJURIÓS, -OÁSĂ, injurioși, -oase, adj. Care conține o injurie (1) sau care are caracter de injurie; insultător, jignitor. [Pr.: -ri-os] – Din fr. injurieux, lat. injuriosus.

DOOM

injuriós (-ri-os) adj. m., pl. injurióși; f. injurioásă, pl. injurioáse
injurioasele
INJURIÓS, -OÁSĂ, injurioși, -oase, adj. Care conține o injurie (1) sau care are caracter de injurie; insultător, jignitor. [Pr.: -ri-os] – Din fr. injurieux, lat. injuriosus.

DOOM

injuriós (-ri-os) adj. m., pl. injurióși; f. injurioásă, pl. injurioáse
injurioaselor
INJURIÓS, -OÁSĂ, injurioși, -oase, adj. Care conține o injurie (1) sau care are caracter de injurie; insultător, jignitor. [Pr.: -ri-os] – Din fr. injurieux, lat. injuriosus.

DOOM

injuriós (-ri-os) adj. m., pl. injurióși; f. injurioásă, pl. injurioáse
injurios
INJURIÓS, -OÁSĂ, injurioși, -oase, adj. Care conține o injurie (1) sau care are caracter de injurie; insultător, jignitor. [Pr.: -ri-os] – Din fr. injurieux, lat. injuriosus.

DOOM

injuriós (-ri-os) adj. m., pl. injurióși; f. injurioásă, pl. injurioáse
injuriosul
INJURIÓS, -OÁSĂ, injurioși, -oase, adj. Care conține o injurie (1) sau care are caracter de injurie; insultător, jignitor. [Pr.: -ri-os] – Din fr. injurieux, lat. injuriosus.

DOOM

injuriós (-ri-os) adj. m., pl. injurióși; f. injurioásă, pl. injurioáse
injuriosului
INJURIÓS, -OÁSĂ, injurioși, -oase, adj. Care conține o injurie (1) sau care are caracter de injurie; insultător, jignitor. [Pr.: -ri-os] – Din fr. injurieux, lat. injuriosus.

DOOM

injuriós (-ri-os) adj. m., pl. injurióși; f. injurioásă, pl. injurioáse
injurioși
INJURIÓS, -OÁSĂ, injurioși, -oase, adj. Care conține o injurie (1) sau care are caracter de injurie; insultător, jignitor. [Pr.: -ri-os] – Din fr. injurieux, lat. injuriosus.

DOOM

injuriós (-ri-os) adj. m., pl. injurióși; f. injurioásă, pl. injurioáse
injurioșii
INJURIÓS, -OÁSĂ, injurioși, -oase, adj. Care conține o injurie (1) sau care are caracter de injurie; insultător, jignitor. [Pr.: -ri-os] – Din fr. injurieux, lat. injuriosus.

DOOM

injuriós (-ri-os) adj. m., pl. injurióși; f. injurioásă, pl. injurioáse
injurioșilor
INJURIÓS, -OÁSĂ, injurioși, -oase, adj. Care conține o injurie (1) sau care are caracter de injurie; insultător, jignitor. [Pr.: -ri-os] – Din fr. injurieux, lat. injuriosus.

DOOM

injuriós (-ri-os) adj. m., pl. injurióși; f. injurioásă, pl. injurioáse
injust
INJÚST, -Ă, injuști, -ste, adj. Care nu este just; nedrept, nejust. – Din fr. injuste, lat. injustus.

DOOM

injúst adj. m., pl. injúști; f. injústă, pl. injúste
injusta
INJÚST, -Ă, injuști, -ste, adj. Care nu este just; nedrept, nejust. – Din fr. injuste, lat. injustus.

DOOM

injúst adj. m., pl. injúști; f. injústă, pl. injúste
injuste
INJÚST, -Ă, injuști, -ste, adj. Care nu este just; nedrept, nejust. – Din fr. injuste, lat. injustus.

DOOM

injúst adj. m., pl. injúști; f. injústă, pl. injúste
injustei
INJÚST, -Ă, injuști, -ste, adj. Care nu este just; nedrept, nejust. – Din fr. injuste, lat. injustus.

DOOM

injúst adj. m., pl. injúști; f. injústă, pl. injúste
injustele
INJÚST, -Ă, injuști, -ste, adj. Care nu este just; nedrept, nejust. – Din fr. injuste, lat. injustus.

DOOM

injúst adj. m., pl. injúști; f. injústă, pl. injúste
injustelor
INJÚST, -Ă, injuști, -ste, adj. Care nu este just; nedrept, nejust. – Din fr. injuste, lat. injustus.

DOOM

injúst adj. m., pl. injúști; f. injústă, pl. injúste
injustețe
INJUSTÉȚE, injusteți, s. f. Lipsă de justețe; nedreptate; inexactitate, neadevăr. – In1- + justețe sau injust + suf. -ețe.

DOOM

injustéțe s. f., art. injustéțea, g.-d. art. injustéții; pl. injustéți
injustețea
INJUSTÉȚE, injusteți, s. f. Lipsă de justețe; nedreptate; inexactitate, neadevăr. – In1- + justețe sau injust + suf. -ețe.

DOOM

injustéțe s. f., art. injustéțea, g.-d. art. injustéții; pl. injustéți
injusteți
INJUSTÉȚE, injusteți, s. f. Lipsă de justețe; nedreptate; inexactitate, neadevăr. – In1- + justețe sau injust + suf. -ețe.

DOOM

injustéțe s. f., art. injustéțea, g.-d. art. injustéții; pl. injustéți
injusteții
INJUSTÉȚE, injusteți, s. f. Lipsă de justețe; nedreptate; inexactitate, neadevăr. – In1- + justețe sau injust + suf. -ețe.

DOOM

injustéțe s. f., art. injustéțea, g.-d. art. injustéții; pl. injustéți
injustețile
INJUSTÉȚE, injusteți, s. f. Lipsă de justețe; nedreptate; inexactitate, neadevăr. – In1- + justețe sau injust + suf. -ețe.

DOOM

injustéțe s. f., art. injustéțea, g.-d. art. injustéții; pl. injustéți
injusteților
INJUSTÉȚE, injusteți, s. f. Lipsă de justețe; nedreptate; inexactitate, neadevăr. – In1- + justețe sau injust + suf. -ețe.

DOOM

injustéțe s. f., art. injustéțea, g.-d. art. injustéții; pl. injustéți
injustiția
INJUSTÍȚIE, injustiții, s. f. (Rar) Nedreptate. – Din fr. injustice, lat. injustitia.

DOOM

injustíție (-ți-e) s. f., art. injustíția (-ți-a), g.-d. art. injustíției; pl. injustíții, art. injustíțiile (-ți-i-)
injustiție
INJUSTÍȚIE, injustiții, s. f. (Rar) Nedreptate. – Din fr. injustice, lat. injustitia.

DOOM

injustíție (-ți-e) s. f., art. injustíția (-ți-a), g.-d. art. injustíției; pl. injustíții, art. injustíțiile (-ți-i-)
injustiției
INJUSTÍȚIE, injustiții, s. f. (Rar) Nedreptate. – Din fr. injustice, lat. injustitia.

DOOM

injustíție (-ți-e) s. f., art. injustíția (-ți-a), g.-d. art. injustíției; pl. injustíții, art. injustíțiile (-ți-i-)
injustiții
INJUSTÍȚIE, injustiții, s. f. (Rar) Nedreptate. – Din fr. injustice, lat. injustitia.

DOOM

injustíție (-ți-e) s. f., art. injustíția (-ți-a), g.-d. art. injustíției; pl. injustíții, art. injustíțiile (-ți-i-)
injustițiile
INJUSTÍȚIE, injustiții, s. f. (Rar) Nedreptate. – Din fr. injustice, lat. injustitia.

DOOM

injustíție (-ți-e) s. f., art. injustíția (-ți-a), g.-d. art. injustíției; pl. injustíții, art. injustíțiile (-ți-i-)
injustițiilor
INJUSTÍȚIE, injustiții, s. f. (Rar) Nedreptate. – Din fr. injustice, lat. injustitia.

DOOM

injustíție (-ți-e) s. f., art. injustíția (-ți-a), g.-d. art. injustíției; pl. injustíții, art. injustíțiile (-ți-i-)
injustul
INJÚST, -Ă, injuști, -ste, adj. Care nu este just; nedrept, nejust. – Din fr. injuste, lat. injustus.

DOOM

injúst adj. m., pl. injúști; f. injústă, pl. injúste
injustului
INJÚST, -Ă, injuști, -ste, adj. Care nu este just; nedrept, nejust. – Din fr. injuste, lat. injustus.

DOOM

injúst adj. m., pl. injúști; f. injústă, pl. injúste
injuști
INJÚST, -Ă, injuști, -ste, adj. Care nu este just; nedrept, nejust. – Din fr. injuste, lat. injustus.

DOOM

injúst adj. m., pl. injúști; f. injústă, pl. injúste
injuștii
INJÚST, -Ă, injuști, -ste, adj. Care nu este just; nedrept, nejust. – Din fr. injuste, lat. injustus.

DOOM

injúst adj. m., pl. injúști; f. injústă, pl. injúste
injuștilor
INJÚST, -Ă, injuști, -ste, adj. Care nu este just; nedrept, nejust. – Din fr. injuste, lat. injustus.

DOOM

injúst adj. m., pl. injúști; f. injústă, pl. injúste
inlandsis
INLÁNDSIS s.n. Calotă glaciară. [< fr., scand. inlandsis].
innavigabil
INNAVIGÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Nenavigabil. [Cf. fr. innavigable].

DOOM

innavigábil (rar) adj. m., pl. innavigábili; f. innavigábilă, pl. innavigábile
innocente
INNOCÉNTE adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Nevinovat, simplu, fără artificialitate. [< fr. innocente].
ino
(Mater) Matuta, în mitologia romană, denumire purtată de Ino, soția lui Athamas, după ce a murit și a fost transformată într-o divinitate marină. Denumirea grecească a Matutei era Leucothea.
inobservabil
INOBSERVÁBIL, -Ă, inobservabili, -e, adj. Care nu poate fi observat (decât cu greu); neobservabil. – Din fr. inobservable, lat. inobservabilis.

DOOM

!inobservábil (i-nob-/in-ob-) adj. m., pl. inobservábili; f. inobservábilă, pl. inobservábile
inobservabila
INOBSERVÁBIL, -Ă, inobservabili, -e, adj. Care nu poate fi observat (decât cu greu); neobservabil. – Din fr. inobservable, lat. inobservabilis.

DOOM

!inobservábil (i-nob-/in-ob-) adj. m., pl. inobservábili; f. inobservábilă, pl. inobservábile
inobservabile
INOBSERVÁBIL, -Ă, inobservabili, -e, adj. Care nu poate fi observat (decât cu greu); neobservabil. – Din fr. inobservable, lat. inobservabilis.

DOOM

!inobservábil (i-nob-/in-ob-) adj. m., pl. inobservábili; f. inobservábilă, pl. inobservábile
inobservabilei
INOBSERVÁBIL, -Ă, inobservabili, -e, adj. Care nu poate fi observat (decât cu greu); neobservabil. – Din fr. inobservable, lat. inobservabilis.

DOOM

!inobservábil (i-nob-/in-ob-) adj. m., pl. inobservábili; f. inobservábilă, pl. inobservábile
inobservabilele
INOBSERVÁBIL, -Ă, inobservabili, -e, adj. Care nu poate fi observat (decât cu greu); neobservabil. – Din fr. inobservable, lat. inobservabilis.

DOOM

!inobservábil (i-nob-/in-ob-) adj. m., pl. inobservábili; f. inobservábilă, pl. inobservábile
inobservabilelor
INOBSERVÁBIL, -Ă, inobservabili, -e, adj. Care nu poate fi observat (decât cu greu); neobservabil. – Din fr. inobservable, lat. inobservabilis.

DOOM

!inobservábil (i-nob-/in-ob-) adj. m., pl. inobservábili; f. inobservábilă, pl. inobservábile
inobservabili
INOBSERVÁBIL, -Ă, inobservabili, -e, adj. Care nu poate fi observat (decât cu greu); neobservabil. – Din fr. inobservable, lat. inobservabilis.

DOOM

!inobservábil (i-nob-/in-ob-) adj. m., pl. inobservábili; f. inobservábilă, pl. inobservábile
inobservabilii
INOBSERVÁBIL, -Ă, inobservabili, -e, adj. Care nu poate fi observat (decât cu greu); neobservabil. – Din fr. inobservable, lat. inobservabilis.

DOOM

!inobservábil (i-nob-/in-ob-) adj. m., pl. inobservábili; f. inobservábilă, pl. inobservábile
inobservabililor
INOBSERVÁBIL, -Ă, inobservabili, -e, adj. Care nu poate fi observat (decât cu greu); neobservabil. – Din fr. inobservable, lat. inobservabilis.

DOOM

!inobservábil (i-nob-/in-ob-) adj. m., pl. inobservábili; f. inobservábilă, pl. inobservábile
inobservabilul
INOBSERVÁBIL, -Ă, inobservabili, -e, adj. Care nu poate fi observat (decât cu greu); neobservabil. – Din fr. inobservable, lat. inobservabilis.

DOOM

!inobservábil (i-nob-/in-ob-) adj. m., pl. inobservábili; f. inobservábilă, pl. inobservábile
inobservabilului
INOBSERVÁBIL, -Ă, inobservabili, -e, adj. Care nu poate fi observat (decât cu greu); neobservabil. – Din fr. inobservable, lat. inobservabilis.

DOOM

!inobservábil (i-nob-/in-ob-) adj. m., pl. inobservábili; f. inobservábilă, pl. inobservábile
inobservație
INOBSERVÁȚIE s.f. 1. Neobservare, nerespectare (a legilor, a regulamentelor). 2. Neîndeplinire (a angajamentelor, a obligațiilor). [Cf. fr. inobservation].
inocent
INOCÉNT, -Ă, inocenți, -te, adj. Curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic; care exprimă nevinovăție; candid. ♦ (Ir.) Naiv, simplu; ignorant. – Din fr. innocent, lat. innocens, -ntis.

DOOM

inocént adj. m., pl. inocénți; f. inocéntă, pl. inocénte
inocenta
INOCÉNT, -Ă, inocenți, -te, adj. Curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic; care exprimă nevinovăție; candid. ♦ (Ir.) Naiv, simplu; ignorant. – Din fr. innocent, lat. innocens, -ntis.

DOOM

inocént adj. m., pl. inocénți; f. inocéntă, pl. inocénte
inocenta
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentai
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentam
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentare
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentară
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentarăm
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentarăți
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentase
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentasem
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentaseră
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentaserăm
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentaserăți
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentaseși
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentaseți
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentat
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentau
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentași
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentați
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocente
INOCÉNT, -Ă, inocenți, -te, adj. Curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic; care exprimă nevinovăție; candid. ♦ (Ir.) Naiv, simplu; ignorant. – Din fr. innocent, lat. innocens, -ntis.

DOOM

inocént adj. m., pl. inocénți; f. inocéntă, pl. inocénte
inocentează
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentei
INOCÉNT, -Ă, inocenți, -te, adj. Curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic; care exprimă nevinovăție; candid. ♦ (Ir.) Naiv, simplu; ignorant. – Din fr. innocent, lat. innocens, -ntis.

DOOM

inocént adj. m., pl. inocénți; f. inocéntă, pl. inocénte
inocentele
INOCÉNT, -Ă, inocenți, -te, adj. Curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic; care exprimă nevinovăție; candid. ♦ (Ir.) Naiv, simplu; ignorant. – Din fr. innocent, lat. innocens, -ntis.

DOOM

inocént adj. m., pl. inocénți; f. inocéntă, pl. inocénte
inocentelor
INOCÉNT, -Ă, inocenți, -te, adj. Curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic; care exprimă nevinovăție; candid. ♦ (Ir.) Naiv, simplu; ignorant. – Din fr. innocent, lat. innocens, -ntis.

DOOM

inocént adj. m., pl. inocénți; f. inocéntă, pl. inocénte
inocentez
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocenteze
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentezi
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentul
INOCÉNT, -Ă, inocenți, -te, adj. Curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic; care exprimă nevinovăție; candid. ♦ (Ir.) Naiv, simplu; ignorant. – Din fr. innocent, lat. innocens, -ntis.

DOOM

inocént adj. m., pl. inocénți; f. inocéntă, pl. inocénte
inocentului
INOCÉNT, -Ă, inocenți, -te, adj. Curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic; care exprimă nevinovăție; candid. ♦ (Ir.) Naiv, simplu; ignorant. – Din fr. innocent, lat. innocens, -ntis.

DOOM

inocént adj. m., pl. inocénți; f. inocéntă, pl. inocénte
inocentând
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocentînd
INOCENTÁ, inocentez, vb. I. Tranz. A declara nevinovat, a dezvinovăți. – Din fr. innocenter.

DOOM

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză
inocența
INOCÉNȚĂ, inocențe, s. f. Curățenie sufletească, nevinovăție; candoare. ♦ (Ir.) Naivitate, simplitate; ignoranță. – Din fr. innocence, lat. innocentia.

DOOM

inocénță s. f., g.-d. art. inocénței
inocențe
INOCÉNȚĂ, inocențe, s. f. Curățenie sufletească, nevinovăție; candoare. ♦ (Ir.) Naivitate, simplitate; ignoranță. – Din fr. innocence, lat. innocentia.

DOOM

inocénță s. f., g.-d. art. inocénței
inocenței
INOCÉNȚĂ, inocențe, s. f. Curățenie sufletească, nevinovăție; candoare. ♦ (Ir.) Naivitate, simplitate; ignoranță. – Din fr. innocence, lat. innocentia.

DOOM

inocénță s. f., g.-d. art. inocénței
inocențele
INOCÉNȚĂ, inocențe, s. f. Curățenie sufletească, nevinovăție; candoare. ♦ (Ir.) Naivitate, simplitate; ignoranță. – Din fr. innocence, lat. innocentia.

DOOM

inocénță s. f., g.-d. art. inocénței
inocențelor
INOCÉNȚĂ, inocențe, s. f. Curățenie sufletească, nevinovăție; candoare. ♦ (Ir.) Naivitate, simplitate; ignoranță. – Din fr. innocence, lat. innocentia.

DOOM

inocénță s. f., g.-d. art. inocénței
inocenți
INOCÉNT, -Ă, inocenți, -te, adj. Curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic; care exprimă nevinovăție; candid. ♦ (Ir.) Naiv, simplu; ignorant. – Din fr. innocent, lat. innocens, -ntis.

DOOM

inocént adj. m., pl. inocénți; f. inocéntă, pl. inocénte
inocenții
INOCÉNT, -Ă, inocenți, -te, adj. Curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic; care exprimă nevinovăție; candid. ♦ (Ir.) Naiv, simplu; ignorant. – Din fr. innocent, lat. innocens, -ntis.

DOOM

inocént adj. m., pl. inocénți; f. inocéntă, pl. inocénte
inocenților
INOCÉNT, -Ă, inocenți, -te, adj. Curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic; care exprimă nevinovăție; candid. ♦ (Ir.) Naiv, simplu; ignorant. – Din fr. innocent, lat. innocens, -ntis.

DOOM

inocént adj. m., pl. inocénți; f. inocéntă, pl. inocénte
inocuitate
INOCUITÁTE s. f. (Med.) Însușire a unui agent fizic, chimic, biologic de a nu fi un pericol pentru organism. [Pr.: -cu-i-] – Din fr. innocuité.

DOOM

inocuitáte (-cu-i-) s. f., g.-d. art. inocuitắții
inocuitatea
INOCUITÁTE s. f. (Med.) Însușire a unui agent fizic, chimic, biologic de a nu fi un pericol pentru organism. [Pr.: -cu-i-] – Din fr. innocuité.

DOOM

inocuitáte (-cu-i-) s. f., g.-d. art. inocuitắții
inocuități
INOCUITÁTE s. f. (Med.) Însușire a unui agent fizic, chimic, biologic de a nu fi un pericol pentru organism. [Pr.: -cu-i-] – Din fr. innocuité.

DOOM

inocuitáte (-cu-i-) s. f., g.-d. art. inocuitắții
inocuității
INOCUITÁTE s. f. (Med.) Însușire a unui agent fizic, chimic, biologic de a nu fi un pericol pentru organism. [Pr.: -cu-i-] – Din fr. innocuité.

DOOM

inocuitáte (-cu-i-) s. f., g.-d. art. inocuitắții
inocula
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculabil
INOCULÁBIL, -Ă, inoculabili, -e, adj. Care se poate inocula. – Din fr. inoculable.

DOOM

*inoculábil adj. m., pl. inoculábili; f. inoculábilă, pl. inoculábile
inoculabila
INOCULÁBIL, -Ă, inoculabili, -e, adj. Care se poate inocula. – Din fr. inoculable.

DOOM

*inoculábil adj. m., pl. inoculábili; f. inoculábilă, pl. inoculábile
inoculabile
INOCULÁBIL, -Ă, inoculabili, -e, adj. Care se poate inocula. – Din fr. inoculable.

DOOM

*inoculábil adj. m., pl. inoculábili; f. inoculábilă, pl. inoculábile
inoculabilei
INOCULÁBIL, -Ă, inoculabili, -e, adj. Care se poate inocula. – Din fr. inoculable.

DOOM

*inoculábil adj. m., pl. inoculábili; f. inoculábilă, pl. inoculábile
inoculabilele
INOCULÁBIL, -Ă, inoculabili, -e, adj. Care se poate inocula. – Din fr. inoculable.

DOOM

*inoculábil adj. m., pl. inoculábili; f. inoculábilă, pl. inoculábile
inoculabilelor
INOCULÁBIL, -Ă, inoculabili, -e, adj. Care se poate inocula. – Din fr. inoculable.

DOOM

*inoculábil adj. m., pl. inoculábili; f. inoculábilă, pl. inoculábile
inoculabili
INOCULÁBIL, -Ă, inoculabili, -e, adj. Care se poate inocula. – Din fr. inoculable.

DOOM

*inoculábil adj. m., pl. inoculábili; f. inoculábilă, pl. inoculábile
inoculabilii
INOCULÁBIL, -Ă, inoculabili, -e, adj. Care se poate inocula. – Din fr. inoculable.

DOOM

*inoculábil adj. m., pl. inoculábili; f. inoculábilă, pl. inoculábile
inoculabililor
INOCULÁBIL, -Ă, inoculabili, -e, adj. Care se poate inocula. – Din fr. inoculable.

DOOM

*inoculábil adj. m., pl. inoculábili; f. inoculábilă, pl. inoculábile
inoculabilitate
INOCULABILITÁTE s.f. (Med.) Calitatea a ceea ce este inoculabil. [Cf. fr. inoculabilité].
inoculabilul
INOCULÁBIL, -Ă, inoculabili, -e, adj. Care se poate inocula. – Din fr. inoculable.

DOOM

*inoculábil adj. m., pl. inoculábili; f. inoculábilă, pl. inoculábile
inoculabilului
INOCULÁBIL, -Ă, inoculabili, -e, adj. Care se poate inocula. – Din fr. inoculable.

DOOM

*inoculábil adj. m., pl. inoculábili; f. inoculábilă, pl. inoculábile
inoculai
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculam
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculare
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculare
INOCULÁRE, inoculări, s. f. Acțiunea de a inocula și rezultatul ei; inoculație. – V. inocula.

DOOM

inoculáre s. f., g.-d. art. inoculắrii; pl. inoculắri
inocularea
INOCULÁRE, inoculări, s. f. Acțiunea de a inocula și rezultatul ei; inoculație. – V. inocula.

DOOM

inoculáre s. f., g.-d. art. inoculắrii; pl. inoculắri
inoculară
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inocularăm
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inocularăți
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculase
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculasem
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculaseră
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculaserăm
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculaserăți
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculaseși
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculaseți
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculat
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculat
INOCULÁT, -Ă, inoculați, -te, adj. (Despre seruri, substanțe, vaccinuri) Introdus în organism. – V. inocula.
inoculata
INOCULÁT, -Ă, inoculați, -te, adj. (Despre seruri, substanțe, vaccinuri) Introdus în organism. – V. inocula.
inoculate
INOCULÁT, -Ă, inoculați, -te, adj. (Despre seruri, substanțe, vaccinuri) Introdus în organism. – V. inocula.
inoculatei
INOCULÁT, -Ă, inoculați, -te, adj. (Despre seruri, substanțe, vaccinuri) Introdus în organism. – V. inocula.
inoculatele
INOCULÁT, -Ă, inoculați, -te, adj. (Despre seruri, substanțe, vaccinuri) Introdus în organism. – V. inocula.
inoculatelor
INOCULÁT, -Ă, inoculați, -te, adj. (Despre seruri, substanțe, vaccinuri) Introdus în organism. – V. inocula.
inoculatul
INOCULÁT, -Ă, inoculați, -te, adj. (Despre seruri, substanțe, vaccinuri) Introdus în organism. – V. inocula.
inoculatului
INOCULÁT, -Ă, inoculați, -te, adj. (Despre seruri, substanțe, vaccinuri) Introdus în organism. – V. inocula.
inoculau
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculași
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculați
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculați
INOCULÁT, -Ă, inoculați, -te, adj. (Despre seruri, substanțe, vaccinuri) Introdus în organism. – V. inocula.
inoculația
INOCULÁȚIE, inoculații, s. f. Inoculare. – Din fr. inoculation.

DOOM

inoculáție (-ți-e) s. f., art. inoculáția (-ți-a), g.-d. art. inoculáției; pl. inoculáții, art. inoculáțiile (-ți-i-)
inoculație
INOCULÁȚIE, inoculații, s. f. Inoculare. – Din fr. inoculation.

DOOM

inoculáție (-ți-e) s. f., art. inoculáția (-ți-a), g.-d. art. inoculáției; pl. inoculáții, art. inoculáțiile (-ți-i-)
inoculației
INOCULÁȚIE, inoculații, s. f. Inoculare. – Din fr. inoculation.

DOOM

inoculáție (-ți-e) s. f., art. inoculáția (-ți-a), g.-d. art. inoculáției; pl. inoculáții, art. inoculáțiile (-ți-i-)
inoculații
INOCULÁT, -Ă, inoculați, -te, adj. (Despre seruri, substanțe, vaccinuri) Introdus în organism. – V. inocula.
inoculații
INOCULÁȚIE, inoculații, s. f. Inoculare. – Din fr. inoculation.

DOOM

inoculáție (-ți-e) s. f., art. inoculáția (-ți-a), g.-d. art. inoculáției; pl. inoculáții, art. inoculáțiile (-ți-i-)
inoculațiile
INOCULÁȚIE, inoculații, s. f. Inoculare. – Din fr. inoculation.

DOOM

inoculáție (-ți-e) s. f., art. inoculáția (-ți-a), g.-d. art. inoculáției; pl. inoculáții, art. inoculáțiile (-ți-i-)
inoculațiilor
INOCULÁȚIE, inoculații, s. f. Inoculare. – Din fr. inoculation.

DOOM

inoculáție (-ți-e) s. f., art. inoculáția (-ți-a), g.-d. art. inoculáției; pl. inoculáții, art. inoculáțiile (-ți-i-)
inoculaților
INOCULÁT, -Ă, inoculați, -te, adj. (Despre seruri, substanțe, vaccinuri) Introdus în organism. – V. inocula.
inoculează
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculez
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculeze
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculezi
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculând
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculînd
INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanță, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiențe, imunizare etc. 2. Fig. A introduce (treptat, pe neobservate) în mintea cuiva anumite concepții, idei etc. [Var.: înoculá vb. I] – Din fr. inoculer.

DOOM

inoculá (a ~) vb., ind. prez. 3 inoculeáză
inoculări
INOCULÁRE, inoculări, s. f. Acțiunea de a inocula și rezultatul ei; inoculație. – V. inocula.

DOOM

inoculáre s. f., g.-d. art. inoculắrii; pl. inoculắri
inoculării
INOCULÁRE, inoculări, s. f. Acțiunea de a inocula și rezultatul ei; inoculație. – V. inocula.

DOOM

inoculáre s. f., g.-d. art. inoculắrii; pl. inoculắri
inoculările
INOCULÁRE, inoculări, s. f. Acțiunea de a inocula și rezultatul ei; inoculație. – V. inocula.

DOOM

inoculáre s. f., g.-d. art. inoculắrii; pl. inoculắri
inoculărilor
INOCULÁRE, inoculări, s. f. Acțiunea de a inocula și rezultatul ei; inoculație. – V. inocula.

DOOM

inoculáre s. f., g.-d. art. inoculắrii; pl. inoculắri
inocuu
INÓCUU, -UĂ adj. (Liv.) Care nu produce nici o vătămare; nevătămător, inofensiv. ♦ (Fig.) Nevinovat, sărac cu duhul, slab de înger și de minte. [Pron. -cu-u, pl. -ui, -ue. / cf. it. innocuo, lat. innocuus < in – negativ, nocuus – nociv].
inodor
INODÓR, -Ă, inodori, -e, adj. Care nu emană miros; fără miros. – Din fr. inodore, lat. inodorus.

DOOM

!inodór (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inodóri; f. inodóră, pl. inodóre
inodora
INODÓR, -Ă, inodori, -e, adj. Care nu emană miros; fără miros. – Din fr. inodore, lat. inodorus.

DOOM

!inodór (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inodóri; f. inodóră, pl. inodóre
inodora
ROMANÍȚĂ, romanițe, s. f. (Bot.; regional) Mușețel. [Var.: romăníță s. f.] – Din pol. rumianiec, ucr. romanec'.
inodore
INODÓR, -Ă, inodori, -e, adj. Care nu emană miros; fără miros. – Din fr. inodore, lat. inodorus.

DOOM

!inodór (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inodóri; f. inodóră, pl. inodóre
inodorei
INODÓR, -Ă, inodori, -e, adj. Care nu emană miros; fără miros. – Din fr. inodore, lat. inodorus.

DOOM

!inodór (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inodóri; f. inodóră, pl. inodóre
inodorele
INODÓR, -Ă, inodori, -e, adj. Care nu emană miros; fără miros. – Din fr. inodore, lat. inodorus.

DOOM

!inodór (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inodóri; f. inodóră, pl. inodóre
inodorelor
INODÓR, -Ă, inodori, -e, adj. Care nu emană miros; fără miros. – Din fr. inodore, lat. inodorus.

DOOM

!inodór (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inodóri; f. inodóră, pl. inodóre
inodori
INODÓR, -Ă, inodori, -e, adj. Care nu emană miros; fără miros. – Din fr. inodore, lat. inodorus.

DOOM

!inodór (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inodóri; f. inodóră, pl. inodóre
inodorii
INODÓR, -Ă, inodori, -e, adj. Care nu emană miros; fără miros. – Din fr. inodore, lat. inodorus.

DOOM

!inodór (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inodóri; f. inodóră, pl. inodóre
inodorilor
INODÓR, -Ă, inodori, -e, adj. Care nu emană miros; fără miros. – Din fr. inodore, lat. inodorus.

DOOM

!inodór (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inodóri; f. inodóră, pl. inodóre
inodorul
INODÓR, -Ă, inodori, -e, adj. Care nu emană miros; fără miros. – Din fr. inodore, lat. inodorus.

DOOM

!inodór (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inodóri; f. inodóră, pl. inodóre
inodorului
INODÓR, -Ă, inodori, -e, adj. Care nu emană miros; fără miros. – Din fr. inodore, lat. inodorus.

DOOM

!inodór (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inodóri; f. inodóră, pl. inodóre
inofensiv
INOFENSÍV, -Ă, inofensivi, -e, adj. Care nu face rău; nevătămător, neofensiv. – Din fr. inoffensif.

DOOM

!inofensív (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inofensívi; f. inofensívă, pl. inofensíve
inofensiva
INOFENSÍV, -Ă, inofensivi, -e, adj. Care nu face rău; nevătămător, neofensiv. – Din fr. inoffensif.

DOOM

!inofensív (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inofensívi; f. inofensívă, pl. inofensíve
inofensive
INOFENSÍV, -Ă, inofensivi, -e, adj. Care nu face rău; nevătămător, neofensiv. – Din fr. inoffensif.

DOOM

!inofensív (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inofensívi; f. inofensívă, pl. inofensíve
inofensivei
INOFENSÍV, -Ă, inofensivi, -e, adj. Care nu face rău; nevătămător, neofensiv. – Din fr. inoffensif.

DOOM

!inofensív (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inofensívi; f. inofensívă, pl. inofensíve
inofensivele
INOFENSÍV, -Ă, inofensivi, -e, adj. Care nu face rău; nevătămător, neofensiv. – Din fr. inoffensif.

DOOM

!inofensív (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inofensívi; f. inofensívă, pl. inofensíve
inofensivelor
INOFENSÍV, -Ă, inofensivi, -e, adj. Care nu face rău; nevătămător, neofensiv. – Din fr. inoffensif.

DOOM

!inofensív (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inofensívi; f. inofensívă, pl. inofensíve
inofensivi
INOFENSÍV, -Ă, inofensivi, -e, adj. Care nu face rău; nevătămător, neofensiv. – Din fr. inoffensif.

DOOM

!inofensív (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inofensívi; f. inofensívă, pl. inofensíve
inofensivii
INOFENSÍV, -Ă, inofensivi, -e, adj. Care nu face rău; nevătămător, neofensiv. – Din fr. inoffensif.

DOOM

!inofensív (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inofensívi; f. inofensívă, pl. inofensíve
inofensivilor
INOFENSÍV, -Ă, inofensivi, -e, adj. Care nu face rău; nevătămător, neofensiv. – Din fr. inoffensif.

DOOM

!inofensív (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inofensívi; f. inofensívă, pl. inofensíve
inofensivitate
INOFENSIVITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi inofensiv. – Inofensiv + suf. -itate.
inofensivitatea
INOFENSIVITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi inofensiv. – Inofensiv + suf. -itate.
inofensivități
INOFENSIVITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi inofensiv. – Inofensiv + suf. -itate.
inofensivității
INOFENSIVITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi inofensiv. – Inofensiv + suf. -itate.
inofensivul
INOFENSÍV, -Ă, inofensivi, -e, adj. Care nu face rău; nevătămător, neofensiv. – Din fr. inoffensif.

DOOM

!inofensív (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inofensívi; f. inofensívă, pl. inofensíve
inofensivului
INOFENSÍV, -Ă, inofensivi, -e, adj. Care nu face rău; nevătămător, neofensiv. – Din fr. inoffensif.

DOOM

!inofensív (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inofensívi; f. inofensívă, pl. inofensíve
inomabil
INOMÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) 1. Care nu poate fi numit. 2. (Fig.) Dezgustător. [< fr. innomable].
inomabila
INOMÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) 1. Care nu poate fi numit. 2. (Fig.) Dezgustător. [< fr. innomable].
inomabile
INOMÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) 1. Care nu poate fi numit. 2. (Fig.) Dezgustător. [< fr. innomable].
inomabilei
INOMÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) 1. Care nu poate fi numit. 2. (Fig.) Dezgustător. [< fr. innomable].
inomabilele
INOMÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) 1. Care nu poate fi numit. 2. (Fig.) Dezgustător. [< fr. innomable].
inomabilelor
INOMÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) 1. Care nu poate fi numit. 2. (Fig.) Dezgustător. [< fr. innomable].
inomabili
INOMÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) 1. Care nu poate fi numit. 2. (Fig.) Dezgustător. [< fr. innomable].
inomabilii
INOMÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) 1. Care nu poate fi numit. 2. (Fig.) Dezgustător. [< fr. innomable].
inomabililor
INOMÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) 1. Care nu poate fi numit. 2. (Fig.) Dezgustător. [< fr. innomable].
inomabilul
INOMÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) 1. Care nu poate fi numit. 2. (Fig.) Dezgustător. [< fr. innomable].
inomabilului
INOMÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) 1. Care nu poate fi numit. 2. (Fig.) Dezgustător. [< fr. innomable].
inombrabil
INOMBRÁBIL, -Ă, inombrabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi numărat; nenumărat. – Din fr. innombrable.

DOOM

inombrábil (rar) adj. m., pl. inombrábili; f. inombrábilă, pl. inombrábile
inombrabila
INOMBRÁBIL, -Ă, inombrabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi numărat; nenumărat. – Din fr. innombrable.

DOOM

inombrábil (rar) adj. m., pl. inombrábili; f. inombrábilă, pl. inombrábile
inombrabile
INOMBRÁBIL, -Ă, inombrabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi numărat; nenumărat. – Din fr. innombrable.

DOOM

inombrábil (rar) adj. m., pl. inombrábili; f. inombrábilă, pl. inombrábile
inombrabilei
INOMBRÁBIL, -Ă, inombrabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi numărat; nenumărat. – Din fr. innombrable.

DOOM

inombrábil (rar) adj. m., pl. inombrábili; f. inombrábilă, pl. inombrábile
inombrabilele
INOMBRÁBIL, -Ă, inombrabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi numărat; nenumărat. – Din fr. innombrable.

DOOM

inombrábil (rar) adj. m., pl. inombrábili; f. inombrábilă, pl. inombrábile
inombrabilelor
INOMBRÁBIL, -Ă, inombrabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi numărat; nenumărat. – Din fr. innombrable.

DOOM

inombrábil (rar) adj. m., pl. inombrábili; f. inombrábilă, pl. inombrábile
inombrabili
INOMBRÁBIL, -Ă, inombrabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi numărat; nenumărat. – Din fr. innombrable.

DOOM

inombrábil (rar) adj. m., pl. inombrábili; f. inombrábilă, pl. inombrábile
inombrabilii
INOMBRÁBIL, -Ă, inombrabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi numărat; nenumărat. – Din fr. innombrable.

DOOM

inombrábil (rar) adj. m., pl. inombrábili; f. inombrábilă, pl. inombrábile
inombrabililor
INOMBRÁBIL, -Ă, inombrabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi numărat; nenumărat. – Din fr. innombrable.

DOOM

inombrábil (rar) adj. m., pl. inombrábili; f. inombrábilă, pl. inombrábile
inombrabilul
INOMBRÁBIL, -Ă, inombrabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi numărat; nenumărat. – Din fr. innombrable.

DOOM

inombrábil (rar) adj. m., pl. inombrábili; f. inombrábilă, pl. inombrábile
inombrabilului
INOMBRÁBIL, -Ă, inombrabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi numărat; nenumărat. – Din fr. innombrable.

DOOM

inombrábil (rar) adj. m., pl. inombrábili; f. inombrábilă, pl. inombrábile
inoperabil
INOPERÁBIL, -Ă adj. (Med.) Care nu poate fi operat. [Cf. fr. inopérable].
inoperabila
INOPERÁBIL, -Ă adj. (Med.) Care nu poate fi operat. [Cf. fr. inopérable].
inoperabile
INOPERÁBIL, -Ă adj. (Med.) Care nu poate fi operat. [Cf. fr. inopérable].
inoperabilei
INOPERÁBIL, -Ă adj. (Med.) Care nu poate fi operat. [Cf. fr. inopérable].
inoperabilele
INOPERÁBIL, -Ă adj. (Med.) Care nu poate fi operat. [Cf. fr. inopérable].
inoperabilelor
INOPERÁBIL, -Ă adj. (Med.) Care nu poate fi operat. [Cf. fr. inopérable].
inoperabili
INOPERÁBIL, -Ă adj. (Med.) Care nu poate fi operat. [Cf. fr. inopérable].
inoperabilii
INOPERÁBIL, -Ă adj. (Med.) Care nu poate fi operat. [Cf. fr. inopérable].
inoperabililor
INOPERÁBIL, -Ă adj. (Med.) Care nu poate fi operat. [Cf. fr. inopérable].
inoperabilul
INOPERÁBIL, -Ă adj. (Med.) Care nu poate fi operat. [Cf. fr. inopérable].
inoperabilului
INOPERÁBIL, -Ă adj. (Med.) Care nu poate fi operat. [Cf. fr. inopérable].
inoperant
INOPERÁNT, -Ă, inoperanți, -te, adj. Lipsit de efect sau de rezultat; fără urmare, neoperant. – Din fr. inopérant.

DOOM

!inoperánt (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoperánți; f. inoperántă, pl. inoperánte
inoperanta
INOPERÁNT, -Ă, inoperanți, -te, adj. Lipsit de efect sau de rezultat; fără urmare, neoperant. – Din fr. inopérant.

DOOM

!inoperánt (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoperánți; f. inoperántă, pl. inoperánte
inoperante
INOPERÁNT, -Ă, inoperanți, -te, adj. Lipsit de efect sau de rezultat; fără urmare, neoperant. – Din fr. inopérant.

DOOM

!inoperánt (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoperánți; f. inoperántă, pl. inoperánte
inoperantei
INOPERÁNT, -Ă, inoperanți, -te, adj. Lipsit de efect sau de rezultat; fără urmare, neoperant. – Din fr. inopérant.

DOOM

!inoperánt (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoperánți; f. inoperántă, pl. inoperánte
inoperantele
INOPERÁNT, -Ă, inoperanți, -te, adj. Lipsit de efect sau de rezultat; fără urmare, neoperant. – Din fr. inopérant.

DOOM

!inoperánt (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoperánți; f. inoperántă, pl. inoperánte
inoperantelor
INOPERÁNT, -Ă, inoperanți, -te, adj. Lipsit de efect sau de rezultat; fără urmare, neoperant. – Din fr. inopérant.

DOOM

!inoperánt (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoperánți; f. inoperántă, pl. inoperánte
inoperantul
INOPERÁNT, -Ă, inoperanți, -te, adj. Lipsit de efect sau de rezultat; fără urmare, neoperant. – Din fr. inopérant.

DOOM

!inoperánt (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoperánți; f. inoperántă, pl. inoperánte
inoperantului
INOPERÁNT, -Ă, inoperanți, -te, adj. Lipsit de efect sau de rezultat; fără urmare, neoperant. – Din fr. inopérant.

DOOM

!inoperánt (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoperánți; f. inoperántă, pl. inoperánte
inoperanți
INOPERÁNT, -Ă, inoperanți, -te, adj. Lipsit de efect sau de rezultat; fără urmare, neoperant. – Din fr. inopérant.

DOOM

!inoperánt (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoperánți; f. inoperántă, pl. inoperánte
inoperanții
INOPERÁNT, -Ă, inoperanți, -te, adj. Lipsit de efect sau de rezultat; fără urmare, neoperant. – Din fr. inopérant.

DOOM

!inoperánt (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoperánți; f. inoperántă, pl. inoperánte
inoperanților
INOPERÁNT, -Ă, inoperanți, -te, adj. Lipsit de efect sau de rezultat; fără urmare, neoperant. – Din fr. inopérant.

DOOM

!inoperánt (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoperánți; f. inoperántă, pl. inoperánte
inopinat
INOPINÁT, -Ă, inopinați, -te, adj., adv. 1. Adj. La care nu te gândești; neprevăzut, neașteptat2. 2. Adv. Pe neașteptate. – Din fr. inopiné, lat. inopinatus.

DOOM

!inopinát (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopináți; f. inopinátă, pl. inopináte
inopinata
INOPINÁT, -Ă, inopinați, -te, adj., adv. 1. Adj. La care nu te gândești; neprevăzut, neașteptat2. 2. Adv. Pe neașteptate. – Din fr. inopiné, lat. inopinatus.

DOOM

!inopinát (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopináți; f. inopinátă, pl. inopináte
inopinate
INOPINÁT, -Ă, inopinați, -te, adj., adv. 1. Adj. La care nu te gândești; neprevăzut, neașteptat2. 2. Adv. Pe neașteptate. – Din fr. inopiné, lat. inopinatus.

DOOM

!inopinát (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopináți; f. inopinátă, pl. inopináte
inopinatei
INOPINÁT, -Ă, inopinați, -te, adj., adv. 1. Adj. La care nu te gândești; neprevăzut, neașteptat2. 2. Adv. Pe neașteptate. – Din fr. inopiné, lat. inopinatus.

DOOM

!inopinát (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopináți; f. inopinátă, pl. inopináte
inopinatele
INOPINÁT, -Ă, inopinați, -te, adj., adv. 1. Adj. La care nu te gândești; neprevăzut, neașteptat2. 2. Adv. Pe neașteptate. – Din fr. inopiné, lat. inopinatus.

DOOM

!inopinát (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopináți; f. inopinátă, pl. inopináte
inopinatelor
INOPINÁT, -Ă, inopinați, -te, adj., adv. 1. Adj. La care nu te gândești; neprevăzut, neașteptat2. 2. Adv. Pe neașteptate. – Din fr. inopiné, lat. inopinatus.

DOOM

!inopinát (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopináți; f. inopinátă, pl. inopináte
inopinatul
INOPINÁT, -Ă, inopinați, -te, adj., adv. 1. Adj. La care nu te gândești; neprevăzut, neașteptat2. 2. Adv. Pe neașteptate. – Din fr. inopiné, lat. inopinatus.

DOOM

!inopinát (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopináți; f. inopinátă, pl. inopináte
inopinatului
INOPINÁT, -Ă, inopinați, -te, adj., adv. 1. Adj. La care nu te gândești; neprevăzut, neașteptat2. 2. Adv. Pe neașteptate. – Din fr. inopiné, lat. inopinatus.

DOOM

!inopinát (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopináți; f. inopinátă, pl. inopináte
inopinați
INOPINÁT, -Ă, inopinați, -te, adj., adv. 1. Adj. La care nu te gândești; neprevăzut, neașteptat2. 2. Adv. Pe neașteptate. – Din fr. inopiné, lat. inopinatus.

DOOM

!inopinát (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopináți; f. inopinátă, pl. inopináte
inopinații
INOPINÁT, -Ă, inopinați, -te, adj., adv. 1. Adj. La care nu te gândești; neprevăzut, neașteptat2. 2. Adv. Pe neașteptate. – Din fr. inopiné, lat. inopinatus.

DOOM

!inopinát (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopináți; f. inopinátă, pl. inopináte
inopinaților
INOPINÁT, -Ă, inopinați, -te, adj., adv. 1. Adj. La care nu te gândești; neprevăzut, neașteptat2. 2. Adv. Pe neașteptate. – Din fr. inopiné, lat. inopinatus.

DOOM

!inopinát (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopináți; f. inopinátă, pl. inopináte
inoplasmă
INOPLÁSMĂ s.f. (Biol.) Protoplasmă nediferențiată care se găsește în sarcoplasma mușchiului. [< fr. inoplasme, cf. gr. is, inos – fibră, plasma – formație].
inoportun
INOPORTÚN, -Ă, inoportuni, -e, adj. Care nu este sau nu se întâmplă la timpul oportun; nepotrivit, neoportun. ♦ (Despre oameni) Care incomodează; neplăcut; plictisitor. – Din fr. inopportun, lat. inopportunus.

DOOM

!inoportún (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoportúni; f. inoportúnă, pl. inoportúne
inoportuna
INOPORTÚN, -Ă, inoportuni, -e, adj. Care nu este sau nu se întâmplă la timpul oportun; nepotrivit, neoportun. ♦ (Despre oameni) Care incomodează; neplăcut; plictisitor. – Din fr. inopportun, lat. inopportunus.

DOOM

!inoportún (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoportúni; f. inoportúnă, pl. inoportúne
inoportuna
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunai
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunam
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunare
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunare
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunară
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunarăm
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunarăți
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunase
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunasem
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunaseră
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunaserăm
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunaserăți
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunaseși
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunaseți
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunat
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunat
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunau
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunași
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunați
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportune
INOPORTÚN, -Ă, inoportuni, -e, adj. Care nu este sau nu se întâmplă la timpul oportun; nepotrivit, neoportun. ♦ (Despre oameni) Care incomodează; neplăcut; plictisitor. – Din fr. inopportun, lat. inopportunus.

DOOM

!inoportún (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoportúni; f. inoportúnă, pl. inoportúne
inoportunează
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunei
INOPORTÚN, -Ă, inoportuni, -e, adj. Care nu este sau nu se întâmplă la timpul oportun; nepotrivit, neoportun. ♦ (Despre oameni) Care incomodează; neplăcut; plictisitor. – Din fr. inopportun, lat. inopportunus.

DOOM

!inoportún (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoportúni; f. inoportúnă, pl. inoportúne
inoportunele
INOPORTÚN, -Ă, inoportuni, -e, adj. Care nu este sau nu se întâmplă la timpul oportun; nepotrivit, neoportun. ♦ (Despre oameni) Care incomodează; neplăcut; plictisitor. – Din fr. inopportun, lat. inopportunus.

DOOM

!inoportún (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoportúni; f. inoportúnă, pl. inoportúne
inoportunelor
INOPORTÚN, -Ă, inoportuni, -e, adj. Care nu este sau nu se întâmplă la timpul oportun; nepotrivit, neoportun. ♦ (Despre oameni) Care incomodează; neplăcut; plictisitor. – Din fr. inopportun, lat. inopportunus.

DOOM

!inoportún (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoportúni; f. inoportúnă, pl. inoportúne
inoportunez
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportuneze
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunezi
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportuni
INOPORTÚN, -Ă, inoportuni, -e, adj. Care nu este sau nu se întâmplă la timpul oportun; nepotrivit, neoportun. ♦ (Despre oameni) Care incomodează; neplăcut; plictisitor. – Din fr. inopportun, lat. inopportunus.

DOOM

!inoportún (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoportúni; f. inoportúnă, pl. inoportúne
inoportunii
INOPORTÚN, -Ă, inoportuni, -e, adj. Care nu este sau nu se întâmplă la timpul oportun; nepotrivit, neoportun. ♦ (Despre oameni) Care incomodează; neplăcut; plictisitor. – Din fr. inopportun, lat. inopportunus.

DOOM

!inoportún (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoportúni; f. inoportúnă, pl. inoportúne
inoportunilor
INOPORTÚN, -Ă, inoportuni, -e, adj. Care nu este sau nu se întâmplă la timpul oportun; nepotrivit, neoportun. ♦ (Despre oameni) Care incomodează; neplăcut; plictisitor. – Din fr. inopportun, lat. inopportunus.

DOOM

!inoportún (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoportúni; f. inoportúnă, pl. inoportúne
inoportunitate
INOPORTUNITÁTE s. f. Faptul de a fi inoportun; neoportunitate. – Din fr. inopportunité.

DOOM

!inoportunitáte (i-no-/in-o-) s. f., g.-d. art. inoportunitắții
inoportunitatea
INOPORTUNITÁTE s. f. Faptul de a fi inoportun; neoportunitate. – Din fr. inopportunité.

DOOM

!inoportunitáte (i-no-/in-o-) s. f., g.-d. art. inoportunitắții
inoportunități
INOPORTUNITÁTE s. f. Faptul de a fi inoportun; neoportunitate. – Din fr. inopportunité.

DOOM

!inoportunitáte (i-no-/in-o-) s. f., g.-d. art. inoportunitắții
inoportunității
INOPORTUNITÁTE s. f. Faptul de a fi inoportun; neoportunitate. – Din fr. inopportunité.

DOOM

!inoportunitáte (i-no-/in-o-) s. f., g.-d. art. inoportunitắții
inoportunul
INOPORTÚN, -Ă, inoportuni, -e, adj. Care nu este sau nu se întâmplă la timpul oportun; nepotrivit, neoportun. ♦ (Despre oameni) Care incomodează; neplăcut; plictisitor. – Din fr. inopportun, lat. inopportunus.

DOOM

!inoportún (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoportúni; f. inoportúnă, pl. inoportúne
inoportunului
INOPORTÚN, -Ă, inoportuni, -e, adj. Care nu este sau nu se întâmplă la timpul oportun; nepotrivit, neoportun. ♦ (Despre oameni) Care incomodează; neplăcut; plictisitor. – Din fr. inopportun, lat. inopportunus.

DOOM

!inoportún (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoportúni; f. inoportúnă, pl. inoportúne
inoportunând
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inoportunînd
INOPORTUNÁ, inoportunez, vb. I. Tranz. și intranz. (Fam.) A importuna. – Din inoportun.
inopozabil
INOPOZÁBIL, -Ă, inopozabili, -e, adj. (Despre un act juridic) Care nu poate fi invocat față de alte persoane și în alte cazuri decât cele determinate de lege; neopozabil. – Din fr. inopposable.

DOOM

!inopozábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopozábili; f. inopozábilă, pl. inopozábile
inopozabila
INOPOZÁBIL, -Ă, inopozabili, -e, adj. (Despre un act juridic) Care nu poate fi invocat față de alte persoane și în alte cazuri decât cele determinate de lege; neopozabil. – Din fr. inopposable.

DOOM

!inopozábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopozábili; f. inopozábilă, pl. inopozábile
inopozabile
INOPOZÁBIL, -Ă, inopozabili, -e, adj. (Despre un act juridic) Care nu poate fi invocat față de alte persoane și în alte cazuri decât cele determinate de lege; neopozabil. – Din fr. inopposable.

DOOM

!inopozábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopozábili; f. inopozábilă, pl. inopozábile
inopozabilei
INOPOZÁBIL, -Ă, inopozabili, -e, adj. (Despre un act juridic) Care nu poate fi invocat față de alte persoane și în alte cazuri decât cele determinate de lege; neopozabil. – Din fr. inopposable.

DOOM

!inopozábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopozábili; f. inopozábilă, pl. inopozábile
inopozabilele
INOPOZÁBIL, -Ă, inopozabili, -e, adj. (Despre un act juridic) Care nu poate fi invocat față de alte persoane și în alte cazuri decât cele determinate de lege; neopozabil. – Din fr. inopposable.

DOOM

!inopozábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopozábili; f. inopozábilă, pl. inopozábile
inopozabilelor
INOPOZÁBIL, -Ă, inopozabili, -e, adj. (Despre un act juridic) Care nu poate fi invocat față de alte persoane și în alte cazuri decât cele determinate de lege; neopozabil. – Din fr. inopposable.

DOOM

!inopozábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopozábili; f. inopozábilă, pl. inopozábile
inopozabili
INOPOZÁBIL, -Ă, inopozabili, -e, adj. (Despre un act juridic) Care nu poate fi invocat față de alte persoane și în alte cazuri decât cele determinate de lege; neopozabil. – Din fr. inopposable.

DOOM

!inopozábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopozábili; f. inopozábilă, pl. inopozábile
inopozabilii
INOPOZÁBIL, -Ă, inopozabili, -e, adj. (Despre un act juridic) Care nu poate fi invocat față de alte persoane și în alte cazuri decât cele determinate de lege; neopozabil. – Din fr. inopposable.

DOOM

!inopozábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopozábili; f. inopozábilă, pl. inopozábile
inopozabililor
INOPOZÁBIL, -Ă, inopozabili, -e, adj. (Despre un act juridic) Care nu poate fi invocat față de alte persoane și în alte cazuri decât cele determinate de lege; neopozabil. – Din fr. inopposable.

DOOM

!inopozábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopozábili; f. inopozábilă, pl. inopozábile
inopozabilitate
INOPOZABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi inopozabil; neopozabilitate. – Din fr. inopposabilité.
inopozabilitatea
INOPOZABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi inopozabil; neopozabilitate. – Din fr. inopposabilité.
inopozabilități
INOPOZABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi inopozabil; neopozabilitate. – Din fr. inopposabilité.
inopozabilității
INOPOZABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi inopozabil; neopozabilitate. – Din fr. inopposabilité.
inopozabilul
INOPOZÁBIL, -Ă, inopozabili, -e, adj. (Despre un act juridic) Care nu poate fi invocat față de alte persoane și în alte cazuri decât cele determinate de lege; neopozabil. – Din fr. inopposable.

DOOM

!inopozábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopozábili; f. inopozábilă, pl. inopozábile
inopozabilului
INOPOZÁBIL, -Ă, inopozabili, -e, adj. (Despre un act juridic) Care nu poate fi invocat față de alte persoane și în alte cazuri decât cele determinate de lege; neopozabil. – Din fr. inopposable.

DOOM

!inopozábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inopozábili; f. inopozábilă, pl. inopozábile
inorganic
INORGÁNIC, -Ă adj. (Rar) Anorganic. [Cf. fr. inorganique].

DOOM

!inorgánic (rar) (i-nor-/in-or-) adj. m., pl. inorgánici; f. inorgánică, pl. inorgánice
inorganica
INORGÁNIC, -Ă adj. (Rar) Anorganic. [Cf. fr. inorganique].

DOOM

!inorgánic (rar) (i-nor-/in-or-) adj. m., pl. inorgánici; f. inorgánică, pl. inorgánice
inorganice
INORGÁNIC, -Ă adj. (Rar) Anorganic. [Cf. fr. inorganique].

DOOM

!inorgánic (rar) (i-nor-/in-or-) adj. m., pl. inorgánici; f. inorgánică, pl. inorgánice
inorganicei
INORGÁNIC, -Ă adj. (Rar) Anorganic. [Cf. fr. inorganique].

DOOM

!inorgánic (rar) (i-nor-/in-or-) adj. m., pl. inorgánici; f. inorgánică, pl. inorgánice
inorganicele
INORGÁNIC, -Ă adj. (Rar) Anorganic. [Cf. fr. inorganique].

DOOM

!inorgánic (rar) (i-nor-/in-or-) adj. m., pl. inorgánici; f. inorgánică, pl. inorgánice
inorganicelor
INORGÁNIC, -Ă adj. (Rar) Anorganic. [Cf. fr. inorganique].

DOOM

!inorgánic (rar) (i-nor-/in-or-) adj. m., pl. inorgánici; f. inorgánică, pl. inorgánice
inorganici
INORGÁNIC, -Ă adj. (Rar) Anorganic. [Cf. fr. inorganique].

DOOM

!inorgánic (rar) (i-nor-/in-or-) adj. m., pl. inorgánici; f. inorgánică, pl. inorgánice
inorganicii
INORGÁNIC, -Ă adj. (Rar) Anorganic. [Cf. fr. inorganique].

DOOM

!inorgánic (rar) (i-nor-/in-or-) adj. m., pl. inorgánici; f. inorgánică, pl. inorgánice
inorganicilor
INORGÁNIC, -Ă adj. (Rar) Anorganic. [Cf. fr. inorganique].

DOOM

!inorgánic (rar) (i-nor-/in-or-) adj. m., pl. inorgánici; f. inorgánică, pl. inorgánice
inorganicul
INORGÁNIC, -Ă adj. (Rar) Anorganic. [Cf. fr. inorganique].

DOOM

!inorgánic (rar) (i-nor-/in-or-) adj. m., pl. inorgánici; f. inorgánică, pl. inorgánice
inorganicului
INORGÁNIC, -Ă adj. (Rar) Anorganic. [Cf. fr. inorganique].

DOOM

!inorgánic (rar) (i-nor-/in-or-) adj. m., pl. inorgánici; f. inorgánică, pl. inorgánice
inorog
INORÓG, inorogi, s. m. Animal fabulos cu corp de cal și corn în frunte; licorn. ♦ (Rar) Rinocer. [Var.: inoróh s. m.] – Din sl. inorogŭ.

DOOM

inoróg s. m., pl. inorógi
inorogi
INORÓG, inorogi, s. m. Animal fabulos cu corp de cal și corn în frunte; licorn. ♦ (Rar) Rinocer. [Var.: inoróh s. m.] – Din sl. inorogŭ.

DOOM

inoróg s. m., pl. inorógi
inorogii
INORÓG, inorogi, s. m. Animal fabulos cu corp de cal și corn în frunte; licorn. ♦ (Rar) Rinocer. [Var.: inoróh s. m.] – Din sl. inorogŭ.

DOOM

inoróg s. m., pl. inorógi
inorogilor
INORÓG, inorogi, s. m. Animal fabulos cu corp de cal și corn în frunte; licorn. ♦ (Rar) Rinocer. [Var.: inoróh s. m.] – Din sl. inorogŭ.

DOOM

inoróg s. m., pl. inorógi
inorogul
INORÓG, inorogi, s. m. Animal fabulos cu corp de cal și corn în frunte; licorn. ♦ (Rar) Rinocer. [Var.: inoróh s. m.] – Din sl. inorogŭ.

DOOM

inoróg s. m., pl. inorógi
inorogului
INORÓG, inorogi, s. m. Animal fabulos cu corp de cal și corn în frunte; licorn. ♦ (Rar) Rinocer. [Var.: inoróh s. m.] – Din sl. inorogŭ.

DOOM

inoróg s. m., pl. inorógi
inoroh
INORÓG, inorogi, s. m. Animal fabulos cu corp de cal și corn în frunte; licorn. ♦ (Rar) Rinocer. [Var.: inoróh s. m.] – Din sl. inorogŭ.

DOOM

inoróg s. m., pl. inorógi
inospitalier
INOSPITALIÉR, -Ă, inospitalieri, -e, adj. Care nu este ospitalier; neospitalier, neprimitor, rece. [Pr.: -li-er] – Din fr. inhospitalier.

DOOM

!inospitaliér (i-nos-, -li-er/in-os-) adj. m., pl. inospitaliéri; f. inospitaliéră, pl. inospitaliére
inospitaliera
INOSPITALIÉR, -Ă, inospitalieri, -e, adj. Care nu este ospitalier; neospitalier, neprimitor, rece. [Pr.: -li-er] – Din fr. inhospitalier.

DOOM

!inospitaliér (i-nos-, -li-er/in-os-) adj. m., pl. inospitaliéri; f. inospitaliéră, pl. inospitaliére
inospitaliere
INOSPITALIÉR, -Ă, inospitalieri, -e, adj. Care nu este ospitalier; neospitalier, neprimitor, rece. [Pr.: -li-er] – Din fr. inhospitalier.

DOOM

!inospitaliér (i-nos-, -li-er/in-os-) adj. m., pl. inospitaliéri; f. inospitaliéră, pl. inospitaliére
inospitalierei
INOSPITALIÉR, -Ă, inospitalieri, -e, adj. Care nu este ospitalier; neospitalier, neprimitor, rece. [Pr.: -li-er] – Din fr. inhospitalier.

DOOM

!inospitaliér (i-nos-, -li-er/in-os-) adj. m., pl. inospitaliéri; f. inospitaliéră, pl. inospitaliére
inospitalierele
INOSPITALIÉR, -Ă, inospitalieri, -e, adj. Care nu este ospitalier; neospitalier, neprimitor, rece. [Pr.: -li-er] – Din fr. inhospitalier.

DOOM

!inospitaliér (i-nos-, -li-er/in-os-) adj. m., pl. inospitaliéri; f. inospitaliéră, pl. inospitaliére
inospitalierelor
INOSPITALIÉR, -Ă, inospitalieri, -e, adj. Care nu este ospitalier; neospitalier, neprimitor, rece. [Pr.: -li-er] – Din fr. inhospitalier.

DOOM

!inospitaliér (i-nos-, -li-er/in-os-) adj. m., pl. inospitaliéri; f. inospitaliéră, pl. inospitaliére
inospitalieri
INOSPITALIÉR, -Ă, inospitalieri, -e, adj. Care nu este ospitalier; neospitalier, neprimitor, rece. [Pr.: -li-er] – Din fr. inhospitalier.

DOOM

!inospitaliér (i-nos-, -li-er/in-os-) adj. m., pl. inospitaliéri; f. inospitaliéră, pl. inospitaliére
inospitalierii
INOSPITALIÉR, -Ă, inospitalieri, -e, adj. Care nu este ospitalier; neospitalier, neprimitor, rece. [Pr.: -li-er] – Din fr. inhospitalier.

DOOM

!inospitaliér (i-nos-, -li-er/in-os-) adj. m., pl. inospitaliéri; f. inospitaliéră, pl. inospitaliére
inospitalierilor
INOSPITALIÉR, -Ă, inospitalieri, -e, adj. Care nu este ospitalier; neospitalier, neprimitor, rece. [Pr.: -li-er] – Din fr. inhospitalier.

DOOM

!inospitaliér (i-nos-, -li-er/in-os-) adj. m., pl. inospitaliéri; f. inospitaliéră, pl. inospitaliére
inospitalierul
INOSPITALIÉR, -Ă, inospitalieri, -e, adj. Care nu este ospitalier; neospitalier, neprimitor, rece. [Pr.: -li-er] – Din fr. inhospitalier.

DOOM

!inospitaliér (i-nos-, -li-er/in-os-) adj. m., pl. inospitaliéri; f. inospitaliéră, pl. inospitaliére
inospitalierului
INOSPITALIÉR, -Ă, inospitalieri, -e, adj. Care nu este ospitalier; neospitalier, neprimitor, rece. [Pr.: -li-er] – Din fr. inhospitalier.

DOOM

!inospitaliér (i-nos-, -li-er/in-os-) adj. m., pl. inospitaliéri; f. inospitaliéră, pl. inospitaliére
inova
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovai
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovam
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovare
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovare
INOVÁRE, inovări, s. f. Acțiunea de a inova și rezultatul ei; înnoire, inovație. – V. inova.

DOOM

inováre s. f., g.-d. art. inovắrii; pl. inovắri
inovarea
INOVÁRE, inovări, s. f. Acțiunea de a inova și rezultatul ei; înnoire, inovație. – V. inova.

DOOM

inováre s. f., g.-d. art. inovắrii; pl. inovắri
inovară
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovarăm
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovarăți
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovase
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovasem
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovaseră
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovaserăm
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovaserăți
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovaseși
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovaseți
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovat
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovatoare
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovatoare
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovatoarea
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovatoarea
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovatoarei
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovatoarei
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovatoarele
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovatoarele
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovatoarelor
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovatoarelor
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovator
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovator
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovatori
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovatori
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovatorii
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovatorii
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovatorilor
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovatorilor
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovatorul
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovatorul
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovatorului
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovatorului
INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

DOOM

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre
inovau
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovași
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovați
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovația
INOVÁȚIE, inovații, s. f. Noutate, schimbare, modificare. ♦ Rezolvare a unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătățirii (productivității) muncii, perfecționării tehnice etc. [Var.: (înv.) inovațiúne s. f.] – Din fr. innovation, lat. innovatio, -onis.

DOOM

inováție (-ți-e) s. f., art. inováția (-ți-a), g.-d. art. inováției; pl. inováții, art. inováțiile (-ți-i-)
inovație
INOVÁȚIE, inovații, s. f. Noutate, schimbare, modificare. ♦ Rezolvare a unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătățirii (productivității) muncii, perfecționării tehnice etc. [Var.: (înv.) inovațiúne s. f.] – Din fr. innovation, lat. innovatio, -onis.

DOOM

inováție (-ți-e) s. f., art. inováția (-ți-a), g.-d. art. inováției; pl. inováții, art. inováțiile (-ți-i-)
inovației
INOVÁȚIE, inovații, s. f. Noutate, schimbare, modificare. ♦ Rezolvare a unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătățirii (productivității) muncii, perfecționării tehnice etc. [Var.: (înv.) inovațiúne s. f.] – Din fr. innovation, lat. innovatio, -onis.

DOOM

inováție (-ți-e) s. f., art. inováția (-ți-a), g.-d. art. inováției; pl. inováții, art. inováțiile (-ți-i-)
inovații
INOVÁȚIE, inovații, s. f. Noutate, schimbare, modificare. ♦ Rezolvare a unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătățirii (productivității) muncii, perfecționării tehnice etc. [Var.: (înv.) inovațiúne s. f.] – Din fr. innovation, lat. innovatio, -onis.

DOOM

inováție (-ți-e) s. f., art. inováția (-ți-a), g.-d. art. inováției; pl. inováții, art. inováțiile (-ți-i-)
inovațiile
INOVÁȚIE, inovații, s. f. Noutate, schimbare, modificare. ♦ Rezolvare a unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătățirii (productivității) muncii, perfecționării tehnice etc. [Var.: (înv.) inovațiúne s. f.] – Din fr. innovation, lat. innovatio, -onis.

DOOM

inováție (-ți-e) s. f., art. inováția (-ți-a), g.-d. art. inováției; pl. inováții, art. inováțiile (-ți-i-)
inovațiilor
INOVÁȚIE, inovații, s. f. Noutate, schimbare, modificare. ♦ Rezolvare a unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătățirii (productivității) muncii, perfecționării tehnice etc. [Var.: (înv.) inovațiúne s. f.] – Din fr. innovation, lat. innovatio, -onis.

DOOM

inováție (-ți-e) s. f., art. inováția (-ți-a), g.-d. art. inováției; pl. inováții, art. inováțiile (-ți-i-)
inovațiune
INOVÁȚIE, inovații, s. f. Noutate, schimbare, modificare. ♦ Rezolvare a unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătățirii (productivității) muncii, perfecționării tehnice etc. [Var.: (înv.) inovațiúne s. f.] – Din fr. innovation, lat. innovatio, -onis.

DOOM

inováție (-ți-e) s. f., art. inováția (-ți-a), g.-d. art. inováției; pl. inováții, art. inováțiile (-ți-i-)
inovează
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovez
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inoveze
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovezi
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovând
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovînd
INOVÁ, inovez, vb. I. Intranz. A face o inovație. ♦ Tranz. A introduce modificări, a face înnoiri în ceva; a înnoi. – Din fr. innover, lat. innovare.

DOOM

inová (a ~) vb., ind. prez. 3 inoveáză
inovări
INOVÁRE, inovări, s. f. Acțiunea de a inova și rezultatul ei; înnoire, inovație. – V. inova.

DOOM

inováre s. f., g.-d. art. inovắrii; pl. inovắri
inovării
INOVÁRE, inovări, s. f. Acțiunea de a inova și rezultatul ei; înnoire, inovație. – V. inova.

DOOM

inováre s. f., g.-d. art. inovắrii; pl. inovắri
inovările
INOVÁRE, inovări, s. f. Acțiunea de a inova și rezultatul ei; înnoire, inovație. – V. inova.

DOOM

inováre s. f., g.-d. art. inovắrii; pl. inovắri
inovărilor
INOVÁRE, inovări, s. f. Acțiunea de a inova și rezultatul ei; înnoire, inovație. – V. inova.

DOOM

inováre s. f., g.-d. art. inovắrii; pl. inovắri
inox
INÓX s. n. Metal sau aliaj cu proprietăți inoxidabile; p. ext. obiect din acest material. – Din fr. inox.

DOOM

*inóx s. n.
inoxidabil
INOXIDÁBIL, -Ă, inoxidabili, -e, adj. (Despre substanțe) Care nu se poate combina cu oxigenul; (despre metale sau aliaje) care este rezistent la oxidare în contact cu aerul sau cu apa, care nu ruginește, neoxidabil. – Din fr. inoxydable.

DOOM

inoxidábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoxidábili; f. inoxidábilă, pl. inoxidábile
inoxidabila
INOXIDÁBIL, -Ă, inoxidabili, -e, adj. (Despre substanțe) Care nu se poate combina cu oxigenul; (despre metale sau aliaje) care este rezistent la oxidare în contact cu aerul sau cu apa, care nu ruginește, neoxidabil. – Din fr. inoxydable.

DOOM

inoxidábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoxidábili; f. inoxidábilă, pl. inoxidábile
inoxidabile
INOXIDÁBIL, -Ă, inoxidabili, -e, adj. (Despre substanțe) Care nu se poate combina cu oxigenul; (despre metale sau aliaje) care este rezistent la oxidare în contact cu aerul sau cu apa, care nu ruginește, neoxidabil. – Din fr. inoxydable.

DOOM

inoxidábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoxidábili; f. inoxidábilă, pl. inoxidábile
inoxidabilei
INOXIDÁBIL, -Ă, inoxidabili, -e, adj. (Despre substanțe) Care nu se poate combina cu oxigenul; (despre metale sau aliaje) care este rezistent la oxidare în contact cu aerul sau cu apa, care nu ruginește, neoxidabil. – Din fr. inoxydable.

DOOM

inoxidábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoxidábili; f. inoxidábilă, pl. inoxidábile
inoxidabilele
INOXIDÁBIL, -Ă, inoxidabili, -e, adj. (Despre substanțe) Care nu se poate combina cu oxigenul; (despre metale sau aliaje) care este rezistent la oxidare în contact cu aerul sau cu apa, care nu ruginește, neoxidabil. – Din fr. inoxydable.

DOOM

inoxidábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoxidábili; f. inoxidábilă, pl. inoxidábile
inoxidabilelor
INOXIDÁBIL, -Ă, inoxidabili, -e, adj. (Despre substanțe) Care nu se poate combina cu oxigenul; (despre metale sau aliaje) care este rezistent la oxidare în contact cu aerul sau cu apa, care nu ruginește, neoxidabil. – Din fr. inoxydable.

DOOM

inoxidábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoxidábili; f. inoxidábilă, pl. inoxidábile
inoxidabili
INOXIDÁBIL, -Ă, inoxidabili, -e, adj. (Despre substanțe) Care nu se poate combina cu oxigenul; (despre metale sau aliaje) care este rezistent la oxidare în contact cu aerul sau cu apa, care nu ruginește, neoxidabil. – Din fr. inoxydable.

DOOM

inoxidábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoxidábili; f. inoxidábilă, pl. inoxidábile
inoxidabilii
INOXIDÁBIL, -Ă, inoxidabili, -e, adj. (Despre substanțe) Care nu se poate combina cu oxigenul; (despre metale sau aliaje) care este rezistent la oxidare în contact cu aerul sau cu apa, care nu ruginește, neoxidabil. – Din fr. inoxydable.

DOOM

inoxidábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoxidábili; f. inoxidábilă, pl. inoxidábile
inoxidabililor
INOXIDÁBIL, -Ă, inoxidabili, -e, adj. (Despre substanțe) Care nu se poate combina cu oxigenul; (despre metale sau aliaje) care este rezistent la oxidare în contact cu aerul sau cu apa, care nu ruginește, neoxidabil. – Din fr. inoxydable.

DOOM

inoxidábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoxidábili; f. inoxidábilă, pl. inoxidábile
inoxidabilul
INOXIDÁBIL, -Ă, inoxidabili, -e, adj. (Despre substanțe) Care nu se poate combina cu oxigenul; (despre metale sau aliaje) care este rezistent la oxidare în contact cu aerul sau cu apa, care nu ruginește, neoxidabil. – Din fr. inoxydable.

DOOM

inoxidábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoxidábili; f. inoxidábilă, pl. inoxidábile
inoxidabilului
INOXIDÁBIL, -Ă, inoxidabili, -e, adj. (Despre substanțe) Care nu se poate combina cu oxigenul; (despre metale sau aliaje) care este rezistent la oxidare în contact cu aerul sau cu apa, care nu ruginește, neoxidabil. – Din fr. inoxydable.

DOOM

inoxidábil (i-no-/in-o-) adj. m., pl. inoxidábili; f. inoxidábilă, pl. inoxidábile
inoxul
INÓX s. n. Metal sau aliaj cu proprietăți inoxidabile; p. ext. obiect din acest material. – Din fr. inox.

DOOM

*inóx s. n.
inoxului
INÓX s. n. Metal sau aliaj cu proprietăți inoxidabile; p. ext. obiect din acest material. – Din fr. inox.

DOOM

*inóx s. n.
inozită
INOZÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesutului fibros. [< fr. inozite].
input
ÍNPUT, inputuri, s. n. 1. (Electron.) Intrare (1). 2. (Inform.) Intrare (2). – Cuv. engl.

DOOM

ínput (angl.) s. n., pl. ínputuri
inputul
ÍNPUT, inputuri, s. n. 1. (Electron.) Intrare (1). 2. (Inform.) Intrare (2). – Cuv. engl.

DOOM

ínput (angl.) s. n., pl. ínputuri
inputului
ÍNPUT, inputuri, s. n. 1. (Electron.) Intrare (1). 2. (Inform.) Intrare (2). – Cuv. engl.

DOOM

ínput (angl.) s. n., pl. ínputuri
inputuri
ÍNPUT, inputuri, s. n. 1. (Electron.) Intrare (1). 2. (Inform.) Intrare (2). – Cuv. engl.

DOOM

ínput (angl.) s. n., pl. ínputuri
inputurile
ÍNPUT, inputuri, s. n. 1. (Electron.) Intrare (1). 2. (Inform.) Intrare (2). – Cuv. engl.

DOOM

ínput (angl.) s. n., pl. ínputuri
inputurilor
ÍNPUT, inputuri, s. n. 1. (Electron.) Intrare (1). 2. (Inform.) Intrare (2). – Cuv. engl.

DOOM

ínput (angl.) s. n., pl. ínputuri
ins
INS, inși, s. m. Individ, persoană, om. ◊ Tot insul = fiecare; toți oamenii. – Lat. ipsus (= ipse).

DOOM

ins s. m., pl. inși
insa
INS, inși, s. m. Individ, persoană, om. ◊ Tot insul = fiecare; toți oamenii. – Lat. ipsus (= ipse).

DOOM

ins s. m., pl. inși
insalivație
INSALIVÁȚIE s.f. (Med.) Impregnarea alimentelor cu salivă. [< fr. insalivation].
insalubra
INSALÚBRU, -Ă, insalubri, -e, adj. Care este dăunător sănătății prin nerespectarea regulilor de igienă; nesănătos. – Din fr. insalubre, lat. insalubris.

DOOM

insalúbru (-lu-bru) adj. m., pl. insalúbri; f. insalúbră, pl. insalúbre
insalubre
INSALÚBRU, -Ă, insalubri, -e, adj. Care este dăunător sănătății prin nerespectarea regulilor de igienă; nesănătos. – Din fr. insalubre, lat. insalubris.

DOOM

insalúbru (-lu-bru) adj. m., pl. insalúbri; f. insalúbră, pl. insalúbre
insalubrei
INSALÚBRU, -Ă, insalubri, -e, adj. Care este dăunător sănătății prin nerespectarea regulilor de igienă; nesănătos. – Din fr. insalubre, lat. insalubris.

DOOM

insalúbru (-lu-bru) adj. m., pl. insalúbri; f. insalúbră, pl. insalúbre
insalubrele
INSALÚBRU, -Ă, insalubri, -e, adj. Care este dăunător sănătății prin nerespectarea regulilor de igienă; nesănătos. – Din fr. insalubre, lat. insalubris.

DOOM

insalúbru (-lu-bru) adj. m., pl. insalúbri; f. insalúbră, pl. insalúbre
insalubrelor
INSALÚBRU, -Ă, insalubri, -e, adj. Care este dăunător sănătății prin nerespectarea regulilor de igienă; nesănătos. – Din fr. insalubre, lat. insalubris.

DOOM

insalúbru (-lu-bru) adj. m., pl. insalúbri; f. insalúbră, pl. insalúbre
insalubri
INSALÚBRU, -Ă, insalubri, -e, adj. Care este dăunător sănătății prin nerespectarea regulilor de igienă; nesănătos. – Din fr. insalubre, lat. insalubris.

DOOM

insalúbru (-lu-bru) adj. m., pl. insalúbri; f. insalúbră, pl. insalúbre
insalubrii
INSALÚBRU, -Ă, insalubri, -e, adj. Care este dăunător sănătății prin nerespectarea regulilor de igienă; nesănătos. – Din fr. insalubre, lat. insalubris.

DOOM

insalúbru (-lu-bru) adj. m., pl. insalúbri; f. insalúbră, pl. insalúbre
insalubrilor
INSALÚBRU, -Ă, insalubri, -e, adj. Care este dăunător sănătății prin nerespectarea regulilor de igienă; nesănătos. – Din fr. insalubre, lat. insalubris.

DOOM

insalúbru (-lu-bru) adj. m., pl. insalúbri; f. insalúbră, pl. insalúbre
insalubritate
INSALUBRITÁTE s. f. Caracterul sau starea a ceea ce este insalubru. – Din fr. insalubrité.

DOOM

insalubritáte (-lu-bri-) s. f., g.-d. art. insalubritắții
insalubru
INSALÚBRU, -Ă, insalubri, -e, adj. Care este dăunător sănătății prin nerespectarea regulilor de igienă; nesănătos. – Din fr. insalubre, lat. insalubris.

DOOM

insalúbru (-lu-bru) adj. m., pl. insalúbri; f. insalúbră, pl. insalúbre
insalubrul
INSALÚBRU, -Ă, insalubri, -e, adj. Care este dăunător sănătății prin nerespectarea regulilor de igienă; nesănătos. – Din fr. insalubre, lat. insalubris.

DOOM

insalúbru (-lu-bru) adj. m., pl. insalúbri; f. insalúbră, pl. insalúbre
insalubrului
INSALÚBRU, -Ă, insalubri, -e, adj. Care este dăunător sănătății prin nerespectarea regulilor de igienă; nesănătos. – Din fr. insalubre, lat. insalubris.

DOOM

insalúbru (-lu-bru) adj. m., pl. insalúbri; f. insalúbră, pl. insalúbre
insanitate
INSANITÁTE, insanități, s. f. (Livr.) 1. Nebunie. 2. Faptă sau vorbă de om nebun. – Din fr. insanité.

DOOM

insanitáte (livr.) s. f., g.-d. art. insanitắții; pl. insanitắți
insanitatea
INSANITÁTE, insanități, s. f. (Livr.) 1. Nebunie. 2. Faptă sau vorbă de om nebun. – Din fr. insanité.

DOOM

insanitáte (livr.) s. f., g.-d. art. insanitắții; pl. insanitắți
insanități
INSANITÁTE, insanități, s. f. (Livr.) 1. Nebunie. 2. Faptă sau vorbă de om nebun. – Din fr. insanité.

DOOM

insanitáte (livr.) s. f., g.-d. art. insanitắții; pl. insanitắți
insanității
INSANITÁTE, insanități, s. f. (Livr.) 1. Nebunie. 2. Faptă sau vorbă de om nebun. – Din fr. insanité.

DOOM

insanitáte (livr.) s. f., g.-d. art. insanitắții; pl. insanitắți
insanitățile
INSANITÁTE, insanități, s. f. (Livr.) 1. Nebunie. 2. Faptă sau vorbă de om nebun. – Din fr. insanité.

DOOM

insanitáte (livr.) s. f., g.-d. art. insanitắții; pl. insanitắți
insanităților
INSANITÁTE, insanități, s. f. (Livr.) 1. Nebunie. 2. Faptă sau vorbă de om nebun. – Din fr. insanité.

DOOM

insanitáte (livr.) s. f., g.-d. art. insanitắții; pl. insanitắți
insatisfacția
INSATISFÁCȚIE, insatisfacții, s. f. Nemulțumire, neplăcere, nesatisfacție. – Din fr. insatisfaction.

DOOM

insatisfácție (-ți-e) s. f., art. insatisfácția (-ți-a), g.-d. art. insatisfácției; pl. insatisfácții, art. insatisfácțiile (-ți-i-)
insatisfacție
INSATISFÁCȚIE, insatisfacții, s. f. Nemulțumire, neplăcere, nesatisfacție. – Din fr. insatisfaction.

DOOM

insatisfácție (-ți-e) s. f., art. insatisfácția (-ți-a), g.-d. art. insatisfácției; pl. insatisfácții, art. insatisfácțiile (-ți-i-)
insatisfacției
INSATISFÁCȚIE, insatisfacții, s. f. Nemulțumire, neplăcere, nesatisfacție. – Din fr. insatisfaction.

DOOM

insatisfácție (-ți-e) s. f., art. insatisfácția (-ți-a), g.-d. art. insatisfácției; pl. insatisfácții, art. insatisfácțiile (-ți-i-)
insatisfacții
INSATISFÁCȚIE, insatisfacții, s. f. Nemulțumire, neplăcere, nesatisfacție. – Din fr. insatisfaction.

DOOM

insatisfácție (-ți-e) s. f., art. insatisfácția (-ți-a), g.-d. art. insatisfácției; pl. insatisfácții, art. insatisfácțiile (-ți-i-)
insatisfacțiile
INSATISFÁCȚIE, insatisfacții, s. f. Nemulțumire, neplăcere, nesatisfacție. – Din fr. insatisfaction.

DOOM

insatisfácție (-ți-e) s. f., art. insatisfácția (-ți-a), g.-d. art. insatisfácției; pl. insatisfácții, art. insatisfácțiile (-ți-i-)
insatisfacțiilor
INSATISFÁCȚIE, insatisfacții, s. f. Nemulțumire, neplăcere, nesatisfacție. – Din fr. insatisfaction.

DOOM

insatisfácție (-ți-e) s. f., art. insatisfácția (-ți-a), g.-d. art. insatisfácției; pl. insatisfácții, art. insatisfácțiile (-ți-i-)
insațiabil
INSAȚIÁBIL, -Ă, insațiabili, -e, adj. Care nu se poate sătura (cu nimic), nesățios, lacom. [Pr.: -ți-a-] – Din lat. insatiabilis, fr. insatiable.

DOOM

insațiábil (-ți-a-) adj. m., pl. insațiábili; f. insațiábilă, pl. insațiábile
insațiabila
INSAȚIÁBIL, -Ă, insațiabili, -e, adj. Care nu se poate sătura (cu nimic), nesățios, lacom. [Pr.: -ți-a-] – Din lat. insatiabilis, fr. insatiable.

DOOM

insațiábil (-ți-a-) adj. m., pl. insațiábili; f. insațiábilă, pl. insațiábile
insațiabile
INSAȚIÁBIL, -Ă, insațiabili, -e, adj. Care nu se poate sătura (cu nimic), nesățios, lacom. [Pr.: -ți-a-] – Din lat. insatiabilis, fr. insatiable.

DOOM

insațiábil (-ți-a-) adj. m., pl. insațiábili; f. insațiábilă, pl. insațiábile
insațiabilei
INSAȚIÁBIL, -Ă, insațiabili, -e, adj. Care nu se poate sătura (cu nimic), nesățios, lacom. [Pr.: -ți-a-] – Din lat. insatiabilis, fr. insatiable.

DOOM

insațiábil (-ți-a-) adj. m., pl. insațiábili; f. insațiábilă, pl. insațiábile
insațiabilele
INSAȚIÁBIL, -Ă, insațiabili, -e, adj. Care nu se poate sătura (cu nimic), nesățios, lacom. [Pr.: -ți-a-] – Din lat. insatiabilis, fr. insatiable.

DOOM

insațiábil (-ți-a-) adj. m., pl. insațiábili; f. insațiábilă, pl. insațiábile
insațiabilelor
INSAȚIÁBIL, -Ă, insațiabili, -e, adj. Care nu se poate sătura (cu nimic), nesățios, lacom. [Pr.: -ți-a-] – Din lat. insatiabilis, fr. insatiable.

DOOM

insațiábil (-ți-a-) adj. m., pl. insațiábili; f. insațiábilă, pl. insațiábile
insațiabili
INSAȚIÁBIL, -Ă, insațiabili, -e, adj. Care nu se poate sătura (cu nimic), nesățios, lacom. [Pr.: -ți-a-] – Din lat. insatiabilis, fr. insatiable.

DOOM

insațiábil (-ți-a-) adj. m., pl. insațiábili; f. insațiábilă, pl. insațiábile
insațiabilii
INSAȚIÁBIL, -Ă, insațiabili, -e, adj. Care nu se poate sătura (cu nimic), nesățios, lacom. [Pr.: -ți-a-] – Din lat. insatiabilis, fr. insatiable.

DOOM

insațiábil (-ți-a-) adj. m., pl. insațiábili; f. insațiábilă, pl. insațiábile
insațiabililor
INSAȚIÁBIL, -Ă, insațiabili, -e, adj. Care nu se poate sătura (cu nimic), nesățios, lacom. [Pr.: -ți-a-] – Din lat. insatiabilis, fr. insatiable.

DOOM

insațiábil (-ți-a-) adj. m., pl. insațiábili; f. insațiábilă, pl. insațiábile
insațiabilitate
INSAȚIABILITÁTE s. f. Insațietate. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. insatiabilité.

DOOM

insațiabilitáte (rar) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. insațiabilitắții
insațiabilitatea
INSAȚIABILITÁTE s. f. Insațietate. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. insatiabilité.

DOOM

insațiabilitáte (rar) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. insațiabilitắții
insațiabilități
INSAȚIABILITÁTE s. f. Insațietate. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. insatiabilité.

DOOM

insațiabilitáte (rar) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. insațiabilitắții
insațiabilității
INSAȚIABILITÁTE s. f. Insațietate. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. insatiabilité.

DOOM

insațiabilitáte (rar) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. insațiabilitắții
insațiabilul
INSAȚIÁBIL, -Ă, insațiabili, -e, adj. Care nu se poate sătura (cu nimic), nesățios, lacom. [Pr.: -ți-a-] – Din lat. insatiabilis, fr. insatiable.

DOOM

insațiábil (-ți-a-) adj. m., pl. insațiábili; f. insațiábilă, pl. insațiábile
insațiabilului
INSAȚIÁBIL, -Ă, insațiabili, -e, adj. Care nu se poate sătura (cu nimic), nesățios, lacom. [Pr.: -ți-a-] – Din lat. insatiabilis, fr. insatiable.

DOOM

insațiábil (-ți-a-) adj. m., pl. insațiábili; f. insațiábilă, pl. insațiábile
insațietate
INSAȚIETÁTE s. f. (Rar) Faptul sau însușirea de a fi insațiabil; insațiabilitate. [Pr.: -ți-e-] – In1- + sațietate.

DOOM

*insațietáte (rar) (-ți-e-) s. f., g.-d. art. insațietắții
insațietatea
INSAȚIETÁTE s. f. (Rar) Faptul sau însușirea de a fi insațiabil; insațiabilitate. [Pr.: -ți-e-] – In1- + sațietate.

DOOM

*insațietáte (rar) (-ți-e-) s. f., g.-d. art. insațietắții
insațietăți
INSAȚIETÁTE s. f. (Rar) Faptul sau însușirea de a fi insațiabil; insațiabilitate. [Pr.: -ți-e-] – In1- + sațietate.

DOOM

*insațietáte (rar) (-ți-e-) s. f., g.-d. art. insațietắții
insațietății
INSAȚIETÁTE s. f. (Rar) Faptul sau însușirea de a fi insațiabil; insațiabilitate. [Pr.: -ți-e-] – In1- + sațietate.

DOOM

*insațietáte (rar) (-ți-e-) s. f., g.-d. art. insațietắții
inscriptibil
INSCRIPTÍBIL, -Ă, inscriptibili, -e, adj. Care poate fi înscris într-un perimetru, într-o suprafață, într-un cerc sau într-o sferă dată. – Din fr. inscriptible.

DOOM

inscriptíbil adj. m., pl. inscriptíbili; f. inscriptíbilă, pl. inscriptíbile
inscriptibila
INSCRIPTÍBIL, -Ă, inscriptibili, -e, adj. Care poate fi înscris într-un perimetru, într-o suprafață, într-un cerc sau într-o sferă dată. – Din fr. inscriptible.

DOOM

inscriptíbil adj. m., pl. inscriptíbili; f. inscriptíbilă, pl. inscriptíbile
inscriptibile
INSCRIPTÍBIL, -Ă, inscriptibili, -e, adj. Care poate fi înscris într-un perimetru, într-o suprafață, într-un cerc sau într-o sferă dată. – Din fr. inscriptible.

DOOM

inscriptíbil adj. m., pl. inscriptíbili; f. inscriptíbilă, pl. inscriptíbile
inscriptibilei
INSCRIPTÍBIL, -Ă, inscriptibili, -e, adj. Care poate fi înscris într-un perimetru, într-o suprafață, într-un cerc sau într-o sferă dată. – Din fr. inscriptible.

DOOM

inscriptíbil adj. m., pl. inscriptíbili; f. inscriptíbilă, pl. inscriptíbile
inscriptibilele
INSCRIPTÍBIL, -Ă, inscriptibili, -e, adj. Care poate fi înscris într-un perimetru, într-o suprafață, într-un cerc sau într-o sferă dată. – Din fr. inscriptible.

DOOM

inscriptíbil adj. m., pl. inscriptíbili; f. inscriptíbilă, pl. inscriptíbile
inscriptibilelor
INSCRIPTÍBIL, -Ă, inscriptibili, -e, adj. Care poate fi înscris într-un perimetru, într-o suprafață, într-un cerc sau într-o sferă dată. – Din fr. inscriptible.

DOOM

inscriptíbil adj. m., pl. inscriptíbili; f. inscriptíbilă, pl. inscriptíbile
inscriptibili
INSCRIPTÍBIL, -Ă, inscriptibili, -e, adj. Care poate fi înscris într-un perimetru, într-o suprafață, într-un cerc sau într-o sferă dată. – Din fr. inscriptible.

DOOM

inscriptíbil adj. m., pl. inscriptíbili; f. inscriptíbilă, pl. inscriptíbile
inscriptibilii
INSCRIPTÍBIL, -Ă, inscriptibili, -e, adj. Care poate fi înscris într-un perimetru, într-o suprafață, într-un cerc sau într-o sferă dată. – Din fr. inscriptible.

DOOM

inscriptíbil adj. m., pl. inscriptíbili; f. inscriptíbilă, pl. inscriptíbile
inscriptibililor
INSCRIPTÍBIL, -Ă, inscriptibili, -e, adj. Care poate fi înscris într-un perimetru, într-o suprafață, într-un cerc sau într-o sferă dată. – Din fr. inscriptible.

DOOM

inscriptíbil adj. m., pl. inscriptíbili; f. inscriptíbilă, pl. inscriptíbile
inscriptibilul
INSCRIPTÍBIL, -Ă, inscriptibili, -e, adj. Care poate fi înscris într-un perimetru, într-o suprafață, într-un cerc sau într-o sferă dată. – Din fr. inscriptible.

DOOM

inscriptíbil adj. m., pl. inscriptíbili; f. inscriptíbilă, pl. inscriptíbile
inscriptibilului
INSCRIPTÍBIL, -Ă, inscriptibili, -e, adj. Care poate fi înscris într-un perimetru, într-o suprafață, într-un cerc sau într-o sferă dată. – Din fr. inscriptible.

DOOM

inscriptíbil adj. m., pl. inscriptíbili; f. inscriptíbilă, pl. inscriptíbile
inscripția
INSCRÍPȚIE, inscripții, s. f. 1. Text scurt, de obicei gravat sau sculptat pe piatră, pe metal sau în lemn, pentru a consacra memoria unei persoane, a unui eveniment etc. 2. Înscriere, înregistrare, înmatriculare. [Var.: inscripțiúne s. f.] – Din fr. inscription, lat. inscriptio, -onis.

DOOM

*inscripțiúne (înscriere, înregistrare) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. inscripțiúnii; pl. inscripțiúni
inscripție
INSCRÍPȚIE, inscripții, s. f. 1. Text scurt, de obicei gravat sau sculptat pe piatră, pe metal sau în lemn, pentru a consacra memoria unei persoane, a unui eveniment etc. 2. Înscriere, înregistrare, înmatriculare. [Var.: inscripțiúne s. f.] – Din fr. inscription, lat. inscriptio, -onis.

DOOM

*inscripțiúne (înscriere, înregistrare) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. inscripțiúnii; pl. inscripțiúni
inscripției
INSCRÍPȚIE, inscripții, s. f. 1. Text scurt, de obicei gravat sau sculptat pe piatră, pe metal sau în lemn, pentru a consacra memoria unei persoane, a unui eveniment etc. 2. Înscriere, înregistrare, înmatriculare. [Var.: inscripțiúne s. f.] – Din fr. inscription, lat. inscriptio, -onis.

DOOM

*inscripțiúne (înscriere, înregistrare) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. inscripțiúnii; pl. inscripțiúni
inscripții
INSCRÍPȚIE, inscripții, s. f. 1. Text scurt, de obicei gravat sau sculptat pe piatră, pe metal sau în lemn, pentru a consacra memoria unei persoane, a unui eveniment etc. 2. Înscriere, înregistrare, înmatriculare. [Var.: inscripțiúne s. f.] – Din fr. inscription, lat. inscriptio, -onis.

DOOM

*inscripțiúne (înscriere, înregistrare) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. inscripțiúnii; pl. inscripțiúni
inscripțiile
INSCRÍPȚIE, inscripții, s. f. 1. Text scurt, de obicei gravat sau sculptat pe piatră, pe metal sau în lemn, pentru a consacra memoria unei persoane, a unui eveniment etc. 2. Înscriere, înregistrare, înmatriculare. [Var.: inscripțiúne s. f.] – Din fr. inscription, lat. inscriptio, -onis.

DOOM

*inscripțiúne (înscriere, înregistrare) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. inscripțiúnii; pl. inscripțiúni
inscripțiilor
INSCRÍPȚIE, inscripții, s. f. 1. Text scurt, de obicei gravat sau sculptat pe piatră, pe metal sau în lemn, pentru a consacra memoria unei persoane, a unui eveniment etc. 2. Înscriere, înregistrare, înmatriculare. [Var.: inscripțiúne s. f.] – Din fr. inscription, lat. inscriptio, -onis.

DOOM

*inscripțiúne (înscriere, înregistrare) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. inscripțiúnii; pl. inscripțiúni
inscripționa
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționai
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționam
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționare
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționară
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționarăm
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționarăți
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționase
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționasem
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționaseră
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționaserăm
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționaserăți
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționaseși
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționaseți
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționat
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționau
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționași
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționați
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționează
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționez
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționeze
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționezi
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționând
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripționînd
INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

DOOM

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză
inscripțiune
INSCRÍPȚIE, inscripții, s. f. 1. Text scurt, de obicei gravat sau sculptat pe piatră, pe metal sau în lemn, pentru a consacra memoria unei persoane, a unui eveniment etc. 2. Înscriere, înregistrare, înmatriculare. [Var.: inscripțiúne s. f.] – Din fr. inscription, lat. inscriptio, -onis.

DOOM

*inscripțiúne (înscriere, înregistrare) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. inscripțiúnii; pl. inscripțiúni
insculpa
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpai
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpam
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpare
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpare
INSCULPÁRE, insculpări, s. f. Acțiunea de a insculpa și rezultatul ei. – V. insculpa.

DOOM

insculpáre (poansonare) s. f., g.-d. art. insculpắrii; pl. insculpắri
insculparea
INSCULPÁRE, insculpări, s. f. Acțiunea de a insculpa și rezultatul ei. – V. insculpa.

DOOM

insculpáre (poansonare) s. f., g.-d. art. insculpắrii; pl. insculpắri
insculpară
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculparăm
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculparăți
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpase
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpasem
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpaseră
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpaserăm
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpaserăți
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpaseși
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpaseți
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpat
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpat
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.
insculpau
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpași
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpați
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpează
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpez
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpeze
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpezi
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpând
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpînd
INSCULPÁ, insculpez, vb. I. Tranz. A marca obiectele de metal prețios cu poansonul. – Din fr. insculper.

DOOM

insculpá (a ~) (a poansona) vb., ind. prez. 3 insculpeáză
insculpări
INSCULPÁRE, insculpări, s. f. Acțiunea de a insculpa și rezultatul ei. – V. insculpa.

DOOM

insculpáre (poansonare) s. f., g.-d. art. insculpắrii; pl. insculpắri
insculpării
INSCULPÁRE, insculpări, s. f. Acțiunea de a insculpa și rezultatul ei. – V. insculpa.

DOOM

insculpáre (poansonare) s. f., g.-d. art. insculpắrii; pl. insculpắri
insculpările
INSCULPÁRE, insculpări, s. f. Acțiunea de a insculpa și rezultatul ei. – V. insculpa.

DOOM

insculpáre (poansonare) s. f., g.-d. art. insculpắrii; pl. insculpắri
insculpărilor
INSCULPÁRE, insculpări, s. f. Acțiunea de a insculpa și rezultatul ei. – V. insculpa.

DOOM

insculpáre (poansonare) s. f., g.-d. art. insculpắrii; pl. insculpắri
inse
INS, inși, s. m. Individ, persoană, om. ◊ Tot insul = fiecare; toți oamenii. – Lat. ipsus (= ipse).

DOOM

ins s. m., pl. inși
insecta
INSÉCTĂ, insecte, s. f. (La pl.) Clasă de artropode cu corpul diferențiat în cap, torace și abdomen, cu tegumentul chitinizat și cu trei perechi de picioare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. ◊ Insecte dăunătoare = insecte care atacă plantele, animalele și oamenii sau produsele vegetale și animale. – Din fr. insecte.

DOOM

inséctă s. f., g.-d. art. inséctei; pl. insécte
insectar
INSECTÁR, insectare, s. n. Colecție de insecte conservate prin anumite procedee și clasate după anumite criterii; cutie specială în care se păstrează o astfel de colecție. – Din fr. insectarium.

DOOM

insectár s. n., pl. insectáre
insectare
INSECTÁR, insectare, s. n. Colecție de insecte conservate prin anumite procedee și clasate după anumite criterii; cutie specială în care se păstrează o astfel de colecție. – Din fr. insectarium.

DOOM

insectár s. n., pl. insectáre
insectarele
INSECTÁR, insectare, s. n. Colecție de insecte conservate prin anumite procedee și clasate după anumite criterii; cutie specială în care se păstrează o astfel de colecție. – Din fr. insectarium.

DOOM

insectár s. n., pl. insectáre
insectarelor
INSECTÁR, insectare, s. n. Colecție de insecte conservate prin anumite procedee și clasate după anumite criterii; cutie specială în care se păstrează o astfel de colecție. – Din fr. insectarium.

DOOM

insectár s. n., pl. insectáre
insectarul
INSECTÁR, insectare, s. n. Colecție de insecte conservate prin anumite procedee și clasate după anumite criterii; cutie specială în care se păstrează o astfel de colecție. – Din fr. insectarium.

DOOM

insectár s. n., pl. insectáre
insectarului
INSECTÁR, insectare, s. n. Colecție de insecte conservate prin anumite procedee și clasate după anumite criterii; cutie specială în care se păstrează o astfel de colecție. – Din fr. insectarium.

DOOM

insectár s. n., pl. insectáre
insecte
INSÉCTĂ, insecte, s. f. (La pl.) Clasă de artropode cu corpul diferențiat în cap, torace și abdomen, cu tegumentul chitinizat și cu trei perechi de picioare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. ◊ Insecte dăunătoare = insecte care atacă plantele, animalele și oamenii sau produsele vegetale și animale. – Din fr. insecte.

DOOM

inséctă s. f., g.-d. art. inséctei; pl. insécte
insectei
INSÉCTĂ, insecte, s. f. (La pl.) Clasă de artropode cu corpul diferențiat în cap, torace și abdomen, cu tegumentul chitinizat și cu trei perechi de picioare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. ◊ Insecte dăunătoare = insecte care atacă plantele, animalele și oamenii sau produsele vegetale și animale. – Din fr. insecte.

DOOM

inséctă s. f., g.-d. art. inséctei; pl. insécte
insectele
INSÉCTĂ, insecte, s. f. (La pl.) Clasă de artropode cu corpul diferențiat în cap, torace și abdomen, cu tegumentul chitinizat și cu trei perechi de picioare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. ◊ Insecte dăunătoare = insecte care atacă plantele, animalele și oamenii sau produsele vegetale și animale. – Din fr. insecte.

DOOM

inséctă s. f., g.-d. art. inséctei; pl. insécte
insectelor
INSÉCTĂ, insecte, s. f. (La pl.) Clasă de artropode cu corpul diferențiat în cap, torace și abdomen, cu tegumentul chitinizat și cu trei perechi de picioare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. ◊ Insecte dăunătoare = insecte care atacă plantele, animalele și oamenii sau produsele vegetale și animale. – Din fr. insecte.

DOOM

inséctă s. f., g.-d. art. inséctei; pl. insécte
insecti
INSECTI- v. insectă.
insecticid
INSECTICÍD, -Ă, insecticizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care ucide insectele. 2. S. n. Substanță chimică, naturală sau sintetică, folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare sau parazite. ◊ Insecticid remanent = substanță toxică persistentă un timp oarecare după aplicare, acționând în continuare asupra insectelor. – Din fr. insecticide.

DOOM

insecticíd2 s. n., pl. insecticíde
insecticida
INSECTICÍD, -Ă, insecticizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care ucide insectele. 2. S. n. Substanță chimică, naturală sau sintetică, folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare sau parazite. ◊ Insecticid remanent = substanță toxică persistentă un timp oarecare după aplicare, acționând în continuare asupra insectelor. – Din fr. insecticide.

DOOM

insecticíd2 s. n., pl. insecticíde
insecticide
INSECTICÍD, -Ă, insecticizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care ucide insectele. 2. S. n. Substanță chimică, naturală sau sintetică, folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare sau parazite. ◊ Insecticid remanent = substanță toxică persistentă un timp oarecare după aplicare, acționând în continuare asupra insectelor. – Din fr. insecticide.

DOOM

insecticíd2 s. n., pl. insecticíde
insecticidei
INSECTICÍD, -Ă, insecticizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care ucide insectele. 2. S. n. Substanță chimică, naturală sau sintetică, folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare sau parazite. ◊ Insecticid remanent = substanță toxică persistentă un timp oarecare după aplicare, acționând în continuare asupra insectelor. – Din fr. insecticide.

DOOM

insecticíd2 s. n., pl. insecticíde
insecticidele
INSECTICÍD, -Ă, insecticizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care ucide insectele. 2. S. n. Substanță chimică, naturală sau sintetică, folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare sau parazite. ◊ Insecticid remanent = substanță toxică persistentă un timp oarecare după aplicare, acționând în continuare asupra insectelor. – Din fr. insecticide.

DOOM

insecticíd2 s. n., pl. insecticíde
insecticidelor
INSECTICÍD, -Ă, insecticizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care ucide insectele. 2. S. n. Substanță chimică, naturală sau sintetică, folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare sau parazite. ◊ Insecticid remanent = substanță toxică persistentă un timp oarecare după aplicare, acționând în continuare asupra insectelor. – Din fr. insecticide.

DOOM

insecticíd2 s. n., pl. insecticíde
insecticidul
INSECTICÍD, -Ă, insecticizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care ucide insectele. 2. S. n. Substanță chimică, naturală sau sintetică, folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare sau parazite. ◊ Insecticid remanent = substanță toxică persistentă un timp oarecare după aplicare, acționând în continuare asupra insectelor. – Din fr. insecticide.

DOOM

insecticíd2 s. n., pl. insecticíde
insecticidului
INSECTICÍD, -Ă, insecticizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care ucide insectele. 2. S. n. Substanță chimică, naturală sau sintetică, folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare sau parazite. ◊ Insecticid remanent = substanță toxică persistentă un timp oarecare după aplicare, acționând în continuare asupra insectelor. – Din fr. insecticide.

DOOM

insecticíd2 s. n., pl. insecticíde
insecticizi
INSECTICÍD, -Ă, insecticizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care ucide insectele. 2. S. n. Substanță chimică, naturală sau sintetică, folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare sau parazite. ◊ Insecticid remanent = substanță toxică persistentă un timp oarecare după aplicare, acționând în continuare asupra insectelor. – Din fr. insecticide.

DOOM

insecticíd2 s. n., pl. insecticíde
insecticizii
INSECTICÍD, -Ă, insecticizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care ucide insectele. 2. S. n. Substanță chimică, naturală sau sintetică, folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare sau parazite. ◊ Insecticid remanent = substanță toxică persistentă un timp oarecare după aplicare, acționând în continuare asupra insectelor. – Din fr. insecticide.

DOOM

insecticíd2 s. n., pl. insecticíde
insecticizilor
INSECTICÍD, -Ă, insecticizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care ucide insectele. 2. S. n. Substanță chimică, naturală sau sintetică, folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare sau parazite. ◊ Insecticid remanent = substanță toxică persistentă un timp oarecare după aplicare, acționând în continuare asupra insectelor. – Din fr. insecticide.

DOOM

insecticíd2 s. n., pl. insecticíde
insectifug
INSECTIFÚG, -Ă, insectifugi, -ge, adj., s. n. 1. Adj. Care îndepărtează insectele. 2. S. n. Substanță care, prin miros, gust, culoare sau altă proprietate, îndepărtează insectele dăunătoare. – Din fr. insectifuge.

DOOM

insectifúg2 s. n., pl. insectifúge
insectifuga
INSECTIFÚG, -Ă, insectifugi, -ge, adj., s. n. 1. Adj. Care îndepărtează insectele. 2. S. n. Substanță care, prin miros, gust, culoare sau altă proprietate, îndepărtează insectele dăunătoare. – Din fr. insectifuge.

DOOM

insectifúg2 s. n., pl. insectifúge
insectifuge
INSECTIFÚG, -Ă, insectifugi, -ge, adj., s. n. 1. Adj. Care îndepărtează insectele. 2. S. n. Substanță care, prin miros, gust, culoare sau altă proprietate, îndepărtează insectele dăunătoare. – Din fr. insectifuge.

DOOM

insectifúg2 s. n., pl. insectifúge
insectifugei
INSECTIFÚG, -Ă, insectifugi, -ge, adj., s. n. 1. Adj. Care îndepărtează insectele. 2. S. n. Substanță care, prin miros, gust, culoare sau altă proprietate, îndepărtează insectele dăunătoare. – Din fr. insectifuge.

DOOM

insectifúg2 s. n., pl. insectifúge
insectifugele
INSECTIFÚG, -Ă, insectifugi, -ge, adj., s. n. 1. Adj. Care îndepărtează insectele. 2. S. n. Substanță care, prin miros, gust, culoare sau altă proprietate, îndepărtează insectele dăunătoare. – Din fr. insectifuge.

DOOM

insectifúg2 s. n., pl. insectifúge
insectifugelor
INSECTIFÚG, -Ă, insectifugi, -ge, adj., s. n. 1. Adj. Care îndepărtează insectele. 2. S. n. Substanță care, prin miros, gust, culoare sau altă proprietate, îndepărtează insectele dăunătoare. – Din fr. insectifuge.

DOOM

insectifúg2 s. n., pl. insectifúge
insectifugi
INSECTIFÚG, -Ă, insectifugi, -ge, adj., s. n. 1. Adj. Care îndepărtează insectele. 2. S. n. Substanță care, prin miros, gust, culoare sau altă proprietate, îndepărtează insectele dăunătoare. – Din fr. insectifuge.

DOOM

insectifúg2 s. n., pl. insectifúge
insectifugii
INSECTIFÚG, -Ă, insectifugi, -ge, adj., s. n. 1. Adj. Care îndepărtează insectele. 2. S. n. Substanță care, prin miros, gust, culoare sau altă proprietate, îndepărtează insectele dăunătoare. – Din fr. insectifuge.

DOOM

insectifúg2 s. n., pl. insectifúge
insectifugilor
INSECTIFÚG, -Ă, insectifugi, -ge, adj., s. n. 1. Adj. Care îndepărtează insectele. 2. S. n. Substanță care, prin miros, gust, culoare sau altă proprietate, îndepărtează insectele dăunătoare. – Din fr. insectifuge.

DOOM

insectifúg2 s. n., pl. insectifúge
insectifugul
INSECTIFÚG, -Ă, insectifugi, -ge, adj., s. n. 1. Adj. Care îndepărtează insectele. 2. S. n. Substanță care, prin miros, gust, culoare sau altă proprietate, îndepărtează insectele dăunătoare. – Din fr. insectifuge.

DOOM

insectifúg2 s. n., pl. insectifúge
insectifugului
INSECTIFÚG, -Ă, insectifugi, -ge, adj., s. n. 1. Adj. Care îndepărtează insectele. 2. S. n. Substanță care, prin miros, gust, culoare sau altă proprietate, îndepărtează insectele dăunătoare. – Din fr. insectifuge.

DOOM

insectifúg2 s. n., pl. insectifúge
insectivor
INSECTIVÓR, -Ă, insectivori, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Animal) care se hrănește cu insecte. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere, de talie în general mică, a căror hrană principală o constituie insectele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. insectivore.

DOOM

insectivór2 s. n., pl. insectivóre
insectivora
INSECTIVÓR, -Ă, insectivori, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Animal) care se hrănește cu insecte. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere, de talie în general mică, a căror hrană principală o constituie insectele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. insectivore.

DOOM

insectivór2 s. n., pl. insectivóre
insectivore
INSECTIVÓR, -Ă, insectivori, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Animal) care se hrănește cu insecte. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere, de talie în general mică, a căror hrană principală o constituie insectele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. insectivore.

DOOM

insectivór2 s. n., pl. insectivóre
insectivorei
INSECTIVÓR, -Ă, insectivori, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Animal) care se hrănește cu insecte. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere, de talie în general mică, a căror hrană principală o constituie insectele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. insectivore.

DOOM

insectivór2 s. n., pl. insectivóre
insectivorele
INSECTIVÓR, -Ă, insectivori, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Animal) care se hrănește cu insecte. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere, de talie în general mică, a căror hrană principală o constituie insectele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. insectivore.

DOOM

insectivór2 s. n., pl. insectivóre
insectivorelor
INSECTIVÓR, -Ă, insectivori, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Animal) care se hrănește cu insecte. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere, de talie în general mică, a căror hrană principală o constituie insectele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. insectivore.

DOOM

insectivór2 s. n., pl. insectivóre
insectivori
INSECTIVÓR, -Ă, insectivori, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Animal) care se hrănește cu insecte. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere, de talie în general mică, a căror hrană principală o constituie insectele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. insectivore.

DOOM

insectivór2 s. n., pl. insectivóre
insectivorii
INSECTIVÓR, -Ă, insectivori, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Animal) care se hrănește cu insecte. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere, de talie în general mică, a căror hrană principală o constituie insectele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. insectivore.

DOOM

insectivór2 s. n., pl. insectivóre
insectivorilor
INSECTIVÓR, -Ă, insectivori, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Animal) care se hrănește cu insecte. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere, de talie în general mică, a căror hrană principală o constituie insectele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. insectivore.

DOOM

insectivór2 s. n., pl. insectivóre
insectivorul
INSECTIVÓR, -Ă, insectivori, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Animal) care se hrănește cu insecte. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere, de talie în general mică, a căror hrană principală o constituie insectele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. insectivore.

DOOM

insectivór2 s. n., pl. insectivóre
insectivorului
INSECTIVÓR, -Ă, insectivori, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Animal) care se hrănește cu insecte. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere, de talie în general mică, a căror hrană principală o constituie insectele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. insectivore.

DOOM

insectivór2 s. n., pl. insectivóre
insecto
INSECTO- v. insectă.
insectofungicid
INSECTOFUNGICÍD, -Ă, insectofungicizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care combate insectele dăunătoare și ciupercile parazite. 2. S. n. Substanță chimică folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare și a ciupercilor parazite. – Insectă + fungicid.

DOOM

insectofungicíd2 s. n., pl. insectofungicíde
insectofungicida
INSECTOFUNGICÍD, -Ă, insectofungicizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care combate insectele dăunătoare și ciupercile parazite. 2. S. n. Substanță chimică folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare și a ciupercilor parazite. – Insectă + fungicid.

DOOM

insectofungicíd2 s. n., pl. insectofungicíde
insectofungicide
INSECTOFUNGICÍD, -Ă, insectofungicizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care combate insectele dăunătoare și ciupercile parazite. 2. S. n. Substanță chimică folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare și a ciupercilor parazite. – Insectă + fungicid.

DOOM

insectofungicíd2 s. n., pl. insectofungicíde
insectofungicidei
INSECTOFUNGICÍD, -Ă, insectofungicizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care combate insectele dăunătoare și ciupercile parazite. 2. S. n. Substanță chimică folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare și a ciupercilor parazite. – Insectă + fungicid.

DOOM

insectofungicíd2 s. n., pl. insectofungicíde
insectofungicidele
INSECTOFUNGICÍD, -Ă, insectofungicizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care combate insectele dăunătoare și ciupercile parazite. 2. S. n. Substanță chimică folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare și a ciupercilor parazite. – Insectă + fungicid.

DOOM

insectofungicíd2 s. n., pl. insectofungicíde
insectofungicidelor
INSECTOFUNGICÍD, -Ă, insectofungicizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care combate insectele dăunătoare și ciupercile parazite. 2. S. n. Substanță chimică folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare și a ciupercilor parazite. – Insectă + fungicid.

DOOM

insectofungicíd2 s. n., pl. insectofungicíde
insectofungicidul
INSECTOFUNGICÍD, -Ă, insectofungicizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care combate insectele dăunătoare și ciupercile parazite. 2. S. n. Substanță chimică folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare și a ciupercilor parazite. – Insectă + fungicid.

DOOM

insectofungicíd2 s. n., pl. insectofungicíde
insectofungicidului
INSECTOFUNGICÍD, -Ă, insectofungicizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care combate insectele dăunătoare și ciupercile parazite. 2. S. n. Substanță chimică folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare și a ciupercilor parazite. – Insectă + fungicid.

DOOM

insectofungicíd2 s. n., pl. insectofungicíde
insectofungicizi
INSECTOFUNGICÍD, -Ă, insectofungicizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care combate insectele dăunătoare și ciupercile parazite. 2. S. n. Substanță chimică folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare și a ciupercilor parazite. – Insectă + fungicid.

DOOM

insectofungicíd2 s. n., pl. insectofungicíde
insectofungicizii
INSECTOFUNGICÍD, -Ă, insectofungicizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care combate insectele dăunătoare și ciupercile parazite. 2. S. n. Substanță chimică folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare și a ciupercilor parazite. – Insectă + fungicid.

DOOM

insectofungicíd2 s. n., pl. insectofungicíde
insectofungicizilor
INSECTOFUNGICÍD, -Ă, insectofungicizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care combate insectele dăunătoare și ciupercile parazite. 2. S. n. Substanță chimică folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare și a ciupercilor parazite. – Insectă + fungicid.

DOOM

insectofungicíd2 s. n., pl. insectofungicíde
insecuritate
INSECURITÁTE s. f. Stare de nesiguranță, lipsă de securitate. – Din fr. insécurité.

DOOM

insecuritáte s. f., g.-d. art. insecuritắții
insecuritatea
INSECURITÁTE s. f. Stare de nesiguranță, lipsă de securitate. – Din fr. insécurité.

DOOM

insecuritáte s. f., g.-d. art. insecuritắții
insecurități
INSECURITÁTE s. f. Stare de nesiguranță, lipsă de securitate. – Din fr. insécurité.

DOOM

insecuritáte s. f., g.-d. art. insecuritắții
insecurității
INSECURITÁTE s. f. Stare de nesiguranță, lipsă de securitate. – Din fr. insécurité.

DOOM

insecuritáte s. f., g.-d. art. insecuritắții
insecuritățile
INSECURITÁTE s. f. Stare de nesiguranță, lipsă de securitate. – Din fr. insécurité.

DOOM

insecuritáte s. f., g.-d. art. insecuritắții
insecurităților
INSECURITÁTE s. f. Stare de nesiguranță, lipsă de securitate. – Din fr. insécurité.

DOOM

insecuritáte s. f., g.-d. art. insecuritắții
insecutor
INSECUTÓR, insecutori, s. m. Gladiator care lupta cu retiarii. – Din lat. insecutor.

DOOM

insecutór s. m., pl. insecutóri
insecutori
INSECUTÓR, insecutori, s. m. Gladiator care lupta cu retiarii. – Din lat. insecutor.

DOOM

insecutór s. m., pl. insecutóri
insecutorii
INSECUTÓR, insecutori, s. m. Gladiator care lupta cu retiarii. – Din lat. insecutor.

DOOM

insecutór s. m., pl. insecutóri
insecutorilor
INSECUTÓR, insecutori, s. m. Gladiator care lupta cu retiarii. – Din lat. insecutor.

DOOM

insecutór s. m., pl. insecutóri
insecutorul
INSECUTÓR, insecutori, s. m. Gladiator care lupta cu retiarii. – Din lat. insecutor.

DOOM

insecutór s. m., pl. insecutóri
insecutorului
INSECUTÓR, insecutori, s. m. Gladiator care lupta cu retiarii. – Din lat. insecutor.

DOOM

insecutór s. m., pl. insecutóri
insei
INS, inși, s. m. Individ, persoană, om. ◊ Tot insul = fiecare; toți oamenii. – Lat. ipsus (= ipse).

DOOM

ins s. m., pl. inși
inselberg
ÍNSELBERG s.n. (Geol.) Munte din regiunile tropicale sau de deșert, rămas izolat dintr-un masiv muntos care a fost demolat. [< germ. Inselberg, cf. fr. inselberg].
insele
INS, inși, s. m. Individ, persoană, om. ◊ Tot insul = fiecare; toți oamenii. – Lat. ipsus (= ipse).

DOOM

ins s. m., pl. inși
inselor
INS, inși, s. m. Individ, persoană, om. ◊ Tot insul = fiecare; toți oamenii. – Lat. ipsus (= ipse).

DOOM

ins s. m., pl. inși
insemina
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminai
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminam
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminare
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminare
INSEMINÁRE, inseminări, s. f. (Biol.) Introducere a lichidului seminal masculin în căile genitale feminine; fecundare. ◊ Inseminare artificială = fecundare fără act sexual, practicată în cazul animalelor domestice pentru ameliorarea raselor, iar în cazul oamenilor, atunci când fertilizarea naturală nu este posibilă. – V. insemina.

DOOM

*insemináre s. f., g.-d. art. inseminắrii; pl. inseminắri
inseminarea
INSEMINÁRE, inseminări, s. f. (Biol.) Introducere a lichidului seminal masculin în căile genitale feminine; fecundare. ◊ Inseminare artificială = fecundare fără act sexual, practicată în cazul animalelor domestice pentru ameliorarea raselor, iar în cazul oamenilor, atunci când fertilizarea naturală nu este posibilă. – V. insemina.

DOOM

*insemináre s. f., g.-d. art. inseminắrii; pl. inseminắri
inseminară
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminarăm
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminarăți
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminase
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminasem
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminaseră
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminaserăm
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminaserăți
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminaseși
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminaseți
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminat
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminat
INSEMINÁ vb. I. tr. (Biol.) A fecunda pe cale artificială; a însămânța. [< fr. inséminer].
inseminau
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminași
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminați
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminație
INSEMINÁȚIE s.f. (Biol.) Inseminare. [Gen. -iei. / < fr. insémination].
inseminează
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminez
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
insemineze
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminezi
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminând
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminînd
INSEMINÁ, inseminez, vb. I. Tranz. (Biol.) A fecunda, a însămânța (pe cale artificială). – Din fr. inséminer.
inseminări
INSEMINÁRE, inseminări, s. f. (Biol.) Introducere a lichidului seminal masculin în căile genitale feminine; fecundare. ◊ Inseminare artificială = fecundare fără act sexual, practicată în cazul animalelor domestice pentru ameliorarea raselor, iar în cazul oamenilor, atunci când fertilizarea naturală nu este posibilă. – V. insemina.

DOOM

*insemináre s. f., g.-d. art. inseminắrii; pl. inseminắri
inseminării
INSEMINÁRE, inseminări, s. f. (Biol.) Introducere a lichidului seminal masculin în căile genitale feminine; fecundare. ◊ Inseminare artificială = fecundare fără act sexual, practicată în cazul animalelor domestice pentru ameliorarea raselor, iar în cazul oamenilor, atunci când fertilizarea naturală nu este posibilă. – V. insemina.

DOOM

*insemináre s. f., g.-d. art. inseminắrii; pl. inseminắri
inseminările
INSEMINÁRE, inseminări, s. f. (Biol.) Introducere a lichidului seminal masculin în căile genitale feminine; fecundare. ◊ Inseminare artificială = fecundare fără act sexual, practicată în cazul animalelor domestice pentru ameliorarea raselor, iar în cazul oamenilor, atunci când fertilizarea naturală nu este posibilă. – V. insemina.

DOOM

*insemináre s. f., g.-d. art. inseminắrii; pl. inseminắri
inseminărilor
INSEMINÁRE, inseminări, s. f. (Biol.) Introducere a lichidului seminal masculin în căile genitale feminine; fecundare. ◊ Inseminare artificială = fecundare fără act sexual, practicată în cazul animalelor domestice pentru ameliorarea raselor, iar în cazul oamenilor, atunci când fertilizarea naturală nu este posibilă. – V. insemina.

DOOM

*insemináre s. f., g.-d. art. inseminắrii; pl. inseminắri
insemn
INSÉMN s.n. v. însemn.
insenescență
INSENESCÉNȚĂ s.f. (Liv.) Faptul de a nu îmbătrâni. [< fr. insénescence].
insensibil
INSENSÍBIL, -Ă, insensibili, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Lipsit de sensibilitate; nesimțitor; fig. care nu este impresionat (de nimic), nepăsător, rece, impasibil 2. Care nu se poate percepe cu simțurile; imperceptibil. – Din fr. insensible, lat. insensibilis.

DOOM

insensíbil adj. m., pl. insensíbili; f. insensíbilă, pl. insensíbile
insensibila
INSENSÍBIL, -Ă, insensibili, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Lipsit de sensibilitate; nesimțitor; fig. care nu este impresionat (de nimic), nepăsător, rece, impasibil 2. Care nu se poate percepe cu simțurile; imperceptibil. – Din fr. insensible, lat. insensibilis.

DOOM

insensíbil adj. m., pl. insensíbili; f. insensíbilă, pl. insensíbile
insensibile
INSENSÍBIL, -Ă, insensibili, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Lipsit de sensibilitate; nesimțitor; fig. care nu este impresionat (de nimic), nepăsător, rece, impasibil 2. Care nu se poate percepe cu simțurile; imperceptibil. – Din fr. insensible, lat. insensibilis.

DOOM

insensíbil adj. m., pl. insensíbili; f. insensíbilă, pl. insensíbile
insensibilei
INSENSÍBIL, -Ă, insensibili, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Lipsit de sensibilitate; nesimțitor; fig. care nu este impresionat (de nimic), nepăsător, rece, impasibil 2. Care nu se poate percepe cu simțurile; imperceptibil. – Din fr. insensible, lat. insensibilis.

DOOM

insensíbil adj. m., pl. insensíbili; f. insensíbilă, pl. insensíbile
insensibilele
INSENSÍBIL, -Ă, insensibili, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Lipsit de sensibilitate; nesimțitor; fig. care nu este impresionat (de nimic), nepăsător, rece, impasibil 2. Care nu se poate percepe cu simțurile; imperceptibil. – Din fr. insensible, lat. insensibilis.

DOOM

insensíbil adj. m., pl. insensíbili; f. insensíbilă, pl. insensíbile
insensibilelor
INSENSÍBIL, -Ă, insensibili, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Lipsit de sensibilitate; nesimțitor; fig. care nu este impresionat (de nimic), nepăsător, rece, impasibil 2. Care nu se poate percepe cu simțurile; imperceptibil. – Din fr. insensible, lat. insensibilis.

DOOM

insensíbil adj. m., pl. insensíbili; f. insensíbilă, pl. insensíbile
insensibili
INSENSÍBIL, -Ă, insensibili, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Lipsit de sensibilitate; nesimțitor; fig. care nu este impresionat (de nimic), nepăsător, rece, impasibil 2. Care nu se poate percepe cu simțurile; imperceptibil. – Din fr. insensible, lat. insensibilis.

DOOM

insensíbil adj. m., pl. insensíbili; f. insensíbilă, pl. insensíbile
insensibilii
INSENSÍBIL, -Ă, insensibili, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Lipsit de sensibilitate; nesimțitor; fig. care nu este impresionat (de nimic), nepăsător, rece, impasibil 2. Care nu se poate percepe cu simțurile; imperceptibil. – Din fr. insensible, lat. insensibilis.

DOOM

insensíbil adj. m., pl. insensíbili; f. insensíbilă, pl. insensíbile
insensibililor
INSENSÍBIL, -Ă, insensibili, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Lipsit de sensibilitate; nesimțitor; fig. care nu este impresionat (de nimic), nepăsător, rece, impasibil 2. Care nu se poate percepe cu simțurile; imperceptibil. – Din fr. insensible, lat. insensibilis.

DOOM

insensíbil adj. m., pl. insensíbili; f. insensíbilă, pl. insensíbile
insensibilitate
INSENSIBILITÁTE s. f. Lipsa sensibilității generale sau parțiale, întâlnită în unele boli nervoase sau psihice ori provocată cu ajutorul unor substanțe anestezice. ♦ Lipsă de sensibilitate, nesensibilitate, p. ext. de emotivitate, de impresionabilitate; fig. nepăsare, indiferență, răceală. – Din fr. insensibilité, lat. insensibilitas, -atis.

DOOM

insensibilitáte s. f., g.-d. art. insensibilitắții
insensibilitatea
INSENSIBILITÁTE s. f. Lipsa sensibilității generale sau parțiale, întâlnită în unele boli nervoase sau psihice ori provocată cu ajutorul unor substanțe anestezice. ♦ Lipsă de sensibilitate, nesensibilitate, p. ext. de emotivitate, de impresionabilitate; fig. nepăsare, indiferență, răceală. – Din fr. insensibilité, lat. insensibilitas, -atis.

DOOM

insensibilitáte s. f., g.-d. art. insensibilitắții
insensibilități
INSENSIBILITÁTE s. f. Lipsa sensibilității generale sau parțiale, întâlnită în unele boli nervoase sau psihice ori provocată cu ajutorul unor substanțe anestezice. ♦ Lipsă de sensibilitate, nesensibilitate, p. ext. de emotivitate, de impresionabilitate; fig. nepăsare, indiferență, răceală. – Din fr. insensibilité, lat. insensibilitas, -atis.

DOOM

insensibilitáte s. f., g.-d. art. insensibilitắții
insensibilității
INSENSIBILITÁTE s. f. Lipsa sensibilității generale sau parțiale, întâlnită în unele boli nervoase sau psihice ori provocată cu ajutorul unor substanțe anestezice. ♦ Lipsă de sensibilitate, nesensibilitate, p. ext. de emotivitate, de impresionabilitate; fig. nepăsare, indiferență, răceală. – Din fr. insensibilité, lat. insensibilitas, -atis.

DOOM

insensibilitáte s. f., g.-d. art. insensibilitắții
insensibilitățile
INSENSIBILITÁTE s. f. Lipsa sensibilității generale sau parțiale, întâlnită în unele boli nervoase sau psihice ori provocată cu ajutorul unor substanțe anestezice. ♦ Lipsă de sensibilitate, nesensibilitate, p. ext. de emotivitate, de impresionabilitate; fig. nepăsare, indiferență, răceală. – Din fr. insensibilité, lat. insensibilitas, -atis.

DOOM

insensibilitáte s. f., g.-d. art. insensibilitắții
insensibilităților
INSENSIBILITÁTE s. f. Lipsa sensibilității generale sau parțiale, întâlnită în unele boli nervoase sau psihice ori provocată cu ajutorul unor substanțe anestezice. ♦ Lipsă de sensibilitate, nesensibilitate, p. ext. de emotivitate, de impresionabilitate; fig. nepăsare, indiferență, răceală. – Din fr. insensibilité, lat. insensibilitas, -atis.

DOOM

insensibilitáte s. f., g.-d. art. insensibilitắții
insensibiliza
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizai
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizam
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizare
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizare
INSENSIBILIZÁRE s.f. Acțiunea de a insensibiliza. [< insensibiliza].
insensibilizarea
INSENSIBILIZÁRE s.f. Acțiunea de a insensibiliza. [< insensibiliza].
insensibilizară
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizarăm
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizarăți
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizase
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizasem
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizaseră
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizaserăm
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizaserăți
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizaseși
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizaseți
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizat
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizat
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nici o durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.
insensibilizau
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizași
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizați
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizează
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizez
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizeze
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizezi
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizând
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizînd
INSENSIBILIZÁ, insensibilizez, vb. I. Tranz. A face să nu simtă nicio durere, a face insensibil; a amorți. – Din fr. insensibiliser.

DOOM

insensibilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insensibilizeáză
insensibilizări
INSENSIBILIZÁRE s.f. Acțiunea de a insensibiliza. [< insensibiliza].
insensibilizării
INSENSIBILIZÁRE s.f. Acțiunea de a insensibiliza. [< insensibiliza].
insensibilizările
INSENSIBILIZÁRE s.f. Acțiunea de a insensibiliza. [< insensibiliza].
insensibilizărilor
INSENSIBILIZÁRE s.f. Acțiunea de a insensibiliza. [< insensibiliza].
insensibilul
INSENSÍBIL, -Ă, insensibili, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Lipsit de sensibilitate; nesimțitor; fig. care nu este impresionat (de nimic), nepăsător, rece, impasibil 2. Care nu se poate percepe cu simțurile; imperceptibil. – Din fr. insensible, lat. insensibilis.

DOOM

insensíbil adj. m., pl. insensíbili; f. insensíbilă, pl. insensíbile
insensibilului
INSENSÍBIL, -Ă, insensibili, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Lipsit de sensibilitate; nesimțitor; fig. care nu este impresionat (de nimic), nepăsător, rece, impasibil 2. Care nu se poate percepe cu simțurile; imperceptibil. – Din fr. insensible, lat. insensibilis.

DOOM

insensíbil adj. m., pl. insensíbili; f. insensíbilă, pl. insensíbile
inseparabil
INSEPARÁBIL, -Ă, inseparabili, -e, adj. Care nu se poate separa, despărți de ceva sau de cineva, strâns unit sau legat; de nedespărțit. – Din fr. inséparable, lat. inseparabilis.

DOOM

inseparábil adj. m., pl. inseparábili; f. inseparábilă, pl. inseparábile
inseparabila
INSEPARÁBIL, -Ă, inseparabili, -e, adj. Care nu se poate separa, despărți de ceva sau de cineva, strâns unit sau legat; de nedespărțit. – Din fr. inséparable, lat. inseparabilis.

DOOM

inseparábil adj. m., pl. inseparábili; f. inseparábilă, pl. inseparábile
inseparabile
INSEPARÁBIL, -Ă, inseparabili, -e, adj. Care nu se poate separa, despărți de ceva sau de cineva, strâns unit sau legat; de nedespărțit. – Din fr. inséparable, lat. inseparabilis.

DOOM

inseparábil adj. m., pl. inseparábili; f. inseparábilă, pl. inseparábile
inseparabilei
INSEPARÁBIL, -Ă, inseparabili, -e, adj. Care nu se poate separa, despărți de ceva sau de cineva, strâns unit sau legat; de nedespărțit. – Din fr. inséparable, lat. inseparabilis.

DOOM

inseparábil adj. m., pl. inseparábili; f. inseparábilă, pl. inseparábile
inseparabilele
INSEPARÁBIL, -Ă, inseparabili, -e, adj. Care nu se poate separa, despărți de ceva sau de cineva, strâns unit sau legat; de nedespărțit. – Din fr. inséparable, lat. inseparabilis.

DOOM

inseparábil adj. m., pl. inseparábili; f. inseparábilă, pl. inseparábile
inseparabilelor
INSEPARÁBIL, -Ă, inseparabili, -e, adj. Care nu se poate separa, despărți de ceva sau de cineva, strâns unit sau legat; de nedespărțit. – Din fr. inséparable, lat. inseparabilis.

DOOM

inseparábil adj. m., pl. inseparábili; f. inseparábilă, pl. inseparábile
inseparabili
INSEPARÁBIL, -Ă, inseparabili, -e, adj. Care nu se poate separa, despărți de ceva sau de cineva, strâns unit sau legat; de nedespărțit. – Din fr. inséparable, lat. inseparabilis.

DOOM

inseparábil adj. m., pl. inseparábili; f. inseparábilă, pl. inseparábile
inseparabilii
INSEPARÁBIL, -Ă, inseparabili, -e, adj. Care nu se poate separa, despărți de ceva sau de cineva, strâns unit sau legat; de nedespărțit. – Din fr. inséparable, lat. inseparabilis.

DOOM

inseparábil adj. m., pl. inseparábili; f. inseparábilă, pl. inseparábile
inseparabililor
INSEPARÁBIL, -Ă, inseparabili, -e, adj. Care nu se poate separa, despărți de ceva sau de cineva, strâns unit sau legat; de nedespărțit. – Din fr. inséparable, lat. inseparabilis.

DOOM

inseparábil adj. m., pl. inseparábili; f. inseparábilă, pl. inseparábile
inseparabilitate
INSEPARABILITÁTE s.f. Starea a ceea ce este inseparabil. [Cf. fr. inséparabilité].
inseparabilul
INSEPARÁBIL, -Ă, inseparabili, -e, adj. Care nu se poate separa, despărți de ceva sau de cineva, strâns unit sau legat; de nedespărțit. – Din fr. inséparable, lat. inseparabilis.

DOOM

inseparábil adj. m., pl. inseparábili; f. inseparábilă, pl. inseparábile
inseparabilului
INSEPARÁBIL, -Ă, inseparabili, -e, adj. Care nu se poate separa, despărți de ceva sau de cineva, strâns unit sau legat; de nedespărțit. – Din fr. inséparable, lat. inseparabilis.

DOOM

inseparábil adj. m., pl. inseparábili; f. inseparábilă, pl. inseparábile
insera
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inserabil
INSERÁBIL, -Ă, inserabili, -e, adj. Care se poate insera; de inserat. – Din fr. insérable.
inserabila
INSERÁBIL, -Ă, inserabili, -e, adj. Care se poate insera; de inserat. – Din fr. insérable.
inserabile
INSERÁBIL, -Ă, inserabili, -e, adj. Care se poate insera; de inserat. – Din fr. insérable.
inserabilei
INSERÁBIL, -Ă, inserabili, -e, adj. Care se poate insera; de inserat. – Din fr. insérable.
inserabilele
INSERÁBIL, -Ă, inserabili, -e, adj. Care se poate insera; de inserat. – Din fr. insérable.
inserabilelor
INSERÁBIL, -Ă, inserabili, -e, adj. Care se poate insera; de inserat. – Din fr. insérable.
inserabili
INSERÁBIL, -Ă, inserabili, -e, adj. Care se poate insera; de inserat. – Din fr. insérable.
inserabilii
INSERÁBIL, -Ă, inserabili, -e, adj. Care se poate insera; de inserat. – Din fr. insérable.
inserabililor
INSERÁBIL, -Ă, inserabili, -e, adj. Care se poate insera; de inserat. – Din fr. insérable.
inserabilul
INSERÁBIL, -Ă, inserabili, -e, adj. Care se poate insera; de inserat. – Din fr. insérable.
inserabilului
INSERÁBIL, -Ă, inserabili, -e, adj. Care se poate insera; de inserat. – Din fr. insérable.
inserai
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inseram
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inserare
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inserare
INSERÁRE, inserări, s. f. Acțiunea de a insera și rezultatul ei; anunț, informație într-un jurnal; inserție (1). – V. insera.

DOOM

inseráre (introducere) s. f., g.-d. art. inserắrii; pl. inserắri
inserarea
INSERÁRE, inserări, s. f. Acțiunea de a insera și rezultatul ei; anunț, informație într-un jurnal; inserție (1). – V. insera.

DOOM

inseráre (introducere) s. f., g.-d. art. inserắrii; pl. inserắri
inserară
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inserarăm
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inserarăți
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inserase
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inserasem
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inseraseră
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inseraserăm
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inseraserăți
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inseraseși
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inseraseți
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inserat
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inserat
INSERÁT, -Ă, inserați, -te, adj. Care este introdus, adăugat într-un text, într-o serie. – V. insera.
inserata
INSERÁT, -Ă, inserați, -te, adj. Care este introdus, adăugat într-un text, într-o serie. – V. insera.
inserate
INSERÁT, -Ă, inserați, -te, adj. Care este introdus, adăugat într-un text, într-o serie. – V. insera.
inseratei
INSERÁT, -Ă, inserați, -te, adj. Care este introdus, adăugat într-un text, într-o serie. – V. insera.
inseratele
INSERÁT, -Ă, inserați, -te, adj. Care este introdus, adăugat într-un text, într-o serie. – V. insera.
inseratelor
INSERÁT, -Ă, inserați, -te, adj. Care este introdus, adăugat într-un text, într-o serie. – V. insera.
inseratul
INSERÁT, -Ă, inserați, -te, adj. Care este introdus, adăugat într-un text, într-o serie. – V. insera.
inseratului
INSERÁT, -Ă, inserați, -te, adj. Care este introdus, adăugat într-un text, într-o serie. – V. insera.
inserau
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inserași
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inserați
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inserați
INSERÁT, -Ă, inserați, -te, adj. Care este introdus, adăugat într-un text, într-o serie. – V. insera.
inserații
INSERÁT, -Ă, inserați, -te, adj. Care este introdus, adăugat într-un text, într-o serie. – V. insera.
inseraților
INSERÁT, -Ă, inserați, -te, adj. Care este introdus, adăugat într-un text, într-o serie. – V. insera.
inserează
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inserez
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
insereze
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inserezi
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
insert
INSÉRT, inserte, s. n. Inserție (1). ♦ Spec. Cadru fix sau scurtă scenă animată inclusă în acțiunea unui film. – Din engl., fr. insert, it. inserto.
insert
INSÉRT, inserturi, s. n. Inserție (1). ♦ Spec. Cadru fix sau scurtă scenă animată inclusă în acțiunea unui film. [Pl. și: inserte] – Din engl., fr. insert, it. inserto.

DOOM

insért (cadru în film) s. n., pl. insérturi
inserând
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inserînd
INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adăuga, a include un adaos într-un text, într-un șir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informație într-un ziar. 2. A fixa, a așeza o piesă într-un locaș din interiorul altei piese sau între alte două piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.

DOOM

inserá (a ~) (a introduce) vb., ind. prez. 3 insereáză
inserări
INSERÁRE, inserări, s. f. Acțiunea de a insera și rezultatul ei; anunț, informație într-un jurnal; inserție (1). – V. insera.

DOOM

inseráre (introducere) s. f., g.-d. art. inserắrii; pl. inserắri
inserării
INSERÁRE, inserări, s. f. Acțiunea de a insera și rezultatul ei; anunț, informație într-un jurnal; inserție (1). – V. insera.

DOOM

inseráre (introducere) s. f., g.-d. art. inserắrii; pl. inserắri
inserările
INSERÁRE, inserări, s. f. Acțiunea de a insera și rezultatul ei; anunț, informație într-un jurnal; inserție (1). – V. insera.

DOOM

inseráre (introducere) s. f., g.-d. art. inserắrii; pl. inserắri
inserărilor
INSERÁRE, inserări, s. f. Acțiunea de a insera și rezultatul ei; anunț, informație într-un jurnal; inserție (1). – V. insera.

DOOM

inseráre (introducere) s. f., g.-d. art. inserắrii; pl. inserắri
inserția
INSÉRȚIE, inserții, s. f. 1. Inserare; (concr.) ceea ce se inserează. 2. Legare, fixare. 3. (Anat.) Locul de fixare pe os a capătului terminal al unui mușchi. 4. Strat de material (metalic sau textil) inclus în structura altui material sau cuprins între fețele de contact pentru a-i mări rezistența. – Din fr. insertion, lat. insertio.

DOOM

insérție (inserare) (-ți-e) s. f., art. insérția (-ți-a), g.-d. art. insérției; pl. insérții, art. insérțiile (-ți-i-)
inserție
INSÉRȚIE, inserții, s. f. 1. Inserare; (concr.) ceea ce se inserează. 2. Legare, fixare. 3. (Anat.) Locul de fixare pe os a capătului terminal al unui mușchi. 4. Strat de material (metalic sau textil) inclus în structura altui material sau cuprins între fețele de contact pentru a-i mări rezistența. – Din fr. insertion, lat. insertio.

DOOM

insérție (inserare) (-ți-e) s. f., art. insérția (-ți-a), g.-d. art. insérției; pl. insérții, art. insérțiile (-ți-i-)
inserției
INSÉRȚIE, inserții, s. f. 1. Inserare; (concr.) ceea ce se inserează. 2. Legare, fixare. 3. (Anat.) Locul de fixare pe os a capătului terminal al unui mușchi. 4. Strat de material (metalic sau textil) inclus în structura altui material sau cuprins între fețele de contact pentru a-i mări rezistența. – Din fr. insertion, lat. insertio.

DOOM

insérție (inserare) (-ți-e) s. f., art. insérția (-ți-a), g.-d. art. insérției; pl. insérții, art. insérțiile (-ți-i-)
inserții
INSÉRȚIE, inserții, s. f. 1. Inserare; (concr.) ceea ce se inserează. 2. Legare, fixare. 3. (Anat.) Locul de fixare pe os a capătului terminal al unui mușchi. 4. Strat de material (metalic sau textil) inclus în structura altui material sau cuprins între fețele de contact pentru a-i mări rezistența. – Din fr. insertion, lat. insertio.

DOOM

insérție (inserare) (-ți-e) s. f., art. insérția (-ți-a), g.-d. art. insérției; pl. insérții, art. insérțiile (-ți-i-)
inserțiile
INSÉRȚIE, inserții, s. f. 1. Inserare; (concr.) ceea ce se inserează. 2. Legare, fixare. 3. (Anat.) Locul de fixare pe os a capătului terminal al unui mușchi. 4. Strat de material (metalic sau textil) inclus în structura altui material sau cuprins între fețele de contact pentru a-i mări rezistența. – Din fr. insertion, lat. insertio.

DOOM

insérție (inserare) (-ți-e) s. f., art. insérția (-ți-a), g.-d. art. insérției; pl. insérții, art. insérțiile (-ți-i-)
inserțiilor
INSÉRȚIE, inserții, s. f. 1. Inserare; (concr.) ceea ce se inserează. 2. Legare, fixare. 3. (Anat.) Locul de fixare pe os a capătului terminal al unui mușchi. 4. Strat de material (metalic sau textil) inclus în structura altui material sau cuprins între fețele de contact pentru a-i mări rezistența. – Din fr. insertion, lat. insertio.

DOOM

insérție (inserare) (-ți-e) s. f., art. insérția (-ți-a), g.-d. art. insérției; pl. insérții, art. insérțiile (-ți-i-)
inserțiune
INSERȚIÚNE s.f. v. inserție.
insesizabil
INSESIZÁBIL, -Ă, insesizabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi sesizat, nesesizabil; p. ext. imperceptibil. 2. (Jur.; despre lucruri sau despre drepturi) Care nu poate fi urmărit de către creditorii titularului lucrului sau dreptului. – Din fr. insaisissable.

DOOM

insesizábil adj. m., pl. insesizábili; f. insesizábilă, pl. insesizábile
insesizabila
INSESIZÁBIL, -Ă, insesizabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi sesizat, nesesizabil; p. ext. imperceptibil. 2. (Jur.; despre lucruri sau despre drepturi) Care nu poate fi urmărit de către creditorii titularului lucrului sau dreptului. – Din fr. insaisissable.

DOOM

insesizábil adj. m., pl. insesizábili; f. insesizábilă, pl. insesizábile
insesizabile
INSESIZÁBIL, -Ă, insesizabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi sesizat, nesesizabil; p. ext. imperceptibil. 2. (Jur.; despre lucruri sau despre drepturi) Care nu poate fi urmărit de către creditorii titularului lucrului sau dreptului. – Din fr. insaisissable.

DOOM

insesizábil adj. m., pl. insesizábili; f. insesizábilă, pl. insesizábile
insesizabilei
INSESIZÁBIL, -Ă, insesizabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi sesizat, nesesizabil; p. ext. imperceptibil. 2. (Jur.; despre lucruri sau despre drepturi) Care nu poate fi urmărit de către creditorii titularului lucrului sau dreptului. – Din fr. insaisissable.

DOOM

insesizábil adj. m., pl. insesizábili; f. insesizábilă, pl. insesizábile
insesizabilele
INSESIZÁBIL, -Ă, insesizabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi sesizat, nesesizabil; p. ext. imperceptibil. 2. (Jur.; despre lucruri sau despre drepturi) Care nu poate fi urmărit de către creditorii titularului lucrului sau dreptului. – Din fr. insaisissable.

DOOM

insesizábil adj. m., pl. insesizábili; f. insesizábilă, pl. insesizábile
insesizabilelor
INSESIZÁBIL, -Ă, insesizabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi sesizat, nesesizabil; p. ext. imperceptibil. 2. (Jur.; despre lucruri sau despre drepturi) Care nu poate fi urmărit de către creditorii titularului lucrului sau dreptului. – Din fr. insaisissable.

DOOM

insesizábil adj. m., pl. insesizábili; f. insesizábilă, pl. insesizábile
insesizabili
INSESIZÁBIL, -Ă, insesizabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi sesizat, nesesizabil; p. ext. imperceptibil. 2. (Jur.; despre lucruri sau despre drepturi) Care nu poate fi urmărit de către creditorii titularului lucrului sau dreptului. – Din fr. insaisissable.

DOOM

insesizábil adj. m., pl. insesizábili; f. insesizábilă, pl. insesizábile
insesizabilii
INSESIZÁBIL, -Ă, insesizabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi sesizat, nesesizabil; p. ext. imperceptibil. 2. (Jur.; despre lucruri sau despre drepturi) Care nu poate fi urmărit de către creditorii titularului lucrului sau dreptului. – Din fr. insaisissable.

DOOM

insesizábil adj. m., pl. insesizábili; f. insesizábilă, pl. insesizábile
insesizabililor
INSESIZÁBIL, -Ă, insesizabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi sesizat, nesesizabil; p. ext. imperceptibil. 2. (Jur.; despre lucruri sau despre drepturi) Care nu poate fi urmărit de către creditorii titularului lucrului sau dreptului. – Din fr. insaisissable.

DOOM

insesizábil adj. m., pl. insesizábili; f. insesizábilă, pl. insesizábile
insesizabilitate
INSESIZABILITÁTE s. f. Însușire a unui drept sau a unui lucru de a fi insesizabil (2). – Din fr. insaisissabilité.

DOOM

insesizabilitáte s. f., g.-d. art. insesizabilitắții
insesizabilitatea
INSESIZABILITÁTE s. f. Însușire a unui drept sau a unui lucru de a fi insesizabil (2). – Din fr. insaisissabilité.

DOOM

insesizabilitáte s. f., g.-d. art. insesizabilitắții
insesizabilități
INSESIZABILITÁTE s. f. Însușire a unui drept sau a unui lucru de a fi insesizabil (2). – Din fr. insaisissabilité.

DOOM

insesizabilitáte s. f., g.-d. art. insesizabilitắții
insesizabilității
INSESIZABILITÁTE s. f. Însușire a unui drept sau a unui lucru de a fi insesizabil (2). – Din fr. insaisissabilité.

DOOM

insesizabilitáte s. f., g.-d. art. insesizabilitắții
insesizabilul
INSESIZÁBIL, -Ă, insesizabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi sesizat, nesesizabil; p. ext. imperceptibil. 2. (Jur.; despre lucruri sau despre drepturi) Care nu poate fi urmărit de către creditorii titularului lucrului sau dreptului. – Din fr. insaisissable.

DOOM

insesizábil adj. m., pl. insesizábili; f. insesizábilă, pl. insesizábile
insesizabilului
INSESIZÁBIL, -Ă, insesizabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi sesizat, nesesizabil; p. ext. imperceptibil. 2. (Jur.; despre lucruri sau despre drepturi) Care nu poate fi urmărit de către creditorii titularului lucrului sau dreptului. – Din fr. insaisissable.

DOOM

insesizábil adj. m., pl. insesizábili; f. insesizábilă, pl. insesizábile
insezisabil
INSEZISÁBIL, -Ă, insezisabili, -e, adj. (Franțuzism) Care nu poate fi sezisat, cunoscut, pătruns.
insidioasa
INSIDIÓS, -OÁSĂ, insidioși, -oase, adj. Care caută să înșele; viclean, perfid, șiret. ♦ (Med.; despre o boală) Care apare pe nesimțite, fără manifestări vizibile. ♦ (Despre gaze de luptă) Care își manifestă acțiunea asupra organismului mai târziu, [Pr.: -di-os] – Din fr. insidieux.

DOOM

insidiós (-di-os) adj. m., pl. insidióși; f. insidioásă, pl. insidioáse
insidioase
INSIDIÓS, -OÁSĂ, insidioși, -oase, adj. Care caută să înșele; viclean, perfid, șiret. ♦ (Med.; despre o boală) Care apare pe nesimțite, fără manifestări vizibile. ♦ (Despre gaze de luptă) Care își manifestă acțiunea asupra organismului mai târziu, [Pr.: -di-os] – Din fr. insidieux.

DOOM

insidiós (-di-os) adj. m., pl. insidióși; f. insidioásă, pl. insidioáse
insidioasei
INSIDIÓS, -OÁSĂ, insidioși, -oase, adj. Care caută să înșele; viclean, perfid, șiret. ♦ (Med.; despre o boală) Care apare pe nesimțite, fără manifestări vizibile. ♦ (Despre gaze de luptă) Care își manifestă acțiunea asupra organismului mai târziu, [Pr.: -di-os] – Din fr. insidieux.

DOOM

insidiós (-di-os) adj. m., pl. insidióși; f. insidioásă, pl. insidioáse
insidioasele
INSIDIÓS, -OÁSĂ, insidioși, -oase, adj. Care caută să înșele; viclean, perfid, șiret. ♦ (Med.; despre o boală) Care apare pe nesimțite, fără manifestări vizibile. ♦ (Despre gaze de luptă) Care își manifestă acțiunea asupra organismului mai târziu, [Pr.: -di-os] – Din fr. insidieux.

DOOM

insidiós (-di-os) adj. m., pl. insidióși; f. insidioásă, pl. insidioáse
insidioaselor
INSIDIÓS, -OÁSĂ, insidioși, -oase, adj. Care caută să înșele; viclean, perfid, șiret. ♦ (Med.; despre o boală) Care apare pe nesimțite, fără manifestări vizibile. ♦ (Despre gaze de luptă) Care își manifestă acțiunea asupra organismului mai târziu, [Pr.: -di-os] – Din fr. insidieux.

DOOM

insidiós (-di-os) adj. m., pl. insidióși; f. insidioásă, pl. insidioáse
insidios
INSIDIÓS, -OÁSĂ, insidioși, -oase, adj. Care caută să înșele; viclean, perfid, șiret. ♦ (Med.; despre o boală) Care apare pe nesimțite, fără manifestări vizibile. ♦ (Despre gaze de luptă) Care își manifestă acțiunea asupra organismului mai târziu, [Pr.: -di-os] – Din fr. insidieux.

DOOM

insidiós (-di-os) adj. m., pl. insidióși; f. insidioásă, pl. insidioáse
insidiosul
INSIDIÓS, -OÁSĂ, insidioși, -oase, adj. Care caută să înșele; viclean, perfid, șiret. ♦ (Med.; despre o boală) Care apare pe nesimțite, fără manifestări vizibile. ♦ (Despre gaze de luptă) Care își manifestă acțiunea asupra organismului mai târziu, [Pr.: -di-os] – Din fr. insidieux.

DOOM

insidiós (-di-os) adj. m., pl. insidióși; f. insidioásă, pl. insidioáse
insidiosului
INSIDIÓS, -OÁSĂ, insidioși, -oase, adj. Care caută să înșele; viclean, perfid, șiret. ♦ (Med.; despre o boală) Care apare pe nesimțite, fără manifestări vizibile. ♦ (Despre gaze de luptă) Care își manifestă acțiunea asupra organismului mai târziu, [Pr.: -di-os] – Din fr. insidieux.

DOOM

insidiós (-di-os) adj. m., pl. insidióși; f. insidioásă, pl. insidioáse
insidioși
INSIDIÓS, -OÁSĂ, insidioși, -oase, adj. Care caută să înșele; viclean, perfid, șiret. ♦ (Med.; despre o boală) Care apare pe nesimțite, fără manifestări vizibile. ♦ (Despre gaze de luptă) Care își manifestă acțiunea asupra organismului mai târziu, [Pr.: -di-os] – Din fr. insidieux.

DOOM

insidiós (-di-os) adj. m., pl. insidióși; f. insidioásă, pl. insidioáse
insidioșii
INSIDIÓS, -OÁSĂ, insidioși, -oase, adj. Care caută să înșele; viclean, perfid, șiret. ♦ (Med.; despre o boală) Care apare pe nesimțite, fără manifestări vizibile. ♦ (Despre gaze de luptă) Care își manifestă acțiunea asupra organismului mai târziu, [Pr.: -di-os] – Din fr. insidieux.

DOOM

insidiós (-di-os) adj. m., pl. insidióși; f. insidioásă, pl. insidioáse
insidioșilor
INSIDIÓS, -OÁSĂ, insidioși, -oase, adj. Care caută să înșele; viclean, perfid, șiret. ♦ (Med.; despre o boală) Care apare pe nesimțite, fără manifestări vizibile. ♦ (Despre gaze de luptă) Care își manifestă acțiunea asupra organismului mai târziu, [Pr.: -di-os] – Din fr. insidieux.

DOOM

insidiós (-di-os) adj. m., pl. insidióși; f. insidioásă, pl. insidioáse
insigna
INSÍGNĂ, insigne, s. f. Mic obiect, de diverse forme, purtat pe piept sau la șapcă, la bască etc. și care indică, prin imagini simbolice sau indicații grafice, apartenența cuiva la o organizație, la un club etc. – Din fr. insigne, lat. insigne.

DOOM

insígnă s. f., g.-d. art. insígnei; pl. insígne
insigne
INSÍGNĂ, insigne, s. f. Mic obiect, de diverse forme, purtat pe piept sau la șapcă, la bască etc. și care indică, prin imagini simbolice sau indicații grafice, apartenența cuiva la o organizație, la un club etc. – Din fr. insigne, lat. insigne.

DOOM

insígnă s. f., g.-d. art. insígnei; pl. insígne
insignei
INSÍGNĂ, insigne, s. f. Mic obiect, de diverse forme, purtat pe piept sau la șapcă, la bască etc. și care indică, prin imagini simbolice sau indicații grafice, apartenența cuiva la o organizație, la un club etc. – Din fr. insigne, lat. insigne.

DOOM

insígnă s. f., g.-d. art. insígnei; pl. insígne
insignele
INSÍGNĂ, insigne, s. f. Mic obiect, de diverse forme, purtat pe piept sau la șapcă, la bască etc. și care indică, prin imagini simbolice sau indicații grafice, apartenența cuiva la o organizație, la un club etc. – Din fr. insigne, lat. insigne.

DOOM

insígnă s. f., g.-d. art. insígnei; pl. insígne
insignelor
INSÍGNĂ, insigne, s. f. Mic obiect, de diverse forme, purtat pe piept sau la șapcă, la bască etc. și care indică, prin imagini simbolice sau indicații grafice, apartenența cuiva la o organizație, la un club etc. – Din fr. insigne, lat. insigne.

DOOM

insígnă s. f., g.-d. art. insígnei; pl. insígne
insignifiant
INSIGNIFIÁNT, -Ă, insignifianți, -te, adj. (Livr.) Care nu înseamnă nimic, fără însemnătate; neînsemnat, neimportant. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. insignifiant.

DOOM

insignifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. insignifiánți; f. insignifiántă, pl. insignifiánte
insignifianta
INSIGNIFIÁNT, -Ă, insignifianți, -te, adj. (Livr.) Care nu înseamnă nimic, fără însemnătate; neînsemnat, neimportant. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. insignifiant.

DOOM

insignifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. insignifiánți; f. insignifiántă, pl. insignifiánte
insignifiante
INSIGNIFIÁNT, -Ă, insignifianți, -te, adj. (Livr.) Care nu înseamnă nimic, fără însemnătate; neînsemnat, neimportant. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. insignifiant.

DOOM

insignifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. insignifiánți; f. insignifiántă, pl. insignifiánte
insignifiantei
INSIGNIFIÁNT, -Ă, insignifianți, -te, adj. (Livr.) Care nu înseamnă nimic, fără însemnătate; neînsemnat, neimportant. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. insignifiant.

DOOM

insignifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. insignifiánți; f. insignifiántă, pl. insignifiánte
insignifiantele
INSIGNIFIÁNT, -Ă, insignifianți, -te, adj. (Livr.) Care nu înseamnă nimic, fără însemnătate; neînsemnat, neimportant. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. insignifiant.

DOOM

insignifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. insignifiánți; f. insignifiántă, pl. insignifiánte
insignifiantelor
INSIGNIFIÁNT, -Ă, insignifianți, -te, adj. (Livr.) Care nu înseamnă nimic, fără însemnătate; neînsemnat, neimportant. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. insignifiant.

DOOM

insignifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. insignifiánți; f. insignifiántă, pl. insignifiánte
insignifiantul
INSIGNIFIÁNT, -Ă, insignifianți, -te, adj. (Livr.) Care nu înseamnă nimic, fără însemnătate; neînsemnat, neimportant. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. insignifiant.

DOOM

insignifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. insignifiánți; f. insignifiántă, pl. insignifiánte
insignifiantului
INSIGNIFIÁNT, -Ă, insignifianți, -te, adj. (Livr.) Care nu înseamnă nimic, fără însemnătate; neînsemnat, neimportant. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. insignifiant.

DOOM

insignifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. insignifiánți; f. insignifiántă, pl. insignifiánte
insignifianța
INSIGNIFIÉNȚĂ s. f. v. insignifianță.

DOOM

insignifiánță (rar) (-fi-an-) s. f., g.-d. art. insignifiánței; pl. insignifiánțe
insignifianțe
INSIGNIFIÉNȚĂ s. f. v. insignifianță.

DOOM

insignifiánță (rar) (-fi-an-) s. f., g.-d. art. insignifiánței; pl. insignifiánțe
insignifianței
INSIGNIFIÉNȚĂ s. f. v. insignifianță.

DOOM

insignifiánță (rar) (-fi-an-) s. f., g.-d. art. insignifiánței; pl. insignifiánțe
insignifianțele
INSIGNIFIÉNȚĂ s. f. v. insignifianță.

DOOM

insignifiánță (rar) (-fi-an-) s. f., g.-d. art. insignifiánței; pl. insignifiánțe
insignifianțelor
INSIGNIFIÉNȚĂ s. f. v. insignifianță.

DOOM

insignifiánță (rar) (-fi-an-) s. f., g.-d. art. insignifiánței; pl. insignifiánțe
insignifianți
INSIGNIFIÁNT, -Ă, insignifianți, -te, adj. (Livr.) Care nu înseamnă nimic, fără însemnătate; neînsemnat, neimportant. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. insignifiant.

DOOM

insignifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. insignifiánți; f. insignifiántă, pl. insignifiánte
insignifianții
INSIGNIFIÁNT, -Ă, insignifianți, -te, adj. (Livr.) Care nu înseamnă nimic, fără însemnătate; neînsemnat, neimportant. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. insignifiant.

DOOM

insignifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. insignifiánți; f. insignifiántă, pl. insignifiánte
insignifianților
INSIGNIFIÁNT, -Ă, insignifianți, -te, adj. (Livr.) Care nu înseamnă nimic, fără însemnătate; neînsemnat, neimportant. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. insignifiant.

DOOM

insignifiánt (-fi-ant) adj. m., pl. insignifiánți; f. insignifiántă, pl. insignifiánte
insignifiență
INSIGNIFIÉNȚĂ s. f. v. insignifianță.

DOOM

insignifiánță (rar) (-fi-an-) s. f., g.-d. art. insignifiánței; pl. insignifiánțe
insinua
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuai
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuam
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuant
INSINUÁNT, -Ă, insinuanți, -te, adj. Care (se) insinuează; insinuator. [Pr.: -nu-ant] – Din fr. insinuant.

DOOM

insinuánt (-nu-ant) adj. m., pl. insinuánți; f. insinuántă, pl. insinuánte
insinuanta
INSINUÁNT, -Ă, insinuanți, -te, adj. Care (se) insinuează; insinuator. [Pr.: -nu-ant] – Din fr. insinuant.

DOOM

insinuánt (-nu-ant) adj. m., pl. insinuánți; f. insinuántă, pl. insinuánte
insinuante
INSINUÁNT, -Ă, insinuanți, -te, adj. Care (se) insinuează; insinuator. [Pr.: -nu-ant] – Din fr. insinuant.

DOOM

insinuánt (-nu-ant) adj. m., pl. insinuánți; f. insinuántă, pl. insinuánte
insinuantei
INSINUÁNT, -Ă, insinuanți, -te, adj. Care (se) insinuează; insinuator. [Pr.: -nu-ant] – Din fr. insinuant.

DOOM

insinuánt (-nu-ant) adj. m., pl. insinuánți; f. insinuántă, pl. insinuánte
insinuantele
INSINUÁNT, -Ă, insinuanți, -te, adj. Care (se) insinuează; insinuator. [Pr.: -nu-ant] – Din fr. insinuant.

DOOM

insinuánt (-nu-ant) adj. m., pl. insinuánți; f. insinuántă, pl. insinuánte
insinuantelor
INSINUÁNT, -Ă, insinuanți, -te, adj. Care (se) insinuează; insinuator. [Pr.: -nu-ant] – Din fr. insinuant.

DOOM

insinuánt (-nu-ant) adj. m., pl. insinuánți; f. insinuántă, pl. insinuánte
insinuantul
INSINUÁNT, -Ă, insinuanți, -te, adj. Care (se) insinuează; insinuator. [Pr.: -nu-ant] – Din fr. insinuant.

DOOM

insinuánt (-nu-ant) adj. m., pl. insinuánți; f. insinuántă, pl. insinuánte
insinuantului
INSINUÁNT, -Ă, insinuanți, -te, adj. Care (se) insinuează; insinuator. [Pr.: -nu-ant] – Din fr. insinuant.

DOOM

insinuánt (-nu-ant) adj. m., pl. insinuánți; f. insinuántă, pl. insinuánte
insinuanți
INSINUÁNT, -Ă, insinuanți, -te, adj. Care (se) insinuează; insinuator. [Pr.: -nu-ant] – Din fr. insinuant.

DOOM

insinuánt (-nu-ant) adj. m., pl. insinuánți; f. insinuántă, pl. insinuánte
insinuanții
INSINUÁNT, -Ă, insinuanți, -te, adj. Care (se) insinuează; insinuator. [Pr.: -nu-ant] – Din fr. insinuant.

DOOM

insinuánt (-nu-ant) adj. m., pl. insinuánți; f. insinuántă, pl. insinuánte
insinuanților
INSINUÁNT, -Ă, insinuanți, -te, adj. Care (se) insinuează; insinuator. [Pr.: -nu-ant] – Din fr. insinuant.

DOOM

insinuánt (-nu-ant) adj. m., pl. insinuánți; f. insinuántă, pl. insinuánte
insinuare
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuare
INSINUÁRE, insinuări, s. f. Acțiunea de a (se) insinua și rezultatul ei; aluzie calomnioasă, răutăcioasă; strecurare, pătrundere, infiltrare, insinuație. [Pr.: -nu-a-] – V. insinua.

DOOM

insinuáre (-nu-a-) s. f., g.-d. art. insinuắrii (-nu-ă-); pl. insinuắri
insinuarea
INSINUÁRE, insinuări, s. f. Acțiunea de a (se) insinua și rezultatul ei; aluzie calomnioasă, răutăcioasă; strecurare, pătrundere, infiltrare, insinuație. [Pr.: -nu-a-] – V. insinua.

DOOM

insinuáre (-nu-a-) s. f., g.-d. art. insinuắrii (-nu-ă-); pl. insinuắri
insinuară
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuarăm
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuarăți
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuase
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuasem
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuaseră
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuaserăm
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuaserăți
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuaseși
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuaseți
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuat
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuat
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.
insinuatoare
INSINUATÓR, -OÁRE, insinuatori, -oare, adj. (Rar) Insinuant. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuateur.

DOOM

insinuatór (rar) (-nu-a-) adj. m., pl. insinuatóri; f. sg. și pl. insinuatoáre
insinuatoarea
INSINUATÓR, -OÁRE, insinuatori, -oare, adj. (Rar) Insinuant. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuateur.

DOOM

insinuatór (rar) (-nu-a-) adj. m., pl. insinuatóri; f. sg. și pl. insinuatoáre
insinuatoarei
INSINUATÓR, -OÁRE, insinuatori, -oare, adj. (Rar) Insinuant. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuateur.

DOOM

insinuatór (rar) (-nu-a-) adj. m., pl. insinuatóri; f. sg. și pl. insinuatoáre
insinuatoarele
INSINUATÓR, -OÁRE, insinuatori, -oare, adj. (Rar) Insinuant. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuateur.

DOOM

insinuatór (rar) (-nu-a-) adj. m., pl. insinuatóri; f. sg. și pl. insinuatoáre
insinuatoarelor
INSINUATÓR, -OÁRE, insinuatori, -oare, adj. (Rar) Insinuant. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuateur.

DOOM

insinuatór (rar) (-nu-a-) adj. m., pl. insinuatóri; f. sg. și pl. insinuatoáre
insinuator
INSINUATÓR, -OÁRE, insinuatori, -oare, adj. (Rar) Insinuant. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuateur.

DOOM

insinuatór (rar) (-nu-a-) adj. m., pl. insinuatóri; f. sg. și pl. insinuatoáre
insinuatori
INSINUATÓR, -OÁRE, insinuatori, -oare, adj. (Rar) Insinuant. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuateur.

DOOM

insinuatór (rar) (-nu-a-) adj. m., pl. insinuatóri; f. sg. și pl. insinuatoáre
insinuatorii
INSINUATÓR, -OÁRE, insinuatori, -oare, adj. (Rar) Insinuant. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuateur.

DOOM

insinuatór (rar) (-nu-a-) adj. m., pl. insinuatóri; f. sg. și pl. insinuatoáre
insinuatorilor
INSINUATÓR, -OÁRE, insinuatori, -oare, adj. (Rar) Insinuant. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuateur.

DOOM

insinuatór (rar) (-nu-a-) adj. m., pl. insinuatóri; f. sg. și pl. insinuatoáre
insinuatorul
INSINUATÓR, -OÁRE, insinuatori, -oare, adj. (Rar) Insinuant. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuateur.

DOOM

insinuatór (rar) (-nu-a-) adj. m., pl. insinuatóri; f. sg. și pl. insinuatoáre
insinuatorului
INSINUATÓR, -OÁRE, insinuatori, -oare, adj. (Rar) Insinuant. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuateur.

DOOM

insinuatór (rar) (-nu-a-) adj. m., pl. insinuatóri; f. sg. și pl. insinuatoáre
insinuau
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuași
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuați
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuația
INSINUÁȚIE, insinuații, s. f. (Rar) Insinuare. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuation.

DOOM

insinuáție (rar) (-nu-a-ți-e) s. f., art. insinuáția (-ți-a), g.-d. art. insinuáției; pl. insinuáții, art. insinuáțiile (-ți-i-)
insinuație
INSINUÁȚIE, insinuații, s. f. (Rar) Insinuare. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuation.

DOOM

insinuáție (rar) (-nu-a-ți-e) s. f., art. insinuáția (-ți-a), g.-d. art. insinuáției; pl. insinuáții, art. insinuáțiile (-ți-i-)
insinuației
INSINUÁȚIE, insinuații, s. f. (Rar) Insinuare. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuation.

DOOM

insinuáție (rar) (-nu-a-ți-e) s. f., art. insinuáția (-ți-a), g.-d. art. insinuáției; pl. insinuáții, art. insinuáțiile (-ți-i-)
insinuații
INSINUÁȚIE, insinuații, s. f. (Rar) Insinuare. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuation.

DOOM

insinuáție (rar) (-nu-a-ți-e) s. f., art. insinuáția (-ți-a), g.-d. art. insinuáției; pl. insinuáții, art. insinuáțiile (-ți-i-)
insinuațiile
INSINUÁȚIE, insinuații, s. f. (Rar) Insinuare. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuation.

DOOM

insinuáție (rar) (-nu-a-ți-e) s. f., art. insinuáția (-ți-a), g.-d. art. insinuáției; pl. insinuáții, art. insinuáțiile (-ți-i-)
insinuațiilor
INSINUÁȚIE, insinuații, s. f. (Rar) Insinuare. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuation.

DOOM

insinuáție (rar) (-nu-a-ți-e) s. f., art. insinuáția (-ți-a), g.-d. art. insinuáției; pl. insinuáții, art. insinuáțiile (-ți-i-)
insinuează
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuez
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinueze
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuezi
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinui
INSINUÍ vb. IV v. insinua.
insinuitor
INSINUITÓR, -OÁRE, insinuitori, -oare, adj. (Învechit) Insinuant. Vizita neîncetat lagărul și, prin manierele lui insinuitoare, dobîndi amicia și încrederea tuturor căpitanilor armatei, și chiar a lui Tudor. FILIMON, C. 271.
insinuând
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuînd
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.

DOOM

insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuări
INSINUÁRE, insinuări, s. f. Acțiunea de a (se) insinua și rezultatul ei; aluzie calomnioasă, răutăcioasă; strecurare, pătrundere, infiltrare, insinuație. [Pr.: -nu-a-] – V. insinua.

DOOM

insinuáre (-nu-a-) s. f., g.-d. art. insinuắrii (-nu-ă-); pl. insinuắri
insinuării
INSINUÁRE, insinuări, s. f. Acțiunea de a (se) insinua și rezultatul ei; aluzie calomnioasă, răutăcioasă; strecurare, pătrundere, infiltrare, insinuație. [Pr.: -nu-a-] – V. insinua.

DOOM

insinuáre (-nu-a-) s. f., g.-d. art. insinuắrii (-nu-ă-); pl. insinuắri
insinuările
INSINUÁRE, insinuări, s. f. Acțiunea de a (se) insinua și rezultatul ei; aluzie calomnioasă, răutăcioasă; strecurare, pătrundere, infiltrare, insinuație. [Pr.: -nu-a-] – V. insinua.

DOOM

insinuáre (-nu-a-) s. f., g.-d. art. insinuắrii (-nu-ă-); pl. insinuắri
insinuărilor
INSINUÁRE, insinuări, s. f. Acțiunea de a (se) insinua și rezultatul ei; aluzie calomnioasă, răutăcioasă; strecurare, pătrundere, infiltrare, insinuație. [Pr.: -nu-a-] – V. insinua.

DOOM

insinuáre (-nu-a-) s. f., g.-d. art. insinuắrii (-nu-ă-); pl. insinuắri
insipid
INSIPÍD, -Ă, insipizi, -de, adj. (Despre corpuri chimice, substanțe etc.) Fără gust; (despre alimente) fad, searbăd. ♦ Fig. Fără spirit, fără haz, anost. – Din fr. insipide.

DOOM

insipíd adj. m., pl. insipízi; f. insipídă, pl. insipíde
insipida
INSIPÍD, -Ă, insipizi, -de, adj. (Despre corpuri chimice, substanțe etc.) Fără gust; (despre alimente) fad, searbăd. ♦ Fig. Fără spirit, fără haz, anost. – Din fr. insipide.

DOOM

insipíd adj. m., pl. insipízi; f. insipídă, pl. insipíde
insipide
INSIPÍD, -Ă, insipizi, -de, adj. (Despre corpuri chimice, substanțe etc.) Fără gust; (despre alimente) fad, searbăd. ♦ Fig. Fără spirit, fără haz, anost. – Din fr. insipide.

DOOM

insipíd adj. m., pl. insipízi; f. insipídă, pl. insipíde
insipidei
INSIPÍD, -Ă, insipizi, -de, adj. (Despre corpuri chimice, substanțe etc.) Fără gust; (despre alimente) fad, searbăd. ♦ Fig. Fără spirit, fără haz, anost. – Din fr. insipide.

DOOM

insipíd adj. m., pl. insipízi; f. insipídă, pl. insipíde
insipidele
INSIPÍD, -Ă, insipizi, -de, adj. (Despre corpuri chimice, substanțe etc.) Fără gust; (despre alimente) fad, searbăd. ♦ Fig. Fără spirit, fără haz, anost. – Din fr. insipide.

DOOM

insipíd adj. m., pl. insipízi; f. insipídă, pl. insipíde
insipidelor
INSIPÍD, -Ă, insipizi, -de, adj. (Despre corpuri chimice, substanțe etc.) Fără gust; (despre alimente) fad, searbăd. ♦ Fig. Fără spirit, fără haz, anost. – Din fr. insipide.

DOOM

insipíd adj. m., pl. insipízi; f. insipídă, pl. insipíde
insipiditate
INSIPIDITÁTE, insipidități, s. f. (Rar) Calitatea a ceea ce este insipid. – Din fr. insipidité.

DOOM

insipiditáte (rar) s. f., g.-d. art. insipiditắții; pl. insipiditắți
insipiditatea
INSIPIDITÁTE, insipidități, s. f. (Rar) Calitatea a ceea ce este insipid. – Din fr. insipidité.

DOOM

insipiditáte (rar) s. f., g.-d. art. insipiditắții; pl. insipiditắți
insipidități
INSIPIDITÁTE, insipidități, s. f. (Rar) Calitatea a ceea ce este insipid. – Din fr. insipidité.

DOOM

insipiditáte (rar) s. f., g.-d. art. insipiditắții; pl. insipiditắți
insipidității
INSIPIDITÁTE, insipidități, s. f. (Rar) Calitatea a ceea ce este insipid. – Din fr. insipidité.

DOOM

insipiditáte (rar) s. f., g.-d. art. insipiditắții; pl. insipiditắți
insipiditățile
INSIPIDITÁTE, insipidități, s. f. (Rar) Calitatea a ceea ce este insipid. – Din fr. insipidité.

DOOM

insipiditáte (rar) s. f., g.-d. art. insipiditắții; pl. insipiditắți
insipidităților
INSIPIDITÁTE, insipidități, s. f. (Rar) Calitatea a ceea ce este insipid. – Din fr. insipidité.

DOOM

insipiditáte (rar) s. f., g.-d. art. insipiditắții; pl. insipiditắți
insipidul
INSIPÍD, -Ă, insipizi, -de, adj. (Despre corpuri chimice, substanțe etc.) Fără gust; (despre alimente) fad, searbăd. ♦ Fig. Fără spirit, fără haz, anost. – Din fr. insipide.

DOOM

insipíd adj. m., pl. insipízi; f. insipídă, pl. insipíde
insipidului
INSIPÍD, -Ă, insipizi, -de, adj. (Despre corpuri chimice, substanțe etc.) Fără gust; (despre alimente) fad, searbăd. ♦ Fig. Fără spirit, fără haz, anost. – Din fr. insipide.

DOOM

insipíd adj. m., pl. insipízi; f. insipídă, pl. insipíde
insipizi
INSIPÍD, -Ă, insipizi, -de, adj. (Despre corpuri chimice, substanțe etc.) Fără gust; (despre alimente) fad, searbăd. ♦ Fig. Fără spirit, fără haz, anost. – Din fr. insipide.

DOOM

insipíd adj. m., pl. insipízi; f. insipídă, pl. insipíde
insipizii
INSIPÍD, -Ă, insipizi, -de, adj. (Despre corpuri chimice, substanțe etc.) Fără gust; (despre alimente) fad, searbăd. ♦ Fig. Fără spirit, fără haz, anost. – Din fr. insipide.

DOOM

insipíd adj. m., pl. insipízi; f. insipídă, pl. insipíde
insipizilor
INSIPÍD, -Ă, insipizi, -de, adj. (Despre corpuri chimice, substanțe etc.) Fără gust; (despre alimente) fad, searbăd. ♦ Fig. Fără spirit, fără haz, anost. – Din fr. insipide.

DOOM

insipíd adj. m., pl. insipízi; f. insipídă, pl. insipíde
insist
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insista
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insistai
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insistam
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insistare
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insistare
INSISTÁRE s.f. Acțiunea de a insista. [< fr. insister].
insistară
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insistarăm
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insistarăți
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insistase
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insistasem
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insistaseră
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insistaserăm
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insistaserăți
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insistaseși
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insistaseți
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insistat
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insistau
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insistași
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insistați
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insiste
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insistent
INSISTÉNT, -Ă, insistenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Stăruitor, perseverent. – Din fr. insistant, it. insistente.

DOOM

insistént adj. m., pl. insisténți; f. insisténtă, pl. insisténte
insistenta
INSISTÉNT, -Ă, insistenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Stăruitor, perseverent. – Din fr. insistant, it. insistente.

DOOM

insistént adj. m., pl. insisténți; f. insisténtă, pl. insisténte
insistente
INSISTÉNT, -Ă, insistenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Stăruitor, perseverent. – Din fr. insistant, it. insistente.

DOOM

insistént adj. m., pl. insisténți; f. insisténtă, pl. insisténte
insistentei
INSISTÉNT, -Ă, insistenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Stăruitor, perseverent. – Din fr. insistant, it. insistente.

DOOM

insistént adj. m., pl. insisténți; f. insisténtă, pl. insisténte
insistentele
INSISTÉNT, -Ă, insistenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Stăruitor, perseverent. – Din fr. insistant, it. insistente.

DOOM

insistént adj. m., pl. insisténți; f. insisténtă, pl. insisténte
insistentelor
INSISTÉNT, -Ă, insistenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Stăruitor, perseverent. – Din fr. insistant, it. insistente.

DOOM

insistént adj. m., pl. insisténți; f. insisténtă, pl. insisténte
insistentul
INSISTÉNT, -Ă, insistenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Stăruitor, perseverent. – Din fr. insistant, it. insistente.

DOOM

insistént adj. m., pl. insisténți; f. insisténtă, pl. insisténte
insistentului
INSISTÉNT, -Ă, insistenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Stăruitor, perseverent. – Din fr. insistant, it. insistente.

DOOM

insistént adj. m., pl. insisténți; f. insisténtă, pl. insisténte
insistența
INSISTÉNȚĂ, insistențe, s. f. Stăruință, perseverență. ♦ Rugăminte, cerere insistentă. – Din fr. insistance, it. insistenza.

DOOM

insisténță s. f., g.-d. art. insisténței; pl. insisténțe
insistențe
INSISTÉNȚĂ, insistențe, s. f. Stăruință, perseverență. ♦ Rugăminte, cerere insistentă. – Din fr. insistance, it. insistenza.

DOOM

insisténță s. f., g.-d. art. insisténței; pl. insisténțe
insistenței
INSISTÉNȚĂ, insistențe, s. f. Stăruință, perseverență. ♦ Rugăminte, cerere insistentă. – Din fr. insistance, it. insistenza.

DOOM

insisténță s. f., g.-d. art. insisténței; pl. insisténțe
insistențele
INSISTÉNȚĂ, insistențe, s. f. Stăruință, perseverență. ♦ Rugăminte, cerere insistentă. – Din fr. insistance, it. insistenza.

DOOM

insisténță s. f., g.-d. art. insisténței; pl. insisténțe
insistențelor
INSISTÉNȚĂ, insistențe, s. f. Stăruință, perseverență. ♦ Rugăminte, cerere insistentă. – Din fr. insistance, it. insistenza.

DOOM

insisténță s. f., g.-d. art. insisténței; pl. insisténțe
insistenți
INSISTÉNT, -Ă, insistenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Stăruitor, perseverent. – Din fr. insistant, it. insistente.

DOOM

insistént adj. m., pl. insisténți; f. insisténtă, pl. insisténte
insistenții
INSISTÉNT, -Ă, insistenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Stăruitor, perseverent. – Din fr. insistant, it. insistente.

DOOM

insistént adj. m., pl. insisténți; f. insisténtă, pl. insisténte
insistenților
INSISTÉNT, -Ă, insistenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Stăruitor, perseverent. – Din fr. insistant, it. insistente.

DOOM

insistént adj. m., pl. insisténți; f. insisténtă, pl. insisténte
insistând
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insistînd
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insititia
GOLDÁN, goldani, s. m. Varietate de prun originar din Grecia (Prunus insititia). – Din goldană (derivat regresiv).
insiști
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.

DOOM

insistá (a ~) vb., ind. prez. 3 insístă
insociabil
INSOCIÁBIL, -Ă, insociabili, -e, adj. (Rar) Care nu este sociabil; nesociabil, neprietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. insociable, lat. insociabilis.

DOOM

insociábil (rar) (-ci-a-) adj. m., pl. insociábili; f. insociábilă, pl. insociábile
insociabila
INSOCIÁBIL, -Ă, insociabili, -e, adj. (Rar) Care nu este sociabil; nesociabil, neprietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. insociable, lat. insociabilis.

DOOM

insociábil (rar) (-ci-a-) adj. m., pl. insociábili; f. insociábilă, pl. insociábile
insociabile
INSOCIÁBIL, -Ă, insociabili, -e, adj. (Rar) Care nu este sociabil; nesociabil, neprietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. insociable, lat. insociabilis.

DOOM

insociábil (rar) (-ci-a-) adj. m., pl. insociábili; f. insociábilă, pl. insociábile
insociabilei
INSOCIÁBIL, -Ă, insociabili, -e, adj. (Rar) Care nu este sociabil; nesociabil, neprietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. insociable, lat. insociabilis.

DOOM

insociábil (rar) (-ci-a-) adj. m., pl. insociábili; f. insociábilă, pl. insociábile
insociabilele
INSOCIÁBIL, -Ă, insociabili, -e, adj. (Rar) Care nu este sociabil; nesociabil, neprietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. insociable, lat. insociabilis.

DOOM

insociábil (rar) (-ci-a-) adj. m., pl. insociábili; f. insociábilă, pl. insociábile
insociabilelor
INSOCIÁBIL, -Ă, insociabili, -e, adj. (Rar) Care nu este sociabil; nesociabil, neprietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. insociable, lat. insociabilis.

DOOM

insociábil (rar) (-ci-a-) adj. m., pl. insociábili; f. insociábilă, pl. insociábile
insociabili
INSOCIÁBIL, -Ă, insociabili, -e, adj. (Rar) Care nu este sociabil; nesociabil, neprietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. insociable, lat. insociabilis.

DOOM

insociábil (rar) (-ci-a-) adj. m., pl. insociábili; f. insociábilă, pl. insociábile
insociabilii
INSOCIÁBIL, -Ă, insociabili, -e, adj. (Rar) Care nu este sociabil; nesociabil, neprietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. insociable, lat. insociabilis.

DOOM

insociábil (rar) (-ci-a-) adj. m., pl. insociábili; f. insociábilă, pl. insociábile
insociabililor
INSOCIÁBIL, -Ă, insociabili, -e, adj. (Rar) Care nu este sociabil; nesociabil, neprietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. insociable, lat. insociabilis.

DOOM

insociábil (rar) (-ci-a-) adj. m., pl. insociábili; f. insociábilă, pl. insociábile
insociabilitate
INSOCIABILITÁTE, insociabilități, s. f. (Rar) Caracterul celui care este insociabil; nesociabilitate. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. insociabilité.

DOOM

insociabilitáte (rar) (-ci-a-) s. f., g.-d. art. insociabilitắții
insociabilitatea
INSOCIABILITÁTE, insociabilități, s. f. (Rar) Caracterul celui care este insociabil; nesociabilitate. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. insociabilité.

DOOM

insociabilitáte (rar) (-ci-a-) s. f., g.-d. art. insociabilitắții
insociabilități
INSOCIABILITÁTE, insociabilități, s. f. (Rar) Caracterul celui care este insociabil; nesociabilitate. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. insociabilité.

DOOM

insociabilitáte (rar) (-ci-a-) s. f., g.-d. art. insociabilitắții
insociabilității
INSOCIABILITÁTE, insociabilități, s. f. (Rar) Caracterul celui care este insociabil; nesociabilitate. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. insociabilité.

DOOM

insociabilitáte (rar) (-ci-a-) s. f., g.-d. art. insociabilitắții
insociabilitățile
INSOCIABILITÁTE, insociabilități, s. f. (Rar) Caracterul celui care este insociabil; nesociabilitate. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. insociabilité.

DOOM

insociabilitáte (rar) (-ci-a-) s. f., g.-d. art. insociabilitắții
insociabilităților
INSOCIABILITÁTE, insociabilități, s. f. (Rar) Caracterul celui care este insociabil; nesociabilitate. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. insociabilité.

DOOM

insociabilitáte (rar) (-ci-a-) s. f., g.-d. art. insociabilitắții
insociabilul
INSOCIÁBIL, -Ă, insociabili, -e, adj. (Rar) Care nu este sociabil; nesociabil, neprietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. insociable, lat. insociabilis.

DOOM

insociábil (rar) (-ci-a-) adj. m., pl. insociábili; f. insociábilă, pl. insociábile
insociabilului
INSOCIÁBIL, -Ă, insociabili, -e, adj. (Rar) Care nu este sociabil; nesociabil, neprietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. insociable, lat. insociabilis.

DOOM

insociábil (rar) (-ci-a-) adj. m., pl. insociábili; f. insociábilă, pl. insociábile
insolația
INSOLÁȚIE, insolații, s. f. 1. Stare patologică provocată de expunerea îndelungată a corpului la acțiunea razelor solare și care se manifestă prin febră, dureri de cap, amețeli, greață, delir etc. (putând provoca moartea). ♦ Vătămare provocată pomilor tineri prin excesul de căldură. 2. Iluminare a unei suprafețe de razele solare. 3. Tratament prin expunere la soare. – Din fr. insolation, lat. insolatio.

DOOM

insoláție (-ți-e) s. f., art. insoláția (-ți-a), g.-d. art. insoláției; pl. insoláții, art. insoláțiile (-ți-i-)
insolație
INSOLÁȚIE, insolații, s. f. 1. Stare patologică provocată de expunerea îndelungată a corpului la acțiunea razelor solare și care se manifestă prin febră, dureri de cap, amețeli, greață, delir etc. (putând provoca moartea). ♦ Vătămare provocată pomilor tineri prin excesul de căldură. 2. Iluminare a unei suprafețe de razele solare. 3. Tratament prin expunere la soare. – Din fr. insolation, lat. insolatio.

DOOM

insoláție (-ți-e) s. f., art. insoláția (-ți-a), g.-d. art. insoláției; pl. insoláții, art. insoláțiile (-ți-i-)
insolației
INSOLÁȚIE, insolații, s. f. 1. Stare patologică provocată de expunerea îndelungată a corpului la acțiunea razelor solare și care se manifestă prin febră, dureri de cap, amețeli, greață, delir etc. (putând provoca moartea). ♦ Vătămare provocată pomilor tineri prin excesul de căldură. 2. Iluminare a unei suprafețe de razele solare. 3. Tratament prin expunere la soare. – Din fr. insolation, lat. insolatio.

DOOM

insoláție (-ți-e) s. f., art. insoláția (-ți-a), g.-d. art. insoláției; pl. insoláții, art. insoláțiile (-ți-i-)
insolații
INSOLÁȚIE, insolații, s. f. 1. Stare patologică provocată de expunerea îndelungată a corpului la acțiunea razelor solare și care se manifestă prin febră, dureri de cap, amețeli, greață, delir etc. (putând provoca moartea). ♦ Vătămare provocată pomilor tineri prin excesul de căldură. 2. Iluminare a unei suprafețe de razele solare. 3. Tratament prin expunere la soare. – Din fr. insolation, lat. insolatio.

DOOM

insoláție (-ți-e) s. f., art. insoláția (-ți-a), g.-d. art. insoláției; pl. insoláții, art. insoláțiile (-ți-i-)
insolațiile
INSOLÁȚIE, insolații, s. f. 1. Stare patologică provocată de expunerea îndelungată a corpului la acțiunea razelor solare și care se manifestă prin febră, dureri de cap, amețeli, greață, delir etc. (putând provoca moartea). ♦ Vătămare provocată pomilor tineri prin excesul de căldură. 2. Iluminare a unei suprafețe de razele solare. 3. Tratament prin expunere la soare. – Din fr. insolation, lat. insolatio.

DOOM

insoláție (-ți-e) s. f., art. insoláția (-ți-a), g.-d. art. insoláției; pl. insoláții, art. insoláțiile (-ți-i-)
insolațiilor
INSOLÁȚIE, insolații, s. f. 1. Stare patologică provocată de expunerea îndelungată a corpului la acțiunea razelor solare și care se manifestă prin febră, dureri de cap, amețeli, greață, delir etc. (putând provoca moartea). ♦ Vătămare provocată pomilor tineri prin excesul de căldură. 2. Iluminare a unei suprafețe de razele solare. 3. Tratament prin expunere la soare. – Din fr. insolation, lat. insolatio.

DOOM

insoláție (-ți-e) s. f., art. insoláția (-ți-a), g.-d. art. insoláției; pl. insoláții, art. insoláțiile (-ți-i-)
insolent
INSOLÉNT, -Ă, insolenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Obraznic, impertinent; nerușinat; necuviincios. – Din fr. insolent, lat. insolens, -ntis.

DOOM

insolént adj. m., pl. insolénți; f. insoléntă, pl. insolénte
insolenta
INSOLÉNT, -Ă, insolenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Obraznic, impertinent; nerușinat; necuviincios. – Din fr. insolent, lat. insolens, -ntis.

DOOM

insolént adj. m., pl. insolénți; f. insoléntă, pl. insolénte
insolente
INSOLÉNT, -Ă, insolenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Obraznic, impertinent; nerușinat; necuviincios. – Din fr. insolent, lat. insolens, -ntis.

DOOM

insolént adj. m., pl. insolénți; f. insoléntă, pl. insolénte
insolentei
INSOLÉNT, -Ă, insolenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Obraznic, impertinent; nerușinat; necuviincios. – Din fr. insolent, lat. insolens, -ntis.

DOOM

insolént adj. m., pl. insolénți; f. insoléntă, pl. insolénte
insolentele
INSOLÉNT, -Ă, insolenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Obraznic, impertinent; nerușinat; necuviincios. – Din fr. insolent, lat. insolens, -ntis.

DOOM

insolént adj. m., pl. insolénți; f. insoléntă, pl. insolénte
insolentelor
INSOLÉNT, -Ă, insolenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Obraznic, impertinent; nerușinat; necuviincios. – Din fr. insolent, lat. insolens, -ntis.

DOOM

insolént adj. m., pl. insolénți; f. insoléntă, pl. insolénte
insolentul
INSOLÉNT, -Ă, insolenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Obraznic, impertinent; nerușinat; necuviincios. – Din fr. insolent, lat. insolens, -ntis.

DOOM

insolént adj. m., pl. insolénți; f. insoléntă, pl. insolénte
insolentului
INSOLÉNT, -Ă, insolenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Obraznic, impertinent; nerușinat; necuviincios. – Din fr. insolent, lat. insolens, -ntis.

DOOM

insolént adj. m., pl. insolénți; f. insoléntă, pl. insolénte
insolența
INSOLÉNȚĂ, insolențe, s. f. Obrăznicie, impertinență, nerușinare; atitudine, faptă sau vorbă obraznică, necuviincioasă. – Din fr. insolence, lat. insolentia.

DOOM

insolénță s. f., g.-d. art. insolénței; pl. insolénțe
insolențe
INSOLÉNȚĂ, insolențe, s. f. Obrăznicie, impertinență, nerușinare; atitudine, faptă sau vorbă obraznică, necuviincioasă. – Din fr. insolence, lat. insolentia.

DOOM

insolénță s. f., g.-d. art. insolénței; pl. insolénțe
insolenței
INSOLÉNȚĂ, insolențe, s. f. Obrăznicie, impertinență, nerușinare; atitudine, faptă sau vorbă obraznică, necuviincioasă. – Din fr. insolence, lat. insolentia.

DOOM

insolénță s. f., g.-d. art. insolénței; pl. insolénțe
insolențele
INSOLÉNȚĂ, insolențe, s. f. Obrăznicie, impertinență, nerușinare; atitudine, faptă sau vorbă obraznică, necuviincioasă. – Din fr. insolence, lat. insolentia.

DOOM

insolénță s. f., g.-d. art. insolénței; pl. insolénțe
insolențelor
INSOLÉNȚĂ, insolențe, s. f. Obrăznicie, impertinență, nerușinare; atitudine, faptă sau vorbă obraznică, necuviincioasă. – Din fr. insolence, lat. insolentia.

DOOM

insolénță s. f., g.-d. art. insolénței; pl. insolénțe
insolenți
INSOLÉNT, -Ă, insolenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Obraznic, impertinent; nerușinat; necuviincios. – Din fr. insolent, lat. insolens, -ntis.

DOOM

insolént adj. m., pl. insolénți; f. insoléntă, pl. insolénte
insolenții
INSOLÉNT, -Ă, insolenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Obraznic, impertinent; nerușinat; necuviincios. – Din fr. insolent, lat. insolens, -ntis.

DOOM

insolént adj. m., pl. insolénți; f. insoléntă, pl. insolénte
insolenților
INSOLÉNT, -Ă, insolenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Obraznic, impertinent; nerușinat; necuviincios. – Din fr. insolent, lat. insolens, -ntis.

DOOM

insolént adj. m., pl. insolénți; f. insoléntă, pl. insolénte
insolit
INSOLÍT, -Ă, insoliți, -te, adj. Care surprinde prin caracterul său neobișnuit; neuzitat. – Din fr. insolite, lat. insolitus.

DOOM

insolít adj. m., pl. insolíți; f. insolítă, pl. insolíte
insolita
INSOLÍT, -Ă, insoliți, -te, adj. Care surprinde prin caracterul său neobișnuit; neuzitat. – Din fr. insolite, lat. insolitus.

DOOM

insolít adj. m., pl. insolíți; f. insolítă, pl. insolíte
insolite
INSOLÍT, -Ă, insoliți, -te, adj. Care surprinde prin caracterul său neobișnuit; neuzitat. – Din fr. insolite, lat. insolitus.

DOOM

insolít adj. m., pl. insolíți; f. insolítă, pl. insolíte
insolitei
INSOLÍT, -Ă, insoliți, -te, adj. Care surprinde prin caracterul său neobișnuit; neuzitat. – Din fr. insolite, lat. insolitus.

DOOM

insolít adj. m., pl. insolíți; f. insolítă, pl. insolíte
insolitele
INSOLÍT, -Ă, insoliți, -te, adj. Care surprinde prin caracterul său neobișnuit; neuzitat. – Din fr. insolite, lat. insolitus.

DOOM

insolít adj. m., pl. insolíți; f. insolítă, pl. insolíte
insolitelor
INSOLÍT, -Ă, insoliți, -te, adj. Care surprinde prin caracterul său neobișnuit; neuzitat. – Din fr. insolite, lat. insolitus.

DOOM

insolít adj. m., pl. insolíți; f. insolítă, pl. insolíte
insolitul
INSOLÍT, -Ă, insoliți, -te, adj. Care surprinde prin caracterul său neobișnuit; neuzitat. – Din fr. insolite, lat. insolitus.

DOOM

insolít adj. m., pl. insolíți; f. insolítă, pl. insolíte
insolitului
INSOLÍT, -Ă, insoliți, -te, adj. Care surprinde prin caracterul său neobișnuit; neuzitat. – Din fr. insolite, lat. insolitus.

DOOM

insolít adj. m., pl. insolíți; f. insolítă, pl. insolíte
insoliți
INSOLÍT, -Ă, insoliți, -te, adj. Care surprinde prin caracterul său neobișnuit; neuzitat. – Din fr. insolite, lat. insolitus.

DOOM

insolít adj. m., pl. insolíți; f. insolítă, pl. insolíte
insoliții
INSOLÍT, -Ă, insoliți, -te, adj. Care surprinde prin caracterul său neobișnuit; neuzitat. – Din fr. insolite, lat. insolitus.

DOOM

insolít adj. m., pl. insolíți; f. insolítă, pl. insolíte
insoliților
INSOLÍT, -Ă, insoliți, -te, adj. Care surprinde prin caracterul său neobișnuit; neuzitat. – Din fr. insolite, lat. insolitus.

DOOM

insolít adj. m., pl. insolíți; f. insolítă, pl. insolíte
insolubil
INSOLÚBIL, -Ă, insolubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu este solubil, care nu se poate dizolva (într-un anumit lichid). 2. Fig. Fără soluție, de nerezolvat. – Din fr. insoluble, lat. insolubilis.

DOOM

insolúbil adj. m., pl. insolúbili; f. insolúbilă, pl. insolúbile
insolubila
INSOLÚBIL, -Ă, insolubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu este solubil, care nu se poate dizolva (într-un anumit lichid). 2. Fig. Fără soluție, de nerezolvat. – Din fr. insoluble, lat. insolubilis.

DOOM

insolúbil adj. m., pl. insolúbili; f. insolúbilă, pl. insolúbile
insolubile
INSOLÚBIL, -Ă, insolubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu este solubil, care nu se poate dizolva (într-un anumit lichid). 2. Fig. Fără soluție, de nerezolvat. – Din fr. insoluble, lat. insolubilis.

DOOM

insolúbil adj. m., pl. insolúbili; f. insolúbilă, pl. insolúbile
insolubilei
INSOLÚBIL, -Ă, insolubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu este solubil, care nu se poate dizolva (într-un anumit lichid). 2. Fig. Fără soluție, de nerezolvat. – Din fr. insoluble, lat. insolubilis.

DOOM

insolúbil adj. m., pl. insolúbili; f. insolúbilă, pl. insolúbile
insolubilele
INSOLÚBIL, -Ă, insolubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu este solubil, care nu se poate dizolva (într-un anumit lichid). 2. Fig. Fără soluție, de nerezolvat. – Din fr. insoluble, lat. insolubilis.

DOOM

insolúbil adj. m., pl. insolúbili; f. insolúbilă, pl. insolúbile
insolubilelor
INSOLÚBIL, -Ă, insolubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu este solubil, care nu se poate dizolva (într-un anumit lichid). 2. Fig. Fără soluție, de nerezolvat. – Din fr. insoluble, lat. insolubilis.

DOOM

insolúbil adj. m., pl. insolúbili; f. insolúbilă, pl. insolúbile
insolubili
INSOLÚBIL, -Ă, insolubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu este solubil, care nu se poate dizolva (într-un anumit lichid). 2. Fig. Fără soluție, de nerezolvat. – Din fr. insoluble, lat. insolubilis.

DOOM

insolúbil adj. m., pl. insolúbili; f. insolúbilă, pl. insolúbile
insolubilii
INSOLÚBIL, -Ă, insolubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu este solubil, care nu se poate dizolva (într-un anumit lichid). 2. Fig. Fără soluție, de nerezolvat. – Din fr. insoluble, lat. insolubilis.

DOOM

insolúbil adj. m., pl. insolúbili; f. insolúbilă, pl. insolúbile
insolubililor
INSOLÚBIL, -Ă, insolubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu este solubil, care nu se poate dizolva (într-un anumit lichid). 2. Fig. Fără soluție, de nerezolvat. – Din fr. insoluble, lat. insolubilis.

DOOM

insolúbil adj. m., pl. insolúbili; f. insolúbilă, pl. insolúbile
insolubilitate
INSOLUBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi insolubil. – Din fr. insolubilité.

DOOM

insolubilitáte s. f., g.-d. art. insolubilitắții
insolubilitatea
INSOLUBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi insolubil. – Din fr. insolubilité.

DOOM

insolubilitáte s. f., g.-d. art. insolubilitắții
insolubilități
INSOLUBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi insolubil. – Din fr. insolubilité.

DOOM

insolubilitáte s. f., g.-d. art. insolubilitắții
insolubilității
INSOLUBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi insolubil. – Din fr. insolubilité.

DOOM

insolubilitáte s. f., g.-d. art. insolubilitắții
insolubilitățile
INSOLUBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi insolubil. – Din fr. insolubilité.

DOOM

insolubilitáte s. f., g.-d. art. insolubilitắții
insolubilităților
INSOLUBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi insolubil. – Din fr. insolubilité.

DOOM

insolubilitáte s. f., g.-d. art. insolubilitắții
insolubiliza
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizai
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizam
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizare
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizare
INSOLUBILIZÁRE, insolubilizări, s. f. Acțiunea de a insolubiliza. – V. insolubiliza.
insolubilizară
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizarăm
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizarăți
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizase
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizasem
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizaseră
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizaserăm
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizaserăți
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizaseși
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizaseți
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizat
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizat
INSOLUBILIZÁT, -Ă, insolubilizați, -te, adj. Care a devenit insolubil. – V. insolubiliza.
insolubilizau
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizași
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizați
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizează
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizez
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizeze
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizezi
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizând
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilizînd
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.

DOOM

insolubilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 insolubilizeáză
insolubilul
INSOLÚBIL, -Ă, insolubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu este solubil, care nu se poate dizolva (într-un anumit lichid). 2. Fig. Fără soluție, de nerezolvat. – Din fr. insoluble, lat. insolubilis.

DOOM

insolúbil adj. m., pl. insolúbili; f. insolúbilă, pl. insolúbile
insolubilului
INSOLÚBIL, -Ă, insolubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu este solubil, care nu se poate dizolva (într-un anumit lichid). 2. Fig. Fără soluție, de nerezolvat. – Din fr. insoluble, lat. insolubilis.

DOOM

insolúbil adj. m., pl. insolúbili; f. insolúbilă, pl. insolúbile
insolvabil
INSOLVÁBIL, -Ă, insolvabili, -e, adj. Care nu este solvabil, care nu-și poate plăti datoriile, care se află în situația de insolvabilitate; nesolvabil, falit. – Din fr. insolvable.

DOOM

insolvábil adj. m., pl. insolvábili; f. insolvábilă, pl. insolvábile
insolvabila
INSOLVÁBIL, -Ă, insolvabili, -e, adj. Care nu este solvabil, care nu-și poate plăti datoriile, care se află în situația de insolvabilitate; nesolvabil, falit. – Din fr. insolvable.

DOOM

insolvábil adj. m., pl. insolvábili; f. insolvábilă, pl. insolvábile
insolvabile
INSOLVÁBIL, -Ă, insolvabili, -e, adj. Care nu este solvabil, care nu-și poate plăti datoriile, care se află în situația de insolvabilitate; nesolvabil, falit. – Din fr. insolvable.

DOOM

insolvábil adj. m., pl. insolvábili; f. insolvábilă, pl. insolvábile
insolvabilei
INSOLVÁBIL, -Ă, insolvabili, -e, adj. Care nu este solvabil, care nu-și poate plăti datoriile, care se află în situația de insolvabilitate; nesolvabil, falit. – Din fr. insolvable.

DOOM

insolvábil adj. m., pl. insolvábili; f. insolvábilă, pl. insolvábile
insolvabilele
INSOLVÁBIL, -Ă, insolvabili, -e, adj. Care nu este solvabil, care nu-și poate plăti datoriile, care se află în situația de insolvabilitate; nesolvabil, falit. – Din fr. insolvable.

DOOM

insolvábil adj. m., pl. insolvábili; f. insolvábilă, pl. insolvábile
insolvabilelor
INSOLVÁBIL, -Ă, insolvabili, -e, adj. Care nu este solvabil, care nu-și poate plăti datoriile, care se află în situația de insolvabilitate; nesolvabil, falit. – Din fr. insolvable.

DOOM

insolvábil adj. m., pl. insolvábili; f. insolvábilă, pl. insolvábile
insolvabili
INSOLVÁBIL, -Ă, insolvabili, -e, adj. Care nu este solvabil, care nu-și poate plăti datoriile, care se află în situația de insolvabilitate; nesolvabil, falit. – Din fr. insolvable.

DOOM

insolvábil adj. m., pl. insolvábili; f. insolvábilă, pl. insolvábile
insolvabilii
INSOLVÁBIL, -Ă, insolvabili, -e, adj. Care nu este solvabil, care nu-și poate plăti datoriile, care se află în situația de insolvabilitate; nesolvabil, falit. – Din fr. insolvable.

DOOM

insolvábil adj. m., pl. insolvábili; f. insolvábilă, pl. insolvábile
insolvabililor
INSOLVÁBIL, -Ă, insolvabili, -e, adj. Care nu este solvabil, care nu-și poate plăti datoriile, care se află în situația de insolvabilitate; nesolvabil, falit. – Din fr. insolvable.

DOOM

insolvábil adj. m., pl. insolvábili; f. insolvábilă, pl. insolvábile
insolvabilitate
INSOLVABILITÁTE s. f. Situația unui debitor de a fi în incapacitate de plată a datoriilor scadente. – Din fr. insolvabilité.

DOOM

insolvabilitáte s. f., g.-d. art. insolvabilitắții
insolvabilitatea
INSOLVABILITÁTE s. f. Situația unui debitor de a fi în incapacitate de plată a datoriilor scadente. – Din fr. insolvabilité.

DOOM

insolvabilitáte s. f., g.-d. art. insolvabilitắții
insolvabilități
INSOLVABILITÁTE s. f. Situația unui debitor de a fi în incapacitate de plată a datoriilor scadente. – Din fr. insolvabilité.

DOOM

insolvabilitáte s. f., g.-d. art. insolvabilitắții
insolvabilității
INSOLVABILITÁTE s. f. Situația unui debitor de a fi în incapacitate de plată a datoriilor scadente. – Din fr. insolvabilité.

DOOM

insolvabilitáte s. f., g.-d. art. insolvabilitắții
insolvabilitățile
INSOLVABILITÁTE s. f. Situația unui debitor de a fi în incapacitate de plată a datoriilor scadente. – Din fr. insolvabilité.

DOOM

insolvabilitáte s. f., g.-d. art. insolvabilitắții
insolvabilităților
INSOLVABILITÁTE s. f. Situația unui debitor de a fi în incapacitate de plată a datoriilor scadente. – Din fr. insolvabilité.

DOOM

insolvabilitáte s. f., g.-d. art. insolvabilitắții
insolvabilul
INSOLVÁBIL, -Ă, insolvabili, -e, adj. Care nu este solvabil, care nu-și poate plăti datoriile, care se află în situația de insolvabilitate; nesolvabil, falit. – Din fr. insolvable.

DOOM

insolvábil adj. m., pl. insolvábili; f. insolvábilă, pl. insolvábile
insolvabilului
INSOLVÁBIL, -Ă, insolvabili, -e, adj. Care nu este solvabil, care nu-și poate plăti datoriile, care se află în situația de insolvabilitate; nesolvabil, falit. – Din fr. insolvable.

DOOM

insolvábil adj. m., pl. insolvábili; f. insolvábilă, pl. insolvábile
insolvent
INSOLVÉNT, -Ă adj. (Jur.) Insolvabil. [Cf. germ. insolvent].
insolventa
INSOLVÉNT, -Ă adj. (Jur.) Insolvabil. [Cf. germ. insolvent].
insolvente
INSOLVÉNT, -Ă adj. (Jur.) Insolvabil. [Cf. germ. insolvent].
insolventei
INSOLVÉNT, -Ă adj. (Jur.) Insolvabil. [Cf. germ. insolvent].
insolventele
INSOLVÉNT, -Ă adj. (Jur.) Insolvabil. [Cf. germ. insolvent].
insolventelor
INSOLVÉNT, -Ă adj. (Jur.) Insolvabil. [Cf. germ. insolvent].
insolventul
INSOLVÉNT, -Ă adj. (Jur.) Insolvabil. [Cf. germ. insolvent].
insolventului
INSOLVÉNT, -Ă adj. (Jur.) Insolvabil. [Cf. germ. insolvent].
insolvența
INSOLVÉNȚĂ s.f. Insolvabilitate. [< it. insolvenza].

DOOM

insolvénță s. f., g.-d. art. insolvénței
insolvențe
INSOLVÉNȚĂ s.f. Insolvabilitate. [< it. insolvenza].

DOOM

insolvénță s. f., g.-d. art. insolvénței
insolvenței
INSOLVÉNȚĂ s.f. Insolvabilitate. [< it. insolvenza].

DOOM

insolvénță s. f., g.-d. art. insolvénței
insolvenți
INSOLVÉNT, -Ă adj. (Jur.) Insolvabil. [Cf. germ. insolvent].
insolvenții
INSOLVÉNT, -Ă adj. (Jur.) Insolvabil. [Cf. germ. insolvent].
insolvenților
INSOLVÉNT, -Ă adj. (Jur.) Insolvabil. [Cf. germ. insolvent].
insomnia
INSOMNÍE, insomnii, s. f. Tulburare a mecanismului de reglare a centrului nervos somn-veghe, care determină reducerea duratei și a profunzimii somnului și care este întâlnită în astenii, boli psihice, nevroze etc. – Din fr. insomnie.

DOOM

insomníe s. f., art. insomnía, g.-d. art. insomníei; pl. insomníi
insomniac
INSOMNIÁC, -Ă, insomniaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Persoană) care suferă de insomnie. 2. Adj. Care provoacă insomnie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. insomniaque.

DOOM

*insomniác (-ni-ac) adj. m., pl. insomniáci; f. insomniácă, pl. insomniáce
insomniaca
INSOMNIÁC, -Ă, insomniaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Persoană) care suferă de insomnie. 2. Adj. Care provoacă insomnie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. insomniaque.

DOOM

*insomniác (-ni-ac) adj. m., pl. insomniáci; f. insomniácă, pl. insomniáce
insomniace
INSOMNIÁC, -Ă, insomniaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Persoană) care suferă de insomnie. 2. Adj. Care provoacă insomnie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. insomniaque.

DOOM

*insomniác (-ni-ac) adj. m., pl. insomniáci; f. insomniácă, pl. insomniáce
insomniacei
INSOMNIÁC, -Ă, insomniaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Persoană) care suferă de insomnie. 2. Adj. Care provoacă insomnie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. insomniaque.

DOOM

*insomniác (-ni-ac) adj. m., pl. insomniáci; f. insomniácă, pl. insomniáce
insomniacele
INSOMNIÁC, -Ă, insomniaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Persoană) care suferă de insomnie. 2. Adj. Care provoacă insomnie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. insomniaque.

DOOM

*insomniác (-ni-ac) adj. m., pl. insomniáci; f. insomniácă, pl. insomniáce
insomniacelor
INSOMNIÁC, -Ă, insomniaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Persoană) care suferă de insomnie. 2. Adj. Care provoacă insomnie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. insomniaque.

DOOM

*insomniác (-ni-ac) adj. m., pl. insomniáci; f. insomniácă, pl. insomniáce
insomniaci
INSOMNIÁC, -Ă, insomniaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Persoană) care suferă de insomnie. 2. Adj. Care provoacă insomnie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. insomniaque.

DOOM

*insomniác (-ni-ac) adj. m., pl. insomniáci; f. insomniácă, pl. insomniáce
insomniacii
INSOMNIÁC, -Ă, insomniaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Persoană) care suferă de insomnie. 2. Adj. Care provoacă insomnie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. insomniaque.

DOOM

*insomniác (-ni-ac) adj. m., pl. insomniáci; f. insomniácă, pl. insomniáce
insomniacilor
INSOMNIÁC, -Ă, insomniaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Persoană) care suferă de insomnie. 2. Adj. Care provoacă insomnie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. insomniaque.

DOOM

*insomniác (-ni-ac) adj. m., pl. insomniáci; f. insomniácă, pl. insomniáce
insomniacul
INSOMNIÁC, -Ă, insomniaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Persoană) care suferă de insomnie. 2. Adj. Care provoacă insomnie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. insomniaque.

DOOM

*insomniác (-ni-ac) adj. m., pl. insomniáci; f. insomniácă, pl. insomniáce
insomniacului
INSOMNIÁC, -Ă, insomniaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (Persoană) care suferă de insomnie. 2. Adj. Care provoacă insomnie. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. insomniaque.

DOOM

*insomniác (-ni-ac) adj. m., pl. insomniáci; f. insomniácă, pl. insomniáce
insomnie
INSOMNÍE, insomnii, s. f. Tulburare a mecanismului de reglare a centrului nervos somn-veghe, care determină reducerea duratei și a profunzimii somnului și care este întâlnită în astenii, boli psihice, nevroze etc. – Din fr. insomnie.

DOOM

insomníe s. f., art. insomnía, g.-d. art. insomníei; pl. insomníi
insomniei
INSOMNÍE, insomnii, s. f. Tulburare a mecanismului de reglare a centrului nervos somn-veghe, care determină reducerea duratei și a profunzimii somnului și care este întâlnită în astenii, boli psihice, nevroze etc. – Din fr. insomnie.

DOOM

insomníe s. f., art. insomnía, g.-d. art. insomníei; pl. insomníi
insomnii
INSOMNÍE, insomnii, s. f. Tulburare a mecanismului de reglare a centrului nervos somn-veghe, care determină reducerea duratei și a profunzimii somnului și care este întâlnită în astenii, boli psihice, nevroze etc. – Din fr. insomnie.

DOOM

insomníe s. f., art. insomnía, g.-d. art. insomníei; pl. insomníi
insomniile
INSOMNÍE, insomnii, s. f. Tulburare a mecanismului de reglare a centrului nervos somn-veghe, care determină reducerea duratei și a profunzimii somnului și care este întâlnită în astenii, boli psihice, nevroze etc. – Din fr. insomnie.

DOOM

insomníe s. f., art. insomnía, g.-d. art. insomníei; pl. insomníi
insomniilor
INSOMNÍE, insomnii, s. f. Tulburare a mecanismului de reglare a centrului nervos somn-veghe, care determină reducerea duratei și a profunzimii somnului și care este întâlnită în astenii, boli psihice, nevroze etc. – Din fr. insomnie.

DOOM

insomníe s. f., art. insomnía, g.-d. art. insomníei; pl. insomníi
insondabil
INSONDÁBIL, -Ă, insondabili, -e, adj. (Despre ape sau despre adâncimea lor) Care nu poate fi sondat (fiind foarte adânc); nesondabil. ♦ Fig. Cu neputință de cercetat sau de clarificat; de nepătruns. – Din fr. insondable.

DOOM

insondábil adj. m., pl. insondábili; f. insondábilă, pl. insondábile
insondabila
INSONDÁBIL, -Ă, insondabili, -e, adj. (Despre ape sau despre adâncimea lor) Care nu poate fi sondat (fiind foarte adânc); nesondabil. ♦ Fig. Cu neputință de cercetat sau de clarificat; de nepătruns. – Din fr. insondable.

DOOM

insondábil adj. m., pl. insondábili; f. insondábilă, pl. insondábile
insondabile
INSONDÁBIL, -Ă, insondabili, -e, adj. (Despre ape sau despre adâncimea lor) Care nu poate fi sondat (fiind foarte adânc); nesondabil. ♦ Fig. Cu neputință de cercetat sau de clarificat; de nepătruns. – Din fr. insondable.

DOOM

insondábil adj. m., pl. insondábili; f. insondábilă, pl. insondábile
insondabilei
INSONDÁBIL, -Ă, insondabili, -e, adj. (Despre ape sau despre adâncimea lor) Care nu poate fi sondat (fiind foarte adânc); nesondabil. ♦ Fig. Cu neputință de cercetat sau de clarificat; de nepătruns. – Din fr. insondable.

DOOM

insondábil adj. m., pl. insondábili; f. insondábilă, pl. insondábile
insondabilele
INSONDÁBIL, -Ă, insondabili, -e, adj. (Despre ape sau despre adâncimea lor) Care nu poate fi sondat (fiind foarte adânc); nesondabil. ♦ Fig. Cu neputință de cercetat sau de clarificat; de nepătruns. – Din fr. insondable.

DOOM

insondábil adj. m., pl. insondábili; f. insondábilă, pl. insondábile
insondabilelor
INSONDÁBIL, -Ă, insondabili, -e, adj. (Despre ape sau despre adâncimea lor) Care nu poate fi sondat (fiind foarte adânc); nesondabil. ♦ Fig. Cu neputință de cercetat sau de clarificat; de nepătruns. – Din fr. insondable.

DOOM

insondábil adj. m., pl. insondábili; f. insondábilă, pl. insondábile
insondabili
INSONDÁBIL, -Ă, insondabili, -e, adj. (Despre ape sau despre adâncimea lor) Care nu poate fi sondat (fiind foarte adânc); nesondabil. ♦ Fig. Cu neputință de cercetat sau de clarificat; de nepătruns. – Din fr. insondable.

DOOM

insondábil adj. m., pl. insondábili; f. insondábilă, pl. insondábile
insondabilii
INSONDÁBIL, -Ă, insondabili, -e, adj. (Despre ape sau despre adâncimea lor) Care nu poate fi sondat (fiind foarte adânc); nesondabil. ♦ Fig. Cu neputință de cercetat sau de clarificat; de nepătruns. – Din fr. insondable.

DOOM

insondábil adj. m., pl. insondábili; f. insondábilă, pl. insondábile
insondabililor
INSONDÁBIL, -Ă, insondabili, -e, adj. (Despre ape sau despre adâncimea lor) Care nu poate fi sondat (fiind foarte adânc); nesondabil. ♦ Fig. Cu neputință de cercetat sau de clarificat; de nepătruns. – Din fr. insondable.

DOOM

insondábil adj. m., pl. insondábili; f. insondábilă, pl. insondábile
insondabilitate
INSONDABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este insondabil. – Din fr. insondabilité.
insondabilitatea
INSONDABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este insondabil. – Din fr. insondabilité.
insondabilități
INSONDABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este insondabil. – Din fr. insondabilité.
insondabilității
INSONDABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este insondabil. – Din fr. insondabilité.
insondabilul
INSONDÁBIL, -Ă, insondabili, -e, adj. (Despre ape sau despre adâncimea lor) Care nu poate fi sondat (fiind foarte adânc); nesondabil. ♦ Fig. Cu neputință de cercetat sau de clarificat; de nepătruns. – Din fr. insondable.

DOOM

insondábil adj. m., pl. insondábili; f. insondábilă, pl. insondábile
insondabilului
INSONDÁBIL, -Ă, insondabili, -e, adj. (Despre ape sau despre adâncimea lor) Care nu poate fi sondat (fiind foarte adânc); nesondabil. ♦ Fig. Cu neputință de cercetat sau de clarificat; de nepătruns. – Din fr. insondable.

DOOM

insondábil adj. m., pl. insondábili; f. insondábilă, pl. insondábile
insonor
INSONÓR, -Ă, insonori, -e, adj. (Tehn.) 1. Lipsit de sonoritate. 2. (Despre materiale) Care amortizează sunetele; fonoizolant. – Din fr. insonore.
insonora
INSONÓR, -Ă, insonori, -e, adj. (Tehn.) 1. Lipsit de sonoritate. 2. (Despre materiale) Care amortizează sunetele; fonoizolant. – Din fr. insonore.
insonore
INSONÓR, -Ă, insonori, -e, adj. (Tehn.) 1. Lipsit de sonoritate. 2. (Despre materiale) Care amortizează sunetele; fonoizolant. – Din fr. insonore.
insonorei
INSONÓR, -Ă, insonori, -e, adj. (Tehn.) 1. Lipsit de sonoritate. 2. (Despre materiale) Care amortizează sunetele; fonoizolant. – Din fr. insonore.
insonorele
INSONÓR, -Ă, insonori, -e, adj. (Tehn.) 1. Lipsit de sonoritate. 2. (Despre materiale) Care amortizează sunetele; fonoizolant. – Din fr. insonore.
insonorelor
INSONÓR, -Ă, insonori, -e, adj. (Tehn.) 1. Lipsit de sonoritate. 2. (Despre materiale) Care amortizează sunetele; fonoizolant. – Din fr. insonore.
insonori
INSONÓR, -Ă, insonori, -e, adj. (Tehn.) 1. Lipsit de sonoritate. 2. (Despre materiale) Care amortizează sunetele; fonoizolant. – Din fr. insonore.
insonorii
INSONÓR, -Ă, insonori, -e, adj. (Tehn.) 1. Lipsit de sonoritate. 2. (Despre materiale) Care amortizează sunetele; fonoizolant. – Din fr. insonore.
insonorilor
INSONÓR, -Ă, insonori, -e, adj. (Tehn.) 1. Lipsit de sonoritate. 2. (Despre materiale) Care amortizează sunetele; fonoizolant. – Din fr. insonore.
insonoritate
INSONORITÁTE s. f. (Tehn.) 1. Lipsă de sonoritate. 2. Izolare fonică. – Din fr. insonorité.
insonoritatea
INSONORITÁTE s. f. (Tehn.) 1. Lipsă de sonoritate. 2. Izolare fonică. – Din fr. insonorité.
insonorități
INSONORITÁTE s. f. (Tehn.) 1. Lipsă de sonoritate. 2. Izolare fonică. – Din fr. insonorité.
insonorității
INSONORITÁTE s. f. (Tehn.) 1. Lipsă de sonoritate. 2. Izolare fonică. – Din fr. insonorité.
insonoriza
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizai
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizam
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizant
INSONORIZÁNT, -Ă, insonorizanți, -te, adj. (Tehn.) Care nu transmite unde sonore. ♦ (Despre materiale) Fonoizolant. – Din fr. insonorisant.
insonorizanta
INSONORIZÁNT, -Ă, insonorizanți, -te, adj. (Tehn.) Care nu transmite unde sonore. ♦ (Despre materiale) Fonoizolant. – Din fr. insonorisant.
insonorizante
INSONORIZÁNT, -Ă, insonorizanți, -te, adj. (Tehn.) Care nu transmite unde sonore. ♦ (Despre materiale) Fonoizolant. – Din fr. insonorisant.
insonorizantei
INSONORIZÁNT, -Ă, insonorizanți, -te, adj. (Tehn.) Care nu transmite unde sonore. ♦ (Despre materiale) Fonoizolant. – Din fr. insonorisant.
insonorizantele
INSONORIZÁNT, -Ă, insonorizanți, -te, adj. (Tehn.) Care nu transmite unde sonore. ♦ (Despre materiale) Fonoizolant. – Din fr. insonorisant.
insonorizantelor
INSONORIZÁNT, -Ă, insonorizanți, -te, adj. (Tehn.) Care nu transmite unde sonore. ♦ (Despre materiale) Fonoizolant. – Din fr. insonorisant.
insonorizantul
INSONORIZÁNT, -Ă, insonorizanți, -te, adj. (Tehn.) Care nu transmite unde sonore. ♦ (Despre materiale) Fonoizolant. – Din fr. insonorisant.
insonorizantului
INSONORIZÁNT, -Ă, insonorizanți, -te, adj. (Tehn.) Care nu transmite unde sonore. ♦ (Despre materiale) Fonoizolant. – Din fr. insonorisant.
insonorizanți
INSONORIZÁNT, -Ă, insonorizanți, -te, adj. (Tehn.) Care nu transmite unde sonore. ♦ (Despre materiale) Fonoizolant. – Din fr. insonorisant.
insonorizanții
INSONORIZÁNT, -Ă, insonorizanți, -te, adj. (Tehn.) Care nu transmite unde sonore. ♦ (Despre materiale) Fonoizolant. – Din fr. insonorisant.
insonorizanților
INSONORIZÁNT, -Ă, insonorizanți, -te, adj. (Tehn.) Care nu transmite unde sonore. ♦ (Despre materiale) Fonoizolant. – Din fr. insonorisant.
insonorizare
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizare
INSONORIZÁRE, insonorizări, s. f. Totalitatea operațiilor și măsurilor luate pentru a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – După fr. insonorisation.

DOOM

insonorizáre s. f., g.-d. art. insonorizắrii; pl. insonorizắri
insonorizarea
INSONORIZÁRE, insonorizări, s. f. Totalitatea operațiilor și măsurilor luate pentru a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – După fr. insonorisation.

DOOM

insonorizáre s. f., g.-d. art. insonorizắrii; pl. insonorizắri
insonorizară
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizarăm
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizarăți
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizase
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizasem
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizaseră
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizaserăm
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizaserăți
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizaseși
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizaseți
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizat
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizat
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizau
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizași
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizați
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizație
INSONORIZÁȚIE s.f. (Rar) Insonorizare. [Gen. -iei. / < fr. insonorisation].
insonorizează
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizez
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizeze
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizezi
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizând
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizînd
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
insonorizări
INSONORIZÁRE, insonorizări, s. f. Totalitatea operațiilor și măsurilor luate pentru a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – După fr. insonorisation.

DOOM

insonorizáre s. f., g.-d. art. insonorizắrii; pl. insonorizắri
insonorizării
INSONORIZÁRE, insonorizări, s. f. Totalitatea operațiilor și măsurilor luate pentru a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – După fr. insonorisation.

DOOM

insonorizáre s. f., g.-d. art. insonorizắrii; pl. insonorizắri
insonorizările
INSONORIZÁRE, insonorizări, s. f. Totalitatea operațiilor și măsurilor luate pentru a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – După fr. insonorisation.

DOOM

insonorizáre s. f., g.-d. art. insonorizắrii; pl. insonorizắri
insonorizărilor
INSONORIZÁRE, insonorizări, s. f. Totalitatea operațiilor și măsurilor luate pentru a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – După fr. insonorisation.

DOOM

insonorizáre s. f., g.-d. art. insonorizắrii; pl. insonorizắri
insonorul
INSONÓR, -Ă, insonori, -e, adj. (Tehn.) 1. Lipsit de sonoritate. 2. (Despre materiale) Care amortizează sunetele; fonoizolant. – Din fr. insonore.
insonorului
INSONÓR, -Ă, insonori, -e, adj. (Tehn.) 1. Lipsit de sonoritate. 2. (Despre materiale) Care amortizează sunetele; fonoizolant. – Din fr. insonore.
inspecta
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectai
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectam
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectare
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectare
INSPECTÁRE, inspectări, s. f. Acțiunea de a inspecta și rezultatul ei; control, verificare; p. ext. examinare, cercetare. – V. inspecta.

DOOM

inspectáre s. f., g.-d. art. inspectắrii; pl. inspectắri
inspectarea
INSPECTÁRE, inspectări, s. f. Acțiunea de a inspecta și rezultatul ei; control, verificare; p. ext. examinare, cercetare. – V. inspecta.

DOOM

inspectáre s. f., g.-d. art. inspectắrii; pl. inspectắri
inspectară
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectarăm
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectarăți
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectase
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectasem
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectaseră
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectaserăm
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectaserăți
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectaseși
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectaseți
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectat
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectat
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.
inspectau
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectași
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectați
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectează
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectez
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspecteze
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectezi
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectoare
INSPÉCTOR, -OÁRE, inspectori, -oare, s. m. și f. Persoană împuternicită să inspecteze. – Din rus. inspector. Cf. lat. inspector, fr. inspecteur.

DOOM

inspéctor s. m., pl. inspéctori
inspectoarea
INSPÉCTOR, -OÁRE, inspectori, -oare, s. m. și f. Persoană împuternicită să inspecteze. – Din rus. inspector. Cf. lat. inspector, fr. inspecteur.

DOOM

inspéctor s. m., pl. inspéctori
inspectoarei
INSPÉCTOR, -OÁRE, inspectori, -oare, s. m. și f. Persoană împuternicită să inspecteze. – Din rus. inspector. Cf. lat. inspector, fr. inspecteur.

DOOM

inspéctor s. m., pl. inspéctori
inspectoarele
INSPÉCTOR, -OÁRE, inspectori, -oare, s. m. și f. Persoană împuternicită să inspecteze. – Din rus. inspector. Cf. lat. inspector, fr. inspecteur.

DOOM

inspéctor s. m., pl. inspéctori
inspectoarelor
INSPÉCTOR, -OÁRE, inspectori, -oare, s. m. și f. Persoană împuternicită să inspecteze. – Din rus. inspector. Cf. lat. inspector, fr. inspecteur.

DOOM

inspéctor s. m., pl. inspéctori
inspector
INSPÉCTOR, -OÁRE, inspectori, -oare, s. m. și f. Persoană împuternicită să inspecteze. – Din rus. inspector. Cf. lat. inspector, fr. inspecteur.

DOOM

inspéctor s. m., pl. inspéctori
inspectorat
INSPECTORÁT, inspectorate, s. n. 1. Serviciu care are sarcina de a inspecta activitatea unor unități subordonate; localul în care funcționează un asemenea serviciu. 2. Funcția de inspector; perioadă de timp în care cineva își exercită această funcție. – Din fr. inspectorat.

DOOM

inspectorát s. n., pl. inspectoráte
inspectorate
INSPECTORÁT, inspectorate, s. n. 1. Serviciu care are sarcina de a inspecta activitatea unor unități subordonate; localul în care funcționează un asemenea serviciu. 2. Funcția de inspector; perioadă de timp în care cineva își exercită această funcție. – Din fr. inspectorat.

DOOM

inspectorát s. n., pl. inspectoráte
inspectoratele
INSPECTORÁT, inspectorate, s. n. 1. Serviciu care are sarcina de a inspecta activitatea unor unități subordonate; localul în care funcționează un asemenea serviciu. 2. Funcția de inspector; perioadă de timp în care cineva își exercită această funcție. – Din fr. inspectorat.

DOOM

inspectorát s. n., pl. inspectoráte
inspectoratelor
INSPECTORÁT, inspectorate, s. n. 1. Serviciu care are sarcina de a inspecta activitatea unor unități subordonate; localul în care funcționează un asemenea serviciu. 2. Funcția de inspector; perioadă de timp în care cineva își exercită această funcție. – Din fr. inspectorat.

DOOM

inspectorát s. n., pl. inspectoráte
inspectoratul
INSPECTORÁT, inspectorate, s. n. 1. Serviciu care are sarcina de a inspecta activitatea unor unități subordonate; localul în care funcționează un asemenea serviciu. 2. Funcția de inspector; perioadă de timp în care cineva își exercită această funcție. – Din fr. inspectorat.

DOOM

inspectorát s. n., pl. inspectoráte
inspectoratului
INSPECTORÁT, inspectorate, s. n. 1. Serviciu care are sarcina de a inspecta activitatea unor unități subordonate; localul în care funcționează un asemenea serviciu. 2. Funcția de inspector; perioadă de timp în care cineva își exercită această funcție. – Din fr. inspectorat.

DOOM

inspectorát s. n., pl. inspectoráte
inspectori
INSPÉCTOR, -OÁRE, inspectori, -oare, s. m. și f. Persoană împuternicită să inspecteze. – Din rus. inspector. Cf. lat. inspector, fr. inspecteur.

DOOM

inspéctor s. m., pl. inspéctori
inspectorii
INSPÉCTOR, -OÁRE, inspectori, -oare, s. m. și f. Persoană împuternicită să inspecteze. – Din rus. inspector. Cf. lat. inspector, fr. inspecteur.

DOOM

inspéctor s. m., pl. inspéctori
inspectorilor
INSPÉCTOR, -OÁRE, inspectori, -oare, s. m. și f. Persoană împuternicită să inspecteze. – Din rus. inspector. Cf. lat. inspector, fr. inspecteur.

DOOM

inspéctor s. m., pl. inspéctori
inspectorul
INSPÉCTOR, -OÁRE, inspectori, -oare, s. m. și f. Persoană împuternicită să inspecteze. – Din rus. inspector. Cf. lat. inspector, fr. inspecteur.

DOOM

inspéctor s. m., pl. inspéctori
inspectorului
INSPÉCTOR, -OÁRE, inspectori, -oare, s. m. și f. Persoană împuternicită să inspecteze. – Din rus. inspector. Cf. lat. inspector, fr. inspecteur.

DOOM

inspéctor s. m., pl. inspéctori
inspectând
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectînd
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.

DOOM

inspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspecteáză
inspectări
INSPECTÁRE, inspectări, s. f. Acțiunea de a inspecta și rezultatul ei; control, verificare; p. ext. examinare, cercetare. – V. inspecta.

DOOM

inspectáre s. f., g.-d. art. inspectắrii; pl. inspectắri
inspectării
INSPECTÁRE, inspectări, s. f. Acțiunea de a inspecta și rezultatul ei; control, verificare; p. ext. examinare, cercetare. – V. inspecta.

DOOM

inspectáre s. f., g.-d. art. inspectắrii; pl. inspectắri
inspectările
INSPECTÁRE, inspectări, s. f. Acțiunea de a inspecta și rezultatul ei; control, verificare; p. ext. examinare, cercetare. – V. inspecta.

DOOM

inspectáre s. f., g.-d. art. inspectắrii; pl. inspectắri
inspectărilor
INSPECTÁRE, inspectări, s. f. Acțiunea de a inspecta și rezultatul ei; control, verificare; p. ext. examinare, cercetare. – V. inspecta.

DOOM

inspectáre s. f., g.-d. art. inspectắrii; pl. inspectắri
inspecția
INSPÉCȚIE, inspecții, s. f. Control, verificare autorizată a unei activități, a executării unor dispoziții etc. – Din fr. inspection, lat. inspectio.

DOOM

inspécție (-ți-e) s. f., art. inspécția (-ți-a), g.-d. art. inspécției; pl. inspécții, art. inspécțiile (-ți-i-)
inspecție
INSPÉCȚIE, inspecții, s. f. Control, verificare autorizată a unei activități, a executării unor dispoziții etc. – Din fr. inspection, lat. inspectio.

DOOM

inspécție (-ți-e) s. f., art. inspécția (-ți-a), g.-d. art. inspécției; pl. inspécții, art. inspécțiile (-ți-i-)
inspecției
INSPÉCȚIE, inspecții, s. f. Control, verificare autorizată a unei activități, a executării unor dispoziții etc. – Din fr. inspection, lat. inspectio.

DOOM

inspécție (-ți-e) s. f., art. inspécția (-ți-a), g.-d. art. inspécției; pl. inspécții, art. inspécțiile (-ți-i-)
inspecții
INSPÉCȚIE, inspecții, s. f. Control, verificare autorizată a unei activități, a executării unor dispoziții etc. – Din fr. inspection, lat. inspectio.

DOOM

inspécție (-ți-e) s. f., art. inspécția (-ți-a), g.-d. art. inspécției; pl. inspécții, art. inspécțiile (-ți-i-)
inspecțiile
INSPÉCȚIE, inspecții, s. f. Control, verificare autorizată a unei activități, a executării unor dispoziții etc. – Din fr. inspection, lat. inspectio.

DOOM

inspécție (-ți-e) s. f., art. inspécția (-ți-a), g.-d. art. inspécției; pl. inspécții, art. inspécțiile (-ți-i-)
inspecțiilor
INSPÉCȚIE, inspecții, s. f. Control, verificare autorizată a unei activități, a executării unor dispoziții etc. – Din fr. inspection, lat. inspectio.

DOOM

inspécție (-ți-e) s. f., art. inspécția (-ți-a), g.-d. art. inspécției; pl. inspécții, art. inspécțiile (-ți-i-)
inspir
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspira
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspirai
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspiram
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspirare
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspirare
INSPIRÁRE, inspirări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) inspira și rezultatul ei. – V. inspira.

DOOM

inspiráre (rar) s. f., g.-d. art. inspirắrii; pl. inspirắri
inspirarea
INSPIRÁRE, inspirări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) inspira și rezultatul ei. – V. inspira.

DOOM

inspiráre (rar) s. f., g.-d. art. inspirắrii; pl. inspirắri
inspirară
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspirarăm
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspirarăți
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspirase
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspirasem
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspiraseră
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspiraserăm
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspiraserăți
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspiraseși
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspiraseți
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspirat
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspirat
INSPIRÁT, -Ă, inspirați, -te, adj. Cuprins, pătruns de inspirație (2). ◊ Expr. A fi bine (sau rău) inspirat = a avea o idee, o inițiativă, bună sau rea. – V. inspira. Cf. fr. inspiré.
inspirata
INSPIRÁT, -Ă, inspirați, -te, adj. Cuprins, pătruns de inspirație (2). ◊ Expr. A fi bine (sau rău) inspirat = a avea o idee, o inițiativă, bună sau rea. – V. inspira. Cf. fr. inspiré.
inspirate
INSPIRÁT, -Ă, inspirați, -te, adj. Cuprins, pătruns de inspirație (2). ◊ Expr. A fi bine (sau rău) inspirat = a avea o idee, o inițiativă, bună sau rea. – V. inspira. Cf. fr. inspiré.
inspiratei
INSPIRÁT, -Ă, inspirați, -te, adj. Cuprins, pătruns de inspirație (2). ◊ Expr. A fi bine (sau rău) inspirat = a avea o idee, o inițiativă, bună sau rea. – V. inspira. Cf. fr. inspiré.
inspiratele
INSPIRÁT, -Ă, inspirați, -te, adj. Cuprins, pătruns de inspirație (2). ◊ Expr. A fi bine (sau rău) inspirat = a avea o idee, o inițiativă, bună sau rea. – V. inspira. Cf. fr. inspiré.
inspiratelor
INSPIRÁT, -Ă, inspirați, -te, adj. Cuprins, pătruns de inspirație (2). ◊ Expr. A fi bine (sau rău) inspirat = a avea o idee, o inițiativă, bună sau rea. – V. inspira. Cf. fr. inspiré.
inspiratoare
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspiratoare
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspiratoarea
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspiratoarea
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspiratoarei
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspiratoarei
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspiratoarele
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspiratoarele
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspiratoarelor
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspiratoarelor
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspirator
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspirator
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspiratori
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspiratori
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspiratorii
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspiratorii
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspiratorilor
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspiratorilor
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspiratorul
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspiratorul
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspiratorului
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspiratorului
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.

DOOM

inspiratór adj. m., s. m., pl. inspiratóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inspiratoáre
inspiratrice
INSPIRATRÍCE adj.f.. (Peior.) Inspiratoare, care inspiră. [Pl. invar. / cf. fr. inspiratrice, it. inspiratrice].
inspiratul
INSPIRÁT, -Ă, inspirați, -te, adj. Cuprins, pătruns de inspirație (2). ◊ Expr. A fi bine (sau rău) inspirat = a avea o idee, o inițiativă, bună sau rea. – V. inspira. Cf. fr. inspiré.
inspiratului
INSPIRÁT, -Ă, inspirați, -te, adj. Cuprins, pătruns de inspirație (2). ◊ Expr. A fi bine (sau rău) inspirat = a avea o idee, o inițiativă, bună sau rea. – V. inspira. Cf. fr. inspiré.
inspirau
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspirași
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspirați
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspirați
INSPIRÁT, -Ă, inspirați, -te, adj. Cuprins, pătruns de inspirație (2). ◊ Expr. A fi bine (sau rău) inspirat = a avea o idee, o inițiativă, bună sau rea. – V. inspira. Cf. fr. inspiré.
inspirația
INSPIRÁȚIE, inspirații, s. f. 1. Inhalare a aerului în plămâni, primul timp al respirației. 2. Fig. Stare de tensiune creatoare, forță creatoare. 3. Fig. Gând, idee spontană. [Var.: inspirațiúne s. f.] – Din fr. inspiration, lat. inspiratio.

DOOM

inspiráție (-ți-e) s. f., art. inspiráția (-ți-a), g.-d. art. inspiráției; pl. inspiráții, art. inspiráțiile (-ți-i-)
inspirație
INSPIRÁȚIE, inspirații, s. f. 1. Inhalare a aerului în plămâni, primul timp al respirației. 2. Fig. Stare de tensiune creatoare, forță creatoare. 3. Fig. Gând, idee spontană. [Var.: inspirațiúne s. f.] – Din fr. inspiration, lat. inspiratio.

DOOM

inspiráție (-ți-e) s. f., art. inspiráția (-ți-a), g.-d. art. inspiráției; pl. inspiráții, art. inspiráțiile (-ți-i-)
inspirației
INSPIRÁȚIE, inspirații, s. f. 1. Inhalare a aerului în plămâni, primul timp al respirației. 2. Fig. Stare de tensiune creatoare, forță creatoare. 3. Fig. Gând, idee spontană. [Var.: inspirațiúne s. f.] – Din fr. inspiration, lat. inspiratio.

DOOM

inspiráție (-ți-e) s. f., art. inspiráția (-ți-a), g.-d. art. inspiráției; pl. inspiráții, art. inspiráțiile (-ți-i-)
inspirații
INSPIRÁT, -Ă, inspirați, -te, adj. Cuprins, pătruns de inspirație (2). ◊ Expr. A fi bine (sau rău) inspirat = a avea o idee, o inițiativă, bună sau rea. – V. inspira. Cf. fr. inspiré.
inspirații
INSPIRÁȚIE, inspirații, s. f. 1. Inhalare a aerului în plămâni, primul timp al respirației. 2. Fig. Stare de tensiune creatoare, forță creatoare. 3. Fig. Gând, idee spontană. [Var.: inspirațiúne s. f.] – Din fr. inspiration, lat. inspiratio.

DOOM

inspiráție (-ți-e) s. f., art. inspiráția (-ți-a), g.-d. art. inspiráției; pl. inspiráții, art. inspiráțiile (-ți-i-)
inspirațiile
INSPIRÁȚIE, inspirații, s. f. 1. Inhalare a aerului în plămâni, primul timp al respirației. 2. Fig. Stare de tensiune creatoare, forță creatoare. 3. Fig. Gând, idee spontană. [Var.: inspirațiúne s. f.] – Din fr. inspiration, lat. inspiratio.

DOOM

inspiráție (-ți-e) s. f., art. inspiráția (-ți-a), g.-d. art. inspiráției; pl. inspiráții, art. inspiráțiile (-ți-i-)
inspirațiilor
INSPIRÁȚIE, inspirații, s. f. 1. Inhalare a aerului în plămâni, primul timp al respirației. 2. Fig. Stare de tensiune creatoare, forță creatoare. 3. Fig. Gând, idee spontană. [Var.: inspirațiúne s. f.] – Din fr. inspiration, lat. inspiratio.

DOOM

inspiráție (-ți-e) s. f., art. inspiráția (-ți-a), g.-d. art. inspiráției; pl. inspiráții, art. inspiráțiile (-ți-i-)
inspiraților
INSPIRÁT, -Ă, inspirați, -te, adj. Cuprins, pătruns de inspirație (2). ◊ Expr. A fi bine (sau rău) inspirat = a avea o idee, o inițiativă, bună sau rea. – V. inspira. Cf. fr. inspiré.
inspirațiune
INSPIRÁȚIE, inspirații, s. f. 1. Inhalare a aerului în plămâni, primul timp al respirației. 2. Fig. Stare de tensiune creatoare, forță creatoare. 3. Fig. Gând, idee spontană. [Var.: inspirațiúne s. f.] – Din fr. inspiration, lat. inspiratio.

DOOM

inspiráție (-ți-e) s. f., art. inspiráția (-ți-a), g.-d. art. inspiráției; pl. inspiráții, art. inspiráțiile (-ți-i-)
inspire
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspiri
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspirând
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspirînd
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

DOOM

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră
inspirări
INSPIRÁRE, inspirări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) inspira și rezultatul ei. – V. inspira.

DOOM

inspiráre (rar) s. f., g.-d. art. inspirắrii; pl. inspirắri
inspirării
INSPIRÁRE, inspirări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) inspira și rezultatul ei. – V. inspira.

DOOM

inspiráre (rar) s. f., g.-d. art. inspirắrii; pl. inspirắri
inspirările
INSPIRÁRE, inspirări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) inspira și rezultatul ei. – V. inspira.

DOOM

inspiráre (rar) s. f., g.-d. art. inspirắrii; pl. inspirắri
inspirărilor
INSPIRÁRE, inspirări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) inspira și rezultatul ei. – V. inspira.

DOOM

inspiráre (rar) s. f., g.-d. art. inspirắrii; pl. inspirắri
instabil
INSTABÍL, -Ă, instabili, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice, tehnice, despre obiecte) Care nu prezintă stabilitate, nestabil. 2. Fig. Variabil; schimbător; nestatornic. – Din fr. instable, lat. instabilis.

DOOM

instabíl adj. m., pl. instabíli; f. instabílă, pl. instabíle
instabila
INSTABÍL, -Ă, instabili, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice, tehnice, despre obiecte) Care nu prezintă stabilitate, nestabil. 2. Fig. Variabil; schimbător; nestatornic. – Din fr. instable, lat. instabilis.

DOOM

instabíl adj. m., pl. instabíli; f. instabílă, pl. instabíle
instabile
INSTABÍL, -Ă, instabili, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice, tehnice, despre obiecte) Care nu prezintă stabilitate, nestabil. 2. Fig. Variabil; schimbător; nestatornic. – Din fr. instable, lat. instabilis.

DOOM

instabíl adj. m., pl. instabíli; f. instabílă, pl. instabíle
instabilei
INSTABÍL, -Ă, instabili, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice, tehnice, despre obiecte) Care nu prezintă stabilitate, nestabil. 2. Fig. Variabil; schimbător; nestatornic. – Din fr. instable, lat. instabilis.

DOOM

instabíl adj. m., pl. instabíli; f. instabílă, pl. instabíle
instabilele
INSTABÍL, -Ă, instabili, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice, tehnice, despre obiecte) Care nu prezintă stabilitate, nestabil. 2. Fig. Variabil; schimbător; nestatornic. – Din fr. instable, lat. instabilis.

DOOM

instabíl adj. m., pl. instabíli; f. instabílă, pl. instabíle
instabilelor
INSTABÍL, -Ă, instabili, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice, tehnice, despre obiecte) Care nu prezintă stabilitate, nestabil. 2. Fig. Variabil; schimbător; nestatornic. – Din fr. instable, lat. instabilis.

DOOM

instabíl adj. m., pl. instabíli; f. instabílă, pl. instabíle
instabili
INSTABÍL, -Ă, instabili, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice, tehnice, despre obiecte) Care nu prezintă stabilitate, nestabil. 2. Fig. Variabil; schimbător; nestatornic. – Din fr. instable, lat. instabilis.

DOOM

instabíl adj. m., pl. instabíli; f. instabílă, pl. instabíle
instabilii
INSTABÍL, -Ă, instabili, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice, tehnice, despre obiecte) Care nu prezintă stabilitate, nestabil. 2. Fig. Variabil; schimbător; nestatornic. – Din fr. instable, lat. instabilis.

DOOM

instabíl adj. m., pl. instabíli; f. instabílă, pl. instabíle
instabililor
INSTABÍL, -Ă, instabili, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice, tehnice, despre obiecte) Care nu prezintă stabilitate, nestabil. 2. Fig. Variabil; schimbător; nestatornic. – Din fr. instable, lat. instabilis.

DOOM

instabíl adj. m., pl. instabíli; f. instabílă, pl. instabíle
instabilitate
INSTABILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este instabil; nestatornicie, nestabilitate, inconsecvență, inconstanță. – Din fr. instabilité, lat. instabilitas, -atis.

DOOM

instabilitáte s. f., g.-d. art. instabilitắții
instabilitatea
INSTABILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este instabil; nestatornicie, nestabilitate, inconsecvență, inconstanță. – Din fr. instabilité, lat. instabilitas, -atis.

DOOM

instabilitáte s. f., g.-d. art. instabilitắții
instabilități
INSTABILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este instabil; nestatornicie, nestabilitate, inconsecvență, inconstanță. – Din fr. instabilité, lat. instabilitas, -atis.

DOOM

instabilitáte s. f., g.-d. art. instabilitắții
instabilității
INSTABILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este instabil; nestatornicie, nestabilitate, inconsecvență, inconstanță. – Din fr. instabilité, lat. instabilitas, -atis.

DOOM

instabilitáte s. f., g.-d. art. instabilitắții
instabilitățile
INSTABILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este instabil; nestatornicie, nestabilitate, inconsecvență, inconstanță. – Din fr. instabilité, lat. instabilitas, -atis.

DOOM

instabilitáte s. f., g.-d. art. instabilitắții
instabilităților
INSTABILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este instabil; nestatornicie, nestabilitate, inconsecvență, inconstanță. – Din fr. instabilité, lat. instabilitas, -atis.

DOOM

instabilitáte s. f., g.-d. art. instabilitắții
instabilul
INSTABÍL, -Ă, instabili, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice, tehnice, despre obiecte) Care nu prezintă stabilitate, nestabil. 2. Fig. Variabil; schimbător; nestatornic. – Din fr. instable, lat. instabilis.

DOOM

instabíl adj. m., pl. instabíli; f. instabílă, pl. instabíle
instabilului
INSTABÍL, -Ă, instabili, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice, tehnice, despre obiecte) Care nu prezintă stabilitate, nestabil. 2. Fig. Variabil; schimbător; nestatornic. – Din fr. instable, lat. instabilis.

DOOM

instabíl adj. m., pl. instabíli; f. instabílă, pl. instabíle
instala
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalai
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalam
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalare
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalare
INSTALÁRE, instalări, s. f. Acțiunea de a (se) instala și rezultatul ei. – V. instala.

DOOM

instaláre s. f., g.-d. art. instalắrii; pl. instalắri
instalarea
INSTALÁRE, instalări, s. f. Acțiunea de a (se) instala și rezultatul ei. – V. instala.

DOOM

instaláre s. f., g.-d. art. instalắrii; pl. instalắri
instalară
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalarăm
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalarăți
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalase
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalasem
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalaseră
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalaserăm
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalaserăți
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalaseși
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalaseți
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalat
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalat
INSTALÁT, -Ă, instalați, -te, adj. 1. (Despre mașini, aparate, instalații etc.) Așezat, montat, fixat. 2. (Despre persoane) Stabilit într-un loc. ♦ Pus într-un post de răspundere. – V. instala.
instalata
INSTALÁT, -Ă, instalați, -te, adj. 1. (Despre mașini, aparate, instalații etc.) Așezat, montat, fixat. 2. (Despre persoane) Stabilit într-un loc. ♦ Pus într-un post de răspundere. – V. instala.
instalate
INSTALÁT, -Ă, instalați, -te, adj. 1. (Despre mașini, aparate, instalații etc.) Așezat, montat, fixat. 2. (Despre persoane) Stabilit într-un loc. ♦ Pus într-un post de răspundere. – V. instala.
instalatei
INSTALÁT, -Ă, instalați, -te, adj. 1. (Despre mașini, aparate, instalații etc.) Așezat, montat, fixat. 2. (Despre persoane) Stabilit într-un loc. ♦ Pus într-un post de răspundere. – V. instala.
instalatele
INSTALÁT, -Ă, instalați, -te, adj. 1. (Despre mașini, aparate, instalații etc.) Așezat, montat, fixat. 2. (Despre persoane) Stabilit într-un loc. ♦ Pus într-un post de răspundere. – V. instala.
instalatelor
INSTALÁT, -Ă, instalați, -te, adj. 1. (Despre mașini, aparate, instalații etc.) Așezat, montat, fixat. 2. (Despre persoane) Stabilit într-un loc. ♦ Pus într-un post de răspundere. – V. instala.
instalatoare
INSTALATÓR, -OÁRE, instalatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în lucrările de montare și de reparare a unor instalații tehnico-sanitare, conducte, aparate. – Din fr. installateur.

DOOM

instalatór s. m., pl. instalatóri
instalatoarea
INSTALATÓR, -OÁRE, instalatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în lucrările de montare și de reparare a unor instalații tehnico-sanitare, conducte, aparate. – Din fr. installateur.

DOOM

instalatór s. m., pl. instalatóri
instalatoarei
INSTALATÓR, -OÁRE, instalatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în lucrările de montare și de reparare a unor instalații tehnico-sanitare, conducte, aparate. – Din fr. installateur.

DOOM

instalatór s. m., pl. instalatóri
instalatoarele
INSTALATÓR, -OÁRE, instalatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în lucrările de montare și de reparare a unor instalații tehnico-sanitare, conducte, aparate. – Din fr. installateur.

DOOM

instalatór s. m., pl. instalatóri
instalatoarelor
INSTALATÓR, -OÁRE, instalatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în lucrările de montare și de reparare a unor instalații tehnico-sanitare, conducte, aparate. – Din fr. installateur.

DOOM

instalatór s. m., pl. instalatóri
instalator
INSTALATÓR, -OÁRE, instalatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în lucrările de montare și de reparare a unor instalații tehnico-sanitare, conducte, aparate. – Din fr. installateur.

DOOM

instalatór s. m., pl. instalatóri
instalatori
INSTALATÓR, -OÁRE, instalatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în lucrările de montare și de reparare a unor instalații tehnico-sanitare, conducte, aparate. – Din fr. installateur.

DOOM

instalatór s. m., pl. instalatóri
instalatorii
INSTALATÓR, -OÁRE, instalatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în lucrările de montare și de reparare a unor instalații tehnico-sanitare, conducte, aparate. – Din fr. installateur.

DOOM

instalatór s. m., pl. instalatóri
instalatorilor
INSTALATÓR, -OÁRE, instalatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în lucrările de montare și de reparare a unor instalații tehnico-sanitare, conducte, aparate. – Din fr. installateur.

DOOM

instalatór s. m., pl. instalatóri
instalatorul
INSTALATÓR, -OÁRE, instalatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în lucrările de montare și de reparare a unor instalații tehnico-sanitare, conducte, aparate. – Din fr. installateur.

DOOM

instalatór s. m., pl. instalatóri
instalatorului
INSTALATÓR, -OÁRE, instalatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în lucrările de montare și de reparare a unor instalații tehnico-sanitare, conducte, aparate. – Din fr. installateur.

DOOM

instalatór s. m., pl. instalatóri
instalatul
INSTALÁT, -Ă, instalați, -te, adj. 1. (Despre mașini, aparate, instalații etc.) Așezat, montat, fixat. 2. (Despre persoane) Stabilit într-un loc. ♦ Pus într-un post de răspundere. – V. instala.
instalatului
INSTALÁT, -Ă, instalați, -te, adj. 1. (Despre mașini, aparate, instalații etc.) Așezat, montat, fixat. 2. (Despre persoane) Stabilit într-un loc. ♦ Pus într-un post de răspundere. – V. instala.
instalau
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalași
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalați
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalați
INSTALÁT, -Ă, instalați, -te, adj. 1. (Despre mașini, aparate, instalații etc.) Așezat, montat, fixat. 2. (Despre persoane) Stabilit într-un loc. ♦ Pus într-un post de răspundere. – V. instala.
instalația
INSTALAȚIÚNE s. f. v. instalație.

DOOM

instaláție (-ți-e) s. f., art. instaláția (-ți-a), g.-d. art. instaláției; pl. instaláții, art. instaláțiile (-ți-i-)
instalație
INSTALAȚIÚNE s. f. v. instalație.

DOOM

instaláție (-ți-e) s. f., art. instaláția (-ți-a), g.-d. art. instaláției; pl. instaláții, art. instaláțiile (-ți-i-)
instalației
INSTALAȚIÚNE s. f. v. instalație.

DOOM

instaláție (-ți-e) s. f., art. instaláția (-ți-a), g.-d. art. instaláției; pl. instaláții, art. instaláțiile (-ți-i-)
instalații
INSTALÁT, -Ă, instalați, -te, adj. 1. (Despre mașini, aparate, instalații etc.) Așezat, montat, fixat. 2. (Despre persoane) Stabilit într-un loc. ♦ Pus într-un post de răspundere. – V. instala.
instalații
INSTALAȚIÚNE s. f. v. instalație.

DOOM

instaláție (-ți-e) s. f., art. instaláția (-ți-a), g.-d. art. instaláției; pl. instaláții, art. instaláțiile (-ți-i-)
instalațiile
INSTALAȚIÚNE s. f. v. instalație.

DOOM

instaláție (-ți-e) s. f., art. instaláția (-ți-a), g.-d. art. instaláției; pl. instaláții, art. instaláțiile (-ți-i-)
instalațiilor
INSTALAȚIÚNE s. f. v. instalație.

DOOM

instaláție (-ți-e) s. f., art. instaláția (-ți-a), g.-d. art. instaláției; pl. instaláții, art. instaláțiile (-ți-i-)
instalaților
INSTALÁT, -Ă, instalați, -te, adj. 1. (Despre mașini, aparate, instalații etc.) Așezat, montat, fixat. 2. (Despre persoane) Stabilit într-un loc. ♦ Pus într-un post de răspundere. – V. instala.
instalațiune
INSTALAȚIÚNE s. f. v. instalație.

DOOM

instaláție (-ți-e) s. f., art. instaláția (-ți-a), g.-d. art. instaláției; pl. instaláții, art. instaláțiile (-ți-i-)
instalează
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalez
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instaleze
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalezi
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalând
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalînd
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.

DOOM

instalá (a ~) vb., ind. prez. 3 instaleáză
instalări
INSTALÁRE, instalări, s. f. Acțiunea de a (se) instala și rezultatul ei. – V. instala.

DOOM

instaláre s. f., g.-d. art. instalắrii; pl. instalắri
instalării
INSTALÁRE, instalări, s. f. Acțiunea de a (se) instala și rezultatul ei. – V. instala.

DOOM

instaláre s. f., g.-d. art. instalắrii; pl. instalắri
instalările
INSTALÁRE, instalări, s. f. Acțiunea de a (se) instala și rezultatul ei. – V. instala.

DOOM

instaláre s. f., g.-d. art. instalắrii; pl. instalắri
instalărilor
INSTALÁRE, instalări, s. f. Acțiunea de a (se) instala și rezultatul ei. – V. instala.

DOOM

instaláre s. f., g.-d. art. instalắrii; pl. instalắri
instaminat
INSTAMINÁT, -Ă adj. (Despre flori) La care semințele nu se dezvoltă. [Cf. lat. in – nu, stamen – filament].
instant
INSTÁNT adj. invar. Instantaneu, rapid. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) Care se prepară repede, de obicei prin dizolvarea unui concentrat. – Cuv. engl.

DOOM

*ínstant adj. invar.
instant
INSTÁNT adj. invar. Instantaneu, rapid. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) Care se prepară repede, fără fierbere, prin dizolvare. [Pr.: -stánt] – Cuv. engl.
instantanee
INSTANTANÉU, -ÉE, instantanei, -ee, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care se produce brusc și se desfășoară rapid; pe moment. 2. S. n. Imagine sau fotografie obținută printr-o expunere foarte scurtă. 3. Adj. (Fiz.; despre mărimi) Care se referă la un anumit moment sau care este definit pentru un anumit moment. – Din fr. instantané.

DOOM

instantanéu2 s. n., art. instantanéul; pl. instantanée
instantaneea
INSTANTANÉU, -ÉE, instantanei, -ee, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care se produce brusc și se desfășoară rapid; pe moment. 2. S. n. Imagine sau fotografie obținută printr-o expunere foarte scurtă. 3. Adj. (Fiz.; despre mărimi) Care se referă la un anumit moment sau care este definit pentru un anumit moment. – Din fr. instantané.

DOOM

instantanéu2 s. n., art. instantanéul; pl. instantanée
instantaneei
INSTANTANÉU, -ÉE, instantanei, -ee, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care se produce brusc și se desfășoară rapid; pe moment. 2. S. n. Imagine sau fotografie obținută printr-o expunere foarte scurtă. 3. Adj. (Fiz.; despre mărimi) Care se referă la un anumit moment sau care este definit pentru un anumit moment. – Din fr. instantané.

DOOM

instantanéu2 s. n., art. instantanéul; pl. instantanée
instantaneele
INSTANTANÉU, -ÉE, instantanei, -ee, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care se produce brusc și se desfășoară rapid; pe moment. 2. S. n. Imagine sau fotografie obținută printr-o expunere foarte scurtă. 3. Adj. (Fiz.; despre mărimi) Care se referă la un anumit moment sau care este definit pentru un anumit moment. – Din fr. instantané.

DOOM

instantanéu2 s. n., art. instantanéul; pl. instantanée
instantaneelor
INSTANTANÉU, -ÉE, instantanei, -ee, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care se produce brusc și se desfășoară rapid; pe moment. 2. S. n. Imagine sau fotografie obținută printr-o expunere foarte scurtă. 3. Adj. (Fiz.; despre mărimi) Care se referă la un anumit moment sau care este definit pentru un anumit moment. – Din fr. instantané.

DOOM

instantanéu2 s. n., art. instantanéul; pl. instantanée
instantanei
INSTANTANÉU, -ÉE, instantanei, -ee, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care se produce brusc și se desfășoară rapid; pe moment. 2. S. n. Imagine sau fotografie obținută printr-o expunere foarte scurtă. 3. Adj. (Fiz.; despre mărimi) Care se referă la un anumit moment sau care este definit pentru un anumit moment. – Din fr. instantané.

DOOM

instantanéu2 s. n., art. instantanéul; pl. instantanée
instantaneii
INSTANTANÉU, -ÉE, instantanei, -ee, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care se produce brusc și se desfășoară rapid; pe moment. 2. S. n. Imagine sau fotografie obținută printr-o expunere foarte scurtă. 3. Adj. (Fiz.; despre mărimi) Care se referă la un anumit moment sau care este definit pentru un anumit moment. – Din fr. instantané.

DOOM

instantanéu2 s. n., art. instantanéul; pl. instantanée
instantaneilor
INSTANTANÉU, -ÉE, instantanei, -ee, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care se produce brusc și se desfășoară rapid; pe moment. 2. S. n. Imagine sau fotografie obținută printr-o expunere foarte scurtă. 3. Adj. (Fiz.; despre mărimi) Care se referă la un anumit moment sau care este definit pentru un anumit moment. – Din fr. instantané.

DOOM

instantanéu2 s. n., art. instantanéul; pl. instantanée
instantaneitate
INSTANTANEITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este instantaneu. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. instantanéité.

DOOM

instantaneitáte (-ne-i-) s. f., g.-d. art. instantaneitắții
instantaneitatea
INSTANTANEITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este instantaneu. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. instantanéité.

DOOM

instantaneitáte (-ne-i-) s. f., g.-d. art. instantaneitắții
instantaneități
INSTANTANEITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este instantaneu. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. instantanéité.

DOOM

instantaneitáte (-ne-i-) s. f., g.-d. art. instantaneitắții
instantaneității
INSTANTANEITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este instantaneu. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. instantanéité.

DOOM

instantaneitáte (-ne-i-) s. f., g.-d. art. instantaneitắții
instantaneu
INSTANTANÉU, -ÉE, instantanei, -ee, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care se produce brusc și se desfășoară rapid; pe moment. 2. S. n. Imagine sau fotografie obținută printr-o expunere foarte scurtă. 3. Adj. (Fiz.; despre mărimi) Care se referă la un anumit moment sau care este definit pentru un anumit moment. – Din fr. instantané.

DOOM

instantanéu2 s. n., art. instantanéul; pl. instantanée
instantaneul
INSTANTANÉU, -ÉE, instantanei, -ee, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care se produce brusc și se desfășoară rapid; pe moment. 2. S. n. Imagine sau fotografie obținută printr-o expunere foarte scurtă. 3. Adj. (Fiz.; despre mărimi) Care se referă la un anumit moment sau care este definit pentru un anumit moment. – Din fr. instantané.

DOOM

instantanéu2 s. n., art. instantanéul; pl. instantanée
instantaneului
INSTANTANÉU, -ÉE, instantanei, -ee, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care se produce brusc și se desfășoară rapid; pe moment. 2. S. n. Imagine sau fotografie obținută printr-o expunere foarte scurtă. 3. Adj. (Fiz.; despre mărimi) Care se referă la un anumit moment sau care este definit pentru un anumit moment. – Din fr. instantané.

DOOM

instantanéu2 s. n., art. instantanéul; pl. instantanée
instanța
INSTÁNȚĂ, instanțe, s. f. (Și în sintagma instanță judecătorească) Organ de jurisdicție însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. ◊ Expr. În ultimă instanță = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. – Din fr. instance, lat. instantia.

DOOM

instánță s. f., g.-d. art. instánței; pl. instánțe
instanțe
INSTÁNȚĂ, instanțe, s. f. (Și în sintagma instanță judecătorească) Organ de jurisdicție însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. ◊ Expr. În ultimă instanță = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. – Din fr. instance, lat. instantia.

DOOM

instánță s. f., g.-d. art. instánței; pl. instánțe
instanței
INSTÁNȚĂ, instanțe, s. f. (Și în sintagma instanță judecătorească) Organ de jurisdicție însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. ◊ Expr. În ultimă instanță = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. – Din fr. instance, lat. instantia.

DOOM

instánță s. f., g.-d. art. instánței; pl. instánțe
instanțele
INSTÁNȚĂ, instanțe, s. f. (Și în sintagma instanță judecătorească) Organ de jurisdicție însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. ◊ Expr. În ultimă instanță = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. – Din fr. instance, lat. instantia.

DOOM

instánță s. f., g.-d. art. instánței; pl. instánțe
instanțelor
INSTÁNȚĂ, instanțe, s. f. (Și în sintagma instanță judecătorească) Organ de jurisdicție însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. ◊ Expr. În ultimă instanță = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. – Din fr. instance, lat. instantia.

DOOM

instánță s. f., g.-d. art. instánței; pl. instánțe
instaura
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instaurai
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instauram
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instaurare
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instaurare
INSTAURÁRE, instaurări, s. f. Acțiunea de a instaura și rezultatul ei; instituire, stabilire. [Pr.: -sta-u-] – V. instaura.

DOOM

instauráre (-sta-u-) s. f., g.-d. art. instaurắrii; pl. instaurắri
instaurarea
INSTAURÁRE, instaurări, s. f. Acțiunea de a instaura și rezultatul ei; instituire, stabilire. [Pr.: -sta-u-] – V. instaura.

DOOM

instauráre (-sta-u-) s. f., g.-d. art. instaurắrii; pl. instaurắri
instaurară
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instaurarăm
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instaurarăți
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instaurase
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instaurasem
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instauraseră
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instauraserăm
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instauraserăți
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instauraseși
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instauraseți
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instaurat
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instaurat
INSTAURÁT, -Ă, instaurați, -te, adj. Care este statornicit, stabilit, instituit. [Pr.: -sta-u-] – V. instaura.
instaurata
INSTAURÁT, -Ă, instaurați, -te, adj. Care este statornicit, stabilit, instituit. [Pr.: -sta-u-] – V. instaura.
instaurate
INSTAURÁT, -Ă, instaurați, -te, adj. Care este statornicit, stabilit, instituit. [Pr.: -sta-u-] – V. instaura.
instauratei
INSTAURÁT, -Ă, instaurați, -te, adj. Care este statornicit, stabilit, instituit. [Pr.: -sta-u-] – V. instaura.
instauratele
INSTAURÁT, -Ă, instaurați, -te, adj. Care este statornicit, stabilit, instituit. [Pr.: -sta-u-] – V. instaura.
instauratelor
INSTAURÁT, -Ă, instaurați, -te, adj. Care este statornicit, stabilit, instituit. [Pr.: -sta-u-] – V. instaura.
instauratoare
INSTAURATÓR, -OÁRE, instauratori, -oare, s. m. și f. Întemeietor, fondator, ctitor. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurateur.
instauratoarea
INSTAURATÓR, -OÁRE, instauratori, -oare, s. m. și f. Întemeietor, fondator, ctitor. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurateur.
instauratoarei
INSTAURATÓR, -OÁRE, instauratori, -oare, s. m. și f. Întemeietor, fondator, ctitor. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurateur.
instauratoarele
INSTAURATÓR, -OÁRE, instauratori, -oare, s. m. și f. Întemeietor, fondator, ctitor. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurateur.
instauratoarelor
INSTAURATÓR, -OÁRE, instauratori, -oare, s. m. și f. Întemeietor, fondator, ctitor. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurateur.
instaurator
INSTAURATÓR, -OÁRE, instauratori, -oare, s. m. și f. Întemeietor, fondator, ctitor. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurateur.
instauratori
INSTAURATÓR, -OÁRE, instauratori, -oare, s. m. și f. Întemeietor, fondator, ctitor. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurateur.
instauratorii
INSTAURATÓR, -OÁRE, instauratori, -oare, s. m. și f. Întemeietor, fondator, ctitor. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurateur.
instauratorilor
INSTAURATÓR, -OÁRE, instauratori, -oare, s. m. și f. Întemeietor, fondator, ctitor. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurateur.
instauratorul
INSTAURATÓR, -OÁRE, instauratori, -oare, s. m. și f. Întemeietor, fondator, ctitor. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurateur.
instauratorului
INSTAURATÓR, -OÁRE, instauratori, -oare, s. m. și f. Întemeietor, fondator, ctitor. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurateur.
instauratul
INSTAURÁT, -Ă, instaurați, -te, adj. Care este statornicit, stabilit, instituit. [Pr.: -sta-u-] – V. instaura.
instauratului
INSTAURÁT, -Ă, instaurați, -te, adj. Care este statornicit, stabilit, instituit. [Pr.: -sta-u-] – V. instaura.
instaurau
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instaurași
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instaurați
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instaurați
INSTAURÁT, -Ă, instaurați, -te, adj. Care este statornicit, stabilit, instituit. [Pr.: -sta-u-] – V. instaura.
instaurație
INSTAURÁȚIE s. f. (Rar) Instaurare; întemeiere. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instauration.
instaurații
INSTAURÁT, -Ă, instaurați, -te, adj. Care este statornicit, stabilit, instituit. [Pr.: -sta-u-] – V. instaura.
instauraților
INSTAURÁT, -Ă, instaurați, -te, adj. Care este statornicit, stabilit, instituit. [Pr.: -sta-u-] – V. instaura.
instaurațiune
INSTAURAȚIÚNE s.f. v. instaurație.
instaurează
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instaurez
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instaureze
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instaurezi
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instaurând
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instaurînd
INSTAURÁ, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oară (un obicei, o modă etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.

DOOM

instaurá (a ~) (-sta-u-) vb., ind. prez. 3 instaureáză
instaurări
INSTAURÁRE, instaurări, s. f. Acțiunea de a instaura și rezultatul ei; instituire, stabilire. [Pr.: -sta-u-] – V. instaura.

DOOM

instauráre (-sta-u-) s. f., g.-d. art. instaurắrii; pl. instaurắri
instaurării
INSTAURÁRE, instaurări, s. f. Acțiunea de a instaura și rezultatul ei; instituire, stabilire. [Pr.: -sta-u-] – V. instaura.

DOOM

instauráre (-sta-u-) s. f., g.-d. art. instaurắrii; pl. instaurắri
instaurările
INSTAURÁRE, instaurări, s. f. Acțiunea de a instaura și rezultatul ei; instituire, stabilire. [Pr.: -sta-u-] – V. instaura.

DOOM

instauráre (-sta-u-) s. f., g.-d. art. instaurắrii; pl. instaurắri
instaurărilor
INSTAURÁRE, instaurări, s. f. Acțiunea de a instaura și rezultatul ei; instituire, stabilire. [Pr.: -sta-u-] – V. instaura.

DOOM

instauráre (-sta-u-) s. f., g.-d. art. instaurắrii; pl. instaurắri
instig
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instiga
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigai
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigam
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigare
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigare
INSTIGÁRE, instigări, s. f. Acțiunea de a instiga și rezultatul ei; îndemn la violență; instigație, întărâtare, provocare, incitare. – V. instiga.

DOOM

instigáre s. f., g.-d. art. instigắrii; pl. instigắri
instigarea
INSTIGÁRE, instigări, s. f. Acțiunea de a instiga și rezultatul ei; îndemn la violență; instigație, întărâtare, provocare, incitare. – V. instiga.

DOOM

instigáre s. f., g.-d. art. instigắrii; pl. instigắri
instigară
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigarăm
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigarăți
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigase
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigasem
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigaseră
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigaserăm
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigaserăți
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigaseși
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigaseți
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigat
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigat
INSTIGÁT, -Ă, instigați, -te, adj. Ațâțat, îndemnat la acțiuni dușmănoase; întărâtat, incitat. – V. instiga.
instigata
INSTIGÁT, -Ă, instigați, -te, adj. Ațâțat, îndemnat la acțiuni dușmănoase; întărâtat, incitat. – V. instiga.
instigate
INSTIGÁT, -Ă, instigați, -te, adj. Ațâțat, îndemnat la acțiuni dușmănoase; întărâtat, incitat. – V. instiga.
instigatei
INSTIGÁT, -Ă, instigați, -te, adj. Ațâțat, îndemnat la acțiuni dușmănoase; întărâtat, incitat. – V. instiga.
instigatele
INSTIGÁT, -Ă, instigați, -te, adj. Ațâțat, îndemnat la acțiuni dușmănoase; întărâtat, incitat. – V. instiga.
instigatelor
INSTIGÁT, -Ă, instigați, -te, adj. Ațâțat, îndemnat la acțiuni dușmănoase; întărâtat, incitat. – V. instiga.
instigatoare
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigatoare
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigatoarea
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigatoarea
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigatoarei
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigatoarei
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigatoarele
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigatoarele
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigatoarelor
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigatoarelor
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigator
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigator
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigatori
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigatori
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigatorii
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigatorii
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigatorilor
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigatorilor
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigatorul
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigatorul
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigatorului
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigatorului
INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

DOOM

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre
instigatul
INSTIGÁT, -Ă, instigați, -te, adj. Ațâțat, îndemnat la acțiuni dușmănoase; întărâtat, incitat. – V. instiga.
instigatului
INSTIGÁT, -Ă, instigați, -te, adj. Ațâțat, îndemnat la acțiuni dușmănoase; întărâtat, incitat. – V. instiga.
instigau
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigași
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigați
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigați
INSTIGÁT, -Ă, instigați, -te, adj. Ațâțat, îndemnat la acțiuni dușmănoase; întărâtat, incitat. – V. instiga.
instigația
INSTIGÁȚIE, instigații, s. f. (Rar) Instigare. [Var.: instigațiúne s. f.] – Din fr. instigation, lat. instigatio, -onis.

DOOM

instigáție (rar) (-ți-e) s. f., art. instigáția (-ți-a), g.-d. art. instigáției; pl. instigáții, art. instigáțiile (-ți-i-)
instigație
INSTIGÁȚIE, instigații, s. f. (Rar) Instigare. [Var.: instigațiúne s. f.] – Din fr. instigation, lat. instigatio, -onis.

DOOM

instigáție (rar) (-ți-e) s. f., art. instigáția (-ți-a), g.-d. art. instigáției; pl. instigáții, art. instigáțiile (-ți-i-)
instigației
INSTIGÁȚIE, instigații, s. f. (Rar) Instigare. [Var.: instigațiúne s. f.] – Din fr. instigation, lat. instigatio, -onis.

DOOM

instigáție (rar) (-ți-e) s. f., art. instigáția (-ți-a), g.-d. art. instigáției; pl. instigáții, art. instigáțiile (-ți-i-)
instigații
INSTIGÁT, -Ă, instigați, -te, adj. Ațâțat, îndemnat la acțiuni dușmănoase; întărâtat, incitat. – V. instiga.
instigații
INSTIGÁȚIE, instigații, s. f. (Rar) Instigare. [Var.: instigațiúne s. f.] – Din fr. instigation, lat. instigatio, -onis.

DOOM

instigáție (rar) (-ți-e) s. f., art. instigáția (-ți-a), g.-d. art. instigáției; pl. instigáții, art. instigáțiile (-ți-i-)
instigațiile
INSTIGÁȚIE, instigații, s. f. (Rar) Instigare. [Var.: instigațiúne s. f.] – Din fr. instigation, lat. instigatio, -onis.

DOOM

instigáție (rar) (-ți-e) s. f., art. instigáția (-ți-a), g.-d. art. instigáției; pl. instigáții, art. instigáțiile (-ți-i-)
instigațiilor
INSTIGÁȚIE, instigații, s. f. (Rar) Instigare. [Var.: instigațiúne s. f.] – Din fr. instigation, lat. instigatio, -onis.

DOOM

instigáție (rar) (-ți-e) s. f., art. instigáția (-ți-a), g.-d. art. instigáției; pl. instigáții, art. instigáțiile (-ți-i-)
instigaților
INSTIGÁT, -Ă, instigați, -te, adj. Ațâțat, îndemnat la acțiuni dușmănoase; întărâtat, incitat. – V. instiga.
instigațiune
INSTIGÁȚIE, instigații, s. f. (Rar) Instigare. [Var.: instigațiúne s. f.] – Din fr. instigation, lat. instigatio, -onis.

DOOM

instigáție (rar) (-ți-e) s. f., art. instigáția (-ți-a), g.-d. art. instigáției; pl. instigáții, art. instigáțiile (-ți-i-)
instige
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigi
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigând
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigînd
INSTIGÁ, instíg, vb. I. Tranz. A îndemna, a incita, a provoca (la acțiuni dușmănoase, violente). – Din fr. instiguer, lat. instigare.

DOOM

instigá (a ~) vb., ind. prez. 3 instígă
instigări
INSTIGÁRE, instigări, s. f. Acțiunea de a instiga și rezultatul ei; îndemn la violență; instigație, întărâtare, provocare, incitare. – V. instiga.

DOOM

instigáre s. f., g.-d. art. instigắrii; pl. instigắri
instigării
INSTIGÁRE, instigări, s. f. Acțiunea de a instiga și rezultatul ei; îndemn la violență; instigație, întărâtare, provocare, incitare. – V. instiga.

DOOM

instigáre s. f., g.-d. art. instigắrii; pl. instigắri
instigările
INSTIGÁRE, instigări, s. f. Acțiunea de a instiga și rezultatul ei; îndemn la violență; instigație, întărâtare, provocare, incitare. – V. instiga.

DOOM

instigáre s. f., g.-d. art. instigắrii; pl. instigắri
instigărilor
INSTIGÁRE, instigări, s. f. Acțiunea de a instiga și rezultatul ei; îndemn la violență; instigație, întărâtare, provocare, incitare. – V. instiga.

DOOM

instigáre s. f., g.-d. art. instigắrii; pl. instigắri
instila
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilai
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilam
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilare
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilare
INSTILÁRE, instilări, s. f. (Med.) Acțiunea de a instila; instilație. – V. instila.
instilarea
INSTILÁRE, instilări, s. f. (Med.) Acțiunea de a instila; instilație. – V. instila.
instilară
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilarăm
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilarăți
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilase
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilasem
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilaseră
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilaserăm
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilaserăți
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilaseși
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilaseți
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilat
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilat
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.
instilatoare
INSTILATÓR, instilatoare, s. n. Instrument care servește la instilații. – Din fr. instillateur.

DOOM

instilatór s. n., pl. instilatoáre
instilatoarele
INSTILATÓR, instilatoare, s. n. Instrument care servește la instilații. – Din fr. instillateur.

DOOM

instilatór s. n., pl. instilatoáre
instilatoarelor
INSTILATÓR, instilatoare, s. n. Instrument care servește la instilații. – Din fr. instillateur.

DOOM

instilatór s. n., pl. instilatoáre
instilator
INSTILATÓR, instilatoare, s. n. Instrument care servește la instilații. – Din fr. instillateur.

DOOM

instilatór s. n., pl. instilatoáre
instilatorul
INSTILATÓR, instilatoare, s. n. Instrument care servește la instilații. – Din fr. instillateur.

DOOM

instilatór s. n., pl. instilatoáre
instilatorului
INSTILATÓR, instilatoare, s. n. Instrument care servește la instilații. – Din fr. instillateur.

DOOM

instilatór s. n., pl. instilatoáre
instilau
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilași
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilați
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilația
INSTILAȚIÚNE s. f. v. instilație.

DOOM

instiláție (-ți-e) s. f., art. instiláția (-ți-a), g.-d. art. instiláției; pl. instiláții, art. instiláțiile (-ți-i-)
instilație
INSTILAȚIÚNE s. f. v. instilație.

DOOM

instiláție (-ți-e) s. f., art. instiláția (-ți-a), g.-d. art. instiláției; pl. instiláții, art. instiláțiile (-ți-i-)
instilației
INSTILAȚIÚNE s. f. v. instilație.

DOOM

instiláție (-ți-e) s. f., art. instiláția (-ți-a), g.-d. art. instiláției; pl. instiláții, art. instiláțiile (-ți-i-)
instilații
INSTILAȚIÚNE s. f. v. instilație.

DOOM

instiláție (-ți-e) s. f., art. instiláția (-ți-a), g.-d. art. instiláției; pl. instiláții, art. instiláțiile (-ți-i-)
instilațiile
INSTILAȚIÚNE s. f. v. instilație.

DOOM

instiláție (-ți-e) s. f., art. instiláția (-ți-a), g.-d. art. instiláției; pl. instiláții, art. instiláțiile (-ți-i-)
instilațiilor
INSTILAȚIÚNE s. f. v. instilație.

DOOM

instiláție (-ți-e) s. f., art. instiláția (-ți-a), g.-d. art. instiláției; pl. instiláții, art. instiláțiile (-ți-i-)
instilațiune
INSTILAȚIÚNE s. f. v. instilație.

DOOM

instiláție (-ți-e) s. f., art. instiláția (-ți-a), g.-d. art. instiláției; pl. instiláții, art. instiláțiile (-ți-i-)
instilează
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilez
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instileze
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilezi
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilând
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilînd
INSTILÁ, instilez, vb. I. Tranz. A administra picătură cu picătură un medicament lichid în scopuri terapeutice sau profilactice, a face o instilație; a pica1. – Din fr. instiller, lat. instillare.

DOOM

instilá (a ~) vb., ind. prez. 3 instileáză
instilări
INSTILÁRE, instilări, s. f. (Med.) Acțiunea de a instila; instilație. – V. instila.
instilării
INSTILÁRE, instilări, s. f. (Med.) Acțiunea de a instila; instilație. – V. instila.
instilările
INSTILÁRE, instilări, s. f. (Med.) Acțiunea de a instila; instilație. – V. instila.
instilărilor
INSTILÁRE, instilări, s. f. (Med.) Acțiunea de a instila; instilație. – V. instila.
instinct
INSTÍNCT, instincte, s. n. Complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie și care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea. – Din fr. instinct, lat. instinctus.

DOOM

instínct s. n., pl. instíncte (-stinc-te)
instincte
INSTÍNCT, instincte, s. n. Complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie și care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea. – Din fr. instinct, lat. instinctus.

DOOM

instínct s. n., pl. instíncte (-stinc-te)
instinctele
INSTÍNCT, instincte, s. n. Complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie și care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea. – Din fr. instinct, lat. instinctus.

DOOM

instínct s. n., pl. instíncte (-stinc-te)
instinctelor
INSTÍNCT, instincte, s. n. Complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie și care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea. – Din fr. instinct, lat. instinctus.

DOOM

instínct s. n., pl. instíncte (-stinc-te)
instinctiv
INSTINCTÍV, -Ă, instinctivi, -e, adj. 1. Care ține de instinct, instinctual. 2. (Adesea adverbial) Făcut din instinct, pe negândite; inconștient. – Din fr. instinctif.

DOOM

instinctív (-stinc-tiv) adj. m., pl. instinctívi; f. instinctívă, pl. instinctíve
instinctiva
INSTINCTÍV, -Ă, instinctivi, -e, adj. 1. Care ține de instinct, instinctual. 2. (Adesea adverbial) Făcut din instinct, pe negândite; inconștient. – Din fr. instinctif.

DOOM

instinctív (-stinc-tiv) adj. m., pl. instinctívi; f. instinctívă, pl. instinctíve
instinctive
INSTINCTÍV, -Ă, instinctivi, -e, adj. 1. Care ține de instinct, instinctual. 2. (Adesea adverbial) Făcut din instinct, pe negândite; inconștient. – Din fr. instinctif.

DOOM

instinctív (-stinc-tiv) adj. m., pl. instinctívi; f. instinctívă, pl. instinctíve
instinctivei
INSTINCTÍV, -Ă, instinctivi, -e, adj. 1. Care ține de instinct, instinctual. 2. (Adesea adverbial) Făcut din instinct, pe negândite; inconștient. – Din fr. instinctif.

DOOM

instinctív (-stinc-tiv) adj. m., pl. instinctívi; f. instinctívă, pl. instinctíve
instinctivele
INSTINCTÍV, -Ă, instinctivi, -e, adj. 1. Care ține de instinct, instinctual. 2. (Adesea adverbial) Făcut din instinct, pe negândite; inconștient. – Din fr. instinctif.

DOOM

instinctív (-stinc-tiv) adj. m., pl. instinctívi; f. instinctívă, pl. instinctíve
instinctivelor
INSTINCTÍV, -Ă, instinctivi, -e, adj. 1. Care ține de instinct, instinctual. 2. (Adesea adverbial) Făcut din instinct, pe negândite; inconștient. – Din fr. instinctif.

DOOM

instinctív (-stinc-tiv) adj. m., pl. instinctívi; f. instinctívă, pl. instinctíve
instinctivi
INSTINCTÍV, -Ă, instinctivi, -e, adj. 1. Care ține de instinct, instinctual. 2. (Adesea adverbial) Făcut din instinct, pe negândite; inconștient. – Din fr. instinctif.

DOOM

instinctív (-stinc-tiv) adj. m., pl. instinctívi; f. instinctívă, pl. instinctíve
instinctivii
INSTINCTÍV, -Ă, instinctivi, -e, adj. 1. Care ține de instinct, instinctual. 2. (Adesea adverbial) Făcut din instinct, pe negândite; inconștient. – Din fr. instinctif.

DOOM

instinctív (-stinc-tiv) adj. m., pl. instinctívi; f. instinctívă, pl. instinctíve
instinctivilor
INSTINCTÍV, -Ă, instinctivi, -e, adj. 1. Care ține de instinct, instinctual. 2. (Adesea adverbial) Făcut din instinct, pe negândite; inconștient. – Din fr. instinctif.

DOOM

instinctív (-stinc-tiv) adj. m., pl. instinctívi; f. instinctívă, pl. instinctíve
instinctivitate
INSTINCTIVITÁTE s. f. Caracter instinctiv; guvernare de către instincte. – Din fr. instinctivité.
instinctivitatea
INSTINCTIVITÁTE s. f. Caracter instinctiv; guvernare de către instincte. – Din fr. instinctivité.
instinctivități
INSTINCTIVITÁTE s. f. Caracter instinctiv; guvernare de către instincte. – Din fr. instinctivité.
instinctivității
INSTINCTIVITÁTE s. f. Caracter instinctiv; guvernare de către instincte. – Din fr. instinctivité.
instinctivul
INSTINCTÍV, -Ă, instinctivi, -e, adj. 1. Care ține de instinct, instinctual. 2. (Adesea adverbial) Făcut din instinct, pe negândite; inconștient. – Din fr. instinctif.

DOOM

instinctív (-stinc-tiv) adj. m., pl. instinctívi; f. instinctívă, pl. instinctíve
instinctivului
INSTINCTÍV, -Ă, instinctivi, -e, adj. 1. Care ține de instinct, instinctual. 2. (Adesea adverbial) Făcut din instinct, pe negândite; inconștient. – Din fr. instinctif.

DOOM

instinctív (-stinc-tiv) adj. m., pl. instinctívi; f. instinctívă, pl. instinctíve
instinctor
instinctor, instinctoare s. n. (er., glum.) penis.
instinctual
INSTINCTUÁL, -Ă, instinctuali, -e, adj. Instinctiv (1). [Pr.: -tu-al] – Din fr. instinctuel.

DOOM

instinctuál (-stinc-tu-al) adj. m., pl. instinctuáli; f. instinctuálă, pl. instinctuále
instinctuala
INSTINCTUÁL, -Ă, instinctuali, -e, adj. Instinctiv (1). [Pr.: -tu-al] – Din fr. instinctuel.

DOOM

instinctuál (-stinc-tu-al) adj. m., pl. instinctuáli; f. instinctuálă, pl. instinctuále
instinctuale
INSTINCTUÁL, -Ă, instinctuali, -e, adj. Instinctiv (1). [Pr.: -tu-al] – Din fr. instinctuel.

DOOM

instinctuál (-stinc-tu-al) adj. m., pl. instinctuáli; f. instinctuálă, pl. instinctuále
instinctualei
INSTINCTUÁL, -Ă, instinctuali, -e, adj. Instinctiv (1). [Pr.: -tu-al] – Din fr. instinctuel.

DOOM

instinctuál (-stinc-tu-al) adj. m., pl. instinctuáli; f. instinctuálă, pl. instinctuále
instinctualele
INSTINCTUÁL, -Ă, instinctuali, -e, adj. Instinctiv (1). [Pr.: -tu-al] – Din fr. instinctuel.

DOOM

instinctuál (-stinc-tu-al) adj. m., pl. instinctuáli; f. instinctuálă, pl. instinctuále
instinctualelor
INSTINCTUÁL, -Ă, instinctuali, -e, adj. Instinctiv (1). [Pr.: -tu-al] – Din fr. instinctuel.

DOOM

instinctuál (-stinc-tu-al) adj. m., pl. instinctuáli; f. instinctuálă, pl. instinctuále
instinctuali
INSTINCTUÁL, -Ă, instinctuali, -e, adj. Instinctiv (1). [Pr.: -tu-al] – Din fr. instinctuel.

DOOM

instinctuál (-stinc-tu-al) adj. m., pl. instinctuáli; f. instinctuálă, pl. instinctuále
instinctualii
INSTINCTUÁL, -Ă, instinctuali, -e, adj. Instinctiv (1). [Pr.: -tu-al] – Din fr. instinctuel.

DOOM

instinctuál (-stinc-tu-al) adj. m., pl. instinctuáli; f. instinctuálă, pl. instinctuále
instinctualilor
INSTINCTUÁL, -Ă, instinctuali, -e, adj. Instinctiv (1). [Pr.: -tu-al] – Din fr. instinctuel.

DOOM

instinctuál (-stinc-tu-al) adj. m., pl. instinctuáli; f. instinctuálă, pl. instinctuále
instinctualul
INSTINCTUÁL, -Ă, instinctuali, -e, adj. Instinctiv (1). [Pr.: -tu-al] – Din fr. instinctuel.

DOOM

instinctuál (-stinc-tu-al) adj. m., pl. instinctuáli; f. instinctuálă, pl. instinctuále
instinctualului
INSTINCTUÁL, -Ă, instinctuali, -e, adj. Instinctiv (1). [Pr.: -tu-al] – Din fr. instinctuel.

DOOM

instinctuál (-stinc-tu-al) adj. m., pl. instinctuáli; f. instinctuálă, pl. instinctuále
instinctul
INSTÍNCT, instincte, s. n. Complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie și care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea. – Din fr. instinct, lat. instinctus.

DOOM

instínct s. n., pl. instíncte (-stinc-te)
instinctului
INSTÍNCT, instincte, s. n. Complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie și care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea. – Din fr. instinct, lat. instinctus.

DOOM

instínct s. n., pl. instíncte (-stinc-te)
institui
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituia
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituiai
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituiam
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituiau
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituiați
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituie
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituii
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituim
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituind
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituire
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituire
INSTITUÍRE, instituiri, s. f. Faptul de a institui; înființare, întemeiere, fundare. – V. institui.

DOOM

instituíre s. f., g.-d. art. instituírii; pl. instituíri
instituirea
INSTITUÍRE, instituiri, s. f. Faptul de a institui; înființare, întemeiere, fundare. – V. institui.

DOOM

instituíre s. f., g.-d. art. instituírii; pl. instituíri
instituiri
INSTITUÍRE, instituiri, s. f. Faptul de a institui; înființare, întemeiere, fundare. – V. institui.

DOOM

instituíre s. f., g.-d. art. instituírii; pl. instituíri
instituirii
INSTITUÍRE, instituiri, s. f. Faptul de a institui; înființare, întemeiere, fundare. – V. institui.

DOOM

instituíre s. f., g.-d. art. instituírii; pl. instituíri
instituirile
INSTITUÍRE, instituiri, s. f. Faptul de a institui; înființare, întemeiere, fundare. – V. institui.

DOOM

instituíre s. f., g.-d. art. instituírii; pl. instituíri
instituirilor
INSTITUÍRE, instituiri, s. f. Faptul de a institui; înființare, întemeiere, fundare. – V. institui.

DOOM

instituíre s. f., g.-d. art. instituírii; pl. instituíri
instituiră
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituirăm
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituirăți
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituise
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituisem
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituiseră
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituiserăm
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituiserăți
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituiseși
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituiseți
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituit
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituit
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili, a alcătui1. – Din fr. instituer, lat. instituere.
instituiși
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
instituiți
INSTITUÍ, instítui, vb. IV. Tranz. A înființa, a întemeia, a funda (prin lege); a stabili. – Din fr. instituer, lat. instituere.

DOOM

instituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. instítui, 3 instítuie, imperf. 3 sg. instituiá; conj. prez. 3 să instítuie
institut
INSTITÚT, institute, s. n. 1. Instituție în care se fac cercetări științifice de specialitate. ♦ Instituție de învățământ superior (universitar) în care se pregătesc cadre cu calificare superioară în diferite specialități. ♦ (Concr.) Local în care funcționează astfel de instituții. 2. (În trecut) Școală particulară de grad secundar, de obicei cu internat. 3. (Înv.) Instituție (2). – Din fr. institut, lat. institutum.

DOOM

institút s. n., pl. institúte
institute
INSTITÚT, institute, s. n. 1. Instituție în care se fac cercetări științifice de specialitate. ♦ Instituție de învățământ superior (universitar) în care se pregătesc cadre cu calificare superioară în diferite specialități. ♦ (Concr.) Local în care funcționează astfel de instituții. 2. (În trecut) Școală particulară de grad secundar, de obicei cu internat. 3. (Înv.) Instituție (2). – Din fr. institut, lat. institutum.

DOOM

institút s. n., pl. institúte
institutele
INSTITÚT, institute, s. n. 1. Instituție în care se fac cercetări științifice de specialitate. ♦ Instituție de învățământ superior (universitar) în care se pregătesc cadre cu calificare superioară în diferite specialități. ♦ (Concr.) Local în care funcționează astfel de instituții. 2. (În trecut) Școală particulară de grad secundar, de obicei cu internat. 3. (Înv.) Instituție (2). – Din fr. institut, lat. institutum.

DOOM

institút s. n., pl. institúte
institutelor
INSTITÚT, institute, s. n. 1. Instituție în care se fac cercetări științifice de specialitate. ♦ Instituție de învățământ superior (universitar) în care se pregătesc cadre cu calificare superioară în diferite specialități. ♦ (Concr.) Local în care funcționează astfel de instituții. 2. (În trecut) Școală particulară de grad secundar, de obicei cu internat. 3. (Înv.) Instituție (2). – Din fr. institut, lat. institutum.

DOOM

institút s. n., pl. institúte
institutoare
INSTITUTÓR, -OÁRE, institutori, -oare, s. m. și f. (În trecut) Învățător (la oraș); (sens curent) cadru didactic în învățământul primar sau preșcolar, care are (și) studii superioare. – Din fr. instituteur, lat. institutor.

DOOM

institutór s. m., pl. institutóri
institutoarea
INSTITUTÓR, -OÁRE, institutori, -oare, s. m. și f. (În trecut) Învățător (la oraș); (sens curent) cadru didactic în învățământul primar sau preșcolar, care are (și) studii superioare. – Din fr. instituteur, lat. institutor.

DOOM

institutór s. m., pl. institutóri
institutoarei
INSTITUTÓR, -OÁRE, institutori, -oare, s. m. și f. (În trecut) Învățător (la oraș); (sens curent) cadru didactic în învățământul primar sau preșcolar, care are (și) studii superioare. – Din fr. instituteur, lat. institutor.

DOOM

institutór s. m., pl. institutóri
institutoarele
INSTITUTÓR, -OÁRE, institutori, -oare, s. m. și f. (În trecut) Învățător (la oraș); (sens curent) cadru didactic în învățământul primar sau preșcolar, care are (și) studii superioare. – Din fr. instituteur, lat. institutor.

DOOM

institutór s. m., pl. institutóri
institutoarelor
INSTITUTÓR, -OÁRE, institutori, -oare, s. m. și f. (În trecut) Învățător (la oraș); (sens curent) cadru didactic în învățământul primar sau preșcolar, care are (și) studii superioare. – Din fr. instituteur, lat. institutor.

DOOM

institutór s. m., pl. institutóri
institutor
INSTITUTÓR, -OÁRE, institutori, -oare, s. m. și f. (În trecut) Învățător (la oraș); (sens curent) cadru didactic în învățământul primar sau preșcolar, care are (și) studii superioare. – Din fr. instituteur, lat. institutor.

DOOM

institutór s. m., pl. institutóri
institutori
INSTITUTÓR, -OÁRE, institutori, -oare, s. m. și f. (În trecut) Învățător (la oraș); (sens curent) cadru didactic în învățământul primar sau preșcolar, care are (și) studii superioare. – Din fr. instituteur, lat. institutor.

DOOM

institutór s. m., pl. institutóri
institutorii
INSTITUTÓR, -OÁRE, institutori, -oare, s. m. și f. (În trecut) Învățător (la oraș); (sens curent) cadru didactic în învățământul primar sau preșcolar, care are (și) studii superioare. – Din fr. instituteur, lat. institutor.

DOOM

institutór s. m., pl. institutóri
institutorilor
INSTITUTÓR, -OÁRE, institutori, -oare, s. m. și f. (În trecut) Învățător (la oraș); (sens curent) cadru didactic în învățământul primar sau preșcolar, care are (și) studii superioare. – Din fr. instituteur, lat. institutor.

DOOM

institutór s. m., pl. institutóri
institutorul
INSTITUTÓR, -OÁRE, institutori, -oare, s. m. și f. (În trecut) Învățător (la oraș); (sens curent) cadru didactic în învățământul primar sau preșcolar, care are (și) studii superioare. – Din fr. instituteur, lat. institutor.

DOOM

institutór s. m., pl. institutóri
institutorului
INSTITUTÓR, -OÁRE, institutori, -oare, s. m. și f. (În trecut) Învățător (la oraș); (sens curent) cadru didactic în învățământul primar sau preșcolar, care are (și) studii superioare. – Din fr. instituteur, lat. institutor.

DOOM

institutór s. m., pl. institutóri
institutul
INSTITÚT, institute, s. n. 1. Instituție în care se fac cercetări științifice de specialitate. ♦ Instituție de învățământ superior (universitar) în care se pregătesc cadre cu calificare superioară în diferite specialități. ♦ (Concr.) Local în care funcționează astfel de instituții. 2. (În trecut) Școală particulară de grad secundar, de obicei cu internat. 3. (Înv.) Instituție (2). – Din fr. institut, lat. institutum.

DOOM

institút s. n., pl. institúte
institutului
INSTITÚT, institute, s. n. 1. Instituție în care se fac cercetări științifice de specialitate. ♦ Instituție de învățământ superior (universitar) în care se pregătesc cadre cu calificare superioară în diferite specialități. ♦ (Concr.) Local în care funcționează astfel de instituții. 2. (În trecut) Școală particulară de grad secundar, de obicei cu internat. 3. (Înv.) Instituție (2). – Din fr. institut, lat. institutum.

DOOM

institút s. n., pl. institúte
instituția
INSTITÚȚIE, instituții, s. f. 1. Organ sau organizație care desfășoară activități cu caracter social, cultural, administrativ etc. 2. Formă de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate; institut (3). Instituția căsătoriei. 3. Organizație care desfășoară o activitate de interes internațional. [Var.: instituțiúne s. f.] – Din fr. institution, lat. institutio, -onis.

DOOM

institúție (-ți-e) s. f., art. institúția (-ți-a), g.-d. art. institúției; pl. institúții, art. institúțiile (-ți-i-)
instituție
INSTITÚȚIE, instituții, s. f. 1. Organ sau organizație care desfășoară activități cu caracter social, cultural, administrativ etc. 2. Formă de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate; institut (3). Instituția căsătoriei. 3. Organizație care desfășoară o activitate de interes internațional. [Var.: instituțiúne s. f.] – Din fr. institution, lat. institutio, -onis.

DOOM

institúție (-ți-e) s. f., art. institúția (-ți-a), g.-d. art. institúției; pl. institúții, art. institúțiile (-ți-i-)
instituției
INSTITÚȚIE, instituții, s. f. 1. Organ sau organizație care desfășoară activități cu caracter social, cultural, administrativ etc. 2. Formă de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate; institut (3). Instituția căsătoriei. 3. Organizație care desfășoară o activitate de interes internațional. [Var.: instituțiúne s. f.] – Din fr. institution, lat. institutio, -onis.

DOOM

institúție (-ți-e) s. f., art. institúția (-ți-a), g.-d. art. institúției; pl. institúții, art. institúțiile (-ți-i-)
instituții
INSTITÚȚIE, instituții, s. f. 1. Organ sau organizație care desfășoară activități cu caracter social, cultural, administrativ etc. 2. Formă de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate; institut (3). Instituția căsătoriei. 3. Organizație care desfășoară o activitate de interes internațional. [Var.: instituțiúne s. f.] – Din fr. institution, lat. institutio, -onis.

DOOM

institúție (-ți-e) s. f., art. institúția (-ți-a), g.-d. art. institúției; pl. institúții, art. institúțiile (-ți-i-)
instituțiile
INSTITÚȚIE, instituții, s. f. 1. Organ sau organizație care desfășoară activități cu caracter social, cultural, administrativ etc. 2. Formă de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate; institut (3). Instituția căsătoriei. 3. Organizație care desfășoară o activitate de interes internațional. [Var.: instituțiúne s. f.] – Din fr. institution, lat. institutio, -onis.

DOOM

institúție (-ți-e) s. f., art. institúția (-ți-a), g.-d. art. institúției; pl. institúții, art. institúțiile (-ți-i-)
instituțiilor
INSTITÚȚIE, instituții, s. f. 1. Organ sau organizație care desfășoară activități cu caracter social, cultural, administrativ etc. 2. Formă de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate; institut (3). Instituția căsătoriei. 3. Organizație care desfășoară o activitate de interes internațional. [Var.: instituțiúne s. f.] – Din fr. institution, lat. institutio, -onis.

DOOM

institúție (-ți-e) s. f., art. institúția (-ți-a), g.-d. art. institúției; pl. institúții, art. institúțiile (-ți-i-)
instituțional
INSTITUȚIONÁL, -Ă, instituționali, -e, adj. Care aparține unei instituții, privitor la o instituție (socială); care se face în cadrul unei instituții; organizat oficial. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnel.
instituționala
INSTITUȚIONÁL, -Ă, instituționali, -e, adj. Care aparține unei instituții, privitor la o instituție (socială); care se face în cadrul unei instituții; organizat oficial. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnel.
instituționale
INSTITUȚIONÁL, -Ă, instituționali, -e, adj. Care aparține unei instituții, privitor la o instituție (socială); care se face în cadrul unei instituții; organizat oficial. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnel.
instituționalei
INSTITUȚIONÁL, -Ă, instituționali, -e, adj. Care aparține unei instituții, privitor la o instituție (socială); care se face în cadrul unei instituții; organizat oficial. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnel.
instituționalele
INSTITUȚIONÁL, -Ă, instituționali, -e, adj. Care aparține unei instituții, privitor la o instituție (socială); care se face în cadrul unei instituții; organizat oficial. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnel.
instituționalelor
INSTITUȚIONÁL, -Ă, instituționali, -e, adj. Care aparține unei instituții, privitor la o instituție (socială); care se face în cadrul unei instituții; organizat oficial. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnel.
instituționali
INSTITUȚIONÁL, -Ă, instituționali, -e, adj. Care aparține unei instituții, privitor la o instituție (socială); care se face în cadrul unei instituții; organizat oficial. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnel.
instituționalii
INSTITUȚIONÁL, -Ă, instituționali, -e, adj. Care aparține unei instituții, privitor la o instituție (socială); care se face în cadrul unei instituții; organizat oficial. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnel.
instituționalilor
INSTITUȚIONÁL, -Ă, instituționali, -e, adj. Care aparține unei instituții, privitor la o instituție (socială); care se face în cadrul unei instituții; organizat oficial. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnel.
instituționalism
INSTITUȚIONALÍSM s. n. Doctrină economică apărută în decen. 3 și 4 ale sec. XX, care consideră că instituțiile, înțelese în sens larg (statul, proprietatea privată, familia, concurența, tehno-structura etc.) influențează decisiv ansamblul economic și creșterea economică. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. Instituzionalismus.

DOOM

instituționalísm (-ți-o-) s. n.
instituționalismul
INSTITUȚIONALÍSM s. n. Doctrină economică apărută în decen. 3 și 4 ale sec. XX, care consideră că instituțiile, înțelese în sens larg (statul, proprietatea privată, familia, concurența, tehno-structura etc.) influențează decisiv ansamblul economic și creșterea economică. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. Instituzionalismus.

DOOM

instituționalísm (-ți-o-) s. n.
instituționalismului
INSTITUȚIONALÍSM s. n. Doctrină economică apărută în decen. 3 și 4 ale sec. XX, care consideră că instituțiile, înțelese în sens larg (statul, proprietatea privată, familia, concurența, tehno-structura etc.) influențează decisiv ansamblul economic și creșterea economică. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. Instituzionalismus.

DOOM

instituționalísm (-ți-o-) s. n.
instituționaliza
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizai
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizam
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizare
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizare
INSTITUȚIONALIZÁRE, instituționalizări, s. f. Acțiunea de a instituționaliza. [Pr.: -ți-o-] – V. instituționaliza.
instituționalizarea
INSTITUȚIONALIZÁRE, instituționalizări, s. f. Acțiunea de a instituționaliza. [Pr.: -ți-o-] – V. instituționaliza.
instituționalizară
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizarăm
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizarăți
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizase
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizasem
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizaseră
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizaserăm
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizaserăți
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizaseși
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizaseți
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizat
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizat
INSTITUȚIONALIZÁT, -Ă, instituționalizați, -te, adj. Care a primit caracter instituțional, oficial. [Pr.: -ți-o-] – V. instituționaliza.
instituționalizau
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizași
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizați
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizează
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizez
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizeze
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizezi
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizând
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizînd
INSTITUȚIONALIZÁ, instituționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter instituțional, oficial; a oficializa. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnaliser.

DOOM

*instituționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 instituționalizeáză
instituționalizări
INSTITUȚIONALIZÁRE, instituționalizări, s. f. Acțiunea de a instituționaliza. [Pr.: -ți-o-] – V. instituționaliza.
instituționalizării
INSTITUȚIONALIZÁRE, instituționalizări, s. f. Acțiunea de a instituționaliza. [Pr.: -ți-o-] – V. instituționaliza.
instituționalizările
INSTITUȚIONALIZÁRE, instituționalizări, s. f. Acțiunea de a instituționaliza. [Pr.: -ți-o-] – V. instituționaliza.
instituționalizărilor
INSTITUȚIONALIZÁRE, instituționalizări, s. f. Acțiunea de a instituționaliza. [Pr.: -ți-o-] – V. instituționaliza.
instituționalul
INSTITUȚIONÁL, -Ă, instituționali, -e, adj. Care aparține unei instituții, privitor la o instituție (socială); care se face în cadrul unei instituții; organizat oficial. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnel.
instituționalului
INSTITUȚIONÁL, -Ă, instituționali, -e, adj. Care aparține unei instituții, privitor la o instituție (socială); care se face în cadrul unei instituții; organizat oficial. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. institutionnel.
instituțiune
INSTITÚȚIE, instituții, s. f. 1. Organ sau organizație care desfășoară activități cu caracter social, cultural, administrativ etc. 2. Formă de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate; institut (3). Instituția căsătoriei. 3. Organizație care desfășoară o activitate de interes internațional. [Var.: instituțiúne s. f.] – Din fr. institution, lat. institutio, -onis.

DOOM

institúție (-ți-e) s. f., art. institúția (-ți-a), g.-d. art. institúției; pl. institúții, art. institúțiile (-ți-i-)
instructaj
INSTRUCTÁJ, instructaje, s. n. Îndrumare, instruire, pregătire dată unei persoane sau unui colectiv în vederea desfășurării unei activități; totalitatea îndrumărilor date prin această instruire. – Din rus. instruktaj.

DOOM

instructáj s. n., pl. instructáje
instructaje
INSTRUCTÁJ, instructaje, s. n. Îndrumare, instruire, pregătire dată unei persoane sau unui colectiv în vederea desfășurării unei activități; totalitatea îndrumărilor date prin această instruire. – Din rus. instruktaj.

DOOM

instructáj s. n., pl. instructáje
instructajele
INSTRUCTÁJ, instructaje, s. n. Îndrumare, instruire, pregătire dată unei persoane sau unui colectiv în vederea desfășurării unei activități; totalitatea îndrumărilor date prin această instruire. – Din rus. instruktaj.

DOOM

instructáj s. n., pl. instructáje
instructajelor
INSTRUCTÁJ, instructaje, s. n. Îndrumare, instruire, pregătire dată unei persoane sau unui colectiv în vederea desfășurării unei activități; totalitatea îndrumărilor date prin această instruire. – Din rus. instruktaj.

DOOM

instructáj s. n., pl. instructáje
instructajul
INSTRUCTÁJ, instructaje, s. n. Îndrumare, instruire, pregătire dată unei persoane sau unui colectiv în vederea desfășurării unei activități; totalitatea îndrumărilor date prin această instruire. – Din rus. instruktaj.

DOOM

instructáj s. n., pl. instructáje
instructajului
INSTRUCTÁJ, instructaje, s. n. Îndrumare, instruire, pregătire dată unei persoane sau unui colectiv în vederea desfășurării unei activități; totalitatea îndrumărilor date prin această instruire. – Din rus. instruktaj.

DOOM

instructáj s. n., pl. instructáje
instructiv
INSTRUCTÍV, -Ă, instructivi, -e, adj. Care instruiește; plin de învățăminte, de informații utile. – Din fr. instructif.

DOOM

instructív adj. m., pl. instructívi; f. instructívă, pl. instructíve
instructiva
INSTRUCTÍV, -Ă, instructivi, -e, adj. Care instruiește; plin de învățăminte, de informații utile. – Din fr. instructif.

DOOM

instructív adj. m., pl. instructívi; f. instructívă, pl. instructíve
instructive
INSTRUCTÍV, -Ă, instructivi, -e, adj. Care instruiește; plin de învățăminte, de informații utile. – Din fr. instructif.

DOOM

instructív adj. m., pl. instructívi; f. instructívă, pl. instructíve
instructivei
INSTRUCTÍV, -Ă, instructivi, -e, adj. Care instruiește; plin de învățăminte, de informații utile. – Din fr. instructif.

DOOM

instructív adj. m., pl. instructívi; f. instructívă, pl. instructíve
instructivele
INSTRUCTÍV, -Ă, instructivi, -e, adj. Care instruiește; plin de învățăminte, de informații utile. – Din fr. instructif.

DOOM

instructív adj. m., pl. instructívi; f. instructívă, pl. instructíve
instructivelor
INSTRUCTÍV, -Ă, instructivi, -e, adj. Care instruiește; plin de învățăminte, de informații utile. – Din fr. instructif.

DOOM

instructív adj. m., pl. instructívi; f. instructívă, pl. instructíve
instructivi
INSTRUCTÍV, -Ă, instructivi, -e, adj. Care instruiește; plin de învățăminte, de informații utile. – Din fr. instructif.

DOOM

instructív adj. m., pl. instructívi; f. instructívă, pl. instructíve
instructivii
INSTRUCTÍV, -Ă, instructivi, -e, adj. Care instruiește; plin de învățăminte, de informații utile. – Din fr. instructif.

DOOM

instructív adj. m., pl. instructívi; f. instructívă, pl. instructíve
instructivilor
INSTRUCTÍV, -Ă, instructivi, -e, adj. Care instruiește; plin de învățăminte, de informații utile. – Din fr. instructif.

DOOM

instructív adj. m., pl. instructívi; f. instructívă, pl. instructíve
instructivitate
INSTRUCTIVITÁTE s.f. Caracter instructiv. [Cf. fr. instructivité].
instructivitatea
INSTRUCTIVITÁTE s.f. Caracter instructiv. [Cf. fr. instructivité].
instructivități
INSTRUCTIVITÁTE s.f. Caracter instructiv. [Cf. fr. instructivité].
instructivității
INSTRUCTIVITÁTE s.f. Caracter instructiv. [Cf. fr. instructivité].
instructivul
INSTRUCTÍV, -Ă, instructivi, -e, adj. Care instruiește; plin de învățăminte, de informații utile. – Din fr. instructif.

DOOM

instructív adj. m., pl. instructívi; f. instructívă, pl. instructíve
instructivului
INSTRUCTÍV, -Ă, instructivi, -e, adj. Care instruiește; plin de învățăminte, de informații utile. – Din fr. instructif.

DOOM

instructív adj. m., pl. instructívi; f. instructívă, pl. instructíve
instructoare
INSTRÚCTOR, -OÁRE, instructori, -oare, s. m. și f. Persoană competentă care instruiește pe alții. – Din fr. instructeur, rus. instruktor.

DOOM

instrúctor s. m., pl. instrúctori
instructoarea
INSTRÚCTOR, -OÁRE, instructori, -oare, s. m. și f. Persoană competentă care instruiește pe alții. – Din fr. instructeur, rus. instruktor.

DOOM

instrúctor s. m., pl. instrúctori
instructoarei
INSTRÚCTOR, -OÁRE, instructori, -oare, s. m. și f. Persoană competentă care instruiește pe alții. – Din fr. instructeur, rus. instruktor.

DOOM

instrúctor s. m., pl. instrúctori
instructoarele
INSTRÚCTOR, -OÁRE, instructori, -oare, s. m. și f. Persoană competentă care instruiește pe alții. – Din fr. instructeur, rus. instruktor.

DOOM

instrúctor s. m., pl. instrúctori
instructoarelor
INSTRÚCTOR, -OÁRE, instructori, -oare, s. m. și f. Persoană competentă care instruiește pe alții. – Din fr. instructeur, rus. instruktor.

DOOM

instrúctor s. m., pl. instrúctori
instructor
INSTRÚCTOR, -OÁRE, instructori, -oare, s. m. și f. Persoană competentă care instruiește pe alții. – Din fr. instructeur, rus. instruktor.

DOOM

instrúctor s. m., pl. instrúctori
instructori
INSTRÚCTOR, -OÁRE, instructori, -oare, s. m. și f. Persoană competentă care instruiește pe alții. – Din fr. instructeur, rus. instruktor.

DOOM

instrúctor s. m., pl. instrúctori
instructorii
INSTRÚCTOR, -OÁRE, instructori, -oare, s. m. și f. Persoană competentă care instruiește pe alții. – Din fr. instructeur, rus. instruktor.

DOOM

instrúctor s. m., pl. instrúctori
instructorilor
INSTRÚCTOR, -OÁRE, instructori, -oare, s. m. și f. Persoană competentă care instruiește pe alții. – Din fr. instructeur, rus. instruktor.

DOOM

instrúctor s. m., pl. instrúctori
instructorul
INSTRÚCTOR, -OÁRE, instructori, -oare, s. m. și f. Persoană competentă care instruiește pe alții. – Din fr. instructeur, rus. instruktor.

DOOM

instrúctor s. m., pl. instrúctori
instructorului
INSTRÚCTOR, -OÁRE, instructori, -oare, s. m. și f. Persoană competentă care instruiește pe alții. – Din fr. instructeur, rus. instruktor.

DOOM

instrúctor s. m., pl. instrúctori
instrucție
INSTRÚCȚIE s. f. 1. Proces școlar de transmitere și de însușire a cunoștințelor; învățătură; învățământ; instrucțiune (2). 2. Activitate de pregătire teoretică și practică a militarilor. 3. (Jur.) Activitate de cercetare a cauzelor penale. ◊ Judecător de instrucție = (în unele țări) magistrat însărcinat cu cercetarea cauzelor penale. – Din fr. instruction.

DOOM

instrúcție (instruire) (-ți-e) s. f., art. instrúcția (-ți-a), g.-d. instrúcții, art. instrúcției
instrucțiune
INSTRUCȚIÚNE, instrucțiuni, s. f. 1. Indicație dată cuiva cu privire la îndeplinirea unui lucru. 2. Instrucție (1). 3. (La pl.) Îndrumări date de către conducerea unui organ ierarhic superior organelor administrative în subordine; textul sau broșura care cuprinde aceste îndrumări. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. instruction, lat. instructio, -onis.

DOOM

instrucțiúne (indicație) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. instrucțiúnii; pl. instrucțiúni
instrucțiunea
INSTRUCȚIÚNE, instrucțiuni, s. f. 1. Indicație dată cuiva cu privire la îndeplinirea unui lucru. 2. Instrucție (1). 3. (La pl.) Îndrumări date de către conducerea unui organ ierarhic superior organelor administrative în subordine; textul sau broșura care cuprinde aceste îndrumări. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. instruction, lat. instructio, -onis.

DOOM

instrucțiúne (indicație) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. instrucțiúnii; pl. instrucțiúni
instrucțiuni
INSTRUCȚIÚNE, instrucțiuni, s. f. 1. Indicație dată cuiva cu privire la îndeplinirea unui lucru. 2. Instrucție (1). 3. (La pl.) Îndrumări date de către conducerea unui organ ierarhic superior organelor administrative în subordine; textul sau broșura care cuprinde aceste îndrumări. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. instruction, lat. instructio, -onis.

DOOM

instrucțiúne (indicație) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. instrucțiúnii; pl. instrucțiúni
instrucțiunii
INSTRUCȚIÚNE, instrucțiuni, s. f. 1. Indicație dată cuiva cu privire la îndeplinirea unui lucru. 2. Instrucție (1). 3. (La pl.) Îndrumări date de către conducerea unui organ ierarhic superior organelor administrative în subordine; textul sau broșura care cuprinde aceste îndrumări. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. instruction, lat. instructio, -onis.

DOOM

instrucțiúne (indicație) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. instrucțiúnii; pl. instrucțiúni
instrucțiunile
INSTRUCȚIÚNE, instrucțiuni, s. f. 1. Indicație dată cuiva cu privire la îndeplinirea unui lucru. 2. Instrucție (1). 3. (La pl.) Îndrumări date de către conducerea unui organ ierarhic superior organelor administrative în subordine; textul sau broșura care cuprinde aceste îndrumări. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. instruction, lat. instructio, -onis.

DOOM

instrucțiúne (indicație) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. instrucțiúnii; pl. instrucțiúni
instrucțiunilor
INSTRUCȚIÚNE, instrucțiuni, s. f. 1. Indicație dată cuiva cu privire la îndeplinirea unui lucru. 2. Instrucție (1). 3. (La pl.) Îndrumări date de către conducerea unui organ ierarhic superior organelor administrative în subordine; textul sau broșura care cuprinde aceste îndrumări. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. instruction, lat. instructio, -onis.

DOOM

instrucțiúne (indicație) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. instrucțiúnii; pl. instrucțiúni
instrui
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruia
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruiai
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruiam
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruiască
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruiau
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruiați
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruiesc
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruiește
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruiești
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruii
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruim
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruind
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruire
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruire
INSTRUÍRE, instruiri, s. f. Acțiunea de a (se) instrui și rezultatul ei, cultivare. – V. instrui.

DOOM

instruíre s. f., g.-d. art. instruírii; pl. instruíri
instruirea
INSTRUÍRE, instruiri, s. f. Acțiunea de a (se) instrui și rezultatul ei, cultivare. – V. instrui.

DOOM

instruíre s. f., g.-d. art. instruírii; pl. instruíri
instruiri
INSTRUÍRE, instruiri, s. f. Acțiunea de a (se) instrui și rezultatul ei, cultivare. – V. instrui.

DOOM

instruíre s. f., g.-d. art. instruírii; pl. instruíri
instruirii
INSTRUÍRE, instruiri, s. f. Acțiunea de a (se) instrui și rezultatul ei, cultivare. – V. instrui.

DOOM

instruíre s. f., g.-d. art. instruírii; pl. instruíri
instruirile
INSTRUÍRE, instruiri, s. f. Acțiunea de a (se) instrui și rezultatul ei, cultivare. – V. instrui.

DOOM

instruíre s. f., g.-d. art. instruírii; pl. instruíri
instruirilor
INSTRUÍRE, instruiri, s. f. Acțiunea de a (se) instrui și rezultatul ei, cultivare. – V. instrui.

DOOM

instruíre s. f., g.-d. art. instruírii; pl. instruíri
instruiră
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruirăm
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruirăți
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruise
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruisem
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruiseră
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruiserăm
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruiserăți
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruiseși
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruiseți
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruit
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruit
INSTRUÍT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Învățat2, cult2, cultivat. 2. (Mil.) Care și-a însușit cunoștințe de teorie și practică militară. – V. instrui. Cf. fr. instruit.
instruita
INSTRUÍT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Învățat2, cult2, cultivat. 2. (Mil.) Care și-a însușit cunoștințe de teorie și practică militară. – V. instrui. Cf. fr. instruit.
instruite
INSTRUÍT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Învățat2, cult2, cultivat. 2. (Mil.) Care și-a însușit cunoștințe de teorie și practică militară. – V. instrui. Cf. fr. instruit.
instruitei
INSTRUÍT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Învățat2, cult2, cultivat. 2. (Mil.) Care și-a însușit cunoștințe de teorie și practică militară. – V. instrui. Cf. fr. instruit.
instruitele
INSTRUÍT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Învățat2, cult2, cultivat. 2. (Mil.) Care și-a însușit cunoștințe de teorie și practică militară. – V. instrui. Cf. fr. instruit.
instruitelor
INSTRUÍT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Învățat2, cult2, cultivat. 2. (Mil.) Care și-a însușit cunoștințe de teorie și practică militară. – V. instrui. Cf. fr. instruit.
instruitul
INSTRUÍT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Învățat2, cult2, cultivat. 2. (Mil.) Care și-a însușit cunoștințe de teorie și practică militară. – V. instrui. Cf. fr. instruit.
instruitului
INSTRUÍT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Învățat2, cult2, cultivat. 2. (Mil.) Care și-a însușit cunoștințe de teorie și practică militară. – V. instrui. Cf. fr. instruit.
instruiși
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruiți
INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

DOOM

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă
instruiți
INSTRUÍT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Învățat2, cult2, cultivat. 2. (Mil.) Care și-a însușit cunoștințe de teorie și practică militară. – V. instrui. Cf. fr. instruit.
instruiții
INSTRUÍT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Învățat2, cult2, cultivat. 2. (Mil.) Care și-a însușit cunoștințe de teorie și practică militară. – V. instrui. Cf. fr. instruit.
instruiților
INSTRUÍT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Învățat2, cult2, cultivat. 2. (Mil.) Care și-a însușit cunoștințe de teorie și practică militară. – V. instrui. Cf. fr. instruit.
instrument
INSTRUMÉNT, instrumente, s. n. 1. Unealtă sau aparat adecvat executării unei anumite operații. ♦ Aparat construit pentru a produce sunete muzicale. 2. Fig. Persoană, forță, lucru, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop. ◊ (În sintagmele) Instrument gramatical = cuvânt cu funcțiune exclusiv gramaticală și care nu se poate întrebuința singur în vorbire, ci numai împreună cu cuvintele pe care le leagă, exprimând raporturi sintactice; unealtă gramaticală. Instrument de ratificare = document special prin care se ratifică un tratat internațional. – Din fr. instrument, lat. instrumentum.

DOOM

instrumént s. n., pl. instruménte
instrumenta
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentai
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumental
INSTRUMENTÁL, -Ă, instrumentali, -e, adj. 1. Care se execută cu ajutorul instrumentelor. 2. (Gram.; în sintagma; și substantivat, n.) Complement circumstanțial instrumental = complement circumstanțial care arată mijlocul prin care se realizează o acțiune. – Din fr. instrumental.

DOOM

*instrumentál2 s. n., pl. instrumentále
instrumentala
INSTRUMENTÁL, -Ă, instrumentali, -e, adj. 1. Care se execută cu ajutorul instrumentelor. 2. (Gram.; în sintagma; și substantivat, n.) Complement circumstanțial instrumental = complement circumstanțial care arată mijlocul prin care se realizează o acțiune. – Din fr. instrumental.

DOOM

*instrumentál2 s. n., pl. instrumentále
instrumentale
INSTRUMENTÁL, -Ă, instrumentali, -e, adj. 1. Care se execută cu ajutorul instrumentelor. 2. (Gram.; în sintagma; și substantivat, n.) Complement circumstanțial instrumental = complement circumstanțial care arată mijlocul prin care se realizează o acțiune. – Din fr. instrumental.

DOOM

*instrumentál2 s. n., pl. instrumentále
instrumentalei
INSTRUMENTÁL, -Ă, instrumentali, -e, adj. 1. Care se execută cu ajutorul instrumentelor. 2. (Gram.; în sintagma; și substantivat, n.) Complement circumstanțial instrumental = complement circumstanțial care arată mijlocul prin care se realizează o acțiune. – Din fr. instrumental.

DOOM

*instrumentál2 s. n., pl. instrumentále
instrumentalele
INSTRUMENTÁL, -Ă, instrumentali, -e, adj. 1. Care se execută cu ajutorul instrumentelor. 2. (Gram.; în sintagma; și substantivat, n.) Complement circumstanțial instrumental = complement circumstanțial care arată mijlocul prin care se realizează o acțiune. – Din fr. instrumental.

DOOM

*instrumentál2 s. n., pl. instrumentále
instrumentalelor
INSTRUMENTÁL, -Ă, instrumentali, -e, adj. 1. Care se execută cu ajutorul instrumentelor. 2. (Gram.; în sintagma; și substantivat, n.) Complement circumstanțial instrumental = complement circumstanțial care arată mijlocul prin care se realizează o acțiune. – Din fr. instrumental.

DOOM

*instrumentál2 s. n., pl. instrumentále
instrumentali
INSTRUMENTÁL, -Ă, instrumentali, -e, adj. 1. Care se execută cu ajutorul instrumentelor. 2. (Gram.; în sintagma; și substantivat, n.) Complement circumstanțial instrumental = complement circumstanțial care arată mijlocul prin care se realizează o acțiune. – Din fr. instrumental.

DOOM

*instrumentál2 s. n., pl. instrumentále
instrumentalii
INSTRUMENTÁL, -Ă, instrumentali, -e, adj. 1. Care se execută cu ajutorul instrumentelor. 2. (Gram.; în sintagma; și substantivat, n.) Complement circumstanțial instrumental = complement circumstanțial care arată mijlocul prin care se realizează o acțiune. – Din fr. instrumental.

DOOM

*instrumentál2 s. n., pl. instrumentále
instrumentalilor
INSTRUMENTÁL, -Ă, instrumentali, -e, adj. 1. Care se execută cu ajutorul instrumentelor. 2. (Gram.; în sintagma; și substantivat, n.) Complement circumstanțial instrumental = complement circumstanțial care arată mijlocul prin care se realizează o acțiune. – Din fr. instrumental.

DOOM

*instrumentál2 s. n., pl. instrumentále
instrumentalism
INSTRUMENTALÍSM s. n. Concepție filosofică potrivit căreia noțiunile, categoriile și teoriile științifice nu reflectă realitatea obiectivă, fiind numai niște instrumente pentru săvârșirea unor acțiuni utile individului. – Din fr. instrumentalisme. Cf. rus. instrumentalizm.

DOOM

instrumentalísm s. n.
instrumentalismul
INSTRUMENTALÍSM s. n. Concepție filosofică potrivit căreia noțiunile, categoriile și teoriile științifice nu reflectă realitatea obiectivă, fiind numai niște instrumente pentru săvârșirea unor acțiuni utile individului. – Din fr. instrumentalisme. Cf. rus. instrumentalizm.

DOOM

instrumentalísm s. n.
instrumentalismului
INSTRUMENTALÍSM s. n. Concepție filosofică potrivit căreia noțiunile, categoriile și teoriile științifice nu reflectă realitatea obiectivă, fiind numai niște instrumente pentru săvârșirea unor acțiuni utile individului. – Din fr. instrumentalisme. Cf. rus. instrumentalizm.

DOOM

instrumentalísm s. n.
instrumentalist
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentalist
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentalista
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentalista
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentaliste
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentaliste
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentalistei
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentalistei
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentalistele
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentalistele
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentalistelor
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentalistelor
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentalistul
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentalistul
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentalistului
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentalistului
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentaliști
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentaliști
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentaliștii
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentaliștii
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentaliștilor
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentaliștilor
INSTRUMENTALÍST, -Ă, instrumentaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al instrumentalismului. – Din engl., germ. instrumentalist.

DOOM

instrumentalíst adj. m., s. m., pl. instrumentalíști; adj. f., s. f. instrumentalístă, pl. instrumentalíste
instrumentalul
INSTRUMENTÁL, -Ă, instrumentali, -e, adj. 1. Care se execută cu ajutorul instrumentelor. 2. (Gram.; în sintagma; și substantivat, n.) Complement circumstanțial instrumental = complement circumstanțial care arată mijlocul prin care se realizează o acțiune. – Din fr. instrumental.

DOOM

*instrumentál2 s. n., pl. instrumentále
instrumentalului
INSTRUMENTÁL, -Ă, instrumentali, -e, adj. 1. Care se execută cu ajutorul instrumentelor. 2. (Gram.; în sintagma; și substantivat, n.) Complement circumstanțial instrumental = complement circumstanțial care arată mijlocul prin care se realizează o acțiune. – Din fr. instrumental.

DOOM

*instrumentál2 s. n., pl. instrumentále
instrumentam
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentar
INSTRUMENTÁR, instrumentare, s. n. Totalitatea instrumentelor necesare într-o anumită activitate. – Instrument + suf. -ar.

DOOM

instrumentár s. n., pl. instrumentáre
instrumentare
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentare
INSTRUMENTÁR, instrumentare, s. n. Totalitatea instrumentelor necesare într-o anumită activitate. – Instrument + suf. -ar.

DOOM

instrumentár s. n., pl. instrumentáre
instrumentarele
INSTRUMENTÁR, instrumentare, s. n. Totalitatea instrumentelor necesare într-o anumită activitate. – Instrument + suf. -ar.

DOOM

instrumentár s. n., pl. instrumentáre
instrumentarelor
INSTRUMENTÁR, instrumentare, s. n. Totalitatea instrumentelor necesare într-o anumită activitate. – Instrument + suf. -ar.

DOOM

instrumentár s. n., pl. instrumentáre
instrumentarul
INSTRUMENTÁR, instrumentare, s. n. Totalitatea instrumentelor necesare într-o anumită activitate. – Instrument + suf. -ar.

DOOM

instrumentár s. n., pl. instrumentáre
instrumentarului
INSTRUMENTÁR, instrumentare, s. n. Totalitatea instrumentelor necesare într-o anumită activitate. – Instrument + suf. -ar.

DOOM

instrumentár s. n., pl. instrumentáre
instrumentară
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentarăm
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentarăți
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentase
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentasem
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentaseră
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentaserăm
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentaserăți
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentaseși
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentaseți
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentat
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentat
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.
instrumentau
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentași
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentați
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentația
INSTRUMENTÁȚIE, instrumentații, s. f. 1. Repartizare a sonorităților unei compoziții orchestrale pe diferite instrumente. 2. Ramură a științei muzicale care se ocupă cu descrierea particularităților instrumentelor. 3. Operație de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese rămase accidental într-un puț de petrol. – Din fr. instrumentation.

DOOM

instrumentáție (-ți-e) s. f., art. instrumentáția (-ți-a), g.-d. art. instrumentáției; pl. instrumentáții, art. instrumentáțiile (-ți-i-)
instrumentație
INSTRUMENTÁȚIE, instrumentații, s. f. 1. Repartizare a sonorităților unei compoziții orchestrale pe diferite instrumente. 2. Ramură a științei muzicale care se ocupă cu descrierea particularităților instrumentelor. 3. Operație de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese rămase accidental într-un puț de petrol. – Din fr. instrumentation.

DOOM

instrumentáție (-ți-e) s. f., art. instrumentáția (-ți-a), g.-d. art. instrumentáției; pl. instrumentáții, art. instrumentáțiile (-ți-i-)
instrumentației
INSTRUMENTÁȚIE, instrumentații, s. f. 1. Repartizare a sonorităților unei compoziții orchestrale pe diferite instrumente. 2. Ramură a științei muzicale care se ocupă cu descrierea particularităților instrumentelor. 3. Operație de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese rămase accidental într-un puț de petrol. – Din fr. instrumentation.

DOOM

instrumentáție (-ți-e) s. f., art. instrumentáția (-ți-a), g.-d. art. instrumentáției; pl. instrumentáții, art. instrumentáțiile (-ți-i-)
instrumentații
INSTRUMENTÁȚIE, instrumentații, s. f. 1. Repartizare a sonorităților unei compoziții orchestrale pe diferite instrumente. 2. Ramură a științei muzicale care se ocupă cu descrierea particularităților instrumentelor. 3. Operație de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese rămase accidental într-un puț de petrol. – Din fr. instrumentation.

DOOM

instrumentáție (-ți-e) s. f., art. instrumentáția (-ți-a), g.-d. art. instrumentáției; pl. instrumentáții, art. instrumentáțiile (-ți-i-)
instrumentațiile
INSTRUMENTÁȚIE, instrumentații, s. f. 1. Repartizare a sonorităților unei compoziții orchestrale pe diferite instrumente. 2. Ramură a științei muzicale care se ocupă cu descrierea particularităților instrumentelor. 3. Operație de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese rămase accidental într-un puț de petrol. – Din fr. instrumentation.

DOOM

instrumentáție (-ți-e) s. f., art. instrumentáția (-ți-a), g.-d. art. instrumentáției; pl. instrumentáții, art. instrumentáțiile (-ți-i-)
instrumentațiilor
INSTRUMENTÁȚIE, instrumentații, s. f. 1. Repartizare a sonorităților unei compoziții orchestrale pe diferite instrumente. 2. Ramură a științei muzicale care se ocupă cu descrierea particularităților instrumentelor. 3. Operație de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese rămase accidental într-un puț de petrol. – Din fr. instrumentation.

DOOM

instrumentáție (-ți-e) s. f., art. instrumentáția (-ți-a), g.-d. art. instrumentáției; pl. instrumentáții, art. instrumentáțiile (-ți-i-)
instrumente
INSTRUMÉNT, instrumente, s. n. 1. Unealtă sau aparat adecvat executării unei anumite operații. ♦ Aparat construit pentru a produce sunete muzicale. 2. Fig. Persoană, forță, lucru, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop. ◊ (În sintagmele) Instrument gramatical = cuvânt cu funcțiune exclusiv gramaticală și care nu se poate întrebuința singur în vorbire, ci numai împreună cu cuvintele pe care le leagă, exprimând raporturi sintactice; unealtă gramaticală. Instrument de ratificare = document special prin care se ratifică un tratat internațional. – Din fr. instrument, lat. instrumentum.

DOOM

instrumént s. n., pl. instruménte
instrumentează
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentele
INSTRUMÉNT, instrumente, s. n. 1. Unealtă sau aparat adecvat executării unei anumite operații. ♦ Aparat construit pentru a produce sunete muzicale. 2. Fig. Persoană, forță, lucru, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop. ◊ (În sintagmele) Instrument gramatical = cuvânt cu funcțiune exclusiv gramaticală și care nu se poate întrebuința singur în vorbire, ci numai împreună cu cuvintele pe care le leagă, exprimând raporturi sintactice; unealtă gramaticală. Instrument de ratificare = document special prin care se ratifică un tratat internațional. – Din fr. instrument, lat. instrumentum.

DOOM

instrumént s. n., pl. instruménte
instrumentelor
INSTRUMÉNT, instrumente, s. n. 1. Unealtă sau aparat adecvat executării unei anumite operații. ♦ Aparat construit pentru a produce sunete muzicale. 2. Fig. Persoană, forță, lucru, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop. ◊ (În sintagmele) Instrument gramatical = cuvânt cu funcțiune exclusiv gramaticală și care nu se poate întrebuința singur în vorbire, ci numai împreună cu cuvintele pe care le leagă, exprimând raporturi sintactice; unealtă gramaticală. Instrument de ratificare = document special prin care se ratifică un tratat internațional. – Din fr. instrument, lat. instrumentum.

DOOM

instrumént s. n., pl. instruménte
instrumentez
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumenteze
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentezi
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentist
INSTRUMENTÍST, -Ă, instrumentiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (ca profesionist) la un instrument muzical (într-un ansamblu). – Din fr. instrumentiste.

DOOM

instrumentístă s. f., g.-d. art. instrumentístei; pl. instrumentíste
instrumentista
INSTRUMENTÍST, -Ă, instrumentiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (ca profesionist) la un instrument muzical (într-un ansamblu). – Din fr. instrumentiste.

DOOM

instrumentístă s. f., g.-d. art. instrumentístei; pl. instrumentíste
instrumentiste
INSTRUMENTÍST, -Ă, instrumentiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (ca profesionist) la un instrument muzical (într-un ansamblu). – Din fr. instrumentiste.

DOOM

instrumentístă s. f., g.-d. art. instrumentístei; pl. instrumentíste
instrumentistei
INSTRUMENTÍST, -Ă, instrumentiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (ca profesionist) la un instrument muzical (într-un ansamblu). – Din fr. instrumentiste.

DOOM

instrumentístă s. f., g.-d. art. instrumentístei; pl. instrumentíste
instrumentistele
INSTRUMENTÍST, -Ă, instrumentiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (ca profesionist) la un instrument muzical (într-un ansamblu). – Din fr. instrumentiste.

DOOM

instrumentístă s. f., g.-d. art. instrumentístei; pl. instrumentíste
instrumentistelor
INSTRUMENTÍST, -Ă, instrumentiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (ca profesionist) la un instrument muzical (într-un ansamblu). – Din fr. instrumentiste.

DOOM

instrumentístă s. f., g.-d. art. instrumentístei; pl. instrumentíste
instrumentistul
INSTRUMENTÍST, -Ă, instrumentiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (ca profesionist) la un instrument muzical (într-un ansamblu). – Din fr. instrumentiste.

DOOM

instrumentístă s. f., g.-d. art. instrumentístei; pl. instrumentíste
instrumentistului
INSTRUMENTÍST, -Ă, instrumentiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (ca profesionist) la un instrument muzical (într-un ansamblu). – Din fr. instrumentiste.

DOOM

instrumentístă s. f., g.-d. art. instrumentístei; pl. instrumentíste
instrumentiști
INSTRUMENTÍST, -Ă, instrumentiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (ca profesionist) la un instrument muzical (într-un ansamblu). – Din fr. instrumentiste.

DOOM

instrumentístă s. f., g.-d. art. instrumentístei; pl. instrumentíste
instrumentiștii
INSTRUMENTÍST, -Ă, instrumentiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (ca profesionist) la un instrument muzical (într-un ansamblu). – Din fr. instrumentiste.

DOOM

instrumentístă s. f., g.-d. art. instrumentístei; pl. instrumentíste
instrumentiștilor
INSTRUMENTÍST, -Ă, instrumentiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (ca profesionist) la un instrument muzical (într-un ansamblu). – Din fr. instrumentiste.

DOOM

instrumentístă s. f., g.-d. art. instrumentístei; pl. instrumentíste
instrumentul
INSTRUMÉNT, instrumente, s. n. 1. Unealtă sau aparat adecvat executării unei anumite operații. ♦ Aparat construit pentru a produce sunete muzicale. 2. Fig. Persoană, forță, lucru, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop. ◊ (În sintagmele) Instrument gramatical = cuvânt cu funcțiune exclusiv gramaticală și care nu se poate întrebuința singur în vorbire, ci numai împreună cu cuvintele pe care le leagă, exprimând raporturi sintactice; unealtă gramaticală. Instrument de ratificare = document special prin care se ratifică un tratat internațional. – Din fr. instrument, lat. instrumentum.

DOOM

instrumént s. n., pl. instruménte
instrumentului
INSTRUMÉNT, instrumente, s. n. 1. Unealtă sau aparat adecvat executării unei anumite operații. ♦ Aparat construit pentru a produce sunete muzicale. 2. Fig. Persoană, forță, lucru, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop. ◊ (În sintagmele) Instrument gramatical = cuvânt cu funcțiune exclusiv gramaticală și care nu se poate întrebuința singur în vorbire, ci numai împreună cu cuvintele pe care le leagă, exprimând raporturi sintactice; unealtă gramaticală. Instrument de ratificare = document special prin care se ratifică un tratat internațional. – Din fr. instrument, lat. instrumentum.

DOOM

instrumént s. n., pl. instruménte
instrumentând
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
instrumentînd
INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

DOOM

instrumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumenteáză
insubmersibil
INSUBMERSÍBIL, -Ă, insubmersibili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi scufundat; nesubmersibil. – Din fr. insubmersible.

DOOM

insubmersíbil adj. m., pl. insubmersíbili; f. insubmersíbilă, pl. insubmersíbile
insubmersibila
INSUBMERSÍBIL, -Ă, insubmersibili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi scufundat; nesubmersibil. – Din fr. insubmersible.

DOOM

insubmersíbil adj. m., pl. insubmersíbili; f. insubmersíbilă, pl. insubmersíbile
insubmersibile
INSUBMERSÍBIL, -Ă, insubmersibili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi scufundat; nesubmersibil. – Din fr. insubmersible.

DOOM

insubmersíbil adj. m., pl. insubmersíbili; f. insubmersíbilă, pl. insubmersíbile
insubmersibilei
INSUBMERSÍBIL, -Ă, insubmersibili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi scufundat; nesubmersibil. – Din fr. insubmersible.

DOOM

insubmersíbil adj. m., pl. insubmersíbili; f. insubmersíbilă, pl. insubmersíbile
insubmersibilele
INSUBMERSÍBIL, -Ă, insubmersibili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi scufundat; nesubmersibil. – Din fr. insubmersible.

DOOM

insubmersíbil adj. m., pl. insubmersíbili; f. insubmersíbilă, pl. insubmersíbile
insubmersibilelor
INSUBMERSÍBIL, -Ă, insubmersibili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi scufundat; nesubmersibil. – Din fr. insubmersible.

DOOM

insubmersíbil adj. m., pl. insubmersíbili; f. insubmersíbilă, pl. insubmersíbile
insubmersibili
INSUBMERSÍBIL, -Ă, insubmersibili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi scufundat; nesubmersibil. – Din fr. insubmersible.

DOOM

insubmersíbil adj. m., pl. insubmersíbili; f. insubmersíbilă, pl. insubmersíbile
insubmersibilii
INSUBMERSÍBIL, -Ă, insubmersibili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi scufundat; nesubmersibil. – Din fr. insubmersible.

DOOM

insubmersíbil adj. m., pl. insubmersíbili; f. insubmersíbilă, pl. insubmersíbile
insubmersibililor
INSUBMERSÍBIL, -Ă, insubmersibili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi scufundat; nesubmersibil. – Din fr. insubmersible.

DOOM

insubmersíbil adj. m., pl. insubmersíbili; f. insubmersíbilă, pl. insubmersíbile
insubmersibilitate
INSUBMERSIBILITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este insubmersibil. ♦ Capacitate a unei nave de a-și păstra proprietățile de plutire în anumite condiții grele și anormale. [Cf. fr. insubmersibilité].
insubmersibilul
INSUBMERSÍBIL, -Ă, insubmersibili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi scufundat; nesubmersibil. – Din fr. insubmersible.

DOOM

insubmersíbil adj. m., pl. insubmersíbili; f. insubmersíbilă, pl. insubmersíbile
insubmersibilului
INSUBMERSÍBIL, -Ă, insubmersibili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi scufundat; nesubmersibil. – Din fr. insubmersible.

DOOM

insubmersíbil adj. m., pl. insubmersíbili; f. insubmersíbilă, pl. insubmersíbile
insubordonanța
INSUBORDONÁNȚĂ s.f. (Rar) Nesupunere. [Cf. fr. insubordonnance, it. insubordinatezza].

DOOM

!insubordonánță (-su-bor-/-sub-or-) s. f., g.-d. art. insubordonánței; pl. insubordonánțe
insubordonanțe
INSUBORDONÁNȚĂ s.f. (Rar) Nesupunere. [Cf. fr. insubordonnance, it. insubordinatezza].

DOOM

!insubordonánță (-su-bor-/-sub-or-) s. f., g.-d. art. insubordonánței; pl. insubordonánțe
insubordonanței
INSUBORDONÁNȚĂ s.f. (Rar) Nesupunere. [Cf. fr. insubordonnance, it. insubordinatezza].

DOOM

!insubordonánță (-su-bor-/-sub-or-) s. f., g.-d. art. insubordonánței; pl. insubordonánțe
insubordonanțele
INSUBORDONÁNȚĂ s.f. (Rar) Nesupunere. [Cf. fr. insubordonnance, it. insubordinatezza].

DOOM

!insubordonánță (-su-bor-/-sub-or-) s. f., g.-d. art. insubordonánței; pl. insubordonánțe
insubordonanțelor
INSUBORDONÁNȚĂ s.f. (Rar) Nesupunere. [Cf. fr. insubordonnance, it. insubordinatezza].

DOOM

!insubordonánță (-su-bor-/-sub-or-) s. f., g.-d. art. insubordonánței; pl. insubordonánțe
insubordonare
INSUBORDONÁRE, insubordonări, s. f. Nesupunere la ordinele autorităților superioare; indisciplină, neascultare, nesubordonare. – In1- + subordonare (probabil după fr. insubordination).

DOOM

!insubordonáre (-su-bor-/-sub-or-) s. f., g.-d. art. insubordonắrii; pl. insubordonắri
insubordonarea
INSUBORDONÁRE, insubordonări, s. f. Nesupunere la ordinele autorităților superioare; indisciplină, neascultare, nesubordonare. – In1- + subordonare (probabil după fr. insubordination).

DOOM

!insubordonáre (-su-bor-/-sub-or-) s. f., g.-d. art. insubordonắrii; pl. insubordonắri
insubordonat
INSUBORDONÁT, -Ă, insubordonați, -te, adj. Care nu este disciplinat; nesupus, nesubordonat, recalcitrant. – Din fr. insubordonné.

DOOM

!insubordonát (-su-bor-/-sub-or-) adj. m., pl. insubordonáți; f. insubordonátă, pl. insubordonáte
insubordonata
INSUBORDONÁT, -Ă, insubordonați, -te, adj. Care nu este disciplinat; nesupus, nesubordonat, recalcitrant. – Din fr. insubordonné.

DOOM

!insubordonát (-su-bor-/-sub-or-) adj. m., pl. insubordonáți; f. insubordonátă, pl. insubordonáte
insubordonate
INSUBORDONÁT, -Ă, insubordonați, -te, adj. Care nu este disciplinat; nesupus, nesubordonat, recalcitrant. – Din fr. insubordonné.

DOOM

!insubordonát (-su-bor-/-sub-or-) adj. m., pl. insubordonáți; f. insubordonátă, pl. insubordonáte
insubordonatei
INSUBORDONÁT, -Ă, insubordonați, -te, adj. Care nu este disciplinat; nesupus, nesubordonat, recalcitrant. – Din fr. insubordonné.

DOOM

!insubordonát (-su-bor-/-sub-or-) adj. m., pl. insubordonáți; f. insubordonátă, pl. insubordonáte
insubordonatele
INSUBORDONÁT, -Ă, insubordonați, -te, adj. Care nu este disciplinat; nesupus, nesubordonat, recalcitrant. – Din fr. insubordonné.

DOOM

!insubordonát (-su-bor-/-sub-or-) adj. m., pl. insubordonáți; f. insubordonátă, pl. insubordonáte
insubordonatelor
INSUBORDONÁT, -Ă, insubordonați, -te, adj. Care nu este disciplinat; nesupus, nesubordonat, recalcitrant. – Din fr. insubordonné.

DOOM

!insubordonát (-su-bor-/-sub-or-) adj. m., pl. insubordonáți; f. insubordonátă, pl. insubordonáte
insubordonatul
INSUBORDONÁT, -Ă, insubordonați, -te, adj. Care nu este disciplinat; nesupus, nesubordonat, recalcitrant. – Din fr. insubordonné.

DOOM

!insubordonát (-su-bor-/-sub-or-) adj. m., pl. insubordonáți; f. insubordonátă, pl. insubordonáte
insubordonatului
INSUBORDONÁT, -Ă, insubordonați, -te, adj. Care nu este disciplinat; nesupus, nesubordonat, recalcitrant. – Din fr. insubordonné.

DOOM

!insubordonát (-su-bor-/-sub-or-) adj. m., pl. insubordonáți; f. insubordonátă, pl. insubordonáte
insubordonați
INSUBORDONÁT, -Ă, insubordonați, -te, adj. Care nu este disciplinat; nesupus, nesubordonat, recalcitrant. – Din fr. insubordonné.

DOOM

!insubordonát (-su-bor-/-sub-or-) adj. m., pl. insubordonáți; f. insubordonátă, pl. insubordonáte
insubordonații
INSUBORDONÁT, -Ă, insubordonați, -te, adj. Care nu este disciplinat; nesupus, nesubordonat, recalcitrant. – Din fr. insubordonné.

DOOM

!insubordonát (-su-bor-/-sub-or-) adj. m., pl. insubordonáți; f. insubordonátă, pl. insubordonáte
insubordonaților
INSUBORDONÁT, -Ă, insubordonați, -te, adj. Care nu este disciplinat; nesupus, nesubordonat, recalcitrant. – Din fr. insubordonné.

DOOM

!insubordonát (-su-bor-/-sub-or-) adj. m., pl. insubordonáți; f. insubordonátă, pl. insubordonáte
insubordonări
INSUBORDONÁRE, insubordonări, s. f. Nesupunere la ordinele autorităților superioare; indisciplină, neascultare, nesubordonare. – In1- + subordonare (probabil după fr. insubordination).

DOOM

!insubordonáre (-su-bor-/-sub-or-) s. f., g.-d. art. insubordonắrii; pl. insubordonắri
insubordonării
INSUBORDONÁRE, insubordonări, s. f. Nesupunere la ordinele autorităților superioare; indisciplină, neascultare, nesubordonare. – In1- + subordonare (probabil după fr. insubordination).

DOOM

!insubordonáre (-su-bor-/-sub-or-) s. f., g.-d. art. insubordonắrii; pl. insubordonắri
insubordonările
INSUBORDONÁRE, insubordonări, s. f. Nesupunere la ordinele autorităților superioare; indisciplină, neascultare, nesubordonare. – In1- + subordonare (probabil după fr. insubordination).

DOOM

!insubordonáre (-su-bor-/-sub-or-) s. f., g.-d. art. insubordonắrii; pl. insubordonắri
insubordonărilor
INSUBORDONÁRE, insubordonări, s. f. Nesupunere la ordinele autorităților superioare; indisciplină, neascultare, nesubordonare. – In1- + subordonare (probabil după fr. insubordination).

DOOM

!insubordonáre (-su-bor-/-sub-or-) s. f., g.-d. art. insubordonắrii; pl. insubordonắri
insucces
INSUCCÉS, insuccese, s. n. Lipsă de succes; nereușită, înfrângere, eșec. – Din fr. insuccès.

DOOM

insuccés s. n., pl. insuccése
insuccese
INSUCCÉS, insuccese, s. n. Lipsă de succes; nereușită, înfrângere, eșec. – Din fr. insuccès.

DOOM

insuccés s. n., pl. insuccése
insuccesele
INSUCCÉS, insuccese, s. n. Lipsă de succes; nereușită, înfrângere, eșec. – Din fr. insuccès.

DOOM

insuccés s. n., pl. insuccése
insucceselor
INSUCCÉS, insuccese, s. n. Lipsă de succes; nereușită, înfrângere, eșec. – Din fr. insuccès.

DOOM

insuccés s. n., pl. insuccése
insuccesul
INSUCCÉS, insuccese, s. n. Lipsă de succes; nereușită, înfrângere, eșec. – Din fr. insuccès.

DOOM

insuccés s. n., pl. insuccése
insuccesului
INSUCCÉS, insuccese, s. n. Lipsă de succes; nereușită, înfrângere, eșec. – Din fr. insuccès.

DOOM

insuccés s. n., pl. insuccése
insuficient
INSUFICIÉNT, -Ă, insuficienți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este suficient, de ajuns (cantitativ), care nu satisface (calitativ); nesatisfăcător; nemulțumitor. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ sub limita de trecere (la un examen). [Pr.: -ci-ent] – Din lat. insufficiens, -ntis, it. insufficiente.

DOOM

insuficiént adj. m., pl. insuficiénți; f. insuficiéntă, pl. insuficiénte
insuficienta
INSUFICIÉNT, -Ă, insuficienți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este suficient, de ajuns (cantitativ), care nu satisface (calitativ); nesatisfăcător; nemulțumitor. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ sub limita de trecere (la un examen). [Pr.: -ci-ent] – Din lat. insufficiens, -ntis, it. insufficiente.

DOOM

insuficiént adj. m., pl. insuficiénți; f. insuficiéntă, pl. insuficiénte
insuficiente
INSUFICIÉNT, -Ă, insuficienți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este suficient, de ajuns (cantitativ), care nu satisface (calitativ); nesatisfăcător; nemulțumitor. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ sub limita de trecere (la un examen). [Pr.: -ci-ent] – Din lat. insufficiens, -ntis, it. insufficiente.

DOOM

insuficiént adj. m., pl. insuficiénți; f. insuficiéntă, pl. insuficiénte
insuficientei
INSUFICIÉNT, -Ă, insuficienți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este suficient, de ajuns (cantitativ), care nu satisface (calitativ); nesatisfăcător; nemulțumitor. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ sub limita de trecere (la un examen). [Pr.: -ci-ent] – Din lat. insufficiens, -ntis, it. insufficiente.

DOOM

insuficiént adj. m., pl. insuficiénți; f. insuficiéntă, pl. insuficiénte
insuficientele
INSUFICIÉNT, -Ă, insuficienți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este suficient, de ajuns (cantitativ), care nu satisface (calitativ); nesatisfăcător; nemulțumitor. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ sub limita de trecere (la un examen). [Pr.: -ci-ent] – Din lat. insufficiens, -ntis, it. insufficiente.

DOOM

insuficiént adj. m., pl. insuficiénți; f. insuficiéntă, pl. insuficiénte
insuficientelor
INSUFICIÉNT, -Ă, insuficienți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este suficient, de ajuns (cantitativ), care nu satisface (calitativ); nesatisfăcător; nemulțumitor. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ sub limita de trecere (la un examen). [Pr.: -ci-ent] – Din lat. insufficiens, -ntis, it. insufficiente.

DOOM

insuficiént adj. m., pl. insuficiénți; f. insuficiéntă, pl. insuficiénte
insuficientul
INSUFICIÉNT, -Ă, insuficienți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este suficient, de ajuns (cantitativ), care nu satisface (calitativ); nesatisfăcător; nemulțumitor. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ sub limita de trecere (la un examen). [Pr.: -ci-ent] – Din lat. insufficiens, -ntis, it. insufficiente.

DOOM

insuficiént adj. m., pl. insuficiénți; f. insuficiéntă, pl. insuficiénte
insuficientului
INSUFICIÉNT, -Ă, insuficienți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este suficient, de ajuns (cantitativ), care nu satisface (calitativ); nesatisfăcător; nemulțumitor. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ sub limita de trecere (la un examen). [Pr.: -ci-ent] – Din lat. insufficiens, -ntis, it. insufficiente.

DOOM

insuficiént adj. m., pl. insuficiénți; f. insuficiéntă, pl. insuficiénte
insuficiența
INSUFICIÉNȚĂ, insuficiențe, s. f. Stare, situație a ceea ce este insuficient. ♦ Incapacitate funcțională a unui organ sau scădere, stare deficitară a unei funcțiuni complexe a organismului. ◊ Insuficiență cardiacă = incapacitate a miocardului de a mai asigura un debit cardiac suficient în raport cu nevoile organismului. [Pr.: -ci-en-] – Din lat. insuffîcientia, it. insuffîcienza.

DOOM

insuficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. insuficiénței; pl. insuficiénțe
insuficiențe
INSUFICIÉNȚĂ, insuficiențe, s. f. Stare, situație a ceea ce este insuficient. ♦ Incapacitate funcțională a unui organ sau scădere, stare deficitară a unei funcțiuni complexe a organismului. ◊ Insuficiență cardiacă = incapacitate a miocardului de a mai asigura un debit cardiac suficient în raport cu nevoile organismului. [Pr.: -ci-en-] – Din lat. insuffîcientia, it. insuffîcienza.

DOOM

insuficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. insuficiénței; pl. insuficiénțe
insuficienței
INSUFICIÉNȚĂ, insuficiențe, s. f. Stare, situație a ceea ce este insuficient. ♦ Incapacitate funcțională a unui organ sau scădere, stare deficitară a unei funcțiuni complexe a organismului. ◊ Insuficiență cardiacă = incapacitate a miocardului de a mai asigura un debit cardiac suficient în raport cu nevoile organismului. [Pr.: -ci-en-] – Din lat. insuffîcientia, it. insuffîcienza.

DOOM

insuficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. insuficiénței; pl. insuficiénțe
insuficiențele
INSUFICIÉNȚĂ, insuficiențe, s. f. Stare, situație a ceea ce este insuficient. ♦ Incapacitate funcțională a unui organ sau scădere, stare deficitară a unei funcțiuni complexe a organismului. ◊ Insuficiență cardiacă = incapacitate a miocardului de a mai asigura un debit cardiac suficient în raport cu nevoile organismului. [Pr.: -ci-en-] – Din lat. insuffîcientia, it. insuffîcienza.

DOOM

insuficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. insuficiénței; pl. insuficiénțe
insuficiențelor
INSUFICIÉNȚĂ, insuficiențe, s. f. Stare, situație a ceea ce este insuficient. ♦ Incapacitate funcțională a unui organ sau scădere, stare deficitară a unei funcțiuni complexe a organismului. ◊ Insuficiență cardiacă = incapacitate a miocardului de a mai asigura un debit cardiac suficient în raport cu nevoile organismului. [Pr.: -ci-en-] – Din lat. insuffîcientia, it. insuffîcienza.

DOOM

insuficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. insuficiénței; pl. insuficiénțe
insuficienți
INSUFICIÉNT, -Ă, insuficienți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este suficient, de ajuns (cantitativ), care nu satisface (calitativ); nesatisfăcător; nemulțumitor. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ sub limita de trecere (la un examen). [Pr.: -ci-ent] – Din lat. insufficiens, -ntis, it. insufficiente.

DOOM

insuficiént adj. m., pl. insuficiénți; f. insuficiéntă, pl. insuficiénte
insuficienții
INSUFICIÉNT, -Ă, insuficienți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este suficient, de ajuns (cantitativ), care nu satisface (calitativ); nesatisfăcător; nemulțumitor. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ sub limita de trecere (la un examen). [Pr.: -ci-ent] – Din lat. insufficiens, -ntis, it. insufficiente.

DOOM

insuficiént adj. m., pl. insuficiénți; f. insuficiéntă, pl. insuficiénte
insuficienților
INSUFICIÉNT, -Ă, insuficienți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este suficient, de ajuns (cantitativ), care nu satisface (calitativ); nesatisfăcător; nemulțumitor. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ sub limita de trecere (la un examen). [Pr.: -ci-ent] – Din lat. insufficiens, -ntis, it. insufficiente.

DOOM

insuficiént adj. m., pl. insuficiénți; f. insuficiéntă, pl. insuficiénte
insufla
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflai
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflam
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflare
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflare
INSUFLÁRE, insuflări, s. f. Acțiunea de a insufla și rezultatul ei. – V. insufla.

DOOM

insufláre (-su-fla-) s. f., g.-d. art. insuflắrii; pl. insuflắri
insuflarea
INSUFLÁRE, insuflări, s. f. Acțiunea de a insufla și rezultatul ei. – V. insufla.

DOOM

insufláre (-su-fla-) s. f., g.-d. art. insuflắrii; pl. insuflắri
insuflară
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflarăm
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflarăți
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflase
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflasem
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflaseră
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflaserăm
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflaserăți
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflaseși
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflaseți
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflat
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflat
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente în interiorul unui spațiu închis pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit sentiment, o anumită idee; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.
insuflator
INSUFLATÓR s.n. Instrument medical care servește la insuflații. [< fr. insuflateur].
insuflau
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflași
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflați
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflația
INSUFLÁȚIE, insuflații, s. f. Introducere sub presiune a unui gaz sau a unei substanțe pulverulente într-o cavitate a organismului în scop terapeutic sau pentru stabilirea diagnosticului. – Din fr. insufflation, lat. insufflatio.

DOOM

insufláție (-su-fla-ți-e) s. f., art. insufláția (-ți-a), g.-d. art. insufláției; pl. insufláții, art. insufláțiile (-ți-i-)
insuflație
INSUFLÁȚIE, insuflații, s. f. Introducere sub presiune a unui gaz sau a unei substanțe pulverulente într-o cavitate a organismului în scop terapeutic sau pentru stabilirea diagnosticului. – Din fr. insufflation, lat. insufflatio.

DOOM

insufláție (-su-fla-ți-e) s. f., art. insufláția (-ți-a), g.-d. art. insufláției; pl. insufláții, art. insufláțiile (-ți-i-)
insuflației
INSUFLÁȚIE, insuflații, s. f. Introducere sub presiune a unui gaz sau a unei substanțe pulverulente într-o cavitate a organismului în scop terapeutic sau pentru stabilirea diagnosticului. – Din fr. insufflation, lat. insufflatio.

DOOM

insufláție (-su-fla-ți-e) s. f., art. insufláția (-ți-a), g.-d. art. insufláției; pl. insufláții, art. insufláțiile (-ți-i-)
insuflații
INSUFLÁȚIE, insuflații, s. f. Introducere sub presiune a unui gaz sau a unei substanțe pulverulente într-o cavitate a organismului în scop terapeutic sau pentru stabilirea diagnosticului. – Din fr. insufflation, lat. insufflatio.

DOOM

insufláție (-su-fla-ți-e) s. f., art. insufláția (-ți-a), g.-d. art. insufláției; pl. insufláții, art. insufláțiile (-ți-i-)
insuflațiile
INSUFLÁȚIE, insuflații, s. f. Introducere sub presiune a unui gaz sau a unei substanțe pulverulente într-o cavitate a organismului în scop terapeutic sau pentru stabilirea diagnosticului. – Din fr. insufflation, lat. insufflatio.

DOOM

insufláție (-su-fla-ți-e) s. f., art. insufláția (-ți-a), g.-d. art. insufláției; pl. insufláții, art. insufláțiile (-ți-i-)
insuflațiilor
INSUFLÁȚIE, insuflații, s. f. Introducere sub presiune a unui gaz sau a unei substanțe pulverulente într-o cavitate a organismului în scop terapeutic sau pentru stabilirea diagnosticului. – Din fr. insufflation, lat. insufflatio.

DOOM

insufláție (-su-fla-ți-e) s. f., art. insufláția (-ți-a), g.-d. art. insufláției; pl. insufláții, art. insufláțiile (-ți-i-)
insufle
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insufli
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflu
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflând
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflînd
INSUFLÁ, insúflu, vb. I. Tranz. 1. A introduce sub presiune gaze, vapori sau substanțe pulverulente într-o incintă pentru a îmbunătăți desfășurarea proceselor care se produc în instalația respectivă. 2. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a inspira (2). ♦ (Înv.) A însufleți, a îmbărbăta. – Din fr. insuffler.

DOOM

insuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 1 sg. insúflu, 2 sg. insúfli, 3 insúflă
insuflări
INSUFLÁRE, insuflări, s. f. Acțiunea de a insufla și rezultatul ei. – V. insufla.

DOOM

insufláre (-su-fla-) s. f., g.-d. art. insuflắrii; pl. insuflắri
insuflării
INSUFLÁRE, insuflări, s. f. Acțiunea de a insufla și rezultatul ei. – V. insufla.

DOOM

insufláre (-su-fla-) s. f., g.-d. art. insuflắrii; pl. insuflắri
insuflările
INSUFLÁRE, insuflări, s. f. Acțiunea de a insufla și rezultatul ei. – V. insufla.

DOOM

insufláre (-su-fla-) s. f., g.-d. art. insuflắrii; pl. insuflắri
insuflărilor
INSUFLÁRE, insuflări, s. f. Acțiunea de a insufla și rezultatul ei. – V. insufla.

DOOM

insufláre (-su-fla-) s. f., g.-d. art. insuflắrii; pl. insuflắri
insul
INS, inși, s. m. Individ, persoană, om. ◊ Tot insul = fiecare; toți oamenii. – Lat. ipsus (= ipse).

DOOM

ins s. m., pl. inși
insula
ÍNSULĂ, insule, s. f. Porțiune de uscat înconjurată de apă, situată fie într-un ocean, mare sau lac, fie în albia unei ape curgătoare. ◊ Insulă plutitoare = v. plutitor. ♦ Fig. Grup de obiecte de același fel care se diferențiază de mediul înconjurător. – Din lat. insula.

DOOM

ínsulă s. f., g.-d. art. ínsulei; pl. ínsule
insular
INSULÁR, -Ă, insulari, -e, adj. Care se află pe o insulă; de insulă, caracteristic unei insule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei insule. – Din fr. insulaire, lat. insularis.

DOOM

insulár adj. m., pl. insulári; f. insuláră, pl. insuláre
insulara
INSULÁR, -Ă, insulari, -e, adj. Care se află pe o insulă; de insulă, caracteristic unei insule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei insule. – Din fr. insulaire, lat. insularis.

DOOM

insulár adj. m., pl. insulári; f. insuláră, pl. insuláre
insulare
INSULÁR, -Ă, insulari, -e, adj. Care se află pe o insulă; de insulă, caracteristic unei insule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei insule. – Din fr. insulaire, lat. insularis.

DOOM

insulár adj. m., pl. insulári; f. insuláră, pl. insuláre
insularei
INSULÁR, -Ă, insulari, -e, adj. Care se află pe o insulă; de insulă, caracteristic unei insule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei insule. – Din fr. insulaire, lat. insularis.

DOOM

insulár adj. m., pl. insulári; f. insuláră, pl. insuláre
insularele
INSULÁR, -Ă, insulari, -e, adj. Care se află pe o insulă; de insulă, caracteristic unei insule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei insule. – Din fr. insulaire, lat. insularis.

DOOM

insulár adj. m., pl. insulári; f. insuláră, pl. insuláre
insularelor
INSULÁR, -Ă, insulari, -e, adj. Care se află pe o insulă; de insulă, caracteristic unei insule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei insule. – Din fr. insulaire, lat. insularis.

DOOM

insulár adj. m., pl. insulári; f. insuláră, pl. insuláre
insulari
INSULÁR, -Ă, insulari, -e, adj. Care se află pe o insulă; de insulă, caracteristic unei insule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei insule. – Din fr. insulaire, lat. insularis.

DOOM

insulár adj. m., pl. insulári; f. insuláră, pl. insuláre
insularii
INSULÁR, -Ă, insulari, -e, adj. Care se află pe o insulă; de insulă, caracteristic unei insule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei insule. – Din fr. insulaire, lat. insularis.

DOOM

insulár adj. m., pl. insulári; f. insuláră, pl. insuláre
insularilor
INSULÁR, -Ă, insulari, -e, adj. Care se află pe o insulă; de insulă, caracteristic unei insule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei insule. – Din fr. insulaire, lat. insularis.

DOOM

insulár adj. m., pl. insulári; f. insuláră, pl. insuláre
insularul
INSULÁR, -Ă, insulari, -e, adj. Care se află pe o insulă; de insulă, caracteristic unei insule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei insule. – Din fr. insulaire, lat. insularis.

DOOM

insulár adj. m., pl. insulári; f. insuláră, pl. insuláre
insularului
INSULÁR, -Ă, insulari, -e, adj. Care se află pe o insulă; de insulă, caracteristic unei insule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei insule. – Din fr. insulaire, lat. insularis.

DOOM

insulár adj. m., pl. insulári; f. insuláră, pl. insuláre
insule
ÍNSULĂ, insule, s. f. Porțiune de uscat înconjurată de apă, situată fie într-un ocean, mare sau lac, fie în albia unei ape curgătoare. ◊ Insulă plutitoare = v. plutitor. ♦ Fig. Grup de obiecte de același fel care se diferențiază de mediul înconjurător. – Din lat. insula.

DOOM

ínsulă s. f., g.-d. art. ínsulei; pl. ínsule
insulei
ÍNSULĂ, insule, s. f. Porțiune de uscat înconjurată de apă, situată fie într-un ocean, mare sau lac, fie în albia unei ape curgătoare. ◊ Insulă plutitoare = v. plutitor. ♦ Fig. Grup de obiecte de același fel care se diferențiază de mediul înconjurător. – Din lat. insula.

DOOM

ínsulă s. f., g.-d. art. ínsulei; pl. ínsule
insulele
ÍNSULĂ, insule, s. f. Porțiune de uscat înconjurată de apă, situată fie într-un ocean, mare sau lac, fie în albia unei ape curgătoare. ◊ Insulă plutitoare = v. plutitor. ♦ Fig. Grup de obiecte de același fel care se diferențiază de mediul înconjurător. – Din lat. insula.

DOOM

ínsulă s. f., g.-d. art. ínsulei; pl. ínsule
insulelor
ÍNSULĂ, insule, s. f. Porțiune de uscat înconjurată de apă, situată fie într-un ocean, mare sau lac, fie în albia unei ape curgătoare. ◊ Insulă plutitoare = v. plutitor. ♦ Fig. Grup de obiecte de același fel care se diferențiază de mediul înconjurător. – Din lat. insula.

DOOM

ínsulă s. f., g.-d. art. ínsulei; pl. ínsule
insulina
INSULÍNĂ s. f. Hormon secretat de pancreas, cu acțiune hipoglicemiantă. – Din fr. insuline.

DOOM

insulínă s. f., g.-d. art. insulínei
insuline
INSULÍNĂ s. f. Hormon secretat de pancreas, cu acțiune hipoglicemiantă. – Din fr. insuline.

DOOM

insulínă s. f., g.-d. art. insulínei
insulinei
INSULÍNĂ s. f. Hormon secretat de pancreas, cu acțiune hipoglicemiantă. – Din fr. insuline.

DOOM

insulínă s. f., g.-d. art. insulínei
insulinoterapie
INSULINOTERAPÍE s.f. (Med.) Tratament al unor boli cu insulină. [Gen. -iei. / < fr. insulinothérapie].
insulița
INSULÍȚĂ, insulițe, s. f. Diminutiv al lui insulă. – Insulă + suf. -iță.

DOOM

insulíță s. f., g.-d. art. insulíței; pl. insulíțe
insulițe
INSULÍȚĂ, insulițe, s. f. Diminutiv al lui insulă. – Insulă + suf. -iță.

DOOM

insulíță s. f., g.-d. art. insulíței; pl. insulíțe
insuliței
INSULÍȚĂ, insulițe, s. f. Diminutiv al lui insulă. – Insulă + suf. -iță.

DOOM

insulíță s. f., g.-d. art. insulíței; pl. insulíțe
insulițele
INSULÍȚĂ, insulițe, s. f. Diminutiv al lui insulă. – Insulă + suf. -iță.

DOOM

insulíță s. f., g.-d. art. insulíței; pl. insulíțe
insulițelor
INSULÍȚĂ, insulițe, s. f. Diminutiv al lui insulă. – Insulă + suf. -iță.

DOOM

insulíță s. f., g.-d. art. insulíței; pl. insulíțe
insult
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insulta
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insulta
INSÚLTĂ, insulte, s. f. Cuvânt sau faptă injurioasă la adresa cuiva; ofensă, jignire, injurie. – Din fr. insulte.

DOOM

insultă s. f., g.-d. art. insúltei; pl. insúlte
insultai
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insultam
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insultare
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insultare
INSULTÁRE, insultări, s. f. Acțiunea de a insulta și rezultatul ei; insultă. – V. insulta.

DOOM

insultáre s. f., g.-d. art. insultắrii; pl. insultắri
insultarea
INSULTÁRE, insultări, s. f. Acțiunea de a insulta și rezultatul ei; insultă. – V. insulta.

DOOM

insultáre s. f., g.-d. art. insultắrii; pl. insultắri
insultară
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insultarăm
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insultarăți
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insultase
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insultasem
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insultaseră
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insultaserăm
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insultaserăți
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insultaseși
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insultaseți
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insultat
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insultat
INSULTÁT, -Ă, insultați, -te, adj. Căruia i s-a adus o insultă; jignit, ofensat. – V. insulta.
insultata
INSULTÁT, -Ă, insultați, -te, adj. Căruia i s-a adus o insultă; jignit, ofensat. – V. insulta.
insultate
INSULTÁT, -Ă, insultați, -te, adj. Căruia i s-a adus o insultă; jignit, ofensat. – V. insulta.
insultatei
INSULTÁT, -Ă, insultați, -te, adj. Căruia i s-a adus o insultă; jignit, ofensat. – V. insulta.
insultatele
INSULTÁT, -Ă, insultați, -te, adj. Căruia i s-a adus o insultă; jignit, ofensat. – V. insulta.
insultatelor
INSULTÁT, -Ă, insultați, -te, adj. Căruia i s-a adus o insultă; jignit, ofensat. – V. insulta.
insultatul
INSULTÁT, -Ă, insultați, -te, adj. Căruia i s-a adus o insultă; jignit, ofensat. – V. insulta.
insultatului
INSULTÁT, -Ă, insultați, -te, adj. Căruia i s-a adus o insultă; jignit, ofensat. – V. insulta.
insultau
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insultași
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insultați
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insultați
INSULTÁT, -Ă, insultați, -te, adj. Căruia i s-a adus o insultă; jignit, ofensat. – V. insulta.
insultații
INSULTÁT, -Ă, insultați, -te, adj. Căruia i s-a adus o insultă; jignit, ofensat. – V. insulta.
insultaților
INSULTÁT, -Ă, insultați, -te, adj. Căruia i s-a adus o insultă; jignit, ofensat. – V. insulta.
insulte
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insulte
INSÚLTĂ, insulte, s. f. Cuvânt sau faptă injurioasă la adresa cuiva; ofensă, jignire, injurie. – Din fr. insulte.

DOOM

insultă s. f., g.-d. art. insúltei; pl. insúlte
insultei
INSÚLTĂ, insulte, s. f. Cuvânt sau faptă injurioasă la adresa cuiva; ofensă, jignire, injurie. – Din fr. insulte.

DOOM

insultă s. f., g.-d. art. insúltei; pl. insúlte
insultele
INSÚLTĂ, insulte, s. f. Cuvânt sau faptă injurioasă la adresa cuiva; ofensă, jignire, injurie. – Din fr. insulte.

DOOM

insultă s. f., g.-d. art. insúltei; pl. insúlte
insultelor
INSÚLTĂ, insulte, s. f. Cuvânt sau faptă injurioasă la adresa cuiva; ofensă, jignire, injurie. – Din fr. insulte.

DOOM

insultă s. f., g.-d. art. insúltei; pl. insúlte
insultând
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insultînd
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insultări
INSULTÁRE, insultări, s. f. Acțiunea de a insulta și rezultatul ei; insultă. – V. insulta.

DOOM

insultáre s. f., g.-d. art. insultắrii; pl. insultắri
insultării
INSULTÁRE, insultări, s. f. Acțiunea de a insulta și rezultatul ei; insultă. – V. insulta.

DOOM

insultáre s. f., g.-d. art. insultắrii; pl. insultắri
insultările
INSULTÁRE, insultări, s. f. Acțiunea de a insulta și rezultatul ei; insultă. – V. insulta.

DOOM

insultáre s. f., g.-d. art. insultắrii; pl. insultắri
insultărilor
INSULTÁRE, insultări, s. f. Acțiunea de a insulta și rezultatul ei; insultă. – V. insulta.

DOOM

insultáre s. f., g.-d. art. insultắrii; pl. insultắri
insultătoare
INSULTĂTÓR, -OÁRE, insultători, -oare, adj. Care insultă; jignitor, ofensator, injurios. – Insulta + suf. -ător.

DOOM

insultătór adj. m., pl. insultătóri; f. sg. și pl. insultătoáre
insultătoarea
INSULTĂTÓR, -OÁRE, insultători, -oare, adj. Care insultă; jignitor, ofensator, injurios. – Insulta + suf. -ător.

DOOM

insultătór adj. m., pl. insultătóri; f. sg. și pl. insultătoáre
insultătoarei
INSULTĂTÓR, -OÁRE, insultători, -oare, adj. Care insultă; jignitor, ofensator, injurios. – Insulta + suf. -ător.

DOOM

insultătór adj. m., pl. insultătóri; f. sg. și pl. insultătoáre
insultătoarele
INSULTĂTÓR, -OÁRE, insultători, -oare, adj. Care insultă; jignitor, ofensator, injurios. – Insulta + suf. -ător.

DOOM

insultătór adj. m., pl. insultătóri; f. sg. și pl. insultătoáre
insultătoarelor
INSULTĂTÓR, -OÁRE, insultători, -oare, adj. Care insultă; jignitor, ofensator, injurios. – Insulta + suf. -ător.

DOOM

insultătór adj. m., pl. insultătóri; f. sg. și pl. insultătoáre
insultător
INSULTĂTÓR, -OÁRE, insultători, -oare, adj. Care insultă; jignitor, ofensator, injurios. – Insulta + suf. -ător.

DOOM

insultătór adj. m., pl. insultătóri; f. sg. și pl. insultătoáre
insultători
INSULTĂTÓR, -OÁRE, insultători, -oare, adj. Care insultă; jignitor, ofensator, injurios. – Insulta + suf. -ător.

DOOM

insultătór adj. m., pl. insultătóri; f. sg. și pl. insultătoáre
insultătorii
INSULTĂTÓR, -OÁRE, insultători, -oare, adj. Care insultă; jignitor, ofensator, injurios. – Insulta + suf. -ător.

DOOM

insultătór adj. m., pl. insultătóri; f. sg. și pl. insultătoáre
insultătorilor
INSULTĂTÓR, -OÁRE, insultători, -oare, adj. Care insultă; jignitor, ofensator, injurios. – Insulta + suf. -ător.

DOOM

insultătór adj. m., pl. insultătóri; f. sg. și pl. insultătoáre
insultătorul
INSULTĂTÓR, -OÁRE, insultători, -oare, adj. Care insultă; jignitor, ofensator, injurios. – Insulta + suf. -ător.

DOOM

insultătór adj. m., pl. insultătóri; f. sg. și pl. insultătoáre
insultătorului
INSULTĂTÓR, -OÁRE, insultători, -oare, adj. Care insultă; jignitor, ofensator, injurios. – Insulta + suf. -ător.

DOOM

insultătór adj. m., pl. insultătóri; f. sg. și pl. insultătoáre
insului
INS, inși, s. m. Individ, persoană, om. ◊ Tot insul = fiecare; toți oamenii. – Lat. ipsus (= ipse).

DOOM

ins s. m., pl. inși
insulți
INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

DOOM

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă
insuportabil
INSUPORTÁBIL, -Ă, insuportabili, -e, adj. Care nu poate fi suportat sau este greu de suportat; (despre oameni) cu caracter nesuferit, urâcios, supărător. – Din fr. insupportable.

DOOM

insuportábil adj. m., pl. insuportábili; f. insuportábilă, pl. insuportábile
insuportabila
INSUPORTÁBIL, -Ă, insuportabili, -e, adj. Care nu poate fi suportat sau este greu de suportat; (despre oameni) cu caracter nesuferit, urâcios, supărător. – Din fr. insupportable.

DOOM

insuportábil adj. m., pl. insuportábili; f. insuportábilă, pl. insuportábile
insuportabile
INSUPORTÁBIL, -Ă, insuportabili, -e, adj. Care nu poate fi suportat sau este greu de suportat; (despre oameni) cu caracter nesuferit, urâcios, supărător. – Din fr. insupportable.

DOOM

insuportábil adj. m., pl. insuportábili; f. insuportábilă, pl. insuportábile
insuportabilei
INSUPORTÁBIL, -Ă, insuportabili, -e, adj. Care nu poate fi suportat sau este greu de suportat; (despre oameni) cu caracter nesuferit, urâcios, supărător. – Din fr. insupportable.

DOOM

insuportábil adj. m., pl. insuportábili; f. insuportábilă, pl. insuportábile
insuportabilele
INSUPORTÁBIL, -Ă, insuportabili, -e, adj. Care nu poate fi suportat sau este greu de suportat; (despre oameni) cu caracter nesuferit, urâcios, supărător. – Din fr. insupportable.

DOOM

insuportábil adj. m., pl. insuportábili; f. insuportábilă, pl. insuportábile
insuportabilelor
INSUPORTÁBIL, -Ă, insuportabili, -e, adj. Care nu poate fi suportat sau este greu de suportat; (despre oameni) cu caracter nesuferit, urâcios, supărător. – Din fr. insupportable.

DOOM

insuportábil adj. m., pl. insuportábili; f. insuportábilă, pl. insuportábile
insuportabili
INSUPORTÁBIL, -Ă, insuportabili, -e, adj. Care nu poate fi suportat sau este greu de suportat; (despre oameni) cu caracter nesuferit, urâcios, supărător. – Din fr. insupportable.

DOOM

insuportábil adj. m., pl. insuportábili; f. insuportábilă, pl. insuportábile
insuportabilii
INSUPORTÁBIL, -Ă, insuportabili, -e, adj. Care nu poate fi suportat sau este greu de suportat; (despre oameni) cu caracter nesuferit, urâcios, supărător. – Din fr. insupportable.

DOOM

insuportábil adj. m., pl. insuportábili; f. insuportábilă, pl. insuportábile
insuportabililor
INSUPORTÁBIL, -Ă, insuportabili, -e, adj. Care nu poate fi suportat sau este greu de suportat; (despre oameni) cu caracter nesuferit, urâcios, supărător. – Din fr. insupportable.

DOOM

insuportábil adj. m., pl. insuportábili; f. insuportábilă, pl. insuportábile
insuportabilul
INSUPORTÁBIL, -Ă, insuportabili, -e, adj. Care nu poate fi suportat sau este greu de suportat; (despre oameni) cu caracter nesuferit, urâcios, supărător. – Din fr. insupportable.

DOOM

insuportábil adj. m., pl. insuportábili; f. insuportábilă, pl. insuportábile
insuportabilului
INSUPORTÁBIL, -Ă, insuportabili, -e, adj. Care nu poate fi suportat sau este greu de suportat; (despre oameni) cu caracter nesuferit, urâcios, supărător. – Din fr. insupportable.

DOOM

insuportábil adj. m., pl. insuportábili; f. insuportábilă, pl. insuportábile
insurecția
INSURÉCȚIE, insurecții, s. f. Formă de luptă armată, având ca scop înlăturarea regimului politic existent sau a unei armate ocupante. – Din fr. insurrection, lat. insurrectio.

DOOM

insurécție (-ți-e) s. f., art. insurécția (-ți-a), g.-d. art. insurécției; pl. insurécții, art. insurécțiile (-ți-i-)
insurecție
INSURÉCȚIE, insurecții, s. f. Formă de luptă armată, având ca scop înlăturarea regimului politic existent sau a unei armate ocupante. – Din fr. insurrection, lat. insurrectio.

DOOM

insurécție (-ți-e) s. f., art. insurécția (-ți-a), g.-d. art. insurécției; pl. insurécții, art. insurécțiile (-ți-i-)
insurecției
INSURÉCȚIE, insurecții, s. f. Formă de luptă armată, având ca scop înlăturarea regimului politic existent sau a unei armate ocupante. – Din fr. insurrection, lat. insurrectio.

DOOM

insurécție (-ți-e) s. f., art. insurécția (-ți-a), g.-d. art. insurécției; pl. insurécții, art. insurécțiile (-ți-i-)
insurecții
INSURÉCȚIE, insurecții, s. f. Formă de luptă armată, având ca scop înlăturarea regimului politic existent sau a unei armate ocupante. – Din fr. insurrection, lat. insurrectio.

DOOM

insurécție (-ți-e) s. f., art. insurécția (-ți-a), g.-d. art. insurécției; pl. insurécții, art. insurécțiile (-ți-i-)
insurecțiile
INSURÉCȚIE, insurecții, s. f. Formă de luptă armată, având ca scop înlăturarea regimului politic existent sau a unei armate ocupante. – Din fr. insurrection, lat. insurrectio.

DOOM

insurécție (-ți-e) s. f., art. insurécția (-ți-a), g.-d. art. insurécției; pl. insurécții, art. insurécțiile (-ți-i-)
insurecțiilor
INSURÉCȚIE, insurecții, s. f. Formă de luptă armată, având ca scop înlăturarea regimului politic existent sau a unei armate ocupante. – Din fr. insurrection, lat. insurrectio.

DOOM

insurécție (-ți-e) s. f., art. insurécția (-ți-a), g.-d. art. insurécției; pl. insurécții, art. insurécțiile (-ți-i-)
insurecțional
INSURECȚIONÁL, -Ă, insurecționali, -e, adj. De insurecție, caracteristic insurecției, al insurecției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. insurrectionnel.

DOOM

insurecționál (-ți-o-) adj. m., pl. insurecționáli; f. insurecționálă, pl. insurecționále
insurecționala
INSURECȚIONÁL, -Ă, insurecționali, -e, adj. De insurecție, caracteristic insurecției, al insurecției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. insurrectionnel.

DOOM

insurecționál (-ți-o-) adj. m., pl. insurecționáli; f. insurecționálă, pl. insurecționále
insurecționale
INSURECȚIONÁL, -Ă, insurecționali, -e, adj. De insurecție, caracteristic insurecției, al insurecției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. insurrectionnel.

DOOM

insurecționál (-ți-o-) adj. m., pl. insurecționáli; f. insurecționálă, pl. insurecționále
insurecționalei
INSURECȚIONÁL, -Ă, insurecționali, -e, adj. De insurecție, caracteristic insurecției, al insurecției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. insurrectionnel.

DOOM

insurecționál (-ți-o-) adj. m., pl. insurecționáli; f. insurecționálă, pl. insurecționále
insurecționalele
INSURECȚIONÁL, -Ă, insurecționali, -e, adj. De insurecție, caracteristic insurecției, al insurecției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. insurrectionnel.

DOOM

insurecționál (-ți-o-) adj. m., pl. insurecționáli; f. insurecționálă, pl. insurecționále
insurecționalelor
INSURECȚIONÁL, -Ă, insurecționali, -e, adj. De insurecție, caracteristic insurecției, al insurecției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. insurrectionnel.

DOOM

insurecționál (-ți-o-) adj. m., pl. insurecționáli; f. insurecționálă, pl. insurecționále
insurecționali
INSURECȚIONÁL, -Ă, insurecționali, -e, adj. De insurecție, caracteristic insurecției, al insurecției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. insurrectionnel.

DOOM

insurecționál (-ți-o-) adj. m., pl. insurecționáli; f. insurecționálă, pl. insurecționále
insurecționalii
INSURECȚIONÁL, -Ă, insurecționali, -e, adj. De insurecție, caracteristic insurecției, al insurecției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. insurrectionnel.

DOOM

insurecționál (-ți-o-) adj. m., pl. insurecționáli; f. insurecționálă, pl. insurecționále
insurecționalilor
INSURECȚIONÁL, -Ă, insurecționali, -e, adj. De insurecție, caracteristic insurecției, al insurecției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. insurrectionnel.

DOOM

insurecționál (-ți-o-) adj. m., pl. insurecționáli; f. insurecționálă, pl. insurecționále
insurecționalul
INSURECȚIONÁL, -Ă, insurecționali, -e, adj. De insurecție, caracteristic insurecției, al insurecției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. insurrectionnel.

DOOM

insurecționál (-ți-o-) adj. m., pl. insurecționáli; f. insurecționálă, pl. insurecționále
insurecționalului
INSURECȚIONÁL, -Ă, insurecționali, -e, adj. De insurecție, caracteristic insurecției, al insurecției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. insurrectionnel.

DOOM

insurecționál (-ți-o-) adj. m., pl. insurecționáli; f. insurecționálă, pl. insurecționále
insurgent
INSURGÉNT, -Ă, insurgenți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o insurecție. ♦ Spec. Nume dat coloniștilor americani care s-au ridicat împotriva Angliei în sec. XVIII. – Din lat. insurgens, -ntis, germ. Insurgent, engl., fr. insurgents.

DOOM

insurgéntă s. f., g.-d. art. insurgéntei; pl. insurgénte
insurgenta
INSURGÉNT, -Ă, insurgenți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o insurecție. ♦ Spec. Nume dat coloniștilor americani care s-au ridicat împotriva Angliei în sec. XVIII. – Din lat. insurgens, -ntis, germ. Insurgent, engl., fr. insurgents.

DOOM

insurgéntă s. f., g.-d. art. insurgéntei; pl. insurgénte
insurgente
INSURGÉNT, -Ă, insurgenți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o insurecție. ♦ Spec. Nume dat coloniștilor americani care s-au ridicat împotriva Angliei în sec. XVIII. – Din lat. insurgens, -ntis, germ. Insurgent, engl., fr. insurgents.

DOOM

insurgéntă s. f., g.-d. art. insurgéntei; pl. insurgénte
insurgentei
INSURGÉNT, -Ă, insurgenți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o insurecție. ♦ Spec. Nume dat coloniștilor americani care s-au ridicat împotriva Angliei în sec. XVIII. – Din lat. insurgens, -ntis, germ. Insurgent, engl., fr. insurgents.

DOOM

insurgéntă s. f., g.-d. art. insurgéntei; pl. insurgénte
insurgentele
INSURGÉNT, -Ă, insurgenți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o insurecție. ♦ Spec. Nume dat coloniștilor americani care s-au ridicat împotriva Angliei în sec. XVIII. – Din lat. insurgens, -ntis, germ. Insurgent, engl., fr. insurgents.

DOOM

insurgéntă s. f., g.-d. art. insurgéntei; pl. insurgénte
insurgentelor
INSURGÉNT, -Ă, insurgenți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o insurecție. ♦ Spec. Nume dat coloniștilor americani care s-au ridicat împotriva Angliei în sec. XVIII. – Din lat. insurgens, -ntis, germ. Insurgent, engl., fr. insurgents.

DOOM

insurgéntă s. f., g.-d. art. insurgéntei; pl. insurgénte
insurgentul
INSURGÉNT, -Ă, insurgenți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o insurecție. ♦ Spec. Nume dat coloniștilor americani care s-au ridicat împotriva Angliei în sec. XVIII. – Din lat. insurgens, -ntis, germ. Insurgent, engl., fr. insurgents.

DOOM

insurgéntă s. f., g.-d. art. insurgéntei; pl. insurgénte
insurgentului
INSURGÉNT, -Ă, insurgenți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o insurecție. ♦ Spec. Nume dat coloniștilor americani care s-au ridicat împotriva Angliei în sec. XVIII. – Din lat. insurgens, -ntis, germ. Insurgent, engl., fr. insurgents.

DOOM

insurgéntă s. f., g.-d. art. insurgéntei; pl. insurgénte
insurgența
INSURGÉNȚĂ, insurgențe, s. f. Insurecție; răscoală. – Din fr. insurgence.

DOOM

insurgénță s. f., g.-d. art. insurgénței; pl. insurgénțe
insurgențe
INSURGÉNȚĂ, insurgențe, s. f. Insurecție; răscoală. – Din fr. insurgence.

DOOM

insurgénță s. f., g.-d. art. insurgénței; pl. insurgénțe
insurgenței
INSURGÉNȚĂ, insurgențe, s. f. Insurecție; răscoală. – Din fr. insurgence.

DOOM

insurgénță s. f., g.-d. art. insurgénței; pl. insurgénțe
insurgențele
INSURGÉNȚĂ, insurgențe, s. f. Insurecție; răscoală. – Din fr. insurgence.

DOOM

insurgénță s. f., g.-d. art. insurgénței; pl. insurgénțe
insurgențelor
INSURGÉNȚĂ, insurgențe, s. f. Insurecție; răscoală. – Din fr. insurgence.

DOOM

insurgénță s. f., g.-d. art. insurgénței; pl. insurgénțe
insurgenți
INSURGÉNT, -Ă, insurgenți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o insurecție. ♦ Spec. Nume dat coloniștilor americani care s-au ridicat împotriva Angliei în sec. XVIII. – Din lat. insurgens, -ntis, germ. Insurgent, engl., fr. insurgents.

DOOM

insurgéntă s. f., g.-d. art. insurgéntei; pl. insurgénte
insurgenții
INSURGÉNT, -Ă, insurgenți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o insurecție. ♦ Spec. Nume dat coloniștilor americani care s-au ridicat împotriva Angliei în sec. XVIII. – Din lat. insurgens, -ntis, germ. Insurgent, engl., fr. insurgents.

DOOM

insurgéntă s. f., g.-d. art. insurgéntei; pl. insurgénte
insurgenților
INSURGÉNT, -Ă, insurgenți, -te, s. m. și f. Persoană care participă la o insurecție. ♦ Spec. Nume dat coloniștilor americani care s-au ridicat împotriva Angliei în sec. XVIII. – Din lat. insurgens, -ntis, germ. Insurgent, engl., fr. insurgents.

DOOM

insurgéntă s. f., g.-d. art. insurgéntei; pl. insurgénte
insurmontabil
INSURMONTÁBIL, -Ă, insurmontabili, -e, adj. (Despre obstacole, dificultăți etc.) Care nu poate fi trecut; care nu poate fi depășit; de neînvins. – Din fr. insurmontable.

DOOM

insurmontábil adj. m., pl. insurmontábili; f. insurmontábilă, pl. insurmontábile
insurmontabila
INSURMONTÁBIL, -Ă, insurmontabili, -e, adj. (Despre obstacole, dificultăți etc.) Care nu poate fi trecut; care nu poate fi depășit; de neînvins. – Din fr. insurmontable.

DOOM

insurmontábil adj. m., pl. insurmontábili; f. insurmontábilă, pl. insurmontábile
insurmontabile
INSURMONTÁBIL, -Ă, insurmontabili, -e, adj. (Despre obstacole, dificultăți etc.) Care nu poate fi trecut; care nu poate fi depășit; de neînvins. – Din fr. insurmontable.

DOOM

insurmontábil adj. m., pl. insurmontábili; f. insurmontábilă, pl. insurmontábile
insurmontabilei
INSURMONTÁBIL, -Ă, insurmontabili, -e, adj. (Despre obstacole, dificultăți etc.) Care nu poate fi trecut; care nu poate fi depășit; de neînvins. – Din fr. insurmontable.

DOOM

insurmontábil adj. m., pl. insurmontábili; f. insurmontábilă, pl. insurmontábile
insurmontabilele
INSURMONTÁBIL, -Ă, insurmontabili, -e, adj. (Despre obstacole, dificultăți etc.) Care nu poate fi trecut; care nu poate fi depășit; de neînvins. – Din fr. insurmontable.

DOOM

insurmontábil adj. m., pl. insurmontábili; f. insurmontábilă, pl. insurmontábile
insurmontabilelor
INSURMONTÁBIL, -Ă, insurmontabili, -e, adj. (Despre obstacole, dificultăți etc.) Care nu poate fi trecut; care nu poate fi depășit; de neînvins. – Din fr. insurmontable.

DOOM

insurmontábil adj. m., pl. insurmontábili; f. insurmontábilă, pl. insurmontábile
insurmontabili
INSURMONTÁBIL, -Ă, insurmontabili, -e, adj. (Despre obstacole, dificultăți etc.) Care nu poate fi trecut; care nu poate fi depășit; de neînvins. – Din fr. insurmontable.

DOOM

insurmontábil adj. m., pl. insurmontábili; f. insurmontábilă, pl. insurmontábile
insurmontabilii
INSURMONTÁBIL, -Ă, insurmontabili, -e, adj. (Despre obstacole, dificultăți etc.) Care nu poate fi trecut; care nu poate fi depășit; de neînvins. – Din fr. insurmontable.

DOOM

insurmontábil adj. m., pl. insurmontábili; f. insurmontábilă, pl. insurmontábile
insurmontabililor
INSURMONTÁBIL, -Ă, insurmontabili, -e, adj. (Despre obstacole, dificultăți etc.) Care nu poate fi trecut; care nu poate fi depășit; de neînvins. – Din fr. insurmontable.

DOOM

insurmontábil adj. m., pl. insurmontábili; f. insurmontábilă, pl. insurmontábile
insurmontabilul
INSURMONTÁBIL, -Ă, insurmontabili, -e, adj. (Despre obstacole, dificultăți etc.) Care nu poate fi trecut; care nu poate fi depășit; de neînvins. – Din fr. insurmontable.

DOOM

insurmontábil adj. m., pl. insurmontábili; f. insurmontábilă, pl. insurmontábile
insurmontabilului
INSURMONTÁBIL, -Ă, insurmontabili, -e, adj. (Despre obstacole, dificultăți etc.) Care nu poate fi trecut; care nu poate fi depășit; de neînvins. – Din fr. insurmontable.

DOOM

insurmontábil adj. m., pl. insurmontábili; f. insurmontábilă, pl. insurmontábile
intabula
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulai
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulam
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulare
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulare
INTABULÁRE, intabulări, s. f. Acțiunea de a intabula și rezultatul ei. – V. intabula.

DOOM

intabuláre s. f., g.-d. art. intabulắrii; pl. intabulắri
intabularea
INTABULÁRE, intabulări, s. f. Acțiunea de a intabula și rezultatul ei. – V. intabula.

DOOM

intabuláre s. f., g.-d. art. intabulắrii; pl. intabulắri
intabulară
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabularăm
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabularăți
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulase
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulasem
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulaseră
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulaserăm
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulaserăți
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulaseși
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulaseți
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulat
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulat
INTABULÁT, -Ă, intabulați, -te, adj. (Despre drepturi de proprietate) Înscris în cartea funciară. – V. intabula.
intabulata
INTABULÁT, -Ă, intabulați, -te, adj. (Despre drepturi de proprietate) Înscris în cartea funciară. – V. intabula.
intabulate
INTABULÁT, -Ă, intabulați, -te, adj. (Despre drepturi de proprietate) Înscris în cartea funciară. – V. intabula.
intabulatei
INTABULÁT, -Ă, intabulați, -te, adj. (Despre drepturi de proprietate) Înscris în cartea funciară. – V. intabula.
intabulatele
INTABULÁT, -Ă, intabulați, -te, adj. (Despre drepturi de proprietate) Înscris în cartea funciară. – V. intabula.
intabulatelor
INTABULÁT, -Ă, intabulați, -te, adj. (Despre drepturi de proprietate) Înscris în cartea funciară. – V. intabula.
intabulatul
INTABULÁT, -Ă, intabulați, -te, adj. (Despre drepturi de proprietate) Înscris în cartea funciară. – V. intabula.
intabulatului
INTABULÁT, -Ă, intabulați, -te, adj. (Despre drepturi de proprietate) Înscris în cartea funciară. – V. intabula.
intabulau
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulași
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulați
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulați
INTABULÁT, -Ă, intabulați, -te, adj. (Despre drepturi de proprietate) Înscris în cartea funciară. – V. intabula.
intabulații
INTABULÁT, -Ă, intabulați, -te, adj. (Despre drepturi de proprietate) Înscris în cartea funciară. – V. intabula.
intabulaților
INTABULÁT, -Ă, intabulați, -te, adj. (Despre drepturi de proprietate) Înscris în cartea funciară. – V. intabula.
intabulează
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulez
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabuleze
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulezi
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulând
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulînd
INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

DOOM

intabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intabuleáză
intabulări
INTABULÁRE, intabulări, s. f. Acțiunea de a intabula și rezultatul ei. – V. intabula.

DOOM

intabuláre s. f., g.-d. art. intabulắrii; pl. intabulắri
intabulării
INTABULÁRE, intabulări, s. f. Acțiunea de a intabula și rezultatul ei. – V. intabula.

DOOM

intabuláre s. f., g.-d. art. intabulắrii; pl. intabulắri
intabulările
INTABULÁRE, intabulări, s. f. Acțiunea de a intabula și rezultatul ei. – V. intabula.

DOOM

intabuláre s. f., g.-d. art. intabulắrii; pl. intabulắri
intabulărilor
INTABULÁRE, intabulări, s. f. Acțiunea de a intabula și rezultatul ei. – V. intabula.

DOOM

intabuláre s. f., g.-d. art. intabulắrii; pl. intabulắri
intact
INTÁCT, -Ă, intacți, -te, adj. Neatins, neștirbit, întreg; p. ext. (despre ființe) teafăr, nevătămat. – Din fr. intact, lat. intactus.

DOOM

intáct adj. m., pl. intácți; f. intáctă, pl. intácte
intacta
INTÁCT, -Ă, intacți, -te, adj. Neatins, neștirbit, întreg; p. ext. (despre ființe) teafăr, nevătămat. – Din fr. intact, lat. intactus.

DOOM

intáct adj. m., pl. intácți; f. intáctă, pl. intácte
intacte
INTÁCT, -Ă, intacți, -te, adj. Neatins, neștirbit, întreg; p. ext. (despre ființe) teafăr, nevătămat. – Din fr. intact, lat. intactus.

DOOM

intáct adj. m., pl. intácți; f. intáctă, pl. intácte
intactei
INTÁCT, -Ă, intacți, -te, adj. Neatins, neștirbit, întreg; p. ext. (despre ființe) teafăr, nevătămat. – Din fr. intact, lat. intactus.

DOOM

intáct adj. m., pl. intácți; f. intáctă, pl. intácte
intactele
INTÁCT, -Ă, intacți, -te, adj. Neatins, neștirbit, întreg; p. ext. (despre ființe) teafăr, nevătămat. – Din fr. intact, lat. intactus.

DOOM

intáct adj. m., pl. intácți; f. intáctă, pl. intácte
intactelor
INTÁCT, -Ă, intacți, -te, adj. Neatins, neștirbit, întreg; p. ext. (despre ființe) teafăr, nevătămat. – Din fr. intact, lat. intactus.

DOOM

intáct adj. m., pl. intácți; f. intáctă, pl. intácte
intactul
INTÁCT, -Ă, intacți, -te, adj. Neatins, neștirbit, întreg; p. ext. (despre ființe) teafăr, nevătămat. – Din fr. intact, lat. intactus.

DOOM

intáct adj. m., pl. intácți; f. intáctă, pl. intácte
intactului
INTÁCT, -Ă, intacți, -te, adj. Neatins, neștirbit, întreg; p. ext. (despre ființe) teafăr, nevătămat. – Din fr. intact, lat. intactus.

DOOM

intáct adj. m., pl. intácți; f. intáctă, pl. intácte
intacți
INTÁCT, -Ă, intacți, -te, adj. Neatins, neștirbit, întreg; p. ext. (despre ființe) teafăr, nevătămat. – Din fr. intact, lat. intactus.

DOOM

intáct adj. m., pl. intácți; f. intáctă, pl. intácte
intacții
INTÁCT, -Ă, intacți, -te, adj. Neatins, neștirbit, întreg; p. ext. (despre ființe) teafăr, nevătămat. – Din fr. intact, lat. intactus.

DOOM

intáct adj. m., pl. intácți; f. intáctă, pl. intácte
intacților
INTÁCT, -Ă, intacți, -te, adj. Neatins, neștirbit, întreg; p. ext. (despre ființe) teafăr, nevătămat. – Din fr. intact, lat. intactus.

DOOM

intáct adj. m., pl. intácți; f. intáctă, pl. intácte
intaglio
INTÁGLIO s.n. v. intalie.
intalia
INTÁLIE s. f. Piatră dură, gravată în adâncime, folosită mai ales la inele ca sigiliu. – Din fr. intaille.

DOOM

intálie (-li-e) s. f., art. intália (-li-a), g.-d. intálii, art. intáliei
intalie
INTÁLIE s. f. Piatră dură, gravată în adâncime, folosită mai ales la inele ca sigiliu. – Din fr. intaille.

DOOM

intálie (-li-e) s. f., art. intália (-li-a), g.-d. intálii, art. intáliei
intaliei
INTÁLIE s. f. Piatră dură, gravată în adâncime, folosită mai ales la inele ca sigiliu. – Din fr. intaille.

DOOM

intálie (-li-e) s. f., art. intália (-li-a), g.-d. intálii, art. intáliei
intalii
INTÁLIE s. f. Piatră dură, gravată în adâncime, folosită mai ales la inele ca sigiliu. – Din fr. intaille.

DOOM

intálie (-li-e) s. f., art. intália (-li-a), g.-d. intálii, art. intáliei
intaliile
INTÁLIE s. f. Piatră dură, gravată în adâncime, folosită mai ales la inele ca sigiliu. – Din fr. intaille.

DOOM

intálie (-li-e) s. f., art. intália (-li-a), g.-d. intálii, art. intáliei
intaliilor
INTÁLIE s. f. Piatră dură, gravată în adâncime, folosită mai ales la inele ca sigiliu. – Din fr. intaille.

DOOM

intálie (-li-e) s. f., art. intália (-li-a), g.-d. intálii, art. intáliei
intangibil
INTANGÍBIL, -Ă, intangibili, -e, adj. Care nu poate fi atins, de neatins; care trebuie să rămână intact. – Din fr. intangible.

DOOM

intangíbil adj. m., pl. intangíbili; f. intangíbilă, pl. intangíbile
intangibila
INTANGÍBIL, -Ă, intangibili, -e, adj. Care nu poate fi atins, de neatins; care trebuie să rămână intact. – Din fr. intangible.

DOOM

intangíbil adj. m., pl. intangíbili; f. intangíbilă, pl. intangíbile
intangibile
INTANGÍBIL, -Ă, intangibili, -e, adj. Care nu poate fi atins, de neatins; care trebuie să rămână intact. – Din fr. intangible.

DOOM

intangíbil adj. m., pl. intangíbili; f. intangíbilă, pl. intangíbile
intangibilei
INTANGÍBIL, -Ă, intangibili, -e, adj. Care nu poate fi atins, de neatins; care trebuie să rămână intact. – Din fr. intangible.

DOOM

intangíbil adj. m., pl. intangíbili; f. intangíbilă, pl. intangíbile
intangibilele
INTANGÍBIL, -Ă, intangibili, -e, adj. Care nu poate fi atins, de neatins; care trebuie să rămână intact. – Din fr. intangible.

DOOM

intangíbil adj. m., pl. intangíbili; f. intangíbilă, pl. intangíbile
intangibilelor
INTANGÍBIL, -Ă, intangibili, -e, adj. Care nu poate fi atins, de neatins; care trebuie să rămână intact. – Din fr. intangible.

DOOM

intangíbil adj. m., pl. intangíbili; f. intangíbilă, pl. intangíbile
intangibili
INTANGÍBIL, -Ă, intangibili, -e, adj. Care nu poate fi atins, de neatins; care trebuie să rămână intact. – Din fr. intangible.

DOOM

intangíbil adj. m., pl. intangíbili; f. intangíbilă, pl. intangíbile
intangibilii
INTANGÍBIL, -Ă, intangibili, -e, adj. Care nu poate fi atins, de neatins; care trebuie să rămână intact. – Din fr. intangible.

DOOM

intangíbil adj. m., pl. intangíbili; f. intangíbilă, pl. intangíbile
intangibililor
INTANGÍBIL, -Ă, intangibili, -e, adj. Care nu poate fi atins, de neatins; care trebuie să rămână intact. – Din fr. intangible.

DOOM

intangíbil adj. m., pl. intangíbili; f. intangíbilă, pl. intangíbile
intangibilitate
INTANGIBILITÁTE s.f. (Liv.) Caracter intangibil. [Cf. fr. intangibilité].
intangibilitatea
INTANGIBILITÁTE s.f. (Liv.) Caracter intangibil. [Cf. fr. intangibilité].
intangibilități
INTANGIBILITÁTE s.f. (Liv.) Caracter intangibil. [Cf. fr. intangibilité].
intangibilității
INTANGIBILITÁTE s.f. (Liv.) Caracter intangibil. [Cf. fr. intangibilité].
intangibilul
INTANGÍBIL, -Ă, intangibili, -e, adj. Care nu poate fi atins, de neatins; care trebuie să rămână intact. – Din fr. intangible.

DOOM

intangíbil adj. m., pl. intangíbili; f. intangíbilă, pl. intangíbile
intangibilului
INTANGÍBIL, -Ă, intangibili, -e, adj. Care nu poate fi atins, de neatins; care trebuie să rămână intact. – Din fr. intangible.

DOOM

intangíbil adj. m., pl. intangíbili; f. intangíbilă, pl. intangíbile
intarsia
INTÁRSIE, intarsii, s. f. Tehnică folosită la ornamentarea mobilierului, care constă din incrustarea în lemn a unor plăcuțe din os, fildeș, sidef etc. sau din lemn de altă culoare; ornament realizat prin această tehnică. – Din it. intarsio.

DOOM

intársie (-si-e) s. f., art. intársia (-si-a), g.-d. art. intársiei; pl. intársii, art. intársiile (-si-i-)
intarsiatură
INTARSIATÚRĂ s.f. Intarsie. [Pron. -si-a-. / < it. intarsiatura].
intarsie
INTÁRSIE, intarsii, s. f. Tehnică folosită la ornamentarea mobilierului, care constă din incrustarea în lemn a unor plăcuțe din os, fildeș, sidef etc. sau din lemn de altă culoare; ornament realizat prin această tehnică. – Din it. intarsio.

DOOM

intársie (-si-e) s. f., art. intársia (-si-a), g.-d. art. intársiei; pl. intársii, art. intársiile (-si-i-)
intarsiei
INTÁRSIE, intarsii, s. f. Tehnică folosită la ornamentarea mobilierului, care constă din incrustarea în lemn a unor plăcuțe din os, fildeș, sidef etc. sau din lemn de altă culoare; ornament realizat prin această tehnică. – Din it. intarsio.

DOOM

intársie (-si-e) s. f., art. intársia (-si-a), g.-d. art. intársiei; pl. intársii, art. intársiile (-si-i-)
intarsii
INTÁRSIE, intarsii, s. f. Tehnică folosită la ornamentarea mobilierului, care constă din incrustarea în lemn a unor plăcuțe din os, fildeș, sidef etc. sau din lemn de altă culoare; ornament realizat prin această tehnică. – Din it. intarsio.

DOOM

intársie (-si-e) s. f., art. intársia (-si-a), g.-d. art. intársiei; pl. intársii, art. intársiile (-si-i-)
intarsiile
INTÁRSIE, intarsii, s. f. Tehnică folosită la ornamentarea mobilierului, care constă din incrustarea în lemn a unor plăcuțe din os, fildeș, sidef etc. sau din lemn de altă culoare; ornament realizat prin această tehnică. – Din it. intarsio.

DOOM

intársie (-si-e) s. f., art. intársia (-si-a), g.-d. art. intársiei; pl. intársii, art. intársiile (-si-i-)
intarsiilor
INTÁRSIE, intarsii, s. f. Tehnică folosită la ornamentarea mobilierului, care constă din incrustarea în lemn a unor plăcuțe din os, fildeș, sidef etc. sau din lemn de altă culoare; ornament realizat prin această tehnică. – Din it. intarsio.

DOOM

intársie (-si-e) s. f., art. intársia (-si-a), g.-d. art. intársiei; pl. intársii, art. intársiile (-si-i-)
integra
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integra
INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. Cinstit, onest, corect; incoruptibil. – Din fr. intègre.

DOOM

intégru (-te-gru) adj. m., pl. intégri; f. intégră, pl. intégre
integrabil
INTEGRÁBIL, -Ă, integrabili, -e, adj. Care poate fi integrat. – Din fr. intégrable.

DOOM

integrábil (-te-gra-) adj. m., pl. integrábili; f. integrábilă, pl. integrábile
integrabila
INTEGRÁBIL, -Ă, integrabili, -e, adj. Care poate fi integrat. – Din fr. intégrable.

DOOM

integrábil (-te-gra-) adj. m., pl. integrábili; f. integrábilă, pl. integrábile
integrabile
INTEGRÁBIL, -Ă, integrabili, -e, adj. Care poate fi integrat. – Din fr. intégrable.

DOOM

integrábil (-te-gra-) adj. m., pl. integrábili; f. integrábilă, pl. integrábile
integrabilei
INTEGRÁBIL, -Ă, integrabili, -e, adj. Care poate fi integrat. – Din fr. intégrable.

DOOM

integrábil (-te-gra-) adj. m., pl. integrábili; f. integrábilă, pl. integrábile
integrabilele
INTEGRÁBIL, -Ă, integrabili, -e, adj. Care poate fi integrat. – Din fr. intégrable.

DOOM

integrábil (-te-gra-) adj. m., pl. integrábili; f. integrábilă, pl. integrábile
integrabilelor
INTEGRÁBIL, -Ă, integrabili, -e, adj. Care poate fi integrat. – Din fr. intégrable.

DOOM

integrábil (-te-gra-) adj. m., pl. integrábili; f. integrábilă, pl. integrábile
integrabili
INTEGRÁBIL, -Ă, integrabili, -e, adj. Care poate fi integrat. – Din fr. intégrable.

DOOM

integrábil (-te-gra-) adj. m., pl. integrábili; f. integrábilă, pl. integrábile
integrabilii
INTEGRÁBIL, -Ă, integrabili, -e, adj. Care poate fi integrat. – Din fr. intégrable.

DOOM

integrábil (-te-gra-) adj. m., pl. integrábili; f. integrábilă, pl. integrábile
integrabililor
INTEGRÁBIL, -Ă, integrabili, -e, adj. Care poate fi integrat. – Din fr. intégrable.

DOOM

integrábil (-te-gra-) adj. m., pl. integrábili; f. integrábilă, pl. integrábile
integrabilitate
INTEGRABILITÁTE s.f. Însușirea de a fi integrabil. [Cf. fr. intégrabilité].
integrabilul
INTEGRÁBIL, -Ă, integrabili, -e, adj. Care poate fi integrat. – Din fr. intégrable.

DOOM

integrábil (-te-gra-) adj. m., pl. integrábili; f. integrábilă, pl. integrábile
integrabilului
INTEGRÁBIL, -Ă, integrabili, -e, adj. Care poate fi integrat. – Din fr. intégrable.

DOOM

integrábil (-te-gra-) adj. m., pl. integrábili; f. integrábilă, pl. integrábile
integraf
INTEGRÁF s.n. Aparat pentru trasarea curbelor integrale corespunzând unei curbe date. [< fr. intégraphe].
integrafe
INTEGRÁF s.n. Aparat pentru trasarea curbelor integrale corespunzând unei curbe date. [< fr. intégraphe].
integrafele
INTEGRÁF s.n. Aparat pentru trasarea curbelor integrale corespunzând unei curbe date. [< fr. intégraphe].
integrafelor
INTEGRÁF s.n. Aparat pentru trasarea curbelor integrale corespunzând unei curbe date. [< fr. intégraphe].
integraful
INTEGRÁF s.n. Aparat pentru trasarea curbelor integrale corespunzând unei curbe date. [< fr. intégraphe].
integrafului
INTEGRÁF s.n. Aparat pentru trasarea curbelor integrale corespunzând unei curbe date. [< fr. intégraphe].
integrai
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integral
INTEGRÁL, -Ă, integrali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Întreg, complet. ◊ Făină integrală = făină brută obținută prin măcinarea grâului. Pâine integrală = pâine fabricată din făină integrală. 2. Adj. (În sintagmele) Calcul integral = capitol al analizei matematice care studiază integralele. Ecuație integrală = ecuație în care se efectuează o integrare asupra funcției necunoscute. 3. S. f. (Mat.) Funcție care se obține prin integrarea unei funcții date, a unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. ♦ Simbol matematic folosit pentru a indica operația de integrare. – Din fr. intégral.

DOOM

integrál (-te-gral) adj. m., pl. integráli; f. integrálă, pl. integrále
integrala
INTEGRÁL, -Ă, integrali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Întreg, complet. ◊ Făină integrală = făină brută obținută prin măcinarea grâului. Pâine integrală = pâine fabricată din făină integrală. 2. Adj. (În sintagmele) Calcul integral = capitol al analizei matematice care studiază integralele. Ecuație integrală = ecuație în care se efectuează o integrare asupra funcției necunoscute. 3. S. f. (Mat.) Funcție care se obține prin integrarea unei funcții date, a unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. ♦ Simbol matematic folosit pentru a indica operația de integrare. – Din fr. intégral.

DOOM

integrál (-te-gral) adj. m., pl. integráli; f. integrálă, pl. integrále
integrale
INTEGRÁL, -Ă, integrali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Întreg, complet. ◊ Făină integrală = făină brută obținută prin măcinarea grâului. Pâine integrală = pâine fabricată din făină integrală. 2. Adj. (În sintagmele) Calcul integral = capitol al analizei matematice care studiază integralele. Ecuație integrală = ecuație în care se efectuează o integrare asupra funcției necunoscute. 3. S. f. (Mat.) Funcție care se obține prin integrarea unei funcții date, a unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. ♦ Simbol matematic folosit pentru a indica operația de integrare. – Din fr. intégral.

DOOM

integrál (-te-gral) adj. m., pl. integráli; f. integrálă, pl. integrále
integralei
INTEGRÁL, -Ă, integrali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Întreg, complet. ◊ Făină integrală = făină brută obținută prin măcinarea grâului. Pâine integrală = pâine fabricată din făină integrală. 2. Adj. (În sintagmele) Calcul integral = capitol al analizei matematice care studiază integralele. Ecuație integrală = ecuație în care se efectuează o integrare asupra funcției necunoscute. 3. S. f. (Mat.) Funcție care se obține prin integrarea unei funcții date, a unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. ♦ Simbol matematic folosit pentru a indica operația de integrare. – Din fr. intégral.

DOOM

integrál (-te-gral) adj. m., pl. integráli; f. integrálă, pl. integrále
integralele
INTEGRÁL, -Ă, integrali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Întreg, complet. ◊ Făină integrală = făină brută obținută prin măcinarea grâului. Pâine integrală = pâine fabricată din făină integrală. 2. Adj. (În sintagmele) Calcul integral = capitol al analizei matematice care studiază integralele. Ecuație integrală = ecuație în care se efectuează o integrare asupra funcției necunoscute. 3. S. f. (Mat.) Funcție care se obține prin integrarea unei funcții date, a unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. ♦ Simbol matematic folosit pentru a indica operația de integrare. – Din fr. intégral.

DOOM

integrál (-te-gral) adj. m., pl. integráli; f. integrálă, pl. integrále
integralelor
INTEGRÁL, -Ă, integrali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Întreg, complet. ◊ Făină integrală = făină brută obținută prin măcinarea grâului. Pâine integrală = pâine fabricată din făină integrală. 2. Adj. (În sintagmele) Calcul integral = capitol al analizei matematice care studiază integralele. Ecuație integrală = ecuație în care se efectuează o integrare asupra funcției necunoscute. 3. S. f. (Mat.) Funcție care se obține prin integrarea unei funcții date, a unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. ♦ Simbol matematic folosit pentru a indica operația de integrare. – Din fr. intégral.

DOOM

integrál (-te-gral) adj. m., pl. integráli; f. integrálă, pl. integrále
integrali
INTEGRÁL, -Ă, integrali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Întreg, complet. ◊ Făină integrală = făină brută obținută prin măcinarea grâului. Pâine integrală = pâine fabricată din făină integrală. 2. Adj. (În sintagmele) Calcul integral = capitol al analizei matematice care studiază integralele. Ecuație integrală = ecuație în care se efectuează o integrare asupra funcției necunoscute. 3. S. f. (Mat.) Funcție care se obține prin integrarea unei funcții date, a unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. ♦ Simbol matematic folosit pentru a indica operația de integrare. – Din fr. intégral.

DOOM

integrál (-te-gral) adj. m., pl. integráli; f. integrálă, pl. integrále
integralii
INTEGRÁL, -Ă, integrali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Întreg, complet. ◊ Făină integrală = făină brută obținută prin măcinarea grâului. Pâine integrală = pâine fabricată din făină integrală. 2. Adj. (În sintagmele) Calcul integral = capitol al analizei matematice care studiază integralele. Ecuație integrală = ecuație în care se efectuează o integrare asupra funcției necunoscute. 3. S. f. (Mat.) Funcție care se obține prin integrarea unei funcții date, a unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. ♦ Simbol matematic folosit pentru a indica operația de integrare. – Din fr. intégral.

DOOM

integrál (-te-gral) adj. m., pl. integráli; f. integrálă, pl. integrále
integralilor
INTEGRÁL, -Ă, integrali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Întreg, complet. ◊ Făină integrală = făină brută obținută prin măcinarea grâului. Pâine integrală = pâine fabricată din făină integrală. 2. Adj. (În sintagmele) Calcul integral = capitol al analizei matematice care studiază integralele. Ecuație integrală = ecuație în care se efectuează o integrare asupra funcției necunoscute. 3. S. f. (Mat.) Funcție care se obține prin integrarea unei funcții date, a unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. ♦ Simbol matematic folosit pentru a indica operația de integrare. – Din fr. intégral.

DOOM

integrál (-te-gral) adj. m., pl. integráli; f. integrálă, pl. integrále
integralism
INTEGRALÍSM s.n. 1. Curent de avangardă în literatura dintre cele două războaie mondiale care proclamă eliberarea de sub autoritatea oricăror dogme estetice, logice, etice sau sociale. 2. Aspirație către actualizarea completă a propriei ideologii în viața social-politică. [Cf. it. integralismo și „Integral” – titlul unei reviste din București].
integralismul
INTEGRALÍSM s.n. 1. Curent de avangardă în literatura dintre cele două războaie mondiale care proclamă eliberarea de sub autoritatea oricăror dogme estetice, logice, etice sau sociale. 2. Aspirație către actualizarea completă a propriei ideologii în viața social-politică. [Cf. it. integralismo și „Integral” – titlul unei reviste din București].
integralismului
INTEGRALÍSM s.n. 1. Curent de avangardă în literatura dintre cele două războaie mondiale care proclamă eliberarea de sub autoritatea oricăror dogme estetice, logice, etice sau sociale. 2. Aspirație către actualizarea completă a propriei ideologii în viața social-politică. [Cf. it. integralismo și „Integral” – titlul unei reviste din București].
integralist
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integralist
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integralista
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integralista
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integraliste
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integraliste
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integralistei
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integralistei
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integralistele
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integralistele
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integralistelor
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integralistelor
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integralistul
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integralistul
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integralistului
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integralistului
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integralitate
INTEGRALITÁTE s. f. Stare, situație a ceea ce este întreg, complet. ♦ Proprietatea unei expresii diferențiale de a admite o integrală. ♦ Însușirea de a constitui un întreg (care nu poate fi redus la suma părților sale componente), un sistem; caracter de sistem. – Din fr. intégralité.

DOOM

integralitáte (-te-gra-) s. f., g.-d. art. integralitắții
integralitatea
INTEGRALITÁTE s. f. Stare, situație a ceea ce este întreg, complet. ♦ Proprietatea unei expresii diferențiale de a admite o integrală. ♦ Însușirea de a constitui un întreg (care nu poate fi redus la suma părților sale componente), un sistem; caracter de sistem. – Din fr. intégralité.

DOOM

integralitáte (-te-gra-) s. f., g.-d. art. integralitắții
integralități
INTEGRALITÁTE s. f. Stare, situație a ceea ce este întreg, complet. ♦ Proprietatea unei expresii diferențiale de a admite o integrală. ♦ Însușirea de a constitui un întreg (care nu poate fi redus la suma părților sale componente), un sistem; caracter de sistem. – Din fr. intégralité.

DOOM

integralitáte (-te-gra-) s. f., g.-d. art. integralitắții
integralității
INTEGRALITÁTE s. f. Stare, situație a ceea ce este întreg, complet. ♦ Proprietatea unei expresii diferențiale de a admite o integrală. ♦ Însușirea de a constitui un întreg (care nu poate fi redus la suma părților sale componente), un sistem; caracter de sistem. – Din fr. intégralité.

DOOM

integralitáte (-te-gra-) s. f., g.-d. art. integralitắții
integraliști
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integraliști
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integraliștii
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integraliștii
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integraliștilor
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integraliștilor
INTEGRALÍST, -Ă, integraliști, -ste, adj., s. m. și f. Student care a trecut toate examenele unui an (într-o singură sesiune). – Din it. integralista.

DOOM

*integralíst adj. m., s. m., pl. integralíști; adj. f., s. f. integralístă, pl. integralíste
integralul
INTEGRÁL, -Ă, integrali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Întreg, complet. ◊ Făină integrală = făină brută obținută prin măcinarea grâului. Pâine integrală = pâine fabricată din făină integrală. 2. Adj. (În sintagmele) Calcul integral = capitol al analizei matematice care studiază integralele. Ecuație integrală = ecuație în care se efectuează o integrare asupra funcției necunoscute. 3. S. f. (Mat.) Funcție care se obține prin integrarea unei funcții date, a unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. ♦ Simbol matematic folosit pentru a indica operația de integrare. – Din fr. intégral.

DOOM

integrál (-te-gral) adj. m., pl. integráli; f. integrálă, pl. integrále
integralului
INTEGRÁL, -Ă, integrali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Întreg, complet. ◊ Făină integrală = făină brută obținută prin măcinarea grâului. Pâine integrală = pâine fabricată din făină integrală. 2. Adj. (În sintagmele) Calcul integral = capitol al analizei matematice care studiază integralele. Ecuație integrală = ecuație în care se efectuează o integrare asupra funcției necunoscute. 3. S. f. (Mat.) Funcție care se obține prin integrarea unei funcții date, a unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. ♦ Simbol matematic folosit pentru a indica operația de integrare. – Din fr. intégral.

DOOM

integrál (-te-gral) adj. m., pl. integráli; f. integrálă, pl. integrále
integrală
INTEGRÁLĂ, integrale, s. f. (Mat.) Funcție care se obține prin integrarea unei funcții date, a unei ecuații diferențiale sau a uneia cu derivate parțiale. Vom stabili cîteva din regulile pentru calcularea integralelor nedefinite. ALGEBRA 168. ♦ Simbol matematic, folosit pentru a indica operația de integrare.

DOOM

integrálă s. f., g.-d. art. integrálei; pl. integrále
integram
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integramă
INTEGRÁMĂ, integrame, s. f. Joc distractiv, asemănător cuvintelor încrucișate, în care definițiile concise sunt cuprinse în pătrățelele ce despart cuvintele cu care se completează un careu. – Din fr. intégramme.

DOOM

*integrámă (-te-gra-) s. f., g.-d. art. integrámei; pl. integráme
integrant
INTEGRÁNT, -Ă, integranți, -te, adj. (În sintagma) Parte integrantă = parte care intră în mod necesar în componența unui tot. – Din fr. [partie] intégrante.

DOOM

!integránt (-te-grant) adj. m., pl. integránți; f. integrántă, pl. integránte
integranta
INTEGRÁNT, -Ă, integranți, -te, adj. (În sintagma) Parte integrantă = parte care intră în mod necesar în componența unui tot. – Din fr. [partie] intégrante.

DOOM

!integránt (-te-grant) adj. m., pl. integránți; f. integrántă, pl. integránte
integranta
INTEGRÁNTĂ, integrante, adj. (În sintagma) Parte integrantă = parte care intră în mod necesar în componența unui tot. – Din fr. [partie] intégrante.
integrante
INTEGRÁNT, -Ă, integranți, -te, adj. (În sintagma) Parte integrantă = parte care intră în mod necesar în componența unui tot. – Din fr. [partie] intégrante.

DOOM

!integránt (-te-grant) adj. m., pl. integránți; f. integrántă, pl. integránte
integrante
INTEGRÁNTĂ, integrante, adj. (În sintagma) Parte integrantă = parte care intră în mod necesar în componența unui tot. – Din fr. [partie] intégrante.
integrantei
INTEGRÁNT, -Ă, integranți, -te, adj. (În sintagma) Parte integrantă = parte care intră în mod necesar în componența unui tot. – Din fr. [partie] intégrante.

DOOM

!integránt (-te-grant) adj. m., pl. integránți; f. integrántă, pl. integránte
integrantei
INTEGRÁNTĂ, integrante, adj. (În sintagma) Parte integrantă = parte care intră în mod necesar în componența unui tot. – Din fr. [partie] intégrante.
integrantele
INTEGRÁNT, -Ă, integranți, -te, adj. (În sintagma) Parte integrantă = parte care intră în mod necesar în componența unui tot. – Din fr. [partie] intégrante.

DOOM

!integránt (-te-grant) adj. m., pl. integránți; f. integrántă, pl. integránte
integrantele
INTEGRÁNTĂ, integrante, adj. (În sintagma) Parte integrantă = parte care intră în mod necesar în componența unui tot. – Din fr. [partie] intégrante.
integrantelor
INTEGRÁNT, -Ă, integranți, -te, adj. (În sintagma) Parte integrantă = parte care intră în mod necesar în componența unui tot. – Din fr. [partie] intégrante.

DOOM

!integránt (-te-grant) adj. m., pl. integránți; f. integrántă, pl. integránte
integrantelor
INTEGRÁNTĂ, integrante, adj. (În sintagma) Parte integrantă = parte care intră în mod necesar în componența unui tot. – Din fr. [partie] intégrante.
integrantul
INTEGRÁNT, -Ă, integranți, -te, adj. (În sintagma) Parte integrantă = parte care intră în mod necesar în componența unui tot. – Din fr. [partie] intégrante.

DOOM

!integránt (-te-grant) adj. m., pl. integránți; f. integrántă, pl. integránte
integrantului
INTEGRÁNT, -Ă, integranți, -te, adj. (În sintagma) Parte integrantă = parte care intră în mod necesar în componența unui tot. – Din fr. [partie] intégrante.

DOOM

!integránt (-te-grant) adj. m., pl. integránți; f. integrántă, pl. integránte
integranți
INTEGRÁNT, -Ă, integranți, -te, adj. (În sintagma) Parte integrantă = parte care intră în mod necesar în componența unui tot. – Din fr. [partie] intégrante.

DOOM

!integránt (-te-grant) adj. m., pl. integránți; f. integrántă, pl. integránte
integranții
INTEGRÁNT, -Ă, integranți, -te, adj. (În sintagma) Parte integrantă = parte care intră în mod necesar în componența unui tot. – Din fr. [partie] intégrante.

DOOM

!integránt (-te-grant) adj. m., pl. integránți; f. integrántă, pl. integránte
integranților
INTEGRÁNT, -Ă, integranți, -te, adj. (În sintagma) Parte integrantă = parte care intră în mod necesar în componența unui tot. – Din fr. [partie] intégrante.

DOOM

!integránt (-te-grant) adj. m., pl. integránți; f. integrántă, pl. integránte
integrare
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integrare
INTEGRÁRE, integrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) integra și rezultatul ei; integrație. 2. Fuzionare a unor întreprinderi economice. 3. (Mat.) Calculul unei integrale; obținerea integralei unei ecuații diferențiale sau cu derivate parțiale. – V. integra.

DOOM

integráre (-te-gra-) s. f., g.-d. art. integrắrii; pl. integrắri
integrarea
INTEGRÁRE, integrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) integra și rezultatul ei; integrație. 2. Fuzionare a unor întreprinderi economice. 3. (Mat.) Calculul unei integrale; obținerea integralei unei ecuații diferențiale sau cu derivate parțiale. – V. integra.

DOOM

integráre (-te-gra-) s. f., g.-d. art. integrắrii; pl. integrắri
integrară
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integrarăm
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integrarăți
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integrase
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integrasem
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integraseră
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integraserăm
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integraserăți
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integraseși
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integraseți
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integrat
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integrat
INTEGRÁT, -Ă, integrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Inclus, înglobat într-un tot. 2. S. n. (Electron.; și în sintagma circuit integrat) Microcircuit în care un număr de elemente de circuit sunt asociate inseparabil și interconectate electric astfel încât, pentru specificare, testare, întreținere și vânzare, formează un tot indivizibil. – V. integra.
integrata
INTEGRÁT, -Ă, integrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Inclus, înglobat într-un tot. 2. S. n. (Electron.; și în sintagma circuit integrat) Microcircuit în care un număr de elemente de circuit sunt asociate inseparabil și interconectate electric astfel încât, pentru specificare, testare, întreținere și vânzare, formează un tot indivizibil. – V. integra.
integrate
INTEGRÁT, -Ă, integrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Inclus, înglobat într-un tot. 2. S. n. (Electron.; și în sintagma circuit integrat) Microcircuit în care un număr de elemente de circuit sunt asociate inseparabil și interconectate electric astfel încât, pentru specificare, testare, întreținere și vânzare, formează un tot indivizibil. – V. integra.
integratei
INTEGRÁT, -Ă, integrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Inclus, înglobat într-un tot. 2. S. n. (Electron.; și în sintagma circuit integrat) Microcircuit în care un număr de elemente de circuit sunt asociate inseparabil și interconectate electric astfel încât, pentru specificare, testare, întreținere și vânzare, formează un tot indivizibil. – V. integra.
integratele
INTEGRÁT, -Ă, integrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Inclus, înglobat într-un tot. 2. S. n. (Electron.; și în sintagma circuit integrat) Microcircuit în care un număr de elemente de circuit sunt asociate inseparabil și interconectate electric astfel încât, pentru specificare, testare, întreținere și vânzare, formează un tot indivizibil. – V. integra.
integratelor
INTEGRÁT, -Ă, integrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Inclus, înglobat într-un tot. 2. S. n. (Electron.; și în sintagma circuit integrat) Microcircuit în care un număr de elemente de circuit sunt asociate inseparabil și interconectate electric astfel încât, pentru specificare, testare, întreținere și vânzare, formează un tot indivizibil. – V. integra.
integratoare
INTEGRATÓR, -OÁRE, integratori, -oare, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Aparat) care efectuează calculul numeric al integralelor unei ecuații diferențiale. 2. S. n. Circuit electric caracterizat printr-o constantă de timp ce determină viteza cu care acest circuit răspunde la semnalele aplicate. – Din fr. intégrateur.

DOOM

integratór (-te-gra-) s. n., pl. integratoáre
integratoarea
INTEGRATÓR, -OÁRE, integratori, -oare, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Aparat) care efectuează calculul numeric al integralelor unei ecuații diferențiale. 2. S. n. Circuit electric caracterizat printr-o constantă de timp ce determină viteza cu care acest circuit răspunde la semnalele aplicate. – Din fr. intégrateur.

DOOM

integratór (-te-gra-) s. n., pl. integratoáre
integratoarei
INTEGRATÓR, -OÁRE, integratori, -oare, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Aparat) care efectuează calculul numeric al integralelor unei ecuații diferențiale. 2. S. n. Circuit electric caracterizat printr-o constantă de timp ce determină viteza cu care acest circuit răspunde la semnalele aplicate. – Din fr. intégrateur.

DOOM

integratór (-te-gra-) s. n., pl. integratoáre
integratoarele
INTEGRATÓR, -OÁRE, integratori, -oare, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Aparat) care efectuează calculul numeric al integralelor unei ecuații diferențiale. 2. S. n. Circuit electric caracterizat printr-o constantă de timp ce determină viteza cu care acest circuit răspunde la semnalele aplicate. – Din fr. intégrateur.

DOOM

integratór (-te-gra-) s. n., pl. integratoáre
integratoarelor
INTEGRATÓR, -OÁRE, integratori, -oare, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Aparat) care efectuează calculul numeric al integralelor unei ecuații diferențiale. 2. S. n. Circuit electric caracterizat printr-o constantă de timp ce determină viteza cu care acest circuit răspunde la semnalele aplicate. – Din fr. intégrateur.

DOOM

integratór (-te-gra-) s. n., pl. integratoáre
integrator
INTEGRATÓR, -OÁRE, integratori, -oare, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Aparat) care efectuează calculul numeric al integralelor unei ecuații diferențiale. 2. S. n. Circuit electric caracterizat printr-o constantă de timp ce determină viteza cu care acest circuit răspunde la semnalele aplicate. – Din fr. intégrateur.

DOOM

integratór (-te-gra-) s. n., pl. integratoáre
integratori
INTEGRATÓR, -OÁRE, integratori, -oare, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Aparat) care efectuează calculul numeric al integralelor unei ecuații diferențiale. 2. S. n. Circuit electric caracterizat printr-o constantă de timp ce determină viteza cu care acest circuit răspunde la semnalele aplicate. – Din fr. intégrateur.

DOOM

integratór (-te-gra-) s. n., pl. integratoáre
integratorii
INTEGRATÓR, -OÁRE, integratori, -oare, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Aparat) care efectuează calculul numeric al integralelor unei ecuații diferențiale. 2. S. n. Circuit electric caracterizat printr-o constantă de timp ce determină viteza cu care acest circuit răspunde la semnalele aplicate. – Din fr. intégrateur.

DOOM

integratór (-te-gra-) s. n., pl. integratoáre
integratorilor
INTEGRATÓR, -OÁRE, integratori, -oare, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Aparat) care efectuează calculul numeric al integralelor unei ecuații diferențiale. 2. S. n. Circuit electric caracterizat printr-o constantă de timp ce determină viteza cu care acest circuit răspunde la semnalele aplicate. – Din fr. intégrateur.

DOOM

integratór (-te-gra-) s. n., pl. integratoáre
integratorul
INTEGRATÓR, -OÁRE, integratori, -oare, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Aparat) care efectuează calculul numeric al integralelor unei ecuații diferențiale. 2. S. n. Circuit electric caracterizat printr-o constantă de timp ce determină viteza cu care acest circuit răspunde la semnalele aplicate. – Din fr. intégrateur.

DOOM

integratór (-te-gra-) s. n., pl. integratoáre
integratorului
INTEGRATÓR, -OÁRE, integratori, -oare, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Aparat) care efectuează calculul numeric al integralelor unei ecuații diferențiale. 2. S. n. Circuit electric caracterizat printr-o constantă de timp ce determină viteza cu care acest circuit răspunde la semnalele aplicate. – Din fr. intégrateur.

DOOM

integratór (-te-gra-) s. n., pl. integratoáre
integratul
INTEGRÁT, -Ă, integrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Inclus, înglobat într-un tot. 2. S. n. (Electron.; și în sintagma circuit integrat) Microcircuit în care un număr de elemente de circuit sunt asociate inseparabil și interconectate electric astfel încât, pentru specificare, testare, întreținere și vânzare, formează un tot indivizibil. – V. integra.
integratului
INTEGRÁT, -Ă, integrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Inclus, înglobat într-un tot. 2. S. n. (Electron.; și în sintagma circuit integrat) Microcircuit în care un număr de elemente de circuit sunt asociate inseparabil și interconectate electric astfel încât, pentru specificare, testare, întreținere și vânzare, formează un tot indivizibil. – V. integra.
integrau
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integrași
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integrați
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integrați
INTEGRÁT, -Ă, integrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Inclus, înglobat într-un tot. 2. S. n. (Electron.; și în sintagma circuit integrat) Microcircuit în care un număr de elemente de circuit sunt asociate inseparabil și interconectate electric astfel încât, pentru specificare, testare, întreținere și vânzare, formează un tot indivizibil. – V. integra.
integrația
INTEGRÁȚIE, integrații, s. f. (Rar) Integrare. – Din fr. intégration.

DOOM

integráție (rar) (-te-gra-ți-e) s. f., art. integráția (-ți-a), g.-d. art. integráției; pl. integráții, art. integráțiile (-ți-i-)
integrație
INTEGRÁȚIE, integrații, s. f. (Rar) Integrare. – Din fr. intégration.

DOOM

integráție (rar) (-te-gra-ți-e) s. f., art. integráția (-ți-a), g.-d. art. integráției; pl. integráții, art. integráțiile (-ți-i-)
integrației
INTEGRÁȚIE, integrații, s. f. (Rar) Integrare. – Din fr. intégration.

DOOM

integráție (rar) (-te-gra-ți-e) s. f., art. integráția (-ți-a), g.-d. art. integráției; pl. integráții, art. integráțiile (-ți-i-)
integrații
INTEGRÁT, -Ă, integrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Inclus, înglobat într-un tot. 2. S. n. (Electron.; și în sintagma circuit integrat) Microcircuit în care un număr de elemente de circuit sunt asociate inseparabil și interconectate electric astfel încât, pentru specificare, testare, întreținere și vânzare, formează un tot indivizibil. – V. integra.
integrații
INTEGRÁȚIE, integrații, s. f. (Rar) Integrare. – Din fr. intégration.

DOOM

integráție (rar) (-te-gra-ți-e) s. f., art. integráția (-ți-a), g.-d. art. integráției; pl. integráții, art. integráțiile (-ți-i-)
integrațiile
INTEGRÁȚIE, integrații, s. f. (Rar) Integrare. – Din fr. intégration.

DOOM

integráție (rar) (-te-gra-ți-e) s. f., art. integráția (-ți-a), g.-d. art. integráției; pl. integráții, art. integráțiile (-ți-i-)
integrațiilor
INTEGRÁȚIE, integrații, s. f. (Rar) Integrare. – Din fr. intégration.

DOOM

integráție (rar) (-te-gra-ți-e) s. f., art. integráția (-ți-a), g.-d. art. integráției; pl. integráții, art. integráțiile (-ți-i-)
integraților
INTEGRÁT, -Ă, integrați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Inclus, înglobat într-un tot. 2. S. n. (Electron.; și în sintagma circuit integrat) Microcircuit în care un număr de elemente de circuit sunt asociate inseparabil și interconectate electric astfel încât, pentru specificare, testare, întreținere și vânzare, formează un tot indivizibil. – V. integra.
integraționist
INTEGRAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la integrare. [Pron. -ți-o-. / < fr. intégrationniste].

DOOM

integraționíst (-te-gra-ți-o-) adj. m., pl. integraționíști; f. integraționístă, pl. integraționíste
integraționista
INTEGRAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la integrare. [Pron. -ți-o-. / < fr. intégrationniste].

DOOM

integraționíst (-te-gra-ți-o-) adj. m., pl. integraționíști; f. integraționístă, pl. integraționíste
integraționiste
INTEGRAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la integrare. [Pron. -ți-o-. / < fr. intégrationniste].

DOOM

integraționíst (-te-gra-ți-o-) adj. m., pl. integraționíști; f. integraționístă, pl. integraționíste
integraționistei
INTEGRAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la integrare. [Pron. -ți-o-. / < fr. intégrationniste].

DOOM

integraționíst (-te-gra-ți-o-) adj. m., pl. integraționíști; f. integraționístă, pl. integraționíste
integraționistele
INTEGRAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la integrare. [Pron. -ți-o-. / < fr. intégrationniste].

DOOM

integraționíst (-te-gra-ți-o-) adj. m., pl. integraționíști; f. integraționístă, pl. integraționíste
integraționistelor
INTEGRAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la integrare. [Pron. -ți-o-. / < fr. intégrationniste].

DOOM

integraționíst (-te-gra-ți-o-) adj. m., pl. integraționíști; f. integraționístă, pl. integraționíste
integraționistul
INTEGRAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la integrare. [Pron. -ți-o-. / < fr. intégrationniste].

DOOM

integraționíst (-te-gra-ți-o-) adj. m., pl. integraționíști; f. integraționístă, pl. integraționíste
integraționistului
INTEGRAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la integrare. [Pron. -ți-o-. / < fr. intégrationniste].

DOOM

integraționíst (-te-gra-ți-o-) adj. m., pl. integraționíști; f. integraționístă, pl. integraționíste
integraționiști
INTEGRAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la integrare. [Pron. -ți-o-. / < fr. intégrationniste].

DOOM

integraționíst (-te-gra-ți-o-) adj. m., pl. integraționíști; f. integraționístă, pl. integraționíste
integraționiștii
INTEGRAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la integrare. [Pron. -ți-o-. / < fr. intégrationniste].

DOOM

integraționíst (-te-gra-ți-o-) adj. m., pl. integraționíști; f. integraționístă, pl. integraționíste
integraționiștilor
INTEGRAȚIONÍST, -Ă adj. Referitor la integrare. [Pron. -ți-o-. / < fr. intégrationniste].

DOOM

integraționíst (-te-gra-ți-o-) adj. m., pl. integraționíști; f. integraționístă, pl. integraționíste
integre
INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. Cinstit, onest, corect; incoruptibil. – Din fr. intègre.

DOOM

intégru (-te-gru) adj. m., pl. intégri; f. intégră, pl. intégre
integrează
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integrei
INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. Cinstit, onest, corect; incoruptibil. – Din fr. intègre.

DOOM

intégru (-te-gru) adj. m., pl. intégri; f. intégră, pl. intégre
integrele
INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. Cinstit, onest, corect; incoruptibil. – Din fr. intègre.

DOOM

intégru (-te-gru) adj. m., pl. intégri; f. intégră, pl. intégre
integrelor
INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. Cinstit, onest, corect; incoruptibil. – Din fr. intègre.

DOOM

intégru (-te-gru) adj. m., pl. intégri; f. intégră, pl. intégre
integrez
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integreze
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integrezi
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integri
INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. Cinstit, onest, corect; incoruptibil. – Din fr. intègre.

DOOM

intégru (-te-gru) adj. m., pl. intégri; f. intégră, pl. intégre
integrifolia
CLOCOȚÉL, clocoței, s. m. Plantă erbacee cu flori mari, albastre (Clematis integrifolia). – Cf. clocot.
integrii
INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. Cinstit, onest, corect; incoruptibil. – Din fr. intègre.

DOOM

intégru (-te-gru) adj. m., pl. intégri; f. intégră, pl. intégre
integrilor
INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. Cinstit, onest, corect; incoruptibil. – Din fr. intègre.

DOOM

intégru (-te-gru) adj. m., pl. intégri; f. intégră, pl. intégre
integrism
INTEGRÍSM s. n. Atitudine, opinie a celor care doresc să mențină integral un sistem doctrinar dat (în special religios). – Din fr. intégrisme.
integrismul
INTEGRÍSM s. n. Atitudine, opinie a celor care doresc să mențină integral un sistem doctrinar dat (în special religios). – Din fr. intégrisme.
integrismului
INTEGRÍSM s. n. Atitudine, opinie a celor care doresc să mențină integral un sistem doctrinar dat (în special religios). – Din fr. intégrisme.
integrist
INTEGRÍST, -Ă, integrișli, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al integrismului. – Din fr. intégriste.

DOOM

*integríst (-te-grist) adj. m., s. m., pl. integríști; adj. f., s. f. integrístă, pl. integríste
integrist
INTEGRÍST, -Ă, integrișli, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al integrismului. – Din fr. intégriste.

DOOM

*integríst (-te-grist) adj. m., s. m., pl. integríști; adj. f., s. f. integrístă, pl. integríste
integrista
INTEGRÍST, -Ă, integrișli, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al integrismului. – Din fr. intégriste.

DOOM

*integríst (-te-grist) adj. m., s. m., pl. integríști; adj. f., s. f. integrístă, pl. integríste
integriste
INTEGRÍST, -Ă, integrișli, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al integrismului. – Din fr. intégriste.

DOOM

*integríst (-te-grist) adj. m., s. m., pl. integríști; adj. f., s. f. integrístă, pl. integríste
integristei
INTEGRÍST, -Ă, integrișli, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al integrismului. – Din fr. intégriste.

DOOM

*integríst (-te-grist) adj. m., s. m., pl. integríști; adj. f., s. f. integrístă, pl. integríste
integristele
INTEGRÍST, -Ă, integrișli, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al integrismului. – Din fr. intégriste.

DOOM

*integríst (-te-grist) adj. m., s. m., pl. integríști; adj. f., s. f. integrístă, pl. integríste
integristelor
INTEGRÍST, -Ă, integrișli, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al integrismului. – Din fr. intégriste.

DOOM

*integríst (-te-grist) adj. m., s. m., pl. integríști; adj. f., s. f. integrístă, pl. integríste
integristul
INTEGRÍST, -Ă, integrișli, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al integrismului. – Din fr. intégriste.

DOOM

*integríst (-te-grist) adj. m., s. m., pl. integríști; adj. f., s. f. integrístă, pl. integríste
integristul
INTEGRÍST, -Ă, integrișli, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al integrismului. – Din fr. intégriste.

DOOM

*integríst (-te-grist) adj. m., s. m., pl. integríști; adj. f., s. f. integrístă, pl. integríste
integristului
INTEGRÍST, -Ă, integrișli, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al integrismului. – Din fr. intégriste.

DOOM

*integríst (-te-grist) adj. m., s. m., pl. integríști; adj. f., s. f. integrístă, pl. integríste
integristului
INTEGRÍST, -Ă, integrișli, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al integrismului. – Din fr. intégriste.

DOOM

*integríst (-te-grist) adj. m., s. m., pl. integríști; adj. f., s. f. integrístă, pl. integríste
integritate
INTEGRITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate. 2. Însușirea de a fi sau de a rămâne intact, întreg. 3. (În sintagma) Integritate teritorială = principiu de bază al dreptului internațional potrivit căruia fiecare stat are dreptul să-și exercite deplin și nestingherit suveranitatea asupra teritoriului său. – Din fr. intégrité.

DOOM

integritáte (-te-gri-) s. f., g.-d. art. integritắții
integritatea
INTEGRITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate. 2. Însușirea de a fi sau de a rămâne intact, întreg. 3. (În sintagma) Integritate teritorială = principiu de bază al dreptului internațional potrivit căruia fiecare stat are dreptul să-și exercite deplin și nestingherit suveranitatea asupra teritoriului său. – Din fr. intégrité.

DOOM

integritáte (-te-gri-) s. f., g.-d. art. integritắții
integrități
INTEGRITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate. 2. Însușirea de a fi sau de a rămâne intact, întreg. 3. (În sintagma) Integritate teritorială = principiu de bază al dreptului internațional potrivit căruia fiecare stat are dreptul să-și exercite deplin și nestingherit suveranitatea asupra teritoriului său. – Din fr. intégrité.

DOOM

integritáte (-te-gri-) s. f., g.-d. art. integritắții
integrității
INTEGRITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate. 2. Însușirea de a fi sau de a rămâne intact, întreg. 3. (În sintagma) Integritate teritorială = principiu de bază al dreptului internațional potrivit căruia fiecare stat are dreptul să-și exercite deplin și nestingherit suveranitatea asupra teritoriului său. – Din fr. intégrité.

DOOM

integritáte (-te-gri-) s. f., g.-d. art. integritắții
integriști
INTEGRÍST, -Ă, integrișli, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al integrismului. – Din fr. intégriste.

DOOM

*integríst (-te-grist) adj. m., s. m., pl. integríști; adj. f., s. f. integrístă, pl. integríste
integriști
INTEGRÍST, -Ă, integrișli, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al integrismului. – Din fr. intégriste.

DOOM

*integríst (-te-grist) adj. m., s. m., pl. integríști; adj. f., s. f. integrístă, pl. integríste
integriștii
INTEGRÍST, -Ă, integrișli, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al integrismului. – Din fr. intégriste.

DOOM

*integríst (-te-grist) adj. m., s. m., pl. integríști; adj. f., s. f. integrístă, pl. integríste
integriștii
INTEGRÍST, -Ă, integrișli, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al integrismului. – Din fr. intégriste.

DOOM

*integríst (-te-grist) adj. m., s. m., pl. integríști; adj. f., s. f. integrístă, pl. integríste
integriștilor
INTEGRÍST, -Ă, integrișli, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al integrismului. – Din fr. intégriste.

DOOM

*integríst (-te-grist) adj. m., s. m., pl. integríști; adj. f., s. f. integrístă, pl. integríste
integriștilor
INTEGRÍST, -Ă, integrișli, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al integrismului. – Din fr. intégriste.

DOOM

*integríst (-te-grist) adj. m., s. m., pl. integríști; adj. f., s. f. integrístă, pl. integríste
integrometre
INTEGROMÉTRU, integrometre, s. n. Aparat pentru calcularea ariei unei figuri plane, a volumului unei figuri de revoluție etc. – Din fr. intégromètre.

DOOM

integrométru (-te-gro-me-tru) s. n., art. integrométrul; pl. integrométre
integrometrele
INTEGROMÉTRU, integrometre, s. n. Aparat pentru calcularea ariei unei figuri plane, a volumului unei figuri de revoluție etc. – Din fr. intégromètre.

DOOM

integrométru (-te-gro-me-tru) s. n., art. integrométrul; pl. integrométre
integrometrelor
INTEGROMÉTRU, integrometre, s. n. Aparat pentru calcularea ariei unei figuri plane, a volumului unei figuri de revoluție etc. – Din fr. intégromètre.

DOOM

integrométru (-te-gro-me-tru) s. n., art. integrométrul; pl. integrométre
integrometru
INTEGROMÉTRU, integrometre, s. n. Aparat pentru calcularea ariei unei figuri plane, a volumului unei figuri de revoluție etc. – Din fr. intégromètre.

DOOM

integrométru (-te-gro-me-tru) s. n., art. integrométrul; pl. integrométre
integrometrul
INTEGROMÉTRU, integrometre, s. n. Aparat pentru calcularea ariei unei figuri plane, a volumului unei figuri de revoluție etc. – Din fr. intégromètre.

DOOM

integrométru (-te-gro-me-tru) s. n., art. integrométrul; pl. integrométre
integrometrului
INTEGROMÉTRU, integrometre, s. n. Aparat pentru calcularea ariei unei figuri plane, a volumului unei figuri de revoluție etc. – Din fr. intégromètre.

DOOM

integrométru (-te-gro-me-tru) s. n., art. integrométrul; pl. integrométre
integru
INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. Cinstit, onest, corect; incoruptibil. – Din fr. intègre.

DOOM

intégru (-te-gru) adj. m., pl. intégri; f. intégră, pl. intégre
integrul
INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. Cinstit, onest, corect; incoruptibil. – Din fr. intègre.

DOOM

intégru (-te-gru) adj. m., pl. intégri; f. intégră, pl. intégre
integrului
INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. Cinstit, onest, corect; incoruptibil. – Din fr. intègre.

DOOM

intégru (-te-gru) adj. m., pl. intégri; f. intégră, pl. intégre
integrum
RESTITUTIO IN INTEGRUM loc. s. f. 1. (Jur.) Formulă juridică prin care o persoană e repusă în totalitatea drepturilor. 2. Reparare totală a unor prejudicii materiale sau morale aduse cuiva. [Pr.: -ti-o-] – Loc. lat.

DOOM

restitútio in íntegrum (lat.) [ti pron. ți] (-ti-o, -te-grum) loc. s. f.
integrând
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integrînd
INTEGRÁ, integrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o funcție dată altă funcție a cărei derivată este funcția dată. ♦ A calcula soluția unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.

DOOM

integrá (a ~) (-te-gra) vb., ind. prez. 3 integreáză
integrări
INTEGRÁRE, integrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) integra și rezultatul ei; integrație. 2. Fuzionare a unor întreprinderi economice. 3. (Mat.) Calculul unei integrale; obținerea integralei unei ecuații diferențiale sau cu derivate parțiale. – V. integra.

DOOM

integráre (-te-gra-) s. f., g.-d. art. integrắrii; pl. integrắri
integrării
INTEGRÁRE, integrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) integra și rezultatul ei; integrație. 2. Fuzionare a unor întreprinderi economice. 3. (Mat.) Calculul unei integrale; obținerea integralei unei ecuații diferențiale sau cu derivate parțiale. – V. integra.

DOOM

integráre (-te-gra-) s. f., g.-d. art. integrắrii; pl. integrắri
integrările
INTEGRÁRE, integrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) integra și rezultatul ei; integrație. 2. Fuzionare a unor întreprinderi economice. 3. (Mat.) Calculul unei integrale; obținerea integralei unei ecuații diferențiale sau cu derivate parțiale. – V. integra.

DOOM

integráre (-te-gra-) s. f., g.-d. art. integrắrii; pl. integrắri
integrărilor
INTEGRÁRE, integrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) integra și rezultatul ei; integrație. 2. Fuzionare a unor întreprinderi economice. 3. (Mat.) Calculul unei integrale; obținerea integralei unei ecuații diferențiale sau cu derivate parțiale. – V. integra.

DOOM

integráre (-te-gra-) s. f., g.-d. art. integrắrii; pl. integrắri
integument
INTEGUMÉNT, integumente, s. n. (Biol.) Înveliș al ovulului. – Din fr., lat. integumentum.

DOOM

integumént s. n., pl. integuménte
integumente
INTEGUMÉNT, integumente, s. n. (Biol.) Înveliș al ovulului. – Din fr., lat. integumentum.

DOOM

integumént s. n., pl. integuménte
integumentele
INTEGUMÉNT, integumente, s. n. (Biol.) Înveliș al ovulului. – Din fr., lat. integumentum.

DOOM

integumént s. n., pl. integuménte
integumentelor
INTEGUMÉNT, integumente, s. n. (Biol.) Înveliș al ovulului. – Din fr., lat. integumentum.

DOOM

integumént s. n., pl. integuménte
integumentul
INTEGUMÉNT, integumente, s. n. (Biol.) Înveliș al ovulului. – Din fr., lat. integumentum.

DOOM

integumént s. n., pl. integuménte
integumentului
INTEGUMÉNT, integumente, s. n. (Biol.) Înveliș al ovulului. – Din fr., lat. integumentum.

DOOM

integumént s. n., pl. integuménte
intelect
INTELÉCT, intelecte, s. n. Capacitatea de a gândi, de a cunoaște, de a avea o activitate rațională, de a opera cu noțiuni; minte, gândire, rațiune. – Din fr. intellect, lat. intellectus.

DOOM

inteléct s. n., pl. intelécte
intelecte
INTELÉCT, intelecte, s. n. Capacitatea de a gândi, de a cunoaște, de a avea o activitate rațională, de a opera cu noțiuni; minte, gândire, rațiune. – Din fr. intellect, lat. intellectus.

DOOM

inteléct s. n., pl. intelécte
intelectele
INTELÉCT, intelecte, s. n. Capacitatea de a gândi, de a cunoaște, de a avea o activitate rațională, de a opera cu noțiuni; minte, gândire, rațiune. – Din fr. intellect, lat. intellectus.

DOOM

inteléct s. n., pl. intelécte
intelectelor
INTELÉCT, intelecte, s. n. Capacitatea de a gândi, de a cunoaște, de a avea o activitate rațională, de a opera cu noțiuni; minte, gândire, rațiune. – Din fr. intellect, lat. intellectus.

DOOM

inteléct s. n., pl. intelécte
intelectiv
INTELECTÍV, -Ă adj. De inteligență. [Cf. fr. intellectif].
intelectiva
INTELECTÍV, -Ă adj. De inteligență. [Cf. fr. intellectif].
intelective
INTELECTÍV, -Ă adj. De inteligență. [Cf. fr. intellectif].
intelectivei
INTELECTÍV, -Ă adj. De inteligență. [Cf. fr. intellectif].
intelectivele
INTELECTÍV, -Ă adj. De inteligență. [Cf. fr. intellectif].
intelectivelor
INTELECTÍV, -Ă adj. De inteligență. [Cf. fr. intellectif].
intelectivi
INTELECTÍV, -Ă adj. De inteligență. [Cf. fr. intellectif].
intelectivii
INTELECTÍV, -Ă adj. De inteligență. [Cf. fr. intellectif].
intelectivilor
INTELECTÍV, -Ă adj. De inteligență. [Cf. fr. intellectif].
intelectivul
INTELECTÍV, -Ă adj. De inteligență. [Cf. fr. intellectif].
intelectivului
INTELECTÍV, -Ă adj. De inteligență. [Cf. fr. intellectif].
intelectocan
intelectocan, intelectocani s. m. (iron.) 1. intelectual cu comportament de mitocan. 2. mitocan cu pretenții de intelectual.
intelectocănime
intelectocănime, intelectocănimi s. f. (iron.) 1. totalitatea intelectualilor cu comportament de mitocani. 2. totalitatea mitocanilor cu pretenții de intelectual.
intelectronica
INTELECTRÓNICĂ s.f. Disciplină științifică având ca scop combinarea inteligenței umane cu posibilitățile oferite de mașinile electronice de calcul. [Cf. engl. intellectronics].
intelectronici
INTELECTRÓNICĂ s.f. Disciplină științifică având ca scop combinarea inteligenței umane cu posibilitățile oferite de mașinile electronice de calcul. [Cf. engl. intellectronics].
intelectronicii
INTELECTRÓNICĂ s.f. Disciplină științifică având ca scop combinarea inteligenței umane cu posibilitățile oferite de mașinile electronice de calcul. [Cf. engl. intellectronics].
intelectual
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectual
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectuala
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectuala
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectuale
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectuale
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectualei
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectualei
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectualele
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectualele
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectualelor
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectualelor
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectuali
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectuali
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectualicește
INTELECTUALICÉȘTE adv. Ca intelect; din punct de vedere intelectual. [Pr.: -tu-a-] – Intelectual + suf. -icește.

DOOM

intelectualicéște (-tu-a-) adv.
intelectualii
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectualii
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectualilor
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectualilor
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectualism
INTELECTUALÍSM s. n. 1. Concepție care absolutizează rolul intelectului, subapreciind rolul motivației, sentimentelor, voinței în activitatea umană. 2. Doctrină potrivit căreia procesele afective și voliționale se reduc la cele intelectuale. 3. Doctrină care reduce actul moral la cunoaștere, considerând că înțelegerea binelui implică săvârșirea lui. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. intellectualisme.

DOOM

intelectualísm (-tu-a-) s. n.
intelectualismul
INTELECTUALÍSM s. n. 1. Concepție care absolutizează rolul intelectului, subapreciind rolul motivației, sentimentelor, voinței în activitatea umană. 2. Doctrină potrivit căreia procesele afective și voliționale se reduc la cele intelectuale. 3. Doctrină care reduce actul moral la cunoaștere, considerând că înțelegerea binelui implică săvârșirea lui. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. intellectualisme.

DOOM

intelectualísm (-tu-a-) s. n.
intelectualismului
INTELECTUALÍSM s. n. 1. Concepție care absolutizează rolul intelectului, subapreciind rolul motivației, sentimentelor, voinței în activitatea umană. 2. Doctrină potrivit căreia procesele afective și voliționale se reduc la cele intelectuale. 3. Doctrină care reduce actul moral la cunoaștere, considerând că înțelegerea binelui implică săvârșirea lui. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. intellectualisme.

DOOM

intelectualísm (-tu-a-) s. n.
intelectualist
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualist
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualista
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualista
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualiste
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualiste
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualistei
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualistei
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualistele
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualistele
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualistelor
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualistelor
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualistul
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualistul
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualistului
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualistului
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualitate
INTELECTUALITÁTE s. f. 1. Categorie socială neomogenă formată din oameni pentru care munca intelectuală reprezintă sursa principală de existență. 2. Totalitatea intelectualilor; mulțime de intelectuali; inteligență (2). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. intellectualité, germ. Intellektualität.

DOOM

!intelectualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. intelectualitắții
intelectualitatea
INTELECTUALITÁTE s. f. 1. Categorie socială neomogenă formată din oameni pentru care munca intelectuală reprezintă sursa principală de existență. 2. Totalitatea intelectualilor; mulțime de intelectuali; inteligență (2). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. intellectualité, germ. Intellektualität.

DOOM

!intelectualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. intelectualitắții
intelectualități
INTELECTUALITÁTE s. f. 1. Categorie socială neomogenă formată din oameni pentru care munca intelectuală reprezintă sursa principală de existență. 2. Totalitatea intelectualilor; mulțime de intelectuali; inteligență (2). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. intellectualité, germ. Intellektualität.

DOOM

!intelectualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. intelectualitắții
intelectualității
INTELECTUALITÁTE s. f. 1. Categorie socială neomogenă formată din oameni pentru care munca intelectuală reprezintă sursa principală de existență. 2. Totalitatea intelectualilor; mulțime de intelectuali; inteligență (2). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. intellectualité, germ. Intellektualität.

DOOM

!intelectualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. intelectualitắții
intelectualitățile
INTELECTUALITÁTE s. f. 1. Categorie socială neomogenă formată din oameni pentru care munca intelectuală reprezintă sursa principală de existență. 2. Totalitatea intelectualilor; mulțime de intelectuali; inteligență (2). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. intellectualité, germ. Intellektualität.

DOOM

!intelectualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. intelectualitắții
intelectualităților
INTELECTUALITÁTE s. f. 1. Categorie socială neomogenă formată din oameni pentru care munca intelectuală reprezintă sursa principală de existență. 2. Totalitatea intelectualilor; mulțime de intelectuali; inteligență (2). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. intellectualité, germ. Intellektualität.

DOOM

!intelectualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. intelectualitắții
intelectualiza
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizai
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizam
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizare
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizare
INTELECTUALIZÁRE s.f. Acțiunea de a intelectualiza. [< intelectualiza].
intelectualizarea
INTELECTUALIZÁRE s.f. Acțiunea de a intelectualiza. [< intelectualiza].
intelectualizară
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizarăm
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizarăți
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizase
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizasem
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizaseră
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizaserăm
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizaserăți
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizaseși
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizaseți
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizat
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizau
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizași
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizați
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizează
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizez
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizeze
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizezi
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizând
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizînd
INTELECTUALIZÁ vb. I. tr. A privi sau a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului; a transforma totul în noțiuni. [Pron. -tu-a-. / cf. fr. intellectualiser].
intelectualizări
INTELECTUALIZÁRE s.f. Acțiunea de a intelectualiza. [< intelectualiza].
intelectualizării
INTELECTUALIZÁRE s.f. Acțiunea de a intelectualiza. [< intelectualiza].
intelectualizările
INTELECTUALIZÁRE s.f. Acțiunea de a intelectualiza. [< intelectualiza].
intelectualizărilor
INTELECTUALIZÁRE s.f. Acțiunea de a intelectualiza. [< intelectualiza].
intelectualiști
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualiști
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualiștii
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualiștii
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualiștilor
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualiștilor
INTELECTUALÍST, -Ă adj. Referitor la intelectualism. // s.m. și f. Adept al intelectualismului. [Pron. -tu-a-. / < fr. intellectualiste].
intelectualul
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectualul
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectualului
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectualului
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

DOOM

intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále
intelectul
INTELÉCT, intelecte, s. n. Capacitatea de a gândi, de a cunoaște, de a avea o activitate rațională, de a opera cu noțiuni; minte, gândire, rațiune. – Din fr. intellect, lat. intellectus.

DOOM

inteléct s. n., pl. intelécte
intelectului
INTELÉCT, intelecte, s. n. Capacitatea de a gândi, de a cunoaște, de a avea o activitate rațională, de a opera cu noțiuni; minte, gândire, rațiune. – Din fr. intellect, lat. intellectus.

DOOM

inteléct s. n., pl. intelécte
intelecție
INTELÉCȚIE s.f. (Liv.) Act prin care spiritul concepe, creează. [Gen. -iei, var. intelecțiune s.f. / < fr. intellection, cf. lat. intellectio].
intelecțiune
INTELECȚIÚNE s.f. v. intelecție.
inteligent
INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.

DOOM

inteligént adj. m., pl. inteligénți; f. inteligéntă, pl. inteligénte
inteligenta
INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.

DOOM

inteligént adj. m., pl. inteligénți; f. inteligéntă, pl. inteligénte
inteligente
INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.

DOOM

inteligént adj. m., pl. inteligénți; f. inteligéntă, pl. inteligénte
inteligentei
INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.

DOOM

inteligént adj. m., pl. inteligénți; f. inteligéntă, pl. inteligénte
inteligentele
INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.

DOOM

inteligént adj. m., pl. inteligénți; f. inteligéntă, pl. inteligénte
inteligentelor
INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.

DOOM

inteligént adj. m., pl. inteligénți; f. inteligéntă, pl. inteligénte
inteligentul
INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.

DOOM

inteligént adj. m., pl. inteligénți; f. inteligéntă, pl. inteligénte
inteligentului
INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.

DOOM

inteligént adj. m., pl. inteligénți; f. inteligéntă, pl. inteligénte
inteligența
INTELIGHÉNȚIE s. f. v. inteligență.

DOOM

inteligénță (deșteptăciune) s. f., g.-d. art. inteligénței; pl. inteligénțe
inteligențe
INTELIGHÉNȚIE s. f. v. inteligență.

DOOM

inteligénță (deșteptăciune) s. f., g.-d. art. inteligénței; pl. inteligénțe
inteligenței
INTELIGHÉNȚIE s. f. v. inteligență.

DOOM

inteligénță (deșteptăciune) s. f., g.-d. art. inteligénței; pl. inteligénțe
inteligențele
INTELIGHÉNȚIE s. f. v. inteligență.

DOOM

inteligénță (deșteptăciune) s. f., g.-d. art. inteligénței; pl. inteligénțe
inteligențelor
INTELIGHÉNȚIE s. f. v. inteligență.

DOOM

inteligénță (deșteptăciune) s. f., g.-d. art. inteligénței; pl. inteligénțe
inteligenți
INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.

DOOM

inteligént adj. m., pl. inteligénți; f. inteligéntă, pl. inteligénte
inteligenții
INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.

DOOM

inteligént adj. m., pl. inteligénți; f. inteligéntă, pl. inteligénte
inteligenților
INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.

DOOM

inteligént adj. m., pl. inteligénți; f. inteligéntă, pl. inteligénte
intelighenție
INTELIGHÉNȚIE s. f. v. inteligență.

DOOM

inteligénță (deșteptăciune) s. f., g.-d. art. inteligénței; pl. inteligénțe
inteligibil
INTELIGÍBIL, -Ă, inteligibili, -e, adj. 1. Care poate fi înțeles cu ajutorul gândirii logice; clar, limpede. 2. (Fil.) Care poate fi cunoscut numai de rațiune, de gândire, independent de cunoașterea senzorială. – Din fr. intelligible.

DOOM

inteligíbil adj. m., pl. inteligíbili; f. inteligíbilă, pl. inteligíbile
inteligibila
INTELIGÍBIL, -Ă, inteligibili, -e, adj. 1. Care poate fi înțeles cu ajutorul gândirii logice; clar, limpede. 2. (Fil.) Care poate fi cunoscut numai de rațiune, de gândire, independent de cunoașterea senzorială. – Din fr. intelligible.

DOOM

inteligíbil adj. m., pl. inteligíbili; f. inteligíbilă, pl. inteligíbile
inteligibile
INTELIGÍBIL, -Ă, inteligibili, -e, adj. 1. Care poate fi înțeles cu ajutorul gândirii logice; clar, limpede. 2. (Fil.) Care poate fi cunoscut numai de rațiune, de gândire, independent de cunoașterea senzorială. – Din fr. intelligible.

DOOM

inteligíbil adj. m., pl. inteligíbili; f. inteligíbilă, pl. inteligíbile
inteligibilei
INTELIGÍBIL, -Ă, inteligibili, -e, adj. 1. Care poate fi înțeles cu ajutorul gândirii logice; clar, limpede. 2. (Fil.) Care poate fi cunoscut numai de rațiune, de gândire, independent de cunoașterea senzorială. – Din fr. intelligible.

DOOM

inteligíbil adj. m., pl. inteligíbili; f. inteligíbilă, pl. inteligíbile
inteligibilele
INTELIGÍBIL, -Ă, inteligibili, -e, adj. 1. Care poate fi înțeles cu ajutorul gândirii logice; clar, limpede. 2. (Fil.) Care poate fi cunoscut numai de rațiune, de gândire, independent de cunoașterea senzorială. – Din fr. intelligible.

DOOM

inteligíbil adj. m., pl. inteligíbili; f. inteligíbilă, pl. inteligíbile
inteligibilelor
INTELIGÍBIL, -Ă, inteligibili, -e, adj. 1. Care poate fi înțeles cu ajutorul gândirii logice; clar, limpede. 2. (Fil.) Care poate fi cunoscut numai de rațiune, de gândire, independent de cunoașterea senzorială. – Din fr. intelligible.

DOOM

inteligíbil adj. m., pl. inteligíbili; f. inteligíbilă, pl. inteligíbile
inteligibili
INTELIGÍBIL, -Ă, inteligibili, -e, adj. 1. Care poate fi înțeles cu ajutorul gândirii logice; clar, limpede. 2. (Fil.) Care poate fi cunoscut numai de rațiune, de gândire, independent de cunoașterea senzorială. – Din fr. intelligible.

DOOM

inteligíbil adj. m., pl. inteligíbili; f. inteligíbilă, pl. inteligíbile
inteligibilii
INTELIGÍBIL, -Ă, inteligibili, -e, adj. 1. Care poate fi înțeles cu ajutorul gândirii logice; clar, limpede. 2. (Fil.) Care poate fi cunoscut numai de rațiune, de gândire, independent de cunoașterea senzorială. – Din fr. intelligible.

DOOM

inteligíbil adj. m., pl. inteligíbili; f. inteligíbilă, pl. inteligíbile
inteligibililor
INTELIGÍBIL, -Ă, inteligibili, -e, adj. 1. Care poate fi înțeles cu ajutorul gândirii logice; clar, limpede. 2. (Fil.) Care poate fi cunoscut numai de rațiune, de gândire, independent de cunoașterea senzorială. – Din fr. intelligible.

DOOM

inteligíbil adj. m., pl. inteligíbili; f. inteligíbilă, pl. inteligíbile
inteligibilitate
INTELIGIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi inteligibil. – Din fr. intelligibilité.

DOOM

inteligibilitáte s. f., g.-d. art. inteligibilitắții
inteligibilitatea
INTELIGIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi inteligibil. – Din fr. intelligibilité.

DOOM

inteligibilitáte s. f., g.-d. art. inteligibilitắții
inteligibilități
INTELIGIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi inteligibil. – Din fr. intelligibilité.

DOOM

inteligibilitáte s. f., g.-d. art. inteligibilitắții
inteligibilității
INTELIGIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi inteligibil. – Din fr. intelligibilité.

DOOM

inteligibilitáte s. f., g.-d. art. inteligibilitắții
inteligibilul
INTELIGÍBIL, -Ă, inteligibili, -e, adj. 1. Care poate fi înțeles cu ajutorul gândirii logice; clar, limpede. 2. (Fil.) Care poate fi cunoscut numai de rațiune, de gândire, independent de cunoașterea senzorială. – Din fr. intelligible.

DOOM

inteligíbil adj. m., pl. inteligíbili; f. inteligíbilă, pl. inteligíbile
inteligibilului
INTELIGÍBIL, -Ă, inteligibili, -e, adj. 1. Care poate fi înțeles cu ajutorul gândirii logice; clar, limpede. 2. (Fil.) Care poate fi cunoscut numai de rațiune, de gândire, independent de cunoașterea senzorială. – Din fr. intelligible.

DOOM

inteligíbil adj. m., pl. inteligíbili; f. inteligíbilă, pl. inteligíbile
inteligință
INTELIGHÉNȚIE s. f. v. inteligență.

DOOM

inteligénță (deșteptăciune) s. f., g.-d. art. inteligénței; pl. inteligénțe
intemperant
INTEMPERÁNT, -Ă, intemperanți, -te, adj. (Livr.) Excesiv, necumpătat. – Din fr. intempérant.

DOOM

intemperánt adj. m., pl. intemperánți; f. intemperántă, pl. intemperánte
intemperanta
INTEMPERÁNT, -Ă, intemperanți, -te, adj. (Livr.) Excesiv, necumpătat. – Din fr. intempérant.

DOOM

intemperánt adj. m., pl. intemperánți; f. intemperántă, pl. intemperánte
intemperante
INTEMPERÁNT, -Ă, intemperanți, -te, adj. (Livr.) Excesiv, necumpătat. – Din fr. intempérant.

DOOM

intemperánt adj. m., pl. intemperánți; f. intemperántă, pl. intemperánte
intemperantei
INTEMPERÁNT, -Ă, intemperanți, -te, adj. (Livr.) Excesiv, necumpătat. – Din fr. intempérant.

DOOM

intemperánt adj. m., pl. intemperánți; f. intemperántă, pl. intemperánte
intemperantele
INTEMPERÁNT, -Ă, intemperanți, -te, adj. (Livr.) Excesiv, necumpătat. – Din fr. intempérant.

DOOM

intemperánt adj. m., pl. intemperánți; f. intemperántă, pl. intemperánte
intemperantelor
INTEMPERÁNT, -Ă, intemperanți, -te, adj. (Livr.) Excesiv, necumpătat. – Din fr. intempérant.

DOOM

intemperánt adj. m., pl. intemperánți; f. intemperántă, pl. intemperánte
intemperantul
INTEMPERÁNT, -Ă, intemperanți, -te, adj. (Livr.) Excesiv, necumpătat. – Din fr. intempérant.

DOOM

intemperánt adj. m., pl. intemperánți; f. intemperántă, pl. intemperánte
intemperantului
INTEMPERÁNT, -Ă, intemperanți, -te, adj. (Livr.) Excesiv, necumpătat. – Din fr. intempérant.

DOOM

intemperánt adj. m., pl. intemperánți; f. intemperántă, pl. intemperánte
intemperanța
INTEMPERÁNȚĂ, (2) intemperanțe, s. f. (Livr.) 1. Necumpătare, netemperanță. 2. Faptă necumpătată. – Din fr. intempérance, lat. intemperantia.

DOOM

intemperánță s. f., g.-d. art. intemperánței; (manifestări) pl. intemperánțe
intemperanțe
INTEMPERÁNȚĂ, (2) intemperanțe, s. f. (Livr.) 1. Necumpătare, netemperanță. 2. Faptă necumpătată. – Din fr. intempérance, lat. intemperantia.

DOOM

intemperánță s. f., g.-d. art. intemperánței; (manifestări) pl. intemperánțe
intemperanței
INTEMPERÁNȚĂ, (2) intemperanțe, s. f. (Livr.) 1. Necumpătare, netemperanță. 2. Faptă necumpătată. – Din fr. intempérance, lat. intemperantia.

DOOM

intemperánță s. f., g.-d. art. intemperánței; (manifestări) pl. intemperánțe
intemperanțele
INTEMPERÁNȚĂ, (2) intemperanțe, s. f. (Livr.) 1. Necumpătare, netemperanță. 2. Faptă necumpătată. – Din fr. intempérance, lat. intemperantia.

DOOM

intemperánță s. f., g.-d. art. intemperánței; (manifestări) pl. intemperánțe
intemperanțelor
INTEMPERÁNȚĂ, (2) intemperanțe, s. f. (Livr.) 1. Necumpătare, netemperanță. 2. Faptă necumpătată. – Din fr. intempérance, lat. intemperantia.

DOOM

intemperánță s. f., g.-d. art. intemperánței; (manifestări) pl. intemperánțe
intemperanți
INTEMPERÁNT, -Ă, intemperanți, -te, adj. (Livr.) Excesiv, necumpătat. – Din fr. intempérant.

DOOM

intemperánt adj. m., pl. intemperánți; f. intemperántă, pl. intemperánte
intemperanții
INTEMPERÁNT, -Ă, intemperanți, -te, adj. (Livr.) Excesiv, necumpătat. – Din fr. intempérant.

DOOM

intemperánt adj. m., pl. intemperánți; f. intemperántă, pl. intemperánte
intemperanților
INTEMPERÁNT, -Ă, intemperanți, -te, adj. (Livr.) Excesiv, necumpătat. – Din fr. intempérant.

DOOM

intemperánt adj. m., pl. intemperánți; f. intemperántă, pl. intemperánte
intemperat
INTEMPERÁT, -Ă, intemperați, -te, adj. (Livr.) Nestăpânit, dezlănțuit, netemperat. – Din fr. intempéré.

DOOM

intemperát adj. m., pl. intemperáți; f. intemperátă, pl. intemperáte
intemperia
INTEMPERÍE, intemperii, s. f. Stare atmosferică neprielnică, dăunătoare; vreme rea (cu ploaie, vânt, viscol). – Din fr. intempérie, lat. intemperies.

DOOM

intemperíe s. f., art. intempería, g.-d. art. intemperíei; pl. intemperíi, art. intemperíile
intemperie
INTEMPERÍE, intemperii, s. f. Stare atmosferică neprielnică, dăunătoare; vreme rea (cu ploaie, vânt, viscol). – Din fr. intempérie, lat. intemperies.

DOOM

intemperíe s. f., art. intempería, g.-d. art. intemperíei; pl. intemperíi, art. intemperíile
intemperiei
INTEMPERÍE, intemperii, s. f. Stare atmosferică neprielnică, dăunătoare; vreme rea (cu ploaie, vânt, viscol). – Din fr. intempérie, lat. intemperies.

DOOM

intemperíe s. f., art. intempería, g.-d. art. intemperíei; pl. intemperíi, art. intemperíile
intemperii
INTEMPERÍE, intemperii, s. f. Stare atmosferică neprielnică, dăunătoare; vreme rea (cu ploaie, vânt, viscol). – Din fr. intempérie, lat. intemperies.

DOOM

intemperíe s. f., art. intempería, g.-d. art. intemperíei; pl. intemperíi, art. intemperíile
intemperiile
INTEMPERÍE, intemperii, s. f. Stare atmosferică neprielnică, dăunătoare; vreme rea (cu ploaie, vânt, viscol). – Din fr. intempérie, lat. intemperies.

DOOM

intemperíe s. f., art. intempería, g.-d. art. intemperíei; pl. intemperíi, art. intemperíile
intemperiilor
INTEMPERÍE, intemperii, s. f. Stare atmosferică neprielnică, dăunătoare; vreme rea (cu ploaie, vânt, viscol). – Din fr. intempérie, lat. intemperies.

DOOM

intemperíe s. f., art. intempería, g.-d. art. intemperíei; pl. intemperíi, art. intemperíile
intempestiv
INTEMPESTÍV, -Ă, intempestivi, -e, adj. Care se produce pe neașteptate, la timp nepotrivit; neașteptat și nedorit, neprevăzut, inoportun. – Din fr. intempestif, lat. intempestivus.

DOOM

intempestív adj. m., pl. intempestívi; f. intempestívă, pl. intempestíve
intempestiva
INTEMPESTÍV, -Ă, intempestivi, -e, adj. Care se produce pe neașteptate, la timp nepotrivit; neașteptat și nedorit, neprevăzut, inoportun. – Din fr. intempestif, lat. intempestivus.

DOOM

intempestív adj. m., pl. intempestívi; f. intempestívă, pl. intempestíve
intempestive
INTEMPESTÍV, -Ă, intempestivi, -e, adj. Care se produce pe neașteptate, la timp nepotrivit; neașteptat și nedorit, neprevăzut, inoportun. – Din fr. intempestif, lat. intempestivus.

DOOM

intempestív adj. m., pl. intempestívi; f. intempestívă, pl. intempestíve
intempestivei
INTEMPESTÍV, -Ă, intempestivi, -e, adj. Care se produce pe neașteptate, la timp nepotrivit; neașteptat și nedorit, neprevăzut, inoportun. – Din fr. intempestif, lat. intempestivus.

DOOM

intempestív adj. m., pl. intempestívi; f. intempestívă, pl. intempestíve
intempestivele
INTEMPESTÍV, -Ă, intempestivi, -e, adj. Care se produce pe neașteptate, la timp nepotrivit; neașteptat și nedorit, neprevăzut, inoportun. – Din fr. intempestif, lat. intempestivus.

DOOM

intempestív adj. m., pl. intempestívi; f. intempestívă, pl. intempestíve
intempestivelor
INTEMPESTÍV, -Ă, intempestivi, -e, adj. Care se produce pe neașteptate, la timp nepotrivit; neașteptat și nedorit, neprevăzut, inoportun. – Din fr. intempestif, lat. intempestivus.

DOOM

intempestív adj. m., pl. intempestívi; f. intempestívă, pl. intempestíve
intempestivi
INTEMPESTÍV, -Ă, intempestivi, -e, adj. Care se produce pe neașteptate, la timp nepotrivit; neașteptat și nedorit, neprevăzut, inoportun. – Din fr. intempestif, lat. intempestivus.

DOOM

intempestív adj. m., pl. intempestívi; f. intempestívă, pl. intempestíve
intempestivii
INTEMPESTÍV, -Ă, intempestivi, -e, adj. Care se produce pe neașteptate, la timp nepotrivit; neașteptat și nedorit, neprevăzut, inoportun. – Din fr. intempestif, lat. intempestivus.

DOOM

intempestív adj. m., pl. intempestívi; f. intempestívă, pl. intempestíve
intempestivilor
INTEMPESTÍV, -Ă, intempestivi, -e, adj. Care se produce pe neașteptate, la timp nepotrivit; neașteptat și nedorit, neprevăzut, inoportun. – Din fr. intempestif, lat. intempestivus.

DOOM

intempestív adj. m., pl. intempestívi; f. intempestívă, pl. intempestíve
intempestivitate
INTEMPESTIVITÁTE s. f. (Livr.) Caracter intempestiv. – Din fr. intempestivité.
intempestivitatea
INTEMPESTIVITÁTE s. f. (Livr.) Caracter intempestiv. – Din fr. intempestivité.
intempestivități
INTEMPESTIVITÁTE s. f. (Livr.) Caracter intempestiv. – Din fr. intempestivité.
intempestivității
INTEMPESTIVITÁTE s. f. (Livr.) Caracter intempestiv. – Din fr. intempestivité.
intempestivul
INTEMPESTÍV, -Ă, intempestivi, -e, adj. Care se produce pe neașteptate, la timp nepotrivit; neașteptat și nedorit, neprevăzut, inoportun. – Din fr. intempestif, lat. intempestivus.

DOOM

intempestív adj. m., pl. intempestívi; f. intempestívă, pl. intempestíve
intempestivului
INTEMPESTÍV, -Ă, intempestivi, -e, adj. Care se produce pe neașteptate, la timp nepotrivit; neașteptat și nedorit, neprevăzut, inoportun. – Din fr. intempestif, lat. intempestivus.

DOOM

intempestív adj. m., pl. intempestívi; f. intempestívă, pl. intempestíve
intenabil
INTENÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi susținut, menținut; de nepăstrat. ♦ (Fig.) Insuportabil. [Cf. fr. intenable].
intenabila
INTENÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi susținut, menținut; de nepăstrat. ♦ (Fig.) Insuportabil. [Cf. fr. intenable].
intenabile
INTENÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi susținut, menținut; de nepăstrat. ♦ (Fig.) Insuportabil. [Cf. fr. intenable].
intenabilei
INTENÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi susținut, menținut; de nepăstrat. ♦ (Fig.) Insuportabil. [Cf. fr. intenable].
intenabilele
INTENÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi susținut, menținut; de nepăstrat. ♦ (Fig.) Insuportabil. [Cf. fr. intenable].
intenabilelor
INTENÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi susținut, menținut; de nepăstrat. ♦ (Fig.) Insuportabil. [Cf. fr. intenable].
intenabili
INTENÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi susținut, menținut; de nepăstrat. ♦ (Fig.) Insuportabil. [Cf. fr. intenable].
intenabilii
INTENÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi susținut, menținut; de nepăstrat. ♦ (Fig.) Insuportabil. [Cf. fr. intenable].
intenabililor
INTENÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi susținut, menținut; de nepăstrat. ♦ (Fig.) Insuportabil. [Cf. fr. intenable].
intenabilul
INTENÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi susținut, menținut; de nepăstrat. ♦ (Fig.) Insuportabil. [Cf. fr. intenable].
intenabilului
INTENÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism) Care nu poate fi susținut, menținut; de nepăstrat. ♦ (Fig.) Insuportabil. [Cf. fr. intenable].
intendant
INTENDÉNT, -Ă, intendenți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (În unele țări) Persoană însărcinată cu îngrijirea sau administrarea unei instituții, a unei case etc. 2. S. m. (În trecut) Ofițer din serviciul intendenței. [Var.: intendánt s. m.] – Din fr. intendant, lat. intendens, -ntis.

DOOM

intendéntă s. f., g.-d. art. intendéntei; pl. intendénte
intendenta
INTENDÉNT, -Ă, intendenți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (În unele țări) Persoană însărcinată cu îngrijirea sau administrarea unei instituții, a unei case etc. 2. S. m. (În trecut) Ofițer din serviciul intendenței. [Var.: intendánt s. m.] – Din fr. intendant, lat. intendens, -ntis.

DOOM

intendéntă s. f., g.-d. art. intendéntei; pl. intendénte
intendente
INTENDÉNT, -Ă, intendenți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (În unele țări) Persoană însărcinată cu îngrijirea sau administrarea unei instituții, a unei case etc. 2. S. m. (În trecut) Ofițer din serviciul intendenței. [Var.: intendánt s. m.] – Din fr. intendant, lat. intendens, -ntis.

DOOM

intendéntă s. f., g.-d. art. intendéntei; pl. intendénte
intendentei
INTENDÉNT, -Ă, intendenți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (În unele țări) Persoană însărcinată cu îngrijirea sau administrarea unei instituții, a unei case etc. 2. S. m. (În trecut) Ofițer din serviciul intendenței. [Var.: intendánt s. m.] – Din fr. intendant, lat. intendens, -ntis.

DOOM

intendéntă s. f., g.-d. art. intendéntei; pl. intendénte
intendentele
INTENDÉNT, -Ă, intendenți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (În unele țări) Persoană însărcinată cu îngrijirea sau administrarea unei instituții, a unei case etc. 2. S. m. (În trecut) Ofițer din serviciul intendenței. [Var.: intendánt s. m.] – Din fr. intendant, lat. intendens, -ntis.

DOOM

intendéntă s. f., g.-d. art. intendéntei; pl. intendénte
intendentelor
INTENDÉNT, -Ă, intendenți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (În unele țări) Persoană însărcinată cu îngrijirea sau administrarea unei instituții, a unei case etc. 2. S. m. (În trecut) Ofițer din serviciul intendenței. [Var.: intendánt s. m.] – Din fr. intendant, lat. intendens, -ntis.

DOOM

intendéntă s. f., g.-d. art. intendéntei; pl. intendénte
intendența
INTENDÉNȚĂ, intendențe, s. f. (În trecut) Serviciu din cadrul armatei care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană și cu echipament. [Var.: itindénție s. f.] – Din fr. inténdance, it. intendenza.

DOOM

intendénță s. f., g.-d. art. intendénței; pl. intendénțe
intendențe
INTENDÉNȚĂ, intendențe, s. f. (În trecut) Serviciu din cadrul armatei care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană și cu echipament. [Var.: itindénție s. f.] – Din fr. inténdance, it. intendenza.

DOOM

intendénță s. f., g.-d. art. intendénței; pl. intendénțe
intendenței
INTENDÉNȚĂ, intendențe, s. f. (În trecut) Serviciu din cadrul armatei care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană și cu echipament. [Var.: itindénție s. f.] – Din fr. inténdance, it. intendenza.

DOOM

intendénță s. f., g.-d. art. intendénței; pl. intendénțe
intendențele
INTENDÉNȚĂ, intendențe, s. f. (În trecut) Serviciu din cadrul armatei care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană și cu echipament. [Var.: itindénție s. f.] – Din fr. inténdance, it. intendenza.

DOOM

intendénță s. f., g.-d. art. intendénței; pl. intendénțe
intendențelor
INTENDÉNȚĂ, intendențe, s. f. (În trecut) Serviciu din cadrul armatei care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană și cu echipament. [Var.: itindénție s. f.] – Din fr. inténdance, it. intendenza.

DOOM

intendénță s. f., g.-d. art. intendénței; pl. intendénțe
intens
INTÉNS, -Ă, intenși, -se, adj. Foarte tare, viu, puternic. – Din fr. intense.

DOOM

inténs adj. m., pl. inténși; f. inténsă, pl. inténse
intensa
INTÉNS, -Ă, intenși, -se, adj. Foarte tare, viu, puternic. – Din fr. intense.

DOOM

inténs adj. m., pl. inténși; f. inténsă, pl. inténse
intense
INTÉNS, -Ă, intenși, -se, adj. Foarte tare, viu, puternic. – Din fr. intense.

DOOM

inténs adj. m., pl. inténși; f. inténsă, pl. inténse
intensei
INTÉNS, -Ă, intenși, -se, adj. Foarte tare, viu, puternic. – Din fr. intense.

DOOM

inténs adj. m., pl. inténși; f. inténsă, pl. inténse
intensele
INTÉNS, -Ă, intenși, -se, adj. Foarte tare, viu, puternic. – Din fr. intense.

DOOM

inténs adj. m., pl. inténși; f. inténsă, pl. inténse
intenselor
INTÉNS, -Ă, intenși, -se, adj. Foarte tare, viu, puternic. – Din fr. intense.

DOOM

inténs adj. m., pl. inténși; f. inténsă, pl. inténse
intensific
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensifica
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificai
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificam
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificare
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificare
INTENSIFICÁRE, intensificări, s. f. Acțiunea de a (se) intensifica și rezultatul ei. – V. intensifica.

DOOM

intensificáre s. f., g.-d. art. intensificắrii; pl. intensificắri
intensificarea
INTENSIFICÁRE, intensificări, s. f. Acțiunea de a (se) intensifica și rezultatul ei. – V. intensifica.

DOOM

intensificáre s. f., g.-d. art. intensificắrii; pl. intensificắri
intensificară
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificarăm
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificarăți
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificase
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificasem
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificaseră
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificaserăm
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificaserăți
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificaseși
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificaseți
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificat
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificat
INTENSIFICÁT, -Ă, intensificați, -te, adj. Mărit, întărit. – V. intensifica.
intensificata
INTENSIFICÁT, -Ă, intensificați, -te, adj. Mărit, întărit. – V. intensifica.
intensificate
INTENSIFICÁT, -Ă, intensificați, -te, adj. Mărit, întărit. – V. intensifica.
intensificatei
INTENSIFICÁT, -Ă, intensificați, -te, adj. Mărit, întărit. – V. intensifica.
intensificatele
INTENSIFICÁT, -Ă, intensificați, -te, adj. Mărit, întărit. – V. intensifica.
intensificatelor
INTENSIFICÁT, -Ă, intensificați, -te, adj. Mărit, întărit. – V. intensifica.
intensificatoare
INTENSIFICATÓR, -OÁRE, intensificatori, -oare, adj. Care intensifică. – Intensifica + suf. -tor.
intensificatoarea
INTENSIFICATÓR, -OÁRE, intensificatori, -oare, adj. Care intensifică. – Intensifica + suf. -tor.
intensificatoarei
INTENSIFICATÓR, -OÁRE, intensificatori, -oare, adj. Care intensifică. – Intensifica + suf. -tor.
intensificatoarele
INTENSIFICATÓR, -OÁRE, intensificatori, -oare, adj. Care intensifică. – Intensifica + suf. -tor.
intensificatoarelor
INTENSIFICATÓR, -OÁRE, intensificatori, -oare, adj. Care intensifică. – Intensifica + suf. -tor.
intensificator
INTENSIFICATÓR, -OÁRE, intensificatori, -oare, adj. Care intensifică. – Intensifica + suf. -tor.
intensificator
INTENSIFICATÓR, -OÁRE, intensificatori, -oare, adj. Care intensifică. – Intensifica + suf. -tor.
intensificatori
INTENSIFICATÓR, -OÁRE, intensificatori, -oare, adj. Care intensifică. – Intensifica + suf. -tor.
intensificatori
INTENSIFICATÓR, -OÁRE, intensificatori, -oare, adj. Care intensifică. – Intensifica + suf. -tor.
intensificatorii
INTENSIFICATÓR, -OÁRE, intensificatori, -oare, adj. Care intensifică. – Intensifica + suf. -tor.
intensificatorii
INTENSIFICATÓR, -OÁRE, intensificatori, -oare, adj. Care intensifică. – Intensifica + suf. -tor.
intensificatorilor
INTENSIFICATÓR, -OÁRE, intensificatori, -oare, adj. Care intensifică. – Intensifica + suf. -tor.
intensificatorilor
INTENSIFICATÓR, -OÁRE, intensificatori, -oare, adj. Care intensifică. – Intensifica + suf. -tor.
intensificatorul
INTENSIFICATÓR, -OÁRE, intensificatori, -oare, adj. Care intensifică. – Intensifica + suf. -tor.
intensificatorul
INTENSIFICATÓR, -OÁRE, intensificatori, -oare, adj. Care intensifică. – Intensifica + suf. -tor.
intensificatorului
INTENSIFICATÓR, -OÁRE, intensificatori, -oare, adj. Care intensifică. – Intensifica + suf. -tor.
intensificatorului
INTENSIFICATÓR, -OÁRE, intensificatori, -oare, adj. Care intensifică. – Intensifica + suf. -tor.
intensificatul
INTENSIFICÁT, -Ă, intensificați, -te, adj. Mărit, întărit. – V. intensifica.
intensificatului
INTENSIFICÁT, -Ă, intensificați, -te, adj. Mărit, întărit. – V. intensifica.
intensificau
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificași
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificați
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificați
INTENSIFICÁT, -Ă, intensificați, -te, adj. Mărit, întărit. – V. intensifica.
intensificații
INTENSIFICÁT, -Ă, intensificați, -te, adj. Mărit, întărit. – V. intensifica.
intensificaților
INTENSIFICÁT, -Ă, intensificați, -te, adj. Mărit, întărit. – V. intensifica.
intensifice
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensifici
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificând
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificînd
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensifier.

DOOM

intensificá (a ~) vb., ind. prez. 3 intensífică
intensificări
INTENSIFICÁRE, intensificări, s. f. Acțiunea de a (se) intensifica și rezultatul ei. – V. intensifica.

DOOM

intensificáre s. f., g.-d. art. intensificắrii; pl. intensificắri
intensificării
INTENSIFICÁRE, intensificări, s. f. Acțiunea de a (se) intensifica și rezultatul ei. – V. intensifica.

DOOM

intensificáre s. f., g.-d. art. intensificắrii; pl. intensificắri
intensificările
INTENSIFICÁRE, intensificări, s. f. Acțiunea de a (se) intensifica și rezultatul ei. – V. intensifica.

DOOM

intensificáre s. f., g.-d. art. intensificắrii; pl. intensificắri
intensificărilor
INTENSIFICÁRE, intensificări, s. f. Acțiunea de a (se) intensifica și rezultatul ei. – V. intensifica.

DOOM

intensificáre s. f., g.-d. art. intensificắrii; pl. intensificắri
intensitate
INTENSITÁTE, intensități, s. f. 1. Însușirea de a fi intens; grad de tărie, de putere, de forță. 2. (Fiz.) Valoarea anumitor mărimi. ◊ (Fon.) Accent de intensitate = accent caracterizat prin forța mecanică cu care se rostește un sunet. 3. (Ec.; în sintagma) Intensitatea muncii = gradul de încordare al muncii, căruia îi corespunde un anumit consum de energie musculară și nervoasă a lucrătorului. – Din fr. intensité.

DOOM

intensitáte s. f., g.-d. art. intensitắții; pl. intensitắți
intensitatea
INTENSITÁTE, intensități, s. f. 1. Însușirea de a fi intens; grad de tărie, de putere, de forță. 2. (Fiz.) Valoarea anumitor mărimi. ◊ (Fon.) Accent de intensitate = accent caracterizat prin forța mecanică cu care se rostește un sunet. 3. (Ec.; în sintagma) Intensitatea muncii = gradul de încordare al muncii, căruia îi corespunde un anumit consum de energie musculară și nervoasă a lucrătorului. – Din fr. intensité.

DOOM

intensitáte s. f., g.-d. art. intensitắții; pl. intensitắți
intensități
INTENSITÁTE, intensități, s. f. 1. Însușirea de a fi intens; grad de tărie, de putere, de forță. 2. (Fiz.) Valoarea anumitor mărimi. ◊ (Fon.) Accent de intensitate = accent caracterizat prin forța mecanică cu care se rostește un sunet. 3. (Ec.; în sintagma) Intensitatea muncii = gradul de încordare al muncii, căruia îi corespunde un anumit consum de energie musculară și nervoasă a lucrătorului. – Din fr. intensité.

DOOM

intensitáte s. f., g.-d. art. intensitắții; pl. intensitắți
intensității
INTENSITÁTE, intensități, s. f. 1. Însușirea de a fi intens; grad de tărie, de putere, de forță. 2. (Fiz.) Valoarea anumitor mărimi. ◊ (Fon.) Accent de intensitate = accent caracterizat prin forța mecanică cu care se rostește un sunet. 3. (Ec.; în sintagma) Intensitatea muncii = gradul de încordare al muncii, căruia îi corespunde un anumit consum de energie musculară și nervoasă a lucrătorului. – Din fr. intensité.

DOOM

intensitáte s. f., g.-d. art. intensitắții; pl. intensitắți
intensitățile
INTENSITÁTE, intensități, s. f. 1. Însușirea de a fi intens; grad de tărie, de putere, de forță. 2. (Fiz.) Valoarea anumitor mărimi. ◊ (Fon.) Accent de intensitate = accent caracterizat prin forța mecanică cu care se rostește un sunet. 3. (Ec.; în sintagma) Intensitatea muncii = gradul de încordare al muncii, căruia îi corespunde un anumit consum de energie musculară și nervoasă a lucrătorului. – Din fr. intensité.

DOOM

intensitáte s. f., g.-d. art. intensitắții; pl. intensitắți
intensităților
INTENSITÁTE, intensități, s. f. 1. Însușirea de a fi intens; grad de tărie, de putere, de forță. 2. (Fiz.) Valoarea anumitor mărimi. ◊ (Fon.) Accent de intensitate = accent caracterizat prin forța mecanică cu care se rostește un sunet. 3. (Ec.; în sintagma) Intensitatea muncii = gradul de încordare al muncii, căruia îi corespunde un anumit consum de energie musculară și nervoasă a lucrătorului. – Din fr. intensité.

DOOM

intensitáte s. f., g.-d. art. intensitắții; pl. intensitắți
intensiune
INTENSIÚNE s. f. (Log.) Ansamblul proprietăților comune obiectelor ce alcătuiesc clasa referențială; conținut. [Pr.: -si-u-] – Din engl. intension.
intensiv
INTENSÍV, -Ă, intensivi, -e, adj. 1. Care are (o mare) intensitate; care se face în ritm viu, încordat. ◊ Agricultură intensivă = agricultură care folosește mijloace tehnice performante, de mare productivitate. Cultură intensivă = cultură care se face după regulile agriculturii intensive. 2. (Despre mărimi caracteristice unui sistem fizic) Care, prin compunerea mai multor sisteme identice, își păstrează valoarea neschimbată. – Din fr. intensif.

DOOM

intensív adj. m., pl. intensívi; f. intensívă, pl. intensíve
intensiva
INTENSÍV, -Ă, intensivi, -e, adj. 1. Care are (o mare) intensitate; care se face în ritm viu, încordat. ◊ Agricultură intensivă = agricultură care folosește mijloace tehnice performante, de mare productivitate. Cultură intensivă = cultură care se face după regulile agriculturii intensive. 2. (Despre mărimi caracteristice unui sistem fizic) Care, prin compunerea mai multor sisteme identice, își păstrează valoarea neschimbată. – Din fr. intensif.

DOOM

intensív adj. m., pl. intensívi; f. intensívă, pl. intensíve
intensive
INTENSÍV, -Ă, intensivi, -e, adj. 1. Care are (o mare) intensitate; care se face în ritm viu, încordat. ◊ Agricultură intensivă = agricultură care folosește mijloace tehnice performante, de mare productivitate. Cultură intensivă = cultură care se face după regulile agriculturii intensive. 2. (Despre mărimi caracteristice unui sistem fizic) Care, prin compunerea mai multor sisteme identice, își păstrează valoarea neschimbată. – Din fr. intensif.

DOOM

intensív adj. m., pl. intensívi; f. intensívă, pl. intensíve
intensivei
INTENSÍV, -Ă, intensivi, -e, adj. 1. Care are (o mare) intensitate; care se face în ritm viu, încordat. ◊ Agricultură intensivă = agricultură care folosește mijloace tehnice performante, de mare productivitate. Cultură intensivă = cultură care se face după regulile agriculturii intensive. 2. (Despre mărimi caracteristice unui sistem fizic) Care, prin compunerea mai multor sisteme identice, își păstrează valoarea neschimbată. – Din fr. intensif.

DOOM

intensív adj. m., pl. intensívi; f. intensívă, pl. intensíve
intensivele
INTENSÍV, -Ă, intensivi, -e, adj. 1. Care are (o mare) intensitate; care se face în ritm viu, încordat. ◊ Agricultură intensivă = agricultură care folosește mijloace tehnice performante, de mare productivitate. Cultură intensivă = cultură care se face după regulile agriculturii intensive. 2. (Despre mărimi caracteristice unui sistem fizic) Care, prin compunerea mai multor sisteme identice, își păstrează valoarea neschimbată. – Din fr. intensif.

DOOM

intensív adj. m., pl. intensívi; f. intensívă, pl. intensíve
intensivelor
INTENSÍV, -Ă, intensivi, -e, adj. 1. Care are (o mare) intensitate; care se face în ritm viu, încordat. ◊ Agricultură intensivă = agricultură care folosește mijloace tehnice performante, de mare productivitate. Cultură intensivă = cultură care se face după regulile agriculturii intensive. 2. (Despre mărimi caracteristice unui sistem fizic) Care, prin compunerea mai multor sisteme identice, își păstrează valoarea neschimbată. – Din fr. intensif.

DOOM

intensív adj. m., pl. intensívi; f. intensívă, pl. intensíve
intensivi
INTENSÍV, -Ă, intensivi, -e, adj. 1. Care are (o mare) intensitate; care se face în ritm viu, încordat. ◊ Agricultură intensivă = agricultură care folosește mijloace tehnice performante, de mare productivitate. Cultură intensivă = cultură care se face după regulile agriculturii intensive. 2. (Despre mărimi caracteristice unui sistem fizic) Care, prin compunerea mai multor sisteme identice, își păstrează valoarea neschimbată. – Din fr. intensif.

DOOM

intensív adj. m., pl. intensívi; f. intensívă, pl. intensíve
intensivii
INTENSÍV, -Ă, intensivi, -e, adj. 1. Care are (o mare) intensitate; care se face în ritm viu, încordat. ◊ Agricultură intensivă = agricultură care folosește mijloace tehnice performante, de mare productivitate. Cultură intensivă = cultură care se face după regulile agriculturii intensive. 2. (Despre mărimi caracteristice unui sistem fizic) Care, prin compunerea mai multor sisteme identice, își păstrează valoarea neschimbată. – Din fr. intensif.

DOOM

intensív adj. m., pl. intensívi; f. intensívă, pl. intensíve
intensivilor
INTENSÍV, -Ă, intensivi, -e, adj. 1. Care are (o mare) intensitate; care se face în ritm viu, încordat. ◊ Agricultură intensivă = agricultură care folosește mijloace tehnice performante, de mare productivitate. Cultură intensivă = cultură care se face după regulile agriculturii intensive. 2. (Despre mărimi caracteristice unui sistem fizic) Care, prin compunerea mai multor sisteme identice, își păstrează valoarea neschimbată. – Din fr. intensif.

DOOM

intensív adj. m., pl. intensívi; f. intensívă, pl. intensíve
intensivul
INTENSÍV, -Ă, intensivi, -e, adj. 1. Care are (o mare) intensitate; care se face în ritm viu, încordat. ◊ Agricultură intensivă = agricultură care folosește mijloace tehnice performante, de mare productivitate. Cultură intensivă = cultură care se face după regulile agriculturii intensive. 2. (Despre mărimi caracteristice unui sistem fizic) Care, prin compunerea mai multor sisteme identice, își păstrează valoarea neschimbată. – Din fr. intensif.

DOOM

intensív adj. m., pl. intensívi; f. intensívă, pl. intensíve
intensivului
INTENSÍV, -Ă, intensivi, -e, adj. 1. Care are (o mare) intensitate; care se face în ritm viu, încordat. ◊ Agricultură intensivă = agricultură care folosește mijloace tehnice performante, de mare productivitate. Cultură intensivă = cultură care se face după regulile agriculturii intensive. 2. (Despre mărimi caracteristice unui sistem fizic) Care, prin compunerea mai multor sisteme identice, își păstrează valoarea neschimbată. – Din fr. intensif.

DOOM

intensív adj. m., pl. intensívi; f. intensívă, pl. intensíve
intensul
INTÉNS, -Ă, intenși, -se, adj. Foarte tare, viu, puternic. – Din fr. intense.

DOOM

inténs adj. m., pl. inténși; f. inténsă, pl. inténse
intensului
INTÉNS, -Ă, intenși, -se, adj. Foarte tare, viu, puternic. – Din fr. intense.

DOOM

inténs adj. m., pl. inténși; f. inténsă, pl. inténse
intenta
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentai
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentam
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentare
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentare
INTENTÁRE, intentări, s. f. Acțiunea de a intenta și rezultatul ei. – V. intenta.

DOOM

intentáre s. f., g.-d. art. intentắrii; pl. intentắri
intentarea
INTENTÁRE, intentări, s. f. Acțiunea de a intenta și rezultatul ei. – V. intenta.

DOOM

intentáre s. f., g.-d. art. intentắrii; pl. intentắri
intentară
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentarăm
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentarăți
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentase
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentasem
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentaseră
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentaserăm
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentaserăți
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentaseși
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentaseți
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentat
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentat
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.
intentau
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentași
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentați
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentează
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentez
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intenteze
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentezi
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentând
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentînd
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.

DOOM

intentá (a ~) vb., ind. prez. 3 intenteáză
intentări
INTENTÁRE, intentări, s. f. Acțiunea de a intenta și rezultatul ei. – V. intenta.

DOOM

intentáre s. f., g.-d. art. intentắrii; pl. intentắri
intentării
INTENTÁRE, intentări, s. f. Acțiunea de a intenta și rezultatul ei. – V. intenta.

DOOM

intentáre s. f., g.-d. art. intentắrii; pl. intentắri
intentările
INTENTÁRE, intentări, s. f. Acțiunea de a intenta și rezultatul ei. – V. intenta.

DOOM

intentáre s. f., g.-d. art. intentắrii; pl. intentắri
intentărilor
INTENTÁRE, intentări, s. f. Acțiunea de a intenta și rezultatul ei. – V. intenta.

DOOM

intentáre s. f., g.-d. art. intentắrii; pl. intentắri
intenși
INTÉNS, -Ă, intenși, -se, adj. Foarte tare, viu, puternic. – Din fr. intense.

DOOM

inténs adj. m., pl. inténși; f. inténsă, pl. inténse
intenșii
INTÉNS, -Ă, intenși, -se, adj. Foarte tare, viu, puternic. – Din fr. intense.

DOOM

inténs adj. m., pl. inténși; f. inténsă, pl. inténse
intenșilor
INTÉNS, -Ă, intenși, -se, adj. Foarte tare, viu, puternic. – Din fr. intense.

DOOM

inténs adj. m., pl. inténși; f. inténsă, pl. inténse
intenția
INTÉNȚIE, intenții, s. f. Dorință, gând de a face, de a întreprinde ceva; proiect, plan. ◊ Loc. adv. Cu intenție = intenționat, înadins. Fără intenție = involuntar. ◊ Loc. conj. Cu intenția să... (sau, loc. prep., cu intenția de a...) = cu gândul, în dorința de a... ◊ Expr. A face cuiva proces de intenție = a învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut. A avea intenții serioase (cu)... = a) a fi decis să realizeze ceea ce și-a propus; b) a fi decis să contracteze o căsătorie. ♦ (Jur.) Formă a vinovăției unei persoane care își dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i și dorindu-i sau acceptându-i efectele. [Var.: intențiúne s. f.] – Din fr. intention, lat. intentio, -onis.

DOOM

inténție (-ți-e) s. f., art. inténția (-ți-a), g.-d. art. inténției; pl. inténții, art. inténțiile (-ți-i-)
intenție
INTÉNȚIE, intenții, s. f. Dorință, gând de a face, de a întreprinde ceva; proiect, plan. ◊ Loc. adv. Cu intenție = intenționat, înadins. Fără intenție = involuntar. ◊ Loc. conj. Cu intenția să... (sau, loc. prep., cu intenția de a...) = cu gândul, în dorința de a... ◊ Expr. A face cuiva proces de intenție = a învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut. A avea intenții serioase (cu)... = a) a fi decis să realizeze ceea ce și-a propus; b) a fi decis să contracteze o căsătorie. ♦ (Jur.) Formă a vinovăției unei persoane care își dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i și dorindu-i sau acceptându-i efectele. [Var.: intențiúne s. f.] – Din fr. intention, lat. intentio, -onis.

DOOM

inténție (-ți-e) s. f., art. inténția (-ți-a), g.-d. art. inténției; pl. inténții, art. inténțiile (-ți-i-)
intenției
INTÉNȚIE, intenții, s. f. Dorință, gând de a face, de a întreprinde ceva; proiect, plan. ◊ Loc. adv. Cu intenție = intenționat, înadins. Fără intenție = involuntar. ◊ Loc. conj. Cu intenția să... (sau, loc. prep., cu intenția de a...) = cu gândul, în dorința de a... ◊ Expr. A face cuiva proces de intenție = a învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut. A avea intenții serioase (cu)... = a) a fi decis să realizeze ceea ce și-a propus; b) a fi decis să contracteze o căsătorie. ♦ (Jur.) Formă a vinovăției unei persoane care își dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i și dorindu-i sau acceptându-i efectele. [Var.: intențiúne s. f.] – Din fr. intention, lat. intentio, -onis.

DOOM

inténție (-ți-e) s. f., art. inténția (-ți-a), g.-d. art. inténției; pl. inténții, art. inténțiile (-ți-i-)
intenții
INTÉNȚIE, intenții, s. f. Dorință, gând de a face, de a întreprinde ceva; proiect, plan. ◊ Loc. adv. Cu intenție = intenționat, înadins. Fără intenție = involuntar. ◊ Loc. conj. Cu intenția să... (sau, loc. prep., cu intenția de a...) = cu gândul, în dorința de a... ◊ Expr. A face cuiva proces de intenție = a învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut. A avea intenții serioase (cu)... = a) a fi decis să realizeze ceea ce și-a propus; b) a fi decis să contracteze o căsătorie. ♦ (Jur.) Formă a vinovăției unei persoane care își dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i și dorindu-i sau acceptându-i efectele. [Var.: intențiúne s. f.] – Din fr. intention, lat. intentio, -onis.

DOOM

inténție (-ți-e) s. f., art. inténția (-ți-a), g.-d. art. inténției; pl. inténții, art. inténțiile (-ți-i-)
intențiile
INTÉNȚIE, intenții, s. f. Dorință, gând de a face, de a întreprinde ceva; proiect, plan. ◊ Loc. adv. Cu intenție = intenționat, înadins. Fără intenție = involuntar. ◊ Loc. conj. Cu intenția să... (sau, loc. prep., cu intenția de a...) = cu gândul, în dorința de a... ◊ Expr. A face cuiva proces de intenție = a învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut. A avea intenții serioase (cu)... = a) a fi decis să realizeze ceea ce și-a propus; b) a fi decis să contracteze o căsătorie. ♦ (Jur.) Formă a vinovăției unei persoane care își dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i și dorindu-i sau acceptându-i efectele. [Var.: intențiúne s. f.] – Din fr. intention, lat. intentio, -onis.

DOOM

inténție (-ți-e) s. f., art. inténția (-ți-a), g.-d. art. inténției; pl. inténții, art. inténțiile (-ți-i-)
intențiilor
INTÉNȚIE, intenții, s. f. Dorință, gând de a face, de a întreprinde ceva; proiect, plan. ◊ Loc. adv. Cu intenție = intenționat, înadins. Fără intenție = involuntar. ◊ Loc. conj. Cu intenția să... (sau, loc. prep., cu intenția de a...) = cu gândul, în dorința de a... ◊ Expr. A face cuiva proces de intenție = a învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut. A avea intenții serioase (cu)... = a) a fi decis să realizeze ceea ce și-a propus; b) a fi decis să contracteze o căsătorie. ♦ (Jur.) Formă a vinovăției unei persoane care își dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i și dorindu-i sau acceptându-i efectele. [Var.: intențiúne s. f.] – Din fr. intention, lat. intentio, -onis.

DOOM

inténție (-ți-e) s. f., art. inténția (-ți-a), g.-d. art. inténției; pl. inténții, art. inténțiile (-ți-i-)
intenționa
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționai
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intențional
INTENȚIONÁL, -Ă, intenționali, -e, adj. (Despre fapte penale) Săvârșit cu intenție; deliberat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionnel.

DOOM

intenționál (-ți-o-) adj. m., pl. intenționáli; f. intenționálă, pl. intenționále
intenționala
INTENȚIONÁL, -Ă, intenționali, -e, adj. (Despre fapte penale) Săvârșit cu intenție; deliberat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionnel.

DOOM

intenționál (-ți-o-) adj. m., pl. intenționáli; f. intenționálă, pl. intenționále
intenționale
INTENȚIONÁL, -Ă, intenționali, -e, adj. (Despre fapte penale) Săvârșit cu intenție; deliberat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionnel.

DOOM

intenționál (-ți-o-) adj. m., pl. intenționáli; f. intenționálă, pl. intenționále
intenționalei
INTENȚIONÁL, -Ă, intenționali, -e, adj. (Despre fapte penale) Săvârșit cu intenție; deliberat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionnel.

DOOM

intenționál (-ți-o-) adj. m., pl. intenționáli; f. intenționálă, pl. intenționále
intenționalele
INTENȚIONÁL, -Ă, intenționali, -e, adj. (Despre fapte penale) Săvârșit cu intenție; deliberat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionnel.

DOOM

intenționál (-ți-o-) adj. m., pl. intenționáli; f. intenționálă, pl. intenționále
intenționalelor
INTENȚIONÁL, -Ă, intenționali, -e, adj. (Despre fapte penale) Săvârșit cu intenție; deliberat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionnel.

DOOM

intenționál (-ți-o-) adj. m., pl. intenționáli; f. intenționálă, pl. intenționále
intenționali
INTENȚIONÁL, -Ă, intenționali, -e, adj. (Despre fapte penale) Săvârșit cu intenție; deliberat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionnel.

DOOM

intenționál (-ți-o-) adj. m., pl. intenționáli; f. intenționálă, pl. intenționále
intenționalii
INTENȚIONÁL, -Ă, intenționali, -e, adj. (Despre fapte penale) Săvârșit cu intenție; deliberat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionnel.

DOOM

intenționál (-ți-o-) adj. m., pl. intenționáli; f. intenționálă, pl. intenționále
intenționalilor
INTENȚIONÁL, -Ă, intenționali, -e, adj. (Despre fapte penale) Săvârșit cu intenție; deliberat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionnel.

DOOM

intenționál (-ți-o-) adj. m., pl. intenționáli; f. intenționálă, pl. intenționále
intenționalism
INTENȚIONALÍSM s.n. Concepție etică formalistă care susține că orice activitate trebuie judecată numai după intențiile urmărite și nu după rezultatul ei. [Pron. -ți-o-. / < germ. Intentionalismus].
intenționalismul
INTENȚIONALÍSM s.n. Concepție etică formalistă care susține că orice activitate trebuie judecată numai după intențiile urmărite și nu după rezultatul ei. [Pron. -ți-o-. / < germ. Intentionalismus].
intenționalismului
INTENȚIONALÍSM s.n. Concepție etică formalistă care susține că orice activitate trebuie judecată numai după intențiile urmărite și nu după rezultatul ei. [Pron. -ți-o-. / < germ. Intentionalismus].
intenționalitate
INTENȚIONALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este intenționat, deliberat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionnalité.

DOOM

*intenționalitáte s. f., g.-d. art. intenționalitắții
intenționalitatea
INTENȚIONALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este intenționat, deliberat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionnalité.

DOOM

*intenționalitáte s. f., g.-d. art. intenționalitắții
intenționalități
INTENȚIONALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este intenționat, deliberat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionnalité.

DOOM

*intenționalitáte s. f., g.-d. art. intenționalitắții
intenționalității
INTENȚIONALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este intenționat, deliberat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionnalité.

DOOM

*intenționalitáte s. f., g.-d. art. intenționalitắții
intenționalul
INTENȚIONÁL, -Ă, intenționali, -e, adj. (Despre fapte penale) Săvârșit cu intenție; deliberat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionnel.

DOOM

intenționál (-ți-o-) adj. m., pl. intenționáli; f. intenționálă, pl. intenționále
intenționalului
INTENȚIONÁL, -Ă, intenționali, -e, adj. (Despre fapte penale) Săvârșit cu intenție; deliberat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionnel.

DOOM

intenționál (-ți-o-) adj. m., pl. intenționáli; f. intenționálă, pl. intenționále
intenționam
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționare
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționare
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.
intenționară
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționarăm
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționarăți
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționase
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționasem
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționaseră
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționaserăm
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționaserăți
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționaseși
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționaseți
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționat
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționat
INTENȚIONÁT, -Ă, intenționați, -te, adj. Cu intenție, cu un anumit gând; anume plănuit, voit, deliberat. ◊ Expr. Bine (sau rău) intenționat = (despre oameni) cu intenții, cu planuri bune (sau rele). [Pr.: -ți-o-] – V. intenționa. Cf. fr. intentionné.
intenționata
INTENȚIONÁT, -Ă, intenționați, -te, adj. Cu intenție, cu un anumit gând; anume plănuit, voit, deliberat. ◊ Expr. Bine (sau rău) intenționat = (despre oameni) cu intenții, cu planuri bune (sau rele). [Pr.: -ți-o-] – V. intenționa. Cf. fr. intentionné.
intenționate
INTENȚIONÁT, -Ă, intenționați, -te, adj. Cu intenție, cu un anumit gând; anume plănuit, voit, deliberat. ◊ Expr. Bine (sau rău) intenționat = (despre oameni) cu intenții, cu planuri bune (sau rele). [Pr.: -ți-o-] – V. intenționa. Cf. fr. intentionné.
intenționatei
INTENȚIONÁT, -Ă, intenționați, -te, adj. Cu intenție, cu un anumit gând; anume plănuit, voit, deliberat. ◊ Expr. Bine (sau rău) intenționat = (despre oameni) cu intenții, cu planuri bune (sau rele). [Pr.: -ți-o-] – V. intenționa. Cf. fr. intentionné.
intenționatele
INTENȚIONÁT, -Ă, intenționați, -te, adj. Cu intenție, cu un anumit gând; anume plănuit, voit, deliberat. ◊ Expr. Bine (sau rău) intenționat = (despre oameni) cu intenții, cu planuri bune (sau rele). [Pr.: -ți-o-] – V. intenționa. Cf. fr. intentionné.
intenționatelor
INTENȚIONÁT, -Ă, intenționați, -te, adj. Cu intenție, cu un anumit gând; anume plănuit, voit, deliberat. ◊ Expr. Bine (sau rău) intenționat = (despre oameni) cu intenții, cu planuri bune (sau rele). [Pr.: -ți-o-] – V. intenționa. Cf. fr. intentionné.
intenționatul
INTENȚIONÁT, -Ă, intenționați, -te, adj. Cu intenție, cu un anumit gând; anume plănuit, voit, deliberat. ◊ Expr. Bine (sau rău) intenționat = (despre oameni) cu intenții, cu planuri bune (sau rele). [Pr.: -ți-o-] – V. intenționa. Cf. fr. intentionné.
intenționatului
INTENȚIONÁT, -Ă, intenționați, -te, adj. Cu intenție, cu un anumit gând; anume plănuit, voit, deliberat. ◊ Expr. Bine (sau rău) intenționat = (despre oameni) cu intenții, cu planuri bune (sau rele). [Pr.: -ți-o-] – V. intenționa. Cf. fr. intentionné.
intenționau
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționași
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționați
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționați
INTENȚIONÁT, -Ă, intenționați, -te, adj. Cu intenție, cu un anumit gând; anume plănuit, voit, deliberat. ◊ Expr. Bine (sau rău) intenționat = (despre oameni) cu intenții, cu planuri bune (sau rele). [Pr.: -ți-o-] – V. intenționa. Cf. fr. intentionné.
intenționații
INTENȚIONÁT, -Ă, intenționați, -te, adj. Cu intenție, cu un anumit gând; anume plănuit, voit, deliberat. ◊ Expr. Bine (sau rău) intenționat = (despre oameni) cu intenții, cu planuri bune (sau rele). [Pr.: -ți-o-] – V. intenționa. Cf. fr. intentionné.
intenționaților
INTENȚIONÁT, -Ă, intenționați, -te, adj. Cu intenție, cu un anumit gând; anume plănuit, voit, deliberat. ◊ Expr. Bine (sau rău) intenționat = (despre oameni) cu intenții, cu planuri bune (sau rele). [Pr.: -ți-o-] – V. intenționa. Cf. fr. intentionné.
intenționează
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționez
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționeze
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționezi
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționând
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intenționînd
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare.

DOOM

intenționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționeáză
intențiune
INTÉNȚIE, intenții, s. f. Dorință, gând de a face, de a întreprinde ceva; proiect, plan. ◊ Loc. adv. Cu intenție = intenționat, înadins. Fără intenție = involuntar. ◊ Loc. conj. Cu intenția să... (sau, loc. prep., cu intenția de a...) = cu gândul, în dorința de a... ◊ Expr. A face cuiva proces de intenție = a învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut. A avea intenții serioase (cu)... = a) a fi decis să realizeze ceea ce și-a propus; b) a fi decis să contracteze o căsătorie. ♦ (Jur.) Formă a vinovăției unei persoane care își dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i și dorindu-i sau acceptându-i efectele. [Var.: intențiúne s. f.] – Din fr. intention, lat. intentio, -onis.

DOOM

inténție (-ți-e) s. f., art. inténția (-ți-a), g.-d. art. inténției; pl. inténții, art. inténțiile (-ți-i-)
inter
INTER1- Element de compunere însemnând „între”, care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din lat. inter, fr. inter-.
inter
INTER2, interi, s. m. Jucător din înaintarea unei echipe de fotbal sau de handbal, care ocupă locul din dreapta sau din stânga centrului înaintaș. – Din fr. inter (abreviere din intérieur).

DOOM

ínter s. m., pl. ínteri
interactiv
INTERACTÍV, -Ă, interactivi, -e, adj. Care se referă la interacțiune, care are caracter de interacțiune. – Din engl. interactive.

DOOM

*interactív (-te-rac-/-ter-ac-) adj. m., pl. interactívi; f. interactívă, pl. interactíve
interactiva
INTERACTÍV, -Ă, interactivi, -e, adj. Care se referă la interacțiune, care are caracter de interacțiune. – Din engl. interactive.

DOOM

*interactív (-te-rac-/-ter-ac-) adj. m., pl. interactívi; f. interactívă, pl. interactíve
interactive
INTERACTÍV, -Ă, interactivi, -e, adj. Care se referă la interacțiune, care are caracter de interacțiune. – Din engl. interactive.

DOOM

*interactív (-te-rac-/-ter-ac-) adj. m., pl. interactívi; f. interactívă, pl. interactíve
interactivei
INTERACTÍV, -Ă, interactivi, -e, adj. Care se referă la interacțiune, care are caracter de interacțiune. – Din engl. interactive.

DOOM

*interactív (-te-rac-/-ter-ac-) adj. m., pl. interactívi; f. interactívă, pl. interactíve
interactivele
INTERACTÍV, -Ă, interactivi, -e, adj. Care se referă la interacțiune, care are caracter de interacțiune. – Din engl. interactive.

DOOM

*interactív (-te-rac-/-ter-ac-) adj. m., pl. interactívi; f. interactívă, pl. interactíve
interactivelor
INTERACTÍV, -Ă, interactivi, -e, adj. Care se referă la interacțiune, care are caracter de interacțiune. – Din engl. interactive.

DOOM

*interactív (-te-rac-/-ter-ac-) adj. m., pl. interactívi; f. interactívă, pl. interactíve
interactivi
INTERACTÍV, -Ă, interactivi, -e, adj. Care se referă la interacțiune, care are caracter de interacțiune. – Din engl. interactive.

DOOM

*interactív (-te-rac-/-ter-ac-) adj. m., pl. interactívi; f. interactívă, pl. interactíve
interactivii
INTERACTÍV, -Ă, interactivi, -e, adj. Care se referă la interacțiune, care are caracter de interacțiune. – Din engl. interactive.

DOOM

*interactív (-te-rac-/-ter-ac-) adj. m., pl. interactívi; f. interactívă, pl. interactíve
interactivilor
INTERACTÍV, -Ă, interactivi, -e, adj. Care se referă la interacțiune, care are caracter de interacțiune. – Din engl. interactive.

DOOM

*interactív (-te-rac-/-ter-ac-) adj. m., pl. interactívi; f. interactívă, pl. interactíve
interactivul
INTERACTÍV, -Ă, interactivi, -e, adj. Care se referă la interacțiune, care are caracter de interacțiune. – Din engl. interactive.

DOOM

*interactív (-te-rac-/-ter-ac-) adj. m., pl. interactívi; f. interactívă, pl. interactíve
interactivului
INTERACTÍV, -Ă, interactivi, -e, adj. Care se referă la interacțiune, care are caracter de interacțiune. – Din engl. interactive.

DOOM

*interactív (-te-rac-/-ter-ac-) adj. m., pl. interactívi; f. interactívă, pl. interactíve
interacționa
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționai
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționam
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționare
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționară
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționarăm
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționarăți
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționase
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționasem
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționaseră
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționaserăm
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționaserăți
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționaseși
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționaseți
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționat
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționau
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționași
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționați
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționează
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționez
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționeze
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționezi
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționând
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacționînd
INTERACȚIONÁ, interacționez, vb. I. Intranz. și refl. A fi în raport de interacțiune; a se condiționa reciproc. [Pr.: -ți-o-] – Din interacțiune.
interacțiune
INTERACȚIÚNE, interacțiuni, s. f. 1. Formă de legătură a obiectelor, a fenomenelor etc., manifestată printr-o influențare, condiționare sau acțiune cauzală reciprocă. 2. (Fiz.) Acțiune reciprocă între două sau mai multe corpuri, sisteme fizice, fenomene etc. ♦ Formă de legătură între corpuri, realizată fie direct, fie prin intermediul câmpurilor fizice. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. interaction.

DOOM

!interacțiúne (-te-rac-ți-u-/-ter-ac-) s. f., g.-d. art. interacțiúnii, pl. interacțiúni
interacțiunea
INTERACȚIÚNE, interacțiuni, s. f. 1. Formă de legătură a obiectelor, a fenomenelor etc., manifestată printr-o influențare, condiționare sau acțiune cauzală reciprocă. 2. (Fiz.) Acțiune reciprocă între două sau mai multe corpuri, sisteme fizice, fenomene etc. ♦ Formă de legătură între corpuri, realizată fie direct, fie prin intermediul câmpurilor fizice. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. interaction.

DOOM

!interacțiúne (-te-rac-ți-u-/-ter-ac-) s. f., g.-d. art. interacțiúnii, pl. interacțiúni
interacțiuni
INTERACȚIÚNE, interacțiuni, s. f. 1. Formă de legătură a obiectelor, a fenomenelor etc., manifestată printr-o influențare, condiționare sau acțiune cauzală reciprocă. 2. (Fiz.) Acțiune reciprocă între două sau mai multe corpuri, sisteme fizice, fenomene etc. ♦ Formă de legătură între corpuri, realizată fie direct, fie prin intermediul câmpurilor fizice. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. interaction.

DOOM

!interacțiúne (-te-rac-ți-u-/-ter-ac-) s. f., g.-d. art. interacțiúnii, pl. interacțiúni
interacțiunii
INTERACȚIÚNE, interacțiuni, s. f. 1. Formă de legătură a obiectelor, a fenomenelor etc., manifestată printr-o influențare, condiționare sau acțiune cauzală reciprocă. 2. (Fiz.) Acțiune reciprocă între două sau mai multe corpuri, sisteme fizice, fenomene etc. ♦ Formă de legătură între corpuri, realizată fie direct, fie prin intermediul câmpurilor fizice. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. interaction.

DOOM

!interacțiúne (-te-rac-ți-u-/-ter-ac-) s. f., g.-d. art. interacțiúnii, pl. interacțiúni
interacțiunile
INTERACȚIÚNE, interacțiuni, s. f. 1. Formă de legătură a obiectelor, a fenomenelor etc., manifestată printr-o influențare, condiționare sau acțiune cauzală reciprocă. 2. (Fiz.) Acțiune reciprocă între două sau mai multe corpuri, sisteme fizice, fenomene etc. ♦ Formă de legătură între corpuri, realizată fie direct, fie prin intermediul câmpurilor fizice. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. interaction.

DOOM

!interacțiúne (-te-rac-ți-u-/-ter-ac-) s. f., g.-d. art. interacțiúnii, pl. interacțiúni
interacțiunilor
INTERACȚIÚNE, interacțiuni, s. f. 1. Formă de legătură a obiectelor, a fenomenelor etc., manifestată printr-o influențare, condiționare sau acțiune cauzală reciprocă. 2. (Fiz.) Acțiune reciprocă între două sau mai multe corpuri, sisteme fizice, fenomene etc. ♦ Formă de legătură între corpuri, realizată fie direct, fie prin intermediul câmpurilor fizice. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. interaction.

DOOM

!interacțiúne (-te-rac-ți-u-/-ter-ac-) s. f., g.-d. art. interacțiúnii, pl. interacțiúni
interaliat
INTERALIÁT, -Ă, interaliați, -te, adj. Comun mai multor aliați, stabilit sau existent între aliați. [Pr.: -li-at] – Din fr. interallié.

DOOM

!interaliát (-te-ra-li-at/-ter-a-) adj. m., pl. interaliáți; f. interaliátă, pl. interaliáte
interaliata
INTERALIÁT, -Ă, interaliați, -te, adj. Comun mai multor aliați, stabilit sau existent între aliați. [Pr.: -li-at] – Din fr. interallié.

DOOM

!interaliát (-te-ra-li-at/-ter-a-) adj. m., pl. interaliáți; f. interaliátă, pl. interaliáte
interaliate
INTERALIÁT, -Ă, interaliați, -te, adj. Comun mai multor aliați, stabilit sau existent între aliați. [Pr.: -li-at] – Din fr. interallié.

DOOM

!interaliát (-te-ra-li-at/-ter-a-) adj. m., pl. interaliáți; f. interaliátă, pl. interaliáte
interaliatei
INTERALIÁT, -Ă, interaliați, -te, adj. Comun mai multor aliați, stabilit sau existent între aliați. [Pr.: -li-at] – Din fr. interallié.

DOOM

!interaliát (-te-ra-li-at/-ter-a-) adj. m., pl. interaliáți; f. interaliátă, pl. interaliáte
interaliatele
INTERALIÁT, -Ă, interaliați, -te, adj. Comun mai multor aliați, stabilit sau existent între aliați. [Pr.: -li-at] – Din fr. interallié.

DOOM

!interaliát (-te-ra-li-at/-ter-a-) adj. m., pl. interaliáți; f. interaliátă, pl. interaliáte
interaliatelor
INTERALIÁT, -Ă, interaliați, -te, adj. Comun mai multor aliați, stabilit sau existent între aliați. [Pr.: -li-at] – Din fr. interallié.

DOOM

!interaliát (-te-ra-li-at/-ter-a-) adj. m., pl. interaliáți; f. interaliátă, pl. interaliáte
interaliatul
INTERALIÁT, -Ă, interaliați, -te, adj. Comun mai multor aliați, stabilit sau existent între aliați. [Pr.: -li-at] – Din fr. interallié.

DOOM

!interaliát (-te-ra-li-at/-ter-a-) adj. m., pl. interaliáți; f. interaliátă, pl. interaliáte
interaliatului
INTERALIÁT, -Ă, interaliați, -te, adj. Comun mai multor aliați, stabilit sau existent între aliați. [Pr.: -li-at] – Din fr. interallié.

DOOM

!interaliát (-te-ra-li-at/-ter-a-) adj. m., pl. interaliáți; f. interaliátă, pl. interaliáte
interaliați
INTERALIÁT, -Ă, interaliați, -te, adj. Comun mai multor aliați, stabilit sau existent între aliați. [Pr.: -li-at] – Din fr. interallié.

DOOM

!interaliát (-te-ra-li-at/-ter-a-) adj. m., pl. interaliáți; f. interaliátă, pl. interaliáte
interaliații
INTERALIÁT, -Ă, interaliați, -te, adj. Comun mai multor aliați, stabilit sau existent între aliați. [Pr.: -li-at] – Din fr. interallié.

DOOM

!interaliát (-te-ra-li-at/-ter-a-) adj. m., pl. interaliáți; f. interaliátă, pl. interaliáte
interaliaților
INTERALIÁT, -Ă, interaliați, -te, adj. Comun mai multor aliați, stabilit sau existent între aliați. [Pr.: -li-at] – Din fr. interallié.

DOOM

!interaliát (-te-ra-li-at/-ter-a-) adj. m., pl. interaliáți; f. interaliátă, pl. interaliáte
interarticular
INTERARTICULÁR, interarticulari, -e, adj. (Med.) Dintre articulații. – Din fr. interarticulaire.
interarticulara
INTERARTICULÁR, interarticulari, -e, adj. (Med.) Dintre articulații. – Din fr. interarticulaire.
interarticulare
INTERARTICULÁR, interarticulari, -e, adj. (Med.) Dintre articulații. – Din fr. interarticulaire.
interarticularei
INTERARTICULÁR, interarticulari, -e, adj. (Med.) Dintre articulații. – Din fr. interarticulaire.
interarticularele
INTERARTICULÁR, interarticulari, -e, adj. (Med.) Dintre articulații. – Din fr. interarticulaire.
interarticularelor
INTERARTICULÁR, interarticulari, -e, adj. (Med.) Dintre articulații. – Din fr. interarticulaire.
interarticulari
INTERARTICULÁR, interarticulari, -e, adj. (Med.) Dintre articulații. – Din fr. interarticulaire.
interarticularii
INTERARTICULÁR, interarticulari, -e, adj. (Med.) Dintre articulații. – Din fr. interarticulaire.
interarticularilor
INTERARTICULÁR, interarticulari, -e, adj. (Med.) Dintre articulații. – Din fr. interarticulaire.
interarticularul
INTERARTICULÁR, interarticulari, -e, adj. (Med.) Dintre articulații. – Din fr. interarticulaire.
interarticularului
INTERARTICULÁR, interarticulari, -e, adj. (Med.) Dintre articulații. – Din fr. interarticulaire.
interasistența
INTERASISTÉNȚĂ, interasistențe, s. f. 1. Asistență reciprocă (în școli, universități). 2. (Rar) Întrajutorare. – Inter1- + asistență.
interasistențe
INTERASISTÉNȚĂ, interasistențe, s. f. 1. Asistență reciprocă (în școli, universități). 2. (Rar) Întrajutorare. – Inter1- + asistență.
interasistenței
INTERASISTÉNȚĂ, interasistențe, s. f. 1. Asistență reciprocă (în școli, universități). 2. (Rar) Întrajutorare. – Inter1- + asistență.
interasistențele
INTERASISTÉNȚĂ, interasistențe, s. f. 1. Asistență reciprocă (în școli, universități). 2. (Rar) Întrajutorare. – Inter1- + asistență.
interasistențelor
INTERASISTÉNȚĂ, interasistențe, s. f. 1. Asistență reciprocă (în școli, universități). 2. (Rar) Întrajutorare. – Inter1- + asistență.
interastral
INTERASTRÁL, -Ă, interastrali, -e, adj. Care se găsește între aștri, dintre aștri. – Din fr. interastral.

DOOM

!interastrál (-te-ras-/-ter-as-) adj. m., pl. interastráli; f. interastrálă, pl. interastrále
interastrala
INTERASTRÁL, -Ă, interastrali, -e, adj. Care se găsește între aștri, dintre aștri. – Din fr. interastral.

DOOM

!interastrál (-te-ras-/-ter-as-) adj. m., pl. interastráli; f. interastrálă, pl. interastrále
interastrale
INTERASTRÁL, -Ă, interastrali, -e, adj. Care se găsește între aștri, dintre aștri. – Din fr. interastral.

DOOM

!interastrál (-te-ras-/-ter-as-) adj. m., pl. interastráli; f. interastrálă, pl. interastrále
interastralei
INTERASTRÁL, -Ă, interastrali, -e, adj. Care se găsește între aștri, dintre aștri. – Din fr. interastral.

DOOM

!interastrál (-te-ras-/-ter-as-) adj. m., pl. interastráli; f. interastrálă, pl. interastrále
interastralele
INTERASTRÁL, -Ă, interastrali, -e, adj. Care se găsește între aștri, dintre aștri. – Din fr. interastral.

DOOM

!interastrál (-te-ras-/-ter-as-) adj. m., pl. interastráli; f. interastrálă, pl. interastrále
interastralelor
INTERASTRÁL, -Ă, interastrali, -e, adj. Care se găsește între aștri, dintre aștri. – Din fr. interastral.

DOOM

!interastrál (-te-ras-/-ter-as-) adj. m., pl. interastráli; f. interastrálă, pl. interastrále
interastrali
INTERASTRÁL, -Ă, interastrali, -e, adj. Care se găsește între aștri, dintre aștri. – Din fr. interastral.

DOOM

!interastrál (-te-ras-/-ter-as-) adj. m., pl. interastráli; f. interastrálă, pl. interastrále
interastralii
INTERASTRÁL, -Ă, interastrali, -e, adj. Care se găsește între aștri, dintre aștri. – Din fr. interastral.

DOOM

!interastrál (-te-ras-/-ter-as-) adj. m., pl. interastráli; f. interastrálă, pl. interastrále
interastralilor
INTERASTRÁL, -Ă, interastrali, -e, adj. Care se găsește între aștri, dintre aștri. – Din fr. interastral.

DOOM

!interastrál (-te-ras-/-ter-as-) adj. m., pl. interastráli; f. interastrálă, pl. interastrále
interastralul
INTERASTRÁL, -Ă, interastrali, -e, adj. Care se găsește între aștri, dintre aștri. – Din fr. interastral.

DOOM

!interastrál (-te-ras-/-ter-as-) adj. m., pl. interastráli; f. interastrálă, pl. interastrále
interastralului
INTERASTRÁL, -Ă, interastrali, -e, adj. Care se găsește între aștri, dintre aștri. – Din fr. interastral.

DOOM

!interastrál (-te-ras-/-ter-as-) adj. m., pl. interastráli; f. interastrálă, pl. interastrále
interatomic
INTERATÓMIC, -Ă, interatomici, -ce, adj. Care se află sau care se exercită între doi sau mai mulți atomi. – Din fr. interatomique.

DOOM

!interatómic (-te-ra-/-ter-a-) adj. m., pl. interatómici; f. interatómică, pl. interatómice
interatomica
INTERATÓMIC, -Ă, interatomici, -ce, adj. Care se află sau care se exercită între doi sau mai mulți atomi. – Din fr. interatomique.

DOOM

!interatómic (-te-ra-/-ter-a-) adj. m., pl. interatómici; f. interatómică, pl. interatómice
interatomice
INTERATÓMIC, -Ă, interatomici, -ce, adj. Care se află sau care se exercită între doi sau mai mulți atomi. – Din fr. interatomique.

DOOM

!interatómic (-te-ra-/-ter-a-) adj. m., pl. interatómici; f. interatómică, pl. interatómice
interatomicei
INTERATÓMIC, -Ă, interatomici, -ce, adj. Care se află sau care se exercită între doi sau mai mulți atomi. – Din fr. interatomique.

DOOM

!interatómic (-te-ra-/-ter-a-) adj. m., pl. interatómici; f. interatómică, pl. interatómice
interatomicele
INTERATÓMIC, -Ă, interatomici, -ce, adj. Care se află sau care se exercită între doi sau mai mulți atomi. – Din fr. interatomique.

DOOM

!interatómic (-te-ra-/-ter-a-) adj. m., pl. interatómici; f. interatómică, pl. interatómice
interatomicelor
INTERATÓMIC, -Ă, interatomici, -ce, adj. Care se află sau care se exercită între doi sau mai mulți atomi. – Din fr. interatomique.

DOOM

!interatómic (-te-ra-/-ter-a-) adj. m., pl. interatómici; f. interatómică, pl. interatómice
interatomici
INTERATÓMIC, -Ă, interatomici, -ce, adj. Care se află sau care se exercită între doi sau mai mulți atomi. – Din fr. interatomique.

DOOM

!interatómic (-te-ra-/-ter-a-) adj. m., pl. interatómici; f. interatómică, pl. interatómice
interatomicii
INTERATÓMIC, -Ă, interatomici, -ce, adj. Care se află sau care se exercită între doi sau mai mulți atomi. – Din fr. interatomique.

DOOM

!interatómic (-te-ra-/-ter-a-) adj. m., pl. interatómici; f. interatómică, pl. interatómice
interatomicilor
INTERATÓMIC, -Ă, interatomici, -ce, adj. Care se află sau care se exercită între doi sau mai mulți atomi. – Din fr. interatomique.

DOOM

!interatómic (-te-ra-/-ter-a-) adj. m., pl. interatómici; f. interatómică, pl. interatómice
interatomicul
INTERATÓMIC, -Ă, interatomici, -ce, adj. Care se află sau care se exercită între doi sau mai mulți atomi. – Din fr. interatomique.

DOOM

!interatómic (-te-ra-/-ter-a-) adj. m., pl. interatómici; f. interatómică, pl. interatómice
interatomicului
INTERATÓMIC, -Ă, interatomici, -ce, adj. Care se află sau care se exercită între doi sau mai mulți atomi. – Din fr. interatomique.

DOOM

!interatómic (-te-ra-/-ter-a-) adj. m., pl. interatómici; f. interatómică, pl. interatómice
interatracție
INTERATRÁCȚIE s. f. (Biol.) Atracție reciprocă. – Din fr. interattraction.
interauricular
INTERAURICULÁR, -Ă adj. Între, dintre auricule. [< inter- + auricular].
interauriculara
INTERAURICULÁR, -Ă adj. Între, dintre auricule. [< inter- + auricular].
interauriculare
INTERAURICULÁR, -Ă adj. Între, dintre auricule. [< inter- + auricular].
interauricularei
INTERAURICULÁR, -Ă adj. Între, dintre auricule. [< inter- + auricular].
interauricularele
INTERAURICULÁR, -Ă adj. Între, dintre auricule. [< inter- + auricular].
interauricularelor
INTERAURICULÁR, -Ă adj. Între, dintre auricule. [< inter- + auricular].
interauriculari
INTERAURICULÁR, -Ă adj. Între, dintre auricule. [< inter- + auricular].
interauricularii
INTERAURICULÁR, -Ă adj. Între, dintre auricule. [< inter- + auricular].
interauricularilor
INTERAURICULÁR, -Ă adj. Între, dintre auricule. [< inter- + auricular].
interauricularul
INTERAURICULÁR, -Ă adj. Între, dintre auricule. [< inter- + auricular].
interauricularului
INTERAURICULÁR, -Ă adj. Între, dintre auricule. [< inter- + auricular].
interaxilar
INTERAXILÁR, -Ă adj. (Biol.) Situat între două axile, ramuri sau în unghiul format de acestea. [< fr. interaxillaire, cf. lat. inter – între, axilla – subsuoară].
interbelic
INTERBÉLIC, -Ă, interbelici, -ce, adj. Dintre două războaie (mai ales dintre cele două războaie mondiale). – Inter1- + belic (< lat. bellicus).

DOOM

interbélic adj. m., pl. interbélici; f. interbélică, pl. interbélice
interbelica
INTERBÉLIC, -Ă, interbelici, -ce, adj. Dintre două războaie (mai ales dintre cele două războaie mondiale). – Inter1- + belic (< lat. bellicus).

DOOM

interbélic adj. m., pl. interbélici; f. interbélică, pl. interbélice
interbelice
INTERBÉLIC, -Ă, interbelici, -ce, adj. Dintre două războaie (mai ales dintre cele două războaie mondiale). – Inter1- + belic (< lat. bellicus).

DOOM

interbélic adj. m., pl. interbélici; f. interbélică, pl. interbélice
interbelicei
INTERBÉLIC, -Ă, interbelici, -ce, adj. Dintre două războaie (mai ales dintre cele două războaie mondiale). – Inter1- + belic (< lat. bellicus).

DOOM

interbélic adj. m., pl. interbélici; f. interbélică, pl. interbélice
interbelicele
INTERBÉLIC, -Ă, interbelici, -ce, adj. Dintre două războaie (mai ales dintre cele două războaie mondiale). – Inter1- + belic (< lat. bellicus).

DOOM

interbélic adj. m., pl. interbélici; f. interbélică, pl. interbélice
interbelicelor
INTERBÉLIC, -Ă, interbelici, -ce, adj. Dintre două războaie (mai ales dintre cele două războaie mondiale). – Inter1- + belic (< lat. bellicus).

DOOM

interbélic adj. m., pl. interbélici; f. interbélică, pl. interbélice
interbelici
INTERBÉLIC, -Ă, interbelici, -ce, adj. Dintre două războaie (mai ales dintre cele două războaie mondiale). – Inter1- + belic (< lat. bellicus).

DOOM

interbélic adj. m., pl. interbélici; f. interbélică, pl. interbélice
interbelicii
INTERBÉLIC, -Ă, interbelici, -ce, adj. Dintre două războaie (mai ales dintre cele două războaie mondiale). – Inter1- + belic (< lat. bellicus).

DOOM

interbélic adj. m., pl. interbélici; f. interbélică, pl. interbélice
interbelicilor
INTERBÉLIC, -Ă, interbelici, -ce, adj. Dintre două războaie (mai ales dintre cele două războaie mondiale). – Inter1- + belic (< lat. bellicus).

DOOM

interbélic adj. m., pl. interbélici; f. interbélică, pl. interbélice
interbelicul
INTERBÉLIC, -Ă, interbelici, -ce, adj. Dintre două războaie (mai ales dintre cele două războaie mondiale). – Inter1- + belic (< lat. bellicus).

DOOM

interbélic adj. m., pl. interbélici; f. interbélică, pl. interbélice
interbelicului
INTERBÉLIC, -Ă, interbelici, -ce, adj. Dintre două războaie (mai ales dintre cele două războaie mondiale). – Inter1- + belic (< lat. bellicus).

DOOM

interbélic adj. m., pl. interbélici; f. interbélică, pl. interbélice
intercala
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalai
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalam
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalar
INTERCALÁR, -Ă, intercalări, -e, adj. (În sintagma) Cultură intercalară = cultura unei plante timpurii printre rândurile de plante târzii ale unei alte culturi. – Din fr. intercalaire.

DOOM

intercalár adj. m., pl. intercalári; f. intercaláră, pl. intercaláre
intercalara
INTERCALÁR, -Ă, intercalări, -e, adj. (În sintagma) Cultură intercalară = cultura unei plante timpurii printre rândurile de plante târzii ale unei alte culturi. – Din fr. intercalaire.

DOOM

intercalár adj. m., pl. intercalári; f. intercaláră, pl. intercaláre
intercalare
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalare
INTERCALÁR, -Ă, intercalări, -e, adj. (În sintagma) Cultură intercalară = cultura unei plante timpurii printre rândurile de plante târzii ale unei alte culturi. – Din fr. intercalaire.

DOOM

intercalár adj. m., pl. intercalári; f. intercaláră, pl. intercaláre
intercalare
INTERCALÁRE, intercalări, s. f. Acțiunea de a (se) intercala și rezultatul ei; intercalație (1). – V. intercala.

DOOM

intercaláre s. f., g.-d. art. intercalắrii; pl. intercalắri
intercalarea
INTERCALÁRE, intercalări, s. f. Acțiunea de a (se) intercala și rezultatul ei; intercalație (1). – V. intercala.

DOOM

intercaláre s. f., g.-d. art. intercalắrii; pl. intercalắri
intercalarei
INTERCALÁR, -Ă, intercalări, -e, adj. (În sintagma) Cultură intercalară = cultura unei plante timpurii printre rândurile de plante târzii ale unei alte culturi. – Din fr. intercalaire.

DOOM

intercalár adj. m., pl. intercalári; f. intercaláră, pl. intercaláre
intercalarele
INTERCALÁR, -Ă, intercalări, -e, adj. (În sintagma) Cultură intercalară = cultura unei plante timpurii printre rândurile de plante târzii ale unei alte culturi. – Din fr. intercalaire.

DOOM

intercalár adj. m., pl. intercalári; f. intercaláră, pl. intercaláre
intercalarelor
INTERCALÁR, -Ă, intercalări, -e, adj. (În sintagma) Cultură intercalară = cultura unei plante timpurii printre rândurile de plante târzii ale unei alte culturi. – Din fr. intercalaire.

DOOM

intercalár adj. m., pl. intercalári; f. intercaláră, pl. intercaláre
intercalari
INTERCALÁR, -Ă, intercalări, -e, adj. (În sintagma) Cultură intercalară = cultura unei plante timpurii printre rândurile de plante târzii ale unei alte culturi. – Din fr. intercalaire.

DOOM

intercalár adj. m., pl. intercalári; f. intercaláră, pl. intercaláre
intercalarii
INTERCALÁR, -Ă, intercalări, -e, adj. (În sintagma) Cultură intercalară = cultura unei plante timpurii printre rândurile de plante târzii ale unei alte culturi. – Din fr. intercalaire.

DOOM

intercalár adj. m., pl. intercalári; f. intercaláră, pl. intercaláre
intercalarilor
INTERCALÁR, -Ă, intercalări, -e, adj. (În sintagma) Cultură intercalară = cultura unei plante timpurii printre rândurile de plante târzii ale unei alte culturi. – Din fr. intercalaire.

DOOM

intercalár adj. m., pl. intercalári; f. intercaláră, pl. intercaláre
intercalarul
INTERCALÁR, -Ă, intercalări, -e, adj. (În sintagma) Cultură intercalară = cultura unei plante timpurii printre rândurile de plante târzii ale unei alte culturi. – Din fr. intercalaire.

DOOM

intercalár adj. m., pl. intercalári; f. intercaláră, pl. intercaláre
intercalarului
INTERCALÁR, -Ă, intercalări, -e, adj. (În sintagma) Cultură intercalară = cultura unei plante timpurii printre rândurile de plante târzii ale unei alte culturi. – Din fr. intercalaire.

DOOM

intercalár adj. m., pl. intercalári; f. intercaláră, pl. intercaláre
intercalară
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalarăm
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalarăți
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalase
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalasem
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalaseră
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalaserăm
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalaserăți
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalaseși
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalaseți
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalat
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalat
INTERCALÁT, -Ă, intercalați, -te, adj. Care este introdus, adăugat, așezat printre. – V. intercala.
intercalata
INTERCALÁT, -Ă, intercalați, -te, adj. Care este introdus, adăugat, așezat printre. – V. intercala.
intercalate
INTERCALÁT, -Ă, intercalați, -te, adj. Care este introdus, adăugat, așezat printre. – V. intercala.
intercalatei
INTERCALÁT, -Ă, intercalați, -te, adj. Care este introdus, adăugat, așezat printre. – V. intercala.
intercalatele
INTERCALÁT, -Ă, intercalați, -te, adj. Care este introdus, adăugat, așezat printre. – V. intercala.
intercalatelor
INTERCALÁT, -Ă, intercalați, -te, adj. Care este introdus, adăugat, așezat printre. – V. intercala.
intercalatul
INTERCALÁT, -Ă, intercalați, -te, adj. Care este introdus, adăugat, așezat printre. – V. intercala.
intercalatului
INTERCALÁT, -Ă, intercalați, -te, adj. Care este introdus, adăugat, așezat printre. – V. intercala.
intercalau
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalași
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalați
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalați
INTERCALÁT, -Ă, intercalați, -te, adj. Care este introdus, adăugat, așezat printre. – V. intercala.
intercalația
INTERCALÁȚIE, intercalații, s. f. 1. Intercalare. 2. Rocă sterilă într-un zăcământ. – Din fr. intercalation.

DOOM

intercaláție (-ți-e) s. f., art. intercaláția (-ți-a), g.-d. art. intercaláției; pl. intercaláții, art. intercaláțiile (-ți-i-)
intercalație
INTERCALÁȚIE, intercalații, s. f. 1. Intercalare. 2. Rocă sterilă într-un zăcământ. – Din fr. intercalation.

DOOM

intercaláție (-ți-e) s. f., art. intercaláția (-ți-a), g.-d. art. intercaláției; pl. intercaláții, art. intercaláțiile (-ți-i-)
intercalației
INTERCALÁȚIE, intercalații, s. f. 1. Intercalare. 2. Rocă sterilă într-un zăcământ. – Din fr. intercalation.

DOOM

intercaláție (-ți-e) s. f., art. intercaláția (-ți-a), g.-d. art. intercaláției; pl. intercaláții, art. intercaláțiile (-ți-i-)
intercalații
INTERCALÁT, -Ă, intercalați, -te, adj. Care este introdus, adăugat, așezat printre. – V. intercala.
intercalații
INTERCALÁȚIE, intercalații, s. f. 1. Intercalare. 2. Rocă sterilă într-un zăcământ. – Din fr. intercalation.

DOOM

intercaláție (-ți-e) s. f., art. intercaláția (-ți-a), g.-d. art. intercaláției; pl. intercaláții, art. intercaláțiile (-ți-i-)
intercalațiile
INTERCALÁȚIE, intercalații, s. f. 1. Intercalare. 2. Rocă sterilă într-un zăcământ. – Din fr. intercalation.

DOOM

intercaláție (-ți-e) s. f., art. intercaláția (-ți-a), g.-d. art. intercaláției; pl. intercaláții, art. intercaláțiile (-ți-i-)
intercalațiilor
INTERCALÁȚIE, intercalații, s. f. 1. Intercalare. 2. Rocă sterilă într-un zăcământ. – Din fr. intercalation.

DOOM

intercaláție (-ți-e) s. f., art. intercaláția (-ți-a), g.-d. art. intercaláției; pl. intercaláții, art. intercaláțiile (-ți-i-)
intercalaților
INTERCALÁT, -Ă, intercalați, -te, adj. Care este introdus, adăugat, așezat printre. – V. intercala.
intercalează
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalez
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercaleze
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalezi
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalând
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalînd
INTERCALÁ, intercalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) introduce ceva într-un șir, a (se) adăuga între altele, a (se) așeza ceva printre... – Din fr. (s')intercaler, lat. intercalare.

DOOM

intercalá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercaleáză
intercalări
INTERCALÁRE, intercalări, s. f. Acțiunea de a (se) intercala și rezultatul ei; intercalație (1). – V. intercala.

DOOM

intercaláre s. f., g.-d. art. intercalắrii; pl. intercalắri
intercalării
INTERCALÁRE, intercalări, s. f. Acțiunea de a (se) intercala și rezultatul ei; intercalație (1). – V. intercala.

DOOM

intercaláre s. f., g.-d. art. intercalắrii; pl. intercalắri
intercalările
INTERCALÁRE, intercalări, s. f. Acțiunea de a (se) intercala și rezultatul ei; intercalație (1). – V. intercala.

DOOM

intercaláre s. f., g.-d. art. intercalắrii; pl. intercalắri
intercalărilor
INTERCALÁRE, intercalări, s. f. Acțiunea de a (se) intercala și rezultatul ei; intercalație (1). – V. intercala.

DOOM

intercaláre s. f., g.-d. art. intercalắrii; pl. intercalắri
intercapilar
INTERCAPILÁR, -Ă, intercapilari, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vasele capilare. – Din fr. intercapillaire.
intercapilara
INTERCAPILÁR, -Ă, intercapilari, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vasele capilare. – Din fr. intercapillaire.
intercapilare
INTERCAPILÁR, -Ă, intercapilari, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vasele capilare. – Din fr. intercapillaire.
intercapilarei
INTERCAPILÁR, -Ă, intercapilari, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vasele capilare. – Din fr. intercapillaire.
intercapilarele
INTERCAPILÁR, -Ă, intercapilari, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vasele capilare. – Din fr. intercapillaire.
intercapilarelor
INTERCAPILÁR, -Ă, intercapilari, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vasele capilare. – Din fr. intercapillaire.
intercapilari
INTERCAPILÁR, -Ă, intercapilari, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vasele capilare. – Din fr. intercapillaire.
intercapilarii
INTERCAPILÁR, -Ă, intercapilari, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vasele capilare. – Din fr. intercapillaire.
intercapilarilor
INTERCAPILÁR, -Ă, intercapilari, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vasele capilare. – Din fr. intercapillaire.
intercapilarul
INTERCAPILÁR, -Ă, intercapilari, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vasele capilare. – Din fr. intercapillaire.
intercapilarului
INTERCAPILÁR, -Ă, intercapilari, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vasele capilare. – Din fr. intercapillaire.
intercardinal
INTERCARDINÁL, intercardinale, adj. (În sintagma) Punct intercardinal = fiecare dintre cele patru direcții aflate între punctele cardinale principale, care servesc la determinarea mai precisă a unui punct de pe glob. – Din engl. intercardinal.
interceadă
INTERCÉDE, intercéd, vb. III. Intranz. (Rar) A interveni, a stărui în favoarea cuiva. [Var.: intercedá vb. I] – Din fr. intercéder.
interced
INTERCÉDE, intercéd, vb. III. Intranz. (Rar) A interveni, a stărui în favoarea cuiva. [Var.: intercedá vb. I] – Din fr. intercéder.
interceda
INTERCÉDE, intercéd, vb. III. Intranz. (Rar) A interveni, a stărui în favoarea cuiva. [Var.: intercedá vb. I] – Din fr. intercéder.
intercedare
INTERCÉDE, intercéd, vb. III. Intranz. (Rar) A interveni, a stărui pe lângă cineva în favoarea cuiva. [Var.: intercedá vb. I] – Din fr. intercéder.
intercede
INTERCÉDE, intercéd, vb. III. Intranz. (Rar) A interveni, a stărui în favoarea cuiva. [Var.: intercedá vb. I] – Din fr. intercéder.
intercedea
INTERCÉDE, intercéd, vb. III. Intranz. (Rar) A interveni, a stărui în favoarea cuiva. [Var.: intercedá vb. I] – Din fr. intercéder.
intercedeai
INTERCÉDE, intercéd, vb. III. Intranz. (Rar) A interveni, a stărui în favoarea cuiva. [Var.: intercedá vb. I] – Din fr. intercéder.
intercedeam
INTERCÉDE, intercéd, vb. III. Intranz. (Rar) A interveni, a stărui în favoarea cuiva. [Var.: intercedá vb. I] – Din fr. intercéder.
intercedeau
INTERCÉDE, intercéd, vb. III. Intranz. (Rar) A interveni, a stărui în favoarea cuiva. [Var.: intercedá vb. I] – Din fr. intercéder.
intercedeați
INTERCÉDE, intercéd, vb. III. Intranz. (Rar) A interveni, a stărui în favoarea cuiva. [Var.: intercedá vb. I] – Din fr. intercéder.
intercedem
INTERCÉDE, intercéd, vb. III. Intranz. (Rar) A interveni, a stărui în favoarea cuiva. [Var.: intercedá vb. I] – Din fr. intercéder.
intercedere
INTERCÉDE, intercéd, vb. III. Intranz. (Rar) A interveni, a stărui în favoarea cuiva. [Var.: intercedá vb. I] – Din fr. intercéder.
intercedere
INTERCÉDERE, intercederi, s. f. (Rar) Acțiunea de a intercede. – V. intercede.
intercederea
INTERCÉDERE, intercederi, s. f. (Rar) Acțiunea de a intercede. – V. intercede.
intercederi
INTERCÉDERE, intercederi, s. f. (Rar) Acțiunea de a intercede. – V. intercede.
intercederii
INTERCÉDERE, intercederi, s. f. (Rar) Acțiunea de a intercede. – V. intercede.
intercederile
INTERCÉDERE, intercederi, s. f. (Rar) Acțiunea de a intercede. – V. intercede.
intercederilor
INTERCÉDERE, intercederi, s. f. (Rar) Acțiunea de a intercede. – V. intercede.
intercedeți
INTERCÉDE, intercéd, vb. III. Intranz. (Rar) A interveni, a stărui în favoarea cuiva. [Var.: intercedá vb. I] – Din fr. intercéder.
intercedând
INTERCÉDE, intercéd, vb. III. Intranz. (Rar) A interveni, a stărui în favoarea cuiva. [Var.: intercedá vb. I] – Din fr. intercéder.
intercedînd
INTERCÉDE, intercéd, vb. III. Intranz. (Rar) A interveni, a stărui în favoarea cuiva. [Var.: intercedá vb. I] – Din fr. intercéder.
intercelular
INTERCELULÁR, -Ă, intercelulari, -e, adj. Care se află între celulele unui țesut. – Din fr. intercellulaire.

DOOM

intercelulár adj. m., pl. intercelulári; f. interceluláră, pl. interceluláre
intercelulara
INTERCELULÁR, -Ă, intercelulari, -e, adj. Care se află între celulele unui țesut. – Din fr. intercellulaire.

DOOM

intercelulár adj. m., pl. intercelulári; f. interceluláră, pl. interceluláre
intercelulare
INTERCELULÁR, -Ă, intercelulari, -e, adj. Care se află între celulele unui țesut. – Din fr. intercellulaire.

DOOM

intercelulár adj. m., pl. intercelulári; f. interceluláră, pl. interceluláre
intercelularei
INTERCELULÁR, -Ă, intercelulari, -e, adj. Care se află între celulele unui țesut. – Din fr. intercellulaire.

DOOM

intercelulár adj. m., pl. intercelulári; f. interceluláră, pl. interceluláre
intercelularele
INTERCELULÁR, -Ă, intercelulari, -e, adj. Care se află între celulele unui țesut. – Din fr. intercellulaire.

DOOM

intercelulár adj. m., pl. intercelulári; f. interceluláră, pl. interceluláre
intercelularelor
INTERCELULÁR, -Ă, intercelulari, -e, adj. Care se află între celulele unui țesut. – Din fr. intercellulaire.

DOOM

intercelulár adj. m., pl. intercelulári; f. interceluláră, pl. interceluláre
intercelulari
INTERCELULÁR, -Ă, intercelulari, -e, adj. Care se află între celulele unui țesut. – Din fr. intercellulaire.

DOOM

intercelulár adj. m., pl. intercelulári; f. interceluláră, pl. interceluláre
intercelularii
INTERCELULÁR, -Ă, intercelulari, -e, adj. Care se află între celulele unui țesut. – Din fr. intercellulaire.

DOOM

intercelulár adj. m., pl. intercelulári; f. interceluláră, pl. interceluláre
intercelularilor
INTERCELULÁR, -Ă, intercelulari, -e, adj. Care se află între celulele unui țesut. – Din fr. intercellulaire.

DOOM

intercelulár adj. m., pl. intercelulári; f. interceluláră, pl. interceluláre
intercelularul
INTERCELULÁR, -Ă, intercelulari, -e, adj. Care se află între celulele unui țesut. – Din fr. intercellulaire.

DOOM

intercelulár adj. m., pl. intercelulári; f. interceluláră, pl. interceluláre
intercelularului
INTERCELULÁR, -Ă, intercelulari, -e, adj. Care se află între celulele unui țesut. – Din fr. intercellulaire.

DOOM

intercelulár adj. m., pl. intercelulári; f. interceluláră, pl. interceluláre
intercepta
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptai
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptam
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptare
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptare
INTERCEPTÁRE, interceptări, s. f. Acțiunea de a intercepta și rezultatul ei; intercepție. – V. intercepta.

DOOM

interceptáre s. f., g.-d. art. interceptắrii; pl. interceptắri
interceptarea
INTERCEPTÁRE, interceptări, s. f. Acțiunea de a intercepta și rezultatul ei; intercepție. – V. intercepta.

DOOM

interceptáre s. f., g.-d. art. interceptắrii; pl. interceptắri
interceptară
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptarăm
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptarăți
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptase
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptasem
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptaseră
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptaserăm
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptaserăți
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptaseși
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptaseți
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptat
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptat
INTERCEPTÁT, -Ă, interceptați, -te, adj. Care este prins, reținut. ♦ Care este surprins, controlat, sesizat. – V. intercepta.

DOOM

interceptát adj. m., pl. interceptáți; f. interceptátă, pl. interceptáte
interceptata
INTERCEPTÁT, -Ă, interceptați, -te, adj. Care este prins, reținut. ♦ Care este surprins, controlat, sesizat. – V. intercepta.

DOOM

interceptát adj. m., pl. interceptáți; f. interceptátă, pl. interceptáte
interceptate
INTERCEPTÁT, -Ă, interceptați, -te, adj. Care este prins, reținut. ♦ Care este surprins, controlat, sesizat. – V. intercepta.

DOOM

interceptát adj. m., pl. interceptáți; f. interceptátă, pl. interceptáte
interceptatei
INTERCEPTÁT, -Ă, interceptați, -te, adj. Care este prins, reținut. ♦ Care este surprins, controlat, sesizat. – V. intercepta.

DOOM

interceptát adj. m., pl. interceptáți; f. interceptátă, pl. interceptáte
interceptatele
INTERCEPTÁT, -Ă, interceptați, -te, adj. Care este prins, reținut. ♦ Care este surprins, controlat, sesizat. – V. intercepta.

DOOM

interceptát adj. m., pl. interceptáți; f. interceptátă, pl. interceptáte
interceptatelor
INTERCEPTÁT, -Ă, interceptați, -te, adj. Care este prins, reținut. ♦ Care este surprins, controlat, sesizat. – V. intercepta.

DOOM

interceptát adj. m., pl. interceptáți; f. interceptátă, pl. interceptáte
interceptatul
INTERCEPTÁT, -Ă, interceptați, -te, adj. Care este prins, reținut. ♦ Care este surprins, controlat, sesizat. – V. intercepta.

DOOM

interceptát adj. m., pl. interceptáți; f. interceptátă, pl. interceptáte
interceptatului
INTERCEPTÁT, -Ă, interceptați, -te, adj. Care este prins, reținut. ♦ Care este surprins, controlat, sesizat. – V. intercepta.

DOOM

interceptát adj. m., pl. interceptáți; f. interceptátă, pl. interceptáte
interceptau
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptași
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptați
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptați
INTERCEPTÁT, -Ă, interceptați, -te, adj. Care este prins, reținut. ♦ Care este surprins, controlat, sesizat. – V. intercepta.

DOOM

interceptát adj. m., pl. interceptáți; f. interceptátă, pl. interceptáte
interceptații
INTERCEPTÁT, -Ă, interceptați, -te, adj. Care este prins, reținut. ♦ Care este surprins, controlat, sesizat. – V. intercepta.

DOOM

interceptát adj. m., pl. interceptáți; f. interceptátă, pl. interceptáte
interceptaților
INTERCEPTÁT, -Ă, interceptați, -te, adj. Care este prins, reținut. ♦ Care este surprins, controlat, sesizat. – V. intercepta.

DOOM

interceptát adj. m., pl. interceptáți; f. interceptátă, pl. interceptáte
interceptează
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptez
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
intercepteze
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptezi
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptoare
INTERCEPTÓR s.n. Avion de vânătoare foarte rapid, conceput special pentru misiuni de intercepție. [< fr. intercepteur].
interceptoarele
INTERCEPTÓR s.n. Avion de vânătoare foarte rapid, conceput special pentru misiuni de intercepție. [< fr. intercepteur].
interceptoarelor
INTERCEPTÓR s.n. Avion de vânătoare foarte rapid, conceput special pentru misiuni de intercepție. [< fr. intercepteur].
interceptor
INTERCEPTÓR s.n. Avion de vânătoare foarte rapid, conceput special pentru misiuni de intercepție. [< fr. intercepteur].
interceptorul
INTERCEPTÓR s.n. Avion de vânătoare foarte rapid, conceput special pentru misiuni de intercepție. [< fr. intercepteur].
interceptorului
INTERCEPTÓR s.n. Avion de vânătoare foarte rapid, conceput special pentru misiuni de intercepție. [< fr. intercepteur].
interceptând
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptînd
INTERCEPTÁ, interceptez, vb. I. Tranz. A prinde, a reține un obiect în timpul mișcării lui. ♦ A surprinde și a controla o convorbire telefonică, o corespondență etc. – Din fr. intercepter.

DOOM

interceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 intercepteáză
interceptări
INTERCEPTÁRE, interceptări, s. f. Acțiunea de a intercepta și rezultatul ei; intercepție. – V. intercepta.

DOOM

interceptáre s. f., g.-d. art. interceptắrii; pl. interceptắri
interceptării
INTERCEPTÁRE, interceptări, s. f. Acțiunea de a intercepta și rezultatul ei; intercepție. – V. intercepta.

DOOM

interceptáre s. f., g.-d. art. interceptắrii; pl. interceptắri
interceptările
INTERCEPTÁRE, interceptări, s. f. Acțiunea de a intercepta și rezultatul ei; intercepție. – V. intercepta.

DOOM

interceptáre s. f., g.-d. art. interceptắrii; pl. interceptắri
interceptărilor
INTERCEPTÁRE, interceptări, s. f. Acțiunea de a intercepta și rezultatul ei; intercepție. – V. intercepta.

DOOM

interceptáre s. f., g.-d. art. interceptắrii; pl. interceptắri
intercepția
INTERCÉPȚIE, intercepții, s. f. Interceptare. ♦ (Sport) Joc de intercepție = sistem de joc care se bazează pe interceptarea mingii pe care adversarii și-o pasează între ei. – Din fr. interception.

DOOM

intercépție (-ți-e) s. f., art. intercépția (-ți-a), g.-d. art. intercépției; pl. intercépții, art. intercépțiile (-ți-i-)
intercepție
INTERCÉPȚIE, intercepții, s. f. Interceptare. ♦ (Sport) Joc de intercepție = sistem de joc care se bazează pe interceptarea mingii pe care adversarii și-o pasează între ei. – Din fr. interception.

DOOM

intercépție (-ți-e) s. f., art. intercépția (-ți-a), g.-d. art. intercépției; pl. intercépții, art. intercépțiile (-ți-i-)
intercepției
INTERCÉPȚIE, intercepții, s. f. Interceptare. ♦ (Sport) Joc de intercepție = sistem de joc care se bazează pe interceptarea mingii pe care adversarii și-o pasează între ei. – Din fr. interception.

DOOM

intercépție (-ți-e) s. f., art. intercépția (-ți-a), g.-d. art. intercépției; pl. intercépții, art. intercépțiile (-ți-i-)
intercepții
INTERCÉPȚIE, intercepții, s. f. Interceptare. ♦ (Sport) Joc de intercepție = sistem de joc care se bazează pe interceptarea mingii pe care adversarii și-o pasează între ei. – Din fr. interception.

DOOM

intercépție (-ți-e) s. f., art. intercépția (-ți-a), g.-d. art. intercépției; pl. intercépții, art. intercépțiile (-ți-i-)
intercepțiile
INTERCÉPȚIE, intercepții, s. f. Interceptare. ♦ (Sport) Joc de intercepție = sistem de joc care se bazează pe interceptarea mingii pe care adversarii și-o pasează între ei. – Din fr. interception.

DOOM

intercépție (-ți-e) s. f., art. intercépția (-ți-a), g.-d. art. intercépției; pl. intercépții, art. intercépțiile (-ți-i-)
intercepțiilor
INTERCÉPȚIE, intercepții, s. f. Interceptare. ♦ (Sport) Joc de intercepție = sistem de joc care se bazează pe interceptarea mingii pe care adversarii și-o pasează între ei. – Din fr. interception.

DOOM

intercépție (-ți-e) s. f., art. intercépția (-ți-a), g.-d. art. intercépției; pl. intercépții, art. intercépțiile (-ți-i-)
intercesiune
INTERCESIÚNE, intercesiuni, s. f. (Rar) Intervenție în favoarea cuiva; mijlocire. [Pr.: -si-u-] – Din fr. intercession.

DOOM

intercesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. intercesiúnii; pl. intercesiúni
intercesiunea
INTERCESIÚNE, intercesiuni, s. f. (Rar) Intervenție în favoarea cuiva; mijlocire. [Pr.: -si-u-] – Din fr. intercession.

DOOM

intercesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. intercesiúnii; pl. intercesiúni
intercesiuni
INTERCESIÚNE, intercesiuni, s. f. (Rar) Intervenție în favoarea cuiva; mijlocire. [Pr.: -si-u-] – Din fr. intercession.

DOOM

intercesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. intercesiúnii; pl. intercesiúni
intercesiunii
INTERCESIÚNE, intercesiuni, s. f. (Rar) Intervenție în favoarea cuiva; mijlocire. [Pr.: -si-u-] – Din fr. intercession.

DOOM

intercesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. intercesiúnii; pl. intercesiúni
intercesiunile
INTERCESIÚNE, intercesiuni, s. f. (Rar) Intervenție în favoarea cuiva; mijlocire. [Pr.: -si-u-] – Din fr. intercession.

DOOM

intercesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. intercesiúnii; pl. intercesiúni
intercesiunilor
INTERCESIÚNE, intercesiuni, s. f. (Rar) Intervenție în favoarea cuiva; mijlocire. [Pr.: -si-u-] – Din fr. intercession.

DOOM

intercesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. intercesiúnii; pl. intercesiúni
intercezi
INTERCÉDE, intercéd, vb. III. Intranz. (Rar) A interveni, a stărui în favoarea cuiva. [Var.: intercedá vb. I] – Din fr. intercéder.
interchineza
INTERCINÉZĂ s. f. v. interchineză.

DOOM

interchinéză s. f., g.-d. art. interchinézei; pl. interchinéze
interchineze
INTERCINÉZĂ s. f. v. interchineză.

DOOM

interchinéză s. f., g.-d. art. interchinézei; pl. interchinéze
interchinezei
INTERCINÉZĂ s. f. v. interchineză.

DOOM

interchinéză s. f., g.-d. art. interchinézei; pl. interchinéze
interchinezele
INTERCINÉZĂ s. f. v. interchineză.

DOOM

interchinéză s. f., g.-d. art. interchinézei; pl. interchinéze
interchinezelor
INTERCINÉZĂ s. f. v. interchineză.

DOOM

interchinéză s. f., g.-d. art. interchinézei; pl. interchinéze
intercineză
INTERCINÉZĂ s. f. v. interchineză.

DOOM

interchinéză s. f., g.-d. art. interchinézei; pl. interchinéze
intercluburi
INTERCLÚBURI adj. invar. (Despre partide sportive, competiții) Care este disputat între cluburi. – Din engl. interclub.

DOOM

interclúburi adj. invar.
intercolhoznic
INTERCOLHÓZNIC, -Ă adj. Care se referă, are loc între mai multe colhozuri. [Et. incertă].
intercolonament
INTERCOLONAMÉNT, intercolonamente, s. n. Distanță între două coloane, stâlpi sau pilaștri aparținând aceluiași edificiu. – Din fr. entrecolonnement (refăcut după lat. intercolomnium).

DOOM

intercolonamént s. n., pl. intercolonaménte
intercolonamente
INTERCOLONAMÉNT, intercolonamente, s. n. Distanță între două coloane, stâlpi sau pilaștri aparținând aceluiași edificiu. – Din fr. entrecolonnement (refăcut după lat. intercolomnium).

DOOM

intercolonamént s. n., pl. intercolonaménte
intercolonamentele
INTERCOLONAMÉNT, intercolonamente, s. n. Distanță între două coloane, stâlpi sau pilaștri aparținând aceluiași edificiu. – Din fr. entrecolonnement (refăcut după lat. intercolomnium).

DOOM

intercolonamént s. n., pl. intercolonaménte
intercolonamentelor
INTERCOLONAMÉNT, intercolonamente, s. n. Distanță între două coloane, stâlpi sau pilaștri aparținând aceluiași edificiu. – Din fr. entrecolonnement (refăcut după lat. intercolomnium).

DOOM

intercolonamént s. n., pl. intercolonaménte
intercolonamentul
INTERCOLONAMÉNT, intercolonamente, s. n. Distanță între două coloane, stâlpi sau pilaștri aparținând aceluiași edificiu. – Din fr. entrecolonnement (refăcut după lat. intercolomnium).

DOOM

intercolonamént s. n., pl. intercolonaménte
intercolonamentului
INTERCOLONAMÉNT, intercolonamente, s. n. Distanță între două coloane, stâlpi sau pilaștri aparținând aceluiași edificiu. – Din fr. entrecolonnement (refăcut după lat. intercolomnium).

DOOM

intercolonamént s. n., pl. intercolonaménte
intercolonial
INTERCOLONIÁL, -Ă adj. Care are loc între colonii. [Pron. -ni-al. / cf. fr. intercolonial].
intercom
INTERCÓM s. n. (Tehn.) Interfon. – Din engl. intercom.
intercomunal
INTERCOMUNÁL, -Ă, intercomunali, -e, adj. Referitor la mai multe comune; dintre mai multe comune. – Din fr. intercommunal.
intercomunala
INTERCOMUNÁL, -Ă, intercomunali, -e, adj. Referitor la mai multe comune; dintre mai multe comune. – Din fr. intercommunal.
intercomunale
INTERCOMUNÁL, -Ă, intercomunali, -e, adj. Referitor la mai multe comune; dintre mai multe comune. – Din fr. intercommunal.
intercomunalei
INTERCOMUNÁL, -Ă, intercomunali, -e, adj. Referitor la mai multe comune; dintre mai multe comune. – Din fr. intercommunal.
intercomunalele
INTERCOMUNÁL, -Ă, intercomunali, -e, adj. Referitor la mai multe comune; dintre mai multe comune. – Din fr. intercommunal.
intercomunalelor
INTERCOMUNÁL, -Ă, intercomunali, -e, adj. Referitor la mai multe comune; dintre mai multe comune. – Din fr. intercommunal.
intercomunali
INTERCOMUNÁL, -Ă, intercomunali, -e, adj. Referitor la mai multe comune; dintre mai multe comune. – Din fr. intercommunal.
intercomunalii
INTERCOMUNÁL, -Ă, intercomunali, -e, adj. Referitor la mai multe comune; dintre mai multe comune. – Din fr. intercommunal.
intercomunalilor
INTERCOMUNÁL, -Ă, intercomunali, -e, adj. Referitor la mai multe comune; dintre mai multe comune. – Din fr. intercommunal.
intercomunalul
INTERCOMUNÁL, -Ă, intercomunali, -e, adj. Referitor la mai multe comune; dintre mai multe comune. – Din fr. intercommunal.
intercomunalului
INTERCOMUNÁL, -Ă, intercomunali, -e, adj. Referitor la mai multe comune; dintre mai multe comune. – Din fr. intercommunal.
intercomunicația
INTERCOMUNICÁȚIE s. f. Comunicație între două sau mai multe puncte; conexiune. ♦ Conversație între doi sau mai mulți interlocutori. – Din fr. intercommunication.
intercomunicație
INTERCOMUNICÁȚIE s. f. Comunicație între două sau mai multe puncte; conexiune. ♦ Conversație între doi sau mai mulți interlocutori. – Din fr. intercommunication.
intercomunicației
INTERCOMUNICÁȚIE s. f. Comunicație între două sau mai multe puncte; conexiune. ♦ Conversație între doi sau mai mulți interlocutori. – Din fr. intercommunication.
intercomunicații
INTERCOMUNICÁȚIE s. f. Comunicație între două sau mai multe puncte; conexiune. ♦ Conversație între doi sau mai mulți interlocutori. – Din fr. intercommunication.
intercomunicațiile
INTERCOMUNICÁȚIE s. f. Comunicație între două sau mai multe puncte; conexiune. ♦ Conversație între doi sau mai mulți interlocutori. – Din fr. intercommunication.
intercomunicațiilor
INTERCOMUNICÁȚIE s. f. Comunicație între două sau mai multe puncte; conexiune. ♦ Conversație între doi sau mai mulți interlocutori. – Din fr. intercommunication.
intercondiționa
INTERCONDIȚIONÁ, pers. 3 intercondiționează, vb. I. Refl. și intranz. (Despre fenomene, procese, elemente ale unui sistem etc.) A fi într-un raport de interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționa.

DOOM

*intercondiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intercondiționeáză
intercondiționare
INTERCONDIȚIONÁ, pers. 3 intercondiționează, vb. I. Refl. și intranz. (Despre fenomene, procese, elemente ale unui sistem etc.) A fi într-un raport de interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționa.

DOOM

*intercondiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intercondiționeáză
intercondiționare
INTERCONDIȚIONÁRE, intercondiționări, s. f. Interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționare.

DOOM

*intercondiționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. intercondiționắrii; pl. intercondiționắri
intercondiționarea
INTERCONDIȚIONÁRE, intercondiționări, s. f. Interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționare.

DOOM

*intercondiționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. intercondiționắrii; pl. intercondiționắri
intercondiționară
INTERCONDIȚIONÁ, pers. 3 intercondiționează, vb. I. Refl. și intranz. (Despre fenomene, procese, elemente ale unui sistem etc.) A fi într-un raport de interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționa.

DOOM

*intercondiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intercondiționeáză
intercondiționase
INTERCONDIȚIONÁ, pers. 3 intercondiționează, vb. I. Refl. și intranz. (Despre fenomene, procese, elemente ale unui sistem etc.) A fi într-un raport de interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționa.

DOOM

*intercondiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intercondiționeáză
intercondiționaseră
INTERCONDIȚIONÁ, pers. 3 intercondiționează, vb. I. Refl. și intranz. (Despre fenomene, procese, elemente ale unui sistem etc.) A fi într-un raport de interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționa.

DOOM

*intercondiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intercondiționeáză
intercondiționat
INTERCONDIȚIONÁ, pers. 3 intercondiționează, vb. I. Refl. și intranz. (Despre fenomene, procese, elemente ale unui sistem etc.) A fi într-un raport de interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționa.

DOOM

*intercondiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intercondiționeáză
intercondiționau
INTERCONDIȚIONÁ, pers. 3 intercondiționează, vb. I. Refl. și intranz. (Despre fenomene, procese, elemente ale unui sistem etc.) A fi într-un raport de interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționa.

DOOM

*intercondiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intercondiționeáză
intercondiționează
INTERCONDIȚIONÁ, pers. 3 intercondiționează, vb. I. Refl. și intranz. (Despre fenomene, procese, elemente ale unui sistem etc.) A fi într-un raport de interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționa.

DOOM

*intercondiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intercondiționeáză
intercondiționeze
INTERCONDIȚIONÁ, pers. 3 intercondiționează, vb. I. Refl. și intranz. (Despre fenomene, procese, elemente ale unui sistem etc.) A fi într-un raport de interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționa.

DOOM

*intercondiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intercondiționeáză
intercondiționând
INTERCONDIȚIONÁ, pers. 3 intercondiționează, vb. I. Refl. și intranz. (Despre fenomene, procese, elemente ale unui sistem etc.) A fi într-un raport de interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționa.

DOOM

*intercondiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intercondiționeáză
intercondiționînd
INTERCONDIȚIONÁ, pers. 3 intercondiționează, vb. I. Refl. și intranz. (Despre fenomene, procese, elemente ale unui sistem etc.) A fi într-un raport de interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționa.

DOOM

*intercondiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intercondiționeáză
intercondiționări
INTERCONDIȚIONÁRE, intercondiționări, s. f. Interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționare.

DOOM

*intercondiționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. intercondiționắrii; pl. intercondiționắri
intercondiționării
INTERCONDIȚIONÁRE, intercondiționări, s. f. Interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționare.

DOOM

*intercondiționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. intercondiționắrii; pl. intercondiționắri
intercondiționările
INTERCONDIȚIONÁRE, intercondiționări, s. f. Interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționare.

DOOM

*intercondiționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. intercondiționắrii; pl. intercondiționắri
intercondiționărilor
INTERCONDIȚIONÁRE, intercondiționări, s. f. Interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1- + condiționare.

DOOM

*intercondiționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. intercondiționắrii; pl. intercondiționắri
interconecta
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectai
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectam
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectare
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectare
INTERCONECTÁRE, interconectări, s. f. Acțiunea de a interconecta și rezultatul ei. – V. interconecta.

DOOM

interconectáre s. f., g.-d. art. interconectắrii; pl. interconectắri
interconectarea
INTERCONECTÁRE, interconectări, s. f. Acțiunea de a interconecta și rezultatul ei. – V. interconecta.

DOOM

interconectáre s. f., g.-d. art. interconectắrii; pl. interconectắri
interconectară
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectarăm
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectarăți
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectase
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectasem
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectaseră
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectaserăm
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectaserăți
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectaseși
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectaseți
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectat
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectat
INTERCONECTÁT, -Ă, interconectați, -te, adj. Care stabilește conexiuni între mai multe elemente care funcționau înainte independent unele de altele. – V. interconecta.
interconectata
INTERCONECTÁT, -Ă, interconectați, -te, adj. Care stabilește conexiuni între mai multe elemente care funcționau înainte independent unele de altele. – V. interconecta.
interconectate
INTERCONECTÁT, -Ă, interconectați, -te, adj. Care stabilește conexiuni între mai multe elemente care funcționau înainte independent unele de altele. – V. interconecta.
interconectatei
INTERCONECTÁT, -Ă, interconectați, -te, adj. Care stabilește conexiuni între mai multe elemente care funcționau înainte independent unele de altele. – V. interconecta.
interconectatele
INTERCONECTÁT, -Ă, interconectați, -te, adj. Care stabilește conexiuni între mai multe elemente care funcționau înainte independent unele de altele. – V. interconecta.
interconectatelor
INTERCONECTÁT, -Ă, interconectați, -te, adj. Care stabilește conexiuni între mai multe elemente care funcționau înainte independent unele de altele. – V. interconecta.
interconectatul
INTERCONECTÁT, -Ă, interconectați, -te, adj. Care stabilește conexiuni între mai multe elemente care funcționau înainte independent unele de altele. – V. interconecta.
interconectatului
INTERCONECTÁT, -Ă, interconectați, -te, adj. Care stabilește conexiuni între mai multe elemente care funcționau înainte independent unele de altele. – V. interconecta.
interconectau
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectași
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectați
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectați
INTERCONECTÁT, -Ă, interconectați, -te, adj. Care stabilește conexiuni între mai multe elemente care funcționau înainte independent unele de altele. – V. interconecta.
interconectații
INTERCONECTÁT, -Ă, interconectați, -te, adj. Care stabilește conexiuni între mai multe elemente care funcționau înainte independent unele de altele. – V. interconecta.
interconectaților
INTERCONECTÁT, -Ă, interconectați, -te, adj. Care stabilește conexiuni între mai multe elemente care funcționau înainte independent unele de altele. – V. interconecta.
interconectează
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectez
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconecteze
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectezi
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectând
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectînd
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

DOOM

interconectá (a ~) vb., ind. prez. 3 interconecteáză
interconectări
INTERCONECTÁRE, interconectări, s. f. Acțiunea de a interconecta și rezultatul ei. – V. interconecta.

DOOM

interconectáre s. f., g.-d. art. interconectắrii; pl. interconectắri
interconectării
INTERCONECTÁRE, interconectări, s. f. Acțiunea de a interconecta și rezultatul ei. – V. interconecta.

DOOM

interconectáre s. f., g.-d. art. interconectắrii; pl. interconectắri
interconectările
INTERCONECTÁRE, interconectări, s. f. Acțiunea de a interconecta și rezultatul ei. – V. interconecta.

DOOM

interconectáre s. f., g.-d. art. interconectắrii; pl. interconectắri
interconectărilor
INTERCONECTÁRE, interconectări, s. f. Acțiunea de a interconecta și rezultatul ei. – V. interconecta.

DOOM

interconectáre s. f., g.-d. art. interconectắrii; pl. interconectắri
interconexiune
INTERCONEXIÚNE, interconexiuni, s. f. 1. Legătură stabilită între mai multe rețele electrice prin intermediul unor linii de transport de energie electrică; interconectare. 2. Ansamblul mijloacelor tehnice necesare pentru realizarea interconexiunii (1) unor sisteme energetice. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. interconnexion.

DOOM

interconexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. interconexiúnii; pl. interconexiúni
interconexiunea
INTERCONEXIÚNE, interconexiuni, s. f. 1. Legătură stabilită între mai multe rețele electrice prin intermediul unor linii de transport de energie electrică; interconectare. 2. Ansamblul mijloacelor tehnice necesare pentru realizarea interconexiunii (1) unor sisteme energetice. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. interconnexion.

DOOM

interconexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. interconexiúnii; pl. interconexiúni
interconexiuni
INTERCONEXIÚNE, interconexiuni, s. f. 1. Legătură stabilită între mai multe rețele electrice prin intermediul unor linii de transport de energie electrică; interconectare. 2. Ansamblul mijloacelor tehnice necesare pentru realizarea interconexiunii (1) unor sisteme energetice. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. interconnexion.

DOOM

interconexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. interconexiúnii; pl. interconexiúni
interconexiunii
INTERCONEXIÚNE, interconexiuni, s. f. 1. Legătură stabilită între mai multe rețele electrice prin intermediul unor linii de transport de energie electrică; interconectare. 2. Ansamblul mijloacelor tehnice necesare pentru realizarea interconexiunii (1) unor sisteme energetice. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. interconnexion.

DOOM

interconexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. interconexiúnii; pl. interconexiúni
interconexiunile
INTERCONEXIÚNE, interconexiuni, s. f. 1. Legătură stabilită între mai multe rețele electrice prin intermediul unor linii de transport de energie electrică; interconectare. 2. Ansamblul mijloacelor tehnice necesare pentru realizarea interconexiunii (1) unor sisteme energetice. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. interconnexion.

DOOM

interconexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. interconexiúnii; pl. interconexiúni
interconexiunilor
INTERCONEXIÚNE, interconexiuni, s. f. 1. Legătură stabilită între mai multe rețele electrice prin intermediul unor linii de transport de energie electrică; interconectare. 2. Ansamblul mijloacelor tehnice necesare pentru realizarea interconexiunii (1) unor sisteme energetice. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. interconnexion.

DOOM

interconexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. interconexiúnii; pl. interconexiúni
interconfesional
INTERCONFESIONÁL, -Ă, interconfesionali, -e, adj. Care se referă la relația dintre mai multe confesiuni sau religii; care are loc între mai multe confesiuni sau religii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. interconfessionnel.
interconfesionala
INTERCONFESIONÁL, -Ă, interconfesionali, -e, adj. Care se referă la relația dintre mai multe confesiuni sau religii; care are loc între mai multe confesiuni sau religii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. interconfessionnel.
interconfesionale
INTERCONFESIONÁL, -Ă, interconfesionali, -e, adj. Care se referă la relația dintre mai multe confesiuni sau religii; care are loc între mai multe confesiuni sau religii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. interconfessionnel.
interconfesionalei
INTERCONFESIONÁL, -Ă, interconfesionali, -e, adj. Care se referă la relația dintre mai multe confesiuni sau religii; care are loc între mai multe confesiuni sau religii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. interconfessionnel.
interconfesionalele
INTERCONFESIONÁL, -Ă, interconfesionali, -e, adj. Care se referă la relația dintre mai multe confesiuni sau religii; care are loc între mai multe confesiuni sau religii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. interconfessionnel.
interconfesionalelor
INTERCONFESIONÁL, -Ă, interconfesionali, -e, adj. Care se referă la relația dintre mai multe confesiuni sau religii; care are loc între mai multe confesiuni sau religii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. interconfessionnel.
interconfesionali
INTERCONFESIONÁL, -Ă, interconfesionali, -e, adj. Care se referă la relația dintre mai multe confesiuni sau religii; care are loc între mai multe confesiuni sau religii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. interconfessionnel.
interconfesionalii
INTERCONFESIONÁL, -Ă, interconfesionali, -e, adj. Care se referă la relația dintre mai multe confesiuni sau religii; care are loc între mai multe confesiuni sau religii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. interconfessionnel.
interconfesionalilor
INTERCONFESIONÁL, -Ă, interconfesionali, -e, adj. Care se referă la relația dintre mai multe confesiuni sau religii; care are loc între mai multe confesiuni sau religii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. interconfessionnel.
interconfesionalul
INTERCONFESIONÁL, -Ă, interconfesionali, -e, adj. Care se referă la relația dintre mai multe confesiuni sau religii; care are loc între mai multe confesiuni sau religii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. interconfessionnel.
interconfesionalului
INTERCONFESIONÁL, -Ă, interconfesionali, -e, adj. Care se referă la relația dintre mai multe confesiuni sau religii; care are loc între mai multe confesiuni sau religii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. interconfessionnel.
interconsonantic
INTERCONSONÁNTIC, -Ă, interconsonantici, -ce, adj. (Fon.) Care este plasat între două consoane. – Din fr. interconsonnantique.
interconsonantica
INTERCONSONÁNTIC, -Ă, interconsonantici, -ce, adj. (Fon.) Care este plasat între două consoane. – Din fr. interconsonnantique.
interconsonantice
INTERCONSONÁNTIC, -Ă, interconsonantici, -ce, adj. (Fon.) Care este plasat între două consoane. – Din fr. interconsonnantique.
interconsonanticei
INTERCONSONÁNTIC, -Ă, interconsonantici, -ce, adj. (Fon.) Care este plasat între două consoane. – Din fr. interconsonnantique.
interconsonanticele
INTERCONSONÁNTIC, -Ă, interconsonantici, -ce, adj. (Fon.) Care este plasat între două consoane. – Din fr. interconsonnantique.
interconsonanticelor
INTERCONSONÁNTIC, -Ă, interconsonantici, -ce, adj. (Fon.) Care este plasat între două consoane. – Din fr. interconsonnantique.
interconsonantici
INTERCONSONÁNTIC, -Ă, interconsonantici, -ce, adj. (Fon.) Care este plasat între două consoane. – Din fr. interconsonnantique.
interconsonanticii
INTERCONSONÁNTIC, -Ă, interconsonantici, -ce, adj. (Fon.) Care este plasat între două consoane. – Din fr. interconsonnantique.
interconsonanticilor
INTERCONSONÁNTIC, -Ă, interconsonantici, -ce, adj. (Fon.) Care este plasat între două consoane. – Din fr. interconsonnantique.
interconsonanticul
INTERCONSONÁNTIC, -Ă, interconsonantici, -ce, adj. (Fon.) Care este plasat între două consoane. – Din fr. interconsonnantique.
interconsonanticului
INTERCONSONÁNTIC, -Ă, interconsonantici, -ce, adj. (Fon.) Care este plasat între două consoane. – Din fr. interconsonnantique.
intercontinental
INTERCONTINENTÁL, -Ă, intercontinentali, -e, adj. Care se află sau are loc între două sau mai multe continente. – Din fr. intercontinental.

DOOM

intercontinentál adj. m., pl. intercontinentáli; f. intercontinentálă, pl. intercontinentále
intercontinentala
INTERCONTINENTÁL, -Ă, intercontinentali, -e, adj. Care se află sau are loc între două sau mai multe continente. – Din fr. intercontinental.

DOOM

intercontinentál adj. m., pl. intercontinentáli; f. intercontinentálă, pl. intercontinentále
intercontinentale
INTERCONTINENTÁL, -Ă, intercontinentali, -e, adj. Care se află sau are loc între două sau mai multe continente. – Din fr. intercontinental.

DOOM

intercontinentál adj. m., pl. intercontinentáli; f. intercontinentálă, pl. intercontinentále
intercontinentalei
INTERCONTINENTÁL, -Ă, intercontinentali, -e, adj. Care se află sau are loc între două sau mai multe continente. – Din fr. intercontinental.

DOOM

intercontinentál adj. m., pl. intercontinentáli; f. intercontinentálă, pl. intercontinentále
intercontinentalele
INTERCONTINENTÁL, -Ă, intercontinentali, -e, adj. Care se află sau are loc între două sau mai multe continente. – Din fr. intercontinental.

DOOM

intercontinentál adj. m., pl. intercontinentáli; f. intercontinentálă, pl. intercontinentále
intercontinentalelor
INTERCONTINENTÁL, -Ă, intercontinentali, -e, adj. Care se află sau are loc între două sau mai multe continente. – Din fr. intercontinental.

DOOM

intercontinentál adj. m., pl. intercontinentáli; f. intercontinentálă, pl. intercontinentále
intercontinentali
INTERCONTINENTÁL, -Ă, intercontinentali, -e, adj. Care se află sau are loc între două sau mai multe continente. – Din fr. intercontinental.

DOOM

intercontinentál adj. m., pl. intercontinentáli; f. intercontinentálă, pl. intercontinentále
intercontinentalii
INTERCONTINENTÁL, -Ă, intercontinentali, -e, adj. Care se află sau are loc între două sau mai multe continente. – Din fr. intercontinental.

DOOM

intercontinentál adj. m., pl. intercontinentáli; f. intercontinentálă, pl. intercontinentále
intercontinentalilor
INTERCONTINENTÁL, -Ă, intercontinentali, -e, adj. Care se află sau are loc între două sau mai multe continente. – Din fr. intercontinental.

DOOM

intercontinentál adj. m., pl. intercontinentáli; f. intercontinentálă, pl. intercontinentále
intercontinentalul
INTERCONTINENTÁL, -Ă, intercontinentali, -e, adj. Care se află sau are loc între două sau mai multe continente. – Din fr. intercontinental.

DOOM

intercontinentál adj. m., pl. intercontinentáli; f. intercontinentálă, pl. intercontinentále
intercontinentalului
INTERCONTINENTÁL, -Ă, intercontinentali, -e, adj. Care se află sau are loc între două sau mai multe continente. – Din fr. intercontinental.

DOOM

intercontinentál adj. m., pl. intercontinentáli; f. intercontinentálă, pl. intercontinentále
intercooperatist
INTERCOOPERATÍST, -Ă, intercooperatiști, -ste, adj. Care are loc între cooperative; care se referă la relațiile dintre cooperative. – Inter1- + cooperatist.
intercooperatista
INTERCOOPERATÍST, -Ă, intercooperatiști, -ste, adj. Care are loc între cooperative; care se referă la relațiile dintre cooperative. – Inter1- + cooperatist.
intercooperatiste
INTERCOOPERATÍST, -Ă, intercooperatiști, -ste, adj. Care are loc între cooperative; care se referă la relațiile dintre cooperative. – Inter1- + cooperatist.
intercooperatistei
INTERCOOPERATÍST, -Ă, intercooperatiști, -ste, adj. Care are loc între cooperative; care se referă la relațiile dintre cooperative. – Inter1- + cooperatist.
intercooperatistele
INTERCOOPERATÍST, -Ă, intercooperatiști, -ste, adj. Care are loc între cooperative; care se referă la relațiile dintre cooperative. – Inter1- + cooperatist.
intercooperatistelor
INTERCOOPERATÍST, -Ă, intercooperatiști, -ste, adj. Care are loc între cooperative; care se referă la relațiile dintre cooperative. – Inter1- + cooperatist.
intercooperatistul
INTERCOOPERATÍST, -Ă, intercooperatiști, -ste, adj. Care are loc între cooperative; care se referă la relațiile dintre cooperative. – Inter1- + cooperatist.
intercooperatistului
INTERCOOPERATÍST, -Ă, intercooperatiști, -ste, adj. Care are loc între cooperative; care se referă la relațiile dintre cooperative. – Inter1- + cooperatist.
intercooperatiști
INTERCOOPERATÍST, -Ă, intercooperatiști, -ste, adj. Care are loc între cooperative; care se referă la relațiile dintre cooperative. – Inter1- + cooperatist.
intercooperatiștii
INTERCOOPERATÍST, -Ă, intercooperatiști, -ste, adj. Care are loc între cooperative; care se referă la relațiile dintre cooperative. – Inter1- + cooperatist.
intercooperatiștilor
INTERCOOPERATÍST, -Ă, intercooperatiști, -ste, adj. Care are loc între cooperative; care se referă la relațiile dintre cooperative. – Inter1- + cooperatist.
intercostal
INTERCOSTÁL, -Ă, intercostali, -e, adj. Care se referă la spațiul dintre două coaste, așezat între coaste; (despre dureri, nevralgii) localizat în regiunea dintre coaste. – Din fr. intercostal.

DOOM

intercostál adj. m., pl. intercostáli; f. intercostálă, pl. intercostále
intercostala
INTERCOSTÁL, -Ă, intercostali, -e, adj. Care se referă la spațiul dintre două coaste, așezat între coaste; (despre dureri, nevralgii) localizat în regiunea dintre coaste. – Din fr. intercostal.

DOOM

intercostál adj. m., pl. intercostáli; f. intercostálă, pl. intercostále
intercostale
INTERCOSTÁL, -Ă, intercostali, -e, adj. Care se referă la spațiul dintre două coaste, așezat între coaste; (despre dureri, nevralgii) localizat în regiunea dintre coaste. – Din fr. intercostal.

DOOM

intercostál adj. m., pl. intercostáli; f. intercostálă, pl. intercostále
intercostalei
INTERCOSTÁL, -Ă, intercostali, -e, adj. Care se referă la spațiul dintre două coaste, așezat între coaste; (despre dureri, nevralgii) localizat în regiunea dintre coaste. – Din fr. intercostal.

DOOM

intercostál adj. m., pl. intercostáli; f. intercostálă, pl. intercostále
intercostalele
INTERCOSTÁL, -Ă, intercostali, -e, adj. Care se referă la spațiul dintre două coaste, așezat între coaste; (despre dureri, nevralgii) localizat în regiunea dintre coaste. – Din fr. intercostal.

DOOM

intercostál adj. m., pl. intercostáli; f. intercostálă, pl. intercostále
intercostalelor
INTERCOSTÁL, -Ă, intercostali, -e, adj. Care se referă la spațiul dintre două coaste, așezat între coaste; (despre dureri, nevralgii) localizat în regiunea dintre coaste. – Din fr. intercostal.

DOOM

intercostál adj. m., pl. intercostáli; f. intercostálă, pl. intercostále
intercostali
INTERCOSTÁL, -Ă, intercostali, -e, adj. Care se referă la spațiul dintre două coaste, așezat între coaste; (despre dureri, nevralgii) localizat în regiunea dintre coaste. – Din fr. intercostal.

DOOM

intercostál adj. m., pl. intercostáli; f. intercostálă, pl. intercostále
intercostalii
INTERCOSTÁL, -Ă, intercostali, -e, adj. Care se referă la spațiul dintre două coaste, așezat între coaste; (despre dureri, nevralgii) localizat în regiunea dintre coaste. – Din fr. intercostal.

DOOM

intercostál adj. m., pl. intercostáli; f. intercostálă, pl. intercostále
intercostalilor
INTERCOSTÁL, -Ă, intercostali, -e, adj. Care se referă la spațiul dintre două coaste, așezat între coaste; (despre dureri, nevralgii) localizat în regiunea dintre coaste. – Din fr. intercostal.

DOOM

intercostál adj. m., pl. intercostáli; f. intercostálă, pl. intercostále
intercostalul
INTERCOSTÁL, -Ă, intercostali, -e, adj. Care se referă la spațiul dintre două coaste, așezat între coaste; (despre dureri, nevralgii) localizat în regiunea dintre coaste. – Din fr. intercostal.

DOOM

intercostál adj. m., pl. intercostáli; f. intercostálă, pl. intercostále
intercostalului
INTERCOSTÁL, -Ă, intercostali, -e, adj. Care se referă la spațiul dintre două coaste, așezat între coaste; (despre dureri, nevralgii) localizat în regiunea dintre coaste. – Din fr. intercostal.

DOOM

intercostál adj. m., pl. intercostáli; f. intercostálă, pl. intercostále
intercurent
INTERCURÉNT, -Ă, intercurenți, -te, adj. (Rar) Care survine în timpul desfășurării altui proces (mai ales o boală). – Din fr. intercurrent.

DOOM

intercurént adj. m., pl. intercurénți; f. intercuréntă, pl. intercurénte
intercurenta
INTERCURÉNT, -Ă, intercurenți, -te, adj. (Rar) Care survine în timpul desfășurării altui proces (mai ales o boală). – Din fr. intercurrent.

DOOM

intercurént adj. m., pl. intercurénți; f. intercuréntă, pl. intercurénte
intercurente
INTERCURÉNT, -Ă, intercurenți, -te, adj. (Rar) Care survine în timpul desfășurării altui proces (mai ales o boală). – Din fr. intercurrent.

DOOM

intercurént adj. m., pl. intercurénți; f. intercuréntă, pl. intercurénte
intercurentei
INTERCURÉNT, -Ă, intercurenți, -te, adj. (Rar) Care survine în timpul desfășurării altui proces (mai ales o boală). – Din fr. intercurrent.

DOOM

intercurént adj. m., pl. intercurénți; f. intercuréntă, pl. intercurénte
intercurentele
INTERCURÉNT, -Ă, intercurenți, -te, adj. (Rar) Care survine în timpul desfășurării altui proces (mai ales o boală). – Din fr. intercurrent.

DOOM

intercurént adj. m., pl. intercurénți; f. intercuréntă, pl. intercurénte
intercurentelor
INTERCURÉNT, -Ă, intercurenți, -te, adj. (Rar) Care survine în timpul desfășurării altui proces (mai ales o boală). – Din fr. intercurrent.

DOOM

intercurént adj. m., pl. intercurénți; f. intercuréntă, pl. intercurénte
intercurentul
INTERCURÉNT, -Ă, intercurenți, -te, adj. (Rar) Care survine în timpul desfășurării altui proces (mai ales o boală). – Din fr. intercurrent.

DOOM

intercurént adj. m., pl. intercurénți; f. intercuréntă, pl. intercurénte
intercurentului
INTERCURÉNT, -Ă, intercurenți, -te, adj. (Rar) Care survine în timpul desfășurării altui proces (mai ales o boală). – Din fr. intercurrent.

DOOM

intercurént adj. m., pl. intercurénți; f. intercuréntă, pl. intercurénte
intercurenți
INTERCURÉNT, -Ă, intercurenți, -te, adj. (Rar) Care survine în timpul desfășurării altui proces (mai ales o boală). – Din fr. intercurrent.

DOOM

intercurént adj. m., pl. intercurénți; f. intercuréntă, pl. intercurénte
intercurenții
INTERCURÉNT, -Ă, intercurenți, -te, adj. (Rar) Care survine în timpul desfășurării altui proces (mai ales o boală). – Din fr. intercurrent.

DOOM

intercurént adj. m., pl. intercurénți; f. intercuréntă, pl. intercurénte
intercurenților
INTERCURÉNT, -Ă, intercurenți, -te, adj. (Rar) Care survine în timpul desfășurării altui proces (mai ales o boală). – Din fr. intercurrent.

DOOM

intercurént adj. m., pl. intercurénți; f. intercuréntă, pl. intercurénte
interdental
INTERDENTÁL, -Ă, interdentali, -e, adj. Între (sau dintre) dinți. – Inter1- + dental. Cf. fr. interdentaire.

DOOM

interdentál adj. m., pl. interdentáli; f. interdentálă, pl. interdentále
interdentala
INTERDENTÁL, -Ă, interdentali, -e, adj. Între (sau dintre) dinți. – Inter1- + dental. Cf. fr. interdentaire.

DOOM

interdentál adj. m., pl. interdentáli; f. interdentálă, pl. interdentále
interdentale
INTERDENTÁL, -Ă, interdentali, -e, adj. Între (sau dintre) dinți. – Inter1- + dental. Cf. fr. interdentaire.

DOOM

interdentál adj. m., pl. interdentáli; f. interdentálă, pl. interdentále
interdentalei
INTERDENTÁL, -Ă, interdentali, -e, adj. Între (sau dintre) dinți. – Inter1- + dental. Cf. fr. interdentaire.

DOOM

interdentál adj. m., pl. interdentáli; f. interdentálă, pl. interdentále
interdentalele
INTERDENTÁL, -Ă, interdentali, -e, adj. Între (sau dintre) dinți. – Inter1- + dental. Cf. fr. interdentaire.

DOOM

interdentál adj. m., pl. interdentáli; f. interdentálă, pl. interdentále
interdentalelor
INTERDENTÁL, -Ă, interdentali, -e, adj. Între (sau dintre) dinți. – Inter1- + dental. Cf. fr. interdentaire.

DOOM

interdentál adj. m., pl. interdentáli; f. interdentálă, pl. interdentále
interdentali
INTERDENTÁL, -Ă, interdentali, -e, adj. Între (sau dintre) dinți. – Inter1- + dental. Cf. fr. interdentaire.

DOOM

interdentál adj. m., pl. interdentáli; f. interdentálă, pl. interdentále
interdentalii
INTERDENTÁL, -Ă, interdentali, -e, adj. Între (sau dintre) dinți. – Inter1- + dental. Cf. fr. interdentaire.

DOOM

interdentál adj. m., pl. interdentáli; f. interdentálă, pl. interdentále
interdentalilor
INTERDENTÁL, -Ă, interdentali, -e, adj. Între (sau dintre) dinți. – Inter1- + dental. Cf. fr. interdentaire.

DOOM

interdentál adj. m., pl. interdentáli; f. interdentálă, pl. interdentále
interdentalul
INTERDENTÁL, -Ă, interdentali, -e, adj. Între (sau dintre) dinți. – Inter1- + dental. Cf. fr. interdentaire.

DOOM

interdentál adj. m., pl. interdentáli; f. interdentálă, pl. interdentále
interdentalului
INTERDENTÁL, -Ă, interdentali, -e, adj. Între (sau dintre) dinți. – Inter1- + dental. Cf. fr. interdentaire.

DOOM

interdentál adj. m., pl. interdentáli; f. interdentálă, pl. interdentále
interdentar
INTERDENTÁR, -Ă adj. Situat între dinți. [Cf. fr. interdentaire].
interdentara
INTERDENTÁR, -Ă adj. Situat între dinți. [Cf. fr. interdentaire].
interdentare
INTERDENTÁR, -Ă adj. Situat între dinți. [Cf. fr. interdentaire].
interdentarei
INTERDENTÁR, -Ă adj. Situat între dinți. [Cf. fr. interdentaire].
interdentarele
INTERDENTÁR, -Ă adj. Situat între dinți. [Cf. fr. interdentaire].
interdentarelor
INTERDENTÁR, -Ă adj. Situat între dinți. [Cf. fr. interdentaire].
interdentari
INTERDENTÁR, -Ă adj. Situat între dinți. [Cf. fr. interdentaire].
interdentarii
INTERDENTÁR, -Ă adj. Situat între dinți. [Cf. fr. interdentaire].
interdentarilor
INTERDENTÁR, -Ă adj. Situat între dinți. [Cf. fr. interdentaire].
interdentarul
INTERDENTÁR, -Ă adj. Situat între dinți. [Cf. fr. interdentaire].
interdentarului
INTERDENTÁR, -Ă adj. Situat între dinți. [Cf. fr. interdentaire].
interdepartamental
INTERDEPARTAMENTÁL, -Ă, interdepartamentali, -e, adj. Care se stabilește, care are loc între departamente diferite. ♦ Care coordonează activitatea diferitelor departamente. – Din fr. interdépartemental.

DOOM

interdepartamentál adj. m., pl. interdepartamentáli; f. interdepartamentálă, pl. interdepartamentále
interdepartamentala
INTERDEPARTAMENTÁL, -Ă, interdepartamentali, -e, adj. Care se stabilește, care are loc între departamente diferite. ♦ Care coordonează activitatea diferitelor departamente. – Din fr. interdépartemental.

DOOM

interdepartamentál adj. m., pl. interdepartamentáli; f. interdepartamentálă, pl. interdepartamentále
interdepartamentale
INTERDEPARTAMENTÁL, -Ă, interdepartamentali, -e, adj. Care se stabilește, care are loc între departamente diferite. ♦ Care coordonează activitatea diferitelor departamente. – Din fr. interdépartemental.

DOOM

interdepartamentál adj. m., pl. interdepartamentáli; f. interdepartamentálă, pl. interdepartamentále
interdepartamentalei
INTERDEPARTAMENTÁL, -Ă, interdepartamentali, -e, adj. Care se stabilește, care are loc între departamente diferite. ♦ Care coordonează activitatea diferitelor departamente. – Din fr. interdépartemental.

DOOM

interdepartamentál adj. m., pl. interdepartamentáli; f. interdepartamentálă, pl. interdepartamentále
interdepartamentalele
INTERDEPARTAMENTÁL, -Ă, interdepartamentali, -e, adj. Care se stabilește, care are loc între departamente diferite. ♦ Care coordonează activitatea diferitelor departamente. – Din fr. interdépartemental.

DOOM

interdepartamentál adj. m., pl. interdepartamentáli; f. interdepartamentálă, pl. interdepartamentále
interdepartamentalelor
INTERDEPARTAMENTÁL, -Ă, interdepartamentali, -e, adj. Care se stabilește, care are loc între departamente diferite. ♦ Care coordonează activitatea diferitelor departamente. – Din fr. interdépartemental.

DOOM

interdepartamentál adj. m., pl. interdepartamentáli; f. interdepartamentálă, pl. interdepartamentále
interdepartamentali
INTERDEPARTAMENTÁL, -Ă, interdepartamentali, -e, adj. Care se stabilește, care are loc între departamente diferite. ♦ Care coordonează activitatea diferitelor departamente. – Din fr. interdépartemental.

DOOM

interdepartamentál adj. m., pl. interdepartamentáli; f. interdepartamentálă, pl. interdepartamentále
interdepartamentalii
INTERDEPARTAMENTÁL, -Ă, interdepartamentali, -e, adj. Care se stabilește, care are loc între departamente diferite. ♦ Care coordonează activitatea diferitelor departamente. – Din fr. interdépartemental.

DOOM

interdepartamentál adj. m., pl. interdepartamentáli; f. interdepartamentálă, pl. interdepartamentále
interdepartamentalilor
INTERDEPARTAMENTÁL, -Ă, interdepartamentali, -e, adj. Care se stabilește, care are loc între departamente diferite. ♦ Care coordonează activitatea diferitelor departamente. – Din fr. interdépartemental.

DOOM

interdepartamentál adj. m., pl. interdepartamentáli; f. interdepartamentálă, pl. interdepartamentále
interdepartamentalul
INTERDEPARTAMENTÁL, -Ă, interdepartamentali, -e, adj. Care se stabilește, care are loc între departamente diferite. ♦ Care coordonează activitatea diferitelor departamente. – Din fr. interdépartemental.

DOOM

interdepartamentál adj. m., pl. interdepartamentáli; f. interdepartamentálă, pl. interdepartamentále
interdepartamentalului
INTERDEPARTAMENTÁL, -Ă, interdepartamentali, -e, adj. Care se stabilește, care are loc între departamente diferite. ♦ Care coordonează activitatea diferitelor departamente. – Din fr. interdépartemental.

DOOM

interdepartamentál adj. m., pl. interdepartamentáli; f. interdepartamentálă, pl. interdepartamentále
interdependent
INTERDEPENDÉNT, -Ă, interdependenți, -te, adj. Care este (strâns) legat sau condiționat de alt lucru, fenomen sau proces cu care se află în dependență reciprocă. – Din fr. interdépendant.

DOOM

interdependént adj. m., pl. interdependénți; f. interdependéntă, pl. interdependénte
interdependenta
INTERDEPENDÉNT, -Ă, interdependenți, -te, adj. Care este (strâns) legat sau condiționat de alt lucru, fenomen sau proces cu care se află în dependență reciprocă. – Din fr. interdépendant.

DOOM

interdependént adj. m., pl. interdependénți; f. interdependéntă, pl. interdependénte
interdependente
INTERDEPENDÉNT, -Ă, interdependenți, -te, adj. Care este (strâns) legat sau condiționat de alt lucru, fenomen sau proces cu care se află în dependență reciprocă. – Din fr. interdépendant.

DOOM

interdependént adj. m., pl. interdependénți; f. interdependéntă, pl. interdependénte
interdependentei
INTERDEPENDÉNT, -Ă, interdependenți, -te, adj. Care este (strâns) legat sau condiționat de alt lucru, fenomen sau proces cu care se află în dependență reciprocă. – Din fr. interdépendant.

DOOM

interdependént adj. m., pl. interdependénți; f. interdependéntă, pl. interdependénte
interdependentele
INTERDEPENDÉNT, -Ă, interdependenți, -te, adj. Care este (strâns) legat sau condiționat de alt lucru, fenomen sau proces cu care se află în dependență reciprocă. – Din fr. interdépendant.

DOOM

interdependént adj. m., pl. interdependénți; f. interdependéntă, pl. interdependénte
interdependentelor
INTERDEPENDÉNT, -Ă, interdependenți, -te, adj. Care este (strâns) legat sau condiționat de alt lucru, fenomen sau proces cu care se află în dependență reciprocă. – Din fr. interdépendant.

DOOM

interdependént adj. m., pl. interdependénți; f. interdependéntă, pl. interdependénte
interdependentul
INTERDEPENDÉNT, -Ă, interdependenți, -te, adj. Care este (strâns) legat sau condiționat de alt lucru, fenomen sau proces cu care se află în dependență reciprocă. – Din fr. interdépendant.

DOOM

interdependént adj. m., pl. interdependénți; f. interdependéntă, pl. interdependénte
interdependentului
INTERDEPENDÉNT, -Ă, interdependenți, -te, adj. Care este (strâns) legat sau condiționat de alt lucru, fenomen sau proces cu care se află în dependență reciprocă. – Din fr. interdépendant.

DOOM

interdependént adj. m., pl. interdependénți; f. interdependéntă, pl. interdependénte
interdependența
INTERDEPENDÉNȚĂ, interdependențe, s. f. Legătură și condiționare reciprocă între obiecte, fenomene, procese etc. ♦ Categorie a dialecticii care desemnează totalitatea formelor de legătură dintre obiectele și fenomenele naturii, ale societății și ale gândirii. – Din fr. interdépendance.

DOOM

interdependénță s. f., g.-d. art. interdependénței, pl. interdependénțe
interdependențe
INTERDEPENDÉNȚĂ, interdependențe, s. f. Legătură și condiționare reciprocă între obiecte, fenomene, procese etc. ♦ Categorie a dialecticii care desemnează totalitatea formelor de legătură dintre obiectele și fenomenele naturii, ale societății și ale gândirii. – Din fr. interdépendance.

DOOM

interdependénță s. f., g.-d. art. interdependénței, pl. interdependénțe
interdependenței
INTERDEPENDÉNȚĂ, interdependențe, s. f. Legătură și condiționare reciprocă între obiecte, fenomene, procese etc. ♦ Categorie a dialecticii care desemnează totalitatea formelor de legătură dintre obiectele și fenomenele naturii, ale societății și ale gândirii. – Din fr. interdépendance.

DOOM

interdependénță s. f., g.-d. art. interdependénței, pl. interdependénțe
interdependențele
INTERDEPENDÉNȚĂ, interdependențe, s. f. Legătură și condiționare reciprocă între obiecte, fenomene, procese etc. ♦ Categorie a dialecticii care desemnează totalitatea formelor de legătură dintre obiectele și fenomenele naturii, ale societății și ale gândirii. – Din fr. interdépendance.

DOOM

interdependénță s. f., g.-d. art. interdependénței, pl. interdependénțe
interdependențelor
INTERDEPENDÉNȚĂ, interdependențe, s. f. Legătură și condiționare reciprocă între obiecte, fenomene, procese etc. ♦ Categorie a dialecticii care desemnează totalitatea formelor de legătură dintre obiectele și fenomenele naturii, ale societății și ale gândirii. – Din fr. interdépendance.

DOOM

interdependénță s. f., g.-d. art. interdependénței, pl. interdependénțe
interdependenți
INTERDEPENDÉNT, -Ă, interdependenți, -te, adj. Care este (strâns) legat sau condiționat de alt lucru, fenomen sau proces cu care se află în dependență reciprocă. – Din fr. interdépendant.

DOOM

interdependént adj. m., pl. interdependénți; f. interdependéntă, pl. interdependénte
interdependenții
INTERDEPENDÉNT, -Ă, interdependenți, -te, adj. Care este (strâns) legat sau condiționat de alt lucru, fenomen sau proces cu care se află în dependență reciprocă. – Din fr. interdépendant.

DOOM

interdependént adj. m., pl. interdependénți; f. interdependéntă, pl. interdependénte
interdependenților
INTERDEPENDÉNT, -Ă, interdependenți, -te, adj. Care este (strâns) legat sau condiționat de alt lucru, fenomen sau proces cu care se află în dependență reciprocă. – Din fr. interdépendant.

DOOM

interdependént adj. m., pl. interdependénți; f. interdependéntă, pl. interdependénte
interdict
INTERDÍCT, interdicte, s. n. Pedeapsă dată în Evul Mediu de Biserica catolică, prin care se interzicea temporar unei biserici, unei regiuni sau unei țări să oficieze cultul divin sau să participe la el. – Din lat. interdictum.

DOOM

interdíct (pedeapsă medievală) s. n., pl. interdícte
interdicte
INTERDÍCT, interdicte, s. n. Pedeapsă dată în Evul Mediu de Biserica catolică, prin care se interzicea temporar unei biserici, unei regiuni sau unei țări să oficieze cultul divin sau să participe la el. – Din lat. interdictum.

DOOM

interdíct (pedeapsă medievală) s. n., pl. interdícte
interdictele
INTERDÍCT, interdicte, s. n. Pedeapsă dată în Evul Mediu de Biserica catolică, prin care se interzicea temporar unei biserici, unei regiuni sau unei țări să oficieze cultul divin sau să participe la el. – Din lat. interdictum.

DOOM

interdíct (pedeapsă medievală) s. n., pl. interdícte
interdictelor
INTERDÍCT, interdicte, s. n. Pedeapsă dată în Evul Mediu de Biserica catolică, prin care se interzicea temporar unei biserici, unei regiuni sau unei țări să oficieze cultul divin sau să participe la el. – Din lat. interdictum.

DOOM

interdíct (pedeapsă medievală) s. n., pl. interdícte
interdictul
INTERDÍCT, interdicte, s. n. Pedeapsă dată în Evul Mediu de Biserica catolică, prin care se interzicea temporar unei biserici, unei regiuni sau unei țări să oficieze cultul divin sau să participe la el. – Din lat. interdictum.

DOOM

interdíct (pedeapsă medievală) s. n., pl. interdícte
interdictului
INTERDÍCT, interdicte, s. n. Pedeapsă dată în Evul Mediu de Biserica catolică, prin care se interzicea temporar unei biserici, unei regiuni sau unei țări să oficieze cultul divin sau să participe la el. – Din lat. interdictum.

DOOM

interdíct (pedeapsă medievală) s. n., pl. interdícte
interdicția
INTERDICȚIÚNE s. f. v. interdicție.

DOOM

interdícție (interzicere) (-ți-e) s. f., art. interdícția (-ți-a), g.-d. art. interdícției; pl. interdícții, art. interdícțiile (-ți-i-)
interdicție
INTERDICȚIÚNE s. f. v. interdicție.

DOOM

interdícție (interzicere) (-ți-e) s. f., art. interdícția (-ți-a), g.-d. art. interdícției; pl. interdícții, art. interdícțiile (-ți-i-)
interdicției
INTERDICȚIÚNE s. f. v. interdicție.

DOOM

interdícție (interzicere) (-ți-e) s. f., art. interdícția (-ți-a), g.-d. art. interdícției; pl. interdícții, art. interdícțiile (-ți-i-)
interdicții
INTERDICȚIÚNE s. f. v. interdicție.

DOOM

interdícție (interzicere) (-ți-e) s. f., art. interdícția (-ți-a), g.-d. art. interdícției; pl. interdícții, art. interdícțiile (-ți-i-)
interdicțiile
INTERDICȚIÚNE s. f. v. interdicție.

DOOM

interdícție (interzicere) (-ți-e) s. f., art. interdícția (-ți-a), g.-d. art. interdícției; pl. interdícții, art. interdícțiile (-ți-i-)
interdicțiilor
INTERDICȚIÚNE s. f. v. interdicție.

DOOM

interdícție (interzicere) (-ți-e) s. f., art. interdícția (-ți-a), g.-d. art. interdícției; pl. interdícții, art. interdícțiile (-ți-i-)
interdicțiune
INTERDICȚIÚNE s. f. v. interdicție.

DOOM

interdícție (interzicere) (-ți-e) s. f., art. interdícția (-ți-a), g.-d. art. interdícției; pl. interdícții, art. interdícțiile (-ți-i-)
interdigital
INTERDIGITÁL, -Ă, interdigitali, -e, adj. Între (sau dintre) două degete. – Din fr. interdigital.

DOOM

interdigitál adj. m., pl. interdigitáli; f. interdigitálă, pl. interdigitále
interdigitala
INTERDIGITÁL, -Ă, interdigitali, -e, adj. Între (sau dintre) două degete. – Din fr. interdigital.

DOOM

interdigitál adj. m., pl. interdigitáli; f. interdigitálă, pl. interdigitále
interdigitale
INTERDIGITÁL, -Ă, interdigitali, -e, adj. Între (sau dintre) două degete. – Din fr. interdigital.

DOOM

interdigitál adj. m., pl. interdigitáli; f. interdigitálă, pl. interdigitále
interdigitalei
INTERDIGITÁL, -Ă, interdigitali, -e, adj. Între (sau dintre) două degete. – Din fr. interdigital.

DOOM

interdigitál adj. m., pl. interdigitáli; f. interdigitálă, pl. interdigitále
interdigitalele
INTERDIGITÁL, -Ă, interdigitali, -e, adj. Între (sau dintre) două degete. – Din fr. interdigital.

DOOM

interdigitál adj. m., pl. interdigitáli; f. interdigitálă, pl. interdigitále
interdigitalelor
INTERDIGITÁL, -Ă, interdigitali, -e, adj. Între (sau dintre) două degete. – Din fr. interdigital.

DOOM

interdigitál adj. m., pl. interdigitáli; f. interdigitálă, pl. interdigitále
interdigitali
INTERDIGITÁL, -Ă, interdigitali, -e, adj. Între (sau dintre) două degete. – Din fr. interdigital.

DOOM

interdigitál adj. m., pl. interdigitáli; f. interdigitálă, pl. interdigitále
interdigitalii
INTERDIGITÁL, -Ă, interdigitali, -e, adj. Între (sau dintre) două degete. – Din fr. interdigital.

DOOM

interdigitál adj. m., pl. interdigitáli; f. interdigitálă, pl. interdigitále
interdigitalilor
INTERDIGITÁL, -Ă, interdigitali, -e, adj. Între (sau dintre) două degete. – Din fr. interdigital.

DOOM

interdigitál adj. m., pl. interdigitáli; f. interdigitálă, pl. interdigitále
interdigitalul
INTERDIGITÁL, -Ă, interdigitali, -e, adj. Între (sau dintre) două degete. – Din fr. interdigital.

DOOM

interdigitál adj. m., pl. interdigitáli; f. interdigitálă, pl. interdigitále
interdigitalului
INTERDIGITÁL, -Ă, interdigitali, -e, adj. Între (sau dintre) două degete. – Din fr. interdigital.

DOOM

interdigitál adj. m., pl. interdigitáli; f. interdigitálă, pl. interdigitále
interdisciplinar
INTERDISCIPLINÁR, -Ă, interdisciplinari, -e, adj. Care aparține mai multor discipline, care stabilește relații între ele. ♦ (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepte și metodologii între două sau mai multe discipline. – Din fr. interdisciplinaire.

DOOM

*interdisciplinár adj. m., pl. interdisciplinári; f. interdisciplináră, pl. interdisciplináre
interdisciplinara
INTERDISCIPLINÁR, -Ă, interdisciplinari, -e, adj. Care aparține mai multor discipline, care stabilește relații între ele. ♦ (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepte și metodologii între două sau mai multe discipline. – Din fr. interdisciplinaire.

DOOM

*interdisciplinár adj. m., pl. interdisciplinári; f. interdisciplináră, pl. interdisciplináre
interdisciplinare
INTERDISCIPLINÁR, -Ă, interdisciplinari, -e, adj. Care aparține mai multor discipline, care stabilește relații între ele. ♦ (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepte și metodologii între două sau mai multe discipline. – Din fr. interdisciplinaire.

DOOM

*interdisciplinár adj. m., pl. interdisciplinári; f. interdisciplináră, pl. interdisciplináre
interdisciplinarei
INTERDISCIPLINÁR, -Ă, interdisciplinari, -e, adj. Care aparține mai multor discipline, care stabilește relații între ele. ♦ (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepte și metodologii între două sau mai multe discipline. – Din fr. interdisciplinaire.

DOOM

*interdisciplinár adj. m., pl. interdisciplinári; f. interdisciplináră, pl. interdisciplináre
interdisciplinarele
INTERDISCIPLINÁR, -Ă, interdisciplinari, -e, adj. Care aparține mai multor discipline, care stabilește relații între ele. ♦ (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepte și metodologii între două sau mai multe discipline. – Din fr. interdisciplinaire.

DOOM

*interdisciplinár adj. m., pl. interdisciplinári; f. interdisciplináră, pl. interdisciplináre
interdisciplinarelor
INTERDISCIPLINÁR, -Ă, interdisciplinari, -e, adj. Care aparține mai multor discipline, care stabilește relații între ele. ♦ (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepte și metodologii între două sau mai multe discipline. – Din fr. interdisciplinaire.

DOOM

*interdisciplinár adj. m., pl. interdisciplinári; f. interdisciplináră, pl. interdisciplináre
interdisciplinari
INTERDISCIPLINÁR, -Ă, interdisciplinari, -e, adj. Care aparține mai multor discipline, care stabilește relații între ele. ♦ (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepte și metodologii între două sau mai multe discipline. – Din fr. interdisciplinaire.

DOOM

*interdisciplinár adj. m., pl. interdisciplinári; f. interdisciplináră, pl. interdisciplináre
interdisciplinarii
INTERDISCIPLINÁR, -Ă, interdisciplinari, -e, adj. Care aparține mai multor discipline, care stabilește relații între ele. ♦ (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepte și metodologii între două sau mai multe discipline. – Din fr. interdisciplinaire.

DOOM

*interdisciplinár adj. m., pl. interdisciplinári; f. interdisciplináră, pl. interdisciplináre
interdisciplinarilor
INTERDISCIPLINÁR, -Ă, interdisciplinari, -e, adj. Care aparține mai multor discipline, care stabilește relații între ele. ♦ (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepte și metodologii între două sau mai multe discipline. – Din fr. interdisciplinaire.

DOOM

*interdisciplinár adj. m., pl. interdisciplinári; f. interdisciplináră, pl. interdisciplináre
interdisciplinaritate
INTERDISCIPLINARITÁTE s. f. 1. Caracterul a ceea ce este interdisciplinar. 2. Transfer de concepte și metodologie dintr-o disciplină (2) în alta. – Din fr. interdisciplinarité.

DOOM

*interdisciplinaritáte s. f., g.-d. art. interdisciplinaritắții
interdisciplinaritatea
INTERDISCIPLINARITÁTE s. f. 1. Caracterul a ceea ce este interdisciplinar. 2. Transfer de concepte și metodologie dintr-o disciplină (2) în alta. – Din fr. interdisciplinarité.

DOOM

*interdisciplinaritáte s. f., g.-d. art. interdisciplinaritắții
interdisciplinarități
INTERDISCIPLINARITÁTE s. f. 1. Caracterul a ceea ce este interdisciplinar. 2. Transfer de concepte și metodologie dintr-o disciplină (2) în alta. – Din fr. interdisciplinarité.

DOOM

*interdisciplinaritáte s. f., g.-d. art. interdisciplinaritắții
interdisciplinarității
INTERDISCIPLINARITÁTE s. f. 1. Caracterul a ceea ce este interdisciplinar. 2. Transfer de concepte și metodologie dintr-o disciplină (2) în alta. – Din fr. interdisciplinarité.

DOOM

*interdisciplinaritáte s. f., g.-d. art. interdisciplinaritắții
interdisciplinarul
INTERDISCIPLINÁR, -Ă, interdisciplinari, -e, adj. Care aparține mai multor discipline, care stabilește relații între ele. ♦ (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepte și metodologii între două sau mai multe discipline. – Din fr. interdisciplinaire.

DOOM

*interdisciplinár adj. m., pl. interdisciplinári; f. interdisciplináră, pl. interdisciplináre
interdisciplinarului
INTERDISCIPLINÁR, -Ă, interdisciplinari, -e, adj. Care aparține mai multor discipline, care stabilește relații între ele. ♦ (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepte și metodologii între două sau mai multe discipline. – Din fr. interdisciplinaire.

DOOM

*interdisciplinár adj. m., pl. interdisciplinári; f. interdisciplináră, pl. interdisciplináre
interelectrodic
INTERELECTRÓDIC, -Ă adj. Între, dintre electrozi. [Et. incertă].
interes
INTERÉS, interese, s. n. 1. Preocupare de a obține un succes, un avantaj; râvnă depusă într-o acțiune pentru satisfacerea anumitor nevoi. 2. Avantaj, folos, câștig, profit. ◊ Loc. adj. De interes general (sau public) = de importanță socială, util colectivității. ◊ Expr. A-și face interesele = a fi preocupat numai de treburile personale. 3. Dobândă. ◊ (Jur.) Daune interese = despăgubire bănească pentru repararea unui prejudiciu. 4. Orientare activă și durabilă, dorință arzătoare de a cunoaște și de a înțelege pe cineva sau ceva. 5. Înțelegere și simpatie față de cineva sau de ceva; grijă, solicitudine. 6. Ceea ce atrage, trezește atenția; atracție. [Pl. și: (rar) interesuri] – Din it. interesse, rus. interes, germ. Interesse.

DOOM

interés s. n., pl. interése
interesa
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesai
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesam
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesant
INTERESÁNT, -Ă, interesanți, -te, adj. Care interesează, care prezintă sau trezește interes; demn de atenție. ♦ Care atrage atenția; puțin obișnuit, ciudat, bizar, aparte. – Din fr. intéressant.

DOOM

interesánt adj. m., pl. interesánți; f. interesántă, pl. interesánte
interesanta
INTERESÁNT, -Ă, interesanți, -te, adj. Care interesează, care prezintă sau trezește interes; demn de atenție. ♦ Care atrage atenția; puțin obișnuit, ciudat, bizar, aparte. – Din fr. intéressant.

DOOM

interesánt adj. m., pl. interesánți; f. interesántă, pl. interesánte
interesante
INTERESÁNT, -Ă, interesanți, -te, adj. Care interesează, care prezintă sau trezește interes; demn de atenție. ♦ Care atrage atenția; puțin obișnuit, ciudat, bizar, aparte. – Din fr. intéressant.

DOOM

interesánt adj. m., pl. interesánți; f. interesántă, pl. interesánte
interesantei
INTERESÁNT, -Ă, interesanți, -te, adj. Care interesează, care prezintă sau trezește interes; demn de atenție. ♦ Care atrage atenția; puțin obișnuit, ciudat, bizar, aparte. – Din fr. intéressant.

DOOM

interesánt adj. m., pl. interesánți; f. interesántă, pl. interesánte
interesantele
INTERESÁNT, -Ă, interesanți, -te, adj. Care interesează, care prezintă sau trezește interes; demn de atenție. ♦ Care atrage atenția; puțin obișnuit, ciudat, bizar, aparte. – Din fr. intéressant.

DOOM

interesánt adj. m., pl. interesánți; f. interesántă, pl. interesánte
interesantelor
INTERESÁNT, -Ă, interesanți, -te, adj. Care interesează, care prezintă sau trezește interes; demn de atenție. ♦ Care atrage atenția; puțin obișnuit, ciudat, bizar, aparte. – Din fr. intéressant.

DOOM

interesánt adj. m., pl. interesánți; f. interesántă, pl. interesánte
interesantul
INTERESÁNT, -Ă, interesanți, -te, adj. Care interesează, care prezintă sau trezește interes; demn de atenție. ♦ Care atrage atenția; puțin obișnuit, ciudat, bizar, aparte. – Din fr. intéressant.

DOOM

interesánt adj. m., pl. interesánți; f. interesántă, pl. interesánte
interesantului
INTERESÁNT, -Ă, interesanți, -te, adj. Care interesează, care prezintă sau trezește interes; demn de atenție. ♦ Care atrage atenția; puțin obișnuit, ciudat, bizar, aparte. – Din fr. intéressant.

DOOM

interesánt adj. m., pl. interesánți; f. interesántă, pl. interesánte
interesanți
INTERESÁNT, -Ă, interesanți, -te, adj. Care interesează, care prezintă sau trezește interes; demn de atenție. ♦ Care atrage atenția; puțin obișnuit, ciudat, bizar, aparte. – Din fr. intéressant.

DOOM

interesánt adj. m., pl. interesánți; f. interesántă, pl. interesánte
interesanții
INTERESÁNT, -Ă, interesanți, -te, adj. Care interesează, care prezintă sau trezește interes; demn de atenție. ♦ Care atrage atenția; puțin obișnuit, ciudat, bizar, aparte. – Din fr. intéressant.

DOOM

interesánt adj. m., pl. interesánți; f. interesántă, pl. interesánte
interesanților
INTERESÁNT, -Ă, interesanți, -te, adj. Care interesează, care prezintă sau trezește interes; demn de atenție. ♦ Care atrage atenția; puțin obișnuit, ciudat, bizar, aparte. – Din fr. intéressant.

DOOM

interesánt adj. m., pl. interesánți; f. interesántă, pl. interesánte
interesare
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesare
INTERESÁRE, interesări, s. f. Faptul de a (se) interesa. – V. interesa.

DOOM

interesáre s. f., g.-d. art. interesắrii; pl. interesắri
interesarea
INTERESÁRE, interesări, s. f. Faptul de a (se) interesa. – V. interesa.

DOOM

interesáre s. f., g.-d. art. interesắrii; pl. interesắri
interesară
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesarăm
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesarăți
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesase
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesasem
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesaseră
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesaserăm
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesaserăți
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesaseși
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesaseți
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesat
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesat
INTERESÁT, -Ă, interesați, -te, adj. 1. Care are un interes special. 2. Care urmărește numai avantaje personale. 3. Plin de interes, de curiozitate. – V. interesa. Cf. fr. interessé, it. interessato.
interesata
INTERESÁT, -Ă, interesați, -te, adj. 1. Care are un interes special. 2. Care urmărește numai avantaje personale. 3. Plin de interes, de curiozitate. – V. interesa. Cf. fr. interessé, it. interessato.
interesate
INTERESÁT, -Ă, interesați, -te, adj. 1. Care are un interes special. 2. Care urmărește numai avantaje personale. 3. Plin de interes, de curiozitate. – V. interesa. Cf. fr. interessé, it. interessato.
interesatei
INTERESÁT, -Ă, interesați, -te, adj. 1. Care are un interes special. 2. Care urmărește numai avantaje personale. 3. Plin de interes, de curiozitate. – V. interesa. Cf. fr. interessé, it. interessato.
interesatele
INTERESÁT, -Ă, interesați, -te, adj. 1. Care are un interes special. 2. Care urmărește numai avantaje personale. 3. Plin de interes, de curiozitate. – V. interesa. Cf. fr. interessé, it. interessato.
interesatelor
INTERESÁT, -Ă, interesați, -te, adj. 1. Care are un interes special. 2. Care urmărește numai avantaje personale. 3. Plin de interes, de curiozitate. – V. interesa. Cf. fr. interessé, it. interessato.
interesatul
INTERESÁT, -Ă, interesați, -te, adj. 1. Care are un interes special. 2. Care urmărește numai avantaje personale. 3. Plin de interes, de curiozitate. – V. interesa. Cf. fr. interessé, it. interessato.
interesatului
INTERESÁT, -Ă, interesați, -te, adj. 1. Care are un interes special. 2. Care urmărește numai avantaje personale. 3. Plin de interes, de curiozitate. – V. interesa. Cf. fr. interessé, it. interessato.
interesau
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesași
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesați
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesați
INTERESÁT, -Ă, interesați, -te, adj. 1. Care are un interes special. 2. Care urmărește numai avantaje personale. 3. Plin de interes, de curiozitate. – V. interesa. Cf. fr. interessé, it. interessato.
interesații
INTERESÁT, -Ă, interesați, -te, adj. 1. Care are un interes special. 2. Care urmărește numai avantaje personale. 3. Plin de interes, de curiozitate. – V. interesa. Cf. fr. interessé, it. interessato.
interesaților
INTERESÁT, -Ă, interesați, -te, adj. 1. Care are un interes special. 2. Care urmărește numai avantaje personale. 3. Plin de interes, de curiozitate. – V. interesa. Cf. fr. interessé, it. interessato.
interese
INTERÉS, interese, s. n. 1. Preocupare de a obține un succes, un avantaj; râvnă depusă într-o acțiune pentru satisfacerea anumitor nevoi. 2. Avantaj, folos, câștig, profit. ◊ Loc. adj. De interes general (sau public) = de importanță socială, util colectivității. ◊ Expr. A-și face interesele = a fi preocupat numai de treburile personale. 3. Dobândă. ◊ (Jur.) Daune interese = despăgubire bănească pentru repararea unui prejudiciu. 4. Orientare activă și durabilă, dorință arzătoare de a cunoaște și de a înțelege pe cineva sau ceva. 5. Înțelegere și simpatie față de cineva sau de ceva; grijă, solicitudine. 6. Ceea ce atrage, trezește atenția; atracție. [Pl. și: (rar) interesuri] – Din it. interesse, rus. interes, germ. Interesse.

DOOM

interés s. n., pl. interése
interesează
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesele
INTERÉS, interese, s. n. 1. Preocupare de a obține un succes, un avantaj; râvnă depusă într-o acțiune pentru satisfacerea anumitor nevoi. 2. Avantaj, folos, câștig, profit. ◊ Loc. adj. De interes general (sau public) = de importanță socială, util colectivității. ◊ Expr. A-și face interesele = a fi preocupat numai de treburile personale. 3. Dobândă. ◊ (Jur.) Daune interese = despăgubire bănească pentru repararea unui prejudiciu. 4. Orientare activă și durabilă, dorință arzătoare de a cunoaște și de a înțelege pe cineva sau ceva. 5. Înțelegere și simpatie față de cineva sau de ceva; grijă, solicitudine. 6. Ceea ce atrage, trezește atenția; atracție. [Pl. și: (rar) interesuri] – Din it. interesse, rus. interes, germ. Interesse.

DOOM

interés s. n., pl. interése
intereselor
INTERÉS, interese, s. n. 1. Preocupare de a obține un succes, un avantaj; râvnă depusă într-o acțiune pentru satisfacerea anumitor nevoi. 2. Avantaj, folos, câștig, profit. ◊ Loc. adj. De interes general (sau public) = de importanță socială, util colectivității. ◊ Expr. A-și face interesele = a fi preocupat numai de treburile personale. 3. Dobândă. ◊ (Jur.) Daune interese = despăgubire bănească pentru repararea unui prejudiciu. 4. Orientare activă și durabilă, dorință arzătoare de a cunoaște și de a înțelege pe cineva sau ceva. 5. Înțelegere și simpatie față de cineva sau de ceva; grijă, solicitudine. 6. Ceea ce atrage, trezește atenția; atracție. [Pl. și: (rar) interesuri] – Din it. interesse, rus. interes, germ. Interesse.

DOOM

interés s. n., pl. interése
interesez
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
intereseze
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesezi
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesul
INTERÉS, interese, s. n. 1. Preocupare de a obține un succes, un avantaj; râvnă depusă într-o acțiune pentru satisfacerea anumitor nevoi. 2. Avantaj, folos, câștig, profit. ◊ Loc. adj. De interes general (sau public) = de importanță socială, util colectivității. ◊ Expr. A-și face interesele = a fi preocupat numai de treburile personale. 3. Dobândă. ◊ (Jur.) Daune interese = despăgubire bănească pentru repararea unui prejudiciu. 4. Orientare activă și durabilă, dorință arzătoare de a cunoaște și de a înțelege pe cineva sau ceva. 5. Înțelegere și simpatie față de cineva sau de ceva; grijă, solicitudine. 6. Ceea ce atrage, trezește atenția; atracție. [Pl. și: (rar) interesuri] – Din it. interesse, rus. interes, germ. Interesse.

DOOM

interés s. n., pl. interése
interesului
INTERÉS, interese, s. n. 1. Preocupare de a obține un succes, un avantaj; râvnă depusă într-o acțiune pentru satisfacerea anumitor nevoi. 2. Avantaj, folos, câștig, profit. ◊ Loc. adj. De interes general (sau public) = de importanță socială, util colectivității. ◊ Expr. A-și face interesele = a fi preocupat numai de treburile personale. 3. Dobândă. ◊ (Jur.) Daune interese = despăgubire bănească pentru repararea unui prejudiciu. 4. Orientare activă și durabilă, dorință arzătoare de a cunoaște și de a înțelege pe cineva sau ceva. 5. Înțelegere și simpatie față de cineva sau de ceva; grijă, solicitudine. 6. Ceea ce atrage, trezește atenția; atracție. [Pl. și: (rar) interesuri] – Din it. interesse, rus. interes, germ. Interesse.

DOOM

interés s. n., pl. interése
interesând
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesînd
INTERESÁ, interesez, vb. I. 1. Tranz. A stârni, a trezi interesul cuiva; a reține atenția cuiva. ◊ Expr. Ce te interesează? = ce-ți pasă? ce importanță are? ce te privește? ♦ A face pe cineva părtaș la o acțiune, la un câștig. 2. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arăta interes pentru cineva sau ceva, a avea grijă, simpatie. ♦ A căuta să afle, a se informa. – Din fr. (s')intéresser, it. interessare.

DOOM

interesá (a ~) vb., ind. prez. 3 intereseáză
interesări
INTERESÁRE, interesări, s. f. Faptul de a (se) interesa. – V. interesa.

DOOM

interesáre s. f., g.-d. art. interesắrii; pl. interesắri
interesării
INTERESÁRE, interesări, s. f. Faptul de a (se) interesa. – V. interesa.

DOOM

interesáre s. f., g.-d. art. interesắrii; pl. interesắri
interesările
INTERESÁRE, interesări, s. f. Faptul de a (se) interesa. – V. interesa.

DOOM

interesáre s. f., g.-d. art. interesắrii; pl. interesắri
interesărilor
INTERESÁRE, interesări, s. f. Faptul de a (se) interesa. – V. interesa.

DOOM

interesáre s. f., g.-d. art. interesắrii; pl. interesắri
interfazic
INTERFÁZIC, -Ă, interfazici, -ce, adj. Dintre faze. – Din fr. interphasique, engl. interphasic.
interfazica
INTERFÁZIC, -Ă, interfazici, -ce, adj. Dintre faze. – Din fr. interphasique, engl. interphasic.
interfazice
INTERFÁZIC, -Ă, interfazici, -ce, adj. Dintre faze. – Din fr. interphasique, engl. interphasic.
interfazicei
INTERFÁZIC, -Ă, interfazici, -ce, adj. Dintre faze. – Din fr. interphasique, engl. interphasic.
interfazicele
INTERFÁZIC, -Ă, interfazici, -ce, adj. Dintre faze. – Din fr. interphasique, engl. interphasic.
interfazicelor
INTERFÁZIC, -Ă, interfazici, -ce, adj. Dintre faze. – Din fr. interphasique, engl. interphasic.
interfazici
INTERFÁZIC, -Ă, interfazici, -ce, adj. Dintre faze. – Din fr. interphasique, engl. interphasic.
interfazicii
INTERFÁZIC, -Ă, interfazici, -ce, adj. Dintre faze. – Din fr. interphasique, engl. interphasic.
interfazicilor
INTERFÁZIC, -Ă, interfazici, -ce, adj. Dintre faze. – Din fr. interphasique, engl. interphasic.
interfazicul
INTERFÁZIC, -Ă, interfazici, -ce, adj. Dintre faze. – Din fr. interphasique, engl. interphasic.
interfazicului
INTERFÁZIC, -Ă, interfazici, -ce, adj. Dintre faze. – Din fr. interphasique, engl. interphasic.
interfața
INTERFÁȚĂ1, interfețe, s. f. Suprafață de separare a componenților dintr-un amestec chimic, existenți ca faze distincte. – Inter1- + față.

DOOM

interfáță s. f., g.-d. art. interféței; pl. interféțe
interfațare
INTERFAȚÁRE, interfațări, s. f. (Electron.) Interconectare a părților unui sistem sau a unor aparate astfel încât ele să își poată îndeplini funcția în mod corect coordonat. – De la interfață2.
interfațarea
INTERFAȚÁRE, interfațări, s. f. (Electron.) Interconectare a părților unui sistem sau a unor aparate astfel încât ele să își poată îndeplini funcția în mod corect coordonat. – De la interfață2.
interfațări
INTERFAȚÁRE, interfațări, s. f. (Electron.) Interconectare a părților unui sistem sau a unor aparate astfel încât ele să își poată îndeplini funcția în mod corect coordonat. – De la interfață2.
interfațării
INTERFAȚÁRE, interfațări, s. f. (Electron.) Interconectare a părților unui sistem sau a unor aparate astfel încât ele să își poată îndeplini funcția în mod corect coordonat. – De la interfață2.
interfațările
INTERFAȚÁRE, interfațări, s. f. (Electron.) Interconectare a părților unui sistem sau a unor aparate astfel încât ele să își poată îndeplini funcția în mod corect coordonat. – De la interfață2.
interfațărilor
INTERFAȚÁRE, interfațări, s. f. (Electron.) Interconectare a părților unui sistem sau a unor aparate astfel încât ele să își poată îndeplini funcția în mod corect coordonat. – De la interfață2.
interfera
INTERFERÁ, pers. 3 interferează, vb. I. Intranz. (Despre unde) A produce fenomenul interferenței; p. gener. a se suprapune, a se încrucișa, a se combina. – Din fr. interférer.

DOOM

interferá (a ~) vb., ind. prez. 3 interfereáză
interferare
INTERFERÁ, pers. 3 interferează, vb. I. Intranz. (Despre unde) A produce fenomenul interferenței; p. gener. a se suprapune, a se încrucișa, a se combina. – Din fr. interférer.

DOOM

interferá (a ~) vb., ind. prez. 3 interfereáză
interferare
INTERFERÁ, pers. 3 interferează, vb. I. Intranz. (Despre mișcări vibratorii) A se suprapune compunându-și efectele, a produce fenomenul interferenței; p. gener. a se suprapune, a se încrucișa, a se combina. – Din fr. interférer.
interferară
INTERFERÁ, pers. 3 interferează, vb. I. Intranz. (Despre unde) A produce fenomenul interferenței; p. gener. a se suprapune, a se încrucișa, a se combina. – Din fr. interférer.

DOOM

interferá (a ~) vb., ind. prez. 3 interfereáză
interferase
INTERFERÁ, pers. 3 interferează, vb. I. Intranz. (Despre unde) A produce fenomenul interferenței; p. gener. a se suprapune, a se încrucișa, a se combina. – Din fr. interférer.

DOOM

interferá (a ~) vb., ind. prez. 3 interfereáză
interferaseră
INTERFERÁ, pers. 3 interferează, vb. I. Intranz. (Despre unde) A produce fenomenul interferenței; p. gener. a se suprapune, a se încrucișa, a se combina. – Din fr. interférer.

DOOM

interferá (a ~) vb., ind. prez. 3 interfereáză
interferat
INTERFERÁ, pers. 3 interferează, vb. I. Intranz. (Despre unde) A produce fenomenul interferenței; p. gener. a se suprapune, a se încrucișa, a se combina. – Din fr. interférer.

DOOM

interferá (a ~) vb., ind. prez. 3 interfereáză
interferau
INTERFERÁ, pers. 3 interferează, vb. I. Intranz. (Despre unde) A produce fenomenul interferenței; p. gener. a se suprapune, a se încrucișa, a se combina. – Din fr. interférer.

DOOM

interferá (a ~) vb., ind. prez. 3 interfereáză
interferează
INTERFERÁ, pers. 3 interferează, vb. I. Intranz. (Despre unde) A produce fenomenul interferenței; p. gener. a se suprapune, a se încrucișa, a se combina. – Din fr. interférer.

DOOM

interferá (a ~) vb., ind. prez. 3 interfereáză
interferent
INTERFERÉNT, -Ă, interferenți, -te, adj. 1. (Despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) Care se încrucișează, se suprapune. 2. (Fiz.; despre unde) Care prezintă fenomenul de interferență (2). – Din fr. interférent.
interferenta
INTERFERÉNT, -Ă, interferenți, -te, adj. 1. (Despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) Care se încrucișează, se suprapune. 2. (Fiz.; despre unde) Care prezintă fenomenul de interferență (2). – Din fr. interférent.
interferente
INTERFERÉNT, -Ă, interferenți, -te, adj. 1. (Despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) Care se încrucișează, se suprapune. 2. (Fiz.; despre unde) Care prezintă fenomenul de interferență (2). – Din fr. interférent.
interferentei
INTERFERÉNT, -Ă, interferenți, -te, adj. 1. (Despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) Care se încrucișează, se suprapune. 2. (Fiz.; despre unde) Care prezintă fenomenul de interferență (2). – Din fr. interférent.
interferentele
INTERFERÉNT, -Ă, interferenți, -te, adj. 1. (Despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) Care se încrucișează, se suprapune. 2. (Fiz.; despre unde) Care prezintă fenomenul de interferență (2). – Din fr. interférent.
interferentelor
INTERFERÉNT, -Ă, interferenți, -te, adj. 1. (Despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) Care se încrucișează, se suprapune. 2. (Fiz.; despre unde) Care prezintă fenomenul de interferență (2). – Din fr. interférent.
interferentul
INTERFERÉNT, -Ă, interferenți, -te, adj. 1. (Despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) Care se încrucișează, se suprapune. 2. (Fiz.; despre unde) Care prezintă fenomenul de interferență (2). – Din fr. interférent.
interferentului
INTERFERÉNT, -Ă, interferenți, -te, adj. 1. (Despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) Care se încrucișează, se suprapune. 2. (Fiz.; despre unde) Care prezintă fenomenul de interferență (2). – Din fr. interférent.
interferența
INTERFERÉNȚĂ, interferențe, s. f. 1. Întâlnire, încrucișare, combinare a două sau mai multe fenomene, întâmplări, fapte etc. 2. Fenomen de suprapunere și de compunere a efectelor a două (sau a mai multor) mișcări vibratorii provenite din surse diferite; intensificare (sau slăbire reciprocă) a intensității undelor prin suprapunerea lor. – Din fr. interférence.

DOOM

interferénță s. f., g.-d. art. interferénței; pl. interferénțe
interferențe
INTERFERÉNȚĂ, interferențe, s. f. 1. Întâlnire, încrucișare, combinare a două sau mai multe fenomene, întâmplări, fapte etc. 2. Fenomen de suprapunere și de compunere a efectelor a două (sau a mai multor) mișcări vibratorii provenite din surse diferite; intensificare (sau slăbire reciprocă) a intensității undelor prin suprapunerea lor. – Din fr. interférence.

DOOM

interferénță s. f., g.-d. art. interferénței; pl. interferénțe
interferenței
INTERFERÉNȚĂ, interferențe, s. f. 1. Întâlnire, încrucișare, combinare a două sau mai multe fenomene, întâmplări, fapte etc. 2. Fenomen de suprapunere și de compunere a efectelor a două (sau a mai multor) mișcări vibratorii provenite din surse diferite; intensificare (sau slăbire reciprocă) a intensității undelor prin suprapunerea lor. – Din fr. interférence.

DOOM

interferénță s. f., g.-d. art. interferénței; pl. interferénțe
interferențele
INTERFERÉNȚĂ, interferențe, s. f. 1. Întâlnire, încrucișare, combinare a două sau mai multe fenomene, întâmplări, fapte etc. 2. Fenomen de suprapunere și de compunere a efectelor a două (sau a mai multor) mișcări vibratorii provenite din surse diferite; intensificare (sau slăbire reciprocă) a intensității undelor prin suprapunerea lor. – Din fr. interférence.

DOOM

interferénță s. f., g.-d. art. interferénței; pl. interferénțe
interferențelor
INTERFERÉNȚĂ, interferențe, s. f. 1. Întâlnire, încrucișare, combinare a două sau mai multe fenomene, întâmplări, fapte etc. 2. Fenomen de suprapunere și de compunere a efectelor a două (sau a mai multor) mișcări vibratorii provenite din surse diferite; intensificare (sau slăbire reciprocă) a intensității undelor prin suprapunerea lor. – Din fr. interférence.

DOOM

interferénță s. f., g.-d. art. interferénței; pl. interferénțe
interferenți
INTERFERÉNT, -Ă, interferenți, -te, adj. 1. (Despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) Care se încrucișează, se suprapune. 2. (Fiz.; despre unde) Care prezintă fenomenul de interferență (2). – Din fr. interférent.
interferențial
INTERFERENȚIÁL, -Ă, interferențiali, -e, adj. De interferență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interférentiel.
interferențiala
INTERFERENȚIÁL, -Ă, interferențiali, -e, adj. De interferență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interférentiel.
interferențiale
INTERFERENȚIÁL, -Ă, interferențiali, -e, adj. De interferență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interférentiel.
interferențialei
INTERFERENȚIÁL, -Ă, interferențiali, -e, adj. De interferență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interférentiel.
interferențialele
INTERFERENȚIÁL, -Ă, interferențiali, -e, adj. De interferență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interférentiel.
interferențialelor
INTERFERENȚIÁL, -Ă, interferențiali, -e, adj. De interferență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interférentiel.
interferențiali
INTERFERENȚIÁL, -Ă, interferențiali, -e, adj. De interferență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interférentiel.
interferențialii
INTERFERENȚIÁL, -Ă, interferențiali, -e, adj. De interferență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interférentiel.
interferențialilor
INTERFERENȚIÁL, -Ă, interferențiali, -e, adj. De interferență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interférentiel.
interferențialul
INTERFERENȚIÁL, -Ă, interferențiali, -e, adj. De interferență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interférentiel.
interferențialului
INTERFERENȚIÁL, -Ă, interferențiali, -e, adj. De interferență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interférentiel.
interferenții
INTERFERÉNT, -Ă, interferenți, -te, adj. 1. (Despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) Care se încrucișează, se suprapune. 2. (Fiz.; despre unde) Care prezintă fenomenul de interferență (2). – Din fr. interférent.
interferenților
INTERFERÉNT, -Ă, interferenți, -te, adj. 1. (Despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) Care se încrucișează, se suprapune. 2. (Fiz.; despre unde) Care prezintă fenomenul de interferență (2). – Din fr. interférent.
interfereze
INTERFERÁ, pers. 3 interferează, vb. I. Intranz. (Despre unde) A produce fenomenul interferenței; p. gener. a se suprapune, a se încrucișa, a se combina. – Din fr. interférer.

DOOM

interferá (a ~) vb., ind. prez. 3 interfereáză
interferometre
INTERFEROMÉTRU, interferometre, s. n. Instrument optic folosit pentru determinarea unor mărimi cu ajutorul fenomenelor de interferență. ♦ Aparat pentru măsurarea vitezei de propagare a undelor sonore și ultrasonore, precum și a absorbției acestora într-un anumit mediu. – Din fr. interféromètre.

DOOM

interferométru (-me-tru) s. n., art. interferométrul; pl. interferométre
interferometrele
INTERFEROMÉTRU, interferometre, s. n. Instrument optic folosit pentru determinarea unor mărimi cu ajutorul fenomenelor de interferență. ♦ Aparat pentru măsurarea vitezei de propagare a undelor sonore și ultrasonore, precum și a absorbției acestora într-un anumit mediu. – Din fr. interféromètre.

DOOM

interferométru (-me-tru) s. n., art. interferométrul; pl. interferométre
interferometrelor
INTERFEROMÉTRU, interferometre, s. n. Instrument optic folosit pentru determinarea unor mărimi cu ajutorul fenomenelor de interferență. ♦ Aparat pentru măsurarea vitezei de propagare a undelor sonore și ultrasonore, precum și a absorbției acestora într-un anumit mediu. – Din fr. interféromètre.

DOOM

interferométru (-me-tru) s. n., art. interferométrul; pl. interferométre
interferometria
INTERFEROMETRÍE, interferometrii, s. f. Ansamblul metodelor de măsurare a unor mărimi fizice, care se bazează pe fenomenul de interferență. – Din fr. interférométrie.

DOOM

interferometríe (-me-tri-) s. f., art. interferometría, g.-d. art. interferometríei; pl. interferometríi, art. interferometríile
interferometric
INTERFEROMÉTRIC, -Ă, interferometrici, -ce, adj. De interferometrie. – Din fr. interférométrique.
interferometrica
INTERFEROMÉTRIC, -Ă, interferometrici, -ce, adj. De interferometrie. – Din fr. interférométrique.
interferometrice
INTERFEROMÉTRIC, -Ă, interferometrici, -ce, adj. De interferometrie. – Din fr. interférométrique.
interferometricei
INTERFEROMÉTRIC, -Ă, interferometrici, -ce, adj. De interferometrie. – Din fr. interférométrique.
interferometricele
INTERFEROMÉTRIC, -Ă, interferometrici, -ce, adj. De interferometrie. – Din fr. interférométrique.
interferometricelor
INTERFEROMÉTRIC, -Ă, interferometrici, -ce, adj. De interferometrie. – Din fr. interférométrique.
interferometrici
INTERFEROMÉTRIC, -Ă, interferometrici, -ce, adj. De interferometrie. – Din fr. interférométrique.
interferometricii
INTERFEROMÉTRIC, -Ă, interferometrici, -ce, adj. De interferometrie. – Din fr. interférométrique.
interferometricilor
INTERFEROMÉTRIC, -Ă, interferometrici, -ce, adj. De interferometrie. – Din fr. interférométrique.
interferometricul
INTERFEROMÉTRIC, -Ă, interferometrici, -ce, adj. De interferometrie. – Din fr. interférométrique.
interferometricului
INTERFEROMÉTRIC, -Ă, interferometrici, -ce, adj. De interferometrie. – Din fr. interférométrique.
interferometrie
INTERFEROMETRÍE, interferometrii, s. f. Ansamblul metodelor de măsurare a unor mărimi fizice, care se bazează pe fenomenul de interferență. – Din fr. interférométrie.

DOOM

interferometríe (-me-tri-) s. f., art. interferometría, g.-d. art. interferometríei; pl. interferometríi, art. interferometríile
interferometriei
INTERFEROMETRÍE, interferometrii, s. f. Ansamblul metodelor de măsurare a unor mărimi fizice, care se bazează pe fenomenul de interferență. – Din fr. interférométrie.

DOOM

interferometríe (-me-tri-) s. f., art. interferometría, g.-d. art. interferometríei; pl. interferometríi, art. interferometríile
interferometrii
INTERFEROMETRÍE, interferometrii, s. f. Ansamblul metodelor de măsurare a unor mărimi fizice, care se bazează pe fenomenul de interferență. – Din fr. interférométrie.

DOOM

interferometríe (-me-tri-) s. f., art. interferometría, g.-d. art. interferometríei; pl. interferometríi, art. interferometríile
interferometriile
INTERFEROMETRÍE, interferometrii, s. f. Ansamblul metodelor de măsurare a unor mărimi fizice, care se bazează pe fenomenul de interferență. – Din fr. interférométrie.

DOOM

interferometríe (-me-tri-) s. f., art. interferometría, g.-d. art. interferometríei; pl. interferometríi, art. interferometríile
interferometriilor
INTERFEROMETRÍE, interferometrii, s. f. Ansamblul metodelor de măsurare a unor mărimi fizice, care se bazează pe fenomenul de interferență. – Din fr. interférométrie.

DOOM

interferometríe (-me-tri-) s. f., art. interferometría, g.-d. art. interferometríei; pl. interferometríi, art. interferometríile
interferometru
INTERFEROMÉTRU, interferometre, s. n. Instrument optic folosit pentru determinarea unor mărimi cu ajutorul fenomenelor de interferență. ♦ Aparat pentru măsurarea vitezei de propagare a undelor sonore și ultrasonore, precum și a absorbției acestora într-un anumit mediu. – Din fr. interféromètre.

DOOM

interferométru (-me-tru) s. n., art. interferométrul; pl. interferométre
interferometrul
INTERFEROMÉTRU, interferometre, s. n. Instrument optic folosit pentru determinarea unor mărimi cu ajutorul fenomenelor de interferență. ♦ Aparat pentru măsurarea vitezei de propagare a undelor sonore și ultrasonore, precum și a absorbției acestora într-un anumit mediu. – Din fr. interféromètre.

DOOM

interferométru (-me-tru) s. n., art. interferométrul; pl. interferométre
interferometrului
INTERFEROMÉTRU, interferometre, s. n. Instrument optic folosit pentru determinarea unor mărimi cu ajutorul fenomenelor de interferență. ♦ Aparat pentru măsurarea vitezei de propagare a undelor sonore și ultrasonore, precum și a absorbției acestora într-un anumit mediu. – Din fr. interféromètre.

DOOM

interferométru (-me-tru) s. n., art. interferométrul; pl. interferométre
interferon
INTERFERÓN, interferoni, s. m. (Biochim.) Glicoproteină sintetizată în celulele animale după o infecție virală, având proprietăți antivirale. – Din engl. interferon, fr. interféron.
interferoni
INTERFERÓN, interferoni, s. m. (Biochim.) Glicoproteină sintetizată în celulele animale după o infecție virală, având proprietăți antivirale. – Din engl. interferon, fr. interféron.
interferonii
INTERFERÓN, interferoni, s. m. (Biochim.) Glicoproteină sintetizată în celulele animale după o infecție virală, având proprietăți antivirale. – Din engl. interferon, fr. interféron.
interferonilor
INTERFERÓN, interferoni, s. m. (Biochim.) Glicoproteină sintetizată în celulele animale după o infecție virală, având proprietăți antivirale. – Din engl. interferon, fr. interféron.
interferonul
INTERFERÓN, interferoni, s. m. (Biochim.) Glicoproteină sintetizată în celulele animale după o infecție virală, având proprietăți antivirale. – Din engl. interferon, fr. interféron.
interferonului
INTERFERÓN, interferoni, s. m. (Biochim.) Glicoproteină sintetizată în celulele animale după o infecție virală, având proprietăți antivirale. – Din engl. interferon, fr. interféron.
interferând
INTERFERÁ, pers. 3 interferează, vb. I. Intranz. (Despre unde) A produce fenomenul interferenței; p. gener. a se suprapune, a se încrucișa, a se combina. – Din fr. interférer.

DOOM

interferá (a ~) vb., ind. prez. 3 interfereáză
interferînd
INTERFERÁ, pers. 3 interferează, vb. I. Intranz. (Despre unde) A produce fenomenul interferenței; p. gener. a se suprapune, a se încrucișa, a se combina. – Din fr. interférer.

DOOM

interferá (a ~) vb., ind. prez. 3 interfereáză
interfețe
INTERFÁȚĂ1, interfețe, s. f. Suprafață de separare a componenților dintr-un amestec chimic, existenți ca faze distincte. – Inter1- + față.

DOOM

interfáță s. f., g.-d. art. interféței; pl. interféțe
interfeței
INTERFÁȚĂ1, interfețe, s. f. Suprafață de separare a componenților dintr-un amestec chimic, existenți ca faze distincte. – Inter1- + față.

DOOM

interfáță s. f., g.-d. art. interféței; pl. interféțe
interfețele
INTERFÁȚĂ1, interfețe, s. f. Suprafață de separare a componenților dintr-un amestec chimic, existenți ca faze distincte. – Inter1- + față.

DOOM

interfáță s. f., g.-d. art. interféței; pl. interféțe
interfețelor
INTERFÁȚĂ1, interfețe, s. f. Suprafață de separare a componenților dintr-un amestec chimic, existenți ca faze distincte. – Inter1- + față.

DOOM

interfáță s. f., g.-d. art. interféței; pl. interféțe
interfibrilar
INTERFIBRILÁR, -Ă adj. Care are loc în interiorul țesutului fibrilar. [Cf. fr. interfibrillaire].
interfix
INTERFÍX s.n. (Lingv.) Segment constituit din consoana -l- precedată (cel mai adesea) sau nu de o vocală și intercalat la joncțiunea temei cu sufixul. [Et. incertă].
interfluvii
INTERFLÚVIU, interfluvii, s. n. Porțiune de teren cuprinsă între două văi, care, după unitatea de relief pe care se dezvoltă, se numesc pod, câmp, culme, creastă etc. – Din fr. interfluve (după fluviu).

DOOM

interflúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. interflúviul; pl. interflúvii, art. interflúviile (-vi-i)
interfluviile
INTERFLÚVIU, interfluvii, s. n. Porțiune de teren cuprinsă între două văi, care, după unitatea de relief pe care se dezvoltă, se numesc pod, câmp, culme, creastă etc. – Din fr. interfluve (după fluviu).

DOOM

interflúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. interflúviul; pl. interflúvii, art. interflúviile (-vi-i)
interfluviilor
INTERFLÚVIU, interfluvii, s. n. Porțiune de teren cuprinsă între două văi, care, după unitatea de relief pe care se dezvoltă, se numesc pod, câmp, culme, creastă etc. – Din fr. interfluve (după fluviu).

DOOM

interflúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. interflúviul; pl. interflúvii, art. interflúviile (-vi-i)
interfluviu
INTERFLÚVIU, interfluvii, s. n. Porțiune de teren cuprinsă între două văi, care, după unitatea de relief pe care se dezvoltă, se numesc pod, câmp, culme, creastă etc. – Din fr. interfluve (după fluviu).

DOOM

interflúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. interflúviul; pl. interflúvii, art. interflúviile (-vi-i)
interfluviul
INTERFLÚVIU, interfluvii, s. n. Porțiune de teren cuprinsă între două văi, care, după unitatea de relief pe care se dezvoltă, se numesc pod, câmp, culme, creastă etc. – Din fr. interfluve (după fluviu).

DOOM

interflúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. interflúviul; pl. interflúvii, art. interflúviile (-vi-i)
interfluviului
INTERFLÚVIU, interfluvii, s. n. Porțiune de teren cuprinsă între două văi, care, după unitatea de relief pe care se dezvoltă, se numesc pod, câmp, culme, creastă etc. – Din fr. interfluve (după fluviu).

DOOM

interflúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. interflúviul; pl. interflúvii, art. interflúviile (-vi-i)
interfoane
INTERFÓN, interfoane, s. n. Sistem telefonic cu difuzor, folosit în interiorul unui grup de clădiri, al unei clădiri sau al unui apartament. – Din fr. interphone.
interfoanele
INTERFÓN, interfoane, s. n. Sistem telefonic cu difuzor, folosit în interiorul unui grup de clădiri, al unei clădiri sau al unui apartament. – Din fr. interphone.
interfoanelor
INTERFÓN, interfoane, s. n. Sistem telefonic cu difuzor, folosit în interiorul unui grup de clădiri, al unei clădiri sau al unui apartament. – Din fr. interphone.
interfolia
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliai
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliam
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliară
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliarăm
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliarăți
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliase
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliasem
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliaseră
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliaserăm
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliaserăți
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliaseși
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliaseți
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliat
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliat
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.
interfoliau
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliază
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliași
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliați
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfolicular
INTERFOLICULÁR, -Ă, interfoliculari, -e, adj. Între (dintre) foliculi. – Inter1- + folicular.
interfoliculara
INTERFOLICULÁR, -Ă, interfoliculari, -e, adj. Între (dintre) foliculi. – Inter1- + folicular.
interfoliculare
INTERFOLICULÁR, -Ă, interfoliculari, -e, adj. Între (dintre) foliculi. – Inter1- + folicular.
interfolicularei
INTERFOLICULÁR, -Ă, interfoliculari, -e, adj. Între (dintre) foliculi. – Inter1- + folicular.
interfolicularele
INTERFOLICULÁR, -Ă, interfoliculari, -e, adj. Între (dintre) foliculi. – Inter1- + folicular.
interfolicularelor
INTERFOLICULÁR, -Ă, interfoliculari, -e, adj. Între (dintre) foliculi. – Inter1- + folicular.
interfoliculari
INTERFOLICULÁR, -Ă, interfoliculari, -e, adj. Între (dintre) foliculi. – Inter1- + folicular.
interfolicularii
INTERFOLICULÁR, -Ă, interfoliculari, -e, adj. Între (dintre) foliculi. – Inter1- + folicular.
interfolicularilor
INTERFOLICULÁR, -Ă, interfoliculari, -e, adj. Între (dintre) foliculi. – Inter1- + folicular.
interfolicularul
INTERFOLICULÁR, -Ă, interfoliculari, -e, adj. Între (dintre) foliculi. – Inter1- + folicular.
interfolicularului
INTERFOLICULÁR, -Ă, interfoliculari, -e, adj. Între (dintre) foliculi. – Inter1- + folicular.
interfolie
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliem
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliere
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliere
INTERFOLIÉRE, interfolieri, s. f. Acțiunea de a interfolia. [Pr.: -li-e-] – V. interfolia.
interfolierea
INTERFOLIÉRE, interfolieri, s. f. Acțiunea de a interfolia. [Pr.: -li-e-] – V. interfolia.
interfolieri
INTERFOLIÉRE, interfolieri, s. f. Acțiunea de a interfolia. [Pr.: -li-e-] – V. interfolia.
interfolierii
INTERFOLIÉRE, interfolieri, s. f. Acțiunea de a interfolia. [Pr.: -li-e-] – V. interfolia.
interfolierile
INTERFOLIÉRE, interfolieri, s. f. Acțiunea de a interfolia. [Pr.: -li-e-] – V. interfolia.
interfolierilor
INTERFOLIÉRE, interfolieri, s. f. Acțiunea de a interfolia. [Pr.: -li-e-] – V. interfolia.
interfoliez
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfolieze
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliezi
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfoliind
INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliază, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tipărite ale unei cărți. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.

DOOM

interfoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 interfoliáză, 1 pl. interfoliém (-li-em); conj. prez. 3 să interfoliéze; ger. interfoliínd (-li-ind)
interfon
INTERFÓN, interfoane, s. n. Sistem telefonic cu difuzor, folosit în interiorul unui grup de clădiri, al unei clădiri sau al unui apartament. – Din fr. interphone.
interfonul
INTERFÓN, interfoane, s. n. Sistem telefonic cu difuzor, folosit în interiorul unui grup de clădiri, al unei clădiri sau al unui apartament. – Din fr. interphone.
interfonului
INTERFÓN, interfoane, s. n. Sistem telefonic cu difuzor, folosit în interiorul unui grup de clădiri, al unei clădiri sau al unui apartament. – Din fr. interphone.
intergalactic
INTERGALÁCTIC, -Ă, intergalactici, -ce, adj. Între (dintre) galaxii. – Din engl. intergalactic, fr. intergalactique.
intergalactica
INTERGALÁCTIC, -Ă, intergalactici, -ce, adj. Între (dintre) galaxii. – Din engl. intergalactic, fr. intergalactique.
intergalactice
INTERGALÁCTIC, -Ă, intergalactici, -ce, adj. Între (dintre) galaxii. – Din engl. intergalactic, fr. intergalactique.
intergalacticei
INTERGALÁCTIC, -Ă, intergalactici, -ce, adj. Între (dintre) galaxii. – Din engl. intergalactic, fr. intergalactique.
intergalacticele
INTERGALÁCTIC, -Ă, intergalactici, -ce, adj. Între (dintre) galaxii. – Din engl. intergalactic, fr. intergalactique.
intergalacticelor
INTERGALÁCTIC, -Ă, intergalactici, -ce, adj. Între (dintre) galaxii. – Din engl. intergalactic, fr. intergalactique.
intergalactici
INTERGALÁCTIC, -Ă, intergalactici, -ce, adj. Între (dintre) galaxii. – Din engl. intergalactic, fr. intergalactique.
intergalacticii
INTERGALÁCTIC, -Ă, intergalactici, -ce, adj. Între (dintre) galaxii. – Din engl. intergalactic, fr. intergalactique.
intergalacticilor
INTERGALÁCTIC, -Ă, intergalactici, -ce, adj. Între (dintre) galaxii. – Din engl. intergalactic, fr. intergalactique.
intergalacticul
INTERGALÁCTIC, -Ă, intergalactici, -ce, adj. Între (dintre) galaxii. – Din engl. intergalactic, fr. intergalactique.
intergalacticului
INTERGALÁCTIC, -Ă, intergalactici, -ce, adj. Între (dintre) galaxii. – Din engl. intergalactic, fr. intergalactique.
intergenezic
INTERGENÉZIC, -Ă adj. Interval intergenezic = timp care separă două nașteri consecutive ale unei femei. [Cf. fr. intergénésique].
intergenezica
INTERGENÉZIC, -Ă adj. Interval intergenezic = timp care separă două nașteri consecutive ale unei femei. [Cf. fr. intergénésique].
intergenezice
INTERGENÉZIC, -Ă adj. Interval intergenezic = timp care separă două nașteri consecutive ale unei femei. [Cf. fr. intergénésique].
intergenezicei
INTERGENÉZIC, -Ă adj. Interval intergenezic = timp care separă două nașteri consecutive ale unei femei. [Cf. fr. intergénésique].
intergenezicele
INTERGENÉZIC, -Ă adj. Interval intergenezic = timp care separă două nașteri consecutive ale unei femei. [Cf. fr. intergénésique].
intergenezicelor
INTERGENÉZIC, -Ă adj. Interval intergenezic = timp care separă două nașteri consecutive ale unei femei. [Cf. fr. intergénésique].
intergenezici
INTERGENÉZIC, -Ă adj. Interval intergenezic = timp care separă două nașteri consecutive ale unei femei. [Cf. fr. intergénésique].
intergenezicii
INTERGENÉZIC, -Ă adj. Interval intergenezic = timp care separă două nașteri consecutive ale unei femei. [Cf. fr. intergénésique].
intergenezicilor
INTERGENÉZIC, -Ă adj. Interval intergenezic = timp care separă două nașteri consecutive ale unei femei. [Cf. fr. intergénésique].
intergenezicul
INTERGENÉZIC, -Ă adj. Interval intergenezic = timp care separă două nașteri consecutive ale unei femei. [Cf. fr. intergénésique].
intergenezicului
INTERGENÉZIC, -Ă adj. Interval intergenezic = timp care separă două nașteri consecutive ale unei femei. [Cf. fr. intergénésique].
interglaciar
INTERGLACIÁR, -Ă, interglaciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Interglaciație. ♦ Depozit apărut în timpul unei interglaciații. 2. Adj. (Despre perioade geologice) Cuprins între două glaciații, care se referă la interglaciație, care aparține interglaciației. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. interglaciaire.

DOOM

interglaciár2 (-ci-ar) s. n., pl. interglaciáre
interglaciara
INTERGLACIÁR, -Ă, interglaciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Interglaciație. ♦ Depozit apărut în timpul unei interglaciații. 2. Adj. (Despre perioade geologice) Cuprins între două glaciații, care se referă la interglaciație, care aparține interglaciației. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. interglaciaire.

DOOM

interglaciár2 (-ci-ar) s. n., pl. interglaciáre
interglaciare
INTERGLACIÁR, -Ă, interglaciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Interglaciație. ♦ Depozit apărut în timpul unei interglaciații. 2. Adj. (Despre perioade geologice) Cuprins între două glaciații, care se referă la interglaciație, care aparține interglaciației. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. interglaciaire.

DOOM

interglaciár2 (-ci-ar) s. n., pl. interglaciáre
interglaciarei
INTERGLACIÁR, -Ă, interglaciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Interglaciație. ♦ Depozit apărut în timpul unei interglaciații. 2. Adj. (Despre perioade geologice) Cuprins între două glaciații, care se referă la interglaciație, care aparține interglaciației. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. interglaciaire.

DOOM

interglaciár2 (-ci-ar) s. n., pl. interglaciáre
interglaciarele
INTERGLACIÁR, -Ă, interglaciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Interglaciație. ♦ Depozit apărut în timpul unei interglaciații. 2. Adj. (Despre perioade geologice) Cuprins între două glaciații, care se referă la interglaciație, care aparține interglaciației. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. interglaciaire.

DOOM

interglaciár2 (-ci-ar) s. n., pl. interglaciáre
interglaciarelor
INTERGLACIÁR, -Ă, interglaciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Interglaciație. ♦ Depozit apărut în timpul unei interglaciații. 2. Adj. (Despre perioade geologice) Cuprins între două glaciații, care se referă la interglaciație, care aparține interglaciației. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. interglaciaire.

DOOM

interglaciár2 (-ci-ar) s. n., pl. interglaciáre
interglaciari
INTERGLACIÁR, -Ă, interglaciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Interglaciație. ♦ Depozit apărut în timpul unei interglaciații. 2. Adj. (Despre perioade geologice) Cuprins între două glaciații, care se referă la interglaciație, care aparține interglaciației. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. interglaciaire.

DOOM

interglaciár2 (-ci-ar) s. n., pl. interglaciáre
interglaciarii
INTERGLACIÁR, -Ă, interglaciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Interglaciație. ♦ Depozit apărut în timpul unei interglaciații. 2. Adj. (Despre perioade geologice) Cuprins între două glaciații, care se referă la interglaciație, care aparține interglaciației. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. interglaciaire.

DOOM

interglaciár2 (-ci-ar) s. n., pl. interglaciáre
interglaciarilor
INTERGLACIÁR, -Ă, interglaciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Interglaciație. ♦ Depozit apărut în timpul unei interglaciații. 2. Adj. (Despre perioade geologice) Cuprins între două glaciații, care se referă la interglaciație, care aparține interglaciației. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. interglaciaire.

DOOM

interglaciár2 (-ci-ar) s. n., pl. interglaciáre
interglaciarul
INTERGLACIÁR, -Ă, interglaciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Interglaciație. ♦ Depozit apărut în timpul unei interglaciații. 2. Adj. (Despre perioade geologice) Cuprins între două glaciații, care se referă la interglaciație, care aparține interglaciației. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. interglaciaire.

DOOM

interglaciár2 (-ci-ar) s. n., pl. interglaciáre
interglaciarului
INTERGLACIÁR, -Ă, interglaciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Interglaciație. ♦ Depozit apărut în timpul unei interglaciații. 2. Adj. (Despre perioade geologice) Cuprins între două glaciații, care se referă la interglaciație, care aparține interglaciației. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. interglaciaire.

DOOM

interglaciár2 (-ci-ar) s. n., pl. interglaciáre
interglaciația
INTERGLACIÁȚIE, interglaciații, s. f. Interval de timp cu climă caldă în pleistocen, cuprins între două glaciarii; interglaciar. [Pr.: -ci-a-. – Var.: interglaciațiúne s. f.] – Din interglaciar.

DOOM

!interglaciáție (-ci-a-ți-e)/interglaciațiúne (-ci-a-ți-u-) s. f., art. interglaciáția (-ți-a)/interglaciațiúnea, g.-d. art. interglaciáției/interglaciațiúnii; pl. interglaciáții/ interglaciațiúni, art. interglaciáțiile (-ți-i-)/ interglaciațiúnile
interglaciație
INTERGLACIÁȚIE, interglaciații, s. f. Interval de timp cu climă caldă în pleistocen, cuprins între două glaciarii; interglaciar. [Pr.: -ci-a-. – Var.: interglaciațiúne s. f.] – Din interglaciar.

DOOM

!interglaciáție (-ci-a-ți-e)/interglaciațiúne (-ci-a-ți-u-) s. f., art. interglaciáția (-ți-a)/interglaciațiúnea, g.-d. art. interglaciáției/interglaciațiúnii; pl. interglaciáții/ interglaciațiúni, art. interglaciáțiile (-ți-i-)/ interglaciațiúnile
interglaciației
INTERGLACIÁȚIE, interglaciații, s. f. Interval de timp cu climă caldă în pleistocen, cuprins între două glaciarii; interglaciar. [Pr.: -ci-a-. – Var.: interglaciațiúne s. f.] – Din interglaciar.

DOOM

!interglaciáție (-ci-a-ți-e)/interglaciațiúne (-ci-a-ți-u-) s. f., art. interglaciáția (-ți-a)/interglaciațiúnea, g.-d. art. interglaciáției/interglaciațiúnii; pl. interglaciáții/ interglaciațiúni, art. interglaciáțiile (-ți-i-)/ interglaciațiúnile
interglaciații
INTERGLACIÁȚIE, interglaciații, s. f. Interval de timp cu climă caldă în pleistocen, cuprins între două glaciarii; interglaciar. [Pr.: -ci-a-. – Var.: interglaciațiúne s. f.] – Din interglaciar.

DOOM

!interglaciáție (-ci-a-ți-e)/interglaciațiúne (-ci-a-ți-u-) s. f., art. interglaciáția (-ți-a)/interglaciațiúnea, g.-d. art. interglaciáției/interglaciațiúnii; pl. interglaciáții/ interglaciațiúni, art. interglaciáțiile (-ți-i-)/ interglaciațiúnile
interglaciațiile
INTERGLACIÁȚIE, interglaciații, s. f. Interval de timp cu climă caldă în pleistocen, cuprins între două glaciarii; interglaciar. [Pr.: -ci-a-. – Var.: interglaciațiúne s. f.] – Din interglaciar.

DOOM

!interglaciáție (-ci-a-ți-e)/interglaciațiúne (-ci-a-ți-u-) s. f., art. interglaciáția (-ți-a)/interglaciațiúnea, g.-d. art. interglaciáției/interglaciațiúnii; pl. interglaciáții/ interglaciațiúni, art. interglaciáțiile (-ți-i-)/ interglaciațiúnile
interglaciațiilor
INTERGLACIÁȚIE, interglaciații, s. f. Interval de timp cu climă caldă în pleistocen, cuprins între două glaciarii; interglaciar. [Pr.: -ci-a-. – Var.: interglaciațiúne s. f.] – Din interglaciar.

DOOM

!interglaciáție (-ci-a-ți-e)/interglaciațiúne (-ci-a-ți-u-) s. f., art. interglaciáția (-ți-a)/interglaciațiúnea, g.-d. art. interglaciáției/interglaciațiúnii; pl. interglaciáții/ interglaciațiúni, art. interglaciáțiile (-ți-i-)/ interglaciațiúnile
interglaciațiune
INTERGLACIÁȚIE, interglaciații, s. f. Interval de timp cu climă caldă în pleistocen, cuprins între două glaciarii; interglaciar. [Pr.: -ci-a-. – Var.: interglaciațiúne s. f.] – Din interglaciar.

DOOM

!interglaciáție (-ci-a-ți-e)/interglaciațiúne (-ci-a-ți-u-) s. f., art. interglaciáția (-ți-a)/interglaciațiúnea, g.-d. art. interglaciáției/interglaciațiúnii; pl. interglaciáții/ interglaciațiúni, art. interglaciáțiile (-ți-i-)/ interglaciațiúnile
interi
INTER2, interi, s. m. Jucător din înaintarea unei echipe de fotbal sau de handbal, care ocupă locul din dreapta sau din stânga centrului înaintaș. – Din fr. inter (abreviere din intérieur).

DOOM

ínter s. m., pl. ínteri
interii
INTER2, interi, s. m. Jucător din înaintarea unei echipe de fotbal sau de handbal, care ocupă locul din dreapta sau din stânga centrului înaintaș. – Din fr. inter (abreviere din intérieur).

DOOM

ínter s. m., pl. ínteri
interilor
INTER2, interi, s. m. Jucător din înaintarea unei echipe de fotbal sau de handbal, care ocupă locul din dreapta sau din stânga centrului înaintaș. – Din fr. inter (abreviere din intérieur).

DOOM

ínter s. m., pl. ínteri
interim
AD-ÍNTERIM adj. invar. Care ține locul titularului, care este provizoriu; interimar. Ministru ad-interim. [Scris și: ad interim] – Loc. lat.

DOOM

ad-ínterim / (lat.) ad ínterim adj. invar.; abr. a.i. / ad int.
interim
ÍNTERIM s.n. (Rar) Interimat. [< fr. intérim].

DOOM

ad-ínterim / (lat.) ad ínterim adj. invar.; abr. a.i. / ad int.
interimar
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimar
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimara
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimara
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimare
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimare
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimarei
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimarei
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimarele
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimarele
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimarelor
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimarelor
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimari
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimari
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimarii
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimarii
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimarilor
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimarilor
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimarul
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimarul
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimarului
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimarului
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire.

DOOM

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre
interimat
INTERIMÁT, interimate, s. n. Situația celui care exercită în mod provizoriu o funcție în locul titularului; perioadă de timp în care cineva exercită această funcție. – Din fr. intérimat.

DOOM

interimát s. n., pl. interimáte
interimate
INTERIMÁT, interimate, s. n. Situația celui care exercită în mod provizoriu o funcție în locul titularului; perioadă de timp în care cineva exercită această funcție. – Din fr. intérimat.

DOOM

interimát s. n., pl. interimáte
interimatele
INTERIMÁT, interimate, s. n. Situația celui care exercită în mod provizoriu o funcție în locul titularului; perioadă de timp în care cineva exercită această funcție. – Din fr. intérimat.

DOOM

interimát s. n., pl. interimáte
interimatelor
INTERIMÁT, interimate, s. n. Situația celui care exercită în mod provizoriu o funcție în locul titularului; perioadă de timp în care cineva exercită această funcție. – Din fr. intérimat.

DOOM

interimát s. n., pl. interimáte
interimatul
INTERIMÁT, interimate, s. n. Situația celui care exercită în mod provizoriu o funcție în locul titularului; perioadă de timp în care cineva exercită această funcție. – Din fr. intérimat.

DOOM

interimát s. n., pl. interimáte
interimatului
INTERIMÁT, interimate, s. n. Situația celui care exercită în mod provizoriu o funcție în locul titularului; perioadă de timp în care cineva exercită această funcție. – Din fr. intérimat.

DOOM

interimát s. n., pl. interimáte
interindividual
INTERINDIVIDUÁL, -Ă, interindividuali, -e, adj. Referitor la raporturile dintre indivizi. [Pr.: -du-al] – Din fr. interindividuel.
interindividuala
INTERINDIVIDUÁL, -Ă, interindividuali, -e, adj. Referitor la raporturile dintre indivizi. [Pr.: -du-al] – Din fr. interindividuel.
interindividuale
INTERINDIVIDUÁL, -Ă, interindividuali, -e, adj. Referitor la raporturile dintre indivizi. [Pr.: -du-al] – Din fr. interindividuel.
interindividualei
INTERINDIVIDUÁL, -Ă, interindividuali, -e, adj. Referitor la raporturile dintre indivizi. [Pr.: -du-al] – Din fr. interindividuel.
interindividualele
INTERINDIVIDUÁL, -Ă, interindividuali, -e, adj. Referitor la raporturile dintre indivizi. [Pr.: -du-al] – Din fr. interindividuel.
interindividualelor
INTERINDIVIDUÁL, -Ă, interindividuali, -e, adj. Referitor la raporturile dintre indivizi. [Pr.: -du-al] – Din fr. interindividuel.
interindividuali
INTERINDIVIDUÁL, -Ă, interindividuali, -e, adj. Referitor la raporturile dintre indivizi. [Pr.: -du-al] – Din fr. interindividuel.
interindividualii
INTERINDIVIDUÁL, -Ă, interindividuali, -e, adj. Referitor la raporturile dintre indivizi. [Pr.: -du-al] – Din fr. interindividuel.
interindividualilor
INTERINDIVIDUÁL, -Ă, interindividuali, -e, adj. Referitor la raporturile dintre indivizi. [Pr.: -du-al] – Din fr. interindividuel.
interindividualul
INTERINDIVIDUÁL, -Ă, interindividuali, -e, adj. Referitor la raporturile dintre indivizi. [Pr.: -du-al] – Din fr. interindividuel.
interindividualului
INTERINDIVIDUÁL, -Ă, interindividuali, -e, adj. Referitor la raporturile dintre indivizi. [Pr.: -du-al] – Din fr. interindividuel.
interinstituțional
INTERINSTITUȚIONÁL, -Ă, interinstituționali, -e, adj. Care are loc între instituții, care se referă la relațiile dintre instituții. [Pr.: -ți-o-] – Inter-1 + instituțional.

DOOM

*interinstituționál (-ți-o) adj. m., pl. interinstituționáli; f. interinstituționálă, pl. interinstituționále
interioara
INTERIÓR, -OÁRĂ, interiori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este situat înăuntrul unui spațiu limitat; intern. ♦ Fig. Care se referă la partea morală, sufletească a omului; care nu se manifestă în afară; lăuntric. 2. S. n. Partea dinăuntru a unui obiect, a unui spațiu circumscris (și închis), a unei încăperi (împreună cu mobilierul); spec. mobilierul sau aranjamentul unei locuințe, al unei camere etc. ◊ Loc. adv. În interior = înăuntru, pe dinăuntru. ♦ Tablou care reprezintă partea dinăuntru a unei camere sau, uneori, scene de familie. ♦ (Cin.; la pl.) Scene care se petrec în casă. Se filmează interioarele. ♦ Fig. Structura morală, sufletească a omului. 3. S. n. Post telefonic funcționând printr-o centrală care leagă liniile exterioare cu posturile telefonice din camerele, birourile etc, unei clădiri, instituții etc. [Pr.: -ri-or] – Din fr. intérieur, lat. interior, -oris.

DOOM

interiór2 (-ri-or) s. n., pl. interioáre
interioare
INTERIÓR, -OÁRĂ, interiori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este situat înăuntrul unui spațiu limitat; intern. ♦ Fig. Care se referă la partea morală, sufletească a omului; care nu se manifestă în afară; lăuntric. 2. S. n. Partea dinăuntru a unui obiect, a unui spațiu circumscris (și închis), a unei încăperi (împreună cu mobilierul); spec. mobilierul sau aranjamentul unei locuințe, al unei camere etc. ◊ Loc. adv. În interior = înăuntru, pe dinăuntru. ♦ Tablou care reprezintă partea dinăuntru a unei camere sau, uneori, scene de familie. ♦ (Cin.; la pl.) Scene care se petrec în casă. Se filmează interioarele. ♦ Fig. Structura morală, sufletească a omului. 3. S. n. Post telefonic funcționând printr-o centrală care leagă liniile exterioare cu posturile telefonice din camerele, birourile etc, unei clădiri, instituții etc. [Pr.: -ri-or] – Din fr. intérieur, lat. interior, -oris.

DOOM

interiór2 (-ri-or) s. n., pl. interioáre
interioarei
INTERIÓR, -OÁRĂ, interiori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este situat înăuntrul unui spațiu limitat; intern. ♦ Fig. Care se referă la partea morală, sufletească a omului; care nu se manifestă în afară; lăuntric. 2. S. n. Partea dinăuntru a unui obiect, a unui spațiu circumscris (și închis), a unei încăperi (împreună cu mobilierul); spec. mobilierul sau aranjamentul unei locuințe, al unei camere etc. ◊ Loc. adv. În interior = înăuntru, pe dinăuntru. ♦ Tablou care reprezintă partea dinăuntru a unei camere sau, uneori, scene de familie. ♦ (Cin.; la pl.) Scene care se petrec în casă. Se filmează interioarele. ♦ Fig. Structura morală, sufletească a omului. 3. S. n. Post telefonic funcționând printr-o centrală care leagă liniile exterioare cu posturile telefonice din camerele, birourile etc, unei clădiri, instituții etc. [Pr.: -ri-or] – Din fr. intérieur, lat. interior, -oris.

DOOM

interiór2 (-ri-or) s. n., pl. interioáre
interioarele
INTERIÓR, -OÁRĂ, interiori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este situat înăuntrul unui spațiu limitat; intern. ♦ Fig. Care se referă la partea morală, sufletească a omului; care nu se manifestă în afară; lăuntric. 2. S. n. Partea dinăuntru a unui obiect, a unui spațiu circumscris (și închis), a unei încăperi (împreună cu mobilierul); spec. mobilierul sau aranjamentul unei locuințe, al unei camere etc. ◊ Loc. adv. În interior = înăuntru, pe dinăuntru. ♦ Tablou care reprezintă partea dinăuntru a unei camere sau, uneori, scene de familie. ♦ (Cin.; la pl.) Scene care se petrec în casă. Se filmează interioarele. ♦ Fig. Structura morală, sufletească a omului. 3. S. n. Post telefonic funcționând printr-o centrală care leagă liniile exterioare cu posturile telefonice din camerele, birourile etc, unei clădiri, instituții etc. [Pr.: -ri-or] – Din fr. intérieur, lat. interior, -oris.

DOOM

interiór2 (-ri-or) s. n., pl. interioáre
interioarelor
INTERIÓR, -OÁRĂ, interiori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este situat înăuntrul unui spațiu limitat; intern. ♦ Fig. Care se referă la partea morală, sufletească a omului; care nu se manifestă în afară; lăuntric. 2. S. n. Partea dinăuntru a unui obiect, a unui spațiu circumscris (și închis), a unei încăperi (împreună cu mobilierul); spec. mobilierul sau aranjamentul unei locuințe, al unei camere etc. ◊ Loc. adv. În interior = înăuntru, pe dinăuntru. ♦ Tablou care reprezintă partea dinăuntru a unei camere sau, uneori, scene de familie. ♦ (Cin.; la pl.) Scene care se petrec în casă. Se filmează interioarele. ♦ Fig. Structura morală, sufletească a omului. 3. S. n. Post telefonic funcționând printr-o centrală care leagă liniile exterioare cu posturile telefonice din camerele, birourile etc, unei clădiri, instituții etc. [Pr.: -ri-or] – Din fr. intérieur, lat. interior, -oris.

DOOM

interiór2 (-ri-or) s. n., pl. interioáre
interior
INTERIÓR, -OÁRĂ, interiori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este situat înăuntrul unui spațiu limitat; intern. ♦ Fig. Care se referă la partea morală, sufletească a omului; care nu se manifestă în afară; lăuntric. 2. S. n. Partea dinăuntru a unui obiect, a unui spațiu circumscris (și închis), a unei încăperi (împreună cu mobilierul); spec. mobilierul sau aranjamentul unei locuințe, al unei camere etc. ◊ Loc. adv. În interior = înăuntru, pe dinăuntru. ♦ Tablou care reprezintă partea dinăuntru a unei camere sau, uneori, scene de familie. ♦ (Cin.; la pl.) Scene care se petrec în casă. Se filmează interioarele. ♦ Fig. Structura morală, sufletească a omului. 3. S. n. Post telefonic funcționând printr-o centrală care leagă liniile exterioare cu posturile telefonice din camerele, birourile etc, unei clădiri, instituții etc. [Pr.: -ri-or] – Din fr. intérieur, lat. interior, -oris.

DOOM

interiór2 (-ri-or) s. n., pl. interioáre
interiori
INTERIÓR, -OÁRĂ, interiori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este situat înăuntrul unui spațiu limitat; intern. ♦ Fig. Care se referă la partea morală, sufletească a omului; care nu se manifestă în afară; lăuntric. 2. S. n. Partea dinăuntru a unui obiect, a unui spațiu circumscris (și închis), a unei încăperi (împreună cu mobilierul); spec. mobilierul sau aranjamentul unei locuințe, al unei camere etc. ◊ Loc. adv. În interior = înăuntru, pe dinăuntru. ♦ Tablou care reprezintă partea dinăuntru a unei camere sau, uneori, scene de familie. ♦ (Cin.; la pl.) Scene care se petrec în casă. Se filmează interioarele. ♦ Fig. Structura morală, sufletească a omului. 3. S. n. Post telefonic funcționând printr-o centrală care leagă liniile exterioare cu posturile telefonice din camerele, birourile etc, unei clădiri, instituții etc. [Pr.: -ri-or] – Din fr. intérieur, lat. interior, -oris.

DOOM

interiór2 (-ri-or) s. n., pl. interioáre
interiorii
INTERIÓR, -OÁRĂ, interiori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este situat înăuntrul unui spațiu limitat; intern. ♦ Fig. Care se referă la partea morală, sufletească a omului; care nu se manifestă în afară; lăuntric. 2. S. n. Partea dinăuntru a unui obiect, a unui spațiu circumscris (și închis), a unei încăperi (împreună cu mobilierul); spec. mobilierul sau aranjamentul unei locuințe, al unei camere etc. ◊ Loc. adv. În interior = înăuntru, pe dinăuntru. ♦ Tablou care reprezintă partea dinăuntru a unei camere sau, uneori, scene de familie. ♦ (Cin.; la pl.) Scene care se petrec în casă. Se filmează interioarele. ♦ Fig. Structura morală, sufletească a omului. 3. S. n. Post telefonic funcționând printr-o centrală care leagă liniile exterioare cu posturile telefonice din camerele, birourile etc, unei clădiri, instituții etc. [Pr.: -ri-or] – Din fr. intérieur, lat. interior, -oris.

DOOM

interiór2 (-ri-or) s. n., pl. interioáre
interiorilor
INTERIÓR, -OÁRĂ, interiori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este situat înăuntrul unui spațiu limitat; intern. ♦ Fig. Care se referă la partea morală, sufletească a omului; care nu se manifestă în afară; lăuntric. 2. S. n. Partea dinăuntru a unui obiect, a unui spațiu circumscris (și închis), a unei încăperi (împreună cu mobilierul); spec. mobilierul sau aranjamentul unei locuințe, al unei camere etc. ◊ Loc. adv. În interior = înăuntru, pe dinăuntru. ♦ Tablou care reprezintă partea dinăuntru a unei camere sau, uneori, scene de familie. ♦ (Cin.; la pl.) Scene care se petrec în casă. Se filmează interioarele. ♦ Fig. Structura morală, sufletească a omului. 3. S. n. Post telefonic funcționând printr-o centrală care leagă liniile exterioare cu posturile telefonice din camerele, birourile etc, unei clădiri, instituții etc. [Pr.: -ri-or] – Din fr. intérieur, lat. interior, -oris.

DOOM

interiór2 (-ri-or) s. n., pl. interioáre
interioritate
INTERIORITÁTE, inferiorități, s. f. Caracterul a ceea ce este interior. ♦ Subiectivitate. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. interiorité.
interioritatea
INTERIORITÁTE, inferiorități, s. f. Caracterul a ceea ce este interior. ♦ Subiectivitate. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. interiorité.
interiorități
INTERIORITÁTE, inferiorități, s. f. Caracterul a ceea ce este interior. ♦ Subiectivitate. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. interiorité.
interiorității
INTERIORITÁTE, inferiorități, s. f. Caracterul a ceea ce este interior. ♦ Subiectivitate. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. interiorité.
interioritățile
INTERIORITÁTE, inferiorități, s. f. Caracterul a ceea ce este interior. ♦ Subiectivitate. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. interiorité.
interiorităților
INTERIORITÁTE, inferiorități, s. f. Caracterul a ceea ce este interior. ♦ Subiectivitate. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. interiorité.
interioriza
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizai
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizam
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizare
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizare
INTERIORIZÁRE, interiorizări, s. f. Acțiunea de a (se) interioriza și rezultatul ei. [Pr.: -ri-o-] – V. interioriza.
interiorizarea
INTERIORIZÁRE, interiorizări, s. f. Acțiunea de a (se) interioriza și rezultatul ei. [Pr.: -ri-o-] – V. interioriza.
interiorizară
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizarăm
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizarăți
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizase
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizasem
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizaseră
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizaserăm
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizaserăți
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizaseși
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizaseți
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizat
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizat
INTERIORIZÁT, -Ă, interiorizați, -te, adj. 1. Care este reflectat în conștiința cuiva. 2. (Despre oameni) Care-și înăbușă manifestările exterioare, care se refugiază în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – V. interioriza.
interiorizata
INTERIORIZÁT, -Ă, interiorizați, -te, adj. 1. Care este reflectat în conștiința cuiva. 2. (Despre oameni) Care-și înăbușă manifestările exterioare, care se refugiază în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – V. interioriza.
interiorizate
INTERIORIZÁT, -Ă, interiorizați, -te, adj. 1. Care este reflectat în conștiința cuiva. 2. (Despre oameni) Care-și înăbușă manifestările exterioare, care se refugiază în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – V. interioriza.
interiorizatei
INTERIORIZÁT, -Ă, interiorizați, -te, adj. 1. Care este reflectat în conștiința cuiva. 2. (Despre oameni) Care-și înăbușă manifestările exterioare, care se refugiază în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – V. interioriza.
interiorizatele
INTERIORIZÁT, -Ă, interiorizați, -te, adj. 1. Care este reflectat în conștiința cuiva. 2. (Despre oameni) Care-și înăbușă manifestările exterioare, care se refugiază în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – V. interioriza.
interiorizatelor
INTERIORIZÁT, -Ă, interiorizați, -te, adj. 1. Care este reflectat în conștiința cuiva. 2. (Despre oameni) Care-și înăbușă manifestările exterioare, care se refugiază în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – V. interioriza.
interiorizatul
INTERIORIZÁT, -Ă, interiorizați, -te, adj. 1. Care este reflectat în conștiința cuiva. 2. (Despre oameni) Care-și înăbușă manifestările exterioare, care se refugiază în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – V. interioriza.
interiorizatului
INTERIORIZÁT, -Ă, interiorizați, -te, adj. 1. Care este reflectat în conștiința cuiva. 2. (Despre oameni) Care-și înăbușă manifestările exterioare, care se refugiază în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – V. interioriza.
interiorizau
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizași
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizați
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizați
INTERIORIZÁT, -Ă, interiorizați, -te, adj. 1. Care este reflectat în conștiința cuiva. 2. (Despre oameni) Care-și înăbușă manifestările exterioare, care se refugiază în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – V. interioriza.
interiorizații
INTERIORIZÁT, -Ă, interiorizați, -te, adj. 1. Care este reflectat în conștiința cuiva. 2. (Despre oameni) Care-și înăbușă manifestările exterioare, care se refugiază în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – V. interioriza.
interiorizaților
INTERIORIZÁT, -Ă, interiorizați, -te, adj. 1. Care este reflectat în conștiința cuiva. 2. (Despre oameni) Care-și înăbușă manifestările exterioare, care se refugiază în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – V. interioriza.
interiorizează
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizez
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizeze
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizezi
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizând
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizînd
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.

DOOM

*interiorizá (a ~) (ri-o-) vb., ind. prez. 3 interiorizeáză
interiorizări
INTERIORIZÁRE, interiorizări, s. f. Acțiunea de a (se) interioriza și rezultatul ei. [Pr.: -ri-o-] – V. interioriza.
interiorizării
INTERIORIZÁRE, interiorizări, s. f. Acțiunea de a (se) interioriza și rezultatul ei. [Pr.: -ri-o-] – V. interioriza.
interiorizările
INTERIORIZÁRE, interiorizări, s. f. Acțiunea de a (se) interioriza și rezultatul ei. [Pr.: -ri-o-] – V. interioriza.
interiorizărilor
INTERIORIZÁRE, interiorizări, s. f. Acțiunea de a (se) interioriza și rezultatul ei. [Pr.: -ri-o-] – V. interioriza.
interiorul
INTERIÓR, -OÁRĂ, interiori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este situat înăuntrul unui spațiu limitat; intern. ♦ Fig. Care se referă la partea morală, sufletească a omului; care nu se manifestă în afară; lăuntric. 2. S. n. Partea dinăuntru a unui obiect, a unui spațiu circumscris (și închis), a unei încăperi (împreună cu mobilierul); spec. mobilierul sau aranjamentul unei locuințe, al unei camere etc. ◊ Loc. adv. În interior = înăuntru, pe dinăuntru. ♦ Tablou care reprezintă partea dinăuntru a unei camere sau, uneori, scene de familie. ♦ (Cin.; la pl.) Scene care se petrec în casă. Se filmează interioarele. ♦ Fig. Structura morală, sufletească a omului. 3. S. n. Post telefonic funcționând printr-o centrală care leagă liniile exterioare cu posturile telefonice din camerele, birourile etc, unei clădiri, instituții etc. [Pr.: -ri-or] – Din fr. intérieur, lat. interior, -oris.

DOOM

interiór2 (-ri-or) s. n., pl. interioáre
interiorului
INTERIÓR, -OÁRĂ, interiori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este situat înăuntrul unui spațiu limitat; intern. ♦ Fig. Care se referă la partea morală, sufletească a omului; care nu se manifestă în afară; lăuntric. 2. S. n. Partea dinăuntru a unui obiect, a unui spațiu circumscris (și închis), a unei încăperi (împreună cu mobilierul); spec. mobilierul sau aranjamentul unei locuințe, al unei camere etc. ◊ Loc. adv. În interior = înăuntru, pe dinăuntru. ♦ Tablou care reprezintă partea dinăuntru a unei camere sau, uneori, scene de familie. ♦ (Cin.; la pl.) Scene care se petrec în casă. Se filmează interioarele. ♦ Fig. Structura morală, sufletească a omului. 3. S. n. Post telefonic funcționând printr-o centrală care leagă liniile exterioare cu posturile telefonice din camerele, birourile etc, unei clădiri, instituții etc. [Pr.: -ri-or] – Din fr. intérieur, lat. interior, -oris.

DOOM

interiór2 (-ri-or) s. n., pl. interioáre
interjecția
INTERJÉCȚIE, interjecții, s. f. Parte de vorbire neflexibilă de tip special, care exprimă sentimente și manifestări de voință sau care imită sunete și zgomote. – Din fr. interjection, lat. interjectio, -onis.

DOOM

interjécție (-ți-e) s. f., art. interjécția (-ți-a), g.-d. art. interjécției; pl. interjécții, art. interjécțiile (-ți-i-)
interjecție
INTERJÉCȚIE, interjecții, s. f. Parte de vorbire neflexibilă de tip special, care exprimă sentimente și manifestări de voință sau care imită sunete și zgomote. – Din fr. interjection, lat. interjectio, -onis.

DOOM

interjécție (-ți-e) s. f., art. interjécția (-ți-a), g.-d. art. interjécției; pl. interjécții, art. interjécțiile (-ți-i-)
interjecției
INTERJÉCȚIE, interjecții, s. f. Parte de vorbire neflexibilă de tip special, care exprimă sentimente și manifestări de voință sau care imită sunete și zgomote. – Din fr. interjection, lat. interjectio, -onis.

DOOM

interjécție (-ți-e) s. f., art. interjécția (-ți-a), g.-d. art. interjécției; pl. interjécții, art. interjécțiile (-ți-i-)
interjecții
INTERJÉCȚIE, interjecții, s. f. Parte de vorbire neflexibilă de tip special, care exprimă sentimente și manifestări de voință sau care imită sunete și zgomote. – Din fr. interjection, lat. interjectio, -onis.

DOOM

interjécție (-ți-e) s. f., art. interjécția (-ți-a), g.-d. art. interjécției; pl. interjécții, art. interjécțiile (-ți-i-)
interjecțiile
INTERJÉCȚIE, interjecții, s. f. Parte de vorbire neflexibilă de tip special, care exprimă sentimente și manifestări de voință sau care imită sunete și zgomote. – Din fr. interjection, lat. interjectio, -onis.

DOOM

interjécție (-ți-e) s. f., art. interjécția (-ți-a), g.-d. art. interjécției; pl. interjécții, art. interjécțiile (-ți-i-)
interjecțiilor
INTERJÉCȚIE, interjecții, s. f. Parte de vorbire neflexibilă de tip special, care exprimă sentimente și manifestări de voință sau care imită sunete și zgomote. – Din fr. interjection, lat. interjectio, -onis.

DOOM

interjécție (-ți-e) s. f., art. interjécția (-ți-a), g.-d. art. interjécției; pl. interjécții, art. interjécțiile (-ți-i-)
interjecțiune
INTERJECȚIÚNE s.f. v. interjecție.
interjudețean
INTERJUDEȚEÁN, -Ă, interjudețeni, -e, adj. Care are loc între județe, care privește mai multe județe. – Inter1 + județean.

DOOM

interjudețeán adj. m., pl. interjudețéni; f. interjudețeánă, pl. interjudețéne
interjudețeana
INTERJUDEȚEÁN, -Ă, interjudețeni, -e, adj. Care are loc între județe, care privește mai multe județe. – Inter1 + județean.

DOOM

interjudețeán adj. m., pl. interjudețéni; f. interjudețeánă, pl. interjudețéne
interjudețeanul
INTERJUDEȚEÁN, -Ă, interjudețeni, -e, adj. Care are loc între județe, care privește mai multe județe. – Inter1 + județean.

DOOM

interjudețeán adj. m., pl. interjudețéni; f. interjudețeánă, pl. interjudețéne
interjudețeanului
INTERJUDEȚEÁN, -Ă, interjudețeni, -e, adj. Care are loc între județe, care privește mai multe județe. – Inter1 + județean.

DOOM

interjudețeán adj. m., pl. interjudețéni; f. interjudețeánă, pl. interjudețéne
interjudețene
INTERJUDEȚEÁN, -Ă, interjudețeni, -e, adj. Care are loc între județe, care privește mai multe județe. – Inter1 + județean.

DOOM

interjudețeán adj. m., pl. interjudețéni; f. interjudețeánă, pl. interjudețéne
interjudețenei
INTERJUDEȚEÁN, -Ă, interjudețeni, -e, adj. Care are loc între județe, care privește mai multe județe. – Inter1 + județean.

DOOM

interjudețeán adj. m., pl. interjudețéni; f. interjudețeánă, pl. interjudețéne
interjudețenele
INTERJUDEȚEÁN, -Ă, interjudețeni, -e, adj. Care are loc între județe, care privește mai multe județe. – Inter1 + județean.

DOOM

interjudețeán adj. m., pl. interjudețéni; f. interjudețeánă, pl. interjudețéne
interjudețenelor
INTERJUDEȚEÁN, -Ă, interjudețeni, -e, adj. Care are loc între județe, care privește mai multe județe. – Inter1 + județean.

DOOM

interjudețeán adj. m., pl. interjudețéni; f. interjudețeánă, pl. interjudețéne
interjudețeni
INTERJUDEȚEÁN, -Ă, interjudețeni, -e, adj. Care are loc între județe, care privește mai multe județe. – Inter1 + județean.

DOOM

interjudețeán adj. m., pl. interjudețéni; f. interjudețeánă, pl. interjudețéne
interjudețenii
INTERJUDEȚEÁN, -Ă, interjudețeni, -e, adj. Care are loc între județe, care privește mai multe județe. – Inter1 + județean.

DOOM

interjudețeán adj. m., pl. interjudețéni; f. interjudețeánă, pl. interjudețéne
interjudețenilor
INTERJUDEȚEÁN, -Ă, interjudețeni, -e, adj. Care are loc între județe, care privește mai multe județe. – Inter1 + județean.

DOOM

interjudețeán adj. m., pl. interjudețéni; f. interjudețeánă, pl. interjudețéne
interlingvistică
INTERLINGVÍSTICĂ s.f. Parte a lingvisticii generale care studiază structura și noțiunile de bază ale tuturor limbilor. [< fr. interlinguistique].
interlinia
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interlinia
INTERLÍNIE, interlinii, s. f. Spațiu alb care se lasă între două rânduri de litere scrise sau tipărite ori între două linii ale portativului muzical. – Din fr. interligne (după linie).

DOOM

interlínie (-ni-e) s. f., art. interlínia (-ni-a), g.-d. art. interlíniei; pl. interlínii, art. interlíniile (-ni-i-)
interliniai
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interliniam
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interliniar
INTERLINIÁR, -Ă, interliniari, -e, adj. Care este scris sau tipărit între rânduri. [Pr.: -ni-ar] – Var.: interlineár, -ă adj.] – Din fr. interlinéaire.

DOOM

!interliniár (-ni-ar) adj. m., pl. interliniári; f. interliniáră, pl. interliniáre
interliniara
INTERLINIÁR, -Ă, interliniari, -e, adj. Care este scris sau tipărit între rânduri. [Pr.: -ni-ar] – Var.: interlineár, -ă adj.] – Din fr. interlinéaire.

DOOM

!interliniár (-ni-ar) adj. m., pl. interliniári; f. interliniáră, pl. interliniáre
interliniare
INTERLINIÁR, -Ă, interliniari, -e, adj. Care este scris sau tipărit între rânduri. [Pr.: -ni-ar] – Var.: interlineár, -ă adj.] – Din fr. interlinéaire.

DOOM

!interliniár (-ni-ar) adj. m., pl. interliniári; f. interliniáră, pl. interliniáre
interliniarei
INTERLINIÁR, -Ă, interliniari, -e, adj. Care este scris sau tipărit între rânduri. [Pr.: -ni-ar] – Var.: interlineár, -ă adj.] – Din fr. interlinéaire.

DOOM

!interliniár (-ni-ar) adj. m., pl. interliniári; f. interliniáră, pl. interliniáre
interliniarele
INTERLINIÁR, -Ă, interliniari, -e, adj. Care este scris sau tipărit între rânduri. [Pr.: -ni-ar] – Var.: interlineár, -ă adj.] – Din fr. interlinéaire.

DOOM

!interliniár (-ni-ar) adj. m., pl. interliniári; f. interliniáră, pl. interliniáre
interliniarelor
INTERLINIÁR, -Ă, interliniari, -e, adj. Care este scris sau tipărit între rânduri. [Pr.: -ni-ar] – Var.: interlineár, -ă adj.] – Din fr. interlinéaire.

DOOM

!interliniár (-ni-ar) adj. m., pl. interliniári; f. interliniáră, pl. interliniáre
interliniari
INTERLINIÁR, -Ă, interliniari, -e, adj. Care este scris sau tipărit între rânduri. [Pr.: -ni-ar] – Var.: interlineár, -ă adj.] – Din fr. interlinéaire.

DOOM

!interliniár (-ni-ar) adj. m., pl. interliniári; f. interliniáră, pl. interliniáre
interliniarii
INTERLINIÁR, -Ă, interliniari, -e, adj. Care este scris sau tipărit între rânduri. [Pr.: -ni-ar] – Var.: interlineár, -ă adj.] – Din fr. interlinéaire.

DOOM

!interliniár (-ni-ar) adj. m., pl. interliniári; f. interliniáră, pl. interliniáre
interliniarilor
INTERLINIÁR, -Ă, interliniari, -e, adj. Care este scris sau tipărit între rânduri. [Pr.: -ni-ar] – Var.: interlineár, -ă adj.] – Din fr. interlinéaire.

DOOM

!interliniár (-ni-ar) adj. m., pl. interliniári; f. interliniáră, pl. interliniáre
interliniarul
INTERLINIÁR, -Ă, interliniari, -e, adj. Care este scris sau tipărit între rânduri. [Pr.: -ni-ar] – Var.: interlineár, -ă adj.] – Din fr. interlinéaire.

DOOM

!interliniár (-ni-ar) adj. m., pl. interliniári; f. interliniáră, pl. interliniáre
interliniarului
INTERLINIÁR, -Ă, interliniari, -e, adj. Care este scris sau tipărit între rânduri. [Pr.: -ni-ar] – Var.: interlineár, -ă adj.] – Din fr. interlinéaire.

DOOM

!interliniár (-ni-ar) adj. m., pl. interliniári; f. interliniáră, pl. interliniáre
interliniară
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interliniarăm
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interliniarăți
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interliniase
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interliniasem
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interliniaseră
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interliniaserăm
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interliniaserăți
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interliniaseși
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interliniaseți
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interliniat
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interliniat
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).
interliniau
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interliniază
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interliniași
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interliniați
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interlinie
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interlinie
INTERLÍNIE, interlinii, s. f. Spațiu alb care se lasă între două rânduri de litere scrise sau tipărite ori între două linii ale portativului muzical. – Din fr. interligne (după linie).

DOOM

interlínie (-ni-e) s. f., art. interlínia (-ni-a), g.-d. art. interlíniei; pl. interlínii, art. interlíniile (-ni-i-)
interliniei
INTERLÍNIE, interlinii, s. f. Spațiu alb care se lasă între două rânduri de litere scrise sau tipărite ori între două linii ale portativului muzical. – Din fr. interligne (după linie).

DOOM

interlínie (-ni-e) s. f., art. interlínia (-ni-a), g.-d. art. interlíniei; pl. interlínii, art. interlíniile (-ni-i-)
interliniem
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interliniere
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interliniere
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).
interliniez
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interlinieze
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interliniezi
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interlinii
INTERLÍNIE, interlinii, s. f. Spațiu alb care se lasă între două rânduri de litere scrise sau tipărite ori între două linii ale portativului muzical. – Din fr. interligne (după linie).

DOOM

interlínie (-ni-e) s. f., art. interlínia (-ni-a), g.-d. art. interlíniei; pl. interlínii, art. interlíniile (-ni-i-)
interliniile
INTERLÍNIE, interlinii, s. f. Spațiu alb care se lasă între două rânduri de litere scrise sau tipărite ori între două linii ale portativului muzical. – Din fr. interligne (după linie).

DOOM

interlínie (-ni-e) s. f., art. interlínia (-ni-a), g.-d. art. interlíniei; pl. interlínii, art. interlíniile (-ni-i-)
interliniilor
INTERLÍNIE, interlinii, s. f. Spațiu alb care se lasă între două rânduri de litere scrise sau tipărite ori între două linii ale portativului muzical. – Din fr. interligne (după linie).

DOOM

interlínie (-ni-e) s. f., art. interlínia (-ni-a), g.-d. art. interlíniei; pl. interlínii, art. interlíniile (-ni-i-)
interliniind
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).

DOOM

interliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 interliniáză, 1 pl. interliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să interliniéze; ger. interliniínd (-ni-ind)
interlock
INTERLÓCK s. n. 1. Mașină de tricotat cu două rânduri de ace pe un singur cilindru. ♦ Tricot indeșirabil. 2. (Cin.) Sistem de înregistrare sincronă a imaginii și sunetului aferent. – Din engl., fr. interlock.
interlockul
INTERLÓCK s. n. 1. Mașină de tricotat cu două rânduri de ace pe un singur cilindru. ♦ Tricot indeșirabil. 2. (Cin.) Sistem de înregistrare sincronă a imaginii și sunetului aferent. – Din engl., fr. interlock.
interlockului
INTERLÓCK s. n. 1. Mașină de tricotat cu două rânduri de ace pe un singur cilindru. ♦ Tricot indeșirabil. 2. (Cin.) Sistem de înregistrare sincronă a imaginii și sunetului aferent. – Din engl., fr. interlock.
interlocutiv
INTERLOCUTÍV, -Ă adj. (Rar) Interlocutoriu. [Cf. fr. intérlocutif].
interlocutiva
INTERLOCUTÍV, -Ă adj. (Rar) Interlocutoriu. [Cf. fr. intérlocutif].
interlocutive
INTERLOCUTÍV, -Ă adj. (Rar) Interlocutoriu. [Cf. fr. intérlocutif].
interlocutivei
INTERLOCUTÍV, -Ă adj. (Rar) Interlocutoriu. [Cf. fr. intérlocutif].
interlocutivele
INTERLOCUTÍV, -Ă adj. (Rar) Interlocutoriu. [Cf. fr. intérlocutif].
interlocutivelor
INTERLOCUTÍV, -Ă adj. (Rar) Interlocutoriu. [Cf. fr. intérlocutif].
interlocutivi
INTERLOCUTÍV, -Ă adj. (Rar) Interlocutoriu. [Cf. fr. intérlocutif].
interlocutivii
INTERLOCUTÍV, -Ă adj. (Rar) Interlocutoriu. [Cf. fr. intérlocutif].
interlocutivilor
INTERLOCUTÍV, -Ă adj. (Rar) Interlocutoriu. [Cf. fr. intérlocutif].
interlocutivul
INTERLOCUTÍV, -Ă adj. (Rar) Interlocutoriu. [Cf. fr. intérlocutif].
interlocutivului
INTERLOCUTÍV, -Ă adj. (Rar) Interlocutoriu. [Cf. fr. intérlocutif].
interlocutoare
INTERLOCUTÓR, -OÁRE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care participă la o discuție, la o conversație. – Din fr. interlocuteur.

DOOM

interlocutór s. m., pl. interlocutóri
interlocutoarea
INTERLOCUTÓR, -OÁRE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care participă la o discuție, la o conversație. – Din fr. interlocuteur.

DOOM

interlocutór s. m., pl. interlocutóri
interlocutoarei
INTERLOCUTÓR, -OÁRE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care participă la o discuție, la o conversație. – Din fr. interlocuteur.

DOOM

interlocutór s. m., pl. interlocutóri
interlocutoarele
INTERLOCUTÓR, -OÁRE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care participă la o discuție, la o conversație. – Din fr. interlocuteur.

DOOM

interlocutór s. m., pl. interlocutóri
interlocutoarelor
INTERLOCUTÓR, -OÁRE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care participă la o discuție, la o conversație. – Din fr. interlocuteur.

DOOM

interlocutór s. m., pl. interlocutóri
interlocutor
INTERLOCUTÓR, -OÁRE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care participă la o discuție, la o conversație. – Din fr. interlocuteur.

DOOM

interlocutór s. m., pl. interlocutóri
interlocutori
INTERLOCUTÓR, -OÁRE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care participă la o discuție, la o conversație. – Din fr. interlocuteur.

DOOM

interlocutór s. m., pl. interlocutóri
interlocutoria
INTERLOCUTÓRIU, -IE adj. (Jur.) Cu caracter de interlocuțiune; interlocutiv. [Pron. -riu. / cf. fr. interlocutoire, it. interlocutorio].
interlocutorie
INTERLOCUTÓRIU, -IE adj. (Jur.) Cu caracter de interlocuțiune; interlocutiv. [Pron. -riu. / cf. fr. interlocutoire, it. interlocutorio].
interlocutoriei
INTERLOCUTÓRIU, -IE adj. (Jur.) Cu caracter de interlocuțiune; interlocutiv. [Pron. -riu. / cf. fr. interlocutoire, it. interlocutorio].
interlocutorii
INTERLOCUTÓR, -OÁRE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care participă la o discuție, la o conversație. – Din fr. interlocuteur.

DOOM

interlocutór s. m., pl. interlocutóri
interlocutorii
INTERLOCUTÓRIU, -IE adj. (Jur.) Cu caracter de interlocuțiune; interlocutiv. [Pron. -riu. / cf. fr. interlocutoire, it. interlocutorio].
interlocutoriii
INTERLOCUTÓRIU, -IE adj. (Jur.) Cu caracter de interlocuțiune; interlocutiv. [Pron. -riu. / cf. fr. interlocutoire, it. interlocutorio].
interlocutoriile
INTERLOCUTÓRIU, -IE adj. (Jur.) Cu caracter de interlocuțiune; interlocutiv. [Pron. -riu. / cf. fr. interlocutoire, it. interlocutorio].
interlocutoriilor
INTERLOCUTÓRIU, -IE adj. (Jur.) Cu caracter de interlocuțiune; interlocutiv. [Pron. -riu. / cf. fr. interlocutoire, it. interlocutorio].
interlocutorilor
INTERLOCUTÓR, -OÁRE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care participă la o discuție, la o conversație. – Din fr. interlocuteur.

DOOM

interlocutór s. m., pl. interlocutóri
interlocutoriu
INTERLOCUTÓRIU, -IE adj. (Jur.) Cu caracter de interlocuțiune; interlocutiv. [Pron. -riu. / cf. fr. interlocutoire, it. interlocutorio].
interlocutoriul
INTERLOCUTÓRIU, -IE adj. (Jur.) Cu caracter de interlocuțiune; interlocutiv. [Pron. -riu. / cf. fr. interlocutoire, it. interlocutorio].
interlocutoriului
INTERLOCUTÓRIU, -IE adj. (Jur.) Cu caracter de interlocuțiune; interlocutiv. [Pron. -riu. / cf. fr. interlocutoire, it. interlocutorio].
interlocutorul
INTERLOCUTÓR, -OÁRE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care participă la o discuție, la o conversație. – Din fr. interlocuteur.

DOOM

interlocutór s. m., pl. interlocutóri
interlocutorului
INTERLOCUTÓR, -OÁRE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care participă la o discuție, la o conversație. – Din fr. interlocuteur.

DOOM

interlocutór s. m., pl. interlocutóri
interlocuție
INTERLOCUȚIÚNE, interlocuțiuni, s. f. (Jur.) Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [Var.: interlocúție s. f.] – Din fr. interlocution.
interlocuțiune
INTERLOCUȚIÚNE, interlocuțiuni, s. f. (Jur.) Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [Var.: interlocúție s. f.] – Din fr. interlocution.
interlocuțiunea
INTERLOCUȚIÚNE, interlocuțiuni, s. f. (Jur.) Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [Var.: interlocúție s. f.] – Din fr. interlocution.
interlocuțiuni
INTERLOCUȚIÚNE, interlocuțiuni, s. f. (Jur.) Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [Var.: interlocúție s. f.] – Din fr. interlocution.
interlocuțiunii
INTERLOCUȚIÚNE, interlocuțiuni, s. f. (Jur.) Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [Var.: interlocúție s. f.] – Din fr. interlocution.
interlocuțiunile
INTERLOCUȚIÚNE, interlocuțiuni, s. f. (Jur.) Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [Var.: interlocúție s. f.] – Din fr. interlocution.
interlocuțiunilor
INTERLOCUȚIÚNE, interlocuțiuni, s. f. (Jur.) Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [Var.: interlocúție s. f.] – Din fr. interlocution.
interlop
INTERLÓP, -Ă, interlopi, -e, adj. Care are o reputație proastă; rău famat, dubios, suspect. ♦ Care aparține traficului ilegal. – Din fr. interlope.

DOOM

interlóp adj. m., pl. interlópi; f. interlópă, pl. interlópe
interlopa
INTERLÓP, -Ă, interlopi, -e, adj. Care are o reputație proastă; rău famat, dubios, suspect. ♦ Care aparține traficului ilegal. – Din fr. interlope.

DOOM

interlóp adj. m., pl. interlópi; f. interlópă, pl. interlópe
interlope
INTERLÓP, -Ă, interlopi, -e, adj. Care are o reputație proastă; rău famat, dubios, suspect. ♦ Care aparține traficului ilegal. – Din fr. interlope.

DOOM

interlóp adj. m., pl. interlópi; f. interlópă, pl. interlópe
interlopei
INTERLÓP, -Ă, interlopi, -e, adj. Care are o reputație proastă; rău famat, dubios, suspect. ♦ Care aparține traficului ilegal. – Din fr. interlope.

DOOM

interlóp adj. m., pl. interlópi; f. interlópă, pl. interlópe
interlopele
INTERLÓP, -Ă, interlopi, -e, adj. Care are o reputație proastă; rău famat, dubios, suspect. ♦ Care aparține traficului ilegal. – Din fr. interlope.

DOOM

interlóp adj. m., pl. interlópi; f. interlópă, pl. interlópe
interlopelor
INTERLÓP, -Ă, interlopi, -e, adj. Care are o reputație proastă; rău famat, dubios, suspect. ♦ Care aparține traficului ilegal. – Din fr. interlope.

DOOM

interlóp adj. m., pl. interlópi; f. interlópă, pl. interlópe
interlopi
INTERLÓP, -Ă, interlopi, -e, adj. Care are o reputație proastă; rău famat, dubios, suspect. ♦ Care aparține traficului ilegal. – Din fr. interlope.

DOOM

interlóp adj. m., pl. interlópi; f. interlópă, pl. interlópe
interlopii
INTERLÓP, -Ă, interlopi, -e, adj. Care are o reputație proastă; rău famat, dubios, suspect. ♦ Care aparține traficului ilegal. – Din fr. interlope.

DOOM

interlóp adj. m., pl. interlópi; f. interlópă, pl. interlópe
interlopilor
INTERLÓP, -Ă, interlopi, -e, adj. Care are o reputație proastă; rău famat, dubios, suspect. ♦ Care aparține traficului ilegal. – Din fr. interlope.

DOOM

interlóp adj. m., pl. interlópi; f. interlópă, pl. interlópe
interlopul
INTERLÓP, -Ă, interlopi, -e, adj. Care are o reputație proastă; rău famat, dubios, suspect. ♦ Care aparține traficului ilegal. – Din fr. interlope.

DOOM

interlóp adj. m., pl. interlópi; f. interlópă, pl. interlópe
interlopului
INTERLÓP, -Ă, interlopi, -e, adj. Care are o reputație proastă; rău famat, dubios, suspect. ♦ Care aparține traficului ilegal. – Din fr. interlope.

DOOM

interlóp adj. m., pl. interlópi; f. interlópă, pl. interlópe
interludii
INTERLÚDIU, interludii, s. n. Episod muzical care face legătura între două momente mai importante ale unei opere muzicale; p. ext. piesă muzicală care leagă între ele două momente ale unei lucrări dramatice. – Din it. interludio, fr. interlude.

DOOM

interlúdiu [diu pron. dĭu] s. n., art. interlúdiul; pl. interlúdii, art. interlúdiile (-di-i-)
interludiile
INTERLÚDIU, interludii, s. n. Episod muzical care face legătura între două momente mai importante ale unei opere muzicale; p. ext. piesă muzicală care leagă între ele două momente ale unei lucrări dramatice. – Din it. interludio, fr. interlude.

DOOM

interlúdiu [diu pron. dĭu] s. n., art. interlúdiul; pl. interlúdii, art. interlúdiile (-di-i-)
interludiilor
INTERLÚDIU, interludii, s. n. Episod muzical care face legătura între două momente mai importante ale unei opere muzicale; p. ext. piesă muzicală care leagă între ele două momente ale unei lucrări dramatice. – Din it. interludio, fr. interlude.

DOOM

interlúdiu [diu pron. dĭu] s. n., art. interlúdiul; pl. interlúdii, art. interlúdiile (-di-i-)
interludiu
INTERLÚDIU, interludii, s. n. Episod muzical care face legătura între două momente mai importante ale unei opere muzicale; p. ext. piesă muzicală care leagă între ele două momente ale unei lucrări dramatice. – Din it. interludio, fr. interlude.

DOOM

interlúdiu [diu pron. dĭu] s. n., art. interlúdiul; pl. interlúdii, art. interlúdiile (-di-i-)
interludiul
INTERLÚDIU, interludii, s. n. Episod muzical care face legătura între două momente mai importante ale unei opere muzicale; p. ext. piesă muzicală care leagă între ele două momente ale unei lucrări dramatice. – Din it. interludio, fr. interlude.

DOOM

interlúdiu [diu pron. dĭu] s. n., art. interlúdiul; pl. interlúdii, art. interlúdiile (-di-i-)
interludiului
INTERLÚDIU, interludii, s. n. Episod muzical care face legătura între două momente mai importante ale unei opere muzicale; p. ext. piesă muzicală care leagă între ele două momente ale unei lucrări dramatice. – Din it. interludio, fr. interlude.

DOOM

interlúdiu [diu pron. dĭu] s. n., art. interlúdiul; pl. interlúdii, art. interlúdiile (-di-i-)
interlunar
INTERLUNÁR, -Ă adj. Referitor la interlunie. [Cf. fr. interlunaire, lat. interlunis].
interlunara
INTERLUNÁR, -Ă adj. Referitor la interlunie. [Cf. fr. interlunaire, lat. interlunis].
interlunare
INTERLUNÁR, -Ă adj. Referitor la interlunie. [Cf. fr. interlunaire, lat. interlunis].
interlunarei
INTERLUNÁR, -Ă adj. Referitor la interlunie. [Cf. fr. interlunaire, lat. interlunis].
interlunarele
INTERLUNÁR, -Ă adj. Referitor la interlunie. [Cf. fr. interlunaire, lat. interlunis].
interlunarelor
INTERLUNÁR, -Ă adj. Referitor la interlunie. [Cf. fr. interlunaire, lat. interlunis].
interlunari
INTERLUNÁR, -Ă adj. Referitor la interlunie. [Cf. fr. interlunaire, lat. interlunis].
interlunarii
INTERLUNÁR, -Ă adj. Referitor la interlunie. [Cf. fr. interlunaire, lat. interlunis].
interlunarilor
INTERLUNÁR, -Ă adj. Referitor la interlunie. [Cf. fr. interlunaire, lat. interlunis].
interlunarul
INTERLUNÁR, -Ă adj. Referitor la interlunie. [Cf. fr. interlunaire, lat. interlunis].
interlunarului
INTERLUNÁR, -Ă adj. Referitor la interlunie. [Cf. fr. interlunaire, lat. interlunis].
interlunie
INTERLÚNIE s.f. Timp în care Luna este invizibilă, înainte de apariția Lunii noi. [Var. interlună s.f., interluniu s.n. / < lat. interlunium, cf. fr. interlune, it. interlunio].
interluniu
INTERLÚNIU s.n. v. interlunie.
interlună
INTERLÚNĂ s.f. v. interlunie.
intermaxilar
INTERMAXILÁR, -Ă adj. Între, dintre maxilare. [Cf. fr. intermaxillaire].
intermaxilara
INTERMAXILÁR, -Ă adj. Între, dintre maxilare. [Cf. fr. intermaxillaire].
intermaxilare
INTERMAXILÁR, -Ă adj. Între, dintre maxilare. [Cf. fr. intermaxillaire].
intermaxilarei
INTERMAXILÁR, -Ă adj. Între, dintre maxilare. [Cf. fr. intermaxillaire].
intermaxilarele
INTERMAXILÁR, -Ă adj. Între, dintre maxilare. [Cf. fr. intermaxillaire].
intermaxilarelor
INTERMAXILÁR, -Ă adj. Între, dintre maxilare. [Cf. fr. intermaxillaire].
intermaxilari
INTERMAXILÁR, -Ă adj. Între, dintre maxilare. [Cf. fr. intermaxillaire].
intermaxilarii
INTERMAXILÁR, -Ă adj. Între, dintre maxilare. [Cf. fr. intermaxillaire].
intermaxilarilor
INTERMAXILÁR, -Ă adj. Între, dintre maxilare. [Cf. fr. intermaxillaire].
intermaxilarul
INTERMAXILÁR, -Ă adj. Între, dintre maxilare. [Cf. fr. intermaxillaire].
intermaxilarului
INTERMAXILÁR, -Ă adj. Între, dintre maxilare. [Cf. fr. intermaxillaire].
intermedia
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediai
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediam
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediar
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediar
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediara
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediara
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediare
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediare
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediarei
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediarei
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediarele
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediarele
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediarelor
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediarelor
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediari
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediari
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediarii
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediarii
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediarilor
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediarilor
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediarul
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediarul
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediarului
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediarului
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică având atribuția de a asigura o mijlocire între părțile unei tranzacții. 3. Persoană care mijlocește o înțelegere între două părți adverse; mijlocitor. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.

DOOM

intermediár (-di-ar) adj. m., s. m., pl. intermediári; f. intermediáră, pl. intermediáre
intermediară
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediarăm
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediarăți
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediase
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediasem
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediaseră
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediaserăm
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediaserăți
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediaseși
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediaseți
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediat
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediat
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.
intermediau
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediază
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediași
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediați
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermedie
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediem
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediere
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediez
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermedieze
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediezi
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediind
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.

DOOM

intermediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 intermediáză, 1 pl. intermediém (-di-em); conj. prez. 3 să intermediéze; ger. intermediínd (-di-ind)
intermediu
INTERMÉDIU, intermedii, s. n. 1. Ceea ce se află la mijloc, între alte elemente. ◊ Loc. prep. Prin intermediul (cuiva sau a ceva) = prin mijlocirea, cu ajutorul (cuiva sau a ceva). 2. Mică lucrare dramatică (de obicei comică), muzicală ori coregrafică, executată ca moment de divertisment în antracte. – Din it. intermedio, fr. intermède.

DOOM

intermédiu [diu pron. diu] s. n., art. intermédiul; pl. intermédii, art. intermédiile (-di-i-)
intermenstrual
INTERMENSTRUÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la, din perioada dintre două menstre. [Cf. fr. intermenstruel].
intermenstruala
INTERMENSTRUÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la, din perioada dintre două menstre. [Cf. fr. intermenstruel].
intermenstruale
INTERMENSTRUÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la, din perioada dintre două menstre. [Cf. fr. intermenstruel].
intermenstrualei
INTERMENSTRUÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la, din perioada dintre două menstre. [Cf. fr. intermenstruel].
intermenstrualele
INTERMENSTRUÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la, din perioada dintre două menstre. [Cf. fr. intermenstruel].
intermenstrualelor
INTERMENSTRUÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la, din perioada dintre două menstre. [Cf. fr. intermenstruel].
intermenstruali
INTERMENSTRUÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la, din perioada dintre două menstre. [Cf. fr. intermenstruel].
intermenstrualii
INTERMENSTRUÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la, din perioada dintre două menstre. [Cf. fr. intermenstruel].
intermenstrualilor
INTERMENSTRUÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la, din perioada dintre două menstre. [Cf. fr. intermenstruel].
intermenstrualul
INTERMENSTRUÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la, din perioada dintre două menstre. [Cf. fr. intermenstruel].
intermenstrualului
INTERMENSTRUÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la, din perioada dintre două menstre. [Cf. fr. intermenstruel].
intermetalic
INTERMETÁLIC, -Ă, intermetalici, -ce, adj. (În sintagma) Compus intermetalic = compus format din componentele unui aliaj. – Din fr. intermétallique.
intermezzo
INTERMÉZZO, intermezzouri, s. n. 1. Divertisment muzical care se intercalează într-o reprezentație teatrală. 2. Episod orchestral independent într-o operă. 3. Mică piesă instrumentală de formă liberă. [Pr.: -méțo] – Cuv. it.

DOOM

intermézzo (it.) [zz pron. ț] s. n., art. intermézzoul; pl. intermézzouri
intermezzoul
INTERMÉZZO, intermezzouri, s. n. 1. Divertisment muzical care se intercalează într-o reprezentație teatrală. 2. Episod orchestral independent într-o operă. 3. Mică piesă instrumentală de formă liberă. [Pr.: -méțo] – Cuv. it.

DOOM

intermézzo (it.) [zz pron. ț] s. n., art. intermézzoul; pl. intermézzouri
intermezzoului
INTERMÉZZO, intermezzouri, s. n. 1. Divertisment muzical care se intercalează într-o reprezentație teatrală. 2. Episod orchestral independent într-o operă. 3. Mică piesă instrumentală de formă liberă. [Pr.: -méțo] – Cuv. it.

DOOM

intermézzo (it.) [zz pron. ț] s. n., art. intermézzoul; pl. intermézzouri
intermezzouri
INTERMÉZZO, intermezzouri, s. n. 1. Divertisment muzical care se intercalează într-o reprezentație teatrală. 2. Episod orchestral independent într-o operă. 3. Mică piesă instrumentală de formă liberă. [Pr.: -méțo] – Cuv. it.

DOOM

intermézzo (it.) [zz pron. ț] s. n., art. intermézzoul; pl. intermézzouri
intermezzourile
INTERMÉZZO, intermezzouri, s. n. 1. Divertisment muzical care se intercalează într-o reprezentație teatrală. 2. Episod orchestral independent într-o operă. 3. Mică piesă instrumentală de formă liberă. [Pr.: -méțo] – Cuv. it.

DOOM

intermézzo (it.) [zz pron. ț] s. n., art. intermézzoul; pl. intermézzouri
intermezzourilor
INTERMÉZZO, intermezzouri, s. n. 1. Divertisment muzical care se intercalează într-o reprezentație teatrală. 2. Episod orchestral independent într-o operă. 3. Mică piesă instrumentală de formă liberă. [Pr.: -méțo] – Cuv. it.

DOOM

intermézzo (it.) [zz pron. ț] s. n., art. intermézzoul; pl. intermézzouri
interminabil
INTERMINÁBIL, -Ă, interminabili, -e, adj. Care nu se (mai) termină, foarte lung sau exagerat de lung; nesfârșit. ♦ De dimensiuni foarte mari, exagerat de mare. – Din fr. interminable, lat. interminabilis.

DOOM

interminábil adj. m., pl. interminábili; f. interminábilă, pl. interminábile
interminabila
INTERMINÁBIL, -Ă, interminabili, -e, adj. Care nu se (mai) termină, foarte lung sau exagerat de lung; nesfârșit. ♦ De dimensiuni foarte mari, exagerat de mare. – Din fr. interminable, lat. interminabilis.

DOOM

interminábil adj. m., pl. interminábili; f. interminábilă, pl. interminábile
interminabile
INTERMINÁBIL, -Ă, interminabili, -e, adj. Care nu se (mai) termină, foarte lung sau exagerat de lung; nesfârșit. ♦ De dimensiuni foarte mari, exagerat de mare. – Din fr. interminable, lat. interminabilis.

DOOM

interminábil adj. m., pl. interminábili; f. interminábilă, pl. interminábile
interminabilei
INTERMINÁBIL, -Ă, interminabili, -e, adj. Care nu se (mai) termină, foarte lung sau exagerat de lung; nesfârșit. ♦ De dimensiuni foarte mari, exagerat de mare. – Din fr. interminable, lat. interminabilis.

DOOM

interminábil adj. m., pl. interminábili; f. interminábilă, pl. interminábile
interminabilele
INTERMINÁBIL, -Ă, interminabili, -e, adj. Care nu se (mai) termină, foarte lung sau exagerat de lung; nesfârșit. ♦ De dimensiuni foarte mari, exagerat de mare. – Din fr. interminable, lat. interminabilis.

DOOM

interminábil adj. m., pl. interminábili; f. interminábilă, pl. interminábile
interminabilelor
INTERMINÁBIL, -Ă, interminabili, -e, adj. Care nu se (mai) termină, foarte lung sau exagerat de lung; nesfârșit. ♦ De dimensiuni foarte mari, exagerat de mare. – Din fr. interminable, lat. interminabilis.

DOOM

interminábil adj. m., pl. interminábili; f. interminábilă, pl. interminábile
interminabili
INTERMINÁBIL, -Ă, interminabili, -e, adj. Care nu se (mai) termină, foarte lung sau exagerat de lung; nesfârșit. ♦ De dimensiuni foarte mari, exagerat de mare. – Din fr. interminable, lat. interminabilis.

DOOM

interminábil adj. m., pl. interminábili; f. interminábilă, pl. interminábile
interminabilii
INTERMINÁBIL, -Ă, interminabili, -e, adj. Care nu se (mai) termină, foarte lung sau exagerat de lung; nesfârșit. ♦ De dimensiuni foarte mari, exagerat de mare. – Din fr. interminable, lat. interminabilis.

DOOM

interminábil adj. m., pl. interminábili; f. interminábilă, pl. interminábile
interminabililor
INTERMINÁBIL, -Ă, interminabili, -e, adj. Care nu se (mai) termină, foarte lung sau exagerat de lung; nesfârșit. ♦ De dimensiuni foarte mari, exagerat de mare. – Din fr. interminable, lat. interminabilis.

DOOM

interminábil adj. m., pl. interminábili; f. interminábilă, pl. interminábile
interminabilul
INTERMINÁBIL, -Ă, interminabili, -e, adj. Care nu se (mai) termină, foarte lung sau exagerat de lung; nesfârșit. ♦ De dimensiuni foarte mari, exagerat de mare. – Din fr. interminable, lat. interminabilis.

DOOM

interminábil adj. m., pl. interminábili; f. interminábilă, pl. interminábile
interminabilului
INTERMINÁBIL, -Ă, interminabili, -e, adj. Care nu se (mai) termină, foarte lung sau exagerat de lung; nesfârșit. ♦ De dimensiuni foarte mari, exagerat de mare. – Din fr. interminable, lat. interminabilis.

DOOM

interminábil adj. m., pl. interminábili; f. interminábilă, pl. interminábile
interministerial
INTERMINISTERIÁL, -Ă, interministeriali, -e, adj. Care are loc între mai multe ministere, care privește diferite ministere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. interministériel.

DOOM

interministeriál (-ri-al) adj. m., pl. interministeriáli; f. interministeriálă, pl. interministeriále
interministeriala
INTERMINISTERIÁL, -Ă, interministeriali, -e, adj. Care are loc între mai multe ministere, care privește diferite ministere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. interministériel.

DOOM

interministeriál (-ri-al) adj. m., pl. interministeriáli; f. interministeriálă, pl. interministeriále
interministeriale
INTERMINISTERIÁL, -Ă, interministeriali, -e, adj. Care are loc între mai multe ministere, care privește diferite ministere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. interministériel.

DOOM

interministeriál (-ri-al) adj. m., pl. interministeriáli; f. interministeriálă, pl. interministeriále
interministerialei
INTERMINISTERIÁL, -Ă, interministeriali, -e, adj. Care are loc între mai multe ministere, care privește diferite ministere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. interministériel.

DOOM

interministeriál (-ri-al) adj. m., pl. interministeriáli; f. interministeriálă, pl. interministeriále
interministerialele
INTERMINISTERIÁL, -Ă, interministeriali, -e, adj. Care are loc între mai multe ministere, care privește diferite ministere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. interministériel.

DOOM

interministeriál (-ri-al) adj. m., pl. interministeriáli; f. interministeriálă, pl. interministeriále
interministerialelor
INTERMINISTERIÁL, -Ă, interministeriali, -e, adj. Care are loc între mai multe ministere, care privește diferite ministere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. interministériel.

DOOM

interministeriál (-ri-al) adj. m., pl. interministeriáli; f. interministeriálă, pl. interministeriále
interministeriali
INTERMINISTERIÁL, -Ă, interministeriali, -e, adj. Care are loc între mai multe ministere, care privește diferite ministere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. interministériel.

DOOM

interministeriál (-ri-al) adj. m., pl. interministeriáli; f. interministeriálă, pl. interministeriále
interministerialii
INTERMINISTERIÁL, -Ă, interministeriali, -e, adj. Care are loc între mai multe ministere, care privește diferite ministere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. interministériel.

DOOM

interministeriál (-ri-al) adj. m., pl. interministeriáli; f. interministeriálă, pl. interministeriále
interministerialilor
INTERMINISTERIÁL, -Ă, interministeriali, -e, adj. Care are loc între mai multe ministere, care privește diferite ministere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. interministériel.

DOOM

interministeriál (-ri-al) adj. m., pl. interministeriáli; f. interministeriálă, pl. interministeriále
interministerialul
INTERMINISTERIÁL, -Ă, interministeriali, -e, adj. Care are loc între mai multe ministere, care privește diferite ministere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. interministériel.

DOOM

interministeriál (-ri-al) adj. m., pl. interministeriáli; f. interministeriálă, pl. interministeriále
interministerialului
INTERMINISTERIÁL, -Ă, interministeriali, -e, adj. Care are loc între mai multe ministere, care privește diferite ministere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. interministériel.

DOOM

interministeriál (-ri-al) adj. m., pl. interministeriáli; f. interministeriálă, pl. interministeriále
intermitent
INTERMITÉNT, -Ă, intermitenți, -te, adj. Care încetează și reîncepe la anumite intervale, care acționează cu întreruperi; discontinuu. ♦ (Adverbial) Din când în când, la anumite intervale. – Din fr. intermittent, lat. intermittens, -ntis.

DOOM

intermitént adj. m., pl. intermiténți; f. intermiténtă, pl. intermiténte
intermitenta
INTERMITÉNT, -Ă, intermitenți, -te, adj. Care încetează și reîncepe la anumite intervale, care acționează cu întreruperi; discontinuu. ♦ (Adverbial) Din când în când, la anumite intervale. – Din fr. intermittent, lat. intermittens, -ntis.

DOOM

intermitént adj. m., pl. intermiténți; f. intermiténtă, pl. intermiténte
intermitente
INTERMITÉNT, -Ă, intermitenți, -te, adj. Care încetează și reîncepe la anumite intervale, care acționează cu întreruperi; discontinuu. ♦ (Adverbial) Din când în când, la anumite intervale. – Din fr. intermittent, lat. intermittens, -ntis.

DOOM

intermitént adj. m., pl. intermiténți; f. intermiténtă, pl. intermiténte
intermitentei
INTERMITÉNT, -Ă, intermitenți, -te, adj. Care încetează și reîncepe la anumite intervale, care acționează cu întreruperi; discontinuu. ♦ (Adverbial) Din când în când, la anumite intervale. – Din fr. intermittent, lat. intermittens, -ntis.

DOOM

intermitént adj. m., pl. intermiténți; f. intermiténtă, pl. intermiténte
intermitentele
INTERMITÉNT, -Ă, intermitenți, -te, adj. Care încetează și reîncepe la anumite intervale, care acționează cu întreruperi; discontinuu. ♦ (Adverbial) Din când în când, la anumite intervale. – Din fr. intermittent, lat. intermittens, -ntis.

DOOM

intermitént adj. m., pl. intermiténți; f. intermiténtă, pl. intermiténte
intermitentelor
INTERMITÉNT, -Ă, intermitenți, -te, adj. Care încetează și reîncepe la anumite intervale, care acționează cu întreruperi; discontinuu. ♦ (Adverbial) Din când în când, la anumite intervale. – Din fr. intermittent, lat. intermittens, -ntis.

DOOM

intermitént adj. m., pl. intermiténți; f. intermiténtă, pl. intermiténte
intermitentul
INTERMITÉNT, -Ă, intermitenți, -te, adj. Care încetează și reîncepe la anumite intervale, care acționează cu întreruperi; discontinuu. ♦ (Adverbial) Din când în când, la anumite intervale. – Din fr. intermittent, lat. intermittens, -ntis.

DOOM

intermitént adj. m., pl. intermiténți; f. intermiténtă, pl. intermiténte
intermitentului
INTERMITÉNT, -Ă, intermitenți, -te, adj. Care încetează și reîncepe la anumite intervale, care acționează cu întreruperi; discontinuu. ♦ (Adverbial) Din când în când, la anumite intervale. – Din fr. intermittent, lat. intermittens, -ntis.

DOOM

intermitént adj. m., pl. intermiténți; f. intermiténtă, pl. intermiténte
intermitența
INTERMITÉNȚĂ, intermitențe, s. f. Întrerupere, lipsă de continuitate în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc.; discontinuitate. ◊ Loc. adv. Cu intermitență = în mod intermitent. – Din fr. intermittence.

DOOM

intermiténță s. f., g.-d. art. intermiténței; pl. intermiténțe
intermitențe
INTERMITÉNȚĂ, intermitențe, s. f. Întrerupere, lipsă de continuitate în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc.; discontinuitate. ◊ Loc. adv. Cu intermitență = în mod intermitent. – Din fr. intermittence.

DOOM

intermiténță s. f., g.-d. art. intermiténței; pl. intermiténțe
intermitenței
INTERMITÉNȚĂ, intermitențe, s. f. Întrerupere, lipsă de continuitate în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc.; discontinuitate. ◊ Loc. adv. Cu intermitență = în mod intermitent. – Din fr. intermittence.

DOOM

intermiténță s. f., g.-d. art. intermiténței; pl. intermiténțe
intermitențele
INTERMITÉNȚĂ, intermitențe, s. f. Întrerupere, lipsă de continuitate în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc.; discontinuitate. ◊ Loc. adv. Cu intermitență = în mod intermitent. – Din fr. intermittence.

DOOM

intermiténță s. f., g.-d. art. intermiténței; pl. intermiténțe
intermitențelor
INTERMITÉNȚĂ, intermitențe, s. f. Întrerupere, lipsă de continuitate în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc.; discontinuitate. ◊ Loc. adv. Cu intermitență = în mod intermitent. – Din fr. intermittence.

DOOM

intermiténță s. f., g.-d. art. intermiténței; pl. intermiténțe
intermitenți
INTERMITÉNT, -Ă, intermitenți, -te, adj. Care încetează și reîncepe la anumite intervale, care acționează cu întreruperi; discontinuu. ♦ (Adverbial) Din când în când, la anumite intervale. – Din fr. intermittent, lat. intermittens, -ntis.

DOOM

intermitént adj. m., pl. intermiténți; f. intermiténtă, pl. intermiténte
intermitenții
INTERMITÉNT, -Ă, intermitenți, -te, adj. Care încetează și reîncepe la anumite intervale, care acționează cu întreruperi; discontinuu. ♦ (Adverbial) Din când în când, la anumite intervale. – Din fr. intermittent, lat. intermittens, -ntis.

DOOM

intermitént adj. m., pl. intermiténți; f. intermiténtă, pl. intermiténte
intermitenților
INTERMITÉNT, -Ă, intermitenți, -te, adj. Care încetează și reîncepe la anumite intervale, care acționează cu întreruperi; discontinuu. ♦ (Adverbial) Din când în când, la anumite intervale. – Din fr. intermittent, lat. intermittens, -ntis.

DOOM

intermitént adj. m., pl. intermiténți; f. intermiténtă, pl. intermiténte
intermodulație
INTERMODULÁȚIE s. f. (Fiz.) Distorsiune a unui semnal electric în cursul transferării lui printr-un circuit, caracterizată prin apariția unor frecvențe rezultate din combinarea diverselor componente ale semnalului. – Din fr. intermodulation.
intermolecular
INTERMOLECULÁR, -Ă, intermoleculari, -e, adj. Care se află între molecule. Spațiu intermolecular. ♦ Care are loc între mai multe molecule. Proces intermolecular. – Din fr. intermoléculaire.

DOOM

intermoleculár adj. m., pl. intermoleculári; f. intermoleculáră, pl. intermoleculáre
intermundiu
INTERMÚNDIU s.n. (Mit.; ant.) Spațiu între lumi unde filozofii epicurieni plasau locașul zeilor. [Pron. -diu. / cf. lat. intermundia, it. intermondio, fr. intermonde].
intermuscular
INTERMUSCULÁR, -Ă, intermusculari, -e, adj. (Anat.) Situat între mușchi. – Din fr. intermusculaire.

DOOM

intermusculár adj. m., pl. intermusculári; f. intermusculáră, pl. intermusculáre
intermusculara
INTERMUSCULÁR, -Ă, intermusculari, -e, adj. (Anat.) Situat între mușchi. – Din fr. intermusculaire.

DOOM

intermusculár adj. m., pl. intermusculári; f. intermusculáră, pl. intermusculáre
intermusculare
INTERMUSCULÁR, -Ă, intermusculari, -e, adj. (Anat.) Situat între mușchi. – Din fr. intermusculaire.

DOOM

intermusculár adj. m., pl. intermusculári; f. intermusculáră, pl. intermusculáre
intermuscularei
INTERMUSCULÁR, -Ă, intermusculari, -e, adj. (Anat.) Situat între mușchi. – Din fr. intermusculaire.

DOOM

intermusculár adj. m., pl. intermusculári; f. intermusculáră, pl. intermusculáre
intermuscularele
INTERMUSCULÁR, -Ă, intermusculari, -e, adj. (Anat.) Situat între mușchi. – Din fr. intermusculaire.

DOOM

intermusculár adj. m., pl. intermusculári; f. intermusculáră, pl. intermusculáre
intermuscularelor
INTERMUSCULÁR, -Ă, intermusculari, -e, adj. (Anat.) Situat între mușchi. – Din fr. intermusculaire.

DOOM

intermusculár adj. m., pl. intermusculári; f. intermusculáră, pl. intermusculáre
intermusculari
INTERMUSCULÁR, -Ă, intermusculari, -e, adj. (Anat.) Situat între mușchi. – Din fr. intermusculaire.

DOOM

intermusculár adj. m., pl. intermusculári; f. intermusculáră, pl. intermusculáre
intermuscularii
INTERMUSCULÁR, -Ă, intermusculari, -e, adj. (Anat.) Situat între mușchi. – Din fr. intermusculaire.

DOOM

intermusculár adj. m., pl. intermusculári; f. intermusculáră, pl. intermusculáre
intermuscularilor
INTERMUSCULÁR, -Ă, intermusculari, -e, adj. (Anat.) Situat între mușchi. – Din fr. intermusculaire.

DOOM

intermusculár adj. m., pl. intermusculári; f. intermusculáră, pl. intermusculáre
intermuscularul
INTERMUSCULÁR, -Ă, intermusculari, -e, adj. (Anat.) Situat între mușchi. – Din fr. intermusculaire.

DOOM

intermusculár adj. m., pl. intermusculári; f. intermusculáră, pl. intermusculáre
intermuscularului
INTERMUSCULÁR, -Ă, intermusculari, -e, adj. (Anat.) Situat între mușchi. – Din fr. intermusculaire.

DOOM

intermusculár adj. m., pl. intermusculári; f. intermusculáră, pl. intermusculáre
intern
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
intern
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
interna
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
interna
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
interna
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
internai
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internam
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internare
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internare
INTERNÁRE, internări, s. f. Acțiunea de a (se) interna și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Document pe baza căruia cineva se poate interna într-un spital. – V. interna.

DOOM

internáre s. f., g.-d. art. internắrii; pl. internắri
internarea
INTERNÁRE, internări, s. f. Acțiunea de a (se) interna și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Document pe baza căruia cineva se poate interna într-un spital. – V. interna.

DOOM

internáre s. f., g.-d. art. internắrii; pl. internắri
internară
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internarăm
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internarăți
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internase
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internasem
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internaseră
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internaserăm
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internaserăți
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internaseși
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internaseți
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internat
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internat
INTERNÁT, internate, s. n. 1. Așezământ școlar în care elevii primesc locuință și întreținere. 2. Stagiu de practică efectuat în spitale și în clinici de studenții în medicină din ultimii ani. – Din fr. internat.

DOOM

internát s. n., pl. internáte
internata
INTERNÁT, internate, s. n. 1. Așezământ școlar în care elevii primesc locuință și întreținere. 2. Stagiu de practică efectuat în spitale și în clinici de studenții în medicină din ultimii ani. – Din fr. internat.

DOOM

internát s. n., pl. internáte
internate
INTERNÁT, internate, s. n. 1. Așezământ școlar în care elevii primesc locuință și întreținere. 2. Stagiu de practică efectuat în spitale și în clinici de studenții în medicină din ultimii ani. – Din fr. internat.

DOOM

internát s. n., pl. internáte
internatei
INTERNÁT, internate, s. n. 1. Așezământ școlar în care elevii primesc locuință și întreținere. 2. Stagiu de practică efectuat în spitale și în clinici de studenții în medicină din ultimii ani. – Din fr. internat.

DOOM

internát s. n., pl. internáte
internatele
INTERNÁT, internate, s. n. 1. Așezământ școlar în care elevii primesc locuință și întreținere. 2. Stagiu de practică efectuat în spitale și în clinici de studenții în medicină din ultimii ani. – Din fr. internat.

DOOM

internát s. n., pl. internáte
internatelor
INTERNÁT, internate, s. n. 1. Așezământ școlar în care elevii primesc locuință și întreținere. 2. Stagiu de practică efectuat în spitale și în clinici de studenții în medicină din ultimii ani. – Din fr. internat.

DOOM

internát s. n., pl. internáte
internatul
INTERNÁT, internate, s. n. 1. Așezământ școlar în care elevii primesc locuință și întreținere. 2. Stagiu de practică efectuat în spitale și în clinici de studenții în medicină din ultimii ani. – Din fr. internat.

DOOM

internát s. n., pl. internáte
internatului
INTERNÁT, internate, s. n. 1. Așezământ școlar în care elevii primesc locuință și întreținere. 2. Stagiu de practică efectuat în spitale și în clinici de studenții în medicină din ultimii ani. – Din fr. internat.

DOOM

internát s. n., pl. internáte
internau
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internaut
INTERNAÚT, -Ă, internauți, -te, s. m. și f. Persoană conectată la internet, care utilizează frecvent internetul. – Din engl. internaut.

DOOM

internaútă s. f., g.-d. art. internaútei; pl. internaúte
internaută
INTERNAÚT, -Ă, internauți, -te, s. m. și f. Persoană conectată la internet, care utilizează frecvent internetul. – Din engl. internaut.

DOOM

internaútă s. f., g.-d. art. internaútei; pl. internaúte
internași
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internați
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internați
INTERNÁT, internate, s. n. 1. Așezământ școlar în care elevii primesc locuință și întreținere. 2. Stagiu de practică efectuat în spitale și în clinici de studenții în medicină din ultimii ani. – Din fr. internat.

DOOM

internát s. n., pl. internáte
internații
INTERNÁT, internate, s. n. 1. Așezământ școlar în care elevii primesc locuință și întreținere. 2. Stagiu de practică efectuat în spitale și în clinici de studenții în medicină din ultimii ani. – Din fr. internat.

DOOM

internát s. n., pl. internáte
internaților
INTERNÁT, internate, s. n. 1. Așezământ școlar în care elevii primesc locuință și întreținere. 2. Stagiu de practică efectuat în spitale și în clinici de studenții în medicină din ultimii ani. – Din fr. internat.

DOOM

internát s. n., pl. internáte
internațional
INTERNAȚIONÁL, -Ă, internaționali, -e, adj. Care are loc între mai multe națiuni, care angajează sau privește mai multe țări, privitor la raporturile dintre națiuni, la care participă reprezentanții mai multor state; care are o importanță ce depășește granițele unei singure țări. ◊ Limbă internațională = limbă națională cu largă circulație în afara granițelor unei națiuni și folosită în mod oficial, mai ales în relațiile diplomatice. Drept internațional = totalitatea normelor de drept care reglementează raporturile dintre state. ♦ (Substantivat) Sportiv care reprezintă țara sa într-o competiție internațională. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. international.

DOOM

internaționál (-ți-o-) adj. m, pl. internaționáli; f. internaționálă, pl. internaționále
internaționala
INTERNAȚIONÁL, -Ă, internaționali, -e, adj. Care are loc între mai multe națiuni, care angajează sau privește mai multe țări, privitor la raporturile dintre națiuni, la care participă reprezentanții mai multor state; care are o importanță ce depășește granițele unei singure țări. ◊ Limbă internațională = limbă națională cu largă circulație în afara granițelor unei națiuni și folosită în mod oficial, mai ales în relațiile diplomatice. Drept internațional = totalitatea normelor de drept care reglementează raporturile dintre state. ♦ (Substantivat) Sportiv care reprezintă țara sa într-o competiție internațională. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. international.

DOOM

internaționál (-ți-o-) adj. m, pl. internaționáli; f. internaționálă, pl. internaționále
internaționale
INTERNAȚIONÁL, -Ă, internaționali, -e, adj. Care are loc între mai multe națiuni, care angajează sau privește mai multe țări, privitor la raporturile dintre națiuni, la care participă reprezentanții mai multor state; care are o importanță ce depășește granițele unei singure țări. ◊ Limbă internațională = limbă națională cu largă circulație în afara granițelor unei națiuni și folosită în mod oficial, mai ales în relațiile diplomatice. Drept internațional = totalitatea normelor de drept care reglementează raporturile dintre state. ♦ (Substantivat) Sportiv care reprezintă țara sa într-o competiție internațională. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. international.

DOOM

internaționál (-ți-o-) adj. m, pl. internaționáli; f. internaționálă, pl. internaționále
internaționalei
INTERNAȚIONÁL, -Ă, internaționali, -e, adj. Care are loc între mai multe națiuni, care angajează sau privește mai multe țări, privitor la raporturile dintre națiuni, la care participă reprezentanții mai multor state; care are o importanță ce depășește granițele unei singure țări. ◊ Limbă internațională = limbă națională cu largă circulație în afara granițelor unei națiuni și folosită în mod oficial, mai ales în relațiile diplomatice. Drept internațional = totalitatea normelor de drept care reglementează raporturile dintre state. ♦ (Substantivat) Sportiv care reprezintă țara sa într-o competiție internațională. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. international.

DOOM

internaționál (-ți-o-) adj. m, pl. internaționáli; f. internaționálă, pl. internaționále
internaționalele
INTERNAȚIONÁL, -Ă, internaționali, -e, adj. Care are loc între mai multe națiuni, care angajează sau privește mai multe țări, privitor la raporturile dintre națiuni, la care participă reprezentanții mai multor state; care are o importanță ce depășește granițele unei singure țări. ◊ Limbă internațională = limbă națională cu largă circulație în afara granițelor unei națiuni și folosită în mod oficial, mai ales în relațiile diplomatice. Drept internațional = totalitatea normelor de drept care reglementează raporturile dintre state. ♦ (Substantivat) Sportiv care reprezintă țara sa într-o competiție internațională. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. international.

DOOM

internaționál (-ți-o-) adj. m, pl. internaționáli; f. internaționálă, pl. internaționále
internaționalelor
INTERNAȚIONÁL, -Ă, internaționali, -e, adj. Care are loc între mai multe națiuni, care angajează sau privește mai multe țări, privitor la raporturile dintre națiuni, la care participă reprezentanții mai multor state; care are o importanță ce depășește granițele unei singure țări. ◊ Limbă internațională = limbă națională cu largă circulație în afara granițelor unei națiuni și folosită în mod oficial, mai ales în relațiile diplomatice. Drept internațional = totalitatea normelor de drept care reglementează raporturile dintre state. ♦ (Substantivat) Sportiv care reprezintă țara sa într-o competiție internațională. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. international.

DOOM

internaționál (-ți-o-) adj. m, pl. internaționáli; f. internaționálă, pl. internaționále
internaționali
INTERNAȚIONÁL, -Ă, internaționali, -e, adj. Care are loc între mai multe națiuni, care angajează sau privește mai multe țări, privitor la raporturile dintre națiuni, la care participă reprezentanții mai multor state; care are o importanță ce depășește granițele unei singure țări. ◊ Limbă internațională = limbă națională cu largă circulație în afara granițelor unei națiuni și folosită în mod oficial, mai ales în relațiile diplomatice. Drept internațional = totalitatea normelor de drept care reglementează raporturile dintre state. ♦ (Substantivat) Sportiv care reprezintă țara sa într-o competiție internațională. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. international.

DOOM

internaționál (-ți-o-) adj. m, pl. internaționáli; f. internaționálă, pl. internaționále
internaționalii
INTERNAȚIONÁL, -Ă, internaționali, -e, adj. Care are loc între mai multe națiuni, care angajează sau privește mai multe țări, privitor la raporturile dintre națiuni, la care participă reprezentanții mai multor state; care are o importanță ce depășește granițele unei singure țări. ◊ Limbă internațională = limbă națională cu largă circulație în afara granițelor unei națiuni și folosită în mod oficial, mai ales în relațiile diplomatice. Drept internațional = totalitatea normelor de drept care reglementează raporturile dintre state. ♦ (Substantivat) Sportiv care reprezintă țara sa într-o competiție internațională. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. international.

DOOM

internaționál (-ți-o-) adj. m, pl. internaționáli; f. internaționálă, pl. internaționále
internaționalilor
INTERNAȚIONÁL, -Ă, internaționali, -e, adj. Care are loc între mai multe națiuni, care angajează sau privește mai multe țări, privitor la raporturile dintre națiuni, la care participă reprezentanții mai multor state; care are o importanță ce depășește granițele unei singure țări. ◊ Limbă internațională = limbă națională cu largă circulație în afara granițelor unei națiuni și folosită în mod oficial, mai ales în relațiile diplomatice. Drept internațional = totalitatea normelor de drept care reglementează raporturile dintre state. ♦ (Substantivat) Sportiv care reprezintă țara sa într-o competiție internațională. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. international.

DOOM

internaționál (-ți-o-) adj. m, pl. internaționáli; f. internaționálă, pl. internaționále
internaționalism
INTERNAȚIONALÍSM s. n. 1. Solidaritate, colaborare, cooperare liber-consimțită între națiuni, popoare, țări etc. egale în drepturi, în scopul sprijinului reciproc. 2. Doctrină potrivit căreia diversele interese naționale trebuie să fie subordonate unui interes general, supranațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationalisme.

DOOM

internaționalísm (-ți-o-) s. n.
internaționalismul
INTERNAȚIONALÍSM s. n. 1. Solidaritate, colaborare, cooperare liber-consimțită între națiuni, popoare, țări etc. egale în drepturi, în scopul sprijinului reciproc. 2. Doctrină potrivit căreia diversele interese naționale trebuie să fie subordonate unui interes general, supranațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationalisme.

DOOM

internaționalísm (-ți-o-) s. n.
internaționalismului
INTERNAȚIONALÍSM s. n. 1. Solidaritate, colaborare, cooperare liber-consimțită între națiuni, popoare, țări etc. egale în drepturi, în scopul sprijinului reciproc. 2. Doctrină potrivit căreia diversele interese naționale trebuie să fie subordonate unui interes general, supranațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationalisme.

DOOM

internaționalísm (-ți-o-) s. n.
internaționalist
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționalist
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționalista
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționalista
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționaliste
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționaliste
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționalistei
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționalistei
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționalistele
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționalistele
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționalistelor
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționalistelor
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționalistul
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționalistul
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționalistului
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționalistului
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționalitate
INTERNAȚIONALITÁTE s.f. Stare, caracter a ceea ce este internațional. [Cf. fr. internationalité].
internaționalitatea
INTERNAȚIONALITÁTE s.f. Stare, caracter a ceea ce este internațional. [Cf. fr. internationalité].
internaționalități
INTERNAȚIONALITÁTE s.f. Stare, caracter a ceea ce este internațional. [Cf. fr. internationalité].
internaționalității
INTERNAȚIONALITÁTE s.f. Stare, caracter a ceea ce este internațional. [Cf. fr. internationalité].
internaționaliza
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizai
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizam
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizare
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizare
INTERNAȚIONALIZÁRE, internaționalizări, s. f. Acțiunea de a internaționaliza. [Pr.: -ți-o-] – V. internaționaliza.
internaționalizarea
INTERNAȚIONALIZÁRE, internaționalizări, s. f. Acțiunea de a internaționaliza. [Pr.: -ți-o-] – V. internaționaliza.
internaționalizară
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizarăm
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizarăți
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizase
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizasem
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizaseră
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizaserăm
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizaserăți
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizaseși
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizaseți
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizat
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizau
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizași
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizați
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizează
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizez
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizeze
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizezi
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizând
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizînd
INTERNAȚIONALIZÁ, internaționalizez, vb. I. Tranz. A face să dobândească un caracter internațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliser.

DOOM

*internaționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 internaționalizeáză
internaționalizări
INTERNAȚIONALIZÁRE, internaționalizări, s. f. Acțiunea de a internaționaliza. [Pr.: -ți-o-] – V. internaționaliza.
internaționalizării
INTERNAȚIONALIZÁRE, internaționalizări, s. f. Acțiunea de a internaționaliza. [Pr.: -ți-o-] – V. internaționaliza.
internaționalizările
INTERNAȚIONALIZÁRE, internaționalizări, s. f. Acțiunea de a internaționaliza. [Pr.: -ți-o-] – V. internaționaliza.
internaționalizărilor
INTERNAȚIONALIZÁRE, internaționalizări, s. f. Acțiunea de a internaționaliza. [Pr.: -ți-o-] – V. internaționaliza.
internaționaliști
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționaliști
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționaliștii
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționaliștii
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționaliștilor
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționaliștilor
INTERNAȚIONALÍST, -Ă, internaționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are caracterul internaționalismului, care aplică principiile internaționalismului, care aparține internaționalismului. 2. S. m. și f. Adept al internaționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationaliste.

DOOM

internaționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. internaționalíști; adj. f., s. f. internaționalístă, pl. internaționalíste
internaționalul
INTERNAȚIONÁL, -Ă, internaționali, -e, adj. Care are loc între mai multe națiuni, care angajează sau privește mai multe țări, privitor la raporturile dintre națiuni, la care participă reprezentanții mai multor state; care are o importanță ce depășește granițele unei singure țări. ◊ Limbă internațională = limbă națională cu largă circulație în afara granițelor unei națiuni și folosită în mod oficial, mai ales în relațiile diplomatice. Drept internațional = totalitatea normelor de drept care reglementează raporturile dintre state. ♦ (Substantivat) Sportiv care reprezintă țara sa într-o competiție internațională. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. international.

DOOM

internaționál (-ți-o-) adj. m, pl. internaționáli; f. internaționálă, pl. internaționále
internaționalului
INTERNAȚIONÁL, -Ă, internaționali, -e, adj. Care are loc între mai multe națiuni, care angajează sau privește mai multe țări, privitor la raporturile dintre națiuni, la care participă reprezentanții mai multor state; care are o importanță ce depășește granițele unei singure țări. ◊ Limbă internațională = limbă națională cu largă circulație în afara granițelor unei națiuni și folosită în mod oficial, mai ales în relațiile diplomatice. Drept internațional = totalitatea normelor de drept care reglementează raporturile dintre state. ♦ (Substantivat) Sportiv care reprezintă țara sa într-o competiție internațională. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. international.

DOOM

internaționál (-ți-o-) adj. m, pl. internaționáli; f. internaționálă, pl. internaționále
internațională
INTERNAȚIONÁLĂ, internaționale, s. f. Asociație din trecut a partidelor și a organizațiilor clasei muncitoare din lumea întreagă. Internaționala I (1864-1872) a pus bazele unei organizații internaționale muncitorești, menită să-i pregătească pe muncitori în vederea asaltului revoluționar împotriva capitalului. LENIN, O. A. II 467. Primul congres al partidelor comuniste din diferite țări, întrunit la Moscova în martie 1919, fondă, din inițiativa lui Lenin și a bolșevicilor, Internaționala [a III-a] comunistă. IST. P.C.(b) 338. În loc să adopte o tactică de luptă împotriva războiului imperialist, partidele social-democrate din Internaționala a II-a au renunțat la internaționalismul proletar, trecînd de partea propriilor guverne imperialiste și a propriei burghezii. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 12, 12. – Pronunțat: -ți-o-.
interne
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
interne
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
internează
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internei
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
internei
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
internele
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
internele
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
internelor
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
internelor
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
internet
INTERNÉT s. n. Rețea internațională de calculatoare, formată prin interconectarea rețelelor locale și globale, destinată să faciliteze schimbul de date și informații în diverse domenii. – Abr. din engl. Inter[national] Net[work].

DOOM

*internét s. n.
internetul
INTERNÉT s. n. Rețea internațională de calculatoare, formată prin interconectarea rețelelor locale și globale, destinată să faciliteze schimbul de date și informații în diverse domenii. – Abr. din engl. Inter[national] Net[work].

DOOM

*internét s. n.
internetului
INTERNÉT s. n. Rețea internațională de calculatoare, formată prin interconectarea rețelelor locale și globale, destinată să faciliteze schimbul de date și informații în diverse domenii. – Abr. din engl. Inter[national] Net[work].

DOOM

*internét s. n.
internez
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
interneze
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internezi
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
interni
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
interni
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
internii
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
internii
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
internilor
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
internilor
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
internist
INTERNÍST, -Ă, interniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli interne. ◊ (Adjectival) Medic internist. – Din germ. Internist.

DOOM

internístă s. f., g.-d. art. internístei; pl. interníste
internista
INTERNÍST, -Ă, interniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli interne. ◊ (Adjectival) Medic internist. – Din germ. Internist.

DOOM

internístă s. f., g.-d. art. internístei; pl. interníste
interniste
INTERNÍST, -Ă, interniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli interne. ◊ (Adjectival) Medic internist. – Din germ. Internist.

DOOM

internístă s. f., g.-d. art. internístei; pl. interníste
internistei
INTERNÍST, -Ă, interniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli interne. ◊ (Adjectival) Medic internist. – Din germ. Internist.

DOOM

internístă s. f., g.-d. art. internístei; pl. interníste
internistele
INTERNÍST, -Ă, interniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli interne. ◊ (Adjectival) Medic internist. – Din germ. Internist.

DOOM

internístă s. f., g.-d. art. internístei; pl. interníste
internistelor
INTERNÍST, -Ă, interniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli interne. ◊ (Adjectival) Medic internist. – Din germ. Internist.

DOOM

internístă s. f., g.-d. art. internístei; pl. interníste
internistul
INTERNÍST, -Ă, interniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli interne. ◊ (Adjectival) Medic internist. – Din germ. Internist.

DOOM

internístă s. f., g.-d. art. internístei; pl. interníste
internistului
INTERNÍST, -Ă, interniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli interne. ◊ (Adjectival) Medic internist. – Din germ. Internist.

DOOM

internístă s. f., g.-d. art. internístei; pl. interníste
interniști
INTERNÍST, -Ă, interniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli interne. ◊ (Adjectival) Medic internist. – Din germ. Internist.

DOOM

internístă s. f., g.-d. art. internístei; pl. interníste
interniștii
INTERNÍST, -Ă, interniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli interne. ◊ (Adjectival) Medic internist. – Din germ. Internist.

DOOM

internístă s. f., g.-d. art. internístei; pl. interníste
interniștilor
INTERNÍST, -Ă, interniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli interne. ◊ (Adjectival) Medic internist. – Din germ. Internist.

DOOM

internístă s. f., g.-d. art. internístei; pl. interníste
internod
INTERNÓD, internoduri, s. n. Porțiune a tulpinii unor plante cuprinsă între două noduri. – Din germ. Internodium, it. internodio (după nod).

DOOM

internód s. n., pl. internóduri
internodiu
INTERNÓDIU s.n. v. internod.
internodul
INTERNÓD, internoduri, s. n. Porțiune a tulpinii unor plante cuprinsă între două noduri. – Din germ. Internodium, it. internodio (după nod).

DOOM

internód s. n., pl. internóduri
internodului
INTERNÓD, internoduri, s. n. Porțiune a tulpinii unor plante cuprinsă între două noduri. – Din germ. Internodium, it. internodio (după nod).

DOOM

internód s. n., pl. internóduri
internoduri
INTERNÓD, internoduri, s. n. Porțiune a tulpinii unor plante cuprinsă între două noduri. – Din germ. Internodium, it. internodio (după nod).

DOOM

internód s. n., pl. internóduri
internodurile
INTERNÓD, internoduri, s. n. Porțiune a tulpinii unor plante cuprinsă între două noduri. – Din germ. Internodium, it. internodio (după nod).

DOOM

internód s. n., pl. internóduri
internodurilor
INTERNÓD, internoduri, s. n. Porțiune a tulpinii unor plante cuprinsă între două noduri. – Din germ. Internodium, it. internodio (după nod).

DOOM

internód s. n., pl. internóduri
internul
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
internul
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
internului
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
internului
INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.

DOOM

intérn adj. m., s. m., pl. intérni; adj. f., s. f. intérnă, pl. intérne
internunciu
INTERNÚNȚIU, internunții, s. m. Nunțiu (papal) ad-interim. [Var.: internúnciu s. m.] – Din lat. internuntius „sol”, it. internunzio.

DOOM

internúnțiu [țiu pron. țiu] s. m., art. internúnțiul; pl. internúnții, art. internúnțiii (-ți-ii)
internunții
INTERNÚNȚIU, internunții, s. m. Nunțiu (papal) ad-interim. [Var.: internúnciu s. m.] – Din lat. internuntius „sol”, it. internunzio.

DOOM

internúnțiu [țiu pron. țiu] s. m., art. internúnțiul; pl. internúnții, art. internúnțiii (-ți-ii)
internunțiii
INTERNÚNȚIU, internunții, s. m. Nunțiu (papal) ad-interim. [Var.: internúnciu s. m.] – Din lat. internuntius „sol”, it. internunzio.

DOOM

internúnțiu [țiu pron. țiu] s. m., art. internúnțiul; pl. internúnții, art. internúnțiii (-ți-ii)
internunțiilor
INTERNÚNȚIU, internunții, s. m. Nunțiu (papal) ad-interim. [Var.: internúnciu s. m.] – Din lat. internuntius „sol”, it. internunzio.

DOOM

internúnțiu [țiu pron. țiu] s. m., art. internúnțiul; pl. internúnții, art. internúnțiii (-ți-ii)
internunțiu
INTERNÚNȚIU, internunții, s. m. Nunțiu (papal) ad-interim. [Var.: internúnciu s. m.] – Din lat. internuntius „sol”, it. internunzio.

DOOM

internúnțiu [țiu pron. țiu] s. m., art. internúnțiul; pl. internúnții, art. internúnțiii (-ți-ii)
internunțiul
INTERNÚNȚIU, internunții, s. m. Nunțiu (papal) ad-interim. [Var.: internúnciu s. m.] – Din lat. internuntius „sol”, it. internunzio.

DOOM

internúnțiu [țiu pron. țiu] s. m., art. internúnțiul; pl. internúnții, art. internúnțiii (-ți-ii)
internunțiului
INTERNÚNȚIU, internunții, s. m. Nunțiu (papal) ad-interim. [Var.: internúnciu s. m.] – Din lat. internuntius „sol”, it. internunzio.

DOOM

internúnțiu [țiu pron. țiu] s. m., art. internúnțiul; pl. internúnții, art. internúnțiii (-ți-ii)
internând
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internînd
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.

DOOM

interná (a ~) vb., ind. prez. 3 interneáză
internări
INTERNÁRE, internări, s. f. Acțiunea de a (se) interna și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Document pe baza căruia cineva se poate interna într-un spital. – V. interna.

DOOM

internáre s. f., g.-d. art. internắrii; pl. internắri
internării
INTERNÁRE, internări, s. f. Acțiunea de a (se) interna și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Document pe baza căruia cineva se poate interna într-un spital. – V. interna.

DOOM

internáre s. f., g.-d. art. internắrii; pl. internắri
internările
INTERNÁRE, internări, s. f. Acțiunea de a (se) interna și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Document pe baza căruia cineva se poate interna într-un spital. – V. interna.

DOOM

internáre s. f., g.-d. art. internắrii; pl. internắri
internărilor
INTERNÁRE, internări, s. f. Acțiunea de a (se) interna și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Document pe baza căruia cineva se poate interna într-un spital. – V. interna.

DOOM

internáre s. f., g.-d. art. internắrii; pl. internắri
interoccidental
INTEROCCIDENTÁL, -Ă, interocciclentali, -e, adj. Care are loc între statele din Occident (îndeosebi din Occidentul Europei). – Inter1- + occidental.

DOOM

!interoccidentál (-te-roc-/-ter-oc-) adj. m., pl. interoccidentáli; f. interoccidentálă, pl. interoccidentále
interoccidentala
INTEROCCIDENTÁL, -Ă, interocciclentali, -e, adj. Care are loc între statele din Occident (îndeosebi din Occidentul Europei). – Inter1- + occidental.

DOOM

!interoccidentál (-te-roc-/-ter-oc-) adj. m., pl. interoccidentáli; f. interoccidentálă, pl. interoccidentále
interoccidentale
INTEROCCIDENTÁL, -Ă, interocciclentali, -e, adj. Care are loc între statele din Occident (îndeosebi din Occidentul Europei). – Inter1- + occidental.

DOOM

!interoccidentál (-te-roc-/-ter-oc-) adj. m., pl. interoccidentáli; f. interoccidentálă, pl. interoccidentále
interoccidentalei
INTEROCCIDENTÁL, -Ă, interocciclentali, -e, adj. Care are loc între statele din Occident (îndeosebi din Occidentul Europei). – Inter1- + occidental.

DOOM

!interoccidentál (-te-roc-/-ter-oc-) adj. m., pl. interoccidentáli; f. interoccidentálă, pl. interoccidentále
interoccidentalele
INTEROCCIDENTÁL, -Ă, interocciclentali, -e, adj. Care are loc între statele din Occident (îndeosebi din Occidentul Europei). – Inter1- + occidental.

DOOM

!interoccidentál (-te-roc-/-ter-oc-) adj. m., pl. interoccidentáli; f. interoccidentálă, pl. interoccidentále
interoccidentalelor
INTEROCCIDENTÁL, -Ă, interocciclentali, -e, adj. Care are loc între statele din Occident (îndeosebi din Occidentul Europei). – Inter1- + occidental.

DOOM

!interoccidentál (-te-roc-/-ter-oc-) adj. m., pl. interoccidentáli; f. interoccidentálă, pl. interoccidentále
interoccidentali
INTEROCCIDENTÁL, -Ă, interocciclentali, -e, adj. Care are loc între statele din Occident (îndeosebi din Occidentul Europei). – Inter1- + occidental.

DOOM

!interoccidentál (-te-roc-/-ter-oc-) adj. m., pl. interoccidentáli; f. interoccidentálă, pl. interoccidentále
interoccidentalii
INTEROCCIDENTÁL, -Ă, interocciclentali, -e, adj. Care are loc între statele din Occident (îndeosebi din Occidentul Europei). – Inter1- + occidental.

DOOM

!interoccidentál (-te-roc-/-ter-oc-) adj. m., pl. interoccidentáli; f. interoccidentálă, pl. interoccidentále
interoccidentalilor
INTEROCCIDENTÁL, -Ă, interocciclentali, -e, adj. Care are loc între statele din Occident (îndeosebi din Occidentul Europei). – Inter1- + occidental.

DOOM

!interoccidentál (-te-roc-/-ter-oc-) adj. m., pl. interoccidentáli; f. interoccidentálă, pl. interoccidentále
interoccidentalul
INTEROCCIDENTÁL, -Ă, interocciclentali, -e, adj. Care are loc între statele din Occident (îndeosebi din Occidentul Europei). – Inter1- + occidental.

DOOM

!interoccidentál (-te-roc-/-ter-oc-) adj. m., pl. interoccidentáli; f. interoccidentálă, pl. interoccidentále
interoccidentalului
INTEROCCIDENTÁL, -Ă, interocciclentali, -e, adj. Care are loc între statele din Occident (îndeosebi din Occidentul Europei). – Inter1- + occidental.

DOOM

!interoccidentál (-te-roc-/-ter-oc-) adj. m., pl. interoccidentáli; f. interoccidentálă, pl. interoccidentále
interoceanic
INTEROCEÁNIC, -Ă, interoceanici, -ce, adj. Care este între două oceane; care leagă două oceane. – Din fr. interocéanique.

DOOM

!interoceánic (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoceánici; f. interoceánică, pl. interoceánice
interoceanica
INTEROCEÁNIC, -Ă, interoceanici, -ce, adj. Care este între două oceane; care leagă două oceane. – Din fr. interocéanique.

DOOM

!interoceánic (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoceánici; f. interoceánică, pl. interoceánice
interoceanice
INTEROCEÁNIC, -Ă, interoceanici, -ce, adj. Care este între două oceane; care leagă două oceane. – Din fr. interocéanique.

DOOM

!interoceánic (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoceánici; f. interoceánică, pl. interoceánice
interoceanicei
INTEROCEÁNIC, -Ă, interoceanici, -ce, adj. Care este între două oceane; care leagă două oceane. – Din fr. interocéanique.

DOOM

!interoceánic (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoceánici; f. interoceánică, pl. interoceánice
interoceanicele
INTEROCEÁNIC, -Ă, interoceanici, -ce, adj. Care este între două oceane; care leagă două oceane. – Din fr. interocéanique.

DOOM

!interoceánic (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoceánici; f. interoceánică, pl. interoceánice
interoceanicelor
INTEROCEÁNIC, -Ă, interoceanici, -ce, adj. Care este între două oceane; care leagă două oceane. – Din fr. interocéanique.

DOOM

!interoceánic (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoceánici; f. interoceánică, pl. interoceánice
interoceanici
INTEROCEÁNIC, -Ă, interoceanici, -ce, adj. Care este între două oceane; care leagă două oceane. – Din fr. interocéanique.

DOOM

!interoceánic (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoceánici; f. interoceánică, pl. interoceánice
interoceanicii
INTEROCEÁNIC, -Ă, interoceanici, -ce, adj. Care este între două oceane; care leagă două oceane. – Din fr. interocéanique.

DOOM

!interoceánic (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoceánici; f. interoceánică, pl. interoceánice
interoceanicilor
INTEROCEÁNIC, -Ă, interoceanici, -ce, adj. Care este între două oceane; care leagă două oceane. – Din fr. interocéanique.

DOOM

!interoceánic (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoceánici; f. interoceánică, pl. interoceánice
interoceanicul
INTEROCEÁNIC, -Ă, interoceanici, -ce, adj. Care este între două oceane; care leagă două oceane. – Din fr. interocéanique.

DOOM

!interoceánic (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoceánici; f. interoceánică, pl. interoceánice
interoceanicului
INTEROCEÁNIC, -Ă, interoceanici, -ce, adj. Care este între două oceane; care leagă două oceane. – Din fr. interocéanique.

DOOM

!interoceánic (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoceánici; f. interoceánică, pl. interoceánice
interoceptiv
INTEROCEPTÍV, -Ă, interoceptivi, -e, adj. (Biol.; despre senzații) Care ia naștere în urma acțiunii impulsurilor de la nivelul organelor interne. – Din fr. interoceptif.
interoceptiva
INTEROCEPTÍV, -Ă, interoceptivi, -e, adj. (Biol.; despre senzații) Care ia naștere în urma acțiunii impulsurilor de la nivelul organelor interne. – Din fr. interoceptif.
interoceptive
INTEROCEPTÍV, -Ă, interoceptivi, -e, adj. (Biol.; despre senzații) Care ia naștere în urma acțiunii impulsurilor de la nivelul organelor interne. – Din fr. interoceptif.
interoceptivei
INTEROCEPTÍV, -Ă, interoceptivi, -e, adj. (Biol.; despre senzații) Care ia naștere în urma acțiunii impulsurilor de la nivelul organelor interne. – Din fr. interoceptif.
interoceptivele
INTEROCEPTÍV, -Ă, interoceptivi, -e, adj. (Biol.; despre senzații) Care ia naștere în urma acțiunii impulsurilor de la nivelul organelor interne. – Din fr. interoceptif.
interoceptivelor
INTEROCEPTÍV, -Ă, interoceptivi, -e, adj. (Biol.; despre senzații) Care ia naștere în urma acțiunii impulsurilor de la nivelul organelor interne. – Din fr. interoceptif.
interoceptivi
INTEROCEPTÍV, -Ă, interoceptivi, -e, adj. (Biol.; despre senzații) Care ia naștere în urma acțiunii impulsurilor de la nivelul organelor interne. – Din fr. interoceptif.
interoceptivii
INTEROCEPTÍV, -Ă, interoceptivi, -e, adj. (Biol.; despre senzații) Care ia naștere în urma acțiunii impulsurilor de la nivelul organelor interne. – Din fr. interoceptif.
interoceptivilor
INTEROCEPTÍV, -Ă, interoceptivi, -e, adj. (Biol.; despre senzații) Care ia naștere în urma acțiunii impulsurilor de la nivelul organelor interne. – Din fr. interoceptif.
interoceptivul
INTEROCEPTÍV, -Ă, interoceptivi, -e, adj. (Biol.; despre senzații) Care ia naștere în urma acțiunii impulsurilor de la nivelul organelor interne. – Din fr. interoceptif.
interoceptivului
INTEROCEPTÍV, -Ă, interoceptivi, -e, adj. (Biol.; despre senzații) Care ia naștere în urma acțiunii impulsurilor de la nivelul organelor interne. – Din fr. interoceptif.
interoceptor
INTEROCEPTÓR, interoceptori, s. m. (Fiziol.) Terminație nervoasă senzitivă localizată în organele interne. – Din fr. interocepteur, engl. interoceptor.

DOOM

interoceptór s. m., pl. interoceptóri
interoceptori
INTEROCEPTÓR, interoceptori, s. m. (Fiziol.) Terminație nervoasă senzitivă localizată în organele interne. – Din fr. interocepteur, engl. interoceptor.

DOOM

interoceptór s. m., pl. interoceptóri
interoceptorii
INTEROCEPTÓR, interoceptori, s. m. (Fiziol.) Terminație nervoasă senzitivă localizată în organele interne. – Din fr. interocepteur, engl. interoceptor.

DOOM

interoceptór s. m., pl. interoceptóri
interoceptorilor
INTEROCEPTÓR, interoceptori, s. m. (Fiziol.) Terminație nervoasă senzitivă localizată în organele interne. – Din fr. interocepteur, engl. interoceptor.

DOOM

interoceptór s. m., pl. interoceptóri
interoceptorul
INTEROCEPTÓR, interoceptori, s. m. (Fiziol.) Terminație nervoasă senzitivă localizată în organele interne. – Din fr. interocepteur, engl. interoceptor.

DOOM

interoceptór s. m., pl. interoceptóri
interoceptorului
INTEROCEPTÓR, interoceptori, s. m. (Fiziol.) Terminație nervoasă senzitivă localizată în organele interne. – Din fr. interocepteur, engl. interoceptor.

DOOM

interoceptór s. m., pl. interoceptóri
interocular
INTEROCULÁR, -Ă, interoculari, -e, adj. Interpupilar. – Din fr. interoculaire.

DOOM

!interoculár (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoculári; f. interoculáră, pl. interoculáre
interoculara
INTEROCULÁR, -Ă, interoculari, -e, adj. Interpupilar. – Din fr. interoculaire.

DOOM

!interoculár (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoculári; f. interoculáră, pl. interoculáre
interoculare
INTEROCULÁR, -Ă, interoculari, -e, adj. Interpupilar. – Din fr. interoculaire.

DOOM

!interoculár (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoculári; f. interoculáră, pl. interoculáre
interocularei
INTEROCULÁR, -Ă, interoculari, -e, adj. Interpupilar. – Din fr. interoculaire.

DOOM

!interoculár (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoculári; f. interoculáră, pl. interoculáre
interocularele
INTEROCULÁR, -Ă, interoculari, -e, adj. Interpupilar. – Din fr. interoculaire.

DOOM

!interoculár (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoculári; f. interoculáră, pl. interoculáre
interocularelor
INTEROCULÁR, -Ă, interoculari, -e, adj. Interpupilar. – Din fr. interoculaire.

DOOM

!interoculár (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoculári; f. interoculáră, pl. interoculáre
interoculari
INTEROCULÁR, -Ă, interoculari, -e, adj. Interpupilar. – Din fr. interoculaire.

DOOM

!interoculár (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoculári; f. interoculáră, pl. interoculáre
interocularii
INTEROCULÁR, -Ă, interoculari, -e, adj. Interpupilar. – Din fr. interoculaire.

DOOM

!interoculár (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoculári; f. interoculáră, pl. interoculáre
interocularilor
INTEROCULÁR, -Ă, interoculari, -e, adj. Interpupilar. – Din fr. interoculaire.

DOOM

!interoculár (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoculári; f. interoculáră, pl. interoculáre
interocularul
INTEROCULÁR, -Ă, interoculari, -e, adj. Interpupilar. – Din fr. interoculaire.

DOOM

!interoculár (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoculári; f. interoculáră, pl. interoculáre
interocularului
INTEROCULÁR, -Ă, interoculari, -e, adj. Interpupilar. – Din fr. interoculaire.

DOOM

!interoculár (-te-ro-/-ter-o-) adj. m., pl. interoculári; f. interoculáră, pl. interoculáre
interoga
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogai
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogam
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogare
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogare
INTEROGÁRE, interogări, s. f. Acțiunea de a interoga și rezultatul ei; întrebare, examinare, chestionare, interogație. – V. interoga.

DOOM

interogáre s. f., g.-d. art. interogắrii; pl. interogắri
interogarea
INTEROGÁRE, interogări, s. f. Acțiunea de a interoga și rezultatul ei; întrebare, examinare, chestionare, interogație. – V. interoga.

DOOM

interogáre s. f., g.-d. art. interogắrii; pl. interogắri
interogară
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogarăm
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogarăți
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogase
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogasem
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogaseră
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogaserăm
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogaserăți
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogaseși
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogaseți
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogat
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogat
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.
interogata
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.
interogate
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.
interogatei
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.
interogatele
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.
interogatelor
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.
interogativ
INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. – Din fr. interrogatif.

DOOM

interogatív adj. m., pl. interogatívi; f. interogatívă, pl. interogatíve
interogativa
INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. – Din fr. interrogatif.

DOOM

interogatív adj. m., pl. interogatívi; f. interogatívă, pl. interogatíve
interogative
INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. – Din fr. interrogatif.

DOOM

interogatív adj. m., pl. interogatívi; f. interogatívă, pl. interogatíve
interogativei
INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. – Din fr. interrogatif.

DOOM

interogatív adj. m., pl. interogatívi; f. interogatívă, pl. interogatíve
interogativele
INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. – Din fr. interrogatif.

DOOM

interogatív adj. m., pl. interogatívi; f. interogatívă, pl. interogatíve
interogativelor
INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. – Din fr. interrogatif.

DOOM

interogatív adj. m., pl. interogatívi; f. interogatívă, pl. interogatíve
interogativi
INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. – Din fr. interrogatif.

DOOM

interogatív adj. m., pl. interogatívi; f. interogatívă, pl. interogatíve
interogativii
INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. – Din fr. interrogatif.

DOOM

interogatív adj. m., pl. interogatívi; f. interogatívă, pl. interogatíve
interogativilor
INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. – Din fr. interrogatif.

DOOM

interogatív adj. m., pl. interogatívi; f. interogatívă, pl. interogatíve
interogativul
INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. – Din fr. interrogatif.

DOOM

interogatív adj. m., pl. interogatívi; f. interogatívă, pl. interogatíve
interogativului
INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. – Din fr. interrogatif.

DOOM

interogatív adj. m., pl. interogatívi; f. interogatívă, pl. interogatíve
interogatorii
INTEROGATÓRIU, interogatorii, s. n. Totalitatea întrebărilor puse de judecător unei părți implicate într-un proces și a răspunsurilor date de aceasta, care contribuie la rezolvarea cazului; (concr.) act în care sunt consemnate aceste întrebări și răspunsuri. – Din fr. interrogatoire.

DOOM

interogatóriu [riu pron. riu] s. n., art. interogatóriul; pl. interogatórii, art. interogatóriile (-ri-i-)
interogatoriile
INTEROGATÓRIU, interogatorii, s. n. Totalitatea întrebărilor puse de judecător unei părți implicate într-un proces și a răspunsurilor date de aceasta, care contribuie la rezolvarea cazului; (concr.) act în care sunt consemnate aceste întrebări și răspunsuri. – Din fr. interrogatoire.

DOOM

interogatóriu [riu pron. riu] s. n., art. interogatóriul; pl. interogatórii, art. interogatóriile (-ri-i-)
interogatoriilor
INTEROGATÓRIU, interogatorii, s. n. Totalitatea întrebărilor puse de judecător unei părți implicate într-un proces și a răspunsurilor date de aceasta, care contribuie la rezolvarea cazului; (concr.) act în care sunt consemnate aceste întrebări și răspunsuri. – Din fr. interrogatoire.

DOOM

interogatóriu [riu pron. riu] s. n., art. interogatóriul; pl. interogatórii, art. interogatóriile (-ri-i-)
interogatoriu
INTEROGATÓRIU, interogatorii, s. n. Totalitatea întrebărilor puse de judecător unei părți implicate într-un proces și a răspunsurilor date de aceasta, care contribuie la rezolvarea cazului; (concr.) act în care sunt consemnate aceste întrebări și răspunsuri. – Din fr. interrogatoire.

DOOM

interogatóriu [riu pron. riu] s. n., art. interogatóriul; pl. interogatórii, art. interogatóriile (-ri-i-)
interogatoriul
INTEROGATÓRIU, interogatorii, s. n. Totalitatea întrebărilor puse de judecător unei părți implicate într-un proces și a răspunsurilor date de aceasta, care contribuie la rezolvarea cazului; (concr.) act în care sunt consemnate aceste întrebări și răspunsuri. – Din fr. interrogatoire.

DOOM

interogatóriu [riu pron. riu] s. n., art. interogatóriul; pl. interogatórii, art. interogatóriile (-ri-i-)
interogatoriului
INTEROGATÓRIU, interogatorii, s. n. Totalitatea întrebărilor puse de judecător unei părți implicate într-un proces și a răspunsurilor date de aceasta, care contribuie la rezolvarea cazului; (concr.) act în care sunt consemnate aceste întrebări și răspunsuri. – Din fr. interrogatoire.

DOOM

interogatóriu [riu pron. riu] s. n., art. interogatóriul; pl. interogatórii, art. interogatóriile (-ri-i-)
interogatul
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.
interogatului
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.
interogau
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogași
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogați
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogați
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.
interogația
INTEROGÁȚIE, interogații, s. f. Interogare. ◊ (În sintagma) Interogație retorică = procedeu retoric constând în adresarea unor întrebări, fără a solicita un răspuns, ci pentru a comunica o idee, o atitudine. [Var.: interogațiúne s. f.] – Din fr. interrogation, lat. interrogatio.

DOOM

interogáție (-ți-e) s. f., art. interogáția (-ți-a), g.-d. art. interogáției; pl. interogáții, art. interogáțiile (-ți-i-)
interogație
INTEROGÁȚIE, interogații, s. f. Interogare. ◊ (În sintagma) Interogație retorică = procedeu retoric constând în adresarea unor întrebări, fără a solicita un răspuns, ci pentru a comunica o idee, o atitudine. [Var.: interogațiúne s. f.] – Din fr. interrogation, lat. interrogatio.

DOOM

interogáție (-ți-e) s. f., art. interogáția (-ți-a), g.-d. art. interogáției; pl. interogáții, art. interogáțiile (-ți-i-)
interogației
INTEROGÁȚIE, interogații, s. f. Interogare. ◊ (În sintagma) Interogație retorică = procedeu retoric constând în adresarea unor întrebări, fără a solicita un răspuns, ci pentru a comunica o idee, o atitudine. [Var.: interogațiúne s. f.] – Din fr. interrogation, lat. interrogatio.

DOOM

interogáție (-ți-e) s. f., art. interogáția (-ți-a), g.-d. art. interogáției; pl. interogáții, art. interogáțiile (-ți-i-)
interogații
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.
interogații
INTEROGÁȚIE, interogații, s. f. Interogare. ◊ (În sintagma) Interogație retorică = procedeu retoric constând în adresarea unor întrebări, fără a solicita un răspuns, ci pentru a comunica o idee, o atitudine. [Var.: interogațiúne s. f.] – Din fr. interrogation, lat. interrogatio.

DOOM

interogáție (-ți-e) s. f., art. interogáția (-ți-a), g.-d. art. interogáției; pl. interogáții, art. interogáțiile (-ți-i-)
interogațiile
INTEROGÁȚIE, interogații, s. f. Interogare. ◊ (În sintagma) Interogație retorică = procedeu retoric constând în adresarea unor întrebări, fără a solicita un răspuns, ci pentru a comunica o idee, o atitudine. [Var.: interogațiúne s. f.] – Din fr. interrogation, lat. interrogatio.

DOOM

interogáție (-ți-e) s. f., art. interogáția (-ți-a), g.-d. art. interogáției; pl. interogáții, art. interogáțiile (-ți-i-)
interogațiilor
INTEROGÁȚIE, interogații, s. f. Interogare. ◊ (În sintagma) Interogație retorică = procedeu retoric constând în adresarea unor întrebări, fără a solicita un răspuns, ci pentru a comunica o idee, o atitudine. [Var.: interogațiúne s. f.] – Din fr. interrogation, lat. interrogatio.

DOOM

interogáție (-ți-e) s. f., art. interogáția (-ți-a), g.-d. art. interogáției; pl. interogáții, art. interogáțiile (-ți-i-)
interogaților
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.
interogațiune
INTEROGÁȚIE, interogații, s. f. Interogare. ◊ (În sintagma) Interogație retorică = procedeu retoric constând în adresarea unor întrebări, fără a solicita un răspuns, ci pentru a comunica o idee, o atitudine. [Var.: interogațiúne s. f.] – Din fr. interrogation, lat. interrogatio.

DOOM

interogáție (-ți-e) s. f., art. interogáția (-ți-a), g.-d. art. interogáției; pl. interogáții, art. interogáțiile (-ți-i-)
interoghează
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interoghez
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogheze
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interoghezi
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogând
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogînd
INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona; spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.

DOOM

interogá (a ~) vb., ind. prez. 3 interogheáză
interogări
INTEROGÁRE, interogări, s. f. Acțiunea de a interoga și rezultatul ei; întrebare, examinare, chestionare, interogație. – V. interoga.

DOOM

interogáre s. f., g.-d. art. interogắrii; pl. interogắri
interogării
INTEROGÁRE, interogări, s. f. Acțiunea de a interoga și rezultatul ei; întrebare, examinare, chestionare, interogație. – V. interoga.

DOOM

interogáre s. f., g.-d. art. interogắrii; pl. interogắri
interogările
INTEROGÁRE, interogări, s. f. Acțiunea de a interoga și rezultatul ei; întrebare, examinare, chestionare, interogație. – V. interoga.

DOOM

interogáre s. f., g.-d. art. interogắrii; pl. interogắri
interogărilor
INTEROGÁRE, interogări, s. f. Acțiunea de a interoga și rezultatul ei; întrebare, examinare, chestionare, interogație. – V. interoga.

DOOM

interogáre s. f., g.-d. art. interogắrii; pl. interogắri
interoperabilitate
INTEROPERABILITÁTE s. f. Capacitatea unor structuri militare (de regulă ce țin de două sau mai multe state) de a coopera eficient pentru îndeplinirea unor misiuni. – Inter1- + operabilitate.

DOOM

*interoperabilitáte s. f., g.-d. art. interoperabilitắții
interorganic
INTERORGÁNIC, -Ă, interorganici, -ce, adj. Privitor la mai multe organe; dintre organe. – Din fr. interorganique.
interorganica
INTERORGÁNIC, -Ă, interorganici, -ce, adj. Privitor la mai multe organe; dintre organe. – Din fr. interorganique.
interorganice
INTERORGÁNIC, -Ă, interorganici, -ce, adj. Privitor la mai multe organe; dintre organe. – Din fr. interorganique.
interorganicei
INTERORGÁNIC, -Ă, interorganici, -ce, adj. Privitor la mai multe organe; dintre organe. – Din fr. interorganique.
interorganicele
INTERORGÁNIC, -Ă, interorganici, -ce, adj. Privitor la mai multe organe; dintre organe. – Din fr. interorganique.
interorganicelor
INTERORGÁNIC, -Ă, interorganici, -ce, adj. Privitor la mai multe organe; dintre organe. – Din fr. interorganique.
interorganici
INTERORGÁNIC, -Ă, interorganici, -ce, adj. Privitor la mai multe organe; dintre organe. – Din fr. interorganique.
interorganicii
INTERORGÁNIC, -Ă, interorganici, -ce, adj. Privitor la mai multe organe; dintre organe. – Din fr. interorganique.
interorganicilor
INTERORGÁNIC, -Ă, interorganici, -ce, adj. Privitor la mai multe organe; dintre organe. – Din fr. interorganique.
interorganicul
INTERORGÁNIC, -Ă, interorganici, -ce, adj. Privitor la mai multe organe; dintre organe. – Din fr. interorganique.
interorganicului
INTERORGÁNIC, -Ă, interorganici, -ce, adj. Privitor la mai multe organe; dintre organe. – Din fr. interorganique.
interosoasa
INTEROSÓS, -OÁSĂ, interosoși, -oase, adj. (Anat.) Situat între oase. – Din fr. interosseux.
interosoase
INTEROSÓS, -OÁSĂ, interosoși, -oase, adj. (Anat.) Situat între oase. – Din fr. interosseux.
interosoasei
INTEROSÓS, -OÁSĂ, interosoși, -oase, adj. (Anat.) Situat între oase. – Din fr. interosseux.
interosoasele
INTEROSÓS, -OÁSĂ, interosoși, -oase, adj. (Anat.) Situat între oase. – Din fr. interosseux.
interosoaselor
INTEROSÓS, -OÁSĂ, interosoși, -oase, adj. (Anat.) Situat între oase. – Din fr. interosseux.
interosos
INTEROSÓS, -OÁSĂ, interosoși, -oase, adj. (Anat.) Situat între oase. – Din fr. interosseux.
interososul
INTEROSÓS, -OÁSĂ, interosoși, -oase, adj. (Anat.) Situat între oase. – Din fr. interosseux.
interososului
INTEROSÓS, -OÁSĂ, interosoși, -oase, adj. (Anat.) Situat între oase. – Din fr. interosseux.
interosoși
INTEROSÓS, -OÁSĂ, interosoși, -oase, adj. (Anat.) Situat între oase. – Din fr. interosseux.
interosoșii
INTEROSÓS, -OÁSĂ, interosoși, -oase, adj. (Anat.) Situat între oase. – Din fr. interosseux.
interosoșilor
INTEROSÓS, -OÁSĂ, interosoși, -oase, adj. (Anat.) Situat între oase. – Din fr. interosseux.
interpapilar
INTERPAPILÁR, -Ă adj. Între, dintre papile. [Cf. fr. interpapillaire].
interparietal
INTERPARIETÁL, -Ă adj. Situat între parietale. [Pron. -ri-e-. / cf. fr. interpariétal].
interparlamentar
INTERPARLAMENTÁR, -Ă, interparlamentari, -e, adj. Care privește mai multe parlamente; care reunește membrii mai multor parlamente. – Din fr. interparlementaire.

DOOM

interparlamentár adj. m., pl. interparlamentári; f. interparlamentáră, pl. interparlamentáre
interparlamentara
INTERPARLAMENTÁR, -Ă, interparlamentari, -e, adj. Care privește mai multe parlamente; care reunește membrii mai multor parlamente. – Din fr. interparlementaire.

DOOM

interparlamentár adj. m., pl. interparlamentári; f. interparlamentáră, pl. interparlamentáre
interparlamentare
INTERPARLAMENTÁR, -Ă, interparlamentari, -e, adj. Care privește mai multe parlamente; care reunește membrii mai multor parlamente. – Din fr. interparlementaire.

DOOM

interparlamentár adj. m., pl. interparlamentári; f. interparlamentáră, pl. interparlamentáre
interparlamentarei
INTERPARLAMENTÁR, -Ă, interparlamentari, -e, adj. Care privește mai multe parlamente; care reunește membrii mai multor parlamente. – Din fr. interparlementaire.

DOOM

interparlamentár adj. m., pl. interparlamentári; f. interparlamentáră, pl. interparlamentáre
interparlamentarele
INTERPARLAMENTÁR, -Ă, interparlamentari, -e, adj. Care privește mai multe parlamente; care reunește membrii mai multor parlamente. – Din fr. interparlementaire.

DOOM

interparlamentár adj. m., pl. interparlamentári; f. interparlamentáră, pl. interparlamentáre
interparlamentarelor
INTERPARLAMENTÁR, -Ă, interparlamentari, -e, adj. Care privește mai multe parlamente; care reunește membrii mai multor parlamente. – Din fr. interparlementaire.

DOOM

interparlamentár adj. m., pl. interparlamentári; f. interparlamentáră, pl. interparlamentáre
interparlamentari
INTERPARLAMENTÁR, -Ă, interparlamentari, -e, adj. Care privește mai multe parlamente; care reunește membrii mai multor parlamente. – Din fr. interparlementaire.

DOOM

interparlamentár adj. m., pl. interparlamentári; f. interparlamentáră, pl. interparlamentáre
interparlamentarii
INTERPARLAMENTÁR, -Ă, interparlamentari, -e, adj. Care privește mai multe parlamente; care reunește membrii mai multor parlamente. – Din fr. interparlementaire.

DOOM

interparlamentár adj. m., pl. interparlamentári; f. interparlamentáră, pl. interparlamentáre
interparlamentarilor
INTERPARLAMENTÁR, -Ă, interparlamentari, -e, adj. Care privește mai multe parlamente; care reunește membrii mai multor parlamente. – Din fr. interparlementaire.

DOOM

interparlamentár adj. m., pl. interparlamentári; f. interparlamentáră, pl. interparlamentáre
interparlamentarul
INTERPARLAMENTÁR, -Ă, interparlamentari, -e, adj. Care privește mai multe parlamente; care reunește membrii mai multor parlamente. – Din fr. interparlementaire.

DOOM

interparlamentár adj. m., pl. interparlamentári; f. interparlamentáră, pl. interparlamentáre
interparlamentarului
INTERPARLAMENTÁR, -Ă, interparlamentari, -e, adj. Care privește mai multe parlamente; care reunește membrii mai multor parlamente. – Din fr. interparlementaire.

DOOM

interparlamentár adj. m., pl. interparlamentári; f. interparlamentáră, pl. interparlamentáre
interpedicular
INTERPEDICULÁR, -Ă adj. (Anat.) Situat între pediculii cerebrali. [Cf. fr. interpédonculaire].
interpela
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelai
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelam
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelare
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelare
INTERPELÁRE, interpelări, s. f. Faptul de a interpela; (concr.) conținutul unei interpelări; interpelație. – V. interpela.

DOOM

interpeláre (întrebare) s. f., g.-d. art. interpelắrii; pl. interpelắri
interpelarea
INTERPELÁRE, interpelări, s. f. Faptul de a interpela; (concr.) conținutul unei interpelări; interpelație. – V. interpela.

DOOM

interpeláre (întrebare) s. f., g.-d. art. interpelắrii; pl. interpelắri
interpelară
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelarăm
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelarăți
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelase
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelasem
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelaseră
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelaserăm
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelaserăți
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelaseși
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelaseți
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelat
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelat
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.
interpelatoare
INTERPELATÓR, -OÁRE, interpelatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o interpelare. – Din fr. interpellateur.

DOOM

interpelatór s. m., pl. interpelatóri
interpelatoarea
INTERPELATÓR, -OÁRE, interpelatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o interpelare. – Din fr. interpellateur.

DOOM

interpelatór s. m., pl. interpelatóri
interpelatoarei
INTERPELATÓR, -OÁRE, interpelatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o interpelare. – Din fr. interpellateur.

DOOM

interpelatór s. m., pl. interpelatóri
interpelatoarele
INTERPELATÓR, -OÁRE, interpelatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o interpelare. – Din fr. interpellateur.

DOOM

interpelatór s. m., pl. interpelatóri
interpelatoarelor
INTERPELATÓR, -OÁRE, interpelatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o interpelare. – Din fr. interpellateur.

DOOM

interpelatór s. m., pl. interpelatóri
interpelator
INTERPELATÓR, -OÁRE, interpelatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o interpelare. – Din fr. interpellateur.

DOOM

interpelatór s. m., pl. interpelatóri
interpelatori
INTERPELATÓR, -OÁRE, interpelatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o interpelare. – Din fr. interpellateur.

DOOM

interpelatór s. m., pl. interpelatóri
interpelatorii
INTERPELATÓR, -OÁRE, interpelatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o interpelare. – Din fr. interpellateur.

DOOM

interpelatór s. m., pl. interpelatóri
interpelatorilor
INTERPELATÓR, -OÁRE, interpelatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o interpelare. – Din fr. interpellateur.

DOOM

interpelatór s. m., pl. interpelatóri
interpelatorul
INTERPELATÓR, -OÁRE, interpelatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o interpelare. – Din fr. interpellateur.

DOOM

interpelatór s. m., pl. interpelatóri
interpelatorului
INTERPELATÓR, -OÁRE, interpelatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o interpelare. – Din fr. interpellateur.

DOOM

interpelatór s. m., pl. interpelatóri
interpelau
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelași
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelați
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelația
INTERPELAȚIÚNE s. f. v. interpelație.

DOOM

interpeláție (rar) (-ți-e) s. f., art. interpeláția (-ți-a), g.-d. art. interpeláției; pl. interpeláții, art. interpeláțiile (-ți-i-)
interpelație
INTERPELAȚIÚNE s. f. v. interpelație.

DOOM

interpeláție (rar) (-ți-e) s. f., art. interpeláția (-ți-a), g.-d. art. interpeláției; pl. interpeláții, art. interpeláțiile (-ți-i-)
interpelației
INTERPELAȚIÚNE s. f. v. interpelație.

DOOM

interpeláție (rar) (-ți-e) s. f., art. interpeláția (-ți-a), g.-d. art. interpeláției; pl. interpeláții, art. interpeláțiile (-ți-i-)
interpelații
INTERPELAȚIÚNE s. f. v. interpelație.

DOOM

interpeláție (rar) (-ți-e) s. f., art. interpeláția (-ți-a), g.-d. art. interpeláției; pl. interpeláții, art. interpeláțiile (-ți-i-)
interpelațiile
INTERPELAȚIÚNE s. f. v. interpelație.

DOOM

interpeláție (rar) (-ți-e) s. f., art. interpeláția (-ți-a), g.-d. art. interpeláției; pl. interpeláții, art. interpeláțiile (-ți-i-)
interpelațiilor
INTERPELAȚIÚNE s. f. v. interpelație.

DOOM

interpeláție (rar) (-ți-e) s. f., art. interpeláția (-ți-a), g.-d. art. interpeláției; pl. interpeláții, art. interpeláțiile (-ți-i-)
interpelațiune
INTERPELAȚIÚNE s. f. v. interpelație.

DOOM

interpeláție (rar) (-ți-e) s. f., art. interpeláția (-ți-a), g.-d. art. interpeláției; pl. interpeláții, art. interpeláțiile (-ți-i-)
interpelează
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelez
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpeleze
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelezi
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelând
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelînd
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

DOOM

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
interpelări
INTERPELÁRE, interpelări, s. f. Faptul de a interpela; (concr.) conținutul unei interpelări; interpelație. – V. interpela.

DOOM

interpeláre (întrebare) s. f., g.-d. art. interpelắrii; pl. interpelắri
interpelării
INTERPELÁRE, interpelări, s. f. Faptul de a interpela; (concr.) conținutul unei interpelări; interpelație. – V. interpela.

DOOM

interpeláre (întrebare) s. f., g.-d. art. interpelắrii; pl. interpelắri
interpelările
INTERPELÁRE, interpelări, s. f. Faptul de a interpela; (concr.) conținutul unei interpelări; interpelație. – V. interpela.

DOOM

interpeláre (întrebare) s. f., g.-d. art. interpelắrii; pl. interpelắri
interpelărilor
INTERPELÁRE, interpelări, s. f. Faptul de a interpela; (concr.) conținutul unei interpelări; interpelație. – V. interpela.

DOOM

interpeláre (întrebare) s. f., g.-d. art. interpelắrii; pl. interpelắri
interpenetra
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetrai
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetram
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetrare
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetrare
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetrară
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetrarăm
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetrarăți
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetrase
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetrasem
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetraseră
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetraserăm
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetraserăți
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetraseși
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetraseți
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetrat
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetrau
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetrași
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetrați
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetrația
INTERPENETRÁȚIE, interpenetrații, s. f. Pătrundere reciprocă, întrepătrundere a două sau a mai multe elemente, substanțe, fenomene etc. – Din fr. interpénétration.

DOOM

interpenetráție (-ne-tra-ți-e) s. f., art. interpenetráția (-ți-a), g.-d. art. interpenetráției; pl. interpenetráții, art. interpenetráțiile (-ți-i-)
interpenetrație
INTERPENETRÁȚIE, interpenetrații, s. f. Pătrundere reciprocă, întrepătrundere a două sau a mai multe elemente, substanțe, fenomene etc. – Din fr. interpénétration.

DOOM

interpenetráție (-ne-tra-ți-e) s. f., art. interpenetráția (-ți-a), g.-d. art. interpenetráției; pl. interpenetráții, art. interpenetráțiile (-ți-i-)
interpenetrației
INTERPENETRÁȚIE, interpenetrații, s. f. Pătrundere reciprocă, întrepătrundere a două sau a mai multe elemente, substanțe, fenomene etc. – Din fr. interpénétration.

DOOM

interpenetráție (-ne-tra-ți-e) s. f., art. interpenetráția (-ți-a), g.-d. art. interpenetráției; pl. interpenetráții, art. interpenetráțiile (-ți-i-)
interpenetrații
INTERPENETRÁȚIE, interpenetrații, s. f. Pătrundere reciprocă, întrepătrundere a două sau a mai multe elemente, substanțe, fenomene etc. – Din fr. interpénétration.

DOOM

interpenetráție (-ne-tra-ți-e) s. f., art. interpenetráția (-ți-a), g.-d. art. interpenetráției; pl. interpenetráții, art. interpenetráțiile (-ți-i-)
interpenetrațiile
INTERPENETRÁȚIE, interpenetrații, s. f. Pătrundere reciprocă, întrepătrundere a două sau a mai multe elemente, substanțe, fenomene etc. – Din fr. interpénétration.

DOOM

interpenetráție (-ne-tra-ți-e) s. f., art. interpenetráția (-ți-a), g.-d. art. interpenetráției; pl. interpenetráții, art. interpenetráțiile (-ți-i-)
interpenetrațiilor
INTERPENETRÁȚIE, interpenetrații, s. f. Pătrundere reciprocă, întrepătrundere a două sau a mai multe elemente, substanțe, fenomene etc. – Din fr. interpénétration.

DOOM

interpenetráție (-ne-tra-ți-e) s. f., art. interpenetráția (-ți-a), g.-d. art. interpenetráției; pl. interpenetráții, art. interpenetráțiile (-ți-i-)
interpenetrează
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetrez
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetreze
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetrezi
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetrând
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interpenetrînd
INTERPENETRÁ vb. I. refl. A se pătrunde reciproc. [Cf. fr. interpénétrer].
interplanetar
INTERPLANETÁR, -Ă, interplanetari, -e, adj. Care este situat între planete, care are loc între planete. – Din fr. interplanétaire.

DOOM

interplanetár adj. m., pl. interplanetári; f. interplanetáră, pl. interplanetáre
interplanetara
INTERPLANETÁR, -Ă, interplanetari, -e, adj. Care este situat între planete, care are loc între planete. – Din fr. interplanétaire.

DOOM

interplanetár adj. m., pl. interplanetári; f. interplanetáră, pl. interplanetáre
interplanetare
INTERPLANETÁR, -Ă, interplanetari, -e, adj. Care este situat între planete, care are loc între planete. – Din fr. interplanétaire.

DOOM

interplanetár adj. m., pl. interplanetári; f. interplanetáră, pl. interplanetáre
interplanetarei
INTERPLANETÁR, -Ă, interplanetari, -e, adj. Care este situat între planete, care are loc între planete. – Din fr. interplanétaire.

DOOM

interplanetár adj. m., pl. interplanetári; f. interplanetáră, pl. interplanetáre
interplanetarele
INTERPLANETÁR, -Ă, interplanetari, -e, adj. Care este situat între planete, care are loc între planete. – Din fr. interplanétaire.

DOOM

interplanetár adj. m., pl. interplanetári; f. interplanetáră, pl. interplanetáre
interplanetarelor
INTERPLANETÁR, -Ă, interplanetari, -e, adj. Care este situat între planete, care are loc între planete. – Din fr. interplanétaire.

DOOM

interplanetár adj. m., pl. interplanetári; f. interplanetáră, pl. interplanetáre
interplanetari
INTERPLANETÁR, -Ă, interplanetari, -e, adj. Care este situat între planete, care are loc între planete. – Din fr. interplanétaire.

DOOM

interplanetár adj. m., pl. interplanetári; f. interplanetáră, pl. interplanetáre
interplanetarii
INTERPLANETÁR, -Ă, interplanetari, -e, adj. Care este situat între planete, care are loc între planete. – Din fr. interplanétaire.

DOOM

interplanetár adj. m., pl. interplanetári; f. interplanetáră, pl. interplanetáre
interplanetarilor
INTERPLANETÁR, -Ă, interplanetari, -e, adj. Care este situat între planete, care are loc între planete. – Din fr. interplanétaire.

DOOM

interplanetár adj. m., pl. interplanetári; f. interplanetáră, pl. interplanetáre
interplanetarul
INTERPLANETÁR, -Ă, interplanetari, -e, adj. Care este situat între planete, care are loc între planete. – Din fr. interplanétaire.

DOOM

interplanetár adj. m., pl. interplanetári; f. interplanetáră, pl. interplanetáre
interplanetarului
INTERPLANETÁR, -Ă, interplanetari, -e, adj. Care este situat între planete, care are loc între planete. – Din fr. interplanétaire.

DOOM

interplanetár adj. m., pl. interplanetári; f. interplanetáră, pl. interplanetáre
interpol
INTERPÓL s. n. Nume dat organizației internaționale de poliție criminală. – Din fr. Interpol.

DOOM

Interpól s. propriu n.
interpola
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolai
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolam
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolare
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolare
INTERPOLÁRE, interpolări, s. f. Acțiunea de a interpola și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se interpolează; interpolație. – V. interpola.

DOOM

interpoláre (intercalare) s. f., g.-d. art. interpolắrii; pl. interpolắri
interpolarea
INTERPOLÁRE, interpolări, s. f. Acțiunea de a interpola și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se interpolează; interpolație. – V. interpola.

DOOM

interpoláre (intercalare) s. f., g.-d. art. interpolắrii; pl. interpolắri
interpolară
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolarăm
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolarăți
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolase
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolasem
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolaseră
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolaserăm
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolaserăți
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolaseși
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolaseți
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolat
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolat
INTERPOLÁT, -Ă, interpolați, -te, adj. (Despre pasaje, capitole, cuvinte) Intercalat, inserat (într-un text). ♦ (Despre un text) În care au fost introduse interpolări. – V. interpola.

DOOM

interpolát adj. m., pl. interpoláți; f. interpolátă, pl. interpoláte
interpolata
INTERPOLÁT, -Ă, interpolați, -te, adj. (Despre pasaje, capitole, cuvinte) Intercalat, inserat (într-un text). ♦ (Despre un text) În care au fost introduse interpolări. – V. interpola.

DOOM

interpolát adj. m., pl. interpoláți; f. interpolátă, pl. interpoláte
interpolate
INTERPOLÁT, -Ă, interpolați, -te, adj. (Despre pasaje, capitole, cuvinte) Intercalat, inserat (într-un text). ♦ (Despre un text) În care au fost introduse interpolări. – V. interpola.

DOOM

interpolát adj. m., pl. interpoláți; f. interpolátă, pl. interpoláte
interpolatei
INTERPOLÁT, -Ă, interpolați, -te, adj. (Despre pasaje, capitole, cuvinte) Intercalat, inserat (într-un text). ♦ (Despre un text) În care au fost introduse interpolări. – V. interpola.

DOOM

interpolát adj. m., pl. interpoláți; f. interpolátă, pl. interpoláte
interpolatele
INTERPOLÁT, -Ă, interpolați, -te, adj. (Despre pasaje, capitole, cuvinte) Intercalat, inserat (într-un text). ♦ (Despre un text) În care au fost introduse interpolări. – V. interpola.

DOOM

interpolát adj. m., pl. interpoláți; f. interpolátă, pl. interpoláte
interpolatelor
INTERPOLÁT, -Ă, interpolați, -te, adj. (Despre pasaje, capitole, cuvinte) Intercalat, inserat (într-un text). ♦ (Despre un text) În care au fost introduse interpolări. – V. interpola.

DOOM

interpolát adj. m., pl. interpoláți; f. interpolátă, pl. interpoláte
interpolatoare
INTERPOLATÓR, -OÁRE, interpolatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpolează (1) un text. – Din fr. interpolateur, lat. interpolator.

DOOM

interpolatór s. m., pl. interpolatóri
interpolatoarea
INTERPOLATÓR, -OÁRE, interpolatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpolează (1) un text. – Din fr. interpolateur, lat. interpolator.

DOOM

interpolatór s. m., pl. interpolatóri
interpolatoarei
INTERPOLATÓR, -OÁRE, interpolatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpolează (1) un text. – Din fr. interpolateur, lat. interpolator.

DOOM

interpolatór s. m., pl. interpolatóri
interpolatoarele
INTERPOLATÓR, -OÁRE, interpolatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpolează (1) un text. – Din fr. interpolateur, lat. interpolator.

DOOM

interpolatór s. m., pl. interpolatóri
interpolatoarelor
INTERPOLATÓR, -OÁRE, interpolatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpolează (1) un text. – Din fr. interpolateur, lat. interpolator.

DOOM

interpolatór s. m., pl. interpolatóri
interpolator
INTERPOLATÓR, -OÁRE, interpolatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpolează (1) un text. – Din fr. interpolateur, lat. interpolator.

DOOM

interpolatór s. m., pl. interpolatóri
interpolatori
INTERPOLATÓR, -OÁRE, interpolatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpolează (1) un text. – Din fr. interpolateur, lat. interpolator.

DOOM

interpolatór s. m., pl. interpolatóri
interpolatorii
INTERPOLATÓR, -OÁRE, interpolatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpolează (1) un text. – Din fr. interpolateur, lat. interpolator.

DOOM

interpolatór s. m., pl. interpolatóri
interpolatorilor
INTERPOLATÓR, -OÁRE, interpolatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpolează (1) un text. – Din fr. interpolateur, lat. interpolator.

DOOM

interpolatór s. m., pl. interpolatóri
interpolatorul
INTERPOLATÓR, -OÁRE, interpolatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpolează (1) un text. – Din fr. interpolateur, lat. interpolator.

DOOM

interpolatór s. m., pl. interpolatóri
interpolatorului
INTERPOLATÓR, -OÁRE, interpolatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpolează (1) un text. – Din fr. interpolateur, lat. interpolator.

DOOM

interpolatór s. m., pl. interpolatóri
interpolatul
INTERPOLÁT, -Ă, interpolați, -te, adj. (Despre pasaje, capitole, cuvinte) Intercalat, inserat (într-un text). ♦ (Despre un text) În care au fost introduse interpolări. – V. interpola.

DOOM

interpolát adj. m., pl. interpoláți; f. interpolátă, pl. interpoláte
interpolatului
INTERPOLÁT, -Ă, interpolați, -te, adj. (Despre pasaje, capitole, cuvinte) Intercalat, inserat (într-un text). ♦ (Despre un text) În care au fost introduse interpolări. – V. interpola.

DOOM

interpolát adj. m., pl. interpoláți; f. interpolátă, pl. interpoláte
interpolau
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolași
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolați
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolați
INTERPOLÁT, -Ă, interpolați, -te, adj. (Despre pasaje, capitole, cuvinte) Intercalat, inserat (într-un text). ♦ (Despre un text) În care au fost introduse interpolări. – V. interpola.

DOOM

interpolát adj. m., pl. interpoláți; f. interpolátă, pl. interpoláte
interpolația
INTERPOLAȚIÚNE s. f. v. interpolație.

DOOM

interpoláție (rar) (-ți-e) s. f., art. interpoláția (-ți-a), g.-d. art. interpoláției; pl. interpoláții, art. interpoláțiile (-ți-i-)
interpolație
INTERPOLAȚIÚNE s. f. v. interpolație.

DOOM

interpoláție (rar) (-ți-e) s. f., art. interpoláția (-ți-a), g.-d. art. interpoláției; pl. interpoláții, art. interpoláțiile (-ți-i-)
interpolației
INTERPOLAȚIÚNE s. f. v. interpolație.

DOOM

interpoláție (rar) (-ți-e) s. f., art. interpoláția (-ți-a), g.-d. art. interpoláției; pl. interpoláții, art. interpoláțiile (-ți-i-)
interpolații
INTERPOLÁT, -Ă, interpolați, -te, adj. (Despre pasaje, capitole, cuvinte) Intercalat, inserat (într-un text). ♦ (Despre un text) În care au fost introduse interpolări. – V. interpola.

DOOM

interpolát adj. m., pl. interpoláți; f. interpolátă, pl. interpoláte
interpolații
INTERPOLAȚIÚNE s. f. v. interpolație.

DOOM

interpoláție (rar) (-ți-e) s. f., art. interpoláția (-ți-a), g.-d. art. interpoláției; pl. interpoláții, art. interpoláțiile (-ți-i-)
interpolațiile
INTERPOLAȚIÚNE s. f. v. interpolație.

DOOM

interpoláție (rar) (-ți-e) s. f., art. interpoláția (-ți-a), g.-d. art. interpoláției; pl. interpoláții, art. interpoláțiile (-ți-i-)
interpolațiilor
INTERPOLAȚIÚNE s. f. v. interpolație.

DOOM

interpoláție (rar) (-ți-e) s. f., art. interpoláția (-ți-a), g.-d. art. interpoláției; pl. interpoláții, art. interpoláțiile (-ți-i-)
interpolaților
INTERPOLÁT, -Ă, interpolați, -te, adj. (Despre pasaje, capitole, cuvinte) Intercalat, inserat (într-un text). ♦ (Despre un text) În care au fost introduse interpolări. – V. interpola.

DOOM

interpolát adj. m., pl. interpoláți; f. interpolátă, pl. interpoláte
interpolațiune
INTERPOLAȚIÚNE s. f. v. interpolație.

DOOM

interpoláție (rar) (-ți-e) s. f., art. interpoláția (-ți-a), g.-d. art. interpoláției; pl. interpoláții, art. interpoláțiile (-ți-i-)
interpolează
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolez
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpoleze
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolezi
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolul
INTERPÓL s. n. Nume dat organizației internaționale de poliție criminală. – Din fr. Interpol.

DOOM

Interpól s. propriu n.
interpolului
INTERPÓL s. n. Nume dat organizației internaționale de poliție criminală. – Din fr. Interpol.

DOOM

Interpól s. propriu n.
interpolând
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolînd
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.

DOOM

interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolări
INTERPOLÁRE, interpolări, s. f. Acțiunea de a interpola și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se interpolează; interpolație. – V. interpola.

DOOM

interpoláre (intercalare) s. f., g.-d. art. interpolắrii; pl. interpolắri
interpolării
INTERPOLÁRE, interpolări, s. f. Acțiunea de a interpola și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se interpolează; interpolație. – V. interpola.

DOOM

interpoláre (intercalare) s. f., g.-d. art. interpolắrii; pl. interpolắri
interpolările
INTERPOLÁRE, interpolări, s. f. Acțiunea de a interpola și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se interpolează; interpolație. – V. interpola.

DOOM

interpoláre (intercalare) s. f., g.-d. art. interpolắrii; pl. interpolắri
interpolărilor
INTERPOLÁRE, interpolări, s. f. Acțiunea de a interpola și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se interpolează; interpolație. – V. interpola.

DOOM

interpoláre (intercalare) s. f., g.-d. art. interpolắrii; pl. interpolắri
interpoziția
INTERPOZÍȚIE s.f. 1. Stare a unui lucru așezat între altele. 2. (Fig.) Intervenție a unei autorități superioare. ◊ (Jur.) Interpoziție de persoane = act prin care o persoană apare în locul alteia pentru a-i facilita unele avantaje pe care nu le-ar putea obține direct. [Var. interpozițiune s.f. / < fr. interposition, cf. lat. interpositio].

DOOM

interpozíție (-ți-e) s. f., art. interpozíția (-ți-a), g.-d. art. interpozíției; pl. interpozíții, art. interpozíțiile (-ți-i-)
interpoziție
INTERPOZÍȚIE s.f. 1. Stare a unui lucru așezat între altele. 2. (Fig.) Intervenție a unei autorități superioare. ◊ (Jur.) Interpoziție de persoane = act prin care o persoană apare în locul alteia pentru a-i facilita unele avantaje pe care nu le-ar putea obține direct. [Var. interpozițiune s.f. / < fr. interposition, cf. lat. interpositio].

DOOM

interpozíție (-ți-e) s. f., art. interpozíția (-ți-a), g.-d. art. interpozíției; pl. interpozíții, art. interpozíțiile (-ți-i-)
interpoziției
INTERPOZÍȚIE s.f. 1. Stare a unui lucru așezat între altele. 2. (Fig.) Intervenție a unei autorități superioare. ◊ (Jur.) Interpoziție de persoane = act prin care o persoană apare în locul alteia pentru a-i facilita unele avantaje pe care nu le-ar putea obține direct. [Var. interpozițiune s.f. / < fr. interposition, cf. lat. interpositio].

DOOM

interpozíție (-ți-e) s. f., art. interpozíția (-ți-a), g.-d. art. interpozíției; pl. interpozíții, art. interpozíțiile (-ți-i-)
interpoziții
INTERPOZÍȚIE s.f. 1. Stare a unui lucru așezat între altele. 2. (Fig.) Intervenție a unei autorități superioare. ◊ (Jur.) Interpoziție de persoane = act prin care o persoană apare în locul alteia pentru a-i facilita unele avantaje pe care nu le-ar putea obține direct. [Var. interpozițiune s.f. / < fr. interposition, cf. lat. interpositio].

DOOM

interpozíție (-ți-e) s. f., art. interpozíția (-ți-a), g.-d. art. interpozíției; pl. interpozíții, art. interpozíțiile (-ți-i-)
interpozițiile
INTERPOZÍȚIE s.f. 1. Stare a unui lucru așezat între altele. 2. (Fig.) Intervenție a unei autorități superioare. ◊ (Jur.) Interpoziție de persoane = act prin care o persoană apare în locul alteia pentru a-i facilita unele avantaje pe care nu le-ar putea obține direct. [Var. interpozițiune s.f. / < fr. interposition, cf. lat. interpositio].

DOOM

interpozíție (-ți-e) s. f., art. interpozíția (-ți-a), g.-d. art. interpozíției; pl. interpozíții, art. interpozíțiile (-ți-i-)
interpozițiilor
INTERPOZÍȚIE s.f. 1. Stare a unui lucru așezat între altele. 2. (Fig.) Intervenție a unei autorități superioare. ◊ (Jur.) Interpoziție de persoane = act prin care o persoană apare în locul alteia pentru a-i facilita unele avantaje pe care nu le-ar putea obține direct. [Var. interpozițiune s.f. / < fr. interposition, cf. lat. interpositio].

DOOM

interpozíție (-ți-e) s. f., art. interpozíția (-ți-a), g.-d. art. interpozíției; pl. interpozíții, art. interpozíțiile (-ți-i-)
interpozițiune
INTERPOZIȚIÚNE s.f. v. interpoziție.
interpret
INTERPRÉT, -Ă, interpreți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care traduce pe loc și oral ceea ce spune cineva în altă limbă, mijlocind astfel înțelegerea dintre două sau mai multe persoane; translator, tălmaci. 2. Fig. Persoană care exprimă năzuințele unei colectivități; persoană care face cunoscute voința, dorința, sentimentele cuiva; exponent, reprezentant. 3. Persoană care interpretează un rol într-un spectacol, o bucată muzicală, o poezie etc. – Din fr. interprète, lat. interpres, -etis.

DOOM

interprétă s. f., g.-d. art. interprétei; pl. interpréte
interpreta
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpreta
INTERPRÉT, -Ă, interpreți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care traduce pe loc și oral ceea ce spune cineva în altă limbă, mijlocind astfel înțelegerea dintre două sau mai multe persoane; translator, tălmaci. 2. Fig. Persoană care exprimă năzuințele unei colectivități; persoană care face cunoscute voința, dorința, sentimentele cuiva; exponent, reprezentant. 3. Persoană care interpretează un rol într-un spectacol, o bucată muzicală, o poezie etc. – Din fr. interprète, lat. interpres, -etis.

DOOM

interprétă s. f., g.-d. art. interprétei; pl. interpréte
interpretabil
INTERPRETÁBIL, -Ă, interpretabili, -e, adj. Care se poate interpreta; p. ext. echivoc. – Din fr. interprétable.

DOOM

interpretábil adj. m., pl. interpretábili; f. interpretábilă, pl. interpretábile
interpretabila
INTERPRETÁBIL, -Ă, interpretabili, -e, adj. Care se poate interpreta; p. ext. echivoc. – Din fr. interprétable.

DOOM

interpretábil adj. m., pl. interpretábili; f. interpretábilă, pl. interpretábile
interpretabile
INTERPRETÁBIL, -Ă, interpretabili, -e, adj. Care se poate interpreta; p. ext. echivoc. – Din fr. interprétable.

DOOM

interpretábil adj. m., pl. interpretábili; f. interpretábilă, pl. interpretábile
interpretabilei
INTERPRETÁBIL, -Ă, interpretabili, -e, adj. Care se poate interpreta; p. ext. echivoc. – Din fr. interprétable.

DOOM

interpretábil adj. m., pl. interpretábili; f. interpretábilă, pl. interpretábile
interpretabilele
INTERPRETÁBIL, -Ă, interpretabili, -e, adj. Care se poate interpreta; p. ext. echivoc. – Din fr. interprétable.

DOOM

interpretábil adj. m., pl. interpretábili; f. interpretábilă, pl. interpretábile
interpretabilelor
INTERPRETÁBIL, -Ă, interpretabili, -e, adj. Care se poate interpreta; p. ext. echivoc. – Din fr. interprétable.

DOOM

interpretábil adj. m., pl. interpretábili; f. interpretábilă, pl. interpretábile
interpretabili
INTERPRETÁBIL, -Ă, interpretabili, -e, adj. Care se poate interpreta; p. ext. echivoc. – Din fr. interprétable.

DOOM

interpretábil adj. m., pl. interpretábili; f. interpretábilă, pl. interpretábile
interpretabilii
INTERPRETÁBIL, -Ă, interpretabili, -e, adj. Care se poate interpreta; p. ext. echivoc. – Din fr. interprétable.

DOOM

interpretábil adj. m., pl. interpretábili; f. interpretábilă, pl. interpretábile
interpretabililor
INTERPRETÁBIL, -Ă, interpretabili, -e, adj. Care se poate interpreta; p. ext. echivoc. – Din fr. interprétable.

DOOM

interpretábil adj. m., pl. interpretábili; f. interpretábilă, pl. interpretábile
interpretabilul
INTERPRETÁBIL, -Ă, interpretabili, -e, adj. Care se poate interpreta; p. ext. echivoc. – Din fr. interprétable.

DOOM

interpretábil adj. m., pl. interpretábili; f. interpretábilă, pl. interpretábile
interpretabilului
INTERPRETÁBIL, -Ă, interpretabili, -e, adj. Care se poate interpreta; p. ext. echivoc. – Din fr. interprétable.

DOOM

interpretábil adj. m., pl. interpretábili; f. interpretábilă, pl. interpretábile
interpretai
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretam
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretare
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretare
INTERPRETÁRE, interpretări, s. f. Acțiunea de a interpreta și rezultatul ei; comentare, explicare, explicație, interpretațiune. – V. interpreta.

DOOM

interpretáre s. f., g.-d. art. interpretắrii; pl. interpretắri
interpretarea
INTERPRETÁRE, interpretări, s. f. Acțiunea de a interpreta și rezultatul ei; comentare, explicare, explicație, interpretațiune. – V. interpreta.

DOOM

interpretáre s. f., g.-d. art. interpretắrii; pl. interpretắri
interpretariat
INTERPRETARIÁT s. n. Activitatea, meseria de interpret. [Pr.: -ri-at] – Din fr. interprétariat.

DOOM

interpretariát (-ri-at) s. n.
interpretară
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretarăm
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretarăți
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretase
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretasem
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretaseră
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretaserăm
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretaserăți
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretaseși
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretaseți
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretat
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretat
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o bucată muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.
interpretata
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o bucată muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.
interpretate
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o bucată muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.
interpretatei
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o bucată muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.
interpretatele
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o bucată muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.
interpretatelor
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o bucată muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.
interpretativ
INTERPRETATÍV, -Ă, interpretativi, -e, adj. Care servește la interpretare, care poate fi interpretat; care explică. – Din fr. interprétatif.

DOOM

interpretatív adj. m., pl. interpretatívi; f. interpretatívă, pl. interpretatíve
interpretativa
INTERPRETATÍV, -Ă, interpretativi, -e, adj. Care servește la interpretare, care poate fi interpretat; care explică. – Din fr. interprétatif.

DOOM

interpretatív adj. m., pl. interpretatívi; f. interpretatívă, pl. interpretatíve
interpretative
INTERPRETATÍV, -Ă, interpretativi, -e, adj. Care servește la interpretare, care poate fi interpretat; care explică. – Din fr. interprétatif.

DOOM

interpretatív adj. m., pl. interpretatívi; f. interpretatívă, pl. interpretatíve
interpretativei
INTERPRETATÍV, -Ă, interpretativi, -e, adj. Care servește la interpretare, care poate fi interpretat; care explică. – Din fr. interprétatif.

DOOM

interpretatív adj. m., pl. interpretatívi; f. interpretatívă, pl. interpretatíve
interpretativele
INTERPRETATÍV, -Ă, interpretativi, -e, adj. Care servește la interpretare, care poate fi interpretat; care explică. – Din fr. interprétatif.

DOOM

interpretatív adj. m., pl. interpretatívi; f. interpretatívă, pl. interpretatíve
interpretativelor
INTERPRETATÍV, -Ă, interpretativi, -e, adj. Care servește la interpretare, care poate fi interpretat; care explică. – Din fr. interprétatif.

DOOM

interpretatív adj. m., pl. interpretatívi; f. interpretatívă, pl. interpretatíve
interpretativi
INTERPRETATÍV, -Ă, interpretativi, -e, adj. Care servește la interpretare, care poate fi interpretat; care explică. – Din fr. interprétatif.

DOOM

interpretatív adj. m., pl. interpretatívi; f. interpretatívă, pl. interpretatíve
interpretativii
INTERPRETATÍV, -Ă, interpretativi, -e, adj. Care servește la interpretare, care poate fi interpretat; care explică. – Din fr. interprétatif.

DOOM

interpretatív adj. m., pl. interpretatívi; f. interpretatívă, pl. interpretatíve
interpretativilor
INTERPRETATÍV, -Ă, interpretativi, -e, adj. Care servește la interpretare, care poate fi interpretat; care explică. – Din fr. interprétatif.

DOOM

interpretatív adj. m., pl. interpretatívi; f. interpretatívă, pl. interpretatíve
interpretativul
INTERPRETATÍV, -Ă, interpretativi, -e, adj. Care servește la interpretare, care poate fi interpretat; care explică. – Din fr. interprétatif.

DOOM

interpretatív adj. m., pl. interpretatívi; f. interpretatívă, pl. interpretatíve
interpretativului
INTERPRETATÍV, -Ă, interpretativi, -e, adj. Care servește la interpretare, care poate fi interpretat; care explică. – Din fr. interprétatif.

DOOM

interpretatív adj. m., pl. interpretatívi; f. interpretatívă, pl. interpretatíve
interpretatoare
INTERPRETATÓR, -OÁRE, interpretatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care interpretează, explică, comentator; exeget. – Din fr. interprétateur.
interpretatoarea
INTERPRETATÓR, -OÁRE, interpretatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care interpretează, explică, comentator; exeget. – Din fr. interprétateur.
interpretatoarei
INTERPRETATÓR, -OÁRE, interpretatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care interpretează, explică, comentator; exeget. – Din fr. interprétateur.
interpretatoarele
INTERPRETATÓR, -OÁRE, interpretatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care interpretează, explică, comentator; exeget. – Din fr. interprétateur.
interpretatoarelor
INTERPRETATÓR, -OÁRE, interpretatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care interpretează, explică, comentator; exeget. – Din fr. interprétateur.
interpretator
INTERPRETATÓR, -OÁRE, interpretatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care interpretează, explică, comentator; exeget. – Din fr. interprétateur.
interpretatori
INTERPRETATÓR, -OÁRE, interpretatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care interpretează, explică, comentator; exeget. – Din fr. interprétateur.
interpretatorii
INTERPRETATÓR, -OÁRE, interpretatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care interpretează, explică, comentator; exeget. – Din fr. interprétateur.
interpretatorilor
INTERPRETATÓR, -OÁRE, interpretatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care interpretează, explică, comentator; exeget. – Din fr. interprétateur.
interpretatorul
INTERPRETATÓR, -OÁRE, interpretatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care interpretează, explică, comentator; exeget. – Din fr. interprétateur.
interpretatorului
INTERPRETATÓR, -OÁRE, interpretatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care interpretează, explică, comentator; exeget. – Din fr. interprétateur.
interpretatul
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o bucată muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.
interpretatului
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o bucată muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.
interpretau
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretași
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretați
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretați
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o bucată muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.
interpretații
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o bucată muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.
interpretaților
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o bucată muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.
interpretațiune
INTERPRETAȚIÚNE, interpretațiuni, s. f. (Înv.) Interpretare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. interprétation, lat. interpretatio, -onis.

DOOM

interpretațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. interpretațiúnii; pl. interpretațiúni
interpretațiunea
INTERPRETAȚIÚNE, interpretațiuni, s. f. (Înv.) Interpretare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. interprétation, lat. interpretatio, -onis.

DOOM

interpretațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. interpretațiúnii; pl. interpretațiúni
interpretațiuni
INTERPRETAȚIÚNE, interpretațiuni, s. f. (Înv.) Interpretare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. interprétation, lat. interpretatio, -onis.

DOOM

interpretațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. interpretațiúnii; pl. interpretațiúni
interpretațiunii
INTERPRETAȚIÚNE, interpretațiuni, s. f. (Înv.) Interpretare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. interprétation, lat. interpretatio, -onis.

DOOM

interpretațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. interpretațiúnii; pl. interpretațiúni
interpretațiunile
INTERPRETAȚIÚNE, interpretațiuni, s. f. (Înv.) Interpretare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. interprétation, lat. interpretatio, -onis.

DOOM

interpretațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. interpretațiúnii; pl. interpretațiúni
interpretațiunilor
INTERPRETAȚIÚNE, interpretațiuni, s. f. (Înv.) Interpretare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. interprétation, lat. interpretatio, -onis.

DOOM

interpretațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. interpretațiúnii; pl. interpretațiúni
interprete
INTERPRÉT, -Ă, interpreți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care traduce pe loc și oral ceea ce spune cineva în altă limbă, mijlocind astfel înțelegerea dintre două sau mai multe persoane; translator, tălmaci. 2. Fig. Persoană care exprimă năzuințele unei colectivități; persoană care face cunoscute voința, dorința, sentimentele cuiva; exponent, reprezentant. 3. Persoană care interpretează un rol într-un spectacol, o bucată muzicală, o poezie etc. – Din fr. interprète, lat. interpres, -etis.

DOOM

interprétă s. f., g.-d. art. interprétei; pl. interpréte
interpretează
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretei
INTERPRÉT, -Ă, interpreți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care traduce pe loc și oral ceea ce spune cineva în altă limbă, mijlocind astfel înțelegerea dintre două sau mai multe persoane; translator, tălmaci. 2. Fig. Persoană care exprimă năzuințele unei colectivități; persoană care face cunoscute voința, dorința, sentimentele cuiva; exponent, reprezentant. 3. Persoană care interpretează un rol într-un spectacol, o bucată muzicală, o poezie etc. – Din fr. interprète, lat. interpres, -etis.

DOOM

interprétă s. f., g.-d. art. interprétei; pl. interpréte
interpretele
INTERPRÉT, -Ă, interpreți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care traduce pe loc și oral ceea ce spune cineva în altă limbă, mijlocind astfel înțelegerea dintre două sau mai multe persoane; translator, tălmaci. 2. Fig. Persoană care exprimă năzuințele unei colectivități; persoană care face cunoscute voința, dorința, sentimentele cuiva; exponent, reprezentant. 3. Persoană care interpretează un rol într-un spectacol, o bucată muzicală, o poezie etc. – Din fr. interprète, lat. interpres, -etis.

DOOM

interprétă s. f., g.-d. art. interprétei; pl. interpréte
interpretelor
INTERPRÉT, -Ă, interpreți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care traduce pe loc și oral ceea ce spune cineva în altă limbă, mijlocind astfel înțelegerea dintre două sau mai multe persoane; translator, tălmaci. 2. Fig. Persoană care exprimă năzuințele unei colectivități; persoană care face cunoscute voința, dorința, sentimentele cuiva; exponent, reprezentant. 3. Persoană care interpretează un rol într-un spectacol, o bucată muzicală, o poezie etc. – Din fr. interprète, lat. interpres, -etis.

DOOM

interprétă s. f., g.-d. art. interprétei; pl. interpréte
interpretez
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpreteze
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretezi
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretul
INTERPRÉT, -Ă, interpreți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care traduce pe loc și oral ceea ce spune cineva în altă limbă, mijlocind astfel înțelegerea dintre două sau mai multe persoane; translator, tălmaci. 2. Fig. Persoană care exprimă năzuințele unei colectivități; persoană care face cunoscute voința, dorința, sentimentele cuiva; exponent, reprezentant. 3. Persoană care interpretează un rol într-un spectacol, o bucată muzicală, o poezie etc. – Din fr. interprète, lat. interpres, -etis.

DOOM

interprétă s. f., g.-d. art. interprétei; pl. interpréte
interpretului
INTERPRÉT, -Ă, interpreți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care traduce pe loc și oral ceea ce spune cineva în altă limbă, mijlocind astfel înțelegerea dintre două sau mai multe persoane; translator, tălmaci. 2. Fig. Persoană care exprimă năzuințele unei colectivități; persoană care face cunoscute voința, dorința, sentimentele cuiva; exponent, reprezentant. 3. Persoană care interpretează un rol într-un spectacol, o bucată muzicală, o poezie etc. – Din fr. interprète, lat. interpres, -etis.

DOOM

interprétă s. f., g.-d. art. interprétei; pl. interpréte
interpretând
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretînd
INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

DOOM

interpretá (a ~) vb., ind. prez. 3 interpreteáză
interpretări
INTERPRETÁRE, interpretări, s. f. Acțiunea de a interpreta și rezultatul ei; comentare, explicare, explicație, interpretațiune. – V. interpreta.

DOOM

interpretáre s. f., g.-d. art. interpretắrii; pl. interpretắri
interpretării
INTERPRETÁRE, interpretări, s. f. Acțiunea de a interpreta și rezultatul ei; comentare, explicare, explicație, interpretațiune. – V. interpreta.

DOOM

interpretáre s. f., g.-d. art. interpretắrii; pl. interpretắri
interpretările
INTERPRETÁRE, interpretări, s. f. Acțiunea de a interpreta și rezultatul ei; comentare, explicare, explicație, interpretațiune. – V. interpreta.

DOOM

interpretáre s. f., g.-d. art. interpretắrii; pl. interpretắri
interpretărilor
INTERPRETÁRE, interpretări, s. f. Acțiunea de a interpreta și rezultatul ei; comentare, explicare, explicație, interpretațiune. – V. interpreta.

DOOM

interpretáre s. f., g.-d. art. interpretắrii; pl. interpretắri
interpreți
INTERPRÉT, -Ă, interpreți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care traduce pe loc și oral ceea ce spune cineva în altă limbă, mijlocind astfel înțelegerea dintre două sau mai multe persoane; translator, tălmaci. 2. Fig. Persoană care exprimă năzuințele unei colectivități; persoană care face cunoscute voința, dorința, sentimentele cuiva; exponent, reprezentant. 3. Persoană care interpretează un rol într-un spectacol, o bucată muzicală, o poezie etc. – Din fr. interprète, lat. interpres, -etis.

DOOM

interprétă s. f., g.-d. art. interprétei; pl. interpréte
interpreții
INTERPRÉT, -Ă, interpreți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care traduce pe loc și oral ceea ce spune cineva în altă limbă, mijlocind astfel înțelegerea dintre două sau mai multe persoane; translator, tălmaci. 2. Fig. Persoană care exprimă năzuințele unei colectivități; persoană care face cunoscute voința, dorința, sentimentele cuiva; exponent, reprezentant. 3. Persoană care interpretează un rol într-un spectacol, o bucată muzicală, o poezie etc. – Din fr. interprète, lat. interpres, -etis.

DOOM

interprétă s. f., g.-d. art. interprétei; pl. interpréte
interpreților
INTERPRÉT, -Ă, interpreți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care traduce pe loc și oral ceea ce spune cineva în altă limbă, mijlocind astfel înțelegerea dintre două sau mai multe persoane; translator, tălmaci. 2. Fig. Persoană care exprimă năzuințele unei colectivități; persoană care face cunoscute voința, dorința, sentimentele cuiva; exponent, reprezentant. 3. Persoană care interpretează un rol într-un spectacol, o bucată muzicală, o poezie etc. – Din fr. interprète, lat. interpres, -etis.

DOOM

interprétă s. f., g.-d. art. interprétei; pl. interpréte
interprofesional
INTERPROFESIONÁL, -Ă, inteiprofesionali, -e, adj. Care interesează mai multe profesii. ♦ Care se bazează pe transferul de tehnici și metode între două sau mai multe profesii. [Pr.: -si-o-] – Inter1- + profesional (după fr. interprofessionnel).
interpsihologia
INTERPSIHOLOGÍE s. f. Domeniu al psihologiei sociale care studiază relațiile dintre indivizi în condițiile imitației considerate ca lege a vieții psihice. – Din fr. interpsychologie.
interpsihologie
INTERPSIHOLOGÍE s. f. Domeniu al psihologiei sociale care studiază relațiile dintre indivizi în condițiile imitației considerate ca lege a vieții psihice. – Din fr. interpsychologie.
interpsihologiei
INTERPSIHOLOGÍE s. f. Domeniu al psihologiei sociale care studiază relațiile dintre indivizi în condițiile imitației considerate ca lege a vieții psihice. – Din fr. interpsychologie.
interpsihologii
INTERPSIHOLOGÍE s. f. Domeniu al psihologiei sociale care studiază relațiile dintre indivizi în condițiile imitației considerate ca lege a vieții psihice. – Din fr. interpsychologie.
interpuncție
INTERPÚNCȚIE s.f. Punerea semnelor de repaus între cuvinte sau propoziții. [Gen. -iei. / cf. lat. interpunctio, fr. interponction].
interpune
INTERPÚNE, interpún, vb. III. Refl. A interveni ca mijlocitor între două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere); a mijloci. ♦ A se amesteca în relațiile dintre două persoane. ♦ Tranz. A pune ceva între... – Din lat. interponere (după pune).

DOOM

interpúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. interpún, 2 sg. interpúi, 1 pl. interpúnem; conj. prez. 3 să interpúnă; ger. interpunấnd; part. interpús
interpunere
INTERPÚNERE, interpuneri, s. f. Faptul de a (se) interpune. – V. interpune.

DOOM

interpúnere s. f., g.-d. art. interpúnerii; pl. interpúneri
interpunerea
INTERPÚNERE, interpuneri, s. f. Faptul de a (se) interpune. – V. interpune.

DOOM

interpúnere s. f., g.-d. art. interpúnerii; pl. interpúneri
interpuneri
INTERPÚNERE, interpuneri, s. f. Faptul de a (se) interpune. – V. interpune.

DOOM

interpúnere s. f., g.-d. art. interpúnerii; pl. interpúneri
interpunerii
INTERPÚNERE, interpuneri, s. f. Faptul de a (se) interpune. – V. interpune.

DOOM

interpúnere s. f., g.-d. art. interpúnerii; pl. interpúneri
interpunerile
INTERPÚNERE, interpuneri, s. f. Faptul de a (se) interpune. – V. interpune.

DOOM

interpúnere s. f., g.-d. art. interpúnerii; pl. interpúneri
interpunerilor
INTERPÚNERE, interpuneri, s. f. Faptul de a (se) interpune. – V. interpune.

DOOM

interpúnere s. f., g.-d. art. interpúnerii; pl. interpúneri
interpunte
INTERPÚNTE s.f. Spațiu cuprins între două punți și bordajul unei nave. [După fr. entrepont].

DOOM

interpúnte s. f., g.-d. art. interpúnții; pl. interpúnți
interpuntea
INTERPÚNTE s.f. Spațiu cuprins între două punți și bordajul unei nave. [După fr. entrepont].

DOOM

interpúnte s. f., g.-d. art. interpúnții; pl. interpúnți
interpunți
INTERPÚNTE s.f. Spațiu cuprins între două punți și bordajul unei nave. [După fr. entrepont].

DOOM

interpúnte s. f., g.-d. art. interpúnții; pl. interpúnți
interpunții
INTERPÚNTE s.f. Spațiu cuprins între două punți și bordajul unei nave. [După fr. entrepont].

DOOM

interpúnte s. f., g.-d. art. interpúnții; pl. interpúnți
interpunțile
INTERPÚNTE s.f. Spațiu cuprins între două punți și bordajul unei nave. [După fr. entrepont].

DOOM

interpúnte s. f., g.-d. art. interpúnții; pl. interpúnți
interpunților
INTERPÚNTE s.f. Spațiu cuprins între două punți și bordajul unei nave. [După fr. entrepont].

DOOM

interpúnte s. f., g.-d. art. interpúnții; pl. interpúnți
interpupilar
INTERPUPILÁR, -Ă, interpupilari, -e, adj. Care se află între centrele optice ale celor două cristaline ale ochilor omului; interocular. Distanță interpupilară. – Inter1- + pupilar.

DOOM

interpupilár adj. m., pl. interpupilári; f. interpupiláră, pl. interpupiláre
interpupilara
INTERPUPILÁR, -Ă, interpupilari, -e, adj. Care se află între centrele optice ale celor două cristaline ale ochilor omului; interocular. Distanță interpupilară. – Inter1- + pupilar.

DOOM

interpupilár adj. m., pl. interpupilári; f. interpupiláră, pl. interpupiláre
interpupilare
INTERPUPILÁR, -Ă, interpupilari, -e, adj. Care se află între centrele optice ale celor două cristaline ale ochilor omului; interocular. Distanță interpupilară. – Inter1- + pupilar.

DOOM

interpupilár adj. m., pl. interpupilári; f. interpupiláră, pl. interpupiláre
interpupilarei
INTERPUPILÁR, -Ă, interpupilari, -e, adj. Care se află între centrele optice ale celor două cristaline ale ochilor omului; interocular. Distanță interpupilară. – Inter1- + pupilar.

DOOM

interpupilár adj. m., pl. interpupilári; f. interpupiláră, pl. interpupiláre
interpupilarele
INTERPUPILÁR, -Ă, interpupilari, -e, adj. Care se află între centrele optice ale celor două cristaline ale ochilor omului; interocular. Distanță interpupilară. – Inter1- + pupilar.

DOOM

interpupilár adj. m., pl. interpupilári; f. interpupiláră, pl. interpupiláre
interpupilarelor
INTERPUPILÁR, -Ă, interpupilari, -e, adj. Care se află între centrele optice ale celor două cristaline ale ochilor omului; interocular. Distanță interpupilară. – Inter1- + pupilar.

DOOM

interpupilár adj. m., pl. interpupilári; f. interpupiláră, pl. interpupiláre
interpupilari
INTERPUPILÁR, -Ă, interpupilari, -e, adj. Care se află între centrele optice ale celor două cristaline ale ochilor omului; interocular. Distanță interpupilară. – Inter1- + pupilar.

DOOM

interpupilár adj. m., pl. interpupilári; f. interpupiláră, pl. interpupiláre
interpupilarii
INTERPUPILÁR, -Ă, interpupilari, -e, adj. Care se află între centrele optice ale celor două cristaline ale ochilor omului; interocular. Distanță interpupilară. – Inter1- + pupilar.

DOOM

interpupilár adj. m., pl. interpupilári; f. interpupiláră, pl. interpupiláre
interpupilarilor
INTERPUPILÁR, -Ă, interpupilari, -e, adj. Care se află între centrele optice ale celor două cristaline ale ochilor omului; interocular. Distanță interpupilară. – Inter1- + pupilar.

DOOM

interpupilár adj. m., pl. interpupilári; f. interpupiláră, pl. interpupiláre
interpupilarul
INTERPUPILÁR, -Ă, interpupilari, -e, adj. Care se află între centrele optice ale celor două cristaline ale ochilor omului; interocular. Distanță interpupilară. – Inter1- + pupilar.

DOOM

interpupilár adj. m., pl. interpupilári; f. interpupiláră, pl. interpupiláre
interpupilarului
INTERPUPILÁR, -Ă, interpupilari, -e, adj. Care se află între centrele optice ale celor două cristaline ale ochilor omului; interocular. Distanță interpupilară. – Inter1- + pupilar.

DOOM

interpupilár adj. m., pl. interpupilári; f. interpupiláră, pl. interpupiláre
interpus
INTERPÚS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. Persoană care intervine, ca mijlocitor, între alte două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.); mijlocitor. – V. interpune.

DOOM

interpúsă s. f., g.-d. art. interpúsei; pl. interpúse
interpusa
INTERPÚS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. Persoană care intervine, ca mijlocitor, între alte două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.); mijlocitor. – V. interpune.

DOOM

interpúsă s. f., g.-d. art. interpúsei; pl. interpúse
interpuse
INTERPÚS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. Persoană care intervine, ca mijlocitor, între alte două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.); mijlocitor. – V. interpune.

DOOM

interpúsă s. f., g.-d. art. interpúsei; pl. interpúse
interpusei
INTERPÚS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. Persoană care intervine, ca mijlocitor, între alte două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.); mijlocitor. – V. interpune.

DOOM

interpúsă s. f., g.-d. art. interpúsei; pl. interpúse
interpusele
INTERPÚS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. Persoană care intervine, ca mijlocitor, între alte două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.); mijlocitor. – V. interpune.

DOOM

interpúsă s. f., g.-d. art. interpúsei; pl. interpúse
interpuselor
INTERPÚS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. Persoană care intervine, ca mijlocitor, între alte două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.); mijlocitor. – V. interpune.

DOOM

interpúsă s. f., g.-d. art. interpúsei; pl. interpúse
interpusul
INTERPÚS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. Persoană care intervine, ca mijlocitor, între alte două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.); mijlocitor. – V. interpune.

DOOM

interpúsă s. f., g.-d. art. interpúsei; pl. interpúse
interpusului
INTERPÚS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. Persoană care intervine, ca mijlocitor, între alte două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.); mijlocitor. – V. interpune.

DOOM

interpúsă s. f., g.-d. art. interpúsei; pl. interpúse
interpuși
INTERPÚS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. Persoană care intervine, ca mijlocitor, între alte două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.); mijlocitor. – V. interpune.

DOOM

interpúsă s. f., g.-d. art. interpúsei; pl. interpúse
interpușii
INTERPÚS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. Persoană care intervine, ca mijlocitor, între alte două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.); mijlocitor. – V. interpune.

DOOM

interpúsă s. f., g.-d. art. interpúsei; pl. interpúse
interpușilor
INTERPÚS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. Persoană care intervine, ca mijlocitor, între alte două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.); mijlocitor. – V. interpune.

DOOM

interpúsă s. f., g.-d. art. interpúsei; pl. interpúse
interraional
INTERRAIONÁL, -Ă, interraionali, -e, adj. Care privește mai multe raioane, care ține de mai multe raioane; care are loc între mai multe raioane. [Pr.: -ra-io-] – Inter1- + raional. Cf. rus. mejraionnîi.

DOOM

interraionál adj. m., pl. interraionáli; f. interraionálă, pl. interraionále
interregional
INTERREGIONÁL, -Ă, interregionali, -e, adj. Care privește mai multe regiuni, care ține de mai multe regiuni; care are loc între mai multe regiuni. [Pr.: -gi-o-] – Inter1- + regional.

DOOM

interregionál (-gi-o-) adj. m., pl. interregionáli; f. interregionálă, pl. interregionále
interregionala
INTERREGIONÁL, -Ă, interregionali, -e, adj. Care privește mai multe regiuni, care ține de mai multe regiuni; care are loc între mai multe regiuni. [Pr.: -gi-o-] – Inter1- + regional.

DOOM

interregionál (-gi-o-) adj. m., pl. interregionáli; f. interregionálă, pl. interregionále
interregionale
INTERREGIONÁL, -Ă, interregionali, -e, adj. Care privește mai multe regiuni, care ține de mai multe regiuni; care are loc între mai multe regiuni. [Pr.: -gi-o-] – Inter1- + regional.

DOOM

interregionál (-gi-o-) adj. m., pl. interregionáli; f. interregionálă, pl. interregionále
interregionalei
INTERREGIONÁL, -Ă, interregionali, -e, adj. Care privește mai multe regiuni, care ține de mai multe regiuni; care are loc între mai multe regiuni. [Pr.: -gi-o-] – Inter1- + regional.

DOOM

interregionál (-gi-o-) adj. m., pl. interregionáli; f. interregionálă, pl. interregionále
interregionalele
INTERREGIONÁL, -Ă, interregionali, -e, adj. Care privește mai multe regiuni, care ține de mai multe regiuni; care are loc între mai multe regiuni. [Pr.: -gi-o-] – Inter1- + regional.

DOOM

interregionál (-gi-o-) adj. m., pl. interregionáli; f. interregionálă, pl. interregionále
interregionalelor
INTERREGIONÁL, -Ă, interregionali, -e, adj. Care privește mai multe regiuni, care ține de mai multe regiuni; care are loc între mai multe regiuni. [Pr.: -gi-o-] – Inter1- + regional.

DOOM

interregionál (-gi-o-) adj. m., pl. interregionáli; f. interregionálă, pl. interregionále
interregionali
INTERREGIONÁL, -Ă, interregionali, -e, adj. Care privește mai multe regiuni, care ține de mai multe regiuni; care are loc între mai multe regiuni. [Pr.: -gi-o-] – Inter1- + regional.

DOOM

interregionál (-gi-o-) adj. m., pl. interregionáli; f. interregionálă, pl. interregionále
interregionalii
INTERREGIONÁL, -Ă, interregionali, -e, adj. Care privește mai multe regiuni, care ține de mai multe regiuni; care are loc între mai multe regiuni. [Pr.: -gi-o-] – Inter1- + regional.

DOOM

interregionál (-gi-o-) adj. m., pl. interregionáli; f. interregionálă, pl. interregionále
interregionalilor
INTERREGIONÁL, -Ă, interregionali, -e, adj. Care privește mai multe regiuni, care ține de mai multe regiuni; care are loc între mai multe regiuni. [Pr.: -gi-o-] – Inter1- + regional.

DOOM

interregionál (-gi-o-) adj. m., pl. interregionáli; f. interregionálă, pl. interregionále
interregionalul
INTERREGIONÁL, -Ă, interregionali, -e, adj. Care privește mai multe regiuni, care ține de mai multe regiuni; care are loc între mai multe regiuni. [Pr.: -gi-o-] – Inter1- + regional.

DOOM

interregionál (-gi-o-) adj. m., pl. interregionáli; f. interregionálă, pl. interregionále
interregionalului
INTERREGIONÁL, -Ă, interregionali, -e, adj. Care privește mai multe regiuni, care ține de mai multe regiuni; care are loc între mai multe regiuni. [Pr.: -gi-o-] – Inter1- + regional.

DOOM

interregionál (-gi-o-) adj. m., pl. interregionáli; f. interregionálă, pl. interregionále
interregn
INTERRÉGN, interregnuri, s. n. Interval de timp în care un monarh nu-și poate exercita autoritatea. – - Din fr. interrègne, lat. interregnum.

DOOM

interrégn s. n., pl. interrégnuri
interregnul
INTERRÉGN, interregnuri, s. n. Interval de timp în care un monarh nu-și poate exercita autoritatea. – - Din fr. interrègne, lat. interregnum.

DOOM

interrégn s. n., pl. interrégnuri
interregnului
INTERRÉGN, interregnuri, s. n. Interval de timp în care un monarh nu-și poate exercita autoritatea. – - Din fr. interrègne, lat. interregnum.

DOOM

interrégn s. n., pl. interrégnuri
interregnuri
INTERRÉGN, interregnuri, s. n. Interval de timp în care un monarh nu-și poate exercita autoritatea. – - Din fr. interrègne, lat. interregnum.

DOOM

interrégn s. n., pl. interrégnuri
interregnurile
INTERRÉGN, interregnuri, s. n. Interval de timp în care un monarh nu-și poate exercita autoritatea. – - Din fr. interrègne, lat. interregnum.

DOOM

interrégn s. n., pl. interrégnuri
interregnurilor
INTERRÉGN, interregnuri, s. n. Interval de timp în care un monarh nu-și poate exercita autoritatea. – - Din fr. interrègne, lat. interregnum.

DOOM

interrégn s. n., pl. interrégnuri
interrelație
INTERRELÁȚIE s.f. Relație mutuală, reciprocă. [Cf. engl. interrelation].
interscapular
INTERSCAPULÁR, -Ă adj. (Anat.) Situat între omoplați. [Cf. fr. interscapulaire].
interscapulotoracic
INTERSCAPULOTORÁCIC, -Ă adj. (Anat.) Care se referă, se situează între torace și interscapulum. [< fr. interscapulothoracique].
interscapulum
INTERSCÁPULUM s.n. Parte a corpului situată între cei doi omoplați. [< fr., lat. interscapulum].

DOOM

interscápulum s. n.
interscapulumul
INTERSCÁPULUM s.n. Parte a corpului situată între cei doi omoplați. [< fr., lat. interscapulum].

DOOM

interscápulum s. n.
interscapulumului
INTERSCÁPULUM s.n. Parte a corpului situată între cei doi omoplați. [< fr., lat. interscapulum].

DOOM

interscápulum s. n.
interschimbabil
INTERSCHIMBÁBIL, -Ă, interschimbabili, -e, adj. (Despre elementele unui sistem tehnic) Care se poate schimba, care se poate înlocui unul cu altul. – Inter1- + schimba + suf. -bil (după fr. interchangeable).

DOOM

interschimbábil adj. m., pl. interschimbábili; f. interschimbábilă, pl. interschimbábile
interschimbabila
INTERSCHIMBÁBIL, -Ă, interschimbabili, -e, adj. (Despre elementele unui sistem tehnic) Care se poate schimba, care se poate înlocui unul cu altul. – Inter1- + schimba + suf. -bil (după fr. interchangeable).

DOOM

interschimbábil adj. m., pl. interschimbábili; f. interschimbábilă, pl. interschimbábile
interschimbabile
INTERSCHIMBÁBIL, -Ă, interschimbabili, -e, adj. (Despre elementele unui sistem tehnic) Care se poate schimba, care se poate înlocui unul cu altul. – Inter1- + schimba + suf. -bil (după fr. interchangeable).

DOOM

interschimbábil adj. m., pl. interschimbábili; f. interschimbábilă, pl. interschimbábile
interschimbabilei
INTERSCHIMBÁBIL, -Ă, interschimbabili, -e, adj. (Despre elementele unui sistem tehnic) Care se poate schimba, care se poate înlocui unul cu altul. – Inter1- + schimba + suf. -bil (după fr. interchangeable).

DOOM

interschimbábil adj. m., pl. interschimbábili; f. interschimbábilă, pl. interschimbábile
interschimbabilele
INTERSCHIMBÁBIL, -Ă, interschimbabili, -e, adj. (Despre elementele unui sistem tehnic) Care se poate schimba, care se poate înlocui unul cu altul. – Inter1- + schimba + suf. -bil (după fr. interchangeable).

DOOM

interschimbábil adj. m., pl. interschimbábili; f. interschimbábilă, pl. interschimbábile
interschimbabilelor
INTERSCHIMBÁBIL, -Ă, interschimbabili, -e, adj. (Despre elementele unui sistem tehnic) Care se poate schimba, care se poate înlocui unul cu altul. – Inter1- + schimba + suf. -bil (după fr. interchangeable).

DOOM

interschimbábil adj. m., pl. interschimbábili; f. interschimbábilă, pl. interschimbábile
interschimbabili
INTERSCHIMBÁBIL, -Ă, interschimbabili, -e, adj. (Despre elementele unui sistem tehnic) Care se poate schimba, care se poate înlocui unul cu altul. – Inter1- + schimba + suf. -bil (după fr. interchangeable).

DOOM

interschimbábil adj. m., pl. interschimbábili; f. interschimbábilă, pl. interschimbábile
interschimbabilii
INTERSCHIMBÁBIL, -Ă, interschimbabili, -e, adj. (Despre elementele unui sistem tehnic) Care se poate schimba, care se poate înlocui unul cu altul. – Inter1- + schimba + suf. -bil (după fr. interchangeable).

DOOM

interschimbábil adj. m., pl. interschimbábili; f. interschimbábilă, pl. interschimbábile
interschimbabililor
INTERSCHIMBÁBIL, -Ă, interschimbabili, -e, adj. (Despre elementele unui sistem tehnic) Care se poate schimba, care se poate înlocui unul cu altul. – Inter1- + schimba + suf. -bil (după fr. interchangeable).

DOOM

interschimbábil adj. m., pl. interschimbábili; f. interschimbábilă, pl. interschimbábile
interschimbabilitate
INTERSCHIMBABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi interschimbabil; (franțuzism) interșanjabilitate. – Inter1- + schimbabilitate (după fr. interchangeabilité).

DOOM

interschimbabilitáte s. f., g.-d. art. interschimbabilitắții
interschimbabilitatea
INTERSCHIMBABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi interschimbabil; (franțuzism) interșanjabilitate. – Inter1- + schimbabilitate (după fr. interchangeabilité).

DOOM

interschimbabilitáte s. f., g.-d. art. interschimbabilitắții
interschimbabilități
INTERSCHIMBABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi interschimbabil; (franțuzism) interșanjabilitate. – Inter1- + schimbabilitate (după fr. interchangeabilité).

DOOM

interschimbabilitáte s. f., g.-d. art. interschimbabilitắții
interschimbabilității
INTERSCHIMBABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi interschimbabil; (franțuzism) interșanjabilitate. – Inter1- + schimbabilitate (după fr. interchangeabilité).

DOOM

interschimbabilitáte s. f., g.-d. art. interschimbabilitắții
interschimbabilul
INTERSCHIMBÁBIL, -Ă, interschimbabili, -e, adj. (Despre elementele unui sistem tehnic) Care se poate schimba, care se poate înlocui unul cu altul. – Inter1- + schimba + suf. -bil (după fr. interchangeable).

DOOM

interschimbábil adj. m., pl. interschimbábili; f. interschimbábilă, pl. interschimbábile
interschimbabilului
INTERSCHIMBÁBIL, -Ă, interschimbabili, -e, adj. (Despre elementele unui sistem tehnic) Care se poate schimba, care se poate înlocui unul cu altul. – Inter1- + schimba + suf. -bil (după fr. interchangeable).

DOOM

interschimbábil adj. m., pl. interschimbábili; f. interschimbábilă, pl. interschimbábile
intersecta
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectai
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectam
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectare
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectare
INTERSECTÁRE, intersectări, s. f. Acțiunea de a (se) intersecta. – V. intersecta.

DOOM

*intersectáre s. f., g.-d. art. intersectắrii; pl. intersectắri
intersectarea
INTERSECTÁRE, intersectări, s. f. Acțiunea de a (se) intersecta. – V. intersecta.

DOOM

*intersectáre s. f., g.-d. art. intersectắrii; pl. intersectắri
intersectară
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectarăm
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectarăți
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectase
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectasem
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectaseră
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectaserăm
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectaserăți
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectaseși
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectaseți
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectat
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectat
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.
intersectau
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectași
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectați
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectează
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectez
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersecteze
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectezi
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersecting
INTERSÉCTING s.n. (Text.) Laminor cu câmp dublu de ace, pentru lână pieptănată, folosit la primele treceri din pregătirea pentru filare. [< engl., fr. intersecting].
intersectând
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectînd
INTERSECTÁ, intersectez, vb. I. Refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a se întretăia, a se încrucișa. ◊ Tranz. Dreaptă care intersectează două paralele. – Din fr. intersecter.

DOOM

intersectá (a ~) vb., ind. prez. 3 intersecteáză
intersectări
INTERSECTÁRE, intersectări, s. f. Acțiunea de a (se) intersecta. – V. intersecta.

DOOM

*intersectáre s. f., g.-d. art. intersectắrii; pl. intersectắri
intersectării
INTERSECTÁRE, intersectări, s. f. Acțiunea de a (se) intersecta. – V. intersecta.

DOOM

*intersectáre s. f., g.-d. art. intersectắrii; pl. intersectắri
intersectările
INTERSECTÁRE, intersectări, s. f. Acțiunea de a (se) intersecta. – V. intersecta.

DOOM

*intersectáre s. f., g.-d. art. intersectắrii; pl. intersectắri
intersectărilor
INTERSECTÁRE, intersectări, s. f. Acțiunea de a (se) intersecta. – V. intersecta.

DOOM

*intersectáre s. f., g.-d. art. intersectắrii; pl. intersectắri
intersecția
INTERSÉCȚIE, intersecții, s. f. 1. Loc unde se încrucișează două drumuri; întretăiere. 2. (Mat.) Mulțimea punctelor comune a două linii, a două suprafețe ori volume; totalitatea elementelor comune a două mulțimi. – Din fr. intersection, lat. intersectio.

DOOM

intersécție (-ți-e) s. f., art. intersécția (-ți-a), g.-d. art. intersécției; pl. intersécții, art. intersécțiile (-ți-i-)
intersecție
INTERSÉCȚIE, intersecții, s. f. 1. Loc unde se încrucișează două drumuri; întretăiere. 2. (Mat.) Mulțimea punctelor comune a două linii, a două suprafețe ori volume; totalitatea elementelor comune a două mulțimi. – Din fr. intersection, lat. intersectio.

DOOM

intersécție (-ți-e) s. f., art. intersécția (-ți-a), g.-d. art. intersécției; pl. intersécții, art. intersécțiile (-ți-i-)
intersecției
INTERSÉCȚIE, intersecții, s. f. 1. Loc unde se încrucișează două drumuri; întretăiere. 2. (Mat.) Mulțimea punctelor comune a două linii, a două suprafețe ori volume; totalitatea elementelor comune a două mulțimi. – Din fr. intersection, lat. intersectio.

DOOM

intersécție (-ți-e) s. f., art. intersécția (-ți-a), g.-d. art. intersécției; pl. intersécții, art. intersécțiile (-ți-i-)
intersecții
INTERSÉCȚIE, intersecții, s. f. 1. Loc unde se încrucișează două drumuri; întretăiere. 2. (Mat.) Mulțimea punctelor comune a două linii, a două suprafețe ori volume; totalitatea elementelor comune a două mulțimi. – Din fr. intersection, lat. intersectio.

DOOM

intersécție (-ți-e) s. f., art. intersécția (-ți-a), g.-d. art. intersécției; pl. intersécții, art. intersécțiile (-ți-i-)
intersecțiile
INTERSÉCȚIE, intersecții, s. f. 1. Loc unde se încrucișează două drumuri; întretăiere. 2. (Mat.) Mulțimea punctelor comune a două linii, a două suprafețe ori volume; totalitatea elementelor comune a două mulțimi. – Din fr. intersection, lat. intersectio.

DOOM

intersécție (-ți-e) s. f., art. intersécția (-ți-a), g.-d. art. intersécției; pl. intersécții, art. intersécțiile (-ți-i-)
intersecțiilor
INTERSÉCȚIE, intersecții, s. f. 1. Loc unde se încrucișează două drumuri; întretăiere. 2. (Mat.) Mulțimea punctelor comune a două linii, a două suprafețe ori volume; totalitatea elementelor comune a două mulțimi. – Din fr. intersection, lat. intersectio.

DOOM

intersécție (-ți-e) s. f., art. intersécția (-ți-a), g.-d. art. intersécției; pl. intersécții, art. intersécțiile (-ți-i-)
intersecțiune
INTERSECȚIÚNE s.f. v. intersecție.
intersexualitate
INTERSEXUALITÁTE s. f. (Biol.) Formă a hermafroditismului care constă în schimbarea sexului la organismele adulte sau pe cale de maturizare. [Pr.: -xu-a-] – Din fr. intersexualité.

DOOM

intersexualitáte (-xu-a-) s. f., g.-d. art. intersexualitắții
intersexualitatea
INTERSEXUALITÁTE s. f. (Biol.) Formă a hermafroditismului care constă în schimbarea sexului la organismele adulte sau pe cale de maturizare. [Pr.: -xu-a-] – Din fr. intersexualité.

DOOM

intersexualitáte (-xu-a-) s. f., g.-d. art. intersexualitắții
intersexualități
INTERSEXUALITÁTE s. f. (Biol.) Formă a hermafroditismului care constă în schimbarea sexului la organismele adulte sau pe cale de maturizare. [Pr.: -xu-a-] – Din fr. intersexualité.

DOOM

intersexualitáte (-xu-a-) s. f., g.-d. art. intersexualitắții
intersexualității
INTERSEXUALITÁTE s. f. (Biol.) Formă a hermafroditismului care constă în schimbarea sexului la organismele adulte sau pe cale de maturizare. [Pr.: -xu-a-] – Din fr. intersexualité.

DOOM

intersexualitáte (-xu-a-) s. f., g.-d. art. intersexualitắții
intersideral
INTERSIDERÁL, -Ă adj. Interstelar. [< fr. intersidéral].
intersiderala
INTERSIDERÁL, -Ă adj. Interstelar. [< fr. intersidéral].
intersiderale
INTERSIDERÁL, -Ă adj. Interstelar. [< fr. intersidéral].
intersideralei
INTERSIDERÁL, -Ă adj. Interstelar. [< fr. intersidéral].
intersideralele
INTERSIDERÁL, -Ă adj. Interstelar. [< fr. intersidéral].
intersideralelor
INTERSIDERÁL, -Ă adj. Interstelar. [< fr. intersidéral].
intersiderali
INTERSIDERÁL, -Ă adj. Interstelar. [< fr. intersidéral].
intersideralii
INTERSIDERÁL, -Ă adj. Interstelar. [< fr. intersidéral].
intersideralilor
INTERSIDERÁL, -Ă adj. Interstelar. [< fr. intersidéral].
intersideralul
INTERSIDERÁL, -Ă adj. Interstelar. [< fr. intersidéral].
intersideralului
INTERSIDERÁL, -Ă adj. Interstelar. [< fr. intersidéral].
intersindical
INTERSINDICÁL, -Ă adj. (Stabilit) între mai multe sindicate. [Cf. fr. intersyndical].
intersistolă
INTERSÍSTOLĂ, intersistole, s. f. (Med.) Timpul dintre sistola auriculelor și cea a ventriculelor inimii. – Din fr. intersystole.
interspații
INTERSPÁȚIU, interspații, s. n. (Rar) Spațiu liber sau distanță între două obiecte, două piese etc. – Inter1- + spațiu.

DOOM

interspáțiu (rar) [țiu pron. țiu] s. m., art. interspáțiul; pl. interspáții, art. interspáțiile (-ți-i-)
interspațiile
INTERSPÁȚIU, interspații, s. n. (Rar) Spațiu liber sau distanță între două obiecte, două piese etc. – Inter1- + spațiu.

DOOM

interspáțiu (rar) [țiu pron. țiu] s. m., art. interspáțiul; pl. interspáții, art. interspáțiile (-ți-i-)
interspațiilor
INTERSPÁȚIU, interspații, s. n. (Rar) Spațiu liber sau distanță între două obiecte, două piese etc. – Inter1- + spațiu.

DOOM

interspáțiu (rar) [țiu pron. țiu] s. m., art. interspáțiul; pl. interspáții, art. interspáțiile (-ți-i-)
interspațiu
INTERSPÁȚIU, interspații, s. n. (Rar) Spațiu liber sau distanță între două obiecte, două piese etc. – Inter1- + spațiu.

DOOM

interspáțiu (rar) [țiu pron. țiu] s. m., art. interspáțiul; pl. interspáții, art. interspáțiile (-ți-i-)
interspațiul
INTERSPÁȚIU, interspații, s. n. (Rar) Spațiu liber sau distanță între două obiecte, două piese etc. – Inter1- + spațiu.

DOOM

interspáțiu (rar) [țiu pron. țiu] s. m., art. interspáțiul; pl. interspáții, art. interspáțiile (-ți-i-)
interspațiului
INTERSPÁȚIU, interspații, s. n. (Rar) Spațiu liber sau distanță între două obiecte, două piese etc. – Inter1- + spațiu.

DOOM

interspáțiu (rar) [țiu pron. țiu] s. m., art. interspáțiul; pl. interspáții, art. interspáțiile (-ți-i-)
interspecific
INTERSPECÍFIC, -Ă adj. (Biol.) Care are loc între specii diferite. [< fr. interspécifique].
interstadial
INTERSTADIÁL, -Ă, interstadiale, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Interval de climă mai caldă de durată relativă în cadrul unei glaciații, în timpul regresiunii ghețarilor; interstadiu. 2. Adj. Referitor la interstadial (1). [Pr.: -di-al] – Din germ. Interstadial, engl. interstadial.
interstadiala
INTERSTADIÁL, -Ă, interstadiale, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Interval de climă mai caldă de durată relativă în cadrul unei glaciații, în timpul regresiunii ghețarilor; interstadiu. 2. Adj. Referitor la interstadial (1). [Pr.: -di-al] – Din germ. Interstadial, engl. interstadial.
interstadiale
INTERSTADIÁL, -Ă, interstadiale, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Interval de climă mai caldă de durată relativă în cadrul unei glaciații, în timpul regresiunii ghețarilor; interstadiu. 2. Adj. Referitor la interstadial (1). [Pr.: -di-al] – Din germ. Interstadial, engl. interstadial.
interstadialei
INTERSTADIÁL, -Ă, interstadiale, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Interval de climă mai caldă de durată relativă în cadrul unei glaciații, în timpul regresiunii ghețarilor; interstadiu. 2. Adj. Referitor la interstadial (1). [Pr.: -di-al] – Din germ. Interstadial, engl. interstadial.
interstadialele
INTERSTADIÁL, -Ă, interstadiale, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Interval de climă mai caldă de durată relativă în cadrul unei glaciații, în timpul regresiunii ghețarilor; interstadiu. 2. Adj. Referitor la interstadial (1). [Pr.: -di-al] – Din germ. Interstadial, engl. interstadial.
interstadialelor
INTERSTADIÁL, -Ă, interstadiale, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Interval de climă mai caldă de durată relativă în cadrul unei glaciații, în timpul regresiunii ghețarilor; interstadiu. 2. Adj. Referitor la interstadial (1). [Pr.: -di-al] – Din germ. Interstadial, engl. interstadial.
interstadiali
INTERSTADIÁL, -Ă, interstadiale, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Interval de climă mai caldă de durată relativă în cadrul unei glaciații, în timpul regresiunii ghețarilor; interstadiu. 2. Adj. Referitor la interstadial (1). [Pr.: -di-al] – Din germ. Interstadial, engl. interstadial.
interstadialii
INTERSTADIÁL, -Ă, interstadiale, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Interval de climă mai caldă de durată relativă în cadrul unei glaciații, în timpul regresiunii ghețarilor; interstadiu. 2. Adj. Referitor la interstadial (1). [Pr.: -di-al] – Din germ. Interstadial, engl. interstadial.
interstadialilor
INTERSTADIÁL, -Ă, interstadiale, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Interval de climă mai caldă de durată relativă în cadrul unei glaciații, în timpul regresiunii ghețarilor; interstadiu. 2. Adj. Referitor la interstadial (1). [Pr.: -di-al] – Din germ. Interstadial, engl. interstadial.
interstadialul
INTERSTADIÁL, -Ă, interstadiale, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Interval de climă mai caldă de durată relativă în cadrul unei glaciații, în timpul regresiunii ghețarilor; interstadiu. 2. Adj. Referitor la interstadial (1). [Pr.: -di-al] – Din germ. Interstadial, engl. interstadial.
interstadialului
INTERSTADIÁL, -Ă, interstadiale, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Interval de climă mai caldă de durată relativă în cadrul unei glaciații, în timpul regresiunii ghețarilor; interstadiu. 2. Adj. Referitor la interstadial (1). [Pr.: -di-al] – Din germ. Interstadial, engl. interstadial.
interstadii
INTERSTÁDIU, interstadii, s. n. (Geol.) Interstadial (1). – Din fr. interstade.
interstadiile
INTERSTÁDIU, interstadii, s. n. (Geol.) Interstadial (1). – Din fr. interstade.
interstadiilor
INTERSTÁDIU, interstadii, s. n. (Geol.) Interstadial (1). – Din fr. interstade.
interstadiu
INTERSTÁDIU, interstadii, s. n. (Geol.) Interstadial (1). – Din fr. interstade.
interstadiul
INTERSTÁDIU, interstadii, s. n. (Geol.) Interstadial (1). – Din fr. interstade.
interstadiului
INTERSTÁDIU, interstadii, s. n. (Geol.) Interstadial (1). – Din fr. interstade.
interstatal
INTERSTATÁL, -Ă, interstatali, -e, adj. Care privește mai multe state, care are loc între mai multe state. – Inter1- + statal.

DOOM

interstatál adj. m., pl. interstatáli, f. interstatálă, pl. interstatále
interstatala
INTERSTATÁL, -Ă, interstatali, -e, adj. Care privește mai multe state, care are loc între mai multe state. – Inter1- + statal.

DOOM

interstatál adj. m., pl. interstatáli, f. interstatálă, pl. interstatále
interstatale
INTERSTATÁL, -Ă, interstatali, -e, adj. Care privește mai multe state, care are loc între mai multe state. – Inter1- + statal.

DOOM

interstatál adj. m., pl. interstatáli, f. interstatálă, pl. interstatále
interstatalei
INTERSTATÁL, -Ă, interstatali, -e, adj. Care privește mai multe state, care are loc între mai multe state. – Inter1- + statal.

DOOM

interstatál adj. m., pl. interstatáli, f. interstatálă, pl. interstatále
interstatalele
INTERSTATÁL, -Ă, interstatali, -e, adj. Care privește mai multe state, care are loc între mai multe state. – Inter1- + statal.

DOOM

interstatál adj. m., pl. interstatáli, f. interstatálă, pl. interstatále
interstatalelor
INTERSTATÁL, -Ă, interstatali, -e, adj. Care privește mai multe state, care are loc între mai multe state. – Inter1- + statal.

DOOM

interstatál adj. m., pl. interstatáli, f. interstatálă, pl. interstatále
interstatali
INTERSTATÁL, -Ă, interstatali, -e, adj. Care privește mai multe state, care are loc între mai multe state. – Inter1- + statal.

DOOM

interstatál adj. m., pl. interstatáli, f. interstatálă, pl. interstatále
interstatalii
INTERSTATÁL, -Ă, interstatali, -e, adj. Care privește mai multe state, care are loc între mai multe state. – Inter1- + statal.

DOOM

interstatál adj. m., pl. interstatáli, f. interstatálă, pl. interstatále
interstatalilor
INTERSTATÁL, -Ă, interstatali, -e, adj. Care privește mai multe state, care are loc între mai multe state. – Inter1- + statal.

DOOM

interstatál adj. m., pl. interstatáli, f. interstatálă, pl. interstatále
interstatalul
INTERSTATÁL, -Ă, interstatali, -e, adj. Care privește mai multe state, care are loc între mai multe state. – Inter1- + statal.

DOOM

interstatál adj. m., pl. interstatáli, f. interstatálă, pl. interstatále
interstatalului
INTERSTATÁL, -Ă, interstatali, -e, adj. Care privește mai multe state, care are loc între mai multe state. – Inter1- + statal.

DOOM

interstatál adj. m., pl. interstatáli, f. interstatálă, pl. interstatále
interstelar
INTERSTELÁR, -Ă, interstelari, -e, adj. Care este (așezat) între stele; privitor la spațiul dintre stele. – Din fr. interstellaire.

DOOM

interstelár adj. m., pl. interstelári, f. intersteláră, pl. intersteláre
interstelara
INTERSTELÁR, -Ă, interstelari, -e, adj. Care este (așezat) între stele; privitor la spațiul dintre stele. – Din fr. interstellaire.

DOOM

interstelár adj. m., pl. interstelári, f. intersteláră, pl. intersteláre
interstelare
INTERSTELÁR, -Ă, interstelari, -e, adj. Care este (așezat) între stele; privitor la spațiul dintre stele. – Din fr. interstellaire.

DOOM

interstelár adj. m., pl. interstelári, f. intersteláră, pl. intersteláre
interstelarei
INTERSTELÁR, -Ă, interstelari, -e, adj. Care este (așezat) între stele; privitor la spațiul dintre stele. – Din fr. interstellaire.

DOOM

interstelár adj. m., pl. interstelári, f. intersteláră, pl. intersteláre
interstelarele
INTERSTELÁR, -Ă, interstelari, -e, adj. Care este (așezat) între stele; privitor la spațiul dintre stele. – Din fr. interstellaire.

DOOM

interstelár adj. m., pl. interstelári, f. intersteláră, pl. intersteláre
interstelarelor
INTERSTELÁR, -Ă, interstelari, -e, adj. Care este (așezat) între stele; privitor la spațiul dintre stele. – Din fr. interstellaire.

DOOM

interstelár adj. m., pl. interstelári, f. intersteláră, pl. intersteláre
interstelari
INTERSTELÁR, -Ă, interstelari, -e, adj. Care este (așezat) între stele; privitor la spațiul dintre stele. – Din fr. interstellaire.

DOOM

interstelár adj. m., pl. interstelári, f. intersteláră, pl. intersteláre
interstelarii
INTERSTELÁR, -Ă, interstelari, -e, adj. Care este (așezat) între stele; privitor la spațiul dintre stele. – Din fr. interstellaire.

DOOM

interstelár adj. m., pl. interstelári, f. intersteláră, pl. intersteláre
interstelarilor
INTERSTELÁR, -Ă, interstelari, -e, adj. Care este (așezat) între stele; privitor la spațiul dintre stele. – Din fr. interstellaire.

DOOM

interstelár adj. m., pl. interstelári, f. intersteláră, pl. intersteláre
interstelarul
INTERSTELÁR, -Ă, interstelari, -e, adj. Care este (așezat) între stele; privitor la spațiul dintre stele. – Din fr. interstellaire.

DOOM

interstelár adj. m., pl. interstelári, f. intersteláră, pl. intersteláre
interstelarului
INTERSTELÁR, -Ă, interstelari, -e, adj. Care este (așezat) între stele; privitor la spațiul dintre stele. – Din fr. interstellaire.

DOOM

interstelár adj. m., pl. interstelári, f. intersteláră, pl. intersteláre
interstițial
INTERSTIȚIÁL, -Ă, interstițiali, -e, adj. Care se află într-un interstițiu, care provine dintr-un interstițiu sau se referă la interstițiu. ♦ Țesut interstițial = țesut conjunctiv care se află între elementele în funcție ale unui organ, formând masa lui principală. ♦ (Despre leziuni, inflamații) Care s-a localizat în țesutul conjunctiv al unui organ. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interstitiel.

DOOM

interstițiál (-ți-al) adj. m., pl. interstițiáli; f. interstițiálă, pl. interstițiále
interstițiala
INTERSTIȚIÁL, -Ă, interstițiali, -e, adj. Care se află într-un interstițiu, care provine dintr-un interstițiu sau se referă la interstițiu. ♦ Țesut interstițial = țesut conjunctiv care se află între elementele în funcție ale unui organ, formând masa lui principală. ♦ (Despre leziuni, inflamații) Care s-a localizat în țesutul conjunctiv al unui organ. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interstitiel.

DOOM

interstițiál (-ți-al) adj. m., pl. interstițiáli; f. interstițiálă, pl. interstițiále
interstițiale
INTERSTIȚIÁL, -Ă, interstițiali, -e, adj. Care se află într-un interstițiu, care provine dintr-un interstițiu sau se referă la interstițiu. ♦ Țesut interstițial = țesut conjunctiv care se află între elementele în funcție ale unui organ, formând masa lui principală. ♦ (Despre leziuni, inflamații) Care s-a localizat în țesutul conjunctiv al unui organ. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interstitiel.

DOOM

interstițiál (-ți-al) adj. m., pl. interstițiáli; f. interstițiálă, pl. interstițiále
interstițialei
INTERSTIȚIÁL, -Ă, interstițiali, -e, adj. Care se află într-un interstițiu, care provine dintr-un interstițiu sau se referă la interstițiu. ♦ Țesut interstițial = țesut conjunctiv care se află între elementele în funcție ale unui organ, formând masa lui principală. ♦ (Despre leziuni, inflamații) Care s-a localizat în țesutul conjunctiv al unui organ. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interstitiel.

DOOM

interstițiál (-ți-al) adj. m., pl. interstițiáli; f. interstițiálă, pl. interstițiále
interstițialele
INTERSTIȚIÁL, -Ă, interstițiali, -e, adj. Care se află într-un interstițiu, care provine dintr-un interstițiu sau se referă la interstițiu. ♦ Țesut interstițial = țesut conjunctiv care se află între elementele în funcție ale unui organ, formând masa lui principală. ♦ (Despre leziuni, inflamații) Care s-a localizat în țesutul conjunctiv al unui organ. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interstitiel.

DOOM

interstițiál (-ți-al) adj. m., pl. interstițiáli; f. interstițiálă, pl. interstițiále
interstițialelor
INTERSTIȚIÁL, -Ă, interstițiali, -e, adj. Care se află într-un interstițiu, care provine dintr-un interstițiu sau se referă la interstițiu. ♦ Țesut interstițial = țesut conjunctiv care se află între elementele în funcție ale unui organ, formând masa lui principală. ♦ (Despre leziuni, inflamații) Care s-a localizat în țesutul conjunctiv al unui organ. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interstitiel.

DOOM

interstițiál (-ți-al) adj. m., pl. interstițiáli; f. interstițiálă, pl. interstițiále
interstițiali
INTERSTIȚIÁL, -Ă, interstițiali, -e, adj. Care se află într-un interstițiu, care provine dintr-un interstițiu sau se referă la interstițiu. ♦ Țesut interstițial = țesut conjunctiv care se află între elementele în funcție ale unui organ, formând masa lui principală. ♦ (Despre leziuni, inflamații) Care s-a localizat în țesutul conjunctiv al unui organ. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interstitiel.

DOOM

interstițiál (-ți-al) adj. m., pl. interstițiáli; f. interstițiálă, pl. interstițiále
interstițialii
INTERSTIȚIÁL, -Ă, interstițiali, -e, adj. Care se află într-un interstițiu, care provine dintr-un interstițiu sau se referă la interstițiu. ♦ Țesut interstițial = țesut conjunctiv care se află între elementele în funcție ale unui organ, formând masa lui principală. ♦ (Despre leziuni, inflamații) Care s-a localizat în țesutul conjunctiv al unui organ. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interstitiel.

DOOM

interstițiál (-ți-al) adj. m., pl. interstițiáli; f. interstițiálă, pl. interstițiále
interstițialilor
INTERSTIȚIÁL, -Ă, interstițiali, -e, adj. Care se află într-un interstițiu, care provine dintr-un interstițiu sau se referă la interstițiu. ♦ Țesut interstițial = țesut conjunctiv care se află între elementele în funcție ale unui organ, formând masa lui principală. ♦ (Despre leziuni, inflamații) Care s-a localizat în țesutul conjunctiv al unui organ. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interstitiel.

DOOM

interstițiál (-ți-al) adj. m., pl. interstițiáli; f. interstițiálă, pl. interstițiále
interstițialul
INTERSTIȚIÁL, -Ă, interstițiali, -e, adj. Care se află într-un interstițiu, care provine dintr-un interstițiu sau se referă la interstițiu. ♦ Țesut interstițial = țesut conjunctiv care se află între elementele în funcție ale unui organ, formând masa lui principală. ♦ (Despre leziuni, inflamații) Care s-a localizat în țesutul conjunctiv al unui organ. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interstitiel.

DOOM

interstițiál (-ți-al) adj. m., pl. interstițiáli; f. interstițiálă, pl. interstițiále
interstițialului
INTERSTIȚIÁL, -Ă, interstițiali, -e, adj. Care se află într-un interstițiu, care provine dintr-un interstițiu sau se referă la interstițiu. ♦ Țesut interstițial = țesut conjunctiv care se află între elementele în funcție ale unui organ, formând masa lui principală. ♦ (Despre leziuni, inflamații) Care s-a localizat în țesutul conjunctiv al unui organ. [Pr.: -ți-al] – Din fr. interstitiel.

DOOM

interstițiál (-ți-al) adj. m., pl. interstițiáli; f. interstițiálă, pl. interstițiále
interstiții
INTERSTÍȚIU, interstiții, s. n. Spațiu (gol) situat între părțile unui corp sau ale unui sistem de corpuri aflate unul lângă altul pe o anumită porțiune din suprafața lor, fără a se atinge; luft. – Din fr. interstice, lat. interstitium.

DOOM

interstíțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. interstíțiul; pl. interstíții, art. interstíțiile (-ți-i-)
interstițiile
INTERSTÍȚIU, interstiții, s. n. Spațiu (gol) situat între părțile unui corp sau ale unui sistem de corpuri aflate unul lângă altul pe o anumită porțiune din suprafața lor, fără a se atinge; luft. – Din fr. interstice, lat. interstitium.

DOOM

interstíțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. interstíțiul; pl. interstíții, art. interstíțiile (-ți-i-)
interstițiilor
INTERSTÍȚIU, interstiții, s. n. Spațiu (gol) situat între părțile unui corp sau ale unui sistem de corpuri aflate unul lângă altul pe o anumită porțiune din suprafața lor, fără a se atinge; luft. – Din fr. interstice, lat. interstitium.

DOOM

interstíțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. interstíțiul; pl. interstíții, art. interstíțiile (-ți-i-)
interstițiu
INTERSTÍȚIU, interstiții, s. n. Spațiu (gol) situat între părțile unui corp sau ale unui sistem de corpuri aflate unul lângă altul pe o anumită porțiune din suprafața lor, fără a se atinge; luft. – Din fr. interstice, lat. interstitium.

DOOM

interstíțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. interstíțiul; pl. interstíții, art. interstíțiile (-ți-i-)
interstițiul
INTERSTÍȚIU, interstiții, s. n. Spațiu (gol) situat între părțile unui corp sau ale unui sistem de corpuri aflate unul lângă altul pe o anumită porțiune din suprafața lor, fără a se atinge; luft. – Din fr. interstice, lat. interstitium.

DOOM

interstíțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. interstíțiul; pl. interstíții, art. interstíțiile (-ți-i-)
interstițiului
INTERSTÍȚIU, interstiții, s. n. Spațiu (gol) situat între părțile unui corp sau ale unui sistem de corpuri aflate unul lângă altul pe o anumită porțiune din suprafața lor, fără a se atinge; luft. – Din fr. interstice, lat. interstitium.

DOOM

interstíțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. interstíțiul; pl. interstíții, art. interstíțiile (-ți-i-)
intertip
INTERTÍP, intertipuri, s. n. Mașină tipografică de cules și de turnat litere în rânduri, care are matrițe cu dinți tăiați pe toată grosimea lor (și cu care se poate culege de la distanță, prin transmitere telegrafică). – Din fr. intertype.

DOOM

intertíp s. n., pl. intertípuri
intertipul
INTERTÍP, intertipuri, s. n. Mașină tipografică de cules și de turnat litere în rânduri, care are matrițe cu dinți tăiați pe toată grosimea lor (și cu care se poate culege de la distanță, prin transmitere telegrafică). – Din fr. intertype.

DOOM

intertíp s. n., pl. intertípuri
intertipului
INTERTÍP, intertipuri, s. n. Mașină tipografică de cules și de turnat litere în rânduri, care are matrițe cu dinți tăiați pe toată grosimea lor (și cu care se poate culege de la distanță, prin transmitere telegrafică). – Din fr. intertype.

DOOM

intertíp s. n., pl. intertípuri
intertipuri
INTERTÍP, intertipuri, s. n. Mașină tipografică de cules și de turnat litere în rânduri, care are matrițe cu dinți tăiați pe toată grosimea lor (și cu care se poate culege de la distanță, prin transmitere telegrafică). – Din fr. intertype.

DOOM

intertíp s. n., pl. intertípuri
intertipurile
INTERTÍP, intertipuri, s. n. Mașină tipografică de cules și de turnat litere în rânduri, care are matrițe cu dinți tăiați pe toată grosimea lor (și cu care se poate culege de la distanță, prin transmitere telegrafică). – Din fr. intertype.

DOOM

intertíp s. n., pl. intertípuri
intertipurilor
INTERTÍP, intertipuri, s. n. Mașină tipografică de cules și de turnat litere în rânduri, care are matrițe cu dinți tăiați pe toată grosimea lor (și cu care se poate culege de la distanță, prin transmitere telegrafică). – Din fr. intertype.

DOOM

intertíp s. n., pl. intertípuri
intertrigo
INTERTRÍGO s. n. Iritație a cutelor naturale ale pielii; opăreală. – Din fr. intertrigo.

DOOM

intertrígo s. n., art. intertrígoul
intertrigoul
INTERTRÍGO s. n. Iritație a cutelor naturale ale pielii; opăreală. – Din fr. intertrigo.

DOOM

intertrígo s. n., art. intertrígoul
intertrigoului
INTERTRÍGO s. n. Iritație a cutelor naturale ale pielii; opăreală. – Din fr. intertrigo.

DOOM

intertrígo s. n., art. intertrígoul
intertropical
INTERTROPICÁL, -Ă, intertropicali, -e, adj. Care este situat între cele două tropice. – Din fr. intertropical.

DOOM

intertropicál adj. m., pl. intertropicáli; f. intertropicálă, pl. intertropicále
intertropicala
INTERTROPICÁL, -Ă, intertropicali, -e, adj. Care este situat între cele două tropice. – Din fr. intertropical.

DOOM

intertropicál adj. m., pl. intertropicáli; f. intertropicálă, pl. intertropicále
intertropicale
INTERTROPICÁL, -Ă, intertropicali, -e, adj. Care este situat între cele două tropice. – Din fr. intertropical.

DOOM

intertropicál adj. m., pl. intertropicáli; f. intertropicálă, pl. intertropicále
intertropicalei
INTERTROPICÁL, -Ă, intertropicali, -e, adj. Care este situat între cele două tropice. – Din fr. intertropical.

DOOM

intertropicál adj. m., pl. intertropicáli; f. intertropicálă, pl. intertropicále
intertropicalele
INTERTROPICÁL, -Ă, intertropicali, -e, adj. Care este situat între cele două tropice. – Din fr. intertropical.

DOOM

intertropicál adj. m., pl. intertropicáli; f. intertropicálă, pl. intertropicále
intertropicalelor
INTERTROPICÁL, -Ă, intertropicali, -e, adj. Care este situat între cele două tropice. – Din fr. intertropical.

DOOM

intertropicál adj. m., pl. intertropicáli; f. intertropicálă, pl. intertropicále
intertropicali
INTERTROPICÁL, -Ă, intertropicali, -e, adj. Care este situat între cele două tropice. – Din fr. intertropical.

DOOM

intertropicál adj. m., pl. intertropicáli; f. intertropicálă, pl. intertropicále
intertropicalii
INTERTROPICÁL, -Ă, intertropicali, -e, adj. Care este situat între cele două tropice. – Din fr. intertropical.

DOOM

intertropicál adj. m., pl. intertropicáli; f. intertropicálă, pl. intertropicále
intertropicalilor
INTERTROPICÁL, -Ă, intertropicali, -e, adj. Care este situat între cele două tropice. – Din fr. intertropical.

DOOM

intertropicál adj. m., pl. intertropicáli; f. intertropicálă, pl. intertropicále
intertropicalul
INTERTROPICÁL, -Ă, intertropicali, -e, adj. Care este situat între cele două tropice. – Din fr. intertropical.

DOOM

intertropicál adj. m., pl. intertropicáli; f. intertropicálă, pl. intertropicále
intertropicalului
INTERTROPICÁL, -Ă, intertropicali, -e, adj. Care este situat între cele două tropice. – Din fr. intertropical.

DOOM

intertropicál adj. m., pl. intertropicáli; f. intertropicálă, pl. intertropicále
interul
INTER2, interi, s. m. Jucător din înaintarea unei echipe de fotbal sau de handbal, care ocupă locul din dreapta sau din stânga centrului înaintaș. – Din fr. inter (abreviere din intérieur).

DOOM

ínter s. m., pl. ínteri
interului
INTER2, interi, s. m. Jucător din înaintarea unei echipe de fotbal sau de handbal, care ocupă locul din dreapta sau din stânga centrului înaintaș. – Din fr. inter (abreviere din intérieur).

DOOM

ínter s. m., pl. ínteri
interuman
INTERUMÁN, -Ă, interumani, -e, adj. Între (dintre) oameni. – Din engl. interhuman.

DOOM

*interumán (-te-ru-/-ter-u-) adj. m., pl. interumáni; f. interumánă, pl. interumáne
interumana
INTERUMÁN, -Ă, interumani, -e, adj. Între (dintre) oameni. – Din engl. interhuman.

DOOM

*interumán (-te-ru-/-ter-u-) adj. m., pl. interumáni; f. interumánă, pl. interumáne
interumane
INTERUMÁN, -Ă, interumani, -e, adj. Între (dintre) oameni. – Din engl. interhuman.

DOOM

*interumán (-te-ru-/-ter-u-) adj. m., pl. interumáni; f. interumánă, pl. interumáne
interumanei
INTERUMÁN, -Ă, interumani, -e, adj. Între (dintre) oameni. – Din engl. interhuman.

DOOM

*interumán (-te-ru-/-ter-u-) adj. m., pl. interumáni; f. interumánă, pl. interumáne
interumanele
INTERUMÁN, -Ă, interumani, -e, adj. Între (dintre) oameni. – Din engl. interhuman.

DOOM

*interumán (-te-ru-/-ter-u-) adj. m., pl. interumáni; f. interumánă, pl. interumáne
interumanelor
INTERUMÁN, -Ă, interumani, -e, adj. Între (dintre) oameni. – Din engl. interhuman.

DOOM

*interumán (-te-ru-/-ter-u-) adj. m., pl. interumáni; f. interumánă, pl. interumáne
interumani
INTERUMÁN, -Ă, interumani, -e, adj. Între (dintre) oameni. – Din engl. interhuman.

DOOM

*interumán (-te-ru-/-ter-u-) adj. m., pl. interumáni; f. interumánă, pl. interumáne
interumanii
INTERUMÁN, -Ă, interumani, -e, adj. Între (dintre) oameni. – Din engl. interhuman.

DOOM

*interumán (-te-ru-/-ter-u-) adj. m., pl. interumáni; f. interumánă, pl. interumáne
interumanilor
INTERUMÁN, -Ă, interumani, -e, adj. Între (dintre) oameni. – Din engl. interhuman.

DOOM

*interumán (-te-ru-/-ter-u-) adj. m., pl. interumáni; f. interumánă, pl. interumáne
interumanul
INTERUMÁN, -Ă, interumani, -e, adj. Între (dintre) oameni. – Din engl. interhuman.

DOOM

*interumán (-te-ru-/-ter-u-) adj. m., pl. interumáni; f. interumánă, pl. interumáne
interumanului
INTERUMÁN, -Ă, interumani, -e, adj. Între (dintre) oameni. – Din engl. interhuman.

DOOM

*interumán (-te-ru-/-ter-u-) adj. m., pl. interumáni; f. interumánă, pl. interumáne
interurban
INTERURBÁN, -Ă, interurbani, -e, adj. Care are loc între două sau mai multe orașe; care leagă două sau mai multe orașe; care este situat între două sau mai multe orașe; care servește mai multe localități. ♦ (Substantivat, n.) Telefon care stabilește legătura între două localități. – Din fr. interurbain (după urban).

DOOM

!interurbán (-te-rur-/-ter-ur-) adj. m., pl. interurbáni; f. interurbánă, pl. interurbáne
interurbana
INTERURBÁN, -Ă, interurbani, -e, adj. Care are loc între două sau mai multe orașe; care leagă două sau mai multe orașe; care este situat între două sau mai multe orașe; care servește mai multe localități. ♦ (Substantivat, n.) Telefon care stabilește legătura între două localități. – Din fr. interurbain (după urban).

DOOM

!interurbán (-te-rur-/-ter-ur-) adj. m., pl. interurbáni; f. interurbánă, pl. interurbáne
interurbane
INTERURBÁN, -Ă, interurbani, -e, adj. Care are loc între două sau mai multe orașe; care leagă două sau mai multe orașe; care este situat între două sau mai multe orașe; care servește mai multe localități. ♦ (Substantivat, n.) Telefon care stabilește legătura între două localități. – Din fr. interurbain (după urban).

DOOM

!interurbán (-te-rur-/-ter-ur-) adj. m., pl. interurbáni; f. interurbánă, pl. interurbáne
interurbanei
INTERURBÁN, -Ă, interurbani, -e, adj. Care are loc între două sau mai multe orașe; care leagă două sau mai multe orașe; care este situat între două sau mai multe orașe; care servește mai multe localități. ♦ (Substantivat, n.) Telefon care stabilește legătura între două localități. – Din fr. interurbain (după urban).

DOOM

!interurbán (-te-rur-/-ter-ur-) adj. m., pl. interurbáni; f. interurbánă, pl. interurbáne
interurbanele
INTERURBÁN, -Ă, interurbani, -e, adj. Care are loc între două sau mai multe orașe; care leagă două sau mai multe orașe; care este situat între două sau mai multe orașe; care servește mai multe localități. ♦ (Substantivat, n.) Telefon care stabilește legătura între două localități. – Din fr. interurbain (după urban).

DOOM

!interurbán (-te-rur-/-ter-ur-) adj. m., pl. interurbáni; f. interurbánă, pl. interurbáne
interurbanelor
INTERURBÁN, -Ă, interurbani, -e, adj. Care are loc între două sau mai multe orașe; care leagă două sau mai multe orașe; care este situat între două sau mai multe orașe; care servește mai multe localități. ♦ (Substantivat, n.) Telefon care stabilește legătura între două localități. – Din fr. interurbain (după urban).

DOOM

!interurbán (-te-rur-/-ter-ur-) adj. m., pl. interurbáni; f. interurbánă, pl. interurbáne
interurbani
INTERURBÁN, -Ă, interurbani, -e, adj. Care are loc între două sau mai multe orașe; care leagă două sau mai multe orașe; care este situat între două sau mai multe orașe; care servește mai multe localități. ♦ (Substantivat, n.) Telefon care stabilește legătura între două localități. – Din fr. interurbain (după urban).

DOOM

!interurbán (-te-rur-/-ter-ur-) adj. m., pl. interurbáni; f. interurbánă, pl. interurbáne
interurbanii
INTERURBÁN, -Ă, interurbani, -e, adj. Care are loc între două sau mai multe orașe; care leagă două sau mai multe orașe; care este situat între două sau mai multe orașe; care servește mai multe localități. ♦ (Substantivat, n.) Telefon care stabilește legătura între două localități. – Din fr. interurbain (după urban).

DOOM

!interurbán (-te-rur-/-ter-ur-) adj. m., pl. interurbáni; f. interurbánă, pl. interurbáne
interurbanilor
INTERURBÁN, -Ă, interurbani, -e, adj. Care are loc între două sau mai multe orașe; care leagă două sau mai multe orașe; care este situat între două sau mai multe orașe; care servește mai multe localități. ♦ (Substantivat, n.) Telefon care stabilește legătura între două localități. – Din fr. interurbain (după urban).

DOOM

!interurbán (-te-rur-/-ter-ur-) adj. m., pl. interurbáni; f. interurbánă, pl. interurbáne
interurbanul
INTERURBÁN, -Ă, interurbani, -e, adj. Care are loc între două sau mai multe orașe; care leagă două sau mai multe orașe; care este situat între două sau mai multe orașe; care servește mai multe localități. ♦ (Substantivat, n.) Telefon care stabilește legătura între două localități. – Din fr. interurbain (după urban).

DOOM

!interurbán (-te-rur-/-ter-ur-) adj. m., pl. interurbáni; f. interurbánă, pl. interurbáne
interurbanului
INTERURBÁN, -Ă, interurbani, -e, adj. Care are loc între două sau mai multe orașe; care leagă două sau mai multe orașe; care este situat între două sau mai multe orașe; care servește mai multe localități. ♦ (Substantivat, n.) Telefon care stabilește legătura între două localități. – Din fr. interurbain (după urban).

DOOM

!interurbán (-te-rur-/-ter-ur-) adj. m., pl. interurbáni; f. interurbánă, pl. interurbáne
interval
INTERVÁL, intervale, s. n. 1. Distanță în timp între două fenomene, între două perioade, între două evenimente consecutive; răstimp. 2. Distanță în spațiu între două puncte, între două lucruri. ♦ (Mat.) Ansamblu de puncte, de numere cuprinse între două valori date. 3. Raportul de înălțime între două sunete muzicale. – Din fr. intervalle, lat. intervallum.

DOOM

intervál s. n., pl. intervále
intervale
INTERVÁL, intervale, s. n. 1. Distanță în timp între două fenomene, între două perioade, între două evenimente consecutive; răstimp. 2. Distanță în spațiu între două puncte, între două lucruri. ♦ (Mat.) Ansamblu de puncte, de numere cuprinse între două valori date. 3. Raportul de înălțime între două sunete muzicale. – Din fr. intervalle, lat. intervallum.

DOOM

intervál s. n., pl. intervále
intervalele
INTERVÁL, intervale, s. n. 1. Distanță în timp între două fenomene, între două perioade, între două evenimente consecutive; răstimp. 2. Distanță în spațiu între două puncte, între două lucruri. ♦ (Mat.) Ansamblu de puncte, de numere cuprinse între două valori date. 3. Raportul de înălțime între două sunete muzicale. – Din fr. intervalle, lat. intervallum.

DOOM

intervál s. n., pl. intervále
intervalelor
INTERVÁL, intervale, s. n. 1. Distanță în timp între două fenomene, între două perioade, între două evenimente consecutive; răstimp. 2. Distanță în spațiu între două puncte, între două lucruri. ♦ (Mat.) Ansamblu de puncte, de numere cuprinse între două valori date. 3. Raportul de înălțime între două sunete muzicale. – Din fr. intervalle, lat. intervallum.

DOOM

intervál s. n., pl. intervále
intervalometre
INTERVALOMÉTRU, intervalometre, s. n. Dispozitiv mecanic atașat la un aparat fotografic automat care reglează timpul dintre două expuneri succesive. – Din engl. intervalometer.
intervalometrele
INTERVALOMÉTRU, intervalometre, s. n. Dispozitiv mecanic atașat la un aparat fotografic automat care reglează timpul dintre două expuneri succesive. – Din engl. intervalometer.
intervalometrelor
INTERVALOMÉTRU, intervalometre, s. n. Dispozitiv mecanic atașat la un aparat fotografic automat care reglează timpul dintre două expuneri succesive. – Din engl. intervalometer.
intervalometru
INTERVALOMÉTRU, intervalometre, s. n. Dispozitiv mecanic atașat la un aparat fotografic automat care reglează timpul dintre două expuneri succesive. – Din engl. intervalometer.
intervalometrul
INTERVALOMÉTRU, intervalometre, s. n. Dispozitiv mecanic atașat la un aparat fotografic automat care reglează timpul dintre două expuneri succesive. – Din engl. intervalometer.
intervalometrului
INTERVALOMÉTRU, intervalometre, s. n. Dispozitiv mecanic atașat la un aparat fotografic automat care reglează timpul dintre două expuneri succesive. – Din engl. intervalometer.
intervalul
INTERVÁL, intervale, s. n. 1. Distanță în timp între două fenomene, între două perioade, între două evenimente consecutive; răstimp. 2. Distanță în spațiu între două puncte, între două lucruri. ♦ (Mat.) Ansamblu de puncte, de numere cuprinse între două valori date. 3. Raportul de înălțime între două sunete muzicale. – Din fr. intervalle, lat. intervallum.

DOOM

intervál s. n., pl. intervále
intervalului
INTERVÁL, intervale, s. n. 1. Distanță în timp între două fenomene, între două perioade, între două evenimente consecutive; răstimp. 2. Distanță în spațiu între două puncte, între două lucruri. ♦ (Mat.) Ansamblu de puncte, de numere cuprinse între două valori date. 3. Raportul de înălțime între două sunete muzicale. – Din fr. intervalle, lat. intervallum.

DOOM

intervál s. n., pl. intervále
intervenea
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
interveneai
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
interveneam
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
interveneau
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
interveneați
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
interveni
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
intervenient
INTERVENIÉNT s.m. (Jur.) Cel care intervine într-un proces. [Pron. -nient. / cf. fr. intervenant, lat. interveniens].

DOOM

interveniént (-ni-ent) adj. m., s. m., pl. interveniénți; adj. f., s. f. interveniéntă, pl. interveniénte
intervenii
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
intervenim
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
intervenind
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
intervenire
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
intervenire
INTERVENÍRE s.f. Acțiunea, faptul de a interveni. [< interveni].
intervenirea
INTERVENÍRE s.f. Acțiunea, faptul de a interveni. [< interveni].
interveniri
INTERVENÍRE s.f. Acțiunea, faptul de a interveni. [< interveni].
intervenirii
INTERVENÍRE s.f. Acțiunea, faptul de a interveni. [< interveni].
intervenirile
INTERVENÍRE s.f. Acțiunea, faptul de a interveni. [< interveni].
intervenirilor
INTERVENÍRE s.f. Acțiunea, faptul de a interveni. [< interveni].
interveniră
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
intervenirăm
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
intervenirăți
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
intervenise
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
intervenisem
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
interveniseră
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
interveniserăm
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
interveniserăți
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
interveniseși
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
interveniseți
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
intervenit
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
interveniși
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
interveniți
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
intervenția
INTERVÉNȚIE, intervenții, s. f. 1. Faptul de a interveni într-o acțiune, într-un proces, într-o discuție etc. ♦ Invazie armată sau amestec al unui stat în treburile interne ale altui stat sau ale altui popor. ♦ (Med.; și în sintagma intervenție chirurgicală) Operație. 2. Acțiune, efort, demers făcut pentru a obține ceva, mai ales o favoare. – Din fr. intervention, lat. interventio.

DOOM

intervénție (-ți-e-) s. f., art. intervénția (-ți-a), g.-d. art. intervénției; pl. intervénții, art. intervénțiile (-ți-i-)
intervenție
INTERVÉNȚIE, intervenții, s. f. 1. Faptul de a interveni într-o acțiune, într-un proces, într-o discuție etc. ♦ Invazie armată sau amestec al unui stat în treburile interne ale altui stat sau ale altui popor. ♦ (Med.; și în sintagma intervenție chirurgicală) Operație. 2. Acțiune, efort, demers făcut pentru a obține ceva, mai ales o favoare. – Din fr. intervention, lat. interventio.

DOOM

intervénție (-ți-e-) s. f., art. intervénția (-ți-a), g.-d. art. intervénției; pl. intervénții, art. intervénțiile (-ți-i-)
intervenției
INTERVÉNȚIE, intervenții, s. f. 1. Faptul de a interveni într-o acțiune, într-un proces, într-o discuție etc. ♦ Invazie armată sau amestec al unui stat în treburile interne ale altui stat sau ale altui popor. ♦ (Med.; și în sintagma intervenție chirurgicală) Operație. 2. Acțiune, efort, demers făcut pentru a obține ceva, mai ales o favoare. – Din fr. intervention, lat. interventio.

DOOM

intervénție (-ți-e-) s. f., art. intervénția (-ți-a), g.-d. art. intervénției; pl. intervénții, art. intervénțiile (-ți-i-)
intervenții
INTERVÉNȚIE, intervenții, s. f. 1. Faptul de a interveni într-o acțiune, într-un proces, într-o discuție etc. ♦ Invazie armată sau amestec al unui stat în treburile interne ale altui stat sau ale altui popor. ♦ (Med.; și în sintagma intervenție chirurgicală) Operație. 2. Acțiune, efort, demers făcut pentru a obține ceva, mai ales o favoare. – Din fr. intervention, lat. interventio.

DOOM

intervénție (-ți-e-) s. f., art. intervénția (-ți-a), g.-d. art. intervénției; pl. intervénții, art. intervénțiile (-ți-i-)
intervențiile
INTERVÉNȚIE, intervenții, s. f. 1. Faptul de a interveni într-o acțiune, într-un proces, într-o discuție etc. ♦ Invazie armată sau amestec al unui stat în treburile interne ale altui stat sau ale altui popor. ♦ (Med.; și în sintagma intervenție chirurgicală) Operație. 2. Acțiune, efort, demers făcut pentru a obține ceva, mai ales o favoare. – Din fr. intervention, lat. interventio.

DOOM

intervénție (-ți-e-) s. f., art. intervénția (-ți-a), g.-d. art. intervénției; pl. intervénții, art. intervénțiile (-ți-i-)
intervențiilor
INTERVÉNȚIE, intervenții, s. f. 1. Faptul de a interveni într-o acțiune, într-un proces, într-o discuție etc. ♦ Invazie armată sau amestec al unui stat în treburile interne ale altui stat sau ale altui popor. ♦ (Med.; și în sintagma intervenție chirurgicală) Operație. 2. Acțiune, efort, demers făcut pentru a obține ceva, mai ales o favoare. – Din fr. intervention, lat. interventio.

DOOM

intervénție (-ți-e-) s. f., art. intervénția (-ți-a), g.-d. art. intervénției; pl. intervénții, art. intervénțiile (-ți-i-)
intervenționism
INTERVENȚIONÍSM s. n. 1. Amestec al unui stat în afacerile interne ale altui stat (cu scopul de a-l subordona sau de a schimba orânduirea). 2. Orientare de politică economică constând în intervenția statului în scopul dirijării economiei în funcție de obiectivele stabilite. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionnisme.

DOOM

intervenționísm (-ți-o-) s. n.
intervenționismul
INTERVENȚIONÍSM s. n. 1. Amestec al unui stat în afacerile interne ale altui stat (cu scopul de a-l subordona sau de a schimba orânduirea). 2. Orientare de politică economică constând în intervenția statului în scopul dirijării economiei în funcție de obiectivele stabilite. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionnisme.

DOOM

intervenționísm (-ți-o-) s. n.
intervenționismului
INTERVENȚIONÍSM s. n. 1. Amestec al unui stat în afacerile interne ale altui stat (cu scopul de a-l subordona sau de a schimba orânduirea). 2. Orientare de politică economică constând în intervenția statului în scopul dirijării economiei în funcție de obiectivele stabilite. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionnisme.

DOOM

intervenționísm (-ți-o-) s. n.
intervenționist
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționist
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționista
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționista
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționiste
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționiste
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționistei
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționistei
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționistele
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționistele
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționistelor
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționistelor
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționistul
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționistul
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționistului
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționistului
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționiști
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționiști
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționiștii
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționiștii
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționiștilor
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervenționiștilor
INTERVENȚIONÍST, -Ă, intervenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, stat etc.) care participă la o intervenție armată, care susține sau practică intervenționismul. 2. Adj. Care aparține intervenționismului, care este specific intervenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. interventionniste.

DOOM

intervenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. intervenționíști; adj. f., s. f. intervenționístă, pl. intervenționíste
intervențiune
INTERVENȚIÚNE s.f. v. intervenție.
interversibil
INTERVERSÍBIL, -Ă adj. Care poate fi intervertit. [Cf. fr. interversible].
interversibilitate
INTERVERSIBILITÁTE s.f. Facultatea de a fi interversibil. [Cf. fr. interversibilité].
interversiune
INTERVERSIÚNE, interversiuni, s. f. Intervertire; răsturnare (a unei ordini). [Pr.: -si-u-] – Din fr. interversion.

DOOM

interversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. interversiúnii; pl. interversiúni
interversiunea
INTERVERSIÚNE, interversiuni, s. f. Intervertire; răsturnare (a unei ordini). [Pr.: -si-u-] – Din fr. interversion.

DOOM

interversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. interversiúnii; pl. interversiúni
interversiuni
INTERVERSIÚNE, interversiuni, s. f. Intervertire; răsturnare (a unei ordini). [Pr.: -si-u-] – Din fr. interversion.

DOOM

interversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. interversiúnii; pl. interversiúni
interversiunii
INTERVERSIÚNE, interversiuni, s. f. Intervertire; răsturnare (a unei ordini). [Pr.: -si-u-] – Din fr. interversion.

DOOM

interversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. interversiúnii; pl. interversiúni
interversiunile
INTERVERSIÚNE, interversiuni, s. f. Intervertire; răsturnare (a unei ordini). [Pr.: -si-u-] – Din fr. interversion.

DOOM

interversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. interversiúnii; pl. interversiúni
interversiunilor
INTERVERSIÚNE, interversiuni, s. f. Intervertire; răsturnare (a unei ordini). [Pr.: -si-u-] – Din fr. interversion.

DOOM

interversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. interversiúnii; pl. interversiúni
intervertea
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
interverteai
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
interverteam
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertească
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
interverteau
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
interverteați
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertebral
INTERVERTEBRÁL, -Ă, intervertebrali, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vertebre. – Din fr. intervertébral.
intervertebrala
INTERVERTEBRÁL, -Ă, intervertebrali, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vertebre. – Din fr. intervertébral.
intervertebrale
INTERVERTEBRÁL, -Ă, intervertebrali, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vertebre. – Din fr. intervertébral.
intervertebralei
INTERVERTEBRÁL, -Ă, intervertebrali, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vertebre. – Din fr. intervertébral.
intervertebralele
INTERVERTEBRÁL, -Ă, intervertebrali, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vertebre. – Din fr. intervertébral.
intervertebralelor
INTERVERTEBRÁL, -Ă, intervertebrali, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vertebre. – Din fr. intervertébral.
intervertebrali
INTERVERTEBRÁL, -Ă, intervertebrali, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vertebre. – Din fr. intervertébral.
intervertebralii
INTERVERTEBRÁL, -Ă, intervertebrali, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vertebre. – Din fr. intervertébral.
intervertebralilor
INTERVERTEBRÁL, -Ă, intervertebrali, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vertebre. – Din fr. intervertébral.
intervertebralul
INTERVERTEBRÁL, -Ă, intervertebrali, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vertebre. – Din fr. intervertébral.
intervertebralului
INTERVERTEBRÁL, -Ă, intervertebrali, -e, adj. (Anat.) Care este situat între vertebre. – Din fr. intervertébral.
intervertesc
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertește
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertești
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
interverti
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertii
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertim
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertind
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertire
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertire
INTERVERTÍRE, intervertiri, s. f. Acțiunea de a interverti și rezultatul ei. – V. interverti.

DOOM

intervertíre s. f., g.-d. art. intervertírii; pl. intervertíri
intervertirea
INTERVERTÍRE, intervertiri, s. f. Acțiunea de a interverti și rezultatul ei. – V. interverti.

DOOM

intervertíre s. f., g.-d. art. intervertírii; pl. intervertíri
intervertiri
INTERVERTÍRE, intervertiri, s. f. Acțiunea de a interverti și rezultatul ei. – V. interverti.

DOOM

intervertíre s. f., g.-d. art. intervertírii; pl. intervertíri
intervertirii
INTERVERTÍRE, intervertiri, s. f. Acțiunea de a interverti și rezultatul ei. – V. interverti.

DOOM

intervertíre s. f., g.-d. art. intervertírii; pl. intervertíri
intervertirile
INTERVERTÍRE, intervertiri, s. f. Acțiunea de a interverti și rezultatul ei. – V. interverti.

DOOM

intervertíre s. f., g.-d. art. intervertírii; pl. intervertíri
intervertirilor
INTERVERTÍRE, intervertiri, s. f. Acțiunea de a interverti și rezultatul ei. – V. interverti.

DOOM

intervertíre s. f., g.-d. art. intervertírii; pl. intervertíri
intervertiră
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertirăm
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertirăți
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertise
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertisem
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertiseră
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertiserăm
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertiserăți
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertiseși
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertiseți
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertit
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertit
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.
intervertiși
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervertiți
INTERVERTÍ, intervertesc, vb. IV. Tranz. A schimba ordinea, locul elementelor dintr-o serie dată. – Din fr. intervertir, lat. intervertere.

DOOM

intervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervertésc, imperf. 3 interverteá; conj. prez. 3 să interverteáscă
intervia
INTERVIÁ vb. I. tr. A intervieva. [< engl. to interview].
interviat
INTERVIÁ vb. I. tr. A intervieva. [< engl. to interview].
intervie
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
interviere
INTERVIÁ vb. I. tr. A intervieva. [< engl. to interview].
intervieva
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievai
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievam
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievare
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievare
INTERVIEVÁRE, intervievări, s. f. Acțiunea de a intervieva. [Pr.: -vi-e-] – V. intervieva.

DOOM

*intervieváre (-vi-e-) s. f., g.-d. art. intervievắrii; pl. intervievắri
intervievarea
INTERVIEVÁRE, intervievări, s. f. Acțiunea de a intervieva. [Pr.: -vi-e-] – V. intervieva.

DOOM

*intervieváre (-vi-e-) s. f., g.-d. art. intervievắrii; pl. intervievắri
intervievară
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievarăm
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievarăți
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievase
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievasem
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievaseră
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievaserăm
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievaserăți
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievaseși
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievaseți
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievat
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievau
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievași
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievați
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievează
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievez
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervieveze
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievezi
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievând
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievînd
INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.

DOOM

intervievá (a ~) (-vi-e-) vb., ind. prez. 3 intervieveáză
intervievări
INTERVIEVÁRE, intervievări, s. f. Acțiunea de a intervieva. [Pr.: -vi-e-] – V. intervieva.

DOOM

*intervieváre (-vi-e-) s. f., g.-d. art. intervievắrii; pl. intervievắri
intervievării
INTERVIEVÁRE, intervievări, s. f. Acțiunea de a intervieva. [Pr.: -vi-e-] – V. intervieva.

DOOM

*intervieváre (-vi-e-) s. f., g.-d. art. intervievắrii; pl. intervievắri
intervievările
INTERVIEVÁRE, intervievări, s. f. Acțiunea de a intervieva. [Pr.: -vi-e-] – V. intervieva.

DOOM

*intervieváre (-vi-e-) s. f., g.-d. art. intervievắrii; pl. intervievắri
intervievărilor
INTERVIEVÁRE, intervievări, s. f. Acțiunea de a intervieva. [Pr.: -vi-e-] – V. intervieva.

DOOM

*intervieváre (-vi-e-) s. f., g.-d. art. intervievắrii; pl. intervievắri
intervii
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
intervin
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
intervine
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
intervino
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
intervină
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
interviu
INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în acțiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorbă. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împăcare, o înțelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.

DOOM

intervení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intervín, 1 pl. intervením, imperf. 3 sg. interveneá; conj. prez. 3 să intervínă; imper. 2 sg. intervíno; ger. intervenínd
interviu
INTERVÍU, interviuri, s. n. Convorbire între o personalitate politică, culturală etc. și un ziarist, în cursul căreia acesta îi pune întrebări spre a afla părerile personalității în diverse probleme (de actualitate), în vederea publicării lor în presă sau a difuzării lor la radio și televiziune; p. ext. text al acestei convorbiri, apărut în presă sau difuzat prin radio și televiziune. – Din engl., fr. interview.

DOOM

intervíu s. n., art. intervíul; pl. intervíuri
interviul
INTERVÍU, interviuri, s. n. Convorbire între o personalitate politică, culturală etc. și un ziarist, în cursul căreia acesta îi pune întrebări spre a afla părerile personalității în diverse probleme (de actualitate), în vederea publicării lor în presă sau a difuzării lor la radio și televiziune; p. ext. text al acestei convorbiri, apărut în presă sau difuzat prin radio și televiziune. – Din engl., fr. interview.

DOOM

intervíu s. n., art. intervíul; pl. intervíuri
interviului
INTERVÍU, interviuri, s. n. Convorbire între o personalitate politică, culturală etc. și un ziarist, în cursul căreia acesta îi pune întrebări spre a afla părerile personalității în diverse probleme (de actualitate), în vederea publicării lor în presă sau a difuzării lor la radio și televiziune; p. ext. text al acestei convorbiri, apărut în presă sau difuzat prin radio și televiziune. – Din engl., fr. interview.

DOOM

intervíu s. n., art. intervíul; pl. intervíuri
interviuri
INTERVÍU, interviuri, s. n. Convorbire între o personalitate politică, culturală etc. și un ziarist, în cursul căreia acesta îi pune întrebări spre a afla părerile personalității în diverse probleme (de actualitate), în vederea publicării lor în presă sau a difuzării lor la radio și televiziune; p. ext. text al acestei convorbiri, apărut în presă sau difuzat prin radio și televiziune. – Din engl., fr. interview.

DOOM

intervíu s. n., art. intervíul; pl. intervíuri
interviurile
INTERVÍU, interviuri, s. n. Convorbire între o personalitate politică, culturală etc. și un ziarist, în cursul căreia acesta îi pune întrebări spre a afla părerile personalității în diverse probleme (de actualitate), în vederea publicării lor în presă sau a difuzării lor la radio și televiziune; p. ext. text al acestei convorbiri, apărut în presă sau difuzat prin radio și televiziune. – Din engl., fr. interview.

DOOM

intervíu s. n., art. intervíul; pl. intervíuri
interviurilor
INTERVÍU, interviuri, s. n. Convorbire între o personalitate politică, culturală etc. și un ziarist, în cursul căreia acesta îi pune întrebări spre a afla părerile personalității în diverse probleme (de actualitate), în vederea publicării lor în presă sau a difuzării lor la radio și televiziune; p. ext. text al acestei convorbiri, apărut în presă sau difuzat prin radio și televiziune. – Din engl., fr. interview.

DOOM

intervíu s. n., art. intervíul; pl. intervíuri
interviziune
INTERVIZIÚNE s.f. Reunire a unor rețele de televiziune pentru schimb de emisiuni și transmiterea de programe. [Pron. -zi-u-. / < inter- + (tele)viziune].
interviziunea
INTERVIZIÚNE s.f. Reunire a unor rețele de televiziune pentru schimb de emisiuni și transmiterea de programe. [Pron. -zi-u-. / < inter- + (tele)viziune].
interviziuni
INTERVIZIÚNE s.f. Reunire a unor rețele de televiziune pentru schimb de emisiuni și transmiterea de programe. [Pron. -zi-u-. / < inter- + (tele)viziune].
interviziunii
INTERVIZIÚNE s.f. Reunire a unor rețele de televiziune pentru schimb de emisiuni și transmiterea de programe. [Pron. -zi-u-. / < inter- + (tele)viziune].
intervocalic
INTERVOCÁLIC, -Ă, intervocalici, -ce, adj. (Despre unul sau mai multe sunete) Care se află între două vocale, dintre două vocale. – Din fr. intervocalique.

DOOM

intervocálic adj. m., pl. intervocálici; f. intervocálică, pl. intervocálice
intervocalica
INTERVOCÁLIC, -Ă, intervocalici, -ce, adj. (Despre unul sau mai multe sunete) Care se află între două vocale, dintre două vocale. – Din fr. intervocalique.

DOOM

intervocálic adj. m., pl. intervocálici; f. intervocálică, pl. intervocálice
intervocalice
INTERVOCÁLIC, -Ă, intervocalici, -ce, adj. (Despre unul sau mai multe sunete) Care se află între două vocale, dintre două vocale. – Din fr. intervocalique.

DOOM

intervocálic adj. m., pl. intervocálici; f. intervocálică, pl. intervocálice
intervocalicei
INTERVOCÁLIC, -Ă, intervocalici, -ce, adj. (Despre unul sau mai multe sunete) Care se află între două vocale, dintre două vocale. – Din fr. intervocalique.

DOOM

intervocálic adj. m., pl. intervocálici; f. intervocálică, pl. intervocálice
intervocalicele
INTERVOCÁLIC, -Ă, intervocalici, -ce, adj. (Despre unul sau mai multe sunete) Care se află între două vocale, dintre două vocale. – Din fr. intervocalique.

DOOM

intervocálic adj. m., pl. intervocálici; f. intervocálică, pl. intervocálice
intervocalicelor
INTERVOCÁLIC, -Ă, intervocalici, -ce, adj. (Despre unul sau mai multe sunete) Care se află între două vocale, dintre două vocale. – Din fr. intervocalique.

DOOM

intervocálic adj. m., pl. intervocálici; f. intervocálică, pl. intervocálice
intervocalici
INTERVOCÁLIC, -Ă, intervocalici, -ce, adj. (Despre unul sau mai multe sunete) Care se află între două vocale, dintre două vocale. – Din fr. intervocalique.

DOOM

intervocálic adj. m., pl. intervocálici; f. intervocálică, pl. intervocálice
intervocalicii
INTERVOCÁLIC, -Ă, intervocalici, -ce, adj. (Despre unul sau mai multe sunete) Care se află între două vocale, dintre două vocale. – Din fr. intervocalique.

DOOM

intervocálic adj. m., pl. intervocálici; f. intervocálică, pl. intervocálice
intervocalicilor
INTERVOCÁLIC, -Ă, intervocalici, -ce, adj. (Despre unul sau mai multe sunete) Care se află între două vocale, dintre două vocale. – Din fr. intervocalique.

DOOM

intervocálic adj. m., pl. intervocálici; f. intervocálică, pl. intervocálice
intervocalicul
INTERVOCÁLIC, -Ă, intervocalici, -ce, adj. (Despre unul sau mai multe sunete) Care se află între două vocale, dintre două vocale. – Din fr. intervocalique.

DOOM

intervocálic adj. m., pl. intervocálici; f. intervocálică, pl. intervocálice
intervocalicului
INTERVOCÁLIC, -Ă, intervocalici, -ce, adj. (Despre unul sau mai multe sunete) Care se află între două vocale, dintre două vocale. – Din fr. intervocalique.

DOOM

intervocálic adj. m., pl. intervocálici; f. intervocálică, pl. intervocálice
interzice
INTERZÍCE, interzíc, vb. III. Tranz. A opri pe cineva de la ceva, a nu permite să (se) facă ceva, a ordona să nu (se) facă ceva; a prohibi. – Din fr. interdire (după zice).

DOOM

interzíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. interzíc, 1 pl. interzícem, 2 pl. interzíceți, imperf. 3 sg. interziceá; imper. 2 sg. interzí, neg. nu interzíce; part. interzís
interzicere
INTERZÍCERE, interziceri, s. f. Acțiunea de a interzice și rezultatul ei; prohibire. – V. interzice.

DOOM

interzícere s. f., g.-d. art. interzícerii; pl. interzíceri
interzicerea
INTERZÍCERE, interziceri, s. f. Acțiunea de a interzice și rezultatul ei; prohibire. – V. interzice.

DOOM

interzícere s. f., g.-d. art. interzícerii; pl. interzíceri
interziceri
INTERZÍCERE, interziceri, s. f. Acțiunea de a interzice și rezultatul ei; prohibire. – V. interzice.

DOOM

interzícere s. f., g.-d. art. interzícerii; pl. interzíceri
interzicerii
INTERZÍCERE, interziceri, s. f. Acțiunea de a interzice și rezultatul ei; prohibire. – V. interzice.

DOOM

interzícere s. f., g.-d. art. interzícerii; pl. interzíceri
interzicerile
INTERZÍCERE, interziceri, s. f. Acțiunea de a interzice și rezultatul ei; prohibire. – V. interzice.

DOOM

interzícere s. f., g.-d. art. interzícerii; pl. interzíceri
interzicerilor
INTERZÍCERE, interziceri, s. f. Acțiunea de a interzice și rezultatul ei; prohibire. – V. interzice.

DOOM

interzícere s. f., g.-d. art. interzícerii; pl. interzíceri
interzis
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interzis
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interzisa
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interzisa
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interzise
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interzise
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interzisei
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interzisei
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interzisele
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interzisele
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interziselor
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interziselor
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interzisul
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interzisul
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interzisului
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interzisului
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interziși
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interziși
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interzișii
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interzișii
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interzișilor
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interzișilor
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.

DOOM

interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interzonal
INTERZONÁL, -Ă, interzonali, -e, adj. Situat între două zone; care are loc între două zone. – Din fr., germ. interzonal.

DOOM

interzonál adj. m., pl. interzonáli; f. interzonálă, pl. interzonále
interzonala
INTERZONÁL, -Ă, interzonali, -e, adj. Situat între două zone; care are loc între două zone. – Din fr., germ. interzonal.

DOOM

interzonál adj. m., pl. interzonáli; f. interzonálă, pl. interzonále
interzonale
INTERZONÁL, -Ă, interzonali, -e, adj. Situat între două zone; care are loc între două zone. – Din fr., germ. interzonal.

DOOM

interzonál adj. m., pl. interzonáli; f. interzonálă, pl. interzonále
interzonalei
INTERZONÁL, -Ă, interzonali, -e, adj. Situat între două zone; care are loc între două zone. – Din fr., germ. interzonal.

DOOM

interzonál adj. m., pl. interzonáli; f. interzonálă, pl. interzonále
interzonalele
INTERZONÁL, -Ă, interzonali, -e, adj. Situat între două zone; care are loc între două zone. – Din fr., germ. interzonal.

DOOM

interzonál adj. m., pl. interzonáli; f. interzonálă, pl. interzonále
interzonalelor
INTERZONÁL, -Ă, interzonali, -e, adj. Situat între două zone; care are loc între două zone. – Din fr., germ. interzonal.

DOOM

interzonál adj. m., pl. interzonáli; f. interzonálă, pl. interzonále
interzonali
INTERZONÁL, -Ă, interzonali, -e, adj. Situat între două zone; care are loc între două zone. – Din fr., germ. interzonal.

DOOM

interzonál adj. m., pl. interzonáli; f. interzonálă, pl. interzonále
interzonalii
INTERZONÁL, -Ă, interzonali, -e, adj. Situat între două zone; care are loc între două zone. – Din fr., germ. interzonal.

DOOM

interzonál adj. m., pl. interzonáli; f. interzonálă, pl. interzonále
interzonalilor
INTERZONÁL, -Ă, interzonali, -e, adj. Situat între două zone; care are loc între două zone. – Din fr., germ. interzonal.

DOOM

interzonál adj. m., pl. interzonáli; f. interzonálă, pl. interzonále
interzonalul
INTERZONÁL, -Ă, interzonali, -e, adj. Situat între două zone; care are loc între două zone. – Din fr., germ. interzonal.

DOOM

interzonál adj. m., pl. interzonáli; f. interzonálă, pl. interzonále
interzonalului
INTERZONÁL, -Ă, interzonali, -e, adj. Situat între două zone; care are loc între două zone. – Din fr., germ. interzonal.

DOOM

interzonál adj. m., pl. interzonáli; f. interzonálă, pl. interzonále
interșanjabil
INTERȘANJÁBIL, -Ă, interșanjabili, -e, adj. Interschimbabil. – Din fr. interchangeable.

DOOM

interșanjábil adj. m., pl. interșanjábili; f. interșanjábilă, pl. interșanjábile
interșanjabila
INTERȘANJÁBIL, -Ă, interșanjabili, -e, adj. Interschimbabil. – Din fr. interchangeable.

DOOM

interșanjábil adj. m., pl. interșanjábili; f. interșanjábilă, pl. interșanjábile
interșanjabile
INTERȘANJÁBIL, -Ă, interșanjabili, -e, adj. Interschimbabil. – Din fr. interchangeable.

DOOM

interșanjábil adj. m., pl. interșanjábili; f. interșanjábilă, pl. interșanjábile
interșanjabilei
INTERȘANJÁBIL, -Ă, interșanjabili, -e, adj. Interschimbabil. – Din fr. interchangeable.

DOOM

interșanjábil adj. m., pl. interșanjábili; f. interșanjábilă, pl. interșanjábile
interșanjabilele
INTERȘANJÁBIL, -Ă, interșanjabili, -e, adj. Interschimbabil. – Din fr. interchangeable.

DOOM

interșanjábil adj. m., pl. interșanjábili; f. interșanjábilă, pl. interșanjábile
interșanjabilelor
INTERȘANJÁBIL, -Ă, interșanjabili, -e, adj. Interschimbabil. – Din fr. interchangeable.

DOOM

interșanjábil adj. m., pl. interșanjábili; f. interșanjábilă, pl. interșanjábile
interșanjabili
INTERȘANJÁBIL, -Ă, interșanjabili, -e, adj. Interschimbabil. – Din fr. interchangeable.

DOOM

interșanjábil adj. m., pl. interșanjábili; f. interșanjábilă, pl. interșanjábile
interșanjabilii
INTERȘANJÁBIL, -Ă, interșanjabili, -e, adj. Interschimbabil. – Din fr. interchangeable.

DOOM

interșanjábil adj. m., pl. interșanjábili; f. interșanjábilă, pl. interșanjábile
interșanjabililor
INTERȘANJÁBIL, -Ă, interșanjabili, -e, adj. Interschimbabil. – Din fr. interchangeable.

DOOM

interșanjábil adj. m., pl. interșanjábili; f. interșanjábilă, pl. interșanjábile
interșanjabilitate
INTERȘANJABILITÁTE s. f. Interschimbabilitate. – Din fr. interchangeabilité.
interșanjabilitatea
INTERȘANJABILITÁTE s. f. Interschimbabilitate. – Din fr. interchangeabilité.
interșanjabilități
INTERȘANJABILITÁTE s. f. Interschimbabilitate. – Din fr. interchangeabilité.
interșanjabilității
INTERȘANJABILITÁTE s. f. Interschimbabilitate. – Din fr. interchangeabilité.
interșanjabilul
INTERȘANJÁBIL, -Ă, interșanjabili, -e, adj. Interschimbabil. – Din fr. interchangeable.

DOOM

interșanjábil adj. m., pl. interșanjábili; f. interșanjábilă, pl. interșanjábile
interșanjabilului
INTERȘANJÁBIL, -Ă, interșanjabili, -e, adj. Interschimbabil. – Din fr. interchangeable.

DOOM

interșanjábil adj. m., pl. interșanjábili; f. interșanjábilă, pl. interșanjábile
interșcolar
INTERȘCOLÁR, -Ă, interșcolari, -e, adj. Care are loc între mai multe școli; privitor la mai multe școli. – Din fr. interscolaire (după școală).

DOOM

interșcolár adj. m., pl. interșcolári; f. interșcoláră, pl. interșcoláre
interșcolara
INTERȘCOLÁR, -Ă, interșcolari, -e, adj. Care are loc între mai multe școli; privitor la mai multe școli. – Din fr. interscolaire (după școală).

DOOM

interșcolár adj. m., pl. interșcolári; f. interșcoláră, pl. interșcoláre
interșcolare
INTERȘCOLÁR, -Ă, interșcolari, -e, adj. Care are loc între mai multe școli; privitor la mai multe școli. – Din fr. interscolaire (după școală).

DOOM

interșcolár adj. m., pl. interșcolári; f. interșcoláră, pl. interșcoláre
interșcolarei
INTERȘCOLÁR, -Ă, interșcolari, -e, adj. Care are loc între mai multe școli; privitor la mai multe școli. – Din fr. interscolaire (după școală).

DOOM

interșcolár adj. m., pl. interșcolári; f. interșcoláră, pl. interșcoláre
interșcolarele
INTERȘCOLÁR, -Ă, interșcolari, -e, adj. Care are loc între mai multe școli; privitor la mai multe școli. – Din fr. interscolaire (după școală).

DOOM

interșcolár adj. m., pl. interșcolári; f. interșcoláră, pl. interșcoláre
interșcolarelor
INTERȘCOLÁR, -Ă, interșcolari, -e, adj. Care are loc între mai multe școli; privitor la mai multe școli. – Din fr. interscolaire (după școală).

DOOM

interșcolár adj. m., pl. interșcolári; f. interșcoláră, pl. interșcoláre
interșcolari
INTERȘCOLÁR, -Ă, interșcolari, -e, adj. Care are loc între mai multe școli; privitor la mai multe școli. – Din fr. interscolaire (după școală).

DOOM

interșcolár adj. m., pl. interșcolári; f. interșcoláră, pl. interșcoláre
interșcolarii
INTERȘCOLÁR, -Ă, interșcolari, -e, adj. Care are loc între mai multe școli; privitor la mai multe școli. – Din fr. interscolaire (după școală).

DOOM

interșcolár adj. m., pl. interșcolári; f. interșcoláră, pl. interșcoláre
interșcolarilor
INTERȘCOLÁR, -Ă, interșcolari, -e, adj. Care are loc între mai multe școli; privitor la mai multe școli. – Din fr. interscolaire (după școală).

DOOM

interșcolár adj. m., pl. interșcolári; f. interșcoláră, pl. interșcoláre
interșcolarul
INTERȘCOLÁR, -Ă, interșcolari, -e, adj. Care are loc între mai multe școli; privitor la mai multe școli. – Din fr. interscolaire (după școală).

DOOM

interșcolár adj. m., pl. interșcolári; f. interșcoláră, pl. interșcoláre
interșcolarului
INTERȘCOLÁR, -Ă, interșcolari, -e, adj. Care are loc între mai multe școli; privitor la mai multe școli. – Din fr. interscolaire (după școală).

DOOM

interșcolár adj. m., pl. interșcolári; f. interșcoláră, pl. interșcoláre
intestin
INTESTÍN2, -Ă, intestini, -e, adj. Care se petrece într-un organism social; intern, lăuntric. Frământări intestine. – Din fr. intestin, lat. intestinus.

DOOM

intestín1 adj. m., pl. intestíni; f. intestínă, pl. intestíne
intestin
INTESTÍN1, intestine, s. n. Parte a tubului digestiv, la oameni și la mamifere situată între stomac și anus, fiind alcătuită din două părți distincte; maț. – Din fr. intestin, lat. intestinum.

DOOM

intestín2 s. n., pl. intestíne
intestina
INTESTÍN2, -Ă, intestini, -e, adj. Care se petrece într-un organism social; intern, lăuntric. Frământări intestine. – Din fr. intestin, lat. intestinus.

DOOM

intestín1 adj. m., pl. intestíni; f. intestínă, pl. intestíne
intestinal
INTESTINÁL, -Ă, intestinali, -e, adj. Care aparține intestinului1, care se referă la intestin1, care se produce sau se află în intestin1; enteric. – Din fr. intestinal.

DOOM

intestinál adj. m., pl. intestináli; f. intestinálă, pl. intestinále
intestinala
INTESTINÁL, -Ă, intestinali, -e, adj. Care aparține intestinului1, care se referă la intestin1, care se produce sau se află în intestin1; enteric. – Din fr. intestinal.

DOOM

intestinál adj. m., pl. intestináli; f. intestinálă, pl. intestinále
intestinale
INTESTINÁL, -Ă, intestinali, -e, adj. Care aparține intestinului1, care se referă la intestin1, care se produce sau se află în intestin1; enteric. – Din fr. intestinal.

DOOM

intestinál adj. m., pl. intestináli; f. intestinálă, pl. intestinále
intestinalei
INTESTINÁL, -Ă, intestinali, -e, adj. Care aparține intestinului1, care se referă la intestin1, care se produce sau se află în intestin1; enteric. – Din fr. intestinal.

DOOM

intestinál adj. m., pl. intestináli; f. intestinálă, pl. intestinále
intestinalele
INTESTINÁL, -Ă, intestinali, -e, adj. Care aparține intestinului1, care se referă la intestin1, care se produce sau se află în intestin1; enteric. – Din fr. intestinal.

DOOM

intestinál adj. m., pl. intestináli; f. intestinálă, pl. intestinále
intestinalelor
INTESTINÁL, -Ă, intestinali, -e, adj. Care aparține intestinului1, care se referă la intestin1, care se produce sau se află în intestin1; enteric. – Din fr. intestinal.

DOOM

intestinál adj. m., pl. intestináli; f. intestinálă, pl. intestinále
intestinali
INTESTINÁL, -Ă, intestinali, -e, adj. Care aparține intestinului1, care se referă la intestin1, care se produce sau se află în intestin1; enteric. – Din fr. intestinal.

DOOM

intestinál adj. m., pl. intestináli; f. intestinálă, pl. intestinále
intestinalii
INTESTINÁL, -Ă, intestinali, -e, adj. Care aparține intestinului1, care se referă la intestin1, care se produce sau se află în intestin1; enteric. – Din fr. intestinal.

DOOM

intestinál adj. m., pl. intestináli; f. intestinálă, pl. intestinále
intestinalilor
INTESTINÁL, -Ă, intestinali, -e, adj. Care aparține intestinului1, care se referă la intestin1, care se produce sau se află în intestin1; enteric. – Din fr. intestinal.

DOOM

intestinál adj. m., pl. intestináli; f. intestinálă, pl. intestinále
intestinalis
LÁMBLIE, lamblii, s. f. Animal protozoar care trăiește parazit în intestinul subțire și în căile biliare la om și la unele animale, unde ajunge prin intermediul apei, al fructelor și al zarzavaturilor nespălate (Lamblia intestinalis). – Din fr. lamblia.
intestinalul
INTESTINÁL, -Ă, intestinali, -e, adj. Care aparține intestinului1, care se referă la intestin1, care se produce sau se află în intestin1; enteric. – Din fr. intestinal.

DOOM

intestinál adj. m., pl. intestináli; f. intestinálă, pl. intestinále
intestinalului
INTESTINÁL, -Ă, intestinali, -e, adj. Care aparține intestinului1, care se referă la intestin1, care se produce sau se află în intestin1; enteric. – Din fr. intestinal.

DOOM

intestinál adj. m., pl. intestináli; f. intestinálă, pl. intestinále
intestine
INTESTÍN2, -Ă, intestini, -e, adj. Care se petrece într-un organism social; intern, lăuntric. Frământări intestine. – Din fr. intestin, lat. intestinus.

DOOM

intestín1 adj. m., pl. intestíni; f. intestínă, pl. intestíne
intestinei
INTESTÍN2, -Ă, intestini, -e, adj. Care se petrece într-un organism social; intern, lăuntric. Frământări intestine. – Din fr. intestin, lat. intestinus.

DOOM

intestín1 adj. m., pl. intestíni; f. intestínă, pl. intestíne
intestinele
INTESTÍN2, -Ă, intestini, -e, adj. Care se petrece într-un organism social; intern, lăuntric. Frământări intestine. – Din fr. intestin, lat. intestinus.

DOOM

intestín1 adj. m., pl. intestíni; f. intestínă, pl. intestíne
intestinelor
INTESTÍN2, -Ă, intestini, -e, adj. Care se petrece într-un organism social; intern, lăuntric. Frământări intestine. – Din fr. intestin, lat. intestinus.

DOOM

intestín1 adj. m., pl. intestíni; f. intestínă, pl. intestíne
intestini
INTESTÍN2, -Ă, intestini, -e, adj. Care se petrece într-un organism social; intern, lăuntric. Frământări intestine. – Din fr. intestin, lat. intestinus.

DOOM

intestín1 adj. m., pl. intestíni; f. intestínă, pl. intestíne
intestinii
INTESTÍN2, -Ă, intestini, -e, adj. Care se petrece într-un organism social; intern, lăuntric. Frământări intestine. – Din fr. intestin, lat. intestinus.

DOOM

intestín1 adj. m., pl. intestíni; f. intestínă, pl. intestíne
intestinilor
INTESTÍN2, -Ă, intestini, -e, adj. Care se petrece într-un organism social; intern, lăuntric. Frământări intestine. – Din fr. intestin, lat. intestinus.

DOOM

intestín1 adj. m., pl. intestíni; f. intestínă, pl. intestíne
intestinul
INTESTÍN2, -Ă, intestini, -e, adj. Care se petrece într-un organism social; intern, lăuntric. Frământări intestine. – Din fr. intestin, lat. intestinus.

DOOM

intestín1 adj. m., pl. intestíni; f. intestínă, pl. intestíne
intestinului
INTESTÍN2, -Ă, intestini, -e, adj. Care se petrece într-un organism social; intern, lăuntric. Frământări intestine. – Din fr. intestin, lat. intestinus.

DOOM

intestín1 adj. m., pl. intestíni; f. intestínă, pl. intestíne
intim
ÍNTIM, -Ă, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esențială, profundă, a unui lucru, a unei probleme etc.; lăuntric. ♦ Fig. Strâns, apropiat. Contactul intim dintre două limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Legat de cineva printr-o prietenie strânsă, prin relații foarte apropiate. ♦ (Despre relațiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, cordial. 3. Care se referă la viața particulară sau familială a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrâns, unui cadru limitat, familial; care are loc într-un cadru restrâns. [Acc. și: intím] – Din fr. intime, lat. intimus.

DOOM

íntim/intím adj. m., pl. íntimi/intími; f. íntimă/intímă, pl. íntime/intíme
intima
ÍNTIM, -Ă, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esențială, profundă, a unui lucru, a unei probleme etc.; lăuntric. ♦ Fig. Strâns, apropiat. Contactul intim dintre două limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Legat de cineva printr-o prietenie strânsă, prin relații foarte apropiate. ♦ (Despre relațiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, cordial. 3. Care se referă la viața particulară sau familială a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrâns, unui cadru limitat, familial; care are loc într-un cadru restrâns. [Acc. și: intím] – Din fr. intime, lat. intimus.

DOOM

íntim/intím adj. m., pl. íntimi/intími; f. íntimă/intímă, pl. íntime/intíme
intima
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimai
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimam
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimare
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimare
INTIMÁRE, intimări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a intima și rezultatul ei; avertizare. – V. intima.
intimarea
INTIMÁRE, intimări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a intima și rezultatul ei; avertizare. – V. intima.
intimară
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimarăm
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimarăți
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimase
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimasem
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimaseră
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimaserăm
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimaserăți
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimaseși
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimaseți
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimat
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimat
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimat
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimata
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimata
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimate
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimate
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimatei
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimatei
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimatele
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimatele
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimatelor
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimatelor
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimatul
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimatul
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimatului
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimatului
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimau
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimași
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimați
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimați
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimați
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimații
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimații
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimaților
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intimaților
INTIMÁT, -Ă, intimați, -te, s. m. și f. Parte într-un proces care se află în situația unui pârât în caz de recurs sau în altă cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intimé.

DOOM

intimátă s. f., g.-d. art. intimátei; pl. intimáte
intime
ÍNTIM, -Ă, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esențială, profundă, a unui lucru, a unei probleme etc.; lăuntric. ♦ Fig. Strâns, apropiat. Contactul intim dintre două limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Legat de cineva printr-o prietenie strânsă, prin relații foarte apropiate. ♦ (Despre relațiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, cordial. 3. Care se referă la viața particulară sau familială a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrâns, unui cadru limitat, familial; care are loc într-un cadru restrâns. [Acc. și: intím] – Din fr. intime, lat. intimus.

DOOM

íntim/intím adj. m., pl. íntimi/intími; f. íntimă/intímă, pl. íntime/intíme
intimează
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimei
ÍNTIM, -Ă, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esențială, profundă, a unui lucru, a unei probleme etc.; lăuntric. ♦ Fig. Strâns, apropiat. Contactul intim dintre două limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Legat de cineva printr-o prietenie strânsă, prin relații foarte apropiate. ♦ (Despre relațiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, cordial. 3. Care se referă la viața particulară sau familială a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrâns, unui cadru limitat, familial; care are loc într-un cadru restrâns. [Acc. și: intím] – Din fr. intime, lat. intimus.

DOOM

íntim/intím adj. m., pl. íntimi/intími; f. íntimă/intímă, pl. íntime/intíme
intimele
ÍNTIM, -Ă, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esențială, profundă, a unui lucru, a unei probleme etc.; lăuntric. ♦ Fig. Strâns, apropiat. Contactul intim dintre două limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Legat de cineva printr-o prietenie strânsă, prin relații foarte apropiate. ♦ (Despre relațiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, cordial. 3. Care se referă la viața particulară sau familială a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrâns, unui cadru limitat, familial; care are loc într-un cadru restrâns. [Acc. și: intím] – Din fr. intime, lat. intimus.

DOOM

íntim/intím adj. m., pl. íntimi/intími; f. íntimă/intímă, pl. íntime/intíme
intimelor
ÍNTIM, -Ă, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esențială, profundă, a unui lucru, a unei probleme etc.; lăuntric. ♦ Fig. Strâns, apropiat. Contactul intim dintre două limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Legat de cineva printr-o prietenie strânsă, prin relații foarte apropiate. ♦ (Despre relațiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, cordial. 3. Care se referă la viața particulară sau familială a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrâns, unui cadru limitat, familial; care are loc într-un cadru restrâns. [Acc. și: intím] – Din fr. intime, lat. intimus.

DOOM

íntim/intím adj. m., pl. íntimi/intími; f. íntimă/intímă, pl. íntime/intíme
intimez
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimeze
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimezi
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimi
ÍNTIM, -Ă, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esențială, profundă, a unui lucru, a unei probleme etc.; lăuntric. ♦ Fig. Strâns, apropiat. Contactul intim dintre două limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Legat de cineva printr-o prietenie strânsă, prin relații foarte apropiate. ♦ (Despre relațiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, cordial. 3. Care se referă la viața particulară sau familială a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrâns, unui cadru limitat, familial; care are loc într-un cadru restrâns. [Acc. și: intím] – Din fr. intime, lat. intimus.

DOOM

íntim/intím adj. m., pl. íntimi/intími; f. íntimă/intímă, pl. íntime/intíme
intimida
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidabil
INTIMIDÁBIL, -Ă, intimidabili, -e, adj. Care poate fi intimidat (ușor). – Din fr. intimidable.
intimidabila
INTIMIDÁBIL, -Ă, intimidabili, -e, adj. Care poate fi intimidat (ușor). – Din fr. intimidable.
intimidabile
INTIMIDÁBIL, -Ă, intimidabili, -e, adj. Care poate fi intimidat (ușor). – Din fr. intimidable.
intimidabilei
INTIMIDÁBIL, -Ă, intimidabili, -e, adj. Care poate fi intimidat (ușor). – Din fr. intimidable.
intimidabilele
INTIMIDÁBIL, -Ă, intimidabili, -e, adj. Care poate fi intimidat (ușor). – Din fr. intimidable.
intimidabilelor
INTIMIDÁBIL, -Ă, intimidabili, -e, adj. Care poate fi intimidat (ușor). – Din fr. intimidable.
intimidabili
INTIMIDÁBIL, -Ă, intimidabili, -e, adj. Care poate fi intimidat (ușor). – Din fr. intimidable.
intimidabilii
INTIMIDÁBIL, -Ă, intimidabili, -e, adj. Care poate fi intimidat (ușor). – Din fr. intimidable.
intimidabililor
INTIMIDÁBIL, -Ă, intimidabili, -e, adj. Care poate fi intimidat (ușor). – Din fr. intimidable.
intimidabilul
INTIMIDÁBIL, -Ă, intimidabili, -e, adj. Care poate fi intimidat (ușor). – Din fr. intimidable.
intimidabilului
INTIMIDÁBIL, -Ă, intimidabili, -e, adj. Care poate fi intimidat (ușor). – Din fr. intimidable.
intimidai
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidam
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidare
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidare
INTIMIDÁRE, intimidări, s. f. Faptul de a (se) intimida. – V. intimida.

DOOM

intimidáre s. f., g.-d. art. intimidắrii; pl. intimidắri
intimidarea
INTIMIDÁRE, intimidări, s. f. Faptul de a (se) intimida. – V. intimida.

DOOM

intimidáre s. f., g.-d. art. intimidắrii; pl. intimidắri
intimidară
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidarăm
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidarăți
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidase
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidasem
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidaseră
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidaserăm
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidaserăți
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidaseși
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidaseți
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidat
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidat
INTIMIDÁT, -Ă, intimidați, -te, adj. Cuprins de timiditate; care exprimă timiditatea; speriat; încurcat, zăpăcit. – V. intimida.
intimidata
INTIMIDÁT, -Ă, intimidați, -te, adj. Cuprins de timiditate; care exprimă timiditatea; speriat; încurcat, zăpăcit. – V. intimida.
intimidate
INTIMIDÁT, -Ă, intimidați, -te, adj. Cuprins de timiditate; care exprimă timiditatea; speriat; încurcat, zăpăcit. – V. intimida.
intimidatei
INTIMIDÁT, -Ă, intimidați, -te, adj. Cuprins de timiditate; care exprimă timiditatea; speriat; încurcat, zăpăcit. – V. intimida.
intimidatele
INTIMIDÁT, -Ă, intimidați, -te, adj. Cuprins de timiditate; care exprimă timiditatea; speriat; încurcat, zăpăcit. – V. intimida.
intimidatelor
INTIMIDÁT, -Ă, intimidați, -te, adj. Cuprins de timiditate; care exprimă timiditatea; speriat; încurcat, zăpăcit. – V. intimida.
intimidatul
INTIMIDÁT, -Ă, intimidați, -te, adj. Cuprins de timiditate; care exprimă timiditatea; speriat; încurcat, zăpăcit. – V. intimida.
intimidatului
INTIMIDÁT, -Ă, intimidați, -te, adj. Cuprins de timiditate; care exprimă timiditatea; speriat; încurcat, zăpăcit. – V. intimida.
intimidau
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidași
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidați
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidați
INTIMIDÁT, -Ă, intimidați, -te, adj. Cuprins de timiditate; care exprimă timiditatea; speriat; încurcat, zăpăcit. – V. intimida.
intimidații
INTIMIDÁT, -Ă, intimidați, -te, adj. Cuprins de timiditate; care exprimă timiditatea; speriat; încurcat, zăpăcit. – V. intimida.
intimidaților
INTIMIDÁT, -Ă, intimidați, -te, adj. Cuprins de timiditate; care exprimă timiditatea; speriat; încurcat, zăpăcit. – V. intimida.
intimidează
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidez
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimideze
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidezi
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidând
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidînd
INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid; a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.

DOOM

intimidá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimideáză
intimidări
INTIMIDÁRE, intimidări, s. f. Faptul de a (se) intimida. – V. intimida.

DOOM

intimidáre s. f., g.-d. art. intimidắrii; pl. intimidắri
intimidării
INTIMIDÁRE, intimidări, s. f. Faptul de a (se) intimida. – V. intimida.

DOOM

intimidáre s. f., g.-d. art. intimidắrii; pl. intimidắri
intimidările
INTIMIDÁRE, intimidări, s. f. Faptul de a (se) intimida. – V. intimida.

DOOM

intimidáre s. f., g.-d. art. intimidắrii; pl. intimidắri
intimidărilor
INTIMIDÁRE, intimidări, s. f. Faptul de a (se) intimida. – V. intimida.

DOOM

intimidáre s. f., g.-d. art. intimidắrii; pl. intimidắri
intimifâstâceală
intimifâstâceală, s. f. sg. (glum.) timiditate, fâstâceală, zăpăceală.
intimifâstâci
intimifâstâci, intimifâstâcesc v. r. (glum.) a se intimida, a se zăpăci, a se fâstâci.
intimifâstâcire
intimifâstâci, intimifâstâcesc v. r. (glum.) a se intimida, a se zăpăci, a se fâstâci.
intimii
ÍNTIM, -Ă, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esențială, profundă, a unui lucru, a unei probleme etc.; lăuntric. ♦ Fig. Strâns, apropiat. Contactul intim dintre două limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Legat de cineva printr-o prietenie strânsă, prin relații foarte apropiate. ♦ (Despre relațiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, cordial. 3. Care se referă la viața particulară sau familială a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrâns, unui cadru limitat, familial; care are loc într-un cadru restrâns. [Acc. și: intím] – Din fr. intime, lat. intimus.

DOOM

íntim/intím adj. m., pl. íntimi/intími; f. íntimă/intímă, pl. íntime/intíme
intimilor
ÍNTIM, -Ă, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esențială, profundă, a unui lucru, a unei probleme etc.; lăuntric. ♦ Fig. Strâns, apropiat. Contactul intim dintre două limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Legat de cineva printr-o prietenie strânsă, prin relații foarte apropiate. ♦ (Despre relațiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, cordial. 3. Care se referă la viața particulară sau familială a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrâns, unui cadru limitat, familial; care are loc într-un cadru restrâns. [Acc. și: intím] – Din fr. intime, lat. intimus.

DOOM

íntim/intím adj. m., pl. íntimi/intími; f. íntimă/intímă, pl. íntime/intíme
intimism
INTIMÍSM s. n. Tendință a unor artiști de a exprima în operele lor sentimente cu caracter strict personal. – Din fr. intimisme.

DOOM

intimísm s. n.
intimismul
INTIMÍSM s. n. Tendință a unor artiști de a exprima în operele lor sentimente cu caracter strict personal. – Din fr. intimisme.

DOOM

intimísm s. n.
intimismului
INTIMÍSM s. n. Tendință a unor artiști de a exprima în operele lor sentimente cu caracter strict personal. – Din fr. intimisme.

DOOM

intimísm s. n.
intimist
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimist
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimista
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimista
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimiste
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimiste
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimistei
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimistei
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimistele
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimistele
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimistelor
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimistelor
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimistul
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimistul
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimistului
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimistului
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimitate
INTIMITÁTE, (3) intimități, s. f. 1. Calitatea a ceea ce este intim; prietenie bazată pe legături strânse. ◊ Expr. A trăi (sau a fi) în intimitatea cuiva = a avea legături strânse (de prietenie) cu cineva, a face parte dintre cunoștințele apropiate ale cuiva. ♦ Profunzime, adâncime (a unui sentiment, a unui gând etc.). 2. Cadru limitat, cerc restrâns, familial. 3. (La pl.) Lucruri, chestiuni personale. – Din fr. intimité.

DOOM

intimitáte s. f., g.-d. art. intimitắții; (chestiuni personale) pl. intimitắți
intimitatea
INTIMITÁTE, (3) intimități, s. f. 1. Calitatea a ceea ce este intim; prietenie bazată pe legături strânse. ◊ Expr. A trăi (sau a fi) în intimitatea cuiva = a avea legături strânse (de prietenie) cu cineva, a face parte dintre cunoștințele apropiate ale cuiva. ♦ Profunzime, adâncime (a unui sentiment, a unui gând etc.). 2. Cadru limitat, cerc restrâns, familial. 3. (La pl.) Lucruri, chestiuni personale. – Din fr. intimité.

DOOM

intimitáte s. f., g.-d. art. intimitắții; (chestiuni personale) pl. intimitắți
intimități
INTIMITÁTE, (3) intimități, s. f. 1. Calitatea a ceea ce este intim; prietenie bazată pe legături strânse. ◊ Expr. A trăi (sau a fi) în intimitatea cuiva = a avea legături strânse (de prietenie) cu cineva, a face parte dintre cunoștințele apropiate ale cuiva. ♦ Profunzime, adâncime (a unui sentiment, a unui gând etc.). 2. Cadru limitat, cerc restrâns, familial. 3. (La pl.) Lucruri, chestiuni personale. – Din fr. intimité.

DOOM

intimitáte s. f., g.-d. art. intimitắții; (chestiuni personale) pl. intimitắți
intimității
INTIMITÁTE, (3) intimități, s. f. 1. Calitatea a ceea ce este intim; prietenie bazată pe legături strânse. ◊ Expr. A trăi (sau a fi) în intimitatea cuiva = a avea legături strânse (de prietenie) cu cineva, a face parte dintre cunoștințele apropiate ale cuiva. ♦ Profunzime, adâncime (a unui sentiment, a unui gând etc.). 2. Cadru limitat, cerc restrâns, familial. 3. (La pl.) Lucruri, chestiuni personale. – Din fr. intimité.

DOOM

intimitáte s. f., g.-d. art. intimitắții; (chestiuni personale) pl. intimitắți
intimitățile
INTIMITÁTE, (3) intimități, s. f. 1. Calitatea a ceea ce este intim; prietenie bazată pe legături strânse. ◊ Expr. A trăi (sau a fi) în intimitatea cuiva = a avea legături strânse (de prietenie) cu cineva, a face parte dintre cunoștințele apropiate ale cuiva. ♦ Profunzime, adâncime (a unui sentiment, a unui gând etc.). 2. Cadru limitat, cerc restrâns, familial. 3. (La pl.) Lucruri, chestiuni personale. – Din fr. intimité.

DOOM

intimitáte s. f., g.-d. art. intimitắții; (chestiuni personale) pl. intimitắți
intimităților
INTIMITÁTE, (3) intimități, s. f. 1. Calitatea a ceea ce este intim; prietenie bazată pe legături strânse. ◊ Expr. A trăi (sau a fi) în intimitatea cuiva = a avea legături strânse (de prietenie) cu cineva, a face parte dintre cunoștințele apropiate ale cuiva. ♦ Profunzime, adâncime (a unui sentiment, a unui gând etc.). 2. Cadru limitat, cerc restrâns, familial. 3. (La pl.) Lucruri, chestiuni personale. – Din fr. intimité.

DOOM

intimitáte s. f., g.-d. art. intimitắții; (chestiuni personale) pl. intimitắți
intimiza
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizai
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizam
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizare
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizare
INTIMIZÁRE, intimizări, s. f. Acțiunea de a intimiza și rezultatul ei. – V. intimiza.
intimizarea
INTIMIZÁRE, intimizări, s. f. Acțiunea de a intimiza și rezultatul ei. – V. intimiza.
intimizară
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizarăm
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizarăți
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizase
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizasem
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizaseră
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizaserăm
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizaserăți
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizaseși
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizaseți
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizat
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizat
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizau
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizași
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizați
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizează
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizez
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizeze
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizezi
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizând
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizînd
INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianță intimă. – Intim + suf. -iza.
intimizări
INTIMIZÁRE, intimizări, s. f. Acțiunea de a intimiza și rezultatul ei. – V. intimiza.
intimizării
INTIMIZÁRE, intimizări, s. f. Acțiunea de a intimiza și rezultatul ei. – V. intimiza.
intimizările
INTIMIZÁRE, intimizări, s. f. Acțiunea de a intimiza și rezultatul ei. – V. intimiza.
intimizărilor
INTIMIZÁRE, intimizări, s. f. Acțiunea de a intimiza și rezultatul ei. – V. intimiza.
intimiști
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimiști
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimiștii
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimiștii
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimiștilor
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimiștilor
INTIMÍST, -Ă, intimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Artist care exprimă în creația sa sentimente cu caracter strict personal, intime; partizan al intimismului. 2. Adj. Care exprimă sentimente intime, cu caracter personal. Poezie intimistă. – Din fr. intimiste.

DOOM

intimíst adj. m., s. m., pl. intimíști; adj. f., s. f. intimístă, pl. intimíste
intimul
ÍNTIM, -Ă, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esențială, profundă, a unui lucru, a unei probleme etc.; lăuntric. ♦ Fig. Strâns, apropiat. Contactul intim dintre două limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Legat de cineva printr-o prietenie strânsă, prin relații foarte apropiate. ♦ (Despre relațiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, cordial. 3. Care se referă la viața particulară sau familială a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrâns, unui cadru limitat, familial; care are loc într-un cadru restrâns. [Acc. și: intím] – Din fr. intime, lat. intimus.

DOOM

íntim/intím adj. m., pl. íntimi/intími; f. íntimă/intímă, pl. íntime/intíme
intimului
ÍNTIM, -Ă, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esențială, profundă, a unui lucru, a unei probleme etc.; lăuntric. ♦ Fig. Strâns, apropiat. Contactul intim dintre două limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Legat de cineva printr-o prietenie strânsă, prin relații foarte apropiate. ♦ (Despre relațiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, cordial. 3. Care se referă la viața particulară sau familială a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrâns, unui cadru limitat, familial; care are loc într-un cadru restrâns. [Acc. și: intím] – Din fr. intime, lat. intimus.

DOOM

íntim/intím adj. m., pl. íntimi/intími; f. íntimă/intímă, pl. íntime/intíme
intimând
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimînd
INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.

DOOM

intimá (a ~) vb., ind. prez. 3 intimeáză
intimă
INTÍMĂ s.f. (Biol.) Partea cea mai dinăuntru a pereților unui vas sanguin. [< lat. intima – cea mai profundă].
intimări
INTIMÁRE, intimări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a intima și rezultatul ei; avertizare. – V. intima.
intimării
INTIMÁRE, intimări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a intima și rezultatul ei; avertizare. – V. intima.
intimările
INTIMÁRE, intimări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a intima și rezultatul ei; avertizare. – V. intima.
intimărilor
INTIMÁRE, intimări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a intima și rezultatul ei; avertizare. – V. intima.
intină
INTÍNĂ s.f. (Bot.) Membrană protectoare internă a grăuntelui de polen și a sporilor ferigii. [< fr. intine].
intiri
ÎNTIRÍ, întiresc, vb. IV. Tranz. (Regional, și în forma intiri) 1. A îndepărta (cu forța), a alunga, a izgoni. Porunci unui comisar de poliție să-i întirească din oraș. ODOBESCU, S. A. 457. 2. A urmări, a prigoni, a persecuta. Spune mămucăi ce te-ai supărat, mama nu te-o intirit, nici te-o oropsit. CONTEMPORANUL, VI 295. 3. A înțărca. Și-i păcat... s-o întiresc de pe acuma; ce poate ea mînca ? CONTEMPORANUL, IV 391.- Variante: înterí (CONTEMPORANUL, III 294, I. IONESCU, M. 365), intirí vb. IV.
intitula
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulai
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulam
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulare
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulare
ÎNTITULÁRE s. f. v. intitulare.

DOOM

intituláre s. f., g.-d. art. intitulắrii; pl. intitulắri
intitularea
ÎNTITULÁRE s. f. v. intitulare.

DOOM

intituláre s. f., g.-d. art. intitulắrii; pl. intitulắri
intitulară
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitularăm
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitularăți
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulase
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulasem
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulaseră
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulaserăm
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulaserăți
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulaseși
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulaseți
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulat
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulat
INTITULÁT, -Ă, intitulați, -te, adj. Purtând numele, denumit, numit. [Var.: (pop.) întitulát, -ă adj.] – V. intitula.
intitulau
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulași
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulați
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulează
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulez
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intituleze
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulezi
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulând
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulînd
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

DOOM

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulări
ÎNTITULÁRE s. f. v. intitulare.

DOOM

intituláre s. f., g.-d. art. intitulắrii; pl. intitulắri
intitulării
ÎNTITULÁRE s. f. v. intitulare.

DOOM

intituláre s. f., g.-d. art. intitulắrii; pl. intitulắri
intitulările
ÎNTITULÁRE s. f. v. intitulare.

DOOM

intituláre s. f., g.-d. art. intitulắrii; pl. intitulắri
intitulărilor
ÎNTITULÁRE s. f. v. intitulare.

DOOM

intituláre s. f., g.-d. art. intitulắrii; pl. intitulắri
intolerabil
INTOLERÁBIL, -Ă, intolerabili, -e, adj. Care nu se poate tolera sau suporta; de neîngăduit, de nesuferit, netolerabil. – Din fr. intolérable, lat. intolerabilis.

DOOM

intolerábil adj. m., pl. intolerábili; f. intolerábilă, pl. intolerábile
intolerabila
INTOLERÁBIL, -Ă, intolerabili, -e, adj. Care nu se poate tolera sau suporta; de neîngăduit, de nesuferit, netolerabil. – Din fr. intolérable, lat. intolerabilis.

DOOM

intolerábil adj. m., pl. intolerábili; f. intolerábilă, pl. intolerábile
intolerabile
INTOLERÁBIL, -Ă, intolerabili, -e, adj. Care nu se poate tolera sau suporta; de neîngăduit, de nesuferit, netolerabil. – Din fr. intolérable, lat. intolerabilis.

DOOM

intolerábil adj. m., pl. intolerábili; f. intolerábilă, pl. intolerábile
intolerabilei
INTOLERÁBIL, -Ă, intolerabili, -e, adj. Care nu se poate tolera sau suporta; de neîngăduit, de nesuferit, netolerabil. – Din fr. intolérable, lat. intolerabilis.

DOOM

intolerábil adj. m., pl. intolerábili; f. intolerábilă, pl. intolerábile
intolerabilele
INTOLERÁBIL, -Ă, intolerabili, -e, adj. Care nu se poate tolera sau suporta; de neîngăduit, de nesuferit, netolerabil. – Din fr. intolérable, lat. intolerabilis.

DOOM

intolerábil adj. m., pl. intolerábili; f. intolerábilă, pl. intolerábile
intolerabilelor
INTOLERÁBIL, -Ă, intolerabili, -e, adj. Care nu se poate tolera sau suporta; de neîngăduit, de nesuferit, netolerabil. – Din fr. intolérable, lat. intolerabilis.

DOOM

intolerábil adj. m., pl. intolerábili; f. intolerábilă, pl. intolerábile
intolerabili
INTOLERÁBIL, -Ă, intolerabili, -e, adj. Care nu se poate tolera sau suporta; de neîngăduit, de nesuferit, netolerabil. – Din fr. intolérable, lat. intolerabilis.

DOOM

intolerábil adj. m., pl. intolerábili; f. intolerábilă, pl. intolerábile
intolerabilii
INTOLERÁBIL, -Ă, intolerabili, -e, adj. Care nu se poate tolera sau suporta; de neîngăduit, de nesuferit, netolerabil. – Din fr. intolérable, lat. intolerabilis.

DOOM

intolerábil adj. m., pl. intolerábili; f. intolerábilă, pl. intolerábile
intolerabililor
INTOLERÁBIL, -Ă, intolerabili, -e, adj. Care nu se poate tolera sau suporta; de neîngăduit, de nesuferit, netolerabil. – Din fr. intolérable, lat. intolerabilis.

DOOM

intolerábil adj. m., pl. intolerábili; f. intolerábilă, pl. intolerábile
intolerabilul
INTOLERÁBIL, -Ă, intolerabili, -e, adj. Care nu se poate tolera sau suporta; de neîngăduit, de nesuferit, netolerabil. – Din fr. intolérable, lat. intolerabilis.

DOOM

intolerábil adj. m., pl. intolerábili; f. intolerábilă, pl. intolerábile
intolerabilului
INTOLERÁBIL, -Ă, intolerabili, -e, adj. Care nu se poate tolera sau suporta; de neîngăduit, de nesuferit, netolerabil. – Din fr. intolérable, lat. intolerabilis.

DOOM

intolerábil adj. m., pl. intolerábili; f. intolerábilă, pl. intolerábile
intolerant
INTOLERÁNT, -Ă, intoleranți, -te, adj. Care nu e tolerant; neîngăduitor, netolerant. – Din fr. intolérant.

DOOM

intoleránt adj. m., pl. intoleránți; f. intolerántă, pl. intoleránte
intoleranta
INTOLERÁNT, -Ă, intoleranți, -te, adj. Care nu e tolerant; neîngăduitor, netolerant. – Din fr. intolérant.

DOOM

intoleránt adj. m., pl. intoleránți; f. intolerántă, pl. intoleránte
intolerante
INTOLERÁNT, -Ă, intoleranți, -te, adj. Care nu e tolerant; neîngăduitor, netolerant. – Din fr. intolérant.

DOOM

intoleránt adj. m., pl. intoleránți; f. intolerántă, pl. intoleránte
intolerantei
INTOLERÁNT, -Ă, intoleranți, -te, adj. Care nu e tolerant; neîngăduitor, netolerant. – Din fr. intolérant.

DOOM

intoleránt adj. m., pl. intoleránți; f. intolerántă, pl. intoleránte
intolerantele
INTOLERÁNT, -Ă, intoleranți, -te, adj. Care nu e tolerant; neîngăduitor, netolerant. – Din fr. intolérant.

DOOM

intoleránt adj. m., pl. intoleránți; f. intolerántă, pl. intoleránte
intolerantelor
INTOLERÁNT, -Ă, intoleranți, -te, adj. Care nu e tolerant; neîngăduitor, netolerant. – Din fr. intolérant.

DOOM

intoleránt adj. m., pl. intoleránți; f. intolerántă, pl. intoleránte
intolerantul
INTOLERÁNT, -Ă, intoleranți, -te, adj. Care nu e tolerant; neîngăduitor, netolerant. – Din fr. intolérant.

DOOM

intoleránt adj. m., pl. intoleránți; f. intolerántă, pl. intoleránte
intolerantului
INTOLERÁNT, -Ă, intoleranți, -te, adj. Care nu e tolerant; neîngăduitor, netolerant. – Din fr. intolérant.

DOOM

intoleránt adj. m., pl. intoleránți; f. intolerántă, pl. intoleránte
intoleranța
INTOLERÁNȚĂ, intoleranțe, s. f. 1. Lipsă de toleranță, de îngăduință; neîngăduință, netoleranță. 2. Incapacitate organică de a suporta anumite medicamente. – Din fr. intolérance.

DOOM

intoleránță s. f., g.-d. art. intoleránței; pl. intoleránțe
intoleranțe
INTOLERÁNȚĂ, intoleranțe, s. f. 1. Lipsă de toleranță, de îngăduință; neîngăduință, netoleranță. 2. Incapacitate organică de a suporta anumite medicamente. – Din fr. intolérance.

DOOM

intoleránță s. f., g.-d. art. intoleránței; pl. intoleránțe
intoleranței
INTOLERÁNȚĂ, intoleranțe, s. f. 1. Lipsă de toleranță, de îngăduință; neîngăduință, netoleranță. 2. Incapacitate organică de a suporta anumite medicamente. – Din fr. intolérance.

DOOM

intoleránță s. f., g.-d. art. intoleránței; pl. intoleránțe
intoleranțele
INTOLERÁNȚĂ, intoleranțe, s. f. 1. Lipsă de toleranță, de îngăduință; neîngăduință, netoleranță. 2. Incapacitate organică de a suporta anumite medicamente. – Din fr. intolérance.

DOOM

intoleránță s. f., g.-d. art. intoleránței; pl. intoleránțe
intoleranțelor
INTOLERÁNȚĂ, intoleranțe, s. f. 1. Lipsă de toleranță, de îngăduință; neîngăduință, netoleranță. 2. Incapacitate organică de a suporta anumite medicamente. – Din fr. intolérance.

DOOM

intoleránță s. f., g.-d. art. intoleránței; pl. intoleránțe
intoleranți
INTOLERÁNT, -Ă, intoleranți, -te, adj. Care nu e tolerant; neîngăduitor, netolerant. – Din fr. intolérant.

DOOM

intoleránt adj. m., pl. intoleránți; f. intolerántă, pl. intoleránte
intoleranții
INTOLERÁNT, -Ă, intoleranți, -te, adj. Care nu e tolerant; neîngăduitor, netolerant. – Din fr. intolérant.

DOOM

intoleránt adj. m., pl. intoleránți; f. intolerántă, pl. intoleránte
intoleranților
INTOLERÁNT, -Ă, intoleranți, -te, adj. Care nu e tolerant; neîngăduitor, netolerant. – Din fr. intolérant.

DOOM

intoleránt adj. m., pl. intoleránți; f. intolerántă, pl. intoleránte
intona
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonai
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonam
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonare
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonare
ÎNTONÁRE s. f. v. intonare.

DOOM

intonáre s. f., g.-d. art. intonắrii; pl. intonắri
intonarea
ÎNTONÁRE s. f. v. intonare.

DOOM

intonáre s. f., g.-d. art. intonắrii; pl. intonắri
intonară
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonarăm
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonarăți
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonase
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonasem
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonaseră
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonaserăm
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonaserăți
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonaseși
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonaseți
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonat
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonat
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.
intonau
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonași
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonați
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonația
INTONAȚIÚNE s. f. v. intonație.

DOOM

intonáție (-ți-e) s. f., art. intonáția (-ți-a), g.-d. art. intonáției; pl. intonáții, art. intonáțiile (-ți-i-)
intonație
INTONAȚIÚNE s. f. v. intonație.

DOOM

intonáție (-ți-e) s. f., art. intonáția (-ți-a), g.-d. art. intonáției; pl. intonáții, art. intonáțiile (-ți-i-)
intonației
INTONAȚIÚNE s. f. v. intonație.

DOOM

intonáție (-ți-e) s. f., art. intonáția (-ți-a), g.-d. art. intonáției; pl. intonáții, art. intonáțiile (-ți-i-)
intonații
INTONAȚIÚNE s. f. v. intonație.

DOOM

intonáție (-ți-e) s. f., art. intonáția (-ți-a), g.-d. art. intonáției; pl. intonáții, art. intonáțiile (-ți-i-)
intonațiile
INTONAȚIÚNE s. f. v. intonație.

DOOM

intonáție (-ți-e) s. f., art. intonáția (-ți-a), g.-d. art. intonáției; pl. intonáții, art. intonáțiile (-ți-i-)
intonațiilor
INTONAȚIÚNE s. f. v. intonație.

DOOM

intonáție (-ți-e) s. f., art. intonáția (-ți-a), g.-d. art. intonáției; pl. intonáții, art. intonáțiile (-ți-i-)
intonațional
INTONAȚIONÁL, -Ă, intonaționali, -e, adj. Referitor la intonație. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. intonational.

DOOM

intonaționál (-ți-o-) adj. m., pl. intonaționáli; f. intonaționálă, pl. intonaționále
intonaționala
INTONAȚIONÁL, -Ă, intonaționali, -e, adj. Referitor la intonație. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. intonational.

DOOM

intonaționál (-ți-o-) adj. m., pl. intonaționáli; f. intonaționálă, pl. intonaționále
intonaționale
INTONAȚIONÁL, -Ă, intonaționali, -e, adj. Referitor la intonație. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. intonational.

DOOM

intonaționál (-ți-o-) adj. m., pl. intonaționáli; f. intonaționálă, pl. intonaționále
intonaționalei
INTONAȚIONÁL, -Ă, intonaționali, -e, adj. Referitor la intonație. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. intonational.

DOOM

intonaționál (-ți-o-) adj. m., pl. intonaționáli; f. intonaționálă, pl. intonaționále
intonaționalele
INTONAȚIONÁL, -Ă, intonaționali, -e, adj. Referitor la intonație. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. intonational.

DOOM

intonaționál (-ți-o-) adj. m., pl. intonaționáli; f. intonaționálă, pl. intonaționále
intonaționalelor
INTONAȚIONÁL, -Ă, intonaționali, -e, adj. Referitor la intonație. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. intonational.

DOOM

intonaționál (-ți-o-) adj. m., pl. intonaționáli; f. intonaționálă, pl. intonaționále
intonaționali
INTONAȚIONÁL, -Ă, intonaționali, -e, adj. Referitor la intonație. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. intonational.

DOOM

intonaționál (-ți-o-) adj. m., pl. intonaționáli; f. intonaționálă, pl. intonaționále
intonaționalii
INTONAȚIONÁL, -Ă, intonaționali, -e, adj. Referitor la intonație. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. intonational.

DOOM

intonaționál (-ți-o-) adj. m., pl. intonaționáli; f. intonaționálă, pl. intonaționále
intonaționalilor
INTONAȚIONÁL, -Ă, intonaționali, -e, adj. Referitor la intonație. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. intonational.

DOOM

intonaționál (-ți-o-) adj. m., pl. intonaționáli; f. intonaționálă, pl. intonaționále
intonaționalul
INTONAȚIONÁL, -Ă, intonaționali, -e, adj. Referitor la intonație. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. intonational.

DOOM

intonaționál (-ți-o-) adj. m., pl. intonaționáli; f. intonaționálă, pl. intonaționále
intonaționalului
INTONAȚIONÁL, -Ă, intonaționali, -e, adj. Referitor la intonație. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. intonational.

DOOM

intonaționál (-ți-o-) adj. m., pl. intonaționáli; f. intonaționálă, pl. intonaționále
intonațiune
INTONAȚIÚNE s. f. v. intonație.

DOOM

intonáție (-ți-e) s. f., art. intonáția (-ți-a), g.-d. art. intonáției; pl. intonáții, art. intonáțiile (-ți-i-)
intonează
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonez
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intoneze
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonezi
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonând
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonînd
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

DOOM

intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonări
ÎNTONÁRE s. f. v. intonare.

DOOM

intonáre s. f., g.-d. art. intonắrii; pl. intonắri
intonării
ÎNTONÁRE s. f. v. intonare.

DOOM

intonáre s. f., g.-d. art. intonắrii; pl. intonắri
intonările
ÎNTONÁRE s. f. v. intonare.

DOOM

intonáre s. f., g.-d. art. intonắrii; pl. intonắri
intonărilor
ÎNTONÁRE s. f. v. intonare.

DOOM

intonáre s. f., g.-d. art. intonắrii; pl. intonắri
intoxic
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxica
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicai
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicam
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicant
INTOXICÁNT, -Ă adj. Otrăvitor. [Cf. fr. intoxicant].
intoxicanta
INTOXICÁNT, -Ă adj. Otrăvitor. [Cf. fr. intoxicant].
intoxicante
INTOXICÁNT, -Ă adj. Otrăvitor. [Cf. fr. intoxicant].
intoxicantei
INTOXICÁNT, -Ă adj. Otrăvitor. [Cf. fr. intoxicant].
intoxicantele
INTOXICÁNT, -Ă adj. Otrăvitor. [Cf. fr. intoxicant].
intoxicantelor
INTOXICÁNT, -Ă adj. Otrăvitor. [Cf. fr. intoxicant].
intoxicantul
INTOXICÁNT, -Ă adj. Otrăvitor. [Cf. fr. intoxicant].
intoxicantului
INTOXICÁNT, -Ă adj. Otrăvitor. [Cf. fr. intoxicant].
intoxicanți
INTOXICÁNT, -Ă adj. Otrăvitor. [Cf. fr. intoxicant].
intoxicanții
INTOXICÁNT, -Ă adj. Otrăvitor. [Cf. fr. intoxicant].
intoxicanților
INTOXICÁNT, -Ă adj. Otrăvitor. [Cf. fr. intoxicant].
intoxicare
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicare
INTOXICÁRE, intoxicări, s. f. Acțiunea de a (se) intoxica și rezultatul ei; otrăvire. – V. intoxica.

DOOM

intoxicáre s. f., g.-d. art. intoxicắrii; pl. intoxicắri
intoxicarea
INTOXICÁRE, intoxicări, s. f. Acțiunea de a (se) intoxica și rezultatul ei; otrăvire. – V. intoxica.

DOOM

intoxicáre s. f., g.-d. art. intoxicắrii; pl. intoxicắri
intoxicară
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicarăm
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicarăți
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicase
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicasem
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicaseră
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicaserăm
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicaserăți
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicaseși
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicaseți
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicat
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicat
INTOXICÁT, -Ă, intoxicați, -te, adj. (Despre ființe) Care s-a otrăvit în urma introducerii în organism a unor substanțe toxice. – V. intoxica.
intoxicata
INTOXICÁT, -Ă, intoxicați, -te, adj. (Despre ființe) Care s-a otrăvit în urma introducerii în organism a unor substanțe toxice. – V. intoxica.
intoxicate
INTOXICÁT, -Ă, intoxicați, -te, adj. (Despre ființe) Care s-a otrăvit în urma introducerii în organism a unor substanțe toxice. – V. intoxica.
intoxicatei
INTOXICÁT, -Ă, intoxicați, -te, adj. (Despre ființe) Care s-a otrăvit în urma introducerii în organism a unor substanțe toxice. – V. intoxica.
intoxicatele
INTOXICÁT, -Ă, intoxicați, -te, adj. (Despre ființe) Care s-a otrăvit în urma introducerii în organism a unor substanțe toxice. – V. intoxica.
intoxicatelor
INTOXICÁT, -Ă, intoxicați, -te, adj. (Despre ființe) Care s-a otrăvit în urma introducerii în organism a unor substanțe toxice. – V. intoxica.
intoxicatul
INTOXICÁT, -Ă, intoxicați, -te, adj. (Despre ființe) Care s-a otrăvit în urma introducerii în organism a unor substanțe toxice. – V. intoxica.
intoxicatului
INTOXICÁT, -Ă, intoxicați, -te, adj. (Despre ființe) Care s-a otrăvit în urma introducerii în organism a unor substanțe toxice. – V. intoxica.
intoxicau
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicași
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicați
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicați
INTOXICÁT, -Ă, intoxicați, -te, adj. (Despre ființe) Care s-a otrăvit în urma introducerii în organism a unor substanțe toxice. – V. intoxica.
intoxicația
INTOXICÁȚIE, intoxicații, s. f. Stare patologică provocată de introducerea sau acumularea în organism a unor substanțe toxice; otrăvire. [Var.: (rar) intoxicațiúne s. f.] – Din fr. intoxication.

DOOM

intoxicáție (-ți-e) s. f., art. intoxicáția (-ți-a), g.-d. art. intoxicáției; pl. intoxicáții, art. intoxicáțiile (-ți-i-)
intoxicație
INTOXICÁȚIE, intoxicații, s. f. Stare patologică provocată de introducerea sau acumularea în organism a unor substanțe toxice; otrăvire. [Var.: (rar) intoxicațiúne s. f.] – Din fr. intoxication.

DOOM

intoxicáție (-ți-e) s. f., art. intoxicáția (-ți-a), g.-d. art. intoxicáției; pl. intoxicáții, art. intoxicáțiile (-ți-i-)
intoxicației
INTOXICÁȚIE, intoxicații, s. f. Stare patologică provocată de introducerea sau acumularea în organism a unor substanțe toxice; otrăvire. [Var.: (rar) intoxicațiúne s. f.] – Din fr. intoxication.

DOOM

intoxicáție (-ți-e) s. f., art. intoxicáția (-ți-a), g.-d. art. intoxicáției; pl. intoxicáții, art. intoxicáțiile (-ți-i-)
intoxicații
INTOXICÁT, -Ă, intoxicați, -te, adj. (Despre ființe) Care s-a otrăvit în urma introducerii în organism a unor substanțe toxice. – V. intoxica.
intoxicații
INTOXICÁȚIE, intoxicații, s. f. Stare patologică provocată de introducerea sau acumularea în organism a unor substanțe toxice; otrăvire. [Var.: (rar) intoxicațiúne s. f.] – Din fr. intoxication.

DOOM

intoxicáție (-ți-e) s. f., art. intoxicáția (-ți-a), g.-d. art. intoxicáției; pl. intoxicáții, art. intoxicáțiile (-ți-i-)
intoxicațiile
INTOXICÁȚIE, intoxicații, s. f. Stare patologică provocată de introducerea sau acumularea în organism a unor substanțe toxice; otrăvire. [Var.: (rar) intoxicațiúne s. f.] – Din fr. intoxication.

DOOM

intoxicáție (-ți-e) s. f., art. intoxicáția (-ți-a), g.-d. art. intoxicáției; pl. intoxicáții, art. intoxicáțiile (-ți-i-)
intoxicațiilor
INTOXICÁȚIE, intoxicații, s. f. Stare patologică provocată de introducerea sau acumularea în organism a unor substanțe toxice; otrăvire. [Var.: (rar) intoxicațiúne s. f.] – Din fr. intoxication.

DOOM

intoxicáție (-ți-e) s. f., art. intoxicáția (-ți-a), g.-d. art. intoxicáției; pl. intoxicáții, art. intoxicáțiile (-ți-i-)
intoxicaților
INTOXICÁT, -Ă, intoxicați, -te, adj. (Despre ființe) Care s-a otrăvit în urma introducerii în organism a unor substanțe toxice. – V. intoxica.
intoxicațiune
INTOXICÁȚIE, intoxicații, s. f. Stare patologică provocată de introducerea sau acumularea în organism a unor substanțe toxice; otrăvire. [Var.: (rar) intoxicațiúne s. f.] – Din fr. intoxication.

DOOM

intoxicáție (-ți-e) s. f., art. intoxicáția (-ți-a), g.-d. art. intoxicáției; pl. intoxicáții, art. intoxicáțiile (-ți-i-)
intoxice
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxici
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicând
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicînd
INTOXICÁ, intóxic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) introduce în organism substanțe toxice care duc la otrăvirea lui; a (se) otrăvi. ♦ Fig. (Fam.) A (se) plictisi peste măsură; a agasa sau a fi agasat. – Din fr. intoxiquer, lat. intoxicare.

DOOM

intoxicá (a ~) vb., ind. prez. 3 intóxică
intoxicări
INTOXICÁRE, intoxicări, s. f. Acțiunea de a (se) intoxica și rezultatul ei; otrăvire. – V. intoxica.

DOOM

intoxicáre s. f., g.-d. art. intoxicắrii; pl. intoxicắri
intoxicării
INTOXICÁRE, intoxicări, s. f. Acțiunea de a (se) intoxica și rezultatul ei; otrăvire. – V. intoxica.

DOOM

intoxicáre s. f., g.-d. art. intoxicắrii; pl. intoxicắri
intoxicările
INTOXICÁRE, intoxicări, s. f. Acțiunea de a (se) intoxica și rezultatul ei; otrăvire. – V. intoxica.

DOOM

intoxicáre s. f., g.-d. art. intoxicắrii; pl. intoxicắri
intoxicărilor
INTOXICÁRE, intoxicări, s. f. Acțiunea de a (se) intoxica și rezultatul ei; otrăvire. – V. intoxica.

DOOM

intoxicáre s. f., g.-d. art. intoxicắrii; pl. intoxicắri
intra
INTRA1- Element de compunere însemnând „în”, „între”, care servește la formarea unor adjective și substantive. – Din fr. intra-, lat. intra.
intra
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intraatomic
INTRAATÓMIC, -Ă, intraatomici, -ce, adj. Care există, care se petrece în interiorul atomului. [Pr.: -tra-a-] – Din fr. intra-atomique.

DOOM

intraatómic adj. m., pl. intraatómici; f. intraatómică, pl. intraatómice
intraatomica
INTRAATÓMIC, -Ă, intraatomici, -ce, adj. Care există, care se petrece în interiorul atomului. [Pr.: -tra-a-] – Din fr. intra-atomique.

DOOM

intraatómic adj. m., pl. intraatómici; f. intraatómică, pl. intraatómice
intraatomice
INTRAATÓMIC, -Ă, intraatomici, -ce, adj. Care există, care se petrece în interiorul atomului. [Pr.: -tra-a-] – Din fr. intra-atomique.

DOOM

intraatómic adj. m., pl. intraatómici; f. intraatómică, pl. intraatómice
intraatomicei
INTRAATÓMIC, -Ă, intraatomici, -ce, adj. Care există, care se petrece în interiorul atomului. [Pr.: -tra-a-] – Din fr. intra-atomique.

DOOM

intraatómic adj. m., pl. intraatómici; f. intraatómică, pl. intraatómice
intraatomicele
INTRAATÓMIC, -Ă, intraatomici, -ce, adj. Care există, care se petrece în interiorul atomului. [Pr.: -tra-a-] – Din fr. intra-atomique.

DOOM

intraatómic adj. m., pl. intraatómici; f. intraatómică, pl. intraatómice
intraatomicelor
INTRAATÓMIC, -Ă, intraatomici, -ce, adj. Care există, care se petrece în interiorul atomului. [Pr.: -tra-a-] – Din fr. intra-atomique.

DOOM

intraatómic adj. m., pl. intraatómici; f. intraatómică, pl. intraatómice
intraatomici
INTRAATÓMIC, -Ă, intraatomici, -ce, adj. Care există, care se petrece în interiorul atomului. [Pr.: -tra-a-] – Din fr. intra-atomique.

DOOM

intraatómic adj. m., pl. intraatómici; f. intraatómică, pl. intraatómice
intraatomicii
INTRAATÓMIC, -Ă, intraatomici, -ce, adj. Care există, care se petrece în interiorul atomului. [Pr.: -tra-a-] – Din fr. intra-atomique.

DOOM

intraatómic adj. m., pl. intraatómici; f. intraatómică, pl. intraatómice
intraatomicilor
INTRAATÓMIC, -Ă, intraatomici, -ce, adj. Care există, care se petrece în interiorul atomului. [Pr.: -tra-a-] – Din fr. intra-atomique.

DOOM

intraatómic adj. m., pl. intraatómici; f. intraatómică, pl. intraatómice
intraatomicul
INTRAATÓMIC, -Ă, intraatomici, -ce, adj. Care există, care se petrece în interiorul atomului. [Pr.: -tra-a-] – Din fr. intra-atomique.

DOOM

intraatómic adj. m., pl. intraatómici; f. intraatómică, pl. intraatómice
intraatomicului
INTRAATÓMIC, -Ă, intraatomici, -ce, adj. Care există, care se petrece în interiorul atomului. [Pr.: -tra-a-] – Din fr. intra-atomique.

DOOM

intraatómic adj. m., pl. intraatómici; f. intraatómică, pl. intraatómice
intracardiac
INTRACARDIÁC, -Ă adj. Din interiorul inimii. [Pron. -di-ac. / cf. fr. intracardiaque].
intracarpatic
INTRACARPÁTIC, -Ă, intracarpatici, -ce, adj. Situat în interiorul arcului munților Carpați. – Intra1- + carpatic.

DOOM

intracarpátic adj. m., pl. intracarpátici; f. intracarpátică, pl. intracarpátice
intracarpatica
INTRACARPÁTIC, -Ă, intracarpatici, -ce, adj. Situat în interiorul arcului munților Carpați. – Intra1- + carpatic.

DOOM

intracarpátic adj. m., pl. intracarpátici; f. intracarpátică, pl. intracarpátice
intracarpatice
INTRACARPÁTIC, -Ă, intracarpatici, -ce, adj. Situat în interiorul arcului munților Carpați. – Intra1- + carpatic.

DOOM

intracarpátic adj. m., pl. intracarpátici; f. intracarpátică, pl. intracarpátice
intracarpaticei
INTRACARPÁTIC, -Ă, intracarpatici, -ce, adj. Situat în interiorul arcului munților Carpați. – Intra1- + carpatic.

DOOM

intracarpátic adj. m., pl. intracarpátici; f. intracarpátică, pl. intracarpátice
intracarpaticele
INTRACARPÁTIC, -Ă, intracarpatici, -ce, adj. Situat în interiorul arcului munților Carpați. – Intra1- + carpatic.

DOOM

intracarpátic adj. m., pl. intracarpátici; f. intracarpátică, pl. intracarpátice
intracarpaticelor
INTRACARPÁTIC, -Ă, intracarpatici, -ce, adj. Situat în interiorul arcului munților Carpați. – Intra1- + carpatic.

DOOM

intracarpátic adj. m., pl. intracarpátici; f. intracarpátică, pl. intracarpátice
intracarpatici
INTRACARPÁTIC, -Ă, intracarpatici, -ce, adj. Situat în interiorul arcului munților Carpați. – Intra1- + carpatic.

DOOM

intracarpátic adj. m., pl. intracarpátici; f. intracarpátică, pl. intracarpátice
intracarpaticii
INTRACARPÁTIC, -Ă, intracarpatici, -ce, adj. Situat în interiorul arcului munților Carpați. – Intra1- + carpatic.

DOOM

intracarpátic adj. m., pl. intracarpátici; f. intracarpátică, pl. intracarpátice
intracarpaticilor
INTRACARPÁTIC, -Ă, intracarpatici, -ce, adj. Situat în interiorul arcului munților Carpați. – Intra1- + carpatic.

DOOM

intracarpátic adj. m., pl. intracarpátici; f. intracarpátică, pl. intracarpátice
intracarpaticul
INTRACARPÁTIC, -Ă, intracarpatici, -ce, adj. Situat în interiorul arcului munților Carpați. – Intra1- + carpatic.

DOOM

intracarpátic adj. m., pl. intracarpátici; f. intracarpátică, pl. intracarpátice
intracarpaticului
INTRACARPÁTIC, -Ă, intracarpatici, -ce, adj. Situat în interiorul arcului munților Carpați. – Intra1- + carpatic.

DOOM

intracarpátic adj. m., pl. intracarpátici; f. intracarpátică, pl. intracarpátice
intracelular
INTRACELULÁR, -Ă, intracelulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul celulei. – Din fr. intracellulaire.

DOOM

intracelulár adj. m., pl. intracelulári; f. intraceluláră, pl. intraceluláre
intracelulara
INTRACELULÁR, -Ă, intracelulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul celulei. – Din fr. intracellulaire.

DOOM

intracelulár adj. m., pl. intracelulári; f. intraceluláră, pl. intraceluláre
intracelulare
INTRACELULÁR, -Ă, intracelulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul celulei. – Din fr. intracellulaire.

DOOM

intracelulár adj. m., pl. intracelulári; f. intraceluláră, pl. intraceluláre
intracelularei
INTRACELULÁR, -Ă, intracelulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul celulei. – Din fr. intracellulaire.

DOOM

intracelulár adj. m., pl. intracelulári; f. intraceluláră, pl. intraceluláre
intracelularele
INTRACELULÁR, -Ă, intracelulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul celulei. – Din fr. intracellulaire.

DOOM

intracelulár adj. m., pl. intracelulári; f. intraceluláră, pl. intraceluláre
intracelularelor
INTRACELULÁR, -Ă, intracelulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul celulei. – Din fr. intracellulaire.

DOOM

intracelulár adj. m., pl. intracelulári; f. intraceluláră, pl. intraceluláre
intracelulari
INTRACELULÁR, -Ă, intracelulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul celulei. – Din fr. intracellulaire.

DOOM

intracelulár adj. m., pl. intracelulári; f. intraceluláră, pl. intraceluláre
intracelularii
INTRACELULÁR, -Ă, intracelulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul celulei. – Din fr. intracellulaire.

DOOM

intracelulár adj. m., pl. intracelulári; f. intraceluláră, pl. intraceluláre
intracelularilor
INTRACELULÁR, -Ă, intracelulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul celulei. – Din fr. intracellulaire.

DOOM

intracelulár adj. m., pl. intracelulári; f. intraceluláră, pl. intraceluláre
intracelularul
INTRACELULÁR, -Ă, intracelulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul celulei. – Din fr. intracellulaire.

DOOM

intracelulár adj. m., pl. intracelulári; f. intraceluláră, pl. intraceluláre
intracelularului
INTRACELULÁR, -Ă, intracelulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul celulei. – Din fr. intracellulaire.

DOOM

intracelulár adj. m., pl. intracelulári; f. intraceluláră, pl. intraceluláre
intracerebral
INTRACEREBRÁL, -Ă, intracerebrali, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul creierului. – Din fr. intracérébral.

DOOM

intracerebrál (-re-bral) adj. m., pl. intracerebráli; f. intracerebrálă, pl. intracerebrále
intracerebrala
INTRACEREBRÁL, -Ă, intracerebrali, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul creierului. – Din fr. intracérébral.

DOOM

intracerebrál (-re-bral) adj. m., pl. intracerebráli; f. intracerebrálă, pl. intracerebrále
intracerebrale
INTRACEREBRÁL, -Ă, intracerebrali, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul creierului. – Din fr. intracérébral.

DOOM

intracerebrál (-re-bral) adj. m., pl. intracerebráli; f. intracerebrálă, pl. intracerebrále
intracerebralei
INTRACEREBRÁL, -Ă, intracerebrali, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul creierului. – Din fr. intracérébral.

DOOM

intracerebrál (-re-bral) adj. m., pl. intracerebráli; f. intracerebrálă, pl. intracerebrále
intracerebralele
INTRACEREBRÁL, -Ă, intracerebrali, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul creierului. – Din fr. intracérébral.

DOOM

intracerebrál (-re-bral) adj. m., pl. intracerebráli; f. intracerebrálă, pl. intracerebrále
intracerebralelor
INTRACEREBRÁL, -Ă, intracerebrali, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul creierului. – Din fr. intracérébral.

DOOM

intracerebrál (-re-bral) adj. m., pl. intracerebráli; f. intracerebrálă, pl. intracerebrále
intracerebrali
INTRACEREBRÁL, -Ă, intracerebrali, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul creierului. – Din fr. intracérébral.

DOOM

intracerebrál (-re-bral) adj. m., pl. intracerebráli; f. intracerebrálă, pl. intracerebrále
intracerebralii
INTRACEREBRÁL, -Ă, intracerebrali, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul creierului. – Din fr. intracérébral.

DOOM

intracerebrál (-re-bral) adj. m., pl. intracerebráli; f. intracerebrálă, pl. intracerebrále
intracerebralilor
INTRACEREBRÁL, -Ă, intracerebrali, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul creierului. – Din fr. intracérébral.

DOOM

intracerebrál (-re-bral) adj. m., pl. intracerebráli; f. intracerebrálă, pl. intracerebrále
intracerebralul
INTRACEREBRÁL, -Ă, intracerebrali, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul creierului. – Din fr. intracérébral.

DOOM

intracerebrál (-re-bral) adj. m., pl. intracerebráli; f. intracerebrálă, pl. intracerebrále
intracerebralului
INTRACEREBRÁL, -Ă, intracerebrali, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul creierului. – Din fr. intracérébral.

DOOM

intracerebrál (-re-bral) adj. m., pl. intracerebráli; f. intracerebrálă, pl. intracerebrále
intracolinar
INTRACOLINÁR, -Ă, intracolinari, -e, adj. Care este situat între coline; dominat de jur-împrejur de coline. – Intra1- + colinar.
intracolinara
INTRACOLINÁR, -Ă, intracolinari, -e, adj. Care este situat între coline; dominat de jur-împrejur de coline. – Intra1- + colinar.
intracolinare
INTRACOLINÁR, -Ă, intracolinari, -e, adj. Care este situat între coline; dominat de jur-împrejur de coline. – Intra1- + colinar.
intracolinarei
INTRACOLINÁR, -Ă, intracolinari, -e, adj. Care este situat între coline; dominat de jur-împrejur de coline. – Intra1- + colinar.
intracolinarele
INTRACOLINÁR, -Ă, intracolinari, -e, adj. Care este situat între coline; dominat de jur-împrejur de coline. – Intra1- + colinar.
intracolinarelor
INTRACOLINÁR, -Ă, intracolinari, -e, adj. Care este situat între coline; dominat de jur-împrejur de coline. – Intra1- + colinar.
intracolinari
INTRACOLINÁR, -Ă, intracolinari, -e, adj. Care este situat între coline; dominat de jur-împrejur de coline. – Intra1- + colinar.
intracolinarii
INTRACOLINÁR, -Ă, intracolinari, -e, adj. Care este situat între coline; dominat de jur-împrejur de coline. – Intra1- + colinar.
intracolinarilor
INTRACOLINÁR, -Ă, intracolinari, -e, adj. Care este situat între coline; dominat de jur-împrejur de coline. – Intra1- + colinar.
intracolinarul
INTRACOLINÁR, -Ă, intracolinari, -e, adj. Care este situat între coline; dominat de jur-împrejur de coline. – Intra1- + colinar.
intracolinarului
INTRACOLINÁR, -Ă, intracolinari, -e, adj. Care este situat între coline; dominat de jur-împrejur de coline. – Intra1- + colinar.
intracontinental
INTRACONTINENTÁL, -Ă, intracontinentali, -e, adj. Situat în interiorul unui continent. – Din fr., engl. intracontinental.
intracontinentala
INTRACONTINENTÁL, -Ă, intracontinentali, -e, adj. Situat în interiorul unui continent. – Din fr., engl. intracontinental.
intracontinentale
INTRACONTINENTÁL, -Ă, intracontinentali, -e, adj. Situat în interiorul unui continent. – Din fr., engl. intracontinental.
intracontinentalei
INTRACONTINENTÁL, -Ă, intracontinentali, -e, adj. Situat în interiorul unui continent. – Din fr., engl. intracontinental.
intracontinentalele
INTRACONTINENTÁL, -Ă, intracontinentali, -e, adj. Situat în interiorul unui continent. – Din fr., engl. intracontinental.
intracontinentalelor
INTRACONTINENTÁL, -Ă, intracontinentali, -e, adj. Situat în interiorul unui continent. – Din fr., engl. intracontinental.
intracontinentali
INTRACONTINENTÁL, -Ă, intracontinentali, -e, adj. Situat în interiorul unui continent. – Din fr., engl. intracontinental.
intracontinentalii
INTRACONTINENTÁL, -Ă, intracontinentali, -e, adj. Situat în interiorul unui continent. – Din fr., engl. intracontinental.
intracontinentalilor
INTRACONTINENTÁL, -Ă, intracontinentali, -e, adj. Situat în interiorul unui continent. – Din fr., engl. intracontinental.
intracontinentalul
INTRACONTINENTÁL, -Ă, intracontinentali, -e, adj. Situat în interiorul unui continent. – Din fr., engl. intracontinental.
intracontinentalului
INTRACONTINENTÁL, -Ă, intracontinentali, -e, adj. Situat în interiorul unui continent. – Din fr., engl. intracontinental.
intracranian
INTRACRANIÁN, -Ă, intracranieni, -e, adj. (Anat.) În craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. intracrânien.
intracraniana
INTRACRANIÁN, -Ă, intracranieni, -e, adj. (Anat.) În craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. intracrânien.
intracranianul
INTRACRANIÁN, -Ă, intracranieni, -e, adj. (Anat.) În craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. intracrânien.
intracranianului
INTRACRANIÁN, -Ă, intracranieni, -e, adj. (Anat.) În craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. intracrânien.
intracraniene
INTRACRANIÁN, -Ă, intracranieni, -e, adj. (Anat.) În craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. intracrânien.
intracranienei
INTRACRANIÁN, -Ă, intracranieni, -e, adj. (Anat.) În craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. intracrânien.
intracranienele
INTRACRANIÁN, -Ă, intracranieni, -e, adj. (Anat.) În craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. intracrânien.
intracranienelor
INTRACRANIÁN, -Ă, intracranieni, -e, adj. (Anat.) În craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. intracrânien.
intracranieni
INTRACRANIÁN, -Ă, intracranieni, -e, adj. (Anat.) În craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. intracrânien.
intracranienii
INTRACRANIÁN, -Ă, intracranieni, -e, adj. (Anat.) În craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. intracrânien.
intracranienilor
INTRACRANIÁN, -Ă, intracranieni, -e, adj. (Anat.) În craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. intracrânien.
intracutan
INTRACUTÁN adj. În piele. [< germ. intrakutan].
intrada
INTRÁDĂ, intrade, s. f. Introducere în ritm de marș a unei compoziții muzicale din sec. XVI-XVII; p. gener. scurtă uvertură. – Din it. entrata, germ. Intrade, engl. intrada.

DOOM

!intrádă s. f., g.-d. art. intrádei; pl. intráde
intrade
INTRÁDĂ, intrade, s. f. Introducere în ritm de marș a unei compoziții muzicale din sec. XVI-XVII; p. gener. scurtă uvertură. – Din it. entrata, germ. Intrade, engl. intrada.

DOOM

!intrádă s. f., g.-d. art. intrádei; pl. intráde
intradei
INTRÁDĂ, intrade, s. f. Introducere în ritm de marș a unei compoziții muzicale din sec. XVI-XVII; p. gener. scurtă uvertură. – Din it. entrata, germ. Intrade, engl. intrada.

DOOM

!intrádă s. f., g.-d. art. intrádei; pl. intráde
intradele
INTRÁDĂ, intrade, s. f. Introducere în ritm de marș a unei compoziții muzicale din sec. XVI-XVII; p. gener. scurtă uvertură. – Din it. entrata, germ. Intrade, engl. intrada.

DOOM

!intrádă s. f., g.-d. art. intrádei; pl. intráde
intradelor
INTRÁDĂ, intrade, s. f. Introducere în ritm de marș a unei compoziții muzicale din sec. XVI-XVII; p. gener. scurtă uvertură. – Din it. entrata, germ. Intrade, engl. intrada.

DOOM

!intrádă s. f., g.-d. art. intrádei; pl. intráde
intradermic
INTRADÉRMIC, -Ă, intradermici, -ce, adj. (Anat.) Situat în dermă. – Din fr. intradermique.
intradermica
INTRADÉRMIC, -Ă, intradermici, -ce, adj. (Anat.) Situat în dermă. – Din fr. intradermique.
intradermice
INTRADÉRMIC, -Ă, intradermici, -ce, adj. (Anat.) Situat în dermă. – Din fr. intradermique.
intradermicei
INTRADÉRMIC, -Ă, intradermici, -ce, adj. (Anat.) Situat în dermă. – Din fr. intradermique.
intradermicele
INTRADÉRMIC, -Ă, intradermici, -ce, adj. (Anat.) Situat în dermă. – Din fr. intradermique.
intradermicelor
INTRADÉRMIC, -Ă, intradermici, -ce, adj. (Anat.) Situat în dermă. – Din fr. intradermique.
intradermici
INTRADÉRMIC, -Ă, intradermici, -ce, adj. (Anat.) Situat în dermă. – Din fr. intradermique.
intradermicii
INTRADÉRMIC, -Ă, intradermici, -ce, adj. (Anat.) Situat în dermă. – Din fr. intradermique.
intradermicilor
INTRADÉRMIC, -Ă, intradermici, -ce, adj. (Anat.) Situat în dermă. – Din fr. intradermique.
intradermicul
INTRADÉRMIC, -Ă, intradermici, -ce, adj. (Anat.) Situat în dermă. – Din fr. intradermique.
intradermicului
INTRADÉRMIC, -Ă, intradermici, -ce, adj. (Anat.) Situat în dermă. – Din fr. intradermique.
intradermoreacția
INTRADERMOREÁCȚIE, intradermoreacții, s. f. Reacție imună folosită pentru stabilirea diagnosticului în bolile infecțioase sau pentru a cerceta susceptibilitatea organismului față de agenți toxici, față de antibiotice etc. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. intradermo-réaction.

DOOM

intradermoreácție (-re-ac-ți-e) s. f., art. intradermoreácția (-ți-a), g.-d. art. intradermoreácției; pl. intradermoreácții, art. intradermoreácțiile (-ți-i-); abr. IDR [cit. ideré]
intradermoreacție
INTRADERMOREÁCȚIE, intradermoreacții, s. f. Reacție imună folosită pentru stabilirea diagnosticului în bolile infecțioase sau pentru a cerceta susceptibilitatea organismului față de agenți toxici, față de antibiotice etc. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. intradermo-réaction.

DOOM

intradermoreácție (-re-ac-ți-e) s. f., art. intradermoreácția (-ți-a), g.-d. art. intradermoreácției; pl. intradermoreácții, art. intradermoreácțiile (-ți-i-); abr. IDR [cit. ideré]
intradermoreacției
INTRADERMOREÁCȚIE, intradermoreacții, s. f. Reacție imună folosită pentru stabilirea diagnosticului în bolile infecțioase sau pentru a cerceta susceptibilitatea organismului față de agenți toxici, față de antibiotice etc. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. intradermo-réaction.

DOOM

intradermoreácție (-re-ac-ți-e) s. f., art. intradermoreácția (-ți-a), g.-d. art. intradermoreácției; pl. intradermoreácții, art. intradermoreácțiile (-ți-i-); abr. IDR [cit. ideré]
intradermoreacții
INTRADERMOREÁCȚIE, intradermoreacții, s. f. Reacție imună folosită pentru stabilirea diagnosticului în bolile infecțioase sau pentru a cerceta susceptibilitatea organismului față de agenți toxici, față de antibiotice etc. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. intradermo-réaction.

DOOM

intradermoreácție (-re-ac-ți-e) s. f., art. intradermoreácția (-ți-a), g.-d. art. intradermoreácției; pl. intradermoreácții, art. intradermoreácțiile (-ți-i-); abr. IDR [cit. ideré]
intradermoreacțiile
INTRADERMOREÁCȚIE, intradermoreacții, s. f. Reacție imună folosită pentru stabilirea diagnosticului în bolile infecțioase sau pentru a cerceta susceptibilitatea organismului față de agenți toxici, față de antibiotice etc. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. intradermo-réaction.

DOOM

intradermoreácție (-re-ac-ți-e) s. f., art. intradermoreácția (-ți-a), g.-d. art. intradermoreácției; pl. intradermoreácții, art. intradermoreácțiile (-ți-i-); abr. IDR [cit. ideré]
intradermoreacțiilor
INTRADERMOREÁCȚIE, intradermoreacții, s. f. Reacție imună folosită pentru stabilirea diagnosticului în bolile infecțioase sau pentru a cerceta susceptibilitatea organismului față de agenți toxici, față de antibiotice etc. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. intradermo-réaction.

DOOM

intradermoreácție (-re-ac-ți-e) s. f., art. intradermoreácția (-ți-a), g.-d. art. intradermoreácției; pl. intradermoreácții, art. intradermoreácțiile (-ți-i-); abr. IDR [cit. ideré]
intrados
INTRADÓS, intradosuri, s. n. Fața interioară (concavă) a unei bolți, a unui arc, a unei construcții etc. – Din fr. intrados.

DOOM

intradós s. n., pl. intradósuri
intradosul
INTRADÓS, intradosuri, s. n. Fața interioară (concavă) a unei bolți, a unui arc, a unei construcții etc. – Din fr. intrados.

DOOM

intradós s. n., pl. intradósuri
intradosului
INTRADÓS, intradosuri, s. n. Fața interioară (concavă) a unei bolți, a unui arc, a unei construcții etc. – Din fr. intrados.

DOOM

intradós s. n., pl. intradósuri
intradosuri
INTRADÓS, intradosuri, s. n. Fața interioară (concavă) a unei bolți, a unui arc, a unei construcții etc. – Din fr. intrados.

DOOM

intradós s. n., pl. intradósuri
intradosurile
INTRADÓS, intradosuri, s. n. Fața interioară (concavă) a unei bolți, a unui arc, a unei construcții etc. – Din fr. intrados.

DOOM

intradós s. n., pl. intradósuri
intradosurilor
INTRADÓS, intradosuri, s. n. Fața interioară (concavă) a unei bolți, a unui arc, a unei construcții etc. – Din fr. intrados.

DOOM

intradós s. n., pl. intradósuri
intraductibil
INTRADUCTÍBIL, -Ă, intraductibili, -e, adj. Care nu poate fi tradus dintr-o limbă în alta. – In1- + traductibil. Cf. fr. intraduisible.

DOOM

intraductíbil adj. m., pl. intraductíbili; f. intraductíbilă, pl. intraductíbile
intraductibila
INTRADUCTÍBIL, -Ă, intraductibili, -e, adj. Care nu poate fi tradus dintr-o limbă în alta. – In1- + traductibil. Cf. fr. intraduisible.

DOOM

intraductíbil adj. m., pl. intraductíbili; f. intraductíbilă, pl. intraductíbile
intraductibile
INTRADUCTÍBIL, -Ă, intraductibili, -e, adj. Care nu poate fi tradus dintr-o limbă în alta. – In1- + traductibil. Cf. fr. intraduisible.

DOOM

intraductíbil adj. m., pl. intraductíbili; f. intraductíbilă, pl. intraductíbile
intraductibilei
INTRADUCTÍBIL, -Ă, intraductibili, -e, adj. Care nu poate fi tradus dintr-o limbă în alta. – In1- + traductibil. Cf. fr. intraduisible.

DOOM

intraductíbil adj. m., pl. intraductíbili; f. intraductíbilă, pl. intraductíbile
intraductibilele
INTRADUCTÍBIL, -Ă, intraductibili, -e, adj. Care nu poate fi tradus dintr-o limbă în alta. – In1- + traductibil. Cf. fr. intraduisible.

DOOM

intraductíbil adj. m., pl. intraductíbili; f. intraductíbilă, pl. intraductíbile
intraductibilelor
INTRADUCTÍBIL, -Ă, intraductibili, -e, adj. Care nu poate fi tradus dintr-o limbă în alta. – In1- + traductibil. Cf. fr. intraduisible.

DOOM

intraductíbil adj. m., pl. intraductíbili; f. intraductíbilă, pl. intraductíbile
intraductibili
INTRADUCTÍBIL, -Ă, intraductibili, -e, adj. Care nu poate fi tradus dintr-o limbă în alta. – In1- + traductibil. Cf. fr. intraduisible.

DOOM

intraductíbil adj. m., pl. intraductíbili; f. intraductíbilă, pl. intraductíbile
intraductibilii
INTRADUCTÍBIL, -Ă, intraductibili, -e, adj. Care nu poate fi tradus dintr-o limbă în alta. – In1- + traductibil. Cf. fr. intraduisible.

DOOM

intraductíbil adj. m., pl. intraductíbili; f. intraductíbilă, pl. intraductíbile
intraductibililor
INTRADUCTÍBIL, -Ă, intraductibili, -e, adj. Care nu poate fi tradus dintr-o limbă în alta. – In1- + traductibil. Cf. fr. intraduisible.

DOOM

intraductíbil adj. m., pl. intraductíbili; f. intraductíbilă, pl. intraductíbile
intraductibilitate
INTRADUCTIBILITÁTE s. f. Caracter intraductibil. – Intraductibil + suf. -itate.
intraductibilitatea
INTRADUCTIBILITÁTE s. f. Caracter intraductibil. – Intraductibil + suf. -itate.
intraductibilități
INTRADUCTIBILITÁTE s. f. Caracter intraductibil. – Intraductibil + suf. -itate.
intraductibilității
INTRADUCTIBILITÁTE s. f. Caracter intraductibil. – Intraductibil + suf. -itate.
intraductibilul
INTRADUCTÍBIL, -Ă, intraductibili, -e, adj. Care nu poate fi tradus dintr-o limbă în alta. – In1- + traductibil. Cf. fr. intraduisible.

DOOM

intraductíbil adj. m., pl. intraductíbili; f. intraductíbilă, pl. intraductíbile
intraductibilului
INTRADUCTÍBIL, -Ă, intraductibili, -e, adj. Care nu poate fi tradus dintr-o limbă în alta. – In1- + traductibil. Cf. fr. intraduisible.

DOOM

intraductíbil adj. m., pl. intraductíbili; f. intraductíbilă, pl. intraductíbile
intrageosinclinal
INTRAGEOSINCLINÁL, intrageosinclinale, s. n. (Geol.) Fosă alungită și adâncită a unui geosinclinal în care se acumulează sedimente. [Pr.: -ge-o-] – Intra1- + geosinclinal.
intraglaciar
INTRAGLACIÁR, -Ă adj. Care se găsește în masa unui ghețar. [Pron. -ci-ar. / cf. fr. intraglaciaire].
intraglaciara
INTRAGLACIÁR, -Ă adj. Care se găsește în masa unui ghețar. [Pron. -ci-ar. / cf. fr. intraglaciaire].
intraglaciare
INTRAGLACIÁR, -Ă adj. Care se găsește în masa unui ghețar. [Pron. -ci-ar. / cf. fr. intraglaciaire].
intraglaciarei
INTRAGLACIÁR, -Ă adj. Care se găsește în masa unui ghețar. [Pron. -ci-ar. / cf. fr. intraglaciaire].
intraglaciarele
INTRAGLACIÁR, -Ă adj. Care se găsește în masa unui ghețar. [Pron. -ci-ar. / cf. fr. intraglaciaire].
intraglaciarelor
INTRAGLACIÁR, -Ă adj. Care se găsește în masa unui ghețar. [Pron. -ci-ar. / cf. fr. intraglaciaire].
intraglaciari
INTRAGLACIÁR, -Ă adj. Care se găsește în masa unui ghețar. [Pron. -ci-ar. / cf. fr. intraglaciaire].
intraglaciarii
INTRAGLACIÁR, -Ă adj. Care se găsește în masa unui ghețar. [Pron. -ci-ar. / cf. fr. intraglaciaire].
intraglaciarilor
INTRAGLACIÁR, -Ă adj. Care se găsește în masa unui ghețar. [Pron. -ci-ar. / cf. fr. intraglaciaire].
intraglaciarul
INTRAGLACIÁR, -Ă adj. Care se găsește în masa unui ghețar. [Pron. -ci-ar. / cf. fr. intraglaciaire].
intraglaciarului
INTRAGLACIÁR, -Ă adj. Care se găsește în masa unui ghețar. [Pron. -ci-ar. / cf. fr. intraglaciaire].
intraglandular
INTRAGLANDULÁR, -Ă, intraglandulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul glandelor. – Intra1- + glandular.

DOOM

intraglandulár (-tra-glan-) adj. m., pl. intraglandulári; f. intraglanduláră, pl. intraglanduláre
intraglandulara
INTRAGLANDULÁR, -Ă, intraglandulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul glandelor. – Intra1- + glandular.

DOOM

intraglandulár (-tra-glan-) adj. m., pl. intraglandulári; f. intraglanduláră, pl. intraglanduláre
intraglandulare
INTRAGLANDULÁR, -Ă, intraglandulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul glandelor. – Intra1- + glandular.

DOOM

intraglandulár (-tra-glan-) adj. m., pl. intraglandulári; f. intraglanduláră, pl. intraglanduláre
intraglandularei
INTRAGLANDULÁR, -Ă, intraglandulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul glandelor. – Intra1- + glandular.

DOOM

intraglandulár (-tra-glan-) adj. m., pl. intraglandulári; f. intraglanduláră, pl. intraglanduláre
intraglandularele
INTRAGLANDULÁR, -Ă, intraglandulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul glandelor. – Intra1- + glandular.

DOOM

intraglandulár (-tra-glan-) adj. m., pl. intraglandulári; f. intraglanduláră, pl. intraglanduláre
intraglandularelor
INTRAGLANDULÁR, -Ă, intraglandulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul glandelor. – Intra1- + glandular.

DOOM

intraglandulár (-tra-glan-) adj. m., pl. intraglandulári; f. intraglanduláră, pl. intraglanduláre
intraglandulari
INTRAGLANDULÁR, -Ă, intraglandulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul glandelor. – Intra1- + glandular.

DOOM

intraglandulár (-tra-glan-) adj. m., pl. intraglandulári; f. intraglanduláră, pl. intraglanduláre
intraglandularii
INTRAGLANDULÁR, -Ă, intraglandulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul glandelor. – Intra1- + glandular.

DOOM

intraglandulár (-tra-glan-) adj. m., pl. intraglandulári; f. intraglanduláră, pl. intraglanduláre
intraglandularilor
INTRAGLANDULÁR, -Ă, intraglandulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul glandelor. – Intra1- + glandular.

DOOM

intraglandulár (-tra-glan-) adj. m., pl. intraglandulári; f. intraglanduláră, pl. intraglanduláre
intraglandularul
INTRAGLANDULÁR, -Ă, intraglandulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul glandelor. – Intra1- + glandular.

DOOM

intraglandulár (-tra-glan-) adj. m., pl. intraglandulári; f. intraglanduláră, pl. intraglanduláre
intraglandularului
INTRAGLANDULÁR, -Ă, intraglandulari, -e, adj. Care se află, care se petrece în interiorul glandelor. – Intra1- + glandular.

DOOM

intraglandulár (-tra-glan-) adj. m., pl. intraglandulári; f. intraglanduláră, pl. intraglanduláre
intrahepatic
INTRAHEPÁTIC, -Ă adj. Situat în interiorul ficatului. [Cf. fr. intrahépatique].
intrai
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intralingvistic
INTRALINGVÍSTIC, -Ă adj. Situat în interiorul limbii. [Cf. fr. intra-linguistique].

DOOM

intralingvístic adj. m., pl. intralingvístici; f. intralingvístică, pl. intralingvístice
intralingvistica
INTRALINGVÍSTIC, -Ă adj. Situat în interiorul limbii. [Cf. fr. intra-linguistique].

DOOM

intralingvístic adj. m., pl. intralingvístici; f. intralingvístică, pl. intralingvístice
intralingvistice
INTRALINGVÍSTIC, -Ă adj. Situat în interiorul limbii. [Cf. fr. intra-linguistique].

DOOM

intralingvístic adj. m., pl. intralingvístici; f. intralingvístică, pl. intralingvístice
intralingvisticei
INTRALINGVÍSTIC, -Ă adj. Situat în interiorul limbii. [Cf. fr. intra-linguistique].

DOOM

intralingvístic adj. m., pl. intralingvístici; f. intralingvístică, pl. intralingvístice
intralingvisticele
INTRALINGVÍSTIC, -Ă adj. Situat în interiorul limbii. [Cf. fr. intra-linguistique].

DOOM

intralingvístic adj. m., pl. intralingvístici; f. intralingvístică, pl. intralingvístice
intralingvisticelor
INTRALINGVÍSTIC, -Ă adj. Situat în interiorul limbii. [Cf. fr. intra-linguistique].

DOOM

intralingvístic adj. m., pl. intralingvístici; f. intralingvístică, pl. intralingvístice
intralingvistici
INTRALINGVÍSTIC, -Ă adj. Situat în interiorul limbii. [Cf. fr. intra-linguistique].

DOOM

intralingvístic adj. m., pl. intralingvístici; f. intralingvístică, pl. intralingvístice
intralingvisticii
INTRALINGVÍSTIC, -Ă adj. Situat în interiorul limbii. [Cf. fr. intra-linguistique].

DOOM

intralingvístic adj. m., pl. intralingvístici; f. intralingvístică, pl. intralingvístice
intralingvisticilor
INTRALINGVÍSTIC, -Ă adj. Situat în interiorul limbii. [Cf. fr. intra-linguistique].

DOOM

intralingvístic adj. m., pl. intralingvístici; f. intralingvístică, pl. intralingvístice
intralingvisticul
INTRALINGVÍSTIC, -Ă adj. Situat în interiorul limbii. [Cf. fr. intra-linguistique].

DOOM

intralingvístic adj. m., pl. intralingvístici; f. intralingvístică, pl. intralingvístice
intralingvisticului
INTRALINGVÍSTIC, -Ă adj. Situat în interiorul limbii. [Cf. fr. intra-linguistique].

DOOM

intralingvístic adj. m., pl. intralingvístici; f. intralingvístică, pl. intralingvístice
intram
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intramagmatic
INTRAMAGMÁTIC, -Ă, intramagmatici, -ce, adj. (Geol.) Din interiorul magmei; care s-a consolidat în adâncimea scoarței terestre. – Intra1- + magmatic.
intramagmatica
INTRAMAGMÁTIC, -Ă, intramagmatici, -ce, adj. (Geol.) Din interiorul magmei; care s-a consolidat în adâncimea scoarței terestre. – Intra1- + magmatic.
intramagmatice
INTRAMAGMÁTIC, -Ă, intramagmatici, -ce, adj. (Geol.) Din interiorul magmei; care s-a consolidat în adâncimea scoarței terestre. – Intra1- + magmatic.
intramagmaticei
INTRAMAGMÁTIC, -Ă, intramagmatici, -ce, adj. (Geol.) Din interiorul magmei; care s-a consolidat în adâncimea scoarței terestre. – Intra1- + magmatic.
intramagmaticele
INTRAMAGMÁTIC, -Ă, intramagmatici, -ce, adj. (Geol.) Din interiorul magmei; care s-a consolidat în adâncimea scoarței terestre. – Intra1- + magmatic.
intramagmaticelor
INTRAMAGMÁTIC, -Ă, intramagmatici, -ce, adj. (Geol.) Din interiorul magmei; care s-a consolidat în adâncimea scoarței terestre. – Intra1- + magmatic.
intramagmatici
INTRAMAGMÁTIC, -Ă, intramagmatici, -ce, adj. (Geol.) Din interiorul magmei; care s-a consolidat în adâncimea scoarței terestre. – Intra1- + magmatic.
intramagmaticii
INTRAMAGMÁTIC, -Ă, intramagmatici, -ce, adj. (Geol.) Din interiorul magmei; care s-a consolidat în adâncimea scoarței terestre. – Intra1- + magmatic.
intramagmaticilor
INTRAMAGMÁTIC, -Ă, intramagmatici, -ce, adj. (Geol.) Din interiorul magmei; care s-a consolidat în adâncimea scoarței terestre. – Intra1- + magmatic.
intramagmaticul
INTRAMAGMÁTIC, -Ă, intramagmatici, -ce, adj. (Geol.) Din interiorul magmei; care s-a consolidat în adâncimea scoarței terestre. – Intra1- + magmatic.
intramagmaticului
INTRAMAGMÁTIC, -Ă, intramagmatici, -ce, adj. (Geol.) Din interiorul magmei; care s-a consolidat în adâncimea scoarței terestre. – Intra1- + magmatic.
intramolecular
INTRAMOLECULÁR, -Ă, intramoleculari, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul moleculelor. – Din fr. intramoléculaire.

DOOM

intramoleculár adj. m., pl. intramoleculári; f. intramoleculáră, pl. intramoleculáre
intramoleculara
INTRAMOLECULÁR, -Ă, intramoleculari, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul moleculelor. – Din fr. intramoléculaire.

DOOM

intramoleculár adj. m., pl. intramoleculári; f. intramoleculáră, pl. intramoleculáre
intramoleculare
INTRAMOLECULÁR, -Ă, intramoleculari, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul moleculelor. – Din fr. intramoléculaire.

DOOM

intramoleculár adj. m., pl. intramoleculári; f. intramoleculáră, pl. intramoleculáre
intramolecularei
INTRAMOLECULÁR, -Ă, intramoleculari, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul moleculelor. – Din fr. intramoléculaire.

DOOM

intramoleculár adj. m., pl. intramoleculári; f. intramoleculáră, pl. intramoleculáre
intramolecularele
INTRAMOLECULÁR, -Ă, intramoleculari, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul moleculelor. – Din fr. intramoléculaire.

DOOM

intramoleculár adj. m., pl. intramoleculári; f. intramoleculáră, pl. intramoleculáre
intramolecularelor
INTRAMOLECULÁR, -Ă, intramoleculari, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul moleculelor. – Din fr. intramoléculaire.

DOOM

intramoleculár adj. m., pl. intramoleculári; f. intramoleculáră, pl. intramoleculáre
intramoleculari
INTRAMOLECULÁR, -Ă, intramoleculari, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul moleculelor. – Din fr. intramoléculaire.

DOOM

intramoleculár adj. m., pl. intramoleculári; f. intramoleculáră, pl. intramoleculáre
intramolecularii
INTRAMOLECULÁR, -Ă, intramoleculari, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul moleculelor. – Din fr. intramoléculaire.

DOOM

intramoleculár adj. m., pl. intramoleculári; f. intramoleculáră, pl. intramoleculáre
intramolecularilor
INTRAMOLECULÁR, -Ă, intramoleculari, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul moleculelor. – Din fr. intramoléculaire.

DOOM

intramoleculár adj. m., pl. intramoleculári; f. intramoleculáră, pl. intramoleculáre
intramolecularul
INTRAMOLECULÁR, -Ă, intramoleculari, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul moleculelor. – Din fr. intramoléculaire.

DOOM

intramoleculár adj. m., pl. intramoleculári; f. intramoleculáră, pl. intramoleculáre
intramolecularului
INTRAMOLECULÁR, -Ă, intramoleculari, -e, adj. Care se află sau se petrece în interiorul moleculelor. – Din fr. intramoléculaire.

DOOM

intramoleculár adj. m., pl. intramoleculári; f. intramoleculáră, pl. intramoleculáre
intramontan
INTRAMONTÁN, -Ă, intramontani, -e, adj. (Despre depresiuni, regiuni, drumuri etc.) Care se află înconjurat de munți, care are loc între munți. – Din germ. intramontan.

DOOM

intramontán adj. m., pl. intramontáni; f. intramontánă, pl. intramontáne
intramontana
INTRAMONTÁN, -Ă, intramontani, -e, adj. (Despre depresiuni, regiuni, drumuri etc.) Care se află înconjurat de munți, care are loc între munți. – Din germ. intramontan.

DOOM

intramontán adj. m., pl. intramontáni; f. intramontánă, pl. intramontáne
intramontane
INTRAMONTÁN, -Ă, intramontani, -e, adj. (Despre depresiuni, regiuni, drumuri etc.) Care se află înconjurat de munți, care are loc între munți. – Din germ. intramontan.

DOOM

intramontán adj. m., pl. intramontáni; f. intramontánă, pl. intramontáne
intramontanei
INTRAMONTÁN, -Ă, intramontani, -e, adj. (Despre depresiuni, regiuni, drumuri etc.) Care se află înconjurat de munți, care are loc între munți. – Din germ. intramontan.

DOOM

intramontán adj. m., pl. intramontáni; f. intramontánă, pl. intramontáne
intramontanele
INTRAMONTÁN, -Ă, intramontani, -e, adj. (Despre depresiuni, regiuni, drumuri etc.) Care se află înconjurat de munți, care are loc între munți. – Din germ. intramontan.

DOOM

intramontán adj. m., pl. intramontáni; f. intramontánă, pl. intramontáne
intramontanelor
INTRAMONTÁN, -Ă, intramontani, -e, adj. (Despre depresiuni, regiuni, drumuri etc.) Care se află înconjurat de munți, care are loc între munți. – Din germ. intramontan.

DOOM

intramontán adj. m., pl. intramontáni; f. intramontánă, pl. intramontáne
intramontani
INTRAMONTÁN, -Ă, intramontani, -e, adj. (Despre depresiuni, regiuni, drumuri etc.) Care se află înconjurat de munți, care are loc între munți. – Din germ. intramontan.

DOOM

intramontán adj. m., pl. intramontáni; f. intramontánă, pl. intramontáne
intramontanii
INTRAMONTÁN, -Ă, intramontani, -e, adj. (Despre depresiuni, regiuni, drumuri etc.) Care se află înconjurat de munți, care are loc între munți. – Din germ. intramontan.

DOOM

intramontán adj. m., pl. intramontáni; f. intramontánă, pl. intramontáne
intramontanilor
INTRAMONTÁN, -Ă, intramontani, -e, adj. (Despre depresiuni, regiuni, drumuri etc.) Care se află înconjurat de munți, care are loc între munți. – Din germ. intramontan.

DOOM

intramontán adj. m., pl. intramontáni; f. intramontánă, pl. intramontáne
intramontanul
INTRAMONTÁN, -Ă, intramontani, -e, adj. (Despre depresiuni, regiuni, drumuri etc.) Care se află înconjurat de munți, care are loc între munți. – Din germ. intramontan.

DOOM

intramontán adj. m., pl. intramontáni; f. intramontánă, pl. intramontáne
intramontanului
INTRAMONTÁN, -Ă, intramontani, -e, adj. (Despre depresiuni, regiuni, drumuri etc.) Care se află înconjurat de munți, care are loc între munți. – Din germ. intramontan.

DOOM

intramontán adj. m., pl. intramontáni; f. intramontánă, pl. intramontáne
intramundan
INTRAMUNDÁN, -Ă adj. (Liv.) Dinăuntrul lumii. [< germ. intramundan].
intramundana
INTRAMUNDÁN, -Ă adj. (Liv.) Dinăuntrul lumii. [< germ. intramundan].
intramundane
INTRAMUNDÁN, -Ă adj. (Liv.) Dinăuntrul lumii. [< germ. intramundan].
intramundanei
INTRAMUNDÁN, -Ă adj. (Liv.) Dinăuntrul lumii. [< germ. intramundan].
intramundanele
INTRAMUNDÁN, -Ă adj. (Liv.) Dinăuntrul lumii. [< germ. intramundan].
intramundanelor
INTRAMUNDÁN, -Ă adj. (Liv.) Dinăuntrul lumii. [< germ. intramundan].
intramundani
INTRAMUNDÁN, -Ă adj. (Liv.) Dinăuntrul lumii. [< germ. intramundan].
intramundanii
INTRAMUNDÁN, -Ă adj. (Liv.) Dinăuntrul lumii. [< germ. intramundan].
intramundanilor
INTRAMUNDÁN, -Ă adj. (Liv.) Dinăuntrul lumii. [< germ. intramundan].
intramundanul
INTRAMUNDÁN, -Ă adj. (Liv.) Dinăuntrul lumii. [< germ. intramundan].
intramundanului
INTRAMUNDÁN, -Ă adj. (Liv.) Dinăuntrul lumii. [< germ. intramundan].
intramuscular
INTRAMUSCULÁR, -Ă, intramusculari, -e, adj. Care se află sau se produce în masa musculară. – Din fr. intramusculaire.

DOOM

intramusculár adj. m., pl. intramusculári; f. intramusculáră, pl. intramusculáre
intramusculara
INTRAMUSCULÁR, -Ă, intramusculari, -e, adj. Care se află sau se produce în masa musculară. – Din fr. intramusculaire.

DOOM

intramusculár adj. m., pl. intramusculári; f. intramusculáră, pl. intramusculáre
intramusculare
INTRAMUSCULÁR, -Ă, intramusculari, -e, adj. Care se află sau se produce în masa musculară. – Din fr. intramusculaire.

DOOM

intramusculár adj. m., pl. intramusculári; f. intramusculáră, pl. intramusculáre
intramuscularei
INTRAMUSCULÁR, -Ă, intramusculari, -e, adj. Care se află sau se produce în masa musculară. – Din fr. intramusculaire.

DOOM

intramusculár adj. m., pl. intramusculári; f. intramusculáră, pl. intramusculáre
intramuscularele
INTRAMUSCULÁR, -Ă, intramusculari, -e, adj. Care se află sau se produce în masa musculară. – Din fr. intramusculaire.

DOOM

intramusculár adj. m., pl. intramusculári; f. intramusculáră, pl. intramusculáre
intramuscularelor
INTRAMUSCULÁR, -Ă, intramusculari, -e, adj. Care se află sau se produce în masa musculară. – Din fr. intramusculaire.

DOOM

intramusculár adj. m., pl. intramusculári; f. intramusculáră, pl. intramusculáre
intramusculari
INTRAMUSCULÁR, -Ă, intramusculari, -e, adj. Care se află sau se produce în masa musculară. – Din fr. intramusculaire.

DOOM

intramusculár adj. m., pl. intramusculári; f. intramusculáră, pl. intramusculáre
intramuscularii
INTRAMUSCULÁR, -Ă, intramusculari, -e, adj. Care se află sau se produce în masa musculară. – Din fr. intramusculaire.

DOOM

intramusculár adj. m., pl. intramusculári; f. intramusculáră, pl. intramusculáre
intramuscularilor
INTRAMUSCULÁR, -Ă, intramusculari, -e, adj. Care se află sau se produce în masa musculară. – Din fr. intramusculaire.

DOOM

intramusculár adj. m., pl. intramusculári; f. intramusculáră, pl. intramusculáre
intramuscularul
INTRAMUSCULÁR, -Ă, intramusculari, -e, adj. Care se află sau se produce în masa musculară. – Din fr. intramusculaire.

DOOM

intramusculár adj. m., pl. intramusculári; f. intramusculáră, pl. intramusculáre
intramuscularului
INTRAMUSCULÁR, -Ă, intramusculari, -e, adj. Care se află sau se produce în masa musculară. – Din fr. intramusculaire.

DOOM

intramusculár adj. m., pl. intramusculári; f. intramusculáră, pl. intramusculáre
intranazal
INTRANAZÁL, -Ă, intranazali, -e, adj. Care se introduce prin nas. – Din fr. intranasal.

DOOM

intranazál adj. m., pl. intranazáli; f. intranazálă, pl. intranazále
intranazala
INTRANAZÁL, -Ă, intranazali, -e, adj. Care se introduce prin nas. – Din fr. intranasal.

DOOM

intranazál adj. m., pl. intranazáli; f. intranazálă, pl. intranazále
intranazale
INTRANAZÁL, -Ă, intranazali, -e, adj. Care se introduce prin nas. – Din fr. intranasal.

DOOM

intranazál adj. m., pl. intranazáli; f. intranazálă, pl. intranazále
intranazalei
INTRANAZÁL, -Ă, intranazali, -e, adj. Care se introduce prin nas. – Din fr. intranasal.

DOOM

intranazál adj. m., pl. intranazáli; f. intranazálă, pl. intranazále
intranazalele
INTRANAZÁL, -Ă, intranazali, -e, adj. Care se introduce prin nas. – Din fr. intranasal.

DOOM

intranazál adj. m., pl. intranazáli; f. intranazálă, pl. intranazále
intranazalelor
INTRANAZÁL, -Ă, intranazali, -e, adj. Care se introduce prin nas. – Din fr. intranasal.

DOOM

intranazál adj. m., pl. intranazáli; f. intranazálă, pl. intranazále
intranazali
INTRANAZÁL, -Ă, intranazali, -e, adj. Care se introduce prin nas. – Din fr. intranasal.

DOOM

intranazál adj. m., pl. intranazáli; f. intranazálă, pl. intranazále
intranazalii
INTRANAZÁL, -Ă, intranazali, -e, adj. Care se introduce prin nas. – Din fr. intranasal.

DOOM

intranazál adj. m., pl. intranazáli; f. intranazálă, pl. intranazále
intranazalilor
INTRANAZÁL, -Ă, intranazali, -e, adj. Care se introduce prin nas. – Din fr. intranasal.

DOOM

intranazál adj. m., pl. intranazáli; f. intranazálă, pl. intranazále
intranazalul
INTRANAZÁL, -Ă, intranazali, -e, adj. Care se introduce prin nas. – Din fr. intranasal.

DOOM

intranazál adj. m., pl. intranazáli; f. intranazálă, pl. intranazále
intranazalului
INTRANAZÁL, -Ă, intranazali, -e, adj. Care se introduce prin nas. – Din fr. intranasal.

DOOM

intranazál adj. m., pl. intranazáli; f. intranazálă, pl. intranazále
intransigent
INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. – Din fr. intransigeant.

DOOM

intransigént adj. m., pl. intransigénți; f. intransigéntă, pl. intransigénte
intransigenta
INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. – Din fr. intransigeant.

DOOM

intransigént adj. m., pl. intransigénți; f. intransigéntă, pl. intransigénte
intransigente
INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. – Din fr. intransigeant.

DOOM

intransigént adj. m., pl. intransigénți; f. intransigéntă, pl. intransigénte
intransigentei
INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. – Din fr. intransigeant.

DOOM

intransigént adj. m., pl. intransigénți; f. intransigéntă, pl. intransigénte
intransigentele
INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. – Din fr. intransigeant.

DOOM

intransigént adj. m., pl. intransigénți; f. intransigéntă, pl. intransigénte
intransigentelor
INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. – Din fr. intransigeant.

DOOM

intransigént adj. m., pl. intransigénți; f. intransigéntă, pl. intransigénte
intransigentul
INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. – Din fr. intransigeant.

DOOM

intransigént adj. m., pl. intransigénți; f. intransigéntă, pl. intransigénte
intransigentului
INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. – Din fr. intransigeant.

DOOM

intransigént adj. m., pl. intransigénți; f. intransigéntă, pl. intransigénte
intransigenți
INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. – Din fr. intransigeant.

DOOM

intransigént adj. m., pl. intransigénți; f. intransigéntă, pl. intransigénte
intransigenții
INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. – Din fr. intransigeant.

DOOM

intransigént adj. m., pl. intransigénți; f. intransigéntă, pl. intransigénte
intransigenților
INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. – Din fr. intransigeant.

DOOM

intransigént adj. m., pl. intransigénți; f. intransigéntă, pl. intransigénte
intransigență
INTRANSIGÉNȚĂ s. f. Însușirea de a fi intransigent; atitudine intransigentă. – Din fr. intransigeance, it. intransigenza.

DOOM

intransigénță s. f., g.-d. art. intransigénței
intransitiv
INTRANSITÍV, -Ă adj. v. intranzitiv.
intransmisibil
INTRANSMISÍBIL, -Ă, intransmisibili, -e, adj. Care nu poate fi transmis; netransmisibil. – Din fr. intransmissible.

DOOM

intransmisíbil adj. m., pl. intransmisíbili; f. intransmisíbilă, pl. intransmisíbile
intransmisibila
INTRANSMISÍBIL, -Ă, intransmisibili, -e, adj. Care nu poate fi transmis; netransmisibil. – Din fr. intransmissible.

DOOM

intransmisíbil adj. m., pl. intransmisíbili; f. intransmisíbilă, pl. intransmisíbile
intransmisibile
INTRANSMISÍBIL, -Ă, intransmisibili, -e, adj. Care nu poate fi transmis; netransmisibil. – Din fr. intransmissible.

DOOM

intransmisíbil adj. m., pl. intransmisíbili; f. intransmisíbilă, pl. intransmisíbile
intransmisibilei
INTRANSMISÍBIL, -Ă, intransmisibili, -e, adj. Care nu poate fi transmis; netransmisibil. – Din fr. intransmissible.

DOOM

intransmisíbil adj. m., pl. intransmisíbili; f. intransmisíbilă, pl. intransmisíbile
intransmisibilele
INTRANSMISÍBIL, -Ă, intransmisibili, -e, adj. Care nu poate fi transmis; netransmisibil. – Din fr. intransmissible.

DOOM

intransmisíbil adj. m., pl. intransmisíbili; f. intransmisíbilă, pl. intransmisíbile
intransmisibilelor
INTRANSMISÍBIL, -Ă, intransmisibili, -e, adj. Care nu poate fi transmis; netransmisibil. – Din fr. intransmissible.

DOOM

intransmisíbil adj. m., pl. intransmisíbili; f. intransmisíbilă, pl. intransmisíbile
intransmisibili
INTRANSMISÍBIL, -Ă, intransmisibili, -e, adj. Care nu poate fi transmis; netransmisibil. – Din fr. intransmissible.

DOOM

intransmisíbil adj. m., pl. intransmisíbili; f. intransmisíbilă, pl. intransmisíbile
intransmisibilii
INTRANSMISÍBIL, -Ă, intransmisibili, -e, adj. Care nu poate fi transmis; netransmisibil. – Din fr. intransmissible.

DOOM

intransmisíbil adj. m., pl. intransmisíbili; f. intransmisíbilă, pl. intransmisíbile
intransmisibililor
INTRANSMISÍBIL, -Ă, intransmisibili, -e, adj. Care nu poate fi transmis; netransmisibil. – Din fr. intransmissible.

DOOM

intransmisíbil adj. m., pl. intransmisíbili; f. intransmisíbilă, pl. intransmisíbile
intransmisibilul
INTRANSMISÍBIL, -Ă, intransmisibili, -e, adj. Care nu poate fi transmis; netransmisibil. – Din fr. intransmissible.

DOOM

intransmisíbil adj. m., pl. intransmisíbili; f. intransmisíbilă, pl. intransmisíbile
intransmisibilului
INTRANSMISÍBIL, -Ă, intransmisibili, -e, adj. Care nu poate fi transmis; netransmisibil. – Din fr. intransmissible.

DOOM

intransmisíbil adj. m., pl. intransmisíbili; f. intransmisíbilă, pl. intransmisíbile
intransportabil
INTRANSPORTÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate transporta. [Cf. fr. intransportable].
intransportabila
INTRANSPORTÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate transporta. [Cf. fr. intransportable].
intransportabile
INTRANSPORTÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate transporta. [Cf. fr. intransportable].
intransportabilei
INTRANSPORTÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate transporta. [Cf. fr. intransportable].
intransportabilele
INTRANSPORTÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate transporta. [Cf. fr. intransportable].
intransportabilelor
INTRANSPORTÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate transporta. [Cf. fr. intransportable].
intransportabili
INTRANSPORTÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate transporta. [Cf. fr. intransportable].
intransportabilii
INTRANSPORTÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate transporta. [Cf. fr. intransportable].
intransportabililor
INTRANSPORTÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate transporta. [Cf. fr. intransportable].
intransportabilul
INTRANSPORTÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate transporta. [Cf. fr. intransportable].
intransportabilului
INTRANSPORTÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate transporta. [Cf. fr. intransportable].
intranuclear
INTRANUCLEÁR, -Ă, intranucleari, -e, adj. (Fiz.) Din interiorul nucleului. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. intranuclear.
intranucleara
INTRANUCLEÁR, -Ă, intranucleari, -e, adj. (Fiz.) Din interiorul nucleului. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. intranuclear.
intranucleare
INTRANUCLEÁR, -Ă, intranucleari, -e, adj. (Fiz.) Din interiorul nucleului. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. intranuclear.
intranuclearei
INTRANUCLEÁR, -Ă, intranucleari, -e, adj. (Fiz.) Din interiorul nucleului. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. intranuclear.
intranuclearele
INTRANUCLEÁR, -Ă, intranucleari, -e, adj. (Fiz.) Din interiorul nucleului. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. intranuclear.
intranuclearelor
INTRANUCLEÁR, -Ă, intranucleari, -e, adj. (Fiz.) Din interiorul nucleului. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. intranuclear.
intranucleari
INTRANUCLEÁR, -Ă, intranucleari, -e, adj. (Fiz.) Din interiorul nucleului. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. intranuclear.
intranuclearii
INTRANUCLEÁR, -Ă, intranucleari, -e, adj. (Fiz.) Din interiorul nucleului. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. intranuclear.
intranuclearilor
INTRANUCLEÁR, -Ă, intranucleari, -e, adj. (Fiz.) Din interiorul nucleului. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. intranuclear.
intranuclearul
INTRANUCLEÁR, -Ă, intranucleari, -e, adj. (Fiz.) Din interiorul nucleului. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. intranuclear.
intranuclearului
INTRANUCLEÁR, -Ă, intranucleari, -e, adj. (Fiz.) Din interiorul nucleului. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. intranuclear.
intranzitiv
INTRANZITÍV, -Ă, intranzitivi, -e, adj., s. n. (Gram.) (Verb) care nu poate fi construit cu un complement direct din cauză că acțiunea lui nu se exercită în mod nemijlocit asupra unui obiect. – Din fr. intransitif, lat. intransitivus.

DOOM

intranzitív adj. m., pl. intranzitívi; f. intranzitívă, pl. intranzitíve
intranzitiva
INTRANZITÍV, -Ă, intranzitivi, -e, adj., s. n. (Gram.) (Verb) care nu poate fi construit cu un complement direct din cauză că acțiunea lui nu se exercită în mod nemijlocit asupra unui obiect. – Din fr. intransitif, lat. intransitivus.

DOOM

intranzitív adj. m., pl. intranzitívi; f. intranzitívă, pl. intranzitíve
intranzitive
INTRANZITÍV, -Ă, intranzitivi, -e, adj., s. n. (Gram.) (Verb) care nu poate fi construit cu un complement direct din cauză că acțiunea lui nu se exercită în mod nemijlocit asupra unui obiect. – Din fr. intransitif, lat. intransitivus.

DOOM

intranzitív adj. m., pl. intranzitívi; f. intranzitívă, pl. intranzitíve
intranzitivei
INTRANZITÍV, -Ă, intranzitivi, -e, adj., s. n. (Gram.) (Verb) care nu poate fi construit cu un complement direct din cauză că acțiunea lui nu se exercită în mod nemijlocit asupra unui obiect. – Din fr. intransitif, lat. intransitivus.

DOOM

intranzitív adj. m., pl. intranzitívi; f. intranzitívă, pl. intranzitíve
intranzitivele
INTRANZITÍV, -Ă, intranzitivi, -e, adj., s. n. (Gram.) (Verb) care nu poate fi construit cu un complement direct din cauză că acțiunea lui nu se exercită în mod nemijlocit asupra unui obiect. – Din fr. intransitif, lat. intransitivus.

DOOM

intranzitív adj. m., pl. intranzitívi; f. intranzitívă, pl. intranzitíve
intranzitivelor
INTRANZITÍV, -Ă, intranzitivi, -e, adj., s. n. (Gram.) (Verb) care nu poate fi construit cu un complement direct din cauză că acțiunea lui nu se exercită în mod nemijlocit asupra unui obiect. – Din fr. intransitif, lat. intransitivus.

DOOM

intranzitív adj. m., pl. intranzitívi; f. intranzitívă, pl. intranzitíve
intranzitivi
INTRANZITÍV, -Ă, intranzitivi, -e, adj., s. n. (Gram.) (Verb) care nu poate fi construit cu un complement direct din cauză că acțiunea lui nu se exercită în mod nemijlocit asupra unui obiect. – Din fr. intransitif, lat. intransitivus.

DOOM

intranzitív adj. m., pl. intranzitívi; f. intranzitívă, pl. intranzitíve
intranzitivii
INTRANZITÍV, -Ă, intranzitivi, -e, adj., s. n. (Gram.) (Verb) care nu poate fi construit cu un complement direct din cauză că acțiunea lui nu se exercită în mod nemijlocit asupra unui obiect. – Din fr. intransitif, lat. intransitivus.

DOOM

intranzitív adj. m., pl. intranzitívi; f. intranzitívă, pl. intranzitíve
intranzitivilor
INTRANZITÍV, -Ă, intranzitivi, -e, adj., s. n. (Gram.) (Verb) care nu poate fi construit cu un complement direct din cauză că acțiunea lui nu se exercită în mod nemijlocit asupra unui obiect. – Din fr. intransitif, lat. intransitivus.

DOOM

intranzitív adj. m., pl. intranzitívi; f. intranzitívă, pl. intranzitíve
intranzitivitate
INTRANZITIVITÁTE s. f. Însușirea, calitatea unui verb intranzitiv. – Din fr. intransivité.

DOOM

intranzitivitáte s. f., g.-d. art. intranzitivitắții
intranzitivitatea
INTRANZITIVITÁTE s. f. Însușirea, calitatea unui verb intranzitiv. – Din fr. intransivité.

DOOM

intranzitivitáte s. f., g.-d. art. intranzitivitắții
intranzitivități
INTRANZITIVITÁTE s. f. Însușirea, calitatea unui verb intranzitiv. – Din fr. intransivité.

DOOM

intranzitivitáte s. f., g.-d. art. intranzitivitắții
intranzitivității
INTRANZITIVITÁTE s. f. Însușirea, calitatea unui verb intranzitiv. – Din fr. intransivité.

DOOM

intranzitivitáte s. f., g.-d. art. intranzitivitắții
intranzitivul
INTRANZITÍV, -Ă, intranzitivi, -e, adj., s. n. (Gram.) (Verb) care nu poate fi construit cu un complement direct din cauză că acțiunea lui nu se exercită în mod nemijlocit asupra unui obiect. – Din fr. intransitif, lat. intransitivus.

DOOM

intranzitív adj. m., pl. intranzitívi; f. intranzitívă, pl. intranzitíve
intranzitivului
INTRANZITÍV, -Ă, intranzitivi, -e, adj., s. n. (Gram.) (Verb) care nu poate fi construit cu un complement direct din cauză că acțiunea lui nu se exercită în mod nemijlocit asupra unui obiect. – Din fr. intransitif, lat. intransitivus.

DOOM

intranzitív adj. m., pl. intranzitívi; f. intranzitívă, pl. intranzitíve
intraocular
INTRAOCULÁR, -Ă, intraoculari, -e, adj. Din interiorul ochiului. Tensiune intraoculară. [Pr.: -tra-o-] – Din fr. intra-oculaire.

DOOM

intraoculár adj. m., pl. intraoculári; f. intraoculáră, pl. intraoculáre
intraoculara
INTRAOCULÁR, -Ă, intraoculari, -e, adj. Din interiorul ochiului. Tensiune intraoculară. [Pr.: -tra-o-] – Din fr. intra-oculaire.

DOOM

intraoculár adj. m., pl. intraoculári; f. intraoculáră, pl. intraoculáre
intraoculare
INTRAOCULÁR, -Ă, intraoculari, -e, adj. Din interiorul ochiului. Tensiune intraoculară. [Pr.: -tra-o-] – Din fr. intra-oculaire.

DOOM

intraoculár adj. m., pl. intraoculári; f. intraoculáră, pl. intraoculáre
intraocularei
INTRAOCULÁR, -Ă, intraoculari, -e, adj. Din interiorul ochiului. Tensiune intraoculară. [Pr.: -tra-o-] – Din fr. intra-oculaire.

DOOM

intraoculár adj. m., pl. intraoculári; f. intraoculáră, pl. intraoculáre
intraocularele
INTRAOCULÁR, -Ă, intraoculari, -e, adj. Din interiorul ochiului. Tensiune intraoculară. [Pr.: -tra-o-] – Din fr. intra-oculaire.

DOOM

intraoculár adj. m., pl. intraoculári; f. intraoculáră, pl. intraoculáre
intraocularelor
INTRAOCULÁR, -Ă, intraoculari, -e, adj. Din interiorul ochiului. Tensiune intraoculară. [Pr.: -tra-o-] – Din fr. intra-oculaire.

DOOM

intraoculár adj. m., pl. intraoculári; f. intraoculáră, pl. intraoculáre
intraoculari
INTRAOCULÁR, -Ă, intraoculari, -e, adj. Din interiorul ochiului. Tensiune intraoculară. [Pr.: -tra-o-] – Din fr. intra-oculaire.

DOOM

intraoculár adj. m., pl. intraoculári; f. intraoculáră, pl. intraoculáre
intraocularii
INTRAOCULÁR, -Ă, intraoculari, -e, adj. Din interiorul ochiului. Tensiune intraoculară. [Pr.: -tra-o-] – Din fr. intra-oculaire.

DOOM

intraoculár adj. m., pl. intraoculári; f. intraoculáră, pl. intraoculáre
intraocularilor
INTRAOCULÁR, -Ă, intraoculari, -e, adj. Din interiorul ochiului. Tensiune intraoculară. [Pr.: -tra-o-] – Din fr. intra-oculaire.

DOOM

intraoculár adj. m., pl. intraoculári; f. intraoculáră, pl. intraoculáre
intraocularul
INTRAOCULÁR, -Ă, intraoculari, -e, adj. Din interiorul ochiului. Tensiune intraoculară. [Pr.: -tra-o-] – Din fr. intra-oculaire.

DOOM

intraoculár adj. m., pl. intraoculári; f. intraoculáră, pl. intraoculáre
intraocularului
INTRAOCULÁR, -Ă, intraoculari, -e, adj. Din interiorul ochiului. Tensiune intraoculară. [Pr.: -tra-o-] – Din fr. intra-oculaire.

DOOM

intraoculár adj. m., pl. intraoculári; f. intraoculáră, pl. intraoculáre
intrapelvian
INTRAPELVIÁN, -Ă, intrapelvieni, -e, adj. (Anat.) Din interiorul bazinului (3). [Pr.: -vi-an] – Din fr. intrapelvien.
intraperitoneal
INTRAPERITONEÁL adj. (Anat.) Situat în cavitatea peritoneală. [Pron. -ne-al. / cf. germ. intraperitoneal].
intrapleural
INTRAPLEURÁL, -Ă adj. (Anat.) În, din cavitatea pleurală. [Pron. -ple-u-. / < fr. intrapleural].
intrarahidian
INTRARAHIDIÁN, -Ă, intrarahidieni, -e, adj. Din interiorul coloanei vertebrale. Lichid intrarahidian. [Pr.: -di-an] – Din fr. intrarachidien.

DOOM

intrarahidián (-di-an) adj. m., pl. intrarahidiéni (-di-eni); f. intrarahidiánă, pl. intrarahidiéne
intrarahidiana
INTRARAHIDIÁN, -Ă, intrarahidieni, -e, adj. Din interiorul coloanei vertebrale. Lichid intrarahidian. [Pr.: -di-an] – Din fr. intrarachidien.

DOOM

intrarahidián (-di-an) adj. m., pl. intrarahidiéni (-di-eni); f. intrarahidiánă, pl. intrarahidiéne
intrarahidianul
INTRARAHIDIÁN, -Ă, intrarahidieni, -e, adj. Din interiorul coloanei vertebrale. Lichid intrarahidian. [Pr.: -di-an] – Din fr. intrarachidien.

DOOM

intrarahidián (-di-an) adj. m., pl. intrarahidiéni (-di-eni); f. intrarahidiánă, pl. intrarahidiéne
intrarahidianului
INTRARAHIDIÁN, -Ă, intrarahidieni, -e, adj. Din interiorul coloanei vertebrale. Lichid intrarahidian. [Pr.: -di-an] – Din fr. intrarachidien.

DOOM

intrarahidián (-di-an) adj. m., pl. intrarahidiéni (-di-eni); f. intrarahidiánă, pl. intrarahidiéne
intrarahidiene
INTRARAHIDIÁN, -Ă, intrarahidieni, -e, adj. Din interiorul coloanei vertebrale. Lichid intrarahidian. [Pr.: -di-an] – Din fr. intrarachidien.

DOOM

intrarahidián (-di-an) adj. m., pl. intrarahidiéni (-di-eni); f. intrarahidiánă, pl. intrarahidiéne
intrarahidienei
INTRARAHIDIÁN, -Ă, intrarahidieni, -e, adj. Din interiorul coloanei vertebrale. Lichid intrarahidian. [Pr.: -di-an] – Din fr. intrarachidien.

DOOM

intrarahidián (-di-an) adj. m., pl. intrarahidiéni (-di-eni); f. intrarahidiánă, pl. intrarahidiéne
intrarahidienele
INTRARAHIDIÁN, -Ă, intrarahidieni, -e, adj. Din interiorul coloanei vertebrale. Lichid intrarahidian. [Pr.: -di-an] – Din fr. intrarachidien.

DOOM

intrarahidián (-di-an) adj. m., pl. intrarahidiéni (-di-eni); f. intrarahidiánă, pl. intrarahidiéne
intrarahidienelor
INTRARAHIDIÁN, -Ă, intrarahidieni, -e, adj. Din interiorul coloanei vertebrale. Lichid intrarahidian. [Pr.: -di-an] – Din fr. intrarachidien.

DOOM

intrarahidián (-di-an) adj. m., pl. intrarahidiéni (-di-eni); f. intrarahidiánă, pl. intrarahidiéne
intrarahidieni
INTRARAHIDIÁN, -Ă, intrarahidieni, -e, adj. Din interiorul coloanei vertebrale. Lichid intrarahidian. [Pr.: -di-an] – Din fr. intrarachidien.

DOOM

intrarahidián (-di-an) adj. m., pl. intrarahidiéni (-di-eni); f. intrarahidiánă, pl. intrarahidiéne
intrarahidienii
INTRARAHIDIÁN, -Ă, intrarahidieni, -e, adj. Din interiorul coloanei vertebrale. Lichid intrarahidian. [Pr.: -di-an] – Din fr. intrarachidien.

DOOM

intrarahidián (-di-an) adj. m., pl. intrarahidiéni (-di-eni); f. intrarahidiánă, pl. intrarahidiéne
intrarahidienilor
INTRARAHIDIÁN, -Ă, intrarahidieni, -e, adj. Din interiorul coloanei vertebrale. Lichid intrarahidian. [Pr.: -di-an] – Din fr. intrarachidien.

DOOM

intrarahidián (-di-an) adj. m., pl. intrarahidiéni (-di-eni); f. intrarahidiánă, pl. intrarahidiéne
intrare
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intrare
INTRÁRE, intrări, s. f. 1. Acțiunea de a intra și rezultatul ei; loc (special amenajat) prin care se trece din afară înăuntru; permisiune, încuviințare (de a intra2); intrat. ♦ Partea de la început a unei localități, a unei suprafețe circumscrise etc. 2. Momentul intervenției unei voci, a unui instrument sau a unor grupuri de instrumente în desfășurarea unei acțiuni muzicale. 3. Stradă mică (înfundată la un capăt); fundătură. 4. (Cont.) Valoare care se înregistrează în patrimoniul unei instituții sau întreprinderi; încasare. 5. Înregistrare a adreselor, cererilor etc. sosite la o instituție. 6. (Electron.) Punct al unui sistem sau al unui aparat prin care un semnal este introdus în acestea; input (1). 7. (Inform.) Ansamblul influențelor, informațiilor care parvin unui sistem (organism, mecanism) și răspunsul unui element sau al întregului sistem la acestea; input (2). [Var.: (pop.) întráre s. f.] – V. intra2.

DOOM

intráre s. f., g.-d. art. intrắrii; pl. intrắri
intrarea
INTRÁRE, intrări, s. f. 1. Acțiunea de a intra și rezultatul ei; loc (special amenajat) prin care se trece din afară înăuntru; permisiune, încuviințare (de a intra2); intrat. ♦ Partea de la început a unei localități, a unei suprafețe circumscrise etc. 2. Momentul intervenției unei voci, a unui instrument sau a unor grupuri de instrumente în desfășurarea unei acțiuni muzicale. 3. Stradă mică (înfundată la un capăt); fundătură. 4. (Cont.) Valoare care se înregistrează în patrimoniul unei instituții sau întreprinderi; încasare. 5. Înregistrare a adreselor, cererilor etc. sosite la o instituție. 6. (Electron.) Punct al unui sistem sau al unui aparat prin care un semnal este introdus în acestea; input (1). 7. (Inform.) Ansamblul influențelor, informațiilor care parvin unui sistem (organism, mecanism) și răspunsul unui element sau al întregului sistem la acestea; input (2). [Var.: (pop.) întráre s. f.] – V. intra2.

DOOM

intráre s. f., g.-d. art. intrắrii; pl. intrắri
intrară
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intrarăm
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intrarăți
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intrase
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intrasem
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intraseră
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intraserăm
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intraserăți
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intraseși
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intraseți
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intraspecific
INTRASPECÍFIC, -Ă adj. (Biol.) Care are loc în interiorul aceleiași specii. [< fr. intraspécifique].

DOOM

!intraspecífic (-tras-pe-/-tra-spe-) adj. m., pl. intraspecífici; f. intraspecífică, pl. intraspecífice
intraspecifica
INTRASPECÍFIC, -Ă adj. (Biol.) Care are loc în interiorul aceleiași specii. [< fr. intraspécifique].

DOOM

!intraspecífic (-tras-pe-/-tra-spe-) adj. m., pl. intraspecífici; f. intraspecífică, pl. intraspecífice
intraspecifice
INTRASPECÍFIC, -Ă adj. (Biol.) Care are loc în interiorul aceleiași specii. [< fr. intraspécifique].

DOOM

!intraspecífic (-tras-pe-/-tra-spe-) adj. m., pl. intraspecífici; f. intraspecífică, pl. intraspecífice
intraspecificei
INTRASPECÍFIC, -Ă adj. (Biol.) Care are loc în interiorul aceleiași specii. [< fr. intraspécifique].

DOOM

!intraspecífic (-tras-pe-/-tra-spe-) adj. m., pl. intraspecífici; f. intraspecífică, pl. intraspecífice
intraspecificele
INTRASPECÍFIC, -Ă adj. (Biol.) Care are loc în interiorul aceleiași specii. [< fr. intraspécifique].

DOOM

!intraspecífic (-tras-pe-/-tra-spe-) adj. m., pl. intraspecífici; f. intraspecífică, pl. intraspecífice
intraspecificelor
INTRASPECÍFIC, -Ă adj. (Biol.) Care are loc în interiorul aceleiași specii. [< fr. intraspécifique].

DOOM

!intraspecífic (-tras-pe-/-tra-spe-) adj. m., pl. intraspecífici; f. intraspecífică, pl. intraspecífice
intraspecifici
INTRASPECÍFIC, -Ă adj. (Biol.) Care are loc în interiorul aceleiași specii. [< fr. intraspécifique].

DOOM

!intraspecífic (-tras-pe-/-tra-spe-) adj. m., pl. intraspecífici; f. intraspecífică, pl. intraspecífice
intraspecificii
INTRASPECÍFIC, -Ă adj. (Biol.) Care are loc în interiorul aceleiași specii. [< fr. intraspécifique].

DOOM

!intraspecífic (-tras-pe-/-tra-spe-) adj. m., pl. intraspecífici; f. intraspecífică, pl. intraspecífice
intraspecificilor
INTRASPECÍFIC, -Ă adj. (Biol.) Care are loc în interiorul aceleiași specii. [< fr. intraspécifique].

DOOM

!intraspecífic (-tras-pe-/-tra-spe-) adj. m., pl. intraspecífici; f. intraspecífică, pl. intraspecífice
intraspecificul
INTRASPECÍFIC, -Ă adj. (Biol.) Care are loc în interiorul aceleiași specii. [< fr. intraspécifique].

DOOM

!intraspecífic (-tras-pe-/-tra-spe-) adj. m., pl. intraspecífici; f. intraspecífică, pl. intraspecífice
intraspecificului
INTRASPECÍFIC, -Ă adj. (Biol.) Care are loc în interiorul aceleiași specii. [< fr. intraspécifique].

DOOM

!intraspecífic (-tras-pe-/-tra-spe-) adj. m., pl. intraspecífici; f. intraspecífică, pl. intraspecífice
intrat
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intrat
INTRÁT2, -Ă, intrați, -te, adj. (În expr.) Intrat la apă = (despre țesături) care s-a micșorat în urma spălatului; (fig.; despre oameni) cocîrjat, gîrbovit, pipernicit. Trecătorii puteau vedea un moșneag micuț, intrat la apă și scofîlcit. CARAGIALE, O. I 351. ♦ (Substantivat, f. pl., în contabilitate) Materiale înregistrate în patrimoniul unei instituții. V. ieșit.
intrat
INTRÁT s. n. Faptul de a intra; (concr.) intrare (1). – V. intra2.

DOOM

intrát s. n.
intrata
INTRÁT2, -Ă, intrați, -te, adj. (În expr.) Intrat la apă = (despre țesături) care s-a micșorat în urma spălatului; (fig.; despre oameni) cocîrjat, gîrbovit, pipernicit. Trecătorii puteau vedea un moșneag micuț, intrat la apă și scofîlcit. CARAGIALE, O. I 351. ♦ (Substantivat, f. pl., în contabilitate) Materiale înregistrate în patrimoniul unei instituții. V. ieșit.
intratabil
INTRATÁBIL, -Ă, intratabili, -e, adj. (Cu) care nu se poate trata; netratabil. – Din it. intrattabile. Cf. fr. intraitable.

DOOM

intratábil adj. m., pl. intratábili; f. intratábilă, pl. intratábile
intratabila
INTRATÁBIL, -Ă, intratabili, -e, adj. (Cu) care nu se poate trata; netratabil. – Din it. intrattabile. Cf. fr. intraitable.

DOOM

intratábil adj. m., pl. intratábili; f. intratábilă, pl. intratábile
intratabile
INTRATÁBIL, -Ă, intratabili, -e, adj. (Cu) care nu se poate trata; netratabil. – Din it. intrattabile. Cf. fr. intraitable.

DOOM

intratábil adj. m., pl. intratábili; f. intratábilă, pl. intratábile
intratabilei
INTRATÁBIL, -Ă, intratabili, -e, adj. (Cu) care nu se poate trata; netratabil. – Din it. intrattabile. Cf. fr. intraitable.

DOOM

intratábil adj. m., pl. intratábili; f. intratábilă, pl. intratábile
intratabilele
INTRATÁBIL, -Ă, intratabili, -e, adj. (Cu) care nu se poate trata; netratabil. – Din it. intrattabile. Cf. fr. intraitable.

DOOM

intratábil adj. m., pl. intratábili; f. intratábilă, pl. intratábile
intratabilelor
INTRATÁBIL, -Ă, intratabili, -e, adj. (Cu) care nu se poate trata; netratabil. – Din it. intrattabile. Cf. fr. intraitable.

DOOM

intratábil adj. m., pl. intratábili; f. intratábilă, pl. intratábile
intratabili
INTRATÁBIL, -Ă, intratabili, -e, adj. (Cu) care nu se poate trata; netratabil. – Din it. intrattabile. Cf. fr. intraitable.

DOOM

intratábil adj. m., pl. intratábili; f. intratábilă, pl. intratábile
intratabilii
INTRATÁBIL, -Ă, intratabili, -e, adj. (Cu) care nu se poate trata; netratabil. – Din it. intrattabile. Cf. fr. intraitable.

DOOM

intratábil adj. m., pl. intratábili; f. intratábilă, pl. intratábile
intratabililor
INTRATÁBIL, -Ă, intratabili, -e, adj. (Cu) care nu se poate trata; netratabil. – Din it. intrattabile. Cf. fr. intraitable.

DOOM

intratábil adj. m., pl. intratábili; f. intratábilă, pl. intratábile
intratabilul
INTRATÁBIL, -Ă, intratabili, -e, adj. (Cu) care nu se poate trata; netratabil. – Din it. intrattabile. Cf. fr. intraitable.

DOOM

intratábil adj. m., pl. intratábili; f. intratábilă, pl. intratábile
intratabilului
INTRATÁBIL, -Ă, intratabili, -e, adj. (Cu) care nu se poate trata; netratabil. – Din it. intrattabile. Cf. fr. intraitable.

DOOM

intratábil adj. m., pl. intratábili; f. intratábilă, pl. intratábile
intrate
INTRÁT2, -Ă, intrați, -te, adj. (În expr.) Intrat la apă = (despre țesături) care s-a micșorat în urma spălatului; (fig.; despre oameni) cocîrjat, gîrbovit, pipernicit. Trecătorii puteau vedea un moșneag micuț, intrat la apă și scofîlcit. CARAGIALE, O. I 351. ♦ (Substantivat, f. pl., în contabilitate) Materiale înregistrate în patrimoniul unei instituții. V. ieșit.
intratei
INTRÁT2, -Ă, intrați, -te, adj. (În expr.) Intrat la apă = (despre țesături) care s-a micșorat în urma spălatului; (fig.; despre oameni) cocîrjat, gîrbovit, pipernicit. Trecătorii puteau vedea un moșneag micuț, intrat la apă și scofîlcit. CARAGIALE, O. I 351. ♦ (Substantivat, f. pl., în contabilitate) Materiale înregistrate în patrimoniul unei instituții. V. ieșit.
intratele
INTRÁT2, -Ă, intrați, -te, adj. (În expr.) Intrat la apă = (despre țesături) care s-a micșorat în urma spălatului; (fig.; despre oameni) cocîrjat, gîrbovit, pipernicit. Trecătorii puteau vedea un moșneag micuț, intrat la apă și scofîlcit. CARAGIALE, O. I 351. ♦ (Substantivat, f. pl., în contabilitate) Materiale înregistrate în patrimoniul unei instituții. V. ieșit.
intratelor
INTRÁT2, -Ă, intrați, -te, adj. (În expr.) Intrat la apă = (despre țesături) care s-a micșorat în urma spălatului; (fig.; despre oameni) cocîrjat, gîrbovit, pipernicit. Trecătorii puteau vedea un moșneag micuț, intrat la apă și scofîlcit. CARAGIALE, O. I 351. ♦ (Substantivat, f. pl., în contabilitate) Materiale înregistrate în patrimoniul unei instituții. V. ieșit.
intratoracic
INTRATORÁCIC, -Ă, intratoracici, -ce, adj. (Anat.) Din cavitatea toracică. – Din fr. intrathoracique.
intratoracica
INTRATORÁCIC, -Ă, intratoracici, -ce, adj. (Anat.) Din cavitatea toracică. – Din fr. intrathoracique.
intratoracice
INTRATORÁCIC, -Ă, intratoracici, -ce, adj. (Anat.) Din cavitatea toracică. – Din fr. intrathoracique.
intratoracicei
INTRATORÁCIC, -Ă, intratoracici, -ce, adj. (Anat.) Din cavitatea toracică. – Din fr. intrathoracique.
intratoracicele
INTRATORÁCIC, -Ă, intratoracici, -ce, adj. (Anat.) Din cavitatea toracică. – Din fr. intrathoracique.
intratoracicelor
INTRATORÁCIC, -Ă, intratoracici, -ce, adj. (Anat.) Din cavitatea toracică. – Din fr. intrathoracique.
intratoracici
INTRATORÁCIC, -Ă, intratoracici, -ce, adj. (Anat.) Din cavitatea toracică. – Din fr. intrathoracique.
intratoracicii
INTRATORÁCIC, -Ă, intratoracici, -ce, adj. (Anat.) Din cavitatea toracică. – Din fr. intrathoracique.
intratoracicilor
INTRATORÁCIC, -Ă, intratoracici, -ce, adj. (Anat.) Din cavitatea toracică. – Din fr. intrathoracique.
intratoracicul
INTRATORÁCIC, -Ă, intratoracici, -ce, adj. (Anat.) Din cavitatea toracică. – Din fr. intrathoracique.
intratoracicului
INTRATORÁCIC, -Ă, intratoracici, -ce, adj. (Anat.) Din cavitatea toracică. – Din fr. intrathoracique.
intratul
INTRÁT2, -Ă, intrați, -te, adj. (În expr.) Intrat la apă = (despre țesături) care s-a micșorat în urma spălatului; (fig.; despre oameni) cocîrjat, gîrbovit, pipernicit. Trecătorii puteau vedea un moșneag micuț, intrat la apă și scofîlcit. CARAGIALE, O. I 351. ♦ (Substantivat, f. pl., în contabilitate) Materiale înregistrate în patrimoniul unei instituții. V. ieșit.
intratul
INTRÁT s. n. Faptul de a intra; (concr.) intrare (1). – V. intra2.

DOOM

intrát s. n.
intratului
INTRÁT2, -Ă, intrați, -te, adj. (În expr.) Intrat la apă = (despre țesături) care s-a micșorat în urma spălatului; (fig.; despre oameni) cocîrjat, gîrbovit, pipernicit. Trecătorii puteau vedea un moșneag micuț, intrat la apă și scofîlcit. CARAGIALE, O. I 351. ♦ (Substantivat, f. pl., în contabilitate) Materiale înregistrate în patrimoniul unei instituții. V. ieșit.
intratului
INTRÁT s. n. Faptul de a intra; (concr.) intrare (1). – V. intra2.

DOOM

intrát s. n.
intrată
INTRÁTĂ s.f. v. intradă.
intrau
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intraurban
INTRAURBÁN, -Ă, intraurbani, -e, adj. Care se află sau are loc în interiorul unui oraș. [Pr.: -tra-ur-] – Intra1- + urban. Cf. it. intraurbano.

DOOM

intraurbán adj. m., pl. intraurbáni; f. intraurbánă, pl. intraurbáne
intraurbana
INTRAURBÁN, -Ă, intraurbani, -e, adj. Care se află sau are loc în interiorul unui oraș. [Pr.: -tra-ur-] – Intra1- + urban. Cf. it. intraurbano.

DOOM

intraurbán adj. m., pl. intraurbáni; f. intraurbánă, pl. intraurbáne
intraurbane
INTRAURBÁN, -Ă, intraurbani, -e, adj. Care se află sau are loc în interiorul unui oraș. [Pr.: -tra-ur-] – Intra1- + urban. Cf. it. intraurbano.

DOOM

intraurbán adj. m., pl. intraurbáni; f. intraurbánă, pl. intraurbáne
intraurbanei
INTRAURBÁN, -Ă, intraurbani, -e, adj. Care se află sau are loc în interiorul unui oraș. [Pr.: -tra-ur-] – Intra1- + urban. Cf. it. intraurbano.

DOOM

intraurbán adj. m., pl. intraurbáni; f. intraurbánă, pl. intraurbáne
intraurbanele
INTRAURBÁN, -Ă, intraurbani, -e, adj. Care se află sau are loc în interiorul unui oraș. [Pr.: -tra-ur-] – Intra1- + urban. Cf. it. intraurbano.

DOOM

intraurbán adj. m., pl. intraurbáni; f. intraurbánă, pl. intraurbáne
intraurbanelor
INTRAURBÁN, -Ă, intraurbani, -e, adj. Care se află sau are loc în interiorul unui oraș. [Pr.: -tra-ur-] – Intra1- + urban. Cf. it. intraurbano.

DOOM

intraurbán adj. m., pl. intraurbáni; f. intraurbánă, pl. intraurbáne
intraurbani
INTRAURBÁN, -Ă, intraurbani, -e, adj. Care se află sau are loc în interiorul unui oraș. [Pr.: -tra-ur-] – Intra1- + urban. Cf. it. intraurbano.

DOOM

intraurbán adj. m., pl. intraurbáni; f. intraurbánă, pl. intraurbáne
intraurbanii
INTRAURBÁN, -Ă, intraurbani, -e, adj. Care se află sau are loc în interiorul unui oraș. [Pr.: -tra-ur-] – Intra1- + urban. Cf. it. intraurbano.

DOOM

intraurbán adj. m., pl. intraurbáni; f. intraurbánă, pl. intraurbáne
intraurbanilor
INTRAURBÁN, -Ă, intraurbani, -e, adj. Care se află sau are loc în interiorul unui oraș. [Pr.: -tra-ur-] – Intra1- + urban. Cf. it. intraurbano.

DOOM

intraurbán adj. m., pl. intraurbáni; f. intraurbánă, pl. intraurbáne
intraurbanul
INTRAURBÁN, -Ă, intraurbani, -e, adj. Care se află sau are loc în interiorul unui oraș. [Pr.: -tra-ur-] – Intra1- + urban. Cf. it. intraurbano.

DOOM

intraurbán adj. m., pl. intraurbáni; f. intraurbánă, pl. intraurbáne
intraurbanului
INTRAURBÁN, -Ă, intraurbani, -e, adj. Care se află sau are loc în interiorul unui oraș. [Pr.: -tra-ur-] – Intra1- + urban. Cf. it. intraurbano.

DOOM

intraurbán adj. m., pl. intraurbáni; f. intraurbánă, pl. intraurbáne
intrauterin
INTRAUTERÍN, -Ă, intrauterini, -e, adj. Care are loc, care este în cavitatea uterină. [Pr.: -tra-u-] – Din fr. intra-utérin.

DOOM

intrauterín (-tra-u-) adj. m., pl. intrauteríni; f. intrauterínă, pl. intrauteríne
intrauterina
INTRAUTERÍN, -Ă, intrauterini, -e, adj. Care are loc, care este în cavitatea uterină. [Pr.: -tra-u-] – Din fr. intra-utérin.

DOOM

intrauterín (-tra-u-) adj. m., pl. intrauteríni; f. intrauterínă, pl. intrauteríne
intrauterine
INTRAUTERÍN, -Ă, intrauterini, -e, adj. Care are loc, care este în cavitatea uterină. [Pr.: -tra-u-] – Din fr. intra-utérin.

DOOM

intrauterín (-tra-u-) adj. m., pl. intrauteríni; f. intrauterínă, pl. intrauteríne
intrauterinei
INTRAUTERÍN, -Ă, intrauterini, -e, adj. Care are loc, care este în cavitatea uterină. [Pr.: -tra-u-] – Din fr. intra-utérin.

DOOM

intrauterín (-tra-u-) adj. m., pl. intrauteríni; f. intrauterínă, pl. intrauteríne
intrauterinele
INTRAUTERÍN, -Ă, intrauterini, -e, adj. Care are loc, care este în cavitatea uterină. [Pr.: -tra-u-] – Din fr. intra-utérin.

DOOM

intrauterín (-tra-u-) adj. m., pl. intrauteríni; f. intrauterínă, pl. intrauteríne
intrauterinelor
INTRAUTERÍN, -Ă, intrauterini, -e, adj. Care are loc, care este în cavitatea uterină. [Pr.: -tra-u-] – Din fr. intra-utérin.

DOOM

intrauterín (-tra-u-) adj. m., pl. intrauteríni; f. intrauterínă, pl. intrauteríne
intrauterini
INTRAUTERÍN, -Ă, intrauterini, -e, adj. Care are loc, care este în cavitatea uterină. [Pr.: -tra-u-] – Din fr. intra-utérin.

DOOM

intrauterín (-tra-u-) adj. m., pl. intrauteríni; f. intrauterínă, pl. intrauteríne
intrauterinii
INTRAUTERÍN, -Ă, intrauterini, -e, adj. Care are loc, care este în cavitatea uterină. [Pr.: -tra-u-] – Din fr. intra-utérin.

DOOM

intrauterín (-tra-u-) adj. m., pl. intrauteríni; f. intrauterínă, pl. intrauteríne
intrauterinilor
INTRAUTERÍN, -Ă, intrauterini, -e, adj. Care are loc, care este în cavitatea uterină. [Pr.: -tra-u-] – Din fr. intra-utérin.

DOOM

intrauterín (-tra-u-) adj. m., pl. intrauteríni; f. intrauterínă, pl. intrauteríne
intrauterinul
INTRAUTERÍN, -Ă, intrauterini, -e, adj. Care are loc, care este în cavitatea uterină. [Pr.: -tra-u-] – Din fr. intra-utérin.

DOOM

intrauterín (-tra-u-) adj. m., pl. intrauteríni; f. intrauterínă, pl. intrauteríne
intrauterinului
INTRAUTERÍN, -Ă, intrauterini, -e, adj. Care are loc, care este în cavitatea uterină. [Pr.: -tra-u-] – Din fr. intra-utérin.

DOOM

intrauterín (-tra-u-) adj. m., pl. intrauteríni; f. intrauterínă, pl. intrauteríne
intravascular
INTRAVASCULÁR, -Ă, intravasculari, -e, adj. (Anat.) În (sau din) interiorul vaselor sangvine. – Din fr. intravasculaire.
intravasculara
INTRAVASCULÁR, -Ă, intravasculari, -e, adj. (Anat.) În (sau din) interiorul vaselor sangvine. – Din fr. intravasculaire.
intravasculare
INTRAVASCULÁR, -Ă, intravasculari, -e, adj. (Anat.) În (sau din) interiorul vaselor sangvine. – Din fr. intravasculaire.
intravascularei
INTRAVASCULÁR, -Ă, intravasculari, -e, adj. (Anat.) În (sau din) interiorul vaselor sangvine. – Din fr. intravasculaire.
intravascularele
INTRAVASCULÁR, -Ă, intravasculari, -e, adj. (Anat.) În (sau din) interiorul vaselor sangvine. – Din fr. intravasculaire.
intravascularelor
INTRAVASCULÁR, -Ă, intravasculari, -e, adj. (Anat.) În (sau din) interiorul vaselor sangvine. – Din fr. intravasculaire.
intravasculari
INTRAVASCULÁR, -Ă, intravasculari, -e, adj. (Anat.) În (sau din) interiorul vaselor sangvine. – Din fr. intravasculaire.
intravascularii
INTRAVASCULÁR, -Ă, intravasculari, -e, adj. (Anat.) În (sau din) interiorul vaselor sangvine. – Din fr. intravasculaire.
intravascularilor
INTRAVASCULÁR, -Ă, intravasculari, -e, adj. (Anat.) În (sau din) interiorul vaselor sangvine. – Din fr. intravasculaire.
intravascularul
INTRAVASCULÁR, -Ă, intravasculari, -e, adj. (Anat.) În (sau din) interiorul vaselor sangvine. – Din fr. intravasculaire.
intravascularului
INTRAVASCULÁR, -Ă, intravasculari, -e, adj. (Anat.) În (sau din) interiorul vaselor sangvine. – Din fr. intravasculaire.
intravenoasa
INTRAVENÓS, -OÁSĂ, intravenoși, -oase, adj. (Despre injecții, tratamente) Care se face în venă. – Din fr. intraveineux, it. intravenoso.

DOOM

intravenós adj. m., pl. intravenóși; f. intravenoásă, pl. intravenoáse
intravenoase
INTRAVENÓS, -OÁSĂ, intravenoși, -oase, adj. (Despre injecții, tratamente) Care se face în venă. – Din fr. intraveineux, it. intravenoso.

DOOM

intravenós adj. m., pl. intravenóși; f. intravenoásă, pl. intravenoáse
intravenoasei
INTRAVENÓS, -OÁSĂ, intravenoși, -oase, adj. (Despre injecții, tratamente) Care se face în venă. – Din fr. intraveineux, it. intravenoso.

DOOM

intravenós adj. m., pl. intravenóși; f. intravenoásă, pl. intravenoáse
intravenoasele
INTRAVENÓS, -OÁSĂ, intravenoși, -oase, adj. (Despre injecții, tratamente) Care se face în venă. – Din fr. intraveineux, it. intravenoso.

DOOM

intravenós adj. m., pl. intravenóși; f. intravenoásă, pl. intravenoáse
intravenoaselor
INTRAVENÓS, -OÁSĂ, intravenoși, -oase, adj. (Despre injecții, tratamente) Care se face în venă. – Din fr. intraveineux, it. intravenoso.

DOOM

intravenós adj. m., pl. intravenóși; f. intravenoásă, pl. intravenoáse
intravenos
INTRAVENÓS, -OÁSĂ, intravenoși, -oase, adj. (Despre injecții, tratamente) Care se face în venă. – Din fr. intraveineux, it. intravenoso.

DOOM

intravenós adj. m., pl. intravenóși; f. intravenoásă, pl. intravenoáse
intravenosul
INTRAVENÓS, -OÁSĂ, intravenoși, -oase, adj. (Despre injecții, tratamente) Care se face în venă. – Din fr. intraveineux, it. intravenoso.

DOOM

intravenós adj. m., pl. intravenóși; f. intravenoásă, pl. intravenoáse
intravenosului
INTRAVENÓS, -OÁSĂ, intravenoși, -oase, adj. (Despre injecții, tratamente) Care se face în venă. – Din fr. intraveineux, it. intravenoso.

DOOM

intravenós adj. m., pl. intravenóși; f. intravenoásă, pl. intravenoáse
intravenoși
INTRAVENÓS, -OÁSĂ, intravenoși, -oase, adj. (Despre injecții, tratamente) Care se face în venă. – Din fr. intraveineux, it. intravenoso.

DOOM

intravenós adj. m., pl. intravenóși; f. intravenoásă, pl. intravenoáse
intravenoșii
INTRAVENÓS, -OÁSĂ, intravenoși, -oase, adj. (Despre injecții, tratamente) Care se face în venă. – Din fr. intraveineux, it. intravenoso.

DOOM

intravenós adj. m., pl. intravenóși; f. intravenoásă, pl. intravenoáse
intravenoșilor
INTRAVENÓS, -OÁSĂ, intravenoși, -oase, adj. (Despre injecții, tratamente) Care se face în venă. – Din fr. intraveineux, it. intravenoso.

DOOM

intravenós adj. m., pl. intravenóși; f. intravenoásă, pl. intravenoáse
intravilan
INTRAVILÁN, intravilane, s. n. Zonă care cuprinde suprafața construită și construibilă a unui oraș sau a unui sat. ◊ (Adjectival) Teren, spațiu intravilan. – Intra1- + vilan (< lat. villanus).

DOOM

intravilán2 s. n.
intravilane
INTRAVILÁN, intravilane, s. n. Zonă care cuprinde suprafața construită și construibilă a unui oraș sau a unui sat. ◊ (Adjectival) Teren, spațiu intravilan. – Intra1- + vilan (< lat. villanus).

DOOM

intravilán2 s. n.
intravilanele
INTRAVILÁN, intravilane, s. n. Zonă care cuprinde suprafața construită și construibilă a unui oraș sau a unui sat. ◊ (Adjectival) Teren, spațiu intravilan. – Intra1- + vilan (< lat. villanus).

DOOM

intravilán2 s. n.
intravilanelor
INTRAVILÁN, intravilane, s. n. Zonă care cuprinde suprafața construită și construibilă a unui oraș sau a unui sat. ◊ (Adjectival) Teren, spațiu intravilan. – Intra1- + vilan (< lat. villanus).

DOOM

intravilán2 s. n.
intravilanul
INTRAVILÁN, intravilane, s. n. Zonă care cuprinde suprafața construită și construibilă a unui oraș sau a unui sat. ◊ (Adjectival) Teren, spațiu intravilan. – Intra1- + vilan (< lat. villanus).

DOOM

intravilán2 s. n.
intravilanului
INTRAVILÁN, intravilane, s. n. Zonă care cuprinde suprafața construită și construibilă a unui oraș sau a unui sat. ◊ (Adjectival) Teren, spațiu intravilan. – Intra1- + vilan (< lat. villanus).

DOOM

intravilán2 s. n.
intrazonal
INTRAZONÁL, -Ă, intrazonali, -e, adj. Care se află ori se formează în cadrul aceleiași zone. – Din engl. intrazonal.

DOOM

intrazonál adj. m., pl. intrazonáli; f. intrazonálă, pl. intrazonále
intrazonala
INTRAZONÁL, -Ă, intrazonali, -e, adj. Care se află ori se formează în cadrul aceleiași zone. – Din engl. intrazonal.

DOOM

intrazonál adj. m., pl. intrazonáli; f. intrazonálă, pl. intrazonále
intrazonale
INTRAZONÁL, -Ă, intrazonali, -e, adj. Care se află ori se formează în cadrul aceleiași zone. – Din engl. intrazonal.

DOOM

intrazonál adj. m., pl. intrazonáli; f. intrazonálă, pl. intrazonále
intrazonalei
INTRAZONÁL, -Ă, intrazonali, -e, adj. Care se află ori se formează în cadrul aceleiași zone. – Din engl. intrazonal.

DOOM

intrazonál adj. m., pl. intrazonáli; f. intrazonálă, pl. intrazonále
intrazonalele
INTRAZONÁL, -Ă, intrazonali, -e, adj. Care se află ori se formează în cadrul aceleiași zone. – Din engl. intrazonal.

DOOM

intrazonál adj. m., pl. intrazonáli; f. intrazonálă, pl. intrazonále
intrazonalelor
INTRAZONÁL, -Ă, intrazonali, -e, adj. Care se află ori se formează în cadrul aceleiași zone. – Din engl. intrazonal.

DOOM

intrazonál adj. m., pl. intrazonáli; f. intrazonálă, pl. intrazonále
intrazonali
INTRAZONÁL, -Ă, intrazonali, -e, adj. Care se află ori se formează în cadrul aceleiași zone. – Din engl. intrazonal.

DOOM

intrazonál adj. m., pl. intrazonáli; f. intrazonálă, pl. intrazonále
intrazonalii
INTRAZONÁL, -Ă, intrazonali, -e, adj. Care se află ori se formează în cadrul aceleiași zone. – Din engl. intrazonal.

DOOM

intrazonál adj. m., pl. intrazonáli; f. intrazonálă, pl. intrazonále
intrazonalilor
INTRAZONÁL, -Ă, intrazonali, -e, adj. Care se află ori se formează în cadrul aceleiași zone. – Din engl. intrazonal.

DOOM

intrazonál adj. m., pl. intrazonáli; f. intrazonálă, pl. intrazonále
intrazonalul
INTRAZONÁL, -Ă, intrazonali, -e, adj. Care se află ori se formează în cadrul aceleiași zone. – Din engl. intrazonal.

DOOM

intrazonál adj. m., pl. intrazonáli; f. intrazonálă, pl. intrazonále
intrazonalului
INTRAZONÁL, -Ă, intrazonali, -e, adj. Care se află ori se formează în cadrul aceleiași zone. – Din engl. intrazonal.

DOOM

intrazonál adj. m., pl. intrazonáli; f. intrazonálă, pl. intrazonále
intrași
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intrați
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intrați
INTRÁT2, -Ă, intrați, -te, adj. (În expr.) Intrat la apă = (despre țesături) care s-a micșorat în urma spălatului; (fig.; despre oameni) cocîrjat, gîrbovit, pipernicit. Trecătorii puteau vedea un moșneag micuț, intrat la apă și scofîlcit. CARAGIALE, O. I 351. ♦ (Substantivat, f. pl., în contabilitate) Materiale înregistrate în patrimoniul unei instituții. V. ieșit.
intrații
INTRÁT2, -Ă, intrați, -te, adj. (În expr.) Intrat la apă = (despre țesături) care s-a micșorat în urma spălatului; (fig.; despre oameni) cocîrjat, gîrbovit, pipernicit. Trecătorii puteau vedea un moșneag micuț, intrat la apă și scofîlcit. CARAGIALE, O. I 351. ♦ (Substantivat, f. pl., în contabilitate) Materiale înregistrate în patrimoniul unei instituții. V. ieșit.
intraților
INTRÁT2, -Ă, intrați, -te, adj. (În expr.) Intrat la apă = (despre țesături) care s-a micșorat în urma spălatului; (fig.; despre oameni) cocîrjat, gîrbovit, pipernicit. Trecătorii puteau vedea un moșneag micuț, intrat la apă și scofîlcit. CARAGIALE, O. I 351. ♦ (Substantivat, f. pl., în contabilitate) Materiale înregistrate în patrimoniul unei instituții. V. ieșit.
intre
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intrepid
ÎNTREPÍD, -Ă adj. v. intrepid.

DOOM

intrepíd (livr.) adj. m., pl. intrepízi; f. intrepídă, pl. intrepíde
intrepida
ÎNTREPÍD, -Ă adj. v. intrepid.

DOOM

intrepíd (livr.) adj. m., pl. intrepízi; f. intrepídă, pl. intrepíde
intrepide
ÎNTREPÍD, -Ă adj. v. intrepid.

DOOM

intrepíd (livr.) adj. m., pl. intrepízi; f. intrepídă, pl. intrepíde
intrepidei
ÎNTREPÍD, -Ă adj. v. intrepid.

DOOM

intrepíd (livr.) adj. m., pl. intrepízi; f. intrepídă, pl. intrepíde
intrepidele
ÎNTREPÍD, -Ă adj. v. intrepid.

DOOM

intrepíd (livr.) adj. m., pl. intrepízi; f. intrepídă, pl. intrepíde
intrepidelor
ÎNTREPÍD, -Ă adj. v. intrepid.

DOOM

intrepíd (livr.) adj. m., pl. intrepízi; f. intrepídă, pl. intrepíde
intrepiditate
INTREPIDITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea celui intrepid; curaj, cutezanță, îndrăzneală. – Din fr. intrépidité.

DOOM

!intrepiditáte (livr.) s. f., g.-d. art. intrepiditắții
intrepiditatea
INTREPIDITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea celui intrepid; curaj, cutezanță, îndrăzneală. – Din fr. intrépidité.

DOOM

!intrepiditáte (livr.) s. f., g.-d. art. intrepiditắții
intrepidități
INTREPIDITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea celui intrepid; curaj, cutezanță, îndrăzneală. – Din fr. intrépidité.

DOOM

!intrepiditáte (livr.) s. f., g.-d. art. intrepiditắții
intrepidității
INTREPIDITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea celui intrepid; curaj, cutezanță, îndrăzneală. – Din fr. intrépidité.

DOOM

!intrepiditáte (livr.) s. f., g.-d. art. intrepiditắții
intrepiditățile
INTREPIDITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea celui intrepid; curaj, cutezanță, îndrăzneală. – Din fr. intrépidité.

DOOM

!intrepiditáte (livr.) s. f., g.-d. art. intrepiditắții
intrepidităților
INTREPIDITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea celui intrepid; curaj, cutezanță, îndrăzneală. – Din fr. intrépidité.

DOOM

!intrepiditáte (livr.) s. f., g.-d. art. intrepiditắții
intrepidul
ÎNTREPÍD, -Ă adj. v. intrepid.

DOOM

intrepíd (livr.) adj. m., pl. intrepízi; f. intrepídă, pl. intrepíde
intrepidului
ÎNTREPÍD, -Ă adj. v. intrepid.

DOOM

intrepíd (livr.) adj. m., pl. intrepízi; f. intrepídă, pl. intrepíde
intrepizi
ÎNTREPÍD, -Ă adj. v. intrepid.

DOOM

intrepíd (livr.) adj. m., pl. intrepízi; f. intrepídă, pl. intrepíde
intrepizii
ÎNTREPÍD, -Ă adj. v. intrepid.

DOOM

intrepíd (livr.) adj. m., pl. intrepízi; f. intrepídă, pl. intrepíde
intrepizilor
ÎNTREPÍD, -Ă adj. v. intrepid.

DOOM

intrepíd (livr.) adj. m., pl. intrepízi; f. intrepídă, pl. intrepíde
intri
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intric
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intrica
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricai
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricam
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricare
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricare
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricară
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricarăm
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricarăți
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricase
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricasem
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricaseră
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricaserăm
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricaserăți
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricaseși
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricaseți
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricat
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricat
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricau
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricași
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricați
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricația
INTRICÁȚIE s.f. (Biol.) Amestec, întretăiere; încrucișare întâmplătoare. [Gen. -iei. / < lat. intricatio, fr. intrication].

DOOM

intricáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. intricáția (-ți-a), g.-d. art. intricáției; pl. intricáții, art. intricáțiile (-ți-i-)
intricație
INTRICÁȚIE s.f. (Biol.) Amestec, întretăiere; încrucișare întâmplătoare. [Gen. -iei. / < lat. intricatio, fr. intrication].

DOOM

intricáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. intricáția (-ți-a), g.-d. art. intricáției; pl. intricáții, art. intricáțiile (-ți-i-)
intricației
INTRICÁȚIE s.f. (Biol.) Amestec, întretăiere; încrucișare întâmplătoare. [Gen. -iei. / < lat. intricatio, fr. intrication].

DOOM

intricáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. intricáția (-ți-a), g.-d. art. intricáției; pl. intricáții, art. intricáțiile (-ți-i-)
intricații
INTRICÁȚIE s.f. (Biol.) Amestec, întretăiere; încrucișare întâmplătoare. [Gen. -iei. / < lat. intricatio, fr. intrication].

DOOM

intricáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. intricáția (-ți-a), g.-d. art. intricáției; pl. intricáții, art. intricáțiile (-ți-i-)
intricațiile
INTRICÁȚIE s.f. (Biol.) Amestec, întretăiere; încrucișare întâmplătoare. [Gen. -iei. / < lat. intricatio, fr. intrication].

DOOM

intricáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. intricáția (-ți-a), g.-d. art. intricáției; pl. intricáții, art. intricáțiile (-ți-i-)
intricațiilor
INTRICÁȚIE s.f. (Biol.) Amestec, întretăiere; încrucișare întâmplătoare. [Gen. -iei. / < lat. intricatio, fr. intrication].

DOOM

intricáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. intricáția (-ți-a), g.-d. art. intricáției; pl. intricáții, art. intricáțiile (-ți-i-)
intrice
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intrici
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricând
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intricînd
INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].
intrig
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intriga
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intriga
ÍNTRIGĂ, intrigi, s. f. 1. Acțiune (ascunsă) care folosește mijloace nepermise pentru realizarea unui scop; uneltire. 2. Schemă generală de fapte și de acțiuni care reprezintă subiectul unor opere literare. – Din fr. intrigue.

DOOM

íntrigă s. f., g.-d. art. íntrigii; pl. íntrigi
intrigai
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrigam
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrigant
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intrigant
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intriganta
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intriganta
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intrigante
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intrigante
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intrigantei
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intrigantei
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intrigantele
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intrigantele
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intrigantelor
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intrigantelor
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intrigantul
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intrigantul
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intrigantului
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intrigantului
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intriganți
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intriganți
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intriganții
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intriganții
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intriganților
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intriganților
INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

DOOM

intrigánt adj. m., s. m., pl. intrigánți; adj. f., s. f. intrigántă, pl. intrigánte
intrigare
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrigare
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.
intrigară
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrigarăm
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrigarăți
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrigase
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrigasem
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrigaseră
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrigaserăm
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrigaserăți
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrigaseși
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrigaseți
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrigat
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrigat
INTRIGÁT, -Ă, intrigați, -te, adj. Care este nerăbdător să afle sau să știe ceva care îl îngrijorează, față de care are suspiciuni. – V. intriga.
intrigata
INTRIGÁT, -Ă, intrigați, -te, adj. Care este nerăbdător să afle sau să știe ceva care îl îngrijorează, față de care are suspiciuni. – V. intriga.
intrigate
INTRIGÁT, -Ă, intrigați, -te, adj. Care este nerăbdător să afle sau să știe ceva care îl îngrijorează, față de care are suspiciuni. – V. intriga.
intrigatei
INTRIGÁT, -Ă, intrigați, -te, adj. Care este nerăbdător să afle sau să știe ceva care îl îngrijorează, față de care are suspiciuni. – V. intriga.
intrigatele
INTRIGÁT, -Ă, intrigați, -te, adj. Care este nerăbdător să afle sau să știe ceva care îl îngrijorează, față de care are suspiciuni. – V. intriga.
intrigatelor
INTRIGÁT, -Ă, intrigați, -te, adj. Care este nerăbdător să afle sau să știe ceva care îl îngrijorează, față de care are suspiciuni. – V. intriga.
intrigatul
INTRIGÁT, -Ă, intrigați, -te, adj. Care este nerăbdător să afle sau să știe ceva care îl îngrijorează, față de care are suspiciuni. – V. intriga.
intrigatului
INTRIGÁT, -Ă, intrigați, -te, adj. Care este nerăbdător să afle sau să știe ceva care îl îngrijorează, față de care are suspiciuni. – V. intriga.
intrigau
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrigași
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrigați
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrigați
INTRIGÁT, -Ă, intrigați, -te, adj. Care este nerăbdător să afle sau să știe ceva care îl îngrijorează, față de care are suspiciuni. – V. intriga.
intrigații
INTRIGÁT, -Ă, intrigați, -te, adj. Care este nerăbdător să afle sau să știe ceva care îl îngrijorează, față de care are suspiciuni. – V. intriga.
intrigaților
INTRIGÁT, -Ă, intrigați, -te, adj. Care este nerăbdător să afle sau să știe ceva care îl îngrijorează, față de care are suspiciuni. – V. intriga.
intrige
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrigi
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrigi
ÍNTRIGĂ, intrigi, s. f. 1. Acțiune (ascunsă) care folosește mijloace nepermise pentru realizarea unui scop; uneltire. 2. Schemă generală de fapte și de acțiuni care reprezintă subiectul unor opere literare. – Din fr. intrigue.

DOOM

íntrigă s. f., g.-d. art. íntrigii; pl. íntrigi
intrigii
ÍNTRIGĂ, intrigi, s. f. 1. Acțiune (ascunsă) care folosește mijloace nepermise pentru realizarea unui scop; uneltire. 2. Schemă generală de fapte și de acțiuni care reprezintă subiectul unor opere literare. – Din fr. intrigue.

DOOM

íntrigă s. f., g.-d. art. íntrigii; pl. íntrigi
intrigile
ÍNTRIGĂ, intrigi, s. f. 1. Acțiune (ascunsă) care folosește mijloace nepermise pentru realizarea unui scop; uneltire. 2. Schemă generală de fapte și de acțiuni care reprezintă subiectul unor opere literare. – Din fr. intrigue.

DOOM

íntrigă s. f., g.-d. art. íntrigii; pl. íntrigi
intrigilor
ÍNTRIGĂ, intrigi, s. f. 1. Acțiune (ascunsă) care folosește mijloace nepermise pentru realizarea unui scop; uneltire. 2. Schemă generală de fapte și de acțiuni care reprezintă subiectul unor opere literare. – Din fr. intrigue.

DOOM

íntrigă s. f., g.-d. art. íntrigii; pl. íntrigi
intrigând
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrigînd
INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

DOOM

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă
intrinsec
INTRINSÉC, -Ă, intrinseci, -ce, adj. Care constituie partea lăuntrică, proprie și esențială a unui lucru; care există prin sine însuși (independent de relațiile sale cu alt lucru). – Din fr. intrinsèque, lat. intrinsecus.

DOOM

intrinséc adj. m., pl. intrinséci; f. intrinsécă, pl. intrinséce
intrinseca
INTRINSÉC, -Ă, intrinseci, -ce, adj. Care constituie partea lăuntrică, proprie și esențială a unui lucru; care există prin sine însuși (independent de relațiile sale cu alt lucru). – Din fr. intrinsèque, lat. intrinsecus.

DOOM

intrinséc adj. m., pl. intrinséci; f. intrinsécă, pl. intrinséce
intrinsece
INTRINSÉC, -Ă, intrinseci, -ce, adj. Care constituie partea lăuntrică, proprie și esențială a unui lucru; care există prin sine însuși (independent de relațiile sale cu alt lucru). – Din fr. intrinsèque, lat. intrinsecus.

DOOM

intrinséc adj. m., pl. intrinséci; f. intrinsécă, pl. intrinséce
intrinsecei
INTRINSÉC, -Ă, intrinseci, -ce, adj. Care constituie partea lăuntrică, proprie și esențială a unui lucru; care există prin sine însuși (independent de relațiile sale cu alt lucru). – Din fr. intrinsèque, lat. intrinsecus.

DOOM

intrinséc adj. m., pl. intrinséci; f. intrinsécă, pl. intrinséce
intrinsecele
INTRINSÉC, -Ă, intrinseci, -ce, adj. Care constituie partea lăuntrică, proprie și esențială a unui lucru; care există prin sine însuși (independent de relațiile sale cu alt lucru). – Din fr. intrinsèque, lat. intrinsecus.

DOOM

intrinséc adj. m., pl. intrinséci; f. intrinsécă, pl. intrinséce
intrinsecelor
INTRINSÉC, -Ă, intrinseci, -ce, adj. Care constituie partea lăuntrică, proprie și esențială a unui lucru; care există prin sine însuși (independent de relațiile sale cu alt lucru). – Din fr. intrinsèque, lat. intrinsecus.

DOOM

intrinséc adj. m., pl. intrinséci; f. intrinsécă, pl. intrinséce
intrinseci
INTRINSÉC, -Ă, intrinseci, -ce, adj. Care constituie partea lăuntrică, proprie și esențială a unui lucru; care există prin sine însuși (independent de relațiile sale cu alt lucru). – Din fr. intrinsèque, lat. intrinsecus.

DOOM

intrinséc adj. m., pl. intrinséci; f. intrinsécă, pl. intrinséce
intrinsecii
INTRINSÉC, -Ă, intrinseci, -ce, adj. Care constituie partea lăuntrică, proprie și esențială a unui lucru; care există prin sine însuși (independent de relațiile sale cu alt lucru). – Din fr. intrinsèque, lat. intrinsecus.

DOOM

intrinséc adj. m., pl. intrinséci; f. intrinsécă, pl. intrinséce
intrinsecilor
INTRINSÉC, -Ă, intrinseci, -ce, adj. Care constituie partea lăuntrică, proprie și esențială a unui lucru; care există prin sine însuși (independent de relațiile sale cu alt lucru). – Din fr. intrinsèque, lat. intrinsecus.

DOOM

intrinséc adj. m., pl. intrinséci; f. intrinsécă, pl. intrinséce
intrinsecul
INTRINSÉC, -Ă, intrinseci, -ce, adj. Care constituie partea lăuntrică, proprie și esențială a unui lucru; care există prin sine însuși (independent de relațiile sale cu alt lucru). – Din fr. intrinsèque, lat. intrinsecus.

DOOM

intrinséc adj. m., pl. intrinséci; f. intrinsécă, pl. intrinséce
intrinsecului
INTRINSÉC, -Ă, intrinseci, -ce, adj. Care constituie partea lăuntrică, proprie și esențială a unui lucru; care există prin sine însuși (independent de relațiile sale cu alt lucru). – Din fr. intrinsèque, lat. intrinsecus.

DOOM

intrinséc adj. m., pl. intrinséci; f. intrinsécă, pl. intrinséce
intro
INTRO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „înăuntru”, „spre interior”. [< it., fr. intro-, lat. intro].
introduce
INTRODÚCE, introdúc, vb. III. Tranz. 1. A face ca cineva sau ceva să intre, să pătrundă în ceva, undeva; a băga, a vârî. ♦ A include, a adăuga, a îngloba. ♦ Refl. A intra undeva (cu forța sau pe furiș). 2. A face ca o persoană să fie primită de cineva sau să fie admisă într-o organizație, într-o asociație etc. ♦ A ajuta pe cineva să se inițieze într-un domeniu de activitate. 3. A pune în practică; a institui, a stabili (un obicei, o practică etc.). [Perf. s. introdusei, part. introdus] – Din lat. introducere. Cf. fr. introduire.

DOOM

introdúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. introdúc, 1 pl. introdúcem, 2 pl. introdúceți; imper. 2 sg. introdú, neg. nu introdúce; part. introdús
introducere
INTRODÚCERE, introduceri, s. f. Acțiunea de a (se) introduce și rezultatul ei. 1. Băgare, vârâre. ♦ Includere, inserare, înglobare; punere în practică. 2. Capitol al unei lucrări sau parte de la începutul ei, în care se prezintă, în linii generale, intențiile acesteia, elementele sau noțiunile fundamentale necesare înțelegerii ei; introducție. ♦ Partea de la început a unei compoziții (artistice), a unei scrisori etc. 3. Lucrare științifică în care se expun noțiunile generale, elementare sau pregătitoare ale unui domeniu de cunoștințe. – V. introduce.

DOOM

introdúcere s. f., g.-d. art. introdúcerii; pl. introdúceri
introducerea
INTRODÚCERE, introduceri, s. f. Acțiunea de a (se) introduce și rezultatul ei. 1. Băgare, vârâre. ♦ Includere, inserare, înglobare; punere în practică. 2. Capitol al unei lucrări sau parte de la începutul ei, în care se prezintă, în linii generale, intențiile acesteia, elementele sau noțiunile fundamentale necesare înțelegerii ei; introducție. ♦ Partea de la început a unei compoziții (artistice), a unei scrisori etc. 3. Lucrare științifică în care se expun noțiunile generale, elementare sau pregătitoare ale unui domeniu de cunoștințe. – V. introduce.

DOOM

introdúcere s. f., g.-d. art. introdúcerii; pl. introdúceri
introduceri
INTRODÚCERE, introduceri, s. f. Acțiunea de a (se) introduce și rezultatul ei. 1. Băgare, vârâre. ♦ Includere, inserare, înglobare; punere în practică. 2. Capitol al unei lucrări sau parte de la începutul ei, în care se prezintă, în linii generale, intențiile acesteia, elementele sau noțiunile fundamentale necesare înțelegerii ei; introducție. ♦ Partea de la început a unei compoziții (artistice), a unei scrisori etc. 3. Lucrare științifică în care se expun noțiunile generale, elementare sau pregătitoare ale unui domeniu de cunoștințe. – V. introduce.

DOOM

introdúcere s. f., g.-d. art. introdúcerii; pl. introdúceri
introducerii
INTRODÚCERE, introduceri, s. f. Acțiunea de a (se) introduce și rezultatul ei. 1. Băgare, vârâre. ♦ Includere, inserare, înglobare; punere în practică. 2. Capitol al unei lucrări sau parte de la începutul ei, în care se prezintă, în linii generale, intențiile acesteia, elementele sau noțiunile fundamentale necesare înțelegerii ei; introducție. ♦ Partea de la început a unei compoziții (artistice), a unei scrisori etc. 3. Lucrare științifică în care se expun noțiunile generale, elementare sau pregătitoare ale unui domeniu de cunoștințe. – V. introduce.

DOOM

introdúcere s. f., g.-d. art. introdúcerii; pl. introdúceri
introducerile
INTRODÚCERE, introduceri, s. f. Acțiunea de a (se) introduce și rezultatul ei. 1. Băgare, vârâre. ♦ Includere, inserare, înglobare; punere în practică. 2. Capitol al unei lucrări sau parte de la începutul ei, în care se prezintă, în linii generale, intențiile acesteia, elementele sau noțiunile fundamentale necesare înțelegerii ei; introducție. ♦ Partea de la început a unei compoziții (artistice), a unei scrisori etc. 3. Lucrare științifică în care se expun noțiunile generale, elementare sau pregătitoare ale unui domeniu de cunoștințe. – V. introduce.

DOOM

introdúcere s. f., g.-d. art. introdúcerii; pl. introdúceri
introducerilor
INTRODÚCERE, introduceri, s. f. Acțiunea de a (se) introduce și rezultatul ei. 1. Băgare, vârâre. ♦ Includere, inserare, înglobare; punere în practică. 2. Capitol al unei lucrări sau parte de la începutul ei, în care se prezintă, în linii generale, intențiile acesteia, elementele sau noțiunile fundamentale necesare înțelegerii ei; introducție. ♦ Partea de la început a unei compoziții (artistice), a unei scrisori etc. 3. Lucrare științifică în care se expun noțiunile generale, elementare sau pregătitoare ale unui domeniu de cunoștințe. – V. introduce.

DOOM

introdúcere s. f., g.-d. art. introdúcerii; pl. introdúceri
introductiv
INTRODUCTÍV, -Ă, introductivi, -e, adj. Care servește ca introducere; de (la) început. – Din fr. introductif.

DOOM

introductív adj. m., pl. introductívi; f. introductívă, pl. introductíve
introductiva
INTRODUCTÍV, -Ă, introductivi, -e, adj. Care servește ca introducere; de (la) început. – Din fr. introductif.

DOOM

introductív adj. m., pl. introductívi; f. introductívă, pl. introductíve
introductive
INTRODUCTÍV, -Ă, introductivi, -e, adj. Care servește ca introducere; de (la) început. – Din fr. introductif.

DOOM

introductív adj. m., pl. introductívi; f. introductívă, pl. introductíve
introductivei
INTRODUCTÍV, -Ă, introductivi, -e, adj. Care servește ca introducere; de (la) început. – Din fr. introductif.

DOOM

introductív adj. m., pl. introductívi; f. introductívă, pl. introductíve
introductivele
INTRODUCTÍV, -Ă, introductivi, -e, adj. Care servește ca introducere; de (la) început. – Din fr. introductif.

DOOM

introductív adj. m., pl. introductívi; f. introductívă, pl. introductíve
introductivelor
INTRODUCTÍV, -Ă, introductivi, -e, adj. Care servește ca introducere; de (la) început. – Din fr. introductif.

DOOM

introductív adj. m., pl. introductívi; f. introductívă, pl. introductíve
introductivi
INTRODUCTÍV, -Ă, introductivi, -e, adj. Care servește ca introducere; de (la) început. – Din fr. introductif.

DOOM

introductív adj. m., pl. introductívi; f. introductívă, pl. introductíve
introductivii
INTRODUCTÍV, -Ă, introductivi, -e, adj. Care servește ca introducere; de (la) început. – Din fr. introductif.

DOOM

introductív adj. m., pl. introductívi; f. introductívă, pl. introductíve
introductivilor
INTRODUCTÍV, -Ă, introductivi, -e, adj. Care servește ca introducere; de (la) început. – Din fr. introductif.

DOOM

introductív adj. m., pl. introductívi; f. introductívă, pl. introductíve
introductivul
INTRODUCTÍV, -Ă, introductivi, -e, adj. Care servește ca introducere; de (la) început. – Din fr. introductif.

DOOM

introductív adj. m., pl. introductívi; f. introductívă, pl. introductíve
introductivului
INTRODUCTÍV, -Ă, introductivi, -e, adj. Care servește ca introducere; de (la) început. – Din fr. introductif.

DOOM

introductív adj. m., pl. introductívi; f. introductívă, pl. introductíve
introducția
INTRODÚCȚIE, introducții, s. f. (Înv.) Introducere; început. – Din fr. introduction, lat. introductio.

DOOM

introdúcție (înv.) (-ți-e) s. f., art. introdúcția (-ți-a), g.-d. art. introdúcției; pl. introdúcții, art. introdúcțiile (-ți-i-)
introducție
INTRODÚCȚIE, introducții, s. f. (Înv.) Introducere; început. – Din fr. introduction, lat. introductio.

DOOM

introdúcție (înv.) (-ți-e) s. f., art. introdúcția (-ți-a), g.-d. art. introdúcției; pl. introdúcții, art. introdúcțiile (-ți-i-)
introducției
INTRODÚCȚIE, introducții, s. f. (Înv.) Introducere; început. – Din fr. introduction, lat. introductio.

DOOM

introdúcție (înv.) (-ți-e) s. f., art. introdúcția (-ți-a), g.-d. art. introdúcției; pl. introdúcții, art. introdúcțiile (-ți-i-)
introducții
INTRODÚCȚIE, introducții, s. f. (Înv.) Introducere; început. – Din fr. introduction, lat. introductio.

DOOM

introdúcție (înv.) (-ți-e) s. f., art. introdúcția (-ți-a), g.-d. art. introdúcției; pl. introdúcții, art. introdúcțiile (-ți-i-)
introducțiile
INTRODÚCȚIE, introducții, s. f. (Înv.) Introducere; început. – Din fr. introduction, lat. introductio.

DOOM

introdúcție (înv.) (-ți-e) s. f., art. introdúcția (-ți-a), g.-d. art. introdúcției; pl. introdúcții, art. introdúcțiile (-ți-i-)
introducțiilor
INTRODÚCȚIE, introducții, s. f. (Înv.) Introducere; început. – Din fr. introduction, lat. introductio.

DOOM

introdúcție (înv.) (-ți-e) s. f., art. introdúcția (-ți-a), g.-d. art. introdúcției; pl. introdúcții, art. introdúcțiile (-ți-i-)
introdus
INTRODÚS, -Ă, introduși, -se, adj. (Despre oameni) Care are relații cu multă lume. ♦ Care cunoaște bine și amănunțit o problemă. – V. introduce.
introdusa
INTRODÚS, -Ă, introduși, -se, adj. (Despre oameni) Care are relații cu multă lume. ♦ Care cunoaște bine și amănunțit o problemă. – V. introduce.
introduse
INTRODÚS, -Ă, introduși, -se, adj. (Despre oameni) Care are relații cu multă lume. ♦ Care cunoaște bine și amănunțit o problemă. – V. introduce.
introdusei
INTRODÚS, -Ă, introduși, -se, adj. (Despre oameni) Care are relații cu multă lume. ♦ Care cunoaște bine și amănunțit o problemă. – V. introduce.
introdusele
INTRODÚS, -Ă, introduși, -se, adj. (Despre oameni) Care are relații cu multă lume. ♦ Care cunoaște bine și amănunțit o problemă. – V. introduce.
introduselor
INTRODÚS, -Ă, introduși, -se, adj. (Despre oameni) Care are relații cu multă lume. ♦ Care cunoaște bine și amănunțit o problemă. – V. introduce.
introdusul
INTRODÚS, -Ă, introduși, -se, adj. (Despre oameni) Care are relații cu multă lume. ♦ Care cunoaște bine și amănunțit o problemă. – V. introduce.
introdusului
INTRODÚS, -Ă, introduși, -se, adj. (Despre oameni) Care are relații cu multă lume. ♦ Care cunoaște bine și amănunțit o problemă. – V. introduce.
introduși
INTRODÚS, -Ă, introduși, -se, adj. (Despre oameni) Care are relații cu multă lume. ♦ Care cunoaște bine și amănunțit o problemă. – V. introduce.
introdușii
INTRODÚS, -Ă, introduși, -se, adj. (Despre oameni) Care are relații cu multă lume. ♦ Care cunoaște bine și amănunțit o problemă. – V. introduce.
introdușilor
INTRODÚS, -Ă, introduși, -se, adj. (Despre oameni) Care are relații cu multă lume. ♦ Care cunoaște bine și amănunțit o problemă. – V. introduce.
introgresiune
INTROGRESIÚNE, introgresiuni, s. f. (Biol.) Formare de noi specii prin hibridare. [Pr.: -si-u-] – Din engl. introgression.
introgresiunea
INTROGRESIÚNE, introgresiuni, s. f. (Biol.) Formare de noi specii prin hibridare. [Pr.: -si-u-] – Din engl. introgression.
introgresiuni
INTROGRESIÚNE, introgresiuni, s. f. (Biol.) Formare de noi specii prin hibridare. [Pr.: -si-u-] – Din engl. introgression.
introgresiunii
INTROGRESIÚNE, introgresiuni, s. f. (Biol.) Formare de noi specii prin hibridare. [Pr.: -si-u-] – Din engl. introgression.
introgresiunile
INTROGRESIÚNE, introgresiuni, s. f. (Biol.) Formare de noi specii prin hibridare. [Pr.: -si-u-] – Din engl. introgression.
introgresiunilor
INTROGRESIÚNE, introgresiuni, s. f. (Biol.) Formare de noi specii prin hibridare. [Pr.: -si-u-] – Din engl. introgression.
introiecția
INTROIECȚIÚNE s. f. v. introiecție.
introiecție
INTROIECȚIÚNE s. f. v. introiecție.
introiecției
INTROIECȚIÚNE s. f. v. introiecție.
introiecții
INTROIECȚIÚNE s. f. v. introiecție.
introiecțiile
INTROIECȚIÚNE s. f. v. introiecție.
introiecțiilor
INTROIECȚIÚNE s. f. v. introiecție.
introiecțiune
INTROIECȚIÚNE s. f. v. introiecție.
introitus
INTRÓITUS s.n. (Rel.) Rugăciune de început a mesei. [Pron. -tro-i-. / < lat. introitus – intrare].
introitusul
INTRÓITUS s.n. (Rel.) Rugăciune de început a mesei. [Pron. -tro-i-. / < lat. introitus – intrare].
introitusului
INTRÓITUS s.n. (Rel.) Rugăciune de început a mesei. [Pron. -tro-i-. / < lat. introitus – intrare].
introitusuri
INTRÓITUS s.n. (Rel.) Rugăciune de început a mesei. [Pron. -tro-i-. / < lat. introitus – intrare].
introitusurile
INTRÓITUS s.n. (Rel.) Rugăciune de început a mesei. [Pron. -tro-i-. / < lat. introitus – intrare].
introitusurilor
INTRÓITUS s.n. (Rel.) Rugăciune de început a mesei. [Pron. -tro-i-. / < lat. introitus – intrare].
intromisie
INTROMISIÚNE s. f. (Rar) Acțiunea de a introduce în..., de a pune în... [Var.: intromísie s. f.] – Din fr. intromission.
intromisiune
INTROMISIÚNE s. f. (Rar) Acțiunea de a introduce în..., de a pune în... [Var.: intromísie s. f.] – Din fr. intromission.
intropatie
INTROPATÍE s.f. Concept în estetica germană din primele decenii ale sec. XX, care desemnează proiectarea, transpunerea noastră simpatetică în obiectele exterioare. [< fr. intropathie].
intrors
INTRÓRS, -Ă adj. (Bot.; despre stamine) Ale căror antere se deschid spre interiorul florii. [< fr. introrse, cf. lat. introrsum – înăuntru].
introrsa
INTRÓRS, -Ă adj. (Bot.; despre stamine) Ale căror antere se deschid spre interiorul florii. [< fr. introrse, cf. lat. introrsum – înăuntru].
introrse
INTRÓRS, -Ă adj. (Bot.; despre stamine) Ale căror antere se deschid spre interiorul florii. [< fr. introrse, cf. lat. introrsum – înăuntru].
introrsei
INTRÓRS, -Ă adj. (Bot.; despre stamine) Ale căror antere se deschid spre interiorul florii. [< fr. introrse, cf. lat. introrsum – înăuntru].
introrsele
INTRÓRS, -Ă adj. (Bot.; despre stamine) Ale căror antere se deschid spre interiorul florii. [< fr. introrse, cf. lat. introrsum – înăuntru].
introrselor
INTRÓRS, -Ă adj. (Bot.; despre stamine) Ale căror antere se deschid spre interiorul florii. [< fr. introrse, cf. lat. introrsum – înăuntru].
introrsul
INTRÓRS, -Ă adj. (Bot.; despre stamine) Ale căror antere se deschid spre interiorul florii. [< fr. introrse, cf. lat. introrsum – înăuntru].
introrsului
INTRÓRS, -Ă adj. (Bot.; despre stamine) Ale căror antere se deschid spre interiorul florii. [< fr. introrse, cf. lat. introrsum – înăuntru].
introrși
INTRÓRS, -Ă adj. (Bot.; despre stamine) Ale căror antere se deschid spre interiorul florii. [< fr. introrse, cf. lat. introrsum – înăuntru].
introrșii
INTRÓRS, -Ă adj. (Bot.; despre stamine) Ale căror antere se deschid spre interiorul florii. [< fr. introrse, cf. lat. introrsum – înăuntru].
introrșilor
INTRÓRS, -Ă adj. (Bot.; despre stamine) Ale căror antere se deschid spre interiorul florii. [< fr. introrse, cf. lat. introrsum – înăuntru].
introspecta
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectai
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectam
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectare
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectare
INTROSPECTÁRE, introspectări, s. f. Acțiunea de a se introspecta; introspecție. – V. introspecta.
introspectară
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectarăm
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectarăți
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectase
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectasem
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectaseră
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectaserăm
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectaserăți
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectaseși
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectaseți
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectat
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectau
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectași
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectați
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectează
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectez
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspecteze
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectezi
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectiv
INTROSPECTÍV, -Ă, introspectivi, -e, adj. Care se folosește de introspecție, bazat pe introspecție, care ține de introspecție, care se referă la introspecție. – Din fr. introspectif.

DOOM

!introspectív (-tros-pec-/-tro-spec-) adj. m., pl. introspectívi; f. introspectívă, pl. introspectíve
introspectiva
INTROSPECTÍV, -Ă, introspectivi, -e, adj. Care se folosește de introspecție, bazat pe introspecție, care ține de introspecție, care se referă la introspecție. – Din fr. introspectif.

DOOM

!introspectív (-tros-pec-/-tro-spec-) adj. m., pl. introspectívi; f. introspectívă, pl. introspectíve
introspective
INTROSPECTÍV, -Ă, introspectivi, -e, adj. Care se folosește de introspecție, bazat pe introspecție, care ține de introspecție, care se referă la introspecție. – Din fr. introspectif.

DOOM

!introspectív (-tros-pec-/-tro-spec-) adj. m., pl. introspectívi; f. introspectívă, pl. introspectíve
introspectivei
INTROSPECTÍV, -Ă, introspectivi, -e, adj. Care se folosește de introspecție, bazat pe introspecție, care ține de introspecție, care se referă la introspecție. – Din fr. introspectif.

DOOM

!introspectív (-tros-pec-/-tro-spec-) adj. m., pl. introspectívi; f. introspectívă, pl. introspectíve
introspectivele
INTROSPECTÍV, -Ă, introspectivi, -e, adj. Care se folosește de introspecție, bazat pe introspecție, care ține de introspecție, care se referă la introspecție. – Din fr. introspectif.

DOOM

!introspectív (-tros-pec-/-tro-spec-) adj. m., pl. introspectívi; f. introspectívă, pl. introspectíve
introspectivelor
INTROSPECTÍV, -Ă, introspectivi, -e, adj. Care se folosește de introspecție, bazat pe introspecție, care ține de introspecție, care se referă la introspecție. – Din fr. introspectif.

DOOM

!introspectív (-tros-pec-/-tro-spec-) adj. m., pl. introspectívi; f. introspectívă, pl. introspectíve
introspectivi
INTROSPECTÍV, -Ă, introspectivi, -e, adj. Care se folosește de introspecție, bazat pe introspecție, care ține de introspecție, care se referă la introspecție. – Din fr. introspectif.

DOOM

!introspectív (-tros-pec-/-tro-spec-) adj. m., pl. introspectívi; f. introspectívă, pl. introspectíve
introspectivii
INTROSPECTÍV, -Ă, introspectivi, -e, adj. Care se folosește de introspecție, bazat pe introspecție, care ține de introspecție, care se referă la introspecție. – Din fr. introspectif.

DOOM

!introspectív (-tros-pec-/-tro-spec-) adj. m., pl. introspectívi; f. introspectívă, pl. introspectíve
introspectivilor
INTROSPECTÍV, -Ă, introspectivi, -e, adj. Care se folosește de introspecție, bazat pe introspecție, care ține de introspecție, care se referă la introspecție. – Din fr. introspectif.

DOOM

!introspectív (-tros-pec-/-tro-spec-) adj. m., pl. introspectívi; f. introspectívă, pl. introspectíve
introspectivul
INTROSPECTÍV, -Ă, introspectivi, -e, adj. Care se folosește de introspecție, bazat pe introspecție, care ține de introspecție, care se referă la introspecție. – Din fr. introspectif.

DOOM

!introspectív (-tros-pec-/-tro-spec-) adj. m., pl. introspectívi; f. introspectívă, pl. introspectíve
introspectivului
INTROSPECTÍV, -Ă, introspectivi, -e, adj. Care se folosește de introspecție, bazat pe introspecție, care ține de introspecție, care se referă la introspecție. – Din fr. introspectif.

DOOM

!introspectív (-tros-pec-/-tro-spec-) adj. m., pl. introspectívi; f. introspectívă, pl. introspectíve
introspectând
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspectînd
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
introspecția
INTROSPÉCȚIE, introspecții, s. f. Observare și interpretare a propriilor stări și dispoziții mentale și emoționale; autoobservare. – Din fr. introspection.

DOOM

!introspécție (-tros-pec-ți-e/-tro-spec-) s. f., art. introspécția (-ți-a), g.-d. art. introspécției; pl. introspécții, art. introspécțiile (-ți-i-)
introspecție
INTROSPÉCȚIE, introspecții, s. f. Observare și interpretare a propriilor stări și dispoziții mentale și emoționale; autoobservare. – Din fr. introspection.

DOOM

!introspécție (-tros-pec-ți-e/-tro-spec-) s. f., art. introspécția (-ți-a), g.-d. art. introspécției; pl. introspécții, art. introspécțiile (-ți-i-)
introspecției
INTROSPÉCȚIE, introspecții, s. f. Observare și interpretare a propriilor stări și dispoziții mentale și emoționale; autoobservare. – Din fr. introspection.

DOOM

!introspécție (-tros-pec-ți-e/-tro-spec-) s. f., art. introspécția (-ți-a), g.-d. art. introspécției; pl. introspécții, art. introspécțiile (-ți-i-)
introspecții
INTROSPÉCȚIE, introspecții, s. f. Observare și interpretare a propriilor stări și dispoziții mentale și emoționale; autoobservare. – Din fr. introspection.

DOOM

!introspécție (-tros-pec-ți-e/-tro-spec-) s. f., art. introspécția (-ți-a), g.-d. art. introspécției; pl. introspécții, art. introspécțiile (-ți-i-)
introspecțiile
INTROSPÉCȚIE, introspecții, s. f. Observare și interpretare a propriilor stări și dispoziții mentale și emoționale; autoobservare. – Din fr. introspection.

DOOM

!introspécție (-tros-pec-ți-e/-tro-spec-) s. f., art. introspécția (-ți-a), g.-d. art. introspécției; pl. introspécții, art. introspécțiile (-ți-i-)
introspecțiilor
INTROSPÉCȚIE, introspecții, s. f. Observare și interpretare a propriilor stări și dispoziții mentale și emoționale; autoobservare. – Din fr. introspection.

DOOM

!introspécție (-tros-pec-ți-e/-tro-spec-) s. f., art. introspécția (-ți-a), g.-d. art. introspécției; pl. introspécții, art. introspécțiile (-ți-i-)
introspecțiune
INTROSPECȚIÚNE s.f. v. introspecție.
introversiune
INTROVERSIÚNE s. f. (Psih.) Orientare către propriile gânduri și trăiri, în opoziție cu preocuparea pentru lumea exterioară. [Pr.: -si-u-] – Din fr. introversion.

DOOM

introversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. introversiúnii
introvertit
INTROVERTÍT, -Ă, introvertiți, -te, adj. (Despre oameni) Care este concentrat sau obsedat de propriile trăiri interioare. – Din fr. introverti.

DOOM

introvertít adj. m., pl. introvertíți; f. introvertítă, pl. introvertíte
introvertita
INTROVERTÍT, -Ă, introvertiți, -te, adj. (Despre oameni) Care este concentrat sau obsedat de propriile trăiri interioare. – Din fr. introverti.

DOOM

introvertít adj. m., pl. introvertíți; f. introvertítă, pl. introvertíte
introvertite
INTROVERTÍT, -Ă, introvertiți, -te, adj. (Despre oameni) Care este concentrat sau obsedat de propriile trăiri interioare. – Din fr. introverti.

DOOM

introvertít adj. m., pl. introvertíți; f. introvertítă, pl. introvertíte
introvertitei
INTROVERTÍT, -Ă, introvertiți, -te, adj. (Despre oameni) Care este concentrat sau obsedat de propriile trăiri interioare. – Din fr. introverti.

DOOM

introvertít adj. m., pl. introvertíți; f. introvertítă, pl. introvertíte
introvertitele
INTROVERTÍT, -Ă, introvertiți, -te, adj. (Despre oameni) Care este concentrat sau obsedat de propriile trăiri interioare. – Din fr. introverti.

DOOM

introvertít adj. m., pl. introvertíți; f. introvertítă, pl. introvertíte
introvertitelor
INTROVERTÍT, -Ă, introvertiți, -te, adj. (Despre oameni) Care este concentrat sau obsedat de propriile trăiri interioare. – Din fr. introverti.

DOOM

introvertít adj. m., pl. introvertíți; f. introvertítă, pl. introvertíte
introvertitul
INTROVERTÍT, -Ă, introvertiți, -te, adj. (Despre oameni) Care este concentrat sau obsedat de propriile trăiri interioare. – Din fr. introverti.

DOOM

introvertít adj. m., pl. introvertíți; f. introvertítă, pl. introvertíte
introvertitului
INTROVERTÍT, -Ă, introvertiți, -te, adj. (Despre oameni) Care este concentrat sau obsedat de propriile trăiri interioare. – Din fr. introverti.

DOOM

introvertít adj. m., pl. introvertíți; f. introvertítă, pl. introvertíte
introvertiți
INTROVERTÍT, -Ă, introvertiți, -te, adj. (Despre oameni) Care este concentrat sau obsedat de propriile trăiri interioare. – Din fr. introverti.

DOOM

introvertít adj. m., pl. introvertíți; f. introvertítă, pl. introvertíte
introvertiții
INTROVERTÍT, -Ă, introvertiți, -te, adj. (Despre oameni) Care este concentrat sau obsedat de propriile trăiri interioare. – Din fr. introverti.

DOOM

introvertít adj. m., pl. introvertíți; f. introvertítă, pl. introvertíte
introvertiților
INTROVERTÍT, -Ă, introvertiți, -te, adj. (Despre oameni) Care este concentrat sau obsedat de propriile trăiri interioare. – Din fr. introverti.

DOOM

introvertít adj. m., pl. introvertíți; f. introvertítă, pl. introvertíte
intru
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intrus
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intrus
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intrusa
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intrusa
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intruse
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intruse
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intrusei
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intrusei
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intrusele
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intrusele
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intruselor
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intruselor
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intrusiune
INTRUSIÚNE s.f. v. intruziune.
intrusiv
INTRUSÍV, -Ă adj. v. intruziv.
intrusul
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intrusul
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intrusului
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intrusului
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intruvabil
INTRUVÁBIL, -Ă adj. (Rar) De negăsit. [Cf. fr. introuvable].
intruvabila
INTRUVÁBIL, -Ă adj. (Rar) De negăsit. [Cf. fr. introuvable].
intruvabile
INTRUVÁBIL, -Ă adj. (Rar) De negăsit. [Cf. fr. introuvable].
intruvabilei
INTRUVÁBIL, -Ă adj. (Rar) De negăsit. [Cf. fr. introuvable].
intruvabilele
INTRUVÁBIL, -Ă adj. (Rar) De negăsit. [Cf. fr. introuvable].
intruvabilelor
INTRUVÁBIL, -Ă adj. (Rar) De negăsit. [Cf. fr. introuvable].
intruvabili
INTRUVÁBIL, -Ă adj. (Rar) De negăsit. [Cf. fr. introuvable].
intruvabilii
INTRUVÁBIL, -Ă adj. (Rar) De negăsit. [Cf. fr. introuvable].
intruvabililor
INTRUVÁBIL, -Ă adj. (Rar) De negăsit. [Cf. fr. introuvable].
intruvabilul
INTRUVÁBIL, -Ă adj. (Rar) De negăsit. [Cf. fr. introuvable].
intruvabilului
INTRUVÁBIL, -Ă adj. (Rar) De negăsit. [Cf. fr. introuvable].
intruzie
INTRÚZIE s.f. v. intruziune.
intruziune
INTRUZIÚNE, intruziuni, s. f. 1. Faptul de a (se) introduce fără drept într-o societate, într-o funcție etc. 2. Proces de pătrundere și de solidificare a magmei în crăpăturile scoarței terestre sau de-a lungul suprafețelor cu rezistență slabă. ♦ (Concr.) Corp de roci formate în urma acestui proces. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. intrusion.

DOOM

intruziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. intruziúnii; pl. intruziúni
intruziunea
INTRUZIÚNE, intruziuni, s. f. 1. Faptul de a (se) introduce fără drept într-o societate, într-o funcție etc. 2. Proces de pătrundere și de solidificare a magmei în crăpăturile scoarței terestre sau de-a lungul suprafețelor cu rezistență slabă. ♦ (Concr.) Corp de roci formate în urma acestui proces. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. intrusion.

DOOM

intruziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. intruziúnii; pl. intruziúni
intruziuni
INTRUZIÚNE, intruziuni, s. f. 1. Faptul de a (se) introduce fără drept într-o societate, într-o funcție etc. 2. Proces de pătrundere și de solidificare a magmei în crăpăturile scoarței terestre sau de-a lungul suprafețelor cu rezistență slabă. ♦ (Concr.) Corp de roci formate în urma acestui proces. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. intrusion.

DOOM

intruziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. intruziúnii; pl. intruziúni
intruziunii
INTRUZIÚNE, intruziuni, s. f. 1. Faptul de a (se) introduce fără drept într-o societate, într-o funcție etc. 2. Proces de pătrundere și de solidificare a magmei în crăpăturile scoarței terestre sau de-a lungul suprafețelor cu rezistență slabă. ♦ (Concr.) Corp de roci formate în urma acestui proces. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. intrusion.

DOOM

intruziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. intruziúnii; pl. intruziúni
intruziunile
INTRUZIÚNE, intruziuni, s. f. 1. Faptul de a (se) introduce fără drept într-o societate, într-o funcție etc. 2. Proces de pătrundere și de solidificare a magmei în crăpăturile scoarței terestre sau de-a lungul suprafețelor cu rezistență slabă. ♦ (Concr.) Corp de roci formate în urma acestui proces. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. intrusion.

DOOM

intruziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. intruziúnii; pl. intruziúni
intruziunilor
INTRUZIÚNE, intruziuni, s. f. 1. Faptul de a (se) introduce fără drept într-o societate, într-o funcție etc. 2. Proces de pătrundere și de solidificare a magmei în crăpăturile scoarței terestre sau de-a lungul suprafețelor cu rezistență slabă. ♦ (Concr.) Corp de roci formate în urma acestui proces. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. intrusion.

DOOM

intruziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. intruziúnii; pl. intruziúni
intruziv
INTRUZÍV, -Ă, intruzivi, -e, adj. (Despre roci eruptive) Care s-a format prin intruziune. – Din fr. intrusif.

DOOM

intruzív adj. m., pl. intruzívi; f. intruzívă, pl. intruzíve
intruziva
INTRUZÍV, -Ă, intruzivi, -e, adj. (Despre roci eruptive) Care s-a format prin intruziune. – Din fr. intrusif.

DOOM

intruzív adj. m., pl. intruzívi; f. intruzívă, pl. intruzíve
intruzive
INTRUZÍV, -Ă, intruzivi, -e, adj. (Despre roci eruptive) Care s-a format prin intruziune. – Din fr. intrusif.

DOOM

intruzív adj. m., pl. intruzívi; f. intruzívă, pl. intruzíve
intruzivei
INTRUZÍV, -Ă, intruzivi, -e, adj. (Despre roci eruptive) Care s-a format prin intruziune. – Din fr. intrusif.

DOOM

intruzív adj. m., pl. intruzívi; f. intruzívă, pl. intruzíve
intruzivele
INTRUZÍV, -Ă, intruzivi, -e, adj. (Despre roci eruptive) Care s-a format prin intruziune. – Din fr. intrusif.

DOOM

intruzív adj. m., pl. intruzívi; f. intruzívă, pl. intruzíve
intruzivelor
INTRUZÍV, -Ă, intruzivi, -e, adj. (Despre roci eruptive) Care s-a format prin intruziune. – Din fr. intrusif.

DOOM

intruzív adj. m., pl. intruzívi; f. intruzívă, pl. intruzíve
intruzivi
INTRUZÍV, -Ă, intruzivi, -e, adj. (Despre roci eruptive) Care s-a format prin intruziune. – Din fr. intrusif.

DOOM

intruzív adj. m., pl. intruzívi; f. intruzívă, pl. intruzíve
intruzivii
INTRUZÍV, -Ă, intruzivi, -e, adj. (Despre roci eruptive) Care s-a format prin intruziune. – Din fr. intrusif.

DOOM

intruzív adj. m., pl. intruzívi; f. intruzívă, pl. intruzíve
intruzivilor
INTRUZÍV, -Ă, intruzivi, -e, adj. (Despre roci eruptive) Care s-a format prin intruziune. – Din fr. intrusif.

DOOM

intruzív adj. m., pl. intruzívi; f. intruzívă, pl. intruzíve
intruzivul
INTRUZÍV, -Ă, intruzivi, -e, adj. (Despre roci eruptive) Care s-a format prin intruziune. – Din fr. intrusif.

DOOM

intruzív adj. m., pl. intruzívi; f. intruzívă, pl. intruzíve
intruzivului
INTRUZÍV, -Ă, intruzivi, -e, adj. (Despre roci eruptive) Care s-a format prin intruziune. – Din fr. intrusif.

DOOM

intruzív adj. m., pl. intruzívi; f. intruzívă, pl. intruzíve
intruși
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intruși
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intrușii
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intrușii
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intrușilor
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intrușilor
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.

DOOM

intrús adj. m., s. m., pl. intrúși; adj. f., s. f. intrúsă, pl. intrúse
intrând
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intrând
INTRẤND, intrânduri, s. n. Parte adâncită în zidul unei construcții, la o parcelă de teren etc.; adâncitură, scobitură. – V. intra2.

DOOM

intrấnd s. n., pl. intrấnduri
intrândul
INTRẤND, intrânduri, s. n. Parte adâncită în zidul unei construcții, la o parcelă de teren etc.; adâncitură, scobitură. – V. intra2.

DOOM

intrấnd s. n., pl. intrấnduri
intrândului
INTRẤND, intrânduri, s. n. Parte adâncită în zidul unei construcții, la o parcelă de teren etc.; adâncitură, scobitură. – V. intra2.

DOOM

intrấnd s. n., pl. intrấnduri
intrânduri
INTRẤND, intrânduri, s. n. Parte adâncită în zidul unei construcții, la o parcelă de teren etc.; adâncitură, scobitură. – V. intra2.

DOOM

intrấnd s. n., pl. intrấnduri
intrândurile
INTRẤND, intrânduri, s. n. Parte adâncită în zidul unei construcții, la o parcelă de teren etc.; adâncitură, scobitură. – V. intra2.

DOOM

intrấnd s. n., pl. intrấnduri
intrândurilor
INTRẤND, intrânduri, s. n. Parte adâncită în zidul unei construcții, la o parcelă de teren etc.; adâncitură, scobitură. – V. intra2.

DOOM

intrấnd s. n., pl. intrấnduri
intrînd
ÎNTRÁ vb. I v. intra2.

DOOM

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră
intrînd
INTRẤND, intrânduri, s. n. Parte adâncită în zidul unei construcții, la o parcelă de teren etc.; adâncitură, scobitură. – V. intra2.

DOOM

intrấnd s. n., pl. intrấnduri
intrîndul
INTRẤND, intrânduri, s. n. Parte adâncită în zidul unei construcții, la o parcelă de teren etc.; adâncitură, scobitură. – V. intra2.

DOOM

intrấnd s. n., pl. intrấnduri
intrîndului
INTRẤND, intrânduri, s. n. Parte adâncită în zidul unei construcții, la o parcelă de teren etc.; adâncitură, scobitură. – V. intra2.

DOOM

intrấnd s. n., pl. intrấnduri
intrînduri
INTRẤND, intrânduri, s. n. Parte adâncită în zidul unei construcții, la o parcelă de teren etc.; adâncitură, scobitură. – V. intra2.

DOOM

intrấnd s. n., pl. intrấnduri
intrîndurile
INTRẤND, intrânduri, s. n. Parte adâncită în zidul unei construcții, la o parcelă de teren etc.; adâncitură, scobitură. – V. intra2.

DOOM

intrấnd s. n., pl. intrấnduri
intrîndurilor
INTRẤND, intrânduri, s. n. Parte adâncită în zidul unei construcții, la o parcelă de teren etc.; adâncitură, scobitură. – V. intra2.

DOOM

intrấnd s. n., pl. intrấnduri
intrări
INTRÁRE, intrări, s. f. 1. Acțiunea de a intra și rezultatul ei; loc (special amenajat) prin care se trece din afară înăuntru; permisiune, încuviințare (de a intra2); intrat. ♦ Partea de la început a unei localități, a unei suprafețe circumscrise etc. 2. Momentul intervenției unei voci, a unui instrument sau a unor grupuri de instrumente în desfășurarea unei acțiuni muzicale. 3. Stradă mică (înfundată la un capăt); fundătură. 4. (Cont.) Valoare care se înregistrează în patrimoniul unei instituții sau întreprinderi; încasare. 5. Înregistrare a adreselor, cererilor etc. sosite la o instituție. 6. (Electron.) Punct al unui sistem sau al unui aparat prin care un semnal este introdus în acestea; input (1). 7. (Inform.) Ansamblul influențelor, informațiilor care parvin unui sistem (organism, mecanism) și răspunsul unui element sau al întregului sistem la acestea; input (2). [Var.: (pop.) întráre s. f.] – V. intra2.

DOOM

intráre s. f., g.-d. art. intrắrii; pl. intrắri
intrării
INTRÁRE, intrări, s. f. 1. Acțiunea de a intra și rezultatul ei; loc (special amenajat) prin care se trece din afară înăuntru; permisiune, încuviințare (de a intra2); intrat. ♦ Partea de la început a unei localități, a unei suprafețe circumscrise etc. 2. Momentul intervenției unei voci, a unui instrument sau a unor grupuri de instrumente în desfășurarea unei acțiuni muzicale. 3. Stradă mică (înfundată la un capăt); fundătură. 4. (Cont.) Valoare care se înregistrează în patrimoniul unei instituții sau întreprinderi; încasare. 5. Înregistrare a adreselor, cererilor etc. sosite la o instituție. 6. (Electron.) Punct al unui sistem sau al unui aparat prin care un semnal este introdus în acestea; input (1). 7. (Inform.) Ansamblul influențelor, informațiilor care parvin unui sistem (organism, mecanism) și răspunsul unui element sau al întregului sistem la acestea; input (2). [Var.: (pop.) întráre s. f.] – V. intra2.

DOOM

intráre s. f., g.-d. art. intrắrii; pl. intrắri
intrările
INTRÁRE, intrări, s. f. 1. Acțiunea de a intra și rezultatul ei; loc (special amenajat) prin care se trece din afară înăuntru; permisiune, încuviințare (de a intra2); intrat. ♦ Partea de la început a unei localități, a unei suprafețe circumscrise etc. 2. Momentul intervenției unei voci, a unui instrument sau a unor grupuri de instrumente în desfășurarea unei acțiuni muzicale. 3. Stradă mică (înfundată la un capăt); fundătură. 4. (Cont.) Valoare care se înregistrează în patrimoniul unei instituții sau întreprinderi; încasare. 5. Înregistrare a adreselor, cererilor etc. sosite la o instituție. 6. (Electron.) Punct al unui sistem sau al unui aparat prin care un semnal este introdus în acestea; input (1). 7. (Inform.) Ansamblul influențelor, informațiilor care parvin unui sistem (organism, mecanism) și răspunsul unui element sau al întregului sistem la acestea; input (2). [Var.: (pop.) întráre s. f.] – V. intra2.

DOOM

intráre s. f., g.-d. art. intrắrii; pl. intrắri
intrărilor
INTRÁRE, intrări, s. f. 1. Acțiunea de a intra și rezultatul ei; loc (special amenajat) prin care se trece din afară înăuntru; permisiune, încuviințare (de a intra2); intrat. ♦ Partea de la început a unei localități, a unei suprafețe circumscrise etc. 2. Momentul intervenției unei voci, a unui instrument sau a unor grupuri de instrumente în desfășurarea unei acțiuni muzicale. 3. Stradă mică (înfundată la un capăt); fundătură. 4. (Cont.) Valoare care se înregistrează în patrimoniul unei instituții sau întreprinderi; încasare. 5. Înregistrare a adreselor, cererilor etc. sosite la o instituție. 6. (Electron.) Punct al unui sistem sau al unui aparat prin care un semnal este introdus în acestea; input (1). 7. (Inform.) Ansamblul influențelor, informațiilor care parvin unui sistem (organism, mecanism) și răspunsul unui element sau al întregului sistem la acestea; input (2). [Var.: (pop.) întráre s. f.] – V. intra2.

DOOM

intráre s. f., g.-d. art. intrắrii; pl. intrắri
intrătura
INTRĂTÚRĂ, intrături, s. f. Adâncitură făcută sau existentă într-un zid, într-o stâncă etc. – Intra2 + suf. -ătură.

DOOM

intrătúră s. f., g.-d. art. intrătúrii; pl. intrătúri
intrături
INTRĂTÚRĂ, intrături, s. f. Adâncitură făcută sau existentă într-un zid, într-o stâncă etc. – Intra2 + suf. -ătură.

DOOM

intrătúră s. f., g.-d. art. intrătúrii; pl. intrătúri
intrăturii
INTRĂTÚRĂ, intrături, s. f. Adâncitură făcută sau existentă într-un zid, într-o stâncă etc. – Intra2 + suf. -ătură.

DOOM

intrătúră s. f., g.-d. art. intrătúrii; pl. intrătúri
intrăturile
INTRĂTÚRĂ, intrături, s. f. Adâncitură făcută sau existentă într-un zid, într-o stâncă etc. – Intra2 + suf. -ătură.

DOOM

intrătúră s. f., g.-d. art. intrătúrii; pl. intrătúri
intrăturilor
INTRĂTÚRĂ, intrături, s. f. Adâncitură făcută sau existentă într-un zid, într-o stâncă etc. – Intra2 + suf. -ătură.

DOOM

intrătúră s. f., g.-d. art. intrătúrii; pl. intrătúri
intuba
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubai
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubam
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubare
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubare
INTUBÁRE, intubări, s. f. Acțiunea de a intuba și rezultatul ei. – V. intuba.

DOOM

*intubáre s. f., g.-d. art. intubắrii; pl. intubắri
intubară
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubarăm
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubarăți
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubase
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubasem
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubaseră
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubaserăm
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubaserăți
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubaseși
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubaseți
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubat
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubat
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.
intubau
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubași
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubați
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubația
INTUBÁȚIE, intubații, s. f. (Med.) Introducere a unei sonde într-un organ tubular în scopul aplicării unor substanțe medicamentoase, anestezice sau în scopul golirii de conținutul patologic; intubare. – Din fr. intubation.

DOOM

*intubáție (-ți-e) s. f., art. intubáția (ți-a), g.-d. art. intubáției; pl. intubáții, art. intubáțiile (-ți-i)
intubație
INTUBÁȚIE, intubații, s. f. (Med.) Introducere a unei sonde într-un organ tubular în scopul aplicării unor substanțe medicamentoase, anestezice sau în scopul golirii de conținutul patologic; intubare. – Din fr. intubation.

DOOM

*intubáție (-ți-e) s. f., art. intubáția (ți-a), g.-d. art. intubáției; pl. intubáții, art. intubáțiile (-ți-i)
intubației
INTUBÁȚIE, intubații, s. f. (Med.) Introducere a unei sonde într-un organ tubular în scopul aplicării unor substanțe medicamentoase, anestezice sau în scopul golirii de conținutul patologic; intubare. – Din fr. intubation.

DOOM

*intubáție (-ți-e) s. f., art. intubáția (ți-a), g.-d. art. intubáției; pl. intubáții, art. intubáțiile (-ți-i)
intubații
INTUBÁȚIE, intubații, s. f. (Med.) Introducere a unei sonde într-un organ tubular în scopul aplicării unor substanțe medicamentoase, anestezice sau în scopul golirii de conținutul patologic; intubare. – Din fr. intubation.

DOOM

*intubáție (-ți-e) s. f., art. intubáția (ți-a), g.-d. art. intubáției; pl. intubáții, art. intubáțiile (-ți-i)
intubațiile
INTUBÁȚIE, intubații, s. f. (Med.) Introducere a unei sonde într-un organ tubular în scopul aplicării unor substanțe medicamentoase, anestezice sau în scopul golirii de conținutul patologic; intubare. – Din fr. intubation.

DOOM

*intubáție (-ți-e) s. f., art. intubáția (ți-a), g.-d. art. intubáției; pl. intubáții, art. intubáțiile (-ți-i)
intubațiilor
INTUBÁȚIE, intubații, s. f. (Med.) Introducere a unei sonde într-un organ tubular în scopul aplicării unor substanțe medicamentoase, anestezice sau în scopul golirii de conținutul patologic; intubare. – Din fr. intubation.

DOOM

*intubáție (-ți-e) s. f., art. intubáția (ți-a), g.-d. art. intubáției; pl. intubáții, art. intubáțiile (-ți-i)
intubează
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubez
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubeze
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubezi
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubând
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intubînd
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.

DOOM

*intubá (a ~) vb., ind. prez. 3 intubeáză
intui
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuia
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuiai
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuiam
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuiască
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuiau
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuiați
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuiesc
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuiește
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuiești
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuii
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuim
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuind
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuire
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuire
INTUÍRE, intuiri, s. f. Faptul de a intui. – V. intui.

DOOM

intuíre s. f., g.-d. art. intuírii; pl. intuíri
intuirea
INTUÍRE, intuiri, s. f. Faptul de a intui. – V. intui.

DOOM

intuíre s. f., g.-d. art. intuírii; pl. intuíri
intuiri
INTUÍRE, intuiri, s. f. Faptul de a intui. – V. intui.

DOOM

intuíre s. f., g.-d. art. intuírii; pl. intuíri
intuirii
INTUÍRE, intuiri, s. f. Faptul de a intui. – V. intui.

DOOM

intuíre s. f., g.-d. art. intuírii; pl. intuíri
intuirile
INTUÍRE, intuiri, s. f. Faptul de a intui. – V. intui.

DOOM

intuíre s. f., g.-d. art. intuírii; pl. intuíri
intuirilor
INTUÍRE, intuiri, s. f. Faptul de a intui. – V. intui.

DOOM

intuíre s. f., g.-d. art. intuírii; pl. intuíri
intuiră
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuirăm
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuirăți
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuise
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuisem
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuiseră
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuiserăm
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuiserăți
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuiseși
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuiseți
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuit
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuit
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.
intuitiv
INTUITÍV, -Ă, intuitivi, -e, adj. Care se bazează pe intuiție, pe cunoașterea nemijlocită a realității prin observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. ◊ Metodă intuitivă = metodă folosită în pedagogie, care îmbină prezentarea teoretică a problemelor cu observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. intuitif, it. intuitivo.

DOOM

intuitív (-tu-i-) adj. m., pl. intuitívi; f. intuitívă, pl. intuitíve
intuitiva
INTUITÍV, -Ă, intuitivi, -e, adj. Care se bazează pe intuiție, pe cunoașterea nemijlocită a realității prin observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. ◊ Metodă intuitivă = metodă folosită în pedagogie, care îmbină prezentarea teoretică a problemelor cu observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. intuitif, it. intuitivo.

DOOM

intuitív (-tu-i-) adj. m., pl. intuitívi; f. intuitívă, pl. intuitíve
intuitive
INTUITÍV, -Ă, intuitivi, -e, adj. Care se bazează pe intuiție, pe cunoașterea nemijlocită a realității prin observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. ◊ Metodă intuitivă = metodă folosită în pedagogie, care îmbină prezentarea teoretică a problemelor cu observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. intuitif, it. intuitivo.

DOOM

intuitív (-tu-i-) adj. m., pl. intuitívi; f. intuitívă, pl. intuitíve
intuitivei
INTUITÍV, -Ă, intuitivi, -e, adj. Care se bazează pe intuiție, pe cunoașterea nemijlocită a realității prin observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. ◊ Metodă intuitivă = metodă folosită în pedagogie, care îmbină prezentarea teoretică a problemelor cu observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. intuitif, it. intuitivo.

DOOM

intuitív (-tu-i-) adj. m., pl. intuitívi; f. intuitívă, pl. intuitíve
intuitivele
INTUITÍV, -Ă, intuitivi, -e, adj. Care se bazează pe intuiție, pe cunoașterea nemijlocită a realității prin observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. ◊ Metodă intuitivă = metodă folosită în pedagogie, care îmbină prezentarea teoretică a problemelor cu observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. intuitif, it. intuitivo.

DOOM

intuitív (-tu-i-) adj. m., pl. intuitívi; f. intuitívă, pl. intuitíve
intuitivelor
INTUITÍV, -Ă, intuitivi, -e, adj. Care se bazează pe intuiție, pe cunoașterea nemijlocită a realității prin observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. ◊ Metodă intuitivă = metodă folosită în pedagogie, care îmbină prezentarea teoretică a problemelor cu observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. intuitif, it. intuitivo.

DOOM

intuitív (-tu-i-) adj. m., pl. intuitívi; f. intuitívă, pl. intuitíve
intuitivi
INTUITÍV, -Ă, intuitivi, -e, adj. Care se bazează pe intuiție, pe cunoașterea nemijlocită a realității prin observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. ◊ Metodă intuitivă = metodă folosită în pedagogie, care îmbină prezentarea teoretică a problemelor cu observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. intuitif, it. intuitivo.

DOOM

intuitív (-tu-i-) adj. m., pl. intuitívi; f. intuitívă, pl. intuitíve
intuitivii
INTUITÍV, -Ă, intuitivi, -e, adj. Care se bazează pe intuiție, pe cunoașterea nemijlocită a realității prin observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. ◊ Metodă intuitivă = metodă folosită în pedagogie, care îmbină prezentarea teoretică a problemelor cu observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. intuitif, it. intuitivo.

DOOM

intuitív (-tu-i-) adj. m., pl. intuitívi; f. intuitívă, pl. intuitíve
intuitivilor
INTUITÍV, -Ă, intuitivi, -e, adj. Care se bazează pe intuiție, pe cunoașterea nemijlocită a realității prin observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. ◊ Metodă intuitivă = metodă folosită în pedagogie, care îmbină prezentarea teoretică a problemelor cu observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. intuitif, it. intuitivo.

DOOM

intuitív (-tu-i-) adj. m., pl. intuitívi; f. intuitívă, pl. intuitíve
intuitivul
INTUITÍV, -Ă, intuitivi, -e, adj. Care se bazează pe intuiție, pe cunoașterea nemijlocită a realității prin observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. ◊ Metodă intuitivă = metodă folosită în pedagogie, care îmbină prezentarea teoretică a problemelor cu observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. intuitif, it. intuitivo.

DOOM

intuitív (-tu-i-) adj. m., pl. intuitívi; f. intuitívă, pl. intuitíve
intuitivului
INTUITÍV, -Ă, intuitivi, -e, adj. Care se bazează pe intuiție, pe cunoașterea nemijlocită a realității prin observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. ◊ Metodă intuitivă = metodă folosită în pedagogie, care îmbină prezentarea teoretică a problemelor cu observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. intuitif, it. intuitivo.

DOOM

intuitív (-tu-i-) adj. m., pl. intuitívi; f. intuitívă, pl. intuitíve
intuiși
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuiți
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.

DOOM

intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscă
intuiția
INTUÍȚIE, intuiții, s. f. 1. Capacitatea conștiinței de a descoperi, pe cale rațională (în mod spontan), esența, sensul unei probleme, al unui obiect. ♦ Principiu didactic conform căruia procesul predării și însușirii cunoștințelor trebuie să pornească de la reflectarea senzorială nemijlocită a obiectelor și fenomenelor studiate. 2. Descoperire bruscă, neașteptată, a unui adevăr, a unei soluții etc. ♦ Inspirație, presentiment. ♦ Pătrundere instinctivă în esența unui lucru. – Din fr. intuition, it. intuizione.

DOOM

intuíție (-ți-e) s. f., art. intuíția (-ți-a), g.-d. art. intuíției; pl. intuíții, art. intuíțiile (-ți-i-)
intuiție
INTUÍȚIE, intuiții, s. f. 1. Capacitatea conștiinței de a descoperi, pe cale rațională (în mod spontan), esența, sensul unei probleme, al unui obiect. ♦ Principiu didactic conform căruia procesul predării și însușirii cunoștințelor trebuie să pornească de la reflectarea senzorială nemijlocită a obiectelor și fenomenelor studiate. 2. Descoperire bruscă, neașteptată, a unui adevăr, a unei soluții etc. ♦ Inspirație, presentiment. ♦ Pătrundere instinctivă în esența unui lucru. – Din fr. intuition, it. intuizione.

DOOM

intuíție (-ți-e) s. f., art. intuíția (-ți-a), g.-d. art. intuíției; pl. intuíții, art. intuíțiile (-ți-i-)
intuiției
INTUÍȚIE, intuiții, s. f. 1. Capacitatea conștiinței de a descoperi, pe cale rațională (în mod spontan), esența, sensul unei probleme, al unui obiect. ♦ Principiu didactic conform căruia procesul predării și însușirii cunoștințelor trebuie să pornească de la reflectarea senzorială nemijlocită a obiectelor și fenomenelor studiate. 2. Descoperire bruscă, neașteptată, a unui adevăr, a unei soluții etc. ♦ Inspirație, presentiment. ♦ Pătrundere instinctivă în esența unui lucru. – Din fr. intuition, it. intuizione.

DOOM

intuíție (-ți-e) s. f., art. intuíția (-ți-a), g.-d. art. intuíției; pl. intuíții, art. intuíțiile (-ți-i-)
intuiții
INTUÍȚIE, intuiții, s. f. 1. Capacitatea conștiinței de a descoperi, pe cale rațională (în mod spontan), esența, sensul unei probleme, al unui obiect. ♦ Principiu didactic conform căruia procesul predării și însușirii cunoștințelor trebuie să pornească de la reflectarea senzorială nemijlocită a obiectelor și fenomenelor studiate. 2. Descoperire bruscă, neașteptată, a unui adevăr, a unei soluții etc. ♦ Inspirație, presentiment. ♦ Pătrundere instinctivă în esența unui lucru. – Din fr. intuition, it. intuizione.

DOOM

intuíție (-ți-e) s. f., art. intuíția (-ți-a), g.-d. art. intuíției; pl. intuíții, art. intuíțiile (-ți-i-)
intuițiile
INTUÍȚIE, intuiții, s. f. 1. Capacitatea conștiinței de a descoperi, pe cale rațională (în mod spontan), esența, sensul unei probleme, al unui obiect. ♦ Principiu didactic conform căruia procesul predării și însușirii cunoștințelor trebuie să pornească de la reflectarea senzorială nemijlocită a obiectelor și fenomenelor studiate. 2. Descoperire bruscă, neașteptată, a unui adevăr, a unei soluții etc. ♦ Inspirație, presentiment. ♦ Pătrundere instinctivă în esența unui lucru. – Din fr. intuition, it. intuizione.

DOOM

intuíție (-ți-e) s. f., art. intuíția (-ți-a), g.-d. art. intuíției; pl. intuíții, art. intuíțiile (-ți-i-)
intuițiilor
INTUÍȚIE, intuiții, s. f. 1. Capacitatea conștiinței de a descoperi, pe cale rațională (în mod spontan), esența, sensul unei probleme, al unui obiect. ♦ Principiu didactic conform căruia procesul predării și însușirii cunoștințelor trebuie să pornească de la reflectarea senzorială nemijlocită a obiectelor și fenomenelor studiate. 2. Descoperire bruscă, neașteptată, a unui adevăr, a unei soluții etc. ♦ Inspirație, presentiment. ♦ Pătrundere instinctivă în esența unui lucru. – Din fr. intuition, it. intuizione.

DOOM

intuíție (-ți-e) s. f., art. intuíția (-ți-a), g.-d. art. intuíției; pl. intuíții, art. intuíțiile (-ți-i-)
intuiționism
INTUIȚIONÍSM s. n. Curent filosofic care opune rațiunii intuiția, concepută ca o facultate analoagă cu instinctul, cu simțul artistic sau cu revelația divină, considerând că aceasta ar pătrunde nemijlocit în esența obiectelor. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitionnisme.

DOOM

intuiționísm (-tu-i-ți-o-) s. n.
intuiționismul
INTUIȚIONÍSM s. n. Curent filosofic care opune rațiunii intuiția, concepută ca o facultate analoagă cu instinctul, cu simțul artistic sau cu revelația divină, considerând că aceasta ar pătrunde nemijlocit în esența obiectelor. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitionnisme.

DOOM

intuiționísm (-tu-i-ți-o-) s. n.
intuiționismului
INTUIȚIONÍSM s. n. Curent filosofic care opune rațiunii intuiția, concepută ca o facultate analoagă cu instinctul, cu simțul artistic sau cu revelația divină, considerând că aceasta ar pătrunde nemijlocit în esența obiectelor. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitionnisme.

DOOM

intuiționísm (-tu-i-ți-o-) s. n.
intuiționist
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționist
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționista
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționista
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționiste
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționiste
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționistei
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționistei
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționistele
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționistele
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționistelor
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționistelor
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționistul
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționistul
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționistului
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționistului
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționiști
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționiști
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționiștii
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționiștii
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționiștilor
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuiționiștilor
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
intuițiune
INTUIȚIÚNE s.f. v. intuiție.
intumescent
INTUMESCÉNT, -Ă, intumescenți, -te, adj. (Med.) (Despre țesuturi) Care începe să se umfle, care prezintă o tumefacție; umflat. – Din fr. intumescent.
intumescenta
INTUMESCÉNT, -Ă, intumescenți, -te, adj. (Med.) (Despre țesuturi) Care începe să se umfle, care prezintă o tumefacție; umflat. – Din fr. intumescent.
intumescente
INTUMESCÉNT, -Ă, intumescenți, -te, adj. (Med.) (Despre țesuturi) Care începe să se umfle, care prezintă o tumefacție; umflat. – Din fr. intumescent.
intumescentei
INTUMESCÉNT, -Ă, intumescenți, -te, adj. (Med.) (Despre țesuturi) Care începe să se umfle, care prezintă o tumefacție; umflat. – Din fr. intumescent.
intumescentele
INTUMESCÉNT, -Ă, intumescenți, -te, adj. (Med.) (Despre țesuturi) Care începe să se umfle, care prezintă o tumefacție; umflat. – Din fr. intumescent.
intumescentelor
INTUMESCÉNT, -Ă, intumescenți, -te, adj. (Med.) (Despre țesuturi) Care începe să se umfle, care prezintă o tumefacție; umflat. – Din fr. intumescent.
intumescentul
INTUMESCÉNT, -Ă, intumescenți, -te, adj. (Med.) (Despre țesuturi) Care începe să se umfle, care prezintă o tumefacție; umflat. – Din fr. intumescent.
intumescentului
INTUMESCÉNT, -Ă, intumescenți, -te, adj. (Med.) (Despre țesuturi) Care începe să se umfle, care prezintă o tumefacție; umflat. – Din fr. intumescent.
intumescența
INTUMESCÉNȚĂ, intumescențe, s. f. (Med.) Organ sau porțiune de organ umflată. – Din fr. intumescence.
intumescențe
INTUMESCÉNȚĂ, intumescențe, s. f. (Med.) Organ sau porțiune de organ umflată. – Din fr. intumescence.
intumescenței
INTUMESCÉNȚĂ, intumescențe, s. f. (Med.) Organ sau porțiune de organ umflată. – Din fr. intumescence.
intumescențele
INTUMESCÉNȚĂ, intumescențe, s. f. (Med.) Organ sau porțiune de organ umflată. – Din fr. intumescence.
intumescențelor
INTUMESCÉNȚĂ, intumescențe, s. f. (Med.) Organ sau porțiune de organ umflată. – Din fr. intumescence.
intumescenți
INTUMESCÉNT, -Ă, intumescenți, -te, adj. (Med.) (Despre țesuturi) Care începe să se umfle, care prezintă o tumefacție; umflat. – Din fr. intumescent.
intumescenții
INTUMESCÉNT, -Ă, intumescenți, -te, adj. (Med.) (Despre țesuturi) Care începe să se umfle, care prezintă o tumefacție; umflat. – Din fr. intumescent.
intumescenților
INTUMESCÉNT, -Ă, intumescenți, -te, adj. (Med.) (Despre țesuturi) Care începe să se umfle, care prezintă o tumefacție; umflat. – Din fr. intumescent.
intususcepțiune
INTUSUSCEPȚIÚNE s.f. Introducerea într-un corp organizat a unei substanțe care servește la creșterea lui. [< fr. intussusception].
inul
IN2 (1) s. m., (2) inuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee textilă și oleaginoasă, cu tulpina subțire, ramificată în partea superioară, fibroasă, cu frunze mici, înguste și cu flori albastre sau albe, care are numeroase utilizări (Linum usitatissimum); p. restr. sămânța acestei plante. ◊ In galben = plantă erbacee cu flori galbene (Linum flavum). 2. S. n. Fir obținut prin prelucrarea inului2 (1); p. ext. pânză făcută din aceste fire. – Lat. linum.

DOOM

in2 (lan, fir, pânză) s. n., pl. ínuri
inula
CIORÓI, cioroi, s. m. 1. Bărbătușul ciorii. 2. Epitet dat unui om brunet, oacheș; cioară. 3. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene dispuse în capitule și cu fructe achene (Inula). – Cioară + suf. -oi.
inulază
INULÁZĂ s.f. Diastază care transformă inulina în fructoză. [< fr. inulase].
inulina
INULÍNĂ s.f. (Chim.) Polizaharid al fructozei, care se găsește în rizomul unor plante. [< fr. inuline].

DOOM

inulínă s. f., g.-d. art. inulínei
inuline
INULÍNĂ s.f. (Chim.) Polizaharid al fructozei, care se găsește în rizomul unor plante. [< fr. inuline].

DOOM

inulínă s. f., g.-d. art. inulínei
inulinei
INULÍNĂ s.f. (Chim.) Polizaharid al fructozei, care se găsește în rizomul unor plante. [< fr. inuline].

DOOM

inulínă s. f., g.-d. art. inulínei
inului
IN2 (1) s. m., (2) inuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee textilă și oleaginoasă, cu tulpina subțire, ramificată în partea superioară, fibroasă, cu frunze mici, înguste și cu flori albastre sau albe, care are numeroase utilizări (Linum usitatissimum); p. restr. sămânța acestei plante. ◊ In galben = plantă erbacee cu flori galbene (Linum flavum). 2. S. n. Fir obținut prin prelucrarea inului2 (1); p. ext. pânză făcută din aceste fire. – Lat. linum.

DOOM

in2 (lan, fir, pânză) s. n., pl. ínuri
inuman
INUMÁN, -Ă, inumani, -e, adj. Care nu este uman; neomenos, crud, feroce, neuman. ♦ Care nu este caracteristic sau propriu oamenilor; p. ext. de proporții monstruoase. – Din fr. inhumain, lat. inhumanus.

DOOM

!inumán (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inumáni; f. inumánă, pl. inumáne
inumana
INUMÁN, -Ă, inumani, -e, adj. Care nu este uman; neomenos, crud, feroce, neuman. ♦ Care nu este caracteristic sau propriu oamenilor; p. ext. de proporții monstruoase. – Din fr. inhumain, lat. inhumanus.

DOOM

!inumán (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inumáni; f. inumánă, pl. inumáne
inumane
INUMÁN, -Ă, inumani, -e, adj. Care nu este uman; neomenos, crud, feroce, neuman. ♦ Care nu este caracteristic sau propriu oamenilor; p. ext. de proporții monstruoase. – Din fr. inhumain, lat. inhumanus.

DOOM

!inumán (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inumáni; f. inumánă, pl. inumáne
inumanei
INUMÁN, -Ă, inumani, -e, adj. Care nu este uman; neomenos, crud, feroce, neuman. ♦ Care nu este caracteristic sau propriu oamenilor; p. ext. de proporții monstruoase. – Din fr. inhumain, lat. inhumanus.

DOOM

!inumán (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inumáni; f. inumánă, pl. inumáne
inumanele
INUMÁN, -Ă, inumani, -e, adj. Care nu este uman; neomenos, crud, feroce, neuman. ♦ Care nu este caracteristic sau propriu oamenilor; p. ext. de proporții monstruoase. – Din fr. inhumain, lat. inhumanus.

DOOM

!inumán (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inumáni; f. inumánă, pl. inumáne
inumanelor
INUMÁN, -Ă, inumani, -e, adj. Care nu este uman; neomenos, crud, feroce, neuman. ♦ Care nu este caracteristic sau propriu oamenilor; p. ext. de proporții monstruoase. – Din fr. inhumain, lat. inhumanus.

DOOM

!inumán (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inumáni; f. inumánă, pl. inumáne
inumani
INUMÁN, -Ă, inumani, -e, adj. Care nu este uman; neomenos, crud, feroce, neuman. ♦ Care nu este caracteristic sau propriu oamenilor; p. ext. de proporții monstruoase. – Din fr. inhumain, lat. inhumanus.

DOOM

!inumán (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inumáni; f. inumánă, pl. inumáne
inumanii
INUMÁN, -Ă, inumani, -e, adj. Care nu este uman; neomenos, crud, feroce, neuman. ♦ Care nu este caracteristic sau propriu oamenilor; p. ext. de proporții monstruoase. – Din fr. inhumain, lat. inhumanus.

DOOM

!inumán (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inumáni; f. inumánă, pl. inumáne
inumanilor
INUMÁN, -Ă, inumani, -e, adj. Care nu este uman; neomenos, crud, feroce, neuman. ♦ Care nu este caracteristic sau propriu oamenilor; p. ext. de proporții monstruoase. – Din fr. inhumain, lat. inhumanus.

DOOM

!inumán (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inumáni; f. inumánă, pl. inumáne
inumanul
INUMÁN, -Ă, inumani, -e, adj. Care nu este uman; neomenos, crud, feroce, neuman. ♦ Care nu este caracteristic sau propriu oamenilor; p. ext. de proporții monstruoase. – Din fr. inhumain, lat. inhumanus.

DOOM

!inumán (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inumáni; f. inumánă, pl. inumáne
inumanului
INUMÁN, -Ă, inumani, -e, adj. Care nu este uman; neomenos, crud, feroce, neuman. ♦ Care nu este caracteristic sau propriu oamenilor; p. ext. de proporții monstruoase. – Din fr. inhumain, lat. inhumanus.

DOOM

!inumán (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inumáni; f. inumánă, pl. inumáne
inumerabil
INUMERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu se poate număra, (de) nenumărat. [Cf. it. inumerabile].
inumerabila
INUMERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu se poate număra, (de) nenumărat. [Cf. it. inumerabile].
inumerabile
INUMERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu se poate număra, (de) nenumărat. [Cf. it. inumerabile].
inumerabilei
INUMERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu se poate număra, (de) nenumărat. [Cf. it. inumerabile].
inumerabilele
INUMERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu se poate număra, (de) nenumărat. [Cf. it. inumerabile].
inumerabilelor
INUMERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu se poate număra, (de) nenumărat. [Cf. it. inumerabile].
inumerabili
INUMERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu se poate număra, (de) nenumărat. [Cf. it. inumerabile].
inumerabilii
INUMERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu se poate număra, (de) nenumărat. [Cf. it. inumerabile].
inumerabililor
INUMERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu se poate număra, (de) nenumărat. [Cf. it. inumerabile].
inumerabilul
INUMERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu se poate număra, (de) nenumărat. [Cf. it. inumerabile].
inumerabilului
INUMERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu se poate număra, (de) nenumărat. [Cf. it. inumerabile].
inund
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inunda
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundabil
INUNDÁBIL, -Ă, inundabili, -e, adj. Care poate fi inundat, care e supus inundării sau în pericol să fie inundat. – Din fr. inondable.

DOOM

!inundábil (i-nun-/in-un-) adj. m., pl. inundábili; f. indundábilă, pl. inundábile
inundabila
INUNDÁBIL, -Ă, inundabili, -e, adj. Care poate fi inundat, care e supus inundării sau în pericol să fie inundat. – Din fr. inondable.

DOOM

!inundábil (i-nun-/in-un-) adj. m., pl. inundábili; f. indundábilă, pl. inundábile
inundabile
INUNDÁBIL, -Ă, inundabili, -e, adj. Care poate fi inundat, care e supus inundării sau în pericol să fie inundat. – Din fr. inondable.

DOOM

!inundábil (i-nun-/in-un-) adj. m., pl. inundábili; f. indundábilă, pl. inundábile
inundabilei
INUNDÁBIL, -Ă, inundabili, -e, adj. Care poate fi inundat, care e supus inundării sau în pericol să fie inundat. – Din fr. inondable.

DOOM

!inundábil (i-nun-/in-un-) adj. m., pl. inundábili; f. indundábilă, pl. inundábile
inundabilele
INUNDÁBIL, -Ă, inundabili, -e, adj. Care poate fi inundat, care e supus inundării sau în pericol să fie inundat. – Din fr. inondable.

DOOM

!inundábil (i-nun-/in-un-) adj. m., pl. inundábili; f. indundábilă, pl. inundábile
inundabilelor
INUNDÁBIL, -Ă, inundabili, -e, adj. Care poate fi inundat, care e supus inundării sau în pericol să fie inundat. – Din fr. inondable.

DOOM

!inundábil (i-nun-/in-un-) adj. m., pl. inundábili; f. indundábilă, pl. inundábile
inundabili
INUNDÁBIL, -Ă, inundabili, -e, adj. Care poate fi inundat, care e supus inundării sau în pericol să fie inundat. – Din fr. inondable.

DOOM

!inundábil (i-nun-/in-un-) adj. m., pl. inundábili; f. indundábilă, pl. inundábile
inundabilii
INUNDÁBIL, -Ă, inundabili, -e, adj. Care poate fi inundat, care e supus inundării sau în pericol să fie inundat. – Din fr. inondable.

DOOM

!inundábil (i-nun-/in-un-) adj. m., pl. inundábili; f. indundábilă, pl. inundábile
inundabililor
INUNDÁBIL, -Ă, inundabili, -e, adj. Care poate fi inundat, care e supus inundării sau în pericol să fie inundat. – Din fr. inondable.

DOOM

!inundábil (i-nun-/in-un-) adj. m., pl. inundábili; f. indundábilă, pl. inundábile
inundabilul
INUNDÁBIL, -Ă, inundabili, -e, adj. Care poate fi inundat, care e supus inundării sau în pericol să fie inundat. – Din fr. inondable.

DOOM

!inundábil (i-nun-/in-un-) adj. m., pl. inundábili; f. indundábilă, pl. inundábile
inundabilului
INUNDÁBIL, -Ă, inundabili, -e, adj. Care poate fi inundat, care e supus inundării sau în pericol să fie inundat. – Din fr. inondable.

DOOM

!inundábil (i-nun-/in-un-) adj. m., pl. inundábili; f. indundábilă, pl. inundábile
inundai
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundam
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundare
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundare
INUNDÁRE, inundări, s. f. Acțiunea de a inunda și rezultatul ei; revărsare, înecare. – V. inunda.

DOOM

!inundáre (i-nun-/in-un-) s. f., g.-d. art. inundắrii; pl. inundắri
inundarea
INUNDÁRE, inundări, s. f. Acțiunea de a inunda și rezultatul ei; revărsare, înecare. – V. inunda.

DOOM

!inundáre (i-nun-/in-un-) s. f., g.-d. art. inundắrii; pl. inundắri
inundară
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundarăm
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundarăți
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundase
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundasem
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundaseră
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundaserăm
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundaserăți
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundaseși
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundaseți
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundat
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundat
INUNDÁT, -Ă, inundați, -te, adj. Acoperit cu apă, sub apă; înecat. – V. inunda.
inundata
INUNDÁT, -Ă, inundați, -te, adj. Acoperit cu apă, sub apă; înecat. – V. inunda.
inundate
INUNDÁT, -Ă, inundați, -te, adj. Acoperit cu apă, sub apă; înecat. – V. inunda.
inundatei
INUNDÁT, -Ă, inundați, -te, adj. Acoperit cu apă, sub apă; înecat. – V. inunda.
inundatele
INUNDÁT, -Ă, inundați, -te, adj. Acoperit cu apă, sub apă; înecat. – V. inunda.
inundatelor
INUNDÁT, -Ă, inundați, -te, adj. Acoperit cu apă, sub apă; înecat. – V. inunda.
inundatul
INUNDÁT, -Ă, inundați, -te, adj. Acoperit cu apă, sub apă; înecat. – V. inunda.
inundatului
INUNDÁT, -Ă, inundați, -te, adj. Acoperit cu apă, sub apă; înecat. – V. inunda.
inundau
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundași
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundați
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundați
INUNDÁT, -Ă, inundați, -te, adj. Acoperit cu apă, sub apă; înecat. – V. inunda.
inundația
INUNDÁȚIE, inundații, s. f. Faptul de a inunda; acoperire a unei porțiuni de uscat cu o mare cantitate de apă (provenită din revărsarea apelor, din ploi); cantitate mare din apa râurilor sau a fluviilor revărsată peste maluri, din cauza creșterii debitului de apă în urma topirii bruște a zăpezilor sau a abundenței ploilor. – Din fr. inondation, lat. inundatio.

DOOM

!inundáție (i-nun-,-ți-e/in-un-) s. f., art. inundáția (-ți-a), g.-d. art. inundáției; pl. inundáții, art. inundáțiile (-ți-i-)
inundație
INUNDÁȚIE, inundații, s. f. Faptul de a inunda; acoperire a unei porțiuni de uscat cu o mare cantitate de apă (provenită din revărsarea apelor, din ploi); cantitate mare din apa râurilor sau a fluviilor revărsată peste maluri, din cauza creșterii debitului de apă în urma topirii bruște a zăpezilor sau a abundenței ploilor. – Din fr. inondation, lat. inundatio.

DOOM

!inundáție (i-nun-,-ți-e/in-un-) s. f., art. inundáția (-ți-a), g.-d. art. inundáției; pl. inundáții, art. inundáțiile (-ți-i-)
inundației
INUNDÁȚIE, inundații, s. f. Faptul de a inunda; acoperire a unei porțiuni de uscat cu o mare cantitate de apă (provenită din revărsarea apelor, din ploi); cantitate mare din apa râurilor sau a fluviilor revărsată peste maluri, din cauza creșterii debitului de apă în urma topirii bruște a zăpezilor sau a abundenței ploilor. – Din fr. inondation, lat. inundatio.

DOOM

!inundáție (i-nun-,-ți-e/in-un-) s. f., art. inundáția (-ți-a), g.-d. art. inundáției; pl. inundáții, art. inundáțiile (-ți-i-)
inundații
INUNDÁT, -Ă, inundați, -te, adj. Acoperit cu apă, sub apă; înecat. – V. inunda.
inundații
INUNDÁȚIE, inundații, s. f. Faptul de a inunda; acoperire a unei porțiuni de uscat cu o mare cantitate de apă (provenită din revărsarea apelor, din ploi); cantitate mare din apa râurilor sau a fluviilor revărsată peste maluri, din cauza creșterii debitului de apă în urma topirii bruște a zăpezilor sau a abundenței ploilor. – Din fr. inondation, lat. inundatio.

DOOM

!inundáție (i-nun-,-ți-e/in-un-) s. f., art. inundáția (-ți-a), g.-d. art. inundáției; pl. inundáții, art. inundáțiile (-ți-i-)
inundațiile
INUNDÁȚIE, inundații, s. f. Faptul de a inunda; acoperire a unei porțiuni de uscat cu o mare cantitate de apă (provenită din revărsarea apelor, din ploi); cantitate mare din apa râurilor sau a fluviilor revărsată peste maluri, din cauza creșterii debitului de apă în urma topirii bruște a zăpezilor sau a abundenței ploilor. – Din fr. inondation, lat. inundatio.

DOOM

!inundáție (i-nun-,-ți-e/in-un-) s. f., art. inundáția (-ți-a), g.-d. art. inundáției; pl. inundáții, art. inundáțiile (-ți-i-)
inundațiilor
INUNDÁȚIE, inundații, s. f. Faptul de a inunda; acoperire a unei porțiuni de uscat cu o mare cantitate de apă (provenită din revărsarea apelor, din ploi); cantitate mare din apa râurilor sau a fluviilor revărsată peste maluri, din cauza creșterii debitului de apă în urma topirii bruște a zăpezilor sau a abundenței ploilor. – Din fr. inondation, lat. inundatio.

DOOM

!inundáție (i-nun-,-ți-e/in-un-) s. f., art. inundáția (-ți-a), g.-d. art. inundáției; pl. inundáții, art. inundáțiile (-ți-i-)
inundaților
INUNDÁT, -Ă, inundați, -te, adj. Acoperit cu apă, sub apă; înecat. – V. inunda.
inundațiune
INUNDAȚIÚNE s.f. v. inundație.
inunde
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundând
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundînd
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inundări
INUNDÁRE, inundări, s. f. Acțiunea de a inunda și rezultatul ei; revărsare, înecare. – V. inunda.

DOOM

!inundáre (i-nun-/in-un-) s. f., g.-d. art. inundắrii; pl. inundắri
inundării
INUNDÁRE, inundări, s. f. Acțiunea de a inunda și rezultatul ei; revărsare, înecare. – V. inunda.

DOOM

!inundáre (i-nun-/in-un-) s. f., g.-d. art. inundắrii; pl. inundắri
inundările
INUNDÁRE, inundări, s. f. Acțiunea de a inunda și rezultatul ei; revărsare, înecare. – V. inunda.

DOOM

!inundáre (i-nun-/in-un-) s. f., g.-d. art. inundắrii; pl. inundắri
inundărilor
INUNDÁRE, inundări, s. f. Acțiunea de a inunda și rezultatul ei; revărsare, înecare. – V. inunda.

DOOM

!inundáre (i-nun-/in-un-) s. f., g.-d. art. inundắrii; pl. inundắri
inunzi
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.

DOOM

!inundá (a ~) (i-nun-/in-un-) vb., ind. prez. 3 inúndă
inuri
IN2 (1) s. m., (2) inuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee textilă și oleaginoasă, cu tulpina subțire, ramificată în partea superioară, fibroasă, cu frunze mici, înguste și cu flori albastre sau albe, care are numeroase utilizări (Linum usitatissimum); p. restr. sămânța acestei plante. ◊ In galben = plantă erbacee cu flori galbene (Linum flavum). 2. S. n. Fir obținut prin prelucrarea inului2 (1); p. ext. pânză făcută din aceste fire. – Lat. linum.

DOOM

in2 (lan, fir, pânză) s. n., pl. ínuri
inurile
IN2 (1) s. m., (2) inuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee textilă și oleaginoasă, cu tulpina subțire, ramificată în partea superioară, fibroasă, cu frunze mici, înguste și cu flori albastre sau albe, care are numeroase utilizări (Linum usitatissimum); p. restr. sămânța acestei plante. ◊ In galben = plantă erbacee cu flori galbene (Linum flavum). 2. S. n. Fir obținut prin prelucrarea inului2 (1); p. ext. pânză făcută din aceste fire. – Lat. linum.

DOOM

in2 (lan, fir, pânză) s. n., pl. ínuri
inurilor
IN2 (1) s. m., (2) inuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee textilă și oleaginoasă, cu tulpina subțire, ramificată în partea superioară, fibroasă, cu frunze mici, înguste și cu flori albastre sau albe, care are numeroase utilizări (Linum usitatissimum); p. restr. sămânța acestei plante. ◊ In galben = plantă erbacee cu flori galbene (Linum flavum). 2. S. n. Fir obținut prin prelucrarea inului2 (1); p. ext. pânză făcută din aceste fire. – Lat. linum.

DOOM

in2 (lan, fir, pânză) s. n., pl. ínuri
inutil
INUTÍL, -Ă, inutili, -e, adj. Care nu este folositor, care nu este util, care nu servește la nimic; nefolositor, neutil. ♦ (Adverbial) De prisos, zadarnic, fără folos, degeaba. – Din fr. inutile, lat. inutilis.

DOOM

!inutíl (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutíli; f. inutílă, pl. inutíle
inutila
INUTÍL, -Ă, inutili, -e, adj. Care nu este folositor, care nu este util, care nu servește la nimic; nefolositor, neutil. ♦ (Adverbial) De prisos, zadarnic, fără folos, degeaba. – Din fr. inutile, lat. inutilis.

DOOM

!inutíl (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutíli; f. inutílă, pl. inutíle
inutile
INUTÍL, -Ă, inutili, -e, adj. Care nu este folositor, care nu este util, care nu servește la nimic; nefolositor, neutil. ♦ (Adverbial) De prisos, zadarnic, fără folos, degeaba. – Din fr. inutile, lat. inutilis.

DOOM

!inutíl (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutíli; f. inutílă, pl. inutíle
inutilei
INUTÍL, -Ă, inutili, -e, adj. Care nu este folositor, care nu este util, care nu servește la nimic; nefolositor, neutil. ♦ (Adverbial) De prisos, zadarnic, fără folos, degeaba. – Din fr. inutile, lat. inutilis.

DOOM

!inutíl (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutíli; f. inutílă, pl. inutíle
inutilele
INUTÍL, -Ă, inutili, -e, adj. Care nu este folositor, care nu este util, care nu servește la nimic; nefolositor, neutil. ♦ (Adverbial) De prisos, zadarnic, fără folos, degeaba. – Din fr. inutile, lat. inutilis.

DOOM

!inutíl (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutíli; f. inutílă, pl. inutíle
inutilelor
INUTÍL, -Ă, inutili, -e, adj. Care nu este folositor, care nu este util, care nu servește la nimic; nefolositor, neutil. ♦ (Adverbial) De prisos, zadarnic, fără folos, degeaba. – Din fr. inutile, lat. inutilis.

DOOM

!inutíl (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutíli; f. inutílă, pl. inutíle
inutili
INUTÍL, -Ă, inutili, -e, adj. Care nu este folositor, care nu este util, care nu servește la nimic; nefolositor, neutil. ♦ (Adverbial) De prisos, zadarnic, fără folos, degeaba. – Din fr. inutile, lat. inutilis.

DOOM

!inutíl (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutíli; f. inutílă, pl. inutíle
inutilii
INUTÍL, -Ă, inutili, -e, adj. Care nu este folositor, care nu este util, care nu servește la nimic; nefolositor, neutil. ♦ (Adverbial) De prisos, zadarnic, fără folos, degeaba. – Din fr. inutile, lat. inutilis.

DOOM

!inutíl (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutíli; f. inutílă, pl. inutíle
inutililor
INUTÍL, -Ă, inutili, -e, adj. Care nu este folositor, care nu este util, care nu servește la nimic; nefolositor, neutil. ♦ (Adverbial) De prisos, zadarnic, fără folos, degeaba. – Din fr. inutile, lat. inutilis.

DOOM

!inutíl (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutíli; f. inutílă, pl. inutíle
inutilitate
INUTILITÁTE s. f. Lipsă de utilitate; neutilitate, zădărnicie. – Din fr. inutilité, lat. inutilitas, -atis.

DOOM

!inutilitáte (i-nu-/in-u-) s. f., g-d. art. inutilitắții
inutilitatea
INUTILITÁTE s. f. Lipsă de utilitate; neutilitate, zădărnicie. – Din fr. inutilité, lat. inutilitas, -atis.

DOOM

!inutilitáte (i-nu-/in-u-) s. f., g-d. art. inutilitắții
inutilități
INUTILITÁTE s. f. Lipsă de utilitate; neutilitate, zădărnicie. – Din fr. inutilité, lat. inutilitas, -atis.

DOOM

!inutilitáte (i-nu-/in-u-) s. f., g-d. art. inutilitắții
inutilității
INUTILITÁTE s. f. Lipsă de utilitate; neutilitate, zădărnicie. – Din fr. inutilité, lat. inutilitas, -atis.

DOOM

!inutilitáte (i-nu-/in-u-) s. f., g-d. art. inutilitắții
inutilitățile
INUTILITÁTE s. f. Lipsă de utilitate; neutilitate, zădărnicie. – Din fr. inutilité, lat. inutilitas, -atis.

DOOM

!inutilitáte (i-nu-/in-u-) s. f., g-d. art. inutilitắții
inutilităților
INUTILITÁTE s. f. Lipsă de utilitate; neutilitate, zădărnicie. – Din fr. inutilité, lat. inutilitas, -atis.

DOOM

!inutilitáte (i-nu-/in-u-) s. f., g-d. art. inutilitắții
inutiliza
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizabil
INUTILIZÁBIL, -Ă, inutilizabili, -e, adj. Care nu poate fi folosit; de neîntrebuințat, neutilizabil. – Din fr. inutilisable.

DOOM

!inutilizábil (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutilizábili; f. inutilizábilă, pl. inutilizábile
inutilizabila
INUTILIZÁBIL, -Ă, inutilizabili, -e, adj. Care nu poate fi folosit; de neîntrebuințat, neutilizabil. – Din fr. inutilisable.

DOOM

!inutilizábil (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutilizábili; f. inutilizábilă, pl. inutilizábile
inutilizabile
INUTILIZÁBIL, -Ă, inutilizabili, -e, adj. Care nu poate fi folosit; de neîntrebuințat, neutilizabil. – Din fr. inutilisable.

DOOM

!inutilizábil (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutilizábili; f. inutilizábilă, pl. inutilizábile
inutilizabilei
INUTILIZÁBIL, -Ă, inutilizabili, -e, adj. Care nu poate fi folosit; de neîntrebuințat, neutilizabil. – Din fr. inutilisable.

DOOM

!inutilizábil (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutilizábili; f. inutilizábilă, pl. inutilizábile
inutilizabilele
INUTILIZÁBIL, -Ă, inutilizabili, -e, adj. Care nu poate fi folosit; de neîntrebuințat, neutilizabil. – Din fr. inutilisable.

DOOM

!inutilizábil (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutilizábili; f. inutilizábilă, pl. inutilizábile
inutilizabilelor
INUTILIZÁBIL, -Ă, inutilizabili, -e, adj. Care nu poate fi folosit; de neîntrebuințat, neutilizabil. – Din fr. inutilisable.

DOOM

!inutilizábil (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutilizábili; f. inutilizábilă, pl. inutilizábile
inutilizabili
INUTILIZÁBIL, -Ă, inutilizabili, -e, adj. Care nu poate fi folosit; de neîntrebuințat, neutilizabil. – Din fr. inutilisable.

DOOM

!inutilizábil (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutilizábili; f. inutilizábilă, pl. inutilizábile
inutilizabilii
INUTILIZÁBIL, -Ă, inutilizabili, -e, adj. Care nu poate fi folosit; de neîntrebuințat, neutilizabil. – Din fr. inutilisable.

DOOM

!inutilizábil (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutilizábili; f. inutilizábilă, pl. inutilizábile
inutilizabililor
INUTILIZÁBIL, -Ă, inutilizabili, -e, adj. Care nu poate fi folosit; de neîntrebuințat, neutilizabil. – Din fr. inutilisable.

DOOM

!inutilizábil (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutilizábili; f. inutilizábilă, pl. inutilizábile
inutilizabilul
INUTILIZÁBIL, -Ă, inutilizabili, -e, adj. Care nu poate fi folosit; de neîntrebuințat, neutilizabil. – Din fr. inutilisable.

DOOM

!inutilizábil (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutilizábili; f. inutilizábilă, pl. inutilizábile
inutilizabilului
INUTILIZÁBIL, -Ă, inutilizabili, -e, adj. Care nu poate fi folosit; de neîntrebuințat, neutilizabil. – Din fr. inutilisable.

DOOM

!inutilizábil (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutilizábili; f. inutilizábilă, pl. inutilizábile
inutilizai
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizam
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizare
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizară
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizarăm
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizarăți
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizase
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizasem
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizaseră
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizaserăm
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizaserăți
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizaseși
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizaseți
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizat
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizau
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizași
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizați
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizează
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizez
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizeze
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizezi
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizând
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilizînd
INUTILIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face inutilizabil. [Cf. fr. inutiliser].
inutilul
INUTÍL, -Ă, inutili, -e, adj. Care nu este folositor, care nu este util, care nu servește la nimic; nefolositor, neutil. ♦ (Adverbial) De prisos, zadarnic, fără folos, degeaba. – Din fr. inutile, lat. inutilis.

DOOM

!inutíl (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutíli; f. inutílă, pl. inutíle
inutilului
INUTÍL, -Ă, inutili, -e, adj. Care nu este folositor, care nu este util, care nu servește la nimic; nefolositor, neutil. ♦ (Adverbial) De prisos, zadarnic, fără folos, degeaba. – Din fr. inutile, lat. inutilis.

DOOM

!inutíl (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inutíli; f. inutílă, pl. inutíle
inuzabil
INUZÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate uza. [Cf. fr. inusable].
inuzabila
INUZÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate uza. [Cf. fr. inusable].
inuzabile
INUZÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate uza. [Cf. fr. inusable].
inuzabilei
INUZÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate uza. [Cf. fr. inusable].
inuzabilele
INUZÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate uza. [Cf. fr. inusable].
inuzabilelor
INUZÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate uza. [Cf. fr. inusable].
inuzabili
INUZÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate uza. [Cf. fr. inusable].
inuzabilii
INUZÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate uza. [Cf. fr. inusable].
inuzabililor
INUZÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate uza. [Cf. fr. inusable].
inuzabilul
INUZÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate uza. [Cf. fr. inusable].
inuzabilului
INUZÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate uza. [Cf. fr. inusable].
inuzitat
INUZITÁT, -Ă, inuzitați, -te, adj. (Rar) Care nu este întrebuințat, care nu se folosește; neîntrebuințat, neuzitat. – Din fr. inusité, lat. inusitatus.

DOOM

!inuzitát (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inuzitáți; f. inuzitátă, pl. inuzitáte
inuzitata
INUZITÁT, -Ă, inuzitați, -te, adj. (Rar) Care nu este întrebuințat, care nu se folosește; neîntrebuințat, neuzitat. – Din fr. inusité, lat. inusitatus.

DOOM

!inuzitát (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inuzitáți; f. inuzitátă, pl. inuzitáte
inuzitate
INUZITÁT, -Ă, inuzitați, -te, adj. (Rar) Care nu este întrebuințat, care nu se folosește; neîntrebuințat, neuzitat. – Din fr. inusité, lat. inusitatus.

DOOM

!inuzitát (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inuzitáți; f. inuzitátă, pl. inuzitáte
inuzitatei
INUZITÁT, -Ă, inuzitați, -te, adj. (Rar) Care nu este întrebuințat, care nu se folosește; neîntrebuințat, neuzitat. – Din fr. inusité, lat. inusitatus.

DOOM

!inuzitát (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inuzitáți; f. inuzitátă, pl. inuzitáte
inuzitatele
INUZITÁT, -Ă, inuzitați, -te, adj. (Rar) Care nu este întrebuințat, care nu se folosește; neîntrebuințat, neuzitat. – Din fr. inusité, lat. inusitatus.

DOOM

!inuzitát (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inuzitáți; f. inuzitátă, pl. inuzitáte
inuzitatelor
INUZITÁT, -Ă, inuzitați, -te, adj. (Rar) Care nu este întrebuințat, care nu se folosește; neîntrebuințat, neuzitat. – Din fr. inusité, lat. inusitatus.

DOOM

!inuzitát (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inuzitáți; f. inuzitátă, pl. inuzitáte
inuzitatul
INUZITÁT, -Ă, inuzitați, -te, adj. (Rar) Care nu este întrebuințat, care nu se folosește; neîntrebuințat, neuzitat. – Din fr. inusité, lat. inusitatus.

DOOM

!inuzitát (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inuzitáți; f. inuzitátă, pl. inuzitáte
inuzitatului
INUZITÁT, -Ă, inuzitați, -te, adj. (Rar) Care nu este întrebuințat, care nu se folosește; neîntrebuințat, neuzitat. – Din fr. inusité, lat. inusitatus.

DOOM

!inuzitát (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inuzitáți; f. inuzitátă, pl. inuzitáte
inuzitați
INUZITÁT, -Ă, inuzitați, -te, adj. (Rar) Care nu este întrebuințat, care nu se folosește; neîntrebuințat, neuzitat. – Din fr. inusité, lat. inusitatus.

DOOM

!inuzitát (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inuzitáți; f. inuzitátă, pl. inuzitáte
inuzitații
INUZITÁT, -Ă, inuzitați, -te, adj. (Rar) Care nu este întrebuințat, care nu se folosește; neîntrebuințat, neuzitat. – Din fr. inusité, lat. inusitatus.

DOOM

!inuzitát (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inuzitáți; f. inuzitátă, pl. inuzitáte
inuzitaților
INUZITÁT, -Ă, inuzitați, -te, adj. (Rar) Care nu este întrebuințat, care nu se folosește; neîntrebuințat, neuzitat. – Din fr. inusité, lat. inusitatus.

DOOM

!inuzitát (i-nu-/in-u-) adj. m., pl. inuzitáți; f. inuzitátă, pl. inuzitáte
invada
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadai
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadam
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadare
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadare
INVADÁRE, invadări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a invada și rezultatul ei; cotropire, invazie. – V. invada.

DOOM

invadáre s. f., g.-d. art. invadắrii; pl. invadắri
invadarea
INVADÁRE, invadări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a invada și rezultatul ei; cotropire, invazie. – V. invada.

DOOM

invadáre s. f., g.-d. art. invadắrii; pl. invadắri
invadară
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadarăm
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadarăți
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadase
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadasem
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadaseră
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadaserăm
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadaserăți
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadaseși
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadaseți
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadat
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadat
INVADÁT, -Ă, invadați, -te, adj. Care a fost cuprins (repede și violent); împresurat, năpădit. – V. invada.
invadatoare
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadatoare
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadatoarea
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadatoarea
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadatoarei
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadatoarei
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadatoarele
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadatoarele
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadatoarelor
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadatoarelor
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadator
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadator
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadatori
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadatori
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadatorii
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadatorii
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadatorilor
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadatorilor
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadatorul
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadatorul
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadatorului
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadatorului
INVADATÓR, -OÁRE, invadatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care invadează un teritoriu străin; năvălitor, cotropitor. – Invada + suf. -tor.

DOOM

invadatór adj. m., s. m., pl. invadatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. invadatoáre
invadau
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadași
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadați
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadează
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadent
INVADÉNT, -Ă adj. (Liv.) Invadator. [< it. invadente].
invadez
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadeze
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadezi
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadând
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadînd
INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violență (și cu mari forțe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ♦ Fig. A pune stăpânire pe...; a cuprinde, a copleși. 2. (Despre plante și animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid și masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.

DOOM

invadá (a ~) vb., ind. prez. 3 invadeáză
invadări
INVADÁRE, invadări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a invada și rezultatul ei; cotropire, invazie. – V. invada.

DOOM

invadáre s. f., g.-d. art. invadắrii; pl. invadắri
invadării
INVADÁRE, invadări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a invada și rezultatul ei; cotropire, invazie. – V. invada.

DOOM

invadáre s. f., g.-d. art. invadắrii; pl. invadắri
invadările
INVADÁRE, invadări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a invada și rezultatul ei; cotropire, invazie. – V. invada.

DOOM

invadáre s. f., g.-d. art. invadắrii; pl. invadắri
invadărilor
INVADÁRE, invadări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a invada și rezultatul ei; cotropire, invazie. – V. invada.

DOOM

invadáre s. f., g.-d. art. invadắrii; pl. invadắri
invagina
INVAGINÁ, pers. 3 invaginează, vb. I. Refl. (Med.; despre porțiuni ale intestinelor) A se întoarce spre interior prin invaginație. – Din fr. invaginer.
invaginare
INVAGINÁ, pers. 3 invaginează, vb. I. Refl. (Med.; despre porțiuni ale intestinelor) A se întoarce spre interior prin invaginație. – Din fr. invaginer.
invaginară
INVAGINÁ, pers. 3 invaginează, vb. I. Refl. (Med.; despre porțiuni ale intestinelor) A se întoarce spre interior prin invaginație. – Din fr. invaginer.
invaginase
INVAGINÁ, pers. 3 invaginează, vb. I. Refl. (Med.; despre porțiuni ale intestinelor) A se întoarce spre interior prin invaginație. – Din fr. invaginer.
invaginaseră
INVAGINÁ, pers. 3 invaginează, vb. I. Refl. (Med.; despre porțiuni ale intestinelor) A se întoarce spre interior prin invaginație. – Din fr. invaginer.
invaginat
INVAGINÁ, pers. 3 invaginează, vb. I. Refl. (Med.; despre porțiuni ale intestinelor) A se întoarce spre interior prin invaginație. – Din fr. invaginer.
invaginau
INVAGINÁ, pers. 3 invaginează, vb. I. Refl. (Med.; despre porțiuni ale intestinelor) A se întoarce spre interior prin invaginație. – Din fr. invaginer.
invaginația
INVAGINÁȚIE, invaginații, s. f. (Med.) Formă de ocluziune intestinală produsă prin pătrunderea unui segment intestinal în segmentul imediat următor. – Din fr. invagination.

DOOM

invagináție (-ți-e) s. f., art. invagináția (-ți-a), g.-d. art. invagináției; pl. invagináții, art. invagináțiile (-ți-i-)
invaginație
INVAGINÁȚIE, invaginații, s. f. (Med.) Formă de ocluziune intestinală produsă prin pătrunderea unui segment intestinal în segmentul imediat următor. – Din fr. invagination.

DOOM

invagináție (-ți-e) s. f., art. invagináția (-ți-a), g.-d. art. invagináției; pl. invagináții, art. invagináțiile (-ți-i-)
invaginației
INVAGINÁȚIE, invaginații, s. f. (Med.) Formă de ocluziune intestinală produsă prin pătrunderea unui segment intestinal în segmentul imediat următor. – Din fr. invagination.

DOOM

invagináție (-ți-e) s. f., art. invagináția (-ți-a), g.-d. art. invagináției; pl. invagináții, art. invagináțiile (-ți-i-)
invaginații
INVAGINÁȚIE, invaginații, s. f. (Med.) Formă de ocluziune intestinală produsă prin pătrunderea unui segment intestinal în segmentul imediat următor. – Din fr. invagination.

DOOM

invagináție (-ți-e) s. f., art. invagináția (-ți-a), g.-d. art. invagináției; pl. invagináții, art. invagináțiile (-ți-i-)
invaginațiile
INVAGINÁȚIE, invaginații, s. f. (Med.) Formă de ocluziune intestinală produsă prin pătrunderea unui segment intestinal în segmentul imediat următor. – Din fr. invagination.

DOOM

invagináție (-ți-e) s. f., art. invagináția (-ți-a), g.-d. art. invagináției; pl. invagináții, art. invagináțiile (-ți-i-)
invaginațiilor
INVAGINÁȚIE, invaginații, s. f. (Med.) Formă de ocluziune intestinală produsă prin pătrunderea unui segment intestinal în segmentul imediat următor. – Din fr. invagination.

DOOM

invagináție (-ți-e) s. f., art. invagináția (-ți-a), g.-d. art. invagináției; pl. invagináții, art. invagináțiile (-ți-i-)
invaginațiune
INVAGINAȚIÚNE s.f. v. invaginație.
invaginează
INVAGINÁ, pers. 3 invaginează, vb. I. Refl. (Med.; despre porțiuni ale intestinelor) A se întoarce spre interior prin invaginație. – Din fr. invaginer.
invagineze
INVAGINÁ, pers. 3 invaginează, vb. I. Refl. (Med.; despre porțiuni ale intestinelor) A se întoarce spre interior prin invaginație. – Din fr. invaginer.
invaginând
INVAGINÁ, pers. 3 invaginează, vb. I. Refl. (Med.; despre porțiuni ale intestinelor) A se întoarce spre interior prin invaginație. – Din fr. invaginer.
invaginînd
INVAGINÁ, pers. 3 invaginează, vb. I. Refl. (Med.; despre porțiuni ale intestinelor) A se întoarce spre interior prin invaginație. – Din fr. invaginer.
invalid
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalid
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalida
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalida
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalida
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalidabil
INVALIDÁBIL, -Ă, invalidabili, -e, adj. Care poate sau trebuie să fie invalidat. – Din fr. invalidable.

DOOM

*invalidábil adj. m., pl. invalidábili; f. invalidábilă, pl. invalidábile
invalidabila
INVALIDÁBIL, -Ă, invalidabili, -e, adj. Care poate sau trebuie să fie invalidat. – Din fr. invalidable.

DOOM

*invalidábil adj. m., pl. invalidábili; f. invalidábilă, pl. invalidábile
invalidabile
INVALIDÁBIL, -Ă, invalidabili, -e, adj. Care poate sau trebuie să fie invalidat. – Din fr. invalidable.

DOOM

*invalidábil adj. m., pl. invalidábili; f. invalidábilă, pl. invalidábile
invalidabilei
INVALIDÁBIL, -Ă, invalidabili, -e, adj. Care poate sau trebuie să fie invalidat. – Din fr. invalidable.

DOOM

*invalidábil adj. m., pl. invalidábili; f. invalidábilă, pl. invalidábile
invalidabilele
INVALIDÁBIL, -Ă, invalidabili, -e, adj. Care poate sau trebuie să fie invalidat. – Din fr. invalidable.

DOOM

*invalidábil adj. m., pl. invalidábili; f. invalidábilă, pl. invalidábile
invalidabilelor
INVALIDÁBIL, -Ă, invalidabili, -e, adj. Care poate sau trebuie să fie invalidat. – Din fr. invalidable.

DOOM

*invalidábil adj. m., pl. invalidábili; f. invalidábilă, pl. invalidábile
invalidabili
INVALIDÁBIL, -Ă, invalidabili, -e, adj. Care poate sau trebuie să fie invalidat. – Din fr. invalidable.

DOOM

*invalidábil adj. m., pl. invalidábili; f. invalidábilă, pl. invalidábile
invalidabilii
INVALIDÁBIL, -Ă, invalidabili, -e, adj. Care poate sau trebuie să fie invalidat. – Din fr. invalidable.

DOOM

*invalidábil adj. m., pl. invalidábili; f. invalidábilă, pl. invalidábile
invalidabililor
INVALIDÁBIL, -Ă, invalidabili, -e, adj. Care poate sau trebuie să fie invalidat. – Din fr. invalidable.

DOOM

*invalidábil adj. m., pl. invalidábili; f. invalidábilă, pl. invalidábile
invalidabilul
INVALIDÁBIL, -Ă, invalidabili, -e, adj. Care poate sau trebuie să fie invalidat. – Din fr. invalidable.

DOOM

*invalidábil adj. m., pl. invalidábili; f. invalidábilă, pl. invalidábile
invalidabilului
INVALIDÁBIL, -Ă, invalidabili, -e, adj. Care poate sau trebuie să fie invalidat. – Din fr. invalidable.

DOOM

*invalidábil adj. m., pl. invalidábili; f. invalidábilă, pl. invalidábile
invalidai
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalidam
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalidare
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalidare
INVALIDÁRE, invalidări, s. f. Acțiunea de a invalida și rezultatul ei; anulare, infirmare. – V. invalida.

DOOM

invalidáre s. f., g.-d. art. invalidắrii; pl. invalidắri
invalidarea
INVALIDÁRE, invalidări, s. f. Acțiunea de a invalida și rezultatul ei; anulare, infirmare. – V. invalida.

DOOM

invalidáre s. f., g.-d. art. invalidắrii; pl. invalidắri
invalidară
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalidarăm
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalidarăți
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalidase
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalidasem
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalidaseră
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalidaserăm
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalidaserăți
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalidaseși
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalidaseți
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalidat
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalidau
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalidași
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalidați
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalide
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalide
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalidează
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalidei
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalidei
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalidele
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalidele
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalidelor
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalidelor
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalidez
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalideze
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalidezi
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invaliditate
INVALIDITÁTE, invalidități, s. f. 1. Starea celui invalid; infirmitate. 2. (Jur.) Lipsă de validitate (a unui act, a unui mandat etc.). – Din fr. invalidité.

DOOM

invaliditáte s. f., g.-d. art. invaliditắții; pl. invaliditắți
invaliditatea
INVALIDITÁTE, invalidități, s. f. 1. Starea celui invalid; infirmitate. 2. (Jur.) Lipsă de validitate (a unui act, a unui mandat etc.). – Din fr. invalidité.

DOOM

invaliditáte s. f., g.-d. art. invaliditắții; pl. invaliditắți
invalidități
INVALIDITÁTE, invalidități, s. f. 1. Starea celui invalid; infirmitate. 2. (Jur.) Lipsă de validitate (a unui act, a unui mandat etc.). – Din fr. invalidité.

DOOM

invaliditáte s. f., g.-d. art. invaliditắții; pl. invaliditắți
invalidității
INVALIDITÁTE, invalidități, s. f. 1. Starea celui invalid; infirmitate. 2. (Jur.) Lipsă de validitate (a unui act, a unui mandat etc.). – Din fr. invalidité.

DOOM

invaliditáte s. f., g.-d. art. invaliditắții; pl. invaliditắți
invaliditățile
INVALIDITÁTE, invalidități, s. f. 1. Starea celui invalid; infirmitate. 2. (Jur.) Lipsă de validitate (a unui act, a unui mandat etc.). – Din fr. invalidité.

DOOM

invaliditáte s. f., g.-d. art. invaliditắții; pl. invaliditắți
invalidităților
INVALIDITÁTE, invalidități, s. f. 1. Starea celui invalid; infirmitate. 2. (Jur.) Lipsă de validitate (a unui act, a unui mandat etc.). – Din fr. invalidité.

DOOM

invaliditáte s. f., g.-d. art. invaliditắții; pl. invaliditắți
invalidul
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalidul
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalidului
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalidului
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalidând
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalidînd
INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata și a declara nevalabile anumite acte de procedură; a declara nevalabilă alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegaților la conferințe sau la congrese interne ori internaționale; a infirma. – Din fr. invalider.

DOOM

invalidá (a ~) vb., ind. prez. 3 invalideáză
invalidări
INVALIDÁRE, invalidări, s. f. Acțiunea de a invalida și rezultatul ei; anulare, infirmare. – V. invalida.

DOOM

invalidáre s. f., g.-d. art. invalidắrii; pl. invalidắri
invalidării
INVALIDÁRE, invalidări, s. f. Acțiunea de a invalida și rezultatul ei; anulare, infirmare. – V. invalida.

DOOM

invalidáre s. f., g.-d. art. invalidắrii; pl. invalidắri
invalidările
INVALIDÁRE, invalidări, s. f. Acțiunea de a invalida și rezultatul ei; anulare, infirmare. – V. invalida.

DOOM

invalidáre s. f., g.-d. art. invalidắrii; pl. invalidắri
invalidărilor
INVALIDÁRE, invalidări, s. f. Acțiunea de a invalida și rezultatul ei; anulare, infirmare. – V. invalida.

DOOM

invalidáre s. f., g.-d. art. invalidắrii; pl. invalidắri
invalizi
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalizi
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalizii
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalizii
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalizilor
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invalizilor
INVALÍD, -Ă, invalizi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate (din cauza căreia este inaptă de muncă); infirm, mutilat, schilod. – Din fr. invalide, lat. invalidus.

DOOM

invalíd adj. m., s. m., pl. invalízi; adj. f., s. f. invalídă, pl. invalíde
invar
INVÁR s. n. Oțel aliat cu mult nichel, caracterizat printr-o dilatare foarte mică și folosit la fabricarea instrumentelor și a aparatelor de precizie. – Din fr. invar.

DOOM

invár s. n.
invariabil
INVARIÁBIL, -Ă, invariabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este variabil, care nu se schimbă; neschimbător, nevariabil, constant, fix, neschimbat. ♦ Spec. (Gram.; despre cuvinte) Care este lipsit de flexiune; neflexibil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariable.

DOOM

invariábil (-ri-a-) adj. m., pl. invariábili; f. invariábilă, pl. invariábile
invariabila
INVARIÁBIL, -Ă, invariabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este variabil, care nu se schimbă; neschimbător, nevariabil, constant, fix, neschimbat. ♦ Spec. (Gram.; despre cuvinte) Care este lipsit de flexiune; neflexibil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariable.

DOOM

invariábil (-ri-a-) adj. m., pl. invariábili; f. invariábilă, pl. invariábile
invariabile
INVARIÁBIL, -Ă, invariabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este variabil, care nu se schimbă; neschimbător, nevariabil, constant, fix, neschimbat. ♦ Spec. (Gram.; despre cuvinte) Care este lipsit de flexiune; neflexibil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariable.

DOOM

invariábil (-ri-a-) adj. m., pl. invariábili; f. invariábilă, pl. invariábile
invariabilei
INVARIÁBIL, -Ă, invariabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este variabil, care nu se schimbă; neschimbător, nevariabil, constant, fix, neschimbat. ♦ Spec. (Gram.; despre cuvinte) Care este lipsit de flexiune; neflexibil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariable.

DOOM

invariábil (-ri-a-) adj. m., pl. invariábili; f. invariábilă, pl. invariábile
invariabilele
INVARIÁBIL, -Ă, invariabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este variabil, care nu se schimbă; neschimbător, nevariabil, constant, fix, neschimbat. ♦ Spec. (Gram.; despre cuvinte) Care este lipsit de flexiune; neflexibil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariable.

DOOM

invariábil (-ri-a-) adj. m., pl. invariábili; f. invariábilă, pl. invariábile
invariabilelor
INVARIÁBIL, -Ă, invariabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este variabil, care nu se schimbă; neschimbător, nevariabil, constant, fix, neschimbat. ♦ Spec. (Gram.; despre cuvinte) Care este lipsit de flexiune; neflexibil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariable.

DOOM

invariábil (-ri-a-) adj. m., pl. invariábili; f. invariábilă, pl. invariábile
invariabili
INVARIÁBIL, -Ă, invariabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este variabil, care nu se schimbă; neschimbător, nevariabil, constant, fix, neschimbat. ♦ Spec. (Gram.; despre cuvinte) Care este lipsit de flexiune; neflexibil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariable.

DOOM

invariábil (-ri-a-) adj. m., pl. invariábili; f. invariábilă, pl. invariábile
invariabilii
INVARIÁBIL, -Ă, invariabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este variabil, care nu se schimbă; neschimbător, nevariabil, constant, fix, neschimbat. ♦ Spec. (Gram.; despre cuvinte) Care este lipsit de flexiune; neflexibil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariable.

DOOM

invariábil (-ri-a-) adj. m., pl. invariábili; f. invariábilă, pl. invariábile
invariabililor
INVARIÁBIL, -Ă, invariabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este variabil, care nu se schimbă; neschimbător, nevariabil, constant, fix, neschimbat. ♦ Spec. (Gram.; despre cuvinte) Care este lipsit de flexiune; neflexibil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariable.

DOOM

invariábil (-ri-a-) adj. m., pl. invariábili; f. invariábilă, pl. invariábile
invariabilitate
INVARIABILITÁTE, invariabilități, s. f. Faptul de a fi invariabil; caracterul a ceea ce este invariabil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariabilité.

DOOM

invariabilitáte (-ri-a-) s. f., g.-d. art. invariabilitắții; pl. invariabilitắți
invariabilitatea
INVARIABILITÁTE, invariabilități, s. f. Faptul de a fi invariabil; caracterul a ceea ce este invariabil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariabilité.

DOOM

invariabilitáte (-ri-a-) s. f., g.-d. art. invariabilitắții; pl. invariabilitắți
invariabilități
INVARIABILITÁTE, invariabilități, s. f. Faptul de a fi invariabil; caracterul a ceea ce este invariabil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariabilité.

DOOM

invariabilitáte (-ri-a-) s. f., g.-d. art. invariabilitắții; pl. invariabilitắți
invariabilității
INVARIABILITÁTE, invariabilități, s. f. Faptul de a fi invariabil; caracterul a ceea ce este invariabil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariabilité.

DOOM

invariabilitáte (-ri-a-) s. f., g.-d. art. invariabilitắții; pl. invariabilitắți
invariabilitățile
INVARIABILITÁTE, invariabilități, s. f. Faptul de a fi invariabil; caracterul a ceea ce este invariabil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariabilité.

DOOM

invariabilitáte (-ri-a-) s. f., g.-d. art. invariabilitắții; pl. invariabilitắți
invariabilităților
INVARIABILITÁTE, invariabilități, s. f. Faptul de a fi invariabil; caracterul a ceea ce este invariabil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariabilité.

DOOM

invariabilitáte (-ri-a-) s. f., g.-d. art. invariabilitắții; pl. invariabilitắți
invariabilul
INVARIÁBIL, -Ă, invariabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este variabil, care nu se schimbă; neschimbător, nevariabil, constant, fix, neschimbat. ♦ Spec. (Gram.; despre cuvinte) Care este lipsit de flexiune; neflexibil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariable.

DOOM

invariábil (-ri-a-) adj. m., pl. invariábili; f. invariábilă, pl. invariábile
invariabilului
INVARIÁBIL, -Ă, invariabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este variabil, care nu se schimbă; neschimbător, nevariabil, constant, fix, neschimbat. ♦ Spec. (Gram.; despre cuvinte) Care este lipsit de flexiune; neflexibil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariable.

DOOM

invariábil (-ri-a-) adj. m., pl. invariábili; f. invariábilă, pl. invariábile
invariant
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invariant
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invarianta
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invarianta
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invariante
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invariante
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invariantei
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invariantei
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invariantele
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invariantele
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invariantelor
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invariantelor
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invariantul
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invariantul
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invariantului
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invariantului
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invarianți
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invarianți
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invarianții
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invarianții
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invarianților
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invarianților
INVARIÁNT, -Ă, invarianți, -te, adj., s. m. (Mărime, relație, proprietate etc.) care rămâne neschimbată în urma aplicării sau intervenției unei transformări. [Pr.: -ri-ant. – Var.: invariántă s. f.] – Din fr. invariant.

DOOM

invariánt (-ri-ant) adj. m., s. m., pl. invariánți; adj. f., s. f. invariántă, pl. invariánte
invarianță
INVARIÁNȚĂ s.f. Menținere neschimbată a unei mărimi sau a unui sistem de numere într-o transformare anumită. [Pron. -ri-an-. / < fr. invariance].
invarul
INVÁR s. n. Oțel aliat cu mult nichel, caracterizat printr-o dilatare foarte mică și folosit la fabricarea instrumentelor și a aparatelor de precizie. – Din fr. invar.

DOOM

invár s. n.
invarului
INVÁR s. n. Oțel aliat cu mult nichel, caracterizat printr-o dilatare foarte mică și folosit la fabricarea instrumentelor și a aparatelor de precizie. – Din fr. invar.

DOOM

invár s. n.
invazia
INVÁZIE, invazii, s. f. 1. Intrare neașteptată, năvălire a unei armate inamice într-o țară (cu scopul de a o cuceri, de a o subjuga); cotropire, invadare; p. ext. năvălire, venire neașteptată și în număr mare a cuiva sau a ceva într-un anumit loc. 2. Apariție rapidă și masivă, cu caracter de calamitate, într-o regiune, a unor specii de plante sau de animale dăunătoare sau parazite. 3. (Med.) Stadiu în evoluția ciclică a unei boli infecțioase, care durează de la apariția primelor semne de boală până la instalarea fenomenelor clinice caracteristice. – Din fr. invasion, lat. invasio.

DOOM

invázie (-zi-e) s. f., art. invázia (-zi-a), g.-d. art. inváziei; pl. invázii, art. inváziile (-zi-i-)
invazie
INVÁZIE, invazii, s. f. 1. Intrare neașteptată, năvălire a unei armate inamice într-o țară (cu scopul de a o cuceri, de a o subjuga); cotropire, invadare; p. ext. năvălire, venire neașteptată și în număr mare a cuiva sau a ceva într-un anumit loc. 2. Apariție rapidă și masivă, cu caracter de calamitate, într-o regiune, a unor specii de plante sau de animale dăunătoare sau parazite. 3. (Med.) Stadiu în evoluția ciclică a unei boli infecțioase, care durează de la apariția primelor semne de boală până la instalarea fenomenelor clinice caracteristice. – Din fr. invasion, lat. invasio.

DOOM

invázie (-zi-e) s. f., art. invázia (-zi-a), g.-d. art. inváziei; pl. invázii, art. inváziile (-zi-i-)
invaziei
INVÁZIE, invazii, s. f. 1. Intrare neașteptată, năvălire a unei armate inamice într-o țară (cu scopul de a o cuceri, de a o subjuga); cotropire, invadare; p. ext. năvălire, venire neașteptată și în număr mare a cuiva sau a ceva într-un anumit loc. 2. Apariție rapidă și masivă, cu caracter de calamitate, într-o regiune, a unor specii de plante sau de animale dăunătoare sau parazite. 3. (Med.) Stadiu în evoluția ciclică a unei boli infecțioase, care durează de la apariția primelor semne de boală până la instalarea fenomenelor clinice caracteristice. – Din fr. invasion, lat. invasio.

DOOM

invázie (-zi-e) s. f., art. invázia (-zi-a), g.-d. art. inváziei; pl. invázii, art. inváziile (-zi-i-)
invazii
INVÁZIE, invazii, s. f. 1. Intrare neașteptată, năvălire a unei armate inamice într-o țară (cu scopul de a o cuceri, de a o subjuga); cotropire, invadare; p. ext. năvălire, venire neașteptată și în număr mare a cuiva sau a ceva într-un anumit loc. 2. Apariție rapidă și masivă, cu caracter de calamitate, într-o regiune, a unor specii de plante sau de animale dăunătoare sau parazite. 3. (Med.) Stadiu în evoluția ciclică a unei boli infecțioase, care durează de la apariția primelor semne de boală până la instalarea fenomenelor clinice caracteristice. – Din fr. invasion, lat. invasio.

DOOM

invázie (-zi-e) s. f., art. invázia (-zi-a), g.-d. art. inváziei; pl. invázii, art. inváziile (-zi-i-)
invaziile
INVÁZIE, invazii, s. f. 1. Intrare neașteptată, năvălire a unei armate inamice într-o țară (cu scopul de a o cuceri, de a o subjuga); cotropire, invadare; p. ext. năvălire, venire neașteptată și în număr mare a cuiva sau a ceva într-un anumit loc. 2. Apariție rapidă și masivă, cu caracter de calamitate, într-o regiune, a unor specii de plante sau de animale dăunătoare sau parazite. 3. (Med.) Stadiu în evoluția ciclică a unei boli infecțioase, care durează de la apariția primelor semne de boală până la instalarea fenomenelor clinice caracteristice. – Din fr. invasion, lat. invasio.

DOOM

invázie (-zi-e) s. f., art. invázia (-zi-a), g.-d. art. inváziei; pl. invázii, art. inváziile (-zi-i-)
invaziilor
INVÁZIE, invazii, s. f. 1. Intrare neașteptată, năvălire a unei armate inamice într-o țară (cu scopul de a o cuceri, de a o subjuga); cotropire, invadare; p. ext. năvălire, venire neașteptată și în număr mare a cuiva sau a ceva într-un anumit loc. 2. Apariție rapidă și masivă, cu caracter de calamitate, într-o regiune, a unor specii de plante sau de animale dăunătoare sau parazite. 3. (Med.) Stadiu în evoluția ciclică a unei boli infecțioase, care durează de la apariția primelor semne de boală până la instalarea fenomenelor clinice caracteristice. – Din fr. invasion, lat. invasio.

DOOM

invázie (-zi-e) s. f., art. invázia (-zi-a), g.-d. art. inváziei; pl. invázii, art. inváziile (-zi-i-)
invaziune
INVAZIÚNE s.f. v. invazie.
invaziv
INVAZÍV, -Ă, invazivi, -e, adj. (Med.) Cu caracter de invazie. – Din engl. invasive.
invaziva
INVAZÍV, -Ă, invazivi, -e, adj. (Med.) Cu caracter de invazie. – Din engl. invasive.
invazive
INVAZÍV, -Ă, invazivi, -e, adj. (Med.) Cu caracter de invazie. – Din engl. invasive.
invazivei
INVAZÍV, -Ă, invazivi, -e, adj. (Med.) Cu caracter de invazie. – Din engl. invasive.
invazivele
INVAZÍV, -Ă, invazivi, -e, adj. (Med.) Cu caracter de invazie. – Din engl. invasive.
invazivelor
INVAZÍV, -Ă, invazivi, -e, adj. (Med.) Cu caracter de invazie. – Din engl. invasive.
invazivi
INVAZÍV, -Ă, invazivi, -e, adj. (Med.) Cu caracter de invazie. – Din engl. invasive.
invazivii
INVAZÍV, -Ă, invazivi, -e, adj. (Med.) Cu caracter de invazie. – Din engl. invasive.
invazivilor
INVAZÍV, -Ă, invazivi, -e, adj. (Med.) Cu caracter de invazie. – Din engl. invasive.
invazivul
INVAZÍV, -Ă, invazivi, -e, adj. (Med.) Cu caracter de invazie. – Din engl. invasive.
invazivului
INVAZÍV, -Ă, invazivi, -e, adj. (Med.) Cu caracter de invazie. – Din engl. invasive.
invectiv
INVECTÍV, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de invectivă. [Cf. it. invettivo].
invectiva
INVECTÍV, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de invectivă. [Cf. it. invettivo].
invectiva
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectiva
INVECTÍVĂ, invective, s. f. Expresie violentă, jignitoare, ofensatoare, vorbă de ocară la adresa cuiva; injurie. ♦ Procedeu stilistic care constă în folosirea expresiei violente, agresive, în scopuri polemice sau satirice. – Din fr. invective, lat. invectivae.

DOOM

invectívă s. f., g.-d. art. invectívei; pl. invectíve
invectivai
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivam
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivare
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivare
INVECTIVÁRE, invectivări, s. f. Acțiunea de a invectiva și rezultatul ei. – V. invectiva.
invectivarea
INVECTIVÁRE, invectivări, s. f. Acțiunea de a invectiva și rezultatul ei. – V. invectiva.
invectivară
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivarăm
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivarăți
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivase
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivasem
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivaseră
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivaserăm
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivaserăți
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivaseși
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivaseți
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivat
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivat
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.
invectivau
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivași
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivați
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invective
INVECTÍV, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de invectivă. [Cf. it. invettivo].
invective
INVECTÍVĂ, invective, s. f. Expresie violentă, jignitoare, ofensatoare, vorbă de ocară la adresa cuiva; injurie. ♦ Procedeu stilistic care constă în folosirea expresiei violente, agresive, în scopuri polemice sau satirice. – Din fr. invective, lat. invectivae.

DOOM

invectívă s. f., g.-d. art. invectívei; pl. invectíve
invectivează
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivei
INVECTÍV, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de invectivă. [Cf. it. invettivo].
invectivei
INVECTÍVĂ, invective, s. f. Expresie violentă, jignitoare, ofensatoare, vorbă de ocară la adresa cuiva; injurie. ♦ Procedeu stilistic care constă în folosirea expresiei violente, agresive, în scopuri polemice sau satirice. – Din fr. invective, lat. invectivae.

DOOM

invectívă s. f., g.-d. art. invectívei; pl. invectíve
invectivele
INVECTÍV, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de invectivă. [Cf. it. invettivo].
invectivele
INVECTÍVĂ, invective, s. f. Expresie violentă, jignitoare, ofensatoare, vorbă de ocară la adresa cuiva; injurie. ♦ Procedeu stilistic care constă în folosirea expresiei violente, agresive, în scopuri polemice sau satirice. – Din fr. invective, lat. invectivae.

DOOM

invectívă s. f., g.-d. art. invectívei; pl. invectíve
invectivelor
INVECTÍV, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de invectivă. [Cf. it. invettivo].
invectivelor
INVECTÍVĂ, invective, s. f. Expresie violentă, jignitoare, ofensatoare, vorbă de ocară la adresa cuiva; injurie. ♦ Procedeu stilistic care constă în folosirea expresiei violente, agresive, în scopuri polemice sau satirice. – Din fr. invective, lat. invectivae.

DOOM

invectívă s. f., g.-d. art. invectívei; pl. invectíve
invectivez
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectiveze
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivezi
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivi
INVECTÍV, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de invectivă. [Cf. it. invettivo].
invectivii
INVECTÍV, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de invectivă. [Cf. it. invettivo].
invectivilor
INVECTÍV, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de invectivă. [Cf. it. invettivo].
invectivul
INVECTÍV, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de invectivă. [Cf. it. invettivo].
invectivului
INVECTÍV, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de invectivă. [Cf. it. invettivo].
invectivând
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivînd
INVECTIVÁ, invectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A spune invective la adresa cuiva; a insulta. – Din fr. invectiver.

DOOM

invectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 invectiveáză
invectivări
INVECTIVÁRE, invectivări, s. f. Acțiunea de a invectiva și rezultatul ei. – V. invectiva.
invectivării
INVECTIVÁRE, invectivări, s. f. Acțiunea de a invectiva și rezultatul ei. – V. invectiva.
invectivările
INVECTIVÁRE, invectivări, s. f. Acțiunea de a invectiva și rezultatul ei. – V. invectiva.
invectivărilor
INVECTIVÁRE, invectivări, s. f. Acțiunea de a invectiva și rezultatul ei. – V. invectiva.
inventa
INVENTÁ, inventez și invént, vb. I. Tranz. 1. A imagina, a face, a crea, a construi ceva nou, care nu exista pînă atunci; a născoci. V. descoperi. Praful de pușcă a fost inventat de chinezi. ▭ Fiecare inventă o etimologie și o tecnologie proprie a sa. NEGRUZZI, S. I 347. 2. A scorni lucruri închipuite, inexistente, neadevărate; p. ext. a minți. Întreaga întîmplare a fost inventată de răuvoitori.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventa
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventai
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventam
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventar
INVENTÁR, inventare, s. n. Listă, catalog, registru, document în care sunt enumerate (și descrise cantitativ și valoric) toate bunurile care se află, la un moment dat, într-o gospodărie, într-o instituție, într-un magazin etc.; p. ext. totalitatea acestor bunuri. ◊ Inventar viu = totalitatea vitelor și păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținând unei gospodării sau întreprinderi. Loc. vb. A face inventarul = a inventaria. ♦ P. gener. Listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte, a unor întâmplări etc.). – Din fr. inventaire, lat. inventarium.

DOOM

inventár s. n., pl. inventáre
inventare
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventare
INVENTÁR, inventare, s. n. Listă, catalog, registru, document în care sunt enumerate (și descrise cantitativ și valoric) toate bunurile care se află, la un moment dat, într-o gospodărie, într-o instituție, într-un magazin etc.; p. ext. totalitatea acestor bunuri. ◊ Inventar viu = totalitatea vitelor și păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținând unei gospodării sau întreprinderi. Loc. vb. A face inventarul = a inventaria. ♦ P. gener. Listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte, a unor întâmplări etc.). – Din fr. inventaire, lat. inventarium.

DOOM

inventár s. n., pl. inventáre
inventare
INVENTÁRE, inventări, s. f. Acțiunea de a inventa și rezultatul ei; născocire, scornire. – V. inventa.

DOOM

inventáre s. f., g.-d. art. inventắrii; pl. inventắri
inventarea
INVENTÁRE, inventări, s. f. Acțiunea de a inventa și rezultatul ei; născocire, scornire. – V. inventa.

DOOM

inventáre s. f., g.-d. art. inventắrii; pl. inventắri
inventarele
INVENTÁR, inventare, s. n. Listă, catalog, registru, document în care sunt enumerate (și descrise cantitativ și valoric) toate bunurile care se află, la un moment dat, într-o gospodărie, într-o instituție, într-un magazin etc.; p. ext. totalitatea acestor bunuri. ◊ Inventar viu = totalitatea vitelor și păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținând unei gospodării sau întreprinderi. Loc. vb. A face inventarul = a inventaria. ♦ P. gener. Listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte, a unor întâmplări etc.). – Din fr. inventaire, lat. inventarium.

DOOM

inventár s. n., pl. inventáre
inventarelor
INVENTÁR, inventare, s. n. Listă, catalog, registru, document în care sunt enumerate (și descrise cantitativ și valoric) toate bunurile care se află, la un moment dat, într-o gospodărie, într-o instituție, într-un magazin etc.; p. ext. totalitatea acestor bunuri. ◊ Inventar viu = totalitatea vitelor și păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținând unei gospodării sau întreprinderi. Loc. vb. A face inventarul = a inventaria. ♦ P. gener. Listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte, a unor întâmplări etc.). – Din fr. inventaire, lat. inventarium.

DOOM

inventár s. n., pl. inventáre
inventaria
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariai
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariam
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariară
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariarăm
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariarăți
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariase
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariasem
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariaseră
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariaserăm
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariaserăți
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariaseși
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariaseți
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariat
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariat
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.
inventariau
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariază
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariași
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariați
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventarie
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariem
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariere
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariere
INVENTARIÉRE, inventarieri, s. f. Acțiunea de a inventaria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. inventaria.

DOOM

inventariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. inventariérii; pl. inventariéri
inventarierea
INVENTARIÉRE, inventarieri, s. f. Acțiunea de a inventaria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. inventaria.

DOOM

inventariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. inventariérii; pl. inventariéri
inventarieri
INVENTARIÉRE, inventarieri, s. f. Acțiunea de a inventaria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. inventaria.

DOOM

inventariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. inventariérii; pl. inventariéri
inventarierii
INVENTARIÉRE, inventarieri, s. f. Acțiunea de a inventaria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. inventaria.

DOOM

inventariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. inventariérii; pl. inventariéri
inventarierile
INVENTARIÉRE, inventarieri, s. f. Acțiunea de a inventaria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. inventaria.

DOOM

inventariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. inventariérii; pl. inventariéri
inventarierilor
INVENTARIÉRE, inventarieri, s. f. Acțiunea de a inventaria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. inventaria.

DOOM

inventariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. inventariérii; pl. inventariéri
inventariez
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventarieze
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariezi
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariind
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.

DOOM

inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariu
INVENTÁRIU s. n. v. inventar.
inventarul
INVENTÁR, inventare, s. n. Listă, catalog, registru, document în care sunt enumerate (și descrise cantitativ și valoric) toate bunurile care se află, la un moment dat, într-o gospodărie, într-o instituție, într-un magazin etc.; p. ext. totalitatea acestor bunuri. ◊ Inventar viu = totalitatea vitelor și păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținând unei gospodării sau întreprinderi. Loc. vb. A face inventarul = a inventaria. ♦ P. gener. Listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte, a unor întâmplări etc.). – Din fr. inventaire, lat. inventarium.

DOOM

inventár s. n., pl. inventáre
inventarului
INVENTÁR, inventare, s. n. Listă, catalog, registru, document în care sunt enumerate (și descrise cantitativ și valoric) toate bunurile care se află, la un moment dat, într-o gospodărie, într-o instituție, într-un magazin etc.; p. ext. totalitatea acestor bunuri. ◊ Inventar viu = totalitatea vitelor și păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținând unei gospodării sau întreprinderi. Loc. vb. A face inventarul = a inventaria. ♦ P. gener. Listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte, a unor întâmplări etc.). – Din fr. inventaire, lat. inventarium.

DOOM

inventár s. n., pl. inventáre
inventară
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventarăm
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventarăți
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventase
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventasem
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventaseră
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventaserăm
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventaserăți
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventaseși
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventaseți
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventat
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventatoare
INVENTATÓR, -OÁRE, inventatori, -oare, s. m. și f. Persoană care a realizat o invenție (1); inventor. – Inventa + suf. -tor (după fr. inventeur).

DOOM

inventatór s. m., pl. inventatóri
inventatoarea
INVENTATÓR, -OÁRE, inventatori, -oare, s. m. și f. Persoană care a realizat o invenție (1); inventor. – Inventa + suf. -tor (după fr. inventeur).

DOOM

inventatór s. m., pl. inventatóri
inventatoarei
INVENTATÓR, -OÁRE, inventatori, -oare, s. m. și f. Persoană care a realizat o invenție (1); inventor. – Inventa + suf. -tor (după fr. inventeur).

DOOM

inventatór s. m., pl. inventatóri
inventatoarele
INVENTATÓR, -OÁRE, inventatori, -oare, s. m. și f. Persoană care a realizat o invenție (1); inventor. – Inventa + suf. -tor (după fr. inventeur).

DOOM

inventatór s. m., pl. inventatóri
inventatoarelor
INVENTATÓR, -OÁRE, inventatori, -oare, s. m. și f. Persoană care a realizat o invenție (1); inventor. – Inventa + suf. -tor (după fr. inventeur).

DOOM

inventatór s. m., pl. inventatóri
inventator
INVENTATÓR, -OÁRE, inventatori, -oare, s. m. și f. Persoană care a realizat o invenție (1); inventor. – Inventa + suf. -tor (după fr. inventeur).

DOOM

inventatór s. m., pl. inventatóri
inventatori
INVENTATÓR, -OÁRE, inventatori, -oare, s. m. și f. Persoană care a realizat o invenție (1); inventor. – Inventa + suf. -tor (după fr. inventeur).

DOOM

inventatór s. m., pl. inventatóri
inventatorii
INVENTATÓR, -OÁRE, inventatori, -oare, s. m. și f. Persoană care a realizat o invenție (1); inventor. – Inventa + suf. -tor (după fr. inventeur).

DOOM

inventatór s. m., pl. inventatóri
inventatorilor
INVENTATÓR, -OÁRE, inventatori, -oare, s. m. și f. Persoană care a realizat o invenție (1); inventor. – Inventa + suf. -tor (după fr. inventeur).

DOOM

inventatór s. m., pl. inventatóri
inventatorul
INVENTATÓR, -OÁRE, inventatori, -oare, s. m. și f. Persoană care a realizat o invenție (1); inventor. – Inventa + suf. -tor (după fr. inventeur).

DOOM

inventatór s. m., pl. inventatóri
inventatorului
INVENTATÓR, -OÁRE, inventatori, -oare, s. m. și f. Persoană care a realizat o invenție (1); inventor. – Inventa + suf. -tor (după fr. inventeur).

DOOM

inventatór s. m., pl. inventatóri
inventau
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventași
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventați
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventează
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventez
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventeze
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventezi
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventica
INVÉNTICĂ s. f. Disciplină care studiază sistematic procesul invenției și condițiile stimulării creativității. – Din inventa (după didactică).

DOOM

*invéntică s. f., g.-d. art. invénticii
inventici
INVÉNTICĂ s. f. Disciplină care studiază sistematic procesul invenției și condițiile stimulării creativității. – Din inventa (după didactică).

DOOM

*invéntică s. f., g.-d. art. invénticii
inventicii
INVÉNTICĂ s. f. Disciplină care studiază sistematic procesul invenției și condițiile stimulării creativității. – Din inventa (după didactică).

DOOM

*invéntică s. f., g.-d. art. invénticii
inventiv
INVENTÍV, -Ă, inventivi, -e, adj. (Despre oameni, mintea lor etc.) Care poate inventa, care are talentul de a inventa; ingenios, ager. – Din fr. inventif.

DOOM

inventív adj. m., pl. inventívi; f. inventívă, pl. inventíve
inventiva
INVENTÍV, -Ă, inventivi, -e, adj. (Despre oameni, mintea lor etc.) Care poate inventa, care are talentul de a inventa; ingenios, ager. – Din fr. inventif.

DOOM

inventív adj. m., pl. inventívi; f. inventívă, pl. inventíve
inventive
INVENTÍV, -Ă, inventivi, -e, adj. (Despre oameni, mintea lor etc.) Care poate inventa, care are talentul de a inventa; ingenios, ager. – Din fr. inventif.

DOOM

inventív adj. m., pl. inventívi; f. inventívă, pl. inventíve
inventivei
INVENTÍV, -Ă, inventivi, -e, adj. (Despre oameni, mintea lor etc.) Care poate inventa, care are talentul de a inventa; ingenios, ager. – Din fr. inventif.

DOOM

inventív adj. m., pl. inventívi; f. inventívă, pl. inventíve
inventivele
INVENTÍV, -Ă, inventivi, -e, adj. (Despre oameni, mintea lor etc.) Care poate inventa, care are talentul de a inventa; ingenios, ager. – Din fr. inventif.

DOOM

inventív adj. m., pl. inventívi; f. inventívă, pl. inventíve
inventivelor
INVENTÍV, -Ă, inventivi, -e, adj. (Despre oameni, mintea lor etc.) Care poate inventa, care are talentul de a inventa; ingenios, ager. – Din fr. inventif.

DOOM

inventív adj. m., pl. inventívi; f. inventívă, pl. inventíve
inventivi
INVENTÍV, -Ă, inventivi, -e, adj. (Despre oameni, mintea lor etc.) Care poate inventa, care are talentul de a inventa; ingenios, ager. – Din fr. inventif.

DOOM

inventív adj. m., pl. inventívi; f. inventívă, pl. inventíve
inventivii
INVENTÍV, -Ă, inventivi, -e, adj. (Despre oameni, mintea lor etc.) Care poate inventa, care are talentul de a inventa; ingenios, ager. – Din fr. inventif.

DOOM

inventív adj. m., pl. inventívi; f. inventívă, pl. inventíve
inventivilor
INVENTÍV, -Ă, inventivi, -e, adj. (Despre oameni, mintea lor etc.) Care poate inventa, care are talentul de a inventa; ingenios, ager. – Din fr. inventif.

DOOM

inventív adj. m., pl. inventívi; f. inventívă, pl. inventíve
inventivitate
INVENTIVITÁTE, inventivități, s. f. Însușirea de a fi inventiv; imaginație creatoare, ingeniozitate. – Inventiv + suf. -itate.

DOOM

inventivitáte s. f., g.-d. art. inventivitắții; pl. inventivitắți
inventivitatea
INVENTIVITÁTE, inventivități, s. f. Însușirea de a fi inventiv; imaginație creatoare, ingeniozitate. – Inventiv + suf. -itate.

DOOM

inventivitáte s. f., g.-d. art. inventivitắții; pl. inventivitắți
inventivități
INVENTIVITÁTE, inventivități, s. f. Însușirea de a fi inventiv; imaginație creatoare, ingeniozitate. – Inventiv + suf. -itate.

DOOM

inventivitáte s. f., g.-d. art. inventivitắții; pl. inventivitắți
inventivității
INVENTIVITÁTE, inventivități, s. f. Însușirea de a fi inventiv; imaginație creatoare, ingeniozitate. – Inventiv + suf. -itate.

DOOM

inventivitáte s. f., g.-d. art. inventivitắții; pl. inventivitắți
inventivitățile
INVENTIVITÁTE, inventivități, s. f. Însușirea de a fi inventiv; imaginație creatoare, ingeniozitate. – Inventiv + suf. -itate.

DOOM

inventivitáte s. f., g.-d. art. inventivitắții; pl. inventivitắți
inventivităților
INVENTIVITÁTE, inventivități, s. f. Însușirea de a fi inventiv; imaginație creatoare, ingeniozitate. – Inventiv + suf. -itate.

DOOM

inventivitáte s. f., g.-d. art. inventivitắții; pl. inventivitắți
inventivul
INVENTÍV, -Ă, inventivi, -e, adj. (Despre oameni, mintea lor etc.) Care poate inventa, care are talentul de a inventa; ingenios, ager. – Din fr. inventif.

DOOM

inventív adj. m., pl. inventívi; f. inventívă, pl. inventíve
inventivului
INVENTÍV, -Ă, inventivi, -e, adj. (Despre oameni, mintea lor etc.) Care poate inventa, care are talentul de a inventa; ingenios, ager. – Din fr. inventif.

DOOM

inventív adj. m., pl. inventívi; f. inventívă, pl. inventíve
inventor
INVENTÓR, inventori, s. m. (Înv.) Inventator. – Din fr. inventeur.

DOOM

inventór (înv.) s. m., pl. inventóri
inventori
INVENTÓR, inventori, s. m. (Înv.) Inventator. – Din fr. inventeur.

DOOM

inventór (înv.) s. m., pl. inventóri
inventoria
INVENTORIÁ, inventoriez, vb. I. Tranz. (Înv.) A inventaria. [Pr.: -ri-a] – Din fr. inventorier.
inventoriat
INVENTORIÁ, inventoriez, vb. I. Tranz. (Înv.) A inventaria. [Pr.: -ri-a] – Din fr. inventorier.
inventoriere
INVENTORIÁ, inventoriez, vb. I. Tranz. (Înv.) A inventaria. [Pr.: -ri-a] – Din fr. inventorier.
inventorii
INVENTÓR, inventori, s. m. (Înv.) Inventator. – Din fr. inventeur.

DOOM

inventór (înv.) s. m., pl. inventóri
inventorilor
INVENTÓR, inventori, s. m. (Înv.) Inventator. – Din fr. inventeur.

DOOM

inventór (înv.) s. m., pl. inventóri
inventorul
INVENTÓR, inventori, s. m. (Înv.) Inventator. – Din fr. inventeur.

DOOM

inventór (înv.) s. m., pl. inventóri
inventorului
INVENTÓR, inventori, s. m. (Înv.) Inventator. – Din fr. inventeur.

DOOM

inventór (înv.) s. m., pl. inventóri
inventând
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventînd
INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invént] – Din fr. inventer.

DOOM

inventá (a ~) vb., ind. prez. 3 inventeáză / invéntă
inventări
INVENTÁRE, inventări, s. f. Acțiunea de a inventa și rezultatul ei; născocire, scornire. – V. inventa.

DOOM

inventáre s. f., g.-d. art. inventắrii; pl. inventắri
inventării
INVENTÁRE, inventări, s. f. Acțiunea de a inventa și rezultatul ei; născocire, scornire. – V. inventa.

DOOM

inventáre s. f., g.-d. art. inventắrii; pl. inventắri
inventările
INVENTÁRE, inventări, s. f. Acțiunea de a inventa și rezultatul ei; născocire, scornire. – V. inventa.

DOOM

inventáre s. f., g.-d. art. inventắrii; pl. inventắri
inventărilor
INVENTÁRE, inventări, s. f. Acțiunea de a inventa și rezultatul ei; născocire, scornire. – V. inventa.

DOOM

inventáre s. f., g.-d. art. inventắrii; pl. inventắri
invenția
INVÉNȚIE, invenții, s. f. 1. Rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci; (concr.) obiect, sistem tehnic etc. inventat. 2. Afirmație care susține ca adevărate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase; p. ext. minciună. 3. Căutarea și alegerea ideilor și argumentelor adecvate într-un discurs sau a ideilor și temelor corespunzătoare într-o creație artistică. 4. (Muz.; în forma invențiune) Mică piesă muzicală în stil contrapunctic, imitativ, specifică barocului. [Var.: invențiúne s. f.] – Din fr. invention, lat. inventio, -onis.

DOOM

invențiúne (piesă muzicală) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. invențiúnii; pl. invențiúni
invenție
INVÉNȚIE, invenții, s. f. 1. Rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci; (concr.) obiect, sistem tehnic etc. inventat. 2. Afirmație care susține ca adevărate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase; p. ext. minciună. 3. Căutarea și alegerea ideilor și argumentelor adecvate într-un discurs sau a ideilor și temelor corespunzătoare într-o creație artistică. 4. (Muz.; în forma invențiune) Mică piesă muzicală în stil contrapunctic, imitativ, specifică barocului. [Var.: invențiúne s. f.] – Din fr. invention, lat. inventio, -onis.

DOOM

invențiúne (piesă muzicală) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. invențiúnii; pl. invențiúni
invenției
INVÉNȚIE, invenții, s. f. 1. Rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci; (concr.) obiect, sistem tehnic etc. inventat. 2. Afirmație care susține ca adevărate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase; p. ext. minciună. 3. Căutarea și alegerea ideilor și argumentelor adecvate într-un discurs sau a ideilor și temelor corespunzătoare într-o creație artistică. 4. (Muz.; în forma invențiune) Mică piesă muzicală în stil contrapunctic, imitativ, specifică barocului. [Var.: invențiúne s. f.] – Din fr. invention, lat. inventio, -onis.

DOOM

invențiúne (piesă muzicală) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. invențiúnii; pl. invențiúni
invenții
INVÉNȚIE, invenții, s. f. 1. Rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci; (concr.) obiect, sistem tehnic etc. inventat. 2. Afirmație care susține ca adevărate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase; p. ext. minciună. 3. Căutarea și alegerea ideilor și argumentelor adecvate într-un discurs sau a ideilor și temelor corespunzătoare într-o creație artistică. 4. (Muz.; în forma invențiune) Mică piesă muzicală în stil contrapunctic, imitativ, specifică barocului. [Var.: invențiúne s. f.] – Din fr. invention, lat. inventio, -onis.

DOOM

invențiúne (piesă muzicală) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. invențiúnii; pl. invențiúni
invențiile
INVÉNȚIE, invenții, s. f. 1. Rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci; (concr.) obiect, sistem tehnic etc. inventat. 2. Afirmație care susține ca adevărate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase; p. ext. minciună. 3. Căutarea și alegerea ideilor și argumentelor adecvate într-un discurs sau a ideilor și temelor corespunzătoare într-o creație artistică. 4. (Muz.; în forma invențiune) Mică piesă muzicală în stil contrapunctic, imitativ, specifică barocului. [Var.: invențiúne s. f.] – Din fr. invention, lat. inventio, -onis.

DOOM

invențiúne (piesă muzicală) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. invențiúnii; pl. invențiúni
invențiilor
INVÉNȚIE, invenții, s. f. 1. Rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci; (concr.) obiect, sistem tehnic etc. inventat. 2. Afirmație care susține ca adevărate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase; p. ext. minciună. 3. Căutarea și alegerea ideilor și argumentelor adecvate într-un discurs sau a ideilor și temelor corespunzătoare într-o creație artistică. 4. (Muz.; în forma invențiune) Mică piesă muzicală în stil contrapunctic, imitativ, specifică barocului. [Var.: invențiúne s. f.] – Din fr. invention, lat. inventio, -onis.

DOOM

invențiúne (piesă muzicală) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. invențiúnii; pl. invențiúni
invențiune
INVÉNȚIE, invenții, s. f. 1. Rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci; (concr.) obiect, sistem tehnic etc. inventat. 2. Afirmație care susține ca adevărate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase; p. ext. minciună. 3. Căutarea și alegerea ideilor și argumentelor adecvate într-un discurs sau a ideilor și temelor corespunzătoare într-o creație artistică. 4. (Muz.; în forma invențiune) Mică piesă muzicală în stil contrapunctic, imitativ, specifică barocului. [Var.: invențiúne s. f.] – Din fr. invention, lat. inventio, -onis.

DOOM

invențiúne (piesă muzicală) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. invențiúnii; pl. invențiúni
invențiunea
INVÉNȚIE, invenții, s. f. 1. Rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci; (concr.) obiect, sistem tehnic etc. inventat. 2. Afirmație care susține ca adevărate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase; p. ext. minciună. 3. Căutarea și alegerea ideilor și argumentelor adecvate într-un discurs sau a ideilor și temelor corespunzătoare într-o creație artistică. 4. (Muz.; în forma invențiune) Mică piesă muzicală în stil contrapunctic, imitativ, specifică barocului. [Var.: invențiúne s. f.] – Din fr. invention, lat. inventio, -onis.

DOOM

invențiúne (piesă muzicală) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. invențiúnii; pl. invențiúni
invențiuni
INVÉNȚIE, invenții, s. f. 1. Rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci; (concr.) obiect, sistem tehnic etc. inventat. 2. Afirmație care susține ca adevărate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase; p. ext. minciună. 3. Căutarea și alegerea ideilor și argumentelor adecvate într-un discurs sau a ideilor și temelor corespunzătoare într-o creație artistică. 4. (Muz.; în forma invențiune) Mică piesă muzicală în stil contrapunctic, imitativ, specifică barocului. [Var.: invențiúne s. f.] – Din fr. invention, lat. inventio, -onis.

DOOM

invențiúne (piesă muzicală) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. invențiúnii; pl. invențiúni
invențiunii
INVÉNȚIE, invenții, s. f. 1. Rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci; (concr.) obiect, sistem tehnic etc. inventat. 2. Afirmație care susține ca adevărate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase; p. ext. minciună. 3. Căutarea și alegerea ideilor și argumentelor adecvate într-un discurs sau a ideilor și temelor corespunzătoare într-o creație artistică. 4. (Muz.; în forma invențiune) Mică piesă muzicală în stil contrapunctic, imitativ, specifică barocului. [Var.: invențiúne s. f.] – Din fr. invention, lat. inventio, -onis.

DOOM

invențiúne (piesă muzicală) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. invențiúnii; pl. invențiúni
invențiunile
INVÉNȚIE, invenții, s. f. 1. Rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci; (concr.) obiect, sistem tehnic etc. inventat. 2. Afirmație care susține ca adevărate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase; p. ext. minciună. 3. Căutarea și alegerea ideilor și argumentelor adecvate într-un discurs sau a ideilor și temelor corespunzătoare într-o creație artistică. 4. (Muz.; în forma invențiune) Mică piesă muzicală în stil contrapunctic, imitativ, specifică barocului. [Var.: invențiúne s. f.] – Din fr. invention, lat. inventio, -onis.

DOOM

invențiúne (piesă muzicală) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. invențiúnii; pl. invențiúni
invențiunilor
INVÉNȚIE, invenții, s. f. 1. Rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci; (concr.) obiect, sistem tehnic etc. inventat. 2. Afirmație care susține ca adevărate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase; p. ext. minciună. 3. Căutarea și alegerea ideilor și argumentelor adecvate într-un discurs sau a ideilor și temelor corespunzătoare într-o creație artistică. 4. (Muz.; în forma invențiune) Mică piesă muzicală în stil contrapunctic, imitativ, specifică barocului. [Var.: invențiúne s. f.] – Din fr. invention, lat. inventio, -onis.

DOOM

invențiúne (piesă muzicală) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. invențiúnii; pl. invențiúni
inverificabil
INVERIFICÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi verificat. [Cf. fr. invérifiable].
invernal
INVERNÁL, -Ă adj. (Rar) De iarnă, iernatic. [< it. invernale].
invernala
INVERNÁL, -Ă adj. (Rar) De iarnă, iernatic. [< it. invernale].
invernale
INVERNÁL, -Ă adj. (Rar) De iarnă, iernatic. [< it. invernale].
invernalei
INVERNÁL, -Ă adj. (Rar) De iarnă, iernatic. [< it. invernale].
invernalele
INVERNÁL, -Ă adj. (Rar) De iarnă, iernatic. [< it. invernale].
invernalelor
INVERNÁL, -Ă adj. (Rar) De iarnă, iernatic. [< it. invernale].
invernali
INVERNÁL, -Ă adj. (Rar) De iarnă, iernatic. [< it. invernale].
invernalii
INVERNÁL, -Ă adj. (Rar) De iarnă, iernatic. [< it. invernale].
invernalilor
INVERNÁL, -Ă adj. (Rar) De iarnă, iernatic. [< it. invernale].
invernalul
INVERNÁL, -Ă adj. (Rar) De iarnă, iernatic. [< it. invernale].
invernalului
INVERNÁL, -Ă adj. (Rar) De iarnă, iernatic. [< it. invernale].
invers
ÍNVERS, -Ă, inverși, -se, adj. (Adesea adverbial) Care este, se face într-un sens opus direcției inițiale sau firești, de la sfârșit către început; făcut pe dos, de-a-ndoaselea. ◊ (Mat.) Raport invers (proporțional) = raport între două mărimi, cantități, valori care depind în așa fel una de cealaltă încât, dacă una se mărește de un număr de ori, cealaltă scade de același număr de ori. Mărimi (sau valori etc.) invers proporționale = mărimi (sau valori etc.) care se află în raport invers proporțional. Cantități (sau mărimi, numere) inverse = cantități (sau mărimi, numere) al căror produs este egal cu unitatea. – Din fr. inverse, lat. inversus.

DOOM

ínvers adj. m., pl. ínverși; f. ínversă, pl. ínverse
inversa
ÍNVERS, -Ă, inverși, -se, adj. (Adesea adverbial) Care este, se face într-un sens opus direcției inițiale sau firești, de la sfârșit către început; făcut pe dos, de-a-ndoaselea. ◊ (Mat.) Raport invers (proporțional) = raport între două mărimi, cantități, valori care depind în așa fel una de cealaltă încât, dacă una se mărește de un număr de ori, cealaltă scade de același număr de ori. Mărimi (sau valori etc.) invers proporționale = mărimi (sau valori etc.) care se află în raport invers proporțional. Cantități (sau mărimi, numere) inverse = cantități (sau mărimi, numere) al căror produs este egal cu unitatea. – Din fr. inverse, lat. inversus.

DOOM

ínvers adj. m., pl. ínverși; f. ínversă, pl. ínverse
inversa
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversai
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversam
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversare
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversare
INVERSÁRE, inversări, s. f. Acțiunea de a inversa și rezultatul ei; inversiune. – V. inversa.

DOOM

inversáre s. f., g.-d. art. inversắrii; pl. inversắri
inversarea
INVERSÁRE, inversări, s. f. Acțiunea de a inversa și rezultatul ei; inversiune. – V. inversa.

DOOM

inversáre s. f., g.-d. art. inversắrii; pl. inversắri
inversară
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversarăm
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversarăți
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversase
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversasem
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversaseră
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversaserăm
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversaserăți
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversaseși
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversaseți
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversat
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversat
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.
inversau
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversași
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversați
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inverse
ÍNVERS, -Ă, inverși, -se, adj. (Adesea adverbial) Care este, se face într-un sens opus direcției inițiale sau firești, de la sfârșit către început; făcut pe dos, de-a-ndoaselea. ◊ (Mat.) Raport invers (proporțional) = raport între două mărimi, cantități, valori care depind în așa fel una de cealaltă încât, dacă una se mărește de un număr de ori, cealaltă scade de același număr de ori. Mărimi (sau valori etc.) invers proporționale = mărimi (sau valori etc.) care se află în raport invers proporțional. Cantități (sau mărimi, numere) inverse = cantități (sau mărimi, numere) al căror produs este egal cu unitatea. – Din fr. inverse, lat. inversus.

DOOM

ínvers adj. m., pl. ínverși; f. ínversă, pl. ínverse
inversează
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversei
ÍNVERS, -Ă, inverși, -se, adj. (Adesea adverbial) Care este, se face într-un sens opus direcției inițiale sau firești, de la sfârșit către început; făcut pe dos, de-a-ndoaselea. ◊ (Mat.) Raport invers (proporțional) = raport între două mărimi, cantități, valori care depind în așa fel una de cealaltă încât, dacă una se mărește de un număr de ori, cealaltă scade de același număr de ori. Mărimi (sau valori etc.) invers proporționale = mărimi (sau valori etc.) care se află în raport invers proporțional. Cantități (sau mărimi, numere) inverse = cantități (sau mărimi, numere) al căror produs este egal cu unitatea. – Din fr. inverse, lat. inversus.

DOOM

ínvers adj. m., pl. ínverși; f. ínversă, pl. ínverse
inversele
ÍNVERS, -Ă, inverși, -se, adj. (Adesea adverbial) Care este, se face într-un sens opus direcției inițiale sau firești, de la sfârșit către început; făcut pe dos, de-a-ndoaselea. ◊ (Mat.) Raport invers (proporțional) = raport între două mărimi, cantități, valori care depind în așa fel una de cealaltă încât, dacă una se mărește de un număr de ori, cealaltă scade de același număr de ori. Mărimi (sau valori etc.) invers proporționale = mărimi (sau valori etc.) care se află în raport invers proporțional. Cantități (sau mărimi, numere) inverse = cantități (sau mărimi, numere) al căror produs este egal cu unitatea. – Din fr. inverse, lat. inversus.

DOOM

ínvers adj. m., pl. ínverși; f. ínversă, pl. ínverse
inverselor
ÍNVERS, -Ă, inverși, -se, adj. (Adesea adverbial) Care este, se face într-un sens opus direcției inițiale sau firești, de la sfârșit către început; făcut pe dos, de-a-ndoaselea. ◊ (Mat.) Raport invers (proporțional) = raport între două mărimi, cantități, valori care depind în așa fel una de cealaltă încât, dacă una se mărește de un număr de ori, cealaltă scade de același număr de ori. Mărimi (sau valori etc.) invers proporționale = mărimi (sau valori etc.) care se află în raport invers proporțional. Cantități (sau mărimi, numere) inverse = cantități (sau mărimi, numere) al căror produs este egal cu unitatea. – Din fr. inverse, lat. inversus.

DOOM

ínvers adj. m., pl. ínverși; f. ínversă, pl. ínverse
inversez
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inverseze
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversezi
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversia
INVERSIÚNE, inversiuni, s. f. 1. Inversare. ♦ Schimbare a ordinii obișnuite a anumitor cuvinte în frază (pentru a obține efecte stilistice). ♦ (Mat.) Transformare a unei figuri prin schimbarea punct cu punct a pozițiilor punctelor figurii. ♦ (Med.) Așezare a organelor într-o poziție inversă față de cea normală. 2. (În forma inversie) Procedeu de transformare directă a unui negativ fotografic în pozitiv. 3. (În sintagma) Inversiunea zaharozei = proces de transformare a zaharozei în glucoză prin hidroliză. [Pr.: -si-u-] – Var.: invérsie s. f.] – Din fr. inversion, lat. inversio, -onis.

DOOM

inversiúne (lingv., mat., med.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. inversiúnii; pl. inversiúni
inversie
INVERSIÚNE, inversiuni, s. f. 1. Inversare. ♦ Schimbare a ordinii obișnuite a anumitor cuvinte în frază (pentru a obține efecte stilistice). ♦ (Mat.) Transformare a unei figuri prin schimbarea punct cu punct a pozițiilor punctelor figurii. ♦ (Med.) Așezare a organelor într-o poziție inversă față de cea normală. 2. (În forma inversie) Procedeu de transformare directă a unui negativ fotografic în pozitiv. 3. (În sintagma) Inversiunea zaharozei = proces de transformare a zaharozei în glucoză prin hidroliză. [Pr.: -si-u-] – Var.: invérsie s. f.] – Din fr. inversion, lat. inversio, -onis.

DOOM

inversiúne (lingv., mat., med.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. inversiúnii; pl. inversiúni
inversiei
INVERSIÚNE, inversiuni, s. f. 1. Inversare. ♦ Schimbare a ordinii obișnuite a anumitor cuvinte în frază (pentru a obține efecte stilistice). ♦ (Mat.) Transformare a unei figuri prin schimbarea punct cu punct a pozițiilor punctelor figurii. ♦ (Med.) Așezare a organelor într-o poziție inversă față de cea normală. 2. (În forma inversie) Procedeu de transformare directă a unui negativ fotografic în pozitiv. 3. (În sintagma) Inversiunea zaharozei = proces de transformare a zaharozei în glucoză prin hidroliză. [Pr.: -si-u-] – Var.: invérsie s. f.] – Din fr. inversion, lat. inversio, -onis.

DOOM

inversiúne (lingv., mat., med.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. inversiúnii; pl. inversiúni
inversii
INVERSIÚNE, inversiuni, s. f. 1. Inversare. ♦ Schimbare a ordinii obișnuite a anumitor cuvinte în frază (pentru a obține efecte stilistice). ♦ (Mat.) Transformare a unei figuri prin schimbarea punct cu punct a pozițiilor punctelor figurii. ♦ (Med.) Așezare a organelor într-o poziție inversă față de cea normală. 2. (În forma inversie) Procedeu de transformare directă a unui negativ fotografic în pozitiv. 3. (În sintagma) Inversiunea zaharozei = proces de transformare a zaharozei în glucoză prin hidroliză. [Pr.: -si-u-] – Var.: invérsie s. f.] – Din fr. inversion, lat. inversio, -onis.

DOOM

inversiúne (lingv., mat., med.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. inversiúnii; pl. inversiúni
inversiile
INVERSIÚNE, inversiuni, s. f. 1. Inversare. ♦ Schimbare a ordinii obișnuite a anumitor cuvinte în frază (pentru a obține efecte stilistice). ♦ (Mat.) Transformare a unei figuri prin schimbarea punct cu punct a pozițiilor punctelor figurii. ♦ (Med.) Așezare a organelor într-o poziție inversă față de cea normală. 2. (În forma inversie) Procedeu de transformare directă a unui negativ fotografic în pozitiv. 3. (În sintagma) Inversiunea zaharozei = proces de transformare a zaharozei în glucoză prin hidroliză. [Pr.: -si-u-] – Var.: invérsie s. f.] – Din fr. inversion, lat. inversio, -onis.

DOOM

inversiúne (lingv., mat., med.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. inversiúnii; pl. inversiúni
inversiilor
INVERSIÚNE, inversiuni, s. f. 1. Inversare. ♦ Schimbare a ordinii obișnuite a anumitor cuvinte în frază (pentru a obține efecte stilistice). ♦ (Mat.) Transformare a unei figuri prin schimbarea punct cu punct a pozițiilor punctelor figurii. ♦ (Med.) Așezare a organelor într-o poziție inversă față de cea normală. 2. (În forma inversie) Procedeu de transformare directă a unui negativ fotografic în pozitiv. 3. (În sintagma) Inversiunea zaharozei = proces de transformare a zaharozei în glucoză prin hidroliză. [Pr.: -si-u-] – Var.: invérsie s. f.] – Din fr. inversion, lat. inversio, -onis.

DOOM

inversiúne (lingv., mat., med.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. inversiúnii; pl. inversiúni
inversiune
INVERSIÚNE, inversiuni, s. f. 1. Inversare. ♦ Schimbare a ordinii obișnuite a anumitor cuvinte în frază (pentru a obține efecte stilistice). ♦ (Mat.) Transformare a unei figuri prin schimbarea punct cu punct a pozițiilor punctelor figurii. ♦ (Med.) Așezare a organelor într-o poziție inversă față de cea normală. 2. (În forma inversie) Procedeu de transformare directă a unui negativ fotografic în pozitiv. 3. (În sintagma) Inversiunea zaharozei = proces de transformare a zaharozei în glucoză prin hidroliză. [Pr.: -si-u-] – Var.: invérsie s. f.] – Din fr. inversion, lat. inversio, -onis.

DOOM

inversiúne (lingv., mat., med.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. inversiúnii; pl. inversiúni
inversiunea
INVERSIÚNE, inversiuni, s. f. 1. Inversare. ♦ Schimbare a ordinii obișnuite a anumitor cuvinte în frază (pentru a obține efecte stilistice). ♦ (Mat.) Transformare a unei figuri prin schimbarea punct cu punct a pozițiilor punctelor figurii. ♦ (Med.) Așezare a organelor într-o poziție inversă față de cea normală. 2. (În forma inversie) Procedeu de transformare directă a unui negativ fotografic în pozitiv. 3. (În sintagma) Inversiunea zaharozei = proces de transformare a zaharozei în glucoză prin hidroliză. [Pr.: -si-u-] – Var.: invérsie s. f.] – Din fr. inversion, lat. inversio, -onis.

DOOM

inversiúne (lingv., mat., med.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. inversiúnii; pl. inversiúni
inversiuni
INVERSIÚNE, inversiuni, s. f. 1. Inversare. ♦ Schimbare a ordinii obișnuite a anumitor cuvinte în frază (pentru a obține efecte stilistice). ♦ (Mat.) Transformare a unei figuri prin schimbarea punct cu punct a pozițiilor punctelor figurii. ♦ (Med.) Așezare a organelor într-o poziție inversă față de cea normală. 2. (În forma inversie) Procedeu de transformare directă a unui negativ fotografic în pozitiv. 3. (În sintagma) Inversiunea zaharozei = proces de transformare a zaharozei în glucoză prin hidroliză. [Pr.: -si-u-] – Var.: invérsie s. f.] – Din fr. inversion, lat. inversio, -onis.

DOOM

inversiúne (lingv., mat., med.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. inversiúnii; pl. inversiúni
inversiunii
INVERSIÚNE, inversiuni, s. f. 1. Inversare. ♦ Schimbare a ordinii obișnuite a anumitor cuvinte în frază (pentru a obține efecte stilistice). ♦ (Mat.) Transformare a unei figuri prin schimbarea punct cu punct a pozițiilor punctelor figurii. ♦ (Med.) Așezare a organelor într-o poziție inversă față de cea normală. 2. (În forma inversie) Procedeu de transformare directă a unui negativ fotografic în pozitiv. 3. (În sintagma) Inversiunea zaharozei = proces de transformare a zaharozei în glucoză prin hidroliză. [Pr.: -si-u-] – Var.: invérsie s. f.] – Din fr. inversion, lat. inversio, -onis.

DOOM

inversiúne (lingv., mat., med.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. inversiúnii; pl. inversiúni
inversiunile
INVERSIÚNE, inversiuni, s. f. 1. Inversare. ♦ Schimbare a ordinii obișnuite a anumitor cuvinte în frază (pentru a obține efecte stilistice). ♦ (Mat.) Transformare a unei figuri prin schimbarea punct cu punct a pozițiilor punctelor figurii. ♦ (Med.) Așezare a organelor într-o poziție inversă față de cea normală. 2. (În forma inversie) Procedeu de transformare directă a unui negativ fotografic în pozitiv. 3. (În sintagma) Inversiunea zaharozei = proces de transformare a zaharozei în glucoză prin hidroliză. [Pr.: -si-u-] – Var.: invérsie s. f.] – Din fr. inversion, lat. inversio, -onis.

DOOM

inversiúne (lingv., mat., med.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. inversiúnii; pl. inversiúni
inversiunilor
INVERSIÚNE, inversiuni, s. f. 1. Inversare. ♦ Schimbare a ordinii obișnuite a anumitor cuvinte în frază (pentru a obține efecte stilistice). ♦ (Mat.) Transformare a unei figuri prin schimbarea punct cu punct a pozițiilor punctelor figurii. ♦ (Med.) Așezare a organelor într-o poziție inversă față de cea normală. 2. (În forma inversie) Procedeu de transformare directă a unui negativ fotografic în pozitiv. 3. (În sintagma) Inversiunea zaharozei = proces de transformare a zaharozei în glucoză prin hidroliză. [Pr.: -si-u-] – Var.: invérsie s. f.] – Din fr. inversion, lat. inversio, -onis.

DOOM

inversiúne (lingv., mat., med.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. inversiúnii; pl. inversiúni
inversoare
INVERSÓR, inversoare, s. n. Dispozitiv pentru inversarea sensului mișcării organelor mobile ale unei mașini, ale unui vehicul etc. – Din fr. inverseur.

DOOM

inversór s. n., pl. inversoáre
inversoarele
INVERSÓR, inversoare, s. n. Dispozitiv pentru inversarea sensului mișcării organelor mobile ale unei mașini, ale unui vehicul etc. – Din fr. inverseur.

DOOM

inversór s. n., pl. inversoáre
inversoarelor
INVERSÓR, inversoare, s. n. Dispozitiv pentru inversarea sensului mișcării organelor mobile ale unei mașini, ale unui vehicul etc. – Din fr. inverseur.

DOOM

inversór s. n., pl. inversoáre
inversor
INVERSÓR, inversoare, s. n. Dispozitiv pentru inversarea sensului mișcării organelor mobile ale unei mașini, ale unui vehicul etc. – Din fr. inverseur.

DOOM

inversór s. n., pl. inversoáre
inversorul
INVERSÓR, inversoare, s. n. Dispozitiv pentru inversarea sensului mișcării organelor mobile ale unei mașini, ale unui vehicul etc. – Din fr. inverseur.

DOOM

inversór s. n., pl. inversoáre
inversorului
INVERSÓR, inversoare, s. n. Dispozitiv pentru inversarea sensului mișcării organelor mobile ale unei mașini, ale unui vehicul etc. – Din fr. inverseur.

DOOM

inversór s. n., pl. inversoáre
inversul
ÍNVERS, -Ă, inverși, -se, adj. (Adesea adverbial) Care este, se face într-un sens opus direcției inițiale sau firești, de la sfârșit către început; făcut pe dos, de-a-ndoaselea. ◊ (Mat.) Raport invers (proporțional) = raport între două mărimi, cantități, valori care depind în așa fel una de cealaltă încât, dacă una se mărește de un număr de ori, cealaltă scade de același număr de ori. Mărimi (sau valori etc.) invers proporționale = mărimi (sau valori etc.) care se află în raport invers proporțional. Cantități (sau mărimi, numere) inverse = cantități (sau mărimi, numere) al căror produs este egal cu unitatea. – Din fr. inverse, lat. inversus.

DOOM

ínvers adj. m., pl. ínverși; f. ínversă, pl. ínverse
inversului
ÍNVERS, -Ă, inverși, -se, adj. (Adesea adverbial) Care este, se face într-un sens opus direcției inițiale sau firești, de la sfârșit către început; făcut pe dos, de-a-ndoaselea. ◊ (Mat.) Raport invers (proporțional) = raport între două mărimi, cantități, valori care depind în așa fel una de cealaltă încât, dacă una se mărește de un număr de ori, cealaltă scade de același număr de ori. Mărimi (sau valori etc.) invers proporționale = mărimi (sau valori etc.) care se află în raport invers proporțional. Cantități (sau mărimi, numere) inverse = cantități (sau mărimi, numere) al căror produs este egal cu unitatea. – Din fr. inverse, lat. inversus.

DOOM

ínvers adj. m., pl. ínverși; f. ínversă, pl. ínverse
inversând
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversînd
INVERSÁ, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

DOOM

inversá (a ~) vb., ind. prez. 3 inverseáză
inversări
INVERSÁRE, inversări, s. f. Acțiunea de a inversa și rezultatul ei; inversiune. – V. inversa.

DOOM

inversáre s. f., g.-d. art. inversắrii; pl. inversắri
inversării
INVERSÁRE, inversări, s. f. Acțiunea de a inversa și rezultatul ei; inversiune. – V. inversa.

DOOM

inversáre s. f., g.-d. art. inversắrii; pl. inversắri
inversările
INVERSÁRE, inversări, s. f. Acțiunea de a inversa și rezultatul ei; inversiune. – V. inversa.

DOOM

inversáre s. f., g.-d. art. inversắrii; pl. inversắri
inversărilor
INVERSÁRE, inversări, s. f. Acțiunea de a inversa și rezultatul ei; inversiune. – V. inversa.

DOOM

inversáre s. f., g.-d. art. inversắrii; pl. inversắri
invertaza
INVERTÁZĂ, invertaze, s. f. (Biol.) Enzimă produsă de drojdia de bere și de mucoasa intestinală și care transformă zahărul în glucoză și în fructoză; invertină. – Din fr. invertase, germ. Invertase.

DOOM

invertáză s. f., g.-d. art. invertázei; pl. invertáze
invertaze
INVERTÁZĂ, invertaze, s. f. (Biol.) Enzimă produsă de drojdia de bere și de mucoasa intestinală și care transformă zahărul în glucoză și în fructoză; invertină. – Din fr. invertase, germ. Invertase.

DOOM

invertáză s. f., g.-d. art. invertázei; pl. invertáze
invertazei
INVERTÁZĂ, invertaze, s. f. (Biol.) Enzimă produsă de drojdia de bere și de mucoasa intestinală și care transformă zahărul în glucoză și în fructoză; invertină. – Din fr. invertase, germ. Invertase.

DOOM

invertáză s. f., g.-d. art. invertázei; pl. invertáze
invertazele
INVERTÁZĂ, invertaze, s. f. (Biol.) Enzimă produsă de drojdia de bere și de mucoasa intestinală și care transformă zahărul în glucoză și în fructoză; invertină. – Din fr. invertase, germ. Invertase.

DOOM

invertáză s. f., g.-d. art. invertázei; pl. invertáze
invertazelor
INVERTÁZĂ, invertaze, s. f. (Biol.) Enzimă produsă de drojdia de bere și de mucoasa intestinală și care transformă zahărul în glucoză și în fructoză; invertină. – Din fr. invertase, germ. Invertase.

DOOM

invertáză s. f., g.-d. art. invertázei; pl. invertáze
invertea
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
inverteai
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
inverteam
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertească
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
inverteau
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
inverteați
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertesc
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertește
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertești
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
inverti
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertii
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertim
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertina
INVERTÍNĂ s. f. (Biol.) Invertază. – Din fr. invertine.
invertind
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertine
INVERTÍNĂ s. f. (Biol.) Invertază. – Din fr. invertine.
invertinei
INVERTÍNĂ s. f. (Biol.) Invertază. – Din fr. invertine.
invertire
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertire
INVERTÍRE, invertiri, s. f. Acțiunea de a inverti și rezultatul ei; schimbare, transformare. ◊ Invertire sexuală = homosexualitate. – V. inverti.

DOOM

invertíre s. f., g.-d. art. invertírii; pl. invertíri
invertirea
INVERTÍRE, invertiri, s. f. Acțiunea de a inverti și rezultatul ei; schimbare, transformare. ◊ Invertire sexuală = homosexualitate. – V. inverti.

DOOM

invertíre s. f., g.-d. art. invertírii; pl. invertíri
invertiri
INVERTÍRE, invertiri, s. f. Acțiunea de a inverti și rezultatul ei; schimbare, transformare. ◊ Invertire sexuală = homosexualitate. – V. inverti.

DOOM

invertíre s. f., g.-d. art. invertírii; pl. invertíri
invertirii
INVERTÍRE, invertiri, s. f. Acțiunea de a inverti și rezultatul ei; schimbare, transformare. ◊ Invertire sexuală = homosexualitate. – V. inverti.

DOOM

invertíre s. f., g.-d. art. invertírii; pl. invertíri
invertirile
INVERTÍRE, invertiri, s. f. Acțiunea de a inverti și rezultatul ei; schimbare, transformare. ◊ Invertire sexuală = homosexualitate. – V. inverti.

DOOM

invertíre s. f., g.-d. art. invertírii; pl. invertíri
invertirilor
INVERTÍRE, invertiri, s. f. Acțiunea de a inverti și rezultatul ei; schimbare, transformare. ◊ Invertire sexuală = homosexualitate. – V. inverti.

DOOM

invertíre s. f., g.-d. art. invertírii; pl. invertíri
invertiră
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertirăm
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertirăți
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertise
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertisem
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertiseră
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertiserăm
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertiserăți
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertiseși
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertiseți
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertit
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertit
INVERTÍT, invertiți, s. m. (Livr.) Homosexual. – Din fr. inverti.
invertit
INVERTÍT, invertiți, s. m. (Livr.) Homosexual. – Din fr. inverti.
invertita
INVERTÍT, invertiți, s. m. (Livr.) Homosexual. – Din fr. inverti.
invertite
INVERTÍT, invertiți, s. m. (Livr.) Homosexual. – Din fr. inverti.
invertitei
INVERTÍT, invertiți, s. m. (Livr.) Homosexual. – Din fr. inverti.
invertitele
INVERTÍT, invertiți, s. m. (Livr.) Homosexual. – Din fr. inverti.
invertitelor
INVERTÍT, invertiți, s. m. (Livr.) Homosexual. – Din fr. inverti.
invertitul
INVERTÍT, invertiți, s. m. (Livr.) Homosexual. – Din fr. inverti.
invertitul
INVERTÍT, invertiți, s. m. (Livr.) Homosexual. – Din fr. inverti.
invertitului
INVERTÍT, invertiți, s. m. (Livr.) Homosexual. – Din fr. inverti.
invertitului
INVERTÍT, invertiți, s. m. (Livr.) Homosexual. – Din fr. inverti.
invertiși
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertiți
INVERTÍ, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

DOOM

invertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. invertésc, imperf. 3 sg. inverteá; conj. prez. 3 să inverteáscă
invertiți
INVERTÍT, invertiți, s. m. (Livr.) Homosexual. – Din fr. inverti.
invertiți
INVERTÍT, invertiți, s. m. (Livr.) Homosexual. – Din fr. inverti.
invertiții
INVERTÍT, invertiți, s. m. (Livr.) Homosexual. – Din fr. inverti.
invertiții
INVERTÍT, invertiți, s. m. (Livr.) Homosexual. – Din fr. inverti.
invertiților
INVERTÍT, invertiți, s. m. (Livr.) Homosexual. – Din fr. inverti.
invertiților
INVERTÍT, invertiți, s. m. (Livr.) Homosexual. – Din fr. inverti.
invertoare
INVERTÓR, invertoare, s. n. (Elt.) Mutator care transformă curentul electric continuu în curent electric alternativ. – Din rus. invertor.

DOOM

invertór s. n., pl. invertoáre
invertoarele
INVERTÓR, invertoare, s. n. (Elt.) Mutator care transformă curentul electric continuu în curent electric alternativ. – Din rus. invertor.

DOOM

invertór s. n., pl. invertoáre
invertoarelor
INVERTÓR, invertoare, s. n. (Elt.) Mutator care transformă curentul electric continuu în curent electric alternativ. – Din rus. invertor.

DOOM

invertór s. n., pl. invertoáre
invertor
INVERTÓR, invertoare, s. n. (Elt.) Mutator care transformă curentul electric continuu în curent electric alternativ. – Din rus. invertor.

DOOM

invertór s. n., pl. invertoáre
invertorul
INVERTÓR, invertoare, s. n. (Elt.) Mutator care transformă curentul electric continuu în curent electric alternativ. – Din rus. invertor.

DOOM

invertór s. n., pl. invertoáre
invertorului
INVERTÓR, invertoare, s. n. (Elt.) Mutator care transformă curentul electric continuu în curent electric alternativ. – Din rus. invertor.

DOOM

invertór s. n., pl. invertoáre
inverși
ÍNVERS, -Ă, inverși, -se, adj. (Adesea adverbial) Care este, se face într-un sens opus direcției inițiale sau firești, de la sfârșit către început; făcut pe dos, de-a-ndoaselea. ◊ (Mat.) Raport invers (proporțional) = raport între două mărimi, cantități, valori care depind în așa fel una de cealaltă încât, dacă una se mărește de un număr de ori, cealaltă scade de același număr de ori. Mărimi (sau valori etc.) invers proporționale = mărimi (sau valori etc.) care se află în raport invers proporțional. Cantități (sau mărimi, numere) inverse = cantități (sau mărimi, numere) al căror produs este egal cu unitatea. – Din fr. inverse, lat. inversus.

DOOM

ínvers adj. m., pl. ínverși; f. ínversă, pl. ínverse
inverșii
ÍNVERS, -Ă, inverși, -se, adj. (Adesea adverbial) Care este, se face într-un sens opus direcției inițiale sau firești, de la sfârșit către început; făcut pe dos, de-a-ndoaselea. ◊ (Mat.) Raport invers (proporțional) = raport între două mărimi, cantități, valori care depind în așa fel una de cealaltă încât, dacă una se mărește de un număr de ori, cealaltă scade de același număr de ori. Mărimi (sau valori etc.) invers proporționale = mărimi (sau valori etc.) care se află în raport invers proporțional. Cantități (sau mărimi, numere) inverse = cantități (sau mărimi, numere) al căror produs este egal cu unitatea. – Din fr. inverse, lat. inversus.

DOOM

ínvers adj. m., pl. ínverși; f. ínversă, pl. ínverse
inverșilor
ÍNVERS, -Ă, inverși, -se, adj. (Adesea adverbial) Care este, se face într-un sens opus direcției inițiale sau firești, de la sfârșit către început; făcut pe dos, de-a-ndoaselea. ◊ (Mat.) Raport invers (proporțional) = raport între două mărimi, cantități, valori care depind în așa fel una de cealaltă încât, dacă una se mărește de un număr de ori, cealaltă scade de același număr de ori. Mărimi (sau valori etc.) invers proporționale = mărimi (sau valori etc.) care se află în raport invers proporțional. Cantități (sau mărimi, numere) inverse = cantități (sau mărimi, numere) al căror produs este egal cu unitatea. – Din fr. inverse, lat. inversus.

DOOM

ínvers adj. m., pl. ínverși; f. ínversă, pl. ínverse
investea
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investeai
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investeam
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investească
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investeau
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investeați
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investesc
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investește
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investești
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investi
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investiga
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigai
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigam
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigare
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigare
INVESTIGÁRE, investigări, s. f. Acțiunea de a investiga și rezultatul ei; investigație. – V. investiga.
investigarea
INVESTIGÁRE, investigări, s. f. Acțiunea de a investiga și rezultatul ei; investigație. – V. investiga.
investigară
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigarăm
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigarăți
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigase
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigasem
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigaseră
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigaserăm
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigaserăți
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigaseși
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigaseți
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigat
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigat
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.
investigativ
INVESTIGATÍV, -Ă, investigativi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de investigare. – Din engl. investigative.
investigativa
INVESTIGATÍV, -Ă, investigativi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de investigare. – Din engl. investigative.
investigative
INVESTIGATÍV, -Ă, investigativi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de investigare. – Din engl. investigative.
investigativei
INVESTIGATÍV, -Ă, investigativi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de investigare. – Din engl. investigative.
investigativele
INVESTIGATÍV, -Ă, investigativi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de investigare. – Din engl. investigative.
investigativelor
INVESTIGATÍV, -Ă, investigativi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de investigare. – Din engl. investigative.
investigativi
INVESTIGATÍV, -Ă, investigativi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de investigare. – Din engl. investigative.
investigativii
INVESTIGATÍV, -Ă, investigativi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de investigare. – Din engl. investigative.
investigativilor
INVESTIGATÍV, -Ă, investigativi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de investigare. – Din engl. investigative.
investigativul
INVESTIGATÍV, -Ă, investigativi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de investigare. – Din engl. investigative.
investigativului
INVESTIGATÍV, -Ă, investigativi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de investigare. – Din engl. investigative.
investigatoare
INVESTIGATÓR, -OÁRE, investigatori, -oare, adj. Care face investigații, care cercetează. – Din fr. investigateur, lat. investigator.

DOOM

investigatór adj. m., pl. investigatóri; f. sg. și pl. investigatoáre
investigatoarea
INVESTIGATÓR, -OÁRE, investigatori, -oare, adj. Care face investigații, care cercetează. – Din fr. investigateur, lat. investigator.

DOOM

investigatór adj. m., pl. investigatóri; f. sg. și pl. investigatoáre
investigatoarei
INVESTIGATÓR, -OÁRE, investigatori, -oare, adj. Care face investigații, care cercetează. – Din fr. investigateur, lat. investigator.

DOOM

investigatór adj. m., pl. investigatóri; f. sg. și pl. investigatoáre
investigatoarele
INVESTIGATÓR, -OÁRE, investigatori, -oare, adj. Care face investigații, care cercetează. – Din fr. investigateur, lat. investigator.

DOOM

investigatór adj. m., pl. investigatóri; f. sg. și pl. investigatoáre
investigatoarelor
INVESTIGATÓR, -OÁRE, investigatori, -oare, adj. Care face investigații, care cercetează. – Din fr. investigateur, lat. investigator.

DOOM

investigatór adj. m., pl. investigatóri; f. sg. și pl. investigatoáre
investigator
INVESTIGATÓR, -OÁRE, investigatori, -oare, adj. Care face investigații, care cercetează. – Din fr. investigateur, lat. investigator.

DOOM

investigatór adj. m., pl. investigatóri; f. sg. și pl. investigatoáre
investigatori
INVESTIGATÓR, -OÁRE, investigatori, -oare, adj. Care face investigații, care cercetează. – Din fr. investigateur, lat. investigator.

DOOM

investigatór adj. m., pl. investigatóri; f. sg. și pl. investigatoáre
investigatorii
INVESTIGATÓR, -OÁRE, investigatori, -oare, adj. Care face investigații, care cercetează. – Din fr. investigateur, lat. investigator.

DOOM

investigatór adj. m., pl. investigatóri; f. sg. și pl. investigatoáre
investigatorilor
INVESTIGATÓR, -OÁRE, investigatori, -oare, adj. Care face investigații, care cercetează. – Din fr. investigateur, lat. investigator.

DOOM

investigatór adj. m., pl. investigatóri; f. sg. și pl. investigatoáre
investigatorul
INVESTIGATÓR, -OÁRE, investigatori, -oare, adj. Care face investigații, care cercetează. – Din fr. investigateur, lat. investigator.

DOOM

investigatór adj. m., pl. investigatóri; f. sg. și pl. investigatoáre
investigatorului
INVESTIGATÓR, -OÁRE, investigatori, -oare, adj. Care face investigații, care cercetează. – Din fr. investigateur, lat. investigator.

DOOM

investigatór adj. m., pl. investigatóri; f. sg. și pl. investigatoáre
investigau
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigași
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigați
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigația
INVESTIGAȚIÚNE s. f. v. investigație.

DOOM

investigáție (-ți-e) s. f., art. investigáția (-ți-a), g.-d. art. investigáției; pl. investigáții, art. investigáțiile (-ți-i-)
investigație
INVESTIGAȚIÚNE s. f. v. investigație.

DOOM

investigáție (-ți-e) s. f., art. investigáția (-ți-a), g.-d. art. investigáției; pl. investigáții, art. investigáțiile (-ți-i-)
investigației
INVESTIGAȚIÚNE s. f. v. investigație.

DOOM

investigáție (-ți-e) s. f., art. investigáția (-ți-a), g.-d. art. investigáției; pl. investigáții, art. investigáțiile (-ți-i-)
investigații
INVESTIGAȚIÚNE s. f. v. investigație.

DOOM

investigáție (-ți-e) s. f., art. investigáția (-ți-a), g.-d. art. investigáției; pl. investigáții, art. investigáțiile (-ți-i-)
investigațiile
INVESTIGAȚIÚNE s. f. v. investigație.

DOOM

investigáție (-ți-e) s. f., art. investigáția (-ți-a), g.-d. art. investigáției; pl. investigáții, art. investigáțiile (-ți-i-)
investigațiilor
INVESTIGAȚIÚNE s. f. v. investigație.

DOOM

investigáție (-ți-e) s. f., art. investigáția (-ți-a), g.-d. art. investigáției; pl. investigáții, art. investigáțiile (-ți-i-)
investigațiune
INVESTIGAȚIÚNE s. f. v. investigație.

DOOM

investigáție (-ți-e) s. f., art. investigáția (-ți-a), g.-d. art. investigáției; pl. investigáții, art. investigáțiile (-ți-i-)
investighează
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investighez
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigheze
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investighezi
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigând
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigînd
INVESTIGÁ, investighez, vb. I. Tranz. A face investigații; a cerceta. – Din lat., it. investigare.

DOOM

investigá (a ~) vb., ind. prez. 3 investigheáză
investigări
INVESTIGÁRE, investigări, s. f. Acțiunea de a investiga și rezultatul ei; investigație. – V. investiga.
investigării
INVESTIGÁRE, investigări, s. f. Acțiunea de a investiga și rezultatul ei; investigație. – V. investiga.
investigările
INVESTIGÁRE, investigări, s. f. Acțiunea de a investiga și rezultatul ei; investigație. – V. investiga.
investigărilor
INVESTIGÁRE, investigări, s. f. Acțiunea de a investiga și rezultatul ei; investigație. – V. investiga.
investii
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investim
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investind
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investire
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investire
INVESTÍRE, investiri, s. f. Acțiunea de a investi și rezultatul ei. – V. investi.

DOOM

investíre (plasament de capital) s. f., g.-d. art. investírii; pl. investíri
investirea
INVESTÍRE, investiri, s. f. Acțiunea de a investi și rezultatul ei. – V. investi.

DOOM

investíre (plasament de capital) s. f., g.-d. art. investírii; pl. investíri
investiri
INVESTÍRE, investiri, s. f. Acțiunea de a investi și rezultatul ei. – V. investi.

DOOM

investíre (plasament de capital) s. f., g.-d. art. investírii; pl. investíri
investirii
INVESTÍRE, investiri, s. f. Acțiunea de a investi și rezultatul ei. – V. investi.

DOOM

investíre (plasament de capital) s. f., g.-d. art. investírii; pl. investíri
investirile
INVESTÍRE, investiri, s. f. Acțiunea de a investi și rezultatul ei. – V. investi.

DOOM

investíre (plasament de capital) s. f., g.-d. art. investírii; pl. investíri
investirilor
INVESTÍRE, investiri, s. f. Acțiunea de a investi și rezultatul ei. – V. investi.

DOOM

investíre (plasament de capital) s. f., g.-d. art. investírii; pl. investíri
investiră
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investirăm
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investirăți
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investise
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investisem
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investiseră
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investiserăm
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investiserăți
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investiseși
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investiseți
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investit
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investit
INVESTÍT, -Ă, investiți, -te, adj. (Despre valori bănești) Plasat, folosit într-o afacere, într-o întreprindere etc. – V. investi.
investita
INVESTÍT, -Ă, investiți, -te, adj. (Despre valori bănești) Plasat, folosit într-o afacere, într-o întreprindere etc. – V. investi.
investite
INVESTÍT, -Ă, investiți, -te, adj. (Despre valori bănești) Plasat, folosit într-o afacere, într-o întreprindere etc. – V. investi.
investitei
INVESTÍT, -Ă, investiți, -te, adj. (Despre valori bănești) Plasat, folosit într-o afacere, într-o întreprindere etc. – V. investi.
investitele
INVESTÍT, -Ă, investiți, -te, adj. (Despre valori bănești) Plasat, folosit într-o afacere, într-o întreprindere etc. – V. investi.
investitelor
INVESTÍT, -Ă, investiți, -te, adj. (Despre valori bănești) Plasat, folosit într-o afacere, într-o întreprindere etc. – V. investi.
investitoare
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitoare
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitoarea
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitoarea
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitoarei
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitoarei
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitoarele
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitoarele
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitoarelor
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitoarelor
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitor
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitor
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitori
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitori
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitorii
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitorii
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitorilor
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitorilor
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitorul
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitorul
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitorului
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitorului
INVESTITÓR, -OÁRE, investitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care face o investiție. – Investi + suf. -tor.

DOOM

*investitór adj. m., s. m., pl. investitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. investitoáre
investitul
INVESTÍT, -Ă, investiți, -te, adj. (Despre valori bănești) Plasat, folosit într-o afacere, într-o întreprindere etc. – V. investi.
investitului
INVESTÍT, -Ă, investiți, -te, adj. (Despre valori bănești) Plasat, folosit într-o afacere, într-o întreprindere etc. – V. investi.
investitură
INVESTITÚRĂ s.f. v. învestitură.
investiși
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investiți
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

DOOM

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
investiți
INVESTÍT, -Ă, investiți, -te, adj. (Despre valori bănești) Plasat, folosit într-o afacere, într-o întreprindere etc. – V. investi.
investiția
INVESTIȚIÚNE s. f. v. investiție.

DOOM

investíție (capital plasat) (-ți-e) s. f., art. investíția (-ți-a), g.-d. art. investíției; pl. investíții, art. investíțiile (-ți-i-)
investiție
INVESTIȚIÚNE s. f. v. investiție.

DOOM

investíție (capital plasat) (-ți-e) s. f., art. investíția (-ți-a), g.-d. art. investíției; pl. investíții, art. investíțiile (-ți-i-)
investiției
INVESTIȚIÚNE s. f. v. investiție.

DOOM

investíție (capital plasat) (-ți-e) s. f., art. investíția (-ți-a), g.-d. art. investíției; pl. investíții, art. investíțiile (-ți-i-)
investiții
INVESTÍT, -Ă, investiți, -te, adj. (Despre valori bănești) Plasat, folosit într-o afacere, într-o întreprindere etc. – V. investi.
investiții
INVESTIȚIÚNE s. f. v. investiție.

DOOM

investíție (capital plasat) (-ți-e) s. f., art. investíția (-ți-a), g.-d. art. investíției; pl. investíții, art. investíțiile (-ți-i-)
investițiile
INVESTIȚIÚNE s. f. v. investiție.

DOOM

investíție (capital plasat) (-ți-e) s. f., art. investíția (-ți-a), g.-d. art. investíției; pl. investíții, art. investíțiile (-ți-i-)
investițiilor
INVESTIȚIÚNE s. f. v. investiție.

DOOM

investíție (capital plasat) (-ți-e) s. f., art. investíția (-ți-a), g.-d. art. investíției; pl. investíții, art. investíțiile (-ți-i-)
investiților
INVESTÍT, -Ă, investiți, -te, adj. (Despre valori bănești) Plasat, folosit într-o afacere, într-o întreprindere etc. – V. investi.
investițiune
INVESTIȚIÚNE s. f. v. investiție.

DOOM

investíție (capital plasat) (-ți-e) s. f., art. investíția (-ți-a), g.-d. art. investíției; pl. investíții, art. investíțiile (-ți-i-)
inveterat
INVETERÁT, -Ă, inveterați, -te, adj. (Livr.; despre oameni) În care s-a înrădăcinat un anumit defect; (despre defecte, vicii etc.) înrădăcinat. [Var.: înveterát, -ă adj.] – Din fr. invétéré. Cf. lat. inveteratus, it. inveterato.

DOOM

inveterát (vechi, împătimit) (livr.) adj. m., pl. inveteráți; f. inveterátă, pl. inveteráte
inveterata
INVETERÁT, -Ă, inveterați, -te, adj. (Livr.; despre oameni) În care s-a înrădăcinat un anumit defect; (despre defecte, vicii etc.) înrădăcinat. [Var.: înveterát, -ă adj.] – Din fr. invétéré. Cf. lat. inveteratus, it. inveterato.

DOOM

inveterát (vechi, împătimit) (livr.) adj. m., pl. inveteráți; f. inveterátă, pl. inveteráte
inveterate
INVETERÁT, -Ă, inveterați, -te, adj. (Livr.; despre oameni) În care s-a înrădăcinat un anumit defect; (despre defecte, vicii etc.) înrădăcinat. [Var.: înveterát, -ă adj.] – Din fr. invétéré. Cf. lat. inveteratus, it. inveterato.

DOOM

inveterát (vechi, împătimit) (livr.) adj. m., pl. inveteráți; f. inveterátă, pl. inveteráte
inveteratei
INVETERÁT, -Ă, inveterați, -te, adj. (Livr.; despre oameni) În care s-a înrădăcinat un anumit defect; (despre defecte, vicii etc.) înrădăcinat. [Var.: înveterát, -ă adj.] – Din fr. invétéré. Cf. lat. inveteratus, it. inveterato.

DOOM

inveterát (vechi, împătimit) (livr.) adj. m., pl. inveteráți; f. inveterátă, pl. inveteráte
inveteratele
INVETERÁT, -Ă, inveterați, -te, adj. (Livr.; despre oameni) În care s-a înrădăcinat un anumit defect; (despre defecte, vicii etc.) înrădăcinat. [Var.: înveterát, -ă adj.] – Din fr. invétéré. Cf. lat. inveteratus, it. inveterato.

DOOM

inveterát (vechi, împătimit) (livr.) adj. m., pl. inveteráți; f. inveterátă, pl. inveteráte
inveteratelor
INVETERÁT, -Ă, inveterați, -te, adj. (Livr.; despre oameni) În care s-a înrădăcinat un anumit defect; (despre defecte, vicii etc.) înrădăcinat. [Var.: înveterát, -ă adj.] – Din fr. invétéré. Cf. lat. inveteratus, it. inveterato.

DOOM

inveterát (vechi, împătimit) (livr.) adj. m., pl. inveteráți; f. inveterátă, pl. inveteráte
inveteratul
INVETERÁT, -Ă, inveterați, -te, adj. (Livr.; despre oameni) În care s-a înrădăcinat un anumit defect; (despre defecte, vicii etc.) înrădăcinat. [Var.: înveterát, -ă adj.] – Din fr. invétéré. Cf. lat. inveteratus, it. inveterato.

DOOM

inveterát (vechi, împătimit) (livr.) adj. m., pl. inveteráți; f. inveterátă, pl. inveteráte
inveteratului
INVETERÁT, -Ă, inveterați, -te, adj. (Livr.; despre oameni) În care s-a înrădăcinat un anumit defect; (despre defecte, vicii etc.) înrădăcinat. [Var.: înveterát, -ă adj.] – Din fr. invétéré. Cf. lat. inveteratus, it. inveterato.

DOOM

inveterát (vechi, împătimit) (livr.) adj. m., pl. inveteráți; f. inveterátă, pl. inveteráte
inveterați
INVETERÁT, -Ă, inveterați, -te, adj. (Livr.; despre oameni) În care s-a înrădăcinat un anumit defect; (despre defecte, vicii etc.) înrădăcinat. [Var.: înveterát, -ă adj.] – Din fr. invétéré. Cf. lat. inveteratus, it. inveterato.

DOOM

inveterát (vechi, împătimit) (livr.) adj. m., pl. inveteráți; f. inveterátă, pl. inveteráte
inveterații
INVETERÁT, -Ă, inveterați, -te, adj. (Livr.; despre oameni) În care s-a înrădăcinat un anumit defect; (despre defecte, vicii etc.) înrădăcinat. [Var.: înveterát, -ă adj.] – Din fr. invétéré. Cf. lat. inveteratus, it. inveterato.

DOOM

inveterát (vechi, împătimit) (livr.) adj. m., pl. inveteráți; f. inveterátă, pl. inveteráte
inveteraților
INVETERÁT, -Ă, inveterați, -te, adj. (Livr.; despre oameni) În care s-a înrădăcinat un anumit defect; (despre defecte, vicii etc.) înrădăcinat. [Var.: înveterát, -ă adj.] – Din fr. invétéré. Cf. lat. inveteratus, it. inveterato.

DOOM

inveterát (vechi, împătimit) (livr.) adj. m., pl. inveteráți; f. inveterátă, pl. inveteráte
invidia
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidia
INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă. – Din it., lat. invidia.

DOOM

invídie (-di-e) s. f., art. invídia (-di-a), g.-d. art. invídiei; pl. invídii, art. invídiile (-di-i-)
invidiai
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidiam
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidiară
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidiarăm
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidiarăți
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidiase
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidiasem
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidiaseră
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidiaserăm
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidiaserăți
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidiaseși
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidiaseți
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidiat
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidiat
INVIDIÁT, -Ă, invidiați, -te, adj. Care provoacă invidie; pizmuit. [Pr.: -di-at] – V. invidia.
invidiau
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidiază
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidiași
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidiați
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidie
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidie
INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă. – Din it., lat. invidia.

DOOM

invídie (-di-e) s. f., art. invídia (-di-a), g.-d. art. invídiei; pl. invídii, art. invídiile (-di-i-)
invidiei
INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă. – Din it., lat. invidia.

DOOM

invídie (-di-e) s. f., art. invídia (-di-a), g.-d. art. invídiei; pl. invídii, art. invídiile (-di-i-)
invidiem
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidiere
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidiere
INVIDIÉRE s. f. Faptul de a invidia. [Pr.: -di-e-] – V. invidia.

DOOM

invidiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. invidiérii
invidierea
INVIDIÉRE s. f. Faptul de a invidia. [Pr.: -di-e-] – V. invidia.

DOOM

invidiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. invidiérii
invidieri
INVIDIÉRE s. f. Faptul de a invidia. [Pr.: -di-e-] – V. invidia.

DOOM

invidiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. invidiérii
invidierii
INVIDIÉRE s. f. Faptul de a invidia. [Pr.: -di-e-] – V. invidia.

DOOM

invidiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. invidiérii
invidierile
INVIDIÉRE s. f. Faptul de a invidia. [Pr.: -di-e-] – V. invidia.

DOOM

invidiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. invidiérii
invidierilor
INVIDIÉRE s. f. Faptul de a invidia. [Pr.: -di-e-] – V. invidia.

DOOM

invidiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. invidiérii
invidiez
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidieze
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidiezi
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidii
INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă. – Din it., lat. invidia.

DOOM

invídie (-di-e) s. f., art. invídia (-di-a), g.-d. art. invídiei; pl. invídii, art. invídiile (-di-i-)
invidiile
INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă. – Din it., lat. invidia.

DOOM

invídie (-di-e) s. f., art. invídia (-di-a), g.-d. art. invídiei; pl. invídii, art. invídiile (-di-i-)
invidiilor
INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă. – Din it., lat. invidia.

DOOM

invídie (-di-e) s. f., art. invídia (-di-a), g.-d. art. invídiei; pl. invídii, art. invídiile (-di-i-)
invidiind
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.

DOOM

invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidioasa
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidioasa
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidioase
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidioase
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidioasei
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidioasei
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidioasele
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidioasele
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidioaselor
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidioaselor
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidios
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidios
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidiosul
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidiosul
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidiosului
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidiosului
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidioși
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidioși
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidioșii
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidioșii
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidioșilor
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invidioșilor
INVIDIÓS, -OÁSĂ, invidioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia; pizmaș. 2. S. m. și f. Om invidios (1). [Pr.: -di-os] – Din it. invidioso, lat. invidiosus.

DOOM

invidiós (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidióși; adj. f., s. f. invidioásă, pl. invidioáse
invincibil
INVINCÍBIL, -Ă, invincibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi învins; de nebiruit, imbatabil, neînfrânt. – Din fr. invincible, lat. invincibilis.

DOOM

Armádă (Invincíbila ~) s. propriu f., g.-d. Invincíbilei Armáde
invincibila
INVINCÍBIL, -Ă, invincibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi învins; de nebiruit, imbatabil, neînfrânt. – Din fr. invincible, lat. invincibilis.

DOOM

Armádă (Invincíbila ~) s. propriu f., g.-d. Invincíbilei Armáde
invincibile
INVINCÍBIL, -Ă, invincibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi învins; de nebiruit, imbatabil, neînfrânt. – Din fr. invincible, lat. invincibilis.

DOOM

Armádă (Invincíbila ~) s. propriu f., g.-d. Invincíbilei Armáde
invincibilei
INVINCÍBIL, -Ă, invincibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi învins; de nebiruit, imbatabil, neînfrânt. – Din fr. invincible, lat. invincibilis.

DOOM

Armádă (Invincíbila ~) s. propriu f., g.-d. Invincíbilei Armáde
invincibilele
INVINCÍBIL, -Ă, invincibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi învins; de nebiruit, imbatabil, neînfrânt. – Din fr. invincible, lat. invincibilis.

DOOM

Armádă (Invincíbila ~) s. propriu f., g.-d. Invincíbilei Armáde
invincibilelor
INVINCÍBIL, -Ă, invincibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi învins; de nebiruit, imbatabil, neînfrânt. – Din fr. invincible, lat. invincibilis.

DOOM

Armádă (Invincíbila ~) s. propriu f., g.-d. Invincíbilei Armáde
invincibili
INVINCÍBIL, -Ă, invincibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi învins; de nebiruit, imbatabil, neînfrânt. – Din fr. invincible, lat. invincibilis.

DOOM

Armádă (Invincíbila ~) s. propriu f., g.-d. Invincíbilei Armáde
invincibilii
INVINCÍBIL, -Ă, invincibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi învins; de nebiruit, imbatabil, neînfrânt. – Din fr. invincible, lat. invincibilis.

DOOM

Armádă (Invincíbila ~) s. propriu f., g.-d. Invincíbilei Armáde
invincibililor
INVINCÍBIL, -Ă, invincibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi învins; de nebiruit, imbatabil, neînfrânt. – Din fr. invincible, lat. invincibilis.

DOOM

Armádă (Invincíbila ~) s. propriu f., g.-d. Invincíbilei Armáde
invincibilitate
INVINCIBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi invincibil. – Din fr. invincibilité.

DOOM

!invincibilitáte s. f., g.-d. art. invincibilitắții
invincibilitatea
INVINCIBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi invincibil. – Din fr. invincibilité.

DOOM

!invincibilitáte s. f., g.-d. art. invincibilitắții
invincibilități
INVINCIBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi invincibil. – Din fr. invincibilité.

DOOM

!invincibilitáte s. f., g.-d. art. invincibilitắții
invincibilității
INVINCIBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi invincibil. – Din fr. invincibilité.

DOOM

!invincibilitáte s. f., g.-d. art. invincibilitắții
invincibilitățile
INVINCIBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi invincibil. – Din fr. invincibilité.

DOOM

!invincibilitáte s. f., g.-d. art. invincibilitắții
invincibilităților
INVINCIBILITÁTE s. f. Calitatea de a fi invincibil. – Din fr. invincibilité.

DOOM

!invincibilitáte s. f., g.-d. art. invincibilitắții
invincibilul
INVINCÍBIL, -Ă, invincibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi învins; de nebiruit, imbatabil, neînfrânt. – Din fr. invincible, lat. invincibilis.

DOOM

Armádă (Invincíbila ~) s. propriu f., g.-d. Invincíbilei Armáde
invincibilului
INVINCÍBIL, -Ă, invincibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi învins; de nebiruit, imbatabil, neînfrânt. – Din fr. invincible, lat. invincibilis.

DOOM

Armádă (Invincíbila ~) s. propriu f., g.-d. Invincíbilei Armáde
inviolabil
INVIOLÁBIL, -Ă, inviolabili, -e, adj. Care nu poate fi violat, încălcat, atins. ♦ Care se află în mod legal apărat de orice urmărire, de orice atingere, de orice încălcare sau de orice pedepsire. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. inviolable, lat. inviolabilis.

DOOM

inviolábil (-vi-o-) adj. m., pl. inviolábili; f. inviolábilă, pl. inviolábile
inviolabila
INVIOLÁBIL, -Ă, inviolabili, -e, adj. Care nu poate fi violat, încălcat, atins. ♦ Care se află în mod legal apărat de orice urmărire, de orice atingere, de orice încălcare sau de orice pedepsire. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. inviolable, lat. inviolabilis.

DOOM

inviolábil (-vi-o-) adj. m., pl. inviolábili; f. inviolábilă, pl. inviolábile
inviolabile
INVIOLÁBIL, -Ă, inviolabili, -e, adj. Care nu poate fi violat, încălcat, atins. ♦ Care se află în mod legal apărat de orice urmărire, de orice atingere, de orice încălcare sau de orice pedepsire. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. inviolable, lat. inviolabilis.

DOOM

inviolábil (-vi-o-) adj. m., pl. inviolábili; f. inviolábilă, pl. inviolábile
inviolabilei
INVIOLÁBIL, -Ă, inviolabili, -e, adj. Care nu poate fi violat, încălcat, atins. ♦ Care se află în mod legal apărat de orice urmărire, de orice atingere, de orice încălcare sau de orice pedepsire. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. inviolable, lat. inviolabilis.

DOOM

inviolábil (-vi-o-) adj. m., pl. inviolábili; f. inviolábilă, pl. inviolábile
inviolabilele
INVIOLÁBIL, -Ă, inviolabili, -e, adj. Care nu poate fi violat, încălcat, atins. ♦ Care se află în mod legal apărat de orice urmărire, de orice atingere, de orice încălcare sau de orice pedepsire. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. inviolable, lat. inviolabilis.

DOOM

inviolábil (-vi-o-) adj. m., pl. inviolábili; f. inviolábilă, pl. inviolábile
inviolabilelor
INVIOLÁBIL, -Ă, inviolabili, -e, adj. Care nu poate fi violat, încălcat, atins. ♦ Care se află în mod legal apărat de orice urmărire, de orice atingere, de orice încălcare sau de orice pedepsire. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. inviolable, lat. inviolabilis.

DOOM

inviolábil (-vi-o-) adj. m., pl. inviolábili; f. inviolábilă, pl. inviolábile
inviolabili
INVIOLÁBIL, -Ă, inviolabili, -e, adj. Care nu poate fi violat, încălcat, atins. ♦ Care se află în mod legal apărat de orice urmărire, de orice atingere, de orice încălcare sau de orice pedepsire. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. inviolable, lat. inviolabilis.

DOOM

inviolábil (-vi-o-) adj. m., pl. inviolábili; f. inviolábilă, pl. inviolábile
inviolabilii
INVIOLÁBIL, -Ă, inviolabili, -e, adj. Care nu poate fi violat, încălcat, atins. ♦ Care se află în mod legal apărat de orice urmărire, de orice atingere, de orice încălcare sau de orice pedepsire. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. inviolable, lat. inviolabilis.

DOOM

inviolábil (-vi-o-) adj. m., pl. inviolábili; f. inviolábilă, pl. inviolábile
inviolabililor
INVIOLÁBIL, -Ă, inviolabili, -e, adj. Care nu poate fi violat, încălcat, atins. ♦ Care se află în mod legal apărat de orice urmărire, de orice atingere, de orice încălcare sau de orice pedepsire. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. inviolable, lat. inviolabilis.

DOOM

inviolábil (-vi-o-) adj. m., pl. inviolábili; f. inviolábilă, pl. inviolábile
inviolabilitate
INVIOLABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi inviolabil. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. inviolabilité.

DOOM

!inviolabilitáte (-vi-o-) s. f., g.-d. art. inviolabilitắții
inviolabilitatea
INVIOLABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi inviolabil. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. inviolabilité.

DOOM

!inviolabilitáte (-vi-o-) s. f., g.-d. art. inviolabilitắții
inviolabilități
INVIOLABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi inviolabil. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. inviolabilité.

DOOM

!inviolabilitáte (-vi-o-) s. f., g.-d. art. inviolabilitắții
inviolabilității
INVIOLABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi inviolabil. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. inviolabilité.

DOOM

!inviolabilitáte (-vi-o-) s. f., g.-d. art. inviolabilitắții
inviolabilitățile
INVIOLABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi inviolabil. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. inviolabilité.

DOOM

!inviolabilitáte (-vi-o-) s. f., g.-d. art. inviolabilitắții
inviolabilităților
INVIOLABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi inviolabil. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. inviolabilité.

DOOM

!inviolabilitáte (-vi-o-) s. f., g.-d. art. inviolabilitắții
inviolabilul
INVIOLÁBIL, -Ă, inviolabili, -e, adj. Care nu poate fi violat, încălcat, atins. ♦ Care se află în mod legal apărat de orice urmărire, de orice atingere, de orice încălcare sau de orice pedepsire. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. inviolable, lat. inviolabilis.

DOOM

inviolábil (-vi-o-) adj. m., pl. inviolábili; f. inviolábilă, pl. inviolábile
inviolabilului
INVIOLÁBIL, -Ă, inviolabili, -e, adj. Care nu poate fi violat, încălcat, atins. ♦ Care se află în mod legal apărat de orice urmărire, de orice atingere, de orice încălcare sau de orice pedepsire. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. inviolable, lat. inviolabilis.

DOOM

inviolábil (-vi-o-) adj. m., pl. inviolábili; f. inviolábilă, pl. inviolábile
invit
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invita
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invitai
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invitam
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invitare
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invitare
INVITÁRE, invitări, s. f. Acțiunea de a invita și rezultatul ei. – V. invita.

DOOM

invitáre s. f., g.-d. art. invitắrii; pl. invitắri
invitarea
INVITÁRE, invitări, s. f. Acțiunea de a invita și rezultatul ei. – V. invita.

DOOM

invitáre s. f., g.-d. art. invitắrii; pl. invitắri
invitară
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invitarăm
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invitarăți
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invitase
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invitasem
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invitaseră
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invitaserăm
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invitaserăți
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invitaseși
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invitaseți
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invitat
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invitat
INVITÁT, -Ă, invitați, -te, s. m. și f. Persoană chemată, poftită să se prezinte undeva sau să participe la ceva; musafir, oaspete. – V. invita. Cf. fr. invite.

DOOM

invitátă s. f., g.-d. art. invitátei; pl. invitáte
invitata
INVITÁT, -Ă, invitați, -te, s. m. și f. Persoană chemată, poftită să se prezinte undeva sau să participe la ceva; musafir, oaspete. – V. invita. Cf. fr. invite.

DOOM

invitátă s. f., g.-d. art. invitátei; pl. invitáte
invitate
INVITÁT, -Ă, invitați, -te, s. m. și f. Persoană chemată, poftită să se prezinte undeva sau să participe la ceva; musafir, oaspete. – V. invita. Cf. fr. invite.

DOOM

invitátă s. f., g.-d. art. invitátei; pl. invitáte
invitatei
INVITÁT, -Ă, invitați, -te, s. m. și f. Persoană chemată, poftită să se prezinte undeva sau să participe la ceva; musafir, oaspete. – V. invita. Cf. fr. invite.

DOOM

invitátă s. f., g.-d. art. invitátei; pl. invitáte
invitatele
INVITÁT, -Ă, invitați, -te, s. m. și f. Persoană chemată, poftită să se prezinte undeva sau să participe la ceva; musafir, oaspete. – V. invita. Cf. fr. invite.

DOOM

invitátă s. f., g.-d. art. invitátei; pl. invitáte
invitatelor
INVITÁT, -Ă, invitați, -te, s. m. și f. Persoană chemată, poftită să se prezinte undeva sau să participe la ceva; musafir, oaspete. – V. invita. Cf. fr. invite.

DOOM

invitátă s. f., g.-d. art. invitátei; pl. invitáte
invitatoare
INVITATÓR, -OÁRE, invitatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Persoană care invită (pe cineva). (Atestat în forma învitator) Mai toate subsemnăturile celor doisprezece învitatori sînt de una sau de alta dintr-aceste patru categorii. GHICA, A. 666. – Variantă: învitatór, -oáre s. m. și f.
invitatoarea
INVITATÓR, -OÁRE, invitatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Persoană care invită (pe cineva). (Atestat în forma învitator) Mai toate subsemnăturile celor doisprezece învitatori sînt de una sau de alta dintr-aceste patru categorii. GHICA, A. 666. – Variantă: învitatór, -oáre s. m. și f.
invitatoarei
INVITATÓR, -OÁRE, invitatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Persoană care invită (pe cineva). (Atestat în forma învitator) Mai toate subsemnăturile celor doisprezece învitatori sînt de una sau de alta dintr-aceste patru categorii. GHICA, A. 666. – Variantă: învitatór, -oáre s. m. și f.
invitatoarele
INVITATÓR, -OÁRE, invitatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Persoană care invită (pe cineva). (Atestat în forma învitator) Mai toate subsemnăturile celor doisprezece învitatori sînt de una sau de alta dintr-aceste patru categorii. GHICA, A. 666. – Variantă: învitatór, -oáre s. m. și f.
invitatoarelor
INVITATÓR, -OÁRE, invitatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Persoană care invită (pe cineva). (Atestat în forma învitator) Mai toate subsemnăturile celor doisprezece învitatori sînt de una sau de alta dintr-aceste patru categorii. GHICA, A. 666. – Variantă: învitatór, -oáre s. m. și f.
invitator
INVITATÓR, -OÁRE, invitatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Persoană care invită (pe cineva). (Atestat în forma învitator) Mai toate subsemnăturile celor doisprezece învitatori sînt de una sau de alta dintr-aceste patru categorii. GHICA, A. 666. – Variantă: învitatór, -oáre s. m. și f.
invitatori
INVITATÓR, -OÁRE, invitatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Persoană care invită (pe cineva). (Atestat în forma învitator) Mai toate subsemnăturile celor doisprezece învitatori sînt de una sau de alta dintr-aceste patru categorii. GHICA, A. 666. – Variantă: învitatór, -oáre s. m. și f.
invitatorii
INVITATÓR, -OÁRE, invitatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Persoană care invită (pe cineva). (Atestat în forma învitator) Mai toate subsemnăturile celor doisprezece învitatori sînt de una sau de alta dintr-aceste patru categorii. GHICA, A. 666. – Variantă: învitatór, -oáre s. m. și f.
invitatorilor
INVITATÓR, -OÁRE, invitatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Persoană care invită (pe cineva). (Atestat în forma învitator) Mai toate subsemnăturile celor doisprezece învitatori sînt de una sau de alta dintr-aceste patru categorii. GHICA, A. 666. – Variantă: învitatór, -oáre s. m. și f.
invitatorul
INVITATÓR, -OÁRE, invitatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Persoană care invită (pe cineva). (Atestat în forma învitator) Mai toate subsemnăturile celor doisprezece învitatori sînt de una sau de alta dintr-aceste patru categorii. GHICA, A. 666. – Variantă: învitatór, -oáre s. m. și f.
invitatorului
INVITATÓR, -OÁRE, invitatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Persoană care invită (pe cineva). (Atestat în forma învitator) Mai toate subsemnăturile celor doisprezece învitatori sînt de una sau de alta dintr-aceste patru categorii. GHICA, A. 666. – Variantă: învitatór, -oáre s. m. și f.
invitatul
INVITÁT, -Ă, invitați, -te, s. m. și f. Persoană chemată, poftită să se prezinte undeva sau să participe la ceva; musafir, oaspete. – V. invita. Cf. fr. invite.

DOOM

invitátă s. f., g.-d. art. invitátei; pl. invitáte
invitatului
INVITÁT, -Ă, invitați, -te, s. m. și f. Persoană chemată, poftită să se prezinte undeva sau să participe la ceva; musafir, oaspete. – V. invita. Cf. fr. invite.

DOOM

invitátă s. f., g.-d. art. invitátei; pl. invitáte
invitau
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invitași
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invitați
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invitați
INVITÁT, -Ă, invitați, -te, s. m. și f. Persoană chemată, poftită să se prezinte undeva sau să participe la ceva; musafir, oaspete. – V. invita. Cf. fr. invite.

DOOM

invitátă s. f., g.-d. art. invitátei; pl. invitáte
invitația
INVITAȚIÚNE s. f. v. invitație.

DOOM

invitáție (-ți-e) s. f., art. invitáția (-ți-a), g.-d. art. invitáției; pl. invitáții, art. invitáțiile (-ți-i-)
invitație
INVITAȚIÚNE s. f. v. invitație.

DOOM

invitáție (-ți-e) s. f., art. invitáția (-ți-a), g.-d. art. invitáției; pl. invitáții, art. invitáțiile (-ți-i-)
invitației
INVITAȚIÚNE s. f. v. invitație.

DOOM

invitáție (-ți-e) s. f., art. invitáția (-ți-a), g.-d. art. invitáției; pl. invitáții, art. invitáțiile (-ți-i-)
invitații
INVITÁT, -Ă, invitați, -te, s. m. și f. Persoană chemată, poftită să se prezinte undeva sau să participe la ceva; musafir, oaspete. – V. invita. Cf. fr. invite.

DOOM

invitátă s. f., g.-d. art. invitátei; pl. invitáte
invitații
INVITAȚIÚNE s. f. v. invitație.

DOOM

invitáție (-ți-e) s. f., art. invitáția (-ți-a), g.-d. art. invitáției; pl. invitáții, art. invitáțiile (-ți-i-)
invitațiile
INVITAȚIÚNE s. f. v. invitație.

DOOM

invitáție (-ți-e) s. f., art. invitáția (-ți-a), g.-d. art. invitáției; pl. invitáții, art. invitáțiile (-ți-i-)
invitațiilor
INVITAȚIÚNE s. f. v. invitație.

DOOM

invitáție (-ți-e) s. f., art. invitáția (-ți-a), g.-d. art. invitáției; pl. invitáții, art. invitáțiile (-ți-i-)
invitaților
INVITÁT, -Ă, invitați, -te, s. m. și f. Persoană chemată, poftită să se prezinte undeva sau să participe la ceva; musafir, oaspete. – V. invita. Cf. fr. invite.

DOOM

invitátă s. f., g.-d. art. invitátei; pl. invitáte
invitațiune
INVITAȚIÚNE s. f. v. invitație.

DOOM

invitáție (-ți-e) s. f., art. invitáția (-ți-a), g.-d. art. invitáției; pl. invitáții, art. invitáțiile (-ți-i-)
invite
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invitând
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invitînd
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invită
INVÍTĂ s.f. (La jocul de cărți, la scrimă) Deschidere. [< fr. invite].
invitări
INVITÁRE, invitări, s. f. Acțiunea de a invita și rezultatul ei. – V. invita.

DOOM

invitáre s. f., g.-d. art. invitắrii; pl. invitắri
invitării
INVITÁRE, invitări, s. f. Acțiunea de a invita și rezultatul ei. – V. invita.

DOOM

invitáre s. f., g.-d. art. invitắrii; pl. invitắri
invitările
INVITÁRE, invitări, s. f. Acțiunea de a invita și rezultatul ei. – V. invita.

DOOM

invitáre s. f., g.-d. art. invitắrii; pl. invitắri
invitărilor
INVITÁRE, invitări, s. f. Acțiunea de a invita și rezultatul ei. – V. invita.

DOOM

invitáre s. f., g.-d. art. invitắrii; pl. invitắri
invizibil
INVIZÍBIL, -Ă, invizibili, -e, adj. Care nu se vede sau nu se poate vedea; (de) nevăzut; nevizibil. ♦ (Prin exagerare sau glumeț) Extrem de mic. ◊ Ac invizibil (și substantivat, n.) = ac de păr subțire și mic. – Din fr. invisible, lat. invisibilis.

DOOM

invizíbil adj. m., pl. invizíbili; f. invizíbilă, pl. invizíbile
invizibila
INVIZÍBIL, -Ă, invizibili, -e, adj. Care nu se vede sau nu se poate vedea; (de) nevăzut; nevizibil. ♦ (Prin exagerare sau glumeț) Extrem de mic. ◊ Ac invizibil (și substantivat, n.) = ac de păr subțire și mic. – Din fr. invisible, lat. invisibilis.

DOOM

invizíbil adj. m., pl. invizíbili; f. invizíbilă, pl. invizíbile
invizibile
INVIZÍBIL, -Ă, invizibili, -e, adj. Care nu se vede sau nu se poate vedea; (de) nevăzut; nevizibil. ♦ (Prin exagerare sau glumeț) Extrem de mic. ◊ Ac invizibil (și substantivat, n.) = ac de păr subțire și mic. – Din fr. invisible, lat. invisibilis.

DOOM

invizíbil adj. m., pl. invizíbili; f. invizíbilă, pl. invizíbile
invizibilei
INVIZÍBIL, -Ă, invizibili, -e, adj. Care nu se vede sau nu se poate vedea; (de) nevăzut; nevizibil. ♦ (Prin exagerare sau glumeț) Extrem de mic. ◊ Ac invizibil (și substantivat, n.) = ac de păr subțire și mic. – Din fr. invisible, lat. invisibilis.

DOOM

invizíbil adj. m., pl. invizíbili; f. invizíbilă, pl. invizíbile
invizibilele
INVIZÍBIL, -Ă, invizibili, -e, adj. Care nu se vede sau nu se poate vedea; (de) nevăzut; nevizibil. ♦ (Prin exagerare sau glumeț) Extrem de mic. ◊ Ac invizibil (și substantivat, n.) = ac de păr subțire și mic. – Din fr. invisible, lat. invisibilis.

DOOM

invizíbil adj. m., pl. invizíbili; f. invizíbilă, pl. invizíbile
invizibilelor
INVIZÍBIL, -Ă, invizibili, -e, adj. Care nu se vede sau nu se poate vedea; (de) nevăzut; nevizibil. ♦ (Prin exagerare sau glumeț) Extrem de mic. ◊ Ac invizibil (și substantivat, n.) = ac de păr subțire și mic. – Din fr. invisible, lat. invisibilis.

DOOM

invizíbil adj. m., pl. invizíbili; f. invizíbilă, pl. invizíbile
invizibili
INVIZÍBIL, -Ă, invizibili, -e, adj. Care nu se vede sau nu se poate vedea; (de) nevăzut; nevizibil. ♦ (Prin exagerare sau glumeț) Extrem de mic. ◊ Ac invizibil (și substantivat, n.) = ac de păr subțire și mic. – Din fr. invisible, lat. invisibilis.

DOOM

invizíbil adj. m., pl. invizíbili; f. invizíbilă, pl. invizíbile
invizibilii
INVIZÍBIL, -Ă, invizibili, -e, adj. Care nu se vede sau nu se poate vedea; (de) nevăzut; nevizibil. ♦ (Prin exagerare sau glumeț) Extrem de mic. ◊ Ac invizibil (și substantivat, n.) = ac de păr subțire și mic. – Din fr. invisible, lat. invisibilis.

DOOM

invizíbil adj. m., pl. invizíbili; f. invizíbilă, pl. invizíbile
invizibililor
INVIZÍBIL, -Ă, invizibili, -e, adj. Care nu se vede sau nu se poate vedea; (de) nevăzut; nevizibil. ♦ (Prin exagerare sau glumeț) Extrem de mic. ◊ Ac invizibil (și substantivat, n.) = ac de păr subțire și mic. – Din fr. invisible, lat. invisibilis.

DOOM

invizíbil adj. m., pl. invizíbili; f. invizíbilă, pl. invizíbile
invizibilitate
INVIZIBILITÁTE s. f. Starea, însușirea a ceea ce este invizibil; nevizibilitate. – Din fr. invisibilité, lat. invisibilitas, -atis.

DOOM

invizibilitáte s. f., g.-d. art. invizibilitắții
invizibilitatea
INVIZIBILITÁTE s. f. Starea, însușirea a ceea ce este invizibil; nevizibilitate. – Din fr. invisibilité, lat. invisibilitas, -atis.

DOOM

invizibilitáte s. f., g.-d. art. invizibilitắții
invizibilități
INVIZIBILITÁTE s. f. Starea, însușirea a ceea ce este invizibil; nevizibilitate. – Din fr. invisibilité, lat. invisibilitas, -atis.

DOOM

invizibilitáte s. f., g.-d. art. invizibilitắții
invizibilității
INVIZIBILITÁTE s. f. Starea, însușirea a ceea ce este invizibil; nevizibilitate. – Din fr. invisibilité, lat. invisibilitas, -atis.

DOOM

invizibilitáte s. f., g.-d. art. invizibilitắții
invizibilitățile
INVIZIBILITÁTE s. f. Starea, însușirea a ceea ce este invizibil; nevizibilitate. – Din fr. invisibilité, lat. invisibilitas, -atis.

DOOM

invizibilitáte s. f., g.-d. art. invizibilitắții
invizibilităților
INVIZIBILITÁTE s. f. Starea, însușirea a ceea ce este invizibil; nevizibilitate. – Din fr. invisibilité, lat. invisibilitas, -atis.

DOOM

invizibilitáte s. f., g.-d. art. invizibilitắții
invizibilul
INVIZÍBIL, -Ă, invizibili, -e, adj. Care nu se vede sau nu se poate vedea; (de) nevăzut; nevizibil. ♦ (Prin exagerare sau glumeț) Extrem de mic. ◊ Ac invizibil (și substantivat, n.) = ac de păr subțire și mic. – Din fr. invisible, lat. invisibilis.

DOOM

invizíbil adj. m., pl. invizíbili; f. invizíbilă, pl. invizíbile
invizibilului
INVIZÍBIL, -Ă, invizibili, -e, adj. Care nu se vede sau nu se poate vedea; (de) nevăzut; nevizibil. ♦ (Prin exagerare sau glumeț) Extrem de mic. ◊ Ac invizibil (și substantivat, n.) = ac de păr subțire și mic. – Din fr. invisible, lat. invisibilis.

DOOM

invizíbil adj. m., pl. invizíbili; f. invizíbilă, pl. invizíbile
invizoacă
invizoacă, invizoace s. f. v. invizibilă (1.)
inviți
INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

DOOM

invitá (a ~) vb., ind. prez. 3 invítă
invoc
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invoca
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocai
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocam
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocare
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocare
INVOCÁRE, invocări, s. f. Acțiunea de a invoca și rezultatul ei. – V. invoca.

DOOM

invocáre s. f., g.-d. art. invocắrii; pl. invocắri
invocarea
INVOCÁRE, invocări, s. f. Acțiunea de a invoca și rezultatul ei. – V. invoca.

DOOM

invocáre s. f., g.-d. art. invocắrii; pl. invocắri
invocară
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocarăm
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocarăți
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocase
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocasem
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocaseră
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocaserăm
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocaserăți
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocaseși
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocaseți
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocat
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocat
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.
invocatoare
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocatoare
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocatoarea
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocatoarea
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocatoarei
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocatoarei
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocatoarele
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocatoarele
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocatoarelor
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocatoarelor
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocator
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocator
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocatori
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocatori
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocatorii
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocatorii
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocatorilor
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocatorilor
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocatorul
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocatorul
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocatorului
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocatorului
INVOCATÓR, -OÁRE, invocatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o invocație, care invocă. – Invoca + suf. -tor (după fr. invocatoire, invocateur).
invocau
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocași
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocați
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocația
INVOCAȚIÚNE s. f. v. invocație.

DOOM

invocáție (-ți-e) s. f., art. invocáția (-ți-a), g.-d. art. invocáției; pl. invocáții, art. invocáțiile (-ți-i-)
invocație
INVOCAȚIÚNE s. f. v. invocație.

DOOM

invocáție (-ți-e) s. f., art. invocáția (-ți-a), g.-d. art. invocáției; pl. invocáții, art. invocáțiile (-ți-i-)
invocației
INVOCAȚIÚNE s. f. v. invocație.

DOOM

invocáție (-ți-e) s. f., art. invocáția (-ți-a), g.-d. art. invocáției; pl. invocáții, art. invocáțiile (-ți-i-)
invocații
INVOCAȚIÚNE s. f. v. invocație.

DOOM

invocáție (-ți-e) s. f., art. invocáția (-ți-a), g.-d. art. invocáției; pl. invocáții, art. invocáțiile (-ți-i-)
invocațiile
INVOCAȚIÚNE s. f. v. invocație.

DOOM

invocáție (-ți-e) s. f., art. invocáția (-ți-a), g.-d. art. invocáției; pl. invocáții, art. invocáțiile (-ți-i-)
invocațiilor
INVOCAȚIÚNE s. f. v. invocație.

DOOM

invocáție (-ți-e) s. f., art. invocáția (-ți-a), g.-d. art. invocáției; pl. invocáții, art. invocáțiile (-ți-i-)
invocațiune
INVOCAȚIÚNE s. f. v. invocație.

DOOM

invocáție (-ți-e) s. f., art. invocáția (-ți-a), g.-d. art. invocáției; pl. invocáții, art. invocáțiile (-ți-i-)
invoce
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invoci
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocând
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocînd
INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

DOOM

invocá (a ~) vb., ind. prez. 3 invócă; conj. prez. 3 să invóce
invocări
INVOCÁRE, invocări, s. f. Acțiunea de a invoca și rezultatul ei. – V. invoca.

DOOM

invocáre s. f., g.-d. art. invocắrii; pl. invocắri
invocării
INVOCÁRE, invocări, s. f. Acțiunea de a invoca și rezultatul ei. – V. invoca.

DOOM

invocáre s. f., g.-d. art. invocắrii; pl. invocắri
invocările
INVOCÁRE, invocări, s. f. Acțiunea de a invoca și rezultatul ei. – V. invoca.

DOOM

invocáre s. f., g.-d. art. invocắrii; pl. invocắri
invocărilor
INVOCÁRE, invocări, s. f. Acțiunea de a invoca și rezultatul ei. – V. invoca.

DOOM

invocáre s. f., g.-d. art. invocắrii; pl. invocắri
involua
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuai
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuam
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuare
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuare
INVOLUÁRE, involuări, s. f. Acțiunea de a involua și rezultatul ei; involuție; regres. [Pr.: -lu-a-] – V. involua.
involuarea
INVOLUÁRE, involuări, s. f. Acțiunea de a involua și rezultatul ei; involuție; regres. [Pr.: -lu-a-] – V. involua.
involuară
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuarăm
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuarăți
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuase
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuasem
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuaseră
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuaserăm
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuaserăți
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuaseși
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuaseți
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuat
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuat
INVOLUÁT, -Ă, involuați, -te, adj. Care s-a întors la stadiul anterior, care a regresat. [Pr.: -lu-at] – V. involua.
involuata
INVOLUÁT, -Ă, involuați, -te, adj. Care s-a întors la stadiul anterior, care a regresat. [Pr.: -lu-at] – V. involua.
involuate
INVOLUÁT, -Ă, involuați, -te, adj. Care s-a întors la stadiul anterior, care a regresat. [Pr.: -lu-at] – V. involua.
involuatei
INVOLUÁT, -Ă, involuați, -te, adj. Care s-a întors la stadiul anterior, care a regresat. [Pr.: -lu-at] – V. involua.
involuatele
INVOLUÁT, -Ă, involuați, -te, adj. Care s-a întors la stadiul anterior, care a regresat. [Pr.: -lu-at] – V. involua.
involuatelor
INVOLUÁT, -Ă, involuați, -te, adj. Care s-a întors la stadiul anterior, care a regresat. [Pr.: -lu-at] – V. involua.
involuatul
INVOLUÁT, -Ă, involuați, -te, adj. Care s-a întors la stadiul anterior, care a regresat. [Pr.: -lu-at] – V. involua.
involuatului
INVOLUÁT, -Ă, involuați, -te, adj. Care s-a întors la stadiul anterior, care a regresat. [Pr.: -lu-at] – V. involua.
involuau
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuași
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuați
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuați
INVOLUÁT, -Ă, involuați, -te, adj. Care s-a întors la stadiul anterior, care a regresat. [Pr.: -lu-at] – V. involua.
involuații
INVOLUÁT, -Ă, involuați, -te, adj. Care s-a întors la stadiul anterior, care a regresat. [Pr.: -lu-at] – V. involua.
involuaților
INVOLUÁT, -Ă, involuați, -te, adj. Care s-a întors la stadiul anterior, care a regresat. [Pr.: -lu-at] – V. involua.
involucel
INVOLUCÉL s.n. (Bot.) Mic involucru. [< fr. involucelle].
involucele
INVOLUCÉL s.n. (Bot.) Mic involucru. [< fr. involucelle].
involucelele
INVOLUCÉL s.n. (Bot.) Mic involucru. [< fr. involucelle].
involucelelor
INVOLUCÉL s.n. (Bot.) Mic involucru. [< fr. involucelle].
involucelul
INVOLUCÉL s.n. (Bot.) Mic involucru. [< fr. involucelle].
involucelului
INVOLUCÉL s.n. (Bot.) Mic involucru. [< fr. involucelle].
involucre
INVOLÚCRU, involucre, s. n. (Bot.) 1. Totalitatea frunzișoarelor care se găsesc la baza unor flori sau a unor inflorescențe. 2. Lamă care învelește pălăria tânără a unor ciuperci, înainte ca aceasta să iasă din pământ. – Din fr. involucre, lat. involucrum.

DOOM

involúcru (-lu-cru) s. n., art. involúcrul; pl. involúcre
involucrele
INVOLÚCRU, involucre, s. n. (Bot.) 1. Totalitatea frunzișoarelor care se găsesc la baza unor flori sau a unor inflorescențe. 2. Lamă care învelește pălăria tânără a unor ciuperci, înainte ca aceasta să iasă din pământ. – Din fr. involucre, lat. involucrum.

DOOM

involúcru (-lu-cru) s. n., art. involúcrul; pl. involúcre
involucrelor
INVOLÚCRU, involucre, s. n. (Bot.) 1. Totalitatea frunzișoarelor care se găsesc la baza unor flori sau a unor inflorescențe. 2. Lamă care învelește pălăria tânără a unor ciuperci, înainte ca aceasta să iasă din pământ. – Din fr. involucre, lat. involucrum.

DOOM

involúcru (-lu-cru) s. n., art. involúcrul; pl. involúcre
involucru
INVOLÚCRU, involucre, s. n. (Bot.) 1. Totalitatea frunzișoarelor care se găsesc la baza unor flori sau a unor inflorescențe. 2. Lamă care învelește pălăria tânără a unor ciuperci, înainte ca aceasta să iasă din pământ. – Din fr. involucre, lat. involucrum.

DOOM

involúcru (-lu-cru) s. n., art. involúcrul; pl. involúcre
involucrul
INVOLÚCRU, involucre, s. n. (Bot.) 1. Totalitatea frunzișoarelor care se găsesc la baza unor flori sau a unor inflorescențe. 2. Lamă care învelește pălăria tânără a unor ciuperci, înainte ca aceasta să iasă din pământ. – Din fr. involucre, lat. involucrum.

DOOM

involúcru (-lu-cru) s. n., art. involúcrul; pl. involúcre
involucrului
INVOLÚCRU, involucre, s. n. (Bot.) 1. Totalitatea frunzișoarelor care se găsesc la baza unor flori sau a unor inflorescențe. 2. Lamă care învelește pălăria tânără a unor ciuperci, înainte ca aceasta să iasă din pământ. – Din fr. involucre, lat. involucrum.

DOOM

involúcru (-lu-cru) s. n., art. involúcrul; pl. involúcre
involuează
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuez
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involueze
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuezi
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuntar
INVOLUNTÁR, -Ă, involuntari, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este făcut fără voie, neintenționat. – Din fr. involontaire, lat. involuntarius.

DOOM

involuntár adj. m., pl. involuntári; f. involuntáră, pl. involuntáre
involuntara
INVOLUNTÁR, -Ă, involuntari, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este făcut fără voie, neintenționat. – Din fr. involontaire, lat. involuntarius.

DOOM

involuntár adj. m., pl. involuntári; f. involuntáră, pl. involuntáre
involuntare
INVOLUNTÁR, -Ă, involuntari, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este făcut fără voie, neintenționat. – Din fr. involontaire, lat. involuntarius.

DOOM

involuntár adj. m., pl. involuntári; f. involuntáră, pl. involuntáre
involuntarei
INVOLUNTÁR, -Ă, involuntari, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este făcut fără voie, neintenționat. – Din fr. involontaire, lat. involuntarius.

DOOM

involuntár adj. m., pl. involuntári; f. involuntáră, pl. involuntáre
involuntarele
INVOLUNTÁR, -Ă, involuntari, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este făcut fără voie, neintenționat. – Din fr. involontaire, lat. involuntarius.

DOOM

involuntár adj. m., pl. involuntári; f. involuntáră, pl. involuntáre
involuntarelor
INVOLUNTÁR, -Ă, involuntari, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este făcut fără voie, neintenționat. – Din fr. involontaire, lat. involuntarius.

DOOM

involuntár adj. m., pl. involuntári; f. involuntáră, pl. involuntáre
involuntari
INVOLUNTÁR, -Ă, involuntari, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este făcut fără voie, neintenționat. – Din fr. involontaire, lat. involuntarius.

DOOM

involuntár adj. m., pl. involuntári; f. involuntáră, pl. involuntáre
involuntarii
INVOLUNTÁR, -Ă, involuntari, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este făcut fără voie, neintenționat. – Din fr. involontaire, lat. involuntarius.

DOOM

involuntár adj. m., pl. involuntári; f. involuntáră, pl. involuntáre
involuntarilor
INVOLUNTÁR, -Ă, involuntari, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este făcut fără voie, neintenționat. – Din fr. involontaire, lat. involuntarius.

DOOM

involuntár adj. m., pl. involuntári; f. involuntáră, pl. involuntáre
involuntarul
INVOLUNTÁR, -Ă, involuntari, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este făcut fără voie, neintenționat. – Din fr. involontaire, lat. involuntarius.

DOOM

involuntár adj. m., pl. involuntári; f. involuntáră, pl. involuntáre
involuntarului
INVOLUNTÁR, -Ă, involuntari, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este făcut fără voie, neintenționat. – Din fr. involontaire, lat. involuntarius.

DOOM

involuntár adj. m., pl. involuntári; f. involuntáră, pl. involuntáre
involut
INVOLÚT, -Ă, involuți, -te, adj. (Bot.; despre un organ) Răsucit spre interior. – Din lat. involutus.

DOOM

involút adj. m., pl. involúți; f. involútă; pl. involúte
involuta
INVOLÚT, -Ă, involuți, -te, adj. (Bot.; despre un organ) Răsucit spre interior. – Din lat. involutus.

DOOM

involút adj. m., pl. involúți; f. involútă; pl. involúte
involute
INVOLÚT, -Ă, involuți, -te, adj. (Bot.; despre un organ) Răsucit spre interior. – Din lat. involutus.

DOOM

involút adj. m., pl. involúți; f. involútă; pl. involúte
involutei
INVOLÚT, -Ă, involuți, -te, adj. (Bot.; despre un organ) Răsucit spre interior. – Din lat. involutus.

DOOM

involút adj. m., pl. involúți; f. involútă; pl. involúte
involutele
INVOLÚT, -Ă, involuți, -te, adj. (Bot.; despre un organ) Răsucit spre interior. – Din lat. involutus.

DOOM

involút adj. m., pl. involúți; f. involútă; pl. involúte
involutelor
INVOLÚT, -Ă, involuți, -te, adj. (Bot.; despre un organ) Răsucit spre interior. – Din lat. involutus.

DOOM

involút adj. m., pl. involúți; f. involútă; pl. involúte
involutiv
INVOLUTÍV, -Ă, involutivi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de involuție. – Din fr. involutif.
involutiva
INVOLUTÍV, -Ă, involutivi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de involuție. – Din fr. involutif.
involutive
INVOLUTÍV, -Ă, involutivi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de involuție. – Din fr. involutif.
involutivei
INVOLUTÍV, -Ă, involutivi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de involuție. – Din fr. involutif.
involutivele
INVOLUTÍV, -Ă, involutivi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de involuție. – Din fr. involutif.
involutivelor
INVOLUTÍV, -Ă, involutivi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de involuție. – Din fr. involutif.
involutivi
INVOLUTÍV, -Ă, involutivi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de involuție. – Din fr. involutif.
involutivii
INVOLUTÍV, -Ă, involutivi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de involuție. – Din fr. involutif.
involutivilor
INVOLUTÍV, -Ă, involutivi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de involuție. – Din fr. involutif.
involutivul
INVOLUTÍV, -Ă, involutivi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de involuție. – Din fr. involutif.
involutivului
INVOLUTÍV, -Ă, involutivi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de involuție. – Din fr. involutif.
involutul
INVOLÚT, -Ă, involuți, -te, adj. (Bot.; despre un organ) Răsucit spre interior. – Din lat. involutus.

DOOM

involút adj. m., pl. involúți; f. involútă; pl. involúte
involutului
INVOLÚT, -Ă, involuți, -te, adj. (Bot.; despre un organ) Răsucit spre interior. – Din lat. involutus.

DOOM

involút adj. m., pl. involúți; f. involútă; pl. involúte
involuând
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuînd
INVOLUÁ, involuez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a regresa, a decădea. [Pr.: -lu-a] – Din involuție.
involuări
INVOLUÁRE, involuări, s. f. Acțiunea de a involua și rezultatul ei; involuție; regres. [Pr.: -lu-a-] – V. involua.
involuării
INVOLUÁRE, involuări, s. f. Acțiunea de a involua și rezultatul ei; involuție; regres. [Pr.: -lu-a-] – V. involua.
involuările
INVOLUÁRE, involuări, s. f. Acțiunea de a involua și rezultatul ei; involuție; regres. [Pr.: -lu-a-] – V. involua.
involuărilor
INVOLUÁRE, involuări, s. f. Acțiunea de a involua și rezultatul ei; involuție; regres. [Pr.: -lu-a-] – V. involua.
involuți
INVOLÚT, -Ă, involuți, -te, adj. (Bot.; despre un organ) Răsucit spre interior. – Din lat. involutus.

DOOM

involút adj. m., pl. involúți; f. involútă; pl. involúte
involuția
INVOLÚȚIE, involuții, s. f. 1. Modificare regresivă a unui organ sau a unui organism. ♦ P. gener. Proces de transformare regresivă, de regres. 2. Proces fiziologic care constă în revenirea unui organ ce a suferit o mărire de volum la dimensiunile, poziția și consistența normale. – Din fr. involution, lat. involutio, -onis.

DOOM

involúție (-ți-e) s. f., art. involúția (-ți-a), g.-d. art. involúției; pl. involúții, art. involúțiile (-ți-i-)
involuție
INVOLÚȚIE, involuții, s. f. 1. Modificare regresivă a unui organ sau a unui organism. ♦ P. gener. Proces de transformare regresivă, de regres. 2. Proces fiziologic care constă în revenirea unui organ ce a suferit o mărire de volum la dimensiunile, poziția și consistența normale. – Din fr. involution, lat. involutio, -onis.

DOOM

involúție (-ți-e) s. f., art. involúția (-ți-a), g.-d. art. involúției; pl. involúții, art. involúțiile (-ți-i-)
involuției
INVOLÚȚIE, involuții, s. f. 1. Modificare regresivă a unui organ sau a unui organism. ♦ P. gener. Proces de transformare regresivă, de regres. 2. Proces fiziologic care constă în revenirea unui organ ce a suferit o mărire de volum la dimensiunile, poziția și consistența normale. – Din fr. involution, lat. involutio, -onis.

DOOM

involúție (-ți-e) s. f., art. involúția (-ți-a), g.-d. art. involúției; pl. involúții, art. involúțiile (-ți-i-)
involuții
INVOLÚT, -Ă, involuți, -te, adj. (Bot.; despre un organ) Răsucit spre interior. – Din lat. involutus.

DOOM

involút adj. m., pl. involúți; f. involútă; pl. involúte
involuții
INVOLÚȚIE, involuții, s. f. 1. Modificare regresivă a unui organ sau a unui organism. ♦ P. gener. Proces de transformare regresivă, de regres. 2. Proces fiziologic care constă în revenirea unui organ ce a suferit o mărire de volum la dimensiunile, poziția și consistența normale. – Din fr. involution, lat. involutio, -onis.

DOOM

involúție (-ți-e) s. f., art. involúția (-ți-a), g.-d. art. involúției; pl. involúții, art. involúțiile (-ți-i-)
involuțiile
INVOLÚȚIE, involuții, s. f. 1. Modificare regresivă a unui organ sau a unui organism. ♦ P. gener. Proces de transformare regresivă, de regres. 2. Proces fiziologic care constă în revenirea unui organ ce a suferit o mărire de volum la dimensiunile, poziția și consistența normale. – Din fr. involution, lat. involutio, -onis.

DOOM

involúție (-ți-e) s. f., art. involúția (-ți-a), g.-d. art. involúției; pl. involúții, art. involúțiile (-ți-i-)
involuțiilor
INVOLÚȚIE, involuții, s. f. 1. Modificare regresivă a unui organ sau a unui organism. ♦ P. gener. Proces de transformare regresivă, de regres. 2. Proces fiziologic care constă în revenirea unui organ ce a suferit o mărire de volum la dimensiunile, poziția și consistența normale. – Din fr. involution, lat. involutio, -onis.

DOOM

involúție (-ți-e) s. f., art. involúția (-ți-a), g.-d. art. involúției; pl. involúții, art. involúțiile (-ți-i-)
involuților
INVOLÚT, -Ă, involuți, -te, adj. (Bot.; despre un organ) Răsucit spre interior. – Din lat. involutus.

DOOM

involút adj. m., pl. involúți; f. involútă; pl. involúte
involuțiune
INVOLUȚIÚNE s.f. v. involuție.
invulnerabil
INVULNERÁBIL, -Ă, invulnerabili, -e, adj. Care nu poate fi rănit; p. ext. care nu poate fi atacat sau învinuit; de care nu te poți atinge cu nimic, nevulnerabil. – Din fr. invulnérable, lat. invulnerabilis.

DOOM

invulnerábil adj. m., pl. invulnerábili; f. invulnerábilă, pl. invulnerábile
invulnerabila
INVULNERÁBIL, -Ă, invulnerabili, -e, adj. Care nu poate fi rănit; p. ext. care nu poate fi atacat sau învinuit; de care nu te poți atinge cu nimic, nevulnerabil. – Din fr. invulnérable, lat. invulnerabilis.

DOOM

invulnerábil adj. m., pl. invulnerábili; f. invulnerábilă, pl. invulnerábile
invulnerabile
INVULNERÁBIL, -Ă, invulnerabili, -e, adj. Care nu poate fi rănit; p. ext. care nu poate fi atacat sau învinuit; de care nu te poți atinge cu nimic, nevulnerabil. – Din fr. invulnérable, lat. invulnerabilis.

DOOM

invulnerábil adj. m., pl. invulnerábili; f. invulnerábilă, pl. invulnerábile
invulnerabilei
INVULNERÁBIL, -Ă, invulnerabili, -e, adj. Care nu poate fi rănit; p. ext. care nu poate fi atacat sau învinuit; de care nu te poți atinge cu nimic, nevulnerabil. – Din fr. invulnérable, lat. invulnerabilis.

DOOM

invulnerábil adj. m., pl. invulnerábili; f. invulnerábilă, pl. invulnerábile
invulnerabilele
INVULNERÁBIL, -Ă, invulnerabili, -e, adj. Care nu poate fi rănit; p. ext. care nu poate fi atacat sau învinuit; de care nu te poți atinge cu nimic, nevulnerabil. – Din fr. invulnérable, lat. invulnerabilis.

DOOM

invulnerábil adj. m., pl. invulnerábili; f. invulnerábilă, pl. invulnerábile
invulnerabilelor
INVULNERÁBIL, -Ă, invulnerabili, -e, adj. Care nu poate fi rănit; p. ext. care nu poate fi atacat sau învinuit; de care nu te poți atinge cu nimic, nevulnerabil. – Din fr. invulnérable, lat. invulnerabilis.

DOOM

invulnerábil adj. m., pl. invulnerábili; f. invulnerábilă, pl. invulnerábile
invulnerabili
INVULNERÁBIL, -Ă, invulnerabili, -e, adj. Care nu poate fi rănit; p. ext. care nu poate fi atacat sau învinuit; de care nu te poți atinge cu nimic, nevulnerabil. – Din fr. invulnérable, lat. invulnerabilis.

DOOM

invulnerábil adj. m., pl. invulnerábili; f. invulnerábilă, pl. invulnerábile
invulnerabilii
INVULNERÁBIL, -Ă, invulnerabili, -e, adj. Care nu poate fi rănit; p. ext. care nu poate fi atacat sau învinuit; de care nu te poți atinge cu nimic, nevulnerabil. – Din fr. invulnérable, lat. invulnerabilis.

DOOM

invulnerábil adj. m., pl. invulnerábili; f. invulnerábilă, pl. invulnerábile
invulnerabililor
INVULNERÁBIL, -Ă, invulnerabili, -e, adj. Care nu poate fi rănit; p. ext. care nu poate fi atacat sau învinuit; de care nu te poți atinge cu nimic, nevulnerabil. – Din fr. invulnérable, lat. invulnerabilis.

DOOM

invulnerábil adj. m., pl. invulnerábili; f. invulnerábilă, pl. invulnerábile
invulnerabilitate
INVULNERABILITÁTE s. f. Însușirea, starea a ceea ce este invulnerabil; nevulnerabilitate. – Din fr. invulnérabilité.

DOOM

invulnerabilitáte s. f., g.-d. art. invulnerabilitắții
invulnerabilitatea
INVULNERABILITÁTE s. f. Însușirea, starea a ceea ce este invulnerabil; nevulnerabilitate. – Din fr. invulnérabilité.

DOOM

invulnerabilitáte s. f., g.-d. art. invulnerabilitắții
invulnerabilități
INVULNERABILITÁTE s. f. Însușirea, starea a ceea ce este invulnerabil; nevulnerabilitate. – Din fr. invulnérabilité.

DOOM

invulnerabilitáte s. f., g.-d. art. invulnerabilitắții
invulnerabilității
INVULNERABILITÁTE s. f. Însușirea, starea a ceea ce este invulnerabil; nevulnerabilitate. – Din fr. invulnérabilité.

DOOM

invulnerabilitáte s. f., g.-d. art. invulnerabilitắții
invulnerabilul
INVULNERÁBIL, -Ă, invulnerabili, -e, adj. Care nu poate fi rănit; p. ext. care nu poate fi atacat sau învinuit; de care nu te poți atinge cu nimic, nevulnerabil. – Din fr. invulnérable, lat. invulnerabilis.

DOOM

invulnerábil adj. m., pl. invulnerábili; f. invulnerábilă, pl. invulnerábile
invulnerabilului
INVULNERÁBIL, -Ă, invulnerabili, -e, adj. Care nu poate fi rănit; p. ext. care nu poate fi atacat sau învinuit; de care nu te poți atinge cu nimic, nevulnerabil. – Din fr. invulnérable, lat. invulnerabilis.

DOOM

invulnerábil adj. m., pl. invulnerábili; f. invulnerábilă, pl. invulnerábile
inărița
INĂRÍȚĂ, inărițe, s. f. Pasăre mică înrudită cu sticletele, cu fruntea roșie, gușa neagră și pieptul roz, care se hrănește mai ales cu semințe de in2; țintar (2) (Carduelis flammea). – In2 + suf. -ăriță.

DOOM

inăríță (pasăre) s. f., g.-d. art. inăríței; pl. inăríțe
inărițe
INĂRÍȚĂ, inărițe, s. f. Pasăre mică înrudită cu sticletele, cu fruntea roșie, gușa neagră și pieptul roz, care se hrănește mai ales cu semințe de in2; țintar (2) (Carduelis flammea). – In2 + suf. -ăriță.

DOOM

inăríță (pasăre) s. f., g.-d. art. inăríței; pl. inăríțe
inăriței
INĂRÍȚĂ, inărițe, s. f. Pasăre mică înrudită cu sticletele, cu fruntea roșie, gușa neagră și pieptul roz, care se hrănește mai ales cu semințe de in2; țintar (2) (Carduelis flammea). – In2 + suf. -ăriță.

DOOM

inăríță (pasăre) s. f., g.-d. art. inăríței; pl. inăríțe
inărițele
INĂRÍȚĂ, inărițe, s. f. Pasăre mică înrudită cu sticletele, cu fruntea roșie, gușa neagră și pieptul roz, care se hrănește mai ales cu semințe de in2; țintar (2) (Carduelis flammea). – In2 + suf. -ăriță.

DOOM

inăríță (pasăre) s. f., g.-d. art. inăríței; pl. inăríțe
inărițelor
INĂRÍȚĂ, inărițe, s. f. Pasăre mică înrudită cu sticletele, cu fruntea roșie, gușa neagră și pieptul roz, care se hrănește mai ales cu semințe de in2; țintar (2) (Carduelis flammea). – In2 + suf. -ăriță.

DOOM

inăríță (pasăre) s. f., g.-d. art. inăríței; pl. inăríțe
inșanjabil
INȘANJÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu se poate schimba. [Cf. fr. inchangeable].
inși
INS, inși, s. m. Individ, persoană, om. ◊ Tot insul = fiecare; toți oamenii. – Lat. ipsus (= ipse).

DOOM

ins s. m., pl. inși
inșii
INS, inși, s. m. Individ, persoană, om. ◊ Tot insul = fiecare; toți oamenii. – Lat. ipsus (= ipse).

DOOM

ins s. m., pl. inși
inșilor
INS, inși, s. m. Individ, persoană, om. ◊ Tot insul = fiecare; toți oamenii. – Lat. ipsus (= ipse).

DOOM

ins s. m., pl. inși