im
IM1, imuri, s. n. (Reg.) Noroi, murdărie. – Lat. limus.

DOOM

im (reg.) s. n., pl. ímuri
im
IN1- Element de compunere cu sens negativ și privativ, formând substantive, adjective, verbe. [Var.: im2] – Din fr., lat. in-.
imaculat
IMACULÁT, -Ă, imaculați, -te, adj. (Adesea fig.) Care este fără pată; foarte curat; neatins. – Din fr. immaculé, lat. immaculatus.

DOOM

imaculát adj. m., pl. imaculáți; f. imaculátă, pl. imaculáte
imaculata
IMACULÁT, -Ă, imaculați, -te, adj. (Adesea fig.) Care este fără pată; foarte curat; neatins. – Din fr. immaculé, lat. immaculatus.

DOOM

imaculát adj. m., pl. imaculáți; f. imaculátă, pl. imaculáte
imaculate
IMACULÁT, -Ă, imaculați, -te, adj. (Adesea fig.) Care este fără pată; foarte curat; neatins. – Din fr. immaculé, lat. immaculatus.

DOOM

imaculát adj. m., pl. imaculáți; f. imaculátă, pl. imaculáte
imaculatei
IMACULÁT, -Ă, imaculați, -te, adj. (Adesea fig.) Care este fără pată; foarte curat; neatins. – Din fr. immaculé, lat. immaculatus.

DOOM

imaculát adj. m., pl. imaculáți; f. imaculátă, pl. imaculáte
imaculatele
IMACULÁT, -Ă, imaculați, -te, adj. (Adesea fig.) Care este fără pată; foarte curat; neatins. – Din fr. immaculé, lat. immaculatus.

DOOM

imaculát adj. m., pl. imaculáți; f. imaculátă, pl. imaculáte
imaculatelor
IMACULÁT, -Ă, imaculați, -te, adj. (Adesea fig.) Care este fără pată; foarte curat; neatins. – Din fr. immaculé, lat. immaculatus.

DOOM

imaculát adj. m., pl. imaculáți; f. imaculátă, pl. imaculáte
imaculatul
IMACULÁT, -Ă, imaculați, -te, adj. (Adesea fig.) Care este fără pată; foarte curat; neatins. – Din fr. immaculé, lat. immaculatus.

DOOM

imaculát adj. m., pl. imaculáți; f. imaculátă, pl. imaculáte
imaculatului
IMACULÁT, -Ă, imaculați, -te, adj. (Adesea fig.) Care este fără pată; foarte curat; neatins. – Din fr. immaculé, lat. immaculatus.

DOOM

imaculát adj. m., pl. imaculáți; f. imaculátă, pl. imaculáte
imaculați
IMACULÁT, -Ă, imaculați, -te, adj. (Adesea fig.) Care este fără pată; foarte curat; neatins. – Din fr. immaculé, lat. immaculatus.

DOOM

imaculát adj. m., pl. imaculáți; f. imaculátă, pl. imaculáte
imaculații
IMACULÁT, -Ă, imaculați, -te, adj. (Adesea fig.) Care este fără pată; foarte curat; neatins. – Din fr. immaculé, lat. immaculatus.

DOOM

imaculát adj. m., pl. imaculáți; f. imaculátă, pl. imaculáte
imaculaților
IMACULÁT, -Ă, imaculați, -te, adj. (Adesea fig.) Care este fără pată; foarte curat; neatins. – Din fr. immaculé, lat. immaculatus.

DOOM

imaculát adj. m., pl. imaculáți; f. imaculátă, pl. imaculáte
imageria
IMAGERÍE s.f. Fabrică, comerț de stampe, poze, ilustrații. [< fr. imagerie].
imagerie
IMAGERÍE s.f. Fabrică, comerț de stampe, poze, ilustrații. [< fr. imagerie].
imageriei
IMAGERÍE s.f. Fabrică, comerț de stampe, poze, ilustrații. [< fr. imagerie].
imagerii
IMAGERÍE s.f. Fabrică, comerț de stampe, poze, ilustrații. [< fr. imagerie].
imageriile
IMAGERÍE s.f. Fabrică, comerț de stampe, poze, ilustrații. [< fr. imagerie].
imageriilor
IMAGERÍE s.f. Fabrică, comerț de stampe, poze, ilustrații. [< fr. imagerie].
imagina
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginabil
IMAGINÁBIL, -Ă, imaginabili, -e, adj. Care poate fi imaginat, închipuit (cu ușurință). – Din fr. imaginable, lat. imaginabilis.

DOOM

imaginábil adj. m., pl. imaginábili; f. imaginábilă, pl. imaginábile
imaginabila
IMAGINÁBIL, -Ă, imaginabili, -e, adj. Care poate fi imaginat, închipuit (cu ușurință). – Din fr. imaginable, lat. imaginabilis.

DOOM

imaginábil adj. m., pl. imaginábili; f. imaginábilă, pl. imaginábile
imaginabile
IMAGINÁBIL, -Ă, imaginabili, -e, adj. Care poate fi imaginat, închipuit (cu ușurință). – Din fr. imaginable, lat. imaginabilis.

DOOM

imaginábil adj. m., pl. imaginábili; f. imaginábilă, pl. imaginábile
imaginabilei
IMAGINÁBIL, -Ă, imaginabili, -e, adj. Care poate fi imaginat, închipuit (cu ușurință). – Din fr. imaginable, lat. imaginabilis.

DOOM

imaginábil adj. m., pl. imaginábili; f. imaginábilă, pl. imaginábile
imaginabilele
IMAGINÁBIL, -Ă, imaginabili, -e, adj. Care poate fi imaginat, închipuit (cu ușurință). – Din fr. imaginable, lat. imaginabilis.

DOOM

imaginábil adj. m., pl. imaginábili; f. imaginábilă, pl. imaginábile
imaginabilelor
IMAGINÁBIL, -Ă, imaginabili, -e, adj. Care poate fi imaginat, închipuit (cu ușurință). – Din fr. imaginable, lat. imaginabilis.

DOOM

imaginábil adj. m., pl. imaginábili; f. imaginábilă, pl. imaginábile
imaginabili
IMAGINÁBIL, -Ă, imaginabili, -e, adj. Care poate fi imaginat, închipuit (cu ușurință). – Din fr. imaginable, lat. imaginabilis.

DOOM

imaginábil adj. m., pl. imaginábili; f. imaginábilă, pl. imaginábile
imaginabilii
IMAGINÁBIL, -Ă, imaginabili, -e, adj. Care poate fi imaginat, închipuit (cu ușurință). – Din fr. imaginable, lat. imaginabilis.

DOOM

imaginábil adj. m., pl. imaginábili; f. imaginábilă, pl. imaginábile
imaginabililor
IMAGINÁBIL, -Ă, imaginabili, -e, adj. Care poate fi imaginat, închipuit (cu ușurință). – Din fr. imaginable, lat. imaginabilis.

DOOM

imaginábil adj. m., pl. imaginábili; f. imaginábilă, pl. imaginábile
imaginabilul
IMAGINÁBIL, -Ă, imaginabili, -e, adj. Care poate fi imaginat, închipuit (cu ușurință). – Din fr. imaginable, lat. imaginabilis.

DOOM

imaginábil adj. m., pl. imaginábili; f. imaginábilă, pl. imaginábile
imaginabilului
IMAGINÁBIL, -Ă, imaginabili, -e, adj. Care poate fi imaginat, închipuit (cu ușurință). – Din fr. imaginable, lat. imaginabilis.

DOOM

imaginábil adj. m., pl. imaginábili; f. imaginábilă, pl. imaginábile
imaginai
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginam
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginar
IMAGINÁR, -Ă, imaginari, -e, adj. 1. Care există numai în imaginație; închipuit, fictiv, ireal. ♦ (Substantivat, n.) Domeniu al imaginației. 2. (Mat.; despre numere) Care reprezintă rădăcina pătrată a unui număr real negativ. – Din fr. imaginaire, lat. imaginarius.

DOOM

*imaginár2 s. n.
imaginara
IMAGINÁR, -Ă, imaginari, -e, adj. 1. Care există numai în imaginație; închipuit, fictiv, ireal. ♦ (Substantivat, n.) Domeniu al imaginației. 2. (Mat.; despre numere) Care reprezintă rădăcina pătrată a unui număr real negativ. – Din fr. imaginaire, lat. imaginarius.

DOOM

*imaginár2 s. n.
imaginare
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginare
IMAGINÁR, -Ă, imaginari, -e, adj. 1. Care există numai în imaginație; închipuit, fictiv, ireal. ♦ (Substantivat, n.) Domeniu al imaginației. 2. (Mat.; despre numere) Care reprezintă rădăcina pătrată a unui număr real negativ. – Din fr. imaginaire, lat. imaginarius.

DOOM

*imaginár2 s. n.
imaginare
IMAGINÁRE, imaginări, s. f. (Rar) Acțiunea de a(-și) imagina și rezultatul ei. – V. imagina.

DOOM

imagináre (rar) s. f., g.-d. art. imaginắrii; pl. imaginắri
imaginarea
IMAGINÁRE, imaginări, s. f. (Rar) Acțiunea de a(-și) imagina și rezultatul ei. – V. imagina.

DOOM

imagináre (rar) s. f., g.-d. art. imaginắrii; pl. imaginắri
imaginarei
IMAGINÁR, -Ă, imaginari, -e, adj. 1. Care există numai în imaginație; închipuit, fictiv, ireal. ♦ (Substantivat, n.) Domeniu al imaginației. 2. (Mat.; despre numere) Care reprezintă rădăcina pătrată a unui număr real negativ. – Din fr. imaginaire, lat. imaginarius.

DOOM

*imaginár2 s. n.
imaginarele
IMAGINÁR, -Ă, imaginari, -e, adj. 1. Care există numai în imaginație; închipuit, fictiv, ireal. ♦ (Substantivat, n.) Domeniu al imaginației. 2. (Mat.; despre numere) Care reprezintă rădăcina pătrată a unui număr real negativ. – Din fr. imaginaire, lat. imaginarius.

DOOM

*imaginár2 s. n.
imaginarelor
IMAGINÁR, -Ă, imaginari, -e, adj. 1. Care există numai în imaginație; închipuit, fictiv, ireal. ♦ (Substantivat, n.) Domeniu al imaginației. 2. (Mat.; despre numere) Care reprezintă rădăcina pătrată a unui număr real negativ. – Din fr. imaginaire, lat. imaginarius.

DOOM

*imaginár2 s. n.
imaginari
IMAGINÁR, -Ă, imaginari, -e, adj. 1. Care există numai în imaginație; închipuit, fictiv, ireal. ♦ (Substantivat, n.) Domeniu al imaginației. 2. (Mat.; despre numere) Care reprezintă rădăcina pătrată a unui număr real negativ. – Din fr. imaginaire, lat. imaginarius.

DOOM

*imaginár2 s. n.
imaginarii
IMAGINÁR, -Ă, imaginari, -e, adj. 1. Care există numai în imaginație; închipuit, fictiv, ireal. ♦ (Substantivat, n.) Domeniu al imaginației. 2. (Mat.; despre numere) Care reprezintă rădăcina pătrată a unui număr real negativ. – Din fr. imaginaire, lat. imaginarius.

DOOM

*imaginár2 s. n.
imaginarilor
IMAGINÁR, -Ă, imaginari, -e, adj. 1. Care există numai în imaginație; închipuit, fictiv, ireal. ♦ (Substantivat, n.) Domeniu al imaginației. 2. (Mat.; despre numere) Care reprezintă rădăcina pătrată a unui număr real negativ. – Din fr. imaginaire, lat. imaginarius.

DOOM

*imaginár2 s. n.
imaginarul
IMAGINÁR, -Ă, imaginari, -e, adj. 1. Care există numai în imaginație; închipuit, fictiv, ireal. ♦ (Substantivat, n.) Domeniu al imaginației. 2. (Mat.; despre numere) Care reprezintă rădăcina pătrată a unui număr real negativ. – Din fr. imaginaire, lat. imaginarius.

DOOM

*imaginár2 s. n.
imaginarului
IMAGINÁR, -Ă, imaginari, -e, adj. 1. Care există numai în imaginație; închipuit, fictiv, ireal. ♦ (Substantivat, n.) Domeniu al imaginației. 2. (Mat.; despre numere) Care reprezintă rădăcina pătrată a unui număr real negativ. – Din fr. imaginaire, lat. imaginarius.

DOOM

*imaginár2 s. n.
imaginară
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginarăm
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginarăți
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginase
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginasem
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginaseră
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginaserăm
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginaserăți
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginaseși
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginaseți
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginat
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginat
IMAGINÁT, -Ă, imaginați, -te, adj. Care este închipuit. ♦ Conceput, creat. – V. imagina.
imaginata
IMAGINÁT, -Ă, imaginați, -te, adj. Care este închipuit. ♦ Conceput, creat. – V. imagina.
imaginate
IMAGINÁT, -Ă, imaginați, -te, adj. Care este închipuit. ♦ Conceput, creat. – V. imagina.
imaginatei
IMAGINÁT, -Ă, imaginați, -te, adj. Care este închipuit. ♦ Conceput, creat. – V. imagina.
imaginatele
IMAGINÁT, -Ă, imaginați, -te, adj. Care este închipuit. ♦ Conceput, creat. – V. imagina.
imaginatelor
IMAGINÁT, -Ă, imaginați, -te, adj. Care este închipuit. ♦ Conceput, creat. – V. imagina.
imaginativ
IMAGINATÍV, -Ă, imaginativi, -e, adj. Dotat cu o imaginație vie. – Din fr. imaginatif.

DOOM

imaginatív adj. m., pl. imaginatívi; f. imaginatívă, pl. imaginatíve
imaginativa
IMAGINATÍV, -Ă, imaginativi, -e, adj. Dotat cu o imaginație vie. – Din fr. imaginatif.

DOOM

imaginatív adj. m., pl. imaginatívi; f. imaginatívă, pl. imaginatíve
imaginative
IMAGINATÍV, -Ă, imaginativi, -e, adj. Dotat cu o imaginație vie. – Din fr. imaginatif.

DOOM

imaginatív adj. m., pl. imaginatívi; f. imaginatívă, pl. imaginatíve
imaginativei
IMAGINATÍV, -Ă, imaginativi, -e, adj. Dotat cu o imaginație vie. – Din fr. imaginatif.

DOOM

imaginatív adj. m., pl. imaginatívi; f. imaginatívă, pl. imaginatíve
imaginativele
IMAGINATÍV, -Ă, imaginativi, -e, adj. Dotat cu o imaginație vie. – Din fr. imaginatif.

DOOM

imaginatív adj. m., pl. imaginatívi; f. imaginatívă, pl. imaginatíve
imaginativelor
IMAGINATÍV, -Ă, imaginativi, -e, adj. Dotat cu o imaginație vie. – Din fr. imaginatif.

DOOM

imaginatív adj. m., pl. imaginatívi; f. imaginatívă, pl. imaginatíve
imaginativi
IMAGINATÍV, -Ă, imaginativi, -e, adj. Dotat cu o imaginație vie. – Din fr. imaginatif.

DOOM

imaginatív adj. m., pl. imaginatívi; f. imaginatívă, pl. imaginatíve
imaginativii
IMAGINATÍV, -Ă, imaginativi, -e, adj. Dotat cu o imaginație vie. – Din fr. imaginatif.

DOOM

imaginatív adj. m., pl. imaginatívi; f. imaginatívă, pl. imaginatíve
imaginativilor
IMAGINATÍV, -Ă, imaginativi, -e, adj. Dotat cu o imaginație vie. – Din fr. imaginatif.

DOOM

imaginatív adj. m., pl. imaginatívi; f. imaginatívă, pl. imaginatíve
imaginativul
IMAGINATÍV, -Ă, imaginativi, -e, adj. Dotat cu o imaginație vie. – Din fr. imaginatif.

DOOM

imaginatív adj. m., pl. imaginatívi; f. imaginatívă, pl. imaginatíve
imaginativului
IMAGINATÍV, -Ă, imaginativi, -e, adj. Dotat cu o imaginație vie. – Din fr. imaginatif.

DOOM

imaginatív adj. m., pl. imaginatívi; f. imaginatívă, pl. imaginatíve
imaginatul
IMAGINÁT, -Ă, imaginați, -te, adj. Care este închipuit. ♦ Conceput, creat. – V. imagina.
imaginatului
IMAGINÁT, -Ă, imaginați, -te, adj. Care este închipuit. ♦ Conceput, creat. – V. imagina.
imaginau
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginași
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginați
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginați
IMAGINÁT, -Ă, imaginați, -te, adj. Care este închipuit. ♦ Conceput, creat. – V. imagina.
imaginația
IMAGINÁȚIE, imaginații, s. f. Capacitate omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepțiilor, reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. reprezentare produsă de această facultate; închipuire, fantezie. [Var.: (rar) imaginațiúne s. f.] – Din fr. imagination, lat. imaginatio, -onis.

DOOM

imagináție (-ți-e) s. f., art. imagináția (-ți-a), g.-d. art. imagináției; pl. imagináții, art. imagináțiile (-ți-i-)
imaginație
IMAGINÁȚIE, imaginații, s. f. Capacitate omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepțiilor, reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. reprezentare produsă de această facultate; închipuire, fantezie. [Var.: (rar) imaginațiúne s. f.] – Din fr. imagination, lat. imaginatio, -onis.

DOOM

imagináție (-ți-e) s. f., art. imagináția (-ți-a), g.-d. art. imagináției; pl. imagináții, art. imagináțiile (-ți-i-)
imaginației
IMAGINÁȚIE, imaginații, s. f. Capacitate omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepțiilor, reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. reprezentare produsă de această facultate; închipuire, fantezie. [Var.: (rar) imaginațiúne s. f.] – Din fr. imagination, lat. imaginatio, -onis.

DOOM

imagináție (-ți-e) s. f., art. imagináția (-ți-a), g.-d. art. imagináției; pl. imagináții, art. imagináțiile (-ți-i-)
imaginații
IMAGINÁT, -Ă, imaginați, -te, adj. Care este închipuit. ♦ Conceput, creat. – V. imagina.
imaginații
IMAGINÁȚIE, imaginații, s. f. Capacitate omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepțiilor, reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. reprezentare produsă de această facultate; închipuire, fantezie. [Var.: (rar) imaginațiúne s. f.] – Din fr. imagination, lat. imaginatio, -onis.

DOOM

imagináție (-ți-e) s. f., art. imagináția (-ți-a), g.-d. art. imagináției; pl. imagináții, art. imagináțiile (-ți-i-)
imaginațiile
IMAGINÁȚIE, imaginații, s. f. Capacitate omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepțiilor, reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. reprezentare produsă de această facultate; închipuire, fantezie. [Var.: (rar) imaginațiúne s. f.] – Din fr. imagination, lat. imaginatio, -onis.

DOOM

imagináție (-ți-e) s. f., art. imagináția (-ți-a), g.-d. art. imagináției; pl. imagináții, art. imagináțiile (-ți-i-)
imaginațiilor
IMAGINÁȚIE, imaginații, s. f. Capacitate omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepțiilor, reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. reprezentare produsă de această facultate; închipuire, fantezie. [Var.: (rar) imaginațiúne s. f.] – Din fr. imagination, lat. imaginatio, -onis.

DOOM

imagináție (-ți-e) s. f., art. imagináția (-ți-a), g.-d. art. imagináției; pl. imagináții, art. imagináțiile (-ți-i-)
imaginaților
IMAGINÁT, -Ă, imaginați, -te, adj. Care este închipuit. ♦ Conceput, creat. – V. imagina.
imaginațiune
IMAGINÁȚIE, imaginații, s. f. Capacitate omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepțiilor, reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. reprezentare produsă de această facultate; închipuire, fantezie. [Var.: (rar) imaginațiúne s. f.] – Din fr. imagination, lat. imaginatio, -onis.

DOOM

imagináție (-ți-e) s. f., art. imagináția (-ți-a), g.-d. art. imagináției; pl. imagináții, art. imagináțiile (-ți-i-)
imagine
IMÁGINE, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect în mintea omenească sub forma unor senzații, percepții sau reprezentări; spec. reprezentare vizuală sau auditivă; (concr.) obiect perceput prin simțuri. 2. Reproducere a unui obiect obținută cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastică a înfățișării unei ființe, a unui lucru, a unei scene din viață etc., obținută prin desen, pictură, sculptură etc. ♦ Reflectare artistică a realității prin sunete, cuvinte, culori etc., în muzică, în literatură, în arte plastice etc. 3. (Fiz.) Figură obținută prin unirea punctelor în care se întâlnesc razele de lumină sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imágină s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri după fr. image).

DOOM

imágine s. f., art. imáginea, g.-d. art. imáginii; pl. imágini
imaginea
IMÁGINE, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect în mintea omenească sub forma unor senzații, percepții sau reprezentări; spec. reprezentare vizuală sau auditivă; (concr.) obiect perceput prin simțuri. 2. Reproducere a unui obiect obținută cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastică a înfățișării unei ființe, a unui lucru, a unei scene din viață etc., obținută prin desen, pictură, sculptură etc. ♦ Reflectare artistică a realității prin sunete, cuvinte, culori etc., în muzică, în literatură, în arte plastice etc. 3. (Fiz.) Figură obținută prin unirea punctelor în care se întâlnesc razele de lumină sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imágină s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri după fr. image).

DOOM

imágine s. f., art. imáginea, g.-d. art. imáginii; pl. imágini
imaginează
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginez
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imagineze
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginezi
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imagini
IMÁGINE, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect în mintea omenească sub forma unor senzații, percepții sau reprezentări; spec. reprezentare vizuală sau auditivă; (concr.) obiect perceput prin simțuri. 2. Reproducere a unui obiect obținută cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastică a înfățișării unei ființe, a unui lucru, a unei scene din viață etc., obținută prin desen, pictură, sculptură etc. ♦ Reflectare artistică a realității prin sunete, cuvinte, culori etc., în muzică, în literatură, în arte plastice etc. 3. (Fiz.) Figură obținută prin unirea punctelor în care se întâlnesc razele de lumină sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imágină s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri după fr. image).

DOOM

imágine s. f., art. imáginea, g.-d. art. imáginii; pl. imágini
imaginii
IMÁGINE, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect în mintea omenească sub forma unor senzații, percepții sau reprezentări; spec. reprezentare vizuală sau auditivă; (concr.) obiect perceput prin simțuri. 2. Reproducere a unui obiect obținută cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastică a înfățișării unei ființe, a unui lucru, a unei scene din viață etc., obținută prin desen, pictură, sculptură etc. ♦ Reflectare artistică a realității prin sunete, cuvinte, culori etc., în muzică, în literatură, în arte plastice etc. 3. (Fiz.) Figură obținută prin unirea punctelor în care se întâlnesc razele de lumină sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imágină s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri după fr. image).

DOOM

imágine s. f., art. imáginea, g.-d. art. imáginii; pl. imágini
imaginile
IMÁGINE, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect în mintea omenească sub forma unor senzații, percepții sau reprezentări; spec. reprezentare vizuală sau auditivă; (concr.) obiect perceput prin simțuri. 2. Reproducere a unui obiect obținută cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastică a înfățișării unei ființe, a unui lucru, a unei scene din viață etc., obținută prin desen, pictură, sculptură etc. ♦ Reflectare artistică a realității prin sunete, cuvinte, culori etc., în muzică, în literatură, în arte plastice etc. 3. (Fiz.) Figură obținută prin unirea punctelor în care se întâlnesc razele de lumină sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imágină s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri după fr. image).

DOOM

imágine s. f., art. imáginea, g.-d. art. imáginii; pl. imágini
imaginilor
IMÁGINE, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect în mintea omenească sub forma unor senzații, percepții sau reprezentări; spec. reprezentare vizuală sau auditivă; (concr.) obiect perceput prin simțuri. 2. Reproducere a unui obiect obținută cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastică a înfățișării unei ființe, a unui lucru, a unei scene din viață etc., obținută prin desen, pictură, sculptură etc. ♦ Reflectare artistică a realității prin sunete, cuvinte, culori etc., în muzică, în literatură, în arte plastice etc. 3. (Fiz.) Figură obținută prin unirea punctelor în care se întâlnesc razele de lumină sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imágină s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri după fr. image).

DOOM

imágine s. f., art. imáginea, g.-d. art. imáginii; pl. imágini
imaginând
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imaginînd
IMAGINÁ, imaginez, vb. I. Tranz. A-și închipui ceva; p. ext. a concepe, a crea, a inventa, a născoci. – Din fr. imaginer, lat. imaginari.

DOOM

imaginá (a ~) vb., ind. prez. 3 imagineáză
imagină
IMÁGINE, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect în mintea omenească sub forma unor senzații, percepții sau reprezentări; spec. reprezentare vizuală sau auditivă; (concr.) obiect perceput prin simțuri. 2. Reproducere a unui obiect obținută cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastică a înfățișării unei ființe, a unui lucru, a unei scene din viață etc., obținută prin desen, pictură, sculptură etc. ♦ Reflectare artistică a realității prin sunete, cuvinte, culori etc., în muzică, în literatură, în arte plastice etc. 3. (Fiz.) Figură obținută prin unirea punctelor în care se întâlnesc razele de lumină sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imágină s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri după fr. image).

DOOM

imágine s. f., art. imáginea, g.-d. art. imáginii; pl. imágini
imaginări
IMAGINÁRE, imaginări, s. f. (Rar) Acțiunea de a(-și) imagina și rezultatul ei. – V. imagina.

DOOM

imagináre (rar) s. f., g.-d. art. imaginắrii; pl. imaginắri
imaginării
IMAGINÁRE, imaginări, s. f. (Rar) Acțiunea de a(-și) imagina și rezultatul ei. – V. imagina.

DOOM

imagináre (rar) s. f., g.-d. art. imaginắrii; pl. imaginắri
imaginările
IMAGINÁRE, imaginări, s. f. (Rar) Acțiunea de a(-și) imagina și rezultatul ei. – V. imagina.

DOOM

imagináre (rar) s. f., g.-d. art. imaginắrii; pl. imaginắri
imaginărilor
IMAGINÁRE, imaginări, s. f. (Rar) Acțiunea de a(-și) imagina și rezultatul ei. – V. imagina.

DOOM

imagináre (rar) s. f., g.-d. art. imaginắrii; pl. imaginắri
imagism
IMAGÍSM s. n. Tendință în poezia și proza modernă de a sugera mesajul prin imagini (vizuale sau auditive) și nu discursiv. ♦ Ansamblu de imagini existent într-o creație literară imagistică. – Din engl. imagism, fr. imagisme.
imagismul
IMAGÍSM s. n. Tendință în poezia și proza modernă de a sugera mesajul prin imagini (vizuale sau auditive) și nu discursiv. ♦ Ansamblu de imagini existent într-o creație literară imagistică. – Din engl. imagism, fr. imagisme.
imagismului
IMAGÍSM s. n. Tendință în poezia și proza modernă de a sugera mesajul prin imagini (vizuale sau auditive) și nu discursiv. ♦ Ansamblu de imagini existent într-o creație literară imagistică. – Din engl. imagism, fr. imagisme.
imagist
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagist
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagista
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagista
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagiste
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagiste
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagistei
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagistei
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagistele
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagistele
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagistelor
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagistelor
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagistic
IMAGÍSTIC, -Ă, imagistici, -ce, adj. Privitor la imagini, de imagini, cu imagini. ♦ (Substantivat, f.) Gen de poezie sau de proză în care predomină imaginile; ansamblu de imagini care există în asemenea creații. – Din fr. imagistique.

DOOM

imagístic adj. m., pl. imagístici; f. imagístică, pl. imagístice
imagistica
IMAGÍSTIC, -Ă, imagistici, -ce, adj. Privitor la imagini, de imagini, cu imagini. ♦ (Substantivat, f.) Gen de poezie sau de proză în care predomină imaginile; ansamblu de imagini care există în asemenea creații. – Din fr. imagistique.

DOOM

imagístic adj. m., pl. imagístici; f. imagístică, pl. imagístice
imagistice
IMAGÍSTIC, -Ă, imagistici, -ce, adj. Privitor la imagini, de imagini, cu imagini. ♦ (Substantivat, f.) Gen de poezie sau de proză în care predomină imaginile; ansamblu de imagini care există în asemenea creații. – Din fr. imagistique.

DOOM

imagístic adj. m., pl. imagístici; f. imagístică, pl. imagístice
imagisticei
IMAGÍSTIC, -Ă, imagistici, -ce, adj. Privitor la imagini, de imagini, cu imagini. ♦ (Substantivat, f.) Gen de poezie sau de proză în care predomină imaginile; ansamblu de imagini care există în asemenea creații. – Din fr. imagistique.

DOOM

imagístic adj. m., pl. imagístici; f. imagístică, pl. imagístice
imagisticele
IMAGÍSTIC, -Ă, imagistici, -ce, adj. Privitor la imagini, de imagini, cu imagini. ♦ (Substantivat, f.) Gen de poezie sau de proză în care predomină imaginile; ansamblu de imagini care există în asemenea creații. – Din fr. imagistique.

DOOM

imagístic adj. m., pl. imagístici; f. imagístică, pl. imagístice
imagisticelor
IMAGÍSTIC, -Ă, imagistici, -ce, adj. Privitor la imagini, de imagini, cu imagini. ♦ (Substantivat, f.) Gen de poezie sau de proză în care predomină imaginile; ansamblu de imagini care există în asemenea creații. – Din fr. imagistique.

DOOM

imagístic adj. m., pl. imagístici; f. imagístică, pl. imagístice
imagistici
IMAGÍSTIC, -Ă, imagistici, -ce, adj. Privitor la imagini, de imagini, cu imagini. ♦ (Substantivat, f.) Gen de poezie sau de proză în care predomină imaginile; ansamblu de imagini care există în asemenea creații. – Din fr. imagistique.

DOOM

imagístic adj. m., pl. imagístici; f. imagístică, pl. imagístice
imagisticii
IMAGÍSTIC, -Ă, imagistici, -ce, adj. Privitor la imagini, de imagini, cu imagini. ♦ (Substantivat, f.) Gen de poezie sau de proză în care predomină imaginile; ansamblu de imagini care există în asemenea creații. – Din fr. imagistique.

DOOM

imagístic adj. m., pl. imagístici; f. imagístică, pl. imagístice
imagisticilor
IMAGÍSTIC, -Ă, imagistici, -ce, adj. Privitor la imagini, de imagini, cu imagini. ♦ (Substantivat, f.) Gen de poezie sau de proză în care predomină imaginile; ansamblu de imagini care există în asemenea creații. – Din fr. imagistique.

DOOM

imagístic adj. m., pl. imagístici; f. imagístică, pl. imagístice
imagisticul
IMAGÍSTIC, -Ă, imagistici, -ce, adj. Privitor la imagini, de imagini, cu imagini. ♦ (Substantivat, f.) Gen de poezie sau de proză în care predomină imaginile; ansamblu de imagini care există în asemenea creații. – Din fr. imagistique.

DOOM

imagístic adj. m., pl. imagístici; f. imagístică, pl. imagístice
imagisticului
IMAGÍSTIC, -Ă, imagistici, -ce, adj. Privitor la imagini, de imagini, cu imagini. ♦ (Substantivat, f.) Gen de poezie sau de proză în care predomină imaginile; ansamblu de imagini care există în asemenea creații. – Din fr. imagistique.

DOOM

imagístic adj. m., pl. imagístici; f. imagístică, pl. imagístice
imagistică
IMAGÍSTICĂ s.f. Producție literară (uneori formalistă) în care predomină imaginile. [< fr. imagistique].
imagistul
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagistul
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagistului
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagistului
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagiști
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagiști
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagiștii
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagiștii
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagiștilor
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imagiștilor
IMAGÍST, -Ă, imagiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imagismului. – Din engl. imagist.
imago
IMÁGO s. f. Nume generic pentru stadiul adult al insectelor. – Din fr. imago.

DOOM

imágo s. f.
imagologia
IMAGOLOGÍE s. f. Ramură a sociopsihologiei care cercetează sistematic reprezentările pe care le au popoarele sau clasele sociale despre ele însele. – Din fr. imagologie.

DOOM

*imagologíe s. f., art. imagología, g.-d. imagologíi, art. imagologíei
imagologie
IMAGOLOGÍE s. f. Ramură a sociopsihologiei care cercetează sistematic reprezentările pe care le au popoarele sau clasele sociale despre ele însele. – Din fr. imagologie.

DOOM

*imagologíe s. f., art. imagología, g.-d. imagologíi, art. imagologíei
imagologiei
IMAGOLOGÍE s. f. Ramură a sociopsihologiei care cercetează sistematic reprezentările pe care le au popoarele sau clasele sociale despre ele însele. – Din fr. imagologie.

DOOM

*imagologíe s. f., art. imagología, g.-d. imagologíi, art. imagologíei
imagologii
IMAGOLOGÍE s. f. Ramură a sociopsihologiei care cercetează sistematic reprezentările pe care le au popoarele sau clasele sociale despre ele însele. – Din fr. imagologie.

DOOM

*imagologíe s. f., art. imagología, g.-d. imagologíi, art. imagologíei
imală
IMÁLĂ s. f. (Regional) Pămînt muiat, mocirlă, noroi. Trecînd printr-un loc cam gloduros, i s-au infipt carul în imala aceea. SBIERA, P. 199. ♦ Lut de lipit. Luă un țigan, îl puse să frămînte imală și-și lipi casa. SLAVICI, O. I 63.
imam
IMÁM, imami, s. m. 1. (În islamul sunnit) Recitator în cadrul rugăciunii colective. ♦ Conducător spiritual al unei școli. 2. (În islamul șiit) Căpetenia comunității, fiind moștenitor al substanței divine, care-l face infailibil. [Var.: imán s. m.] – Din tc. imam.

DOOM

imám s. m., pl. imámi
imamat
IMAMÁT, imamate, s. n. Stat musulman condus de un imam. – Din fr. imamat.

DOOM

imamát s. n., pl. imamáte
imamate
IMAMÁT, imamate, s. n. Stat musulman condus de un imam. – Din fr. imamat.

DOOM

imamát s. n., pl. imamáte
imamatele
IMAMÁT, imamate, s. n. Stat musulman condus de un imam. – Din fr. imamat.

DOOM

imamát s. n., pl. imamáte
imamatelor
IMAMÁT, imamate, s. n. Stat musulman condus de un imam. – Din fr. imamat.

DOOM

imamát s. n., pl. imamáte
imamatul
IMAMÁT, imamate, s. n. Stat musulman condus de un imam. – Din fr. imamat.

DOOM

imamát s. n., pl. imamáte
imamatului
IMAMÁT, imamate, s. n. Stat musulman condus de un imam. – Din fr. imamat.

DOOM

imamát s. n., pl. imamáte
imambaialdi
IMAMBAIALDÍ s. n. Mîncare rece, pregătită din pătlăgele vinete împănate. - Variante: imambaialdî, imambaildî s. n.
imambaialdâ
IMAMBAIALDÎ́ s. n. Mâncare rece pregătită din pătlăgele vinete împănate. – Din tc. imambayildi.

DOOM

imambaialdî́ s. n.
imambaialdâul
IMAMBAIALDÎ́ s. n. Mâncare rece pregătită din pătlăgele vinete împănate. – Din tc. imambayildi.

DOOM

imambaialdî́ s. n.
imambaialdâului
IMAMBAIALDÎ́ s. n. Mâncare rece pregătită din pătlăgele vinete împănate. – Din tc. imambayildi.

DOOM

imambaialdî́ s. n.
imambaialdî
IMAMBAIALDÎ́ s. n. Mâncare rece pregătită din pătlăgele vinete împănate. – Din tc. imambayildi.

DOOM

imambaialdî́ s. n.
imambaialdîul
IMAMBAIALDÎ́ s. n. Mâncare rece pregătită din pătlăgele vinete împănate. – Din tc. imambayildi.

DOOM

imambaialdî́ s. n.
imambaialdîului
IMAMBAIALDÎ́ s. n. Mâncare rece pregătită din pătlăgele vinete împănate. – Din tc. imambayildi.

DOOM

imambaialdî́ s. n.
imambaildi
IMAMBAIALDÍ s. n. Mîncare rece, pregătită din pătlăgele vinete împănate. - Variante: imambaialdî, imambaildî s. n.
imambaildî
IMAMBAILDÎ́ s. n. v. imambaialdi.
imamea
IMAMEÁ, imamele, s. f. Capătul ciubucului, prin care se trage fumul. – Din tc. imame.

DOOM

imameá s. f., art. imameáua, g.-d. art. imamélei; pl. imaméle, art. imamélele
imameaua
IMAMEÁ, imamele, s. f. Capătul ciubucului, prin care se trage fumul. – Din tc. imame.

DOOM

imameá s. f., art. imameáua, g.-d. art. imamélei; pl. imaméle, art. imamélele
imamele
IMAMEÁ, imamele, s. f. Capătul ciubucului, prin care se trage fumul. – Din tc. imame.

DOOM

imameá s. f., art. imameáua, g.-d. art. imamélei; pl. imaméle, art. imamélele
imamelei
IMAMEÁ, imamele, s. f. Capătul ciubucului, prin care se trage fumul. – Din tc. imame.

DOOM

imameá s. f., art. imameáua, g.-d. art. imamélei; pl. imaméle, art. imamélele
imamelele
IMAMEÁ, imamele, s. f. Capătul ciubucului, prin care se trage fumul. – Din tc. imame.

DOOM

imameá s. f., art. imameáua, g.-d. art. imamélei; pl. imaméle, art. imamélele
imamelelor
IMAMEÁ, imamele, s. f. Capătul ciubucului, prin care se trage fumul. – Din tc. imame.

DOOM

imameá s. f., art. imameáua, g.-d. art. imamélei; pl. imaméle, art. imamélele
imami
IMÁM, imami, s. m. 1. (În islamul sunnit) Recitator în cadrul rugăciunii colective. ♦ Conducător spiritual al unei școli. 2. (În islamul șiit) Căpetenia comunității, fiind moștenitor al substanței divine, care-l face infailibil. [Var.: imán s. m.] – Din tc. imam.

DOOM

imám s. m., pl. imámi
imamii
IMÁM, imami, s. m. 1. (În islamul sunnit) Recitator în cadrul rugăciunii colective. ♦ Conducător spiritual al unei școli. 2. (În islamul șiit) Căpetenia comunității, fiind moștenitor al substanței divine, care-l face infailibil. [Var.: imán s. m.] – Din tc. imam.

DOOM

imám s. m., pl. imámi
imamilor
IMÁM, imami, s. m. 1. (În islamul sunnit) Recitator în cadrul rugăciunii colective. ♦ Conducător spiritual al unei școli. 2. (În islamul șiit) Căpetenia comunității, fiind moștenitor al substanței divine, care-l face infailibil. [Var.: imán s. m.] – Din tc. imam.

DOOM

imám s. m., pl. imámi
imamul
IMÁM, imami, s. m. 1. (În islamul sunnit) Recitator în cadrul rugăciunii colective. ♦ Conducător spiritual al unei școli. 2. (În islamul șiit) Căpetenia comunității, fiind moștenitor al substanței divine, care-l face infailibil. [Var.: imán s. m.] – Din tc. imam.

DOOM

imám s. m., pl. imámi
imamului
IMÁM, imami, s. m. 1. (În islamul sunnit) Recitator în cadrul rugăciunii colective. ♦ Conducător spiritual al unei școli. 2. (În islamul șiit) Căpetenia comunității, fiind moștenitor al substanței divine, care-l face infailibil. [Var.: imán s. m.] – Din tc. imam.

DOOM

imám s. m., pl. imámi
iman
IMÁM, imami, s. m. 1. (În islamul sunnit) Recitator în cadrul rugăciunii colective. ♦ Conducător spiritual al unei școli. 2. (În islamul șiit) Căpetenia comunității, fiind moștenitor al substanței divine, care-l face infailibil. [Var.: imán s. m.] – Din tc. imam.

DOOM

imám s. m., pl. imámi
imanent
IMANÉNT, -Ă, imanenți, -te, adj. 1. Care este propriu naturii obiectului, care acționează din interiorul obiectului, condiționat de esența obiectului; intrinsec. 2. (În concepția idealistă) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară. ◊ Filosofia (sau școala) imanentă = filosofie care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței. – Din fr. immanent, lat. immanens, -ntis.

DOOM

imanént adj. m., pl. imanénți; f. imanéntă, pl. imanénte
imanenta
IMANÉNT, -Ă, imanenți, -te, adj. 1. Care este propriu naturii obiectului, care acționează din interiorul obiectului, condiționat de esența obiectului; intrinsec. 2. (În concepția idealistă) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară. ◊ Filosofia (sau școala) imanentă = filosofie care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței. – Din fr. immanent, lat. immanens, -ntis.

DOOM

imanént adj. m., pl. imanénți; f. imanéntă, pl. imanénte
imanente
IMANÉNT, -Ă, imanenți, -te, adj. 1. Care este propriu naturii obiectului, care acționează din interiorul obiectului, condiționat de esența obiectului; intrinsec. 2. (În concepția idealistă) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară. ◊ Filosofia (sau școala) imanentă = filosofie care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței. – Din fr. immanent, lat. immanens, -ntis.

DOOM

imanént adj. m., pl. imanénți; f. imanéntă, pl. imanénte
imanentei
IMANÉNT, -Ă, imanenți, -te, adj. 1. Care este propriu naturii obiectului, care acționează din interiorul obiectului, condiționat de esența obiectului; intrinsec. 2. (În concepția idealistă) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară. ◊ Filosofia (sau școala) imanentă = filosofie care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței. – Din fr. immanent, lat. immanens, -ntis.

DOOM

imanént adj. m., pl. imanénți; f. imanéntă, pl. imanénte
imanentele
IMANÉNT, -Ă, imanenți, -te, adj. 1. Care este propriu naturii obiectului, care acționează din interiorul obiectului, condiționat de esența obiectului; intrinsec. 2. (În concepția idealistă) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară. ◊ Filosofia (sau școala) imanentă = filosofie care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței. – Din fr. immanent, lat. immanens, -ntis.

DOOM

imanént adj. m., pl. imanénți; f. imanéntă, pl. imanénte
imanentelor
IMANÉNT, -Ă, imanenți, -te, adj. 1. Care este propriu naturii obiectului, care acționează din interiorul obiectului, condiționat de esența obiectului; intrinsec. 2. (În concepția idealistă) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară. ◊ Filosofia (sau școala) imanentă = filosofie care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței. – Din fr. immanent, lat. immanens, -ntis.

DOOM

imanént adj. m., pl. imanénți; f. imanéntă, pl. imanénte
imanentism
IMANENTÍSM s. n. (Fil.) Doctrină idealist-subiectivă care susține că realitatea este reprezentată exclusiv de proiecția conștiinței. – Din fr. immanentisme.

DOOM

imanentísm s. n.
imanentismul
IMANENTÍSM s. n. (Fil.) Doctrină idealist-subiectivă care susține că realitatea este reprezentată exclusiv de proiecția conștiinței. – Din fr. immanentisme.

DOOM

imanentísm s. n.
imanentismului
IMANENTÍSM s. n. (Fil.) Doctrină idealist-subiectivă care susține că realitatea este reprezentată exclusiv de proiecția conștiinței. – Din fr. immanentisme.

DOOM

imanentísm s. n.
imanentist
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentist
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentista
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentista
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentiste
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentiste
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentistei
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentistei
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentistele
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentistele
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentistelor
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentistelor
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentistul
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentistul
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentistului
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentistului
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentiști
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentiști
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentiștii
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentiștii
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentiștilor
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentiștilor
IMANENTÍST, -Ă, imanentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imanentismului. – Din fr. immanentiste.
imanentul
IMANÉNT, -Ă, imanenți, -te, adj. 1. Care este propriu naturii obiectului, care acționează din interiorul obiectului, condiționat de esența obiectului; intrinsec. 2. (În concepția idealistă) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară. ◊ Filosofia (sau școala) imanentă = filosofie care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței. – Din fr. immanent, lat. immanens, -ntis.

DOOM

imanént adj. m., pl. imanénți; f. imanéntă, pl. imanénte
imanentului
IMANÉNT, -Ă, imanenți, -te, adj. 1. Care este propriu naturii obiectului, care acționează din interiorul obiectului, condiționat de esența obiectului; intrinsec. 2. (În concepția idealistă) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară. ◊ Filosofia (sau școala) imanentă = filosofie care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței. – Din fr. immanent, lat. immanens, -ntis.

DOOM

imanént adj. m., pl. imanénți; f. imanéntă, pl. imanénte
imanența
IMANÉNȚĂ, imanențe, s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imanent. – Din fr. immanence, lat. immanentia.

DOOM

imanénță s. f., g.-d. art. imanénței; pl. imanénțe
imanențe
IMANÉNȚĂ, imanențe, s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imanent. – Din fr. immanence, lat. immanentia.

DOOM

imanénță s. f., g.-d. art. imanénței; pl. imanénțe
imanenței
IMANÉNȚĂ, imanențe, s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imanent. – Din fr. immanence, lat. immanentia.

DOOM

imanénță s. f., g.-d. art. imanénței; pl. imanénțe
imanențele
IMANÉNȚĂ, imanențe, s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imanent. – Din fr. immanence, lat. immanentia.

DOOM

imanénță s. f., g.-d. art. imanénței; pl. imanénțe
imanențelor
IMANÉNȚĂ, imanențe, s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imanent. – Din fr. immanence, lat. immanentia.

DOOM

imanénță s. f., g.-d. art. imanénței; pl. imanénțe
imanenți
IMANÉNT, -Ă, imanenți, -te, adj. 1. Care este propriu naturii obiectului, care acționează din interiorul obiectului, condiționat de esența obiectului; intrinsec. 2. (În concepția idealistă) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară. ◊ Filosofia (sau școala) imanentă = filosofie care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței. – Din fr. immanent, lat. immanens, -ntis.

DOOM

imanént adj. m., pl. imanénți; f. imanéntă, pl. imanénte
imanenții
IMANÉNT, -Ă, imanenți, -te, adj. 1. Care este propriu naturii obiectului, care acționează din interiorul obiectului, condiționat de esența obiectului; intrinsec. 2. (În concepția idealistă) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară. ◊ Filosofia (sau școala) imanentă = filosofie care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței. – Din fr. immanent, lat. immanens, -ntis.

DOOM

imanént adj. m., pl. imanénți; f. imanéntă, pl. imanénte
imanenților
IMANÉNT, -Ă, imanenți, -te, adj. 1. Care este propriu naturii obiectului, care acționează din interiorul obiectului, condiționat de esența obiectului; intrinsec. 2. (În concepția idealistă) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară. ◊ Filosofia (sau școala) imanentă = filosofie care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței. – Din fr. immanent, lat. immanens, -ntis.

DOOM

imanént adj. m., pl. imanénți; f. imanéntă, pl. imanénte
imaterial
IMATERIÁL, -Ă, imateriali, -e, adj. Care există numai în conștiință; spiritual; p. ext. lipsit de formă precisă, de contur, de consistență. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immatériel, lat. immaterialis.

DOOM

imateriál (-ri-al) adj. m., pl. imateriáli; f. imateriálă, pl. imateriále
imateriala
IMATERIÁL, -Ă, imateriali, -e, adj. Care există numai în conștiință; spiritual; p. ext. lipsit de formă precisă, de contur, de consistență. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immatériel, lat. immaterialis.

DOOM

imateriál (-ri-al) adj. m., pl. imateriáli; f. imateriálă, pl. imateriále
imateriale
IMATERIÁL, -Ă, imateriali, -e, adj. Care există numai în conștiință; spiritual; p. ext. lipsit de formă precisă, de contur, de consistență. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immatériel, lat. immaterialis.

DOOM

imateriál (-ri-al) adj. m., pl. imateriáli; f. imateriálă, pl. imateriále
imaterialei
IMATERIÁL, -Ă, imateriali, -e, adj. Care există numai în conștiință; spiritual; p. ext. lipsit de formă precisă, de contur, de consistență. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immatériel, lat. immaterialis.

DOOM

imateriál (-ri-al) adj. m., pl. imateriáli; f. imateriálă, pl. imateriále
imaterialele
IMATERIÁL, -Ă, imateriali, -e, adj. Care există numai în conștiință; spiritual; p. ext. lipsit de formă precisă, de contur, de consistență. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immatériel, lat. immaterialis.

DOOM

imateriál (-ri-al) adj. m., pl. imateriáli; f. imateriálă, pl. imateriále
imaterialelor
IMATERIÁL, -Ă, imateriali, -e, adj. Care există numai în conștiință; spiritual; p. ext. lipsit de formă precisă, de contur, de consistență. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immatériel, lat. immaterialis.

DOOM

imateriál (-ri-al) adj. m., pl. imateriáli; f. imateriálă, pl. imateriále
imateriali
IMATERIÁL, -Ă, imateriali, -e, adj. Care există numai în conștiință; spiritual; p. ext. lipsit de formă precisă, de contur, de consistență. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immatériel, lat. immaterialis.

DOOM

imateriál (-ri-al) adj. m., pl. imateriáli; f. imateriálă, pl. imateriále
imaterialii
IMATERIÁL, -Ă, imateriali, -e, adj. Care există numai în conștiință; spiritual; p. ext. lipsit de formă precisă, de contur, de consistență. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immatériel, lat. immaterialis.

DOOM

imateriál (-ri-al) adj. m., pl. imateriáli; f. imateriálă, pl. imateriále
imaterialilor
IMATERIÁL, -Ă, imateriali, -e, adj. Care există numai în conștiință; spiritual; p. ext. lipsit de formă precisă, de contur, de consistență. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immatériel, lat. immaterialis.

DOOM

imateriál (-ri-al) adj. m., pl. imateriáli; f. imateriálă, pl. imateriále
imaterialism
IMATERIALÍSM s. n. (Fil.) Concepție filosofică idealistă după care realitatea există numai ca percepții sau ca idei. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialisme.
imaterialismul
IMATERIALÍSM s. n. (Fil.) Concepție filosofică idealistă după care realitatea există numai ca percepții sau ca idei. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialisme.
imaterialismului
IMATERIALÍSM s. n. (Fil.) Concepție filosofică idealistă după care realitatea există numai ca percepții sau ca idei. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialisme.
imaterialist
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialist
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialista
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialista
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialiste
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialiste
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialistei
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialistei
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialistele
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialistele
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialistelor
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialistelor
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialistul
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialistul
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialistului
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialistului
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialitate
IMATERIALITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialité.

DOOM

imaterialitáte (-ri-a-) s. f., g.-d. art. imaterialitắții
imaterialitatea
IMATERIALITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialité.

DOOM

imaterialitáte (-ri-a-) s. f., g.-d. art. imaterialitắții
imaterialități
IMATERIALITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialité.

DOOM

imaterialitáte (-ri-a-) s. f., g.-d. art. imaterialitắții
imaterialității
IMATERIALITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialité.

DOOM

imaterialitáte (-ri-a-) s. f., g.-d. art. imaterialitắții
imaterializa
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializai
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializam
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializare
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializare
IMATERIALIZÁRE, imaterializări, s. f. Acțiunea de a (se) imaterializa. [Pr.: -ri-a-] – V. imaterializa.
imaterializarea
IMATERIALIZÁRE, imaterializări, s. f. Acțiunea de a (se) imaterializa. [Pr.: -ri-a-] – V. imaterializa.
imaterializară
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializarăm
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializarăți
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializase
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializasem
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializaseră
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializaserăm
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializaserăți
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializaseși
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializaseți
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializat
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializat
IMATERIALIZÁT, -Ă, imaterializați, -te, adj. Care a devenit imaterial. [Pr.: -ri-a-] – V. imaterializa.
imaterializau
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializași
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializați
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializează
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializez
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializeze
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializezi
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializând
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializînd
IMATERIALIZÁ, imaterializez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face imaterial, a deveni imaterial. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiser.
imaterializări
IMATERIALIZÁRE, imaterializări, s. f. Acțiunea de a (se) imaterializa. [Pr.: -ri-a-] – V. imaterializa.
imaterializării
IMATERIALIZÁRE, imaterializări, s. f. Acțiunea de a (se) imaterializa. [Pr.: -ri-a-] – V. imaterializa.
imaterializările
IMATERIALIZÁRE, imaterializări, s. f. Acțiunea de a (se) imaterializa. [Pr.: -ri-a-] – V. imaterializa.
imaterializărilor
IMATERIALIZÁRE, imaterializări, s. f. Acțiunea de a (se) imaterializa. [Pr.: -ri-a-] – V. imaterializa.
imaterialiști
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialiști
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialiștii
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialiștii
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialiștilor
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialiștilor
IMATERIALÍST, -Ă, imaterialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fil.) (Adept) al imaterialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. immatérialiste.
imaterialul
IMATERIÁL, -Ă, imateriali, -e, adj. Care există numai în conștiință; spiritual; p. ext. lipsit de formă precisă, de contur, de consistență. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immatériel, lat. immaterialis.

DOOM

imateriál (-ri-al) adj. m., pl. imateriáli; f. imateriálă, pl. imateriále
imaterialului
IMATERIÁL, -Ă, imateriali, -e, adj. Care există numai în conștiință; spiritual; p. ext. lipsit de formă precisă, de contur, de consistență. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immatériel, lat. immaterialis.

DOOM

imateriál (-ri-al) adj. m., pl. imateriáli; f. imateriálă, pl. imateriále
imatur
IMATÚR, -Ă, imaturi, -e, adj. Care nu s-a dezvoltat complet, care nu a ajuns la maturitate. – Din fr. immature.

DOOM

imatúr adj. m., pl. imatúri; f. imatúră, pl. imatúre
imatura
IMATÚR, -Ă, imaturi, -e, adj. Care nu s-a dezvoltat complet, care nu a ajuns la maturitate. – Din fr. immature.

DOOM

imatúr adj. m., pl. imatúri; f. imatúră, pl. imatúre
imature
IMATÚR, -Ă, imaturi, -e, adj. Care nu s-a dezvoltat complet, care nu a ajuns la maturitate. – Din fr. immature.

DOOM

imatúr adj. m., pl. imatúri; f. imatúră, pl. imatúre
imaturei
IMATÚR, -Ă, imaturi, -e, adj. Care nu s-a dezvoltat complet, care nu a ajuns la maturitate. – Din fr. immature.

DOOM

imatúr adj. m., pl. imatúri; f. imatúră, pl. imatúre
imaturele
IMATÚR, -Ă, imaturi, -e, adj. Care nu s-a dezvoltat complet, care nu a ajuns la maturitate. – Din fr. immature.

DOOM

imatúr adj. m., pl. imatúri; f. imatúră, pl. imatúre
imaturelor
IMATÚR, -Ă, imaturi, -e, adj. Care nu s-a dezvoltat complet, care nu a ajuns la maturitate. – Din fr. immature.

DOOM

imatúr adj. m., pl. imatúri; f. imatúră, pl. imatúre
imaturi
IMATÚR, -Ă, imaturi, -e, adj. Care nu s-a dezvoltat complet, care nu a ajuns la maturitate. – Din fr. immature.

DOOM

imatúr adj. m., pl. imatúri; f. imatúră, pl. imatúre
imaturii
IMATÚR, -Ă, imaturi, -e, adj. Care nu s-a dezvoltat complet, care nu a ajuns la maturitate. – Din fr. immature.

DOOM

imatúr adj. m., pl. imatúri; f. imatúră, pl. imatúre
imaturilor
IMATÚR, -Ă, imaturi, -e, adj. Care nu s-a dezvoltat complet, care nu a ajuns la maturitate. – Din fr. immature.

DOOM

imatúr adj. m., pl. imatúri; f. imatúră, pl. imatúre
imaturitate
IMATURITÁTE s. f. Stare a ceea ce este imatur. – Din fr. immaturité.

DOOM

*imaturitáte s. f., g.-d. art. imaturitắții
imaturitatea
IMATURITÁTE s. f. Stare a ceea ce este imatur. – Din fr. immaturité.

DOOM

*imaturitáte s. f., g.-d. art. imaturitắții
imaturități
IMATURITÁTE s. f. Stare a ceea ce este imatur. – Din fr. immaturité.

DOOM

*imaturitáte s. f., g.-d. art. imaturitắții
imaturității
IMATURITÁTE s. f. Stare a ceea ce este imatur. – Din fr. immaturité.

DOOM

*imaturitáte s. f., g.-d. art. imaturitắții
imaturul
IMATÚR, -Ă, imaturi, -e, adj. Care nu s-a dezvoltat complet, care nu a ajuns la maturitate. – Din fr. immature.

DOOM

imatúr adj. m., pl. imatúri; f. imatúră, pl. imatúre
imaturului
IMATÚR, -Ă, imaturi, -e, adj. Care nu s-a dezvoltat complet, care nu a ajuns la maturitate. – Din fr. immature.

DOOM

imatúr adj. m., pl. imatúri; f. imatúră, pl. imatúre
imaș
IMÁȘ, imașuri, s. n. Teren necultivat pe care crește iarbă, folosit pentru pășunat; izlaz, pășune, suhat. – Din magh. nyomás.

DOOM

imáș s. n., pl. imáșuri
imașul
IMÁȘ, imașuri, s. n. Teren necultivat pe care crește iarbă, folosit pentru pășunat; izlaz, pășune, suhat. – Din magh. nyomás.

DOOM

imáș s. n., pl. imáșuri
imașului
IMÁȘ, imașuri, s. n. Teren necultivat pe care crește iarbă, folosit pentru pășunat; izlaz, pășune, suhat. – Din magh. nyomás.

DOOM

imáș s. n., pl. imáșuri
imașuri
IMÁȘ, imașuri, s. n. Teren necultivat pe care crește iarbă, folosit pentru pășunat; izlaz, pășune, suhat. – Din magh. nyomás.

DOOM

imáș s. n., pl. imáșuri
imașurile
IMÁȘ, imașuri, s. n. Teren necultivat pe care crește iarbă, folosit pentru pășunat; izlaz, pășune, suhat. – Din magh. nyomás.

DOOM

imáș s. n., pl. imáșuri
imașurilor
IMÁȘ, imașuri, s. n. Teren necultivat pe care crește iarbă, folosit pentru pășunat; izlaz, pășune, suhat. – Din magh. nyomás.

DOOM

imáș s. n., pl. imáșuri
imbarcație
IMBARCÁȚIE s. f. v. ambarcație.
imbatabil
IMBATÁBIL, -Ă, imbatabili, -e, adj. Care nu poate fi întrecut, învins; de neînvins, invincibil. – Din fr. imbattable.

DOOM

imbatábil adj. m., pl. imbatábili; f. imbatábilă, pl. imbatábile
imbatabila
IMBATÁBIL, -Ă, imbatabili, -e, adj. Care nu poate fi întrecut, învins; de neînvins, invincibil. – Din fr. imbattable.

DOOM

imbatábil adj. m., pl. imbatábili; f. imbatábilă, pl. imbatábile
imbatabile
IMBATÁBIL, -Ă, imbatabili, -e, adj. Care nu poate fi întrecut, învins; de neînvins, invincibil. – Din fr. imbattable.

DOOM

imbatábil adj. m., pl. imbatábili; f. imbatábilă, pl. imbatábile
imbatabilei
IMBATÁBIL, -Ă, imbatabili, -e, adj. Care nu poate fi întrecut, învins; de neînvins, invincibil. – Din fr. imbattable.

DOOM

imbatábil adj. m., pl. imbatábili; f. imbatábilă, pl. imbatábile
imbatabilele
IMBATÁBIL, -Ă, imbatabili, -e, adj. Care nu poate fi întrecut, învins; de neînvins, invincibil. – Din fr. imbattable.

DOOM

imbatábil adj. m., pl. imbatábili; f. imbatábilă, pl. imbatábile
imbatabilelor
IMBATÁBIL, -Ă, imbatabili, -e, adj. Care nu poate fi întrecut, învins; de neînvins, invincibil. – Din fr. imbattable.

DOOM

imbatábil adj. m., pl. imbatábili; f. imbatábilă, pl. imbatábile
imbatabili
IMBATÁBIL, -Ă, imbatabili, -e, adj. Care nu poate fi întrecut, învins; de neînvins, invincibil. – Din fr. imbattable.

DOOM

imbatábil adj. m., pl. imbatábili; f. imbatábilă, pl. imbatábile
imbatabilii
IMBATÁBIL, -Ă, imbatabili, -e, adj. Care nu poate fi întrecut, învins; de neînvins, invincibil. – Din fr. imbattable.

DOOM

imbatábil adj. m., pl. imbatábili; f. imbatábilă, pl. imbatábile
imbatabililor
IMBATÁBIL, -Ă, imbatabili, -e, adj. Care nu poate fi întrecut, învins; de neînvins, invincibil. – Din fr. imbattable.

DOOM

imbatábil adj. m., pl. imbatábili; f. imbatábilă, pl. imbatábile
imbatabilul
IMBATÁBIL, -Ă, imbatabili, -e, adj. Care nu poate fi întrecut, învins; de neînvins, invincibil. – Din fr. imbattable.

DOOM

imbatábil adj. m., pl. imbatábili; f. imbatábilă, pl. imbatábile
imbatabilului
IMBATÁBIL, -Ă, imbatabili, -e, adj. Care nu poate fi întrecut, învins; de neînvins, invincibil. – Din fr. imbattable.

DOOM

imbatábil adj. m., pl. imbatábili; f. imbatábilă, pl. imbatábile
imbecil
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecil
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecila
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecila
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecile
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecile
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecilei
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecilei
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecilele
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecilele
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecilelor
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecilelor
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecili
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecili
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecilii
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecilii
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecililor
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecililor
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecilitate
IMBECILITÁTE, (2) imbecilități, s. f. 1. Deficiență mintală gravă, caracterizată prin incapacitatea de a depăși nivelul intelectual al vârstei preșcolare; idioțenie, tâmpenie. 2. Comportare sau vorbă de imbecil sau de om necugetat; prostie, inepție, neghiobie. – Din fr. imbécillité, lat. imbecilitas, -atis.

DOOM

imbecilitáte s. f., g.-d. art. imbecilitắții; (fapte, vorbe) pl. imbecilitắți
imbecilitatea
IMBECILITÁTE, (2) imbecilități, s. f. 1. Deficiență mintală gravă, caracterizată prin incapacitatea de a depăși nivelul intelectual al vârstei preșcolare; idioțenie, tâmpenie. 2. Comportare sau vorbă de imbecil sau de om necugetat; prostie, inepție, neghiobie. – Din fr. imbécillité, lat. imbecilitas, -atis.

DOOM

imbecilitáte s. f., g.-d. art. imbecilitắții; (fapte, vorbe) pl. imbecilitắți
imbecilități
IMBECILITÁTE, (2) imbecilități, s. f. 1. Deficiență mintală gravă, caracterizată prin incapacitatea de a depăși nivelul intelectual al vârstei preșcolare; idioțenie, tâmpenie. 2. Comportare sau vorbă de imbecil sau de om necugetat; prostie, inepție, neghiobie. – Din fr. imbécillité, lat. imbecilitas, -atis.

DOOM

imbecilitáte s. f., g.-d. art. imbecilitắții; (fapte, vorbe) pl. imbecilitắți
imbecilității
IMBECILITÁTE, (2) imbecilități, s. f. 1. Deficiență mintală gravă, caracterizată prin incapacitatea de a depăși nivelul intelectual al vârstei preșcolare; idioțenie, tâmpenie. 2. Comportare sau vorbă de imbecil sau de om necugetat; prostie, inepție, neghiobie. – Din fr. imbécillité, lat. imbecilitas, -atis.

DOOM

imbecilitáte s. f., g.-d. art. imbecilitắții; (fapte, vorbe) pl. imbecilitắți
imbecilitățile
IMBECILITÁTE, (2) imbecilități, s. f. 1. Deficiență mintală gravă, caracterizată prin incapacitatea de a depăși nivelul intelectual al vârstei preșcolare; idioțenie, tâmpenie. 2. Comportare sau vorbă de imbecil sau de om necugetat; prostie, inepție, neghiobie. – Din fr. imbécillité, lat. imbecilitas, -atis.

DOOM

imbecilitáte s. f., g.-d. art. imbecilitắții; (fapte, vorbe) pl. imbecilitắți
imbecilităților
IMBECILITÁTE, (2) imbecilități, s. f. 1. Deficiență mintală gravă, caracterizată prin incapacitatea de a depăși nivelul intelectual al vârstei preșcolare; idioțenie, tâmpenie. 2. Comportare sau vorbă de imbecil sau de om necugetat; prostie, inepție, neghiobie. – Din fr. imbécillité, lat. imbecilitas, -atis.

DOOM

imbecilitáte s. f., g.-d. art. imbecilitắții; (fapte, vorbe) pl. imbecilitắți
imbeciliza
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizai
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizam
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizare
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizare
IMBECILIZÁRE, imbecilizări, s. f. Acțiunea de a (se) imbeciliza și rezultatul ei. – V. imbeciliza.

DOOM

imbecilizáre s. f., g.-d. art. imbecilizắrii; pl. imbecilizắri
imbecilizarea
IMBECILIZÁRE, imbecilizări, s. f. Acțiunea de a (se) imbeciliza și rezultatul ei. – V. imbeciliza.

DOOM

imbecilizáre s. f., g.-d. art. imbecilizắrii; pl. imbecilizắri
imbecilizară
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizarăm
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizarăți
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizase
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizasem
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizaseră
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizaserăm
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizaserăți
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizaseși
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizaseți
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizat
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizat
IMBECILIZÁT, -Ă, imbecilizați, -te, adj. Care a fost adus sau care a ajuns în stare de imbecilitate. – V. imbeciliza.
imbecilizata
IMBECILIZÁT, -Ă, imbecilizați, -te, adj. Care a fost adus sau care a ajuns în stare de imbecilitate. – V. imbeciliza.
imbecilizate
IMBECILIZÁT, -Ă, imbecilizați, -te, adj. Care a fost adus sau care a ajuns în stare de imbecilitate. – V. imbeciliza.
imbecilizatei
IMBECILIZÁT, -Ă, imbecilizați, -te, adj. Care a fost adus sau care a ajuns în stare de imbecilitate. – V. imbeciliza.
imbecilizatele
IMBECILIZÁT, -Ă, imbecilizați, -te, adj. Care a fost adus sau care a ajuns în stare de imbecilitate. – V. imbeciliza.
imbecilizatelor
IMBECILIZÁT, -Ă, imbecilizați, -te, adj. Care a fost adus sau care a ajuns în stare de imbecilitate. – V. imbeciliza.
imbecilizatul
IMBECILIZÁT, -Ă, imbecilizați, -te, adj. Care a fost adus sau care a ajuns în stare de imbecilitate. – V. imbeciliza.
imbecilizatului
IMBECILIZÁT, -Ă, imbecilizați, -te, adj. Care a fost adus sau care a ajuns în stare de imbecilitate. – V. imbeciliza.
imbecilizau
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizași
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizați
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizați
IMBECILIZÁT, -Ă, imbecilizați, -te, adj. Care a fost adus sau care a ajuns în stare de imbecilitate. – V. imbeciliza.
imbecilizații
IMBECILIZÁT, -Ă, imbecilizați, -te, adj. Care a fost adus sau care a ajuns în stare de imbecilitate. – V. imbeciliza.
imbecilizaților
IMBECILIZÁT, -Ă, imbecilizați, -te, adj. Care a fost adus sau care a ajuns în stare de imbecilitate. – V. imbeciliza.
imbecilizează
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizez
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizeze
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizezi
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizând
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizînd
IMBECILIZÁ, imbecilizez, vb. I. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge în stare de imbecilitate; a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci, a (se) idiotiza. – Imbecil + suf. -iza.

DOOM

imbecilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imbecilizeáză
imbecilizări
IMBECILIZÁRE, imbecilizări, s. f. Acțiunea de a (se) imbeciliza și rezultatul ei. – V. imbeciliza.

DOOM

imbecilizáre s. f., g.-d. art. imbecilizắrii; pl. imbecilizắri
imbecilizării
IMBECILIZÁRE, imbecilizări, s. f. Acțiunea de a (se) imbeciliza și rezultatul ei. – V. imbeciliza.

DOOM

imbecilizáre s. f., g.-d. art. imbecilizắrii; pl. imbecilizắri
imbecilizările
IMBECILIZÁRE, imbecilizări, s. f. Acțiunea de a (se) imbeciliza și rezultatul ei. – V. imbeciliza.

DOOM

imbecilizáre s. f., g.-d. art. imbecilizắrii; pl. imbecilizắri
imbecilizărilor
IMBECILIZÁRE, imbecilizări, s. f. Acțiunea de a (se) imbeciliza și rezultatul ei. – V. imbeciliza.

DOOM

imbecilizáre s. f., g.-d. art. imbecilizắrii; pl. imbecilizắri
imbecilul
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecilul
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecilului
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imbecilului
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

DOOM

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle
imberb
IMBÉRB, imberbi, adj. (Livr.; adesea substantivat) Căruia nu i-a apărut încă barba; p. ext. (peior.) tânăr. – Din fr. imberbe, lat. imberbis.

DOOM

imbérb (livr.) adj. m., pl. imbérbi; f. imbérbă, pl. imbérbe
imberdosit
imberdosít adj. – Copleșit, împovărat. Ngr. (ἐ)μπερδεύω (Gáldi 177). Tiktin se referea la germ. Bürde „povară”.
imbibiția
IMBIBÍȚIE, imbibiții, s. f. 1. (Livr.) Îmbibare cu un lichid. 2. (Biol.) Proces fizico-chimic de pătrundere a apei în celulele vegetale, în țesuturi etc. – Din fr. imbibition.

DOOM

imbibíție (-ți-e) s. f., art. imbibíția (-ți-a), g.-d. imbibíții, art. imbibíției
imbibiție
IMBIBÍȚIE, imbibiții, s. f. 1. (Livr.) Îmbibare cu un lichid. 2. (Biol.) Proces fizico-chimic de pătrundere a apei în celulele vegetale, în țesuturi etc. – Din fr. imbibition.

DOOM

imbibíție (-ți-e) s. f., art. imbibíția (-ți-a), g.-d. imbibíții, art. imbibíției
imbibiției
IMBIBÍȚIE, imbibiții, s. f. 1. (Livr.) Îmbibare cu un lichid. 2. (Biol.) Proces fizico-chimic de pătrundere a apei în celulele vegetale, în țesuturi etc. – Din fr. imbibition.

DOOM

imbibíție (-ți-e) s. f., art. imbibíția (-ți-a), g.-d. imbibíții, art. imbibíției
imbibiții
IMBIBÍȚIE, imbibiții, s. f. 1. (Livr.) Îmbibare cu un lichid. 2. (Biol.) Proces fizico-chimic de pătrundere a apei în celulele vegetale, în țesuturi etc. – Din fr. imbibition.

DOOM

imbibíție (-ți-e) s. f., art. imbibíția (-ți-a), g.-d. imbibíții, art. imbibíției
imbibițiile
IMBIBÍȚIE, imbibiții, s. f. 1. (Livr.) Îmbibare cu un lichid. 2. (Biol.) Proces fizico-chimic de pătrundere a apei în celulele vegetale, în țesuturi etc. – Din fr. imbibition.

DOOM

imbibíție (-ți-e) s. f., art. imbibíția (-ți-a), g.-d. imbibíții, art. imbibíției
imbibițiilor
IMBIBÍȚIE, imbibiții, s. f. 1. (Livr.) Îmbibare cu un lichid. 2. (Biol.) Proces fizico-chimic de pătrundere a apei în celulele vegetale, în țesuturi etc. – Din fr. imbibition.

DOOM

imbibíție (-ți-e) s. f., art. imbibíția (-ți-a), g.-d. imbibíții, art. imbibíției
imblocația
IMBLOCÁȚIE s. f. Mod de îngropare a celor excomunicați, prin acoperirea lor cu pământ și cu pietre, în mijlocul unui câmp. – Din fr. imblocation.

DOOM

!imblocáție (-ți-e) s. f., art. imblocáția (-ți-a), g.-d. art. imblocáției
imblocație
IMBLOCÁȚIE s. f. Mod de îngropare a celor excomunicați, prin acoperirea lor cu pământ și cu pietre, în mijlocul unui câmp. – Din fr. imblocation.

DOOM

!imblocáție (-ți-e) s. f., art. imblocáția (-ți-a), g.-d. art. imblocáției
imblocației
IMBLOCÁȚIE s. f. Mod de îngropare a celor excomunicați, prin acoperirea lor cu pământ și cu pietre, în mijlocul unui câmp. – Din fr. imblocation.

DOOM

!imblocáție (-ți-e) s. f., art. imblocáția (-ți-a), g.-d. art. imblocáției
imblocații
IMBLOCÁȚIE s. f. Mod de îngropare a celor excomunicați, prin acoperirea lor cu pământ și cu pietre, în mijlocul unui câmp. – Din fr. imblocation.

DOOM

!imblocáție (-ți-e) s. f., art. imblocáția (-ți-a), g.-d. art. imblocáției
imblocațiile
IMBLOCÁȚIE s. f. Mod de îngropare a celor excomunicați, prin acoperirea lor cu pământ și cu pietre, în mijlocul unui câmp. – Din fr. imblocation.

DOOM

!imblocáție (-ți-e) s. f., art. imblocáția (-ți-a), g.-d. art. imblocáției
imblocațiilor
IMBLOCÁȚIE s. f. Mod de îngropare a celor excomunicați, prin acoperirea lor cu pământ și cu pietre, în mijlocul unui câmp. – Din fr. imblocation.

DOOM

!imblocáție (-ți-e) s. f., art. imblocáția (-ți-a), g.-d. art. imblocáției
imbold
IMBÓLD, imbolduri, s. n. Ceea ce stimulează la o acțiune; îndemn, stimulent, impuls, bold. – Din îmboldi (derivat regresiv; modificat după impuls).

DOOM

imbóld s. n., pl. imbólduri
imboldul
IMBÓLD, imbolduri, s. n. Ceea ce stimulează la o acțiune; îndemn, stimulent, impuls, bold. – Din îmboldi (derivat regresiv; modificat după impuls).

DOOM

imbóld s. n., pl. imbólduri
imboldului
IMBÓLD, imbolduri, s. n. Ceea ce stimulează la o acțiune; îndemn, stimulent, impuls, bold. – Din îmboldi (derivat regresiv; modificat după impuls).

DOOM

imbóld s. n., pl. imbólduri
imbolduri
IMBÓLD, imbolduri, s. n. Ceea ce stimulează la o acțiune; îndemn, stimulent, impuls, bold. – Din îmboldi (derivat regresiv; modificat după impuls).

DOOM

imbóld s. n., pl. imbólduri
imboldurile
IMBÓLD, imbolduri, s. n. Ceea ce stimulează la o acțiune; îndemn, stimulent, impuls, bold. – Din îmboldi (derivat regresiv; modificat după impuls).

DOOM

imbóld s. n., pl. imbólduri
imboldurilor
IMBÓLD, imbolduri, s. n. Ceea ce stimulează la o acțiune; îndemn, stimulent, impuls, bold. – Din îmboldi (derivat regresiv; modificat după impuls).

DOOM

imbóld s. n., pl. imbólduri
imbrica
IMBRICÁ, imbrichez, vb. I. Tranz. A suprapune parțial, asemenea solzilor de pește, țiglele sau șindrilele de pe un acoperiș. – Din fr. imbriquer.
imbricare
IMBRICÁRE s.f. (Constr.) Suprapunere parțială, îmbucare (în genul țiglelor, șindrilelor, solzilor de pește). [Cf. fr. imbrication].
imbricarea
IMBRICÁRE s.f. (Constr.) Suprapunere parțială, îmbucare (în genul țiglelor, șindrilelor, solzilor de pește). [Cf. fr. imbrication].
imbricat
IMBRICÁT, -Ă, imbricați, -te, adj. Suprapus parțial ca șindrilele, țiglele sau solzii de pește. – Din fr. imbriqué, lat. imbricatus.

DOOM

imbricát adj. m., pl. imbricáți; f. imbricátă, pl. imbricáte
imbricata
IMBRICÁT, -Ă, imbricați, -te, adj. Suprapus parțial ca șindrilele, țiglele sau solzii de pește. – Din fr. imbriqué, lat. imbricatus.

DOOM

imbricát adj. m., pl. imbricáți; f. imbricátă, pl. imbricáte
imbricate
IMBRICÁT, -Ă, imbricați, -te, adj. Suprapus parțial ca șindrilele, țiglele sau solzii de pește. – Din fr. imbriqué, lat. imbricatus.

DOOM

imbricát adj. m., pl. imbricáți; f. imbricátă, pl. imbricáte
imbricatei
IMBRICÁT, -Ă, imbricați, -te, adj. Suprapus parțial ca șindrilele, țiglele sau solzii de pește. – Din fr. imbriqué, lat. imbricatus.

DOOM

imbricát adj. m., pl. imbricáți; f. imbricátă, pl. imbricáte
imbricatele
IMBRICÁT, -Ă, imbricați, -te, adj. Suprapus parțial ca șindrilele, țiglele sau solzii de pește. – Din fr. imbriqué, lat. imbricatus.

DOOM

imbricát adj. m., pl. imbricáți; f. imbricátă, pl. imbricáte
imbricatelor
IMBRICÁT, -Ă, imbricați, -te, adj. Suprapus parțial ca șindrilele, țiglele sau solzii de pește. – Din fr. imbriqué, lat. imbricatus.

DOOM

imbricát adj. m., pl. imbricáți; f. imbricátă, pl. imbricáte
imbricatul
IMBRICÁT, -Ă, imbricați, -te, adj. Suprapus parțial ca șindrilele, țiglele sau solzii de pește. – Din fr. imbriqué, lat. imbricatus.

DOOM

imbricát adj. m., pl. imbricáți; f. imbricátă, pl. imbricáte
imbricatului
IMBRICÁT, -Ă, imbricați, -te, adj. Suprapus parțial ca șindrilele, țiglele sau solzii de pește. – Din fr. imbriqué, lat. imbricatus.

DOOM

imbricát adj. m., pl. imbricáți; f. imbricátă, pl. imbricáte
imbricatus
SĂBIÚȚĂ, săbiuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui sabie; săbioară. 2. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de sabie și cu florile purpurii; gladiolă, săbioară (3) (Gladiolus imbricatus). [Pr.: -bi-u-] – Sabie + suf. -uță.
imbricați
IMBRICÁT, -Ă, imbricați, -te, adj. Suprapus parțial ca șindrilele, țiglele sau solzii de pește. – Din fr. imbriqué, lat. imbricatus.

DOOM

imbricát adj. m., pl. imbricáți; f. imbricátă, pl. imbricáte
imbricația
IMBRICÁȚIE, imbricații, s. f. Ornament sculptat în relief, pictat sau traforat, care imită solzii de pește sau țiglele de pe un acoperiș. – Din fr. imbrication.
imbricație
IMBRICÁȚIE, imbricații, s. f. Ornament sculptat în relief, pictat sau traforat, care imită solzii de pește sau țiglele de pe un acoperiș. – Din fr. imbrication.
imbricației
IMBRICÁȚIE, imbricații, s. f. Ornament sculptat în relief, pictat sau traforat, care imită solzii de pește sau țiglele de pe un acoperiș. – Din fr. imbrication.
imbricații
IMBRICÁT, -Ă, imbricați, -te, adj. Suprapus parțial ca șindrilele, țiglele sau solzii de pește. – Din fr. imbriqué, lat. imbricatus.

DOOM

imbricát adj. m., pl. imbricáți; f. imbricátă, pl. imbricáte
imbricații
IMBRICÁȚIE, imbricații, s. f. Ornament sculptat în relief, pictat sau traforat, care imită solzii de pește sau țiglele de pe un acoperiș. – Din fr. imbrication.
imbricațiile
IMBRICÁȚIE, imbricații, s. f. Ornament sculptat în relief, pictat sau traforat, care imită solzii de pește sau țiglele de pe un acoperiș. – Din fr. imbrication.
imbricațiilor
IMBRICÁȚIE, imbricații, s. f. Ornament sculptat în relief, pictat sau traforat, care imită solzii de pește sau țiglele de pe un acoperiș. – Din fr. imbrication.
imbricaților
IMBRICÁT, -Ă, imbricați, -te, adj. Suprapus parțial ca șindrilele, țiglele sau solzii de pește. – Din fr. imbriqué, lat. imbricatus.

DOOM

imbricát adj. m., pl. imbricáți; f. imbricátă, pl. imbricáte
imbricări
IMBRICÁRE s.f. (Constr.) Suprapunere parțială, îmbucare (în genul țiglelor, șindrilelor, solzilor de pește). [Cf. fr. imbrication].
imbricării
IMBRICÁRE s.f. (Constr.) Suprapunere parțială, îmbucare (în genul țiglelor, șindrilelor, solzilor de pește). [Cf. fr. imbrication].
imbricările
IMBRICÁRE s.f. (Constr.) Suprapunere parțială, îmbucare (în genul țiglelor, șindrilelor, solzilor de pește). [Cf. fr. imbrication].
imbricărilor
IMBRICÁRE s.f. (Constr.) Suprapunere parțială, îmbucare (în genul țiglelor, șindrilelor, solzilor de pește). [Cf. fr. imbrication].
imbrifug
IMBRIFÚG, -Ă, imbrifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi pătruns de ploaie. – Din fr. imbrifuge.

DOOM

imbrifúg adj. m., pl. imbrifúgi; f. imbrifúgă, pl. imbrifúge
imbrifuga
IMBRIFÚG, -Ă, imbrifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi pătruns de ploaie. – Din fr. imbrifuge.

DOOM

imbrifúg adj. m., pl. imbrifúgi; f. imbrifúgă, pl. imbrifúge
imbrifuge
IMBRIFÚG, -Ă, imbrifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi pătruns de ploaie. – Din fr. imbrifuge.

DOOM

imbrifúg adj. m., pl. imbrifúgi; f. imbrifúgă, pl. imbrifúge
imbrifugei
IMBRIFÚG, -Ă, imbrifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi pătruns de ploaie. – Din fr. imbrifuge.

DOOM

imbrifúg adj. m., pl. imbrifúgi; f. imbrifúgă, pl. imbrifúge
imbrifugele
IMBRIFÚG, -Ă, imbrifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi pătruns de ploaie. – Din fr. imbrifuge.

DOOM

imbrifúg adj. m., pl. imbrifúgi; f. imbrifúgă, pl. imbrifúge
imbrifugelor
IMBRIFÚG, -Ă, imbrifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi pătruns de ploaie. – Din fr. imbrifuge.

DOOM

imbrifúg adj. m., pl. imbrifúgi; f. imbrifúgă, pl. imbrifúge
imbrifugi
IMBRIFÚG, -Ă, imbrifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi pătruns de ploaie. – Din fr. imbrifuge.

DOOM

imbrifúg adj. m., pl. imbrifúgi; f. imbrifúgă, pl. imbrifúge
imbrifugii
IMBRIFÚG, -Ă, imbrifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi pătruns de ploaie. – Din fr. imbrifuge.

DOOM

imbrifúg adj. m., pl. imbrifúgi; f. imbrifúgă, pl. imbrifúge
imbrifugilor
IMBRIFÚG, -Ă, imbrifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi pătruns de ploaie. – Din fr. imbrifuge.

DOOM

imbrifúg adj. m., pl. imbrifúgi; f. imbrifúgă, pl. imbrifúge
imbrifugul
IMBRIFÚG, -Ă, imbrifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi pătruns de ploaie. – Din fr. imbrifuge.

DOOM

imbrifúg adj. m., pl. imbrifúgi; f. imbrifúgă, pl. imbrifúge
imbrifugului
IMBRIFÚG, -Ă, imbrifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi pătruns de ploaie. – Din fr. imbrifuge.

DOOM

imbrifúg adj. m., pl. imbrifúgi; f. imbrifúgă, pl. imbrifúge
imbroglio
IMBROGLIO, imbrogliouri, s. n. 1.Piesă de teatru sau episod dramatic cu acțiune sau intrigă complicată, voit confuză și cu deznodământ surprinzător și clarificator. 2. (Rar) Încurcătură. [Pr.: -bró-li-o] – Cuv. it.

DOOM

imbróglio (it.) [glio pron. lio] (-glio) s. n., art. imbróglioul, pl. imbrógliouri
imbroglioul
IMBROGLIO, imbrogliouri, s. n. 1.Piesă de teatru sau episod dramatic cu acțiune sau intrigă complicată, voit confuză și cu deznodământ surprinzător și clarificator. 2. (Rar) Încurcătură. [Pr.: -bró-li-o] – Cuv. it.

DOOM

imbróglio (it.) [glio pron. lio] (-glio) s. n., art. imbróglioul, pl. imbrógliouri
imbroglioului
IMBROGLIO, imbrogliouri, s. n. 1.Piesă de teatru sau episod dramatic cu acțiune sau intrigă complicată, voit confuză și cu deznodământ surprinzător și clarificator. 2. (Rar) Încurcătură. [Pr.: -bró-li-o] – Cuv. it.

DOOM

imbróglio (it.) [glio pron. lio] (-glio) s. n., art. imbróglioul, pl. imbrógliouri
imbrogliouri
IMBROGLIO, imbrogliouri, s. n. 1.Piesă de teatru sau episod dramatic cu acțiune sau intrigă complicată, voit confuză și cu deznodământ surprinzător și clarificator. 2. (Rar) Încurcătură. [Pr.: -bró-li-o] – Cuv. it.

DOOM

imbróglio (it.) [glio pron. lio] (-glio) s. n., art. imbróglioul, pl. imbrógliouri
imbrogliourile
IMBROGLIO, imbrogliouri, s. n. 1.Piesă de teatru sau episod dramatic cu acțiune sau intrigă complicată, voit confuză și cu deznodământ surprinzător și clarificator. 2. (Rar) Încurcătură. [Pr.: -bró-li-o] – Cuv. it.

DOOM

imbróglio (it.) [glio pron. lio] (-glio) s. n., art. imbróglioul, pl. imbrógliouri
imbrogliourilor
IMBROGLIO, imbrogliouri, s. n. 1.Piesă de teatru sau episod dramatic cu acțiune sau intrigă complicată, voit confuză și cu deznodământ surprinzător și clarificator. 2. (Rar) Încurcătură. [Pr.: -bró-li-o] – Cuv. it.

DOOM

imbróglio (it.) [glio pron. lio] (-glio) s. n., art. imbróglioul, pl. imbrógliouri
imbrohor
IMBROHÓR, imbrohori, s. m. Persoană trimisă de sultan în Țările Române cu înalte misiuni politice. – Din tc. imbrohor.

DOOM

imbrohór s. m., pl. imbrohóri
imbrohori
IMBROHÓR, imbrohori, s. m. Persoană trimisă de sultan în Țările Române cu înalte misiuni politice. – Din tc. imbrohor.

DOOM

imbrohór s. m., pl. imbrohóri
imbrohorii
IMBROHÓR, imbrohori, s. m. Persoană trimisă de sultan în Țările Române cu înalte misiuni politice. – Din tc. imbrohor.

DOOM

imbrohór s. m., pl. imbrohóri
imbrohorilor
IMBROHÓR, imbrohori, s. m. Persoană trimisă de sultan în Țările Române cu înalte misiuni politice. – Din tc. imbrohor.

DOOM

imbrohór s. m., pl. imbrohóri
imbrohorul
IMBROHÓR, imbrohori, s. m. Persoană trimisă de sultan în Țările Române cu înalte misiuni politice. – Din tc. imbrohor.

DOOM

imbrohór s. m., pl. imbrohóri
imbrohorului
IMBROHÓR, imbrohori, s. m. Persoană trimisă de sultan în Țările Române cu înalte misiuni politice. – Din tc. imbrohor.

DOOM

imbrohór s. m., pl. imbrohóri
imeargă
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imediat
IMEDIÁT, -Ă, imediați, -te, adv., adj. 1. Adv. Fără întârziere, numaidecât, îndată. 2. Adj. Care urmează să se producă fără întârziere; care este de primă necesitate sau urgență; aflat la o distanță foarte mică de cineva sau de ceva. [Pr.: -di-at] – Din fr. immédiat, lat. immediatus.

DOOM

imediát (-di-at) adj. m., pl. imediáți; f. imediátă, pl. imediáte
imediata
IMEDIÁT, -Ă, imediați, -te, adv., adj. 1. Adv. Fără întârziere, numaidecât, îndată. 2. Adj. Care urmează să se producă fără întârziere; care este de primă necesitate sau urgență; aflat la o distanță foarte mică de cineva sau de ceva. [Pr.: -di-at] – Din fr. immédiat, lat. immediatus.

DOOM

imediát (-di-at) adj. m., pl. imediáți; f. imediátă, pl. imediáte
imediate
IMEDIÁT, -Ă, imediați, -te, adv., adj. 1. Adv. Fără întârziere, numaidecât, îndată. 2. Adj. Care urmează să se producă fără întârziere; care este de primă necesitate sau urgență; aflat la o distanță foarte mică de cineva sau de ceva. [Pr.: -di-at] – Din fr. immédiat, lat. immediatus.

DOOM

imediát (-di-at) adj. m., pl. imediáți; f. imediátă, pl. imediáte
imediatei
IMEDIÁT, -Ă, imediați, -te, adv., adj. 1. Adv. Fără întârziere, numaidecât, îndată. 2. Adj. Care urmează să se producă fără întârziere; care este de primă necesitate sau urgență; aflat la o distanță foarte mică de cineva sau de ceva. [Pr.: -di-at] – Din fr. immédiat, lat. immediatus.

DOOM

imediát (-di-at) adj. m., pl. imediáți; f. imediátă, pl. imediáte
imediatele
IMEDIÁT, -Ă, imediați, -te, adv., adj. 1. Adv. Fără întârziere, numaidecât, îndată. 2. Adj. Care urmează să se producă fără întârziere; care este de primă necesitate sau urgență; aflat la o distanță foarte mică de cineva sau de ceva. [Pr.: -di-at] – Din fr. immédiat, lat. immediatus.

DOOM

imediát (-di-at) adj. m., pl. imediáți; f. imediátă, pl. imediáte
imediatelor
IMEDIÁT, -Ă, imediați, -te, adv., adj. 1. Adv. Fără întârziere, numaidecât, îndată. 2. Adj. Care urmează să se producă fără întârziere; care este de primă necesitate sau urgență; aflat la o distanță foarte mică de cineva sau de ceva. [Pr.: -di-at] – Din fr. immédiat, lat. immediatus.

DOOM

imediát (-di-at) adj. m., pl. imediáți; f. imediátă, pl. imediáte
imediatețe
IMEDIATÉȚE s. f. (Rar) Caracter imediat al unei acțiuni, al unui fapt. ♦ Urgență. [Pr.: -di-a-] – Imediat + suf. -ețe (după fr. immédiateté).
imediatul
IMEDIÁT, -Ă, imediați, -te, adv., adj. 1. Adv. Fără întârziere, numaidecât, îndată. 2. Adj. Care urmează să se producă fără întârziere; care este de primă necesitate sau urgență; aflat la o distanță foarte mică de cineva sau de ceva. [Pr.: -di-at] – Din fr. immédiat, lat. immediatus.

DOOM

imediát (-di-at) adj. m., pl. imediáți; f. imediátă, pl. imediáte
imediatului
IMEDIÁT, -Ă, imediați, -te, adv., adj. 1. Adv. Fără întârziere, numaidecât, îndată. 2. Adj. Care urmează să se producă fără întârziere; care este de primă necesitate sau urgență; aflat la o distanță foarte mică de cineva sau de ceva. [Pr.: -di-at] – Din fr. immédiat, lat. immediatus.

DOOM

imediát (-di-at) adj. m., pl. imediáți; f. imediátă, pl. imediáte
imediați
IMEDIÁT, -Ă, imediați, -te, adv., adj. 1. Adv. Fără întârziere, numaidecât, îndată. 2. Adj. Care urmează să se producă fără întârziere; care este de primă necesitate sau urgență; aflat la o distanță foarte mică de cineva sau de ceva. [Pr.: -di-at] – Din fr. immédiat, lat. immediatus.

DOOM

imediát (-di-at) adj. m., pl. imediáți; f. imediátă, pl. imediáte
imediații
IMEDIÁT, -Ă, imediați, -te, adv., adj. 1. Adv. Fără întârziere, numaidecât, îndată. 2. Adj. Care urmează să se producă fără întârziere; care este de primă necesitate sau urgență; aflat la o distanță foarte mică de cineva sau de ceva. [Pr.: -di-at] – Din fr. immédiat, lat. immediatus.

DOOM

imediát (-di-at) adj. m., pl. imediáți; f. imediátă, pl. imediáte
imediaților
IMEDIÁT, -Ă, imediați, -te, adv., adj. 1. Adv. Fără întârziere, numaidecât, îndată. 2. Adj. Care urmează să se producă fără întârziere; care este de primă necesitate sau urgență; aflat la o distanță foarte mică de cineva sau de ceva. [Pr.: -di-at] – Din fr. immédiat, lat. immediatus.

DOOM

imediát (-di-at) adj. m., pl. imediáți; f. imediátă, pl. imediáte
imelman
IMELMÁN s.n. Figură acrobatică aeriană, constând dintr-o jumătate de luping urmată de un semitonou. [< germ. Immelmann, fr. immelmann, cf. Immelmann – ofițer aviator german].

DOOM

imelmán s. n.
imelmanul
IMELMÁN s.n. Figură acrobatică aeriană, constând dintr-o jumătate de luping urmată de un semitonou. [< germ. Immelmann, fr. immelmann, cf. Immelmann – ofițer aviator german].

DOOM

imelmán s. n.
imelmanului
IMELMÁN s.n. Figură acrobatică aeriană, constând dintr-o jumătate de luping urmată de un semitonou. [< germ. Immelmann, fr. immelmann, cf. Immelmann – ofițer aviator german].

DOOM

imelmán s. n.
imemorabil
IMEMORÁBIL, -Ă, imemorabili, -e, adj. Care este foarte îndepărtat în timp. – Din fr. immémorable, lat. immemorabilis.

DOOM

imemorábil adj. m., pl. imemorábili; f. imemorábilă, pl. imemorábile
imemorabila
IMEMORÁBIL, -Ă, imemorabili, -e, adj. Care este foarte îndepărtat în timp. – Din fr. immémorable, lat. immemorabilis.

DOOM

imemorábil adj. m., pl. imemorábili; f. imemorábilă, pl. imemorábile
imemorabile
IMEMORÁBIL, -Ă, imemorabili, -e, adj. Care este foarte îndepărtat în timp. – Din fr. immémorable, lat. immemorabilis.

DOOM

imemorábil adj. m., pl. imemorábili; f. imemorábilă, pl. imemorábile
imemorabilei
IMEMORÁBIL, -Ă, imemorabili, -e, adj. Care este foarte îndepărtat în timp. – Din fr. immémorable, lat. immemorabilis.

DOOM

imemorábil adj. m., pl. imemorábili; f. imemorábilă, pl. imemorábile
imemorabilele
IMEMORÁBIL, -Ă, imemorabili, -e, adj. Care este foarte îndepărtat în timp. – Din fr. immémorable, lat. immemorabilis.

DOOM

imemorábil adj. m., pl. imemorábili; f. imemorábilă, pl. imemorábile
imemorabilelor
IMEMORÁBIL, -Ă, imemorabili, -e, adj. Care este foarte îndepărtat în timp. – Din fr. immémorable, lat. immemorabilis.

DOOM

imemorábil adj. m., pl. imemorábili; f. imemorábilă, pl. imemorábile
imemorabili
IMEMORÁBIL, -Ă, imemorabili, -e, adj. Care este foarte îndepărtat în timp. – Din fr. immémorable, lat. immemorabilis.

DOOM

imemorábil adj. m., pl. imemorábili; f. imemorábilă, pl. imemorábile
imemorabilii
IMEMORÁBIL, -Ă, imemorabili, -e, adj. Care este foarte îndepărtat în timp. – Din fr. immémorable, lat. immemorabilis.

DOOM

imemorábil adj. m., pl. imemorábili; f. imemorábilă, pl. imemorábile
imemorabililor
IMEMORÁBIL, -Ă, imemorabili, -e, adj. Care este foarte îndepărtat în timp. – Din fr. immémorable, lat. immemorabilis.

DOOM

imemorábil adj. m., pl. imemorábili; f. imemorábilă, pl. imemorábile
imemorabilul
IMEMORÁBIL, -Ă, imemorabili, -e, adj. Care este foarte îndepărtat în timp. – Din fr. immémorable, lat. immemorabilis.

DOOM

imemorábil adj. m., pl. imemorábili; f. imemorábilă, pl. imemorábile
imemorabilului
IMEMORÁBIL, -Ă, imemorabili, -e, adj. Care este foarte îndepărtat în timp. – Din fr. immémorable, lat. immemorabilis.

DOOM

imemorábil adj. m., pl. imemorábili; f. imemorábilă, pl. imemorábile
imemorial
IMEMORIÁL, -Ă, imemoriali, -e, adj. Care este dintr-o epocă foarte îndepărtată; străvechi. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immémorial.

DOOM

imemoriál (-ri-al) adj. m., pl. imemoriáli; f. imemoriálă, pl. imemoriále
imemoriala
IMEMORIÁL, -Ă, imemoriali, -e, adj. Care este dintr-o epocă foarte îndepărtată; străvechi. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immémorial.

DOOM

imemoriál (-ri-al) adj. m., pl. imemoriáli; f. imemoriálă, pl. imemoriále
imemoriale
IMEMORIÁL, -Ă, imemoriali, -e, adj. Care este dintr-o epocă foarte îndepărtată; străvechi. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immémorial.

DOOM

imemoriál (-ri-al) adj. m., pl. imemoriáli; f. imemoriálă, pl. imemoriále
imemorialei
IMEMORIÁL, -Ă, imemoriali, -e, adj. Care este dintr-o epocă foarte îndepărtată; străvechi. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immémorial.

DOOM

imemoriál (-ri-al) adj. m., pl. imemoriáli; f. imemoriálă, pl. imemoriále
imemorialele
IMEMORIÁL, -Ă, imemoriali, -e, adj. Care este dintr-o epocă foarte îndepărtată; străvechi. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immémorial.

DOOM

imemoriál (-ri-al) adj. m., pl. imemoriáli; f. imemoriálă, pl. imemoriále
imemorialelor
IMEMORIÁL, -Ă, imemoriali, -e, adj. Care este dintr-o epocă foarte îndepărtată; străvechi. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immémorial.

DOOM

imemoriál (-ri-al) adj. m., pl. imemoriáli; f. imemoriálă, pl. imemoriále
imemoriali
IMEMORIÁL, -Ă, imemoriali, -e, adj. Care este dintr-o epocă foarte îndepărtată; străvechi. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immémorial.

DOOM

imemoriál (-ri-al) adj. m., pl. imemoriáli; f. imemoriálă, pl. imemoriále
imemorialii
IMEMORIÁL, -Ă, imemoriali, -e, adj. Care este dintr-o epocă foarte îndepărtată; străvechi. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immémorial.

DOOM

imemoriál (-ri-al) adj. m., pl. imemoriáli; f. imemoriálă, pl. imemoriále
imemorialilor
IMEMORIÁL, -Ă, imemoriali, -e, adj. Care este dintr-o epocă foarte îndepărtată; străvechi. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immémorial.

DOOM

imemoriál (-ri-al) adj. m., pl. imemoriáli; f. imemoriálă, pl. imemoriále
imemorialul
IMEMORIÁL, -Ă, imemoriali, -e, adj. Care este dintr-o epocă foarte îndepărtată; străvechi. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immémorial.

DOOM

imemoriál (-ri-al) adj. m., pl. imemoriáli; f. imemoriálă, pl. imemoriále
imemorialului
IMEMORIÁL, -Ă, imemoriali, -e, adj. Care este dintr-o epocă foarte îndepărtată; străvechi. [Pr.: -ri-al] – Din fr. immémorial.

DOOM

imemoriál (-ri-al) adj. m., pl. imemoriáli; f. imemoriálă, pl. imemoriále
imen
IMÉN s.n. v. himen.
imen
IMÉN s.n. v. himen.
imens
IMÉNS, -Ă, imenși, -se, adj. Care este extraordinar de mare, de numeros, de intens, de important; colosal, enorm. ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar. – Din fr. immense, lat. immensus.

DOOM

iméns adj. m., pl. iménși; f. iménsă, pl. iménse
imensa
IMÉNS, -Ă, imenși, -se, adj. Care este extraordinar de mare, de numeros, de intens, de important; colosal, enorm. ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar. – Din fr. immense, lat. immensus.

DOOM

iméns adj. m., pl. iménși; f. iménsă, pl. iménse
imense
IMÉNS, -Ă, imenși, -se, adj. Care este extraordinar de mare, de numeros, de intens, de important; colosal, enorm. ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar. – Din fr. immense, lat. immensus.

DOOM

iméns adj. m., pl. iménși; f. iménsă, pl. iménse
imensei
IMÉNS, -Ă, imenși, -se, adj. Care este extraordinar de mare, de numeros, de intens, de important; colosal, enorm. ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar. – Din fr. immense, lat. immensus.

DOOM

iméns adj. m., pl. iménși; f. iménsă, pl. iménse
imensele
IMÉNS, -Ă, imenși, -se, adj. Care este extraordinar de mare, de numeros, de intens, de important; colosal, enorm. ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar. – Din fr. immense, lat. immensus.

DOOM

iméns adj. m., pl. iménși; f. iménsă, pl. iménse
imenselor
IMÉNS, -Ă, imenși, -se, adj. Care este extraordinar de mare, de numeros, de intens, de important; colosal, enorm. ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar. – Din fr. immense, lat. immensus.

DOOM

iméns adj. m., pl. iménși; f. iménsă, pl. iménse
imensitate
IMENSITÁTE, imensități, s. f. Însușirea a ceea ce este imens; ceea ce copleșește prin proporțiile sale uriașe, prin numărul, intensitatea, importanța extraordinară. ♦ Întindere uriașă, spațiu imens. – Din fr. immensité, lat. immensitas, -atis.

DOOM

imensitáte s. f., g.-d. art. imensitắții; pl. imensitắți
imensitatea
IMENSITÁTE, imensități, s. f. Însușirea a ceea ce este imens; ceea ce copleșește prin proporțiile sale uriașe, prin numărul, intensitatea, importanța extraordinară. ♦ Întindere uriașă, spațiu imens. – Din fr. immensité, lat. immensitas, -atis.

DOOM

imensitáte s. f., g.-d. art. imensitắții; pl. imensitắți
imensități
IMENSITÁTE, imensități, s. f. Însușirea a ceea ce este imens; ceea ce copleșește prin proporțiile sale uriașe, prin numărul, intensitatea, importanța extraordinară. ♦ Întindere uriașă, spațiu imens. – Din fr. immensité, lat. immensitas, -atis.

DOOM

imensitáte s. f., g.-d. art. imensitắții; pl. imensitắți
imensității
IMENSITÁTE, imensități, s. f. Însușirea a ceea ce este imens; ceea ce copleșește prin proporțiile sale uriașe, prin numărul, intensitatea, importanța extraordinară. ♦ Întindere uriașă, spațiu imens. – Din fr. immensité, lat. immensitas, -atis.

DOOM

imensitáte s. f., g.-d. art. imensitắții; pl. imensitắți
imensitățile
IMENSITÁTE, imensități, s. f. Însușirea a ceea ce este imens; ceea ce copleșește prin proporțiile sale uriașe, prin numărul, intensitatea, importanța extraordinară. ♦ Întindere uriașă, spațiu imens. – Din fr. immensité, lat. immensitas, -atis.

DOOM

imensitáte s. f., g.-d. art. imensitắții; pl. imensitắți
imensităților
IMENSITÁTE, imensități, s. f. Însușirea a ceea ce este imens; ceea ce copleșește prin proporțiile sale uriașe, prin numărul, intensitatea, importanța extraordinară. ♦ Întindere uriașă, spațiu imens. – Din fr. immensité, lat. immensitas, -atis.

DOOM

imensitáte s. f., g.-d. art. imensitắții; pl. imensitắți
imensul
IMÉNS, -Ă, imenși, -se, adj. Care este extraordinar de mare, de numeros, de intens, de important; colosal, enorm. ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar. – Din fr. immense, lat. immensus.

DOOM

iméns adj. m., pl. iménși; f. iménsă, pl. iménse
imensului
IMÉNS, -Ă, imenși, -se, adj. Care este extraordinar de mare, de numeros, de intens, de important; colosal, enorm. ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar. – Din fr. immense, lat. immensus.

DOOM

iméns adj. m., pl. iménși; f. iménsă, pl. iménse
imenși
IMÉNS, -Ă, imenși, -se, adj. Care este extraordinar de mare, de numeros, de intens, de important; colosal, enorm. ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar. – Din fr. immense, lat. immensus.

DOOM

iméns adj. m., pl. iménși; f. iménsă, pl. iménse
imenșii
IMÉNS, -Ă, imenși, -se, adj. Care este extraordinar de mare, de numeros, de intens, de important; colosal, enorm. ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar. – Din fr. immense, lat. immensus.

DOOM

iméns adj. m., pl. iménși; f. iménsă, pl. iménse
imenșilor
IMÉNS, -Ă, imenși, -se, adj. Care este extraordinar de mare, de numeros, de intens, de important; colosal, enorm. ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar. – Din fr. immense, lat. immensus.

DOOM

iméns adj. m., pl. iménși; f. iménsă, pl. iménse
imerg
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imerge
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imerge
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imergea
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imergeai
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imergeam
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imergeau
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imergeați
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imergem
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imergent
IMERGÉNT, -Ă, imergenți, -te, adj. (Despre raze luminoase) Care străbate un mediu oarecare. – Din fr. immergent.

DOOM

imergént (care străbate un mediu) adj. m., pl. imergénți; f. imergéntă, pl. imergénte
imergenta
IMERGÉNT, -Ă, imergenți, -te, adj. (Despre raze luminoase) Care străbate un mediu oarecare. – Din fr. immergent.

DOOM

imergént (care străbate un mediu) adj. m., pl. imergénți; f. imergéntă, pl. imergénte
imergente
IMERGÉNT, -Ă, imergenți, -te, adj. (Despre raze luminoase) Care străbate un mediu oarecare. – Din fr. immergent.

DOOM

imergént (care străbate un mediu) adj. m., pl. imergénți; f. imergéntă, pl. imergénte
imergentei
IMERGÉNT, -Ă, imergenți, -te, adj. (Despre raze luminoase) Care străbate un mediu oarecare. – Din fr. immergent.

DOOM

imergént (care străbate un mediu) adj. m., pl. imergénți; f. imergéntă, pl. imergénte
imergentele
IMERGÉNT, -Ă, imergenți, -te, adj. (Despre raze luminoase) Care străbate un mediu oarecare. – Din fr. immergent.

DOOM

imergént (care străbate un mediu) adj. m., pl. imergénți; f. imergéntă, pl. imergénte
imergentelor
IMERGÉNT, -Ă, imergenți, -te, adj. (Despre raze luminoase) Care străbate un mediu oarecare. – Din fr. immergent.

DOOM

imergént (care străbate un mediu) adj. m., pl. imergénți; f. imergéntă, pl. imergénte
imergentul
IMERGÉNT, -Ă, imergenți, -te, adj. (Despre raze luminoase) Care străbate un mediu oarecare. – Din fr. immergent.

DOOM

imergént (care străbate un mediu) adj. m., pl. imergénți; f. imergéntă, pl. imergénte
imergentului
IMERGÉNT, -Ă, imergenți, -te, adj. (Despre raze luminoase) Care străbate un mediu oarecare. – Din fr. immergent.

DOOM

imergént (care străbate un mediu) adj. m., pl. imergénți; f. imergéntă, pl. imergénte
imergenți
IMERGÉNT, -Ă, imergenți, -te, adj. (Despre raze luminoase) Care străbate un mediu oarecare. – Din fr. immergent.

DOOM

imergént (care străbate un mediu) adj. m., pl. imergénți; f. imergéntă, pl. imergénte
imergenții
IMERGÉNT, -Ă, imergenți, -te, adj. (Despre raze luminoase) Care străbate un mediu oarecare. – Din fr. immergent.

DOOM

imergént (care străbate un mediu) adj. m., pl. imergénți; f. imergéntă, pl. imergénte
imergenților
IMERGÉNT, -Ă, imergenți, -te, adj. (Despre raze luminoase) Care străbate un mediu oarecare. – Din fr. immergent.

DOOM

imergént (care străbate un mediu) adj. m., pl. imergénți; f. imergéntă, pl. imergénte
imergere
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imergere
IMÉRGERE, imergeri, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a imerge. – V. imerge.
imergerea
IMÉRGERE, imergeri, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a imerge. – V. imerge.
imergeri
IMÉRGERE, imergeri, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a imerge. – V. imerge.
imergerii
IMÉRGERE, imergeri, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a imerge. – V. imerge.
imergerile
IMÉRGERE, imergeri, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a imerge. – V. imerge.
imergerilor
IMÉRGERE, imergeri, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a imerge. – V. imerge.
imergeți
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imergi
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imergibil
IMERGÍBIL, -Ă, imergibili, -e, adj. (Tehn.) Care poate fi imers. – Imerge + suf. -bil.
imergibila
IMERGÍBIL, -Ă, imergibili, -e, adj. (Tehn.) Care poate fi imers. – Imerge + suf. -bil.
imergibile
IMERGÍBIL, -Ă, imergibili, -e, adj. (Tehn.) Care poate fi imers. – Imerge + suf. -bil.
imergibilei
IMERGÍBIL, -Ă, imergibili, -e, adj. (Tehn.) Care poate fi imers. – Imerge + suf. -bil.
imergibilele
IMERGÍBIL, -Ă, imergibili, -e, adj. (Tehn.) Care poate fi imers. – Imerge + suf. -bil.
imergibilelor
IMERGÍBIL, -Ă, imergibili, -e, adj. (Tehn.) Care poate fi imers. – Imerge + suf. -bil.
imergibili
IMERGÍBIL, -Ă, imergibili, -e, adj. (Tehn.) Care poate fi imers. – Imerge + suf. -bil.
imergibilii
IMERGÍBIL, -Ă, imergibili, -e, adj. (Tehn.) Care poate fi imers. – Imerge + suf. -bil.
imergibililor
IMERGÍBIL, -Ă, imergibili, -e, adj. (Tehn.) Care poate fi imers. – Imerge + suf. -bil.
imergibilul
IMERGÍBIL, -Ă, imergibili, -e, adj. (Tehn.) Care poate fi imers. – Imerge + suf. -bil.
imergibilului
IMERGÍBIL, -Ă, imergibili, -e, adj. (Tehn.) Care poate fi imers. – Imerge + suf. -bil.
imergând
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imergînd
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imers
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imers
IMÉRS, -Ă, imerși, -se, adj. (Tehn.) Care este scufundat în lichid. – V. imerge.
imersa
IMÉRS, -Ă, imerși, -se, adj. (Tehn.) Care este scufundat în lichid. – V. imerge.
imersa
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersai
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersam
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersare
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersare
IMERSÁRE, imersări, s. f. (Rar) Scufundare. – V. imersa.
imersarea
IMERSÁRE, imersări, s. f. (Rar) Scufundare. – V. imersa.
imersară
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersarăm
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersarăți
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersase
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersasem
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersaseră
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersaserăm
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersaserăți
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersaseși
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersaseți
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersat
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersat
IMERSÁT, -Ă, imersați, -te, adj. Care este scufundat în lichid. – V. imersa.
imersau
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersași
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersați
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imerse
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imerse
IMÉRS, -Ă, imerși, -se, adj. (Tehn.) Care este scufundat în lichid. – V. imerge.
imersează
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersei
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imersei
IMÉRS, -Ă, imerși, -se, adj. (Tehn.) Care este scufundat în lichid. – V. imerge.
imersele
IMÉRS, -Ă, imerși, -se, adj. (Tehn.) Care este scufundat în lichid. – V. imerge.
imerselor
IMÉRS, -Ă, imerși, -se, adj. (Tehn.) Care este scufundat în lichid. – V. imerge.
imerseră
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imerserăm
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imerserăți
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imersese
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imersesem
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imerseseră
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imerseserăm
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imerseserăți
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imerseseși
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imerseseți
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imersez
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imerseze
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersezi
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imerseși
IMÉRGE, imérg, vb. III. Tranz. (Tehn.) A scufunda parțial sau total un corp într-un mediu fluid; a imersa. – Din fr. immerger, engl. immerge.
imersie
IMERSIÚNE s. f. 1. Afundare parțială sau totală a unui corp într-un lichid; stare a unui corp afundat într-un lichid. 2. Pătrundere a unui corp ceresc în conul de umbră al altui corp ceresc. [Pr.: -si-u-, – Var.: imérsie s. f.] – Din fr. immersion, lat. immersio, -onis.

DOOM

imersiúne (scufundare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. imersiúnii
imersiune
IMERSIÚNE s. f. 1. Afundare parțială sau totală a unui corp într-un lichid; stare a unui corp afundat într-un lichid. 2. Pătrundere a unui corp ceresc în conul de umbră al altui corp ceresc. [Pr.: -si-u-, – Var.: imérsie s. f.] – Din fr. immersion, lat. immersio, -onis.

DOOM

imersiúne (scufundare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. imersiúnii
imersiunea
IMERSIÚNE s. f. 1. Afundare parțială sau totală a unui corp într-un lichid; stare a unui corp afundat într-un lichid. 2. Pătrundere a unui corp ceresc în conul de umbră al altui corp ceresc. [Pr.: -si-u-, – Var.: imérsie s. f.] – Din fr. immersion, lat. immersio, -onis.

DOOM

imersiúne (scufundare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. imersiúnii
imersiuni
IMERSIÚNE s. f. 1. Afundare parțială sau totală a unui corp într-un lichid; stare a unui corp afundat într-un lichid. 2. Pătrundere a unui corp ceresc în conul de umbră al altui corp ceresc. [Pr.: -si-u-, – Var.: imérsie s. f.] – Din fr. immersion, lat. immersio, -onis.

DOOM

imersiúne (scufundare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. imersiúnii
imersiunii
IMERSIÚNE s. f. 1. Afundare parțială sau totală a unui corp într-un lichid; stare a unui corp afundat într-un lichid. 2. Pătrundere a unui corp ceresc în conul de umbră al altui corp ceresc. [Pr.: -si-u-, – Var.: imérsie s. f.] – Din fr. immersion, lat. immersio, -onis.

DOOM

imersiúne (scufundare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. imersiúnii
imersiunile
IMERSIÚNE s. f. 1. Afundare parțială sau totală a unui corp într-un lichid; stare a unui corp afundat într-un lichid. 2. Pătrundere a unui corp ceresc în conul de umbră al altui corp ceresc. [Pr.: -si-u-, – Var.: imérsie s. f.] – Din fr. immersion, lat. immersio, -onis.

DOOM

imersiúne (scufundare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. imersiúnii
imersiunilor
IMERSIÚNE s. f. 1. Afundare parțială sau totală a unui corp într-un lichid; stare a unui corp afundat într-un lichid. 2. Pătrundere a unui corp ceresc în conul de umbră al altui corp ceresc. [Pr.: -si-u-, – Var.: imérsie s. f.] – Din fr. immersion, lat. immersio, -onis.

DOOM

imersiúne (scufundare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. imersiúnii
imersul
IMÉRS, -Ă, imerși, -se, adj. (Tehn.) Care este scufundat în lichid. – V. imerge.
imersului
IMÉRS, -Ă, imerși, -se, adj. (Tehn.) Care este scufundat în lichid. – V. imerge.
imersând
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersînd
IMERSÁ, imersez, vb. I. Tranz. (Rar) A imerge. – Din imers.
imersări
IMERSÁRE, imersări, s. f. (Rar) Scufundare. – V. imersa.
imersării
IMERSÁRE, imersări, s. f. (Rar) Scufundare. – V. imersa.
imersările
IMERSÁRE, imersări, s. f. (Rar) Scufundare. – V. imersa.
imersărilor
IMERSÁRE, imersări, s. f. (Rar) Scufundare. – V. imersa.
imeră
IMÉRĂ s.f. v. himeră.
imerși
IMÉRS, -Ă, imerși, -se, adj. (Tehn.) Care este scufundat în lichid. – V. imerge.
imerșii
IMÉRS, -Ă, imerși, -se, adj. (Tehn.) Care este scufundat în lichid. – V. imerge.
imerșilor
IMÉRS, -Ă, imerși, -se, adj. (Tehn.) Care este scufundat în lichid. – V. imerge.
imide
IMÍDE s.f.pl. (Chim.) Combinații organice ciclice care conțin în ciclu grupa = NH. [< fr. imides].
imigra
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigrai
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigram
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigrant
IMIGRÁNT, -Ă, imigranți, -te, s. m. și f. Persoană care imigrează. – Din fr. immigrant, lat. immigrans, -ntis.

DOOM

imigrántă (femeie care imigrează) (-mi-gran-) s. f., g.-d. art. imigrántei; pl. imigránte
imigranta
IMIGRÁNT, -Ă, imigranți, -te, s. m. și f. Persoană care imigrează. – Din fr. immigrant, lat. immigrans, -ntis.

DOOM

imigrántă (femeie care imigrează) (-mi-gran-) s. f., g.-d. art. imigrántei; pl. imigránte
imigrante
IMIGRÁNT, -Ă, imigranți, -te, s. m. și f. Persoană care imigrează. – Din fr. immigrant, lat. immigrans, -ntis.

DOOM

imigrántă (femeie care imigrează) (-mi-gran-) s. f., g.-d. art. imigrántei; pl. imigránte
imigrantei
IMIGRÁNT, -Ă, imigranți, -te, s. m. și f. Persoană care imigrează. – Din fr. immigrant, lat. immigrans, -ntis.

DOOM

imigrántă (femeie care imigrează) (-mi-gran-) s. f., g.-d. art. imigrántei; pl. imigránte
imigrantele
IMIGRÁNT, -Ă, imigranți, -te, s. m. și f. Persoană care imigrează. – Din fr. immigrant, lat. immigrans, -ntis.

DOOM

imigrántă (femeie care imigrează) (-mi-gran-) s. f., g.-d. art. imigrántei; pl. imigránte
imigrantelor
IMIGRÁNT, -Ă, imigranți, -te, s. m. și f. Persoană care imigrează. – Din fr. immigrant, lat. immigrans, -ntis.

DOOM

imigrántă (femeie care imigrează) (-mi-gran-) s. f., g.-d. art. imigrántei; pl. imigránte
imigrantul
IMIGRÁNT, -Ă, imigranți, -te, s. m. și f. Persoană care imigrează. – Din fr. immigrant, lat. immigrans, -ntis.

DOOM

imigrántă (femeie care imigrează) (-mi-gran-) s. f., g.-d. art. imigrántei; pl. imigránte
imigrantului
IMIGRÁNT, -Ă, imigranți, -te, s. m. și f. Persoană care imigrează. – Din fr. immigrant, lat. immigrans, -ntis.

DOOM

imigrántă (femeie care imigrează) (-mi-gran-) s. f., g.-d. art. imigrántei; pl. imigránte
imigranți
IMIGRÁNT, -Ă, imigranți, -te, s. m. și f. Persoană care imigrează. – Din fr. immigrant, lat. immigrans, -ntis.

DOOM

imigrántă (femeie care imigrează) (-mi-gran-) s. f., g.-d. art. imigrántei; pl. imigránte
imigranții
IMIGRÁNT, -Ă, imigranți, -te, s. m. și f. Persoană care imigrează. – Din fr. immigrant, lat. immigrans, -ntis.

DOOM

imigrántă (femeie care imigrează) (-mi-gran-) s. f., g.-d. art. imigrántei; pl. imigránte
imigranților
IMIGRÁNT, -Ă, imigranți, -te, s. m. și f. Persoană care imigrează. – Din fr. immigrant, lat. immigrans, -ntis.

DOOM

imigrántă (femeie care imigrează) (-mi-gran-) s. f., g.-d. art. imigrántei; pl. imigránte
imigrare
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigrare
IMIGRÁRE, imigrări, s. f. Acțiunea de a imigra și rezultatul ei; imigrație. – V. imigra.

DOOM

imigráre (acțiunea de a imigra) (-mi-gra-) s. f., g.-d. art. imigrắrii; pl. imigrắri
imigrarea
IMIGRÁRE, imigrări, s. f. Acțiunea de a imigra și rezultatul ei; imigrație. – V. imigra.

DOOM

imigráre (acțiunea de a imigra) (-mi-gra-) s. f., g.-d. art. imigrắrii; pl. imigrắri
imigrară
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigrarăm
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigrarăți
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigrase
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigrasem
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigraseră
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigraserăm
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigraserăți
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigraseși
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigraseți
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigrat
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigrau
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigrași
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigrați
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigrația
IMIGRÁȚIE, imigrații, s. f. Imigrare; p. ext. situația, starea celui imigrat. ♦ Totalitatea imigrărilor dintr-o perioadă dată. – Din fr. immigration.

DOOM

imigráție (imigrare) (-mi-gra-ți-e) s. f., art. imigráția (-ți-a), g.-d. art. imigráției; pl. imigráții, art. imigráțiile (-ți-i-)
imigrație
IMIGRÁȚIE, imigrații, s. f. Imigrare; p. ext. situația, starea celui imigrat. ♦ Totalitatea imigrărilor dintr-o perioadă dată. – Din fr. immigration.

DOOM

imigráție (imigrare) (-mi-gra-ți-e) s. f., art. imigráția (-ți-a), g.-d. art. imigráției; pl. imigráții, art. imigráțiile (-ți-i-)
imigrației
IMIGRÁȚIE, imigrații, s. f. Imigrare; p. ext. situația, starea celui imigrat. ♦ Totalitatea imigrărilor dintr-o perioadă dată. – Din fr. immigration.

DOOM

imigráție (imigrare) (-mi-gra-ți-e) s. f., art. imigráția (-ți-a), g.-d. art. imigráției; pl. imigráții, art. imigráțiile (-ți-i-)
imigrații
IMIGRÁȚIE, imigrații, s. f. Imigrare; p. ext. situația, starea celui imigrat. ♦ Totalitatea imigrărilor dintr-o perioadă dată. – Din fr. immigration.

DOOM

imigráție (imigrare) (-mi-gra-ți-e) s. f., art. imigráția (-ți-a), g.-d. art. imigráției; pl. imigráții, art. imigráțiile (-ți-i-)
imigrațiile
IMIGRÁȚIE, imigrații, s. f. Imigrare; p. ext. situația, starea celui imigrat. ♦ Totalitatea imigrărilor dintr-o perioadă dată. – Din fr. immigration.

DOOM

imigráție (imigrare) (-mi-gra-ți-e) s. f., art. imigráția (-ți-a), g.-d. art. imigráției; pl. imigráții, art. imigráțiile (-ți-i-)
imigrațiilor
IMIGRÁȚIE, imigrații, s. f. Imigrare; p. ext. situația, starea celui imigrat. ♦ Totalitatea imigrărilor dintr-o perioadă dată. – Din fr. immigration.

DOOM

imigráție (imigrare) (-mi-gra-ți-e) s. f., art. imigráția (-ți-a), g.-d. art. imigráției; pl. imigráții, art. imigráțiile (-ți-i-)
imigrațiune
IMIGRAȚIÚNE s.f. v. imigrație.
imigrează
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigrez
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigreze
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigrezi
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigrând
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigrînd
IMIGRÁ, imigrez, vb. I. Intranz. A veni într-o țară străină pentru a se stabili aici. – Din fr. immigrer, lat. immigrare.

DOOM

imigrá (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigreáză
imigrări
IMIGRÁRE, imigrări, s. f. Acțiunea de a imigra și rezultatul ei; imigrație. – V. imigra.

DOOM

imigráre (acțiunea de a imigra) (-mi-gra-) s. f., g.-d. art. imigrắrii; pl. imigrắri
imigrării
IMIGRÁRE, imigrări, s. f. Acțiunea de a imigra și rezultatul ei; imigrație. – V. imigra.

DOOM

imigráre (acțiunea de a imigra) (-mi-gra-) s. f., g.-d. art. imigrắrii; pl. imigrắri
imigrările
IMIGRÁRE, imigrări, s. f. Acțiunea de a imigra și rezultatul ei; imigrație. – V. imigra.

DOOM

imigráre (acțiunea de a imigra) (-mi-gra-) s. f., g.-d. art. imigrắrii; pl. imigrắri
imigrărilor
IMIGRÁRE, imigrări, s. f. Acțiunea de a imigra și rezultatul ei; imigrație. – V. imigra.

DOOM

imigráre (acțiunea de a imigra) (-mi-gra-) s. f., g.-d. art. imigrắrii; pl. imigrắri
imine
IMÍNE s.f.pl. (Chim.) Clasă de combinații organice rezultate prin înlocuirea a doi atomi de hidrogen din molecula de NH3 printr-un radical organic bivalent. [< fr. imines].
iminei
IMINÉU, iminei, s. m. Pantofi cu vârful ascuțit, purtați în trecut de țărani; pantofi de modă turcească, cu căputa înconjurând călcâiul, făcuți din marochin și purtați în trecut de boieri. – Din tc. yemeni.

DOOM

iminéu s. m., art. iminéul; pl. iminéi, art. iminéii
imineii
IMINÉU, iminei, s. m. Pantofi cu vârful ascuțit, purtați în trecut de țărani; pantofi de modă turcească, cu căputa înconjurând călcâiul, făcuți din marochin și purtați în trecut de boieri. – Din tc. yemeni.

DOOM

iminéu s. m., art. iminéul; pl. iminéi, art. iminéii
imineilor
IMINÉU, iminei, s. m. Pantofi cu vârful ascuțit, purtați în trecut de țărani; pantofi de modă turcească, cu căputa înconjurând călcâiul, făcuți din marochin și purtați în trecut de boieri. – Din tc. yemeni.

DOOM

iminéu s. m., art. iminéul; pl. iminéi, art. iminéii
iminent
IMINÉNT, -Ă, iminenți, -te, adj. Care este gata să se producă, să se întâmple (și nu se poate amâna sau evita); inevitabil. – Din fr. imminent, lat. imminens, -ntis.

DOOM

iminént (inevitabil) adj. m., pl. iminénți; f. iminéntă, pl. iminénte
iminenta
IMINÉNT, -Ă, iminenți, -te, adj. Care este gata să se producă, să se întâmple (și nu se poate amâna sau evita); inevitabil. – Din fr. imminent, lat. imminens, -ntis.

DOOM

iminént (inevitabil) adj. m., pl. iminénți; f. iminéntă, pl. iminénte
iminente
IMINÉNT, -Ă, iminenți, -te, adj. Care este gata să se producă, să se întâmple (și nu se poate amâna sau evita); inevitabil. – Din fr. imminent, lat. imminens, -ntis.

DOOM

iminént (inevitabil) adj. m., pl. iminénți; f. iminéntă, pl. iminénte
iminentei
IMINÉNT, -Ă, iminenți, -te, adj. Care este gata să se producă, să se întâmple (și nu se poate amâna sau evita); inevitabil. – Din fr. imminent, lat. imminens, -ntis.

DOOM

iminént (inevitabil) adj. m., pl. iminénți; f. iminéntă, pl. iminénte
iminentele
IMINÉNT, -Ă, iminenți, -te, adj. Care este gata să se producă, să se întâmple (și nu se poate amâna sau evita); inevitabil. – Din fr. imminent, lat. imminens, -ntis.

DOOM

iminént (inevitabil) adj. m., pl. iminénți; f. iminéntă, pl. iminénte
iminentelor
IMINÉNT, -Ă, iminenți, -te, adj. Care este gata să se producă, să se întâmple (și nu se poate amâna sau evita); inevitabil. – Din fr. imminent, lat. imminens, -ntis.

DOOM

iminént (inevitabil) adj. m., pl. iminénți; f. iminéntă, pl. iminénte
iminentul
IMINÉNT, -Ă, iminenți, -te, adj. Care este gata să se producă, să se întâmple (și nu se poate amâna sau evita); inevitabil. – Din fr. imminent, lat. imminens, -ntis.

DOOM

iminént (inevitabil) adj. m., pl. iminénți; f. iminéntă, pl. iminénte
iminentului
IMINÉNT, -Ă, iminenți, -te, adj. Care este gata să se producă, să se întâmple (și nu se poate amâna sau evita); inevitabil. – Din fr. imminent, lat. imminens, -ntis.

DOOM

iminént (inevitabil) adj. m., pl. iminénți; f. iminéntă, pl. iminénte
iminența
IMINÉNȚĂ s. f. Faptul de a fi iminent; starea unui lucru sau a unei situații iminente. – Din fr. imminence, lat. imminentia.

DOOM

iminénță (inevitabilitate) s. f., g.-d. art. iminénței
iminențe
IMINÉNȚĂ s. f. Faptul de a fi iminent; starea unui lucru sau a unei situații iminente. – Din fr. imminence, lat. imminentia.

DOOM

iminénță (inevitabilitate) s. f., g.-d. art. iminénței
iminenței
IMINÉNȚĂ s. f. Faptul de a fi iminent; starea unui lucru sau a unei situații iminente. – Din fr. imminence, lat. imminentia.

DOOM

iminénță (inevitabilitate) s. f., g.-d. art. iminénței
iminențele
IMINÉNȚĂ s. f. Faptul de a fi iminent; starea unui lucru sau a unei situații iminente. – Din fr. imminence, lat. imminentia.

DOOM

iminénță (inevitabilitate) s. f., g.-d. art. iminénței
iminențelor
IMINÉNȚĂ s. f. Faptul de a fi iminent; starea unui lucru sau a unei situații iminente. – Din fr. imminence, lat. imminentia.

DOOM

iminénță (inevitabilitate) s. f., g.-d. art. iminénței
iminenți
IMINÉNT, -Ă, iminenți, -te, adj. Care este gata să se producă, să se întâmple (și nu se poate amâna sau evita); inevitabil. – Din fr. imminent, lat. imminens, -ntis.

DOOM

iminént (inevitabil) adj. m., pl. iminénți; f. iminéntă, pl. iminénte
iminenții
IMINÉNT, -Ă, iminenți, -te, adj. Care este gata să se producă, să se întâmple (și nu se poate amâna sau evita); inevitabil. – Din fr. imminent, lat. imminens, -ntis.

DOOM

iminént (inevitabil) adj. m., pl. iminénți; f. iminéntă, pl. iminénte
iminenților
IMINÉNT, -Ă, iminenți, -te, adj. Care este gata să se producă, să se întâmple (și nu se poate amâna sau evita); inevitabil. – Din fr. imminent, lat. imminens, -ntis.

DOOM

iminént (inevitabil) adj. m., pl. iminénți; f. iminéntă, pl. iminénte
imineu
IMINÉU, iminei, s. m. Pantofi cu vârful ascuțit, purtați în trecut de țărani; pantofi de modă turcească, cu căputa înconjurând călcâiul, făcuți din marochin și purtați în trecut de boieri. – Din tc. yemeni.

DOOM

iminéu s. m., art. iminéul; pl. iminéi, art. iminéii
imineul
IMINÉU, iminei, s. m. Pantofi cu vârful ascuțit, purtați în trecut de țărani; pantofi de modă turcească, cu căputa înconjurând călcâiul, făcuți din marochin și purtați în trecut de boieri. – Din tc. yemeni.

DOOM

iminéu s. m., art. iminéul; pl. iminéi, art. iminéii
imineului
IMINÉU, iminei, s. m. Pantofi cu vârful ascuțit, purtați în trecut de țărani; pantofi de modă turcească, cu căputa înconjurând călcâiul, făcuți din marochin și purtați în trecut de boieri. – Din tc. yemeni.

DOOM

iminéu s. m., art. iminéul; pl. iminéi, art. iminéii
imiscibil
IMISCÍBIL, -Ă, imiscibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi amestecat. – Din fr. immiscible.

DOOM

imiscíbil adj. m., pl. imiscíbili; f. imiscíbilă, pl. imiscíbile
imiscibila
IMISCÍBIL, -Ă, imiscibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi amestecat. – Din fr. immiscible.

DOOM

imiscíbil adj. m., pl. imiscíbili; f. imiscíbilă, pl. imiscíbile
imiscibile
IMISCÍBIL, -Ă, imiscibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi amestecat. – Din fr. immiscible.

DOOM

imiscíbil adj. m., pl. imiscíbili; f. imiscíbilă, pl. imiscíbile
imiscibilei
IMISCÍBIL, -Ă, imiscibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi amestecat. – Din fr. immiscible.

DOOM

imiscíbil adj. m., pl. imiscíbili; f. imiscíbilă, pl. imiscíbile
imiscibilele
IMISCÍBIL, -Ă, imiscibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi amestecat. – Din fr. immiscible.

DOOM

imiscíbil adj. m., pl. imiscíbili; f. imiscíbilă, pl. imiscíbile
imiscibilelor
IMISCÍBIL, -Ă, imiscibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi amestecat. – Din fr. immiscible.

DOOM

imiscíbil adj. m., pl. imiscíbili; f. imiscíbilă, pl. imiscíbile
imiscibili
IMISCÍBIL, -Ă, imiscibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi amestecat. – Din fr. immiscible.

DOOM

imiscíbil adj. m., pl. imiscíbili; f. imiscíbilă, pl. imiscíbile
imiscibilii
IMISCÍBIL, -Ă, imiscibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi amestecat. – Din fr. immiscible.

DOOM

imiscíbil adj. m., pl. imiscíbili; f. imiscíbilă, pl. imiscíbile
imiscibililor
IMISCÍBIL, -Ă, imiscibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi amestecat. – Din fr. immiscible.

DOOM

imiscíbil adj. m., pl. imiscíbili; f. imiscíbilă, pl. imiscíbile
imiscibilitate
IMISCIBILITÁTE s. f. (Livr.) Calitatea de a fi imiscibil. – Din fr. immiscibilité.
imiscibilitatea
IMISCIBILITÁTE s. f. (Livr.) Calitatea de a fi imiscibil. – Din fr. immiscibilité.
imiscibilități
IMISCIBILITÁTE s. f. (Livr.) Calitatea de a fi imiscibil. – Din fr. immiscibilité.
imiscibilității
IMISCIBILITÁTE s. f. (Livr.) Calitatea de a fi imiscibil. – Din fr. immiscibilité.
imiscibilul
IMISCÍBIL, -Ă, imiscibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi amestecat. – Din fr. immiscible.

DOOM

imiscíbil adj. m., pl. imiscíbili; f. imiscíbilă, pl. imiscíbile
imiscibilului
IMISCÍBIL, -Ă, imiscibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi amestecat. – Din fr. immiscible.

DOOM

imiscíbil adj. m., pl. imiscíbili; f. imiscíbilă, pl. imiscíbile
imit
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imita
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imita
IMITÁ vb. I. tr. 1. A face (sau a încerca să facă) exact ceea ce vede (sau a văzut) că face sau a făcut cineva. ♦ A reproduce vorba, gesturile cuiva; a maimuțări. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist sau al unui scriitor. ♦ A reproduce cu fidelitate, a copia. [P.i. 1 imít, -tez, 3,6 -tă. / < fr. imiter, cf. it. imitare, lat. imitari].
imitabil
IMITÁBIL, -Ă, imitabili, -e, adj. Care poate fi imitat. – Din fr. imitable, lat. imitabilis.

DOOM

imitábil adj. m., pl. imitábili; f. imitábilă, pl. imitábile
imitabila
IMITÁBIL, -Ă, imitabili, -e, adj. Care poate fi imitat. – Din fr. imitable, lat. imitabilis.

DOOM

imitábil adj. m., pl. imitábili; f. imitábilă, pl. imitábile
imitabile
IMITÁBIL, -Ă, imitabili, -e, adj. Care poate fi imitat. – Din fr. imitable, lat. imitabilis.

DOOM

imitábil adj. m., pl. imitábili; f. imitábilă, pl. imitábile
imitabilei
IMITÁBIL, -Ă, imitabili, -e, adj. Care poate fi imitat. – Din fr. imitable, lat. imitabilis.

DOOM

imitábil adj. m., pl. imitábili; f. imitábilă, pl. imitábile
imitabilele
IMITÁBIL, -Ă, imitabili, -e, adj. Care poate fi imitat. – Din fr. imitable, lat. imitabilis.

DOOM

imitábil adj. m., pl. imitábili; f. imitábilă, pl. imitábile
imitabilelor
IMITÁBIL, -Ă, imitabili, -e, adj. Care poate fi imitat. – Din fr. imitable, lat. imitabilis.

DOOM

imitábil adj. m., pl. imitábili; f. imitábilă, pl. imitábile
imitabili
IMITÁBIL, -Ă, imitabili, -e, adj. Care poate fi imitat. – Din fr. imitable, lat. imitabilis.

DOOM

imitábil adj. m., pl. imitábili; f. imitábilă, pl. imitábile
imitabilii
IMITÁBIL, -Ă, imitabili, -e, adj. Care poate fi imitat. – Din fr. imitable, lat. imitabilis.

DOOM

imitábil adj. m., pl. imitábili; f. imitábilă, pl. imitábile
imitabililor
IMITÁBIL, -Ă, imitabili, -e, adj. Care poate fi imitat. – Din fr. imitable, lat. imitabilis.

DOOM

imitábil adj. m., pl. imitábili; f. imitábilă, pl. imitábile
imitabilul
IMITÁBIL, -Ă, imitabili, -e, adj. Care poate fi imitat. – Din fr. imitable, lat. imitabilis.

DOOM

imitábil adj. m., pl. imitábili; f. imitábilă, pl. imitábile
imitabilului
IMITÁBIL, -Ă, imitabili, -e, adj. Care poate fi imitat. – Din fr. imitable, lat. imitabilis.

DOOM

imitábil adj. m., pl. imitábili; f. imitábilă, pl. imitábile
imitai
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imitam
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imitando
IMITÁNDO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Imitând. [< it. imitando].
imitare
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imitare
IMITÁRE, imitări, s. f. Acțiunea de a imita și rezultatul ei; imitație. – V. imita.

DOOM

imitáre s. f., g.-d. art. imitắrii; pl. imitắri
imitarea
IMITÁRE, imitări, s. f. Acțiunea de a imita și rezultatul ei; imitație. – V. imita.

DOOM

imitáre s. f., g.-d. art. imitắrii; pl. imitắri
imitară
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imitarăm
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imitarăți
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imitase
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imitasem
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imitaseră
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imitaserăm
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imitaserăți
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imitaseși
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imitaseți
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imitat
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imitat
IMITÁT, -Ă, imitați, -te, adj. Făcut în așa fel încît să semene cu altul.
imitata
IMITÁT, -Ă, imitați, -te, adj. Făcut în așa fel încît să semene cu altul.
imitate
IMITÁT, -Ă, imitați, -te, adj. Făcut în așa fel încît să semene cu altul.
imitatei
IMITÁT, -Ă, imitați, -te, adj. Făcut în așa fel încît să semene cu altul.
imitatele
IMITÁT, -Ă, imitați, -te, adj. Făcut în așa fel încît să semene cu altul.
imitatelor
IMITÁT, -Ă, imitați, -te, adj. Făcut în așa fel încît să semene cu altul.
imitativ
IMITATÍV, -Ă, imitativi, -e, adj. Care imită (sunete). – Din fr. imitatif, lat. imitativus.

DOOM

imitatív adj. m., pl. imitatívi; f. imitatívă, pl. imitatíve
imitativa
IMITATÍV, -Ă, imitativi, -e, adj. Care imită (sunete). – Din fr. imitatif, lat. imitativus.

DOOM

imitatív adj. m., pl. imitatívi; f. imitatívă, pl. imitatíve
imitative
IMITATÍV, -Ă, imitativi, -e, adj. Care imită (sunete). – Din fr. imitatif, lat. imitativus.

DOOM

imitatív adj. m., pl. imitatívi; f. imitatívă, pl. imitatíve
imitativei
IMITATÍV, -Ă, imitativi, -e, adj. Care imită (sunete). – Din fr. imitatif, lat. imitativus.

DOOM

imitatív adj. m., pl. imitatívi; f. imitatívă, pl. imitatíve
imitativele
IMITATÍV, -Ă, imitativi, -e, adj. Care imită (sunete). – Din fr. imitatif, lat. imitativus.

DOOM

imitatív adj. m., pl. imitatívi; f. imitatívă, pl. imitatíve
imitativelor
IMITATÍV, -Ă, imitativi, -e, adj. Care imită (sunete). – Din fr. imitatif, lat. imitativus.

DOOM

imitatív adj. m., pl. imitatívi; f. imitatívă, pl. imitatíve
imitativi
IMITATÍV, -Ă, imitativi, -e, adj. Care imită (sunete). – Din fr. imitatif, lat. imitativus.

DOOM

imitatív adj. m., pl. imitatívi; f. imitatívă, pl. imitatíve
imitativii
IMITATÍV, -Ă, imitativi, -e, adj. Care imită (sunete). – Din fr. imitatif, lat. imitativus.

DOOM

imitatív adj. m., pl. imitatívi; f. imitatívă, pl. imitatíve
imitativilor
IMITATÍV, -Ă, imitativi, -e, adj. Care imită (sunete). – Din fr. imitatif, lat. imitativus.

DOOM

imitatív adj. m., pl. imitatívi; f. imitatívă, pl. imitatíve
imitativul
IMITATÍV, -Ă, imitativi, -e, adj. Care imită (sunete). – Din fr. imitatif, lat. imitativus.

DOOM

imitatív adj. m., pl. imitatívi; f. imitatívă, pl. imitatíve
imitativului
IMITATÍV, -Ă, imitativi, -e, adj. Care imită (sunete). – Din fr. imitatif, lat. imitativus.

DOOM

imitatív adj. m., pl. imitatívi; f. imitatívă, pl. imitatíve
imitatoare
IMITATÓR, -OÁRE, imitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care imită pe cineva sau ceva. – Din fr. imitateur.

DOOM

imitatór s. m., pl. imitatóri
imitatoarea
IMITATÓR, -OÁRE, imitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care imită pe cineva sau ceva. – Din fr. imitateur.

DOOM

imitatór s. m., pl. imitatóri
imitatoarei
IMITATÓR, -OÁRE, imitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care imită pe cineva sau ceva. – Din fr. imitateur.

DOOM

imitatór s. m., pl. imitatóri
imitatoarele
IMITATÓR, -OÁRE, imitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care imită pe cineva sau ceva. – Din fr. imitateur.

DOOM

imitatór s. m., pl. imitatóri
imitatoarelor
IMITATÓR, -OÁRE, imitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care imită pe cineva sau ceva. – Din fr. imitateur.

DOOM

imitatór s. m., pl. imitatóri
imitator
IMITATÓR, -OÁRE, imitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care imită pe cineva sau ceva. – Din fr. imitateur.

DOOM

imitatór s. m., pl. imitatóri
imitatori
IMITATÓR, -OÁRE, imitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care imită pe cineva sau ceva. – Din fr. imitateur.

DOOM

imitatór s. m., pl. imitatóri
imitatorii
IMITATÓR, -OÁRE, imitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care imită pe cineva sau ceva. – Din fr. imitateur.

DOOM

imitatór s. m., pl. imitatóri
imitatorilor
IMITATÓR, -OÁRE, imitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care imită pe cineva sau ceva. – Din fr. imitateur.

DOOM

imitatór s. m., pl. imitatóri
imitatorul
IMITATÓR, -OÁRE, imitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care imită pe cineva sau ceva. – Din fr. imitateur.

DOOM

imitatór s. m., pl. imitatóri
imitatorului
IMITATÓR, -OÁRE, imitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care imită pe cineva sau ceva. – Din fr. imitateur.

DOOM

imitatór s. m., pl. imitatóri
imitatul
IMITÁT, -Ă, imitați, -te, adj. Făcut în așa fel încît să semene cu altul.
imitatului
IMITÁT, -Ă, imitați, -te, adj. Făcut în așa fel încît să semene cu altul.
imitau
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imitași
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imitați
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imitați
IMITÁT, -Ă, imitați, -te, adj. Făcut în așa fel încît să semene cu altul.
imitația
IMITÁȚIE, imitații, s. f. Imitare. ♦ (Concr.) Obiect copiat după un model; copie. ♦ Reluare, repetare a unei teme sau a unui motiv muzical pe diferite trepte de înălțime. [Var.: (rar) imitațiúne s. f.] – Din fr. imitation, lat. imitatio, -onis.

DOOM

imitáție (-ți-e) s. f., art. imitáția (-ți-a), g.-d. art. imitáției; pl. imitáții, art. imitáțiile (-ți-i-)
imitație
IMITÁȚIE, imitații, s. f. Imitare. ♦ (Concr.) Obiect copiat după un model; copie. ♦ Reluare, repetare a unei teme sau a unui motiv muzical pe diferite trepte de înălțime. [Var.: (rar) imitațiúne s. f.] – Din fr. imitation, lat. imitatio, -onis.

DOOM

imitáție (-ți-e) s. f., art. imitáția (-ți-a), g.-d. art. imitáției; pl. imitáții, art. imitáțiile (-ți-i-)
imitației
IMITÁȚIE, imitații, s. f. Imitare. ♦ (Concr.) Obiect copiat după un model; copie. ♦ Reluare, repetare a unei teme sau a unui motiv muzical pe diferite trepte de înălțime. [Var.: (rar) imitațiúne s. f.] – Din fr. imitation, lat. imitatio, -onis.

DOOM

imitáție (-ți-e) s. f., art. imitáția (-ți-a), g.-d. art. imitáției; pl. imitáții, art. imitáțiile (-ți-i-)
imitații
IMITÁT, -Ă, imitați, -te, adj. Făcut în așa fel încît să semene cu altul.
imitații
IMITÁȚIE, imitații, s. f. Imitare. ♦ (Concr.) Obiect copiat după un model; copie. ♦ Reluare, repetare a unei teme sau a unui motiv muzical pe diferite trepte de înălțime. [Var.: (rar) imitațiúne s. f.] – Din fr. imitation, lat. imitatio, -onis.

DOOM

imitáție (-ți-e) s. f., art. imitáția (-ți-a), g.-d. art. imitáției; pl. imitáții, art. imitáțiile (-ți-i-)
imitațiile
IMITÁȚIE, imitații, s. f. Imitare. ♦ (Concr.) Obiect copiat după un model; copie. ♦ Reluare, repetare a unei teme sau a unui motiv muzical pe diferite trepte de înălțime. [Var.: (rar) imitațiúne s. f.] – Din fr. imitation, lat. imitatio, -onis.

DOOM

imitáție (-ți-e) s. f., art. imitáția (-ți-a), g.-d. art. imitáției; pl. imitáții, art. imitáțiile (-ți-i-)
imitațiilor
IMITÁȚIE, imitații, s. f. Imitare. ♦ (Concr.) Obiect copiat după un model; copie. ♦ Reluare, repetare a unei teme sau a unui motiv muzical pe diferite trepte de înălțime. [Var.: (rar) imitațiúne s. f.] – Din fr. imitation, lat. imitatio, -onis.

DOOM

imitáție (-ți-e) s. f., art. imitáția (-ți-a), g.-d. art. imitáției; pl. imitáții, art. imitáțiile (-ți-i-)
imitaților
IMITÁT, -Ă, imitați, -te, adj. Făcut în așa fel încît să semene cu altul.
imitațiune
IMITÁȚIE, imitații, s. f. Imitare. ♦ (Concr.) Obiect copiat după un model; copie. ♦ Reluare, repetare a unei teme sau a unui motiv muzical pe diferite trepte de înălțime. [Var.: (rar) imitațiúne s. f.] – Din fr. imitation, lat. imitatio, -onis.

DOOM

imitáție (-ți-e) s. f., art. imitáția (-ți-a), g.-d. art. imitáției; pl. imitáții, art. imitáțiile (-ți-i-)
imite
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imitând
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imitînd
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imitări
IMITÁRE, imitări, s. f. Acțiunea de a imita și rezultatul ei; imitație. – V. imita.

DOOM

imitáre s. f., g.-d. art. imitắrii; pl. imitắri
imitării
IMITÁRE, imitări, s. f. Acțiunea de a imita și rezultatul ei; imitație. – V. imita.

DOOM

imitáre s. f., g.-d. art. imitắrii; pl. imitắri
imitările
IMITÁRE, imitări, s. f. Acțiunea de a imita și rezultatul ei; imitație. – V. imita.

DOOM

imitáre s. f., g.-d. art. imitắrii; pl. imitắri
imitărilor
IMITÁRE, imitări, s. f. Acțiunea de a imita și rezultatul ei; imitație. – V. imita.

DOOM

imitáre s. f., g.-d. art. imitắrii; pl. imitắri
imixtiune
IMIXTIÚNE, imixtiuni, s. f. Amestec nemotivat și nedorit în treburile altuia. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. immixtion, lat. immixtio, -onis.

DOOM

imixtiúne (ingerință) (-ti-u-) s. f., g.-d. art. imixtiúnii; pl. imixtiúni
imixtiunea
IMIXTIÚNE, imixtiuni, s. f. Amestec nemotivat și nedorit în treburile altuia. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. immixtion, lat. immixtio, -onis.

DOOM

imixtiúne (ingerință) (-ti-u-) s. f., g.-d. art. imixtiúnii; pl. imixtiúni
imixtiuni
IMIXTIÚNE, imixtiuni, s. f. Amestec nemotivat și nedorit în treburile altuia. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. immixtion, lat. immixtio, -onis.

DOOM

imixtiúne (ingerință) (-ti-u-) s. f., g.-d. art. imixtiúnii; pl. imixtiúni
imixtiunii
IMIXTIÚNE, imixtiuni, s. f. Amestec nemotivat și nedorit în treburile altuia. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. immixtion, lat. immixtio, -onis.

DOOM

imixtiúne (ingerință) (-ti-u-) s. f., g.-d. art. imixtiúnii; pl. imixtiúni
imixtiunile
IMIXTIÚNE, imixtiuni, s. f. Amestec nemotivat și nedorit în treburile altuia. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. immixtion, lat. immixtio, -onis.

DOOM

imixtiúne (ingerință) (-ti-u-) s. f., g.-d. art. imixtiúnii; pl. imixtiúni
imixtiunilor
IMIXTIÚNE, imixtiuni, s. f. Amestec nemotivat și nedorit în treburile altuia. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. immixtion, lat. immixtio, -onis.

DOOM

imixtiúne (ingerință) (-ti-u-) s. f., g.-d. art. imixtiúnii; pl. imixtiúni
imiți
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

DOOM

imitá (a ~) vb., ind. prez. 3 imítă
imn
IMN, imnuri, s. n. Cîntec de laudă, adesea cu caracter festiv sau ocazional, compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment etc. Impresia de vară o dă Coșbuc în acest imn [Vara] prin cîteva trăsături, alese cu un superior simț artistic din diversitatea aspectelor naturii. IBRĂILEANU, S. 137. Un lung caic de abanos În aur prelucrat, Cu imnuri din Coran frumos Pe margine săpat. ALECSANDRI, P. A. 67. ◊ (Poetic) Cîntă ciocîrliile Imn de veselie; Fluturii cu miile Joacă pe cîmpie. IOSIF, P. 61. Imnul tăcerii neturburate se înălța de pretutindeni. HOGAȘ, M. N. 180. Voi ați cîntat cu glas fierbinte Naturii calde imnuri sfinte. COȘBUC, P. I 90. ♦ Cîntec solemn adoptat ca simbol al unității de stat sau de clasă. Imn național. ▭ În acordurile imnului R.P.R. și ale imnului U.R.S.S. s-a înălțat gloriosul pavilion sovietic. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2796. - Pl. și: (învechit) imne (NEGRUZZI, S. I 206).

DOOM

imn s. n., pl. ímnuri
imn
IMN, imnuri, s. n. Poezie sau cântec solemn compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou (legendar) etc. ♦ Spec. Cântec religios de preamărire a divinității. ♦ Spec. Cântec solemn apărut odată cu formarea statelor naționale și adoptat oficial ca simbol al unității naționale sau de stat. – Din fr. hymne, lat. hymnus.
imnic
ÍMNIC, -Ă, imnici, -ce, adj. Cu caracter de imn, de natura imnului; festiv. – Din fr. hymnique.

DOOM

*ímnic adj. m., pl. ímnici; f. ímnică, pl. ímnice
imnica
ÍMNIC, -Ă, imnici, -ce, adj. Cu caracter de imn, de natura imnului; festiv. – Din fr. hymnique.

DOOM

*ímnic adj. m., pl. ímnici; f. ímnică, pl. ímnice
imnice
ÍMNIC, -Ă, imnici, -ce, adj. Cu caracter de imn, de natura imnului; festiv. – Din fr. hymnique.

DOOM

*ímnic adj. m., pl. ímnici; f. ímnică, pl. ímnice
imnicei
ÍMNIC, -Ă, imnici, -ce, adj. Cu caracter de imn, de natura imnului; festiv. – Din fr. hymnique.

DOOM

*ímnic adj. m., pl. ímnici; f. ímnică, pl. ímnice
imnicele
ÍMNIC, -Ă, imnici, -ce, adj. Cu caracter de imn, de natura imnului; festiv. – Din fr. hymnique.

DOOM

*ímnic adj. m., pl. ímnici; f. ímnică, pl. ímnice
imnicelor
ÍMNIC, -Ă, imnici, -ce, adj. Cu caracter de imn, de natura imnului; festiv. – Din fr. hymnique.

DOOM

*ímnic adj. m., pl. ímnici; f. ímnică, pl. ímnice
imnici
ÍMNIC, -Ă, imnici, -ce, adj. Cu caracter de imn, de natura imnului; festiv. – Din fr. hymnique.

DOOM

*ímnic adj. m., pl. ímnici; f. ímnică, pl. ímnice
imnicii
ÍMNIC, -Ă, imnici, -ce, adj. Cu caracter de imn, de natura imnului; festiv. – Din fr. hymnique.

DOOM

*ímnic adj. m., pl. ímnici; f. ímnică, pl. ímnice
imnicilor
ÍMNIC, -Ă, imnici, -ce, adj. Cu caracter de imn, de natura imnului; festiv. – Din fr. hymnique.

DOOM

*ímnic adj. m., pl. ímnici; f. ímnică, pl. ímnice
imnicul
ÍMNIC, -Ă, imnici, -ce, adj. Cu caracter de imn, de natura imnului; festiv. – Din fr. hymnique.

DOOM

*ímnic adj. m., pl. ímnici; f. ímnică, pl. ímnice
imnicului
ÍMNIC, -Ă, imnici, -ce, adj. Cu caracter de imn, de natura imnului; festiv. – Din fr. hymnique.

DOOM

*ímnic adj. m., pl. ímnici; f. ímnică, pl. ímnice
imnologia
IMNOLOGÍE s.f. Știința poeziei imnice. [Var. himnologie s.f. / cf. fr. hymnologie].
imnologic
IMNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la imnologie. [Var. himnologic, -ă adj. / cf. fr. hymnologique].
imnologica
IMNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la imnologie. [Var. himnologic, -ă adj. / cf. fr. hymnologique].
imnologice
IMNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la imnologie. [Var. himnologic, -ă adj. / cf. fr. hymnologique].
imnologicei
IMNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la imnologie. [Var. himnologic, -ă adj. / cf. fr. hymnologique].
imnologicele
IMNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la imnologie. [Var. himnologic, -ă adj. / cf. fr. hymnologique].
imnologicelor
IMNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la imnologie. [Var. himnologic, -ă adj. / cf. fr. hymnologique].
imnologici
IMNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la imnologie. [Var. himnologic, -ă adj. / cf. fr. hymnologique].
imnologicii
IMNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la imnologie. [Var. himnologic, -ă adj. / cf. fr. hymnologique].
imnologicilor
IMNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la imnologie. [Var. himnologic, -ă adj. / cf. fr. hymnologique].
imnologicul
IMNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la imnologie. [Var. himnologic, -ă adj. / cf. fr. hymnologique].
imnologicului
IMNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la imnologie. [Var. himnologic, -ă adj. / cf. fr. hymnologique].
imnologie
IMNOLOGÍE s.f. Știința poeziei imnice. [Var. himnologie s.f. / cf. fr. hymnologie].
imnologiei
IMNOLOGÍE s.f. Știința poeziei imnice. [Var. himnologie s.f. / cf. fr. hymnologie].
imnologii
IMNOLOGÍE s.f. Știința poeziei imnice. [Var. himnologie s.f. / cf. fr. hymnologie].
imnul
IMN, imnuri, s. n. Poezie sau cântec solemn compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou (legendar) etc. ♦ Spec. Cântec religios de preamărire a divinității. ♦ Spec. Cântec solemn apărut odată cu formarea statelor naționale și adoptat oficial ca simbol al unității naționale sau de stat. – Din fr. hymne, lat. hymnus.
imnului
IMN, imnuri, s. n. Poezie sau cântec solemn compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou (legendar) etc. ♦ Spec. Cântec religios de preamărire a divinității. ♦ Spec. Cântec solemn apărut odată cu formarea statelor naționale și adoptat oficial ca simbol al unității naționale sau de stat. – Din fr. hymne, lat. hymnus.
imnuri
IMN, imnuri, s. n. Poezie sau cântec solemn compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou (legendar) etc. ♦ Spec. Cântec religios de preamărire a divinității. ♦ Spec. Cântec solemn apărut odată cu formarea statelor naționale și adoptat oficial ca simbol al unității naționale sau de stat. – Din fr. hymne, lat. hymnus.
imnurile
IMN, imnuri, s. n. Poezie sau cântec solemn compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou (legendar) etc. ♦ Spec. Cântec religios de preamărire a divinității. ♦ Spec. Cântec solemn apărut odată cu formarea statelor naționale și adoptat oficial ca simbol al unității naționale sau de stat. – Din fr. hymne, lat. hymnus.
imnurilor
IMN, imnuri, s. n. Poezie sau cântec solemn compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou (legendar) etc. ♦ Spec. Cântec religios de preamărire a divinității. ♦ Spec. Cântec solemn apărut odată cu formarea statelor naționale și adoptat oficial ca simbol al unității naționale sau de stat. – Din fr. hymne, lat. hymnus.
imoasa
IMÓS, -OÁSĂ, imoși, -oase, adj. (Reg.) Murdar, mânjit, plin de noroi. – Lat. limosus sau im + suf. -os.

DOOM

imós (reg.) adj. m., pl. imóși; f. imoásă, pl. imoáse
imoase
IMÓS, -OÁSĂ, imoși, -oase, adj. (Reg.) Murdar, mânjit, plin de noroi. – Lat. limosus sau im + suf. -os.

DOOM

imós (reg.) adj. m., pl. imóși; f. imoásă, pl. imoáse
imoasei
IMÓS, -OÁSĂ, imoși, -oase, adj. (Reg.) Murdar, mânjit, plin de noroi. – Lat. limosus sau im + suf. -os.

DOOM

imós (reg.) adj. m., pl. imóși; f. imoásă, pl. imoáse
imoasele
IMÓS, -OÁSĂ, imoși, -oase, adj. (Reg.) Murdar, mânjit, plin de noroi. – Lat. limosus sau im + suf. -os.

DOOM

imós (reg.) adj. m., pl. imóși; f. imoásă, pl. imoáse
imoaselor
IMÓS, -OÁSĂ, imoși, -oase, adj. (Reg.) Murdar, mânjit, plin de noroi. – Lat. limosus sau im + suf. -os.

DOOM

imós (reg.) adj. m., pl. imóși; f. imoásă, pl. imoáse
imobil
IMOBÍL2, -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; neclintit, fix. 2. Imobiliar. – Din fr. immobile, lat. immobilis.

DOOM

imóbil2 (imobiliar) adj. m., pl. imóbili; f. imóbilă, pl. imóbile
imobil
IMÓBIL1, imobile, s. n. Clădire, casă (mare). – Din fr. immeuble (modificat după lat. immobilis).

DOOM

imóbil3 s. n., pl. imóbile
imobila
IMOBÍL2, -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; neclintit, fix. 2. Imobiliar. – Din fr. immobile, lat. immobilis.

DOOM

imóbil2 (imobiliar) adj. m., pl. imóbili; f. imóbilă, pl. imóbile
imobile
IMOBÍL2, -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; neclintit, fix. 2. Imobiliar. – Din fr. immobile, lat. immobilis.

DOOM

imóbil2 (imobiliar) adj. m., pl. imóbili; f. imóbilă, pl. imóbile
imobilei
IMOBÍL2, -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; neclintit, fix. 2. Imobiliar. – Din fr. immobile, lat. immobilis.

DOOM

imóbil2 (imobiliar) adj. m., pl. imóbili; f. imóbilă, pl. imóbile
imobilele
IMOBÍL2, -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; neclintit, fix. 2. Imobiliar. – Din fr. immobile, lat. immobilis.

DOOM

imóbil2 (imobiliar) adj. m., pl. imóbili; f. imóbilă, pl. imóbile
imobilelor
IMOBÍL2, -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; neclintit, fix. 2. Imobiliar. – Din fr. immobile, lat. immobilis.

DOOM

imóbil2 (imobiliar) adj. m., pl. imóbili; f. imóbilă, pl. imóbile
imobili
IMOBÍL2, -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; neclintit, fix. 2. Imobiliar. – Din fr. immobile, lat. immobilis.

DOOM

imóbil2 (imobiliar) adj. m., pl. imóbili; f. imóbilă, pl. imóbile
imobiliar
IMOBILIÁR, -Ă, imobiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Despre bunuri materiale) Care nu poate fi transportat; imobil2. 2. Adj. Care se ocupă de bunuri imobile1. Agenție imobiliară. [Pr.: -li-ar] – Din fr. immobilier.

DOOM

*imobiliár2 s. n.
imobiliara
IMOBILIÁR, -Ă, imobiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Despre bunuri materiale) Care nu poate fi transportat; imobil2. 2. Adj. Care se ocupă de bunuri imobile1. Agenție imobiliară. [Pr.: -li-ar] – Din fr. immobilier.

DOOM

*imobiliár2 s. n.
imobiliare
IMOBILIÁR, -Ă, imobiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Despre bunuri materiale) Care nu poate fi transportat; imobil2. 2. Adj. Care se ocupă de bunuri imobile1. Agenție imobiliară. [Pr.: -li-ar] – Din fr. immobilier.

DOOM

*imobiliár2 s. n.
imobiliarei
IMOBILIÁR, -Ă, imobiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Despre bunuri materiale) Care nu poate fi transportat; imobil2. 2. Adj. Care se ocupă de bunuri imobile1. Agenție imobiliară. [Pr.: -li-ar] – Din fr. immobilier.

DOOM

*imobiliár2 s. n.
imobiliarele
IMOBILIÁR, -Ă, imobiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Despre bunuri materiale) Care nu poate fi transportat; imobil2. 2. Adj. Care se ocupă de bunuri imobile1. Agenție imobiliară. [Pr.: -li-ar] – Din fr. immobilier.

DOOM

*imobiliár2 s. n.
imobiliarelor
IMOBILIÁR, -Ă, imobiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Despre bunuri materiale) Care nu poate fi transportat; imobil2. 2. Adj. Care se ocupă de bunuri imobile1. Agenție imobiliară. [Pr.: -li-ar] – Din fr. immobilier.

DOOM

*imobiliár2 s. n.
imobiliari
IMOBILIÁR, -Ă, imobiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Despre bunuri materiale) Care nu poate fi transportat; imobil2. 2. Adj. Care se ocupă de bunuri imobile1. Agenție imobiliară. [Pr.: -li-ar] – Din fr. immobilier.

DOOM

*imobiliár2 s. n.
imobiliarii
IMOBILIÁR, -Ă, imobiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Despre bunuri materiale) Care nu poate fi transportat; imobil2. 2. Adj. Care se ocupă de bunuri imobile1. Agenție imobiliară. [Pr.: -li-ar] – Din fr. immobilier.

DOOM

*imobiliár2 s. n.
imobiliarilor
IMOBILIÁR, -Ă, imobiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Despre bunuri materiale) Care nu poate fi transportat; imobil2. 2. Adj. Care se ocupă de bunuri imobile1. Agenție imobiliară. [Pr.: -li-ar] – Din fr. immobilier.

DOOM

*imobiliár2 s. n.
imobiliarul
IMOBILIÁR, -Ă, imobiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Despre bunuri materiale) Care nu poate fi transportat; imobil2. 2. Adj. Care se ocupă de bunuri imobile1. Agenție imobiliară. [Pr.: -li-ar] – Din fr. immobilier.

DOOM

*imobiliár2 s. n.
imobiliarului
IMOBILIÁR, -Ă, imobiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Despre bunuri materiale) Care nu poate fi transportat; imobil2. 2. Adj. Care se ocupă de bunuri imobile1. Agenție imobiliară. [Pr.: -li-ar] – Din fr. immobilier.

DOOM

*imobiliár2 s. n.
imobilii
IMOBÍL2, -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; neclintit, fix. 2. Imobiliar. – Din fr. immobile, lat. immobilis.

DOOM

imóbil2 (imobiliar) adj. m., pl. imóbili; f. imóbilă, pl. imóbile
imobililor
IMOBÍL2, -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; neclintit, fix. 2. Imobiliar. – Din fr. immobile, lat. immobilis.

DOOM

imóbil2 (imobiliar) adj. m., pl. imóbili; f. imóbilă, pl. imóbile
imobilism
IMOBILÍSM s. n. Atitudine de opoziție sistematică și permanentă față de orice inovație, invenție, progres etc.; închistare. – Din fr. immobilisme.

DOOM

imobilísm s. n.
imobilismul
IMOBILÍSM s. n. Atitudine de opoziție sistematică și permanentă față de orice inovație, invenție, progres etc.; închistare. – Din fr. immobilisme.

DOOM

imobilísm s. n.
imobilismului
IMOBILÍSM s. n. Atitudine de opoziție sistematică și permanentă față de orice inovație, invenție, progres etc.; închistare. – Din fr. immobilisme.

DOOM

imobilísm s. n.
imobilist
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobilist
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobilista
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobilista
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobiliste
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobiliste
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobilistei
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobilistei
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobilistele
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobilistele
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobilistelor
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobilistelor
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobilistul
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobilistul
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobilistului
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobilistului
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobilitate
IMOBILITÁTE s. f. Stare de nemișcare, de neclintire totală. – Din fr. immobilité.

DOOM

imobilitáte s. f., g.-d. art. imobilitắții
imobilitatea
IMOBILITÁTE s. f. Stare de nemișcare, de neclintire totală. – Din fr. immobilité.

DOOM

imobilitáte s. f., g.-d. art. imobilitắții
imobilități
IMOBILITÁTE s. f. Stare de nemișcare, de neclintire totală. – Din fr. immobilité.

DOOM

imobilitáte s. f., g.-d. art. imobilitắții
imobilității
IMOBILITÁTE s. f. Stare de nemișcare, de neclintire totală. – Din fr. immobilité.

DOOM

imobilitáte s. f., g.-d. art. imobilitắții
imobiliza
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizai
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizam
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizare
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizare
IMOBILIZÁRE, imobilizări, s. f. Acțiunea de a imobiliza și rezultatul ei. – V. imobiliza.

DOOM

imobilizáre s. f., g.-d. art. imobilizắrii; pl. imobilizắri
imobilizarea
IMOBILIZÁRE, imobilizări, s. f. Acțiunea de a imobiliza și rezultatul ei. – V. imobiliza.

DOOM

imobilizáre s. f., g.-d. art. imobilizắrii; pl. imobilizắri
imobilizară
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizarăm
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizarăți
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizase
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizasem
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizaseră
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizaserăm
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizaserăți
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizaseși
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizaseți
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizat
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizat
IMOBILIZÁT, -Ă, imobilizați, -te, adj. (Despre ființe sau părți ale corpului) Care nu se poate mișca. ♦ (Despre bunuri materiale) Care nu este folosit, valorificat (acolo unde trebuie). – V. imobiliza.
imobilizata
IMOBILIZÁT, -Ă, imobilizați, -te, adj. (Despre ființe sau părți ale corpului) Care nu se poate mișca. ♦ (Despre bunuri materiale) Care nu este folosit, valorificat (acolo unde trebuie). – V. imobiliza.
imobilizate
IMOBILIZÁT, -Ă, imobilizați, -te, adj. (Despre ființe sau părți ale corpului) Care nu se poate mișca. ♦ (Despre bunuri materiale) Care nu este folosit, valorificat (acolo unde trebuie). – V. imobiliza.
imobilizatei
IMOBILIZÁT, -Ă, imobilizați, -te, adj. (Despre ființe sau părți ale corpului) Care nu se poate mișca. ♦ (Despre bunuri materiale) Care nu este folosit, valorificat (acolo unde trebuie). – V. imobiliza.
imobilizatele
IMOBILIZÁT, -Ă, imobilizați, -te, adj. (Despre ființe sau părți ale corpului) Care nu se poate mișca. ♦ (Despre bunuri materiale) Care nu este folosit, valorificat (acolo unde trebuie). – V. imobiliza.
imobilizatelor
IMOBILIZÁT, -Ă, imobilizați, -te, adj. (Despre ființe sau părți ale corpului) Care nu se poate mișca. ♦ (Despre bunuri materiale) Care nu este folosit, valorificat (acolo unde trebuie). – V. imobiliza.
imobilizatul
IMOBILIZÁT, -Ă, imobilizați, -te, adj. (Despre ființe sau părți ale corpului) Care nu se poate mișca. ♦ (Despre bunuri materiale) Care nu este folosit, valorificat (acolo unde trebuie). – V. imobiliza.
imobilizatului
IMOBILIZÁT, -Ă, imobilizați, -te, adj. (Despre ființe sau părți ale corpului) Care nu se poate mișca. ♦ (Despre bunuri materiale) Care nu este folosit, valorificat (acolo unde trebuie). – V. imobiliza.
imobilizau
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizași
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizați
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizați
IMOBILIZÁT, -Ă, imobilizați, -te, adj. (Despre ființe sau părți ale corpului) Care nu se poate mișca. ♦ (Despre bunuri materiale) Care nu este folosit, valorificat (acolo unde trebuie). – V. imobiliza.
imobilizații
IMOBILIZÁT, -Ă, imobilizați, -te, adj. (Despre ființe sau părți ale corpului) Care nu se poate mișca. ♦ (Despre bunuri materiale) Care nu este folosit, valorificat (acolo unde trebuie). – V. imobiliza.
imobilizaților
IMOBILIZÁT, -Ă, imobilizați, -te, adj. (Despre ființe sau părți ale corpului) Care nu se poate mișca. ♦ (Despre bunuri materiale) Care nu este folosit, valorificat (acolo unde trebuie). – V. imobiliza.
imobilizează
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizez
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizeze
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizezi
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizând
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizînd
IMOBILIZÁ, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire, a face să nu se mai poată mișca, să nu mai poată acționa. ♦ A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.

DOOM

imobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizeáză
imobilizări
IMOBILIZÁRE, imobilizări, s. f. Acțiunea de a imobiliza și rezultatul ei. – V. imobiliza.

DOOM

imobilizáre s. f., g.-d. art. imobilizắrii; pl. imobilizắri
imobilizării
IMOBILIZÁRE, imobilizări, s. f. Acțiunea de a imobiliza și rezultatul ei. – V. imobiliza.

DOOM

imobilizáre s. f., g.-d. art. imobilizắrii; pl. imobilizắri
imobilizările
IMOBILIZÁRE, imobilizări, s. f. Acțiunea de a imobiliza și rezultatul ei. – V. imobiliza.

DOOM

imobilizáre s. f., g.-d. art. imobilizắrii; pl. imobilizắri
imobilizărilor
IMOBILIZÁRE, imobilizări, s. f. Acțiunea de a imobiliza și rezultatul ei. – V. imobiliza.

DOOM

imobilizáre s. f., g.-d. art. imobilizắrii; pl. imobilizắri
imobiliști
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobiliști
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobiliștii
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobiliștii
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobiliștilor
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobiliștilor
IMOBILÍST, -Ă, imobiliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imobilismului. – Din fr. immobiliste.
imobilul
IMOBÍL2, -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; neclintit, fix. 2. Imobiliar. – Din fr. immobile, lat. immobilis.

DOOM

imóbil2 (imobiliar) adj. m., pl. imóbili; f. imóbilă, pl. imóbile
imobilului
IMOBÍL2, -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; neclintit, fix. 2. Imobiliar. – Din fr. immobile, lat. immobilis.

DOOM

imóbil2 (imobiliar) adj. m., pl. imóbili; f. imóbilă, pl. imóbile
imola
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolai
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolam
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolare
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolare
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].
imolarea
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].
imolară
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolarăm
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolarăți
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolase
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolasem
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolaseră
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolaserăm
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolaserăți
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolaseși
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolaseți
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolat
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolat
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].
imolau
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolași
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolați
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolația
IMOLÁȚIE s.f. (Rar) Jertfire, sacrificare. [Gen. -iei, var. imolațiune s.f. / cf. fr. immolation].
imolație
IMOLÁȚIE s.f. (Rar) Jertfire, sacrificare. [Gen. -iei, var. imolațiune s.f. / cf. fr. immolation].
imolației
IMOLÁȚIE s.f. (Rar) Jertfire, sacrificare. [Gen. -iei, var. imolațiune s.f. / cf. fr. immolation].
imolații
IMOLÁȚIE s.f. (Rar) Jertfire, sacrificare. [Gen. -iei, var. imolațiune s.f. / cf. fr. immolation].
imolațiile
IMOLÁȚIE s.f. (Rar) Jertfire, sacrificare. [Gen. -iei, var. imolațiune s.f. / cf. fr. immolation].
imolațiilor
IMOLÁȚIE s.f. (Rar) Jertfire, sacrificare. [Gen. -iei, var. imolațiune s.f. / cf. fr. immolation].
imolațiune
IMOLAȚIÚNE s.f. v. imolație.
imolează
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolez
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imoleze
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolezi
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolând
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolînd
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].

DOOM

imolá (a ~) vb., ind. prez. 3 imoleáză
imolări
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].
imolării
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].
imolările
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].
imolărilor
IMOLÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A jertfi. 2. A ucide, a măcelări. [Cf. fr. immoler, lat. immolare].
imondice
IMÓNDICE s.n.pl. (Franțuzism) Murdărie, impurități; gunoaie. [< fr. immondices, cf. lat. immunditiae].
imoral
IMORÁL, -Ă, imorali, -e, adj. Care este contrar moralei, care calcă principiile ei, care nu are niciun principiu moral. – Din fr. immoral.

DOOM

imorál adj. m., pl. imoráli; f. imorálă, pl. imorále
imorala
IMORÁL, -Ă, imorali, -e, adj. Care este contrar moralei, care calcă principiile ei, care nu are niciun principiu moral. – Din fr. immoral.

DOOM

imorál adj. m., pl. imoráli; f. imorálă, pl. imorále
imorale
IMORÁL, -Ă, imorali, -e, adj. Care este contrar moralei, care calcă principiile ei, care nu are niciun principiu moral. – Din fr. immoral.

DOOM

imorál adj. m., pl. imoráli; f. imorálă, pl. imorále
imoralei
IMORÁL, -Ă, imorali, -e, adj. Care este contrar moralei, care calcă principiile ei, care nu are niciun principiu moral. – Din fr. immoral.

DOOM

imorál adj. m., pl. imoráli; f. imorálă, pl. imorále
imoralele
IMORÁL, -Ă, imorali, -e, adj. Care este contrar moralei, care calcă principiile ei, care nu are niciun principiu moral. – Din fr. immoral.

DOOM

imorál adj. m., pl. imoráli; f. imorálă, pl. imorále
imoralelor
IMORÁL, -Ă, imorali, -e, adj. Care este contrar moralei, care calcă principiile ei, care nu are niciun principiu moral. – Din fr. immoral.

DOOM

imorál adj. m., pl. imoráli; f. imorálă, pl. imorále
imorali
IMORÁL, -Ă, imorali, -e, adj. Care este contrar moralei, care calcă principiile ei, care nu are niciun principiu moral. – Din fr. immoral.

DOOM

imorál adj. m., pl. imoráli; f. imorálă, pl. imorále
imoralii
IMORÁL, -Ă, imorali, -e, adj. Care este contrar moralei, care calcă principiile ei, care nu are niciun principiu moral. – Din fr. immoral.

DOOM

imorál adj. m., pl. imoráli; f. imorálă, pl. imorále
imoralilor
IMORÁL, -Ă, imorali, -e, adj. Care este contrar moralei, care calcă principiile ei, care nu are niciun principiu moral. – Din fr. immoral.

DOOM

imorál adj. m., pl. imoráli; f. imorálă, pl. imorále
imoralism
IMORALÍSM s. n. Teorie care contestă valoarea normelor și judecăților morale. – Din fr. immoralisme.

DOOM

imoralísm s. n.
imoralismul
IMORALÍSM s. n. Teorie care contestă valoarea normelor și judecăților morale. – Din fr. immoralisme.

DOOM

imoralísm s. n.
imoralismului
IMORALÍSM s. n. Teorie care contestă valoarea normelor și judecăților morale. – Din fr. immoralisme.

DOOM

imoralísm s. n.
imoralist
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoralist
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoralista
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoralista
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoraliste
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoraliste
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoralistei
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoralistei
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoralistele
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoralistele
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoralistelor
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoralistelor
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoralistul
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoralistul
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoralistului
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoralistului
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoralitate
IMORALITÁTE, (2) imoralități, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este imoral. 2. Comportare, faptă, vorbă imorală. – Din fr. immoralité.

DOOM

imoralitáte s. f., g.-d. art. imoralitắții; (manifestări) pl. imoralitắți
imoralitatea
IMORALITÁTE, (2) imoralități, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este imoral. 2. Comportare, faptă, vorbă imorală. – Din fr. immoralité.

DOOM

imoralitáte s. f., g.-d. art. imoralitắții; (manifestări) pl. imoralitắți
imoralități
IMORALITÁTE, (2) imoralități, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este imoral. 2. Comportare, faptă, vorbă imorală. – Din fr. immoralité.

DOOM

imoralitáte s. f., g.-d. art. imoralitắții; (manifestări) pl. imoralitắți
imoralității
IMORALITÁTE, (2) imoralități, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este imoral. 2. Comportare, faptă, vorbă imorală. – Din fr. immoralité.

DOOM

imoralitáte s. f., g.-d. art. imoralitắții; (manifestări) pl. imoralitắți
imoralitățile
IMORALITÁTE, (2) imoralități, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este imoral. 2. Comportare, faptă, vorbă imorală. – Din fr. immoralité.

DOOM

imoralitáte s. f., g.-d. art. imoralitắții; (manifestări) pl. imoralitắți
imoralităților
IMORALITÁTE, (2) imoralități, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este imoral. 2. Comportare, faptă, vorbă imorală. – Din fr. immoralité.

DOOM

imoralitáte s. f., g.-d. art. imoralitắții; (manifestări) pl. imoralitắți
imoraliști
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoraliști
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoraliștii
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoraliștii
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoraliștilor
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoraliștilor
IMORALÍST, -Ă, imoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al imoralismului. – Din fr. immoraliste.
imoralul
IMORÁL, -Ă, imorali, -e, adj. Care este contrar moralei, care calcă principiile ei, care nu are niciun principiu moral. – Din fr. immoral.

DOOM

imorál adj. m., pl. imoráli; f. imorálă, pl. imorále
imoralului
IMORÁL, -Ă, imorali, -e, adj. Care este contrar moralei, care calcă principiile ei, care nu are niciun principiu moral. – Din fr. immoral.

DOOM

imorál adj. m., pl. imoráli; f. imorálă, pl. imorále
imortal
IMORTÁL, -Ă adj. (Rar) Nemuritor, nepieritor. [Pl. -li, -le. / cf. lat. immortalis, fr. immortel, it. immortale].

DOOM

imortál (rar) adj. m., pl. imortáli; f. imortálă, pl. imortále
imortala
IMORTÁL, -Ă adj. (Rar) Nemuritor, nepieritor. [Pl. -li, -le. / cf. lat. immortalis, fr. immortel, it. immortale].

DOOM

imortál (rar) adj. m., pl. imortáli; f. imortálă, pl. imortále
imortale
IMORTÁL, -Ă adj. (Rar) Nemuritor, nepieritor. [Pl. -li, -le. / cf. lat. immortalis, fr. immortel, it. immortale].

DOOM

imortál (rar) adj. m., pl. imortáli; f. imortálă, pl. imortále
imortalei
IMORTÁL, -Ă adj. (Rar) Nemuritor, nepieritor. [Pl. -li, -le. / cf. lat. immortalis, fr. immortel, it. immortale].

DOOM

imortál (rar) adj. m., pl. imortáli; f. imortálă, pl. imortále
imortalele
IMORTÁL, -Ă adj. (Rar) Nemuritor, nepieritor. [Pl. -li, -le. / cf. lat. immortalis, fr. immortel, it. immortale].

DOOM

imortál (rar) adj. m., pl. imortáli; f. imortálă, pl. imortále
imortalelor
IMORTÁL, -Ă adj. (Rar) Nemuritor, nepieritor. [Pl. -li, -le. / cf. lat. immortalis, fr. immortel, it. immortale].

DOOM

imortál (rar) adj. m., pl. imortáli; f. imortálă, pl. imortále
imortali
IMORTÁL, -Ă adj. (Rar) Nemuritor, nepieritor. [Pl. -li, -le. / cf. lat. immortalis, fr. immortel, it. immortale].

DOOM

imortál (rar) adj. m., pl. imortáli; f. imortálă, pl. imortále
imortalii
IMORTÁL, -Ă adj. (Rar) Nemuritor, nepieritor. [Pl. -li, -le. / cf. lat. immortalis, fr. immortel, it. immortale].

DOOM

imortál (rar) adj. m., pl. imortáli; f. imortálă, pl. imortále
imortalilor
IMORTÁL, -Ă adj. (Rar) Nemuritor, nepieritor. [Pl. -li, -le. / cf. lat. immortalis, fr. immortel, it. immortale].

DOOM

imortál (rar) adj. m., pl. imortáli; f. imortálă, pl. imortále
imortalitate
IMORTALITÁTE s.f. (Rar) Nemurire. [Cf. fr. immortalité].

DOOM

imortalitáte (rar) s. f., g.-d. art. imortalitắții
imortalitatea
IMORTALITÁTE s.f. (Rar) Nemurire. [Cf. fr. immortalité].

DOOM

imortalitáte (rar) s. f., g.-d. art. imortalitắții
imortalități
IMORTALITÁTE s.f. (Rar) Nemurire. [Cf. fr. immortalité].

DOOM

imortalitáte (rar) s. f., g.-d. art. imortalitắții
imortalității
IMORTALITÁTE s.f. (Rar) Nemurire. [Cf. fr. immortalité].

DOOM

imortalitáte (rar) s. f., g.-d. art. imortalitắții
imortaliza
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizai
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizam
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizare
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizare
IMORTALIZÁRE, imortalizări, s. f. Acțiunea de a imortaliza și rezultatul ei. – V. imortaliza.

DOOM

imortalizáre s. f., g.-d. art. imortalizắrii; pl. imortalizắri
imortalizarea
IMORTALIZÁRE, imortalizări, s. f. Acțiunea de a imortaliza și rezultatul ei. – V. imortaliza.

DOOM

imortalizáre s. f., g.-d. art. imortalizắrii; pl. imortalizắri
imortalizară
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizarăm
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizarăți
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizase
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizasem
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizaseră
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizaserăm
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizaserăți
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizaseși
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizaseți
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizat
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizat
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.
imortalizau
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizași
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizați
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizează
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizez
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizeze
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizezi
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizând
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizînd
IMORTALIZÁ, imortalizez, vb. I. Tranz. A face ca o persoană, o acțiune sau o operă să trăiască veșnic în memoria oamenilor; a face nemuritor. – Din fr. immortaliser.

DOOM

imortalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imortalizeáză
imortalizări
IMORTALIZÁRE, imortalizări, s. f. Acțiunea de a imortaliza și rezultatul ei. – V. imortaliza.

DOOM

imortalizáre s. f., g.-d. art. imortalizắrii; pl. imortalizắri
imortalizării
IMORTALIZÁRE, imortalizări, s. f. Acțiunea de a imortaliza și rezultatul ei. – V. imortaliza.

DOOM

imortalizáre s. f., g.-d. art. imortalizắrii; pl. imortalizắri
imortalizările
IMORTALIZÁRE, imortalizări, s. f. Acțiunea de a imortaliza și rezultatul ei. – V. imortaliza.

DOOM

imortalizáre s. f., g.-d. art. imortalizắrii; pl. imortalizắri
imortalizărilor
IMORTALIZÁRE, imortalizări, s. f. Acțiunea de a imortaliza și rezultatul ei. – V. imortaliza.

DOOM

imortalizáre s. f., g.-d. art. imortalizắrii; pl. imortalizắri
imortalul
IMORTÁL, -Ă adj. (Rar) Nemuritor, nepieritor. [Pl. -li, -le. / cf. lat. immortalis, fr. immortel, it. immortale].

DOOM

imortál (rar) adj. m., pl. imortáli; f. imortálă, pl. imortále
imortalului
IMORTÁL, -Ă adj. (Rar) Nemuritor, nepieritor. [Pl. -li, -le. / cf. lat. immortalis, fr. immortel, it. immortale].

DOOM

imortál (rar) adj. m., pl. imortáli; f. imortálă, pl. imortále
imortela
IMORTÉLĂ, imortele, s. f. (Mai ales la pl.) Numele a două plante erbacee: a) siminoc; b) flori-de-paie. ◊ Imortelă galbenă = plantă erbacee ornamentală cu tulpina dreaptă și flori galbene (Helichrysum orientale). – Din fr. immortelle.

DOOM

imortélă-gálbenă (plantă) s. f., g.-d. art. imortélei-gálbene; pl. imortéle-gálbene
imortele
IMORTÉLĂ, imortele, s. f. (Mai ales la pl.) Numele a două plante erbacee: a) siminoc; b) flori-de-paie. ◊ Imortelă galbenă = plantă erbacee ornamentală cu tulpina dreaptă și flori galbene (Helichrysum orientale). – Din fr. immortelle.

DOOM

imortélă-gálbenă (plantă) s. f., g.-d. art. imortélei-gálbene; pl. imortéle-gálbene
imortelei
IMORTÉLĂ, imortele, s. f. (Mai ales la pl.) Numele a două plante erbacee: a) siminoc; b) flori-de-paie. ◊ Imortelă galbenă = plantă erbacee ornamentală cu tulpina dreaptă și flori galbene (Helichrysum orientale). – Din fr. immortelle.

DOOM

imortélă-gálbenă (plantă) s. f., g.-d. art. imortélei-gálbene; pl. imortéle-gálbene
imortelele
IMORTÉLĂ, imortele, s. f. (Mai ales la pl.) Numele a două plante erbacee: a) siminoc; b) flori-de-paie. ◊ Imortelă galbenă = plantă erbacee ornamentală cu tulpina dreaptă și flori galbene (Helichrysum orientale). – Din fr. immortelle.

DOOM

imortélă-gálbenă (plantă) s. f., g.-d. art. imortélei-gálbene; pl. imortéle-gálbene
imortelelor
IMORTÉLĂ, imortele, s. f. (Mai ales la pl.) Numele a două plante erbacee: a) siminoc; b) flori-de-paie. ◊ Imortelă galbenă = plantă erbacee ornamentală cu tulpina dreaptă și flori galbene (Helichrysum orientale). – Din fr. immortelle.

DOOM

imortélă-gálbenă (plantă) s. f., g.-d. art. imortélei-gálbene; pl. imortéle-gálbene
imos
IMÓS, -OÁSĂ, imoși, -oase, adj. (Reg.) Murdar, mânjit, plin de noroi. – Lat. limosus sau im + suf. -os.

DOOM

imós (reg.) adj. m., pl. imóși; f. imoásă, pl. imoáse
imosul
IMÓS, -OÁSĂ, imoși, -oase, adj. (Reg.) Murdar, mânjit, plin de noroi. – Lat. limosus sau im + suf. -os.

DOOM

imós (reg.) adj. m., pl. imóși; f. imoásă, pl. imoáse
imosului
IMÓS, -OÁSĂ, imoși, -oase, adj. (Reg.) Murdar, mânjit, plin de noroi. – Lat. limosus sau im + suf. -os.

DOOM

imós (reg.) adj. m., pl. imóși; f. imoásă, pl. imoáse
imoși
IMÓS, -OÁSĂ, imoși, -oase, adj. (Reg.) Murdar, mânjit, plin de noroi. – Lat. limosus sau im + suf. -os.

DOOM

imós (reg.) adj. m., pl. imóși; f. imoásă, pl. imoáse
imoșii
IMÓS, -OÁSĂ, imoși, -oase, adj. (Reg.) Murdar, mânjit, plin de noroi. – Lat. limosus sau im + suf. -os.

DOOM

imós (reg.) adj. m., pl. imóși; f. imoásă, pl. imoáse
imoșilor
IMÓS, -OÁSĂ, imoși, -oase, adj. (Reg.) Murdar, mânjit, plin de noroi. – Lat. limosus sau im + suf. -os.

DOOM

imós (reg.) adj. m., pl. imóși; f. imoásă, pl. imoáse
impacient
IMPACIÉNT, -Ă, impacienți, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător; neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. impatient, lat. impatiens, -ntis. Cf. it. impaziente.

DOOM

impaciént (livr.) (-ci-ent) adj. m., pl. impaciénți; f. impaciéntă, pl. impaciénte
impacienta
IMPACIÉNT, -Ă, impacienți, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător; neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. impatient, lat. impatiens, -ntis. Cf. it. impaziente.

DOOM

impaciént (livr.) (-ci-ent) adj. m., pl. impaciénți; f. impaciéntă, pl. impaciénte
impacienta
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientai
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientam
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientare
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientare
IMPACIENTÁRE, impacientări, s. f. (Rar) Stare a celui impacientat; nerăbdare. ♦ Neliniște, impaciență. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.
impacientarea
IMPACIENTÁRE, impacientări, s. f. (Rar) Stare a celui impacientat; nerăbdare. ♦ Neliniște, impaciență. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.
impacientară
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientarăm
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientarăți
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientase
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientasem
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientaseră
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientaserăm
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientaserăți
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientaseși
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientaseți
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientat
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientat
IMPACIENTÁT, -Ă, impacientați, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător. ♦ Neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.
impacientata
IMPACIENTÁT, -Ă, impacientați, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător. ♦ Neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.
impacientate
IMPACIENTÁT, -Ă, impacientați, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător. ♦ Neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.
impacientatei
IMPACIENTÁT, -Ă, impacientați, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător. ♦ Neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.
impacientatele
IMPACIENTÁT, -Ă, impacientați, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător. ♦ Neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.
impacientatelor
IMPACIENTÁT, -Ă, impacientați, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător. ♦ Neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.
impacientatul
IMPACIENTÁT, -Ă, impacientați, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător. ♦ Neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.
impacientatului
IMPACIENTÁT, -Ă, impacientați, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător. ♦ Neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.
impacientau
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientași
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientați
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientați
IMPACIENTÁT, -Ă, impacientați, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător. ♦ Neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.
impacientații
IMPACIENTÁT, -Ă, impacientați, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător. ♦ Neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.
impacientaților
IMPACIENTÁT, -Ă, impacientați, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător. ♦ Neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.
impaciente
IMPACIÉNT, -Ă, impacienți, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător; neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. impatient, lat. impatiens, -ntis. Cf. it. impaziente.

DOOM

impaciént (livr.) (-ci-ent) adj. m., pl. impaciénți; f. impaciéntă, pl. impaciénte
impacientează
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientei
IMPACIÉNT, -Ă, impacienți, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător; neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. impatient, lat. impatiens, -ntis. Cf. it. impaziente.

DOOM

impaciént (livr.) (-ci-ent) adj. m., pl. impaciénți; f. impaciéntă, pl. impaciénte
impacientele
IMPACIÉNT, -Ă, impacienți, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător; neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. impatient, lat. impatiens, -ntis. Cf. it. impaziente.

DOOM

impaciént (livr.) (-ci-ent) adj. m., pl. impaciénți; f. impaciéntă, pl. impaciénte
impacientelor
IMPACIÉNT, -Ă, impacienți, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător; neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. impatient, lat. impatiens, -ntis. Cf. it. impaziente.

DOOM

impaciént (livr.) (-ci-ent) adj. m., pl. impaciénți; f. impaciéntă, pl. impaciénte
impacientez
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacienteze
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientezi
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientul
IMPACIÉNT, -Ă, impacienți, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător; neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. impatient, lat. impatiens, -ntis. Cf. it. impaziente.

DOOM

impaciént (livr.) (-ci-ent) adj. m., pl. impaciénți; f. impaciéntă, pl. impaciénte
impacientului
IMPACIÉNT, -Ă, impacienți, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător; neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. impatient, lat. impatiens, -ntis. Cf. it. impaziente.

DOOM

impaciént (livr.) (-ci-ent) adj. m., pl. impaciénți; f. impaciéntă, pl. impaciénte
impacientând
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientînd
IMPACIENTÁ, impacientez, vb. I. Refl. A-și pierde răbdarea, a deveni nerăbdător. ♦ A se îngrijora, a se neliniști. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatienter.

DOOM

!impacientá (a se ~) (-ci-en) vb. refl., ind. prez. 3 se impacienteáză
impacientări
IMPACIENTÁRE, impacientări, s. f. (Rar) Stare a celui impacientat; nerăbdare. ♦ Neliniște, impaciență. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.
impacientării
IMPACIENTÁRE, impacientări, s. f. (Rar) Stare a celui impacientat; nerăbdare. ♦ Neliniște, impaciență. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.
impacientările
IMPACIENTÁRE, impacientări, s. f. (Rar) Stare a celui impacientat; nerăbdare. ♦ Neliniște, impaciență. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.
impacientărilor
IMPACIENTÁRE, impacientări, s. f. (Rar) Stare a celui impacientat; nerăbdare. ♦ Neliniște, impaciență. [Pr.: -ci-en-] – V. impacienta.
impacienți
IMPACIÉNT, -Ă, impacienți, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător; neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. impatient, lat. impatiens, -ntis. Cf. it. impaziente.

DOOM

impaciént (livr.) (-ci-ent) adj. m., pl. impaciénți; f. impaciéntă, pl. impaciénte
impacienții
IMPACIÉNT, -Ă, impacienți, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător; neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. impatient, lat. impatiens, -ntis. Cf. it. impaziente.

DOOM

impaciént (livr.) (-ci-ent) adj. m., pl. impaciénți; f. impaciéntă, pl. impaciénte
impacienților
IMPACIÉNT, -Ă, impacienți, -te, adj. (Livr.) Nerăbdător; neliniștit, îngrijorat. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. impatient, lat. impatiens, -ntis. Cf. it. impaziente.

DOOM

impaciént (livr.) (-ci-ent) adj. m., pl. impaciénți; f. impaciéntă, pl. impaciénte
impaciență
IMPACIÉNȚĂ s. f. (Livr.) Nerăbdare. ♦ Neliniște, îngrijorare. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. impatience, lat. impatientia. Cf. it. impazienza.

DOOM

impaciénță (livr.) (-ci-en-) s. f., g.-d. art. impaciénței
impact
IMPÁCT, impacturi, s. n. 1. Ciocnire a două sau mai multor corpuri. 2. Influență, înrâurire a unei idei, a unei lucrări etc. asupra unei persoane, asupra evenimentelor etc. 3. Șoc; surpriză. – Din fr. impact, lat. impactus.

DOOM

impáct s. n., pl. impácturi
impactare
IMPACTÁRE, impactări, s. f. (Med.) Menținere în contact strâns a două suprafețe, a două fragmente de oase fracturate. Impactare dentară. Impactare osoasă. – Din fr. impaction.
impactarea
IMPACTÁRE, impactări, s. f. (Med.) Menținere în contact strâns a două suprafețe, a două fragmente de oase fracturate. Impactare dentară. Impactare osoasă. – Din fr. impaction.
impactoare
IMPACTÓR, impactoare, s. n. (Med.) Aparat folosit pentru impactarea fragmentelor osoase prin prinderea în șuruburi. – Din fr. impacteur.
impactoarele
IMPACTÓR, impactoare, s. n. (Med.) Aparat folosit pentru impactarea fragmentelor osoase prin prinderea în șuruburi. – Din fr. impacteur.
impactoarelor
IMPACTÓR, impactoare, s. n. (Med.) Aparat folosit pentru impactarea fragmentelor osoase prin prinderea în șuruburi. – Din fr. impacteur.
impactor
IMPACTÓR, impactoare, s. n. (Med.) Aparat folosit pentru impactarea fragmentelor osoase prin prinderea în șuruburi. – Din fr. impacteur.
impactorul
IMPACTÓR, impactoare, s. n. (Med.) Aparat folosit pentru impactarea fragmentelor osoase prin prinderea în șuruburi. – Din fr. impacteur.
impactorului
IMPACTÓR, impactoare, s. n. (Med.) Aparat folosit pentru impactarea fragmentelor osoase prin prinderea în șuruburi. – Din fr. impacteur.
impactul
IMPÁCT, impacturi, s. n. 1. Ciocnire a două sau mai multor corpuri. 2. Influență, înrâurire a unei idei, a unei lucrări etc. asupra unei persoane, asupra evenimentelor etc. 3. Șoc; surpriză. – Din fr. impact, lat. impactus.

DOOM

impáct s. n., pl. impácturi
impactului
IMPÁCT, impacturi, s. n. 1. Ciocnire a două sau mai multor corpuri. 2. Influență, înrâurire a unei idei, a unei lucrări etc. asupra unei persoane, asupra evenimentelor etc. 3. Șoc; surpriză. – Din fr. impact, lat. impactus.

DOOM

impáct s. n., pl. impácturi
impacturi
IMPÁCT, impacturi, s. n. 1. Ciocnire a două sau mai multor corpuri. 2. Influență, înrâurire a unei idei, a unei lucrări etc. asupra unei persoane, asupra evenimentelor etc. 3. Șoc; surpriză. – Din fr. impact, lat. impactus.

DOOM

impáct s. n., pl. impácturi
impacturile
IMPÁCT, impacturi, s. n. 1. Ciocnire a două sau mai multor corpuri. 2. Influență, înrâurire a unei idei, a unei lucrări etc. asupra unei persoane, asupra evenimentelor etc. 3. Șoc; surpriză. – Din fr. impact, lat. impactus.

DOOM

impáct s. n., pl. impácturi
impacturilor
IMPÁCT, impacturi, s. n. 1. Ciocnire a două sau mai multor corpuri. 2. Influență, înrâurire a unei idei, a unei lucrări etc. asupra unei persoane, asupra evenimentelor etc. 3. Șoc; surpriză. – Din fr. impact, lat. impactus.

DOOM

impáct s. n., pl. impácturi
impactări
IMPACTÁRE, impactări, s. f. (Med.) Menținere în contact strâns a două suprafețe, a două fragmente de oase fracturate. Impactare dentară. Impactare osoasă. – Din fr. impaction.
impactării
IMPACTÁRE, impactări, s. f. (Med.) Menținere în contact strâns a două suprafețe, a două fragmente de oase fracturate. Impactare dentară. Impactare osoasă. – Din fr. impaction.
impactările
IMPACTÁRE, impactări, s. f. (Med.) Menținere în contact strâns a două suprafețe, a două fragmente de oase fracturate. Impactare dentară. Impactare osoasă. – Din fr. impaction.
impactărilor
IMPACTÁRE, impactări, s. f. (Med.) Menținere în contact strâns a două suprafețe, a două fragmente de oase fracturate. Impactare dentară. Impactare osoasă. – Din fr. impaction.
impalpabil
IMPALPÁBIL, -Ă, impalpabili, -e, adj. Care nu poate fi pipăit; p. ext. de dimensiune, intensitate etc. foarte mică; minuscul, imperceptibil. – Din fr. impalpable.

DOOM

impalpábil adj. m., pl. impalpábili; f. impalpábilă, pl. impalpábile
impalpabila
IMPALPÁBIL, -Ă, impalpabili, -e, adj. Care nu poate fi pipăit; p. ext. de dimensiune, intensitate etc. foarte mică; minuscul, imperceptibil. – Din fr. impalpable.

DOOM

impalpábil adj. m., pl. impalpábili; f. impalpábilă, pl. impalpábile
impalpabile
IMPALPÁBIL, -Ă, impalpabili, -e, adj. Care nu poate fi pipăit; p. ext. de dimensiune, intensitate etc. foarte mică; minuscul, imperceptibil. – Din fr. impalpable.

DOOM

impalpábil adj. m., pl. impalpábili; f. impalpábilă, pl. impalpábile
impalpabilei
IMPALPÁBIL, -Ă, impalpabili, -e, adj. Care nu poate fi pipăit; p. ext. de dimensiune, intensitate etc. foarte mică; minuscul, imperceptibil. – Din fr. impalpable.

DOOM

impalpábil adj. m., pl. impalpábili; f. impalpábilă, pl. impalpábile
impalpabilele
IMPALPÁBIL, -Ă, impalpabili, -e, adj. Care nu poate fi pipăit; p. ext. de dimensiune, intensitate etc. foarte mică; minuscul, imperceptibil. – Din fr. impalpable.

DOOM

impalpábil adj. m., pl. impalpábili; f. impalpábilă, pl. impalpábile
impalpabilelor
IMPALPÁBIL, -Ă, impalpabili, -e, adj. Care nu poate fi pipăit; p. ext. de dimensiune, intensitate etc. foarte mică; minuscul, imperceptibil. – Din fr. impalpable.

DOOM

impalpábil adj. m., pl. impalpábili; f. impalpábilă, pl. impalpábile
impalpabili
IMPALPÁBIL, -Ă, impalpabili, -e, adj. Care nu poate fi pipăit; p. ext. de dimensiune, intensitate etc. foarte mică; minuscul, imperceptibil. – Din fr. impalpable.

DOOM

impalpábil adj. m., pl. impalpábili; f. impalpábilă, pl. impalpábile
impalpabilii
IMPALPÁBIL, -Ă, impalpabili, -e, adj. Care nu poate fi pipăit; p. ext. de dimensiune, intensitate etc. foarte mică; minuscul, imperceptibil. – Din fr. impalpable.

DOOM

impalpábil adj. m., pl. impalpábili; f. impalpábilă, pl. impalpábile
impalpabililor
IMPALPÁBIL, -Ă, impalpabili, -e, adj. Care nu poate fi pipăit; p. ext. de dimensiune, intensitate etc. foarte mică; minuscul, imperceptibil. – Din fr. impalpable.

DOOM

impalpábil adj. m., pl. impalpábili; f. impalpábilă, pl. impalpábile
impalpabilitate
IMPALPABILITÁTE s. f. (Rar) Calitatea a ceea ce este impalpabil. – Din fr. impalpabilité.

DOOM

impalpabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. impalpabilitắții
impalpabilitatea
IMPALPABILITÁTE s. f. (Rar) Calitatea a ceea ce este impalpabil. – Din fr. impalpabilité.

DOOM

impalpabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. impalpabilitắții
impalpabilități
IMPALPABILITÁTE s. f. (Rar) Calitatea a ceea ce este impalpabil. – Din fr. impalpabilité.

DOOM

impalpabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. impalpabilitắții
impalpabilității
IMPALPABILITÁTE s. f. (Rar) Calitatea a ceea ce este impalpabil. – Din fr. impalpabilité.

DOOM

impalpabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. impalpabilitắții
impalpabilul
IMPALPÁBIL, -Ă, impalpabili, -e, adj. Care nu poate fi pipăit; p. ext. de dimensiune, intensitate etc. foarte mică; minuscul, imperceptibil. – Din fr. impalpable.

DOOM

impalpábil adj. m., pl. impalpábili; f. impalpábilă, pl. impalpábile
impalpabilului
IMPALPÁBIL, -Ă, impalpabili, -e, adj. Care nu poate fi pipăit; p. ext. de dimensiune, intensitate etc. foarte mică; minuscul, imperceptibil. – Din fr. impalpable.

DOOM

impalpábil adj. m., pl. impalpábili; f. impalpábilă, pl. impalpábile
impaludare
IMPALUDÁRE, impaludări, s. f. Apariția și înmulțirea cazurilor de malarie într-un teritoriu. – După fr., engl. impaludation.
impaludarea
IMPALUDÁRE, impaludări, s. f. Apariția și înmulțirea cazurilor de malarie într-un teritoriu. – După fr., engl. impaludation.
impaludări
IMPALUDÁRE, impaludări, s. f. Apariția și înmulțirea cazurilor de malarie într-un teritoriu. – După fr., engl. impaludation.
impaludării
IMPALUDÁRE, impaludări, s. f. Apariția și înmulțirea cazurilor de malarie într-un teritoriu. – După fr., engl. impaludation.
impaludările
IMPALUDÁRE, impaludări, s. f. Apariția și înmulțirea cazurilor de malarie într-un teritoriu. – După fr., engl. impaludation.
impaludărilor
IMPALUDÁRE, impaludări, s. f. Apariția și înmulțirea cazurilor de malarie într-un teritoriu. – După fr., engl. impaludation.
impar
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DOOM

impár adj. m., pl. impári; f. impáră, pl. impáre
impara
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DOOM

impár adj. m., pl. impári; f. impáră, pl. impáre
imparabil
IMPARÁBIL, -Ă, imparabili, -e, adj. (Sport; despre lovituri, goluri etc.) Care nu poate fi parat. – Din fr. imparable.

DOOM

imparábil adj. m., pl. imparábili; f. imparábilă, pl. imparábile
imparabila
IMPARÁBIL, -Ă, imparabili, -e, adj. (Sport; despre lovituri, goluri etc.) Care nu poate fi parat. – Din fr. imparable.

DOOM

imparábil adj. m., pl. imparábili; f. imparábilă, pl. imparábile
imparabile
IMPARÁBIL, -Ă, imparabili, -e, adj. (Sport; despre lovituri, goluri etc.) Care nu poate fi parat. – Din fr. imparable.

DOOM

imparábil adj. m., pl. imparábili; f. imparábilă, pl. imparábile
imparabilei
IMPARÁBIL, -Ă, imparabili, -e, adj. (Sport; despre lovituri, goluri etc.) Care nu poate fi parat. – Din fr. imparable.

DOOM

imparábil adj. m., pl. imparábili; f. imparábilă, pl. imparábile
imparabilele
IMPARÁBIL, -Ă, imparabili, -e, adj. (Sport; despre lovituri, goluri etc.) Care nu poate fi parat. – Din fr. imparable.

DOOM

imparábil adj. m., pl. imparábili; f. imparábilă, pl. imparábile
imparabilelor
IMPARÁBIL, -Ă, imparabili, -e, adj. (Sport; despre lovituri, goluri etc.) Care nu poate fi parat. – Din fr. imparable.

DOOM

imparábil adj. m., pl. imparábili; f. imparábilă, pl. imparábile
imparabili
IMPARÁBIL, -Ă, imparabili, -e, adj. (Sport; despre lovituri, goluri etc.) Care nu poate fi parat. – Din fr. imparable.

DOOM

imparábil adj. m., pl. imparábili; f. imparábilă, pl. imparábile
imparabilii
IMPARÁBIL, -Ă, imparabili, -e, adj. (Sport; despre lovituri, goluri etc.) Care nu poate fi parat. – Din fr. imparable.

DOOM

imparábil adj. m., pl. imparábili; f. imparábilă, pl. imparábile
imparabililor
IMPARÁBIL, -Ă, imparabili, -e, adj. (Sport; despre lovituri, goluri etc.) Care nu poate fi parat. – Din fr. imparable.

DOOM

imparábil adj. m., pl. imparábili; f. imparábilă, pl. imparábile
imparabilitate
IMPARABILITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este imparabil. [Cf. it. imparabilita].
imparabilul
IMPARÁBIL, -Ă, imparabili, -e, adj. (Sport; despre lovituri, goluri etc.) Care nu poate fi parat. – Din fr. imparable.

DOOM

imparábil adj. m., pl. imparábili; f. imparábilă, pl. imparábile
imparabilului
IMPARÁBIL, -Ă, imparabili, -e, adj. (Sport; despre lovituri, goluri etc.) Care nu poate fi parat. – Din fr. imparable.

DOOM

imparábil adj. m., pl. imparábili; f. imparábilă, pl. imparábile
impardonabil
IMPARDONÁBIL, -Ă, impardonabili, -e, adj. De neiertat. – Din fr. impardonnable.

DOOM

*impardonábil adj. m., pl. impardonábili; f. impardonábilă, pl. impardonábile
impardonabila
IMPARDONÁBIL, -Ă, impardonabili, -e, adj. De neiertat. – Din fr. impardonnable.

DOOM

*impardonábil adj. m., pl. impardonábili; f. impardonábilă, pl. impardonábile
impardonabile
IMPARDONÁBIL, -Ă, impardonabili, -e, adj. De neiertat. – Din fr. impardonnable.

DOOM

*impardonábil adj. m., pl. impardonábili; f. impardonábilă, pl. impardonábile
impardonabilei
IMPARDONÁBIL, -Ă, impardonabili, -e, adj. De neiertat. – Din fr. impardonnable.

DOOM

*impardonábil adj. m., pl. impardonábili; f. impardonábilă, pl. impardonábile
impardonabilele
IMPARDONÁBIL, -Ă, impardonabili, -e, adj. De neiertat. – Din fr. impardonnable.

DOOM

*impardonábil adj. m., pl. impardonábili; f. impardonábilă, pl. impardonábile
impardonabilelor
IMPARDONÁBIL, -Ă, impardonabili, -e, adj. De neiertat. – Din fr. impardonnable.

DOOM

*impardonábil adj. m., pl. impardonábili; f. impardonábilă, pl. impardonábile
impardonabili
IMPARDONÁBIL, -Ă, impardonabili, -e, adj. De neiertat. – Din fr. impardonnable.

DOOM

*impardonábil adj. m., pl. impardonábili; f. impardonábilă, pl. impardonábile
impardonabilii
IMPARDONÁBIL, -Ă, impardonabili, -e, adj. De neiertat. – Din fr. impardonnable.

DOOM

*impardonábil adj. m., pl. impardonábili; f. impardonábilă, pl. impardonábile
impardonabililor
IMPARDONÁBIL, -Ă, impardonabili, -e, adj. De neiertat. – Din fr. impardonnable.

DOOM

*impardonábil adj. m., pl. impardonábili; f. impardonábilă, pl. impardonábile
impardonabilul
IMPARDONÁBIL, -Ă, impardonabili, -e, adj. De neiertat. – Din fr. impardonnable.

DOOM

*impardonábil adj. m., pl. impardonábili; f. impardonábilă, pl. impardonábile
impardonabilului
IMPARDONÁBIL, -Ă, impardonabili, -e, adj. De neiertat. – Din fr. impardonnable.

DOOM

*impardonábil adj. m., pl. impardonábili; f. impardonábilă, pl. impardonábile
impare
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DOOM

impár adj. m., pl. impári; f. impáră, pl. impáre
imparei
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DOOM

impár adj. m., pl. impári; f. impáră, pl. impáre
imparele
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DOOM

impár adj. m., pl. impári; f. impáră, pl. impáre
imparelor
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DOOM

impár adj. m., pl. impári; f. impáră, pl. impáre
impari
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DOOM

impár adj. m., pl. impári; f. impáră, pl. impáre
imparicopitat
IMPARICOPITÁT, -Ă, imparicopitați, -te, adj. (Despre animale) Care are un număr impar de degete; imparidigitat. ♦ (Substantivat, n. pl.) Ordin de mamifere erbivore care prezintă această caracteristică; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din copitat (după imparidigitat etc.).

DOOM

!imparicopitát2 s. n., pl. imparicopitáte
imparicopitata
IMPARICOPITÁT, -Ă, imparicopitați, -te, adj. (Despre animale) Care are un număr impar de degete; imparidigitat. ♦ (Substantivat, n. pl.) Ordin de mamifere erbivore care prezintă această caracteristică; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din copitat (după imparidigitat etc.).

DOOM

!imparicopitát2 s. n., pl. imparicopitáte
imparicopitate
IMPARICOPITÁT, -Ă, imparicopitați, -te, adj. (Despre animale) Care are un număr impar de degete; imparidigitat. ♦ (Substantivat, n. pl.) Ordin de mamifere erbivore care prezintă această caracteristică; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din copitat (după imparidigitat etc.).

DOOM

!imparicopitát2 s. n., pl. imparicopitáte
imparicopitatei
IMPARICOPITÁT, -Ă, imparicopitați, -te, adj. (Despre animale) Care are un număr impar de degete; imparidigitat. ♦ (Substantivat, n. pl.) Ordin de mamifere erbivore care prezintă această caracteristică; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din copitat (după imparidigitat etc.).

DOOM

!imparicopitát2 s. n., pl. imparicopitáte
imparicopitatele
IMPARICOPITÁT, -Ă, imparicopitați, -te, adj. (Despre animale) Care are un număr impar de degete; imparidigitat. ♦ (Substantivat, n. pl.) Ordin de mamifere erbivore care prezintă această caracteristică; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din copitat (după imparidigitat etc.).

DOOM

!imparicopitát2 s. n., pl. imparicopitáte
imparicopitatelor
IMPARICOPITÁT, -Ă, imparicopitați, -te, adj. (Despre animale) Care are un număr impar de degete; imparidigitat. ♦ (Substantivat, n. pl.) Ordin de mamifere erbivore care prezintă această caracteristică; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din copitat (după imparidigitat etc.).

DOOM

!imparicopitát2 s. n., pl. imparicopitáte
imparicopitatul
IMPARICOPITÁT, -Ă, imparicopitați, -te, adj. (Despre animale) Care are un număr impar de degete; imparidigitat. ♦ (Substantivat, n. pl.) Ordin de mamifere erbivore care prezintă această caracteristică; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din copitat (după imparidigitat etc.).

DOOM

!imparicopitát2 s. n., pl. imparicopitáte
imparicopitatului
IMPARICOPITÁT, -Ă, imparicopitați, -te, adj. (Despre animale) Care are un număr impar de degete; imparidigitat. ♦ (Substantivat, n. pl.) Ordin de mamifere erbivore care prezintă această caracteristică; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din copitat (după imparidigitat etc.).

DOOM

!imparicopitát2 s. n., pl. imparicopitáte
imparicopitați
IMPARICOPITÁT, -Ă, imparicopitați, -te, adj. (Despre animale) Care are un număr impar de degete; imparidigitat. ♦ (Substantivat, n. pl.) Ordin de mamifere erbivore care prezintă această caracteristică; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din copitat (după imparidigitat etc.).

DOOM

!imparicopitát2 s. n., pl. imparicopitáte
imparicopitații
IMPARICOPITÁT, -Ă, imparicopitați, -te, adj. (Despre animale) Care are un număr impar de degete; imparidigitat. ♦ (Substantivat, n. pl.) Ordin de mamifere erbivore care prezintă această caracteristică; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din copitat (după imparidigitat etc.).

DOOM

!imparicopitát2 s. n., pl. imparicopitáte
imparicopitaților
IMPARICOPITÁT, -Ă, imparicopitați, -te, adj. (Despre animale) Care are un număr impar de degete; imparidigitat. ♦ (Substantivat, n. pl.) Ordin de mamifere erbivore care prezintă această caracteristică; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din copitat (după imparidigitat etc.).

DOOM

!imparicopitát2 s. n., pl. imparicopitáte
imparidigitat
IMPARIDIGITÁT, -Ă, imparidigitați, -te, adj. (Rar) Imparicopitat. – Din fr. imparidigité.

DOOM

imparidigitát adj. m., pl. imparidigitáți; f. imparidigitátă, pl. imparidigitáte
imparidigitata
IMPARIDIGITÁT, -Ă, imparidigitați, -te, adj. (Rar) Imparicopitat. – Din fr. imparidigité.

DOOM

imparidigitát adj. m., pl. imparidigitáți; f. imparidigitátă, pl. imparidigitáte
imparidigitate
IMPARIDIGITÁT, -Ă, imparidigitați, -te, adj. (Rar) Imparicopitat. – Din fr. imparidigité.

DOOM

imparidigitát adj. m., pl. imparidigitáți; f. imparidigitátă, pl. imparidigitáte
imparidigitatei
IMPARIDIGITÁT, -Ă, imparidigitați, -te, adj. (Rar) Imparicopitat. – Din fr. imparidigité.

DOOM

imparidigitát adj. m., pl. imparidigitáți; f. imparidigitátă, pl. imparidigitáte
imparidigitatele
IMPARIDIGITÁT, -Ă, imparidigitați, -te, adj. (Rar) Imparicopitat. – Din fr. imparidigité.

DOOM

imparidigitát adj. m., pl. imparidigitáți; f. imparidigitátă, pl. imparidigitáte
imparidigitatelor
IMPARIDIGITÁT, -Ă, imparidigitați, -te, adj. (Rar) Imparicopitat. – Din fr. imparidigité.

DOOM

imparidigitát adj. m., pl. imparidigitáți; f. imparidigitátă, pl. imparidigitáte
imparidigitatul
IMPARIDIGITÁT, -Ă, imparidigitați, -te, adj. (Rar) Imparicopitat. – Din fr. imparidigité.

DOOM

imparidigitát adj. m., pl. imparidigitáți; f. imparidigitátă, pl. imparidigitáte
imparidigitatului
IMPARIDIGITÁT, -Ă, imparidigitați, -te, adj. (Rar) Imparicopitat. – Din fr. imparidigité.

DOOM

imparidigitát adj. m., pl. imparidigitáți; f. imparidigitátă, pl. imparidigitáte
imparidigitați
IMPARIDIGITÁT, -Ă, imparidigitați, -te, adj. (Rar) Imparicopitat. – Din fr. imparidigité.

DOOM

imparidigitát adj. m., pl. imparidigitáți; f. imparidigitátă, pl. imparidigitáte
imparidigitații
IMPARIDIGITÁT, -Ă, imparidigitați, -te, adj. (Rar) Imparicopitat. – Din fr. imparidigité.

DOOM

imparidigitát adj. m., pl. imparidigitáți; f. imparidigitátă, pl. imparidigitáte
imparidigitaților
IMPARIDIGITÁT, -Ă, imparidigitați, -te, adj. (Rar) Imparicopitat. – Din fr. imparidigité.

DOOM

imparidigitát adj. m., pl. imparidigitáți; f. imparidigitátă, pl. imparidigitáte
imparii
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DOOM

impár adj. m., pl. impári; f. impáră, pl. impáre
imparilor
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DOOM

impár adj. m., pl. impári; f. impáră, pl. impáre
imparipenat
IMPARIPENÁT, -Ă, imparipenați, -te, adj. (Despre frunzele compuse) Care prezintă perechi de frunzulițe de o parte și de alta a unui ax comun, iar în vârf o frunzuliță nepereche. – Din fr. imparipenné.

DOOM

imparipenát adj. m., pl. imparipenáți; f. imparipenátă, pl. imparipenáte
imparisilabic
IMPARISILÁBIC, -Ă, imparisilabici, -ce, adj. (Despre substantive și adjective) A cărui temă nu are același număr de silabe în cursul declinării. – Din fr. imparisyllabique.

DOOM

imparisilábic adj. m., pl. imparisilábici; f. imparisilábică, pl. imparisilábice
imparisilabica
IMPARISILÁBIC, -Ă, imparisilabici, -ce, adj. (Despre substantive și adjective) A cărui temă nu are același număr de silabe în cursul declinării. – Din fr. imparisyllabique.

DOOM

imparisilábic adj. m., pl. imparisilábici; f. imparisilábică, pl. imparisilábice
imparisilabice
IMPARISILÁBIC, -Ă, imparisilabici, -ce, adj. (Despre substantive și adjective) A cărui temă nu are același număr de silabe în cursul declinării. – Din fr. imparisyllabique.

DOOM

imparisilábic adj. m., pl. imparisilábici; f. imparisilábică, pl. imparisilábice
imparisilabicei
IMPARISILÁBIC, -Ă, imparisilabici, -ce, adj. (Despre substantive și adjective) A cărui temă nu are același număr de silabe în cursul declinării. – Din fr. imparisyllabique.

DOOM

imparisilábic adj. m., pl. imparisilábici; f. imparisilábică, pl. imparisilábice
imparisilabicele
IMPARISILÁBIC, -Ă, imparisilabici, -ce, adj. (Despre substantive și adjective) A cărui temă nu are același număr de silabe în cursul declinării. – Din fr. imparisyllabique.

DOOM

imparisilábic adj. m., pl. imparisilábici; f. imparisilábică, pl. imparisilábice
imparisilabicelor
IMPARISILÁBIC, -Ă, imparisilabici, -ce, adj. (Despre substantive și adjective) A cărui temă nu are același număr de silabe în cursul declinării. – Din fr. imparisyllabique.

DOOM

imparisilábic adj. m., pl. imparisilábici; f. imparisilábică, pl. imparisilábice
imparisilabici
IMPARISILÁBIC, -Ă, imparisilabici, -ce, adj. (Despre substantive și adjective) A cărui temă nu are același număr de silabe în cursul declinării. – Din fr. imparisyllabique.

DOOM

imparisilábic adj. m., pl. imparisilábici; f. imparisilábică, pl. imparisilábice
imparisilabicii
IMPARISILÁBIC, -Ă, imparisilabici, -ce, adj. (Despre substantive și adjective) A cărui temă nu are același număr de silabe în cursul declinării. – Din fr. imparisyllabique.

DOOM

imparisilábic adj. m., pl. imparisilábici; f. imparisilábică, pl. imparisilábice
imparisilabicilor
IMPARISILÁBIC, -Ă, imparisilabici, -ce, adj. (Despre substantive și adjective) A cărui temă nu are același număr de silabe în cursul declinării. – Din fr. imparisyllabique.

DOOM

imparisilábic adj. m., pl. imparisilábici; f. imparisilábică, pl. imparisilábice
imparisilabicul
IMPARISILÁBIC, -Ă, imparisilabici, -ce, adj. (Despre substantive și adjective) A cărui temă nu are același număr de silabe în cursul declinării. – Din fr. imparisyllabique.

DOOM

imparisilábic adj. m., pl. imparisilábici; f. imparisilábică, pl. imparisilábice
imparisilabicului
IMPARISILÁBIC, -Ă, imparisilabici, -ce, adj. (Despre substantive și adjective) A cărui temă nu are același număr de silabe în cursul declinării. – Din fr. imparisyllabique.

DOOM

imparisilábic adj. m., pl. imparisilábici; f. imparisilábică, pl. imparisilábice
imparitate
IMPARITÁTE s. f. Însușirea, calitatea de a fi impar; inegalitate, nepotrivire. – Din fr. imparité.

DOOM

imparitáte s. f., g.-d. art. imparitắții
impartajabil
IMPARTAJÁBIL, -Ă, impartajabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi împărțit, partajat. – Din fr. impartageable.

DOOM

impartajábil (rar) adj. m., pl. impartajábili; f. impartajábilă, pl. impartajábile
impartajabila
IMPARTAJÁBIL, -Ă, impartajabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi împărțit, partajat. – Din fr. impartageable.

DOOM

impartajábil (rar) adj. m., pl. impartajábili; f. impartajábilă, pl. impartajábile
impartajabile
IMPARTAJÁBIL, -Ă, impartajabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi împărțit, partajat. – Din fr. impartageable.

DOOM

impartajábil (rar) adj. m., pl. impartajábili; f. impartajábilă, pl. impartajábile
impartajabilei
IMPARTAJÁBIL, -Ă, impartajabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi împărțit, partajat. – Din fr. impartageable.

DOOM

impartajábil (rar) adj. m., pl. impartajábili; f. impartajábilă, pl. impartajábile
impartajabilele
IMPARTAJÁBIL, -Ă, impartajabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi împărțit, partajat. – Din fr. impartageable.

DOOM

impartajábil (rar) adj. m., pl. impartajábili; f. impartajábilă, pl. impartajábile
impartajabilelor
IMPARTAJÁBIL, -Ă, impartajabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi împărțit, partajat. – Din fr. impartageable.

DOOM

impartajábil (rar) adj. m., pl. impartajábili; f. impartajábilă, pl. impartajábile
impartajabili
IMPARTAJÁBIL, -Ă, impartajabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi împărțit, partajat. – Din fr. impartageable.

DOOM

impartajábil (rar) adj. m., pl. impartajábili; f. impartajábilă, pl. impartajábile
impartajabilii
IMPARTAJÁBIL, -Ă, impartajabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi împărțit, partajat. – Din fr. impartageable.

DOOM

impartajábil (rar) adj. m., pl. impartajábili; f. impartajábilă, pl. impartajábile
impartajabililor
IMPARTAJÁBIL, -Ă, impartajabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi împărțit, partajat. – Din fr. impartageable.

DOOM

impartajábil (rar) adj. m., pl. impartajábili; f. impartajábilă, pl. impartajábile
impartajabilul
IMPARTAJÁBIL, -Ă, impartajabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi împărțit, partajat. – Din fr. impartageable.

DOOM

impartajábil (rar) adj. m., pl. impartajábili; f. impartajábilă, pl. impartajábile
impartajabilului
IMPARTAJÁBIL, -Ă, impartajabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi împărțit, partajat. – Din fr. impartageable.

DOOM

impartajábil (rar) adj. m., pl. impartajábili; f. impartajábilă, pl. impartajábile
imparul
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DOOM

impár adj. m., pl. impári; f. impáră, pl. impáre
imparului
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DOOM

impár adj. m., pl. impári; f. impáră, pl. impáre
imparțial
IMPARȚIÁL, -Ă, imparțiali, -e, adj. Capabil să facă o apreciere justă, obiectivă; nepărtinitor, obiectiv, drept. [Pr.: -ți-al] – Din fr. impartial.

DOOM

imparțiál (-ți-al) adj. m., pl. imparțiáli; f. imparțiálă, pl. imparțiále
imparțiala
IMPARȚIÁL, -Ă, imparțiali, -e, adj. Capabil să facă o apreciere justă, obiectivă; nepărtinitor, obiectiv, drept. [Pr.: -ți-al] – Din fr. impartial.

DOOM

imparțiál (-ți-al) adj. m., pl. imparțiáli; f. imparțiálă, pl. imparțiále
imparțiale
IMPARȚIÁL, -Ă, imparțiali, -e, adj. Capabil să facă o apreciere justă, obiectivă; nepărtinitor, obiectiv, drept. [Pr.: -ți-al] – Din fr. impartial.

DOOM

imparțiál (-ți-al) adj. m., pl. imparțiáli; f. imparțiálă, pl. imparțiále
imparțialei
IMPARȚIÁL, -Ă, imparțiali, -e, adj. Capabil să facă o apreciere justă, obiectivă; nepărtinitor, obiectiv, drept. [Pr.: -ți-al] – Din fr. impartial.

DOOM

imparțiál (-ți-al) adj. m., pl. imparțiáli; f. imparțiálă, pl. imparțiále
imparțialele
IMPARȚIÁL, -Ă, imparțiali, -e, adj. Capabil să facă o apreciere justă, obiectivă; nepărtinitor, obiectiv, drept. [Pr.: -ți-al] – Din fr. impartial.

DOOM

imparțiál (-ți-al) adj. m., pl. imparțiáli; f. imparțiálă, pl. imparțiále
imparțialelor
IMPARȚIÁL, -Ă, imparțiali, -e, adj. Capabil să facă o apreciere justă, obiectivă; nepărtinitor, obiectiv, drept. [Pr.: -ți-al] – Din fr. impartial.

DOOM

imparțiál (-ți-al) adj. m., pl. imparțiáli; f. imparțiálă, pl. imparțiále
imparțiali
IMPARȚIÁL, -Ă, imparțiali, -e, adj. Capabil să facă o apreciere justă, obiectivă; nepărtinitor, obiectiv, drept. [Pr.: -ți-al] – Din fr. impartial.

DOOM

imparțiál (-ți-al) adj. m., pl. imparțiáli; f. imparțiálă, pl. imparțiále
imparțialii
IMPARȚIÁL, -Ă, imparțiali, -e, adj. Capabil să facă o apreciere justă, obiectivă; nepărtinitor, obiectiv, drept. [Pr.: -ți-al] – Din fr. impartial.

DOOM

imparțiál (-ți-al) adj. m., pl. imparțiáli; f. imparțiálă, pl. imparțiále
imparțialilor
IMPARȚIÁL, -Ă, imparțiali, -e, adj. Capabil să facă o apreciere justă, obiectivă; nepărtinitor, obiectiv, drept. [Pr.: -ți-al] – Din fr. impartial.

DOOM

imparțiál (-ți-al) adj. m., pl. imparțiáli; f. imparțiálă, pl. imparțiále
imparțialitate
IMPARȚIALITÁTE s. f. Calitatea de a fi imparțial; nepărtinire, obiectivitate. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. impartialité.

DOOM

imparțialitáte (-ți-a-) s. f., g.-d. art. imparțialitắții
imparțialitatea
IMPARȚIALITÁTE s. f. Calitatea de a fi imparțial; nepărtinire, obiectivitate. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. impartialité.

DOOM

imparțialitáte (-ți-a-) s. f., g.-d. art. imparțialitắții
imparțialități
IMPARȚIALITÁTE s. f. Calitatea de a fi imparțial; nepărtinire, obiectivitate. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. impartialité.

DOOM

imparțialitáte (-ți-a-) s. f., g.-d. art. imparțialitắții
imparțialității
IMPARȚIALITÁTE s. f. Calitatea de a fi imparțial; nepărtinire, obiectivitate. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. impartialité.

DOOM

imparțialitáte (-ți-a-) s. f., g.-d. art. imparțialitắții
imparțialul
IMPARȚIÁL, -Ă, imparțiali, -e, adj. Capabil să facă o apreciere justă, obiectivă; nepărtinitor, obiectiv, drept. [Pr.: -ți-al] – Din fr. impartial.

DOOM

imparțiál (-ți-al) adj. m., pl. imparțiáli; f. imparțiálă, pl. imparțiále
imparțialului
IMPARȚIÁL, -Ă, imparțiali, -e, adj. Capabil să facă o apreciere justă, obiectivă; nepărtinitor, obiectiv, drept. [Pr.: -ți-al] – Din fr. impartial.

DOOM

imparțiál (-ți-al) adj. m., pl. imparțiáli; f. imparțiálă, pl. imparțiále
impas
IMPÁS, impasuri, s. n. Situație dificilă în care se află cineva și din care nu știe cum să iasă. – Din fr. impasse.

DOOM

impás s. n., pl. impásuri
impasabil
IMPASÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi trecut sau pasat. [Cf. fr. impassable].
impasabila
IMPASÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi trecut sau pasat. [Cf. fr. impassable].
impasabile
IMPASÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi trecut sau pasat. [Cf. fr. impassable].
impasabilei
IMPASÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi trecut sau pasat. [Cf. fr. impassable].
impasabilele
IMPASÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi trecut sau pasat. [Cf. fr. impassable].
impasabilelor
IMPASÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi trecut sau pasat. [Cf. fr. impassable].
impasabili
IMPASÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi trecut sau pasat. [Cf. fr. impassable].
impasabilii
IMPASÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi trecut sau pasat. [Cf. fr. impassable].
impasabililor
IMPASÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi trecut sau pasat. [Cf. fr. impassable].
impasabilul
IMPASÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi trecut sau pasat. [Cf. fr. impassable].
impasabilului
IMPASÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi trecut sau pasat. [Cf. fr. impassable].
impasibil
IMPASÍBIL, -Ă, impasibili, -e, adj. Nepăsător, indiferent. – Din fr. impassible, lat. impassibilis.

DOOM

impasíbil adj. m., pl. impasíbili; f. impasíbilă, pl. impasíbile
impasibila
IMPASÍBIL, -Ă, impasibili, -e, adj. Nepăsător, indiferent. – Din fr. impassible, lat. impassibilis.

DOOM

impasíbil adj. m., pl. impasíbili; f. impasíbilă, pl. impasíbile
impasibile
IMPASÍBIL, -Ă, impasibili, -e, adj. Nepăsător, indiferent. – Din fr. impassible, lat. impassibilis.

DOOM

impasíbil adj. m., pl. impasíbili; f. impasíbilă, pl. impasíbile
impasibilei
IMPASÍBIL, -Ă, impasibili, -e, adj. Nepăsător, indiferent. – Din fr. impassible, lat. impassibilis.

DOOM

impasíbil adj. m., pl. impasíbili; f. impasíbilă, pl. impasíbile
impasibilele
IMPASÍBIL, -Ă, impasibili, -e, adj. Nepăsător, indiferent. – Din fr. impassible, lat. impassibilis.

DOOM

impasíbil adj. m., pl. impasíbili; f. impasíbilă, pl. impasíbile
impasibilelor
IMPASÍBIL, -Ă, impasibili, -e, adj. Nepăsător, indiferent. – Din fr. impassible, lat. impassibilis.

DOOM

impasíbil adj. m., pl. impasíbili; f. impasíbilă, pl. impasíbile
impasibili
IMPASÍBIL, -Ă, impasibili, -e, adj. Nepăsător, indiferent. – Din fr. impassible, lat. impassibilis.

DOOM

impasíbil adj. m., pl. impasíbili; f. impasíbilă, pl. impasíbile
impasibilii
IMPASÍBIL, -Ă, impasibili, -e, adj. Nepăsător, indiferent. – Din fr. impassible, lat. impassibilis.

DOOM

impasíbil adj. m., pl. impasíbili; f. impasíbilă, pl. impasíbile
impasibililor
IMPASÍBIL, -Ă, impasibili, -e, adj. Nepăsător, indiferent. – Din fr. impassible, lat. impassibilis.

DOOM

impasíbil adj. m., pl. impasíbili; f. impasíbilă, pl. impasíbile
impasibilitate
IMPASIBILITÁTE s. f. Nepăsare, indiferență. – Din fr. impassibilité, lat. impassibilitas, -atis.

DOOM

impasibilitáte s. f., g.-d. art. impasibilitắții
impasibilitatea
IMPASIBILITÁTE s. f. Nepăsare, indiferență. – Din fr. impassibilité, lat. impassibilitas, -atis.

DOOM

impasibilitáte s. f., g.-d. art. impasibilitắții
impasibilități
IMPASIBILITÁTE s. f. Nepăsare, indiferență. – Din fr. impassibilité, lat. impassibilitas, -atis.

DOOM

impasibilitáte s. f., g.-d. art. impasibilitắții
impasibilității
IMPASIBILITÁTE s. f. Nepăsare, indiferență. – Din fr. impassibilité, lat. impassibilitas, -atis.

DOOM

impasibilitáte s. f., g.-d. art. impasibilitắții
impasibilul
IMPASÍBIL, -Ă, impasibili, -e, adj. Nepăsător, indiferent. – Din fr. impassible, lat. impassibilis.

DOOM

impasíbil adj. m., pl. impasíbili; f. impasíbilă, pl. impasíbile
impasibilului
IMPASÍBIL, -Ă, impasibili, -e, adj. Nepăsător, indiferent. – Din fr. impassible, lat. impassibilis.

DOOM

impasíbil adj. m., pl. impasíbili; f. impasíbilă, pl. impasíbile
impasul
IMPÁS, impasuri, s. n. Situație dificilă în care se află cineva și din care nu știe cum să iasă. – Din fr. impasse.

DOOM

impás s. n., pl. impásuri
impasului
IMPÁS, impasuri, s. n. Situație dificilă în care se află cineva și din care nu știe cum să iasă. – Din fr. impasse.

DOOM

impás s. n., pl. impásuri
impasuri
IMPÁS, impasuri, s. n. Situație dificilă în care se află cineva și din care nu știe cum să iasă. – Din fr. impasse.

DOOM

impás s. n., pl. impásuri
impasurile
IMPÁS, impasuri, s. n. Situație dificilă în care se află cineva și din care nu știe cum să iasă. – Din fr. impasse.

DOOM

impás s. n., pl. impásuri
impasurilor
IMPÁS, impasuri, s. n. Situație dificilă în care se află cineva și din care nu știe cum să iasă. – Din fr. impasse.

DOOM

impás s. n., pl. impásuri
impatiens
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănogi, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens nolitangere). – Din bg. slabonoga.
impecabil
IMPECÁBIL, -Ă, impecabili, -e, adj. Care este fără cusur, ireproșabil, perfect, desăvârșit. – Din fr. impeccable, lat. impeccabilis.

DOOM

impecábil adj. m., pl. impecábili; f. impecábilă, pl. impecábile
impecabila
IMPECÁBIL, -Ă, impecabili, -e, adj. Care este fără cusur, ireproșabil, perfect, desăvârșit. – Din fr. impeccable, lat. impeccabilis.

DOOM

impecábil adj. m., pl. impecábili; f. impecábilă, pl. impecábile
impecabile
IMPECÁBIL, -Ă, impecabili, -e, adj. Care este fără cusur, ireproșabil, perfect, desăvârșit. – Din fr. impeccable, lat. impeccabilis.

DOOM

impecábil adj. m., pl. impecábili; f. impecábilă, pl. impecábile
impecabilei
IMPECÁBIL, -Ă, impecabili, -e, adj. Care este fără cusur, ireproșabil, perfect, desăvârșit. – Din fr. impeccable, lat. impeccabilis.

DOOM

impecábil adj. m., pl. impecábili; f. impecábilă, pl. impecábile
impecabilele
IMPECÁBIL, -Ă, impecabili, -e, adj. Care este fără cusur, ireproșabil, perfect, desăvârșit. – Din fr. impeccable, lat. impeccabilis.

DOOM

impecábil adj. m., pl. impecábili; f. impecábilă, pl. impecábile
impecabilelor
IMPECÁBIL, -Ă, impecabili, -e, adj. Care este fără cusur, ireproșabil, perfect, desăvârșit. – Din fr. impeccable, lat. impeccabilis.

DOOM

impecábil adj. m., pl. impecábili; f. impecábilă, pl. impecábile
impecabili
IMPECÁBIL, -Ă, impecabili, -e, adj. Care este fără cusur, ireproșabil, perfect, desăvârșit. – Din fr. impeccable, lat. impeccabilis.

DOOM

impecábil adj. m., pl. impecábili; f. impecábilă, pl. impecábile
impecabilii
IMPECÁBIL, -Ă, impecabili, -e, adj. Care este fără cusur, ireproșabil, perfect, desăvârșit. – Din fr. impeccable, lat. impeccabilis.

DOOM

impecábil adj. m., pl. impecábili; f. impecábilă, pl. impecábile
impecabililor
IMPECÁBIL, -Ă, impecabili, -e, adj. Care este fără cusur, ireproșabil, perfect, desăvârșit. – Din fr. impeccable, lat. impeccabilis.

DOOM

impecábil adj. m., pl. impecábili; f. impecábilă, pl. impecábile
impecabilitate
IMPECABILITÁTE s. f. (Rar) Calitatea sau starea a ceea ce este impecabil; perfecțiune, desăvârșire. – Din fr. impeccabilité.

DOOM

impecabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. impecabilitắții
impecabilitatea
IMPECABILITÁTE s. f. (Rar) Calitatea sau starea a ceea ce este impecabil; perfecțiune, desăvârșire. – Din fr. impeccabilité.

DOOM

impecabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. impecabilitắții
impecabilități
IMPECABILITÁTE s. f. (Rar) Calitatea sau starea a ceea ce este impecabil; perfecțiune, desăvârșire. – Din fr. impeccabilité.

DOOM

impecabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. impecabilitắții
impecabilității
IMPECABILITÁTE s. f. (Rar) Calitatea sau starea a ceea ce este impecabil; perfecțiune, desăvârșire. – Din fr. impeccabilité.

DOOM

impecabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. impecabilitắții
impecabilul
IMPECÁBIL, -Ă, impecabili, -e, adj. Care este fără cusur, ireproșabil, perfect, desăvârșit. – Din fr. impeccable, lat. impeccabilis.

DOOM

impecábil adj. m., pl. impecábili; f. impecábilă, pl. impecábile
impecabilului
IMPECÁBIL, -Ă, impecabili, -e, adj. Care este fără cusur, ireproșabil, perfect, desăvârșit. – Din fr. impeccable, lat. impeccabilis.

DOOM

impecábil adj. m., pl. impecábili; f. impecábilă, pl. impecábile
impedanța
IMPEDÁNȚĂ, impedanțe, s. f. Mărime electrică egală cu câtul dintre valoarea efectivă a tensiunii electrice aplicate unui anumit circuit și valoarea efectivă a intensității curentului electric absorbit de circuit. ♦ (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre presiunea sonoră a unui sistem acustic și fluxul acustic corespunzător. – Din fr. impédance, germ. Impedanz.

DOOM

!impedánță s. f., g.-d. art. impedánței; pl. impedánțe
impedanțe
IMPEDÁNȚĂ, impedanțe, s. f. Mărime electrică egală cu câtul dintre valoarea efectivă a tensiunii electrice aplicate unui anumit circuit și valoarea efectivă a intensității curentului electric absorbit de circuit. ♦ (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre presiunea sonoră a unui sistem acustic și fluxul acustic corespunzător. – Din fr. impédance, germ. Impedanz.

DOOM

!impedánță s. f., g.-d. art. impedánței; pl. impedánțe
impedanței
IMPEDÁNȚĂ, impedanțe, s. f. Mărime electrică egală cu câtul dintre valoarea efectivă a tensiunii electrice aplicate unui anumit circuit și valoarea efectivă a intensității curentului electric absorbit de circuit. ♦ (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre presiunea sonoră a unui sistem acustic și fluxul acustic corespunzător. – Din fr. impédance, germ. Impedanz.

DOOM

!impedánță s. f., g.-d. art. impedánței; pl. impedánțe
impedanțele
IMPEDÁNȚĂ, impedanțe, s. f. Mărime electrică egală cu câtul dintre valoarea efectivă a tensiunii electrice aplicate unui anumit circuit și valoarea efectivă a intensității curentului electric absorbit de circuit. ♦ (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre presiunea sonoră a unui sistem acustic și fluxul acustic corespunzător. – Din fr. impédance, germ. Impedanz.

DOOM

!impedánță s. f., g.-d. art. impedánței; pl. impedánțe
impedanțelor
IMPEDÁNȚĂ, impedanțe, s. f. Mărime electrică egală cu câtul dintre valoarea efectivă a tensiunii electrice aplicate unui anumit circuit și valoarea efectivă a intensității curentului electric absorbit de circuit. ♦ (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre presiunea sonoră a unui sistem acustic și fluxul acustic corespunzător. – Din fr. impédance, germ. Impedanz.

DOOM

!impedánță s. f., g.-d. art. impedánței; pl. impedánțe
impediment
IMPEDIMÉNT, impedimente, s. n. Piedică, obstacol în calea realizării unei intenții. – Din lat. impedimentum. Cf. it. impedimento.

DOOM

impedimént s. n., pl. impediménte
impedimente
IMPEDIMÉNT, impedimente, s. n. Piedică, obstacol în calea realizării unei intenții. – Din lat. impedimentum. Cf. it. impedimento.

DOOM

impedimént s. n., pl. impediménte
impedimentele
IMPEDIMÉNT, impedimente, s. n. Piedică, obstacol în calea realizării unei intenții. – Din lat. impedimentum. Cf. it. impedimento.

DOOM

impedimént s. n., pl. impediménte
impedimentelor
IMPEDIMÉNT, impedimente, s. n. Piedică, obstacol în calea realizării unei intenții. – Din lat. impedimentum. Cf. it. impedimento.

DOOM

impedimént s. n., pl. impediménte
impedimentul
IMPEDIMÉNT, impedimente, s. n. Piedică, obstacol în calea realizării unei intenții. – Din lat. impedimentum. Cf. it. impedimento.

DOOM

impedimént s. n., pl. impediménte
impedimentului
IMPEDIMÉNT, impedimente, s. n. Piedică, obstacol în calea realizării unei intenții. – Din lat. impedimentum. Cf. it. impedimento.

DOOM

impedimént s. n., pl. impediménte
impenetrabil
IMPENETRÁBIL, -Ă, impenetrabili, -e, adj. 1. Care nu lasă să treacă ceva prin el. ♦ Prin care nu se poate pătrunde cu privirea; de nepătruns. ♦ Fig. De neînțeles, de nepătruns; ascuns. Sentimente impenetrabile. ♦ Fig. Care își ascunde gândurile sau sentimentele; care nu trădează stările sufletești. Persoană, fizionomie impenetrabilă. 2. (Fiz.) Care ocupă un asemenea spațiu încât exclude de acolo prezența oricărui alt corp. – Din fr. impénétrable, lat. impenetrabilis.

DOOM

impenetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. impenetrábili; f. impenetrábilă, pl. impenetrábile
impenetrabila
IMPENETRÁBIL, -Ă, impenetrabili, -e, adj. 1. Care nu lasă să treacă ceva prin el. ♦ Prin care nu se poate pătrunde cu privirea; de nepătruns. ♦ Fig. De neînțeles, de nepătruns; ascuns. Sentimente impenetrabile. ♦ Fig. Care își ascunde gândurile sau sentimentele; care nu trădează stările sufletești. Persoană, fizionomie impenetrabilă. 2. (Fiz.) Care ocupă un asemenea spațiu încât exclude de acolo prezența oricărui alt corp. – Din fr. impénétrable, lat. impenetrabilis.

DOOM

impenetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. impenetrábili; f. impenetrábilă, pl. impenetrábile
impenetrabile
IMPENETRÁBIL, -Ă, impenetrabili, -e, adj. 1. Care nu lasă să treacă ceva prin el. ♦ Prin care nu se poate pătrunde cu privirea; de nepătruns. ♦ Fig. De neînțeles, de nepătruns; ascuns. Sentimente impenetrabile. ♦ Fig. Care își ascunde gândurile sau sentimentele; care nu trădează stările sufletești. Persoană, fizionomie impenetrabilă. 2. (Fiz.) Care ocupă un asemenea spațiu încât exclude de acolo prezența oricărui alt corp. – Din fr. impénétrable, lat. impenetrabilis.

DOOM

impenetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. impenetrábili; f. impenetrábilă, pl. impenetrábile
impenetrabilei
IMPENETRÁBIL, -Ă, impenetrabili, -e, adj. 1. Care nu lasă să treacă ceva prin el. ♦ Prin care nu se poate pătrunde cu privirea; de nepătruns. ♦ Fig. De neînțeles, de nepătruns; ascuns. Sentimente impenetrabile. ♦ Fig. Care își ascunde gândurile sau sentimentele; care nu trădează stările sufletești. Persoană, fizionomie impenetrabilă. 2. (Fiz.) Care ocupă un asemenea spațiu încât exclude de acolo prezența oricărui alt corp. – Din fr. impénétrable, lat. impenetrabilis.

DOOM

impenetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. impenetrábili; f. impenetrábilă, pl. impenetrábile
impenetrabilele
IMPENETRÁBIL, -Ă, impenetrabili, -e, adj. 1. Care nu lasă să treacă ceva prin el. ♦ Prin care nu se poate pătrunde cu privirea; de nepătruns. ♦ Fig. De neînțeles, de nepătruns; ascuns. Sentimente impenetrabile. ♦ Fig. Care își ascunde gândurile sau sentimentele; care nu trădează stările sufletești. Persoană, fizionomie impenetrabilă. 2. (Fiz.) Care ocupă un asemenea spațiu încât exclude de acolo prezența oricărui alt corp. – Din fr. impénétrable, lat. impenetrabilis.

DOOM

impenetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. impenetrábili; f. impenetrábilă, pl. impenetrábile
impenetrabilelor
IMPENETRÁBIL, -Ă, impenetrabili, -e, adj. 1. Care nu lasă să treacă ceva prin el. ♦ Prin care nu se poate pătrunde cu privirea; de nepătruns. ♦ Fig. De neînțeles, de nepătruns; ascuns. Sentimente impenetrabile. ♦ Fig. Care își ascunde gândurile sau sentimentele; care nu trădează stările sufletești. Persoană, fizionomie impenetrabilă. 2. (Fiz.) Care ocupă un asemenea spațiu încât exclude de acolo prezența oricărui alt corp. – Din fr. impénétrable, lat. impenetrabilis.

DOOM

impenetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. impenetrábili; f. impenetrábilă, pl. impenetrábile
impenetrabili
IMPENETRÁBIL, -Ă, impenetrabili, -e, adj. 1. Care nu lasă să treacă ceva prin el. ♦ Prin care nu se poate pătrunde cu privirea; de nepătruns. ♦ Fig. De neînțeles, de nepătruns; ascuns. Sentimente impenetrabile. ♦ Fig. Care își ascunde gândurile sau sentimentele; care nu trădează stările sufletești. Persoană, fizionomie impenetrabilă. 2. (Fiz.) Care ocupă un asemenea spațiu încât exclude de acolo prezența oricărui alt corp. – Din fr. impénétrable, lat. impenetrabilis.

DOOM

impenetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. impenetrábili; f. impenetrábilă, pl. impenetrábile
impenetrabilii
IMPENETRÁBIL, -Ă, impenetrabili, -e, adj. 1. Care nu lasă să treacă ceva prin el. ♦ Prin care nu se poate pătrunde cu privirea; de nepătruns. ♦ Fig. De neînțeles, de nepătruns; ascuns. Sentimente impenetrabile. ♦ Fig. Care își ascunde gândurile sau sentimentele; care nu trădează stările sufletești. Persoană, fizionomie impenetrabilă. 2. (Fiz.) Care ocupă un asemenea spațiu încât exclude de acolo prezența oricărui alt corp. – Din fr. impénétrable, lat. impenetrabilis.

DOOM

impenetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. impenetrábili; f. impenetrábilă, pl. impenetrábile
impenetrabililor
IMPENETRÁBIL, -Ă, impenetrabili, -e, adj. 1. Care nu lasă să treacă ceva prin el. ♦ Prin care nu se poate pătrunde cu privirea; de nepătruns. ♦ Fig. De neînțeles, de nepătruns; ascuns. Sentimente impenetrabile. ♦ Fig. Care își ascunde gândurile sau sentimentele; care nu trădează stările sufletești. Persoană, fizionomie impenetrabilă. 2. (Fiz.) Care ocupă un asemenea spațiu încât exclude de acolo prezența oricărui alt corp. – Din fr. impénétrable, lat. impenetrabilis.

DOOM

impenetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. impenetrábili; f. impenetrábilă, pl. impenetrábile
impenetrabilitate
IMPENETRABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este impenetrabil. – Din fr. impénétrabilité.

DOOM

impenetrabilitáte (-ne-tra-) s. f., g.-d. art. impenetrabilitắții
impenetrabilitatea
IMPENETRABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este impenetrabil. – Din fr. impénétrabilité.

DOOM

impenetrabilitáte (-ne-tra-) s. f., g.-d. art. impenetrabilitắții
impenetrabilități
IMPENETRABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este impenetrabil. – Din fr. impénétrabilité.

DOOM

impenetrabilitáte (-ne-tra-) s. f., g.-d. art. impenetrabilitắții
impenetrabilității
IMPENETRABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este impenetrabil. – Din fr. impénétrabilité.

DOOM

impenetrabilitáte (-ne-tra-) s. f., g.-d. art. impenetrabilitắții
impenetrabilul
IMPENETRÁBIL, -Ă, impenetrabili, -e, adj. 1. Care nu lasă să treacă ceva prin el. ♦ Prin care nu se poate pătrunde cu privirea; de nepătruns. ♦ Fig. De neînțeles, de nepătruns; ascuns. Sentimente impenetrabile. ♦ Fig. Care își ascunde gândurile sau sentimentele; care nu trădează stările sufletești. Persoană, fizionomie impenetrabilă. 2. (Fiz.) Care ocupă un asemenea spațiu încât exclude de acolo prezența oricărui alt corp. – Din fr. impénétrable, lat. impenetrabilis.

DOOM

impenetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. impenetrábili; f. impenetrábilă, pl. impenetrábile
impenetrabilului
IMPENETRÁBIL, -Ă, impenetrabili, -e, adj. 1. Care nu lasă să treacă ceva prin el. ♦ Prin care nu se poate pătrunde cu privirea; de nepătruns. ♦ Fig. De neînțeles, de nepătruns; ascuns. Sentimente impenetrabile. ♦ Fig. Care își ascunde gândurile sau sentimentele; care nu trădează stările sufletești. Persoană, fizionomie impenetrabilă. 2. (Fiz.) Care ocupă un asemenea spațiu încât exclude de acolo prezența oricărui alt corp. – Din fr. impénétrable, lat. impenetrabilis.

DOOM

impenetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. impenetrábili; f. impenetrábilă, pl. impenetrábile
impenetrant
IMPENETRÁNT, -Ă, impenetranți, -te, adj. (Livr.) Care nu este penetrant. – Din fr. impénétrante.
impenetranta
IMPENETRÁNT, -Ă, impenetranți, -te, adj. (Livr.) Care nu este penetrant. – Din fr. impénétrante.
impenetrante
IMPENETRÁNT, -Ă, impenetranți, -te, adj. (Livr.) Care nu este penetrant. – Din fr. impénétrante.
impenetrantei
IMPENETRÁNT, -Ă, impenetranți, -te, adj. (Livr.) Care nu este penetrant. – Din fr. impénétrante.
impenetrantele
IMPENETRÁNT, -Ă, impenetranți, -te, adj. (Livr.) Care nu este penetrant. – Din fr. impénétrante.
impenetrantelor
IMPENETRÁNT, -Ă, impenetranți, -te, adj. (Livr.) Care nu este penetrant. – Din fr. impénétrante.
impenetrantul
IMPENETRÁNT, -Ă, impenetranți, -te, adj. (Livr.) Care nu este penetrant. – Din fr. impénétrante.
impenetrantului
IMPENETRÁNT, -Ă, impenetranți, -te, adj. (Livr.) Care nu este penetrant. – Din fr. impénétrante.
impenetranți
IMPENETRÁNT, -Ă, impenetranți, -te, adj. (Livr.) Care nu este penetrant. – Din fr. impénétrante.
impenetranții
IMPENETRÁNT, -Ă, impenetranți, -te, adj. (Livr.) Care nu este penetrant. – Din fr. impénétrante.
impenetranților
IMPENETRÁNT, -Ă, impenetranți, -te, adj. (Livr.) Care nu este penetrant. – Din fr. impénétrante.
impenitent
IMPENITÉNT, -Ă, impenitenți, -te, adj. (Livr.) Care nu se căiește, care nu are remușcări. – Din fr. impénitent.

DOOM

impenitént (livr.) adj. m., pl. impeniténți; f. impeniténtă, pl. impeniténte
impenitenta
IMPENITÉNT, -Ă, impenitenți, -te, adj. (Livr.) Care nu se căiește, care nu are remușcări. – Din fr. impénitent.

DOOM

impenitént (livr.) adj. m., pl. impeniténți; f. impeniténtă, pl. impeniténte
impenitente
IMPENITÉNT, -Ă, impenitenți, -te, adj. (Livr.) Care nu se căiește, care nu are remușcări. – Din fr. impénitent.

DOOM

impenitént (livr.) adj. m., pl. impeniténți; f. impeniténtă, pl. impeniténte
impenitentei
IMPENITÉNT, -Ă, impenitenți, -te, adj. (Livr.) Care nu se căiește, care nu are remușcări. – Din fr. impénitent.

DOOM

impenitént (livr.) adj. m., pl. impeniténți; f. impeniténtă, pl. impeniténte
impenitentele
IMPENITÉNT, -Ă, impenitenți, -te, adj. (Livr.) Care nu se căiește, care nu are remușcări. – Din fr. impénitent.

DOOM

impenitént (livr.) adj. m., pl. impeniténți; f. impeniténtă, pl. impeniténte
impenitentelor
IMPENITÉNT, -Ă, impenitenți, -te, adj. (Livr.) Care nu se căiește, care nu are remușcări. – Din fr. impénitent.

DOOM

impenitént (livr.) adj. m., pl. impeniténți; f. impeniténtă, pl. impeniténte
impenitentul
IMPENITÉNT, -Ă, impenitenți, -te, adj. (Livr.) Care nu se căiește, care nu are remușcări. – Din fr. impénitent.

DOOM

impenitént (livr.) adj. m., pl. impeniténți; f. impeniténtă, pl. impeniténte
impenitentului
IMPENITÉNT, -Ă, impenitenți, -te, adj. (Livr.) Care nu se căiește, care nu are remușcări. – Din fr. impénitent.

DOOM

impenitént (livr.) adj. m., pl. impeniténți; f. impeniténtă, pl. impeniténte
impenitența
IMPENITÉNȚĂ s. f. (Livr.) Lipsă de căință, de remușcări. – Din fr. impénitence.

DOOM

impeniténță (livr.) s. f., g.-d. art. impeniténței
impenitențe
IMPENITÉNȚĂ s. f. (Livr.) Lipsă de căință, de remușcări. – Din fr. impénitence.

DOOM

impeniténță (livr.) s. f., g.-d. art. impeniténței
impenitenței
IMPENITÉNȚĂ s. f. (Livr.) Lipsă de căință, de remușcări. – Din fr. impénitence.

DOOM

impeniténță (livr.) s. f., g.-d. art. impeniténței
impenitenți
IMPENITÉNT, -Ă, impenitenți, -te, adj. (Livr.) Care nu se căiește, care nu are remușcări. – Din fr. impénitent.

DOOM

impenitént (livr.) adj. m., pl. impeniténți; f. impeniténtă, pl. impeniténte
impenitenții
IMPENITÉNT, -Ă, impenitenți, -te, adj. (Livr.) Care nu se căiește, care nu are remușcări. – Din fr. impénitent.

DOOM

impenitént (livr.) adj. m., pl. impeniténți; f. impeniténtă, pl. impeniténte
impenitenților
IMPENITÉNT, -Ă, impenitenți, -te, adj. (Livr.) Care nu se căiește, care nu are remușcări. – Din fr. impénitent.

DOOM

impenitént (livr.) adj. m., pl. impeniténți; f. impeniténtă, pl. impeniténte
imperativ
IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.

DOOM

imperatív2 s. n., pl. imperatíve
imperativa
IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.

DOOM

imperatív2 s. n., pl. imperatíve
imperative
IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.

DOOM

imperatív2 s. n., pl. imperatíve
imperativei
IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.

DOOM

imperatív2 s. n., pl. imperatíve
imperativele
IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.

DOOM

imperatív2 s. n., pl. imperatíve
imperativelor
IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.

DOOM

imperatív2 s. n., pl. imperatíve
imperativi
IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.

DOOM

imperatív2 s. n., pl. imperatíve
imperativii
IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.

DOOM

imperatív2 s. n., pl. imperatíve
imperativilor
IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.

DOOM

imperatív2 s. n., pl. imperatíve
imperativul
IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.

DOOM

imperatív2 s. n., pl. imperatíve
imperativului
IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.

DOOM

imperatív2 s. n., pl. imperatíve
imperator
IMPERÁTOR, imperatori, s. m. Titlu onorific care se conferea generalilor romani de către soldați sau de către senat după repurtarea unei mari victorii; persoană care purta acest titlu. – Din lat. imperator.
imperatori
IMPERÁTOR, imperatori, s. m. Titlu onorific care se conferea generalilor romani de către soldați sau de către senat după repurtarea unei mari victorii; persoană care purta acest titlu. – Din lat. imperator.
imperatorii
IMPERÁTOR, imperatori, s. m. Titlu onorific care se conferea generalilor romani de către soldați sau de către senat după repurtarea unei mari victorii; persoană care purta acest titlu. – Din lat. imperator.
imperatorilor
IMPERÁTOR, imperatori, s. m. Titlu onorific care se conferea generalilor romani de către soldați sau de către senat după repurtarea unei mari victorii; persoană care purta acest titlu. – Din lat. imperator.
imperatorul
IMPERÁTOR, imperatori, s. m. Titlu onorific care se conferea generalilor romani de către soldați sau de către senat după repurtarea unei mari victorii; persoană care purta acest titlu. – Din lat. imperator.
imperatorului
IMPERÁTOR, imperatori, s. m. Titlu onorific care se conferea generalilor romani de către soldați sau de către senat după repurtarea unei mari victorii; persoană care purta acest titlu. – Din lat. imperator.
imperceptibil
IMPERCEPTÍBIL, -Ă, imperceptibili, -e, adj. Care nu poate fi perceput; p. ext. care este abia perceptibil, care trece aproape neobservat, insesizabil. – Din fr. imperceptible.

DOOM

imperceptíbil adj. m., pl. imperceptíbili; f. imperceptíbilă, pl. imperceptíbile
imperceptibila
IMPERCEPTÍBIL, -Ă, imperceptibili, -e, adj. Care nu poate fi perceput; p. ext. care este abia perceptibil, care trece aproape neobservat, insesizabil. – Din fr. imperceptible.

DOOM

imperceptíbil adj. m., pl. imperceptíbili; f. imperceptíbilă, pl. imperceptíbile
imperceptibile
IMPERCEPTÍBIL, -Ă, imperceptibili, -e, adj. Care nu poate fi perceput; p. ext. care este abia perceptibil, care trece aproape neobservat, insesizabil. – Din fr. imperceptible.

DOOM

imperceptíbil adj. m., pl. imperceptíbili; f. imperceptíbilă, pl. imperceptíbile
imperceptibilei
IMPERCEPTÍBIL, -Ă, imperceptibili, -e, adj. Care nu poate fi perceput; p. ext. care este abia perceptibil, care trece aproape neobservat, insesizabil. – Din fr. imperceptible.

DOOM

imperceptíbil adj. m., pl. imperceptíbili; f. imperceptíbilă, pl. imperceptíbile
imperceptibilele
IMPERCEPTÍBIL, -Ă, imperceptibili, -e, adj. Care nu poate fi perceput; p. ext. care este abia perceptibil, care trece aproape neobservat, insesizabil. – Din fr. imperceptible.

DOOM

imperceptíbil adj. m., pl. imperceptíbili; f. imperceptíbilă, pl. imperceptíbile
imperceptibilelor
IMPERCEPTÍBIL, -Ă, imperceptibili, -e, adj. Care nu poate fi perceput; p. ext. care este abia perceptibil, care trece aproape neobservat, insesizabil. – Din fr. imperceptible.

DOOM

imperceptíbil adj. m., pl. imperceptíbili; f. imperceptíbilă, pl. imperceptíbile
imperceptibili
IMPERCEPTÍBIL, -Ă, imperceptibili, -e, adj. Care nu poate fi perceput; p. ext. care este abia perceptibil, care trece aproape neobservat, insesizabil. – Din fr. imperceptible.

DOOM

imperceptíbil adj. m., pl. imperceptíbili; f. imperceptíbilă, pl. imperceptíbile
imperceptibilii
IMPERCEPTÍBIL, -Ă, imperceptibili, -e, adj. Care nu poate fi perceput; p. ext. care este abia perceptibil, care trece aproape neobservat, insesizabil. – Din fr. imperceptible.

DOOM

imperceptíbil adj. m., pl. imperceptíbili; f. imperceptíbilă, pl. imperceptíbile
imperceptibililor
IMPERCEPTÍBIL, -Ă, imperceptibili, -e, adj. Care nu poate fi perceput; p. ext. care este abia perceptibil, care trece aproape neobservat, insesizabil. – Din fr. imperceptible.

DOOM

imperceptíbil adj. m., pl. imperceptíbili; f. imperceptíbilă, pl. imperceptíbile
imperceptibilitate
IMPERCEPTIBILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imperceptibil. – Din fr. imperceptibilité.

DOOM

imperceptibilitáte s. f., g.-d. art. imperceptibilitắții
imperceptibilitatea
IMPERCEPTIBILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imperceptibil. – Din fr. imperceptibilité.

DOOM

imperceptibilitáte s. f., g.-d. art. imperceptibilitắții
imperceptibilități
IMPERCEPTIBILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imperceptibil. – Din fr. imperceptibilité.

DOOM

imperceptibilitáte s. f., g.-d. art. imperceptibilitắții
imperceptibilității
IMPERCEPTIBILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imperceptibil. – Din fr. imperceptibilité.

DOOM

imperceptibilitáte s. f., g.-d. art. imperceptibilitắții
imperceptibilul
IMPERCEPTÍBIL, -Ă, imperceptibili, -e, adj. Care nu poate fi perceput; p. ext. care este abia perceptibil, care trece aproape neobservat, insesizabil. – Din fr. imperceptible.

DOOM

imperceptíbil adj. m., pl. imperceptíbili; f. imperceptíbilă, pl. imperceptíbile
imperceptibilului
IMPERCEPTÍBIL, -Ă, imperceptibili, -e, adj. Care nu poate fi perceput; p. ext. care este abia perceptibil, care trece aproape neobservat, insesizabil. – Din fr. imperceptible.

DOOM

imperceptíbil adj. m., pl. imperceptíbili; f. imperceptíbilă, pl. imperceptíbile
imperfect
IMPERFÉCT, -Ă, imperfecți, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfecțiune; cu defecte, cu lipsuri. ◊ Timp imperfect (și substantivat, n.) = timp verbal care aparține modului indicativ și care exprimă o acțiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea. – Din lat. imperfectus. Cf. fr. imparfait.

DOOM

!imperféct2 s. n.
imperfecta
IMPERFÉCT, -Ă, imperfecți, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfecțiune; cu defecte, cu lipsuri. ◊ Timp imperfect (și substantivat, n.) = timp verbal care aparține modului indicativ și care exprimă o acțiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea. – Din lat. imperfectus. Cf. fr. imparfait.

DOOM

!imperféct2 s. n.
imperfecte
IMPERFÉCT, -Ă, imperfecți, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfecțiune; cu defecte, cu lipsuri. ◊ Timp imperfect (și substantivat, n.) = timp verbal care aparține modului indicativ și care exprimă o acțiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea. – Din lat. imperfectus. Cf. fr. imparfait.

DOOM

!imperféct2 s. n.
imperfectei
IMPERFÉCT, -Ă, imperfecți, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfecțiune; cu defecte, cu lipsuri. ◊ Timp imperfect (și substantivat, n.) = timp verbal care aparține modului indicativ și care exprimă o acțiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea. – Din lat. imperfectus. Cf. fr. imparfait.

DOOM

!imperféct2 s. n.
imperfectele
IMPERFÉCT, -Ă, imperfecți, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfecțiune; cu defecte, cu lipsuri. ◊ Timp imperfect (și substantivat, n.) = timp verbal care aparține modului indicativ și care exprimă o acțiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea. – Din lat. imperfectus. Cf. fr. imparfait.

DOOM

!imperféct2 s. n.
imperfectelor
IMPERFÉCT, -Ă, imperfecți, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfecțiune; cu defecte, cu lipsuri. ◊ Timp imperfect (și substantivat, n.) = timp verbal care aparține modului indicativ și care exprimă o acțiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea. – Din lat. imperfectus. Cf. fr. imparfait.

DOOM

!imperféct2 s. n.
imperfectibil
IMPERFECTÍBIL, -Ă, imperfectibili, -e, adj. Care nu este perfectibil. – Din fr. imperfectible.

DOOM

imperfectíbil adj. m., pl. imperfectíbili; f. imperfectíbilă, pl. imperfectíbile
imperfectibila
IMPERFECTÍBIL, -Ă, imperfectibili, -e, adj. Care nu este perfectibil. – Din fr. imperfectible.

DOOM

imperfectíbil adj. m., pl. imperfectíbili; f. imperfectíbilă, pl. imperfectíbile
imperfectibile
IMPERFECTÍBIL, -Ă, imperfectibili, -e, adj. Care nu este perfectibil. – Din fr. imperfectible.

DOOM

imperfectíbil adj. m., pl. imperfectíbili; f. imperfectíbilă, pl. imperfectíbile
imperfectibilei
IMPERFECTÍBIL, -Ă, imperfectibili, -e, adj. Care nu este perfectibil. – Din fr. imperfectible.

DOOM

imperfectíbil adj. m., pl. imperfectíbili; f. imperfectíbilă, pl. imperfectíbile
imperfectibilele
IMPERFECTÍBIL, -Ă, imperfectibili, -e, adj. Care nu este perfectibil. – Din fr. imperfectible.

DOOM

imperfectíbil adj. m., pl. imperfectíbili; f. imperfectíbilă, pl. imperfectíbile
imperfectibilelor
IMPERFECTÍBIL, -Ă, imperfectibili, -e, adj. Care nu este perfectibil. – Din fr. imperfectible.

DOOM

imperfectíbil adj. m., pl. imperfectíbili; f. imperfectíbilă, pl. imperfectíbile
imperfectibili
IMPERFECTÍBIL, -Ă, imperfectibili, -e, adj. Care nu este perfectibil. – Din fr. imperfectible.

DOOM

imperfectíbil adj. m., pl. imperfectíbili; f. imperfectíbilă, pl. imperfectíbile
imperfectibilii
IMPERFECTÍBIL, -Ă, imperfectibili, -e, adj. Care nu este perfectibil. – Din fr. imperfectible.

DOOM

imperfectíbil adj. m., pl. imperfectíbili; f. imperfectíbilă, pl. imperfectíbile
imperfectibililor
IMPERFECTÍBIL, -Ă, imperfectibili, -e, adj. Care nu este perfectibil. – Din fr. imperfectible.

DOOM

imperfectíbil adj. m., pl. imperfectíbili; f. imperfectíbilă, pl. imperfectíbile
imperfectibilul
IMPERFECTÍBIL, -Ă, imperfectibili, -e, adj. Care nu este perfectibil. – Din fr. imperfectible.

DOOM

imperfectíbil adj. m., pl. imperfectíbili; f. imperfectíbilă, pl. imperfectíbile
imperfectibilului
IMPERFECTÍBIL, -Ă, imperfectibili, -e, adj. Care nu este perfectibil. – Din fr. imperfectible.

DOOM

imperfectíbil adj. m., pl. imperfectíbili; f. imperfectíbilă, pl. imperfectíbile
imperfectiv
IMPERFECTÍV, imperfective, adj. (Despre aspectul verbelor; și substantivat, n.) Care arată că acțiunea verbului este în desfășurare sau se repetă, fără să indice termenul sau rezultatul ei. – Din fr. imperfectif

DOOM

imperfectív adj. m., f. imperfectívă; pl. f. imperfectíve
imperfectul
IMPERFÉCT, -Ă, imperfecți, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfecțiune; cu defecte, cu lipsuri. ◊ Timp imperfect (și substantivat, n.) = timp verbal care aparține modului indicativ și care exprimă o acțiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea. – Din lat. imperfectus. Cf. fr. imparfait.

DOOM

!imperféct2 s. n.
imperfectului
IMPERFÉCT, -Ă, imperfecți, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfecțiune; cu defecte, cu lipsuri. ◊ Timp imperfect (și substantivat, n.) = timp verbal care aparține modului indicativ și care exprimă o acțiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea. – Din lat. imperfectus. Cf. fr. imparfait.

DOOM

!imperféct2 s. n.
imperfecți
IMPERFÉCT, -Ă, imperfecți, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfecțiune; cu defecte, cu lipsuri. ◊ Timp imperfect (și substantivat, n.) = timp verbal care aparține modului indicativ și care exprimă o acțiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea. – Din lat. imperfectus. Cf. fr. imparfait.

DOOM

!imperféct2 s. n.
imperfecție
IMPERFÉCȚIE s.f. v. imperfecțiune.
imperfecții
IMPERFÉCT, -Ă, imperfecți, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfecțiune; cu defecte, cu lipsuri. ◊ Timp imperfect (și substantivat, n.) = timp verbal care aparține modului indicativ și care exprimă o acțiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea. – Din lat. imperfectus. Cf. fr. imparfait.

DOOM

!imperféct2 s. n.
imperfecților
IMPERFÉCT, -Ă, imperfecți, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfecțiune; cu defecte, cu lipsuri. ◊ Timp imperfect (și substantivat, n.) = timp verbal care aparține modului indicativ și care exprimă o acțiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea. – Din lat. imperfectus. Cf. fr. imparfait.

DOOM

!imperféct2 s. n.
imperfecțiune
IMPERFECȚIÚNE, imperfecțiuni, s. f. Stare a ceea ce este imperfect; defect, scădere, cusur. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. imperfection, lat. imperfectio, -onis.

DOOM

imperfecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. imperfecțiúnii; (defecte) pl. imperfecțiúni
imperfecțiunea
IMPERFECȚIÚNE, imperfecțiuni, s. f. Stare a ceea ce este imperfect; defect, scădere, cusur. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. imperfection, lat. imperfectio, -onis.

DOOM

imperfecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. imperfecțiúnii; (defecte) pl. imperfecțiúni
imperfecțiuni
IMPERFECȚIÚNE, imperfecțiuni, s. f. Stare a ceea ce este imperfect; defect, scădere, cusur. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. imperfection, lat. imperfectio, -onis.

DOOM

imperfecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. imperfecțiúnii; (defecte) pl. imperfecțiúni
imperfecțiunii
IMPERFECȚIÚNE, imperfecțiuni, s. f. Stare a ceea ce este imperfect; defect, scădere, cusur. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. imperfection, lat. imperfectio, -onis.

DOOM

imperfecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. imperfecțiúnii; (defecte) pl. imperfecțiúni
imperfecțiunile
IMPERFECȚIÚNE, imperfecțiuni, s. f. Stare a ceea ce este imperfect; defect, scădere, cusur. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. imperfection, lat. imperfectio, -onis.

DOOM

imperfecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. imperfecțiúnii; (defecte) pl. imperfecțiúni
imperfecțiunilor
IMPERFECȚIÚNE, imperfecțiuni, s. f. Stare a ceea ce este imperfect; defect, scădere, cusur. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. imperfection, lat. imperfectio, -onis.

DOOM

imperfecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. imperfecțiúnii; (defecte) pl. imperfecțiúni
imperforat
IMPERFORÁT, -Ă, imperforați, -te, adj. (Anat.; despre unele organe) Care are orificiile închise, obturate. – Din fr. imperforé.
imperforata
IMPERFORÁT, -Ă, imperforați, -te, adj. (Anat.; despre unele organe) Care are orificiile închise, obturate. – Din fr. imperforé.
imperforate
IMPERFORÁT, -Ă, imperforați, -te, adj. (Anat.; despre unele organe) Care are orificiile închise, obturate. – Din fr. imperforé.
imperforatei
IMPERFORÁT, -Ă, imperforați, -te, adj. (Anat.; despre unele organe) Care are orificiile închise, obturate. – Din fr. imperforé.
imperforatele
IMPERFORÁT, -Ă, imperforați, -te, adj. (Anat.; despre unele organe) Care are orificiile închise, obturate. – Din fr. imperforé.
imperforatelor
IMPERFORÁT, -Ă, imperforați, -te, adj. (Anat.; despre unele organe) Care are orificiile închise, obturate. – Din fr. imperforé.
imperforatul
IMPERFORÁT, -Ă, imperforați, -te, adj. (Anat.; despre unele organe) Care are orificiile închise, obturate. – Din fr. imperforé.
imperforatului
IMPERFORÁT, -Ă, imperforați, -te, adj. (Anat.; despre unele organe) Care are orificiile închise, obturate. – Din fr. imperforé.
imperforați
IMPERFORÁT, -Ă, imperforați, -te, adj. (Anat.; despre unele organe) Care are orificiile închise, obturate. – Din fr. imperforé.
imperforația
IMPERFORÁȚIE s. f. (Anat.) Lipsă a orificiului natural al unui organ. – Din fr. imperforation.
imperforație
IMPERFORÁȚIE s. f. (Anat.) Lipsă a orificiului natural al unui organ. – Din fr. imperforation.
imperforației
IMPERFORÁȚIE s. f. (Anat.) Lipsă a orificiului natural al unui organ. – Din fr. imperforation.
imperforații
IMPERFORÁT, -Ă, imperforați, -te, adj. (Anat.; despre unele organe) Care are orificiile închise, obturate. – Din fr. imperforé.
imperforații
IMPERFORÁȚIE s. f. (Anat.) Lipsă a orificiului natural al unui organ. – Din fr. imperforation.
imperforaților
IMPERFORÁT, -Ă, imperforați, -te, adj. (Anat.; despre unele organe) Care are orificiile închise, obturate. – Din fr. imperforé.
imperial
IMPERIÁL, -Ă, imperiali, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține împăratului sau imperiului, care se referă la împărat sau la imperiu; împărătesc. II. S. f. Etaj (acoperit) al unor vehicule de transport în comun. [Pr.: -ri-al] – Din fr. impérial, lat. imperialis.

DOOM

imperiálă s. f., g.-d. art. imperiálei; pl. imperiále
imperiala
IMPERIÁL, -Ă, imperiali, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține împăratului sau imperiului, care se referă la împărat sau la imperiu; împărătesc. II. S. f. Etaj (acoperit) al unor vehicule de transport în comun. [Pr.: -ri-al] – Din fr. impérial, lat. imperialis.

DOOM

imperiálă s. f., g.-d. art. imperiálei; pl. imperiále
imperiala
IMPERIÁL, -Ă, imperiali, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține împăratului sau imperiului, care se referă la împărat sau la imperiu; împărătesc. II. S. f. Etaj (acoperit) al unor vehicule de transport în comun. [Pr.: -ri-al] – Din fr. impérial, lat. imperialis.

DOOM

imperiálă s. f., g.-d. art. imperiálei; pl. imperiále
imperiale
IMPERIÁL, -Ă, imperiali, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține împăratului sau imperiului, care se referă la împărat sau la imperiu; împărătesc. II. S. f. Etaj (acoperit) al unor vehicule de transport în comun. [Pr.: -ri-al] – Din fr. impérial, lat. imperialis.

DOOM

imperiálă s. f., g.-d. art. imperiálei; pl. imperiále
imperiale
IMPERIÁL, -Ă, imperiali, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține împăratului sau imperiului, care se referă la împărat sau la imperiu; împărătesc. II. S. f. Etaj (acoperit) al unor vehicule de transport în comun. [Pr.: -ri-al] – Din fr. impérial, lat. imperialis.

DOOM

imperiálă s. f., g.-d. art. imperiálei; pl. imperiále
imperialei
IMPERIÁL, -Ă, imperiali, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține împăratului sau imperiului, care se referă la împărat sau la imperiu; împărătesc. II. S. f. Etaj (acoperit) al unor vehicule de transport în comun. [Pr.: -ri-al] – Din fr. impérial, lat. imperialis.

DOOM

imperiálă s. f., g.-d. art. imperiálei; pl. imperiále
imperialei
IMPERIÁL, -Ă, imperiali, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține împăratului sau imperiului, care se referă la împărat sau la imperiu; împărătesc. II. S. f. Etaj (acoperit) al unor vehicule de transport în comun. [Pr.: -ri-al] – Din fr. impérial, lat. imperialis.

DOOM

imperiálă s. f., g.-d. art. imperiálei; pl. imperiále
imperialele
IMPERIÁL, -Ă, imperiali, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține împăratului sau imperiului, care se referă la împărat sau la imperiu; împărătesc. II. S. f. Etaj (acoperit) al unor vehicule de transport în comun. [Pr.: -ri-al] – Din fr. impérial, lat. imperialis.

DOOM

imperiálă s. f., g.-d. art. imperiálei; pl. imperiále
imperialele
IMPERIÁL, -Ă, imperiali, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține împăratului sau imperiului, care se referă la împărat sau la imperiu; împărătesc. II. S. f. Etaj (acoperit) al unor vehicule de transport în comun. [Pr.: -ri-al] – Din fr. impérial, lat. imperialis.

DOOM

imperiálă s. f., g.-d. art. imperiálei; pl. imperiále
imperialelor
IMPERIÁL, -Ă, imperiali, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține împăratului sau imperiului, care se referă la împărat sau la imperiu; împărătesc. II. S. f. Etaj (acoperit) al unor vehicule de transport în comun. [Pr.: -ri-al] – Din fr. impérial, lat. imperialis.

DOOM

imperiálă s. f., g.-d. art. imperiálei; pl. imperiále
imperialelor
IMPERIÁL, -Ă, imperiali, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține împăratului sau imperiului, care se referă la împărat sau la imperiu; împărătesc. II. S. f. Etaj (acoperit) al unor vehicule de transport în comun. [Pr.: -ri-al] – Din fr. impérial, lat. imperialis.

DOOM

imperiálă s. f., g.-d. art. imperiálei; pl. imperiále
imperiali
IMPERIÁL, -Ă, imperiali, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține împăratului sau imperiului, care se referă la împărat sau la imperiu; împărătesc. II. S. f. Etaj (acoperit) al unor vehicule de transport în comun. [Pr.: -ri-al] – Din fr. impérial, lat. imperialis.

DOOM

imperiálă s. f., g.-d. art. imperiálei; pl. imperiále
imperialii
IMPERIÁL, -Ă, imperiali, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține împăratului sau imperiului, care se referă la împărat sau la imperiu; împărătesc. II. S. f. Etaj (acoperit) al unor vehicule de transport în comun. [Pr.: -ri-al] – Din fr. impérial, lat. imperialis.

DOOM

imperiálă s. f., g.-d. art. imperiálei; pl. imperiále
imperialilor
IMPERIÁL, -Ă, imperiali, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține împăratului sau imperiului, care se referă la împărat sau la imperiu; împărătesc. II. S. f. Etaj (acoperit) al unor vehicule de transport în comun. [Pr.: -ri-al] – Din fr. impérial, lat. imperialis.

DOOM

imperiálă s. f., g.-d. art. imperiálei; pl. imperiále
imperialism
IMPERIALÍSM s. n. Tendință a unui stat dezvoltat de a-și extinde influența politică, economică și culturală asupra altor state mai puțin dezvoltate, impunându-le propriile legi. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialisme.

DOOM

imperialísm (-ri-a-) s. n.
imperialismul
IMPERIALÍSM s. n. Tendință a unui stat dezvoltat de a-și extinde influența politică, economică și culturală asupra altor state mai puțin dezvoltate, impunându-le propriile legi. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialisme.

DOOM

imperialísm (-ri-a-) s. n.
imperialismului
IMPERIALÍSM s. n. Tendință a unui stat dezvoltat de a-și extinde influența politică, economică și culturală asupra altor state mai puțin dezvoltate, impunându-le propriile legi. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialisme.

DOOM

imperialísm (-ri-a-) s. n.
imperialist
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialist
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialista
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialista
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialiste
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialiste
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialistei
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialistei
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialistele
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialistele
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialistelor
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialistelor
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialistul
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialistul
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialistului
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialistului
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialiști
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialiști
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialiștii
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialiștii
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialiștilor
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialiștilor
IMPERIALÍST, -Ă, imperialiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține imperialismului sau marilor capitaliști, care se referă la imperialism sau la marii capitaliști. 2. S. m. Mare capitalist; adept al imperialismului. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. impérialiste.

DOOM

imperialíst (-ri-a-) adj. m., s. m., pl. imperialíști; adj. f. imperialístă, pl. imperialíste
imperialul
IMPERIÁL, -Ă, imperiali, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține împăratului sau imperiului, care se referă la împărat sau la imperiu; împărătesc. II. S. f. Etaj (acoperit) al unor vehicule de transport în comun. [Pr.: -ri-al] – Din fr. impérial, lat. imperialis.

DOOM

imperiálă s. f., g.-d. art. imperiálei; pl. imperiále
imperialului
IMPERIÁL, -Ă, imperiali, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține împăratului sau imperiului, care se referă la împărat sau la imperiu; împărătesc. II. S. f. Etaj (acoperit) al unor vehicule de transport în comun. [Pr.: -ri-al] – Din fr. impérial, lat. imperialis.

DOOM

imperiálă s. f., g.-d. art. imperiálei; pl. imperiále
imperii
IMPÉRIU, imperii, s. n. 1. Stat monarhic condus de un împărat; împărăție. 2. Teritoriu cuprinzând un stat dominant (marea metropolă) și posesiunile lui coloniale. 3. (În loc.) Sub imperiul... = dominat, influențat de..., determinat de... – Din lat. imperium.

DOOM

impériu [riu pron. riu] s. n., art. impériul; pl. impérii, art. impériile (-ri-i-)
imperiile
IMPÉRIU, imperii, s. n. 1. Stat monarhic condus de un împărat; împărăție. 2. Teritoriu cuprinzând un stat dominant (marea metropolă) și posesiunile lui coloniale. 3. (În loc.) Sub imperiul... = dominat, influențat de..., determinat de... – Din lat. imperium.

DOOM

impériu [riu pron. riu] s. n., art. impériul; pl. impérii, art. impériile (-ri-i-)
imperiilor
IMPÉRIU, imperii, s. n. 1. Stat monarhic condus de un împărat; împărăție. 2. Teritoriu cuprinzând un stat dominant (marea metropolă) și posesiunile lui coloniale. 3. (În loc.) Sub imperiul... = dominat, influențat de..., determinat de... – Din lat. imperium.

DOOM

impériu [riu pron. riu] s. n., art. impériul; pl. impérii, art. impériile (-ri-i-)
imperioasa
IMPERIÓS, -OÁSĂ, imperioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care este neapărat necesar, care cere o rezolvare imediată. [Pr.: -ri-os] – Din fr. impérieux, lat. imperiosus.

DOOM

imperiós (-ri-os) adj. m., pl. imperióși; f. imperioásă, pl. imperioáse
imperioase
IMPERIÓS, -OÁSĂ, imperioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care este neapărat necesar, care cere o rezolvare imediată. [Pr.: -ri-os] – Din fr. impérieux, lat. imperiosus.

DOOM

imperiós (-ri-os) adj. m., pl. imperióși; f. imperioásă, pl. imperioáse
imperioasei
IMPERIÓS, -OÁSĂ, imperioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care este neapărat necesar, care cere o rezolvare imediată. [Pr.: -ri-os] – Din fr. impérieux, lat. imperiosus.

DOOM

imperiós (-ri-os) adj. m., pl. imperióși; f. imperioásă, pl. imperioáse
imperioasele
IMPERIÓS, -OÁSĂ, imperioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care este neapărat necesar, care cere o rezolvare imediată. [Pr.: -ri-os] – Din fr. impérieux, lat. imperiosus.

DOOM

imperiós (-ri-os) adj. m., pl. imperióși; f. imperioásă, pl. imperioáse
imperioaselor
IMPERIÓS, -OÁSĂ, imperioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care este neapărat necesar, care cere o rezolvare imediată. [Pr.: -ri-os] – Din fr. impérieux, lat. imperiosus.

DOOM

imperiós (-ri-os) adj. m., pl. imperióși; f. imperioásă, pl. imperioáse
imperios
IMPERIÓS, -OÁSĂ, imperioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care este neapărat necesar, care cere o rezolvare imediată. [Pr.: -ri-os] – Din fr. impérieux, lat. imperiosus.

DOOM

imperiós (-ri-os) adj. m., pl. imperióși; f. imperioásă, pl. imperioáse
imperiosul
IMPERIÓS, -OÁSĂ, imperioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care este neapărat necesar, care cere o rezolvare imediată. [Pr.: -ri-os] – Din fr. impérieux, lat. imperiosus.

DOOM

imperiós (-ri-os) adj. m., pl. imperióși; f. imperioásă, pl. imperioáse
imperiosului
IMPERIÓS, -OÁSĂ, imperioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care este neapărat necesar, care cere o rezolvare imediată. [Pr.: -ri-os] – Din fr. impérieux, lat. imperiosus.

DOOM

imperiós (-ri-os) adj. m., pl. imperióși; f. imperioásă, pl. imperioáse
imperiozitate
IMPERIOZITÁTE s. f. (Livr.) Caracter imperios; urgență. [Pr.: -ri-o-] – După it. imperiosità.
imperiozitatea
IMPERIOZITÁTE s. f. (Livr.) Caracter imperios; urgență. [Pr.: -ri-o-] – După it. imperiosità.
imperiozități
IMPERIOZITÁTE s. f. (Livr.) Caracter imperios; urgență. [Pr.: -ri-o-] – După it. imperiosità.
imperiozității
IMPERIOZITÁTE s. f. (Livr.) Caracter imperios; urgență. [Pr.: -ri-o-] – După it. imperiosità.
imperioși
IMPERIÓS, -OÁSĂ, imperioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care este neapărat necesar, care cere o rezolvare imediată. [Pr.: -ri-os] – Din fr. impérieux, lat. imperiosus.

DOOM

imperiós (-ri-os) adj. m., pl. imperióși; f. imperioásă, pl. imperioáse
imperioșii
IMPERIÓS, -OÁSĂ, imperioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care este neapărat necesar, care cere o rezolvare imediată. [Pr.: -ri-os] – Din fr. impérieux, lat. imperiosus.

DOOM

imperiós (-ri-os) adj. m., pl. imperióși; f. imperioásă, pl. imperioáse
imperioșilor
IMPERIÓS, -OÁSĂ, imperioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care este neapărat necesar, care cere o rezolvare imediată. [Pr.: -ri-os] – Din fr. impérieux, lat. imperiosus.

DOOM

imperiós (-ri-os) adj. m., pl. imperióși; f. imperioásă, pl. imperioáse
imperisabil
IMPERISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se distruge; neperisabil, nepieritor; nemuritor, veșnic. [Cf. fr. impérissable].
imperisabila
IMPERISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se distruge; neperisabil, nepieritor; nemuritor, veșnic. [Cf. fr. impérissable].
imperisabile
IMPERISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se distruge; neperisabil, nepieritor; nemuritor, veșnic. [Cf. fr. impérissable].
imperisabilei
IMPERISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se distruge; neperisabil, nepieritor; nemuritor, veșnic. [Cf. fr. impérissable].
imperisabilele
IMPERISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se distruge; neperisabil, nepieritor; nemuritor, veșnic. [Cf. fr. impérissable].
imperisabilelor
IMPERISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se distruge; neperisabil, nepieritor; nemuritor, veșnic. [Cf. fr. impérissable].
imperisabili
IMPERISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se distruge; neperisabil, nepieritor; nemuritor, veșnic. [Cf. fr. impérissable].
imperisabilii
IMPERISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se distruge; neperisabil, nepieritor; nemuritor, veșnic. [Cf. fr. impérissable].
imperisabililor
IMPERISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se distruge; neperisabil, nepieritor; nemuritor, veșnic. [Cf. fr. impérissable].
imperisabilul
IMPERISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se distruge; neperisabil, nepieritor; nemuritor, veșnic. [Cf. fr. impérissable].
imperisabilului
IMPERISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care nu se distruge; neperisabil, nepieritor; nemuritor, veșnic. [Cf. fr. impérissable].
imperiu
IMPÉRIU, imperii, s. n. 1. Stat monarhic condus de un împărat; împărăție. 2. Teritoriu cuprinzând un stat dominant (marea metropolă) și posesiunile lui coloniale. 3. (În loc.) Sub imperiul... = dominat, influențat de..., determinat de... – Din lat. imperium.

DOOM

impériu [riu pron. riu] s. n., art. impériul; pl. impérii, art. impériile (-ri-i-)
imperiul
IMPÉRIU, imperii, s. n. 1. Stat monarhic condus de un împărat; împărăție. 2. Teritoriu cuprinzând un stat dominant (marea metropolă) și posesiunile lui coloniale. 3. (În loc.) Sub imperiul... = dominat, influențat de..., determinat de... – Din lat. imperium.

DOOM

impériu [riu pron. riu] s. n., art. impériul; pl. impérii, art. impériile (-ri-i-)
imperiului
IMPÉRIU, imperii, s. n. 1. Stat monarhic condus de un împărat; împărăție. 2. Teritoriu cuprinzând un stat dominant (marea metropolă) și posesiunile lui coloniale. 3. (În loc.) Sub imperiul... = dominat, influențat de..., determinat de... – Din lat. imperium.

DOOM

impériu [riu pron. riu] s. n., art. impériul; pl. impérii, art. impériile (-ri-i-)
impermeabil
IMPERMEÁBIL, -Ă, impermeabili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu lasă să treacă prin el un fluid. 2. S. n. Manta, haină de ploaie confecționată dintr-un material impermeabil (1); fulgarin. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméable, lat. impermeabilis.

DOOM

impermeábil2 (-me-a-) s. n., pl. impermeábile
impermeabila
IMPERMEÁBIL, -Ă, impermeabili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu lasă să treacă prin el un fluid. 2. S. n. Manta, haină de ploaie confecționată dintr-un material impermeabil (1); fulgarin. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméable, lat. impermeabilis.

DOOM

impermeábil2 (-me-a-) s. n., pl. impermeábile
impermeabile
IMPERMEÁBIL, -Ă, impermeabili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu lasă să treacă prin el un fluid. 2. S. n. Manta, haină de ploaie confecționată dintr-un material impermeabil (1); fulgarin. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméable, lat. impermeabilis.

DOOM

impermeábil2 (-me-a-) s. n., pl. impermeábile
impermeabilei
IMPERMEÁBIL, -Ă, impermeabili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu lasă să treacă prin el un fluid. 2. S. n. Manta, haină de ploaie confecționată dintr-un material impermeabil (1); fulgarin. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméable, lat. impermeabilis.

DOOM

impermeábil2 (-me-a-) s. n., pl. impermeábile
impermeabilele
IMPERMEÁBIL, -Ă, impermeabili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu lasă să treacă prin el un fluid. 2. S. n. Manta, haină de ploaie confecționată dintr-un material impermeabil (1); fulgarin. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméable, lat. impermeabilis.

DOOM

impermeábil2 (-me-a-) s. n., pl. impermeábile
impermeabilelor
IMPERMEÁBIL, -Ă, impermeabili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu lasă să treacă prin el un fluid. 2. S. n. Manta, haină de ploaie confecționată dintr-un material impermeabil (1); fulgarin. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméable, lat. impermeabilis.

DOOM

impermeábil2 (-me-a-) s. n., pl. impermeábile
impermeabili
IMPERMEÁBIL, -Ă, impermeabili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu lasă să treacă prin el un fluid. 2. S. n. Manta, haină de ploaie confecționată dintr-un material impermeabil (1); fulgarin. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméable, lat. impermeabilis.

DOOM

impermeábil2 (-me-a-) s. n., pl. impermeábile
impermeabilii
IMPERMEÁBIL, -Ă, impermeabili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu lasă să treacă prin el un fluid. 2. S. n. Manta, haină de ploaie confecționată dintr-un material impermeabil (1); fulgarin. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméable, lat. impermeabilis.

DOOM

impermeábil2 (-me-a-) s. n., pl. impermeábile
impermeabililor
IMPERMEÁBIL, -Ă, impermeabili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu lasă să treacă prin el un fluid. 2. S. n. Manta, haină de ploaie confecționată dintr-un material impermeabil (1); fulgarin. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméable, lat. impermeabilis.

DOOM

impermeábil2 (-me-a-) s. n., pl. impermeábile
impermeabilitate
IMPERMEABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi impermeabil, starea a ceea ce este impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabilité.

DOOM

impermeabilitáte (-me-a-) s. f., g.-d. art. impermeabilitắții
impermeabilitatea
IMPERMEABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi impermeabil, starea a ceea ce este impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabilité.

DOOM

impermeabilitáte (-me-a-) s. f., g.-d. art. impermeabilitắții
impermeabilități
IMPERMEABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi impermeabil, starea a ceea ce este impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabilité.

DOOM

impermeabilitáte (-me-a-) s. f., g.-d. art. impermeabilitắții
impermeabilității
IMPERMEABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi impermeabil, starea a ceea ce este impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabilité.

DOOM

impermeabilitáte (-me-a-) s. f., g.-d. art. impermeabilitắții
impermeabiliza
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizai
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizam
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizare
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizare
IMPERMEABILIZÁRE, impermeabilizări, s. f. Acțiunea de a (se) impermeabiliza și rezultatul ei. [Pr.: -me-a-] – V. impermeabiliza.

DOOM

impermeabilizáre (-me-a-) s. f., g.-d. art. impermeabilizắrii; pl. impermeabilizắri
impermeabilizarea
IMPERMEABILIZÁRE, impermeabilizări, s. f. Acțiunea de a (se) impermeabiliza și rezultatul ei. [Pr.: -me-a-] – V. impermeabiliza.

DOOM

impermeabilizáre (-me-a-) s. f., g.-d. art. impermeabilizắrii; pl. impermeabilizắri
impermeabilizară
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizarăm
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizarăți
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizase
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizasem
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizaseră
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizaserăm
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizaserăți
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizaseși
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizaseți
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizat
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizat
IMPERMEABILIZÁT, -Ă, impermeabilizați, -te, adj. Care a devenit impermeabil, care este impermeabil. [Pr.: -me-a-] – V. impermeabiliza.
impermeabilizata
IMPERMEABILIZÁT, -Ă, impermeabilizați, -te, adj. Care a devenit impermeabil, care este impermeabil. [Pr.: -me-a-] – V. impermeabiliza.
impermeabilizate
IMPERMEABILIZÁT, -Ă, impermeabilizați, -te, adj. Care a devenit impermeabil, care este impermeabil. [Pr.: -me-a-] – V. impermeabiliza.
impermeabilizatei
IMPERMEABILIZÁT, -Ă, impermeabilizați, -te, adj. Care a devenit impermeabil, care este impermeabil. [Pr.: -me-a-] – V. impermeabiliza.
impermeabilizatele
IMPERMEABILIZÁT, -Ă, impermeabilizați, -te, adj. Care a devenit impermeabil, care este impermeabil. [Pr.: -me-a-] – V. impermeabiliza.
impermeabilizatelor
IMPERMEABILIZÁT, -Ă, impermeabilizați, -te, adj. Care a devenit impermeabil, care este impermeabil. [Pr.: -me-a-] – V. impermeabiliza.
impermeabilizatul
IMPERMEABILIZÁT, -Ă, impermeabilizați, -te, adj. Care a devenit impermeabil, care este impermeabil. [Pr.: -me-a-] – V. impermeabiliza.
impermeabilizatului
IMPERMEABILIZÁT, -Ă, impermeabilizați, -te, adj. Care a devenit impermeabil, care este impermeabil. [Pr.: -me-a-] – V. impermeabiliza.
impermeabilizau
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizași
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizați
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizați
IMPERMEABILIZÁT, -Ă, impermeabilizați, -te, adj. Care a devenit impermeabil, care este impermeabil. [Pr.: -me-a-] – V. impermeabiliza.
impermeabilizații
IMPERMEABILIZÁT, -Ă, impermeabilizați, -te, adj. Care a devenit impermeabil, care este impermeabil. [Pr.: -me-a-] – V. impermeabiliza.
impermeabilizaților
IMPERMEABILIZÁT, -Ă, impermeabilizați, -te, adj. Care a devenit impermeabil, care este impermeabil. [Pr.: -me-a-] – V. impermeabiliza.
impermeabilizează
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizez
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizeze
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizezi
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizând
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizînd
IMPERMEABILIZÁ, impermeabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni impermeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméabiliser.

DOOM

impermeabilizá (a ~) (-me-a-) vb., ind. prez. 3 impermeabilizeáză
impermeabilizări
IMPERMEABILIZÁRE, impermeabilizări, s. f. Acțiunea de a (se) impermeabiliza și rezultatul ei. [Pr.: -me-a-] – V. impermeabiliza.

DOOM

impermeabilizáre (-me-a-) s. f., g.-d. art. impermeabilizắrii; pl. impermeabilizắri
impermeabilizării
IMPERMEABILIZÁRE, impermeabilizări, s. f. Acțiunea de a (se) impermeabiliza și rezultatul ei. [Pr.: -me-a-] – V. impermeabiliza.

DOOM

impermeabilizáre (-me-a-) s. f., g.-d. art. impermeabilizắrii; pl. impermeabilizắri
impermeabilizările
IMPERMEABILIZÁRE, impermeabilizări, s. f. Acțiunea de a (se) impermeabiliza și rezultatul ei. [Pr.: -me-a-] – V. impermeabiliza.

DOOM

impermeabilizáre (-me-a-) s. f., g.-d. art. impermeabilizắrii; pl. impermeabilizắri
impermeabilizărilor
IMPERMEABILIZÁRE, impermeabilizări, s. f. Acțiunea de a (se) impermeabiliza și rezultatul ei. [Pr.: -me-a-] – V. impermeabiliza.

DOOM

impermeabilizáre (-me-a-) s. f., g.-d. art. impermeabilizắrii; pl. impermeabilizắri
impermeabilul
IMPERMEÁBIL, -Ă, impermeabili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu lasă să treacă prin el un fluid. 2. S. n. Manta, haină de ploaie confecționată dintr-un material impermeabil (1); fulgarin. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméable, lat. impermeabilis.

DOOM

impermeábil2 (-me-a-) s. n., pl. impermeábile
impermeabilului
IMPERMEÁBIL, -Ă, impermeabili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu lasă să treacă prin el un fluid. 2. S. n. Manta, haină de ploaie confecționată dintr-un material impermeabil (1); fulgarin. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméable, lat. impermeabilis.

DOOM

impermeábil2 (-me-a-) s. n., pl. impermeábile
impermutabil
IMPERMUTÁBIL, -Ă, impermutabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi permutat, transferat. – Din fr. impermutable.
impermutabila
IMPERMUTÁBIL, -Ă, impermutabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi permutat, transferat. – Din fr. impermutable.
impermutabile
IMPERMUTÁBIL, -Ă, impermutabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi permutat, transferat. – Din fr. impermutable.
impermutabilei
IMPERMUTÁBIL, -Ă, impermutabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi permutat, transferat. – Din fr. impermutable.
impermutabilele
IMPERMUTÁBIL, -Ă, impermutabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi permutat, transferat. – Din fr. impermutable.
impermutabilelor
IMPERMUTÁBIL, -Ă, impermutabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi permutat, transferat. – Din fr. impermutable.
impermutabili
IMPERMUTÁBIL, -Ă, impermutabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi permutat, transferat. – Din fr. impermutable.
impermutabilii
IMPERMUTÁBIL, -Ă, impermutabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi permutat, transferat. – Din fr. impermutable.
impermutabililor
IMPERMUTÁBIL, -Ă, impermutabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi permutat, transferat. – Din fr. impermutable.
impermutabilul
IMPERMUTÁBIL, -Ă, impermutabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi permutat, transferat. – Din fr. impermutable.
impermutabilului
IMPERMUTÁBIL, -Ă, impermutabili, -e, adj. (Rar) Care nu poate fi permutat, transferat. – Din fr. impermutable.
impersonal
IMPERSONÁL, -Ă, impersonali, -e, adj. Care nu se referă la nicio persoană; fig. lipsit de personalitate. ♦ (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care exprimă o acțiune ce nu este atribuită niciunei persoane, care nu are subiect propriu-zis și se întrebuințează numai la persoana a treia singular. – Din fr. impersonnel, lat. impersonalis.

DOOM

impersonál adj. m., pl. impersonáli; f. impersonálă, pl. impersonále
impersonala
IMPERSONÁL, -Ă, impersonali, -e, adj. Care nu se referă la nicio persoană; fig. lipsit de personalitate. ♦ (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care exprimă o acțiune ce nu este atribuită niciunei persoane, care nu are subiect propriu-zis și se întrebuințează numai la persoana a treia singular. – Din fr. impersonnel, lat. impersonalis.

DOOM

impersonál adj. m., pl. impersonáli; f. impersonálă, pl. impersonále
impersonale
IMPERSONÁL, -Ă, impersonali, -e, adj. Care nu se referă la nicio persoană; fig. lipsit de personalitate. ♦ (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care exprimă o acțiune ce nu este atribuită niciunei persoane, care nu are subiect propriu-zis și se întrebuințează numai la persoana a treia singular. – Din fr. impersonnel, lat. impersonalis.

DOOM

impersonál adj. m., pl. impersonáli; f. impersonálă, pl. impersonále
impersonalei
IMPERSONÁL, -Ă, impersonali, -e, adj. Care nu se referă la nicio persoană; fig. lipsit de personalitate. ♦ (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care exprimă o acțiune ce nu este atribuită niciunei persoane, care nu are subiect propriu-zis și se întrebuințează numai la persoana a treia singular. – Din fr. impersonnel, lat. impersonalis.

DOOM

impersonál adj. m., pl. impersonáli; f. impersonálă, pl. impersonále
impersonalele
IMPERSONÁL, -Ă, impersonali, -e, adj. Care nu se referă la nicio persoană; fig. lipsit de personalitate. ♦ (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care exprimă o acțiune ce nu este atribuită niciunei persoane, care nu are subiect propriu-zis și se întrebuințează numai la persoana a treia singular. – Din fr. impersonnel, lat. impersonalis.

DOOM

impersonál adj. m., pl. impersonáli; f. impersonálă, pl. impersonále
impersonalelor
IMPERSONÁL, -Ă, impersonali, -e, adj. Care nu se referă la nicio persoană; fig. lipsit de personalitate. ♦ (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care exprimă o acțiune ce nu este atribuită niciunei persoane, care nu are subiect propriu-zis și se întrebuințează numai la persoana a treia singular. – Din fr. impersonnel, lat. impersonalis.

DOOM

impersonál adj. m., pl. impersonáli; f. impersonálă, pl. impersonále
impersonali
IMPERSONÁL, -Ă, impersonali, -e, adj. Care nu se referă la nicio persoană; fig. lipsit de personalitate. ♦ (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care exprimă o acțiune ce nu este atribuită niciunei persoane, care nu are subiect propriu-zis și se întrebuințează numai la persoana a treia singular. – Din fr. impersonnel, lat. impersonalis.

DOOM

impersonál adj. m., pl. impersonáli; f. impersonálă, pl. impersonále
impersonalii
IMPERSONÁL, -Ă, impersonali, -e, adj. Care nu se referă la nicio persoană; fig. lipsit de personalitate. ♦ (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care exprimă o acțiune ce nu este atribuită niciunei persoane, care nu are subiect propriu-zis și se întrebuințează numai la persoana a treia singular. – Din fr. impersonnel, lat. impersonalis.

DOOM

impersonál adj. m., pl. impersonáli; f. impersonálă, pl. impersonále
impersonalilor
IMPERSONÁL, -Ă, impersonali, -e, adj. Care nu se referă la nicio persoană; fig. lipsit de personalitate. ♦ (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care exprimă o acțiune ce nu este atribuită niciunei persoane, care nu are subiect propriu-zis și se întrebuințează numai la persoana a treia singular. – Din fr. impersonnel, lat. impersonalis.

DOOM

impersonál adj. m., pl. impersonáli; f. impersonálă, pl. impersonále
impersonalitate
IMPERSONALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este impersonal. – Din fr. impersonnalité.

DOOM

impersonalitáte s. f., g.-d. art. impersonalitắții
impersonalitatea
IMPERSONALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este impersonal. – Din fr. impersonnalité.

DOOM

impersonalitáte s. f., g.-d. art. impersonalitắții
impersonalități
IMPERSONALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este impersonal. – Din fr. impersonnalité.

DOOM

impersonalitáte s. f., g.-d. art. impersonalitắții
impersonalității
IMPERSONALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este impersonal. – Din fr. impersonnalité.

DOOM

impersonalitáte s. f., g.-d. art. impersonalitắții
impersonaliza
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizai
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizam
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizare
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizare
IMPERSONALIZÁRE, impersonalizări, s. f. Faptul de a impersonaliza. – V. impersonaliza.
impersonalizarea
IMPERSONALIZÁRE, impersonalizări, s. f. Faptul de a impersonaliza. – V. impersonaliza.
impersonalizară
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizarăm
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizarăți
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizase
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizasem
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizaseră
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizaserăm
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizaserăți
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizaseși
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizaseți
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizat
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizat
IMPERSONALIZÁT, -Ă, impersonalizați, -te, adj. Care a devenit impersonal. – V. impersonaliza.
impersonalizata
IMPERSONALIZÁT, -Ă, impersonalizați, -te, adj. Care a devenit impersonal. – V. impersonaliza.
impersonalizate
IMPERSONALIZÁT, -Ă, impersonalizați, -te, adj. Care a devenit impersonal. – V. impersonaliza.
impersonalizatei
IMPERSONALIZÁT, -Ă, impersonalizați, -te, adj. Care a devenit impersonal. – V. impersonaliza.
impersonalizatele
IMPERSONALIZÁT, -Ă, impersonalizați, -te, adj. Care a devenit impersonal. – V. impersonaliza.
impersonalizatelor
IMPERSONALIZÁT, -Ă, impersonalizați, -te, adj. Care a devenit impersonal. – V. impersonaliza.
impersonalizatul
IMPERSONALIZÁT, -Ă, impersonalizați, -te, adj. Care a devenit impersonal. – V. impersonaliza.
impersonalizatului
IMPERSONALIZÁT, -Ă, impersonalizați, -te, adj. Care a devenit impersonal. – V. impersonaliza.
impersonalizau
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizași
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizați
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizați
IMPERSONALIZÁT, -Ă, impersonalizați, -te, adj. Care a devenit impersonal. – V. impersonaliza.
impersonalizații
IMPERSONALIZÁT, -Ă, impersonalizați, -te, adj. Care a devenit impersonal. – V. impersonaliza.
impersonalizaților
IMPERSONALIZÁT, -Ă, impersonalizați, -te, adj. Care a devenit impersonal. – V. impersonaliza.
impersonalizează
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizez
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizeze
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizezi
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizând
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizînd
IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. A face ca stilul să devină impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
impersonalizări
IMPERSONALIZÁRE, impersonalizări, s. f. Faptul de a impersonaliza. – V. impersonaliza.
impersonalizării
IMPERSONALIZÁRE, impersonalizări, s. f. Faptul de a impersonaliza. – V. impersonaliza.
impersonalizările
IMPERSONALIZÁRE, impersonalizări, s. f. Faptul de a impersonaliza. – V. impersonaliza.
impersonalizărilor
IMPERSONALIZÁRE, impersonalizări, s. f. Faptul de a impersonaliza. – V. impersonaliza.
impersonalul
IMPERSONÁL, -Ă, impersonali, -e, adj. Care nu se referă la nicio persoană; fig. lipsit de personalitate. ♦ (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care exprimă o acțiune ce nu este atribuită niciunei persoane, care nu are subiect propriu-zis și se întrebuințează numai la persoana a treia singular. – Din fr. impersonnel, lat. impersonalis.

DOOM

impersonál adj. m., pl. impersonáli; f. impersonálă, pl. impersonále
impersonalului
IMPERSONÁL, -Ă, impersonali, -e, adj. Care nu se referă la nicio persoană; fig. lipsit de personalitate. ♦ (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care exprimă o acțiune ce nu este atribuită niciunei persoane, care nu are subiect propriu-zis și se întrebuințează numai la persoana a treia singular. – Din fr. impersonnel, lat. impersonalis.

DOOM

impersonál adj. m., pl. impersonáli; f. impersonálă, pl. impersonále
impertinent
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinent
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinenta
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinenta
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinente
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinente
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinentei
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinentei
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinentele
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinentele
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinentelor
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinentelor
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinentul
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinentul
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinentului
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinentului
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinența
IMPERTINÉNȚĂ, impertinențe, s. f. Obrăznicie; insolență, nerușinare. – Din fr. impertinence.

DOOM

impertinénță s. f., g.-d. art. impertinénței; (manifestări) pl. impertinénțe
impertinențe
IMPERTINÉNȚĂ, impertinențe, s. f. Obrăznicie; insolență, nerușinare. – Din fr. impertinence.

DOOM

impertinénță s. f., g.-d. art. impertinénței; (manifestări) pl. impertinénțe
impertinenței
IMPERTINÉNȚĂ, impertinențe, s. f. Obrăznicie; insolență, nerușinare. – Din fr. impertinence.

DOOM

impertinénță s. f., g.-d. art. impertinénței; (manifestări) pl. impertinénțe
impertinențele
IMPERTINÉNȚĂ, impertinențe, s. f. Obrăznicie; insolență, nerușinare. – Din fr. impertinence.

DOOM

impertinénță s. f., g.-d. art. impertinénței; (manifestări) pl. impertinénțe
impertinențelor
IMPERTINÉNȚĂ, impertinențe, s. f. Obrăznicie; insolență, nerușinare. – Din fr. impertinence.

DOOM

impertinénță s. f., g.-d. art. impertinénței; (manifestări) pl. impertinénțe
impertinenți
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinenți
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinenții
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinenții
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinenților
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
impertinenților
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

DOOM

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte
imperturbabil
IMPERTURBÁBIL, -Ă, imperturbabili, -e, adj. Care nu poate fi tulburat de nimic; care denotă stăpânire de sine; liniștit, calm, flegmatic, placid. – Din fr. imperturbable, lat. imperturbabilis.

DOOM

imperturbábil adj. m., pl. imperturbábili; f. imperturbábilă, pl. imperturbábile
imperturbabila
IMPERTURBÁBIL, -Ă, imperturbabili, -e, adj. Care nu poate fi tulburat de nimic; care denotă stăpânire de sine; liniștit, calm, flegmatic, placid. – Din fr. imperturbable, lat. imperturbabilis.

DOOM

imperturbábil adj. m., pl. imperturbábili; f. imperturbábilă, pl. imperturbábile
imperturbabile
IMPERTURBÁBIL, -Ă, imperturbabili, -e, adj. Care nu poate fi tulburat de nimic; care denotă stăpânire de sine; liniștit, calm, flegmatic, placid. – Din fr. imperturbable, lat. imperturbabilis.

DOOM

imperturbábil adj. m., pl. imperturbábili; f. imperturbábilă, pl. imperturbábile
imperturbabilei
IMPERTURBÁBIL, -Ă, imperturbabili, -e, adj. Care nu poate fi tulburat de nimic; care denotă stăpânire de sine; liniștit, calm, flegmatic, placid. – Din fr. imperturbable, lat. imperturbabilis.

DOOM

imperturbábil adj. m., pl. imperturbábili; f. imperturbábilă, pl. imperturbábile
imperturbabilele
IMPERTURBÁBIL, -Ă, imperturbabili, -e, adj. Care nu poate fi tulburat de nimic; care denotă stăpânire de sine; liniștit, calm, flegmatic, placid. – Din fr. imperturbable, lat. imperturbabilis.

DOOM

imperturbábil adj. m., pl. imperturbábili; f. imperturbábilă, pl. imperturbábile
imperturbabilelor
IMPERTURBÁBIL, -Ă, imperturbabili, -e, adj. Care nu poate fi tulburat de nimic; care denotă stăpânire de sine; liniștit, calm, flegmatic, placid. – Din fr. imperturbable, lat. imperturbabilis.

DOOM

imperturbábil adj. m., pl. imperturbábili; f. imperturbábilă, pl. imperturbábile
imperturbabili
IMPERTURBÁBIL, -Ă, imperturbabili, -e, adj. Care nu poate fi tulburat de nimic; care denotă stăpânire de sine; liniștit, calm, flegmatic, placid. – Din fr. imperturbable, lat. imperturbabilis.

DOOM

imperturbábil adj. m., pl. imperturbábili; f. imperturbábilă, pl. imperturbábile
imperturbabilii
IMPERTURBÁBIL, -Ă, imperturbabili, -e, adj. Care nu poate fi tulburat de nimic; care denotă stăpânire de sine; liniștit, calm, flegmatic, placid. – Din fr. imperturbable, lat. imperturbabilis.

DOOM

imperturbábil adj. m., pl. imperturbábili; f. imperturbábilă, pl. imperturbábile
imperturbabililor
IMPERTURBÁBIL, -Ă, imperturbabili, -e, adj. Care nu poate fi tulburat de nimic; care denotă stăpânire de sine; liniștit, calm, flegmatic, placid. – Din fr. imperturbable, lat. imperturbabilis.

DOOM

imperturbábil adj. m., pl. imperturbábili; f. imperturbábilă, pl. imperturbábile
imperturbabilitate
IMPERTURBABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi imperturbabil, starea omului imperturbabil. – Din fr. imperturbabilité.

DOOM

imperturbabilitáte s. f., g.-d. art. imperturbabilitắții
imperturbabilitatea
IMPERTURBABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi imperturbabil, starea omului imperturbabil. – Din fr. imperturbabilité.

DOOM

imperturbabilitáte s. f., g.-d. art. imperturbabilitắții
imperturbabilități
IMPERTURBABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi imperturbabil, starea omului imperturbabil. – Din fr. imperturbabilité.

DOOM

imperturbabilitáte s. f., g.-d. art. imperturbabilitắții
imperturbabilității
IMPERTURBABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi imperturbabil, starea omului imperturbabil. – Din fr. imperturbabilité.

DOOM

imperturbabilitáte s. f., g.-d. art. imperturbabilitắții
imperturbabilul
IMPERTURBÁBIL, -Ă, imperturbabili, -e, adj. Care nu poate fi tulburat de nimic; care denotă stăpânire de sine; liniștit, calm, flegmatic, placid. – Din fr. imperturbable, lat. imperturbabilis.

DOOM

imperturbábil adj. m., pl. imperturbábili; f. imperturbábilă, pl. imperturbábile
imperturbabilului
IMPERTURBÁBIL, -Ă, imperturbabili, -e, adj. Care nu poate fi tulburat de nimic; care denotă stăpânire de sine; liniștit, calm, flegmatic, placid. – Din fr. imperturbable, lat. imperturbabilis.

DOOM

imperturbábil adj. m., pl. imperturbábili; f. imperturbábilă, pl. imperturbábile
impesta
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestai
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestam
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestare
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestare
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.
impestarea
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.
impestară
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestarăm
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestarăți
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestase
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestasem
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestaseră
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestaserăm
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestaserăți
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestaseși
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestaseți
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestat
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestat
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.
impestau
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestași
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestați
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestează
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestez
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impesteze
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestezi
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestând
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestînd
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.

DOOM

impestá (a ~) (a molipsi, a mirosi urât) (rar) vb., ind. prez. 3 impesteáză
impestări
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.
impestării
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.
impestările
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.
impestărilor
IMPESTÁ, impestez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A molipsi de ciumă sau de altă boală contagioasă. 2. A răspândi un miros urât. 3. Fig. A corupe. – Din it. impestare, fr. empester.
impetiginoasa
IMPETIGINÓS, -OÁSĂ, impetiginoși, -oase, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de impetigo. – Din fr. impétigineux.
impetiginoase
IMPETIGINÓS, -OÁSĂ, impetiginoși, -oase, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de impetigo. – Din fr. impétigineux.
impetiginoasei
IMPETIGINÓS, -OÁSĂ, impetiginoși, -oase, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de impetigo. – Din fr. impétigineux.
impetiginoasele
IMPETIGINÓS, -OÁSĂ, impetiginoși, -oase, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de impetigo. – Din fr. impétigineux.
impetiginoaselor
IMPETIGINÓS, -OÁSĂ, impetiginoși, -oase, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de impetigo. – Din fr. impétigineux.
impetiginos
IMPETIGINÓS, -OÁSĂ, impetiginoși, -oase, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de impetigo. – Din fr. impétigineux.
impetiginosul
IMPETIGINÓS, -OÁSĂ, impetiginoși, -oase, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de impetigo. – Din fr. impétigineux.
impetiginosului
IMPETIGINÓS, -OÁSĂ, impetiginoși, -oase, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de impetigo. – Din fr. impétigineux.
impetiginoși
IMPETIGINÓS, -OÁSĂ, impetiginoși, -oase, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de impetigo. – Din fr. impétigineux.
impetiginoșii
IMPETIGINÓS, -OÁSĂ, impetiginoși, -oase, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de impetigo. – Din fr. impétigineux.
impetiginoșilor
IMPETIGINÓS, -OÁSĂ, impetiginoși, -oase, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de impetigo. – Din fr. impétigineux.
impetigo
IMPETÍGO s. n. Boală de piele contagioasă manifestată prin apariția unor pustule cu tendință de extindere, care se acoperă de cruste groase gălbui. – Din fr. impétigo.

DOOM

impetígo s. n., art. impetígoul
impetigoul
IMPETÍGO s. n. Boală de piele contagioasă manifestată prin apariția unor pustule cu tendință de extindere, care se acoperă de cruste groase gălbui. – Din fr. impétigo.

DOOM

impetígo s. n., art. impetígoul
impetigoului
IMPETÍGO s. n. Boală de piele contagioasă manifestată prin apariția unor pustule cu tendință de extindere, care se acoperă de cruste groase gălbui. – Din fr. impétigo.

DOOM

impetígo s. n., art. impetígoul
impetrație
IMPETRÁȚIE s. f. (Livr.) Acțiune, intervenție prin care cineva obține o favoare, un beneficiu. – Din lat. impetratio, fr. impétration.
impetuoasa
IMPETUÓS, -OÁSĂ, impetuoși, -oase, adj. Care dovedește o forță sau se manifestă ca o forță de nestăpânit; năvalnic, tumultuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. impétueux, lat. impetuosus.

DOOM

impetuós (-tu-os) adj. m., pl. impetuóși; f. impetuoásă, pl. impetuoáse
impetuoase
IMPETUÓS, -OÁSĂ, impetuoși, -oase, adj. Care dovedește o forță sau se manifestă ca o forță de nestăpânit; năvalnic, tumultuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. impétueux, lat. impetuosus.

DOOM

impetuós (-tu-os) adj. m., pl. impetuóși; f. impetuoásă, pl. impetuoáse
impetuoasei
IMPETUÓS, -OÁSĂ, impetuoși, -oase, adj. Care dovedește o forță sau se manifestă ca o forță de nestăpânit; năvalnic, tumultuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. impétueux, lat. impetuosus.

DOOM

impetuós (-tu-os) adj. m., pl. impetuóși; f. impetuoásă, pl. impetuoáse
impetuoasele
IMPETUÓS, -OÁSĂ, impetuoși, -oase, adj. Care dovedește o forță sau se manifestă ca o forță de nestăpânit; năvalnic, tumultuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. impétueux, lat. impetuosus.

DOOM

impetuós (-tu-os) adj. m., pl. impetuóși; f. impetuoásă, pl. impetuoáse
impetuoaselor
IMPETUÓS, -OÁSĂ, impetuoși, -oase, adj. Care dovedește o forță sau se manifestă ca o forță de nestăpânit; năvalnic, tumultuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. impétueux, lat. impetuosus.

DOOM

impetuós (-tu-os) adj. m., pl. impetuóși; f. impetuoásă, pl. impetuoáse
impetuos
IMPETUÓS, -OÁSĂ, impetuoși, -oase, adj. Care dovedește o forță sau se manifestă ca o forță de nestăpânit; năvalnic, tumultuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. impétueux, lat. impetuosus.

DOOM

impetuós (-tu-os) adj. m., pl. impetuóși; f. impetuoásă, pl. impetuoáse
impetuoso
IMPETUÓSO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Impetuos, vijelios, cu înflăcărare. [Pron. -pe-tu-o-. / < it. impetuoso].
impetuosul
IMPETUÓS, -OÁSĂ, impetuoși, -oase, adj. Care dovedește o forță sau se manifestă ca o forță de nestăpânit; năvalnic, tumultuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. impétueux, lat. impetuosus.

DOOM

impetuós (-tu-os) adj. m., pl. impetuóși; f. impetuoásă, pl. impetuoáse
impetuosului
IMPETUÓS, -OÁSĂ, impetuoși, -oase, adj. Care dovedește o forță sau se manifestă ca o forță de nestăpânit; năvalnic, tumultuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. impétueux, lat. impetuosus.

DOOM

impetuós (-tu-os) adj. m., pl. impetuóși; f. impetuoásă, pl. impetuoáse
impetuozitate
IMPETUOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi impetuos. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. impétuosité.

DOOM

impetuozitáte (-tu-o-) s. f., g.-d. art. impetuozitắții
impetuozitatea
IMPETUOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi impetuos. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. impétuosité.

DOOM

impetuozitáte (-tu-o-) s. f., g.-d. art. impetuozitắții
impetuozități
IMPETUOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi impetuos. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. impétuosité.

DOOM

impetuozitáte (-tu-o-) s. f., g.-d. art. impetuozitắții
impetuozității
IMPETUOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi impetuos. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. impétuosité.

DOOM

impetuozitáte (-tu-o-) s. f., g.-d. art. impetuozitắții
impetuoși
IMPETUÓS, -OÁSĂ, impetuoși, -oase, adj. Care dovedește o forță sau se manifestă ca o forță de nestăpânit; năvalnic, tumultuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. impétueux, lat. impetuosus.

DOOM

impetuós (-tu-os) adj. m., pl. impetuóși; f. impetuoásă, pl. impetuoáse
impetuoșii
IMPETUÓS, -OÁSĂ, impetuoși, -oase, adj. Care dovedește o forță sau se manifestă ca o forță de nestăpânit; năvalnic, tumultuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. impétueux, lat. impetuosus.

DOOM

impetuós (-tu-os) adj. m., pl. impetuóși; f. impetuoásă, pl. impetuoáse
impetuoșilor
IMPETUÓS, -OÁSĂ, impetuoși, -oase, adj. Care dovedește o forță sau se manifestă ca o forță de nestăpânit; năvalnic, tumultuos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. impétueux, lat. impetuosus.

DOOM

impetuós (-tu-os) adj. m., pl. impetuóși; f. impetuoásă, pl. impetuoáse
impia
IMPÍU, -ÍE, impii, adj. (Livr.) Care este lipsit de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect. – Din lat. impius, fr. impie.
impie
IMPÍU, -ÍE, impii, adj. (Livr.) Care este lipsit de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect. – Din lat. impius, fr. impie.
impiegat
IMPIEGÁT, -Ă, impiegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care organizează și controlează mișcarea trenurilor într-o gară. 2. (Ieșit din uz) Funcționar de stat de grad inferior. [Var.: împiegát, -ă s. m. și f.] – Din it. impiegato.

DOOM

impiegátă (-pie-) s. f., g.-d. art. impiegátei; pl. impiegáte
impiegata
IMPIEGÁT, -Ă, impiegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care organizează și controlează mișcarea trenurilor într-o gară. 2. (Ieșit din uz) Funcționar de stat de grad inferior. [Var.: împiegát, -ă s. m. și f.] – Din it. impiegato.

DOOM

impiegátă (-pie-) s. f., g.-d. art. impiegátei; pl. impiegáte
impiegate
IMPIEGÁT, -Ă, impiegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care organizează și controlează mișcarea trenurilor într-o gară. 2. (Ieșit din uz) Funcționar de stat de grad inferior. [Var.: împiegát, -ă s. m. și f.] – Din it. impiegato.

DOOM

impiegátă (-pie-) s. f., g.-d. art. impiegátei; pl. impiegáte
impiegatei
IMPIEGÁT, -Ă, impiegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care organizează și controlează mișcarea trenurilor într-o gară. 2. (Ieșit din uz) Funcționar de stat de grad inferior. [Var.: împiegát, -ă s. m. și f.] – Din it. impiegato.

DOOM

impiegátă (-pie-) s. f., g.-d. art. impiegátei; pl. impiegáte
impiegatele
IMPIEGÁT, -Ă, impiegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care organizează și controlează mișcarea trenurilor într-o gară. 2. (Ieșit din uz) Funcționar de stat de grad inferior. [Var.: împiegát, -ă s. m. și f.] – Din it. impiegato.

DOOM

impiegátă (-pie-) s. f., g.-d. art. impiegátei; pl. impiegáte
impiegatelor
IMPIEGÁT, -Ă, impiegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care organizează și controlează mișcarea trenurilor într-o gară. 2. (Ieșit din uz) Funcționar de stat de grad inferior. [Var.: împiegát, -ă s. m. și f.] – Din it. impiegato.

DOOM

impiegátă (-pie-) s. f., g.-d. art. impiegátei; pl. impiegáte
impiegatul
IMPIEGÁT, -Ă, impiegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care organizează și controlează mișcarea trenurilor într-o gară. 2. (Ieșit din uz) Funcționar de stat de grad inferior. [Var.: împiegát, -ă s. m. și f.] – Din it. impiegato.

DOOM

impiegátă (-pie-) s. f., g.-d. art. impiegátei; pl. impiegáte
impiegatului
IMPIEGÁT, -Ă, impiegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care organizează și controlează mișcarea trenurilor într-o gară. 2. (Ieșit din uz) Funcționar de stat de grad inferior. [Var.: împiegát, -ă s. m. și f.] – Din it. impiegato.

DOOM

impiegátă (-pie-) s. f., g.-d. art. impiegátei; pl. impiegáte
impiegați
IMPIEGÁT, -Ă, impiegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care organizează și controlează mișcarea trenurilor într-o gară. 2. (Ieșit din uz) Funcționar de stat de grad inferior. [Var.: împiegát, -ă s. m. și f.] – Din it. impiegato.

DOOM

impiegátă (-pie-) s. f., g.-d. art. impiegátei; pl. impiegáte
impiegații
IMPIEGÁT, -Ă, impiegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care organizează și controlează mișcarea trenurilor într-o gară. 2. (Ieșit din uz) Funcționar de stat de grad inferior. [Var.: împiegát, -ă s. m. și f.] – Din it. impiegato.

DOOM

impiegátă (-pie-) s. f., g.-d. art. impiegátei; pl. impiegáte
impiegaților
IMPIEGÁT, -Ă, impiegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care organizează și controlează mișcarea trenurilor într-o gară. 2. (Ieșit din uz) Funcționar de stat de grad inferior. [Var.: împiegát, -ă s. m. și f.] – Din it. impiegato.

DOOM

impiegátă (-pie-) s. f., g.-d. art. impiegátei; pl. impiegáte
impiei
IMPÍU, -ÍE, impii, adj. (Livr.) Care este lipsit de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect. – Din lat. impius, fr. impie.
impieta
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietai
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietam
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietare
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietare
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.
impietară
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietarăm
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietarăți
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietase
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietasem
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietaseră
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietaserăm
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietaserăți
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietaseși
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietaseți
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietat
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietate
IMPIETÁTE, impietăți, s. f. Lipsă de respect față de ceva considerat sfânt; p. gener. atitudine jignitoare, lipsită de respect față de cineva sau de ceva care merită întreaga considerație; sacrilegiu. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. impiété, lat. impietas, -atis.

DOOM

impietáte (-pi-e-) s. f., g.-d. art. impietắții; (sacrilegii) pl. impietắți
impietatea
IMPIETÁTE, impietăți, s. f. Lipsă de respect față de ceva considerat sfânt; p. gener. atitudine jignitoare, lipsită de respect față de cineva sau de ceva care merită întreaga considerație; sacrilegiu. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. impiété, lat. impietas, -atis.

DOOM

impietáte (-pi-e-) s. f., g.-d. art. impietắții; (sacrilegii) pl. impietắți
impietau
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietași
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietați
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietează
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietez
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impieteze
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietezi
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietând
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietînd
IMPIETÁ, impietez, vb. I. Intranz. A interveni în treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. empiéter.

DOOM

impietá (a ~) (-pi-e-) vb., ind. prez. 3 impieteáză
impietăți
IMPIETÁTE, impietăți, s. f. Lipsă de respect față de ceva considerat sfânt; p. gener. atitudine jignitoare, lipsită de respect față de cineva sau de ceva care merită întreaga considerație; sacrilegiu. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. impiété, lat. impietas, -atis.

DOOM

impietáte (-pi-e-) s. f., g.-d. art. impietắții; (sacrilegii) pl. impietắți
impietății
IMPIETÁTE, impietăți, s. f. Lipsă de respect față de ceva considerat sfânt; p. gener. atitudine jignitoare, lipsită de respect față de cineva sau de ceva care merită întreaga considerație; sacrilegiu. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. impiété, lat. impietas, -atis.

DOOM

impietáte (-pi-e-) s. f., g.-d. art. impietắții; (sacrilegii) pl. impietắți
impietățile
IMPIETÁTE, impietăți, s. f. Lipsă de respect față de ceva considerat sfânt; p. gener. atitudine jignitoare, lipsită de respect față de cineva sau de ceva care merită întreaga considerație; sacrilegiu. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. impiété, lat. impietas, -atis.

DOOM

impietáte (-pi-e-) s. f., g.-d. art. impietắții; (sacrilegii) pl. impietắți
impietăților
IMPIETÁTE, impietăți, s. f. Lipsă de respect față de ceva considerat sfânt; p. gener. atitudine jignitoare, lipsită de respect față de cineva sau de ceva care merită întreaga considerație; sacrilegiu. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. impiété, lat. impietas, -atis.

DOOM

impietáte (-pi-e-) s. f., g.-d. art. impietắții; (sacrilegii) pl. impietắți
impii
IMPÍU, -ÍE, impii, adj. (Livr.) Care este lipsit de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect. – Din lat. impius, fr. impie.
impiii
IMPÍU, -ÍE, impii, adj. (Livr.) Care este lipsit de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect. – Din lat. impius, fr. impie.
impiile
IMPÍU, -ÍE, impii, adj. (Livr.) Care este lipsit de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect. – Din lat. impius, fr. impie.
impiilor
IMPÍU, -ÍE, impii, adj. (Livr.) Care este lipsit de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect. – Din lat. impius, fr. impie.
impiu
IMPÍU, -ÍE, impii, adj. (Livr.) Care este lipsit de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect. – Din lat. impius, fr. impie.
impiul
IMPÍU, -ÍE, impii, adj. (Livr.) Care este lipsit de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect. – Din lat. impius, fr. impie.
impiului
IMPÍU, -ÍE, impii, adj. (Livr.) Care este lipsit de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect. – Din lat. impius, fr. impie.
implacabil
IMPLACÁBIL, -Ă, implacabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, atenuat, îmblânzit; neîndurător, inexorabil. – Din fr. implacable, lat. implacabilis.

DOOM

implacábil adj. m., pl. implacábili; f. implacábilă, pl. implacábile
implacabila
IMPLACÁBIL, -Ă, implacabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, atenuat, îmblânzit; neîndurător, inexorabil. – Din fr. implacable, lat. implacabilis.

DOOM

implacábil adj. m., pl. implacábili; f. implacábilă, pl. implacábile
implacabile
IMPLACÁBIL, -Ă, implacabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, atenuat, îmblânzit; neîndurător, inexorabil. – Din fr. implacable, lat. implacabilis.

DOOM

implacábil adj. m., pl. implacábili; f. implacábilă, pl. implacábile
implacabilei
IMPLACÁBIL, -Ă, implacabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, atenuat, îmblânzit; neîndurător, inexorabil. – Din fr. implacable, lat. implacabilis.

DOOM

implacábil adj. m., pl. implacábili; f. implacábilă, pl. implacábile
implacabilele
IMPLACÁBIL, -Ă, implacabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, atenuat, îmblânzit; neîndurător, inexorabil. – Din fr. implacable, lat. implacabilis.

DOOM

implacábil adj. m., pl. implacábili; f. implacábilă, pl. implacábile
implacabilelor
IMPLACÁBIL, -Ă, implacabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, atenuat, îmblânzit; neîndurător, inexorabil. – Din fr. implacable, lat. implacabilis.

DOOM

implacábil adj. m., pl. implacábili; f. implacábilă, pl. implacábile
implacabili
IMPLACÁBIL, -Ă, implacabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, atenuat, îmblânzit; neîndurător, inexorabil. – Din fr. implacable, lat. implacabilis.

DOOM

implacábil adj. m., pl. implacábili; f. implacábilă, pl. implacábile
implacabilii
IMPLACÁBIL, -Ă, implacabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, atenuat, îmblânzit; neîndurător, inexorabil. – Din fr. implacable, lat. implacabilis.

DOOM

implacábil adj. m., pl. implacábili; f. implacábilă, pl. implacábile
implacabililor
IMPLACÁBIL, -Ă, implacabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, atenuat, îmblânzit; neîndurător, inexorabil. – Din fr. implacable, lat. implacabilis.

DOOM

implacábil adj. m., pl. implacábili; f. implacábilă, pl. implacábile
implacabilitate
IMPLACABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi implacabil. – Din fr. implacabilité.

DOOM

implacabilitáte s. f., g.-d. art. implacabilitắții
implacabilitatea
IMPLACABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi implacabil. – Din fr. implacabilité.

DOOM

implacabilitáte s. f., g.-d. art. implacabilitắții
implacabilități
IMPLACABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi implacabil. – Din fr. implacabilité.

DOOM

implacabilitáte s. f., g.-d. art. implacabilitắții
implacabilității
IMPLACABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi implacabil. – Din fr. implacabilité.

DOOM

implacabilitáte s. f., g.-d. art. implacabilitắții
implacabilul
IMPLACÁBIL, -Ă, implacabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, atenuat, îmblânzit; neîndurător, inexorabil. – Din fr. implacable, lat. implacabilis.

DOOM

implacábil adj. m., pl. implacábili; f. implacábilă, pl. implacábile
implacabilului
IMPLACÁBIL, -Ă, implacabili, -e, adj. Care nu poate fi înduplecat, atenuat, îmblânzit; neîndurător, inexorabil. – Din fr. implacable, lat. implacabilis.

DOOM

implacábil adj. m., pl. implacábili; f. implacábilă, pl. implacábile
implant
IMPLÁNT s.n. (Med.) Organ sau țesut implantat. ♦ Medicament solid introdus într-un țesut în vederea unei acțiuni sau resorbții lente. [Pl. -te. / < fr. implant, cf. lat. in – în, plantare – a planta].

DOOM

implánt s. n., pl. implánturi
implant
IMPLÁNT, implanturi, s. n. (Med.) Material natural sau artificial implantat în organism. – Din fr. implant.
implanta
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantai
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantam
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantare
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantare
IMPLANTÁRE, implantări, s. f. Acțiunea de a implanta și rezultatul ei. – V. implanta.

DOOM

implantáre s. f., g.-d. art. implantắrii, pl. implantắri
implantarea
IMPLANTÁRE, implantări, s. f. Acțiunea de a implanta și rezultatul ei. – V. implanta.

DOOM

implantáre s. f., g.-d. art. implantắrii, pl. implantắri
implantară
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantarăm
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantarăți
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantase
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantasem
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantaseră
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantaserăm
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantaserăți
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantaseși
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantaseți
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantat
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantat
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.
implantau
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantași
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantați
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantația
IMPLANTÁȚIE, implantanții, s. f. Implantare. – Din fr. implantation.

DOOM

implantáție (-ți-e) s. f., art. implantáția (-ți-a), g.-d. art. implantáției; pl. implantáții, art. implantáțiile (-ți-i-)
implantație
IMPLANTÁȚIE, implantanții, s. f. Implantare. – Din fr. implantation.

DOOM

implantáție (-ți-e) s. f., art. implantáția (-ți-a), g.-d. art. implantáției; pl. implantáții, art. implantáțiile (-ți-i-)
implantației
IMPLANTÁȚIE, implantanții, s. f. Implantare. – Din fr. implantation.

DOOM

implantáție (-ți-e) s. f., art. implantáția (-ți-a), g.-d. art. implantáției; pl. implantáții, art. implantáțiile (-ți-i-)
implantații
IMPLANTÁȚIE, implantanții, s. f. Implantare. – Din fr. implantation.

DOOM

implantáție (-ți-e) s. f., art. implantáția (-ți-a), g.-d. art. implantáției; pl. implantáții, art. implantáțiile (-ți-i-)
implantațiile
IMPLANTÁȚIE, implantanții, s. f. Implantare. – Din fr. implantation.

DOOM

implantáție (-ți-e) s. f., art. implantáția (-ți-a), g.-d. art. implantáției; pl. implantáții, art. implantáțiile (-ți-i-)
implantațiilor
IMPLANTÁȚIE, implantanții, s. f. Implantare. – Din fr. implantation.

DOOM

implantáție (-ți-e) s. f., art. implantáția (-ți-a), g.-d. art. implantáției; pl. implantáții, art. implantáțiile (-ți-i-)
implantează
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantez
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implanteze
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantezi
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantologia
IMPLANTOLOGÍE s. f. Disciplină medicală care studiază implanturile și transplanturile de organe în chirurgia generală, în stomatologie etc. – Din fr. implantologie.

DOOM

*implantologíe s. f., art. implantología, g.-d. implantologíi, art. implantologíei
implantologie
IMPLANTOLOGÍE s. f. Disciplină medicală care studiază implanturile și transplanturile de organe în chirurgia generală, în stomatologie etc. – Din fr. implantologie.

DOOM

*implantologíe s. f., art. implantología, g.-d. implantologíi, art. implantologíei
implantologiei
IMPLANTOLOGÍE s. f. Disciplină medicală care studiază implanturile și transplanturile de organe în chirurgia generală, în stomatologie etc. – Din fr. implantologie.

DOOM

*implantologíe s. f., art. implantología, g.-d. implantologíi, art. implantologíei
implantologii
IMPLANTOLOGÍE s. f. Disciplină medicală care studiază implanturile și transplanturile de organe în chirurgia generală, în stomatologie etc. – Din fr. implantologie.

DOOM

*implantologíe s. f., art. implantología, g.-d. implantologíi, art. implantologíei
implantul
IMPLÁNT, implanturi, s. n. (Med.) Material natural sau artificial implantat în organism. – Din fr. implant.
implantului
IMPLÁNT, implanturi, s. n. (Med.) Material natural sau artificial implantat în organism. – Din fr. implant.
implanturi
IMPLÁNT, implanturi, s. n. (Med.) Material natural sau artificial implantat în organism. – Din fr. implant.
implanturile
IMPLÁNT, implanturi, s. n. (Med.) Material natural sau artificial implantat în organism. – Din fr. implant.
implanturilor
IMPLÁNT, implanturi, s. n. (Med.) Material natural sau artificial implantat în organism. – Din fr. implant.
implantând
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantînd
IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.

DOOM

implantá (a ~) vb., ind. prez. 3 implanteáză
implantări
IMPLANTÁRE, implantări, s. f. Acțiunea de a implanta și rezultatul ei. – V. implanta.

DOOM

implantáre s. f., g.-d. art. implantắrii, pl. implantắri
implantării
IMPLANTÁRE, implantări, s. f. Acțiunea de a implanta și rezultatul ei. – V. implanta.

DOOM

implantáre s. f., g.-d. art. implantắrii, pl. implantắri
implantările
IMPLANTÁRE, implantări, s. f. Acțiunea de a implanta și rezultatul ei. – V. implanta.

DOOM

implantáre s. f., g.-d. art. implantắrii, pl. implantắri
implantărilor
IMPLANTÁRE, implantări, s. f. Acțiunea de a implanta și rezultatul ei. – V. implanta.

DOOM

implantáre s. f., g.-d. art. implantắrii, pl. implantắri
implecși
IMPLEX, – Ă adj. (Despre opere literare) În care peripețiile sunt numeroase și complicate. [< fr. implexe, cf. lat. implexus – complicat].
implecșii
IMPLEX, – Ă adj. (Despre opere literare) În care peripețiile sunt numeroase și complicate. [< fr. implexe, cf. lat. implexus – complicat].
implecșilor
IMPLEX, – Ă adj. (Despre opere literare) În care peripețiile sunt numeroase și complicate. [< fr. implexe, cf. lat. implexus – complicat].
implementa
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementai
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementam
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementare
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementare
IMPLEMENTÁRE, implementări, s. f. Acțiunea de a implementa. – V. implementa.

DOOM

*implementáre s. f., g.-d. art. implementắrii; pl. implementắri
implementarea
IMPLEMENTÁRE, implementări, s. f. Acțiunea de a implementa. – V. implementa.

DOOM

*implementáre s. f., g.-d. art. implementắrii; pl. implementắri
implementară
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementarăm
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementarăți
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementase
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementasem
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementaseră
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementaserăm
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementaserăți
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementaseși
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementaseți
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementat
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementat
IMPLEMENTÁT, -Ă, implementați, -te, adj. Care a fost aplicat, care a fost îndeplinit; care a fost integrat. – V. implementa.
implementata
IMPLEMENTÁT, -Ă, implementați, -te, adj. Care a fost aplicat, care a fost îndeplinit; care a fost integrat. – V. implementa.
implementate
IMPLEMENTÁT, -Ă, implementați, -te, adj. Care a fost aplicat, care a fost îndeplinit; care a fost integrat. – V. implementa.
implementatei
IMPLEMENTÁT, -Ă, implementați, -te, adj. Care a fost aplicat, care a fost îndeplinit; care a fost integrat. – V. implementa.
implementatele
IMPLEMENTÁT, -Ă, implementați, -te, adj. Care a fost aplicat, care a fost îndeplinit; care a fost integrat. – V. implementa.
implementatelor
IMPLEMENTÁT, -Ă, implementați, -te, adj. Care a fost aplicat, care a fost îndeplinit; care a fost integrat. – V. implementa.
implementatul
IMPLEMENTÁT, -Ă, implementați, -te, adj. Care a fost aplicat, care a fost îndeplinit; care a fost integrat. – V. implementa.
implementatului
IMPLEMENTÁT, -Ă, implementați, -te, adj. Care a fost aplicat, care a fost îndeplinit; care a fost integrat. – V. implementa.
implementau
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementași
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementați
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementați
IMPLEMENTÁT, -Ă, implementați, -te, adj. Care a fost aplicat, care a fost îndeplinit; care a fost integrat. – V. implementa.
implementații
IMPLEMENTÁT, -Ă, implementați, -te, adj. Care a fost aplicat, care a fost îndeplinit; care a fost integrat. – V. implementa.
implementaților
IMPLEMENTÁT, -Ă, implementați, -te, adj. Care a fost aplicat, care a fost îndeplinit; care a fost integrat. – V. implementa.
implementează
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementez
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementeze
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementezi
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementând
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementînd
IMPLEMENTÁ, implementez, vb. I. Tranz. A pune în practică, în funcțiune, a aplica; a integra; a îndeplini, a realiza. – După engl. implement.

DOOM

*implementá (a ~) vb., ind. prez. 3 implementeáză
implementări
IMPLEMENTÁRE, implementări, s. f. Acțiunea de a implementa. – V. implementa.

DOOM

*implementáre s. f., g.-d. art. implementắrii; pl. implementắri
implementării
IMPLEMENTÁRE, implementări, s. f. Acțiunea de a implementa. – V. implementa.

DOOM

*implementáre s. f., g.-d. art. implementắrii; pl. implementắri
implementările
IMPLEMENTÁRE, implementări, s. f. Acțiunea de a implementa. – V. implementa.

DOOM

*implementáre s. f., g.-d. art. implementắrii; pl. implementắri
implementărilor
IMPLEMENTÁRE, implementări, s. f. Acțiunea de a implementa. – V. implementa.

DOOM

*implementáre s. f., g.-d. art. implementắrii; pl. implementắri
implex
IMPLEX, – Ă adj. (Despre opere literare) În care peripețiile sunt numeroase și complicate. [< fr. implexe, cf. lat. implexus – complicat].
implexa
IMPLEX, – Ă adj. (Despre opere literare) În care peripețiile sunt numeroase și complicate. [< fr. implexe, cf. lat. implexus – complicat].
implexe
IMPLEX, – Ă adj. (Despre opere literare) În care peripețiile sunt numeroase și complicate. [< fr. implexe, cf. lat. implexus – complicat].
implexei
IMPLEX, – Ă adj. (Despre opere literare) În care peripețiile sunt numeroase și complicate. [< fr. implexe, cf. lat. implexus – complicat].
implexele
IMPLEX, – Ă adj. (Despre opere literare) În care peripețiile sunt numeroase și complicate. [< fr. implexe, cf. lat. implexus – complicat].
implexelor
IMPLEX, – Ă adj. (Despre opere literare) În care peripețiile sunt numeroase și complicate. [< fr. implexe, cf. lat. implexus – complicat].
implexul
IMPLEX, – Ă adj. (Despre opere literare) În care peripețiile sunt numeroase și complicate. [< fr. implexe, cf. lat. implexus – complicat].
implexului
IMPLEX, – Ă adj. (Despre opere literare) În care peripețiile sunt numeroase și complicate. [< fr. implexe, cf. lat. implexus – complicat].
implic
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implica
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicai
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicam
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicare
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicare
IMPLICÁRE, implicări, s. f. Acțiunea de a implica și rezultatul ei. – V. implica.

DOOM

implicáre s. f., g.-d. art. implicắrii; pl. implicắri
implicarea
IMPLICÁRE, implicări, s. f. Acțiunea de a implica și rezultatul ei. – V. implica.

DOOM

implicáre s. f., g.-d. art. implicắrii; pl. implicắri
implicară
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicarăm
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicarăți
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicase
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicasem
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicaseră
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicaserăm
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicaserăți
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicaseși
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicaseți
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicat
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicat
IMPLICÁT, -Ă, implicați, -te, adj. 1. Care este inclus. 2. Care este amestecat într-o acțiune (neplăcută, necinstită). – V. implica.
implicata
IMPLICÁT, -Ă, implicați, -te, adj. 1. Care este inclus. 2. Care este amestecat într-o acțiune (neplăcută, necinstită). – V. implica.
implicate
IMPLICÁT, -Ă, implicați, -te, adj. 1. Care este inclus. 2. Care este amestecat într-o acțiune (neplăcută, necinstită). – V. implica.
implicatei
IMPLICÁT, -Ă, implicați, -te, adj. 1. Care este inclus. 2. Care este amestecat într-o acțiune (neplăcută, necinstită). – V. implica.
implicatele
IMPLICÁT, -Ă, implicați, -te, adj. 1. Care este inclus. 2. Care este amestecat într-o acțiune (neplăcută, necinstită). – V. implica.
implicatelor
IMPLICÁT, -Ă, implicați, -te, adj. 1. Care este inclus. 2. Care este amestecat într-o acțiune (neplăcută, necinstită). – V. implica.
implicatul
IMPLICÁT, -Ă, implicați, -te, adj. 1. Care este inclus. 2. Care este amestecat într-o acțiune (neplăcută, necinstită). – V. implica.
implicatului
IMPLICÁT, -Ă, implicați, -te, adj. 1. Care este inclus. 2. Care este amestecat într-o acțiune (neplăcută, necinstită). – V. implica.
implicau
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicași
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicați
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicați
IMPLICÁT, -Ă, implicați, -te, adj. 1. Care este inclus. 2. Care este amestecat într-o acțiune (neplăcută, necinstită). – V. implica.
implicația
IMPLICÁȚIE, implicații, s. f. Idee, fapt decurgând în mod implicit din altul sau apărând ca o consecință imediată a acestuia. ♦ (Log.) Relație între două concepte în care adevărul ori falsitatea unui concept atrage după sine cu necesitate adevărul ori falsitatea celuilalt concept. – Din fr. implication, lat. implicatio.

DOOM

implicáție (-ți-e) s. f., art. implicáția (-ți-a), g.-d. art. implicáției; pl. implicáții, art. implicáțiile (-ți-i-)
implicație
IMPLICÁȚIE, implicații, s. f. Idee, fapt decurgând în mod implicit din altul sau apărând ca o consecință imediată a acestuia. ♦ (Log.) Relație între două concepte în care adevărul ori falsitatea unui concept atrage după sine cu necesitate adevărul ori falsitatea celuilalt concept. – Din fr. implication, lat. implicatio.

DOOM

implicáție (-ți-e) s. f., art. implicáția (-ți-a), g.-d. art. implicáției; pl. implicáții, art. implicáțiile (-ți-i-)
implicației
IMPLICÁȚIE, implicații, s. f. Idee, fapt decurgând în mod implicit din altul sau apărând ca o consecință imediată a acestuia. ♦ (Log.) Relație între două concepte în care adevărul ori falsitatea unui concept atrage după sine cu necesitate adevărul ori falsitatea celuilalt concept. – Din fr. implication, lat. implicatio.

DOOM

implicáție (-ți-e) s. f., art. implicáția (-ți-a), g.-d. art. implicáției; pl. implicáții, art. implicáțiile (-ți-i-)
implicații
IMPLICÁT, -Ă, implicați, -te, adj. 1. Care este inclus. 2. Care este amestecat într-o acțiune (neplăcută, necinstită). – V. implica.
implicații
IMPLICÁȚIE, implicații, s. f. Idee, fapt decurgând în mod implicit din altul sau apărând ca o consecință imediată a acestuia. ♦ (Log.) Relație între două concepte în care adevărul ori falsitatea unui concept atrage după sine cu necesitate adevărul ori falsitatea celuilalt concept. – Din fr. implication, lat. implicatio.

DOOM

implicáție (-ți-e) s. f., art. implicáția (-ți-a), g.-d. art. implicáției; pl. implicáții, art. implicáțiile (-ți-i-)
implicațiile
IMPLICÁȚIE, implicații, s. f. Idee, fapt decurgând în mod implicit din altul sau apărând ca o consecință imediată a acestuia. ♦ (Log.) Relație între două concepte în care adevărul ori falsitatea unui concept atrage după sine cu necesitate adevărul ori falsitatea celuilalt concept. – Din fr. implication, lat. implicatio.

DOOM

implicáție (-ți-e) s. f., art. implicáția (-ți-a), g.-d. art. implicáției; pl. implicáții, art. implicáțiile (-ți-i-)
implicațiilor
IMPLICÁȚIE, implicații, s. f. Idee, fapt decurgând în mod implicit din altul sau apărând ca o consecință imediată a acestuia. ♦ (Log.) Relație între două concepte în care adevărul ori falsitatea unui concept atrage după sine cu necesitate adevărul ori falsitatea celuilalt concept. – Din fr. implication, lat. implicatio.

DOOM

implicáție (-ți-e) s. f., art. implicáția (-ți-a), g.-d. art. implicáției; pl. implicáții, art. implicáțiile (-ți-i-)
implicaților
IMPLICÁT, -Ă, implicați, -te, adj. 1. Care este inclus. 2. Care este amestecat într-o acțiune (neplăcută, necinstită). – V. implica.
implicațiune
IMPLICAȚIÚNE s.f. v. implicație.
implice
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implici
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicit
IMPLICÍT, -Ă, impliciți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este inclus, conținut în altceva (fără a mai fi exprimat direct); care se înțelege de la sine. – Din fr. implicite, lat. implicitus.

DOOM

implicít adj. m., pl. implicíți; f. implicítă, pl. implicíte
implicita
IMPLICÍT, -Ă, impliciți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este inclus, conținut în altceva (fără a mai fi exprimat direct); care se înțelege de la sine. – Din fr. implicite, lat. implicitus.

DOOM

implicít adj. m., pl. implicíți; f. implicítă, pl. implicíte
implicite
IMPLICÍT, -Ă, impliciți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este inclus, conținut în altceva (fără a mai fi exprimat direct); care se înțelege de la sine. – Din fr. implicite, lat. implicitus.

DOOM

implicít adj. m., pl. implicíți; f. implicítă, pl. implicíte
implicitei
IMPLICÍT, -Ă, impliciți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este inclus, conținut în altceva (fără a mai fi exprimat direct); care se înțelege de la sine. – Din fr. implicite, lat. implicitus.

DOOM

implicít adj. m., pl. implicíți; f. implicítă, pl. implicíte
implicitele
IMPLICÍT, -Ă, impliciți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este inclus, conținut în altceva (fără a mai fi exprimat direct); care se înțelege de la sine. – Din fr. implicite, lat. implicitus.

DOOM

implicít adj. m., pl. implicíți; f. implicítă, pl. implicíte
implicitelor
IMPLICÍT, -Ă, impliciți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este inclus, conținut în altceva (fără a mai fi exprimat direct); care se înțelege de la sine. – Din fr. implicite, lat. implicitus.

DOOM

implicít adj. m., pl. implicíți; f. implicítă, pl. implicíte
implicitul
IMPLICÍT, -Ă, impliciți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este inclus, conținut în altceva (fără a mai fi exprimat direct); care se înțelege de la sine. – Din fr. implicite, lat. implicitus.

DOOM

implicít adj. m., pl. implicíți; f. implicítă, pl. implicíte
implicitului
IMPLICÍT, -Ă, impliciți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este inclus, conținut în altceva (fără a mai fi exprimat direct); care se înțelege de la sine. – Din fr. implicite, lat. implicitus.

DOOM

implicít adj. m., pl. implicíți; f. implicítă, pl. implicíte
impliciți
IMPLICÍT, -Ă, impliciți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este inclus, conținut în altceva (fără a mai fi exprimat direct); care se înțelege de la sine. – Din fr. implicite, lat. implicitus.

DOOM

implicít adj. m., pl. implicíți; f. implicítă, pl. implicíte
impliciții
IMPLICÍT, -Ă, impliciți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este inclus, conținut în altceva (fără a mai fi exprimat direct); care se înțelege de la sine. – Din fr. implicite, lat. implicitus.

DOOM

implicít adj. m., pl. implicíți; f. implicítă, pl. implicíte
impliciților
IMPLICÍT, -Ă, impliciți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este inclus, conținut în altceva (fără a mai fi exprimat direct); care se înțelege de la sine. – Din fr. implicite, lat. implicitus.

DOOM

implicít adj. m., pl. implicíți; f. implicítă, pl. implicíte
implicând
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicînd
IMPLICÁ, implíc, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A atrage după sine, a include; a avea ceva drept consecință. 2. A amesteca pe cineva într-o afacere neplăcută sau necinstită, într-un proces etc. – Din fr. impliquer, lat. implicare.

DOOM

implicá (a ~) vb., ind. prez. 3 implícă
implicări
IMPLICÁRE, implicări, s. f. Acțiunea de a implica și rezultatul ei. – V. implica.

DOOM

implicáre s. f., g.-d. art. implicắrii; pl. implicắri
implicării
IMPLICÁRE, implicări, s. f. Acțiunea de a implica și rezultatul ei. – V. implica.

DOOM

implicáre s. f., g.-d. art. implicắrii; pl. implicắri
implicările
IMPLICÁRE, implicări, s. f. Acțiunea de a implica și rezultatul ei. – V. implica.

DOOM

implicáre s. f., g.-d. art. implicắrii; pl. implicắri
implicărilor
IMPLICÁRE, implicări, s. f. Acțiunea de a implica și rezultatul ei. – V. implica.

DOOM

implicáre s. f., g.-d. art. implicắrii; pl. implicắri
implor
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
implora
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
implorabil
IMPLORÁBIL, -Ă adj. Care se poate implora. [Cf. fr. implorable].
implorabila
IMPLORÁBIL, -Ă adj. Care se poate implora. [Cf. fr. implorable].
implorabile
IMPLORÁBIL, -Ă adj. Care se poate implora. [Cf. fr. implorable].
implorabilei
IMPLORÁBIL, -Ă adj. Care se poate implora. [Cf. fr. implorable].
implorabilele
IMPLORÁBIL, -Ă adj. Care se poate implora. [Cf. fr. implorable].
implorabilelor
IMPLORÁBIL, -Ă adj. Care se poate implora. [Cf. fr. implorable].
implorabili
IMPLORÁBIL, -Ă adj. Care se poate implora. [Cf. fr. implorable].
implorabilii
IMPLORÁBIL, -Ă adj. Care se poate implora. [Cf. fr. implorable].
implorabililor
IMPLORÁBIL, -Ă adj. Care se poate implora. [Cf. fr. implorable].
implorabilul
IMPLORÁBIL, -Ă adj. Care se poate implora. [Cf. fr. implorable].
implorabilului
IMPLORÁBIL, -Ă adj. Care se poate implora. [Cf. fr. implorable].
implorai
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
imploram
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
implorare
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
implorare
IMPLORÁRE, implorări, s. f. Acțiunea de a implora și rezultatul ei; implorație, rugăminte, cerere insistentă, fierbinte, disperată. – V. implora.

DOOM

imploráre s. f., g.-d. art. implorắrii; pl. implorắri
implorarea
IMPLORÁRE, implorări, s. f. Acțiunea de a implora și rezultatul ei; implorație, rugăminte, cerere insistentă, fierbinte, disperată. – V. implora.

DOOM

imploráre s. f., g.-d. art. implorắrii; pl. implorắri
implorară
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
implorarăm
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
implorarăți
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
implorase
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
implorasem
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
imploraseră
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
imploraserăm
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
imploraserăți
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
imploraseși
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
imploraseți
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
implorat
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
implorat
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva stăruitor, cu desperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.
imploratoare
IMPLORATÓR, -OÁRE, imploratori, -oare, adj. Care imploră; care exprimă implorarea. – Din fr. implorateur.

DOOM

imploratór adj. m., pl. imploratóri; f. sg. și pl. imploratoáre
imploratoarea
IMPLORATÓR, -OÁRE, imploratori, -oare, adj. Care imploră; care exprimă implorarea. – Din fr. implorateur.

DOOM

imploratór adj. m., pl. imploratóri; f. sg. și pl. imploratoáre
imploratoarei
IMPLORATÓR, -OÁRE, imploratori, -oare, adj. Care imploră; care exprimă implorarea. – Din fr. implorateur.

DOOM

imploratór adj. m., pl. imploratóri; f. sg. și pl. imploratoáre
imploratoarele
IMPLORATÓR, -OÁRE, imploratori, -oare, adj. Care imploră; care exprimă implorarea. – Din fr. implorateur.

DOOM

imploratór adj. m., pl. imploratóri; f. sg. și pl. imploratoáre
imploratoarelor
IMPLORATÓR, -OÁRE, imploratori, -oare, adj. Care imploră; care exprimă implorarea. – Din fr. implorateur.

DOOM

imploratór adj. m., pl. imploratóri; f. sg. și pl. imploratoáre
implorator
IMPLORATÓR, -OÁRE, imploratori, -oare, adj. Care imploră; care exprimă implorarea. – Din fr. implorateur.

DOOM

imploratór adj. m., pl. imploratóri; f. sg. și pl. imploratoáre
imploratori
IMPLORATÓR, -OÁRE, imploratori, -oare, adj. Care imploră; care exprimă implorarea. – Din fr. implorateur.

DOOM

imploratór adj. m., pl. imploratóri; f. sg. și pl. imploratoáre
imploratorii
IMPLORATÓR, -OÁRE, imploratori, -oare, adj. Care imploră; care exprimă implorarea. – Din fr. implorateur.

DOOM

imploratór adj. m., pl. imploratóri; f. sg. și pl. imploratoáre
imploratorilor
IMPLORATÓR, -OÁRE, imploratori, -oare, adj. Care imploră; care exprimă implorarea. – Din fr. implorateur.

DOOM

imploratór adj. m., pl. imploratóri; f. sg. și pl. imploratoáre
imploratorul
IMPLORATÓR, -OÁRE, imploratori, -oare, adj. Care imploră; care exprimă implorarea. – Din fr. implorateur.

DOOM

imploratór adj. m., pl. imploratóri; f. sg. și pl. imploratoáre
imploratorului
IMPLORATÓR, -OÁRE, imploratori, -oare, adj. Care imploră; care exprimă implorarea. – Din fr. implorateur.

DOOM

imploratór adj. m., pl. imploratóri; f. sg. și pl. imploratoáre
implorau
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
implorași
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
implorați
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
implorația
IMPLORÁȚIE, implorații, s. f. (Rar) Implorare. [Var.: implorațiúne s. f.] – Din fr. imploration.

DOOM

imploráție (rar) (-ți-e-) s. f., art. imploráția (-ți-a), g.-d. art. imploráției; pl. imploráții, art. imploráțiile (-ți-i-)
implorație
IMPLORÁȚIE, implorații, s. f. (Rar) Implorare. [Var.: implorațiúne s. f.] – Din fr. imploration.

DOOM

imploráție (rar) (-ți-e-) s. f., art. imploráția (-ți-a), g.-d. art. imploráției; pl. imploráții, art. imploráțiile (-ți-i-)
implorației
IMPLORÁȚIE, implorații, s. f. (Rar) Implorare. [Var.: implorațiúne s. f.] – Din fr. imploration.

DOOM

imploráție (rar) (-ți-e-) s. f., art. imploráția (-ți-a), g.-d. art. imploráției; pl. imploráții, art. imploráțiile (-ți-i-)
implorații
IMPLORÁȚIE, implorații, s. f. (Rar) Implorare. [Var.: implorațiúne s. f.] – Din fr. imploration.

DOOM

imploráție (rar) (-ți-e-) s. f., art. imploráția (-ți-a), g.-d. art. imploráției; pl. imploráții, art. imploráțiile (-ți-i-)
implorațiile
IMPLORÁȚIE, implorații, s. f. (Rar) Implorare. [Var.: implorațiúne s. f.] – Din fr. imploration.

DOOM

imploráție (rar) (-ți-e-) s. f., art. imploráția (-ți-a), g.-d. art. imploráției; pl. imploráții, art. imploráțiile (-ți-i-)
implorațiilor
IMPLORÁȚIE, implorații, s. f. (Rar) Implorare. [Var.: implorațiúne s. f.] – Din fr. imploration.

DOOM

imploráție (rar) (-ți-e-) s. f., art. imploráția (-ți-a), g.-d. art. imploráției; pl. imploráții, art. imploráțiile (-ți-i-)
implorațiune
IMPLORÁȚIE, implorații, s. f. (Rar) Implorare. [Var.: implorațiúne s. f.] – Din fr. imploration.

DOOM

imploráție (rar) (-ți-e-) s. f., art. imploráția (-ți-a), g.-d. art. imploráției; pl. imploráții, art. imploráțiile (-ți-i-)
implore
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
implori
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
implorând
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
implorînd
IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

DOOM

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră
implorări
IMPLORÁRE, implorări, s. f. Acțiunea de a implora și rezultatul ei; implorație, rugăminte, cerere insistentă, fierbinte, disperată. – V. implora.

DOOM

imploráre s. f., g.-d. art. implorắrii; pl. implorắri
implorării
IMPLORÁRE, implorări, s. f. Acțiunea de a implora și rezultatul ei; implorație, rugăminte, cerere insistentă, fierbinte, disperată. – V. implora.

DOOM

imploráre s. f., g.-d. art. implorắrii; pl. implorắri
implorările
IMPLORÁRE, implorări, s. f. Acțiunea de a implora și rezultatul ei; implorație, rugăminte, cerere insistentă, fierbinte, disperată. – V. implora.

DOOM

imploráre s. f., g.-d. art. implorắrii; pl. implorắri
implorărilor
IMPLORÁRE, implorări, s. f. Acțiunea de a implora și rezultatul ei; implorație, rugăminte, cerere insistentă, fierbinte, disperată. – V. implora.

DOOM

imploráre s. f., g.-d. art. implorắrii; pl. implorắri
implorător
IMPLORĂTÓR, -OÁRE adj. v. implorator.
implozia
IMPLÓZIE, implozii, s. f. 1. Fenomen opus exploziei, care constă în pătrunderea rapidă a aerului într-un spațiu închis fără aer, când pereții acestuia sunt distruși. 2. (Lingv.) Prima fază a articulării unei consoane ocluzive, care constă în închiderea totală a organului fonator. – Din fr. implosion.

DOOM

implózie (-zi-e) s. f., art. implózia (-zi-a), g.-d. art. implóziei; pl. implózii, art. implóziile (-zi-i-)
implozie
IMPLÓZIE, implozii, s. f. 1. Fenomen opus exploziei, care constă în pătrunderea rapidă a aerului într-un spațiu închis fără aer, când pereții acestuia sunt distruși. 2. (Lingv.) Prima fază a articulării unei consoane ocluzive, care constă în închiderea totală a organului fonator. – Din fr. implosion.

DOOM

implózie (-zi-e) s. f., art. implózia (-zi-a), g.-d. art. implóziei; pl. implózii, art. implóziile (-zi-i-)
imploziei
IMPLÓZIE, implozii, s. f. 1. Fenomen opus exploziei, care constă în pătrunderea rapidă a aerului într-un spațiu închis fără aer, când pereții acestuia sunt distruși. 2. (Lingv.) Prima fază a articulării unei consoane ocluzive, care constă în închiderea totală a organului fonator. – Din fr. implosion.

DOOM

implózie (-zi-e) s. f., art. implózia (-zi-a), g.-d. art. implóziei; pl. implózii, art. implóziile (-zi-i-)
implozii
IMPLÓZIE, implozii, s. f. 1. Fenomen opus exploziei, care constă în pătrunderea rapidă a aerului într-un spațiu închis fără aer, când pereții acestuia sunt distruși. 2. (Lingv.) Prima fază a articulării unei consoane ocluzive, care constă în închiderea totală a organului fonator. – Din fr. implosion.

DOOM

implózie (-zi-e) s. f., art. implózia (-zi-a), g.-d. art. implóziei; pl. implózii, art. implóziile (-zi-i-)
imploziile
IMPLÓZIE, implozii, s. f. 1. Fenomen opus exploziei, care constă în pătrunderea rapidă a aerului într-un spațiu închis fără aer, când pereții acestuia sunt distruși. 2. (Lingv.) Prima fază a articulării unei consoane ocluzive, care constă în închiderea totală a organului fonator. – Din fr. implosion.

DOOM

implózie (-zi-e) s. f., art. implózia (-zi-a), g.-d. art. implóziei; pl. implózii, art. implóziile (-zi-i-)
imploziilor
IMPLÓZIE, implozii, s. f. 1. Fenomen opus exploziei, care constă în pătrunderea rapidă a aerului într-un spațiu închis fără aer, când pereții acestuia sunt distruși. 2. (Lingv.) Prima fază a articulării unei consoane ocluzive, care constă în închiderea totală a organului fonator. – Din fr. implosion.

DOOM

implózie (-zi-e) s. f., art. implózia (-zi-a), g.-d. art. implóziei; pl. implózii, art. implóziile (-zi-i-)
imploziune
IMPLOZIÚNE s.f. v. implozie.
imploziv
IMPLOZÍV, -Ă, implozivi, -e, adj. (Lingv.).Care se referă la implozie, relativ la implozie, articulat prin implozie. Consoană implozivă. – Din fr. implosif.

DOOM

implozív adj. m., pl. implozívi; f. implozívă, pl. implozíve
imploziva
IMPLOZÍV, -Ă, implozivi, -e, adj. (Lingv.).Care se referă la implozie, relativ la implozie, articulat prin implozie. Consoană implozivă. – Din fr. implosif.

DOOM

implozív adj. m., pl. implozívi; f. implozívă, pl. implozíve
implozive
IMPLOZÍV, -Ă, implozivi, -e, adj. (Lingv.).Care se referă la implozie, relativ la implozie, articulat prin implozie. Consoană implozivă. – Din fr. implosif.

DOOM

implozív adj. m., pl. implozívi; f. implozívă, pl. implozíve
implozivei
IMPLOZÍV, -Ă, implozivi, -e, adj. (Lingv.).Care se referă la implozie, relativ la implozie, articulat prin implozie. Consoană implozivă. – Din fr. implosif.

DOOM

implozív adj. m., pl. implozívi; f. implozívă, pl. implozíve
implozivele
IMPLOZÍV, -Ă, implozivi, -e, adj. (Lingv.).Care se referă la implozie, relativ la implozie, articulat prin implozie. Consoană implozivă. – Din fr. implosif.

DOOM

implozív adj. m., pl. implozívi; f. implozívă, pl. implozíve
implozivelor
IMPLOZÍV, -Ă, implozivi, -e, adj. (Lingv.).Care se referă la implozie, relativ la implozie, articulat prin implozie. Consoană implozivă. – Din fr. implosif.

DOOM

implozív adj. m., pl. implozívi; f. implozívă, pl. implozíve
implozivi
IMPLOZÍV, -Ă, implozivi, -e, adj. (Lingv.).Care se referă la implozie, relativ la implozie, articulat prin implozie. Consoană implozivă. – Din fr. implosif.

DOOM

implozív adj. m., pl. implozívi; f. implozívă, pl. implozíve
implozivii
IMPLOZÍV, -Ă, implozivi, -e, adj. (Lingv.).Care se referă la implozie, relativ la implozie, articulat prin implozie. Consoană implozivă. – Din fr. implosif.

DOOM

implozív adj. m., pl. implozívi; f. implozívă, pl. implozíve
implozivilor
IMPLOZÍV, -Ă, implozivi, -e, adj. (Lingv.).Care se referă la implozie, relativ la implozie, articulat prin implozie. Consoană implozivă. – Din fr. implosif.

DOOM

implozív adj. m., pl. implozívi; f. implozívă, pl. implozíve
implozivul
IMPLOZÍV, -Ă, implozivi, -e, adj. (Lingv.).Care se referă la implozie, relativ la implozie, articulat prin implozie. Consoană implozivă. – Din fr. implosif.

DOOM

implozív adj. m., pl. implozívi; f. implozívă, pl. implozíve
implozivului
IMPLOZÍV, -Ă, implozivi, -e, adj. (Lingv.).Care se referă la implozie, relativ la implozie, articulat prin implozie. Consoană implozivă. – Din fr. implosif.

DOOM

implozív adj. m., pl. implozívi; f. implozívă, pl. implozíve
impluvii
IMPLÚVIU, impluvii, s. n. Bazin amenajat în atriumul locuințelor romane, în care era colectată apa de ploaie. – Din lat. impluvium.

DOOM

implúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. implúviul; pl. implúvii, art. implúviile (-vi-i-)
impluviile
IMPLÚVIU, impluvii, s. n. Bazin amenajat în atriumul locuințelor romane, în care era colectată apa de ploaie. – Din lat. impluvium.

DOOM

implúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. implúviul; pl. implúvii, art. implúviile (-vi-i-)
impluviilor
IMPLÚVIU, impluvii, s. n. Bazin amenajat în atriumul locuințelor romane, în care era colectată apa de ploaie. – Din lat. impluvium.

DOOM

implúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. implúviul; pl. implúvii, art. implúviile (-vi-i-)
impluviu
IMPLÚVIU, impluvii, s. n. Bazin amenajat în atriumul locuințelor romane, în care era colectată apa de ploaie. – Din lat. impluvium.

DOOM

implúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. implúviul; pl. implúvii, art. implúviile (-vi-i-)
impluviul
IMPLÚVIU, impluvii, s. n. Bazin amenajat în atriumul locuințelor romane, în care era colectată apa de ploaie. – Din lat. impluvium.

DOOM

implúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. implúviul; pl. implúvii, art. implúviile (-vi-i-)
impluviului
IMPLÚVIU, impluvii, s. n. Bazin amenajat în atriumul locuințelor romane, în care era colectată apa de ploaie. – Din lat. impluvium.

DOOM

implúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. implúviul; pl. implúvii, art. implúviile (-vi-i-)
impolitețe
IMPOLITÉȚE, (2) impoliteți, s. f. 1. Lipsă de politețe. 2. Faptă, atitudine sau comportare nepoliticoasă; necuviință, mojicie, bădărănie. [Var.: impolitéță s. f.] – Din fr. impolitesse.

DOOM

!impolitéțe s. f., art. impolitéțea, g.-d. impolitéți, art. impolitéții; (manifestări) pl. impolitéți
impolitețea
IMPOLITÉȚE, (2) impoliteți, s. f. 1. Lipsă de politețe. 2. Faptă, atitudine sau comportare nepoliticoasă; necuviință, mojicie, bădărănie. [Var.: impolitéță s. f.] – Din fr. impolitesse.

DOOM

!impolitéțe s. f., art. impolitéțea, g.-d. impolitéți, art. impolitéții; (manifestări) pl. impolitéți
impoliteți
IMPOLITÉȚE, (2) impoliteți, s. f. 1. Lipsă de politețe. 2. Faptă, atitudine sau comportare nepoliticoasă; necuviință, mojicie, bădărănie. [Var.: impolitéță s. f.] – Din fr. impolitesse.

DOOM

!impolitéțe s. f., art. impolitéțea, g.-d. impolitéți, art. impolitéții; (manifestări) pl. impolitéți
impoliteții
IMPOLITÉȚE, (2) impoliteți, s. f. 1. Lipsă de politețe. 2. Faptă, atitudine sau comportare nepoliticoasă; necuviință, mojicie, bădărănie. [Var.: impolitéță s. f.] – Din fr. impolitesse.

DOOM

!impolitéțe s. f., art. impolitéțea, g.-d. impolitéți, art. impolitéții; (manifestări) pl. impolitéți
impolitețile
IMPOLITÉȚE, (2) impoliteți, s. f. 1. Lipsă de politețe. 2. Faptă, atitudine sau comportare nepoliticoasă; necuviință, mojicie, bădărănie. [Var.: impolitéță s. f.] – Din fr. impolitesse.

DOOM

!impolitéțe s. f., art. impolitéțea, g.-d. impolitéți, art. impolitéții; (manifestări) pl. impolitéți
impoliteților
IMPOLITÉȚE, (2) impoliteți, s. f. 1. Lipsă de politețe. 2. Faptă, atitudine sau comportare nepoliticoasă; necuviință, mojicie, bădărănie. [Var.: impolitéță s. f.] – Din fr. impolitesse.

DOOM

!impolitéțe s. f., art. impolitéțea, g.-d. impolitéți, art. impolitéții; (manifestări) pl. impolitéți
impoliteță
IMPOLITÉȚE, (2) impoliteți, s. f. 1. Lipsă de politețe. 2. Faptă, atitudine sau comportare nepoliticoasă; necuviință, mojicie, bădărănie. [Var.: impolitéță s. f.] – Din fr. impolitesse.

DOOM

!impolitéțe s. f., art. impolitéțea, g.-d. impolitéți, art. impolitéții; (manifestări) pl. impolitéți
imponderabil
IMPONDERÁBIL, -Ă, imponderabili, -e, adj. Care nu are greutate; care se află în stare de imponderabilitate. ♦ Fig. Imperceptibil; subtil, insesizabil. – Din fr. impondérable.

DOOM

imponderábil adj. m., pl. imponderábili; f. imponderábilă, pl. imponderábile
imponderabila
IMPONDERÁBIL, -Ă, imponderabili, -e, adj. Care nu are greutate; care se află în stare de imponderabilitate. ♦ Fig. Imperceptibil; subtil, insesizabil. – Din fr. impondérable.

DOOM

imponderábil adj. m., pl. imponderábili; f. imponderábilă, pl. imponderábile
imponderabile
IMPONDERÁBIL, -Ă, imponderabili, -e, adj. Care nu are greutate; care se află în stare de imponderabilitate. ♦ Fig. Imperceptibil; subtil, insesizabil. – Din fr. impondérable.

DOOM

imponderábil adj. m., pl. imponderábili; f. imponderábilă, pl. imponderábile
imponderabilei
IMPONDERÁBIL, -Ă, imponderabili, -e, adj. Care nu are greutate; care se află în stare de imponderabilitate. ♦ Fig. Imperceptibil; subtil, insesizabil. – Din fr. impondérable.

DOOM

imponderábil adj. m., pl. imponderábili; f. imponderábilă, pl. imponderábile
imponderabilele
IMPONDERÁBIL, -Ă, imponderabili, -e, adj. Care nu are greutate; care se află în stare de imponderabilitate. ♦ Fig. Imperceptibil; subtil, insesizabil. – Din fr. impondérable.

DOOM

imponderábil adj. m., pl. imponderábili; f. imponderábilă, pl. imponderábile
imponderabilelor
IMPONDERÁBIL, -Ă, imponderabili, -e, adj. Care nu are greutate; care se află în stare de imponderabilitate. ♦ Fig. Imperceptibil; subtil, insesizabil. – Din fr. impondérable.

DOOM

imponderábil adj. m., pl. imponderábili; f. imponderábilă, pl. imponderábile
imponderabili
IMPONDERÁBIL, -Ă, imponderabili, -e, adj. Care nu are greutate; care se află în stare de imponderabilitate. ♦ Fig. Imperceptibil; subtil, insesizabil. – Din fr. impondérable.

DOOM

imponderábil adj. m., pl. imponderábili; f. imponderábilă, pl. imponderábile
imponderabilii
IMPONDERÁBIL, -Ă, imponderabili, -e, adj. Care nu are greutate; care se află în stare de imponderabilitate. ♦ Fig. Imperceptibil; subtil, insesizabil. – Din fr. impondérable.

DOOM

imponderábil adj. m., pl. imponderábili; f. imponderábilă, pl. imponderábile
imponderabililor
IMPONDERÁBIL, -Ă, imponderabili, -e, adj. Care nu are greutate; care se află în stare de imponderabilitate. ♦ Fig. Imperceptibil; subtil, insesizabil. – Din fr. impondérable.

DOOM

imponderábil adj. m., pl. imponderábili; f. imponderábilă, pl. imponderábile
imponderabilitate
IMPONDERABILITÁTE s. f. Caracterul sau starea unui corp a cărui greutate se reduce datorită ieșirii sale din câmpul gravitației terestre sau se anulează datorită intervenției unei forțe de sens contrar. – Din fr. impondérabilité.

DOOM

imponderabilitáte s. f., g.-d. art. imponderabilitắții
imponderabilitatea
IMPONDERABILITÁTE s. f. Caracterul sau starea unui corp a cărui greutate se reduce datorită ieșirii sale din câmpul gravitației terestre sau se anulează datorită intervenției unei forțe de sens contrar. – Din fr. impondérabilité.

DOOM

imponderabilitáte s. f., g.-d. art. imponderabilitắții
imponderabilități
IMPONDERABILITÁTE s. f. Caracterul sau starea unui corp a cărui greutate se reduce datorită ieșirii sale din câmpul gravitației terestre sau se anulează datorită intervenției unei forțe de sens contrar. – Din fr. impondérabilité.

DOOM

imponderabilitáte s. f., g.-d. art. imponderabilitắții
imponderabilității
IMPONDERABILITÁTE s. f. Caracterul sau starea unui corp a cărui greutate se reduce datorită ieșirii sale din câmpul gravitației terestre sau se anulează datorită intervenției unei forțe de sens contrar. – Din fr. impondérabilité.

DOOM

imponderabilitáte s. f., g.-d. art. imponderabilitắții
imponderabilul
IMPONDERÁBIL, -Ă, imponderabili, -e, adj. Care nu are greutate; care se află în stare de imponderabilitate. ♦ Fig. Imperceptibil; subtil, insesizabil. – Din fr. impondérable.

DOOM

imponderábil adj. m., pl. imponderábili; f. imponderábilă, pl. imponderábile
imponderabilului
IMPONDERÁBIL, -Ă, imponderabili, -e, adj. Care nu are greutate; care se află în stare de imponderabilitate. ♦ Fig. Imperceptibil; subtil, insesizabil. – Din fr. impondérable.

DOOM

imponderábil adj. m., pl. imponderábili; f. imponderábilă, pl. imponderábile
impopular
IMPOPULÁR, -Ă, impopulari, -e, adj. Care nu se bucură de simpatia, de aprobarea poporului; nepopular. – Din fr. impopulaire.

DOOM

impopulár adj. m., pl. impopulári; f. impopuláră, pl. impopuláre
impopulara
IMPOPULÁR, -Ă, impopulari, -e, adj. Care nu se bucură de simpatia, de aprobarea poporului; nepopular. – Din fr. impopulaire.

DOOM

impopulár adj. m., pl. impopulári; f. impopuláră, pl. impopuláre
impopulare
IMPOPULÁR, -Ă, impopulari, -e, adj. Care nu se bucură de simpatia, de aprobarea poporului; nepopular. – Din fr. impopulaire.

DOOM

impopulár adj. m., pl. impopulári; f. impopuláră, pl. impopuláre
impopularei
IMPOPULÁR, -Ă, impopulari, -e, adj. Care nu se bucură de simpatia, de aprobarea poporului; nepopular. – Din fr. impopulaire.

DOOM

impopulár adj. m., pl. impopulári; f. impopuláră, pl. impopuláre
impopularele
IMPOPULÁR, -Ă, impopulari, -e, adj. Care nu se bucură de simpatia, de aprobarea poporului; nepopular. – Din fr. impopulaire.

DOOM

impopulár adj. m., pl. impopulári; f. impopuláră, pl. impopuláre
impopularelor
IMPOPULÁR, -Ă, impopulari, -e, adj. Care nu se bucură de simpatia, de aprobarea poporului; nepopular. – Din fr. impopulaire.

DOOM

impopulár adj. m., pl. impopulári; f. impopuláră, pl. impopuláre
impopulari
IMPOPULÁR, -Ă, impopulari, -e, adj. Care nu se bucură de simpatia, de aprobarea poporului; nepopular. – Din fr. impopulaire.

DOOM

impopulár adj. m., pl. impopulári; f. impopuláră, pl. impopuláre
impopularii
IMPOPULÁR, -Ă, impopulari, -e, adj. Care nu se bucură de simpatia, de aprobarea poporului; nepopular. – Din fr. impopulaire.

DOOM

impopulár adj. m., pl. impopulári; f. impopuláră, pl. impopuláre
impopularilor
IMPOPULÁR, -Ă, impopulari, -e, adj. Care nu se bucură de simpatia, de aprobarea poporului; nepopular. – Din fr. impopulaire.

DOOM

impopulár adj. m., pl. impopulári; f. impopuláră, pl. impopuláre
impopularitate
IMPOPULARITÁTE s. f. Lipsă de popularitate a cuiva sau a ceva; nepopularitate. – Din fr. impopularité.

DOOM

impopularitáte s. f., g.-d. art. impopularitắții
impopularitatea
IMPOPULARITÁTE s. f. Lipsă de popularitate a cuiva sau a ceva; nepopularitate. – Din fr. impopularité.

DOOM

impopularitáte s. f., g.-d. art. impopularitắții
impopularități
IMPOPULARITÁTE s. f. Lipsă de popularitate a cuiva sau a ceva; nepopularitate. – Din fr. impopularité.

DOOM

impopularitáte s. f., g.-d. art. impopularitắții
impopularității
IMPOPULARITÁTE s. f. Lipsă de popularitate a cuiva sau a ceva; nepopularitate. – Din fr. impopularité.

DOOM

impopularitáte s. f., g.-d. art. impopularitắții
impopularul
IMPOPULÁR, -Ă, impopulari, -e, adj. Care nu se bucură de simpatia, de aprobarea poporului; nepopular. – Din fr. impopulaire.

DOOM

impopulár adj. m., pl. impopulári; f. impopuláră, pl. impopuláre
impopularului
IMPOPULÁR, -Ă, impopulari, -e, adj. Care nu se bucură de simpatia, de aprobarea poporului; nepopular. – Din fr. impopulaire.

DOOM

impopulár adj. m., pl. impopulári; f. impopuláră, pl. impopuláre
import
IMPÓRT, importuri, s. n. Totalitatea operațiilor cu caracter comercial prin care se introduc într-o țară mărfuri produse și cumpărate din alte țări. ◊ Loc. adj. De import = a) care este importat; b) fig. străin de realitățile locale. ◊ Cotă de import = practică protecționistă care stabilește o limită cantitativă dintr-un produs care poate fi importat. ♦ (Concr.) Totalitatea mărfurilor importate de o țară. ◊ (Inform.) Import de date = transfer de date (informații) dintr-un program în altul. – Din importa1 (derivat regresiv). Cf. germ. Import.

DOOM

impórt s. n., pl. impórturi
import
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importa
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importabil
IMPORTÁBIL, -Ă, importabili, -e, adj. Care poate fi importat; care este permis, admis să fie importat. – Din fr. importable.

DOOM

importábil adj. m., pl. importábili; f. importábilă, pl. importábile
importabila
IMPORTÁBIL, -Ă, importabili, -e, adj. Care poate fi importat; care este permis, admis să fie importat. – Din fr. importable.

DOOM

importábil adj. m., pl. importábili; f. importábilă, pl. importábile
importabile
IMPORTÁBIL, -Ă, importabili, -e, adj. Care poate fi importat; care este permis, admis să fie importat. – Din fr. importable.

DOOM

importábil adj. m., pl. importábili; f. importábilă, pl. importábile
importabilei
IMPORTÁBIL, -Ă, importabili, -e, adj. Care poate fi importat; care este permis, admis să fie importat. – Din fr. importable.

DOOM

importábil adj. m., pl. importábili; f. importábilă, pl. importábile
importabilele
IMPORTÁBIL, -Ă, importabili, -e, adj. Care poate fi importat; care este permis, admis să fie importat. – Din fr. importable.

DOOM

importábil adj. m., pl. importábili; f. importábilă, pl. importábile
importabilelor
IMPORTÁBIL, -Ă, importabili, -e, adj. Care poate fi importat; care este permis, admis să fie importat. – Din fr. importable.

DOOM

importábil adj. m., pl. importábili; f. importábilă, pl. importábile
importabili
IMPORTÁBIL, -Ă, importabili, -e, adj. Care poate fi importat; care este permis, admis să fie importat. – Din fr. importable.

DOOM

importábil adj. m., pl. importábili; f. importábilă, pl. importábile
importabilii
IMPORTÁBIL, -Ă, importabili, -e, adj. Care poate fi importat; care este permis, admis să fie importat. – Din fr. importable.

DOOM

importábil adj. m., pl. importábili; f. importábilă, pl. importábile
importabililor
IMPORTÁBIL, -Ă, importabili, -e, adj. Care poate fi importat; care este permis, admis să fie importat. – Din fr. importable.

DOOM

importábil adj. m., pl. importábili; f. importábilă, pl. importábile
importabilul
IMPORTÁBIL, -Ă, importabili, -e, adj. Care poate fi importat; care este permis, admis să fie importat. – Din fr. importable.

DOOM

importábil adj. m., pl. importábili; f. importábilă, pl. importábile
importabilului
IMPORTÁBIL, -Ă, importabili, -e, adj. Care poate fi importat; care este permis, admis să fie importat. – Din fr. importable.

DOOM

importábil adj. m., pl. importábili; f. importábilă, pl. importábile
importai
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importam
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
important
IMPORTÁNT, -Ă, importanți, -te, adj. Care are însemnătate, valoare; însemnat. ♦ (Despre persoane) De bază; remarcabil, ilustru. ♦ (Ir.) Care se crede om de seamă; plin de aroganță, îngâmfat. – Din fr. important.

DOOM

importánt adj. m., pl. importánți; f. importántă, pl. importánte
importanta
IMPORTÁNT, -Ă, importanți, -te, adj. Care are însemnătate, valoare; însemnat. ♦ (Despre persoane) De bază; remarcabil, ilustru. ♦ (Ir.) Care se crede om de seamă; plin de aroganță, îngâmfat. – Din fr. important.

DOOM

importánt adj. m., pl. importánți; f. importántă, pl. importánte
importante
IMPORTÁNT, -Ă, importanți, -te, adj. Care are însemnătate, valoare; însemnat. ♦ (Despre persoane) De bază; remarcabil, ilustru. ♦ (Ir.) Care se crede om de seamă; plin de aroganță, îngâmfat. – Din fr. important.

DOOM

importánt adj. m., pl. importánți; f. importántă, pl. importánte
importantei
IMPORTÁNT, -Ă, importanți, -te, adj. Care are însemnătate, valoare; însemnat. ♦ (Despre persoane) De bază; remarcabil, ilustru. ♦ (Ir.) Care se crede om de seamă; plin de aroganță, îngâmfat. – Din fr. important.

DOOM

importánt adj. m., pl. importánți; f. importántă, pl. importánte
importantele
IMPORTÁNT, -Ă, importanți, -te, adj. Care are însemnătate, valoare; însemnat. ♦ (Despre persoane) De bază; remarcabil, ilustru. ♦ (Ir.) Care se crede om de seamă; plin de aroganță, îngâmfat. – Din fr. important.

DOOM

importánt adj. m., pl. importánți; f. importántă, pl. importánte
importantelor
IMPORTÁNT, -Ă, importanți, -te, adj. Care are însemnătate, valoare; însemnat. ♦ (Despre persoane) De bază; remarcabil, ilustru. ♦ (Ir.) Care se crede om de seamă; plin de aroganță, îngâmfat. – Din fr. important.

DOOM

importánt adj. m., pl. importánți; f. importántă, pl. importánte
importantul
IMPORTÁNT, -Ă, importanți, -te, adj. Care are însemnătate, valoare; însemnat. ♦ (Despre persoane) De bază; remarcabil, ilustru. ♦ (Ir.) Care se crede om de seamă; plin de aroganță, îngâmfat. – Din fr. important.

DOOM

importánt adj. m., pl. importánți; f. importántă, pl. importánte
importantului
IMPORTÁNT, -Ă, importanți, -te, adj. Care are însemnătate, valoare; însemnat. ♦ (Despre persoane) De bază; remarcabil, ilustru. ♦ (Ir.) Care se crede om de seamă; plin de aroganță, îngâmfat. – Din fr. important.

DOOM

importánt adj. m., pl. importánți; f. importántă, pl. importánte
importanța
IMPORTÁNȚĂ s. f. Faptul de a fi important, caracterul unui lucru important; însemnătate; semnificație. ◊ Loc. adv. Cu importanță = cu convingerea (nejustificată) că spune sau face ceva important; cu înfumurare. ◊ Expr. A-și da importanță = a se îngâmfa, a se crede om de seamă, superior. Plin de importanță = înfumurat, îngâmfat, încrezut. – Din fr. importance.

DOOM

importánță s. f., g.-d. art. importánței
importanțe
IMPORTÁNȚĂ s. f. Faptul de a fi important, caracterul unui lucru important; însemnătate; semnificație. ◊ Loc. adv. Cu importanță = cu convingerea (nejustificată) că spune sau face ceva important; cu înfumurare. ◊ Expr. A-și da importanță = a se îngâmfa, a se crede om de seamă, superior. Plin de importanță = înfumurat, îngâmfat, încrezut. – Din fr. importance.

DOOM

importánță s. f., g.-d. art. importánței
importanței
IMPORTÁNȚĂ s. f. Faptul de a fi important, caracterul unui lucru important; însemnătate; semnificație. ◊ Loc. adv. Cu importanță = cu convingerea (nejustificată) că spune sau face ceva important; cu înfumurare. ◊ Expr. A-și da importanță = a se îngâmfa, a se crede om de seamă, superior. Plin de importanță = înfumurat, îngâmfat, încrezut. – Din fr. importance.

DOOM

importánță s. f., g.-d. art. importánței
importanți
IMPORTÁNT, -Ă, importanți, -te, adj. Care are însemnătate, valoare; însemnat. ♦ (Despre persoane) De bază; remarcabil, ilustru. ♦ (Ir.) Care se crede om de seamă; plin de aroganță, îngâmfat. – Din fr. important.

DOOM

importánt adj. m., pl. importánți; f. importántă, pl. importánte
importanții
IMPORTÁNT, -Ă, importanți, -te, adj. Care are însemnătate, valoare; însemnat. ♦ (Despre persoane) De bază; remarcabil, ilustru. ♦ (Ir.) Care se crede om de seamă; plin de aroganță, îngâmfat. – Din fr. important.

DOOM

importánt adj. m., pl. importánți; f. importántă, pl. importánte
importanților
IMPORTÁNT, -Ă, importanți, -te, adj. Care are însemnătate, valoare; însemnat. ♦ (Despre persoane) De bază; remarcabil, ilustru. ♦ (Ir.) Care se crede om de seamă; plin de aroganță, îngâmfat. – Din fr. important.

DOOM

importánt adj. m., pl. importánți; f. importántă, pl. importánte
importare
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importare
IMPORTÁRE, importări, s. f. Acțiunea de a importa1. – V. importa1.

DOOM

importáre s. f., g.-d. art. importắrii; pl. importắri
importarea
IMPORTÁRE, importări, s. f. Acțiunea de a importa1. – V. importa1.

DOOM

importáre s. f., g.-d. art. importắrii; pl. importắri
importară
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importarăm
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importarăți
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importase
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importasem
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importaseră
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importaserăm
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importaserăți
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importaseși
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importaseți
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importat
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importat
IMPORTÁT, -Ă, importați, -te, adj. (Despre mărfuri) Adus în propria țară prin cumpărare sau prin schimb. – V. importa1.
importata
IMPORTÁT, -Ă, importați, -te, adj. (Despre mărfuri) Adus în propria țară prin cumpărare sau prin schimb. – V. importa1.
importate
IMPORTÁT, -Ă, importați, -te, adj. (Despre mărfuri) Adus în propria țară prin cumpărare sau prin schimb. – V. importa1.
importatei
IMPORTÁT, -Ă, importați, -te, adj. (Despre mărfuri) Adus în propria țară prin cumpărare sau prin schimb. – V. importa1.
importatele
IMPORTÁT, -Ă, importați, -te, adj. (Despre mărfuri) Adus în propria țară prin cumpărare sau prin schimb. – V. importa1.
importatelor
IMPORTÁT, -Ă, importați, -te, adj. (Despre mărfuri) Adus în propria țară prin cumpărare sau prin schimb. – V. importa1.
importatoare
IMPORTATÓR, -OÁRE, importatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică care se ocupă cu importul. 2. Adj. Care importă1. Țară importatoare de bumbac. – Din fr. importateur.

DOOM

!importatór adj. m., s. m., pl. importatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. importatoáre
importatoarea
IMPORTATÓR, -OÁRE, importatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică care se ocupă cu importul. 2. Adj. Care importă1. Țară importatoare de bumbac. – Din fr. importateur.

DOOM

!importatór adj. m., s. m., pl. importatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. importatoáre
importatoarei
IMPORTATÓR, -OÁRE, importatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică care se ocupă cu importul. 2. Adj. Care importă1. Țară importatoare de bumbac. – Din fr. importateur.

DOOM

!importatór adj. m., s. m., pl. importatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. importatoáre
importatoarele
IMPORTATÓR, -OÁRE, importatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică care se ocupă cu importul. 2. Adj. Care importă1. Țară importatoare de bumbac. – Din fr. importateur.

DOOM

!importatór adj. m., s. m., pl. importatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. importatoáre
importatoarelor
IMPORTATÓR, -OÁRE, importatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică care se ocupă cu importul. 2. Adj. Care importă1. Țară importatoare de bumbac. – Din fr. importateur.

DOOM

!importatór adj. m., s. m., pl. importatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. importatoáre
importator
IMPORTATÓR, -OÁRE, importatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică care se ocupă cu importul. 2. Adj. Care importă1. Țară importatoare de bumbac. – Din fr. importateur.

DOOM

!importatór adj. m., s. m., pl. importatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. importatoáre
importatori
IMPORTATÓR, -OÁRE, importatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică care se ocupă cu importul. 2. Adj. Care importă1. Țară importatoare de bumbac. – Din fr. importateur.

DOOM

!importatór adj. m., s. m., pl. importatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. importatoáre
importatorii
IMPORTATÓR, -OÁRE, importatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică care se ocupă cu importul. 2. Adj. Care importă1. Țară importatoare de bumbac. – Din fr. importateur.

DOOM

!importatór adj. m., s. m., pl. importatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. importatoáre
importatorilor
IMPORTATÓR, -OÁRE, importatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică care se ocupă cu importul. 2. Adj. Care importă1. Țară importatoare de bumbac. – Din fr. importateur.

DOOM

!importatór adj. m., s. m., pl. importatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. importatoáre
importatorul
IMPORTATÓR, -OÁRE, importatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică care se ocupă cu importul. 2. Adj. Care importă1. Țară importatoare de bumbac. – Din fr. importateur.

DOOM

!importatór adj. m., s. m., pl. importatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. importatoáre
importatorului
IMPORTATÓR, -OÁRE, importatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană fizică sau juridică care se ocupă cu importul. 2. Adj. Care importă1. Țară importatoare de bumbac. – Din fr. importateur.

DOOM

!importatór adj. m., s. m., pl. importatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. importatoáre
importatul
IMPORTÁT, -Ă, importați, -te, adj. (Despre mărfuri) Adus în propria țară prin cumpărare sau prin schimb. – V. importa1.
importatului
IMPORTÁT, -Ă, importați, -te, adj. (Despre mărfuri) Adus în propria țară prin cumpărare sau prin schimb. – V. importa1.
importau
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importași
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importați
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importați
IMPORTÁT, -Ă, importați, -te, adj. (Despre mărfuri) Adus în propria țară prin cumpărare sau prin schimb. – V. importa1.
importații
IMPORTÁT, -Ă, importați, -te, adj. (Despre mărfuri) Adus în propria țară prin cumpărare sau prin schimb. – V. importa1.
importaților
IMPORTÁT, -Ă, importați, -te, adj. (Despre mărfuri) Adus în propria țară prin cumpărare sau prin schimb. – V. importa1.
importațiune
IMPORTAȚIÚNE, importațiuni, s. f. (Înv.) Lucru, bun importat. – Din fr. importation.

DOOM

importațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. importațiúnii; pl. importațiúni
importațiunea
IMPORTAȚIÚNE, importațiuni, s. f. (Înv.) Lucru, bun importat. – Din fr. importation.

DOOM

importațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. importațiúnii; pl. importațiúni
importațiuni
IMPORTAȚIÚNE, importațiuni, s. f. (Înv.) Lucru, bun importat. – Din fr. importation.

DOOM

importațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. importațiúnii; pl. importațiúni
importațiunii
IMPORTAȚIÚNE, importațiuni, s. f. (Înv.) Lucru, bun importat. – Din fr. importation.

DOOM

importațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. importațiúnii; pl. importațiúni
importațiunile
IMPORTAȚIÚNE, importațiuni, s. f. (Înv.) Lucru, bun importat. – Din fr. importation.

DOOM

importațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. importațiúnii; pl. importațiúni
importațiunilor
IMPORTAȚIÚNE, importațiuni, s. f. (Înv.) Lucru, bun importat. – Din fr. importation.

DOOM

importațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. importațiúnii; pl. importațiúni
importe
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importul
IMPÓRT, importuri, s. n. Totalitatea operațiilor cu caracter comercial prin care se introduc într-o țară mărfuri produse și cumpărate din alte țări. ◊ Loc. adj. De import = a) care este importat; b) fig. străin de realitățile locale. ◊ Cotă de import = practică protecționistă care stabilește o limită cantitativă dintr-un produs care poate fi importat. ♦ (Concr.) Totalitatea mărfurilor importate de o țară. ◊ (Inform.) Import de date = transfer de date (informații) dintr-un program în altul. – Din importa1 (derivat regresiv). Cf. germ. Import.

DOOM

impórt s. n., pl. impórturi
importului
IMPÓRT, importuri, s. n. Totalitatea operațiilor cu caracter comercial prin care se introduc într-o țară mărfuri produse și cumpărate din alte țări. ◊ Loc. adj. De import = a) care este importat; b) fig. străin de realitățile locale. ◊ Cotă de import = practică protecționistă care stabilește o limită cantitativă dintr-un produs care poate fi importat. ♦ (Concr.) Totalitatea mărfurilor importate de o țară. ◊ (Inform.) Import de date = transfer de date (informații) dintr-un program în altul. – Din importa1 (derivat regresiv). Cf. germ. Import.

DOOM

impórt s. n., pl. impórturi
importun
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importun
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importuna
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importuna
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importuna
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importunai
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importunam
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importunare
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importunare
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu stăruințele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.
importunară
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importunarăm
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importunarăți
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importunase
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importunasem
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importunaseră
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importunaserăm
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importunaserăți
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importunaseși
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importunaseți
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importunat
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importunat
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu stăruințele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.
importunau
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importunași
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importunați
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importune
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importune
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importunează
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importunei
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importunei
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importunele
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importunele
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importunelor
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importunelor
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importunez
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importuneze
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importunezi
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importuni
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importuni
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importunii
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importunii
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importunilor
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importunilor
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importunitate
IMPORTUNITÁTE s. f. (Livr.) Insistență, atitudine, prezență care plictisește sau stingherește pe cineva. – Din fr. importunité, lat. importunitas, -atis.

DOOM

importunitáte (livr.) s. f., g.-d. art. importunitắții
importunitatea
IMPORTUNITÁTE s. f. (Livr.) Insistență, atitudine, prezență care plictisește sau stingherește pe cineva. – Din fr. importunité, lat. importunitas, -atis.

DOOM

importunitáte (livr.) s. f., g.-d. art. importunitắții
importunități
IMPORTUNITÁTE s. f. (Livr.) Insistență, atitudine, prezență care plictisește sau stingherește pe cineva. – Din fr. importunité, lat. importunitas, -atis.

DOOM

importunitáte (livr.) s. f., g.-d. art. importunitắții
importunității
IMPORTUNITÁTE s. f. (Livr.) Insistență, atitudine, prezență care plictisește sau stingherește pe cineva. – Din fr. importunité, lat. importunitas, -atis.

DOOM

importunitáte (livr.) s. f., g.-d. art. importunitắții
importunitățile
IMPORTUNITÁTE s. f. (Livr.) Insistență, atitudine, prezență care plictisește sau stingherește pe cineva. – Din fr. importunité, lat. importunitas, -atis.

DOOM

importunitáte (livr.) s. f., g.-d. art. importunitắții
importunităților
IMPORTUNITÁTE s. f. (Livr.) Insistență, atitudine, prezență care plictisește sau stingherește pe cineva. – Din fr. importunité, lat. importunitas, -atis.

DOOM

importunitáte (livr.) s. f., g.-d. art. importunitắții
importunul
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importunul
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importunului
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importunului
IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

DOOM

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne
importunând
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importunînd
IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu insistențele sau cu prezența sa. – Din fr. importuner.

DOOM

importuná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 importuneáză
importuri
IMPÓRT, importuri, s. n. Totalitatea operațiilor cu caracter comercial prin care se introduc într-o țară mărfuri produse și cumpărate din alte țări. ◊ Loc. adj. De import = a) care este importat; b) fig. străin de realitățile locale. ◊ Cotă de import = practică protecționistă care stabilește o limită cantitativă dintr-un produs care poate fi importat. ♦ (Concr.) Totalitatea mărfurilor importate de o țară. ◊ (Inform.) Import de date = transfer de date (informații) dintr-un program în altul. – Din importa1 (derivat regresiv). Cf. germ. Import.

DOOM

impórt s. n., pl. impórturi
importurile
IMPÓRT, importuri, s. n. Totalitatea operațiilor cu caracter comercial prin care se introduc într-o țară mărfuri produse și cumpărate din alte țări. ◊ Loc. adj. De import = a) care este importat; b) fig. străin de realitățile locale. ◊ Cotă de import = practică protecționistă care stabilește o limită cantitativă dintr-un produs care poate fi importat. ♦ (Concr.) Totalitatea mărfurilor importate de o țară. ◊ (Inform.) Import de date = transfer de date (informații) dintr-un program în altul. – Din importa1 (derivat regresiv). Cf. germ. Import.

DOOM

impórt s. n., pl. impórturi
importurilor
IMPÓRT, importuri, s. n. Totalitatea operațiilor cu caracter comercial prin care se introduc într-o țară mărfuri produse și cumpărate din alte țări. ◊ Loc. adj. De import = a) care este importat; b) fig. străin de realitățile locale. ◊ Cotă de import = practică protecționistă care stabilește o limită cantitativă dintr-un produs care poate fi importat. ♦ (Concr.) Totalitatea mărfurilor importate de o țară. ◊ (Inform.) Import de date = transfer de date (informații) dintr-un program în altul. – Din importa1 (derivat regresiv). Cf. germ. Import.

DOOM

impórt s. n., pl. impórturi
importând
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importînd
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
importări
IMPORTÁRE, importări, s. f. Acțiunea de a importa1. – V. importa1.

DOOM

importáre s. f., g.-d. art. importắrii; pl. importắri
importării
IMPORTÁRE, importări, s. f. Acțiunea de a importa1. – V. importa1.

DOOM

importáre s. f., g.-d. art. importắrii; pl. importắri
importările
IMPORTÁRE, importări, s. f. Acțiunea de a importa1. – V. importa1.

DOOM

importáre s. f., g.-d. art. importắrii; pl. importắri
importărilor
IMPORTÁRE, importări, s. f. Acțiunea de a importa1. – V. importa1.

DOOM

importáre s. f., g.-d. art. importắrii; pl. importắri
imporți
IMPORTÁ1, import, vb. I. Tranz. A aduce în țara proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; p. ext. a cumpăra servicii din alte țări. ♦ Fig. A prelua obiceiuri, mode etc. străine. – Din fr. importer.

DOOM

importá (a ~) vb., ind. prez. 3 impórtă
imposibil
IMPOSÍBIL, -Ă, imposibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu e posibil, care nu se poate îndeplini; irealizabil. ♦ Extrem de greu, de dificil. O muncă imposibilă. ♦ (Fam.; despre oameni) Nesuferit, insuportabil. 2. S. n. Ceea ce este (aproape) cu neputință de realizat. ◊ Expr. A face imposibilul = a face tot ceea ce îi stă în putință pentru a realiza ceva. ♦ (Adverbial) Cu neputință, în niciun caz, cu niciun preț. – Din fr. impossible, lat. impossibilis.

DOOM

imposíbil2 s. n.
imposibila
IMPOSÍBIL, -Ă, imposibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu e posibil, care nu se poate îndeplini; irealizabil. ♦ Extrem de greu, de dificil. O muncă imposibilă. ♦ (Fam.; despre oameni) Nesuferit, insuportabil. 2. S. n. Ceea ce este (aproape) cu neputință de realizat. ◊ Expr. A face imposibilul = a face tot ceea ce îi stă în putință pentru a realiza ceva. ♦ (Adverbial) Cu neputință, în niciun caz, cu niciun preț. – Din fr. impossible, lat. impossibilis.

DOOM

imposíbil2 s. n.
imposibile
IMPOSÍBIL, -Ă, imposibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu e posibil, care nu se poate îndeplini; irealizabil. ♦ Extrem de greu, de dificil. O muncă imposibilă. ♦ (Fam.; despre oameni) Nesuferit, insuportabil. 2. S. n. Ceea ce este (aproape) cu neputință de realizat. ◊ Expr. A face imposibilul = a face tot ceea ce îi stă în putință pentru a realiza ceva. ♦ (Adverbial) Cu neputință, în niciun caz, cu niciun preț. – Din fr. impossible, lat. impossibilis.

DOOM

imposíbil2 s. n.
imposibilei
IMPOSÍBIL, -Ă, imposibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu e posibil, care nu se poate îndeplini; irealizabil. ♦ Extrem de greu, de dificil. O muncă imposibilă. ♦ (Fam.; despre oameni) Nesuferit, insuportabil. 2. S. n. Ceea ce este (aproape) cu neputință de realizat. ◊ Expr. A face imposibilul = a face tot ceea ce îi stă în putință pentru a realiza ceva. ♦ (Adverbial) Cu neputință, în niciun caz, cu niciun preț. – Din fr. impossible, lat. impossibilis.

DOOM

imposíbil2 s. n.
imposibilele
IMPOSÍBIL, -Ă, imposibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu e posibil, care nu se poate îndeplini; irealizabil. ♦ Extrem de greu, de dificil. O muncă imposibilă. ♦ (Fam.; despre oameni) Nesuferit, insuportabil. 2. S. n. Ceea ce este (aproape) cu neputință de realizat. ◊ Expr. A face imposibilul = a face tot ceea ce îi stă în putință pentru a realiza ceva. ♦ (Adverbial) Cu neputință, în niciun caz, cu niciun preț. – Din fr. impossible, lat. impossibilis.

DOOM

imposíbil2 s. n.
imposibilelor
IMPOSÍBIL, -Ă, imposibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu e posibil, care nu se poate îndeplini; irealizabil. ♦ Extrem de greu, de dificil. O muncă imposibilă. ♦ (Fam.; despre oameni) Nesuferit, insuportabil. 2. S. n. Ceea ce este (aproape) cu neputință de realizat. ◊ Expr. A face imposibilul = a face tot ceea ce îi stă în putință pentru a realiza ceva. ♦ (Adverbial) Cu neputință, în niciun caz, cu niciun preț. – Din fr. impossible, lat. impossibilis.

DOOM

imposíbil2 s. n.
imposibili
IMPOSÍBIL, -Ă, imposibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu e posibil, care nu se poate îndeplini; irealizabil. ♦ Extrem de greu, de dificil. O muncă imposibilă. ♦ (Fam.; despre oameni) Nesuferit, insuportabil. 2. S. n. Ceea ce este (aproape) cu neputință de realizat. ◊ Expr. A face imposibilul = a face tot ceea ce îi stă în putință pentru a realiza ceva. ♦ (Adverbial) Cu neputință, în niciun caz, cu niciun preț. – Din fr. impossible, lat. impossibilis.

DOOM

imposíbil2 s. n.
imposibilii
IMPOSÍBIL, -Ă, imposibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu e posibil, care nu se poate îndeplini; irealizabil. ♦ Extrem de greu, de dificil. O muncă imposibilă. ♦ (Fam.; despre oameni) Nesuferit, insuportabil. 2. S. n. Ceea ce este (aproape) cu neputință de realizat. ◊ Expr. A face imposibilul = a face tot ceea ce îi stă în putință pentru a realiza ceva. ♦ (Adverbial) Cu neputință, în niciun caz, cu niciun preț. – Din fr. impossible, lat. impossibilis.

DOOM

imposíbil2 s. n.
imposibililor
IMPOSÍBIL, -Ă, imposibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu e posibil, care nu se poate îndeplini; irealizabil. ♦ Extrem de greu, de dificil. O muncă imposibilă. ♦ (Fam.; despre oameni) Nesuferit, insuportabil. 2. S. n. Ceea ce este (aproape) cu neputință de realizat. ◊ Expr. A face imposibilul = a face tot ceea ce îi stă în putință pentru a realiza ceva. ♦ (Adverbial) Cu neputință, în niciun caz, cu niciun preț. – Din fr. impossible, lat. impossibilis.

DOOM

imposíbil2 s. n.
imposibilitate
IMPOSIBILITÁTE, s. f. Caracterul sau situația a ceea ce este imposibil; faptul de a nu putea face ceva; neputință. – Din fr. impossibilité, lat. impossibilitas, -atis.

DOOM

imposibilitáte s. f., g.-d. art. imposibilitắții
imposibilitatea
IMPOSIBILITÁTE, s. f. Caracterul sau situația a ceea ce este imposibil; faptul de a nu putea face ceva; neputință. – Din fr. impossibilité, lat. impossibilitas, -atis.

DOOM

imposibilitáte s. f., g.-d. art. imposibilitắții
imposibilități
IMPOSIBILITÁTE, s. f. Caracterul sau situația a ceea ce este imposibil; faptul de a nu putea face ceva; neputință. – Din fr. impossibilité, lat. impossibilitas, -atis.

DOOM

imposibilitáte s. f., g.-d. art. imposibilitắții
imposibilității
IMPOSIBILITÁTE, s. f. Caracterul sau situația a ceea ce este imposibil; faptul de a nu putea face ceva; neputință. – Din fr. impossibilité, lat. impossibilitas, -atis.

DOOM

imposibilitáte s. f., g.-d. art. imposibilitắții
imposibilitățile
IMPOSIBILITÁTE, s. f. Caracterul sau situația a ceea ce este imposibil; faptul de a nu putea face ceva; neputință. – Din fr. impossibilité, lat. impossibilitas, -atis.

DOOM

imposibilitáte s. f., g.-d. art. imposibilitắții
imposibilităților
IMPOSIBILITÁTE, s. f. Caracterul sau situația a ceea ce este imposibil; faptul de a nu putea face ceva; neputință. – Din fr. impossibilité, lat. impossibilitas, -atis.

DOOM

imposibilitáte s. f., g.-d. art. imposibilitắții
imposibilul
IMPOSÍBIL, -Ă, imposibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu e posibil, care nu se poate îndeplini; irealizabil. ♦ Extrem de greu, de dificil. O muncă imposibilă. ♦ (Fam.; despre oameni) Nesuferit, insuportabil. 2. S. n. Ceea ce este (aproape) cu neputință de realizat. ◊ Expr. A face imposibilul = a face tot ceea ce îi stă în putință pentru a realiza ceva. ♦ (Adverbial) Cu neputință, în niciun caz, cu niciun preț. – Din fr. impossible, lat. impossibilis.

DOOM

imposíbil2 s. n.
imposibilului
IMPOSÍBIL, -Ă, imposibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu e posibil, care nu se poate îndeplini; irealizabil. ♦ Extrem de greu, de dificil. O muncă imposibilă. ♦ (Fam.; despre oameni) Nesuferit, insuportabil. 2. S. n. Ceea ce este (aproape) cu neputință de realizat. ◊ Expr. A face imposibilul = a face tot ceea ce îi stă în putință pentru a realiza ceva. ♦ (Adverbial) Cu neputință, în niciun caz, cu niciun preț. – Din fr. impossible, lat. impossibilis.

DOOM

imposíbil2 s. n.
imposta
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
imposta
IMPÓSTĂ, imposte, s. f. Plan orizontal ieșit în relief față de nivelul zidăriei, servind de obicei ca sprijin pentru o boltă, un arc etc. – Din fr. imposte, it. imposta.

DOOM

impóstă s. f., g.-d. art. impóstei; pl. impóste
impostai
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostam
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostare
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostare
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostară
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostarăm
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostarăți
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostase
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostasem
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostaseră
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostaserăm
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostaserăți
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostaseși
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostaseți
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostat
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostat
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostau
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostași
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostați
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostație
IMPOSTÁȚIE s. f. (Muz.) Pregătire, antrenare a vocii (înainte de a cânta); vocalizare. – Din it. impostazione.
imposte
IMPÓSTĂ, imposte, s. f. Plan orizontal ieșit în relief față de nivelul zidăriei, servind de obicei ca sprijin pentru o boltă, un arc etc. – Din fr. imposte, it. imposta.

DOOM

impóstă s. f., g.-d. art. impóstei; pl. impóste
impostează
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostei
IMPÓSTĂ, imposte, s. f. Plan orizontal ieșit în relief față de nivelul zidăriei, servind de obicei ca sprijin pentru o boltă, un arc etc. – Din fr. imposte, it. imposta.

DOOM

impóstă s. f., g.-d. art. impóstei; pl. impóste
impostele
IMPÓSTĂ, imposte, s. f. Plan orizontal ieșit în relief față de nivelul zidăriei, servind de obicei ca sprijin pentru o boltă, un arc etc. – Din fr. imposte, it. imposta.

DOOM

impóstă s. f., g.-d. art. impóstei; pl. impóste
impostelor
IMPÓSTĂ, imposte, s. f. Plan orizontal ieșit în relief față de nivelul zidăriei, servind de obicei ca sprijin pentru o boltă, un arc etc. – Din fr. imposte, it. imposta.

DOOM

impóstă s. f., g.-d. art. impóstei; pl. impóste
impostez
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
imposteze
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostezi
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostoare
IMPOSTÓR, -OÁRE, impostori, -oare, s. m. și f. Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care, prin minciuni și prefăcătorie, își arogă o falsă identitate (și competență), vrând să pară ceea ce nu este; farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor.

DOOM

impostór s. m., pl. impostóri
impostoarea
IMPOSTÓR, -OÁRE, impostori, -oare, s. m. și f. Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care, prin minciuni și prefăcătorie, își arogă o falsă identitate (și competență), vrând să pară ceea ce nu este; farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor.

DOOM

impostór s. m., pl. impostóri
impostoarei
IMPOSTÓR, -OÁRE, impostori, -oare, s. m. și f. Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care, prin minciuni și prefăcătorie, își arogă o falsă identitate (și competență), vrând să pară ceea ce nu este; farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor.

DOOM

impostór s. m., pl. impostóri
impostoarele
IMPOSTÓR, -OÁRE, impostori, -oare, s. m. și f. Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care, prin minciuni și prefăcătorie, își arogă o falsă identitate (și competență), vrând să pară ceea ce nu este; farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor.

DOOM

impostór s. m., pl. impostóri
impostoarelor
IMPOSTÓR, -OÁRE, impostori, -oare, s. m. și f. Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care, prin minciuni și prefăcătorie, își arogă o falsă identitate (și competență), vrând să pară ceea ce nu este; farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor.

DOOM

impostór s. m., pl. impostóri
impostor
IMPOSTÓR, -OÁRE, impostori, -oare, s. m. și f. Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care, prin minciuni și prefăcătorie, își arogă o falsă identitate (și competență), vrând să pară ceea ce nu este; farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor.

DOOM

impostór s. m., pl. impostóri
impostori
IMPOSTÓR, -OÁRE, impostori, -oare, s. m. și f. Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care, prin minciuni și prefăcătorie, își arogă o falsă identitate (și competență), vrând să pară ceea ce nu este; farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor.

DOOM

impostór s. m., pl. impostóri
impostorii
IMPOSTÓR, -OÁRE, impostori, -oare, s. m. și f. Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care, prin minciuni și prefăcătorie, își arogă o falsă identitate (și competență), vrând să pară ceea ce nu este; farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor.

DOOM

impostór s. m., pl. impostóri
impostorilor
IMPOSTÓR, -OÁRE, impostori, -oare, s. m. și f. Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care, prin minciuni și prefăcătorie, își arogă o falsă identitate (și competență), vrând să pară ceea ce nu este; farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor.

DOOM

impostór s. m., pl. impostóri
impostorul
IMPOSTÓR, -OÁRE, impostori, -oare, s. m. și f. Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care, prin minciuni și prefăcătorie, își arogă o falsă identitate (și competență), vrând să pară ceea ce nu este; farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor.

DOOM

impostór s. m., pl. impostóri
impostorului
IMPOSTÓR, -OÁRE, impostori, -oare, s. m. și f. Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care, prin minciuni și prefăcătorie, își arogă o falsă identitate (și competență), vrând să pară ceea ce nu este; farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor.

DOOM

impostór s. m., pl. impostóri
impostura
IMPOSTÚRĂ, imposturi, s. f. Acțiune, faptă de impostor; șarlatanie, înșelătorie. – Din fr. imposture, lat. impostura.

DOOM

impostúră s. f., g.-d. art. impostúrii; pl. impostúri
imposturi
IMPOSTÚRĂ, imposturi, s. f. Acțiune, faptă de impostor; șarlatanie, înșelătorie. – Din fr. imposture, lat. impostura.

DOOM

impostúră s. f., g.-d. art. impostúrii; pl. impostúri
imposturii
IMPOSTÚRĂ, imposturi, s. f. Acțiune, faptă de impostor; șarlatanie, înșelătorie. – Din fr. imposture, lat. impostura.

DOOM

impostúră s. f., g.-d. art. impostúrii; pl. impostúri
imposturile
IMPOSTÚRĂ, imposturi, s. f. Acțiune, faptă de impostor; șarlatanie, înșelătorie. – Din fr. imposture, lat. impostura.

DOOM

impostúră s. f., g.-d. art. impostúrii; pl. impostúri
imposturilor
IMPOSTÚRĂ, imposturi, s. f. Acțiune, faptă de impostor; șarlatanie, înșelătorie. – Din fr. imposture, lat. impostura.

DOOM

impostúră s. f., g.-d. art. impostúrii; pl. impostúri
impostând
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impostînd
IMPOSTÁ vb. I. tr. (Liv.) A aranja, a organiza bazele, structurile unei construcții, ale unei lucrări. [< it. impostare].
impotent
IMPOTÉNT, -Ă, impotenți, -te, adj. Lipsit de vigoare; neputincios. ♦ Spec. (Despre bărbați) Inapt pentru săvârșirea actului sexual. – Din fr. impotent, lat. impotens, -ntis.

DOOM

impotént adj. m., pl. impoténți; f. impoténtă, pl. impoténte
impotenta
IMPOTÉNT, -Ă, impotenți, -te, adj. Lipsit de vigoare; neputincios. ♦ Spec. (Despre bărbați) Inapt pentru săvârșirea actului sexual. – Din fr. impotent, lat. impotens, -ntis.

DOOM

impotént adj. m., pl. impoténți; f. impoténtă, pl. impoténte
impotente
IMPOTÉNT, -Ă, impotenți, -te, adj. Lipsit de vigoare; neputincios. ♦ Spec. (Despre bărbați) Inapt pentru săvârșirea actului sexual. – Din fr. impotent, lat. impotens, -ntis.

DOOM

impotént adj. m., pl. impoténți; f. impoténtă, pl. impoténte
impotentei
IMPOTÉNT, -Ă, impotenți, -te, adj. Lipsit de vigoare; neputincios. ♦ Spec. (Despre bărbați) Inapt pentru săvârșirea actului sexual. – Din fr. impotent, lat. impotens, -ntis.

DOOM

impotént adj. m., pl. impoténți; f. impoténtă, pl. impoténte
impotentele
IMPOTÉNT, -Ă, impotenți, -te, adj. Lipsit de vigoare; neputincios. ♦ Spec. (Despre bărbați) Inapt pentru săvârșirea actului sexual. – Din fr. impotent, lat. impotens, -ntis.

DOOM

impotént adj. m., pl. impoténți; f. impoténtă, pl. impoténte
impotentelor
IMPOTÉNT, -Ă, impotenți, -te, adj. Lipsit de vigoare; neputincios. ♦ Spec. (Despre bărbați) Inapt pentru săvârșirea actului sexual. – Din fr. impotent, lat. impotens, -ntis.

DOOM

impotént adj. m., pl. impoténți; f. impoténtă, pl. impoténte
impotentul
IMPOTÉNT, -Ă, impotenți, -te, adj. Lipsit de vigoare; neputincios. ♦ Spec. (Despre bărbați) Inapt pentru săvârșirea actului sexual. – Din fr. impotent, lat. impotens, -ntis.

DOOM

impotént adj. m., pl. impoténți; f. impoténtă, pl. impoténte
impotentului
IMPOTÉNT, -Ă, impotenți, -te, adj. Lipsit de vigoare; neputincios. ♦ Spec. (Despre bărbați) Inapt pentru săvârșirea actului sexual. – Din fr. impotent, lat. impotens, -ntis.

DOOM

impotént adj. m., pl. impoténți; f. impoténtă, pl. impoténte
impotența
IMPOTÉNȚĂ s. f. Lipsă de vigoare; neputință. ♦ Spec. Stare (patologică) a unui bărbat inapt pentru săvârșirea actului sexual. – Din fr. impotence, lat. impotentia.

DOOM

impoténță s. f., g.-d. art. impoténței
impotențe
IMPOTÉNȚĂ s. f. Lipsă de vigoare; neputință. ♦ Spec. Stare (patologică) a unui bărbat inapt pentru săvârșirea actului sexual. – Din fr. impotence, lat. impotentia.

DOOM

impoténță s. f., g.-d. art. impoténței
impotenței
IMPOTÉNȚĂ s. f. Lipsă de vigoare; neputință. ♦ Spec. Stare (patologică) a unui bărbat inapt pentru săvârșirea actului sexual. – Din fr. impotence, lat. impotentia.

DOOM

impoténță s. f., g.-d. art. impoténței
impotenți
IMPOTÉNT, -Ă, impotenți, -te, adj. Lipsit de vigoare; neputincios. ♦ Spec. (Despre bărbați) Inapt pentru săvârșirea actului sexual. – Din fr. impotent, lat. impotens, -ntis.

DOOM

impotént adj. m., pl. impoténți; f. impoténtă, pl. impoténte
impotenții
IMPOTÉNT, -Ă, impotenți, -te, adj. Lipsit de vigoare; neputincios. ♦ Spec. (Despre bărbați) Inapt pentru săvârșirea actului sexual. – Din fr. impotent, lat. impotens, -ntis.

DOOM

impotént adj. m., pl. impoténți; f. impoténtă, pl. impoténte
impotenților
IMPOTÉNT, -Ă, impotenți, -te, adj. Lipsit de vigoare; neputincios. ♦ Spec. (Despre bărbați) Inapt pentru săvârșirea actului sexual. – Din fr. impotent, lat. impotens, -ntis.

DOOM

impotént adj. m., pl. impoténți; f. impoténtă, pl. impoténte
impozabil
IMPOZÁBIL, -Ă, impozabili, -e, adj. Care poate fi sau care este supus la plata unui impozit. – Din fr. imposable.

DOOM

impozábil adj. m., pl. impozábili; f. impozábilă, pl. impozábile
impozabila
IMPOZÁBIL, -Ă, impozabili, -e, adj. Care poate fi sau care este supus la plata unui impozit. – Din fr. imposable.

DOOM

impozábil adj. m., pl. impozábili; f. impozábilă, pl. impozábile
impozabile
IMPOZÁBIL, -Ă, impozabili, -e, adj. Care poate fi sau care este supus la plata unui impozit. – Din fr. imposable.

DOOM

impozábil adj. m., pl. impozábili; f. impozábilă, pl. impozábile
impozabilei
IMPOZÁBIL, -Ă, impozabili, -e, adj. Care poate fi sau care este supus la plata unui impozit. – Din fr. imposable.

DOOM

impozábil adj. m., pl. impozábili; f. impozábilă, pl. impozábile
impozabilele
IMPOZÁBIL, -Ă, impozabili, -e, adj. Care poate fi sau care este supus la plata unui impozit. – Din fr. imposable.

DOOM

impozábil adj. m., pl. impozábili; f. impozábilă, pl. impozábile
impozabilelor
IMPOZÁBIL, -Ă, impozabili, -e, adj. Care poate fi sau care este supus la plata unui impozit. – Din fr. imposable.

DOOM

impozábil adj. m., pl. impozábili; f. impozábilă, pl. impozábile
impozabili
IMPOZÁBIL, -Ă, impozabili, -e, adj. Care poate fi sau care este supus la plata unui impozit. – Din fr. imposable.

DOOM

impozábil adj. m., pl. impozábili; f. impozábilă, pl. impozábile
impozabilii
IMPOZÁBIL, -Ă, impozabili, -e, adj. Care poate fi sau care este supus la plata unui impozit. – Din fr. imposable.

DOOM

impozábil adj. m., pl. impozábili; f. impozábilă, pl. impozábile
impozabililor
IMPOZÁBIL, -Ă, impozabili, -e, adj. Care poate fi sau care este supus la plata unui impozit. – Din fr. imposable.

DOOM

impozábil adj. m., pl. impozábili; f. impozábilă, pl. impozábile
impozabilul
IMPOZÁBIL, -Ă, impozabili, -e, adj. Care poate fi sau care este supus la plata unui impozit. – Din fr. imposable.

DOOM

impozábil adj. m., pl. impozábili; f. impozábilă, pl. impozábile
impozabilului
IMPOZÁBIL, -Ă, impozabili, -e, adj. Care poate fi sau care este supus la plata unui impozit. – Din fr. imposable.

DOOM

impozábil adj. m., pl. impozábili; f. impozábilă, pl. impozábile
impozant
IMPOZÁNT, -Ă, impozanți, -te, adj. Care impune respect sau admirație prin înfățișare, ținută, comportare; impunător, mândru. – Din fr. imposant.

DOOM

impozánt adj. m., pl. impozánți; f. impozántă, pl. impozánte
impozanta
IMPOZÁNT, -Ă, impozanți, -te, adj. Care impune respect sau admirație prin înfățișare, ținută, comportare; impunător, mândru. – Din fr. imposant.

DOOM

impozánt adj. m., pl. impozánți; f. impozántă, pl. impozánte
impozante
IMPOZÁNT, -Ă, impozanți, -te, adj. Care impune respect sau admirație prin înfățișare, ținută, comportare; impunător, mândru. – Din fr. imposant.

DOOM

impozánt adj. m., pl. impozánți; f. impozántă, pl. impozánte
impozantei
IMPOZÁNT, -Ă, impozanți, -te, adj. Care impune respect sau admirație prin înfățișare, ținută, comportare; impunător, mândru. – Din fr. imposant.

DOOM

impozánt adj. m., pl. impozánți; f. impozántă, pl. impozánte
impozantele
IMPOZÁNT, -Ă, impozanți, -te, adj. Care impune respect sau admirație prin înfățișare, ținută, comportare; impunător, mândru. – Din fr. imposant.

DOOM

impozánt adj. m., pl. impozánți; f. impozántă, pl. impozánte
impozantelor
IMPOZÁNT, -Ă, impozanți, -te, adj. Care impune respect sau admirație prin înfățișare, ținută, comportare; impunător, mândru. – Din fr. imposant.

DOOM

impozánt adj. m., pl. impozánți; f. impozántă, pl. impozánte
impozantul
IMPOZÁNT, -Ă, impozanți, -te, adj. Care impune respect sau admirație prin înfățișare, ținută, comportare; impunător, mândru. – Din fr. imposant.

DOOM

impozánt adj. m., pl. impozánți; f. impozántă, pl. impozánte
impozantului
IMPOZÁNT, -Ă, impozanți, -te, adj. Care impune respect sau admirație prin înfățișare, ținută, comportare; impunător, mândru. – Din fr. imposant.

DOOM

impozánt adj. m., pl. impozánți; f. impozántă, pl. impozánte
impozanți
IMPOZÁNT, -Ă, impozanți, -te, adj. Care impune respect sau admirație prin înfățișare, ținută, comportare; impunător, mândru. – Din fr. imposant.

DOOM

impozánt adj. m., pl. impozánți; f. impozántă, pl. impozánte
impozanții
IMPOZÁNT, -Ă, impozanți, -te, adj. Care impune respect sau admirație prin înfățișare, ținută, comportare; impunător, mândru. – Din fr. imposant.

DOOM

impozánt adj. m., pl. impozánți; f. impozántă, pl. impozánte
impozanților
IMPOZÁNT, -Ă, impozanți, -te, adj. Care impune respect sau admirație prin înfățișare, ținută, comportare; impunător, mândru. – Din fr. imposant.

DOOM

impozánt adj. m., pl. impozánți; f. impozántă, pl. impozánte
impozit
IMPÓZIT, impozite, s. n. Prelevare obligatorie, fără prestație și nerambursabilă, efectuată de către administrația publică pentru satisfacerea necesităților de interes general; dare. ◊ Impozit direct = impozit stabilit în mod nominal în sarcina persoanelor fizice și juridice, având ca bază de impozitare veniturile sau averea acestora. Impozit indirect = impozit inclus în prețul de vânzare al unor bunuri materiale și servicii, vărsat la bugetul de stat de către agenții economici, dar suportat de consumatori. ♦ (În trecut) Bir. – Din lat. impositum (cu sensul fr. impôt).

DOOM

impózit s. n., pl. impózite
impozita
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitai
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitam
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitare
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitare
IMPOZITÁRE, impozitări, s. f. Acțiunea de a impozita. – V. impozita.

DOOM

*impozitáre s. f., g.-d. art. impozitắrii, pl. impozitắri
impozitarea
IMPOZITÁRE, impozitări, s. f. Acțiunea de a impozita. – V. impozita.

DOOM

*impozitáre s. f., g.-d. art. impozitắrii, pl. impozitắri
impozitară
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitarăm
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitarăți
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitase
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitasem
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitaseră
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitaserăm
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitaserăți
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitaseși
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitaseți
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitat
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitat
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.
impozitau
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitași
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitați
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozite
IMPÓZIT, impozite, s. n. Prelevare obligatorie, fără prestație și nerambursabilă, efectuată de către administrația publică pentru satisfacerea necesităților de interes general; dare. ◊ Impozit direct = impozit stabilit în mod nominal în sarcina persoanelor fizice și juridice, având ca bază de impozitare veniturile sau averea acestora. Impozit indirect = impozit inclus în prețul de vânzare al unor bunuri materiale și servicii, vărsat la bugetul de stat de către agenții economici, dar suportat de consumatori. ♦ (În trecut) Bir. – Din lat. impositum (cu sensul fr. impôt).

DOOM

impózit s. n., pl. impózite
impozitează
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitele
IMPÓZIT, impozite, s. n. Prelevare obligatorie, fără prestație și nerambursabilă, efectuată de către administrația publică pentru satisfacerea necesităților de interes general; dare. ◊ Impozit direct = impozit stabilit în mod nominal în sarcina persoanelor fizice și juridice, având ca bază de impozitare veniturile sau averea acestora. Impozit indirect = impozit inclus în prețul de vânzare al unor bunuri materiale și servicii, vărsat la bugetul de stat de către agenții economici, dar suportat de consumatori. ♦ (În trecut) Bir. – Din lat. impositum (cu sensul fr. impôt).

DOOM

impózit s. n., pl. impózite
impozitelor
IMPÓZIT, impozite, s. n. Prelevare obligatorie, fără prestație și nerambursabilă, efectuată de către administrația publică pentru satisfacerea necesităților de interes general; dare. ◊ Impozit direct = impozit stabilit în mod nominal în sarcina persoanelor fizice și juridice, având ca bază de impozitare veniturile sau averea acestora. Impozit indirect = impozit inclus în prețul de vânzare al unor bunuri materiale și servicii, vărsat la bugetul de stat de către agenții economici, dar suportat de consumatori. ♦ (În trecut) Bir. – Din lat. impositum (cu sensul fr. impôt).

DOOM

impózit s. n., pl. impózite
impozitez
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impoziteze
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitezi
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitul
IMPÓZIT, impozite, s. n. Prelevare obligatorie, fără prestație și nerambursabilă, efectuată de către administrația publică pentru satisfacerea necesităților de interes general; dare. ◊ Impozit direct = impozit stabilit în mod nominal în sarcina persoanelor fizice și juridice, având ca bază de impozitare veniturile sau averea acestora. Impozit indirect = impozit inclus în prețul de vânzare al unor bunuri materiale și servicii, vărsat la bugetul de stat de către agenții economici, dar suportat de consumatori. ♦ (În trecut) Bir. – Din lat. impositum (cu sensul fr. impôt).

DOOM

impózit s. n., pl. impózite
impozitului
IMPÓZIT, impozite, s. n. Prelevare obligatorie, fără prestație și nerambursabilă, efectuată de către administrația publică pentru satisfacerea necesităților de interes general; dare. ◊ Impozit direct = impozit stabilit în mod nominal în sarcina persoanelor fizice și juridice, având ca bază de impozitare veniturile sau averea acestora. Impozit indirect = impozit inclus în prețul de vânzare al unor bunuri materiale și servicii, vărsat la bugetul de stat de către agenții economici, dar suportat de consumatori. ♦ (În trecut) Bir. – Din lat. impositum (cu sensul fr. impôt).

DOOM

impózit s. n., pl. impózite
impozituri
IMPÓZIT, impozite, s. n. Prelevare obligatorie, fără prestație și nerambursabilă, efectuată de către administrația publică pentru satisfacerea necesităților de interes general; dare. ◊ Impozit direct = impozit stabilit în mod nominal în sarcina persoanelor fizice și juridice, având ca bază de impozitare veniturile sau averea acestora. Impozit indirect = impozit inclus în prețul de vânzare al unor bunuri materiale și servicii, vărsat la bugetul de stat de către agenții economici, dar suportat de consumatori. ♦ (În trecut) Bir. – Din lat. impositum (cu sensul fr. impôt).

DOOM

impózit s. n., pl. impózite
impoziturile
IMPÓZIT, impozite, s. n. Prelevare obligatorie, fără prestație și nerambursabilă, efectuată de către administrația publică pentru satisfacerea necesităților de interes general; dare. ◊ Impozit direct = impozit stabilit în mod nominal în sarcina persoanelor fizice și juridice, având ca bază de impozitare veniturile sau averea acestora. Impozit indirect = impozit inclus în prețul de vânzare al unor bunuri materiale și servicii, vărsat la bugetul de stat de către agenții economici, dar suportat de consumatori. ♦ (În trecut) Bir. – Din lat. impositum (cu sensul fr. impôt).

DOOM

impózit s. n., pl. impózite
impoziturilor
IMPÓZIT, impozite, s. n. Prelevare obligatorie, fără prestație și nerambursabilă, efectuată de către administrația publică pentru satisfacerea necesităților de interes general; dare. ◊ Impozit direct = impozit stabilit în mod nominal în sarcina persoanelor fizice și juridice, având ca bază de impozitare veniturile sau averea acestora. Impozit indirect = impozit inclus în prețul de vânzare al unor bunuri materiale și servicii, vărsat la bugetul de stat de către agenții economici, dar suportat de consumatori. ♦ (În trecut) Bir. – Din lat. impositum (cu sensul fr. impôt).

DOOM

impózit s. n., pl. impózite
impozitând
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitînd
IMPOZITÁ, impozitez, vb. I. Tranz. A impune (3). ♦ A prevedea perceperea unui impozit. – Din impozit.

DOOM

*impozitá (a ~) vb., ind. prez. 3 impoziteáză
impozitări
IMPOZITÁRE, impozitări, s. f. Acțiunea de a impozita. – V. impozita.

DOOM

*impozitáre s. f., g.-d. art. impozitắrii, pl. impozitắri
impozitării
IMPOZITÁRE, impozitări, s. f. Acțiunea de a impozita. – V. impozita.

DOOM

*impozitáre s. f., g.-d. art. impozitắrii, pl. impozitắri
impozitările
IMPOZITÁRE, impozitări, s. f. Acțiunea de a impozita. – V. impozita.

DOOM

*impozitáre s. f., g.-d. art. impozitắrii, pl. impozitắri
impozitărilor
IMPOZITÁRE, impozitări, s. f. Acțiunea de a impozita. – V. impozita.

DOOM

*impozitáre s. f., g.-d. art. impozitắrii, pl. impozitắri
impracticabil
IMPRACTICÁBIL, -Ă, impracticabili, -e, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care nu se poate circula; stricat, desfundat. 2. Care nu poate fi pus în practică, care nu se poate aplica. – Din fr. impraticable (după practică).

DOOM

impracticábil adj. m., pl. impracticábili; f. impracticábilă, pl. impracticábile
impracticabila
IMPRACTICÁBIL, -Ă, impracticabili, -e, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care nu se poate circula; stricat, desfundat. 2. Care nu poate fi pus în practică, care nu se poate aplica. – Din fr. impraticable (după practică).

DOOM

impracticábil adj. m., pl. impracticábili; f. impracticábilă, pl. impracticábile
impracticabile
IMPRACTICÁBIL, -Ă, impracticabili, -e, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care nu se poate circula; stricat, desfundat. 2. Care nu poate fi pus în practică, care nu se poate aplica. – Din fr. impraticable (după practică).

DOOM

impracticábil adj. m., pl. impracticábili; f. impracticábilă, pl. impracticábile
impracticabilei
IMPRACTICÁBIL, -Ă, impracticabili, -e, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care nu se poate circula; stricat, desfundat. 2. Care nu poate fi pus în practică, care nu se poate aplica. – Din fr. impraticable (după practică).

DOOM

impracticábil adj. m., pl. impracticábili; f. impracticábilă, pl. impracticábile
impracticabilele
IMPRACTICÁBIL, -Ă, impracticabili, -e, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care nu se poate circula; stricat, desfundat. 2. Care nu poate fi pus în practică, care nu se poate aplica. – Din fr. impraticable (după practică).

DOOM

impracticábil adj. m., pl. impracticábili; f. impracticábilă, pl. impracticábile
impracticabilelor
IMPRACTICÁBIL, -Ă, impracticabili, -e, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care nu se poate circula; stricat, desfundat. 2. Care nu poate fi pus în practică, care nu se poate aplica. – Din fr. impraticable (după practică).

DOOM

impracticábil adj. m., pl. impracticábili; f. impracticábilă, pl. impracticábile
impracticabili
IMPRACTICÁBIL, -Ă, impracticabili, -e, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care nu se poate circula; stricat, desfundat. 2. Care nu poate fi pus în practică, care nu se poate aplica. – Din fr. impraticable (după practică).

DOOM

impracticábil adj. m., pl. impracticábili; f. impracticábilă, pl. impracticábile
impracticabilii
IMPRACTICÁBIL, -Ă, impracticabili, -e, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care nu se poate circula; stricat, desfundat. 2. Care nu poate fi pus în practică, care nu se poate aplica. – Din fr. impraticable (după practică).

DOOM

impracticábil adj. m., pl. impracticábili; f. impracticábilă, pl. impracticábile
impracticabililor
IMPRACTICÁBIL, -Ă, impracticabili, -e, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care nu se poate circula; stricat, desfundat. 2. Care nu poate fi pus în practică, care nu se poate aplica. – Din fr. impraticable (după practică).

DOOM

impracticábil adj. m., pl. impracticábili; f. impracticábilă, pl. impracticábile
impracticabilitate
IMPRACTICABILITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este impracticabil. – Din fr. impracticabilité.
impracticabilitatea
IMPRACTICABILITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este impracticabil. – Din fr. impracticabilité.
impracticabilități
IMPRACTICABILITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este impracticabil. – Din fr. impracticabilité.
impracticabilității
IMPRACTICABILITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este impracticabil. – Din fr. impracticabilité.
impracticabilul
IMPRACTICÁBIL, -Ă, impracticabili, -e, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care nu se poate circula; stricat, desfundat. 2. Care nu poate fi pus în practică, care nu se poate aplica. – Din fr. impraticable (după practică).

DOOM

impracticábil adj. m., pl. impracticábili; f. impracticábilă, pl. impracticábile
impracticabilului
IMPRACTICÁBIL, -Ă, impracticabili, -e, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care nu se poate circula; stricat, desfundat. 2. Care nu poate fi pus în practică, care nu se poate aplica. – Din fr. impraticable (după practică).

DOOM

impracticábil adj. m., pl. impracticábili; f. impracticábilă, pl. impracticábile
imprecativ
IMPRECATÍV, -Ă adj. Referitor la imprecație, cu caracter de imprecație. [Cf. it. imprecativo].
imprecativa
IMPRECATÍV, -Ă adj. Referitor la imprecație, cu caracter de imprecație. [Cf. it. imprecativo].
imprecative
IMPRECATÍV, -Ă adj. Referitor la imprecație, cu caracter de imprecație. [Cf. it. imprecativo].
imprecativei
IMPRECATÍV, -Ă adj. Referitor la imprecație, cu caracter de imprecație. [Cf. it. imprecativo].
imprecativele
IMPRECATÍV, -Ă adj. Referitor la imprecație, cu caracter de imprecație. [Cf. it. imprecativo].
imprecativelor
IMPRECATÍV, -Ă adj. Referitor la imprecație, cu caracter de imprecație. [Cf. it. imprecativo].
imprecativi
IMPRECATÍV, -Ă adj. Referitor la imprecație, cu caracter de imprecație. [Cf. it. imprecativo].
imprecativii
IMPRECATÍV, -Ă adj. Referitor la imprecație, cu caracter de imprecație. [Cf. it. imprecativo].
imprecativilor
IMPRECATÍV, -Ă adj. Referitor la imprecație, cu caracter de imprecație. [Cf. it. imprecativo].
imprecativul
IMPRECATÍV, -Ă adj. Referitor la imprecație, cu caracter de imprecație. [Cf. it. imprecativo].
imprecativului
IMPRECATÍV, -Ă adj. Referitor la imprecație, cu caracter de imprecație. [Cf. it. imprecativo].
imprecatoria
IMPRECATÓRIU, -IE adj. (Rar) Care are formă de imprecație. [Pron. -riu. / cf. fr. imprécatoire].

DOOM

imprecatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. imprecatórie (-ri-e); pl. m. și f. imprecatórii
imprecatorie
IMPRECATÓRIU, -IE adj. (Rar) Care are formă de imprecație. [Pron. -riu. / cf. fr. imprécatoire].

DOOM

imprecatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. imprecatórie (-ri-e); pl. m. și f. imprecatórii
imprecatoriei
IMPRECATÓRIU, -IE adj. (Rar) Care are formă de imprecație. [Pron. -riu. / cf. fr. imprécatoire].

DOOM

imprecatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. imprecatórie (-ri-e); pl. m. și f. imprecatórii
imprecatorii
IMPRECATÓRIU, -IE adj. (Rar) Care are formă de imprecație. [Pron. -riu. / cf. fr. imprécatoire].

DOOM

imprecatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. imprecatórie (-ri-e); pl. m. și f. imprecatórii
imprecatoriii
IMPRECATÓRIU, -IE adj. (Rar) Care are formă de imprecație. [Pron. -riu. / cf. fr. imprécatoire].

DOOM

imprecatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. imprecatórie (-ri-e); pl. m. și f. imprecatórii
imprecatoriile
IMPRECATÓRIU, -IE adj. (Rar) Care are formă de imprecație. [Pron. -riu. / cf. fr. imprécatoire].

DOOM

imprecatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. imprecatórie (-ri-e); pl. m. și f. imprecatórii
imprecatoriilor
IMPRECATÓRIU, -IE adj. (Rar) Care are formă de imprecație. [Pron. -riu. / cf. fr. imprécatoire].

DOOM

imprecatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. imprecatórie (-ri-e); pl. m. și f. imprecatórii
imprecatoriu
IMPRECATÓRIU, -IE adj. (Rar) Care are formă de imprecație. [Pron. -riu. / cf. fr. imprécatoire].

DOOM

imprecatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. imprecatórie (-ri-e); pl. m. și f. imprecatórii
imprecatoriul
IMPRECATÓRIU, -IE adj. (Rar) Care are formă de imprecație. [Pron. -riu. / cf. fr. imprécatoire].

DOOM

imprecatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. imprecatórie (-ri-e); pl. m. și f. imprecatórii
imprecatoriului
IMPRECATÓRIU, -IE adj. (Rar) Care are formă de imprecație. [Pron. -riu. / cf. fr. imprécatoire].

DOOM

imprecatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. imprecatórie (-ri-e); pl. m. și f. imprecatórii
imprecația
IMPRECÁȚIE, imprecații, s. f. Blestem; ocară. ♦ Figură de stil care conține un blestem. – Din fr. imprécation, lat. imprecatio.

DOOM

imprecáție (-ți-e) s. f., art. imprecáția (-ți-a), g.-d. art. imprecáției; pl. imprecáții, art. imprecáțiile (-ți-i-)
imprecație
IMPRECÁȚIE, imprecații, s. f. Blestem; ocară. ♦ Figură de stil care conține un blestem. – Din fr. imprécation, lat. imprecatio.

DOOM

imprecáție (-ți-e) s. f., art. imprecáția (-ți-a), g.-d. art. imprecáției; pl. imprecáții, art. imprecáțiile (-ți-i-)
imprecației
IMPRECÁȚIE, imprecații, s. f. Blestem; ocară. ♦ Figură de stil care conține un blestem. – Din fr. imprécation, lat. imprecatio.

DOOM

imprecáție (-ți-e) s. f., art. imprecáția (-ți-a), g.-d. art. imprecáției; pl. imprecáții, art. imprecáțiile (-ți-i-)
imprecații
IMPRECÁȚIE, imprecații, s. f. Blestem; ocară. ♦ Figură de stil care conține un blestem. – Din fr. imprécation, lat. imprecatio.

DOOM

imprecáție (-ți-e) s. f., art. imprecáția (-ți-a), g.-d. art. imprecáției; pl. imprecáții, art. imprecáțiile (-ți-i-)
imprecațiile
IMPRECÁȚIE, imprecații, s. f. Blestem; ocară. ♦ Figură de stil care conține un blestem. – Din fr. imprécation, lat. imprecatio.

DOOM

imprecáție (-ți-e) s. f., art. imprecáția (-ți-a), g.-d. art. imprecáției; pl. imprecáții, art. imprecáțiile (-ți-i-)
imprecațiilor
IMPRECÁȚIE, imprecații, s. f. Blestem; ocară. ♦ Figură de stil care conține un blestem. – Din fr. imprécation, lat. imprecatio.

DOOM

imprecáție (-ți-e) s. f., art. imprecáția (-ți-a), g.-d. art. imprecáției; pl. imprecáții, art. imprecáțiile (-ți-i-)
imprecis
IMPRECÍS, -Ă, impreciși, -se, adj. Care este lipsit de precizie; vag, nesigur. – Din fr. imprécis.

DOOM

imprecís adj. m., pl. imprecíși; f. imprecísă, pl. imprecíse
imprecisa
IMPRECÍS, -Ă, impreciși, -se, adj. Care este lipsit de precizie; vag, nesigur. – Din fr. imprécis.

DOOM

imprecís adj. m., pl. imprecíși; f. imprecísă, pl. imprecíse
imprecise
IMPRECÍS, -Ă, impreciși, -se, adj. Care este lipsit de precizie; vag, nesigur. – Din fr. imprécis.

DOOM

imprecís adj. m., pl. imprecíși; f. imprecísă, pl. imprecíse
imprecisei
IMPRECÍS, -Ă, impreciși, -se, adj. Care este lipsit de precizie; vag, nesigur. – Din fr. imprécis.

DOOM

imprecís adj. m., pl. imprecíși; f. imprecísă, pl. imprecíse
imprecisele
IMPRECÍS, -Ă, impreciși, -se, adj. Care este lipsit de precizie; vag, nesigur. – Din fr. imprécis.

DOOM

imprecís adj. m., pl. imprecíși; f. imprecísă, pl. imprecíse
impreciselor
IMPRECÍS, -Ă, impreciși, -se, adj. Care este lipsit de precizie; vag, nesigur. – Din fr. imprécis.

DOOM

imprecís adj. m., pl. imprecíși; f. imprecísă, pl. imprecíse
imprecisul
IMPRECÍS, -Ă, impreciși, -se, adj. Care este lipsit de precizie; vag, nesigur. – Din fr. imprécis.

DOOM

imprecís adj. m., pl. imprecíși; f. imprecísă, pl. imprecíse
imprecisului
IMPRECÍS, -Ă, impreciși, -se, adj. Care este lipsit de precizie; vag, nesigur. – Din fr. imprécis.

DOOM

imprecís adj. m., pl. imprecíși; f. imprecísă, pl. imprecíse
imprecizia
IMPRECÍZIE, imprecizii, s. f. Lipsă de precizie. – Din fr. imprécision.

DOOM

imprecízie (-zi-e) s. f., art. imprecízia (-zi-a), g.-d. art. imprecíziei; pl. imprecízii, art. imprecíziile (-zi-i-)
imprecizie
IMPRECÍZIE, imprecizii, s. f. Lipsă de precizie. – Din fr. imprécision.

DOOM

imprecízie (-zi-e) s. f., art. imprecízia (-zi-a), g.-d. art. imprecíziei; pl. imprecízii, art. imprecíziile (-zi-i-)
impreciziei
IMPRECÍZIE, imprecizii, s. f. Lipsă de precizie. – Din fr. imprécision.

DOOM

imprecízie (-zi-e) s. f., art. imprecízia (-zi-a), g.-d. art. imprecíziei; pl. imprecízii, art. imprecíziile (-zi-i-)
imprecizii
IMPRECÍZIE, imprecizii, s. f. Lipsă de precizie. – Din fr. imprécision.

DOOM

imprecízie (-zi-e) s. f., art. imprecízia (-zi-a), g.-d. art. imprecíziei; pl. imprecízii, art. imprecíziile (-zi-i-)
impreciziile
IMPRECÍZIE, imprecizii, s. f. Lipsă de precizie. – Din fr. imprécision.

DOOM

imprecízie (-zi-e) s. f., art. imprecízia (-zi-a), g.-d. art. imprecíziei; pl. imprecízii, art. imprecíziile (-zi-i-)
impreciziilor
IMPRECÍZIE, imprecizii, s. f. Lipsă de precizie. – Din fr. imprécision.

DOOM

imprecízie (-zi-e) s. f., art. imprecízia (-zi-a), g.-d. art. imprecíziei; pl. imprecízii, art. imprecíziile (-zi-i-)
impreciși
IMPRECÍS, -Ă, impreciși, -se, adj. Care este lipsit de precizie; vag, nesigur. – Din fr. imprécis.

DOOM

imprecís adj. m., pl. imprecíși; f. imprecísă, pl. imprecíse
imprecișii
IMPRECÍS, -Ă, impreciși, -se, adj. Care este lipsit de precizie; vag, nesigur. – Din fr. imprécis.

DOOM

imprecís adj. m., pl. imprecíși; f. imprecísă, pl. imprecíse
imprecișilor
IMPRECÍS, -Ă, impreciși, -se, adj. Care este lipsit de precizie; vag, nesigur. – Din fr. imprécis.

DOOM

imprecís adj. m., pl. imprecíși; f. imprecísă, pl. imprecíse
impregna
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnabil
IMPREGNÁBIL, -Ă, impregnabili, -e, adj. Care poate fi impregnat. – Din fr. imprégnable.
impregnabila
IMPREGNÁBIL, -Ă, impregnabili, -e, adj. Care poate fi impregnat. – Din fr. imprégnable.
impregnabile
IMPREGNÁBIL, -Ă, impregnabili, -e, adj. Care poate fi impregnat. – Din fr. imprégnable.
impregnabilei
IMPREGNÁBIL, -Ă, impregnabili, -e, adj. Care poate fi impregnat. – Din fr. imprégnable.
impregnabilele
IMPREGNÁBIL, -Ă, impregnabili, -e, adj. Care poate fi impregnat. – Din fr. imprégnable.
impregnabilelor
IMPREGNÁBIL, -Ă, impregnabili, -e, adj. Care poate fi impregnat. – Din fr. imprégnable.
impregnabili
IMPREGNÁBIL, -Ă, impregnabili, -e, adj. Care poate fi impregnat. – Din fr. imprégnable.
impregnabilii
IMPREGNÁBIL, -Ă, impregnabili, -e, adj. Care poate fi impregnat. – Din fr. imprégnable.
impregnabililor
IMPREGNÁBIL, -Ă, impregnabili, -e, adj. Care poate fi impregnat. – Din fr. imprégnable.
impregnabilitate
IMPREGNABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi impregnabil. – Din fr. imprégnabilité.
impregnabilitatea
IMPREGNABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi impregnabil. – Din fr. imprégnabilité.
impregnabilități
IMPREGNABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi impregnabil. – Din fr. imprégnabilité.
impregnabilității
IMPREGNABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi impregnabil. – Din fr. imprégnabilité.
impregnabilul
IMPREGNÁBIL, -Ă, impregnabili, -e, adj. Care poate fi impregnat. – Din fr. imprégnable.
impregnabilului
IMPREGNÁBIL, -Ă, impregnabili, -e, adj. Care poate fi impregnat. – Din fr. imprégnable.
impregnai
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnam
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnant
IMPREGNÁNT, -Ă, impregnanți, -te, adj., s. n. (Produs chimic) care impregnează. – Din impregna.
impregnanta
IMPREGNÁNT, -Ă, impregnanți, -te, adj., s. n. (Produs chimic) care impregnează. – Din impregna.
impregnante
IMPREGNÁNT, -Ă, impregnanți, -te, adj., s. n. (Produs chimic) care impregnează. – Din impregna.
impregnantei
IMPREGNÁNT, -Ă, impregnanți, -te, adj., s. n. (Produs chimic) care impregnează. – Din impregna.
impregnantele
IMPREGNÁNT, -Ă, impregnanți, -te, adj., s. n. (Produs chimic) care impregnează. – Din impregna.
impregnantelor
IMPREGNÁNT, -Ă, impregnanți, -te, adj., s. n. (Produs chimic) care impregnează. – Din impregna.
impregnantul
IMPREGNÁNT, -Ă, impregnanți, -te, adj., s. n. (Produs chimic) care impregnează. – Din impregna.
impregnantului
IMPREGNÁNT, -Ă, impregnanți, -te, adj., s. n. (Produs chimic) care impregnează. – Din impregna.
impregnanți
IMPREGNÁNT, -Ă, impregnanți, -te, adj., s. n. (Produs chimic) care impregnează. – Din impregna.
impregnanții
IMPREGNÁNT, -Ă, impregnanți, -te, adj., s. n. (Produs chimic) care impregnează. – Din impregna.
impregnanților
IMPREGNÁNT, -Ă, impregnanți, -te, adj., s. n. (Produs chimic) care impregnează. – Din impregna.
impregnare
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnare
IMPREGNÁRE, impregnări, s. f. Acțiunea de a (se) impregna și rezultatul ei; îmbibare. – V. impregna.

DOOM

impregnáre s. f., g.-d. art. impregnắrii; pl. impregnắri
impregnarea
IMPREGNÁRE, impregnări, s. f. Acțiunea de a (se) impregna și rezultatul ei; îmbibare. – V. impregna.

DOOM

impregnáre s. f., g.-d. art. impregnắrii; pl. impregnắri
impregnară
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnarăm
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnarăți
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnase
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnasem
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnaseră
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnaserăm
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnaserăți
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnaseși
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnaseți
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnat
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnat
IMPREGNÁT, -Ă, impregnați, -te, adj. Îmbibat cu o substanță (lichidă) spre a căpăta anumite însușiri. – V. impregna.
impregnata
IMPREGNÁT, -Ă, impregnați, -te, adj. Îmbibat cu o substanță (lichidă) spre a căpăta anumite însușiri. – V. impregna.
impregnate
IMPREGNÁT, -Ă, impregnați, -te, adj. Îmbibat cu o substanță (lichidă) spre a căpăta anumite însușiri. – V. impregna.
impregnatei
IMPREGNÁT, -Ă, impregnați, -te, adj. Îmbibat cu o substanță (lichidă) spre a căpăta anumite însușiri. – V. impregna.
impregnatele
IMPREGNÁT, -Ă, impregnați, -te, adj. Îmbibat cu o substanță (lichidă) spre a căpăta anumite însușiri. – V. impregna.
impregnatelor
IMPREGNÁT, -Ă, impregnați, -te, adj. Îmbibat cu o substanță (lichidă) spre a căpăta anumite însușiri. – V. impregna.
impregnatul
IMPREGNÁT, -Ă, impregnați, -te, adj. Îmbibat cu o substanță (lichidă) spre a căpăta anumite însușiri. – V. impregna.
impregnatului
IMPREGNÁT, -Ă, impregnați, -te, adj. Îmbibat cu o substanță (lichidă) spre a căpăta anumite însușiri. – V. impregna.
impregnau
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnași
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnați
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnați
IMPREGNÁT, -Ă, impregnați, -te, adj. Îmbibat cu o substanță (lichidă) spre a căpăta anumite însușiri. – V. impregna.
impregnația
IMPREGNÁȚIE s. f. (Geol.) Distribuție neregulată a unor substanțe minerale în masa rocilor. – Din fr. imprégnation.

DOOM

impregnáție (-ți-e) s. f., art. impregnáția (-ți-a), g.-d. impregnáții, art. impregnáției
impregnație
IMPREGNÁȚIE s. f. (Geol.) Distribuție neregulată a unor substanțe minerale în masa rocilor. – Din fr. imprégnation.

DOOM

impregnáție (-ți-e) s. f., art. impregnáția (-ți-a), g.-d. impregnáții, art. impregnáției
impregnației
IMPREGNÁȚIE s. f. (Geol.) Distribuție neregulată a unor substanțe minerale în masa rocilor. – Din fr. imprégnation.

DOOM

impregnáție (-ți-e) s. f., art. impregnáția (-ți-a), g.-d. impregnáții, art. impregnáției
impregnații
IMPREGNÁT, -Ă, impregnați, -te, adj. Îmbibat cu o substanță (lichidă) spre a căpăta anumite însușiri. – V. impregna.
impregnații
IMPREGNÁȚIE s. f. (Geol.) Distribuție neregulată a unor substanțe minerale în masa rocilor. – Din fr. imprégnation.

DOOM

impregnáție (-ți-e) s. f., art. impregnáția (-ți-a), g.-d. impregnáții, art. impregnáției
impregnațiile
IMPREGNÁȚIE s. f. (Geol.) Distribuție neregulată a unor substanțe minerale în masa rocilor. – Din fr. imprégnation.

DOOM

impregnáție (-ți-e) s. f., art. impregnáția (-ți-a), g.-d. impregnáții, art. impregnáției
impregnațiilor
IMPREGNÁȚIE s. f. (Geol.) Distribuție neregulată a unor substanțe minerale în masa rocilor. – Din fr. imprégnation.

DOOM

impregnáție (-ți-e) s. f., art. impregnáția (-ți-a), g.-d. impregnáții, art. impregnáției
impregnaților
IMPREGNÁT, -Ă, impregnați, -te, adj. Îmbibat cu o substanță (lichidă) spre a căpăta anumite însușiri. – V. impregna.
impregnează
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnez
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregneze
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnezi
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnol
IMPREGNÓL s. n. Substanță de culoare albă, obținută din parafină, care se folosește la impregnarea materialelor textile. – Impregna + suf. -ol.

DOOM

impregnól s. n.
impregnolul
IMPREGNÓL s. n. Substanță de culoare albă, obținută din parafină, care se folosește la impregnarea materialelor textile. – Impregna + suf. -ol.

DOOM

impregnól s. n.
impregnolului
IMPREGNÓL s. n. Substanță de culoare albă, obținută din parafină, care se folosește la impregnarea materialelor textile. – Impregna + suf. -ol.

DOOM

impregnól s. n.
impregnând
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnînd
IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanță (lichidă) pentru a căpăta impermeabilitate, rezistență etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.

DOOM

impregná (a ~) vb., ind. prez. 3 impregneáză
impregnări
IMPREGNÁRE, impregnări, s. f. Acțiunea de a (se) impregna și rezultatul ei; îmbibare. – V. impregna.

DOOM

impregnáre s. f., g.-d. art. impregnắrii; pl. impregnắri
impregnării
IMPREGNÁRE, impregnări, s. f. Acțiunea de a (se) impregna și rezultatul ei; îmbibare. – V. impregna.

DOOM

impregnáre s. f., g.-d. art. impregnắrii; pl. impregnắri
impregnările
IMPREGNÁRE, impregnări, s. f. Acțiunea de a (se) impregna și rezultatul ei; îmbibare. – V. impregna.

DOOM

impregnáre s. f., g.-d. art. impregnắrii; pl. impregnắri
impregnărilor
IMPREGNÁRE, impregnări, s. f. Acțiunea de a (se) impregna și rezultatul ei; îmbibare. – V. impregna.

DOOM

impregnáre s. f., g.-d. art. impregnắrii; pl. impregnắri
impresar
IMPRESÁR, impresari, s. m. Persoană care se ocupă de angajamentele, de contractele unui actor, ale unui cântăreț etc. și organizează spectacole, turnee artistice. – Din fr. imprésario, it. impresario. Cf. germ. Impresario.

DOOM

impresár s. m., pl. impresári
impresari
IMPRESÁR, impresari, s. m. Persoană care se ocupă de angajamentele, de contractele unui actor, ale unui cântăreț etc. și organizează spectacole, turnee artistice. – Din fr. imprésario, it. impresario. Cf. germ. Impresario.

DOOM

impresár s. m., pl. impresári
impresarial
IMPRESARIÁL, -Ă, impresariali, -e, adj. (Rar) De impresar sau de impresariat. [Pr.: -ri-al] – Din engl. impressarial.
impresariala
IMPRESARIÁL, -Ă, impresariali, -e, adj. (Rar) De impresar sau de impresariat. [Pr.: -ri-al] – Din engl. impressarial.
impresariale
IMPRESARIÁL, -Ă, impresariali, -e, adj. (Rar) De impresar sau de impresariat. [Pr.: -ri-al] – Din engl. impressarial.
impresarialei
IMPRESARIÁL, -Ă, impresariali, -e, adj. (Rar) De impresar sau de impresariat. [Pr.: -ri-al] – Din engl. impressarial.
impresarialele
IMPRESARIÁL, -Ă, impresariali, -e, adj. (Rar) De impresar sau de impresariat. [Pr.: -ri-al] – Din engl. impressarial.
impresarialelor
IMPRESARIÁL, -Ă, impresariali, -e, adj. (Rar) De impresar sau de impresariat. [Pr.: -ri-al] – Din engl. impressarial.
impresariali
IMPRESARIÁL, -Ă, impresariali, -e, adj. (Rar) De impresar sau de impresariat. [Pr.: -ri-al] – Din engl. impressarial.
impresarialii
IMPRESARIÁL, -Ă, impresariali, -e, adj. (Rar) De impresar sau de impresariat. [Pr.: -ri-al] – Din engl. impressarial.
impresarialilor
IMPRESARIÁL, -Ă, impresariali, -e, adj. (Rar) De impresar sau de impresariat. [Pr.: -ri-al] – Din engl. impressarial.
impresarialul
IMPRESARIÁL, -Ă, impresariali, -e, adj. (Rar) De impresar sau de impresariat. [Pr.: -ri-al] – Din engl. impressarial.
impresarialului
IMPRESARIÁL, -Ă, impresariali, -e, adj. (Rar) De impresar sau de impresariat. [Pr.: -ri-al] – Din engl. impressarial.
impresariat
IMPRESARIÁT, impresariate, s. n. Instituție care mijlocește sau organizează reprezentații teatrale, concerte etc. [Pr.: -ri-at] – Din impresar.

DOOM

impresariát (-ri-at) s. n., pl. impresariáte
impresariate
IMPRESARIÁT, impresariate, s. n. Instituție care mijlocește sau organizează reprezentații teatrale, concerte etc. [Pr.: -ri-at] – Din impresar.

DOOM

impresariát (-ri-at) s. n., pl. impresariáte
impresariatele
IMPRESARIÁT, impresariate, s. n. Instituție care mijlocește sau organizează reprezentații teatrale, concerte etc. [Pr.: -ri-at] – Din impresar.

DOOM

impresariát (-ri-at) s. n., pl. impresariáte
impresariatelor
IMPRESARIÁT, impresariate, s. n. Instituție care mijlocește sau organizează reprezentații teatrale, concerte etc. [Pr.: -ri-at] – Din impresar.

DOOM

impresariát (-ri-at) s. n., pl. impresariáte
impresariatul
IMPRESARIÁT, impresariate, s. n. Instituție care mijlocește sau organizează reprezentații teatrale, concerte etc. [Pr.: -ri-at] – Din impresar.

DOOM

impresariát (-ri-at) s. n., pl. impresariáte
impresariatului
IMPRESARIÁT, impresariate, s. n. Instituție care mijlocește sau organizează reprezentații teatrale, concerte etc. [Pr.: -ri-at] – Din impresar.

DOOM

impresariát (-ri-at) s. n., pl. impresariáte
impresarii
IMPRESÁR, impresari, s. m. Persoană care se ocupă de angajamentele, de contractele unui actor, ale unui cântăreț etc. și organizează spectacole, turnee artistice. – Din fr. imprésario, it. impresario. Cf. germ. Impresario.

DOOM

impresár s. m., pl. impresári
impresarilor
IMPRESÁR, impresari, s. m. Persoană care se ocupă de angajamentele, de contractele unui actor, ale unui cântăreț etc. și organizează spectacole, turnee artistice. – Din fr. imprésario, it. impresario. Cf. germ. Impresario.

DOOM

impresár s. m., pl. impresári
impresariu
IMPRESÁRIU s. m. v. impresar.
impresarul
IMPRESÁR, impresari, s. m. Persoană care se ocupă de angajamentele, de contractele unui actor, ale unui cântăreț etc. și organizează spectacole, turnee artistice. – Din fr. imprésario, it. impresario. Cf. germ. Impresario.

DOOM

impresár s. m., pl. impresári
impresarului
IMPRESÁR, impresari, s. m. Persoană care se ocupă de angajamentele, de contractele unui actor, ale unui cântăreț etc. și organizează spectacole, turnee artistice. – Din fr. imprésario, it. impresario. Cf. germ. Impresario.

DOOM

impresár s. m., pl. impresári
imprescriptibil
IMPRESCRIPTÍBIL, -Ă, imprescriptibili, -e, adj. Care nu se prescrie, care rămâne valabil totdeauna. – Din fr. imprescriptible.

DOOM

!imprescriptíbil (-pres-crip-/-pre-scrip-) adj. m., pl. imprescriptíbili; f. imprescriptíbilă, pl. imprescriptíbile
imprescriptibila
IMPRESCRIPTÍBIL, -Ă, imprescriptibili, -e, adj. Care nu se prescrie, care rămâne valabil totdeauna. – Din fr. imprescriptible.

DOOM

!imprescriptíbil (-pres-crip-/-pre-scrip-) adj. m., pl. imprescriptíbili; f. imprescriptíbilă, pl. imprescriptíbile
imprescriptibile
IMPRESCRIPTÍBIL, -Ă, imprescriptibili, -e, adj. Care nu se prescrie, care rămâne valabil totdeauna. – Din fr. imprescriptible.

DOOM

!imprescriptíbil (-pres-crip-/-pre-scrip-) adj. m., pl. imprescriptíbili; f. imprescriptíbilă, pl. imprescriptíbile
imprescriptibilei
IMPRESCRIPTÍBIL, -Ă, imprescriptibili, -e, adj. Care nu se prescrie, care rămâne valabil totdeauna. – Din fr. imprescriptible.

DOOM

!imprescriptíbil (-pres-crip-/-pre-scrip-) adj. m., pl. imprescriptíbili; f. imprescriptíbilă, pl. imprescriptíbile
imprescriptibilele
IMPRESCRIPTÍBIL, -Ă, imprescriptibili, -e, adj. Care nu se prescrie, care rămâne valabil totdeauna. – Din fr. imprescriptible.

DOOM

!imprescriptíbil (-pres-crip-/-pre-scrip-) adj. m., pl. imprescriptíbili; f. imprescriptíbilă, pl. imprescriptíbile
imprescriptibilelor
IMPRESCRIPTÍBIL, -Ă, imprescriptibili, -e, adj. Care nu se prescrie, care rămâne valabil totdeauna. – Din fr. imprescriptible.

DOOM

!imprescriptíbil (-pres-crip-/-pre-scrip-) adj. m., pl. imprescriptíbili; f. imprescriptíbilă, pl. imprescriptíbile
imprescriptibili
IMPRESCRIPTÍBIL, -Ă, imprescriptibili, -e, adj. Care nu se prescrie, care rămâne valabil totdeauna. – Din fr. imprescriptible.

DOOM

!imprescriptíbil (-pres-crip-/-pre-scrip-) adj. m., pl. imprescriptíbili; f. imprescriptíbilă, pl. imprescriptíbile
imprescriptibilii
IMPRESCRIPTÍBIL, -Ă, imprescriptibili, -e, adj. Care nu se prescrie, care rămâne valabil totdeauna. – Din fr. imprescriptible.

DOOM

!imprescriptíbil (-pres-crip-/-pre-scrip-) adj. m., pl. imprescriptíbili; f. imprescriptíbilă, pl. imprescriptíbile
imprescriptibililor
IMPRESCRIPTÍBIL, -Ă, imprescriptibili, -e, adj. Care nu se prescrie, care rămâne valabil totdeauna. – Din fr. imprescriptible.

DOOM

!imprescriptíbil (-pres-crip-/-pre-scrip-) adj. m., pl. imprescriptíbili; f. imprescriptíbilă, pl. imprescriptíbile
imprescriptibilitate
IMPRESCRIPTIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi imprescriptibil. – Din fr. imprescriptibilité.

DOOM

!imprescriptibilitáte (-pres-crip-/-pre-scrip-) s. f., g.-d. art. imprescriptibilitắții
imprescriptibilitatea
IMPRESCRIPTIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi imprescriptibil. – Din fr. imprescriptibilité.

DOOM

!imprescriptibilitáte (-pres-crip-/-pre-scrip-) s. f., g.-d. art. imprescriptibilitắții
imprescriptibilități
IMPRESCRIPTIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi imprescriptibil. – Din fr. imprescriptibilité.

DOOM

!imprescriptibilitáte (-pres-crip-/-pre-scrip-) s. f., g.-d. art. imprescriptibilitắții
imprescriptibilității
IMPRESCRIPTIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi imprescriptibil. – Din fr. imprescriptibilité.

DOOM

!imprescriptibilitáte (-pres-crip-/-pre-scrip-) s. f., g.-d. art. imprescriptibilitắții
imprescriptibilul
IMPRESCRIPTÍBIL, -Ă, imprescriptibili, -e, adj. Care nu se prescrie, care rămâne valabil totdeauna. – Din fr. imprescriptible.

DOOM

!imprescriptíbil (-pres-crip-/-pre-scrip-) adj. m., pl. imprescriptíbili; f. imprescriptíbilă, pl. imprescriptíbile
imprescriptibilului
IMPRESCRIPTÍBIL, -Ă, imprescriptibili, -e, adj. Care nu se prescrie, care rămâne valabil totdeauna. – Din fr. imprescriptible.

DOOM

!imprescriptíbil (-pres-crip-/-pre-scrip-) adj. m., pl. imprescriptíbili; f. imprescriptíbilă, pl. imprescriptíbile
impresia
IMPRÉSIE, impresii, s. f. Efect lăsat în conștiința omului de lucruri sau de întâmplări din jurul lui cu care vine în contact; (la pl.) gânduri, imagini întipărite în memorie. ◊ Expr. A da (sau a face, a lăsa) impresia că... = a) a determina pe cineva să-și formeze o părere despre cineva sau ceva; b) a părea că... A face (sau a produce) impresie (asupra cuiva) = a atrage atenția (cuiva) asupra sa sau asupra actelor sale, a face efect, a impresiona. (A fi) sub impresia... = (a fi) stăpânit de imaginile sau de amintirile unei întâmplări trăite. ♦ Senzație; părere. ◊ Expr. A avea impresia că... = a bănui, a crede, a presupune că... ♦ (La pl.) Puncte de vedere, aprecieri (fugitive) asupra unui fapt, asupra unei întâmplări etc. ♦ (În forma impresiune) Urmă, amprentă a desenului papilar al degetelor, palmelor și tălpilor picioarelor. [Var.: (înv.) impresiúne s. f.] – Din fr. impression, lat. impressio, -onis.

DOOM

imprésie (-si-e) s. f., art. imprésia (si-a), g.-d. art. imprésiei; pl. imprésii; art. imprésiile (-si-i-)
impresie
IMPRÉSIE, impresii, s. f. Efect lăsat în conștiința omului de lucruri sau de întâmplări din jurul lui cu care vine în contact; (la pl.) gânduri, imagini întipărite în memorie. ◊ Expr. A da (sau a face, a lăsa) impresia că... = a) a determina pe cineva să-și formeze o părere despre cineva sau ceva; b) a părea că... A face (sau a produce) impresie (asupra cuiva) = a atrage atenția (cuiva) asupra sa sau asupra actelor sale, a face efect, a impresiona. (A fi) sub impresia... = (a fi) stăpânit de imaginile sau de amintirile unei întâmplări trăite. ♦ Senzație; părere. ◊ Expr. A avea impresia că... = a bănui, a crede, a presupune că... ♦ (La pl.) Puncte de vedere, aprecieri (fugitive) asupra unui fapt, asupra unei întâmplări etc. ♦ (În forma impresiune) Urmă, amprentă a desenului papilar al degetelor, palmelor și tălpilor picioarelor. [Var.: (înv.) impresiúne s. f.] – Din fr. impression, lat. impressio, -onis.

DOOM

imprésie (-si-e) s. f., art. imprésia (si-a), g.-d. art. imprésiei; pl. imprésii; art. imprésiile (-si-i-)
impresiei
IMPRÉSIE, impresii, s. f. Efect lăsat în conștiința omului de lucruri sau de întâmplări din jurul lui cu care vine în contact; (la pl.) gânduri, imagini întipărite în memorie. ◊ Expr. A da (sau a face, a lăsa) impresia că... = a) a determina pe cineva să-și formeze o părere despre cineva sau ceva; b) a părea că... A face (sau a produce) impresie (asupra cuiva) = a atrage atenția (cuiva) asupra sa sau asupra actelor sale, a face efect, a impresiona. (A fi) sub impresia... = (a fi) stăpânit de imaginile sau de amintirile unei întâmplări trăite. ♦ Senzație; părere. ◊ Expr. A avea impresia că... = a bănui, a crede, a presupune că... ♦ (La pl.) Puncte de vedere, aprecieri (fugitive) asupra unui fapt, asupra unei întâmplări etc. ♦ (În forma impresiune) Urmă, amprentă a desenului papilar al degetelor, palmelor și tălpilor picioarelor. [Var.: (înv.) impresiúne s. f.] – Din fr. impression, lat. impressio, -onis.

DOOM

imprésie (-si-e) s. f., art. imprésia (si-a), g.-d. art. imprésiei; pl. imprésii; art. imprésiile (-si-i-)
impresii
IMPRÉSIE, impresii, s. f. Efect lăsat în conștiința omului de lucruri sau de întâmplări din jurul lui cu care vine în contact; (la pl.) gânduri, imagini întipărite în memorie. ◊ Expr. A da (sau a face, a lăsa) impresia că... = a) a determina pe cineva să-și formeze o părere despre cineva sau ceva; b) a părea că... A face (sau a produce) impresie (asupra cuiva) = a atrage atenția (cuiva) asupra sa sau asupra actelor sale, a face efect, a impresiona. (A fi) sub impresia... = (a fi) stăpânit de imaginile sau de amintirile unei întâmplări trăite. ♦ Senzație; părere. ◊ Expr. A avea impresia că... = a bănui, a crede, a presupune că... ♦ (La pl.) Puncte de vedere, aprecieri (fugitive) asupra unui fapt, asupra unei întâmplări etc. ♦ (În forma impresiune) Urmă, amprentă a desenului papilar al degetelor, palmelor și tălpilor picioarelor. [Var.: (înv.) impresiúne s. f.] – Din fr. impression, lat. impressio, -onis.

DOOM

imprésie (-si-e) s. f., art. imprésia (si-a), g.-d. art. imprésiei; pl. imprésii; art. imprésiile (-si-i-)
impresiile
IMPRÉSIE, impresii, s. f. Efect lăsat în conștiința omului de lucruri sau de întâmplări din jurul lui cu care vine în contact; (la pl.) gânduri, imagini întipărite în memorie. ◊ Expr. A da (sau a face, a lăsa) impresia că... = a) a determina pe cineva să-și formeze o părere despre cineva sau ceva; b) a părea că... A face (sau a produce) impresie (asupra cuiva) = a atrage atenția (cuiva) asupra sa sau asupra actelor sale, a face efect, a impresiona. (A fi) sub impresia... = (a fi) stăpânit de imaginile sau de amintirile unei întâmplări trăite. ♦ Senzație; părere. ◊ Expr. A avea impresia că... = a bănui, a crede, a presupune că... ♦ (La pl.) Puncte de vedere, aprecieri (fugitive) asupra unui fapt, asupra unei întâmplări etc. ♦ (În forma impresiune) Urmă, amprentă a desenului papilar al degetelor, palmelor și tălpilor picioarelor. [Var.: (înv.) impresiúne s. f.] – Din fr. impression, lat. impressio, -onis.

DOOM

imprésie (-si-e) s. f., art. imprésia (si-a), g.-d. art. imprésiei; pl. imprésii; art. imprésiile (-si-i-)
impresiilor
IMPRÉSIE, impresii, s. f. Efect lăsat în conștiința omului de lucruri sau de întâmplări din jurul lui cu care vine în contact; (la pl.) gânduri, imagini întipărite în memorie. ◊ Expr. A da (sau a face, a lăsa) impresia că... = a) a determina pe cineva să-și formeze o părere despre cineva sau ceva; b) a părea că... A face (sau a produce) impresie (asupra cuiva) = a atrage atenția (cuiva) asupra sa sau asupra actelor sale, a face efect, a impresiona. (A fi) sub impresia... = (a fi) stăpânit de imaginile sau de amintirile unei întâmplări trăite. ♦ Senzație; părere. ◊ Expr. A avea impresia că... = a bănui, a crede, a presupune că... ♦ (La pl.) Puncte de vedere, aprecieri (fugitive) asupra unui fapt, asupra unei întâmplări etc. ♦ (În forma impresiune) Urmă, amprentă a desenului papilar al degetelor, palmelor și tălpilor picioarelor. [Var.: (înv.) impresiúne s. f.] – Din fr. impression, lat. impressio, -onis.

DOOM

imprésie (-si-e) s. f., art. imprésia (si-a), g.-d. art. imprésiei; pl. imprésii; art. imprésiile (-si-i-)
impresiona
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionabil
IMPRESIONÁBIL, -Ă, impresionabili, -e, adj. Care poate fi ușor impresionat; (despre oameni) sensibil, emotiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnable.

DOOM

impresionábil (-si-o-) adj. m., pl. impresionábili; f. impresionábilă, pl. impresionábile
impresionabila
IMPRESIONÁBIL, -Ă, impresionabili, -e, adj. Care poate fi ușor impresionat; (despre oameni) sensibil, emotiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnable.

DOOM

impresionábil (-si-o-) adj. m., pl. impresionábili; f. impresionábilă, pl. impresionábile
impresionabile
IMPRESIONÁBIL, -Ă, impresionabili, -e, adj. Care poate fi ușor impresionat; (despre oameni) sensibil, emotiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnable.

DOOM

impresionábil (-si-o-) adj. m., pl. impresionábili; f. impresionábilă, pl. impresionábile
impresionabilei
IMPRESIONÁBIL, -Ă, impresionabili, -e, adj. Care poate fi ușor impresionat; (despre oameni) sensibil, emotiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnable.

DOOM

impresionábil (-si-o-) adj. m., pl. impresionábili; f. impresionábilă, pl. impresionábile
impresionabilele
IMPRESIONÁBIL, -Ă, impresionabili, -e, adj. Care poate fi ușor impresionat; (despre oameni) sensibil, emotiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnable.

DOOM

impresionábil (-si-o-) adj. m., pl. impresionábili; f. impresionábilă, pl. impresionábile
impresionabilelor
IMPRESIONÁBIL, -Ă, impresionabili, -e, adj. Care poate fi ușor impresionat; (despre oameni) sensibil, emotiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnable.

DOOM

impresionábil (-si-o-) adj. m., pl. impresionábili; f. impresionábilă, pl. impresionábile
impresionabili
IMPRESIONÁBIL, -Ă, impresionabili, -e, adj. Care poate fi ușor impresionat; (despre oameni) sensibil, emotiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnable.

DOOM

impresionábil (-si-o-) adj. m., pl. impresionábili; f. impresionábilă, pl. impresionábile
impresionabilii
IMPRESIONÁBIL, -Ă, impresionabili, -e, adj. Care poate fi ușor impresionat; (despre oameni) sensibil, emotiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnable.

DOOM

impresionábil (-si-o-) adj. m., pl. impresionábili; f. impresionábilă, pl. impresionábile
impresionabililor
IMPRESIONÁBIL, -Ă, impresionabili, -e, adj. Care poate fi ușor impresionat; (despre oameni) sensibil, emotiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnable.

DOOM

impresionábil (-si-o-) adj. m., pl. impresionábili; f. impresionábilă, pl. impresionábile
impresionabilitate
IMPRESIONABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi impresionabil; sensibilitate, emotivitate. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnabilité.

DOOM

impresionabilitáte (-si-o-) s. f., g.-d. art. impresionabilitắții
impresionabilitatea
IMPRESIONABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi impresionabil; sensibilitate, emotivitate. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnabilité.

DOOM

impresionabilitáte (-si-o-) s. f., g.-d. art. impresionabilitắții
impresionabilități
IMPRESIONABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi impresionabil; sensibilitate, emotivitate. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnabilité.

DOOM

impresionabilitáte (-si-o-) s. f., g.-d. art. impresionabilitắții
impresionabilității
IMPRESIONABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi impresionabil; sensibilitate, emotivitate. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnabilité.

DOOM

impresionabilitáte (-si-o-) s. f., g.-d. art. impresionabilitắții
impresionabilul
IMPRESIONÁBIL, -Ă, impresionabili, -e, adj. Care poate fi ușor impresionat; (despre oameni) sensibil, emotiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnable.

DOOM

impresionábil (-si-o-) adj. m., pl. impresionábili; f. impresionábilă, pl. impresionábile
impresionabilului
IMPRESIONÁBIL, -Ă, impresionabili, -e, adj. Care poate fi ușor impresionat; (despre oameni) sensibil, emotiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnable.

DOOM

impresionábil (-si-o-) adj. m., pl. impresionábili; f. impresionábilă, pl. impresionábile
impresionai
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionam
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionant
IMPRESIONÁNT, -Ă, impresionanți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care produce o impresie puternică; emoționant, tulburător; uluitor. ♦ Impunător, impozant. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnant.

DOOM

impresionánt (-si-o-) adj. m., pl. impresionánți; f. impresionántă, pl. impresionánte
impresionanta
IMPRESIONÁNT, -Ă, impresionanți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care produce o impresie puternică; emoționant, tulburător; uluitor. ♦ Impunător, impozant. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnant.

DOOM

impresionánt (-si-o-) adj. m., pl. impresionánți; f. impresionántă, pl. impresionánte
impresionante
IMPRESIONÁNT, -Ă, impresionanți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care produce o impresie puternică; emoționant, tulburător; uluitor. ♦ Impunător, impozant. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnant.

DOOM

impresionánt (-si-o-) adj. m., pl. impresionánți; f. impresionántă, pl. impresionánte
impresionantei
IMPRESIONÁNT, -Ă, impresionanți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care produce o impresie puternică; emoționant, tulburător; uluitor. ♦ Impunător, impozant. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnant.

DOOM

impresionánt (-si-o-) adj. m., pl. impresionánți; f. impresionántă, pl. impresionánte
impresionantele
IMPRESIONÁNT, -Ă, impresionanți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care produce o impresie puternică; emoționant, tulburător; uluitor. ♦ Impunător, impozant. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnant.

DOOM

impresionánt (-si-o-) adj. m., pl. impresionánți; f. impresionántă, pl. impresionánte
impresionantelor
IMPRESIONÁNT, -Ă, impresionanți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care produce o impresie puternică; emoționant, tulburător; uluitor. ♦ Impunător, impozant. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnant.

DOOM

impresionánt (-si-o-) adj. m., pl. impresionánți; f. impresionántă, pl. impresionánte
impresionantul
IMPRESIONÁNT, -Ă, impresionanți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care produce o impresie puternică; emoționant, tulburător; uluitor. ♦ Impunător, impozant. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnant.

DOOM

impresionánt (-si-o-) adj. m., pl. impresionánți; f. impresionántă, pl. impresionánte
impresionantului
IMPRESIONÁNT, -Ă, impresionanți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care produce o impresie puternică; emoționant, tulburător; uluitor. ♦ Impunător, impozant. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnant.

DOOM

impresionánt (-si-o-) adj. m., pl. impresionánți; f. impresionántă, pl. impresionánte
impresionanți
IMPRESIONÁNT, -Ă, impresionanți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care produce o impresie puternică; emoționant, tulburător; uluitor. ♦ Impunător, impozant. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnant.

DOOM

impresionánt (-si-o-) adj. m., pl. impresionánți; f. impresionántă, pl. impresionánte
impresionanții
IMPRESIONÁNT, -Ă, impresionanți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care produce o impresie puternică; emoționant, tulburător; uluitor. ♦ Impunător, impozant. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnant.

DOOM

impresionánt (-si-o-) adj. m., pl. impresionánți; f. impresionántă, pl. impresionánte
impresionanților
IMPRESIONÁNT, -Ă, impresionanți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care produce o impresie puternică; emoționant, tulburător; uluitor. ♦ Impunător, impozant. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnant.

DOOM

impresionánt (-si-o-) adj. m., pl. impresionánți; f. impresionántă, pl. impresionánte
impresionare
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionare
IMPRESIONÁRE, impresionări, s. f. Acțiunea de a impresiona și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. impresiona.

DOOM

impresionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. impresionắrii; pl. impresionắri
impresionarea
IMPRESIONÁRE, impresionări, s. f. Acțiunea de a impresiona și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. impresiona.

DOOM

impresionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. impresionắrii; pl. impresionắri
impresionară
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionarăm
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionarăți
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionase
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionasem
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionaseră
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionaserăm
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionaserăți
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionaseși
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionaseți
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionat
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionat
IMPRESIONÁT, -Ă, impresionați, -te, adj. 1. Mișcat, emoționat. 2. (Despre materiale fotografice) Care a suferit schimbări chimice sub acțiunea luminii. [Pr.: -si-o-] – V. impresiona.
impresionata
IMPRESIONÁT, -Ă, impresionați, -te, adj. 1. Mișcat, emoționat. 2. (Despre materiale fotografice) Care a suferit schimbări chimice sub acțiunea luminii. [Pr.: -si-o-] – V. impresiona.
impresionate
IMPRESIONÁT, -Ă, impresionați, -te, adj. 1. Mișcat, emoționat. 2. (Despre materiale fotografice) Care a suferit schimbări chimice sub acțiunea luminii. [Pr.: -si-o-] – V. impresiona.
impresionatei
IMPRESIONÁT, -Ă, impresionați, -te, adj. 1. Mișcat, emoționat. 2. (Despre materiale fotografice) Care a suferit schimbări chimice sub acțiunea luminii. [Pr.: -si-o-] – V. impresiona.
impresionatele
IMPRESIONÁT, -Ă, impresionați, -te, adj. 1. Mișcat, emoționat. 2. (Despre materiale fotografice) Care a suferit schimbări chimice sub acțiunea luminii. [Pr.: -si-o-] – V. impresiona.
impresionatelor
IMPRESIONÁT, -Ă, impresionați, -te, adj. 1. Mișcat, emoționat. 2. (Despre materiale fotografice) Care a suferit schimbări chimice sub acțiunea luminii. [Pr.: -si-o-] – V. impresiona.
impresionatul
IMPRESIONÁT, -Ă, impresionați, -te, adj. 1. Mișcat, emoționat. 2. (Despre materiale fotografice) Care a suferit schimbări chimice sub acțiunea luminii. [Pr.: -si-o-] – V. impresiona.
impresionatului
IMPRESIONÁT, -Ă, impresionați, -te, adj. 1. Mișcat, emoționat. 2. (Despre materiale fotografice) Care a suferit schimbări chimice sub acțiunea luminii. [Pr.: -si-o-] – V. impresiona.
impresionau
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionași
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionați
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionați
IMPRESIONÁT, -Ă, impresionați, -te, adj. 1. Mișcat, emoționat. 2. (Despre materiale fotografice) Care a suferit schimbări chimice sub acțiunea luminii. [Pr.: -si-o-] – V. impresiona.
impresionații
IMPRESIONÁT, -Ă, impresionați, -te, adj. 1. Mișcat, emoționat. 2. (Despre materiale fotografice) Care a suferit schimbări chimice sub acțiunea luminii. [Pr.: -si-o-] – V. impresiona.
impresionaților
IMPRESIONÁT, -Ă, impresionați, -te, adj. 1. Mișcat, emoționat. 2. (Despre materiale fotografice) Care a suferit schimbări chimice sub acțiunea luminii. [Pr.: -si-o-] – V. impresiona.
impresionează
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionez
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresioneze
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionezi
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionism
IMPRESIONÍSM s. n. Mișcare artistică apărută în a doua jumătate a sec. XIX, caracterizată prin renunțarea la contururile precise, la detalii, la clarobscur spre a reda cât mai sugestiv lumina (în pictură), prin modelarea fragmentară a suprafețelor (în sculptură), printr-o mare libertate a formelor, lărgirea cadrului tonal și subiectivitatea coloritului (în muzică), prin tendința de a reda impresii fugitive, și cele mai intime nuanțe personale (în literatură). [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnisme.

DOOM

impresionísm (-si-o) s. n.
impresionismul
IMPRESIONÍSM s. n. Mișcare artistică apărută în a doua jumătate a sec. XIX, caracterizată prin renunțarea la contururile precise, la detalii, la clarobscur spre a reda cât mai sugestiv lumina (în pictură), prin modelarea fragmentară a suprafețelor (în sculptură), printr-o mare libertate a formelor, lărgirea cadrului tonal și subiectivitatea coloritului (în muzică), prin tendința de a reda impresii fugitive, și cele mai intime nuanțe personale (în literatură). [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnisme.

DOOM

impresionísm (-si-o) s. n.
impresionismului
IMPRESIONÍSM s. n. Mișcare artistică apărută în a doua jumătate a sec. XIX, caracterizată prin renunțarea la contururile precise, la detalii, la clarobscur spre a reda cât mai sugestiv lumina (în pictură), prin modelarea fragmentară a suprafețelor (în sculptură), printr-o mare libertate a formelor, lărgirea cadrului tonal și subiectivitatea coloritului (în muzică), prin tendința de a reda impresii fugitive, și cele mai intime nuanțe personale (în literatură). [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnisme.

DOOM

impresionísm (-si-o) s. n.
impresionist
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresionist
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresionista
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresionista
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresioniste
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresioniste
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresionistei
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresionistei
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresionistele
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresionistele
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresionistelor
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresionistelor
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresionistul
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresionistul
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresionistului
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresionistului
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresioniști
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresioniști
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresioniștii
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresioniștii
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresioniștilor
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresioniștilor
IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste.

DOOM

impresioníst (-si-o-) adj. m., s. m., pl. impresioníști; adj. f., s. f. impresionístă, pl. impresioníste
impresionând
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionînd
IMPRESIONÁ, impresionez, vb. I. Tranz. 1. A produce o impresie puternică asupra cuiva; a emoționa, a mișca. 2. (Despre lumină) A acționa asupra substanței sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naștere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionner.

DOOM

impresioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impresioneáză
impresionări
IMPRESIONÁRE, impresionări, s. f. Acțiunea de a impresiona și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. impresiona.

DOOM

impresionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. impresionắrii; pl. impresionắri
impresionării
IMPRESIONÁRE, impresionări, s. f. Acțiunea de a impresiona și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. impresiona.

DOOM

impresionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. impresionắrii; pl. impresionắri
impresionările
IMPRESIONÁRE, impresionări, s. f. Acțiunea de a impresiona și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. impresiona.

DOOM

impresionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. impresionắrii; pl. impresionắri
impresionărilor
IMPRESIONÁRE, impresionări, s. f. Acțiunea de a impresiona și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. impresiona.

DOOM

impresionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. impresionắrii; pl. impresionắri
impresiune
IMPRÉSIE, impresii, s. f. Efect lăsat în conștiința omului de lucruri sau de întâmplări din jurul lui cu care vine în contact; (la pl.) gânduri, imagini întipărite în memorie. ◊ Expr. A da (sau a face, a lăsa) impresia că... = a) a determina pe cineva să-și formeze o părere despre cineva sau ceva; b) a părea că... A face (sau a produce) impresie (asupra cuiva) = a atrage atenția (cuiva) asupra sa sau asupra actelor sale, a face efect, a impresiona. (A fi) sub impresia... = (a fi) stăpânit de imaginile sau de amintirile unei întâmplări trăite. ♦ Senzație; părere. ◊ Expr. A avea impresia că... = a bănui, a crede, a presupune că... ♦ (La pl.) Puncte de vedere, aprecieri (fugitive) asupra unui fapt, asupra unei întâmplări etc. ♦ (În forma impresiune) Urmă, amprentă a desenului papilar al degetelor, palmelor și tălpilor picioarelor. [Var.: (înv.) impresiúne s. f.] – Din fr. impression, lat. impressio, -onis.

DOOM

imprésie (-si-e) s. f., art. imprésia (si-a), g.-d. art. imprésiei; pl. imprésii; art. imprésiile (-si-i-)
impresiv
IMPRESÍV, -Ă adj. Propriu să facă impresii. [< fr. impressif].
impresiva
IMPRESÍV, -Ă adj. Propriu să facă impresii. [< fr. impressif].
impresive
IMPRESÍV, -Ă adj. Propriu să facă impresii. [< fr. impressif].
impresivei
IMPRESÍV, -Ă adj. Propriu să facă impresii. [< fr. impressif].
impresivele
IMPRESÍV, -Ă adj. Propriu să facă impresii. [< fr. impressif].
impresivelor
IMPRESÍV, -Ă adj. Propriu să facă impresii. [< fr. impressif].
impresivi
IMPRESÍV, -Ă adj. Propriu să facă impresii. [< fr. impressif].
impresivii
IMPRESÍV, -Ă adj. Propriu să facă impresii. [< fr. impressif].
impresivilor
IMPRESÍV, -Ă adj. Propriu să facă impresii. [< fr. impressif].
impresivul
IMPRESÍV, -Ă adj. Propriu să facă impresii. [< fr. impressif].
impresivului
IMPRESÍV, -Ă adj. Propriu să facă impresii. [< fr. impressif].
impressum
IMPRÉSSUM s. n. (Rar) Numele, firma tipografiei (care apare imprimată) pe o carte tipărită. – Cuv. lat.
impressumul
IMPRÉSSUM s. n. (Rar) Numele, firma tipografiei (care apare imprimată) pe o carte tipărită. – Cuv. lat.
impressumului
IMPRÉSSUM s. n. (Rar) Numele, firma tipografiei (care apare imprimată) pe o carte tipărită. – Cuv. lat.
imprevizibil
IMPREVIZÍBIL, -Ă, imprevizibili, -e, adj. Care nu poate fi prevăzut. – Din fr. imprévisible.

DOOM

imprevizíbil adj. m., pl. imprevizíbili; f. imprevizíbilă, pl. imprevizíbile
imprevizibila
IMPREVIZÍBIL, -Ă, imprevizibili, -e, adj. Care nu poate fi prevăzut. – Din fr. imprévisible.

DOOM

imprevizíbil adj. m., pl. imprevizíbili; f. imprevizíbilă, pl. imprevizíbile
imprevizibile
IMPREVIZÍBIL, -Ă, imprevizibili, -e, adj. Care nu poate fi prevăzut. – Din fr. imprévisible.

DOOM

imprevizíbil adj. m., pl. imprevizíbili; f. imprevizíbilă, pl. imprevizíbile
imprevizibilei
IMPREVIZÍBIL, -Ă, imprevizibili, -e, adj. Care nu poate fi prevăzut. – Din fr. imprévisible.

DOOM

imprevizíbil adj. m., pl. imprevizíbili; f. imprevizíbilă, pl. imprevizíbile
imprevizibilele
IMPREVIZÍBIL, -Ă, imprevizibili, -e, adj. Care nu poate fi prevăzut. – Din fr. imprévisible.

DOOM

imprevizíbil adj. m., pl. imprevizíbili; f. imprevizíbilă, pl. imprevizíbile
imprevizibilelor
IMPREVIZÍBIL, -Ă, imprevizibili, -e, adj. Care nu poate fi prevăzut. – Din fr. imprévisible.

DOOM

imprevizíbil adj. m., pl. imprevizíbili; f. imprevizíbilă, pl. imprevizíbile
imprevizibili
IMPREVIZÍBIL, -Ă, imprevizibili, -e, adj. Care nu poate fi prevăzut. – Din fr. imprévisible.

DOOM

imprevizíbil adj. m., pl. imprevizíbili; f. imprevizíbilă, pl. imprevizíbile
imprevizibilii
IMPREVIZÍBIL, -Ă, imprevizibili, -e, adj. Care nu poate fi prevăzut. – Din fr. imprévisible.

DOOM

imprevizíbil adj. m., pl. imprevizíbili; f. imprevizíbilă, pl. imprevizíbile
imprevizibililor
IMPREVIZÍBIL, -Ă, imprevizibili, -e, adj. Care nu poate fi prevăzut. – Din fr. imprévisible.

DOOM

imprevizíbil adj. m., pl. imprevizíbili; f. imprevizíbilă, pl. imprevizíbile
imprevizibilitate
IMPREVIZIBILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este imprevizibil. – Din fr. imprévisibilité.
imprevizibilitatea
IMPREVIZIBILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este imprevizibil. – Din fr. imprévisibilité.
imprevizibilități
IMPREVIZIBILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este imprevizibil. – Din fr. imprévisibilité.
imprevizibilității
IMPREVIZIBILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este imprevizibil. – Din fr. imprévisibilité.
imprevizibilul
IMPREVIZÍBIL, -Ă, imprevizibili, -e, adj. Care nu poate fi prevăzut. – Din fr. imprévisible.

DOOM

imprevizíbil adj. m., pl. imprevizíbili; f. imprevizíbilă, pl. imprevizíbile
imprevizibilului
IMPREVIZÍBIL, -Ă, imprevizibili, -e, adj. Care nu poate fi prevăzut. – Din fr. imprévisible.

DOOM

imprevizíbil adj. m., pl. imprevizíbili; f. imprevizíbilă, pl. imprevizíbile
imprim
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprima
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimabil
IMPRIMÁBIL, -Ă, imprimabili, -e, adj. De imprimat; care se poate imprima. – Din fr. imprimable.
imprimabila
IMPRIMÁBIL, -Ă, imprimabili, -e, adj. De imprimat; care se poate imprima. – Din fr. imprimable.
imprimabile
IMPRIMÁBIL, -Ă, imprimabili, -e, adj. De imprimat; care se poate imprima. – Din fr. imprimable.
imprimabilei
IMPRIMÁBIL, -Ă, imprimabili, -e, adj. De imprimat; care se poate imprima. – Din fr. imprimable.
imprimabilele
IMPRIMÁBIL, -Ă, imprimabili, -e, adj. De imprimat; care se poate imprima. – Din fr. imprimable.
imprimabilelor
IMPRIMÁBIL, -Ă, imprimabili, -e, adj. De imprimat; care se poate imprima. – Din fr. imprimable.
imprimabili
IMPRIMÁBIL, -Ă, imprimabili, -e, adj. De imprimat; care se poate imprima. – Din fr. imprimable.
imprimabilii
IMPRIMÁBIL, -Ă, imprimabili, -e, adj. De imprimat; care se poate imprima. – Din fr. imprimable.
imprimabililor
IMPRIMÁBIL, -Ă, imprimabili, -e, adj. De imprimat; care se poate imprima. – Din fr. imprimable.
imprimabilul
IMPRIMÁBIL, -Ă, imprimabili, -e, adj. De imprimat; care se poate imprima. – Din fr. imprimable.
imprimabilului
IMPRIMÁBIL, -Ă, imprimabili, -e, adj. De imprimat; care se poate imprima. – Din fr. imprimable.
imprimai
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimam
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimanta
IMPRIMÁNTĂ, imprimante, s. f. (Inform.) Echipament utilizat pentru tipărirea informației stocate în format electronic într-o formă direct interpretabilă de către utilizator (texte, imagini grafice etc.). – Din fr. imprimante.

DOOM

imprimántă s. f., g.-d. art. imprimántei; pl. imprimánte
imprimante
IMPRIMÁNTĂ, imprimante, s. f. (Inform.) Echipament utilizat pentru tipărirea informației stocate în format electronic într-o formă direct interpretabilă de către utilizator (texte, imagini grafice etc.). – Din fr. imprimante.

DOOM

imprimántă s. f., g.-d. art. imprimántei; pl. imprimánte
imprimantei
IMPRIMÁNTĂ, imprimante, s. f. (Inform.) Echipament utilizat pentru tipărirea informației stocate în format electronic într-o formă direct interpretabilă de către utilizator (texte, imagini grafice etc.). – Din fr. imprimante.

DOOM

imprimántă s. f., g.-d. art. imprimántei; pl. imprimánte
imprimantele
IMPRIMÁNTĂ, imprimante, s. f. (Inform.) Echipament utilizat pentru tipărirea informației stocate în format electronic într-o formă direct interpretabilă de către utilizator (texte, imagini grafice etc.). – Din fr. imprimante.

DOOM

imprimántă s. f., g.-d. art. imprimántei; pl. imprimánte
imprimantelor
IMPRIMÁNTĂ, imprimante, s. f. (Inform.) Echipament utilizat pentru tipărirea informației stocate în format electronic într-o formă direct interpretabilă de către utilizator (texte, imagini grafice etc.). – Din fr. imprimante.

DOOM

imprimántă s. f., g.-d. art. imprimántei; pl. imprimánte
imprimare
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimare
IMPRIMÁRE, imprimări, s. f. Acțiunea de a imprima și rezultatul ei. – V. imprima.

DOOM

imprimáre s. f., g.-d. art. imprimắrii; pl. imprimắri
imprimarea
IMPRIMÁRE, imprimări, s. f. Acțiunea de a imprima și rezultatul ei. – V. imprima.

DOOM

imprimáre s. f., g.-d. art. imprimắrii; pl. imprimắri
imprimară
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimarăm
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimarăți
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimase
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimasem
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimaseră
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimaserăm
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimaserăți
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimaseși
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimaseți
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimat
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimat
IMPRIMÁT, -Ă, imprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este tipărit. ♦ (Despre țesături) Pe care sunt aplicate, fixate desene colorate. 2. S. n. Formular-tip folosit în întreprinderi și instituții pentru întocmirea de acte oficiale; publicație cu caracter administrativ (adresă, registru etc.) folosită în întreprinderi și instituții. 3. S. n. (La pl.) Publicații tipărite; tipărituri. – V. imprima. Cf. fr. imprimé.

DOOM

imprimát s. n., pl. imprimáte
imprimata
IMPRIMÁT, -Ă, imprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este tipărit. ♦ (Despre țesături) Pe care sunt aplicate, fixate desene colorate. 2. S. n. Formular-tip folosit în întreprinderi și instituții pentru întocmirea de acte oficiale; publicație cu caracter administrativ (adresă, registru etc.) folosită în întreprinderi și instituții. 3. S. n. (La pl.) Publicații tipărite; tipărituri. – V. imprima. Cf. fr. imprimé.

DOOM

imprimát s. n., pl. imprimáte
imprimate
IMPRIMÁT, -Ă, imprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este tipărit. ♦ (Despre țesături) Pe care sunt aplicate, fixate desene colorate. 2. S. n. Formular-tip folosit în întreprinderi și instituții pentru întocmirea de acte oficiale; publicație cu caracter administrativ (adresă, registru etc.) folosită în întreprinderi și instituții. 3. S. n. (La pl.) Publicații tipărite; tipărituri. – V. imprima. Cf. fr. imprimé.

DOOM

imprimát s. n., pl. imprimáte
imprimatei
IMPRIMÁT, -Ă, imprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este tipărit. ♦ (Despre țesături) Pe care sunt aplicate, fixate desene colorate. 2. S. n. Formular-tip folosit în întreprinderi și instituții pentru întocmirea de acte oficiale; publicație cu caracter administrativ (adresă, registru etc.) folosită în întreprinderi și instituții. 3. S. n. (La pl.) Publicații tipărite; tipărituri. – V. imprima. Cf. fr. imprimé.

DOOM

imprimát s. n., pl. imprimáte
imprimatele
IMPRIMÁT, -Ă, imprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este tipărit. ♦ (Despre țesături) Pe care sunt aplicate, fixate desene colorate. 2. S. n. Formular-tip folosit în întreprinderi și instituții pentru întocmirea de acte oficiale; publicație cu caracter administrativ (adresă, registru etc.) folosită în întreprinderi și instituții. 3. S. n. (La pl.) Publicații tipărite; tipărituri. – V. imprima. Cf. fr. imprimé.

DOOM

imprimát s. n., pl. imprimáte
imprimatelor
IMPRIMÁT, -Ă, imprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este tipărit. ♦ (Despre țesături) Pe care sunt aplicate, fixate desene colorate. 2. S. n. Formular-tip folosit în întreprinderi și instituții pentru întocmirea de acte oficiale; publicație cu caracter administrativ (adresă, registru etc.) folosită în întreprinderi și instituții. 3. S. n. (La pl.) Publicații tipărite; tipărituri. – V. imprima. Cf. fr. imprimé.

DOOM

imprimát s. n., pl. imprimáte
imprimatul
IMPRIMÁT, -Ă, imprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este tipărit. ♦ (Despre țesături) Pe care sunt aplicate, fixate desene colorate. 2. S. n. Formular-tip folosit în întreprinderi și instituții pentru întocmirea de acte oficiale; publicație cu caracter administrativ (adresă, registru etc.) folosită în întreprinderi și instituții. 3. S. n. (La pl.) Publicații tipărite; tipărituri. – V. imprima. Cf. fr. imprimé.

DOOM

imprimát s. n., pl. imprimáte
imprimatului
IMPRIMÁT, -Ă, imprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este tipărit. ♦ (Despre țesături) Pe care sunt aplicate, fixate desene colorate. 2. S. n. Formular-tip folosit în întreprinderi și instituții pentru întocmirea de acte oficiale; publicație cu caracter administrativ (adresă, registru etc.) folosită în întreprinderi și instituții. 3. S. n. (La pl.) Publicații tipărite; tipărituri. – V. imprima. Cf. fr. imprimé.

DOOM

imprimát s. n., pl. imprimáte
imprimatur
IMPRIMÁTUR s. n. Autorizație indicând bunul de tipar pe o corectură. – Cuv. lat.

DOOM

imprimátur (lat.) s. n.
imprimaturul
IMPRIMÁTUR s. n. Autorizație indicând bunul de tipar pe o corectură. – Cuv. lat.

DOOM

imprimátur (lat.) s. n.
imprimaturului
IMPRIMÁTUR s. n. Autorizație indicând bunul de tipar pe o corectură. – Cuv. lat.

DOOM

imprimátur (lat.) s. n.
imprimau
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimași
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimați
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimați
IMPRIMÁT, -Ă, imprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este tipărit. ♦ (Despre țesături) Pe care sunt aplicate, fixate desene colorate. 2. S. n. Formular-tip folosit în întreprinderi și instituții pentru întocmirea de acte oficiale; publicație cu caracter administrativ (adresă, registru etc.) folosită în întreprinderi și instituții. 3. S. n. (La pl.) Publicații tipărite; tipărituri. – V. imprima. Cf. fr. imprimé.

DOOM

imprimát s. n., pl. imprimáte
imprimații
IMPRIMÁT, -Ă, imprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este tipărit. ♦ (Despre țesături) Pe care sunt aplicate, fixate desene colorate. 2. S. n. Formular-tip folosit în întreprinderi și instituții pentru întocmirea de acte oficiale; publicație cu caracter administrativ (adresă, registru etc.) folosită în întreprinderi și instituții. 3. S. n. (La pl.) Publicații tipărite; tipărituri. – V. imprima. Cf. fr. imprimé.

DOOM

imprimát s. n., pl. imprimáte
imprimaților
IMPRIMÁT, -Ă, imprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este tipărit. ♦ (Despre țesături) Pe care sunt aplicate, fixate desene colorate. 2. S. n. Formular-tip folosit în întreprinderi și instituții pentru întocmirea de acte oficiale; publicație cu caracter administrativ (adresă, registru etc.) folosită în întreprinderi și instituții. 3. S. n. (La pl.) Publicații tipărite; tipărituri. – V. imprima. Cf. fr. imprimé.

DOOM

imprimát s. n., pl. imprimáte
imprime
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimeria
IMPRIMERÍE, imprimerii, s. f. Tipografie. ♦ Atelier, secție dintr-o întreprindere textilă în care se imprimă țesături. – Din fr. imprimerie.

DOOM

imprimeríe s. f., art. imprimería, g.-d. art. imprimeríei; pl. imprimeríi, art. imprimeríile
imprimerie
IMPRIMERÍE, imprimerii, s. f. Tipografie. ♦ Atelier, secție dintr-o întreprindere textilă în care se imprimă țesături. – Din fr. imprimerie.

DOOM

imprimeríe s. f., art. imprimería, g.-d. art. imprimeríei; pl. imprimeríi, art. imprimeríile
imprimeriei
IMPRIMERÍE, imprimerii, s. f. Tipografie. ♦ Atelier, secție dintr-o întreprindere textilă în care se imprimă țesături. – Din fr. imprimerie.

DOOM

imprimeríe s. f., art. imprimería, g.-d. art. imprimeríei; pl. imprimeríi, art. imprimeríile
imprimerii
IMPRIMERÍE, imprimerii, s. f. Tipografie. ♦ Atelier, secție dintr-o întreprindere textilă în care se imprimă țesături. – Din fr. imprimerie.

DOOM

imprimeríe s. f., art. imprimería, g.-d. art. imprimeríei; pl. imprimeríi, art. imprimeríile
imprimeriile
IMPRIMERÍE, imprimerii, s. f. Tipografie. ♦ Atelier, secție dintr-o întreprindere textilă în care se imprimă țesături. – Din fr. imprimerie.

DOOM

imprimeríe s. f., art. imprimería, g.-d. art. imprimeríei; pl. imprimeríi, art. imprimeríile
imprimeriilor
IMPRIMERÍE, imprimerii, s. f. Tipografie. ♦ Atelier, secție dintr-o întreprindere textilă în care se imprimă țesături. – Din fr. imprimerie.

DOOM

imprimeríe s. f., art. imprimería, g.-d. art. imprimeríei; pl. imprimeríi, art. imprimeríile
imprimeu
IMPRIMÉU, imprimeuri, s. n. Țesătură imprimată cu modele colorate. ♦ Desen aplicat pe o țesătură. – Din fr. imprimé.

DOOM

impriméu s. n., art. impriméul; pl. impriméuri
imprimeul
IMPRIMÉU, imprimeuri, s. n. Țesătură imprimată cu modele colorate. ♦ Desen aplicat pe o țesătură. – Din fr. imprimé.

DOOM

impriméu s. n., art. impriméul; pl. impriméuri
imprimeului
IMPRIMÉU, imprimeuri, s. n. Țesătură imprimată cu modele colorate. ♦ Desen aplicat pe o țesătură. – Din fr. imprimé.

DOOM

impriméu s. n., art. impriméul; pl. impriméuri
imprimeuri
IMPRIMÉU, imprimeuri, s. n. Țesătură imprimată cu modele colorate. ♦ Desen aplicat pe o țesătură. – Din fr. imprimé.

DOOM

impriméu s. n., art. impriméul; pl. impriméuri
imprimeurile
IMPRIMÉU, imprimeuri, s. n. Țesătură imprimată cu modele colorate. ♦ Desen aplicat pe o țesătură. – Din fr. imprimé.

DOOM

impriméu s. n., art. impriméul; pl. impriméuri
imprimeurilor
IMPRIMÉU, imprimeuri, s. n. Țesătură imprimată cu modele colorate. ♦ Desen aplicat pe o țesătură. – Din fr. imprimé.

DOOM

impriméu s. n., art. impriméul; pl. impriméuri
imprimi
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimând
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimînd
IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

DOOM

imprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 imprímă
imprimări
IMPRIMÁRE, imprimări, s. f. Acțiunea de a imprima și rezultatul ei. – V. imprima.

DOOM

imprimáre s. f., g.-d. art. imprimắrii; pl. imprimắri
imprimării
IMPRIMÁRE, imprimări, s. f. Acțiunea de a imprima și rezultatul ei. – V. imprima.

DOOM

imprimáre s. f., g.-d. art. imprimắrii; pl. imprimắri
imprimările
IMPRIMÁRE, imprimări, s. f. Acțiunea de a imprima și rezultatul ei. – V. imprima.

DOOM

imprimáre s. f., g.-d. art. imprimắrii; pl. imprimắri
imprimărilor
IMPRIMÁRE, imprimări, s. f. Acțiunea de a imprima și rezultatul ei. – V. imprima.

DOOM

imprimáre s. f., g.-d. art. imprimắrii; pl. imprimắri
improb
IMPRÓB, -Ă adj. Lipsit de probitate, necinstit. [Cf. fr. improbe].
improba
IMPRÓB, -Ă adj. Lipsit de probitate, necinstit. [Cf. fr. improbe].
improbabil
IMPROBÁBIL, -Ă, improbabili, -e, adj. Care nu se poate proba, care nu poate fi dovedit, care nu este sigur. ♦ Care are puține șanse de a se produce, puțin probabil; incert, nesigur. – Din fr. improbable.

DOOM

improbábil adj. m., pl. improbábili; f. improbábilă, pl. improbábile
improbabila
IMPROBÁBIL, -Ă, improbabili, -e, adj. Care nu se poate proba, care nu poate fi dovedit, care nu este sigur. ♦ Care are puține șanse de a se produce, puțin probabil; incert, nesigur. – Din fr. improbable.

DOOM

improbábil adj. m., pl. improbábili; f. improbábilă, pl. improbábile
improbabile
IMPROBÁBIL, -Ă, improbabili, -e, adj. Care nu se poate proba, care nu poate fi dovedit, care nu este sigur. ♦ Care are puține șanse de a se produce, puțin probabil; incert, nesigur. – Din fr. improbable.

DOOM

improbábil adj. m., pl. improbábili; f. improbábilă, pl. improbábile
improbabilei
IMPROBÁBIL, -Ă, improbabili, -e, adj. Care nu se poate proba, care nu poate fi dovedit, care nu este sigur. ♦ Care are puține șanse de a se produce, puțin probabil; incert, nesigur. – Din fr. improbable.

DOOM

improbábil adj. m., pl. improbábili; f. improbábilă, pl. improbábile
improbabilele
IMPROBÁBIL, -Ă, improbabili, -e, adj. Care nu se poate proba, care nu poate fi dovedit, care nu este sigur. ♦ Care are puține șanse de a se produce, puțin probabil; incert, nesigur. – Din fr. improbable.

DOOM

improbábil adj. m., pl. improbábili; f. improbábilă, pl. improbábile
improbabilelor
IMPROBÁBIL, -Ă, improbabili, -e, adj. Care nu se poate proba, care nu poate fi dovedit, care nu este sigur. ♦ Care are puține șanse de a se produce, puțin probabil; incert, nesigur. – Din fr. improbable.

DOOM

improbábil adj. m., pl. improbábili; f. improbábilă, pl. improbábile
improbabili
IMPROBÁBIL, -Ă, improbabili, -e, adj. Care nu se poate proba, care nu poate fi dovedit, care nu este sigur. ♦ Care are puține șanse de a se produce, puțin probabil; incert, nesigur. – Din fr. improbable.

DOOM

improbábil adj. m., pl. improbábili; f. improbábilă, pl. improbábile
improbabilii
IMPROBÁBIL, -Ă, improbabili, -e, adj. Care nu se poate proba, care nu poate fi dovedit, care nu este sigur. ♦ Care are puține șanse de a se produce, puțin probabil; incert, nesigur. – Din fr. improbable.

DOOM

improbábil adj. m., pl. improbábili; f. improbábilă, pl. improbábile
improbabililor
IMPROBÁBIL, -Ă, improbabili, -e, adj. Care nu se poate proba, care nu poate fi dovedit, care nu este sigur. ♦ Care are puține șanse de a se produce, puțin probabil; incert, nesigur. – Din fr. improbable.

DOOM

improbábil adj. m., pl. improbábili; f. improbábilă, pl. improbábile
improbabilitate
IMPROBABILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este improbabil. – Din fr. improbabilité.

DOOM

improbabilitáte s. f., g.-d. art. improbabilitắții
improbabilitatea
IMPROBABILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este improbabil. – Din fr. improbabilité.

DOOM

improbabilitáte s. f., g.-d. art. improbabilitắții
improbabilități
IMPROBABILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este improbabil. – Din fr. improbabilité.

DOOM

improbabilitáte s. f., g.-d. art. improbabilitắții
improbabilității
IMPROBABILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este improbabil. – Din fr. improbabilité.

DOOM

improbabilitáte s. f., g.-d. art. improbabilitắții
improbabilitățile
IMPROBABILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este improbabil. – Din fr. improbabilité.

DOOM

improbabilitáte s. f., g.-d. art. improbabilitắții
improbabilităților
IMPROBABILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este improbabil. – Din fr. improbabilité.

DOOM

improbabilitáte s. f., g.-d. art. improbabilitắții
improbabilul
IMPROBÁBIL, -Ă, improbabili, -e, adj. Care nu se poate proba, care nu poate fi dovedit, care nu este sigur. ♦ Care are puține șanse de a se produce, puțin probabil; incert, nesigur. – Din fr. improbable.

DOOM

improbábil adj. m., pl. improbábili; f. improbábilă, pl. improbábile
improbabilului
IMPROBÁBIL, -Ă, improbabili, -e, adj. Care nu se poate proba, care nu poate fi dovedit, care nu este sigur. ♦ Care are puține șanse de a se produce, puțin probabil; incert, nesigur. – Din fr. improbable.

DOOM

improbábil adj. m., pl. improbábili; f. improbábilă, pl. improbábile
improbant
IMPROBÁNT, -Ă, improbanți, -te, adj. Care nu probează ceva, care nu are valoare de probă; incert, nesigur. – Din fr. improbant.

DOOM

improbánt adj. m., pl. improbánți; f. improbántă, pl. improbánte
improbanta
IMPROBÁNT, -Ă, improbanți, -te, adj. Care nu probează ceva, care nu are valoare de probă; incert, nesigur. – Din fr. improbant.

DOOM

improbánt adj. m., pl. improbánți; f. improbántă, pl. improbánte
improbante
IMPROBÁNT, -Ă, improbanți, -te, adj. Care nu probează ceva, care nu are valoare de probă; incert, nesigur. – Din fr. improbant.

DOOM

improbánt adj. m., pl. improbánți; f. improbántă, pl. improbánte
improbantei
IMPROBÁNT, -Ă, improbanți, -te, adj. Care nu probează ceva, care nu are valoare de probă; incert, nesigur. – Din fr. improbant.

DOOM

improbánt adj. m., pl. improbánți; f. improbántă, pl. improbánte
improbantele
IMPROBÁNT, -Ă, improbanți, -te, adj. Care nu probează ceva, care nu are valoare de probă; incert, nesigur. – Din fr. improbant.

DOOM

improbánt adj. m., pl. improbánți; f. improbántă, pl. improbánte
improbantelor
IMPROBÁNT, -Ă, improbanți, -te, adj. Care nu probează ceva, care nu are valoare de probă; incert, nesigur. – Din fr. improbant.

DOOM

improbánt adj. m., pl. improbánți; f. improbántă, pl. improbánte
improbantul
IMPROBÁNT, -Ă, improbanți, -te, adj. Care nu probează ceva, care nu are valoare de probă; incert, nesigur. – Din fr. improbant.

DOOM

improbánt adj. m., pl. improbánți; f. improbántă, pl. improbánte
improbantului
IMPROBÁNT, -Ă, improbanți, -te, adj. Care nu probează ceva, care nu are valoare de probă; incert, nesigur. – Din fr. improbant.

DOOM

improbánt adj. m., pl. improbánți; f. improbántă, pl. improbánte
improbanți
IMPROBÁNT, -Ă, improbanți, -te, adj. Care nu probează ceva, care nu are valoare de probă; incert, nesigur. – Din fr. improbant.

DOOM

improbánt adj. m., pl. improbánți; f. improbántă, pl. improbánte
improbanții
IMPROBÁNT, -Ă, improbanți, -te, adj. Care nu probează ceva, care nu are valoare de probă; incert, nesigur. – Din fr. improbant.

DOOM

improbánt adj. m., pl. improbánți; f. improbántă, pl. improbánte
improbanților
IMPROBÁNT, -Ă, improbanți, -te, adj. Care nu probează ceva, care nu are valoare de probă; incert, nesigur. – Din fr. improbant.

DOOM

improbánt adj. m., pl. improbánți; f. improbántă, pl. improbánte
improbe
IMPRÓB, -Ă adj. Lipsit de probitate, necinstit. [Cf. fr. improbe].
improbei
IMPRÓB, -Ă adj. Lipsit de probitate, necinstit. [Cf. fr. improbe].
improbele
IMPRÓB, -Ă adj. Lipsit de probitate, necinstit. [Cf. fr. improbe].
improbelor
IMPRÓB, -Ă adj. Lipsit de probitate, necinstit. [Cf. fr. improbe].
improbi
IMPRÓB, -Ă adj. Lipsit de probitate, necinstit. [Cf. fr. improbe].
improbii
IMPRÓB, -Ă adj. Lipsit de probitate, necinstit. [Cf. fr. improbe].
improbilor
IMPRÓB, -Ă adj. Lipsit de probitate, necinstit. [Cf. fr. improbe].
improbitate
IMPROBITÁTE, improbități, s. f. (Livr.) Lipsă de probitate. – Din fr. improbité.
improbitatea
IMPROBITÁTE, improbități, s. f. (Livr.) Lipsă de probitate. – Din fr. improbité.
improbități
IMPROBITÁTE, improbități, s. f. (Livr.) Lipsă de probitate. – Din fr. improbité.
improbității
IMPROBITÁTE, improbități, s. f. (Livr.) Lipsă de probitate. – Din fr. improbité.
improbitățile
IMPROBITÁTE, improbități, s. f. (Livr.) Lipsă de probitate. – Din fr. improbité.
improbităților
IMPROBITÁTE, improbități, s. f. (Livr.) Lipsă de probitate. – Din fr. improbité.
improbul
IMPRÓB, -Ă adj. Lipsit de probitate, necinstit. [Cf. fr. improbe].
improbului
IMPRÓB, -Ă adj. Lipsit de probitate, necinstit. [Cf. fr. improbe].
improductiv
IMPRODUCTÍV, -Ă adj. Care nu produce nimic. [< fr. improductif].
improductiva
IMPRODUCTÍV, -Ă adj. Care nu produce nimic. [< fr. improductif].
improductive
IMPRODUCTÍV, -Ă adj. Care nu produce nimic. [< fr. improductif].
improductivei
IMPRODUCTÍV, -Ă adj. Care nu produce nimic. [< fr. improductif].
improductivele
IMPRODUCTÍV, -Ă adj. Care nu produce nimic. [< fr. improductif].
improductivelor
IMPRODUCTÍV, -Ă adj. Care nu produce nimic. [< fr. improductif].
improductivi
IMPRODUCTÍV, -Ă adj. Care nu produce nimic. [< fr. improductif].
improductivii
IMPRODUCTÍV, -Ă adj. Care nu produce nimic. [< fr. improductif].
improductivilor
IMPRODUCTÍV, -Ă adj. Care nu produce nimic. [< fr. improductif].
improductivitate
IMPRODUCTIVITÁTE s.f. Caracterul, starea a ceea ce este improductiv. [Cf. fr. improductivité].
improductivitatea
IMPRODUCTIVITÁTE s.f. Caracterul, starea a ceea ce este improductiv. [Cf. fr. improductivité].
improductivități
IMPRODUCTIVITÁTE s.f. Caracterul, starea a ceea ce este improductiv. [Cf. fr. improductivité].
improductivității
IMPRODUCTIVITÁTE s.f. Caracterul, starea a ceea ce este improductiv. [Cf. fr. improductivité].
improductivul
IMPRODUCTÍV, -Ă adj. Care nu produce nimic. [< fr. improductif].
improductivului
IMPRODUCTÍV, -Ă adj. Care nu produce nimic. [< fr. improductif].
impromptu
IMPROMPTU, impromptu-uri, s. n. Compoziție muzicală instrumentală (pentru pian) cu caracter de improvizație și de obicei lirică. [Pr.: empromtü] – Din fr. impromptu.

DOOM

impromptu (fr.) [pron. ˜epr˜otǘ] (-promp-tu) s. n., art. impromptu-ul; pl. impromptu-uri
impromptuul
IMPROMPTU, impromptu-uri, s. n. Compoziție muzicală instrumentală (pentru pian) cu caracter de improvizație și de obicei lirică. [Pr.: empromtü] – Din fr. impromptu.

DOOM

impromptu (fr.) [pron. ˜epr˜otǘ] (-promp-tu) s. n., art. impromptu-ul; pl. impromptu-uri
impromptuului
IMPROMPTU, impromptu-uri, s. n. Compoziție muzicală instrumentală (pentru pian) cu caracter de improvizație și de obicei lirică. [Pr.: empromtü] – Din fr. impromptu.

DOOM

impromptu (fr.) [pron. ˜epr˜otǘ] (-promp-tu) s. n., art. impromptu-ul; pl. impromptu-uri
impromptuuri
IMPROMPTU, impromptu-uri, s. n. Compoziție muzicală instrumentală (pentru pian) cu caracter de improvizație și de obicei lirică. [Pr.: empromtü] – Din fr. impromptu.

DOOM

impromptu (fr.) [pron. ˜epr˜otǘ] (-promp-tu) s. n., art. impromptu-ul; pl. impromptu-uri
impromptuurile
IMPROMPTU, impromptu-uri, s. n. Compoziție muzicală instrumentală (pentru pian) cu caracter de improvizație și de obicei lirică. [Pr.: empromtü] – Din fr. impromptu.

DOOM

impromptu (fr.) [pron. ˜epr˜otǘ] (-promp-tu) s. n., art. impromptu-ul; pl. impromptu-uri
impromptuurilor
IMPROMPTU, impromptu-uri, s. n. Compoziție muzicală instrumentală (pentru pian) cu caracter de improvizație și de obicei lirică. [Pr.: empromtü] – Din fr. impromptu.

DOOM

impromptu (fr.) [pron. ˜epr˜otǘ] (-promp-tu) s. n., art. impromptu-ul; pl. impromptu-uri
impronunțabil
IMPRONUNȚÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi pronunțat. [După fr. imprononçable].
impronunțabila
IMPRONUNȚÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi pronunțat. [După fr. imprononçable].
impronunțabile
IMPRONUNȚÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi pronunțat. [După fr. imprononçable].
impronunțabilei
IMPRONUNȚÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi pronunțat. [După fr. imprononçable].
impronunțabilele
IMPRONUNȚÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi pronunțat. [După fr. imprononçable].
impronunțabilelor
IMPRONUNȚÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi pronunțat. [După fr. imprononçable].
impronunțabili
IMPRONUNȚÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi pronunțat. [După fr. imprononçable].
impronunțabilii
IMPRONUNȚÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi pronunțat. [După fr. imprononçable].
impronunțabililor
IMPRONUNȚÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi pronunțat. [După fr. imprononçable].
impronunțabilitate
IMPRONUNȚABILITÁTE s.f. Însușirea de a fi impronunțabil. [< impronunțabil + -itate].
impronunțabilul
IMPRONUNȚÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi pronunțat. [După fr. imprononçable].
impronunțabilului
IMPRONUNȚÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care nu poate fi pronunțat. [După fr. imprononçable].
impropria
IMPRÓPRIU, -IE, improprii, adj. 1. (Despre cuvinte, expresii etc.; adesea adverbial) Care nu este propriu, potrivit, corect sau indicat. 2. Necorespunzător, nerecomandabil, neindicat (pentru ceva). – Din fr. impropre, lat. improprius.

DOOM

imprópriu [priu pron. priu] (im-pro-priu) adj. m., art. imprópriul, pl. impróprii, art. imprópriii (-pri-ii); f. impróprie (-pri-e), art. imprópria (-pri-a), g.-d. art. imprópriei, pl. impróprii, art. imprópriile (-pri-i-)
improprie
IMPRÓPRIU, -IE, improprii, adj. 1. (Despre cuvinte, expresii etc.; adesea adverbial) Care nu este propriu, potrivit, corect sau indicat. 2. Necorespunzător, nerecomandabil, neindicat (pentru ceva). – Din fr. impropre, lat. improprius.

DOOM

imprópriu [priu pron. priu] (im-pro-priu) adj. m., art. imprópriul, pl. impróprii, art. imprópriii (-pri-ii); f. impróprie (-pri-e), art. imprópria (-pri-a), g.-d. art. imprópriei, pl. impróprii, art. imprópriile (-pri-i-)
impropriei
IMPRÓPRIU, -IE, improprii, adj. 1. (Despre cuvinte, expresii etc.; adesea adverbial) Care nu este propriu, potrivit, corect sau indicat. 2. Necorespunzător, nerecomandabil, neindicat (pentru ceva). – Din fr. impropre, lat. improprius.

DOOM

imprópriu [priu pron. priu] (im-pro-priu) adj. m., art. imprópriul, pl. impróprii, art. imprópriii (-pri-ii); f. impróprie (-pri-e), art. imprópria (-pri-a), g.-d. art. imprópriei, pl. impróprii, art. imprópriile (-pri-i-)
improprietate
IMPROPRIETÁTE, improprietăți, s. f. Lipsă de proprietate în folosirea unui termen, a unei construcții. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. impropriété, lat. improprietas, -atis.

DOOM

improprietáte (-pri-e-) s. f., g.-d. art. improprietắții; pl. improprietắți
improprietatea
IMPROPRIETÁTE, improprietăți, s. f. Lipsă de proprietate în folosirea unui termen, a unei construcții. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. impropriété, lat. improprietas, -atis.

DOOM

improprietáte (-pri-e-) s. f., g.-d. art. improprietắții; pl. improprietắți
improprietăți
IMPROPRIETÁTE, improprietăți, s. f. Lipsă de proprietate în folosirea unui termen, a unei construcții. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. impropriété, lat. improprietas, -atis.

DOOM

improprietáte (-pri-e-) s. f., g.-d. art. improprietắții; pl. improprietắți
improprietății
IMPROPRIETÁTE, improprietăți, s. f. Lipsă de proprietate în folosirea unui termen, a unei construcții. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. impropriété, lat. improprietas, -atis.

DOOM

improprietáte (-pri-e-) s. f., g.-d. art. improprietắții; pl. improprietắți
improprietățile
IMPROPRIETÁTE, improprietăți, s. f. Lipsă de proprietate în folosirea unui termen, a unei construcții. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. impropriété, lat. improprietas, -atis.

DOOM

improprietáte (-pri-e-) s. f., g.-d. art. improprietắții; pl. improprietắți
improprietăților
IMPROPRIETÁTE, improprietăți, s. f. Lipsă de proprietate în folosirea unui termen, a unei construcții. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. impropriété, lat. improprietas, -atis.

DOOM

improprietáte (-pri-e-) s. f., g.-d. art. improprietắții; pl. improprietắți
improprii
IMPRÓPRIU, -IE, improprii, adj. 1. (Despre cuvinte, expresii etc.; adesea adverbial) Care nu este propriu, potrivit, corect sau indicat. 2. Necorespunzător, nerecomandabil, neindicat (pentru ceva). – Din fr. impropre, lat. improprius.

DOOM

imprópriu [priu pron. priu] (im-pro-priu) adj. m., art. imprópriul, pl. impróprii, art. imprópriii (-pri-ii); f. impróprie (-pri-e), art. imprópria (-pri-a), g.-d. art. imprópriei, pl. impróprii, art. imprópriile (-pri-i-)
impropriii
IMPRÓPRIU, -IE, improprii, adj. 1. (Despre cuvinte, expresii etc.; adesea adverbial) Care nu este propriu, potrivit, corect sau indicat. 2. Necorespunzător, nerecomandabil, neindicat (pentru ceva). – Din fr. impropre, lat. improprius.

DOOM

imprópriu [priu pron. priu] (im-pro-priu) adj. m., art. imprópriul, pl. impróprii, art. imprópriii (-pri-ii); f. impróprie (-pri-e), art. imprópria (-pri-a), g.-d. art. imprópriei, pl. impróprii, art. imprópriile (-pri-i-)
impropriile
IMPRÓPRIU, -IE, improprii, adj. 1. (Despre cuvinte, expresii etc.; adesea adverbial) Care nu este propriu, potrivit, corect sau indicat. 2. Necorespunzător, nerecomandabil, neindicat (pentru ceva). – Din fr. impropre, lat. improprius.

DOOM

imprópriu [priu pron. priu] (im-pro-priu) adj. m., art. imprópriul, pl. impróprii, art. imprópriii (-pri-ii); f. impróprie (-pri-e), art. imprópria (-pri-a), g.-d. art. imprópriei, pl. impróprii, art. imprópriile (-pri-i-)
impropriilor
IMPRÓPRIU, -IE, improprii, adj. 1. (Despre cuvinte, expresii etc.; adesea adverbial) Care nu este propriu, potrivit, corect sau indicat. 2. Necorespunzător, nerecomandabil, neindicat (pentru ceva). – Din fr. impropre, lat. improprius.

DOOM

imprópriu [priu pron. priu] (im-pro-priu) adj. m., art. imprópriul, pl. impróprii, art. imprópriii (-pri-ii); f. impróprie (-pri-e), art. imprópria (-pri-a), g.-d. art. imprópriei, pl. impróprii, art. imprópriile (-pri-i-)
impropriu
IMPRÓPRIU, -IE, improprii, adj. 1. (Despre cuvinte, expresii etc.; adesea adverbial) Care nu este propriu, potrivit, corect sau indicat. 2. Necorespunzător, nerecomandabil, neindicat (pentru ceva). – Din fr. impropre, lat. improprius.

DOOM

imprópriu [priu pron. priu] (im-pro-priu) adj. m., art. imprópriul, pl. impróprii, art. imprópriii (-pri-ii); f. impróprie (-pri-e), art. imprópria (-pri-a), g.-d. art. imprópriei, pl. impróprii, art. imprópriile (-pri-i-)
impropriul
IMPRÓPRIU, -IE, improprii, adj. 1. (Despre cuvinte, expresii etc.; adesea adverbial) Care nu este propriu, potrivit, corect sau indicat. 2. Necorespunzător, nerecomandabil, neindicat (pentru ceva). – Din fr. impropre, lat. improprius.

DOOM

imprópriu [priu pron. priu] (im-pro-priu) adj. m., art. imprópriul, pl. impróprii, art. imprópriii (-pri-ii); f. impróprie (-pri-e), art. imprópria (-pri-a), g.-d. art. imprópriei, pl. impróprii, art. imprópriile (-pri-i-)
impropriului
IMPRÓPRIU, -IE, improprii, adj. 1. (Despre cuvinte, expresii etc.; adesea adverbial) Care nu este propriu, potrivit, corect sau indicat. 2. Necorespunzător, nerecomandabil, neindicat (pentru ceva). – Din fr. impropre, lat. improprius.

DOOM

imprópriu [priu pron. priu] (im-pro-priu) adj. m., art. imprópriul, pl. impróprii, art. imprópriii (-pri-ii); f. impróprie (-pri-e), art. imprópria (-pri-a), g.-d. art. imprópriei, pl. impróprii, art. imprópriile (-pri-i-)
improviza
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizai
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizam
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizare
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizare
IMPROVIZÁRE, improvizări, s. f. Acțiunea de a improviza și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se improvizează. – V. improviza.

DOOM

improvizáre s. f., g.-d. art. improvizắrii; pl. improvizắri
improvizarea
IMPROVIZÁRE, improvizări, s. f. Acțiunea de a improviza și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se improvizează. – V. improviza.

DOOM

improvizáre s. f., g.-d. art. improvizắrii; pl. improvizắri
improvizară
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizarăm
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizarăți
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizase
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizasem
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizaseră
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizaserăm
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizaserăți
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizaseși
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizaseți
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizat
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizat
IMPROVIZÁT2, -Ă, improvizați, -te, adj. 1. Compus, alcătuit repede și fără o pregătire prealabilă. 2. Care îndeplinește o funcție, care face o acțiune ocazional și fără a avea pregătirea necesară. – V. improviza.
improvizat
IMPROVIZÁT1 s. n. Faptul de a improviza. – V. improviza.

DOOM

*improvizát s. n.
improvizata
IMPROVIZÁT2, -Ă, improvizați, -te, adj. 1. Compus, alcătuit repede și fără o pregătire prealabilă. 2. Care îndeplinește o funcție, care face o acțiune ocazional și fără a avea pregătirea necesară. – V. improviza.
improvizate
IMPROVIZÁT2, -Ă, improvizați, -te, adj. 1. Compus, alcătuit repede și fără o pregătire prealabilă. 2. Care îndeplinește o funcție, care face o acțiune ocazional și fără a avea pregătirea necesară. – V. improviza.
improvizatei
IMPROVIZÁT2, -Ă, improvizați, -te, adj. 1. Compus, alcătuit repede și fără o pregătire prealabilă. 2. Care îndeplinește o funcție, care face o acțiune ocazional și fără a avea pregătirea necesară. – V. improviza.
improvizatele
IMPROVIZÁT2, -Ă, improvizați, -te, adj. 1. Compus, alcătuit repede și fără o pregătire prealabilă. 2. Care îndeplinește o funcție, care face o acțiune ocazional și fără a avea pregătirea necesară. – V. improviza.
improvizatelor
IMPROVIZÁT2, -Ă, improvizați, -te, adj. 1. Compus, alcătuit repede și fără o pregătire prealabilă. 2. Care îndeplinește o funcție, care face o acțiune ocazional și fără a avea pregătirea necesară. – V. improviza.
improvizatoare
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizatoare
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizatoarea
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizatoarea
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizatoarei
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizatoarei
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizatoarele
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizatoarele
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizatoarelor
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizatoarelor
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizator
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizator
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizatori
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizatori
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizatoric
IMPROVIZATÓRIC, -Ă, improvizatorici, -ce, adj. (Rar) Care ține de improvizație. – Improvizator + suf. -ic.
improvizatorica
IMPROVIZATÓRIC, -Ă, improvizatorici, -ce, adj. (Rar) Care ține de improvizație. – Improvizator + suf. -ic.
improvizatorice
IMPROVIZATÓRIC, -Ă, improvizatorici, -ce, adj. (Rar) Care ține de improvizație. – Improvizator + suf. -ic.
improvizatoricei
IMPROVIZATÓRIC, -Ă, improvizatorici, -ce, adj. (Rar) Care ține de improvizație. – Improvizator + suf. -ic.
improvizatoricele
IMPROVIZATÓRIC, -Ă, improvizatorici, -ce, adj. (Rar) Care ține de improvizație. – Improvizator + suf. -ic.
improvizatoricelor
IMPROVIZATÓRIC, -Ă, improvizatorici, -ce, adj. (Rar) Care ține de improvizație. – Improvizator + suf. -ic.
improvizatorici
IMPROVIZATÓRIC, -Ă, improvizatorici, -ce, adj. (Rar) Care ține de improvizație. – Improvizator + suf. -ic.
improvizatoricii
IMPROVIZATÓRIC, -Ă, improvizatorici, -ce, adj. (Rar) Care ține de improvizație. – Improvizator + suf. -ic.
improvizatoricilor
IMPROVIZATÓRIC, -Ă, improvizatorici, -ce, adj. (Rar) Care ține de improvizație. – Improvizator + suf. -ic.
improvizatoricul
IMPROVIZATÓRIC, -Ă, improvizatorici, -ce, adj. (Rar) Care ține de improvizație. – Improvizator + suf. -ic.
improvizatoricului
IMPROVIZATÓRIC, -Ă, improvizatorici, -ce, adj. (Rar) Care ține de improvizație. – Improvizator + suf. -ic.
improvizatorii
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizatorii
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizatorilor
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizatorilor
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizatorul
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizatorul
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizatorului
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizatorului
IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

DOOM

improvizatór adj. m., s. m., pl. improvizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. improvizatoáre
improvizatul
IMPROVIZÁT2, -Ă, improvizați, -te, adj. 1. Compus, alcătuit repede și fără o pregătire prealabilă. 2. Care îndeplinește o funcție, care face o acțiune ocazional și fără a avea pregătirea necesară. – V. improviza.
improvizatului
IMPROVIZÁT2, -Ă, improvizați, -te, adj. 1. Compus, alcătuit repede și fără o pregătire prealabilă. 2. Care îndeplinește o funcție, care face o acțiune ocazional și fără a avea pregătirea necesară. – V. improviza.
improvizau
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizași
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizați
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizați
IMPROVIZÁT2, -Ă, improvizați, -te, adj. 1. Compus, alcătuit repede și fără o pregătire prealabilă. 2. Care îndeplinește o funcție, care face o acțiune ocazional și fără a avea pregătirea necesară. – V. improviza.
improvizația
IMPROVIZÁȚIE, improvizații, s. f. Faptul de a improviza; (concr.) ceea ce se improvizează. ♦ Executare a unei compoziții muzicale, pe care interpretul o creează pe măsură ce o cântă; compoziție muzicală creată în acest fel. ♦ Lucru făcut la repezeală, pe moment. – Din fr. improvisation.

DOOM

improvizáție (-ți-e) s. f., art. improvizáția (-ți-a), g.-d. art. improvizáției; pl. improvizáții, art. improvizáțiile (-ți-i-)
improvizație
IMPROVIZÁȚIE, improvizații, s. f. Faptul de a improviza; (concr.) ceea ce se improvizează. ♦ Executare a unei compoziții muzicale, pe care interpretul o creează pe măsură ce o cântă; compoziție muzicală creată în acest fel. ♦ Lucru făcut la repezeală, pe moment. – Din fr. improvisation.

DOOM

improvizáție (-ți-e) s. f., art. improvizáția (-ți-a), g.-d. art. improvizáției; pl. improvizáții, art. improvizáțiile (-ți-i-)
improvizației
IMPROVIZÁȚIE, improvizații, s. f. Faptul de a improviza; (concr.) ceea ce se improvizează. ♦ Executare a unei compoziții muzicale, pe care interpretul o creează pe măsură ce o cântă; compoziție muzicală creată în acest fel. ♦ Lucru făcut la repezeală, pe moment. – Din fr. improvisation.

DOOM

improvizáție (-ți-e) s. f., art. improvizáția (-ți-a), g.-d. art. improvizáției; pl. improvizáții, art. improvizáțiile (-ți-i-)
improvizații
IMPROVIZÁT2, -Ă, improvizați, -te, adj. 1. Compus, alcătuit repede și fără o pregătire prealabilă. 2. Care îndeplinește o funcție, care face o acțiune ocazional și fără a avea pregătirea necesară. – V. improviza.
improvizații
IMPROVIZÁȚIE, improvizații, s. f. Faptul de a improviza; (concr.) ceea ce se improvizează. ♦ Executare a unei compoziții muzicale, pe care interpretul o creează pe măsură ce o cântă; compoziție muzicală creată în acest fel. ♦ Lucru făcut la repezeală, pe moment. – Din fr. improvisation.

DOOM

improvizáție (-ți-e) s. f., art. improvizáția (-ți-a), g.-d. art. improvizáției; pl. improvizáții, art. improvizáțiile (-ți-i-)
improvizațiile
IMPROVIZÁȚIE, improvizații, s. f. Faptul de a improviza; (concr.) ceea ce se improvizează. ♦ Executare a unei compoziții muzicale, pe care interpretul o creează pe măsură ce o cântă; compoziție muzicală creată în acest fel. ♦ Lucru făcut la repezeală, pe moment. – Din fr. improvisation.

DOOM

improvizáție (-ți-e) s. f., art. improvizáția (-ți-a), g.-d. art. improvizáției; pl. improvizáții, art. improvizáțiile (-ți-i-)
improvizațiilor
IMPROVIZÁȚIE, improvizații, s. f. Faptul de a improviza; (concr.) ceea ce se improvizează. ♦ Executare a unei compoziții muzicale, pe care interpretul o creează pe măsură ce o cântă; compoziție muzicală creată în acest fel. ♦ Lucru făcut la repezeală, pe moment. – Din fr. improvisation.

DOOM

improvizáție (-ți-e) s. f., art. improvizáția (-ți-a), g.-d. art. improvizáției; pl. improvizáții, art. improvizáțiile (-ți-i-)
improvizaților
IMPROVIZÁT2, -Ă, improvizați, -te, adj. 1. Compus, alcătuit repede și fără o pregătire prealabilă. 2. Care îndeplinește o funcție, care face o acțiune ocazional și fără a avea pregătirea necesară. – V. improviza.
improvizațiune
IMPROVIZAȚIÚNE s.f. v. improvizație.
improvizează
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizez
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizeze
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizezi
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizând
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizînd
IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.

DOOM

improvizá (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizeáză
improvizări
IMPROVIZÁRE, improvizări, s. f. Acțiunea de a improviza și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se improvizează. – V. improviza.

DOOM

improvizáre s. f., g.-d. art. improvizắrii; pl. improvizắri
improvizării
IMPROVIZÁRE, improvizări, s. f. Acțiunea de a improviza și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se improvizează. – V. improviza.

DOOM

improvizáre s. f., g.-d. art. improvizắrii; pl. improvizắri
improvizările
IMPROVIZÁRE, improvizări, s. f. Acțiunea de a improviza și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se improvizează. – V. improviza.

DOOM

improvizáre s. f., g.-d. art. improvizắrii; pl. improvizắri
improvizărilor
IMPROVIZÁRE, improvizări, s. f. Acțiunea de a improviza și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se improvizează. – V. improviza.

DOOM

improvizáre s. f., g.-d. art. improvizắrii; pl. improvizắri
imprudent
IMPRUDÉNT, -Ă, imprudenți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care acționează fără prudență; care demonstrează lipsă de prudență; nesocotit. – Din fr. imprudent, lat. imprudens, -ntis.

DOOM

imprudént adj. m., pl. imprudénți; f. imprudéntă, pl. imprudénte
imprudenta
IMPRUDÉNT, -Ă, imprudenți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care acționează fără prudență; care demonstrează lipsă de prudență; nesocotit. – Din fr. imprudent, lat. imprudens, -ntis.

DOOM

imprudént adj. m., pl. imprudénți; f. imprudéntă, pl. imprudénte
imprudente
IMPRUDÉNT, -Ă, imprudenți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care acționează fără prudență; care demonstrează lipsă de prudență; nesocotit. – Din fr. imprudent, lat. imprudens, -ntis.

DOOM

imprudént adj. m., pl. imprudénți; f. imprudéntă, pl. imprudénte
imprudentei
IMPRUDÉNT, -Ă, imprudenți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care acționează fără prudență; care demonstrează lipsă de prudență; nesocotit. – Din fr. imprudent, lat. imprudens, -ntis.

DOOM

imprudént adj. m., pl. imprudénți; f. imprudéntă, pl. imprudénte
imprudentele
IMPRUDÉNT, -Ă, imprudenți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care acționează fără prudență; care demonstrează lipsă de prudență; nesocotit. – Din fr. imprudent, lat. imprudens, -ntis.

DOOM

imprudént adj. m., pl. imprudénți; f. imprudéntă, pl. imprudénte
imprudentelor
IMPRUDÉNT, -Ă, imprudenți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care acționează fără prudență; care demonstrează lipsă de prudență; nesocotit. – Din fr. imprudent, lat. imprudens, -ntis.

DOOM

imprudént adj. m., pl. imprudénți; f. imprudéntă, pl. imprudénte
imprudentul
IMPRUDÉNT, -Ă, imprudenți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care acționează fără prudență; care demonstrează lipsă de prudență; nesocotit. – Din fr. imprudent, lat. imprudens, -ntis.

DOOM

imprudént adj. m., pl. imprudénți; f. imprudéntă, pl. imprudénte
imprudentului
IMPRUDÉNT, -Ă, imprudenți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care acționează fără prudență; care demonstrează lipsă de prudență; nesocotit. – Din fr. imprudent, lat. imprudens, -ntis.

DOOM

imprudént adj. m., pl. imprudénți; f. imprudéntă, pl. imprudénte
imprudența
IMPRUDÉNȚĂ, imprudențe, s. f. Lipsă de prudență; nesocotință; neprevedere. ♦ Faptă, vorbă etc. nesocotită, riscantă. – Din fr. imprudence, lat. imprudentia.

DOOM

imprudénță s. f., g.-d. art. imprudénței; (fapte) pl. imprudénțe
imprudențe
IMPRUDÉNȚĂ, imprudențe, s. f. Lipsă de prudență; nesocotință; neprevedere. ♦ Faptă, vorbă etc. nesocotită, riscantă. – Din fr. imprudence, lat. imprudentia.

DOOM

imprudénță s. f., g.-d. art. imprudénței; (fapte) pl. imprudénțe
imprudenței
IMPRUDÉNȚĂ, imprudențe, s. f. Lipsă de prudență; nesocotință; neprevedere. ♦ Faptă, vorbă etc. nesocotită, riscantă. – Din fr. imprudence, lat. imprudentia.

DOOM

imprudénță s. f., g.-d. art. imprudénței; (fapte) pl. imprudénțe
imprudențele
IMPRUDÉNȚĂ, imprudențe, s. f. Lipsă de prudență; nesocotință; neprevedere. ♦ Faptă, vorbă etc. nesocotită, riscantă. – Din fr. imprudence, lat. imprudentia.

DOOM

imprudénță s. f., g.-d. art. imprudénței; (fapte) pl. imprudénțe
imprudențelor
IMPRUDÉNȚĂ, imprudențe, s. f. Lipsă de prudență; nesocotință; neprevedere. ♦ Faptă, vorbă etc. nesocotită, riscantă. – Din fr. imprudence, lat. imprudentia.

DOOM

imprudénță s. f., g.-d. art. imprudénței; (fapte) pl. imprudénțe
imprudenți
IMPRUDÉNT, -Ă, imprudenți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care acționează fără prudență; care demonstrează lipsă de prudență; nesocotit. – Din fr. imprudent, lat. imprudens, -ntis.

DOOM

imprudént adj. m., pl. imprudénți; f. imprudéntă, pl. imprudénte
imprudenții
IMPRUDÉNT, -Ă, imprudenți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care acționează fără prudență; care demonstrează lipsă de prudență; nesocotit. – Din fr. imprudent, lat. imprudens, -ntis.

DOOM

imprudént adj. m., pl. imprudénți; f. imprudéntă, pl. imprudénte
imprudenților
IMPRUDÉNT, -Ă, imprudenți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care acționează fără prudență; care demonstrează lipsă de prudență; nesocotit. – Din fr. imprudent, lat. imprudens, -ntis.

DOOM

imprudént adj. m., pl. imprudénți; f. imprudéntă, pl. imprudénte
impuber
IMPÚBER, -Ă, impuberi, -e, adj. (Livr.) Care nu a atins vârsta pubertății. – Din fr. impubère, lat. impubes, -eris.

DOOM

impúber (livr.) adj. m., pl. impúberi; f. impúberă, pl. impúbere
impubera
IMPÚBER, -Ă, impuberi, -e, adj. (Livr.) Care nu a atins vârsta pubertății. – Din fr. impubère, lat. impubes, -eris.

DOOM

impúber (livr.) adj. m., pl. impúberi; f. impúberă, pl. impúbere
impubere
IMPÚBER, -Ă, impuberi, -e, adj. (Livr.) Care nu a atins vârsta pubertății. – Din fr. impubère, lat. impubes, -eris.

DOOM

impúber (livr.) adj. m., pl. impúberi; f. impúberă, pl. impúbere
impuberei
IMPÚBER, -Ă, impuberi, -e, adj. (Livr.) Care nu a atins vârsta pubertății. – Din fr. impubère, lat. impubes, -eris.

DOOM

impúber (livr.) adj. m., pl. impúberi; f. impúberă, pl. impúbere
impuberele
IMPÚBER, -Ă, impuberi, -e, adj. (Livr.) Care nu a atins vârsta pubertății. – Din fr. impubère, lat. impubes, -eris.

DOOM

impúber (livr.) adj. m., pl. impúberi; f. impúberă, pl. impúbere
impuberelor
IMPÚBER, -Ă, impuberi, -e, adj. (Livr.) Care nu a atins vârsta pubertății. – Din fr. impubère, lat. impubes, -eris.

DOOM

impúber (livr.) adj. m., pl. impúberi; f. impúberă, pl. impúbere
impuberi
IMPÚBER, -Ă, impuberi, -e, adj. (Livr.) Care nu a atins vârsta pubertății. – Din fr. impubère, lat. impubes, -eris.

DOOM

impúber (livr.) adj. m., pl. impúberi; f. impúberă, pl. impúbere
impuberii
IMPÚBER, -Ă, impuberi, -e, adj. (Livr.) Care nu a atins vârsta pubertății. – Din fr. impubère, lat. impubes, -eris.

DOOM

impúber (livr.) adj. m., pl. impúberi; f. impúberă, pl. impúbere
impuberilor
IMPÚBER, -Ă, impuberi, -e, adj. (Livr.) Care nu a atins vârsta pubertății. – Din fr. impubère, lat. impubes, -eris.

DOOM

impúber (livr.) adj. m., pl. impúberi; f. impúberă, pl. impúbere
impuberul
IMPÚBER, -Ă, impuberi, -e, adj. (Livr.) Care nu a atins vârsta pubertății. – Din fr. impubère, lat. impubes, -eris.

DOOM

impúber (livr.) adj. m., pl. impúberi; f. impúberă, pl. impúbere
impuberului
IMPÚBER, -Ă, impuberi, -e, adj. (Livr.) Care nu a atins vârsta pubertății. – Din fr. impubère, lat. impubes, -eris.

DOOM

impúber (livr.) adj. m., pl. impúberi; f. impúberă, pl. impúbere
impudic
IMPÚDIC, -Ă, impudici, -ce, adj. Lipsit de pudoare, de rușine; nerușinat, necuviincios. – Din fr. impudique, lat. impudicus.

DOOM

impúdic adj. m., pl. impúdici; f. impúdică, pl. impúdice
impudica
IMPÚDIC, -Ă, impudici, -ce, adj. Lipsit de pudoare, de rușine; nerușinat, necuviincios. – Din fr. impudique, lat. impudicus.

DOOM

impúdic adj. m., pl. impúdici; f. impúdică, pl. impúdice
impudice
IMPÚDIC, -Ă, impudici, -ce, adj. Lipsit de pudoare, de rușine; nerușinat, necuviincios. – Din fr. impudique, lat. impudicus.

DOOM

impúdic adj. m., pl. impúdici; f. impúdică, pl. impúdice
impudicei
IMPÚDIC, -Ă, impudici, -ce, adj. Lipsit de pudoare, de rușine; nerușinat, necuviincios. – Din fr. impudique, lat. impudicus.

DOOM

impúdic adj. m., pl. impúdici; f. impúdică, pl. impúdice
impudicele
IMPÚDIC, -Ă, impudici, -ce, adj. Lipsit de pudoare, de rușine; nerușinat, necuviincios. – Din fr. impudique, lat. impudicus.

DOOM

impúdic adj. m., pl. impúdici; f. impúdică, pl. impúdice
impudicelor
IMPÚDIC, -Ă, impudici, -ce, adj. Lipsit de pudoare, de rușine; nerușinat, necuviincios. – Din fr. impudique, lat. impudicus.

DOOM

impúdic adj. m., pl. impúdici; f. impúdică, pl. impúdice
impudici
IMPÚDIC, -Ă, impudici, -ce, adj. Lipsit de pudoare, de rușine; nerușinat, necuviincios. – Din fr. impudique, lat. impudicus.

DOOM

impúdic adj. m., pl. impúdici; f. impúdică, pl. impúdice
impudicii
IMPÚDIC, -Ă, impudici, -ce, adj. Lipsit de pudoare, de rușine; nerușinat, necuviincios. – Din fr. impudique, lat. impudicus.

DOOM

impúdic adj. m., pl. impúdici; f. impúdică, pl. impúdice
impudicilor
IMPÚDIC, -Ă, impudici, -ce, adj. Lipsit de pudoare, de rușine; nerușinat, necuviincios. – Din fr. impudique, lat. impudicus.

DOOM

impúdic adj. m., pl. impúdici; f. impúdică, pl. impúdice
impudicitate
IMPUDICITÁTE s. f. Impudoare. – Din fr. impudicité.

DOOM

impudicitáte s. f., g.-d. art. impudicitắții
impudicitatea
IMPUDICITÁTE s. f. Impudoare. – Din fr. impudicité.

DOOM

impudicitáte s. f., g.-d. art. impudicitắții
impudicități
IMPUDICITÁTE s. f. Impudoare. – Din fr. impudicité.

DOOM

impudicitáte s. f., g.-d. art. impudicitắții
impudicității
IMPUDICITÁTE s. f. Impudoare. – Din fr. impudicité.

DOOM

impudicitáte s. f., g.-d. art. impudicitắții
impudicul
IMPÚDIC, -Ă, impudici, -ce, adj. Lipsit de pudoare, de rușine; nerușinat, necuviincios. – Din fr. impudique, lat. impudicus.

DOOM

impúdic adj. m., pl. impúdici; f. impúdică, pl. impúdice
impudicului
IMPÚDIC, -Ă, impudici, -ce, adj. Lipsit de pudoare, de rușine; nerușinat, necuviincios. – Din fr. impudique, lat. impudicus.

DOOM

impúdic adj. m., pl. impúdici; f. impúdică, pl. impúdice
impudoare
IMPUDOÁRE s. f. Lipsă de pudoare, de rușine; atitudine, faptă, vorbă lipsită de rușine; nerușinare, impudicitate. – Din fr. impudeur.

DOOM

impudoáre s. f., g.-d. art. impudórii
impuls
IMPÚLS, impulsuri, s. n. 1. Îndemn, stimulent, avânt (în realizarea unei acțiuni); (Fiziol.) mișcare bruscă și momentană, determinată de acțiunea stimulenților nervoși și orientată spre executarea unui anumit act. 2. Mărime fizică egală cu produsul dintre masa și viteza unui corp în mișcare. 3. Variație bruscă, intensă și de scurtă durată a unei mărimi variabile; impulsie. Impulsul curentului electric. – Din lat. impulsus.

DOOM

impúls s. n., pl. impúlsuri
impulsia
IMPÚLSIE, impulsii, s. f. 1. Tendință, pornire spontană, involuntară, adesea cu caracter imperios, provocată de un factor psihologic, emoțional. ♦ (Med.) Forță irezistibilă, nesupusă controlului voinței, care îi determină pe unii bolnavi mintal la efectuarea unei acțiuni violente, periculoase pentru ei sau pentru persoanele din jur, ori la exprimarea unor cuvinte adeseori imorale sau injurioase. 2. Mișcare imprimată unui corp de o forță exterioară. 3. Impuls (3). [Var.: (rar) impulsiúne s. f.] – Din fr. impulsion, lat. impulsio, -onis.

DOOM

!impúlsie (-si-e) s. f., art. impúlsia (-si-a), g.-d. art. impúlsiei; pl. impúlsii, art. impúlsiile (-si-i-)
impulsie
IMPÚLSIE, impulsii, s. f. 1. Tendință, pornire spontană, involuntară, adesea cu caracter imperios, provocată de un factor psihologic, emoțional. ♦ (Med.) Forță irezistibilă, nesupusă controlului voinței, care îi determină pe unii bolnavi mintal la efectuarea unei acțiuni violente, periculoase pentru ei sau pentru persoanele din jur, ori la exprimarea unor cuvinte adeseori imorale sau injurioase. 2. Mișcare imprimată unui corp de o forță exterioară. 3. Impuls (3). [Var.: (rar) impulsiúne s. f.] – Din fr. impulsion, lat. impulsio, -onis.

DOOM

!impúlsie (-si-e) s. f., art. impúlsia (-si-a), g.-d. art. impúlsiei; pl. impúlsii, art. impúlsiile (-si-i-)
impulsiei
IMPÚLSIE, impulsii, s. f. 1. Tendință, pornire spontană, involuntară, adesea cu caracter imperios, provocată de un factor psihologic, emoțional. ♦ (Med.) Forță irezistibilă, nesupusă controlului voinței, care îi determină pe unii bolnavi mintal la efectuarea unei acțiuni violente, periculoase pentru ei sau pentru persoanele din jur, ori la exprimarea unor cuvinte adeseori imorale sau injurioase. 2. Mișcare imprimată unui corp de o forță exterioară. 3. Impuls (3). [Var.: (rar) impulsiúne s. f.] – Din fr. impulsion, lat. impulsio, -onis.

DOOM

!impúlsie (-si-e) s. f., art. impúlsia (-si-a), g.-d. art. impúlsiei; pl. impúlsii, art. impúlsiile (-si-i-)
impulsii
IMPÚLSIE, impulsii, s. f. 1. Tendință, pornire spontană, involuntară, adesea cu caracter imperios, provocată de un factor psihologic, emoțional. ♦ (Med.) Forță irezistibilă, nesupusă controlului voinței, care îi determină pe unii bolnavi mintal la efectuarea unei acțiuni violente, periculoase pentru ei sau pentru persoanele din jur, ori la exprimarea unor cuvinte adeseori imorale sau injurioase. 2. Mișcare imprimată unui corp de o forță exterioară. 3. Impuls (3). [Var.: (rar) impulsiúne s. f.] – Din fr. impulsion, lat. impulsio, -onis.

DOOM

!impúlsie (-si-e) s. f., art. impúlsia (-si-a), g.-d. art. impúlsiei; pl. impúlsii, art. impúlsiile (-si-i-)
impulsiile
IMPÚLSIE, impulsii, s. f. 1. Tendință, pornire spontană, involuntară, adesea cu caracter imperios, provocată de un factor psihologic, emoțional. ♦ (Med.) Forță irezistibilă, nesupusă controlului voinței, care îi determină pe unii bolnavi mintal la efectuarea unei acțiuni violente, periculoase pentru ei sau pentru persoanele din jur, ori la exprimarea unor cuvinte adeseori imorale sau injurioase. 2. Mișcare imprimată unui corp de o forță exterioară. 3. Impuls (3). [Var.: (rar) impulsiúne s. f.] – Din fr. impulsion, lat. impulsio, -onis.

DOOM

!impúlsie (-si-e) s. f., art. impúlsia (-si-a), g.-d. art. impúlsiei; pl. impúlsii, art. impúlsiile (-si-i-)
impulsiilor
IMPÚLSIE, impulsii, s. f. 1. Tendință, pornire spontană, involuntară, adesea cu caracter imperios, provocată de un factor psihologic, emoțional. ♦ (Med.) Forță irezistibilă, nesupusă controlului voinței, care îi determină pe unii bolnavi mintal la efectuarea unei acțiuni violente, periculoase pentru ei sau pentru persoanele din jur, ori la exprimarea unor cuvinte adeseori imorale sau injurioase. 2. Mișcare imprimată unui corp de o forță exterioară. 3. Impuls (3). [Var.: (rar) impulsiúne s. f.] – Din fr. impulsion, lat. impulsio, -onis.

DOOM

!impúlsie (-si-e) s. f., art. impúlsia (-si-a), g.-d. art. impúlsiei; pl. impúlsii, art. impúlsiile (-si-i-)
impulsiona
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionai
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionam
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionare
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionare
IMPULSIONÁRE s. f. Faptul de a impulsiona. [Pr.: -si-o-] – V. impulsiona.

DOOM

*impulsionáre s. f., g.-d. art. impulsionắrii
impulsionarea
IMPULSIONÁRE s. f. Faptul de a impulsiona. [Pr.: -si-o-] – V. impulsiona.

DOOM

*impulsionáre s. f., g.-d. art. impulsionắrii
impulsionară
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionarăm
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionarăți
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionase
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionasem
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionaseră
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionaserăm
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionaserăți
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionaseși
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionaseți
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionat
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionat
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.
impulsionata
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.
impulsionate
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.
impulsionatei
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.
impulsionatele
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.
impulsionatelor
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.
impulsionatul
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.
impulsionatului
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.
impulsionau
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionași
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionați
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionați
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.
impulsionații
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.
impulsionaților
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.
impulsionează
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionez
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsioneze
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionezi
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionând
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionînd
IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o mișcare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. impulser.

DOOM

impulsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 impulsioneáză
impulsionări
IMPULSIONÁRE s. f. Faptul de a impulsiona. [Pr.: -si-o-] – V. impulsiona.

DOOM

*impulsionáre s. f., g.-d. art. impulsionắrii
impulsionării
IMPULSIONÁRE s. f. Faptul de a impulsiona. [Pr.: -si-o-] – V. impulsiona.

DOOM

*impulsionáre s. f., g.-d. art. impulsionắrii
impulsionările
IMPULSIONÁRE s. f. Faptul de a impulsiona. [Pr.: -si-o-] – V. impulsiona.

DOOM

*impulsionáre s. f., g.-d. art. impulsionắrii
impulsionărilor
IMPULSIONÁRE s. f. Faptul de a impulsiona. [Pr.: -si-o-] – V. impulsiona.

DOOM

*impulsionáre s. f., g.-d. art. impulsionắrii
impulsiune
IMPÚLSIE, impulsii, s. f. 1. Tendință, pornire spontană, involuntară, adesea cu caracter imperios, provocată de un factor psihologic, emoțional. ♦ (Med.) Forță irezistibilă, nesupusă controlului voinței, care îi determină pe unii bolnavi mintal la efectuarea unei acțiuni violente, periculoase pentru ei sau pentru persoanele din jur, ori la exprimarea unor cuvinte adeseori imorale sau injurioase. 2. Mișcare imprimată unui corp de o forță exterioară. 3. Impuls (3). [Var.: (rar) impulsiúne s. f.] – Din fr. impulsion, lat. impulsio, -onis.

DOOM

!impúlsie (-si-e) s. f., art. impúlsia (-si-a), g.-d. art. impúlsiei; pl. impúlsii, art. impúlsiile (-si-i-)
impulsiv
IMPULSÍV, -Ă, impulsivi, -e, adj. Care este înclinat să acționeze sub influența primului impuls; violent, nestăpânit, nestăvilit. – Din fr. impulsif.

DOOM

impulsív adj. m., pl. impulsívi; f. impulsívă, pl. impulsíve
impulsiva
IMPULSÍV, -Ă, impulsivi, -e, adj. Care este înclinat să acționeze sub influența primului impuls; violent, nestăpânit, nestăvilit. – Din fr. impulsif.

DOOM

impulsív adj. m., pl. impulsívi; f. impulsívă, pl. impulsíve
impulsive
IMPULSÍV, -Ă, impulsivi, -e, adj. Care este înclinat să acționeze sub influența primului impuls; violent, nestăpânit, nestăvilit. – Din fr. impulsif.

DOOM

impulsív adj. m., pl. impulsívi; f. impulsívă, pl. impulsíve
impulsivei
IMPULSÍV, -Ă, impulsivi, -e, adj. Care este înclinat să acționeze sub influența primului impuls; violent, nestăpânit, nestăvilit. – Din fr. impulsif.

DOOM

impulsív adj. m., pl. impulsívi; f. impulsívă, pl. impulsíve
impulsivele
IMPULSÍV, -Ă, impulsivi, -e, adj. Care este înclinat să acționeze sub influența primului impuls; violent, nestăpânit, nestăvilit. – Din fr. impulsif.

DOOM

impulsív adj. m., pl. impulsívi; f. impulsívă, pl. impulsíve
impulsivelor
IMPULSÍV, -Ă, impulsivi, -e, adj. Care este înclinat să acționeze sub influența primului impuls; violent, nestăpânit, nestăvilit. – Din fr. impulsif.

DOOM

impulsív adj. m., pl. impulsívi; f. impulsívă, pl. impulsíve
impulsivi
IMPULSÍV, -Ă, impulsivi, -e, adj. Care este înclinat să acționeze sub influența primului impuls; violent, nestăpânit, nestăvilit. – Din fr. impulsif.

DOOM

impulsív adj. m., pl. impulsívi; f. impulsívă, pl. impulsíve
impulsivii
IMPULSÍV, -Ă, impulsivi, -e, adj. Care este înclinat să acționeze sub influența primului impuls; violent, nestăpânit, nestăvilit. – Din fr. impulsif.

DOOM

impulsív adj. m., pl. impulsívi; f. impulsívă, pl. impulsíve
impulsivilor
IMPULSÍV, -Ă, impulsivi, -e, adj. Care este înclinat să acționeze sub influența primului impuls; violent, nestăpânit, nestăvilit. – Din fr. impulsif.

DOOM

impulsív adj. m., pl. impulsívi; f. impulsívă, pl. impulsíve
impulsivitate
IMPULSIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi impulsiv; nestăpânire, violență. – Din fr. impulsivité.

DOOM

impulsivitáte s. f., g.-d. art. impulsivitắții
impulsivitatea
IMPULSIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi impulsiv; nestăpânire, violență. – Din fr. impulsivité.

DOOM

impulsivitáte s. f., g.-d. art. impulsivitắții
impulsivități
IMPULSIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi impulsiv; nestăpânire, violență. – Din fr. impulsivité.

DOOM

impulsivitáte s. f., g.-d. art. impulsivitắții
impulsivității
IMPULSIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi impulsiv; nestăpânire, violență. – Din fr. impulsivité.

DOOM

impulsivitáte s. f., g.-d. art. impulsivitắții
impulsivul
IMPULSÍV, -Ă, impulsivi, -e, adj. Care este înclinat să acționeze sub influența primului impuls; violent, nestăpânit, nestăvilit. – Din fr. impulsif.

DOOM

impulsív adj. m., pl. impulsívi; f. impulsívă, pl. impulsíve
impulsivului
IMPULSÍV, -Ă, impulsivi, -e, adj. Care este înclinat să acționeze sub influența primului impuls; violent, nestăpânit, nestăvilit. – Din fr. impulsif.

DOOM

impulsív adj. m., pl. impulsívi; f. impulsívă, pl. impulsíve
impulsoare
IMPULSÓR, impulsoare, s. n. (Tehn.) Rotor de pompă centrifugă. – Din fr. impulseur.

DOOM

impulsór s. n., pl. impulsoáre
impulsoarele
IMPULSÓR, impulsoare, s. n. (Tehn.) Rotor de pompă centrifugă. – Din fr. impulseur.

DOOM

impulsór s. n., pl. impulsoáre
impulsoarelor
IMPULSÓR, impulsoare, s. n. (Tehn.) Rotor de pompă centrifugă. – Din fr. impulseur.

DOOM

impulsór s. n., pl. impulsoáre
impulsor
IMPULSÓR, impulsoare, s. n. (Tehn.) Rotor de pompă centrifugă. – Din fr. impulseur.

DOOM

impulsór s. n., pl. impulsoáre
impulsorul
IMPULSÓR, impulsoare, s. n. (Tehn.) Rotor de pompă centrifugă. – Din fr. impulseur.

DOOM

impulsór s. n., pl. impulsoáre
impulsorului
IMPULSÓR, impulsoare, s. n. (Tehn.) Rotor de pompă centrifugă. – Din fr. impulseur.

DOOM

impulsór s. n., pl. impulsoáre
impulsul
IMPÚLS, impulsuri, s. n. 1. Îndemn, stimulent, avânt (în realizarea unei acțiuni); (Fiziol.) mișcare bruscă și momentană, determinată de acțiunea stimulenților nervoși și orientată spre executarea unui anumit act. 2. Mărime fizică egală cu produsul dintre masa și viteza unui corp în mișcare. 3. Variație bruscă, intensă și de scurtă durată a unei mărimi variabile; impulsie. Impulsul curentului electric. – Din lat. impulsus.

DOOM

impúls s. n., pl. impúlsuri
impulsului
IMPÚLS, impulsuri, s. n. 1. Îndemn, stimulent, avânt (în realizarea unei acțiuni); (Fiziol.) mișcare bruscă și momentană, determinată de acțiunea stimulenților nervoși și orientată spre executarea unui anumit act. 2. Mărime fizică egală cu produsul dintre masa și viteza unui corp în mișcare. 3. Variație bruscă, intensă și de scurtă durată a unei mărimi variabile; impulsie. Impulsul curentului electric. – Din lat. impulsus.

DOOM

impúls s. n., pl. impúlsuri
impulsuri
IMPÚLS, impulsuri, s. n. 1. Îndemn, stimulent, avânt (în realizarea unei acțiuni); (Fiziol.) mișcare bruscă și momentană, determinată de acțiunea stimulenților nervoși și orientată spre executarea unui anumit act. 2. Mărime fizică egală cu produsul dintre masa și viteza unui corp în mișcare. 3. Variație bruscă, intensă și de scurtă durată a unei mărimi variabile; impulsie. Impulsul curentului electric. – Din lat. impulsus.

DOOM

impúls s. n., pl. impúlsuri
impulsurile
IMPÚLS, impulsuri, s. n. 1. Îndemn, stimulent, avânt (în realizarea unei acțiuni); (Fiziol.) mișcare bruscă și momentană, determinată de acțiunea stimulenților nervoși și orientată spre executarea unui anumit act. 2. Mărime fizică egală cu produsul dintre masa și viteza unui corp în mișcare. 3. Variație bruscă, intensă și de scurtă durată a unei mărimi variabile; impulsie. Impulsul curentului electric. – Din lat. impulsus.

DOOM

impúls s. n., pl. impúlsuri
impulsurilor
IMPÚLS, impulsuri, s. n. 1. Îndemn, stimulent, avânt (în realizarea unei acțiuni); (Fiziol.) mișcare bruscă și momentană, determinată de acțiunea stimulenților nervoși și orientată spre executarea unui anumit act. 2. Mărime fizică egală cu produsul dintre masa și viteza unui corp în mișcare. 3. Variație bruscă, intensă și de scurtă durată a unei mărimi variabile; impulsie. Impulsul curentului electric. – Din lat. impulsus.

DOOM

impúls s. n., pl. impúlsuri
impune
IMPÚNE, impun, vb. III. 1. Tranz. A face ca o idee, o măsură, o directivă etc. să fie acceptate și urmate; a face necesară îndeplinirea unei acțiuni; a constrânge pe cineva să accepte, să facă ceva; a obliga. 2. Intranz. A insufla cuiva respect, stimă, teamă etc. ♦ Tranz. A face ca cineva să devină respectat, stimat sau temut. ♦ Refl. A căpăta prestigiu, a se afirma; a învinge, a birui. 3. Tranz. A supune pe cineva la plata unui impozit. [Perf. s. impusei, part. impus] – Din lat. imponere (refăcut după pune; cu sensuri după fr. imposer).

DOOM

impúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. impún; conj. prez. 3 să impúnă; ger. impunấnd
impunere
IMPÚNERE, impuneri, s. f. Acțiunea de a (se) impune și rezultatul ei. ♦ (Fin.) Operație fiscală care constă în stabilirea persoanei, a termenului și a sumei ce urmează să fie plătită statului ca impozit; (concr.) impozit. – V. impune.

DOOM

impúnere s. f., g.-d. art. impúnerii; pl. impúneri
impunerea
IMPÚNERE, impuneri, s. f. Acțiunea de a (se) impune și rezultatul ei. ♦ (Fin.) Operație fiscală care constă în stabilirea persoanei, a termenului și a sumei ce urmează să fie plătită statului ca impozit; (concr.) impozit. – V. impune.

DOOM

impúnere s. f., g.-d. art. impúnerii; pl. impúneri
impuneri
IMPÚNERE, impuneri, s. f. Acțiunea de a (se) impune și rezultatul ei. ♦ (Fin.) Operație fiscală care constă în stabilirea persoanei, a termenului și a sumei ce urmează să fie plătită statului ca impozit; (concr.) impozit. – V. impune.

DOOM

impúnere s. f., g.-d. art. impúnerii; pl. impúneri
impunerii
IMPÚNERE, impuneri, s. f. Acțiunea de a (se) impune și rezultatul ei. ♦ (Fin.) Operație fiscală care constă în stabilirea persoanei, a termenului și a sumei ce urmează să fie plătită statului ca impozit; (concr.) impozit. – V. impune.

DOOM

impúnere s. f., g.-d. art. impúnerii; pl. impúneri
impunerile
IMPÚNERE, impuneri, s. f. Acțiunea de a (se) impune și rezultatul ei. ♦ (Fin.) Operație fiscală care constă în stabilirea persoanei, a termenului și a sumei ce urmează să fie plătită statului ca impozit; (concr.) impozit. – V. impune.

DOOM

impúnere s. f., g.-d. art. impúnerii; pl. impúneri
impunerilor
IMPÚNERE, impuneri, s. f. Acțiunea de a (se) impune și rezultatul ei. ♦ (Fin.) Operație fiscală care constă în stabilirea persoanei, a termenului și a sumei ce urmează să fie plătită statului ca impozit; (concr.) impozit. – V. impune.

DOOM

impúnere s. f., g.-d. art. impúnerii; pl. impúneri
impunitate
IMPUNITÁTE s. f. Apărare de pedeapsă a unui infractor determinată de anumite împrejurări speciale, prevăzute de lege. – Din fr. impunité, lat. impunitas, -atis.

DOOM

impunitáte s. f., g.-d. art. impunitắții
impunătoare
IMPUNĂTÓR, -OÁRE, impunători, -oare, adj. Care impresionează (prin dimensiuni, calități etc.); măreț, falnic, impozant, grandios. – Impune + suf. -ător.

DOOM

impunătór adj. m., pl. impunătóri; f. sg. și pl. impunătoáre
impunătoarea
IMPUNĂTÓR, -OÁRE, impunători, -oare, adj. Care impresionează (prin dimensiuni, calități etc.); măreț, falnic, impozant, grandios. – Impune + suf. -ător.

DOOM

impunătór adj. m., pl. impunătóri; f. sg. și pl. impunătoáre
impunătoarei
IMPUNĂTÓR, -OÁRE, impunători, -oare, adj. Care impresionează (prin dimensiuni, calități etc.); măreț, falnic, impozant, grandios. – Impune + suf. -ător.

DOOM

impunătór adj. m., pl. impunătóri; f. sg. și pl. impunătoáre
impunătoarele
IMPUNĂTÓR, -OÁRE, impunători, -oare, adj. Care impresionează (prin dimensiuni, calități etc.); măreț, falnic, impozant, grandios. – Impune + suf. -ător.

DOOM

impunătór adj. m., pl. impunătóri; f. sg. și pl. impunătoáre
impunătoarelor
IMPUNĂTÓR, -OÁRE, impunători, -oare, adj. Care impresionează (prin dimensiuni, calități etc.); măreț, falnic, impozant, grandios. – Impune + suf. -ător.

DOOM

impunătór adj. m., pl. impunătóri; f. sg. și pl. impunătoáre
impunător
IMPUNĂTÓR, -OÁRE, impunători, -oare, adj. Care impresionează (prin dimensiuni, calități etc.); măreț, falnic, impozant, grandios. – Impune + suf. -ător.

DOOM

impunătór adj. m., pl. impunătóri; f. sg. și pl. impunătoáre
impunători
IMPUNĂTÓR, -OÁRE, impunători, -oare, adj. Care impresionează (prin dimensiuni, calități etc.); măreț, falnic, impozant, grandios. – Impune + suf. -ător.

DOOM

impunătór adj. m., pl. impunătóri; f. sg. și pl. impunătoáre
impunătorii
IMPUNĂTÓR, -OÁRE, impunători, -oare, adj. Care impresionează (prin dimensiuni, calități etc.); măreț, falnic, impozant, grandios. – Impune + suf. -ător.

DOOM

impunătór adj. m., pl. impunătóri; f. sg. și pl. impunătoáre
impunătorilor
IMPUNĂTÓR, -OÁRE, impunători, -oare, adj. Care impresionează (prin dimensiuni, calități etc.); măreț, falnic, impozant, grandios. – Impune + suf. -ător.

DOOM

impunătór adj. m., pl. impunătóri; f. sg. și pl. impunătoáre
impunătorul
IMPUNĂTÓR, -OÁRE, impunători, -oare, adj. Care impresionează (prin dimensiuni, calități etc.); măreț, falnic, impozant, grandios. – Impune + suf. -ător.

DOOM

impunătór adj. m., pl. impunătóri; f. sg. și pl. impunătoáre
impunătorului
IMPUNĂTÓR, -OÁRE, impunători, -oare, adj. Care impresionează (prin dimensiuni, calități etc.); măreț, falnic, impozant, grandios. – Impune + suf. -ător.

DOOM

impunătór adj. m., pl. impunătóri; f. sg. și pl. impunătoáre
impupare
IMPUPÁRE s. f. (Biol.) Trecere din stadiul de larvă în stadiul de pupă2. – Im2- + pupă2.
impuparea
IMPUPÁRE s. f. (Biol.) Trecere din stadiul de larvă în stadiul de pupă2. – Im2- + pupă2.
impupări
IMPUPÁRE s. f. (Biol.) Trecere din stadiul de larvă în stadiul de pupă2. – Im2- + pupă2.
impupării
IMPUPÁRE s. f. (Biol.) Trecere din stadiul de larvă în stadiul de pupă2. – Im2- + pupă2.
impupările
IMPUPÁRE s. f. (Biol.) Trecere din stadiul de larvă în stadiul de pupă2. – Im2- + pupă2.
impupărilor
IMPUPÁRE s. f. (Biol.) Trecere din stadiul de larvă în stadiul de pupă2. – Im2- + pupă2.
impur
IMPÚR, -Ă, impuri, -e, adj. 1. Care nu este pur; murdar. ♦ Fig. Corupt, murdar. 2. (Chim.) Amestecat cu altă substanță (nevaloroasă). – Din fr. impur, lat. impurus.

DOOM

impúr adj. m., pl. impúri; f. impúră, pl. impúre
impura
IMPÚR, -Ă, impuri, -e, adj. 1. Care nu este pur; murdar. ♦ Fig. Corupt, murdar. 2. (Chim.) Amestecat cu altă substanță (nevaloroasă). – Din fr. impur, lat. impurus.

DOOM

impúr adj. m., pl. impúri; f. impúră, pl. impúre
impure
IMPÚR, -Ă, impuri, -e, adj. 1. Care nu este pur; murdar. ♦ Fig. Corupt, murdar. 2. (Chim.) Amestecat cu altă substanță (nevaloroasă). – Din fr. impur, lat. impurus.

DOOM

impúr adj. m., pl. impúri; f. impúră, pl. impúre
impurei
IMPÚR, -Ă, impuri, -e, adj. 1. Care nu este pur; murdar. ♦ Fig. Corupt, murdar. 2. (Chim.) Amestecat cu altă substanță (nevaloroasă). – Din fr. impur, lat. impurus.

DOOM

impúr adj. m., pl. impúri; f. impúră, pl. impúre
impurele
IMPÚR, -Ă, impuri, -e, adj. 1. Care nu este pur; murdar. ♦ Fig. Corupt, murdar. 2. (Chim.) Amestecat cu altă substanță (nevaloroasă). – Din fr. impur, lat. impurus.

DOOM

impúr adj. m., pl. impúri; f. impúră, pl. impúre
impurelor
IMPÚR, -Ă, impuri, -e, adj. 1. Care nu este pur; murdar. ♦ Fig. Corupt, murdar. 2. (Chim.) Amestecat cu altă substanță (nevaloroasă). – Din fr. impur, lat. impurus.

DOOM

impúr adj. m., pl. impúri; f. impúră, pl. impúre
impuri
IMPÚR, -Ă, impuri, -e, adj. 1. Care nu este pur; murdar. ♦ Fig. Corupt, murdar. 2. (Chim.) Amestecat cu altă substanță (nevaloroasă). – Din fr. impur, lat. impurus.

DOOM

impúr adj. m., pl. impúri; f. impúră, pl. impúre
impurific
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurifica
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurificai
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurificam
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurificare
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurificare
IMPURIFICÁRE, impurificări, s. f. (Rar) Acțiunea de a impurifica. – V. impurifica.
impurificarea
IMPURIFICÁRE, impurificări, s. f. (Rar) Acțiunea de a impurifica. – V. impurifica.
impurificară
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurificarăm
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurificarăți
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurificase
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurificasem
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurificaseră
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurificaserăm
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurificaserăți
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurificaseși
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurificaseți
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurificat
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurificat
IMPURIFICÁT, -Ă, impurificați, -te, adj. Care a devenit impur. – V. impurifica.
impurificau
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurificași
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurificați
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurifice
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurifici
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurificând
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurificînd
IMPURIFICÁ, impurífic, vb. I. Tranz. (Rar) A murdări; a polua. – Im2- + purifica.
impurificări
IMPURIFICÁRE, impurificări, s. f. (Rar) Acțiunea de a impurifica. – V. impurifica.
impurificării
IMPURIFICÁRE, impurificări, s. f. (Rar) Acțiunea de a impurifica. – V. impurifica.
impurificările
IMPURIFICÁRE, impurificări, s. f. (Rar) Acțiunea de a impurifica. – V. impurifica.
impurificărilor
IMPURIFICÁRE, impurificări, s. f. (Rar) Acțiunea de a impurifica. – V. impurifica.
impurii
IMPÚR, -Ă, impuri, -e, adj. 1. Care nu este pur; murdar. ♦ Fig. Corupt, murdar. 2. (Chim.) Amestecat cu altă substanță (nevaloroasă). – Din fr. impur, lat. impurus.

DOOM

impúr adj. m., pl. impúri; f. impúră, pl. impúre
impurilor
IMPÚR, -Ă, impuri, -e, adj. 1. Care nu este pur; murdar. ♦ Fig. Corupt, murdar. 2. (Chim.) Amestecat cu altă substanță (nevaloroasă). – Din fr. impur, lat. impurus.

DOOM

impúr adj. m., pl. impúri; f. impúră, pl. impúre
impuritate
IMPURITÁTE, impurități, s. f. 1. Lipsă de puritate, de curățenie. ♦ Stare a unui mediu cu toxicitate ridicată, cu microbi etc. 2. Corp sau substanță străină care se găsește în masa altui corp sau a unui material (și a cărei prezență determină modificarea proprietăților materialului). – Din fr. impureté, lat. impuritas, -atis.

DOOM

impuritáte s. f., g.-d. art. impuritắții; pl. impuritắți
impuritatea
IMPURITÁTE, impurități, s. f. 1. Lipsă de puritate, de curățenie. ♦ Stare a unui mediu cu toxicitate ridicată, cu microbi etc. 2. Corp sau substanță străină care se găsește în masa altui corp sau a unui material (și a cărei prezență determină modificarea proprietăților materialului). – Din fr. impureté, lat. impuritas, -atis.

DOOM

impuritáte s. f., g.-d. art. impuritắții; pl. impuritắți
impurități
IMPURITÁTE, impurități, s. f. 1. Lipsă de puritate, de curățenie. ♦ Stare a unui mediu cu toxicitate ridicată, cu microbi etc. 2. Corp sau substanță străină care se găsește în masa altui corp sau a unui material (și a cărei prezență determină modificarea proprietăților materialului). – Din fr. impureté, lat. impuritas, -atis.

DOOM

impuritáte s. f., g.-d. art. impuritắții; pl. impuritắți
impurității
IMPURITÁTE, impurități, s. f. 1. Lipsă de puritate, de curățenie. ♦ Stare a unui mediu cu toxicitate ridicată, cu microbi etc. 2. Corp sau substanță străină care se găsește în masa altui corp sau a unui material (și a cărei prezență determină modificarea proprietăților materialului). – Din fr. impureté, lat. impuritas, -atis.

DOOM

impuritáte s. f., g.-d. art. impuritắții; pl. impuritắți
impuritățile
IMPURITÁTE, impurități, s. f. 1. Lipsă de puritate, de curățenie. ♦ Stare a unui mediu cu toxicitate ridicată, cu microbi etc. 2. Corp sau substanță străină care se găsește în masa altui corp sau a unui material (și a cărei prezență determină modificarea proprietăților materialului). – Din fr. impureté, lat. impuritas, -atis.

DOOM

impuritáte s. f., g.-d. art. impuritắții; pl. impuritắți
impurităților
IMPURITÁTE, impurități, s. f. 1. Lipsă de puritate, de curățenie. ♦ Stare a unui mediu cu toxicitate ridicată, cu microbi etc. 2. Corp sau substanță străină care se găsește în masa altui corp sau a unui material (și a cărei prezență determină modificarea proprietăților materialului). – Din fr. impureté, lat. impuritas, -atis.

DOOM

impuritáte s. f., g.-d. art. impuritắții; pl. impuritắți
impurul
IMPÚR, -Ă, impuri, -e, adj. 1. Care nu este pur; murdar. ♦ Fig. Corupt, murdar. 2. (Chim.) Amestecat cu altă substanță (nevaloroasă). – Din fr. impur, lat. impurus.

DOOM

impúr adj. m., pl. impúri; f. impúră, pl. impúre
impurului
IMPÚR, -Ă, impuri, -e, adj. 1. Care nu este pur; murdar. ♦ Fig. Corupt, murdar. 2. (Chim.) Amestecat cu altă substanță (nevaloroasă). – Din fr. impur, lat. impurus.

DOOM

impúr adj. m., pl. impúri; f. impúră, pl. impúre
impus
IMPÚS, -Ă, impuși, -se, adj. Care trebuie urmat întocmai; care trebuie făcut, îndeplinit; obligatoriu. – V. impune.
impusa
IMPÚS, -Ă, impuși, -se, adj. Care trebuie urmat întocmai; care trebuie făcut, îndeplinit; obligatoriu. – V. impune.
impuse
IMPÚS, -Ă, impuși, -se, adj. Care trebuie urmat întocmai; care trebuie făcut, îndeplinit; obligatoriu. – V. impune.
impusei
IMPÚS, -Ă, impuși, -se, adj. Care trebuie urmat întocmai; care trebuie făcut, îndeplinit; obligatoriu. – V. impune.
impusele
IMPÚS, -Ă, impuși, -se, adj. Care trebuie urmat întocmai; care trebuie făcut, îndeplinit; obligatoriu. – V. impune.
impuselor
IMPÚS, -Ă, impuși, -se, adj. Care trebuie urmat întocmai; care trebuie făcut, îndeplinit; obligatoriu. – V. impune.
impusul
IMPÚS, -Ă, impuși, -se, adj. Care trebuie urmat întocmai; care trebuie făcut, îndeplinit; obligatoriu. – V. impune.
impusului
IMPÚS, -Ă, impuși, -se, adj. Care trebuie urmat întocmai; care trebuie făcut, îndeplinit; obligatoriu. – V. impune.
imput
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputa
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputabil
IMPUTÁBIL, -Ă, imputabili, -e, adj. Care poate fi imputat cuiva. – Din fr. imputable.

DOOM

imputábil adj. m., pl. imputábili; f. imputábilă, pl. imputábile
imputabila
IMPUTÁBIL, -Ă, imputabili, -e, adj. Care poate fi imputat cuiva. – Din fr. imputable.

DOOM

imputábil adj. m., pl. imputábili; f. imputábilă, pl. imputábile
imputabile
IMPUTÁBIL, -Ă, imputabili, -e, adj. Care poate fi imputat cuiva. – Din fr. imputable.

DOOM

imputábil adj. m., pl. imputábili; f. imputábilă, pl. imputábile
imputabilei
IMPUTÁBIL, -Ă, imputabili, -e, adj. Care poate fi imputat cuiva. – Din fr. imputable.

DOOM

imputábil adj. m., pl. imputábili; f. imputábilă, pl. imputábile
imputabilele
IMPUTÁBIL, -Ă, imputabili, -e, adj. Care poate fi imputat cuiva. – Din fr. imputable.

DOOM

imputábil adj. m., pl. imputábili; f. imputábilă, pl. imputábile
imputabilelor
IMPUTÁBIL, -Ă, imputabili, -e, adj. Care poate fi imputat cuiva. – Din fr. imputable.

DOOM

imputábil adj. m., pl. imputábili; f. imputábilă, pl. imputábile
imputabili
IMPUTÁBIL, -Ă, imputabili, -e, adj. Care poate fi imputat cuiva. – Din fr. imputable.

DOOM

imputábil adj. m., pl. imputábili; f. imputábilă, pl. imputábile
imputabilii
IMPUTÁBIL, -Ă, imputabili, -e, adj. Care poate fi imputat cuiva. – Din fr. imputable.

DOOM

imputábil adj. m., pl. imputábili; f. imputábilă, pl. imputábile
imputabililor
IMPUTÁBIL, -Ă, imputabili, -e, adj. Care poate fi imputat cuiva. – Din fr. imputable.

DOOM

imputábil adj. m., pl. imputábili; f. imputábilă, pl. imputábile
imputabilitate
IMPUTABILITÁTE s. f. (Jur.) Situație în care se găsește o persoană căreia i se atribuie săvârșirea cu intenție a unei fapte pedepsite de legea penală. – Din fr. imputabilité.
imputabilitatea
IMPUTABILITÁTE s. f. (Jur.) Situație în care se găsește o persoană căreia i se atribuie săvârșirea cu intenție a unei fapte pedepsite de legea penală. – Din fr. imputabilité.
imputabilități
IMPUTABILITÁTE s. f. (Jur.) Situație în care se găsește o persoană căreia i se atribuie săvârșirea cu intenție a unei fapte pedepsite de legea penală. – Din fr. imputabilité.
imputabilității
IMPUTABILITÁTE s. f. (Jur.) Situație în care se găsește o persoană căreia i se atribuie săvârșirea cu intenție a unei fapte pedepsite de legea penală. – Din fr. imputabilité.
imputabilul
IMPUTÁBIL, -Ă, imputabili, -e, adj. Care poate fi imputat cuiva. – Din fr. imputable.

DOOM

imputábil adj. m., pl. imputábili; f. imputábilă, pl. imputábile
imputabilului
IMPUTÁBIL, -Ă, imputabili, -e, adj. Care poate fi imputat cuiva. – Din fr. imputable.

DOOM

imputábil adj. m., pl. imputábili; f. imputábilă, pl. imputábile
imputai
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputam
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputare
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputare
IMPUTÁRE, imputări, s. f. Acțiunea de a (se) imputa și rezultatul ei; reproș, mustrare, învinuire. ♦ (Concr.) Imputație. – V. imputa.

DOOM

imputáre s. f., g.-d. art. imputắrii; pl. imputắri
imputarea
IMPUTÁRE, imputări, s. f. Acțiunea de a (se) imputa și rezultatul ei; reproș, mustrare, învinuire. ♦ (Concr.) Imputație. – V. imputa.

DOOM

imputáre s. f., g.-d. art. imputắrii; pl. imputắri
imputară
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputarăm
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputarăți
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputase
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputasem
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputaseră
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputaserăm
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputaserăți
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputaseși
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputaseți
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputat
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputat
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.
imputau
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputași
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputați
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputația
IMPUTÁȚIE, imputații, s. f. Faptul de a atribui cuiva o vină; învinovățire; măsură prin care se dispune reținerea din câștigul unui angajat a despăgubirilor pentru paguba cauzată de acesta instituției sau întreprinderii unde lucrează; (concr.) sumă care trebuie plătită pentru această pagubă; imputare. – Din fr. imputation, lat. imputatio.

DOOM

imputáție (-ți-e) s. f., art. imputáția (-ți-a), g.-d. art. imputáției; pl. imputáții, art. imputáțiile (-ți-i-)
imputație
IMPUTÁȚIE, imputații, s. f. Faptul de a atribui cuiva o vină; învinovățire; măsură prin care se dispune reținerea din câștigul unui angajat a despăgubirilor pentru paguba cauzată de acesta instituției sau întreprinderii unde lucrează; (concr.) sumă care trebuie plătită pentru această pagubă; imputare. – Din fr. imputation, lat. imputatio.

DOOM

imputáție (-ți-e) s. f., art. imputáția (-ți-a), g.-d. art. imputáției; pl. imputáții, art. imputáțiile (-ți-i-)
imputației
IMPUTÁȚIE, imputații, s. f. Faptul de a atribui cuiva o vină; învinovățire; măsură prin care se dispune reținerea din câștigul unui angajat a despăgubirilor pentru paguba cauzată de acesta instituției sau întreprinderii unde lucrează; (concr.) sumă care trebuie plătită pentru această pagubă; imputare. – Din fr. imputation, lat. imputatio.

DOOM

imputáție (-ți-e) s. f., art. imputáția (-ți-a), g.-d. art. imputáției; pl. imputáții, art. imputáțiile (-ți-i-)
imputații
IMPUTÁȚIE, imputații, s. f. Faptul de a atribui cuiva o vină; învinovățire; măsură prin care se dispune reținerea din câștigul unui angajat a despăgubirilor pentru paguba cauzată de acesta instituției sau întreprinderii unde lucrează; (concr.) sumă care trebuie plătită pentru această pagubă; imputare. – Din fr. imputation, lat. imputatio.

DOOM

imputáție (-ți-e) s. f., art. imputáția (-ți-a), g.-d. art. imputáției; pl. imputáții, art. imputáțiile (-ți-i-)
imputațiile
IMPUTÁȚIE, imputații, s. f. Faptul de a atribui cuiva o vină; învinovățire; măsură prin care se dispune reținerea din câștigul unui angajat a despăgubirilor pentru paguba cauzată de acesta instituției sau întreprinderii unde lucrează; (concr.) sumă care trebuie plătită pentru această pagubă; imputare. – Din fr. imputation, lat. imputatio.

DOOM

imputáție (-ți-e) s. f., art. imputáția (-ți-a), g.-d. art. imputáției; pl. imputáții, art. imputáțiile (-ți-i-)
imputațiilor
IMPUTÁȚIE, imputații, s. f. Faptul de a atribui cuiva o vină; învinovățire; măsură prin care se dispune reținerea din câștigul unui angajat a despăgubirilor pentru paguba cauzată de acesta instituției sau întreprinderii unde lucrează; (concr.) sumă care trebuie plătită pentru această pagubă; imputare. – Din fr. imputation, lat. imputatio.

DOOM

imputáție (-ți-e) s. f., art. imputáția (-ți-a), g.-d. art. imputáției; pl. imputáții, art. imputáțiile (-ți-i-)
imputațiune
IMPUTAȚIÚNE s.f. v. imputație.
impute
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputrescibil
IMPUTRESCÍBIL, -Ă, imputrescibili, -e, adj. (Tehn.; despre materiale) Care nu putrezește. – Din fr. imputrescible.
imputrescibila
IMPUTRESCÍBIL, -Ă, imputrescibili, -e, adj. (Tehn.; despre materiale) Care nu putrezește. – Din fr. imputrescible.
imputrescibile
IMPUTRESCÍBIL, -Ă, imputrescibili, -e, adj. (Tehn.; despre materiale) Care nu putrezește. – Din fr. imputrescible.
imputrescibilei
IMPUTRESCÍBIL, -Ă, imputrescibili, -e, adj. (Tehn.; despre materiale) Care nu putrezește. – Din fr. imputrescible.
imputrescibilele
IMPUTRESCÍBIL, -Ă, imputrescibili, -e, adj. (Tehn.; despre materiale) Care nu putrezește. – Din fr. imputrescible.
imputrescibilelor
IMPUTRESCÍBIL, -Ă, imputrescibili, -e, adj. (Tehn.; despre materiale) Care nu putrezește. – Din fr. imputrescible.
imputrescibili
IMPUTRESCÍBIL, -Ă, imputrescibili, -e, adj. (Tehn.; despre materiale) Care nu putrezește. – Din fr. imputrescible.
imputrescibilii
IMPUTRESCÍBIL, -Ă, imputrescibili, -e, adj. (Tehn.; despre materiale) Care nu putrezește. – Din fr. imputrescible.
imputrescibililor
IMPUTRESCÍBIL, -Ă, imputrescibili, -e, adj. (Tehn.; despre materiale) Care nu putrezește. – Din fr. imputrescible.
imputrescibilitate
IMPUTRESCIBILITÁTE s. f. (Tehn.) Calitatea unui material de a fi imputrescibil. – Din fr. imputrescibilité.
imputrescibilitatea
IMPUTRESCIBILITÁTE s. f. (Tehn.) Calitatea unui material de a fi imputrescibil. – Din fr. imputrescibilité.
imputrescibilități
IMPUTRESCIBILITÁTE s. f. (Tehn.) Calitatea unui material de a fi imputrescibil. – Din fr. imputrescibilité.
imputrescibilității
IMPUTRESCIBILITÁTE s. f. (Tehn.) Calitatea unui material de a fi imputrescibil. – Din fr. imputrescibilité.
imputrescibiliza
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizai
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizam
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizare
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizare
IMPUTRESCIBILIZÁRE, imputrescibilizări, s. f. Acțiunea de a imputrescibiliza și rezultatul ei. – V. imputrescibiliza.
imputrescibilizară
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizarăm
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizarăți
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizase
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizasem
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizaseră
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizaserăm
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizaserăți
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizaseși
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizaseți
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizat
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizat
IMPUTRESCIBILIZÁT, -Ă, imputrescibilizați, -te, adj. (Despre materiale textile) Care au fost tratate cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor. – V. imputrescibiliza.
imputrescibilizau
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizași
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizați
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizează
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizez
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizeze
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizezi
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizând
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilizînd
IMPUTRESCIBILIZÁ, imputrescibilizez, vb. I. Tranz. A trata materiale textile cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor care pot produce degradări biochimice atât fibrelor textile naturale, cât și celor artificiale. – Imputrescibil + suf. -iza.
imputrescibilul
IMPUTRESCÍBIL, -Ă, imputrescibili, -e, adj. (Tehn.; despre materiale) Care nu putrezește. – Din fr. imputrescible.
imputrescibilului
IMPUTRESCÍBIL, -Ă, imputrescibili, -e, adj. (Tehn.; despre materiale) Care nu putrezește. – Din fr. imputrescible.
imputând
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputînd
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imputări
IMPUTÁRE, imputări, s. f. Acțiunea de a (se) imputa și rezultatul ei; reproș, mustrare, învinuire. ♦ (Concr.) Imputație. – V. imputa.

DOOM

imputáre s. f., g.-d. art. imputắrii; pl. imputắri
imputării
IMPUTÁRE, imputări, s. f. Acțiunea de a (se) imputa și rezultatul ei; reproș, mustrare, învinuire. ♦ (Concr.) Imputație. – V. imputa.

DOOM

imputáre s. f., g.-d. art. imputắrii; pl. imputắri
imputările
IMPUTÁRE, imputări, s. f. Acțiunea de a (se) imputa și rezultatul ei; reproș, mustrare, învinuire. ♦ (Concr.) Imputație. – V. imputa.

DOOM

imputáre s. f., g.-d. art. imputắrii; pl. imputắri
imputărilor
IMPUTÁRE, imputări, s. f. Acțiunea de a (se) imputa și rezultatul ei; reproș, mustrare, învinuire. ♦ (Concr.) Imputație. – V. imputa.

DOOM

imputáre s. f., g.-d. art. imputắrii; pl. imputắri
impuși
IMPÚS, -Ă, impuși, -se, adj. Care trebuie urmat întocmai; care trebuie făcut, îndeplinit; obligatoriu. – V. impune.
impușii
IMPÚS, -Ă, impuși, -se, adj. Care trebuie urmat întocmai; care trebuie făcut, îndeplinit; obligatoriu. – V. impune.
impușilor
IMPÚS, -Ă, impuși, -se, adj. Care trebuie urmat întocmai; care trebuie făcut, îndeplinit; obligatoriu. – V. impune.
impuți
IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. și refl. impers. 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.

DOOM

imputá (a ~) vb., ind. prez. 3 impútă
imuabil
IMUÁBIL, -Ă, imuabili, -e, adj. Care rămâne veșnic același, care nu se schimbă; permanent, constant, imutabil. [Pr.: -mu-a-] – Din fr. immuable.

DOOM

imuábil (-mu-a-) adj. m., pl. imuábili; f. imuábilă, pl. imuábile
imuabila
IMUÁBIL, -Ă, imuabili, -e, adj. Care rămâne veșnic același, care nu se schimbă; permanent, constant, imutabil. [Pr.: -mu-a-] – Din fr. immuable.

DOOM

imuábil (-mu-a-) adj. m., pl. imuábili; f. imuábilă, pl. imuábile
imuabile
IMUÁBIL, -Ă, imuabili, -e, adj. Care rămâne veșnic același, care nu se schimbă; permanent, constant, imutabil. [Pr.: -mu-a-] – Din fr. immuable.

DOOM

imuábil (-mu-a-) adj. m., pl. imuábili; f. imuábilă, pl. imuábile
imuabilei
IMUÁBIL, -Ă, imuabili, -e, adj. Care rămâne veșnic același, care nu se schimbă; permanent, constant, imutabil. [Pr.: -mu-a-] – Din fr. immuable.

DOOM

imuábil (-mu-a-) adj. m., pl. imuábili; f. imuábilă, pl. imuábile
imuabilele
IMUÁBIL, -Ă, imuabili, -e, adj. Care rămâne veșnic același, care nu se schimbă; permanent, constant, imutabil. [Pr.: -mu-a-] – Din fr. immuable.

DOOM

imuábil (-mu-a-) adj. m., pl. imuábili; f. imuábilă, pl. imuábile
imuabilelor
IMUÁBIL, -Ă, imuabili, -e, adj. Care rămâne veșnic același, care nu se schimbă; permanent, constant, imutabil. [Pr.: -mu-a-] – Din fr. immuable.

DOOM

imuábil (-mu-a-) adj. m., pl. imuábili; f. imuábilă, pl. imuábile
imuabili
IMUÁBIL, -Ă, imuabili, -e, adj. Care rămâne veșnic același, care nu se schimbă; permanent, constant, imutabil. [Pr.: -mu-a-] – Din fr. immuable.

DOOM

imuábil (-mu-a-) adj. m., pl. imuábili; f. imuábilă, pl. imuábile
imuabilii
IMUÁBIL, -Ă, imuabili, -e, adj. Care rămâne veșnic același, care nu se schimbă; permanent, constant, imutabil. [Pr.: -mu-a-] – Din fr. immuable.

DOOM

imuábil (-mu-a-) adj. m., pl. imuábili; f. imuábilă, pl. imuábile
imuabililor
IMUÁBIL, -Ă, imuabili, -e, adj. Care rămâne veșnic același, care nu se schimbă; permanent, constant, imutabil. [Pr.: -mu-a-] – Din fr. immuable.

DOOM

imuábil (-mu-a-) adj. m., pl. imuábili; f. imuábilă, pl. imuábile
imuabilitate
IMUABILITÁTE s. f. Calitatea a ceea ce este imuabil; permanență, fixitate, imutabilitate. [Pr.: -mu-a-] – Din fr. immuabilité.

DOOM

imuabilitáte (-mu-a-) s. f., g.-d. art. imuabilitắții
imuabilitatea
IMUABILITÁTE s. f. Calitatea a ceea ce este imuabil; permanență, fixitate, imutabilitate. [Pr.: -mu-a-] – Din fr. immuabilité.

DOOM

imuabilitáte (-mu-a-) s. f., g.-d. art. imuabilitắții
imuabilități
IMUABILITÁTE s. f. Calitatea a ceea ce este imuabil; permanență, fixitate, imutabilitate. [Pr.: -mu-a-] – Din fr. immuabilité.

DOOM

imuabilitáte (-mu-a-) s. f., g.-d. art. imuabilitắții
imuabilității
IMUABILITÁTE s. f. Calitatea a ceea ce este imuabil; permanență, fixitate, imutabilitate. [Pr.: -mu-a-] – Din fr. immuabilité.

DOOM

imuabilitáte (-mu-a-) s. f., g.-d. art. imuabilitắții
imuabilul
IMUÁBIL, -Ă, imuabili, -e, adj. Care rămâne veșnic același, care nu se schimbă; permanent, constant, imutabil. [Pr.: -mu-a-] – Din fr. immuable.

DOOM

imuábil (-mu-a-) adj. m., pl. imuábili; f. imuábilă, pl. imuábile
imuabilului
IMUÁBIL, -Ă, imuabili, -e, adj. Care rămâne veșnic același, care nu se schimbă; permanent, constant, imutabil. [Pr.: -mu-a-] – Din fr. immuable.

DOOM

imuábil (-mu-a-) adj. m., pl. imuábili; f. imuábilă, pl. imuábile
imul
IM1, imuri, s. n. (Reg.) Noroi, murdărie. – Lat. limus.

DOOM

im (reg.) s. n., pl. ímuri
imului
IM1, imuri, s. n. (Reg.) Noroi, murdărie. – Lat. limus.

DOOM

im (reg.) s. n., pl. ímuri
imun
IMÚN, -Ă, imuni, -e, adj. Care prezintă imunitate; care nu poate contracta o anumită boală infecțioasă. – Din fr. immun, lat. immunis.

DOOM

imún adj. m., pl. imúni; f. imúnă, pl. imúne
imuna
IMÚN, -Ă, imuni, -e, adj. Care prezintă imunitate; care nu poate contracta o anumită boală infecțioasă. – Din fr. immun, lat. immunis.

DOOM

imún adj. m., pl. imúni; f. imúnă, pl. imúne
imund
IMÚND, -Ă, imunzi, -de, adj. (Livr.; adesea fig.) Foarte murdar; dezgustător la înfățișare. – Din fr. immonde, lat. immundus.

DOOM

imúnd (livr.) adj. m., pl. imúnzi; f. imúndă, pl. imúnde
imunda
IMÚND, -Ă, imunzi, -de, adj. (Livr.; adesea fig.) Foarte murdar; dezgustător la înfățișare. – Din fr. immonde, lat. immundus.

DOOM

imúnd (livr.) adj. m., pl. imúnzi; f. imúndă, pl. imúnde
imunde
IMÚND, -Ă, imunzi, -de, adj. (Livr.; adesea fig.) Foarte murdar; dezgustător la înfățișare. – Din fr. immonde, lat. immundus.

DOOM

imúnd (livr.) adj. m., pl. imúnzi; f. imúndă, pl. imúnde
imundei
IMÚND, -Ă, imunzi, -de, adj. (Livr.; adesea fig.) Foarte murdar; dezgustător la înfățișare. – Din fr. immonde, lat. immundus.

DOOM

imúnd (livr.) adj. m., pl. imúnzi; f. imúndă, pl. imúnde
imundele
IMÚND, -Ă, imunzi, -de, adj. (Livr.; adesea fig.) Foarte murdar; dezgustător la înfățișare. – Din fr. immonde, lat. immundus.

DOOM

imúnd (livr.) adj. m., pl. imúnzi; f. imúndă, pl. imúnde
imundelor
IMÚND, -Ă, imunzi, -de, adj. (Livr.; adesea fig.) Foarte murdar; dezgustător la înfățișare. – Din fr. immonde, lat. immundus.

DOOM

imúnd (livr.) adj. m., pl. imúnzi; f. imúndă, pl. imúnde
imundicitate
IMUNDICITÁTE s. f. (Livr.; adesea fig.) Murdărie foarte mare; imundiție. – Din fr. immondicité.
imundicitatea
IMUNDICITÁTE s. f. (Livr.; adesea fig.) Murdărie foarte mare; imundiție. – Din fr. immondicité.
imundicități
IMUNDICITÁTE s. f. (Livr.; adesea fig.) Murdărie foarte mare; imundiție. – Din fr. immondicité.
imundicității
IMUNDICITÁTE s. f. (Livr.; adesea fig.) Murdărie foarte mare; imundiție. – Din fr. immondicité.
imundiție
IMUNDÍȚIE s. f. (Livr.; adesea fig.) Imundicitate. – Din it. immondizia.
imundul
IMÚND, -Ă, imunzi, -de, adj. (Livr.; adesea fig.) Foarte murdar; dezgustător la înfățișare. – Din fr. immonde, lat. immundus.

DOOM

imúnd (livr.) adj. m., pl. imúnzi; f. imúndă, pl. imúnde
imundului
IMÚND, -Ă, imunzi, -de, adj. (Livr.; adesea fig.) Foarte murdar; dezgustător la înfățișare. – Din fr. immonde, lat. immundus.

DOOM

imúnd (livr.) adj. m., pl. imúnzi; f. imúndă, pl. imúnde
imune
IMÚN, -Ă, imuni, -e, adj. Care prezintă imunitate; care nu poate contracta o anumită boală infecțioasă. – Din fr. immun, lat. immunis.

DOOM

imún adj. m., pl. imúni; f. imúnă, pl. imúne
imunei
IMÚN, -Ă, imuni, -e, adj. Care prezintă imunitate; care nu poate contracta o anumită boală infecțioasă. – Din fr. immun, lat. immunis.

DOOM

imún adj. m., pl. imúni; f. imúnă, pl. imúne
imunele
IMÚN, -Ă, imuni, -e, adj. Care prezintă imunitate; care nu poate contracta o anumită boală infecțioasă. – Din fr. immun, lat. immunis.

DOOM

imún adj. m., pl. imúni; f. imúnă, pl. imúne
imunelor
IMÚN, -Ă, imuni, -e, adj. Care prezintă imunitate; care nu poate contracta o anumită boală infecțioasă. – Din fr. immun, lat. immunis.

DOOM

imún adj. m., pl. imúni; f. imúnă, pl. imúne
imuni
IMÚN, -Ă, imuni, -e, adj. Care prezintă imunitate; care nu poate contracta o anumită boală infecțioasă. – Din fr. immun, lat. immunis.

DOOM

imún adj. m., pl. imúni; f. imúnă, pl. imúne
imunii
IMÚN, -Ă, imuni, -e, adj. Care prezintă imunitate; care nu poate contracta o anumită boală infecțioasă. – Din fr. immun, lat. immunis.

DOOM

imún adj. m., pl. imúni; f. imúnă, pl. imúne
imunilor
IMÚN, -Ă, imuni, -e, adj. Care prezintă imunitate; care nu poate contracta o anumită boală infecțioasă. – Din fr. immun, lat. immunis.

DOOM

imún adj. m., pl. imúni; f. imúnă, pl. imúne
imunitar
IMUNITÁR, -Ă, imunitari, -e, adj. (Biol.) Cu caracter de imunitate. – Din fr. immunitaire.

DOOM

*imunitár adj. m., pl. imunitári; f. imunitáră, pl. imunitáre
imunitara
IMUNITÁR, -Ă, imunitari, -e, adj. (Biol.) Cu caracter de imunitate. – Din fr. immunitaire.

DOOM

*imunitár adj. m., pl. imunitári; f. imunitáră, pl. imunitáre
imunitare
IMUNITÁR, -Ă, imunitari, -e, adj. (Biol.) Cu caracter de imunitate. – Din fr. immunitaire.

DOOM

*imunitár adj. m., pl. imunitári; f. imunitáră, pl. imunitáre
imunitarei
IMUNITÁR, -Ă, imunitari, -e, adj. (Biol.) Cu caracter de imunitate. – Din fr. immunitaire.

DOOM

*imunitár adj. m., pl. imunitári; f. imunitáră, pl. imunitáre
imunitarele
IMUNITÁR, -Ă, imunitari, -e, adj. (Biol.) Cu caracter de imunitate. – Din fr. immunitaire.

DOOM

*imunitár adj. m., pl. imunitári; f. imunitáră, pl. imunitáre
imunitarelor
IMUNITÁR, -Ă, imunitari, -e, adj. (Biol.) Cu caracter de imunitate. – Din fr. immunitaire.

DOOM

*imunitár adj. m., pl. imunitári; f. imunitáră, pl. imunitáre
imunitari
IMUNITÁR, -Ă, imunitari, -e, adj. (Biol.) Cu caracter de imunitate. – Din fr. immunitaire.

DOOM

*imunitár adj. m., pl. imunitári; f. imunitáră, pl. imunitáre
imunitarii
IMUNITÁR, -Ă, imunitari, -e, adj. (Biol.) Cu caracter de imunitate. – Din fr. immunitaire.

DOOM

*imunitár adj. m., pl. imunitári; f. imunitáră, pl. imunitáre
imunitarilor
IMUNITÁR, -Ă, imunitari, -e, adj. (Biol.) Cu caracter de imunitate. – Din fr. immunitaire.

DOOM

*imunitár adj. m., pl. imunitári; f. imunitáră, pl. imunitáre
imunitarul
IMUNITÁR, -Ă, imunitari, -e, adj. (Biol.) Cu caracter de imunitate. – Din fr. immunitaire.

DOOM

*imunitár adj. m., pl. imunitári; f. imunitáră, pl. imunitáre
imunitarului
IMUNITÁR, -Ă, imunitari, -e, adj. (Biol.) Cu caracter de imunitate. – Din fr. immunitaire.

DOOM

*imunitár adj. m., pl. imunitári; f. imunitáră, pl. imunitáre
imunitate
IMUNITÁTE s. f. 1. Rezistență a organismului față de acțiunea agenților patogeni sau a produșilor toxici ai acestora. 2. (În societatea medievală) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere de către monarh seniorului de a judeca, de a strânge impozite, de a ridica oastea etc. pe domeniile lui în folos propriu. 3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucură unele categorii de persoane. ◊ Imunitate parlamentară = dreptul membrilor unui organ legislativ de a nu fi urmăriți, învinuiți și trimiși în judecată pe durata mandatului decât cu aprobarea organului legislativ. Imunitate diplomatică = totalitatea drepturilor de care se bucură în țara în care au fost acreditați sau prin care trec spre acea țară reprezentanții și misiunile diplomatice, familiile lor, personalul administrativ. – Din fr. immunité, lat. immunitas, -atis.

DOOM

imunitáte s. f., g.-d. art. imunitắții
imunitatea
IMUNITÁTE s. f. 1. Rezistență a organismului față de acțiunea agenților patogeni sau a produșilor toxici ai acestora. 2. (În societatea medievală) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere de către monarh seniorului de a judeca, de a strânge impozite, de a ridica oastea etc. pe domeniile lui în folos propriu. 3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucură unele categorii de persoane. ◊ Imunitate parlamentară = dreptul membrilor unui organ legislativ de a nu fi urmăriți, învinuiți și trimiși în judecată pe durata mandatului decât cu aprobarea organului legislativ. Imunitate diplomatică = totalitatea drepturilor de care se bucură în țara în care au fost acreditați sau prin care trec spre acea țară reprezentanții și misiunile diplomatice, familiile lor, personalul administrativ. – Din fr. immunité, lat. immunitas, -atis.

DOOM

imunitáte s. f., g.-d. art. imunitắții
imunități
IMUNITÁTE s. f. 1. Rezistență a organismului față de acțiunea agenților patogeni sau a produșilor toxici ai acestora. 2. (În societatea medievală) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere de către monarh seniorului de a judeca, de a strânge impozite, de a ridica oastea etc. pe domeniile lui în folos propriu. 3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucură unele categorii de persoane. ◊ Imunitate parlamentară = dreptul membrilor unui organ legislativ de a nu fi urmăriți, învinuiți și trimiși în judecată pe durata mandatului decât cu aprobarea organului legislativ. Imunitate diplomatică = totalitatea drepturilor de care se bucură în țara în care au fost acreditați sau prin care trec spre acea țară reprezentanții și misiunile diplomatice, familiile lor, personalul administrativ. – Din fr. immunité, lat. immunitas, -atis.

DOOM

imunitáte s. f., g.-d. art. imunitắții
imunității
IMUNITÁTE s. f. 1. Rezistență a organismului față de acțiunea agenților patogeni sau a produșilor toxici ai acestora. 2. (În societatea medievală) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere de către monarh seniorului de a judeca, de a strânge impozite, de a ridica oastea etc. pe domeniile lui în folos propriu. 3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucură unele categorii de persoane. ◊ Imunitate parlamentară = dreptul membrilor unui organ legislativ de a nu fi urmăriți, învinuiți și trimiși în judecată pe durata mandatului decât cu aprobarea organului legislativ. Imunitate diplomatică = totalitatea drepturilor de care se bucură în țara în care au fost acreditați sau prin care trec spre acea țară reprezentanții și misiunile diplomatice, familiile lor, personalul administrativ. – Din fr. immunité, lat. immunitas, -atis.

DOOM

imunitáte s. f., g.-d. art. imunitắții
imunitățile
IMUNITÁTE s. f. 1. Rezistență a organismului față de acțiunea agenților patogeni sau a produșilor toxici ai acestora. 2. (În societatea medievală) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere de către monarh seniorului de a judeca, de a strânge impozite, de a ridica oastea etc. pe domeniile lui în folos propriu. 3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucură unele categorii de persoane. ◊ Imunitate parlamentară = dreptul membrilor unui organ legislativ de a nu fi urmăriți, învinuiți și trimiși în judecată pe durata mandatului decât cu aprobarea organului legislativ. Imunitate diplomatică = totalitatea drepturilor de care se bucură în țara în care au fost acreditați sau prin care trec spre acea țară reprezentanții și misiunile diplomatice, familiile lor, personalul administrativ. – Din fr. immunité, lat. immunitas, -atis.

DOOM

imunitáte s. f., g.-d. art. imunitắții
imunităților
IMUNITÁTE s. f. 1. Rezistență a organismului față de acțiunea agenților patogeni sau a produșilor toxici ai acestora. 2. (În societatea medievală) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere de către monarh seniorului de a judeca, de a strânge impozite, de a ridica oastea etc. pe domeniile lui în folos propriu. 3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucură unele categorii de persoane. ◊ Imunitate parlamentară = dreptul membrilor unui organ legislativ de a nu fi urmăriți, învinuiți și trimiși în judecată pe durata mandatului decât cu aprobarea organului legislativ. Imunitate diplomatică = totalitatea drepturilor de care se bucură în țara în care au fost acreditați sau prin care trec spre acea țară reprezentanții și misiunile diplomatice, familiile lor, personalul administrativ. – Din fr. immunité, lat. immunitas, -atis.

DOOM

imunitáte s. f., g.-d. art. imunitắții
imuniza
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizai
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizam
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizant
IMUNIZÁNT, -Ă, imunizanți, -te, adj. Care imunizează. – Din fr. immunisant.
imunizanta
IMUNIZÁNT, -Ă, imunizanți, -te, adj. Care imunizează. – Din fr. immunisant.
imunizante
IMUNIZÁNT, -Ă, imunizanți, -te, adj. Care imunizează. – Din fr. immunisant.
imunizantei
IMUNIZÁNT, -Ă, imunizanți, -te, adj. Care imunizează. – Din fr. immunisant.
imunizantele
IMUNIZÁNT, -Ă, imunizanți, -te, adj. Care imunizează. – Din fr. immunisant.
imunizantelor
IMUNIZÁNT, -Ă, imunizanți, -te, adj. Care imunizează. – Din fr. immunisant.
imunizantul
IMUNIZÁNT, -Ă, imunizanți, -te, adj. Care imunizează. – Din fr. immunisant.
imunizantului
IMUNIZÁNT, -Ă, imunizanți, -te, adj. Care imunizează. – Din fr. immunisant.
imunizanți
IMUNIZÁNT, -Ă, imunizanți, -te, adj. Care imunizează. – Din fr. immunisant.
imunizanții
IMUNIZÁNT, -Ă, imunizanți, -te, adj. Care imunizează. – Din fr. immunisant.
imunizanților
IMUNIZÁNT, -Ă, imunizanți, -te, adj. Care imunizează. – Din fr. immunisant.
imunizare
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizare
IMUNIZÁRE, imunizări, s. f. Acțiunea de a (se) imuniza și rezultatul ei. – V. imuniza.

DOOM

imunizáre s. f., g.-d. art. imunizắrii; pl. imunizắri
imunizarea
IMUNIZÁRE, imunizări, s. f. Acțiunea de a (se) imuniza și rezultatul ei. – V. imuniza.

DOOM

imunizáre s. f., g.-d. art. imunizắrii; pl. imunizắri
imunizară
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizarăm
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizarăți
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizase
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizasem
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizaseră
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizaserăm
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizaserăți
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizaseși
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizaseți
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizat
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizat
IMUNIZÁT, -Ă, imunizați, -te, adj. Care a devenit imun. – V. imuniza.
imunizata
IMUNIZÁT, -Ă, imunizați, -te, adj. Care a devenit imun. – V. imuniza.
imunizate
IMUNIZÁT, -Ă, imunizați, -te, adj. Care a devenit imun. – V. imuniza.
imunizatei
IMUNIZÁT, -Ă, imunizați, -te, adj. Care a devenit imun. – V. imuniza.
imunizatele
IMUNIZÁT, -Ă, imunizați, -te, adj. Care a devenit imun. – V. imuniza.
imunizatelor
IMUNIZÁT, -Ă, imunizați, -te, adj. Care a devenit imun. – V. imuniza.
imunizatul
IMUNIZÁT, -Ă, imunizați, -te, adj. Care a devenit imun. – V. imuniza.
imunizatului
IMUNIZÁT, -Ă, imunizați, -te, adj. Care a devenit imun. – V. imuniza.
imunizau
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizași
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizați
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizați
IMUNIZÁT, -Ă, imunizați, -te, adj. Care a devenit imun. – V. imuniza.
imunizații
IMUNIZÁT, -Ă, imunizați, -te, adj. Care a devenit imun. – V. imuniza.
imunizaților
IMUNIZÁT, -Ă, imunizați, -te, adj. Care a devenit imun. – V. imuniza.
imunizează
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizez
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizeze
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizezi
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizând
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizînd
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.

DOOM

imunizá (a ~) vb., ind. prez. 3 imunizeáză
imunizări
IMUNIZÁRE, imunizări, s. f. Acțiunea de a (se) imuniza și rezultatul ei. – V. imuniza.

DOOM

imunizáre s. f., g.-d. art. imunizắrii; pl. imunizắri
imunizării
IMUNIZÁRE, imunizări, s. f. Acțiunea de a (se) imuniza și rezultatul ei. – V. imuniza.

DOOM

imunizáre s. f., g.-d. art. imunizắrii; pl. imunizắri
imunizările
IMUNIZÁRE, imunizări, s. f. Acțiunea de a (se) imuniza și rezultatul ei. – V. imuniza.

DOOM

imunizáre s. f., g.-d. art. imunizắrii; pl. imunizắri
imunizărilor
IMUNIZÁRE, imunizări, s. f. Acțiunea de a (se) imuniza și rezultatul ei. – V. imuniza.

DOOM

imunizáre s. f., g.-d. art. imunizắrii; pl. imunizắri
imuno
IMUNO- v. imun.
imunochimia
IMUNOCHIMÍE s. f. Ramură a biochimiei care se ocupă cu studiul naturii chimice a imunității în vederea preparării de vaccinuri și seruri purificate. – Din fr. immunochimie. Cf. engl. immunochemistry.

DOOM

imunochimíe s. f., art. imunochimía, g.-d. imunochimíi, art. imunochimíei
imunochimic
IMUNOCHÍMIC, -Ă, imunochimici, -ce, adj. Privitor la imunochimie, de imunochimie. – Din engl. immunochemical.
imunochimie
IMUNOCHIMÍE s. f. Ramură a biochimiei care se ocupă cu studiul naturii chimice a imunității în vederea preparării de vaccinuri și seruri purificate. – Din fr. immunochimie. Cf. engl. immunochemistry.

DOOM

imunochimíe s. f., art. imunochimía, g.-d. imunochimíi, art. imunochimíei
imunochimiei
IMUNOCHIMÍE s. f. Ramură a biochimiei care se ocupă cu studiul naturii chimice a imunității în vederea preparării de vaccinuri și seruri purificate. – Din fr. immunochimie. Cf. engl. immunochemistry.

DOOM

imunochimíe s. f., art. imunochimía, g.-d. imunochimíi, art. imunochimíei
imunochimii
IMUNOCHIMÍE s. f. Ramură a biochimiei care se ocupă cu studiul naturii chimice a imunității în vederea preparării de vaccinuri și seruri purificate. – Din fr. immunochimie. Cf. engl. immunochemistry.

DOOM

imunochimíe s. f., art. imunochimía, g.-d. imunochimíi, art. imunochimíei
imunodepresiv
IMUNODEPRESÍV, -Ă, imunodepresivi, -e, adj. (Med.) Imunosupresiv. – Din fr. immunodépressif.
imunodepresiva
IMUNODEPRESÍV, -Ă, imunodepresivi, -e, adj. (Med.) Imunosupresiv. – Din fr. immunodépressif.
imunodepresive
IMUNODEPRESÍV, -Ă, imunodepresivi, -e, adj. (Med.) Imunosupresiv. – Din fr. immunodépressif.
imunodepresivei
IMUNODEPRESÍV, -Ă, imunodepresivi, -e, adj. (Med.) Imunosupresiv. – Din fr. immunodépressif.
imunodepresivele
IMUNODEPRESÍV, -Ă, imunodepresivi, -e, adj. (Med.) Imunosupresiv. – Din fr. immunodépressif.
imunodepresivelor
IMUNODEPRESÍV, -Ă, imunodepresivi, -e, adj. (Med.) Imunosupresiv. – Din fr. immunodépressif.
imunodepresivi
IMUNODEPRESÍV, -Ă, imunodepresivi, -e, adj. (Med.) Imunosupresiv. – Din fr. immunodépressif.
imunodepresivii
IMUNODEPRESÍV, -Ă, imunodepresivi, -e, adj. (Med.) Imunosupresiv. – Din fr. immunodépressif.
imunodepresivilor
IMUNODEPRESÍV, -Ă, imunodepresivi, -e, adj. (Med.) Imunosupresiv. – Din fr. immunodépressif.
imunodepresivul
IMUNODEPRESÍV, -Ă, imunodepresivi, -e, adj. (Med.) Imunosupresiv. – Din fr. immunodépressif.
imunodepresivului
IMUNODEPRESÍV, -Ă, imunodepresivi, -e, adj. (Med.) Imunosupresiv. – Din fr. immunodépressif.
imunoelectroforeză
IMUNOELECTROFORÉZĂ s. f. (Med.) Adaptare a tehnicii electroforetice la studiile imunochimice. [Pr.: -no-e-] – Din engl. immunoelectrophoresis.
imunogen
IMUNOGÉN, -Ă, imunogeni, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care are proprietatea de a da imunitate (1). – Din fr. immunogène.
imunogena
IMUNOGÉN, -Ă, imunogeni, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care are proprietatea de a da imunitate (1). – Din fr. immunogène.
imunogene
IMUNOGÉN, -Ă, imunogeni, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care are proprietatea de a da imunitate (1). – Din fr. immunogène.
imunogenei
IMUNOGÉN, -Ă, imunogeni, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care are proprietatea de a da imunitate (1). – Din fr. immunogène.
imunogenele
IMUNOGÉN, -Ă, imunogeni, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care are proprietatea de a da imunitate (1). – Din fr. immunogène.
imunogenelor
IMUNOGÉN, -Ă, imunogeni, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care are proprietatea de a da imunitate (1). – Din fr. immunogène.
imunogenetic
IMUNOGENÉTIC, -Ă, imunogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază complexitatea proceselor de imunitate (1). 2. Adj. Care ține de imunogenetică (1). – Din fr. immunogénétique, engl. immunogenetic(s).
imunogenetica
IMUNOGENÉTIC, -Ă, imunogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază complexitatea proceselor de imunitate (1). 2. Adj. Care ține de imunogenetică (1). – Din fr. immunogénétique, engl. immunogenetic(s).
imunogenetica
IMUNOGENÉTIC, -Ă, imunogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază complexitatea proceselor de imunitate (1). 2. Adj. Care ține de imunogenetică (1). – Din fr. immunogénétique, engl. immunogenetic(s).
imunogenetice
IMUNOGENÉTIC, -Ă, imunogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază complexitatea proceselor de imunitate (1). 2. Adj. Care ține de imunogenetică (1). – Din fr. immunogénétique, engl. immunogenetic(s).
imunogeneticei
IMUNOGENÉTIC, -Ă, imunogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază complexitatea proceselor de imunitate (1). 2. Adj. Care ține de imunogenetică (1). – Din fr. immunogénétique, engl. immunogenetic(s).
imunogeneticele
IMUNOGENÉTIC, -Ă, imunogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază complexitatea proceselor de imunitate (1). 2. Adj. Care ține de imunogenetică (1). – Din fr. immunogénétique, engl. immunogenetic(s).
imunogeneticelor
IMUNOGENÉTIC, -Ă, imunogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază complexitatea proceselor de imunitate (1). 2. Adj. Care ține de imunogenetică (1). – Din fr. immunogénétique, engl. immunogenetic(s).
imunogenetici
IMUNOGENÉTIC, -Ă, imunogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază complexitatea proceselor de imunitate (1). 2. Adj. Care ține de imunogenetică (1). – Din fr. immunogénétique, engl. immunogenetic(s).
imunogenetici
IMUNOGENÉTIC, -Ă, imunogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază complexitatea proceselor de imunitate (1). 2. Adj. Care ține de imunogenetică (1). – Din fr. immunogénétique, engl. immunogenetic(s).
imunogeneticii
IMUNOGENÉTIC, -Ă, imunogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază complexitatea proceselor de imunitate (1). 2. Adj. Care ține de imunogenetică (1). – Din fr. immunogénétique, engl. immunogenetic(s).
imunogeneticii
IMUNOGENÉTIC, -Ă, imunogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază complexitatea proceselor de imunitate (1). 2. Adj. Care ține de imunogenetică (1). – Din fr. immunogénétique, engl. immunogenetic(s).
imunogeneticilor
IMUNOGENÉTIC, -Ă, imunogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază complexitatea proceselor de imunitate (1). 2. Adj. Care ține de imunogenetică (1). – Din fr. immunogénétique, engl. immunogenetic(s).
imunogeneticul
IMUNOGENÉTIC, -Ă, imunogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază complexitatea proceselor de imunitate (1). 2. Adj. Care ține de imunogenetică (1). – Din fr. immunogénétique, engl. immunogenetic(s).
imunogeneticului
IMUNOGENÉTIC, -Ă, imunogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază complexitatea proceselor de imunitate (1). 2. Adj. Care ține de imunogenetică (1). – Din fr. immunogénétique, engl. immunogenetic(s).
imunogeni
IMUNOGÉN, -Ă, imunogeni, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care are proprietatea de a da imunitate (1). – Din fr. immunogène.
imunogenii
IMUNOGÉN, -Ă, imunogeni, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care are proprietatea de a da imunitate (1). – Din fr. immunogène.
imunogenilor
IMUNOGÉN, -Ă, imunogeni, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care are proprietatea de a da imunitate (1). – Din fr. immunogène.
imunogenul
IMUNOGÉN, -Ă, imunogeni, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care are proprietatea de a da imunitate (1). – Din fr. immunogène.
imunogenului
IMUNOGÉN, -Ă, imunogeni, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care are proprietatea de a da imunitate (1). – Din fr. immunogène.
imunoglobulina
IMUNOGLOBULÍNĂ, imunoglobuline, s. f. (Biol.) Substanță proteică prezentă în sângele persoanelor imune. – Din engl. immunoglobulin.

DOOM

imunoglobulínă (-no-glo-) s. f., g.-d. art. imunoglobulínei; pl. imunoglobulíne
imunoglobuline
IMUNOGLOBULÍNĂ, imunoglobuline, s. f. (Biol.) Substanță proteică prezentă în sângele persoanelor imune. – Din engl. immunoglobulin.

DOOM

imunoglobulínă (-no-glo-) s. f., g.-d. art. imunoglobulínei; pl. imunoglobulíne
imunoglobulinei
IMUNOGLOBULÍNĂ, imunoglobuline, s. f. (Biol.) Substanță proteică prezentă în sângele persoanelor imune. – Din engl. immunoglobulin.

DOOM

imunoglobulínă (-no-glo-) s. f., g.-d. art. imunoglobulínei; pl. imunoglobulíne
imunoglobulinele
IMUNOGLOBULÍNĂ, imunoglobuline, s. f. (Biol.) Substanță proteică prezentă în sângele persoanelor imune. – Din engl. immunoglobulin.

DOOM

imunoglobulínă (-no-glo-) s. f., g.-d. art. imunoglobulínei; pl. imunoglobulíne
imunoglobulinelor
IMUNOGLOBULÍNĂ, imunoglobuline, s. f. (Biol.) Substanță proteică prezentă în sângele persoanelor imune. – Din engl. immunoglobulin.

DOOM

imunoglobulínă (-no-glo-) s. f., g.-d. art. imunoglobulínei; pl. imunoglobulíne
imunologia
IMUNOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul reacțiilor organismului față de agenții infecțioși și de produsele lor toxice. – Din fr. immunologie.

DOOM

imunologíe s. f., art. imunología, g.-d. imunologíi, art. imunologíei
imunologic
IMUNOLÓGIC, -Ă, imunologici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține imunologiei, de imunologie. – Din fr. immunologique, engl. immunologic.

DOOM

*imunológic adj. m., pl. imunológici; f. imunológică, pl. imunológice
imunologica
IMUNOLÓGIC, -Ă, imunologici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține imunologiei, de imunologie. – Din fr. immunologique, engl. immunologic.

DOOM

*imunológic adj. m., pl. imunológici; f. imunológică, pl. imunológice
imunologice
IMUNOLÓGIC, -Ă, imunologici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține imunologiei, de imunologie. – Din fr. immunologique, engl. immunologic.

DOOM

*imunológic adj. m., pl. imunológici; f. imunológică, pl. imunológice
imunologicei
IMUNOLÓGIC, -Ă, imunologici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține imunologiei, de imunologie. – Din fr. immunologique, engl. immunologic.

DOOM

*imunológic adj. m., pl. imunológici; f. imunológică, pl. imunológice
imunologicele
IMUNOLÓGIC, -Ă, imunologici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține imunologiei, de imunologie. – Din fr. immunologique, engl. immunologic.

DOOM

*imunológic adj. m., pl. imunológici; f. imunológică, pl. imunológice
imunologicelor
IMUNOLÓGIC, -Ă, imunologici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține imunologiei, de imunologie. – Din fr. immunologique, engl. immunologic.

DOOM

*imunológic adj. m., pl. imunológici; f. imunológică, pl. imunológice
imunologici
IMUNOLÓGIC, -Ă, imunologici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține imunologiei, de imunologie. – Din fr. immunologique, engl. immunologic.

DOOM

*imunológic adj. m., pl. imunológici; f. imunológică, pl. imunológice
imunologicii
IMUNOLÓGIC, -Ă, imunologici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține imunologiei, de imunologie. – Din fr. immunologique, engl. immunologic.

DOOM

*imunológic adj. m., pl. imunológici; f. imunológică, pl. imunológice
imunologicilor
IMUNOLÓGIC, -Ă, imunologici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține imunologiei, de imunologie. – Din fr. immunologique, engl. immunologic.

DOOM

*imunológic adj. m., pl. imunológici; f. imunológică, pl. imunológice
imunologicul
IMUNOLÓGIC, -Ă, imunologici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține imunologiei, de imunologie. – Din fr. immunologique, engl. immunologic.

DOOM

*imunológic adj. m., pl. imunológici; f. imunológică, pl. imunológice
imunologicului
IMUNOLÓGIC, -Ă, imunologici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține imunologiei, de imunologie. – Din fr. immunologique, engl. immunologic.

DOOM

*imunológic adj. m., pl. imunológici; f. imunológică, pl. imunológice
imunologie
IMUNOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul reacțiilor organismului față de agenții infecțioși și de produsele lor toxice. – Din fr. immunologie.

DOOM

imunologíe s. f., art. imunología, g.-d. imunologíi, art. imunologíei
imunologiei
IMUNOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul reacțiilor organismului față de agenții infecțioși și de produsele lor toxice. – Din fr. immunologie.

DOOM

imunologíe s. f., art. imunología, g.-d. imunologíi, art. imunologíei
imunologii
IMUNOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul reacțiilor organismului față de agenții infecțioși și de produsele lor toxice. – Din fr. immunologie.

DOOM

imunologíe s. f., art. imunología, g.-d. imunologíi, art. imunologíei
imunopatolog
IMUNOPATOLÓG, -Ă, imunopatologi, -ge, s. m. și f. Specialist în imunopatologie. – Din imunopatologie (derivat regresiv).
imunopatologa
IMUNOPATOLÓG, -Ă, imunopatologi, -ge, s. m. și f. Specialist în imunopatologie. – Din imunopatologie (derivat regresiv).
imunopatologe
IMUNOPATOLÓG, -Ă, imunopatologi, -ge, s. m. și f. Specialist în imunopatologie. – Din imunopatologie (derivat regresiv).
imunopatologei
IMUNOPATOLÓG, -Ă, imunopatologi, -ge, s. m. și f. Specialist în imunopatologie. – Din imunopatologie (derivat regresiv).
imunopatologele
IMUNOPATOLÓG, -Ă, imunopatologi, -ge, s. m. și f. Specialist în imunopatologie. – Din imunopatologie (derivat regresiv).
imunopatologelor
IMUNOPATOLÓG, -Ă, imunopatologi, -ge, s. m. și f. Specialist în imunopatologie. – Din imunopatologie (derivat regresiv).
imunopatologi
IMUNOPATOLÓG, -Ă, imunopatologi, -ge, s. m. și f. Specialist în imunopatologie. – Din imunopatologie (derivat regresiv).
imunopatologia
IMUNOPATOLOGÍE s. f. Ramură a imunologiei care studiază imunitatea organismului în relație cu boala. – Din engl. immunopathology.
imunopatologie
IMUNOPATOLOGÍE s. f. Ramură a imunologiei care studiază imunitatea organismului în relație cu boala. – Din engl. immunopathology.
imunopatologiei
IMUNOPATOLOGÍE s. f. Ramură a imunologiei care studiază imunitatea organismului în relație cu boala. – Din engl. immunopathology.
imunopatologii
IMUNOPATOLÓG, -Ă, imunopatologi, -ge, s. m. și f. Specialist în imunopatologie. – Din imunopatologie (derivat regresiv).
imunopatologii
IMUNOPATOLOGÍE s. f. Ramură a imunologiei care studiază imunitatea organismului în relație cu boala. – Din engl. immunopathology.
imunopatologilor
IMUNOPATOLÓG, -Ă, imunopatologi, -ge, s. m. și f. Specialist în imunopatologie. – Din imunopatologie (derivat regresiv).
imunopatologul
IMUNOPATOLÓG, -Ă, imunopatologi, -ge, s. m. și f. Specialist în imunopatologie. – Din imunopatologie (derivat regresiv).
imunopatologului
IMUNOPATOLÓG, -Ă, imunopatologi, -ge, s. m. și f. Specialist în imunopatologie. – Din imunopatologie (derivat regresiv).
imunoprofilaxia
IMUNOPROFILAXÍE, imunoprofilaxii, s. f. Prevenire a unei boli contagioase prin imunizare cu vaccinuri, seruri specifice etc. – Din fr. immunoprophylaxie.
imunoprofilaxie
IMUNOPROFILAXÍE, imunoprofilaxii, s. f. Prevenire a unei boli contagioase prin imunizare cu vaccinuri, seruri specifice etc. – Din fr. immunoprophylaxie.
imunoprofilaxiei
IMUNOPROFILAXÍE, imunoprofilaxii, s. f. Prevenire a unei boli contagioase prin imunizare cu vaccinuri, seruri specifice etc. – Din fr. immunoprophylaxie.
imunoprofilaxii
IMUNOPROFILAXÍE, imunoprofilaxii, s. f. Prevenire a unei boli contagioase prin imunizare cu vaccinuri, seruri specifice etc. – Din fr. immunoprophylaxie.
imunoprofilaxiile
IMUNOPROFILAXÍE, imunoprofilaxii, s. f. Prevenire a unei boli contagioase prin imunizare cu vaccinuri, seruri specifice etc. – Din fr. immunoprophylaxie.
imunoprofilaxiilor
IMUNOPROFILAXÍE, imunoprofilaxii, s. f. Prevenire a unei boli contagioase prin imunizare cu vaccinuri, seruri specifice etc. – Din fr. immunoprophylaxie.
imunosupresia
IMUNOSUPRÉSIE s. f. (Med.) Scădere sau diminuare a imunității organismului după iradiere, droguri, toxine microbiene. – Din engl. immunosuppression.
imunosupresie
IMUNOSUPRÉSIE s. f. (Med.) Scădere sau diminuare a imunității organismului după iradiere, droguri, toxine microbiene. – Din engl. immunosuppression.
imunosupresiei
IMUNOSUPRÉSIE s. f. (Med.) Scădere sau diminuare a imunității organismului după iradiere, droguri, toxine microbiene. – Din engl. immunosuppression.
imunosupresii
IMUNOSUPRÉSIE s. f. (Med.) Scădere sau diminuare a imunității organismului după iradiere, droguri, toxine microbiene. – Din engl. immunosuppression.
imunosupresiv
IMUNOSUPRESÍV, -Ă, imunosupresivi, -e, adj. (Med.; despre substanțe, tratamente etc.) Care inhibă procesele imunogenetice; imunodepresiv. – Din engl. immunosuppressive.
imunoterapie
IMUNOTERAPÍE s. f. Metodă de tratament care constă în administrarea de seruri și vaccinuri care conțin anticorpi specifici bolii respective. – Din fr. immunothérapie.

DOOM

imunoterapíe s. f., art. imunoterapía, g.-d. imunoterapíi, art. imunoterapíei
imunotransfuzie
IMUNOTRANSFÚZIE, imunotransfuzii, s. f. (Med.) Transfuzie de sânge recoltat de la donatori vaccinați în prealabil contra unor boli infecțioase. – Din fr. immunotransfusion.
imunul
IMÚN, -Ă, imuni, -e, adj. Care prezintă imunitate; care nu poate contracta o anumită boală infecțioasă. – Din fr. immun, lat. immunis.

DOOM

imún adj. m., pl. imúni; f. imúnă, pl. imúne
imunului
IMÚN, -Ă, imuni, -e, adj. Care prezintă imunitate; care nu poate contracta o anumită boală infecțioasă. – Din fr. immun, lat. immunis.

DOOM

imún adj. m., pl. imúni; f. imúnă, pl. imúne
imunzi
IMÚND, -Ă, imunzi, -de, adj. (Livr.; adesea fig.) Foarte murdar; dezgustător la înfățișare. – Din fr. immonde, lat. immundus.

DOOM

imúnd (livr.) adj. m., pl. imúnzi; f. imúndă, pl. imúnde
imunzii
IMÚND, -Ă, imunzi, -de, adj. (Livr.; adesea fig.) Foarte murdar; dezgustător la înfățișare. – Din fr. immonde, lat. immundus.

DOOM

imúnd (livr.) adj. m., pl. imúnzi; f. imúndă, pl. imúnde
imunzilor
IMÚND, -Ă, imunzi, -de, adj. (Livr.; adesea fig.) Foarte murdar; dezgustător la înfățișare. – Din fr. immonde, lat. immundus.

DOOM

imúnd (livr.) adj. m., pl. imúnzi; f. imúndă, pl. imúnde
imuri
IM1, imuri, s. n. (Reg.) Noroi, murdărie. – Lat. limus.

DOOM

im (reg.) s. n., pl. ímuri
imurile
IM1, imuri, s. n. (Reg.) Noroi, murdărie. – Lat. limus.

DOOM

im (reg.) s. n., pl. ímuri
imurilor
IM1, imuri, s. n. (Reg.) Noroi, murdărie. – Lat. limus.

DOOM

im (reg.) s. n., pl. ímuri
imutabil
IMUTÁBIL, -Ă, imutabili, -e, adj. Imuabil. – Din lat. immutabilis.

DOOM

imutábil adj. m., pl. imutábili; f. imutábilă, pl. imutábile
imutabila
IMUTÁBIL, -Ă, imutabili, -e, adj. Imuabil. – Din lat. immutabilis.

DOOM

imutábil adj. m., pl. imutábili; f. imutábilă, pl. imutábile
imutabile
IMUTÁBIL, -Ă, imutabili, -e, adj. Imuabil. – Din lat. immutabilis.

DOOM

imutábil adj. m., pl. imutábili; f. imutábilă, pl. imutábile
imutabilei
IMUTÁBIL, -Ă, imutabili, -e, adj. Imuabil. – Din lat. immutabilis.

DOOM

imutábil adj. m., pl. imutábili; f. imutábilă, pl. imutábile
imutabilele
IMUTÁBIL, -Ă, imutabili, -e, adj. Imuabil. – Din lat. immutabilis.

DOOM

imutábil adj. m., pl. imutábili; f. imutábilă, pl. imutábile
imutabilelor
IMUTÁBIL, -Ă, imutabili, -e, adj. Imuabil. – Din lat. immutabilis.

DOOM

imutábil adj. m., pl. imutábili; f. imutábilă, pl. imutábile
imutabili
IMUTÁBIL, -Ă, imutabili, -e, adj. Imuabil. – Din lat. immutabilis.

DOOM

imutábil adj. m., pl. imutábili; f. imutábilă, pl. imutábile
imutabilii
IMUTÁBIL, -Ă, imutabili, -e, adj. Imuabil. – Din lat. immutabilis.

DOOM

imutábil adj. m., pl. imutábili; f. imutábilă, pl. imutábile
imutabililor
IMUTÁBIL, -Ă, imutabili, -e, adj. Imuabil. – Din lat. immutabilis.

DOOM

imutábil adj. m., pl. imutábili; f. imutábilă, pl. imutábile
imutabilitate
IMUTABILITÁTE s. f. (Rar) Imuabilitate. – Din fr. immutabilité, lat. immutabilitas, -atis.

DOOM

imutabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. imutabilitắții
imutabilitatea
IMUTABILITÁTE s. f. (Rar) Imuabilitate. – Din fr. immutabilité, lat. immutabilitas, -atis.

DOOM

imutabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. imutabilitắții
imutabilități
IMUTABILITÁTE s. f. (Rar) Imuabilitate. – Din fr. immutabilité, lat. immutabilitas, -atis.

DOOM

imutabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. imutabilitắții
imutabilității
IMUTABILITÁTE s. f. (Rar) Imuabilitate. – Din fr. immutabilité, lat. immutabilitas, -atis.

DOOM

imutabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. imutabilitắții
imutabilul
IMUTÁBIL, -Ă, imutabili, -e, adj. Imuabil. – Din lat. immutabilis.

DOOM

imutábil adj. m., pl. imutábili; f. imutábilă, pl. imutábile
imutabilului
IMUTÁBIL, -Ă, imutabili, -e, adj. Imuabil. – Din lat. immutabilis.

DOOM

imutábil adj. m., pl. imutábili; f. imutábilă, pl. imutábile