ie
ÍE, ii, s. f. 1. Bluză femeiască caracteristică portului național românesc, confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic și împodobită la gât, la piept și la mâneci cu cusături alese, de obicei în motive geometrice, cu fluturi, cu mărgele etc. 2. (Înv. și pop.) Parte a corpului la unele animale, reprezentată printr-o îndoitură a pielii. – Lat. [vestis] linea. DOOM
íe (bluză) s. f., art. ía, g.-d. art. íei; pl. ii, art. íile (i-i-)
ie
íie (-íi), s. f. – Bluză țărănească, un fel de cămașă din pînză de in, cu pieptul brodat în șiruri colorate. – Var. ie. Lat. lῑnea „de pînză” (Cipariu, Gram., 90; Densusianu, Hlr., 158; Pușcariu 774; REW 5064; DAR), cf. alb. ljinë (Philippide, II, 644), sard. lindza (Wagner 109), fr. linge.
ied
IED, iezi, s. m. Puiul (de sex bărbătesc al) caprei sau al căprioarei. – Lat. haedus. DOOM
ied s. m., pl. iezi
iede
IÁDĂ, iede, s. f. Puiul de sex feminin al caprei. – Din ied. DOOM
iádă s. f., g.-d. art. iédei; pl. iéde
iedec
IEDÉC s. n. v. edec.
iedei
IÁDĂ, iede, s. f. Puiul de sex feminin al caprei. – Din ied. DOOM
iádă s. f., g.-d. art. iédei; pl. iéde
iedele
IÁDĂ, iede, s. f. Puiul de sex feminin al caprei. – Din ied. DOOM
iádă s. f., g.-d. art. iédei; pl. iéde
iedelor
IÁDĂ, iede, s. f. Puiul de sex feminin al caprei. – Din ied. DOOM
iádă s. f., g.-d. art. iédei; pl. iéde
iedera
IÉDERĂ, iedere, s. f. Specie de arbust târâtor sau agățător, cu frunze verzi strălucitoare și cu flori mici, galbene-verzui, adesea cultivat ca plantă decorativă (Hedera helix). ◊ Iederă albă = arbust cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pieloase și cu flori albe-gălbui, aglomerate în capitule (Daphne blagayana). – Lat. hedera. DOOM
iéderă s. f., g.-d. art. iéderei; pl. iédere
iedere
IÉDERĂ, iedere, s. f. Specie de arbust târâtor sau agățător, cu frunze verzi strălucitoare și cu flori mici, galbene-verzui, adesea cultivat ca plantă decorativă (Hedera helix). ◊ Iederă albă = arbust cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pieloase și cu flori albe-gălbui, aglomerate în capitule (Daphne blagayana). – Lat. hedera. DOOM
iéderă s. f., g.-d. art. iéderei; pl. iédere
iederei
IÉDERĂ, iedere, s. f. Specie de arbust târâtor sau agățător, cu frunze verzi strălucitoare și cu flori mici, galbene-verzui, adesea cultivat ca plantă decorativă (Hedera helix). ◊ Iederă albă = arbust cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pieloase și cu flori albe-gălbui, aglomerate în capitule (Daphne blagayana). – Lat. hedera. DOOM
iéderă s. f., g.-d. art. iéderei; pl. iédere
iederele
IÉDERĂ, iedere, s. f. Specie de arbust târâtor sau agățător, cu frunze verzi strălucitoare și cu flori mici, galbene-verzui, adesea cultivat ca plantă decorativă (Hedera helix). ◊ Iederă albă = arbust cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pieloase și cu flori albe-gălbui, aglomerate în capitule (Daphne blagayana). – Lat. hedera. DOOM
iéderă s. f., g.-d. art. iéderei; pl. iédere
iederelor
IÉDERĂ, iedere, s. f. Specie de arbust târâtor sau agățător, cu frunze verzi strălucitoare și cu flori mici, galbene-verzui, adesea cultivat ca plantă decorativă (Hedera helix). ◊ Iederă albă = arbust cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pieloase și cu flori albe-gălbui, aglomerate în capitule (Daphne blagayana). – Lat. hedera. DOOM
iéderă s. f., g.-d. art. iéderei; pl. iédere
iederă
IÉDERĂ, iederi, s. f. Plantă agățătoare cu frunze verzi strălucitoare, care se fixează puternic pe ziduri sau pe trunchiul arborilor; se plantează adesea în scopuri decorative (Hedera). Am paseri multe și felurite. De ici din portița încununată cu iederă, hai să le privim. GÎRLEANU, L. 9. Uriașe păduri ce-și lăsau cortinele grele de iederi și de liane pînă pe țărmuri îi treceau pe dinaintea ochilor. ANGHEL, PR. 43. Este drept că viața-ntreagă, Ca și iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă. EMINESCU, O. I 133.
iedul
IED, iezi, s. m. Puiul (de sex bărbătesc al) caprei sau al căprioarei. – Lat. haedus. DOOM
ied s. m., pl. iezi
iedului
IED, iezi, s. m. Puiul (de sex bărbătesc al) caprei sau al căprioarei. – Lat. haedus. DOOM
ied s. m., pl. iezi
ieduț
IEDÚȚ, ieduți, s. m. Diminutiv al lui ied; iezișor. – Ied + suf. -uț. DOOM
iedúță s. f., g.-d. art. iedúței; pl. iedúțe
ieduța
IEDÚȚ, ieduți, s. m. Diminutiv al lui ied; iezișor. – Ied + suf. -uț. DOOM
iedúță s. f., g.-d. art. iedúței; pl. iedúțe
ieduțe
IEDÚȚ, ieduți, s. m. Diminutiv al lui ied; iezișor. – Ied + suf. -uț. DOOM
iedúță s. f., g.-d. art. iedúței; pl. iedúțe
ieduței
IEDÚȚ, ieduți, s. m. Diminutiv al lui ied; iezișor. – Ied + suf. -uț. DOOM
iedúță s. f., g.-d. art. iedúței; pl. iedúțe
ieduțele
IEDÚȚ, ieduți, s. m. Diminutiv al lui ied; iezișor. – Ied + suf. -uț. DOOM
iedúță s. f., g.-d. art. iedúței; pl. iedúțe
ieduțelor
IEDÚȚ, ieduți, s. m. Diminutiv al lui ied; iezișor. – Ied + suf. -uț. DOOM
iedúță s. f., g.-d. art. iedúței; pl. iedúțe
ieduți
IEDÚȚ, ieduți, s. m. Diminutiv al lui ied; iezișor. – Ied + suf. -uț. DOOM
iedúță s. f., g.-d. art. iedúței; pl. iedúțe
ieduții
IEDÚȚ, ieduți, s. m. Diminutiv al lui ied; iezișor. – Ied + suf. -uț. DOOM
iedúță s. f., g.-d. art. iedúței; pl. iedúțe
ieduților
IEDÚȚ, ieduți, s. m. Diminutiv al lui ied; iezișor. – Ied + suf. -uț. DOOM
iedúță s. f., g.-d. art. iedúței; pl. iedúțe
ieduțul
IEDÚȚ, ieduți, s. m. Diminutiv al lui ied; iezișor. – Ied + suf. -uț. DOOM
iedúță s. f., g.-d. art. iedúței; pl. iedúțe
ieduțului
IEDÚȚ, ieduți, s. m. Diminutiv al lui ied; iezișor. – Ied + suf. -uț. DOOM
iedúță s. f., g.-d. art. iedúței; pl. iedúțe
ieften
IÉFTIN, -Ă, ieftini, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care are un preț (relativ) mic, care nu costă scump; convenabil. ◊ Expr. (Adverbial) A scăpa ieftin = a scăpa dintr-o situație dificilă fără urmări serioase sau neplăceri (prea mari). 2. Fig. Lipsit de originalitate; comun, banal; trivial. Glumă ieftină. [Var.: iéften, -ă adj.] – Din ngr. efthinós. DOOM
iéftin adj. m., pl. iéftini; f. iéftină, pl. iéftine
iefteni
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. A vinde cu un preț mai mic decît înainte, a reduce prețul. (Refl. pas.) Mărfurile s-au ieftinit. – Variantă: ieftení vb. IV.
ieftenire
IEFTINÍRE, ieftiniri, s. f. Faptul de a (se) ieftini; scăderea prețului. - Variantă: iefteníre s. f.
ieftin
IÉFTIN, -Ă, ieftini, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care are un preț (relativ) mic, care nu costă scump; convenabil. ◊ Expr. (Adverbial) A scăpa ieftin = a scăpa dintr-o situație dificilă fără urmări serioase sau neplăceri (prea mari). 2. Fig. Lipsit de originalitate; comun, banal; trivial. Glumă ieftină. [Var.: iéften, -ă adj.] – Din ngr. efthinós. DOOM
iéftin adj. m., pl. iéftini; f. iéftină, pl. iéftine
ieftina
IÉFTIN, -Ă, ieftini, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care are un preț (relativ) mic, care nu costă scump; convenabil. ◊ Expr. (Adverbial) A scăpa ieftin = a scăpa dintr-o situație dificilă fără urmări serioase sau neplăceri (prea mari). 2. Fig. Lipsit de originalitate; comun, banal; trivial. Glumă ieftină. [Var.: iéften, -ă adj.] – Din ngr. efthinós. DOOM
iéftin adj. m., pl. iéftini; f. iéftină, pl. iéftine
ieftine
IÉFTIN, -Ă, ieftini, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care are un preț (relativ) mic, care nu costă scump; convenabil. ◊ Expr. (Adverbial) A scăpa ieftin = a scăpa dintr-o situație dificilă fără urmări serioase sau neplăceri (prea mari). 2. Fig. Lipsit de originalitate; comun, banal; trivial. Glumă ieftină. [Var.: iéften, -ă adj.] – Din ngr. efthinós. DOOM
iéftin adj. m., pl. iéftini; f. iéftină, pl. iéftine
ieftinea
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftineai
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftineam
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftinească
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftineau
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftineați
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftinei
IÉFTIN, -Ă, ieftini, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care are un preț (relativ) mic, care nu costă scump; convenabil. ◊ Expr. (Adverbial) A scăpa ieftin = a scăpa dintr-o situație dificilă fără urmări serioase sau neplăceri (prea mari). 2. Fig. Lipsit de originalitate; comun, banal; trivial. Glumă ieftină. [Var.: iéften, -ă adj.] – Din ngr. efthinós. DOOM
iéftin adj. m., pl. iéftini; f. iéftină, pl. iéftine
ieftinele
IÉFTIN, -Ă, ieftini, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care are un preț (relativ) mic, care nu costă scump; convenabil. ◊ Expr. (Adverbial) A scăpa ieftin = a scăpa dintr-o situație dificilă fără urmări serioase sau neplăceri (prea mari). 2. Fig. Lipsit de originalitate; comun, banal; trivial. Glumă ieftină. [Var.: iéften, -ă adj.] – Din ngr. efthinós. DOOM
iéftin adj. m., pl. iéftini; f. iéftină, pl. iéftine
ieftinelor
IÉFTIN, -Ă, ieftini, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care are un preț (relativ) mic, care nu costă scump; convenabil. ◊ Expr. (Adverbial) A scăpa ieftin = a scăpa dintr-o situație dificilă fără urmări serioase sau neplăceri (prea mari). 2. Fig. Lipsit de originalitate; comun, banal; trivial. Glumă ieftină. [Var.: iéften, -ă adj.] – Din ngr. efthinós. DOOM
iéftin adj. m., pl. iéftini; f. iéftină, pl. iéftine
ieftinesc
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftinește
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftinești
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftini
IÉFTIN, -Ă, ieftini, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care are un preț (relativ) mic, care nu costă scump; convenabil. ◊ Expr. (Adverbial) A scăpa ieftin = a scăpa dintr-o situație dificilă fără urmări serioase sau neplăceri (prea mari). 2. Fig. Lipsit de originalitate; comun, banal; trivial. Glumă ieftină. [Var.: iéften, -ă adj.] – Din ngr. efthinós. DOOM
iéftin adj. m., pl. iéftini; f. iéftină, pl. iéftine
ieftini
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftinii
IÉFTIN, -Ă, ieftini, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care are un preț (relativ) mic, care nu costă scump; convenabil. ◊ Expr. (Adverbial) A scăpa ieftin = a scăpa dintr-o situație dificilă fără urmări serioase sau neplăceri (prea mari). 2. Fig. Lipsit de originalitate; comun, banal; trivial. Glumă ieftină. [Var.: iéften, -ă adj.] – Din ngr. efthinós. DOOM
iéftin adj. m., pl. iéftini; f. iéftină, pl. iéftine
ieftinii
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftinilor
IÉFTIN, -Ă, ieftini, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care are un preț (relativ) mic, care nu costă scump; convenabil. ◊ Expr. (Adverbial) A scăpa ieftin = a scăpa dintr-o situație dificilă fără urmări serioase sau neplăceri (prea mari). 2. Fig. Lipsit de originalitate; comun, banal; trivial. Glumă ieftină. [Var.: iéften, -ă adj.] – Din ngr. efthinós. DOOM
iéftin adj. m., pl. iéftini; f. iéftină, pl. iéftine
ieftinim
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftinind
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftinire
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftinire
IEFTINÍRE, ieftiniri, s. f. Faptul de a (se) ieftini. – V. ieftini. DOOM
ieftiníre s. f., g.-d. art. ieftinírii; pl. ieftiníri
ieftinirea
IEFTINÍRE, ieftiniri, s. f. Faptul de a (se) ieftini. – V. ieftini. DOOM
ieftiníre s. f., g.-d. art. ieftinírii; pl. ieftiníri
ieftiniri
IEFTINÍRE, ieftiniri, s. f. Faptul de a (se) ieftini. – V. ieftini. DOOM
ieftiníre s. f., g.-d. art. ieftinírii; pl. ieftiníri
ieftinirii
IEFTINÍRE, ieftiniri, s. f. Faptul de a (se) ieftini. – V. ieftini. DOOM
ieftiníre s. f., g.-d. art. ieftinírii; pl. ieftiníri
ieftinirile
IEFTINÍRE, ieftiniri, s. f. Faptul de a (se) ieftini. – V. ieftini. DOOM
ieftiníre s. f., g.-d. art. ieftinírii; pl. ieftiníri
ieftinirilor
IEFTINÍRE, ieftiniri, s. f. Faptul de a (se) ieftini. – V. ieftini. DOOM
ieftiníre s. f., g.-d. art. ieftinírii; pl. ieftiníri
ieftiniră
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftinirăm
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftinirăți
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftinise
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftinisem
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftiniseră
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftiniserăm
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftiniserăți
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftiniseși
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftiniseți
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftinit
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftinit
IEFTINÍT, -Ă, ieftiniți, -te, adj. (Despre mărfuri, lucrări, servicii etc.) Cu preț redus. – V. ieftini.
ieftiniși
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftiniți
IEFTINÍ, ieftinesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) vinde cu preț mai mic decât înainte; a (se) reduce costul, prețul (mărfurilor, serviciilor, lucrărilor etc.). – V. ieftin. DOOM
ieftiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ieftinésc, imperf. 3 sg. ieftineá; conj. prez. 3 să ieftineáscă
ieftinul
IÉFTIN, -Ă, ieftini, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care are un preț (relativ) mic, care nu costă scump; convenabil. ◊ Expr. (Adverbial) A scăpa ieftin = a scăpa dintr-o situație dificilă fără urmări serioase sau neplăceri (prea mari). 2. Fig. Lipsit de originalitate; comun, banal; trivial. Glumă ieftină. [Var.: iéften, -ă adj.] – Din ngr. efthinós. DOOM
iéftin adj. m., pl. iéftini; f. iéftină, pl. iéftine
ieftinului
IÉFTIN, -Ă, ieftini, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care are un preț (relativ) mic, care nu costă scump; convenabil. ◊ Expr. (Adverbial) A scăpa ieftin = a scăpa dintr-o situație dificilă fără urmări serioase sau neplăceri (prea mari). 2. Fig. Lipsit de originalitate; comun, banal; trivial. Glumă ieftină. [Var.: iéften, -ă adj.] – Din ngr. efthinós. DOOM
iéftin adj. m., pl. iéftini; f. iéftină, pl. iéftine
ieftinătate
IEFTINĂTÁTE s. f. Calitatea de a fi ieftin; situație caracterizată prin prețuri ieftine. – Ieftin + suf. -ătate. DOOM
ieftinătáte s. f., g.-d. art. ieftinătắții
ieftioara
IEFTIÓR, -OÁRĂ, ieftiori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui ieftin. [Pr.: -ti-or] – Ieftin + suf. -ior. DOOM
ieftiór (pop.) (-ti-or) adj. m., pl. ieftióri; f. ieftioáră, pl. ieftioáre
ieftioare
IEFTIÓR, -OÁRĂ, ieftiori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui ieftin. [Pr.: -ti-or] – Ieftin + suf. -ior. DOOM
ieftiór (pop.) (-ti-or) adj. m., pl. ieftióri; f. ieftioáră, pl. ieftioáre
ieftioarei
IEFTIÓR, -OÁRĂ, ieftiori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui ieftin. [Pr.: -ti-or] – Ieftin + suf. -ior. DOOM
ieftiór (pop.) (-ti-or) adj. m., pl. ieftióri; f. ieftioáră, pl. ieftioáre
ieftioarele
IEFTIÓR, -OÁRĂ, ieftiori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui ieftin. [Pr.: -ti-or] – Ieftin + suf. -ior. DOOM
ieftiór (pop.) (-ti-or) adj. m., pl. ieftióri; f. ieftioáră, pl. ieftioáre
ieftioarelor
IEFTIÓR, -OÁRĂ, ieftiori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui ieftin. [Pr.: -ti-or] – Ieftin + suf. -ior. DOOM
ieftiór (pop.) (-ti-or) adj. m., pl. ieftióri; f. ieftioáră, pl. ieftioáre
ieftior
IEFTIÓR, -OÁRĂ, ieftiori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui ieftin. [Pr.: -ti-or] – Ieftin + suf. -ior. DOOM
ieftiór (pop.) (-ti-or) adj. m., pl. ieftióri; f. ieftioáră, pl. ieftioáre
ieftiori
IEFTIÓR, -OÁRĂ, ieftiori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui ieftin. [Pr.: -ti-or] – Ieftin + suf. -ior. DOOM
ieftiór (pop.) (-ti-or) adj. m., pl. ieftióri; f. ieftioáră, pl. ieftioáre
ieftiorii
IEFTIÓR, -OÁRĂ, ieftiori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui ieftin. [Pr.: -ti-or] – Ieftin + suf. -ior. DOOM
ieftiór (pop.) (-ti-or) adj. m., pl. ieftióri; f. ieftioáră, pl. ieftioáre
ieftiorilor
IEFTIÓR, -OÁRĂ, ieftiori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui ieftin. [Pr.: -ti-or] – Ieftin + suf. -ior. DOOM
ieftiór (pop.) (-ti-or) adj. m., pl. ieftióri; f. ieftioáră, pl. ieftioáre
ieftiorul
IEFTIÓR, -OÁRĂ, ieftiori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui ieftin. [Pr.: -ti-or] – Ieftin + suf. -ior. DOOM
ieftiór (pop.) (-ti-or) adj. m., pl. ieftióri; f. ieftioáră, pl. ieftioáre
ieftiorului
IEFTIÓR, -OÁRĂ, ieftiori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui ieftin. [Pr.: -ti-or] – Ieftin + suf. -ior. DOOM
ieftiór (pop.) (-ti-or) adj. m., pl. ieftióri; f. ieftioáră, pl. ieftioáre
iehnea
IEHNEÁ s. f. v. iahnie.
iei
ÍE, ii, s. f. 1. Bluză femeiască caracteristică portului național românesc, confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic și împodobită la gât, la piept și la mâneci cu cusături alese, de obicei în motive geometrice, cu fluturi, cu mărgele etc. 2. (Înv. și pop.) Parte a corpului la unele animale, reprezentată printr-o îndoitură a pielii. – Lat. [vestis] linea. DOOM
íe (bluză) s. f., art. ía, g.-d. art. íei; pl. ii, art. íile (i-i-)
iei
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
ieie
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
ielcovan
IELCOVÁN, ielcovani, s. m. (Ornit.; reg.) Pescăruș. – Din tc. yelkovan. DOOM
ielcován (reg.) s. m., pl. ielcováni
ielcovani
IELCOVÁN, ielcovani, s. m. (Ornit.; reg.) Pescăruș. – Din tc. yelkovan. DOOM
ielcován (reg.) s. m., pl. ielcováni
ielcovanii
IELCOVÁN, ielcovani, s. m. (Ornit.; reg.) Pescăruș. – Din tc. yelkovan. DOOM
ielcován (reg.) s. m., pl. ielcováni
ielcovanilor
IELCOVÁN, ielcovani, s. m. (Ornit.; reg.) Pescăruș. – Din tc. yelkovan. DOOM
ielcován (reg.) s. m., pl. ielcováni
ielcovanul
IELCOVÁN, ielcovani, s. m. (Ornit.; reg.) Pescăruș. – Din tc. yelkovan. DOOM
ielcován (reg.) s. m., pl. ielcováni
ielcovanului
IELCOVÁN, ielcovani, s. m. (Ornit.; reg.) Pescăruș. – Din tc. yelkovan. DOOM
ielcován (reg.) s. m., pl. ielcováni
iele
IÉLE s. f. pl. (Mai ales art.) Ființe imaginare din mitologia populară românească, înfățișate ca niște fete frumoase, îmbrăcate în alb, care apar numai noaptea, vrăjind, prin cântecul și prin jocul lor, pe bărbați, asupra cărora au puteri nefaste; frumoasele, mândrele, dânsele, șoimanele, vântoasele, drăgaicele. – Din ele (pl. f. al lui el). DOOM
iéle s. f. pl., art. iélele, g.-d. art. iélelor
iene
Iéne s. m. – Personaj care reprezintă ideea de somn, echivalent popular al lui Morfeu. – Var. Ene. Ngr. ’Iάννης „Ion” (DAR). – Der. Ienache, s. m. (beție), care este și nume de botez și nume de familie, cf. ngr. ’Iάννάϰης; enăci, vb. (a zăpăci).
ienibahar
IENIBAHÁR s. n. Fructele mici, rotunde și maro-negricioase, ale unei plante exotice (Myrthus pimenta), care se folosesc drept condiment; p. ext. planta care produce aceste fructe. – Din tc. yenibahăr. DOOM
ienibahár s. n.
ienibahari
IENIBAHÁR s. n. Fructele mici, rotunde și maro-negricioase, ale unei plante exotice (Myrthus pimenta), care se folosesc drept condiment; p. ext. planta care produce aceste fructe. – Din tc. yenibahăr. DOOM
ienibahár s. n.
ienibaharii
IENIBAHÁR s. n. Fructele mici, rotunde și maro-negricioase, ale unei plante exotice (Myrthus pimenta), care se folosesc drept condiment; p. ext. planta care produce aceste fructe. – Din tc. yenibahăr. DOOM
ienibahár s. n.
ienibaharilor
IENIBAHÁR s. n. Fructele mici, rotunde și maro-negricioase, ale unei plante exotice (Myrthus pimenta), care se folosesc drept condiment; p. ext. planta care produce aceste fructe. – Din tc. yenibahăr. DOOM
ienibahár s. n.
ienibaharul
IENIBAHÁR s. n. Fructele mici, rotunde și maro-negricioase, ale unei plante exotice (Myrthus pimenta), care se folosesc drept condiment; p. ext. planta care produce aceste fructe. – Din tc. yenibahăr. DOOM
ienibahár s. n.
ienibaharului
IENIBAHÁR s. n. Fructele mici, rotunde și maro-negricioase, ale unei plante exotice (Myrthus pimenta), care se folosesc drept condiment; p. ext. planta care produce aceste fructe. – Din tc. yenibahăr. DOOM
ienibahár s. n.
ienicer
IENICÉR, ieniceri, s. m. Soldat din corpul de elită al vechii infanterii turcești, recrutat la început dintre prizonierii de război, iar mai târziu dintre copiii turciți ai populațiilor creștine. [Var.: (înv.) ianicér s. m.] – Din tc. yeniçeri. DOOM
ienicér s. m., pl. ienicéri
ienicereasca
IENICERÉSC, -EÁSCĂ, ienicerești, adj. Care aparține ienicerilor, privitor la ieniceri; caracteristic ienicerilor. – Ienicer + suf. -esc. DOOM
ienicerésc adj. m., f. ienicereáscă; pl. m. și f. ieniceréști
ieniceresc
IENICERÉSC, -EÁSCĂ, ienicerești, adj. Care aparține ienicerilor, privitor la ieniceri; caracteristic ienicerilor. – Ienicer + suf. -esc. DOOM
ienicerésc adj. m., f. ienicereáscă; pl. m. și f. ieniceréști
ienicerescul
IENICERÉSC, -EÁSCĂ, ienicerești, adj. Care aparține ienicerilor, privitor la ieniceri; caracteristic ienicerilor. – Ienicer + suf. -esc. DOOM
ienicerésc adj. m., f. ienicereáscă; pl. m. și f. ieniceréști
ienicerescului
IENICERÉSC, -EÁSCĂ, ienicerești, adj. Care aparține ienicerilor, privitor la ieniceri; caracteristic ienicerilor. – Ienicer + suf. -esc. DOOM
ienicerésc adj. m., f. ienicereáscă; pl. m. și f. ieniceréști
ienicerești
IENICERÉSC, -EÁSCĂ, ienicerești, adj. Care aparține ienicerilor, privitor la ieniceri; caracteristic ienicerilor. – Ienicer + suf. -esc. DOOM
ienicerésc adj. m., f. ienicereáscă; pl. m. și f. ieniceréști
ienicereștii
IENICERÉSC, -EÁSCĂ, ienicerești, adj. Care aparține ienicerilor, privitor la ieniceri; caracteristic ienicerilor. – Ienicer + suf. -esc. DOOM
ienicerésc adj. m., f. ienicereáscă; pl. m. și f. ieniceréști
ienicereștile
IENICERÉSC, -EÁSCĂ, ienicerești, adj. Care aparține ienicerilor, privitor la ieniceri; caracteristic ienicerilor. – Ienicer + suf. -esc. DOOM
ienicerésc adj. m., f. ienicereáscă; pl. m. și f. ieniceréști
ienicereștilor
IENICERÉSC, -EÁSCĂ, ienicerești, adj. Care aparține ienicerilor, privitor la ieniceri; caracteristic ienicerilor. – Ienicer + suf. -esc. DOOM
ienicerésc adj. m., f. ienicereáscă; pl. m. și f. ieniceréști
ieniceri
IENICÉR, ieniceri, s. m. Soldat din corpul de elită al vechii infanterii turcești, recrutat la început dintre prizonierii de război, iar mai târziu dintre copiii turciți ai populațiilor creștine. [Var.: (înv.) ianicér s. m.] – Din tc. yeniçeri. DOOM
ienicér s. m., pl. ienicéri
ienicerii
IENICÉR, ieniceri, s. m. Soldat din corpul de elită al vechii infanterii turcești, recrutat la început dintre prizonierii de război, iar mai târziu dintre copiii turciți ai populațiilor creștine. [Var.: (înv.) ianicér s. m.] – Din tc. yeniçeri. DOOM
ienicér s. m., pl. ienicéri
ienicerilor
IENICÉR, ieniceri, s. m. Soldat din corpul de elită al vechii infanterii turcești, recrutat la început dintre prizonierii de război, iar mai târziu dintre copiii turciți ai populațiilor creștine. [Var.: (înv.) ianicér s. m.] – Din tc. yeniçeri. DOOM
ienicér s. m., pl. ienicéri
ienicerime
IENICERÍME s. f. (Rar) Armata ienicerilor; mulțime de ieniceri. – Ieniceri + suf. -ime. DOOM
ieniceríme (rar) s. f., g.-d. art. ienicerímii
ienicerimea
IENICERÍME s. f. (Rar) Armata ienicerilor; mulțime de ieniceri. – Ieniceri + suf. -ime. DOOM
ieniceríme (rar) s. f., g.-d. art. ienicerímii
ienicerimi
IENICERÍME s. f. (Rar) Armata ienicerilor; mulțime de ieniceri. – Ieniceri + suf. -ime. DOOM
ieniceríme (rar) s. f., g.-d. art. ienicerímii
ienicerimii
IENICERÍME s. f. (Rar) Armata ienicerilor; mulțime de ieniceri. – Ieniceri + suf. -ime. DOOM
ieniceríme (rar) s. f., g.-d. art. ienicerímii
ienicerul
IENICÉR, ieniceri, s. m. Soldat din corpul de elită al vechii infanterii turcești, recrutat la început dintre prizonierii de război, iar mai târziu dintre copiii turciți ai populațiilor creștine. [Var.: (înv.) ianicér s. m.] – Din tc. yeniçeri. DOOM
ienicér s. m., pl. ienicéri
ienicerului
IENICÉR, ieniceri, s. m. Soldat din corpul de elită al vechii infanterii turcești, recrutat la început dintre prizonierii de război, iar mai târziu dintre copiii turciți ai populațiilor creștine. [Var.: (înv.) ianicér s. m.] – Din tc. yeniçeri. DOOM
ienicér s. m., pl. ienicéri
ienuarie
IANUÁRIE s. m. Prima lună a anului, având 31 de zile; gerar; cărindar. [Pr.: -nu-a-. – Var.: ianuár s. m.] – Din sl. ijanuarij. DOOM
ianuárie (dar: 1 Ianuarie [cit. întấi ~]) (-nu-a-ri-e) s. m., g.-d. lui ianuárie; abr. ian.; I/.01./-01-
ienuper
ienúper (-ri), s. m. – Arbust, jneapăn (Iuniperus communis). – Var. iuniper, ieniper(e), i(e)nupăr. Lat. iuniperus (sec. XIX), probabil încrucișat cu tc. yenibahar, întrucît fructul lui se folosește și drept condiment. Der. directă din lat. (Scriban) nu pare posibilă, cf. jneapăn.
ienupera
IENÚPERĂ, ienupere, s. f. Fructul ienupărului (folosit în industria farmaceutică și la prepararea unor băuturi spirtoase). [Var.: (reg.) iníperă s. f.] – Din ienupăr. DOOM
ienúperă (fruct) s. f., g.-d. art. ienúperei; pl. ienúpere
ienupere
IENÚPERĂ, ienupere, s. f. Fructul ienupărului (folosit în industria farmaceutică și la prepararea unor băuturi spirtoase). [Var.: (reg.) iníperă s. f.] – Din ienupăr. DOOM
ienúperă (fruct) s. f., g.-d. art. ienúperei; pl. ienúpere
ienuperei
IENÚPERĂ, ienupere, s. f. Fructul ienupărului (folosit în industria farmaceutică și la prepararea unor băuturi spirtoase). [Var.: (reg.) iníperă s. f.] – Din ienupăr. DOOM
ienúperă (fruct) s. f., g.-d. art. ienúperei; pl. ienúpere
ienuperele
IENÚPERĂ, ienupere, s. f. Fructul ienupărului (folosit în industria farmaceutică și la prepararea unor băuturi spirtoase). [Var.: (reg.) iníperă s. f.] – Din ienupăr. DOOM
ienúperă (fruct) s. f., g.-d. art. ienúperei; pl. ienúpere
ienuperelor
IENÚPERĂ, ienupere, s. f. Fructul ienupărului (folosit în industria farmaceutică și la prepararea unor băuturi spirtoase). [Var.: (reg.) iníperă s. f.] – Din ienupăr. DOOM
ienúperă (fruct) s. f., g.-d. art. ienúperei; pl. ienúpere
ienuperi
IENÚPĂR, ienuperi, s. m. Arbust rășinos, foarte ramificat, cu frunzele totdeauna verzi, în formă de ace, și cu fructele de culoare neagră-albăstruie; jneapăn (2) (Juniperus communis). – Lat. juniperus. DOOM
ienúpăr (arbust) s. m., pl. ienúperi
ienuperii
IENÚPĂR, ienuperi, s. m. Arbust rășinos, foarte ramificat, cu frunzele totdeauna verzi, în formă de ace, și cu fructele de culoare neagră-albăstruie; jneapăn (2) (Juniperus communis). – Lat. juniperus. DOOM
ienúpăr (arbust) s. m., pl. ienúperi
ienuperilor
IENÚPĂR, ienuperi, s. m. Arbust rășinos, foarte ramificat, cu frunzele totdeauna verzi, în formă de ace, și cu fructele de culoare neagră-albăstruie; jneapăn (2) (Juniperus communis). – Lat. juniperus. DOOM
ienúpăr (arbust) s. m., pl. ienúperi
ienupăr
IENÚPĂR, ienuperi, s. m. Arbust rășinos, foarte ramificat, cu frunzele totdeauna verzi, în formă de ace, și cu fructele de culoare neagră-albăstruie; jneapăn (2) (Juniperus communis). – Lat. juniperus. DOOM
ienúpăr (arbust) s. m., pl. ienúperi
ienupărul
IENÚPĂR, ienuperi, s. m. Arbust rășinos, foarte ramificat, cu frunzele totdeauna verzi, în formă de ace, și cu fructele de culoare neagră-albăstruie; jneapăn (2) (Juniperus communis). – Lat. juniperus. DOOM
ienúpăr (arbust) s. m., pl. ienúperi
ienupărului
IENÚPĂR, ienuperi, s. m. Arbust rășinos, foarte ramificat, cu frunzele totdeauna verzi, în formă de ace, și cu fructele de culoare neagră-albăstruie; jneapăn (2) (Juniperus communis). – Lat. juniperus. DOOM
ienúpăr (arbust) s. m., pl. ienúperi
iepe
IÁPĂ, iepe, s. f. 1. Femela calului. ◊ Expr. A bate șaua (ca) să priceapă (sau să înțeleagă) iapa = a da să se înțeleagă ceva în mod indirect, a face aluzie la ceva. 2. (Reg.) Tălpig (la războiul de țesut). – Lat. equa. DOOM
iápă s. f., g.-d. art. iépei; pl. iépe
iepei
IÁPĂ, iepe, s. f. 1. Femela calului. ◊ Expr. A bate șaua (ca) să priceapă (sau să înțeleagă) iapa = a da să se înțeleagă ceva în mod indirect, a face aluzie la ceva. 2. (Reg.) Tălpig (la războiul de țesut). – Lat. equa. DOOM
iápă s. f., g.-d. art. iépei; pl. iépe
iepele
IÁPĂ, iepe, s. f. 1. Femela calului. ◊ Expr. A bate șaua (ca) să priceapă (sau să înțeleagă) iapa = a da să se înțeleagă ceva în mod indirect, a face aluzie la ceva. 2. (Reg.) Tălpig (la războiul de țesut). – Lat. equa. DOOM
iápă s. f., g.-d. art. iépei; pl. iépe
iepelor
IÁPĂ, iepe, s. f. 1. Femela calului. ◊ Expr. A bate șaua (ca) să priceapă (sau să înțeleagă) iapa = a da să se înțeleagă ceva în mod indirect, a face aluzie la ceva. 2. (Reg.) Tălpig (la războiul de țesut). – Lat. equa. DOOM
iápă s. f., g.-d. art. iépei; pl. iépe
iepuran
IEPURÁN, iepurani, s. m. Augmentativ al lui iepure. – Iepure + suf. -an.
iepurar
IEPURÁR, iepurari, s. m. Pasăre răpitoare înrudită cu vulturul, care se hrănește de obicei cu iepuri (Aquila chrysaetos). – Iepure + suf. -ar. DOOM
iepurár s. m., pl. iepurári
iepurari
IEPURÁR, iepurari, s. m. Pasăre răpitoare înrudită cu vulturul, care se hrănește de obicei cu iepuri (Aquila chrysaetos). – Iepure + suf. -ar. DOOM
iepurár s. m., pl. iepurári
iepurarii
IEPURÁR, iepurari, s. m. Pasăre răpitoare înrudită cu vulturul, care se hrănește de obicei cu iepuri (Aquila chrysaetos). – Iepure + suf. -ar. DOOM
iepurár s. m., pl. iepurári
iepurarilor
IEPURÁR, iepurari, s. m. Pasăre răpitoare înrudită cu vulturul, care se hrănește de obicei cu iepuri (Aquila chrysaetos). – Iepure + suf. -ar. DOOM
iepurár s. m., pl. iepurári
iepurariță
IEPURÁRIȚĂ s. f. (Med. vet.) Tumoră osoasă care se formează la marginea exterioară a jaretului calului. – Iepure + suf. -ariță. DOOM
iepuráriță s. f., g.-d. art. iepuráriței
iepurarul
IEPURÁR, iepurari, s. m. Pasăre răpitoare înrudită cu vulturul, care se hrănește de obicei cu iepuri (Aquila chrysaetos). – Iepure + suf. -ar. DOOM
iepurár s. m., pl. iepurári
iepurarului
IEPURÁR, iepurari, s. m. Pasăre răpitoare înrudită cu vulturul, care se hrănește de obicei cu iepuri (Aquila chrysaetos). – Iepure + suf. -ar. DOOM
iepurár s. m., pl. iepurári
iepuraș
IEPURÁȘ, iepurași, s. m. Diminutiv al lui iepure; puiul iepurelui. – Iepure + suf. -aș. DOOM
iepuráș s. m., pl. iepuráși
iepurași
IEPURÁȘ, iepurași, s. m. Diminutiv al lui iepure; puiul iepurelui. – Iepure + suf. -aș. DOOM
iepuráș s. m., pl. iepuráși
iepurașii
IEPURÁȘ, iepurași, s. m. Diminutiv al lui iepure; puiul iepurelui. – Iepure + suf. -aș. DOOM
iepuráș s. m., pl. iepuráși
iepurașilor
IEPURÁȘ, iepurași, s. m. Diminutiv al lui iepure; puiul iepurelui. – Iepure + suf. -aș. DOOM
iepuráș s. m., pl. iepuráși
iepurașul
IEPURÁȘ, iepurași, s. m. Diminutiv al lui iepure; puiul iepurelui. – Iepure + suf. -aș. DOOM
iepuráș s. m., pl. iepuráși
iepurașului
IEPURÁȘ, iepurași, s. m. Diminutiv al lui iepure; puiul iepurelui. – Iepure + suf. -aș. DOOM
iepuráș s. m., pl. iepuráși
iepure
IÉPURE, iepuri, s. m. Gen de mamifere din ordinul rozătoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinți incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele dinapoi mai lungi decât cele dinainte și cu coada foarte scurtă; animal din acest gen, vânat pentru carnea și blana lui. ◊ Expr. Nu știi de unde sare iepurele = nu poți să știi de unde îți vine soluționarea unei probleme. – Lat. lepus, -oris. DOOM
iépure-de-máre (gasteropod) s. m., art. iépurele-de-máre; pl. iépuri-de-máre
iepureasca
IEPURÉSC, -EÁSCĂ, iepurești, adj. De iepure, privitor la iepure. – Iepure + suf. -esc. DOOM
iepurésc adj. m., f. iepureáscă; pl. m. și f. iepuréști
iepurele
IÉPURE, iepuri, s. m. Gen de mamifere din ordinul rozătoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinți incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele dinapoi mai lungi decât cele dinainte și cu coada foarte scurtă; animal din acest gen, vânat pentru carnea și blana lui. ◊ Expr. Nu știi de unde sare iepurele = nu poți să știi de unde îți vine soluționarea unei probleme. – Lat. lepus, -oris. DOOM
iépure-de-máre (gasteropod) s. m., art. iépurele-de-máre; pl. iépuri-de-máre
iepurelui
IÉPURE, iepuri, s. m. Gen de mamifere din ordinul rozătoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinți incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele dinapoi mai lungi decât cele dinainte și cu coada foarte scurtă; animal din acest gen, vânat pentru carnea și blana lui. ◊ Expr. Nu știi de unde sare iepurele = nu poți să știi de unde îți vine soluționarea unei probleme. – Lat. lepus, -oris. DOOM
iépure-de-máre (gasteropod) s. m., art. iépurele-de-máre; pl. iépuri-de-máre
iepuresc
IEPURÉSC, -EÁSCĂ, iepurești, adj. De iepure, privitor la iepure. – Iepure + suf. -esc. DOOM
iepurésc adj. m., f. iepureáscă; pl. m. și f. iepuréști
iepurescul
IEPURÉSC, -EÁSCĂ, iepurești, adj. De iepure, privitor la iepure. – Iepure + suf. -esc. DOOM
iepurésc adj. m., f. iepureáscă; pl. m. și f. iepuréști
iepurescului
IEPURÉSC, -EÁSCĂ, iepurești, adj. De iepure, privitor la iepure. – Iepure + suf. -esc. DOOM
iepurésc adj. m., f. iepureáscă; pl. m. și f. iepuréști
iepurește
IEPURÉȘTE adv. Ca iepurii; p. ext. cu frică, cu prudență etc. ◊ Expr. A dormi iepurește = a dormi foarte ușor, sculându-se la cel mai mic zgomot. ♦ Repede. – Iepure + suf. -ește. DOOM
iepuréște adv.
iepurești
IEPURÉSC, -EÁSCĂ, iepurești, adj. De iepure, privitor la iepure. – Iepure + suf. -esc. DOOM
iepurésc adj. m., f. iepureáscă; pl. m. și f. iepuréști
iepureștii
IEPURÉSC, -EÁSCĂ, iepurești, adj. De iepure, privitor la iepure. – Iepure + suf. -esc. DOOM
iepurésc adj. m., f. iepureáscă; pl. m. și f. iepuréști
iepureștile
IEPURÉSC, -EÁSCĂ, iepurești, adj. De iepure, privitor la iepure. – Iepure + suf. -esc. DOOM
iepurésc adj. m., f. iepureáscă; pl. m. și f. iepuréști
iepureștilor
IEPURÉSC, -EÁSCĂ, iepurești, adj. De iepure, privitor la iepure. – Iepure + suf. -esc. DOOM
iepurésc adj. m., f. iepureáscă; pl. m. și f. iepuréști
iepuri
IÉPURE, iepuri, s. m. Gen de mamifere din ordinul rozătoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinți incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele dinapoi mai lungi decât cele dinainte și cu coada foarte scurtă; animal din acest gen, vânat pentru carnea și blana lui. ◊ Expr. Nu știi de unde sare iepurele = nu poți să știi de unde îți vine soluționarea unei probleme. – Lat. lepus, -oris. DOOM
iépure-de-máre (gasteropod) s. m., art. iépurele-de-máre; pl. iépuri-de-máre
iepuri
iepuri, iepuresc v. t. a mânca pe fugă.
iepurii
IÉPURE, iepuri, s. m. Gen de mamifere din ordinul rozătoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinți incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele dinapoi mai lungi decât cele dinainte și cu coada foarte scurtă; animal din acest gen, vânat pentru carnea și blana lui. ◊ Expr. Nu știi de unde sare iepurele = nu poți să știi de unde îți vine soluționarea unei probleme. – Lat. lepus, -oris. DOOM
iépure-de-máre (gasteropod) s. m., art. iépurele-de-máre; pl. iépuri-de-máre
iepurilor
IÉPURE, iepuri, s. m. Gen de mamifere din ordinul rozătoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinți incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele dinapoi mai lungi decât cele dinainte și cu coada foarte scurtă; animal din acest gen, vânat pentru carnea și blana lui. ◊ Expr. Nu știi de unde sare iepurele = nu poți să știi de unde îți vine soluționarea unei probleme. – Lat. lepus, -oris. DOOM
iépure-de-máre (gasteropod) s. m., art. iépurele-de-máre; pl. iépuri-de-máre
iepurime
IEPURÍME s. f. Mulțime de iepuri; totalitatea iepurilor. – Iepure + suf. -ime. DOOM
iepuríme s. f., g.-d. art. iepurímii
iepurimea
IEPURÍME s. f. Mulțime de iepuri; totalitatea iepurilor. – Iepure + suf. -ime. DOOM
iepuríme s. f., g.-d. art. iepurímii
iepurimi
IEPURÍME s. f. Mulțime de iepuri; totalitatea iepurilor. – Iepure + suf. -ime. DOOM
iepuríme s. f., g.-d. art. iepurímii
iepurimii
IEPURÍME s. f. Mulțime de iepuri; totalitatea iepurilor. – Iepure + suf. -ime. DOOM
iepuríme s. f., g.-d. art. iepurímii
iepuroaica
IEPUROÁICĂ, iepuroaice, s. f. Femela iepurelui. – Iepure + suf. -oaică. DOOM
iepuroáică s. f., g.-d. art. iepuroáicei; pl. iepuroáice
iepuroaice
IEPUROÁICĂ, iepuroaice, s. f. Femela iepurelui. – Iepure + suf. -oaică. DOOM
iepuroáică s. f., g.-d. art. iepuroáicei; pl. iepuroáice
iepuroaicei
IEPUROÁICĂ, iepuroaice, s. f. Femela iepurelui. – Iepure + suf. -oaică. DOOM
iepuroáică s. f., g.-d. art. iepuroáicei; pl. iepuroáice
iepuroaicele
IEPUROÁICĂ, iepuroaice, s. f. Femela iepurelui. – Iepure + suf. -oaică. DOOM
iepuroáică s. f., g.-d. art. iepuroáicei; pl. iepuroáice
iepuroaicelor
IEPUROÁICĂ, iepuroaice, s. f. Femela iepurelui. – Iepure + suf. -oaică. DOOM
iepuroáică s. f., g.-d. art. iepuroáicei; pl. iepuroáice
iepuroi
IEPURÓI, iepuroi, s. m. Augmentativ al lui iepure; iepure mascul. – Iepure + suf. -oi. DOOM
iepurói s. m., pl. iepurói, art. iepuróii
iepuroii
IEPURÓI, iepuroi, s. m. Augmentativ al lui iepure; iepure mascul. – Iepure + suf. -oi. DOOM
iepurói s. m., pl. iepurói, art. iepuróii
iepuroilor
IEPURÓI, iepuroi, s. m. Augmentativ al lui iepure; iepure mascul. – Iepure + suf. -oi. DOOM
iepurói s. m., pl. iepurói, art. iepuróii
iepuroiul
IEPURÓI, iepuroi, s. m. Augmentativ al lui iepure; iepure mascul. – Iepure + suf. -oi. DOOM
iepurói s. m., pl. iepurói, art. iepuróii
iepuroiului
IEPURÓI, iepuroi, s. m. Augmentativ al lui iepure; iepure mascul. – Iepure + suf. -oi. DOOM
iepurói s. m., pl. iepurói, art. iepuróii
iepușoara
IEPUȘOÁRĂ s. f. v. iepșoară. DOOM
iepușoáră v. iepșoáră
iepușoare
IEPUȘOÁRĂ s. f. v. iepșoară. DOOM
iepușoáră v. iepșoáră
iepușoarei
IEPUȘOÁRĂ s. f. v. iepșoară. DOOM
iepușoáră v. iepșoáră
iepușoarele
IEPUȘOÁRĂ s. f. v. iepșoară. DOOM
iepușoáră v. iepșoáră
iepușoarelor
IEPUȘOÁRĂ s. f. v. iepșoară. DOOM
iepușoáră v. iepșoáră
iepșoară
IEPUȘOÁRĂ s. f. v. iepșoară. DOOM
iepușoáră v. iepșoáră
iepșuna
IEPȘÚNĂ, iepșune, s. f. (Reg.) Iapă tânără (și grasă). – Cf. iapă. DOOM
iepșúnă (reg.) s. f., g.-d. art. iepșúnei; pl. iepșúne
iepșune
IEPȘÚNĂ, iepșune, s. f. (Reg.) Iapă tânără (și grasă). – Cf. iapă. DOOM
iepșúnă (reg.) s. f., g.-d. art. iepșúnei; pl. iepșúne
iepșunei
IEPȘÚNĂ, iepșune, s. f. (Reg.) Iapă tânără (și grasă). – Cf. iapă. DOOM
iepșúnă (reg.) s. f., g.-d. art. iepșúnei; pl. iepșúne
iepșunele
IEPȘÚNĂ, iepșune, s. f. (Reg.) Iapă tânără (și grasă). – Cf. iapă. DOOM
iepșúnă (reg.) s. f., g.-d. art. iepșúnei; pl. iepșúne
iepșunelor
IEPȘÚNĂ, iepșune, s. f. (Reg.) Iapă tânără (și grasă). – Cf. iapă. DOOM
iepșúnă (reg.) s. f., g.-d. art. iepșúnei; pl. iepșúne
ier
IER, ieruri, s. n. Numele a două litere din alfabetul chirilic; vocală scurtă notată cu aceste litere. – Din sl. jerŭ. DOOM
ier (literă chirilică) s. n., pl. iéruri
ierarh
IERÁRH, ierarhi, s. m. (Bis.) Arhiereu. – Din bg. ierarh. DOOM
ierárh s. m., pl. ierárhi
ierarhi
IERÁRH, ierarhi, s. m. (Bis.) Arhiereu. – Din bg. ierarh. DOOM
ierárh s. m., pl. ierárhi
ierarhia
IERARHÍE, ierarhii, s. f. Sistem de subordonare a elementelor, a gradelor, a funcțiilor, a autorităților etc. inferioare față de cele superioare. – Din fr. hiérarchie. DOOM
ierarhíe s. f., art. ierarhía, g.-d. art. ierarhíei; pl. ierarhíi, art. ierarhíile
ierarhic
IERÁRHIC, -Ă, ierarhici, -ce, adj. Conform ierarhiei, pe baza unei ierarhii. ◊ Loc. adv. Pe cale ierarhică = în ordinea indicată de ierarhie. – Din fr. hiérarchique. DOOM
ierárhic adj. m., pl. ierárhici; f. ierárhică, pl. ierárhice
ierarhica
IERÁRHIC, -Ă, ierarhici, -ce, adj. Conform ierarhiei, pe baza unei ierarhii. ◊ Loc. adv. Pe cale ierarhică = în ordinea indicată de ierarhie. – Din fr. hiérarchique. DOOM
ierárhic adj. m., pl. ierárhici; f. ierárhică, pl. ierárhice
ierarhice
IERÁRHIC, -Ă, ierarhici, -ce, adj. Conform ierarhiei, pe baza unei ierarhii. ◊ Loc. adv. Pe cale ierarhică = în ordinea indicată de ierarhie. – Din fr. hiérarchique. DOOM
ierárhic adj. m., pl. ierárhici; f. ierárhică, pl. ierárhice
ierarhicei
IERÁRHIC, -Ă, ierarhici, -ce, adj. Conform ierarhiei, pe baza unei ierarhii. ◊ Loc. adv. Pe cale ierarhică = în ordinea indicată de ierarhie. – Din fr. hiérarchique. DOOM
ierárhic adj. m., pl. ierárhici; f. ierárhică, pl. ierárhice
ierarhicele
IERÁRHIC, -Ă, ierarhici, -ce, adj. Conform ierarhiei, pe baza unei ierarhii. ◊ Loc. adv. Pe cale ierarhică = în ordinea indicată de ierarhie. – Din fr. hiérarchique. DOOM
ierárhic adj. m., pl. ierárhici; f. ierárhică, pl. ierárhice
ierarhicelor
IERÁRHIC, -Ă, ierarhici, -ce, adj. Conform ierarhiei, pe baza unei ierarhii. ◊ Loc. adv. Pe cale ierarhică = în ordinea indicată de ierarhie. – Din fr. hiérarchique. DOOM
ierárhic adj. m., pl. ierárhici; f. ierárhică, pl. ierárhice
ierarhici
IERÁRHIC, -Ă, ierarhici, -ce, adj. Conform ierarhiei, pe baza unei ierarhii. ◊ Loc. adv. Pe cale ierarhică = în ordinea indicată de ierarhie. – Din fr. hiérarchique. DOOM
ierárhic adj. m., pl. ierárhici; f. ierárhică, pl. ierárhice
ierarhicii
IERÁRHIC, -Ă, ierarhici, -ce, adj. Conform ierarhiei, pe baza unei ierarhii. ◊ Loc. adv. Pe cale ierarhică = în ordinea indicată de ierarhie. – Din fr. hiérarchique. DOOM
ierárhic adj. m., pl. ierárhici; f. ierárhică, pl. ierárhice
ierarhicilor
IERÁRHIC, -Ă, ierarhici, -ce, adj. Conform ierarhiei, pe baza unei ierarhii. ◊ Loc. adv. Pe cale ierarhică = în ordinea indicată de ierarhie. – Din fr. hiérarchique. DOOM
ierárhic adj. m., pl. ierárhici; f. ierárhică, pl. ierárhice
ierarhicul
IERÁRHIC, -Ă, ierarhici, -ce, adj. Conform ierarhiei, pe baza unei ierarhii. ◊ Loc. adv. Pe cale ierarhică = în ordinea indicată de ierarhie. – Din fr. hiérarchique. DOOM
ierárhic adj. m., pl. ierárhici; f. ierárhică, pl. ierárhice
ierarhicului
IERÁRHIC, -Ă, ierarhici, -ce, adj. Conform ierarhiei, pe baza unei ierarhii. ◊ Loc. adv. Pe cale ierarhică = în ordinea indicată de ierarhie. – Din fr. hiérarchique. DOOM
ierárhic adj. m., pl. ierárhici; f. ierárhică, pl. ierárhice
ierarhie
IERARHÍE, ierarhii, s. f. Sistem de subordonare a elementelor, a gradelor, a funcțiilor, a autorităților etc. inferioare față de cele superioare. – Din fr. hiérarchie. DOOM
ierarhíe s. f., art. ierarhía, g.-d. art. ierarhíei; pl. ierarhíi, art. ierarhíile
ierarhiei
IERARHÍE, ierarhii, s. f. Sistem de subordonare a elementelor, a gradelor, a funcțiilor, a autorităților etc. inferioare față de cele superioare. – Din fr. hiérarchie. DOOM
ierarhíe s. f., art. ierarhía, g.-d. art. ierarhíei; pl. ierarhíi, art. ierarhíile
ierarhii
IERÁRH, ierarhi, s. m. (Bis.) Arhiereu. – Din bg. ierarh. DOOM
ierárh s. m., pl. ierárhi
ierarhii
IERARHÍE, ierarhii, s. f. Sistem de subordonare a elementelor, a gradelor, a funcțiilor, a autorităților etc. inferioare față de cele superioare. – Din fr. hiérarchie. DOOM
ierarhíe s. f., art. ierarhía, g.-d. art. ierarhíei; pl. ierarhíi, art. ierarhíile
ierarhiile
IERARHÍE, ierarhii, s. f. Sistem de subordonare a elementelor, a gradelor, a funcțiilor, a autorităților etc. inferioare față de cele superioare. – Din fr. hiérarchie. DOOM
ierarhíe s. f., art. ierarhía, g.-d. art. ierarhíei; pl. ierarhíi, art. ierarhíile
ierarhiilor
IERARHÍE, ierarhii, s. f. Sistem de subordonare a elementelor, a gradelor, a funcțiilor, a autorităților etc. inferioare față de cele superioare. – Din fr. hiérarchie. DOOM
ierarhíe s. f., art. ierarhía, g.-d. art. ierarhíei; pl. ierarhíi, art. ierarhíile
ierarhilor
IERÁRH, ierarhi, s. m. (Bis.) Arhiereu. – Din bg. ierarh. DOOM
ierárh s. m., pl. ierárhi
ierarhiza
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizai
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizam
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizare
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizare
IERARHIZÁRE, ierarhizări, s. f. Acțiunea de a ierarhiza și rezultatul ei. – V. ierarhiza. DOOM
ierarhizáre s. f., g.-d. art. ierarhizắrii; pl. ierarhizắri
ierarhizarea
IERARHIZÁRE, ierarhizări, s. f. Acțiunea de a ierarhiza și rezultatul ei. – V. ierarhiza. DOOM
ierarhizáre s. f., g.-d. art. ierarhizắrii; pl. ierarhizắri
ierarhizară
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizarăm
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizarăți
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizase
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizasem
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizaseră
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizaserăm
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizaserăți
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizaseși
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizaseți
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizat
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizat
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser.
ierarhizata
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser.
ierarhizate
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser.
ierarhizatei
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser.
ierarhizatele
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser.
ierarhizatelor
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser.
ierarhizatul
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser.
ierarhizatului
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser.
ierarhizau
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizași
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizați
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizați
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser.
ierarhizații
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser.
ierarhizaților
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser.
ierarhizează
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizez
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizeze
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizezi
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizând
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizînd
IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser. DOOM
ierarhizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ierarhizeáză
ierarhizări
IERARHIZÁRE, ierarhizări, s. f. Acțiunea de a ierarhiza și rezultatul ei. – V. ierarhiza. DOOM
ierarhizáre s. f., g.-d. art. ierarhizắrii; pl. ierarhizắri
ierarhizării
IERARHIZÁRE, ierarhizări, s. f. Acțiunea de a ierarhiza și rezultatul ei. – V. ierarhiza. DOOM
ierarhizáre s. f., g.-d. art. ierarhizắrii; pl. ierarhizắri
ierarhizările
IERARHIZÁRE, ierarhizări, s. f. Acțiunea de a ierarhiza și rezultatul ei. – V. ierarhiza. DOOM
ierarhizáre s. f., g.-d. art. ierarhizắrii; pl. ierarhizắri
ierarhizărilor
IERARHIZÁRE, ierarhizări, s. f. Acțiunea de a ierarhiza și rezultatul ei. – V. ierarhiza. DOOM
ierarhizáre s. f., g.-d. art. ierarhizắrii; pl. ierarhizắri
ierarhul
IERÁRH, ierarhi, s. m. (Bis.) Arhiereu. – Din bg. ierarh. DOOM
ierárh s. m., pl. ierárhi
ierarhului
IERÁRH, ierarhi, s. m. (Bis.) Arhiereu. – Din bg. ierarh. DOOM
ierárh s. m., pl. ierárhi
ierbar
HERBÁR s. n. v. ierbar1. DOOM
ierbár s. n., pl. ierbáre
ierbare
HERBÁR s. n. v. ierbar1. DOOM
ierbár s. n., pl. ierbáre
ierbarele
HERBÁR s. n. v. ierbar1. DOOM
ierbár s. n., pl. ierbáre
ierbarelor
HERBÁR s. n. v. ierbar1. DOOM
ierbár s. n., pl. ierbáre
ierbarul
HERBÁR s. n. v. ierbar1. DOOM
ierbár s. n., pl. ierbáre
ierbarului
HERBÁR s. n. v. ierbar1. DOOM
ierbár s. n., pl. ierbáre
ierbi
IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba. DOOM
iárbă s. f., g.-d. art. iérbii; (buruieni) pl. iérburi
ierbicid
IERBICÍD, -Ă adj., s.n. v. erbicid.
ierbii
IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba. DOOM
iárbă s. f., g.-d. art. iérbii; (buruieni) pl. iérburi
ierbile
IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba. DOOM
iárbă s. f., g.-d. art. iérbii; (buruieni) pl. iérburi
ierbilor
IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba. DOOM
iárbă s. f., g.-d. art. iérbii; (buruieni) pl. iérburi
ierboasa
IERBÓS, -OÁSĂ, ierboși, -oase, adj. 1. Acoperit cu iarbă, bogat în iarbă. 2. (Despre plante) Erbacee. – Lat. herbosus sau iarbă + suf. -os. DOOM
ierbós adj. m., pl. ierbóși; f. ierboásă, pl. ierboáse
ierboase
IERBÓS, -OÁSĂ, ierboși, -oase, adj. 1. Acoperit cu iarbă, bogat în iarbă. 2. (Despre plante) Erbacee. – Lat. herbosus sau iarbă + suf. -os. DOOM
ierbós adj. m., pl. ierbóși; f. ierboásă, pl. ierboáse
ierboasei
IERBÓS, -OÁSĂ, ierboși, -oase, adj. 1. Acoperit cu iarbă, bogat în iarbă. 2. (Despre plante) Erbacee. – Lat. herbosus sau iarbă + suf. -os. DOOM
ierbós adj. m., pl. ierbóși; f. ierboásă, pl. ierboáse
ierboasele
IERBÓS, -OÁSĂ, ierboși, -oase, adj. 1. Acoperit cu iarbă, bogat în iarbă. 2. (Despre plante) Erbacee. – Lat. herbosus sau iarbă + suf. -os. DOOM
ierbós adj. m., pl. ierbóși; f. ierboásă, pl. ierboáse
ierboaselor
IERBÓS, -OÁSĂ, ierboși, -oase, adj. 1. Acoperit cu iarbă, bogat în iarbă. 2. (Despre plante) Erbacee. – Lat. herbosus sau iarbă + suf. -os. DOOM
ierbós adj. m., pl. ierbóși; f. ierboásă, pl. ierboáse
ierboriza
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser. DOOM
erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză
ierborizare
ERBORIZÁRE, erborizări, s. f. Acțiunea de a erboriza. – V. erboriza.
ierborizat
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser. DOOM
erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză
ierbos
IERBÓS, -OÁSĂ, ierboși, -oase, adj. 1. Acoperit cu iarbă, bogat în iarbă. 2. (Despre plante) Erbacee. – Lat. herbosus sau iarbă + suf. -os. DOOM
ierbós adj. m., pl. ierbóși; f. ierboásă, pl. ierboáse
ierbosul
IERBÓS, -OÁSĂ, ierboși, -oase, adj. 1. Acoperit cu iarbă, bogat în iarbă. 2. (Despre plante) Erbacee. – Lat. herbosus sau iarbă + suf. -os. DOOM
ierbós adj. m., pl. ierbóși; f. ierboásă, pl. ierboáse
ierbosului
IERBÓS, -OÁSĂ, ierboși, -oase, adj. 1. Acoperit cu iarbă, bogat în iarbă. 2. (Despre plante) Erbacee. – Lat. herbosus sau iarbă + suf. -os. DOOM
ierbós adj. m., pl. ierbóși; f. ierboásă, pl. ierboáse
ierboși
IERBÓS, -OÁSĂ, ierboși, -oase, adj. 1. Acoperit cu iarbă, bogat în iarbă. 2. (Despre plante) Erbacee. – Lat. herbosus sau iarbă + suf. -os. DOOM
ierbós adj. m., pl. ierbóși; f. ierboásă, pl. ierboáse
ierboșii
IERBÓS, -OÁSĂ, ierboși, -oase, adj. 1. Acoperit cu iarbă, bogat în iarbă. 2. (Despre plante) Erbacee. – Lat. herbosus sau iarbă + suf. -os. DOOM
ierbós adj. m., pl. ierbóși; f. ierboásă, pl. ierboáse
ierboșilor
IERBÓS, -OÁSĂ, ierboși, -oase, adj. 1. Acoperit cu iarbă, bogat în iarbă. 2. (Despre plante) Erbacee. – Lat. herbosus sau iarbă + suf. -os. DOOM
ierbós adj. m., pl. ierbóși; f. ierboásă, pl. ierboáse
ierbulița
IERBULÍȚĂ, ierbulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui iarbă; ierbuță. – Iarbă + suf. -uliță. DOOM
ierbulíță (rar) s. f., g.-d. art. ierbulíței; pl. ierbulíțe
ierbulițe
IERBULÍȚĂ, ierbulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui iarbă; ierbuță. – Iarbă + suf. -uliță. DOOM
ierbulíță (rar) s. f., g.-d. art. ierbulíței; pl. ierbulíțe
ierbuliței
IERBULÍȚĂ, ierbulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui iarbă; ierbuță. – Iarbă + suf. -uliță. DOOM
ierbulíță (rar) s. f., g.-d. art. ierbulíței; pl. ierbulíțe
ierbulițele
IERBULÍȚĂ, ierbulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui iarbă; ierbuță. – Iarbă + suf. -uliță. DOOM
ierbulíță (rar) s. f., g.-d. art. ierbulíței; pl. ierbulíțe
ierbulițelor
IERBULÍȚĂ, ierbulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui iarbă; ierbuță. – Iarbă + suf. -uliță. DOOM
ierbulíță (rar) s. f., g.-d. art. ierbulíței; pl. ierbulíțe
ierburi
IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba. DOOM
iárbă s. f., g.-d. art. iérbii; (buruieni) pl. iérburi
ierburile
IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba. DOOM
iárbă s. f., g.-d. art. iérbii; (buruieni) pl. iérburi
ierburilor
IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba. DOOM
iárbă s. f., g.-d. art. iérbii; (buruieni) pl. iérburi
ierbuța
IERBÚȚĂ, ierbuțe, s. f. (Reg.) Ierbuliță. – Iarbă + suf. -uță. DOOM
ierbúță (rar) s. f., g.-d. art. ierbúței; pl. ierbúțe
ierbuțe
IERBÚȚĂ, ierbuțe, s. f. (Reg.) Ierbuliță. – Iarbă + suf. -uță. DOOM
ierbúță (rar) s. f., g.-d. art. ierbúței; pl. ierbúțe
ierbuței
IERBÚȚĂ, ierbuțe, s. f. (Reg.) Ierbuliță. – Iarbă + suf. -uță. DOOM
ierbúță (rar) s. f., g.-d. art. ierbúței; pl. ierbúțe
ierbuțele
IERBÚȚĂ, ierbuțe, s. f. (Reg.) Ierbuliță. – Iarbă + suf. -uță. DOOM
ierbúță (rar) s. f., g.-d. art. ierbúței; pl. ierbúțe
ierbuțelor
IERBÚȚĂ, ierbuțe, s. f. (Reg.) Ierbuliță. – Iarbă + suf. -uță. DOOM
ierbúță (rar) s. f., g.-d. art. ierbúței; pl. ierbúțe
ierbăluța
IERBĂLÚȚĂ, ierbăluțe, s. f. Plantă erbacee cu frunze ascuțite și aspre spre margine și cu flori violete dispuse în spice mici (Phalaris arundinacea). – Iarbă + suf. -ăluță. DOOM
ierbălúță s. f., g.-d. art. ierbălúței; pl. ierbălúțe
ierbăluțe
IERBĂLÚȚĂ, ierbăluțe, s. f. Plantă erbacee cu frunze ascuțite și aspre spre margine și cu flori violete dispuse în spice mici (Phalaris arundinacea). – Iarbă + suf. -ăluță. DOOM
ierbălúță s. f., g.-d. art. ierbălúței; pl. ierbălúțe
ierbăluței
IERBĂLÚȚĂ, ierbăluțe, s. f. Plantă erbacee cu frunze ascuțite și aspre spre margine și cu flori violete dispuse în spice mici (Phalaris arundinacea). – Iarbă + suf. -ăluță. DOOM
ierbălúță s. f., g.-d. art. ierbălúței; pl. ierbălúțe
ierbăluțele
IERBĂLÚȚĂ, ierbăluțe, s. f. Plantă erbacee cu frunze ascuțite și aspre spre margine și cu flori violete dispuse în spice mici (Phalaris arundinacea). – Iarbă + suf. -ăluță. DOOM
ierbălúță s. f., g.-d. art. ierbălúței; pl. ierbălúțe
ierbăluțelor
IERBĂLÚȚĂ, ierbăluțe, s. f. Plantă erbacee cu frunze ascuțite și aspre spre margine și cu flori violete dispuse în spice mici (Phalaris arundinacea). – Iarbă + suf. -ăluță. DOOM
ierbălúță s. f., g.-d. art. ierbălúței; pl. ierbălúțe
ierbăria
IERBĂRÍE, ierbării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Plante ierboase (crescute spontan); bălării, buruieni. 2. (Înv.) Provizie de praf de pușcă; depozit, magazie în care se păstra praful de pușcă. – Iarbă + suf. -ărie. DOOM
ierbăríe s. f., art. ierbăría, g.-d. art. ierbăríei; pl. ierbăríi, art. ierbăríile
ierbărie
IERBĂRÍE, ierbării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Plante ierboase (crescute spontan); bălării, buruieni. 2. (Înv.) Provizie de praf de pușcă; depozit, magazie în care se păstra praful de pușcă. – Iarbă + suf. -ărie. DOOM
ierbăríe s. f., art. ierbăría, g.-d. art. ierbăríei; pl. ierbăríi, art. ierbăríile
ierbăriei
IERBĂRÍE, ierbării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Plante ierboase (crescute spontan); bălării, buruieni. 2. (Înv.) Provizie de praf de pușcă; depozit, magazie în care se păstra praful de pușcă. – Iarbă + suf. -ărie. DOOM
ierbăríe s. f., art. ierbăría, g.-d. art. ierbăríei; pl. ierbăríi, art. ierbăríile
ierbării
IERBĂRÍE, ierbării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Plante ierboase (crescute spontan); bălării, buruieni. 2. (Înv.) Provizie de praf de pușcă; depozit, magazie în care se păstra praful de pușcă. – Iarbă + suf. -ărie. DOOM
ierbăríe s. f., art. ierbăría, g.-d. art. ierbăríei; pl. ierbăríi, art. ierbăríile
ierbăriile
IERBĂRÍE, ierbării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Plante ierboase (crescute spontan); bălării, buruieni. 2. (Înv.) Provizie de praf de pușcă; depozit, magazie în care se păstra praful de pușcă. – Iarbă + suf. -ărie. DOOM
ierbăríe s. f., art. ierbăría, g.-d. art. ierbăríei; pl. ierbăríi, art. ierbăríile
ierbăriilor
IERBĂRÍE, ierbării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Plante ierboase (crescute spontan); bălării, buruieni. 2. (Înv.) Provizie de praf de pușcă; depozit, magazie în care se păstra praful de pușcă. – Iarbă + suf. -ărie. DOOM
ierbăríe s. f., art. ierbăría, g.-d. art. ierbăríei; pl. ierbăríi, art. ierbăríile
ierbărit
IERBĂRÍT s. n. Impozit perceput în Țara Românească, în sec. XVII-XVIII, de la negustorii de vite și de la măcelari; impozit perceput pentru pășunatul vitelor. – Iarbă + suf. -ărit. DOOM
ierbărít s. n.
ierbăritul
IERBĂRÍT s. n. Impozit perceput în Țara Românească, în sec. XVII-XVIII, de la negustorii de vite și de la măcelari; impozit perceput pentru pășunatul vitelor. – Iarbă + suf. -ărit. DOOM
ierbărít s. n.
ierbăritului
IERBĂRÍT s. n. Impozit perceput în Țara Românească, în sec. XVII-XVIII, de la negustorii de vite și de la măcelari; impozit perceput pentru pășunatul vitelor. – Iarbă + suf. -ărit. DOOM
ierbărít s. n.
ierec
IERÉC, ierecuri, s. n. Gîrlișoară prin care se scurge apa din lacuri și mlaștini. Am despotmoli ierecurile și gîrlele, să împrospătăm ghiolul. DAVIDOGLU, O. 30.
ierei
ieréu (ieréi), s. m. – Sacerdot. – Var. (înv.) erei. Gr. ἱερεύς, în parte prin intermediul sl. (bg.) jerei. – Comp. ierarh, s. m. (arhiereu), din gr. ἱεράρχης sau sl. ijerarŭchŭ; ierarhic, adj., din fr. hierarchique; ierarhie, s. f., din ngr. ἱεραρχία, cf. Gáldi 198; ierarhicește, adv. (în ordine ierarhică); arhierarh, s. m. (cel mai mare în rang dintre ierarhi); arhiereu, s. m. (prelat), din gr. ἀρχιερεύς sau sl. archierej, cf. Murnu 6; arhieresc, adj. (de prelați); arhierie, s. f. (demnitate de prelat); protoiereu, s. m. (protopop, vicar al unui județ), din gr. πρωτοιερεύς sau sl. protojerej; protoierie, s. f. (vicariat); ierodiacon, s. m. (diacon), din gr. ἱεροδιάϰονος sau sl. ijerodijakonŭ; ieromonah, s. m. (călugăr cu funcție de preot), din gr. ἱερομόναχος sau sl. ijeromonachŭ; ierosi, vb. (a consacra), din gr. ἱερόω, viitor ἱερώσω (sec. XVII); ierosilie, s. f. (sacrilegiu), din gr. ἱεροσυλία (sec. XVII), cf. Murnu 30. DOOM
ieréu (înv.) s. m., art. ieréul; pl. ieréi, art. ieréii
iereii
ieréu (ieréi), s. m. – Sacerdot. – Var. (înv.) erei. Gr. ἱερεύς, în parte prin intermediul sl. (bg.) jerei. – Comp. ierarh, s. m. (arhiereu), din gr. ἱεράρχης sau sl. ijerarŭchŭ; ierarhic, adj., din fr. hierarchique; ierarhie, s. f., din ngr. ἱεραρχία, cf. Gáldi 198; ierarhicește, adv. (în ordine ierarhică); arhierarh, s. m. (cel mai mare în rang dintre ierarhi); arhiereu, s. m. (prelat), din gr. ἀρχιερεύς sau sl. archierej, cf. Murnu 6; arhieresc, adj. (de prelați); arhierie, s. f. (demnitate de prelat); protoiereu, s. m. (protopop, vicar al unui județ), din gr. πρωτοιερεύς sau sl. protojerej; protoierie, s. f. (vicariat); ierodiacon, s. m. (diacon), din gr. ἱεροδιάϰονος sau sl. ijerodijakonŭ; ieromonah, s. m. (călugăr cu funcție de preot), din gr. ἱερομόναχος sau sl. ijeromonachŭ; ierosi, vb. (a consacra), din gr. ἱερόω, viitor ἱερώσω (sec. XVII); ierosilie, s. f. (sacrilegiu), din gr. ἱεροσυλία (sec. XVII), cf. Murnu 30. DOOM
ieréu (înv.) s. m., art. ieréul; pl. ieréi, art. ieréii
iereilor
ieréu (ieréi), s. m. – Sacerdot. – Var. (înv.) erei. Gr. ἱερεύς, în parte prin intermediul sl. (bg.) jerei. – Comp. ierarh, s. m. (arhiereu), din gr. ἱεράρχης sau sl. ijerarŭchŭ; ierarhic, adj., din fr. hierarchique; ierarhie, s. f., din ngr. ἱεραρχία, cf. Gáldi 198; ierarhicește, adv. (în ordine ierarhică); arhierarh, s. m. (cel mai mare în rang dintre ierarhi); arhiereu, s. m. (prelat), din gr. ἀρχιερεύς sau sl. archierej, cf. Murnu 6; arhieresc, adj. (de prelați); arhierie, s. f. (demnitate de prelat); protoiereu, s. m. (protopop, vicar al unui județ), din gr. πρωτοιερεύς sau sl. protojerej; protoierie, s. f. (vicariat); ierodiacon, s. m. (diacon), din gr. ἱεροδιάϰονος sau sl. ijerodijakonŭ; ieromonah, s. m. (călugăr cu funcție de preot), din gr. ἱερομόναχος sau sl. ijeromonachŭ; ierosi, vb. (a consacra), din gr. ἱερόω, viitor ἱερώσω (sec. XVII); ierosilie, s. f. (sacrilegiu), din gr. ἱεροσυλία (sec. XVII), cf. Murnu 30. DOOM
ieréu (înv.) s. m., art. ieréul; pl. ieréi, art. ieréii
ieremiada
IEREMIÁDĂ, ieremiade, s. f. (Livr.) Plângere, tânguire (fără sfârșit). [Pr.: -mi-a-] – Din fr. jérémiade. DOOM
ieremiádă (livr.) (-mi-a-) s. f., g.-d. art. ieremiádei; pl. ieremiáde
ieremiade
IEREMIÁDĂ, ieremiade, s. f. (Livr.) Plângere, tânguire (fără sfârșit). [Pr.: -mi-a-] – Din fr. jérémiade. DOOM
ieremiádă (livr.) (-mi-a-) s. f., g.-d. art. ieremiádei; pl. ieremiáde
ieremiadei
IEREMIÁDĂ, ieremiade, s. f. (Livr.) Plângere, tânguire (fără sfârșit). [Pr.: -mi-a-] – Din fr. jérémiade. DOOM
ieremiádă (livr.) (-mi-a-) s. f., g.-d. art. ieremiádei; pl. ieremiáde
ieremiadele
IEREMIÁDĂ, ieremiade, s. f. (Livr.) Plângere, tânguire (fără sfârșit). [Pr.: -mi-a-] – Din fr. jérémiade. DOOM
ieremiádă (livr.) (-mi-a-) s. f., g.-d. art. ieremiádei; pl. ieremiáde
ieremiadelor
IEREMIÁDĂ, ieremiade, s. f. (Livr.) Plângere, tânguire (fără sfârșit). [Pr.: -mi-a-] – Din fr. jérémiade. DOOM
ieremiádă (livr.) (-mi-a-) s. f., g.-d. art. ieremiádei; pl. ieremiáde
iereu
ieréu (ieréi), s. m. – Sacerdot. – Var. (înv.) erei. Gr. ἱερεύς, în parte prin intermediul sl. (bg.) jerei. – Comp. ierarh, s. m. (arhiereu), din gr. ἱεράρχης sau sl. ijerarŭchŭ; ierarhic, adj., din fr. hierarchique; ierarhie, s. f., din ngr. ἱεραρχία, cf. Gáldi 198; ierarhicește, adv. (în ordine ierarhică); arhierarh, s. m. (cel mai mare în rang dintre ierarhi); arhiereu, s. m. (prelat), din gr. ἀρχιερεύς sau sl. archierej, cf. Murnu 6; arhieresc, adj. (de prelați); arhierie, s. f. (demnitate de prelat); protoiereu, s. m. (protopop, vicar al unui județ), din gr. πρωτοιερεύς sau sl. protojerej; protoierie, s. f. (vicariat); ierodiacon, s. m. (diacon), din gr. ἱεροδιάϰονος sau sl. ijerodijakonŭ; ieromonah, s. m. (călugăr cu funcție de preot), din gr. ἱερομόναχος sau sl. ijeromonachŭ; ierosi, vb. (a consacra), din gr. ἱερόω, viitor ἱερώσω (sec. XVII); ierosilie, s. f. (sacrilegiu), din gr. ἱεροσυλία (sec. XVII), cf. Murnu 30. DOOM
ieréu (înv.) s. m., art. ieréul; pl. ieréi, art. ieréii
iereul
ieréu (ieréi), s. m. – Sacerdot. – Var. (înv.) erei. Gr. ἱερεύς, în parte prin intermediul sl. (bg.) jerei. – Comp. ierarh, s. m. (arhiereu), din gr. ἱεράρχης sau sl. ijerarŭchŭ; ierarhic, adj., din fr. hierarchique; ierarhie, s. f., din ngr. ἱεραρχία, cf. Gáldi 198; ierarhicește, adv. (în ordine ierarhică); arhierarh, s. m. (cel mai mare în rang dintre ierarhi); arhiereu, s. m. (prelat), din gr. ἀρχιερεύς sau sl. archierej, cf. Murnu 6; arhieresc, adj. (de prelați); arhierie, s. f. (demnitate de prelat); protoiereu, s. m. (protopop, vicar al unui județ), din gr. πρωτοιερεύς sau sl. protojerej; protoierie, s. f. (vicariat); ierodiacon, s. m. (diacon), din gr. ἱεροδιάϰονος sau sl. ijerodijakonŭ; ieromonah, s. m. (călugăr cu funcție de preot), din gr. ἱερομόναχος sau sl. ijeromonachŭ; ierosi, vb. (a consacra), din gr. ἱερόω, viitor ἱερώσω (sec. XVII); ierosilie, s. f. (sacrilegiu), din gr. ἱεροσυλία (sec. XVII), cf. Murnu 30. DOOM
ieréu (înv.) s. m., art. ieréul; pl. ieréi, art. ieréii
iereului
ieréu (ieréi), s. m. – Sacerdot. – Var. (înv.) erei. Gr. ἱερεύς, în parte prin intermediul sl. (bg.) jerei. – Comp. ierarh, s. m. (arhiereu), din gr. ἱεράρχης sau sl. ijerarŭchŭ; ierarhic, adj., din fr. hierarchique; ierarhie, s. f., din ngr. ἱεραρχία, cf. Gáldi 198; ierarhicește, adv. (în ordine ierarhică); arhierarh, s. m. (cel mai mare în rang dintre ierarhi); arhiereu, s. m. (prelat), din gr. ἀρχιερεύς sau sl. archierej, cf. Murnu 6; arhieresc, adj. (de prelați); arhierie, s. f. (demnitate de prelat); protoiereu, s. m. (protopop, vicar al unui județ), din gr. πρωτοιερεύς sau sl. protojerej; protoierie, s. f. (vicariat); ierodiacon, s. m. (diacon), din gr. ἱεροδιάϰονος sau sl. ijerodijakonŭ; ieromonah, s. m. (călugăr cu funcție de preot), din gr. ἱερομόναχος sau sl. ijeromonachŭ; ierosi, vb. (a consacra), din gr. ἱερόω, viitor ἱερώσω (sec. XVII); ierosilie, s. f. (sacrilegiu), din gr. ἱεροσυλία (sec. XVII), cf. Murnu 30. DOOM
ieréu (înv.) s. m., art. ieréul; pl. ieréi, art. ieréii
iergălaș
iergăláș s. n. – Larmă, zarvă, hărmălaie. Mag. jargalás (Drăganu, Dacor., V, 368; înainte, în Dacor., IV, 1553, însuși autorul propusese mag. hyargalás „galop”). În Trans. de Nord.
ierha
iérhă s. f. – Piele tăbăcită. Mag. irha sau sb., rut. irha (DAR). În Trans. și Mold. DOOM
iérhă (reg.) s. f., g.-d. art. iérhei
ierhe
iérhă s. f. – Piele tăbăcită. Mag. irha sau sb., rut. irha (DAR). În Trans. și Mold. DOOM
iérhă (reg.) s. f., g.-d. art. iérhei
ierhei
iérhă s. f. – Piele tăbăcită. Mag. irha sau sb., rut. irha (DAR). În Trans. și Mold. DOOM
iérhă (reg.) s. f., g.-d. art. iérhei
ieri
IERI adv. 1. În ziua precedentă (față de cea în curs); în ajun. ◊ Ieri-noapte (sau -dimineață, -seară etc.) = în noaptea (sau dimineața, seara etc.) premergătoare celei de astăzi. De azi, de ieri sau de ieri, de alaltăieri = de curând, de puțină vreme. (Mai sau ca) ieri-alaltăieri sau mai (ori ca) ieri = de curând, zilele trecute. ◊ Expr. A căuta ziua de ieri = a căuta ceva ce nu mai există, ce nu mai poate fi găsit. 2. În trecut (de obicei în trecutul apropiat). – Lat. heri. DOOM
ieri adv.
ierlia
ierlíu (ierlíe), adj. – Băștinaș, autohton. Tc. yerli (Șeineanu, III, 69).
ierlie
ierlíu (ierlíe), adj. – Băștinaș, autohton. Tc. yerli (Șeineanu, III, 69).
ierliei
ierlíu (ierlíe), adj. – Băștinaș, autohton. Tc. yerli (Șeineanu, III, 69).
ierlii
ierlíu (ierlíe), adj. – Băștinaș, autohton. Tc. yerli (Șeineanu, III, 69).
ierliii
ierlíu (ierlíe), adj. – Băștinaș, autohton. Tc. yerli (Șeineanu, III, 69).
ierliile
ierlíu (ierlíe), adj. – Băștinaș, autohton. Tc. yerli (Șeineanu, III, 69).
ierliilor
ierlíu (ierlíe), adj. – Băștinaș, autohton. Tc. yerli (Șeineanu, III, 69).
ierliu
ierlíu (ierlíe), adj. – Băștinaș, autohton. Tc. yerli (Șeineanu, III, 69).
ierliul
ierlíu (ierlíe), adj. – Băștinaș, autohton. Tc. yerli (Șeineanu, III, 69).
ierliului
ierlíu (ierlíe), adj. – Băștinaș, autohton. Tc. yerli (Șeineanu, III, 69).
iermonac
IEROMONÁH, ieromonahi, s. m. Călugăr cu funcție de preot. [Var.: (rar) iermonác s. m.] – Din sl. ijeromonahŭ. DOOM
ieromonáh s. m., pl. ieromonáhi
ierna
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernai
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernam
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernare
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernară
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernarăm
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernarăți
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernase
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernasem
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernaseră
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernaserăm
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernaserăți
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernaseși
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernaseți
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernat
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernat
IERNÁT, iernaturi, s. n. Faptul de a ierna; iernatic. – V. ierna.
iernatec
IERNÁTIC1 s. n. 1. Ședere, adăpostire (și hrănire) în timpul iernii; iernat. Ostașii leși și svezi... veniseră la iernatic în Moldavia. NEGRUZZI, S. I 179. ♦ Adăpost de iarnă pentru turmele de oi. 2. Hrană, nutreț pentru iarnă. Oamenii erau bucuroși în sat, că mai cruță iernaticul vitelor. SADOVEANU, P. S. 93. 3. Loc de adăpost pentru nave în timpul iernii. Șlepurile goale se retrag în locuri de iernatic, ferite de scurgerea sloilor. BART, E. 329. ♦ Chiria unei nave pe timpul iernii, cînd nu poate naviga. – Variantă: iernátec (SEVASTOS, N. 341) s. n.
iernatic
IERNÁTIC, -Ă, iernatici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. (Ca) de iarnă, caracteristic iernii. 2. S. n. (Pop.) Iernat. ♦ (Concr.) Adăpost pentru oi în timpul iernii. 3. S. n. (Pop.) Hrană, nutreț pentru animale în timpul iernii. 4. S. n. Loc de adăpost pentru nave în timpul iernii. – Iarnă + suf. -atic. DOOM
iernátic2 s. n., (locuri) pl. iernátice
iernatica
IERNÁTIC, -Ă, iernatici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. (Ca) de iarnă, caracteristic iernii. 2. S. n. (Pop.) Iernat. ♦ (Concr.) Adăpost pentru oi în timpul iernii. 3. S. n. (Pop.) Hrană, nutreț pentru animale în timpul iernii. 4. S. n. Loc de adăpost pentru nave în timpul iernii. – Iarnă + suf. -atic. DOOM
iernátic2 s. n., (locuri) pl. iernátice
iernatice
IERNÁTIC, -Ă, iernatici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. (Ca) de iarnă, caracteristic iernii. 2. S. n. (Pop.) Iernat. ♦ (Concr.) Adăpost pentru oi în timpul iernii. 3. S. n. (Pop.) Hrană, nutreț pentru animale în timpul iernii. 4. S. n. Loc de adăpost pentru nave în timpul iernii. – Iarnă + suf. -atic. DOOM
iernátic2 s. n., (locuri) pl. iernátice
iernaticei
IERNÁTIC, -Ă, iernatici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. (Ca) de iarnă, caracteristic iernii. 2. S. n. (Pop.) Iernat. ♦ (Concr.) Adăpost pentru oi în timpul iernii. 3. S. n. (Pop.) Hrană, nutreț pentru animale în timpul iernii. 4. S. n. Loc de adăpost pentru nave în timpul iernii. – Iarnă + suf. -atic. DOOM
iernátic2 s. n., (locuri) pl. iernátice
iernaticele
IERNÁTIC, -Ă, iernatici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. (Ca) de iarnă, caracteristic iernii. 2. S. n. (Pop.) Iernat. ♦ (Concr.) Adăpost pentru oi în timpul iernii. 3. S. n. (Pop.) Hrană, nutreț pentru animale în timpul iernii. 4. S. n. Loc de adăpost pentru nave în timpul iernii. – Iarnă + suf. -atic. DOOM
iernátic2 s. n., (locuri) pl. iernátice
iernaticelor
IERNÁTIC, -Ă, iernatici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. (Ca) de iarnă, caracteristic iernii. 2. S. n. (Pop.) Iernat. ♦ (Concr.) Adăpost pentru oi în timpul iernii. 3. S. n. (Pop.) Hrană, nutreț pentru animale în timpul iernii. 4. S. n. Loc de adăpost pentru nave în timpul iernii. – Iarnă + suf. -atic. DOOM
iernátic2 s. n., (locuri) pl. iernátice
iernatici
IERNÁTIC, -Ă, iernatici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. (Ca) de iarnă, caracteristic iernii. 2. S. n. (Pop.) Iernat. ♦ (Concr.) Adăpost pentru oi în timpul iernii. 3. S. n. (Pop.) Hrană, nutreț pentru animale în timpul iernii. 4. S. n. Loc de adăpost pentru nave în timpul iernii. – Iarnă + suf. -atic. DOOM
iernátic2 s. n., (locuri) pl. iernátice
iernaticii
IERNÁTIC, -Ă, iernatici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. (Ca) de iarnă, caracteristic iernii. 2. S. n. (Pop.) Iernat. ♦ (Concr.) Adăpost pentru oi în timpul iernii. 3. S. n. (Pop.) Hrană, nutreț pentru animale în timpul iernii. 4. S. n. Loc de adăpost pentru nave în timpul iernii. – Iarnă + suf. -atic. DOOM
iernátic2 s. n., (locuri) pl. iernátice
iernaticilor
IERNÁTIC, -Ă, iernatici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. (Ca) de iarnă, caracteristic iernii. 2. S. n. (Pop.) Iernat. ♦ (Concr.) Adăpost pentru oi în timpul iernii. 3. S. n. (Pop.) Hrană, nutreț pentru animale în timpul iernii. 4. S. n. Loc de adăpost pentru nave în timpul iernii. – Iarnă + suf. -atic. DOOM
iernátic2 s. n., (locuri) pl. iernátice
iernaticul
IERNÁTIC, -Ă, iernatici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. (Ca) de iarnă, caracteristic iernii. 2. S. n. (Pop.) Iernat. ♦ (Concr.) Adăpost pentru oi în timpul iernii. 3. S. n. (Pop.) Hrană, nutreț pentru animale în timpul iernii. 4. S. n. Loc de adăpost pentru nave în timpul iernii. – Iarnă + suf. -atic. DOOM
iernátic2 s. n., (locuri) pl. iernátice
iernaticului
IERNÁTIC, -Ă, iernatici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. (Ca) de iarnă, caracteristic iernii. 2. S. n. (Pop.) Iernat. ♦ (Concr.) Adăpost pentru oi în timpul iernii. 3. S. n. (Pop.) Hrană, nutreț pentru animale în timpul iernii. 4. S. n. Loc de adăpost pentru nave în timpul iernii. – Iarnă + suf. -atic. DOOM
iernátic2 s. n., (locuri) pl. iernátice
iernatul
IERNÁT, iernaturi, s. n. Faptul de a ierna; iernatic. – V. ierna.
iernatului
IERNÁT, iernaturi, s. n. Faptul de a ierna; iernatic. – V. ierna.
iernaturi
IERNÁT, iernaturi, s. n. Faptul de a ierna; iernatic. – V. ierna.
iernaturile
IERNÁT, iernaturi, s. n. Faptul de a ierna; iernatic. – V. ierna.
iernaturilor
IERNÁT, iernaturi, s. n. Faptul de a ierna; iernatic. – V. ierna.
iernau
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernași
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernați
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
ierne
IÁRNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care se face iarna. Loc. adv. De cu iarnă = fiind încă iarnă. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora]. DOOM
iárnă s. f., g.-d. art. iérnii; pl. ierni
iernează
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernei
IÁRNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care se face iarna. Loc. adv. De cu iarnă = fiind încă iarnă. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora]. DOOM
iárnă s. f., g.-d. art. iérnii; pl. ierni
iernele
IÁRNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care se face iarna. Loc. adv. De cu iarnă = fiind încă iarnă. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora]. DOOM
iárnă s. f., g.-d. art. iérnii; pl. ierni
iernelor
IÁRNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care se face iarna. Loc. adv. De cu iarnă = fiind încă iarnă. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora]. DOOM
iárnă s. f., g.-d. art. iérnii; pl. ierni
iernez
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
ierneze
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernezi
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
ierni
IÁRNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care se face iarna. Loc. adv. De cu iarnă = fiind încă iarnă. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora]. DOOM
iárnă s. f., g.-d. art. iérnii; pl. ierni
iernii
IÁRNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care se face iarna. Loc. adv. De cu iarnă = fiind încă iarnă. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora]. DOOM
iárnă s. f., g.-d. art. iérnii; pl. ierni
iernile
IÁRNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care se face iarna. Loc. adv. De cu iarnă = fiind încă iarnă. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora]. DOOM
iárnă s. f., g.-d. art. iérnii; pl. ierni
iernilor
IÁRNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care se face iarna. Loc. adv. De cu iarnă = fiind încă iarnă. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora]. DOOM
iárnă s. f., g.-d. art. iérnii; pl. ierni
iernând
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernînd
IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă. DOOM
ierná (a ~) vb., ind. prez. 3 ierneáză
iernătoare
IERNĂTÓR, iernătoare, s. n. Bazin străbătut la fund de un curent permanent de apă, în care se pun toamna peștii scoși din heleșteie. – Ierna + suf. -ător. DOOM
iernătór s. n., pl. iernătoáre
iernătoarele
IERNĂTÓR, iernătoare, s. n. Bazin străbătut la fund de un curent permanent de apă, în care se pun toamna peștii scoși din heleșteie. – Ierna + suf. -ător. DOOM
iernătór s. n., pl. iernătoáre
iernătoarelor
IERNĂTÓR, iernătoare, s. n. Bazin străbătut la fund de un curent permanent de apă, în care se pun toamna peștii scoși din heleșteie. – Ierna + suf. -ător. DOOM
iernătór s. n., pl. iernătoáre
iernător
IERNĂTÓR, iernătoare, s. n. Bazin străbătut la fund de un curent permanent de apă, în care se pun toamna peștii scoși din heleșteie. – Ierna + suf. -ător. DOOM
iernătór s. n., pl. iernătoáre
iernătorul
IERNĂTÓR, iernătoare, s. n. Bazin străbătut la fund de un curent permanent de apă, în care se pun toamna peștii scoși din heleșteie. – Ierna + suf. -ător. DOOM
iernătór s. n., pl. iernătoáre
iernătorului
IERNĂTÓR, iernătoare, s. n. Bazin străbătut la fund de un curent permanent de apă, în care se pun toamna peștii scoși din heleșteie. – Ierna + suf. -ător. DOOM
iernătór s. n., pl. iernătoáre
ierodiacon
IERODIÁCON, ierodiaconi, s. m. Călugăr cu funcție de diacon. [Pr.: -di-a-] – Din sl. ijerodijakonŭ. DOOM
ierodiácon (-di-a-) s. m., pl. ierodiáconi
ierodiaconi
IERODIÁCON, ierodiaconi, s. m. Călugăr cu funcție de diacon. [Pr.: -di-a-] – Din sl. ijerodijakonŭ. DOOM
ierodiácon (-di-a-) s. m., pl. ierodiáconi
ierodiaconii
IERODIÁCON, ierodiaconi, s. m. Călugăr cu funcție de diacon. [Pr.: -di-a-] – Din sl. ijerodijakonŭ. DOOM
ierodiácon (-di-a-) s. m., pl. ierodiáconi
ierodiaconilor
IERODIÁCON, ierodiaconi, s. m. Călugăr cu funcție de diacon. [Pr.: -di-a-] – Din sl. ijerodijakonŭ. DOOM
ierodiácon (-di-a-) s. m., pl. ierodiáconi
ierodiaconul
IERODIÁCON, ierodiaconi, s. m. Călugăr cu funcție de diacon. [Pr.: -di-a-] – Din sl. ijerodijakonŭ. DOOM
ierodiácon (-di-a-) s. m., pl. ierodiáconi
ierodiaconului
IERODIÁCON, ierodiaconi, s. m. Călugăr cu funcție de diacon. [Pr.: -di-a-] – Din sl. ijerodijakonŭ. DOOM
ierodiácon (-di-a-) s. m., pl. ierodiáconi
ieroglific
IEROGLÍFIC, -Ă adj. v. hieroglific. DOOM
hieroglífic (hi-e-ro-gli-) adj. m., pl. hieroglífici; f. hieroglífică, pl. hieroglífice
ieroglifă
HIEROGLÍFĂ, hieroglife, s. f. Semn sau caracter din scrierea vechilor egipteni, care reprezenta noțiunile prin figuri stilizate de ființe și de obiecte. ♦ Fig. (ir.) Scris neciteț, indescifrabil. [Pr.: -hi-e-. – Var.: ieroglífă s. f.] – Din fr. hiéroglyphe. DOOM
hieroglífă (hi-e-ro-gli-) s. f., g.-d. art. hieroglífei; pl. hieroglífe
ieromonah
IEROMONÁH, ieromonahi, s. m. Călugăr cu funcție de preot. [Var.: (rar) iermonác s. m.] – Din sl. ijeromonahŭ. DOOM
ieromonáh s. m., pl. ieromonáhi
ieromonahi
IEROMONÁH, ieromonahi, s. m. Călugăr cu funcție de preot. [Var.: (rar) iermonác s. m.] – Din sl. ijeromonahŭ. DOOM
ieromonáh s. m., pl. ieromonáhi
ieromonahii
IEROMONÁH, ieromonahi, s. m. Călugăr cu funcție de preot. [Var.: (rar) iermonác s. m.] – Din sl. ijeromonahŭ. DOOM
ieromonáh s. m., pl. ieromonáhi
ieromonahilor
IEROMONÁH, ieromonahi, s. m. Călugăr cu funcție de preot. [Var.: (rar) iermonác s. m.] – Din sl. ijeromonahŭ. DOOM
ieromonáh s. m., pl. ieromonáhi
ieromonahul
IEROMONÁH, ieromonahi, s. m. Călugăr cu funcție de preot. [Var.: (rar) iermonác s. m.] – Din sl. ijeromonahŭ. DOOM
ieromonáh s. m., pl. ieromonáhi
ieromonahului
IEROMONÁH, ieromonahi, s. m. Călugăr cu funcție de preot. [Var.: (rar) iermonác s. m.] – Din sl. ijeromonahŭ. DOOM
ieromonáh s. m., pl. ieromonáhi
iert
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
ierta
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertai
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertam
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertare
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertare
IERTÁRE, iertări, s. f. Acțiunea de a ierta și rezultatul ei; iertăciune. ♦ Scuză. ◊ Expr. Să avem iertare! = a) să ne scuzați! b) cred că nu ai dreptate! – V. ierta. DOOM
iertáre s. f., g.-d. art. iertắrii; pl. iertắri
iertarea
IERTÁRE, iertări, s. f. Acțiunea de a ierta și rezultatul ei; iertăciune. ♦ Scuză. ◊ Expr. Să avem iertare! = a) să ne scuzați! b) cred că nu ai dreptate! – V. ierta. DOOM
iertáre s. f., g.-d. art. iertắrii; pl. iertắri
iertară
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertarăm
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertarăți
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertase
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertasem
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertaseră
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertaserăm
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertaserăți
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertaseși
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertaseți
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertat
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertat
IERTÁT s. n. Faptul de a ierta. – V. ierta. DOOM
iertát s. n.
iertata
IERTÁT s. n. Faptul de a ierta. – V. ierta. DOOM
iertát s. n.
iertate
IERTÁT s. n. Faptul de a ierta. – V. ierta. DOOM
iertát s. n.
iertatei
IERTÁT s. n. Faptul de a ierta. – V. ierta. DOOM
iertát s. n.
iertatele
IERTÁT s. n. Faptul de a ierta. – V. ierta. DOOM
iertát s. n.
iertatelor
IERTÁT s. n. Faptul de a ierta. – V. ierta. DOOM
iertát s. n.
iertatul
IERTÁT s. n. Faptul de a ierta. – V. ierta. DOOM
iertát s. n.
iertatului
IERTÁT s. n. Faptul de a ierta. – V. ierta. DOOM
iertát s. n.
iertau
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertași
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertați
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertați
IERTÁT s. n. Faptul de a ierta. – V. ierta. DOOM
iertát s. n.
iertații
IERTÁT s. n. Faptul de a ierta. – V. ierta. DOOM
iertát s. n.
iertaților
IERTÁT s. n. Faptul de a ierta. – V. ierta. DOOM
iertát s. n.
ierte
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertând
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertînd
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iertăciune
IERTĂCIÚNE, iertăciuni, s. f. (Înv. și pop.) Iertare. ◊ Expr. Să fie cu iertăciune, formulă prin care se cer cuiva scuze pentru un act nepotrivit; nu vă supărați! A-și lua iertăciune = a cere iertare de la rude și de la prieteni pe patul de moarte. ♦ (Rar) Îngăduință, permisiune. – Ierta + suf. -ăciune. DOOM
iertăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. iertăciúnii; pl. iertăciúni
iertăciunea
IERTĂCIÚNE, iertăciuni, s. f. (Înv. și pop.) Iertare. ◊ Expr. Să fie cu iertăciune, formulă prin care se cer cuiva scuze pentru un act nepotrivit; nu vă supărați! A-și lua iertăciune = a cere iertare de la rude și de la prieteni pe patul de moarte. ♦ (Rar) Îngăduință, permisiune. – Ierta + suf. -ăciune. DOOM
iertăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. iertăciúnii; pl. iertăciúni
iertăciuni
IERTĂCIÚNE, iertăciuni, s. f. (Înv. și pop.) Iertare. ◊ Expr. Să fie cu iertăciune, formulă prin care se cer cuiva scuze pentru un act nepotrivit; nu vă supărați! A-și lua iertăciune = a cere iertare de la rude și de la prieteni pe patul de moarte. ♦ (Rar) Îngăduință, permisiune. – Ierta + suf. -ăciune. DOOM
iertăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. iertăciúnii; pl. iertăciúni
iertăciunii
IERTĂCIÚNE, iertăciuni, s. f. (Înv. și pop.) Iertare. ◊ Expr. Să fie cu iertăciune, formulă prin care se cer cuiva scuze pentru un act nepotrivit; nu vă supărați! A-și lua iertăciune = a cere iertare de la rude și de la prieteni pe patul de moarte. ♦ (Rar) Îngăduință, permisiune. – Ierta + suf. -ăciune. DOOM
iertăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. iertăciúnii; pl. iertăciúni
iertăciunile
IERTĂCIÚNE, iertăciuni, s. f. (Înv. și pop.) Iertare. ◊ Expr. Să fie cu iertăciune, formulă prin care se cer cuiva scuze pentru un act nepotrivit; nu vă supărați! A-și lua iertăciune = a cere iertare de la rude și de la prieteni pe patul de moarte. ♦ (Rar) Îngăduință, permisiune. – Ierta + suf. -ăciune. DOOM
iertăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. iertăciúnii; pl. iertăciúni
iertăciunilor
IERTĂCIÚNE, iertăciuni, s. f. (Înv. și pop.) Iertare. ◊ Expr. Să fie cu iertăciune, formulă prin care se cer cuiva scuze pentru un act nepotrivit; nu vă supărați! A-și lua iertăciune = a cere iertare de la rude și de la prieteni pe patul de moarte. ♦ (Rar) Îngăduință, permisiune. – Ierta + suf. -ăciune. DOOM
iertăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. iertăciúnii; pl. iertăciúni
iertări
IERTÁRE, iertări, s. f. Acțiunea de a ierta și rezultatul ei; iertăciune. ♦ Scuză. ◊ Expr. Să avem iertare! = a) să ne scuzați! b) cred că nu ai dreptate! – V. ierta. DOOM
iertáre s. f., g.-d. art. iertắrii; pl. iertắri
iertării
IERTÁRE, iertări, s. f. Acțiunea de a ierta și rezultatul ei; iertăciune. ♦ Scuză. ◊ Expr. Să avem iertare! = a) să ne scuzați! b) cred că nu ai dreptate! – V. ierta. DOOM
iertáre s. f., g.-d. art. iertắrii; pl. iertắri
iertările
IERTÁRE, iertări, s. f. Acțiunea de a ierta și rezultatul ei; iertăciune. ♦ Scuză. ◊ Expr. Să avem iertare! = a) să ne scuzați! b) cred că nu ai dreptate! – V. ierta. DOOM
iertáre s. f., g.-d. art. iertắrii; pl. iertắri
iertărilor
IERTÁRE, iertări, s. f. Acțiunea de a ierta și rezultatul ei; iertăciune. ♦ Scuză. ◊ Expr. Să avem iertare! = a) să ne scuzați! b) cred că nu ai dreptate! – V. ierta. DOOM
iertáre s. f., g.-d. art. iertắrii; pl. iertắri
iertătoare
IERTĂTÓR, -OÁRE, iertători, -oare, adj. Care iartă ușor. – Ierta + suf. -ător. DOOM
iertătór adj. m., pl. iertătóri; f. sg. și pl. iertătoáre
iertătoarea
IERTĂTÓR, -OÁRE, iertători, -oare, adj. Care iartă ușor. – Ierta + suf. -ător. DOOM
iertătór adj. m., pl. iertătóri; f. sg. și pl. iertătoáre
iertătoarei
IERTĂTÓR, -OÁRE, iertători, -oare, adj. Care iartă ușor. – Ierta + suf. -ător. DOOM
iertătór adj. m., pl. iertătóri; f. sg. și pl. iertătoáre
iertătoarele
IERTĂTÓR, -OÁRE, iertători, -oare, adj. Care iartă ușor. – Ierta + suf. -ător. DOOM
iertătór adj. m., pl. iertătóri; f. sg. și pl. iertătoáre
iertătoarelor
IERTĂTÓR, -OÁRE, iertători, -oare, adj. Care iartă ușor. – Ierta + suf. -ător. DOOM
iertătór adj. m., pl. iertătóri; f. sg. și pl. iertătoáre
iertător
IERTĂTÓR, -OÁRE, iertători, -oare, adj. Care iartă ușor. – Ierta + suf. -ător. DOOM
iertătór adj. m., pl. iertătóri; f. sg. și pl. iertătoáre
iertători
IERTĂTÓR, -OÁRE, iertători, -oare, adj. Care iartă ușor. – Ierta + suf. -ător. DOOM
iertătór adj. m., pl. iertătóri; f. sg. și pl. iertătoáre
iertătorii
IERTĂTÓR, -OÁRE, iertători, -oare, adj. Care iartă ușor. – Ierta + suf. -ător. DOOM
iertătór adj. m., pl. iertătóri; f. sg. și pl. iertătoáre
iertătorilor
IERTĂTÓR, -OÁRE, iertători, -oare, adj. Care iartă ușor. – Ierta + suf. -ător. DOOM
iertătór adj. m., pl. iertătóri; f. sg. și pl. iertătoáre
iertătorul
IERTĂTÓR, -OÁRE, iertători, -oare, adj. Care iartă ușor. – Ierta + suf. -ător. DOOM
iertătór adj. m., pl. iertătóri; f. sg. și pl. iertătoáre
iertătorului
IERTĂTÓR, -OÁRE, iertători, -oare, adj. Care iartă ușor. – Ierta + suf. -ător. DOOM
iertătór adj. m., pl. iertătóri; f. sg. și pl. iertătoáre
ieruga
IERÚGĂ, ierugi, s. f. (Regional) Canal prin care se abate apa la moară; locul unde se strînge apa care cade de pe roata morii; iaz. (Atestat în forma irugă) S-a oprit trudita moară, Doarme apa la irugă, Răzimat pe coate-adoarme Un cioban întins pe glugă. GOGA, P. 65. - Variantă: irugă s. f. DOOM
ierúgă (pop.) s. f., g.-d. art. ierúgii; pl. ierúgi
ierugi
IERÚGĂ, ierugi, s. f. (Regional) Canal prin care se abate apa la moară; locul unde se strînge apa care cade de pe roata morii; iaz. (Atestat în forma irugă) S-a oprit trudita moară, Doarme apa la irugă, Răzimat pe coate-adoarme Un cioban întins pe glugă. GOGA, P. 65. - Variantă: irugă s. f. DOOM
ierúgă (pop.) s. f., g.-d. art. ierúgii; pl. ierúgi
ierugii
IERÚGĂ, ierugi, s. f. (Regional) Canal prin care se abate apa la moară; locul unde se strînge apa care cade de pe roata morii; iaz. (Atestat în forma irugă) S-a oprit trudita moară, Doarme apa la irugă, Răzimat pe coate-adoarme Un cioban întins pe glugă. GOGA, P. 65. - Variantă: irugă s. f. DOOM
ierúgă (pop.) s. f., g.-d. art. ierúgii; pl. ierúgi
ierugile
IERÚGĂ, ierugi, s. f. (Regional) Canal prin care se abate apa la moară; locul unde se strînge apa care cade de pe roata morii; iaz. (Atestat în forma irugă) S-a oprit trudita moară, Doarme apa la irugă, Răzimat pe coate-adoarme Un cioban întins pe glugă. GOGA, P. 65. - Variantă: irugă s. f. DOOM
ierúgă (pop.) s. f., g.-d. art. ierúgii; pl. ierúgi
ierugilor
IERÚGĂ, ierugi, s. f. (Regional) Canal prin care se abate apa la moară; locul unde se strînge apa care cade de pe roata morii; iaz. (Atestat în forma irugă) S-a oprit trudita moară, Doarme apa la irugă, Răzimat pe coate-adoarme Un cioban întins pe glugă. GOGA, P. 65. - Variantă: irugă s. f. DOOM
ierúgă (pop.) s. f., g.-d. art. ierúgii; pl. ierúgi
ierul
IER, ieruri, s. n. Numele a două litere din alfabetul chirilic; vocală scurtă notată cu aceste litere. – Din sl. jerŭ. DOOM
ier (literă chirilică) s. n., pl. iéruri
ierului
IER, ieruri, s. n. Numele a două litere din alfabetul chirilic; vocală scurtă notată cu aceste litere. – Din sl. jerŭ. DOOM
ier (literă chirilică) s. n., pl. iéruri
ierunca
IERÚNCĂ, ierunci, s. f. Pasăre cu penele brune-roșcate împestrițate cu pene albe, negre și cenușii, cu un cerc roșu în jurul ochilor și cu un moț pe cap, vânată pentru carne (Tetrastes bonasia); brădioară. – Cf. sl. jarenbĩ. DOOM
ierúncă s. f., g.-d. art. ierúncii; pl. ierúnci
ierunci
IERÚNCĂ, ierunci, s. f. Pasăre cu penele brune-roșcate împestrițate cu pene albe, negre și cenușii, cu un cerc roșu în jurul ochilor și cu un moț pe cap, vânată pentru carne (Tetrastes bonasia); brădioară. – Cf. sl. jarenbĩ. DOOM
ierúncă s. f., g.-d. art. ierúncii; pl. ierúnci
ieruncii
IERÚNCĂ, ierunci, s. f. Pasăre cu penele brune-roșcate împestrițate cu pene albe, negre și cenușii, cu un cerc roșu în jurul ochilor și cu un moț pe cap, vânată pentru carne (Tetrastes bonasia); brădioară. – Cf. sl. jarenbĩ. DOOM
ierúncă s. f., g.-d. art. ierúncii; pl. ierúnci
ieruncile
IERÚNCĂ, ierunci, s. f. Pasăre cu penele brune-roșcate împestrițate cu pene albe, negre și cenușii, cu un cerc roșu în jurul ochilor și cu un moț pe cap, vânată pentru carne (Tetrastes bonasia); brădioară. – Cf. sl. jarenbĩ. DOOM
ierúncă s. f., g.-d. art. ierúncii; pl. ierúnci
ieruncilor
IERÚNCĂ, ierunci, s. f. Pasăre cu penele brune-roșcate împestrițate cu pene albe, negre și cenușii, cu un cerc roșu în jurul ochilor și cu un moț pe cap, vânată pentru carne (Tetrastes bonasia); brădioară. – Cf. sl. jarenbĩ. DOOM
ierúncă s. f., g.-d. art. ierúncii; pl. ierúnci
ieruri
IER, ieruri, s. n. Numele a două litere din alfabetul chirilic; vocală scurtă notată cu aceste litere. – Din sl. jerŭ. DOOM
ier (literă chirilică) s. n., pl. iéruri
ierurile
IER, ieruri, s. n. Numele a două litere din alfabetul chirilic; vocală scurtă notată cu aceste litere. – Din sl. jerŭ. DOOM
ier (literă chirilică) s. n., pl. iéruri
ierurilor
IER, ieruri, s. n. Numele a două litere din alfabetul chirilic; vocală scurtă notată cu aceste litere. – Din sl. jerŭ. DOOM
ier (literă chirilică) s. n., pl. iéruri
ierți
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
ies
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
iese
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
iesle
IÉSLE, iesle, s. f. Jgheab în care se dă de mâncare vitelor (în grajd). – Din sl. jasli. DOOM
iésle s. f., g.-d. art. iéslei; pl. iésle
ieslea
IÉSLE, iesle, s. f. Jgheab în care se dă de mâncare vitelor (în grajd). – Din sl. jasli. DOOM
iésle s. f., g.-d. art. iéslei; pl. iésle
ieslei
IÉSLE, iesle, s. f. Jgheab în care se dă de mâncare vitelor (în grajd). – Din sl. jasli. DOOM
iésle s. f., g.-d. art. iéslei; pl. iésle
ieslele
IÉSLE, iesle, s. f. Jgheab în care se dă de mâncare vitelor (în grajd). – Din sl. jasli. DOOM
iésle s. f., g.-d. art. iéslei; pl. iésle
ieslelor
IÉSLE, iesle, s. f. Jgheab în care se dă de mâncare vitelor (în grajd). – Din sl. jasli. DOOM
iésle s. f., g.-d. art. iéslei; pl. iésle
iest
IEST, IÁSTĂ, iești, ieste, adj. dem. (Reg.) Acest. [Gen. -dat. sg. iestui, iestei; gen. -dat. pl. iestor. – Var.: (când urmează după substantiv) iésta, iásta adj. dem. (gen. -dat. sg. iestuia, iesteia; gen. -dat. pl. iestora] – Lat. *istus, ista (= iste, -a).
iesta
IÉSTA, IÁSTA adj. dem. v. iest.
ietac
IATÁC, iatacuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Cameră (mică) de culcare; dormitor, budoar. 2. (Înv.) Pat. [Var.: ietác s. n.] – Din tc. yatak. DOOM
iatác (reg., înv.) s. n., pl. iatácuri
iete
uitá (-t, -át), vb. – 1. A nu ține minte. – 2. (Refl.) A privi. – 3. A ține cont, a considera. – Var. Banat, Maram., zăuita. Mr. ultu, ultare, megl. ul’t(ari), istr. utu. Lat. oblῑtăre (Cipariu, Principii, 165; Schuchardt, ZRPh., XXXII, 472; Pușcariu 1788; Skok, ZRPh., XLIII, 192; REW 6015), cf. prov., cat. oblidar, fr. oublier, sp., port. olvidar. Trecerea semantică de la „a uita” la „a privi” trebuie să se fi verificat prin intermediul sensului reflexiv a se uita pe sine, și de aici „a rămîne nemișcat”, evoluție care este identică cu a sp. fijarse. Această întrebuințare a lui „a se uita” este încă în uz; și se zice chiar cu ton familiar, s’a uita pe el, despre un copil care s-a murdărit. Totuși, mulți autori deosebesc cele două sensuri, ca și cum ar fi cuvinte diferite. Crețu 378 căuta să explice sensul de „a privi” pornind de la lat. tuitāre; și Meyer-Lübke, apud Pușcariu 1789, de la un lat. *obĭtāre, pornind de la expresia obire oculis; ambele încercări par deopotrivă nesigure. Var. cu suf. sl. za-. Der. uite (vulg. io(i)te1), interj. (privește, vezi), în loc de uită-te, cf. iată și Procopovici, Dacor., X, 72-9; uităcios (var. uituc), adj. (care uită, care nu are memorie); uitător, adj. (uituc; care privește, spectator); uitătură, s. f. (privire); uitucie, s. f. (lipsă de memorie); neuitat, adj. (care care nu se poate uita). DOOM
iéte (pop.) interj.
ietera
iéteră (iétere), s. f. – Vîrșă, vintir. – Var. eteră, (i)et(e)re, iatră. Rut. jater (Scriban). DOOM
iéteră s. f., g.-d. art. iéterei; pl. iétere
ietere
iéteră (iétere), s. f. – Vîrșă, vintir. – Var. eteră, (i)et(e)re, iatră. Rut. jater (Scriban). DOOM
iéteră s. f., g.-d. art. iéterei; pl. iétere
ieterei
iéteră (iétere), s. f. – Vîrșă, vintir. – Var. eteră, (i)et(e)re, iatră. Rut. jater (Scriban). DOOM
iéteră s. f., g.-d. art. iéterei; pl. iétere
ieterele
iéteră (iétere), s. f. – Vîrșă, vintir. – Var. eteră, (i)et(e)re, iatră. Rut. jater (Scriban). DOOM
iéteră s. f., g.-d. art. iéterei; pl. iétere
ieterelor
iéteră (iétere), s. f. – Vîrșă, vintir. – Var. eteră, (i)et(e)re, iatră. Rut. jater (Scriban). DOOM
iéteră s. f., g.-d. art. iéterei; pl. iétere
ieti
uitá (-t, -át), vb. – 1. A nu ține minte. – 2. (Refl.) A privi. – 3. A ține cont, a considera. – Var. Banat, Maram., zăuita. Mr. ultu, ultare, megl. ul’t(ari), istr. utu. Lat. oblῑtăre (Cipariu, Principii, 165; Schuchardt, ZRPh., XXXII, 472; Pușcariu 1788; Skok, ZRPh., XLIII, 192; REW 6015), cf. prov., cat. oblidar, fr. oublier, sp., port. olvidar. Trecerea semantică de la „a uita” la „a privi” trebuie să se fi verificat prin intermediul sensului reflexiv a se uita pe sine, și de aici „a rămîne nemișcat”, evoluție care este identică cu a sp. fijarse. Această întrebuințare a lui „a se uita” este încă în uz; și se zice chiar cu ton familiar, s’a uita pe el, despre un copil care s-a murdărit. Totuși, mulți autori deosebesc cele două sensuri, ca și cum ar fi cuvinte diferite. Crețu 378 căuta să explice sensul de „a privi” pornind de la lat. tuitāre; și Meyer-Lübke, apud Pușcariu 1789, de la un lat. *obĭtāre, pornind de la expresia obire oculis; ambele încercări par deopotrivă nesigure. Var. cu suf. sl. za-. Der. uite (vulg. io(i)te1), interj. (privește, vezi), în loc de uită-te, cf. iată și Procopovici, Dacor., X, 72-9; uităcios (var. uituc), adj. (care uită, care nu are memorie); uitător, adj. (uituc; care privește, spectator); uitătură, s. f. (privire); uitucie, s. f. (lipsă de memorie); neuitat, adj. (care care nu se poate uita).
ietăcel
IETĂCÉL, ietăcele, s. n. Diminutiv al lui iatac. – Ietac + suf. -el. DOOM
ietăcél s. n., pl. ietăcéle
ietăcele
IETĂCÉL, ietăcele, s. n. Diminutiv al lui iatac. – Ietac + suf. -el. DOOM
ietăcél s. n., pl. ietăcéle
ietăcelele
IETĂCÉL, ietăcele, s. n. Diminutiv al lui iatac. – Ietac + suf. -el. DOOM
ietăcél s. n., pl. ietăcéle
ietăcelelor
IETĂCÉL, ietăcele, s. n. Diminutiv al lui iatac. – Ietac + suf. -el. DOOM
ietăcél s. n., pl. ietăcéle
ietăcelul
IETĂCÉL, ietăcele, s. n. Diminutiv al lui iatac. – Ietac + suf. -el. DOOM
ietăcél s. n., pl. ietăcéle
ietăcelului
IETĂCÉL, ietăcele, s. n. Diminutiv al lui iatac. – Ietac + suf. -el. DOOM
ietăcél s. n., pl. ietăcéle
iezea
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezeai
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezeam
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezească
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezeau
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezeați
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezer
IÉZER, iezere, s. n. Lac adânc (de munte). – Din sl. jezerŭ. DOOM
iézer s. n., pl. iézere
iezere
IÉZER, iezere, s. n. Lac adânc (de munte). – Din sl. jezerŭ. DOOM
iézer s. n., pl. iézere
iezerele
IÉZER, iezere, s. n. Lac adânc (de munte). – Din sl. jezerŭ. DOOM
iézer s. n., pl. iézere
iezerelor
IÉZER, iezere, s. n. Lac adânc (de munte). – Din sl. jezerŭ. DOOM
iézer s. n., pl. iézere
iezerul
IÉZER, iezere, s. n. Lac adânc (de munte). – Din sl. jezerŭ. DOOM
iézer s. n., pl. iézere
iezerului
IÉZER, iezere, s. n. Lac adânc (de munte). – Din sl. jezerŭ. DOOM
iézer s. n., pl. iézere
iezesc
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezește
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezești
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezi
IED, iezi, s. m. Puiul (de sex bărbătesc al) caprei sau al căprioarei. – Lat. haedus. DOOM
ied s. m., pl. iezi
iezi
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezii
IED, iezi, s. m. Puiul (de sex bărbătesc al) caprei sau al căprioarei. – Lat. haedus. DOOM
ied s. m., pl. iezi
iezii
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezilor
IED, iezi, s. m. Puiul (de sex bărbătesc al) caprei sau al căprioarei. – Lat. haedus. DOOM
ied s. m., pl. iezi
iezim
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezind
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezire
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezire
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din scr. jaziti.
ieziră
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezirăm
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezirăți
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezise
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezisem
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
ieziseră
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
ieziserăm
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
ieziserăți
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
ieziseși
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
ieziseți
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezit
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezit
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din scr. jaziti.
ieziși
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezișor
IEZIȘÓR, iezișori, s. m. (Rar) Ieduț. – Ied + suf. -ișor. DOOM
iezișór s. m., pl. iezișóri
iezișori
IEZIȘÓR, iezișori, s. m. (Rar) Ieduț. – Ied + suf. -ișor. DOOM
iezișór s. m., pl. iezișóri
iezișorii
IEZIȘÓR, iezișori, s. m. (Rar) Ieduț. – Ied + suf. -ișor. DOOM
iezișór s. m., pl. iezișóri
iezișorilor
IEZIȘÓR, iezișori, s. m. (Rar) Ieduț. – Ied + suf. -ișor. DOOM
iezișór s. m., pl. iezișóri
iezișorul
IEZIȘÓR, iezișori, s. m. (Rar) Ieduț. – Ied + suf. -ișor. DOOM
iezișór s. m., pl. iezișóri
iezișorului
IEZIȘÓR, iezișori, s. m. (Rar) Ieduț. – Ied + suf. -ișor. DOOM
iezișór s. m., pl. iezișóri
ieziți
IEZÍ, iezesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A stăvili o apă prin construirea unui baraj. ♦ Refl. (Despre ape) A se aduna, alcătuind un iaz. – Din sb. jaziti. DOOM
iezí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iezésc, imperf. 3 sg. iezeá; conj. prez. 3 să iezeáscă
iezm
iézm s. m. – Jasp alb. Tc. yeșem (DAR). Sec. XIX, înv.
iezme
IÁZMĂ, iezme, s. f. (Pop.) Arătare urâtă și rea, nălucă, vedenie. ♦ Fig. Persoană slabă, cu înfățișare respingătoare. – Et. nec. DOOM
iázmă (pop.) s. f., g.-d. art. iézmei; pl. iézme
iezmei
IÁZMĂ, iezme, s. f. (Pop.) Arătare urâtă și rea, nălucă, vedenie. ♦ Fig. Persoană slabă, cu înfățișare respingătoare. – Et. nec. DOOM
iázmă (pop.) s. f., g.-d. art. iézmei; pl. iézme
iezmele
IÁZMĂ, iezme, s. f. (Pop.) Arătare urâtă și rea, nălucă, vedenie. ♦ Fig. Persoană slabă, cu înfățișare respingătoare. – Et. nec. DOOM
iázmă (pop.) s. f., g.-d. art. iézmei; pl. iézme
iezmelor
IÁZMĂ, iezme, s. f. (Pop.) Arătare urâtă și rea, nălucă, vedenie. ♦ Fig. Persoană slabă, cu înfățișare respingătoare. – Et. nec. DOOM
iázmă (pop.) s. f., g.-d. art. iézmei; pl. iézme
iezuit
IEZUÍT, iezuiți, s. m. 1. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii. ♦ (Adjectival) Care aparține iezuiților, care se referă la iezuiți; care provine de la iezuiți. Atitudine iezuită. 2. Fig. Om ipocrit, intrigant, viclean. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. DOOM
iezuít s. m., pl. iezuíți
iezuit
IEZUÍT, iezuiți, s. m. 1. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii. ♦ (Adjectival) Care aparține iezuiților, care se referă la iezuiți; care provine de la iezuiți. Atitudine iezuită. 2. Fig. Om ipocrit, intrigant, viclean. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. DOOM
iezuít s. m., pl. iezuíți
iezuita
IEZUÍT, iezuiți, s. m. 1. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii. ♦ (Adjectival) Care aparține iezuiților, care se referă la iezuiți; care provine de la iezuiți. Atitudine iezuită. 2. Fig. Om ipocrit, intrigant, viclean. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. DOOM
iezuít s. m., pl. iezuíți
iezuite
IEZUÍT, iezuiți, s. m. 1. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii. ♦ (Adjectival) Care aparține iezuiților, care se referă la iezuiți; care provine de la iezuiți. Atitudine iezuită. 2. Fig. Om ipocrit, intrigant, viclean. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. DOOM
iezuít s. m., pl. iezuíți
iezuitei
IEZUÍT, iezuiți, s. m. 1. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii. ♦ (Adjectival) Care aparține iezuiților, care se referă la iezuiți; care provine de la iezuiți. Atitudine iezuită. 2. Fig. Om ipocrit, intrigant, viclean. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. DOOM
iezuít s. m., pl. iezuíți
iezuitele
IEZUÍT, iezuiți, s. m. 1. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii. ♦ (Adjectival) Care aparține iezuiților, care se referă la iezuiți; care provine de la iezuiți. Atitudine iezuită. 2. Fig. Om ipocrit, intrigant, viclean. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. DOOM
iezuít s. m., pl. iezuíți
iezuitelor
IEZUÍT, iezuiți, s. m. 1. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii. ♦ (Adjectival) Care aparține iezuiților, care se referă la iezuiți; care provine de la iezuiți. Atitudine iezuită. 2. Fig. Om ipocrit, intrigant, viclean. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. DOOM
iezuít s. m., pl. iezuíți
iezuitic
IEZUÍTIC, -Ă, iezuitici, -ce, adj. Care aparține iezuiților sau iezuitismului, privitor la iezuiți sau la iezuitism. ♦ Fig. Ipocrit, viclean, perfid. – Din fr. jésuitique. DOOM
iezuític adj. m., pl. iezuítici; f. iezuítică, pl. iezuítice
iezuitica
IEZUÍTIC, -Ă, iezuitici, -ce, adj. Care aparține iezuiților sau iezuitismului, privitor la iezuiți sau la iezuitism. ♦ Fig. Ipocrit, viclean, perfid. – Din fr. jésuitique. DOOM
iezuític adj. m., pl. iezuítici; f. iezuítică, pl. iezuítice
iezuitice
IEZUÍTIC, -Ă, iezuitici, -ce, adj. Care aparține iezuiților sau iezuitismului, privitor la iezuiți sau la iezuitism. ♦ Fig. Ipocrit, viclean, perfid. – Din fr. jésuitique. DOOM
iezuític adj. m., pl. iezuítici; f. iezuítică, pl. iezuítice
iezuiticei
IEZUÍTIC, -Ă, iezuitici, -ce, adj. Care aparține iezuiților sau iezuitismului, privitor la iezuiți sau la iezuitism. ♦ Fig. Ipocrit, viclean, perfid. – Din fr. jésuitique. DOOM
iezuític adj. m., pl. iezuítici; f. iezuítică, pl. iezuítice
iezuiticele
IEZUÍTIC, -Ă, iezuitici, -ce, adj. Care aparține iezuiților sau iezuitismului, privitor la iezuiți sau la iezuitism. ♦ Fig. Ipocrit, viclean, perfid. – Din fr. jésuitique. DOOM
iezuític adj. m., pl. iezuítici; f. iezuítică, pl. iezuítice
iezuiticelor
IEZUÍTIC, -Ă, iezuitici, -ce, adj. Care aparține iezuiților sau iezuitismului, privitor la iezuiți sau la iezuitism. ♦ Fig. Ipocrit, viclean, perfid. – Din fr. jésuitique. DOOM
iezuític adj. m., pl. iezuítici; f. iezuítică, pl. iezuítice
iezuitici
IEZUÍTIC, -Ă, iezuitici, -ce, adj. Care aparține iezuiților sau iezuitismului, privitor la iezuiți sau la iezuitism. ♦ Fig. Ipocrit, viclean, perfid. – Din fr. jésuitique. DOOM
iezuític adj. m., pl. iezuítici; f. iezuítică, pl. iezuítice
iezuiticii
IEZUÍTIC, -Ă, iezuitici, -ce, adj. Care aparține iezuiților sau iezuitismului, privitor la iezuiți sau la iezuitism. ♦ Fig. Ipocrit, viclean, perfid. – Din fr. jésuitique. DOOM
iezuític adj. m., pl. iezuítici; f. iezuítică, pl. iezuítice
iezuiticilor
IEZUÍTIC, -Ă, iezuitici, -ce, adj. Care aparține iezuiților sau iezuitismului, privitor la iezuiți sau la iezuitism. ♦ Fig. Ipocrit, viclean, perfid. – Din fr. jésuitique. DOOM
iezuític adj. m., pl. iezuítici; f. iezuítică, pl. iezuítice
iezuiticul
IEZUÍTIC, -Ă, iezuitici, -ce, adj. Care aparține iezuiților sau iezuitismului, privitor la iezuiți sau la iezuitism. ♦ Fig. Ipocrit, viclean, perfid. – Din fr. jésuitique. DOOM
iezuític adj. m., pl. iezuítici; f. iezuítică, pl. iezuítice
iezuiticului
IEZUÍTIC, -Ă, iezuitici, -ce, adj. Care aparține iezuiților sau iezuitismului, privitor la iezuiți sau la iezuitism. ♦ Fig. Ipocrit, viclean, perfid. – Din fr. jésuitique. DOOM
iezuític adj. m., pl. iezuítici; f. iezuítică, pl. iezuítice
iezuitism
IEZUITÍSM s. n. Concepție morală, religioasă și politică a iezuiților. ♦ Fig. Lipsă de principii morale în alegerea mijloacelor pentru atingerea scopurilor; ipocrizie, perfidie. [Pr.: -zu-i-] – Din fr. jésuitisme. DOOM
iezuitísm s. n.
iezuitismul
IEZUITÍSM s. n. Concepție morală, religioasă și politică a iezuiților. ♦ Fig. Lipsă de principii morale în alegerea mijloacelor pentru atingerea scopurilor; ipocrizie, perfidie. [Pr.: -zu-i-] – Din fr. jésuitisme. DOOM
iezuitísm s. n.
iezuitismului
IEZUITÍSM s. n. Concepție morală, religioasă și politică a iezuiților. ♦ Fig. Lipsă de principii morale în alegerea mijloacelor pentru atingerea scopurilor; ipocrizie, perfidie. [Pr.: -zu-i-] – Din fr. jésuitisme. DOOM
iezuitísm s. n.
iezuitul
IEZUÍT, iezuiți, s. m. 1. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii. ♦ (Adjectival) Care aparține iezuiților, care se referă la iezuiți; care provine de la iezuiți. Atitudine iezuită. 2. Fig. Om ipocrit, intrigant, viclean. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. DOOM
iezuít s. m., pl. iezuíți
iezuitul
IEZUÍT, iezuiți, s. m. 1. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii. ♦ (Adjectival) Care aparține iezuiților, care se referă la iezuiți; care provine de la iezuiți. Atitudine iezuită. 2. Fig. Om ipocrit, intrigant, viclean. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. DOOM
iezuít s. m., pl. iezuíți
iezuitului
IEZUÍT, iezuiți, s. m. 1. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii. ♦ (Adjectival) Care aparține iezuiților, care se referă la iezuiți; care provine de la iezuiți. Atitudine iezuită. 2. Fig. Om ipocrit, intrigant, viclean. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. DOOM
iezuít s. m., pl. iezuíți
iezuitului
IEZUÍT, iezuiți, s. m. 1. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii. ♦ (Adjectival) Care aparține iezuiților, care se referă la iezuiți; care provine de la iezuiți. Atitudine iezuită. 2. Fig. Om ipocrit, intrigant, viclean. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. DOOM
iezuít s. m., pl. iezuíți
iezuiți
IEZUÍT, iezuiți, s. m. 1. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii. ♦ (Adjectival) Care aparține iezuiților, care se referă la iezuiți; care provine de la iezuiți. Atitudine iezuită. 2. Fig. Om ipocrit, intrigant, viclean. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. DOOM
iezuít s. m., pl. iezuíți
iezuiți
IEZUÍT, iezuiți, s. m. 1. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii. ♦ (Adjectival) Care aparține iezuiților, care se referă la iezuiți; care provine de la iezuiți. Atitudine iezuită. 2. Fig. Om ipocrit, intrigant, viclean. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. DOOM
iezuít s. m., pl. iezuíți
iezuiții
IEZUÍT, iezuiți, s. m. 1. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii. ♦ (Adjectival) Care aparține iezuiților, care se referă la iezuiți; care provine de la iezuiți. Atitudine iezuită. 2. Fig. Om ipocrit, intrigant, viclean. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. DOOM
iezuít s. m., pl. iezuíți
iezuiții
IEZUÍT, iezuiți, s. m. 1. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii. ♦ (Adjectival) Care aparține iezuiților, care se referă la iezuiți; care provine de la iezuiți. Atitudine iezuită. 2. Fig. Om ipocrit, intrigant, viclean. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. DOOM
iezuít s. m., pl. iezuíți
iezuiților
IEZUÍT, iezuiți, s. m. 1. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii. ♦ (Adjectival) Care aparține iezuiților, care se referă la iezuiți; care provine de la iezuiți. Atitudine iezuită. 2. Fig. Om ipocrit, intrigant, viclean. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. DOOM
iezuít s. m., pl. iezuíți
iezuiților
IEZUÍT, iezuiți, s. m. 1. Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii. ♦ (Adjectival) Care aparține iezuiților, care se referă la iezuiți; care provine de la iezuiți. Atitudine iezuită. 2. Fig. Om ipocrit, intrigant, viclean. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. DOOM
iezuít s. m., pl. iezuíți
iezușoare
IEZUȘÓR, iezușoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui iaz (1). – Iaz + suf. -ușor. DOOM
iezușór (rar) s. n., pl. iezușoáre
iezușoarele
IEZUȘÓR, iezușoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui iaz (1). – Iaz + suf. -ușor. DOOM
iezușór (rar) s. n., pl. iezușoáre
iezușoarelor
IEZUȘÓR, iezușoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui iaz (1). – Iaz + suf. -ușor. DOOM
iezușór (rar) s. n., pl. iezușoáre
iezușor
IEZUȘÓR, iezușoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui iaz (1). – Iaz + suf. -ușor. DOOM
iezușór (rar) s. n., pl. iezușoáre
iezușorul
IEZUȘÓR, iezușoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui iaz (1). – Iaz + suf. -ușor. DOOM
iezușór (rar) s. n., pl. iezușoáre
iezușorului
IEZUȘÓR, iezușoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui iaz (1). – Iaz + suf. -ușor. DOOM
iezușór (rar) s. n., pl. iezușoáre
iezărel
IEZĂRÉL, iezărele, s. n. Diminutiv al lui iezer. Un lac mititel, Frumos iezărel. TEODORESCU, P. P. 58.
iezătura
IEZĂTÚRĂ, iezături, s. f. Baraj (de pământ, de piatră etc.) construit de-a curmezișul unei văi pentru a stăvili apa și a forma un iaz. – Iezi + suf. -ătură. DOOM
iezătúră s. f., g.-d. art. iezătúrii; pl. iezătúri
iezături
IEZĂTÚRĂ, iezături, s. f. Baraj (de pământ, de piatră etc.) construit de-a curmezișul unei văi pentru a stăvili apa și a forma un iaz. – Iezi + suf. -ătură. DOOM
iezătúră s. f., g.-d. art. iezătúrii; pl. iezătúri
iezăturii
IEZĂTÚRĂ, iezături, s. f. Baraj (de pământ, de piatră etc.) construit de-a curmezișul unei văi pentru a stăvili apa și a forma un iaz. – Iezi + suf. -ătură. DOOM
iezătúră s. f., g.-d. art. iezătúrii; pl. iezătúri
iezăturile
IEZĂTÚRĂ, iezături, s. f. Baraj (de pământ, de piatră etc.) construit de-a curmezișul unei văi pentru a stăvili apa și a forma un iaz. – Iezi + suf. -ătură. DOOM
iezătúră s. f., g.-d. art. iezătúrii; pl. iezătúri
iezăturilor
IEZĂTÚRĂ, iezături, s. f. Baraj (de pământ, de piatră etc.) construit de-a curmezișul unei văi pentru a stăvili apa și a forma un iaz. – Iezi + suf. -ătură. DOOM
iezătúră s. f., g.-d. art. iezătúrii; pl. iezătúri
ieșea
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșeai
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșeam
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșean
IEȘEÁN, -Ă, ieșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Iași. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Iași ori ieșenilor (1), referitor la municipiul sau județul Iași ori la ieșeni. – Iași (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ieșeán adj. m., s. m., pl. ieșéni; adj. f. ieșeánă, pl. ieșéne
ieșean
IEȘEÁN, -Ă, ieșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Iași. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Iași ori ieșenilor (1), referitor la municipiul sau județul Iași ori la ieșeni. – Iași (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ieșeán adj. m., s. m., pl. ieșéni; adj. f. ieșeánă, pl. ieșéne
ieșeana
IEȘEÁN, -Ă, ieșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Iași. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Iași ori ieșenilor (1), referitor la municipiul sau județul Iași ori la ieșeni. – Iași (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ieșeán adj. m., s. m., pl. ieșéni; adj. f. ieșeánă, pl. ieșéne
ieșeanca
IEȘEÁNCĂ, ieșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Iași. – Ieșean + suf. -că. DOOM
ieșeáncă s. f., g.-d. art. ieșéncei; pl. ieșénce
ieșeanco
IEȘEÁNCĂ, ieșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Iași. – Ieșean + suf. -că. DOOM
ieșeáncă s. f., g.-d. art. ieșéncei; pl. ieșénce
ieșeanul
IEȘEÁN, -Ă, ieșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Iași. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Iași ori ieșenilor (1), referitor la municipiul sau județul Iași ori la ieșeni. – Iași (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ieșeán adj. m., s. m., pl. ieșéni; adj. f. ieșeánă, pl. ieșéne
ieșeanului
IEȘEÁN, -Ă, ieșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Iași. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Iași ori ieșenilor (1), referitor la municipiul sau județul Iași ori la ieșeni. – Iași (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ieșeán adj. m., s. m., pl. ieșéni; adj. f. ieșeánă, pl. ieșéne
ieșeau
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșeați
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșence
IEȘEÁNCĂ, ieșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Iași. – Ieșean + suf. -că. DOOM
ieșeáncă s. f., g.-d. art. ieșéncei; pl. ieșénce
ieșencei
IEȘEÁNCĂ, ieșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Iași. – Ieșean + suf. -că. DOOM
ieșeáncă s. f., g.-d. art. ieșéncei; pl. ieșénce
ieșencele
IEȘEÁNCĂ, ieșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Iași. – Ieșean + suf. -că. DOOM
ieșeáncă s. f., g.-d. art. ieșéncei; pl. ieșénce
ieșencelor
IEȘEÁNCĂ, ieșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Iași. – Ieșean + suf. -că. DOOM
ieșeáncă s. f., g.-d. art. ieșéncei; pl. ieșénce
ieșene
IEȘEÁN, -Ă, ieșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Iași. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Iași ori ieșenilor (1), referitor la municipiul sau județul Iași ori la ieșeni. – Iași (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ieșeán adj. m., s. m., pl. ieșéni; adj. f. ieșeánă, pl. ieșéne
ieșenei
IEȘEÁN, -Ă, ieșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Iași. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Iași ori ieșenilor (1), referitor la municipiul sau județul Iași ori la ieșeni. – Iași (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ieșeán adj. m., s. m., pl. ieșéni; adj. f. ieșeánă, pl. ieșéne
ieșenele
IEȘEÁN, -Ă, ieșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Iași. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Iași ori ieșenilor (1), referitor la municipiul sau județul Iași ori la ieșeni. – Iași (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ieșeán adj. m., s. m., pl. ieșéni; adj. f. ieșeánă, pl. ieșéne
ieșenelor
IEȘEÁN, -Ă, ieșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Iași. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Iași ori ieșenilor (1), referitor la municipiul sau județul Iași ori la ieșeni. – Iași (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ieșeán adj. m., s. m., pl. ieșéni; adj. f. ieșeánă, pl. ieșéne
ieșeni
IEȘEÁN, -Ă, ieșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Iași. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Iași ori ieșenilor (1), referitor la municipiul sau județul Iași ori la ieșeni. – Iași (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ieșeán adj. m., s. m., pl. ieșéni; adj. f. ieșeánă, pl. ieșéne
ieșenii
IEȘEÁN, -Ă, ieșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Iași. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Iași ori ieșenilor (1), referitor la municipiul sau județul Iași ori la ieșeni. – Iași (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ieșeán adj. m., s. m., pl. ieșéni; adj. f. ieșeánă, pl. ieșéne
ieșenilor
IEȘEÁN, -Ă, ieșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Iași. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Iași ori ieșenilor (1), referitor la municipiul sau județul Iași ori la ieșeni. – Iași (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ieșeán adj. m., s. m., pl. ieșéni; adj. f. ieșeánă, pl. ieșéne
ieși
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșii
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșim
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșind
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșind
IEȘÍND, ieșinduri, s. n. Ieșitură. – V. ieși. DOOM
ieșínd s. n., pl. ieșínduri
ieșindul
IEȘÍND, ieșinduri, s. n. Ieșitură. – V. ieși. DOOM
ieșínd s. n., pl. ieșínduri
ieșindului
IEȘÍND, ieșinduri, s. n. Ieșitură. – V. ieși. DOOM
ieșínd s. n., pl. ieșínduri
ieșinduri
IEȘÍND, ieșinduri, s. n. Ieșitură. – V. ieși. DOOM
ieșínd s. n., pl. ieșínduri
ieșindurile
IEȘÍND, ieșinduri, s. n. Ieșitură. – V. ieși. DOOM
ieșínd s. n., pl. ieșínduri
ieșindurilor
IEȘÍND, ieșinduri, s. n. Ieșitură. – V. ieși. DOOM
ieșínd s. n., pl. ieșínduri
ieșire
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșire
IEȘÍRE, ieșiri, s. f. I. 1. Acțiunea de a ieși și rezultatul ei. ◊ Registru de intrare și ieșire = registru în care se înscriu hârtiile oficiale sosite sau expediate (într-o întreprindere sau instituție). ◊ Expr. Ieșire la lumină = apariție, publicare a unei scrieri. ♦ Anulare, ștergere dintr-o evidență (spre a trece în alta). ♦ Fig. Soluție aplicată pentru a scăpa dintr-o situație grea. 2. Atac, năvală (din interiorul unei fortificații etc. spre inamic). ♦ Fig. Manifestare necontrolată, violentă (prin vorbe) față de cineva sau ceva; critică violentă (și nedreaptă). II. (Concr.) 1. Loc (amenajat) prin care se iese dintr-o încăpere, dintr-o curte etc. 2. Parte a unei rețele electrice, a unui element de automatizare a unui sistem de transmisiune etc. pe unde sunt transferate, spre exterior, puterea sau semnalul, pe unde se leagă cu un circuit exterior etc. 3. (Electron.) Punct al unui sistem sau aparat prin care un semnal este transferat spre exterior; output (1). 4. (Inform.) Transferul informației din memoria calculatorului spre exterior; output (2). – V. ieși. DOOM
ieșíre s. f., g.-d. art. ieșírii; pl. ieșíri
ieșirea
IEȘÍRE, ieșiri, s. f. I. 1. Acțiunea de a ieși și rezultatul ei. ◊ Registru de intrare și ieșire = registru în care se înscriu hârtiile oficiale sosite sau expediate (într-o întreprindere sau instituție). ◊ Expr. Ieșire la lumină = apariție, publicare a unei scrieri. ♦ Anulare, ștergere dintr-o evidență (spre a trece în alta). ♦ Fig. Soluție aplicată pentru a scăpa dintr-o situație grea. 2. Atac, năvală (din interiorul unei fortificații etc. spre inamic). ♦ Fig. Manifestare necontrolată, violentă (prin vorbe) față de cineva sau ceva; critică violentă (și nedreaptă). II. (Concr.) 1. Loc (amenajat) prin care se iese dintr-o încăpere, dintr-o curte etc. 2. Parte a unei rețele electrice, a unui element de automatizare a unui sistem de transmisiune etc. pe unde sunt transferate, spre exterior, puterea sau semnalul, pe unde se leagă cu un circuit exterior etc. 3. (Electron.) Punct al unui sistem sau aparat prin care un semnal este transferat spre exterior; output (1). 4. (Inform.) Transferul informației din memoria calculatorului spre exterior; output (2). – V. ieși. DOOM
ieșíre s. f., g.-d. art. ieșírii; pl. ieșíri
ieșiri
IEȘÍRE, ieșiri, s. f. I. 1. Acțiunea de a ieși și rezultatul ei. ◊ Registru de intrare și ieșire = registru în care se înscriu hârtiile oficiale sosite sau expediate (într-o întreprindere sau instituție). ◊ Expr. Ieșire la lumină = apariție, publicare a unei scrieri. ♦ Anulare, ștergere dintr-o evidență (spre a trece în alta). ♦ Fig. Soluție aplicată pentru a scăpa dintr-o situație grea. 2. Atac, năvală (din interiorul unei fortificații etc. spre inamic). ♦ Fig. Manifestare necontrolată, violentă (prin vorbe) față de cineva sau ceva; critică violentă (și nedreaptă). II. (Concr.) 1. Loc (amenajat) prin care se iese dintr-o încăpere, dintr-o curte etc. 2. Parte a unei rețele electrice, a unui element de automatizare a unui sistem de transmisiune etc. pe unde sunt transferate, spre exterior, puterea sau semnalul, pe unde se leagă cu un circuit exterior etc. 3. (Electron.) Punct al unui sistem sau aparat prin care un semnal este transferat spre exterior; output (1). 4. (Inform.) Transferul informației din memoria calculatorului spre exterior; output (2). – V. ieși. DOOM
ieșíre s. f., g.-d. art. ieșírii; pl. ieșíri
ieșirii
IEȘÍRE, ieșiri, s. f. I. 1. Acțiunea de a ieși și rezultatul ei. ◊ Registru de intrare și ieșire = registru în care se înscriu hârtiile oficiale sosite sau expediate (într-o întreprindere sau instituție). ◊ Expr. Ieșire la lumină = apariție, publicare a unei scrieri. ♦ Anulare, ștergere dintr-o evidență (spre a trece în alta). ♦ Fig. Soluție aplicată pentru a scăpa dintr-o situație grea. 2. Atac, năvală (din interiorul unei fortificații etc. spre inamic). ♦ Fig. Manifestare necontrolată, violentă (prin vorbe) față de cineva sau ceva; critică violentă (și nedreaptă). II. (Concr.) 1. Loc (amenajat) prin care se iese dintr-o încăpere, dintr-o curte etc. 2. Parte a unei rețele electrice, a unui element de automatizare a unui sistem de transmisiune etc. pe unde sunt transferate, spre exterior, puterea sau semnalul, pe unde se leagă cu un circuit exterior etc. 3. (Electron.) Punct al unui sistem sau aparat prin care un semnal este transferat spre exterior; output (1). 4. (Inform.) Transferul informației din memoria calculatorului spre exterior; output (2). – V. ieși. DOOM
ieșíre s. f., g.-d. art. ieșírii; pl. ieșíri
ieșirile
IEȘÍRE, ieșiri, s. f. I. 1. Acțiunea de a ieși și rezultatul ei. ◊ Registru de intrare și ieșire = registru în care se înscriu hârtiile oficiale sosite sau expediate (într-o întreprindere sau instituție). ◊ Expr. Ieșire la lumină = apariție, publicare a unei scrieri. ♦ Anulare, ștergere dintr-o evidență (spre a trece în alta). ♦ Fig. Soluție aplicată pentru a scăpa dintr-o situație grea. 2. Atac, năvală (din interiorul unei fortificații etc. spre inamic). ♦ Fig. Manifestare necontrolată, violentă (prin vorbe) față de cineva sau ceva; critică violentă (și nedreaptă). II. (Concr.) 1. Loc (amenajat) prin care se iese dintr-o încăpere, dintr-o curte etc. 2. Parte a unei rețele electrice, a unui element de automatizare a unui sistem de transmisiune etc. pe unde sunt transferate, spre exterior, puterea sau semnalul, pe unde se leagă cu un circuit exterior etc. 3. (Electron.) Punct al unui sistem sau aparat prin care un semnal este transferat spre exterior; output (1). 4. (Inform.) Transferul informației din memoria calculatorului spre exterior; output (2). – V. ieși. DOOM
ieșíre s. f., g.-d. art. ieșírii; pl. ieșíri
ieșirilor
IEȘÍRE, ieșiri, s. f. I. 1. Acțiunea de a ieși și rezultatul ei. ◊ Registru de intrare și ieșire = registru în care se înscriu hârtiile oficiale sosite sau expediate (într-o întreprindere sau instituție). ◊ Expr. Ieșire la lumină = apariție, publicare a unei scrieri. ♦ Anulare, ștergere dintr-o evidență (spre a trece în alta). ♦ Fig. Soluție aplicată pentru a scăpa dintr-o situație grea. 2. Atac, năvală (din interiorul unei fortificații etc. spre inamic). ♦ Fig. Manifestare necontrolată, violentă (prin vorbe) față de cineva sau ceva; critică violentă (și nedreaptă). II. (Concr.) 1. Loc (amenajat) prin care se iese dintr-o încăpere, dintr-o curte etc. 2. Parte a unei rețele electrice, a unui element de automatizare a unui sistem de transmisiune etc. pe unde sunt transferate, spre exterior, puterea sau semnalul, pe unde se leagă cu un circuit exterior etc. 3. (Electron.) Punct al unui sistem sau aparat prin care un semnal este transferat spre exterior; output (1). 4. (Inform.) Transferul informației din memoria calculatorului spre exterior; output (2). – V. ieși. DOOM
ieșíre s. f., g.-d. art. ieșírii; pl. ieșíri
ieșiră
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșirăm
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșirăți
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșise
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșisem
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșiseră
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșiserăm
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșiserăți
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșiseși
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșiseți
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșit
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșit
IEȘÍT2, -Ă, ieșiți, -te, adj. 1. Scos în relief; proeminent. 2. (În expr.) Ieșit de soare (sau la spălat) = decolorat. 3. (În expr.) Ieșit din minți = nebun. – V. ieși.
ieșit
IEȘÍT1 s. n. Faptul de a ieși. – V. ieși. DOOM
ieșít s. n.
ieșita
IEȘÍT2, -Ă, ieșiți, -te, adj. 1. Scos în relief; proeminent. 2. (În expr.) Ieșit de soare (sau la spălat) = decolorat. 3. (În expr.) Ieșit din minți = nebun. – V. ieși.
ieșite
IEȘÍT2, -Ă, ieșiți, -te, adj. 1. Scos în relief; proeminent. 2. (În expr.) Ieșit de soare (sau la spălat) = decolorat. 3. (În expr.) Ieșit din minți = nebun. – V. ieși.
ieșitei
IEȘÍT2, -Ă, ieșiți, -te, adj. 1. Scos în relief; proeminent. 2. (În expr.) Ieșit de soare (sau la spălat) = decolorat. 3. (În expr.) Ieșit din minți = nebun. – V. ieși.
ieșitele
IEȘÍT2, -Ă, ieșiți, -te, adj. 1. Scos în relief; proeminent. 2. (În expr.) Ieșit de soare (sau la spălat) = decolorat. 3. (În expr.) Ieșit din minți = nebun. – V. ieși.
ieșitelor
IEȘÍT2, -Ă, ieșiți, -te, adj. 1. Scos în relief; proeminent. 2. (În expr.) Ieșit de soare (sau la spălat) = decolorat. 3. (În expr.) Ieșit din minți = nebun. – V. ieși.
ieșitul
IEȘÍT2, -Ă, ieșiți, -te, adj. 1. Scos în relief; proeminent. 2. (În expr.) Ieșit de soare (sau la spălat) = decolorat. 3. (În expr.) Ieșit din minți = nebun. – V. ieși.
ieșitului
IEȘÍT2, -Ă, ieșiți, -te, adj. 1. Scos în relief; proeminent. 2. (În expr.) Ieșit de soare (sau la spălat) = decolorat. 3. (În expr.) Ieșit din minți = nebun. – V. ieși.
ieșitura
IEȘITÚRĂ, ieșituri, s. f. (Înv.) Partea ieșită în afară (la o construcție, la o piesă etc.); proeminență, ieșind. – Ieși + suf. -tură. DOOM
ieșitúră (înv.) s. f., g.-d. art. ieșitúrii; pl. ieșitúri
ieșituri
IEȘITÚRĂ, ieșituri, s. f. (Înv.) Partea ieșită în afară (la o construcție, la o piesă etc.); proeminență, ieșind. – Ieși + suf. -tură. DOOM
ieșitúră (înv.) s. f., g.-d. art. ieșitúrii; pl. ieșitúri
ieșiturii
IEȘITÚRĂ, ieșituri, s. f. (Înv.) Partea ieșită în afară (la o construcție, la o piesă etc.); proeminență, ieșind. – Ieși + suf. -tură. DOOM
ieșitúră (înv.) s. f., g.-d. art. ieșitúrii; pl. ieșitúri
ieșiturile
IEȘITÚRĂ, ieșituri, s. f. (Înv.) Partea ieșită în afară (la o construcție, la o piesă etc.); proeminență, ieșind. – Ieși + suf. -tură. DOOM
ieșitúră (înv.) s. f., g.-d. art. ieșitúrii; pl. ieșitúri
ieșiturilor
IEȘITÚRĂ, ieșituri, s. f. (Înv.) Partea ieșită în afară (la o construcție, la o piesă etc.); proeminență, ieșind. – Ieși + suf. -tură. DOOM
ieșitúră (înv.) s. f., g.-d. art. ieșitúrii; pl. ieșitúri
ieșiși
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșiți
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
ieșiți
IEȘÍT2, -Ă, ieșiți, -te, adj. 1. Scos în relief; proeminent. 2. (În expr.) Ieșit de soare (sau la spălat) = decolorat. 3. (În expr.) Ieșit din minți = nebun. – V. ieși.
ieșiții
IEȘÍT2, -Ă, ieșiți, -te, adj. 1. Scos în relief; proeminent. 2. (În expr.) Ieșit de soare (sau la spălat) = decolorat. 3. (În expr.) Ieșit din minți = nebun. – V. ieși.
ieșiților
IEȘÍT2, -Ă, ieșiți, -te, adj. 1. Scos în relief; proeminent. 2. (În expr.) Ieșit de soare (sau la spălat) = decolorat. 3. (În expr.) Ieșit din minți = nebun. – V. ieși.
iești
IÁSCĂ s. f. Nume dat mai multor ciuperci parazite în formă de copită de cal, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor și care, tratate special, erau folosite, în trecut, la aprins focul sau, în medicina populară, ca hemostatic (Fomes și Phellinus). ◊ Expr. A se face iască = a) a se usca; b) a slăbi foarte mult. – Lat. esca „hrană; medicament”.
ieștii
IÁSCĂ s. f. Nume dat mai multor ciuperci parazite în formă de copită de cal, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor și care, tratate special, erau folosite, în trecut, la aprins focul sau, în medicina populară, ca hemostatic (Fomes și Phellinus). ◊ Expr. A se face iască = a) a se usca; b) a slăbi foarte mult. – Lat. esca „hrană; medicament”.
ieștile
IÁSCĂ s. f. Nume dat mai multor ciuperci parazite în formă de copită de cal, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor și care, tratate special, erau folosite, în trecut, la aprins focul sau, în medicina populară, ca hemostatic (Fomes și Phellinus). ◊ Expr. A se face iască = a) a se usca; b) a slăbi foarte mult. – Lat. esca „hrană; medicament”.
ieștilor
IÁSCĂ s. f. Nume dat mai multor ciuperci parazite în formă de copită de cal, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor și care, tratate special, erau folosite, în trecut, la aprins focul sau, în medicina populară, ca hemostatic (Fomes și Phellinus). ◊ Expr. A se face iască = a) a se usca; b) a slăbi foarte mult. – Lat. esca „hrană; medicament”.