ida
Ida 1. Munte situat în apropierea Troiei. Se spunea că acolo ar fi avut loc judecata lui Paris (v. și Aphrodite). 2. Una dintre nimfele care l-au hrănit pe Zeus cînd era copil.
idaea
SMIRDÁR, smirdari, s. m. (Bot.) 1. Mic arbust din regiunea alpină, cu flori roșietice, plăcut mirositoare și cu frunze lucioase, persistente; rododendron, bujor-de-munte (Rhododendron kotschyi). 2. Merișor1. – Cf. scr. smrdeli, bg. smradljak.
idaeus
ZMEURÁR, zmeurari, s. m. (Bot.) Zmeur. [Pr.: zme-u-] – Zmeur + suf. -ar.
idas
Idas, unul dintre fiii lui Aphareus. Împreună cu fratele său, Lynceus, Idas a participat la expediția argonauților și la vînătoarea mistrețului din Calydon. S-a căsătorit cu Marpessa, fiica lui Evenus. Îndrăgostit și el de Marpessa, Apollo i-a răpit-o, dar Idas s-a luat după fugari și și-a luat înapoi soția. Un alt episod legat de numele lui Idas este cel al luptei dintre Idas și Lynceus pe de o parte și verii lor, Castor și Pollux, pe de altă parte. Dioscurii le-au furat pe Hilaira și Phoebe, cu care urmau să se căsătorească fiii lui Aphareus. Idas și Lynceus au pornit pe urmele lor. În încăierarea care are loc cu acest prilej, Castor e ucis de către Lynceus, iar acesta din urmă e omorît, la rîndul lui, de către Pollux. În momentul în care Idas e pe punctul de a-l ucide pe Pollux intervine însă Zeus: pentru a-și salva fiul, el îl ridică la ceruri, fulgerîndu-l în același timp pe Idas cu trăsnetul său.
ide
ÍDE s. f. pl. Nume dat zilei a cincisprezecea din lunile martie, mai, iulie și octombrie și zilei a treisprezecea din celelalte luni din calendarul roman. – Din fr. ides, lat. idus. DOOM
íde s. f. pl.
idea
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
ideabil
IDEÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care se poate gândi, imagina, idea. [Pron. -de-a-. / cf. it. ideabile].
ideai
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
ideal
IDEÁL, -Ă, (1, 2) ideali, -e, adj., (3) idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Model, noimă, țel suprem care determină felul și caracterul comportamentului indivizilor sau al grupurilor sociale; reprezentare a acestui țel. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis. DOOM
ideál2 (-de-a-) s. n., pl. ideáluri
ideal
IDEÁL, -Ă, ideali, -e, adj., IDEÁL, idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Scopul suprem spre care se îndreaptă în mod conștient și metodic năzuințele și activitatea creatoare umană în toate domeniile ei, gradul cel mai înalt și mai greu de ajuns al perfecțiunii într-o direcție. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis.
ideala
IDEÁL, -Ă, (1, 2) ideali, -e, adj., (3) idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Model, noimă, țel suprem care determină felul și caracterul comportamentului indivizilor sau al grupurilor sociale; reprezentare a acestui țel. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis. DOOM
ideál2 (-de-a-) s. n., pl. ideáluri
ideale
IDEÁL, -Ă, (1, 2) ideali, -e, adj., (3) idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Model, noimă, țel suprem care determină felul și caracterul comportamentului indivizilor sau al grupurilor sociale; reprezentare a acestui țel. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis. DOOM
ideál2 (-de-a-) s. n., pl. ideáluri
idealei
IDEÁL, -Ă, (1, 2) ideali, -e, adj., (3) idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Model, noimă, țel suprem care determină felul și caracterul comportamentului indivizilor sau al grupurilor sociale; reprezentare a acestui țel. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis. DOOM
ideál2 (-de-a-) s. n., pl. ideáluri
idealele
IDEÁL, -Ă, (1, 2) ideali, -e, adj., (3) idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Model, noimă, țel suprem care determină felul și caracterul comportamentului indivizilor sau al grupurilor sociale; reprezentare a acestui țel. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis. DOOM
ideál2 (-de-a-) s. n., pl. ideáluri
idealelor
IDEÁL, -Ă, (1, 2) ideali, -e, adj., (3) idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Model, noimă, țel suprem care determină felul și caracterul comportamentului indivizilor sau al grupurilor sociale; reprezentare a acestui țel. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis. DOOM
ideál2 (-de-a-) s. n., pl. ideáluri
ideali
IDEÁL, -Ă, (1, 2) ideali, -e, adj., (3) idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Model, noimă, țel suprem care determină felul și caracterul comportamentului indivizilor sau al grupurilor sociale; reprezentare a acestui țel. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis. DOOM
ideál2 (-de-a-) s. n., pl. ideáluri
idealii
IDEÁL, -Ă, (1, 2) ideali, -e, adj., (3) idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Model, noimă, țel suprem care determină felul și caracterul comportamentului indivizilor sau al grupurilor sociale; reprezentare a acestui țel. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis. DOOM
ideál2 (-de-a-) s. n., pl. ideáluri
idealilor
IDEÁL, -Ă, (1, 2) ideali, -e, adj., (3) idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Model, noimă, țel suprem care determină felul și caracterul comportamentului indivizilor sau al grupurilor sociale; reprezentare a acestui țel. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis. DOOM
ideál2 (-de-a-) s. n., pl. ideáluri
idealism
IDEALÍSM s. n. 1. Atitudine exprimată prin urmărirea dezinteresată a unui ideal social, moral, estetic. 2. (Fil.) Concepție potrivit căreia doar spiritul are existență reală, celelalte domenii fiind descrise ca reprezentări ale spiritului. 3. (Rar) Caracterul omului idealist (2). [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalisme. DOOM
idealísm (-de-a-) s. n.
idealist
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealist
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealista
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealista
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealiste
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealiste
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealistei
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealistei
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealistele
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealistele
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealistelor
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealistelor
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealistic
IDEALÍSTIC, -Ă, idealistici, -ce, adj. (Rar) 1. (Fil.) Propriu doctrinei idealiste. 2. Care aspiră spre un ideal; p. ext. lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Idealist + suf. -ic.
idealistica
IDEALÍSTIC, -Ă, idealistici, -ce, adj. (Rar) 1. (Fil.) Propriu doctrinei idealiste. 2. Care aspiră spre un ideal; p. ext. lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Idealist + suf. -ic.
idealistice
IDEALÍSTIC, -Ă, idealistici, -ce, adj. (Rar) 1. (Fil.) Propriu doctrinei idealiste. 2. Care aspiră spre un ideal; p. ext. lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Idealist + suf. -ic.
idealisticei
IDEALÍSTIC, -Ă, idealistici, -ce, adj. (Rar) 1. (Fil.) Propriu doctrinei idealiste. 2. Care aspiră spre un ideal; p. ext. lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Idealist + suf. -ic.
idealisticele
IDEALÍSTIC, -Ă, idealistici, -ce, adj. (Rar) 1. (Fil.) Propriu doctrinei idealiste. 2. Care aspiră spre un ideal; p. ext. lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Idealist + suf. -ic.
idealisticelor
IDEALÍSTIC, -Ă, idealistici, -ce, adj. (Rar) 1. (Fil.) Propriu doctrinei idealiste. 2. Care aspiră spre un ideal; p. ext. lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Idealist + suf. -ic.
idealistici
IDEALÍSTIC, -Ă, idealistici, -ce, adj. (Rar) 1. (Fil.) Propriu doctrinei idealiste. 2. Care aspiră spre un ideal; p. ext. lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Idealist + suf. -ic.
idealisticii
IDEALÍSTIC, -Ă, idealistici, -ce, adj. (Rar) 1. (Fil.) Propriu doctrinei idealiste. 2. Care aspiră spre un ideal; p. ext. lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Idealist + suf. -ic.
idealisticilor
IDEALÍSTIC, -Ă, idealistici, -ce, adj. (Rar) 1. (Fil.) Propriu doctrinei idealiste. 2. Care aspiră spre un ideal; p. ext. lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Idealist + suf. -ic.
idealisticul
IDEALÍSTIC, -Ă, idealistici, -ce, adj. (Rar) 1. (Fil.) Propriu doctrinei idealiste. 2. Care aspiră spre un ideal; p. ext. lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Idealist + suf. -ic.
idealisticului
IDEALÍSTIC, -Ă, idealistici, -ce, adj. (Rar) 1. (Fil.) Propriu doctrinei idealiste. 2. Care aspiră spre un ideal; p. ext. lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Idealist + suf. -ic.
idealistul
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealistul
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealistului
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealistului
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealitate
IDEALITÁTE s. f. (Rar) Însușirea a ceea ce este ideal. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalité. DOOM
idealitáte (rar) (-de-a-) s. f., g.-d. art. idealitắții
idealitatea
IDEALITÁTE s. f. (Rar) Însușirea a ceea ce este ideal. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalité. DOOM
idealitáte (rar) (-de-a-) s. f., g.-d. art. idealitắții
idealități
IDEALITÁTE s. f. (Rar) Însușirea a ceea ce este ideal. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalité. DOOM
idealitáte (rar) (-de-a-) s. f., g.-d. art. idealitắții
idealității
IDEALITÁTE s. f. (Rar) Însușirea a ceea ce este ideal. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalité. DOOM
idealitáte (rar) (-de-a-) s. f., g.-d. art. idealitắții
idealiza
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizai
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizam
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizant
IDEALIZÁNT, -Ă, idealizanți, -te, adj. (Rar) Care idealizează. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalisant. DOOM
idealizánt (rar) (-de-a-) adj. m., pl. idealizánți; f. idealizántă, pl. idealizánte
idealizanta
IDEALIZÁNT, -Ă, idealizanți, -te, adj. (Rar) Care idealizează. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalisant. DOOM
idealizánt (rar) (-de-a-) adj. m., pl. idealizánți; f. idealizántă, pl. idealizánte
idealizante
IDEALIZÁNT, -Ă, idealizanți, -te, adj. (Rar) Care idealizează. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalisant. DOOM
idealizánt (rar) (-de-a-) adj. m., pl. idealizánți; f. idealizántă, pl. idealizánte
idealizantei
IDEALIZÁNT, -Ă, idealizanți, -te, adj. (Rar) Care idealizează. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalisant. DOOM
idealizánt (rar) (-de-a-) adj. m., pl. idealizánți; f. idealizántă, pl. idealizánte
idealizantele
IDEALIZÁNT, -Ă, idealizanți, -te, adj. (Rar) Care idealizează. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalisant. DOOM
idealizánt (rar) (-de-a-) adj. m., pl. idealizánți; f. idealizántă, pl. idealizánte
idealizantelor
IDEALIZÁNT, -Ă, idealizanți, -te, adj. (Rar) Care idealizează. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalisant. DOOM
idealizánt (rar) (-de-a-) adj. m., pl. idealizánți; f. idealizántă, pl. idealizánte
idealizantul
IDEALIZÁNT, -Ă, idealizanți, -te, adj. (Rar) Care idealizează. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalisant. DOOM
idealizánt (rar) (-de-a-) adj. m., pl. idealizánți; f. idealizántă, pl. idealizánte
idealizantului
IDEALIZÁNT, -Ă, idealizanți, -te, adj. (Rar) Care idealizează. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalisant. DOOM
idealizánt (rar) (-de-a-) adj. m., pl. idealizánți; f. idealizántă, pl. idealizánte
idealizanți
IDEALIZÁNT, -Ă, idealizanți, -te, adj. (Rar) Care idealizează. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalisant. DOOM
idealizánt (rar) (-de-a-) adj. m., pl. idealizánți; f. idealizántă, pl. idealizánte
idealizanții
IDEALIZÁNT, -Ă, idealizanți, -te, adj. (Rar) Care idealizează. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalisant. DOOM
idealizánt (rar) (-de-a-) adj. m., pl. idealizánți; f. idealizántă, pl. idealizánte
idealizanților
IDEALIZÁNT, -Ă, idealizanți, -te, adj. (Rar) Care idealizează. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalisant. DOOM
idealizánt (rar) (-de-a-) adj. m., pl. idealizánți; f. idealizántă, pl. idealizánte
idealizare
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizare
IDEALIZÁRE, idealizări, s. f. Acțiunea de a idealiza și rezultatul ei; încercarea de a atribui unei ființe sau unui lucru însușiri deosebite. ♦ Transfigurare, în cadrul unei opere de artă, a realității, în vederea realizării unui ideal estetic. [Pr.: -de-a-] – V. idealiza. DOOM
idealizáre (-de-a-) s. f., g.-d. art. idealizắrii; pl. idealizắri
idealizarea
IDEALIZÁRE, idealizări, s. f. Acțiunea de a idealiza și rezultatul ei; încercarea de a atribui unei ființe sau unui lucru însușiri deosebite. ♦ Transfigurare, în cadrul unei opere de artă, a realității, în vederea realizării unui ideal estetic. [Pr.: -de-a-] – V. idealiza. DOOM
idealizáre (-de-a-) s. f., g.-d. art. idealizắrii; pl. idealizắri
idealizară
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizarăm
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizarăți
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizase
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizasem
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizaseră
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizaserăm
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizaserăți
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizaseși
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizaseți
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizat
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizat
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser.
idealizata
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser.
idealizate
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser.
idealizatei
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser.
idealizatele
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser.
idealizatelor
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser.
idealizatul
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser.
idealizatului
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser.
idealizau
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizași
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizați
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizați
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser.
idealizații
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser.
idealizaților
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser.
idealizează
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizez
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizeze
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizezi
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizând
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizînd
IDEALIZÁ, idealizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliser. DOOM
idealizá (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizeáză
idealizări
IDEALIZÁRE, idealizări, s. f. Acțiunea de a idealiza și rezultatul ei; încercarea de a atribui unei ființe sau unui lucru însușiri deosebite. ♦ Transfigurare, în cadrul unei opere de artă, a realității, în vederea realizării unui ideal estetic. [Pr.: -de-a-] – V. idealiza. DOOM
idealizáre (-de-a-) s. f., g.-d. art. idealizắrii; pl. idealizắri
idealizării
IDEALIZÁRE, idealizări, s. f. Acțiunea de a idealiza și rezultatul ei; încercarea de a atribui unei ființe sau unui lucru însușiri deosebite. ♦ Transfigurare, în cadrul unei opere de artă, a realității, în vederea realizării unui ideal estetic. [Pr.: -de-a-] – V. idealiza. DOOM
idealizáre (-de-a-) s. f., g.-d. art. idealizắrii; pl. idealizắri
idealizările
IDEALIZÁRE, idealizări, s. f. Acțiunea de a idealiza și rezultatul ei; încercarea de a atribui unei ființe sau unui lucru însușiri deosebite. ♦ Transfigurare, în cadrul unei opere de artă, a realității, în vederea realizării unui ideal estetic. [Pr.: -de-a-] – V. idealiza. DOOM
idealizáre (-de-a-) s. f., g.-d. art. idealizắrii; pl. idealizắri
idealizărilor
IDEALIZÁRE, idealizări, s. f. Acțiunea de a idealiza și rezultatul ei; încercarea de a atribui unei ființe sau unui lucru însușiri deosebite. ♦ Transfigurare, în cadrul unei opere de artă, a realității, în vederea realizării unui ideal estetic. [Pr.: -de-a-] – V. idealiza. DOOM
idealizáre (-de-a-) s. f., g.-d. art. idealizắrii; pl. idealizắri
idealiști
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealiști
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealiștii
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealiștii
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealiștilor
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealiștilor
IDEALÍST, -Ă, idealiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține idealismului (1), privitor la idealism. ♦ (Substantivat) Adept al idealismului (1). 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aspiră spre un ideal; p. ext. (om) lipsit de simțul realității, de spirit practic. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéaliste. DOOM
idealíst (-de-a-) adj. m., s. m., pl. idealíști; f. idealístă, pl. idealíste
idealul
IDEÁL, -Ă, (1, 2) ideali, -e, adj., (3) idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Model, noimă, țel suprem care determină felul și caracterul comportamentului indivizilor sau al grupurilor sociale; reprezentare a acestui țel. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis. DOOM
ideál2 (-de-a-) s. n., pl. ideáluri
idealul
IDEÁL, -Ă, ideali, -e, adj., IDEÁL, idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Scopul suprem spre care se îndreaptă în mod conștient și metodic năzuințele și activitatea creatoare umană în toate domeniile ei, gradul cel mai înalt și mai greu de ajuns al perfecțiunii într-o direcție. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis.
idealului
IDEÁL, -Ă, (1, 2) ideali, -e, adj., (3) idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Model, noimă, țel suprem care determină felul și caracterul comportamentului indivizilor sau al grupurilor sociale; reprezentare a acestui țel. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis. DOOM
ideál2 (-de-a-) s. n., pl. ideáluri
idealului
IDEÁL, -Ă, ideali, -e, adj., IDEÁL, idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Scopul suprem spre care se îndreaptă în mod conștient și metodic năzuințele și activitatea creatoare umană în toate domeniile ei, gradul cel mai înalt și mai greu de ajuns al perfecțiunii într-o direcție. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis.
idealuri
IDEÁL, -Ă, ideali, -e, adj., IDEÁL, idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Scopul suprem spre care se îndreaptă în mod conștient și metodic năzuințele și activitatea creatoare umană în toate domeniile ei, gradul cel mai înalt și mai greu de ajuns al perfecțiunii într-o direcție. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis.
idealurile
IDEÁL, -Ă, ideali, -e, adj., IDEÁL, idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Scopul suprem spre care se îndreaptă în mod conștient și metodic năzuințele și activitatea creatoare umană în toate domeniile ei, gradul cel mai înalt și mai greu de ajuns al perfecțiunii într-o direcție. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis.
idealurilor
IDEÁL, -Ă, ideali, -e, adj., IDEÁL, idealuri, s. n. 1. Adj. Care atinge perfecțiunea; perfect, desăvârșit. 2. Adj. Care ține de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S. n. Scopul suprem spre care se îndreaptă în mod conștient și metodic năzuințele și activitatea creatoare umană în toate domeniile ei, gradul cel mai înalt și mai greu de ajuns al perfecțiunii într-o direcție. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis.
ideam
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
ideare
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
ideare
IDEÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a idea. [Pr.: -de-a-] – V. idea.
ideară
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
idearăm
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
idearăți
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
idease
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
ideasem
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
ideaseră
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
ideaserăm
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
ideaserăți
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
ideaseși
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
ideaseți
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
ideat
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
ideat
IDEÁT, -Ă, ideați, -te, adj. (Rar) Imaginat. [Pr.: -de-at] – V. idea.
ideata
IDEÁT, -Ă, ideați, -te, adj. (Rar) Imaginat. [Pr.: -de-at] – V. idea.
ideate
IDEÁT, -Ă, ideați, -te, adj. (Rar) Imaginat. [Pr.: -de-at] – V. idea.
ideatei
IDEÁT, -Ă, ideați, -te, adj. (Rar) Imaginat. [Pr.: -de-at] – V. idea.
ideatele
IDEÁT, -Ă, ideați, -te, adj. (Rar) Imaginat. [Pr.: -de-at] – V. idea.
ideatelor
IDEÁT, -Ă, ideați, -te, adj. (Rar) Imaginat. [Pr.: -de-at] – V. idea.
ideatic
IDEÁTIC, -Ă, ideatici, -ce, adj. Referitor la idei, de idei. [Pr.: -de-a-] – Din ideație. DOOM
ideátic (-de-a-) adj. m., pl. ideátici; f. ideátică, pl. ideátice
ideatica
IDEÁTIC, -Ă, ideatici, -ce, adj. Referitor la idei, de idei. [Pr.: -de-a-] – Din ideație. DOOM
ideátic (-de-a-) adj. m., pl. ideátici; f. ideátică, pl. ideátice
ideatice
IDEÁTIC, -Ă, ideatici, -ce, adj. Referitor la idei, de idei. [Pr.: -de-a-] – Din ideație. DOOM
ideátic (-de-a-) adj. m., pl. ideátici; f. ideátică, pl. ideátice
ideaticei
IDEÁTIC, -Ă, ideatici, -ce, adj. Referitor la idei, de idei. [Pr.: -de-a-] – Din ideație. DOOM
ideátic (-de-a-) adj. m., pl. ideátici; f. ideátică, pl. ideátice
ideaticele
IDEÁTIC, -Ă, ideatici, -ce, adj. Referitor la idei, de idei. [Pr.: -de-a-] – Din ideație. DOOM
ideátic (-de-a-) adj. m., pl. ideátici; f. ideátică, pl. ideátice
ideaticelor
IDEÁTIC, -Ă, ideatici, -ce, adj. Referitor la idei, de idei. [Pr.: -de-a-] – Din ideație. DOOM
ideátic (-de-a-) adj. m., pl. ideátici; f. ideátică, pl. ideátice
ideatici
IDEÁTIC, -Ă, ideatici, -ce, adj. Referitor la idei, de idei. [Pr.: -de-a-] – Din ideație. DOOM
ideátic (-de-a-) adj. m., pl. ideátici; f. ideátică, pl. ideátice
ideaticii
IDEÁTIC, -Ă, ideatici, -ce, adj. Referitor la idei, de idei. [Pr.: -de-a-] – Din ideație. DOOM
ideátic (-de-a-) adj. m., pl. ideátici; f. ideátică, pl. ideátice
ideaticilor
IDEÁTIC, -Ă, ideatici, -ce, adj. Referitor la idei, de idei. [Pr.: -de-a-] – Din ideație. DOOM
ideátic (-de-a-) adj. m., pl. ideátici; f. ideátică, pl. ideátice
ideaticul
IDEÁTIC, -Ă, ideatici, -ce, adj. Referitor la idei, de idei. [Pr.: -de-a-] – Din ideație. DOOM
ideátic (-de-a-) adj. m., pl. ideátici; f. ideátică, pl. ideátice
ideaticului
IDEÁTIC, -Ă, ideatici, -ce, adj. Referitor la idei, de idei. [Pr.: -de-a-] – Din ideație. DOOM
ideátic (-de-a-) adj. m., pl. ideátici; f. ideátică, pl. ideátice
ideativ
IDEATÍV, -Ă, ideativi, -e, adj. (Rar) 1. Care generează idei. 2. Ideatic. [Pr.: -de-a-] – Din engl. ideative.
ideativa
IDEATÍV, -Ă, ideativi, -e, adj. (Rar) 1. Care generează idei. 2. Ideatic. [Pr.: -de-a-] – Din engl. ideative.
ideative
IDEATÍV, -Ă, ideativi, -e, adj. (Rar) 1. Care generează idei. 2. Ideatic. [Pr.: -de-a-] – Din engl. ideative.
ideativei
IDEATÍV, -Ă, ideativi, -e, adj. (Rar) 1. Care generează idei. 2. Ideatic. [Pr.: -de-a-] – Din engl. ideative.
ideativele
IDEATÍV, -Ă, ideativi, -e, adj. (Rar) 1. Care generează idei. 2. Ideatic. [Pr.: -de-a-] – Din engl. ideative.
ideativelor
IDEATÍV, -Ă, ideativi, -e, adj. (Rar) 1. Care generează idei. 2. Ideatic. [Pr.: -de-a-] – Din engl. ideative.
ideativi
IDEATÍV, -Ă, ideativi, -e, adj. (Rar) 1. Care generează idei. 2. Ideatic. [Pr.: -de-a-] – Din engl. ideative.
ideativii
IDEATÍV, -Ă, ideativi, -e, adj. (Rar) 1. Care generează idei. 2. Ideatic. [Pr.: -de-a-] – Din engl. ideative.
ideativilor
IDEATÍV, -Ă, ideativi, -e, adj. (Rar) 1. Care generează idei. 2. Ideatic. [Pr.: -de-a-] – Din engl. ideative.
ideativul
IDEATÍV, -Ă, ideativi, -e, adj. (Rar) 1. Care generează idei. 2. Ideatic. [Pr.: -de-a-] – Din engl. ideative.
ideativului
IDEATÍV, -Ă, ideativi, -e, adj. (Rar) 1. Care generează idei. 2. Ideatic. [Pr.: -de-a-] – Din engl. ideative.
ideatul
IDEÁT, -Ă, ideați, -te, adj. (Rar) Imaginat. [Pr.: -de-at] – V. idea.
ideatului
IDEÁT, -Ă, ideați, -te, adj. (Rar) Imaginat. [Pr.: -de-at] – V. idea.
ideau
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
ideași
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
ideați
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
ideați
IDEÁT, -Ă, ideați, -te, adj. (Rar) Imaginat. [Pr.: -de-at] – V. idea.
ideația
IDEÁȚIE s. f. Proces (psihic) de formare și de înlănțuire a ideilor. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéation. DOOM
ideáție (-de-a-ți-e) s. f., art. ideáția (-ți-a), g.-d. ideáții, art. ideáției
ideație
IDEÁȚIE s. f. Proces (psihic) de formare și de înlănțuire a ideilor. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéation. DOOM
ideáție (-de-a-ți-e) s. f., art. ideáția (-ți-a), g.-d. ideáții, art. ideáției
ideației
IDEÁȚIE s. f. Proces (psihic) de formare și de înlănțuire a ideilor. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéation. DOOM
ideáție (-de-a-ți-e) s. f., art. ideáția (-ți-a), g.-d. ideáții, art. ideáției
ideații
IDEÁT, -Ă, ideați, -te, adj. (Rar) Imaginat. [Pr.: -de-at] – V. idea.
ideații
IDEÁȚIE s. f. Proces (psihic) de formare și de înlănțuire a ideilor. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéation. DOOM
ideáție (-de-a-ți-e) s. f., art. ideáția (-ți-a), g.-d. ideáții, art. ideáției
ideațiile
IDEÁȚIE s. f. Proces (psihic) de formare și de înlănțuire a ideilor. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéation. DOOM
ideáție (-de-a-ți-e) s. f., art. ideáția (-ți-a), g.-d. ideáții, art. ideáției
ideațiilor
IDEÁȚIE s. f. Proces (psihic) de formare și de înlănțuire a ideilor. [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéation. DOOM
ideáție (-de-a-ți-e) s. f., art. ideáția (-ți-a), g.-d. ideáții, art. ideáției
ideaților
IDEÁT, -Ă, ideați, -te, adj. (Rar) Imaginat. [Pr.: -de-at] – V. idea.
ideațiune
IDEAȚIÚNE s.f. v. ideație.
idee
IDÉE, idei, s. f. 1. Termen generic pentru diferite forme ale cunoașterii logice; noțiune, concept. 2. Principiu, teză cuprinzătoare, teză fundamentală, concepție, gândire, fel de a vedea. ♦ Opinie, părere, gând, convingere, judecată. ◊ Expr. A (nu) avea idee = a (nu) avea cunoștințe (sumare), a (nu) fi informat (despre ceva). Ce idee! = exclamație de dezaprobare. Dă-mi o idee = ajută-mă cu o sugestie sau să găsesc o soluție. ♦ Intenție, plan, proiect. ♦ Concepție de bază care determină conținutul unei opere literare, artistice sau științifice; elaborare originală a gândirii în domeniul literar, artistic sau științific. 3. (În expr.) Idee fixă = imagine, gând delirant izolat, intens și durabil, lipsit de rațiune. ♦ Teamă, grijă cu privire la ceva, panică. ◊ Expr. (Fam.) A băga (pe cineva) sau a intra la (o) idee (sau la idei) = a face să se îngrijoreze, să se teamă sau a se îngrijora, a se teme. 4. (În expr.) O idee (de...) = o cantitate mică, redusă etc. O idee mai mare. – Din fr. idée, lat. idea. DOOM
idée s. f., art. idéea, g.-d. art. idéii; pl. idéi, art. idéile (-de-i-)
ideea
IDÉE, idei, s. f. 1. Termen generic pentru diferite forme ale cunoașterii logice; noțiune, concept. 2. Principiu, teză cuprinzătoare, teză fundamentală, concepție, gândire, fel de a vedea. ♦ Opinie, părere, gând, convingere, judecată. ◊ Expr. A (nu) avea idee = a (nu) avea cunoștințe (sumare), a (nu) fi informat (despre ceva). Ce idee! = exclamație de dezaprobare. Dă-mi o idee = ajută-mă cu o sugestie sau să găsesc o soluție. ♦ Intenție, plan, proiect. ♦ Concepție de bază care determină conținutul unei opere literare, artistice sau științifice; elaborare originală a gândirii în domeniul literar, artistic sau științific. 3. (În expr.) Idee fixă = imagine, gând delirant izolat, intens și durabil, lipsit de rațiune. ♦ Teamă, grijă cu privire la ceva, panică. ◊ Expr. (Fam.) A băga (pe cineva) sau a intra la (o) idee (sau la idei) = a face să se îngrijoreze, să se teamă sau a se îngrijora, a se teme. 4. (În expr.) O idee (de...) = o cantitate mică, redusă etc. O idee mai mare. – Din fr. idée, lat. idea. DOOM
idée s. f., art. idéea, g.-d. art. idéii; pl. idéi, art. idéile (-de-i-)
ideează
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
ideez
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
ideeze
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
ideezi
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
idei
IDÉE, idei, s. f. 1. Termen generic pentru diferite forme ale cunoașterii logice; noțiune, concept. 2. Principiu, teză cuprinzătoare, teză fundamentală, concepție, gândire, fel de a vedea. ♦ Opinie, părere, gând, convingere, judecată. ◊ Expr. A (nu) avea idee = a (nu) avea cunoștințe (sumare), a (nu) fi informat (despre ceva). Ce idee! = exclamație de dezaprobare. Dă-mi o idee = ajută-mă cu o sugestie sau să găsesc o soluție. ♦ Intenție, plan, proiect. ♦ Concepție de bază care determină conținutul unei opere literare, artistice sau științifice; elaborare originală a gândirii în domeniul literar, artistic sau științific. 3. (În expr.) Idee fixă = imagine, gând delirant izolat, intens și durabil, lipsit de rațiune. ♦ Teamă, grijă cu privire la ceva, panică. ◊ Expr. (Fam.) A băga (pe cineva) sau a intra la (o) idee (sau la idei) = a face să se îngrijoreze, să se teamă sau a se îngrijora, a se teme. 4. (În expr.) O idee (de...) = o cantitate mică, redusă etc. O idee mai mare. – Din fr. idée, lat. idea. DOOM
idée s. f., art. idéea, g.-d. art. idéii; pl. idéi, art. idéile (-de-i-)
ideii
IDÉE, idei, s. f. 1. Termen generic pentru diferite forme ale cunoașterii logice; noțiune, concept. 2. Principiu, teză cuprinzătoare, teză fundamentală, concepție, gândire, fel de a vedea. ♦ Opinie, părere, gând, convingere, judecată. ◊ Expr. A (nu) avea idee = a (nu) avea cunoștințe (sumare), a (nu) fi informat (despre ceva). Ce idee! = exclamație de dezaprobare. Dă-mi o idee = ajută-mă cu o sugestie sau să găsesc o soluție. ♦ Intenție, plan, proiect. ♦ Concepție de bază care determină conținutul unei opere literare, artistice sau științifice; elaborare originală a gândirii în domeniul literar, artistic sau științific. 3. (În expr.) Idee fixă = imagine, gând delirant izolat, intens și durabil, lipsit de rațiune. ♦ Teamă, grijă cu privire la ceva, panică. ◊ Expr. (Fam.) A băga (pe cineva) sau a intra la (o) idee (sau la idei) = a face să se îngrijoreze, să se teamă sau a se îngrijora, a se teme. 4. (În expr.) O idee (de...) = o cantitate mică, redusă etc. O idee mai mare. – Din fr. idée, lat. idea. DOOM
idée s. f., art. idéea, g.-d. art. idéii; pl. idéi, art. idéile (-de-i-)
ideile
IDÉE, idei, s. f. 1. Termen generic pentru diferite forme ale cunoașterii logice; noțiune, concept. 2. Principiu, teză cuprinzătoare, teză fundamentală, concepție, gândire, fel de a vedea. ♦ Opinie, părere, gând, convingere, judecată. ◊ Expr. A (nu) avea idee = a (nu) avea cunoștințe (sumare), a (nu) fi informat (despre ceva). Ce idee! = exclamație de dezaprobare. Dă-mi o idee = ajută-mă cu o sugestie sau să găsesc o soluție. ♦ Intenție, plan, proiect. ♦ Concepție de bază care determină conținutul unei opere literare, artistice sau științifice; elaborare originală a gândirii în domeniul literar, artistic sau științific. 3. (În expr.) Idee fixă = imagine, gând delirant izolat, intens și durabil, lipsit de rațiune. ♦ Teamă, grijă cu privire la ceva, panică. ◊ Expr. (Fam.) A băga (pe cineva) sau a intra la (o) idee (sau la idei) = a face să se îngrijoreze, să se teamă sau a se îngrijora, a se teme. 4. (În expr.) O idee (de...) = o cantitate mică, redusă etc. O idee mai mare. – Din fr. idée, lat. idea. DOOM
idée s. f., art. idéea, g.-d. art. idéii; pl. idéi, art. idéile (-de-i-)
ideilor
IDÉE, idei, s. f. 1. Termen generic pentru diferite forme ale cunoașterii logice; noțiune, concept. 2. Principiu, teză cuprinzătoare, teză fundamentală, concepție, gândire, fel de a vedea. ♦ Opinie, părere, gând, convingere, judecată. ◊ Expr. A (nu) avea idee = a (nu) avea cunoștințe (sumare), a (nu) fi informat (despre ceva). Ce idee! = exclamație de dezaprobare. Dă-mi o idee = ajută-mă cu o sugestie sau să găsesc o soluție. ♦ Intenție, plan, proiect. ♦ Concepție de bază care determină conținutul unei opere literare, artistice sau științifice; elaborare originală a gândirii în domeniul literar, artistic sau științific. 3. (În expr.) Idee fixă = imagine, gând delirant izolat, intens și durabil, lipsit de rațiune. ♦ Teamă, grijă cu privire la ceva, panică. ◊ Expr. (Fam.) A băga (pe cineva) sau a intra la (o) idee (sau la idei) = a face să se îngrijoreze, să se teamă sau a se îngrijora, a se teme. 4. (În expr.) O idee (de...) = o cantitate mică, redusă etc. O idee mai mare. – Din fr. idée, lat. idea. DOOM
idée s. f., art. idéea, g.-d. art. idéii; pl. idéi, art. idéile (-de-i-)
idele
ÍDE s. f. pl. Nume dat zilei a cincisprezecea din lunile martie, mai, iulie și octombrie și zilei a treisprezecea din celelalte luni din calendarul roman. – Din fr. ides, lat. idus. DOOM
íde s. f. pl.
idelogicește
IDEOLOGICÉȘTE adv. (Rar) Din punctul de vedere al ideologiei filosofice, morale, religioase etc. [Pr.: -de-o-] – Ideologic + suf. -ește.
idelor
ÍDE s. f. pl. Nume dat zilei a cincisprezecea din lunile martie, mai, iulie și octombrie și zilei a treisprezecea din celelalte luni din calendarul roman. – Din fr. ides, lat. idus. DOOM
íde s. f. pl.
idem
ÍDEM adv. (Folosit în lucrări, indicații bibliografice și acte administrative pentru evitarea repetării unor date, titluri, citate etc.) Același, la fel, tot așa. [Abr.: id.] – Cuv. lat. DOOM
ídem (lat.) adv.; abr. id.
idempotența
IDEMPOTÉNȚĂ s.f. (Mat.) Proprietate a elementelor unei mulțimi având o operație binară, astfel ca prin compunere cu ele însele să rămână neschimbate. [< fr. idempotence, cf. lat. idem – același, potentia – putere]. DOOM
idempoténță s. f., g.-d. art. idempoténței
idempotențe
IDEMPOTÉNȚĂ s.f. (Mat.) Proprietate a elementelor unei mulțimi având o operație binară, astfel ca prin compunere cu ele însele să rămână neschimbate. [< fr. idempotence, cf. lat. idem – același, potentia – putere]. DOOM
idempoténță s. f., g.-d. art. idempoténței
idempotenței
IDEMPOTÉNȚĂ s.f. (Mat.) Proprietate a elementelor unei mulțimi având o operație binară, astfel ca prin compunere cu ele însele să rămână neschimbate. [< fr. idempotence, cf. lat. idem – același, potentia – putere]. DOOM
idempoténță s. f., g.-d. art. idempoténței
identic
IDÉNTIC, -Ă, identici, -ce, adj. Care coincide întru totul cu ceva sau cu cineva; la fel cu altceva sau cu altcineva; aidoma, întocmai. – Din fr. identique, lat. identicus. DOOM
idéntic adj. m., pl. idéntici; f. idéntică, pl. idéntice
identica
IDÉNTIC, -Ă, identici, -ce, adj. Care coincide întru totul cu ceva sau cu cineva; la fel cu altceva sau cu altcineva; aidoma, întocmai. – Din fr. identique, lat. identicus. DOOM
idéntic adj. m., pl. idéntici; f. idéntică, pl. idéntice
identice
IDÉNTIC, -Ă, identici, -ce, adj. Care coincide întru totul cu ceva sau cu cineva; la fel cu altceva sau cu altcineva; aidoma, întocmai. – Din fr. identique, lat. identicus. DOOM
idéntic adj. m., pl. idéntici; f. idéntică, pl. idéntice
identicei
IDÉNTIC, -Ă, identici, -ce, adj. Care coincide întru totul cu ceva sau cu cineva; la fel cu altceva sau cu altcineva; aidoma, întocmai. – Din fr. identique, lat. identicus. DOOM
idéntic adj. m., pl. idéntici; f. idéntică, pl. idéntice
identicele
IDÉNTIC, -Ă, identici, -ce, adj. Care coincide întru totul cu ceva sau cu cineva; la fel cu altceva sau cu altcineva; aidoma, întocmai. – Din fr. identique, lat. identicus. DOOM
idéntic adj. m., pl. idéntici; f. idéntică, pl. idéntice
identicelor
IDÉNTIC, -Ă, identici, -ce, adj. Care coincide întru totul cu ceva sau cu cineva; la fel cu altceva sau cu altcineva; aidoma, întocmai. – Din fr. identique, lat. identicus. DOOM
idéntic adj. m., pl. idéntici; f. idéntică, pl. idéntice
identici
IDÉNTIC, -Ă, identici, -ce, adj. Care coincide întru totul cu ceva sau cu cineva; la fel cu altceva sau cu altcineva; aidoma, întocmai. – Din fr. identique, lat. identicus. DOOM
idéntic adj. m., pl. idéntici; f. idéntică, pl. idéntice
identicii
IDÉNTIC, -Ă, identici, -ce, adj. Care coincide întru totul cu ceva sau cu cineva; la fel cu altceva sau cu altcineva; aidoma, întocmai. – Din fr. identique, lat. identicus. DOOM
idéntic adj. m., pl. idéntici; f. idéntică, pl. idéntice
identicilor
IDÉNTIC, -Ă, identici, -ce, adj. Care coincide întru totul cu ceva sau cu cineva; la fel cu altceva sau cu altcineva; aidoma, întocmai. – Din fr. identique, lat. identicus. DOOM
idéntic adj. m., pl. idéntici; f. idéntică, pl. idéntice
identicul
IDÉNTIC, -Ă, identici, -ce, adj. Care coincide întru totul cu ceva sau cu cineva; la fel cu altceva sau cu altcineva; aidoma, întocmai. – Din fr. identique, lat. identicus. DOOM
idéntic adj. m., pl. idéntici; f. idéntică, pl. idéntice
identicului
IDÉNTIC, -Ă, identici, -ce, adj. Care coincide întru totul cu ceva sau cu cineva; la fel cu altceva sau cu altcineva; aidoma, întocmai. – Din fr. identique, lat. identicus. DOOM
idéntic adj. m., pl. idéntici; f. idéntică, pl. idéntice
identific
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identifica
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificabil
IDENTIFICÁBIL, -Ă, identificabili, -e, adj. Care poate fi identificat, recunoscut. – Identifica + suf. -bil. Cf. fr. identifiable. DOOM
identificábil adj. m., pl. identificábili; f. identificábilă, pl. identificábile
identificabila
IDENTIFICÁBIL, -Ă, identificabili, -e, adj. Care poate fi identificat, recunoscut. – Identifica + suf. -bil. Cf. fr. identifiable. DOOM
identificábil adj. m., pl. identificábili; f. identificábilă, pl. identificábile
identificabile
IDENTIFICÁBIL, -Ă, identificabili, -e, adj. Care poate fi identificat, recunoscut. – Identifica + suf. -bil. Cf. fr. identifiable. DOOM
identificábil adj. m., pl. identificábili; f. identificábilă, pl. identificábile
identificabilei
IDENTIFICÁBIL, -Ă, identificabili, -e, adj. Care poate fi identificat, recunoscut. – Identifica + suf. -bil. Cf. fr. identifiable. DOOM
identificábil adj. m., pl. identificábili; f. identificábilă, pl. identificábile
identificabilele
IDENTIFICÁBIL, -Ă, identificabili, -e, adj. Care poate fi identificat, recunoscut. – Identifica + suf. -bil. Cf. fr. identifiable. DOOM
identificábil adj. m., pl. identificábili; f. identificábilă, pl. identificábile
identificabilelor
IDENTIFICÁBIL, -Ă, identificabili, -e, adj. Care poate fi identificat, recunoscut. – Identifica + suf. -bil. Cf. fr. identifiable. DOOM
identificábil adj. m., pl. identificábili; f. identificábilă, pl. identificábile
identificabili
IDENTIFICÁBIL, -Ă, identificabili, -e, adj. Care poate fi identificat, recunoscut. – Identifica + suf. -bil. Cf. fr. identifiable. DOOM
identificábil adj. m., pl. identificábili; f. identificábilă, pl. identificábile
identificabilii
IDENTIFICÁBIL, -Ă, identificabili, -e, adj. Care poate fi identificat, recunoscut. – Identifica + suf. -bil. Cf. fr. identifiable. DOOM
identificábil adj. m., pl. identificábili; f. identificábilă, pl. identificábile
identificabililor
IDENTIFICÁBIL, -Ă, identificabili, -e, adj. Care poate fi identificat, recunoscut. – Identifica + suf. -bil. Cf. fr. identifiable. DOOM
identificábil adj. m., pl. identificábili; f. identificábilă, pl. identificábile
identificabilul
IDENTIFICÁBIL, -Ă, identificabili, -e, adj. Care poate fi identificat, recunoscut. – Identifica + suf. -bil. Cf. fr. identifiable. DOOM
identificábil adj. m., pl. identificábili; f. identificábilă, pl. identificábile
identificabilului
IDENTIFICÁBIL, -Ă, identificabili, -e, adj. Care poate fi identificat, recunoscut. – Identifica + suf. -bil. Cf. fr. identifiable. DOOM
identificábil adj. m., pl. identificábili; f. identificábilă, pl. identificábile
identificai
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificam
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificare
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificare
IDENTIFICÁRE, identificări, s. f. Acțiunea de a (se) identifica și rezultatul ei. – V. identifica. DOOM
identificáre s. f., g.-d. art. identificắrii; pl. identificắri
identificarea
IDENTIFICÁRE, identificări, s. f. Acțiunea de a (se) identifica și rezultatul ei. – V. identifica. DOOM
identificáre s. f., g.-d. art. identificắrii; pl. identificắri
identificară
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificarăm
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificarăți
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificase
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificasem
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificaseră
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificaserăm
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificaserăți
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificaseși
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificaseți
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificat
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificat
IDENTIFICÁT, -Ă, identificați, -te, adj. Căruia i s-a constatat, stabilit identitatea; recunoscut. – V. identifica.
identificata
IDENTIFICÁT, -Ă, identificați, -te, adj. Căruia i s-a constatat, stabilit identitatea; recunoscut. – V. identifica.
identificate
IDENTIFICÁT, -Ă, identificați, -te, adj. Căruia i s-a constatat, stabilit identitatea; recunoscut. – V. identifica.
identificatei
IDENTIFICÁT, -Ă, identificați, -te, adj. Căruia i s-a constatat, stabilit identitatea; recunoscut. – V. identifica.
identificatele
IDENTIFICÁT, -Ă, identificați, -te, adj. Căruia i s-a constatat, stabilit identitatea; recunoscut. – V. identifica.
identificatelor
IDENTIFICÁT, -Ă, identificați, -te, adj. Căruia i s-a constatat, stabilit identitatea; recunoscut. – V. identifica.
identificatul
IDENTIFICÁT, -Ă, identificați, -te, adj. Căruia i s-a constatat, stabilit identitatea; recunoscut. – V. identifica.
identificatului
IDENTIFICÁT, -Ă, identificați, -te, adj. Căruia i s-a constatat, stabilit identitatea; recunoscut. – V. identifica.
identificau
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificași
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificați
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificați
IDENTIFICÁT, -Ă, identificați, -te, adj. Căruia i s-a constatat, stabilit identitatea; recunoscut. – V. identifica.
identificație
IDENTIFICÁȚIE s. f. Proces psihic prin care o persoană se confundă cu o altă persoană. – Din fr. identification. DOOM
identificáție (med.) (-ți-e) s. f., art. identificáția (-ți-a), g.-d. identificáții, art. identificáției
identificații
IDENTIFICÁT, -Ă, identificați, -te, adj. Căruia i s-a constatat, stabilit identitatea; recunoscut. – V. identifica.
identificaților
IDENTIFICÁT, -Ă, identificați, -te, adj. Căruia i s-a constatat, stabilit identitatea; recunoscut. – V. identifica.
identifice
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identifici
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificând
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificînd
IDENTIFICÁ, identífic, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaște. ♦ A considera mai multe noțiuni, obiecte, ființe etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune în situația cuiva, a simți sau a acționa așa cum ar face-o altul, a deveni același cu... – Din fr. identifier, lat. identificare. DOOM
identificá (a ~) vb., ind. prez. 3 identífică
identificări
IDENTIFICÁRE, identificări, s. f. Acțiunea de a (se) identifica și rezultatul ei. – V. identifica. DOOM
identificáre s. f., g.-d. art. identificắrii; pl. identificắri
identificării
IDENTIFICÁRE, identificări, s. f. Acțiunea de a (se) identifica și rezultatul ei. – V. identifica. DOOM
identificáre s. f., g.-d. art. identificắrii; pl. identificắri
identificările
IDENTIFICÁRE, identificări, s. f. Acțiunea de a (se) identifica și rezultatul ei. – V. identifica. DOOM
identificáre s. f., g.-d. art. identificắrii; pl. identificắri
identificărilor
IDENTIFICÁRE, identificări, s. f. Acțiunea de a (se) identifica și rezultatul ei. – V. identifica. DOOM
identificáre s. f., g.-d. art. identificắrii; pl. identificắri
identitar
IDENTITÁR, -Ă, identitari, -e, adj. Care ține de identitate, care conferă identitate. – Din fr. identitaire. DOOM
identitár adj. m., pl. identitári; f. identitáră, pl. identitáre
identitara
IDENTITÁR, -Ă, identitari, -e, adj. Care ține de identitate, care conferă identitate. – Din fr. identitaire. DOOM
identitár adj. m., pl. identitári; f. identitáră, pl. identitáre
identitare
IDENTITÁR, -Ă, identitari, -e, adj. Care ține de identitate, care conferă identitate. – Din fr. identitaire. DOOM
identitár adj. m., pl. identitári; f. identitáră, pl. identitáre
identitarei
IDENTITÁR, -Ă, identitari, -e, adj. Care ține de identitate, care conferă identitate. – Din fr. identitaire. DOOM
identitár adj. m., pl. identitári; f. identitáră, pl. identitáre
identitarele
IDENTITÁR, -Ă, identitari, -e, adj. Care ține de identitate, care conferă identitate. – Din fr. identitaire. DOOM
identitár adj. m., pl. identitári; f. identitáră, pl. identitáre
identitarelor
IDENTITÁR, -Ă, identitari, -e, adj. Care ține de identitate, care conferă identitate. – Din fr. identitaire. DOOM
identitár adj. m., pl. identitári; f. identitáră, pl. identitáre
identitari
IDENTITÁR, -Ă, identitari, -e, adj. Care ține de identitate, care conferă identitate. – Din fr. identitaire. DOOM
identitár adj. m., pl. identitári; f. identitáră, pl. identitáre
identitarii
IDENTITÁR, -Ă, identitari, -e, adj. Care ține de identitate, care conferă identitate. – Din fr. identitaire. DOOM
identitár adj. m., pl. identitári; f. identitáră, pl. identitáre
identitarilor
IDENTITÁR, -Ă, identitari, -e, adj. Care ține de identitate, care conferă identitate. – Din fr. identitaire. DOOM
identitár adj. m., pl. identitári; f. identitáră, pl. identitáre
identitarul
IDENTITÁR, -Ă, identitari, -e, adj. Care ține de identitate, care conferă identitate. – Din fr. identitaire. DOOM
identitár adj. m., pl. identitári; f. identitáră, pl. identitáre
identitarului
IDENTITÁR, -Ă, identitari, -e, adj. Care ține de identitate, care conferă identitate. – Din fr. identitaire. DOOM
identitár adj. m., pl. identitári; f. identitáră, pl. identitáre
identitate
IDENTITÁTE, identități, s. f. 1. Faptul de a fi identic cu sine însuși. ◊ Principiul identității = principiu fundamental al gândirii care impune ca formele logice să păstreze unul și același sens în decursul aceleiași operații. ♦ Asemănare, similitudine perfectă. 2. Ansamblu de date prin care se identifică o persoană. 3. (Mat.) Relație de egalitate în care intervin elemente variabile, adevărată pentru orice valori ale acestor elemente. – Din fr. identité, lat. identitas, -atis. DOOM
identitáte s. f., g.-d. art. identitắții; pl. identitắți
identitatea
IDENTITÁTE, identități, s. f. 1. Faptul de a fi identic cu sine însuși. ◊ Principiul identității = principiu fundamental al gândirii care impune ca formele logice să păstreze unul și același sens în decursul aceleiași operații. ♦ Asemănare, similitudine perfectă. 2. Ansamblu de date prin care se identifică o persoană. 3. (Mat.) Relație de egalitate în care intervin elemente variabile, adevărată pentru orice valori ale acestor elemente. – Din fr. identité, lat. identitas, -atis. DOOM
identitáte s. f., g.-d. art. identitắții; pl. identitắți
identități
IDENTITÁTE, identități, s. f. 1. Faptul de a fi identic cu sine însuși. ◊ Principiul identității = principiu fundamental al gândirii care impune ca formele logice să păstreze unul și același sens în decursul aceleiași operații. ♦ Asemănare, similitudine perfectă. 2. Ansamblu de date prin care se identifică o persoană. 3. (Mat.) Relație de egalitate în care intervin elemente variabile, adevărată pentru orice valori ale acestor elemente. – Din fr. identité, lat. identitas, -atis. DOOM
identitáte s. f., g.-d. art. identitắții; pl. identitắți
identității
IDENTITÁTE, identități, s. f. 1. Faptul de a fi identic cu sine însuși. ◊ Principiul identității = principiu fundamental al gândirii care impune ca formele logice să păstreze unul și același sens în decursul aceleiași operații. ♦ Asemănare, similitudine perfectă. 2. Ansamblu de date prin care se identifică o persoană. 3. (Mat.) Relație de egalitate în care intervin elemente variabile, adevărată pentru orice valori ale acestor elemente. – Din fr. identité, lat. identitas, -atis. DOOM
identitáte s. f., g.-d. art. identitắții; pl. identitắți
identitățile
IDENTITÁTE, identități, s. f. 1. Faptul de a fi identic cu sine însuși. ◊ Principiul identității = principiu fundamental al gândirii care impune ca formele logice să păstreze unul și același sens în decursul aceleiași operații. ♦ Asemănare, similitudine perfectă. 2. Ansamblu de date prin care se identifică o persoană. 3. (Mat.) Relație de egalitate în care intervin elemente variabile, adevărată pentru orice valori ale acestor elemente. – Din fr. identité, lat. identitas, -atis. DOOM
identitáte s. f., g.-d. art. identitắții; pl. identitắți
identităților
IDENTITÁTE, identități, s. f. 1. Faptul de a fi identic cu sine însuși. ◊ Principiul identității = principiu fundamental al gândirii care impune ca formele logice să păstreze unul și același sens în decursul aceleiași operații. ♦ Asemănare, similitudine perfectă. 2. Ansamblu de date prin care se identifică o persoană. 3. (Mat.) Relație de egalitate în care intervin elemente variabile, adevărată pentru orice valori ale acestor elemente. – Din fr. identité, lat. identitas, -atis. DOOM
identitáte s. f., g.-d. art. identitắții; pl. identitắți
ideo
IDEO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) idee”, „de idei”. [Pron. -de-o-. / < fr. idéo-, it. ideo-, cf. lat., gr. idea].
ideofrenia
IDEOFRENÍE s.f. Boală mintală caracterizată printr-o anomalie a ideilor. [Pron. -de-o-, gen. -iei. / < fr. idéophrénie]. DOOM
ideofreníe (-de-o-fre-) s. f., art. ideofrenía, g.-d. ideofreníi, art. ideofreníei
ideofrenie
IDEOFRENÍE s.f. Boală mintală caracterizată printr-o anomalie a ideilor. [Pron. -de-o-, gen. -iei. / < fr. idéophrénie]. DOOM
ideofreníe (-de-o-fre-) s. f., art. ideofrenía, g.-d. ideofreníi, art. ideofreníei
ideofreniei
IDEOFRENÍE s.f. Boală mintală caracterizată printr-o anomalie a ideilor. [Pron. -de-o-, gen. -iei. / < fr. idéophrénie]. DOOM
ideofreníe (-de-o-fre-) s. f., art. ideofrenía, g.-d. ideofreníi, art. ideofreníei
ideofrenii
IDEOFRENÍE s.f. Boală mintală caracterizată printr-o anomalie a ideilor. [Pron. -de-o-, gen. -iei. / < fr. idéophrénie]. DOOM
ideofreníe (-de-o-fre-) s. f., art. ideofrenía, g.-d. ideofreníi, art. ideofreníei
ideogenie
IDEOGENÍE s. f. Formare a ideilor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéogénie. DOOM
ideogeníe (-de-o-) s. f., art. ideogenía, g.-d. ideogeníi, art. ideogeníei
ideografia
IDEOGRAFÍE, ideografii, s. f. Sistem de scriere cu ajutorul ideogramelor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéographie. DOOM
ideografíe (-de-o-gra-) s. f., art. ideografía, g.-d. art. ideografíei; pl. ideografíi, art. ideografíile
ideografic
IDEOGRÁFIC, -Ă, ideografici, -ce, adj. Care aparține ideografiei, privitor la ideografie; care este scris cu ideograme. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéographique. DOOM
ideográfic (-de-o-gra-) adj. m., pl. ideográfici; f. ideográfică, pl. ideográfice
ideografica
IDEOGRÁFIC, -Ă, ideografici, -ce, adj. Care aparține ideografiei, privitor la ideografie; care este scris cu ideograme. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéographique. DOOM
ideográfic (-de-o-gra-) adj. m., pl. ideográfici; f. ideográfică, pl. ideográfice
ideografice
IDEOGRÁFIC, -Ă, ideografici, -ce, adj. Care aparține ideografiei, privitor la ideografie; care este scris cu ideograme. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéographique. DOOM
ideográfic (-de-o-gra-) adj. m., pl. ideográfici; f. ideográfică, pl. ideográfice
ideograficei
IDEOGRÁFIC, -Ă, ideografici, -ce, adj. Care aparține ideografiei, privitor la ideografie; care este scris cu ideograme. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéographique. DOOM
ideográfic (-de-o-gra-) adj. m., pl. ideográfici; f. ideográfică, pl. ideográfice
ideograficele
IDEOGRÁFIC, -Ă, ideografici, -ce, adj. Care aparține ideografiei, privitor la ideografie; care este scris cu ideograme. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéographique. DOOM
ideográfic (-de-o-gra-) adj. m., pl. ideográfici; f. ideográfică, pl. ideográfice
ideograficelor
IDEOGRÁFIC, -Ă, ideografici, -ce, adj. Care aparține ideografiei, privitor la ideografie; care este scris cu ideograme. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéographique. DOOM
ideográfic (-de-o-gra-) adj. m., pl. ideográfici; f. ideográfică, pl. ideográfice
ideografici
IDEOGRÁFIC, -Ă, ideografici, -ce, adj. Care aparține ideografiei, privitor la ideografie; care este scris cu ideograme. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéographique. DOOM
ideográfic (-de-o-gra-) adj. m., pl. ideográfici; f. ideográfică, pl. ideográfice
ideograficii
IDEOGRÁFIC, -Ă, ideografici, -ce, adj. Care aparține ideografiei, privitor la ideografie; care este scris cu ideograme. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéographique. DOOM
ideográfic (-de-o-gra-) adj. m., pl. ideográfici; f. ideográfică, pl. ideográfice
ideograficilor
IDEOGRÁFIC, -Ă, ideografici, -ce, adj. Care aparține ideografiei, privitor la ideografie; care este scris cu ideograme. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéographique. DOOM
ideográfic (-de-o-gra-) adj. m., pl. ideográfici; f. ideográfică, pl. ideográfice
ideograficul
IDEOGRÁFIC, -Ă, ideografici, -ce, adj. Care aparține ideografiei, privitor la ideografie; care este scris cu ideograme. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéographique. DOOM
ideográfic (-de-o-gra-) adj. m., pl. ideográfici; f. ideográfică, pl. ideográfice
ideograficului
IDEOGRÁFIC, -Ă, ideografici, -ce, adj. Care aparține ideografiei, privitor la ideografie; care este scris cu ideograme. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéographique. DOOM
ideográfic (-de-o-gra-) adj. m., pl. ideográfici; f. ideográfică, pl. ideográfice
ideografie
IDEOGRAFÍE, ideografii, s. f. Sistem de scriere cu ajutorul ideogramelor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéographie. DOOM
ideografíe (-de-o-gra-) s. f., art. ideografía, g.-d. art. ideografíei; pl. ideografíi, art. ideografíile
ideografiei
IDEOGRAFÍE, ideografii, s. f. Sistem de scriere cu ajutorul ideogramelor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéographie. DOOM
ideografíe (-de-o-gra-) s. f., art. ideografía, g.-d. art. ideografíei; pl. ideografíi, art. ideografíile
ideografii
IDEOGRAFÍE, ideografii, s. f. Sistem de scriere cu ajutorul ideogramelor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéographie. DOOM
ideografíe (-de-o-gra-) s. f., art. ideografía, g.-d. art. ideografíei; pl. ideografíi, art. ideografíile
ideografiile
IDEOGRAFÍE, ideografii, s. f. Sistem de scriere cu ajutorul ideogramelor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéographie. DOOM
ideografíe (-de-o-gra-) s. f., art. ideografía, g.-d. art. ideografíei; pl. ideografíi, art. ideografíile
ideografiilor
IDEOGRAFÍE, ideografii, s. f. Sistem de scriere cu ajutorul ideogramelor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéographie. DOOM
ideografíe (-de-o-gra-) s. f., art. ideografía, g.-d. art. ideografíei; pl. ideografíi, art. ideografíile
ideograma
IDEOGRÁMĂ, ideograme, s. f. Semn grafic care notează un cuvânt nu prin litere, ci prin desemnarea noțiunii și care este folosit în unele limbi. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéogramme. DOOM
ideográmă (semn grafic) (-de-o-gra-) s. f., g.-d. art. ideográmei; pl. ideográme
ideograme
IDEOGRÁMĂ, ideograme, s. f. Semn grafic care notează un cuvânt nu prin litere, ci prin desemnarea noțiunii și care este folosit în unele limbi. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéogramme. DOOM
ideográmă (semn grafic) (-de-o-gra-) s. f., g.-d. art. ideográmei; pl. ideográme
ideogramei
IDEOGRÁMĂ, ideograme, s. f. Semn grafic care notează un cuvânt nu prin litere, ci prin desemnarea noțiunii și care este folosit în unele limbi. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéogramme. DOOM
ideográmă (semn grafic) (-de-o-gra-) s. f., g.-d. art. ideográmei; pl. ideográme
ideogramele
IDEOGRÁMĂ, ideograme, s. f. Semn grafic care notează un cuvânt nu prin litere, ci prin desemnarea noțiunii și care este folosit în unele limbi. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéogramme. DOOM
ideográmă (semn grafic) (-de-o-gra-) s. f., g.-d. art. ideográmei; pl. ideográme
ideogramelor
IDEOGRÁMĂ, ideograme, s. f. Semn grafic care notează un cuvânt nu prin litere, ci prin desemnarea noțiunii și care este folosit în unele limbi. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéogramme. DOOM
ideográmă (semn grafic) (-de-o-gra-) s. f., g.-d. art. ideográmei; pl. ideográme
ideolog
IDEOLÓG, -Ă, ideologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care formulează, apără și reprezintă ideologia unor categorii sociale, unor curente etc. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologue. DOOM
ideológă (rar) (-de-o-) s. f., g.-d. art. ideológei; pl. ideológe
ideologa
IDEOLÓG, -Ă, ideologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care formulează, apără și reprezintă ideologia unor categorii sociale, unor curente etc. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologue. DOOM
ideológă (rar) (-de-o-) s. f., g.-d. art. ideológei; pl. ideológe
ideologe
IDEOLÓG, -Ă, ideologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care formulează, apără și reprezintă ideologia unor categorii sociale, unor curente etc. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologue. DOOM
ideológă (rar) (-de-o-) s. f., g.-d. art. ideológei; pl. ideológe
ideologei
IDEOLÓG, -Ă, ideologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care formulează, apără și reprezintă ideologia unor categorii sociale, unor curente etc. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologue. DOOM
ideológă (rar) (-de-o-) s. f., g.-d. art. ideológei; pl. ideológe
ideologele
IDEOLÓG, -Ă, ideologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care formulează, apără și reprezintă ideologia unor categorii sociale, unor curente etc. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologue. DOOM
ideológă (rar) (-de-o-) s. f., g.-d. art. ideológei; pl. ideológe
ideologelor
IDEOLÓG, -Ă, ideologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care formulează, apără și reprezintă ideologia unor categorii sociale, unor curente etc. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologue. DOOM
ideológă (rar) (-de-o-) s. f., g.-d. art. ideológei; pl. ideológe
ideologi
IDEOLÓG, -Ă, ideologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care formulează, apără și reprezintă ideologia unor categorii sociale, unor curente etc. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologue. DOOM
ideológă (rar) (-de-o-) s. f., g.-d. art. ideológei; pl. ideológe
ideologia
IDEOLOGÍE, ideologii, s. f. Totalitatea ideilor și concepțiilor filosofice, morale, religioase etc. care reflectă, într-o formă teoretică, interesele și aspirațiile unor categorii într-o anumită epocă. ♦ P. restr. Totalitatea ideilor și concepțiilor care constituie partea teoretică a unui curent, a unui sistem etc. ♦ Știință care are ca obiect de cercetare studiul ideilor, al legilor și al originii lor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologie. DOOM
ideologíe (-de-o-) s. f., art. ideología, g.-d. art. ideologíei; pl. ideologíi, art. ideologíile
ideologic
IDEOLÓGIC, -Ă, ideologici, -ce, adj. Care aparține ideologiei, privitor la ideologie; care exprimă ideologia cuiva. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologique. DOOM
ideológic (-de-o-) adj. m., pl. ideológici; f. ideológică, pl. ideológice
ideologica
IDEOLÓGIC, -Ă, ideologici, -ce, adj. Care aparține ideologiei, privitor la ideologie; care exprimă ideologia cuiva. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologique. DOOM
ideológic (-de-o-) adj. m., pl. ideológici; f. ideológică, pl. ideológice
ideologice
IDEOLÓGIC, -Ă, ideologici, -ce, adj. Care aparține ideologiei, privitor la ideologie; care exprimă ideologia cuiva. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologique. DOOM
ideológic (-de-o-) adj. m., pl. ideológici; f. ideológică, pl. ideológice
ideologicei
IDEOLÓGIC, -Ă, ideologici, -ce, adj. Care aparține ideologiei, privitor la ideologie; care exprimă ideologia cuiva. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologique. DOOM
ideológic (-de-o-) adj. m., pl. ideológici; f. ideológică, pl. ideológice
ideologicele
IDEOLÓGIC, -Ă, ideologici, -ce, adj. Care aparține ideologiei, privitor la ideologie; care exprimă ideologia cuiva. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologique. DOOM
ideológic (-de-o-) adj. m., pl. ideológici; f. ideológică, pl. ideológice
ideologicelor
IDEOLÓGIC, -Ă, ideologici, -ce, adj. Care aparține ideologiei, privitor la ideologie; care exprimă ideologia cuiva. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologique. DOOM
ideológic (-de-o-) adj. m., pl. ideológici; f. ideológică, pl. ideológice
ideologicește
IDEOLOGICÉȘTE adv. Din punctul de vedere al ideologiei filozofice, morale, religioase etc. [Pr.: -de-o-] – Ideologic + suf. -ește. DOOM
ideologicéște (înv.) (-de-o-) adv.
ideologici
IDEOLÓGIC, -Ă, ideologici, -ce, adj. Care aparține ideologiei, privitor la ideologie; care exprimă ideologia cuiva. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologique. DOOM
ideológic (-de-o-) adj. m., pl. ideológici; f. ideológică, pl. ideológice
ideologicii
IDEOLÓGIC, -Ă, ideologici, -ce, adj. Care aparține ideologiei, privitor la ideologie; care exprimă ideologia cuiva. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologique. DOOM
ideológic (-de-o-) adj. m., pl. ideológici; f. ideológică, pl. ideológice
ideologicilor
IDEOLÓGIC, -Ă, ideologici, -ce, adj. Care aparține ideologiei, privitor la ideologie; care exprimă ideologia cuiva. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologique. DOOM
ideológic (-de-o-) adj. m., pl. ideológici; f. ideológică, pl. ideológice
ideologicul
IDEOLÓGIC, -Ă, ideologici, -ce, adj. Care aparține ideologiei, privitor la ideologie; care exprimă ideologia cuiva. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologique. DOOM
ideológic (-de-o-) adj. m., pl. ideológici; f. ideológică, pl. ideológice
ideologicului
IDEOLÓGIC, -Ă, ideologici, -ce, adj. Care aparține ideologiei, privitor la ideologie; care exprimă ideologia cuiva. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologique. DOOM
ideológic (-de-o-) adj. m., pl. ideológici; f. ideológică, pl. ideológice
ideologie
IDEOLOGÍE, ideologii, s. f. Totalitatea ideilor și concepțiilor filosofice, morale, religioase etc. care reflectă, într-o formă teoretică, interesele și aspirațiile unor categorii într-o anumită epocă. ♦ P. restr. Totalitatea ideilor și concepțiilor care constituie partea teoretică a unui curent, a unui sistem etc. ♦ Știință care are ca obiect de cercetare studiul ideilor, al legilor și al originii lor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologie. DOOM
ideologíe (-de-o-) s. f., art. ideología, g.-d. art. ideologíei; pl. ideologíi, art. ideologíile
ideologiei
IDEOLOGÍE, ideologii, s. f. Totalitatea ideilor și concepțiilor filosofice, morale, religioase etc. care reflectă, într-o formă teoretică, interesele și aspirațiile unor categorii într-o anumită epocă. ♦ P. restr. Totalitatea ideilor și concepțiilor care constituie partea teoretică a unui curent, a unui sistem etc. ♦ Știință care are ca obiect de cercetare studiul ideilor, al legilor și al originii lor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologie. DOOM
ideologíe (-de-o-) s. f., art. ideología, g.-d. art. ideologíei; pl. ideologíi, art. ideologíile
ideologii
IDEOLÓG, -Ă, ideologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care formulează, apără și reprezintă ideologia unor categorii sociale, unor curente etc. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologue. DOOM
ideológă (rar) (-de-o-) s. f., g.-d. art. ideológei; pl. ideológe
ideologii
IDEOLOGÍE, ideologii, s. f. Totalitatea ideilor și concepțiilor filosofice, morale, religioase etc. care reflectă, într-o formă teoretică, interesele și aspirațiile unor categorii într-o anumită epocă. ♦ P. restr. Totalitatea ideilor și concepțiilor care constituie partea teoretică a unui curent, a unui sistem etc. ♦ Știință care are ca obiect de cercetare studiul ideilor, al legilor și al originii lor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologie. DOOM
ideologíe (-de-o-) s. f., art. ideología, g.-d. art. ideologíei; pl. ideologíi, art. ideologíile
ideologiile
IDEOLOGÍE, ideologii, s. f. Totalitatea ideilor și concepțiilor filosofice, morale, religioase etc. care reflectă, într-o formă teoretică, interesele și aspirațiile unor categorii într-o anumită epocă. ♦ P. restr. Totalitatea ideilor și concepțiilor care constituie partea teoretică a unui curent, a unui sistem etc. ♦ Știință care are ca obiect de cercetare studiul ideilor, al legilor și al originii lor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologie. DOOM
ideologíe (-de-o-) s. f., art. ideología, g.-d. art. ideologíei; pl. ideologíi, art. ideologíile
ideologiilor
IDEOLOGÍE, ideologii, s. f. Totalitatea ideilor și concepțiilor filosofice, morale, religioase etc. care reflectă, într-o formă teoretică, interesele și aspirațiile unor categorii într-o anumită epocă. ♦ P. restr. Totalitatea ideilor și concepțiilor care constituie partea teoretică a unui curent, a unui sistem etc. ♦ Știință care are ca obiect de cercetare studiul ideilor, al legilor și al originii lor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologie. DOOM
ideologíe (-de-o-) s. f., art. ideología, g.-d. art. ideologíei; pl. ideologíi, art. ideologíile
ideologilor
IDEOLÓG, -Ă, ideologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care formulează, apără și reprezintă ideologia unor categorii sociale, unor curente etc. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologue. DOOM
ideológă (rar) (-de-o-) s. f., g.-d. art. ideológei; pl. ideológe
ideologul
IDEOLÓG, -Ă, ideologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care formulează, apără și reprezintă ideologia unor categorii sociale, unor curente etc. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologue. DOOM
ideológă (rar) (-de-o-) s. f., g.-d. art. ideológei; pl. ideológe
ideologului
IDEOLÓG, -Ă, ideologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care formulează, apără și reprezintă ideologia unor categorii sociale, unor curente etc. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologue. DOOM
ideológă (rar) (-de-o-) s. f., g.-d. art. ideológei; pl. ideológe
ideomotoare
IDEOMOTÓR, -OÁRE adj. Psihomotor. ◊ Proces ideomotor = proces prin care toate reprezentările noastre se prelungesc în mișcări mai mult sau mai puțin săvârșite. [< fr. idéo-moteur].
ideomotoarea
IDEOMOTÓR, -OÁRE adj. Psihomotor. ◊ Proces ideomotor = proces prin care toate reprezentările noastre se prelungesc în mișcări mai mult sau mai puțin săvârșite. [< fr. idéo-moteur].
ideomotoarei
IDEOMOTÓR, -OÁRE adj. Psihomotor. ◊ Proces ideomotor = proces prin care toate reprezentările noastre se prelungesc în mișcări mai mult sau mai puțin săvârșite. [< fr. idéo-moteur].
ideomotoarele
IDEOMOTÓR, -OÁRE adj. Psihomotor. ◊ Proces ideomotor = proces prin care toate reprezentările noastre se prelungesc în mișcări mai mult sau mai puțin săvârșite. [< fr. idéo-moteur].
ideomotoarelor
IDEOMOTÓR, -OÁRE adj. Psihomotor. ◊ Proces ideomotor = proces prin care toate reprezentările noastre se prelungesc în mișcări mai mult sau mai puțin săvârșite. [< fr. idéo-moteur].
ideomotor
IDEOMOTÓR, -OÁRE adj. Psihomotor. ◊ Proces ideomotor = proces prin care toate reprezentările noastre se prelungesc în mișcări mai mult sau mai puțin săvârșite. [< fr. idéo-moteur].
ideomotori
IDEOMOTÓR, -OÁRE adj. Psihomotor. ◊ Proces ideomotor = proces prin care toate reprezentările noastre se prelungesc în mișcări mai mult sau mai puțin săvârșite. [< fr. idéo-moteur].
ideomotorii
IDEOMOTÓR, -OÁRE adj. Psihomotor. ◊ Proces ideomotor = proces prin care toate reprezentările noastre se prelungesc în mișcări mai mult sau mai puțin săvârșite. [< fr. idéo-moteur].
ideomotorilor
IDEOMOTÓR, -OÁRE adj. Psihomotor. ◊ Proces ideomotor = proces prin care toate reprezentările noastre se prelungesc în mișcări mai mult sau mai puțin săvârșite. [< fr. idéo-moteur].
ideomotorul
IDEOMOTÓR, -OÁRE adj. Psihomotor. ◊ Proces ideomotor = proces prin care toate reprezentările noastre se prelungesc în mișcări mai mult sau mai puțin săvârșite. [< fr. idéo-moteur].
ideomotorului
IDEOMOTÓR, -OÁRE adj. Psihomotor. ◊ Proces ideomotor = proces prin care toate reprezentările noastre se prelungesc în mișcări mai mult sau mai puțin săvârșite. [< fr. idéo-moteur].
ideând
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
ideînd
IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmează să fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
idia
Idia = Idyia.
idicliu
IDICLÍU s. m. v. edecliu.
idil
IDÍLĂ, idile, s. f. Specie de poezie lirică și erotică din sfera poeziei bucolice, în care este prezentată, în formă optimistă sau idealizată, viața și dragostea în cadrul rustic; bucolică. ♦ Iubire curată, naivă și tinerească între persoane de sex opus. [Var.: (înv.) idíl s. n.] – Din fr. idylle. Cf. germ. Idyll. DOOM
idílă s. f., g.-d. art. idílei; pl. idíle
idila
IDÍLĂ, idile, s. f. Specie de poezie lirică și erotică din sfera poeziei bucolice, în care este prezentată, în formă optimistă sau idealizată, viața și dragostea în cadrul rustic; bucolică. ♦ Iubire curată, naivă și tinerească între persoane de sex opus. [Var.: (înv.) idíl s. n.] – Din fr. idylle. Cf. germ. Idyll. DOOM
idílă s. f., g.-d. art. idílei; pl. idíle
idile
IDÍLĂ, idile, s. f. Specie de poezie lirică și erotică din sfera poeziei bucolice, în care este prezentată, în formă optimistă sau idealizată, viața și dragostea în cadrul rustic; bucolică. ♦ Iubire curată, naivă și tinerească între persoane de sex opus. [Var.: (înv.) idíl s. n.] – Din fr. idylle. Cf. germ. Idyll. DOOM
idílă s. f., g.-d. art. idílei; pl. idíle
idilei
IDÍLĂ, idile, s. f. Specie de poezie lirică și erotică din sfera poeziei bucolice, în care este prezentată, în formă optimistă sau idealizată, viața și dragostea în cadrul rustic; bucolică. ♦ Iubire curată, naivă și tinerească între persoane de sex opus. [Var.: (înv.) idíl s. n.] – Din fr. idylle. Cf. germ. Idyll. DOOM
idílă s. f., g.-d. art. idílei; pl. idíle
idilele
IDÍLĂ, idile, s. f. Specie de poezie lirică și erotică din sfera poeziei bucolice, în care este prezentată, în formă optimistă sau idealizată, viața și dragostea în cadrul rustic; bucolică. ♦ Iubire curată, naivă și tinerească între persoane de sex opus. [Var.: (înv.) idíl s. n.] – Din fr. idylle. Cf. germ. Idyll. DOOM
idílă s. f., g.-d. art. idílei; pl. idíle
idilelor
IDÍLĂ, idile, s. f. Specie de poezie lirică și erotică din sfera poeziei bucolice, în care este prezentată, în formă optimistă sau idealizată, viața și dragostea în cadrul rustic; bucolică. ♦ Iubire curată, naivă și tinerească între persoane de sex opus. [Var.: (înv.) idíl s. n.] – Din fr. idylle. Cf. germ. Idyll. DOOM
idílă s. f., g.-d. art. idílei; pl. idíle
idilic
IDÍLIC, -Ă, idilici, -ce, adj. Care se petrece ca într-o idilă; bucolic, pastoral. ♦ (Despre natură) Câmpenesc, rustic; singuratic. ♦ (Despre sentimente) Simplu, naiv. ♦ (Despre poeți) Care scrie idile. – Din fr. idyllique. Cf. germ. idyllisch. DOOM
idílic adj. m., pl. idílici; f. idílică, pl. idílice
idilica
IDÍLIC, -Ă, idilici, -ce, adj. Care se petrece ca într-o idilă; bucolic, pastoral. ♦ (Despre natură) Câmpenesc, rustic; singuratic. ♦ (Despre sentimente) Simplu, naiv. ♦ (Despre poeți) Care scrie idile. – Din fr. idyllique. Cf. germ. idyllisch. DOOM
idílic adj. m., pl. idílici; f. idílică, pl. idílice
idilice
IDÍLIC, -Ă, idilici, -ce, adj. Care se petrece ca într-o idilă; bucolic, pastoral. ♦ (Despre natură) Câmpenesc, rustic; singuratic. ♦ (Despre sentimente) Simplu, naiv. ♦ (Despre poeți) Care scrie idile. – Din fr. idyllique. Cf. germ. idyllisch. DOOM
idílic adj. m., pl. idílici; f. idílică, pl. idílice
idilicei
IDÍLIC, -Ă, idilici, -ce, adj. Care se petrece ca într-o idilă; bucolic, pastoral. ♦ (Despre natură) Câmpenesc, rustic; singuratic. ♦ (Despre sentimente) Simplu, naiv. ♦ (Despre poeți) Care scrie idile. – Din fr. idyllique. Cf. germ. idyllisch. DOOM
idílic adj. m., pl. idílici; f. idílică, pl. idílice
idilicele
IDÍLIC, -Ă, idilici, -ce, adj. Care se petrece ca într-o idilă; bucolic, pastoral. ♦ (Despre natură) Câmpenesc, rustic; singuratic. ♦ (Despre sentimente) Simplu, naiv. ♦ (Despre poeți) Care scrie idile. – Din fr. idyllique. Cf. germ. idyllisch. DOOM
idílic adj. m., pl. idílici; f. idílică, pl. idílice
idilicelor
IDÍLIC, -Ă, idilici, -ce, adj. Care se petrece ca într-o idilă; bucolic, pastoral. ♦ (Despre natură) Câmpenesc, rustic; singuratic. ♦ (Despre sentimente) Simplu, naiv. ♦ (Despre poeți) Care scrie idile. – Din fr. idyllique. Cf. germ. idyllisch. DOOM
idílic adj. m., pl. idílici; f. idílică, pl. idílice
idilici
IDÍLIC, -Ă, idilici, -ce, adj. Care se petrece ca într-o idilă; bucolic, pastoral. ♦ (Despre natură) Câmpenesc, rustic; singuratic. ♦ (Despre sentimente) Simplu, naiv. ♦ (Despre poeți) Care scrie idile. – Din fr. idyllique. Cf. germ. idyllisch. DOOM
idílic adj. m., pl. idílici; f. idílică, pl. idílice
idilicii
IDÍLIC, -Ă, idilici, -ce, adj. Care se petrece ca într-o idilă; bucolic, pastoral. ♦ (Despre natură) Câmpenesc, rustic; singuratic. ♦ (Despre sentimente) Simplu, naiv. ♦ (Despre poeți) Care scrie idile. – Din fr. idyllique. Cf. germ. idyllisch. DOOM
idílic adj. m., pl. idílici; f. idílică, pl. idílice
idilicilor
IDÍLIC, -Ă, idilici, -ce, adj. Care se petrece ca într-o idilă; bucolic, pastoral. ♦ (Despre natură) Câmpenesc, rustic; singuratic. ♦ (Despre sentimente) Simplu, naiv. ♦ (Despre poeți) Care scrie idile. – Din fr. idyllique. Cf. germ. idyllisch. DOOM
idílic adj. m., pl. idílici; f. idílică, pl. idílice
idilicul
IDÍLIC, -Ă, idilici, -ce, adj. Care se petrece ca într-o idilă; bucolic, pastoral. ♦ (Despre natură) Câmpenesc, rustic; singuratic. ♦ (Despre sentimente) Simplu, naiv. ♦ (Despre poeți) Care scrie idile. – Din fr. idyllique. Cf. germ. idyllisch. DOOM
idílic adj. m., pl. idílici; f. idílică, pl. idílice
idilicului
IDÍLIC, -Ă, idilici, -ce, adj. Care se petrece ca într-o idilă; bucolic, pastoral. ♦ (Despre natură) Câmpenesc, rustic; singuratic. ♦ (Despre sentimente) Simplu, naiv. ♦ (Despre poeți) Care scrie idile. – Din fr. idyllique. Cf. germ. idyllisch. DOOM
idílic adj. m., pl. idílici; f. idílică, pl. idílice
idilism
IDILÍSM s. n. 1. Caracteristică a ceea ce este idilic; caracter rustic-idealizat al unei opere literare sau al unei literaturi. 2. Caracter romanțios, sentimental al unei opere de artă. 3. Preferință pentru elemente idilice. – Idilă + suf. -ism. DOOM
idilísm s. n.
idilismul
IDILÍSM s. n. 1. Caracteristică a ceea ce este idilic; caracter rustic-idealizat al unei opere literare sau al unei literaturi. 2. Caracter romanțios, sentimental al unei opere de artă. 3. Preferință pentru elemente idilice. – Idilă + suf. -ism. DOOM
idilísm s. n.
idilismului
IDILÍSM s. n. 1. Caracteristică a ceea ce este idilic; caracter rustic-idealizat al unei opere literare sau al unei literaturi. 2. Caracter romanțios, sentimental al unei opere de artă. 3. Preferință pentru elemente idilice. – Idilă + suf. -ism. DOOM
idilísm s. n.
idiliza
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizai
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizam
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizare
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizare
IDILIZÁRE, idilizări, s. f. Acțiunea de a idiliza și rezultatul ei. – V. idiliza. DOOM
idilizáre s. f., g.-d. art. idilizắrii; pl. idilizắri
idilizarea
IDILIZÁRE, idilizări, s. f. Acțiunea de a idiliza și rezultatul ei. – V. idiliza. DOOM
idilizáre s. f., g.-d. art. idilizắrii; pl. idilizắri
idilizară
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizarăm
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizarăți
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizase
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizasem
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizaseră
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizaserăm
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizaserăți
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizaseși
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizaseți
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizat
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizat
IDILIZÁT, -Ă, idilizați, -te, adj. Care este prezentat idilic; înfrumusețat. – V. idiliza.
idilizata
IDILIZÁT, -Ă, idilizați, -te, adj. Care este prezentat idilic; înfrumusețat. – V. idiliza.
idilizate
IDILIZÁT, -Ă, idilizați, -te, adj. Care este prezentat idilic; înfrumusețat. – V. idiliza.
idilizatei
IDILIZÁT, -Ă, idilizați, -te, adj. Care este prezentat idilic; înfrumusețat. – V. idiliza.
idilizatele
IDILIZÁT, -Ă, idilizați, -te, adj. Care este prezentat idilic; înfrumusețat. – V. idiliza.
idilizatelor
IDILIZÁT, -Ă, idilizați, -te, adj. Care este prezentat idilic; înfrumusețat. – V. idiliza.
idilizatul
IDILIZÁT, -Ă, idilizați, -te, adj. Care este prezentat idilic; înfrumusețat. – V. idiliza.
idilizatului
IDILIZÁT, -Ă, idilizați, -te, adj. Care este prezentat idilic; înfrumusețat. – V. idiliza.
idilizau
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizași
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizați
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizați
IDILIZÁT, -Ă, idilizați, -te, adj. Care este prezentat idilic; înfrumusețat. – V. idiliza.
idilizații
IDILIZÁT, -Ă, idilizați, -te, adj. Care este prezentat idilic; înfrumusețat. – V. idiliza.
idilizaților
IDILIZÁT, -Ă, idilizați, -te, adj. Care este prezentat idilic; înfrumusețat. – V. idiliza.
idilizează
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizez
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizeze
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizezi
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizând
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizînd
IDILIZÁ, idilizez, vb. I. Tranz. A vedea sau a reda un fapt de viață mai frumos sau mai bun decât este în realitate, a prezenta ceva în mod idilic. – Idilă + suf. -iza. Cf. germ. idyllisieren. DOOM
idilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 idilizeáză
idilizări
IDILIZÁRE, idilizări, s. f. Acțiunea de a idiliza și rezultatul ei. – V. idiliza. DOOM
idilizáre s. f., g.-d. art. idilizắrii; pl. idilizắri
idilizării
IDILIZÁRE, idilizări, s. f. Acțiunea de a idiliza și rezultatul ei. – V. idiliza. DOOM
idilizáre s. f., g.-d. art. idilizắrii; pl. idilizắri
idilizările
IDILIZÁRE, idilizări, s. f. Acțiunea de a idiliza și rezultatul ei. – V. idiliza. DOOM
idilizáre s. f., g.-d. art. idilizắrii; pl. idilizắri
idilizărilor
IDILIZÁRE, idilizări, s. f. Acțiunea de a idiliza și rezultatul ei. – V. idiliza. DOOM
idilizáre s. f., g.-d. art. idilizắrii; pl. idilizắri
idio
IDIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „propriu”. [Pron. -di-o-. / < fr., it. idio-, cf. gr. idios – propriu].
idioata
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idioata
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idioate
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idioate
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idioatei
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idioatei
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idioatele
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idioatele
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idioatelor
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idioatelor
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idioblast
IDIOBLÁST, idioblaste, s. n. (Bot.) Celulă vegetală, fără clorofilă, care apare izolată printre celule de alt tip. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioblaste, engl. idioblast.
idioblaste
IDIOBLÁST, idioblaste, s. n. (Bot.) Celulă vegetală, fără clorofilă, care apare izolată printre celule de alt tip. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioblaste, engl. idioblast.
idioblastele
IDIOBLÁST, idioblaste, s. n. (Bot.) Celulă vegetală, fără clorofilă, care apare izolată printre celule de alt tip. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioblaste, engl. idioblast.
idioblastelor
IDIOBLÁST, idioblaste, s. n. (Bot.) Celulă vegetală, fără clorofilă, care apare izolată printre celule de alt tip. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioblaste, engl. idioblast.
idioblastic
IDIOBLÁSTIC, -Ă, idioblastici, -ce, adj. (Geol.; despre roci) Cu formă de cristalizare proprie. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idioblastic.
idioblastica
IDIOBLÁSTIC, -Ă, idioblastici, -ce, adj. (Geol.; despre roci) Cu formă de cristalizare proprie. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idioblastic.
idioblastice
IDIOBLÁSTIC, -Ă, idioblastici, -ce, adj. (Geol.; despre roci) Cu formă de cristalizare proprie. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idioblastic.
idioblasticei
IDIOBLÁSTIC, -Ă, idioblastici, -ce, adj. (Geol.; despre roci) Cu formă de cristalizare proprie. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idioblastic.
idioblasticele
IDIOBLÁSTIC, -Ă, idioblastici, -ce, adj. (Geol.; despre roci) Cu formă de cristalizare proprie. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idioblastic.
idioblasticelor
IDIOBLÁSTIC, -Ă, idioblastici, -ce, adj. (Geol.; despre roci) Cu formă de cristalizare proprie. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idioblastic.
idioblastici
IDIOBLÁSTIC, -Ă, idioblastici, -ce, adj. (Geol.; despre roci) Cu formă de cristalizare proprie. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idioblastic.
idioblasticii
IDIOBLÁSTIC, -Ă, idioblastici, -ce, adj. (Geol.; despre roci) Cu formă de cristalizare proprie. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idioblastic.
idioblasticilor
IDIOBLÁSTIC, -Ă, idioblastici, -ce, adj. (Geol.; despre roci) Cu formă de cristalizare proprie. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idioblastic.
idioblasticul
IDIOBLÁSTIC, -Ă, idioblastici, -ce, adj. (Geol.; despre roci) Cu formă de cristalizare proprie. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idioblastic.
idioblasticului
IDIOBLÁSTIC, -Ă, idioblastici, -ce, adj. (Geol.; despre roci) Cu formă de cristalizare proprie. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idioblastic.
idioblastul
IDIOBLÁST, idioblaste, s. n. (Bot.) Celulă vegetală, fără clorofilă, care apare izolată printre celule de alt tip. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioblaste, engl. idioblast.
idioblastului
IDIOBLÁST, idioblaste, s. n. (Bot.) Celulă vegetală, fără clorofilă, care apare izolată printre celule de alt tip. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioblaste, engl. idioblast.
idiocromatic
IDIOCROMÁTIC, -Ă, idiocromatici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale) Cu idiocromatism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiochromatique, germ. idiochromatisch.
idiocromatica
IDIOCROMÁTIC, -Ă, idiocromatici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale) Cu idiocromatism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiochromatique, germ. idiochromatisch.
idiocromatice
IDIOCROMÁTIC, -Ă, idiocromatici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale) Cu idiocromatism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiochromatique, germ. idiochromatisch.
idiocromaticei
IDIOCROMÁTIC, -Ă, idiocromatici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale) Cu idiocromatism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiochromatique, germ. idiochromatisch.
idiocromaticele
IDIOCROMÁTIC, -Ă, idiocromatici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale) Cu idiocromatism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiochromatique, germ. idiochromatisch.
idiocromaticelor
IDIOCROMÁTIC, -Ă, idiocromatici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale) Cu idiocromatism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiochromatique, germ. idiochromatisch.
idiocromatici
IDIOCROMÁTIC, -Ă, idiocromatici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale) Cu idiocromatism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiochromatique, germ. idiochromatisch.
idiocromaticii
IDIOCROMÁTIC, -Ă, idiocromatici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale) Cu idiocromatism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiochromatique, germ. idiochromatisch.
idiocromaticilor
IDIOCROMÁTIC, -Ă, idiocromatici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale) Cu idiocromatism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiochromatique, germ. idiochromatisch.
idiocromaticul
IDIOCROMÁTIC, -Ă, idiocromatici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale) Cu idiocromatism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiochromatique, germ. idiochromatisch.
idiocromaticului
IDIOCROMÁTIC, -Ă, idiocromatici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale) Cu idiocromatism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiochromatique, germ. idiochromatisch.
idiocromatism
IDIOCROMATÍSM s. n. Proprietate a unor minerale de a avea o anumită culoare, caracteristică lor. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiochromatisme. DOOM
idiocromatísm (-di-o-cro-) s. n.
idiocromatismul
IDIOCROMATÍSM s. n. Proprietate a unor minerale de a avea o anumită culoare, caracteristică lor. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiochromatisme. DOOM
idiocromatísm (-di-o-cro-) s. n.
idiocromatismului
IDIOCROMATÍSM s. n. Proprietate a unor minerale de a avea o anumită culoare, caracteristică lor. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiochromatisme. DOOM
idiocromatísm (-di-o-cro-) s. n.
idiocromozom
IDIOCROMOZÓM, idiocromozomi, s. m. (Biol.; rar) Nume dat cromozomilor de sex. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiochromosome.
idioglosia
IDIOGLOSÍE, idioglosii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire manifestată prin substituirea cuvintelor prin sunete fără sens. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioglossie.
idioglosie
IDIOGLOSÍE, idioglosii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire manifestată prin substituirea cuvintelor prin sunete fără sens. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioglossie.
idioglosiei
IDIOGLOSÍE, idioglosii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire manifestată prin substituirea cuvintelor prin sunete fără sens. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioglossie.
idioglosii
IDIOGLOSÍE, idioglosii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire manifestată prin substituirea cuvintelor prin sunete fără sens. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioglossie.
idioglosiile
IDIOGLOSÍE, idioglosii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire manifestată prin substituirea cuvintelor prin sunete fără sens. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioglossie.
idioglosiilor
IDIOGLOSÍE, idioglosii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire manifestată prin substituirea cuvintelor prin sunete fără sens. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioglossie.
idiograma
IDIOGRÁMĂ, idiograme, s. f. (Biol.) Reprezentare grafică a morfologiei individuale a cromozomilor unui individ. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiogramme, engl. idiogram. DOOM
idiográmă (reprezentare a cromozomilor) (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. idiográmei; pl. idiográme
idiograme
IDIOGRÁMĂ, idiograme, s. f. (Biol.) Reprezentare grafică a morfologiei individuale a cromozomilor unui individ. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiogramme, engl. idiogram. DOOM
idiográmă (reprezentare a cromozomilor) (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. idiográmei; pl. idiográme
idiogramei
IDIOGRÁMĂ, idiograme, s. f. (Biol.) Reprezentare grafică a morfologiei individuale a cromozomilor unui individ. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiogramme, engl. idiogram. DOOM
idiográmă (reprezentare a cromozomilor) (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. idiográmei; pl. idiográme
idiogramele
IDIOGRÁMĂ, idiograme, s. f. (Biol.) Reprezentare grafică a morfologiei individuale a cromozomilor unui individ. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiogramme, engl. idiogram. DOOM
idiográmă (reprezentare a cromozomilor) (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. idiográmei; pl. idiográme
idiogramelor
IDIOGRÁMĂ, idiograme, s. f. (Biol.) Reprezentare grafică a morfologiei individuale a cromozomilor unui individ. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiogramme, engl. idiogram. DOOM
idiográmă (reprezentare a cromozomilor) (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. idiográmei; pl. idiográme
idiolalia
IDIOLALÍE, idiolalii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire constând în pronunțarea neinteligibilă a unor cuvinte. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolalia.
idiolalie
IDIOLALÍE, idiolalii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire constând în pronunțarea neinteligibilă a unor cuvinte. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolalia.
idiolaliei
IDIOLALÍE, idiolalii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire constând în pronunțarea neinteligibilă a unor cuvinte. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolalia.
idiolalii
IDIOLALÍE, idiolalii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire constând în pronunțarea neinteligibilă a unor cuvinte. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolalia.
idiolaliile
IDIOLALÍE, idiolalii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire constând în pronunțarea neinteligibilă a unor cuvinte. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolalia.
idiolaliilor
IDIOLALÍE, idiolalii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire constând în pronunțarea neinteligibilă a unor cuvinte. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolalia.
idiolect
IDIOLÉCT, idiolecte, s. n. (Lingv.) Ansamblu al particularităților verbale ale unui vorbitor. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolect. DOOM
idioléct (-di-o-) s. n., pl. idiolécte
idiolecte
IDIOLÉCT, idiolecte, s. n. (Lingv.) Ansamblu al particularităților verbale ale unui vorbitor. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolect. DOOM
idioléct (-di-o-) s. n., pl. idiolécte
idiolectele
IDIOLÉCT, idiolecte, s. n. (Lingv.) Ansamblu al particularităților verbale ale unui vorbitor. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolect. DOOM
idioléct (-di-o-) s. n., pl. idiolécte
idiolectelor
IDIOLÉCT, idiolecte, s. n. (Lingv.) Ansamblu al particularităților verbale ale unui vorbitor. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolect. DOOM
idioléct (-di-o-) s. n., pl. idiolécte
idiolectul
IDIOLÉCT, idiolecte, s. n. (Lingv.) Ansamblu al particularităților verbale ale unui vorbitor. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolect. DOOM
idioléct (-di-o-) s. n., pl. idiolécte
idiolectului
IDIOLÉCT, idiolecte, s. n. (Lingv.) Ansamblu al particularităților verbale ale unui vorbitor. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolect. DOOM
idioléct (-di-o-) s. n., pl. idiolécte
idiom
IDIÓM s.n. (Lingv.) Mijloc de comunicare lingvistică cu o structură și individualități proprii; denumire generică pentru limbă, dialect, grai. [Pron. -di-om, pl. -muri, -me. / cf. fr. idiome, lat., gr. idioma]. DOOM
idióm (-di-om) s. n., pl. idiómuri
idiom
IDIÓM, idiomuri, s. n. Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai). [Pr.: -di-om] – Din fr. idiome.
idiomatic
IDIOMÁTIC, -Ă, idiomatici, -ce, adj. Care aparține unui idiom, privitor la un idiom. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomatique. DOOM
idiomátic (-di-o-) adj. m., pl. idiomátici; f. idiomátică, pl. idiomátice
idiomatica
IDIOMÁTIC, -Ă, idiomatici, -ce, adj. Care aparține unui idiom, privitor la un idiom. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomatique. DOOM
idiomátic (-di-o-) adj. m., pl. idiomátici; f. idiomátică, pl. idiomátice
idiomatice
IDIOMÁTIC, -Ă, idiomatici, -ce, adj. Care aparține unui idiom, privitor la un idiom. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomatique. DOOM
idiomátic (-di-o-) adj. m., pl. idiomátici; f. idiomátică, pl. idiomátice
idiomaticei
IDIOMÁTIC, -Ă, idiomatici, -ce, adj. Care aparține unui idiom, privitor la un idiom. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomatique. DOOM
idiomátic (-di-o-) adj. m., pl. idiomátici; f. idiomátică, pl. idiomátice
idiomaticele
IDIOMÁTIC, -Ă, idiomatici, -ce, adj. Care aparține unui idiom, privitor la un idiom. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomatique. DOOM
idiomátic (-di-o-) adj. m., pl. idiomátici; f. idiomátică, pl. idiomátice
idiomaticelor
IDIOMÁTIC, -Ă, idiomatici, -ce, adj. Care aparține unui idiom, privitor la un idiom. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomatique. DOOM
idiomátic (-di-o-) adj. m., pl. idiomátici; f. idiomátică, pl. idiomátice
idiomatici
IDIOMÁTIC, -Ă, idiomatici, -ce, adj. Care aparține unui idiom, privitor la un idiom. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomatique. DOOM
idiomátic (-di-o-) adj. m., pl. idiomátici; f. idiomátică, pl. idiomátice
idiomaticii
IDIOMÁTIC, -Ă, idiomatici, -ce, adj. Care aparține unui idiom, privitor la un idiom. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomatique. DOOM
idiomátic (-di-o-) adj. m., pl. idiomátici; f. idiomátică, pl. idiomátice
idiomaticilor
IDIOMÁTIC, -Ă, idiomatici, -ce, adj. Care aparține unui idiom, privitor la un idiom. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomatique. DOOM
idiomátic (-di-o-) adj. m., pl. idiomátici; f. idiomátică, pl. idiomátice
idiomaticul
IDIOMÁTIC, -Ă, idiomatici, -ce, adj. Care aparține unui idiom, privitor la un idiom. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomatique. DOOM
idiomátic (-di-o-) adj. m., pl. idiomátici; f. idiomátică, pl. idiomátice
idiomaticului
IDIOMÁTIC, -Ă, idiomatici, -ce, adj. Care aparține unui idiom, privitor la un idiom. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomatique. DOOM
idiomátic (-di-o-) adj. m., pl. idiomátici; f. idiomátică, pl. idiomátice
idiomatism
IDIOMATÍSM, idiomatisme, s. n. Idiotism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomatisme. DOOM
*idiomatísm (-di-o-) s. n., pl. idiomatísme
idiomatisme
IDIOMATÍSM, idiomatisme, s. n. Idiotism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomatisme. DOOM
*idiomatísm (-di-o-) s. n., pl. idiomatísme
idiomatismele
IDIOMATÍSM, idiomatisme, s. n. Idiotism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomatisme. DOOM
*idiomatísm (-di-o-) s. n., pl. idiomatísme
idiomatismelor
IDIOMATÍSM, idiomatisme, s. n. Idiotism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomatisme. DOOM
*idiomatísm (-di-o-) s. n., pl. idiomatísme
idiomatismul
IDIOMATÍSM, idiomatisme, s. n. Idiotism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomatisme. DOOM
*idiomatísm (-di-o-) s. n., pl. idiomatísme
idiomatismului
IDIOMATÍSM, idiomatisme, s. n. Idiotism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomatisme. DOOM
*idiomatísm (-di-o-) s. n., pl. idiomatísme
idiomorf
IDIOMÓRF, -Ă, idiomorfi, -e, adj. (Despre minerale) Care prezintă forme cristalografice specifice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomorphe. DOOM
idiomórf (-di-o-) adj. m., pl. idiomórfi; f. idiomórfă, pl. idiomórfe
idiomorfa
IDIOMÓRF, -Ă, idiomorfi, -e, adj. (Despre minerale) Care prezintă forme cristalografice specifice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomorphe. DOOM
idiomórf (-di-o-) adj. m., pl. idiomórfi; f. idiomórfă, pl. idiomórfe
idiomorfe
IDIOMÓRF, -Ă, idiomorfi, -e, adj. (Despre minerale) Care prezintă forme cristalografice specifice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomorphe. DOOM
idiomórf (-di-o-) adj. m., pl. idiomórfi; f. idiomórfă, pl. idiomórfe
idiomorfei
IDIOMÓRF, -Ă, idiomorfi, -e, adj. (Despre minerale) Care prezintă forme cristalografice specifice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomorphe. DOOM
idiomórf (-di-o-) adj. m., pl. idiomórfi; f. idiomórfă, pl. idiomórfe
idiomorfele
IDIOMÓRF, -Ă, idiomorfi, -e, adj. (Despre minerale) Care prezintă forme cristalografice specifice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomorphe. DOOM
idiomórf (-di-o-) adj. m., pl. idiomórfi; f. idiomórfă, pl. idiomórfe
idiomorfelor
IDIOMÓRF, -Ă, idiomorfi, -e, adj. (Despre minerale) Care prezintă forme cristalografice specifice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomorphe. DOOM
idiomórf (-di-o-) adj. m., pl. idiomórfi; f. idiomórfă, pl. idiomórfe
idiomorfi
IDIOMÓRF, -Ă, idiomorfi, -e, adj. (Despre minerale) Care prezintă forme cristalografice specifice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomorphe. DOOM
idiomórf (-di-o-) adj. m., pl. idiomórfi; f. idiomórfă, pl. idiomórfe
idiomorfii
IDIOMÓRF, -Ă, idiomorfi, -e, adj. (Despre minerale) Care prezintă forme cristalografice specifice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomorphe. DOOM
idiomórf (-di-o-) adj. m., pl. idiomórfi; f. idiomórfă, pl. idiomórfe
idiomorfilor
IDIOMÓRF, -Ă, idiomorfi, -e, adj. (Despre minerale) Care prezintă forme cristalografice specifice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomorphe. DOOM
idiomórf (-di-o-) adj. m., pl. idiomórfi; f. idiomórfă, pl. idiomórfe
idiomorfism
IDIOMORFÍSM s. n. Proprietate a unui mineral de a apărea, datorită structurii lui interne și compoziției chimice, delimitat de forme cristalografice plane. [Pr.: -di-o-] – Idiomorf + suf. -ism. DOOM
idiomorfísm (-di-o-) s. n.
idiomorfismul
IDIOMORFÍSM s. n. Proprietate a unui mineral de a apărea, datorită structurii lui interne și compoziției chimice, delimitat de forme cristalografice plane. [Pr.: -di-o-] – Idiomorf + suf. -ism. DOOM
idiomorfísm (-di-o-) s. n.
idiomorfismului
IDIOMORFÍSM s. n. Proprietate a unui mineral de a apărea, datorită structurii lui interne și compoziției chimice, delimitat de forme cristalografice plane. [Pr.: -di-o-] – Idiomorf + suf. -ism. DOOM
idiomorfísm (-di-o-) s. n.
idiomorful
IDIOMÓRF, -Ă, idiomorfi, -e, adj. (Despre minerale) Care prezintă forme cristalografice specifice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomorphe. DOOM
idiomórf (-di-o-) adj. m., pl. idiomórfi; f. idiomórfă, pl. idiomórfe
idiomorfului
IDIOMÓRF, -Ă, idiomorfi, -e, adj. (Despre minerale) Care prezintă forme cristalografice specifice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiomorphe. DOOM
idiomórf (-di-o-) adj. m., pl. idiomórfi; f. idiomórfă, pl. idiomórfe
idiomul
IDIÓM, idiomuri, s. n. Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai). [Pr.: -di-om] – Din fr. idiome.
idiomului
IDIÓM, idiomuri, s. n. Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai). [Pr.: -di-om] – Din fr. idiome.
idiomuri
IDIÓM, idiomuri, s. n. Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai). [Pr.: -di-om] – Din fr. idiome.
idiomurile
IDIÓM, idiomuri, s. n. Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai). [Pr.: -di-om] – Din fr. idiome.
idiomurilor
IDIÓM, idiomuri, s. n. Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai). [Pr.: -di-om] – Din fr. idiome.
idiomă
idiómă (idióme), s. f. – Limbă, unitate lingvistică. – Var. idiom. Mr. iδiumă. Ngr. ἰδίωμα, și modern din fr. idiome. Sec. XVIII.
idiopatia
IDIOPATÍE, idiopatii, s. f. Boală independentă de alte boli ale organismului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiopathie. DOOM
idiopatíe (-di-o-) s. f., art. idiopatía, g.-d. art. idiopatíei; pl. idiopatíi, art. idiopatíile
idiopatic
IDIOPÁTIC, -Ă, idiopatici, -ce, adj. Care aparține idiopatiei, privitor la idiopatie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiopathique. DOOM
idiopátic (-di-o-) adj. m., pl. idiopátici; f. idiopátică, pl. idiopátice
idiopatica
IDIOPÁTIC, -Ă, idiopatici, -ce, adj. Care aparține idiopatiei, privitor la idiopatie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiopathique. DOOM
idiopátic (-di-o-) adj. m., pl. idiopátici; f. idiopátică, pl. idiopátice
idiopatice
IDIOPÁTIC, -Ă, idiopatici, -ce, adj. Care aparține idiopatiei, privitor la idiopatie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiopathique. DOOM
idiopátic (-di-o-) adj. m., pl. idiopátici; f. idiopátică, pl. idiopátice
idiopaticei
IDIOPÁTIC, -Ă, idiopatici, -ce, adj. Care aparține idiopatiei, privitor la idiopatie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiopathique. DOOM
idiopátic (-di-o-) adj. m., pl. idiopátici; f. idiopátică, pl. idiopátice
idiopaticele
IDIOPÁTIC, -Ă, idiopatici, -ce, adj. Care aparține idiopatiei, privitor la idiopatie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiopathique. DOOM
idiopátic (-di-o-) adj. m., pl. idiopátici; f. idiopátică, pl. idiopátice
idiopaticelor
IDIOPÁTIC, -Ă, idiopatici, -ce, adj. Care aparține idiopatiei, privitor la idiopatie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiopathique. DOOM
idiopátic (-di-o-) adj. m., pl. idiopátici; f. idiopátică, pl. idiopátice
idiopatici
IDIOPÁTIC, -Ă, idiopatici, -ce, adj. Care aparține idiopatiei, privitor la idiopatie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiopathique. DOOM
idiopátic (-di-o-) adj. m., pl. idiopátici; f. idiopátică, pl. idiopátice
idiopaticii
IDIOPÁTIC, -Ă, idiopatici, -ce, adj. Care aparține idiopatiei, privitor la idiopatie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiopathique. DOOM
idiopátic (-di-o-) adj. m., pl. idiopátici; f. idiopátică, pl. idiopátice
idiopaticilor
IDIOPÁTIC, -Ă, idiopatici, -ce, adj. Care aparține idiopatiei, privitor la idiopatie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiopathique. DOOM
idiopátic (-di-o-) adj. m., pl. idiopátici; f. idiopátică, pl. idiopátice
idiopaticul
IDIOPÁTIC, -Ă, idiopatici, -ce, adj. Care aparține idiopatiei, privitor la idiopatie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiopathique. DOOM
idiopátic (-di-o-) adj. m., pl. idiopátici; f. idiopátică, pl. idiopátice
idiopaticului
IDIOPÁTIC, -Ă, idiopatici, -ce, adj. Care aparține idiopatiei, privitor la idiopatie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiopathique. DOOM
idiopátic (-di-o-) adj. m., pl. idiopátici; f. idiopátică, pl. idiopátice
idiopatie
IDIOPATÍE, idiopatii, s. f. Boală independentă de alte boli ale organismului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiopathie. DOOM
idiopatíe (-di-o-) s. f., art. idiopatía, g.-d. art. idiopatíei; pl. idiopatíi, art. idiopatíile
idiopatiei
IDIOPATÍE, idiopatii, s. f. Boală independentă de alte boli ale organismului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiopathie. DOOM
idiopatíe (-di-o-) s. f., art. idiopatía, g.-d. art. idiopatíei; pl. idiopatíi, art. idiopatíile
idiopatii
IDIOPATÍE, idiopatii, s. f. Boală independentă de alte boli ale organismului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiopathie. DOOM
idiopatíe (-di-o-) s. f., art. idiopatía, g.-d. art. idiopatíei; pl. idiopatíi, art. idiopatíile
idiopatiile
IDIOPATÍE, idiopatii, s. f. Boală independentă de alte boli ale organismului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiopathie. DOOM
idiopatíe (-di-o-) s. f., art. idiopatía, g.-d. art. idiopatíei; pl. idiopatíi, art. idiopatíile
idiopatiilor
IDIOPATÍE, idiopatii, s. f. Boală independentă de alte boli ale organismului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiopathie. DOOM
idiopatíe (-di-o-) s. f., art. idiopatía, g.-d. art. idiopatíei; pl. idiopatíi, art. idiopatíile
idioplasma
IDIOPLÁSMĂ, idioplasme, s. f. Substanță celulară ipotetică, cu rol deosebit în procesele ereditare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioplasme. DOOM
idioplásmă (-di-o-plas-) s. f., g.-d. art. idioplásmei
idioplasme
IDIOPLÁSMĂ, idioplasme, s. f. Substanță celulară ipotetică, cu rol deosebit în procesele ereditare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioplasme. DOOM
idioplásmă (-di-o-plas-) s. f., g.-d. art. idioplásmei
idioplasmei
IDIOPLÁSMĂ, idioplasme, s. f. Substanță celulară ipotetică, cu rol deosebit în procesele ereditare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioplasme. DOOM
idioplásmă (-di-o-plas-) s. f., g.-d. art. idioplásmei
idioplasmele
IDIOPLÁSMĂ, idioplasme, s. f. Substanță celulară ipotetică, cu rol deosebit în procesele ereditare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioplasme. DOOM
idioplásmă (-di-o-plas-) s. f., g.-d. art. idioplásmei
idioplasmelor
IDIOPLÁSMĂ, idioplasme, s. f. Substanță celulară ipotetică, cu rol deosebit în procesele ereditare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idioplasme. DOOM
idioplásmă (-di-o-plas-) s. f., g.-d. art. idioplásmei
idiosincrasia
IDIOSINCRASÍE, idiosincrasii, s. f. Reacție proprie unor indivizi, caracterizată prin sensibilitate sau intoleranță la unele medicamente, alimente, mirosuri etc. și care se manifestă, de obicei, prin urticarie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiosyncrasie.
idiosincrasie
IDIOSINCRASÍE, idiosincrasii, s. f. Reacție proprie unor indivizi, caracterizată prin sensibilitate sau intoleranță la unele medicamente, alimente, mirosuri etc. și care se manifestă, de obicei, prin urticarie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiosyncrasie.
idiosincrasiei
IDIOSINCRASÍE, idiosincrasii, s. f. Reacție proprie unor indivizi, caracterizată prin sensibilitate sau intoleranță la unele medicamente, alimente, mirosuri etc. și care se manifestă, de obicei, prin urticarie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiosyncrasie.
idiosincrasii
IDIOSINCRASÍE, idiosincrasii, s. f. Reacție proprie unor indivizi, caracterizată prin sensibilitate sau intoleranță la unele medicamente, alimente, mirosuri etc. și care se manifestă, de obicei, prin urticarie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiosyncrasie.
idiosincrasiile
IDIOSINCRASÍE, idiosincrasii, s. f. Reacție proprie unor indivizi, caracterizată prin sensibilitate sau intoleranță la unele medicamente, alimente, mirosuri etc. și care se manifestă, de obicei, prin urticarie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiosyncrasie.
idiosincrasiilor
IDIOSINCRASÍE, idiosincrasii, s. f. Reacție proprie unor indivizi, caracterizată prin sensibilitate sau intoleranță la unele medicamente, alimente, mirosuri etc. și care se manifestă, de obicei, prin urticarie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiosyncrasie.
idiosincrazie
IDIOSINCRAZÍE, idiosincrazii, s. f. Reacție proprie unor indivizi, caracterizată prin sensibilitate sau intoleranță la unele medicamente, alimente, mirosuri etc. și care se manifestă, de obicei, prin urticarie. [Pr.: -di-o-; scris și: idiosincrasie] – Din fr. idiosyncrasie. DOOM
idiosincrazíe (-di-o-) s. f., art. idiosincrazía, g.-d. art. idiosincrazíei; pl. idiosincrazíi, art. idiosincrazíile
idiostil
IDIOSTÍL, idiostiluri, s. n. (Lingv.) Stil individual. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiostyle. DOOM
*idiostíl (-di-os-/-o-stil) s. n., pl. idiostíluri
idiostilul
IDIOSTÍL, idiostiluri, s. n. (Lingv.) Stil individual. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiostyle. DOOM
*idiostíl (-di-os-/-o-stil) s. n., pl. idiostíluri
idiostilului
IDIOSTÍL, idiostiluri, s. n. (Lingv.) Stil individual. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiostyle. DOOM
*idiostíl (-di-os-/-o-stil) s. n., pl. idiostíluri
idiostiluri
IDIOSTÍL, idiostiluri, s. n. (Lingv.) Stil individual. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiostyle. DOOM
*idiostíl (-di-os-/-o-stil) s. n., pl. idiostíluri
idiostilurile
IDIOSTÍL, idiostiluri, s. n. (Lingv.) Stil individual. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiostyle. DOOM
*idiostíl (-di-os-/-o-stil) s. n., pl. idiostíluri
idiostilurilor
IDIOSTÍL, idiostiluri, s. n. (Lingv.) Stil individual. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiostyle. DOOM
*idiostíl (-di-os-/-o-stil) s. n., pl. idiostíluri
idiot
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idiot
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idiotip
IDIOTÍP, idiotipuri, s. n. (Biol.) 1. Totalitate a materialului genetic, din celulă. 2. Genotip. 3. Constituent determinant antigenic situat în regiunea variabilă a moleculei de imunoglobulină. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiotype.
idiotipul
IDIOTÍP, idiotipuri, s. n. (Biol.) 1. Totalitate a materialului genetic, din celulă. 2. Genotip. 3. Constituent determinant antigenic situat în regiunea variabilă a moleculei de imunoglobulină. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiotype.
idiotipului
IDIOTÍP, idiotipuri, s. n. (Biol.) 1. Totalitate a materialului genetic, din celulă. 2. Genotip. 3. Constituent determinant antigenic situat în regiunea variabilă a moleculei de imunoglobulină. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiotype.
idiotipuri
IDIOTÍP, idiotipuri, s. n. (Biol.) 1. Totalitate a materialului genetic, din celulă. 2. Genotip. 3. Constituent determinant antigenic situat în regiunea variabilă a moleculei de imunoglobulină. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiotype.
idiotipurile
IDIOTÍP, idiotipuri, s. n. (Biol.) 1. Totalitate a materialului genetic, din celulă. 2. Genotip. 3. Constituent determinant antigenic situat în regiunea variabilă a moleculei de imunoglobulină. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiotype.
idiotipurilor
IDIOTÍP, idiotipuri, s. n. (Biol.) 1. Totalitate a materialului genetic, din celulă. 2. Genotip. 3. Constituent determinant antigenic situat în regiunea variabilă a moleculei de imunoglobulină. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiotype.
idiotism
IDIOTÍSM, idiotisme, s. n. Expresie sau construcție caracteristică unei limbi, care nu poate fi tradusă în altă limbă cuvânt cu cuvânt. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotisme. DOOM
idiotísm (expresie) (-di-o-) s. n., pl. idiotísme
idiotisme
IDIOTÍSM, idiotisme, s. n. Expresie sau construcție caracteristică unei limbi, care nu poate fi tradusă în altă limbă cuvânt cu cuvânt. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotisme. DOOM
idiotísm (expresie) (-di-o-) s. n., pl. idiotísme
idiotismele
IDIOTÍSM, idiotisme, s. n. Expresie sau construcție caracteristică unei limbi, care nu poate fi tradusă în altă limbă cuvânt cu cuvânt. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotisme. DOOM
idiotísm (expresie) (-di-o-) s. n., pl. idiotísme
idiotismelor
IDIOTÍSM, idiotisme, s. n. Expresie sau construcție caracteristică unei limbi, care nu poate fi tradusă în altă limbă cuvânt cu cuvânt. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotisme. DOOM
idiotísm (expresie) (-di-o-) s. n., pl. idiotísme
idiotismul
IDIOTÍSM, idiotisme, s. n. Expresie sau construcție caracteristică unei limbi, care nu poate fi tradusă în altă limbă cuvânt cu cuvânt. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotisme. DOOM
idiotísm (expresie) (-di-o-) s. n., pl. idiotísme
idiotismului
IDIOTÍSM, idiotisme, s. n. Expresie sau construcție caracteristică unei limbi, care nu poate fi tradusă în altă limbă cuvânt cu cuvânt. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotisme. DOOM
idiotísm (expresie) (-di-o-) s. n., pl. idiotísme
idiotiza
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizai
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizam
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizare
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizare
IDIOTIZÁRE, idiotizări, s. f. Acțiunea de a (se) idiotiza și rezultatul ei. [Pr.: -di-o-] – V. idiotiza. DOOM
idiotizáre (-di-o-) s. f., g.-d. art. idiotizắrii; pl. idiotizắri
idiotizarea
IDIOTIZÁRE, idiotizări, s. f. Acțiunea de a (se) idiotiza și rezultatul ei. [Pr.: -di-o-] – V. idiotiza. DOOM
idiotizáre (-di-o-) s. f., g.-d. art. idiotizắrii; pl. idiotizắri
idiotizară
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizarăm
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizarăți
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizase
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizasem
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizaseră
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizaserăm
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizaserăți
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizaseși
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizaseți
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizat
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizat
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser.
idiotizau
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizași
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizați
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizează
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizez
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizeze
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizezi
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizând
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizînd
IDIOTIZÁ, idiotizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) imbeciliza, a (se) tâmpi, a (se) îndobitoci. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotiser. DOOM
idiotizá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 idiotizeáză
idiotizări
IDIOTIZÁRE, idiotizări, s. f. Acțiunea de a (se) idiotiza și rezultatul ei. [Pr.: -di-o-] – V. idiotiza. DOOM
idiotizáre (-di-o-) s. f., g.-d. art. idiotizắrii; pl. idiotizắri
idiotizării
IDIOTIZÁRE, idiotizări, s. f. Acțiunea de a (se) idiotiza și rezultatul ei. [Pr.: -di-o-] – V. idiotiza. DOOM
idiotizáre (-di-o-) s. f., g.-d. art. idiotizắrii; pl. idiotizắri
idiotizările
IDIOTIZÁRE, idiotizări, s. f. Acțiunea de a (se) idiotiza și rezultatul ei. [Pr.: -di-o-] – V. idiotiza. DOOM
idiotizáre (-di-o-) s. f., g.-d. art. idiotizắrii; pl. idiotizắri
idiotizărilor
IDIOTIZÁRE, idiotizări, s. f. Acțiunea de a (se) idiotiza și rezultatul ei. [Pr.: -di-o-] – V. idiotiza. DOOM
idiotizáre (-di-o-) s. f., g.-d. art. idiotizắrii; pl. idiotizắri
idiotrofic
IDIOTRÓFIC, -Ă, idiotrofici, -ce, adj. (Biol.) Care se caracterizează prin idiotrofism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotrophique.
idiotrofica
IDIOTRÓFIC, -Ă, idiotrofici, -ce, adj. (Biol.) Care se caracterizează prin idiotrofism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotrophique.
idiotrofice
IDIOTRÓFIC, -Ă, idiotrofici, -ce, adj. (Biol.) Care se caracterizează prin idiotrofism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotrophique.
idiotroficei
IDIOTRÓFIC, -Ă, idiotrofici, -ce, adj. (Biol.) Care se caracterizează prin idiotrofism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotrophique.
idiotroficele
IDIOTRÓFIC, -Ă, idiotrofici, -ce, adj. (Biol.) Care se caracterizează prin idiotrofism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotrophique.
idiotroficelor
IDIOTRÓFIC, -Ă, idiotrofici, -ce, adj. (Biol.) Care se caracterizează prin idiotrofism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotrophique.
idiotrofici
IDIOTRÓFIC, -Ă, idiotrofici, -ce, adj. (Biol.) Care se caracterizează prin idiotrofism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotrophique.
idiotroficii
IDIOTRÓFIC, -Ă, idiotrofici, -ce, adj. (Biol.) Care se caracterizează prin idiotrofism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotrophique.
idiotroficilor
IDIOTRÓFIC, -Ă, idiotrofici, -ce, adj. (Biol.) Care se caracterizează prin idiotrofism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotrophique.
idiotroficul
IDIOTRÓFIC, -Ă, idiotrofici, -ce, adj. (Biol.) Care se caracterizează prin idiotrofism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotrophique.
idiotroficului
IDIOTRÓFIC, -Ă, idiotrofici, -ce, adj. (Biol.) Care se caracterizează prin idiotrofism. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotrophique.
idiotrofism
IDIOTROFÍSM, idiotrofisme, s. n. (Biol.) Proprietate pe care o au unele organisme de a-și asigura propria nutriție. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotrophisme.
idiotrofisme
IDIOTROFÍSM, idiotrofisme, s. n. (Biol.) Proprietate pe care o au unele organisme de a-și asigura propria nutriție. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotrophisme.
idiotrofismele
IDIOTROFÍSM, idiotrofisme, s. n. (Biol.) Proprietate pe care o au unele organisme de a-și asigura propria nutriție. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotrophisme.
idiotrofismelor
IDIOTROFÍSM, idiotrofisme, s. n. (Biol.) Proprietate pe care o au unele organisme de a-și asigura propria nutriție. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotrophisme.
idiotrofismul
IDIOTROFÍSM, idiotrofisme, s. n. (Biol.) Proprietate pe care o au unele organisme de a-și asigura propria nutriție. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotrophisme.
idiotrofismului
IDIOTROFÍSM, idiotrofisme, s. n. (Biol.) Proprietate pe care o au unele organisme de a-și asigura propria nutriție. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotrophisme.
idiotul
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idiotul
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idiotului
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idiotului
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idioțenia
IDIOȚÉNIE, idioțenii, s. f. 1. Lipsă totală de inteligență; p. ext. atitudine, faptă sau vorbă prostească; neghiobie, nerozie, tâmpenie, idioție (2). 2. Idioție (1). [Pr.: -di-o-] – idiot + suf. -enie. DOOM
idioțénie (lipsă de inteligență) (-di-o-, -ni-e) s. f., art. idioțénia (-ni-a), g.-d. art. idioțéniei; (manifestări) pl. idioțénii, art. idioțéniile (-ni-i-)
idioțenie
IDIOȚÉNIE, idioțenii, s. f. 1. Lipsă totală de inteligență; p. ext. atitudine, faptă sau vorbă prostească; neghiobie, nerozie, tâmpenie, idioție (2). 2. Idioție (1). [Pr.: -di-o-] – idiot + suf. -enie. DOOM
idioțénie (lipsă de inteligență) (-di-o-, -ni-e) s. f., art. idioțénia (-ni-a), g.-d. art. idioțéniei; (manifestări) pl. idioțénii, art. idioțéniile (-ni-i-)
idioțeniei
IDIOȚÉNIE, idioțenii, s. f. 1. Lipsă totală de inteligență; p. ext. atitudine, faptă sau vorbă prostească; neghiobie, nerozie, tâmpenie, idioție (2). 2. Idioție (1). [Pr.: -di-o-] – idiot + suf. -enie. DOOM
idioțénie (lipsă de inteligență) (-di-o-, -ni-e) s. f., art. idioțénia (-ni-a), g.-d. art. idioțéniei; (manifestări) pl. idioțénii, art. idioțéniile (-ni-i-)
idioțenii
IDIOȚÉNIE, idioțenii, s. f. 1. Lipsă totală de inteligență; p. ext. atitudine, faptă sau vorbă prostească; neghiobie, nerozie, tâmpenie, idioție (2). 2. Idioție (1). [Pr.: -di-o-] – idiot + suf. -enie. DOOM
idioțénie (lipsă de inteligență) (-di-o-, -ni-e) s. f., art. idioțénia (-ni-a), g.-d. art. idioțéniei; (manifestări) pl. idioțénii, art. idioțéniile (-ni-i-)
idioțeniile
IDIOȚÉNIE, idioțenii, s. f. 1. Lipsă totală de inteligență; p. ext. atitudine, faptă sau vorbă prostească; neghiobie, nerozie, tâmpenie, idioție (2). 2. Idioție (1). [Pr.: -di-o-] – idiot + suf. -enie. DOOM
idioțénie (lipsă de inteligență) (-di-o-, -ni-e) s. f., art. idioțénia (-ni-a), g.-d. art. idioțéniei; (manifestări) pl. idioțénii, art. idioțéniile (-ni-i-)
idioțeniilor
IDIOȚÉNIE, idioțenii, s. f. 1. Lipsă totală de inteligență; p. ext. atitudine, faptă sau vorbă prostească; neghiobie, nerozie, tâmpenie, idioție (2). 2. Idioție (1). [Pr.: -di-o-] – idiot + suf. -enie. DOOM
idioțénie (lipsă de inteligență) (-di-o-, -ni-e) s. f., art. idioțénia (-ni-a), g.-d. art. idioțéniei; (manifestări) pl. idioțénii, art. idioțéniile (-ni-i-)
idioți
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idioți
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idioția
IDIOȚÍE, (2) idioții, s. f. 1. Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însușirii vorbirii și a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani; idioțenie (2). 2. Idioțenie (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotie. DOOM
idioțíe (debilitate mintală) (-di-o-) s. f., art. idioțía, g.-d. art. idioțíei; (nerozii) pl. idioțíi, art. idioțíile
idioție
IDIOȚÍE, (2) idioții, s. f. 1. Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însușirii vorbirii și a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani; idioțenie (2). 2. Idioțenie (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotie. DOOM
idioțíe (debilitate mintală) (-di-o-) s. f., art. idioțía, g.-d. art. idioțíei; (nerozii) pl. idioțíi, art. idioțíile
idioției
IDIOȚÍE, (2) idioții, s. f. 1. Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însușirii vorbirii și a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani; idioțenie (2). 2. Idioțenie (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotie. DOOM
idioțíe (debilitate mintală) (-di-o-) s. f., art. idioțía, g.-d. art. idioțíei; (nerozii) pl. idioțíi, art. idioțíile
idioții
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idioții
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idioții
IDIOȚÍE, (2) idioții, s. f. 1. Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însușirii vorbirii și a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani; idioțenie (2). 2. Idioțenie (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotie. DOOM
idioțíe (debilitate mintală) (-di-o-) s. f., art. idioțía, g.-d. art. idioțíei; (nerozii) pl. idioțíi, art. idioțíile
idioțiile
IDIOȚÍE, (2) idioții, s. f. 1. Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însușirii vorbirii și a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani; idioțenie (2). 2. Idioțenie (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotie. DOOM
idioțíe (debilitate mintală) (-di-o-) s. f., art. idioțía, g.-d. art. idioțíei; (nerozii) pl. idioțíi, art. idioțíile
idioțiilor
IDIOȚÍE, (2) idioții, s. f. 1. Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însușirii vorbirii și a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani; idioțenie (2). 2. Idioțenie (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotie. DOOM
idioțíe (debilitate mintală) (-di-o-) s. f., art. idioțía, g.-d. art. idioțíei; (nerozii) pl. idioțíi, art. idioțíile
idioților
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idioților
IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot. DOOM
idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte
idiș
ÍDIȘ s. n. Limbă indo-europeană din ramura germanică de vest, rezultată din fuziunea unor elemente diferite (germane, ebraice, slave) și considerată corespondentul germanic al iudeospaniolei. ◊ (Adjectival) Limba idiș. – Din fr. yiddish, germ. jüdisch. DOOM
ídiș (limbă) s. n.
idișul
ÍDIȘ s. n. Limbă indo-europeană din ramura germanică de vest, rezultată din fuziunea unor elemente diferite (germane, ebraice, slave) și considerată corespondentul germanic al iudeospaniolei. ◊ (Adjectival) Limba idiș. – Din fr. yiddish, germ. jüdisch. DOOM
ídiș (limbă) s. n.
idișului
ÍDIȘ s. n. Limbă indo-europeană din ramura germanică de vest, rezultată din fuziunea unor elemente diferite (germane, ebraice, slave) și considerată corespondentul germanic al iudeospaniolei. ◊ (Adjectival) Limba idiș. – Din fr. yiddish, germ. jüdisch. DOOM
ídiș (limbă) s. n.
idmon
Idmon, fiul lui Apollo și al Cyrenei și unul dintre argonaiți. Era înzestrat de către tatăl lui cu darul profeției. Deși știa că va muri pe drum, Idmon nu a pregetat să se alăture expediției. A fost ucis de un mistreț, în Bithynia.
ido
ÍDO s. f. Limbă internațională, formată prin simplificarea limbii esperanto. – Din fr. ido. DOOM
ído (limbă) s. f.
idol
ÍDOL, idoli, s. m. Divinitate păgână; (concr.) chip, figură, statuie reprezentând o asemenea divinitate și constituind, în religiile politeiste, obiecte de cult religios. ♦ Fig. Ființă sau lucru care reprezintă obiectul unui cult sau al unei mari iubiri. – Din sl. idolŭ. DOOM
ídol s. m., pl. ídoli
idolatra
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatra
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatre
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatre
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatrei
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatrei
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatrele
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatrele
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatrelor
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatrelor
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatri
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatri
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatric
IDOLÁTRIC, -Ă, idolatrici, -ce, adj. Cu caracter de idolatrie. – Din fr. idolâtrique.
idolatrica
IDOLÁTRIC, -Ă, idolatrici, -ce, adj. Cu caracter de idolatrie. – Din fr. idolâtrique.
idolatrice
IDOLÁTRIC, -Ă, idolatrici, -ce, adj. Cu caracter de idolatrie. – Din fr. idolâtrique.
idolatricei
IDOLÁTRIC, -Ă, idolatrici, -ce, adj. Cu caracter de idolatrie. – Din fr. idolâtrique.
idolatricele
IDOLÁTRIC, -Ă, idolatrici, -ce, adj. Cu caracter de idolatrie. – Din fr. idolâtrique.
idolatricelor
IDOLÁTRIC, -Ă, idolatrici, -ce, adj. Cu caracter de idolatrie. – Din fr. idolâtrique.
idolatrici
IDOLÁTRIC, -Ă, idolatrici, -ce, adj. Cu caracter de idolatrie. – Din fr. idolâtrique.
idolatricii
IDOLÁTRIC, -Ă, idolatrici, -ce, adj. Cu caracter de idolatrie. – Din fr. idolâtrique.
idolatricilor
IDOLÁTRIC, -Ă, idolatrici, -ce, adj. Cu caracter de idolatrie. – Din fr. idolâtrique.
idolatricul
IDOLÁTRIC, -Ă, idolatrici, -ce, adj. Cu caracter de idolatrie. – Din fr. idolâtrique.
idolatricului
IDOLÁTRIC, -Ă, idolatrici, -ce, adj. Cu caracter de idolatrie. – Din fr. idolâtrique.
idolatrie
IDOLATRÍE s. f. (În religiile politeiste) Adorare a idolilor, închinare la idoli. ♦ Fig. Adorație; iubire exagerată. – Din fr. idolâtrie. DOOM
idolatríe (-la-tri-) s. f., art. idolatría, g.-d. idolatríi, art. idolatríei
idolatrii
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatrii
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatrilor
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatrilor
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatriza
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizai
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizam
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizare
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizare
IDOLATRIZÁRE s. f. Faptul de a idolatriza. – V. idolatriza. DOOM
idolatrizáre (-la-tri-) s. f., g.-d. art. idolatrizắrii
idolatrizarea
IDOLATRIZÁRE s. f. Faptul de a idolatriza. – V. idolatriza. DOOM
idolatrizáre (-la-tri-) s. f., g.-d. art. idolatrizắrii
idolatrizară
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizarăm
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizarăți
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizase
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizasem
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizaseră
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizaserăm
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizaserăți
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizaseși
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizaseți
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizat
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizau
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizași
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizați
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizează
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizez
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizeze
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizezi
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizând
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizînd
IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer). DOOM
idolatrizá (a ~) (-la-tri-) vb., ind. prez. 3 idolatrizeáză
idolatrizări
IDOLATRIZÁRE s. f. Faptul de a idolatriza. – V. idolatriza. DOOM
idolatrizáre (-la-tri-) s. f., g.-d. art. idolatrizắrii
idolatrizării
IDOLATRIZÁRE s. f. Faptul de a idolatriza. – V. idolatriza. DOOM
idolatrizáre (-la-tri-) s. f., g.-d. art. idolatrizắrii
idolatrizările
IDOLATRIZÁRE s. f. Faptul de a idolatriza. – V. idolatriza. DOOM
idolatrizáre (-la-tri-) s. f., g.-d. art. idolatrizắrii
idolatrizărilor
IDOLATRIZÁRE s. f. Faptul de a idolatriza. – V. idolatriza. DOOM
idolatrizáre (-la-tri-) s. f., g.-d. art. idolatrizắrii
idolatru
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatru
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatrul
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatrul
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatrului
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolatrului
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre. DOOM
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre
idolaș
IDOLÁȘ, idolași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui idol. – Idol + suf. -aș. DOOM
idoláș (rar) s. m., pl. idoláși
idolași
IDOLÁȘ, idolași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui idol. – Idol + suf. -aș. DOOM
idoláș (rar) s. m., pl. idoláși
idolașii
IDOLÁȘ, idolași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui idol. – Idol + suf. -aș. DOOM
idoláș (rar) s. m., pl. idoláși
idolașilor
IDOLÁȘ, idolași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui idol. – Idol + suf. -aș. DOOM
idoláș (rar) s. m., pl. idoláși
idolașul
IDOLÁȘ, idolași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui idol. – Idol + suf. -aș. DOOM
idoláș (rar) s. m., pl. idoláși
idolașului
IDOLÁȘ, idolași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui idol. – Idol + suf. -aș. DOOM
idoláș (rar) s. m., pl. idoláși
idoli
ÍDOL, idoli, s. m. Divinitate păgână; (concr.) chip, figură, statuie reprezentând o asemenea divinitate și constituind, în religiile politeiste, obiecte de cult religios. ♦ Fig. Ființă sau lucru care reprezintă obiectul unui cult sau al unei mari iubiri. – Din sl. idolŭ. DOOM
ídol s. m., pl. ídoli
idolii
ÍDOL, idoli, s. m. Divinitate păgână; (concr.) chip, figură, statuie reprezentând o asemenea divinitate și constituind, în religiile politeiste, obiecte de cult religios. ♦ Fig. Ființă sau lucru care reprezintă obiectul unui cult sau al unei mari iubiri. – Din sl. idolŭ. DOOM
ídol s. m., pl. ídoli
idolilor
ÍDOL, idoli, s. m. Divinitate păgână; (concr.) chip, figură, statuie reprezentând o asemenea divinitate și constituind, în religiile politeiste, obiecte de cult religios. ♦ Fig. Ființă sau lucru care reprezintă obiectul unui cult sau al unei mari iubiri. – Din sl. idolŭ. DOOM
ídol s. m., pl. ídoli
idolița
ÍDOLIȚĂ, idolițe, s. f. (Rar) Divinitate păgână feminină; (concr.) chip, figură, statuie reprezentând o asemenea divinitate. – Idol + suf. -iță. DOOM
ídoliță (rar) s. f., g.-d. art. ídoliței; pl. ídolițe
idolițe
ÍDOLIȚĂ, idolițe, s. f. (Rar) Divinitate păgână feminină; (concr.) chip, figură, statuie reprezentând o asemenea divinitate. – Idol + suf. -iță. DOOM
ídoliță (rar) s. f., g.-d. art. ídoliței; pl. ídolițe
idoliței
ÍDOLIȚĂ, idolițe, s. f. (Rar) Divinitate păgână feminină; (concr.) chip, figură, statuie reprezentând o asemenea divinitate. – Idol + suf. -iță. DOOM
ídoliță (rar) s. f., g.-d. art. ídoliței; pl. ídolițe
idolițele
ÍDOLIȚĂ, idolițe, s. f. (Rar) Divinitate păgână feminină; (concr.) chip, figură, statuie reprezentând o asemenea divinitate. – Idol + suf. -iță. DOOM
ídoliță (rar) s. f., g.-d. art. ídoliței; pl. ídolițe
idolițelor
ÍDOLIȚĂ, idolițe, s. f. (Rar) Divinitate păgână feminină; (concr.) chip, figură, statuie reprezentând o asemenea divinitate. – Idol + suf. -iță. DOOM
ídoliță (rar) s. f., g.-d. art. ídoliței; pl. ídolițe
idolul
ÍDOL, idoli, s. m. Divinitate păgână; (concr.) chip, figură, statuie reprezentând o asemenea divinitate și constituind, în religiile politeiste, obiecte de cult religios. ♦ Fig. Ființă sau lucru care reprezintă obiectul unui cult sau al unei mari iubiri. – Din sl. idolŭ. DOOM
ídol s. m., pl. ídoli
idolului
ÍDOL, idoli, s. m. Divinitate păgână; (concr.) chip, figură, statuie reprezentând o asemenea divinitate și constituind, în religiile politeiste, obiecte de cult religios. ♦ Fig. Ființă sau lucru care reprezintă obiectul unui cult sau al unei mari iubiri. – Din sl. idolŭ. DOOM
ídol s. m., pl. ídoli
idomeneu
Idomeneu = Idomeneus.
idomeneus
Idomeneus, fiul lui Deucalion, regele Cretei. A participat la războiul împotriva Troiei și s-a numărat printre războinicii care, închiși în pîntecele calului de lemn, au luat cu asalt cetatea în noaptea incendierii ei. După terminarea războiului, în timp ce se întorcea acasă pe mare, corăbiile sale au fost surprinse de o furtună. Idomeneus s-a rugat lui Poseidon să-l cruțe, făgăduindu-i în schimb că-i va sacrifica prima ființă omenească pe care o va zări, la întoarcere, pe țărmul Cretei. Or, primul care l-a întîmpinat a fost propriul său fiu. Idomeneus n-a pregetat să-și țină legămîntul și și-a sacrificat singurul copil zeului mării. Actul acesta i-a atras însă ura și disprețul poporului său, care l-a silit să se exileze. El s-a dus în sudul Italiei și s-a stabilit acolo.
idonee
IDONÉU, -ÉE adj. (Liv.) Care are calitățile cerute și necesare pentru ceva. ♦ Adecvat, convenabil, potrivit. [Pron. -eu, pl. -ei, -ee. / cf. it. idoneo, lat. idoneus].
idoneea
IDONÉU, -ÉE adj. (Liv.) Care are calitățile cerute și necesare pentru ceva. ♦ Adecvat, convenabil, potrivit. [Pron. -eu, pl. -ei, -ee. / cf. it. idoneo, lat. idoneus].
idoneei
IDONÉU, -ÉE adj. (Liv.) Care are calitățile cerute și necesare pentru ceva. ♦ Adecvat, convenabil, potrivit. [Pron. -eu, pl. -ei, -ee. / cf. it. idoneo, lat. idoneus].
idoneele
IDONÉU, -ÉE adj. (Liv.) Care are calitățile cerute și necesare pentru ceva. ♦ Adecvat, convenabil, potrivit. [Pron. -eu, pl. -ei, -ee. / cf. it. idoneo, lat. idoneus].
idoneelor
IDONÉU, -ÉE adj. (Liv.) Care are calitățile cerute și necesare pentru ceva. ♦ Adecvat, convenabil, potrivit. [Pron. -eu, pl. -ei, -ee. / cf. it. idoneo, lat. idoneus].
idonei
IDONÉU, -ÉE adj. (Liv.) Care are calitățile cerute și necesare pentru ceva. ♦ Adecvat, convenabil, potrivit. [Pron. -eu, pl. -ei, -ee. / cf. it. idoneo, lat. idoneus].
idoneii
IDONÉU, -ÉE adj. (Liv.) Care are calitățile cerute și necesare pentru ceva. ♦ Adecvat, convenabil, potrivit. [Pron. -eu, pl. -ei, -ee. / cf. it. idoneo, lat. idoneus].
idoneilor
IDONÉU, -ÉE adj. (Liv.) Care are calitățile cerute și necesare pentru ceva. ♦ Adecvat, convenabil, potrivit. [Pron. -eu, pl. -ei, -ee. / cf. it. idoneo, lat. idoneus].
idoneism
IDONEÍSM s. n. Curent filosofic epistemologic relativist și neoraționalist care își confruntă permanent principiile cu experiența. – Din fr. idoneisme.
idoneismul
IDONEÍSM s. n. Curent filosofic epistemologic relativist și neoraționalist care își confruntă permanent principiile cu experiența. – Din fr. idoneisme.
idoneismului
IDONEÍSM s. n. Curent filosofic epistemologic relativist și neoraționalist care își confruntă permanent principiile cu experiența. – Din fr. idoneisme.
idoneitate
IDONEITÁTE s.f. (Liv.) Calitatea a ceea ce este idoneu; adecvare, convenabilitate. [Pron. -ne-i-. / cf. it. idoneita].
idoneitatea
IDONEITÁTE s.f. (Liv.) Calitatea a ceea ce este idoneu; adecvare, convenabilitate. [Pron. -ne-i-. / cf. it. idoneita].
idoneități
IDONEITÁTE s.f. (Liv.) Calitatea a ceea ce este idoneu; adecvare, convenabilitate. [Pron. -ne-i-. / cf. it. idoneita].
idoneității
IDONEITÁTE s.f. (Liv.) Calitatea a ceea ce este idoneu; adecvare, convenabilitate. [Pron. -ne-i-. / cf. it. idoneita].
idoneu
IDONÉU, -ÉE adj. (Liv.) Care are calitățile cerute și necesare pentru ceva. ♦ Adecvat, convenabil, potrivit. [Pron. -eu, pl. -ei, -ee. / cf. it. idoneo, lat. idoneus].
idoneul
IDONÉU, -ÉE adj. (Liv.) Care are calitățile cerute și necesare pentru ceva. ♦ Adecvat, convenabil, potrivit. [Pron. -eu, pl. -ei, -ee. / cf. it. idoneo, lat. idoneus].
idoneului
IDONÉU, -ÉE adj. (Liv.) Care are calitățile cerute și necesare pentru ceva. ♦ Adecvat, convenabil, potrivit. [Pron. -eu, pl. -ei, -ee. / cf. it. idoneo, lat. idoneus].
idoteea
Idoteea = Idothea.
idothea
Idothea 1. Una dintre fiicele lui Proteus. 2. Soția lui Miletus și mama lui Caunus și a lui Byblis.
idoul
ÍDO s. f. Limbă internațională, formată prin simplificarea limbii esperanto. – Din fr. ido. DOOM
ído (limbă) s. f.
idoului
ÍDO s. f. Limbă internațională, formată prin simplificarea limbii esperanto. – Din fr. ido. DOOM
ído (limbă) s. f.
idropic
IDRÓPIC, -Ă adj. v. hidropic.
idropicoasă
HIDROPICÓS, -OÁSĂ, hidropicoși, -oase, adj., s. m. și f. (Înv.) Hidropic. [Var.: idropicós, -oásă adj., s. m. și f.] – Hidropic + suf. -os. DOOM
hidropicós (înv.) (hi-dro-) adj. m., s. m., pl. hidropicóși; f. hidropicoásă, pl. hidropicoáse
idropicos
HIDROPICÓS, -OÁSĂ, hidropicoși, -oase, adj., s. m. și f. (Înv.) Hidropic. [Var.: idropicós, -oásă adj., s. m. și f.] – Hidropic + suf. -os. DOOM
hidropicós (înv.) (hi-dro-) adj. m., s. m., pl. hidropicóși; f. hidropicoásă, pl. hidropicoáse
idropicos
HIDROPICÓS, -OÁSĂ, hidropicoși, -oase, adj., s. m. și f. (Înv.) Hidropic. [Var.: idropicós, -oásă adj., s. m. și f.] – Hidropic + suf. -os. DOOM
hidropicós (înv.) (hi-dro-) adj. m., s. m., pl. hidropicóși; f. hidropicoásă, pl. hidropicoáse
idropizie
HIDROPIZÍE, hidropizii, s. f. Boală cauzată de acumularea patologică de apă în cavitățile naturale ale corpului sau în țesuturi; dropică. [Var.: idropizíe s. f.] – Din fr. hydropisie, lat. hydropisis. DOOM
!hidropizíe (hi-dro-) s. f., art. hidropizía, g.-d. art. hidropizíei; pl. hidropizíi, art. hidropizíile
idră
ÍDRĂ s. f. v. hidră. DOOM
hídră (hi-dră) s. f., g.-d. art. hídrei; pl. hídre
idyia
Idyia, una dintre oceanide, soția lui Aeetes, regele din Colchis, și mama Medeei.