i
I2 interj. (Adesea prelungit sau repetat) Exclamație care exprimă surprindere, mulțumire, admirație, dezaprobare etc. – Onomatopee. DOOM
i3 / ii interj.
i
I1, i, s. m. 1. A unsprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (cea mai închisă vocală, nerotunjită, din seria anterioară). ◊ Expr. A (nu) pune punctul pe i = a (nu) reda esențialul într-o discuție, a (nu) sublinia faptele semnificative. [Pl. și: (1, n.) i-uri] DOOM
i2 (sunet) s. m. pl. i
i
IOD1 s. n. Element chimic solid cu aspect de cristale lamelare, negre-cenușii, cu luciu metalic și miros pătrunzător, foarte volatil, ușor solubil în alcool, utilizat în medicină. ◊ Tinctură de iod = soluție de iod în alcool, folosită la dezinfectarea rănilor. – Din fr. iode. DOOM
iod (element chimic) s. n.; simb. I
ia
IA interj. 1. Cuvânt prin care se atrage atenția ascultătorului asupra unui îndemn care i se va adresa; ian! 2. Iată! iacă1! uite! vezi! ian! Expr. Ia așa = numai așa, fără nicio intenție precisă. 3. Arată indiferența față de ceea ce urmează. 4. Introduce un răspuns. Unde te duci? – Ia, până la colț. – Cf. bg. ja. DOOM
ia2 vb. v. lua
ia
ÍE, ii, s. f. 1. Bluză femeiască caracteristică portului național românesc, confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic și împodobită la gât, la piept și la mâneci cu cusături alese, de obicei în motive geometrice, cu fluturi, cu mărgele etc. 2. (Înv. și pop.) Parte a corpului la unele animale, reprezentată printr-o îndoitură a pielii. – Lat. [vestis] linea. DOOM
íe (bluză) s. f., art. ía, g.-d. art. íei; pl. ii, art. íile (i-i-)
ia
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
iabangiu
iabangíu (iabangíi), s. m. – Străin, venetic. Tc. yabanci (Șeineanu, II, 218). Sec. XIX, înv.
iabașa
iabașá (iabașále), s. f. – Instrument în formă de clește folosit la stăpînirea animalelor. – Var. iavașa. Tc. yevașa (Șeineanu, II, 218; Lokotsch 945). Var. se folosește și în Arg., cu sensul de „ochelari”.
iabraș
ABRÁȘ, -Ă, abrași, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) Fără niciun rezultat; neizbutit, nereușit. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabráș, -ă adj.] – Din tc. abraș. DOOM
abráș (a-braș) adj. m., pl. abráși; f. abráșă, art. abráșa, pl. abráșe
iac
IAC, iaci, s. m. Mamifer rumegător din Tibet, mai mic decât bivolul, cu corpul masiv, acoperit de păr lung de culoare brună și cu o cocoașă pe ceafă (Poephagus grunniens). – Din fr. yack. DOOM
iac s. m., pl. iaci
iaca
IACÁ2, iacale, s. f. (Înv.) Guler de haină femeiască. ◊ Expr. (Fam.) A feșteli (cuiva) iacaua = a face de rușine (pe cineva). – Din tc. yaka. DOOM
iacá1 (guler) (înv.) s. f., art. iacáua, g.-d. art. iacálei; pl. iacále, art. iacálele
iaca
IACÁ1 s. f. (Înv.) Soi de tutun de cea mai bună calitate. – Et. nec. DOOM
iacá2 (tutun) (înv.) s. f.
iaca
IÁCĂ2 s. f. (Înv. și reg.) Bunică. – Din ngr. ghiaghiá (după bunică). DOOM
iácă2 (bunică) (înv., reg.) s. f.
iaca
IÁCA3 interj. v. iacă1. DOOM
iácătă (pop.) interj.
iacale
IACÁ2, iacale, s. f. (Înv.) Guler de haină femeiască. ◊ Expr. (Fam.) A feșteli (cuiva) iacaua = a face de rușine (pe cineva). – Din tc. yaka. DOOM
iacá1 (guler) (înv.) s. f., art. iacáua, g.-d. art. iacálei; pl. iacále, art. iacálele
iacale
IACÁ1 s. f. (Înv.) Soi de tutun de cea mai bună calitate. – Et. nec. DOOM
iacá2 (tutun) (înv.) s. f.
iacalei
IACÁ2, iacale, s. f. (Înv.) Guler de haină femeiască. ◊ Expr. (Fam.) A feșteli (cuiva) iacaua = a face de rușine (pe cineva). – Din tc. yaka. DOOM
iacá1 (guler) (înv.) s. f., art. iacáua, g.-d. art. iacálei; pl. iacále, art. iacálele
iacalei
IACÁ1 s. f. (Înv.) Soi de tutun de cea mai bună calitate. – Et. nec. DOOM
iacá2 (tutun) (înv.) s. f.
iacalele
IACÁ2, iacale, s. f. (Înv.) Guler de haină femeiască. ◊ Expr. (Fam.) A feșteli (cuiva) iacaua = a face de rușine (pe cineva). – Din tc. yaka. DOOM
iacá1 (guler) (înv.) s. f., art. iacáua, g.-d. art. iacálei; pl. iacále, art. iacálele
iacalele
IACÁ1 s. f. (Înv.) Soi de tutun de cea mai bună calitate. – Et. nec. DOOM
iacá2 (tutun) (înv.) s. f.
iacalelor
IACÁ2, iacale, s. f. (Înv.) Guler de haină femeiască. ◊ Expr. (Fam.) A feșteli (cuiva) iacaua = a face de rușine (pe cineva). – Din tc. yaka. DOOM
iacá1 (guler) (înv.) s. f., art. iacáua, g.-d. art. iacálei; pl. iacále, art. iacálele
iacalelor
IACÁ1 s. f. (Înv.) Soi de tutun de cea mai bună calitate. – Et. nec. DOOM
iacá2 (tutun) (înv.) s. f.
iacaua
IACÁ2, iacale, s. f. (Înv.) Guler de haină femeiască. ◊ Expr. (Fam.) A feșteli (cuiva) iacaua = a face de rușine (pe cineva). – Din tc. yaka. DOOM
iacá1 (guler) (înv.) s. f., art. iacáua, g.-d. art. iacálei; pl. iacále, art. iacálele
iacaua
IACÁ1 s. f. (Înv.) Soi de tutun de cea mai bună calitate. – Et. nec. DOOM
iacá2 (tutun) (înv.) s. f.
iacchus
Iacchus, zeu despre care se credea că, în chip nevăzut, conducea procesiunea la Misterele Eleusine. Era fiul lui Zeus cu Demeter (sau Persephone), adesea identificat cu Dionysus însuși.
iace
IÁCĂ2 s. f. (Înv. și reg.) Bunică. – Din ngr. ghiaghiá (după bunică). DOOM
iácă2 (bunică) (înv., reg.) s. f.
iacei
IÁCĂ2 s. f. (Înv. și reg.) Bunică. – Din ngr. ghiaghiá (după bunică). DOOM
iácă2 (bunică) (înv., reg.) s. f.
iacele
IÁCĂ2 s. f. (Înv. și reg.) Bunică. – Din ngr. ghiaghiá (după bunică). DOOM
iácă2 (bunică) (înv., reg.) s. f.
iacelor
IÁCĂ2 s. f. (Înv. și reg.) Bunică. – Din ngr. ghiaghiá (după bunică). DOOM
iácă2 (bunică) (înv., reg.) s. f.
iachting
IÁHTING s. n. Sport nautic practicat cu ambarcațiuni cu vele. [Scris și: yachting, iachting] – Din engl., fr. yachting. DOOM
*iáhting s. n.
iaci
IAC, iaci, s. m. Mamifer rumegător din Tibet, mai mic decât bivolul, cu corpul masiv, acoperit de păr lung de culoare brună și cu o cocoașă pe ceafă (Poephagus grunniens). – Din fr. yack. DOOM
iac s. m., pl. iaci
iacii
IAC, iaci, s. m. Mamifer rumegător din Tibet, mai mic decât bivolul, cu corpul masiv, acoperit de păr lung de culoare brună și cu o cocoașă pe ceafă (Poephagus grunniens). – Din fr. yack. DOOM
iac s. m., pl. iaci
iacilor
IAC, iaci, s. m. Mamifer rumegător din Tibet, mai mic decât bivolul, cu corpul masiv, acoperit de păr lung de culoare brună și cu o cocoașă pe ceafă (Poephagus grunniens). – Din fr. yack. DOOM
iac s. m., pl. iaci
iacint
Hiacínt2 s. m. v. iacint.
iacintul
Hiacínt2 s. m. v. iacint.
iacintului
Hiacínt2 s. m. v. iacint.
iacinți
Hiacínt2 s. m. v. iacint.
iacinții
Hiacínt2 s. m. v. iacint.
iacinților
Hiacínt2 s. m. v. iacint.
iacnie
IAHNÍE, iahnii, s. f. Mâncare scăzută, preparată din legume (mai ales din fasole boabe), din pește sau din carne. [Var.: iacníe s. f.] – Din tc. yahni, bg. iahnija. DOOM
iahníe s. f., art. iahnía, g.-d. art. iahníei; pl. iahníi, art. iahníile
iaco
IÁCĂ2 s. f. (Înv. și reg.) Bunică. – Din ngr. ghiaghiá (după bunică). DOOM
iácă2 (bunică) (înv., reg.) s. f.
iacobin
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobin
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobina
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobina
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobine
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobine
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobinei
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobinei
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobinele
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobinele
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobinelor
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobinelor
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobini
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobini
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobinii
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobinii
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobinilor
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobinilor
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobinism
IACOBINÍSM s. n. Doctrina iacobinilor (2). – Din fr. jacobinisme. DOOM
iacobinísm s. n.
iacobinismul
IACOBINÍSM s. n. Doctrina iacobinilor (2). – Din fr. jacobinisme. DOOM
iacobinísm s. n.
iacobinismului
IACOBINÍSM s. n. Doctrina iacobinilor (2). – Din fr. jacobinisme. DOOM
iacobinísm s. n.
iacobinul
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobinul
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobinului
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iacobinului
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. DOOM
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne
iactant
IACTÁNT, -Ă, iactanți, -te, adj. (Livr.) Înfumurat, îngâmfat. – Din lat. jactans, -ntis. DOOM
iactánt (livr.) adj. m., pl. iactánți; f. iactántă, pl. iactánte
iactanta
IACTÁNT, -Ă, iactanți, -te, adj. (Livr.) Înfumurat, îngâmfat. – Din lat. jactans, -ntis. DOOM
iactánt (livr.) adj. m., pl. iactánți; f. iactántă, pl. iactánte
iactante
IACTÁNT, -Ă, iactanți, -te, adj. (Livr.) Înfumurat, îngâmfat. – Din lat. jactans, -ntis. DOOM
iactánt (livr.) adj. m., pl. iactánți; f. iactántă, pl. iactánte
iactantei
IACTÁNT, -Ă, iactanți, -te, adj. (Livr.) Înfumurat, îngâmfat. – Din lat. jactans, -ntis. DOOM
iactánt (livr.) adj. m., pl. iactánți; f. iactántă, pl. iactánte
iactantele
IACTÁNT, -Ă, iactanți, -te, adj. (Livr.) Înfumurat, îngâmfat. – Din lat. jactans, -ntis. DOOM
iactánt (livr.) adj. m., pl. iactánți; f. iactántă, pl. iactánte
iactantelor
IACTÁNT, -Ă, iactanți, -te, adj. (Livr.) Înfumurat, îngâmfat. – Din lat. jactans, -ntis. DOOM
iactánt (livr.) adj. m., pl. iactánți; f. iactántă, pl. iactánte
iactantul
IACTÁNT, -Ă, iactanți, -te, adj. (Livr.) Înfumurat, îngâmfat. – Din lat. jactans, -ntis. DOOM
iactánt (livr.) adj. m., pl. iactánți; f. iactántă, pl. iactánte
iactantului
IACTÁNT, -Ă, iactanți, -te, adj. (Livr.) Înfumurat, îngâmfat. – Din lat. jactans, -ntis. DOOM
iactánt (livr.) adj. m., pl. iactánți; f. iactántă, pl. iactánte
iactanța
IACTÁNȚĂ s.f. (Liv.) Înfumurare, îngâmfare, vanitate. ♦ Lăudăroșenie, fanfaronadă. [< lat. iactantia, fr. jactance]. DOOM
iactánță (livr.) s. f., g.-d. art. iactánței
iactanțe
IACTÁNȚĂ s.f. (Liv.) Înfumurare, îngâmfare, vanitate. ♦ Lăudăroșenie, fanfaronadă. [< lat. iactantia, fr. jactance]. DOOM
iactánță (livr.) s. f., g.-d. art. iactánței
iactanței
IACTÁNȚĂ s.f. (Liv.) Înfumurare, îngâmfare, vanitate. ♦ Lăudăroșenie, fanfaronadă. [< lat. iactantia, fr. jactance]. DOOM
iactánță (livr.) s. f., g.-d. art. iactánței
iactanți
IACTÁNT, -Ă, iactanți, -te, adj. (Livr.) Înfumurat, îngâmfat. – Din lat. jactans, -ntis. DOOM
iactánt (livr.) adj. m., pl. iactánți; f. iactántă, pl. iactánte
iactanții
IACTÁNT, -Ă, iactanți, -te, adj. (Livr.) Înfumurat, îngâmfat. – Din lat. jactans, -ntis. DOOM
iactánt (livr.) adj. m., pl. iactánți; f. iactántă, pl. iactánte
iactanților
IACTÁNT, -Ă, iactanți, -te, adj. (Livr.) Înfumurat, îngâmfat. – Din lat. jactans, -ntis. DOOM
iactánt (livr.) adj. m., pl. iactánți; f. iactántă, pl. iactánte
iacul
IAC, iaci, s. m. Mamifer rumegător din Tibet, mai mic decât bivolul, cu corpul masiv, acoperit de păr lung de culoare brună și cu o cocoașă pe ceafă (Poephagus grunniens). – Din fr. yack. DOOM
iac s. m., pl. iaci
iacului
IAC, iaci, s. m. Mamifer rumegător din Tibet, mai mic decât bivolul, cu corpul masiv, acoperit de păr lung de culoare brună și cu o cocoașă pe ceafă (Poephagus grunniens). – Din fr. yack. DOOM
iac s. m., pl. iaci
iacus
Iacus = Iacchus.
iacătă
IÁCA3 interj. v. iacă1. DOOM
iácătă (pop.) interj.
iad
IAD, (2) iaduri, s. n. 1. (În multe religii) Loc în care sufletele păcătoșilor sunt supuse la chinuri veșnice pentru a-și ispăși păcatele din timpul vieții; infern, gheenă. 2. Fig. Situație chinuitoare, greu de suportat. – Din sl. jadu. DOOM
iad s. n., (situații) pl. iáduri
iada
IÁDĂ, iede, s. f. Puiul de sex feminin al caprei. – Din ied. DOOM
iádă s. f., g.-d. art. iédei; pl. iéde
iadeș
IÁDEȘ, iadeșuri, s. n. Os, în formă de furcă, de la pieptul păsărilor, format din oasele claviculelor sudate în partea inferioară. ♦ Rămășag care începe prin ruperea acestui os. – Din tc. yades. DOOM
iádeș s. n., pl. iádeșuri
iadeșul
IÁDEȘ, iadeșuri, s. n. Os, în formă de furcă, de la pieptul păsărilor, format din oasele claviculelor sudate în partea inferioară. ♦ Rămășag care începe prin ruperea acestui os. – Din tc. yades. DOOM
iádeș s. n., pl. iádeșuri
iadeșului
IÁDEȘ, iadeșuri, s. n. Os, în formă de furcă, de la pieptul păsărilor, format din oasele claviculelor sudate în partea inferioară. ♦ Rămășag care începe prin ruperea acestui os. – Din tc. yades. DOOM
iádeș s. n., pl. iádeșuri
iadeșuri
IÁDEȘ, iadeșuri, s. n. Os, în formă de furcă, de la pieptul păsărilor, format din oasele claviculelor sudate în partea inferioară. ♦ Rămășag care începe prin ruperea acestui os. – Din tc. yades. DOOM
iádeș s. n., pl. iádeșuri
iadeșurile
IÁDEȘ, iadeșuri, s. n. Os, în formă de furcă, de la pieptul păsărilor, format din oasele claviculelor sudate în partea inferioară. ♦ Rămășag care începe prin ruperea acestui os. – Din tc. yades. DOOM
iádeș s. n., pl. iádeșuri
iadeșurilor
IÁDEȘ, iadeșuri, s. n. Os, în formă de furcă, de la pieptul păsărilor, format din oasele claviculelor sudate în partea inferioară. ♦ Rămășag care începe prin ruperea acestui os. – Din tc. yades. DOOM
iádeș s. n., pl. iádeșuri
iadul
IAD, (2) iaduri, s. n. 1. (În multe religii) Loc în care sufletele păcătoșilor sunt supuse la chinuri veșnice pentru a-și ispăși păcatele din timpul vieții; infern, gheenă. 2. Fig. Situație chinuitoare, greu de suportat. – Din sl. jadu. DOOM
iad s. n., (situații) pl. iáduri
iadului
IAD, (2) iaduri, s. n. 1. (În multe religii) Loc în care sufletele păcătoșilor sunt supuse la chinuri veșnice pentru a-și ispăși păcatele din timpul vieții; infern, gheenă. 2. Fig. Situație chinuitoare, greu de suportat. – Din sl. jadu. DOOM
iad s. n., (situații) pl. iáduri
iaduri
IAD, (2) iaduri, s. n. 1. (În multe religii) Loc în care sufletele păcătoșilor sunt supuse la chinuri veșnice pentru a-și ispăși păcatele din timpul vieții; infern, gheenă. 2. Fig. Situație chinuitoare, greu de suportat. – Din sl. jadu. DOOM
iad s. n., (situații) pl. iáduri
iadurile
IAD, (2) iaduri, s. n. 1. (În multe religii) Loc în care sufletele păcătoșilor sunt supuse la chinuri veșnice pentru a-și ispăși păcatele din timpul vieții; infern, gheenă. 2. Fig. Situație chinuitoare, greu de suportat. – Din sl. jadu. DOOM
iad s. n., (situații) pl. iáduri
iadurilor
IAD, (2) iaduri, s. n. 1. (În multe religii) Loc în care sufletele păcătoșilor sunt supuse la chinuri veșnice pentru a-și ispăși păcatele din timpul vieții; infern, gheenă. 2. Fig. Situație chinuitoare, greu de suportat. – Din sl. jadu. DOOM
iad s. n., (situații) pl. iáduri
iagalie
iagalie, iagalii s. f. (intl.) mașină, automobil.
iagăr
iágăr (iágări), s. m. – Vînător. Germ. Jäger (DAR). În Trans., înv.
iahnia
IAHNÍE, iahnii, s. f. Mâncare scăzută, preparată din legume (mai ales din fasole boabe), din pește sau din carne. [Var.: iacníe s. f.] – Din tc. yahni, bg. iahnija. DOOM
iahníe s. f., art. iahnía, g.-d. art. iahníei; pl. iahníi, art. iahníile
iahnie
IAHNÍE, iahnii, s. f. Mâncare scăzută, preparată din legume (mai ales din fasole boabe), din pește sau din carne. [Var.: iacníe s. f.] – Din tc. yahni, bg. iahnija. DOOM
iahníe s. f., art. iahnía, g.-d. art. iahníei; pl. iahníi, art. iahníile
iahniei
IAHNÍE, iahnii, s. f. Mâncare scăzută, preparată din legume (mai ales din fasole boabe), din pește sau din carne. [Var.: iacníe s. f.] – Din tc. yahni, bg. iahnija. DOOM
iahníe s. f., art. iahnía, g.-d. art. iahníei; pl. iahníi, art. iahníile
iahnii
IAHNÍE, iahnii, s. f. Mâncare scăzută, preparată din legume (mai ales din fasole boabe), din pește sau din carne. [Var.: iacníe s. f.] – Din tc. yahni, bg. iahnija. DOOM
iahníe s. f., art. iahnía, g.-d. art. iahníei; pl. iahníi, art. iahníile
iahniile
IAHNÍE, iahnii, s. f. Mâncare scăzută, preparată din legume (mai ales din fasole boabe), din pește sau din carne. [Var.: iacníe s. f.] – Din tc. yahni, bg. iahnija. DOOM
iahníe s. f., art. iahnía, g.-d. art. iahníei; pl. iahníi, art. iahníile
iahniilor
IAHNÍE, iahnii, s. f. Mâncare scăzută, preparată din legume (mai ales din fasole boabe), din pește sau din carne. [Var.: iacníe s. f.] – Din tc. yahni, bg. iahnija. DOOM
iahníe s. f., art. iahnía, g.-d. art. iahníei; pl. iahníi, art. iahníile
iaht
IAHT, iahturi, s. n. 1. Navă mică și elegantă, cu pânze sau cu propulsie mecanică, pentru un număr mic de pasageri, folosită pentru călătorii de agrement. 2. Ambarcațiune sportivă cu vele folosită pentru regate. – Din fr. yacht. DOOM
iaht s. n., pl. iáhturi
iahte
IAHT, iahturi, s. n. 1. Navă mică și elegantă, cu pânze sau cu propulsie mecanică, pentru un număr mic de pasageri, folosită pentru călătorii de agrement. 2. Ambarcațiune sportivă cu vele folosită pentru regate. – Din fr. yacht. DOOM
iaht s. n., pl. iáhturi
iahtele
IAHT, iahturi, s. n. 1. Navă mică și elegantă, cu pânze sau cu propulsie mecanică, pentru un număr mic de pasageri, folosită pentru călătorii de agrement. 2. Ambarcațiune sportivă cu vele folosită pentru regate. – Din fr. yacht. DOOM
iaht s. n., pl. iáhturi
iahtelor
IAHT, iahturi, s. n. 1. Navă mică și elegantă, cu pânze sau cu propulsie mecanică, pentru un număr mic de pasageri, folosită pentru călătorii de agrement. 2. Ambarcațiune sportivă cu vele folosită pentru regate. – Din fr. yacht. DOOM
iaht s. n., pl. iáhturi
iahting
IÁHTING s. n. Sport nautic practicat cu ambarcațiuni cu vele. [Scris și: yachting, iachting] – Din engl., fr. yachting. DOOM
*iáhting s. n.
iahtingul
IÁHTING s. n. Sport nautic practicat cu ambarcațiuni cu vele. [Scris și: yachting, iachting] – Din engl., fr. yachting. DOOM
*iáhting s. n.
iahtingului
IÁHTING s. n. Sport nautic practicat cu ambarcațiuni cu vele. [Scris și: yachting, iachting] – Din engl., fr. yachting. DOOM
*iáhting s. n.
iahtman
IÁHTMEN s. m. v. iahtman.
iahtmen
IÁHTMEN s. m. v. iahtman.
iahtul
IAHT, iahturi, s. n. 1. Navă mică și elegantă, cu pânze sau cu propulsie mecanică, pentru un număr mic de pasageri, folosită pentru călătorii de agrement. 2. Ambarcațiune sportivă cu vele folosită pentru regate. – Din fr. yacht. DOOM
iaht s. n., pl. iáhturi
iahtului
IAHT, iahturi, s. n. 1. Navă mică și elegantă, cu pânze sau cu propulsie mecanică, pentru un număr mic de pasageri, folosită pentru călătorii de agrement. 2. Ambarcațiune sportivă cu vele folosită pentru regate. – Din fr. yacht. DOOM
iaht s. n., pl. iáhturi
iahturi
IAHT, iahturi, s. n. 1. Navă mică și elegantă, cu pânze sau cu propulsie mecanică, pentru un număr mic de pasageri, folosită pentru călătorii de agrement. 2. Ambarcațiune sportivă cu vele folosită pentru regate. – Din fr. yacht. DOOM
iaht s. n., pl. iáhturi
iahturile
IAHT, iahturi, s. n. 1. Navă mică și elegantă, cu pânze sau cu propulsie mecanică, pentru un număr mic de pasageri, folosită pentru călătorii de agrement. 2. Ambarcațiune sportivă cu vele folosită pentru regate. – Din fr. yacht. DOOM
iaht s. n., pl. iáhturi
iahturilor
IAHT, iahturi, s. n. 1. Navă mică și elegantă, cu pânze sau cu propulsie mecanică, pentru un număr mic de pasageri, folosită pentru călătorii de agrement. 2. Ambarcațiune sportivă cu vele folosită pentru regate. – Din fr. yacht. DOOM
iaht s. n., pl. iáhturi
ialan
IALÁN s. m. v. elan1.
ialem
Ialem = Ialemus.
ialemus
Ialemus, fiul lui Apollo și al Calliopei și frate cu Hymenaeus. Simboliza cîntecul trist, de îngropăciune, închinat celor morți în floarea tinereții.
ialomițean
IALOMIȚEÁN, -Ă, ialomițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Ialomița. 2. Adj. Care aparține județului Ialomița sau ialomițenilor (1), privitor la județul Ialomița ori la ialomițeni. – Ialomița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ialomițeán adj. m., s. m., pl. ialomițéni; adj. f. ialomițeánă, pl. ialomițéne
ialomițean
IALOMIȚEÁN, -Ă, ialomițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Ialomița. 2. Adj. Care aparține județului Ialomița sau ialomițenilor (1), privitor la județul Ialomița ori la ialomițeni. – Ialomița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ialomițeán adj. m., s. m., pl. ialomițéni; adj. f. ialomițeánă, pl. ialomițéne
ialomițeana
IALOMIȚEÁN, -Ă, ialomițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Ialomița. 2. Adj. Care aparține județului Ialomița sau ialomițenilor (1), privitor la județul Ialomița ori la ialomițeni. – Ialomița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ialomițeán adj. m., s. m., pl. ialomițéni; adj. f. ialomițeánă, pl. ialomițéne
ialomițeanca
IALOMIȚEÁNCĂ, ialomițence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Ialomița. – Ialomițean + suf. -că. DOOM
ialomițeáncă s. f., g.-d. art. ialomițéncei; pl. ialomițénce
ialomițeanco
IALOMIȚEÁNCĂ, ialomițence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Ialomița. – Ialomițean + suf. -că. DOOM
ialomițeáncă s. f., g.-d. art. ialomițéncei; pl. ialomițénce
ialomițeanul
IALOMIȚEÁN, -Ă, ialomițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Ialomița. 2. Adj. Care aparține județului Ialomița sau ialomițenilor (1), privitor la județul Ialomița ori la ialomițeni. – Ialomița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ialomițeán adj. m., s. m., pl. ialomițéni; adj. f. ialomițeánă, pl. ialomițéne
ialomițeanului
IALOMIȚEÁN, -Ă, ialomițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Ialomița. 2. Adj. Care aparține județului Ialomița sau ialomițenilor (1), privitor la județul Ialomița ori la ialomițeni. – Ialomița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ialomițeán adj. m., s. m., pl. ialomițéni; adj. f. ialomițeánă, pl. ialomițéne
ialomițence
IALOMIȚEÁNCĂ, ialomițence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Ialomița. – Ialomițean + suf. -că. DOOM
ialomițeáncă s. f., g.-d. art. ialomițéncei; pl. ialomițénce
ialomițencei
IALOMIȚEÁNCĂ, ialomițence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Ialomița. – Ialomițean + suf. -că. DOOM
ialomițeáncă s. f., g.-d. art. ialomițéncei; pl. ialomițénce
ialomițencele
IALOMIȚEÁNCĂ, ialomițence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Ialomița. – Ialomițean + suf. -că. DOOM
ialomițeáncă s. f., g.-d. art. ialomițéncei; pl. ialomițénce
ialomițencelor
IALOMIȚEÁNCĂ, ialomițence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Ialomița. – Ialomițean + suf. -că. DOOM
ialomițeáncă s. f., g.-d. art. ialomițéncei; pl. ialomițénce
ialomițene
IALOMIȚEÁN, -Ă, ialomițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Ialomița. 2. Adj. Care aparține județului Ialomița sau ialomițenilor (1), privitor la județul Ialomița ori la ialomițeni. – Ialomița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ialomițeán adj. m., s. m., pl. ialomițéni; adj. f. ialomițeánă, pl. ialomițéne
ialomițenei
IALOMIȚEÁN, -Ă, ialomițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Ialomița. 2. Adj. Care aparține județului Ialomița sau ialomițenilor (1), privitor la județul Ialomița ori la ialomițeni. – Ialomița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ialomițeán adj. m., s. m., pl. ialomițéni; adj. f. ialomițeánă, pl. ialomițéne
ialomițenele
IALOMIȚEÁN, -Ă, ialomițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Ialomița. 2. Adj. Care aparține județului Ialomița sau ialomițenilor (1), privitor la județul Ialomița ori la ialomițeni. – Ialomița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ialomițeán adj. m., s. m., pl. ialomițéni; adj. f. ialomițeánă, pl. ialomițéne
ialomițenelor
IALOMIȚEÁN, -Ă, ialomițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Ialomița. 2. Adj. Care aparține județului Ialomița sau ialomițenilor (1), privitor la județul Ialomița ori la ialomițeni. – Ialomița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ialomițeán adj. m., s. m., pl. ialomițéni; adj. f. ialomițeánă, pl. ialomițéne
ialomițeni
IALOMIȚEÁN, -Ă, ialomițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Ialomița. 2. Adj. Care aparține județului Ialomița sau ialomițenilor (1), privitor la județul Ialomița ori la ialomițeni. – Ialomița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ialomițeán adj. m., s. m., pl. ialomițéni; adj. f. ialomițeánă, pl. ialomițéne
ialomițenii
IALOMIȚEÁN, -Ă, ialomițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Ialomița. 2. Adj. Care aparține județului Ialomița sau ialomițenilor (1), privitor la județul Ialomița ori la ialomițeni. – Ialomița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ialomițeán adj. m., s. m., pl. ialomițéni; adj. f. ialomițeánă, pl. ialomițéne
ialomițenilor
IALOMIȚEÁN, -Ă, ialomițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Ialomița. 2. Adj. Care aparține județului Ialomița sau ialomițenilor (1), privitor la județul Ialomița ori la ialomițeni. – Ialomița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
ialomițeán adj. m., s. m., pl. ialomițéni; adj. f. ialomițeánă, pl. ialomițéne
ialomiță
IÁLOVIȚĂ, ialovițe, s. f. (Învechit și regional) Vacă mare și grasă (de obicei stearpă). Li se aduc 12 harabale cu pîne, 12 ialovițe fripte și 12 buți pline cu vin. CREANGĂ, P, 260. D. Ciomag se ușurase de vite desfăcînd ca la 80 de vaci pe care le-au îngrășat pe suhat și făcînd aceea ce se numește... ialovițe. I. IONESCU, D. 383. – Variantă: iálomiță (SEVASTOS, N. 100) s. f.
ialovița
ialovíță (ialovíțe), s. f. – Vacă îngrășată pentru a fi sacrificată. Sl. (bg., sb., rus.) jalovica „văcuță”, din sl. jalovŭ „sterp” (Cihac, II, 147; Conev 57; DAR). Este dublet al lui iloave, s. f. (fleacuri, nimicuri), în Trans. de Nord, din rut. jalovyi „sterp” (DAR).
ialovițe
ialovíță (ialovíțe), s. f. – Vacă îngrășată pentru a fi sacrificată. Sl. (bg., sb., rus.) jalovica „văcuță”, din sl. jalovŭ „sterp” (Cihac, II, 147; Conev 57; DAR). Este dublet al lui iloave, s. f. (fleacuri, nimicuri), în Trans. de Nord, din rut. jalovyi „sterp” (DAR).
ialoviței
ialovíță (ialovíțe), s. f. – Vacă îngrășată pentru a fi sacrificată. Sl. (bg., sb., rus.) jalovica „văcuță”, din sl. jalovŭ „sterp” (Cihac, II, 147; Conev 57; DAR). Este dublet al lui iloave, s. f. (fleacuri, nimicuri), în Trans. de Nord, din rut. jalovyi „sterp” (DAR).
ialovițele
ialovíță (ialovíțe), s. f. – Vacă îngrășată pentru a fi sacrificată. Sl. (bg., sb., rus.) jalovica „văcuță”, din sl. jalovŭ „sterp” (Cihac, II, 147; Conev 57; DAR). Este dublet al lui iloave, s. f. (fleacuri, nimicuri), în Trans. de Nord, din rut. jalovyi „sterp” (DAR).
ialovițelor
ialovíță (ialovíțe), s. f. – Vacă îngrășată pentru a fi sacrificată. Sl. (bg., sb., rus.) jalovica „văcuță”, din sl. jalovŭ „sterp” (Cihac, II, 147; Conev 57; DAR). Este dublet al lui iloave, s. f. (fleacuri, nimicuri), în Trans. de Nord, din rut. jalovyi „sterp” (DAR).
ialoviță
IÁLOVIȚĂ, ialovițe, s. f. (Înv. și reg.) Vacă mare și grasă. – Din bg., sb. jalovica. DOOM
iáloviță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. iáloviței; pl. iálovițe
ială
ială, iale s. f. gură.
iam
Iam = Iamus.
iama
IÁMA s. f. art. (În expr.) A da iama = a da năvală, a se repezi. A da iama prin... = a risipi, a distruge (un bun). – Din tc. yama. DOOM
iáma (în expr. a da ~) s. f. art.
iamac
iamác (iamáci) s. m. – 1. Recrut, răcan. – 2. Aghiotant. Tc. yamak (Șeineanu, III, 66). Sec. XVIII, înv.
iamb
IAMB, iambi, s. m. Picior de vers compus din două silabe, dintre care, în prozodia antică, prima este scurtă și a doua lungă, iar în prozodia modernă, prima este neaccentuată, iar cea de-a doua accentuată. – Din fr. iambe, lat. iambus. DOOM
iamb s. m., pl. iambi
iambi
IAMB, iambi, s. m. Picior de vers compus din două silabe, dintre care, în prozodia antică, prima este scurtă și a doua lungă, iar în prozodia modernă, prima este neaccentuată, iar cea de-a doua accentuată. – Din fr. iambe, lat. iambus. DOOM
iamb s. m., pl. iambi
iambic
IÁMBIC, -Ă, iambici, -ce, adj. Care aparține iambilor, privitor la iambi; scris în iambi. ◊ Metru iambic = sistem de versificație care are la bază iambul. – Din fr. iambique, lat. iambicus. DOOM
iámbic adj. m., pl. iámbici; f. iámbică, pl. iámbice
iambica
IÁMBIC, -Ă, iambici, -ce, adj. Care aparține iambilor, privitor la iambi; scris în iambi. ◊ Metru iambic = sistem de versificație care are la bază iambul. – Din fr. iambique, lat. iambicus. DOOM
iámbic adj. m., pl. iámbici; f. iámbică, pl. iámbice
iambice
IÁMBIC, -Ă, iambici, -ce, adj. Care aparține iambilor, privitor la iambi; scris în iambi. ◊ Metru iambic = sistem de versificație care are la bază iambul. – Din fr. iambique, lat. iambicus. DOOM
iámbic adj. m., pl. iámbici; f. iámbică, pl. iámbice
iambicei
IÁMBIC, -Ă, iambici, -ce, adj. Care aparține iambilor, privitor la iambi; scris în iambi. ◊ Metru iambic = sistem de versificație care are la bază iambul. – Din fr. iambique, lat. iambicus. DOOM
iámbic adj. m., pl. iámbici; f. iámbică, pl. iámbice
iambicele
IÁMBIC, -Ă, iambici, -ce, adj. Care aparține iambilor, privitor la iambi; scris în iambi. ◊ Metru iambic = sistem de versificație care are la bază iambul. – Din fr. iambique, lat. iambicus. DOOM
iámbic adj. m., pl. iámbici; f. iámbică, pl. iámbice
iambicelor
IÁMBIC, -Ă, iambici, -ce, adj. Care aparține iambilor, privitor la iambi; scris în iambi. ◊ Metru iambic = sistem de versificație care are la bază iambul. – Din fr. iambique, lat. iambicus. DOOM
iámbic adj. m., pl. iámbici; f. iámbică, pl. iámbice
iambici
IÁMBIC, -Ă, iambici, -ce, adj. Care aparține iambilor, privitor la iambi; scris în iambi. ◊ Metru iambic = sistem de versificație care are la bază iambul. – Din fr. iambique, lat. iambicus. DOOM
iámbic adj. m., pl. iámbici; f. iámbică, pl. iámbice
iambicii
IÁMBIC, -Ă, iambici, -ce, adj. Care aparține iambilor, privitor la iambi; scris în iambi. ◊ Metru iambic = sistem de versificație care are la bază iambul. – Din fr. iambique, lat. iambicus. DOOM
iámbic adj. m., pl. iámbici; f. iámbică, pl. iámbice
iambicilor
IÁMBIC, -Ă, iambici, -ce, adj. Care aparține iambilor, privitor la iambi; scris în iambi. ◊ Metru iambic = sistem de versificație care are la bază iambul. – Din fr. iambique, lat. iambicus. DOOM
iámbic adj. m., pl. iámbici; f. iámbică, pl. iámbice
iambicul
IÁMBIC, -Ă, iambici, -ce, adj. Care aparține iambilor, privitor la iambi; scris în iambi. ◊ Metru iambic = sistem de versificație care are la bază iambul. – Din fr. iambique, lat. iambicus. DOOM
iámbic adj. m., pl. iámbici; f. iámbică, pl. iámbice
iambicului
IÁMBIC, -Ă, iambici, -ce, adj. Care aparține iambilor, privitor la iambi; scris în iambi. ◊ Metru iambic = sistem de versificație care are la bază iambul. – Din fr. iambique, lat. iambicus. DOOM
iámbic adj. m., pl. iámbici; f. iámbică, pl. iámbice
iambii
IAMB, iambi, s. m. Picior de vers compus din două silabe, dintre care, în prozodia antică, prima este scurtă și a doua lungă, iar în prozodia modernă, prima este neaccentuată, iar cea de-a doua accentuată. – Din fr. iambe, lat. iambus. DOOM
iamb s. m., pl. iambi
iambilor
IAMB, iambi, s. m. Picior de vers compus din două silabe, dintre care, în prozodia antică, prima este scurtă și a doua lungă, iar în prozodia modernă, prima este neaccentuată, iar cea de-a doua accentuată. – Din fr. iambe, lat. iambus. DOOM
iamb s. m., pl. iambi
iambul
IAMB, iambi, s. m. Picior de vers compus din două silabe, dintre care, în prozodia antică, prima este scurtă și a doua lungă, iar în prozodia modernă, prima este neaccentuată, iar cea de-a doua accentuată. – Din fr. iambe, lat. iambus. DOOM
iamb s. m., pl. iambi
iambului
IAMB, iambi, s. m. Picior de vers compus din două silabe, dintre care, în prozodia antică, prima este scurtă și a doua lungă, iar în prozodia modernă, prima este neaccentuată, iar cea de-a doua accentuată. – Din fr. iambe, lat. iambus. DOOM
iamb s. m., pl. iambi
iamurlac
iamurlác (-curi), s. n. – Pieptar țărănesc. – Var. imurlac. Tc. yamurluk (Lokotsch 924; Tiktin). După Scriban, ar fi cuvînt identic cu iarmurcă, s. f. (bonetă tipică a evreilor din Mold.), cuvînt rar (Cezar Petrescu îl folosește), care pare a fi fost influențat de iarmaroc.
iamus
Iamus, fiul lui Apollo și al Evadnei, înzestrat cu darul profeției, pe care-l moștenise de la tatăl său. Era întemeietorul mitic al familiei Iamizilor (Iamidae).
ian
IAN interj. (Pop.) Ia! (1, 2). – Ia + ni (= ne). DOOM
ian (pop.) interj.
iancu
sufletu’ lui Avram Iancu expr. v. sufletu’!
iangân
iangîn (iangấnuri), s. n. – Incendiu. Tc. yangin (Șeineanu, III, 66; Lokotsch 942). Sec. XVIII, înv.
ianicer
IENICÉR, ieniceri, s. m. Soldat din corpul de elită al vechii infanterii turcești, recrutat la început dintre prizonierii de război, iar mai târziu dintre copiii turciți ai populațiilor creștine. [Var.: (înv.) ianicér s. m.] – Din tc. yeniçeri. DOOM
ienicér s. m., pl. ienicéri
ianta
Ianta = Ianthe.
ianthe
Ianthe 1. Soția lui Iphis (v. Iphis 3). 2. Una dintre oceanide.
ianuar
IANUÁRIE s. m. Prima lună a anului, având 31 de zile; gerar; cărindar. [Pr.: -nu-a-. – Var.: ianuár s. m.] – Din sl. ijanuarij. DOOM
ianuárie (dar: 1 Ianuarie [cit. întấi ~]) (-nu-a-ri-e) s. m., g.-d. lui ianuárie; abr. ian.; I/.01./-01-
ianuarie
IANUÁRIE s. m. Prima lună a anului, având 31 de zile; gerar; cărindar. [Pr.: -nu-a-. – Var.: ianuár s. m.] – Din sl. ijanuarij. DOOM
ianuárie (dar: 1 Ianuarie [cit. întấi ~]) (-nu-a-ri-e) s. m., g.-d. lui ianuárie; abr. ian.; I/.01./-01-
ianuariu
IANUÁRIE s. m. Prima lună a anului, având 31 de zile; gerar; cărindar. [Pr.: -nu-a-. – Var.: ianuár s. m.] – Din sl. ijanuarij. DOOM
ianuárie (dar: 1 Ianuarie [cit. întấi ~]) (-nu-a-ri-e) s. m., g.-d. lui ianuárie; abr. ian.; I/.01./-01-
ianus
Quirinus 1. În mitologia romană, veche divinitate războinică, de origine sabină, identificată uneori cu zeul Mars, alteori cu Ianus. 2. Denumire purtată de Romulus după moarte, cînd a fost trecut în rîndul zeilor.
iapa
IÁPĂ, iepe, s. f. 1. Femela calului. ◊ Expr. A bate șaua (ca) să priceapă (sau să înțeleagă) iapa = a da să se înțeleagă ceva în mod indirect, a face aluzie la ceva. 2. (Reg.) Tălpig (la războiul de țesut). – Lat. equa. DOOM
iápă s. f., g.-d. art. iépei; pl. iépe
iapet
Iapet = Iapetus.
iapetus
Iapetus, unul dintre titani, fiul lui Uranus și al lui Gaea. A avut mai mulți copii cu oceanida Clymene: pe Atlas, Epimetheus, Menoetius Prometheus. Iapetus a fost înfrînt în lupta cu olimpienii și prăvălit de Zeus în Tartarus.
iaprac
IAPRÁC s. m. (Iht.; reg.) Somn mic. – Din tc. yaprak „foaie, frunză”. DOOM
iaprác (reg.) (ia-prac) s. m.
iapyx
Iapyx, fiul lui Lycaon (într-o altă versiune, al lui Daedalus) și strămoșul mitic al neamului iapigilor.
iar
IAR adv., conj. I. Adv. 1. Încă o dată, din nou; iarăși. 2. De asemenea, la fel. II. Conj. 1. (Adversativ) Dar, însă. 2. (Copulativ) Și. [Var.: iáră adv., conj.] – Et. nec. DOOM
iar adv., conjcț.
iarba
IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba. DOOM
iárbă s. f., g.-d. art. iérbii; (buruieni) pl. iérburi
iarbas
Iarbas, fiul lui Iupiter-Ammon și al unei nimfe libiene și rege al getulilor pe vremea cînd Dido a întemeiat cetatea Carthaginei. Respins de regină, căreia-i ceruse mîna, Iarbas a atacat Cartagina după moartea Didonei, izgonind-o de acolo pe sora ei, Anna (v. și Dido).
iard
YARD, yarzi, s. m. Unitate de măsură engleză pentru lungime, egală cu 0,914399 m. – Din engl. yard. DOOM
yard s. m., pl. yarzi; simb. yd
iardanus
Iardanus, rege lidian, tatăl reginei Omphale.
iardul
YARD, yarzi, s. m. Unitate de măsură engleză pentru lungime, egală cu 0,914399 m. – Din engl. yard. DOOM
yard s. m., pl. yarzi; simb. yd
iardului
YARD, yarzi, s. m. Unitate de măsură engleză pentru lungime, egală cu 0,914399 m. – Din engl. yard. DOOM
yard s. m., pl. yarzi; simb. yd
iarl
IARL s.m. Titlu dat conților danezi și scandinavi în evul mediu. [Pron. iarl, scris și jarl. / < fr., scand. jarl].
iarlâc
iarlîc (-curi), s. n. – Ordin dat de hanul tătarilor. Tăt. (tc.) yarlik (Șeineanu, III, 66), cf. rus. jarlyk. Sec. XVIII, înv.
iarma
iarmá s. m. – Somn de mărime mijlocie. Tc. yarma „despicat, crăpat” (DAR).
iarmaroace
IARMARÓC, iarmaroace, s. n. Târg ținut la date fixe; bâlci. – Din ucr. jarmarok. DOOM
iarmaróc s. n., pl. iarmaroáce
iarmaroacele
IARMARÓC, iarmaroace, s. n. Târg ținut la date fixe; bâlci. – Din ucr. jarmarok. DOOM
iarmaróc s. n., pl. iarmaroáce
iarmaroacelor
IARMARÓC, iarmaroace, s. n. Târg ținut la date fixe; bâlci. – Din ucr. jarmarok. DOOM
iarmaróc s. n., pl. iarmaroáce
iarmaroc
IARMARÓC, iarmaroace, s. n. Târg ținut la date fixe; bâlci. – Din ucr. jarmarok. DOOM
iarmaróc s. n., pl. iarmaroáce
iarmarocul
IARMARÓC, iarmaroace, s. n. Târg ținut la date fixe; bâlci. – Din ucr. jarmarok. DOOM
iarmaróc s. n., pl. iarmaroáce
iarmarocului
IARMARÓC, iarmaroace, s. n. Târg ținut la date fixe; bâlci. – Din ucr. jarmarok. DOOM
iarmaróc s. n., pl. iarmaroáce
iarna
IÁRNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care se face iarna. Loc. adv. De cu iarnă = fiind încă iarnă. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora]. DOOM
iárnă s. f., g.-d. art. iérnii; pl. ierni
iaroviza
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizai
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizam
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizare
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizare
IAROVIZÁRE, iarovizări, s. f. 1. Unul dintre stadiile de dezvoltare individuală a plantelor, care urmează imediat după germinație și care se desfășoară, în afară de alte condiții, la o temperatură specifică fiecărei plante. 2. Procedeu agrotehnic de tratare a semințelor plantelor de cultură înainte de însămânțare, care face ca plantele să răsară mai devreme, să se dezvolte mai repede și să dea recolte mai bogate. – V. iaroviza. Cf. rus. iarovizațiia. DOOM
iarovizáre s. f., g.-d. art. iarovizắrii; pl. iarovizắri
iarovizarea
IAROVIZÁRE, iarovizări, s. f. 1. Unul dintre stadiile de dezvoltare individuală a plantelor, care urmează imediat după germinație și care se desfășoară, în afară de alte condiții, la o temperatură specifică fiecărei plante. 2. Procedeu agrotehnic de tratare a semințelor plantelor de cultură înainte de însămânțare, care face ca plantele să răsară mai devreme, să se dezvolte mai repede și să dea recolte mai bogate. – V. iaroviza. Cf. rus. iarovizațiia. DOOM
iarovizáre s. f., g.-d. art. iarovizắrii; pl. iarovizắri
iarovizară
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizarăm
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizarăți
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizase
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizasem
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizaseră
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizaserăm
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizaserăți
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizaseși
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizaseți
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizat
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizat
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'.
iarovizau
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizași
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizați
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizează
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizez
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizeze
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizezi
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizând
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizînd
IAROVIZÁ, iarovizez, vb. I. 1. Refl. (Despre plante) A trece prin stadiul de iarovizare. 2. Tranz. A supune semințele procesului de iarovizare. – Din rus. iarovizirovat'. DOOM
iarovizá (a ~) vb., ind. prez. 3 iarovizeáză
iarovizări
IAROVIZÁRE, iarovizări, s. f. 1. Unul dintre stadiile de dezvoltare individuală a plantelor, care urmează imediat după germinație și care se desfășoară, în afară de alte condiții, la o temperatură specifică fiecărei plante. 2. Procedeu agrotehnic de tratare a semințelor plantelor de cultură înainte de însămânțare, care face ca plantele să răsară mai devreme, să se dezvolte mai repede și să dea recolte mai bogate. – V. iaroviza. Cf. rus. iarovizațiia. DOOM
iarovizáre s. f., g.-d. art. iarovizắrii; pl. iarovizắri
iarovizării
IAROVIZÁRE, iarovizări, s. f. 1. Unul dintre stadiile de dezvoltare individuală a plantelor, care urmează imediat după germinație și care se desfășoară, în afară de alte condiții, la o temperatură specifică fiecărei plante. 2. Procedeu agrotehnic de tratare a semințelor plantelor de cultură înainte de însămânțare, care face ca plantele să răsară mai devreme, să se dezvolte mai repede și să dea recolte mai bogate. – V. iaroviza. Cf. rus. iarovizațiia. DOOM
iarovizáre s. f., g.-d. art. iarovizắrii; pl. iarovizắri
iarovizările
IAROVIZÁRE, iarovizări, s. f. 1. Unul dintre stadiile de dezvoltare individuală a plantelor, care urmează imediat după germinație și care se desfășoară, în afară de alte condiții, la o temperatură specifică fiecărei plante. 2. Procedeu agrotehnic de tratare a semințelor plantelor de cultură înainte de însămânțare, care face ca plantele să răsară mai devreme, să se dezvolte mai repede și să dea recolte mai bogate. – V. iaroviza. Cf. rus. iarovizațiia. DOOM
iarovizáre s. f., g.-d. art. iarovizắrii; pl. iarovizắri
iarovizărilor
IAROVIZÁRE, iarovizări, s. f. 1. Unul dintre stadiile de dezvoltare individuală a plantelor, care urmează imediat după germinație și care se desfășoară, în afară de alte condiții, la o temperatură specifică fiecărei plante. 2. Procedeu agrotehnic de tratare a semințelor plantelor de cultură înainte de însămânțare, care face ca plantele să răsară mai devreme, să se dezvolte mai repede și să dea recolte mai bogate. – V. iaroviza. Cf. rus. iarovizațiia. DOOM
iarovizáre s. f., g.-d. art. iarovizắrii; pl. iarovizắri
iartagan
IATAGÁN, iatagane, s. n. Sabie turcească, de lungime mijlocie, cu lama curbă și lată, cu două tăișuri. [Var.: iartagán s. n.] – Din tc. yatağan. DOOM
iatagán s. n., pl. iatagáne
iartă
IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare. DOOM
iertá (a ~) vb., ind. prez. 3 iártă
iarzi
YARD, yarzi, s. m. Unitate de măsură engleză pentru lungime, egală cu 0,914399 m. – Din engl. yard. DOOM
yard s. m., pl. yarzi; simb. yd
iarzii
YARD, yarzi, s. m. Unitate de măsură engleză pentru lungime, egală cu 0,914399 m. – Din engl. yard. DOOM
yard s. m., pl. yarzi; simb. yd
iarzilor
YARD, yarzi, s. m. Unitate de măsură engleză pentru lungime, egală cu 0,914399 m. – Din engl. yard. DOOM
yard s. m., pl. yarzi; simb. yd
iară
IÁRĂ adv., conj. v. iar. DOOM
iáră (înv., pop.) adv., conjcț.
iarăși
IÁRĂȘI adv. Iar (I). – Iară + și. DOOM
iárăși adv.
iasac
iasác s. n. – Interdicție. Tc. yasak (Șeineanu, III, 67). Sec. XVIII, înv. – Der. iasacciu, s. m. (gardian, polițist, care îi însoțea în Turcia pe călătorii străini), din tc. yasakçi.
iasca
IÁSCĂ s. f. Nume dat mai multor ciuperci parazite în formă de copită de cal, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor și care, tratate special, erau folosite, în trecut, la aprins focul sau, în medicina populară, ca hemostatic (Fomes și Phellinus). ◊ Expr. A se face iască = a) a se usca; b) a slăbi foarte mult. – Lat. esca „hrană; medicament”.
iască
IÁSCĂ s. f. Nume dat mai multor ciuperci parazite în formă de copită de cal, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor și care, tratate special, erau folosite, în trecut, la aprins focul sau, în medicina populară, ca hemostatic (Fomes și Phellinus). ◊ Expr. A se face iască = a) a se usca; b) a slăbi foarte mult. – Lat. esca „hrană; medicament”. DOOM
iáscă s. f.
iasion
Iasion (sau Iasius), fiul lui Zeus și al Electrei, iubit de zeița Demeter, cu care a avut un fiu: pe Plutus. Mai tîrziu, Iasion s-a unit cu Cybele.
iasius
Iasion (sau Iasius), fiul lui Zeus și al Electrei, iubit de zeița Demeter, cu care a avut un fiu: pe Plutus. Mai tîrziu, Iasion s-a unit cu Cybele.
iasmă
iásmă (iásme), s. f. – Spectru, fantasmă, strigoi. – Var. iazmă. Origine incertă. Este posibil să fie vorba de o simplă reducere de la aghiasmă „apă sfințită”, cf. forma aiasmă, întrucît aceasta este maniera tipică de a alunga aparițiile fantastice; ar fi, în acest caz, o formulă eufemistică, așa cum este cruce’n casă sau bată-l crucea „diavolul”. Celelalte explicații nu sînt suficiente: din sl. jazva „plagă”, cf. rus. jazva „flagel” (Cihac, II, 146; Scriban); din sl. jazka (Conev 106); din sb. jêzna „îngrozitoare” (Skok, ZRPh., 1923, 193 și Skok 60); din v. germ. ethma „spirit” (Diculescu, Dacor., IV, 1552); din sl. jasna „luminoasă” (DAR).
iasomia
IASOMÍE, iasomii, s. f. Mic arbust originar din India, cu ramuri lungi și verzi, cu flori albe plăcut mirositoare, cultivat la noi prin parcuri și grădini (Jasminum officinale). ♦ Lemnul arbustului descris mai sus. ♦ Iasomie sălbatică = arbust mic, cu ramurile colțuroase, cu frunzele puțin încovoiate și obtuze, cu flori galbene, plăcut mirositoare, cultivat uneori ca plantă decorativă (Jasminum fretticans). – Din ngr. ghiasemí. DOOM
iasomíe s. f., art. iasomía, g.-d. art. iasomíei; pl. iasomíi, art. iasomíile
iasomie
IASOMÍE, iasomii, s. f. Mic arbust originar din India, cu ramuri lungi și verzi, cu flori albe plăcut mirositoare, cultivat la noi prin parcuri și grădini (Jasminum officinale). ♦ Lemnul arbustului descris mai sus. ♦ Iasomie sălbatică = arbust mic, cu ramurile colțuroase, cu frunzele puțin încovoiate și obtuze, cu flori galbene, plăcut mirositoare, cultivat uneori ca plantă decorativă (Jasminum fretticans). – Din ngr. ghiasemí. DOOM
iasomíe s. f., art. iasomía, g.-d. art. iasomíei; pl. iasomíi, art. iasomíile
iasomiei
IASOMÍE, iasomii, s. f. Mic arbust originar din India, cu ramuri lungi și verzi, cu flori albe plăcut mirositoare, cultivat la noi prin parcuri și grădini (Jasminum officinale). ♦ Lemnul arbustului descris mai sus. ♦ Iasomie sălbatică = arbust mic, cu ramurile colțuroase, cu frunzele puțin încovoiate și obtuze, cu flori galbene, plăcut mirositoare, cultivat uneori ca plantă decorativă (Jasminum fretticans). – Din ngr. ghiasemí. DOOM
iasomíe s. f., art. iasomía, g.-d. art. iasomíei; pl. iasomíi, art. iasomíile
iasomii
IASOMÍE, iasomii, s. f. Mic arbust originar din India, cu ramuri lungi și verzi, cu flori albe plăcut mirositoare, cultivat la noi prin parcuri și grădini (Jasminum officinale). ♦ Lemnul arbustului descris mai sus. ♦ Iasomie sălbatică = arbust mic, cu ramurile colțuroase, cu frunzele puțin încovoiate și obtuze, cu flori galbene, plăcut mirositoare, cultivat uneori ca plantă decorativă (Jasminum fretticans). – Din ngr. ghiasemí. DOOM
iasomíe s. f., art. iasomía, g.-d. art. iasomíei; pl. iasomíi, art. iasomíile
iasomiile
IASOMÍE, iasomii, s. f. Mic arbust originar din India, cu ramuri lungi și verzi, cu flori albe plăcut mirositoare, cultivat la noi prin parcuri și grădini (Jasminum officinale). ♦ Lemnul arbustului descris mai sus. ♦ Iasomie sălbatică = arbust mic, cu ramurile colțuroase, cu frunzele puțin încovoiate și obtuze, cu flori galbene, plăcut mirositoare, cultivat uneori ca plantă decorativă (Jasminum fretticans). – Din ngr. ghiasemí. DOOM
iasomíe s. f., art. iasomía, g.-d. art. iasomíei; pl. iasomíi, art. iasomíile
iasomiilor
IASOMÍE, iasomii, s. f. Mic arbust originar din India, cu ramuri lungi și verzi, cu flori albe plăcut mirositoare, cultivat la noi prin parcuri și grădini (Jasminum officinale). ♦ Lemnul arbustului descris mai sus. ♦ Iasomie sălbatică = arbust mic, cu ramurile colțuroase, cu frunzele puțin încovoiate și obtuze, cu flori galbene, plăcut mirositoare, cultivat uneori ca plantă decorativă (Jasminum fretticans). – Din ngr. ghiasemí. DOOM
iasomíe s. f., art. iasomía, g.-d. art. iasomíei; pl. iasomíi, art. iasomíile
iasomiu
IASOMÍU s. m. v. iasomie.
iason
Iason, fiul lui Aeson, regele din Iolcus, și conducător al faimoasei expediții a argonauților. Copil fiind, Iason a fost trimis de tatăl său pe muntele Pelion, la centaurul Chiron, spre a fi crescut și educat de acesta. Între timp, acasă la Ioleus, Aeson a fost detronat de către fratele său vitreg, pe nume Pelias, care s-a înscăunat în locul lui. Cînd a atins vîrsta bărbăției, Iason s-a înapoiat acasă; înfățișîndu-i-se lui Pelias i-a cerut tronul, arătînd că el este moștenitorul legitim al tatălui său. Pelias se-nvoiește să i-l dea, dar cu o condiție: Iason trebuie să-i aducă din Colchis Lîna de Aur a unui berbec care, odinioară, l-a salvat pe Phrixus de la moarte (v. și Athamas). Porunca lui Pelias e izvorîtă dintr-un gînd ascuns: în felul acesta el nădăjduiește să-l piardă pe Iason. Cu concursul lui Argus, fiul lui Phrixus, care-i construiește o corabie – Argo – și însoțit de cincizeci de eroi, Iason reușește să ajungă în Colchis și să pună mîna pe faimoasa Lînă de Aur (v. și Argonautae). El se înapoiază victorios în Iolcus, însoțit fiind și de Medea, fiica lui Aeetes, căreia îi datora, în mare măsură, izbînda (v. și Medea). Datorită vrăjilor urzite de Medea, Pelias este ucis de înseși fiicele lui. În schimb, fiul lui, Acastus, îi izgonește la rîndul său pe Iason și pe Medea din Iolcus. Cei doi se refugiază la Corinthus, unde trăiesc mai mulți ani, pînă în ziua cînd Iason își părăsește soția pentru a se căsători cu Glauce, frumoasa fiică a regelui Creon. Dar Medea se răzbună: ea îi trimite în dar miresei o rochie otrăvită. Cînd o îmbracă, Glauce e mistuită de flăcări (v. Glauce 2). După ce ucide și pe cei doi copii pe care i-a avut cu Iason, Medea dispare, luîndu-și zborul într-un car minunat. După plecarea Medeei, Iason se înapoiază la Iolcus unde, cu ajutorul dioscurilor și al lui Peleus, izbutește să-l învingă pe Acastus, fiul lui Pelias, și să-i ia tronul.
iaspis
iáspis s. n. – Piatră semiprețioasă. – Var. iasp, jasp. Ngr. ἴασπις (sec. XVII), și modern. din fr. jaspe.
iasă
IEȘÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊ Expr. A ieși afară = a defeca (2). A-i ieși (cuiva) înainte sau a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă. 2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊ Expr. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni. 3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊ Expr. A-și ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel). A ieșit primul. ◊ Loc. vb. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. ◊ Expr. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit. Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spălăci. – Lat. exire. DOOM
ieșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iése, imperf. 3 sg. ieșeá; conj. prez. 3 să iásă
iatac
IATÁC, iatacuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Cameră (mică) de culcare; dormitor, budoar. 2. (Înv.) Pat. [Var.: ietác s. n.] – Din tc. yatak. DOOM
iatác (reg., înv.) s. n., pl. iatácuri
iatacul
IATÁC, iatacuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Cameră (mică) de culcare; dormitor, budoar. 2. (Înv.) Pat. [Var.: ietác s. n.] – Din tc. yatak. DOOM
iatác (reg., înv.) s. n., pl. iatácuri
iatacului
IATÁC, iatacuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Cameră (mică) de culcare; dormitor, budoar. 2. (Înv.) Pat. [Var.: ietác s. n.] – Din tc. yatak. DOOM
iatác (reg., înv.) s. n., pl. iatácuri
iatacuri
IATÁC, iatacuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Cameră (mică) de culcare; dormitor, budoar. 2. (Înv.) Pat. [Var.: ietác s. n.] – Din tc. yatak. DOOM
iatác (reg., înv.) s. n., pl. iatácuri
iatacurile
IATÁC, iatacuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Cameră (mică) de culcare; dormitor, budoar. 2. (Înv.) Pat. [Var.: ietác s. n.] – Din tc. yatak. DOOM
iatác (reg., înv.) s. n., pl. iatácuri
iatacurilor
IATÁC, iatacuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Cameră (mică) de culcare; dormitor, budoar. 2. (Înv.) Pat. [Var.: ietác s. n.] – Din tc. yatak. DOOM
iatác (reg., înv.) s. n., pl. iatácuri
iatagan
IATAGÁN, iatagane, s. n. Sabie turcească, de lungime mijlocie, cu lama curbă și lată, cu două tăișuri. [Var.: iartagán s. n.] – Din tc. yatağan. DOOM
iatagán s. n., pl. iatagáne
iatagane
IATAGÁN, iatagane, s. n. Sabie turcească, de lungime mijlocie, cu lama curbă și lată, cu două tăișuri. [Var.: iartagán s. n.] – Din tc. yatağan. DOOM
iatagán s. n., pl. iatagáne
iataganele
IATAGÁN, iatagane, s. n. Sabie turcească, de lungime mijlocie, cu lama curbă și lată, cu două tăișuri. [Var.: iartagán s. n.] – Din tc. yatağan. DOOM
iatagán s. n., pl. iatagáne
iataganelor
IATAGÁN, iatagane, s. n. Sabie turcească, de lungime mijlocie, cu lama curbă și lată, cu două tăișuri. [Var.: iartagán s. n.] – Din tc. yatağan. DOOM
iatagán s. n., pl. iatagáne
iataganul
IATAGÁN, iatagane, s. n. Sabie turcească, de lungime mijlocie, cu lama curbă și lată, cu două tăișuri. [Var.: iartagán s. n.] – Din tc. yatağan. DOOM
iatagán s. n., pl. iatagáne
iataganului
IATAGÁN, iatagane, s. n. Sabie turcească, de lungime mijlocie, cu lama curbă și lată, cu două tăișuri. [Var.: iartagán s. n.] – Din tc. yatağan. DOOM
iatagán s. n., pl. iatagáne
iatralipt
IATRALÍPT, iatralipți, s. m. (Înv.) Medic care trata bolnavii cu ajutorul alifiilor și frecțiilor. – Din fr. iatralipte. DOOM
!iatralípt (înv.) (ia-tra-) s. m., pl. iatralípți
iatraliptul
IATRALÍPT, iatralipți, s. m. (Înv.) Medic care trata bolnavii cu ajutorul alifiilor și frecțiilor. – Din fr. iatralipte. DOOM
!iatralípt (înv.) (ia-tra-) s. m., pl. iatralípți
iatraliptului
IATRALÍPT, iatralipți, s. m. (Înv.) Medic care trata bolnavii cu ajutorul alifiilor și frecțiilor. – Din fr. iatralipte. DOOM
!iatralípt (înv.) (ia-tra-) s. m., pl. iatralípți
iatralipți
IATRALÍPT, iatralipți, s. m. (Înv.) Medic care trata bolnavii cu ajutorul alifiilor și frecțiilor. – Din fr. iatralipte. DOOM
!iatralípt (înv.) (ia-tra-) s. m., pl. iatralípți
iatralipții
IATRALÍPT, iatralipți, s. m. (Înv.) Medic care trata bolnavii cu ajutorul alifiilor și frecțiilor. – Din fr. iatralipte. DOOM
!iatralípt (înv.) (ia-tra-) s. m., pl. iatralípți
iatralipților
IATRALÍPT, iatralipți, s. m. (Înv.) Medic care trata bolnavii cu ajutorul alifiilor și frecțiilor. – Din fr. iatralipte. DOOM
!iatralípt (înv.) (ia-tra-) s. m., pl. iatralípți
iatric
-IATRIC Element secund de compunere savantă cu semnificația „terapeutic”, „curativ”. [Pron. -ia-. / < fr. -iatrique, it. -iatrico].
iatrie
-IATRIE Element secund de compunere savantă cu semnificația „tratament”, „îngrijire”. [Pron. -ia-tri-e, gen. -iei. / < fr. -iatrie, cf. gr. iatreia – tratament medical].
iatro
IATRO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „medic”, „tratament”. [Pron. ia-. / < fr. iatro-, cf. gr. iatros – medic].
iatrochimie
IATROCHIMÍE s. f. Parte a alchimiei care aplica chimia în medicină, considerând procesele fiziologice numai ca fenomene chimice. – Din fr. iatrochimie. DOOM
!iatrochimíe (ia-tro-) s. f., art. iatrochimía, g.-d. iatrochimíi, art. iatrochimíei
iatrofizica
IATROFÍZICĂ s. f. (Med.) Concepție materialist-mecanicistă care explică toate procesele fiziologice numai prin legi ale fizicii. – Din fr. iatrophysique, engl. iatrophysics.
iatrofizici
IATROFÍZICĂ s. f. (Med.) Concepție materialist-mecanicistă care explică toate procesele fiziologice numai prin legi ale fizicii. – Din fr. iatrophysique, engl. iatrophysics.
iatrofizicii
IATROFÍZICĂ s. f. (Med.) Concepție materialist-mecanicistă care explică toate procesele fiziologice numai prin legi ale fizicii. – Din fr. iatrophysique, engl. iatrophysics.
iatrogen
IATROGÉN, -Ă, iatrogeni, -e, adj. (Med.) De iatrogenie, produs prin iatrogenie. – Din fr. iatrogène.
iatrogena
IATROGÉN, -Ă, iatrogeni, -e, adj. (Med.) De iatrogenie, produs prin iatrogenie. – Din fr. iatrogène.
iatrogene
IATROGÉN, -Ă, iatrogeni, -e, adj. (Med.) De iatrogenie, produs prin iatrogenie. – Din fr. iatrogène.
iatrogenei
IATROGÉN, -Ă, iatrogeni, -e, adj. (Med.) De iatrogenie, produs prin iatrogenie. – Din fr. iatrogène.
iatrogenele
IATROGÉN, -Ă, iatrogeni, -e, adj. (Med.) De iatrogenie, produs prin iatrogenie. – Din fr. iatrogène.
iatrogenelor
IATROGÉN, -Ă, iatrogeni, -e, adj. (Med.) De iatrogenie, produs prin iatrogenie. – Din fr. iatrogène.
iatrogeni
IATROGÉN, -Ă, iatrogeni, -e, adj. (Med.) De iatrogenie, produs prin iatrogenie. – Din fr. iatrogène.
iatrogenia
IATROGENÍE, iatrogenii, s. f. (Med.) Stare psihică produsă sau agravată pe cale psihogenă de către medic, ca urmare a unei manevre defectuoase sau a unui tratament medical greșit. – Din fr. iatrogénie.
iatrogenie
IATROGENÍE, iatrogenii, s. f. (Med.) Stare psihică produsă sau agravată pe cale psihogenă de către medic, ca urmare a unei manevre defectuoase sau a unui tratament medical greșit. – Din fr. iatrogénie.
iatrogeniei
IATROGENÍE, iatrogenii, s. f. (Med.) Stare psihică produsă sau agravată pe cale psihogenă de către medic, ca urmare a unei manevre defectuoase sau a unui tratament medical greșit. – Din fr. iatrogénie.
iatrogenii
IATROGÉN, -Ă, iatrogeni, -e, adj. (Med.) De iatrogenie, produs prin iatrogenie. – Din fr. iatrogène.
iatrogenii
IATROGENÍE, iatrogenii, s. f. (Med.) Stare psihică produsă sau agravată pe cale psihogenă de către medic, ca urmare a unei manevre defectuoase sau a unui tratament medical greșit. – Din fr. iatrogénie.
iatrogeniile
IATROGENÍE, iatrogenii, s. f. (Med.) Stare psihică produsă sau agravată pe cale psihogenă de către medic, ca urmare a unei manevre defectuoase sau a unui tratament medical greșit. – Din fr. iatrogénie.
iatrogeniilor
IATROGENÍE, iatrogenii, s. f. (Med.) Stare psihică produsă sau agravată pe cale psihogenă de către medic, ca urmare a unei manevre defectuoase sau a unui tratament medical greșit. – Din fr. iatrogénie.
iatrogenilor
IATROGÉN, -Ă, iatrogeni, -e, adj. (Med.) De iatrogenie, produs prin iatrogenie. – Din fr. iatrogène.
iatrogenul
IATROGÉN, -Ă, iatrogeni, -e, adj. (Med.) De iatrogenie, produs prin iatrogenie. – Din fr. iatrogène.
iatrogenului
IATROGÉN, -Ă, iatrogeni, -e, adj. (Med.) De iatrogenie, produs prin iatrogenie. – Din fr. iatrogène.
iatrolepsie
IATROLEPSÍE s.f. (Med.) Absorbție a medicamentelor prin piele, făcută cu ajutorul unei fricțiuni. [Pron. ia-, gen. -iei. / < fr. iatrolepsie, cf. gr. iatros – medic, lepsis – fixare].
iatrologia
IATROLOGÍE s.f. Știința medicală; medicină. [Gen. -iei. / < fr. iatrologie, cf. gr. iatros – medic, logos – știință].
iatrologie
IATROLOGÍE s.f. Știința medicală; medicină. [Gen. -iei. / < fr. iatrologie, cf. gr. iatros – medic, logos – știință].
iatrologiei
IATROLOGÍE s.f. Știința medicală; medicină. [Gen. -iei. / < fr. iatrologie, cf. gr. iatros – medic, logos – știință].
iatrologii
IATROLOGÍE s.f. Știința medicală; medicină. [Gen. -iei. / < fr. iatrologie, cf. gr. iatros – medic, logos – știință].
iatromanția
IATROMANȚÍE s. f. Prezicere a bolilor de care va suferi cineva, a evoluției și tratamentului. – Din fr. iatromancie. DOOM
!iatromanțíe (ia-tro-) s. f., art. iatromanțía, g.-d. iatromanțíi, art. iatromanțíei
iatromanție
IATROMANȚÍE s. f. Prezicere a bolilor de care va suferi cineva, a evoluției și tratamentului. – Din fr. iatromancie. DOOM
!iatromanțíe (ia-tro-) s. f., art. iatromanțía, g.-d. iatromanțíi, art. iatromanțíei
iatromanției
IATROMANȚÍE s. f. Prezicere a bolilor de care va suferi cineva, a evoluției și tratamentului. – Din fr. iatromancie. DOOM
!iatromanțíe (ia-tro-) s. f., art. iatromanțía, g.-d. iatromanțíi, art. iatromanțíei
iatromanții
IATROMANȚÍE s. f. Prezicere a bolilor de care va suferi cineva, a evoluției și tratamentului. – Din fr. iatromancie. DOOM
!iatromanțíe (ia-tro-) s. f., art. iatromanțía, g.-d. iatromanțíi, art. iatromanțíei
iatromanțiile
IATROMANȚÍE s. f. Prezicere a bolilor de care va suferi cineva, a evoluției și tratamentului. – Din fr. iatromancie. DOOM
!iatromanțíe (ia-tro-) s. f., art. iatromanțía, g.-d. iatromanțíi, art. iatromanțíei
iatromanțiilor
IATROMANȚÍE s. f. Prezicere a bolilor de care va suferi cineva, a evoluției și tratamentului. – Din fr. iatromancie. DOOM
!iatromanțíe (ia-tro-) s. f., art. iatromanțía, g.-d. iatromanțíi, art. iatromanțíei
iatru
-IATRU Element secund de compunere savantă cu semnificația „medic”, „îngrijitor”. [Pron. -ia-tru. / < fr. -iatre, cf. gr. iatros – medic < iasthai – a vindeca].
iată
IÁTĂ interj. 1. Ia! iacă1! uite! vezi! 2. Deodată, pe neașteptate, fără veste. – Din bg. eto. DOOM
iátă interj.
iau
LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare. DOOM
iau vb. v. lua
iaurgeria
IAURGERÍE, iaurgerii, s. f. Prăvălie unde se prepară sau se vând iaurt și alte produse lactate. [Pr.: ia-ur-] – Iaurgiu + suf. -ărie. DOOM
iaurgeríe s. f., art. iaurgería, g.-d. art. iaurgeríei; pl. iaurgeríi, art. iaurgeríile
iaurgerie
IAURGERÍE, iaurgerii, s. f. Prăvălie unde se prepară sau se vând iaurt și alte produse lactate. [Pr.: ia-ur-] – Iaurgiu + suf. -ărie. DOOM
iaurgeríe s. f., art. iaurgería, g.-d. art. iaurgeríei; pl. iaurgeríi, art. iaurgeríile
iaurgeriei
IAURGERÍE, iaurgerii, s. f. Prăvălie unde se prepară sau se vând iaurt și alte produse lactate. [Pr.: ia-ur-] – Iaurgiu + suf. -ărie. DOOM
iaurgeríe s. f., art. iaurgería, g.-d. art. iaurgeríei; pl. iaurgeríi, art. iaurgeríile
iaurgerii
IAURGERÍE, iaurgerii, s. f. Prăvălie unde se prepară sau se vând iaurt și alte produse lactate. [Pr.: ia-ur-] – Iaurgiu + suf. -ărie. DOOM
iaurgeríe s. f., art. iaurgería, g.-d. art. iaurgeríei; pl. iaurgeríi, art. iaurgeríile
iaurgeriile
IAURGERÍE, iaurgerii, s. f. Prăvălie unde se prepară sau se vând iaurt și alte produse lactate. [Pr.: ia-ur-] – Iaurgiu + suf. -ărie. DOOM
iaurgeríe s. f., art. iaurgería, g.-d. art. iaurgeríei; pl. iaurgeríi, art. iaurgeríile
iaurgeriilor
IAURGERÍE, iaurgerii, s. f. Prăvălie unde se prepară sau se vând iaurt și alte produse lactate. [Pr.: ia-ur-] – Iaurgiu + suf. -ărie. DOOM
iaurgeríe s. f., art. iaurgería, g.-d. art. iaurgeríei; pl. iaurgeríi, art. iaurgeríile
iaurgii
IAURGÍU, iaurgii, s. m. Persoană care prepară sau vinde iaurt (și alte produse lactate). [Pr.: ia-ur-] – Din tc. yoğurtçu. DOOM
iaurgíu s. m., art. iaurgíul; pl. iaurgíi, art. iaurgíii (-gi-ii)
iaurgiii
IAURGÍU, iaurgii, s. m. Persoană care prepară sau vinde iaurt (și alte produse lactate). [Pr.: ia-ur-] – Din tc. yoğurtçu. DOOM
iaurgíu s. m., art. iaurgíul; pl. iaurgíi, art. iaurgíii (-gi-ii)
iaurgiilor
IAURGÍU, iaurgii, s. m. Persoană care prepară sau vinde iaurt (și alte produse lactate). [Pr.: ia-ur-] – Din tc. yoğurtçu. DOOM
iaurgíu s. m., art. iaurgíul; pl. iaurgíi, art. iaurgíii (-gi-ii)
iaurgiu
IAURGÍU, iaurgii, s. m. Persoană care prepară sau vinde iaurt (și alte produse lactate). [Pr.: ia-ur-] – Din tc. yoğurtçu. DOOM
iaurgíu s. m., art. iaurgíul; pl. iaurgíi, art. iaurgíii (-gi-ii)
iaurgiul
IAURGÍU, iaurgii, s. m. Persoană care prepară sau vinde iaurt (și alte produse lactate). [Pr.: ia-ur-] – Din tc. yoğurtçu. DOOM
iaurgíu s. m., art. iaurgíul; pl. iaurgíi, art. iaurgíii (-gi-ii)
iaurgiului
IAURGÍU, iaurgii, s. m. Persoană care prepară sau vinde iaurt (și alte produse lactate). [Pr.: ia-ur-] – Din tc. yoğurtçu. DOOM
iaurgíu s. m., art. iaurgíul; pl. iaurgíi, art. iaurgíii (-gi-ii)
iaurt
IAÚRT, (2) iaurturi, s. n. 1. Produs lactat cu un gust acid plăcut și cu aromă specifică, preparat din lapte de vacă, de oaie, de bivoliță sau de capră, prin fermentare cu bacterii lactice din adaosul de maia. 2. Sortiment de iaurt (1] – Din tc. yoğurt. DOOM
iaúrt s. n., (porții, sorturi) pl. iaúrturi
iaurtul
IAÚRT, (2) iaurturi, s. n. 1. Produs lactat cu un gust acid plăcut și cu aromă specifică, preparat din lapte de vacă, de oaie, de bivoliță sau de capră, prin fermentare cu bacterii lactice din adaosul de maia. 2. Sortiment de iaurt (1] – Din tc. yoğurt. DOOM
iaúrt s. n., (porții, sorturi) pl. iaúrturi
iaurtului
IAÚRT, (2) iaurturi, s. n. 1. Produs lactat cu un gust acid plăcut și cu aromă specifică, preparat din lapte de vacă, de oaie, de bivoliță sau de capră, prin fermentare cu bacterii lactice din adaosul de maia. 2. Sortiment de iaurt (1] – Din tc. yoğurt. DOOM
iaúrt s. n., (porții, sorturi) pl. iaúrturi
iaurturi
IAÚRT, (2) iaurturi, s. n. 1. Produs lactat cu un gust acid plăcut și cu aromă specifică, preparat din lapte de vacă, de oaie, de bivoliță sau de capră, prin fermentare cu bacterii lactice din adaosul de maia. 2. Sortiment de iaurt (1] – Din tc. yoğurt. DOOM
iaúrt s. n., (porții, sorturi) pl. iaúrturi
iaurturile
IAÚRT, (2) iaurturi, s. n. 1. Produs lactat cu un gust acid plăcut și cu aromă specifică, preparat din lapte de vacă, de oaie, de bivoliță sau de capră, prin fermentare cu bacterii lactice din adaosul de maia. 2. Sortiment de iaurt (1] – Din tc. yoğurt. DOOM
iaúrt s. n., (porții, sorturi) pl. iaúrturi
iaurturilor
IAÚRT, (2) iaurturi, s. n. 1. Produs lactat cu un gust acid plăcut și cu aromă specifică, preparat din lapte de vacă, de oaie, de bivoliță sau de capră, prin fermentare cu bacterii lactice din adaosul de maia. 2. Sortiment de iaurt (1] – Din tc. yoğurt. DOOM
iaúrt s. n., (porții, sorturi) pl. iaúrturi
iavaș
IAVÁȘ adv. (Fam.; în loc.) Iavaș-iavaș = încet, binișor, fără grabă. – Din tc. yavaș. DOOM
iaváș-iaváș (fam.) adv.
iavașa
IAVAȘÁ, iavașale, s. f. Instrument în formă de clește sau de laț, folosit pentru stăpânirea animalelor, prin strângerea buzei superioare sau urechii, când sunt supuse la anumite tratamente dureroase. – Din tc. yavaș. DOOM
iavașá s. f., art. iavașáua, g.-d. art. iavașálei; pl. iavașále, art. iavașálele
iavașale
IAVAȘÁ, iavașale, s. f. Instrument în formă de clește sau de laț, folosit pentru stăpânirea animalelor, prin strângerea buzei superioare sau urechii, când sunt supuse la anumite tratamente dureroase. – Din tc. yavaș. DOOM
iavașá s. f., art. iavașáua, g.-d. art. iavașálei; pl. iavașále, art. iavașálele
iavașalei
IAVAȘÁ, iavașale, s. f. Instrument în formă de clește sau de laț, folosit pentru stăpânirea animalelor, prin strângerea buzei superioare sau urechii, când sunt supuse la anumite tratamente dureroase. – Din tc. yavaș. DOOM
iavașá s. f., art. iavașáua, g.-d. art. iavașálei; pl. iavașále, art. iavașálele
iavașalele
IAVAȘÁ, iavașale, s. f. Instrument în formă de clește sau de laț, folosit pentru stăpânirea animalelor, prin strângerea buzei superioare sau urechii, când sunt supuse la anumite tratamente dureroase. – Din tc. yavaș. DOOM
iavașá s. f., art. iavașáua, g.-d. art. iavașálei; pl. iavașále, art. iavașálele
iavașalelor
IAVAȘÁ, iavașale, s. f. Instrument în formă de clește sau de laț, folosit pentru stăpânirea animalelor, prin strângerea buzei superioare sau urechii, când sunt supuse la anumite tratamente dureroase. – Din tc. yavaș. DOOM
iavașá s. f., art. iavașáua, g.-d. art. iavașálei; pl. iavașále, art. iavașálele
iavașaua
IAVAȘÁ, iavașale, s. f. Instrument în formă de clește sau de laț, folosit pentru stăpânirea animalelor, prin strângerea buzei superioare sau urechii, când sunt supuse la anumite tratamente dureroase. – Din tc. yavaș. DOOM
iavașá s. f., art. iavașáua, g.-d. art. iavașálei; pl. iavașále, art. iavașálele
iavașă
iaváșă, iavașe s. f. prostituată specializată în perversiuni dureroase.
iaz
IAZ, iazuri, s. n. 1. Lac artificial format prin stăvilirea cu baraj de pământ sau prin abaterea unui curs de apă și destinat creșterii peștilor ori folosit pentru irigații, morărit etc. 2. Lac mic natural, format în albia unui râu, prin adunarea apei într-o adâncitură de teren. 3. Zăgaz (la un heleșteu). – Din sl. jazŭ. DOOM
iaz s. n., pl. iázuri
iazagiu
iazagíu (iazagíi), s. m. – Condeier, copist. Tc. yazici (Șeineanu, III, 67). Sec. XVIII, înv.
iazig
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iazig
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iaziga
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iaziga
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iazige
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iazige
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iazigei
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iazigei
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iazigele
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iazigele
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iazigelor
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iazigelor
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iazigi
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iazigi
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iazigii
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iazigii
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iazigilor
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iazigilor
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iazigul
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iazigul
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iazigului
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iazigului
IAZÍG, -Ă, iazigi, -ge, s. m. și f., adj. (La pl.) Triburi sarmatice stabilite în sec. II d. H. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei; (și la sg.) persoană din acest trib. – Din fr. Iazyges. DOOM
iazíg adj. m., s. m., pl. iazígi (ia-zigi); adj. f., s. f. iazígă, pl. iazíge
iazma
IÁZMĂ, iezme, s. f. (Pop.) Arătare urâtă și rea, nălucă, vedenie. ♦ Fig. Persoană slabă, cu înfățișare respingătoare. – Et. nec. DOOM
iázmă (pop.) s. f., g.-d. art. iézmei; pl. iézme
iazul
IAZ, iazuri, s. n. 1. Lac artificial format prin stăvilirea cu baraj de pământ sau prin abaterea unui curs de apă și destinat creșterii peștilor ori folosit pentru irigații, morărit etc. 2. Lac mic natural, format în albia unui râu, prin adunarea apei într-o adâncitură de teren. 3. Zăgaz (la un heleșteu). – Din sl. jazŭ. DOOM
iaz s. n., pl. iázuri
iazului
IAZ, iazuri, s. n. 1. Lac artificial format prin stăvilirea cu baraj de pământ sau prin abaterea unui curs de apă și destinat creșterii peștilor ori folosit pentru irigații, morărit etc. 2. Lac mic natural, format în albia unui râu, prin adunarea apei într-o adâncitură de teren. 3. Zăgaz (la un heleșteu). – Din sl. jazŭ. DOOM
iaz s. n., pl. iázuri
iazuri
IAZ, iazuri, s. n. 1. Lac artificial format prin stăvilirea cu baraj de pământ sau prin abaterea unui curs de apă și destinat creșterii peștilor ori folosit pentru irigații, morărit etc. 2. Lac mic natural, format în albia unui râu, prin adunarea apei într-o adâncitură de teren. 3. Zăgaz (la un heleșteu). – Din sl. jazŭ. DOOM
iaz s. n., pl. iázuri
iazurile
IAZ, iazuri, s. n. 1. Lac artificial format prin stăvilirea cu baraj de pământ sau prin abaterea unui curs de apă și destinat creșterii peștilor ori folosit pentru irigații, morărit etc. 2. Lac mic natural, format în albia unui râu, prin adunarea apei într-o adâncitură de teren. 3. Zăgaz (la un heleșteu). – Din sl. jazŭ. DOOM
iaz s. n., pl. iázuri
iazurilor
IAZ, iazuri, s. n. 1. Lac artificial format prin stăvilirea cu baraj de pământ sau prin abaterea unui curs de apă și destinat creșterii peștilor ori folosit pentru irigații, morărit etc. 2. Lac mic natural, format în albia unui râu, prin adunarea apei într-o adâncitură de teren. 3. Zăgaz (la un heleșteu). – Din sl. jazŭ. DOOM
iaz s. n., pl. iázuri
iașmac
IAȘMÁC, iașmace, s. n. (Înv.) Văl cu care turcoaicele își acopereau fața. – Din tc. yașmak. DOOM
iașmác (înv.) s. n., pl. iașmáce
iașmac
iașmác (iașmácuri), s. n. – Văl cu care își acoperă fața femeile din Orient. Tc. yasmak (Tiktin). Sec. XIX, rar, înv. Cf. ngr. γιασμάϰι.
iașmace
IAȘMÁC, iașmace, s. n. (Înv.) Văl cu care turcoaicele își acopereau fața. – Din tc. yașmak. DOOM
iașmác (înv.) s. n., pl. iașmáce
iașmacele
IAȘMÁC, iașmace, s. n. (Înv.) Văl cu care turcoaicele își acopereau fața. – Din tc. yașmak. DOOM
iașmác (înv.) s. n., pl. iașmáce
iașmacelor
IAȘMÁC, iașmace, s. n. (Înv.) Văl cu care turcoaicele își acopereau fața. – Din tc. yașmak. DOOM
iașmác (înv.) s. n., pl. iașmáce
iașmacul
IAȘMÁC, iașmace, s. n. (Înv.) Văl cu care turcoaicele își acopereau fața. – Din tc. yașmak. DOOM
iașmác (înv.) s. n., pl. iașmáce
iașmacului
IAȘMÁC, iașmace, s. n. (Înv.) Văl cu care turcoaicele își acopereau fața. – Din tc. yașmak. DOOM
iașmác (înv.) s. n., pl. iașmáce