hă
HĂ interj. (Pop.) 1. (De obicei repetat) Cuvânt care redă râsul, mai ales râsul forțat. 2. (Repetat) Cuvânt care redă plânsul. 3. Exclamație care exprimă mirare, neîncredere. 4. Cuvânt care exprimă o afirmație. [Var.: hî, hi interj.] – Onomatopee. DOOM
hă-hắ v. hă
hăbuc
HĂBÚC, hăbuci, s. m. (Reg.) Bucată. ◊ Expr. A (se) rupe sau a (se) face hăbuc(i) = a (se) rupe în bucăți, a (se) distruge; a (se) încurca, a (se) încâlci. ♦ (Adjectival) Rupt în bucăți, distrus; încurcat, încâlcit. – Et. nec. DOOM
hăbúc (reg.) s. m., pl. hăbúci
hăbucea
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbuceai
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbuceam
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbucească
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbuceau
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbuceați
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbucesc
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbucește
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbucești
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbuci
HĂBÚC, hăbuci, s. m. (Reg.) Bucată. ◊ Expr. A (se) rupe sau a (se) face hăbuc(i) = a (se) rupe în bucăți, a (se) distruge; a (se) încurca, a (se) încâlci. ♦ (Adjectival) Rupt în bucăți, distrus; încurcat, încâlcit. – Et. nec. DOOM
hăbúc (reg.) s. m., pl. hăbúci
hăbuci
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbucii
HĂBÚC, hăbuci, s. m. (Reg.) Bucată. ◊ Expr. A (se) rupe sau a (se) face hăbuc(i) = a (se) rupe în bucăți, a (se) distruge; a (se) încurca, a (se) încâlci. ♦ (Adjectival) Rupt în bucăți, distrus; încurcat, încâlcit. – Et. nec. DOOM
hăbúc (reg.) s. m., pl. hăbúci
hăbucii
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbucilor
HĂBÚC, hăbuci, s. m. (Reg.) Bucată. ◊ Expr. A (se) rupe sau a (se) face hăbuc(i) = a (se) rupe în bucăți, a (se) distruge; a (se) încurca, a (se) încâlci. ♦ (Adjectival) Rupt în bucăți, distrus; încurcat, încâlcit. – Et. nec. DOOM
hăbúc (reg.) s. m., pl. hăbúci
hăbucim
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbucind
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbucire
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbucire
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc.
hăbuciră
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbucirăm
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbucirăți
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbucise
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbucisem
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbuciseră
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbuciserăm
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbuciserăți
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbuciseși
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbuciseți
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbucit
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbucit
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc.
hăbuciși
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbuciți
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc. DOOM
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbucul
HĂBÚC, hăbuci, s. m. (Reg.) Bucată. ◊ Expr. A (se) rupe sau a (se) face hăbuc(i) = a (se) rupe în bucăți, a (se) distruge; a (se) încurca, a (se) încâlci. ♦ (Adjectival) Rupt în bucăți, distrus; încurcat, încâlcit. – Et. nec. DOOM
hăbúc (reg.) s. m., pl. hăbúci
hăbucului
HĂBÚC, hăbuci, s. m. (Reg.) Bucată. ◊ Expr. A (se) rupe sau a (se) face hăbuc(i) = a (se) rupe în bucăți, a (se) distruge; a (se) încurca, a (se) încâlci. ♦ (Adjectival) Rupt în bucăți, distrus; încurcat, încâlcit. – Et. nec. DOOM
hăbúc (reg.) s. m., pl. hăbúci
hăbădic
HĂBĂDÍC, hăbădicuri, s. n. (Reg.) Vreasc. – Bg. habatija.
hăbăuc
HĂBĂÚC, -Ă, hăbăuci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. prost; nebun. ◊ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o țintă precisă, a o lua razna. – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc. DOOM
hăbăúc (reg.) adj. m., pl. hăbăúci; f. hăbăúcă, pl. hăbăúce
hăbăuca
HĂBĂÚC, -Ă, hăbăuci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. prost; nebun. ◊ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o țintă precisă, a o lua razna. – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc. DOOM
hăbăúc (reg.) adj. m., pl. hăbăúci; f. hăbăúcă, pl. hăbăúce
hăbăuce
HĂBĂÚC, -Ă, hăbăuci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. prost; nebun. ◊ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o țintă precisă, a o lua razna. – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc. DOOM
hăbăúc (reg.) adj. m., pl. hăbăúci; f. hăbăúcă, pl. hăbăúce
hăbăucea
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăuceai
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăuceam
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăucească
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăuceau
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăuceați
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăucei
HĂBĂÚC, -Ă, hăbăuci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. prost; nebun. ◊ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o țintă precisă, a o lua razna. – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc. DOOM
hăbăúc (reg.) adj. m., pl. hăbăúci; f. hăbăúcă, pl. hăbăúce
hăbăucele
HĂBĂÚC, -Ă, hăbăuci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. prost; nebun. ◊ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o țintă precisă, a o lua razna. – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc. DOOM
hăbăúc (reg.) adj. m., pl. hăbăúci; f. hăbăúcă, pl. hăbăúce
hăbăucelor
HĂBĂÚC, -Ă, hăbăuci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. prost; nebun. ◊ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o țintă precisă, a o lua razna. – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc. DOOM
hăbăúc (reg.) adj. m., pl. hăbăúci; f. hăbăúcă, pl. hăbăúce
hăbăucesc
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăucește
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăucești
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăuci
HĂBĂÚC, -Ă, hăbăuci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. prost; nebun. ◊ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o țintă precisă, a o lua razna. – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc. DOOM
hăbăúc (reg.) adj. m., pl. hăbăúci; f. hăbăúcă, pl. hăbăúce
hăbăuci
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăucii
HĂBĂÚC, -Ă, hăbăuci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. prost; nebun. ◊ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o țintă precisă, a o lua razna. – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc. DOOM
hăbăúc (reg.) adj. m., pl. hăbăúci; f. hăbăúcă, pl. hăbăúce
hăbăucii
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăucilor
HĂBĂÚC, -Ă, hăbăuci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. prost; nebun. ◊ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o țintă precisă, a o lua razna. – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc. DOOM
hăbăúc (reg.) adj. m., pl. hăbăúci; f. hăbăúcă, pl. hăbăúce
hăbăucim
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăucind
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăucire
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăucire
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc.
hăbăuciră
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăucirăm
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăucirăți
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăucise
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăucisem
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăuciseră
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăuciserăm
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăuciserăți
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăuciseși
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăuciseți
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăucit
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăucit
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc.
hăbăuciși
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăuciți
HĂBĂUCÍ, hăbăucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) năuci. [Pr.: -bă-u-] – Din hăbăuc. DOOM
hăbăucí (a ~) (reg.) (-bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbăucésc, imperf. 3 sg. hăbăuceá; conj. prez. 3 să hăbăuceáscă
hăbăucul
HĂBĂÚC, -Ă, hăbăuci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. prost; nebun. ◊ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o țintă precisă, a o lua razna. – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc. DOOM
hăbăúc (reg.) adj. m., pl. hăbăúci; f. hăbăúcă, pl. hăbăúce
hăbăucului
HĂBĂÚC, -Ă, hăbăuci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. prost; nebun. ◊ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o țintă precisă, a o lua razna. – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc. DOOM
hăbăúc (reg.) adj. m., pl. hăbăúci; f. hăbăúcă, pl. hăbăúce
hăci
HÂCI2 s. n. v. hăci. DOOM
hâci v. hăci
hăci
HÂȘ interj. Cuvânt cu care se alungă găinile sau alte păsări (de curte). [Var.: câș, hâci interj.] – Onomatopee. DOOM
hâș interj.
hăciul
HÂCI2 s. n. v. hăci. DOOM
hâci v. hăci
hăciului
HÂCI2 s. n. v. hăci. DOOM
hâci v. hăci
hăcui
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuia
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuiai
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuiam
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuiască
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuiau
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuiați
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuiesc
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuiește
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuiești
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuii
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuim
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuind
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuire
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuire
HĂCUÍRE, hăcuiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a hăcui și rezultatul ei. – V. hăcui. DOOM
hăcuíre (fam.) s. f., g.-d. art. hăcuírii; pl. hăcuíri
hăcuirea
HĂCUÍRE, hăcuiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a hăcui și rezultatul ei. – V. hăcui. DOOM
hăcuíre (fam.) s. f., g.-d. art. hăcuírii; pl. hăcuíri
hăcuiri
HĂCUÍRE, hăcuiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a hăcui și rezultatul ei. – V. hăcui. DOOM
hăcuíre (fam.) s. f., g.-d. art. hăcuírii; pl. hăcuíri
hăcuirii
HĂCUÍRE, hăcuiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a hăcui și rezultatul ei. – V. hăcui. DOOM
hăcuíre (fam.) s. f., g.-d. art. hăcuírii; pl. hăcuíri
hăcuirile
HĂCUÍRE, hăcuiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a hăcui și rezultatul ei. – V. hăcui. DOOM
hăcuíre (fam.) s. f., g.-d. art. hăcuírii; pl. hăcuíri
hăcuirilor
HĂCUÍRE, hăcuiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a hăcui și rezultatul ei. – V. hăcui. DOOM
hăcuíre (fam.) s. f., g.-d. art. hăcuírii; pl. hăcuíri
hăcuiră
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuirăm
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuirăți
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuise
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuisem
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuiseră
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuiserăm
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuiserăți
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuiseși
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuiseți
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuit
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuit
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken.
hăcuita
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken.
hăcuite
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken.
hăcuitei
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken.
hăcuitele
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken.
hăcuitelor
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken.
hăcuitul
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken.
hăcuitului
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken.
hăcuiși
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuiți
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken. DOOM
hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă
hăcuiți
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken.
hăcuiții
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken.
hăcuiților
HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken.
hădăragi
HADARÁG s. m. v. hădărag. DOOM
hădărág (reg.) s. m., pl. hădărági
hădăragii
HADARÁG s. m. v. hădărag. DOOM
hădărág (reg.) s. m., pl. hădărági
hădăragilor
HADARÁG s. m. v. hădărag. DOOM
hădărág (reg.) s. m., pl. hădărági
hădăragul
HADARÁG s. m. v. hădărag. DOOM
hădărág (reg.) s. m., pl. hădărági
hădăragului
HADARÁG s. m. v. hădărag. DOOM
hădărág (reg.) s. m., pl. hădărági
hădăraie
HĂDĂRẮU, hădăraie, s. n. Hădărag (2). – Din magh. hadaró. DOOM
hădărắu (reg.) s. n., art. hădărắul; pl. hădăráie
hădăraiele
HĂDĂRẮU, hădăraie, s. n. Hădărag (2). – Din magh. hadaró. DOOM
hădărắu (reg.) s. n., art. hădărắul; pl. hădăráie
hădăraielor
HĂDĂRẮU, hădăraie, s. n. Hădărag (2). – Din magh. hadaró. DOOM
hădărắu (reg.) s. n., art. hădărắul; pl. hădăráie
hădărău
HĂDĂRẮU, hădăraie, s. n. Hădărag (2). – Din magh. hadaró. DOOM
hădărắu (reg.) s. n., art. hădărắul; pl. hădăráie
hădărăul
HĂDĂRẮU, hădăraie, s. n. Hădărag (2). – Din magh. hadaró. DOOM
hădărắu (reg.) s. n., art. hădărắul; pl. hădăráie
hădărăului
HĂDĂRẮU, hădăraie, s. n. Hădărag (2). – Din magh. hadaró. DOOM
hădărắu (reg.) s. n., art. hădărắul; pl. hădăráie
hăghieci
hăghiéci (-ce), s. n. – Surcele, lemne. Mag. ághegy „ramură” (Drăganu, Dacor., V, 364).
hăi
HĂI1 interj. 1. (Reg.) Termen familiar cu care te adresezi cuiva; bre, fă. 2. Strigăt cu care se îndeamnă sau cu care se mână boii și vacile. – Onomatopee. DOOM
hăi-hắi v. hăi
hăi
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăia
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăiai
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăiam
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăiască
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăiau
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăiați
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăiesc
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăiește
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăiești
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăii
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăim
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăimănea
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimăneai
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimăneam
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimănească
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimăneau
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimăneați
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimănesc
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimănește
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimănești
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimăni
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimănii
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimănim
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimănind
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimănire
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimănire
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana.
hăimăniră
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimănirăm
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimănirăți
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimănise
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimănisem
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimăniseră
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimăniserăm
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimăniserăți
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimăniseși
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimăniseți
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimănit
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimăniși
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăimăniți
HĂIMĂNÍ, hăimănesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A umbla haimana, a hoinări. – Din haimana. DOOM
hăimăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăimănésc, imperf. 3 sg. hăimăneá; conj. prez. 3 să hăimăneáscă
hăinar
HĂINÁR, hăinari, s. m. (Înv.) Negustor de haine. – Haine + suf. -ar. DOOM
hăinár (înv.) s. m., pl. hăinári
hăinari
HĂINÁR, hăinari, s. m. (Înv.) Negustor de haine. – Haine + suf. -ar. DOOM
hăinár (înv.) s. m., pl. hăinári
hăinarii
HĂINÁR, hăinari, s. m. (Înv.) Negustor de haine. – Haine + suf. -ar. DOOM
hăinár (înv.) s. m., pl. hăinári
hăinarilor
HĂINÁR, hăinari, s. m. (Înv.) Negustor de haine. – Haine + suf. -ar. DOOM
hăinár (înv.) s. m., pl. hăinári
hăinarul
HĂINÁR, hăinari, s. m. (Înv.) Negustor de haine. – Haine + suf. -ar. DOOM
hăinár (înv.) s. m., pl. hăinári
hăinarului
HĂINÁR, hăinari, s. m. (Înv.) Negustor de haine. – Haine + suf. -ar. DOOM
hăinár (înv.) s. m., pl. hăinári
hăind
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăinire
HĂINÍ, hăinesc, vb. IV. Refl. V. haini.
hăinișoara
HĂINIȘOÁRĂ, hăinișoare, s. f. (Rar) Hăinuță. – Haină + suf. -ișoară. DOOM
hăinișoáră (rar) s. f., g.-d. art. hăinișoárei; pl. hăinișoáre
hăinișoare
HĂINIȘOÁRĂ, hăinișoare, s. f. (Rar) Hăinuță. – Haină + suf. -ișoară. DOOM
hăinișoáră (rar) s. f., g.-d. art. hăinișoárei; pl. hăinișoáre
hăinișoarei
HĂINIȘOÁRĂ, hăinișoare, s. f. (Rar) Hăinuță. – Haină + suf. -ișoară. DOOM
hăinișoáră (rar) s. f., g.-d. art. hăinișoárei; pl. hăinișoáre
hăinișoarele
HĂINIȘOÁRĂ, hăinișoare, s. f. (Rar) Hăinuță. – Haină + suf. -ișoară. DOOM
hăinișoáră (rar) s. f., g.-d. art. hăinișoárei; pl. hăinișoáre
hăinișoarelor
HĂINIȘOÁRĂ, hăinișoare, s. f. (Rar) Hăinuță. – Haină + suf. -ișoară. DOOM
hăinișoáră (rar) s. f., g.-d. art. hăinișoárei; pl. hăinișoáre
hăinuța
HĂINÚȚĂ, hăinuțe, s. f. Diminutiv al lui haină; hăinișoară. – Haină + suf. -uță. DOOM
hăinúță s. f., g.-d. art. hăinúței; pl. hăinúțe
hăinuțe
HĂINÚȚĂ, hăinuțe, s. f. Diminutiv al lui haină; hăinișoară. – Haină + suf. -uță. DOOM
hăinúță s. f., g.-d. art. hăinúței; pl. hăinúțe
hăinuței
HĂINÚȚĂ, hăinuțe, s. f. Diminutiv al lui haină; hăinișoară. – Haină + suf. -uță. DOOM
hăinúță s. f., g.-d. art. hăinúței; pl. hăinúțe
hăinuțele
HĂINÚȚĂ, hăinuțe, s. f. Diminutiv al lui haină; hăinișoară. – Haină + suf. -uță. DOOM
hăinúță s. f., g.-d. art. hăinúței; pl. hăinúțe
hăinuțelor
HĂINÚȚĂ, hăinuțe, s. f. Diminutiv al lui haină; hăinișoară. – Haină + suf. -uță. DOOM
hăinúță s. f., g.-d. art. hăinúței; pl. hăinúțe
hăinăria
HĂINĂRÍE, (1) hăinării, s. f. 1. (Rar) Magazin în care se vând haine gata confecționate. 2. Cantitate mare de haine. – Haină + suf. -ărie. DOOM
hăinăríe (înv.) s. f., art. hăinăría, g.-d. art. hăinăríei; (prăvălii) pl. hăinăríi, art. hăinăríile
hăinărie
HĂINĂRÍE, (1) hăinării, s. f. 1. (Rar) Magazin în care se vând haine gata confecționate. 2. Cantitate mare de haine. – Haină + suf. -ărie. DOOM
hăinăríe (înv.) s. f., art. hăinăría, g.-d. art. hăinăríei; (prăvălii) pl. hăinăríi, art. hăinăríile
hăinăriei
HĂINĂRÍE, (1) hăinării, s. f. 1. (Rar) Magazin în care se vând haine gata confecționate. 2. Cantitate mare de haine. – Haină + suf. -ărie. DOOM
hăinăríe (înv.) s. f., art. hăinăría, g.-d. art. hăinăríei; (prăvălii) pl. hăinăríi, art. hăinăríile
hăinării
HĂINĂRÍE, (1) hăinării, s. f. 1. (Rar) Magazin în care se vând haine gata confecționate. 2. Cantitate mare de haine. – Haină + suf. -ărie. DOOM
hăinăríe (înv.) s. f., art. hăinăría, g.-d. art. hăinăríei; (prăvălii) pl. hăinăríi, art. hăinăríile
hăinăriile
HĂINĂRÍE, (1) hăinării, s. f. 1. (Rar) Magazin în care se vând haine gata confecționate. 2. Cantitate mare de haine. – Haină + suf. -ărie. DOOM
hăinăríe (înv.) s. f., art. hăinăría, g.-d. art. hăinăríei; (prăvălii) pl. hăinăríi, art. hăinăríile
hăinăriilor
HĂINĂRÍE, (1) hăinării, s. f. 1. (Rar) Magazin în care se vând haine gata confecționate. 2. Cantitate mare de haine. – Haină + suf. -ărie. DOOM
hăinăríe (înv.) s. f., art. hăinăría, g.-d. art. hăinăríei; (prăvălii) pl. hăinăríi, art. hăinăríile
hăire
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăire
HĂÍRE, hăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a hăi2 și rezultatul ei; strigăt de îndemn pentru vite; hăit1. – V. hăi2. DOOM
hăíre (reg.) s. f., g.-d. art. hăírii; pl. hăíri
hăirea
HĂÍRE, hăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a hăi2 și rezultatul ei; strigăt de îndemn pentru vite; hăit1. – V. hăi2. DOOM
hăíre (reg.) s. f., g.-d. art. hăírii; pl. hăíri
hăiri
HĂÍRE, hăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a hăi2 și rezultatul ei; strigăt de îndemn pentru vite; hăit1. – V. hăi2. DOOM
hăíre (reg.) s. f., g.-d. art. hăírii; pl. hăíri
hăirii
HĂÍRE, hăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a hăi2 și rezultatul ei; strigăt de îndemn pentru vite; hăit1. – V. hăi2. DOOM
hăíre (reg.) s. f., g.-d. art. hăírii; pl. hăíri
hăirile
HĂÍRE, hăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a hăi2 și rezultatul ei; strigăt de îndemn pentru vite; hăit1. – V. hăi2. DOOM
hăíre (reg.) s. f., g.-d. art. hăírii; pl. hăíri
hăirilor
HĂÍRE, hăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a hăi2 și rezultatul ei; strigăt de îndemn pentru vite; hăit1. – V. hăi2. DOOM
hăíre (reg.) s. f., g.-d. art. hăírii; pl. hăíri
hăiră
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăirăm
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăirăți
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăis
HĂIS interj. Strigăt cu care se mână boii înjugați pentru a merge spre stânga. ◊ Loc. adj. Din (sau de) hăis (sau hăisa) = (despre o vită înjugată) din stânga. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) A face hăis (sau hăisa) = a cârmi la stânga. A trage (sau a fi) unul la hăis și celălalt la cea sau a zice unul hăis și celălalt cea, se spune despre doi oameni care nu se înțeleg. A trage hăisa = a nu fi de acord cu alții. [Var.: hắisa interj.] – Cf. sb. ais. DOOM
hăis interj.
hăisa
HĂIS interj. Strigăt cu care se mână boii înjugați pentru a merge spre stânga. ◊ Loc. adj. Din (sau de) hăis (sau hăisa) = (despre o vită înjugată) din stânga. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) A face hăis (sau hăisa) = a cârmi la stânga. A trage (sau a fi) unul la hăis și celălalt la cea sau a zice unul hăis și celălalt cea, se spune despre doi oameni care nu se înțeleg. A trage hăisa = a nu fi de acord cu alții. [Var.: hắisa interj.] – Cf. sb. ais. DOOM
hăis interj.
hăise
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăisem
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăiseră
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăiserăm
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăiserăți
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăiseși
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăiseți
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăit
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăit
HĂÍT1, hăituri, s. n. (Reg.) Hăire. – V. hăi2. DOOM
hăít (reg.) s. n., pl. hăíturi
hăit
HĂÍT2, -Ă adj. v. hâit.
hăitar
HĂITÁR, hăitari, s. m. (Reg.) Hăitaș2. – Haită + suf. -ar. DOOM
hăitár (reg.) s. m., pl. hăitári
hăitari
HĂITÁR, hăitari, s. m. (Reg.) Hăitaș2. – Haită + suf. -ar. DOOM
hăitár (reg.) s. m., pl. hăitári
hăitarii
HĂITÁR, hăitari, s. m. (Reg.) Hăitaș2. – Haită + suf. -ar. DOOM
hăitár (reg.) s. m., pl. hăitári
hăitarilor
HĂITÁR, hăitari, s. m. (Reg.) Hăitaș2. – Haită + suf. -ar. DOOM
hăitár (reg.) s. m., pl. hăitári
hăitarul
HĂITÁR, hăitari, s. m. (Reg.) Hăitaș2. – Haită + suf. -ar. DOOM
hăitár (reg.) s. m., pl. hăitári
hăitarului
HĂITÁR, hăitari, s. m. (Reg.) Hăitaș2. – Haită + suf. -ar. DOOM
hăitár (reg.) s. m., pl. hăitári
hăitaș
HĂITÁȘ1, hăitașe, s. n. (Reg.) Acțiunea de stârnire a vânatului. – Din magh. hajtás. DOOM
hăitáș2 (stârnire a vânatului) (reg.) s. n., pl. hăitáșe
hăitaș
HĂITÁȘ2, hăitași, s. m. Om care, făcând gălăgie mare, stârnește vânatul din ascunzători și îl gonește spre vânători; gonaci. – Haită + suf. -aș. DOOM
hăitáș1 (gonaci) (reg.) s. m., pl. hăitáși
hăitașe
HĂITÁȘ1, hăitașe, s. n. (Reg.) Acțiunea de stârnire a vânatului. – Din magh. hajtás. DOOM
hăitáș2 (stârnire a vânatului) (reg.) s. n., pl. hăitáșe
hăitașele
HĂITÁȘ1, hăitașe, s. n. (Reg.) Acțiunea de stârnire a vânatului. – Din magh. hajtás. DOOM
hăitáș2 (stârnire a vânatului) (reg.) s. n., pl. hăitáșe
hăitașelor
HĂITÁȘ1, hăitașe, s. n. (Reg.) Acțiunea de stârnire a vânatului. – Din magh. hajtás. DOOM
hăitáș2 (stârnire a vânatului) (reg.) s. n., pl. hăitáșe
hăitași
HĂITÁȘ2, hăitași, s. m. Om care, făcând gălăgie mare, stârnește vânatul din ascunzători și îl gonește spre vânători; gonaci. – Haită + suf. -aș. DOOM
hăitáș1 (gonaci) (reg.) s. m., pl. hăitáși
hăitașii
HĂITÁȘ2, hăitași, s. m. Om care, făcând gălăgie mare, stârnește vânatul din ascunzători și îl gonește spre vânători; gonaci. – Haită + suf. -aș. DOOM
hăitáș1 (gonaci) (reg.) s. m., pl. hăitáși
hăitașilor
HĂITÁȘ2, hăitași, s. m. Om care, făcând gălăgie mare, stârnește vânatul din ascunzători și îl gonește spre vânători; gonaci. – Haită + suf. -aș. DOOM
hăitáș1 (gonaci) (reg.) s. m., pl. hăitáși
hăitașul
HĂITÁȘ1, hăitașe, s. n. (Reg.) Acțiunea de stârnire a vânatului. – Din magh. hajtás. DOOM
hăitáș2 (stârnire a vânatului) (reg.) s. n., pl. hăitáșe
hăitașul
HĂITÁȘ2, hăitași, s. m. Om care, făcând gălăgie mare, stârnește vânatul din ascunzători și îl gonește spre vânători; gonaci. – Haită + suf. -aș. DOOM
hăitáș1 (gonaci) (reg.) s. m., pl. hăitáși
hăitașului
HĂITÁȘ1, hăitașe, s. n. (Reg.) Acțiunea de stârnire a vânatului. – Din magh. hajtás. DOOM
hăitáș2 (stârnire a vânatului) (reg.) s. n., pl. hăitáșe
hăitașului
HĂITÁȘ2, hăitași, s. m. Om care, făcând gălăgie mare, stârnește vânatul din ascunzători și îl gonește spre vânători; gonaci. – Haită + suf. -aș. DOOM
hăitáș1 (gonaci) (reg.) s. m., pl. hăitáși
hăitui
HĂITUÍ, hăituiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A stârni, a goni vânatul spre vânători. 2. Tranz. A goni, a mâna animalele domestice. ♦ Fig. A urmări, a fugări pe cineva (ca pe un animal sălbatic), pentru a-i face rău. 3. Tranz. A cutreiera, a străbate o regiune, un loc, urmărind pe cineva. – Din magh. hajtani. DOOM
hăituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăituiésc, imperf. 3 sg. hăituiá; conj. prez. 3 să hăituiáscă
hăituiala
HĂITUIÁLĂ, hăituieli, s. f. Acțiunea de a hăitui și rezultatul ei; goană după vânat. [Pr.: -tu-ia-] – Hăitui + suf. -eală. DOOM
hăituiálă s. f., g.-d. art. hăituiélii; pl. hăituiéli
hăituieli
HĂITUIÁLĂ, hăituieli, s. f. Acțiunea de a hăitui și rezultatul ei; goană după vânat. [Pr.: -tu-ia-] – Hăitui + suf. -eală. DOOM
hăituiálă s. f., g.-d. art. hăituiélii; pl. hăituiéli
hăituielii
HĂITUIÁLĂ, hăituieli, s. f. Acțiunea de a hăitui și rezultatul ei; goană după vânat. [Pr.: -tu-ia-] – Hăitui + suf. -eală. DOOM
hăituiálă s. f., g.-d. art. hăituiélii; pl. hăituiéli
hăituielile
HĂITUIÁLĂ, hăituieli, s. f. Acțiunea de a hăitui și rezultatul ei; goană după vânat. [Pr.: -tu-ia-] – Hăitui + suf. -eală. DOOM
hăituiálă s. f., g.-d. art. hăituiélii; pl. hăituiéli
hăituielilor
HĂITUIÁLĂ, hăituieli, s. f. Acțiunea de a hăitui și rezultatul ei; goană după vânat. [Pr.: -tu-ia-] – Hăitui + suf. -eală. DOOM
hăituiálă s. f., g.-d. art. hăituiélii; pl. hăituiéli
hăituit
HĂITUÍ, hăituiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A stârni, a goni vânatul spre vânători. 2. Tranz. A goni, a mâna animalele domestice. ♦ Fig. A urmări, a fugări pe cineva (ca pe un animal sălbatic), pentru a-i face rău. 3. Tranz. A cutreiera, a străbate o regiune, un loc, urmărind pe cineva. – Din magh. hajtani.
hăituita
HĂITUÍ, hăituiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A stârni, a goni vânatul spre vânători. 2. Tranz. A goni, a mâna animalele domestice. ♦ Fig. A urmări, a fugări pe cineva (ca pe un animal sălbatic), pentru a-i face rău. 3. Tranz. A cutreiera, a străbate o regiune, un loc, urmărind pe cineva. – Din magh. hajtani.
hăituite
HĂITUÍ, hăituiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A stârni, a goni vânatul spre vânători. 2. Tranz. A goni, a mâna animalele domestice. ♦ Fig. A urmări, a fugări pe cineva (ca pe un animal sălbatic), pentru a-i face rău. 3. Tranz. A cutreiera, a străbate o regiune, un loc, urmărind pe cineva. – Din magh. hajtani.
hăituitei
HĂITUÍ, hăituiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A stârni, a goni vânatul spre vânători. 2. Tranz. A goni, a mâna animalele domestice. ♦ Fig. A urmări, a fugări pe cineva (ca pe un animal sălbatic), pentru a-i face rău. 3. Tranz. A cutreiera, a străbate o regiune, un loc, urmărind pe cineva. – Din magh. hajtani.
hăituitele
HĂITUÍ, hăituiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A stârni, a goni vânatul spre vânători. 2. Tranz. A goni, a mâna animalele domestice. ♦ Fig. A urmări, a fugări pe cineva (ca pe un animal sălbatic), pentru a-i face rău. 3. Tranz. A cutreiera, a străbate o regiune, un loc, urmărind pe cineva. – Din magh. hajtani.
hăituitelor
HĂITUÍ, hăituiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A stârni, a goni vânatul spre vânători. 2. Tranz. A goni, a mâna animalele domestice. ♦ Fig. A urmări, a fugări pe cineva (ca pe un animal sălbatic), pentru a-i face rău. 3. Tranz. A cutreiera, a străbate o regiune, un loc, urmărind pe cineva. – Din magh. hajtani.
hăituitul
HĂITUÍ, hăituiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A stârni, a goni vânatul spre vânători. 2. Tranz. A goni, a mâna animalele domestice. ♦ Fig. A urmări, a fugări pe cineva (ca pe un animal sălbatic), pentru a-i face rău. 3. Tranz. A cutreiera, a străbate o regiune, un loc, urmărind pe cineva. – Din magh. hajtani.
hăituitului
HĂITUÍ, hăituiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A stârni, a goni vânatul spre vânători. 2. Tranz. A goni, a mâna animalele domestice. ♦ Fig. A urmări, a fugări pe cineva (ca pe un animal sălbatic), pentru a-i face rău. 3. Tranz. A cutreiera, a străbate o regiune, un loc, urmărind pe cineva. – Din magh. hajtani.
hăituiți
HĂITUÍ, hăituiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A stârni, a goni vânatul spre vânători. 2. Tranz. A goni, a mâna animalele domestice. ♦ Fig. A urmări, a fugări pe cineva (ca pe un animal sălbatic), pentru a-i face rău. 3. Tranz. A cutreiera, a străbate o regiune, un loc, urmărind pe cineva. – Din magh. hajtani.
hăituiții
HĂITUÍ, hăituiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A stârni, a goni vânatul spre vânători. 2. Tranz. A goni, a mâna animalele domestice. ♦ Fig. A urmări, a fugări pe cineva (ca pe un animal sălbatic), pentru a-i face rău. 3. Tranz. A cutreiera, a străbate o regiune, un loc, urmărind pe cineva. – Din magh. hajtani.
hăituiților
HĂITUÍ, hăituiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A stârni, a goni vânatul spre vânători. 2. Tranz. A goni, a mâna animalele domestice. ♦ Fig. A urmări, a fugări pe cineva (ca pe un animal sălbatic), pentru a-i face rău. 3. Tranz. A cutreiera, a străbate o regiune, un loc, urmărind pe cineva. – Din magh. hajtani.
hăitul
HĂÍT1, hăituri, s. n. (Reg.) Hăire. – V. hăi2. DOOM
hăít (reg.) s. n., pl. hăíturi
hăitului
HĂÍT1, hăituri, s. n. (Reg.) Hăire. – V. hăi2. DOOM
hăít (reg.) s. n., pl. hăíturi
hăituri
HĂÍT1, hăituri, s. n. (Reg.) Hăire. – V. hăi2. DOOM
hăít (reg.) s. n., pl. hăíturi
hăiturile
HĂÍT1, hăituri, s. n. (Reg.) Hăire. – V. hăi2. DOOM
hăít (reg.) s. n., pl. hăíturi
hăiturilor
HĂÍT1, hăituri, s. n. (Reg.) Hăire. – V. hăi2. DOOM
hăít (reg.) s. n., pl. hăíturi
hăitușca
HĂITÚȘCĂ, hăituște, s. f. (Fam.) Fată cu purtări rele, desfrânate. – Haită + suf. -ușcă. DOOM
hăitúșcă (fam.) s. f., g.-d. art. hăitúștei; pl. hăitúște
hăituște
HĂITÚȘCĂ, hăituște, s. f. (Fam.) Fată cu purtări rele, desfrânate. – Haită + suf. -ușcă. DOOM
hăitúșcă (fam.) s. f., g.-d. art. hăitúștei; pl. hăitúște
hăituștei
HĂITÚȘCĂ, hăituște, s. f. (Fam.) Fată cu purtări rele, desfrânate. – Haită + suf. -ușcă. DOOM
hăitúșcă (fam.) s. f., g.-d. art. hăitúștei; pl. hăitúște
hăituștele
HĂITÚȘCĂ, hăituște, s. f. (Fam.) Fată cu purtări rele, desfrânate. – Haită + suf. -ușcă. DOOM
hăitúșcă (fam.) s. f., g.-d. art. hăitúștei; pl. hăitúște
hăituștelor
HĂITÚȘCĂ, hăituște, s. f. (Fam.) Fată cu purtări rele, desfrânate. – Haită + suf. -ușcă. DOOM
hăitúșcă (fam.) s. f., g.-d. art. hăitúștei; pl. hăitúște
hăiși
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăiți
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
hăiță
hăíță (-țe), s. f. – (Arg.) Turtă de porumb. Țig. hăvitz.
hălci
HÁLCĂ, hălci, s. f. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. – Din magh. halk. DOOM
hálcă s. f., g.-d. art. hắlcii; pl. hălci
hălcii
HÁLCĂ, hălci, s. f. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. – Din magh. halk. DOOM
hálcă s. f., g.-d. art. hắlcii; pl. hălci
hălcile
HÁLCĂ, hălci, s. f. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. – Din magh. halk. DOOM
hálcă s. f., g.-d. art. hắlcii; pl. hălci
hălcilor
HÁLCĂ, hălci, s. f. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. – Din magh. halk. DOOM
hálcă s. f., g.-d. art. hắlcii; pl. hălci
hăldan
HĂLDÁN s. m. v. aldan. DOOM
aldán/hăldán (reg.) s. m., pl. aldáni/hăldáni
hăldani
HĂLDÁN s. m. v. aldan. DOOM
aldán/hăldán (reg.) s. m., pl. aldáni/hăldáni
hăldanii
HĂLDÁN s. m. v. aldan. DOOM
aldán/hăldán (reg.) s. m., pl. aldáni/hăldáni
hăldanilor
HĂLDÁN s. m. v. aldan. DOOM
aldán/hăldán (reg.) s. m., pl. aldáni/hăldáni
hăldanul
HĂLDÁN s. m. v. aldan. DOOM
aldán/hăldán (reg.) s. m., pl. aldáni/hăldáni
hăldanului
HĂLDÁN s. m. v. aldan. DOOM
aldán/hăldán (reg.) s. m., pl. aldáni/hăldáni
hălpăi
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăia
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăiai
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăiam
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăiau
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăiați
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăie
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăii
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăim
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăind
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăire
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăire
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, scr. hlapiti.
hălpăiră
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăirăm
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăirăți
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăise
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăisem
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăiseră
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăiserăm
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăiserăți
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăiseși
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăiseți
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăit
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăit
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, scr. hlapiti.
hălpăiși
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălpăiți
HĂLPĂÍ, hắlpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca sau a bea repede și cu lăcomie. – Cf. bg. hlapam, sb. hlapiti. DOOM
hălpăí (a ~) (pop.) vb., ind. 3 prez. hắlpăie, imperf. 3 sg. hălpăiá; conj. prez. 3 să hắlpăie
hălăciuga
HĂLĂCIÚGĂ, hălăciugi, s. f. (Reg.) 1. Tufiș, desiș de mărăcini, de lăstari etc. 2. Păr zbârlit, ciufulit. – Et. nec. DOOM
hălăciúgă (reg.) s. f., g.-d. art. hălăciúgii; pl. hălăciúgi
hălăciugi
HĂLĂCIÚGĂ, hălăciugi, s. f. (Reg.) 1. Tufiș, desiș de mărăcini, de lăstari etc. 2. Păr zbârlit, ciufulit. – Et. nec. DOOM
hălăciúgă (reg.) s. f., g.-d. art. hălăciúgii; pl. hălăciúgi
hălăciugii
HĂLĂCIÚGĂ, hălăciugi, s. f. (Reg.) 1. Tufiș, desiș de mărăcini, de lăstari etc. 2. Păr zbârlit, ciufulit. – Et. nec. DOOM
hălăciúgă (reg.) s. f., g.-d. art. hălăciúgii; pl. hălăciúgi
hălăciugile
HĂLĂCIÚGĂ, hălăciugi, s. f. (Reg.) 1. Tufiș, desiș de mărăcini, de lăstari etc. 2. Păr zbârlit, ciufulit. – Et. nec. DOOM
hălăciúgă (reg.) s. f., g.-d. art. hălăciúgii; pl. hălăciúgi
hălăciugilor
HĂLĂCIÚGĂ, hălăciugi, s. f. (Reg.) 1. Tufiș, desiș de mărăcini, de lăstari etc. 2. Păr zbârlit, ciufulit. – Et. nec. DOOM
hălăciúgă (reg.) s. f., g.-d. art. hălăciúgii; pl. hălăciúgi
hălădui
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduia
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduiai
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduiam
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduiască
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduiau
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduiați
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduiesc
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduiește
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduiești
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduii
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduim
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduind
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduire
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduire
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”.
hălăduiră
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduirăm
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduirăți
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduise
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduisem
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduiseră
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduiserăm
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduiserăți
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduiseși
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduiseți
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduit
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduiși
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduiți
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”. DOOM
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăgie
HĂLĂGÍE s. f. v. gălăgie. DOOM
gălăgíe s. f., art. gălăgía, g.-d. gălăgíi, art. gălăgíei
hălăicuță
hălăicuță, hălăicuțe s. f. (glum.) groapă de pe străzile din București.
hălălăi
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăia
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăiai
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăiam
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăiască
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăiau
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăiați
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăiesc
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăiește
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăiești
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăii
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăim
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăind
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăire
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăire
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică.
hălălăiră
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăirăm
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăirăți
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăise
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăisem
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăiseră
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăiserăm
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăiserăți
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăiseși
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăiseți
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăit
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăiși
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălălăiți
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. DOOM
hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă
hălămuste
hălămúste s. f. – Hărmălaie, scandal. – Var. hălămujd(i)e, (hă)lămustie, (hă)lămustă, (hă)lămoste, etc. Sl. chlomozdĭ „scrîșnet” (Scriban). În Basar. Scriban confundă aceste cuvinte cu alimojdii.
hălăoi
HĂLĂÓI, -OÁIE adj. (Reg.; adesea substantivat) Greoi, leneș; stângaci.
hălău
VĂLẮU, vălaie, s. n. (Regional) 1. Jgheab din care se scurge apa dintr-o fîntînă sau din care se adapă vitele. 2. Jgheab de lemn ușor înclinat și alimentat cu apă printr-un canal de lemn, servind ca dispozitiv primitiv pentru concentrarea minereurilor aurifere, după ce acestea au fost sfărîmate în șteampuri. – Variante: hălău, valău s. n.
hămesea
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămeseai
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămeseala
HĂMESEÁLĂ s. f. (Fam.) Foame mare, lihneală; slăbiciune din cauza foamei. [Var.: hămiseálă s. f.] – Hămesi + suf. -eală. DOOM
hămeseálă (fam.) s. f., g.-d. art. hămesélii
hămeseam
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesească
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămeseau
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămeseați
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămeseli
HĂMESEÁLĂ s. f. (Fam.) Foame mare, lihneală; slăbiciune din cauza foamei. [Var.: hămiseálă s. f.] – Hămesi + suf. -eală. DOOM
hămeseálă (fam.) s. f., g.-d. art. hămesélii
hămeselii
HĂMESEÁLĂ s. f. (Fam.) Foame mare, lihneală; slăbiciune din cauza foamei. [Var.: hămiseálă s. f.] – Hămesi + suf. -eală. DOOM
hămeseálă (fam.) s. f., g.-d. art. hămesélii
hămesesc
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesește
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesești
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesi
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesii
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesim
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesind
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesire
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesire
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs.
hămesiră
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesirăm
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesirăți
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesise
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesisem
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesiseră
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesiserăm
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesiserăți
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesiseși
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesiseți
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesit
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesit
HEMESÍT, -Ă adj. v. hămesit.
hămesita
HEMESÍT, -Ă adj. v. hămesit.
hămesite
HEMESÍT, -Ă adj. v. hămesit.
hămesitei
HEMESÍT, -Ă adj. v. hămesit.
hămesitele
HEMESÍT, -Ă adj. v. hămesit.
hămesitelor
HEMESÍT, -Ă adj. v. hămesit.
hămesitul
HEMESÍT, -Ă adj. v. hămesit.
hămesitului
HEMESÍT, -Ă adj. v. hămesit.
hămesiși
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesiți
HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs. DOOM
hămesí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesésc, imperf. 3 sg. hămeseá; conj. prez. 3 să hămeseáscă
hămesiți
HEMESÍT, -Ă adj. v. hămesit.
hămesiții
HEMESÍT, -Ă adj. v. hămesit.
hămesiților
HEMESÍT, -Ă adj. v. hămesit.
hămisală
HĂMISÁLĂ s. f. v. hămeseală.
hămiseală
HĂMESEÁLĂ s. f. (Fam.) Foame mare, lihneală; slăbiciune din cauza foamei. [Var.: hămiseálă s. f.] – Hămesi + suf. -eală. DOOM
hămeseálă (fam.) s. f., g.-d. art. hămesélii
hămisit
HEMESÍT, -Ă adj. v. hămesit.
hămișlia
HĂMIȘLÍU, -ÍE, hămișlii, adj. (Reg.) Viclean, șiret. ◊ Expr. (Substantivat) A se juca de-a hămișliul = a face pe șiretul. – Hamiș + suf. -liu. DOOM
hămișlíu (reg.) adj. m., f. hămișlíe; pl. m. și f. hămișlíi
hămișlie
HĂMIȘLÍU, -ÍE, hămișlii, adj. (Reg.) Viclean, șiret. ◊ Expr. (Substantivat) A se juca de-a hămișliul = a face pe șiretul. – Hamiș + suf. -liu. DOOM
hămișlíu (reg.) adj. m., f. hămișlíe; pl. m. și f. hămișlíi
hămișliei
HĂMIȘLÍU, -ÍE, hămișlii, adj. (Reg.) Viclean, șiret. ◊ Expr. (Substantivat) A se juca de-a hămișliul = a face pe șiretul. – Hamiș + suf. -liu. DOOM
hămișlíu (reg.) adj. m., f. hămișlíe; pl. m. și f. hămișlíi
hămișlii
HĂMIȘLÍU, -ÍE, hămișlii, adj. (Reg.) Viclean, șiret. ◊ Expr. (Substantivat) A se juca de-a hămișliul = a face pe șiretul. – Hamiș + suf. -liu. DOOM
hămișlíu (reg.) adj. m., f. hămișlíe; pl. m. și f. hămișlíi
hămișliii
HĂMIȘLÍU, -ÍE, hămișlii, adj. (Reg.) Viclean, șiret. ◊ Expr. (Substantivat) A se juca de-a hămișliul = a face pe șiretul. – Hamiș + suf. -liu. DOOM
hămișlíu (reg.) adj. m., f. hămișlíe; pl. m. și f. hămișlíi
hămișliile
HĂMIȘLÍU, -ÍE, hămișlii, adj. (Reg.) Viclean, șiret. ◊ Expr. (Substantivat) A se juca de-a hămișliul = a face pe șiretul. – Hamiș + suf. -liu. DOOM
hămișlíu (reg.) adj. m., f. hămișlíe; pl. m. și f. hămișlíi
hămișliilor
HĂMIȘLÍU, -ÍE, hămișlii, adj. (Reg.) Viclean, șiret. ◊ Expr. (Substantivat) A se juca de-a hămișliul = a face pe șiretul. – Hamiș + suf. -liu. DOOM
hămișlíu (reg.) adj. m., f. hămișlíe; pl. m. și f. hămișlíi
hămișliu
HĂMIȘLÍU, -ÍE, hămișlii, adj. (Reg.) Viclean, șiret. ◊ Expr. (Substantivat) A se juca de-a hămișliul = a face pe șiretul. – Hamiș + suf. -liu. DOOM
hămișlíu (reg.) adj. m., f. hămișlíe; pl. m. și f. hămișlíi
hămișliul
HĂMIȘLÍU, -ÍE, hămișlii, adj. (Reg.) Viclean, șiret. ◊ Expr. (Substantivat) A se juca de-a hămișliul = a face pe șiretul. – Hamiș + suf. -liu. DOOM
hămișlíu (reg.) adj. m., f. hămișlíe; pl. m. și f. hămișlíi
hămișliului
HĂMIȘLÍU, -ÍE, hămișlii, adj. (Reg.) Viclean, șiret. ◊ Expr. (Substantivat) A se juca de-a hămișliul = a face pe șiretul. – Hamiș + suf. -liu. DOOM
hămișlíu (reg.) adj. m., f. hămișlíe; pl. m. și f. hămișlíi
hămui
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuia
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuiai
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuiam
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuiască
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuiau
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuiați
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuiesc
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuiește
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuiești
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuii
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuim
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuind
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuire
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuire
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui.
hămuiră
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuirăm
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuirăți
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuise
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuisem
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuiseră
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuiserăm
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuiserăți
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuiseși
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuiseți
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuit
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuit
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui.
hămuiși
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămuiți
HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui. DOOM
hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă
hămurăria
HĂMURĂRÍE, (1) hămurării, s. f. (Rar) 1. Locul unde se fac sau unde se vând hamuri. 2. Meseria celui care face hamuri. – Ham2 + suf. -ărie. DOOM
hămurăríe (rar) s. f., art. hămurăría, g.-d. art. hămurăríei; (locuri) pl. hămurăríi, art. hămurăríile
hămurărie
HĂMURĂRÍE, (1) hămurării, s. f. (Rar) 1. Locul unde se fac sau unde se vând hamuri. 2. Meseria celui care face hamuri. – Ham2 + suf. -ărie. DOOM
hămurăríe (rar) s. f., art. hămurăría, g.-d. art. hămurăríei; (locuri) pl. hămurăríi, art. hămurăríile
hămurăriei
HĂMURĂRÍE, (1) hămurării, s. f. (Rar) 1. Locul unde se fac sau unde se vând hamuri. 2. Meseria celui care face hamuri. – Ham2 + suf. -ărie. DOOM
hămurăríe (rar) s. f., art. hămurăría, g.-d. art. hămurăríei; (locuri) pl. hămurăríi, art. hămurăríile
hămurării
HĂMURĂRÍE, (1) hămurării, s. f. (Rar) 1. Locul unde se fac sau unde se vând hamuri. 2. Meseria celui care face hamuri. – Ham2 + suf. -ărie. DOOM
hămurăríe (rar) s. f., art. hămurăría, g.-d. art. hămurăríei; (locuri) pl. hămurăríi, art. hămurăríile
hămurăriile
HĂMURĂRÍE, (1) hămurării, s. f. (Rar) 1. Locul unde se fac sau unde se vând hamuri. 2. Meseria celui care face hamuri. – Ham2 + suf. -ărie. DOOM
hămurăríe (rar) s. f., art. hămurăría, g.-d. art. hămurăríei; (locuri) pl. hămurăríi, art. hămurăríile
hămurăriilor
HĂMURĂRÍE, (1) hămurării, s. f. (Rar) 1. Locul unde se fac sau unde se vând hamuri. 2. Meseria celui care face hamuri. – Ham2 + suf. -ărie. DOOM
hămurăríe (rar) s. f., art. hămurăría, g.-d. art. hămurăríei; (locuri) pl. hămurăríi, art. hămurăríile
hămuși
HĂMUȘÍ, hămușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tunde oilor lâna dintre picioare, pentru a le putea mulge mai ușor. – Din hămuș (rar întrebuințat).
hămușire
HĂMUȘÍ, hămușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tunde oilor lâna dintre picioare, pentru a le putea mulge mai ușor. – Din hămuș (rar întrebuințat).
hămușit
HĂMUȘÍT, -Ă, hămușiți, -te, adj. Cu părul smuls, căzut, ros pe unele locuri. – V. hămuși.
hămăi
HÂMÂÍ vb. IV v. hămăi. DOOM
hămăí (a ~) vb., ind. prez. 3 hắmăie, imperf. 3 sg. hămăía; conj. prez. 3 să hắmăie
hămăia
HÂMÂÍ vb. IV v. hămăi. DOOM
hămăí (a ~) vb., ind. prez. 3 hắmăie, imperf. 3 sg. hămăía; conj. prez. 3 să hắmăie
hămăiala
HĂMĂIÁLĂ, hămăieli, s. f. Faptul de a hămăi; lătrat (al mai multor câini deodată), hămăit, hămăitură. [Pr.: -mă-ia-] – Hămăi + suf. -eală. DOOM
hămăiálă s. f., g.-d. art. hămăiélii; pl. hămăiéli
hămăiau
HÂMÂÍ vb. IV v. hămăi. DOOM
hămăí (a ~) vb., ind. prez. 3 hắmăie, imperf. 3 sg. hămăía; conj. prez. 3 să hắmăie
hămăie
HÂMÂÍ vb. IV v. hămăi. DOOM
hămăí (a ~) vb., ind. prez. 3 hắmăie, imperf. 3 sg. hămăía; conj. prez. 3 să hắmăie
hămăieli
HĂMĂIÁLĂ, hămăieli, s. f. Faptul de a hămăi; lătrat (al mai multor câini deodată), hămăit, hămăitură. [Pr.: -mă-ia-] – Hămăi + suf. -eală. DOOM
hămăiálă s. f., g.-d. art. hămăiélii; pl. hămăiéli
hămăielii
HĂMĂIÁLĂ, hămăieli, s. f. Faptul de a hămăi; lătrat (al mai multor câini deodată), hămăit, hămăitură. [Pr.: -mă-ia-] – Hămăi + suf. -eală. DOOM
hămăiálă s. f., g.-d. art. hămăiélii; pl. hămăiéli
hămăielile
HĂMĂIÁLĂ, hămăieli, s. f. Faptul de a hămăi; lătrat (al mai multor câini deodată), hămăit, hămăitură. [Pr.: -mă-ia-] – Hămăi + suf. -eală. DOOM
hămăiálă s. f., g.-d. art. hămăiélii; pl. hămăiéli
hămăielilor
HĂMĂIÁLĂ, hămăieli, s. f. Faptul de a hămăi; lătrat (al mai multor câini deodată), hămăit, hămăitură. [Pr.: -mă-ia-] – Hămăi + suf. -eală. DOOM
hămăiálă s. f., g.-d. art. hămăiélii; pl. hămăiéli
hămăind
HÂMÂÍ vb. IV v. hămăi. DOOM
hămăí (a ~) vb., ind. prez. 3 hắmăie, imperf. 3 sg. hămăía; conj. prez. 3 să hắmăie
hămăire
HÂMÂÍ vb. IV v. hămăi. DOOM
hămăí (a ~) vb., ind. prez. 3 hắmăie, imperf. 3 sg. hămăía; conj. prez. 3 să hắmăie
hămăiră
HÂMÂÍ vb. IV v. hămăi. DOOM
hămăí (a ~) vb., ind. prez. 3 hắmăie, imperf. 3 sg. hămăía; conj. prez. 3 să hắmăie
hămăise
HÂMÂÍ vb. IV v. hămăi. DOOM
hămăí (a ~) vb., ind. prez. 3 hắmăie, imperf. 3 sg. hămăía; conj. prez. 3 să hắmăie
hămăiseră
HÂMÂÍ vb. IV v. hămăi. DOOM
hămăí (a ~) vb., ind. prez. 3 hắmăie, imperf. 3 sg. hămăía; conj. prez. 3 să hắmăie
hămăit
HÂMÂÍ vb. IV v. hămăi. DOOM
hămăí (a ~) vb., ind. prez. 3 hắmăie, imperf. 3 sg. hămăía; conj. prez. 3 să hắmăie
hămăit
HĂMĂÍT, hămăituri, s. n. Lătrat, hămăială, hămăitură. – V. hămăi. DOOM
hămăít s. n., pl. hămăíturi
hămăitul
HĂMĂÍT, hămăituri, s. n. Lătrat, hămăială, hămăitură. – V. hămăi. DOOM
hămăít s. n., pl. hămăíturi
hămăitului
HĂMĂÍT, hămăituri, s. n. Lătrat, hămăială, hămăitură. – V. hămăi. DOOM
hămăít s. n., pl. hămăíturi
hămăitura
HĂMĂITÚRĂ, hămăituri, s. f. Lătrat, hămăială, hămăit. [Pr.: -mă-i-] – Hămăi + suf. -tură. DOOM
hămăitúră (-mă-i-) s. f., g.-d. art. hămăitúrii; pl. hămăitúri
hămăituri
HĂMĂÍT, hămăituri, s. n. Lătrat, hămăială, hămăitură. – V. hămăi. DOOM
hămăít s. n., pl. hămăíturi
hămăituri
HĂMĂITÚRĂ, hămăituri, s. f. Lătrat, hămăială, hămăit. [Pr.: -mă-i-] – Hămăi + suf. -tură. DOOM
hămăitúră (-mă-i-) s. f., g.-d. art. hămăitúrii; pl. hămăitúri
hămăiturii
HĂMĂITÚRĂ, hămăituri, s. f. Lătrat, hămăială, hămăit. [Pr.: -mă-i-] – Hămăi + suf. -tură. DOOM
hămăitúră (-mă-i-) s. f., g.-d. art. hămăitúrii; pl. hămăitúri
hămăiturile
HĂMĂÍT, hămăituri, s. n. Lătrat, hămăială, hămăitură. – V. hămăi. DOOM
hămăít s. n., pl. hămăíturi
hămăiturile
HĂMĂITÚRĂ, hămăituri, s. f. Lătrat, hămăială, hămăit. [Pr.: -mă-i-] – Hămăi + suf. -tură. DOOM
hămăitúră (-mă-i-) s. f., g.-d. art. hămăitúrii; pl. hămăitúri
hămăiturilor
HĂMĂÍT, hămăituri, s. n. Lătrat, hămăială, hămăitură. – V. hămăi. DOOM
hămăít s. n., pl. hămăíturi
hămăiturilor
HĂMĂITÚRĂ, hămăituri, s. f. Lătrat, hămăială, hămăit. [Pr.: -mă-i-] – Hămăi + suf. -tură. DOOM
hămăitúră (-mă-i-) s. f., g.-d. art. hămăitúrii; pl. hămăitúri
hăpăi
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăia
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăiai
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăiam
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăiască
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăiau
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăiați
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăiesc
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăiește
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăiești
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăii
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăim
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăind
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăire
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăire
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăiră
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăirăm
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăirăți
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăise
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăisem
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăiseră
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăiserăm
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăiserăți
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăiseși
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăiseți
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăit
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăit
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăiși
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hăpăiți
HĂPĂÍ, hắpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi. DOOM
hăpăí (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hắpăi / hăpăiésc, imperf. 3 sg. hăpăiá; conj. prez. 3 să hắpăie / să hăpăiáscă
hărcăit
HÂRCÂÍT s. n. (Pop.) Faptul de a hârcâi; hârâială. [Var.: hărcăít s. n.] – V. hârcâi. DOOM
hârcâít s. n.
hărcăti
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărcătire
HĂRCĂTÍ, hărcătesc, vb. IV. Intranz. V. hărhăti.
hărgățel
HĂRGĂȚÉL s. m. v. argățel.
hărhălaia
HĂRHĂLÁIE s. f. (Reg.) Hărmălaie. – Contaminare între harhăt și hărmălaie. DOOM
hărhăláie (reg.) s. f., art. hărhăláia; g.-d. art. hărhăláiei
hărhălaie
HĂRHĂLÁIE s. f. (Reg.) Hărmălaie. – Contaminare între harhăt și hărmălaie. DOOM
hărhăláie (reg.) s. f., art. hărhăláia; g.-d. art. hărhăláiei
hărhălaie
HĂRHĂLÁIE s. f. (Reg.) Hărmălaie. – Contaminare între harhăt și hărmălaie.
hărhălaiei
HĂRHĂLÁIE s. f. (Reg.) Hărmălaie. – Contaminare între harhăt și hărmălaie. DOOM
hărhăláie (reg.) s. f., art. hărhăláia; g.-d. art. hărhăláiei
hărhătea
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhăteai
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhăteam
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătească
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhăteau
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhăteați
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătesc
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătește
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătești
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhăti
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătii
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătim
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătind
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătire
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătire
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se sfădi. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt.
hărhătiră
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătirăm
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătirăți
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătise
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătisem
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătiseră
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătiserăm
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătiserăți
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătiseși
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătiseți
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătit
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătiși
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărhătiți
HĂRHĂTÍ, hărhătesc, vb. IV Intranz. (Reg.; despre mai multe persoane) A vorbi deodată, a face larmă. ♦ Refl. recipr. A se certa. [Var.: hărcătí vb. IV] – Din harhăt. DOOM
hărhătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărhătésc, imperf. 3 sg. hărhăteá; conj. prez. 3 să hărhăteáscă
hărjate
hărjáte s. f. pl. – Joc de noroc. Mag. házsárt (Tiktin; DAR; Drăganu, Dacor., VI, 282-4), din fr. hasard. Sec. XVII, înv.
hărmălaia
HĂRMĂLÁIE s. f. Zgomot mare, larmă (de strigăte, de glasuri); gălăgie, zarvă, tărăboi, hălălaie, hărhălaie. [Var.: harmaláie s. f.] – Formație onomatopeică. DOOM
hărmăláie s. f., art. hărmăláia; g.-d. art. hărmăláiei
hărmălaie
HĂRMĂLÁIE s. f. Zgomot mare, larmă (de strigăte, de glasuri); gălăgie, zarvă, tărăboi, hălălaie, hărhălaie. [Var.: harmaláie s. f.] – Formație onomatopeică.
hărmălaie
HĂRMĂLÁIE s. f. Zgomot mare, larmă (de strigăte, de glasuri); gălăgie, zarvă, tărăboi, hălălaie, hărhălaie. [Var.: harmaláie s. f.] – Formație onomatopeică. DOOM
hărmăláie s. f., art. hărmăláia; g.-d. art. hărmăláiei
hărmălaiei
HĂRMĂLÁIE s. f. Zgomot mare, larmă (de strigăte, de glasuri); gălăgie, zarvă, tărăboi, hălălaie, hărhălaie. [Var.: harmaláie s. f.] – Formație onomatopeică. DOOM
hărmăláie s. f., art. hărmăláia; g.-d. art. hărmăláiei
hărmălaiele
HĂRMĂLÁIE s. f. Zgomot mare, larmă (de strigăte, de glasuri); gălăgie, zarvă, tărăboi, hălălaie, hărhălaie. [Var.: harmaláie s. f.] – Formație onomatopeică. DOOM
hărmăláie s. f., art. hărmăláia; g.-d. art. hărmăláiei
hărmălaielor
HĂRMĂLÁIE s. f. Zgomot mare, larmă (de strigăte, de glasuri); gălăgie, zarvă, tărăboi, hălălaie, hărhălaie. [Var.: harmaláie s. f.] – Formație onomatopeică. DOOM
hărmăláie s. f., art. hărmăláia; g.-d. art. hărmăláiei
hărnicea
HĂRNICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, hărnicei, -ele, adj. Hărnicuț. – Harnic + suf. -el. DOOM
hărnicél adj. m., pl. hărnicéi; f. hărnicícă/hărniceá, pl. hărnicéle
hărnicea
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărniceai
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărniceam
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărnicească
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărniceau
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărniceaua
HĂRNICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, hărnicei, -ele, adj. Hărnicuț. – Harnic + suf. -el. DOOM
hărnicél adj. m., pl. hărnicéi; f. hărnicícă/hărniceá, pl. hărnicéle
hărniceați
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărnicei
HĂRNICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, hărnicei, -ele, adj. Hărnicuț. – Harnic + suf. -el. DOOM
hărnicél adj. m., pl. hărnicéi; f. hărnicícă/hărniceá, pl. hărnicéle
hărniceii
HĂRNICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, hărnicei, -ele, adj. Hărnicuț. – Harnic + suf. -el. DOOM
hărnicél adj. m., pl. hărnicéi; f. hărnicícă/hărniceá, pl. hărnicéle
hărniceilor
HĂRNICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, hărnicei, -ele, adj. Hărnicuț. – Harnic + suf. -el. DOOM
hărnicél adj. m., pl. hărnicéi; f. hărnicícă/hărniceá, pl. hărnicéle
hărnicel
HĂRNICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, hărnicei, -ele, adj. Hărnicuț. – Harnic + suf. -el. DOOM
hărnicél adj. m., pl. hărnicéi; f. hărnicícă/hărniceá, pl. hărnicéle
hărnicele
HĂRNICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, hărnicei, -ele, adj. Hărnicuț. – Harnic + suf. -el. DOOM
hărnicél adj. m., pl. hărnicéi; f. hărnicícă/hărniceá, pl. hărnicéle
hărnicelei
HĂRNICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, hărnicei, -ele, adj. Hărnicuț. – Harnic + suf. -el. DOOM
hărnicél adj. m., pl. hărnicéi; f. hărnicícă/hărniceá, pl. hărnicéle
hărnicelele
HĂRNICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, hărnicei, -ele, adj. Hărnicuț. – Harnic + suf. -el. DOOM
hărnicél adj. m., pl. hărnicéi; f. hărnicícă/hărniceá, pl. hărnicéle
hărnicelelor
HĂRNICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, hărnicei, -ele, adj. Hărnicuț. – Harnic + suf. -el. DOOM
hărnicél adj. m., pl. hărnicéi; f. hărnicícă/hărniceá, pl. hărnicéle
hărnicelul
HĂRNICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, hărnicei, -ele, adj. Hărnicuț. – Harnic + suf. -el. DOOM
hărnicél adj. m., pl. hărnicéi; f. hărnicícă/hărniceá, pl. hărnicéle
hărnicelului
HĂRNICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, hărnicei, -ele, adj. Hărnicuț. – Harnic + suf. -el. DOOM
hărnicél adj. m., pl. hărnicéi; f. hărnicícă/hărniceá, pl. hărnicéle
hărnicesc
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărnicește
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărnicești
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărnici
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărnicia
HĂRNICÍE s. f. Zel în muncă, spor la lucru; sârguință, vrednicie; destoinicie. – Harnic + suf. -ie. DOOM
hărnicíe s. f., art. hărnicía, g.-d. hărnicíi, art. hărnicíei
hărnicica
HĂRNICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, hărnicei, -ele, adj. Hărnicuț. – Harnic + suf. -el. DOOM
hărnicél adj. m., pl. hărnicéi; f. hărnicícă/hărniceá, pl. hărnicéle
hărnicie
HĂRNICÍE s. f. Zel în muncă, spor la lucru; sârguință, vrednicie; destoinicie. – Harnic + suf. -ie. DOOM
hărnicíe s. f., art. hărnicía, g.-d. hărnicíi, art. hărnicíei
hărniciei
HĂRNICÍE s. f. Zel în muncă, spor la lucru; sârguință, vrednicie; destoinicie. – Harnic + suf. -ie. DOOM
hărnicíe s. f., art. hărnicía, g.-d. hărnicíi, art. hărnicíei
hărnicii
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărnicii
HĂRNICÍE s. f. Zel în muncă, spor la lucru; sârguință, vrednicie; destoinicie. – Harnic + suf. -ie. DOOM
hărnicíe s. f., art. hărnicía, g.-d. hărnicíi, art. hărnicíei
hărnicim
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărnicind
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărnicire
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărnicire
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic.
hărniciră
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărnicirăm
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărnicirăți
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărnicise
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărnicisem
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărniciseră
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărniciserăm
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărniciserăți
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărniciseși
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărniciseți
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărnicit
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărnicit
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic.
hărniciși
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărniciți
HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic. DOOM
hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă
hărnicuț
HĂRNICÚȚ, -Ă, hărnicuți, -e, adj. Diminutiv al lui harnic; hărnicel. – Harnic + suf. -uț. DOOM
hărnicúț adj. m., pl. hărnicúți; f. hărnicúță, pl. hărnicúțe
hărnicuța
HĂRNICÚȚ, -Ă, hărnicuți, -e, adj. Diminutiv al lui harnic; hărnicel. – Harnic + suf. -uț. DOOM
hărnicúț adj. m., pl. hărnicúți; f. hărnicúță, pl. hărnicúțe
hărnicuțe
HĂRNICÚȚ, -Ă, hărnicuți, -e, adj. Diminutiv al lui harnic; hărnicel. – Harnic + suf. -uț. DOOM
hărnicúț adj. m., pl. hărnicúți; f. hărnicúță, pl. hărnicúțe
hărnicuței
HĂRNICÚȚ, -Ă, hărnicuți, -e, adj. Diminutiv al lui harnic; hărnicel. – Harnic + suf. -uț. DOOM
hărnicúț adj. m., pl. hărnicúți; f. hărnicúță, pl. hărnicúțe
hărnicuțele
HĂRNICÚȚ, -Ă, hărnicuți, -e, adj. Diminutiv al lui harnic; hărnicel. – Harnic + suf. -uț. DOOM
hărnicúț adj. m., pl. hărnicúți; f. hărnicúță, pl. hărnicúțe
hărnicuțelor
HĂRNICÚȚ, -Ă, hărnicuți, -e, adj. Diminutiv al lui harnic; hărnicel. – Harnic + suf. -uț. DOOM
hărnicúț adj. m., pl. hărnicúți; f. hărnicúță, pl. hărnicúțe
hărnicuți
HĂRNICÚȚ, -Ă, hărnicuți, -e, adj. Diminutiv al lui harnic; hărnicel. – Harnic + suf. -uț. DOOM
hărnicúț adj. m., pl. hărnicúți; f. hărnicúță, pl. hărnicúțe
hărnicuții
HĂRNICÚȚ, -Ă, hărnicuți, -e, adj. Diminutiv al lui harnic; hărnicel. – Harnic + suf. -uț. DOOM
hărnicúț adj. m., pl. hărnicúți; f. hărnicúță, pl. hărnicúțe
hărnicuților
HĂRNICÚȚ, -Ă, hărnicuți, -e, adj. Diminutiv al lui harnic; hărnicel. – Harnic + suf. -uț. DOOM
hărnicúț adj. m., pl. hărnicúți; f. hărnicúță, pl. hărnicúțe
hărnicuțul
HĂRNICÚȚ, -Ă, hărnicuți, -e, adj. Diminutiv al lui harnic; hărnicel. – Harnic + suf. -uț. DOOM
hărnicúț adj. m., pl. hărnicúți; f. hărnicúță, pl. hărnicúțe
hărnicuțului
HĂRNICÚȚ, -Ă, hărnicuți, -e, adj. Diminutiv al lui harnic; hărnicel. – Harnic + suf. -uț. DOOM
hărnicúț adj. m., pl. hărnicúți; f. hărnicúță, pl. hărnicúțe
hărsit
HĂRSÍT, -Ă adj. v. hârsit.
hărtan
HĂRTÁN s. n. v. hartan.
hărtănaș
HĂRTĂNÁȘ, hărtănașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui hartan. – Hartan + suf. -aș. DOOM
hărtănáș (pop.) s. n., pl. hărtănáșe
hărtănașe
HĂRTĂNÁȘ, hărtănașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui hartan. – Hartan + suf. -aș. DOOM
hărtănáș (pop.) s. n., pl. hărtănáșe
hărtănașele
HĂRTĂNÁȘ, hărtănașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui hartan. – Hartan + suf. -aș. DOOM
hărtănáș (pop.) s. n., pl. hărtănáșe
hărtănașelor
HĂRTĂNÁȘ, hărtănașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui hartan. – Hartan + suf. -aș. DOOM
hărtănáș (pop.) s. n., pl. hărtănáșe
hărtănașul
HĂRTĂNÁȘ, hărtănașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui hartan. – Hartan + suf. -aș. DOOM
hărtănáș (pop.) s. n., pl. hărtănáșe
hărtănașului
HĂRTĂNÁȘ, hărtănașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui hartan. – Hartan + suf. -aș. DOOM
hărtănáș (pop.) s. n., pl. hărtănáșe
hărtănea
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtăneai
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtăneam
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtănească
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtăneau
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtăneați
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtănesc
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtănește
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtănești
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtăni
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtănii
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtănim
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtănind
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtănire
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtănire
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan.
hărtăniră
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtănirăm
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtănirăți
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtănise
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtănisem
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtăniseră
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtăniserăm
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtăniserăți
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtăniseși
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtăniseți
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtănit
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtănit
HĂRTĂNÍT, -Ă, hărtăniți, -te, adj. (Pop.) 1. Care este făcut bucăți; ferfenițit2, sfâșiat, zdrențuit. 2. (Rar) Îmbrăcat în haine zdrențăroase; zdrențuit. – V. hărtăni.
hărtănita
HĂRTĂNÍT, -Ă, hărtăniți, -te, adj. (Pop.) 1. Care este făcut bucăți; ferfenițit2, sfâșiat, zdrențuit. 2. (Rar) Îmbrăcat în haine zdrențăroase; zdrențuit. – V. hărtăni.
hărtănite
HĂRTĂNÍT, -Ă, hărtăniți, -te, adj. (Pop.) 1. Care este făcut bucăți; ferfenițit2, sfâșiat, zdrențuit. 2. (Rar) Îmbrăcat în haine zdrențăroase; zdrențuit. – V. hărtăni.
hărtănitei
HĂRTĂNÍT, -Ă, hărtăniți, -te, adj. (Pop.) 1. Care este făcut bucăți; ferfenițit2, sfâșiat, zdrențuit. 2. (Rar) Îmbrăcat în haine zdrențăroase; zdrențuit. – V. hărtăni.
hărtănitele
HĂRTĂNÍT, -Ă, hărtăniți, -te, adj. (Pop.) 1. Care este făcut bucăți; ferfenițit2, sfâșiat, zdrențuit. 2. (Rar) Îmbrăcat în haine zdrențăroase; zdrențuit. – V. hărtăni.
hărtănitelor
HĂRTĂNÍT, -Ă, hărtăniți, -te, adj. (Pop.) 1. Care este făcut bucăți; ferfenițit2, sfâșiat, zdrențuit. 2. (Rar) Îmbrăcat în haine zdrențăroase; zdrențuit. – V. hărtăni.
hărtănitul
HĂRTĂNÍT, -Ă, hărtăniți, -te, adj. (Pop.) 1. Care este făcut bucăți; ferfenițit2, sfâșiat, zdrențuit. 2. (Rar) Îmbrăcat în haine zdrențăroase; zdrențuit. – V. hărtăni.
hărtănitului
HĂRTĂNÍT, -Ă, hărtăniți, -te, adj. (Pop.) 1. Care este făcut bucăți; ferfenițit2, sfâșiat, zdrențuit. 2. (Rar) Îmbrăcat în haine zdrențăroase; zdrențuit. – V. hărtăni.
hărtăniși
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtăniți
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan. DOOM
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtăniți
HĂRTĂNÍT, -Ă, hărtăniți, -te, adj. (Pop.) 1. Care este făcut bucăți; ferfenițit2, sfâșiat, zdrențuit. 2. (Rar) Îmbrăcat în haine zdrențăroase; zdrențuit. – V. hărtăni.
hărtăniții
HĂRTĂNÍT, -Ă, hărtăniți, -te, adj. (Pop.) 1. Care este făcut bucăți; ferfenițit2, sfâșiat, zdrențuit. 2. (Rar) Îmbrăcat în haine zdrențăroase; zdrențuit. – V. hărtăni.
hărtăniților
HĂRTĂNÍT, -Ă, hărtăniți, -te, adj. (Pop.) 1. Care este făcut bucăți; ferfenițit2, sfâșiat, zdrențuit. 2. (Rar) Îmbrăcat în haine zdrențăroase; zdrențuit. – V. hărtăni.
hărăbor
HĂRĂBÓR, -OÁRĂ, hărăbori, -oare, adj. (Transilv., mai ales despre copii) Vioi, voinic. Numai cu una cu două, hrana pentru o sută de copii hărăbori nu se cîștigă ! SLAVICI, la TDRG.
hărăbăi
HĂRĂBÁIE, hărăbăi, s. f. (Pop.) Casă, încăpere, curte etc. de dimensiuni mari. ♦ Vehicul mare. [Pr.; -ba-ie. – Var.: (reg.) harabáie s. f.] – Din tc. harabe. DOOM
hărăbáie (pop.) s. f., art. hărăbáia, g.-d. art. hărăbắii; pl. hărăbắi
hărăbăii
HĂRĂBÁIE, hărăbăi, s. f. (Pop.) Casă, încăpere, curte etc. de dimensiuni mari. ♦ Vehicul mare. [Pr.; -ba-ie. – Var.: (reg.) harabáie s. f.] – Din tc. harabe. DOOM
hărăbáie (pop.) s. f., art. hărăbáia, g.-d. art. hărăbắii; pl. hărăbắi
hărăbăile
HĂRĂBÁIE, hărăbăi, s. f. (Pop.) Casă, încăpere, curte etc. de dimensiuni mari. ♦ Vehicul mare. [Pr.; -ba-ie. – Var.: (reg.) harabáie s. f.] – Din tc. harabe. DOOM
hărăbáie (pop.) s. f., art. hărăbáia, g.-d. art. hărăbắii; pl. hărăbắi
hărăbăilor
HĂRĂBÁIE, hărăbăi, s. f. (Pop.) Casă, încăpere, curte etc. de dimensiuni mari. ♦ Vehicul mare. [Pr.; -ba-ie. – Var.: (reg.) harabáie s. f.] – Din tc. harabe. DOOM
hărăbáie (pop.) s. f., art. hărăbáia, g.-d. art. hărăbắii; pl. hărăbắi
hărăci
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
hărăcire
HĂRĂCÍ, hărăcesc, vb. IV. Tranz. V. arăci.
hărăcit
HĂRĂGÍT s. n. v. arăcit. DOOM
arăcít s. n.
hărăcsi
HĂRĂCSÍ, hărăcsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A lua sânge. – Ngr. haraxo (aor. harixa).
hărăcsire
HĂRĂCSÍ, hărăcsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A lua sânge. – Ngr. haraxo (aor. harixa).
hărăcsit
HĂRĂCSÍ, hărăcsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A lua sânge. – Ngr. haraxo (aor. harixa).
hărăgi
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
hărăgire
HĂRĂGÍ, hărăgesc, vb. IV. Tranz. V. arăci.
hărăgit
HĂRĂGÍT s. n. v. arăcit. DOOM
arăcít s. n.
hărăni
HĂRĂNÍ vb. IV v. hrăni. DOOM
hrăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hrănésc, imperf. 3 sg. hrăneá; conj. prez. 3 să hrăneáscă
hărănire
HĂRĂNÍ, hărănesc, vb. IV. (Pop.) V. hrăni.
hărănit
HĂRĂNÍ, hărănesc, vb. IV. (Pop.) V. hrăni.
hărău
HĂRẮU s. m. v. hârău. DOOM
hârắu (reg.) s. m., art. hârắul; pl. hârắi, art. hârắii
hărăzea
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăzeai
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăzeam
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăzească
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăzeau
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăzeați
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăzesc
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăzește
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăzești
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăzi
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăzii
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăzim
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăzind
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăzire
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăzire
HĂRĂZÍRE, hărăziri, s. f. Acțiunea de a hărăzi și rezultatul ei. – V. hărăzi. DOOM
hărăzíre s. f., g.-d. art. hărăzírii; pl. hărăzíri
hărăzirea
HĂRĂZÍRE, hărăziri, s. f. Acțiunea de a hărăzi și rezultatul ei. – V. hărăzi. DOOM
hărăzíre s. f., g.-d. art. hărăzírii; pl. hărăzíri
hărăziri
HĂRĂZÍRE, hărăziri, s. f. Acțiunea de a hărăzi și rezultatul ei. – V. hărăzi. DOOM
hărăzíre s. f., g.-d. art. hărăzírii; pl. hărăzíri
hărăzirii
HĂRĂZÍRE, hărăziri, s. f. Acțiunea de a hărăzi și rezultatul ei. – V. hărăzi. DOOM
hărăzíre s. f., g.-d. art. hărăzírii; pl. hărăzíri
hărăzirile
HĂRĂZÍRE, hărăziri, s. f. Acțiunea de a hărăzi și rezultatul ei. – V. hărăzi. DOOM
hărăzíre s. f., g.-d. art. hărăzírii; pl. hărăzíri
hărăzirilor
HĂRĂZÍRE, hărăziri, s. f. Acțiunea de a hărăzi și rezultatul ei. – V. hărăzi. DOOM
hărăzíre s. f., g.-d. art. hărăzírii; pl. hărăzíri
hărăziră
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăzirăm
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăzirăți
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăzise
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăzisem
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăziseră
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăziserăm
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăziserăți
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăziseși
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăziseți
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăzit
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăzit
HĂRĂZÍT, -Ă, hărăziți, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; destinat (1). 2. (Înv.) Devotat, credincios, fidel. – V. hărăzi.
hărăzita
HĂRĂZÍT, -Ă, hărăziți, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; destinat (1). 2. (Înv.) Devotat, credincios, fidel. – V. hărăzi.
hărăzite
HĂRĂZÍT, -Ă, hărăziți, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; destinat (1). 2. (Înv.) Devotat, credincios, fidel. – V. hărăzi.
hărăzitei
HĂRĂZÍT, -Ă, hărăziți, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; destinat (1). 2. (Înv.) Devotat, credincios, fidel. – V. hărăzi.
hărăzitele
HĂRĂZÍT, -Ă, hărăziți, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; destinat (1). 2. (Înv.) Devotat, credincios, fidel. – V. hărăzi.
hărăzitelor
HĂRĂZÍT, -Ă, hărăziți, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; destinat (1). 2. (Înv.) Devotat, credincios, fidel. – V. hărăzi.
hărăzitul
HĂRĂZÍT, -Ă, hărăziți, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; destinat (1). 2. (Înv.) Devotat, credincios, fidel. – V. hărăzi.
hărăzitului
HĂRĂZÍT, -Ă, hărăziți, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; destinat (1). 2. (Înv.) Devotat, credincios, fidel. – V. hărăzi.
hărăziși
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăziți
HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donație; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincție. – Din sl. harizati. DOOM
hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă
hărăziți
HĂRĂZÍT, -Ă, hărăziți, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; destinat (1). 2. (Înv.) Devotat, credincios, fidel. – V. hărăzi.
hărăziții
HĂRĂZÍT, -Ă, hărăziți, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; destinat (1). 2. (Înv.) Devotat, credincios, fidel. – V. hărăzi.
hărăziților
HĂRĂZÍT, -Ă, hărăziți, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; destinat (1). 2. (Înv.) Devotat, credincios, fidel. – V. hărăzi.
hărățea
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățeai
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățeam
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățească
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățeau
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățeați
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățesc
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățește
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățești
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărăți
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărății
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățim
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățind
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățire
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățire
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta, a zădărî (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec.
hărățiră
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățirăm
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățirăți
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățise
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățisem
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățiseră
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățiserăm
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățiserăți
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățiseși
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățiseți
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățit
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățit
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta, a zădărî (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec.
hărățiși
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărățiți
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec. DOOM
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj prez. 3 hărățeáscă
hărșie
HẮRȘIE s. f. v. hârșie. DOOM
hấrșie (reg.) (-și-e) s. f., art. hấrșia (-și-a), g.-d. art. hấrșiei; pl. hấrșii, art. hấrșiile (-și-i-)
hărșnea
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșneai
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșneam
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșnească
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșneau
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșneați
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșnesc
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșnește
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșnești
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșni
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșnii
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșnim
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșnind
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșnire
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșnire
HĂRȘNÍ, hărșnesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza, a tăia ceva (dintr-o lovitură scurtă). 2. A fura ceva (foarte repede, cu abilitate). [Var.: hărștí, hârșní vb. IV] – Din harș.
hărșniră
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșnirăm
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșnirăți
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșnise
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșnisem
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșniseră
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșniserăm
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșniserăți
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșniseși
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșniseți
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșnit
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșnit
HĂRȘNÍ, hărșnesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza, a tăia ceva (dintr-o lovitură scurtă). 2. A fura ceva (foarte repede, cu abilitate). [Var.: hărștí, hârșní vb. IV] – Din harș.
hărșniși
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărșniți
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărști
HÂRȘNÍ vb. IV v. hărșni. DOOM
hărșní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărșnésc, imperf. 3 sg. hărșneá; conj. prez. 3 să hărșneáscă
hărștire
HĂRȘTÍ, hărștesc, vb. IV. Tranz. V. hărșni.
hărștit
HĂRȘTÍ, hărștesc, vb. IV. Tranz. V. hărșni.
hărșui
HĂRȘUÍ, hărșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșfăca. – Din harș.
hărșuire
HĂRȘUÍ, hărșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșfăca. – Din harș.
hărșuit
HĂRȘUÍ, hărșuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșfăca. – Din harș.
hărțaș
HĂRȚÁȘ, hărțași, s. m. (Înv.) Soldat care începea lupta, harța. – Harță + suf. -aș. DOOM
hărțáș (înv.) s. m., pl. hărțáși
hărțași
HĂRȚÁȘ, hărțași, s. m. (Înv.) Soldat care începea lupta, harța. – Harță + suf. -aș. DOOM
hărțáș (înv.) s. m., pl. hărțáși
hărțașii
HĂRȚÁȘ, hărțași, s. m. (Înv.) Soldat care începea lupta, harța. – Harță + suf. -aș. DOOM
hărțáș (înv.) s. m., pl. hărțáși
hărțașilor
HĂRȚÁȘ, hărțași, s. m. (Înv.) Soldat care începea lupta, harța. – Harță + suf. -aș. DOOM
hărțáș (înv.) s. m., pl. hărțáși
hărțașul
HĂRȚÁȘ, hărțași, s. m. (Înv.) Soldat care începea lupta, harța. – Harță + suf. -aș. DOOM
hărțáș (înv.) s. m., pl. hărțáși
hărțașului
HĂRȚÁȘ, hărțași, s. m. (Înv.) Soldat care începea lupta, harța. – Harță + suf. -aș. DOOM
hărțáș (înv.) s. m., pl. hărțáși
hărți
HÁRTĂ, hărți, s. f. Reprezentare grafică în plan orizontal a suprafeței pământului (totală sau parțială), generalizată și micșorată conform unei anumite scări de proporție și întocmită pe baza unei proiecții cartografice. ◊ (În sintagmele) Harta fusurilor orare = hartă care indică limitele reale ale fusurilor orare. Hartă geologică = hartă pe care este reprezentată răspândirea diferitelor formații geologice. Hartă hidrologică = hartă pe care sunt reprezentate repartiția proprietăților fizice și chimice și condițiile de zăcământ ale apelor subterane. Hartă lingvistică = hartă rezultată din cartografierea faptelor de limbă. Hartă sinoptică = hartă făcută din 6 în 6 ore în care se înscriu principalele elemente meteorologice. Hartă de anomalii = hartă care indică abaterile (actuale) ale unor elemente meteorologice, față de valorile medii multianuale. – Din ngr. hártis. DOOM
hártă s. f., g.-d. art. hắrții; pl. hărți
hărții
HÁRTĂ, hărți, s. f. Reprezentare grafică în plan orizontal a suprafeței pământului (totală sau parțială), generalizată și micșorată conform unei anumite scări de proporție și întocmită pe baza unei proiecții cartografice. ◊ (În sintagmele) Harta fusurilor orare = hartă care indică limitele reale ale fusurilor orare. Hartă geologică = hartă pe care este reprezentată răspândirea diferitelor formații geologice. Hartă hidrologică = hartă pe care sunt reprezentate repartiția proprietăților fizice și chimice și condițiile de zăcământ ale apelor subterane. Hartă lingvistică = hartă rezultată din cartografierea faptelor de limbă. Hartă sinoptică = hartă făcută din 6 în 6 ore în care se înscriu principalele elemente meteorologice. Hartă de anomalii = hartă care indică abaterile (actuale) ale unor elemente meteorologice, față de valorile medii multianuale. – Din ngr. hártis. DOOM
hártă s. f., g.-d. art. hắrții; pl. hărți
hărțile
HÁRTĂ, hărți, s. f. Reprezentare grafică în plan orizontal a suprafeței pământului (totală sau parțială), generalizată și micșorată conform unei anumite scări de proporție și întocmită pe baza unei proiecții cartografice. ◊ (În sintagmele) Harta fusurilor orare = hartă care indică limitele reale ale fusurilor orare. Hartă geologică = hartă pe care este reprezentată răspândirea diferitelor formații geologice. Hartă hidrologică = hartă pe care sunt reprezentate repartiția proprietăților fizice și chimice și condițiile de zăcământ ale apelor subterane. Hartă lingvistică = hartă rezultată din cartografierea faptelor de limbă. Hartă sinoptică = hartă făcută din 6 în 6 ore în care se înscriu principalele elemente meteorologice. Hartă de anomalii = hartă care indică abaterile (actuale) ale unor elemente meteorologice, față de valorile medii multianuale. – Din ngr. hártis. DOOM
hártă s. f., g.-d. art. hắrții; pl. hărți
hărților
HÁRTĂ, hărți, s. f. Reprezentare grafică în plan orizontal a suprafeței pământului (totală sau parțială), generalizată și micșorată conform unei anumite scări de proporție și întocmită pe baza unei proiecții cartografice. ◊ (În sintagmele) Harta fusurilor orare = hartă care indică limitele reale ale fusurilor orare. Hartă geologică = hartă pe care este reprezentată răspândirea diferitelor formații geologice. Hartă hidrologică = hartă pe care sunt reprezentate repartiția proprietăților fizice și chimice și condițiile de zăcământ ale apelor subterane. Hartă lingvistică = hartă rezultată din cartografierea faptelor de limbă. Hartă sinoptică = hartă făcută din 6 în 6 ore în care se înscriu principalele elemente meteorologice. Hartă de anomalii = hartă care indică abaterile (actuale) ale unor elemente meteorologice, față de valorile medii multianuale. – Din ngr. hártis. DOOM
hártă s. f., g.-d. art. hắrții; pl. hărți
hărțui
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuia
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuiai
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuiala
HĂRȚUIÁLĂ, hărțuieli, s. f. Faptul de a (se) hărțui. [Pr.: -țu-ia-] – Hărțui + suf. -eală. DOOM
hărțuiálă s. f., g.-d. art. hărțuiélii; pl. hărțuiéli
hărțuiam
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuiască
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuiau
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuiați
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuieli
HĂRȚUIÁLĂ, hărțuieli, s. f. Faptul de a (se) hărțui. [Pr.: -țu-ia-] – Hărțui + suf. -eală. DOOM
hărțuiálă s. f., g.-d. art. hărțuiélii; pl. hărțuiéli
hărțuielii
HĂRȚUIÁLĂ, hărțuieli, s. f. Faptul de a (se) hărțui. [Pr.: -țu-ia-] – Hărțui + suf. -eală. DOOM
hărțuiálă s. f., g.-d. art. hărțuiélii; pl. hărțuiéli
hărțuielile
HĂRȚUIÁLĂ, hărțuieli, s. f. Faptul de a (se) hărțui. [Pr.: -țu-ia-] – Hărțui + suf. -eală. DOOM
hărțuiálă s. f., g.-d. art. hărțuiélii; pl. hărțuiéli
hărțuielilor
HĂRȚUIÁLĂ, hărțuieli, s. f. Faptul de a (se) hărțui. [Pr.: -țu-ia-] – Hărțui + suf. -eală. DOOM
hărțuiálă s. f., g.-d. art. hărțuiélii; pl. hărțuiéli
hărțuiesc
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuiește
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuiești
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuii
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuim
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuind
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuire
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuire
HĂRȚUÍRE, hărțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) hărțui și rezultatul ei. – V. hărțui. DOOM
hărțuíre s. f., g.-d. art. hărțuírii; pl. hărțuíri
hărțuirea
HĂRȚUÍRE, hărțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) hărțui și rezultatul ei. – V. hărțui. DOOM
hărțuíre s. f., g.-d. art. hărțuírii; pl. hărțuíri
hărțuiri
HĂRȚUÍRE, hărțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) hărțui și rezultatul ei. – V. hărțui. DOOM
hărțuíre s. f., g.-d. art. hărțuírii; pl. hărțuíri
hărțuirii
HĂRȚUÍRE, hărțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) hărțui și rezultatul ei. – V. hărțui. DOOM
hărțuíre s. f., g.-d. art. hărțuírii; pl. hărțuíri
hărțuirile
HĂRȚUÍRE, hărțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) hărțui și rezultatul ei. – V. hărțui. DOOM
hărțuíre s. f., g.-d. art. hărțuírii; pl. hărțuíri
hărțuirilor
HĂRȚUÍRE, hărțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) hărțui și rezultatul ei. – V. hărțui. DOOM
hărțuíre s. f., g.-d. art. hărțuírii; pl. hărțuíri
hărțuiră
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuirăm
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuirăți
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuise
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuisem
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuiseră
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuiserăm
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuiserăți
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuiseși
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuiseți
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuit
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuit
HÂRȚUÍT, -Ă adj. v. hărțuit.
hărțuita
HÂRȚUÍT, -Ă adj. v. hărțuit.
hărțuite
HÂRȚUÍT, -Ă adj. v. hărțuit.
hărțuitei
HÂRȚUÍT, -Ă adj. v. hărțuit.
hărțuitele
HÂRȚUÍT, -Ă adj. v. hărțuit.
hărțuitelor
HÂRȚUÍT, -Ă adj. v. hărțuit.
hărțuitul
HÂRȚUÍT, -Ă adj. v. hărțuit.
hărțuitului
HÂRȚUÍT, -Ă adj. v. hărțuit.
hărțuiși
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuiți
HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui. DOOM
hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă
hărțuiți
HÂRȚUÍT, -Ă adj. v. hărțuit.
hărțuiții
HÂRȚUÍT, -Ă adj. v. hărțuit.
hărțuiților
HÂRȚUÍT, -Ă adj. v. hărțuit.
hăt
HĂT adv. (Pop.; însoțește adjective, adverbe și locuțiuni adverbiale cu sens local sau temporal, dându-le valoare de superlativ) De tot, mult, tare, foarte. Până hăt departe. ◊ Expr. Hăt și bine = mult și bine, fără sfârșit. – Din ucr. het'. DOOM
hăt (pop.) adv.
hătcăi
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăia
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăiai
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăiam
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăiască
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăiau
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăiați
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăiesc
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăiește
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăiești
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăii
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăim
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăind
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăire
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăire
HĂTCĂÍ, hătcăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A huidui. [Var.: hâtcâí vb. IV] – Cf. scr. hajkati.
hătcăiră
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăirăm
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăirăți
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăise
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăisem
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăiseră
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăiserăm
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăiserăți
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăiseși
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăiseți
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăit
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăit
HĂTCĂÍ, hătcăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A huidui. [Var.: hâtcâí vb. IV] – Cf. scr. hajkati.
hătcăiși
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătcăiți
HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi. DOOM
hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă
hătea
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hăteai
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hăteam
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătească
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hăteau
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hăteați
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătesc
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătește
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătești
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hăti
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătii
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătim
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătind
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătire
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătire
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty.
hătiră
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătirăm
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătirăți
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătise
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătisem
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătiseră
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătiserăm
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătiserăți
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătiseși
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătiseți
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătit
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătit
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty.
hătiși
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătiți
HĂTÍ, hătesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zăgăzui, a baricada, a opri cursul unei ape, trecerea pe un drum etc. – Din ucr. hatyty. DOOM
hătí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătésc, imperf. 3 sg. hăteá; conj. prez. 3 să hăteáscă
hătmăneasa
HĂTMĂNEÁSĂ, hătmănese, s. f. (Înv.) Nevastă de hatman. – Hatman + suf. -easă. DOOM
hătmăneásă (înv.) s. f., g.-d. art. hătmănései; pl. hătmănése
hătmăneasca
HĂTMĂNÉSC, -EÁSCĂ, hătmănești, adj. Privitor la hatman, al hatmanului; care ține de hătmănie. – Hatman + suf. -esc. DOOM
hătmănésc adj. m., f. hătmăneáscă; pl. m. și f. hătmănéști
hătmănesc
HĂTMĂNÉSC, -EÁSCĂ, hătmănești, adj. Privitor la hatman, al hatmanului; care ține de hătmănie. – Hatman + suf. -esc. DOOM
hătmănésc adj. m., f. hătmăneáscă; pl. m. și f. hătmănéști
hătmănescul
HĂTMĂNÉSC, -EÁSCĂ, hătmănești, adj. Privitor la hatman, al hatmanului; care ține de hătmănie. – Hatman + suf. -esc. DOOM
hătmănésc adj. m., f. hătmăneáscă; pl. m. și f. hătmănéști
hătmănescului
HĂTMĂNÉSC, -EÁSCĂ, hătmănești, adj. Privitor la hatman, al hatmanului; care ține de hătmănie. – Hatman + suf. -esc. DOOM
hătmănésc adj. m., f. hătmăneáscă; pl. m. și f. hătmănéști
hătmănese
HĂTMĂNEÁSĂ, hătmănese, s. f. (Înv.) Nevastă de hatman. – Hatman + suf. -easă. DOOM
hătmăneásă (înv.) s. f., g.-d. art. hătmănései; pl. hătmănése
hătmănesei
HĂTMĂNEÁSĂ, hătmănese, s. f. (Înv.) Nevastă de hatman. – Hatman + suf. -easă. DOOM
hătmăneásă (înv.) s. f., g.-d. art. hătmănései; pl. hătmănése
hătmănesele
HĂTMĂNEÁSĂ, hătmănese, s. f. (Înv.) Nevastă de hatman. – Hatman + suf. -easă. DOOM
hătmăneásă (înv.) s. f., g.-d. art. hătmănései; pl. hătmănése
hătmăneselor
HĂTMĂNEÁSĂ, hătmănese, s. f. (Înv.) Nevastă de hatman. – Hatman + suf. -easă. DOOM
hătmăneásă (înv.) s. f., g.-d. art. hătmănései; pl. hătmănése
hătmănești
HĂTMĂNÉSC, -EÁSCĂ, hătmănești, adj. Privitor la hatman, al hatmanului; care ține de hătmănie. – Hatman + suf. -esc. DOOM
hătmănésc adj. m., f. hătmăneáscă; pl. m. și f. hătmănéști
hătmăneștii
HĂTMĂNÉSC, -EÁSCĂ, hătmănești, adj. Privitor la hatman, al hatmanului; care ține de hătmănie. – Hatman + suf. -esc. DOOM
hătmănésc adj. m., f. hătmăneáscă; pl. m. și f. hătmănéști
hătmăneștile
HĂTMĂNÉSC, -EÁSCĂ, hătmănești, adj. Privitor la hatman, al hatmanului; care ține de hătmănie. – Hatman + suf. -esc. DOOM
hătmănésc adj. m., f. hătmăneáscă; pl. m. și f. hătmănéști
hătmăneștilor
HĂTMĂNÉSC, -EÁSCĂ, hătmănești, adj. Privitor la hatman, al hatmanului; care ține de hătmănie. – Hatman + suf. -esc. DOOM
hătmănésc adj. m., f. hătmăneáscă; pl. m. și f. hătmănéști
hătmănia
HATMANÍE s. f. v. hătmănie. DOOM
hătmăníe s. f., art. hătmănía, g.-d. art. hătmăníei; pl. hătmăníi, art. hătmăníile
hătmăniei
HATMANÍE s. f. v. hătmănie. DOOM
hătmăníe s. f., art. hătmănía, g.-d. art. hătmăníei; pl. hătmăníi, art. hătmăníile
hătmănii
HATMANÍE s. f. v. hătmănie. DOOM
hătmăníe s. f., art. hătmănía, g.-d. art. hătmăníei; pl. hătmăníi, art. hătmăníile
hătmăniile
HATMANÍE s. f. v. hătmănie. DOOM
hătmăníe s. f., art. hătmănía, g.-d. art. hătmăníei; pl. hătmăníi, art. hătmăníile
hătmăniilor
HATMANÍE s. f. v. hătmănie. DOOM
hătmăníe s. f., art. hătmănía, g.-d. art. hătmăníei; pl. hătmăníi, art. hătmăníile
hătălăi
HĂTĂLẮU, hătălăi, s. m. (Reg.; peior.) Om, flăcău muieratic; hăndrălău. – Et. nec. DOOM
hătălắu (reg.) s. m., art. hătălắul; pl. hătălắi, art. hătălắii
hătălăii
HĂTĂLẮU, hătălăi, s. m. (Reg.; peior.) Om, flăcău muieratic; hăndrălău. – Et. nec. DOOM
hătălắu (reg.) s. m., art. hătălắul; pl. hătălắi, art. hătălắii
hătălăilor
HĂTĂLẮU, hătălăi, s. m. (Reg.; peior.) Om, flăcău muieratic; hăndrălău. – Et. nec. DOOM
hătălắu (reg.) s. m., art. hătălắul; pl. hătălắi, art. hătălắii
hătălău
HĂTĂLẮU, hătălăi, s. m. (Reg.; peior.) Om, flăcău muieratic; hăndrălău. – Et. nec. DOOM
hătălắu (reg.) s. m., art. hătălắul; pl. hătălắi, art. hătălắii
hătălăul
HĂTĂLẮU, hătălăi, s. m. (Reg.; peior.) Om, flăcău muieratic; hăndrălău. – Et. nec. DOOM
hătălắu (reg.) s. m., art. hătălắul; pl. hătălắi, art. hătălắii
hătălăului
HĂTĂLẮU, hătălăi, s. m. (Reg.; peior.) Om, flăcău muieratic; hăndrălău. – Et. nec. DOOM
hătălắu (reg.) s. m., art. hătălắul; pl. hătălắi, art. hătălắii
hău
HĂU2, hăuri, s. n. Hăuit. – Din hăui (derivat regresiv). DOOM
hău s. n., art. hắul; pl. hắuri
hău
HĂU1, hăuri, s. n. Prăpastie adâncă; abis, genune, adânc (II). ◊ Expr. (Pop.) Cât (e) hăul = niciodată; cu nici un preț. – Et. nec. DOOM
hău s. n., art. hắul; pl. hắuri
hăugaș
HOGÁȘ s. n. v. făgaș. DOOM
făgáș s. n., pl. făgáșe
hăui
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuia
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuiai
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuiala
HĂUIÁLĂ s. f. v. auială. DOOM
auiálă (a-u-)/hăuiálă (hă-u-) (pop.) s. f., g.-d. art. auiélii/hăuiélii; pl. auiéli/hăuiéli
hăuiam
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuiau
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuiați
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuie
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuieli
HĂUIÁLĂ s. f. v. auială. DOOM
auiálă (a-u-)/hăuiálă (hă-u-) (pop.) s. f., g.-d. art. auiélii/hăuiélii; pl. auiéli/hăuiéli
hăuielii
HĂUIÁLĂ s. f. v. auială. DOOM
auiálă (a-u-)/hăuiálă (hă-u-) (pop.) s. f., g.-d. art. auiélii/hăuiélii; pl. auiéli/hăuiéli
hăuielile
HĂUIÁLĂ s. f. v. auială. DOOM
auiálă (a-u-)/hăuiálă (hă-u-) (pop.) s. f., g.-d. art. auiélii/hăuiélii; pl. auiéli/hăuiéli
hăuielilor
HĂUIÁLĂ s. f. v. auială. DOOM
auiálă (a-u-)/hăuiálă (hă-u-) (pop.) s. f., g.-d. art. auiélii/hăuiélii; pl. auiéli/hăuiéli
hăuii
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuim
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuind
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuire
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuire
HĂUÍ vb. IV v. aui.
hăuiră
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuirăm
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuirăți
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuise
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuisem
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuiseră
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuiserăm
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuiserăți
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuiseși
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuiseți
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuit
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuit
HĂUÍT s. n. v. auit. DOOM
auít (a-u-)/hăuít (hă-u-) (pop.) s. n., pl. auíturi/hăuíturi
hăuitul
HĂUÍT s. n. v. auit. DOOM
auít (a-u-)/hăuít (hă-u-) (pop.) s. n., pl. auíturi/hăuíturi
hăuitului
HĂUÍT s. n. v. auit. DOOM
auít (a-u-)/hăuít (hă-u-) (pop.) s. n., pl. auíturi/hăuíturi
hăuituri
HĂUÍT s. n. v. auit. DOOM
auít (a-u-)/hăuít (hă-u-) (pop.) s. n., pl. auíturi/hăuíturi
hăuiturile
HĂUÍT s. n. v. auit. DOOM
auít (a-u-)/hăuít (hă-u-) (pop.) s. n., pl. auíturi/hăuíturi
hăuiturilor
HĂUÍT s. n. v. auit. DOOM
auít (a-u-)/hăuít (hă-u-) (pop.) s. n., pl. auíturi/hăuíturi
hăuiși
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăuiți
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă
hăul
HĂU2, hăuri, s. n. Hăuit. – Din hăui (derivat regresiv). DOOM
hău s. n., art. hắul; pl. hắuri
hăul
HĂU1, hăuri, s. n. Prăpastie adâncă; abis, genune, adânc (II). ◊ Expr. (Pop.) Cât (e) hăul = niciodată; cu nici un preț. – Et. nec. DOOM
hău s. n., art. hắul; pl. hắuri
hăulea
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăuleai
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăuleam
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăulească
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăuleau
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăuleați
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăulesc
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăulește
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăulești
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăuli
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăulii
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăulim
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăulind
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăulire
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăulire
HĂULÍRE, hăuliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a hăuli și rezultatul ei; chiuit, hăulit. [Pr.: hă-u-] – V. hăuli. DOOM
hăulíre (pop.) (hă-u-) s. f., g.-d. art. hăulírii; pl. hăulíri
hăulirea
HĂULÍRE, hăuliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a hăuli și rezultatul ei; chiuit, hăulit. [Pr.: hă-u-] – V. hăuli. DOOM
hăulíre (pop.) (hă-u-) s. f., g.-d. art. hăulírii; pl. hăulíri
hăuliri
HĂULÍRE, hăuliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a hăuli și rezultatul ei; chiuit, hăulit. [Pr.: hă-u-] – V. hăuli. DOOM
hăulíre (pop.) (hă-u-) s. f., g.-d. art. hăulírii; pl. hăulíri
hăulirii
HĂULÍRE, hăuliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a hăuli și rezultatul ei; chiuit, hăulit. [Pr.: hă-u-] – V. hăuli. DOOM
hăulíre (pop.) (hă-u-) s. f., g.-d. art. hăulírii; pl. hăulíri
hăulirile
HĂULÍRE, hăuliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a hăuli și rezultatul ei; chiuit, hăulit. [Pr.: hă-u-] – V. hăuli. DOOM
hăulíre (pop.) (hă-u-) s. f., g.-d. art. hăulírii; pl. hăulíri
hăulirilor
HĂULÍRE, hăuliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a hăuli și rezultatul ei; chiuit, hăulit. [Pr.: hă-u-] – V. hăuli. DOOM
hăulíre (pop.) (hă-u-) s. f., g.-d. art. hăulírii; pl. hăulíri
hăuliră
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăulirăm
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăulirăți
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăulise
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăulisem
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăuliseră
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăuliserăm
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăuliserăți
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăuliseși
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăuliseți
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăulit
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăulit
HĂULÍT, hăulituri, s. n. (Pop.) Hăulire. [Pr.: hă-u-] – V. hăuli. DOOM
hăulít (pop.) (hă-u-) s. n., pl. hăulíturi
hăulitul
HĂULÍT, hăulituri, s. n. (Pop.) Hăulire. [Pr.: hă-u-] – V. hăuli. DOOM
hăulít (pop.) (hă-u-) s. n., pl. hăulíturi
hăulitului
HĂULÍT, hăulituri, s. n. (Pop.) Hăulire. [Pr.: hă-u-] – V. hăuli. DOOM
hăulít (pop.) (hă-u-) s. n., pl. hăulíturi
hăulitura
HĂULITÚRĂ, hăulituri, s. f. (Pop.) Chiuitură. [Pr.: hă-u-] – Hăuli + suf. -tură. DOOM
hăulitúră (pop.) (hă-u-) s. f., g.-d. art. hăulitúrii; pl. hăulitúri
hăulituri
HĂULÍT, hăulituri, s. n. (Pop.) Hăulire. [Pr.: hă-u-] – V. hăuli. DOOM
hăulít (pop.) (hă-u-) s. n., pl. hăulíturi
hăulituri
HĂULITÚRĂ, hăulituri, s. f. (Pop.) Chiuitură. [Pr.: hă-u-] – Hăuli + suf. -tură. DOOM
hăulitúră (pop.) (hă-u-) s. f., g.-d. art. hăulitúrii; pl. hăulitúri
hăuliturii
HĂULITÚRĂ, hăulituri, s. f. (Pop.) Chiuitură. [Pr.: hă-u-] – Hăuli + suf. -tură. DOOM
hăulitúră (pop.) (hă-u-) s. f., g.-d. art. hăulitúrii; pl. hăulitúri
hăuliturile
HĂULÍT, hăulituri, s. n. (Pop.) Hăulire. [Pr.: hă-u-] – V. hăuli. DOOM
hăulít (pop.) (hă-u-) s. n., pl. hăulíturi
hăuliturile
HĂULITÚRĂ, hăulituri, s. f. (Pop.) Chiuitură. [Pr.: hă-u-] – Hăuli + suf. -tură. DOOM
hăulitúră (pop.) (hă-u-) s. f., g.-d. art. hăulitúrii; pl. hăulitúri
hăuliturilor
HĂULÍT, hăulituri, s. n. (Pop.) Hăulire. [Pr.: hă-u-] – V. hăuli. DOOM
hăulít (pop.) (hă-u-) s. n., pl. hăulíturi
hăuliturilor
HĂULITÚRĂ, hăulituri, s. f. (Pop.) Chiuitură. [Pr.: hă-u-] – Hăuli + suf. -tură. DOOM
hăulitúră (pop.) (hă-u-) s. f., g.-d. art. hăulitúrii; pl. hăulitúri
hăuliși
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăuliți
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică. DOOM
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăului
HĂU2, hăuri, s. n. Hăuit. – Din hăui (derivat regresiv). DOOM
hău s. n., art. hắul; pl. hắuri
hăului
HĂU1, hăuri, s. n. Prăpastie adâncă; abis, genune, adânc (II). ◊ Expr. (Pop.) Cât (e) hăul = niciodată; cu nici un preț. – Et. nec. DOOM
hău s. n., art. hắul; pl. hắuri
hăuri
HĂU2, hăuri, s. n. Hăuit. – Din hăui (derivat regresiv). DOOM
hău s. n., art. hắul; pl. hắuri
hăuri
HĂU1, hăuri, s. n. Prăpastie adâncă; abis, genune, adânc (II). ◊ Expr. (Pop.) Cât (e) hăul = niciodată; cu nici un preț. – Et. nec. DOOM
hău s. n., art. hắul; pl. hắuri
hăurile
HĂU2, hăuri, s. n. Hăuit. – Din hăui (derivat regresiv). DOOM
hău s. n., art. hắul; pl. hắuri
hăurile
HĂU1, hăuri, s. n. Prăpastie adâncă; abis, genune, adânc (II). ◊ Expr. (Pop.) Cât (e) hăul = niciodată; cu nici un preț. – Et. nec. DOOM
hău s. n., art. hắul; pl. hắuri
hăurilor
HĂU2, hăuri, s. n. Hăuit. – Din hăui (derivat regresiv). DOOM
hău s. n., art. hắul; pl. hắuri
hăurilor
HĂU1, hăuri, s. n. Prăpastie adâncă; abis, genune, adânc (II). ◊ Expr. (Pop.) Cât (e) hăul = niciodată; cu nici un preț. – Et. nec. DOOM
hău s. n., art. hắul; pl. hắuri
hăzoasa
HĂZÓS, -OÁSĂ, hăzoși, -oase, adj. Hazliu (1). Tocălie a început niște povești hăzoase. GALACTION, O. I 269. – Variantă: hazós, -oásă adj.
hăzoase
HĂZÓS, -OÁSĂ, hăzoși, -oase, adj. Hazliu (1). Tocălie a început niște povești hăzoase. GALACTION, O. I 269. – Variantă: hazós, -oásă adj.
hăzoasei
HĂZÓS, -OÁSĂ, hăzoși, -oase, adj. Hazliu (1). Tocălie a început niște povești hăzoase. GALACTION, O. I 269. – Variantă: hazós, -oásă adj.
hăzoasele
HĂZÓS, -OÁSĂ, hăzoși, -oase, adj. Hazliu (1). Tocălie a început niște povești hăzoase. GALACTION, O. I 269. – Variantă: hazós, -oásă adj.
hăzoaselor
HĂZÓS, -OÁSĂ, hăzoși, -oase, adj. Hazliu (1). Tocălie a început niște povești hăzoase. GALACTION, O. I 269. – Variantă: hazós, -oásă adj.
hăzos
HĂZÓS, -OÁSĂ, hăzoși, -oase, adj. Hazliu (1). Tocălie a început niște povești hăzoase. GALACTION, O. I 269. – Variantă: hazós, -oásă adj.
hăzosul
HĂZÓS, -OÁSĂ, hăzoși, -oase, adj. Hazliu (1). Tocălie a început niște povești hăzoase. GALACTION, O. I 269. – Variantă: hazós, -oásă adj.
hăzosului
HĂZÓS, -OÁSĂ, hăzoși, -oase, adj. Hazliu (1). Tocălie a început niște povești hăzoase. GALACTION, O. I 269. – Variantă: hazós, -oásă adj.
hăzoși
HĂZÓS, -OÁSĂ, hăzoși, -oase, adj. Hazliu (1). Tocălie a început niște povești hăzoase. GALACTION, O. I 269. – Variantă: hazós, -oásă adj.
hăzoșii
HĂZÓS, -OÁSĂ, hăzoși, -oase, adj. Hazliu (1). Tocălie a început niște povești hăzoase. GALACTION, O. I 269. – Variantă: hazós, -oásă adj.
hăzoșilor
HĂZÓS, -OÁSĂ, hăzoși, -oase, adj. Hazliu (1). Tocălie a început niște povești hăzoase. GALACTION, O. I 269. – Variantă: hazós, -oásă adj.
hăști
HÁȘCĂ, hăști, s. f. (Reg.) Copac uscat, cu trunchiul găunos; trunchi găunos de copac. – Cf. ucr. chašča „tufiș”. DOOM
háșcă (reg.) s. f., g.-d. art. hắștii; pl. hăști
hăștii
HÁȘCĂ, hăști, s. f. (Reg.) Copac uscat, cu trunchiul găunos; trunchi găunos de copac. – Cf. ucr. chašča „tufiș”. DOOM
háșcă (reg.) s. f., g.-d. art. hắștii; pl. hăști
hăștile
HÁȘCĂ, hăști, s. f. (Reg.) Copac uscat, cu trunchiul găunos; trunchi găunos de copac. – Cf. ucr. chašča „tufiș”. DOOM
háșcă (reg.) s. f., g.-d. art. hắștii; pl. hăști
hăștilor
HÁȘCĂ, hăști, s. f. (Reg.) Copac uscat, cu trunchiul găunos; trunchi găunos de copac. – Cf. ucr. chašča „tufiș”. DOOM
háșcă (reg.) s. f., g.-d. art. hắștii; pl. hăști
hăț
HĂȚ1, hățuri, s. n. 1. Parte a hamului alcătuită din curele (sau frânghii) lungi, prinse de inelele căpețelei, cu ajutorul cărora se mână caii înhămați. ◊ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în hățuri = a ține din scurt pe cineva sau ceva; a struni, a stăpâni. A lua hățurile în mână = a prelua conducerea, dând dovadă de autoritate (într-o întreprindere, o afacere etc.). A scăpa hățurile din mână = a pierde conducerea sau inițiativa (într-o întreprindere, o afacere etc.), a nu mai putea stăpâni spiritele. 2. (Reg.) Laț, juvăț, ștreang de care este spânzurat cineva. – Cf. haț. DOOM
hăț s. n., pl. hắțuri
hăț
HÂȚ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o mișcare bruscă și rapidă, când cineva apucă, smucește sau trage ceva. ◊ Expr. Hâț în sus, hâț în jos sau hâț în dreapta, hâț în stânga, arată încercările numeroase și diverse pe care le face cineva pentru a îndeplini o acțiune sau pentru a scăpa dintr-o situație neplăcută. [Var.: hăț interj.] – Onomatopee. DOOM
hâț interj.
hățaș
HĂȚÁȘ1, hățași, s. m. Cal care se mână cu ajutorul hățurilor, înhămat alături de un lăturaș. – Hăț1 + suf. -aș. DOOM
hățáș1 (cal) s. m., pl. hățáși
hățaș
HĂȚÁȘ2, hățașuri, s. n. (Reg.) 1. Cărare făcută de fiarele sălbatice prin pădure. 2. Drum râpos, abrupt, cu coaste repezi. [Pl. și: hățașe] – Et. nec. DOOM
hățáș2 (cărare, drum) (reg.) s. n., pl. hățáșuri/hățáșe
hățași
HĂȚÁȘ1, hățași, s. m. Cal care se mână cu ajutorul hățurilor, înhămat alături de un lăturaș. – Hăț1 + suf. -aș. DOOM
hățáș1 (cal) s. m., pl. hățáși
hățașii
HĂȚÁȘ1, hățași, s. m. Cal care se mână cu ajutorul hățurilor, înhămat alături de un lăturaș. – Hăț1 + suf. -aș. DOOM
hățáș1 (cal) s. m., pl. hățáși
hățașilor
HĂȚÁȘ1, hățași, s. m. Cal care se mână cu ajutorul hățurilor, înhămat alături de un lăturaș. – Hăț1 + suf. -aș. DOOM
hățáș1 (cal) s. m., pl. hățáși
hățașul
HĂȚÁȘ1, hățași, s. m. Cal care se mână cu ajutorul hățurilor, înhămat alături de un lăturaș. – Hăț1 + suf. -aș. DOOM
hățáș1 (cal) s. m., pl. hățáși
hățașului
HĂȚÁȘ1, hățași, s. m. Cal care se mână cu ajutorul hățurilor, înhămat alături de un lăturaș. – Hăț1 + suf. -aș. DOOM
hățáș1 (cal) s. m., pl. hățáși
hățea
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățeai
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățeam
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățească
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățeau
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățeați
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățesc
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățește
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățești
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hăți
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hății
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățim
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățind
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățire
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățire
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1.
hățiră
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățirăm
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățirăți
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățise
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățisem
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățiseră
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățiserăm
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățiserăți
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățiseși
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățiseți
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățit
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățit
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1.
hățiș
HĂȚÍȘ, hățișuri, s. n. Loc plin cu mărăcini, cu arbuști spinoși etc., desiș greu de străbătut; pădure mică și foarte deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști; sihlă. ♦ Cărare prin pădurile de munte. – Et. nec. DOOM
hățíș (desiș, pădure, cărare) s. n., pl. hățíșuri
hățiși
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățișul
HĂȚÍȘ, hățișuri, s. n. Loc plin cu mărăcini, cu arbuști spinoși etc., desiș greu de străbătut; pădure mică și foarte deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști; sihlă. ♦ Cărare prin pădurile de munte. – Et. nec. DOOM
hățíș (desiș, pădure, cărare) s. n., pl. hățíșuri
hățișului
HĂȚÍȘ, hățișuri, s. n. Loc plin cu mărăcini, cu arbuști spinoși etc., desiș greu de străbătut; pădure mică și foarte deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști; sihlă. ♦ Cărare prin pădurile de munte. – Et. nec. DOOM
hățíș (desiș, pădure, cărare) s. n., pl. hățíșuri
hățișuri
HĂȚÍȘ, hățișuri, s. n. Loc plin cu mărăcini, cu arbuști spinoși etc., desiș greu de străbătut; pădure mică și foarte deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști; sihlă. ♦ Cărare prin pădurile de munte. – Et. nec. DOOM
hățíș (desiș, pădure, cărare) s. n., pl. hățíșuri
hățișurile
HĂȚÍȘ, hățișuri, s. n. Loc plin cu mărăcini, cu arbuști spinoși etc., desiș greu de străbătut; pădure mică și foarte deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști; sihlă. ♦ Cărare prin pădurile de munte. – Et. nec. DOOM
hățíș (desiș, pădure, cărare) s. n., pl. hățíșuri
hățișurilor
HĂȚÍȘ, hățișuri, s. n. Loc plin cu mărăcini, cu arbuști spinoși etc., desiș greu de străbătut; pădure mică și foarte deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști; sihlă. ♦ Cărare prin pădurile de munte. – Et. nec. DOOM
hățíș (desiș, pădure, cărare) s. n., pl. hățíșuri
hățiți
HĂȚÍ, hățesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zgâlțâi, a smuci pe cineva. – Din hăț1. DOOM
hățí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățésc, imperf. 3 sg. hățeá; conj. prez. 3 să hățeáscă
hățui
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuia
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuiai
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuiam
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuiască
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuiau
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuiați
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuiesc
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuiește
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuiești
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuii
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuim
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuind
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuire
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuire
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui.
hățuiră
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuirăm
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuirăți
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuise
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuisem
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuiseră
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuiserăm
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuiserăți
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuiseși
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuiseți
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuit
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuit
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui.
hățuiși
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuiți
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui. DOOM
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățul
HĂȚ1, hățuri, s. n. 1. Parte a hamului alcătuită din curele (sau frânghii) lungi, prinse de inelele căpețelei, cu ajutorul cărora se mână caii înhămați. ◊ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în hățuri = a ține din scurt pe cineva sau ceva; a struni, a stăpâni. A lua hățurile în mână = a prelua conducerea, dând dovadă de autoritate (într-o întreprindere, o afacere etc.). A scăpa hățurile din mână = a pierde conducerea sau inițiativa (într-o întreprindere, o afacere etc.), a nu mai putea stăpâni spiritele. 2. (Reg.) Laț, juvăț, ștreang de care este spânzurat cineva. – Cf. haț. DOOM
hăț s. n., pl. hắțuri
hățului
HĂȚ1, hățuri, s. n. 1. Parte a hamului alcătuită din curele (sau frânghii) lungi, prinse de inelele căpețelei, cu ajutorul cărora se mână caii înhămați. ◊ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în hățuri = a ține din scurt pe cineva sau ceva; a struni, a stăpâni. A lua hățurile în mână = a prelua conducerea, dând dovadă de autoritate (într-o întreprindere, o afacere etc.). A scăpa hățurile din mână = a pierde conducerea sau inițiativa (într-o întreprindere, o afacere etc.), a nu mai putea stăpâni spiritele. 2. (Reg.) Laț, juvăț, ștreang de care este spânzurat cineva. – Cf. haț. DOOM
hăț s. n., pl. hắțuri
hățuri
HĂȚ1, hățuri, s. n. 1. Parte a hamului alcătuită din curele (sau frânghii) lungi, prinse de inelele căpețelei, cu ajutorul cărora se mână caii înhămați. ◊ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în hățuri = a ține din scurt pe cineva sau ceva; a struni, a stăpâni. A lua hățurile în mână = a prelua conducerea, dând dovadă de autoritate (într-o întreprindere, o afacere etc.). A scăpa hățurile din mână = a pierde conducerea sau inițiativa (într-o întreprindere, o afacere etc.), a nu mai putea stăpâni spiritele. 2. (Reg.) Laț, juvăț, ștreang de care este spânzurat cineva. – Cf. haț. DOOM
hăț s. n., pl. hắțuri
hățurile
HĂȚ1, hățuri, s. n. 1. Parte a hamului alcătuită din curele (sau frânghii) lungi, prinse de inelele căpețelei, cu ajutorul cărora se mână caii înhămați. ◊ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în hățuri = a ține din scurt pe cineva sau ceva; a struni, a stăpâni. A lua hățurile în mână = a prelua conducerea, dând dovadă de autoritate (într-o întreprindere, o afacere etc.). A scăpa hățurile din mână = a pierde conducerea sau inițiativa (într-o întreprindere, o afacere etc.), a nu mai putea stăpâni spiritele. 2. (Reg.) Laț, juvăț, ștreang de care este spânzurat cineva. – Cf. haț. DOOM
hăț s. n., pl. hắțuri
hățurilor
HĂȚ1, hățuri, s. n. 1. Parte a hamului alcătuită din curele (sau frânghii) lungi, prinse de inelele căpețelei, cu ajutorul cărora se mână caii înhămați. ◊ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în hățuri = a ține din scurt pe cineva sau ceva; a struni, a stăpâni. A lua hățurile în mână = a prelua conducerea, dând dovadă de autoritate (într-o întreprindere, o afacere etc.). A scăpa hățurile din mână = a pierde conducerea sau inițiativa (într-o întreprindere, o afacere etc.), a nu mai putea stăpâni spiritele. 2. (Reg.) Laț, juvăț, ștreang de care este spânzurat cineva. – Cf. haț. DOOM
hăț s. n., pl. hắțuri