hyacinthus
ZAMBÍLĂ, zambile, s. f. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu flori albe, roz, violete sau albastre, așezate în ciorchine la vârful tulpinii și plăcut mirositoare (Hyacinthus orientalis). – Din tc. sümbül.
hyades
Hyades, denumire purtată de șapte surori nimfe, fiicele lui Atlas și ale Pleionei. Se numeau Ambrosia, Eudora, Pedile, Coronis, Polyxo, Phyto și Dione (sau Thyene). L-au crescut pe Dionysus și apoi, de teama Herei care urmărea cu răzbunarea ei pe toți cei care îngrijeau copilul, s-au refugiat la bunica lor, Tethys. Au fost transformate de Zeus într-o constelație – a Hyadelor – fie pentru a le feri de mînia Herei, fie – după o altă variantă – în urma faptului că și-ar fi curmat ele singure viața din cauza morții lui Hyas, fratele lor iubit (v. și Hyas).
hyas
Hyas, fiul lui Atlas și al Pleionei și frate cu Pleiadele și cu Hyadele. O dată, pe cînd se afla la vînătoare, a fost ucis de un mistreț. Îndurerate, surorile lui l-au plîns într-atît, încît au murit și ele de durere și au fost transformate de Zeus într-o constelație – a Hyadelor – vecină cu Pleiadele.
hybrida
PETÚNIE, petunii, s. f. Plantă erbacee decorativă din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă și cu flori mari, diferit colorate și plăcut mirositoare, care au corola în formă de pâlnie (Petunia hybrida). – Din fr. pétunia.
hybridus
CAPTALÁN, captalani, s. m. Plantă erbacee cu frunze mari și late și cu flori purpurii (Petasites officinalis); p. restr. frunzele acestei plante, întrebuintate ca acoperiș la stupii primitivi de albine. [Var.: căptălán s. m.] – Din magh. káptalan.
hybris
HYBRIS s. n. Mândrie nemăsurată a unui individ, supraapreciere în confruntarea cu destinul (considerate ca surse ale tragicului în teatrul antic grecesc). [Pr.: hübris, hibris] – Cuv. gr. DOOM
hýbris (gr.) [y pron. ü/i] (hy-bris) s. n.
hydnum
FLOCOȘÉL, flocoșei, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă de culoare ruginie, gălbuie sau alburie, prevăzută cu numeroși ghimpi pe partea inferioară (Hydnum repandum). – Flocos + suf. -el.
hydra
Hydra Lernaea, monstru înspăimîntător care otrăvea apele lacului Lerna din Peloponnesus. Avea o sută de capete, care regenerau pe măsură ce erau retezate. A fost ucisă, în cele din urmă, de către Heracles (v. și Heracles).
hydralernaea
Hydra Lernaea, monstru înspăimîntător care otrăvea apele lacului Lerna din Peloponnesus. Avea o sută de capete, care regenerau pe măsură ce erau retezate. A fost ucisă, în cele din urmă, de către Heracles (v. și Heracles).
hydrocharis
IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.
hydrocotyle
BURÍC, burice, s. n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. ◊ Expr. Buricul pământului = centrul pământului. A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În sintagma) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: un – buric.
hydrophilus
BOU, boi, s. m. 1. Taur castrat, cu talia mai mare decât a vacii, folosit ca animal de tracțiune și mai ales pentru carne (Bos taurus). ◊ Bou sur = bour. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) toți boii acasă = a fi rău dispus. S-a dus bou și s-a întors vacă, se spune despre cineva care n-a reușit să învețe nimic, care nu s-a lămurit. A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). ♦ Epitet injurios la adresa unui bărbat. 2. Compuse: bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușie-închis, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); bou-de-baltă = a) nume dat la două specii de broască, una având pe pântece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene (Bombinator pachypus); buhai-de-baltă; b) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gâtul alb; buhai-de-baltă (Botaurus stellaris); c) (și în forma bou-de-apă) gândac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufniță; boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = a) rădașcă; b) (și în forma boul-popii) buburuză. – Lat. bovus (= bos, bovis).
hydropiper
DÍNTE, dinți, s. m. 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalț, așezate în cavitatea bucală a majorității vertebratelor și servind de obicei pentru a rupe, a mesteca și a fărâmița alimentele; p. restr. fiecare dintre organele osoase mici așezate în partea din față a maxilarelor. ◊ Dinte de lapte = fiecare dintre dinții care le cresc copiilor în primii ani ai vieții și care cad mai târziu, fiind înlocuiți cu dinții definitivi. ◊ Expr. Soare cu dinți = soare pe timp geros, răcoros sau ploios. A se ține de ceva cu dinții = a nu ceda cu nici un preț, a nu renunța la ceva în ruptul capului. Înarmat până în dinți = puternic înarmat. A-i scoate (cuiva) și dinții din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci (pe cineva) cu desăvârșire. A-și arăta dinții = a amenința; a se manifesta în mod nefavorabil. Printre dinți = (în legătură cu verbe de declarație) neclar, nedeslușit (și cu nemulțumire). A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva. ♦ Compuse: dintele-dracului = plantă erbacee cu flori albe, roșii-purpurii sau verzui așezate în spice (Polygonum hydropiper); (porumb) dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb cu boabe mari, late și albicioase, cu un șănțuleț la vârf. 2. Fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de mașină; fiecare dintre colții pieptenului, ai greblei, ai grapei etc. 3. Înălțime stâncoasă, izolată, cu pereții abrupți; colț. – Lat. dens, -ntis.
hygiea
Salus, la romani, divinitate protectoare și personificare a Sănătății și a Prosperității în general, identificată de timpuriu cu Hygiea, din mitologia greacă.
hylaeus
Hylaeus, unul dintre centauri, ucis de către Atalanta (sau, într-o altă versiune, de către Heracles).
hylas
Hylas, tînăr frumos, iubit de Heracles și care l-a însoțit pe erou în expediția argonauților. Pe drum s-au oprit în Mysia, unde Heracles l-a trimis pe Hylas să aducă apă de la un izvor. Naiadele, văzîndu-l, s-au îndrăgostit de el și l-au răpit.
hyllus
Hyllus, fiul lui Heracles și al Deianirei, căsătorit după moartea tatălui său cu Iole (v. și Heracles). Cînd heraclizii, goniți și urmăriți de către Euristheus, s-au refugiat în Attica, ei s-au regrupat acolo în jurul lui Hyllus. În cursul unei încăierări acesta l-a omorît pe Eurystheus, dar a murit la rîndul lui, ucis de Echemus (v. și Heraclidae).
hymen
Hymen(aeus), în mitologia greacă, zeul căsătoriei, închipuit ca un tînăr frumos, care conducea cortegiul nupțial. Era fiul lui Apollo și al uneia dintre muze (Calliope sau Clio).
hymenaeus
Hymen(aeus), în mitologia greacă, zeul căsătoriei, închipuit ca un tînăr frumos, care conducea cortegiul nupțial. Era fiul lui Apollo și al uneia dintre muze (Calliope sau Clio).
hyoscyamus
MĂSELÁRIȚĂ, măselarițe, s. f. Plantă medicinală toxică din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă și cu flori galbene cu nervuri violete, din care se extrage atropina; sunătoare, măselar, nebunariță (Hyoscyamus niger). – Măsea + suf. -ariță.
hyperborei
Hyperborei, neam de oameni care sălășluiau în nordul Europei și al Asiei și în a căror țară – se spunea – soarele nu apunea niciodată. Ei erau strîns legați de cultul lui Apollo și erau pomeniți de către cei vechi în numeroase mituri și legende.
hypericum
SUNĂTOÁRE s. f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite: a) plantă cu miros neplăcut din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene și cu miros neplăcut (Crepis foetida); b) pojarniță; c) măselariță; d) sulițică. – Lat. [herba] *sanatoria (după sunător).
hyperion
Hyperion, unul dintre titani, fiul lui Uranus și al lui Gaea. Uneori Hyperion era identificat cu Soarele însuși. De cele mai adeseori însă, el era considerat drept tatăl lui Helios (Soarele), al lui Eos (Aurora) și al lui Selene (Luna).
hypermestra
Hyperm(n)estra 1. Una dintre fiicele lui Danaus, căsătorită cu Lynceus (v. și Danaides), cu care a avut un fiu, pe Abas. 2. Mama lui Amphiaraus. 3. Fiica lui Thestius și sora Ledei și a Althaeei.
hypermnestra
Hyperm(n)estra 1. Una dintre fiicele lui Danaus, căsătorită cu Lynceus (v. și Danaides), cu care a avut un fiu, pe Abas. 2. Mama lui Amphiaraus. 3. Fiica lui Thestius și sora Ledei și a Althaeei.
hypnus
Hypnus, fiul lui Nyx și al lui Erebus și zeul somnului.
hypsipyle
Hypsipyle, fiica lui Thoas, regele din Lemnos. Cînd femeile din Lemnos și-au ucis bărbații, Hypsipyle și-a ascuns tatăl, salvîndu-l în felul acesta de la moarte. Ulterior, ea a fost aleasă regină. Cînd argonauții au sosit acolo și s-au unit cu femeile din Lemnos, Hypsipyle a devenit iubita lui Iason, cu care a avut doi fii, născuți după plecarea tatălui lor: pe Eunaeus și pe Thoas. Mai tîrziu, aflînd că regina lor și-a cruțat tatăl, femeile din Lemnos au condamnat-o la moarte. Hypsipyle a izbutit să fugă pe mare, dar a fost prinsă de pirați și vîndută ca sclavă lui Lycurgus, regele Nemeei. Ea a devenit doica lui Archemorus, fiul acestuia. Datorită neatenției ei, copilul a fost ucis de un șarpe (v. și Archemorus). Condamnată din nou la moarte, de data aceasta de către Lycurgus și soția lui, Eurydice, Hypsipyle a fost salvată de fiii ei.
hyrtacus
Hyrtacus, troian care s-a căsătorit cu Arisba, prima soție a lui Priamus, după ce acesta din urmă a părăsit-o pentru Hecuba.