ho
HO interj. 1. Strigăt cu care sunt oprite vitele, mai ales caii. ♦ (Fam.; de obicei la adresa unui vorbitor) Destul! stai! oprește-te! ♦ (Rar) Strigăt cu care se îndeamnă vitele la mers. 2. (Repetat; cu accentul frazei pe al doilea element) Exclamație prin care se întăresc spusele cuiva. – Onomatopee. DOOM
ho interj.
ho
HÓLMIU s. n. Element chimic din grupul pământurilor rare, care formează o serie de săruri de culoare galbenă. – Din fr. holmium, germ. Holmium. DOOM
hólmiu [miu pron. mĭu] s. n., art hólmiul; simb. Ho
hoanca
HOÁNCĂ, hoance, s. f. Hoanghină. Întrebă de soacră-sa numind-o, ca de obicei, hoanca. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. DOOM
hoáncă (pop.) s. f., g.-d. art. hoáncei; pl. hoánce
hoance
HOÁNCĂ, hoance, s. f. Hoanghină. Întrebă de soacră-sa numind-o, ca de obicei, hoanca. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. DOOM
hoáncă (pop.) s. f., g.-d. art. hoáncei; pl. hoánce
hoancei
HOÁNCĂ, hoance, s. f. Hoanghină. Întrebă de soacră-sa numind-o, ca de obicei, hoanca. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. DOOM
hoáncă (pop.) s. f., g.-d. art. hoáncei; pl. hoánce
hoancele
HOÁNCĂ, hoance, s. f. Hoanghină. Întrebă de soacră-sa numind-o, ca de obicei, hoanca. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. DOOM
hoáncă (pop.) s. f., g.-d. art. hoáncei; pl. hoánce
hoancelor
HOÁNCĂ, hoance, s. f. Hoanghină. Întrebă de soacră-sa numind-o, ca de obicei, hoanca. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. DOOM
hoáncă (pop.) s. f., g.-d. art. hoáncei; pl. hoánce
hoanghina
HOÁNGHINĂ, hoanghine, s. f. (Rar) Hoașcă. – Et. nec. DOOM
hoánghină (pop.) s. f., g.-d. art. hoánghinei; pl. hoánghine
hoanghine
HOÁNGHINĂ, hoanghine, s. f. (Rar) Hoașcă. – Et. nec. DOOM
hoánghină (pop.) s. f., g.-d. art. hoánghinei; pl. hoánghine
hoanghinei
HOÁNGHINĂ, hoanghine, s. f. (Rar) Hoașcă. – Et. nec. DOOM
hoánghină (pop.) s. f., g.-d. art. hoánghinei; pl. hoánghine
hoanghinele
HOÁNGHINĂ, hoanghine, s. f. (Rar) Hoașcă. – Et. nec. DOOM
hoánghină (pop.) s. f., g.-d. art. hoánghinei; pl. hoánghine
hoanghinelor
HOÁNGHINĂ, hoanghine, s. f. (Rar) Hoașcă. – Et. nec. DOOM
hoánghină (pop.) s. f., g.-d. art. hoánghinei; pl. hoánghine
hoantă
HOÁNTĂ, hoante, s. f. V. hoancă.
hoarda
HÓRDĂ s. f. v. hoardă. DOOM
hoárdă s. f., g.-d. art. hoárdei; pl. hoárde
hoarde
HÓRDĂ s. f. v. hoardă. DOOM
hoárdă s. f., g.-d. art. hoárdei; pl. hoárde
hoardei
HÓRDĂ s. f. v. hoardă. DOOM
hoárdă s. f., g.-d. art. hoárdei; pl. hoárde
hoardele
HÓRDĂ s. f. v. hoardă. DOOM
hoárdă s. f., g.-d. art. hoárdei; pl. hoárde
hoardelor
HÓRDĂ s. f. v. hoardă. DOOM
hoárdă s. f., g.-d. art. hoárdei; pl. hoárde
hoaspa
HOÁSPĂ, hoaspe, s. f. (Reg.) Înveliș al grăuntelui de cereale, al bobului de fasole, de mazăre etc. – Et. nec. DOOM
hoáspă (reg.) s. f., g.-d. art. hoáspei; pl. hoáspe
hoaspe
HOÁSPĂ, hoaspe, s. f. (Reg.) Înveliș al grăuntelui de cereale, al bobului de fasole, de mazăre etc. – Et. nec. DOOM
hoáspă (reg.) s. f., g.-d. art. hoáspei; pl. hoáspe
hoaspei
HOÁSPĂ, hoaspe, s. f. (Reg.) Înveliș al grăuntelui de cereale, al bobului de fasole, de mazăre etc. – Et. nec. DOOM
hoáspă (reg.) s. f., g.-d. art. hoáspei; pl. hoáspe
hoaspele
HOÁSPĂ, hoaspe, s. f. (Reg.) Înveliș al grăuntelui de cereale, al bobului de fasole, de mazăre etc. – Et. nec. DOOM
hoáspă (reg.) s. f., g.-d. art. hoáspei; pl. hoáspe
hoaspelor
HOÁSPĂ, hoaspe, s. f. (Reg.) Înveliș al grăuntelui de cereale, al bobului de fasole, de mazăre etc. – Et. nec. DOOM
hoáspă (reg.) s. f., g.-d. art. hoáspei; pl. hoáspe
hoașca
HOÁȘCĂ, hoaște, s. f. (Fam.) Denumire injurioasă dată unei femei bătrâne și rele; hoanghină. – Din ucr. haška „viperă”. DOOM
hoáșcă (fam.) s. f., g.-d. art. hoáștei; pl. hoáște
hoaște
HOÁȘCĂ, hoaște, s. f. (Fam.) Denumire injurioasă dată unei femei bătrâne și rele; hoanghină. – Din ucr. haška „viperă”. DOOM
hoáșcă (fam.) s. f., g.-d. art. hoáștei; pl. hoáște
hoaștei
HOÁȘCĂ, hoaște, s. f. (Fam.) Denumire injurioasă dată unei femei bătrâne și rele; hoanghină. – Din ucr. haška „viperă”. DOOM
hoáșcă (fam.) s. f., g.-d. art. hoáștei; pl. hoáște
hoaștele
HOÁȘCĂ, hoaște, s. f. (Fam.) Denumire injurioasă dată unei femei bătrâne și rele; hoanghină. – Din ucr. haška „viperă”. DOOM
hoáșcă (fam.) s. f., g.-d. art. hoáștei; pl. hoáște
hoaștelor
HOÁȘCĂ, hoaște, s. f. (Fam.) Denumire injurioasă dată unei femei bătrâne și rele; hoanghină. – Din ucr. haška „viperă”. DOOM
hoáșcă (fam.) s. f., g.-d. art. hoáștei; pl. hoáște
hoața
HOȚ, HOÁȚĂ, hoți, hoațe, s. m. și f. 1. Persoană care fură. ♦ (Adjectival) Care fură; (cu sens atenuat) viclean. 2. (Fam.) Om ștrengar, șiret. – Et. nec. DOOM
hoț s. m., pl. hoți
hoațe
HOȚ, HOÁȚĂ, hoți, hoațe, s. m. și f. 1. Persoană care fură. ♦ (Adjectival) Care fură; (cu sens atenuat) viclean. 2. (Fam.) Om ștrengar, șiret. – Et. nec. DOOM
hoț s. m., pl. hoți
hoaței
HOȚ, HOÁȚĂ, hoți, hoațe, s. m. și f. 1. Persoană care fură. ♦ (Adjectival) Care fură; (cu sens atenuat) viclean. 2. (Fam.) Om ștrengar, șiret. – Et. nec. DOOM
hoț s. m., pl. hoți
hoațele
HOȚ, HOÁȚĂ, hoți, hoațe, s. m. și f. 1. Persoană care fură. ♦ (Adjectival) Care fură; (cu sens atenuat) viclean. 2. (Fam.) Om ștrengar, șiret. – Et. nec. DOOM
hoț s. m., pl. hoți
hoațelor
HOȚ, HOÁȚĂ, hoți, hoațe, s. m. și f. 1. Persoană care fură. ♦ (Adjectival) Care fură; (cu sens atenuat) viclean. 2. (Fam.) Om ștrengar, șiret. – Et. nec. DOOM
hoț s. m., pl. hoți
hobaie
HOBÁIE, hobăi, s. f. (Reg.) Râpă.
hoban
HOBÁN, hobane, s. n. Coardă, de obicei din sârmă de oțel, care servește la legătura aripilor cu fuzelajul unui avion. ♦ Coardă pentru susținerea catargelor. – Din fr. hauban. DOOM
hobán s. n., pl. hobáne
hobanare
HOBANÁRE s.f. 1. Acțiunea de a susține prin hobane. 2. Totalitatea hobanelor unui avion. [După fr. haubanage].
hobanarea
HOBANÁRE s.f. 1. Acțiunea de a susține prin hobane. 2. Totalitatea hobanelor unui avion. [După fr. haubanage].
hobane
HOBÁN, hobane, s. n. Coardă, de obicei din sârmă de oțel, care servește la legătura aripilor cu fuzelajul unui avion. ♦ Coardă pentru susținerea catargelor. – Din fr. hauban. DOOM
hobán s. n., pl. hobáne
hobanele
HOBÁN, hobane, s. n. Coardă, de obicei din sârmă de oțel, care servește la legătura aripilor cu fuzelajul unui avion. ♦ Coardă pentru susținerea catargelor. – Din fr. hauban. DOOM
hobán s. n., pl. hobáne
hobanelor
HOBÁN, hobane, s. n. Coardă, de obicei din sârmă de oțel, care servește la legătura aripilor cu fuzelajul unui avion. ♦ Coardă pentru susținerea catargelor. – Din fr. hauban. DOOM
hobán s. n., pl. hobáne
hobanul
HOBÁN, hobane, s. n. Coardă, de obicei din sârmă de oțel, care servește la legătura aripilor cu fuzelajul unui avion. ♦ Coardă pentru susținerea catargelor. – Din fr. hauban. DOOM
hobán s. n., pl. hobáne
hobanului
HOBÁN, hobane, s. n. Coardă, de obicei din sârmă de oțel, care servește la legătura aripilor cu fuzelajul unui avion. ♦ Coardă pentru susținerea catargelor. – Din fr. hauban. DOOM
hobán s. n., pl. hobáne
hobană
HOBÁNĂ s.f. v. hoban.
hobanări
HOBANÁRE s.f. 1. Acțiunea de a susține prin hobane. 2. Totalitatea hobanelor unui avion. [După fr. haubanage].
hobanării
HOBANÁRE s.f. 1. Acțiunea de a susține prin hobane. 2. Totalitatea hobanelor unui avion. [După fr. haubanage].
hobanările
HOBANÁRE s.f. 1. Acțiunea de a susține prin hobane. 2. Totalitatea hobanelor unui avion. [După fr. haubanage].
hobanărilor
HOBANÁRE s.f. 1. Acțiunea de a susține prin hobane. 2. Totalitatea hobanelor unui avion. [După fr. haubanage].
hobby
HÓBBY, hobby-uri, s. n. Îndeletnicire plăcută, în afara preocupărilor profesionale, exercitată în timpul liber. [Scris și: hoby] – Din engl. fr. hobby. DOOM
hóbby (angl.) s. n., art. hóbby-ul; pl. hóbby-uri
hobby
HÓBBY, hobbyuri, s. n. (Englezism) Ocupație favorită a cuiva în afara profesiunii. [Scris și: hoby. – Pr.: hobi] – Din engl., fr. hobby.
hobbyist
HOBBYÍST, hobbyiști, s. m. Persoană care are un hobby. – Din engl. hobbyist.
hoboca
a fi ridicat cu hoboca (de poliție) expr. (intl.) a fi luat cu forța, a fi dus cu mașina de intervenție a poliției.
hobot
HÓBOT, hobote, s. n. (Reg.) Basma purtată de mireasă; văl de mireasă. – Din sl. hobotŭ. DOOM
hóbot (reg.) s. n., pl. hóbote
hobote
HÓBOT, hobote, s. n. (Reg.) Basma purtată de mireasă; văl de mireasă. – Din sl. hobotŭ. DOOM
hóbot (reg.) s. n., pl. hóbote
hobotele
HÓBOT, hobote, s. n. (Reg.) Basma purtată de mireasă; văl de mireasă. – Din sl. hobotŭ. DOOM
hóbot (reg.) s. n., pl. hóbote
hobotelor
HÓBOT, hobote, s. n. (Reg.) Basma purtată de mireasă; văl de mireasă. – Din sl. hobotŭ. DOOM
hóbot (reg.) s. n., pl. hóbote
hobotul
HÓBOT, hobote, s. n. (Reg.) Basma purtată de mireasă; văl de mireasă. – Din sl. hobotŭ. DOOM
hóbot (reg.) s. n., pl. hóbote
hobotului
HÓBOT, hobote, s. n. (Reg.) Basma purtată de mireasă; văl de mireasă. – Din sl. hobotŭ. DOOM
hóbot (reg.) s. n., pl. hóbote
hoby
HÓBBY, hobby-uri, s. n. Îndeletnicire plăcută, în afara preocupărilor profesionale, exercitată în timpul liber. [Scris și: hoby] – Din engl. fr. hobby.
hoby
HÓBBY, hobbyuri, s. n. (Englezism) Ocupație favorită a cuiva în afara profesiunii. [Scris și: hoby. – Pr.: hobi] – Din engl., fr. hobby.
hobâc
HOBẤC, hobâcuri, s. n. Groapă, scufundătură pe un drum, făcută de ape. – Et. nec. DOOM
hobấc s. n., pl. hobấcuri
hobâcul
HOBẤC, hobâcuri, s. n. Groapă, scufundătură pe un drum, făcută de ape. – Et. nec. DOOM
hobấc s. n., pl. hobấcuri
hobâcului
HOBẤC, hobâcuri, s. n. Groapă, scufundătură pe un drum, făcută de ape. – Et. nec. DOOM
hobấc s. n., pl. hobấcuri
hobâcuri
HOBẤC, hobâcuri, s. n. Groapă, scufundătură pe un drum, făcută de ape. – Et. nec. DOOM
hobấc s. n., pl. hobấcuri
hobâcurile
HOBẤC, hobâcuri, s. n. Groapă, scufundătură pe un drum, făcută de ape. – Et. nec. DOOM
hobấc s. n., pl. hobấcuri
hobâcurilor
HOBẤC, hobâcuri, s. n. Groapă, scufundătură pe un drum, făcută de ape. – Et. nec. DOOM
hobấc s. n., pl. hobấcuri
hobîc
HOBẤC, hobâcuri, s. n. Groapă, scufundătură pe un drum, făcută de ape. – Et. nec. DOOM
hobấc s. n., pl. hobấcuri
hobîcul
HOBẤC, hobâcuri, s. n. Groapă, scufundătură pe un drum, făcută de ape. – Et. nec. DOOM
hobấc s. n., pl. hobấcuri
hobîcului
HOBẤC, hobâcuri, s. n. Groapă, scufundătură pe un drum, făcută de ape. – Et. nec. DOOM
hobấc s. n., pl. hobấcuri
hobîcuri
HOBẤC, hobâcuri, s. n. Groapă, scufundătură pe un drum, făcută de ape. – Et. nec. DOOM
hobấc s. n., pl. hobấcuri
hobîcurile
HOBẤC, hobâcuri, s. n. Groapă, scufundătură pe un drum, făcută de ape. – Et. nec. DOOM
hobấc s. n., pl. hobấcuri
hobîcurilor
HOBẤC, hobâcuri, s. n. Groapă, scufundătură pe un drum, făcută de ape. – Et. nec. DOOM
hobấc s. n., pl. hobấcuri
hochei
HÓCHEI s. n. Joc sportiv pe gheață sau pe iarbă, în care jucătorii, servindu-se de o crosă, caută să introducă în poarta echipei adverse un puc sau o minge. – Din fr., engl. hockey. DOOM
hóchei s. n.
hocheist
HOCHEÍST, hocheiști, s. m. Jucător de hochei. – Hochei + suf. -ist. DOOM
hocheíst s. m., pl. hocheíști
hocheista
HOCHEÍST, hocheiști, s. m. Jucător de hochei. – Hochei + suf. -ist. DOOM
hocheíst s. m., pl. hocheíști
hocheiste
HOCHEÍST, hocheiști, s. m. Jucător de hochei. – Hochei + suf. -ist. DOOM
hocheíst s. m., pl. hocheíști
hocheistei
HOCHEÍST, hocheiști, s. m. Jucător de hochei. – Hochei + suf. -ist. DOOM
hocheíst s. m., pl. hocheíști
hocheistele
HOCHEÍST, hocheiști, s. m. Jucător de hochei. – Hochei + suf. -ist. DOOM
hocheíst s. m., pl. hocheíști
hocheistelor
HOCHEÍST, hocheiști, s. m. Jucător de hochei. – Hochei + suf. -ist. DOOM
hocheíst s. m., pl. hocheíști
hocheistul
HOCHEÍST, hocheiști, s. m. Jucător de hochei. – Hochei + suf. -ist. DOOM
hocheíst s. m., pl. hocheíști
hocheistului
HOCHEÍST, hocheiști, s. m. Jucător de hochei. – Hochei + suf. -ist. DOOM
hocheíst s. m., pl. hocheíști
hocheiul
HÓCHEI s. n. Joc sportiv pe gheață sau pe iarbă, în care jucătorii, servindu-se de o crosă, caută să introducă în poarta echipei adverse un puc sau o minge. – Din fr., engl. hockey. DOOM
hóchei s. n.
hocheiului
HÓCHEI s. n. Joc sportiv pe gheață sau pe iarbă, în care jucătorii, servindu-se de o crosă, caută să introducă în poarta echipei adverse un puc sau o minge. – Din fr., engl. hockey. DOOM
hóchei s. n.
hocheiști
HOCHEÍST, hocheiști, s. m. Jucător de hochei. – Hochei + suf. -ist. DOOM
hocheíst s. m., pl. hocheíști
hocheiștii
HOCHEÍST, hocheiști, s. m. Jucător de hochei. – Hochei + suf. -ist. DOOM
hocheíst s. m., pl. hocheíști
hocheiștilor
HOCHEÍST, hocheiști, s. m. Jucător de hochei. – Hochei + suf. -ist. DOOM
hocheíst s. m., pl. hocheíști
hocheton
HOCHETÓN, hochetonuri, s. n. Vestă de pânză groasă, pe care o purtau ostașii și mai ales arcașii medievali. – Din fr. hoqueton. DOOM
hochetón s. n., pl. hochetónuri
hochetonul
HOCHETÓN, hochetonuri, s. n. Vestă de pânză groasă, pe care o purtau ostașii și mai ales arcașii medievali. – Din fr. hoqueton. DOOM
hochetón s. n., pl. hochetónuri
hochetonului
HOCHETÓN, hochetonuri, s. n. Vestă de pânză groasă, pe care o purtau ostașii și mai ales arcașii medievali. – Din fr. hoqueton. DOOM
hochetón s. n., pl. hochetónuri
hochetonuri
HOCHETÓN, hochetonuri, s. n. Vestă de pânză groasă, pe care o purtau ostașii și mai ales arcașii medievali. – Din fr. hoqueton. DOOM
hochetón s. n., pl. hochetónuri
hochetonurile
HOCHETÓN, hochetonuri, s. n. Vestă de pânză groasă, pe care o purtau ostașii și mai ales arcașii medievali. – Din fr. hoqueton. DOOM
hochetón s. n., pl. hochetónuri
hochetonurilor
HOCHETÓN, hochetonuri, s. n. Vestă de pânză groasă, pe care o purtau ostașii și mai ales arcașii medievali. – Din fr. hoqueton. DOOM
hochetón s. n., pl. hochetónuri
hochim
HOCHÍM, hochimuri, s. n. (Înv.) Ordin scris din partea sultanului. – Din tc. hŭkŭm. DOOM
hochím (înv.) s. n., pl. hochímuri
hochimul
HOCHÍM, hochimuri, s. n. (Înv.) Ordin scris din partea sultanului. – Din tc. hŭkŭm. DOOM
hochím (înv.) s. n., pl. hochímuri
hochimului
HOCHÍM, hochimuri, s. n. (Înv.) Ordin scris din partea sultanului. – Din tc. hŭkŭm. DOOM
hochím (înv.) s. n., pl. hochímuri
hochimuri
HOCHÍM, hochimuri, s. n. (Înv.) Ordin scris din partea sultanului. – Din tc. hŭkŭm. DOOM
hochím (înv.) s. n., pl. hochímuri
hochimurile
HOCHÍM, hochimuri, s. n. (Înv.) Ordin scris din partea sultanului. – Din tc. hŭkŭm. DOOM
hochím (înv.) s. n., pl. hochímuri
hochimurilor
HOCHÍM, hochimuri, s. n. (Înv.) Ordin scris din partea sultanului. – Din tc. hŭkŭm. DOOM
hochím (înv.) s. n., pl. hochímuri
hochparter
HOCHPARTÉR, hochpartere, s. n. Parter înalt. [Pr.: hohparter] – Cuv. germ. DOOM
hochpartér (germ.) [ch pron. h] s. n., pl. hochpartére
hocus
HÓCUS-PÓCUS s. n. Formulă folosită de scamatori; p. ext. scamatorie. – Din lat. hoc [est op]us, hoc [est cor]pus.
hod
hod (-duri), s. n. – Mers, umblet. Rus. chod (Cihac, II, 139). În Mold., rar. Pare a fi dublet al lui hudă, s. f. (Mold., Trans., deschidere, trecere), de unde hudiță, s. f. (Mold., stradă, uliță), cf. Cihac, II, 139 și Tiktin (după Philippide, II, 717, hudiță ar fi în legătură cu alb. udë).
hodini
HODINÍ vb. IV v. odihni. DOOM
odihní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. odihnésc, imperf. 3 sg. odihneá; conj. prez. 3 să odihneáscă
hodinire
HODINÍ, hodinesc, vb. IV. Refl., intranz. și tranz. (Reg.) V. odihni.
hodinit
HODINÍT, -Ă adj. v. odihnit.
hodină
HODÍNĂ s. f. v. odihnă. DOOM
odíhnă s. f., g.-d. art. odíhnei; (paliere) pl. odíhne
hodo
HODO- v. odo.
hodograf
HODOGRÁF s.n. 1. Curbă sau suprafață, loc geometric al extremităților vectorilor, care reprezintă valorile unei funcții vectoriale. 2. Traseul unui drum. [Var. odograf s.n. / < fr. hodographe].
hodografe
HODOGRÁF s.n. 1. Curbă sau suprafață, loc geometric al extremităților vectorilor, care reprezintă valorile unei funcții vectoriale. 2. Traseul unui drum. [Var. odograf s.n. / < fr. hodographe].
hodografele
HODOGRÁF s.n. 1. Curbă sau suprafață, loc geometric al extremităților vectorilor, care reprezintă valorile unei funcții vectoriale. 2. Traseul unui drum. [Var. odograf s.n. / < fr. hodographe].
hodografelor
HODOGRÁF s.n. 1. Curbă sau suprafață, loc geometric al extremităților vectorilor, care reprezintă valorile unei funcții vectoriale. 2. Traseul unui drum. [Var. odograf s.n. / < fr. hodographe].
hodografia
HODOGRAFÍE s.f. Descriere a drumurilor dintr-o regiune. [Gen. -iei, var. odografie s.f. / < fr. hodographie, cf. gr. hodos – drum, graphein – a descrie].
hodografie
HODOGRAFÍE s.f. Descriere a drumurilor dintr-o regiune. [Gen. -iei, var. odografie s.f. / < fr. hodographie, cf. gr. hodos – drum, graphein – a descrie].
hodografiei
HODOGRAFÍE s.f. Descriere a drumurilor dintr-o regiune. [Gen. -iei, var. odografie s.f. / < fr. hodographie, cf. gr. hodos – drum, graphein – a descrie].
hodografii
HODOGRAFÍE s.f. Descriere a drumurilor dintr-o regiune. [Gen. -iei, var. odografie s.f. / < fr. hodographie, cf. gr. hodos – drum, graphein – a descrie].
hodografiile
HODOGRAFÍE s.f. Descriere a drumurilor dintr-o regiune. [Gen. -iei, var. odografie s.f. / < fr. hodographie, cf. gr. hodos – drum, graphein – a descrie].
hodografiilor
HODOGRAFÍE s.f. Descriere a drumurilor dintr-o regiune. [Gen. -iei, var. odografie s.f. / < fr. hodographie, cf. gr. hodos – drum, graphein – a descrie].
hodograful
HODOGRÁF s.n. 1. Curbă sau suprafață, loc geometric al extremităților vectorilor, care reprezintă valorile unei funcții vectoriale. 2. Traseul unui drum. [Var. odograf s.n. / < fr. hodographe].
hodografului
HODOGRÁF s.n. 1. Curbă sau suprafață, loc geometric al extremităților vectorilor, care reprezintă valorile unei funcții vectoriale. 2. Traseul unui drum. [Var. odograf s.n. / < fr. hodographe].
hodolean
HODOLEÁN s. m. v. odolean. DOOM
!odoleán (plantă) (-lean) s. m., pl. odoléni
hodometre
HODOMÉTRU, hodometre, s. n. Aparat care servește la măsurarea unui drum parcurs. – Din fr. hodomètre.
hodometrele
HODOMÉTRU, hodometre, s. n. Aparat care servește la măsurarea unui drum parcurs. – Din fr. hodomètre.
hodometrelor
HODOMÉTRU, hodometre, s. n. Aparat care servește la măsurarea unui drum parcurs. – Din fr. hodomètre.
hodometric
HODOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la hodometrie. [Var. odometric, -ă adj. / < fr. hodométrique].
hodometrie
HODOMETRÍE s.f. Arta măsurării distanțelor parcurse pe jos. [Gen. -iei, var. odometrie s.f. / < fr. hodométrie].
hodometru
HODOMÉTRU, hodometre, s. n. Aparat care servește la măsurarea unui drum parcurs. – Din fr. hodomètre.
hodometrul
HODOMÉTRU, hodometre, s. n. Aparat care servește la măsurarea unui drum parcurs. – Din fr. hodomètre.
hodometrului
HODOMÉTRU, hodometre, s. n. Aparat care servește la măsurarea unui drum parcurs. – Din fr. hodomètre.
hodoroaga
HODORÓG2, -OÁGĂ, hodorogi, -oáge, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Fam.) Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. (Fam.) S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. (Pop.) Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv). DOOM
!hodorónc interj.
hodoroage
HODORÓG2, -OÁGĂ, hodorogi, -oáge, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Fam.) Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. (Fam.) S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. (Pop.) Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv). DOOM
!hodorónc interj.
hodoroagei
HODORÓG2, -OÁGĂ, hodorogi, -oáge, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Fam.) Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. (Fam.) S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. (Pop.) Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv). DOOM
!hodorónc interj.
hodoroagele
HODORÓG2, -OÁGĂ, hodorogi, -oáge, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Fam.) Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. (Fam.) S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. (Pop.) Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv). DOOM
!hodorónc interj.
hodoroagelor
HODORÓG2, -OÁGĂ, hodorogi, -oáge, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Fam.) Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. (Fam.) S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. (Pop.) Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv). DOOM
!hodorónc interj.
hodoroagă
HODOROÁGĂ, hodoroage, s. f. Lucru (mai ales vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. A cîștigat azi cîteva copeici, cu hodoroaga pe patru roate. CAMILAR, TEM. 51.
hodorog
HODORÓG2, -OÁGĂ, hodorogi, -oáge, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Fam.) Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. (Fam.) S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. (Pop.) Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv). DOOM
!hodorónc interj.
hodorogea
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogeai
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogeala
HODOROGEÁLĂ, hodorogeli, s. f. (Fam.) Faptul de a hodorogi; zgomot produs de obiecte lovite între ele sau răsturnate, de mersul zdruncinat al unui vehicul (hodorogit) etc. – Hodorogi + suf. -eală. DOOM
hodorogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. hodorogélii; pl. hodorogéli
hodorogeam
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogească
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogeau
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogeați
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogeli
HODOROGEÁLĂ, hodorogeli, s. f. (Fam.) Faptul de a hodorogi; zgomot produs de obiecte lovite între ele sau răsturnate, de mersul zdruncinat al unui vehicul (hodorogit) etc. – Hodorogi + suf. -eală. DOOM
hodorogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. hodorogélii; pl. hodorogéli
hodorogelii
HODOROGEÁLĂ, hodorogeli, s. f. (Fam.) Faptul de a hodorogi; zgomot produs de obiecte lovite între ele sau răsturnate, de mersul zdruncinat al unui vehicul (hodorogit) etc. – Hodorogi + suf. -eală. DOOM
hodorogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. hodorogélii; pl. hodorogéli
hodorogelile
HODOROGEÁLĂ, hodorogeli, s. f. (Fam.) Faptul de a hodorogi; zgomot produs de obiecte lovite între ele sau răsturnate, de mersul zdruncinat al unui vehicul (hodorogit) etc. – Hodorogi + suf. -eală. DOOM
hodorogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. hodorogélii; pl. hodorogéli
hodorogelilor
HODOROGEÁLĂ, hodorogeli, s. f. (Fam.) Faptul de a hodorogi; zgomot produs de obiecte lovite între ele sau răsturnate, de mersul zdruncinat al unui vehicul (hodorogit) etc. – Hodorogi + suf. -eală. DOOM
hodorogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. hodorogélii; pl. hodorogéli
hodorogesc
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogește
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogești
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogi
HODORÓG2, -OÁGĂ, hodorogi, -oáge, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Fam.) Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. (Fam.) S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. (Pop.) Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv). DOOM
!hodorónc interj.
hodorogi
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogii
HODORÓG2, -OÁGĂ, hodorogi, -oáge, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Fam.) Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. (Fam.) S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. (Pop.) Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv). DOOM
!hodorónc interj.
hodorogii
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogilor
HODORÓG2, -OÁGĂ, hodorogi, -oáge, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Fam.) Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. (Fam.) S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. (Pop.) Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv). DOOM
!hodorónc interj.
hodorogim
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogind
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogire
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogire
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, mai ales despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1.
hodorogiră
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogirăm
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogirăți
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogise
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogisem
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogiseră
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogiserăm
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogiserăți
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogiseși
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogiseți
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogit
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogit
ODOROGÍT, -Ă adj. v. hodorogit.
hodorogita
ODOROGÍT, -Ă adj. v. hodorogit.
hodorogite
ODOROGÍT, -Ă adj. v. hodorogit.
hodorogitei
ODOROGÍT, -Ă adj. v. hodorogit.
hodorogitele
ODOROGÍT, -Ă adj. v. hodorogit.
hodorogitelor
ODOROGÍT, -Ă adj. v. hodorogit.
hodorogitul
ODOROGÍT, -Ă adj. v. hodorogit.
hodorogitului
ODOROGÍT, -Ă adj. v. hodorogit.
hodorogiși
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogiți
HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. DOOM
hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă
hodorogiți
ODOROGÍT, -Ă adj. v. hodorogit.
hodorogiții
ODOROGÍT, -Ă adj. v. hodorogit.
hodorogiților
ODOROGÍT, -Ă adj. v. hodorogit.
hodorogul
HODORÓG2, -OÁGĂ, hodorogi, -oáge, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Fam.) Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. (Fam.) S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. (Pop.) Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv). DOOM
!hodorónc interj.
hodorogului
HODORÓG2, -OÁGĂ, hodorogi, -oáge, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Fam.) Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. (Fam.) S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. (Pop.) Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv). DOOM
!hodorónc interj.
hodoronc
HODORÓG2, -OÁGĂ, hodorogi, -oáge, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Fam.) Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. (Fam.) S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. (Pop.) Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv). DOOM
!hodorónc interj.
hodoronc
HODORÓG2, -OÁGĂ, hodorogi, -oáge, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Fam.) Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. (Fam.) S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. (Pop.) Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv). DOOM
!hodorónc interj.
hodâc
hodîc interj. – Exprimă ideea de șchiopătat. – Var. hontîc, hojmîc. Creație exprimă, cf. șontîc. – Der. hodîcăi (var. hotîcîi), vb. (a șchiopăta), pe care Tiktin îl punea în legătură cu pol. chodaki „picioroange” și DAR cu sl. chodŭ „mers”, cf. hod; hobîc, s. n. (groapă), probabil în loc de hodic. De aceeași origine trebuie să fie hojmalău (var. hojmandrău, hajmandău), s. m. (Mold., gogoman, nătăfleț) al cărui semantism pare să se explice prin ideea de bază că „nu știe să se ferească de gropi”, cf. definiția populară a prostului, dă în gropi (Philippide, II, 726, explică hojmalău prin osmanliu; Scriban, prin hojma, ca și cum ar însemna „totdeauna înalt”). Cf. și honcăi, vb. (Munt., a se legăna, a șchiopăta), pe care Scriban, Arhiva, 1912 și DAR, îl pun în legătură cu mag. hánkódni „a se agita”.
hodâr
hodîr interj. – Servește pentru a speria sau goni cîinii. – Var. codîr. Creație expresivă.
hodă
HÓDĂ s. f. (Ornit.; reg.) Lișiță. – Magh. hóda.
hogaș
HOGÁȘ s. n. v. făgaș. DOOM
făgáș s. n., pl. făgáșe
hogback
HOGBÁCK s.n. (Geol.) Creastă ascuțită care rămâne în urma eroziunii în zonele cu strate de durități diferite, puternic înclinate. [< engl. hogback]. DOOM
!hógback (angl.) [a pron. e] s. n., pl. hógbackuri (ba-ckuri)
hoge
HÓGE, hogi, s. m. Preot sau, p. ext., învățător, dascăl la musulmani. [Var.: hógea s. m.] – Din tc. hoca. DOOM
hóge s. m., art. hógea, g.-d. art. hógii; pl. hogi, art. hógii
hogea
HÓGE, hogi, s. m. Preot sau, p. ext., învățător, dascăl la musulmani. [Var.: hógea s. m.] – Din tc. hoca. DOOM
hóge s. m., art. hógea, g.-d. art. hógii; pl. hogi, art. hógii
hogeac
HOGEÁC, hogeacuri, s. n. 1. (Reg.) Coș (la o casă); horn, fumar. 2. (Înv.; în forma ogeac) Numele unui corp de trupă; loc sau local unde stătea acest corp. [Var.: hogeág, ogeác s. n.] – Din tc. ocak. DOOM
hogeác (reg.) s. n., pl. hogeácuri
hogeag
OGEÁC s. n. v. hogeag.
hogeagul
OGEÁC s. n. v. hogeag.
hogeagului
OGEÁC s. n. v. hogeag.
hogeaguri
OGEÁC s. n. v. hogeag.
hogeagurile
OGEÁC s. n. v. hogeag.
hogeagurilor
OGEÁC s. n. v. hogeag.
hoha
hoha pron. neg. (țig.) nimic.
hohaiseală
hohaiseală, s. f. sg. (țig.) escrocherie cu aur sau alte metale prezentate ca fiind prețioase, dar, în realitate, false.
hoher
HOHÉR, hoheri, s. m. (Reg.) 1. Hingher. 2. Călău. – Din magh. hóhér. DOOM
hohér (reg.) s. m., pl. hohéri
hoheri
HOHÉR, hoheri, s. m. (Reg.) 1. Hingher. 2. Călău. – Din magh. hóhér. DOOM
hohér (reg.) s. m., pl. hohéri
hoherii
HOHÉR, hoheri, s. m. (Reg.) 1. Hingher. 2. Călău. – Din magh. hóhér. DOOM
hohér (reg.) s. m., pl. hohéri
hoherilor
HOHÉR, hoheri, s. m. (Reg.) 1. Hingher. 2. Călău. – Din magh. hóhér. DOOM
hohér (reg.) s. m., pl. hohéri
hoherul
HOHÉR, hoheri, s. m. (Reg.) 1. Hingher. 2. Călău. – Din magh. hóhér. DOOM
hohér (reg.) s. m., pl. hohéri
hoherului
HOHÉR, hoheri, s. m. (Reg.) 1. Hingher. 2. Călău. – Din magh. hóhér. DOOM
hohér (reg.) s. m., pl. hohéri
hohot
HÓHOT, hohote, s. n. Izbucnire zgomotoasă de râs sau de plâns. ◊ Expr. A plânge (sau a râde) cu hohot (sau în hohote) = a plânge (sau a râde) foarte tare, zgomotos. ♦ Fig. Zgomot puternic (cu ecou). – Cf. rus. hohot. DOOM
hóhot s. n., pl. hóhote
hohote
HÓHOT, hohote, s. n. Izbucnire zgomotoasă de râs sau de plâns. ◊ Expr. A plânge (sau a râde) cu hohot (sau în hohote) = a plânge (sau a râde) foarte tare, zgomotos. ♦ Fig. Zgomot puternic (cu ecou). – Cf. rus. hohot. DOOM
hóhot s. n., pl. hóhote
hohotea
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohoteai
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohoteam
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotească
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohoteau
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohoteați
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotele
HÓHOT, hohote, s. n. Izbucnire zgomotoasă de râs sau de plâns. ◊ Expr. A plânge (sau a râde) cu hohot (sau în hohote) = a plânge (sau a râde) foarte tare, zgomotos. ♦ Fig. Zgomot puternic (cu ecou). – Cf. rus. hohot. DOOM
hóhot s. n., pl. hóhote
hohotelor
HÓHOT, hohote, s. n. Izbucnire zgomotoasă de râs sau de plâns. ◊ Expr. A plânge (sau a râde) cu hohot (sau în hohote) = a plânge (sau a râde) foarte tare, zgomotos. ♦ Fig. Zgomot puternic (cu ecou). – Cf. rus. hohot. DOOM
hóhot s. n., pl. hóhote
hohotesc
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotește
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotești
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohoti
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotii
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotim
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotind
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotire
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotire
HOHOTÍRE, hohotiri, s. f. Faptul de a hohoti; hohotit. – V. hohoti. DOOM
hohotíre s. f., g.-d. art. hohotírii; pl. hohotíri
hohotirea
HOHOTÍRE, hohotiri, s. f. Faptul de a hohoti; hohotit. – V. hohoti. DOOM
hohotíre s. f., g.-d. art. hohotírii; pl. hohotíri
hohotiri
HOHOTÍRE, hohotiri, s. f. Faptul de a hohoti; hohotit. – V. hohoti. DOOM
hohotíre s. f., g.-d. art. hohotírii; pl. hohotíri
hohotirii
HOHOTÍRE, hohotiri, s. f. Faptul de a hohoti; hohotit. – V. hohoti. DOOM
hohotíre s. f., g.-d. art. hohotírii; pl. hohotíri
hohotirile
HOHOTÍRE, hohotiri, s. f. Faptul de a hohoti; hohotit. – V. hohoti. DOOM
hohotíre s. f., g.-d. art. hohotírii; pl. hohotíri
hohotirilor
HOHOTÍRE, hohotiri, s. f. Faptul de a hohoti; hohotit. – V. hohoti. DOOM
hohotíre s. f., g.-d. art. hohotírii; pl. hohotíri
hohotiră
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotirăm
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotirăți
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotise
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotisem
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotiseră
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotiserăm
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotiserăți
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotiseși
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotiseți
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotit
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotit
HOHOTÍT s. n. Hohotire. – V. hohoti. DOOM
hohotít s. n.
hohotitoare
HOHOTITÓR, -OÁRE, hohotitori, -oare, adj. (Despre râs sau despre plâns) Cu hohote. – Hohoti + suf. -tor. DOOM
hohotitór adj. m., pl. hohotitóri; f. sg. și pl. hohotitoáre
hohotitoarea
HOHOTITÓR, -OÁRE, hohotitori, -oare, adj. (Despre râs sau despre plâns) Cu hohote. – Hohoti + suf. -tor. DOOM
hohotitór adj. m., pl. hohotitóri; f. sg. și pl. hohotitoáre
hohotitoarei
HOHOTITÓR, -OÁRE, hohotitori, -oare, adj. (Despre râs sau despre plâns) Cu hohote. – Hohoti + suf. -tor. DOOM
hohotitór adj. m., pl. hohotitóri; f. sg. și pl. hohotitoáre
hohotitoarele
HOHOTITÓR, -OÁRE, hohotitori, -oare, adj. (Despre râs sau despre plâns) Cu hohote. – Hohoti + suf. -tor. DOOM
hohotitór adj. m., pl. hohotitóri; f. sg. și pl. hohotitoáre
hohotitoarelor
HOHOTITÓR, -OÁRE, hohotitori, -oare, adj. (Despre râs sau despre plâns) Cu hohote. – Hohoti + suf. -tor. DOOM
hohotitór adj. m., pl. hohotitóri; f. sg. și pl. hohotitoáre
hohotitor
HOHOTITÓR, -OÁRE, hohotitori, -oare, adj. (Despre râs sau despre plâns) Cu hohote. – Hohoti + suf. -tor. DOOM
hohotitór adj. m., pl. hohotitóri; f. sg. și pl. hohotitoáre
hohotitori
HOHOTITÓR, -OÁRE, hohotitori, -oare, adj. (Despre râs sau despre plâns) Cu hohote. – Hohoti + suf. -tor. DOOM
hohotitór adj. m., pl. hohotitóri; f. sg. și pl. hohotitoáre
hohotitorii
HOHOTITÓR, -OÁRE, hohotitori, -oare, adj. (Despre râs sau despre plâns) Cu hohote. – Hohoti + suf. -tor. DOOM
hohotitór adj. m., pl. hohotitóri; f. sg. și pl. hohotitoáre
hohotitorilor
HOHOTITÓR, -OÁRE, hohotitori, -oare, adj. (Despre râs sau despre plâns) Cu hohote. – Hohoti + suf. -tor. DOOM
hohotitór adj. m., pl. hohotitóri; f. sg. și pl. hohotitoáre
hohotitorul
HOHOTITÓR, -OÁRE, hohotitori, -oare, adj. (Despre râs sau despre plâns) Cu hohote. – Hohoti + suf. -tor. DOOM
hohotitór adj. m., pl. hohotitóri; f. sg. și pl. hohotitoáre
hohotitorului
HOHOTITÓR, -OÁRE, hohotitori, -oare, adj. (Despre râs sau despre plâns) Cu hohote. – Hohoti + suf. -tor. DOOM
hohotitór adj. m., pl. hohotitóri; f. sg. și pl. hohotitoáre
hohotitul
HOHOTÍT s. n. Hohotire. – V. hohoti. DOOM
hohotít s. n.
hohotitului
HOHOTÍT s. n. Hohotire. – V. hohoti. DOOM
hohotít s. n.
hohotiși
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotiți
HOHOTÍ, hohotesc, vb. IV. Intranz. A izbucni zgomotos în râs sau în plâns; a râde sau a plânge tare, zgomotos. ♦ Fig. (Despre o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic și prelung; a vui. – Din sl. hohotati. DOOM
hohotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hohotésc, imperf. 3 sg. hohoteá; conj. prez. 3 să hohoteáscă
hohotul
HÓHOT, hohote, s. n. Izbucnire zgomotoasă de râs sau de plâns. ◊ Expr. A plânge (sau a râde) cu hohot (sau în hohote) = a plânge (sau a râde) foarte tare, zgomotos. ♦ Fig. Zgomot puternic (cu ecou). – Cf. rus. hohot. DOOM
hóhot s. n., pl. hóhote
hohotului
HÓHOT, hohote, s. n. Izbucnire zgomotoasă de râs sau de plâns. ◊ Expr. A plânge (sau a râde) cu hohot (sau în hohote) = a plânge (sau a râde) foarte tare, zgomotos. ♦ Fig. Zgomot puternic (cu ecou). – Cf. rus. hohot. DOOM
hóhot s. n., pl. hóhote
hoinar
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinar
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinara
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinara
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinare
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinare
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinarei
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinarei
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinarele
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinarele
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinarelor
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinarelor
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinari
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinari
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinarii
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinarii
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinarilor
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinarilor
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinarul
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinarul
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinarului
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinarului
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. DOOM
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináre
hoinărea
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinăreai
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinăreala
HOINĂREÁLĂ, hoinăreli, s. f. Faptul de a hoinări. – Hoinări + suf. -eală. DOOM
hoinăreálă s. f., g.-d. art. hoinărélii; pl. hoinăréli
hoinăream
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinărească
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinăreau
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinăreați
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinăreli
HOINĂREÁLĂ, hoinăreli, s. f. Faptul de a hoinări. – Hoinări + suf. -eală. DOOM
hoinăreálă s. f., g.-d. art. hoinărélii; pl. hoinăréli
hoinărelii
HOINĂREÁLĂ, hoinăreli, s. f. Faptul de a hoinări. – Hoinări + suf. -eală. DOOM
hoinăreálă s. f., g.-d. art. hoinărélii; pl. hoinăréli
hoinărelile
HOINĂREÁLĂ, hoinăreli, s. f. Faptul de a hoinări. – Hoinări + suf. -eală. DOOM
hoinăreálă s. f., g.-d. art. hoinărélii; pl. hoinăréli
hoinărelilor
HOINĂREÁLĂ, hoinăreli, s. f. Faptul de a hoinări. – Hoinări + suf. -eală. DOOM
hoinăreálă s. f., g.-d. art. hoinărélii; pl. hoinăréli
hoinăresc
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinărește
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinărești
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinări
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinării
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinărim
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinărind
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinărire
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinărire
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără căpătâi. – Din hoinar.
hoinărirea
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără căpătâi. – Din hoinar.
hoinăriri
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără căpătâi. – Din hoinar.
hoinăririi
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără căpătâi. – Din hoinar.
hoinăririle
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără căpătâi. – Din hoinar.
hoinăririlor
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără căpătâi. – Din hoinar.
hoinăriră
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinărirăm
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinărirăți
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinărise
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinărisem
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinăriseră
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinăriserăm
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinăriserăți
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinăriseși
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinăriseți
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinărit
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinăriși
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoinăriți
HOINĂRÍ, hoinăresc, vb. IV. Intranz. A umbla, a călători mult și fără țintă, fără rost. – Din hoinar. DOOM
hoinărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoinărésc, imperf. 3 sg. hoinăreá; conj. prez. 3 să hoinăreáscă
hoit
HOIT, hoituri, s. n. 1. Cadavru (mai ales al unui animal) intrat în descompunere; mortăciune, stârv, leș1. 2. Fig. (Pop.) Om mare, gras și greoi în mișcări. – Din magh. dial. holt (= halott). DOOM
hoit s. n., pl. hóituri
hoitar
HOITÁR, hoitari, s. m. Specie de vultur mic, de culoare albă-gălbuie, cu vârful aripilor negre, cu capul golaș, care se hrănește cu hoituri, excremente și insecte (Neophron percnopterus). – Hoit + suf. -ar. DOOM
hoitár s. m., pl. hoitári
hoitari
HOITÁR, hoitari, s. m. Specie de vultur mic, de culoare albă-gălbuie, cu vârful aripilor negre, cu capul golaș, care se hrănește cu hoituri, excremente și insecte (Neophron percnopterus). – Hoit + suf. -ar. DOOM
hoitár s. m., pl. hoitári
hoitarii
HOITÁR, hoitari, s. m. Specie de vultur mic, de culoare albă-gălbuie, cu vârful aripilor negre, cu capul golaș, care se hrănește cu hoituri, excremente și insecte (Neophron percnopterus). – Hoit + suf. -ar. DOOM
hoitár s. m., pl. hoitári
hoitarilor
HOITÁR, hoitari, s. m. Specie de vultur mic, de culoare albă-gălbuie, cu vârful aripilor negre, cu capul golaș, care se hrănește cu hoituri, excremente și insecte (Neophron percnopterus). – Hoit + suf. -ar. DOOM
hoitár s. m., pl. hoitári
hoitarul
HOITÁR, hoitari, s. m. Specie de vultur mic, de culoare albă-gălbuie, cu vârful aripilor negre, cu capul golaș, care se hrănește cu hoituri, excremente și insecte (Neophron percnopterus). – Hoit + suf. -ar. DOOM
hoitár s. m., pl. hoitári
hoitarului
HOITÁR, hoitari, s. m. Specie de vultur mic, de culoare albă-gălbuie, cu vârful aripilor negre, cu capul golaș, care se hrănește cu hoituri, excremente și insecte (Neophron percnopterus). – Hoit + suf. -ar. DOOM
hoitár s. m., pl. hoitári
hoitul
HOIT, hoituri, s. n. 1. Cadavru (mai ales al unui animal) intrat în descompunere; mortăciune, stârv, leș1. 2. Fig. (Pop.) Om mare, gras și greoi în mișcări. – Din magh. dial. holt (= halott). DOOM
hoit s. n., pl. hóituri
hoitului
HOIT, hoituri, s. n. 1. Cadavru (mai ales al unui animal) intrat în descompunere; mortăciune, stârv, leș1. 2. Fig. (Pop.) Om mare, gras și greoi în mișcări. – Din magh. dial. holt (= halott). DOOM
hoit s. n., pl. hóituri
hoituri
HOIT, hoituri, s. n. 1. Cadavru (mai ales al unui animal) intrat în descompunere; mortăciune, stârv, leș1. 2. Fig. (Pop.) Om mare, gras și greoi în mișcări. – Din magh. dial. holt (= halott). DOOM
hoit s. n., pl. hóituri
hoiturile
HOIT, hoituri, s. n. 1. Cadavru (mai ales al unui animal) intrat în descompunere; mortăciune, stârv, leș1. 2. Fig. (Pop.) Om mare, gras și greoi în mișcări. – Din magh. dial. holt (= halott). DOOM
hoit s. n., pl. hóituri
hoiturilor
HOIT, hoituri, s. n. 1. Cadavru (mai ales al unui animal) intrat în descompunere; mortăciune, stârv, leș1. 2. Fig. (Pop.) Om mare, gras și greoi în mișcări. – Din magh. dial. holt (= halott). DOOM
hoit s. n., pl. hóituri
hojbăi
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăia
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăiai
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăiam
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăiau
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăiați
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăie
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăii
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăim
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăind
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăire
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăire
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi).
hojbăiră
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăirăm
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăirăți
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăise
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăisem
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăiseră
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăiserăm
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăiserăți
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăiseși
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăiseți
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăit
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăiși
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojbăiți
HOJBĂÍ, hójbăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci. – Contaminare între hojma și bojbăi (= bâjbâi). DOOM
hojbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hójbăie, imperf. 3 sg. hojbăiá; conj. prez. 3 să hójbăie
hojma
HÓJMĂ adv. v. hojma. DOOM
hójma (reg.) adv.
hojmalăi
HOJMĂLẮU s. m. v. hojmalău. DOOM
hojmalắu (reg.) s. m., art. hojmalắul; pl. hojmalắi, art. hojmalắii
hojmalăii
HOJMĂLẮU s. m. v. hojmalău. DOOM
hojmalắu (reg.) s. m., art. hojmalắul; pl. hojmalắi, art. hojmalắii
hojmalăilor
HOJMĂLẮU s. m. v. hojmalău. DOOM
hojmalắu (reg.) s. m., art. hojmalắul; pl. hojmalắi, art. hojmalắii
hojmalău
HOJMĂLẮU s. m. v. hojmalău. DOOM
hojmalắu (reg.) s. m., art. hojmalắul; pl. hojmalắi, art. hojmalắii
hojmalăul
HOJMĂLẮU s. m. v. hojmalău. DOOM
hojmalắu (reg.) s. m., art. hojmalắul; pl. hojmalắi, art. hojmalắii
hojmalăului
HOJMĂLẮU s. m. v. hojmalău. DOOM
hojmalắu (reg.) s. m., art. hojmalắul; pl. hojmalắi, art. hojmalắii
hol
HOL, holuri, s. n. Încăpere (de trecere) care face legătura între intrare și celelalte camere ale apartamentului, clădirii etc. – Din fr., engl. hall. DOOM
hol s. n., pl. hóluri
holba
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbai
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbam
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbare
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbare
HOLBÁRE, holbări, s. f. Acțiunea de a (se) holba și rezultatul ei. – V. holba. DOOM
holbáre s. f., g.-d. art. holbắrii; pl. holbắri
holbarea
HOLBÁRE, holbări, s. f. Acțiunea de a (se) holba și rezultatul ei. – V. holba. DOOM
holbáre s. f., g.-d. art. holbắrii; pl. holbắri
holbară
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbarăm
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbarăți
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbase
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbasem
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbaseră
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbaserăm
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbaserăți
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbaseși
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbaseți
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbat
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbat
HOLBÁT, -Ă, holbați, -te, adj. (Despre ochi) Care este larg deschis, boldit, zgâit, bulbucat, boboșit, bolboșat; (despre ființe) cu ochii larg deschiși. – V. holba.
holbata
HOLBÁT, -Ă, holbați, -te, adj. (Despre ochi) Care este larg deschis, boldit, zgâit, bulbucat, boboșit, bolboșat; (despre ființe) cu ochii larg deschiși. – V. holba.
holbate
HOLBÁT, -Ă, holbați, -te, adj. (Despre ochi) Care este larg deschis, boldit, zgâit, bulbucat, boboșit, bolboșat; (despre ființe) cu ochii larg deschiși. – V. holba.
holbatei
HOLBÁT, -Ă, holbați, -te, adj. (Despre ochi) Care este larg deschis, boldit, zgâit, bulbucat, boboșit, bolboșat; (despre ființe) cu ochii larg deschiși. – V. holba.
holbatele
HOLBÁT, -Ă, holbați, -te, adj. (Despre ochi) Care este larg deschis, boldit, zgâit, bulbucat, boboșit, bolboșat; (despre ființe) cu ochii larg deschiși. – V. holba.
holbatelor
HOLBÁT, -Ă, holbați, -te, adj. (Despre ochi) Care este larg deschis, boldit, zgâit, bulbucat, boboșit, bolboșat; (despre ființe) cu ochii larg deschiși. – V. holba.
holbatul
HOLBÁT, -Ă, holbați, -te, adj. (Despre ochi) Care este larg deschis, boldit, zgâit, bulbucat, boboșit, bolboșat; (despre ființe) cu ochii larg deschiși. – V. holba.
holbatului
HOLBÁT, -Ă, holbați, -te, adj. (Despre ochi) Care este larg deschis, boldit, zgâit, bulbucat, boboșit, bolboșat; (despre ființe) cu ochii larg deschiși. – V. holba.
holbau
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbași
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbați
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbați
HOLBÁT, -Ă, holbați, -te, adj. (Despre ochi) Care este larg deschis, boldit, zgâit, bulbucat, boboșit, bolboșat; (despre ființe) cu ochii larg deschiși. – V. holba.
holbații
HOLBÁT, -Ă, holbați, -te, adj. (Despre ochi) Care este larg deschis, boldit, zgâit, bulbucat, boboșit, bolboșat; (despre ființe) cu ochii larg deschiși. – V. holba.
holbaților
HOLBÁT, -Ă, holbați, -te, adj. (Despre ochi) Care este larg deschis, boldit, zgâit, bulbucat, boboșit, bolboșat; (despre ființe) cu ochii larg deschiși. – V. holba.
holbează
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbez
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbeze
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbezi
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbură
HÓLBURĂ s. f. v. volbură. DOOM
vólbură s. f., g.-d. art. vólburii; pl. vólburi
holbând
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbînd
HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere. DOOM
holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză
holbări
HOLBÁRE, holbări, s. f. Acțiunea de a (se) holba și rezultatul ei. – V. holba. DOOM
holbáre s. f., g.-d. art. holbắrii; pl. holbắri
holbării
HOLBÁRE, holbări, s. f. Acțiunea de a (se) holba și rezultatul ei. – V. holba. DOOM
holbáre s. f., g.-d. art. holbắrii; pl. holbắri
holbările
HOLBÁRE, holbări, s. f. Acțiunea de a (se) holba și rezultatul ei. – V. holba. DOOM
holbáre s. f., g.-d. art. holbắrii; pl. holbắri
holbărilor
HOLBÁRE, holbări, s. f. Acțiunea de a (se) holba și rezultatul ei. – V. holba. DOOM
holbáre s. f., g.-d. art. holbắrii; pl. holbắri
holci
HOLCÍ, holcesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie. – Din holcă.
holcire
HOLCÍ, holcesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie. – Din holcă.
holcă
HÓLCĂ s. f. (Reg.) Zgomot, gălăgie. – Ucr. holka.
holda
HÓLDĂ, holde, s. f. Câmp semănat cu același fel de plante (în special cereale); (mai ales la pl.) semănăturile de pe acest câmp, mai ales de grâu; lan. – Din magh. hold „iugăr”. DOOM
hóldă s. f., g.-d. art. hóldei; pl. hólde
holdană
holdană, holdane s. f. (reg.) femeie senzuală și temperamentală.
holde
HÓLDĂ, holde, s. f. Câmp semănat cu același fel de plante (în special cereale); (mai ales la pl.) semănăturile de pe acest câmp, mai ales de grâu; lan. – Din magh. hold „iugăr”. DOOM
hóldă s. f., g.-d. art. hóldei; pl. hólde
holdei
HÓLDĂ, holde, s. f. Câmp semănat cu același fel de plante (în special cereale); (mai ales la pl.) semănăturile de pe acest câmp, mai ales de grâu; lan. – Din magh. hold „iugăr”. DOOM
hóldă s. f., g.-d. art. hóldei; pl. hólde
holdele
HÓLDĂ, holde, s. f. Câmp semănat cu același fel de plante (în special cereale); (mai ales la pl.) semănăturile de pe acest câmp, mai ales de grâu; lan. – Din magh. hold „iugăr”. DOOM
hóldă s. f., g.-d. art. hóldei; pl. hólde
holdelor
HÓLDĂ, holde, s. f. Câmp semănat cu același fel de plante (în special cereale); (mai ales la pl.) semănăturile de pe acest câmp, mai ales de grâu; lan. – Din magh. hold „iugăr”. DOOM
hóldă s. f., g.-d. art. hóldei; pl. hólde
holding
HÓLDING, holdinguri, s. n. Societate care deține o cantitate suficientă din acțiunile altor societăți pentru a putea exercita controlul asupra lor. – Din engl., fr. holding. DOOM
!hólding s. n., pl. hóldinguri
holdingul
HÓLDING, holdinguri, s. n. Societate care deține o cantitate suficientă din acțiunile altor societăți pentru a putea exercita controlul asupra lor. – Din engl., fr. holding. DOOM
!hólding s. n., pl. hóldinguri
holdingului
HÓLDING, holdinguri, s. n. Societate care deține o cantitate suficientă din acțiunile altor societăți pentru a putea exercita controlul asupra lor. – Din engl., fr. holding. DOOM
!hólding s. n., pl. hóldinguri
holdinguri
HÓLDING, holdinguri, s. n. Societate care deține o cantitate suficientă din acțiunile altor societăți pentru a putea exercita controlul asupra lor. – Din engl., fr. holding. DOOM
!hólding s. n., pl. hóldinguri
holdingurile
HÓLDING, holdinguri, s. n. Societate care deține o cantitate suficientă din acțiunile altor societăți pentru a putea exercita controlul asupra lor. – Din engl., fr. holding. DOOM
!hólding s. n., pl. hóldinguri
holdingurilor
HÓLDING, holdinguri, s. n. Societate care deține o cantitate suficientă din acțiunile altor societăți pentru a putea exercita controlul asupra lor. – Din engl., fr. holding. DOOM
!hólding s. n., pl. hóldinguri
holdița
HOLDÍȚĂ, holdițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui holdă. – Holdă + suf. -iță. DOOM
holdíță (rar) s. f., g.-d. art. holdíței; pl. holdíțe
holdițe
HOLDÍȚĂ, holdițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui holdă. – Holdă + suf. -iță. DOOM
holdíță (rar) s. f., g.-d. art. holdíței; pl. holdíțe
holdiței
HOLDÍȚĂ, holdițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui holdă. – Holdă + suf. -iță. DOOM
holdíță (rar) s. f., g.-d. art. holdíței; pl. holdíțe
holdițele
HOLDÍȚĂ, holdițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui holdă. – Holdă + suf. -iță. DOOM
holdíță (rar) s. f., g.-d. art. holdíței; pl. holdíțe
holdițelor
HOLDÍȚĂ, holdițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui holdă. – Holdă + suf. -iță. DOOM
holdíță (rar) s. f., g.-d. art. holdíței; pl. holdíțe
holdup
HOLDUP, holdupuri, s. n. Jaf asupra unei bănci, a unui tren care transportă bani etc., efectuat sub amenințarea cu arma; tâlhărie. [Pr.: hóldap] – Cuv. engl. DOOM
*hóldup [ up pron. ap] (hold-up) s. n., pl. hóldupuri
holdupul
HOLDUP, holdupuri, s. n. Jaf asupra unei bănci, a unui tren care transportă bani etc., efectuat sub amenințarea cu arma; tâlhărie. [Pr.: hóldap] – Cuv. engl. DOOM
*hóldup [ up pron. ap] (hold-up) s. n., pl. hóldupuri
holdupului
HOLDUP, holdupuri, s. n. Jaf asupra unei bănci, a unui tren care transportă bani etc., efectuat sub amenințarea cu arma; tâlhărie. [Pr.: hóldap] – Cuv. engl. DOOM
*hóldup [ up pron. ap] (hold-up) s. n., pl. hóldupuri
holdupuri
HOLDUP, holdupuri, s. n. Jaf asupra unei bănci, a unui tren care transportă bani etc., efectuat sub amenințarea cu arma; tâlhărie. [Pr.: hóldap] – Cuv. engl. DOOM
*hóldup [ up pron. ap] (hold-up) s. n., pl. hóldupuri
holdupurile
HOLDUP, holdupuri, s. n. Jaf asupra unei bănci, a unui tren care transportă bani etc., efectuat sub amenințarea cu arma; tâlhărie. [Pr.: hóldap] – Cuv. engl. DOOM
*hóldup [ up pron. ap] (hold-up) s. n., pl. hóldupuri
holdupurilor
HOLDUP, holdupuri, s. n. Jaf asupra unei bănci, a unui tren care transportă bani etc., efectuat sub amenințarea cu arma; tâlhărie. [Pr.: hóldap] – Cuv. engl. DOOM
*hóldup [ up pron. ap] (hold-up) s. n., pl. hóldupuri
holeac
holeác (holeácă), adj. – Libertin, desfrînat. Rut. cholĕk (Bogaci, BF, V, 235). Sec. XVII, înv.
holeacă
holeác (holeácă), adj. – Libertin, desfrînat. Rut. cholĕk (Bogaci, BF, V, 235). Sec. XVII, înv.
holender
HOLÉNDRU s. n. v. holender. DOOM
!holénder s. n., pl. holéndere
holendre
HOLÉNDRU s. n. v. holender. DOOM
!holénder s. n., pl. holéndere
holendrele
HOLÉNDRU s. n. v. holender. DOOM
!holénder s. n., pl. holéndere
holendrelor
HOLÉNDRU s. n. v. holender. DOOM
!holénder s. n., pl. holéndere
holendru
HOLÉNDRU s. n. v. holender. DOOM
!holénder s. n., pl. holéndere
holendrul
HOLÉNDRU s. n. v. holender. DOOM
!holénder s. n., pl. holéndere
holendrului
HOLÉNDRU s. n. v. holender. DOOM
!holénder s. n., pl. holéndere
holera
HOLÉRĂ, holere, s. f. 1. Boală epidemică gravă, adesea mortală, provocată de o bacterie și caracterizată prin crampe stomacale foarte dureroase, vărsături și diaree, care duc la o puternică deshidratare a organismului. ◊ Expr. A da holera în cineva = a se speria foarte tare, a intra spaima în cineva. 2. Boală infecțioasă a păsărilor, cu evoluție gravă, provocată de un microb; pasteureloză. 3. Epitet dat unei ființe urâte și rele. – Din lat. cholera, ngr. choléra, ucr. holera. DOOM
holéră s. f., g.-d. art. holérei; pl. holére
holercă
HORÍNCĂ s. f. v. holercă. DOOM
horílcă v. holércă
holere
HOLÉRĂ, holere, s. f. 1. Boală epidemică gravă, adesea mortală, provocată de o bacterie și caracterizată prin crampe stomacale foarte dureroase, vărsături și diaree, care duc la o puternică deshidratare a organismului. ◊ Expr. A da holera în cineva = a se speria foarte tare, a intra spaima în cineva. 2. Boală infecțioasă a păsărilor, cu evoluție gravă, provocată de un microb; pasteureloză. 3. Epitet dat unei ființe urâte și rele. – Din lat. cholera, ngr. choléra, ucr. holera. DOOM
holéră s. f., g.-d. art. holérei; pl. holére
holerei
HOLÉRĂ, holere, s. f. 1. Boală epidemică gravă, adesea mortală, provocată de o bacterie și caracterizată prin crampe stomacale foarte dureroase, vărsături și diaree, care duc la o puternică deshidratare a organismului. ◊ Expr. A da holera în cineva = a se speria foarte tare, a intra spaima în cineva. 2. Boală infecțioasă a păsărilor, cu evoluție gravă, provocată de un microb; pasteureloză. 3. Epitet dat unei ființe urâte și rele. – Din lat. cholera, ngr. choléra, ucr. holera. DOOM
holéră s. f., g.-d. art. holérei; pl. holére
holerele
HOLÉRĂ, holere, s. f. 1. Boală epidemică gravă, adesea mortală, provocată de o bacterie și caracterizată prin crampe stomacale foarte dureroase, vărsături și diaree, care duc la o puternică deshidratare a organismului. ◊ Expr. A da holera în cineva = a se speria foarte tare, a intra spaima în cineva. 2. Boală infecțioasă a păsărilor, cu evoluție gravă, provocată de un microb; pasteureloză. 3. Epitet dat unei ființe urâte și rele. – Din lat. cholera, ngr. choléra, ucr. holera. DOOM
holéră s. f., g.-d. art. holérei; pl. holére
holerelor
HOLÉRĂ, holere, s. f. 1. Boală epidemică gravă, adesea mortală, provocată de o bacterie și caracterizată prin crampe stomacale foarte dureroase, vărsături și diaree, care duc la o puternică deshidratare a organismului. ◊ Expr. A da holera în cineva = a se speria foarte tare, a intra spaima în cineva. 2. Boală infecțioasă a păsărilor, cu evoluție gravă, provocată de un microb; pasteureloză. 3. Epitet dat unei ființe urâte și rele. – Din lat. cholera, ngr. choléra, ucr. holera. DOOM
holéră s. f., g.-d. art. holérei; pl. holére
holeric
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holeric
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holerica
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holerica
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holerice
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holerice
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holericei
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holericei
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holericele
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holericele
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holericelor
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holericelor
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holerici
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holerici
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holericii
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holericii
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holericilor
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holericilor
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holericul
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holericul
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holericului
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holericului
HOLÉRIC, -Ă, holerici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la holeră (1). 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de holeră (1). – Din fr. cholérique (după holeră). DOOM
holéric adj. m., s. m., pl. holérici; adj. f., s. f. holérică, pl. holérice
holerina
HOLERÍNĂ, holerine, s. f. Formă ușoară de holeră, manifestată numai prin diaree. – Din fr. cholérine (după holeră). DOOM
holerínă s. f., g.-d. art. holerínei; pl. holeríne
holerine
HOLERÍNĂ, holerine, s. f. Formă ușoară de holeră, manifestată numai prin diaree. – Din fr. cholérine (după holeră). DOOM
holerínă s. f., g.-d. art. holerínei; pl. holeríne
holerinei
HOLERÍNĂ, holerine, s. f. Formă ușoară de holeră, manifestată numai prin diaree. – Din fr. cholérine (după holeră). DOOM
holerínă s. f., g.-d. art. holerínei; pl. holeríne
holerinele
HOLERÍNĂ, holerine, s. f. Formă ușoară de holeră, manifestată numai prin diaree. – Din fr. cholérine (după holeră). DOOM
holerínă s. f., g.-d. art. holerínei; pl. holeríne
holerinelor
HOLERÍNĂ, holerine, s. f. Formă ușoară de holeră, manifestată numai prin diaree. – Din fr. cholérine (după holeră). DOOM
holerínă s. f., g.-d. art. holerínei; pl. holeríne
holeus
FLOCOȘÍCĂ, flocoșele, s. f. 1. Plantă erbacee din familia gramineelor, acoperită cu peri moi, cu frunze lungi, cu flori alburii sau roșietice (Holcus lanatus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze lanceolate și flori alb-gălbui (Filago arvensis). 3. (La pl.) Plantă erbacee cu frunzele și tulpina păroase și flori mari roșii-purpurii (Lychius coronaria). – Flocoasă + suf. -ică.
holie
HÓLIE s. f. (În superstiții) Spirit rău, duh necurat. – V. holă.
holircă
HOLÉRCĂ s. f. (Regional) Rachiu. Să ne toarne un strop de holercă de-ntărire ? CAMILAR, N. I 225. Noi avem holercă. Vin n-avem. SADOVEANU, O. V 132. Țuică și holercă. CREANGĂ, P. 325. – Variante: horílcă (SADOVEANU, F. J. 95), horíncă (RETEGANUL, P. III 84) s. f.
holism
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care susține ireductibilitatea întregului la suma părților, în sensul că anumite caracteristici ale acestuia nu pot fi explicate în termenii proprietăților și relațiilor componentelor. – Din fr. holisme. DOOM
holísm s. n.
holismul
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care susține ireductibilitatea întregului la suma părților, în sensul că anumite caracteristici ale acestuia nu pot fi explicate în termenii proprietăților și relațiilor componentelor. – Din fr. holisme. DOOM
holísm s. n.
holismului
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care susține ireductibilitatea întregului la suma părților, în sensul că anumite caracteristici ale acestuia nu pot fi explicate în termenii proprietăților și relațiilor componentelor. – Din fr. holisme. DOOM
holísm s. n.
holist
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holist
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holista
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holista
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holiste
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holiste
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holistei
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holistei
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holistele
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holistele
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holistelor
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holistelor
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holistic
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holistic
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holistica
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holistica
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holistice
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holistice
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holisticei
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holisticei
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holisticele
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holisticele
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holisticelor
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holisticelor
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holistici
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holistici
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holisticii
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holisticii
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holisticilor
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holisticilor
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holisticul
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holisticul
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holisticului
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holisticului
HOLÍSM s. n. (Fil.) Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil. – Din fr. holisme.
holistul
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holistul
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holistului
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holistului
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holiști
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holiști
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holiștii
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holiștii
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holiștilor
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holiștilor
holist, -ă, holiști, -iste s. m., s. f. (stud.) student(ă) care petrece mai mult timp în holul facultății decît în sălile de curs.
holm
HOLM, holmuri, s. n. (Mold., Transilv.) Ridicătură mică de pămînt; delușor, dîlmă, movilă. Drumul începea să suie un holm înalt, cătră valea largă a Siretului. SADOVEANU, N. P. 142.
holmiu
HÓLMIU s. n. Element chimic din grupul pământurilor rare, care formează o serie de săruri de culoare galbenă. – Din fr. holmium, germ. Holmium. DOOM
hólmiu [miu pron. mĭu] s. n., art hólmiul; simb. Ho
holmiul
HÓLMIU s. n. Element chimic din grupul pământurilor rare, care formează o serie de săruri de culoare galbenă. – Din fr. holmium, germ. Holmium. DOOM
hólmiu [miu pron. mĭu] s. n., art hólmiul; simb. Ho
holmiului
HÓLMIU s. n. Element chimic din grupul pământurilor rare, care formează o serie de săruri de culoare galbenă. – Din fr. holmium, germ. Holmium. DOOM
hólmiu [miu pron. mĭu] s. n., art hólmiul; simb. Ho
holmul
HOLM, holmuri, s. n. (Mold., Transilv.) Ridicătură mică de pămînt; delușor, dîlmă, movilă. Drumul începea să suie un holm înalt, cătră valea largă a Siretului. SADOVEANU, N. P. 142.
holmului
HOLM, holmuri, s. n. (Mold., Transilv.) Ridicătură mică de pămînt; delușor, dîlmă, movilă. Drumul începea să suie un holm înalt, cătră valea largă a Siretului. SADOVEANU, N. P. 142.
holmuri
HOLM, holmuri, s. n. (Mold., Transilv.) Ridicătură mică de pămînt; delușor, dîlmă, movilă. Drumul începea să suie un holm înalt, cătră valea largă a Siretului. SADOVEANU, N. P. 142.
holmurile
HOLM, holmuri, s. n. (Mold., Transilv.) Ridicătură mică de pămînt; delușor, dîlmă, movilă. Drumul începea să suie un holm înalt, cătră valea largă a Siretului. SADOVEANU, N. P. 142.
holmurilor
HOLM, holmuri, s. n. (Mold., Transilv.) Ridicătură mică de pămînt; delușor, dîlmă, movilă. Drumul începea să suie un holm înalt, cătră valea largă a Siretului. SADOVEANU, N. P. 142.
holo
HOLO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „întreg”, „integral”, „tot”. [Var. olo-. / < fr. holo-, cf. gr. holos].
holoangăr
HOLOÁNGĂR, holoangări, s. m. (Reg.) Persoană care se ocupa în trecut cu extragerea clandestină a aurului din mine. – Cf. germ. Handlanger „pălmaș”. DOOM
holoángăr (reg.) (-loan-) s. m., pl. holoángări
holoangări
HOLOÁNGĂR, holoangări, s. m. (Reg.) Persoană care se ocupa în trecut cu extragerea clandestină a aurului din mine. – Cf. germ. Handlanger „pălmaș”. DOOM
holoángăr (reg.) (-loan-) s. m., pl. holoángări
holoangării
HOLOÁNGĂR, holoangări, s. m. (Reg.) Persoană care se ocupa în trecut cu extragerea clandestină a aurului din mine. – Cf. germ. Handlanger „pălmaș”. DOOM
holoángăr (reg.) (-loan-) s. m., pl. holoángări
holoangărilor
HOLOÁNGĂR, holoangări, s. m. (Reg.) Persoană care se ocupa în trecut cu extragerea clandestină a aurului din mine. – Cf. germ. Handlanger „pălmaș”. DOOM
holoángăr (reg.) (-loan-) s. m., pl. holoángări
holoangărul
HOLOÁNGĂR, holoangări, s. m. (Reg.) Persoană care se ocupa în trecut cu extragerea clandestină a aurului din mine. – Cf. germ. Handlanger „pălmaș”. DOOM
holoángăr (reg.) (-loan-) s. m., pl. holoángări
holoangărului
HOLOÁNGĂR, holoangări, s. m. (Reg.) Persoană care se ocupa în trecut cu extragerea clandestină a aurului din mine. – Cf. germ. Handlanger „pălmaș”. DOOM
holoángăr (reg.) (-loan-) s. m., pl. holoángări
holocarst
HOLOCÁRST s.n. (Geol.) Carst complet dezvoltat, care prezintă toate formele de suprafață și subterane. [< fr. holokarst].
holocaust
OLOCÁUST s. n. v. holocaust. DOOM
holocáust (-caust) s. n., pl. holocáusturi
holocaustul
OLOCÁUST s. n. v. holocaust. DOOM
holocáust (-caust) s. n., pl. holocáusturi
holocaustului
OLOCÁUST s. n. v. holocaust. DOOM
holocáust (-caust) s. n., pl. holocáusturi
holocausturi
OLOCÁUST s. n. v. holocaust. DOOM
holocáust (-caust) s. n., pl. holocáusturi
holocausturile
OLOCÁUST s. n. v. holocaust. DOOM
holocáust (-caust) s. n., pl. holocáusturi
holocausturilor
OLOCÁUST s. n. v. holocaust. DOOM
holocáust (-caust) s. n., pl. holocáusturi
holocen
HOLOCÉN, -Ă, holoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima epocă a perioadei cuaternare; aluviu. 2. Adj. Care se referă la holocen (1). – Din fr. holocène. DOOM
holocén2 s. n.
holocena
HOLOCÉN, -Ă, holoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima epocă a perioadei cuaternare; aluviu. 2. Adj. Care se referă la holocen (1). – Din fr. holocène. DOOM
holocén2 s. n.
holocene
HOLOCÉN, -Ă, holoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima epocă a perioadei cuaternare; aluviu. 2. Adj. Care se referă la holocen (1). – Din fr. holocène. DOOM
holocén2 s. n.
holocenei
HOLOCÉN, -Ă, holoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima epocă a perioadei cuaternare; aluviu. 2. Adj. Care se referă la holocen (1). – Din fr. holocène. DOOM
holocén2 s. n.
holocenele
HOLOCÉN, -Ă, holoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima epocă a perioadei cuaternare; aluviu. 2. Adj. Care se referă la holocen (1). – Din fr. holocène. DOOM
holocén2 s. n.
holocenelor
HOLOCÉN, -Ă, holoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima epocă a perioadei cuaternare; aluviu. 2. Adj. Care se referă la holocen (1). – Din fr. holocène. DOOM
holocén2 s. n.
holoceni
HOLOCÉN, -Ă, holoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima epocă a perioadei cuaternare; aluviu. 2. Adj. Care se referă la holocen (1). – Din fr. holocène. DOOM
holocén2 s. n.
holocenii
HOLOCÉN, -Ă, holoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima epocă a perioadei cuaternare; aluviu. 2. Adj. Care se referă la holocen (1). – Din fr. holocène. DOOM
holocén2 s. n.
holocenilor
HOLOCÉN, -Ă, holoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima epocă a perioadei cuaternare; aluviu. 2. Adj. Care se referă la holocen (1). – Din fr. holocène. DOOM
holocén2 s. n.
holocenul
HOLOCÉN, -Ă, holoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima epocă a perioadei cuaternare; aluviu. 2. Adj. Care se referă la holocen (1). – Din fr. holocène. DOOM
holocén2 s. n.
holocenului
HOLOCÉN, -Ă, holoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima epocă a perioadei cuaternare; aluviu. 2. Adj. Care se referă la holocen (1). – Din fr. holocène. DOOM
holocén2 s. n.
holocrin
HOLOCRÍN, -Ă adj. (Despre secreții exocrine) Care, împreună cu celula secretorie, formează elementele componente ale secreției glandulare. [< fr. holocrine, cf. gr. holos – întreg, krinein – a secreta]. DOOM
holocrín (-lo-crin) adj. m., pl. holocríni; f. holocrínă, pl. holocríne
holocrina
HOLOCRÍN, -Ă adj. (Despre secreții exocrine) Care, împreună cu celula secretorie, formează elementele componente ale secreției glandulare. [< fr. holocrine, cf. gr. holos – întreg, krinein – a secreta]. DOOM
holocrín (-lo-crin) adj. m., pl. holocríni; f. holocrínă, pl. holocríne
holocrine
HOLOCRÍN, -Ă adj. (Despre secreții exocrine) Care, împreună cu celula secretorie, formează elementele componente ale secreției glandulare. [< fr. holocrine, cf. gr. holos – întreg, krinein – a secreta]. DOOM
holocrín (-lo-crin) adj. m., pl. holocríni; f. holocrínă, pl. holocríne
holocrinei
HOLOCRÍN, -Ă adj. (Despre secreții exocrine) Care, împreună cu celula secretorie, formează elementele componente ale secreției glandulare. [< fr. holocrine, cf. gr. holos – întreg, krinein – a secreta]. DOOM
holocrín (-lo-crin) adj. m., pl. holocríni; f. holocrínă, pl. holocríne
holocrinele
HOLOCRÍN, -Ă adj. (Despre secreții exocrine) Care, împreună cu celula secretorie, formează elementele componente ale secreției glandulare. [< fr. holocrine, cf. gr. holos – întreg, krinein – a secreta]. DOOM
holocrín (-lo-crin) adj. m., pl. holocríni; f. holocrínă, pl. holocríne
holocrinelor
HOLOCRÍN, -Ă adj. (Despre secreții exocrine) Care, împreună cu celula secretorie, formează elementele componente ale secreției glandulare. [< fr. holocrine, cf. gr. holos – întreg, krinein – a secreta]. DOOM
holocrín (-lo-crin) adj. m., pl. holocríni; f. holocrínă, pl. holocríne
holocrini
HOLOCRÍN, -Ă adj. (Despre secreții exocrine) Care, împreună cu celula secretorie, formează elementele componente ale secreției glandulare. [< fr. holocrine, cf. gr. holos – întreg, krinein – a secreta]. DOOM
holocrín (-lo-crin) adj. m., pl. holocríni; f. holocrínă, pl. holocríne
holocrinii
HOLOCRÍN, -Ă adj. (Despre secreții exocrine) Care, împreună cu celula secretorie, formează elementele componente ale secreției glandulare. [< fr. holocrine, cf. gr. holos – întreg, krinein – a secreta]. DOOM
holocrín (-lo-crin) adj. m., pl. holocríni; f. holocrínă, pl. holocríne
holocrinilor
HOLOCRÍN, -Ă adj. (Despre secreții exocrine) Care, împreună cu celula secretorie, formează elementele componente ale secreției glandulare. [< fr. holocrine, cf. gr. holos – întreg, krinein – a secreta]. DOOM
holocrín (-lo-crin) adj. m., pl. holocríni; f. holocrínă, pl. holocríne
holocrinul
HOLOCRÍN, -Ă adj. (Despre secreții exocrine) Care, împreună cu celula secretorie, formează elementele componente ale secreției glandulare. [< fr. holocrine, cf. gr. holos – întreg, krinein – a secreta]. DOOM
holocrín (-lo-crin) adj. m., pl. holocríni; f. holocrínă, pl. holocríne
holocrinului
HOLOCRÍN, -Ă adj. (Despre secreții exocrine) Care, împreună cu celula secretorie, formează elementele componente ale secreției glandulare. [< fr. holocrine, cf. gr. holos – întreg, krinein – a secreta]. DOOM
holocrín (-lo-crin) adj. m., pl. holocríni; f. holocrínă, pl. holocríne
holocristalin
HOLOCRISTALÍN, -Ă, holocristalini, -e, adj. (Despre structura rocilor intruzive și metamorfice) Care este în întregime cristalizat. – Din fr. holocristallin. DOOM
holocristalín (-lo-cris-) adj. m., pl. holocristalíni; f. holocristalínă, pl. holocristalíne
holocristalina
HOLOCRISTALÍN, -Ă, holocristalini, -e, adj. (Despre structura rocilor intruzive și metamorfice) Care este în întregime cristalizat. – Din fr. holocristallin. DOOM
holocristalín (-lo-cris-) adj. m., pl. holocristalíni; f. holocristalínă, pl. holocristalíne
holocristaline
HOLOCRISTALÍN, -Ă, holocristalini, -e, adj. (Despre structura rocilor intruzive și metamorfice) Care este în întregime cristalizat. – Din fr. holocristallin. DOOM
holocristalín (-lo-cris-) adj. m., pl. holocristalíni; f. holocristalínă, pl. holocristalíne
holocristalinei
HOLOCRISTALÍN, -Ă, holocristalini, -e, adj. (Despre structura rocilor intruzive și metamorfice) Care este în întregime cristalizat. – Din fr. holocristallin. DOOM
holocristalín (-lo-cris-) adj. m., pl. holocristalíni; f. holocristalínă, pl. holocristalíne
holocristalinele
HOLOCRISTALÍN, -Ă, holocristalini, -e, adj. (Despre structura rocilor intruzive și metamorfice) Care este în întregime cristalizat. – Din fr. holocristallin. DOOM
holocristalín (-lo-cris-) adj. m., pl. holocristalíni; f. holocristalínă, pl. holocristalíne
holocristalinelor
HOLOCRISTALÍN, -Ă, holocristalini, -e, adj. (Despre structura rocilor intruzive și metamorfice) Care este în întregime cristalizat. – Din fr. holocristallin. DOOM
holocristalín (-lo-cris-) adj. m., pl. holocristalíni; f. holocristalínă, pl. holocristalíne
holocristalini
HOLOCRISTALÍN, -Ă, holocristalini, -e, adj. (Despre structura rocilor intruzive și metamorfice) Care este în întregime cristalizat. – Din fr. holocristallin. DOOM
holocristalín (-lo-cris-) adj. m., pl. holocristalíni; f. holocristalínă, pl. holocristalíne
holocristalinii
HOLOCRISTALÍN, -Ă, holocristalini, -e, adj. (Despre structura rocilor intruzive și metamorfice) Care este în întregime cristalizat. – Din fr. holocristallin. DOOM
holocristalín (-lo-cris-) adj. m., pl. holocristalíni; f. holocristalínă, pl. holocristalíne
holocristalinilor
HOLOCRISTALÍN, -Ă, holocristalini, -e, adj. (Despre structura rocilor intruzive și metamorfice) Care este în întregime cristalizat. – Din fr. holocristallin. DOOM
holocristalín (-lo-cris-) adj. m., pl. holocristalíni; f. holocristalínă, pl. holocristalíne
holocristalinul
HOLOCRISTALÍN, -Ă, holocristalini, -e, adj. (Despre structura rocilor intruzive și metamorfice) Care este în întregime cristalizat. – Din fr. holocristallin. DOOM
holocristalín (-lo-cris-) adj. m., pl. holocristalíni; f. holocristalínă, pl. holocristalíne
holocristalinului
HOLOCRISTALÍN, -Ă, holocristalini, -e, adj. (Despre structura rocilor intruzive și metamorfice) Care este în întregime cristalizat. – Din fr. holocristallin. DOOM
holocristalín (-lo-cris-) adj. m., pl. holocristalíni; f. holocristalínă, pl. holocristalíne
holoedria
HOLOEDRÍE s.f. (Fiz.) Calitate a unui sistem cristalin de a prezenta simetrie maximă. [Pron. -lo-e-, gen. -iei, var. oloedrie s.f. / < fr. holoédrie]. DOOM
holoedríe (-e-dri-) s. f., art. holoedría, g.-d. holoedríi, art. holoedríei
holoedric
HOLOÉDRIC, -Ă adj. Referitor la holoedrie. [Pron. -lo-e-. / < fr. holoédrique].
holoedrica
HOLOÉDRIC, -Ă adj. Referitor la holoedrie. [Pron. -lo-e-. / < fr. holoédrique].
holoedrice
HOLOÉDRIC, -Ă adj. Referitor la holoedrie. [Pron. -lo-e-. / < fr. holoédrique].
holoedricei
HOLOÉDRIC, -Ă adj. Referitor la holoedrie. [Pron. -lo-e-. / < fr. holoédrique].
holoedricele
HOLOÉDRIC, -Ă adj. Referitor la holoedrie. [Pron. -lo-e-. / < fr. holoédrique].
holoedricelor
HOLOÉDRIC, -Ă adj. Referitor la holoedrie. [Pron. -lo-e-. / < fr. holoédrique].
holoedrici
HOLOÉDRIC, -Ă adj. Referitor la holoedrie. [Pron. -lo-e-. / < fr. holoédrique].
holoedricii
HOLOÉDRIC, -Ă adj. Referitor la holoedrie. [Pron. -lo-e-. / < fr. holoédrique].
holoedricilor
HOLOÉDRIC, -Ă adj. Referitor la holoedrie. [Pron. -lo-e-. / < fr. holoédrique].
holoedricul
HOLOÉDRIC, -Ă adj. Referitor la holoedrie. [Pron. -lo-e-. / < fr. holoédrique].
holoedricului
HOLOÉDRIC, -Ă adj. Referitor la holoedrie. [Pron. -lo-e-. / < fr. holoédrique].
holoedrie
HOLOEDRÍE s.f. (Fiz.) Calitate a unui sistem cristalin de a prezenta simetrie maximă. [Pron. -lo-e-, gen. -iei, var. oloedrie s.f. / < fr. holoédrie]. DOOM
holoedríe (-e-dri-) s. f., art. holoedría, g.-d. holoedríi, art. holoedríei
holoedriei
HOLOEDRÍE s.f. (Fiz.) Calitate a unui sistem cristalin de a prezenta simetrie maximă. [Pron. -lo-e-, gen. -iei, var. oloedrie s.f. / < fr. holoédrie]. DOOM
holoedríe (-e-dri-) s. f., art. holoedría, g.-d. holoedríi, art. holoedríei
holoedrii
HOLOEDRÍE s.f. (Fiz.) Calitate a unui sistem cristalin de a prezenta simetrie maximă. [Pron. -lo-e-, gen. -iei, var. oloedrie s.f. / < fr. holoédrie]. DOOM
holoedríe (-e-dri-) s. f., art. holoedría, g.-d. holoedríi, art. holoedríei
holofrastic
HOLOFRÁSTIC, -Ă, holofrastici, -ce, adj. (Despre limbi) În care o gândire, o frază se exprimă printr-un singur cuvânt. – Din fr. holophrastique. DOOM
holofrástic (-lo-fras-) adj. m., pl. holofrástici; f. holofrástică, pl. holofrástice
holofrastica
HOLOFRÁSTIC, -Ă, holofrastici, -ce, adj. (Despre limbi) În care o gândire, o frază se exprimă printr-un singur cuvânt. – Din fr. holophrastique. DOOM
holofrástic (-lo-fras-) adj. m., pl. holofrástici; f. holofrástică, pl. holofrástice
holofrastice
HOLOFRÁSTIC, -Ă, holofrastici, -ce, adj. (Despre limbi) În care o gândire, o frază se exprimă printr-un singur cuvânt. – Din fr. holophrastique. DOOM
holofrástic (-lo-fras-) adj. m., pl. holofrástici; f. holofrástică, pl. holofrástice
holofrasticei
HOLOFRÁSTIC, -Ă, holofrastici, -ce, adj. (Despre limbi) În care o gândire, o frază se exprimă printr-un singur cuvânt. – Din fr. holophrastique. DOOM
holofrástic (-lo-fras-) adj. m., pl. holofrástici; f. holofrástică, pl. holofrástice
holofrasticele
HOLOFRÁSTIC, -Ă, holofrastici, -ce, adj. (Despre limbi) În care o gândire, o frază se exprimă printr-un singur cuvânt. – Din fr. holophrastique. DOOM
holofrástic (-lo-fras-) adj. m., pl. holofrástici; f. holofrástică, pl. holofrástice
holofrasticelor
HOLOFRÁSTIC, -Ă, holofrastici, -ce, adj. (Despre limbi) În care o gândire, o frază se exprimă printr-un singur cuvânt. – Din fr. holophrastique. DOOM
holofrástic (-lo-fras-) adj. m., pl. holofrástici; f. holofrástică, pl. holofrástice
holofrastici
HOLOFRÁSTIC, -Ă, holofrastici, -ce, adj. (Despre limbi) În care o gândire, o frază se exprimă printr-un singur cuvânt. – Din fr. holophrastique. DOOM
holofrástic (-lo-fras-) adj. m., pl. holofrástici; f. holofrástică, pl. holofrástice
holofrasticii
HOLOFRÁSTIC, -Ă, holofrastici, -ce, adj. (Despre limbi) În care o gândire, o frază se exprimă printr-un singur cuvânt. – Din fr. holophrastique. DOOM
holofrástic (-lo-fras-) adj. m., pl. holofrástici; f. holofrástică, pl. holofrástice
holofrasticilor
HOLOFRÁSTIC, -Ă, holofrastici, -ce, adj. (Despre limbi) În care o gândire, o frază se exprimă printr-un singur cuvânt. – Din fr. holophrastique. DOOM
holofrástic (-lo-fras-) adj. m., pl. holofrástici; f. holofrástică, pl. holofrástice
holofrasticul
HOLOFRÁSTIC, -Ă, holofrastici, -ce, adj. (Despre limbi) În care o gândire, o frază se exprimă printr-un singur cuvânt. – Din fr. holophrastique. DOOM
holofrástic (-lo-fras-) adj. m., pl. holofrástici; f. holofrástică, pl. holofrástice
holofrasticului
HOLOFRÁSTIC, -Ă, holofrastici, -ce, adj. (Despre limbi) În care o gândire, o frază se exprimă printr-un singur cuvânt. – Din fr. holophrastique. DOOM
holofrástic (-lo-fras-) adj. m., pl. holofrástici; f. holofrástică, pl. holofrástice
hologamie
HOLOGAMÍE, hologamii, s. f. (Biol.) Fuzionare a doi indivizi unicelulari nediferențiați sexual. – Din engl. hologamy.
holografia
HOLOGRAFÍE, holografii, s. f. Procedeu de înregistrare a imaginii spațiale a unui obiect, care folosește lumina laserului atât pentru înregistrarea, cât și pentru privirea hologramei. – Din fr. holographie. DOOM
holografíe (-lo-gra-) s. f., art. holografía, g.-d. art. holografíei; pl. holografíi
holografic
HOLOGRÁFIC, -Ă, holografici, -ce, adj. De holografie. – Din fr. holographique.
holografica
HOLOGRÁFIC, -Ă, holografici, -ce, adj. De holografie. – Din fr. holographique.
holografice
HOLOGRÁFIC, -Ă, holografici, -ce, adj. De holografie. – Din fr. holographique.
holograficei
HOLOGRÁFIC, -Ă, holografici, -ce, adj. De holografie. – Din fr. holographique.
holograficele
HOLOGRÁFIC, -Ă, holografici, -ce, adj. De holografie. – Din fr. holographique.
holograficelor
HOLOGRÁFIC, -Ă, holografici, -ce, adj. De holografie. – Din fr. holographique.
holografici
HOLOGRÁFIC, -Ă, holografici, -ce, adj. De holografie. – Din fr. holographique.
holograficii
HOLOGRÁFIC, -Ă, holografici, -ce, adj. De holografie. – Din fr. holographique.
holograficilor
HOLOGRÁFIC, -Ă, holografici, -ce, adj. De holografie. – Din fr. holographique.
holograficul
HOLOGRÁFIC, -Ă, holografici, -ce, adj. De holografie. – Din fr. holographique.
holograficului
HOLOGRÁFIC, -Ă, holografici, -ce, adj. De holografie. – Din fr. holographique.
holografie
HOLOGRAFÍE, holografii, s. f. Procedeu de înregistrare a imaginii spațiale a unui obiect, care folosește lumina laserului atât pentru înregistrarea, cât și pentru privirea hologramei. – Din fr. holographie. DOOM
holografíe (-lo-gra-) s. f., art. holografía, g.-d. art. holografíei; pl. holografíi
holografiei
HOLOGRAFÍE, holografii, s. f. Procedeu de înregistrare a imaginii spațiale a unui obiect, care folosește lumina laserului atât pentru înregistrarea, cât și pentru privirea hologramei. – Din fr. holographie. DOOM
holografíe (-lo-gra-) s. f., art. holografía, g.-d. art. holografíei; pl. holografíi
holografii
HOLOGRAFÍE, holografii, s. f. Procedeu de înregistrare a imaginii spațiale a unui obiect, care folosește lumina laserului atât pentru înregistrarea, cât și pentru privirea hologramei. – Din fr. holographie. DOOM
holografíe (-lo-gra-) s. f., art. holografía, g.-d. art. holografíei; pl. holografíi
holografiile
HOLOGRAFÍE, holografii, s. f. Procedeu de înregistrare a imaginii spațiale a unui obiect, care folosește lumina laserului atât pentru înregistrarea, cât și pentru privirea hologramei. – Din fr. holographie. DOOM
holografíe (-lo-gra-) s. f., art. holografía, g.-d. art. holografíei; pl. holografíi
holografiilor
HOLOGRAFÍE, holografii, s. f. Procedeu de înregistrare a imaginii spațiale a unui obiect, care folosește lumina laserului atât pentru înregistrarea, cât și pentru privirea hologramei. – Din fr. holographie. DOOM
holografíe (-lo-gra-) s. f., art. holografía, g.-d. art. holografíei; pl. holografíi
holograma
HOLOGRÁMĂ, holograme, s. f. Placă fotografică pe care sunt înregistrate, sub forma unor dungi fine și paralele, atât amplitudinile undelor luminoase care vin de la un obiect, cât și fazele acestor unde. – Din fr. hologramme. DOOM
holográmă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. holográmei; pl. holográme
holograme
HOLOGRÁMĂ, holograme, s. f. Placă fotografică pe care sunt înregistrate, sub forma unor dungi fine și paralele, atât amplitudinile undelor luminoase care vin de la un obiect, cât și fazele acestor unde. – Din fr. hologramme. DOOM
holográmă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. holográmei; pl. holográme
hologramei
HOLOGRÁMĂ, holograme, s. f. Placă fotografică pe care sunt înregistrate, sub forma unor dungi fine și paralele, atât amplitudinile undelor luminoase care vin de la un obiect, cât și fazele acestor unde. – Din fr. hologramme. DOOM
holográmă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. holográmei; pl. holográme
hologramele
HOLOGRÁMĂ, holograme, s. f. Placă fotografică pe care sunt înregistrate, sub forma unor dungi fine și paralele, atât amplitudinile undelor luminoase care vin de la un obiect, cât și fazele acestor unde. – Din fr. hologramme. DOOM
holográmă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. holográmei; pl. holográme
hologramelor
HOLOGRÁMĂ, holograme, s. f. Placă fotografică pe care sunt înregistrate, sub forma unor dungi fine și paralele, atât amplitudinile undelor luminoase care vin de la un obiect, cât și fazele acestor unde. – Din fr. hologramme. DOOM
holográmă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. holográmei; pl. holográme
holometabola
HOLOMETÁBOLĂ, holometabole, adj. (Despre insecte) Care are metamorfoză completă, trecând prin stadiile de larvă, nimfă și adult. – Din fr. holométabole. DOOM
holometábolă adj. f., pl. holometábole
holometabole
HOLOMETÁBOLĂ, holometabole, adj. (Despre insecte) Care are metamorfoză completă, trecând prin stadiile de larvă, nimfă și adult. – Din fr. holométabole. DOOM
holometábolă adj. f., pl. holometábole
holometabolei
HOLOMETÁBOLĂ, holometabole, adj. (Despre insecte) Care are metamorfoză completă, trecând prin stadiile de larvă, nimfă și adult. – Din fr. holométabole. DOOM
holometábolă adj. f., pl. holometábole
holometabolele
HOLOMETÁBOLĂ, holometabole, adj. (Despre insecte) Care are metamorfoză completă, trecând prin stadiile de larvă, nimfă și adult. – Din fr. holométabole. DOOM
holometábolă adj. f., pl. holometábole
holometabolelor
HOLOMETÁBOLĂ, holometabole, adj. (Despre insecte) Care are metamorfoză completă, trecând prin stadiile de larvă, nimfă și adult. – Din fr. holométabole. DOOM
holometábolă adj. f., pl. holometábole
holongăr
HOLÓNGĂR s. m. v. holoangăr.
holoparazit
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparazit
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparazita
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparazita
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparazite
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparazite
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparazitei
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparazitei
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparazitele
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparazitele
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparazitelor
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparazitelor
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparazitul
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparazitul
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparazitului
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparazitului
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparaziți
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparaziți
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparaziții
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparaziții
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparaziților
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoparaziților
HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziți, -te, adj., s. m. și f. (Plantă lipsită de clorofilă) care trăiește parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. – Din fr. holoparasite. DOOM
holoparazít adj. m., s. m., pl. holoparazíți, adj. f., s. f. holoparazítă, pl. holoparazíte
holoschoenus
PIPIRÍG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase: a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brune-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori verzi închis (Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit (Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențele compuse din 1-4 globușoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.
holostea
IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.
holosteum
CUIȘÓRIȚĂ, cuișorițe, s. f. Plantă erbacee cu flori alburii sau roșcate și cu fructe capsule (Holosteum umbellatum). [Acc. și: cuișoríță. – Pr.: cu-i-] – Cuișor + suf. -iță.
holoturi
HOLOTÚRI s. f. pl. Clasă de animale marine din încrengătura echinodermelor, cu corpul alungit ca un castravete, fără schelet sau cu un schelet redus la cîteva plăci și noduri calcaroase tegumentare și cu o coroană de tentacule în jurul gurii.
holoturia
HOLOTÚRIE, holoturii, s. f. Echinoderm cu corpul moale și alungit; castravete-de-mare. – Din fr. holothurie, lat. holothuria. DOOM
holotúrie (-ri-e) s. f., art. holotúria (-ri-a), g.-d. art. holotúriei; pl. holotúrii, art. holotúriile (-ri-i-)
holoturid
HOLOTURÍD, holoturide, s. n. (La pl.) Clasă de animale marine fără schelet sau cu scheletul redus la plăci calcaroase tegumentare și cu o coroană de tentacule în jurul gurii; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. holothuride. DOOM
holoturíd s. n., pl. holoturíde
holoturide
HOLOTURÍD, holoturide, s. n. (La pl.) Clasă de animale marine fără schelet sau cu scheletul redus la plăci calcaroase tegumentare și cu o coroană de tentacule în jurul gurii; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. holothuride. DOOM
holoturíd s. n., pl. holoturíde
holoturidele
HOLOTURÍD, holoturide, s. n. (La pl.) Clasă de animale marine fără schelet sau cu scheletul redus la plăci calcaroase tegumentare și cu o coroană de tentacule în jurul gurii; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. holothuride. DOOM
holoturíd s. n., pl. holoturíde
holoturidelor
HOLOTURÍD, holoturide, s. n. (La pl.) Clasă de animale marine fără schelet sau cu scheletul redus la plăci calcaroase tegumentare și cu o coroană de tentacule în jurul gurii; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. holothuride. DOOM
holoturíd s. n., pl. holoturíde
holoturidul
HOLOTURÍD, holoturide, s. n. (La pl.) Clasă de animale marine fără schelet sau cu scheletul redus la plăci calcaroase tegumentare și cu o coroană de tentacule în jurul gurii; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. holothuride. DOOM
holoturíd s. n., pl. holoturíde
holoturidului
HOLOTURÍD, holoturide, s. n. (La pl.) Clasă de animale marine fără schelet sau cu scheletul redus la plăci calcaroase tegumentare și cu o coroană de tentacule în jurul gurii; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. holothuride. DOOM
holoturíd s. n., pl. holoturíde
holoturie
HOLOTÚRIE, holoturii, s. f. Echinoderm cu corpul moale și alungit; castravete-de-mare. – Din fr. holothurie, lat. holothuria. DOOM
holotúrie (-ri-e) s. f., art. holotúria (-ri-a), g.-d. art. holotúriei; pl. holotúrii, art. holotúriile (-ri-i-)
holoturiei
HOLOTÚRIE, holoturii, s. f. Echinoderm cu corpul moale și alungit; castravete-de-mare. – Din fr. holothurie, lat. holothuria. DOOM
holotúrie (-ri-e) s. f., art. holotúria (-ri-a), g.-d. art. holotúriei; pl. holotúrii, art. holotúriile (-ri-i-)
holoturii
HOLOTÚRIE, holoturii, s. f. Echinoderm cu corpul moale și alungit; castravete-de-mare. – Din fr. holothurie, lat. holothuria. DOOM
holotúrie (-ri-e) s. f., art. holotúria (-ri-a), g.-d. art. holotúriei; pl. holotúrii, art. holotúriile (-ri-i-)
holoturiile
HOLOTÚRIE, holoturii, s. f. Echinoderm cu corpul moale și alungit; castravete-de-mare. – Din fr. holothurie, lat. holothuria. DOOM
holotúrie (-ri-e) s. f., art. holotúria (-ri-a), g.-d. art. holotúriei; pl. holotúrii, art. holotúriile (-ri-i-)
holoturiilor
HOLOTÚRIE, holoturii, s. f. Echinoderm cu corpul moale și alungit; castravete-de-mare. – Din fr. holothurie, lat. holothuria. DOOM
holotúrie (-ri-e) s. f., art. holotúria (-ri-a), g.-d. art. holotúriei; pl. holotúrii, art. holotúriile (-ri-i-)
holtei
HOLTÉI1, holtei, s. m. Bărbat necăsătorit; burlac, becher, celibatar. ♦ (Rar) Tânăr bun de însurat; flăcău. – Din ucr. holtjaj. DOOM
holteí2 (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. holteiésc, imperf. 3 sg. holteiá; conj. prez. 3 să holteiáscă
holtei
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteia
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteia
HOLTEÍE s. f. (Înv. și reg.) Viață de holtei1; timpul cât cineva este holtei1; burlăcie. – Holtei1 + suf. -ie. DOOM
holteíe (înv., reg.) s. f., art. holteía, g.-d. holteíi, art. holteíei
holteiai
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteiam
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteiască
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteiau
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteiaș
HOLTEIÁȘ, holteiași, s. m. Diminutiv al lui holtei1. [Pr.: -te-iaș] – Holtei1 + suf. -aș. DOOM
holteiáș s. m., pl. holteiáși
holteiași
HOLTEIÁȘ, holteiași, s. m. Diminutiv al lui holtei1. [Pr.: -te-iaș] – Holtei1 + suf. -aș. DOOM
holteiáș s. m., pl. holteiáși
holteiașii
HOLTEIÁȘ, holteiași, s. m. Diminutiv al lui holtei1. [Pr.: -te-iaș] – Holtei1 + suf. -aș. DOOM
holteiáș s. m., pl. holteiáși
holteiașilor
HOLTEIÁȘ, holteiași, s. m. Diminutiv al lui holtei1. [Pr.: -te-iaș] – Holtei1 + suf. -aș. DOOM
holteiáș s. m., pl. holteiáși
holteiașul
HOLTEIÁȘ, holteiași, s. m. Diminutiv al lui holtei1. [Pr.: -te-iaș] – Holtei1 + suf. -aș. DOOM
holteiáș s. m., pl. holteiáși
holteiașului
HOLTEIÁȘ, holteiași, s. m. Diminutiv al lui holtei1. [Pr.: -te-iaș] – Holtei1 + suf. -aș. DOOM
holteiáș s. m., pl. holteiáși
holteiați
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteie
HOLTEÍE s. f. (Înv. și reg.) Viață de holtei1; timpul cât cineva este holtei1; burlăcie. – Holtei1 + suf. -ie. DOOM
holteíe (înv., reg.) s. f., art. holteía, g.-d. holteíi, art. holteíei
holteiei
HOLTEÍE s. f. (Înv. și reg.) Viață de holtei1; timpul cât cineva este holtei1; burlăcie. – Holtei1 + suf. -ie. DOOM
holteíe (înv., reg.) s. f., art. holteía, g.-d. holteíi, art. holteíei
holteiesc
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteiește
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteiești
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteii
HOLTÉI1, holtei, s. m. Bărbat necăsătorit; burlac, becher, celibatar. ♦ (Rar) Tânăr bun de însurat; flăcău. – Din ucr. holtjaj. DOOM
holteí2 (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. holteiésc, imperf. 3 sg. holteiá; conj. prez. 3 să holteiáscă
holteii
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteii
HOLTEÍE s. f. (Înv. și reg.) Viață de holtei1; timpul cât cineva este holtei1; burlăcie. – Holtei1 + suf. -ie. DOOM
holteíe (înv., reg.) s. f., art. holteía, g.-d. holteíi, art. holteíei
holteilor
HOLTÉI1, holtei, s. m. Bărbat necăsătorit; burlac, becher, celibatar. ♦ (Rar) Tânăr bun de însurat; flăcău. – Din ucr. holtjaj. DOOM
holteí2 (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. holteiésc, imperf. 3 sg. holteiá; conj. prez. 3 să holteiáscă
holteim
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteind
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteire
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteire
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteiră
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteirăm
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteirăți
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteise
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteisem
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteiseră
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteiserăm
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteiserăți
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteiseși
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteiseți
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteit
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteiul
HOLTÉI1, holtei, s. m. Bărbat necăsătorit; burlac, becher, celibatar. ♦ (Rar) Tânăr bun de însurat; flăcău. – Din ucr. holtjaj. DOOM
holteí2 (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. holteiésc, imperf. 3 sg. holteiá; conj. prez. 3 să holteiáscă
holteiului
HOLTÉI1, holtei, s. m. Bărbat necăsătorit; burlac, becher, celibatar. ♦ (Rar) Tânăr bun de însurat; flăcău. – Din ucr. holtjaj. DOOM
holteí2 (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. holteiésc, imperf. 3 sg. holteiá; conj. prez. 3 să holteiáscă
holteiși
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holteiți
HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.
holul
HOL, holuri, s. n. Încăpere (de trecere) care face legătura între intrare și celelalte camere ale apartamentului, clădirii etc. – Din fr., engl. hall. DOOM
hol s. n., pl. hóluri
holului
HOL, holuri, s. n. Încăpere (de trecere) care face legătura între intrare și celelalte camere ale apartamentului, clădirii etc. – Din fr., engl. hall. DOOM
hol s. n., pl. hóluri
holuri
HOL, holuri, s. n. Încăpere (de trecere) care face legătura între intrare și celelalte camere ale apartamentului, clădirii etc. – Din fr., engl. hall. DOOM
hol s. n., pl. hóluri
holurile
HOL, holuri, s. n. Încăpere (de trecere) care face legătura între intrare și celelalte camere ale apartamentului, clădirii etc. – Din fr., engl. hall. DOOM
hol s. n., pl. hóluri
holurilor
HOL, holuri, s. n. Încăpere (de trecere) care face legătura între intrare și celelalte camere ale apartamentului, clădirii etc. – Din fr., engl. hall. DOOM
hol s. n., pl. hóluri
holă
HÓLĂ, hole, s. f. (Reg.) Javră, potaie.
homar
HOMÁR, homari, s. m. Crustaceu marin cu zece picioare, comestibil, asemănător cu racul (Homarus vulgaris). – Din fr. homard. DOOM
homár s. m., pl. homári
homari
HOMÁR, homari, s. m. Crustaceu marin cu zece picioare, comestibil, asemănător cu racul (Homarus vulgaris). – Din fr. homard. DOOM
homár s. m., pl. homári
homarii
HOMÁR, homari, s. m. Crustaceu marin cu zece picioare, comestibil, asemănător cu racul (Homarus vulgaris). – Din fr. homard. DOOM
homár s. m., pl. homári
homarilor
HOMÁR, homari, s. m. Crustaceu marin cu zece picioare, comestibil, asemănător cu racul (Homarus vulgaris). – Din fr. homard. DOOM
homár s. m., pl. homári
homarul
HOMÁR, homari, s. m. Crustaceu marin cu zece picioare, comestibil, asemănător cu racul (Homarus vulgaris). – Din fr. homard. DOOM
homár s. m., pl. homári
homarului
HOMÁR, homari, s. m. Crustaceu marin cu zece picioare, comestibil, asemănător cu racul (Homarus vulgaris). – Din fr. homard. DOOM
homár s. m., pl. homári
homarus
HOMÁR, homari, s. m. Crustaceu marin cu zece picioare, comestibil, asemănător cu racul (Homarus vulgaris). – Din fr. homard.
homeless
HOMELESS, homeless, s. m. (Englezism) Persoană fără locuință. [Pr.: hắŭmles] – Cuv. engl. DOOM
homeless (angl.) [pron. hắŭmles] s. m., art. homelessul; pl. homeless
homeo
HOMEO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „asemănător”. [Pron. -me-o-, var. omeo-. / < fr. homéo-, cf. gr. homoios].
homeocromie
HOMOCROMÍE s. f. Adaptare a unor specii de animale, prin culoare și forma corpului, la mediul în care trăiesc, folosită ca mijloc de apărare. – Din fr. homochromie. DOOM
homocromíe (-mo-cro-) s. f., art. homocromía, g.-d. homocromíi, art. homocromíei
homeomeri
HOMEOMÉRI s.m.pl. (Fil.) Termen folosit de filozoful grec Anaxagoras pentru a desemna cele mai mici particule materiale, infinit divizibile, ale corpurilor, care, după el, conțineau în sine toate calitățile posibile. [Pron. -me-o-. / < fr. homéoméries, cf. lat. homeomeria, gr. homoiomereia].
homeomorfism
OMEOMORFÍSM s. n. v. homeomorfism.
homeomorfismul
OMEOMORFÍSM s. n. v. homeomorfism.
homeomorfismului
OMEOMORFÍSM s. n. v. homeomorfism.
homeopat
HOMEOPÁT, -Ă, homeopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în homeopatie; adept al homeopatiei. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathe. DOOM
homeopátă (-me-o-) s. f., g.-d. art. homeopátei; pl. homeopáte
homeopata
HOMEOPÁT, -Ă, homeopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în homeopatie; adept al homeopatiei. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathe. DOOM
homeopátă (-me-o-) s. f., g.-d. art. homeopátei; pl. homeopáte
homeopate
HOMEOPÁT, -Ă, homeopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în homeopatie; adept al homeopatiei. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathe. DOOM
homeopátă (-me-o-) s. f., g.-d. art. homeopátei; pl. homeopáte
homeopatei
HOMEOPÁT, -Ă, homeopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în homeopatie; adept al homeopatiei. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathe. DOOM
homeopátă (-me-o-) s. f., g.-d. art. homeopátei; pl. homeopáte
homeopatele
HOMEOPÁT, -Ă, homeopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în homeopatie; adept al homeopatiei. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathe. DOOM
homeopátă (-me-o-) s. f., g.-d. art. homeopátei; pl. homeopáte
homeopatelor
HOMEOPÁT, -Ă, homeopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în homeopatie; adept al homeopatiei. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathe. DOOM
homeopátă (-me-o-) s. f., g.-d. art. homeopátei; pl. homeopáte
homeopatia
HOMEOPATÍE s. f. Doctrină terapeutică bazată pe administrarea în doze foarte mici a substanțelor care, în doze mari, ar provoca simptomele bolii respective. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathie. DOOM
homeopatíe (-me-o-) s. f., art. homeopatía, g.-d. homeopatíi, art. homeopatíei
homeopatic
HOMEOPÁTIC, -Ă, homeopatici, -ce, adj. De homeopatie, privitor la homeopatie. ◊ Doză homeopatică = medicament prescris în cantitate foarte mică. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathique. DOOM
homeopátic (-me-o-) adj. m., pl. homeopátici; f. homeopátică, pl. homeopátice
homeopatica
HOMEOPÁTIC, -Ă, homeopatici, -ce, adj. De homeopatie, privitor la homeopatie. ◊ Doză homeopatică = medicament prescris în cantitate foarte mică. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathique. DOOM
homeopátic (-me-o-) adj. m., pl. homeopátici; f. homeopátică, pl. homeopátice
homeopatice
HOMEOPÁTIC, -Ă, homeopatici, -ce, adj. De homeopatie, privitor la homeopatie. ◊ Doză homeopatică = medicament prescris în cantitate foarte mică. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathique. DOOM
homeopátic (-me-o-) adj. m., pl. homeopátici; f. homeopátică, pl. homeopátice
homeopaticei
HOMEOPÁTIC, -Ă, homeopatici, -ce, adj. De homeopatie, privitor la homeopatie. ◊ Doză homeopatică = medicament prescris în cantitate foarte mică. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathique. DOOM
homeopátic (-me-o-) adj. m., pl. homeopátici; f. homeopátică, pl. homeopátice
homeopaticele
HOMEOPÁTIC, -Ă, homeopatici, -ce, adj. De homeopatie, privitor la homeopatie. ◊ Doză homeopatică = medicament prescris în cantitate foarte mică. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathique. DOOM
homeopátic (-me-o-) adj. m., pl. homeopátici; f. homeopátică, pl. homeopátice
homeopaticelor
HOMEOPÁTIC, -Ă, homeopatici, -ce, adj. De homeopatie, privitor la homeopatie. ◊ Doză homeopatică = medicament prescris în cantitate foarte mică. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathique. DOOM
homeopátic (-me-o-) adj. m., pl. homeopátici; f. homeopátică, pl. homeopátice
homeopatici
HOMEOPÁTIC, -Ă, homeopatici, -ce, adj. De homeopatie, privitor la homeopatie. ◊ Doză homeopatică = medicament prescris în cantitate foarte mică. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathique. DOOM
homeopátic (-me-o-) adj. m., pl. homeopátici; f. homeopátică, pl. homeopátice
homeopaticii
HOMEOPÁTIC, -Ă, homeopatici, -ce, adj. De homeopatie, privitor la homeopatie. ◊ Doză homeopatică = medicament prescris în cantitate foarte mică. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathique. DOOM
homeopátic (-me-o-) adj. m., pl. homeopátici; f. homeopátică, pl. homeopátice
homeopaticilor
HOMEOPÁTIC, -Ă, homeopatici, -ce, adj. De homeopatie, privitor la homeopatie. ◊ Doză homeopatică = medicament prescris în cantitate foarte mică. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathique. DOOM
homeopátic (-me-o-) adj. m., pl. homeopátici; f. homeopátică, pl. homeopátice
homeopaticul
HOMEOPÁTIC, -Ă, homeopatici, -ce, adj. De homeopatie, privitor la homeopatie. ◊ Doză homeopatică = medicament prescris în cantitate foarte mică. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathique. DOOM
homeopátic (-me-o-) adj. m., pl. homeopátici; f. homeopátică, pl. homeopátice
homeopaticului
HOMEOPÁTIC, -Ă, homeopatici, -ce, adj. De homeopatie, privitor la homeopatie. ◊ Doză homeopatică = medicament prescris în cantitate foarte mică. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathique. DOOM
homeopátic (-me-o-) adj. m., pl. homeopátici; f. homeopátică, pl. homeopátice
homeopatie
HOMEOPATÍE s. f. Doctrină terapeutică bazată pe administrarea în doze foarte mici a substanțelor care, în doze mari, ar provoca simptomele bolii respective. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathie. DOOM
homeopatíe (-me-o-) s. f., art. homeopatía, g.-d. homeopatíi, art. homeopatíei
homeopatiei
HOMEOPATÍE s. f. Doctrină terapeutică bazată pe administrarea în doze foarte mici a substanțelor care, în doze mari, ar provoca simptomele bolii respective. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathie. DOOM
homeopatíe (-me-o-) s. f., art. homeopatía, g.-d. homeopatíi, art. homeopatíei
homeopatii
HOMEOPATÍE s. f. Doctrină terapeutică bazată pe administrarea în doze foarte mici a substanțelor care, în doze mari, ar provoca simptomele bolii respective. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathie. DOOM
homeopatíe (-me-o-) s. f., art. homeopatía, g.-d. homeopatíi, art. homeopatíei
homeopatiile
HOMEOPATÍE s. f. Doctrină terapeutică bazată pe administrarea în doze foarte mici a substanțelor care, în doze mari, ar provoca simptomele bolii respective. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathie. DOOM
homeopatíe (-me-o-) s. f., art. homeopatía, g.-d. homeopatíi, art. homeopatíei
homeopatiilor
HOMEOPATÍE s. f. Doctrină terapeutică bazată pe administrarea în doze foarte mici a substanțelor care, în doze mari, ar provoca simptomele bolii respective. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathie. DOOM
homeopatíe (-me-o-) s. f., art. homeopatía, g.-d. homeopatíi, art. homeopatíei
homeopatul
HOMEOPÁT, -Ă, homeopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în homeopatie; adept al homeopatiei. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathe. DOOM
homeopátă (-me-o-) s. f., g.-d. art. homeopátei; pl. homeopáte
homeopatului
HOMEOPÁT, -Ă, homeopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în homeopatie; adept al homeopatiei. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathe. DOOM
homeopátă (-me-o-) s. f., g.-d. art. homeopátei; pl. homeopáte
homeopați
HOMEOPÁT, -Ă, homeopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în homeopatie; adept al homeopatiei. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathe. DOOM
homeopátă (-me-o-) s. f., g.-d. art. homeopátei; pl. homeopáte
homeopații
HOMEOPÁT, -Ă, homeopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în homeopatie; adept al homeopatiei. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathe. DOOM
homeopátă (-me-o-) s. f., g.-d. art. homeopátei; pl. homeopáte
homeopaților
HOMEOPÁT, -Ă, homeopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în homeopatie; adept al homeopatiei. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathe. DOOM
homeopátă (-me-o-) s. f., g.-d. art. homeopátei; pl. homeopáte
homeoplastie
HOMEOPLASTÍE s.f. v. homoplastie.
homeoplazia
HOMEOPLAZÍE s.f. (Biol.) Dezvoltare a unui țesut asemănător țesutului normal. [Gen. -iei. / fr. homéoplasie, cf. gr. homoios – asemănător, plassein – a forma]. DOOM
homeoplazíe (-me-o-pla-) s. f., art. homeoplazía, g.-d. homeoplazíi, art. homeoplazíei
homeoplazie
HOMEOPLAZÍE s.f. (Biol.) Dezvoltare a unui țesut asemănător țesutului normal. [Gen. -iei. / fr. homéoplasie, cf. gr. homoios – asemănător, plassein – a forma]. DOOM
homeoplazíe (-me-o-pla-) s. f., art. homeoplazía, g.-d. homeoplazíi, art. homeoplazíei
homeoplaziei
HOMEOPLAZÍE s.f. (Biol.) Dezvoltare a unui țesut asemănător țesutului normal. [Gen. -iei. / fr. homéoplasie, cf. gr. homoios – asemănător, plassein – a forma]. DOOM
homeoplazíe (-me-o-pla-) s. f., art. homeoplazía, g.-d. homeoplazíi, art. homeoplazíei
homeoplazii
HOMEOPLAZÍE s.f. (Biol.) Dezvoltare a unui țesut asemănător țesutului normal. [Gen. -iei. / fr. homéoplasie, cf. gr. homoios – asemănător, plassein – a forma]. DOOM
homeoplazíe (-me-o-pla-) s. f., art. homeoplazía, g.-d. homeoplazíi, art. homeoplazíei
homeoproforon
HOMEOPROFORÓN s.n. (Lit.) Aliterație. [Pron. -me-o-. / cf. fr. homéoprophorone, gr. homeoprophoron].
homeoptoton
HOMEOPTOTÓN s.n. v. homeoptotă.
homeoptotă
HOMEOPTÓTĂ s.f. Homeoteleută. [Var. homeoptoton s.n. / < fr. homéoptote, gr. homoloptoton].
homeostat
HOMEOSTÁT, homeostate, s. n. Sistem cibernetic cu autoorganizare pe principiul căutării statistice a regimului de funcționare stabilă. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostat.
homeostate
HOMEOSTÁT, homeostate, s. n. Sistem cibernetic cu autoorganizare pe principiul căutării statistice a regimului de funcționare stabilă. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostat.
homeostatele
HOMEOSTÁT, homeostate, s. n. Sistem cibernetic cu autoorganizare pe principiul căutării statistice a regimului de funcționare stabilă. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostat.
homeostatelor
HOMEOSTÁT, homeostate, s. n. Sistem cibernetic cu autoorganizare pe principiul căutării statistice a regimului de funcționare stabilă. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostat.
homeostatic
HOMEOSTÁTIC, – Ă adj. Referitor la homeostazie. [< fr. homéostatique].
homeostatica
HOMEOSTÁTIC, – Ă adj. Referitor la homeostazie. [< fr. homéostatique].
homeostatice
HOMEOSTÁTIC, – Ă adj. Referitor la homeostazie. [< fr. homéostatique].
homeostaticei
HOMEOSTÁTIC, – Ă adj. Referitor la homeostazie. [< fr. homéostatique].
homeostaticele
HOMEOSTÁTIC, – Ă adj. Referitor la homeostazie. [< fr. homéostatique].
homeostaticelor
HOMEOSTÁTIC, – Ă adj. Referitor la homeostazie. [< fr. homéostatique].
homeostatici
HOMEOSTÁTIC, – Ă adj. Referitor la homeostazie. [< fr. homéostatique].
homeostaticii
HOMEOSTÁTIC, – Ă adj. Referitor la homeostazie. [< fr. homéostatique].
homeostaticilor
HOMEOSTÁTIC, – Ă adj. Referitor la homeostazie. [< fr. homéostatique].
homeostaticul
HOMEOSTÁTIC, – Ă adj. Referitor la homeostazie. [< fr. homéostatique].
homeostaticului
HOMEOSTÁTIC, – Ă adj. Referitor la homeostazie. [< fr. homéostatique].
homeostatul
HOMEOSTÁT, homeostate, s. n. Sistem cibernetic cu autoorganizare pe principiul căutării statistice a regimului de funcționare stabilă. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostat.
homeostatului
HOMEOSTÁT, homeostate, s. n. Sistem cibernetic cu autoorganizare pe principiul căutării statistice a regimului de funcționare stabilă. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostat.
homeostaza
HOMEOSTÁZĂ, homeostaze, s. f. Proprietate a organismului de a menține, în limite foarte apropiate, constantele (3) mediului intern; homeostazie. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostase. DOOM
!homeostáză (-me-os-ta-/-o-sta-) s. f., g.-d. art. homeostázei, pl. homeostáze
homeostaze
HOMEOSTÁZĂ, homeostaze, s. f. Proprietate a organismului de a menține, în limite foarte apropiate, constantele (3) mediului intern; homeostazie. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostase. DOOM
!homeostáză (-me-os-ta-/-o-sta-) s. f., g.-d. art. homeostázei, pl. homeostáze
homeostazei
HOMEOSTÁZĂ, homeostaze, s. f. Proprietate a organismului de a menține, în limite foarte apropiate, constantele (3) mediului intern; homeostazie. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostase. DOOM
!homeostáză (-me-os-ta-/-o-sta-) s. f., g.-d. art. homeostázei, pl. homeostáze
homeostazele
HOMEOSTÁZĂ, homeostaze, s. f. Proprietate a organismului de a menține, în limite foarte apropiate, constantele (3) mediului intern; homeostazie. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostase. DOOM
!homeostáză (-me-os-ta-/-o-sta-) s. f., g.-d. art. homeostázei, pl. homeostáze
homeostazelor
HOMEOSTÁZĂ, homeostaze, s. f. Proprietate a organismului de a menține, în limite foarte apropiate, constantele (3) mediului intern; homeostazie. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostase. DOOM
!homeostáză (-me-os-ta-/-o-sta-) s. f., g.-d. art. homeostázei, pl. homeostáze
homeostazia
HOMEOSTAZÍE s. f. (Biol.) Homeostază. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostasie. DOOM
!homeostazíe (-me-os-ta-/-o-sta-) s. f., art. homeostazía, g.-d. homeostazíi, art. homeostazíei
homeostazie
HOMEOSTAZÍE s. f. (Biol.) Homeostază. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostasie. DOOM
!homeostazíe (-me-os-ta-/-o-sta-) s. f., art. homeostazía, g.-d. homeostazíi, art. homeostazíei
homeostaziei
HOMEOSTAZÍE s. f. (Biol.) Homeostază. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostasie. DOOM
!homeostazíe (-me-os-ta-/-o-sta-) s. f., art. homeostazía, g.-d. homeostazíi, art. homeostazíei
homeostazii
HOMEOSTAZÍE s. f. (Biol.) Homeostază. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostasie. DOOM
!homeostazíe (-me-os-ta-/-o-sta-) s. f., art. homeostazía, g.-d. homeostazíi, art. homeostazíei
homeostaziile
HOMEOSTAZÍE s. f. (Biol.) Homeostază. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostasie. DOOM
!homeostazíe (-me-os-ta-/-o-sta-) s. f., art. homeostazía, g.-d. homeostazíi, art. homeostazíei
homeostaziilor
HOMEOSTAZÍE s. f. (Biol.) Homeostază. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostasie. DOOM
!homeostazíe (-me-os-ta-/-o-sta-) s. f., art. homeostazía, g.-d. homeostazíi, art. homeostazíei
homeoteleuton
HOMEOTELEUTÓN s.n. v. homeoteleută.
homeoteleută
HOMEOTELEÚTĂ s.f. Figură de sintaxă poetică, constând în potrivirea fonică a ultimelor silabe a două cuvinte învecinate; homeoptotă. [Pron. -me-o-te-le-u-, var. homeoteleuton s.n. / < fr. homéotéleute, cf. gr. homoioteleuton].
homeoterm
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeoterm
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeoterma
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeoterma
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeoterme
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeoterme
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeotermei
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeotermei
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeotermele
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeotermele
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeotermelor
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeotermelor
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeotermi
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeotermi
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeotermia
HOMEOTERMÍE s. f. Proprietate a unor animale de a fi homeoterme. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéothermie. DOOM
homeotermíe (-me-o-) s. f., art. homeotermía, g.-d. homeotermíi, art. homeotermíei
homeotermie
HOMEOTERMÍE s. f. Proprietate a unor animale de a fi homeoterme. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéothermie. DOOM
homeotermíe (-me-o-) s. f., art. homeotermía, g.-d. homeotermíi, art. homeotermíei
homeotermiei
HOMEOTERMÍE s. f. Proprietate a unor animale de a fi homeoterme. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéothermie. DOOM
homeotermíe (-me-o-) s. f., art. homeotermía, g.-d. homeotermíi, art. homeotermíei
homeotermii
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeotermii
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeotermii
HOMEOTERMÍE s. f. Proprietate a unor animale de a fi homeoterme. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéothermie. DOOM
homeotermíe (-me-o-) s. f., art. homeotermía, g.-d. homeotermíi, art. homeotermíei
homeotermilor
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeotermilor
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeotermul
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeotermul
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeotermului
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeotermului
HOMEOTÉRM, -Ă, homeotermi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care își păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variațiile temperaturii externe. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéotherme. DOOM
homeotérm (-me-o-) adj. m., s. m., pl. homeotérmi; adj. f., s. f., pl. homeotérme
homeric
OMÉRIC, -Ă adj. v. homeric. DOOM
homéric adj. m., pl. homérici; f. homérică, pl. homérice
homerica
OMÉRIC, -Ă adj. v. homeric. DOOM
homéric adj. m., pl. homérici; f. homérică, pl. homérice
homerice
OMÉRIC, -Ă adj. v. homeric. DOOM
homéric adj. m., pl. homérici; f. homérică, pl. homérice
homericei
OMÉRIC, -Ă adj. v. homeric. DOOM
homéric adj. m., pl. homérici; f. homérică, pl. homérice
homericele
OMÉRIC, -Ă adj. v. homeric. DOOM
homéric adj. m., pl. homérici; f. homérică, pl. homérice
homericelor
OMÉRIC, -Ă adj. v. homeric. DOOM
homéric adj. m., pl. homérici; f. homérică, pl. homérice
homerici
OMÉRIC, -Ă adj. v. homeric. DOOM
homéric adj. m., pl. homérici; f. homérică, pl. homérice
homericii
OMÉRIC, -Ă adj. v. homeric. DOOM
homéric adj. m., pl. homérici; f. homérică, pl. homérice
homericilor
OMÉRIC, -Ă adj. v. homeric. DOOM
homéric adj. m., pl. homérici; f. homérică, pl. homérice
homericul
OMÉRIC, -Ă adj. v. homeric. DOOM
homéric adj. m., pl. homérici; f. homérică, pl. homérice
homericului
OMÉRIC, -Ă adj. v. homeric. DOOM
homéric adj. m., pl. homérici; f. homérică, pl. homérice
homerism
HOMERÍSM s.n. Caracter particular limbii lui Homer. [< fr. homérique].
homerismul
HOMERÍSM s.n. Caracter particular limbii lui Homer. [< fr. homérique].
homerismului
HOMERÍSM s.n. Caracter particular limbii lui Homer. [< fr. homérique].
homeriza
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizai
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizam
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizare
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizară
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizarăm
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizarăți
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizase
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizasem
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizaseră
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizaserăm
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizaserăți
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizaseși
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizaseți
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizat
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizau
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizași
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizați
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizează
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizez
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizeze
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizezi
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizi
HOMERÍZI s.m.pl. Rapsozi și poeți epici greci care au contribuit la transmiterea și la definitivarea epopeilor homerice. ♦ Poeți care imită stilul poeziei lui Homer. [Sg. homerid. / < fr. homérides].
homerizând
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homerizînd
HOMERIZÁ vb. I. tr. A da un caracter homeric. [Cf. it. omerizzare].
homespun
HÓMESPUN s.n. Tip de țesătură pentru stofe de lână care imită lucrul în războiul de casă. [< engl. homespun].
homicid
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicid
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicid
HOMICÍD2, homicide, s. n. Omor, crimă, asasinat. [Pl. și: homiciduri] – Din fr. homicide. DOOM
!homicíd2 (crimă) s. n., pl. homicíde
homicida
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicida
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicide
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicide
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicidei
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicidei
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicidele
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicidele
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicidelor
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicidelor
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicidul
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicidul
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicidul
HOMICÍD2, homicide, s. n. Omor, crimă, asasinat. [Pl. și: homiciduri] – Din fr. homicide. DOOM
!homicíd2 (crimă) s. n., pl. homicíde
homicidului
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicidului
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicidului
HOMICÍD2, homicide, s. n. Omor, crimă, asasinat. [Pl. și: homiciduri] – Din fr. homicide. DOOM
!homicíd2 (crimă) s. n., pl. homicíde
homiciduri
HOMICÍD2, homicide, s. n. Omor, crimă, asasinat. [Pl. și: homiciduri] – Din fr. homicide. DOOM
!homicíd2 (crimă) s. n., pl. homicíde
homicidurile
HOMICÍD2, homicide, s. n. Omor, crimă, asasinat. [Pl. și: homiciduri] – Din fr. homicide. DOOM
!homicíd2 (crimă) s. n., pl. homicíde
homicidurilor
HOMICÍD2, homicide, s. n. Omor, crimă, asasinat. [Pl. și: homiciduri] – Din fr. homicide. DOOM
!homicíd2 (crimă) s. n., pl. homicíde
homicizi
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicizi
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicizii
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicizii
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicizilor
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
homicizilor
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
hominid
HOMINÍDE s.n.pl. Gen de hominieni, cuprinzând specia homo-sapiens, din care face parte omul actual. [Sg. hominíd. / < fr. hominidés, cf. it. ominidi, germ. Hominiden < lat. homo – om]. DOOM
hominíd s. m., pl. hominízi
hominid
HOMINÍD, hominizi, s. m. (La pl.) Familie de primate cuprinzând omul și precursorii săi fosili din perioada cuaternară (Hominidae); (și la sg.) reprezentant al acestei familii. – Din fr. hominide.
hominidul
HOMINÍD, hominizi, s. m. (La pl.) Familie de primate cuprinzând omul și precursorii săi fosili din perioada cuaternară (Hominidae); (și la sg.) reprezentant al acestei familii. – Din fr. hominide.
hominidului
HOMINÍD, hominizi, s. m. (La pl.) Familie de primate cuprinzând omul și precursorii săi fosili din perioada cuaternară (Hominidae); (și la sg.) reprezentant al acestei familii. – Din fr. hominide.
hominieni
HOMINIÉNI s.m.pl. Familie de primate având ca tip omul și care cuprinde formele fosile intermediare de la antropoide la omul actual. [Sg. hominian. [< fr. hominiens].
hominienii
HOMINIÉNI s.m.pl. Familie de primate având ca tip omul și care cuprinde formele fosile intermediare de la antropoide la omul actual. [Sg. hominian. [< fr. hominiens].
hominienilor
HOMINIÉNI s.m.pl. Familie de primate având ca tip omul și care cuprinde formele fosile intermediare de la antropoide la omul actual. [Sg. hominian. [< fr. hominiens].
hominizare
HOMINIZÁRE s. f. Proces de transformare psihofiziologică a hominidelor superioare în Homo sapiens. – După fr. hominisation.
hominizarea
HOMINIZÁRE s. f. Proces de transformare psihofiziologică a hominidelor superioare în Homo sapiens. – După fr. hominisation.
hominizi
HOMINÍD, hominizi, s. m. (La pl.) Familie de primate cuprinzând omul și precursorii săi fosili din perioada cuaternară (Hominidae); (și la sg.) reprezentant al acestei familii. – Din fr. hominide.
hominizii
HOMINÍD, hominizi, s. m. (La pl.) Familie de primate cuprinzând omul și precursorii săi fosili din perioada cuaternară (Hominidae); (și la sg.) reprezentant al acestei familii. – Din fr. hominide.
hominizilor
HOMINÍD, hominizi, s. m. (La pl.) Familie de primate cuprinzând omul și precursorii săi fosili din perioada cuaternară (Hominidae); (și la sg.) reprezentant al acestei familii. – Din fr. hominide.
hominizări
HOMINIZÁRE s. f. Proces de transformare psihofiziologică a hominidelor superioare în Homo sapiens. – După fr. hominisation.
hominizării
HOMINIZÁRE s. f. Proces de transformare psihofiziologică a hominidelor superioare în Homo sapiens. – După fr. hominisation.
hominizările
HOMINIZÁRE s. f. Proces de transformare psihofiziologică a hominidelor superioare în Homo sapiens. – După fr. hominisation.
hominizărilor
HOMINIZÁRE s. f. Proces de transformare psihofiziologică a hominidelor superioare în Homo sapiens. – După fr. hominisation.
homles
homles(s), homleși s. m. persoană fără adăpost; boschetar.
homo
HÓMO SÁPIENS s.m. (Biol.) Individ din ordinul primatelor socotit de Linné ca tip al speciilor umane. [< lat. homo sapiens – omul inteligent].
homo
HOMO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „egal”, „asemănător”. V. homeo-. [Var. omo-. / < fr. homo-, it. omo-, cf. gr. homos – egal].
homocentre
OMOCÉNTRU s. n. v. homocentru.
homocentrele
OMOCÉNTRU s. n. v. homocentru.
homocentrelor
OMOCÉNTRU s. n. v. homocentru.
homocentric
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
homocentrica
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
homocentrice
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
homocentricei
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
homocentricele
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
homocentricelor
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
homocentrici
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
homocentricii
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
homocentricilor
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
homocentricul
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
homocentricului
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
homocentru
OMOCÉNTRU s. n. v. homocentru.
homocentrul
OMOCÉNTRU s. n. v. homocentru.
homocentrului
OMOCÉNTRU s. n. v. homocentru.
homocerc
HOMOCÉRC, -Ă adj. (Despre înotătoarea codală a unor pești; op. heterocerc) Cu lobi egali. [< fr. homocerque, cf. gr. homos – asemănător, kerkos – coadă].
homocrom
HOMOCRÓM, -Ă, homocromi, -e, adj. Care manifestă homocromie. – Din fr. homochrome. DOOM
*homocróm (cu homocromie) (-mo-cro-) adj. m., pl. homocrómi; f. homocrómă, pl. homocróme
homocroma
HOMOCRÓM, -Ă, homocromi, -e, adj. Care manifestă homocromie. – Din fr. homochrome. DOOM
*homocróm (cu homocromie) (-mo-cro-) adj. m., pl. homocrómi; f. homocrómă, pl. homocróme
homocrome
HOMOCRÓM, -Ă, homocromi, -e, adj. Care manifestă homocromie. – Din fr. homochrome. DOOM
*homocróm (cu homocromie) (-mo-cro-) adj. m., pl. homocrómi; f. homocrómă, pl. homocróme
homocromei
HOMOCRÓM, -Ă, homocromi, -e, adj. Care manifestă homocromie. – Din fr. homochrome. DOOM
*homocróm (cu homocromie) (-mo-cro-) adj. m., pl. homocrómi; f. homocrómă, pl. homocróme
homocromele
HOMOCRÓM, -Ă, homocromi, -e, adj. Care manifestă homocromie. – Din fr. homochrome. DOOM
*homocróm (cu homocromie) (-mo-cro-) adj. m., pl. homocrómi; f. homocrómă, pl. homocróme
homocromelor
HOMOCRÓM, -Ă, homocromi, -e, adj. Care manifestă homocromie. – Din fr. homochrome. DOOM
*homocróm (cu homocromie) (-mo-cro-) adj. m., pl. homocrómi; f. homocrómă, pl. homocróme
homocromi
HOMOCRÓM, -Ă, homocromi, -e, adj. Care manifestă homocromie. – Din fr. homochrome. DOOM
*homocróm (cu homocromie) (-mo-cro-) adj. m., pl. homocrómi; f. homocrómă, pl. homocróme
homocromia
HOMOCROMÍE s. f. Adaptare a unor specii de animale, prin culoare și forma corpului, la mediul în care trăiesc, folosită ca mijloc de apărare. – Din fr. homochromie. DOOM
homocromíe (-mo-cro-) s. f., art. homocromía, g.-d. homocromíi, art. homocromíei
homocromie
HOMOCROMÍE s. f. Adaptare a unor specii de animale, prin culoare și forma corpului, la mediul în care trăiesc, folosită ca mijloc de apărare. – Din fr. homochromie. DOOM
homocromíe (-mo-cro-) s. f., art. homocromía, g.-d. homocromíi, art. homocromíei
homocromiei
HOMOCROMÍE s. f. Adaptare a unor specii de animale, prin culoare și forma corpului, la mediul în care trăiesc, folosită ca mijloc de apărare. – Din fr. homochromie. DOOM
homocromíe (-mo-cro-) s. f., art. homocromía, g.-d. homocromíi, art. homocromíei
homocromii
HOMOCRÓM, -Ă, homocromi, -e, adj. Care manifestă homocromie. – Din fr. homochrome. DOOM
*homocróm (cu homocromie) (-mo-cro-) adj. m., pl. homocrómi; f. homocrómă, pl. homocróme
homocromii
HOMOCROMÍE s. f. Adaptare a unor specii de animale, prin culoare și forma corpului, la mediul în care trăiesc, folosită ca mijloc de apărare. – Din fr. homochromie. DOOM
homocromíe (-mo-cro-) s. f., art. homocromía, g.-d. homocromíi, art. homocromíei
homocromiile
HOMOCROMÍE s. f. Adaptare a unor specii de animale, prin culoare și forma corpului, la mediul în care trăiesc, folosită ca mijloc de apărare. – Din fr. homochromie. DOOM
homocromíe (-mo-cro-) s. f., art. homocromía, g.-d. homocromíi, art. homocromíei
homocromiilor
HOMOCROMÍE s. f. Adaptare a unor specii de animale, prin culoare și forma corpului, la mediul în care trăiesc, folosită ca mijloc de apărare. – Din fr. homochromie. DOOM
homocromíe (-mo-cro-) s. f., art. homocromía, g.-d. homocromíi, art. homocromíei
homocromilor
HOMOCRÓM, -Ă, homocromi, -e, adj. Care manifestă homocromie. – Din fr. homochrome. DOOM
*homocróm (cu homocromie) (-mo-cro-) adj. m., pl. homocrómi; f. homocrómă, pl. homocróme
homocromul
HOMOCRÓM, -Ă, homocromi, -e, adj. Care manifestă homocromie. – Din fr. homochrome. DOOM
*homocróm (cu homocromie) (-mo-cro-) adj. m., pl. homocrómi; f. homocrómă, pl. homocróme
homocromului
HOMOCRÓM, -Ă, homocromi, -e, adj. Care manifestă homocromie. – Din fr. homochrome. DOOM
*homocróm (cu homocromie) (-mo-cro-) adj. m., pl. homocrómi; f. homocrómă, pl. homocróme
homocron
HOMOCRÓN, -Ă, homocroni, -e, adj. (Rar) Simultan, concomitent, sincronic. – Din fr. homochrone. DOOM
homocrón (simultan) (rar) (-mo-cron) adj. m., pl. homocróni; f. homocrónă, pl. homocróne
homocrona
HOMOCRÓN, -Ă, homocroni, -e, adj. (Rar) Simultan, concomitent, sincronic. – Din fr. homochrone. DOOM
homocrón (simultan) (rar) (-mo-cron) adj. m., pl. homocróni; f. homocrónă, pl. homocróne
homocrone
HOMOCRÓN, -Ă, homocroni, -e, adj. (Rar) Simultan, concomitent, sincronic. – Din fr. homochrone. DOOM
homocrón (simultan) (rar) (-mo-cron) adj. m., pl. homocróni; f. homocrónă, pl. homocróne
homocronei
HOMOCRÓN, -Ă, homocroni, -e, adj. (Rar) Simultan, concomitent, sincronic. – Din fr. homochrone. DOOM
homocrón (simultan) (rar) (-mo-cron) adj. m., pl. homocróni; f. homocrónă, pl. homocróne
homocronele
HOMOCRÓN, -Ă, homocroni, -e, adj. (Rar) Simultan, concomitent, sincronic. – Din fr. homochrone. DOOM
homocrón (simultan) (rar) (-mo-cron) adj. m., pl. homocróni; f. homocrónă, pl. homocróne
homocronelor
HOMOCRÓN, -Ă, homocroni, -e, adj. (Rar) Simultan, concomitent, sincronic. – Din fr. homochrone. DOOM
homocrón (simultan) (rar) (-mo-cron) adj. m., pl. homocróni; f. homocrónă, pl. homocróne
homocroni
HOMOCRÓN, -Ă, homocroni, -e, adj. (Rar) Simultan, concomitent, sincronic. – Din fr. homochrone. DOOM
homocrón (simultan) (rar) (-mo-cron) adj. m., pl. homocróni; f. homocrónă, pl. homocróne
homocronii
HOMOCRÓN, -Ă, homocroni, -e, adj. (Rar) Simultan, concomitent, sincronic. – Din fr. homochrone. DOOM
homocrón (simultan) (rar) (-mo-cron) adj. m., pl. homocróni; f. homocrónă, pl. homocróne
homocronilor
HOMOCRÓN, -Ă, homocroni, -e, adj. (Rar) Simultan, concomitent, sincronic. – Din fr. homochrone. DOOM
homocrón (simultan) (rar) (-mo-cron) adj. m., pl. homocróni; f. homocrónă, pl. homocróne
homocronul
HOMOCRÓN, -Ă, homocroni, -e, adj. (Rar) Simultan, concomitent, sincronic. – Din fr. homochrone. DOOM
homocrón (simultan) (rar) (-mo-cron) adj. m., pl. homocróni; f. homocrónă, pl. homocróne
homocronului
HOMOCRÓN, -Ă, homocroni, -e, adj. (Rar) Simultan, concomitent, sincronic. – Din fr. homochrone. DOOM
homocrón (simultan) (rar) (-mo-cron) adj. m., pl. homocróni; f. homocrónă, pl. homocróne
homofon
OMOFÓN, -Ă, omofoni, -e, adj. (Despre cuvinte, grupuri de cuvinte, silabe etc.) Care se pronunță la fel cu alt cuvânt, grup de cuvinte, silabe etc., fără a se scrie identic. – Din fr. homophone.
homofonie
HOMOFONÍE s.f. v. omofonie.
homoform
HOMOFÓRM, -Ă adj. v. omoform.
homogen
HOMOGÉN, -Ă adj. v. omogen.
homograf
HOMOGRÁF, -Ă adj. v. omograf.
homografie
OMOGRAFÍE, s. f. Faptul sau însușirea de a fi omograf; situația în care se află două cuvinte omografe. – Din fr. homographie. DOOM
omografíe (-mo-gra-) s. f., art. omografía, g.-d. omografíi, art. omografíei
homogrefa
HOMOGRÉFĂ s.f. (Med.) Grefă luată de la un individ din aceeași specie. [< fr. homogreffe]. DOOM
homogréfă (-mo-gre-) s. f., g.-d. art. homogréfei; pl. homogréfe
homogrefe
HOMOGRÉFĂ s.f. (Med.) Grefă luată de la un individ din aceeași specie. [< fr. homogreffe]. DOOM
homogréfă (-mo-gre-) s. f., g.-d. art. homogréfei; pl. homogréfe
homogrefei
HOMOGRÉFĂ s.f. (Med.) Grefă luată de la un individ din aceeași specie. [< fr. homogreffe]. DOOM
homogréfă (-mo-gre-) s. f., g.-d. art. homogréfei; pl. homogréfe
homogrefele
HOMOGRÉFĂ s.f. (Med.) Grefă luată de la un individ din aceeași specie. [< fr. homogreffe]. DOOM
homogréfă (-mo-gre-) s. f., g.-d. art. homogréfei; pl. homogréfe
homogrefelor
HOMOGRÉFĂ s.f. (Med.) Grefă luată de la un individ din aceeași specie. [< fr. homogreffe]. DOOM
homogréfă (-mo-gre-) s. f., g.-d. art. homogréfei; pl. homogréfe
homolog
OMOLÓG, -OÁGĂ, omologi, -oage, adj., s. m. 1. Adj. (Despre două elemente aparținând unor figuri geometrice între care există o corespondență determinată) Care corespunde, care se află în corespondență. Laturi omoloage. 2. Adj. (Despre o substanță organică) Care are o structură chimică diferită de structura altei substanțe prin prezența unei grupe în care carbonul se află în combinație cu doi atomi de hidrogen. Hidrocarburi omoloage. 3. Adj. (Biol.; despre unele organe) Care are structură asemănătoare și origine comună, dar formă externă și funcțiuni diferite. 4. S. m. Persoană care deține o funcție oficială într-o organizație sau într-un stat, privită în raport cu o altă persoană care deține aceeași funcție oficială într-o altă organizație sau într-un alt stat. [Adj. f. și: omologă] – Din fr. homologue. DOOM
omológ adj. m., s. m., pl. omológi; adj. f., s. f. omoloágă / omológă, pl. omoloáge / omológe
homologie
HOMOLOGÍE s.f. v. omologie.
homomorf
HOMOMÓRF, -Ă, homomorfi, -e, adj. (Despre substanțe) Care are aceeași formă. – Din fr. homomorphe. DOOM
homomórf adj. m., pl. homomórfi; f. homomórfă, pl. homomórfe
homomorfa
HOMOMÓRF, -Ă, homomorfi, -e, adj. (Despre substanțe) Care are aceeași formă. – Din fr. homomorphe. DOOM
homomórf adj. m., pl. homomórfi; f. homomórfă, pl. homomórfe
homomorfe
HOMOMÓRF, -Ă, homomorfi, -e, adj. (Despre substanțe) Care are aceeași formă. – Din fr. homomorphe. DOOM
homomórf adj. m., pl. homomórfi; f. homomórfă, pl. homomórfe
homomorfei
HOMOMÓRF, -Ă, homomorfi, -e, adj. (Despre substanțe) Care are aceeași formă. – Din fr. homomorphe. DOOM
homomórf adj. m., pl. homomórfi; f. homomórfă, pl. homomórfe
homomorfele
HOMOMÓRF, -Ă, homomorfi, -e, adj. (Despre substanțe) Care are aceeași formă. – Din fr. homomorphe. DOOM
homomórf adj. m., pl. homomórfi; f. homomórfă, pl. homomórfe
homomorfelor
HOMOMÓRF, -Ă, homomorfi, -e, adj. (Despre substanțe) Care are aceeași formă. – Din fr. homomorphe. DOOM
homomórf adj. m., pl. homomórfi; f. homomórfă, pl. homomórfe
homomorfi
HOMOMÓRF, -Ă, homomorfi, -e, adj. (Despre substanțe) Care are aceeași formă. – Din fr. homomorphe. DOOM
homomórf adj. m., pl. homomórfi; f. homomórfă, pl. homomórfe
homomorfii
HOMOMÓRF, -Ă, homomorfi, -e, adj. (Despre substanțe) Care are aceeași formă. – Din fr. homomorphe. DOOM
homomórf adj. m., pl. homomórfi; f. homomórfă, pl. homomórfe
homomorfilor
HOMOMÓRF, -Ă, homomorfi, -e, adj. (Despre substanțe) Care are aceeași formă. – Din fr. homomorphe. DOOM
homomórf adj. m., pl. homomórfi; f. homomórfă, pl. homomórfe
homomorfism
OMOMORFÍSM s. n. v. homomorfism. DOOM
homomorfísm s. n.
homomorfismul
OMOMORFÍSM s. n. v. homomorfism. DOOM
homomorfísm s. n.
homomorfismului
OMOMORFÍSM s. n. v. homomorfism. DOOM
homomorfísm s. n.
homomorful
HOMOMÓRF, -Ă, homomorfi, -e, adj. (Despre substanțe) Care are aceeași formă. – Din fr. homomorphe. DOOM
homomórf adj. m., pl. homomórfi; f. homomórfă, pl. homomórfe
homomorfului
HOMOMÓRF, -Ă, homomorfi, -e, adj. (Despre substanțe) Care are aceeași formă. – Din fr. homomorphe. DOOM
homomórf adj. m., pl. homomórfi; f. homomórfă, pl. homomórfe
homonimie
HOMONIMÍE s.f. v. omonimie.
homoplastia
HOMOPLASTÍE s.f. (Med.) Transplantare de grefă de la un individ din aceeași specie. [Gen. -iei, var. homeoplastie s.f. / < fr. homoplastie, cf. gr. homos – asemănător, plassein – a forma]. DOOM
homoplastíe (-mo-plas-) s. f., art. homoplastía, g.-d. homoplastíi, art. homoplastíei
homoplastie
HOMOPLASTÍE s.f. (Med.) Transplantare de grefă de la un individ din aceeași specie. [Gen. -iei, var. homeoplastie s.f. / < fr. homoplastie, cf. gr. homos – asemănător, plassein – a forma]. DOOM
homoplastíe (-mo-plas-) s. f., art. homoplastía, g.-d. homoplastíi, art. homoplastíei
homoplastiei
HOMOPLASTÍE s.f. (Med.) Transplantare de grefă de la un individ din aceeași specie. [Gen. -iei, var. homeoplastie s.f. / < fr. homoplastie, cf. gr. homos – asemănător, plassein – a forma]. DOOM
homoplastíe (-mo-plas-) s. f., art. homoplastía, g.-d. homoplastíi, art. homoplastíei
homoplastii
HOMOPLASTÍE s.f. (Med.) Transplantare de grefă de la un individ din aceeași specie. [Gen. -iei, var. homeoplastie s.f. / < fr. homoplastie, cf. gr. homos – asemănător, plassein – a forma]. DOOM
homoplastíe (-mo-plas-) s. f., art. homoplastía, g.-d. homoplastíi, art. homoplastíei
homoplastiile
HOMOPLASTÍE s.f. (Med.) Transplantare de grefă de la un individ din aceeași specie. [Gen. -iei, var. homeoplastie s.f. / < fr. homoplastie, cf. gr. homos – asemănător, plassein – a forma]. DOOM
homoplastíe (-mo-plas-) s. f., art. homoplastía, g.-d. homoplastíi, art. homoplastíei
homoplastiilor
HOMOPLASTÍE s.f. (Med.) Transplantare de grefă de la un individ din aceeași specie. [Gen. -iei, var. homeoplastie s.f. / < fr. homoplastie, cf. gr. homos – asemănător, plassein – a forma]. DOOM
homoplastíe (-mo-plas-) s. f., art. homoplastía, g.-d. homoplastíi, art. homoplastíei
homopolimerizare
HOMOPOLIMERIZÁRE s.f. Forma cea mai obișnuită de polimerizare, constând în formarea unui polimer prin legarea succesivă a moleculelor unui singur monomer. [După fr. homopolymérisation].
homopter
HOMOPTÉR, homoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu două perechi de aripi asemănătoare, membranoase; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. – Din fr. homoptère. DOOM
!homoptér (-mop-ter/-mo-pter) s. n., pl. homoptére
homoptere
HOMOPTÉR, homoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu două perechi de aripi asemănătoare, membranoase; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. – Din fr. homoptère. DOOM
!homoptér (-mop-ter/-mo-pter) s. n., pl. homoptére
homopterele
HOMOPTÉR, homoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu două perechi de aripi asemănătoare, membranoase; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. – Din fr. homoptère. DOOM
!homoptér (-mop-ter/-mo-pter) s. n., pl. homoptére
homopterelor
HOMOPTÉR, homoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu două perechi de aripi asemănătoare, membranoase; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. – Din fr. homoptère. DOOM
!homoptér (-mop-ter/-mo-pter) s. n., pl. homoptére
homopterul
HOMOPTÉR, homoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu două perechi de aripi asemănătoare, membranoase; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. – Din fr. homoptère. DOOM
!homoptér (-mop-ter/-mo-pter) s. n., pl. homoptére
homopterului
HOMOPTÉR, homoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu două perechi de aripi asemănătoare, membranoase; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. – Din fr. homoptère. DOOM
!homoptér (-mop-ter/-mo-pter) s. n., pl. homoptére
homosexual
HOMOSEXUÁL, -Ă, homosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție pentru indivizi de același sex; pederast. [Pr.: -xu-al] – Din fr. homosexuel. DOOM
!homosexuál (-xu-al) adj. m., s. m., pl. homosexuáli; adj. f., s. f. homosexuálă, pl. homosexuále
homosexuala
HOMOSEXUÁL, -Ă, homosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție pentru indivizi de același sex; pederast. [Pr.: -xu-al] – Din fr. homosexuel. DOOM
!homosexuál (-xu-al) adj. m., s. m., pl. homosexuáli; adj. f., s. f. homosexuálă, pl. homosexuále
homosexuale
HOMOSEXUÁL, -Ă, homosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție pentru indivizi de același sex; pederast. [Pr.: -xu-al] – Din fr. homosexuel. DOOM
!homosexuál (-xu-al) adj. m., s. m., pl. homosexuáli; adj. f., s. f. homosexuálă, pl. homosexuále
homosexualei
HOMOSEXUÁL, -Ă, homosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție pentru indivizi de același sex; pederast. [Pr.: -xu-al] – Din fr. homosexuel. DOOM
!homosexuál (-xu-al) adj. m., s. m., pl. homosexuáli; adj. f., s. f. homosexuálă, pl. homosexuále
homosexualele
HOMOSEXUÁL, -Ă, homosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție pentru indivizi de același sex; pederast. [Pr.: -xu-al] – Din fr. homosexuel. DOOM
!homosexuál (-xu-al) adj. m., s. m., pl. homosexuáli; adj. f., s. f. homosexuálă, pl. homosexuále
homosexualelor
HOMOSEXUÁL, -Ă, homosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție pentru indivizi de același sex; pederast. [Pr.: -xu-al] – Din fr. homosexuel. DOOM
!homosexuál (-xu-al) adj. m., s. m., pl. homosexuáli; adj. f., s. f. homosexuálă, pl. homosexuále
homosexuali
HOMOSEXUÁL, -Ă, homosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție pentru indivizi de același sex; pederast. [Pr.: -xu-al] – Din fr. homosexuel. DOOM
!homosexuál (-xu-al) adj. m., s. m., pl. homosexuáli; adj. f., s. f. homosexuálă, pl. homosexuále
homosexualii
HOMOSEXUÁL, -Ă, homosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție pentru indivizi de același sex; pederast. [Pr.: -xu-al] – Din fr. homosexuel. DOOM
!homosexuál (-xu-al) adj. m., s. m., pl. homosexuáli; adj. f., s. f. homosexuálă, pl. homosexuále
homosexualilor
HOMOSEXUÁL, -Ă, homosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție pentru indivizi de același sex; pederast. [Pr.: -xu-al] – Din fr. homosexuel. DOOM
!homosexuál (-xu-al) adj. m., s. m., pl. homosexuáli; adj. f., s. f. homosexuálă, pl. homosexuále
homosexualitate
HOMOSEXUALITÁTE s. f. Sexualitate a unui homosexual; pederastie, inversiune sexuală, invertire sexuală. [Pr.: -xu-a-] – Din fr. homosexualité. DOOM
homosexualitáte (-xu-a-) s. f., g.-d. art. homosexualitắții
homosexualitatea
HOMOSEXUALITÁTE s. f. Sexualitate a unui homosexual; pederastie, inversiune sexuală, invertire sexuală. [Pr.: -xu-a-] – Din fr. homosexualité. DOOM
homosexualitáte (-xu-a-) s. f., g.-d. art. homosexualitắții
homosexualități
HOMOSEXUALITÁTE s. f. Sexualitate a unui homosexual; pederastie, inversiune sexuală, invertire sexuală. [Pr.: -xu-a-] – Din fr. homosexualité. DOOM
homosexualitáte (-xu-a-) s. f., g.-d. art. homosexualitắții
homosexualității
HOMOSEXUALITÁTE s. f. Sexualitate a unui homosexual; pederastie, inversiune sexuală, invertire sexuală. [Pr.: -xu-a-] – Din fr. homosexualité. DOOM
homosexualitáte (-xu-a-) s. f., g.-d. art. homosexualitắții
homosexualul
HOMOSEXUÁL, -Ă, homosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție pentru indivizi de același sex; pederast. [Pr.: -xu-al] – Din fr. homosexuel. DOOM
!homosexuál (-xu-al) adj. m., s. m., pl. homosexuáli; adj. f., s. f. homosexuálă, pl. homosexuále
homosexualului
HOMOSEXUÁL, -Ă, homosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție pentru indivizi de același sex; pederast. [Pr.: -xu-al] – Din fr. homosexuel. DOOM
!homosexuál (-xu-al) adj. m., s. m., pl. homosexuáli; adj. f., s. f. homosexuálă, pl. homosexuále
homosferă
HOMOSFÉRĂ s. f. Strat al atmosferei situat între suprafața Pământului și altitudinea de 90 km, caracterizat prin proporție constantă de azot și oxigen. [Var.: omosféră s. f.] – Din fr. homosphère.
homotetie
HOMOTETÍE s.f. v. omotetie.
homoti
a homoti de cap expr. (reg.) a cicăli (pe cineva), a bate la cap (pe cineva).
homotire
a homoti de cap expr. (reg.) a cicăli (pe cineva), a bate la cap (pe cineva).
homotransplant
HOMOTRANSPLÁNT s.n. Transplant de la un individ din aceeași specie. [< fr. homotransplant]. DOOM
!homotransplánt (-mo-tran-splant/-trans-plant) s. n., pl. homotransplánturi
homotransplantul
HOMOTRANSPLÁNT s.n. Transplant de la un individ din aceeași specie. [< fr. homotransplant]. DOOM
!homotransplánt (-mo-tran-splant/-trans-plant) s. n., pl. homotransplánturi
homotransplantului
HOMOTRANSPLÁNT s.n. Transplant de la un individ din aceeași specie. [< fr. homotransplant]. DOOM
!homotransplánt (-mo-tran-splant/-trans-plant) s. n., pl. homotransplánturi
homotransplanturi
HOMOTRANSPLÁNT s.n. Transplant de la un individ din aceeași specie. [< fr. homotransplant]. DOOM
!homotransplánt (-mo-tran-splant/-trans-plant) s. n., pl. homotransplánturi
homotransplanturile
HOMOTRANSPLÁNT s.n. Transplant de la un individ din aceeași specie. [< fr. homotransplant]. DOOM
!homotransplánt (-mo-tran-splant/-trans-plant) s. n., pl. homotransplánturi
homotransplanturilor
HOMOTRANSPLÁNT s.n. Transplant de la un individ din aceeași specie. [< fr. homotransplant]. DOOM
!homotransplánt (-mo-tran-splant/-trans-plant) s. n., pl. homotransplánturi
homozigot
HOMOZIGÓT, homozigoți, s. m. Organism alcătuit dintr-un singur tip de gameți. – Din fr. homozygote. DOOM
homozigót s. m., pl. homozigóți
homozigotul
HOMOZIGÓT, homozigoți, s. m. Organism alcătuit dintr-un singur tip de gameți. – Din fr. homozygote. DOOM
homozigót s. m., pl. homozigóți
homozigotului
HOMOZIGÓT, homozigoți, s. m. Organism alcătuit dintr-un singur tip de gameți. – Din fr. homozygote. DOOM
homozigót s. m., pl. homozigóți
homozigoți
HOMOZIGÓT, homozigoți, s. m. Organism alcătuit dintr-un singur tip de gameți. – Din fr. homozygote. DOOM
homozigót s. m., pl. homozigóți
homozigoții
HOMOZIGÓT, homozigoți, s. m. Organism alcătuit dintr-un singur tip de gameți. – Din fr. homozygote. DOOM
homozigót s. m., pl. homozigóți
homozigoților
HOMOZIGÓT, homozigoți, s. m. Organism alcătuit dintr-un singur tip de gameți. – Din fr. homozygote. DOOM
homozigót s. m., pl. homozigóți
homunculus
HOMÚNCULUS, homunculuși, s. m. Omuleț artificial pe care alchimiștii pretindeau că au reușit să-l fabrice; p. ext. om foarte mic de statură, nedezvoltat, pipernicit. – Din lat. homunculus, fr. homuncule. DOOM
homúnculus s. m., pl. homúnculuși
homunculusul
HOMÚNCULUS, homunculuși, s. m. Omuleț artificial pe care alchimiștii pretindeau că au reușit să-l fabrice; p. ext. om foarte mic de statură, nedezvoltat, pipernicit. – Din lat. homunculus, fr. homuncule. DOOM
homúnculus s. m., pl. homúnculuși
homunculusului
HOMÚNCULUS, homunculuși, s. m. Omuleț artificial pe care alchimiștii pretindeau că au reușit să-l fabrice; p. ext. om foarte mic de statură, nedezvoltat, pipernicit. – Din lat. homunculus, fr. homuncule. DOOM
homúnculus s. m., pl. homúnculuși
homunculuși
HOMÚNCULUS, homunculuși, s. m. Omuleț artificial pe care alchimiștii pretindeau că au reușit să-l fabrice; p. ext. om foarte mic de statură, nedezvoltat, pipernicit. – Din lat. homunculus, fr. homuncule. DOOM
homúnculus s. m., pl. homúnculuși
homunculușii
HOMÚNCULUS, homunculuși, s. m. Omuleț artificial pe care alchimiștii pretindeau că au reușit să-l fabrice; p. ext. om foarte mic de statură, nedezvoltat, pipernicit. – Din lat. homunculus, fr. homuncule. DOOM
homúnculus s. m., pl. homúnculuși
homunculușilor
HOMÚNCULUS, homunculuși, s. m. Omuleț artificial pe care alchimiștii pretindeau că au reușit să-l fabrice; p. ext. om foarte mic de statură, nedezvoltat, pipernicit. – Din lat. homunculus, fr. homuncule. DOOM
homúnculus s. m., pl. homúnculuși
hon
HON, honuri, s. n. Ustensilă așchietoare alcătuită dintr-un corp rotativ de oțel pe care sunt fixate mai multe pietre abrazive și care este utilizată la finisarea suprafețelor cilindrice interioare ale pieselor metalice. – Din engl. hone. DOOM
hon s. n., pl. hónuri
hondoală
hondoálă (hondoále), s. f. (Trans.) Groapă pe o coastă. – Var. hăndal. Săs. hân, în loc de hauen „a tăia” și Dal (‹ germ. Tal) „vale” (Drăganu, Dacor., V, 365).
hondrăni
HONDRĂNÍ, hondrănesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A flecări. – Din magh. hadarni. DOOM
hondrăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hondrănésc, imperf. 3 sg. hondrăneá; conj. prez. 3 să hondrăneáscă
hondrănire
HONDRĂNÍ, hondrănesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A flecări. – Din magh. hadarni.
honipsea
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipseai
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipseam
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsească
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipseau
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipseați
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsesc
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsește
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsești
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsi
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsii
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsim
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsind
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsire
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsire
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo).
honipsiră
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsirăm
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsirăți
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsise
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsisem
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsiseră
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsiserăm
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsiserăți
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsiseși
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsiseți
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsit
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsit
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo).
honipsiși
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honipsiți
HONIPSÍ, honipsesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A mistui. ◊ Expr. A nu putea honipsi pe cineva = a nu simpatiza, a nu putea suferi pe cineva. – Din ngr. hónevsa, -psa (aor. lui honévo). DOOM
honipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honipsésc, imperf. 3 sg. honipseá; conj. prez. 3 să honipseáscă
honor
Honos (sau Honor), în mitologia romană, personificarea virtuții morale.
honoris
HONÓRIS CÁUSA loc. adj. (Despre titlul științific de doctor) Onorific (1). [Pr.: -za] – Loc. lat. DOOM
!honóris cáusa (lat.) [s pron. z] (cau-) loc. adj.
honos
Honos (sau Honor), în mitologia romană, personificarea virtuții morale.
honui
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuia
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuiai
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuiam
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuiască
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuiau
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuiați
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuiesc
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuiește
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuiești
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuii
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuim
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuind
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuire
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuire
HONUÍRE, honuiri, s. f. Acțiunea de a honui și rezultatul ei; honuit. – V. honui. DOOM
honuíre s. f., g.-d. art. honuírii; pl. honuíri
honuirea
HONUÍRE, honuiri, s. f. Acțiunea de a honui și rezultatul ei; honuit. – V. honui. DOOM
honuíre s. f., g.-d. art. honuírii; pl. honuíri
honuiri
HONUÍRE, honuiri, s. f. Acțiunea de a honui și rezultatul ei; honuit. – V. honui. DOOM
honuíre s. f., g.-d. art. honuírii; pl. honuíri
honuirii
HONUÍRE, honuiri, s. f. Acțiunea de a honui și rezultatul ei; honuit. – V. honui. DOOM
honuíre s. f., g.-d. art. honuírii; pl. honuíri
honuirile
HONUÍRE, honuiri, s. f. Acțiunea de a honui și rezultatul ei; honuit. – V. honui. DOOM
honuíre s. f., g.-d. art. honuírii; pl. honuíri
honuirilor
HONUÍRE, honuiri, s. f. Acțiunea de a honui și rezultatul ei; honuit. – V. honui. DOOM
honuíre s. f., g.-d. art. honuírii; pl. honuíri
honuiră
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuirăm
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuirăți
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuise
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuisem
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuiseră
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuiserăm
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuiserăți
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuiseși
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuiseți
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuit
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuit
HONUÍT s. n. Honuire. – V. honui. DOOM
honuít s. n.
honuita
HONUÍT s. n. Honuire. – V. honui. DOOM
honuít s. n.
honuite
HONUÍT s. n. Honuire. – V. honui. DOOM
honuít s. n.
honuitei
HONUÍT s. n. Honuire. – V. honui. DOOM
honuít s. n.
honuitele
HONUÍT s. n. Honuire. – V. honui. DOOM
honuít s. n.
honuitelor
HONUÍT s. n. Honuire. – V. honui. DOOM
honuít s. n.
honuitul
HONUÍT s. n. Honuire. – V. honui. DOOM
honuít s. n.
honuitului
HONUÍT s. n. Honuire. – V. honui. DOOM
honuít s. n.
honuiși
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuiți
HONUÍ, honuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi suprafața interioară cilindrică a unei piese cu ajutorul unei mașini speciale. ◊ Mașină de honuit = mașină-unealtă dotată cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mișcare de rotație și una rectilinie, netezește suprafața interioară cilindrică a unor piese metalice. – Hon + suf. -ui. DOOM
honuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. honuiésc, imperf. 3 sg. honuiá; conj. prez. 3 să honuiáscă
honuiți
HONUÍT s. n. Honuire. – V. honui. DOOM
honuít s. n.
honuiții
HONUÍT s. n. Honuire. – V. honui. DOOM
honuít s. n.
honuiților
HONUÍT s. n. Honuire. – V. honui. DOOM
honuít s. n.
honul
HON, honuri, s. n. Ustensilă așchietoare alcătuită dintr-un corp rotativ de oțel pe care sunt fixate mai multe pietre abrazive și care este utilizată la finisarea suprafețelor cilindrice interioare ale pieselor metalice. – Din engl. hone. DOOM
hon s. n., pl. hónuri
honului
HON, honuri, s. n. Ustensilă așchietoare alcătuită dintr-un corp rotativ de oțel pe care sunt fixate mai multe pietre abrazive și care este utilizată la finisarea suprafețelor cilindrice interioare ale pieselor metalice. – Din engl. hone. DOOM
hon s. n., pl. hónuri
honuri
HON, honuri, s. n. Ustensilă așchietoare alcătuită dintr-un corp rotativ de oțel pe care sunt fixate mai multe pietre abrazive și care este utilizată la finisarea suprafețelor cilindrice interioare ale pieselor metalice. – Din engl. hone. DOOM
hon s. n., pl. hónuri
honurile
HON, honuri, s. n. Ustensilă așchietoare alcătuită dintr-un corp rotativ de oțel pe care sunt fixate mai multe pietre abrazive și care este utilizată la finisarea suprafețelor cilindrice interioare ale pieselor metalice. – Din engl. hone. DOOM
hon s. n., pl. hónuri
honurilor
HON, honuri, s. n. Ustensilă așchietoare alcătuită dintr-un corp rotativ de oțel pe care sunt fixate mai multe pietre abrazive și care este utilizată la finisarea suprafețelor cilindrice interioare ale pieselor metalice. – Din engl. hone. DOOM
hon s. n., pl. hónuri
honved
HONVÉD, honvezi, s. m. Nume purtat de soldații din infanteria maghiară în evul mediu și de soldații din armata pedestră austro-ungară. – Din magh. honvéd „militar teritorial”. DOOM
honvéd s. m., pl. honvézi
honvedul
HONVÉD, honvezi, s. m. Nume purtat de soldații din infanteria maghiară în evul mediu și de soldații din armata pedestră austro-ungară. – Din magh. honvéd „militar teritorial”. DOOM
honvéd s. m., pl. honvézi
honvedului
HONVÉD, honvezi, s. m. Nume purtat de soldații din infanteria maghiară în evul mediu și de soldații din armata pedestră austro-ungară. – Din magh. honvéd „militar teritorial”. DOOM
honvéd s. m., pl. honvézi
honvezi
HONVÉD, honvezi, s. m. Nume purtat de soldații din infanteria maghiară în evul mediu și de soldații din armata pedestră austro-ungară. – Din magh. honvéd „militar teritorial”. DOOM
honvéd s. m., pl. honvézi
honvezii
HONVÉD, honvezi, s. m. Nume purtat de soldații din infanteria maghiară în evul mediu și de soldații din armata pedestră austro-ungară. – Din magh. honvéd „militar teritorial”. DOOM
honvéd s. m., pl. honvézi
honvezilor
HONVÉD, honvezi, s. m. Nume purtat de soldații din infanteria maghiară în evul mediu și de soldații din armata pedestră austro-ungară. – Din magh. honvéd „militar teritorial”. DOOM
honvéd s. m., pl. honvézi
honț
honț (hónți), s. m. – Poreclă dată sașilor din Transilvania. De la Hans „Ioan”, care sună în pronunțarea săs. Honnes, Hănnes (Borcea 193; Tiktin). Este posibil ca în alegerea acestui nume să fi intervenit o intenție satirică, ce apropie cuvîntul de h(o)anță „cîrpă”, cf. hanță sau de la honț „pungaș”, cf. hoț, pahonț.
hoop
HULA-HOOP s.n. Dans modern de origine polineziană, cu ritm foarte viu, marcat mai ales prin mișcarea șoldurilor; melodia acestui dans. [Var. hula s.f. / < americ. hula-hoop, cf. polinez. hula].
hop
HÓPA-MITÍCĂ, hopa-mitică, s. m. Păpușă din celuloid, care revine întotdeauna în poziție verticală, deoarece are centrul de greutate situat la bază. – Hopa + Mitică (n. pr.). DOOM
hop-și-așa v. hop-așá
hopa
HÓPA-MITÍCĂ, hopa-mitică, s. m. Păpușă din celuloid, care revine întotdeauna în poziție verticală, deoarece are centrul de greutate situat la bază. – Hopa + Mitică (n. pr.). DOOM
hop-și-așa v. hop-așá
hopahopa
hopa-hopa expr. (er., glum.) act sexual.
hopai
HÓPA-MITÍCĂ, hopa-mitică, s. m. Păpușă din celuloid, care revine întotdeauna în poziție verticală, deoarece are centrul de greutate situat la bază. – Hopa + Mitică (n. pr.). DOOM
hop-și-așa v. hop-așá
hopcalita
HOPCALÍTĂ s.f. Amestec de bioxid de mangan cu oxid de cupru, cobalt și argint, folosit în măști speciale contra oxidului de carbon. [< fr. hopcalite].
hopcalite
HOPCALÍTĂ s.f. Amestec de bioxid de mangan cu oxid de cupru, cobalt și argint, folosit în măști speciale contra oxidului de carbon. [< fr. hopcalite].
hopcalitei
HOPCALÍTĂ s.f. Amestec de bioxid de mangan cu oxid de cupru, cobalt și argint, folosit în măști speciale contra oxidului de carbon. [< fr. hopcalite].
hopcalitele
HOPCALÍTĂ s.f. Amestec de bioxid de mangan cu oxid de cupru, cobalt și argint, folosit în măști speciale contra oxidului de carbon. [< fr. hopcalite].
hopcalitelor
HOPCALÍTĂ s.f. Amestec de bioxid de mangan cu oxid de cupru, cobalt și argint, folosit în măști speciale contra oxidului de carbon. [< fr. hopcalite].
hoplit
HOPLÍT, hopliți, s. m. Soldat pedestru echipat cu armament greu, la vechii greci. – Din fr. hoplite. DOOM
hoplít (ho-plit) s. m., pl. hoplíți
hoplitul
HOPLÍT, hopliți, s. m. Soldat pedestru echipat cu armament greu, la vechii greci. – Din fr. hoplite. DOOM
hoplít (ho-plit) s. m., pl. hoplíți
hoplitului
HOPLÍT, hopliți, s. m. Soldat pedestru echipat cu armament greu, la vechii greci. – Din fr. hoplite. DOOM
hoplít (ho-plit) s. m., pl. hoplíți
hopliți
HOPLÍT, hopliți, s. m. Soldat pedestru echipat cu armament greu, la vechii greci. – Din fr. hoplite. DOOM
hoplít (ho-plit) s. m., pl. hoplíți
hopliții
HOPLÍT, hopliți, s. m. Soldat pedestru echipat cu armament greu, la vechii greci. – Din fr. hoplite. DOOM
hoplít (ho-plit) s. m., pl. hoplíți
hopliților
HOPLÍT, hopliți, s. m. Soldat pedestru echipat cu armament greu, la vechii greci. – Din fr. hoplite. DOOM
hoplít (ho-plit) s. m., pl. hoplíți
hoplo
HOPLO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „armă”. [< fr. hoplo-, cf. gr. hoplon].
hoplolatria
HOPLOLATRÍE s.f. (Liv.) Adorație a unor obiecte de vânătoare și a armelor la unele triburi politeiste. [Gen. -iei. / cf. gr. hoplon – armă, latreia – cult]. DOOM
hoplolatríe (ho-plo-la-tri-) s. f., art. hoplolatría (tri-a), g.-d. hoplolatríi, art. hoplolatríei
hoplolatrie
HOPLOLATRÍE s.f. (Liv.) Adorație a unor obiecte de vânătoare și a armelor la unele triburi politeiste. [Gen. -iei. / cf. gr. hoplon – armă, latreia – cult]. DOOM
hoplolatríe (ho-plo-la-tri-) s. f., art. hoplolatría (tri-a), g.-d. hoplolatríi, art. hoplolatríei
hoplolatriei
HOPLOLATRÍE s.f. (Liv.) Adorație a unor obiecte de vânătoare și a armelor la unele triburi politeiste. [Gen. -iei. / cf. gr. hoplon – armă, latreia – cult]. DOOM
hoplolatríe (ho-plo-la-tri-) s. f., art. hoplolatría (tri-a), g.-d. hoplolatríi, art. hoplolatríei
hoplolatrii
HOPLOLATRÍE s.f. (Liv.) Adorație a unor obiecte de vânătoare și a armelor la unele triburi politeiste. [Gen. -iei. / cf. gr. hoplon – armă, latreia – cult]. DOOM
hoplolatríe (ho-plo-la-tri-) s. f., art. hoplolatría (tri-a), g.-d. hoplolatríi, art. hoplolatríei
hoplomac
HOPLOMÁC, hoplomaci, s. m. Gladiator care era echipat cu arme grele, la vechii greci. – Din fr. hoplomaque, lat. hoplomachus. DOOM
hoplomác (ho-plo-) s. m., pl. hoplomáci
hoplomaci
HOPLOMÁC, hoplomaci, s. m. Gladiator care era echipat cu arme grele, la vechii greci. – Din fr. hoplomaque, lat. hoplomachus. DOOM
hoplomác (ho-plo-) s. m., pl. hoplomáci
hoplomacii
HOPLOMÁC, hoplomaci, s. m. Gladiator care era echipat cu arme grele, la vechii greci. – Din fr. hoplomaque, lat. hoplomachus. DOOM
hoplomác (ho-plo-) s. m., pl. hoplomáci
hoplomacilor
HOPLOMÁC, hoplomaci, s. m. Gladiator care era echipat cu arme grele, la vechii greci. – Din fr. hoplomaque, lat. hoplomachus. DOOM
hoplomác (ho-plo-) s. m., pl. hoplomáci
hoplomacul
HOPLOMÁC, hoplomaci, s. m. Gladiator care era echipat cu arme grele, la vechii greci. – Din fr. hoplomaque, lat. hoplomachus. DOOM
hoplomác (ho-plo-) s. m., pl. hoplomáci
hoplomacului
HOPLOMÁC, hoplomaci, s. m. Gladiator care era echipat cu arme grele, la vechii greci. – Din fr. hoplomaque, lat. hoplomachus. DOOM
hoplomác (ho-plo-) s. m., pl. hoplomáci
hoplomahia
HOPLOMAHÍE s. f. Întrecere între gladiatori înarmați cu arme grele, la vechii greci. – Din fr. hoplomachie. DOOM
hoplomahíe (ho-plo-) s. f., art. hoplomahía, g.-d. hoplomahíi, art. hoplomahíei
hoplomahie
HOPLOMAHÍE s. f. Întrecere între gladiatori înarmați cu arme grele, la vechii greci. – Din fr. hoplomachie. DOOM
hoplomahíe (ho-plo-) s. f., art. hoplomahía, g.-d. hoplomahíi, art. hoplomahíei
hoplomahiei
HOPLOMAHÍE s. f. Întrecere între gladiatori înarmați cu arme grele, la vechii greci. – Din fr. hoplomachie. DOOM
hoplomahíe (ho-plo-) s. f., art. hoplomahía, g.-d. hoplomahíi, art. hoplomahíei
hoplomahii
HOPLOMAHÍE s. f. Întrecere între gladiatori înarmați cu arme grele, la vechii greci. – Din fr. hoplomachie. DOOM
hoplomahíe (ho-plo-) s. f., art. hoplomahía, g.-d. hoplomahíi, art. hoplomahíei
hoplomahiile
HOPLOMAHÍE s. f. Întrecere între gladiatori înarmați cu arme grele, la vechii greci. – Din fr. hoplomachie. DOOM
hoplomahíe (ho-plo-) s. f., art. hoplomahía, g.-d. hoplomahíi, art. hoplomahíei
hoplomahiilor
HOPLOMAHÍE s. f. Întrecere între gladiatori înarmați cu arme grele, la vechii greci. – Din fr. hoplomachie. DOOM
hoplomahíe (ho-plo-) s. f., art. hoplomahía, g.-d. hoplomahíi, art. hoplomahíei
hopul
HÓPA-MITÍCĂ, hopa-mitică, s. m. Păpușă din celuloid, care revine întotdeauna în poziție verticală, deoarece are centrul de greutate situat la bază. – Hopa + Mitică (n. pr.). DOOM
hop-și-așa v. hop-așá
hopului
HÓPA-MITÍCĂ, hopa-mitică, s. m. Păpușă din celuloid, care revine întotdeauna în poziție verticală, deoarece are centrul de greutate situat la bază. – Hopa + Mitică (n. pr.). DOOM
hop-și-așa v. hop-așá
hopuri
HÓPA-MITÍCĂ, hopa-mitică, s. m. Păpușă din celuloid, care revine întotdeauna în poziție verticală, deoarece are centrul de greutate situat la bază. – Hopa + Mitică (n. pr.). DOOM
hop-și-așa v. hop-așá
hopurile
HÓPA-MITÍCĂ, hopa-mitică, s. m. Păpușă din celuloid, care revine întotdeauna în poziție verticală, deoarece are centrul de greutate situat la bază. – Hopa + Mitică (n. pr.). DOOM
hop-și-așa v. hop-așá
hopurilor
HÓPA-MITÍCĂ, hopa-mitică, s. m. Păpușă din celuloid, care revine întotdeauna în poziție verticală, deoarece are centrul de greutate situat la bază. – Hopa + Mitică (n. pr.). DOOM
hop-și-așa v. hop-așá
hopuroasa
HOPURÓS, -OÁSĂ, hopuroși, -oase, adj. (Rar; despre drumuri sau terenuri) Plin de hopuri. – Hop + suf. -os. DOOM
hopurós (rar) adj. m., pl. hopuróși; f. hopuroásă, pl. hopuroáse
hopuroase
HOPURÓS, -OÁSĂ, hopuroși, -oase, adj. (Rar; despre drumuri sau terenuri) Plin de hopuri. – Hop + suf. -os. DOOM
hopurós (rar) adj. m., pl. hopuróși; f. hopuroásă, pl. hopuroáse
hopuroasei
HOPURÓS, -OÁSĂ, hopuroși, -oase, adj. (Rar; despre drumuri sau terenuri) Plin de hopuri. – Hop + suf. -os. DOOM
hopurós (rar) adj. m., pl. hopuróși; f. hopuroásă, pl. hopuroáse
hopuroasele
HOPURÓS, -OÁSĂ, hopuroși, -oase, adj. (Rar; despre drumuri sau terenuri) Plin de hopuri. – Hop + suf. -os. DOOM
hopurós (rar) adj. m., pl. hopuróși; f. hopuroásă, pl. hopuroáse
hopuroaselor
HOPURÓS, -OÁSĂ, hopuroși, -oase, adj. (Rar; despre drumuri sau terenuri) Plin de hopuri. – Hop + suf. -os. DOOM
hopurós (rar) adj. m., pl. hopuróși; f. hopuroásă, pl. hopuroáse
hopuros
HOPURÓS, -OÁSĂ, hopuroși, -oase, adj. (Rar; despre drumuri sau terenuri) Plin de hopuri. – Hop + suf. -os. DOOM
hopurós (rar) adj. m., pl. hopuróși; f. hopuroásă, pl. hopuroáse
hopurosul
HOPURÓS, -OÁSĂ, hopuroși, -oase, adj. (Rar; despre drumuri sau terenuri) Plin de hopuri. – Hop + suf. -os. DOOM
hopurós (rar) adj. m., pl. hopuróși; f. hopuroásă, pl. hopuroáse
hopurosului
HOPURÓS, -OÁSĂ, hopuroși, -oase, adj. (Rar; despre drumuri sau terenuri) Plin de hopuri. – Hop + suf. -os. DOOM
hopurós (rar) adj. m., pl. hopuróși; f. hopuroásă, pl. hopuroáse
hopuroși
HOPURÓS, -OÁSĂ, hopuroși, -oase, adj. (Rar; despre drumuri sau terenuri) Plin de hopuri. – Hop + suf. -os. DOOM
hopurós (rar) adj. m., pl. hopuróși; f. hopuroásă, pl. hopuroáse
hopuroșii
HOPURÓS, -OÁSĂ, hopuroși, -oase, adj. (Rar; despre drumuri sau terenuri) Plin de hopuri. – Hop + suf. -os. DOOM
hopurós (rar) adj. m., pl. hopuróși; f. hopuroásă, pl. hopuroáse
hopuroșilor
HOPURÓS, -OÁSĂ, hopuroși, -oase, adj. (Rar; despre drumuri sau terenuri) Plin de hopuri. – Hop + suf. -os. DOOM
hopurós (rar) adj. m., pl. hopuróși; f. hopuroásă, pl. hopuroáse
hopăi
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăia
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăiai
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăiam
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăiau
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăiați
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăie
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăii
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăim
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăind
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăire
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăire
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi.
hopăiră
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăirăm
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăirăți
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăise
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăisem
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăiseră
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăiserăm
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăiserăți
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăiseși
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăiseți
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăit
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăit
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi.
hopăiși
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hopăiți
HOPĂÍ, hópăi, vb. IV. Intranz. A spune, a striga „hop” (sărind, săltând). ♦ Tranz. A sălta. – Hop + suf. -ăi. DOOM
hopăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hópăie, imperf. 3 sg. hopăiá; conj. prez. 3 să hópăie
hor
COR1, coruri, s. n. 1. Grup de cântăreți care execută împreună o compoziție muzicală. ◊ Loc. adv. În cor = (toți) deodată, în același timp, împreună. ◊ Expr. A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții, a se solidariza cu alții (în scopuri rele). ♦ Compoziție muzicală destinată să fie cântată de mai multe persoane; executarea unei astfel de compoziții. 2. (În teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfășurarea acțiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimând, prin cântec, recitare, mimică sau dans, opinia publică; p. ext. versurile cântate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. Chor. DOOM
cor1 (ansamblu muzical, compoziție muzicală, grup în teatrul antic, parte a unei biserici) s. n., pl. córuri
hor
HORC interj. v. hor. DOOM
hor-hór v. hor
hora
Hersilia (sau Hora), în mitologia romană, soția lui Romulus. După moartea și zeificarea acestuia sub numele de Quirinus, Hersilia a fost și ea primită în rîndul zeilor, căpătînd numele de Hora (Quirini).
hora
HÓRĂ, hore, s. f. 1. Dans popular românesc cu ritm domol, în care jucătorii se prind de mână, formând un cerc închis; cerc format de cei care execută acest dans; melodie după care se execută acest dans. 2. (Pop.) Petrecere țărănească la care se dansează jocuri populare. ◊ Expr. A ieși la horă = a intra (la vârsta cuvenită) în rândul fetelor și al flăcăilor care joacă la horă. A se găti ca de horă = a se îmbrăca foarte frumos, cu hainele de sărbătoare. 3. (Astron.; reg.; art.) Coroana boreală. [Pl. și: hori] – Din bg. horo. DOOM
hóră s. f., g.-d. art. hórei; pl. hóre
horae
Horae, divinități care vegheau asupra ordinii din natură și societate, precum și asupra anotimpurilor. Trei la număr, Eunomia (Disciplina), Dice (Dreptatea) și Irene (Pacea), ele erau fiicele lui Zeus și ale lui Themis. Străjuiau la porțile Olympului, o slujeau pe Hera și, în același timp, erau reprezentate ca însoțitoare ale Aphroditei și ale lui Dionysus.
horaița
HORÁIȚĂ, horaițe, s. f. (Reg.) Drum format în mod natural, prin circulație, între casele unei localități rurale. [Pr.: -ra-i-] – Et. nec. DOOM
horáiță (reg.) (-ra-i-) s. f., g.-d. art. horáiței; pl. horáițe
horaițe
HORÁIȚĂ, horaițe, s. f. (Reg.) Drum format în mod natural, prin circulație, între casele unei localități rurale. [Pr.: -ra-i-] – Et. nec. DOOM
horáiță (reg.) (-ra-i-) s. f., g.-d. art. horáiței; pl. horáițe
horaiței
HORÁIȚĂ, horaițe, s. f. (Reg.) Drum format în mod natural, prin circulație, între casele unei localități rurale. [Pr.: -ra-i-] – Et. nec. DOOM
horáiță (reg.) (-ra-i-) s. f., g.-d. art. horáiței; pl. horáițe
horaițele
HORÁIȚĂ, horaițe, s. f. (Reg.) Drum format în mod natural, prin circulație, între casele unei localități rurale. [Pr.: -ra-i-] – Et. nec. DOOM
horáiță (reg.) (-ra-i-) s. f., g.-d. art. horáiței; pl. horáițe
horaițelor
HORÁIȚĂ, horaițe, s. f. (Reg.) Drum format în mod natural, prin circulație, între casele unei localități rurale. [Pr.: -ra-i-] – Et. nec. DOOM
horáiță (reg.) (-ra-i-) s. f., g.-d. art. horáiței; pl. horáițe
horațianism
HORAȚIANÍSM s.n. Imitație a poeziei lui Horațiu, caracterizată prin intimitate, recluziune a poetului, meditație și consolare. [< Horațiu – poet latin].
horbodă
ÓRBOTĂ s. f. v. horbotă. DOOM
hórbotă (reg.) s. f., g.-d. art. hórbotei; pl. hórbote
horbot
ÓRBOTĂ s. f. v. horbotă. DOOM
hórbotă (reg.) s. f., g.-d. art. hórbotei; pl. hórbote
horbota
ÓRBOTĂ s. f. v. horbotă. DOOM
hórbotă (reg.) s. f., g.-d. art. hórbotei; pl. hórbote
horbotat
ÎNHORBOTÁT, -Ă, înhorbotați, -te, adj. Împodobit cu horbotă. Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. NEGRUZZI, S. I 6. – Variantă: horbotát,-ă (SADOVEANU, O. I 105) adj.
horbotata
ÎNHORBOTÁT, -Ă, înhorbotați, -te, adj. Împodobit cu horbotă. Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. NEGRUZZI, S. I 6. – Variantă: horbotát,-ă (SADOVEANU, O. I 105) adj.
horbotate
ÎNHORBOTÁT, -Ă, înhorbotați, -te, adj. Împodobit cu horbotă. Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. NEGRUZZI, S. I 6. – Variantă: horbotát,-ă (SADOVEANU, O. I 105) adj.
horbotatei
ÎNHORBOTÁT, -Ă, înhorbotați, -te, adj. Împodobit cu horbotă. Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. NEGRUZZI, S. I 6. – Variantă: horbotát,-ă (SADOVEANU, O. I 105) adj.
horbotatele
ÎNHORBOTÁT, -Ă, înhorbotați, -te, adj. Împodobit cu horbotă. Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. NEGRUZZI, S. I 6. – Variantă: horbotát,-ă (SADOVEANU, O. I 105) adj.
horbotatelor
ÎNHORBOTÁT, -Ă, înhorbotați, -te, adj. Împodobit cu horbotă. Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. NEGRUZZI, S. I 6. – Variantă: horbotát,-ă (SADOVEANU, O. I 105) adj.
horbotatul
ÎNHORBOTÁT, -Ă, înhorbotați, -te, adj. Împodobit cu horbotă. Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. NEGRUZZI, S. I 6. – Variantă: horbotát,-ă (SADOVEANU, O. I 105) adj.
horbotatului
ÎNHORBOTÁT, -Ă, înhorbotați, -te, adj. Împodobit cu horbotă. Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. NEGRUZZI, S. I 6. – Variantă: horbotát,-ă (SADOVEANU, O. I 105) adj.
horbotați
ÎNHORBOTÁT, -Ă, înhorbotați, -te, adj. Împodobit cu horbotă. Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. NEGRUZZI, S. I 6. – Variantă: horbotát,-ă (SADOVEANU, O. I 105) adj.
horbotații
ÎNHORBOTÁT, -Ă, înhorbotați, -te, adj. Împodobit cu horbotă. Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. NEGRUZZI, S. I 6. – Variantă: horbotát,-ă (SADOVEANU, O. I 105) adj.
horbotaților
ÎNHORBOTÁT, -Ă, înhorbotați, -te, adj. Împodobit cu horbotă. Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. NEGRUZZI, S. I 6. – Variantă: horbotát,-ă (SADOVEANU, O. I 105) adj.
horbote
ÓRBOTĂ s. f. v. horbotă. DOOM
hórbotă (reg.) s. f., g.-d. art. hórbotei; pl. hórbote
horbotei
ÓRBOTĂ s. f. v. horbotă. DOOM
hórbotă (reg.) s. f., g.-d. art. hórbotei; pl. hórbote
horbotele
ÓRBOTĂ s. f. v. horbotă. DOOM
hórbotă (reg.) s. f., g.-d. art. hórbotei; pl. hórbote
horbotelor
ÓRBOTĂ s. f. v. horbotă. DOOM
hórbotă (reg.) s. f., g.-d. art. hórbotei; pl. hórbote
horboțele
HORBOȚÍCĂ, horboțele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui horbotă. – Horbotă + suf. -ică. DOOM
horboțícă (reg.) s. f., g.-d. art. horboțélei; pl. horboțéle, art. horboțélele
horboțelei
HORBOȚÍCĂ, horboțele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui horbotă. – Horbotă + suf. -ică. DOOM
horboțícă (reg.) s. f., g.-d. art. horboțélei; pl. horboțéle, art. horboțélele
horboțelele
HORBOȚÍCĂ, horboțele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui horbotă. – Horbotă + suf. -ică. DOOM
horboțícă (reg.) s. f., g.-d. art. horboțélei; pl. horboțéle, art. horboțélele
horboțelelor
HORBOȚÍCĂ, horboțele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui horbotă. – Horbotă + suf. -ică. DOOM
horboțícă (reg.) s. f., g.-d. art. horboțélei; pl. horboțéle, art. horboțélele
horboțica
HORBOȚÍCĂ, horboțele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui horbotă. – Horbotă + suf. -ică. DOOM
horboțícă (reg.) s. f., g.-d. art. horboțélei; pl. horboțéle, art. horboțélele
horc
HORC interj. v. hor. DOOM
hor-hór v. hor
horciță
horcíță (horcíțe), s. f. – Muștar. Rus. gorcica (DAR). Sec. XVII, înv.
horcoti
HORCOTÍ, horcotesc, vb. IV. Intranz. A horcăi. O mătușă cu gușă Toată ziua horcotește (Oala). GOROVEI, C. 272.
horcotire
HORCOTÍ, horcotesc. IV. Intranz. A horcăi. – Din horc (= hor).
horcăi
HORCĂNÍ vb. IV v. horcăi. DOOM
horcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. hórcăie, imperf. 3 sg. horcăiá; conj. prez. 3 să hórcăie
horcăiala
HORCĂIÁLĂ, horcăieli, s. f. Horcăit. – Horcăi + suf. -eală. DOOM
horcăiálă s. f., g.-d. art. horcăiélii; pl. horcăiéli
horcăieli
HORCĂIÁLĂ, horcăieli, s. f. Horcăit. – Horcăi + suf. -eală. DOOM
horcăiálă s. f., g.-d. art. horcăiélii; pl. horcăiéli
horcăielii
HORCĂIÁLĂ, horcăieli, s. f. Horcăit. – Horcăi + suf. -eală. DOOM
horcăiálă s. f., g.-d. art. horcăiélii; pl. horcăiéli
horcăielile
HORCĂIÁLĂ, horcăieli, s. f. Horcăit. – Horcăi + suf. -eală. DOOM
horcăiálă s. f., g.-d. art. horcăiélii; pl. horcăiéli
horcăielilor
HORCĂIÁLĂ, horcăieli, s. f. Horcăit. – Horcăi + suf. -eală. DOOM
horcăiálă s. f., g.-d. art. horcăiélii; pl. horcăiéli
horcăire
HORCĂÍ, hórcăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre muribunzi) A respira greu și cu zgomot. 2. (Reg.) A sforăi. [Var.: horcăní vb. IV] – Horc + suf. -ăi.
horcăit
HORCĂÍT s. n. Faptul de a horcăi; zgomotul produs de cel care horcăie; horcăială, horcăitură. – V. horcăi. DOOM
horcăít s. n.
horcăitul
HORCĂÍT s. n. Faptul de a horcăi; zgomotul produs de cel care horcăie; horcăială, horcăitură. – V. horcăi. DOOM
horcăít s. n.
horcăitului
HORCĂÍT s. n. Faptul de a horcăi; zgomotul produs de cel care horcăie; horcăială, horcăitură. – V. horcăi. DOOM
horcăít s. n.
horcăitura
HORCĂITÚRĂ, horcăituri, s. f. Horcăit. [Pr.: -că-i-] – Horcăi + suf. -tură. DOOM
horcăitúră (-că-i-) s. f., g.-d. art. horcăitúrii; pl. horcăitúri
horcăituri
HORCĂITÚRĂ, horcăituri, s. f. Horcăit. [Pr.: -că-i-] – Horcăi + suf. -tură. DOOM
horcăitúră (-că-i-) s. f., g.-d. art. horcăitúrii; pl. horcăitúri
horcăiturii
HORCĂITÚRĂ, horcăituri, s. f. Horcăit. [Pr.: -că-i-] – Horcăi + suf. -tură. DOOM
horcăitúră (-că-i-) s. f., g.-d. art. horcăitúrii; pl. horcăitúri
horcăiturile
HORCĂITÚRĂ, horcăituri, s. f. Horcăit. [Pr.: -că-i-] – Horcăi + suf. -tură. DOOM
horcăitúră (-că-i-) s. f., g.-d. art. horcăitúrii; pl. horcăitúri
horcăiturilor
HORCĂITÚRĂ, horcăituri, s. f. Horcăit. [Pr.: -că-i-] – Horcăi + suf. -tură. DOOM
horcăitúră (-că-i-) s. f., g.-d. art. horcăitúrii; pl. horcăitúri
horcăni
HORCĂNÍ vb. IV v. horcăi. DOOM
horcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. hórcăie, imperf. 3 sg. horcăiá; conj. prez. 3 să hórcăie
horcănire
HORCĂNÍ, hórcăn, vb. IV. Intranz. V. horcăi.
hordeolum
HORDEÓLUM s.n. v. ordeolum.
hordă
HÓRDĂ s. f. v. hoardă. DOOM
hoárdă s. f., g.-d. art. hoárdei; pl. hoárde
hore
HÓRĂ, hore, s. f. 1. Dans popular românesc cu ritm domol, în care jucătorii se prind de mână, formând un cerc închis; cerc format de cei care execută acest dans; melodie după care se execută acest dans. 2. (Pop.) Petrecere țărănească la care se dansează jocuri populare. ◊ Expr. A ieși la horă = a intra (la vârsta cuvenită) în rândul fetelor și al flăcăilor care joacă la horă. A se găti ca de horă = a se îmbrăca foarte frumos, cu hainele de sărbătoare. 3. (Astron.; reg.; art.) Coroana boreală. [Pl. și: hori] – Din bg. horo. DOOM
hóră s. f., g.-d. art. hórei; pl. hóre
hore
Hore = Horae.
horea
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horeai
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
hoream
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horească
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horeau
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horeați
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horei
HÓRĂ, hore, s. f. 1. Dans popular românesc cu ritm domol, în care jucătorii se prind de mână, formând un cerc închis; cerc format de cei care execută acest dans; melodie după care se execută acest dans. 2. (Pop.) Petrecere țărănească la care se dansează jocuri populare. ◊ Expr. A ieși la horă = a intra (la vârsta cuvenită) în rândul fetelor și al flăcăilor care joacă la horă. A se găti ca de horă = a se îmbrăca foarte frumos, cu hainele de sărbătoare. 3. (Astron.; reg.; art.) Coroana boreală. [Pl. și: hori] – Din bg. horo. DOOM
hóră s. f., g.-d. art. hórei; pl. hóre
horele
HÓRĂ, hore, s. f. 1. Dans popular românesc cu ritm domol, în care jucătorii se prind de mână, formând un cerc închis; cerc format de cei care execută acest dans; melodie după care se execută acest dans. 2. (Pop.) Petrecere țărănească la care se dansează jocuri populare. ◊ Expr. A ieși la horă = a intra (la vârsta cuvenită) în rândul fetelor și al flăcăilor care joacă la horă. A se găti ca de horă = a se îmbrăca foarte frumos, cu hainele de sărbătoare. 3. (Astron.; reg.; art.) Coroana boreală. [Pl. și: hori] – Din bg. horo. DOOM
hóră s. f., g.-d. art. hórei; pl. hóre
horelor
HÓRĂ, hore, s. f. 1. Dans popular românesc cu ritm domol, în care jucătorii se prind de mână, formând un cerc închis; cerc format de cei care execută acest dans; melodie după care se execută acest dans. 2. (Pop.) Petrecere țărănească la care se dansează jocuri populare. ◊ Expr. A ieși la horă = a intra (la vârsta cuvenită) în rândul fetelor și al flăcăilor care joacă la horă. A se găti ca de horă = a se îmbrăca foarte frumos, cu hainele de sărbătoare. 3. (Astron.; reg.; art.) Coroana boreală. [Pl. și: hori] – Din bg. horo. DOOM
hóră s. f., g.-d. art. hórei; pl. hóre
horesc
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horezean
HOREZEÁN, -Ă, horezeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Horezu. 2. Adj. Care aparține orașului Horezu sau horezenilor (1), privitor la orașul Horezu ori la horezeni. – Horezu (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
horezeán adj. m., s. m., pl. horezéni; adj. f. horezeánă, pl. horezéne
horezean
HOREZEÁN, -Ă, horezeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Horezu. 2. Adj. Care aparține orașului Horezu sau horezenilor (1), privitor la orașul Horezu ori la horezeni. – Horezu (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
horezeán adj. m., s. m., pl. horezéni; adj. f. horezeánă, pl. horezéne
horezeana
HOREZEÁN, -Ă, horezeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Horezu. 2. Adj. Care aparține orașului Horezu sau horezenilor (1), privitor la orașul Horezu ori la horezeni. – Horezu (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
horezeán adj. m., s. m., pl. horezéni; adj. f. horezeánă, pl. horezéne
horezeanca
HOREZEÁNCĂ, horezence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Horezu. – Horezean + suf. -că. DOOM
horezeáncă s. f., g.-d. art. horezéncei; pl. horezénce
horezeanco
HOREZEÁNCĂ, horezence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Horezu. – Horezean + suf. -că. DOOM
horezeáncă s. f., g.-d. art. horezéncei; pl. horezénce
horezeanul
HOREZEÁN, -Ă, horezeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Horezu. 2. Adj. Care aparține orașului Horezu sau horezenilor (1), privitor la orașul Horezu ori la horezeni. – Horezu (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
horezeán adj. m., s. m., pl. horezéni; adj. f. horezeánă, pl. horezéne
horezeanului
HOREZEÁN, -Ă, horezeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Horezu. 2. Adj. Care aparține orașului Horezu sau horezenilor (1), privitor la orașul Horezu ori la horezeni. – Horezu (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
horezeán adj. m., s. m., pl. horezéni; adj. f. horezeánă, pl. horezéne
horezence
HOREZEÁNCĂ, horezence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Horezu. – Horezean + suf. -că. DOOM
horezeáncă s. f., g.-d. art. horezéncei; pl. horezénce
horezencei
HOREZEÁNCĂ, horezence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Horezu. – Horezean + suf. -că. DOOM
horezeáncă s. f., g.-d. art. horezéncei; pl. horezénce
horezencele
HOREZEÁNCĂ, horezence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Horezu. – Horezean + suf. -că. DOOM
horezeáncă s. f., g.-d. art. horezéncei; pl. horezénce
horezencelor
HOREZEÁNCĂ, horezence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Horezu. – Horezean + suf. -că. DOOM
horezeáncă s. f., g.-d. art. horezéncei; pl. horezénce
horezene
HOREZEÁN, -Ă, horezeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Horezu. 2. Adj. Care aparține orașului Horezu sau horezenilor (1), privitor la orașul Horezu ori la horezeni. – Horezu (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
horezeán adj. m., s. m., pl. horezéni; adj. f. horezeánă, pl. horezéne
horezenei
HOREZEÁN, -Ă, horezeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Horezu. 2. Adj. Care aparține orașului Horezu sau horezenilor (1), privitor la orașul Horezu ori la horezeni. – Horezu (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
horezeán adj. m., s. m., pl. horezéni; adj. f. horezeánă, pl. horezéne
horezenele
HOREZEÁN, -Ă, horezeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Horezu. 2. Adj. Care aparține orașului Horezu sau horezenilor (1), privitor la orașul Horezu ori la horezeni. – Horezu (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
horezeán adj. m., s. m., pl. horezéni; adj. f. horezeánă, pl. horezéne
horezenelor
HOREZEÁN, -Ă, horezeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Horezu. 2. Adj. Care aparține orașului Horezu sau horezenilor (1), privitor la orașul Horezu ori la horezeni. – Horezu (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
horezeán adj. m., s. m., pl. horezéni; adj. f. horezeánă, pl. horezéne
horezeni
HOREZEÁN, -Ă, horezeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Horezu. 2. Adj. Care aparține orașului Horezu sau horezenilor (1), privitor la orașul Horezu ori la horezeni. – Horezu (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
horezeán adj. m., s. m., pl. horezéni; adj. f. horezeánă, pl. horezéne
horezenii
HOREZEÁN, -Ă, horezeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Horezu. 2. Adj. Care aparține orașului Horezu sau horezenilor (1), privitor la orașul Horezu ori la horezeni. – Horezu (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
horezeán adj. m., s. m., pl. horezéni; adj. f. horezeánă, pl. horezéne
horezenilor
HOREZEÁN, -Ă, horezeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Horezu. 2. Adj. Care aparține orașului Horezu sau horezenilor (1), privitor la orașul Horezu ori la horezeni. – Horezu (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
horezeán adj. m., s. m., pl. horezéni; adj. f. horezeánă, pl. horezéne
horește
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horești
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horeț
HORÉȚ, horețe, s. n. (Reg.) Împletitură de nuiele în formă de coș cilindric, folosită la păstrarea în apă a peștelui prins. – Et. nec. DOOM
horéț (reg.) s. n., pl. horéțe
horețe
HORÉȚ, horețe, s. n. (Reg.) Împletitură de nuiele în formă de coș cilindric, folosită la păstrarea în apă a peștelui prins. – Et. nec. DOOM
horéț (reg.) s. n., pl. horéțe
horețele
HORÉȚ, horețe, s. n. (Reg.) Împletitură de nuiele în formă de coș cilindric, folosită la păstrarea în apă a peștelui prins. – Et. nec. DOOM
horéț (reg.) s. n., pl. horéțe
horețelor
HORÉȚ, horețe, s. n. (Reg.) Împletitură de nuiele în formă de coș cilindric, folosită la păstrarea în apă a peștelui prins. – Et. nec. DOOM
horéț (reg.) s. n., pl. horéțe
horețul
HORÉȚ, horețe, s. n. (Reg.) Împletitură de nuiele în formă de coș cilindric, folosită la păstrarea în apă a peștelui prins. – Et. nec. DOOM
horéț (reg.) s. n., pl. horéțe
horețului
HORÉȚ, horețe, s. n. (Reg.) Împletitură de nuiele în formă de coș cilindric, folosită la păstrarea în apă a peștelui prins. – Et. nec. DOOM
horéț (reg.) s. n., pl. horéțe
horhăi
HORHĂÍ, hórhăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla în neștire, a rătăci, a cutreiera (pe drumuri necunoscute sau prin întuneric). – Et. nec. DOOM
horhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórhăie, imperf. 3 sg. horhăiá; conj. prez. 3 să hórhăie
horhăire
HORHĂÍ, hórhăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla în neștire, a rătăci, a cutreiera (pe drumuri necunoscute sau prin întuneric). – Et. nec.
horhăit
HORHĂÍ, hórhăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla în neștire, a rătăci, a cutreiera (pe drumuri necunoscute sau prin întuneric). – Et. nec.
hori
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horii
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horilcă
HORÍNCĂ s. f. v. holercă. DOOM
horílcă v. holércă
horim
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horincă
HORÍNCĂ s. f. v. holercă. DOOM
horílcă v. holércă
horind
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horipila
HORIPILÁ vb. I. v. oripila.
horipilant
HORIPILÁNT, -Ă adj. v. oripilant.
horipilare
HORIPILÁRE s.f. v. oripilare.
horipilat
HORIPILÁ vb. I. v. oripila.
horipilație
HORIPILÁȚIE s.f. v. oripilație.
horire
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horire
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă.
horiră
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horirăm
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horirăți
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horise
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horisem
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horiseră
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horiserăm
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horiserăți
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horiseși
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horiseți
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horit
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horit
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă.
horitoare
HORITÓR, -OÁRE, horitori, -oare, s. m. și f. (Reg.) Persoană care horește (1). – Hori + suf. -tor. DOOM
horitór (reg.) s. m., pl. horitóri
horitoarea
HORITÓR, -OÁRE, horitori, -oare, s. m. și f. (Reg.) Persoană care horește (1). – Hori + suf. -tor. DOOM
horitór (reg.) s. m., pl. horitóri
horitoarei
HORITÓR, -OÁRE, horitori, -oare, s. m. și f. (Reg.) Persoană care horește (1). – Hori + suf. -tor. DOOM
horitór (reg.) s. m., pl. horitóri
horitoarele
HORITÓR, -OÁRE, horitori, -oare, s. m. și f. (Reg.) Persoană care horește (1). – Hori + suf. -tor. DOOM
horitór (reg.) s. m., pl. horitóri
horitoarelor
HORITÓR, -OÁRE, horitori, -oare, s. m. și f. (Reg.) Persoană care horește (1). – Hori + suf. -tor. DOOM
horitór (reg.) s. m., pl. horitóri
horitor
HORITÓR, -OÁRE, horitori, -oare, s. m. și f. (Reg.) Persoană care horește (1). – Hori + suf. -tor. DOOM
horitór (reg.) s. m., pl. horitóri
horitori
HORITÓR, -OÁRE, horitori, -oare, s. m. și f. (Reg.) Persoană care horește (1). – Hori + suf. -tor. DOOM
horitór (reg.) s. m., pl. horitóri
horitorii
HORITÓR, -OÁRE, horitori, -oare, s. m. și f. (Reg.) Persoană care horește (1). – Hori + suf. -tor. DOOM
horitór (reg.) s. m., pl. horitóri
horitorilor
HORITÓR, -OÁRE, horitori, -oare, s. m. și f. (Reg.) Persoană care horește (1). – Hori + suf. -tor. DOOM
horitór (reg.) s. m., pl. horitóri
horitorul
HORITÓR, -OÁRE, horitori, -oare, s. m. și f. (Reg.) Persoană care horește (1). – Hori + suf. -tor. DOOM
horitór (reg.) s. m., pl. horitóri
horitorului
HORITÓR, -OÁRE, horitori, -oare, s. m. și f. (Reg.) Persoană care horește (1). – Hori + suf. -tor. DOOM
horitór (reg.) s. m., pl. horitóri
horitura
HORITÚRĂ, horituri, s. f. (Reg.) Horiște. – Hori + suf. -tură. DOOM
horitúră (reg.) s. f., g.-d. art. horitúrii; pl. horitúri
horituri
HORITÚRĂ, horituri, s. f. (Reg.) Horiște. – Hori + suf. -tură. DOOM
horitúră (reg.) s. f., g.-d. art. horitúrii; pl. horitúri
horiturii
HORITÚRĂ, horituri, s. f. (Reg.) Horiște. – Hori + suf. -tură. DOOM
horitúră (reg.) s. f., g.-d. art. horitúrii; pl. horitúri
horiturile
HORITÚRĂ, horituri, s. f. (Reg.) Horiște. – Hori + suf. -tură. DOOM
horitúră (reg.) s. f., g.-d. art. horitúrii; pl. horitúri
horiturilor
HORITÚRĂ, horituri, s. f. (Reg.) Horiște. – Hori + suf. -tură. DOOM
horitúră (reg.) s. f., g.-d. art. horitúrii; pl. horitúri
horiși
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
horiște
HORÍȘTE, horiști, s. f. (Reg.) Rotocol mare de fân, adunat din poloage1 ori risipit din căpițe ca să se usuce; horitură. – Horă + suf. -iște. DOOM
horíște (reg.) s. f., g.-d. art. horíștii; pl. horíști
horiștea
HORÍȘTE, horiști, s. f. (Reg.) Rotocol mare de fân, adunat din poloage1 ori risipit din căpițe ca să se usuce; horitură. – Horă + suf. -iște. DOOM
horíște (reg.) s. f., g.-d. art. horíștii; pl. horíști
horiști
HORÍȘTE, horiști, s. f. (Reg.) Rotocol mare de fân, adunat din poloage1 ori risipit din căpițe ca să se usuce; horitură. – Horă + suf. -iște. DOOM
horíște (reg.) s. f., g.-d. art. horíștii; pl. horíști
horiștii
HORÍȘTE, horiști, s. f. (Reg.) Rotocol mare de fân, adunat din poloage1 ori risipit din căpițe ca să se usuce; horitură. – Horă + suf. -iște. DOOM
horíște (reg.) s. f., g.-d. art. horíștii; pl. horíști
horiștile
HORÍȘTE, horiști, s. f. (Reg.) Rotocol mare de fân, adunat din poloage1 ori risipit din căpițe ca să se usuce; horitură. – Horă + suf. -iște. DOOM
horíște (reg.) s. f., g.-d. art. horíștii; pl. horíști
horiștilor
HORÍȘTE, horiști, s. f. (Reg.) Rotocol mare de fân, adunat din poloage1 ori risipit din căpițe ca să se usuce; horitură. – Horă + suf. -iște. DOOM
horíște (reg.) s. f., g.-d. art. horíștii; pl. horíști
horiți
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă. DOOM
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă
hormism
HORMÍSM s. n. Concepție psihologică potrivit căreia orice comportament este dirijat către un scop de un impuls instinctual. – Din engl. hormisme. DOOM
hormísm s. n.
hormismul
HORMÍSM s. n. Concepție psihologică potrivit căreia orice comportament este dirijat către un scop de un impuls instinctual. – Din engl. hormisme. DOOM
hormísm s. n.
hormismului
HORMÍSM s. n. Concepție psihologică potrivit căreia orice comportament este dirijat către un scop de un impuls instinctual. – Din engl. hormisme. DOOM
hormísm s. n.
hormon
HORMÓN, hormoni, s. m. Substanță secretată de glandele endocrine sau de alte țesuturi, care stimulează și coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului organism. – Din fr. hormone. DOOM
hormón s. m., pl. hormóni
hormonal
HORMONÁL, -Ă, hormonali, -e, adj. Care se referă la hormoni, de hormoni. – Din fr. hormonal. DOOM
hormonál adj. m., pl. hormonáli; f. hormonálă, pl. hormonále
hormonala
HORMONÁL, -Ă, hormonali, -e, adj. Care se referă la hormoni, de hormoni. – Din fr. hormonal. DOOM
hormonál adj. m., pl. hormonáli; f. hormonálă, pl. hormonále
hormonale
HORMONÁL, -Ă, hormonali, -e, adj. Care se referă la hormoni, de hormoni. – Din fr. hormonal. DOOM
hormonál adj. m., pl. hormonáli; f. hormonálă, pl. hormonále
hormonalei
HORMONÁL, -Ă, hormonali, -e, adj. Care se referă la hormoni, de hormoni. – Din fr. hormonal. DOOM
hormonál adj. m., pl. hormonáli; f. hormonálă, pl. hormonále
hormonalele
HORMONÁL, -Ă, hormonali, -e, adj. Care se referă la hormoni, de hormoni. – Din fr. hormonal. DOOM
hormonál adj. m., pl. hormonáli; f. hormonálă, pl. hormonále
hormonalelor
HORMONÁL, -Ă, hormonali, -e, adj. Care se referă la hormoni, de hormoni. – Din fr. hormonal. DOOM
hormonál adj. m., pl. hormonáli; f. hormonálă, pl. hormonále
hormonali
HORMONÁL, -Ă, hormonali, -e, adj. Care se referă la hormoni, de hormoni. – Din fr. hormonal. DOOM
hormonál adj. m., pl. hormonáli; f. hormonálă, pl. hormonále
hormonalii
HORMONÁL, -Ă, hormonali, -e, adj. Care se referă la hormoni, de hormoni. – Din fr. hormonal. DOOM
hormonál adj. m., pl. hormonáli; f. hormonálă, pl. hormonále
hormonalilor
HORMONÁL, -Ă, hormonali, -e, adj. Care se referă la hormoni, de hormoni. – Din fr. hormonal. DOOM
hormonál adj. m., pl. hormonáli; f. hormonálă, pl. hormonále
hormonalul
HORMONÁL, -Ă, hormonali, -e, adj. Care se referă la hormoni, de hormoni. – Din fr. hormonal. DOOM
hormonál adj. m., pl. hormonáli; f. hormonálă, pl. hormonále
hormonalului
HORMONÁL, -Ă, hormonali, -e, adj. Care se referă la hormoni, de hormoni. – Din fr. hormonal. DOOM
hormonál adj. m., pl. hormonáli; f. hormonálă, pl. hormonále
hormonemia
HORMONEMÍE s.f. (Med.) Prezență a unui anumit hormon în sânge. [Gen. -iei. / < fr. hormonémie].
hormonemie
HORMONEMÍE s.f. (Med.) Prezență a unui anumit hormon în sânge. [Gen. -iei. / < fr. hormonémie].
hormonemiei
HORMONEMÍE s.f. (Med.) Prezență a unui anumit hormon în sânge. [Gen. -iei. / < fr. hormonémie].
hormonemii
HORMONEMÍE s.f. (Med.) Prezență a unui anumit hormon în sânge. [Gen. -iei. / < fr. hormonémie].
hormonemiile
HORMONEMÍE s.f. (Med.) Prezență a unui anumit hormon în sânge. [Gen. -iei. / < fr. hormonémie].
hormonemiilor
HORMONEMÍE s.f. (Med.) Prezență a unui anumit hormon în sânge. [Gen. -iei. / < fr. hormonémie].
hormoni
HORMÓN, hormoni, s. m. Substanță secretată de glandele endocrine sau de alte țesuturi, care stimulează și coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului organism. – Din fr. hormone. DOOM
hormón s. m., pl. hormóni
hormonii
HORMÓN, hormoni, s. m. Substanță secretată de glandele endocrine sau de alte țesuturi, care stimulează și coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului organism. – Din fr. hormone. DOOM
hormón s. m., pl. hormóni
hormonilor
HORMÓN, hormoni, s. m. Substanță secretată de glandele endocrine sau de alte țesuturi, care stimulează și coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului organism. – Din fr. hormone. DOOM
hormón s. m., pl. hormóni
hormonogeneză
HORMONOGENÉZĂ s. f. (Biol.) Sinteză a hormonilor în organism; hormonopoieză. – Din fr. hormonogenèse.
hormonologia
HORMONOLOGÍE s. f. Ramură a endocrinologiei care studiază originea, structura și activitatea hormonilor. – Din fr. hormonologie. DOOM
hormonologíe s. f., art. hormonología, g.-d. hormonologíi, art. hormonologíei
hormonologie
HORMONOLOGÍE s. f. Ramură a endocrinologiei care studiază originea, structura și activitatea hormonilor. – Din fr. hormonologie. DOOM
hormonologíe s. f., art. hormonología, g.-d. hormonologíi, art. hormonologíei
hormonologiei
HORMONOLOGÍE s. f. Ramură a endocrinologiei care studiază originea, structura și activitatea hormonilor. – Din fr. hormonologie. DOOM
hormonologíe s. f., art. hormonología, g.-d. hormonologíi, art. hormonologíei
hormonologii
HORMONOLOGÍE s. f. Ramură a endocrinologiei care studiază originea, structura și activitatea hormonilor. – Din fr. hormonologie. DOOM
hormonologíe s. f., art. hormonología, g.-d. hormonologíi, art. hormonologíei
hormonopoeză
HORMONOPOIÉZĂ s. f. (Med.) Hormonogeneză. [Pr.: -po-ie-] – Din fr. hormonopoièse.
hormonopoieza
HORMONOPOIÉZĂ s. f. (Med.) Hormonogeneză. [Pr.: -po-ie-] – Din fr. hormonopoièse.
hormonopoieze
HORMONOPOIÉZĂ s. f. (Med.) Hormonogeneză. [Pr.: -po-ie-] – Din fr. hormonopoièse.
hormonopoiezei
HORMONOPOIÉZĂ s. f. (Med.) Hormonogeneză. [Pr.: -po-ie-] – Din fr. hormonopoièse.
hormonopoiezele
HORMONOPOIÉZĂ s. f. (Med.) Hormonogeneză. [Pr.: -po-ie-] – Din fr. hormonopoièse.
hormonopoiezelor
HORMONOPOIÉZĂ s. f. (Med.) Hormonogeneză. [Pr.: -po-ie-] – Din fr. hormonopoièse.
hormonoterapia
HORMONOTERAPÍE, hormonoterapii, s. f. Tratament cu hormoni aplicat în diverse boli. – Din fr. hormonothérapie. DOOM
hormonoterapíe s. f., art. hormonoterapía, g.-d. art. hormonoterapíei; pl. hormonoterapíi, art. hormonoterapíile
hormonoterapie
HORMONOTERAPÍE, hormonoterapii, s. f. Tratament cu hormoni aplicat în diverse boli. – Din fr. hormonothérapie. DOOM
hormonoterapíe s. f., art. hormonoterapía, g.-d. art. hormonoterapíei; pl. hormonoterapíi, art. hormonoterapíile
hormonoterapiei
HORMONOTERAPÍE, hormonoterapii, s. f. Tratament cu hormoni aplicat în diverse boli. – Din fr. hormonothérapie. DOOM
hormonoterapíe s. f., art. hormonoterapía, g.-d. art. hormonoterapíei; pl. hormonoterapíi, art. hormonoterapíile
hormonoterapii
HORMONOTERAPÍE, hormonoterapii, s. f. Tratament cu hormoni aplicat în diverse boli. – Din fr. hormonothérapie. DOOM
hormonoterapíe s. f., art. hormonoterapía, g.-d. art. hormonoterapíei; pl. hormonoterapíi, art. hormonoterapíile
hormonoterapiile
HORMONOTERAPÍE, hormonoterapii, s. f. Tratament cu hormoni aplicat în diverse boli. – Din fr. hormonothérapie. DOOM
hormonoterapíe s. f., art. hormonoterapía, g.-d. art. hormonoterapíei; pl. hormonoterapíi, art. hormonoterapíile
hormonoterapiilor
HORMONOTERAPÍE, hormonoterapii, s. f. Tratament cu hormoni aplicat în diverse boli. – Din fr. hormonothérapie. DOOM
hormonoterapíe s. f., art. hormonoterapía, g.-d. art. hormonoterapíei; pl. hormonoterapíi, art. hormonoterapíile
hormonul
HORMÓN, hormoni, s. m. Substanță secretată de glandele endocrine sau de alte țesuturi, care stimulează și coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului organism. – Din fr. hormone. DOOM
hormón s. m., pl. hormóni
hormonului
HORMÓN, hormoni, s. m. Substanță secretată de glandele endocrine sau de alte țesuturi, care stimulează și coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului organism. – Din fr. hormone. DOOM
hormón s. m., pl. hormóni
hormonuria
HORMONURÍE s. f. (Med.) Prezență a hormonilor în urină; cantitate de hormoni prezentă în urină. – Din fr. hormonurie.
hormonurie
HORMONURÍE s. f. (Med.) Prezență a hormonilor în urină; cantitate de hormoni prezentă în urină. – Din fr. hormonurie.
hormonuriei
HORMONURÍE s. f. (Med.) Prezență a hormonilor în urină; cantitate de hormoni prezentă în urină. – Din fr. hormonurie.
hormonurii
HORMONURÍE s. f. (Med.) Prezență a hormonilor în urină; cantitate de hormoni prezentă în urină. – Din fr. hormonurie.
hormonuriile
HORMONURÍE s. f. (Med.) Prezență a hormonilor în urină; cantitate de hormoni prezentă în urină. – Din fr. hormonurie.
hormonuriilor
HORMONURÍE s. f. (Med.) Prezență a hormonilor în urină; cantitate de hormoni prezentă în urină. – Din fr. hormonurie.
horn
HORN, hornuri, s. n. 1. Parte a coșului de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (și din porțiunea ieșită în afară prin acoperiș); p. ext. întregul coș de fum al unei case. 2. Partea de deasupra vetrei țărănești prin care trece fumul în pod sau direct afară; coș (la clădiri). 3. (Alpinism) Spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți. 4. (Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare. – Din ucr. horn. DOOM
horn s. n., pl. hórnuri
hornar
HORNÁR, hornari, s. m. Coșar2 (1). – Horn + suf. -ar. DOOM
hornár s. m., pl. hornári
hornari
HORNÁR, hornari, s. m. Coșar2 (1). – Horn + suf. -ar. DOOM
hornár s. m., pl. hornári
hornarii
HORNÁR, hornari, s. m. Coșar2 (1). – Horn + suf. -ar. DOOM
hornár s. m., pl. hornári
hornarilor
HORNÁR, hornari, s. m. Coșar2 (1). – Horn + suf. -ar. DOOM
hornár s. m., pl. hornári
hornarul
HORNÁR, hornari, s. m. Coșar2 (1). – Horn + suf. -ar. DOOM
hornár s. m., pl. hornári
hornarului
HORNÁR, hornari, s. m. Coșar2 (1). – Horn + suf. -ar. DOOM
hornár s. m., pl. hornári
hornblenda
HORNBLÉNDĂ, hornblende, s. f. Mineral în formă de cristale de culoare verde sau brun-închis, cu luciu sticlos, format din silicați de magneziu, fier, calciu, aluminiu și alte metale. – Din germ. Hornblende, fr. hornblende. DOOM
hornbléndă (horn-blen-) s. f., g.-d. art. hornbléndei; pl. hornblénde
hornblende
HORNBLÉNDĂ, hornblende, s. f. Mineral în formă de cristale de culoare verde sau brun-închis, cu luciu sticlos, format din silicați de magneziu, fier, calciu, aluminiu și alte metale. – Din germ. Hornblende, fr. hornblende. DOOM
hornbléndă (horn-blen-) s. f., g.-d. art. hornbléndei; pl. hornblénde
hornblendei
HORNBLÉNDĂ, hornblende, s. f. Mineral în formă de cristale de culoare verde sau brun-închis, cu luciu sticlos, format din silicați de magneziu, fier, calciu, aluminiu și alte metale. – Din germ. Hornblende, fr. hornblende. DOOM
hornbléndă (horn-blen-) s. f., g.-d. art. hornbléndei; pl. hornblénde
hornblendele
HORNBLÉNDĂ, hornblende, s. f. Mineral în formă de cristale de culoare verde sau brun-închis, cu luciu sticlos, format din silicați de magneziu, fier, calciu, aluminiu și alte metale. – Din germ. Hornblende, fr. hornblende. DOOM
hornbléndă (horn-blen-) s. f., g.-d. art. hornbléndei; pl. hornblénde
hornblendelor
HORNBLÉNDĂ, hornblende, s. f. Mineral în formă de cristale de culoare verde sau brun-închis, cu luciu sticlos, format din silicați de magneziu, fier, calciu, aluminiu și alte metale. – Din germ. Hornblende, fr. hornblende. DOOM
hornbléndă (horn-blen-) s. f., g.-d. art. hornbléndei; pl. hornblénde
hornblendit
HORNBLENDÍT, hornblendiți, s. m. Rocă grăunțoasă alcătuită în special din hornblendă. – Din fr. hornblendite. DOOM
hornblendít (horn-blen-) s. m., pl. hornblendíți
hornblenditul
HORNBLENDÍT, hornblendiți, s. m. Rocă grăunțoasă alcătuită în special din hornblendă. – Din fr. hornblendite. DOOM
hornblendít (horn-blen-) s. m., pl. hornblendíți
hornblenditului
HORNBLENDÍT, hornblendiți, s. m. Rocă grăunțoasă alcătuită în special din hornblendă. – Din fr. hornblendite. DOOM
hornblendít (horn-blen-) s. m., pl. hornblendíți
hornblendiți
HORNBLENDÍT, hornblendiți, s. m. Rocă grăunțoasă alcătuită în special din hornblendă. – Din fr. hornblendite. DOOM
hornblendít (horn-blen-) s. m., pl. hornblendíți
hornblendiții
HORNBLENDÍT, hornblendiți, s. m. Rocă grăunțoasă alcătuită în special din hornblendă. – Din fr. hornblendite. DOOM
hornblendít (horn-blen-) s. m., pl. hornblendíți
hornblendiților
HORNBLENDÍT, hornblendiți, s. m. Rocă grăunțoasă alcătuită în special din hornblendă. – Din fr. hornblendite. DOOM
hornblendít (horn-blen-) s. m., pl. hornblendíți
horneț
HORNÉȚ, hornețe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui horn; coș (la o casă). – Horn + suf. -eț. DOOM
hornéț (reg.) s. n., pl. hornéțe
hornețe
HORNÉȚ, hornețe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui horn; coș (la o casă). – Horn + suf. -eț. DOOM
hornéț (reg.) s. n., pl. hornéțe
hornețele
HORNÉȚ, hornețe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui horn; coș (la o casă). – Horn + suf. -eț. DOOM
hornéț (reg.) s. n., pl. hornéțe
hornețelor
HORNÉȚ, hornețe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui horn; coș (la o casă). – Horn + suf. -eț. DOOM
hornéț (reg.) s. n., pl. hornéțe
hornețul
HORNÉȚ, hornețe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui horn; coș (la o casă). – Horn + suf. -eț. DOOM
hornéț (reg.) s. n., pl. hornéțe
hornețului
HORNÉȚ, hornețe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui horn; coș (la o casă). – Horn + suf. -eț. DOOM
hornéț (reg.) s. n., pl. hornéțe
hornist
hornist, horniști s. m. (deț.) fumător.
hornpipe
HORNPIPE s. n. 1. Instrument muzical arhaic, cu ancie dublă, făcut din corn de animale. ♦ Fluierul de la cimpoi. 2. Dans popular scoțian dansat după o melodie cântată la cimpoi. [Pr.: hórnpaip] – Cuv. engl.
hornul
HORN, hornuri, s. n. 1. Parte a coșului de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (și din porțiunea ieșită în afară prin acoperiș); p. ext. întregul coș de fum al unei case. 2. Partea de deasupra vetrei țărănești prin care trece fumul în pod sau direct afară; coș (la clădiri). 3. (Alpinism) Spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți. 4. (Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare. – Din ucr. horn. DOOM
horn s. n., pl. hórnuri
hornului
HORN, hornuri, s. n. 1. Parte a coșului de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (și din porțiunea ieșită în afară prin acoperiș); p. ext. întregul coș de fum al unei case. 2. Partea de deasupra vetrei țărănești prin care trece fumul în pod sau direct afară; coș (la clădiri). 3. (Alpinism) Spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți. 4. (Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare. – Din ucr. horn. DOOM
horn s. n., pl. hórnuri
hornuri
HORN, hornuri, s. n. 1. Parte a coșului de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (și din porțiunea ieșită în afară prin acoperiș); p. ext. întregul coș de fum al unei case. 2. Partea de deasupra vetrei țărănești prin care trece fumul în pod sau direct afară; coș (la clădiri). 3. (Alpinism) Spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți. 4. (Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare. – Din ucr. horn. DOOM
horn s. n., pl. hórnuri
hornurile
HORN, hornuri, s. n. 1. Parte a coșului de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (și din porțiunea ieșită în afară prin acoperiș); p. ext. întregul coș de fum al unei case. 2. Partea de deasupra vetrei țărănești prin care trece fumul în pod sau direct afară; coș (la clădiri). 3. (Alpinism) Spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți. 4. (Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare. – Din ucr. horn. DOOM
horn s. n., pl. hórnuri
hornurilor
HORN, hornuri, s. n. 1. Parte a coșului de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (și din porțiunea ieșită în afară prin acoperiș); p. ext. întregul coș de fum al unei case. 2. Partea de deasupra vetrei țărănești prin care trece fumul în pod sau direct afară; coș (la clădiri). 3. (Alpinism) Spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți. 4. (Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare. – Din ucr. horn. DOOM
horn s. n., pl. hórnuri
horo
ORO3- v. horo-.
horobăi
HOROBĂÍ, horobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A se învîrti de colo pînă colo, făcînd mai mult zgomot decît treabă. Aleargă, asudă, horobăiește grozav. REBREANU, R. I 72. Pînă s-au culcat ei, a trecut vremea – zise maică-sa, horobăind pe lîngă foc. id. ib. 204.
horobăire
HOROBĂÍ, horobăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A se învârti de colo până colo (făcând mai mult zgomot decât treabă).
horodinca
HORODÍNCA s. f. art. Numele unui dans popular, cu mișcare vioaie, de origine ucraineană; melodie după care se execută acest dans. – Din ucr. horodjanka. DOOM
!horodínca (dans) s. f. art., neart. horodíncă, g.-d. art. horodíncăi
horodincăi
HORODÍNCA s. f. art. Numele unui dans popular, cu mișcare vioaie, de origine ucraineană; melodie după care se execută acest dans. – Din ucr. horodjanka. DOOM
!horodínca (dans) s. f. art., neart. horodíncă, g.-d. art. horodíncăi
horopsi
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
horopsire
HOROPSÍ, horopsesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) V. oropsi.
horopsit
HOROPSÍT, -Ă adj. v. oropsit.
horopter
HOROPTÉR s.n. Totalitatea punctelor din spațiu ale căror imagini se formează din puncte retiniene corespunzătoare. [< fr. horoptère, cf. gr. horos – limită, opter – observator].
horoptere
HOROPTÉR s.n. Totalitatea punctelor din spațiu ale căror imagini se formează din puncte retiniene corespunzătoare. [< fr. horoptère, cf. gr. horos – limită, opter – observator].
horopterele
HOROPTÉR s.n. Totalitatea punctelor din spațiu ale căror imagini se formează din puncte retiniene corespunzătoare. [< fr. horoptère, cf. gr. horos – limită, opter – observator].
horopterelor
HOROPTÉR s.n. Totalitatea punctelor din spațiu ale căror imagini se formează din puncte retiniene corespunzătoare. [< fr. horoptère, cf. gr. horos – limită, opter – observator].
horopterul
HOROPTÉR s.n. Totalitatea punctelor din spațiu ale căror imagini se formează din puncte retiniene corespunzătoare. [< fr. horoptère, cf. gr. horos – limită, opter – observator].
horopterului
HOROPTÉR s.n. Totalitatea punctelor din spațiu ale căror imagini se formează din puncte retiniene corespunzătoare. [< fr. horoptère, cf. gr. horos – limită, opter – observator].
horoscoape
HOROSCÓP, horoscoape, s. n. Tablou cu pozițiile astrelor în momentul unui eveniment sau al nașterii unei persoane, pe baza căruia astrologii fac deducții și interpretări asupra trăsăturilor de caracter, a evoluției evenimentului sau persoanei. – Din fr. horoscope. DOOM
!horoscóp (ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. horoscoápe
horoscoapele
HOROSCÓP, horoscoape, s. n. Tablou cu pozițiile astrelor în momentul unui eveniment sau al nașterii unei persoane, pe baza căruia astrologii fac deducții și interpretări asupra trăsăturilor de caracter, a evoluției evenimentului sau persoanei. – Din fr. horoscope. DOOM
!horoscóp (ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. horoscoápe
horoscoapelor
HOROSCÓP, horoscoape, s. n. Tablou cu pozițiile astrelor în momentul unui eveniment sau al nașterii unei persoane, pe baza căruia astrologii fac deducții și interpretări asupra trăsăturilor de caracter, a evoluției evenimentului sau persoanei. – Din fr. horoscope. DOOM
!horoscóp (ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. horoscoápe
horoscop
HOROSCÓP, horoscoape, s. n. Tablou cu pozițiile astrelor în momentul unui eveniment sau al nașterii unei persoane, pe baza căruia astrologii fac deducții și interpretări asupra trăsăturilor de caracter, a evoluției evenimentului sau persoanei. – Din fr. horoscope. DOOM
!horoscóp (ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. horoscoápe
horoscop
HOROSCÓP s.n. Prezicere astrologică a destinului după poziția stelelor la nașterea cuiva; (p. ext.) prezicere. [Pl. -coape, -copuri. / < fr. horoscope, lat. horoscopus < gr. horoskopos].
horoscopul
HOROSCÓP, horoscoape, s. n. Tablou cu pozițiile astrelor în momentul unui eveniment sau al nașterii unei persoane, pe baza căruia astrologii fac deducții și interpretări asupra trăsăturilor de caracter, a evoluției evenimentului sau persoanei. – Din fr. horoscope. DOOM
!horoscóp (ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. horoscoápe
horoscopului
HOROSCÓP, horoscoape, s. n. Tablou cu pozițiile astrelor în momentul unui eveniment sau al nașterii unei persoane, pe baza căruia astrologii fac deducții și interpretări asupra trăsăturilor de caracter, a evoluției evenimentului sau persoanei. – Din fr. horoscope. DOOM
!horoscóp (ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. horoscoápe
horp
HORP interj. (Reg.) Cuvânt care imită zgomotul pe care îl face cineva când soarbe dintr-o dată și repede. – Onomatopee. DOOM
horp (reg.) interj.
horpăi
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăia
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăiai
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăiala
HORPĂIÁLĂ, horpăieli, s. f. Faptul de a horpăi. [Pr.: -pă-ia-] – Horpăi + suf. -eală. DOOM
horpăiálă s. f., g.-d. art. horpăiélii; pl. horpăiéli
horpăiam
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăiască
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăiau
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăiați
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăieli
HORPĂIÁLĂ, horpăieli, s. f. Faptul de a horpăi. [Pr.: -pă-ia-] – Horpăi + suf. -eală. DOOM
horpăiálă s. f., g.-d. art. horpăiélii; pl. horpăiéli
horpăielii
HORPĂIÁLĂ, horpăieli, s. f. Faptul de a horpăi. [Pr.: -pă-ia-] – Horpăi + suf. -eală. DOOM
horpăiálă s. f., g.-d. art. horpăiélii; pl. horpăiéli
horpăielile
HORPĂIÁLĂ, horpăieli, s. f. Faptul de a horpăi. [Pr.: -pă-ia-] – Horpăi + suf. -eală. DOOM
horpăiálă s. f., g.-d. art. horpăiélii; pl. horpăiéli
horpăielilor
HORPĂIÁLĂ, horpăieli, s. f. Faptul de a horpăi. [Pr.: -pă-ia-] – Horpăi + suf. -eală. DOOM
horpăiálă s. f., g.-d. art. horpăiélii; pl. horpăiéli
horpăiesc
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăiește
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăiești
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăii
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăim
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăind
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăire
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăire
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăiră
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăirăm
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăirăți
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăise
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăisem
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăiseră
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăiserăm
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăiserăți
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăiseși
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăiseți
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăit
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăit
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăiși
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horpăiți
HORPĂÍ, hórpăi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sorbi cu zgomot mâncarea, mai ales lichidele. [Prez. ind. și: horpăiesc] – Horp + suf. -ăi. DOOM
horpăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. hórpăi/horpăiésc, imperf. 3 sg. horpăiá; conj. prez. 3 să hórpăie/horpăiáscă
horridus
ȘÁRPE, șerpi, s. m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase și neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin mișcări ondulatorii; (și la sg.) reptilă din acest ordin. ◊ Șarpe de casă = specie de șarpe neveninos, lung de circa 1, 60 m, cu două pete galbene pe ceafă, care trăiește mai ales în regiunile inundabile, pe lângă casă (Natrix natrix). Șarpe de alun = șarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o bandă neagră pe laturile capului, care trăiește la noi prin pădurile de alun și prin locuri stâncoase (Coronella austriaca). Șarpe cu clopoței = specie de șarpe veninos din America de Nord, lung până la 2 metri, a cărui coadă este prevăzută cu solzi cornoși care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Șarpe cu ochelari = cobră. ◊ Expr. (A țipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gură de șarpe = (a țipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaură de șarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sări ca mușcat de șarpe = a se înfuria, a-și ieși din fire. A încălzi (sau a crește) șarpele la (sau în) sân = a arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. A-l mușca pe cineva șarpele de inimă, se spune când cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ceea ce n-ar trebui. A-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei (ori al vanității) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca șarpele pe coadă = a insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie. ♦ Fig. Persoană rea, vicleană, perfidă. [Var.: șérpe s. m.] – Lat. pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).
horror
HÓRROR, horror, s. n., adj. invar. 1. S. n. Gen de filme caracterizat prin atmosferă și teme macabre, prin violență, agresivitate etc. 2. Adj. care este conceput să provoace groază, oroare, teamă. – Cuv. engl. DOOM
*hórror2 (angl.) s. n., art. hórrorul; pl. hórror
horst
HORST, horsturi, s. n. Regiune a scoarței terestre mărginită de falii, care a rămas ridicată după scufundarea regiunilor vecine. – Din germ. Horst. DOOM
horst s. n., pl. hórsturi
horstul
HORST, horsturi, s. n. Regiune a scoarței terestre mărginită de falii, care a rămas ridicată după scufundarea regiunilor vecine. – Din germ. Horst. DOOM
horst s. n., pl. hórsturi
horstului
HORST, horsturi, s. n. Regiune a scoarței terestre mărginită de falii, care a rămas ridicată după scufundarea regiunilor vecine. – Din germ. Horst. DOOM
horst s. n., pl. hórsturi
horsturi
HORST, horsturi, s. n. Regiune a scoarței terestre mărginită de falii, care a rămas ridicată după scufundarea regiunilor vecine. – Din germ. Horst. DOOM
horst s. n., pl. hórsturi
horsturile
HORST, horsturi, s. n. Regiune a scoarței terestre mărginită de falii, care a rămas ridicată după scufundarea regiunilor vecine. – Din germ. Horst. DOOM
horst s. n., pl. hórsturi
horsturilor
HORST, horsturi, s. n. Regiune a scoarței terestre mărginită de falii, care a rămas ridicată după scufundarea regiunilor vecine. – Din germ. Horst. DOOM
horst s. n., pl. hórsturi
hortativ
HORTATÍV, -Ă, hortativi, -e, adj. (Gram.; despre forme verbale sau despre propoziții) Care exprimă un îndemn, de îndemn. – Din lat. hortativus. DOOM
hortatív adj. m., pl. hortatívi; f. hortatívă, pl. hortatíve
hortativa
HORTATÍV, -Ă, hortativi, -e, adj. (Gram.; despre forme verbale sau despre propoziții) Care exprimă un îndemn, de îndemn. – Din lat. hortativus. DOOM
hortatív adj. m., pl. hortatívi; f. hortatívă, pl. hortatíve
hortative
HORTATÍV, -Ă, hortativi, -e, adj. (Gram.; despre forme verbale sau despre propoziții) Care exprimă un îndemn, de îndemn. – Din lat. hortativus. DOOM
hortatív adj. m., pl. hortatívi; f. hortatívă, pl. hortatíve
hortativei
HORTATÍV, -Ă, hortativi, -e, adj. (Gram.; despre forme verbale sau despre propoziții) Care exprimă un îndemn, de îndemn. – Din lat. hortativus. DOOM
hortatív adj. m., pl. hortatívi; f. hortatívă, pl. hortatíve
hortativele
HORTATÍV, -Ă, hortativi, -e, adj. (Gram.; despre forme verbale sau despre propoziții) Care exprimă un îndemn, de îndemn. – Din lat. hortativus. DOOM
hortatív adj. m., pl. hortatívi; f. hortatívă, pl. hortatíve
hortativelor
HORTATÍV, -Ă, hortativi, -e, adj. (Gram.; despre forme verbale sau despre propoziții) Care exprimă un îndemn, de îndemn. – Din lat. hortativus. DOOM
hortatív adj. m., pl. hortatívi; f. hortatívă, pl. hortatíve
hortativi
HORTATÍV, -Ă, hortativi, -e, adj. (Gram.; despre forme verbale sau despre propoziții) Care exprimă un îndemn, de îndemn. – Din lat. hortativus. DOOM
hortatív adj. m., pl. hortatívi; f. hortatívă, pl. hortatíve
hortativii
HORTATÍV, -Ă, hortativi, -e, adj. (Gram.; despre forme verbale sau despre propoziții) Care exprimă un îndemn, de îndemn. – Din lat. hortativus. DOOM
hortatív adj. m., pl. hortatívi; f. hortatívă, pl. hortatíve
hortativilor
HORTATÍV, -Ă, hortativi, -e, adj. (Gram.; despre forme verbale sau despre propoziții) Care exprimă un îndemn, de îndemn. – Din lat. hortativus. DOOM
hortatív adj. m., pl. hortatívi; f. hortatívă, pl. hortatíve
hortativul
HORTATÍV, -Ă, hortativi, -e, adj. (Gram.; despre forme verbale sau despre propoziții) Care exprimă un îndemn, de îndemn. – Din lat. hortativus. DOOM
hortatív adj. m., pl. hortatívi; f. hortatívă, pl. hortatíve
hortativului
HORTATÍV, -Ă, hortativi, -e, adj. (Gram.; despre forme verbale sau despre propoziții) Care exprimă un îndemn, de îndemn. – Din lat. hortativus. DOOM
hortatív adj. m., pl. hortatívi; f. hortatívă, pl. hortatíve
hortense
PĂTRUNJÉL, pătrunjei, s. m. Plantă erbacee legumicolă, cu tulpina înaltă, cultivată pentru rădăcina pivotantă, albă și pentru frunzele ei aromate, întrebuințate în alimentație și în medicina populară (Petroselinum hortense); p. restr. frunzele sau rădăcina acestei plante. ◊ Compuse: pătrunjel-de-câmp = numele a două specii de plante erbacee, cu frunzele la baza tulpinii și cu florile albe sau trandafirii, a căror rădăcină este întrebuințată în medicină (Pimpinella saxifraga și major); pătrunjelul-câinelui = plantă erbacee mică, otrăvitoare, cu frunze ca ale mărarului și cu flori albe (Aethusa cynapium). – Din lat. petroselinum.
hortensia
HORTÉNSIE, hortensii, s. f. Plantă ornamentală cu flori mari, fără miros, de culoare roz, violetă sau albă (Hydrangea opuloides). – Din fr. hortensia. DOOM
horténsie (-si-e) s. f., art. horténsia (-si-a), g.-d. art. horténsiei; pl. horténsii, art. horténsiile (-si-i-)
hortensie
HORTÉNSIE, hortensii, s. f. Plantă ornamentală cu flori mari, fără miros, de culoare roz, violetă sau albă (Hydrangea opuloides). – Din fr. hortensia. DOOM
horténsie (-si-e) s. f., art. horténsia (-si-a), g.-d. art. horténsiei; pl. horténsii, art. horténsiile (-si-i-)
hortensiei
HORTÉNSIE, hortensii, s. f. Plantă ornamentală cu flori mari, fără miros, de culoare roz, violetă sau albă (Hydrangea opuloides). – Din fr. hortensia. DOOM
horténsie (-si-e) s. f., art. horténsia (-si-a), g.-d. art. horténsiei; pl. horténsii, art. horténsiile (-si-i-)
hortensii
HORTÉNSIE, hortensii, s. f. Plantă ornamentală cu flori mari, fără miros, de culoare roz, violetă sau albă (Hydrangea opuloides). – Din fr. hortensia. DOOM
horténsie (-si-e) s. f., art. horténsia (-si-a), g.-d. art. horténsiei; pl. horténsii, art. horténsiile (-si-i-)
hortensiile
HORTÉNSIE, hortensii, s. f. Plantă ornamentală cu flori mari, fără miros, de culoare roz, violetă sau albă (Hydrangea opuloides). – Din fr. hortensia. DOOM
horténsie (-si-e) s. f., art. horténsia (-si-a), g.-d. art. horténsiei; pl. horténsii, art. horténsiile (-si-i-)
hortensiilor
HORTÉNSIE, hortensii, s. f. Plantă ornamentală cu flori mari, fără miros, de culoare roz, violetă sau albă (Hydrangea opuloides). – Din fr. hortensia. DOOM
horténsie (-si-e) s. f., art. horténsia (-si-a), g.-d. art. horténsiei; pl. horténsii, art. horténsiile (-si-i-)
hortensis
LÓBODĂ, (rar) lobode, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee anuale, dintre care una, cu frunzele comestibile, este cultivată (Atriplex hortensis). ◊ Expr. (Pop.) A se plimba (sau a umbla) ca vodă prin lobodă = a umbla fără grijă (dându-și importanță). – Din sl. loboda.
horti
HORTI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) grădină”, „horticol”, „cultura plantelor”. [Var. orti-. / < fr. horti-, cf. lat. hortus].
horticol
HORTÍCOL, -Ă, horticoli, -e, adj. Care aparține horticulturii, privitor la horticultură. – Din fr. horticole. DOOM
hortícol adj. m., pl. hortícoli; f. hortícolă, pl. hortícole
horticola
HORTÍCOL, -Ă, horticoli, -e, adj. Care aparține horticulturii, privitor la horticultură. – Din fr. horticole. DOOM
hortícol adj. m., pl. hortícoli; f. hortícolă, pl. hortícole
horticole
HORTÍCOL, -Ă, horticoli, -e, adj. Care aparține horticulturii, privitor la horticultură. – Din fr. horticole. DOOM
hortícol adj. m., pl. hortícoli; f. hortícolă, pl. hortícole
horticolei
HORTÍCOL, -Ă, horticoli, -e, adj. Care aparține horticulturii, privitor la horticultură. – Din fr. horticole. DOOM
hortícol adj. m., pl. hortícoli; f. hortícolă, pl. hortícole
horticolele
HORTÍCOL, -Ă, horticoli, -e, adj. Care aparține horticulturii, privitor la horticultură. – Din fr. horticole. DOOM
hortícol adj. m., pl. hortícoli; f. hortícolă, pl. hortícole
horticolelor
HORTÍCOL, -Ă, horticoli, -e, adj. Care aparține horticulturii, privitor la horticultură. – Din fr. horticole. DOOM
hortícol adj. m., pl. hortícoli; f. hortícolă, pl. hortícole
horticoli
HORTÍCOL, -Ă, horticoli, -e, adj. Care aparține horticulturii, privitor la horticultură. – Din fr. horticole. DOOM
hortícol adj. m., pl. hortícoli; f. hortícolă, pl. hortícole
horticolii
HORTÍCOL, -Ă, horticoli, -e, adj. Care aparține horticulturii, privitor la horticultură. – Din fr. horticole. DOOM
hortícol adj. m., pl. hortícoli; f. hortícolă, pl. hortícole
horticolilor
HORTÍCOL, -Ă, horticoli, -e, adj. Care aparține horticulturii, privitor la horticultură. – Din fr. horticole. DOOM
hortícol adj. m., pl. hortícoli; f. hortícolă, pl. hortícole
horticolul
HORTÍCOL, -Ă, horticoli, -e, adj. Care aparține horticulturii, privitor la horticultură. – Din fr. horticole. DOOM
hortícol adj. m., pl. hortícoli; f. hortícolă, pl. hortícole
horticolului
HORTÍCOL, -Ă, horticoli, -e, adj. Care aparține horticulturii, privitor la horticultură. – Din fr. horticole. DOOM
hortícol adj. m., pl. hortícoli; f. hortícolă, pl. hortícole
horticultoare
HORTICULTÓR, -OÁRE, horticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu horticultura. – Din fr. horticulteur. DOOM
horticultór s. m., pl. horticultóri
horticultoarea
HORTICULTÓR, -OÁRE, horticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu horticultura. – Din fr. horticulteur. DOOM
horticultór s. m., pl. horticultóri
horticultoarei
HORTICULTÓR, -OÁRE, horticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu horticultura. – Din fr. horticulteur. DOOM
horticultór s. m., pl. horticultóri
horticultoarele
HORTICULTÓR, -OÁRE, horticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu horticultura. – Din fr. horticulteur. DOOM
horticultór s. m., pl. horticultóri
horticultoarelor
HORTICULTÓR, -OÁRE, horticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu horticultura. – Din fr. horticulteur. DOOM
horticultór s. m., pl. horticultóri
horticultor
HORTICULTÓR, -OÁRE, horticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu horticultura. – Din fr. horticulteur. DOOM
horticultór s. m., pl. horticultóri
horticultori
HORTICULTÓR, -OÁRE, horticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu horticultura. – Din fr. horticulteur. DOOM
horticultór s. m., pl. horticultóri
horticultorii
HORTICULTÓR, -OÁRE, horticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu horticultura. – Din fr. horticulteur. DOOM
horticultór s. m., pl. horticultóri
horticultorilor
HORTICULTÓR, -OÁRE, horticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu horticultura. – Din fr. horticulteur. DOOM
horticultór s. m., pl. horticultóri
horticultorul
HORTICULTÓR, -OÁRE, horticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu horticultura. – Din fr. horticulteur. DOOM
horticultór s. m., pl. horticultóri
horticultorului
HORTICULTÓR, -OÁRE, horticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu horticultura. – Din fr. horticulteur. DOOM
horticultór s. m., pl. horticultóri
horticultura
HORTICULTÚRĂ s. f. Ramură a agronomiei care cuprinde pomicultură, legumicultură, floricultură și viticultură. – Din fr. horticulture. DOOM
horticultúră s. f., g.-d. art. horticultúrii
horticulturi
HORTICULTÚRĂ s. f. Ramură a agronomiei care cuprinde pomicultură, legumicultură, floricultură și viticultură. – Din fr. horticulture. DOOM
horticultúră s. f., g.-d. art. horticultúrii
horticulturii
HORTICULTÚRĂ s. f. Ramură a agronomiei care cuprinde pomicultură, legumicultură, floricultură și viticultură. – Din fr. horticulture. DOOM
horticultúră s. f., g.-d. art. horticultúrii
hortiviticol
HORTIVITÍCOL, -Ă, hortiviticoli, -e, adj. De hortiviticultură. – Horti[col] + viticol.
hortiviticola
HORTIVITÍCOL, -Ă, hortiviticoli, -e, adj. De hortiviticultură. – Horti[col] + viticol.
hortiviticole
HORTIVITÍCOL, -Ă, hortiviticoli, -e, adj. De hortiviticultură. – Horti[col] + viticol.
hortiviticolei
HORTIVITÍCOL, -Ă, hortiviticoli, -e, adj. De hortiviticultură. – Horti[col] + viticol.
hortiviticolele
HORTIVITÍCOL, -Ă, hortiviticoli, -e, adj. De hortiviticultură. – Horti[col] + viticol.
hortiviticolelor
HORTIVITÍCOL, -Ă, hortiviticoli, -e, adj. De hortiviticultură. – Horti[col] + viticol.
hortiviticoli
HORTIVITÍCOL, -Ă, hortiviticoli, -e, adj. De hortiviticultură. – Horti[col] + viticol.
hortiviticolii
HORTIVITÍCOL, -Ă, hortiviticoli, -e, adj. De hortiviticultură. – Horti[col] + viticol.
hortiviticolilor
HORTIVITÍCOL, -Ă, hortiviticoli, -e, adj. De hortiviticultură. – Horti[col] + viticol.
hortiviticolul
HORTIVITÍCOL, -Ă, hortiviticoli, -e, adj. De hortiviticultură. – Horti[col] + viticol.
hortiviticolului
HORTIVITÍCOL, -Ă, hortiviticoli, -e, adj. De hortiviticultură. – Horti[col] + viticol.
hortiviticultura
HORTIVITICULTÚRĂ s. f. Domeniu al agronomiei consacrat studiului cultivării pomilor fructiferi și viței-de-vie. – Horti[cultură] + viticultură.
hortiviticulturi
HORTIVITICULTÚRĂ s. f. Domeniu al agronomiei consacrat studiului cultivării pomilor fructiferi și viței-de-vie. – Horti[cultură] + viticultură.
hortiviticulturii
HORTIVITICULTÚRĂ s. f. Domeniu al agronomiei consacrat studiului cultivării pomilor fructiferi și viței-de-vie. – Horti[cultură] + viticultură.
horâre
HORÎ, horăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cosi cu hreapca.
horât
HORÎ, horăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cosi cu hreapca.
horî
HORÎ, horăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cosi cu hreapca.
horăi
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăia
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăiai
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăiam
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăiau
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăiați
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăie
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăii
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăim
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăind
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăire
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăire
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi.
horăiră
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăirăm
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăirăți
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăise
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăisem
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăiseră
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăiserăm
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăiserăți
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăiseși
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăiseți
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăit
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăit
HORĂÍT s. n. (Reg.) Sforăială. – V. horăi. DOOM
horăít (reg.) s. n.
horăitul
HORĂÍT s. n. (Reg.) Sforăială. – V. horăi. DOOM
horăít (reg.) s. n.
horăitului
HORĂÍT s. n. (Reg.) Sforăială. – V. horăi. DOOM
horăít (reg.) s. n.
horăitura
HORĂITÚRĂ, horăituri, s. f. (Reg.) Sforăială. [Pr.: -ră-i-] – Horăi + suf. -tură. DOOM
horăitúră (reg.) (-ră-i-) s. f., g.-d. art. horăitúrii; pl. horăitúri
horăituri
HORĂITÚRĂ, horăituri, s. f. (Reg.) Sforăială. [Pr.: -ră-i-] – Horăi + suf. -tură. DOOM
horăitúră (reg.) (-ră-i-) s. f., g.-d. art. horăitúrii; pl. horăitúri
horăiturii
HORĂITÚRĂ, horăituri, s. f. (Reg.) Sforăială. [Pr.: -ră-i-] – Horăi + suf. -tură. DOOM
horăitúră (reg.) (-ră-i-) s. f., g.-d. art. horăitúrii; pl. horăitúri
horăiturile
HORĂITÚRĂ, horăituri, s. f. (Reg.) Sforăială. [Pr.: -ră-i-] – Horăi + suf. -tură. DOOM
horăitúră (reg.) (-ră-i-) s. f., g.-d. art. horăitúrii; pl. horăitúri
horăiturilor
HORĂITÚRĂ, horăituri, s. f. (Reg.) Sforăială. [Pr.: -ră-i-] – Horăi + suf. -tură. DOOM
horăitúră (reg.) (-ră-i-) s. f., g.-d. art. horăitúrii; pl. horăitúri
horăiși
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horăiți
HORĂÍ, hórăi, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A sforăi. – Hor + suf. -ăi. DOOM
horăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórăie, imperf. 3 sg. horăiá; conj. prez. 3 să hórăie
horș
horș (-șuri), s. n. (Trans.) Rindea pentru scînduri negeluite. Mag. horgy (Candrea; Gáldi, Dict., 137). – Der. horji, vb. (a da la rindea).
horșaf
HORȘÁF, horșafuri, s. n. (Reg.) Ciorbă de prune afumate sau de vișine; un fel de compot cu multă zeamă. – Din tc. hoșaf. DOOM
horșáf (reg.) s. n., pl. horșáfuri
horșaful
HORȘÁF, horșafuri, s. n. (Reg.) Ciorbă de prune afumate sau de vișine; un fel de compot cu multă zeamă. – Din tc. hoșaf. DOOM
horșáf (reg.) s. n., pl. horșáfuri
horșafului
HORȘÁF, horșafuri, s. n. (Reg.) Ciorbă de prune afumate sau de vișine; un fel de compot cu multă zeamă. – Din tc. hoșaf. DOOM
horșáf (reg.) s. n., pl. horșáfuri
horșafuri
HORȘÁF, horșafuri, s. n. (Reg.) Ciorbă de prune afumate sau de vișine; un fel de compot cu multă zeamă. – Din tc. hoșaf. DOOM
horșáf (reg.) s. n., pl. horșáfuri
horșafurile
HORȘÁF, horșafuri, s. n. (Reg.) Ciorbă de prune afumate sau de vișine; un fel de compot cu multă zeamă. – Din tc. hoșaf. DOOM
horșáf (reg.) s. n., pl. horșáfuri
horșafurilor
HORȘÁF, horșafuri, s. n. (Reg.) Ciorbă de prune afumate sau de vișine; un fel de compot cu multă zeamă. – Din tc. hoșaf. DOOM
horșáf (reg.) s. n., pl. horșáfuri
horșchi
horșchi, horșchesc v. t. (intl., înv.) a fura.
horști
hórști s. m. pl. – Plantă, Luzula maxima. Origine necunoscută.
horțiș
HORȚÍȘ, -Ă, horțiși, -e, adj. (Reg.; adesea adverbial) Pieziș. – Horți (reg. „a muta ceva din loc”) + suf. -iș. DOOM
horțíș (reg.) adj. m., pl. horțíși; f. horțíșă, art. horțíșa, pl. horțíșe
horțișa
HORȚÍȘ, -Ă, horțiși, -e, adj. (Reg.; adesea adverbial) Pieziș. – Horți (reg. „a muta ceva din loc”) + suf. -iș. DOOM
horțíș (reg.) adj. m., pl. horțíși; f. horțíșă, art. horțíșa, pl. horțíșe
horțișe
HORȚÍȘ, -Ă, horțiși, -e, adj. (Reg.; adesea adverbial) Pieziș. – Horți (reg. „a muta ceva din loc”) + suf. -iș. DOOM
horțíș (reg.) adj. m., pl. horțíși; f. horțíșă, art. horțíșa, pl. horțíșe
horțișei
HORȚÍȘ, -Ă, horțiși, -e, adj. (Reg.; adesea adverbial) Pieziș. – Horți (reg. „a muta ceva din loc”) + suf. -iș. DOOM
horțíș (reg.) adj. m., pl. horțíși; f. horțíșă, art. horțíșa, pl. horțíșe
horțișele
HORȚÍȘ, -Ă, horțiși, -e, adj. (Reg.; adesea adverbial) Pieziș. – Horți (reg. „a muta ceva din loc”) + suf. -iș. DOOM
horțíș (reg.) adj. m., pl. horțíși; f. horțíșă, art. horțíșa, pl. horțíșe
horțișelor
HORȚÍȘ, -Ă, horțiși, -e, adj. (Reg.; adesea adverbial) Pieziș. – Horți (reg. „a muta ceva din loc”) + suf. -iș. DOOM
horțíș (reg.) adj. m., pl. horțíși; f. horțíșă, art. horțíșa, pl. horțíșe
horțiși
HORȚÍȘ, -Ă, horțiși, -e, adj. (Reg.; adesea adverbial) Pieziș. – Horți (reg. „a muta ceva din loc”) + suf. -iș. DOOM
horțíș (reg.) adj. m., pl. horțíși; f. horțíșă, art. horțíșa, pl. horțíșe
horțișii
HORȚÍȘ, -Ă, horțiși, -e, adj. (Reg.; adesea adverbial) Pieziș. – Horți (reg. „a muta ceva din loc”) + suf. -iș. DOOM
horțíș (reg.) adj. m., pl. horțíși; f. horțíșă, art. horțíșa, pl. horțíșe
horțișilor
HORȚÍȘ, -Ă, horțiși, -e, adj. (Reg.; adesea adverbial) Pieziș. – Horți (reg. „a muta ceva din loc”) + suf. -iș. DOOM
horțíș (reg.) adj. m., pl. horțíși; f. horțíșă, art. horțíșa, pl. horțíșe
horțișul
HORȚÍȘ, -Ă, horțiși, -e, adj. (Reg.; adesea adverbial) Pieziș. – Horți (reg. „a muta ceva din loc”) + suf. -iș. DOOM
horțíș (reg.) adj. m., pl. horțíși; f. horțíșă, art. horțíșa, pl. horțíșe
horțișului
HORȚÍȘ, -Ă, horțiși, -e, adj. (Reg.; adesea adverbial) Pieziș. – Horți (reg. „a muta ceva din loc”) + suf. -iș. DOOM
horțíș (reg.) adj. m., pl. horțíși; f. horțíșă, art. horțíșa, pl. horțíșe
hospi
hospí (-pésc, -ít), vb. – A dormi mult. Sl. usŭpiti (Graur, BL, VI, 147).
hospire
hospí (-pésc, -ít), vb. – A dormi mult. Sl. usŭpiti (Graur, BL, VI, 147).
hostia
HÓSTIE, hostii, s. f. 1. Jertfă adusă zeilor, la greci și la romani. ♦ Jertfă (de obicei un animal) adusă lui Dumnezeu. 2. Azimă pe care catolicii o folosesc la împărtășanie. – Din lat. hostia, fr. hostie. DOOM
hóstie (-ti-e) s. f., art. hóstia (-ti-a), g.-d. art. hóstiei; pl. hóstii, art. hóstiile (-ti-i)
hostie
HÓSTIE, hostii, s. f. 1. Jertfă adusă zeilor, la greci și la romani. ♦ Jertfă (de obicei un animal) adusă lui Dumnezeu. 2. Azimă pe care catolicii o folosesc la împărtășanie. – Din lat. hostia, fr. hostie. DOOM
hóstie (-ti-e) s. f., art. hóstia (-ti-a), g.-d. art. hóstiei; pl. hóstii, art. hóstiile (-ti-i)
hostiei
HÓSTIE, hostii, s. f. 1. Jertfă adusă zeilor, la greci și la romani. ♦ Jertfă (de obicei un animal) adusă lui Dumnezeu. 2. Azimă pe care catolicii o folosesc la împărtășanie. – Din lat. hostia, fr. hostie. DOOM
hóstie (-ti-e) s. f., art. hóstia (-ti-a), g.-d. art. hóstiei; pl. hóstii, art. hóstiile (-ti-i)
hostii
HÓSTIE, hostii, s. f. 1. Jertfă adusă zeilor, la greci și la romani. ♦ Jertfă (de obicei un animal) adusă lui Dumnezeu. 2. Azimă pe care catolicii o folosesc la împărtășanie. – Din lat. hostia, fr. hostie. DOOM
hóstie (-ti-e) s. f., art. hóstia (-ti-a), g.-d. art. hóstiei; pl. hóstii, art. hóstiile (-ti-i)
hostiile
HÓSTIE, hostii, s. f. 1. Jertfă adusă zeilor, la greci și la romani. ♦ Jertfă (de obicei un animal) adusă lui Dumnezeu. 2. Azimă pe care catolicii o folosesc la împărtășanie. – Din lat. hostia, fr. hostie. DOOM
hóstie (-ti-e) s. f., art. hóstia (-ti-a), g.-d. art. hóstiei; pl. hóstii, art. hóstiile (-ti-i)
hostiilor
HÓSTIE, hostii, s. f. 1. Jertfă adusă zeilor, la greci și la romani. ♦ Jertfă (de obicei un animal) adusă lui Dumnezeu. 2. Azimă pe care catolicii o folosesc la împărtășanie. – Din lat. hostia, fr. hostie. DOOM
hóstie (-ti-e) s. f., art. hóstia (-ti-a), g.-d. art. hóstiei; pl. hóstii, art. hóstiile (-ti-i)
hostilius
Tullus Hostilius, al treilea rege al Romei, înscăunat după moartea lui Numa. Domnia sa a fost marcată de numeroase lupte cu neamurile vecine, în special cu albanii, pe care i-a supus. Pe timpul lui s-a dat faimoasa luptă între Horatii și Curiatii.
hostopină
HOSTOPÍNĂ s. f. (Reg.) Tescovină. – Comp. rus., sb. voština.
hot
HOTDOG, hotdogi, s. m. Crenvurșt fiert, servit cu muștar, într-un corn fierbinte. – Cuv. engl.
hota
HÓTĂ, hote, s. f. Construcție de zidărie, de metal sau de sticlă, așezată deasupra unei surse de substanțe nocive gazoase pentru a le colecta și a le evacua, printr-un coș sau printr-un canal de ventilație. ♦ Aparat electrocasnic prevăzut cu filtre pentru a absorbi aburul și mirosurile. – Din fr. hotte. DOOM
hótă s. f., g.-d. art. hótei; pl. hóte
hota
JÓTĂ, jote, s. f. Dans popular spaniol cu mișcări repezi și cu acompaniament de castaniete, la care perechile dansează față în față pe loc. [Pr.: ho-] – Din sp. jota. DOOM
!jótă (hisp.) [j pron. h] s. f., g.-d. art. jótei; pl. jóte
hotar
HOTÁR, hotare, s. n. 1. Linie de demarcație care desparte o țară de alta; frontieră, graniță. ◊ Piatră de hotar = piatră, stâlp prin care se indică un hotar. ♦ Linie care desparte o proprietate de alta sau o așezare de alta. 2. Fig. Limită, margine, capăt, sfârșit. 3. Moșie, proprietate (mare); p. ext. regiune, țară. ♦ (Reg.) Teritoriu în proprietatea (locuitorilor) unei comune. – Din magh. határ. DOOM
hotár s. n., pl. hotáre
hotare
HOTÁR, hotare, s. n. 1. Linie de demarcație care desparte o țară de alta; frontieră, graniță. ◊ Piatră de hotar = piatră, stâlp prin care se indică un hotar. ♦ Linie care desparte o proprietate de alta sau o așezare de alta. 2. Fig. Limită, margine, capăt, sfârșit. 3. Moșie, proprietate (mare); p. ext. regiune, țară. ♦ (Reg.) Teritoriu în proprietatea (locuitorilor) unei comune. – Din magh. határ. DOOM
hotár s. n., pl. hotáre
hotarele
HOTÁR, hotare, s. n. 1. Linie de demarcație care desparte o țară de alta; frontieră, graniță. ◊ Piatră de hotar = piatră, stâlp prin care se indică un hotar. ♦ Linie care desparte o proprietate de alta sau o așezare de alta. 2. Fig. Limită, margine, capăt, sfârșit. 3. Moșie, proprietate (mare); p. ext. regiune, țară. ♦ (Reg.) Teritoriu în proprietatea (locuitorilor) unei comune. – Din magh. határ. DOOM
hotár s. n., pl. hotáre
hotarelor
HOTÁR, hotare, s. n. 1. Linie de demarcație care desparte o țară de alta; frontieră, graniță. ◊ Piatră de hotar = piatră, stâlp prin care se indică un hotar. ♦ Linie care desparte o proprietate de alta sau o așezare de alta. 2. Fig. Limită, margine, capăt, sfârșit. 3. Moșie, proprietate (mare); p. ext. regiune, țară. ♦ (Reg.) Teritoriu în proprietatea (locuitorilor) unei comune. – Din magh. határ. DOOM
hotár s. n., pl. hotáre
hotarnic
HOTÁRNIC, -Ă, hotarnici, -ce, adj. (Înv.) Care se referă la hotarele unei moșii. ◊ Inginer hotarnic = agronom care se ocupa cu măsurătoarea moșiilor. – Hotar + suf. -nic. DOOM
hotárnic (înv.) adj. m., pl. hotárnici; f. hotárnică, pl. hotárnice
hotarnica
HOTÁRNIC, -Ă, hotarnici, -ce, adj. (Înv.) Care se referă la hotarele unei moșii. ◊ Inginer hotarnic = agronom care se ocupa cu măsurătoarea moșiilor. – Hotar + suf. -nic. DOOM
hotárnic (înv.) adj. m., pl. hotárnici; f. hotárnică, pl. hotárnice
hotarnice
HOTÁRNIC, -Ă, hotarnici, -ce, adj. (Înv.) Care se referă la hotarele unei moșii. ◊ Inginer hotarnic = agronom care se ocupa cu măsurătoarea moșiilor. – Hotar + suf. -nic. DOOM
hotárnic (înv.) adj. m., pl. hotárnici; f. hotárnică, pl. hotárnice
hotarnicei
HOTÁRNIC, -Ă, hotarnici, -ce, adj. (Înv.) Care se referă la hotarele unei moșii. ◊ Inginer hotarnic = agronom care se ocupa cu măsurătoarea moșiilor. – Hotar + suf. -nic. DOOM
hotárnic (înv.) adj. m., pl. hotárnici; f. hotárnică, pl. hotárnice
hotarnicele
HOTÁRNIC, -Ă, hotarnici, -ce, adj. (Înv.) Care se referă la hotarele unei moșii. ◊ Inginer hotarnic = agronom care se ocupa cu măsurătoarea moșiilor. – Hotar + suf. -nic. DOOM
hotárnic (înv.) adj. m., pl. hotárnici; f. hotárnică, pl. hotárnice
hotarnicelor
HOTÁRNIC, -Ă, hotarnici, -ce, adj. (Înv.) Care se referă la hotarele unei moșii. ◊ Inginer hotarnic = agronom care se ocupa cu măsurătoarea moșiilor. – Hotar + suf. -nic. DOOM
hotárnic (înv.) adj. m., pl. hotárnici; f. hotárnică, pl. hotárnice
hotarnici
HOTÁRNIC, -Ă, hotarnici, -ce, adj. (Înv.) Care se referă la hotarele unei moșii. ◊ Inginer hotarnic = agronom care se ocupa cu măsurătoarea moșiilor. – Hotar + suf. -nic. DOOM
hotárnic (înv.) adj. m., pl. hotárnici; f. hotárnică, pl. hotárnice
hotarnicii
HOTÁRNIC, -Ă, hotarnici, -ce, adj. (Înv.) Care se referă la hotarele unei moșii. ◊ Inginer hotarnic = agronom care se ocupa cu măsurătoarea moșiilor. – Hotar + suf. -nic. DOOM
hotárnic (înv.) adj. m., pl. hotárnici; f. hotárnică, pl. hotárnice
hotarnicilor
HOTÁRNIC, -Ă, hotarnici, -ce, adj. (Înv.) Care se referă la hotarele unei moșii. ◊ Inginer hotarnic = agronom care se ocupa cu măsurătoarea moșiilor. – Hotar + suf. -nic. DOOM
hotárnic (înv.) adj. m., pl. hotárnici; f. hotárnică, pl. hotárnice
hotarnicul
HOTÁRNIC, -Ă, hotarnici, -ce, adj. (Înv.) Care se referă la hotarele unei moșii. ◊ Inginer hotarnic = agronom care se ocupa cu măsurătoarea moșiilor. – Hotar + suf. -nic. DOOM
hotárnic (înv.) adj. m., pl. hotárnici; f. hotárnică, pl. hotárnice
hotarnicului
HOTÁRNIC, -Ă, hotarnici, -ce, adj. (Înv.) Care se referă la hotarele unei moșii. ◊ Inginer hotarnic = agronom care se ocupa cu măsurătoarea moșiilor. – Hotar + suf. -nic. DOOM
hotárnic (înv.) adj. m., pl. hotárnici; f. hotárnică, pl. hotárnice
hotarul
HOTÁR, hotare, s. n. 1. Linie de demarcație care desparte o țară de alta; frontieră, graniță. ◊ Piatră de hotar = piatră, stâlp prin care se indică un hotar. ♦ Linie care desparte o proprietate de alta sau o așezare de alta. 2. Fig. Limită, margine, capăt, sfârșit. 3. Moșie, proprietate (mare); p. ext. regiune, țară. ♦ (Reg.) Teritoriu în proprietatea (locuitorilor) unei comune. – Din magh. határ. DOOM
hotár s. n., pl. hotáre
hotarului
HOTÁR, hotare, s. n. 1. Linie de demarcație care desparte o țară de alta; frontieră, graniță. ◊ Piatră de hotar = piatră, stâlp prin care se indică un hotar. ♦ Linie care desparte o proprietate de alta sau o așezare de alta. 2. Fig. Limită, margine, capăt, sfârșit. 3. Moșie, proprietate (mare); p. ext. regiune, țară. ♦ (Reg.) Teritoriu în proprietatea (locuitorilor) unei comune. – Din magh. határ. DOOM
hotár s. n., pl. hotáre
hotdog
HOTDOG, hotdogi, s. m. Crenvurșt fiert, servit cu muștar, într-un corn fierbinte. – Cuv. engl. DOOM
hótdog (angl.) s. m., art. hótdogul; pl. hótdogi
hotdogi
HOTDOG, hotdogi, s. m. Crenvurșt fiert, servit cu muștar, într-un corn fierbinte. – Cuv. engl. DOOM
hótdog (angl.) s. m., art. hótdogul; pl. hótdogi
hotdogii
HOTDOG, hotdogi, s. m. Crenvurșt fiert, servit cu muștar, într-un corn fierbinte. – Cuv. engl. DOOM
hótdog (angl.) s. m., art. hótdogul; pl. hótdogi
hotdogilor
HOTDOG, hotdogi, s. m. Crenvurșt fiert, servit cu muștar, într-un corn fierbinte. – Cuv. engl. DOOM
hótdog (angl.) s. m., art. hótdogul; pl. hótdogi
hotdogul
HOTDOG, hotdogi, s. m. Crenvurșt fiert, servit cu muștar, într-un corn fierbinte. – Cuv. engl. DOOM
hótdog (angl.) s. m., art. hótdogul; pl. hótdogi
hotdogului
HOTDOG, hotdogi, s. m. Crenvurșt fiert, servit cu muștar, într-un corn fierbinte. – Cuv. engl. DOOM
hótdog (angl.) s. m., art. hótdogul; pl. hótdogi
hote
HÓTĂ, hote, s. f. Construcție de zidărie, de metal sau de sticlă, așezată deasupra unei surse de substanțe nocive gazoase pentru a le colecta și a le evacua, printr-un coș sau printr-un canal de ventilație. ♦ Aparat electrocasnic prevăzut cu filtre pentru a absorbi aburul și mirosurile. – Din fr. hotte. DOOM
hótă s. f., g.-d. art. hótei; pl. hóte
hote
JÓTĂ, jote, s. f. Dans popular spaniol cu mișcări repezi și cu acompaniament de castaniete, la care perechile dansează față în față pe loc. [Pr.: ho-] – Din sp. jota. DOOM
!jótă (hisp.) [j pron. h] s. f., g.-d. art. jótei; pl. jóte
hotei
HÓTĂ, hote, s. f. Construcție de zidărie, de metal sau de sticlă, așezată deasupra unei surse de substanțe nocive gazoase pentru a le colecta și a le evacua, printr-un coș sau printr-un canal de ventilație. ♦ Aparat electrocasnic prevăzut cu filtre pentru a absorbi aburul și mirosurile. – Din fr. hotte. DOOM
hótă s. f., g.-d. art. hótei; pl. hóte
hotei
JÓTĂ, jote, s. f. Dans popular spaniol cu mișcări repezi și cu acompaniament de castaniete, la care perechile dansează față în față pe loc. [Pr.: ho-] – Din sp. jota. DOOM
!jótă (hisp.) [j pron. h] s. f., g.-d. art. jótei; pl. jóte
hotel
OTÉL s. n. v. hotel. DOOM
hotél s. n., pl. hotéluri
hotele
HÓTĂ, hote, s. f. Construcție de zidărie, de metal sau de sticlă, așezată deasupra unei surse de substanțe nocive gazoase pentru a le colecta și a le evacua, printr-un coș sau printr-un canal de ventilație. ♦ Aparat electrocasnic prevăzut cu filtre pentru a absorbi aburul și mirosurile. – Din fr. hotte. DOOM
hótă s. f., g.-d. art. hótei; pl. hóte
hotele
JÓTĂ, jote, s. f. Dans popular spaniol cu mișcări repezi și cu acompaniament de castaniete, la care perechile dansează față în față pe loc. [Pr.: ho-] – Din sp. jota. DOOM
!jótă (hisp.) [j pron. h] s. f., g.-d. art. jótei; pl. jóte
hotelier
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hotelier
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hoteliera
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hoteliera
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hoteliere
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hoteliere
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hotelierei
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hotelierei
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hotelierele
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hotelierele
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hotelierelor
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hotelierelor
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hotelieri
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hotelieri
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hotelierii
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hotelierii
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hotelierilor
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hotelierilor
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hotelierul
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hotelierul
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hotelierului
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hotelierului
HOTELIÉR, -Ă, hotelieri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care ține, administrează un hotel; proprietar al unui hotel. 2. Adj. Care aparține hotelurilor, privitor la hoteluri. Întreprindere hotelieră. [Pr.: -li-er] – Din fr. hôtelier. DOOM
hoteliér (-li-er) adj. m., s. m., pl. hoteliéri; adj. f., s. f. hoteliéră, pl. hoteliére
hotelor
HÓTĂ, hote, s. f. Construcție de zidărie, de metal sau de sticlă, așezată deasupra unei surse de substanțe nocive gazoase pentru a le colecta și a le evacua, printr-un coș sau printr-un canal de ventilație. ♦ Aparat electrocasnic prevăzut cu filtre pentru a absorbi aburul și mirosurile. – Din fr. hotte. DOOM
hótă s. f., g.-d. art. hótei; pl. hóte
hotelor
JÓTĂ, jote, s. f. Dans popular spaniol cu mișcări repezi și cu acompaniament de castaniete, la care perechile dansează față în față pe loc. [Pr.: ho-] – Din sp. jota. DOOM
!jótă (hisp.) [j pron. h] s. f., g.-d. art. jótei; pl. jóte
hotelul
OTÉL s. n. v. hotel. DOOM
hotél s. n., pl. hotéluri
hotelului
OTÉL s. n. v. hotel. DOOM
hotél s. n., pl. hotéluri
hoteluri
OTÉL s. n. v. hotel. DOOM
hotél s. n., pl. hotéluri
hotelurile
OTÉL s. n. v. hotel. DOOM
hotél s. n., pl. hotéluri
hotelurilor
OTÉL s. n. v. hotel. DOOM
hotél s. n., pl. hotéluri
hotentot
HOTENTÓT, -Ă, hotentoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor din familia de limbă boșimană, răspândit în trecut în estul și în sudul Africii, iar azi în câteva regiuni din Namibia, Botswana și Republica Africa de Sud; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține hotentoților, privitor la hotentoți. ♦ (Substantivat, f.) Limba hotentoților (1). – Din fr. hottentot. DOOM
*hotentótă (limbă) s. f., g.-d. art. hotentótei
hotentota
HOTENTÓT, -Ă, hotentoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor din familia de limbă boșimană, răspândit în trecut în estul și în sudul Africii, iar azi în câteva regiuni din Namibia, Botswana și Republica Africa de Sud; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține hotentoților, privitor la hotentoți. ♦ (Substantivat, f.) Limba hotentoților (1). – Din fr. hottentot. DOOM
*hotentótă (limbă) s. f., g.-d. art. hotentótei
hotentote
HOTENTÓT, -Ă, hotentoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor din familia de limbă boșimană, răspândit în trecut în estul și în sudul Africii, iar azi în câteva regiuni din Namibia, Botswana și Republica Africa de Sud; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține hotentoților, privitor la hotentoți. ♦ (Substantivat, f.) Limba hotentoților (1). – Din fr. hottentot. DOOM
*hotentótă (limbă) s. f., g.-d. art. hotentótei
hotentotei
HOTENTÓT, -Ă, hotentoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor din familia de limbă boșimană, răspândit în trecut în estul și în sudul Africii, iar azi în câteva regiuni din Namibia, Botswana și Republica Africa de Sud; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține hotentoților, privitor la hotentoți. ♦ (Substantivat, f.) Limba hotentoților (1). – Din fr. hottentot. DOOM
*hotentótă (limbă) s. f., g.-d. art. hotentótei
hotentotele
HOTENTÓT, -Ă, hotentoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor din familia de limbă boșimană, răspândit în trecut în estul și în sudul Africii, iar azi în câteva regiuni din Namibia, Botswana și Republica Africa de Sud; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține hotentoților, privitor la hotentoți. ♦ (Substantivat, f.) Limba hotentoților (1). – Din fr. hottentot. DOOM
*hotentótă (limbă) s. f., g.-d. art. hotentótei
hotentotelor
HOTENTÓT, -Ă, hotentoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor din familia de limbă boșimană, răspândit în trecut în estul și în sudul Africii, iar azi în câteva regiuni din Namibia, Botswana și Republica Africa de Sud; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține hotentoților, privitor la hotentoți. ♦ (Substantivat, f.) Limba hotentoților (1). – Din fr. hottentot. DOOM
*hotentótă (limbă) s. f., g.-d. art. hotentótei
hotentotul
HOTENTÓT, -Ă, hotentoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor din familia de limbă boșimană, răspândit în trecut în estul și în sudul Africii, iar azi în câteva regiuni din Namibia, Botswana și Republica Africa de Sud; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține hotentoților, privitor la hotentoți. ♦ (Substantivat, f.) Limba hotentoților (1). – Din fr. hottentot. DOOM
*hotentótă (limbă) s. f., g.-d. art. hotentótei
hotentotului
HOTENTÓT, -Ă, hotentoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor din familia de limbă boșimană, răspândit în trecut în estul și în sudul Africii, iar azi în câteva regiuni din Namibia, Botswana și Republica Africa de Sud; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține hotentoților, privitor la hotentoți. ♦ (Substantivat, f.) Limba hotentoților (1). – Din fr. hottentot. DOOM
*hotentótă (limbă) s. f., g.-d. art. hotentótei
hotentoți
HOTENTÓT, -Ă, hotentoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor din familia de limbă boșimană, răspândit în trecut în estul și în sudul Africii, iar azi în câteva regiuni din Namibia, Botswana și Republica Africa de Sud; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține hotentoților, privitor la hotentoți. ♦ (Substantivat, f.) Limba hotentoților (1). – Din fr. hottentot. DOOM
*hotentótă (limbă) s. f., g.-d. art. hotentótei
hotentoții
HOTENTÓT, -Ă, hotentoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor din familia de limbă boșimană, răspândit în trecut în estul și în sudul Africii, iar azi în câteva regiuni din Namibia, Botswana și Republica Africa de Sud; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține hotentoților, privitor la hotentoți. ♦ (Substantivat, f.) Limba hotentoților (1). – Din fr. hottentot. DOOM
*hotentótă (limbă) s. f., g.-d. art. hotentótei
hotentoților
HOTENTÓT, -Ă, hotentoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor din familia de limbă boșimană, răspândit în trecut în estul și în sudul Africii, iar azi în câteva regiuni din Namibia, Botswana și Republica Africa de Sud; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține hotentoților, privitor la hotentoți. ♦ (Substantivat, f.) Limba hotentoților (1). – Din fr. hottentot. DOOM
*hotentótă (limbă) s. f., g.-d. art. hotentótei
hotline
HÓTLINE s. f. 1. Linie telefonică în direct, folosită în perioade de criză diplomatică. 2. Linie telefonică permițând clienților accesul direct la o companie care furnizează anumite servicii. 3. Linie telefonică pentru convorbiri confidențiale despre probleme personale. [Pr.: hotlaĭn] – Cuv. engl. DOOM
hótline (angl.) [line pron. laĩn] s. f.
hotnog
HOTNÓG, hotnogi, s. m. (În Moldova în sec. XVI-XVIII) Comandant peste o sută de ostași; sutaș; persoană care avea acest grad. – Din magh. hadnagy „sublocotenent”. DOOM
hotnóg s. m., pl. hotnógi
hotnogi
HOTNÓG, hotnogi, s. m. (În Moldova în sec. XVI-XVIII) Comandant peste o sută de ostași; sutaș; persoană care avea acest grad. – Din magh. hadnagy „sublocotenent”. DOOM
hotnóg s. m., pl. hotnógi
hotnogii
HOTNÓG, hotnogi, s. m. (În Moldova în sec. XVI-XVIII) Comandant peste o sută de ostași; sutaș; persoană care avea acest grad. – Din magh. hadnagy „sublocotenent”. DOOM
hotnóg s. m., pl. hotnógi
hotnogilor
HOTNÓG, hotnogi, s. m. (În Moldova în sec. XVI-XVIII) Comandant peste o sută de ostași; sutaș; persoană care avea acest grad. – Din magh. hadnagy „sublocotenent”. DOOM
hotnóg s. m., pl. hotnógi
hotnogul
HOTNÓG, hotnogi, s. m. (În Moldova în sec. XVI-XVIII) Comandant peste o sută de ostași; sutaș; persoană care avea acest grad. – Din magh. hadnagy „sublocotenent”. DOOM
hotnóg s. m., pl. hotnógi
hotnogului
HOTNÓG, hotnogi, s. m. (În Moldova în sec. XVI-XVIII) Comandant peste o sută de ostași; sutaș; persoană care avea acest grad. – Din magh. hadnagy „sublocotenent”. DOOM
hotnóg s. m., pl. hotnógi
hotâcâi
HOTÂCÂÍ, hotấcâi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta.
hotâcâire
HOTÂCÂÍ, hotấcâi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta.
hotăra
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărai
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotăram
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărască
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărau
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotăraște
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărați
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărnicea
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărniceai
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărniceam
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărnicească
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărniceau
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărniceați
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărnicesc
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărnicește
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărnicești
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărnici
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărnicia
HOTĂRNICÍE, hotărnicii, s. f. Fixare, pe bază de măsurări, a hotarelor unei regiuni, a unei proprietăți etc. – Hotarnic + suf. -ie. DOOM
hotărnicíe s. f., art. hotărnicía, g.-d. art. hotărnicíei; pl. hotărnicíi, art. hotărnicíile
hotărnicie
HOTĂRNICÍE, hotărnicii, s. f. Fixare, pe bază de măsurări, a hotarelor unei regiuni, a unei proprietăți etc. – Hotarnic + suf. -ie. DOOM
hotărnicíe s. f., art. hotărnicía, g.-d. art. hotărnicíei; pl. hotărnicíi, art. hotărnicíile
hotărniciei
HOTĂRNICÍE, hotărnicii, s. f. Fixare, pe bază de măsurări, a hotarelor unei regiuni, a unei proprietăți etc. – Hotarnic + suf. -ie. DOOM
hotărnicíe s. f., art. hotărnicía, g.-d. art. hotărnicíei; pl. hotărnicíi, art. hotărnicíile
hotărnicii
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărnicii
HOTĂRNICÍE, hotărnicii, s. f. Fixare, pe bază de măsurări, a hotarelor unei regiuni, a unei proprietăți etc. – Hotarnic + suf. -ie. DOOM
hotărnicíe s. f., art. hotărnicía, g.-d. art. hotărnicíei; pl. hotărnicíi, art. hotărnicíile
hotărniciile
HOTĂRNICÍE, hotărnicii, s. f. Fixare, pe bază de măsurări, a hotarelor unei regiuni, a unei proprietăți etc. – Hotarnic + suf. -ie. DOOM
hotărnicíe s. f., art. hotărnicía, g.-d. art. hotărnicíei; pl. hotărnicíi, art. hotărnicíile
hotărniciilor
HOTĂRNICÍE, hotărnicii, s. f. Fixare, pe bază de măsurări, a hotarelor unei regiuni, a unei proprietăți etc. – Hotarnic + suf. -ie. DOOM
hotărnicíe s. f., art. hotărnicía, g.-d. art. hotărnicíei; pl. hotărnicíi, art. hotărnicíile
hotărnicim
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărnicind
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărnicire
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărniciră
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărnicirăm
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărnicirăți
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărnicise
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărnicisem
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărniciseră
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărniciserăm
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărniciserăți
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărniciseși
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărniciseți
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărnicit
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărnicit
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic.
hotărniciși
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărniciți
HOTĂRNICÍ, hotărnicesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a constitui hotar unei proprietăți, unei regiuni etc.; a delimita o proprietate, o regiune etc. de alta. – Din hotarnic. DOOM
hotărnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărnicésc, imperf. 3 sg. hotărniceá; conj. prez. 3 să hotărniceáscă
hotărând
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărâre
HOTĂRẤRE, hotărâri, s. f. 1. Faptul de a (se) hotărî; fermitate în conduita, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăște cineva; decizie. ◊ Loc adj. (Rar) De hotărâre = ferm, neșovăitor. Loc. adv. Cu hotărâre sau cu toată hotărârea = în mod hotărât, fără șovăială. Cu hotărâre = fără îndoială, sigur. 2. Dispoziție a unei autorități. ◊ Hotărâre judecătorească = act al unei instanțe judecătorești dat în soluționarea unui litigiu. Hotărâre definitivă = hotărâre judecătorească împotriva căreia nu mai există căi ordinare de atac (apel sau recurs). 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți. – V. hotărî. DOOM
hotărấre s. f., g.-d. art. hotărấrii; pl. hotărấri
hotărâre
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărârea
HOTĂRẤRE, hotărâri, s. f. 1. Faptul de a (se) hotărî; fermitate în conduita, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăște cineva; decizie. ◊ Loc adj. (Rar) De hotărâre = ferm, neșovăitor. Loc. adv. Cu hotărâre sau cu toată hotărârea = în mod hotărât, fără șovăială. Cu hotărâre = fără îndoială, sigur. 2. Dispoziție a unei autorități. ◊ Hotărâre judecătorească = act al unei instanțe judecătorești dat în soluționarea unui litigiu. Hotărâre definitivă = hotărâre judecătorească împotriva căreia nu mai există căi ordinare de atac (apel sau recurs). 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți. – V. hotărî. DOOM
hotărấre s. f., g.-d. art. hotărấrii; pl. hotărấri
hotărâri
HOTĂRẤRE, hotărâri, s. f. 1. Faptul de a (se) hotărî; fermitate în conduita, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăște cineva; decizie. ◊ Loc adj. (Rar) De hotărâre = ferm, neșovăitor. Loc. adv. Cu hotărâre sau cu toată hotărârea = în mod hotărât, fără șovăială. Cu hotărâre = fără îndoială, sigur. 2. Dispoziție a unei autorități. ◊ Hotărâre judecătorească = act al unei instanțe judecătorești dat în soluționarea unui litigiu. Hotărâre definitivă = hotărâre judecătorească împotriva căreia nu mai există căi ordinare de atac (apel sau recurs). 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți. – V. hotărî. DOOM
hotărấre s. f., g.-d. art. hotărấrii; pl. hotărấri
hotărârii
HOTĂRẤRE, hotărâri, s. f. 1. Faptul de a (se) hotărî; fermitate în conduita, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăște cineva; decizie. ◊ Loc adj. (Rar) De hotărâre = ferm, neșovăitor. Loc. adv. Cu hotărâre sau cu toată hotărârea = în mod hotărât, fără șovăială. Cu hotărâre = fără îndoială, sigur. 2. Dispoziție a unei autorități. ◊ Hotărâre judecătorească = act al unei instanțe judecătorești dat în soluționarea unui litigiu. Hotărâre definitivă = hotărâre judecătorească împotriva căreia nu mai există căi ordinare de atac (apel sau recurs). 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți. – V. hotărî. DOOM
hotărấre s. f., g.-d. art. hotărấrii; pl. hotărấri
hotărârile
HOTĂRẤRE, hotărâri, s. f. 1. Faptul de a (se) hotărî; fermitate în conduita, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăște cineva; decizie. ◊ Loc adj. (Rar) De hotărâre = ferm, neșovăitor. Loc. adv. Cu hotărâre sau cu toată hotărârea = în mod hotărât, fără șovăială. Cu hotărâre = fără îndoială, sigur. 2. Dispoziție a unei autorități. ◊ Hotărâre judecătorească = act al unei instanțe judecătorești dat în soluționarea unui litigiu. Hotărâre definitivă = hotărâre judecătorească împotriva căreia nu mai există căi ordinare de atac (apel sau recurs). 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți. – V. hotărî. DOOM
hotărấre s. f., g.-d. art. hotărấrii; pl. hotărấri
hotărârilor
HOTĂRẤRE, hotărâri, s. f. 1. Faptul de a (se) hotărî; fermitate în conduita, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăște cineva; decizie. ◊ Loc adj. (Rar) De hotărâre = ferm, neșovăitor. Loc. adv. Cu hotărâre sau cu toată hotărârea = în mod hotărât, fără șovăială. Cu hotărâre = fără îndoială, sigur. 2. Dispoziție a unei autorități. ◊ Hotărâre judecătorească = act al unei instanțe judecătorești dat în soluționarea unui litigiu. Hotărâre definitivă = hotărâre judecătorească împotriva căreia nu mai există căi ordinare de atac (apel sau recurs). 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți. – V. hotărî. DOOM
hotărấre s. f., g.-d. art. hotărấrii; pl. hotărấri
hotărâră
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărârăm
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărârăți
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărâse
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărâsem
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărâseră
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărâserăm
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărâserăți
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărâseși
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărâseți
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărât
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărât
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărâta
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărâte
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărâtei
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărâtele
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărâtelor
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărâtoare
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărâtoarea
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărâtoarei
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărâtoarele
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărâtoarelor
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărâtor
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărâtori
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărâtorii
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărâtorilor
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărâtorul
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărâtorului
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărâtul
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărâtului
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărâși
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărâți
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărâții
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărâților
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărî
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărîi
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărîm
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărînd
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărîre
HOTĂRẤRE, hotărâri, s. f. 1. Faptul de a (se) hotărî; fermitate în conduita, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăște cineva; decizie. ◊ Loc adj. (Rar) De hotărâre = ferm, neșovăitor. Loc. adv. Cu hotărâre sau cu toată hotărârea = în mod hotărât, fără șovăială. Cu hotărâre = fără îndoială, sigur. 2. Dispoziție a unei autorități. ◊ Hotărâre judecătorească = act al unei instanțe judecătorești dat în soluționarea unui litigiu. Hotărâre definitivă = hotărâre judecătorească împotriva căreia nu mai există căi ordinare de atac (apel sau recurs). 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți. – V. hotărî. DOOM
hotărấre s. f., g.-d. art. hotărấrii; pl. hotărấri
hotărîre
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărîrea
HOTĂRẤRE, hotărâri, s. f. 1. Faptul de a (se) hotărî; fermitate în conduita, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăște cineva; decizie. ◊ Loc adj. (Rar) De hotărâre = ferm, neșovăitor. Loc. adv. Cu hotărâre sau cu toată hotărârea = în mod hotărât, fără șovăială. Cu hotărâre = fără îndoială, sigur. 2. Dispoziție a unei autorități. ◊ Hotărâre judecătorească = act al unei instanțe judecătorești dat în soluționarea unui litigiu. Hotărâre definitivă = hotărâre judecătorească împotriva căreia nu mai există căi ordinare de atac (apel sau recurs). 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți. – V. hotărî. DOOM
hotărấre s. f., g.-d. art. hotărấrii; pl. hotărấri
hotărîri
HOTĂRẤRE, hotărâri, s. f. 1. Faptul de a (se) hotărî; fermitate în conduita, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăște cineva; decizie. ◊ Loc adj. (Rar) De hotărâre = ferm, neșovăitor. Loc. adv. Cu hotărâre sau cu toată hotărârea = în mod hotărât, fără șovăială. Cu hotărâre = fără îndoială, sigur. 2. Dispoziție a unei autorități. ◊ Hotărâre judecătorească = act al unei instanțe judecătorești dat în soluționarea unui litigiu. Hotărâre definitivă = hotărâre judecătorească împotriva căreia nu mai există căi ordinare de atac (apel sau recurs). 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți. – V. hotărî. DOOM
hotărấre s. f., g.-d. art. hotărấrii; pl. hotărấri
hotărîrii
HOTĂRẤRE, hotărâri, s. f. 1. Faptul de a (se) hotărî; fermitate în conduita, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăște cineva; decizie. ◊ Loc adj. (Rar) De hotărâre = ferm, neșovăitor. Loc. adv. Cu hotărâre sau cu toată hotărârea = în mod hotărât, fără șovăială. Cu hotărâre = fără îndoială, sigur. 2. Dispoziție a unei autorități. ◊ Hotărâre judecătorească = act al unei instanțe judecătorești dat în soluționarea unui litigiu. Hotărâre definitivă = hotărâre judecătorească împotriva căreia nu mai există căi ordinare de atac (apel sau recurs). 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți. – V. hotărî. DOOM
hotărấre s. f., g.-d. art. hotărấrii; pl. hotărấri
hotărîrile
HOTĂRẤRE, hotărâri, s. f. 1. Faptul de a (se) hotărî; fermitate în conduita, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăște cineva; decizie. ◊ Loc adj. (Rar) De hotărâre = ferm, neșovăitor. Loc. adv. Cu hotărâre sau cu toată hotărârea = în mod hotărât, fără șovăială. Cu hotărâre = fără îndoială, sigur. 2. Dispoziție a unei autorități. ◊ Hotărâre judecătorească = act al unei instanțe judecătorești dat în soluționarea unui litigiu. Hotărâre definitivă = hotărâre judecătorească împotriva căreia nu mai există căi ordinare de atac (apel sau recurs). 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți. – V. hotărî. DOOM
hotărấre s. f., g.-d. art. hotărấrii; pl. hotărấri
hotărîrilor
HOTĂRẤRE, hotărâri, s. f. 1. Faptul de a (se) hotărî; fermitate în conduita, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăște cineva; decizie. ◊ Loc adj. (Rar) De hotărâre = ferm, neșovăitor. Loc. adv. Cu hotărâre sau cu toată hotărârea = în mod hotărât, fără șovăială. Cu hotărâre = fără îndoială, sigur. 2. Dispoziție a unei autorități. ◊ Hotărâre judecătorească = act al unei instanțe judecătorești dat în soluționarea unui litigiu. Hotărâre definitivă = hotărâre judecătorească împotriva căreia nu mai există căi ordinare de atac (apel sau recurs). 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți. – V. hotărî. DOOM
hotărấre s. f., g.-d. art. hotărấrii; pl. hotărấri
hotărîră
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărîrăm
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărîrăți
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărîse
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărîsem
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărîseră
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărîserăm
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărîserăți
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărîseși
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărîseți
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărît
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărît
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărîta
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărîte
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărîtei
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărîtele
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărîtelor
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărîtoare
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărîtoarea
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărîtoarei
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărîtoarele
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărîtoarelor
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărîtor
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărîtori
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărîtorii
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărîtorilor
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărîtorul
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărîtorului
HOTĂRÂTÓR, -OÁRE, hotărâtori, -oare, adj. Care hotărăște sau are puterea de a decide; decisiv, determinant. ♦ De importanță capitală; crucial. – Hotărî + suf. -tor. DOOM
hotărấtor adj. m., pl. hotărâtóri; f. sg. și pl. hotărâtoáre
hotărîtul
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărîtului
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărîși
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărîți
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărîți
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărîții
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărîților
HOTĂRẤT, -Ă, hotărâți, -te, adj. 1. Care este ferm în hotărârea luată; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ◊ Expr. Hotărât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotărât = articol a cărui funcțiune principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl determină este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotărî.
hotărăsc
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hotărăști
HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. DOOM
hotărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotărî́, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất
hours
AFTER HOURS loc.s. Reuniune amicală după orele de activitate cotidiană, folosită mai ales ca prilej de a cânta muzică în ansamblu. V. jam-session. [Pron. áftăr auărs. / < engl. after hours – după program].
house
HOUSE s. m. 1. Curent muzical apărut la începutul anilor '80 la Chicago, care are la bază muzica soul disco. 2. Stil de dans rapid realizat inițial prin adăugarea de sunete ritmice electronice la înregistrările disco și ulterior de fragmente repetitive sau sunete sintetizate. [Pr.: haŭs] – Cuv. engl. DOOM
house (angl.) [pron. haŭs] s. n., art. house-ul
hovercraft
HOVERCRÁFT s.n. Vehicul care se mișcă pe o pernă de aer, generată de un motor special care aruncă jeturi de aer orientate. [< engl., fr. hovercraft].
hovercraftul
HOVERCRÁFT s.n. Vehicul care se mișcă pe o pernă de aer, generată de un motor special care aruncă jeturi de aer orientate. [< engl., fr. hovercraft].
hovercraftului
HOVERCRÁFT s.n. Vehicul care se mișcă pe o pernă de aer, generată de un motor special care aruncă jeturi de aer orientate. [< engl., fr. hovercraft].
hovercrafturi
HOVERCRÁFT s.n. Vehicul care se mișcă pe o pernă de aer, generată de un motor special care aruncă jeturi de aer orientate. [< engl., fr. hovercraft].
hovercrafturile
HOVERCRÁFT s.n. Vehicul care se mișcă pe o pernă de aer, generată de un motor special care aruncă jeturi de aer orientate. [< engl., fr. hovercraft].
hovercrafturilor
HOVERCRÁFT s.n. Vehicul care se mișcă pe o pernă de aer, generată de un motor special care aruncă jeturi de aer orientate. [< engl., fr. hovercraft].
howdah
HOWDAH s.n. Scaun prevăzut cu baldachin, purtat de un elefant sau de o cămilă și folosit pentru transportul persoanelor de vază în Orient. [Pron. haudah. / < engl. howdah].
howdahul
HOWDAH s.n. Scaun prevăzut cu baldachin, purtat de un elefant sau de o cămilă și folosit pentru transportul persoanelor de vază în Orient. [Pron. haudah. / < engl. howdah].
howdahului
HOWDAH s.n. Scaun prevăzut cu baldachin, purtat de un elefant sau de o cămilă și folosit pentru transportul persoanelor de vază în Orient. [Pron. haudah. / < engl. howdah].
howdahuri
HOWDAH s.n. Scaun prevăzut cu baldachin, purtat de un elefant sau de o cămilă și folosit pentru transportul persoanelor de vază în Orient. [Pron. haudah. / < engl. howdah].
howdahurile
HOWDAH s.n. Scaun prevăzut cu baldachin, purtat de un elefant sau de o cămilă și folosit pentru transportul persoanelor de vază în Orient. [Pron. haudah. / < engl. howdah].
howdahurilor
HOWDAH s.n. Scaun prevăzut cu baldachin, purtat de un elefant sau de o cămilă și folosit pentru transportul persoanelor de vază în Orient. [Pron. haudah. / < engl. howdah].
hozrasciot
HOZRASCIÓT s. n. Gospodărire socialistă, v. gospodărire. Fondul de rulment e factorul de bază al hozrasciotului, adică al gospodăririi socialiste a întreprinderilor. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 641. Legătura hozrasciotului cu legea valorii se exprimă, în primul rînd, prin mecanismul stimulării reducerii sistematice a prețului de cost, prin stimularea creșterii continue a producției și a acumulărilor interne. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 385, 2/2.
hoșcotina
hoșcotină, hoșcotine s. f. (peior.) bătrân ramolit, cu idei învechite
hoșcotine
hoșcotină, hoșcotine s. f. (peior.) bătrân ramolit, cu idei învechite
hoșcotinei
hoșcotină, hoșcotine s. f. (peior.) bătrân ramolit, cu idei învechite
hoșcotinele
hoșcotină, hoșcotine s. f. (peior.) bătrân ramolit, cu idei învechite
hoșcotinelor
hoșcotină, hoșcotine s. f. (peior.) bătrân ramolit, cu idei învechite
hoșmălău
HOȘMĂLẮU s. m. v. hojmalău.
hoștină
HOȘTÍNĂ s. f. v. boștină. DOOM
boștínă (reg.) s. f., g.-d. art. boștínei; pl. boștíne
hoț
HOȚ, HOÁȚĂ, hoți, hoațe, s. m. și f. 1. Persoană care fură. ♦ (Adjectival) Care fură; (cu sens atenuat) viclean. 2. (Fam.) Om ștrengar, șiret. – Et. nec. DOOM
hoț s. m., pl. hoți
hoțea
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțeai
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțeam
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțeasca
HOȚÉSC, -EÁSCĂ, hoțești, adj. De hoț. – Hoț + suf. -esc. DOOM
hoțésc adj. m., f. hoțeáscă; pl. m. și f. hoțéști
hoțească
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțeau
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțeați
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțesc
HOȚÉSC, -EÁSCĂ, hoțești, adj. De hoț. – Hoț + suf. -esc. DOOM
hoțésc adj. m., f. hoțeáscă; pl. m. și f. hoțéști
hoțesc
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțescul
HOȚÉSC, -EÁSCĂ, hoțești, adj. De hoț. – Hoț + suf. -esc. DOOM
hoțésc adj. m., f. hoțeáscă; pl. m. și f. hoțéști
hoțescului
HOȚÉSC, -EÁSCĂ, hoțești, adj. De hoț. – Hoț + suf. -esc. DOOM
hoțésc adj. m., f. hoțeáscă; pl. m. și f. hoțéști
hoțește
HOȚÉȘTE adv. Ca hoții; p. ext. pe ascuns, pe furiș; hoțiș. ◊ Expr. A frige (carnea) hoțește = a frige (carnea) înăbușit, acoperind cu jăratic. – Hoț + suf. -ește. DOOM
hoțéște adv.
hoțește
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțești
HOȚÉSC, -EÁSCĂ, hoțești, adj. De hoț. – Hoț + suf. -esc. DOOM
hoțésc adj. m., f. hoțeáscă; pl. m. și f. hoțéști
hoțești
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțeștii
HOȚÉSC, -EÁSCĂ, hoțești, adj. De hoț. – Hoț + suf. -esc. DOOM
hoțésc adj. m., f. hoțeáscă; pl. m. și f. hoțéști
hoțeștile
HOȚÉSC, -EÁSCĂ, hoțești, adj. De hoț. – Hoț + suf. -esc. DOOM
hoțésc adj. m., f. hoțeáscă; pl. m. și f. hoțéști
hoțeștilor
HOȚÉSC, -EÁSCĂ, hoțești, adj. De hoț. – Hoț + suf. -esc. DOOM
hoțésc adj. m., f. hoțeáscă; pl. m. și f. hoțéști
hoți
HOȚ, HOÁȚĂ, hoți, hoațe, s. m. și f. 1. Persoană care fură. ♦ (Adjectival) Care fură; (cu sens atenuat) viclean. 2. (Fam.) Om ștrengar, șiret. – Et. nec. DOOM
hoț s. m., pl. hoți
hoți
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoția
HOȚÍE, hoții, s. f. Faptul de a fura, de a trăi din furturi; faptă săvârșită de hoț, furt, furtișag. ♦ Fraudă. – Hoț + suf. -ie. DOOM
hoțíe s. f., art. hoțía, g.-d. art. hoțíei; pl. hoțíi, art. hoțíile
hoție
HOȚÍE, hoții, s. f. Faptul de a fura, de a trăi din furturi; faptă săvârșită de hoț, furt, furtișag. ♦ Fraudă. – Hoț + suf. -ie. DOOM
hoțíe s. f., art. hoțía, g.-d. art. hoțíei; pl. hoțíi, art. hoțíile
hoției
HOȚÍE, hoții, s. f. Faptul de a fura, de a trăi din furturi; faptă săvârșită de hoț, furt, furtișag. ♦ Fraudă. – Hoț + suf. -ie. DOOM
hoțíe s. f., art. hoțía, g.-d. art. hoțíei; pl. hoțíi, art. hoțíile
hoții
HOȚ, HOÁȚĂ, hoți, hoațe, s. m. și f. 1. Persoană care fură. ♦ (Adjectival) Care fură; (cu sens atenuat) viclean. 2. (Fam.) Om ștrengar, șiret. – Et. nec. DOOM
hoț s. m., pl. hoți
hoții
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoții
HOȚÍE, hoții, s. f. Faptul de a fura, de a trăi din furturi; faptă săvârșită de hoț, furt, furtișag. ♦ Fraudă. – Hoț + suf. -ie. DOOM
hoțíe s. f., art. hoțía, g.-d. art. hoțíei; pl. hoțíi, art. hoțíile
hoțiile
HOȚÍE, hoții, s. f. Faptul de a fura, de a trăi din furturi; faptă săvârșită de hoț, furt, furtișag. ♦ Fraudă. – Hoț + suf. -ie. DOOM
hoțíe s. f., art. hoțía, g.-d. art. hoțíei; pl. hoțíi, art. hoțíile
hoțiilor
HOȚÍE, hoții, s. f. Faptul de a fura, de a trăi din furturi; faptă săvârșită de hoț, furt, furtișag. ♦ Fraudă. – Hoț + suf. -ie. DOOM
hoțíe s. f., art. hoțía, g.-d. art. hoțíei; pl. hoțíi, art. hoțíile
hoților
HOȚ, HOÁȚĂ, hoți, hoațe, s. m. și f. 1. Persoană care fură. ♦ (Adjectival) Care fură; (cu sens atenuat) viclean. 2. (Fam.) Om ștrengar, șiret. – Et. nec. DOOM
hoț s. m., pl. hoți
hoțim
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțind
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțire
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțire
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț.
hoțiră
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțirăm
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțirăți
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțise
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțisem
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțiseră
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțiserăm
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțiserăți
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțiseși
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțiseți
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțit
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțit
HOȚÍT s. n. (Rar) Faptul de a hoți. – V. hoți. DOOM
hoțít (rar) s. n.
hoțita
HOȚÍT s. n. (Rar) Faptul de a hoți. – V. hoți. DOOM
hoțít (rar) s. n.
hoțite
HOȚÍT s. n. (Rar) Faptul de a hoți. – V. hoți. DOOM
hoțít (rar) s. n.
hoțitei
HOȚÍT s. n. (Rar) Faptul de a hoți. – V. hoți. DOOM
hoțít (rar) s. n.
hoțitele
HOȚÍT s. n. (Rar) Faptul de a hoți. – V. hoți. DOOM
hoțít (rar) s. n.
hoțitelor
HOȚÍT s. n. (Rar) Faptul de a hoți. – V. hoți. DOOM
hoțít (rar) s. n.
hoțitul
HOȚÍT s. n. (Rar) Faptul de a hoți. – V. hoți. DOOM
hoțít (rar) s. n.
hoțitului
HOȚÍT s. n. (Rar) Faptul de a hoți. – V. hoți. DOOM
hoțít (rar) s. n.
hoțiș
HOȚÍȘ adv. (Rar) Hoțește. – Hoț + suf. -iș. DOOM
hoțíș (rar) adv.
hoțiși
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțiți
HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț. DOOM
hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă
hoțiți
HOȚÍT s. n. (Rar) Faptul de a hoți. – V. hoți. DOOM
hoțít (rar) s. n.
hoțiții
HOȚÍT s. n. (Rar) Faptul de a hoți. – V. hoți. DOOM
hoțít (rar) s. n.
hoțiților
HOȚÍT s. n. (Rar) Faptul de a hoți. – V. hoți. DOOM
hoțít (rar) s. n.
hoțoaica
HOȚOÁICĂ, hoțoaice, s. f. Femeie care fură; hoață. ♦ (Fam.) Ștrengăriță, hoțomancă. – Hoț + suf. -oaică. DOOM
hoțoáică s. f., g.-d. art. hoțoáicei; pl. hoțoáice
hoțoaice
HOȚOÁICĂ, hoțoaice, s. f. Femeie care fură; hoață. ♦ (Fam.) Ștrengăriță, hoțomancă. – Hoț + suf. -oaică. DOOM
hoțoáică s. f., g.-d. art. hoțoáicei; pl. hoțoáice
hoțoaicei
HOȚOÁICĂ, hoțoaice, s. f. Femeie care fură; hoață. ♦ (Fam.) Ștrengăriță, hoțomancă. – Hoț + suf. -oaică. DOOM
hoțoáică s. f., g.-d. art. hoțoáicei; pl. hoțoáice
hoțoaicele
HOȚOÁICĂ, hoțoaice, s. f. Femeie care fură; hoață. ♦ (Fam.) Ștrengăriță, hoțomancă. – Hoț + suf. -oaică. DOOM
hoțoáică s. f., g.-d. art. hoțoáicei; pl. hoțoáice
hoțoaicelor
HOȚOÁICĂ, hoțoaice, s. f. Femeie care fură; hoață. ♦ (Fam.) Ștrengăriță, hoțomancă. – Hoț + suf. -oaică. DOOM
hoțoáică s. f., g.-d. art. hoțoáicei; pl. hoțoáice
hoțoman
HOȚOMÁN, -Ă, hoțomani, -e, s. m. și f. Augmentativ al lui hoț. ♦ Om ticălos, șarlatan. ♦ (Fam.) Om ștrengar, șmecher, poznaș. – Hoț + suf. -oman. DOOM
hoțománă s. f., g.-d. art. hoțománei; pl. hoțománe
hoțomana
HOȚOMÁN, -Ă, hoțomani, -e, s. m. și f. Augmentativ al lui hoț. ♦ Om ticălos, șarlatan. ♦ (Fam.) Om ștrengar, șmecher, poznaș. – Hoț + suf. -oman. DOOM
hoțománă s. f., g.-d. art. hoțománei; pl. hoțománe
hoțomanca
HOȚOMÁNCĂ, hoțomance, s. f. (Fam.) Ștrengăriță; hoțoaică. – Hoțoman + suf. -că. DOOM
hoțománcă s. f., g.-d. art. hoțománcei; pl. hoțománce
hoțomance
HOȚOMÁNCĂ, hoțomance, s. f. (Fam.) Ștrengăriță; hoțoaică. – Hoțoman + suf. -că. DOOM
hoțománcă s. f., g.-d. art. hoțománcei; pl. hoțománce
hoțomancei
HOȚOMÁNCĂ, hoțomance, s. f. (Fam.) Ștrengăriță; hoțoaică. – Hoțoman + suf. -că. DOOM
hoțománcă s. f., g.-d. art. hoțománcei; pl. hoțománce
hoțomancele
HOȚOMÁNCĂ, hoțomance, s. f. (Fam.) Ștrengăriță; hoțoaică. – Hoțoman + suf. -că. DOOM
hoțománcă s. f., g.-d. art. hoțománcei; pl. hoțománce
hoțomancelor
HOȚOMÁNCĂ, hoțomance, s. f. (Fam.) Ștrengăriță; hoțoaică. – Hoțoman + suf. -că. DOOM
hoțománcă s. f., g.-d. art. hoțománcei; pl. hoțománce
hoțomane
HOȚOMÁN, -Ă, hoțomani, -e, s. m. și f. Augmentativ al lui hoț. ♦ Om ticălos, șarlatan. ♦ (Fam.) Om ștrengar, șmecher, poznaș. – Hoț + suf. -oman. DOOM
hoțománă s. f., g.-d. art. hoțománei; pl. hoțománe
hoțomanei
HOȚOMÁN, -Ă, hoțomani, -e, s. m. și f. Augmentativ al lui hoț. ♦ Om ticălos, șarlatan. ♦ (Fam.) Om ștrengar, șmecher, poznaș. – Hoț + suf. -oman. DOOM
hoțománă s. f., g.-d. art. hoțománei; pl. hoțománe
hoțomanele
HOȚOMÁN, -Ă, hoțomani, -e, s. m. și f. Augmentativ al lui hoț. ♦ Om ticălos, șarlatan. ♦ (Fam.) Om ștrengar, șmecher, poznaș. – Hoț + suf. -oman. DOOM
hoțománă s. f., g.-d. art. hoțománei; pl. hoțománe
hoțomanelor
HOȚOMÁN, -Ă, hoțomani, -e, s. m. și f. Augmentativ al lui hoț. ♦ Om ticălos, șarlatan. ♦ (Fam.) Om ștrengar, șmecher, poznaș. – Hoț + suf. -oman. DOOM
hoțománă s. f., g.-d. art. hoțománei; pl. hoțománe
hoțomani
HOȚOMÁN, -Ă, hoțomani, -e, s. m. și f. Augmentativ al lui hoț. ♦ Om ticălos, șarlatan. ♦ (Fam.) Om ștrengar, șmecher, poznaș. – Hoț + suf. -oman. DOOM
hoțománă s. f., g.-d. art. hoțománei; pl. hoțománe
hoțomanii
HOȚOMÁN, -Ă, hoțomani, -e, s. m. și f. Augmentativ al lui hoț. ♦ Om ticălos, șarlatan. ♦ (Fam.) Om ștrengar, șmecher, poznaș. – Hoț + suf. -oman. DOOM
hoțománă s. f., g.-d. art. hoțománei; pl. hoțománe
hoțomanilor
HOȚOMÁN, -Ă, hoțomani, -e, s. m. și f. Augmentativ al lui hoț. ♦ Om ticălos, șarlatan. ♦ (Fam.) Om ștrengar, șmecher, poznaș. – Hoț + suf. -oman. DOOM
hoțománă s. f., g.-d. art. hoțománei; pl. hoțománe
hoțomanul
HOȚOMÁN, -Ă, hoțomani, -e, s. m. și f. Augmentativ al lui hoț. ♦ Om ticălos, șarlatan. ♦ (Fam.) Om ștrengar, șmecher, poznaș. – Hoț + suf. -oman. DOOM
hoțománă s. f., g.-d. art. hoțománei; pl. hoțománe
hoțomanului
HOȚOMÁN, -Ă, hoțomani, -e, s. m. și f. Augmentativ al lui hoț. ♦ Om ticălos, șarlatan. ♦ (Fam.) Om ștrengar, șmecher, poznaș. – Hoț + suf. -oman. DOOM
hoțománă s. f., g.-d. art. hoțománei; pl. hoțománe
hoțomănește
HOȚOMĂNÉȘTE adv. (Rar) Ca hoțomanii. – Hoțoman + suf. -ește. DOOM
hoțomănéște (rar) adv.
hoțomănia
HOȚOMĂNÍE, hoțomănii, s. f. Faptă sau purtare de hoțoman; tâlhărie, hoție. ♦ Înșelătorie, șarlatanie; șmecherie. – Hoțoman + suf. -ie. DOOM
hoțomăníe s. f., art. hoțomănía, g.-d. art. hoțomăníei; pl. hoțomăníi, art. hoțomăníile
hoțomănie
HOȚOMĂNÍE, hoțomănii, s. f. Faptă sau purtare de hoțoman; tâlhărie, hoție. ♦ Înșelătorie, șarlatanie; șmecherie. – Hoțoman + suf. -ie. DOOM
hoțomăníe s. f., art. hoțomănía, g.-d. art. hoțomăníei; pl. hoțomăníi, art. hoțomăníile
hoțomăniei
HOȚOMĂNÍE, hoțomănii, s. f. Faptă sau purtare de hoțoman; tâlhărie, hoție. ♦ Înșelătorie, șarlatanie; șmecherie. – Hoțoman + suf. -ie. DOOM
hoțomăníe s. f., art. hoțomănía, g.-d. art. hoțomăníei; pl. hoțomăníi, art. hoțomăníile
hoțomănii
HOȚOMĂNÍE, hoțomănii, s. f. Faptă sau purtare de hoțoman; tâlhărie, hoție. ♦ Înșelătorie, șarlatanie; șmecherie. – Hoțoman + suf. -ie. DOOM
hoțomăníe s. f., art. hoțomănía, g.-d. art. hoțomăníei; pl. hoțomăníi, art. hoțomăníile
hoțomăniile
HOȚOMĂNÍE, hoțomănii, s. f. Faptă sau purtare de hoțoman; tâlhărie, hoție. ♦ Înșelătorie, șarlatanie; șmecherie. – Hoțoman + suf. -ie. DOOM
hoțomăníe s. f., art. hoțomănía, g.-d. art. hoțomăníei; pl. hoțomăníi, art. hoțomăníile
hoțomăniilor
HOȚOMĂNÍE, hoțomănii, s. f. Faptă sau purtare de hoțoman; tâlhărie, hoție. ♦ Înșelătorie, șarlatanie; șmecherie. – Hoțoman + suf. -ie. DOOM
hoțomăníe s. f., art. hoțomănía, g.-d. art. hoțomăníei; pl. hoțomăníi, art. hoțomăníile
hoțul
HOȚ, HOÁȚĂ, hoți, hoațe, s. m. și f. 1. Persoană care fură. ♦ (Adjectival) Care fură; (cu sens atenuat) viclean. 2. (Fam.) Om ștrengar, șiret. – Et. nec. DOOM
hoț s. m., pl. hoți
hoțului
HOȚ, HOÁȚĂ, hoți, hoațe, s. m. și f. 1. Persoană care fură. ♦ (Adjectival) Care fură; (cu sens atenuat) viclean. 2. (Fam.) Om ștrengar, șiret. – Et. nec. DOOM
hoț s. m., pl. hoți