he
HÉI2, heiuri, s. n. (Reg.) Dependință, acaret. – Din magh. hely „loc”.

DOOM

hei2 (reg.) s. n., pl. héiuri
he
HÉLIU s. n. Element chimic din familia gazelor nobile, rar, inert, incolor, inodor și ușor, care se găsește în cantități mici în atmosferă și se folosește la umplerea baloanelor dirijabile, fiind neinflamabil. – Din fr. hélium.

DOOM

héliu [liu pron. liu] s. n., art. héliul; simb. He
heading
HEADING s.n. (Sport) Lovitură dată cu capul la fotbal; joc efectuat cu capul la fotbal. [Pron. hí-din. / < engl. heading].
heamșer
heámșer (-ră), adj. – Concetățean, compatriot. Tc. (per.) hemșehri. Sec. XVIII, înv.
heavy
HEAVY MÉTAL s. n. Muzică rock cu intensități sonore excesive și punere în scenă șocantă. [Pr.: hévi métăl] – Cuv. engl.

DOOM

heavy métal [pron. hévi métăl] s. n.
hebdomadar
EBDOMADÁR, -Ă adj. v. hebdomadar.

DOOM

hebdomadár2 s. n., pl. hebdomadáre
hebdomadara
EBDOMADÁR, -Ă adj. v. hebdomadar.

DOOM

hebdomadár2 s. n., pl. hebdomadáre
hebdomadare
EBDOMADÁR, -Ă adj. v. hebdomadar.

DOOM

hebdomadár2 s. n., pl. hebdomadáre
hebdomadarei
EBDOMADÁR, -Ă adj. v. hebdomadar.

DOOM

hebdomadár2 s. n., pl. hebdomadáre
hebdomadarele
EBDOMADÁR, -Ă adj. v. hebdomadar.

DOOM

hebdomadár2 s. n., pl. hebdomadáre
hebdomadarelor
EBDOMADÁR, -Ă adj. v. hebdomadar.

DOOM

hebdomadár2 s. n., pl. hebdomadáre
hebdomadari
EBDOMADÁR, -Ă adj. v. hebdomadar.

DOOM

hebdomadár2 s. n., pl. hebdomadáre
hebdomadarii
EBDOMADÁR, -Ă adj. v. hebdomadar.

DOOM

hebdomadár2 s. n., pl. hebdomadáre
hebdomadarilor
EBDOMADÁR, -Ă adj. v. hebdomadar.

DOOM

hebdomadár2 s. n., pl. hebdomadáre
hebdomadarul
EBDOMADÁR, -Ă adj. v. hebdomadar.

DOOM

hebdomadár2 s. n., pl. hebdomadáre
hebdomadarului
EBDOMADÁR, -Ă adj. v. hebdomadar.

DOOM

hebdomadár2 s. n., pl. hebdomadáre
hebe
Iuventas, la romani, zeița veșnicei tinereți, corespunzătoare cu Hebe din mitologia greacă.
hebe
HEBE- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) adolescență”, „pubertate”. [< fr. hébé-, cf. gr. hebe].
hebefrenia
HEBEFRENÍE, hebefrenii, s. f. Boală psihică, formă de schizofrenie, care apare la pubertate. – Din fr. hébéphrénie.

DOOM

hebefreníe (-be-fre-) s. f., art. hebefrenía, g.-d. art. hebefreníei; pl. hebefreníi, art. hebefreníile
hebefrenic
HEBEFRÉNIC, -Ă, hebefrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hebefrenie. – Din fr. hébéphrénique.
hebefrenica
HEBEFRÉNIC, -Ă, hebefrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hebefrenie. – Din fr. hébéphrénique.
hebefrenice
HEBEFRÉNIC, -Ă, hebefrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hebefrenie. – Din fr. hébéphrénique.
hebefrenicei
HEBEFRÉNIC, -Ă, hebefrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hebefrenie. – Din fr. hébéphrénique.
hebefrenicele
HEBEFRÉNIC, -Ă, hebefrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hebefrenie. – Din fr. hébéphrénique.
hebefrenicelor
HEBEFRÉNIC, -Ă, hebefrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hebefrenie. – Din fr. hébéphrénique.
hebefrenici
HEBEFRÉNIC, -Ă, hebefrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hebefrenie. – Din fr. hébéphrénique.
hebefrenicii
HEBEFRÉNIC, -Ă, hebefrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hebefrenie. – Din fr. hébéphrénique.
hebefrenicilor
HEBEFRÉNIC, -Ă, hebefrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hebefrenie. – Din fr. hébéphrénique.
hebefrenicul
HEBEFRÉNIC, -Ă, hebefrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hebefrenie. – Din fr. hébéphrénique.
hebefrenicului
HEBEFRÉNIC, -Ă, hebefrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hebefrenie. – Din fr. hébéphrénique.
hebefrenie
HEBEFRENÍE, hebefrenii, s. f. Boală psihică, formă de schizofrenie, care apare la pubertate. – Din fr. hébéphrénie.

DOOM

hebefreníe (-be-fre-) s. f., art. hebefrenía, g.-d. art. hebefreníei; pl. hebefreníi, art. hebefreníile
hebefreniei
HEBEFRENÍE, hebefrenii, s. f. Boală psihică, formă de schizofrenie, care apare la pubertate. – Din fr. hébéphrénie.

DOOM

hebefreníe (-be-fre-) s. f., art. hebefrenía, g.-d. art. hebefreníei; pl. hebefreníi, art. hebefreníile
hebefrenii
HEBEFRENÍE, hebefrenii, s. f. Boală psihică, formă de schizofrenie, care apare la pubertate. – Din fr. hébéphrénie.

DOOM

hebefreníe (-be-fre-) s. f., art. hebefrenía, g.-d. art. hebefreníei; pl. hebefreníi, art. hebefreníile
hebefreniile
HEBEFRENÍE, hebefrenii, s. f. Boală psihică, formă de schizofrenie, care apare la pubertate. – Din fr. hébéphrénie.

DOOM

hebefreníe (-be-fre-) s. f., art. hebefrenía, g.-d. art. hebefreníei; pl. hebefreníi, art. hebefreníile
hebefreniilor
HEBEFRENÍE, hebefrenii, s. f. Boală psihică, formă de schizofrenie, care apare la pubertate. – Din fr. hébéphrénie.

DOOM

hebefreníe (-be-fre-) s. f., art. hebefrenía, g.-d. art. hebefreníei; pl. hebefreníi, art. hebefreníile
hebelogia
HEBELOGÍE s. f. Psihologia adolescenței. – Din fr. hébélogie.
hebelogie
HEBELOGÍE s. f. Psihologia adolescenței. – Din fr. hébélogie.
hebelogiei
HEBELOGÍE s. f. Psihologia adolescenței. – Din fr. hébélogie.
hebelogii
HEBELOGÍE s. f. Psihologia adolescenței. – Din fr. hébélogie.
hebertist
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertist
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertista
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertista
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertiste
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertiste
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertistei
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertistei
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertistele
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertistele
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertistelor
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertistelor
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertistul
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertistul
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertistului
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertistului
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertiști
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertiști
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertiștii
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertiștii
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertiștilor
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebertiștilor
HEBERTÍST, -Ă s.m. și f. Nume dat în Franța partizanilor revoluționarului Jacques Hebert, șef al fracțiunii ultrarevoluționare, care a exercitat o influență preponderentă asupra Comunei din Paris. [< fr. hébertiste].
hebetudine
HEBETÚDINE, hebetudini, s. f. Stare maladivă de toropeală, din care cauză bolnavul este cufundat într-o amorțire generală, fără delir sau halucinații. – Din lat. hebetudo, -inis, fr. hébétude.

DOOM

hebetúdine s. f., g.-d. art. hebetúdinii; pl. hebetúdini
hebetudinea
HEBETÚDINE, hebetudini, s. f. Stare maladivă de toropeală, din care cauză bolnavul este cufundat într-o amorțire generală, fără delir sau halucinații. – Din lat. hebetudo, -inis, fr. hébétude.

DOOM

hebetúdine s. f., g.-d. art. hebetúdinii; pl. hebetúdini
hebetudini
HEBETÚDINE, hebetudini, s. f. Stare maladivă de toropeală, din care cauză bolnavul este cufundat într-o amorțire generală, fără delir sau halucinații. – Din lat. hebetudo, -inis, fr. hébétude.

DOOM

hebetúdine s. f., g.-d. art. hebetúdinii; pl. hebetúdini
hebetudinii
HEBETÚDINE, hebetudini, s. f. Stare maladivă de toropeală, din care cauză bolnavul este cufundat într-o amorțire generală, fără delir sau halucinații. – Din lat. hebetudo, -inis, fr. hébétude.

DOOM

hebetúdine s. f., g.-d. art. hebetúdinii; pl. hebetúdini
hebetudinile
HEBETÚDINE, hebetudini, s. f. Stare maladivă de toropeală, din care cauză bolnavul este cufundat într-o amorțire generală, fără delir sau halucinații. – Din lat. hebetudo, -inis, fr. hébétude.

DOOM

hebetúdine s. f., g.-d. art. hebetúdinii; pl. hebetúdini
hebetudinilor
HEBETÚDINE, hebetudini, s. f. Stare maladivă de toropeală, din care cauză bolnavul este cufundat într-o amorțire generală, fără delir sau halucinații. – Din lat. hebetudo, -inis, fr. hébétude.

DOOM

hebetúdine s. f., g.-d. art. hebetúdinii; pl. hebetúdini
heboid
HEBOÍD, -Ă, heboizi, -de, adj. (Despre bolnavi) Care se manifestă în special prin tendința de comitere a unor acte antisociale. [Pr.: -bo-id] – Din fr. héboïde.
heboida
HEBOÍD, -Ă, heboizi, -de, adj. (Despre bolnavi) Care se manifestă în special prin tendința de comitere a unor acte antisociale. [Pr.: -bo-id] – Din fr. héboïde.
heboide
HEBOÍD, -Ă, heboizi, -de, adj. (Despre bolnavi) Care se manifestă în special prin tendința de comitere a unor acte antisociale. [Pr.: -bo-id] – Din fr. héboïde.
heboidei
HEBOÍD, -Ă, heboizi, -de, adj. (Despre bolnavi) Care se manifestă în special prin tendința de comitere a unor acte antisociale. [Pr.: -bo-id] – Din fr. héboïde.
heboidele
HEBOÍD, -Ă, heboizi, -de, adj. (Despre bolnavi) Care se manifestă în special prin tendința de comitere a unor acte antisociale. [Pr.: -bo-id] – Din fr. héboïde.
heboidelor
HEBOÍD, -Ă, heboizi, -de, adj. (Despre bolnavi) Care se manifestă în special prin tendința de comitere a unor acte antisociale. [Pr.: -bo-id] – Din fr. héboïde.
heboidul
HEBOÍD, -Ă, heboizi, -de, adj. (Despre bolnavi) Care se manifestă în special prin tendința de comitere a unor acte antisociale. [Pr.: -bo-id] – Din fr. héboïde.
heboidului
HEBOÍD, -Ă, heboizi, -de, adj. (Despre bolnavi) Care se manifestă în special prin tendința de comitere a unor acte antisociale. [Pr.: -bo-id] – Din fr. héboïde.
heboizi
HEBOÍD, -Ă, heboizi, -de, adj. (Despre bolnavi) Care se manifestă în special prin tendința de comitere a unor acte antisociale. [Pr.: -bo-id] – Din fr. héboïde.
heboizii
HEBOÍD, -Ă, heboizi, -de, adj. (Despre bolnavi) Care se manifestă în special prin tendința de comitere a unor acte antisociale. [Pr.: -bo-id] – Din fr. héboïde.
heboizilor
HEBOÍD, -Ă, heboizi, -de, adj. (Despre bolnavi) Care se manifestă în special prin tendința de comitere a unor acte antisociale. [Pr.: -bo-id] – Din fr. héboïde.
hec
HEC interj. (Reg.) Cuvânt care imită sughițul. – Onomatopee.

DOOM

hec (reg.) interj.
hecabe
Hecuba (Hecube sau Hecabe), fiica frigianului Dymas (sau a lui Cisseus, regele tracilor) și cea de-a doua soție a lui Priamus, regele Troiei. A avut numeroși copii care, mai toți, au murit sub zidurile Troiei sau, după distrugerea cetății, au fost duși în captivitate. Printre ei se numărau: Hector, Paris supranumit și Alexander, Creusa, Laodice, Polyxena, Cassandra, Deiphobus, Helenus, Antiphus, Polydorus, Troilus etc. Înainte de nașterea lui Paris, Hecuba a avut un vis ciudat. Prezicătorii i l-au tălmăcit spunîndu-i că fiul pe care avea să-l nască va atrage ruina cetății sale. La nașterea lui Paris, Hecuba pregetă să-și ucidă însă copilul. Temîndu-se totuși de împlinirea destinului, îl abandonează pe muntele Ida. Mai tîrziu Paris vine însă la Troia și prezicerea se împlinește (v. și Paris). După distrugerea Troiei, Hecuba a revenit drept pradă de război lui Odysseus. Copleșită de durerea de a-și fi văzut rînd pe rînd copiii uciși, înainte de a pleca în captivitate, e nevoită să asiste neputincioasă la sacrificiul fiicei ei, Polyxena (v. și Polyxena). Urcîndu-se pe corabie, vede trupul neînsuflețit al fiului ei Polydorus, aruncat de valuri la țărm. Polydorus fusese ucis de către regele Polymnestor spre a fi jefuit. Înainte de plecare, împreună cu celelalte femei troiene, Hecuba găsește totuși răgazul și puterea necesară ca să răzbune moartea fiului ei (v. și Polymnestor). Îmbarcîndu-se apoi din nou, Hecuba scapă de urmărirea însoțitorilor lui Polymnestor care vor s-o pedepsească, și-și găsește refugiul și moartea în valurile mării. După o altă versiune, ea ar fi fost metamorfozată într-o cățea.
hecale
Hecale, bătrînă sărmană, care l-a adăpostit în coliba ei pe Theseus, în noaptea care a precedat vînătoarea taurului de la Marathon. La întoarcere, după victorie, eroul a găsit-o moartă. În amintirea ei, Theseus i-a înălțat un sanctuar lui Zeus.
hecate
Trivia, denumire purtată de zeița Artemis, (sau de Hecate), a cărei statuie se afla la întretăierile de drumuri.
hecatomba
HECATÓMBĂ, hecatombe, s. f. Jertfă religioasă (de o sută de animale) care se făcea în Antichitate la greci și la romani. ♦ Denumirea sărbătorii în care se făceau asemenea jertfe. ♦ Fig. Masacru, măcel; grămadă de cadavre. [Var.: ecatómbă s. f.] – Din fr. hécatombe.

DOOM

hecatómbă s. f., g.-d. art. hecatómbei; pl. hecatómbe
hecatombe
HECATÓMBĂ, hecatombe, s. f. Jertfă religioasă (de o sută de animale) care se făcea în Antichitate la greci și la romani. ♦ Denumirea sărbătorii în care se făceau asemenea jertfe. ♦ Fig. Masacru, măcel; grămadă de cadavre. [Var.: ecatómbă s. f.] – Din fr. hécatombe.

DOOM

hecatómbă s. f., g.-d. art. hecatómbei; pl. hecatómbe
hecatombei
HECATÓMBĂ, hecatombe, s. f. Jertfă religioasă (de o sută de animale) care se făcea în Antichitate la greci și la romani. ♦ Denumirea sărbătorii în care se făceau asemenea jertfe. ♦ Fig. Masacru, măcel; grămadă de cadavre. [Var.: ecatómbă s. f.] – Din fr. hécatombe.

DOOM

hecatómbă s. f., g.-d. art. hecatómbei; pl. hecatómbe
hecatombele
HECATÓMBĂ, hecatombe, s. f. Jertfă religioasă (de o sută de animale) care se făcea în Antichitate la greci și la romani. ♦ Denumirea sărbătorii în care se făceau asemenea jertfe. ♦ Fig. Masacru, măcel; grămadă de cadavre. [Var.: ecatómbă s. f.] – Din fr. hécatombe.

DOOM

hecatómbă s. f., g.-d. art. hecatómbei; pl. hecatómbe
hecatombelor
HECATÓMBĂ, hecatombe, s. f. Jertfă religioasă (de o sută de animale) care se făcea în Antichitate la greci și la romani. ♦ Denumirea sărbătorii în care se făceau asemenea jertfe. ♦ Fig. Masacru, măcel; grămadă de cadavre. [Var.: ecatómbă s. f.] – Din fr. hécatombe.

DOOM

hecatómbă s. f., g.-d. art. hecatómbei; pl. hecatómbe
hecaton
HECATON- v. hecto-.
hecatonchir
HECATONCHÍR s.m. (Mit.) Gigant despre care se spune că ar fi avut cincizeci de capete și o sută de mâini. [< fr. hécatonchires, cf. gr. hekatoncheir < hekaton – o sută, cheir – mână].
hecatonstil
HECATONSTÍL s.n. Portic cu o sută de coloane. [< fr. hécatonstyle, cf. gr. hekaton – o sută, stylos – coloană].
hecela
HÉCELĂ, hecele, s. f. (Reg.) Darac. – Din magh. ecselö.

DOOM

hécelă (reg.) s. f., g.-d. art. hécelei; pl. hécele
hecele
HÉCELĂ, hecele, s. f. (Reg.) Darac. – Din magh. ecselö.

DOOM

hécelă (reg.) s. f., g.-d. art. hécelei; pl. hécele
hecelei
HÉCELĂ, hecele, s. f. (Reg.) Darac. – Din magh. ecselö.

DOOM

hécelă (reg.) s. f., g.-d. art. hécelei; pl. hécele
hecelele
HÉCELĂ, hecele, s. f. (Reg.) Darac. – Din magh. ecselö.

DOOM

hécelă (reg.) s. f., g.-d. art. hécelei; pl. hécele
hecelelor
HÉCELĂ, hecele, s. f. (Reg.) Darac. – Din magh. ecselö.

DOOM

hécelă (reg.) s. f., g.-d. art. hécelei; pl. hécele
hecht
HECHT s. n. Formă sub care se prezintă pielea animalelor după eliminarea părților cu structura prea rară, pentru a putea fi folosită la croit. [Pr.: heht] – Cuv. germ.

DOOM

hecht (germ.) [ch pron. h] s. n.
hect
HECT- v. hecto-.
hectar
HECTÁR, hectare, s. n. Unitate de măsură pentru suprafețe agrare, egală cu aria unui pătrat cu latura de 100 de metri. [Scris și (prescurtat): ha] – Din fr. hectare.

DOOM

hectár s. n., pl. hectáre; simb. ha
hectare
HECTÁR, hectare, s. n. Unitate de măsură pentru suprafețe agrare, egală cu aria unui pătrat cu latura de 100 de metri. [Scris și (prescurtat): ha] – Din fr. hectare.

DOOM

hectár s. n., pl. hectáre; simb. ha
hectarele
HECTÁR, hectare, s. n. Unitate de măsură pentru suprafețe agrare, egală cu aria unui pătrat cu latura de 100 de metri. [Scris și (prescurtat): ha] – Din fr. hectare.

DOOM

hectár s. n., pl. hectáre; simb. ha
hectarelor
HECTÁR, hectare, s. n. Unitate de măsură pentru suprafețe agrare, egală cu aria unui pătrat cu latura de 100 de metri. [Scris și (prescurtat): ha] – Din fr. hectare.

DOOM

hectár s. n., pl. hectáre; simb. ha
hectarul
HECTÁR, hectare, s. n. Unitate de măsură pentru suprafețe agrare, egală cu aria unui pătrat cu latura de 100 de metri. [Scris și (prescurtat): ha] – Din fr. hectare.

DOOM

hectár s. n., pl. hectáre; simb. ha
hectarului
HECTÁR, hectare, s. n. Unitate de măsură pentru suprafețe agrare, egală cu aria unui pătrat cu latura de 100 de metri. [Scris și (prescurtat): ha] – Din fr. hectare.

DOOM

hectár s. n., pl. hectáre; simb. ha
hectic
HÉCTIC, -Ă, hectici, -e, adj. (Med.; despre febră) Lent și continuu (cu mari oscilații). – Din fr. hectique.

DOOM

!héctic adj. m., pl. héctici; f. héctică, pl. héctice
hectica
HÉCTIC, -Ă, hectici, -e, adj. (Med.; despre febră) Lent și continuu (cu mari oscilații). – Din fr. hectique.

DOOM

!héctic adj. m., pl. héctici; f. héctică, pl. héctice
hectice
HÉCTIC, -Ă, hectici, -e, adj. (Med.; despre febră) Lent și continuu (cu mari oscilații). – Din fr. hectique.

DOOM

!héctic adj. m., pl. héctici; f. héctică, pl. héctice
hecticei
HÉCTIC, -Ă, hectici, -e, adj. (Med.; despre febră) Lent și continuu (cu mari oscilații). – Din fr. hectique.

DOOM

!héctic adj. m., pl. héctici; f. héctică, pl. héctice
hecticele
HÉCTIC, -Ă, hectici, -e, adj. (Med.; despre febră) Lent și continuu (cu mari oscilații). – Din fr. hectique.

DOOM

!héctic adj. m., pl. héctici; f. héctică, pl. héctice
hecticelor
HÉCTIC, -Ă, hectici, -e, adj. (Med.; despre febră) Lent și continuu (cu mari oscilații). – Din fr. hectique.

DOOM

!héctic adj. m., pl. héctici; f. héctică, pl. héctice
hectici
HÉCTIC, -Ă, hectici, -e, adj. (Med.; despre febră) Lent și continuu (cu mari oscilații). – Din fr. hectique.

DOOM

!héctic adj. m., pl. héctici; f. héctică, pl. héctice
hecticii
HÉCTIC, -Ă, hectici, -e, adj. (Med.; despre febră) Lent și continuu (cu mari oscilații). – Din fr. hectique.

DOOM

!héctic adj. m., pl. héctici; f. héctică, pl. héctice
hecticilor
HÉCTIC, -Ă, hectici, -e, adj. (Med.; despre febră) Lent și continuu (cu mari oscilații). – Din fr. hectique.

DOOM

!héctic adj. m., pl. héctici; f. héctică, pl. héctice
hecticul
HÉCTIC, -Ă, hectici, -e, adj. (Med.; despre febră) Lent și continuu (cu mari oscilații). – Din fr. hectique.

DOOM

!héctic adj. m., pl. héctici; f. héctică, pl. héctice
hecticului
HÉCTIC, -Ă, hectici, -e, adj. (Med.; despre febră) Lent și continuu (cu mari oscilații). – Din fr. hectique.

DOOM

!héctic adj. m., pl. héctici; f. héctică, pl. héctice
hectică
héctică s. f. – Consumare. Germ. hektisch „ftizic”. În Trans. – Der. hecticos, adj. (ftizic).
hectizia
HECTIZÍE, hectizii, s. f. Friguri continue. – Din fr. hectisie.

DOOM

hectizíe s. f., art. hectizía, g.-d. art. hectizíei; pl. hectizíi, art. hectizíile
hectizie
HECTIZÍE, hectizii, s. f. Friguri continue. – Din fr. hectisie.

DOOM

hectizíe s. f., art. hectizía, g.-d. art. hectizíei; pl. hectizíi, art. hectizíile
hectiziei
HECTIZÍE, hectizii, s. f. Friguri continue. – Din fr. hectisie.

DOOM

hectizíe s. f., art. hectizía, g.-d. art. hectizíei; pl. hectizíi, art. hectizíile
hectizii
HECTIZÍE, hectizii, s. f. Friguri continue. – Din fr. hectisie.

DOOM

hectizíe s. f., art. hectizía, g.-d. art. hectizíei; pl. hectizíi, art. hectizíile
hectiziile
HECTIZÍE, hectizii, s. f. Friguri continue. – Din fr. hectisie.

DOOM

hectizíe s. f., art. hectizía, g.-d. art. hectizíei; pl. hectizíi, art. hectizíile
hectiziilor
HECTIZÍE, hectizii, s. f. Friguri continue. – Din fr. hectisie.

DOOM

hectizíe s. f., art. hectizía, g.-d. art. hectizíei; pl. hectizíi, art. hectizíile
hecto
HECTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „o sută”, „de o sută de ori”. [Var. hecaton-, -hect-. / < fr. hect(o)-, cf. gr. hekaton – o sută].
hectograf
HECTOGRÁF, hectografe, s. n. Șapirograf. – Din fr. hectographe, germ. Hektograph.

DOOM

hectográf (-to-graf) s. n., pl. hectográfe
hectografe
HECTOGRÁF, hectografe, s. n. Șapirograf. – Din fr. hectographe, germ. Hektograph.

DOOM

hectográf (-to-graf) s. n., pl. hectográfe
hectografele
HECTOGRÁF, hectografe, s. n. Șapirograf. – Din fr. hectographe, germ. Hektograph.

DOOM

hectográf (-to-graf) s. n., pl. hectográfe
hectografelor
HECTOGRÁF, hectografe, s. n. Șapirograf. – Din fr. hectographe, germ. Hektograph.

DOOM

hectográf (-to-graf) s. n., pl. hectográfe
hectograful
HECTOGRÁF, hectografe, s. n. Șapirograf. – Din fr. hectographe, germ. Hektograph.

DOOM

hectográf (-to-graf) s. n., pl. hectográfe
hectografului
HECTOGRÁF, hectografe, s. n. Șapirograf. – Din fr. hectographe, germ. Hektograph.

DOOM

hectográf (-to-graf) s. n., pl. hectográfe
hectogram
HECTOGRÁM, hectograme, s. n. Unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 100 de grame. – Din fr. hectogramme, germ. Hektogramm.

DOOM

hectográm (-to-gram) s. n., pl. hectográme; simb. hg
hectograme
HECTOGRÁM, hectograme, s. n. Unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 100 de grame. – Din fr. hectogramme, germ. Hektogramm.

DOOM

hectográm (-to-gram) s. n., pl. hectográme; simb. hg
hectogramele
HECTOGRÁM, hectograme, s. n. Unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 100 de grame. – Din fr. hectogramme, germ. Hektogramm.

DOOM

hectográm (-to-gram) s. n., pl. hectográme; simb. hg
hectogramelor
HECTOGRÁM, hectograme, s. n. Unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 100 de grame. – Din fr. hectogramme, germ. Hektogramm.

DOOM

hectográm (-to-gram) s. n., pl. hectográme; simb. hg
hectogramul
HECTOGRÁM, hectograme, s. n. Unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 100 de grame. – Din fr. hectogramme, germ. Hektogramm.

DOOM

hectográm (-to-gram) s. n., pl. hectográme; simb. hg
hectogramului
HECTOGRÁM, hectograme, s. n. Unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 100 de grame. – Din fr. hectogramme, germ. Hektogramm.

DOOM

hectográm (-to-gram) s. n., pl. hectográme; simb. hg
hectolitri
HECTOLÍTRU, hectolitri, s. m. Unitate de măsură pentru volume, egală cu 100 de litri, folosită mai ales pentru măsurarea cerealelor. [Abr.: hl] – Din fr. hectolitre, germ. Hektoliter.

DOOM

hectolítru (-li-tru) s. m., art. hectolítrul; pl. hectolítri, art. hectolítrii; simb. hl
hectolitric
HECTOLÍTRIC, -Ă, hectolitrici, -ce, adj. 1. Măsurat în hectolitri. 2. (În sintagma) Greutate hectolitrică = masa unui hectolitru de material granulos; greutatea unui hectolitru de cereale. – Hectolitru + suf. -ic.

DOOM

!hectolítric (-li-tric) adj. m., pl. hectolítrici; f. hectolítrică, pl. hectolítrice
hectolitrica
HECTOLÍTRIC, -Ă, hectolitrici, -ce, adj. 1. Măsurat în hectolitri. 2. (În sintagma) Greutate hectolitrică = masa unui hectolitru de material granulos; greutatea unui hectolitru de cereale. – Hectolitru + suf. -ic.

DOOM

!hectolítric (-li-tric) adj. m., pl. hectolítrici; f. hectolítrică, pl. hectolítrice
hectolitrice
HECTOLÍTRIC, -Ă, hectolitrici, -ce, adj. 1. Măsurat în hectolitri. 2. (În sintagma) Greutate hectolitrică = masa unui hectolitru de material granulos; greutatea unui hectolitru de cereale. – Hectolitru + suf. -ic.

DOOM

!hectolítric (-li-tric) adj. m., pl. hectolítrici; f. hectolítrică, pl. hectolítrice
hectolitricei
HECTOLÍTRIC, -Ă, hectolitrici, -ce, adj. 1. Măsurat în hectolitri. 2. (În sintagma) Greutate hectolitrică = masa unui hectolitru de material granulos; greutatea unui hectolitru de cereale. – Hectolitru + suf. -ic.

DOOM

!hectolítric (-li-tric) adj. m., pl. hectolítrici; f. hectolítrică, pl. hectolítrice
hectolitricele
HECTOLÍTRIC, -Ă, hectolitrici, -ce, adj. 1. Măsurat în hectolitri. 2. (În sintagma) Greutate hectolitrică = masa unui hectolitru de material granulos; greutatea unui hectolitru de cereale. – Hectolitru + suf. -ic.

DOOM

!hectolítric (-li-tric) adj. m., pl. hectolítrici; f. hectolítrică, pl. hectolítrice
hectolitricelor
HECTOLÍTRIC, -Ă, hectolitrici, -ce, adj. 1. Măsurat în hectolitri. 2. (În sintagma) Greutate hectolitrică = masa unui hectolitru de material granulos; greutatea unui hectolitru de cereale. – Hectolitru + suf. -ic.

DOOM

!hectolítric (-li-tric) adj. m., pl. hectolítrici; f. hectolítrică, pl. hectolítrice
hectolitrici
HECTOLÍTRIC, -Ă, hectolitrici, -ce, adj. 1. Măsurat în hectolitri. 2. (În sintagma) Greutate hectolitrică = masa unui hectolitru de material granulos; greutatea unui hectolitru de cereale. – Hectolitru + suf. -ic.

DOOM

!hectolítric (-li-tric) adj. m., pl. hectolítrici; f. hectolítrică, pl. hectolítrice
hectolitricii
HECTOLÍTRIC, -Ă, hectolitrici, -ce, adj. 1. Măsurat în hectolitri. 2. (În sintagma) Greutate hectolitrică = masa unui hectolitru de material granulos; greutatea unui hectolitru de cereale. – Hectolitru + suf. -ic.

DOOM

!hectolítric (-li-tric) adj. m., pl. hectolítrici; f. hectolítrică, pl. hectolítrice
hectolitricilor
HECTOLÍTRIC, -Ă, hectolitrici, -ce, adj. 1. Măsurat în hectolitri. 2. (În sintagma) Greutate hectolitrică = masa unui hectolitru de material granulos; greutatea unui hectolitru de cereale. – Hectolitru + suf. -ic.

DOOM

!hectolítric (-li-tric) adj. m., pl. hectolítrici; f. hectolítrică, pl. hectolítrice
hectolitricul
HECTOLÍTRIC, -Ă, hectolitrici, -ce, adj. 1. Măsurat în hectolitri. 2. (În sintagma) Greutate hectolitrică = masa unui hectolitru de material granulos; greutatea unui hectolitru de cereale. – Hectolitru + suf. -ic.

DOOM

!hectolítric (-li-tric) adj. m., pl. hectolítrici; f. hectolítrică, pl. hectolítrice
hectolitricului
HECTOLÍTRIC, -Ă, hectolitrici, -ce, adj. 1. Măsurat în hectolitri. 2. (În sintagma) Greutate hectolitrică = masa unui hectolitru de material granulos; greutatea unui hectolitru de cereale. – Hectolitru + suf. -ic.

DOOM

!hectolítric (-li-tric) adj. m., pl. hectolítrici; f. hectolítrică, pl. hectolítrice
hectolitrică
HECTOLÍTRICĂ adj. f. (Mai ales în expr.) Greutate hectolitrică = masa unui hectolitru de material granulos (mai ales de cereale indicînd calitatea lor).
hectolitrii
HECTOLÍTRU, hectolitri, s. m. Unitate de măsură pentru volume, egală cu 100 de litri, folosită mai ales pentru măsurarea cerealelor. [Abr.: hl] – Din fr. hectolitre, germ. Hektoliter.

DOOM

hectolítru (-li-tru) s. m., art. hectolítrul; pl. hectolítri, art. hectolítrii; simb. hl
hectolitrilor
HECTOLÍTRU, hectolitri, s. m. Unitate de măsură pentru volume, egală cu 100 de litri, folosită mai ales pentru măsurarea cerealelor. [Abr.: hl] – Din fr. hectolitre, germ. Hektoliter.

DOOM

hectolítru (-li-tru) s. m., art. hectolítrul; pl. hectolítri, art. hectolítrii; simb. hl
hectolitru
HECTOLÍTRU, hectolitri, s. m. Unitate de măsură pentru volume, egală cu 100 de litri, folosită mai ales pentru măsurarea cerealelor. [Abr.: hl] – Din fr. hectolitre, germ. Hektoliter.

DOOM

hectolítru (-li-tru) s. m., art. hectolítrul; pl. hectolítri, art. hectolítrii; simb. hl
hectolitrul
HECTOLÍTRU, hectolitri, s. m. Unitate de măsură pentru volume, egală cu 100 de litri, folosită mai ales pentru măsurarea cerealelor. [Abr.: hl] – Din fr. hectolitre, germ. Hektoliter.

DOOM

hectolítru (-li-tru) s. m., art. hectolítrul; pl. hectolítri, art. hectolítrii; simb. hl
hectolitrului
HECTOLÍTRU, hectolitri, s. m. Unitate de măsură pentru volume, egală cu 100 de litri, folosită mai ales pentru măsurarea cerealelor. [Abr.: hl] – Din fr. hectolitre, germ. Hektoliter.

DOOM

hectolítru (-li-tru) s. m., art. hectolítrul; pl. hectolítri, art. hectolítrii; simb. hl
hectometri
HECTOMÉTRU, hectometri, s. m. Unitate de măsură pentru distanță, egală cu 100 de metri. [Abr.: hm] – Din fr. hectomètre, germ. Hektometer.

DOOM

hectométru (-me-tru) s. m., art. hectométrul; pl. hectométri, art. hectométrii; simb. hm
hectometric
HECTOMÉTRIC, -Ă, hectometrici, -ce, adj. Care se referă la hectometru; măsurat în hectometri. – Din fr. hectométrique.
hectometrica
HECTOMÉTRIC, -Ă, hectometrici, -ce, adj. Care se referă la hectometru; măsurat în hectometri. – Din fr. hectométrique.
hectometrice
HECTOMÉTRIC, -Ă, hectometrici, -ce, adj. Care se referă la hectometru; măsurat în hectometri. – Din fr. hectométrique.
hectometricei
HECTOMÉTRIC, -Ă, hectometrici, -ce, adj. Care se referă la hectometru; măsurat în hectometri. – Din fr. hectométrique.
hectometricele
HECTOMÉTRIC, -Ă, hectometrici, -ce, adj. Care se referă la hectometru; măsurat în hectometri. – Din fr. hectométrique.
hectometricelor
HECTOMÉTRIC, -Ă, hectometrici, -ce, adj. Care se referă la hectometru; măsurat în hectometri. – Din fr. hectométrique.
hectometrici
HECTOMÉTRIC, -Ă, hectometrici, -ce, adj. Care se referă la hectometru; măsurat în hectometri. – Din fr. hectométrique.
hectometricii
HECTOMÉTRIC, -Ă, hectometrici, -ce, adj. Care se referă la hectometru; măsurat în hectometri. – Din fr. hectométrique.
hectometricilor
HECTOMÉTRIC, -Ă, hectometrici, -ce, adj. Care se referă la hectometru; măsurat în hectometri. – Din fr. hectométrique.
hectometricul
HECTOMÉTRIC, -Ă, hectometrici, -ce, adj. Care se referă la hectometru; măsurat în hectometri. – Din fr. hectométrique.
hectometricului
HECTOMÉTRIC, -Ă, hectometrici, -ce, adj. Care se referă la hectometru; măsurat în hectometri. – Din fr. hectométrique.
hectometrii
HECTOMÉTRU, hectometri, s. m. Unitate de măsură pentru distanță, egală cu 100 de metri. [Abr.: hm] – Din fr. hectomètre, germ. Hektometer.

DOOM

hectométru (-me-tru) s. m., art. hectométrul; pl. hectométri, art. hectométrii; simb. hm
hectometrilor
HECTOMÉTRU, hectometri, s. m. Unitate de măsură pentru distanță, egală cu 100 de metri. [Abr.: hm] – Din fr. hectomètre, germ. Hektometer.

DOOM

hectométru (-me-tru) s. m., art. hectométrul; pl. hectométri, art. hectométrii; simb. hm
hectometru
HECTOMÉTRU, hectometri, s. m. Unitate de măsură pentru distanță, egală cu 100 de metri. [Abr.: hm] – Din fr. hectomètre, germ. Hektometer.

DOOM

hectométru (-me-tru) s. m., art. hectométrul; pl. hectométri, art. hectométrii; simb. hm
hectometrul
HECTOMÉTRU, hectometri, s. m. Unitate de măsură pentru distanță, egală cu 100 de metri. [Abr.: hm] – Din fr. hectomètre, germ. Hektometer.

DOOM

hectométru (-me-tru) s. m., art. hectométrul; pl. hectométri, art. hectométrii; simb. hm
hectometrului
HECTOMÉTRU, hectometri, s. m. Unitate de măsură pentru distanță, egală cu 100 de metri. [Abr.: hm] – Din fr. hectomètre, germ. Hektometer.

DOOM

hectométru (-me-tru) s. m., art. hectométrul; pl. hectométri, art. hectométrii; simb. hm
hectopiez
HECTOPIÉZ s.m. Unitate de măsură pentru presiune, egală cu 100 piezi; bar. [Pron. -piez. / < fr. hectopièze].
hector
Hector, celebru erou troian (cunoscut din Iliada), fiul regelui Priamus și al Hecubei și soțul Andromachăi, cu care a avut un fiu: pe Astianax zis și Scamandrius. Hector era cel mai viteaz dintre troieni. Știind dinainte că avea să moară în luptă ucis de Achilles, că cetatea lui avea să fie distrusă, el a continuat totuși să lupte alături de ai săi. În cel de-al zecelea an de război, cînd luptele se dădeau sub zidurile Troiei, Hector seamănă groază și moarte în tabăra grecilor. După ce-i ucide pe cei mai vajnici dintre ei, în frunte cu Patroclus (v. și Patroclus), după ce conduce atacul dezlănțuit de troieni împotriva corăbiilor grecești, pe care le incendiază, Hector rămîne singur, afară din cetate, să-l înfrunte pe Achilles (v. și Achilles). El este fugărit de trei ori în jurul zidurilor Troiei de către eroul „cel iute de picior” și cade, răpus de mîna lui, sub privirile îngrozite ale părinților săi, care urmăresc lupta de sus, de pe ziduri. Cadavrul lui Hector e legat de carul lui Achilles și tîrît de către acesta prin pulbere, apoi dus în tabăra ahee. Mai tîrziu, la cererea și la rugămințile lui Priamus, Achilles îl înapoiază troienilor, care-l ard pe rug, cu mare cinste.
hectowatt
HECTOWÁTT, hectowați, s. m. Unitate de măsură a puterii, egală cu 100 de wați. – Din fr. hectowatt, germ. Hektowatt.

DOOM

hectowátt s. m., pl. hectowáți; simb. hW
hectowattul
HECTOWÁTT, hectowați, s. m. Unitate de măsură a puterii, egală cu 100 de wați. – Din fr. hectowatt, germ. Hektowatt.

DOOM

hectowátt s. m., pl. hectowáți; simb. hW
hectowattului
HECTOWÁTT, hectowați, s. m. Unitate de măsură a puterii, egală cu 100 de wați. – Din fr. hectowatt, germ. Hektowatt.

DOOM

hectowátt s. m., pl. hectowáți; simb. hW
hectowați
HECTOWÁTT, hectowați, s. m. Unitate de măsură a puterii, egală cu 100 de wați. – Din fr. hectowatt, germ. Hektowatt.

DOOM

hectowátt s. m., pl. hectowáți; simb. hW
hectowații
HECTOWÁTT, hectowați, s. m. Unitate de măsură a puterii, egală cu 100 de wați. – Din fr. hectowatt, germ. Hektowatt.

DOOM

hectowátt s. m., pl. hectowáți; simb. hW
hectowaților
HECTOWÁTT, hectowați, s. m. Unitate de măsură a puterii, egală cu 100 de wați. – Din fr. hectowatt, germ. Hektowatt.

DOOM

hectowátt s. m., pl. hectowáți; simb. hW
hecuba
Hecuba (Hecube sau Hecabe), fiica frigianului Dymas (sau a lui Cisseus, regele tracilor) și cea de-a doua soție a lui Priamus, regele Troiei. A avut numeroși copii care, mai toți, au murit sub zidurile Troiei sau, după distrugerea cetății, au fost duși în captivitate. Printre ei se numărau: Hector, Paris supranumit și Alexander, Creusa, Laodice, Polyxena, Cassandra, Deiphobus, Helenus, Antiphus, Polydorus, Troilus etc. Înainte de nașterea lui Paris, Hecuba a avut un vis ciudat. Prezicătorii i l-au tălmăcit spunîndu-i că fiul pe care avea să-l nască va atrage ruina cetății sale. La nașterea lui Paris, Hecuba pregetă să-și ucidă însă copilul. Temîndu-se totuși de împlinirea destinului, îl abandonează pe muntele Ida. Mai tîrziu Paris vine însă la Troia și prezicerea se împlinește (v. și Paris). După distrugerea Troiei, Hecuba a revenit drept pradă de război lui Odysseus. Copleșită de durerea de a-și fi văzut rînd pe rînd copiii uciși, înainte de a pleca în captivitate, e nevoită să asiste neputincioasă la sacrificiul fiicei ei, Polyxena (v. și Polyxena). Urcîndu-se pe corabie, vede trupul neînsuflețit al fiului ei Polydorus, aruncat de valuri la țărm. Polydorus fusese ucis de către regele Polymnestor spre a fi jefuit. Înainte de plecare, împreună cu celelalte femei troiene, Hecuba găsește totuși răgazul și puterea necesară ca să răzbune moartea fiului ei (v. și Polymnestor). Îmbarcîndu-se apoi din nou, Hecuba scapă de urmărirea însoțitorilor lui Polymnestor care vor s-o pedepsească, și-și găsește refugiul și moartea în valurile mării. După o altă versiune, ea ar fi fost metamorfozată într-o cățea.
hecube
Hecuba (Hecube sau Hecabe), fiica frigianului Dymas (sau a lui Cisseus, regele tracilor) și cea de-a doua soție a lui Priamus, regele Troiei. A avut numeroși copii care, mai toți, au murit sub zidurile Troiei sau, după distrugerea cetății, au fost duși în captivitate. Printre ei se numărau: Hector, Paris supranumit și Alexander, Creusa, Laodice, Polyxena, Cassandra, Deiphobus, Helenus, Antiphus, Polydorus, Troilus etc. Înainte de nașterea lui Paris, Hecuba a avut un vis ciudat. Prezicătorii i l-au tălmăcit spunîndu-i că fiul pe care avea să-l nască va atrage ruina cetății sale. La nașterea lui Paris, Hecuba pregetă să-și ucidă însă copilul. Temîndu-se totuși de împlinirea destinului, îl abandonează pe muntele Ida. Mai tîrziu Paris vine însă la Troia și prezicerea se împlinește (v. și Paris). După distrugerea Troiei, Hecuba a revenit drept pradă de război lui Odysseus. Copleșită de durerea de a-și fi văzut rînd pe rînd copiii uciși, înainte de a pleca în captivitate, e nevoită să asiste neputincioasă la sacrificiul fiicei ei, Polyxena (v. și Polyxena). Urcîndu-se pe corabie, vede trupul neînsuflețit al fiului ei Polydorus, aruncat de valuri la țărm. Polydorus fusese ucis de către regele Polymnestor spre a fi jefuit. Înainte de plecare, împreună cu celelalte femei troiene, Hecuba găsește totuși răgazul și puterea necesară ca să răzbune moartea fiului ei (v. și Polymnestor). Îmbarcîndu-se apoi din nou, Hecuba scapă de urmărirea însoțitorilor lui Polymnestor care vor s-o pedepsească, și-și găsește refugiul și moartea în valurile mării. După o altă versiune, ea ar fi fost metamorfozată într-o cățea.
heder
HÉDER, hedere, s. n. Parte componentă a combinelor de cereale, constituită dintr-o platformă care are în față aparatul de tăiere, despărțitoarele de lan, un transportor, rabatorul și mecanismele de acționare ale acestora. – Din rus. heder, engl. header.

DOOM

héder s. n., pl. hédere
hederacea
VÍȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, din care ies mlădițe cu cârcei agățători, cu frunze mari, crestate adânc și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de obârșie boierească. – Lat. *vitea (= vitis).
hederaceum
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplică pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĩnĩkŭ.
hedere
HÉDER, hedere, s. n. Parte componentă a combinelor de cereale, constituită dintr-o platformă care are în față aparatul de tăiere, despărțitoarele de lan, un transportor, rabatorul și mecanismele de acționare ale acestora. – Din rus. heder, engl. header.

DOOM

héder s. n., pl. hédere
hederele
HÉDER, hedere, s. n. Parte componentă a combinelor de cereale, constituită dintr-o platformă care are în față aparatul de tăiere, despărțitoarele de lan, un transportor, rabatorul și mecanismele de acționare ale acestora. – Din rus. heder, engl. header.

DOOM

héder s. n., pl. hédere
hederelor
HÉDER, hedere, s. n. Parte componentă a combinelor de cereale, constituită dintr-o platformă care are în față aparatul de tăiere, despărțitoarele de lan, un transportor, rabatorul și mecanismele de acționare ale acestora. – Din rus. heder, engl. header.

DOOM

héder s. n., pl. hédere
hederul
HÉDER, hedere, s. n. Parte componentă a combinelor de cereale, constituită dintr-o platformă care are în față aparatul de tăiere, despărțitoarele de lan, un transportor, rabatorul și mecanismele de acționare ale acestora. – Din rus. heder, engl. header.

DOOM

héder s. n., pl. hédere
hederului
HÉDER, hedere, s. n. Parte componentă a combinelor de cereale, constituită dintr-o platformă care are în față aparatul de tăiere, despărțitoarele de lan, un transportor, rabatorul și mecanismele de acționare ale acestora. – Din rus. heder, engl. header.

DOOM

héder s. n., pl. hédere
hedonism
HEDONÍSM s. n. Concepție care proclamă plăcerea drept binele suprem, iar dorința de a o obține, principiu al comportamentului; cultul plăcerii. – Din fr. hédonisme.

DOOM

hedonísm s. n.
hedonismul
HEDONÍSM s. n. Concepție care proclamă plăcerea drept binele suprem, iar dorința de a o obține, principiu al comportamentului; cultul plăcerii. – Din fr. hédonisme.

DOOM

hedonísm s. n.
hedonismului
HEDONÍSM s. n. Concepție care proclamă plăcerea drept binele suprem, iar dorința de a o obține, principiu al comportamentului; cultul plăcerii. – Din fr. hédonisme.

DOOM

hedonísm s. n.
hedonist
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedonist
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedonista
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedonista
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedoniste
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedoniste
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedonistei
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedonistei
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedonistele
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedonistele
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedonistelor
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedonistelor
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedonistic
HEDONÍSTIC, -Ă, hedonistici, -ce, adj. Hedonist. – Din fr. hédonistique.
hedonistica
HEDONÍSTIC, -Ă, hedonistici, -ce, adj. Hedonist. – Din fr. hédonistique.
hedonistice
HEDONÍSTIC, -Ă, hedonistici, -ce, adj. Hedonist. – Din fr. hédonistique.
hedonisticei
HEDONÍSTIC, -Ă, hedonistici, -ce, adj. Hedonist. – Din fr. hédonistique.
hedonisticele
HEDONÍSTIC, -Ă, hedonistici, -ce, adj. Hedonist. – Din fr. hédonistique.
hedonisticelor
HEDONÍSTIC, -Ă, hedonistici, -ce, adj. Hedonist. – Din fr. hédonistique.
hedonistici
HEDONÍSTIC, -Ă, hedonistici, -ce, adj. Hedonist. – Din fr. hédonistique.
hedonisticii
HEDONÍSTIC, -Ă, hedonistici, -ce, adj. Hedonist. – Din fr. hédonistique.
hedonisticilor
HEDONÍSTIC, -Ă, hedonistici, -ce, adj. Hedonist. – Din fr. hédonistique.
hedonisticul
HEDONÍSTIC, -Ă, hedonistici, -ce, adj. Hedonist. – Din fr. hédonistique.
hedonisticului
HEDONÍSTIC, -Ă, hedonistici, -ce, adj. Hedonist. – Din fr. hédonistique.
hedonistul
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedonistul
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedonistului
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedonistului
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedoniști
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedoniști
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedoniștii
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedoniștii
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedoniștilor
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedoniștilor
HEDONÍST, -Ă, hedoniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al hedonismului. – Din fr. hédoniste.

DOOM

hedoníst adj. m., s. m., pl. hedoníști; adj. f., s. f. hedonístă, pl. hedoníste
hedysarum
DULCIȘÓR, -OÁRĂ, dulcișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui dulce; destul de dulce, relativ dulce. 2. S. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori purpurii, care crește în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). – Dulce + suf. -șor.
hefaistos
Hefaistos = Hephaestus.
hegelian
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegelian
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegeliana
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegeliana
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegelianism
HEGELIANÍSM s. n. Doctrina lui Hegel și a adepților săi; școala lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-a-] – Din fr. hégelianisme.

DOOM

hegelianísm [ge pron. ghe] (-li-a-) s. n.
hegelianismul
HEGELIANÍSM s. n. Doctrina lui Hegel și a adepților săi; școala lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-a-] – Din fr. hégelianisme.

DOOM

hegelianísm [ge pron. ghe] (-li-a-) s. n.
hegelianismului
HEGELIANÍSM s. n. Doctrina lui Hegel și a adepților săi; școala lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-a-] – Din fr. hégelianisme.

DOOM

hegelianísm [ge pron. ghe] (-li-a-) s. n.
hegelianul
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegelianul
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegelianului
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegelianului
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegeliene
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegeliene
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegelienei
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegelienei
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegelienele
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegelienele
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegelienelor
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegelienelor
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegelieni
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegelieni
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegelienii
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegelienii
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegelienilor
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegelienilor
HEGELIÁN, -Ă, hegelieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la filosofîa lui Hegel. 2. S. m. și f. Adept al filosofiei lui Hegel. [Pr.: -ghe-li-an] – Din fr. hégélien.

DOOM

hegelián [ge pron. ghe] (-li-an) adj. m., s. m., pl. hegeliéni (-li-eni); adj. f., s. f. hegeliánă, pl. hegeliéne
hegemon
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemon
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemona
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemona
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemone
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemone
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemonei
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemonei
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemonele
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemonele
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemonelor
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemonelor
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemoni
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemoni
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemonia
HEGEMONÍE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; supremație, dominație, de obicei a unui grup social față de altul sau a unui stat față de alte state. [Var.: heghemoníe s. f.] – Din fr. hégémonie.

DOOM

hegemoníe s. f., art. hegemonía, g.-d. hegemoníi, art. hegemoníei
hegemonic
HEGHEMÓNIC, -Ă adj. v. hegemonic.

DOOM

*hegemónic adj. m., pl. hegemónici; f. hegemónică, pl. hegemónice
hegemonica
HEGHEMÓNIC, -Ă adj. v. hegemonic.

DOOM

*hegemónic adj. m., pl. hegemónici; f. hegemónică, pl. hegemónice
hegemonice
HEGHEMÓNIC, -Ă adj. v. hegemonic.

DOOM

*hegemónic adj. m., pl. hegemónici; f. hegemónică, pl. hegemónice
hegemonicei
HEGHEMÓNIC, -Ă adj. v. hegemonic.

DOOM

*hegemónic adj. m., pl. hegemónici; f. hegemónică, pl. hegemónice
hegemonicele
HEGHEMÓNIC, -Ă adj. v. hegemonic.

DOOM

*hegemónic adj. m., pl. hegemónici; f. hegemónică, pl. hegemónice
hegemonicelor
HEGHEMÓNIC, -Ă adj. v. hegemonic.

DOOM

*hegemónic adj. m., pl. hegemónici; f. hegemónică, pl. hegemónice
hegemonici
HEGHEMÓNIC, -Ă adj. v. hegemonic.

DOOM

*hegemónic adj. m., pl. hegemónici; f. hegemónică, pl. hegemónice
hegemonicii
HEGHEMÓNIC, -Ă adj. v. hegemonic.

DOOM

*hegemónic adj. m., pl. hegemónici; f. hegemónică, pl. hegemónice
hegemonicilor
HEGHEMÓNIC, -Ă adj. v. hegemonic.

DOOM

*hegemónic adj. m., pl. hegemónici; f. hegemónică, pl. hegemónice
hegemonicul
HEGHEMÓNIC, -Ă adj. v. hegemonic.

DOOM

*hegemónic adj. m., pl. hegemónici; f. hegemónică, pl. hegemónice
hegemonicului
HEGHEMÓNIC, -Ă adj. v. hegemonic.

DOOM

*hegemónic adj. m., pl. hegemónici; f. hegemónică, pl. hegemónice
hegemonie
HEGEMONÍE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; supremație, dominație, de obicei a unui grup social față de altul sau a unui stat față de alte state. [Var.: heghemoníe s. f.] – Din fr. hégémonie.

DOOM

hegemoníe s. f., art. hegemonía, g.-d. hegemoníi, art. hegemoníei
hegemoniei
HEGEMONÍE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; supremație, dominație, de obicei a unui grup social față de altul sau a unui stat față de alte state. [Var.: heghemoníe s. f.] – Din fr. hégémonie.

DOOM

hegemoníe s. f., art. hegemonía, g.-d. hegemoníi, art. hegemoníei
hegemonii
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemonii
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemonii
HEGEMONÍE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; supremație, dominație, de obicei a unui grup social față de altul sau a unui stat față de alte state. [Var.: heghemoníe s. f.] – Din fr. hégémonie.

DOOM

hegemoníe s. f., art. hegemonía, g.-d. hegemoníi, art. hegemoníei
hegemonilor
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemonilor
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemonism
HEGEMONÍSM s. n. Supremație politică a unui grup social față de altul sau a unui stat asupra altor state; tendință de hegemonie. [Var.: heghemonísm s. n.] – Hegemon + suf. -ism.
hegemonul
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemonul
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemonului
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegemonului
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
heghemon
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
heghemon
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
heghemonic
HEGHEMÓNIC, -Ă adj. v. hegemonic.

DOOM

*hegemónic adj. m., pl. hegemónici; f. hegemónică, pl. hegemónice
heghemonie
HEGEMONÍE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; supremație, dominație, de obicei a unui grup social față de altul sau a unui stat față de alte state. [Var.: heghemoníe s. f.] – Din fr. hégémonie.

DOOM

hegemoníe s. f., art. hegemonía, g.-d. hegemoníi, art. hegemoníei
heghemonism
HEGEMONÍSM s. n. Supremație politică a unui grup social față de altul sau a unui stat asupra altor state; tendință de hegemonie. [Var.: heghemonísm s. n.] – Hegemon + suf. -ism.
heghemonă
HEGHEMÓN, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.

DOOM

!hegemón adj. m., s. m., pl. hegemóni; adj. f. hegemónă, pl. hegemóne
hegheș
hégheș (heghéșă), adj. – Care are coarnele întoarse spre spate. Mag. hegyes. În Trans. (Löwe 50; Mîndrescu, Elemente ungurești, 79; Drăganu, Dacor., V, 367).
hegira
HEGÍRĂ s. f. Data plecării lui Mahomed de la Mecca la Medina (16 iulie 622), considerată ca începutul erei musulmane. – Din fr. hégire.

DOOM

hegíră s. f., g.-d. art. hegírei
hegire
HEGÍRĂ s. f. Data plecării lui Mahomed de la Mecca la Medina (16 iulie 622), considerată ca începutul erei musulmane. – Din fr. hégire.

DOOM

hegíră s. f., g.-d. art. hegírei
hegirei
HEGÍRĂ s. f. Data plecării lui Mahomed de la Mecca la Medina (16 iulie 622), considerată ca începutul erei musulmane. – Din fr. hégire.

DOOM

hegíră s. f., g.-d. art. hegírei
hehe
HÉI2, heiuri, s. n. (Reg.) Dependință, acaret. – Din magh. hely „loc”.

DOOM

hei2 (reg.) s. n., pl. héiuri
hehei
HEHÉI interj. v. ehei.

DOOM

ehéi interj.
hei
HÉI2, heiuri, s. n. (Reg.) Dependință, acaret. – Din magh. hely „loc”.

DOOM

hei2 (reg.) s. n., pl. héiuri
heimatlos
HEIMATLÓS, heimatloși, s. m. (Jur.) Apatrid. [Pr.: hai-] – Din germ. Heimatlos.
heimatlosul
HEIMATLÓS, heimatloși, s. m. (Jur.) Apatrid. [Pr.: hai-] – Din germ. Heimatlos.
heimatlosului
HEIMATLÓS, heimatloși, s. m. (Jur.) Apatrid. [Pr.: hai-] – Din germ. Heimatlos.
heimatloși
HEIMATLÓS, heimatloși, s. m. (Jur.) Apatrid. [Pr.: hai-] – Din germ. Heimatlos.
heimatloșii
HEIMATLÓS, heimatloși, s. m. (Jur.) Apatrid. [Pr.: hai-] – Din germ. Heimatlos.
heimatloșilor
HEIMATLÓS, heimatloși, s. m. (Jur.) Apatrid. [Pr.: hai-] – Din germ. Heimatlos.
heirupism
heirupism, heirupisme s. n. (peior.) zel, entuziasm exagerat la locul de muncă sau într-o activitate desfășurată în echipă.
heirupist
heirupist, -ă, heirupiști, -ste adj., s. m., s. f. (peior.) (om) care este exagerat de zelos sau care simulează entuziasmul într-o activitate desfășurată în echipă.
heiul
HÉI2, heiuri, s. n. (Reg.) Dependință, acaret. – Din magh. hely „loc”.

DOOM

hei2 (reg.) s. n., pl. héiuri
heiului
HÉI2, heiuri, s. n. (Reg.) Dependință, acaret. – Din magh. hely „loc”.

DOOM

hei2 (reg.) s. n., pl. héiuri
heiuri
HÉI2, heiuri, s. n. (Reg.) Dependință, acaret. – Din magh. hely „loc”.

DOOM

hei2 (reg.) s. n., pl. héiuri
heiurile
HÉI2, heiuri, s. n. (Reg.) Dependință, acaret. – Din magh. hely „loc”.

DOOM

hei2 (reg.) s. n., pl. héiuri
heiurilor
HÉI2, heiuri, s. n. (Reg.) Dependință, acaret. – Din magh. hely „loc”.

DOOM

hei2 (reg.) s. n., pl. héiuri
heiț
HEIȚ s. m. (Reg.) Carne slabă (de miel).
hel
HEL s. m. Pește migrator, cu corpul asemănător cu al șarpelui (Anguilla anguilla). – Ngr. héli.
helancă
HELÁNCĂ s. f. Țesătură sintetică supraelastică; obiect confecționat dintr-o astfel de țesătură. – Din fr., it. helanca.
helbet
HÉLBET interj. (Înv.) Se înțelege! las' pe mine! fii fără grijă! – Din tc. elbet.

DOOM

hélbet (înv.) interj.
helcologia
HELCOLOGÍE s. f. (Med.) Studiu al ulcerațiilor. – Din fr. helcologie.
helcologie
HELCOLOGÍE s. f. (Med.) Studiu al ulcerațiilor. – Din fr. helcologie.
helcologiei
HELCOLOGÍE s. f. (Med.) Studiu al ulcerațiilor. – Din fr. helcologie.
helcologii
HELCOLOGÍE s. f. (Med.) Studiu al ulcerațiilor. – Din fr. helcologie.
helcometre
HELCOMÉTRU, helcometre, s. n. Aparat de gimnastică folosit pentru dezvoltarea forței musculare, care funcționează pe principiul învingerii rezistenței unei greutăți reglabile, ridicată și coborâtă cu ajutorul unor scripeți. – Din fr. helcomètre.
helcometrele
HELCOMÉTRU, helcometre, s. n. Aparat de gimnastică folosit pentru dezvoltarea forței musculare, care funcționează pe principiul învingerii rezistenței unei greutăți reglabile, ridicată și coborâtă cu ajutorul unor scripeți. – Din fr. helcomètre.
helcometrelor
HELCOMÉTRU, helcometre, s. n. Aparat de gimnastică folosit pentru dezvoltarea forței musculare, care funcționează pe principiul învingerii rezistenței unei greutăți reglabile, ridicată și coborâtă cu ajutorul unor scripeți. – Din fr. helcomètre.
helcometru
HELCOMÉTRU, helcometre, s. n. Aparat de gimnastică folosit pentru dezvoltarea forței musculare, care funcționează pe principiul învingerii rezistenței unei greutăți reglabile, ridicată și coborâtă cu ajutorul unor scripeți. – Din fr. helcomètre.
helcometrul
HELCOMÉTRU, helcometre, s. n. Aparat de gimnastică folosit pentru dezvoltarea forței musculare, care funcționează pe principiul învingerii rezistenței unei greutăți reglabile, ridicată și coborâtă cu ajutorul unor scripeți. – Din fr. helcomètre.
helcometrului
HELCOMÉTRU, helcometre, s. n. Aparat de gimnastică folosit pentru dezvoltarea forței musculare, care funcționează pe principiul învingerii rezistenței unei greutăți reglabile, ridicată și coborâtă cu ajutorul unor scripeți. – Din fr. helcomètre.
helcoza
HELCÓZĂ, helcoze, s. f. (Med.) Ulcerație. – Din fr. helcose.

DOOM

helcóză s. f., g.-d. art. helcózei; pl. helcóze
helcoze
HELCÓZĂ, helcoze, s. f. (Med.) Ulcerație. – Din fr. helcose.

DOOM

helcóză s. f., g.-d. art. helcózei; pl. helcóze
helcozei
HELCÓZĂ, helcoze, s. f. (Med.) Ulcerație. – Din fr. helcose.

DOOM

helcóză s. f., g.-d. art. helcózei; pl. helcóze
helcozele
HELCÓZĂ, helcoze, s. f. (Med.) Ulcerație. – Din fr. helcose.

DOOM

helcóză s. f., g.-d. art. helcózei; pl. helcóze
helcozelor
HELCÓZĂ, helcoze, s. f. (Med.) Ulcerație. – Din fr. helcose.

DOOM

helcóză s. f., g.-d. art. helcózei; pl. helcóze
hele
Hele = Helle.
helen
Helen = Helenus.
helena
Tyndaris, denumire purtată de Helena, fiica lui Tyndareus.
helene
Helena (sau Helene), „cea mai frumoasă dintre muritoare”, era fiica lui Zeus și a Ledei. Ea s-a născut dintr-un ou, rezultat din împreunarea lui Zeus – care luase înfățișarea unei lebede – cu Leda, soția regelui Tyndareus (v. și Leda). Despre frumusețea Helenei s-a dus vestea de timpuriu. Încă copilă fiind, ea a fost răpită de către Theseus, ajutat de prietenul lui, Pirithous (v. și Theseus), și dusă în Attica. Eroul a lăsat-o acolo în paza mamei lui, Aethra, și a plecat în Infern pe urmele Persephonei. În lipsa lui, Helena este găsită de frații ei, Castor și Pollux, care porniseră s-o caute, și este dusă, împreună cu Aethra, din nou acasă. Tyndareus, tatăl ei pămîntesc, o căsătorește cu Menelaus, cu care Helena are o fiică, Hermione. Sosirea lui Paris în casa lui Menelaus are drept rezultat răpirea Helenei, pe care, în urma judecății făcute de Paris pe muntele Ida, zeița Aphrodite i-o promisese acestuia în dar (v. și Aphrodite). Helena îl însoțește pe Paris la Troia și acest fapt are drept rezultat războiul troian, în care grecii se bat zece ani încheiați. După moartea lui Paris, căzut în luptă, Helena se căsătorește cu unul dintre frații lui, Deiphobus, pentru ca, în cele din urmă, să se împace cu Menelaus și să redevină soția lui. Cei doi rătăcesc însă opt ani pe mare, pînă să ajungă în sfîrșit acasă, la Sparta. După o altă versiune, Helena s-ar fi căsătorit după moarte cu Achilles, alături de care ar fi trăit o viață veșnică, plină de desfătări, pe o insulă albă, aflată departe, la capătul lumii.
helenism
HELENÍSM s.n. v. elenism.
helenist
HELENÍST, -Ă s.m. și f. v. elenist.
helenistic
HELENÍSTIC, -Ă adj. v. elenistic.
helenistă
HELENÍST, -Ă s.m. și f. v. elenist.
helenium
IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.
helenus
Helenus, fiul lui Priamus, regele Troiei, și al Hecubei. Ca și sora sa, Cassandra, Helenus fusese înzestrat de Apollo cu darul profeției. A participat la războiul troian, luptînd alături de Hector, și a fost rănit de către Menelaus. După moartea lui Paris s-a numărat printre pretendenții la mîna Helenei. A fost respins însă în favoarea lui Deiphobus și, simțindu-se jignit, s-a retras pe muntele Ida. Acolo a fost luat prizonier de greci, cărora le-a dezvăluit – grație darului său de prezicător – ce condiții trebuiau îndeplinite pentru ca Troia să poată fi cucerită: Pyrrhus, fiul lui Achilles, să lupte în rîndurile grecilor, Palladium, statuia miraculoasă căzută din ceruri, să fie luată de la troieni și grecii să pună mîna pe osemintele lui Pelops. După incendierea Troiei, Helenus a revenit, ca pradă de război, lui Pyrrhus pe care l-a salvat de la moarte sfătuindu-l – tot grație darului său de prezicător – să nu aleagă drept cale de întoarcere marea, pe care avea să piară ulterior întreaga flotă a grecilor. Mai tîrziu, Helenus s-a căsătorit cu Amdromacha (v. și Andromacha), cu care a avut un fiu, Cestrinus. După moartea lui Pyrrhus i-a urmat la tron, căpătînd o parte din regatul acestuia. Cînd Aeneas, în drum spre Italia, a trecut prin Epirus, el a fost găzduit acolo de către Helenus.
heleocharis
PIPIRIGÚȚ, pipiriguți, s. m. Mică plantă erbacee cu rizomul târâtor și cu tulpina cilindrică, terminată cu un spic de flori brune-verzui (Heleocharis palustris). – Pipirig + suf. -uț.
helepol
HELEPÓL s.n. (Ant.) Turn de asediu la adăpostul căruia se înainta până sub zidurile cetății asediate. [< lat., gr. helepolis, cf. fr. hélépole].
heleșteie
ELEȘTÉU s. n. v. heleșteu.

DOOM

heleștéu s. n., art. heleștéul; pl. heleștéie
heleșteiele
ELEȘTÉU s. n. v. heleșteu.

DOOM

heleștéu s. n., art. heleștéul; pl. heleștéie
heleșteielor
ELEȘTÉU s. n. v. heleșteu.

DOOM

heleștéu s. n., art. heleștéul; pl. heleștéie
heleșteu
ELEȘTÉU s. n. v. heleșteu.

DOOM

heleștéu s. n., art. heleștéul; pl. heleștéie
heleșteul
ELEȘTÉU s. n. v. heleșteu.

DOOM

heleștéu s. n., art. heleștéul; pl. heleștéie
heleșteului
ELEȘTÉU s. n. v. heleșteu.

DOOM

heleștéu s. n., art. heleștéul; pl. heleștéie
helge
HÉLGE, helgi, s. f. (Zool.; reg.) Hermină. ◊ Expr. Alb ca (sau cum e) helgea = foarte alb. – Din magh. hölgy „doamnă”.

DOOM

hélge (reg.) s. f., g.-d. art. hélgii; pl. helgi
helgea
HÉLGE, helgi, s. f. (Zool.; reg.) Hermină. ◊ Expr. Alb ca (sau cum e) helgea = foarte alb. – Din magh. hölgy „doamnă”.

DOOM

hélge (reg.) s. f., g.-d. art. hélgii; pl. helgi
helgi
HÉLGE, helgi, s. f. (Zool.; reg.) Hermină. ◊ Expr. Alb ca (sau cum e) helgea = foarte alb. – Din magh. hölgy „doamnă”.

DOOM

hélge (reg.) s. f., g.-d. art. hélgii; pl. helgi
helgii
HÉLGE, helgi, s. f. (Zool.; reg.) Hermină. ◊ Expr. Alb ca (sau cum e) helgea = foarte alb. – Din magh. hölgy „doamnă”.

DOOM

hélge (reg.) s. f., g.-d. art. hélgii; pl. helgi
helgile
HÉLGE, helgi, s. f. (Zool.; reg.) Hermină. ◊ Expr. Alb ca (sau cum e) helgea = foarte alb. – Din magh. hölgy „doamnă”.

DOOM

hélge (reg.) s. f., g.-d. art. hélgii; pl. helgi
helgilor
HÉLGE, helgi, s. f. (Zool.; reg.) Hermină. ◊ Expr. Alb ca (sau cum e) helgea = foarte alb. – Din magh. hölgy „doamnă”.

DOOM

hélge (reg.) s. f., g.-d. art. hélgii; pl. helgi
heli
HEL s. m. Pește migrator, cu corpul asemănător cu al șarpelui (Anguilla anguilla). – Ngr. héli.
heliac
HELIÁC, -Ă, heliaci, -ce, adj. (Livr.; despre aștri) Care răsare sau apune odată cu soarele. [Pr.: -li-ac] – Din fr. héliaque.
heliaca
HELIÁC, -Ă, heliaci, -ce, adj. (Livr.; despre aștri) Care răsare sau apune odată cu soarele. [Pr.: -li-ac] – Din fr. héliaque.
heliace
HELIÁC, -Ă, heliaci, -ce, adj. (Livr.; despre aștri) Care răsare sau apune odată cu soarele. [Pr.: -li-ac] – Din fr. héliaque.
heliacei
HELIÁC, -Ă, heliaci, -ce, adj. (Livr.; despre aștri) Care răsare sau apune odată cu soarele. [Pr.: -li-ac] – Din fr. héliaque.
heliacele
HELIÁC, -Ă, heliaci, -ce, adj. (Livr.; despre aștri) Care răsare sau apune odată cu soarele. [Pr.: -li-ac] – Din fr. héliaque.
heliacelor
HELIÁC, -Ă, heliaci, -ce, adj. (Livr.; despre aștri) Care răsare sau apune odată cu soarele. [Pr.: -li-ac] – Din fr. héliaque.
heliaci
HELIÁC, -Ă, heliaci, -ce, adj. (Livr.; despre aștri) Care răsare sau apune odată cu soarele. [Pr.: -li-ac] – Din fr. héliaque.
heliacii
HELIÁC, -Ă, heliaci, -ce, adj. (Livr.; despre aștri) Care răsare sau apune odată cu soarele. [Pr.: -li-ac] – Din fr. héliaque.
heliacilor
HELIÁC, -Ă, heliaci, -ce, adj. (Livr.; despre aștri) Care răsare sau apune odată cu soarele. [Pr.: -li-ac] – Din fr. héliaque.
heliacul
HELIÁC, -Ă, heliaci, -ce, adj. (Livr.; despre aștri) Care răsare sau apune odată cu soarele. [Pr.: -li-ac] – Din fr. héliaque.
heliacului
HELIÁC, -Ă, heliaci, -ce, adj. (Livr.; despre aștri) Care răsare sau apune odată cu soarele. [Pr.: -li-ac] – Din fr. héliaque.
heliade
HELIÁDE s.f.pl. (Mit.) Nume dat fiicelor lui Helios, care, plângând pe fratele lor Faeton, ucis de trăsnetul lui Zeus, s-ar fi metamorfozat în plopi. [< gr. heliades].
heliades
Heliades, fiicele lui Helios și ale Clymenei și surorile lui Phaëthon. Cînd Phaëthon a fost ucis de trăsnetul lui Zeus, surorile lui l-au plîns atît încît lacrimile lor s-au transformat în ambră și ele însele au fost metamorfozate în plopi.
heliant
HELIÁNT, helianți, s. m. (Livr.) Floarea-soarelui (Helianthus annuus). [Pr.: -li-ant] – Din fr. hélianthe.
helianthemum
MĂLĂÓI, mălăoi, s. m. Numele a doi arbuști care cresc pe stânci și au flori galbene și frunze liniare, acoperite cu peri. (Helianthemum alpestre și rupifragum).
heliantina
HELIANTÍNĂ s. f. (Chim.) Metiloranj. [Pr.: -li-an-] – Din fr. hélianthine.

DOOM

heliantínă (-li-an-) s. f., g.-d. art. heliantínei
heliantine
HELIANTÍNĂ s. f. (Chim.) Metiloranj. [Pr.: -li-an-] – Din fr. hélianthine.

DOOM

heliantínă (-li-an-) s. f., g.-d. art. heliantínei
heliantinei
HELIANTÍNĂ s. f. (Chim.) Metiloranj. [Pr.: -li-an-] – Din fr. hélianthine.

DOOM

heliantínă (-li-an-) s. f., g.-d. art. heliantínei
heliantinele
HELIANTÍNĂ s. f. (Chim.) Metiloranj. [Pr.: -li-an-] – Din fr. hélianthine.

DOOM

heliantínă (-li-an-) s. f., g.-d. art. heliantínei
heliantinelor
HELIANTÍNĂ s. f. (Chim.) Metiloranj. [Pr.: -li-an-] – Din fr. hélianthine.

DOOM

heliantínă (-li-an-) s. f., g.-d. art. heliantínei
heliast
HELIÁST, heliaști, s. m. Membru al unui cunoscut tribunal din Atena, care-și ținea ședințele în aer liber la răsăritul soarelui. [Pr.: -li-ast] – Din fr. héliaste.

DOOM

heliást (-li-ast) s. m., pl. heliáști
heliastul
HELIÁST, heliaști, s. m. Membru al unui cunoscut tribunal din Atena, care-și ținea ședințele în aer liber la răsăritul soarelui. [Pr.: -li-ast] – Din fr. héliaste.

DOOM

heliást (-li-ast) s. m., pl. heliáști
heliastului
HELIÁST, heliaști, s. m. Membru al unui cunoscut tribunal din Atena, care-și ținea ședințele în aer liber la răsăritul soarelui. [Pr.: -li-ast] – Din fr. héliaste.

DOOM

heliást (-li-ast) s. m., pl. heliáști
heliaști
HELIÁST, heliaști, s. m. Membru al unui cunoscut tribunal din Atena, care-și ținea ședințele în aer liber la răsăritul soarelui. [Pr.: -li-ast] – Din fr. héliaste.

DOOM

heliást (-li-ast) s. m., pl. heliáști
heliaștii
HELIÁST, heliaști, s. m. Membru al unui cunoscut tribunal din Atena, care-și ținea ședințele în aer liber la răsăritul soarelui. [Pr.: -li-ast] – Din fr. héliaste.

DOOM

heliást (-li-ast) s. m., pl. heliáști
heliaștilor
HELIÁST, heliaști, s. m. Membru al unui cunoscut tribunal din Atena, care-și ținea ședințele în aer liber la răsăritul soarelui. [Pr.: -li-ast] – Din fr. héliaste.

DOOM

heliást (-li-ast) s. m., pl. heliáști
helice
HÉLICE s. f. v. elice.

DOOM

elíce s. f., art. elícea, g.-d. art. elícei; pl. elíce, art. elícele
helichrysum
SIMINÓC, siminoci, s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori mici, galbene, dispuse în capitule, care își păstrează culoarea și aspectul natural și după ce se usucă (Helichrysum arenarium). [Var.: siminíc s. m.] – Cf. ucr. semenjak.
helicoane
HELICÓN, helicoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu tuba, folosit în fanfarele militare, alcătuit dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, prin care trec capul și mâna dreaptă a instrumentistului și cu care sunt emise tonuri grave. – Din fr. hélicon.

DOOM

helicón s. n., pl. helicoáne
helicoanele
HELICÓN, helicoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu tuba, folosit în fanfarele militare, alcătuit dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, prin care trec capul și mâna dreaptă a instrumentistului și cu care sunt emise tonuri grave. – Din fr. hélicon.

DOOM

helicón s. n., pl. helicoáne
helicoanelor
HELICÓN, helicoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu tuba, folosit în fanfarele militare, alcătuit dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, prin care trec capul și mâna dreaptă a instrumentistului și cu care sunt emise tonuri grave. – Din fr. hélicon.

DOOM

helicón s. n., pl. helicoáne
helicoidal
HELICOIDÁL, -Ă adj. v. elicoidal.
helicon
HELICÓN, helicoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu tuba, folosit în fanfarele militare, alcătuit dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, prin care trec capul și mâna dreaptă a instrumentistului și cu care sunt emise tonuri grave. – Din fr. hélicon.

DOOM

helicón s. n., pl. helicoáne
heliconul
HELICÓN, helicoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu tuba, folosit în fanfarele militare, alcătuit dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, prin care trec capul și mâna dreaptă a instrumentistului și cu care sunt emise tonuri grave. – Din fr. hélicon.

DOOM

helicón s. n., pl. helicoáne
heliconului
HELICÓN, helicoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu tuba, folosit în fanfarele militare, alcătuit dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, prin care trec capul și mâna dreaptă a instrumentistului și cu care sunt emise tonuri grave. – Din fr. hélicon.

DOOM

helicón s. n., pl. helicoáne
helicopter
HELICOPTÉR s. n. v. elicopter.

DOOM

!elicoptér (-cop-ter/-co-pter) s. n., pl. elicoptére
helicostat
HELICOSTÁT s.n. v. elicostat.
helictită
HELICTÍTĂ s.f. (Geol.) Denumire dată unor concrețiuni calcaroase în formă de spirală care se formează pe pereții peșterilor, ramificându-se în toate direcțiile. [< fr. hélictite].
heligară
HELIGÁRĂ s.f. v. eligară.
helii
HEL s. m. Pește migrator, cu corpul asemănător cu al șarpelui (Anguilla anguilla). – Ngr. héli.
helilor
HEL s. m. Pește migrator, cu corpul asemănător cu al șarpelui (Anguilla anguilla). – Ngr. héli.
helio
HELIO- Element de compunere însemnând „privitor la Soare, la lumina Soarelui”, „care aparține Soarelui”, care servește la formarea unor substantive. – Din fr. hélio-.
heliocentrala
HELIOCENTRÁLĂ, heliocentrale, s. f. Centrală electrică solară. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrale.

DOOM

heliocentrálă (-li-o-) s. f., g.-d. art. heliocentrálei, pl. heliocentrále
heliocentrale
HELIOCENTRÁLĂ, heliocentrale, s. f. Centrală electrică solară. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrale.

DOOM

heliocentrálă (-li-o-) s. f., g.-d. art. heliocentrálei, pl. heliocentrále
heliocentralei
HELIOCENTRÁLĂ, heliocentrale, s. f. Centrală electrică solară. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrale.

DOOM

heliocentrálă (-li-o-) s. f., g.-d. art. heliocentrálei, pl. heliocentrále
heliocentralele
HELIOCENTRÁLĂ, heliocentrale, s. f. Centrală electrică solară. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrale.

DOOM

heliocentrálă (-li-o-) s. f., g.-d. art. heliocentrálei, pl. heliocentrále
heliocentralelor
HELIOCENTRÁLĂ, heliocentrale, s. f. Centrală electrică solară. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrale.

DOOM

heliocentrálă (-li-o-) s. f., g.-d. art. heliocentrálei, pl. heliocentrále
heliocentric
HELIOCÉNTRIC, -Ă, heliocentrici, -ce, adj. Care aparține heliocentrismului, referitor la heliocentrism; care are soarele drept centru. ◊ Sistemul heliocentric = teorie fundamentată de Copernic, conform căreia Soarele se află în centrul sistemului nostru planetar, iar Pământul și celelalte planete se rotesc în jurul său; heliocentrism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrique.

DOOM

heliocéntric (-li-o-) adj. m., pl. heliocéntrici; f. heliocéntrică, pl. heliocéntrice
heliocentrica
HELIOCÉNTRIC, -Ă, heliocentrici, -ce, adj. Care aparține heliocentrismului, referitor la heliocentrism; care are soarele drept centru. ◊ Sistemul heliocentric = teorie fundamentată de Copernic, conform căreia Soarele se află în centrul sistemului nostru planetar, iar Pământul și celelalte planete se rotesc în jurul său; heliocentrism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrique.

DOOM

heliocéntric (-li-o-) adj. m., pl. heliocéntrici; f. heliocéntrică, pl. heliocéntrice
heliocentrice
HELIOCÉNTRIC, -Ă, heliocentrici, -ce, adj. Care aparține heliocentrismului, referitor la heliocentrism; care are soarele drept centru. ◊ Sistemul heliocentric = teorie fundamentată de Copernic, conform căreia Soarele se află în centrul sistemului nostru planetar, iar Pământul și celelalte planete se rotesc în jurul său; heliocentrism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrique.

DOOM

heliocéntric (-li-o-) adj. m., pl. heliocéntrici; f. heliocéntrică, pl. heliocéntrice
heliocentricei
HELIOCÉNTRIC, -Ă, heliocentrici, -ce, adj. Care aparține heliocentrismului, referitor la heliocentrism; care are soarele drept centru. ◊ Sistemul heliocentric = teorie fundamentată de Copernic, conform căreia Soarele se află în centrul sistemului nostru planetar, iar Pământul și celelalte planete se rotesc în jurul său; heliocentrism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrique.

DOOM

heliocéntric (-li-o-) adj. m., pl. heliocéntrici; f. heliocéntrică, pl. heliocéntrice
heliocentricele
HELIOCÉNTRIC, -Ă, heliocentrici, -ce, adj. Care aparține heliocentrismului, referitor la heliocentrism; care are soarele drept centru. ◊ Sistemul heliocentric = teorie fundamentată de Copernic, conform căreia Soarele se află în centrul sistemului nostru planetar, iar Pământul și celelalte planete se rotesc în jurul său; heliocentrism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrique.

DOOM

heliocéntric (-li-o-) adj. m., pl. heliocéntrici; f. heliocéntrică, pl. heliocéntrice
heliocentricelor
HELIOCÉNTRIC, -Ă, heliocentrici, -ce, adj. Care aparține heliocentrismului, referitor la heliocentrism; care are soarele drept centru. ◊ Sistemul heliocentric = teorie fundamentată de Copernic, conform căreia Soarele se află în centrul sistemului nostru planetar, iar Pământul și celelalte planete se rotesc în jurul său; heliocentrism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrique.

DOOM

heliocéntric (-li-o-) adj. m., pl. heliocéntrici; f. heliocéntrică, pl. heliocéntrice
heliocentrici
HELIOCÉNTRIC, -Ă, heliocentrici, -ce, adj. Care aparține heliocentrismului, referitor la heliocentrism; care are soarele drept centru. ◊ Sistemul heliocentric = teorie fundamentată de Copernic, conform căreia Soarele se află în centrul sistemului nostru planetar, iar Pământul și celelalte planete se rotesc în jurul său; heliocentrism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrique.

DOOM

heliocéntric (-li-o-) adj. m., pl. heliocéntrici; f. heliocéntrică, pl. heliocéntrice
heliocentricii
HELIOCÉNTRIC, -Ă, heliocentrici, -ce, adj. Care aparține heliocentrismului, referitor la heliocentrism; care are soarele drept centru. ◊ Sistemul heliocentric = teorie fundamentată de Copernic, conform căreia Soarele se află în centrul sistemului nostru planetar, iar Pământul și celelalte planete se rotesc în jurul său; heliocentrism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrique.

DOOM

heliocéntric (-li-o-) adj. m., pl. heliocéntrici; f. heliocéntrică, pl. heliocéntrice
heliocentricilor
HELIOCÉNTRIC, -Ă, heliocentrici, -ce, adj. Care aparține heliocentrismului, referitor la heliocentrism; care are soarele drept centru. ◊ Sistemul heliocentric = teorie fundamentată de Copernic, conform căreia Soarele se află în centrul sistemului nostru planetar, iar Pământul și celelalte planete se rotesc în jurul său; heliocentrism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrique.

DOOM

heliocéntric (-li-o-) adj. m., pl. heliocéntrici; f. heliocéntrică, pl. heliocéntrice
heliocentricul
HELIOCÉNTRIC, -Ă, heliocentrici, -ce, adj. Care aparține heliocentrismului, referitor la heliocentrism; care are soarele drept centru. ◊ Sistemul heliocentric = teorie fundamentată de Copernic, conform căreia Soarele se află în centrul sistemului nostru planetar, iar Pământul și celelalte planete se rotesc în jurul său; heliocentrism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrique.

DOOM

heliocéntric (-li-o-) adj. m., pl. heliocéntrici; f. heliocéntrică, pl. heliocéntrice
heliocentricului
HELIOCÉNTRIC, -Ă, heliocentrici, -ce, adj. Care aparține heliocentrismului, referitor la heliocentrism; care are soarele drept centru. ◊ Sistemul heliocentric = teorie fundamentată de Copernic, conform căreia Soarele se află în centrul sistemului nostru planetar, iar Pământul și celelalte planete se rotesc în jurul său; heliocentrism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrique.

DOOM

heliocéntric (-li-o-) adj. m., pl. heliocéntrici; f. heliocéntrică, pl. heliocéntrice
heliocentrism
HELIOCENTRÍSM s. n. Sistemul heliocentric. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrisme.

DOOM

heliocentrísm (-li-o-) s. n.
heliocentrismul
HELIOCENTRÍSM s. n. Sistemul heliocentric. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrisme.

DOOM

heliocentrísm (-li-o-) s. n.
heliocentrismului
HELIOCENTRÍSM s. n. Sistemul heliocentric. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrisme.

DOOM

heliocentrísm (-li-o-) s. n.
heliocromie
HELIOCROMÍE s. f. (Poligr.) Tipar adânc, policrom. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliochromie.
heliodor
HELIODÓR s. n. Varietate galbenă, transparentă de beril, care conține puțin oxid de fier și este o piatră prețioasă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliodore.

DOOM

heliodór (-li-o-) s. n.
heliodorul
HELIODÓR s. n. Varietate galbenă, transparentă de beril, care conține puțin oxid de fier și este o piatră prețioasă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliodore.

DOOM

heliodór (-li-o-) s. n.
heliodorului
HELIODÓR s. n. Varietate galbenă, transparentă de beril, care conține puțin oxid de fier și este o piatră prețioasă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliodore.

DOOM

heliodór (-li-o-) s. n.
heliofil
HELIOFÍL, -Ă, heliofili, -e, adj. (Despre plante) Iubitor de lumină, care se îndreaptă către lumină; care crește în regiuni puternic însorite. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliophile.
heliofila
HELIOFÍL, -Ă, heliofili, -e, adj. (Despre plante) Iubitor de lumină, care se îndreaptă către lumină; care crește în regiuni puternic însorite. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliophile.
heliofile
HELIOFÍL, -Ă, heliofili, -e, adj. (Despre plante) Iubitor de lumină, care se îndreaptă către lumină; care crește în regiuni puternic însorite. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliophile.
heliofilei
HELIOFÍL, -Ă, heliofili, -e, adj. (Despre plante) Iubitor de lumină, care se îndreaptă către lumină; care crește în regiuni puternic însorite. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliophile.
heliofilele
HELIOFÍL, -Ă, heliofili, -e, adj. (Despre plante) Iubitor de lumină, care se îndreaptă către lumină; care crește în regiuni puternic însorite. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliophile.
heliofilelor
HELIOFÍL, -Ă, heliofili, -e, adj. (Despre plante) Iubitor de lumină, care se îndreaptă către lumină; care crește în regiuni puternic însorite. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliophile.
heliofili
HELIOFÍL, -Ă, heliofili, -e, adj. (Despre plante) Iubitor de lumină, care se îndreaptă către lumină; care crește în regiuni puternic însorite. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliophile.
heliofilii
HELIOFÍL, -Ă, heliofili, -e, adj. (Despre plante) Iubitor de lumină, care se îndreaptă către lumină; care crește în regiuni puternic însorite. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliophile.
heliofililor
HELIOFÍL, -Ă, heliofili, -e, adj. (Despre plante) Iubitor de lumină, care se îndreaptă către lumină; care crește în regiuni puternic însorite. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliophile.
heliofilul
HELIOFÍL, -Ă, heliofili, -e, adj. (Despre plante) Iubitor de lumină, care se îndreaptă către lumină; care crește în regiuni puternic însorite. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliophile.
heliofilului
HELIOFÍL, -Ă, heliofili, -e, adj. (Despre plante) Iubitor de lumină, care se îndreaptă către lumină; care crește în regiuni puternic însorite. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliophile.
heliofizioterapic
HELIOFIZIOTERÁPIC, -Ă, heliofizioterapici, -ce, adj. Care se referă la fizioterapia solară. [Pr.: -li-o-fi-zi-o-] – Helio- + fizioterapic.
heliofob
HELIOFÓB, -Ă, heliofobi, -e, adj. s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de heliofobie. 2. Adj. (Despre plante) Care nu suportă lumina solară, care crește în regiuni umbrite. [Pr.: -li-o-. – Var.: eliofób, -ă adj., s. m. și f.] – Din heliofobie (derivat regresiv).
heliofoba
HELIOFÓB, -Ă, heliofobi, -e, adj. s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de heliofobie. 2. Adj. (Despre plante) Care nu suportă lumina solară, care crește în regiuni umbrite. [Pr.: -li-o-. – Var.: eliofób, -ă adj., s. m. și f.] – Din heliofobie (derivat regresiv).
heliofobe
HELIOFÓB, -Ă, heliofobi, -e, adj. s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de heliofobie. 2. Adj. (Despre plante) Care nu suportă lumina solară, care crește în regiuni umbrite. [Pr.: -li-o-. – Var.: eliofób, -ă adj., s. m. și f.] – Din heliofobie (derivat regresiv).
heliofobei
HELIOFÓB, -Ă, heliofobi, -e, adj. s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de heliofobie. 2. Adj. (Despre plante) Care nu suportă lumina solară, care crește în regiuni umbrite. [Pr.: -li-o-. – Var.: eliofób, -ă adj., s. m. și f.] – Din heliofobie (derivat regresiv).
heliofobele
HELIOFÓB, -Ă, heliofobi, -e, adj. s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de heliofobie. 2. Adj. (Despre plante) Care nu suportă lumina solară, care crește în regiuni umbrite. [Pr.: -li-o-. – Var.: eliofób, -ă adj., s. m. și f.] – Din heliofobie (derivat regresiv).
heliofobelor
HELIOFÓB, -Ă, heliofobi, -e, adj. s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de heliofobie. 2. Adj. (Despre plante) Care nu suportă lumina solară, care crește în regiuni umbrite. [Pr.: -li-o-. – Var.: eliofób, -ă adj., s. m. și f.] – Din heliofobie (derivat regresiv).
heliofobi
HELIOFÓB, -Ă, heliofobi, -e, adj. s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de heliofobie. 2. Adj. (Despre plante) Care nu suportă lumina solară, care crește în regiuni umbrite. [Pr.: -li-o-. – Var.: eliofób, -ă adj., s. m. și f.] – Din heliofobie (derivat regresiv).
heliofobia
HELIOFOBÍE, heliofobii, s. f. (Med.) Fobie de lumină solară. – Din fr. héliophobie.
heliofobie
HELIOFOBÍE, heliofobii, s. f. (Med.) Fobie de lumină solară. – Din fr. héliophobie.
heliofobiei
HELIOFOBÍE, heliofobii, s. f. (Med.) Fobie de lumină solară. – Din fr. héliophobie.
heliofobii
HELIOFÓB, -Ă, heliofobi, -e, adj. s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de heliofobie. 2. Adj. (Despre plante) Care nu suportă lumina solară, care crește în regiuni umbrite. [Pr.: -li-o-. – Var.: eliofób, -ă adj., s. m. și f.] – Din heliofobie (derivat regresiv).
heliofobii
HELIOFOBÍE, heliofobii, s. f. (Med.) Fobie de lumină solară. – Din fr. héliophobie.
heliofobiile
HELIOFOBÍE, heliofobii, s. f. (Med.) Fobie de lumină solară. – Din fr. héliophobie.
heliofobiilor
HELIOFOBÍE, heliofobii, s. f. (Med.) Fobie de lumină solară. – Din fr. héliophobie.
heliofobilor
HELIOFÓB, -Ă, heliofobi, -e, adj. s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de heliofobie. 2. Adj. (Despre plante) Care nu suportă lumina solară, care crește în regiuni umbrite. [Pr.: -li-o-. – Var.: eliofób, -ă adj., s. m. și f.] – Din heliofobie (derivat regresiv).
heliofobul
HELIOFÓB, -Ă, heliofobi, -e, adj. s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de heliofobie. 2. Adj. (Despre plante) Care nu suportă lumina solară, care crește în regiuni umbrite. [Pr.: -li-o-. – Var.: eliofób, -ă adj., s. m. și f.] – Din heliofobie (derivat regresiv).
heliofobului
HELIOFÓB, -Ă, heliofobi, -e, adj. s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de heliofobie. 2. Adj. (Despre plante) Care nu suportă lumina solară, care crește în regiuni umbrite. [Pr.: -li-o-. – Var.: eliofób, -ă adj., s. m. și f.] – Din heliofobie (derivat regresiv).
heliograf
HELIOGRÁF, heliografe, s. n. Nume dat mai multor aparate, servind la: a) reproducerea, prin copiere, a desenelor executate pe hârtie de calc cu ajutorul unei hârtii speciale impregnate cu o soluție sensibilă la lumină, developarea făcându-se cu vapori de amoniac; b) transmiterea semnalelor luminoase prin dirijarea, cu ajutorul unei oglinzi, a reflectării razelor solare; c) măsurarea puterii calorice a Soarelui și înregistrarea perioadelor din zi cu timp însorit; d) fotografierea Soarelui. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographe.

DOOM

heliográf (-li-o-graf) s. n., pl. heliográfe
heliografe
HELIOGRÁF, heliografe, s. n. Nume dat mai multor aparate, servind la: a) reproducerea, prin copiere, a desenelor executate pe hârtie de calc cu ajutorul unei hârtii speciale impregnate cu o soluție sensibilă la lumină, developarea făcându-se cu vapori de amoniac; b) transmiterea semnalelor luminoase prin dirijarea, cu ajutorul unei oglinzi, a reflectării razelor solare; c) măsurarea puterii calorice a Soarelui și înregistrarea perioadelor din zi cu timp însorit; d) fotografierea Soarelui. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographe.

DOOM

heliográf (-li-o-graf) s. n., pl. heliográfe
heliografele
HELIOGRÁF, heliografe, s. n. Nume dat mai multor aparate, servind la: a) reproducerea, prin copiere, a desenelor executate pe hârtie de calc cu ajutorul unei hârtii speciale impregnate cu o soluție sensibilă la lumină, developarea făcându-se cu vapori de amoniac; b) transmiterea semnalelor luminoase prin dirijarea, cu ajutorul unei oglinzi, a reflectării razelor solare; c) măsurarea puterii calorice a Soarelui și înregistrarea perioadelor din zi cu timp însorit; d) fotografierea Soarelui. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographe.

DOOM

heliográf (-li-o-graf) s. n., pl. heliográfe
heliografelor
HELIOGRÁF, heliografe, s. n. Nume dat mai multor aparate, servind la: a) reproducerea, prin copiere, a desenelor executate pe hârtie de calc cu ajutorul unei hârtii speciale impregnate cu o soluție sensibilă la lumină, developarea făcându-se cu vapori de amoniac; b) transmiterea semnalelor luminoase prin dirijarea, cu ajutorul unei oglinzi, a reflectării razelor solare; c) măsurarea puterii calorice a Soarelui și înregistrarea perioadelor din zi cu timp însorit; d) fotografierea Soarelui. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographe.

DOOM

heliográf (-li-o-graf) s. n., pl. heliográfe
heliografia
HELIOGRAFÍE s. f. 1. Reproducere în mai multe exemplare a unei imagini cu ajutorul heliografului. 2. Procedeu de tipar care folosește clișee pe plăci de cupru obținute pe cale fotochimică și acoperite cu un strat de granule foarte fine de asfalt. ♦ (Înv.) Heliogravură (1). 3. (Rar) Descriere a Soarelui. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographie.

DOOM

heliografíe (-li-o-gra-) s. f., art. heliografía, g.-d. heliografíi, art. heliografíei
heliografic
HELIOGRÁFIC, -Ă, heliografici, -ce, adj. Referitor la heliografie. ◊ Hârtie heliografică = hârtie specială, sensibilă la acțiunea luminii, pe care se copiază la heliograf desene făcute pe hârtie de calc. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographique.

DOOM

heliográfic (-li-o-gra-) adj. m., pl. heliográfici; f. heliográfică, pl. heliográfice
heliografica
HELIOGRÁFIC, -Ă, heliografici, -ce, adj. Referitor la heliografie. ◊ Hârtie heliografică = hârtie specială, sensibilă la acțiunea luminii, pe care se copiază la heliograf desene făcute pe hârtie de calc. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographique.

DOOM

heliográfic (-li-o-gra-) adj. m., pl. heliográfici; f. heliográfică, pl. heliográfice
heliografice
HELIOGRÁFIC, -Ă, heliografici, -ce, adj. Referitor la heliografie. ◊ Hârtie heliografică = hârtie specială, sensibilă la acțiunea luminii, pe care se copiază la heliograf desene făcute pe hârtie de calc. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographique.

DOOM

heliográfic (-li-o-gra-) adj. m., pl. heliográfici; f. heliográfică, pl. heliográfice
heliograficei
HELIOGRÁFIC, -Ă, heliografici, -ce, adj. Referitor la heliografie. ◊ Hârtie heliografică = hârtie specială, sensibilă la acțiunea luminii, pe care se copiază la heliograf desene făcute pe hârtie de calc. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographique.

DOOM

heliográfic (-li-o-gra-) adj. m., pl. heliográfici; f. heliográfică, pl. heliográfice
heliograficele
HELIOGRÁFIC, -Ă, heliografici, -ce, adj. Referitor la heliografie. ◊ Hârtie heliografică = hârtie specială, sensibilă la acțiunea luminii, pe care se copiază la heliograf desene făcute pe hârtie de calc. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographique.

DOOM

heliográfic (-li-o-gra-) adj. m., pl. heliográfici; f. heliográfică, pl. heliográfice
heliograficelor
HELIOGRÁFIC, -Ă, heliografici, -ce, adj. Referitor la heliografie. ◊ Hârtie heliografică = hârtie specială, sensibilă la acțiunea luminii, pe care se copiază la heliograf desene făcute pe hârtie de calc. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographique.

DOOM

heliográfic (-li-o-gra-) adj. m., pl. heliográfici; f. heliográfică, pl. heliográfice
heliografici
HELIOGRÁFIC, -Ă, heliografici, -ce, adj. Referitor la heliografie. ◊ Hârtie heliografică = hârtie specială, sensibilă la acțiunea luminii, pe care se copiază la heliograf desene făcute pe hârtie de calc. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographique.

DOOM

heliográfic (-li-o-gra-) adj. m., pl. heliográfici; f. heliográfică, pl. heliográfice
heliograficii
HELIOGRÁFIC, -Ă, heliografici, -ce, adj. Referitor la heliografie. ◊ Hârtie heliografică = hârtie specială, sensibilă la acțiunea luminii, pe care se copiază la heliograf desene făcute pe hârtie de calc. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographique.

DOOM

heliográfic (-li-o-gra-) adj. m., pl. heliográfici; f. heliográfică, pl. heliográfice
heliograficilor
HELIOGRÁFIC, -Ă, heliografici, -ce, adj. Referitor la heliografie. ◊ Hârtie heliografică = hârtie specială, sensibilă la acțiunea luminii, pe care se copiază la heliograf desene făcute pe hârtie de calc. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographique.

DOOM

heliográfic (-li-o-gra-) adj. m., pl. heliográfici; f. heliográfică, pl. heliográfice
heliograficul
HELIOGRÁFIC, -Ă, heliografici, -ce, adj. Referitor la heliografie. ◊ Hârtie heliografică = hârtie specială, sensibilă la acțiunea luminii, pe care se copiază la heliograf desene făcute pe hârtie de calc. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographique.

DOOM

heliográfic (-li-o-gra-) adj. m., pl. heliográfici; f. heliográfică, pl. heliográfice
heliograficului
HELIOGRÁFIC, -Ă, heliografici, -ce, adj. Referitor la heliografie. ◊ Hârtie heliografică = hârtie specială, sensibilă la acțiunea luminii, pe care se copiază la heliograf desene făcute pe hârtie de calc. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographique.

DOOM

heliográfic (-li-o-gra-) adj. m., pl. heliográfici; f. heliográfică, pl. heliográfice
heliografie
HELIOGRAFÍE s. f. 1. Reproducere în mai multe exemplare a unei imagini cu ajutorul heliografului. 2. Procedeu de tipar care folosește clișee pe plăci de cupru obținute pe cale fotochimică și acoperite cu un strat de granule foarte fine de asfalt. ♦ (Înv.) Heliogravură (1). 3. (Rar) Descriere a Soarelui. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographie.

DOOM

heliografíe (-li-o-gra-) s. f., art. heliografía, g.-d. heliografíi, art. heliografíei
heliografiei
HELIOGRAFÍE s. f. 1. Reproducere în mai multe exemplare a unei imagini cu ajutorul heliografului. 2. Procedeu de tipar care folosește clișee pe plăci de cupru obținute pe cale fotochimică și acoperite cu un strat de granule foarte fine de asfalt. ♦ (Înv.) Heliogravură (1). 3. (Rar) Descriere a Soarelui. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographie.

DOOM

heliografíe (-li-o-gra-) s. f., art. heliografía, g.-d. heliografíi, art. heliografíei
heliografii
HELIOGRAFÍE s. f. 1. Reproducere în mai multe exemplare a unei imagini cu ajutorul heliografului. 2. Procedeu de tipar care folosește clișee pe plăci de cupru obținute pe cale fotochimică și acoperite cu un strat de granule foarte fine de asfalt. ♦ (Înv.) Heliogravură (1). 3. (Rar) Descriere a Soarelui. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographie.

DOOM

heliografíe (-li-o-gra-) s. f., art. heliografía, g.-d. heliografíi, art. heliografíei
heliografiile
HELIOGRAFÍE s. f. 1. Reproducere în mai multe exemplare a unei imagini cu ajutorul heliografului. 2. Procedeu de tipar care folosește clișee pe plăci de cupru obținute pe cale fotochimică și acoperite cu un strat de granule foarte fine de asfalt. ♦ (Înv.) Heliogravură (1). 3. (Rar) Descriere a Soarelui. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographie.

DOOM

heliografíe (-li-o-gra-) s. f., art. heliografía, g.-d. heliografíi, art. heliografíei
heliografiilor
HELIOGRAFÍE s. f. 1. Reproducere în mai multe exemplare a unei imagini cu ajutorul heliografului. 2. Procedeu de tipar care folosește clișee pe plăci de cupru obținute pe cale fotochimică și acoperite cu un strat de granule foarte fine de asfalt. ♦ (Înv.) Heliogravură (1). 3. (Rar) Descriere a Soarelui. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographie.

DOOM

heliografíe (-li-o-gra-) s. f., art. heliografía, g.-d. heliografíi, art. heliografíei
heliograful
HELIOGRÁF, heliografe, s. n. Nume dat mai multor aparate, servind la: a) reproducerea, prin copiere, a desenelor executate pe hârtie de calc cu ajutorul unei hârtii speciale impregnate cu o soluție sensibilă la lumină, developarea făcându-se cu vapori de amoniac; b) transmiterea semnalelor luminoase prin dirijarea, cu ajutorul unei oglinzi, a reflectării razelor solare; c) măsurarea puterii calorice a Soarelui și înregistrarea perioadelor din zi cu timp însorit; d) fotografierea Soarelui. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographe.

DOOM

heliográf (-li-o-graf) s. n., pl. heliográfe
heliografului
HELIOGRÁF, heliografe, s. n. Nume dat mai multor aparate, servind la: a) reproducerea, prin copiere, a desenelor executate pe hârtie de calc cu ajutorul unei hârtii speciale impregnate cu o soluție sensibilă la lumină, developarea făcându-se cu vapori de amoniac; b) transmiterea semnalelor luminoase prin dirijarea, cu ajutorul unei oglinzi, a reflectării razelor solare; c) măsurarea puterii calorice a Soarelui și înregistrarea perioadelor din zi cu timp însorit; d) fotografierea Soarelui. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliographe.

DOOM

heliográf (-li-o-graf) s. n., pl. heliográfe
heliogravor
HELIOGRAVÓR, heliogravori, s. m. Lucrător specialist în heliogravură. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliograveur.
heliogravori
HELIOGRAVÓR, heliogravori, s. m. Lucrător specialist în heliogravură. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliograveur.
heliogravorii
HELIOGRAVÓR, heliogravori, s. m. Lucrător specialist în heliogravură. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliograveur.
heliogravorilor
HELIOGRAVÓR, heliogravori, s. m. Lucrător specialist în heliogravură. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliograveur.
heliogravorul
HELIOGRAVÓR, heliogravori, s. m. Lucrător specialist în heliogravură. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliograveur.
heliogravorului
HELIOGRAVÓR, heliogravori, s. m. Lucrător specialist în heliogravură. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliograveur.
heliogravura
HELIOGRAVÚRĂ, heliogravuri, s. f. 1. Ansamblu de procedee fizice și chimice cu care se execută clișeele de cupru pentru imprimarea heliografică; heliografie. ♦ Gravură obținută printr-un astfel de procedeu. 2. Procedeu fotomecanic de gravare a formelor de tipar adânc; fotogravură. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliogravure.

DOOM

heliogravúră (-li-o-gra-) s. f., g.-d. art. heliogravúrii; pl. heliogravúri
heliogravuri
HELIOGRAVÚRĂ, heliogravuri, s. f. 1. Ansamblu de procedee fizice și chimice cu care se execută clișeele de cupru pentru imprimarea heliografică; heliografie. ♦ Gravură obținută printr-un astfel de procedeu. 2. Procedeu fotomecanic de gravare a formelor de tipar adânc; fotogravură. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliogravure.

DOOM

heliogravúră (-li-o-gra-) s. f., g.-d. art. heliogravúrii; pl. heliogravúri
heliogravurii
HELIOGRAVÚRĂ, heliogravuri, s. f. 1. Ansamblu de procedee fizice și chimice cu care se execută clișeele de cupru pentru imprimarea heliografică; heliografie. ♦ Gravură obținută printr-un astfel de procedeu. 2. Procedeu fotomecanic de gravare a formelor de tipar adânc; fotogravură. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliogravure.

DOOM

heliogravúră (-li-o-gra-) s. f., g.-d. art. heliogravúrii; pl. heliogravúri
heliogravurile
HELIOGRAVÚRĂ, heliogravuri, s. f. 1. Ansamblu de procedee fizice și chimice cu care se execută clișeele de cupru pentru imprimarea heliografică; heliografie. ♦ Gravură obținută printr-un astfel de procedeu. 2. Procedeu fotomecanic de gravare a formelor de tipar adânc; fotogravură. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliogravure.

DOOM

heliogravúră (-li-o-gra-) s. f., g.-d. art. heliogravúrii; pl. heliogravúri
heliogravurilor
HELIOGRAVÚRĂ, heliogravuri, s. f. 1. Ansamblu de procedee fizice și chimice cu care se execută clișeele de cupru pentru imprimarea heliografică; heliografie. ♦ Gravură obținută printr-un astfel de procedeu. 2. Procedeu fotomecanic de gravare a formelor de tipar adânc; fotogravură. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliogravure.

DOOM

heliogravúră (-li-o-gra-) s. f., g.-d. art. heliogravúrii; pl. heliogravúri
heliolitografia
HELIOLITOGRAFÍE, heliolitografii, s. f. Procedeu litografic în care formele de tipar sunt obținute prin reproducere fotografică. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliolithographie.
heliolitografie
HELIOLITOGRAFÍE, heliolitografii, s. f. Procedeu litografic în care formele de tipar sunt obținute prin reproducere fotografică. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliolithographie.
heliolitografiei
HELIOLITOGRAFÍE, heliolitografii, s. f. Procedeu litografic în care formele de tipar sunt obținute prin reproducere fotografică. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliolithographie.
heliolitografii
HELIOLITOGRAFÍE, heliolitografii, s. f. Procedeu litografic în care formele de tipar sunt obținute prin reproducere fotografică. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliolithographie.
heliolitografiile
HELIOLITOGRAFÍE, heliolitografii, s. f. Procedeu litografic în care formele de tipar sunt obținute prin reproducere fotografică. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliolithographie.
heliolitografiilor
HELIOLITOGRAFÍE, heliolitografii, s. f. Procedeu litografic în care formele de tipar sunt obținute prin reproducere fotografică. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliolithographie.
heliomarin
HELIOMARÍN, -Ă, heliomarini, -e, adj. (Despre tratamente medicale) Care utilizează acțiunea simultană a razelor solare și a aerului de mare. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliomarin.

DOOM

*heliomarín (-li-o-) adj. m., pl. heliomaríni; f. heliomarínă, pl. heliomaríne
heliometre
HELIOMÉTRU, heliometre, s. n. Instrument optic pentru determinarea diametrului aparent al Soarelui și al planetelor sau a distanței unghiulare dintre două stele. [Pr.: -li-o-] – Din fr. heliomètre.

DOOM

heliométru (-li-o-me-tru) s. n., art. heliométrul; pl. heliométre
heliometrele
HELIOMÉTRU, heliometre, s. n. Instrument optic pentru determinarea diametrului aparent al Soarelui și al planetelor sau a distanței unghiulare dintre două stele. [Pr.: -li-o-] – Din fr. heliomètre.

DOOM

heliométru (-li-o-me-tru) s. n., art. heliométrul; pl. heliométre
heliometrelor
HELIOMÉTRU, heliometre, s. n. Instrument optic pentru determinarea diametrului aparent al Soarelui și al planetelor sau a distanței unghiulare dintre două stele. [Pr.: -li-o-] – Din fr. heliomètre.

DOOM

heliométru (-li-o-me-tru) s. n., art. heliométrul; pl. heliométre
heliometric
HELIOMÉTRIC, -Ă, heliometrici, -ce, adj. De heliometru; făcut cu heliometrul. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliométrique.
heliometrica
HELIOMÉTRIC, -Ă, heliometrici, -ce, adj. De heliometru; făcut cu heliometrul. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliométrique.
heliometrice
HELIOMÉTRIC, -Ă, heliometrici, -ce, adj. De heliometru; făcut cu heliometrul. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliométrique.
heliometricei
HELIOMÉTRIC, -Ă, heliometrici, -ce, adj. De heliometru; făcut cu heliometrul. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliométrique.
heliometricele
HELIOMÉTRIC, -Ă, heliometrici, -ce, adj. De heliometru; făcut cu heliometrul. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliométrique.
heliometricelor
HELIOMÉTRIC, -Ă, heliometrici, -ce, adj. De heliometru; făcut cu heliometrul. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliométrique.
heliometrici
HELIOMÉTRIC, -Ă, heliometrici, -ce, adj. De heliometru; făcut cu heliometrul. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliométrique.
heliometricii
HELIOMÉTRIC, -Ă, heliometrici, -ce, adj. De heliometru; făcut cu heliometrul. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliométrique.
heliometricilor
HELIOMÉTRIC, -Ă, heliometrici, -ce, adj. De heliometru; făcut cu heliometrul. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliométrique.
heliometricul
HELIOMÉTRIC, -Ă, heliometrici, -ce, adj. De heliometru; făcut cu heliometrul. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliométrique.
heliometricului
HELIOMÉTRIC, -Ă, heliometrici, -ce, adj. De heliometru; făcut cu heliometrul. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliométrique.
heliometru
HELIOMÉTRU, heliometre, s. n. Instrument optic pentru determinarea diametrului aparent al Soarelui și al planetelor sau a distanței unghiulare dintre două stele. [Pr.: -li-o-] – Din fr. heliomètre.

DOOM

heliométru (-li-o-me-tru) s. n., art. heliométrul; pl. heliométre
heliometrul
HELIOMÉTRU, heliometre, s. n. Instrument optic pentru determinarea diametrului aparent al Soarelui și al planetelor sau a distanței unghiulare dintre două stele. [Pr.: -li-o-] – Din fr. heliomètre.

DOOM

heliométru (-li-o-me-tru) s. n., art. heliométrul; pl. heliométre
heliometrului
HELIOMÉTRU, heliometre, s. n. Instrument optic pentru determinarea diametrului aparent al Soarelui și al planetelor sau a distanței unghiulare dintre două stele. [Pr.: -li-o-] – Din fr. heliomètre.

DOOM

heliométru (-li-o-me-tru) s. n., art. heliométrul; pl. heliométre
helion
HELIÓN, helioni, s. m. Nucleu al atomului de heliu. [Pr.: -li-on] – Din fr. hélion.

DOOM

helión (-li-on) s. m., pl. helióni
helioni
HELIÓN, helioni, s. m. Nucleu al atomului de heliu. [Pr.: -li-on] – Din fr. hélion.

DOOM

helión (-li-on) s. m., pl. helióni
helionii
HELIÓN, helioni, s. m. Nucleu al atomului de heliu. [Pr.: -li-on] – Din fr. hélion.

DOOM

helión (-li-on) s. m., pl. helióni
helionilor
HELIÓN, helioni, s. m. Nucleu al atomului de heliu. [Pr.: -li-on] – Din fr. hélion.

DOOM

helión (-li-on) s. m., pl. helióni
helionul
HELIÓN, helioni, s. m. Nucleu al atomului de heliu. [Pr.: -li-on] – Din fr. hélion.

DOOM

helión (-li-on) s. m., pl. helióni
helionului
HELIÓN, helioni, s. m. Nucleu al atomului de heliu. [Pr.: -li-on] – Din fr. hélion.

DOOM

helión (-li-on) s. m., pl. helióni
heliopatie
HELIOPATÍE s.f. (Med.) Denumire dată accidentelor cauzate de razele solare. [Pron. -li-o-, gen. -iei. / < fr. héliopathie].
helioplastie
HELIOPLASTÍE, helioplastii, s. f. Procedeu de gravură fotografică prin care se obțin planșe gravate în relief. [Pr.: -li-o-] – Din fr. hélioplastie.

DOOM

helioplastíe (-li-o-plas-) s. f., g.-d. art. helioplastíei; pl. helioplastíi
helios
Helios (sau Helius), „Soarele”, era o divinitate solară, asemănătoare – și uneori identificată – cu Apollo. Aparținea generației preolimpiene; era fiul lui Hyperion și al Theiei și frate cu Selene și cu Eos. Helios, închipuit ca un tînăr frumos și puternic, este zeul care aude și vede totul. Vestit de Aurora, care-l precedă, el străbate zilnic bolta cerească pe carul său tras de patru cai iuți. Seara Helios coboară în apele oceanului, unde-și scaldă și-și răcorește caii înfierbîntați, el însuși odihnindu-se într-un palat de aur, de unde o pornește din nou la drum în ziua următoare. Cu oceanida Perse, Helios are mai mulți copii: Circe, Aeetes regele Colchidei, Pasiphaë și Perses. Cu oceanida Clymene, una dintre surorile soției lui, are mai multe fiice (v. Heliades). Acestea din urmă îi păzesc faimoasele cirezi de boi din care s-au înfruptat tovarășii lui Odysseus (v. și Odysseus). În mitologia romană Helios se numea Sol.
helioscoape
HELIOSCÓP, helioscoape, s. n. Aparat sau dispozitiv optic care se atașează la o lunetă pentru a proteja vederea în timpul observării discului solar. [Pr.: -li-o-] – Din fr. hélioscope.

DOOM

!helioscóp (-li-os-cop/-o-scop) s. n., pl. helioscoápe
helioscoapele
HELIOSCÓP, helioscoape, s. n. Aparat sau dispozitiv optic care se atașează la o lunetă pentru a proteja vederea în timpul observării discului solar. [Pr.: -li-o-] – Din fr. hélioscope.

DOOM

!helioscóp (-li-os-cop/-o-scop) s. n., pl. helioscoápe
helioscoapelor
HELIOSCÓP, helioscoape, s. n. Aparat sau dispozitiv optic care se atașează la o lunetă pentru a proteja vederea în timpul observării discului solar. [Pr.: -li-o-] – Din fr. hélioscope.

DOOM

!helioscóp (-li-os-cop/-o-scop) s. n., pl. helioscoápe
helioscop
HELIOSCÓP, helioscoape, s. n. Aparat sau dispozitiv optic care se atașează la o lunetă pentru a proteja vederea în timpul observării discului solar. [Pr.: -li-o-] – Din fr. hélioscope.

DOOM

!helioscóp (-li-os-cop/-o-scop) s. n., pl. helioscoápe
helioscopia
LÁPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid alb-gălbui cu gust dulceag, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor (care constituie hrana exclusivă a sugarului și a puiului de animal). ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) care nu a fost înțărcat. Lapte-de-pasăre = desert preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea-Laptelui = calea lactee, v. lactee. ◊ Loc. adj. De lapte = (despre animale) crescut pentru producția de lapte, care produce mult lapte. ◊ Compuse: (Bot.) laptele-câinelui = plantă erbacee răspândită prin locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia cyparissias); laptele-cucului = plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia helioscopia); laptele-stâncii = lăptișor. 2. (Rar; la pl.) Diferite sortimente de lapte (1) sau de produse alimentare preparate din (sau cu) lapte. 3. Suc care se găsește în unele plante sau fructe ori se prepară din acestea și este asemănător la aspect cu laptele (1). ◊ Expr. (A fi) în lapte = (despre plante și părți ale lor, mai ales despre cereale) (a fi) necopt, crud. 4. (În sintagmele) Lapte de malț = malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în industrie; apă de var. Lapte de ciment = amestec format din praf de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții etc. – Lat. lac, -ctis.
helioscopul
HELIOSCÓP, helioscoape, s. n. Aparat sau dispozitiv optic care se atașează la o lunetă pentru a proteja vederea în timpul observării discului solar. [Pr.: -li-o-] – Din fr. hélioscope.

DOOM

!helioscóp (-li-os-cop/-o-scop) s. n., pl. helioscoápe
helioscopului
HELIOSCÓP, helioscoape, s. n. Aparat sau dispozitiv optic care se atașează la o lunetă pentru a proteja vederea în timpul observării discului solar. [Pr.: -li-o-] – Din fr. hélioscope.

DOOM

!helioscóp (-li-os-cop/-o-scop) s. n., pl. helioscoápe
heliostat
HELIOSTÁT, heliostate, s. n. Instrument alcătuit dintr-un sistem optic, pus în mișcare de un mecanism de ceasornic, folosit pentru a transmite un fascicul de raze solare într-o direcție determinată. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliostat.

DOOM

!heliostát (-li-os-tat/-o-stat) s. n., pl. heliostáte
heliostate
HELIOSTÁT, heliostate, s. n. Instrument alcătuit dintr-un sistem optic, pus în mișcare de un mecanism de ceasornic, folosit pentru a transmite un fascicul de raze solare într-o direcție determinată. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliostat.

DOOM

!heliostát (-li-os-tat/-o-stat) s. n., pl. heliostáte
heliostatele
HELIOSTÁT, heliostate, s. n. Instrument alcătuit dintr-un sistem optic, pus în mișcare de un mecanism de ceasornic, folosit pentru a transmite un fascicul de raze solare într-o direcție determinată. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliostat.

DOOM

!heliostát (-li-os-tat/-o-stat) s. n., pl. heliostáte
heliostatelor
HELIOSTÁT, heliostate, s. n. Instrument alcătuit dintr-un sistem optic, pus în mișcare de un mecanism de ceasornic, folosit pentru a transmite un fascicul de raze solare într-o direcție determinată. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliostat.

DOOM

!heliostát (-li-os-tat/-o-stat) s. n., pl. heliostáte
heliostatul
HELIOSTÁT, heliostate, s. n. Instrument alcătuit dintr-un sistem optic, pus în mișcare de un mecanism de ceasornic, folosit pentru a transmite un fascicul de raze solare într-o direcție determinată. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliostat.

DOOM

!heliostát (-li-os-tat/-o-stat) s. n., pl. heliostáte
heliostatului
HELIOSTÁT, heliostate, s. n. Instrument alcătuit dintr-un sistem optic, pus în mișcare de un mecanism de ceasornic, folosit pentru a transmite un fascicul de raze solare într-o direcție determinată. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliostat.

DOOM

!heliostát (-li-os-tat/-o-stat) s. n., pl. heliostáte
heliotactism
HELIOTACTÍSM s. n. (Biol.) Heliotropism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotactisme.
heliotactismul
HELIOTACTÍSM s. n. (Biol.) Heliotropism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotactisme.
heliotactismului
HELIOTACTÍSM s. n. (Biol.) Heliotropism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotactisme.
heliotehnic
HELIOTÉHNIC, -Ă, heliotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnică de utilizare a energiei solare prin transformarea luminii naturale în curent electric cu ajutorul fotopilelor. 2. Adj. De heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotechnique.
heliotehnica
HELIOTÉHNIC, -Ă, heliotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnică de utilizare a energiei solare prin transformarea luminii naturale în curent electric cu ajutorul fotopilelor. 2. Adj. De heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotechnique.
heliotehnice
HELIOTÉHNIC, -Ă, heliotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnică de utilizare a energiei solare prin transformarea luminii naturale în curent electric cu ajutorul fotopilelor. 2. Adj. De heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotechnique.
heliotehnicei
HELIOTÉHNIC, -Ă, heliotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnică de utilizare a energiei solare prin transformarea luminii naturale în curent electric cu ajutorul fotopilelor. 2. Adj. De heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotechnique.
heliotehnicele
HELIOTÉHNIC, -Ă, heliotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnică de utilizare a energiei solare prin transformarea luminii naturale în curent electric cu ajutorul fotopilelor. 2. Adj. De heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotechnique.
heliotehnicelor
HELIOTÉHNIC, -Ă, heliotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnică de utilizare a energiei solare prin transformarea luminii naturale în curent electric cu ajutorul fotopilelor. 2. Adj. De heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotechnique.
heliotehnici
HELIOTÉHNIC, -Ă, heliotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnică de utilizare a energiei solare prin transformarea luminii naturale în curent electric cu ajutorul fotopilelor. 2. Adj. De heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotechnique.
heliotehnician
HELIOTEHNICIÁN, -Ă, heliotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-teh-ni-ci-an] – Helio- + tehnician.
heliotehniciana
HELIOTEHNICIÁN, -Ă, heliotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-teh-ni-ci-an] – Helio- + tehnician.
heliotehnicianul
HELIOTEHNICIÁN, -Ă, heliotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-teh-ni-ci-an] – Helio- + tehnician.
heliotehnicianului
HELIOTEHNICIÁN, -Ă, heliotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-teh-ni-ci-an] – Helio- + tehnician.
heliotehniciene
HELIOTEHNICIÁN, -Ă, heliotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-teh-ni-ci-an] – Helio- + tehnician.
heliotehnicienei
HELIOTEHNICIÁN, -Ă, heliotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-teh-ni-ci-an] – Helio- + tehnician.
heliotehnicienele
HELIOTEHNICIÁN, -Ă, heliotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-teh-ni-ci-an] – Helio- + tehnician.
heliotehnicienelor
HELIOTEHNICIÁN, -Ă, heliotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-teh-ni-ci-an] – Helio- + tehnician.
heliotehnicieni
HELIOTEHNICIÁN, -Ă, heliotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-teh-ni-ci-an] – Helio- + tehnician.
heliotehnicienii
HELIOTEHNICIÁN, -Ă, heliotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-teh-ni-ci-an] – Helio- + tehnician.
heliotehnicienilor
HELIOTEHNICIÁN, -Ă, heliotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-teh-ni-ci-an] – Helio- + tehnician.
heliotehnicii
HELIOTÉHNIC, -Ă, heliotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnică de utilizare a energiei solare prin transformarea luminii naturale în curent electric cu ajutorul fotopilelor. 2. Adj. De heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotechnique.
heliotehnicilor
HELIOTÉHNIC, -Ă, heliotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnică de utilizare a energiei solare prin transformarea luminii naturale în curent electric cu ajutorul fotopilelor. 2. Adj. De heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotechnique.
heliotehnicul
HELIOTÉHNIC, -Ă, heliotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnică de utilizare a energiei solare prin transformarea luminii naturale în curent electric cu ajutorul fotopilelor. 2. Adj. De heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotechnique.
heliotehnicului
HELIOTÉHNIC, -Ă, heliotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnică de utilizare a energiei solare prin transformarea luminii naturale în curent electric cu ajutorul fotopilelor. 2. Adj. De heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotechnique.
heliotehnică
HELIOTÉHNIC, -Ă, heliotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnică de utilizare a energiei solare prin transformarea luminii naturale în curent electric cu ajutorul fotopilelor. 2. Adj. De heliotehnică (1). [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotechnique.
helioterapia
HELIOTERAPÍE, helioterapii, s. f. Tratament care constă în expunerea corpului omenesc la acțiunea razelor solare ultraviolete, folosit în rahitism, reumatism, tuberculoză osoasă, unele boli de piele etc.; baie de soare. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérapie.

DOOM

helioterapíe (-li-o-) s. f., g.-d. art. helioterapíei; pl. helioterapíi
helioterapic
HELIOTERÁPIC, -Ă, helioterapici, -ce, adj. Referitor la helioterapie; care ține de helioterapie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérapique.
helioterapica
HELIOTERÁPIC, -Ă, helioterapici, -ce, adj. Referitor la helioterapie; care ține de helioterapie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérapique.
helioterapice
HELIOTERÁPIC, -Ă, helioterapici, -ce, adj. Referitor la helioterapie; care ține de helioterapie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérapique.
helioterapicei
HELIOTERÁPIC, -Ă, helioterapici, -ce, adj. Referitor la helioterapie; care ține de helioterapie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérapique.
helioterapicele
HELIOTERÁPIC, -Ă, helioterapici, -ce, adj. Referitor la helioterapie; care ține de helioterapie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérapique.
helioterapicelor
HELIOTERÁPIC, -Ă, helioterapici, -ce, adj. Referitor la helioterapie; care ține de helioterapie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérapique.
helioterapici
HELIOTERÁPIC, -Ă, helioterapici, -ce, adj. Referitor la helioterapie; care ține de helioterapie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérapique.
helioterapicii
HELIOTERÁPIC, -Ă, helioterapici, -ce, adj. Referitor la helioterapie; care ține de helioterapie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérapique.
helioterapicilor
HELIOTERÁPIC, -Ă, helioterapici, -ce, adj. Referitor la helioterapie; care ține de helioterapie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérapique.
helioterapicul
HELIOTERÁPIC, -Ă, helioterapici, -ce, adj. Referitor la helioterapie; care ține de helioterapie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérapique.
helioterapicului
HELIOTERÁPIC, -Ă, helioterapici, -ce, adj. Referitor la helioterapie; care ține de helioterapie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérapique.
helioterapie
HELIOTERAPÍE, helioterapii, s. f. Tratament care constă în expunerea corpului omenesc la acțiunea razelor solare ultraviolete, folosit în rahitism, reumatism, tuberculoză osoasă, unele boli de piele etc.; baie de soare. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérapie.

DOOM

helioterapíe (-li-o-) s. f., g.-d. art. helioterapíei; pl. helioterapíi
helioterapiei
HELIOTERAPÍE, helioterapii, s. f. Tratament care constă în expunerea corpului omenesc la acțiunea razelor solare ultraviolete, folosit în rahitism, reumatism, tuberculoză osoasă, unele boli de piele etc.; baie de soare. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérapie.

DOOM

helioterapíe (-li-o-) s. f., g.-d. art. helioterapíei; pl. helioterapíi
helioterapii
HELIOTERAPÍE, helioterapii, s. f. Tratament care constă în expunerea corpului omenesc la acțiunea razelor solare ultraviolete, folosit în rahitism, reumatism, tuberculoză osoasă, unele boli de piele etc.; baie de soare. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérapie.

DOOM

helioterapíe (-li-o-) s. f., g.-d. art. helioterapíei; pl. helioterapíi
helioterapiile
HELIOTERAPÍE, helioterapii, s. f. Tratament care constă în expunerea corpului omenesc la acțiunea razelor solare ultraviolete, folosit în rahitism, reumatism, tuberculoză osoasă, unele boli de piele etc.; baie de soare. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérapie.

DOOM

helioterapíe (-li-o-) s. f., g.-d. art. helioterapíei; pl. helioterapíi
helioterapiilor
HELIOTERAPÍE, helioterapii, s. f. Tratament care constă în expunerea corpului omenesc la acțiunea razelor solare ultraviolete, folosit în rahitism, reumatism, tuberculoză osoasă, unele boli de piele etc.; baie de soare. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérapie.

DOOM

helioterapíe (-li-o-) s. f., g.-d. art. helioterapíei; pl. helioterapíi
helioterm
HELIOTÉRM, -Ă, heliotermi, -e, adj. Heliotermic. [Pr.: -li-o-] – Din heliotermic (derivat regresiv).
helioterma
HELIOTÉRM, -Ă, heliotermi, -e, adj. Heliotermic. [Pr.: -li-o-] – Din heliotermic (derivat regresiv).
helioterme
HELIOTÉRM, -Ă, heliotermi, -e, adj. Heliotermic. [Pr.: -li-o-] – Din heliotermic (derivat regresiv).
heliotermei
HELIOTÉRM, -Ă, heliotermi, -e, adj. Heliotermic. [Pr.: -li-o-] – Din heliotermic (derivat regresiv).
heliotermele
HELIOTÉRM, -Ă, heliotermi, -e, adj. Heliotermic. [Pr.: -li-o-] – Din heliotermic (derivat regresiv).
heliotermelor
HELIOTÉRM, -Ă, heliotermi, -e, adj. Heliotermic. [Pr.: -li-o-] – Din heliotermic (derivat regresiv).
heliotermi
HELIOTÉRM, -Ă, heliotermi, -e, adj. Heliotermic. [Pr.: -li-o-] – Din heliotermic (derivat regresiv).
heliotermia
HELIOTERMÍE, heliotermii, s. f. Fenomen fizic care constă în păstrarea mai mult timp a căldurii înmagazinate în apa sărată a unor lacuri comparativ cu regiunile învecinate, datorită prezenței la suprafața lacurilor a unui strat izolator de apă dulce, care împiedică iradierea căldurii în atmosferă. [Pr.: -li-o-] – Din heliotermic.

DOOM

heliotermíe (-li-o-) s. f., g.-d. art. heliotermíei; pl. heliotermíi
heliotermic
HELIOTÉRMIC, -Ă, heliotermici, -ce, adj. Care se referă la heliotermie, care este caracteristic pentru acest fenomen. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérmique.

DOOM

heliotérmic (-li-o-) adj. m., pl. heliotérmici; f. heliotérmică, pl. heliotérmice
heliotermica
HELIOTÉRMIC, -Ă, heliotermici, -ce, adj. Care se referă la heliotermie, care este caracteristic pentru acest fenomen. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérmique.

DOOM

heliotérmic (-li-o-) adj. m., pl. heliotérmici; f. heliotérmică, pl. heliotérmice
heliotermice
HELIOTÉRMIC, -Ă, heliotermici, -ce, adj. Care se referă la heliotermie, care este caracteristic pentru acest fenomen. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérmique.

DOOM

heliotérmic (-li-o-) adj. m., pl. heliotérmici; f. heliotérmică, pl. heliotérmice
heliotermicei
HELIOTÉRMIC, -Ă, heliotermici, -ce, adj. Care se referă la heliotermie, care este caracteristic pentru acest fenomen. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérmique.

DOOM

heliotérmic (-li-o-) adj. m., pl. heliotérmici; f. heliotérmică, pl. heliotérmice
heliotermicele
HELIOTÉRMIC, -Ă, heliotermici, -ce, adj. Care se referă la heliotermie, care este caracteristic pentru acest fenomen. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérmique.

DOOM

heliotérmic (-li-o-) adj. m., pl. heliotérmici; f. heliotérmică, pl. heliotérmice
heliotermicelor
HELIOTÉRMIC, -Ă, heliotermici, -ce, adj. Care se referă la heliotermie, care este caracteristic pentru acest fenomen. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérmique.

DOOM

heliotérmic (-li-o-) adj. m., pl. heliotérmici; f. heliotérmică, pl. heliotérmice
heliotermici
HELIOTÉRMIC, -Ă, heliotermici, -ce, adj. Care se referă la heliotermie, care este caracteristic pentru acest fenomen. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérmique.

DOOM

heliotérmic (-li-o-) adj. m., pl. heliotérmici; f. heliotérmică, pl. heliotérmice
heliotermicii
HELIOTÉRMIC, -Ă, heliotermici, -ce, adj. Care se referă la heliotermie, care este caracteristic pentru acest fenomen. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérmique.

DOOM

heliotérmic (-li-o-) adj. m., pl. heliotérmici; f. heliotérmică, pl. heliotérmice
heliotermicilor
HELIOTÉRMIC, -Ă, heliotermici, -ce, adj. Care se referă la heliotermie, care este caracteristic pentru acest fenomen. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérmique.

DOOM

heliotérmic (-li-o-) adj. m., pl. heliotérmici; f. heliotérmică, pl. heliotérmice
heliotermicul
HELIOTÉRMIC, -Ă, heliotermici, -ce, adj. Care se referă la heliotermie, care este caracteristic pentru acest fenomen. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérmique.

DOOM

heliotérmic (-li-o-) adj. m., pl. heliotérmici; f. heliotérmică, pl. heliotérmice
heliotermicului
HELIOTÉRMIC, -Ă, heliotermici, -ce, adj. Care se referă la heliotermie, care este caracteristic pentru acest fenomen. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliothérmique.

DOOM

heliotérmic (-li-o-) adj. m., pl. heliotérmici; f. heliotérmică, pl. heliotérmice
heliotermie
HELIOTERMÍE, heliotermii, s. f. Fenomen fizic care constă în păstrarea mai mult timp a căldurii înmagazinate în apa sărată a unor lacuri comparativ cu regiunile învecinate, datorită prezenței la suprafața lacurilor a unui strat izolator de apă dulce, care împiedică iradierea căldurii în atmosferă. [Pr.: -li-o-] – Din heliotermic.

DOOM

heliotermíe (-li-o-) s. f., g.-d. art. heliotermíei; pl. heliotermíi
heliotermiei
HELIOTERMÍE, heliotermii, s. f. Fenomen fizic care constă în păstrarea mai mult timp a căldurii înmagazinate în apa sărată a unor lacuri comparativ cu regiunile învecinate, datorită prezenței la suprafața lacurilor a unui strat izolator de apă dulce, care împiedică iradierea căldurii în atmosferă. [Pr.: -li-o-] – Din heliotermic.

DOOM

heliotermíe (-li-o-) s. f., g.-d. art. heliotermíei; pl. heliotermíi
heliotermii
HELIOTÉRM, -Ă, heliotermi, -e, adj. Heliotermic. [Pr.: -li-o-] – Din heliotermic (derivat regresiv).
heliotermii
HELIOTERMÍE, heliotermii, s. f. Fenomen fizic care constă în păstrarea mai mult timp a căldurii înmagazinate în apa sărată a unor lacuri comparativ cu regiunile învecinate, datorită prezenței la suprafața lacurilor a unui strat izolator de apă dulce, care împiedică iradierea căldurii în atmosferă. [Pr.: -li-o-] – Din heliotermic.

DOOM

heliotermíe (-li-o-) s. f., g.-d. art. heliotermíei; pl. heliotermíi
heliotermiile
HELIOTERMÍE, heliotermii, s. f. Fenomen fizic care constă în păstrarea mai mult timp a căldurii înmagazinate în apa sărată a unor lacuri comparativ cu regiunile învecinate, datorită prezenței la suprafața lacurilor a unui strat izolator de apă dulce, care împiedică iradierea căldurii în atmosferă. [Pr.: -li-o-] – Din heliotermic.

DOOM

heliotermíe (-li-o-) s. f., g.-d. art. heliotermíei; pl. heliotermíi
heliotermiilor
HELIOTERMÍE, heliotermii, s. f. Fenomen fizic care constă în păstrarea mai mult timp a căldurii înmagazinate în apa sărată a unor lacuri comparativ cu regiunile învecinate, datorită prezenței la suprafața lacurilor a unui strat izolator de apă dulce, care împiedică iradierea căldurii în atmosferă. [Pr.: -li-o-] – Din heliotermic.

DOOM

heliotermíe (-li-o-) s. f., g.-d. art. heliotermíei; pl. heliotermíi
heliotermilor
HELIOTÉRM, -Ă, heliotermi, -e, adj. Heliotermic. [Pr.: -li-o-] – Din heliotermic (derivat regresiv).
heliotermul
HELIOTÉRM, -Ă, heliotermi, -e, adj. Heliotermic. [Pr.: -li-o-] – Din heliotermic (derivat regresiv).
heliotermului
HELIOTÉRM, -Ă, heliotermi, -e, adj. Heliotermic. [Pr.: -li-o-] – Din heliotermic (derivat regresiv).
heliotipia
HELIOTIPÍE, heliotipii, s. f. Fotocolografie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotypie.

DOOM

heliotipíe (-li-o-) s. f., art. heliotipía, g.-d. art. heliotipíei; pl. heliotipíi, art. heliotipíile
heliotipie
HELIOTIPÍE, heliotipii, s. f. Fotocolografie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotypie.

DOOM

heliotipíe (-li-o-) s. f., art. heliotipía, g.-d. art. heliotipíei; pl. heliotipíi, art. heliotipíile
heliotipiei
HELIOTIPÍE, heliotipii, s. f. Fotocolografie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotypie.

DOOM

heliotipíe (-li-o-) s. f., art. heliotipía, g.-d. art. heliotipíei; pl. heliotipíi, art. heliotipíile
heliotipii
HELIOTIPÍE, heliotipii, s. f. Fotocolografie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotypie.

DOOM

heliotipíe (-li-o-) s. f., art. heliotipía, g.-d. art. heliotipíei; pl. heliotipíi, art. heliotipíile
heliotipiile
HELIOTIPÍE, heliotipii, s. f. Fotocolografie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotypie.

DOOM

heliotipíe (-li-o-) s. f., art. heliotipía, g.-d. art. heliotipíei; pl. heliotipíi, art. heliotipíile
heliotipiilor
HELIOTIPÍE, heliotipii, s. f. Fotocolografie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotypie.

DOOM

heliotipíe (-li-o-) s. f., art. heliotipía, g.-d. art. heliotipíei; pl. heliotipíi, art. heliotipíile
heliotrop
HELIOTRÓP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie colorantă folosită la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-închis sau roșie cu pete galbene strălucitoare, folosită ca piatră semiprețioasă din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare albă sau albastru-deschis, folosite în industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotrope.

DOOM

heliotróp1 (plantă, ulei) (-li-o-trop) s. m., pl. heliotrópi
heliotrop
HELIOTRÓP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie colorantă folosită la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-închis sau roșie cu pete galbene strălucitoare, folosită ca piatră semiprețioasă din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare albă sau albastru-deschis, folosite în industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotrope.

DOOM

heliotróp2 (colorant, mineral) (-li-o-trop) s. n., pl. heliotrópe
heliotrope
HELIOTRÓP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie colorantă folosită la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-închis sau roșie cu pete galbene strălucitoare, folosită ca piatră semiprețioasă din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare albă sau albastru-deschis, folosite în industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotrope.

DOOM

heliotróp2 (colorant, mineral) (-li-o-trop) s. n., pl. heliotrópe
heliotropele
HELIOTRÓP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie colorantă folosită la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-închis sau roșie cu pete galbene strălucitoare, folosită ca piatră semiprețioasă din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare albă sau albastru-deschis, folosite în industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotrope.

DOOM

heliotróp2 (colorant, mineral) (-li-o-trop) s. n., pl. heliotrópe
heliotropelor
HELIOTRÓP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie colorantă folosită la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-închis sau roșie cu pete galbene strălucitoare, folosită ca piatră semiprețioasă din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare albă sau albastru-deschis, folosite în industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotrope.

DOOM

heliotróp2 (colorant, mineral) (-li-o-trop) s. n., pl. heliotrópe
heliotropi
HELIOTRÓP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie colorantă folosită la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-închis sau roșie cu pete galbene strălucitoare, folosită ca piatră semiprețioasă din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare albă sau albastru-deschis, folosite în industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotrope.

DOOM

heliotróp1 (plantă, ulei) (-li-o-trop) s. m., pl. heliotrópi
heliotropic
HELIOTRÓPIC, -Ă, heliotropici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la heliotropism; de heliotropism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotropique.
heliotropica
HELIOTRÓPIC, -Ă, heliotropici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la heliotropism; de heliotropism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotropique.
heliotropice
HELIOTRÓPIC, -Ă, heliotropici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la heliotropism; de heliotropism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotropique.
heliotropicei
HELIOTRÓPIC, -Ă, heliotropici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la heliotropism; de heliotropism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotropique.
heliotropicele
HELIOTRÓPIC, -Ă, heliotropici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la heliotropism; de heliotropism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotropique.
heliotropicelor
HELIOTRÓPIC, -Ă, heliotropici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la heliotropism; de heliotropism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotropique.
heliotropici
HELIOTRÓPIC, -Ă, heliotropici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la heliotropism; de heliotropism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotropique.
heliotropicii
HELIOTRÓPIC, -Ă, heliotropici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la heliotropism; de heliotropism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotropique.
heliotropicilor
HELIOTRÓPIC, -Ă, heliotropici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la heliotropism; de heliotropism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotropique.
heliotropicul
HELIOTRÓPIC, -Ă, heliotropici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la heliotropism; de heliotropism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotropique.
heliotropicului
HELIOTRÓPIC, -Ă, heliotropici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la heliotropism; de heliotropism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotropique.
heliotropii
HELIOTRÓP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie colorantă folosită la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-închis sau roșie cu pete galbene strălucitoare, folosită ca piatră semiprețioasă din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare albă sau albastru-deschis, folosite în industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotrope.

DOOM

heliotróp1 (plantă, ulei) (-li-o-trop) s. m., pl. heliotrópi
heliotropilor
HELIOTRÓP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie colorantă folosită la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-închis sau roșie cu pete galbene strălucitoare, folosită ca piatră semiprețioasă din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare albă sau albastru-deschis, folosite în industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotrope.

DOOM

heliotróp1 (plantă, ulei) (-li-o-trop) s. m., pl. heliotrópi
heliotropina
HELIOTROPÍNĂ, heliotropine, s. f. Substanță chimică cristalină extrasă din heliotrop (3), cu miros de violete, utilizată în industria parfumurilor și în cosmetică. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotropine, germ. Heliotropin.

DOOM

heliotropínă (-li-o-tro-) s. f., g.-d. art. heliotropínei; pl. heliotropíne
heliotropine
HELIOTROPÍNĂ, heliotropine, s. f. Substanță chimică cristalină extrasă din heliotrop (3), cu miros de violete, utilizată în industria parfumurilor și în cosmetică. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotropine, germ. Heliotropin.

DOOM

heliotropínă (-li-o-tro-) s. f., g.-d. art. heliotropínei; pl. heliotropíne
heliotropinei
HELIOTROPÍNĂ, heliotropine, s. f. Substanță chimică cristalină extrasă din heliotrop (3), cu miros de violete, utilizată în industria parfumurilor și în cosmetică. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotropine, germ. Heliotropin.

DOOM

heliotropínă (-li-o-tro-) s. f., g.-d. art. heliotropínei; pl. heliotropíne
heliotropinele
HELIOTROPÍNĂ, heliotropine, s. f. Substanță chimică cristalină extrasă din heliotrop (3), cu miros de violete, utilizată în industria parfumurilor și în cosmetică. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotropine, germ. Heliotropin.

DOOM

heliotropínă (-li-o-tro-) s. f., g.-d. art. heliotropínei; pl. heliotropíne
heliotropinelor
HELIOTROPÍNĂ, heliotropine, s. f. Substanță chimică cristalină extrasă din heliotrop (3), cu miros de violete, utilizată în industria parfumurilor și în cosmetică. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotropine, germ. Heliotropin.

DOOM

heliotropínă (-li-o-tro-) s. f., g.-d. art. heliotropínei; pl. heliotropíne
heliotropism
HELIOTROPÍSM s. n. Proprietate pe care o au unele plante de a se îndrepta spre soare sau spre altă sursă de lumină; fototropism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotropisme.

DOOM

heliotropísm (-li-o-tro-) s. n.
heliotropismul
HELIOTROPÍSM s. n. Proprietate pe care o au unele plante de a se îndrepta spre soare sau spre altă sursă de lumină; fototropism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotropisme.

DOOM

heliotropísm (-li-o-tro-) s. n.
heliotropismului
HELIOTROPÍSM s. n. Proprietate pe care o au unele plante de a se îndrepta spre soare sau spre altă sursă de lumină; fototropism. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotropisme.

DOOM

heliotropísm (-li-o-tro-) s. n.
heliotropul
HELIOTRÓP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie colorantă folosită la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-închis sau roșie cu pete galbene strălucitoare, folosită ca piatră semiprețioasă din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare albă sau albastru-deschis, folosite în industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotrope.

DOOM

heliotróp1 (plantă, ulei) (-li-o-trop) s. m., pl. heliotrópi
heliotropul
HELIOTRÓP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie colorantă folosită la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-închis sau roșie cu pete galbene strălucitoare, folosită ca piatră semiprețioasă din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare albă sau albastru-deschis, folosite în industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotrope.

DOOM

heliotróp2 (colorant, mineral) (-li-o-trop) s. n., pl. heliotrópe
heliotropului
HELIOTRÓP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie colorantă folosită la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-închis sau roșie cu pete galbene strălucitoare, folosită ca piatră semiprețioasă din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare albă sau albastru-deschis, folosite în industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotrope.

DOOM

heliotróp1 (plantă, ulei) (-li-o-trop) s. m., pl. heliotrópi
heliotropului
HELIOTRÓP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie colorantă folosită la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-închis sau roșie cu pete galbene strălucitoare, folosită ca piatră semiprețioasă din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare albă sau albastru-deschis, folosite în industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotrope.

DOOM

heliotróp2 (colorant, mineral) (-li-o-trop) s. n., pl. heliotrópe
heliotropuri
HELIOTRÓP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie colorantă folosită la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-închis sau roșie cu pete galbene strălucitoare, folosită ca piatră semiprețioasă din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare albă sau albastru-deschis, folosite în industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotrope.

DOOM

heliotróp2 (colorant, mineral) (-li-o-trop) s. n., pl. heliotrópe
heliotropurile
HELIOTRÓP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie colorantă folosită la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-închis sau roșie cu pete galbene strălucitoare, folosită ca piatră semiprețioasă din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare albă sau albastru-deschis, folosite în industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotrope.

DOOM

heliotróp2 (colorant, mineral) (-li-o-trop) s. n., pl. heliotrópe
heliotropurilor
HELIOTRÓP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie colorantă folosită la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-închis sau roșie cu pete galbene strălucitoare, folosită ca piatră semiprețioasă din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare albă sau albastru-deschis, folosite în industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotrope.

DOOM

heliotróp2 (colorant, mineral) (-li-o-trop) s. n., pl. heliotrópe
heliozincografia
HELIOZINCOGRAFÍE, heliozincografii, s. f. Procedeu de reproducere a hărților și a desenelor, care constă în trecerea desenului pe o placă de zinc granulat. ♦ (Concr.) Reproducere obținută prin acest procedeu. [Pr.: -li-o-] – Helio- + zincografie.

DOOM

heliozincografíe (-li-o-, -co-gra-) s. f., g.-d. art. heliozincografíei; (reproduceri) pl. heliozincografíi
heliozincografie
HELIOZINCOGRAFÍE, heliozincografii, s. f. Procedeu de reproducere a hărților și a desenelor, care constă în trecerea desenului pe o placă de zinc granulat. ♦ (Concr.) Reproducere obținută prin acest procedeu. [Pr.: -li-o-] – Helio- + zincografie.

DOOM

heliozincografíe (-li-o-, -co-gra-) s. f., g.-d. art. heliozincografíei; (reproduceri) pl. heliozincografíi
heliozincografiei
HELIOZINCOGRAFÍE, heliozincografii, s. f. Procedeu de reproducere a hărților și a desenelor, care constă în trecerea desenului pe o placă de zinc granulat. ♦ (Concr.) Reproducere obținută prin acest procedeu. [Pr.: -li-o-] – Helio- + zincografie.

DOOM

heliozincografíe (-li-o-, -co-gra-) s. f., g.-d. art. heliozincografíei; (reproduceri) pl. heliozincografíi
heliozincografii
HELIOZINCOGRAFÍE, heliozincografii, s. f. Procedeu de reproducere a hărților și a desenelor, care constă în trecerea desenului pe o placă de zinc granulat. ♦ (Concr.) Reproducere obținută prin acest procedeu. [Pr.: -li-o-] – Helio- + zincografie.

DOOM

heliozincografíe (-li-o-, -co-gra-) s. f., g.-d. art. heliozincografíei; (reproduceri) pl. heliozincografíi
heliozincografiile
HELIOZINCOGRAFÍE, heliozincografii, s. f. Procedeu de reproducere a hărților și a desenelor, care constă în trecerea desenului pe o placă de zinc granulat. ♦ (Concr.) Reproducere obținută prin acest procedeu. [Pr.: -li-o-] – Helio- + zincografie.

DOOM

heliozincografíe (-li-o-, -co-gra-) s. f., g.-d. art. heliozincografíei; (reproduceri) pl. heliozincografíi
heliozincografiilor
HELIOZINCOGRAFÍE, heliozincografii, s. f. Procedeu de reproducere a hărților și a desenelor, care constă în trecerea desenului pe o placă de zinc granulat. ♦ (Concr.) Reproducere obținută prin acest procedeu. [Pr.: -li-o-] – Helio- + zincografie.

DOOM

heliozincografíe (-li-o-, -co-gra-) s. f., g.-d. art. heliozincografíei; (reproduceri) pl. heliozincografíi
helioză
HELIÓZĂ, helioze, s. f. (Livr.) Insolație. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliose.
heliport
HELIPÓRT, heliporturi, s. n. Aeroport de dimensiuni reduse, construit special pentru elicoptere. – Din fr. éliport.

DOOM

!helipórt s. n., pl. helipórturi
helipot
HELIPÓT, helipoturi, s. n. (Elt.) Potențiometru de precizie, la care variația totală a valorii se obține printr-un număr mare de rotații. – Din fr. hélipot.
helipotul
HELIPÓT, helipoturi, s. n. (Elt.) Potențiometru de precizie, la care variația totală a valorii se obține printr-un număr mare de rotații. – Din fr. hélipot.
helipotului
HELIPÓT, helipoturi, s. n. (Elt.) Potențiometru de precizie, la care variația totală a valorii se obține printr-un număr mare de rotații. – Din fr. hélipot.
helipoturi
HELIPÓT, helipoturi, s. n. (Elt.) Potențiometru de precizie, la care variația totală a valorii se obține printr-un număr mare de rotații. – Din fr. hélipot.
helipoturile
HELIPÓT, helipoturi, s. n. (Elt.) Potențiometru de precizie, la care variația totală a valorii se obține printr-un număr mare de rotații. – Din fr. hélipot.
helipoturilor
HELIPÓT, helipoturi, s. n. (Elt.) Potențiometru de precizie, la care variația totală a valorii se obține printr-un număr mare de rotații. – Din fr. hélipot.
heliu
HÉLIU s. n. Element chimic din familia gazelor nobile, rar, inert, incolor, inodor și ușor, care se găsește în cantități mici în atmosferă și se folosește la umplerea baloanelor dirijabile, fiind neinflamabil. – Din fr. hélium.

DOOM

héliu [liu pron. liu] s. n., art. héliul; simb. He
heliul
HÉLIU s. n. Element chimic din familia gazelor nobile, rar, inert, incolor, inodor și ușor, care se găsește în cantități mici în atmosferă și se folosește la umplerea baloanelor dirijabile, fiind neinflamabil. – Din fr. hélium.

DOOM

héliu [liu pron. liu] s. n., art. héliul; simb. He
heliului
HÉLIU s. n. Element chimic din familia gazelor nobile, rar, inert, incolor, inodor și ușor, care se găsește în cantități mici în atmosferă și se folosește la umplerea baloanelor dirijabile, fiind neinflamabil. – Din fr. hélium.

DOOM

héliu [liu pron. liu] s. n., art. héliul; simb. He
helium
HÉLIU s. n. Element chimic din familia gazelor nobile, rar, inert, incolor, inodor și ușor, care se găsește în cantități mici în atmosferă și se folosește la umplerea baloanelor dirijabile, fiind neinflamabil. – Din fr. hélium.

DOOM

héliu [liu pron. liu] s. n., art. héliul; simb. He
helius
Helios (sau Helius), „Soarele”, era o divinitate solară, asemănătoare – și uneori identificată – cu Apollo. Aparținea generației preolimpiene; era fiul lui Hyperion și al Theiei și frate cu Selene și cu Eos. Helios, închipuit ca un tînăr frumos și puternic, este zeul care aude și vede totul. Vestit de Aurora, care-l precedă, el străbate zilnic bolta cerească pe carul său tras de patru cai iuți. Seara Helios coboară în apele oceanului, unde-și scaldă și-și răcorește caii înfierbîntați, el însuși odihnindu-se într-un palat de aur, de unde o pornește din nou la drum în ziua următoare. Cu oceanida Perse, Helios are mai mulți copii: Circe, Aeetes regele Colchidei, Pasiphaë și Perses. Cu oceanida Clymene, una dintre surorile soției lui, are mai multe fiice (v. Heliades). Acestea din urmă îi păzesc faimoasele cirezi de boi din care s-au înfruptat tovarășii lui Odysseus (v. și Odysseus). În mitologia romană Helios se numea Sol.
helix
HÉLIX s.n. (Anat.) Margine a pavilionului urechii. [< fr. hélix, cf. gr. helix].
helle
Helle, fiica lui Athamas și a lui Nephele și soră cu Phrixus. Salvată împreună cu fratele ei de furia lui Ino, de către un berbec zburător (v. și Athamas), Helle își găsește moartea în apele mării care în amintirea ei poartă numele de Hellespontus.
helleborus
SPÂNZ, spânzi, s. m. Plantă erbacee toxică cu rizomul gros și ramificat în numeroase fibre lungi, cu frunze palmate, cu florile roșii aplecate în jos, care se folosește în medicină (Helleborus purpurescens). [Var.: (reg.) spânț s. m.] – Et. nec.
hellen
Hellen, regele Phthiei, strămoșul mitic al grecilor (numiți și heleni), era fiul lui Deucalion și al Pyrrhei. Cu nimfa Orseis, Hellen a avut trei fii: Dorus, Aeolus și Xuthus, de la care-și trag numele, la rîndul lor, cele trei „ramuri” ale helenilor: dorienii, eolienii și ionienii. Ultimii – ionienii – își trag de fapt numele de la Ion, fiul lui Xuthus.
helmint
HELMÍNT, helminți, s. m. (Med.) Nume generic al viermilor paraziți. – Din fr. helminthe.
helmintiaza
HELMINTIÁZĂ, helmintiaze, s. f. Infestare cu viermi paraziți intestinali, întâlnită mai ales la copii. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. helminthiase.

DOOM

helmintiáză (-ti-a-) s. f., g.-d. art. helmintiázei; pl. helmintiáze
helmintiaze
HELMINTIÁZĂ, helmintiaze, s. f. Infestare cu viermi paraziți intestinali, întâlnită mai ales la copii. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. helminthiase.

DOOM

helmintiáză (-ti-a-) s. f., g.-d. art. helmintiázei; pl. helmintiáze
helmintiazei
HELMINTIÁZĂ, helmintiaze, s. f. Infestare cu viermi paraziți intestinali, întâlnită mai ales la copii. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. helminthiase.

DOOM

helmintiáză (-ti-a-) s. f., g.-d. art. helmintiázei; pl. helmintiáze
helmintiazele
HELMINTIÁZĂ, helmintiaze, s. f. Infestare cu viermi paraziți intestinali, întâlnită mai ales la copii. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. helminthiase.

DOOM

helmintiáză (-ti-a-) s. f., g.-d. art. helmintiázei; pl. helmintiáze
helmintiazelor
HELMINTIÁZĂ, helmintiaze, s. f. Infestare cu viermi paraziți intestinali, întâlnită mai ales la copii. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. helminthiase.

DOOM

helmintiáză (-ti-a-) s. f., g.-d. art. helmintiázei; pl. helmintiáze
helmintic
HELMÍNTIC, -Ă, helmintici, -ce, adj. (Med.) Referitor la helminți, de helminți. – Din fr. helminthique.
helmintica
HELMÍNTIC, -Ă, helmintici, -ce, adj. (Med.) Referitor la helminți, de helminți. – Din fr. helminthique.
helmintice
HELMÍNTIC, -Ă, helmintici, -ce, adj. (Med.) Referitor la helminți, de helminți. – Din fr. helminthique.
helminticei
HELMÍNTIC, -Ă, helmintici, -ce, adj. (Med.) Referitor la helminți, de helminți. – Din fr. helminthique.
helminticele
HELMÍNTIC, -Ă, helmintici, -ce, adj. (Med.) Referitor la helminți, de helminți. – Din fr. helminthique.
helminticelor
HELMÍNTIC, -Ă, helmintici, -ce, adj. (Med.) Referitor la helminți, de helminți. – Din fr. helminthique.
helmintici
HELMÍNTIC, -Ă, helmintici, -ce, adj. (Med.) Referitor la helminți, de helminți. – Din fr. helminthique.
helminticii
HELMÍNTIC, -Ă, helmintici, -ce, adj. (Med.) Referitor la helminți, de helminți. – Din fr. helminthique.
helminticilor
HELMÍNTIC, -Ă, helmintici, -ce, adj. (Med.) Referitor la helminți, de helminți. – Din fr. helminthique.
helminticul
HELMÍNTIC, -Ă, helmintici, -ce, adj. (Med.) Referitor la helminți, de helminți. – Din fr. helminthique.
helminticului
HELMÍNTIC, -Ă, helmintici, -ce, adj. (Med.) Referitor la helminți, de helminți. – Din fr. helminthique.
helmintologia
HELMINTOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază viermii paraziți și mijloacele de combatere a lor. – Din fr. helminthologie.

DOOM

helmintologíe s. f., art. helmintología, g.-d. helmintologíi, art. helmintologíei
helmintologie
HELMINTOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază viermii paraziți și mijloacele de combatere a lor. – Din fr. helminthologie.

DOOM

helmintologíe s. f., art. helmintología, g.-d. helmintologíi, art. helmintologíei
helmintologiei
HELMINTOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază viermii paraziți și mijloacele de combatere a lor. – Din fr. helminthologie.

DOOM

helmintologíe s. f., art. helmintología, g.-d. helmintologíi, art. helmintologíei
helmintologii
HELMINTOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază viermii paraziți și mijloacele de combatere a lor. – Din fr. helminthologie.

DOOM

helmintologíe s. f., art. helmintología, g.-d. helmintologíi, art. helmintologíei
helmintosporioza
HELMINTOSPORIÓZĂ, helmintosporioze, s. f. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci parazite, manifestată prin apariția pe frunze a unor pete brune, în dreptul cărora țesuturile se rup. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. helminthosporiose.

DOOM

!helmintosporióză (-tos-po-ri-o-/-to-spo-) s. f., g.-d. art. helmintosporiózei; pl. helmintosporióze
helmintosporioze
HELMINTOSPORIÓZĂ, helmintosporioze, s. f. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci parazite, manifestată prin apariția pe frunze a unor pete brune, în dreptul cărora țesuturile se rup. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. helminthosporiose.

DOOM

!helmintosporióză (-tos-po-ri-o-/-to-spo-) s. f., g.-d. art. helmintosporiózei; pl. helmintosporióze
helmintosporiozei
HELMINTOSPORIÓZĂ, helmintosporioze, s. f. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci parazite, manifestată prin apariția pe frunze a unor pete brune, în dreptul cărora țesuturile se rup. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. helminthosporiose.

DOOM

!helmintosporióză (-tos-po-ri-o-/-to-spo-) s. f., g.-d. art. helmintosporiózei; pl. helmintosporióze
helmintosporiozele
HELMINTOSPORIÓZĂ, helmintosporioze, s. f. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci parazite, manifestată prin apariția pe frunze a unor pete brune, în dreptul cărora țesuturile se rup. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. helminthosporiose.

DOOM

!helmintosporióză (-tos-po-ri-o-/-to-spo-) s. f., g.-d. art. helmintosporiózei; pl. helmintosporióze
helmintosporiozelor
HELMINTOSPORIÓZĂ, helmintosporioze, s. f. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci parazite, manifestată prin apariția pe frunze a unor pete brune, în dreptul cărora țesuturile se rup. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. helminthosporiose.

DOOM

!helmintosporióză (-tos-po-ri-o-/-to-spo-) s. f., g.-d. art. helmintosporiózei; pl. helmintosporióze
helmintul
HELMÍNT, helminți, s. m. (Med.) Nume generic al viermilor paraziți. – Din fr. helminthe.
helmintului
HELMÍNT, helminți, s. m. (Med.) Nume generic al viermilor paraziți. – Din fr. helminthe.
helminți
HELMÍNT, helminți, s. m. (Med.) Nume generic al viermilor paraziți. – Din fr. helminthe.
helminții
HELMÍNT, helminți, s. m. (Med.) Nume generic al viermilor paraziți. – Din fr. helminthe.
helminților
HELMÍNT, helminți, s. m. (Med.) Nume generic al viermilor paraziți. – Din fr. helminthe.
helofita
HELOFÍTĂ, helofite, s. f., adj. (Plantă de mlaștină) cu rizomul în apă sau în nămol, intermediară între plantele terestre și cele de apă. – Din fr. hélophyte.

DOOM

!helofítă adj. f., s. f., pl. helofíte
helofite
HELOFÍTĂ, helofite, s. f., adj. (Plantă de mlaștină) cu rizomul în apă sau în nămol, intermediară între plantele terestre și cele de apă. – Din fr. hélophyte.

DOOM

!helofítă adj. f., s. f., pl. helofíte
helofitei
HELOFÍTĂ, helofite, s. f., adj. (Plantă de mlaștină) cu rizomul în apă sau în nămol, intermediară între plantele terestre și cele de apă. – Din fr. hélophyte.

DOOM

!helofítă adj. f., s. f., pl. helofíte
helofitele
HELOFÍTĂ, helofite, s. f., adj. (Plantă de mlaștină) cu rizomul în apă sau în nămol, intermediară între plantele terestre și cele de apă. – Din fr. hélophyte.

DOOM

!helofítă adj. f., s. f., pl. helofíte
helofitelor
HELOFÍTĂ, helofite, s. f., adj. (Plantă de mlaștină) cu rizomul în apă sau în nămol, intermediară între plantele terestre și cele de apă. – Din fr. hélophyte.

DOOM

!helofítă adj. f., s. f., pl. helofíte
helul
HEL s. m. Pește migrator, cu corpul asemănător cu al șarpelui (Anguilla anguilla). – Ngr. héli.
helului
HEL s. m. Pește migrator, cu corpul asemănător cu al șarpelui (Anguilla anguilla). – Ngr. héli.
helvet
HELVÉT, helveți, s. m. Persoană care aparține unui trib celtic, care trăia în Antichitate în partea de nord-vest a Elveției de azi. – Din lat. Helvetii.

DOOM

helvét (nume etnic) s. m., pl. helvéți
helvetic
HELVÉTIC, -Ă, helvetici, -ce, adj. Care aparține Confederației Helvetice, referitor la Confederația Helvetică. – Din fr. hélvetique.

DOOM

helvétic (referitor la Confederația Helvetică) adj. m., pl. helvétici; f. helvétică, pl. helvétice
helvetul
HELVÉT, helveți, s. m. Persoană care aparține unui trib celtic, care trăia în Antichitate în partea de nord-vest a Elveției de azi. – Din lat. Helvetii.

DOOM

helvét (nume etnic) s. m., pl. helvéți
helvetului
HELVÉT, helveți, s. m. Persoană care aparține unui trib celtic, care trăia în Antichitate în partea de nord-vest a Elveției de azi. – Din lat. Helvetii.

DOOM

helvét (nume etnic) s. m., pl. helvéți
helveți
HELVÉT, helveți, s. m. Persoană care aparține unui trib celtic, care trăia în Antichitate în partea de nord-vest a Elveției de azi. – Din lat. Helvetii.

DOOM

helvét (nume etnic) s. m., pl. helvéți
helvețian
HELVEȚIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. helvétien, cf. Helvétie – țara helveților, trib celtic].

DOOM

helvețián2 (epocă geologică) (-ți-an) s. n.
helvețiana
HELVEȚIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. helvétien, cf. Helvétie – țara helveților, trib celtic].

DOOM

helvețián2 (epocă geologică) (-ți-an) s. n.
helvețianul
HELVEȚIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. helvétien, cf. Helvétie – țara helveților, trib celtic].

DOOM

helvețián2 (epocă geologică) (-ți-an) s. n.
helvețianului
HELVEȚIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. helvétien, cf. Helvétie – țara helveților, trib celtic].

DOOM

helvețián2 (epocă geologică) (-ți-an) s. n.
helvețiene
HELVEȚIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. helvétien, cf. Helvétie – țara helveților, trib celtic].

DOOM

helvețián2 (epocă geologică) (-ți-an) s. n.
helvețienei
HELVEȚIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. helvétien, cf. Helvétie – țara helveților, trib celtic].

DOOM

helvețián2 (epocă geologică) (-ți-an) s. n.
helvețienele
HELVEȚIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. helvétien, cf. Helvétie – țara helveților, trib celtic].

DOOM

helvețián2 (epocă geologică) (-ți-an) s. n.
helvețienelor
HELVEȚIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. helvétien, cf. Helvétie – țara helveților, trib celtic].

DOOM

helvețián2 (epocă geologică) (-ți-an) s. n.
helvețieni
HELVEȚIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. helvétien, cf. Helvétie – țara helveților, trib celtic].

DOOM

helvețián2 (epocă geologică) (-ți-an) s. n.
helvețienii
HELVEȚIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. helvétien, cf. Helvétie – țara helveților, trib celtic].

DOOM

helvețián2 (epocă geologică) (-ți-an) s. n.
helvețienilor
HELVEȚIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al miocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. helvétien, cf. Helvétie – țara helveților, trib celtic].

DOOM

helvețián2 (epocă geologică) (-ți-an) s. n.
helveții
HELVÉT, helveți, s. m. Persoană care aparține unui trib celtic, care trăia în Antichitate în partea de nord-vest a Elveției de azi. – Din lat. Helvetii.

DOOM

helvét (nume etnic) s. m., pl. helvéți
helveților
HELVÉT, helveți, s. m. Persoană care aparține unui trib celtic, care trăia în Antichitate în partea de nord-vest a Elveției de azi. – Din lat. Helvetii.

DOOM

helvét (nume etnic) s. m., pl. helvéți
hem
hem conj. – Se folosește în formă reduplicată, pentru a indica o alternanță; fie-fie, sau-sau. Bg. hem (DAR).
hem
HEM- v. hemo-.
hem
HEM, hemuri, s. n. Nucleu al hemoglobinei și al altor pigmenți respiratori celulari, de care se leagă un ion de fier. – Din fr. hème.

DOOM

hem s. n., pl. hémuri
hemangioame
HEMANGIÓM, hemangioame, s. n. Anomalie vasculară (congenitală) care constă dintr-o aglomerare de vase capilare nou formate și care se prezintă ca o pată roșie-violacee de dimensiuni variate, localizată pe mâini, pe față, pe buze etc. [Pr.: -gi-om] – Din fr. hémangiome.

DOOM

!hemangióm (he-man-gi-om/hem-an-) s. n., pl. hemangioáme
hemangioamele
HEMANGIÓM, hemangioame, s. n. Anomalie vasculară (congenitală) care constă dintr-o aglomerare de vase capilare nou formate și care se prezintă ca o pată roșie-violacee de dimensiuni variate, localizată pe mâini, pe față, pe buze etc. [Pr.: -gi-om] – Din fr. hémangiome.

DOOM

!hemangióm (he-man-gi-om/hem-an-) s. n., pl. hemangioáme
hemangioamelor
HEMANGIÓM, hemangioame, s. n. Anomalie vasculară (congenitală) care constă dintr-o aglomerare de vase capilare nou formate și care se prezintă ca o pată roșie-violacee de dimensiuni variate, localizată pe mâini, pe față, pe buze etc. [Pr.: -gi-om] – Din fr. hémangiome.

DOOM

!hemangióm (he-man-gi-om/hem-an-) s. n., pl. hemangioáme
hemangiom
HEMANGIÓM, hemangioame, s. n. Anomalie vasculară (congenitală) care constă dintr-o aglomerare de vase capilare nou formate și care se prezintă ca o pată roșie-violacee de dimensiuni variate, localizată pe mâini, pe față, pe buze etc. [Pr.: -gi-om] – Din fr. hémangiome.

DOOM

!hemangióm (he-man-gi-om/hem-an-) s. n., pl. hemangioáme
hemangiomul
HEMANGIÓM, hemangioame, s. n. Anomalie vasculară (congenitală) care constă dintr-o aglomerare de vase capilare nou formate și care se prezintă ca o pată roșie-violacee de dimensiuni variate, localizată pe mâini, pe față, pe buze etc. [Pr.: -gi-om] – Din fr. hémangiome.

DOOM

!hemangióm (he-man-gi-om/hem-an-) s. n., pl. hemangioáme
hemangiomului
HEMANGIÓM, hemangioame, s. n. Anomalie vasculară (congenitală) care constă dintr-o aglomerare de vase capilare nou formate și care se prezintă ca o pată roșie-violacee de dimensiuni variate, localizată pe mâini, pe față, pe buze etc. [Pr.: -gi-om] – Din fr. hémangiome.

DOOM

!hemangióm (he-man-gi-om/hem-an-) s. n., pl. hemangioáme
hemartroza
HEMARTRÓZĂ, hemartroze, s. f. Acumulare de sânge într-o articulație, cauzată de lovituri, fracturi, boli de sânge, scorbut etc. – Din fr. hémarthrose.

DOOM

!hemartróză (he-mar-/hem-ar-) s. f., g.-d. art. hemartrózei; pl. hemartróze
hemartroze
HEMARTRÓZĂ, hemartroze, s. f. Acumulare de sânge într-o articulație, cauzată de lovituri, fracturi, boli de sânge, scorbut etc. – Din fr. hémarthrose.

DOOM

!hemartróză (he-mar-/hem-ar-) s. f., g.-d. art. hemartrózei; pl. hemartróze
hemartrozei
HEMARTRÓZĂ, hemartroze, s. f. Acumulare de sânge într-o articulație, cauzată de lovituri, fracturi, boli de sânge, scorbut etc. – Din fr. hémarthrose.

DOOM

!hemartróză (he-mar-/hem-ar-) s. f., g.-d. art. hemartrózei; pl. hemartróze
hemartrozele
HEMARTRÓZĂ, hemartroze, s. f. Acumulare de sânge într-o articulație, cauzată de lovituri, fracturi, boli de sânge, scorbut etc. – Din fr. hémarthrose.

DOOM

!hemartróză (he-mar-/hem-ar-) s. f., g.-d. art. hemartrózei; pl. hemartróze
hemartrozelor
HEMARTRÓZĂ, hemartroze, s. f. Acumulare de sânge într-o articulație, cauzată de lovituri, fracturi, boli de sânge, scorbut etc. – Din fr. hémarthrose.

DOOM

!hemartróză (he-mar-/hem-ar-) s. f., g.-d. art. hemartrózei; pl. hemartróze
hemat
HEMAT- v. hemato-.
hematemeza
HEMATEMÉZĂ, hematemeze, s. f. Hemoragie pe traiectul tubului digestiv, eliminată pe gură, frecventă în ulcer și în cancerul gastric. – Din fr. hematémèse.

DOOM

!hemateméză (-ma-te-/-mat-e-) s. f., g.-d. art. hematemézei; pl. hemateméze
hematemeze
HEMATEMÉZĂ, hematemeze, s. f. Hemoragie pe traiectul tubului digestiv, eliminată pe gură, frecventă în ulcer și în cancerul gastric. – Din fr. hematémèse.

DOOM

!hemateméză (-ma-te-/-mat-e-) s. f., g.-d. art. hematemézei; pl. hemateméze
hematemezei
HEMATEMÉZĂ, hematemeze, s. f. Hemoragie pe traiectul tubului digestiv, eliminată pe gură, frecventă în ulcer și în cancerul gastric. – Din fr. hematémèse.

DOOM

!hemateméză (-ma-te-/-mat-e-) s. f., g.-d. art. hematemézei; pl. hemateméze
hematemezele
HEMATEMÉZĂ, hematemeze, s. f. Hemoragie pe traiectul tubului digestiv, eliminată pe gură, frecventă în ulcer și în cancerul gastric. – Din fr. hematémèse.

DOOM

!hemateméză (-ma-te-/-mat-e-) s. f., g.-d. art. hematemézei; pl. hemateméze
hematemezelor
HEMATEMÉZĂ, hematemeze, s. f. Hemoragie pe traiectul tubului digestiv, eliminată pe gură, frecventă în ulcer și în cancerul gastric. – Din fr. hematémèse.

DOOM

!hemateméză (-ma-te-/-mat-e-) s. f., g.-d. art. hematemézei; pl. hemateméze
hemathidroză
HEMATHIDRÓZĂ s.f. (Med.) Eliminare de sudoare cu sânge. [< fr. hémathidrose, cf. gr. haima – sânge, hidros – sudoare].
hematia
HEMATÍE, hematii, s. f. Celulă sangvină de culoare roșie, datorită hemoglobinei pe care o conține; globulă roșie, eritrocit. – Din fr. hématie.

DOOM

hematíe s. f., art. hematía, g.-d. art. hematíei; pl. hematíi, art. hematíile
hematic
HEMÁTIC, -Ă, hematici, -e, adj. (În sintagma) Organ hematic = organ care produce globule roșii. – Din fr. hématique.

DOOM

hemátic adj. m., pl. hemátici; f. hemátică, pl. hemátice
hematica
HEMÁTIC, -Ă, hematici, -e, adj. (În sintagma) Organ hematic = organ care produce globule roșii. – Din fr. hématique.

DOOM

hemátic adj. m., pl. hemátici; f. hemátică, pl. hemátice
hematice
HEMÁTIC, -Ă, hematici, -e, adj. (În sintagma) Organ hematic = organ care produce globule roșii. – Din fr. hématique.

DOOM

hemátic adj. m., pl. hemátici; f. hemátică, pl. hemátice
hematicei
HEMÁTIC, -Ă, hematici, -e, adj. (În sintagma) Organ hematic = organ care produce globule roșii. – Din fr. hématique.

DOOM

hemátic adj. m., pl. hemátici; f. hemátică, pl. hemátice
hematicele
HEMÁTIC, -Ă, hematici, -e, adj. (În sintagma) Organ hematic = organ care produce globule roșii. – Din fr. hématique.

DOOM

hemátic adj. m., pl. hemátici; f. hemátică, pl. hemátice
hematicelor
HEMÁTIC, -Ă, hematici, -e, adj. (În sintagma) Organ hematic = organ care produce globule roșii. – Din fr. hématique.

DOOM

hemátic adj. m., pl. hemátici; f. hemátică, pl. hemátice
hematici
HEMÁTIC, -Ă, hematici, -e, adj. (În sintagma) Organ hematic = organ care produce globule roșii. – Din fr. hématique.

DOOM

hemátic adj. m., pl. hemátici; f. hemátică, pl. hemátice
hematicii
HEMÁTIC, -Ă, hematici, -e, adj. (În sintagma) Organ hematic = organ care produce globule roșii. – Din fr. hématique.

DOOM

hemátic adj. m., pl. hemátici; f. hemátică, pl. hemátice
hematicilor
HEMÁTIC, -Ă, hematici, -e, adj. (În sintagma) Organ hematic = organ care produce globule roșii. – Din fr. hématique.

DOOM

hemátic adj. m., pl. hemátici; f. hemátică, pl. hemátice
hematicul
HEMÁTIC, -Ă, hematici, -e, adj. (În sintagma) Organ hematic = organ care produce globule roșii. – Din fr. hématique.

DOOM

hemátic adj. m., pl. hemátici; f. hemátică, pl. hemátice
hematicului
HEMÁTIC, -Ă, hematici, -e, adj. (În sintagma) Organ hematic = organ care produce globule roșii. – Din fr. hématique.

DOOM

hemátic adj. m., pl. hemátici; f. hemátică, pl. hemátice
hematie
HEMATÍE, hematii, s. f. Celulă sangvină de culoare roșie, datorită hemoglobinei pe care o conține; globulă roșie, eritrocit. – Din fr. hématie.

DOOM

hematíe s. f., art. hematía, g.-d. art. hematíei; pl. hematíi, art. hematíile
hematiei
HEMATÍE, hematii, s. f. Celulă sangvină de culoare roșie, datorită hemoglobinei pe care o conține; globulă roșie, eritrocit. – Din fr. hématie.

DOOM

hematíe s. f., art. hematía, g.-d. art. hematíei; pl. hematíi, art. hematíile
hematii
HEMATÍE, hematii, s. f. Celulă sangvină de culoare roșie, datorită hemoglobinei pe care o conține; globulă roșie, eritrocit. – Din fr. hématie.

DOOM

hematíe s. f., art. hematía, g.-d. art. hematíei; pl. hematíi, art. hematíile
hematiile
HEMATÍE, hematii, s. f. Celulă sangvină de culoare roșie, datorită hemoglobinei pe care o conține; globulă roșie, eritrocit. – Din fr. hématie.

DOOM

hematíe s. f., art. hematía, g.-d. art. hematíei; pl. hematíi, art. hematíile
hematiilor
HEMATÍE, hematii, s. f. Celulă sangvină de culoare roșie, datorită hemoglobinei pe care o conține; globulă roșie, eritrocit. – Din fr. hématie.

DOOM

hematíe s. f., art. hematía, g.-d. art. hematíei; pl. hematíi, art. hematíile
hematimetre
HEMATIMÉTRU, hematimetre, s. n. Aparat folosit pentru numărarea globulelor (roșii) din sânge. – Din fr. hématimètre.

DOOM

hematimétru (-me-tru) s. n., art. hematimétrul; pl. hematimétre
hematimetrele
HEMATIMÉTRU, hematimetre, s. n. Aparat folosit pentru numărarea globulelor (roșii) din sânge. – Din fr. hématimètre.

DOOM

hematimétru (-me-tru) s. n., art. hematimétrul; pl. hematimétre
hematimetrelor
HEMATIMÉTRU, hematimetre, s. n. Aparat folosit pentru numărarea globulelor (roșii) din sânge. – Din fr. hématimètre.

DOOM

hematimétru (-me-tru) s. n., art. hematimétrul; pl. hematimétre
hematimetria
HEMATIMETRÍE, hematimetrii, s. f. (Med.) Numărătoare a hematiilor. – Din fr. hématimétrie.
hematimetrie
HEMATIMETRÍE, hematimetrii, s. f. (Med.) Numărătoare a hematiilor. – Din fr. hématimétrie.
hematimetriei
HEMATIMETRÍE, hematimetrii, s. f. (Med.) Numărătoare a hematiilor. – Din fr. hématimétrie.
hematimetrii
HEMATIMETRÍE, hematimetrii, s. f. (Med.) Numărătoare a hematiilor. – Din fr. hématimétrie.
hematimetriile
HEMATIMETRÍE, hematimetrii, s. f. (Med.) Numărătoare a hematiilor. – Din fr. hématimétrie.
hematimetriilor
HEMATIMETRÍE, hematimetrii, s. f. (Med.) Numărătoare a hematiilor. – Din fr. hématimétrie.
hematimetru
HEMATIMÉTRU, hematimetre, s. n. Aparat folosit pentru numărarea globulelor (roșii) din sânge. – Din fr. hématimètre.

DOOM

hematimétru (-me-tru) s. n., art. hematimétrul; pl. hematimétre
hematimetrul
HEMATIMÉTRU, hematimetre, s. n. Aparat folosit pentru numărarea globulelor (roșii) din sânge. – Din fr. hématimètre.

DOOM

hematimétru (-me-tru) s. n., art. hematimétrul; pl. hematimétre
hematimetrului
HEMATIMÉTRU, hematimetre, s. n. Aparat folosit pentru numărarea globulelor (roșii) din sânge. – Din fr. hématimètre.

DOOM

hematimétru (-me-tru) s. n., art. hematimétrul; pl. hematimétre
hematina
HEMATÍNĂ, hematine, s. f. Pigment care provine din sânge și conține fier. – Din fr. hématine.

DOOM

!hematínă s. f., g.-d. art. hematínei; pl. hematíne
hematine
HEMATÍNĂ, hematine, s. f. Pigment care provine din sânge și conține fier. – Din fr. hématine.

DOOM

!hematínă s. f., g.-d. art. hematínei; pl. hematíne
hematinei
HEMATÍNĂ, hematine, s. f. Pigment care provine din sânge și conține fier. – Din fr. hématine.

DOOM

!hematínă s. f., g.-d. art. hematínei; pl. hematíne
hematinele
HEMATÍNĂ, hematine, s. f. Pigment care provine din sânge și conține fier. – Din fr. hématine.

DOOM

!hematínă s. f., g.-d. art. hematínei; pl. hematíne
hematinelor
HEMATÍNĂ, hematine, s. f. Pigment care provine din sânge și conține fier. – Din fr. hématine.

DOOM

!hematínă s. f., g.-d. art. hematínei; pl. hematíne
hematit
HEMATÍT s. n. Oxid natural de fier foarte dur, de culoare roșie sau brună, cu luciu semimetalic. – Din fr. hématite.

DOOM

hematít s. n.
hematitul
HEMATÍT s. n. Oxid natural de fier foarte dur, de culoare roșie sau brună, cu luciu semimetalic. – Din fr. hématite.

DOOM

hematít s. n.
hematitului
HEMATÍT s. n. Oxid natural de fier foarte dur, de culoare roșie sau brună, cu luciu semimetalic. – Din fr. hématite.

DOOM

hematít s. n.
hemato
HEMATO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(de) sânge”, „al sângelui”; „sanguin”. [Var. hemat-. / < fr. hémato-, cf. gr. haima, haimatos – sânge].
hematoame
HEMATÓM, hematoame, s. n. Tumoare care conține o aglomerare de sânge închistat, provocată de ruperea spontană sau traumatică a vaselor sangvine. – Din fr. hématome.

DOOM

hematóm s. n., pl. hematoáme
hematoamele
HEMATÓM, hematoame, s. n. Tumoare care conține o aglomerare de sânge închistat, provocată de ruperea spontană sau traumatică a vaselor sangvine. – Din fr. hématome.

DOOM

hematóm s. n., pl. hematoáme
hematoamelor
HEMATÓM, hematoame, s. n. Tumoare care conține o aglomerare de sânge închistat, provocată de ruperea spontană sau traumatică a vaselor sangvine. – Din fr. hématome.

DOOM

hematóm s. n., pl. hematoáme
hematoblast
HEMATOBLÁST s.n. (Biol.) Unul din elementele celulare ale sângelui. [< fr. hématoblaste, cf. gr. haima – sânge, blastos – germen].
hematocel
HEMATOCÉL, hematocele, s. n. Tumoare formată printr-o revărsare de sânge într-un țesut celular. – Din fr. hématocèle.

DOOM

hematocél s. n., pl. hematocéle
hematocele
HEMATOCÉL, hematocele, s. n. Tumoare formată printr-o revărsare de sânge într-un țesut celular. – Din fr. hématocèle.

DOOM

hematocél s. n., pl. hematocéle
hematocelele
HEMATOCÉL, hematocele, s. n. Tumoare formată printr-o revărsare de sânge într-un țesut celular. – Din fr. hématocèle.

DOOM

hematocél s. n., pl. hematocéle
hematocelelor
HEMATOCÉL, hematocele, s. n. Tumoare formată printr-o revărsare de sânge într-un țesut celular. – Din fr. hématocèle.

DOOM

hematocél s. n., pl. hematocéle
hematocelul
HEMATOCÉL, hematocele, s. n. Tumoare formată printr-o revărsare de sânge într-un țesut celular. – Din fr. hématocèle.

DOOM

hematocél s. n., pl. hematocéle
hematocelului
HEMATOCÉL, hematocele, s. n. Tumoare formată printr-o revărsare de sânge într-un țesut celular. – Din fr. hématocèle.

DOOM

hematocél s. n., pl. hematocéle
hematocheratoza
HEMATOCHERATÓZĂ, hematocheratoze, s. f. Dezvoltare excesivă a stratului cornos din epidermă. – Din fr. hématokératose.

DOOM

hematocheratóză s. f., g.-d. art. hematocheratózei; pl. hematocheratóze
hematocheratoze
HEMATOCHERATÓZĂ, hematocheratoze, s. f. Dezvoltare excesivă a stratului cornos din epidermă. – Din fr. hématokératose.

DOOM

hematocheratóză s. f., g.-d. art. hematocheratózei; pl. hematocheratóze
hematocheratozei
HEMATOCHERATÓZĂ, hematocheratoze, s. f. Dezvoltare excesivă a stratului cornos din epidermă. – Din fr. hématokératose.

DOOM

hematocheratóză s. f., g.-d. art. hematocheratózei; pl. hematocheratóze
hematocheratozele
HEMATOCHERATÓZĂ, hematocheratoze, s. f. Dezvoltare excesivă a stratului cornos din epidermă. – Din fr. hématokératose.

DOOM

hematocheratóză s. f., g.-d. art. hematocheratózei; pl. hematocheratóze
hematocheratozelor
HEMATOCHERATÓZĂ, hematocheratoze, s. f. Dezvoltare excesivă a stratului cornos din epidermă. – Din fr. hématokératose.

DOOM

hematocheratóză s. f., g.-d. art. hematocheratózei; pl. hematocheratóze
hematocolpos
HEMATOCÓLPOS s.n. (Med.) Colectare de sânge menstrual în vagin. [< fr. hématocolpos, cf. gr. haima – sânge, kolpos – vagin].
hematocrit
HEMATOCRÍT, hematocrite, s. n. 1. Aparat care permite separarea prin centrifugare a elementelor celulare din plasmă, pentru stabilirea gradului de diluție sau de concentrare a sângelui; hematoglobinometru. 2. Volumul procentual de hematii dintr-o probă de sânge. – Din fr. hématocrite.

DOOM

hematocrít (-to-crit) s. n., pl. hematocríte
hematocrite
HEMATOCRÍT, hematocrite, s. n. 1. Aparat care permite separarea prin centrifugare a elementelor celulare din plasmă, pentru stabilirea gradului de diluție sau de concentrare a sângelui; hematoglobinometru. 2. Volumul procentual de hematii dintr-o probă de sânge. – Din fr. hématocrite.

DOOM

hematocrít (-to-crit) s. n., pl. hematocríte
hematocritele
HEMATOCRÍT, hematocrite, s. n. 1. Aparat care permite separarea prin centrifugare a elementelor celulare din plasmă, pentru stabilirea gradului de diluție sau de concentrare a sângelui; hematoglobinometru. 2. Volumul procentual de hematii dintr-o probă de sânge. – Din fr. hématocrite.

DOOM

hematocrít (-to-crit) s. n., pl. hematocríte
hematocritelor
HEMATOCRÍT, hematocrite, s. n. 1. Aparat care permite separarea prin centrifugare a elementelor celulare din plasmă, pentru stabilirea gradului de diluție sau de concentrare a sângelui; hematoglobinometru. 2. Volumul procentual de hematii dintr-o probă de sânge. – Din fr. hématocrite.

DOOM

hematocrít (-to-crit) s. n., pl. hematocríte
hematocritul
HEMATOCRÍT, hematocrite, s. n. 1. Aparat care permite separarea prin centrifugare a elementelor celulare din plasmă, pentru stabilirea gradului de diluție sau de concentrare a sângelui; hematoglobinometru. 2. Volumul procentual de hematii dintr-o probă de sânge. – Din fr. hématocrite.

DOOM

hematocrít (-to-crit) s. n., pl. hematocríte
hematocritului
HEMATOCRÍT, hematocrite, s. n. 1. Aparat care permite separarea prin centrifugare a elementelor celulare din plasmă, pentru stabilirea gradului de diluție sau de concentrare a sângelui; hematoglobinometru. 2. Volumul procentual de hematii dintr-o probă de sânge. – Din fr. hématocrite.

DOOM

hematocrít (-to-crit) s. n., pl. hematocríte
hematocrom
HEMATOCRÓM s. n. (Biol.) Pigment roșu, portocaliu al unor alge. – Din engl. h(a)ematochrome.
hematocromi
HEMATOCRÓM s. n. (Biol.) Pigment roșu, portocaliu al unor alge. – Din engl. h(a)ematochrome.
hematocromii
HEMATOCRÓM s. n. (Biol.) Pigment roșu, portocaliu al unor alge. – Din engl. h(a)ematochrome.
hematocromilor
HEMATOCRÓM s. n. (Biol.) Pigment roșu, portocaliu al unor alge. – Din engl. h(a)ematochrome.
hematocromul
HEMATOCRÓM s. n. (Biol.) Pigment roșu, portocaliu al unor alge. – Din engl. h(a)ematochrome.
hematocromului
HEMATOCRÓM s. n. (Biol.) Pigment roșu, portocaliu al unor alge. – Din engl. h(a)ematochrome.
hematodermia
HEMATODERMÍE, hematodermii, s. f. (Med.) Nume generic al afecțiunilor sistemului hematopoietic însoțite de leziuni cutanate. – Din engl. hematodermie.
hematodermie
HEMATODERMÍE, hematodermii, s. f. (Med.) Nume generic al afecțiunilor sistemului hematopoietic însoțite de leziuni cutanate. – Din engl. hematodermie.
hematodermiei
HEMATODERMÍE, hematodermii, s. f. (Med.) Nume generic al afecțiunilor sistemului hematopoietic însoțite de leziuni cutanate. – Din engl. hematodermie.
hematodermii
HEMATODERMÍE, hematodermii, s. f. (Med.) Nume generic al afecțiunilor sistemului hematopoietic însoțite de leziuni cutanate. – Din engl. hematodermie.
hematodermiile
HEMATODERMÍE, hematodermii, s. f. (Med.) Nume generic al afecțiunilor sistemului hematopoietic însoțite de leziuni cutanate. – Din engl. hematodermie.
hematodermiilor
HEMATODERMÍE, hematodermii, s. f. (Med.) Nume generic al afecțiunilor sistemului hematopoietic însoțite de leziuni cutanate. – Din engl. hematodermie.
hematofag
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofag
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofaga
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofaga
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofage
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofage
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofagei
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofagei
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofagele
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofagele
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofagelor
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofagelor
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofagi
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofagi
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofagia
HEMATOFAGÍE, hematofagii, s. f. 1. (Med.) Fagocitoză a hematiilor. 2. Faptul de a se hrăni cu sânge. – Din fr. hématophagie.
hematofagie
HEMATOFAGÍE, hematofagii, s. f. 1. (Med.) Fagocitoză a hematiilor. 2. Faptul de a se hrăni cu sânge. – Din fr. hématophagie.
hematofagiei
HEMATOFAGÍE, hematofagii, s. f. 1. (Med.) Fagocitoză a hematiilor. 2. Faptul de a se hrăni cu sânge. – Din fr. hématophagie.
hematofagii
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofagii
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofagii
HEMATOFAGÍE, hematofagii, s. f. 1. (Med.) Fagocitoză a hematiilor. 2. Faptul de a se hrăni cu sânge. – Din fr. hématophagie.
hematofagiile
HEMATOFAGÍE, hematofagii, s. f. 1. (Med.) Fagocitoză a hematiilor. 2. Faptul de a se hrăni cu sânge. – Din fr. hématophagie.
hematofagiilor
HEMATOFAGÍE, hematofagii, s. f. 1. (Med.) Fagocitoză a hematiilor. 2. Faptul de a se hrăni cu sânge. – Din fr. hématophagie.
hematofagilor
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofagilor
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofagul
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofagul
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofagului
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofagului
HEMATOFÁG, -Ă, hematofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. – Din fr. hématophage.

DOOM

hematofág adj. m., s. m., pl. hematofági; adj. f., s. f. hematofágă, pl. hematofáge
hematofobia
HEMATOFOBÍE, hematofobii, s. f. Stare patologică care constă într-o teamă morbidă de sânge. – Din fr. hématophobie.

DOOM

hematofobíe s. f., g.-d. art. hematofobíei; pl. hematofobíi, art. hematofobíile
hematofobie
HEMATOFOBÍE, hematofobii, s. f. Stare patologică care constă într-o teamă morbidă de sânge. – Din fr. hématophobie.

DOOM

hematofobíe s. f., g.-d. art. hematofobíei; pl. hematofobíi, art. hematofobíile
hematofobiei
HEMATOFOBÍE, hematofobii, s. f. Stare patologică care constă într-o teamă morbidă de sânge. – Din fr. hématophobie.

DOOM

hematofobíe s. f., g.-d. art. hematofobíei; pl. hematofobíi, art. hematofobíile
hematofobii
HEMATOFOBÍE, hematofobii, s. f. Stare patologică care constă într-o teamă morbidă de sânge. – Din fr. hématophobie.

DOOM

hematofobíe s. f., g.-d. art. hematofobíei; pl. hematofobíi, art. hematofobíile
hematofobiile
HEMATOFOBÍE, hematofobii, s. f. Stare patologică care constă într-o teamă morbidă de sânge. – Din fr. hématophobie.

DOOM

hematofobíe s. f., g.-d. art. hematofobíei; pl. hematofobíi, art. hematofobíile
hematofobiilor
HEMATOFOBÍE, hematofobii, s. f. Stare patologică care constă într-o teamă morbidă de sânge. – Din fr. hématophobie.

DOOM

hematofobíe s. f., g.-d. art. hematofobíei; pl. hematofobíi, art. hematofobíile
hematogen
HEMATOGÉN, -Ă, hematogeni, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre unele medicamente) Care produce sânge, care face să crească numărul globulelor roșii din sânge. 2. S. n. Produs alimentar concentrat, obținut prin amestecarea sângelui cu lapte și cu diferite substanțe aromatizate și folosit ca tonic puternic în anemii pernicioase, slăbiciune anormală etc. – Din fr. hématogène.

DOOM

hematogén2 s. n., pl. hematogéne
hematogena
HEMATOGÉN, -Ă, hematogeni, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre unele medicamente) Care produce sânge, care face să crească numărul globulelor roșii din sânge. 2. S. n. Produs alimentar concentrat, obținut prin amestecarea sângelui cu lapte și cu diferite substanțe aromatizate și folosit ca tonic puternic în anemii pernicioase, slăbiciune anormală etc. – Din fr. hématogène.

DOOM

hematogén2 s. n., pl. hematogéne
hematogene
HEMATOGÉN, -Ă, hematogeni, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre unele medicamente) Care produce sânge, care face să crească numărul globulelor roșii din sânge. 2. S. n. Produs alimentar concentrat, obținut prin amestecarea sângelui cu lapte și cu diferite substanțe aromatizate și folosit ca tonic puternic în anemii pernicioase, slăbiciune anormală etc. – Din fr. hématogène.

DOOM

hematogén2 s. n., pl. hematogéne
hematogenei
HEMATOGÉN, -Ă, hematogeni, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre unele medicamente) Care produce sânge, care face să crească numărul globulelor roșii din sânge. 2. S. n. Produs alimentar concentrat, obținut prin amestecarea sângelui cu lapte și cu diferite substanțe aromatizate și folosit ca tonic puternic în anemii pernicioase, slăbiciune anormală etc. – Din fr. hématogène.

DOOM

hematogén2 s. n., pl. hematogéne
hematogenele
HEMATOGÉN, -Ă, hematogeni, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre unele medicamente) Care produce sânge, care face să crească numărul globulelor roșii din sânge. 2. S. n. Produs alimentar concentrat, obținut prin amestecarea sângelui cu lapte și cu diferite substanțe aromatizate și folosit ca tonic puternic în anemii pernicioase, slăbiciune anormală etc. – Din fr. hématogène.

DOOM

hematogén2 s. n., pl. hematogéne
hematogenelor
HEMATOGÉN, -Ă, hematogeni, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre unele medicamente) Care produce sânge, care face să crească numărul globulelor roșii din sânge. 2. S. n. Produs alimentar concentrat, obținut prin amestecarea sângelui cu lapte și cu diferite substanțe aromatizate și folosit ca tonic puternic în anemii pernicioase, slăbiciune anormală etc. – Din fr. hématogène.

DOOM

hematogén2 s. n., pl. hematogéne
hematogeni
HEMATOGÉN, -Ă, hematogeni, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre unele medicamente) Care produce sânge, care face să crească numărul globulelor roșii din sânge. 2. S. n. Produs alimentar concentrat, obținut prin amestecarea sângelui cu lapte și cu diferite substanțe aromatizate și folosit ca tonic puternic în anemii pernicioase, slăbiciune anormală etc. – Din fr. hématogène.

DOOM

hematogén2 s. n., pl. hematogéne
hematogenii
HEMATOGÉN, -Ă, hematogeni, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre unele medicamente) Care produce sânge, care face să crească numărul globulelor roșii din sânge. 2. S. n. Produs alimentar concentrat, obținut prin amestecarea sângelui cu lapte și cu diferite substanțe aromatizate și folosit ca tonic puternic în anemii pernicioase, slăbiciune anormală etc. – Din fr. hématogène.

DOOM

hematogén2 s. n., pl. hematogéne
hematogenilor
HEMATOGÉN, -Ă, hematogeni, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre unele medicamente) Care produce sânge, care face să crească numărul globulelor roșii din sânge. 2. S. n. Produs alimentar concentrat, obținut prin amestecarea sângelui cu lapte și cu diferite substanțe aromatizate și folosit ca tonic puternic în anemii pernicioase, slăbiciune anormală etc. – Din fr. hématogène.

DOOM

hematogén2 s. n., pl. hematogéne
hematogenul
HEMATOGÉN, -Ă, hematogeni, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre unele medicamente) Care produce sânge, care face să crească numărul globulelor roșii din sânge. 2. S. n. Produs alimentar concentrat, obținut prin amestecarea sângelui cu lapte și cu diferite substanțe aromatizate și folosit ca tonic puternic în anemii pernicioase, slăbiciune anormală etc. – Din fr. hématogène.

DOOM

hematogén2 s. n., pl. hematogéne
hematogenului
HEMATOGÉN, -Ă, hematogeni, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre unele medicamente) Care produce sânge, care face să crească numărul globulelor roșii din sânge. 2. S. n. Produs alimentar concentrat, obținut prin amestecarea sângelui cu lapte și cu diferite substanțe aromatizate și folosit ca tonic puternic în anemii pernicioase, slăbiciune anormală etc. – Din fr. hématogène.

DOOM

hematogén2 s. n., pl. hematogéne
hematoglobinometre
HEMATOGLOBINOMÉTRU, hematoglobinometre, s. n. Hematocrit. – Din fr. hématoglobinomètre.

DOOM

hematoglobinométru (-to-glo-, -me-tru) s. n., art. hematoglobinométrul; pl. hematoglobinométre
hematoglobinometrele
HEMATOGLOBINOMÉTRU, hematoglobinometre, s. n. Hematocrit. – Din fr. hématoglobinomètre.

DOOM

hematoglobinométru (-to-glo-, -me-tru) s. n., art. hematoglobinométrul; pl. hematoglobinométre
hematoglobinometrelor
HEMATOGLOBINOMÉTRU, hematoglobinometre, s. n. Hematocrit. – Din fr. hématoglobinomètre.

DOOM

hematoglobinométru (-to-glo-, -me-tru) s. n., art. hematoglobinométrul; pl. hematoglobinométre
hematoglobinometru
HEMATOGLOBINOMÉTRU, hematoglobinometre, s. n. Hematocrit. – Din fr. hématoglobinomètre.

DOOM

hematoglobinométru (-to-glo-, -me-tru) s. n., art. hematoglobinométrul; pl. hematoglobinométre
hematoglobinometrul
HEMATOGLOBINOMÉTRU, hematoglobinometre, s. n. Hematocrit. – Din fr. hématoglobinomètre.

DOOM

hematoglobinométru (-to-glo-, -me-tru) s. n., art. hematoglobinométrul; pl. hematoglobinométre
hematoglobinometrului
HEMATOGLOBINOMÉTRU, hematoglobinometre, s. n. Hematocrit. – Din fr. hématoglobinomètre.

DOOM

hematoglobinométru (-to-glo-, -me-tru) s. n., art. hematoglobinométrul; pl. hematoglobinométre
hematolog
HEMATOLÓG, -Ă, hematologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hematologie. – Din fr. hématologue.

DOOM

hematológă (rar) s. f., g.-d. art. hematológei; pl. hematológe
hematologa
HEMATOLÓG, -Ă, hematologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hematologie. – Din fr. hématologue.

DOOM

hematológă (rar) s. f., g.-d. art. hematológei; pl. hematológe
hematologe
HEMATOLÓG, -Ă, hematologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hematologie. – Din fr. hématologue.

DOOM

hematológă (rar) s. f., g.-d. art. hematológei; pl. hematológe
hematologei
HEMATOLÓG, -Ă, hematologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hematologie. – Din fr. hématologue.

DOOM

hematológă (rar) s. f., g.-d. art. hematológei; pl. hematológe
hematologele
HEMATOLÓG, -Ă, hematologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hematologie. – Din fr. hématologue.

DOOM

hematológă (rar) s. f., g.-d. art. hematológei; pl. hematológe
hematologelor
HEMATOLÓG, -Ă, hematologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hematologie. – Din fr. hématologue.

DOOM

hematológă (rar) s. f., g.-d. art. hematológei; pl. hematológe
hematologi
HEMATOLÓG, -Ă, hematologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hematologie. – Din fr. hématologue.

DOOM

hematológă (rar) s. f., g.-d. art. hematológei; pl. hematológe
hematologia
HEMATOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei și a medicinii care se ocupă cu studiul morfologiei, fiziologiei și patologiei sângelui și al organelor hematopoietice. – Din fr. hématologie.

DOOM

hematologíe s. f., art. hematología, g.-d. hematologíi, art. hematologíei
hematologic
HEMATOLÓGIC, -Ă, hematologici, -ce, adj. Referitor la hematologie, care aparține hematologiei. – Din fr. hématologique.

DOOM

hematológic adj. m., pl. hematológici; f. hematológică, pl. hematológice
hematologica
HEMATOLÓGIC, -Ă, hematologici, -ce, adj. Referitor la hematologie, care aparține hematologiei. – Din fr. hématologique.

DOOM

hematológic adj. m., pl. hematológici; f. hematológică, pl. hematológice
hematologice
HEMATOLÓGIC, -Ă, hematologici, -ce, adj. Referitor la hematologie, care aparține hematologiei. – Din fr. hématologique.

DOOM

hematológic adj. m., pl. hematológici; f. hematológică, pl. hematológice
hematologicei
HEMATOLÓGIC, -Ă, hematologici, -ce, adj. Referitor la hematologie, care aparține hematologiei. – Din fr. hématologique.

DOOM

hematológic adj. m., pl. hematológici; f. hematológică, pl. hematológice
hematologicele
HEMATOLÓGIC, -Ă, hematologici, -ce, adj. Referitor la hematologie, care aparține hematologiei. – Din fr. hématologique.

DOOM

hematológic adj. m., pl. hematológici; f. hematológică, pl. hematológice
hematologicelor
HEMATOLÓGIC, -Ă, hematologici, -ce, adj. Referitor la hematologie, care aparține hematologiei. – Din fr. hématologique.

DOOM

hematológic adj. m., pl. hematológici; f. hematológică, pl. hematológice
hematologici
HEMATOLÓGIC, -Ă, hematologici, -ce, adj. Referitor la hematologie, care aparține hematologiei. – Din fr. hématologique.

DOOM

hematológic adj. m., pl. hematológici; f. hematológică, pl. hematológice
hematologicii
HEMATOLÓGIC, -Ă, hematologici, -ce, adj. Referitor la hematologie, care aparține hematologiei. – Din fr. hématologique.

DOOM

hematológic adj. m., pl. hematológici; f. hematológică, pl. hematológice
hematologicilor
HEMATOLÓGIC, -Ă, hematologici, -ce, adj. Referitor la hematologie, care aparține hematologiei. – Din fr. hématologique.

DOOM

hematológic adj. m., pl. hematológici; f. hematológică, pl. hematológice
hematologicul
HEMATOLÓGIC, -Ă, hematologici, -ce, adj. Referitor la hematologie, care aparține hematologiei. – Din fr. hématologique.

DOOM

hematológic adj. m., pl. hematológici; f. hematológică, pl. hematológice
hematologicului
HEMATOLÓGIC, -Ă, hematologici, -ce, adj. Referitor la hematologie, care aparține hematologiei. – Din fr. hématologique.

DOOM

hematológic adj. m., pl. hematológici; f. hematológică, pl. hematológice
hematologie
HEMATOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei și a medicinii care se ocupă cu studiul morfologiei, fiziologiei și patologiei sângelui și al organelor hematopoietice. – Din fr. hématologie.

DOOM

hematologíe s. f., art. hematología, g.-d. hematologíi, art. hematologíei
hematologiei
HEMATOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei și a medicinii care se ocupă cu studiul morfologiei, fiziologiei și patologiei sângelui și al organelor hematopoietice. – Din fr. hématologie.

DOOM

hematologíe s. f., art. hematología, g.-d. hematologíi, art. hematologíei
hematologii
HEMATOLÓG, -Ă, hematologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hematologie. – Din fr. hématologue.

DOOM

hematológă (rar) s. f., g.-d. art. hematológei; pl. hematológe
hematologii
HEMATOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei și a medicinii care se ocupă cu studiul morfologiei, fiziologiei și patologiei sângelui și al organelor hematopoietice. – Din fr. hématologie.

DOOM

hematologíe s. f., art. hematología, g.-d. hematologíi, art. hematologíei
hematologilor
HEMATOLÓG, -Ă, hematologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hematologie. – Din fr. hématologue.

DOOM

hematológă (rar) s. f., g.-d. art. hematológei; pl. hematológe
hematologul
HEMATOLÓG, -Ă, hematologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hematologie. – Din fr. hématologue.

DOOM

hematológă (rar) s. f., g.-d. art. hematológei; pl. hematológe
hematologului
HEMATOLÓG, -Ă, hematologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hematologie. – Din fr. hématologue.

DOOM

hematológă (rar) s. f., g.-d. art. hematológei; pl. hematológe
hematom
HEMATÓM, hematoame, s. n. Tumoare care conține o aglomerare de sânge închistat, provocată de ruperea spontană sau traumatică a vaselor sangvine. – Din fr. hématome.

DOOM

hematóm s. n., pl. hematoáme
hematometre
HEMATOMÉTRU s.n. (Med.) Retenție a sângelui menstrual în cavitatea uterină. [< fr. hématomètre, cf. gr. haima – sânge, metra – uter].
hematometrele
HEMATOMÉTRU s.n. (Med.) Retenție a sângelui menstrual în cavitatea uterină. [< fr. hématomètre, cf. gr. haima – sânge, metra – uter].
hematometrelor
HEMATOMÉTRU s.n. (Med.) Retenție a sângelui menstrual în cavitatea uterină. [< fr. hématomètre, cf. gr. haima – sânge, metra – uter].
hematometria
HEMATOMETRÍE, hematometrii, s. f. Examinare a sângelui în vederea determinării tipurilor și proporției diferitelor elemente constitutive, precum și a cantității de hemoglobină. – Din fr. hématométrie.
hematometrie
HEMATOMETRÍE, hematometrii, s. f. Examinare a sângelui în vederea determinării tipurilor și proporției diferitelor elemente constitutive, precum și a cantității de hemoglobină. – Din fr. hématométrie.
hematometriei
HEMATOMETRÍE, hematometrii, s. f. Examinare a sângelui în vederea determinării tipurilor și proporției diferitelor elemente constitutive, precum și a cantității de hemoglobină. – Din fr. hématométrie.
hematometrii
HEMATOMETRÍE, hematometrii, s. f. Examinare a sângelui în vederea determinării tipurilor și proporției diferitelor elemente constitutive, precum și a cantității de hemoglobină. – Din fr. hématométrie.
hematometriile
HEMATOMETRÍE, hematometrii, s. f. Examinare a sângelui în vederea determinării tipurilor și proporției diferitelor elemente constitutive, precum și a cantității de hemoglobină. – Din fr. hématométrie.
hematometriilor
HEMATOMETRÍE, hematometrii, s. f. Examinare a sângelui în vederea determinării tipurilor și proporției diferitelor elemente constitutive, precum și a cantității de hemoglobină. – Din fr. hématométrie.
hematometru
HEMATOMÉTRU s.n. (Med.) Retenție a sângelui menstrual în cavitatea uterină. [< fr. hématomètre, cf. gr. haima – sânge, metra – uter].
hematometrul
HEMATOMÉTRU s.n. (Med.) Retenție a sângelui menstrual în cavitatea uterină. [< fr. hématomètre, cf. gr. haima – sânge, metra – uter].
hematometrului
HEMATOMÉTRU s.n. (Med.) Retenție a sângelui menstrual în cavitatea uterină. [< fr. hématomètre, cf. gr. haima – sânge, metra – uter].
hematomielie
HEMATOMIELÍE s.f. Hemoragie în măduva spinării. [Pron. -mi-e-, gen. -iei. / < fr. hématomyélie, cf. gr. haima – sânge, myelos – măduvă].
hematomul
HEMATÓM, hematoame, s. n. Tumoare care conține o aglomerare de sânge închistat, provocată de ruperea spontană sau traumatică a vaselor sangvine. – Din fr. hématome.

DOOM

hematóm s. n., pl. hematoáme
hematomului
HEMATÓM, hematoame, s. n. Tumoare care conține o aglomerare de sânge închistat, provocată de ruperea spontană sau traumatică a vaselor sangvine. – Din fr. hématome.

DOOM

hematóm s. n., pl. hematoáme
hematopoetic
HEMATOPOIÉTIC, -Ă, hematopoietici, -ce, adj. Care se referă la hematopoieză. – Din fr. hématopoiétique.

DOOM

hematopoiétic adj. m., pl. hematopoiétici; f. hematopoiétică, pl. hematopoiétice
hematopoeză
HEMATOPOIÉZĂ s. f. Proces de formare și de maturație a celulelor sangvine. – Din fr. hématopoièse.

DOOM

hematopoiéză s. f., g.-d. art. hematopoiézei
hematopoietic
HEMATOPOIÉTIC, -Ă, hematopoietici, -ce, adj. Care se referă la hematopoieză. – Din fr. hématopoiétique.

DOOM

hematopoiétic adj. m., pl. hematopoiétici; f. hematopoiétică, pl. hematopoiétice
hematopoietica
HEMATOPOIÉTIC, -Ă, hematopoietici, -ce, adj. Care se referă la hematopoieză. – Din fr. hématopoiétique.

DOOM

hematopoiétic adj. m., pl. hematopoiétici; f. hematopoiétică, pl. hematopoiétice
hematopoietice
HEMATOPOIÉTIC, -Ă, hematopoietici, -ce, adj. Care se referă la hematopoieză. – Din fr. hématopoiétique.

DOOM

hematopoiétic adj. m., pl. hematopoiétici; f. hematopoiétică, pl. hematopoiétice
hematopoieticei
HEMATOPOIÉTIC, -Ă, hematopoietici, -ce, adj. Care se referă la hematopoieză. – Din fr. hématopoiétique.

DOOM

hematopoiétic adj. m., pl. hematopoiétici; f. hematopoiétică, pl. hematopoiétice
hematopoieticele
HEMATOPOIÉTIC, -Ă, hematopoietici, -ce, adj. Care se referă la hematopoieză. – Din fr. hématopoiétique.

DOOM

hematopoiétic adj. m., pl. hematopoiétici; f. hematopoiétică, pl. hematopoiétice
hematopoieticelor
HEMATOPOIÉTIC, -Ă, hematopoietici, -ce, adj. Care se referă la hematopoieză. – Din fr. hématopoiétique.

DOOM

hematopoiétic adj. m., pl. hematopoiétici; f. hematopoiétică, pl. hematopoiétice
hematopoietici
HEMATOPOIÉTIC, -Ă, hematopoietici, -ce, adj. Care se referă la hematopoieză. – Din fr. hématopoiétique.

DOOM

hematopoiétic adj. m., pl. hematopoiétici; f. hematopoiétică, pl. hematopoiétice
hematopoieticii
HEMATOPOIÉTIC, -Ă, hematopoietici, -ce, adj. Care se referă la hematopoieză. – Din fr. hématopoiétique.

DOOM

hematopoiétic adj. m., pl. hematopoiétici; f. hematopoiétică, pl. hematopoiétice
hematopoieticilor
HEMATOPOIÉTIC, -Ă, hematopoietici, -ce, adj. Care se referă la hematopoieză. – Din fr. hématopoiétique.

DOOM

hematopoiétic adj. m., pl. hematopoiétici; f. hematopoiétică, pl. hematopoiétice
hematopoieticul
HEMATOPOIÉTIC, -Ă, hematopoietici, -ce, adj. Care se referă la hematopoieză. – Din fr. hématopoiétique.

DOOM

hematopoiétic adj. m., pl. hematopoiétici; f. hematopoiétică, pl. hematopoiétice
hematopoieticului
HEMATOPOIÉTIC, -Ă, hematopoietici, -ce, adj. Care se referă la hematopoieză. – Din fr. hématopoiétique.

DOOM

hematopoiétic adj. m., pl. hematopoiétici; f. hematopoiétică, pl. hematopoiétice
hematopoieză
HEMATOPOIÉZĂ s. f. Proces de formare și de maturație a celulelor sangvine. – Din fr. hématopoièse.

DOOM

hematopoiéză s. f., g.-d. art. hematopoiézei
hematoporfirina
HEMATOPORFIRÍNĂ s. f. Substanță provenită din hem prin eliminarea fierului și care apare ca produs de descompunere a hemoglobinei în sânge și în urină. – Din fr. hematoporphyrine.

DOOM

hematoporfirínă s. f., g.-d. art. hematoporfirínei
hematoporfirine
HEMATOPORFIRÍNĂ s. f. Substanță provenită din hem prin eliminarea fierului și care apare ca produs de descompunere a hemoglobinei în sânge și în urină. – Din fr. hematoporphyrine.

DOOM

hematoporfirínă s. f., g.-d. art. hematoporfirínei
hematoporfirinei
HEMATOPORFIRÍNĂ s. f. Substanță provenită din hem prin eliminarea fierului și care apare ca produs de descompunere a hemoglobinei în sânge și în urină. – Din fr. hematoporphyrine.

DOOM

hematoporfirínă s. f., g.-d. art. hematoporfirínei
hematoporfirinele
HEMATOPORFIRÍNĂ s. f. Substanță provenită din hem prin eliminarea fierului și care apare ca produs de descompunere a hemoglobinei în sânge și în urină. – Din fr. hematoporphyrine.

DOOM

hematoporfirínă s. f., g.-d. art. hematoporfirínei
hematoporfirinelor
HEMATOPORFIRÍNĂ s. f. Substanță provenită din hem prin eliminarea fierului și care apare ca produs de descompunere a hemoglobinei în sânge și în urină. – Din fr. hematoporphyrine.

DOOM

hematoporfirínă s. f., g.-d. art. hematoporfirínei
hematosalpingită
HEMATOSALPINGÍTĂ s.f. (Med.) Hematom al trompei uterine; hematosalpinx. [< fr. hématosalpingite].
hematosalpinx
HEMATOSALPÍNX s.n. (Med.) Hematosalpingită. [< fr. hématosalpinx, cf. gr. haima – sânge, salpinx – trompă].
hematoscoape
HEMATOSCÓP, hematoscoape, s. n. Instrument folosit pentru dozarea hemoglobinei în sânge. – Din fr. hématoscope.

DOOM

!hematoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. hematoscoápe
hematoscoapele
HEMATOSCÓP, hematoscoape, s. n. Instrument folosit pentru dozarea hemoglobinei în sânge. – Din fr. hématoscope.

DOOM

!hematoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. hematoscoápe
hematoscoapelor
HEMATOSCÓP, hematoscoape, s. n. Instrument folosit pentru dozarea hemoglobinei în sânge. – Din fr. hématoscope.

DOOM

!hematoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. hematoscoápe
hematoscop
HEMATOSCÓP, hematoscoape, s. n. Instrument folosit pentru dozarea hemoglobinei în sânge. – Din fr. hématoscope.

DOOM

!hematoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. hematoscoápe
hematoscopia
HEMATOSCOPÍE, hematoscopii, s. f. (Med.) Examinare a sângelui la microscop. – Din fr. hématoscopie.
hematoscopie
HEMATOSCOPÍE, hematoscopii, s. f. (Med.) Examinare a sângelui la microscop. – Din fr. hématoscopie.
hematoscopiei
HEMATOSCOPÍE, hematoscopii, s. f. (Med.) Examinare a sângelui la microscop. – Din fr. hématoscopie.
hematoscopii
HEMATOSCOPÍE, hematoscopii, s. f. (Med.) Examinare a sângelui la microscop. – Din fr. hématoscopie.
hematoscopiile
HEMATOSCOPÍE, hematoscopii, s. f. (Med.) Examinare a sângelui la microscop. – Din fr. hématoscopie.
hematoscopiilor
HEMATOSCOPÍE, hematoscopii, s. f. (Med.) Examinare a sângelui la microscop. – Din fr. hématoscopie.
hematoscopul
HEMATOSCÓP, hematoscoape, s. n. Instrument folosit pentru dozarea hemoglobinei în sânge. – Din fr. hématoscope.

DOOM

!hematoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. hematoscoápe
hematoscopului
HEMATOSCÓP, hematoscoape, s. n. Instrument folosit pentru dozarea hemoglobinei în sânge. – Din fr. hématoscope.

DOOM

!hematoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. hematoscoápe
hematospectroscopia
HEMATOSPECTROSCOPÍE, hematospectroscopii, s. f. (Med.) Examinare a sângelui cu ajutorul spectroscopului. – Din fr. hématospectroscopie.
hematospectroscopie
HEMATOSPECTROSCOPÍE, hematospectroscopii, s. f. (Med.) Examinare a sângelui cu ajutorul spectroscopului. – Din fr. hématospectroscopie.
hematospectroscopiei
HEMATOSPECTROSCOPÍE, hematospectroscopii, s. f. (Med.) Examinare a sângelui cu ajutorul spectroscopului. – Din fr. hématospectroscopie.
hematospectroscopii
HEMATOSPECTROSCOPÍE, hematospectroscopii, s. f. (Med.) Examinare a sângelui cu ajutorul spectroscopului. – Din fr. hématospectroscopie.
hematospectroscopiile
HEMATOSPECTROSCOPÍE, hematospectroscopii, s. f. (Med.) Examinare a sângelui cu ajutorul spectroscopului. – Din fr. hématospectroscopie.
hematospectroscopiilor
HEMATOSPECTROSCOPÍE, hematospectroscopii, s. f. (Med.) Examinare a sângelui cu ajutorul spectroscopului. – Din fr. hématospectroscopie.
hematospermie
HEMATOSPERMÍE, hematospermii, s. f. (Med.) Prezență a sângelui în spermă; hemospermie. – Din fr. hématospermie.
hematoterapia
HEMATOTERAPÍE, hematoterapii, s. f. (Med.) Hemoterapie. – Din fr. hématothérapie.
hematoterapie
HEMATOTERAPÍE, hematoterapii, s. f. (Med.) Hemoterapie. – Din fr. hématothérapie.
hematoterapiei
HEMATOTERAPÍE, hematoterapii, s. f. (Med.) Hemoterapie. – Din fr. hématothérapie.
hematoterapii
HEMATOTERAPÍE, hematoterapii, s. f. (Med.) Hemoterapie. – Din fr. hématothérapie.
hematoterapiile
HEMATOTERAPÍE, hematoterapii, s. f. (Med.) Hemoterapie. – Din fr. hématothérapie.
hematoterapiilor
HEMATOTERAPÍE, hematoterapii, s. f. (Med.) Hemoterapie. – Din fr. hématothérapie.
hematoxilina
HEMATOXILÍNĂ s. f. Substanță incoloră, solubilă în alcalii și insolubilă în apă, alcool și eter. – Din fr. hématoxyline.
hematoxiline
HEMATOXILÍNĂ s. f. Substanță incoloră, solubilă în alcalii și insolubilă în apă, alcool și eter. – Din fr. hématoxyline.
hematoxilinei
HEMATOXILÍNĂ s. f. Substanță incoloră, solubilă în alcalii și insolubilă în apă, alcool și eter. – Din fr. hématoxyline.
hematoza
HEMATÓZĂ, hematoze, s. f. Transformare a sângelui venos în sânge arterial prin eliminarea bioxidului de carbon și prin fixarea oxigenului din aerul inspirat; oxigenare (2). – Din fr. hématose.

DOOM

hematóză s. f., g.-d. art. hematózei; pl. hematóze
hematoze
HEMATÓZĂ, hematoze, s. f. Transformare a sângelui venos în sânge arterial prin eliminarea bioxidului de carbon și prin fixarea oxigenului din aerul inspirat; oxigenare (2). – Din fr. hématose.

DOOM

hematóză s. f., g.-d. art. hematózei; pl. hematóze
hematozei
HEMATÓZĂ, hematoze, s. f. Transformare a sângelui venos în sânge arterial prin eliminarea bioxidului de carbon și prin fixarea oxigenului din aerul inspirat; oxigenare (2). – Din fr. hématose.

DOOM

hematóză s. f., g.-d. art. hematózei; pl. hematóze
hematozele
HEMATÓZĂ, hematoze, s. f. Transformare a sângelui venos în sânge arterial prin eliminarea bioxidului de carbon și prin fixarea oxigenului din aerul inspirat; oxigenare (2). – Din fr. hématose.

DOOM

hematóză s. f., g.-d. art. hematózei; pl. hematóze
hematozelor
HEMATÓZĂ, hematoze, s. f. Transformare a sângelui venos în sânge arterial prin eliminarea bioxidului de carbon și prin fixarea oxigenului din aerul inspirat; oxigenare (2). – Din fr. hématose.

DOOM

hematóză s. f., g.-d. art. hematózei; pl. hematóze
hematozoar
HEMATOZOÁR, hematozoare, s. n. Sporozoar parazit, care trăiește în hematii la om și în tubul digestiv al țânțarului anofel și care este agentul patogen al malariei (Plasmodium malariae). [Pr.: -zo-ar] – Din fr. hématozoaire.

DOOM

hematozoár (-zo-ar) s. n., pl. hematozoáre
hematozoare
HEMATOZOÁR, hematozoare, s. n. Sporozoar parazit, care trăiește în hematii la om și în tubul digestiv al țânțarului anofel și care este agentul patogen al malariei (Plasmodium malariae). [Pr.: -zo-ar] – Din fr. hématozoaire.

DOOM

hematozoár (-zo-ar) s. n., pl. hematozoáre
hematozoarele
HEMATOZOÁR, hematozoare, s. n. Sporozoar parazit, care trăiește în hematii la om și în tubul digestiv al țânțarului anofel și care este agentul patogen al malariei (Plasmodium malariae). [Pr.: -zo-ar] – Din fr. hématozoaire.

DOOM

hematozoár (-zo-ar) s. n., pl. hematozoáre
hematozoarelor
HEMATOZOÁR, hematozoare, s. n. Sporozoar parazit, care trăiește în hematii la om și în tubul digestiv al țânțarului anofel și care este agentul patogen al malariei (Plasmodium malariae). [Pr.: -zo-ar] – Din fr. hématozoaire.

DOOM

hematozoár (-zo-ar) s. n., pl. hematozoáre
hematozoarul
HEMATOZOÁR, hematozoare, s. n. Sporozoar parazit, care trăiește în hematii la om și în tubul digestiv al țânțarului anofel și care este agentul patogen al malariei (Plasmodium malariae). [Pr.: -zo-ar] – Din fr. hématozoaire.

DOOM

hematozoár (-zo-ar) s. n., pl. hematozoáre
hematozoarului
HEMATOZOÁR, hematozoare, s. n. Sporozoar parazit, care trăiește în hematii la om și în tubul digestiv al țânțarului anofel și care este agentul patogen al malariei (Plasmodium malariae). [Pr.: -zo-ar] – Din fr. hématozoaire.

DOOM

hematozoár (-zo-ar) s. n., pl. hematozoáre
hematuria
HEMATURÍE, hematurii, s. f. Prezență a sângelui sau a hematiilor în urină, întâlnită în unele afecțiuni renale, vezicale, uretrale etc. – Din fr. hématurie.

DOOM

!hematuríe (-ma-tu/-mat-u-) s. f., art. hematuría, g.-d. art. hematuríei; pl. hematuríi, art. hematuríile
hematuric
HEMATÚRIC, -Ă, hematurici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de hematurie. – Din fr. hématurique.
hematurica
HEMATÚRIC, -Ă, hematurici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de hematurie. – Din fr. hématurique.
hematurice
HEMATÚRIC, -Ă, hematurici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de hematurie. – Din fr. hématurique.
hematuricei
HEMATÚRIC, -Ă, hematurici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de hematurie. – Din fr. hématurique.
hematuricele
HEMATÚRIC, -Ă, hematurici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de hematurie. – Din fr. hématurique.
hematuricelor
HEMATÚRIC, -Ă, hematurici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de hematurie. – Din fr. hématurique.
hematurici
HEMATÚRIC, -Ă, hematurici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de hematurie. – Din fr. hématurique.
hematuricii
HEMATÚRIC, -Ă, hematurici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de hematurie. – Din fr. hématurique.
hematuricilor
HEMATÚRIC, -Ă, hematurici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de hematurie. – Din fr. hématurique.
hematuricul
HEMATÚRIC, -Ă, hematurici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de hematurie. – Din fr. hématurique.
hematuricului
HEMATÚRIC, -Ă, hematurici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de hematurie. – Din fr. hématurique.
hematurie
HEMATURÍE, hematurii, s. f. Prezență a sângelui sau a hematiilor în urină, întâlnită în unele afecțiuni renale, vezicale, uretrale etc. – Din fr. hématurie.

DOOM

!hematuríe (-ma-tu/-mat-u-) s. f., art. hematuría, g.-d. art. hematuríei; pl. hematuríi, art. hematuríile
hematuriei
HEMATURÍE, hematurii, s. f. Prezență a sângelui sau a hematiilor în urină, întâlnită în unele afecțiuni renale, vezicale, uretrale etc. – Din fr. hématurie.

DOOM

!hematuríe (-ma-tu/-mat-u-) s. f., art. hematuría, g.-d. art. hematuríei; pl. hematuríi, art. hematuríile
hematurii
HEMATURÍE, hematurii, s. f. Prezență a sângelui sau a hematiilor în urină, întâlnită în unele afecțiuni renale, vezicale, uretrale etc. – Din fr. hématurie.

DOOM

!hematuríe (-ma-tu/-mat-u-) s. f., art. hematuría, g.-d. art. hematuríei; pl. hematuríi, art. hematuríile
hematuriile
HEMATURÍE, hematurii, s. f. Prezență a sângelui sau a hematiilor în urină, întâlnită în unele afecțiuni renale, vezicale, uretrale etc. – Din fr. hématurie.

DOOM

!hematuríe (-ma-tu/-mat-u-) s. f., art. hematuría, g.-d. art. hematuríei; pl. hematuríi, art. hematuríile
hematuriilor
HEMATURÍE, hematurii, s. f. Prezență a sângelui sau a hematiilor în urină, întâlnită în unele afecțiuni renale, vezicale, uretrale etc. – Din fr. hématurie.

DOOM

!hematuríe (-ma-tu/-mat-u-) s. f., art. hematuría, g.-d. art. hematuríei; pl. hematuríi, art. hematuríile
hemei
HEMÉI s. n. v. hamei.
hemeralop
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralop
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralopa
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralopa
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralope
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralope
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralopei
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralopei
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralopele
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralopele
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralopelor
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralopelor
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralopi
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralopi
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralopia
HEMERALOPÍE, hemeralopii, s. f. Slăbire sau pierdere a vederii în condiții de iluminare redusă, datorită absenței vitaminei A; cecitate nocturnă. – Din fr. héméralopie.

DOOM

!hemeralopíe (-ra-lo-/-ral-o-) s. f., art. hemeralopía, g.-d. art. hemeralopíei; pl. hemeralopíi, art. hemeralopíile
hemeralopie
HEMERALOPÍE, hemeralopii, s. f. Slăbire sau pierdere a vederii în condiții de iluminare redusă, datorită absenței vitaminei A; cecitate nocturnă. – Din fr. héméralopie.

DOOM

!hemeralopíe (-ra-lo-/-ral-o-) s. f., art. hemeralopía, g.-d. art. hemeralopíei; pl. hemeralopíi, art. hemeralopíile
hemeralopiei
HEMERALOPÍE, hemeralopii, s. f. Slăbire sau pierdere a vederii în condiții de iluminare redusă, datorită absenței vitaminei A; cecitate nocturnă. – Din fr. héméralopie.

DOOM

!hemeralopíe (-ra-lo-/-ral-o-) s. f., art. hemeralopía, g.-d. art. hemeralopíei; pl. hemeralopíi, art. hemeralopíile
hemeralopii
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralopii
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralopii
HEMERALOPÍE, hemeralopii, s. f. Slăbire sau pierdere a vederii în condiții de iluminare redusă, datorită absenței vitaminei A; cecitate nocturnă. – Din fr. héméralopie.

DOOM

!hemeralopíe (-ra-lo-/-ral-o-) s. f., art. hemeralopía, g.-d. art. hemeralopíei; pl. hemeralopíi, art. hemeralopíile
hemeralopiile
HEMERALOPÍE, hemeralopii, s. f. Slăbire sau pierdere a vederii în condiții de iluminare redusă, datorită absenței vitaminei A; cecitate nocturnă. – Din fr. héméralopie.

DOOM

!hemeralopíe (-ra-lo-/-ral-o-) s. f., art. hemeralopía, g.-d. art. hemeralopíei; pl. hemeralopíi, art. hemeralopíile
hemeralopiilor
HEMERALOPÍE, hemeralopii, s. f. Slăbire sau pierdere a vederii în condiții de iluminare redusă, datorită absenței vitaminei A; cecitate nocturnă. – Din fr. héméralopie.

DOOM

!hemeralopíe (-ra-lo-/-ral-o-) s. f., art. hemeralopía, g.-d. art. hemeralopíei; pl. hemeralopíi, art. hemeralopíile
hemeralopilor
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralopilor
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralopul
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralopul
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralopului
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemeralopului
HEMERALÓP, -Ă, hemeralopi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de hemeralopie; nictalop. – Din fr. héméralope.
hemero
HEMERO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „zi”. [< fr. hémér(o)-, cf. gr. hemera].
hemerocal
HEMEROCÁL s.m. Plantă bulboasă din familia liliacee, cultivată pentru florile sale decorative galbene și roșietice. [< fr. hémérocalle].
hemerolog
HEMEROLÓG, hemerologi, s. m. Autor de calendare; persoană care studiază probleme legate de calendare. – Din fr. hémérologue.
hemerologa
HEMEROLÓG, hemerologi, s. m. Autor de calendare; persoană care studiază probleme legate de calendare. – Din fr. hémérologue.
hemerologe
HEMEROLÓG, hemerologi, s. m. Autor de calendare; persoană care studiază probleme legate de calendare. – Din fr. hémérologue.
hemerologei
HEMEROLÓG, hemerologi, s. m. Autor de calendare; persoană care studiază probleme legate de calendare. – Din fr. hémérologue.
hemerologele
HEMEROLÓG, hemerologi, s. m. Autor de calendare; persoană care studiază probleme legate de calendare. – Din fr. hémérologue.
hemerologelor
HEMEROLÓG, hemerologi, s. m. Autor de calendare; persoană care studiază probleme legate de calendare. – Din fr. hémérologue.
hemerologi
HEMEROLÓG, hemerologi, s. m. Autor de calendare; persoană care studiază probleme legate de calendare. – Din fr. hémérologue.
hemerologia
HEMEROLOGÍE s. f. (Rar) Știința și arta de a alcătui calendare. – Din fr. hémérologie.

DOOM

hemerologíe (rar) s. f., art. hemerología, g.-d. hemerologíi, art. hemerologíei
hemerologic
HEMEROLÓGIC, -Ă, hemerologici, -ce, adj. (Rar) De hemerologie. – Din fr. hémérologique.
hemerologica
HEMEROLÓGIC, -Ă, hemerologici, -ce, adj. (Rar) De hemerologie. – Din fr. hémérologique.
hemerologice
HEMEROLÓGIC, -Ă, hemerologici, -ce, adj. (Rar) De hemerologie. – Din fr. hémérologique.
hemerologicei
HEMEROLÓGIC, -Ă, hemerologici, -ce, adj. (Rar) De hemerologie. – Din fr. hémérologique.
hemerologicele
HEMEROLÓGIC, -Ă, hemerologici, -ce, adj. (Rar) De hemerologie. – Din fr. hémérologique.
hemerologicelor
HEMEROLÓGIC, -Ă, hemerologici, -ce, adj. (Rar) De hemerologie. – Din fr. hémérologique.
hemerologici
HEMEROLÓGIC, -Ă, hemerologici, -ce, adj. (Rar) De hemerologie. – Din fr. hémérologique.
hemerologicii
HEMEROLÓGIC, -Ă, hemerologici, -ce, adj. (Rar) De hemerologie. – Din fr. hémérologique.
hemerologicilor
HEMEROLÓGIC, -Ă, hemerologici, -ce, adj. (Rar) De hemerologie. – Din fr. hémérologique.
hemerologicul
HEMEROLÓGIC, -Ă, hemerologici, -ce, adj. (Rar) De hemerologie. – Din fr. hémérologique.
hemerologicului
HEMEROLÓGIC, -Ă, hemerologici, -ce, adj. (Rar) De hemerologie. – Din fr. hémérologique.
hemerologie
HEMEROLOGÍE s. f. (Rar) Știința și arta de a alcătui calendare. – Din fr. hémérologie.

DOOM

hemerologíe (rar) s. f., art. hemerología, g.-d. hemerologíi, art. hemerologíei
hemerologiei
HEMEROLOGÍE s. f. (Rar) Știința și arta de a alcătui calendare. – Din fr. hémérologie.

DOOM

hemerologíe (rar) s. f., art. hemerología, g.-d. hemerologíi, art. hemerologíei
hemerologii
HEMEROLÓG, hemerologi, s. m. Autor de calendare; persoană care studiază probleme legate de calendare. – Din fr. hémérologue.
hemerologii
HEMEROLOGÍE s. f. (Rar) Știința și arta de a alcătui calendare. – Din fr. hémérologie.

DOOM

hemerologíe (rar) s. f., art. hemerología, g.-d. hemerologíi, art. hemerologíei
hemerologilor
HEMEROLÓG, hemerologi, s. m. Autor de calendare; persoană care studiază probleme legate de calendare. – Din fr. hémérologue.
hemerologul
HEMEROLÓG, hemerologi, s. m. Autor de calendare; persoană care studiază probleme legate de calendare. – Din fr. hémérologue.
hemerologului
HEMEROLÓG, hemerologi, s. m. Autor de calendare; persoană care studiază probleme legate de calendare. – Din fr. hémérologue.
hemeroteca
HEMEROTÉCĂ, hemeroteci, s. f. (Rar) Bibliotecă de publicații periodice; secție de periodice a unei biblioteci. – Din fr. hémérothèque.
hemeroteci
HEMEROTÉCĂ, hemeroteci, s. f. (Rar) Bibliotecă de publicații periodice; secție de periodice a unei biblioteci. – Din fr. hémérothèque.
hemerotecii
HEMEROTÉCĂ, hemeroteci, s. f. (Rar) Bibliotecă de publicații periodice; secție de periodice a unei biblioteci. – Din fr. hémérothèque.
hemerotecile
HEMEROTÉCĂ, hemeroteci, s. f. (Rar) Bibliotecă de publicații periodice; secție de periodice a unei biblioteci. – Din fr. hémérothèque.
hemerotecilor
HEMEROTÉCĂ, hemeroteci, s. f. (Rar) Bibliotecă de publicații periodice; secție de periodice a unei biblioteci. – Din fr. hémérothèque.
hemesit
HEMESÍT, -Ă adj. v. hămesit.
hemetui
HEMETUÍ, hemétui, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura. – Din lehamite.
hemetuire
HEMETUÍ, hemétui, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura. – Din lehamite.
hemi
HEMI- Element prim de compunere savantă însemnând „(pe) jumătate”. [Var. emi-. / < fr. hémi-, cf. gr. hemi].
hemiageuzie
HEMIAGEUZÍE s.f. Absență a gustului pe o jumătate de limbă. [Pron. -mi-a-, gen. -iei. / < fr. hémiageusie, cf. gr. hemi – jumătate, a – fără, geusis – gust].
hemialgia
HEMIALGÍE, hemialgii, s. f. (Med.) Durere limitată la o singură parte a corpului. [Pr.: -mi-al-] – Din fr. hémialgie.
hemialgie
HEMIALGÍE, hemialgii, s. f. (Med.) Durere limitată la o singură parte a corpului. [Pr.: -mi-al-] – Din fr. hémialgie.
hemialgiei
HEMIALGÍE, hemialgii, s. f. (Med.) Durere limitată la o singură parte a corpului. [Pr.: -mi-al-] – Din fr. hémialgie.
hemialgii
HEMIALGÍE, hemialgii, s. f. (Med.) Durere limitată la o singură parte a corpului. [Pr.: -mi-al-] – Din fr. hémialgie.
hemialgiile
HEMIALGÍE, hemialgii, s. f. (Med.) Durere limitată la o singură parte a corpului. [Pr.: -mi-al-] – Din fr. hémialgie.
hemialgiilor
HEMIALGÍE, hemialgii, s. f. (Med.) Durere limitată la o singură parte a corpului. [Pr.: -mi-al-] – Din fr. hémialgie.
hemianestezia
HEMIANESTEZÍE, hemianestezii, s. f. Pierdere a sensibilității unei jumătăți laterale a corpului. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. hémianesthésie.

DOOM

!hemianestezíe (-mi-a-nes-/-an-es) s. f., art. hemianestezía, g.-d. art. hemianestezíei; pl. hemianestezíi, art. hemianestezíile
hemianestezie
HEMIANESTEZÍE, hemianestezii, s. f. Pierdere a sensibilității unei jumătăți laterale a corpului. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. hémianesthésie.

DOOM

!hemianestezíe (-mi-a-nes-/-an-es) s. f., art. hemianestezía, g.-d. art. hemianestezíei; pl. hemianestezíi, art. hemianestezíile
hemianesteziei
HEMIANESTEZÍE, hemianestezii, s. f. Pierdere a sensibilității unei jumătăți laterale a corpului. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. hémianesthésie.

DOOM

!hemianestezíe (-mi-a-nes-/-an-es) s. f., art. hemianestezía, g.-d. art. hemianestezíei; pl. hemianestezíi, art. hemianestezíile
hemianestezii
HEMIANESTEZÍE, hemianestezii, s. f. Pierdere a sensibilității unei jumătăți laterale a corpului. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. hémianesthésie.

DOOM

!hemianestezíe (-mi-a-nes-/-an-es) s. f., art. hemianestezía, g.-d. art. hemianestezíei; pl. hemianestezíi, art. hemianestezíile
hemianesteziile
HEMIANESTEZÍE, hemianestezii, s. f. Pierdere a sensibilității unei jumătăți laterale a corpului. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. hémianesthésie.

DOOM

!hemianestezíe (-mi-a-nes-/-an-es) s. f., art. hemianestezía, g.-d. art. hemianestezíei; pl. hemianestezíi, art. hemianestezíile
hemianesteziilor
HEMIANESTEZÍE, hemianestezii, s. f. Pierdere a sensibilității unei jumătăți laterale a corpului. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. hémianesthésie.

DOOM

!hemianestezíe (-mi-a-nes-/-an-es) s. f., art. hemianestezía, g.-d. art. hemianestezíei; pl. hemianestezíi, art. hemianestezíile
hemianopsia
HEMIANOPSÍE, hemianopsii, s. f. Slăbire sau pierdere a vederii într-o jumătate a fiecărei retine, întâlnită în unele boli nervoase, nepermițând ochilor să cuprindă decât o parte din câmpul vizual. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. hémianopsie.

DOOM

!hemianopsíe (-mi-a-nop-/-an-op-) s. f., art. hemianopsía, g.-d. art. hemianopsíei; pl. hemianopsíi, art. hemianopsíile
hemianopsie
HEMIANOPSÍE, hemianopsii, s. f. Slăbire sau pierdere a vederii într-o jumătate a fiecărei retine, întâlnită în unele boli nervoase, nepermițând ochilor să cuprindă decât o parte din câmpul vizual. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. hémianopsie.

DOOM

!hemianopsíe (-mi-a-nop-/-an-op-) s. f., art. hemianopsía, g.-d. art. hemianopsíei; pl. hemianopsíi, art. hemianopsíile
hemianopsiei
HEMIANOPSÍE, hemianopsii, s. f. Slăbire sau pierdere a vederii într-o jumătate a fiecărei retine, întâlnită în unele boli nervoase, nepermițând ochilor să cuprindă decât o parte din câmpul vizual. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. hémianopsie.

DOOM

!hemianopsíe (-mi-a-nop-/-an-op-) s. f., art. hemianopsía, g.-d. art. hemianopsíei; pl. hemianopsíi, art. hemianopsíile
hemianopsii
HEMIANOPSÍE, hemianopsii, s. f. Slăbire sau pierdere a vederii într-o jumătate a fiecărei retine, întâlnită în unele boli nervoase, nepermițând ochilor să cuprindă decât o parte din câmpul vizual. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. hémianopsie.

DOOM

!hemianopsíe (-mi-a-nop-/-an-op-) s. f., art. hemianopsía, g.-d. art. hemianopsíei; pl. hemianopsíi, art. hemianopsíile
hemianopsiile
HEMIANOPSÍE, hemianopsii, s. f. Slăbire sau pierdere a vederii într-o jumătate a fiecărei retine, întâlnită în unele boli nervoase, nepermițând ochilor să cuprindă decât o parte din câmpul vizual. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. hémianopsie.

DOOM

!hemianopsíe (-mi-a-nop-/-an-op-) s. f., art. hemianopsía, g.-d. art. hemianopsíei; pl. hemianopsíi, art. hemianopsíile
hemianopsiilor
HEMIANOPSÍE, hemianopsii, s. f. Slăbire sau pierdere a vederii într-o jumătate a fiecărei retine, întâlnită în unele boli nervoase, nepermițând ochilor să cuprindă decât o parte din câmpul vizual. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. hémianopsie.

DOOM

!hemianopsíe (-mi-a-nop-/-an-op-) s. f., art. hemianopsía, g.-d. art. hemianopsíei; pl. hemianopsíi, art. hemianopsíile
hemianosmie
HEMIANOSMÍE s.f. (Med.) Pierdere a simțului mirosului pe jumătate din mucoasa nazală. [Pron. -mi-an-, gen. -iei. / < fr. hémianosmie, cf. gr. hemi – jumătate, an – fără, osme – miros].
hemiasinergie
HEMIASINERGÍE s.f. (Biol.) Asinergie a unei jumătăți a corpului. [Pron. -mi-a-, gen. -iei. / < fr. hémiasynergie].
hemiataxie
HEMIATAXÍE s.f. Ataxie care afectează o jumătate a corpului. [Pron. -mi-a-, gen. -iei. / < fr. hémiataxie, cf. gr. hemi – jumătate, a – fără, taxis – ordine].
hemiatrofia
HEMIATROFÍE, hemiatrofii, s. f. (Med.) Atrofie limitată la o jumătate a corpului sau a unui organ. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. hémiatrophie.
hemiatrofie
HEMIATROFÍE, hemiatrofii, s. f. (Med.) Atrofie limitată la o jumătate a corpului sau a unui organ. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. hémiatrophie.
hemiatrofiei
HEMIATROFÍE, hemiatrofii, s. f. (Med.) Atrofie limitată la o jumătate a corpului sau a unui organ. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. hémiatrophie.
hemiatrofii
HEMIATROFÍE, hemiatrofii, s. f. (Med.) Atrofie limitată la o jumătate a corpului sau a unui organ. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. hémiatrophie.
hemiatrofiile
HEMIATROFÍE, hemiatrofii, s. f. (Med.) Atrofie limitată la o jumătate a corpului sau a unui organ. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. hémiatrophie.
hemiatrofiilor
HEMIATROFÍE, hemiatrofii, s. f. (Med.) Atrofie limitată la o jumătate a corpului sau a unui organ. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. hémiatrophie.
hemiceluloza
HEMICELULÓZĂ, hemiceluloze, s. f. Polizaharidă complexă, larg răspândită la plantele superioare. – Din fr. hémicellulose.

DOOM

!hemicelulóză s. f., g.-d. art. hemicelulózei; pl. hemicelulóze
hemiceluloze
HEMICELULÓZĂ, hemiceluloze, s. f. Polizaharidă complexă, larg răspândită la plantele superioare. – Din fr. hémicellulose.

DOOM

!hemicelulóză s. f., g.-d. art. hemicelulózei; pl. hemicelulóze
hemicelulozei
HEMICELULÓZĂ, hemiceluloze, s. f. Polizaharidă complexă, larg răspândită la plantele superioare. – Din fr. hémicellulose.

DOOM

!hemicelulóză s. f., g.-d. art. hemicelulózei; pl. hemicelulóze
hemicelulozele
HEMICELULÓZĂ, hemiceluloze, s. f. Polizaharidă complexă, larg răspândită la plantele superioare. – Din fr. hémicellulose.

DOOM

!hemicelulóză s. f., g.-d. art. hemicelulózei; pl. hemicelulóze
hemicelulozelor
HEMICELULÓZĂ, hemiceluloze, s. f. Polizaharidă complexă, larg răspândită la plantele superioare. – Din fr. hémicellulose.

DOOM

!hemicelulóză s. f., g.-d. art. hemicelulózei; pl. hemicelulóze
hemiciclu
EMICÍCLU s. n. v. hemiciclu.

DOOM

hemicíclu (-ci-clu) s. n., art. hemicíclul; pl. hemicícluri
hemiciclul
EMICÍCLU s. n. v. hemiciclu.

DOOM

hemicíclu (-ci-clu) s. n., art. hemicíclul; pl. hemicícluri
hemiciclului
EMICÍCLU s. n. v. hemiciclu.

DOOM

hemicíclu (-ci-clu) s. n., art. hemicíclul; pl. hemicícluri
hemicicluri
EMICÍCLU s. n. v. hemiciclu.

DOOM

hemicíclu (-ci-clu) s. n., art. hemicíclul; pl. hemicícluri
hemiciclurile
EMICÍCLU s. n. v. hemiciclu.

DOOM

hemicíclu (-ci-clu) s. n., art. hemicíclul; pl. hemicícluri
hemiciclurilor
EMICÍCLU s. n. v. hemiciclu.

DOOM

hemicíclu (-ci-clu) s. n., art. hemicíclul; pl. hemicícluri
hemicoloid
HEMICOLOÍD s.n. Substanță coloidală polimerizată, cu un grad de polimerizare până la 100. [Pron. -lo-id. / < hemi- + coloid].
hemicrania
HEMICRANÍE, hemicranii, s. f. Durere a unei jumătăți a capului, constituind unul dintre simptomele migrenei. – Din fr. hémicrânie.

DOOM

hemicraníe (-mi-cra-) s. f., art. hemicranía, g.-d. art. hemicraníei; pl. hemicraníi, art. hemicraníile
hemicranie
HEMICRANÍE, hemicranii, s. f. Durere a unei jumătăți a capului, constituind unul dintre simptomele migrenei. – Din fr. hémicrânie.

DOOM

hemicraníe (-mi-cra-) s. f., art. hemicranía, g.-d. art. hemicraníei; pl. hemicraníi, art. hemicraníile
hemicraniei
HEMICRANÍE, hemicranii, s. f. Durere a unei jumătăți a capului, constituind unul dintre simptomele migrenei. – Din fr. hémicrânie.

DOOM

hemicraníe (-mi-cra-) s. f., art. hemicranía, g.-d. art. hemicraníei; pl. hemicraníi, art. hemicraníile
hemicranii
HEMICRANÍE, hemicranii, s. f. Durere a unei jumătăți a capului, constituind unul dintre simptomele migrenei. – Din fr. hémicrânie.

DOOM

hemicraníe (-mi-cra-) s. f., art. hemicranía, g.-d. art. hemicraníei; pl. hemicraníi, art. hemicraníile
hemicraniile
HEMICRANÍE, hemicranii, s. f. Durere a unei jumătăți a capului, constituind unul dintre simptomele migrenei. – Din fr. hémicrânie.

DOOM

hemicraníe (-mi-cra-) s. f., art. hemicranía, g.-d. art. hemicraníei; pl. hemicraníi, art. hemicraníile
hemicraniilor
HEMICRANÍE, hemicranii, s. f. Durere a unei jumătăți a capului, constituind unul dintre simptomele migrenei. – Din fr. hémicrânie.

DOOM

hemicraníe (-mi-cra-) s. f., art. hemicranía, g.-d. art. hemicraníei; pl. hemicraníi, art. hemicraníile
hemicriptofita
HEMICRIPTOFÍTĂ, hemicriptofite, adj., s. f. (Plantă perenă) la care mugurii de reînnoire apar în dreptul suprafeței solului sau sub stratul de frunze moarte sau de mușchi care acoperă pământul. – Din fr. hémicryptophyte.

DOOM

hemicriptofítă (-mi-crip-) adj. f., s. f., pl. hemicriptofíte
hemicriptofite
HEMICRIPTOFÍTĂ, hemicriptofite, adj., s. f. (Plantă perenă) la care mugurii de reînnoire apar în dreptul suprafeței solului sau sub stratul de frunze moarte sau de mușchi care acoperă pământul. – Din fr. hémicryptophyte.

DOOM

hemicriptofítă (-mi-crip-) adj. f., s. f., pl. hemicriptofíte
hemicriptofitei
HEMICRIPTOFÍTĂ, hemicriptofite, adj., s. f. (Plantă perenă) la care mugurii de reînnoire apar în dreptul suprafeței solului sau sub stratul de frunze moarte sau de mușchi care acoperă pământul. – Din fr. hémicryptophyte.

DOOM

hemicriptofítă (-mi-crip-) adj. f., s. f., pl. hemicriptofíte
hemicriptofitele
HEMICRIPTOFÍTĂ, hemicriptofite, adj., s. f. (Plantă perenă) la care mugurii de reînnoire apar în dreptul suprafeței solului sau sub stratul de frunze moarte sau de mușchi care acoperă pământul. – Din fr. hémicryptophyte.

DOOM

hemicriptofítă (-mi-crip-) adj. f., s. f., pl. hemicriptofíte
hemicriptofitelor
HEMICRIPTOFÍTĂ, hemicriptofite, adj., s. f. (Plantă perenă) la care mugurii de reînnoire apar în dreptul suprafeței solului sau sub stratul de frunze moarte sau de mușchi care acoperă pământul. – Din fr. hémicryptophyte.

DOOM

hemicriptofítă (-mi-crip-) adj. f., s. f., pl. hemicriptofíte
hemicristalin
HEMICRISTALÍN, -Ă, hemicristalini, -e, adj. (Despre roci vulcanice) Care are structura parțial cristalizată. – Din fr. hémicristallin.

DOOM

hemicristalín (-mi-cris-) adj. m., pl. hemicristalíni; f. hemicristalínă, pl. hemicristalíne
hemicristalina
HEMICRISTALÍN, -Ă, hemicristalini, -e, adj. (Despre roci vulcanice) Care are structura parțial cristalizată. – Din fr. hémicristallin.

DOOM

hemicristalín (-mi-cris-) adj. m., pl. hemicristalíni; f. hemicristalínă, pl. hemicristalíne
hemicristaline
HEMICRISTALÍN, -Ă, hemicristalini, -e, adj. (Despre roci vulcanice) Care are structura parțial cristalizată. – Din fr. hémicristallin.

DOOM

hemicristalín (-mi-cris-) adj. m., pl. hemicristalíni; f. hemicristalínă, pl. hemicristalíne
hemicristalinei
HEMICRISTALÍN, -Ă, hemicristalini, -e, adj. (Despre roci vulcanice) Care are structura parțial cristalizată. – Din fr. hémicristallin.

DOOM

hemicristalín (-mi-cris-) adj. m., pl. hemicristalíni; f. hemicristalínă, pl. hemicristalíne
hemicristalinele
HEMICRISTALÍN, -Ă, hemicristalini, -e, adj. (Despre roci vulcanice) Care are structura parțial cristalizată. – Din fr. hémicristallin.

DOOM

hemicristalín (-mi-cris-) adj. m., pl. hemicristalíni; f. hemicristalínă, pl. hemicristalíne
hemicristalinelor
HEMICRISTALÍN, -Ă, hemicristalini, -e, adj. (Despre roci vulcanice) Care are structura parțial cristalizată. – Din fr. hémicristallin.

DOOM

hemicristalín (-mi-cris-) adj. m., pl. hemicristalíni; f. hemicristalínă, pl. hemicristalíne
hemicristalini
HEMICRISTALÍN, -Ă, hemicristalini, -e, adj. (Despre roci vulcanice) Care are structura parțial cristalizată. – Din fr. hémicristallin.

DOOM

hemicristalín (-mi-cris-) adj. m., pl. hemicristalíni; f. hemicristalínă, pl. hemicristalíne
hemicristalinii
HEMICRISTALÍN, -Ă, hemicristalini, -e, adj. (Despre roci vulcanice) Care are structura parțial cristalizată. – Din fr. hémicristallin.

DOOM

hemicristalín (-mi-cris-) adj. m., pl. hemicristalíni; f. hemicristalínă, pl. hemicristalíne
hemicristalinilor
HEMICRISTALÍN, -Ă, hemicristalini, -e, adj. (Despre roci vulcanice) Care are structura parțial cristalizată. – Din fr. hémicristallin.

DOOM

hemicristalín (-mi-cris-) adj. m., pl. hemicristalíni; f. hemicristalínă, pl. hemicristalíne
hemicristalinul
HEMICRISTALÍN, -Ă, hemicristalini, -e, adj. (Despre roci vulcanice) Care are structura parțial cristalizată. – Din fr. hémicristallin.

DOOM

hemicristalín (-mi-cris-) adj. m., pl. hemicristalíni; f. hemicristalínă, pl. hemicristalíne
hemicristalinului
HEMICRISTALÍN, -Ă, hemicristalini, -e, adj. (Despre roci vulcanice) Care are structura parțial cristalizată. – Din fr. hémicristallin.

DOOM

hemicristalín (-mi-cris-) adj. m., pl. hemicristalíni; f. hemicristalínă, pl. hemicristalíne
hemidiaforeză
HEMIDIAFORÉZĂ s.f. (Med.) Secreție unilaterală de sudoare. [< fr. hemidiaphorèse].
hemie
-HEMÍE v. -emie.
hemiedric
HEMIÉDRIC, -Ă adj. Care prezintă hemiedrie. [Pron. -mi-e-. / < fr. hémiédrique].
hemiedrie
HEMIEDRÍE s.f. Caracteristică a unor cristale de a nu prezenta modificări decât pe jumătate din muchii. [Pron. -mi-e-, gen. -iei, var. emiedrie s.f. / < fr. hémiédrie].
hemielitra
HEMIELÍTRĂ, hemielitre, s. f. (Entom.) Aripă a unor insecte jumătate chitinoasă, jumătate membranoasă. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. hémielytre.
hemielitre
HEMIELÍTRĂ, hemielitre, s. f. (Entom.) Aripă a unor insecte jumătate chitinoasă, jumătate membranoasă. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. hémielytre.
hemielitrei
HEMIELÍTRĂ, hemielitre, s. f. (Entom.) Aripă a unor insecte jumătate chitinoasă, jumătate membranoasă. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. hémielytre.
hemielitrele
HEMIELÍTRĂ, hemielitre, s. f. (Entom.) Aripă a unor insecte jumătate chitinoasă, jumătate membranoasă. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. hémielytre.
hemielitrelor
HEMIELÍTRĂ, hemielitre, s. f. (Entom.) Aripă a unor insecte jumătate chitinoasă, jumătate membranoasă. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. hémielytre.
hemifonie
HEMIFONÍE s. f. Incapacitate de a vorbi cu glas tare. – Din fr. hémiphonie.

DOOM

hemifoníe s. f., art. hemifonía, g.-d. hemifoníi, art. hemifoníei
hemimel
HEMIMÉL, -Ă, hemimeli, -e, s. m. și f. (Med.) Monstru care prezintă hemimelie. – Din fr. hémimèle.
hemimela
HEMIMÉL, -Ă, hemimeli, -e, s. m. și f. (Med.) Monstru care prezintă hemimelie. – Din fr. hémimèle.
hemimele
HEMIMÉL, -Ă, hemimeli, -e, s. m. și f. (Med.) Monstru care prezintă hemimelie. – Din fr. hémimèle.
hemimelei
HEMIMÉL, -Ă, hemimeli, -e, s. m. și f. (Med.) Monstru care prezintă hemimelie. – Din fr. hémimèle.
hemimelele
HEMIMÉL, -Ă, hemimeli, -e, s. m. și f. (Med.) Monstru care prezintă hemimelie. – Din fr. hémimèle.
hemimelelor
HEMIMÉL, -Ă, hemimeli, -e, s. m. și f. (Med.) Monstru care prezintă hemimelie. – Din fr. hémimèle.
hemimeli
HEMIMÉL, -Ă, hemimeli, -e, s. m. și f. (Med.) Monstru care prezintă hemimelie. – Din fr. hémimèle.
hemimelia
HEMIMELÍE, hemimelii, s. f. (Med.) Malformație congenitală caracterizată prin absența (extremităților) unui membru. – Din fr. hémimélie.
hemimelie
HEMIMELÍE, hemimelii, s. f. (Med.) Malformație congenitală caracterizată prin absența (extremităților) unui membru. – Din fr. hémimélie.
hemimeliei
HEMIMELÍE, hemimelii, s. f. (Med.) Malformație congenitală caracterizată prin absența (extremităților) unui membru. – Din fr. hémimélie.
hemimelii
HEMIMÉL, -Ă, hemimeli, -e, s. m. și f. (Med.) Monstru care prezintă hemimelie. – Din fr. hémimèle.
hemimelii
HEMIMELÍE, hemimelii, s. f. (Med.) Malformație congenitală caracterizată prin absența (extremităților) unui membru. – Din fr. hémimélie.
hemimeliile
HEMIMELÍE, hemimelii, s. f. (Med.) Malformație congenitală caracterizată prin absența (extremităților) unui membru. – Din fr. hémimélie.
hemimeliilor
HEMIMELÍE, hemimelii, s. f. (Med.) Malformație congenitală caracterizată prin absența (extremităților) unui membru. – Din fr. hémimélie.
hemimelilor
HEMIMÉL, -Ă, hemimeli, -e, s. m. și f. (Med.) Monstru care prezintă hemimelie. – Din fr. hémimèle.
hemimelul
HEMIMÉL, -Ă, hemimeli, -e, s. m. și f. (Med.) Monstru care prezintă hemimelie. – Din fr. hémimèle.
hemimelului
HEMIMÉL, -Ă, hemimeli, -e, s. m. și f. (Med.) Monstru care prezintă hemimelie. – Din fr. hémimèle.
hemimetabola
HEMIMETÁBOLĂ, hemimetabole, adj. (Entom.; despre insecte) Cu metamorfoză incompletă (fără stadiul de nimfă). – Din fr. hémimétabole.

DOOM

hemimetábolă adj. f., pl. hemimetábole
hemimetabole
HEMIMETÁBOLĂ, hemimetabole, adj. (Entom.; despre insecte) Cu metamorfoză incompletă (fără stadiul de nimfă). – Din fr. hémimétabole.

DOOM

hemimetábolă adj. f., pl. hemimetábole
hemimetabolei
HEMIMETÁBOLĂ, hemimetabole, adj. (Entom.; despre insecte) Cu metamorfoză incompletă (fără stadiul de nimfă). – Din fr. hémimétabole.

DOOM

hemimetábolă adj. f., pl. hemimetábole
hemimetabolele
HEMIMETÁBOLĂ, hemimetabole, adj. (Entom.; despre insecte) Cu metamorfoză incompletă (fără stadiul de nimfă). – Din fr. hémimétabole.

DOOM

hemimetábolă adj. f., pl. hemimetábole
hemimetabolelor
HEMIMETÁBOLĂ, hemimetabole, adj. (Entom.; despre insecte) Cu metamorfoză incompletă (fără stadiul de nimfă). – Din fr. hémimétabole.

DOOM

hemimetábolă adj. f., pl. hemimetábole
hemimorfit
HEMIMORFÍT s.n. Calamină (2) [în DN]. [< fr. hémimorphite].
hemina
HEMÍNĂ, hemine, s. f. Substanță organică produsă prin încălzirea hemoglobinei cu clorură de sodiu și acid acetic, folosită în medicina judiciară pentru identificarea petelor de sânge. – Din fr. hémine.

DOOM

!hemínă s. f., g.-d. art. hemínei, pl. hemíne
hemine
HEMÍNĂ, hemine, s. f. Substanță organică produsă prin încălzirea hemoglobinei cu clorură de sodiu și acid acetic, folosită în medicina judiciară pentru identificarea petelor de sânge. – Din fr. hémine.

DOOM

!hemínă s. f., g.-d. art. hemínei, pl. hemíne
heminei
HEMÍNĂ, hemine, s. f. Substanță organică produsă prin încălzirea hemoglobinei cu clorură de sodiu și acid acetic, folosită în medicina judiciară pentru identificarea petelor de sânge. – Din fr. hémine.

DOOM

!hemínă s. f., g.-d. art. hemínei, pl. hemíne
heminele
HEMÍNĂ, hemine, s. f. Substanță organică produsă prin încălzirea hemoglobinei cu clorură de sodiu și acid acetic, folosită în medicina judiciară pentru identificarea petelor de sânge. – Din fr. hémine.

DOOM

!hemínă s. f., g.-d. art. hemínei, pl. hemíne
heminelor
HEMÍNĂ, hemine, s. f. Substanță organică produsă prin încălzirea hemoglobinei cu clorură de sodiu și acid acetic, folosită în medicina judiciară pentru identificarea petelor de sânge. – Din fr. hémine.

DOOM

!hemínă s. f., g.-d. art. hemínei, pl. hemíne
hemion
HEMIÓN, hemioni, s. m. Măgar sălbatic de mărimea catârului, care trăiește în Mongolia. [Pr.: -mi-on] – Din fr. hémione.

DOOM

hemión (-mi-on) s. m., pl. hemióni
hemioni
HEMIÓN, hemioni, s. m. Măgar sălbatic de mărimea catârului, care trăiește în Mongolia. [Pr.: -mi-on] – Din fr. hémione.

DOOM

hemión (-mi-on) s. m., pl. hemióni
hemionii
HEMIÓN, hemioni, s. m. Măgar sălbatic de mărimea catârului, care trăiește în Mongolia. [Pr.: -mi-on] – Din fr. hémione.

DOOM

hemión (-mi-on) s. m., pl. hemióni
hemionilor
HEMIÓN, hemioni, s. m. Măgar sălbatic de mărimea catârului, care trăiește în Mongolia. [Pr.: -mi-on] – Din fr. hémione.

DOOM

hemión (-mi-on) s. m., pl. hemióni
hemionul
HEMIÓN, hemioni, s. m. Măgar sălbatic de mărimea catârului, care trăiește în Mongolia. [Pr.: -mi-on] – Din fr. hémione.

DOOM

hemión (-mi-on) s. m., pl. hemióni
hemionului
HEMIÓN, hemioni, s. m. Măgar sălbatic de mărimea catârului, care trăiește în Mongolia. [Pr.: -mi-on] – Din fr. hémione.

DOOM

hemión (-mi-on) s. m., pl. hemióni
hemiopia
HEMIOPÍE, hemiopii, s. f. (Med.) Afecțiune a vederii datorită căreia bolnavul percepe numai o parte a obiectelor pe care le privește. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. hémiopie.
hemiopie
HEMIOPÍE, hemiopii, s. f. (Med.) Afecțiune a vederii datorită căreia bolnavul percepe numai o parte a obiectelor pe care le privește. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. hémiopie.
hemiopiei
HEMIOPÍE, hemiopii, s. f. (Med.) Afecțiune a vederii datorită căreia bolnavul percepe numai o parte a obiectelor pe care le privește. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. hémiopie.
hemiopii
HEMIOPÍE, hemiopii, s. f. (Med.) Afecțiune a vederii datorită căreia bolnavul percepe numai o parte a obiectelor pe care le privește. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. hémiopie.
hemiopiile
HEMIOPÍE, hemiopii, s. f. (Med.) Afecțiune a vederii datorită căreia bolnavul percepe numai o parte a obiectelor pe care le privește. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. hémiopie.
hemiopiilor
HEMIOPÍE, hemiopii, s. f. (Med.) Afecțiune a vederii datorită căreia bolnavul percepe numai o parte a obiectelor pe care le privește. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. hémiopie.
hemiparacuzie
HEMIPARACUZÍE s.f. (Med.) Paracuzie limitată la o ureche. [Gen. -iei. / < fr. hémiparacousie].
hemiparestezia
HEMIPARESTEZÍE, hemiparestezii, s. f. (Med.) Parestezie a unei jumătăți a corpului. – Din fr. hémiparesthésie.
hemiparestezie
HEMIPARESTEZÍE, hemiparestezii, s. f. (Med.) Parestezie a unei jumătăți a corpului. – Din fr. hémiparesthésie.
hemiparesteziei
HEMIPARESTEZÍE, hemiparestezii, s. f. (Med.) Parestezie a unei jumătăți a corpului. – Din fr. hémiparesthésie.
hemiparestezii
HEMIPARESTEZÍE, hemiparestezii, s. f. (Med.) Parestezie a unei jumătăți a corpului. – Din fr. hémiparesthésie.
hemiparesteziile
HEMIPARESTEZÍE, hemiparestezii, s. f. (Med.) Parestezie a unei jumătăți a corpului. – Din fr. hémiparesthésie.
hemiparesteziilor
HEMIPARESTEZÍE, hemiparestezii, s. f. (Med.) Parestezie a unei jumătăți a corpului. – Din fr. hémiparesthésie.
hemipareza
HEMIPARÉZĂ, hemipareze, s. f. Diminuare a forței, vitezei și amplitudinii mișcărilor voluntare într-una din jumătățile corpului, din motive organice sau funcționale. – Din fr. hémiparésie (după pareză).

DOOM

hemiparéză s. f., g.-d. art. hemiparézei, pl. hemiparéze
hemipareze
HEMIPARÉZĂ, hemipareze, s. f. Diminuare a forței, vitezei și amplitudinii mișcărilor voluntare într-una din jumătățile corpului, din motive organice sau funcționale. – Din fr. hémiparésie (după pareză).

DOOM

hemiparéză s. f., g.-d. art. hemiparézei, pl. hemiparéze
hemiparezei
HEMIPARÉZĂ, hemipareze, s. f. Diminuare a forței, vitezei și amplitudinii mișcărilor voluntare într-una din jumătățile corpului, din motive organice sau funcționale. – Din fr. hémiparésie (după pareză).

DOOM

hemiparéză s. f., g.-d. art. hemiparézei, pl. hemiparéze
hemiparezele
HEMIPARÉZĂ, hemipareze, s. f. Diminuare a forței, vitezei și amplitudinii mișcărilor voluntare într-una din jumătățile corpului, din motive organice sau funcționale. – Din fr. hémiparésie (după pareză).

DOOM

hemiparéză s. f., g.-d. art. hemiparézei, pl. hemiparéze
hemiparezelor
HEMIPARÉZĂ, hemipareze, s. f. Diminuare a forței, vitezei și amplitudinii mișcărilor voluntare într-una din jumătățile corpului, din motive organice sau funcționale. – Din fr. hémiparésie (după pareză).

DOOM

hemiparéză s. f., g.-d. art. hemiparézei, pl. hemiparéze
hemiplegia
HEMIPLEGÍE, hemiplegii, s. f. Paralizie a unei jumătăți a corpului, datorată lezării unei părți a căii nervoase motorii. – Din fr. hémiplégie.

DOOM

hemiplegíe (-mi-ple-) s. f., art. hemiplegía, g.-d. art. hemiplegíei; pl. hemiplegíi, art. hemiplegíile
hemiplegic
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegic
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegica
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegica
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegice
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegice
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegicei
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegicei
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegicele
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegicele
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegicelor
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegicelor
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegici
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegici
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegicii
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegicii
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegicilor
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegicilor
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegicul
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegicul
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegicului
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegicului
HEMIPLÉGIC, -Ă, hemiplegici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) bolnavă de hemiplegie. – Din fr. hémiplégique.

DOOM

hemiplégic (-mi-ple-) adj. m., s. m., pl. hemiplégici; adj. f., s. f. hemiplégică, pl. hemiplégice
hemiplegie
HEMIPLEGÍE, hemiplegii, s. f. Paralizie a unei jumătăți a corpului, datorată lezării unei părți a căii nervoase motorii. – Din fr. hémiplégie.

DOOM

hemiplegíe (-mi-ple-) s. f., art. hemiplegía, g.-d. art. hemiplegíei; pl. hemiplegíi, art. hemiplegíile
hemiplegiei
HEMIPLEGÍE, hemiplegii, s. f. Paralizie a unei jumătăți a corpului, datorată lezării unei părți a căii nervoase motorii. – Din fr. hémiplégie.

DOOM

hemiplegíe (-mi-ple-) s. f., art. hemiplegía, g.-d. art. hemiplegíei; pl. hemiplegíi, art. hemiplegíile
hemiplegii
HEMIPLEGÍE, hemiplegii, s. f. Paralizie a unei jumătăți a corpului, datorată lezării unei părți a căii nervoase motorii. – Din fr. hémiplégie.

DOOM

hemiplegíe (-mi-ple-) s. f., art. hemiplegía, g.-d. art. hemiplegíei; pl. hemiplegíi, art. hemiplegíile
hemiplegiile
HEMIPLEGÍE, hemiplegii, s. f. Paralizie a unei jumătăți a corpului, datorată lezării unei părți a căii nervoase motorii. – Din fr. hémiplégie.

DOOM

hemiplegíe (-mi-ple-) s. f., art. hemiplegía, g.-d. art. hemiplegíei; pl. hemiplegíi, art. hemiplegíile
hemiplegiilor
HEMIPLEGÍE, hemiplegii, s. f. Paralizie a unei jumătăți a corpului, datorată lezării unei părți a căii nervoase motorii. – Din fr. hémiplégie.

DOOM

hemiplegíe (-mi-ple-) s. f., art. hemiplegía, g.-d. art. hemiplegíei; pl. hemiplegíi, art. hemiplegíile
hemiplexie
HEMIPLEXÍE s.f. Hemiplegie. [< fr. hémiplexie].
hemipter
HEMIPTÉR, hemiptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu prima pereche de aripi parțial chitinizată și cu a doua membranoasă; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin; heteropter. – Din fr. hémiptère.

DOOM

!hemiptér (-mip-ter/-mi-pter) s. n., pl. hemiptére
hemiptere
HEMIPTÉR, hemiptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu prima pereche de aripi parțial chitinizată și cu a doua membranoasă; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin; heteropter. – Din fr. hémiptère.

DOOM

!hemiptér (-mip-ter/-mi-pter) s. n., pl. hemiptére
hemipterele
HEMIPTÉR, hemiptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu prima pereche de aripi parțial chitinizată și cu a doua membranoasă; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin; heteropter. – Din fr. hémiptère.

DOOM

!hemiptér (-mip-ter/-mi-pter) s. n., pl. hemiptére
hemipterelor
HEMIPTÉR, hemiptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu prima pereche de aripi parțial chitinizată și cu a doua membranoasă; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin; heteropter. – Din fr. hémiptère.

DOOM

!hemiptér (-mip-ter/-mi-pter) s. n., pl. hemiptére
hemipterul
HEMIPTÉR, hemiptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu prima pereche de aripi parțial chitinizată și cu a doua membranoasă; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin; heteropter. – Din fr. hémiptère.

DOOM

!hemiptér (-mip-ter/-mi-pter) s. n., pl. hemiptére
hemipterului
HEMIPTÉR, hemiptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu prima pereche de aripi parțial chitinizată și cu a doua membranoasă; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin; heteropter. – Din fr. hémiptère.

DOOM

!hemiptér (-mip-ter/-mi-pter) s. n., pl. hemiptére
hemisferic
HEMISFÉRIC, -Ă adj. v. emisferic.
hemisferă
HEMISFÉRĂ s. f. v. emisferă.
hemispasm
HEMISPÁSM s.n. Spasm care se produce cu intensitate redusă. [< fr. hémispasme]
hemistih
HEMISTÍH s. n. v. emistih.

DOOM

!emistíh (-mis-tih/-mi-stih) s. n., pl. emistíhuri
hemo
HEMO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sânge”, „de sânge”, „sanguin”. [Var. hem-. / < fr. hémo-, cf. gr. haimo- < haima – sânge].
hemocianina
HEMOCIANÍNĂ, hemocianine, s. f. Proteină de culoare albastră, conținând cupru, prezentă în hemolimfa unor protozoare și a crustaceelor. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. hémocyanine.

DOOM

hemocianínă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. hemocianínei; pl. hemocianíne
hemocianine
HEMOCIANÍNĂ, hemocianine, s. f. Proteină de culoare albastră, conținând cupru, prezentă în hemolimfa unor protozoare și a crustaceelor. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. hémocyanine.

DOOM

hemocianínă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. hemocianínei; pl. hemocianíne
hemocianinei
HEMOCIANÍNĂ, hemocianine, s. f. Proteină de culoare albastră, conținând cupru, prezentă în hemolimfa unor protozoare și a crustaceelor. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. hémocyanine.

DOOM

hemocianínă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. hemocianínei; pl. hemocianíne
hemocianinele
HEMOCIANÍNĂ, hemocianine, s. f. Proteină de culoare albastră, conținând cupru, prezentă în hemolimfa unor protozoare și a crustaceelor. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. hémocyanine.

DOOM

hemocianínă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. hemocianínei; pl. hemocianíne
hemocianinelor
HEMOCIANÍNĂ, hemocianine, s. f. Proteină de culoare albastră, conținând cupru, prezentă în hemolimfa unor protozoare și a crustaceelor. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. hémocyanine.

DOOM

hemocianínă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. hemocianínei; pl. hemocianíne
hemocit
HEMOCÍT, hemocite, s. n. (Biol.) Denumire generică pentru celula sangvină. – Din fr. hémocyte.
hemocite
HEMOCÍT, hemocite, s. n. (Biol.) Denumire generică pentru celula sangvină. – Din fr. hémocyte.
hemocitele
HEMOCÍT, hemocite, s. n. (Biol.) Denumire generică pentru celula sangvină. – Din fr. hémocyte.
hemocitelor
HEMOCÍT, hemocite, s. n. (Biol.) Denumire generică pentru celula sangvină. – Din fr. hémocyte.
hemocitometru
HEMOCITOMÉTRU, hemocitometre, s. n. (Med.) Dispozitiv de măsurare a hematiilor. – Din fr. hémocytomètre.
hemocitul
HEMOCÍT, hemocite, s. n. (Biol.) Denumire generică pentru celula sangvină. – Din fr. hémocyte.
hemocitului
HEMOCÍT, hemocite, s. n. (Biol.) Denumire generică pentru celula sangvină. – Din fr. hémocyte.
hemoclazia
HEMOCLAZÍE s.f. 1. Scădere a numărului de leucocite după masă. 2. Hemoliză. [Gen. -iei. / cf. gr. haima – sânge, klasis – ruptură].

DOOM

hemoclazíe (-mo-cla-) s. f., art. hemoclazía, g.-d. hemoclazíi, art. hemoclazíei
hemoclazie
HEMOCLAZÍE s.f. 1. Scădere a numărului de leucocite după masă. 2. Hemoliză. [Gen. -iei. / cf. gr. haima – sânge, klasis – ruptură].

DOOM

hemoclazíe (-mo-cla-) s. f., art. hemoclazía, g.-d. hemoclazíi, art. hemoclazíei
hemoclaziei
HEMOCLAZÍE s.f. 1. Scădere a numărului de leucocite după masă. 2. Hemoliză. [Gen. -iei. / cf. gr. haima – sânge, klasis – ruptură].

DOOM

hemoclazíe (-mo-cla-) s. f., art. hemoclazía, g.-d. hemoclazíi, art. hemoclazíei
hemoclazii
HEMOCLAZÍE s.f. 1. Scădere a numărului de leucocite după masă. 2. Hemoliză. [Gen. -iei. / cf. gr. haima – sânge, klasis – ruptură].

DOOM

hemoclazíe (-mo-cla-) s. f., art. hemoclazía, g.-d. hemoclazíi, art. hemoclazíei
hemoclaziile
HEMOCLAZÍE s.f. 1. Scădere a numărului de leucocite după masă. 2. Hemoliză. [Gen. -iei. / cf. gr. haima – sânge, klasis – ruptură].

DOOM

hemoclazíe (-mo-cla-) s. f., art. hemoclazía, g.-d. hemoclazíi, art. hemoclazíei
hemoclaziilor
HEMOCLAZÍE s.f. 1. Scădere a numărului de leucocite după masă. 2. Hemoliză. [Gen. -iei. / cf. gr. haima – sânge, klasis – ruptură].

DOOM

hemoclazíe (-mo-cla-) s. f., art. hemoclazía, g.-d. hemoclazíi, art. hemoclazíei
hemocrinie
HEMOCRINÍE s.f. (Biol.) Vărsare a hormonilor în sânge. [Gen. -iei. / < fr. hémocrinie, cf. gr. haima – sânge, krinein – a secreta].
hemocultura
HEMOCULTÚRĂ, hemoculturi, s. f. Cultivare și identificare a unor germeni patogeni din sânge prin însămânțarea sângelui pe un mediu de cultură. – Din fr. hémoculture.

DOOM

hemocultúră s. f., g.-d. art. hemocultúrii; pl. hemocultúri
hemoculturi
HEMOCULTÚRĂ, hemoculturi, s. f. Cultivare și identificare a unor germeni patogeni din sânge prin însămânțarea sângelui pe un mediu de cultură. – Din fr. hémoculture.

DOOM

hemocultúră s. f., g.-d. art. hemocultúrii; pl. hemocultúri
hemoculturii
HEMOCULTÚRĂ, hemoculturi, s. f. Cultivare și identificare a unor germeni patogeni din sânge prin însămânțarea sângelui pe un mediu de cultură. – Din fr. hémoculture.

DOOM

hemocultúră s. f., g.-d. art. hemocultúrii; pl. hemocultúri
hemoculturile
HEMOCULTÚRĂ, hemoculturi, s. f. Cultivare și identificare a unor germeni patogeni din sânge prin însămânțarea sângelui pe un mediu de cultură. – Din fr. hémoculture.

DOOM

hemocultúră s. f., g.-d. art. hemocultúrii; pl. hemocultúri
hemoculturilor
HEMOCULTÚRĂ, hemoculturi, s. f. Cultivare și identificare a unor germeni patogeni din sânge prin însămânțarea sângelui pe un mediu de cultură. – Din fr. hémoculture.

DOOM

hemocultúră s. f., g.-d. art. hemocultúrii; pl. hemocultúri
hemodiagnostic
HEMODIAGNÓSTIC, hemodiagnostice, s. n. Diagnostic pus în urma studierii analizelor sângelui. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. hémodiagnostic.

DOOM

!hemodiagnóstic (-di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. hemodiagnóstice
hemodiagnostice
HEMODIAGNÓSTIC, hemodiagnostice, s. n. Diagnostic pus în urma studierii analizelor sângelui. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. hémodiagnostic.

DOOM

!hemodiagnóstic (-di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. hemodiagnóstice
hemodiagnosticele
HEMODIAGNÓSTIC, hemodiagnostice, s. n. Diagnostic pus în urma studierii analizelor sângelui. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. hémodiagnostic.

DOOM

!hemodiagnóstic (-di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. hemodiagnóstice
hemodiagnosticelor
HEMODIAGNÓSTIC, hemodiagnostice, s. n. Diagnostic pus în urma studierii analizelor sângelui. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. hémodiagnostic.

DOOM

!hemodiagnóstic (-di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. hemodiagnóstice
hemodiagnosticul
HEMODIAGNÓSTIC, hemodiagnostice, s. n. Diagnostic pus în urma studierii analizelor sângelui. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. hémodiagnostic.

DOOM

!hemodiagnóstic (-di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. hemodiagnóstice
hemodiagnosticului
HEMODIAGNÓSTIC, hemodiagnostice, s. n. Diagnostic pus în urma studierii analizelor sângelui. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. hémodiagnostic.

DOOM

!hemodiagnóstic (-di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. hemodiagnóstice
hemodializa
HEMODIALÍZĂ, hemodialize, s. f. (Med.) Dializă a sângelui. [Pr.: -di-a-] – Din fr. hémodialyse.

DOOM

hemodiáliză s. f., g.-d. art. hemodiálizei; pl. hemodiálize
hemodialize
HEMODIALÍZĂ, hemodialize, s. f. (Med.) Dializă a sângelui. [Pr.: -di-a-] – Din fr. hémodialyse.

DOOM

hemodiáliză s. f., g.-d. art. hemodiálizei; pl. hemodiálize
hemodializei
HEMODIALÍZĂ, hemodialize, s. f. (Med.) Dializă a sângelui. [Pr.: -di-a-] – Din fr. hémodialyse.

DOOM

hemodiáliză s. f., g.-d. art. hemodiálizei; pl. hemodiálize
hemodializele
HEMODIALÍZĂ, hemodialize, s. f. (Med.) Dializă a sângelui. [Pr.: -di-a-] – Din fr. hémodialyse.

DOOM

hemodiáliză s. f., g.-d. art. hemodiálizei; pl. hemodiálize
hemodializelor
HEMODIALÍZĂ, hemodialize, s. f. (Med.) Dializă a sângelui. [Pr.: -di-a-] – Din fr. hémodialyse.

DOOM

hemodiáliză s. f., g.-d. art. hemodiálizei; pl. hemodiálize
hemodializor
HEMODIALIZÓR, hemodializori, s. m. (Med.) Rinichi artificial. [Pr.: -di-a-] – Din fr. hémodialyseur.
hemodializori
HEMODIALIZÓR, hemodializori, s. m. (Med.) Rinichi artificial. [Pr.: -di-a-] – Din fr. hémodialyseur.
hemodializorii
HEMODIALIZÓR, hemodializori, s. m. (Med.) Rinichi artificial. [Pr.: -di-a-] – Din fr. hémodialyseur.
hemodializorilor
HEMODIALIZÓR, hemodializori, s. m. (Med.) Rinichi artificial. [Pr.: -di-a-] – Din fr. hémodialyseur.
hemodializorul
HEMODIALIZÓR, hemodializori, s. m. (Med.) Rinichi artificial. [Pr.: -di-a-] – Din fr. hémodialyseur.
hemodializorului
HEMODIALIZÓR, hemodializori, s. m. (Med.) Rinichi artificial. [Pr.: -di-a-] – Din fr. hémodialyseur.
hemodinamica
HEMODINÁMICĂ s. f. 1. Circulație a sângelui în aparatul vascular. 2. Capitol al fiziologiei care studiază circulația sângelui în organism. – Din fr. hémodynamique.

DOOM

hemodinámică s. f., g.-d. art. hemodinámicii
hemodinamici
HEMODINÁMICĂ s. f. 1. Circulație a sângelui în aparatul vascular. 2. Capitol al fiziologiei care studiază circulația sângelui în organism. – Din fr. hémodynamique.

DOOM

hemodinámică s. f., g.-d. art. hemodinámicii
hemodinamicii
HEMODINÁMICĂ s. f. 1. Circulație a sângelui în aparatul vascular. 2. Capitol al fiziologiei care studiază circulația sângelui în organism. – Din fr. hémodynamique.

DOOM

hemodinámică s. f., g.-d. art. hemodinámicii
hemodinamometre
HEMODINAMOMÉTRU, hemodinamometre, s. n. (Med.) Instrument pentru măsurarea presiunii sângelui. – Din fr. hémodynamomètre.
hemodinamometrele
HEMODINAMOMÉTRU, hemodinamometre, s. n. (Med.) Instrument pentru măsurarea presiunii sângelui. – Din fr. hémodynamomètre.
hemodinamometrelor
HEMODINAMOMÉTRU, hemodinamometre, s. n. (Med.) Instrument pentru măsurarea presiunii sângelui. – Din fr. hémodynamomètre.
hemodinamometru
HEMODINAMOMÉTRU, hemodinamometre, s. n. (Med.) Instrument pentru măsurarea presiunii sângelui. – Din fr. hémodynamomètre.
hemodinamometrul
HEMODINAMOMÉTRU, hemodinamometre, s. n. (Med.) Instrument pentru măsurarea presiunii sângelui. – Din fr. hémodynamomètre.
hemodinamometrului
HEMODINAMOMÉTRU, hemodinamometre, s. n. (Med.) Instrument pentru măsurarea presiunii sângelui. – Din fr. hémodynamomètre.
hemofag
HEMOFÁG, -Ă, hemofagi, -ge, adj. (Biol.) 1. (Despre animale) Care se hrănește cu sânge. 2. (Despre celule) Care distruge globulele roșii din sânge. – Din fr. hémophage.
hemofaga
HEMOFÁG, -Ă, hemofagi, -ge, adj. (Biol.) 1. (Despre animale) Care se hrănește cu sânge. 2. (Despre celule) Care distruge globulele roșii din sânge. – Din fr. hémophage.
hemofage
HEMOFÁG, -Ă, hemofagi, -ge, adj. (Biol.) 1. (Despre animale) Care se hrănește cu sânge. 2. (Despre celule) Care distruge globulele roșii din sânge. – Din fr. hémophage.
hemofagei
HEMOFÁG, -Ă, hemofagi, -ge, adj. (Biol.) 1. (Despre animale) Care se hrănește cu sânge. 2. (Despre celule) Care distruge globulele roșii din sânge. – Din fr. hémophage.
hemofagele
HEMOFÁG, -Ă, hemofagi, -ge, adj. (Biol.) 1. (Despre animale) Care se hrănește cu sânge. 2. (Despre celule) Care distruge globulele roșii din sânge. – Din fr. hémophage.
hemofagelor
HEMOFÁG, -Ă, hemofagi, -ge, adj. (Biol.) 1. (Despre animale) Care se hrănește cu sânge. 2. (Despre celule) Care distruge globulele roșii din sânge. – Din fr. hémophage.
hemofagi
HEMOFÁG, -Ă, hemofagi, -ge, adj. (Biol.) 1. (Despre animale) Care se hrănește cu sânge. 2. (Despre celule) Care distruge globulele roșii din sânge. – Din fr. hémophage.
hemofagii
HEMOFÁG, -Ă, hemofagi, -ge, adj. (Biol.) 1. (Despre animale) Care se hrănește cu sânge. 2. (Despre celule) Care distruge globulele roșii din sânge. – Din fr. hémophage.
hemofagilor
HEMOFÁG, -Ă, hemofagi, -ge, adj. (Biol.) 1. (Despre animale) Care se hrănește cu sânge. 2. (Despre celule) Care distruge globulele roșii din sânge. – Din fr. hémophage.
hemofagul
HEMOFÁG, -Ă, hemofagi, -ge, adj. (Biol.) 1. (Despre animale) Care se hrănește cu sânge. 2. (Despre celule) Care distruge globulele roșii din sânge. – Din fr. hémophage.
hemofagului
HEMOFÁG, -Ă, hemofagi, -ge, adj. (Biol.) 1. (Despre animale) Care se hrănește cu sânge. 2. (Despre celule) Care distruge globulele roșii din sânge. – Din fr. hémophage.
hemofilia
HEMOFILÍE, hemofilii, s. f. Boală ereditară, transmisă de mamă numai băieților, care constă într-o predispoziție spre hemoragie, cauzată de prelungirea timpului de coagulare a sângelui. – Din fr. hémophilie.

DOOM

hemofilíe s. f., art. hemofilía, g.-d. art. hemofilíei; pl. hemofilíi, art. hemofilíile
hemofilic
HEMOFÍLIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de hemofilie. [< fr. hémophilique].
hemofilie
HEMOFILÍE, hemofilii, s. f. Boală ereditară, transmisă de mamă numai băieților, care constă într-o predispoziție spre hemoragie, cauzată de prelungirea timpului de coagulare a sângelui. – Din fr. hémophilie.

DOOM

hemofilíe s. f., art. hemofilía, g.-d. art. hemofilíei; pl. hemofilíi, art. hemofilíile
hemofiliei
HEMOFILÍE, hemofilii, s. f. Boală ereditară, transmisă de mamă numai băieților, care constă într-o predispoziție spre hemoragie, cauzată de prelungirea timpului de coagulare a sângelui. – Din fr. hémophilie.

DOOM

hemofilíe s. f., art. hemofilía, g.-d. art. hemofilíei; pl. hemofilíi, art. hemofilíile
hemofilii
HEMOFILÍE, hemofilii, s. f. Boală ereditară, transmisă de mamă numai băieților, care constă într-o predispoziție spre hemoragie, cauzată de prelungirea timpului de coagulare a sângelui. – Din fr. hémophilie.

DOOM

hemofilíe s. f., art. hemofilía, g.-d. art. hemofilíei; pl. hemofilíi, art. hemofilíile
hemofiliile
HEMOFILÍE, hemofilii, s. f. Boală ereditară, transmisă de mamă numai băieților, care constă într-o predispoziție spre hemoragie, cauzată de prelungirea timpului de coagulare a sângelui. – Din fr. hémophilie.

DOOM

hemofilíe s. f., art. hemofilía, g.-d. art. hemofilíei; pl. hemofilíi, art. hemofilíile
hemofiliilor
HEMOFILÍE, hemofilii, s. f. Boală ereditară, transmisă de mamă numai băieților, care constă într-o predispoziție spre hemoragie, cauzată de prelungirea timpului de coagulare a sângelui. – Din fr. hémophilie.

DOOM

hemofilíe s. f., art. hemofilía, g.-d. art. hemofilíei; pl. hemofilíi, art. hemofilíile
hemoftalmie
HEMOFTALMÍE s.f. (Med.) Hemoragie în corpul vitros. [Gen. -iei. / < fr. hémophtalmie, cf. gr. haima – sânge, ophtalmos – ochi].
hemogenia
HEMOGENÍE, hemogenii, s. f. Boală a sângelui, mai frecventă la femei, caracterizată prin scăderea numărului trombocitelor, purpură2 hemoragică, creșterea timpului de sângerare etc. – Din fr. hémogénie.

DOOM

hemogeníe s. f., art. hemogenía, g.-d. art. hemogeníei; pl. hemogeníi, art. hemogeníile
hemogenic
HEMOGÉNIC, -Ă, hemogenici, -ce, adj., s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de hemogenie. 2. Adj. Referitor la hemogenie. – Din fr. hémogénique.
hemogenica
HEMOGÉNIC, -Ă, hemogenici, -ce, adj., s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de hemogenie. 2. Adj. Referitor la hemogenie. – Din fr. hémogénique.
hemogenice
HEMOGÉNIC, -Ă, hemogenici, -ce, adj., s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de hemogenie. 2. Adj. Referitor la hemogenie. – Din fr. hémogénique.
hemogenicei
HEMOGÉNIC, -Ă, hemogenici, -ce, adj., s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de hemogenie. 2. Adj. Referitor la hemogenie. – Din fr. hémogénique.
hemogenicele
HEMOGÉNIC, -Ă, hemogenici, -ce, adj., s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de hemogenie. 2. Adj. Referitor la hemogenie. – Din fr. hémogénique.
hemogenicelor
HEMOGÉNIC, -Ă, hemogenici, -ce, adj., s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de hemogenie. 2. Adj. Referitor la hemogenie. – Din fr. hémogénique.
hemogenici
HEMOGÉNIC, -Ă, hemogenici, -ce, adj., s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de hemogenie. 2. Adj. Referitor la hemogenie. – Din fr. hémogénique.
hemogenicii
HEMOGÉNIC, -Ă, hemogenici, -ce, adj., s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de hemogenie. 2. Adj. Referitor la hemogenie. – Din fr. hémogénique.
hemogenicilor
HEMOGÉNIC, -Ă, hemogenici, -ce, adj., s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de hemogenie. 2. Adj. Referitor la hemogenie. – Din fr. hémogénique.
hemogenicul
HEMOGÉNIC, -Ă, hemogenici, -ce, adj., s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de hemogenie. 2. Adj. Referitor la hemogenie. – Din fr. hémogénique.
hemogenicului
HEMOGÉNIC, -Ă, hemogenici, -ce, adj., s. m. și f. 1. (Med.) Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de hemogenie. 2. Adj. Referitor la hemogenie. – Din fr. hémogénique.
hemogenie
HEMOGENÍE, hemogenii, s. f. Boală a sângelui, mai frecventă la femei, caracterizată prin scăderea numărului trombocitelor, purpură2 hemoragică, creșterea timpului de sângerare etc. – Din fr. hémogénie.

DOOM

hemogeníe s. f., art. hemogenía, g.-d. art. hemogeníei; pl. hemogeníi, art. hemogeníile
hemogeniei
HEMOGENÍE, hemogenii, s. f. Boală a sângelui, mai frecventă la femei, caracterizată prin scăderea numărului trombocitelor, purpură2 hemoragică, creșterea timpului de sângerare etc. – Din fr. hémogénie.

DOOM

hemogeníe s. f., art. hemogenía, g.-d. art. hemogeníei; pl. hemogeníi, art. hemogeníile
hemogenii
HEMOGENÍE, hemogenii, s. f. Boală a sângelui, mai frecventă la femei, caracterizată prin scăderea numărului trombocitelor, purpură2 hemoragică, creșterea timpului de sângerare etc. – Din fr. hémogénie.

DOOM

hemogeníe s. f., art. hemogenía, g.-d. art. hemogeníei; pl. hemogeníi, art. hemogeníile
hemogeniile
HEMOGENÍE, hemogenii, s. f. Boală a sângelui, mai frecventă la femei, caracterizată prin scăderea numărului trombocitelor, purpură2 hemoragică, creșterea timpului de sângerare etc. – Din fr. hémogénie.

DOOM

hemogeníe s. f., art. hemogenía, g.-d. art. hemogeníei; pl. hemogeníi, art. hemogeníile
hemogeniilor
HEMOGENÍE, hemogenii, s. f. Boală a sângelui, mai frecventă la femei, caracterizată prin scăderea numărului trombocitelor, purpură2 hemoragică, creșterea timpului de sângerare etc. – Din fr. hémogénie.

DOOM

hemogeníe s. f., art. hemogenía, g.-d. art. hemogeníei; pl. hemogeníi, art. hemogeníile
hemoglobina
HEMOGLOBÍNĂ s. f. Substanță organică feruginoasă care constituie materia colorantă a globulelor roșii din sângele vertebratelor și care, datorită proprietății sale de a se oxida și de a se reduce cu ușurință, are rol în procesul respirator. – Din fr. hémoglobine.

DOOM

hemoglobínă (-mo-glo-) s. f., g.-d. art. hemoglobínei
hemoglobine
HEMOGLOBÍNĂ s. f. Substanță organică feruginoasă care constituie materia colorantă a globulelor roșii din sângele vertebratelor și care, datorită proprietății sale de a se oxida și de a se reduce cu ușurință, are rol în procesul respirator. – Din fr. hémoglobine.

DOOM

hemoglobínă (-mo-glo-) s. f., g.-d. art. hemoglobínei
hemoglobinei
HEMOGLOBÍNĂ s. f. Substanță organică feruginoasă care constituie materia colorantă a globulelor roșii din sângele vertebratelor și care, datorită proprietății sale de a se oxida și de a se reduce cu ușurință, are rol în procesul respirator. – Din fr. hémoglobine.

DOOM

hemoglobínă (-mo-glo-) s. f., g.-d. art. hemoglobínei
hemoglobinemie
HEMOGLOBINEMÍE s. f. (Med.) Prezență a hemoglobinei în sânge datorată distrugerii globulelor roșii; cantitate de hemoglobină prezentă în sânge datorată distrugerii globulelor roșii. – Din fr. hémoglobinémie.
hemoglobinometre
HEMOGLOBINOMÉTRU, hemoglobinometre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se poate determina cantitatea de hemoglobină din sânge. – Din fr. hémoglobinomètre.

DOOM

hemoglobinométru (-mo-glo-, -me-tru) s. n., art. hemoglobinométrul; pl. hemoglobinométre
hemoglobinometrele
HEMOGLOBINOMÉTRU, hemoglobinometre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se poate determina cantitatea de hemoglobină din sânge. – Din fr. hémoglobinomètre.

DOOM

hemoglobinométru (-mo-glo-, -me-tru) s. n., art. hemoglobinométrul; pl. hemoglobinométre
hemoglobinometrelor
HEMOGLOBINOMÉTRU, hemoglobinometre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se poate determina cantitatea de hemoglobină din sânge. – Din fr. hémoglobinomètre.

DOOM

hemoglobinométru (-mo-glo-, -me-tru) s. n., art. hemoglobinométrul; pl. hemoglobinométre
hemoglobinometria
HEMOGLOBINOMETRÍE, hemoglobinometrii, s. f. (Med.) Determinare a cantității de hemoglobină din sânge. – Din fr. hémoglobinométrie.
hemoglobinometrie
HEMOGLOBINOMETRÍE, hemoglobinometrii, s. f. (Med.) Determinare a cantității de hemoglobină din sânge. – Din fr. hémoglobinométrie.
hemoglobinometriei
HEMOGLOBINOMETRÍE, hemoglobinometrii, s. f. (Med.) Determinare a cantității de hemoglobină din sânge. – Din fr. hémoglobinométrie.
hemoglobinometrii
HEMOGLOBINOMETRÍE, hemoglobinometrii, s. f. (Med.) Determinare a cantității de hemoglobină din sânge. – Din fr. hémoglobinométrie.
hemoglobinometriile
HEMOGLOBINOMETRÍE, hemoglobinometrii, s. f. (Med.) Determinare a cantității de hemoglobină din sânge. – Din fr. hémoglobinométrie.
hemoglobinometriilor
HEMOGLOBINOMETRÍE, hemoglobinometrii, s. f. (Med.) Determinare a cantității de hemoglobină din sânge. – Din fr. hémoglobinométrie.
hemoglobinometru
HEMOGLOBINOMÉTRU, hemoglobinometre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se poate determina cantitatea de hemoglobină din sânge. – Din fr. hémoglobinomètre.

DOOM

hemoglobinométru (-mo-glo-, -me-tru) s. n., art. hemoglobinométrul; pl. hemoglobinométre
hemoglobinometrul
HEMOGLOBINOMÉTRU, hemoglobinometre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se poate determina cantitatea de hemoglobină din sânge. – Din fr. hémoglobinomètre.

DOOM

hemoglobinométru (-mo-glo-, -me-tru) s. n., art. hemoglobinométrul; pl. hemoglobinométre
hemoglobinometrului
HEMOGLOBINOMÉTRU, hemoglobinometre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se poate determina cantitatea de hemoglobină din sânge. – Din fr. hémoglobinomètre.

DOOM

hemoglobinométru (-mo-glo-, -me-tru) s. n., art. hemoglobinométrul; pl. hemoglobinométre
hemoglobinopatie
HEMOGLOBINOPATÍE, hemoglobinopatii, s. f. (Med.) Nume generic al bolilor ereditare datorate hemoglobinei anormale. – Din fr. hémoglobinopathie.
hemoglobinuria
HEMOGLOBINURÍE, hemoglobinurii, s. f. Simptom care constă în apariția hemoglobinei în urină. – Din fr. hémoglobinurie.

DOOM

hemoglobinuríe (-mo-glo-bi-nu-/-bin-u-) s. f., art. hemoglobinuría, g.-d. art. hemoglobinuríei; pl. hemoglobinuríi, art. hemoglobinuríile
hemoglobinurie
HEMOGLOBINURÍE, hemoglobinurii, s. f. Simptom care constă în apariția hemoglobinei în urină. – Din fr. hémoglobinurie.

DOOM

hemoglobinuríe (-mo-glo-bi-nu-/-bin-u-) s. f., art. hemoglobinuría, g.-d. art. hemoglobinuríei; pl. hemoglobinuríi, art. hemoglobinuríile
hemoglobinuriei
HEMOGLOBINURÍE, hemoglobinurii, s. f. Simptom care constă în apariția hemoglobinei în urină. – Din fr. hémoglobinurie.

DOOM

hemoglobinuríe (-mo-glo-bi-nu-/-bin-u-) s. f., art. hemoglobinuría, g.-d. art. hemoglobinuríei; pl. hemoglobinuríi, art. hemoglobinuríile
hemoglobinurii
HEMOGLOBINURÍE, hemoglobinurii, s. f. Simptom care constă în apariția hemoglobinei în urină. – Din fr. hémoglobinurie.

DOOM

hemoglobinuríe (-mo-glo-bi-nu-/-bin-u-) s. f., art. hemoglobinuría, g.-d. art. hemoglobinuríei; pl. hemoglobinuríi, art. hemoglobinuríile
hemoglobinuriile
HEMOGLOBINURÍE, hemoglobinurii, s. f. Simptom care constă în apariția hemoglobinei în urină. – Din fr. hémoglobinurie.

DOOM

hemoglobinuríe (-mo-glo-bi-nu-/-bin-u-) s. f., art. hemoglobinuría, g.-d. art. hemoglobinuríei; pl. hemoglobinuríi, art. hemoglobinuríile
hemoglobinuriilor
HEMOGLOBINURÍE, hemoglobinurii, s. f. Simptom care constă în apariția hemoglobinei în urină. – Din fr. hémoglobinurie.

DOOM

hemoglobinuríe (-mo-glo-bi-nu-/-bin-u-) s. f., art. hemoglobinuría, g.-d. art. hemoglobinuríei; pl. hemoglobinuríi, art. hemoglobinuríile
hemograma
HEMOGRÁMĂ, hemograme, s. f. Examen de laborator care stabilește compoziția sângelui (numărul de hematii, leucocite și trombocite dintr-un milimetru cub de sânge, procentul diferitelor tipuri de leucocite și conținutul în hemoglobină al hematiilor); (concr.) buletin care cuprinde rezultatul unui astfel de examen de laborator. – Din fr. hémogramme.

DOOM

hemográmă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. hemográmei; pl. hemográme
hemograme
HEMOGRÁMĂ, hemograme, s. f. Examen de laborator care stabilește compoziția sângelui (numărul de hematii, leucocite și trombocite dintr-un milimetru cub de sânge, procentul diferitelor tipuri de leucocite și conținutul în hemoglobină al hematiilor); (concr.) buletin care cuprinde rezultatul unui astfel de examen de laborator. – Din fr. hémogramme.

DOOM

hemográmă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. hemográmei; pl. hemográme
hemogramei
HEMOGRÁMĂ, hemograme, s. f. Examen de laborator care stabilește compoziția sângelui (numărul de hematii, leucocite și trombocite dintr-un milimetru cub de sânge, procentul diferitelor tipuri de leucocite și conținutul în hemoglobină al hematiilor); (concr.) buletin care cuprinde rezultatul unui astfel de examen de laborator. – Din fr. hémogramme.

DOOM

hemográmă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. hemográmei; pl. hemográme
hemogramele
HEMOGRÁMĂ, hemograme, s. f. Examen de laborator care stabilește compoziția sângelui (numărul de hematii, leucocite și trombocite dintr-un milimetru cub de sânge, procentul diferitelor tipuri de leucocite și conținutul în hemoglobină al hematiilor); (concr.) buletin care cuprinde rezultatul unui astfel de examen de laborator. – Din fr. hémogramme.

DOOM

hemográmă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. hemográmei; pl. hemográme
hemogramelor
HEMOGRÁMĂ, hemograme, s. f. Examen de laborator care stabilește compoziția sângelui (numărul de hematii, leucocite și trombocite dintr-un milimetru cub de sânge, procentul diferitelor tipuri de leucocite și conținutul în hemoglobină al hematiilor); (concr.) buletin care cuprinde rezultatul unui astfel de examen de laborator. – Din fr. hémogramme.

DOOM

hemográmă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. hemográmei; pl. hemográme
hemohidartroză
HEMOHIDARTRÓZĂ s.f. Revărsare simultană de sânge și de lichide seroase într-o articulație. [< fr. hémo-hydarthrose].
hemoleucogramă
HEMOLEUCOGRÁMĂ s.f. Analiză constituind notarea hematiilor și a leucocitelor. [< fr. hemo-léucogramme].
hemolimfa
HEMOLÍMFĂ, hemolimfe, s. f. Lichid organic care are aceleași proprietăți cu ale sângelui și care se găsește în aparatul circulator al nevertebratelor. – Din fr. hémolymphe.

DOOM

hemolímfă s. f., g.-d. art. hemolímfei; pl. hemolímfe
hemolimfe
HEMOLÍMFĂ, hemolimfe, s. f. Lichid organic care are aceleași proprietăți cu ale sângelui și care se găsește în aparatul circulator al nevertebratelor. – Din fr. hémolymphe.

DOOM

hemolímfă s. f., g.-d. art. hemolímfei; pl. hemolímfe
hemolimfei
HEMOLÍMFĂ, hemolimfe, s. f. Lichid organic care are aceleași proprietăți cu ale sângelui și care se găsește în aparatul circulator al nevertebratelor. – Din fr. hémolymphe.

DOOM

hemolímfă s. f., g.-d. art. hemolímfei; pl. hemolímfe
hemolimfele
HEMOLÍMFĂ, hemolimfe, s. f. Lichid organic care are aceleași proprietăți cu ale sângelui și care se găsește în aparatul circulator al nevertebratelor. – Din fr. hémolymphe.

DOOM

hemolímfă s. f., g.-d. art. hemolímfei; pl. hemolímfe
hemolimfelor
HEMOLÍMFĂ, hemolimfe, s. f. Lichid organic care are aceleași proprietăți cu ale sângelui și care se găsește în aparatul circulator al nevertebratelor. – Din fr. hémolymphe.

DOOM

hemolímfă s. f., g.-d. art. hemolímfei; pl. hemolímfe
hemolitic
HEMOLÍTIC, -Ă, hemolitici, -ce, adj. (Med.) Care produce hemoliză. – Din fr. hémolytique.
hemolitica
HEMOLÍTIC, -Ă, hemolitici, -ce, adj. (Med.) Care produce hemoliză. – Din fr. hémolytique.
hemolitice
HEMOLÍTIC, -Ă, hemolitici, -ce, adj. (Med.) Care produce hemoliză. – Din fr. hémolytique.
hemoliticei
HEMOLÍTIC, -Ă, hemolitici, -ce, adj. (Med.) Care produce hemoliză. – Din fr. hémolytique.
hemoliticele
HEMOLÍTIC, -Ă, hemolitici, -ce, adj. (Med.) Care produce hemoliză. – Din fr. hémolytique.
hemoliticelor
HEMOLÍTIC, -Ă, hemolitici, -ce, adj. (Med.) Care produce hemoliză. – Din fr. hémolytique.
hemolitici
HEMOLÍTIC, -Ă, hemolitici, -ce, adj. (Med.) Care produce hemoliză. – Din fr. hémolytique.
hemoliticii
HEMOLÍTIC, -Ă, hemolitici, -ce, adj. (Med.) Care produce hemoliză. – Din fr. hémolytique.
hemoliticilor
HEMOLÍTIC, -Ă, hemolitici, -ce, adj. (Med.) Care produce hemoliză. – Din fr. hémolytique.
hemoliticul
HEMOLÍTIC, -Ă, hemolitici, -ce, adj. (Med.) Care produce hemoliză. – Din fr. hémolytique.
hemoliticului
HEMOLÍTIC, -Ă, hemolitici, -ce, adj. (Med.) Care produce hemoliză. – Din fr. hémolytique.
hemoliza
HEMOLÍZĂ, hemolize, s. f. Distrugere patologică a globulelor roșii din sânge și trecerea lor în plasmă. – Din fr. hémolyse.

DOOM

!hemolíză s. f., g.-d. art. hemolízei; pl. hemolíze
hemolize
HEMOLÍZĂ, hemolize, s. f. Distrugere patologică a globulelor roșii din sânge și trecerea lor în plasmă. – Din fr. hémolyse.

DOOM

!hemolíză s. f., g.-d. art. hemolízei; pl. hemolíze
hemolizei
HEMOLÍZĂ, hemolize, s. f. Distrugere patologică a globulelor roșii din sânge și trecerea lor în plasmă. – Din fr. hémolyse.

DOOM

!hemolíză s. f., g.-d. art. hemolízei; pl. hemolíze
hemolizele
HEMOLÍZĂ, hemolize, s. f. Distrugere patologică a globulelor roșii din sânge și trecerea lor în plasmă. – Din fr. hémolyse.

DOOM

!hemolíză s. f., g.-d. art. hemolízei; pl. hemolíze
hemolizelor
HEMOLÍZĂ, hemolize, s. f. Distrugere patologică a globulelor roșii din sânge și trecerea lor în plasmă. – Din fr. hémolyse.

DOOM

!hemolíză s. f., g.-d. art. hemolízei; pl. hemolíze
hemolizina
HEMOLIZÍNĂ, hemolizine, s. f. Substanță de origine vegetală, animală sau de natură imună, caracterizată prin proprietatea de a descompune și dizolva globulele roșii, eliberând hemoglobina. – Din fr. hémolysine.

DOOM

hemolizínă s. f., g.-d. art. hemolizínei; pl. hemolizíne
hemolizine
HEMOLIZÍNĂ, hemolizine, s. f. Substanță de origine vegetală, animală sau de natură imună, caracterizată prin proprietatea de a descompune și dizolva globulele roșii, eliberând hemoglobina. – Din fr. hémolysine.

DOOM

hemolizínă s. f., g.-d. art. hemolizínei; pl. hemolizíne
hemolizinei
HEMOLIZÍNĂ, hemolizine, s. f. Substanță de origine vegetală, animală sau de natură imună, caracterizată prin proprietatea de a descompune și dizolva globulele roșii, eliberând hemoglobina. – Din fr. hémolysine.

DOOM

hemolizínă s. f., g.-d. art. hemolizínei; pl. hemolizíne
hemolizinele
HEMOLIZÍNĂ, hemolizine, s. f. Substanță de origine vegetală, animală sau de natură imună, caracterizată prin proprietatea de a descompune și dizolva globulele roșii, eliberând hemoglobina. – Din fr. hémolysine.

DOOM

hemolizínă s. f., g.-d. art. hemolizínei; pl. hemolizíne
hemolizinelor
HEMOLIZÍNĂ, hemolizine, s. f. Substanță de origine vegetală, animală sau de natură imună, caracterizată prin proprietatea de a descompune și dizolva globulele roșii, eliberând hemoglobina. – Din fr. hémolysine.

DOOM

hemolizínă s. f., g.-d. art. hemolizínei; pl. hemolizíne
hemometre
HEMOMÉTRU, hemometre, s. n. Aparat folosit pentru dozarea hemoglobinei din sânge. – Din fr. hémomètre.

DOOM

hemométru (-me-tru) s. n., art. hemométrul; pl. hemométre
hemometrele
HEMOMÉTRU, hemometre, s. n. Aparat folosit pentru dozarea hemoglobinei din sânge. – Din fr. hémomètre.

DOOM

hemométru (-me-tru) s. n., art. hemométrul; pl. hemométre
hemometrelor
HEMOMÉTRU, hemometre, s. n. Aparat folosit pentru dozarea hemoglobinei din sânge. – Din fr. hémomètre.

DOOM

hemométru (-me-tru) s. n., art. hemométrul; pl. hemométre
hemometru
HEMOMÉTRU, hemometre, s. n. Aparat folosit pentru dozarea hemoglobinei din sânge. – Din fr. hémomètre.

DOOM

hemométru (-me-tru) s. n., art. hemométrul; pl. hemométre
hemometrul
HEMOMÉTRU, hemometre, s. n. Aparat folosit pentru dozarea hemoglobinei din sânge. – Din fr. hémomètre.

DOOM

hemométru (-me-tru) s. n., art. hemométrul; pl. hemométre
hemometrului
HEMOMÉTRU, hemometre, s. n. Aparat folosit pentru dozarea hemoglobinei din sânge. – Din fr. hémomètre.

DOOM

hemométru (-me-tru) s. n., art. hemométrul; pl. hemométre
hemon
Hemon = Haemon.
hemopatia
HEMOPATÍE, hemopatii, s. f. Denumire generică dată bolilor sângelui. – Din fr. hémopathie.

DOOM

hemopatíe s. f., art. hemopatía, g.-d. art. hemopatíei; pl. hemopatíi, art. hemopatíile
hemopatic
HEMOPÁTIC, -Ă, hemopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hemopatie. – Din fr. hémopathique.
hemopatica
HEMOPÁTIC, -Ă, hemopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hemopatie. – Din fr. hémopathique.
hemopatice
HEMOPÁTIC, -Ă, hemopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hemopatie. – Din fr. hémopathique.
hemopaticei
HEMOPÁTIC, -Ă, hemopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hemopatie. – Din fr. hémopathique.
hemopaticele
HEMOPÁTIC, -Ă, hemopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hemopatie. – Din fr. hémopathique.
hemopaticelor
HEMOPÁTIC, -Ă, hemopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hemopatie. – Din fr. hémopathique.
hemopatici
HEMOPÁTIC, -Ă, hemopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hemopatie. – Din fr. hémopathique.
hemopaticii
HEMOPÁTIC, -Ă, hemopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hemopatie. – Din fr. hémopathique.
hemopaticilor
HEMOPÁTIC, -Ă, hemopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hemopatie. – Din fr. hémopathique.
hemopaticul
HEMOPÁTIC, -Ă, hemopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hemopatie. – Din fr. hémopathique.
hemopaticului
HEMOPÁTIC, -Ă, hemopatici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hemopatie. – Din fr. hémopathique.
hemopatie
HEMOPATÍE, hemopatii, s. f. Denumire generică dată bolilor sângelui. – Din fr. hémopathie.

DOOM

hemopatíe s. f., art. hemopatía, g.-d. art. hemopatíei; pl. hemopatíi, art. hemopatíile
hemopatiei
HEMOPATÍE, hemopatii, s. f. Denumire generică dată bolilor sângelui. – Din fr. hémopathie.

DOOM

hemopatíe s. f., art. hemopatía, g.-d. art. hemopatíei; pl. hemopatíi, art. hemopatíile
hemopatii
HEMOPATÍE, hemopatii, s. f. Denumire generică dată bolilor sângelui. – Din fr. hémopathie.

DOOM

hemopatíe s. f., art. hemopatía, g.-d. art. hemopatíei; pl. hemopatíi, art. hemopatíile
hemopatiile
HEMOPATÍE, hemopatii, s. f. Denumire generică dată bolilor sângelui. – Din fr. hémopathie.

DOOM

hemopatíe s. f., art. hemopatía, g.-d. art. hemopatíei; pl. hemopatíi, art. hemopatíile
hemopatiilor
HEMOPATÍE, hemopatii, s. f. Denumire generică dată bolilor sângelui. – Din fr. hémopathie.

DOOM

hemopatíe s. f., art. hemopatía, g.-d. art. hemopatíei; pl. hemopatíi, art. hemopatíile
hemopoeză
HEMOPOIÉZĂ s. f. (Med.) Hematopoieză. [Pr.: -po-ie-] – Din fr. hémopoièse.
hemopoieză
HEMOPOIÉZĂ s. f. (Med.) Hematopoieză. [Pr.: -po-ie-] – Din fr. hémopoièse.
hemoprofilaxia
HEMOPROFILAXÍE s.f. Injectare în scop profilactic de sânge uman matern sau patern, presupus a conține anticorpi protectori față de boala cu care un copil a venit în contact, metodă practicată în trecut mai ales în rujeolă. [Gen. -iei. / < fr. hémoprophylaxie].
hemoprofilaxie
HEMOPROFILAXÍE s.f. Injectare în scop profilactic de sânge uman matern sau patern, presupus a conține anticorpi protectori față de boala cu care un copil a venit în contact, metodă practicată în trecut mai ales în rujeolă. [Gen. -iei. / < fr. hémoprophylaxie].
hemoprofilaxiei
HEMOPROFILAXÍE s.f. Injectare în scop profilactic de sânge uman matern sau patern, presupus a conține anticorpi protectori față de boala cu care un copil a venit în contact, metodă practicată în trecut mai ales în rujeolă. [Gen. -iei. / < fr. hémoprophylaxie].
hemoprofilaxii
HEMOPROFILAXÍE s.f. Injectare în scop profilactic de sânge uman matern sau patern, presupus a conține anticorpi protectori față de boala cu care un copil a venit în contact, metodă practicată în trecut mai ales în rujeolă. [Gen. -iei. / < fr. hémoprophylaxie].
hemoptizia
HEMOPTIZÍE, hemoptizii, s. f. Eliminare de sânge prin tuse, provocată de o hemoragie a căilor respiratorii, mai ales în cazurile de tuberculoză pulmonară. – Din fr. hémoptysie.

DOOM

!hemoptizíe (-mop-ti-/-mo-pti-) s. f., art. hemoptizía, g.-d. art. hemoptizíei; pl. hemoptizíi, art. hemoptizíile
hemoptizic
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizic
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizica
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizica
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizice
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizice
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizicei
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizicei
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizicele
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizicele
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizicelor
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizicelor
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizici
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizici
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizicii
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizicii
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizicilor
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizicilor
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizicul
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizicul
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizicului
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizicului
HEMOPTÍZIC, -Ă, hemoptizici, -ce, adj., s. m. și f. (Bolnav) de hemoptizie. – Din fr. hémoptysique.
hemoptizie
HEMOPTIZÍE, hemoptizii, s. f. Eliminare de sânge prin tuse, provocată de o hemoragie a căilor respiratorii, mai ales în cazurile de tuberculoză pulmonară. – Din fr. hémoptysie.

DOOM

!hemoptizíe (-mop-ti-/-mo-pti-) s. f., art. hemoptizía, g.-d. art. hemoptizíei; pl. hemoptizíi, art. hemoptizíile
hemoptiziei
HEMOPTIZÍE, hemoptizii, s. f. Eliminare de sânge prin tuse, provocată de o hemoragie a căilor respiratorii, mai ales în cazurile de tuberculoză pulmonară. – Din fr. hémoptysie.

DOOM

!hemoptizíe (-mop-ti-/-mo-pti-) s. f., art. hemoptizía, g.-d. art. hemoptizíei; pl. hemoptizíi, art. hemoptizíile
hemoptizii
HEMOPTIZÍE, hemoptizii, s. f. Eliminare de sânge prin tuse, provocată de o hemoragie a căilor respiratorii, mai ales în cazurile de tuberculoză pulmonară. – Din fr. hémoptysie.

DOOM

!hemoptizíe (-mop-ti-/-mo-pti-) s. f., art. hemoptizía, g.-d. art. hemoptizíei; pl. hemoptizíi, art. hemoptizíile
hemoptiziile
HEMOPTIZÍE, hemoptizii, s. f. Eliminare de sânge prin tuse, provocată de o hemoragie a căilor respiratorii, mai ales în cazurile de tuberculoză pulmonară. – Din fr. hémoptysie.

DOOM

!hemoptizíe (-mop-ti-/-mo-pti-) s. f., art. hemoptizía, g.-d. art. hemoptizíei; pl. hemoptizíi, art. hemoptizíile
hemoptiziilor
HEMOPTIZÍE, hemoptizii, s. f. Eliminare de sânge prin tuse, provocată de o hemoragie a căilor respiratorii, mai ales în cazurile de tuberculoză pulmonară. – Din fr. hémoptysie.

DOOM

!hemoptizíe (-mop-ti-/-mo-pti-) s. f., art. hemoptizía, g.-d. art. hemoptizíei; pl. hemoptizíi, art. hemoptizíile
hemoragia
HEMORAGÍE, hemoragii, s. f. 1. Scurgere abundentă de sânge, internă sau externă, în urma ruperii sau tăierii peretelui unui vas sangvin; hemoree. ◊ Hemoragie intestinală = enterohemoragie. Hemoragie nazală = epistaxis. 2. Fig. Curgere, pierdere de capital. – Din fr. hémorragie.

DOOM

hemoragíe s. f., art. hemoragía, g.-d. art. hemoragíei; pl. hemoragíi, art. hemoragíile
hemoragic
HEMORÁGIC, -Ă, hemoragici, -ce, adj. Cu caracter de hemoragie; provocat de hemoragie. – Din fr. hémorragique.
hemoragica
HEMORÁGIC, -Ă, hemoragici, -ce, adj. Cu caracter de hemoragie; provocat de hemoragie. – Din fr. hémorragique.
hemoragice
HEMORÁGIC, -Ă, hemoragici, -ce, adj. Cu caracter de hemoragie; provocat de hemoragie. – Din fr. hémorragique.
hemoragicei
HEMORÁGIC, -Ă, hemoragici, -ce, adj. Cu caracter de hemoragie; provocat de hemoragie. – Din fr. hémorragique.
hemoragicele
HEMORÁGIC, -Ă, hemoragici, -ce, adj. Cu caracter de hemoragie; provocat de hemoragie. – Din fr. hémorragique.
hemoragicelor
HEMORÁGIC, -Ă, hemoragici, -ce, adj. Cu caracter de hemoragie; provocat de hemoragie. – Din fr. hémorragique.
hemoragici
HEMORÁGIC, -Ă, hemoragici, -ce, adj. Cu caracter de hemoragie; provocat de hemoragie. – Din fr. hémorragique.
hemoragicii
HEMORÁGIC, -Ă, hemoragici, -ce, adj. Cu caracter de hemoragie; provocat de hemoragie. – Din fr. hémorragique.
hemoragicilor
HEMORÁGIC, -Ă, hemoragici, -ce, adj. Cu caracter de hemoragie; provocat de hemoragie. – Din fr. hémorragique.
hemoragicul
HEMORÁGIC, -Ă, hemoragici, -ce, adj. Cu caracter de hemoragie; provocat de hemoragie. – Din fr. hémorragique.
hemoragicului
HEMORÁGIC, -Ă, hemoragici, -ce, adj. Cu caracter de hemoragie; provocat de hemoragie. – Din fr. hémorragique.
hemoragie
HEMORAGÍE, hemoragii, s. f. 1. Scurgere abundentă de sânge, internă sau externă, în urma ruperii sau tăierii peretelui unui vas sangvin; hemoree. ◊ Hemoragie intestinală = enterohemoragie. Hemoragie nazală = epistaxis. 2. Fig. Curgere, pierdere de capital. – Din fr. hémorragie.

DOOM

hemoragíe s. f., art. hemoragía, g.-d. art. hemoragíei; pl. hemoragíi, art. hemoragíile
hemoragiei
HEMORAGÍE, hemoragii, s. f. 1. Scurgere abundentă de sânge, internă sau externă, în urma ruperii sau tăierii peretelui unui vas sangvin; hemoree. ◊ Hemoragie intestinală = enterohemoragie. Hemoragie nazală = epistaxis. 2. Fig. Curgere, pierdere de capital. – Din fr. hémorragie.

DOOM

hemoragíe s. f., art. hemoragía, g.-d. art. hemoragíei; pl. hemoragíi, art. hemoragíile
hemoragii
HEMORAGÍE, hemoragii, s. f. 1. Scurgere abundentă de sânge, internă sau externă, în urma ruperii sau tăierii peretelui unui vas sangvin; hemoree. ◊ Hemoragie intestinală = enterohemoragie. Hemoragie nazală = epistaxis. 2. Fig. Curgere, pierdere de capital. – Din fr. hémorragie.

DOOM

hemoragíe s. f., art. hemoragía, g.-d. art. hemoragíei; pl. hemoragíi, art. hemoragíile
hemoragiile
HEMORAGÍE, hemoragii, s. f. 1. Scurgere abundentă de sânge, internă sau externă, în urma ruperii sau tăierii peretelui unui vas sangvin; hemoree. ◊ Hemoragie intestinală = enterohemoragie. Hemoragie nazală = epistaxis. 2. Fig. Curgere, pierdere de capital. – Din fr. hémorragie.

DOOM

hemoragíe s. f., art. hemoragía, g.-d. art. hemoragíei; pl. hemoragíi, art. hemoragíile
hemoragiilor
HEMORAGÍE, hemoragii, s. f. 1. Scurgere abundentă de sânge, internă sau externă, în urma ruperii sau tăierii peretelui unui vas sangvin; hemoree. ◊ Hemoragie intestinală = enterohemoragie. Hemoragie nazală = epistaxis. 2. Fig. Curgere, pierdere de capital. – Din fr. hémorragie.

DOOM

hemoragíe s. f., art. hemoragía, g.-d. art. hemoragíei; pl. hemoragíi, art. hemoragíile
hemoree
HEMORÉE, hemoree, s. f. Hemoragie. – Din fr. hémorrhée.

DOOM

hemorée s. f., art. hemoréea, g.-d. art. hemoréei; pl. hemorée
hemoreea
HEMORÉE, hemoree, s. f. Hemoragie. – Din fr. hémorrhée.

DOOM

hemorée s. f., art. hemoréea, g.-d. art. hemoréei; pl. hemorée
hemoreei
HEMORÉE, hemoree, s. f. Hemoragie. – Din fr. hémorrhée.

DOOM

hemorée s. f., art. hemoréea, g.-d. art. hemoréei; pl. hemorée
hemoreele
HEMORÉE, hemoree, s. f. Hemoragie. – Din fr. hémorrhée.

DOOM

hemorée s. f., art. hemoréea, g.-d. art. hemoréei; pl. hemorée
hemoreelor
HEMORÉE, hemoree, s. f. Hemoragie. – Din fr. hémorrhée.

DOOM

hemorée s. f., art. hemoréea, g.-d. art. hemoréei; pl. hemorée
hemoroid
HEMOROÍD, hemoroizi, s. m. Dilatație varicoasă internă sau externă a venelor din regiunea rectului, manifestată prin dureri și hemoragii, apărând mai ales la cei ce duc o viață sedentară; trânji. – Din fr. hémorroïdes.

DOOM

hemoroíd s. m., pl. hemoroízi
hemoroidal
HEMOROIDÁL, -Ă, hemoroidali, -e, adj. Referitor la hemoroizi. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hémorroïdal.

DOOM

hemoroidál (-ro-i-) adj. m., pl. hemoroidáli; f. hemoroidálă, pl. hemoroidále
hemoroidala
HEMOROIDÁL, -Ă, hemoroidali, -e, adj. Referitor la hemoroizi. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hémorroïdal.

DOOM

hemoroidál (-ro-i-) adj. m., pl. hemoroidáli; f. hemoroidálă, pl. hemoroidále
hemoroidale
HEMOROIDÁL, -Ă, hemoroidali, -e, adj. Referitor la hemoroizi. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hémorroïdal.

DOOM

hemoroidál (-ro-i-) adj. m., pl. hemoroidáli; f. hemoroidálă, pl. hemoroidále
hemoroidalei
HEMOROIDÁL, -Ă, hemoroidali, -e, adj. Referitor la hemoroizi. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hémorroïdal.

DOOM

hemoroidál (-ro-i-) adj. m., pl. hemoroidáli; f. hemoroidálă, pl. hemoroidále
hemoroidalele
HEMOROIDÁL, -Ă, hemoroidali, -e, adj. Referitor la hemoroizi. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hémorroïdal.

DOOM

hemoroidál (-ro-i-) adj. m., pl. hemoroidáli; f. hemoroidálă, pl. hemoroidále
hemoroidalelor
HEMOROIDÁL, -Ă, hemoroidali, -e, adj. Referitor la hemoroizi. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hémorroïdal.

DOOM

hemoroidál (-ro-i-) adj. m., pl. hemoroidáli; f. hemoroidálă, pl. hemoroidále
hemoroidali
HEMOROIDÁL, -Ă, hemoroidali, -e, adj. Referitor la hemoroizi. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hémorroïdal.

DOOM

hemoroidál (-ro-i-) adj. m., pl. hemoroidáli; f. hemoroidálă, pl. hemoroidále
hemoroidalii
HEMOROIDÁL, -Ă, hemoroidali, -e, adj. Referitor la hemoroizi. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hémorroïdal.

DOOM

hemoroidál (-ro-i-) adj. m., pl. hemoroidáli; f. hemoroidálă, pl. hemoroidále
hemoroidalilor
HEMOROIDÁL, -Ă, hemoroidali, -e, adj. Referitor la hemoroizi. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hémorroïdal.

DOOM

hemoroidál (-ro-i-) adj. m., pl. hemoroidáli; f. hemoroidálă, pl. hemoroidále
hemoroidalul
HEMOROIDÁL, -Ă, hemoroidali, -e, adj. Referitor la hemoroizi. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hémorroïdal.

DOOM

hemoroidál (-ro-i-) adj. m., pl. hemoroidáli; f. hemoroidálă, pl. hemoroidále
hemoroidalului
HEMOROIDÁL, -Ă, hemoroidali, -e, adj. Referitor la hemoroizi. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hémorroïdal.

DOOM

hemoroidál (-ro-i-) adj. m., pl. hemoroidáli; f. hemoroidálă, pl. hemoroidále
hemoroidar
HEMOROIDÁR, -Ă adj. Care este afectat de hemoroizi. [Pron. -ro-i-. / < fr. hémorroïdaire].
hemoroidara
HEMOROIDÁR, -Ă adj. Care este afectat de hemoroizi. [Pron. -ro-i-. / < fr. hémorroïdaire].
hemoroidare
HEMOROIDÁR, -Ă adj. Care este afectat de hemoroizi. [Pron. -ro-i-. / < fr. hémorroïdaire].
hemoroidarei
HEMOROIDÁR, -Ă adj. Care este afectat de hemoroizi. [Pron. -ro-i-. / < fr. hémorroïdaire].
hemoroidarele
HEMOROIDÁR, -Ă adj. Care este afectat de hemoroizi. [Pron. -ro-i-. / < fr. hémorroïdaire].
hemoroidarelor
HEMOROIDÁR, -Ă adj. Care este afectat de hemoroizi. [Pron. -ro-i-. / < fr. hémorroïdaire].
hemoroidari
HEMOROIDÁR, -Ă adj. Care este afectat de hemoroizi. [Pron. -ro-i-. / < fr. hémorroïdaire].
hemoroidarii
HEMOROIDÁR, -Ă adj. Care este afectat de hemoroizi. [Pron. -ro-i-. / < fr. hémorroïdaire].
hemoroidarilor
HEMOROIDÁR, -Ă adj. Care este afectat de hemoroizi. [Pron. -ro-i-. / < fr. hémorroïdaire].
hemoroidarul
HEMOROIDÁR, -Ă adj. Care este afectat de hemoroizi. [Pron. -ro-i-. / < fr. hémorroïdaire].
hemoroidarului
HEMOROIDÁR, -Ă adj. Care este afectat de hemoroizi. [Pron. -ro-i-. / < fr. hémorroïdaire].
hemoroidectomie
HEMOROIDECTOMÍE s.f. Rezecție chirurgicală a hemoroizilor. [Pron. -ro-i-, gen. -iei. / cf. fr. hémoroïdectomie].
hemoroidul
HEMOROÍD, hemoroizi, s. m. Dilatație varicoasă internă sau externă a venelor din regiunea rectului, manifestată prin dureri și hemoragii, apărând mai ales la cei ce duc o viață sedentară; trânji. – Din fr. hémorroïdes.

DOOM

hemoroíd s. m., pl. hemoroízi
hemoroidului
HEMOROÍD, hemoroizi, s. m. Dilatație varicoasă internă sau externă a venelor din regiunea rectului, manifestată prin dureri și hemoragii, apărând mai ales la cei ce duc o viață sedentară; trânji. – Din fr. hémorroïdes.

DOOM

hemoroíd s. m., pl. hemoroízi
hemoroizi
HEMOROÍD, hemoroizi, s. m. Dilatație varicoasă internă sau externă a venelor din regiunea rectului, manifestată prin dureri și hemoragii, apărând mai ales la cei ce duc o viață sedentară; trânji. – Din fr. hémorroïdes.

DOOM

hemoroíd s. m., pl. hemoroízi
hemoroizii
HEMOROÍD, hemoroizi, s. m. Dilatație varicoasă internă sau externă a venelor din regiunea rectului, manifestată prin dureri și hemoragii, apărând mai ales la cei ce duc o viață sedentară; trânji. – Din fr. hémorroïdes.

DOOM

hemoroíd s. m., pl. hemoroízi
hemoroizilor
HEMOROÍD, hemoroizi, s. m. Dilatație varicoasă internă sau externă a venelor din regiunea rectului, manifestată prin dureri și hemoragii, apărând mai ales la cei ce duc o viață sedentară; trânji. – Din fr. hémorroïdes.

DOOM

hemoroíd s. m., pl. hemoroízi
hemosiderina
HEMOSIDERÍNĂ, hemosiderine, s. f. Pigment bogat în fier, prezent în ficat. – Din fr. hémosidérine.

DOOM

hemosiderínă s. f., g.-d. art. hemosiderínei; pl. hemosideríne
hemosiderine
HEMOSIDERÍNĂ, hemosiderine, s. f. Pigment bogat în fier, prezent în ficat. – Din fr. hémosidérine.

DOOM

hemosiderínă s. f., g.-d. art. hemosiderínei; pl. hemosideríne
hemosiderinei
HEMOSIDERÍNĂ, hemosiderine, s. f. Pigment bogat în fier, prezent în ficat. – Din fr. hémosidérine.

DOOM

hemosiderínă s. f., g.-d. art. hemosiderínei; pl. hemosideríne
hemosiderinele
HEMOSIDERÍNĂ, hemosiderine, s. f. Pigment bogat în fier, prezent în ficat. – Din fr. hémosidérine.

DOOM

hemosiderínă s. f., g.-d. art. hemosiderínei; pl. hemosideríne
hemosiderinelor
HEMOSIDERÍNĂ, hemosiderine, s. f. Pigment bogat în fier, prezent în ficat. – Din fr. hémosidérine.

DOOM

hemosiderínă s. f., g.-d. art. hemosiderínei; pl. hemosideríne
hemosideroza
HEMOSIDERÓZĂ, hemosideroze, s. f. Boală care se manifestă prin depunerea hemosiderinei în diverse organe (ficat, plămâni etc.). – Din fr. hémosidérose.

DOOM

hemosideróză s. f., g.-d. art. hemosiderózei; pl. hemosideróze
hemosideroze
HEMOSIDERÓZĂ, hemosideroze, s. f. Boală care se manifestă prin depunerea hemosiderinei în diverse organe (ficat, plămâni etc.). – Din fr. hémosidérose.

DOOM

hemosideróză s. f., g.-d. art. hemosiderózei; pl. hemosideróze
hemosiderozei
HEMOSIDERÓZĂ, hemosideroze, s. f. Boală care se manifestă prin depunerea hemosiderinei în diverse organe (ficat, plămâni etc.). – Din fr. hémosidérose.

DOOM

hemosideróză s. f., g.-d. art. hemosiderózei; pl. hemosideróze
hemosiderozele
HEMOSIDERÓZĂ, hemosideroze, s. f. Boală care se manifestă prin depunerea hemosiderinei în diverse organe (ficat, plămâni etc.). – Din fr. hémosidérose.

DOOM

hemosideróză s. f., g.-d. art. hemosiderózei; pl. hemosideróze
hemosiderozelor
HEMOSIDERÓZĂ, hemosideroze, s. f. Boală care se manifestă prin depunerea hemosiderinei în diverse organe (ficat, plămâni etc.). – Din fr. hémosidérose.

DOOM

hemosideróză s. f., g.-d. art. hemosiderózei; pl. hemosideróze
hemospermie
HEMOSPERMÍE, hemospermii, s. f. (Med.) Hematospermie. – Din fr. hémospermie.
hemostatic
HEMOSTÁTIC, -Ă, hemostatici, -ce, adj., s. n. (Agent mecanic, fizic sau chimic) care are însușirea de a opri o hemoragie. – Din fr. hémostatique.

DOOM

!hemostátic2 (-mos-ta-/-mo-sta-) s. n., pl. hemostátice
hemostatica
HEMOSTÁTIC, -Ă, hemostatici, -ce, adj., s. n. (Agent mecanic, fizic sau chimic) care are însușirea de a opri o hemoragie. – Din fr. hémostatique.

DOOM

!hemostátic2 (-mos-ta-/-mo-sta-) s. n., pl. hemostátice
hemostatice
HEMOSTÁTIC, -Ă, hemostatici, -ce, adj., s. n. (Agent mecanic, fizic sau chimic) care are însușirea de a opri o hemoragie. – Din fr. hémostatique.

DOOM

!hemostátic2 (-mos-ta-/-mo-sta-) s. n., pl. hemostátice
hemostaticei
HEMOSTÁTIC, -Ă, hemostatici, -ce, adj., s. n. (Agent mecanic, fizic sau chimic) care are însușirea de a opri o hemoragie. – Din fr. hémostatique.

DOOM

!hemostátic2 (-mos-ta-/-mo-sta-) s. n., pl. hemostátice
hemostaticele
HEMOSTÁTIC, -Ă, hemostatici, -ce, adj., s. n. (Agent mecanic, fizic sau chimic) care are însușirea de a opri o hemoragie. – Din fr. hémostatique.

DOOM

!hemostátic2 (-mos-ta-/-mo-sta-) s. n., pl. hemostátice
hemostaticelor
HEMOSTÁTIC, -Ă, hemostatici, -ce, adj., s. n. (Agent mecanic, fizic sau chimic) care are însușirea de a opri o hemoragie. – Din fr. hémostatique.

DOOM

!hemostátic2 (-mos-ta-/-mo-sta-) s. n., pl. hemostátice
hemostatici
HEMOSTÁTIC, -Ă, hemostatici, -ce, adj., s. n. (Agent mecanic, fizic sau chimic) care are însușirea de a opri o hemoragie. – Din fr. hémostatique.

DOOM

!hemostátic2 (-mos-ta-/-mo-sta-) s. n., pl. hemostátice
hemostaticii
HEMOSTÁTIC, -Ă, hemostatici, -ce, adj., s. n. (Agent mecanic, fizic sau chimic) care are însușirea de a opri o hemoragie. – Din fr. hémostatique.

DOOM

!hemostátic2 (-mos-ta-/-mo-sta-) s. n., pl. hemostátice
hemostaticilor
HEMOSTÁTIC, -Ă, hemostatici, -ce, adj., s. n. (Agent mecanic, fizic sau chimic) care are însușirea de a opri o hemoragie. – Din fr. hémostatique.

DOOM

!hemostátic2 (-mos-ta-/-mo-sta-) s. n., pl. hemostátice
hemostaticul
HEMOSTÁTIC, -Ă, hemostatici, -ce, adj., s. n. (Agent mecanic, fizic sau chimic) care are însușirea de a opri o hemoragie. – Din fr. hémostatique.

DOOM

!hemostátic2 (-mos-ta-/-mo-sta-) s. n., pl. hemostátice
hemostaticului
HEMOSTÁTIC, -Ă, hemostatici, -ce, adj., s. n. (Agent mecanic, fizic sau chimic) care are însușirea de a opri o hemoragie. – Din fr. hémostatique.

DOOM

!hemostátic2 (-mos-ta-/-mo-sta-) s. n., pl. hemostátice
hemostaza
HEMOSTÁZĂ, hemostaze, s. f. Oprire a unei hemoragii (prin procedee medicale sau chirurgicale), mai ales în timpul unei intervenții chirurgicale. – Din fr. hémostase.

DOOM

!hemostáză (-mos-ta-/-mo-sta-) s. f., g.-d. art. hemostázei; pl. hemostáze
hemostaze
HEMOSTÁZĂ, hemostaze, s. f. Oprire a unei hemoragii (prin procedee medicale sau chirurgicale), mai ales în timpul unei intervenții chirurgicale. – Din fr. hémostase.

DOOM

!hemostáză (-mos-ta-/-mo-sta-) s. f., g.-d. art. hemostázei; pl. hemostáze
hemostazei
HEMOSTÁZĂ, hemostaze, s. f. Oprire a unei hemoragii (prin procedee medicale sau chirurgicale), mai ales în timpul unei intervenții chirurgicale. – Din fr. hémostase.

DOOM

!hemostáză (-mos-ta-/-mo-sta-) s. f., g.-d. art. hemostázei; pl. hemostáze
hemostazele
HEMOSTÁZĂ, hemostaze, s. f. Oprire a unei hemoragii (prin procedee medicale sau chirurgicale), mai ales în timpul unei intervenții chirurgicale. – Din fr. hémostase.

DOOM

!hemostáză (-mos-ta-/-mo-sta-) s. f., g.-d. art. hemostázei; pl. hemostáze
hemostazelor
HEMOSTÁZĂ, hemostaze, s. f. Oprire a unei hemoragii (prin procedee medicale sau chirurgicale), mai ales în timpul unei intervenții chirurgicale. – Din fr. hémostase.

DOOM

!hemostáză (-mos-ta-/-mo-sta-) s. f., g.-d. art. hemostázei; pl. hemostáze
hemoterapia
HEMOTERAPÍE, hemoterapii, s. f. Administrare de sânge în scop terapeutic. – Din fr. hémothérapie.

DOOM

hemoterapíe s. f., art. hemoterapía, g.-d. art. hemoterapíei; pl. hemoterapíi, art. hemoterapíile
hemoterapie
HEMOTERAPÍE, hemoterapii, s. f. Administrare de sânge în scop terapeutic. – Din fr. hémothérapie.

DOOM

hemoterapíe s. f., art. hemoterapía, g.-d. art. hemoterapíei; pl. hemoterapíi, art. hemoterapíile
hemoterapiei
HEMOTERAPÍE, hemoterapii, s. f. Administrare de sânge în scop terapeutic. – Din fr. hémothérapie.

DOOM

hemoterapíe s. f., art. hemoterapía, g.-d. art. hemoterapíei; pl. hemoterapíi, art. hemoterapíile
hemoterapii
HEMOTERAPÍE, hemoterapii, s. f. Administrare de sânge în scop terapeutic. – Din fr. hémothérapie.

DOOM

hemoterapíe s. f., art. hemoterapía, g.-d. art. hemoterapíei; pl. hemoterapíi, art. hemoterapíile
hemoterapiile
HEMOTERAPÍE, hemoterapii, s. f. Administrare de sânge în scop terapeutic. – Din fr. hémothérapie.

DOOM

hemoterapíe s. f., art. hemoterapía, g.-d. art. hemoterapíei; pl. hemoterapíi, art. hemoterapíile
hemoterapiilor
HEMOTERAPÍE, hemoterapii, s. f. Administrare de sânge în scop terapeutic. – Din fr. hémothérapie.

DOOM

hemoterapíe s. f., art. hemoterapía, g.-d. art. hemoterapíei; pl. hemoterapíi, art. hemoterapíile
hemotorax
HEMOTORÁX s. n. (Med.) Acumulare de sânge în cavitatea pleurală. – Din fr. hémothorax.
hemotoxia
HEMOTOXÍE, hemotoxii, s. f. Otrăvire a sângelui. – Din fr. hémotoxie.

DOOM

hemotoxíe s. f., art. hemotoxía, g.-d. art. hemotoxíei; pl. hemotoxíi, art. hemotoxíile
hemotoxie
HEMOTOXÍE, hemotoxii, s. f. Otrăvire a sângelui. – Din fr. hémotoxie.

DOOM

hemotoxíe s. f., art. hemotoxía, g.-d. art. hemotoxíei; pl. hemotoxíi, art. hemotoxíile
hemotoxiei
HEMOTOXÍE, hemotoxii, s. f. Otrăvire a sângelui. – Din fr. hémotoxie.

DOOM

hemotoxíe s. f., art. hemotoxía, g.-d. art. hemotoxíei; pl. hemotoxíi, art. hemotoxíile
hemotoxii
HEMOTOXÍE, hemotoxii, s. f. Otrăvire a sângelui. – Din fr. hémotoxie.

DOOM

hemotoxíe s. f., art. hemotoxía, g.-d. art. hemotoxíei; pl. hemotoxíi, art. hemotoxíile
hemotoxiile
HEMOTOXÍE, hemotoxii, s. f. Otrăvire a sângelui. – Din fr. hémotoxie.

DOOM

hemotoxíe s. f., art. hemotoxía, g.-d. art. hemotoxíei; pl. hemotoxíi, art. hemotoxíile
hemotoxiilor
HEMOTOXÍE, hemotoxii, s. f. Otrăvire a sângelui. – Din fr. hémotoxie.

DOOM

hemotoxíe s. f., art. hemotoxía, g.-d. art. hemotoxíei; pl. hemotoxíi, art. hemotoxíile
hemotoxina
HEMOTOXÍNĂ, hemotoxine, s. f. (Med.) Substanță care exercită o acțiune nocivă asupra globulelor roșii. – Din fr. hémotoxine.
hemotoxine
HEMOTOXÍNĂ, hemotoxine, s. f. (Med.) Substanță care exercită o acțiune nocivă asupra globulelor roșii. – Din fr. hémotoxine.
hemotoxinei
HEMOTOXÍNĂ, hemotoxine, s. f. (Med.) Substanță care exercită o acțiune nocivă asupra globulelor roșii. – Din fr. hémotoxine.
hemotoxinele
HEMOTOXÍNĂ, hemotoxine, s. f. (Med.) Substanță care exercită o acțiune nocivă asupra globulelor roșii. – Din fr. hémotoxine.
hemotoxinelor
HEMOTOXÍNĂ, hemotoxine, s. f. (Med.) Substanță care exercită o acțiune nocivă asupra globulelor roșii. – Din fr. hémotoxine.
hemotrop
HEMOTRÓP, -Ă, hemotropi, -e, adj. (Biol.; despre virusuri) Care se fixează de predilecție pe celulele sangvine. – Din fr. hémotrope.
hemotropa
HEMOTRÓP, -Ă, hemotropi, -e, adj. (Biol.; despre virusuri) Care se fixează de predilecție pe celulele sangvine. – Din fr. hémotrope.
hemotrope
HEMOTRÓP, -Ă, hemotropi, -e, adj. (Biol.; despre virusuri) Care se fixează de predilecție pe celulele sangvine. – Din fr. hémotrope.
hemotropei
HEMOTRÓP, -Ă, hemotropi, -e, adj. (Biol.; despre virusuri) Care se fixează de predilecție pe celulele sangvine. – Din fr. hémotrope.
hemotropele
HEMOTRÓP, -Ă, hemotropi, -e, adj. (Biol.; despre virusuri) Care se fixează de predilecție pe celulele sangvine. – Din fr. hémotrope.
hemotropelor
HEMOTRÓP, -Ă, hemotropi, -e, adj. (Biol.; despre virusuri) Care se fixează de predilecție pe celulele sangvine. – Din fr. hémotrope.
hemotropi
HEMOTRÓP, -Ă, hemotropi, -e, adj. (Biol.; despre virusuri) Care se fixează de predilecție pe celulele sangvine. – Din fr. hémotrope.
hemotropii
HEMOTRÓP, -Ă, hemotropi, -e, adj. (Biol.; despre virusuri) Care se fixează de predilecție pe celulele sangvine. – Din fr. hémotrope.
hemotropilor
HEMOTRÓP, -Ă, hemotropi, -e, adj. (Biol.; despre virusuri) Care se fixează de predilecție pe celulele sangvine. – Din fr. hémotrope.
hemotropul
HEMOTRÓP, -Ă, hemotropi, -e, adj. (Biol.; despre virusuri) Care se fixează de predilecție pe celulele sangvine. – Din fr. hémotrope.
hemotropului
HEMOTRÓP, -Ă, hemotropi, -e, adj. (Biol.; despre virusuri) Care se fixează de predilecție pe celulele sangvine. – Din fr. hémotrope.
hemovaccinare
HEMOVACCINÁRE, hemovaccinări, s. f. Inoculare de sânge sau de plasmă sangvină în piele. – Cf. fr. hémovaccination.

DOOM

hemovaccináre s. f., g.-d. art. hemovaccinắrii; pl. hemovaccinắri
hemovaccinarea
HEMOVACCINÁRE, hemovaccinări, s. f. Inoculare de sânge sau de plasmă sangvină în piele. – Cf. fr. hémovaccination.

DOOM

hemovaccináre s. f., g.-d. art. hemovaccinắrii; pl. hemovaccinắri
hemovaccinări
HEMOVACCINÁRE, hemovaccinări, s. f. Inoculare de sânge sau de plasmă sangvină în piele. – Cf. fr. hémovaccination.

DOOM

hemovaccináre s. f., g.-d. art. hemovaccinắrii; pl. hemovaccinắri
hemovaccinării
HEMOVACCINÁRE, hemovaccinări, s. f. Inoculare de sânge sau de plasmă sangvină în piele. – Cf. fr. hémovaccination.

DOOM

hemovaccináre s. f., g.-d. art. hemovaccinắrii; pl. hemovaccinắri
hemovaccinările
HEMOVACCINÁRE, hemovaccinări, s. f. Inoculare de sânge sau de plasmă sangvină în piele. – Cf. fr. hémovaccination.

DOOM

hemovaccináre s. f., g.-d. art. hemovaccinắrii; pl. hemovaccinắri
hemovaccinărilor
HEMOVACCINÁRE, hemovaccinări, s. f. Inoculare de sânge sau de plasmă sangvină în piele. – Cf. fr. hémovaccination.

DOOM

hemovaccináre s. f., g.-d. art. hemovaccinắrii; pl. hemovaccinắri
hemul
HEM, hemuri, s. n. Nucleu al hemoglobinei și al altor pigmenți respiratori celulari, de care se leagă un ion de fier. – Din fr. hème.

DOOM

hem s. n., pl. hémuri
hemului
HEM, hemuri, s. n. Nucleu al hemoglobinei și al altor pigmenți respiratori celulari, de care se leagă un ion de fier. – Din fr. hème.

DOOM

hem s. n., pl. hémuri
hemuri
HEM, hemuri, s. n. Nucleu al hemoglobinei și al altor pigmenți respiratori celulari, de care se leagă un ion de fier. – Din fr. hème.

DOOM

hem s. n., pl. hémuri
hemurile
HEM, hemuri, s. n. Nucleu al hemoglobinei și al altor pigmenți respiratori celulari, de care se leagă un ion de fier. – Din fr. hème.

DOOM

hem s. n., pl. hémuri
hemurilor
HEM, hemuri, s. n. Nucleu al hemoglobinei și al altor pigmenți respiratori celulari, de care se leagă un ion de fier. – Din fr. hème.

DOOM

hem s. n., pl. hémuri
hendiada
HENDIÁDĂ, hendiade, s. f. Figură de stil care constă în înlocuirea unui substantiv însoțit de un atribut prin două substantive sau a unui atribut adjectival cu unul substantival. [Pr.: -di-a-] – Din fr., lat. hendiadys.

DOOM

hendiádă (-di-a-) s. f., g.-d. art. hendiádei; pl. hendiáde
hendiade
HENDIÁDĂ, hendiade, s. f. Figură de stil care constă în înlocuirea unui substantiv însoțit de un atribut prin două substantive sau a unui atribut adjectival cu unul substantival. [Pr.: -di-a-] – Din fr., lat. hendiadys.

DOOM

hendiádă (-di-a-) s. f., g.-d. art. hendiádei; pl. hendiáde
hendiadei
HENDIÁDĂ, hendiade, s. f. Figură de stil care constă în înlocuirea unui substantiv însoțit de un atribut prin două substantive sau a unui atribut adjectival cu unul substantival. [Pr.: -di-a-] – Din fr., lat. hendiadys.

DOOM

hendiádă (-di-a-) s. f., g.-d. art. hendiádei; pl. hendiáde
hendiadele
HENDIÁDĂ, hendiade, s. f. Figură de stil care constă în înlocuirea unui substantiv însoțit de un atribut prin două substantive sau a unui atribut adjectival cu unul substantival. [Pr.: -di-a-] – Din fr., lat. hendiadys.

DOOM

hendiádă (-di-a-) s. f., g.-d. art. hendiádei; pl. hendiáde
hendiadelor
HENDIÁDĂ, hendiade, s. f. Figură de stil care constă în înlocuirea unui substantiv însoțit de un atribut prin două substantive sau a unui atribut adjectival cu unul substantival. [Pr.: -di-a-] – Din fr., lat. hendiadys.

DOOM

hendiádă (-di-a-) s. f., g.-d. art. hendiádei; pl. hendiáde
hends
HENDS s. n. Atingere nereglementară a mingii cu mîna la fotbal, atrăgînd după sine o penalizare.
hengher
HINGHÉR, hingheri, s. m. Persoană, în serviciul de ecarisaj, care se ocupă cu prinderea câinilor fără stăpân; hoher (1). [Var.: (înv.) henghér s. m.] – Din săs. hoenger (= germ. Henker).

DOOM

hinghér s. m., pl. hinghéri
henoteism
HENOTEÍSM s. n. Formă primitivă de religie, care face trecerea de la politeism la monoteism, în care una dintre divinitățile adorate devine principalul obiect de cult. – Din germ. Henotheismus, fr. hénothéisme.

DOOM

henoteísm s. n.
henoteismul
HENOTEÍSM s. n. Formă primitivă de religie, care face trecerea de la politeism la monoteism, în care una dintre divinitățile adorate devine principalul obiect de cult. – Din germ. Henotheismus, fr. hénothéisme.

DOOM

henoteísm s. n.
henoteismului
HENOTEÍSM s. n. Formă primitivă de religie, care face trecerea de la politeism la monoteism, în care una dintre divinitățile adorate devine principalul obiect de cult. – Din germ. Henotheismus, fr. hénothéisme.

DOOM

henoteísm s. n.
henri
HÉNRI s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a inductivității. – Din fr. henry.
henrimetre
HENRIMÉTRU s.n. (Fiz.) Aparat de măsurat inductanța electrică. [< fr. henrymètre].
henrimetrele
HENRIMÉTRU s.n. (Fiz.) Aparat de măsurat inductanța electrică. [< fr. henrymètre].
henrimetrelor
HENRIMÉTRU s.n. (Fiz.) Aparat de măsurat inductanța electrică. [< fr. henrymètre].
henrimetru
HENRIMÉTRU s.n. (Fiz.) Aparat de măsurat inductanța electrică. [< fr. henrymètre].
henrimetrul
HENRIMÉTRU s.n. (Fiz.) Aparat de măsurat inductanța electrică. [< fr. henrymètre].
henrimetrului
HENRIMÉTRU s.n. (Fiz.) Aparat de măsurat inductanța electrică. [< fr. henrymètre].
henry
HÉNRY s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a inductivității. – Din fr. henry.

DOOM

hénry s. m.; simb. H
henryi
HÉNRY s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a inductivității. – Din fr. henry.

DOOM

hénry s. m.; simb. H
henrylor
HÉNRY s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a inductivității. – Din fr. henry.

DOOM

hénry s. m.; simb. H
henryul
HÉNRY s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a inductivității. – Din fr. henry.

DOOM

hénry s. m.; simb. H
henryului
HÉNRY s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a inductivității. – Din fr. henry.

DOOM

hénry s. m.; simb. H
henț
HENȚ, hențuri, s. n. (La fotbal) Atingere nereglementară a mingii cu mâna de către un jucător de câmp în suprafața de joc, atrăgând după sine o penalizare. – Din engl. hands.

DOOM

henț s. n., pl. hénțuri
hențul
HENȚ, hențuri, s. n. (La fotbal) Atingere nereglementară a mingii cu mâna de către un jucător de câmp în suprafața de joc, atrăgând după sine o penalizare. – Din engl. hands.

DOOM

henț s. n., pl. hénțuri
hențului
HENȚ, hențuri, s. n. (La fotbal) Atingere nereglementară a mingii cu mâna de către un jucător de câmp în suprafața de joc, atrăgând după sine o penalizare. – Din engl. hands.

DOOM

henț s. n., pl. hénțuri
hențuri
HENȚ, hențuri, s. n. (La fotbal) Atingere nereglementară a mingii cu mâna de către un jucător de câmp în suprafața de joc, atrăgând după sine o penalizare. – Din engl. hands.

DOOM

henț s. n., pl. hénțuri
hențurile
HENȚ, hențuri, s. n. (La fotbal) Atingere nereglementară a mingii cu mâna de către un jucător de câmp în suprafața de joc, atrăgând după sine o penalizare. – Din engl. hands.

DOOM

henț s. n., pl. hénțuri
hențurilor
HENȚ, hențuri, s. n. (La fotbal) Atingere nereglementară a mingii cu mâna de către un jucător de câmp în suprafața de joc, atrăgând după sine o penalizare. – Din engl. hands.

DOOM

henț s. n., pl. hénțuri
heortologie
HEORTOLOGÍE s.f. (Liv.) Studiu asupra sărbătorilor grecești. [Pron. he-or-, gen. -iei. / < fr. héortologie, cf. gr. heorte – sărbătoare, logos – studiu].
hep
HEP interj. (Uneori repetat) Strigăt cu care birjarii atrag atenția pietonilor să se ferească din drum.
hepar
HEPÁR s. n. Medicament preparat din extract de ficat, cu acțiune stimulatoare asupra hematopoiezei, având proprietatea de a regenera celula hepatică. – Din fr. hépar.

DOOM

hepár s. n.
heparina
HEPARÍNĂ, heparine, s. f. Medicament care are proprietatea de a împiedica coagularea sângelui și care este folosit în cazul infarctului miocardic, al flebitelor etc. – Din fr. héparine.

DOOM

heparínă s. f., g.-d. art. heparínei; pl. heparíne
heparine
HEPARÍNĂ, heparine, s. f. Medicament care are proprietatea de a împiedica coagularea sângelui și care este folosit în cazul infarctului miocardic, al flebitelor etc. – Din fr. héparine.

DOOM

heparínă s. f., g.-d. art. heparínei; pl. heparíne
heparinei
HEPARÍNĂ, heparine, s. f. Medicament care are proprietatea de a împiedica coagularea sângelui și care este folosit în cazul infarctului miocardic, al flebitelor etc. – Din fr. héparine.

DOOM

heparínă s. f., g.-d. art. heparínei; pl. heparíne
heparinele
HEPARÍNĂ, heparine, s. f. Medicament care are proprietatea de a împiedica coagularea sângelui și care este folosit în cazul infarctului miocardic, al flebitelor etc. – Din fr. héparine.

DOOM

heparínă s. f., g.-d. art. heparínei; pl. heparíne
heparinelor
HEPARÍNĂ, heparine, s. f. Medicament care are proprietatea de a împiedica coagularea sângelui și care este folosit în cazul infarctului miocardic, al flebitelor etc. – Din fr. héparine.

DOOM

heparínă s. f., g.-d. art. heparínei; pl. heparíne
heparinemie
HEPARINEMÍE s.f. Prezența heparinei în sânge. [Gen. -iei. / < fr. héparinémie].
heparinurie
HEPARINURÍE, heparinurii, s. f. (Med.) Prezența heparinei în urină; cantitate de heparină prezentă în urină. – Din fr. héparinurie.
hepat
HEPAT- v. hepato-.
hepatalgie
HEPATALGÍE, hepatalgii, s. f. (Med.) Durere de ficat. – Din fr. hépatalgie.
hepatectomie
HEPATECTOMÍE s.f. Rezecție chirurgicală a unei părți a ficatului. [Gen. -iei. / < fr. hépatectomie].
hepatic
HEPÁTIC, -Ă, hepatici, -ce, adj. Care aparține ficatului, referitor la ficat, care provine de la ficat. – Din fr. hépatique.

DOOM

hepátic adj. m., pl. hepátici; f. hepátică, pl. hepátice
hepatica
HEPÁTIC, -Ă, hepatici, -ce, adj. Care aparține ficatului, referitor la ficat, care provine de la ficat. – Din fr. hépatique.

DOOM

hepátic adj. m., pl. hepátici; f. hepátică, pl. hepátice
hepatica
POPÍLNIC, popilnici, s. m. 1. Mică plantă erbacee cu tulpină scurtă, cu două frunze mari în formă de rinichi, cu o floare de culoare roșu-închis situată în vârful tulpinii și cu rizom târâtor, folosit la prepararea unui ceai expectorant (Asarum europaeum). 2. (Și în sintagma popâlnic iepuresc) Mică plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu frunza lucitoare și cu flori violacee, trandafirii sau albe (Hepatica nobilis). [Var.: (reg.) popấlnic, pochívnic s. m.] – Cf. pol. kopytnik, scr. kopitnic.
hepatice
HEPÁTIC, -Ă, hepatici, -ce, adj. Care aparține ficatului, referitor la ficat, care provine de la ficat. – Din fr. hépatique.

DOOM

hepátic adj. m., pl. hepátici; f. hepátică, pl. hepátice
hepaticee
HEPATICÉE, hepaticee, s. f. (La pl.) Familie de plante criptogame cu frunze numai de o parte a tulpinii sau fără frunze; (și la sg.) plantă din această familie. – Din lat. hepaticeae.

DOOM

!hepaticée s. f., art. hepaticéea, g.-d. art. hepaticéei; pl. hepaticée
hepaticeea
HEPATICÉE, hepaticee, s. f. (La pl.) Familie de plante criptogame cu frunze numai de o parte a tulpinii sau fără frunze; (și la sg.) plantă din această familie. – Din lat. hepaticeae.

DOOM

!hepaticée s. f., art. hepaticéea, g.-d. art. hepaticéei; pl. hepaticée
hepaticeei
HEPATICÉE, hepaticee, s. f. (La pl.) Familie de plante criptogame cu frunze numai de o parte a tulpinii sau fără frunze; (și la sg.) plantă din această familie. – Din lat. hepaticeae.

DOOM

!hepaticée s. f., art. hepaticéea, g.-d. art. hepaticéei; pl. hepaticée
hepaticeele
HEPATICÉE, hepaticee, s. f. (La pl.) Familie de plante criptogame cu frunze numai de o parte a tulpinii sau fără frunze; (și la sg.) plantă din această familie. – Din lat. hepaticeae.

DOOM

!hepaticée s. f., art. hepaticéea, g.-d. art. hepaticéei; pl. hepaticée
hepaticeelor
HEPATICÉE, hepaticee, s. f. (La pl.) Familie de plante criptogame cu frunze numai de o parte a tulpinii sau fără frunze; (și la sg.) plantă din această familie. – Din lat. hepaticeae.

DOOM

!hepaticée s. f., art. hepaticéea, g.-d. art. hepaticéei; pl. hepaticée
hepaticei
HEPÁTIC, -Ă, hepatici, -ce, adj. Care aparține ficatului, referitor la ficat, care provine de la ficat. – Din fr. hépatique.

DOOM

hepátic adj. m., pl. hepátici; f. hepátică, pl. hepátice
hepaticele
HEPÁTIC, -Ă, hepatici, -ce, adj. Care aparține ficatului, referitor la ficat, care provine de la ficat. – Din fr. hépatique.

DOOM

hepátic adj. m., pl. hepátici; f. hepátică, pl. hepátice
hepaticelor
HEPÁTIC, -Ă, hepatici, -ce, adj. Care aparține ficatului, referitor la ficat, care provine de la ficat. – Din fr. hépatique.

DOOM

hepátic adj. m., pl. hepátici; f. hepátică, pl. hepátice
hepatici
HEPÁTIC, -Ă, hepatici, -ce, adj. Care aparține ficatului, referitor la ficat, care provine de la ficat. – Din fr. hépatique.

DOOM

hepátic adj. m., pl. hepátici; f. hepátică, pl. hepátice
hepaticii
HEPÁTIC, -Ă, hepatici, -ce, adj. Care aparține ficatului, referitor la ficat, care provine de la ficat. – Din fr. hépatique.

DOOM

hepátic adj. m., pl. hepátici; f. hepátică, pl. hepátice
hepaticilor
HEPÁTIC, -Ă, hepatici, -ce, adj. Care aparține ficatului, referitor la ficat, care provine de la ficat. – Din fr. hépatique.

DOOM

hepátic adj. m., pl. hepátici; f. hepátică, pl. hepátice
hepaticotomie
HEPATICOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a canalului hepatic făcută în scopul înlăturării calculilor biliari. [Gen. -iei. / < fr. hépaticotomie].
hepaticul
HEPÁTIC, -Ă, hepatici, -ce, adj. Care aparține ficatului, referitor la ficat, care provine de la ficat. – Din fr. hépatique.

DOOM

hepátic adj. m., pl. hepátici; f. hepátică, pl. hepátice
hepaticului
HEPÁTIC, -Ă, hepatici, -ce, adj. Care aparține ficatului, referitor la ficat, care provine de la ficat. – Din fr. hépatique.

DOOM

hepátic adj. m., pl. hepátici; f. hepátică, pl. hepátice
hepatita
HEPATÍTĂ, hepatite, s. f. Denumire generică dată afecțiunilor inflamatorii de natură virotică, microbiană sau toxică ale ficatului. – Din fr. hépatite.

DOOM

hepatítă s. f., g.-d. art. hepatítei; pl. hepatíte
hepatite
HEPATÍTĂ, hepatite, s. f. Denumire generică dată afecțiunilor inflamatorii de natură virotică, microbiană sau toxică ale ficatului. – Din fr. hépatite.

DOOM

hepatítă s. f., g.-d. art. hepatítei; pl. hepatíte
hepatitei
HEPATÍTĂ, hepatite, s. f. Denumire generică dată afecțiunilor inflamatorii de natură virotică, microbiană sau toxică ale ficatului. – Din fr. hépatite.

DOOM

hepatítă s. f., g.-d. art. hepatítei; pl. hepatíte
hepatitele
HEPATÍTĂ, hepatite, s. f. Denumire generică dată afecțiunilor inflamatorii de natură virotică, microbiană sau toxică ale ficatului. – Din fr. hépatite.

DOOM

hepatítă s. f., g.-d. art. hepatítei; pl. hepatíte
hepatitelor
HEPATÍTĂ, hepatite, s. f. Denumire generică dată afecțiunilor inflamatorii de natură virotică, microbiană sau toxică ale ficatului. – Din fr. hépatite.

DOOM

hepatítă s. f., g.-d. art. hepatítei; pl. hepatíte
hepatizație
HEPATIZÁȚIE s.f. (Med.) Leziune a unui țesut care îi dă aspectul și consistența ficatului. [Gen. -iei. / < fr. hépatisation].
hepato
HEPATO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) ficat”, „de ficat”, „hepatic”. [Var. hepat-. / < fr. hépato-, cf. gr. hepar, hepatos – ficat].
hepatoame
HEPATÓM, hepatoame, s. n. (Med.) Tumoare hepatică (malignă). – Din fr. hépatome.
hepatoamele
HEPATÓM, hepatoame, s. n. (Med.) Tumoare hepatică (malignă). – Din fr. hépatome.
hepatoamelor
HEPATÓM, hepatoame, s. n. (Med.) Tumoare hepatică (malignă). – Din fr. hépatome.
hepatocel
HEPATOCÉL s.n. (Med.) Hernie a ficatului. [< fr. hépatocèle, cf. gr. hepar – ficat, kele – hernie].
hepatocit
HEPATOCÍT s.n. (Anat.) Celulă hepatică. [Cf. gr. hepar – ficat, kytos – celulă].
hepatogen
HEPATOGÉN, -Ă, hepatogeni, -e, adj. (Med.) Care este produs de ficat. – Din fr. hépatogène.
hepatogena
HEPATOGÉN, -Ă, hepatogeni, -e, adj. (Med.) Care este produs de ficat. – Din fr. hépatogène.
hepatogene
HEPATOGÉN, -Ă, hepatogeni, -e, adj. (Med.) Care este produs de ficat. – Din fr. hépatogène.
hepatogenei
HEPATOGÉN, -Ă, hepatogeni, -e, adj. (Med.) Care este produs de ficat. – Din fr. hépatogène.
hepatogenele
HEPATOGÉN, -Ă, hepatogeni, -e, adj. (Med.) Care este produs de ficat. – Din fr. hépatogène.
hepatogenelor
HEPATOGÉN, -Ă, hepatogeni, -e, adj. (Med.) Care este produs de ficat. – Din fr. hépatogène.
hepatogeni
HEPATOGÉN, -Ă, hepatogeni, -e, adj. (Med.) Care este produs de ficat. – Din fr. hépatogène.
hepatogenii
HEPATOGÉN, -Ă, hepatogeni, -e, adj. (Med.) Care este produs de ficat. – Din fr. hépatogène.
hepatogenilor
HEPATOGÉN, -Ă, hepatogeni, -e, adj. (Med.) Care este produs de ficat. – Din fr. hépatogène.
hepatogenul
HEPATOGÉN, -Ă, hepatogeni, -e, adj. (Med.) Care este produs de ficat. – Din fr. hépatogène.
hepatogenului
HEPATOGÉN, -Ă, hepatogeni, -e, adj. (Med.) Care este produs de ficat. – Din fr. hépatogène.
hepatografia
HEPATOGRAFÍE, hepatografii, s. f. (Med.) Radiografie a ficatului. – Din fr. hépatographie.
hepatografie
HEPATOGRAFÍE, hepatografii, s. f. (Med.) Radiografie a ficatului. – Din fr. hépatographie.
hepatografiei
HEPATOGRAFÍE, hepatografii, s. f. (Med.) Radiografie a ficatului. – Din fr. hépatographie.
hepatografii
HEPATOGRAFÍE, hepatografii, s. f. (Med.) Radiografie a ficatului. – Din fr. hépatographie.
hepatografiile
HEPATOGRAFÍE, hepatografii, s. f. (Med.) Radiografie a ficatului. – Din fr. hépatographie.
hepatografiilor
HEPATOGRAFÍE, hepatografii, s. f. (Med.) Radiografie a ficatului. – Din fr. hépatographie.
hepatolog
HEPATOLÓG, -Ă, hepatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hepatologie. – Din hepatologie (derivat regresiv).
hepatologa
HEPATOLÓG, -Ă, hepatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hepatologie. – Din hepatologie (derivat regresiv).
hepatologe
HEPATOLÓG, -Ă, hepatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hepatologie. – Din hepatologie (derivat regresiv).
hepatologei
HEPATOLÓG, -Ă, hepatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hepatologie. – Din hepatologie (derivat regresiv).
hepatologele
HEPATOLÓG, -Ă, hepatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hepatologie. – Din hepatologie (derivat regresiv).
hepatologelor
HEPATOLÓG, -Ă, hepatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hepatologie. – Din hepatologie (derivat regresiv).
hepatologi
HEPATOLÓG, -Ă, hepatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hepatologie. – Din hepatologie (derivat regresiv).
hepatologia
HEPATOLOGÍE s. f. Disciplină a medicinei interne care se ocupă cu studiul anatomiei, fiziologiei și patologiei ficatului. – Din fr. hépatologie.

DOOM

hepatologíe s. f., art. hepatología, g.-d. hepatologíi, art. hepatologíei
hepatologic
HEPATOLÓGIC, -Ă, hepatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hepatologie, care ține de hepatologie. – Din fr. hépatologique.
hepatologica
HEPATOLÓGIC, -Ă, hepatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hepatologie, care ține de hepatologie. – Din fr. hépatologique.
hepatologice
HEPATOLÓGIC, -Ă, hepatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hepatologie, care ține de hepatologie. – Din fr. hépatologique.
hepatologicei
HEPATOLÓGIC, -Ă, hepatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hepatologie, care ține de hepatologie. – Din fr. hépatologique.
hepatologicele
HEPATOLÓGIC, -Ă, hepatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hepatologie, care ține de hepatologie. – Din fr. hépatologique.
hepatologicelor
HEPATOLÓGIC, -Ă, hepatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hepatologie, care ține de hepatologie. – Din fr. hépatologique.
hepatologici
HEPATOLÓGIC, -Ă, hepatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hepatologie, care ține de hepatologie. – Din fr. hépatologique.
hepatologicii
HEPATOLÓGIC, -Ă, hepatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hepatologie, care ține de hepatologie. – Din fr. hépatologique.
hepatologicilor
HEPATOLÓGIC, -Ă, hepatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hepatologie, care ține de hepatologie. – Din fr. hépatologique.
hepatologicul
HEPATOLÓGIC, -Ă, hepatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hepatologie, care ține de hepatologie. – Din fr. hépatologique.
hepatologicului
HEPATOLÓGIC, -Ă, hepatologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la hepatologie, care ține de hepatologie. – Din fr. hépatologique.
hepatologie
HEPATOLOGÍE s. f. Disciplină a medicinei interne care se ocupă cu studiul anatomiei, fiziologiei și patologiei ficatului. – Din fr. hépatologie.

DOOM

hepatologíe s. f., art. hepatología, g.-d. hepatologíi, art. hepatologíei
hepatologiei
HEPATOLOGÍE s. f. Disciplină a medicinei interne care se ocupă cu studiul anatomiei, fiziologiei și patologiei ficatului. – Din fr. hépatologie.

DOOM

hepatologíe s. f., art. hepatología, g.-d. hepatologíi, art. hepatologíei
hepatologii
HEPATOLÓG, -Ă, hepatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hepatologie. – Din hepatologie (derivat regresiv).
hepatologii
HEPATOLOGÍE s. f. Disciplină a medicinei interne care se ocupă cu studiul anatomiei, fiziologiei și patologiei ficatului. – Din fr. hépatologie.

DOOM

hepatologíe s. f., art. hepatología, g.-d. hepatologíi, art. hepatologíei
hepatologilor
HEPATOLÓG, -Ă, hepatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hepatologie. – Din hepatologie (derivat regresiv).
hepatologul
HEPATOLÓG, -Ă, hepatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hepatologie. – Din hepatologie (derivat regresiv).
hepatologului
HEPATOLÓG, -Ă, hepatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în hepatologie. – Din hepatologie (derivat regresiv).
hepatom
HEPATÓM, hepatoame, s. n. (Med.) Tumoare hepatică (malignă). – Din fr. hépatome.
hepatomegalia
HEPATOMEGALÍE, hepatomegalii, s. f. Mărire a dimensiunilor ficatului, întâlnită în sifilis, ciroză, tuberculoză etc. – Din fr. hépatomégalie.

DOOM

hepatomegalíe s. f., art. hepatomegalía, g.-d. art. hepatomegalíei; pl. hepatomegalíi, art. hepatomegalíile
hepatomegalie
HEPATOMEGALÍE, hepatomegalii, s. f. Mărire a dimensiunilor ficatului, întâlnită în sifilis, ciroză, tuberculoză etc. – Din fr. hépatomégalie.

DOOM

hepatomegalíe s. f., art. hepatomegalía, g.-d. art. hepatomegalíei; pl. hepatomegalíi, art. hepatomegalíile
hepatomegaliei
HEPATOMEGALÍE, hepatomegalii, s. f. Mărire a dimensiunilor ficatului, întâlnită în sifilis, ciroză, tuberculoză etc. – Din fr. hépatomégalie.

DOOM

hepatomegalíe s. f., art. hepatomegalía, g.-d. art. hepatomegalíei; pl. hepatomegalíi, art. hepatomegalíile
hepatomegalii
HEPATOMEGALÍE, hepatomegalii, s. f. Mărire a dimensiunilor ficatului, întâlnită în sifilis, ciroză, tuberculoză etc. – Din fr. hépatomégalie.

DOOM

hepatomegalíe s. f., art. hepatomegalía, g.-d. art. hepatomegalíei; pl. hepatomegalíi, art. hepatomegalíile
hepatomegaliile
HEPATOMEGALÍE, hepatomegalii, s. f. Mărire a dimensiunilor ficatului, întâlnită în sifilis, ciroză, tuberculoză etc. – Din fr. hépatomégalie.

DOOM

hepatomegalíe s. f., art. hepatomegalía, g.-d. art. hepatomegalíei; pl. hepatomegalíi, art. hepatomegalíile
hepatomegaliilor
HEPATOMEGALÍE, hepatomegalii, s. f. Mărire a dimensiunilor ficatului, întâlnită în sifilis, ciroză, tuberculoză etc. – Din fr. hépatomégalie.

DOOM

hepatomegalíe s. f., art. hepatomegalía, g.-d. art. hepatomegalíei; pl. hepatomegalíi, art. hepatomegalíile
hepatomul
HEPATÓM, hepatoame, s. n. (Med.) Tumoare hepatică (malignă). – Din fr. hépatome.
hepatomului
HEPATÓM, hepatoame, s. n. (Med.) Tumoare hepatică (malignă). – Din fr. hépatome.
hepatopancreas
HEPATOPANCREÁS, hepatopancrease, s. n. Glandă digestivă la unele nevertebrate care cumulează funcțiile ficatului și ale pancreasului. [Pr.: -cre-as] – Din fr. hépatopancréas.
hepatopatia
HEPATOPATÍE, hepatopatii, s. f. (Med.) Nume generic al bolilor ficatului. – Din fr. hépatopathie.
hepatopatie
HEPATOPATÍE, hepatopatii, s. f. (Med.) Nume generic al bolilor ficatului. – Din fr. hépatopathie.
hepatopatiei
HEPATOPATÍE, hepatopatii, s. f. (Med.) Nume generic al bolilor ficatului. – Din fr. hépatopathie.
hepatopatii
HEPATOPATÍE, hepatopatii, s. f. (Med.) Nume generic al bolilor ficatului. – Din fr. hépatopathie.
hepatopatiile
HEPATOPATÍE, hepatopatii, s. f. (Med.) Nume generic al bolilor ficatului. – Din fr. hépatopathie.
hepatopatiilor
HEPATOPATÍE, hepatopatii, s. f. (Med.) Nume generic al bolilor ficatului. – Din fr. hépatopathie.
hepatopexie
HEPATOPEXÍE s.f. (Med.) Fixare chirurgicală a unui ficat deplasat. [Gen. -iei. / < fr. hépatopexie].
hepatoptoză
HEPATOPTÓZĂ, hepatoptoze, s. f. (Med.) Cădere a ficatului. – Din fr. hépatoptôse.
hepatorafie
HEPATORAFÍE s.f. Sutură a unei răni a ficatului. [Gen. -iei. / < fr. hépatorrhaphie].
hepatoragia
HEPATORAGÍE, hepatoragii, s. f. (Med.) Hemoragie hepatică. – Din fr. hépatorragie.
hepatoragie
HEPATORAGÍE, hepatoragii, s. f. (Med.) Hemoragie hepatică. – Din fr. hépatorragie.
hepatoragiei
HEPATORAGÍE, hepatoragii, s. f. (Med.) Hemoragie hepatică. – Din fr. hépatorragie.
hepatoragii
HEPATORAGÍE, hepatoragii, s. f. (Med.) Hemoragie hepatică. – Din fr. hépatorragie.
hepatoragiile
HEPATORAGÍE, hepatoragii, s. f. (Med.) Hemoragie hepatică. – Din fr. hépatorragie.
hepatoragiilor
HEPATORAGÍE, hepatoragii, s. f. (Med.) Hemoragie hepatică. – Din fr. hépatorragie.
hepatostomie
HEPATOSTOMÍE s.f. (Med.) Practicarea operatorie a unei derivații biliare. [Gen. -iei. / < fr. hépatostomie].
hepatotomie
HEPATOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie chirurgicală a ficatului. [Gen. -iei. / < fr. hépatotomie].
hepatotoxemie
HEPATOTOXEMÍE s.f. (Med.) Intoxicație de origine hepatică. [Gen. -iei. / < fr. hépatotoxémie].
hepatotoxină
HEPATOTOXÍNĂ, hepatotoxine, s. f. (Med.) Toxină exogenă sau endogenă cu efect nociv asupra ficatului. – Din fr. hépatotoxine.
hepatotrop
HEPATOTRÓP, -Ă adj. (Despre virusuri) Care are afinitate pentru ficat, care se fixează la ficat. [< fr. hépatotrope, cf. gr. hepar – ficat, tropein – a întoarce].
hephaestus
Hephaestus, fiul lui Zeus și al Herei, era considerat drept zeul focului. Hephaestus era șchiop. Infirmitatea lui se datora fie faptului că fusese aruncat de Zeus din înaltul cerului, fiindcă în cursul unei dispute dintre părintele zeilor și Hera el luase apărarea mamei sale, fie faptului că se născuse infirm și, rușinată, Hera îl aruncase în mare, de unde a fost luat și crescut de Tethys. Timp de nouă ani Hephaestus a trăit într-o grotă din fundul mării, după care a fost readus în Olympus. Reședința sa de predilecție a rămas însă muntele Aetna din Sicilia. Acolo, în atelierele fierăriei lui divine, ucenicii săi – ciclopii – prelucrau fierul și celelalte metale. Din mîinile dibace ale zeului făurar ies tot felul de obiecte minunate: un tron de aur dăruit Herei, armele lui Achilles lucrate la rugămintea lui Thetis, trăsnetele lui Zeus, faimosul colier al Harmoniei etc. Hephaestus a fost cel care a ajutat la nașterea Athenei înlesnind ca zeița să iasă din capul divinului ei tată, și tot el a modelat, din țărînă, trupul Pandorei. Hephaestus a fost cel care l-a țintuit și pe Prometheus de muntele Caucasus. Deși înzestrat cu un fizic urît, Hephaestus este considerat cînd drept soțul uneia dintre grații, cînd – de cele mai multe ori – drept soțul Aphroditei care, ce e drept, îi este infidelă. (Cu privire la episodul amoros dintre zeița frumuseții și Ares, în care cei doi sînt prinși într-o plasă de către Hephaestus, v. Ares și Aphrodite). Lui Hephaestus îi sînt atribuiți mai mulți copii (v. și Erichthonius).
hepta
HEPTA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „șapte”, „de șapte ori”. [< fr., gr. hepta – șapte].
heptacord
HEPTACÓRD, heptacorduri, s. n. Liră cu șapte coarde la vechii greci. – Din fr. heptacorde.

DOOM

heptacórd s. n., pl. heptacórduri
heptacordul
HEPTACÓRD, heptacorduri, s. n. Liră cu șapte coarde la vechii greci. – Din fr. heptacorde.

DOOM

heptacórd s. n., pl. heptacórduri
heptacordului
HEPTACÓRD, heptacorduri, s. n. Liră cu șapte coarde la vechii greci. – Din fr. heptacorde.

DOOM

heptacórd s. n., pl. heptacórduri
heptacorduri
HEPTACÓRD, heptacorduri, s. n. Liră cu șapte coarde la vechii greci. – Din fr. heptacorde.

DOOM

heptacórd s. n., pl. heptacórduri
heptacordurile
HEPTACÓRD, heptacorduri, s. n. Liră cu șapte coarde la vechii greci. – Din fr. heptacorde.

DOOM

heptacórd s. n., pl. heptacórduri
heptacordurilor
HEPTACÓRD, heptacorduri, s. n. Liră cu șapte coarde la vechii greci. – Din fr. heptacorde.

DOOM

heptacórd s. n., pl. heptacórduri
heptaedre
HEPTAÉDRU, heptaedre, s. n. Corp geometric cu șapte fețe. – Din fr. heptaèdre.

DOOM

heptaédru (-e-dru) s. n., art. heptaédrul; pl. heptaédre
heptaedrele
HEPTAÉDRU, heptaedre, s. n. Corp geometric cu șapte fețe. – Din fr. heptaèdre.

DOOM

heptaédru (-e-dru) s. n., art. heptaédrul; pl. heptaédre
heptaedrelor
HEPTAÉDRU, heptaedre, s. n. Corp geometric cu șapte fețe. – Din fr. heptaèdre.

DOOM

heptaédru (-e-dru) s. n., art. heptaédrul; pl. heptaédre
heptaedric
HEPTAÉDRIC, -Ă, heptaedrici, -ce, adj. În formă de heptaedru. [Pr.: -ta-e-] – Din fr. heptaédrique.
heptaedrica
HEPTAÉDRIC, -Ă, heptaedrici, -ce, adj. În formă de heptaedru. [Pr.: -ta-e-] – Din fr. heptaédrique.
heptaedrice
HEPTAÉDRIC, -Ă, heptaedrici, -ce, adj. În formă de heptaedru. [Pr.: -ta-e-] – Din fr. heptaédrique.
heptaedricei
HEPTAÉDRIC, -Ă, heptaedrici, -ce, adj. În formă de heptaedru. [Pr.: -ta-e-] – Din fr. heptaédrique.
heptaedricele
HEPTAÉDRIC, -Ă, heptaedrici, -ce, adj. În formă de heptaedru. [Pr.: -ta-e-] – Din fr. heptaédrique.
heptaedricelor
HEPTAÉDRIC, -Ă, heptaedrici, -ce, adj. În formă de heptaedru. [Pr.: -ta-e-] – Din fr. heptaédrique.
heptaedrici
HEPTAÉDRIC, -Ă, heptaedrici, -ce, adj. În formă de heptaedru. [Pr.: -ta-e-] – Din fr. heptaédrique.
heptaedricii
HEPTAÉDRIC, -Ă, heptaedrici, -ce, adj. În formă de heptaedru. [Pr.: -ta-e-] – Din fr. heptaédrique.
heptaedricilor
HEPTAÉDRIC, -Ă, heptaedrici, -ce, adj. În formă de heptaedru. [Pr.: -ta-e-] – Din fr. heptaédrique.
heptaedricul
HEPTAÉDRIC, -Ă, heptaedrici, -ce, adj. În formă de heptaedru. [Pr.: -ta-e-] – Din fr. heptaédrique.
heptaedricului
HEPTAÉDRIC, -Ă, heptaedrici, -ce, adj. În formă de heptaedru. [Pr.: -ta-e-] – Din fr. heptaédrique.
heptaedru
HEPTAÉDRU, heptaedre, s. n. Corp geometric cu șapte fețe. – Din fr. heptaèdre.

DOOM

heptaédru (-e-dru) s. n., art. heptaédrul; pl. heptaédre
heptaedrul
HEPTAÉDRU, heptaedre, s. n. Corp geometric cu șapte fețe. – Din fr. heptaèdre.

DOOM

heptaédru (-e-dru) s. n., art. heptaédrul; pl. heptaédre
heptaedrului
HEPTAÉDRU, heptaedre, s. n. Corp geometric cu șapte fețe. – Din fr. heptaèdre.

DOOM

heptaédru (-e-dru) s. n., art. heptaédrul; pl. heptaédre
heptagoane
HEPTAGÓN, heptagoane, s. n. Poligon cu șapte laturi și cu șapte unghiuri. – Din fr. heptagone.

DOOM

heptagón s. n., pl. heptagoáne
heptagoanele
HEPTAGÓN, heptagoane, s. n. Poligon cu șapte laturi și cu șapte unghiuri. – Din fr. heptagone.

DOOM

heptagón s. n., pl. heptagoáne
heptagoanelor
HEPTAGÓN, heptagoane, s. n. Poligon cu șapte laturi și cu șapte unghiuri. – Din fr. heptagone.

DOOM

heptagón s. n., pl. heptagoáne
heptagon
HEPTAGÓN, heptagoane, s. n. Poligon cu șapte laturi și cu șapte unghiuri. – Din fr. heptagone.

DOOM

heptagón s. n., pl. heptagoáne
heptagonal
HEPTAGONÁL, -Ă, heptagonali, -e, adj. În formă de heptagon. – Din fr. heptagonal.

DOOM

*heptagonál adj. m., pl. heptagonáli; f. heptagonálă, pl. heptagonále
heptagonala
HEPTAGONÁL, -Ă, heptagonali, -e, adj. În formă de heptagon. – Din fr. heptagonal.

DOOM

*heptagonál adj. m., pl. heptagonáli; f. heptagonálă, pl. heptagonále
heptagonale
HEPTAGONÁL, -Ă, heptagonali, -e, adj. În formă de heptagon. – Din fr. heptagonal.

DOOM

*heptagonál adj. m., pl. heptagonáli; f. heptagonálă, pl. heptagonále
heptagonalei
HEPTAGONÁL, -Ă, heptagonali, -e, adj. În formă de heptagon. – Din fr. heptagonal.

DOOM

*heptagonál adj. m., pl. heptagonáli; f. heptagonálă, pl. heptagonále
heptagonalele
HEPTAGONÁL, -Ă, heptagonali, -e, adj. În formă de heptagon. – Din fr. heptagonal.

DOOM

*heptagonál adj. m., pl. heptagonáli; f. heptagonálă, pl. heptagonále
heptagonalelor
HEPTAGONÁL, -Ă, heptagonali, -e, adj. În formă de heptagon. – Din fr. heptagonal.

DOOM

*heptagonál adj. m., pl. heptagonáli; f. heptagonálă, pl. heptagonále
heptagonali
HEPTAGONÁL, -Ă, heptagonali, -e, adj. În formă de heptagon. – Din fr. heptagonal.

DOOM

*heptagonál adj. m., pl. heptagonáli; f. heptagonálă, pl. heptagonále
heptagonalii
HEPTAGONÁL, -Ă, heptagonali, -e, adj. În formă de heptagon. – Din fr. heptagonal.

DOOM

*heptagonál adj. m., pl. heptagonáli; f. heptagonálă, pl. heptagonále
heptagonalilor
HEPTAGONÁL, -Ă, heptagonali, -e, adj. În formă de heptagon. – Din fr. heptagonal.

DOOM

*heptagonál adj. m., pl. heptagonáli; f. heptagonálă, pl. heptagonále
heptagonalul
HEPTAGONÁL, -Ă, heptagonali, -e, adj. În formă de heptagon. – Din fr. heptagonal.

DOOM

*heptagonál adj. m., pl. heptagonáli; f. heptagonálă, pl. heptagonále
heptagonalului
HEPTAGONÁL, -Ă, heptagonali, -e, adj. În formă de heptagon. – Din fr. heptagonal.

DOOM

*heptagonál adj. m., pl. heptagonáli; f. heptagonálă, pl. heptagonále
heptagonul
HEPTAGÓN, heptagoane, s. n. Poligon cu șapte laturi și cu șapte unghiuri. – Din fr. heptagone.

DOOM

heptagón s. n., pl. heptagoáne
heptagonului
HEPTAGÓN, heptagoane, s. n. Poligon cu șapte laturi și cu șapte unghiuri. – Din fr. heptagone.

DOOM

heptagón s. n., pl. heptagoáne
heptameron
HEPTAMERÓN s.n. Operă cuprinzând povestirile unor evenimente în timp de șapte zile. [Pl. -oane, -uri. / cf. germ. Heptameron < gr. hepta – șapte, hemera – zi].
heptametra
HEPTAMÉTRU, heptametre, s. n. Vers alcătuit din șapte picioare. – Din fr. heptamètre.

DOOM

heptamétru (-me-tru) s. n., art. heptamétrul; pl. heptamétre
heptametre
HEPTAMÉTRU, heptametre, s. n. Vers alcătuit din șapte picioare. – Din fr. heptamètre.

DOOM

heptamétru (-me-tru) s. n., art. heptamétrul; pl. heptamétre
heptametrei
HEPTAMÉTRU, heptametre, s. n. Vers alcătuit din șapte picioare. – Din fr. heptamètre.

DOOM

heptamétru (-me-tru) s. n., art. heptamétrul; pl. heptamétre
heptametrele
HEPTAMÉTRU, heptametre, s. n. Vers alcătuit din șapte picioare. – Din fr. heptamètre.

DOOM

heptamétru (-me-tru) s. n., art. heptamétrul; pl. heptamétre
heptametrelor
HEPTAMÉTRU, heptametre, s. n. Vers alcătuit din șapte picioare. – Din fr. heptamètre.

DOOM

heptamétru (-me-tru) s. n., art. heptamétrul; pl. heptamétre
heptametri
HEPTAMÉTRU, heptametre, s. n. Vers alcătuit din șapte picioare. – Din fr. heptamètre.

DOOM

heptamétru (-me-tru) s. n., art. heptamétrul; pl. heptamétre
heptametrii
HEPTAMÉTRU, heptametre, s. n. Vers alcătuit din șapte picioare. – Din fr. heptamètre.

DOOM

heptamétru (-me-tru) s. n., art. heptamétrul; pl. heptamétre
heptametrilor
HEPTAMÉTRU, heptametre, s. n. Vers alcătuit din șapte picioare. – Din fr. heptamètre.

DOOM

heptamétru (-me-tru) s. n., art. heptamétrul; pl. heptamétre
heptametru
HEPTAMÉTRU, heptametre, s. n. Vers alcătuit din șapte picioare. – Din fr. heptamètre.

DOOM

heptamétru (-me-tru) s. n., art. heptamétrul; pl. heptamétre
heptametrul
HEPTAMÉTRU, heptametre, s. n. Vers alcătuit din șapte picioare. – Din fr. heptamètre.

DOOM

heptamétru (-me-tru) s. n., art. heptamétrul; pl. heptamétre
heptametrului
HEPTAMÉTRU, heptametre, s. n. Vers alcătuit din șapte picioare. – Din fr. heptamètre.

DOOM

heptamétru (-me-tru) s. n., art. heptamétrul; pl. heptamétre
heptan
HEPTÁN, heptani, s. m. Hidrocarbură saturată din clasa parafinelor, cu șapte atomi de carbon în moleculă, care se prezintă ca un lichid inflamabil, folosită drept carburant. – Din fr. heptane.

DOOM

heptán s. m., pl. heptáni
heptani
HEPTÁN, heptani, s. m. Hidrocarbură saturată din clasa parafinelor, cu șapte atomi de carbon în moleculă, care se prezintă ca un lichid inflamabil, folosită drept carburant. – Din fr. heptane.

DOOM

heptán s. m., pl. heptáni
heptanii
HEPTÁN, heptani, s. m. Hidrocarbură saturată din clasa parafinelor, cu șapte atomi de carbon în moleculă, care se prezintă ca un lichid inflamabil, folosită drept carburant. – Din fr. heptane.

DOOM

heptán s. m., pl. heptáni
heptanilor
HEPTÁN, heptani, s. m. Hidrocarbură saturată din clasa parafinelor, cu șapte atomi de carbon în moleculă, care se prezintă ca un lichid inflamabil, folosită drept carburant. – Din fr. heptane.

DOOM

heptán s. m., pl. heptáni
heptanul
HEPTÁN, heptani, s. m. Hidrocarbură saturată din clasa parafinelor, cu șapte atomi de carbon în moleculă, care se prezintă ca un lichid inflamabil, folosită drept carburant. – Din fr. heptane.

DOOM

heptán s. m., pl. heptáni
heptanului
HEPTÁN, heptani, s. m. Hidrocarbură saturată din clasa parafinelor, cu șapte atomi de carbon în moleculă, care se prezintă ca un lichid inflamabil, folosită drept carburant. – Din fr. heptane.

DOOM

heptán s. m., pl. heptáni
heptaoxid
HEPTAOXÍD s.m. Oxid care conține în moleculă șapte atomi de oxigen. [Pron. -ta-o-. / cf. fr. heptoxyde].
heptarhie
HEPTARHÍE s.f. Guvernare colegială a șapte persoane. [Gen. -iei. / < fr. heptarchie].
heptasilab
HEPTASILÁB adj., s.n. (Vers) alcătuit din șapte silabe. [< fr. heptasyllabe].
heptatlon
HEPTATLÓN s. n. Complex de șapte probe atletice selecționate din alergări, sărituri și aruncări. – Hepta[edru] + [penta]tlon.

DOOM

*heptatlón (-ta-tlon/hept-a-) s. n.
heptavalent
HEPTAVALÉNT, -Ă adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 7. [< fr. heptavalent].

DOOM

heptavalént adj. m., pl. heptavalénți; f. heptavaléntă, pl. heptavalénte
heptavalenta
HEPTAVALÉNT, -Ă adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 7. [< fr. heptavalent].

DOOM

heptavalént adj. m., pl. heptavalénți; f. heptavaléntă, pl. heptavalénte
heptavalente
HEPTAVALÉNT, -Ă adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 7. [< fr. heptavalent].

DOOM

heptavalént adj. m., pl. heptavalénți; f. heptavaléntă, pl. heptavalénte
heptavalentei
HEPTAVALÉNT, -Ă adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 7. [< fr. heptavalent].

DOOM

heptavalént adj. m., pl. heptavalénți; f. heptavaléntă, pl. heptavalénte
heptavalentele
HEPTAVALÉNT, -Ă adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 7. [< fr. heptavalent].

DOOM

heptavalént adj. m., pl. heptavalénți; f. heptavaléntă, pl. heptavalénte
heptavalentelor
HEPTAVALÉNT, -Ă adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 7. [< fr. heptavalent].

DOOM

heptavalént adj. m., pl. heptavalénți; f. heptavaléntă, pl. heptavalénte
heptavalentul
HEPTAVALÉNT, -Ă adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 7. [< fr. heptavalent].

DOOM

heptavalént adj. m., pl. heptavalénți; f. heptavaléntă, pl. heptavalénte
heptavalentului
HEPTAVALÉNT, -Ă adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 7. [< fr. heptavalent].

DOOM

heptavalént adj. m., pl. heptavalénți; f. heptavaléntă, pl. heptavalénte
heptavalenți
HEPTAVALÉNT, -Ă adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 7. [< fr. heptavalent].

DOOM

heptavalént adj. m., pl. heptavalénți; f. heptavaléntă, pl. heptavalénte
heptavalenții
HEPTAVALÉNT, -Ă adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 7. [< fr. heptavalent].

DOOM

heptavalént adj. m., pl. heptavalénți; f. heptavaléntă, pl. heptavalénte
heptavalenților
HEPTAVALÉNT, -Ă adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 7. [< fr. heptavalent].

DOOM

heptavalént adj. m., pl. heptavalénți; f. heptavaléntă, pl. heptavalénte
heptemimer
HEPTEMIMÉR, -Ă, heptemimeri, -e, adj. (Despre cezura unui vers) Care se află după a șaptea jumătate de picior. – După fr. hepthémimère.

DOOM

heptemimér adj. m., pl. heptemiméri; f. heptemiméră, pl. heptemimére
heptemimera
HEPTEMIMÉR, -Ă, heptemimeri, -e, adj. (Despre cezura unui vers) Care se află după a șaptea jumătate de picior. – După fr. hepthémimère.

DOOM

heptemimér adj. m., pl. heptemiméri; f. heptemiméră, pl. heptemimére
heptemimere
HEPTEMIMÉR, -Ă, heptemimeri, -e, adj. (Despre cezura unui vers) Care se află după a șaptea jumătate de picior. – După fr. hepthémimère.

DOOM

heptemimér adj. m., pl. heptemiméri; f. heptemiméră, pl. heptemimére
heptemimerei
HEPTEMIMÉR, -Ă, heptemimeri, -e, adj. (Despre cezura unui vers) Care se află după a șaptea jumătate de picior. – După fr. hepthémimère.

DOOM

heptemimér adj. m., pl. heptemiméri; f. heptemiméră, pl. heptemimére
heptemimerele
HEPTEMIMÉR, -Ă, heptemimeri, -e, adj. (Despre cezura unui vers) Care se află după a șaptea jumătate de picior. – După fr. hepthémimère.

DOOM

heptemimér adj. m., pl. heptemiméri; f. heptemiméră, pl. heptemimére
heptemimerelor
HEPTEMIMÉR, -Ă, heptemimeri, -e, adj. (Despre cezura unui vers) Care se află după a șaptea jumătate de picior. – După fr. hepthémimère.

DOOM

heptemimér adj. m., pl. heptemiméri; f. heptemiméră, pl. heptemimére
heptemimeri
HEPTEMIMÉR, -Ă, heptemimeri, -e, adj. (Despre cezura unui vers) Care se află după a șaptea jumătate de picior. – După fr. hepthémimère.

DOOM

heptemimér adj. m., pl. heptemiméri; f. heptemiméră, pl. heptemimére
heptemimerii
HEPTEMIMÉR, -Ă, heptemimeri, -e, adj. (Despre cezura unui vers) Care se află după a șaptea jumătate de picior. – După fr. hepthémimère.

DOOM

heptemimér adj. m., pl. heptemiméri; f. heptemiméră, pl. heptemimére
heptemimerilor
HEPTEMIMÉR, -Ă, heptemimeri, -e, adj. (Despre cezura unui vers) Care se află după a șaptea jumătate de picior. – După fr. hepthémimère.

DOOM

heptemimér adj. m., pl. heptemiméri; f. heptemiméră, pl. heptemimére
heptemimerul
HEPTEMIMÉR, -Ă, heptemimeri, -e, adj. (Despre cezura unui vers) Care se află după a șaptea jumătate de picior. – După fr. hepthémimère.

DOOM

heptemimér adj. m., pl. heptemiméri; f. heptemiméră, pl. heptemimére
heptemimerului
HEPTEMIMÉR, -Ă, heptemimeri, -e, adj. (Despre cezura unui vers) Care se află după a șaptea jumătate de picior. – După fr. hepthémimère.

DOOM

heptemimér adj. m., pl. heptemiméri; f. heptemiméră, pl. heptemimére
heptoda
HEPTÓDĂ, heptode, s. f. Tub electronic cu vid care are șapte electrozi. – Din fr. heptode, germ. Heptode.

DOOM

!heptódă (hep-to-/hept-o-) s. f., g.-d. art. heptódei; pl. heptóde
heptode
HEPTÓDĂ, heptode, s. f. Tub electronic cu vid care are șapte electrozi. – Din fr. heptode, germ. Heptode.

DOOM

!heptódă (hep-to-/hept-o-) s. f., g.-d. art. heptódei; pl. heptóde
heptodei
HEPTÓDĂ, heptode, s. f. Tub electronic cu vid care are șapte electrozi. – Din fr. heptode, germ. Heptode.

DOOM

!heptódă (hep-to-/hept-o-) s. f., g.-d. art. heptódei; pl. heptóde
heptodele
HEPTÓDĂ, heptode, s. f. Tub electronic cu vid care are șapte electrozi. – Din fr. heptode, germ. Heptode.

DOOM

!heptódă (hep-to-/hept-o-) s. f., g.-d. art. heptódei; pl. heptóde
heptodelor
HEPTÓDĂ, heptode, s. f. Tub electronic cu vid care are șapte electrozi. – Din fr. heptode, germ. Heptode.

DOOM

!heptódă (hep-to-/hept-o-) s. f., g.-d. art. heptódei; pl. heptóde
hera
Iuno, în mitologia romană, soția lui Iupiter și protectoarea femeilor, în special a celor măritate. După atributele pe care le avea, Iuno era denumită fie Moneta (cea care vestește, avertizează – datorită faptului că a salvat Roma de invazia galilor prin alarma pe care au dat-o faimoasele gîște de pe Capitoliu, ce-i erau consacrate), fie Lucina, datorită faptului că ajuta femeile la nașteri, fie Juga(lis), pentru că patrona căsătoriile etc. Sărbătorile închinate ei purtau numele de Matronalia și aminteau de rolul salvator pentru cetate al femeilor sabine răpite odinioară, care s-au aruncat în încăierare între părinții și noii lor soți, împiedicîndu-i să se măcelărească reciproc. Iuno a fost identificată de timpuriu cu Hera din mitologia greacă. Numele ei era legat de numeroase mituri și legende (v. Hera).
heracles
Sancus (sau Semo Sancus), la romani, veche divinitate de origine sabină și cu atribuții nedefinite, identificată adesea cu Heracles din mitologia greacă.
heracleum
TÁLPĂ, tălpi, s. f. I. 1. Partea inferioară a labei piciorului, la om și la unele animale, de la degete până la călcâi, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. ◊ Expr. A o apuca la talpă sau a-și lua tălpile la spinare = a pleca, a o șterge. Arde focul la tălpile picioarelor, se spune când cineva este amenințat de o primejdie. (Reg.) A fi sau a (se) scula, a (se) pune în tălpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în mișcare, în acțiune. ♦ Compuse: talpa-gâștei = a) încrețiturile de la coada ochiului (la persoanele în vârstă); b) scris neîngrijit; c) plantă erbacee meliferă și medicinală, cu tulpina puternică, cu frunze lungi, cu flori mici, roz (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = plantă erbacee cu frunze mari, spinoase și cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic (Acanthus longifolius); talpa-stâncii = mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus procumbens); talpa-lupului = plantă erbacee cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule, albe, având proprietăți antiscorbutice și diuretice (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (I 1). 3. Piele groasă tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile tocurilor etc. ◊ Talpă artificială = material fabricat, prin aglomerare cu lianți, din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (I 3), la branțuri, ștaifuri, bombeuri. II. 1. Lemn gros, grindă care se așază la temelia unei construcții pentru a o sprijini; p. ext. temelie. ◊ Talpa casei = capul familiei, bărbatul. Talpa țării (sau a casei) = țărănimea (considerată în trecut ca temelie a țării, obligată să suporte tot greul îndatoririlor). Talpa iadului = a) (în basme) temelia iadului; mama căpeteniei dracilor; b) om foarte rău, păcătos; babă rea, vrăjitoare. ♦ Fig. Sprijin, bază, susținere. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase, orizontale, care alcătuiesc scheletul războiului de țesut manual. 3. Fiecare dintre cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel, curbate în sus la capătul de dinainte, pe care alunecă sania. ♦ Lemnul din spatele cormanei, pe care se sprijină plugul și care îl face să alunece mai ușor pe brazdă. ♦ Partea de dedesubt a corăbiei. ♦ Parte care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 4. Partea inferioară, lățită, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acesta se reazemă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. ♦ Spec. Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazemă pe traverse. ♦ Spec. Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. ♦ Spec. Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. ♦ Spec. Partea de dedesubt, pe care se clădește o claie sau un stog. ♦ Spec. Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. ♦ Spec. Parte mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. – Cf. magh. talp.
heraclidae
Heraclidae se numeau toți descendenții lui Heracles: atît fiii eroului și ai Deianirei, cît și urmașii acestora. După apoteozarea lui Heracles, copiii săi, urmăriți de ura lui Eurystheus, au găsit o vreme adăpost la curtea regelui Ceyx, din Trachis. Apoi, cum Eurystheus amenința cu războiul, ei au fost siliți să se refugieze din nou, de data aceasta la atenieni. Eurystheus le-a declarat război și acestora, dar a fost înfrînt și ucis în luptă. După victoria repurtată împotriva lui Eurystheus, heraclizii, sub conducerea lui Hyllus, fiul cel mai mare al lui Heracles, s-au îndreptat spre Peloponnesus, patria tatălui lor, cu gîndul să se stabilească acolo (v. și Hyllus). Prima încercare se soldează cu un eșec: pe drum ei se întîlnesc cu armata regelui Echemus, care-i învinge. Însuși Hyllus cade în luptă. Heraclizii mai fac, de-a lungul timpului, câteva tentative de a ajunge în Peloponnesus. Conduși mai tîrziu de Aristomachus, sînt din nou înfrînți și alungați. În schimb, sub conducerea lui Temenus și a fraților săi – Aristodemus și Cresphontes – izbîndesc, reușind în cele din urmă să ia în stăpînire și să-și împartă Peloponnesul.
heraclizi
Heraclizi = Heraclidae.
heragră
herágră s. f. – Gută la mîini. Ngr. ϰειράγρα, cf. podagră. Sec. XVII, înv. (Murnu 28).
herald
HERÁLD, heralzi, s. m. Dregător la curțile suveranilor din evul mediu, care avea sarcina de a purta insignele monarhilor sau ale principilor, de a anunța începutul turnirelor și numele învingătorilor, de a transmite declarațiile de război etc. – Din lat. heraldus. Cf. fr. héraut.

DOOM

heráld s. m., pl. herálzi
heraldic
HERÁLDIC, -Ă, heraldici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul stemelor statelor, cu blazoanele caselor domnitoare, familiilor nobiliare, orașelor etc. 2. Adj. Care aparține heraldicii (1), privitor la heraldică. – Din fr. héraldique.

DOOM

heráldic adj. m., pl. heráldici; f. heráldică, pl. heráldice
heraldica
HERÁLDIC, -Ă, heraldici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul stemelor statelor, cu blazoanele caselor domnitoare, familiilor nobiliare, orașelor etc. 2. Adj. Care aparține heraldicii (1), privitor la heraldică. – Din fr. héraldique.

DOOM

heráldic adj. m., pl. heráldici; f. heráldică, pl. heráldice
heraldica
HERÁLDIC, -Ă, heraldici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul stemelor statelor, cu blazoanele caselor domnitoare, familiilor nobiliare, orașelor etc. 2. Adj. Care aparține heraldicii (1), privitor la heraldică. – Din fr. héraldique.

DOOM

heráldică s. f., g.-d. art. heráldicii
heraldice
HERÁLDIC, -Ă, heraldici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul stemelor statelor, cu blazoanele caselor domnitoare, familiilor nobiliare, orașelor etc. 2. Adj. Care aparține heraldicii (1), privitor la heraldică. – Din fr. héraldique.

DOOM

heráldic adj. m., pl. heráldici; f. heráldică, pl. heráldice
heraldicei
HERÁLDIC, -Ă, heraldici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul stemelor statelor, cu blazoanele caselor domnitoare, familiilor nobiliare, orașelor etc. 2. Adj. Care aparține heraldicii (1), privitor la heraldică. – Din fr. héraldique.

DOOM

heráldic adj. m., pl. heráldici; f. heráldică, pl. heráldice
heraldicele
HERÁLDIC, -Ă, heraldici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul stemelor statelor, cu blazoanele caselor domnitoare, familiilor nobiliare, orașelor etc. 2. Adj. Care aparține heraldicii (1), privitor la heraldică. – Din fr. héraldique.

DOOM

heráldic adj. m., pl. heráldici; f. heráldică, pl. heráldice
heraldicelor
HERÁLDIC, -Ă, heraldici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul stemelor statelor, cu blazoanele caselor domnitoare, familiilor nobiliare, orașelor etc. 2. Adj. Care aparține heraldicii (1), privitor la heraldică. – Din fr. héraldique.

DOOM

heráldic adj. m., pl. heráldici; f. heráldică, pl. heráldice
heraldici
HERÁLDIC, -Ă, heraldici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul stemelor statelor, cu blazoanele caselor domnitoare, familiilor nobiliare, orașelor etc. 2. Adj. Care aparține heraldicii (1), privitor la heraldică. – Din fr. héraldique.

DOOM

heráldic adj. m., pl. heráldici; f. heráldică, pl. heráldice
heraldici
HERÁLDIC, -Ă, heraldici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul stemelor statelor, cu blazoanele caselor domnitoare, familiilor nobiliare, orașelor etc. 2. Adj. Care aparține heraldicii (1), privitor la heraldică. – Din fr. héraldique.

DOOM

heráldică s. f., g.-d. art. heráldicii
heraldicii
HERÁLDIC, -Ă, heraldici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul stemelor statelor, cu blazoanele caselor domnitoare, familiilor nobiliare, orașelor etc. 2. Adj. Care aparține heraldicii (1), privitor la heraldică. – Din fr. héraldique.

DOOM

heráldic adj. m., pl. heráldici; f. heráldică, pl. heráldice
heraldicii
HERÁLDIC, -Ă, heraldici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul stemelor statelor, cu blazoanele caselor domnitoare, familiilor nobiliare, orașelor etc. 2. Adj. Care aparține heraldicii (1), privitor la heraldică. – Din fr. héraldique.

DOOM

heráldică s. f., g.-d. art. heráldicii
heraldicilor
HERÁLDIC, -Ă, heraldici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul stemelor statelor, cu blazoanele caselor domnitoare, familiilor nobiliare, orașelor etc. 2. Adj. Care aparține heraldicii (1), privitor la heraldică. – Din fr. héraldique.

DOOM

heráldic adj. m., pl. heráldici; f. heráldică, pl. heráldice
heraldicul
HERÁLDIC, -Ă, heraldici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul stemelor statelor, cu blazoanele caselor domnitoare, familiilor nobiliare, orașelor etc. 2. Adj. Care aparține heraldicii (1), privitor la heraldică. – Din fr. héraldique.

DOOM

heráldic adj. m., pl. heráldici; f. heráldică, pl. heráldice
heraldicului
HERÁLDIC, -Ă, heraldici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul stemelor statelor, cu blazoanele caselor domnitoare, familiilor nobiliare, orașelor etc. 2. Adj. Care aparține heraldicii (1), privitor la heraldică. – Din fr. héraldique.

DOOM

heráldic adj. m., pl. heráldici; f. heráldică, pl. heráldice
heraldist
HERALDÍST, heraldiști, s. m. Specialist în heraldică. – Din fr. héraldiste.
heraldistul
HERALDÍST, heraldiști, s. m. Specialist în heraldică. – Din fr. héraldiste.
heraldistului
HERALDÍST, heraldiști, s. m. Specialist în heraldică. – Din fr. héraldiste.
heraldiști
HERALDÍST, heraldiști, s. m. Specialist în heraldică. – Din fr. héraldiste.
heraldiștii
HERALDÍST, heraldiști, s. m. Specialist în heraldică. – Din fr. héraldiste.
heraldiștilor
HERALDÍST, heraldiști, s. m. Specialist în heraldică. – Din fr. héraldiste.
heraldul
HERÁLD, heralzi, s. m. Dregător la curțile suveranilor din evul mediu, care avea sarcina de a purta insignele monarhilor sau ale principilor, de a anunța începutul turnirelor și numele învingătorilor, de a transmite declarațiile de război etc. – Din lat. heraldus. Cf. fr. héraut.

DOOM

heráld s. m., pl. herálzi
heraldului
HERÁLD, heralzi, s. m. Dregător la curțile suveranilor din evul mediu, care avea sarcina de a purta insignele monarhilor sau ale principilor, de a anunța începutul turnirelor și numele învingătorilor, de a transmite declarațiile de război etc. – Din lat. heraldus. Cf. fr. héraut.

DOOM

heráld s. m., pl. herálzi
heralzi
HERÁLD, heralzi, s. m. Dregător la curțile suveranilor din evul mediu, care avea sarcina de a purta insignele monarhilor sau ale principilor, de a anunța începutul turnirelor și numele învingătorilor, de a transmite declarațiile de război etc. – Din lat. heraldus. Cf. fr. héraut.

DOOM

heráld s. m., pl. herálzi
heralzii
HERÁLD, heralzi, s. m. Dregător la curțile suveranilor din evul mediu, care avea sarcina de a purta insignele monarhilor sau ale principilor, de a anunța începutul turnirelor și numele învingătorilor, de a transmite declarațiile de război etc. – Din lat. heraldus. Cf. fr. héraut.

DOOM

heráld s. m., pl. herálzi
heralzilor
HERÁLD, heralzi, s. m. Dregător la curțile suveranilor din evul mediu, care avea sarcina de a purta insignele monarhilor sau ale principilor, de a anunța începutul turnirelor și numele învingătorilor, de a transmite declarațiile de război etc. – Din lat. heraldus. Cf. fr. héraut.

DOOM

heráld s. m., pl. herálzi
herb
HIERB s. n. v. herb.

DOOM

herb (înv.) s. n., pl. hérburi
herbacea
SASCHÍU, saschii, s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu frunze persistente lucioase, una cu flori albastre (Vinca herbacea), cealaltă cu flori albastre, roșii sau albe (Vinca minor). – Din magh. szászfü.
herbaceum
SULIȚÍCĂ, sulițele, s. f. Plantă erbacee lemnoasă la bază, din familia leguminoaselor, cu tulpina ramificată, cu frunzele păroase pe partea inferioară și cu flori dispuse în capitule bogate (Dorycnium herbaceum). – Suliță + suf. -ică.
herbar
HERBÁR s. n. v. ierbar1.

DOOM

ierbár s. n., pl. ierbáre
herboriza
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză
herborizare
ERBORIZÁRE, erborizări, s. f. Acțiunea de a erboriza. – V. erboriza.
herborizat
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.

DOOM

erborizá (a ~) vb., ind. prez. 3 erborizeáză
herbul
HIERB s. n. v. herb.

DOOM

herb (înv.) s. n., pl. hérburi
herbului
HIERB s. n. v. herb.

DOOM

herb (înv.) s. n., pl. hérburi
herburi
HIERB s. n. v. herb.

DOOM

herb (înv.) s. n., pl. hérburi
herburile
HIERB s. n. v. herb.

DOOM

herb (înv.) s. n., pl. hérburi
herburilor
HIERB s. n. v. herb.

DOOM

herb (înv.) s. n., pl. hérburi
hercinic
HERCÍNIC, -Ă, hercinici, -ce, adj. (În sintagma) Orogeneza hercinică = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței pământului manifestate din devonian până în permian, în urma cărora s-au format o serie de munți. ♦ Care s-a format prin (sau în) orogeneza hercinică. – Cf. fr. hercynien.

DOOM

hercínic adj. m., pl. hercínici; f. hercínică, pl. hercínice
hercinica
HERCÍNIC, -Ă, hercinici, -ce, adj. (În sintagma) Orogeneza hercinică = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței pământului manifestate din devonian până în permian, în urma cărora s-au format o serie de munți. ♦ Care s-a format prin (sau în) orogeneza hercinică. – Cf. fr. hercynien.

DOOM

hercínic adj. m., pl. hercínici; f. hercínică, pl. hercínice
hercinice
HERCÍNIC, -Ă, hercinici, -ce, adj. (În sintagma) Orogeneza hercinică = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței pământului manifestate din devonian până în permian, în urma cărora s-au format o serie de munți. ♦ Care s-a format prin (sau în) orogeneza hercinică. – Cf. fr. hercynien.

DOOM

hercínic adj. m., pl. hercínici; f. hercínică, pl. hercínice
hercinicei
HERCÍNIC, -Ă, hercinici, -ce, adj. (În sintagma) Orogeneza hercinică = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței pământului manifestate din devonian până în permian, în urma cărora s-au format o serie de munți. ♦ Care s-a format prin (sau în) orogeneza hercinică. – Cf. fr. hercynien.

DOOM

hercínic adj. m., pl. hercínici; f. hercínică, pl. hercínice
hercinicele
HERCÍNIC, -Ă, hercinici, -ce, adj. (În sintagma) Orogeneza hercinică = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței pământului manifestate din devonian până în permian, în urma cărora s-au format o serie de munți. ♦ Care s-a format prin (sau în) orogeneza hercinică. – Cf. fr. hercynien.

DOOM

hercínic adj. m., pl. hercínici; f. hercínică, pl. hercínice
hercinicelor
HERCÍNIC, -Ă, hercinici, -ce, adj. (În sintagma) Orogeneza hercinică = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței pământului manifestate din devonian până în permian, în urma cărora s-au format o serie de munți. ♦ Care s-a format prin (sau în) orogeneza hercinică. – Cf. fr. hercynien.

DOOM

hercínic adj. m., pl. hercínici; f. hercínică, pl. hercínice
hercinici
HERCÍNIC, -Ă, hercinici, -ce, adj. (În sintagma) Orogeneza hercinică = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței pământului manifestate din devonian până în permian, în urma cărora s-au format o serie de munți. ♦ Care s-a format prin (sau în) orogeneza hercinică. – Cf. fr. hercynien.

DOOM

hercínic adj. m., pl. hercínici; f. hercínică, pl. hercínice
hercinicii
HERCÍNIC, -Ă, hercinici, -ce, adj. (În sintagma) Orogeneza hercinică = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței pământului manifestate din devonian până în permian, în urma cărora s-au format o serie de munți. ♦ Care s-a format prin (sau în) orogeneza hercinică. – Cf. fr. hercynien.

DOOM

hercínic adj. m., pl. hercínici; f. hercínică, pl. hercínice
hercinicilor
HERCÍNIC, -Ă, hercinici, -ce, adj. (În sintagma) Orogeneza hercinică = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței pământului manifestate din devonian până în permian, în urma cărora s-au format o serie de munți. ♦ Care s-a format prin (sau în) orogeneza hercinică. – Cf. fr. hercynien.

DOOM

hercínic adj. m., pl. hercínici; f. hercínică, pl. hercínice
hercinicul
HERCÍNIC, -Ă, hercinici, -ce, adj. (În sintagma) Orogeneza hercinică = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței pământului manifestate din devonian până în permian, în urma cărora s-au format o serie de munți. ♦ Care s-a format prin (sau în) orogeneza hercinică. – Cf. fr. hercynien.

DOOM

hercínic adj. m., pl. hercínici; f. hercínică, pl. hercínice
hercinicului
HERCÍNIC, -Ă, hercinici, -ce, adj. (În sintagma) Orogeneza hercinică = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței pământului manifestate din devonian până în permian, în urma cărora s-au format o serie de munți. ♦ Care s-a format prin (sau în) orogeneza hercinică. – Cf. fr. hercynien.

DOOM

hercínic adj. m., pl. hercínici; f. hercínică, pl. hercínice
hercule
HÉRCULE s.m. (Liv.) Om voinic, robust. / < fr. hercule, cf. Hercule – erou legendar din antichitate].
herculean
HERCULEEÁN, -Ă, herculeeni, -e, adj. Asemenea lui Hercule, caracteristic lui Hercule; foarte puternic; voinic. [Pr.: -le-ean. – Var.: erculeán, -ă adj.] – Din fr. herculéen.
herculeana
HERCULEEÁN, -Ă, herculeeni, -e, adj. Asemenea lui Hercule, caracteristic lui Hercule; foarte puternic; voinic. [Pr.: -le-ean. – Var.: erculeán, -ă adj.] – Din fr. herculéen.
herculeanul
HERCULEEÁN, -Ă, herculeeni, -e, adj. Asemenea lui Hercule, caracteristic lui Hercule; foarte puternic; voinic. [Pr.: -le-ean. – Var.: erculeán, -ă adj.] – Din fr. herculéen.
herculeanului
HERCULEEÁN, -Ă, herculeeni, -e, adj. Asemenea lui Hercule, caracteristic lui Hercule; foarte puternic; voinic. [Pr.: -le-ean. – Var.: erculeán, -ă adj.] – Din fr. herculéen.
herculeean
HERCULEEÁN, -Ă, herculeeni, -e, adj. Asemenea lui Hercule, caracteristic lui Hercule; foarte puternic; voinic. [Pr.: -le-ean. – Var.: erculeán, -ă adj.] – Din fr. herculéen.

DOOM

herculeeán (-le-ean) adj. m., pl. herculeéni; f. herculeeánă, pl. herculeéne
herculeene
HERCULEEÁN, -Ă, herculeeni, -e, adj. Asemenea lui Hercule, caracteristic lui Hercule; foarte puternic; voinic. [Pr.: -le-ean. – Var.: erculeán, -ă adj.] – Din fr. herculéen.
herculeenei
HERCULEEÁN, -Ă, herculeeni, -e, adj. Asemenea lui Hercule, caracteristic lui Hercule; foarte puternic; voinic. [Pr.: -le-ean. – Var.: erculeán, -ă adj.] – Din fr. herculéen.
herculeenele
HERCULEEÁN, -Ă, herculeeni, -e, adj. Asemenea lui Hercule, caracteristic lui Hercule; foarte puternic; voinic. [Pr.: -le-ean. – Var.: erculeán, -ă adj.] – Din fr. herculéen.
herculeenelor
HERCULEEÁN, -Ă, herculeeni, -e, adj. Asemenea lui Hercule, caracteristic lui Hercule; foarte puternic; voinic. [Pr.: -le-ean. – Var.: erculeán, -ă adj.] – Din fr. herculéen.
herculeeni
HERCULEEÁN, -Ă, herculeeni, -e, adj. Asemenea lui Hercule, caracteristic lui Hercule; foarte puternic; voinic. [Pr.: -le-ean. – Var.: erculeán, -ă adj.] – Din fr. herculéen.
herculeenii
HERCULEEÁN, -Ă, herculeeni, -e, adj. Asemenea lui Hercule, caracteristic lui Hercule; foarte puternic; voinic. [Pr.: -le-ean. – Var.: erculeán, -ă adj.] – Din fr. herculéen.
herculeenilor
HERCULEEÁN, -Ă, herculeeni, -e, adj. Asemenea lui Hercule, caracteristic lui Hercule; foarte puternic; voinic. [Pr.: -le-ean. – Var.: erculeán, -ă adj.] – Din fr. herculéen.
hercules
Hercules, denumire dată de romani eroului grec Heracles (v. Heracles). În mitologia romană, la isprăvile eroului vin să se mai adauge cîteva episoade, ca, de pildă, lupta împotriva lui Cacus (v. Cacus).
herculis
Columnae Herculis, denumire purtată de cele două promontorii, Abyla și Calpe, care formează actuala strîmtoare a Gibraltarului. Inițial legate, se spunea că ele ar fi fost despărțite de către erou și că de atunci îi purtau numele.
herede
HERÉDE s.m. v. erede.
hereditar
HEREDITÁR, -Ă adj. v. ereditar.
hereditate
HEREDITÁTE s.f. v. ereditate.
hereford
HÉREFORD n. pr. n. Rasă de taurine de culoare roșcată pe tot corpul, cu excepția capului, abdomenului și extremităților picioarelor. [Pr.: herford] – Din engl. hereford.

DOOM

Héreford (rasă de bovine) (angl.) [here pron. her] s. propriu n.
hereghie
hereghíe (hereghíi), s. f. – Monetărie. Ngr. χαραγί, de la χαράζω „a grava, a imprima” (Scriban). Sec. XVII, înv.
heretisi
HIRITISÍ vb. IV v. firitisi.

DOOM

!firitisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. firitisésc, imperf. 3 sg. firitiseá; conj. prez. 3 să firitiseáscă
heretisit
HERETISÍ, heretisesc, vb. IV. Tranz. V. hiritisi.
heretismos
HERETISMÓS s. n. (Grecism înv.) Felicitare, urare. – Ngr. heretismos.
herghelegii
HERGHELEGÍU, herghelegii, s. m. Păzitor, îngrijitor al unei herghelii. – Din tc. hergeleci.

DOOM

herghelegíu s. m., art. herghelegíul; pl. herghelegíi, art. herghelegíii (-gi-ii)
herghelegiii
HERGHELEGÍU, herghelegii, s. m. Păzitor, îngrijitor al unei herghelii. – Din tc. hergeleci.

DOOM

herghelegíu s. m., art. herghelegíul; pl. herghelegíi, art. herghelegíii (-gi-ii)
herghelegiilor
HERGHELEGÍU, herghelegii, s. m. Păzitor, îngrijitor al unei herghelii. – Din tc. hergeleci.

DOOM

herghelegíu s. m., art. herghelegíul; pl. herghelegíi, art. herghelegíii (-gi-ii)
herghelegiu
HERGHELEGÍU, herghelegii, s. m. Păzitor, îngrijitor al unei herghelii. – Din tc. hergeleci.

DOOM

herghelegíu s. m., art. herghelegíul; pl. herghelegíi, art. herghelegíii (-gi-ii)
herghelegiul
HERGHELEGÍU, herghelegii, s. m. Păzitor, îngrijitor al unei herghelii. – Din tc. hergeleci.

DOOM

herghelegíu s. m., art. herghelegíul; pl. herghelegíi, art. herghelegíii (-gi-ii)
herghelegiului
HERGHELEGÍU, herghelegii, s. m. Păzitor, îngrijitor al unei herghelii. – Din tc. hergeleci.

DOOM

herghelegíu s. m., art. herghelegíul; pl. herghelegíi, art. herghelegíii (-gi-ii)
herghelia
HERGHELÍE, herghelii, s. f. 1. Crescătorie de cai, alcătuită din animale de reproducție și din exemplare de diferite vârste, care cresc sau pasc laolaltă; loc unde se află această crescătorie. ♦ (Fam.) Termen de ocară pentru o femeie prea vorbăreață. 2. Grup mare de cai de o anumită categorie. – Din tc. hergele.

DOOM

herghelíe s. f., art. herghelía, g.-d. art. herghelíei; pl. herghelíi, art. herghelíile
herghelie
HERGHELÍE, herghelii, s. f. 1. Crescătorie de cai, alcătuită din animale de reproducție și din exemplare de diferite vârste, care cresc sau pasc laolaltă; loc unde se află această crescătorie. ♦ (Fam.) Termen de ocară pentru o femeie prea vorbăreață. 2. Grup mare de cai de o anumită categorie. – Din tc. hergele.

DOOM

herghelíe s. f., art. herghelía, g.-d. art. herghelíei; pl. herghelíi, art. herghelíile
hergheliei
HERGHELÍE, herghelii, s. f. 1. Crescătorie de cai, alcătuită din animale de reproducție și din exemplare de diferite vârste, care cresc sau pasc laolaltă; loc unde se află această crescătorie. ♦ (Fam.) Termen de ocară pentru o femeie prea vorbăreață. 2. Grup mare de cai de o anumită categorie. – Din tc. hergele.

DOOM

herghelíe s. f., art. herghelía, g.-d. art. herghelíei; pl. herghelíi, art. herghelíile
herghelii
HERGHELÍE, herghelii, s. f. 1. Crescătorie de cai, alcătuită din animale de reproducție și din exemplare de diferite vârste, care cresc sau pasc laolaltă; loc unde se află această crescătorie. ♦ (Fam.) Termen de ocară pentru o femeie prea vorbăreață. 2. Grup mare de cai de o anumită categorie. – Din tc. hergele.

DOOM

herghelíe s. f., art. herghelía, g.-d. art. herghelíei; pl. herghelíi, art. herghelíile
hergheliile
HERGHELÍE, herghelii, s. f. 1. Crescătorie de cai, alcătuită din animale de reproducție și din exemplare de diferite vârste, care cresc sau pasc laolaltă; loc unde se află această crescătorie. ♦ (Fam.) Termen de ocară pentru o femeie prea vorbăreață. 2. Grup mare de cai de o anumită categorie. – Din tc. hergele.

DOOM

herghelíe s. f., art. herghelía, g.-d. art. herghelíei; pl. herghelíi, art. herghelíile
hergheliilor
HERGHELÍE, herghelii, s. f. 1. Crescătorie de cai, alcătuită din animale de reproducție și din exemplare de diferite vârste, care cresc sau pasc laolaltă; loc unde se află această crescătorie. ♦ (Fam.) Termen de ocară pentru o femeie prea vorbăreață. 2. Grup mare de cai de o anumită categorie. – Din tc. hergele.

DOOM

herghelíe s. f., art. herghelía, g.-d. art. herghelíei; pl. herghelíi, art. herghelíile
hering
HÉRING, heringi, s. m. Pește marin asemănător cu scrumbia, lung de circa 20 cm, cu spinarea verde-albăstrie și cu laturile argintii (Clupea harengus). – Din germ. Hering.

DOOM

héring s. m., pl. héringi
heringi
HÉRING, heringi, s. m. Pește marin asemănător cu scrumbia, lung de circa 20 cm, cu spinarea verde-albăstrie și cu laturile argintii (Clupea harengus). – Din germ. Hering.

DOOM

héring s. m., pl. héringi
heringii
HÉRING, heringi, s. m. Pește marin asemănător cu scrumbia, lung de circa 20 cm, cu spinarea verde-albăstrie și cu laturile argintii (Clupea harengus). – Din germ. Hering.

DOOM

héring s. m., pl. héringi
heringilor
HÉRING, heringi, s. m. Pește marin asemănător cu scrumbia, lung de circa 20 cm, cu spinarea verde-albăstrie și cu laturile argintii (Clupea harengus). – Din germ. Hering.

DOOM

héring s. m., pl. héringi
heringul
HÉRING, heringi, s. m. Pește marin asemănător cu scrumbia, lung de circa 20 cm, cu spinarea verde-albăstrie și cu laturile argintii (Clupea harengus). – Din germ. Hering.

DOOM

héring s. m., pl. héringi
heringului
HÉRING, heringi, s. m. Pește marin asemănător cu scrumbia, lung de circa 20 cm, cu spinarea verde-albăstrie și cu laturile argintii (Clupea harengus). – Din germ. Hering.

DOOM

héring s. m., pl. héringi
herleș
hérleș (herléșă), adj. – Cu picioarele strîmbe. Mag. herelös, de la herés „cu testicule mari” (Drăganu, Dacor., V, 367). În Trans. de S.
herma
HÉRMĂ, herme, s. f. Stâlp de piatră amplasat de-a lungul drumurilor, la răspântii și la intrarea în casele grecești, având săpat în partea superioară capul lui Hermes, zeul comerțului. – Din n. pr. Hermes.

DOOM

hérmă s. f., g.-d. art. hérmei; pl. hérme
hermafrodit
HERMAFRODÍT, -Ă, hermafrodiți, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organe de reproducere atât masculine, cât și feminine pe același individ; androgin, bisexuat, bisexual. ♦ (Substantivat) Om având caractere specifice ambelor sexe; fătălău. – Din fr. hermaphrodite.

DOOM

!hermafrodít (her-ma-fro-/herm-a-) adj. m., s. m., pl. hermafrodíți; adj. f., s. f. hermafrodítă, pl. hermafrodíte
hermafrodita
HERMAFRODÍT, -Ă, hermafrodiți, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organe de reproducere atât masculine, cât și feminine pe același individ; androgin, bisexuat, bisexual. ♦ (Substantivat) Om având caractere specifice ambelor sexe; fătălău. – Din fr. hermaphrodite.

DOOM

!hermafrodít (her-ma-fro-/herm-a-) adj. m., s. m., pl. hermafrodíți; adj. f., s. f. hermafrodítă, pl. hermafrodíte
hermafrodite
HERMAFRODÍT, -Ă, hermafrodiți, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organe de reproducere atât masculine, cât și feminine pe același individ; androgin, bisexuat, bisexual. ♦ (Substantivat) Om având caractere specifice ambelor sexe; fătălău. – Din fr. hermaphrodite.

DOOM

!hermafrodít (her-ma-fro-/herm-a-) adj. m., s. m., pl. hermafrodíți; adj. f., s. f. hermafrodítă, pl. hermafrodíte
hermafroditei
HERMAFRODÍT, -Ă, hermafrodiți, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organe de reproducere atât masculine, cât și feminine pe același individ; androgin, bisexuat, bisexual. ♦ (Substantivat) Om având caractere specifice ambelor sexe; fătălău. – Din fr. hermaphrodite.

DOOM

!hermafrodít (her-ma-fro-/herm-a-) adj. m., s. m., pl. hermafrodíți; adj. f., s. f. hermafrodítă, pl. hermafrodíte
hermafroditele
HERMAFRODÍT, -Ă, hermafrodiți, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organe de reproducere atât masculine, cât și feminine pe același individ; androgin, bisexuat, bisexual. ♦ (Substantivat) Om având caractere specifice ambelor sexe; fătălău. – Din fr. hermaphrodite.

DOOM

!hermafrodít (her-ma-fro-/herm-a-) adj. m., s. m., pl. hermafrodíți; adj. f., s. f. hermafrodítă, pl. hermafrodíte
hermafroditelor
HERMAFRODÍT, -Ă, hermafrodiți, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organe de reproducere atât masculine, cât și feminine pe același individ; androgin, bisexuat, bisexual. ♦ (Substantivat) Om având caractere specifice ambelor sexe; fătălău. – Din fr. hermaphrodite.

DOOM

!hermafrodít (her-ma-fro-/herm-a-) adj. m., s. m., pl. hermafrodíți; adj. f., s. f. hermafrodítă, pl. hermafrodíte
hermafroditism
HERMAFRODITÍSM s. n. Prezența organelor sexuale de ambele sexe la același individ; bisexualitate, androginie. – Din fr. hermaphroditisme.

DOOM

!hermafroditísm (her-ma-fro-/herm-a-) s. n.
hermafroditismul
HERMAFRODITÍSM s. n. Prezența organelor sexuale de ambele sexe la același individ; bisexualitate, androginie. – Din fr. hermaphroditisme.

DOOM

!hermafroditísm (her-ma-fro-/herm-a-) s. n.
hermafroditismului
HERMAFRODITÍSM s. n. Prezența organelor sexuale de ambele sexe la același individ; bisexualitate, androginie. – Din fr. hermaphroditisme.

DOOM

!hermafroditísm (her-ma-fro-/herm-a-) s. n.
hermafroditul
HERMAFRODÍT, -Ă, hermafrodiți, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organe de reproducere atât masculine, cât și feminine pe același individ; androgin, bisexuat, bisexual. ♦ (Substantivat) Om având caractere specifice ambelor sexe; fătălău. – Din fr. hermaphrodite.

DOOM

!hermafrodít (her-ma-fro-/herm-a-) adj. m., s. m., pl. hermafrodíți; adj. f., s. f. hermafrodítă, pl. hermafrodíte
hermafroditului
HERMAFRODÍT, -Ă, hermafrodiți, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organe de reproducere atât masculine, cât și feminine pe același individ; androgin, bisexuat, bisexual. ♦ (Substantivat) Om având caractere specifice ambelor sexe; fătălău. – Din fr. hermaphrodite.

DOOM

!hermafrodít (her-ma-fro-/herm-a-) adj. m., s. m., pl. hermafrodíți; adj. f., s. f. hermafrodítă, pl. hermafrodíte
hermafrodiți
HERMAFRODÍT, -Ă, hermafrodiți, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organe de reproducere atât masculine, cât și feminine pe același individ; androgin, bisexuat, bisexual. ♦ (Substantivat) Om având caractere specifice ambelor sexe; fătălău. – Din fr. hermaphrodite.

DOOM

!hermafrodít (her-ma-fro-/herm-a-) adj. m., s. m., pl. hermafrodíți; adj. f., s. f. hermafrodítă, pl. hermafrodíte
hermafrodiții
HERMAFRODÍT, -Ă, hermafrodiți, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organe de reproducere atât masculine, cât și feminine pe același individ; androgin, bisexuat, bisexual. ♦ (Substantivat) Om având caractere specifice ambelor sexe; fătălău. – Din fr. hermaphrodite.

DOOM

!hermafrodít (her-ma-fro-/herm-a-) adj. m., s. m., pl. hermafrodíți; adj. f., s. f. hermafrodítă, pl. hermafrodíte
hermafrodiților
HERMAFRODÍT, -Ă, hermafrodiți, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organe de reproducere atât masculine, cât și feminine pe același individ; androgin, bisexuat, bisexual. ♦ (Substantivat) Om având caractere specifice ambelor sexe; fătălău. – Din fr. hermaphrodite.

DOOM

!hermafrodít (her-ma-fro-/herm-a-) adj. m., s. m., pl. hermafrodíți; adj. f., s. f. hermafrodítă, pl. hermafrodíte
hermandad
HERMANDÁD s.n. (Liv.) Asociație de orășeni în Spania evului mediu, constituită împotriva răufăcătorilor. [< fr., sp. hermandad, cf. sp. hermano – frate].
hermaphroditus
Hermaphroditus, fiul lui Hermes și al Aphroditei. A fost crescut de nimfe pe muntele Ida pînă la vîrsta de cincisprezece ani, cînd a pornit să cutreiere prin lume. O dată, pe cînd se scălda în apele unui lac, nimfa lacului Salmacis s-a îndrăgostit de frumosul tînăr și a vrut să se unească cu el. Hermaphroditus a respins-o. Atunci ea l-a cuprins în brațe cu sila și, fiindcă tînărul se zbătea să scape din strînsoare, Salmacis s-a rugat fierbinte zeilor să le unească trupurile pentru totdeauna. Zeii i-au împlinit voia: în locul tînărului și al nimfei a apărut o singură ființă, avînd ambele sexe. Hermaphroditus se număra printre însoțitorii lui Dionysus.
herme
HÉRMĂ, herme, s. f. Stâlp de piatră amplasat de-a lungul drumurilor, la răspântii și la intrarea în casele grecești, având săpat în partea superioară capul lui Hermes, zeul comerțului. – Din n. pr. Hermes.

DOOM

hérmă s. f., g.-d. art. hérmei; pl. hérme
hermei
HÉRMĂ, herme, s. f. Stâlp de piatră amplasat de-a lungul drumurilor, la răspântii și la intrarea în casele grecești, având săpat în partea superioară capul lui Hermes, zeul comerțului. – Din n. pr. Hermes.

DOOM

hérmă s. f., g.-d. art. hérmei; pl. hérme
hermele
HÉRMĂ, herme, s. f. Stâlp de piatră amplasat de-a lungul drumurilor, la răspântii și la intrarea în casele grecești, având săpat în partea superioară capul lui Hermes, zeul comerțului. – Din n. pr. Hermes.

DOOM

hérmă s. f., g.-d. art. hérmei; pl. hérme
hermelina
HERMELÍNĂ, hermeline, s. f. (Zool.; înv.) Hermină. – Din magh. hermelin.

DOOM

hermelínă (înv.) s. f., g.-d. art. hermelínei; pl. hermelíne
hermeline
HERMELÍNĂ, hermeline, s. f. (Zool.; înv.) Hermină. – Din magh. hermelin.

DOOM

hermelínă (înv.) s. f., g.-d. art. hermelínei; pl. hermelíne
hermelinei
HERMELÍNĂ, hermeline, s. f. (Zool.; înv.) Hermină. – Din magh. hermelin.

DOOM

hermelínă (înv.) s. f., g.-d. art. hermelínei; pl. hermelíne
hermelinele
HERMELÍNĂ, hermeline, s. f. (Zool.; înv.) Hermină. – Din magh. hermelin.

DOOM

hermelínă (înv.) s. f., g.-d. art. hermelínei; pl. hermelíne
hermelinelor
HERMELÍNĂ, hermeline, s. f. (Zool.; înv.) Hermină. – Din magh. hermelin.

DOOM

hermelínă (înv.) s. f., g.-d. art. hermelínei; pl. hermelíne
hermelor
HÉRMĂ, herme, s. f. Stâlp de piatră amplasat de-a lungul drumurilor, la răspântii și la intrarea în casele grecești, având săpat în partea superioară capul lui Hermes, zeul comerțului. – Din n. pr. Hermes.

DOOM

hérmă s. f., g.-d. art. hérmei; pl. hérme
hermeneutic
HERMENÉUTIC, -Ă, hermeneutici, -ce, adj. Cu caracter de hermeneutică; referitor la hermeneutică. [Var.: ermenéutic, -ă adj.] – Din fr. herméneutique.
hermeneutică
HERMENÉUTICĂ s. f. Știința și arta interpretării textelor vechi, în special biblice; știința exegezei. ♦ Știința sau metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale. [Var.: ermenéutică s. f.] – Din fr. herméneutique, germ. Hermeneutik.

DOOM

hermeneútică (-ne-u-) s. f., g.-d. art. hermenéuticii
hermes
Nomius, denumire purtată de zeii Apollo, Hermes și Pan, în calitatea lor de divinități protectoare ale păstorilor.
hermetic
HERMÉTIC, -Ă adj. v. ermetic.
hermetism
HERMETÍSM s. n. v. ermetism.
hermina
HERMÍNĂ, hermine, s. f. Animal carnivor asemănător cu nevăstuica, având blana cafenie vara, albă, fină și lucioasă iarna; hermelină, cacom, helge (Mustela erminea). ♦ Blana prelucrată sau haina făcută din blana acestui animal. – Din fr. hermine.

DOOM

hermínă s. f., g.-d. art. hermínei; pl. hermíne
herminat
HERMINÁT, -Ă, herminați, -te, adj. (Despre găini) Cu penajul alb mărginit cu negru la coadă și la aripi și negru mărginit cu alb la gât. – Din fr. herminé.

DOOM

herminát adj. m., pl. hermináți; f. herminátă, pl. hermináte
herminata
HERMINÁT, -Ă, herminați, -te, adj. (Despre găini) Cu penajul alb mărginit cu negru la coadă și la aripi și negru mărginit cu alb la gât. – Din fr. herminé.

DOOM

herminát adj. m., pl. hermináți; f. herminátă, pl. hermináte
herminate
HERMINÁT, -Ă, herminați, -te, adj. (Despre găini) Cu penajul alb mărginit cu negru la coadă și la aripi și negru mărginit cu alb la gât. – Din fr. herminé.

DOOM

herminát adj. m., pl. hermináți; f. herminátă, pl. hermináte
herminatei
HERMINÁT, -Ă, herminați, -te, adj. (Despre găini) Cu penajul alb mărginit cu negru la coadă și la aripi și negru mărginit cu alb la gât. – Din fr. herminé.

DOOM

herminát adj. m., pl. hermináți; f. herminátă, pl. hermináte
herminatele
HERMINÁT, -Ă, herminați, -te, adj. (Despre găini) Cu penajul alb mărginit cu negru la coadă și la aripi și negru mărginit cu alb la gât. – Din fr. herminé.

DOOM

herminát adj. m., pl. hermináți; f. herminátă, pl. hermináte
herminatelor
HERMINÁT, -Ă, herminați, -te, adj. (Despre găini) Cu penajul alb mărginit cu negru la coadă și la aripi și negru mărginit cu alb la gât. – Din fr. herminé.

DOOM

herminát adj. m., pl. hermináți; f. herminátă, pl. hermináte
herminatul
HERMINÁT, -Ă, herminați, -te, adj. (Despre găini) Cu penajul alb mărginit cu negru la coadă și la aripi și negru mărginit cu alb la gât. – Din fr. herminé.

DOOM

herminát adj. m., pl. hermináți; f. herminátă, pl. hermináte
herminatului
HERMINÁT, -Ă, herminați, -te, adj. (Despre găini) Cu penajul alb mărginit cu negru la coadă și la aripi și negru mărginit cu alb la gât. – Din fr. herminé.

DOOM

herminát adj. m., pl. hermináți; f. herminátă, pl. hermináte
herminați
HERMINÁT, -Ă, herminați, -te, adj. (Despre găini) Cu penajul alb mărginit cu negru la coadă și la aripi și negru mărginit cu alb la gât. – Din fr. herminé.

DOOM

herminát adj. m., pl. hermináți; f. herminátă, pl. hermináte
herminații
HERMINÁT, -Ă, herminați, -te, adj. (Despre găini) Cu penajul alb mărginit cu negru la coadă și la aripi și negru mărginit cu alb la gât. – Din fr. herminé.

DOOM

herminát adj. m., pl. hermináți; f. herminátă, pl. hermináte
herminaților
HERMINÁT, -Ă, herminați, -te, adj. (Despre găini) Cu penajul alb mărginit cu negru la coadă și la aripi și negru mărginit cu alb la gât. – Din fr. herminé.

DOOM

herminát adj. m., pl. hermináți; f. herminátă, pl. hermináte
hermine
HERMÍNĂ, hermine, s. f. Animal carnivor asemănător cu nevăstuica, având blana cafenie vara, albă, fină și lucioasă iarna; hermelină, cacom, helge (Mustela erminea). ♦ Blana prelucrată sau haina făcută din blana acestui animal. – Din fr. hermine.

DOOM

hermínă s. f., g.-d. art. hermínei; pl. hermíne
herminei
HERMÍNĂ, hermine, s. f. Animal carnivor asemănător cu nevăstuica, având blana cafenie vara, albă, fină și lucioasă iarna; hermelină, cacom, helge (Mustela erminea). ♦ Blana prelucrată sau haina făcută din blana acestui animal. – Din fr. hermine.

DOOM

hermínă s. f., g.-d. art. hermínei; pl. hermíne
herminele
HERMÍNĂ, hermine, s. f. Animal carnivor asemănător cu nevăstuica, având blana cafenie vara, albă, fină și lucioasă iarna; hermelină, cacom, helge (Mustela erminea). ♦ Blana prelucrată sau haina făcută din blana acestui animal. – Din fr. hermine.

DOOM

hermínă s. f., g.-d. art. hermínei; pl. hermíne
herminelor
HERMÍNĂ, hermine, s. f. Animal carnivor asemănător cu nevăstuica, având blana cafenie vara, albă, fină și lucioasă iarna; hermelină, cacom, helge (Mustela erminea). ♦ Blana prelucrată sau haina făcută din blana acestui animal. – Din fr. hermine.

DOOM

hermínă s. f., g.-d. art. hermínei; pl. hermíne
hermiona
Hermione (sau Hermiona), unica fiică a lui Menelaus și a Helenei. A fost făgăduită din fragedă copilărie drept soție lui Orestes. Mai tîrziu, după războiul troian, tatăl ei o căsătorește cu Pyrrhus, fiul lui Achilles. Dar Pyrrhus o iubește pe Andromacha și, geloasă, Hermione pune la cale uciderea rivalei ei. Între timp, survenind moartea lui Pyrrhus (v. și Pyrrhus), Hermione se căsătorește cu Orestes, cu care are un fiu, pe Tisamenus.
hermione
Hermione (sau Hermiona), unica fiică a lui Menelaus și a Helenei. A fost făgăduită din fragedă copilărie drept soție lui Orestes. Mai tîrziu, după războiul troian, tatăl ei o căsătorește cu Pyrrhus, fiul lui Achilles. Dar Pyrrhus o iubește pe Andromacha și, geloasă, Hermione pune la cale uciderea rivalei ei. Între timp, survenind moartea lui Pyrrhus (v. și Pyrrhus), Hermione se căsătorește cu Orestes, cu care are un fiu, pe Tisamenus.
hermâziu
IRMIZÍU, -ÍE, irmizii, adj. (Popular) Roșu-închis. V. cîrmîziu. Vin d-ăl irmiziu. TEODORESCU, P. P. 575. ♦ (Substantivat) Piele roșie. Cu cizme de irmiziu. Cu obiele de bumbac. TEODORESCU, P. P. 474. – Variantă: hermîzíu, -íe (TEODORESCU, P. P. 540) adj.
hernia
HERNÍE, hernii, s. f. 1. Umflătură formată prin ieșirea totală sau parțială a unui organ din cavitatea sa naturală printr-un orificiu natural sau artificial; spec. ieșire a intestinului subțire din peritoneu; vătămătură, surpătură, boșorogeală. ◊ Hernie de disc = ieșire a nucleului cartilaginos din discul intervertebral. 2. (Bot.; în sintagma) Hernia verzei = boală a verzei provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția pe rădăcina plantei atacate a unor tumori galbene, apoi brune. – Din fr. hernie, lat. hernia.

DOOM

herníe s. f., art. hernía, g.-d. art. herníei; pl. herníi, art. herníile
herniar
HERNIÁR, -Ă, herniari, -e, adj. Care este în legătură cu hernia. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. herniaire.

DOOM

herniár (-ni-ar) adj. m., pl. herniári; f. herniáră, pl. herniáre
herniara
HERNIÁR, -Ă, herniari, -e, adj. Care este în legătură cu hernia. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. herniaire.

DOOM

herniár (-ni-ar) adj. m., pl. herniári; f. herniáră, pl. herniáre
herniare
HERNIÁR, -Ă, herniari, -e, adj. Care este în legătură cu hernia. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. herniaire.

DOOM

herniár (-ni-ar) adj. m., pl. herniári; f. herniáră, pl. herniáre
herniarei
HERNIÁR, -Ă, herniari, -e, adj. Care este în legătură cu hernia. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. herniaire.

DOOM

herniár (-ni-ar) adj. m., pl. herniári; f. herniáră, pl. herniáre
herniarele
HERNIÁR, -Ă, herniari, -e, adj. Care este în legătură cu hernia. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. herniaire.

DOOM

herniár (-ni-ar) adj. m., pl. herniári; f. herniáră, pl. herniáre
herniarelor
HERNIÁR, -Ă, herniari, -e, adj. Care este în legătură cu hernia. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. herniaire.

DOOM

herniár (-ni-ar) adj. m., pl. herniári; f. herniáră, pl. herniáre
herniari
HERNIÁR, -Ă, herniari, -e, adj. Care este în legătură cu hernia. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. herniaire.

DOOM

herniár (-ni-ar) adj. m., pl. herniári; f. herniáră, pl. herniáre
herniaria
FECIORÍCĂ, feciorele, s. f. Mică plantă erbacee târâtoare, cu flori galbene-verzui (Herniaria glabra). – Fecioară + suf. -ică.
herniarii
HERNIÁR, -Ă, herniari, -e, adj. Care este în legătură cu hernia. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. herniaire.

DOOM

herniár (-ni-ar) adj. m., pl. herniári; f. herniáră, pl. herniáre
herniarilor
HERNIÁR, -Ă, herniari, -e, adj. Care este în legătură cu hernia. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. herniaire.

DOOM

herniár (-ni-ar) adj. m., pl. herniári; f. herniáră, pl. herniáre
herniarul
HERNIÁR, -Ă, herniari, -e, adj. Care este în legătură cu hernia. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. herniaire.

DOOM

herniár (-ni-ar) adj. m., pl. herniári; f. herniáră, pl. herniáre
herniarului
HERNIÁR, -Ă, herniari, -e, adj. Care este în legătură cu hernia. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. herniaire.

DOOM

herniár (-ni-ar) adj. m., pl. herniári; f. herniáră, pl. herniáre
hernie
HERNÍE, hernii, s. f. 1. Umflătură formată prin ieșirea totală sau parțială a unui organ din cavitatea sa naturală printr-un orificiu natural sau artificial; spec. ieșire a intestinului subțire din peritoneu; vătămătură, surpătură, boșorogeală. ◊ Hernie de disc = ieșire a nucleului cartilaginos din discul intervertebral. 2. (Bot.; în sintagma) Hernia verzei = boală a verzei provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția pe rădăcina plantei atacate a unor tumori galbene, apoi brune. – Din fr. hernie, lat. hernia.

DOOM

herníe s. f., art. hernía, g.-d. art. herníei; pl. herníi, art. herníile
herniei
HERNÍE, hernii, s. f. 1. Umflătură formată prin ieșirea totală sau parțială a unui organ din cavitatea sa naturală printr-un orificiu natural sau artificial; spec. ieșire a intestinului subțire din peritoneu; vătămătură, surpătură, boșorogeală. ◊ Hernie de disc = ieșire a nucleului cartilaginos din discul intervertebral. 2. (Bot.; în sintagma) Hernia verzei = boală a verzei provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția pe rădăcina plantei atacate a unor tumori galbene, apoi brune. – Din fr. hernie, lat. hernia.

DOOM

herníe s. f., art. hernía, g.-d. art. herníei; pl. herníi, art. herníile
hernii
HERNÍE, hernii, s. f. 1. Umflătură formată prin ieșirea totală sau parțială a unui organ din cavitatea sa naturală printr-un orificiu natural sau artificial; spec. ieșire a intestinului subțire din peritoneu; vătămătură, surpătură, boșorogeală. ◊ Hernie de disc = ieșire a nucleului cartilaginos din discul intervertebral. 2. (Bot.; în sintagma) Hernia verzei = boală a verzei provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția pe rădăcina plantei atacate a unor tumori galbene, apoi brune. – Din fr. hernie, lat. hernia.

DOOM

herníe s. f., art. hernía, g.-d. art. herníei; pl. herníi, art. herníile
herniile
HERNÍE, hernii, s. f. 1. Umflătură formată prin ieșirea totală sau parțială a unui organ din cavitatea sa naturală printr-un orificiu natural sau artificial; spec. ieșire a intestinului subțire din peritoneu; vătămătură, surpătură, boșorogeală. ◊ Hernie de disc = ieșire a nucleului cartilaginos din discul intervertebral. 2. (Bot.; în sintagma) Hernia verzei = boală a verzei provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția pe rădăcina plantei atacate a unor tumori galbene, apoi brune. – Din fr. hernie, lat. hernia.

DOOM

herníe s. f., art. hernía, g.-d. art. herníei; pl. herníi, art. herníile
herniilor
HERNÍE, hernii, s. f. 1. Umflătură formată prin ieșirea totală sau parțială a unui organ din cavitatea sa naturală printr-un orificiu natural sau artificial; spec. ieșire a intestinului subțire din peritoneu; vătămătură, surpătură, boșorogeală. ◊ Hernie de disc = ieșire a nucleului cartilaginos din discul intervertebral. 2. (Bot.; în sintagma) Hernia verzei = boală a verzei provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția pe rădăcina plantei atacate a unor tumori galbene, apoi brune. – Din fr. hernie, lat. hernia.

DOOM

herníe s. f., art. hernía, g.-d. art. herníei; pl. herníi, art. herníile
herniotomie
HERNIOTOMÍE s.f. (Med.) Operație reparatorie a unei hernii. [Gen. -iei. / < fr. herniotomie].
hero
Hero, o tînără preoteasă a Aphroditei, iubită de către Leander. Pentru a o întîlni, Leander pleca în fiecare noapte din Abydos și traversa înot Hellespontul, ca să ajungă la ea, la Sestus. Într-o noapte, surprins de furtună, tînărul și-a aflat moartea în valuri. Nevrînd să-i supraviețuiască, Hero s-a sinucis și ea, aruncîndu-se în mare din înaltul unui turn.
heroida
HEROÍDĂ, heroide, s. f. Epistolă în versuri, în care se celebrează un erou sau un personaj celebru. Heroidele lui Ovidiu. – Din fr. héroïde.

DOOM

heroídă s. f., g.-d. art. heroídei; pl. heroíde
heroide
HEROÍDĂ, heroide, s. f. Epistolă în versuri, în care se celebrează un erou sau un personaj celebru. Heroidele lui Ovidiu. – Din fr. héroïde.

DOOM

heroídă s. f., g.-d. art. heroídei; pl. heroíde
heroidei
HEROÍDĂ, heroide, s. f. Epistolă în versuri, în care se celebrează un erou sau un personaj celebru. Heroidele lui Ovidiu. – Din fr. héroïde.

DOOM

heroídă s. f., g.-d. art. heroídei; pl. heroíde
heroidele
HEROÍDĂ, heroide, s. f. Epistolă în versuri, în care se celebrează un erou sau un personaj celebru. Heroidele lui Ovidiu. – Din fr. héroïde.

DOOM

heroídă s. f., g.-d. art. heroídei; pl. heroíde
heroidelor
HEROÍDĂ, heroide, s. f. Epistolă în versuri, în care se celebrează un erou sau un personaj celebru. Heroidele lui Ovidiu. – Din fr. héroïde.

DOOM

heroídă s. f., g.-d. art. heroídei; pl. heroíde
heroina
HEROÍNĂ s. f. Medicament derivat din morfină, cu acțiune analgezică și stupefiantă, mai toxic decât morfina. – Din fr. héroïne.

DOOM

heroínă s. f., g.-d. art. heroínei
heroine
HEROÍNĂ s. f. Medicament derivat din morfină, cu acțiune analgezică și stupefiantă, mai toxic decât morfina. – Din fr. héroïne.

DOOM

heroínă s. f., g.-d. art. heroínei
heroinei
HEROÍNĂ s. f. Medicament derivat din morfină, cu acțiune analgezică și stupefiantă, mai toxic decât morfina. – Din fr. héroïne.

DOOM

heroínă s. f., g.-d. art. heroínei
heroinoman
HEROINOMÁN, -Ă, heroinomani, -e, s. m. și f. Persoană care se droghează cu heroină. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroïnomane.
heroinomana
HEROINOMÁN, -Ă, heroinomani, -e, s. m. și f. Persoană care se droghează cu heroină. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroïnomane.
heroinomane
HEROINOMÁN, -Ă, heroinomani, -e, s. m. și f. Persoană care se droghează cu heroină. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroïnomane.
heroinomanei
HEROINOMÁN, -Ă, heroinomani, -e, s. m. și f. Persoană care se droghează cu heroină. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroïnomane.
heroinomanele
HEROINOMÁN, -Ă, heroinomani, -e, s. m. și f. Persoană care se droghează cu heroină. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroïnomane.
heroinomanelor
HEROINOMÁN, -Ă, heroinomani, -e, s. m. și f. Persoană care se droghează cu heroină. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroïnomane.
heroinomani
HEROINOMÁN, -Ă, heroinomani, -e, s. m. și f. Persoană care se droghează cu heroină. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroïnomane.
heroinomanie
HEROINOMANÍE, heroinomanii, s. f. (Med.) Drogare cu heroină. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroïnomanie.
heroinomanii
HEROINOMÁN, -Ă, heroinomani, -e, s. m. și f. Persoană care se droghează cu heroină. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroïnomane.
heroinomanilor
HEROINOMÁN, -Ă, heroinomani, -e, s. m. și f. Persoană care se droghează cu heroină. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroïnomane.
heroinomanul
HEROINOMÁN, -Ă, heroinomani, -e, s. m. și f. Persoană care se droghează cu heroină. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroïnomane.
heroinomanului
HEROINOMÁN, -Ă, heroinomani, -e, s. m. și f. Persoană care se droghează cu heroină. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. héroïnomane.
herostratic
HEROSTRÁTIC adj.n. Renume herostratic = renume rău. [Cf. germ. herostratisch < Herostrat – personaj obscur din antichitate, care a incendiat templul Artemidei din Efes].
herpes
HÉRPES, herpesuri, s. n. Boală de piele virotică cu caracter recidivant, care se manifestă prin apariția, de obicei în jurul buzelor, al nasului sau al organelor genitale, a unor grupuri de bășicuțe pline cu lichid. – Din fr. herpès, lat. herpes.

DOOM

hérpes s. n., pl. hérpesuri
herpestes
MANGÚSTĂ, manguste, s. f. Mamifer carnivor din sudul Asiei, cu corpul alungit, suplu, cu bot ascuțit, cu labe scurte, cu coadă lungă și stufoasă și cu blană cenușie, aspră (Herpestes mungo). – Din fr. mangouste.
herpesul
HÉRPES, herpesuri, s. n. Boală de piele virotică cu caracter recidivant, care se manifestă prin apariția, de obicei în jurul buzelor, al nasului sau al organelor genitale, a unor grupuri de bășicuțe pline cu lichid. – Din fr. herpès, lat. herpes.

DOOM

hérpes s. n., pl. hérpesuri
herpesului
HÉRPES, herpesuri, s. n. Boală de piele virotică cu caracter recidivant, care se manifestă prin apariția, de obicei în jurul buzelor, al nasului sau al organelor genitale, a unor grupuri de bășicuțe pline cu lichid. – Din fr. herpès, lat. herpes.

DOOM

hérpes s. n., pl. hérpesuri
herpesuri
HÉRPES, herpesuri, s. n. Boală de piele virotică cu caracter recidivant, care se manifestă prin apariția, de obicei în jurul buzelor, al nasului sau al organelor genitale, a unor grupuri de bășicuțe pline cu lichid. – Din fr. herpès, lat. herpes.

DOOM

hérpes s. n., pl. hérpesuri
herpesurile
HÉRPES, herpesuri, s. n. Boală de piele virotică cu caracter recidivant, care se manifestă prin apariția, de obicei în jurul buzelor, al nasului sau al organelor genitale, a unor grupuri de bășicuțe pline cu lichid. – Din fr. herpès, lat. herpes.

DOOM

hérpes s. n., pl. hérpesuri
herpesurilor
HÉRPES, herpesuri, s. n. Boală de piele virotică cu caracter recidivant, care se manifestă prin apariția, de obicei în jurul buzelor, al nasului sau al organelor genitale, a unor grupuri de bășicuțe pline cu lichid. – Din fr. herpès, lat. herpes.

DOOM

hérpes s. n., pl. hérpesuri
herpetic
HERPÉTIC, -Ă, herpetici, -ce, adj. De natura herpesului. – Din fr. herpétique.

DOOM

herpétic adj. m., pl. herpétici; f. herpétică, pl. herpétice
herpetica
HERPÉTIC, -Ă, herpetici, -ce, adj. De natura herpesului. – Din fr. herpétique.

DOOM

herpétic adj. m., pl. herpétici; f. herpétică, pl. herpétice
herpetice
HERPÉTIC, -Ă, herpetici, -ce, adj. De natura herpesului. – Din fr. herpétique.

DOOM

herpétic adj. m., pl. herpétici; f. herpétică, pl. herpétice
herpeticei
HERPÉTIC, -Ă, herpetici, -ce, adj. De natura herpesului. – Din fr. herpétique.

DOOM

herpétic adj. m., pl. herpétici; f. herpétică, pl. herpétice
herpeticele
HERPÉTIC, -Ă, herpetici, -ce, adj. De natura herpesului. – Din fr. herpétique.

DOOM

herpétic adj. m., pl. herpétici; f. herpétică, pl. herpétice
herpeticelor
HERPÉTIC, -Ă, herpetici, -ce, adj. De natura herpesului. – Din fr. herpétique.

DOOM

herpétic adj. m., pl. herpétici; f. herpétică, pl. herpétice
herpetici
HERPÉTIC, -Ă, herpetici, -ce, adj. De natura herpesului. – Din fr. herpétique.

DOOM

herpétic adj. m., pl. herpétici; f. herpétică, pl. herpétice
herpeticii
HERPÉTIC, -Ă, herpetici, -ce, adj. De natura herpesului. – Din fr. herpétique.

DOOM

herpétic adj. m., pl. herpétici; f. herpétică, pl. herpétice
herpeticilor
HERPÉTIC, -Ă, herpetici, -ce, adj. De natura herpesului. – Din fr. herpétique.

DOOM

herpétic adj. m., pl. herpétici; f. herpétică, pl. herpétice
herpeticul
HERPÉTIC, -Ă, herpetici, -ce, adj. De natura herpesului. – Din fr. herpétique.

DOOM

herpétic adj. m., pl. herpétici; f. herpétică, pl. herpétice
herpeticului
HERPÉTIC, -Ă, herpetici, -ce, adj. De natura herpesului. – Din fr. herpétique.

DOOM

herpétic adj. m., pl. herpétici; f. herpétică, pl. herpétice
herpetiform
HERPETIFÓRM, -Ă adj. (Med.) Cu aspect de herpes. [< fr. herpétiforme].
herpetologia
HERPETOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul reptilelor. – Din fr. herpétologie.
herpetologie
HERPETOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul reptilelor. – Din fr. herpétologie.
herpetologiei
HERPETOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul reptilelor. – Din fr. herpétologie.
herpetologii
HERPETOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul reptilelor. – Din fr. herpétologie.
herse
Herse, fiica lui Cecrops și soră cu Aglauros și cu Pandrosos (v. și Aglauros). A fost iubită de către zeul Hermes, cu care a avut un fiu, pe nume Cephalus.
hersilia
Hersilia (sau Hora), în mitologia romană, soția lui Romulus. După moartea și zeificarea acestuia sub numele de Quirinus, Hersilia a fost și ea primită în rîndul zeilor, căpătînd numele de Hora (Quirini).
hersă
HÉRSĂ, herse, s. f. Grătar metalic care închidea intrarea cetăților medievale, servind ca barieră auxiliară a porții. – Din fr. herse.
hertz
HERTZ, hertzi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru frecvență, egală cu frecvența unei mișcări periodice a cărei perioadă este de o secundă; ciclu pe secundă. [Pr.: herț] – Din germ. Hertz, fr. hertz.

DOOM

hertz [tz pron. ț] s. m., pl. hertzi; simb. Hz
hertzi
HERTZ, hertzi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru frecvență, egală cu frecvența unei mișcări periodice a cărei perioadă este de o secundă; ciclu pe secundă. [Pr.: herț] – Din germ. Hertz, fr. hertz.

DOOM

hertz [tz pron. ț] s. m., pl. hertzi; simb. Hz
hertzian
HERTZIÁN, -Ă, hertzieni, -e, adj. Referitor la undele electromagnetice radio. ◊ Undă (sau rază) hertziană = undă electromagnetică prin care se fac transmisiile radiofonice. Cablu hertzian = sistem de transmisie a mesajelor prin unde hertziene. [Pr.: -ți-an] – Din fr. hertzien.

DOOM

hertzián [tz pron. ț] (-tzi-an) adj. m., pl. hertziéni (-tzi-eni); f. hertziánă, pl. hertziéne
hertzii
HERTZ, hertzi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru frecvență, egală cu frecvența unei mișcări periodice a cărei perioadă este de o secundă; ciclu pe secundă. [Pr.: herț] – Din germ. Hertz, fr. hertz.

DOOM

hertz [tz pron. ț] s. m., pl. hertzi; simb. Hz
hertzilor
HERTZ, hertzi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru frecvență, egală cu frecvența unei mișcări periodice a cărei perioadă este de o secundă; ciclu pe secundă. [Pr.: herț] – Din germ. Hertz, fr. hertz.

DOOM

hertz [tz pron. ț] s. m., pl. hertzi; simb. Hz
hertzul
HERTZ, hertzi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru frecvență, egală cu frecvența unei mișcări periodice a cărei perioadă este de o secundă; ciclu pe secundă. [Pr.: herț] – Din germ. Hertz, fr. hertz.

DOOM

hertz [tz pron. ț] s. m., pl. hertzi; simb. Hz
hertzului
HERTZ, hertzi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru frecvență, egală cu frecvența unei mișcări periodice a cărei perioadă este de o secundă; ciclu pe secundă. [Pr.: herț] – Din germ. Hertz, fr. hertz.

DOOM

hertz [tz pron. ț] s. m., pl. hertzi; simb. Hz
herul
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
herul
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
herula
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
herula
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
herule
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
herule
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
herulei
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
herulei
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
herulele
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
herulele
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
herulelor
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
herulelor
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
heruli
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
heruli
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
herulii
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
herulii
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
herulilor
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
herulilor
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
herulul
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
herulul
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
herulului
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
herulului
HERÚL, -Ă, heruli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goților. 2. Adj. Care se referă la heruli (1), care aparține herulilor. – Din fr. Hérules.

DOOM

herúl adj. m., s. m., pl. herúli; adj. f., s. f. herúlă, pl. herúle
heruvic
HERUVÍC, heruvice, s. n. Numele unui imn bisericesc ortodox. – Din ngr. [imnos] heruvikós, heruvikón.

DOOM

heruvíc s. n., pl. heruvíce
heruvice
HERUVÍC, heruvice, s. n. Numele unui imn bisericesc ortodox. – Din ngr. [imnos] heruvikós, heruvikón.

DOOM

heruvíc s. n., pl. heruvíce
heruvicele
HERUVÍC, heruvice, s. n. Numele unui imn bisericesc ortodox. – Din ngr. [imnos] heruvikós, heruvikón.

DOOM

heruvíc s. n., pl. heruvíce
heruvicelor
HERUVÍC, heruvice, s. n. Numele unui imn bisericesc ortodox. – Din ngr. [imnos] heruvikós, heruvikón.

DOOM

heruvíc s. n., pl. heruvíce
heruvicul
HERUVÍC, heruvice, s. n. Numele unui imn bisericesc ortodox. – Din ngr. [imnos] heruvikós, heruvikón.

DOOM

heruvíc s. n., pl. heruvíce
heruvicului
HERUVÍC, heruvice, s. n. Numele unui imn bisericesc ortodox. – Din ngr. [imnos] heruvikós, heruvikón.

DOOM

heruvíc s. n., pl. heruvíce
heruvim
HERUVÍM, heruvimi, s. m. Înger care urmează ierarhic după arhangheli. – Din sl. cherŭvimu.

DOOM

heruvím s. m., pl. heruvími
heruvimi
HERUVÍM, heruvimi, s. m. Înger care urmează ierarhic după arhangheli. – Din sl. cherŭvimu.

DOOM

heruvím s. m., pl. heruvími
heruvimii
HERUVÍM, heruvimi, s. m. Înger care urmează ierarhic după arhangheli. – Din sl. cherŭvimu.

DOOM

heruvím s. m., pl. heruvími
heruvimilor
HERUVÍM, heruvimi, s. m. Înger care urmează ierarhic după arhangheli. – Din sl. cherŭvimu.

DOOM

heruvím s. m., pl. heruvími
heruvimul
HERUVÍM, heruvimi, s. m. Înger care urmează ierarhic după arhangheli. – Din sl. cherŭvimu.

DOOM

heruvím s. m., pl. heruvími
heruvimului
HERUVÍM, heruvimi, s. m. Înger care urmează ierarhic după arhangheli. – Din sl. cherŭvimu.

DOOM

heruvím s. m., pl. heruvími
hervanea
hervaneá (hervanéle), s. f. – Mantie de ceremonie a domnitorilor, începînd din 1832. – Var. hervaniu, șervanea, șarvan(e)a. Tc. harvany (DAR). Ultimele var. indică o încrucișare cu șabana.
herăstrău
HERĂSTRẮU s. n. v. fierăstrău.

DOOM

ferăstrắu v. fierăstrắu
herț
HERȚ s.m. v. hertz.
herțeg
hérțeg (-gi), s. m. – Duce, voievod. – Var. herțog. Germ. Herzog, direct var. și prin intermediul mag. herceg. Sec. XVII, înv.
herțian
HERȚIÁNĂ, herțiene, adj.f. (În expr.) Unde (sau raze) herțiene = unde electromagnetice prin care se face transmisiunea radiofonică. [Pr.: -ți-an] – Fr. hertzien.
herțog
HÉRȚOG s. m. (Înv.) Duce, voievod. – Din germ. Herzog.

DOOM

hérțog (înv.) s. m.
hesiona
Hesione (sau Hesiona) 1. Fiica lui Laomedon, regele Troiei. Fiindcă Laomedon atrăsese asupra cetății mînia lui Apollo și a lui Poseidon, refuzînd să le dea plata cuvenită pentru că ridicaseră zidurile cetății, zeii s-au răzbunat trimițînd un monstru îngrozitor care-i devora pe locuitori. Fiind consultat, oracolul a cerut să-i fie dată monstrului, pentru ispășire, însăși fiica regelui. În timp ce Hesione, înlănțuită de o stîncă, urma să fie înghițită de înspăimîntătoarea fiară, a trecut pe acolo Heracles. El a ucis animalul, salvînd-o pe Hesione de la moarte. Din nou Laomedon refuză să-i dea și lui răsplata cuvenită – cei șase cai pe care i-i făgăduise. Pentru acest fapt, eroul avea să se răzbune mai tîrziu, organizînd o expediție împotriva lui Laomedon. După ce cucerește cetatea și-l ucide pe rege, Heracles i-o dă de soție pe Hesione lui Telamon, unul dintre tovarășii lui de arme. 2. Una dintre oceanide, căsătorită cu Prometheus.
hesione
Hesione (sau Hesiona) 1. Fiica lui Laomedon, regele Troiei. Fiindcă Laomedon atrăsese asupra cetății mînia lui Apollo și a lui Poseidon, refuzînd să le dea plata cuvenită pentru că ridicaseră zidurile cetății, zeii s-au răzbunat trimițînd un monstru îngrozitor care-i devora pe locuitori. Fiind consultat, oracolul a cerut să-i fie dată monstrului, pentru ispășire, însăși fiica regelui. În timp ce Hesione, înlănțuită de o stîncă, urma să fie înghițită de înspăimîntătoarea fiară, a trecut pe acolo Heracles. El a ucis animalul, salvînd-o pe Hesione de la moarte. Din nou Laomedon refuză să-i dea și lui răsplata cuvenită – cei șase cai pe care i-i făgăduise. Pentru acest fapt, eroul avea să se răzbune mai tîrziu, organizînd o expediție împotriva lui Laomedon. După ce cucerește cetatea și-l ucide pe rege, Heracles i-o dă de soție pe Hesione lui Telamon, unul dintre tovarășii lui de arme. 2. Una dintre oceanide, căsătorită cu Prometheus.
hesper
Hesper = Hesperus.
hesperia
Hesperia, denumire cu care grecii desemnau Italia (după alții, Hispania), fiindcă era situată la apus de Grecia.
hesperida
HESPERÍDĂ, hesperide, s. f. Fruct asemănător cu baca, moale, care conține uleiuri eterice. – Din fr. hespéridées.

DOOM

hesperídă s. f., g.-d. art. hesperídei; pl. hesperíde
hesperide
HESPERÍDĂ, hesperide, s. f. Fruct asemănător cu baca, moale, care conține uleiuri eterice. – Din fr. hespéridées.

DOOM

hesperídă s. f., g.-d. art. hesperídei; pl. hesperíde
hesperide
Hesperide = Hesperides.
hesperidei
HESPERÍDĂ, hesperide, s. f. Fruct asemănător cu baca, moale, care conține uleiuri eterice. – Din fr. hespéridées.

DOOM

hesperídă s. f., g.-d. art. hesperídei; pl. hesperíde
hesperidele
HESPERÍDĂ, hesperide, s. f. Fruct asemănător cu baca, moale, care conține uleiuri eterice. – Din fr. hespéridées.

DOOM

hesperídă s. f., g.-d. art. hesperídei; pl. hesperíde
hesperidelor
HESPERÍDĂ, hesperide, s. f. Fruct asemănător cu baca, moale, care conține uleiuri eterice. – Din fr. hespéridées.

DOOM

hesperídă s. f., g.-d. art. hesperídei; pl. hesperíde
hesperides
Hesperides, fiicele lui Atlas (sau, după altă tradiție, ale lui Zeus), cu Hesperis și păzitoarele merelor de aur primite de Hera în dar, cu ocazia nunții ei cu Zeus, de la Gaea (v. și Heracles). Grădina Hesperidelor se afla la extremitatea vestică a lumii, pe țărmul Oceanului (într-o altă versiune, la poalele muntelui Atlas).
hesperis
NOPTICOÁSĂ, nopticoase, s. f. Plantă erbacee cruciferă cu frunze dințate, cu flori purpurii-violete sau albe, cultivată ca plantă meliferă sau pentru mirosul puternic pe care îl răspândesc seara florile ei; mirodenie (1) (Hesperis matronalis). – Noapte + suf. -icoasă.
hesperornis
HESPERÓRNIS s. m. Pasăre fosilă acvatică, asemănătoare cu pinguinul, cu aripile reduse la două palete, care a trăit în cretacic și care face trecerea de la reptile la păsări. – Din fr. hesperornis.

DOOM

!hesperórnis (-pe-ror-/-per-or-) s. m.
hesperornisul
HESPERÓRNIS s. m. Pasăre fosilă acvatică, asemănătoare cu pinguinul, cu aripile reduse la două palete, care a trăit în cretacic și care face trecerea de la reptile la păsări. – Din fr. hesperornis.

DOOM

!hesperórnis (-pe-ror-/-per-or-) s. m.
hesperornisului
HESPERÓRNIS s. m. Pasăre fosilă acvatică, asemănătoare cu pinguinul, cu aripile reduse la două palete, care a trăit în cretacic și care face trecerea de la reptile la păsări. – Din fr. hesperornis.

DOOM

!hesperórnis (-pe-ror-/-per-or-) s. m.
hesperus
Hesperus, numit în mitologia romană și Lucifer, era fiul (sau fratele) lui Atlas. Într-o seară, în timp ce se urcase pe munte ca să privească stelele, s-a iscat o furtună și Hesperus a dispărut fără urmă. Oamenii și-au imaginat că Hesperus a fost ridicat la ceruri și transformat într-o stea, steaua înserării, care vestește sosirea nopții.
hessian
HESSIÁN s. n. Țesătură de iută cu legătură de pânză, folosită în tapițerie, la confecționarea sacilor și ca ambalaj. [Pr.: -si-an] – Din fr. hessian.

DOOM

hessián (-si-an) s. n.
hessianul
HESSIÁN s. n. Țesătură de iută cu legătură de pânză, folosită în tapițerie, la confecționarea sacilor și ca ambalaj. [Pr.: -si-an] – Din fr. hessian.

DOOM

hessián (-si-an) s. n.
hessianului
HESSIÁN s. n. Țesătură de iută cu legătură de pânză, folosită în tapițerie, la confecționarea sacilor și ca ambalaj. [Pr.: -si-an] – Din fr. hessian.

DOOM

hessián (-si-an) s. n.
hestia
Hestia, cea mai mare dintre fiicele lui Cronus și ale Rheei și soră cu Zeus și cu Hera. Cu toate că a fost curtată de Apollo și de Poseidon ea a rămas, cu îngăduința lui Zeus, pururea fecioară. Nu părăsea niciodată Olympul și era considerată, atît de zei cît și de muritori, drept protectoarea căminului. Atribuțiile ei se suprapuneau cu cele ale Vestei, din mitologia romană.
hetaira
HETAÍRĂ, hetaire, s. f. Nume dat curtezanelor din Grecia antică. – Din fr. hétaïre.

DOOM

hetaíră s. f., g.-d. art. hetaírei; pl. hetaíre
hetaire
HETAÍRĂ, hetaire, s. f. Nume dat curtezanelor din Grecia antică. – Din fr. hétaïre.

DOOM

hetaíră s. f., g.-d. art. hetaírei; pl. hetaíre
hetairei
HETAÍRĂ, hetaire, s. f. Nume dat curtezanelor din Grecia antică. – Din fr. hétaïre.

DOOM

hetaíră s. f., g.-d. art. hetaírei; pl. hetaíre
hetairele
HETAÍRĂ, hetaire, s. f. Nume dat curtezanelor din Grecia antică. – Din fr. hétaïre.

DOOM

hetaíră s. f., g.-d. art. hetaírei; pl. hetaíre
hetairelor
HETAÍRĂ, hetaire, s. f. Nume dat curtezanelor din Grecia antică. – Din fr. hétaïre.

DOOM

hetaíră s. f., g.-d. art. hetaírei; pl. hetaíre
hetairism
HETAIRÍSM s. n. Denumire dată raporturilor sexuale extraconjugale ale bărbaților cu femei de moravuri ușoare. [Pr.: -ta-i-] – Din fr. hétaïrisme.

DOOM

hetairísm (-ta-i-) s. n.
hetairismul
HETAIRÍSM s. n. Denumire dată raporturilor sexuale extraconjugale ale bărbaților cu femei de moravuri ușoare. [Pr.: -ta-i-] – Din fr. hétaïrisme.

DOOM

hetairísm (-ta-i-) s. n.
hetairismului
HETAIRÍSM s. n. Denumire dată raporturilor sexuale extraconjugale ale bărbaților cu femei de moravuri ușoare. [Pr.: -ta-i-] – Din fr. hétaïrisme.

DOOM

hetairísm (-ta-i-) s. n.
hetero
hetero s. m. invar., adj. invar. heterosexual.
hetero
HETERO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „altul”, „diferit”. [Var. etero-. / < fr. hétéro-, cf. gr. heteros].
heteroauxina
HETEROAUXÍNĂ, heteroauxine, s. f. Hormon vegetal de creștere, care se găsește în drojdii, porumb etc. [Pr.: -ro-a-u-] – Din fr. hétéroauxine.

DOOM

heteroauxínă (-ro-a-) s. f., g.-d. art. heteroauxínei; pl. heteroauxíne
heteroauxine
HETEROAUXÍNĂ, heteroauxine, s. f. Hormon vegetal de creștere, care se găsește în drojdii, porumb etc. [Pr.: -ro-a-u-] – Din fr. hétéroauxine.

DOOM

heteroauxínă (-ro-a-) s. f., g.-d. art. heteroauxínei; pl. heteroauxíne
heteroauxinei
HETEROAUXÍNĂ, heteroauxine, s. f. Hormon vegetal de creștere, care se găsește în drojdii, porumb etc. [Pr.: -ro-a-u-] – Din fr. hétéroauxine.

DOOM

heteroauxínă (-ro-a-) s. f., g.-d. art. heteroauxínei; pl. heteroauxíne
heteroauxinele
HETEROAUXÍNĂ, heteroauxine, s. f. Hormon vegetal de creștere, care se găsește în drojdii, porumb etc. [Pr.: -ro-a-u-] – Din fr. hétéroauxine.

DOOM

heteroauxínă (-ro-a-) s. f., g.-d. art. heteroauxínei; pl. heteroauxíne
heteroauxinelor
HETEROAUXÍNĂ, heteroauxine, s. f. Hormon vegetal de creștere, care se găsește în drojdii, porumb etc. [Pr.: -ro-a-u-] – Din fr. hétéroauxine.

DOOM

heteroauxínă (-ro-a-) s. f., g.-d. art. heteroauxínei; pl. heteroauxíne
heterocarp
HETEROCÁRP, -Ă adj. (Despre plante) Care prezintă heterocarpie. [< fr. hétérocarpe].
heterocarpie
HETEROCARPÍE s.f. Prezența de fructe heteromorfe la unele plante. [Gen. -iei. / < fr. hétérocarpie, cf. gr. heteros – diferit, karpos – fruct].
heterocerc
HETEROCÉRC, -Ă adj. (Despre înotătoarea codală a unor pești; op. homocerc) Cu lobi inegali, cel dorsal mai mare decât cel ventral. [< fr. hétérocerque, cf. gr. heteros – diferit, kerkos – coadă].
heterociclic
HETEROCÍCLIC, -Ă, heterociclici, -ce, adj. (Chim.; despre compuși organici) Care are în ciclu, pe lângă atomi de carbon, și atomi ai altor elemente. – Din fr. hétérocyclique.
heterociclu
HETEROCÍCLU s. n. Compus organic ciclic care conține, pe lângă atomi de carbon, și atomi de azot, sulf, oxigen etc. – Din fr. hétérocycle.

DOOM

heterocíclu (-ci-clu) s. n., art. heterocíclul
heterociclul
HETEROCÍCLU s. n. Compus organic ciclic care conține, pe lângă atomi de carbon, și atomi de azot, sulf, oxigen etc. – Din fr. hétérocycle.

DOOM

heterocíclu (-ci-clu) s. n., art. heterocíclul
heterociclului
HETEROCÍCLU s. n. Compus organic ciclic care conține, pe lângă atomi de carbon, și atomi de azot, sulf, oxigen etc. – Din fr. hétérocycle.

DOOM

heterocíclu (-ci-clu) s. n., art. heterocíclul
heterocicluri
HETEROCÍCLU s. n. Compus organic ciclic care conține, pe lângă atomi de carbon, și atomi de azot, sulf, oxigen etc. – Din fr. hétérocycle.

DOOM

heterocíclu (-ci-clu) s. n., art. heterocíclul
heterociclurile
HETEROCÍCLU s. n. Compus organic ciclic care conține, pe lângă atomi de carbon, și atomi de azot, sulf, oxigen etc. – Din fr. hétérocycle.

DOOM

heterocíclu (-ci-clu) s. n., art. heterocíclul
heterociclurilor
HETEROCÍCLU s. n. Compus organic ciclic care conține, pe lângă atomi de carbon, și atomi de azot, sulf, oxigen etc. – Din fr. hétérocycle.

DOOM

heterocíclu (-ci-clu) s. n., art. heterocíclul
heteroclit
HETEROCLÍT, -Ă adj. v. eteroclit.

DOOM

eteroclít (-ro-clit) adj. m., pl. eteroclíți; f. eteroclítă, pl. eteroclíte
heterocromia
HETEROCROMÍE, heterocromii, s. f. (Med.) Anomalie congenitală caracterizată prin colorarea diferită a irisurilor. – Din fr. hétérochromie.
heterocromie
HETEROCROMÍE, heterocromii, s. f. (Med.) Anomalie congenitală caracterizată prin colorarea diferită a irisurilor. – Din fr. hétérochromie.
heterocromiei
HETEROCROMÍE, heterocromii, s. f. (Med.) Anomalie congenitală caracterizată prin colorarea diferită a irisurilor. – Din fr. hétérochromie.
heterocromii
HETEROCROMÍE, heterocromii, s. f. (Med.) Anomalie congenitală caracterizată prin colorarea diferită a irisurilor. – Din fr. hétérochromie.
heterocromiile
HETEROCROMÍE, heterocromii, s. f. (Med.) Anomalie congenitală caracterizată prin colorarea diferită a irisurilor. – Din fr. hétérochromie.
heterocromiilor
HETEROCROMÍE, heterocromii, s. f. (Med.) Anomalie congenitală caracterizată prin colorarea diferită a irisurilor. – Din fr. hétérochromie.
heterocromosom
HETEROCROMOZÓM, heterocromozomi, s. m. (Biol.) Cromozom sexual; heterozom. – Din fr. hétérochromosome.
heterocromozom
HETEROCROMOZÓM, heterocromozomi, s. m. (Biol.) Cromozom sexual; heterozom. – Din fr. hétérochromosome.
heterocromozomi
HETEROCROMOZÓM, heterocromozomi, s. m. (Biol.) Cromozom sexual; heterozom. – Din fr. hétérochromosome.
heterocromozomii
HETEROCROMOZÓM, heterocromozomi, s. m. (Biol.) Cromozom sexual; heterozom. – Din fr. hétérochromosome.
heterocromozomilor
HETEROCROMOZÓM, heterocromozomi, s. m. (Biol.) Cromozom sexual; heterozom. – Din fr. hétérochromosome.
heterocromozomul
HETEROCROMOZÓM, heterocromozomi, s. m. (Biol.) Cromozom sexual; heterozom. – Din fr. hétérochromosome.
heterocromozomului
HETEROCROMOZÓM, heterocromozomi, s. m. (Biol.) Cromozom sexual; heterozom. – Din fr. hétérochromosome.
heterodina
HETERODÍNĂ, heterodine, s. f. Generator electronic cu ajutorul căruia se produc oscilații de înaltă frecvență. [Var.: eterodínă s. f.] – Din fr. hétérodyne.

DOOM

heterodínă s. f., g.-d. art. heterodínei; pl. heterodíne
heterodinare
HETERODINÁRE s. f. (Rad.) Operație de amestec, într-un element neliniar, a unor semnale cu frecvențe diferite în scopul obținerii unei translații de frecvență. – Cf. engl. heterodyne.
heterodine
HETERODÍNĂ, heterodine, s. f. Generator electronic cu ajutorul căruia se produc oscilații de înaltă frecvență. [Var.: eterodínă s. f.] – Din fr. hétérodyne.

DOOM

heterodínă s. f., g.-d. art. heterodínei; pl. heterodíne
heterodinei
HETERODÍNĂ, heterodine, s. f. Generator electronic cu ajutorul căruia se produc oscilații de înaltă frecvență. [Var.: eterodínă s. f.] – Din fr. hétérodyne.

DOOM

heterodínă s. f., g.-d. art. heterodínei; pl. heterodíne
heterodinele
HETERODÍNĂ, heterodine, s. f. Generator electronic cu ajutorul căruia se produc oscilații de înaltă frecvență. [Var.: eterodínă s. f.] – Din fr. hétérodyne.

DOOM

heterodínă s. f., g.-d. art. heterodínei; pl. heterodíne
heterodinelor
HETERODÍNĂ, heterodine, s. f. Generator electronic cu ajutorul căruia se produc oscilații de înaltă frecvență. [Var.: eterodínă s. f.] – Din fr. hétérodyne.

DOOM

heterodínă s. f., g.-d. art. heterodínei; pl. heterodíne
heterodont
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodont
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodonta
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodonta
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodonte
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodonte
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodontei
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodontei
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodontele
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodontele
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodontelor
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodontelor
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodontul
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodontul
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodontului
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodontului
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodonți
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodonți
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodonții
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodonții
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodonților
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodonților
HETERODÓNT, -Ă, heterodonți, -te, adj., s. m. (Animal) care are dinții diferențiați în canini, incisivi, molari etc. – Din fr. hétérodont.

DOOM

heterodónt adj. m., s. m., pl. heterodónți; adj. f. heterodóntă, pl. heterodónte
heterodox
HETERODÓX, -Ă, heterodocși, -xe, adj. Care se îndepărtează de la o doctrină sau de un punct de vedere, în special în materie de religie. [Var.: eterodóx, -ă adj.] – Din fr. hétérodoxe.

DOOM

!heterodóx adj. m., s. m., pl. heterodócși; adj. f., s. f. heterodóxă, pl. heterodóxe
heterodoxie
HETERODOXÍE s. f. Concepție care se abate de la doctrina oficială a Bisericii ortodoxe [Var.: eterodoxíe s. f.] – Din fr. hétérodoxie.

DOOM

!heterodoxíe s. f., art. heterodoxía, g.-d. heterodoxíi, art. heterodoxíei
heterofilia
HETEROFILÍE, heterofilii, s. f. Fenomen care constă în existența frunzelor de forme diferite pe aceeași plantă. – Din fr. hétérophilie.

DOOM

heterofilíe s. f., art. heterofilía, g.-d. art. heterofilíei; pl. heterofilíi, art. heterofilíile
heterofilie
HETEROFILÍE, heterofilii, s. f. Fenomen care constă în existența frunzelor de forme diferite pe aceeași plantă. – Din fr. hétérophilie.

DOOM

heterofilíe s. f., art. heterofilía, g.-d. art. heterofilíei; pl. heterofilíi, art. heterofilíile
heterofiliei
HETEROFILÍE, heterofilii, s. f. Fenomen care constă în existența frunzelor de forme diferite pe aceeași plantă. – Din fr. hétérophilie.

DOOM

heterofilíe s. f., art. heterofilía, g.-d. art. heterofilíei; pl. heterofilíi, art. heterofilíile
heterofilii
HETEROFILÍE, heterofilii, s. f. Fenomen care constă în existența frunzelor de forme diferite pe aceeași plantă. – Din fr. hétérophilie.

DOOM

heterofilíe s. f., art. heterofilía, g.-d. art. heterofilíei; pl. heterofilíi, art. heterofilíile
heterofiliile
HETEROFILÍE, heterofilii, s. f. Fenomen care constă în existența frunzelor de forme diferite pe aceeași plantă. – Din fr. hétérophilie.

DOOM

heterofilíe s. f., art. heterofilía, g.-d. art. heterofilíei; pl. heterofilíi, art. heterofilíile
heterofiliilor
HETEROFILÍE, heterofilii, s. f. Fenomen care constă în existența frunzelor de forme diferite pe aceeași plantă. – Din fr. hétérophilie.

DOOM

heterofilíe s. f., art. heterofilía, g.-d. art. heterofilíei; pl. heterofilíi, art. heterofilíile
heterofon
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon.

DOOM

heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
heterofona
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon.

DOOM

heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
heterofone
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon.

DOOM

heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
heterofonei
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon.

DOOM

heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
heterofonele
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon.

DOOM

heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
heterofonelor
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon.

DOOM

heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
heterofoni
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon.

DOOM

heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
heterofonia
ETEROFONÍE s. f. v. heterofonie.

DOOM

heterofoníe s. f., art. heterofonía, g.-d. art. heterofoníei; pl. heterofoníi, art. heterofoníile
heterofonie
ETEROFONÍE s. f. v. heterofonie.

DOOM

heterofoníe s. f., art. heterofonía, g.-d. art. heterofoníei; pl. heterofoníi, art. heterofoníile
heterofoniei
ETEROFONÍE s. f. v. heterofonie.

DOOM

heterofoníe s. f., art. heterofonía, g.-d. art. heterofoníei; pl. heterofoníi, art. heterofoníile
heterofonii
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon.

DOOM

heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
heterofonii
ETEROFONÍE s. f. v. heterofonie.

DOOM

heterofoníe s. f., art. heterofonía, g.-d. art. heterofoníei; pl. heterofoníi, art. heterofoníile
heterofoniile
ETEROFONÍE s. f. v. heterofonie.

DOOM

heterofoníe s. f., art. heterofonía, g.-d. art. heterofoníei; pl. heterofoníi, art. heterofoníile
heterofoniilor
ETEROFONÍE s. f. v. heterofonie.

DOOM

heterofoníe s. f., art. heterofonía, g.-d. art. heterofoníei; pl. heterofoníi, art. heterofoníile
heterofonilor
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon.

DOOM

heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
heterofonul
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon.

DOOM

heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
heterofonului
ETEROFÓN, -Ă adj. v. heterofon.

DOOM

heterofón adj. m., pl. heterofóni; f. heterofónă, pl. heterofóne
heterogam
HETEROGÁM, -Ă, heterogami, -e, adj. (Despre plante) Care are două sau mai multe feluri de flori. – Din fr. hétérogame.

DOOM

heterogám adj. m., pl. heterogámi; f. heterogámă, pl. heterogáme
heterogama
HETEROGÁM, -Ă, heterogami, -e, adj. (Despre plante) Care are două sau mai multe feluri de flori. – Din fr. hétérogame.

DOOM

heterogám adj. m., pl. heterogámi; f. heterogámă, pl. heterogáme
heterogame
HETEROGÁM, -Ă, heterogami, -e, adj. (Despre plante) Care are două sau mai multe feluri de flori. – Din fr. hétérogame.

DOOM

heterogám adj. m., pl. heterogámi; f. heterogámă, pl. heterogáme
heterogamei
HETEROGÁM, -Ă, heterogami, -e, adj. (Despre plante) Care are două sau mai multe feluri de flori. – Din fr. hétérogame.

DOOM

heterogám adj. m., pl. heterogámi; f. heterogámă, pl. heterogáme
heterogamele
HETEROGÁM, -Ă, heterogami, -e, adj. (Despre plante) Care are două sau mai multe feluri de flori. – Din fr. hétérogame.

DOOM

heterogám adj. m., pl. heterogámi; f. heterogámă, pl. heterogáme
heterogamelor
HETEROGÁM, -Ă, heterogami, -e, adj. (Despre plante) Care are două sau mai multe feluri de flori. – Din fr. hétérogame.

DOOM

heterogám adj. m., pl. heterogámi; f. heterogámă, pl. heterogáme
heterogami
HETEROGÁM, -Ă, heterogami, -e, adj. (Despre plante) Care are două sau mai multe feluri de flori. – Din fr. hétérogame.

DOOM

heterogám adj. m., pl. heterogámi; f. heterogámă, pl. heterogáme
heterogamia
HETEROGAMÍE, heterogamii, s. f. Formă de înmulțire sexuală prin unirea a doi gameți diferiți ca formă, mărime și structură; anizogamie. – Din fr. hétérogamie.

DOOM

heterogamíe s. f., art. heterogamía, g.-d. art. heterogamíei; pl. heterogamíi, art. heterogamíile
heterogamie
HETEROGAMÍE, heterogamii, s. f. Formă de înmulțire sexuală prin unirea a doi gameți diferiți ca formă, mărime și structură; anizogamie. – Din fr. hétérogamie.

DOOM

heterogamíe s. f., art. heterogamía, g.-d. art. heterogamíei; pl. heterogamíi, art. heterogamíile
heterogamiei
HETEROGAMÍE, heterogamii, s. f. Formă de înmulțire sexuală prin unirea a doi gameți diferiți ca formă, mărime și structură; anizogamie. – Din fr. hétérogamie.

DOOM

heterogamíe s. f., art. heterogamía, g.-d. art. heterogamíei; pl. heterogamíi, art. heterogamíile
heterogamii
HETEROGÁM, -Ă, heterogami, -e, adj. (Despre plante) Care are două sau mai multe feluri de flori. – Din fr. hétérogame.

DOOM

heterogám adj. m., pl. heterogámi; f. heterogámă, pl. heterogáme
heterogamii
HETEROGAMÍE, heterogamii, s. f. Formă de înmulțire sexuală prin unirea a doi gameți diferiți ca formă, mărime și structură; anizogamie. – Din fr. hétérogamie.

DOOM

heterogamíe s. f., art. heterogamía, g.-d. art. heterogamíei; pl. heterogamíi, art. heterogamíile
heterogamiile
HETEROGAMÍE, heterogamii, s. f. Formă de înmulțire sexuală prin unirea a doi gameți diferiți ca formă, mărime și structură; anizogamie. – Din fr. hétérogamie.

DOOM

heterogamíe s. f., art. heterogamía, g.-d. art. heterogamíei; pl. heterogamíi, art. heterogamíile
heterogamiilor
HETEROGAMÍE, heterogamii, s. f. Formă de înmulțire sexuală prin unirea a doi gameți diferiți ca formă, mărime și structură; anizogamie. – Din fr. hétérogamie.

DOOM

heterogamíe s. f., art. heterogamía, g.-d. art. heterogamíei; pl. heterogamíi, art. heterogamíile
heterogamilor
HETEROGÁM, -Ă, heterogami, -e, adj. (Despre plante) Care are două sau mai multe feluri de flori. – Din fr. hétérogame.

DOOM

heterogám adj. m., pl. heterogámi; f. heterogámă, pl. heterogáme
heterogamul
HETEROGÁM, -Ă, heterogami, -e, adj. (Despre plante) Care are două sau mai multe feluri de flori. – Din fr. hétérogame.

DOOM

heterogám adj. m., pl. heterogámi; f. heterogámă, pl. heterogáme
heterogamului
HETEROGÁM, -Ă, heterogami, -e, adj. (Despre plante) Care are două sau mai multe feluri de flori. – Din fr. hétérogame.

DOOM

heterogám adj. m., pl. heterogámi; f. heterogámă, pl. heterogáme
heterogen
HETEROGÉN, -Ă adj. v. eterogen.
heterogeneza
HETEROGENÉZĂ s.f. v. eterogeneză.
heterogeneze
HETEROGENÉZĂ s.f. v. eterogeneză.
heterogenezei
HETEROGENÉZĂ s.f. v. eterogeneză.
heterogenezele
HETEROGENÉZĂ s.f. v. eterogeneză.
heterogenezelor
HETEROGENÉZĂ s.f. v. eterogeneză.
heterogenie
HETEROGENÍE s.f. eterogenie.
heterogenitate
HETEROGENITÁTE s.f. v. eterogenitate.
heterogonie
HETEROGONÍE s. f. (Biol.) 1. Formare pe același individ a două sau trei tipuri de flori diferite din punctul de vedere al androceului. 2. Însușire a unor specii de a prezenta una sau mai multe reproduceri partenogenetice urmate de una sexuală. – Din fr. hétérogonie.
heterogrefa
ETEROGRÉFĂ s. f. v. heterogrefă.
heterogrefe
ETEROGRÉFĂ s. f. v. heterogrefă.
heterogrefei
ETEROGRÉFĂ s. f. v. heterogrefă.
heterogrefele
ETEROGRÉFĂ s. f. v. heterogrefă.
heterogrefelor
ETEROGRÉFĂ s. f. v. heterogrefă.
heteromer
HETEROMÉR, -Ă, heteromeri, -e, adj. (Biol.; despre organisme) Care este format din diferiți constituenți morfologici, anatomici etc. – Din fr. hétéromère.
heterometabola
HETEROMETÁBOLĂ, heterometabole, adj. (Despre insecte) Care are metamorfoză incompletă, fără stadiul de nimfă; hemimetabolă. – Din fr. hétérométabole.

DOOM

heterometábolă adj. f., pl. heterometábole
heterometabole
HETEROMETÁBOLĂ, heterometabole, adj. (Despre insecte) Care are metamorfoză incompletă, fără stadiul de nimfă; hemimetabolă. – Din fr. hétérométabole.

DOOM

heterometábolă adj. f., pl. heterometábole
heterometabolei
HETEROMETÁBOLĂ, heterometabole, adj. (Despre insecte) Care are metamorfoză incompletă, fără stadiul de nimfă; hemimetabolă. – Din fr. hétérométabole.

DOOM

heterometábolă adj. f., pl. heterometábole
heterometabolele
HETEROMETÁBOLĂ, heterometabole, adj. (Despre insecte) Care are metamorfoză incompletă, fără stadiul de nimfă; hemimetabolă. – Din fr. hétérométabole.

DOOM

heterometábolă adj. f., pl. heterometábole
heterometabolelor
HETEROMETÁBOLĂ, heterometabole, adj. (Despre insecte) Care are metamorfoză incompletă, fără stadiul de nimfă; hemimetabolă. – Din fr. hétérométabole.

DOOM

heterometábolă adj. f., pl. heterometábole
heteromorf
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf.

DOOM

heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
heteromorfa
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf.

DOOM

heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
heteromorfe
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf.

DOOM

heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
heteromorfei
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf.

DOOM

heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
heteromorfele
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf.

DOOM

heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
heteromorfelor
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf.

DOOM

heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
heteromorfi
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf.

DOOM

heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
heteromorfia
HETEROMORFÍE, heteromorfii, s. f. 1. Heteromorfism. 2. (Bot.) Sterilitate a florilor generată de existența deosebirilor de lungime între stil și stamine. – Din fr. hétéromorphie.
heteromorfie
HETEROMORFÍE, heteromorfii, s. f. 1. Heteromorfism. 2. (Bot.) Sterilitate a florilor generată de existența deosebirilor de lungime între stil și stamine. – Din fr. hétéromorphie.
heteromorfiei
HETEROMORFÍE, heteromorfii, s. f. 1. Heteromorfism. 2. (Bot.) Sterilitate a florilor generată de existența deosebirilor de lungime între stil și stamine. – Din fr. hétéromorphie.
heteromorfii
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf.

DOOM

heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
heteromorfii
HETEROMORFÍE, heteromorfii, s. f. 1. Heteromorfism. 2. (Bot.) Sterilitate a florilor generată de existența deosebirilor de lungime între stil și stamine. – Din fr. hétéromorphie.
heteromorfiile
HETEROMORFÍE, heteromorfii, s. f. 1. Heteromorfism. 2. (Bot.) Sterilitate a florilor generată de existența deosebirilor de lungime între stil și stamine. – Din fr. hétéromorphie.
heteromorfiilor
HETEROMORFÍE, heteromorfii, s. f. 1. Heteromorfism. 2. (Bot.) Sterilitate a florilor generată de existența deosebirilor de lungime între stil și stamine. – Din fr. hétéromorphie.
heteromorfilor
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf.

DOOM

heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
heteromorfism
HETEROMORFÍSM s. n. Calitatea a ceea ce este heteromorf; heteromorfie (1). – Din fr. hétéromorphisme.
heteromorfismul
HETEROMORFÍSM s. n. Calitatea a ceea ce este heteromorf; heteromorfie (1). – Din fr. hétéromorphisme.
heteromorfismului
HETEROMORFÍSM s. n. Calitatea a ceea ce este heteromorf; heteromorfie (1). – Din fr. hétéromorphisme.
heteromorfoză
HETEROMORFÓZĂ s.f. (Med.) Înlocuire a unei porțiuni de organ distruse. [< fr. hétéromorphose].
heteromorful
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf.

DOOM

heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
heteromorfului
ETEROMÓRF, -Ă adj. v. heteromorf.

DOOM

heteromórf adj. m., pl. heteromórfi; f. heteromórfă, pl. heteromórfe
heteronim
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme.

DOOM

*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
heteronima
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme.

DOOM

*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
heteronime
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme.

DOOM

*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
heteronimei
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme.

DOOM

*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
heteronimele
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme.

DOOM

*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
heteronimelor
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme.

DOOM

*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
heteronimi
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme.

DOOM

*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
heteronimie
HETERONIMÍE s.f. v. eteronimie.
heteronimii
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme.

DOOM

*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
heteronimilor
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme.

DOOM

*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
heteronimul
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme.

DOOM

*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
heteronimului
HETERONÍM, -Ă, heteronimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decât cel al autorului. ♦ (Despre autori) Care scrie sub nume diferite. 2. S. n. (Lingv.) Corespondent al unui cuvânt într-o altă limbă. 3. S. n. Substantiv care are pereche pentru sexul opus. [Var.: eteronim, -ă adj.] – Din fr. hétéronyme.

DOOM

*heteronim2 (-ro-nim/-ter-o-) s. n., pl. heteroníme
heteronom
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom.

DOOM

heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
heteronoma
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom.

DOOM

heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
heteronome
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom.

DOOM

heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
heteronomei
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom.

DOOM

heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
heteronomele
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom.

DOOM

heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
heteronomelor
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom.

DOOM

heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
heteronomi
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom.

DOOM

heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
heteronomia
HETERONOMÍE s. f. Însușire de a fi heteronom. [Var.: eteronomíe s. f.] – Din fr. hétéronomie.

DOOM

heteronomíe s. f., art. heteronomía, g.-d. heteronomíi, art. heteronomíei
heteronomie
HETERONOMÍE s. f. Însușire de a fi heteronom. [Var.: eteronomíe s. f.] – Din fr. hétéronomie.

DOOM

heteronomíe s. f., art. heteronomía, g.-d. heteronomíi, art. heteronomíei
heteronomiei
HETERONOMÍE s. f. Însușire de a fi heteronom. [Var.: eteronomíe s. f.] – Din fr. hétéronomie.

DOOM

heteronomíe s. f., art. heteronomía, g.-d. heteronomíi, art. heteronomíei
heteronomii
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom.

DOOM

heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
heteronomii
HETERONOMÍE s. f. Însușire de a fi heteronom. [Var.: eteronomíe s. f.] – Din fr. hétéronomie.

DOOM

heteronomíe s. f., art. heteronomía, g.-d. heteronomíi, art. heteronomíei
heteronomilor
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom.

DOOM

heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
heteronomul
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom.

DOOM

heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
heteronomului
ETERONÓM, -Ă adj. v. heteronom.

DOOM

heteronóm (referitor la fenomene) adj. m., pl. heteronómi; f. heteronómă, pl. heteronóme
heteroplastic
HETEROPLÁSTIC, -Ă, heteroplastici, -ce, adj. (Med.) Care se referă la heteroplastie. – Din fr. hétéroplastique.
heteroplastie
HETEROPLASTÍE, heteroplastii, s. f. (Med.) Heterogrefă. – Din fr. hétéroplastie.
heteroplazia
HETEROPLAZÍE, heteroplazii, s. f. Formare a unui țesut anormal în organism. – Din fr. hétéroplasie.

DOOM

heteroplazíe (-ro-pla-) s. f., art. heteroplazía, g.-d. art. heteroplazíei; pl. heteroplazíi, art. heteroplazíile
heteroplazie
HETEROPLAZÍE, heteroplazii, s. f. Formare a unui țesut anormal în organism. – Din fr. hétéroplasie.

DOOM

heteroplazíe (-ro-pla-) s. f., art. heteroplazía, g.-d. art. heteroplazíei; pl. heteroplazíi, art. heteroplazíile
heteroplaziei
HETEROPLAZÍE, heteroplazii, s. f. Formare a unui țesut anormal în organism. – Din fr. hétéroplasie.

DOOM

heteroplazíe (-ro-pla-) s. f., art. heteroplazía, g.-d. art. heteroplazíei; pl. heteroplazíi, art. heteroplazíile
heteroplazii
HETEROPLAZÍE, heteroplazii, s. f. Formare a unui țesut anormal în organism. – Din fr. hétéroplasie.

DOOM

heteroplazíe (-ro-pla-) s. f., art. heteroplazía, g.-d. art. heteroplazíei; pl. heteroplazíi, art. heteroplazíile
heteroplaziile
HETEROPLAZÍE, heteroplazii, s. f. Formare a unui țesut anormal în organism. – Din fr. hétéroplasie.

DOOM

heteroplazíe (-ro-pla-) s. f., art. heteroplazía, g.-d. art. heteroplazíei; pl. heteroplazíi, art. heteroplazíile
heteroplaziilor
HETEROPLAZÍE, heteroplazii, s. f. Formare a unui țesut anormal în organism. – Din fr. hétéroplasie.

DOOM

heteroplazíe (-ro-pla-) s. f., art. heteroplazía, g.-d. art. heteroplazíei; pl. heteroplazíi, art. heteroplazíile
heteroproteida
ETEROPROTEÍDĂ s. f. v. heteroproteidă.

DOOM

!heteroproteídă (-ro-pro-) s. f., g.-d. art. heteroproteídei, pl. heteroproteíde
heteroproteide
ETEROPROTEÍDĂ s. f. v. heteroproteidă.

DOOM

!heteroproteídă (-ro-pro-) s. f., g.-d. art. heteroproteídei, pl. heteroproteíde
heteroproteidei
ETEROPROTEÍDĂ s. f. v. heteroproteidă.

DOOM

!heteroproteídă (-ro-pro-) s. f., g.-d. art. heteroproteídei, pl. heteroproteíde
heteroproteidele
ETEROPROTEÍDĂ s. f. v. heteroproteidă.

DOOM

!heteroproteídă (-ro-pro-) s. f., g.-d. art. heteroproteídei, pl. heteroproteíde
heteroproteidelor
ETEROPROTEÍDĂ s. f. v. heteroproteidă.

DOOM

!heteroproteídă (-ro-pro-) s. f., g.-d. art. heteroproteídei, pl. heteroproteíde
heteropter
HETEROPTÉR, heteroptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu prima pereche de aripi pe jumătate chitinizată și în rest membranoasă, iar cu a doua pereche în întregime membranoasă; (și la sg.) insectă din acest ordin; hemipter. – Din fr. hétéroptère.

DOOM

!heteroptér (-rop-ter/-ro-pter) s. n., pl. heteroptére
heteroptere
HETEROPTÉR, heteroptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu prima pereche de aripi pe jumătate chitinizată și în rest membranoasă, iar cu a doua pereche în întregime membranoasă; (și la sg.) insectă din acest ordin; hemipter. – Din fr. hétéroptère.

DOOM

!heteroptér (-rop-ter/-ro-pter) s. n., pl. heteroptére
heteropterele
HETEROPTÉR, heteroptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu prima pereche de aripi pe jumătate chitinizată și în rest membranoasă, iar cu a doua pereche în întregime membranoasă; (și la sg.) insectă din acest ordin; hemipter. – Din fr. hétéroptère.

DOOM

!heteroptér (-rop-ter/-ro-pter) s. n., pl. heteroptére
heteropterelor
HETEROPTÉR, heteroptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu prima pereche de aripi pe jumătate chitinizată și în rest membranoasă, iar cu a doua pereche în întregime membranoasă; (și la sg.) insectă din acest ordin; hemipter. – Din fr. hétéroptère.

DOOM

!heteroptér (-rop-ter/-ro-pter) s. n., pl. heteroptére
heteropterul
HETEROPTÉR, heteroptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu prima pereche de aripi pe jumătate chitinizată și în rest membranoasă, iar cu a doua pereche în întregime membranoasă; (și la sg.) insectă din acest ordin; hemipter. – Din fr. hétéroptère.

DOOM

!heteroptér (-rop-ter/-ro-pter) s. n., pl. heteroptére
heteropterului
HETEROPTÉR, heteroptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu prima pereche de aripi pe jumătate chitinizată și în rest membranoasă, iar cu a doua pereche în întregime membranoasă; (și la sg.) insectă din acest ordin; hemipter. – Din fr. hétéroptère.

DOOM

!heteroptér (-rop-ter/-ro-pter) s. n., pl. heteroptére
heterosexual
HETEROSEXUÁL, -Ă, heterosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție față de sexul opus. [Pr.: -xu-al] – Din fr. hétérosexuel.

DOOM

*heterosexuál (-xu-al) adj. m., s. m. pl. heterosexuáli; adj. f., s. f. heterosexuálă, pl. heterosexuále
heterosexuala
HETEROSEXUÁL, -Ă, heterosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție față de sexul opus. [Pr.: -xu-al] – Din fr. hétérosexuel.

DOOM

*heterosexuál (-xu-al) adj. m., s. m. pl. heterosexuáli; adj. f., s. f. heterosexuálă, pl. heterosexuále
heterosexuale
HETEROSEXUÁL, -Ă, heterosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție față de sexul opus. [Pr.: -xu-al] – Din fr. hétérosexuel.

DOOM

*heterosexuál (-xu-al) adj. m., s. m. pl. heterosexuáli; adj. f., s. f. heterosexuálă, pl. heterosexuále
heterosexualei
HETEROSEXUÁL, -Ă, heterosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție față de sexul opus. [Pr.: -xu-al] – Din fr. hétérosexuel.

DOOM

*heterosexuál (-xu-al) adj. m., s. m. pl. heterosexuáli; adj. f., s. f. heterosexuálă, pl. heterosexuále
heterosexualele
HETEROSEXUÁL, -Ă, heterosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție față de sexul opus. [Pr.: -xu-al] – Din fr. hétérosexuel.

DOOM

*heterosexuál (-xu-al) adj. m., s. m. pl. heterosexuáli; adj. f., s. f. heterosexuálă, pl. heterosexuále
heterosexualelor
HETEROSEXUÁL, -Ă, heterosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție față de sexul opus. [Pr.: -xu-al] – Din fr. hétérosexuel.

DOOM

*heterosexuál (-xu-al) adj. m., s. m. pl. heterosexuáli; adj. f., s. f. heterosexuálă, pl. heterosexuále
heterosexuali
HETEROSEXUÁL, -Ă, heterosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție față de sexul opus. [Pr.: -xu-al] – Din fr. hétérosexuel.

DOOM

*heterosexuál (-xu-al) adj. m., s. m. pl. heterosexuáli; adj. f., s. f. heterosexuálă, pl. heterosexuále
heterosexualii
HETEROSEXUÁL, -Ă, heterosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție față de sexul opus. [Pr.: -xu-al] – Din fr. hétérosexuel.

DOOM

*heterosexuál (-xu-al) adj. m., s. m. pl. heterosexuáli; adj. f., s. f. heterosexuálă, pl. heterosexuále
heterosexualilor
HETEROSEXUÁL, -Ă, heterosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție față de sexul opus. [Pr.: -xu-al] – Din fr. hétérosexuel.

DOOM

*heterosexuál (-xu-al) adj. m., s. m. pl. heterosexuáli; adj. f., s. f. heterosexuálă, pl. heterosexuále
heterosexualitate
HETEROSEXUALITÁTE s. f. Sexualitate a unui heterosexual. [Pr.: -xu-a-] – din fr. hétérosexualité.
heterosexualitatea
HETEROSEXUALITÁTE s. f. Sexualitate a unui heterosexual. [Pr.: -xu-a-] – din fr. hétérosexualité.
heterosexualități
HETEROSEXUALITÁTE s. f. Sexualitate a unui heterosexual. [Pr.: -xu-a-] – din fr. hétérosexualité.
heterosexualității
HETEROSEXUALITÁTE s. f. Sexualitate a unui heterosexual. [Pr.: -xu-a-] – din fr. hétérosexualité.
heterosexualul
HETEROSEXUÁL, -Ă, heterosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție față de sexul opus. [Pr.: -xu-al] – Din fr. hétérosexuel.

DOOM

*heterosexuál (-xu-al) adj. m., s. m. pl. heterosexuáli; adj. f., s. f. heterosexuálă, pl. heterosexuále
heterosexualului
HETEROSEXUÁL, -Ă, heterosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție față de sexul opus. [Pr.: -xu-al] – Din fr. hétérosexuel.

DOOM

*heterosexuál (-xu-al) adj. m., s. m. pl. heterosexuáli; adj. f., s. f. heterosexuálă, pl. heterosexuále
heterosferă
HETEROSFÉRĂ s. f. (Geogr.) Strat al atmosferei situat deasupra homosferei, în care predomină gazele ușoare. [Var.: eterosféră s. f.] – Din fr. hétérosphère.
heterosis
HETERÓSIS s. n. Încrucișare între două soiuri de plante sau două rase de animale cu ereditate diferită, avînd ca rezultat indivizi caracterizați prin mare vitalitate, putere de adaptare la diferite condiții de viață și productivitate ridicată.
heterosom
HETEROZÓM, heterozomi, s. m. (Biol.) Heterocromozom. – Din fr. hétérosome.
heterostil
HETEROSTÍL, -Ă adj. (Despre flori) Care prezintă heterostilie. [< germ. heterostyl].
heterostilia
HETEROSTILÍE s.f. (Bot.) Prezența unor stiluri (I,2) cu lungimi diferite în florile aceleiași specii. [Gen.-iei. / < germ. Heterostylie].

DOOM

!heterostilíe (-ros-ti/-ro-sti-) s. f., art. heterostilía, g.-d. heterostilíi, art. heterostilíei
heterostilie
HETEROSTILÍE s.f. (Bot.) Prezența unor stiluri (I,2) cu lungimi diferite în florile aceleiași specii. [Gen.-iei. / < germ. Heterostylie].

DOOM

!heterostilíe (-ros-ti/-ro-sti-) s. f., art. heterostilía, g.-d. heterostilíi, art. heterostilíei
heterostiliei
HETEROSTILÍE s.f. (Bot.) Prezența unor stiluri (I,2) cu lungimi diferite în florile aceleiași specii. [Gen.-iei. / < germ. Heterostylie].

DOOM

!heterostilíe (-ros-ti/-ro-sti-) s. f., art. heterostilía, g.-d. heterostilíi, art. heterostilíei
heterostilii
HETEROSTILÍE s.f. (Bot.) Prezența unor stiluri (I,2) cu lungimi diferite în florile aceleiași specii. [Gen.-iei. / < germ. Heterostylie].

DOOM

!heterostilíe (-ros-ti/-ro-sti-) s. f., art. heterostilía, g.-d. heterostilíi, art. heterostilíei
heterosugestie
HETEROSUGÉSTIE, heterosugestii, s. f. Sugestie provocată unei persoane sau unui grup de către altă persoană. – Cf. fr. hétérosuggestion.

DOOM

heterosugéstie s. f., art. heterosugéstia, g.-d. art. heterosugéstiei; pl. heterosugéstii
heterotaxia
HETEROTAXÍE s. f. (Med.) Poziție anormală sau modificare a poziției unui organ anatomic. – Din fr. hétérotaxie.

DOOM

heterotaxíe s. f., art. heterotaxía, g.-d. heterotaxíi, art. heterotaxíei
heterotaxie
HETEROTAXÍE s. f. (Med.) Poziție anormală sau modificare a poziției unui organ anatomic. – Din fr. hétérotaxie.

DOOM

heterotaxíe s. f., art. heterotaxía, g.-d. heterotaxíi, art. heterotaxíei
heterotaxiei
HETEROTAXÍE s. f. (Med.) Poziție anormală sau modificare a poziției unui organ anatomic. – Din fr. hétérotaxie.

DOOM

heterotaxíe s. f., art. heterotaxía, g.-d. heterotaxíi, art. heterotaxíei
heterotaxii
HETEROTAXÍE s. f. (Med.) Poziție anormală sau modificare a poziției unui organ anatomic. – Din fr. hétérotaxie.

DOOM

heterotaxíe s. f., art. heterotaxía, g.-d. heterotaxíi, art. heterotaxíei
heterotaxiile
HETEROTAXÍE s. f. (Med.) Poziție anormală sau modificare a poziției unui organ anatomic. – Din fr. hétérotaxie.

DOOM

heterotaxíe s. f., art. heterotaxía, g.-d. heterotaxíi, art. heterotaxíei
heterotaxiilor
HETEROTAXÍE s. f. (Med.) Poziție anormală sau modificare a poziției unui organ anatomic. – Din fr. hétérotaxie.

DOOM

heterotaxíe s. f., art. heterotaxía, g.-d. heterotaxíi, art. heterotaxíei
heteroterapia
HETEROTERAPÍE, heteroterapii, s. f. (Med.) Tratament al unei boli cu mijloace specifice alteia. – Din fr. hétérothérapie.
heteroterapie
HETEROTERAPÍE, heteroterapii, s. f. (Med.) Tratament al unei boli cu mijloace specifice alteia. – Din fr. hétérothérapie.
heteroterapiei
HETEROTERAPÍE, heteroterapii, s. f. (Med.) Tratament al unei boli cu mijloace specifice alteia. – Din fr. hétérothérapie.
heteroterapii
HETEROTERAPÍE, heteroterapii, s. f. (Med.) Tratament al unei boli cu mijloace specifice alteia. – Din fr. hétérothérapie.
heteroterapiile
HETEROTERAPÍE, heteroterapii, s. f. (Med.) Tratament al unei boli cu mijloace specifice alteia. – Din fr. hétérothérapie.
heteroterapiilor
HETEROTERAPÍE, heteroterapii, s. f. (Med.) Tratament al unei boli cu mijloace specifice alteia. – Din fr. hétérothérapie.
heteroterm
HETEROTÉRM, -Ă, heterotermi, -e, adj. (Biol.; despre animale) Care se caracterizează prin heterotermie. – Din fr. hétérotherme.
heteroterma
HETEROTÉRM, -Ă, heterotermi, -e, adj. (Biol.; despre animale) Care se caracterizează prin heterotermie. – Din fr. hétérotherme.
heteroterme
HETEROTÉRM, -Ă, heterotermi, -e, adj. (Biol.; despre animale) Care se caracterizează prin heterotermie. – Din fr. hétérotherme.
heterotermei
HETEROTÉRM, -Ă, heterotermi, -e, adj. (Biol.; despre animale) Care se caracterizează prin heterotermie. – Din fr. hétérotherme.
heterotermele
HETEROTÉRM, -Ă, heterotermi, -e, adj. (Biol.; despre animale) Care se caracterizează prin heterotermie. – Din fr. hétérotherme.
heterotermelor
HETEROTÉRM, -Ă, heterotermi, -e, adj. (Biol.; despre animale) Care se caracterizează prin heterotermie. – Din fr. hétérotherme.
heterotermi
HETEROTÉRM, -Ă, heterotermi, -e, adj. (Biol.; despre animale) Care se caracterizează prin heterotermie. – Din fr. hétérotherme.
heterotermia
HETEROTERMÍE s. f. Fenomen care constă în pierderea sezonieră a capacității de încălzire, caracteristic animalelor care hibernează. – Din fr. hétérothermie.

DOOM

heterotermíe s. f., art. heterotermía, g.-d. heterotermíi, art. heterotermíei
heterotermie
HETEROTERMÍE s. f. Fenomen care constă în pierderea sezonieră a capacității de încălzire, caracteristic animalelor care hibernează. – Din fr. hétérothermie.

DOOM

heterotermíe s. f., art. heterotermía, g.-d. heterotermíi, art. heterotermíei
heterotermiei
HETEROTERMÍE s. f. Fenomen care constă în pierderea sezonieră a capacității de încălzire, caracteristic animalelor care hibernează. – Din fr. hétérothermie.

DOOM

heterotermíe s. f., art. heterotermía, g.-d. heterotermíi, art. heterotermíei
heterotermii
HETEROTÉRM, -Ă, heterotermi, -e, adj. (Biol.; despre animale) Care se caracterizează prin heterotermie. – Din fr. hétérotherme.
heterotermii
HETEROTERMÍE s. f. Fenomen care constă în pierderea sezonieră a capacității de încălzire, caracteristic animalelor care hibernează. – Din fr. hétérothermie.

DOOM

heterotermíe s. f., art. heterotermía, g.-d. heterotermíi, art. heterotermíei
heterotermiile
HETEROTERMÍE s. f. Fenomen care constă în pierderea sezonieră a capacității de încălzire, caracteristic animalelor care hibernează. – Din fr. hétérothermie.

DOOM

heterotermíe s. f., art. heterotermía, g.-d. heterotermíi, art. heterotermíei
heterotermiilor
HETEROTERMÍE s. f. Fenomen care constă în pierderea sezonieră a capacității de încălzire, caracteristic animalelor care hibernează. – Din fr. hétérothermie.

DOOM

heterotermíe s. f., art. heterotermía, g.-d. heterotermíi, art. heterotermíei
heterotermilor
HETEROTÉRM, -Ă, heterotermi, -e, adj. (Biol.; despre animale) Care se caracterizează prin heterotermie. – Din fr. hétérotherme.
heterotermul
HETEROTÉRM, -Ă, heterotermi, -e, adj. (Biol.; despre animale) Care se caracterizează prin heterotermie. – Din fr. hétérotherme.
heterotermului
HETEROTÉRM, -Ă, heterotermi, -e, adj. (Biol.; despre animale) Care se caracterizează prin heterotermie. – Din fr. hétérotherme.
heterotip
HETEROTÍP, -Ă adj. v. eterotip.
heterotopic
HETEROTÓPIC, -Ă, heterotopici, -ce, adj. (Med.) Referitor la heterotopie. – Din fr. hétérotopique.
heterotopie
HETEROTOPÍE, heterotopii, s. f. (Med.) Ectopie. – Din fr. hétérotopie.
heterotransplant
HETEROTRANSPLÁNT, heterotransplanturi, s. n. (Med.) Transplant recoltat de la un alt individ. – Din fr. hétérotransplant.
heterotransplantul
HETEROTRANSPLÁNT, heterotransplanturi, s. n. (Med.) Transplant recoltat de la un alt individ. – Din fr. hétérotransplant.
heterotransplantului
HETEROTRANSPLÁNT, heterotransplanturi, s. n. (Med.) Transplant recoltat de la un alt individ. – Din fr. hétérotransplant.
heterotransplanturi
HETEROTRANSPLÁNT, heterotransplanturi, s. n. (Med.) Transplant recoltat de la un alt individ. – Din fr. hétérotransplant.
heterotransplanturile
HETEROTRANSPLÁNT, heterotransplanturi, s. n. (Med.) Transplant recoltat de la un alt individ. – Din fr. hétérotransplant.
heterotransplanturilor
HETEROTRANSPLÁNT, heterotransplanturi, s. n. (Med.) Transplant recoltat de la un alt individ. – Din fr. hétérotransplant.
heterotrof
HETEROTRÓF, -Ă, heterotrofi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care se hrănește numai cu substanțe organice, neavând capacitatea de a sintetiza substanțele organice din cele anorganice. – Din fr. hétérotrophe, germ. heterotroph.

DOOM

heterotróf (-ro-trof) adj. m., pl. heterotrófi; f. heterotrófă, pl. heterotrófe
heterotrofa
HETEROTRÓF, -Ă, heterotrofi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care se hrănește numai cu substanțe organice, neavând capacitatea de a sintetiza substanțele organice din cele anorganice. – Din fr. hétérotrophe, germ. heterotroph.

DOOM

heterotróf (-ro-trof) adj. m., pl. heterotrófi; f. heterotrófă, pl. heterotrófe
heterotrofe
HETEROTRÓF, -Ă, heterotrofi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care se hrănește numai cu substanțe organice, neavând capacitatea de a sintetiza substanțele organice din cele anorganice. – Din fr. hétérotrophe, germ. heterotroph.

DOOM

heterotróf (-ro-trof) adj. m., pl. heterotrófi; f. heterotrófă, pl. heterotrófe
heterotrofei
HETEROTRÓF, -Ă, heterotrofi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care se hrănește numai cu substanțe organice, neavând capacitatea de a sintetiza substanțele organice din cele anorganice. – Din fr. hétérotrophe, germ. heterotroph.

DOOM

heterotróf (-ro-trof) adj. m., pl. heterotrófi; f. heterotrófă, pl. heterotrófe
heterotrofele
HETEROTRÓF, -Ă, heterotrofi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care se hrănește numai cu substanțe organice, neavând capacitatea de a sintetiza substanțele organice din cele anorganice. – Din fr. hétérotrophe, germ. heterotroph.

DOOM

heterotróf (-ro-trof) adj. m., pl. heterotrófi; f. heterotrófă, pl. heterotrófe
heterotrofelor
HETEROTRÓF, -Ă, heterotrofi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care se hrănește numai cu substanțe organice, neavând capacitatea de a sintetiza substanțele organice din cele anorganice. – Din fr. hétérotrophe, germ. heterotroph.

DOOM

heterotróf (-ro-trof) adj. m., pl. heterotrófi; f. heterotrófă, pl. heterotrófe
heterotrofi
HETEROTRÓF, -Ă, heterotrofi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care se hrănește numai cu substanțe organice, neavând capacitatea de a sintetiza substanțele organice din cele anorganice. – Din fr. hétérotrophe, germ. heterotroph.

DOOM

heterotróf (-ro-trof) adj. m., pl. heterotrófi; f. heterotrófă, pl. heterotrófe
heterotrofia
HETEROTROFÍE s. f. Mod de hrănire a organismelor heterotrofe. – Din fr. hétérotrophie.

DOOM

heterotrofíe (-ro-tro-) s. f., art. heterotrofía, g.-d. heterotrofíi, art. heterotrofíei
heterotrofie
HETEROTROFÍE s. f. Mod de hrănire a organismelor heterotrofe. – Din fr. hétérotrophie.

DOOM

heterotrofíe (-ro-tro-) s. f., art. heterotrofía, g.-d. heterotrofíi, art. heterotrofíei
heterotrofiei
HETEROTROFÍE s. f. Mod de hrănire a organismelor heterotrofe. – Din fr. hétérotrophie.

DOOM

heterotrofíe (-ro-tro-) s. f., art. heterotrofía, g.-d. heterotrofíi, art. heterotrofíei
heterotrofii
HETEROTRÓF, -Ă, heterotrofi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care se hrănește numai cu substanțe organice, neavând capacitatea de a sintetiza substanțele organice din cele anorganice. – Din fr. hétérotrophe, germ. heterotroph.

DOOM

heterotróf (-ro-trof) adj. m., pl. heterotrófi; f. heterotrófă, pl. heterotrófe
heterotrofii
HETEROTROFÍE s. f. Mod de hrănire a organismelor heterotrofe. – Din fr. hétérotrophie.

DOOM

heterotrofíe (-ro-tro-) s. f., art. heterotrofía, g.-d. heterotrofíi, art. heterotrofíei
heterotrofilor
HETEROTRÓF, -Ă, heterotrofi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care se hrănește numai cu substanțe organice, neavând capacitatea de a sintetiza substanțele organice din cele anorganice. – Din fr. hétérotrophe, germ. heterotroph.

DOOM

heterotróf (-ro-trof) adj. m., pl. heterotrófi; f. heterotrófă, pl. heterotrófe
heterotroful
HETEROTRÓF, -Ă, heterotrofi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care se hrănește numai cu substanțe organice, neavând capacitatea de a sintetiza substanțele organice din cele anorganice. – Din fr. hétérotrophe, germ. heterotroph.

DOOM

heterotróf (-ro-trof) adj. m., pl. heterotrófi; f. heterotrófă, pl. heterotrófe
heterotrofului
HETEROTRÓF, -Ă, heterotrofi, -e, adj., s. m. și f. (Organism) care se hrănește numai cu substanțe organice, neavând capacitatea de a sintetiza substanțele organice din cele anorganice. – Din fr. hétérotrophe, germ. heterotroph.

DOOM

heterotróf (-ro-trof) adj. m., pl. heterotrófi; f. heterotrófă, pl. heterotrófe
heterozigot
HETEROZIGÓT, heterozigoți, s. m. (Biol.) Organism diploid cu două gene diferite, una normală și una transformată prin mutație. – Din fr. hétérozygote.

DOOM

heterozigót s. m., pl. heterozigóți
heterozigot
HETEROZIGÓT, heterozigoți, s. m. (Biol.) Organism diploid cu două gene diferite, una normală și una transformată prin mutație. – Din fr. hétérozygote.

DOOM

heterozigót s. m., pl. heterozigóți
heterozigota
HETEROZIGÓT, heterozigoți, s. m. (Biol.) Organism diploid cu două gene diferite, una normală și una transformată prin mutație. – Din fr. hétérozygote.

DOOM

heterozigót s. m., pl. heterozigóți
heterozigote
HETEROZIGÓT, heterozigoți, s. m. (Biol.) Organism diploid cu două gene diferite, una normală și una transformată prin mutație. – Din fr. hétérozygote.

DOOM

heterozigót s. m., pl. heterozigóți
heterozigotei
HETEROZIGÓT, heterozigoți, s. m. (Biol.) Organism diploid cu două gene diferite, una normală și una transformată prin mutație. – Din fr. hétérozygote.

DOOM

heterozigót s. m., pl. heterozigóți
heterozigotele
HETEROZIGÓT, heterozigoți, s. m. (Biol.) Organism diploid cu două gene diferite, una normală și una transformată prin mutație. – Din fr. hétérozygote.

DOOM

heterozigót s. m., pl. heterozigóți
heterozigotelor
HETEROZIGÓT, heterozigoți, s. m. (Biol.) Organism diploid cu două gene diferite, una normală și una transformată prin mutație. – Din fr. hétérozygote.

DOOM

heterozigót s. m., pl. heterozigóți
heterozigotul
HETEROZIGÓT, heterozigoți, s. m. (Biol.) Organism diploid cu două gene diferite, una normală și una transformată prin mutație. – Din fr. hétérozygote.

DOOM

heterozigót s. m., pl. heterozigóți
heterozigotul
HETEROZIGÓT, heterozigoți, s. m. (Biol.) Organism diploid cu două gene diferite, una normală și una transformată prin mutație. – Din fr. hétérozygote.

DOOM

heterozigót s. m., pl. heterozigóți
heterozigotului
HETEROZIGÓT, heterozigoți, s. m. (Biol.) Organism diploid cu două gene diferite, una normală și una transformată prin mutație. – Din fr. hétérozygote.

DOOM

heterozigót s. m., pl. heterozigóți
heterozigotului
HETEROZIGÓT, heterozigoți, s. m. (Biol.) Organism diploid cu două gene diferite, una normală și una transformată prin mutație. – Din fr. hétérozygote.

DOOM

heterozigót s. m., pl. heterozigóți
heterozigoți
HETEROZIGÓT, heterozigoți, s. m. (Biol.) Organism diploid cu două gene diferite, una normală și una transformată prin mutație. – Din fr. hétérozygote.

DOOM

heterozigót s. m., pl. heterozigóți
heterozigoți
HETEROZIGÓT, heterozigoți, s. m. (Biol.) Organism diploid cu două gene diferite, una normală și una transformată prin mutație. – Din fr. hétérozygote.

DOOM

heterozigót s. m., pl. heterozigóți
heterozigoții
HETEROZIGÓT, heterozigoți, s. m. (Biol.) Organism diploid cu două gene diferite, una normală și una transformată prin mutație. – Din fr. hétérozygote.

DOOM

heterozigót s. m., pl. heterozigóți
heterozigoții
HETEROZIGÓT, heterozigoți, s. m. (Biol.) Organism diploid cu două gene diferite, una normală și una transformată prin mutație. – Din fr. hétérozygote.

DOOM

heterozigót s. m., pl. heterozigóți
heterozigoților
HETEROZIGÓT, heterozigoți, s. m. (Biol.) Organism diploid cu două gene diferite, una normală și una transformată prin mutație. – Din fr. hétérozygote.

DOOM

heterozigót s. m., pl. heterozigóți
heterozigoților
HETEROZIGÓT, heterozigoți, s. m. (Biol.) Organism diploid cu două gene diferite, una normală și una transformată prin mutație. – Din fr. hétérozygote.

DOOM

heterozigót s. m., pl. heterozigóți
heterozis
HETERÓZIS s. n. Creștere a vitalității, a puterii de adaptare, a productivității etc. în urma încrucișării dintre două soiuri de plante sau dintre două rase de animale cu ereditate diferită. – Cf. germ. heterözisch.

DOOM

heterózis s. n.
heterozom
HETEROZÓM, heterozomi, s. m. (Biol.) Heterocromozom. – Din fr. hétérosome.
hettangian
HETTANGIÁN s.n. Primul (după unii cercetători, al doilea) etaj al jurasicului inferior (lias). // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -gi-an. / < fr. hettangien].
heuffelianus
BRÂNDÚȘĂ, brândușe, s. f. 1. Plantă erbacee cu flori violete în formă de pâlnie, care înflorește primăvara timpuriu (Crocus heuffelianus). 2. (În sintagma) Brândușă galbenă = plantă erbacee perenă cu florile galbene-aurii, ocrotită de lege (Crocus moesiacus). 3. Plantă veninoasă din familia liliaceelor, cu frunze mari alungite și cu flori roșietice sau liliachii, care înflorește toamna și care este folosită în medicină (Colchicum autumnale); floarea-brumei. – Cf. bg. brenduška, scr. brnduša.
hevea
HEVÉA s. m. Arbore exotic din regiunile tropicale, înalt și lipsit de ramuri la partea inferioară, din care se extrage cauciucul (Hevea brasiliensis). – Din fr. hévéa.

DOOM

!hevéa s. m.
hex
HEXA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „șase”, „de șase ori”. [< fr., gr. hexa- < hex – șase].
hexa
HEXA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „șase”, „de șase ori”. [< fr., gr. hexa- < hex – șase].
hexaclorbenzen
HEXACLORBENZÉN s. m. Compus chimic obținut prin substituirea atomilor de hidrogen din benzen cu atomi de clor, întrebuințat la combaterea mălurii grâului. – Din fr. hexachlorobenzène.

DOOM

hexaclorbenzén (-xa-clor-) s. m.
hexaclorbenzeni
HEXACLORBENZÉN s. m. Compus chimic obținut prin substituirea atomilor de hidrogen din benzen cu atomi de clor, întrebuințat la combaterea mălurii grâului. – Din fr. hexachlorobenzène.

DOOM

hexaclorbenzén (-xa-clor-) s. m.
hexaclorbenzenii
HEXACLORBENZÉN s. m. Compus chimic obținut prin substituirea atomilor de hidrogen din benzen cu atomi de clor, întrebuințat la combaterea mălurii grâului. – Din fr. hexachlorobenzène.

DOOM

hexaclorbenzén (-xa-clor-) s. m.
hexaclorbenzenilor
HEXACLORBENZÉN s. m. Compus chimic obținut prin substituirea atomilor de hidrogen din benzen cu atomi de clor, întrebuințat la combaterea mălurii grâului. – Din fr. hexachlorobenzène.

DOOM

hexaclorbenzén (-xa-clor-) s. m.
hexaclorbenzenul
HEXACLORBENZÉN s. m. Compus chimic obținut prin substituirea atomilor de hidrogen din benzen cu atomi de clor, întrebuințat la combaterea mălurii grâului. – Din fr. hexachlorobenzène.

DOOM

hexaclorbenzén (-xa-clor-) s. m.
hexaclorbenzenului
HEXACLORBENZÉN s. m. Compus chimic obținut prin substituirea atomilor de hidrogen din benzen cu atomi de clor, întrebuințat la combaterea mălurii grâului. – Din fr. hexachlorobenzène.

DOOM

hexaclorbenzén (-xa-clor-) s. m.
hexaclorciclohexan
HEXACLORCICLOHEXÁN s. m. Compus chimic sintetic, amestec de mai mulți izomeri, folosit ca insecticid; analcid. – Din fr. hexachlorocyclohexane.

DOOM

hexaclorciclohexán (-xa-clor-ci-clo-) s. m.
hexaclorciclohexanul
HEXACLORCICLOHEXÁN s. m. Compus chimic sintetic, amestec de mai mulți izomeri, folosit ca insecticid; analcid. – Din fr. hexachlorocyclohexane.

DOOM

hexaclorciclohexán (-xa-clor-ci-clo-) s. m.
hexaclorciclohexanului
HEXACLORCICLOHEXÁN s. m. Compus chimic sintetic, amestec de mai mulți izomeri, folosit ca insecticid; analcid. – Din fr. hexachlorocyclohexane.

DOOM

hexaclorciclohexán (-xa-clor-ci-clo-) s. m.
hexaclorciclohexanuri
HEXACLORCICLOHEXÁN s. m. Compus chimic sintetic, amestec de mai mulți izomeri, folosit ca insecticid; analcid. – Din fr. hexachlorocyclohexane.

DOOM

hexaclorciclohexán (-xa-clor-ci-clo-) s. m.
hexaclorciclohexanurile
HEXACLORCICLOHEXÁN s. m. Compus chimic sintetic, amestec de mai mulți izomeri, folosit ca insecticid; analcid. – Din fr. hexachlorocyclohexane.

DOOM

hexaclorciclohexán (-xa-clor-ci-clo-) s. m.
hexaclorciclohexanurilor
HEXACLORCICLOHEXÁN s. m. Compus chimic sintetic, amestec de mai mulți izomeri, folosit ca insecticid; analcid. – Din fr. hexachlorocyclohexane.

DOOM

hexaclorciclohexán (-xa-clor-ci-clo-) s. m.
hexacoralier
HEXACORALIÉR, hexacoralieri, s. m. (La pl.) Subclasă de celenterate marine, solitare sau adunate în colonii, cu șase tentacule; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. [Pr.: -li-er] – Din fr. hexacoralliaire.

DOOM

hexacoraliér (-li-er) s. m., pl. hexacoraliéri
hexacoralieri
HEXACORALIÉR, hexacoralieri, s. m. (La pl.) Subclasă de celenterate marine, solitare sau adunate în colonii, cu șase tentacule; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. [Pr.: -li-er] – Din fr. hexacoralliaire.

DOOM

hexacoraliér (-li-er) s. m., pl. hexacoraliéri
hexacoralierii
HEXACORALIÉR, hexacoralieri, s. m. (La pl.) Subclasă de celenterate marine, solitare sau adunate în colonii, cu șase tentacule; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. [Pr.: -li-er] – Din fr. hexacoralliaire.

DOOM

hexacoraliér (-li-er) s. m., pl. hexacoraliéri
hexacoralierilor
HEXACORALIÉR, hexacoralieri, s. m. (La pl.) Subclasă de celenterate marine, solitare sau adunate în colonii, cu șase tentacule; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. [Pr.: -li-er] – Din fr. hexacoralliaire.

DOOM

hexacoraliér (-li-er) s. m., pl. hexacoraliéri
hexacoralierul
HEXACORALIÉR, hexacoralieri, s. m. (La pl.) Subclasă de celenterate marine, solitare sau adunate în colonii, cu șase tentacule; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. [Pr.: -li-er] – Din fr. hexacoralliaire.

DOOM

hexacoraliér (-li-er) s. m., pl. hexacoraliéri
hexacoralierului
HEXACORALIÉR, hexacoralieri, s. m. (La pl.) Subclasă de celenterate marine, solitare sau adunate în colonii, cu șase tentacule; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. [Pr.: -li-er] – Din fr. hexacoralliaire.

DOOM

hexacoraliér (-li-er) s. m., pl. hexacoraliéri
hexacord
HEXACÓRD, hexacorduri, s. n. 1. Liră cu șase coarde la vechii greci. 2. Ansamblu de șase trepte succesive ale unei scări muzicale. – Din fr. hexacorde.

DOOM

hexacórd s. n., pl. hexacórduri
hexacordul
HEXACÓRD, hexacorduri, s. n. 1. Liră cu șase coarde la vechii greci. 2. Ansamblu de șase trepte succesive ale unei scări muzicale. – Din fr. hexacorde.

DOOM

hexacórd s. n., pl. hexacórduri
hexacordului
HEXACÓRD, hexacorduri, s. n. 1. Liră cu șase coarde la vechii greci. 2. Ansamblu de șase trepte succesive ale unei scări muzicale. – Din fr. hexacorde.

DOOM

hexacórd s. n., pl. hexacórduri
hexacorduri
HEXACÓRD, hexacorduri, s. n. 1. Liră cu șase coarde la vechii greci. 2. Ansamblu de șase trepte succesive ale unei scări muzicale. – Din fr. hexacorde.

DOOM

hexacórd s. n., pl. hexacórduri
hexacordurile
HEXACÓRD, hexacorduri, s. n. 1. Liră cu șase coarde la vechii greci. 2. Ansamblu de șase trepte succesive ale unei scări muzicale. – Din fr. hexacorde.

DOOM

hexacórd s. n., pl. hexacórduri
hexacordurilor
HEXACÓRD, hexacorduri, s. n. 1. Liră cu șase coarde la vechii greci. 2. Ansamblu de șase trepte succesive ale unei scări muzicale. – Din fr. hexacorde.

DOOM

hexacórd s. n., pl. hexacórduri
hexaedre
EXAÉDRU s. n. v. hexaedru.

DOOM

hexaédru (-e-dru) s. n., art. hexaédrul; pl. hexaédre
hexaedrele
EXAÉDRU s. n. v. hexaedru.

DOOM

hexaédru (-e-dru) s. n., art. hexaédrul; pl. hexaédre
hexaedrelor
EXAÉDRU s. n. v. hexaedru.

DOOM

hexaédru (-e-dru) s. n., art. hexaédrul; pl. hexaédre
hexaedric
HEXAÉDRIC, -Ă, hexaedrici, -ce, adj. Referitor la hexaedru. – Din fr. hexaédrique.
hexaedrica
HEXAÉDRIC, -Ă, hexaedrici, -ce, adj. Referitor la hexaedru. – Din fr. hexaédrique.
hexaedrice
HEXAÉDRIC, -Ă, hexaedrici, -ce, adj. Referitor la hexaedru. – Din fr. hexaédrique.
hexaedricei
HEXAÉDRIC, -Ă, hexaedrici, -ce, adj. Referitor la hexaedru. – Din fr. hexaédrique.
hexaedricele
HEXAÉDRIC, -Ă, hexaedrici, -ce, adj. Referitor la hexaedru. – Din fr. hexaédrique.
hexaedricelor
HEXAÉDRIC, -Ă, hexaedrici, -ce, adj. Referitor la hexaedru. – Din fr. hexaédrique.
hexaedrici
HEXAÉDRIC, -Ă, hexaedrici, -ce, adj. Referitor la hexaedru. – Din fr. hexaédrique.
hexaedricii
HEXAÉDRIC, -Ă, hexaedrici, -ce, adj. Referitor la hexaedru. – Din fr. hexaédrique.
hexaedricilor
HEXAÉDRIC, -Ă, hexaedrici, -ce, adj. Referitor la hexaedru. – Din fr. hexaédrique.
hexaedricul
HEXAÉDRIC, -Ă, hexaedrici, -ce, adj. Referitor la hexaedru. – Din fr. hexaédrique.
hexaedricului
HEXAÉDRIC, -Ă, hexaedrici, -ce, adj. Referitor la hexaedru. – Din fr. hexaédrique.
hexaedru
EXAÉDRU s. n. v. hexaedru.

DOOM

hexaédru (-e-dru) s. n., art. hexaédrul; pl. hexaédre
hexaedrul
EXAÉDRU s. n. v. hexaedru.

DOOM

hexaédru (-e-dru) s. n., art. hexaédrul; pl. hexaédre
hexaedrului
EXAÉDRU s. n. v. hexaedru.

DOOM

hexaédru (-e-dru) s. n., art. hexaédrul; pl. hexaédre
hexagoane
EXAGÓN s. n. v. hexagon.

DOOM

hexagón s. n., pl. hexagoáne
hexagoanele
EXAGÓN s. n. v. hexagon.

DOOM

hexagón s. n., pl. hexagoáne
hexagoanelor
EXAGÓN s. n. v. hexagon.

DOOM

hexagón s. n., pl. hexagoáne
hexagon
EXAGÓN s. n. v. hexagon.

DOOM

hexagón s. n., pl. hexagoáne
hexagonal
HEXAGONÁL, -Ă, hexagonali, -e, adj. În formă de hexagon; care ține de hexagon. ♦ Sistem hexagonal = sistem de cristalizare cu un ax de simetrie de gradul șase. – Din fr. hexagonal.

DOOM

hexagonál adj. m., pl. hexagonáli; f. hexagonálă, pl. hexagonále
hexagonala
HEXAGONÁL, -Ă, hexagonali, -e, adj. În formă de hexagon; care ține de hexagon. ♦ Sistem hexagonal = sistem de cristalizare cu un ax de simetrie de gradul șase. – Din fr. hexagonal.

DOOM

hexagonál adj. m., pl. hexagonáli; f. hexagonálă, pl. hexagonále
hexagonale
HEXAGONÁL, -Ă, hexagonali, -e, adj. În formă de hexagon; care ține de hexagon. ♦ Sistem hexagonal = sistem de cristalizare cu un ax de simetrie de gradul șase. – Din fr. hexagonal.

DOOM

hexagonál adj. m., pl. hexagonáli; f. hexagonálă, pl. hexagonále
hexagonalei
HEXAGONÁL, -Ă, hexagonali, -e, adj. În formă de hexagon; care ține de hexagon. ♦ Sistem hexagonal = sistem de cristalizare cu un ax de simetrie de gradul șase. – Din fr. hexagonal.

DOOM

hexagonál adj. m., pl. hexagonáli; f. hexagonálă, pl. hexagonále
hexagonalele
HEXAGONÁL, -Ă, hexagonali, -e, adj. În formă de hexagon; care ține de hexagon. ♦ Sistem hexagonal = sistem de cristalizare cu un ax de simetrie de gradul șase. – Din fr. hexagonal.

DOOM

hexagonál adj. m., pl. hexagonáli; f. hexagonálă, pl. hexagonále
hexagonalelor
HEXAGONÁL, -Ă, hexagonali, -e, adj. În formă de hexagon; care ține de hexagon. ♦ Sistem hexagonal = sistem de cristalizare cu un ax de simetrie de gradul șase. – Din fr. hexagonal.

DOOM

hexagonál adj. m., pl. hexagonáli; f. hexagonálă, pl. hexagonále
hexagonali
HEXAGONÁL, -Ă, hexagonali, -e, adj. În formă de hexagon; care ține de hexagon. ♦ Sistem hexagonal = sistem de cristalizare cu un ax de simetrie de gradul șase. – Din fr. hexagonal.

DOOM

hexagonál adj. m., pl. hexagonáli; f. hexagonálă, pl. hexagonále
hexagonalii
HEXAGONÁL, -Ă, hexagonali, -e, adj. În formă de hexagon; care ține de hexagon. ♦ Sistem hexagonal = sistem de cristalizare cu un ax de simetrie de gradul șase. – Din fr. hexagonal.

DOOM

hexagonál adj. m., pl. hexagonáli; f. hexagonálă, pl. hexagonále
hexagonalilor
HEXAGONÁL, -Ă, hexagonali, -e, adj. În formă de hexagon; care ține de hexagon. ♦ Sistem hexagonal = sistem de cristalizare cu un ax de simetrie de gradul șase. – Din fr. hexagonal.

DOOM

hexagonál adj. m., pl. hexagonáli; f. hexagonálă, pl. hexagonále
hexagonalul
HEXAGONÁL, -Ă, hexagonali, -e, adj. În formă de hexagon; care ține de hexagon. ♦ Sistem hexagonal = sistem de cristalizare cu un ax de simetrie de gradul șase. – Din fr. hexagonal.

DOOM

hexagonál adj. m., pl. hexagonáli; f. hexagonálă, pl. hexagonále
hexagonalului
HEXAGONÁL, -Ă, hexagonali, -e, adj. În formă de hexagon; care ține de hexagon. ♦ Sistem hexagonal = sistem de cristalizare cu un ax de simetrie de gradul șase. – Din fr. hexagonal.

DOOM

hexagonál adj. m., pl. hexagonáli; f. hexagonálă, pl. hexagonále
hexagonul
EXAGÓN s. n. v. hexagon.

DOOM

hexagón s. n., pl. hexagoáne
hexagonului
EXAGÓN s. n. v. hexagon.

DOOM

hexagón s. n., pl. hexagoáne
hexagrama
HEXAGRÁMĂ s.f. (Lit.) Reunire a șase litere. [< fr. hexagramme, cf. gr. hex – șase, gramma – literă].
hexagrame
HEXAGRÁMĂ s.f. (Lit.) Reunire a șase litere. [< fr. hexagramme, cf. gr. hex – șase, gramma – literă].
hexagramei
HEXAGRÁMĂ s.f. (Lit.) Reunire a șase litere. [< fr. hexagramme, cf. gr. hex – șase, gramma – literă].
hexagramele
HEXAGRÁMĂ s.f. (Lit.) Reunire a șase litere. [< fr. hexagramme, cf. gr. hex – șase, gramma – literă].
hexagramelor
HEXAGRÁMĂ s.f. (Lit.) Reunire a șase litere. [< fr. hexagramme, cf. gr. hex – șase, gramma – literă].
hexam
nexam hexam expr. v. nexam.
hexametafosfat
HEXAMETAFOSFÁT s. m. Polimer al metafosfatului de sodiu, folosit la dedurizarea apelor și în industria petrolieră. – Din fr. hexamétaphosphate.

DOOM

hexametafosfát s. m.
hexametafosfatul
HEXAMETAFOSFÁT s. m. Polimer al metafosfatului de sodiu, folosit la dedurizarea apelor și în industria petrolieră. – Din fr. hexamétaphosphate.

DOOM

hexametafosfát s. m.
hexametafosfatului
HEXAMETAFOSFÁT s. m. Polimer al metafosfatului de sodiu, folosit la dedurizarea apelor și în industria petrolieră. – Din fr. hexamétaphosphate.

DOOM

hexametafosfát s. m.
hexametafosfați
HEXAMETAFOSFÁT s. m. Polimer al metafosfatului de sodiu, folosit la dedurizarea apelor și în industria petrolieră. – Din fr. hexamétaphosphate.

DOOM

hexametafosfát s. m.
hexametafosfații
HEXAMETAFOSFÁT s. m. Polimer al metafosfatului de sodiu, folosit la dedurizarea apelor și în industria petrolieră. – Din fr. hexamétaphosphate.

DOOM

hexametafosfát s. m.
hexametafosfaților
HEXAMETAFOSFÁT s. m. Polimer al metafosfatului de sodiu, folosit la dedurizarea apelor și în industria petrolieră. – Din fr. hexamétaphosphate.

DOOM

hexametafosfát s. m.
hexametilentetramina
HEXAMETILENTETRAMÍNĂ s. f. Substanță chimică folosită ca antiseptic în infecțiile renale și intestinale și în industria rășinilor sintetice; urotropină. – Din fr. hexaméthylènetétramine.

DOOM

!hexametilentetramínă (-te-tra-/-tetr-a-) s. f., g.-d. art. hexametilentetramínei
hexametilentetramine
HEXAMETILENTETRAMÍNĂ s. f. Substanță chimică folosită ca antiseptic în infecțiile renale și intestinale și în industria rășinilor sintetice; urotropină. – Din fr. hexaméthylènetétramine.

DOOM

!hexametilentetramínă (-te-tra-/-tetr-a-) s. f., g.-d. art. hexametilentetramínei
hexametilentetraminei
HEXAMETILENTETRAMÍNĂ s. f. Substanță chimică folosită ca antiseptic în infecțiile renale și intestinale și în industria rășinilor sintetice; urotropină. – Din fr. hexaméthylènetétramine.

DOOM

!hexametilentetramínă (-te-tra-/-tetr-a-) s. f., g.-d. art. hexametilentetramínei
hexametilentetraminele
HEXAMETILENTETRAMÍNĂ s. f. Substanță chimică folosită ca antiseptic în infecțiile renale și intestinale și în industria rășinilor sintetice; urotropină. – Din fr. hexaméthylènetétramine.

DOOM

!hexametilentetramínă (-te-tra-/-tetr-a-) s. f., g.-d. art. hexametilentetramínei
hexametilentetraminelor
HEXAMETILENTETRAMÍNĂ s. f. Substanță chimică folosită ca antiseptic în infecțiile renale și intestinale și în industria rășinilor sintetice; urotropină. – Din fr. hexaméthylènetétramine.

DOOM

!hexametilentetramínă (-te-tra-/-tetr-a-) s. f., g.-d. art. hexametilentetramínei
hexametri
EXAMÉTRU s. m. v. hexametru.

DOOM

hexamétru (-me-tru) s. m., art. hexamétrul; pl. hexamétri, art. hexamétrii
hexametrii
EXAMÉTRU s. m. v. hexametru.

DOOM

hexamétru (-me-tru) s. m., art. hexamétrul; pl. hexamétri, art. hexamétrii
hexametrilor
EXAMÉTRU s. m. v. hexametru.

DOOM

hexamétru (-me-tru) s. m., art. hexamétrul; pl. hexamétri, art. hexamétrii
hexametru
EXAMÉTRU s. m. v. hexametru.

DOOM

hexamétru (-me-tru) s. m., art. hexamétrul; pl. hexamétri, art. hexamétrii
hexametrul
EXAMÉTRU s. m. v. hexametru.

DOOM

hexamétru (-me-tru) s. m., art. hexamétrul; pl. hexamétri, art. hexamétrii
hexametrului
EXAMÉTRU s. m. v. hexametru.

DOOM

hexamétru (-me-tru) s. m., art. hexamétrul; pl. hexamétri, art. hexamétrii
hexamotor
HEXAMOTÓR, hexamotoare, adj., s. n. (Avion) cu șase motoare. – Din fr. hexamoteur.
hexan
HEXÁN, hexani, s. m. Hidrocarbură saturată, volatilă, incoloră, insolubilă în apă, cu miros specific, care se obține prin distilare din petrol și care este folosită ca dizolvant. – Din fr. hexane.

DOOM

hexán s. m., pl. hexáni
hexani
HEXÁN, hexani, s. m. Hidrocarbură saturată, volatilă, incoloră, insolubilă în apă, cu miros specific, care se obține prin distilare din petrol și care este folosită ca dizolvant. – Din fr. hexane.

DOOM

hexán s. m., pl. hexáni
hexanii
HEXÁN, hexani, s. m. Hidrocarbură saturată, volatilă, incoloră, insolubilă în apă, cu miros specific, care se obține prin distilare din petrol și care este folosită ca dizolvant. – Din fr. hexane.

DOOM

hexán s. m., pl. hexáni
hexanilor
HEXÁN, hexani, s. m. Hidrocarbură saturată, volatilă, incoloră, insolubilă în apă, cu miros specific, care se obține prin distilare din petrol și care este folosită ca dizolvant. – Din fr. hexane.

DOOM

hexán s. m., pl. hexáni
hexanul
HEXÁN, hexani, s. m. Hidrocarbură saturată, volatilă, incoloră, insolubilă în apă, cu miros specific, care se obține prin distilare din petrol și care este folosită ca dizolvant. – Din fr. hexane.

DOOM

hexán s. m., pl. hexáni
hexanului
HEXÁN, hexani, s. m. Hidrocarbură saturată, volatilă, incoloră, insolubilă în apă, cu miros specific, care se obține prin distilare din petrol și care este folosită ca dizolvant. – Din fr. hexane.

DOOM

hexán s. m., pl. hexáni
hexapod
HEXAPÓD, -Ă, hexapozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are șase picioare. 2. S. n. (La pl.) Clasă de insecte cu șase picioare; p. ext. denumire mai veche dată insectelor; (și la sg.) insectă care face parte din această clasă. – Din fr. hexapode.

DOOM

hexapód2 s. n., pl. hexapóde
hexapoda
HEXAPÓD, -Ă, hexapozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are șase picioare. 2. S. n. (La pl.) Clasă de insecte cu șase picioare; p. ext. denumire mai veche dată insectelor; (și la sg.) insectă care face parte din această clasă. – Din fr. hexapode.

DOOM

hexapód2 s. n., pl. hexapóde
hexapode
HEXAPÓD, -Ă, hexapozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are șase picioare. 2. S. n. (La pl.) Clasă de insecte cu șase picioare; p. ext. denumire mai veche dată insectelor; (și la sg.) insectă care face parte din această clasă. – Din fr. hexapode.

DOOM

hexapód2 s. n., pl. hexapóde
hexapodei
HEXAPÓD, -Ă, hexapozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are șase picioare. 2. S. n. (La pl.) Clasă de insecte cu șase picioare; p. ext. denumire mai veche dată insectelor; (și la sg.) insectă care face parte din această clasă. – Din fr. hexapode.

DOOM

hexapód2 s. n., pl. hexapóde
hexapodele
HEXAPÓD, -Ă, hexapozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are șase picioare. 2. S. n. (La pl.) Clasă de insecte cu șase picioare; p. ext. denumire mai veche dată insectelor; (și la sg.) insectă care face parte din această clasă. – Din fr. hexapode.

DOOM

hexapód2 s. n., pl. hexapóde
hexapodelor
HEXAPÓD, -Ă, hexapozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are șase picioare. 2. S. n. (La pl.) Clasă de insecte cu șase picioare; p. ext. denumire mai veche dată insectelor; (și la sg.) insectă care face parte din această clasă. – Din fr. hexapode.

DOOM

hexapód2 s. n., pl. hexapóde
hexapodul
HEXAPÓD, -Ă, hexapozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are șase picioare. 2. S. n. (La pl.) Clasă de insecte cu șase picioare; p. ext. denumire mai veche dată insectelor; (și la sg.) insectă care face parte din această clasă. – Din fr. hexapode.

DOOM

hexapód2 s. n., pl. hexapóde
hexapodului
HEXAPÓD, -Ă, hexapozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are șase picioare. 2. S. n. (La pl.) Clasă de insecte cu șase picioare; p. ext. denumire mai veche dată insectelor; (și la sg.) insectă care face parte din această clasă. – Din fr. hexapode.

DOOM

hexapód2 s. n., pl. hexapóde
hexapozi
HEXAPÓD, -Ă, hexapozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are șase picioare. 2. S. n. (La pl.) Clasă de insecte cu șase picioare; p. ext. denumire mai veche dată insectelor; (și la sg.) insectă care face parte din această clasă. – Din fr. hexapode.

DOOM

hexapód2 s. n., pl. hexapóde
hexapozii
HEXAPÓD, -Ă, hexapozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are șase picioare. 2. S. n. (La pl.) Clasă de insecte cu șase picioare; p. ext. denumire mai veche dată insectelor; (și la sg.) insectă care face parte din această clasă. – Din fr. hexapode.

DOOM

hexapód2 s. n., pl. hexapóde
hexapozilor
HEXAPÓD, -Ă, hexapozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are șase picioare. 2. S. n. (La pl.) Clasă de insecte cu șase picioare; p. ext. denumire mai veche dată insectelor; (și la sg.) insectă care face parte din această clasă. – Din fr. hexapode.

DOOM

hexapód2 s. n., pl. hexapóde
hexareactor
HEXAREACTÓR, hexareactoare, adj., s. n. (Avion) propulsat de șase turboreactoare. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. hexaréacteur.
hexasilab
HEXASILÁB adj., s.n. (Vers) alcătuit din șase silabe. [< fr. hexasyllabe].
hexastic
HEXÁSTIC, -Ă, hexastici, -ce, adj. Compus din șase versuri. – Din fr. hexastique.

DOOM

hexástic adj. m., pl. hexástici; f. hexástică, pl. hexástice
hexastica
HEXÁSTIC, -Ă, hexastici, -ce, adj. Compus din șase versuri. – Din fr. hexastique.

DOOM

hexástic adj. m., pl. hexástici; f. hexástică, pl. hexástice
hexastice
HEXÁSTIC, -Ă, hexastici, -ce, adj. Compus din șase versuri. – Din fr. hexastique.

DOOM

hexástic adj. m., pl. hexástici; f. hexástică, pl. hexástice
hexasticei
HEXÁSTIC, -Ă, hexastici, -ce, adj. Compus din șase versuri. – Din fr. hexastique.

DOOM

hexástic adj. m., pl. hexástici; f. hexástică, pl. hexástice
hexasticele
HEXÁSTIC, -Ă, hexastici, -ce, adj. Compus din șase versuri. – Din fr. hexastique.

DOOM

hexástic adj. m., pl. hexástici; f. hexástică, pl. hexástice
hexasticelor
HEXÁSTIC, -Ă, hexastici, -ce, adj. Compus din șase versuri. – Din fr. hexastique.

DOOM

hexástic adj. m., pl. hexástici; f. hexástică, pl. hexástice
hexastici
HEXÁSTIC, -Ă, hexastici, -ce, adj. Compus din șase versuri. – Din fr. hexastique.

DOOM

hexástic adj. m., pl. hexástici; f. hexástică, pl. hexástice
hexasticii
HEXÁSTIC, -Ă, hexastici, -ce, adj. Compus din șase versuri. – Din fr. hexastique.

DOOM

hexástic adj. m., pl. hexástici; f. hexástică, pl. hexástice
hexasticilor
HEXÁSTIC, -Ă, hexastici, -ce, adj. Compus din șase versuri. – Din fr. hexastique.

DOOM

hexástic adj. m., pl. hexástici; f. hexástică, pl. hexástice
hexasticul
HEXÁSTIC, -Ă, hexastici, -ce, adj. Compus din șase versuri. – Din fr. hexastique.

DOOM

hexástic adj. m., pl. hexástici; f. hexástică, pl. hexástice
hexasticului
HEXÁSTIC, -Ă, hexastici, -ce, adj. Compus din șase versuri. – Din fr. hexastique.

DOOM

hexástic adj. m., pl. hexástici; f. hexástică, pl. hexástice
hexastih
HEXASTÍH adj. Compus din șase versuri. [< fr. hexastique, cf. gr. hex – șase, stichos – vers].

DOOM

hexastíh1 (-xas-tih / -xa-stih) adj. m., f. hexastíhă; pl. hexastíhe
hexastil
HEXASTÍL, hexastiluri, s. n. Edificiu sau monument cu șase coloane la fațadă. – Din fr. hexastyle.

DOOM

!hexastíl (-xas-til/-xa-stil) s. n., pl. hexastíluri
hexastilul
HEXASTÍL, hexastiluri, s. n. Edificiu sau monument cu șase coloane la fațadă. – Din fr. hexastyle.

DOOM

!hexastíl (-xas-til/-xa-stil) s. n., pl. hexastíluri
hexastilului
HEXASTÍL, hexastiluri, s. n. Edificiu sau monument cu șase coloane la fațadă. – Din fr. hexastyle.

DOOM

!hexastíl (-xas-til/-xa-stil) s. n., pl. hexastíluri
hexastiluri
HEXASTÍL, hexastiluri, s. n. Edificiu sau monument cu șase coloane la fațadă. – Din fr. hexastyle.

DOOM

!hexastíl (-xas-til/-xa-stil) s. n., pl. hexastíluri
hexastilurile
HEXASTÍL, hexastiluri, s. n. Edificiu sau monument cu șase coloane la fațadă. – Din fr. hexastyle.

DOOM

!hexastíl (-xas-til/-xa-stil) s. n., pl. hexastíluri
hexastilurilor
HEXASTÍL, hexastiluri, s. n. Edificiu sau monument cu șase coloane la fațadă. – Din fr. hexastyle.

DOOM

!hexastíl (-xas-til/-xa-stil) s. n., pl. hexastíluri
hexavalent
HEXAVALÉNT, -Ă, hexavalenți, -te, adj. (Despre radicali sau elemente chimice) Care are valența șase. – Din fr. hexavalent.

DOOM

hexavalént adj. m., pl. hexavalénți; f. hexavaléntă, pl. hexavalénte
hexavalenta
HEXAVALÉNT, -Ă, hexavalenți, -te, adj. (Despre radicali sau elemente chimice) Care are valența șase. – Din fr. hexavalent.

DOOM

hexavalént adj. m., pl. hexavalénți; f. hexavaléntă, pl. hexavalénte
hexavalente
HEXAVALÉNT, -Ă, hexavalenți, -te, adj. (Despre radicali sau elemente chimice) Care are valența șase. – Din fr. hexavalent.

DOOM

hexavalént adj. m., pl. hexavalénți; f. hexavaléntă, pl. hexavalénte
hexavalentei
HEXAVALÉNT, -Ă, hexavalenți, -te, adj. (Despre radicali sau elemente chimice) Care are valența șase. – Din fr. hexavalent.

DOOM

hexavalént adj. m., pl. hexavalénți; f. hexavaléntă, pl. hexavalénte
hexavalentele
HEXAVALÉNT, -Ă, hexavalenți, -te, adj. (Despre radicali sau elemente chimice) Care are valența șase. – Din fr. hexavalent.

DOOM

hexavalént adj. m., pl. hexavalénți; f. hexavaléntă, pl. hexavalénte
hexavalentelor
HEXAVALÉNT, -Ă, hexavalenți, -te, adj. (Despre radicali sau elemente chimice) Care are valența șase. – Din fr. hexavalent.

DOOM

hexavalént adj. m., pl. hexavalénți; f. hexavaléntă, pl. hexavalénte
hexavalentul
HEXAVALÉNT, -Ă, hexavalenți, -te, adj. (Despre radicali sau elemente chimice) Care are valența șase. – Din fr. hexavalent.

DOOM

hexavalént adj. m., pl. hexavalénți; f. hexavaléntă, pl. hexavalénte
hexavalentului
HEXAVALÉNT, -Ă, hexavalenți, -te, adj. (Despre radicali sau elemente chimice) Care are valența șase. – Din fr. hexavalent.

DOOM

hexavalént adj. m., pl. hexavalénți; f. hexavaléntă, pl. hexavalénte
hexavalenți
HEXAVALÉNT, -Ă, hexavalenți, -te, adj. (Despre radicali sau elemente chimice) Care are valența șase. – Din fr. hexavalent.

DOOM

hexavalént adj. m., pl. hexavalénți; f. hexavaléntă, pl. hexavalénte
hexavalenții
HEXAVALÉNT, -Ă, hexavalenți, -te, adj. (Despre radicali sau elemente chimice) Care are valența șase. – Din fr. hexavalent.

DOOM

hexavalént adj. m., pl. hexavalénți; f. hexavaléntă, pl. hexavalénte
hexavalenților
HEXAVALÉNT, -Ă, hexavalenți, -te, adj. (Despre radicali sau elemente chimice) Care are valența șase. – Din fr. hexavalent.

DOOM

hexavalént adj. m., pl. hexavalénți; f. hexavaléntă, pl. hexavalénte
hexoda
HEXÓDĂ, hexode, s. f. Tub electronic cu vid, care are șase electrozi. – Din fr. hexode, germ. Hexode.

DOOM

!hexódă (he-xo-/hex-o-) s. f., g.-d. art. hexódei; pl. hexóde
hexode
HEXÓDĂ, hexode, s. f. Tub electronic cu vid, care are șase electrozi. – Din fr. hexode, germ. Hexode.

DOOM

!hexódă (he-xo-/hex-o-) s. f., g.-d. art. hexódei; pl. hexóde
hexodei
HEXÓDĂ, hexode, s. f. Tub electronic cu vid, care are șase electrozi. – Din fr. hexode, germ. Hexode.

DOOM

!hexódă (he-xo-/hex-o-) s. f., g.-d. art. hexódei; pl. hexóde
hexodele
HEXÓDĂ, hexode, s. f. Tub electronic cu vid, care are șase electrozi. – Din fr. hexode, germ. Hexode.

DOOM

!hexódă (he-xo-/hex-o-) s. f., g.-d. art. hexódei; pl. hexóde
hexodelor
HEXÓDĂ, hexode, s. f. Tub electronic cu vid, care are șase electrozi. – Din fr. hexode, germ. Hexode.

DOOM

!hexódă (he-xo-/hex-o-) s. f., g.-d. art. hexódei; pl. hexóde
hexoza
HEXÓZĂ, hexoze, s. f. Nume generic dat monozaharidelor cu șase atomi de carbon în moleculă. – Din fr. hexose.

DOOM

hexóză s. f., g.-d. art. hexózei; pl. hexóze
hexoze
HEXÓZĂ, hexoze, s. f. Nume generic dat monozaharidelor cu șase atomi de carbon în moleculă. – Din fr. hexose.

DOOM

hexóză s. f., g.-d. art. hexózei; pl. hexóze
hexozei
HEXÓZĂ, hexoze, s. f. Nume generic dat monozaharidelor cu șase atomi de carbon în moleculă. – Din fr. hexose.

DOOM

hexóză s. f., g.-d. art. hexózei; pl. hexóze
hexozele
HEXÓZĂ, hexoze, s. f. Nume generic dat monozaharidelor cu șase atomi de carbon în moleculă. – Din fr. hexose.

DOOM

hexóză s. f., g.-d. art. hexózei; pl. hexóze
hexozelor
HEXÓZĂ, hexoze, s. f. Nume generic dat monozaharidelor cu șase atomi de carbon în moleculă. – Din fr. hexose.

DOOM

hexóză s. f., g.-d. art. hexózei; pl. hexóze