h
H, h, s. m. 1. A zecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (fricativă laringală, velară sau palatală). ◊ Ora H = oră secretă, legată de momentul în care trupele pornesc la atac; moment stabilit pentru începerea unei acțiuni. [Pr.: haș, hî. – Pl. și: (1, n.) h-uri]

DOOM

h² (sunet) [vit. hî] s. m., pl. h

h
HIDROGÉN s. n. Element chimic gazos mult mai ușor decât aerul, incolor, inodor, insipid și inflamabil, care, combinat cu oxigenul în anumite proporții, formează o moleculă de apă. ◊ Hidrogen fosforat = combinație a fosforului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, foarte toxic; fosfină. Hidrogen greu = deuteriu. Hidrogen sulfurat = combinație a sulfului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, cu miros de ouă stricate, toxic; acid sulfhidric. – Din fr. hydrogène.

DOOM

hidrogén (hi-dro-) s. n.; simb. H

h
ÓRĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ◊ Loc. adv. Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. Oră de oră = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. ◊ Loc. adj. De ultimă oră = foarte nou, recent, actual. ♦ Distanță, spațiu ce se poate parcurge în timp de un ceas. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment. ◊ Expr. La ora actuală = în prezent. 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acțiuni, timp dinainte stabilit când cineva poate fi primit undeva. 3. Lecție, curs. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) meditații. [Var.: oáră s. f.] – Din lat. hora, it. ora.

DOOM

óră s. f., g.-d. art. órei; pl. óre; abr. h

ha
HECTÁR, hectare, s. n. Unitate de măsură pentru suprafețe agrare, egală cu aria unui pătrat cu latura de 100 de metri. [Scris și (prescurtat): ha] – Din fr. hectare.

DOOM

ha-há v. ha

habaciu
HABACÍU, habacii, s. m. (Reg.) Haină de aba. – Comp. ucr. haba „aba”.

habaciu
habacíu (habacíi), s. n. – Manta. – Var. habagiu. Origine incertă. Pare a fi în legătură cu aba; după Scriban, din tc. heba „pulbere”, ipoteză neverosimilă. Sec. XVII, înv.

habadie
HABADÍE, habadii, s. f. (Reg.) Grămadă de curpeni, de vreascuri. [Var.: hăbădíe s. f.] – Sb. habatija.

haban
HABÁN, -Ă, habani, -e, s. m. și f. Membru al unei secte baptiste ai cărei adepți au emigrat și în Transilvania în sec. XVI. – Din germ. Habaner.

DOOM

habán s. m., pl. habáni

habana
HABÁNĂ adj. (În sintagma) Ceramică habană = tip de ceramică fină, smălțuită, cu fond alb, ornamentată cu motive cinegetice, realizată de olarii din Transilvania în sec. XVII. – Et. nec.

DOOM

habánă adj. f., s. f., pl. habáne

habane
HABÁNĂ adj. (În sintagma) Ceramică habană = tip de ceramică fină, smălțuită, cu fond alb, ornamentată cu motive cinegetice, realizată de olarii din Transilvania în sec. XVII. – Et. nec.

DOOM

habánă adj. f., s. f., pl. habáne

habanei
HABÁNĂ adj. (În sintagma) Ceramică habană = tip de ceramică fină, smălțuită, cu fond alb, ornamentată cu motive cinegetice, realizată de olarii din Transilvania în sec. XVII. – Et. nec.

DOOM

habánă adj. f., s. f., pl. habáne

habanele
HABÁNĂ adj. (În sintagma) Ceramică habană = tip de ceramică fină, smălțuită, cu fond alb, ornamentată cu motive cinegetice, realizată de olarii din Transilvania în sec. XVII. – Et. nec.

DOOM

habánă adj. f., s. f., pl. habáne

habanelor
HABÁNĂ adj. (În sintagma) Ceramică habană = tip de ceramică fină, smălțuită, cu fond alb, ornamentată cu motive cinegetice, realizată de olarii din Transilvania în sec. XVII. – Et. nec.

DOOM

habánă adj. f., s. f., pl. habáne

habanera
HABANÉRĂ, habanere, s. f. Numele unui dans popular de origine cubaneză, cu mișcare moderată și figuri ritmice caracteristice; melodie după care se execută acest dans. – Din sp., fr. habanera.

DOOM

habanéră s. f., g.-d. art. habanérei; pl. habanére

habanere
HABANÉRĂ, habanere, s. f. Numele unui dans popular de origine cubaneză, cu mișcare moderată și figuri ritmice caracteristice; melodie după care se execută acest dans. – Din sp., fr. habanera.

DOOM

habanéră s. f., g.-d. art. habanérei; pl. habanére

habanerei
HABANÉRĂ, habanere, s. f. Numele unui dans popular de origine cubaneză, cu mișcare moderată și figuri ritmice caracteristice; melodie după care se execută acest dans. – Din sp., fr. habanera.

DOOM

habanéră s. f., g.-d. art. habanérei; pl. habanére

habanerele
HABANÉRĂ, habanere, s. f. Numele unui dans popular de origine cubaneză, cu mișcare moderată și figuri ritmice caracteristice; melodie după care se execută acest dans. – Din sp., fr. habanera.

DOOM

habanéră s. f., g.-d. art. habanérei; pl. habanére

habanerelor
HABANÉRĂ, habanere, s. f. Numele unui dans popular de origine cubaneză, cu mișcare moderată și figuri ritmice caracteristice; melodie după care se execută acest dans. – Din sp., fr. habanera.

DOOM

habanéră s. f., g.-d. art. habanérei; pl. habanére

habană
HABÁN, -Ă, habani, -e, s. m. și f. Membru al unei secte baptiste ai cărei adepți au emigrat și în Transilvania în sec. XVI. – Din germ. Habaner.

DOOM

habán s. m., pl. habáni

habar
HABÁR s. n. 1. (În expr.) A nu avea habar (de sau despre ceva) = a) a nu ști nimic, a nu avea nicio idee despre ceva; b) a nu-și face griji, a nu-i păsa de ceva. 2. (Reg.; în expr.) Cum (ți-)e habarul? = cum (îți) merge? cum stau lucrurile? – Din tc. haber, „veste, informație”.

DOOM

habár s. n.

habarnamist
habarnamist, -ă, habarnamiști, -ste s. m., s. f. persoană incultă / ignorantă.

habarnamistă
habarnamist, -ă, habarnamiști, -ste s. m., s. f. persoană incultă / ignorantă.

habarnist
habarnist, -ă, habarniști, habarniste s. m., s. f. v. habarnamist.

habarnistă
habarnist, -ă, habarniști, habarniste s. m., s. f. v. habarnamist.

habarul
HABÁR s. n. 1. (În expr.) A nu avea habar (de sau despre ceva) = a) a nu ști nimic, a nu avea nicio idee despre ceva; b) a nu-și face griji, a nu-i păsa de ceva. 2. (Reg.; în expr.) Cum (ți-)e habarul? = cum (îți) merge? cum stau lucrurile? – Din tc. haber, „veste, informație”.

DOOM

habár s. n.

habarului
HABÁR s. n. 1. (În expr.) A nu avea habar (de sau despre ceva) = a) a nu ști nimic, a nu avea nicio idee despre ceva; b) a nu-și face griji, a nu-i păsa de ceva. 2. (Reg.; în expr.) Cum (ți-)e habarul? = cum (îți) merge? cum stau lucrurile? – Din tc. haber, „veste, informație”.

DOOM

habár s. n.

habeas
HABEAS CORPUS loc. s. n. (În legislația unor țări) Drept care garantează libertatea individuală și îngrădește arestările și reținerea arbitrară a persoanei. [Pr.: há-be-as cór-pus] – Expr. lat.

DOOM

*hábeas córpus (lat.) (-be-as) loc. s. n.

habenula
HABENÚLĂ s.f. (Anat.) 1. Peduncul anterior al hipofizei. 2. Structură anatomică în formă de panglică. [< fr. habenule, cf. lat. habena – curea, ligament].

habenule
HABENÚLĂ s.f. (Anat.) 1. Peduncul anterior al hipofizei. 2. Structură anatomică în formă de panglică. [< fr. habenule, cf. lat. habena – curea, ligament].

habenulei
HABENÚLĂ s.f. (Anat.) 1. Peduncul anterior al hipofizei. 2. Structură anatomică în formă de panglică. [< fr. habenule, cf. lat. habena – curea, ligament].

habenulele
HABENÚLĂ s.f. (Anat.) 1. Peduncul anterior al hipofizei. 2. Structură anatomică în formă de panglică. [< fr. habenule, cf. lat. habena – curea, ligament].

habenulelor
HABENÚLĂ s.f. (Anat.) 1. Peduncul anterior al hipofizei. 2. Structură anatomică în formă de panglică. [< fr. habenule, cf. lat. habena – curea, ligament].

habitacle
HABITÁCLU, habitacluri, s. n. 1. Locaș special al busolei pe o navă; suport nemagnetic al busolei marine. ♦ Calotă de alamă care acoperă busola. 2. Spațiu amenajat într-un automobil, într-o aeronavă etc. (pentru echipaj, călători, poștă etc.). [Pl. și: habitacle] – Din fr. habitacle.

DOOM

!habitáclu (-ta-clu) s. n., art. habitáclul; pl. habitácluri

habitaclele
HABITÁCLU, habitacluri, s. n. 1. Locaș special al busolei pe o navă; suport nemagnetic al busolei marine. ♦ Calotă de alamă care acoperă busola. 2. Spațiu amenajat într-un automobil, într-o aeronavă etc. (pentru echipaj, călători, poștă etc.). [Pl. și: habitacle] – Din fr. habitacle.

DOOM

!habitáclu (-ta-clu) s. n., art. habitáclul; pl. habitácluri

habitaclelor
HABITÁCLU, habitacluri, s. n. 1. Locaș special al busolei pe o navă; suport nemagnetic al busolei marine. ♦ Calotă de alamă care acoperă busola. 2. Spațiu amenajat într-un automobil, într-o aeronavă etc. (pentru echipaj, călători, poștă etc.). [Pl. și: habitacle] – Din fr. habitacle.

DOOM

!habitáclu (-ta-clu) s. n., art. habitáclul; pl. habitácluri

habitaclu
HABITÁCLU, habitacluri, s. n. 1. Locaș special al busolei pe o navă; suport nemagnetic al busolei marine. ♦ Calotă de alamă care acoperă busola. 2. Spațiu amenajat într-un automobil, într-o aeronavă etc. (pentru echipaj, călători, poștă etc.). [Pl. și: habitacle] – Din fr. habitacle.

DOOM

!habitáclu (-ta-clu) s. n., art. habitáclul; pl. habitácluri

habitaclul
HABITÁCLU, habitacluri, s. n. 1. Locaș special al busolei pe o navă; suport nemagnetic al busolei marine. ♦ Calotă de alamă care acoperă busola. 2. Spațiu amenajat într-un automobil, într-o aeronavă etc. (pentru echipaj, călători, poștă etc.). [Pl. și: habitacle] – Din fr. habitacle.

DOOM

!habitáclu (-ta-clu) s. n., art. habitáclul; pl. habitácluri

habitaclului
HABITÁCLU, habitacluri, s. n. 1. Locaș special al busolei pe o navă; suport nemagnetic al busolei marine. ♦ Calotă de alamă care acoperă busola. 2. Spațiu amenajat într-un automobil, într-o aeronavă etc. (pentru echipaj, călători, poștă etc.). [Pl. și: habitacle] – Din fr. habitacle.

DOOM

!habitáclu (-ta-clu) s. n., art. habitáclul; pl. habitácluri

habitaglu
HABITÁCLU, habitacluri, s. n. 1. Locaș special al busolei pe o navă; suport nemagnetic al busolei marine. ♦ Calotă de alamă care acoperă busola. 2. Spațiu amenajat într-un automobil, într-o aeronavă etc. (pentru echipaj, călători, poștă etc.). [Pl. și: habitacle] – Din fr. habitacle.

DOOM

!habitáclu (-ta-clu) s. n., art. habitáclul; pl. habitácluri

habitat
HABITÁT, habitate, s. n. Ansamblu de condiții oferite vieții de un biotop; loc care oferă condiții corespunzătoare de viață pentru o anumită specie de plantă sau de animal. – Din fr. habitat.

DOOM

habitát s. n., pl. habitáte

habitate
HABITÁT, habitate, s. n. Ansamblu de condiții oferite vieții de un biotop; loc care oferă condiții corespunzătoare de viață pentru o anumită specie de plantă sau de animal. – Din fr. habitat.

DOOM

habitát s. n., pl. habitáte

habitatele
HABITÁT, habitate, s. n. Ansamblu de condiții oferite vieții de un biotop; loc care oferă condiții corespunzătoare de viață pentru o anumită specie de plantă sau de animal. – Din fr. habitat.

DOOM

habitát s. n., pl. habitáte

habitatelor
HABITÁT, habitate, s. n. Ansamblu de condiții oferite vieții de un biotop; loc care oferă condiții corespunzătoare de viață pentru o anumită specie de plantă sau de animal. – Din fr. habitat.

DOOM

habitát s. n., pl. habitáte

habitatul
HABITÁT, habitate, s. n. Ansamblu de condiții oferite vieții de un biotop; loc care oferă condiții corespunzătoare de viață pentru o anumită specie de plantă sau de animal. – Din fr. habitat.

DOOM

habitát s. n., pl. habitáte

habitatului
HABITÁT, habitate, s. n. Ansamblu de condiții oferite vieții de un biotop; loc care oferă condiții corespunzătoare de viață pentru o anumită specie de plantă sau de animal. – Din fr. habitat.

DOOM

habitát s. n., pl. habitáte

habitaturi
HABITÁT, habitate, s. n. Ansamblu de condiții oferite vieții de un biotop; loc care oferă condiții corespunzătoare de viață pentru o anumită specie de plantă sau de animal. – Din fr. habitat.

DOOM

habitát s. n., pl. habitáte

habitaturile
HABITÁT, habitate, s. n. Ansamblu de condiții oferite vieții de un biotop; loc care oferă condiții corespunzătoare de viață pentru o anumită specie de plantă sau de animal. – Din fr. habitat.

DOOM

habitát s. n., pl. habitáte

habitaturilor
HABITÁT, habitate, s. n. Ansamblu de condiții oferite vieții de un biotop; loc care oferă condiții corespunzătoare de viață pentru o anumită specie de plantă sau de animal. – Din fr. habitat.

DOOM

habitát s. n., pl. habitáte

habitația
ABITÁȚIE s. f. (Jur.) Drept de folosință a unei case de locuit care este proprietatea altuia. – Din fr. [droit d']habitation.

DOOM

abitáție (-ți-e) s. f., art. abitáția (-ți-a), g.-d. abitáții, art. abitáției

habitație
ABITÁȚIE s. f. (Jur.) Drept de folosință a unei case de locuit care este proprietatea altuia. – Din fr. [droit d']habitation.

DOOM

abitáție (-ți-e) s. f., art. abitáția (-ți-a), g.-d. abitáții, art. abitáției

habitației
ABITÁȚIE s. f. (Jur.) Drept de folosință a unei case de locuit care este proprietatea altuia. – Din fr. [droit d']habitation.

DOOM

abitáție (-ți-e) s. f., art. abitáția (-ți-a), g.-d. abitáții, art. abitáției

habitații
ABITÁȚIE s. f. (Jur.) Drept de folosință a unei case de locuit care este proprietatea altuia. – Din fr. [droit d']habitation.

DOOM

abitáție (-ți-e) s. f., art. abitáția (-ți-a), g.-d. abitáții, art. abitáției

habitațiile
ABITÁȚIE s. f. (Jur.) Drept de folosință a unei case de locuit care este proprietatea altuia. – Din fr. [droit d']habitation.

DOOM

abitáție (-ți-e) s. f., art. abitáția (-ți-a), g.-d. abitáții, art. abitáției

habitațiilor
ABITÁȚIE s. f. (Jur.) Drept de folosință a unei case de locuit care este proprietatea altuia. – Din fr. [droit d']habitation.

DOOM

abitáție (-ți-e) s. f., art. abitáția (-ți-a), g.-d. abitáții, art. abitáției

habitual
HABITUÁL, -Ă, habituali, -e, adj. (Rar) Obișnuit, frecvent. [Pr.: -tu-al] – Din fr. habituel.

habituala
HABITUÁL, -Ă, habituali, -e, adj. (Rar) Obișnuit, frecvent. [Pr.: -tu-al] – Din fr. habituel.

habituale
HABITUÁL, -Ă, habituali, -e, adj. (Rar) Obișnuit, frecvent. [Pr.: -tu-al] – Din fr. habituel.

habitualei
HABITUÁL, -Ă, habituali, -e, adj. (Rar) Obișnuit, frecvent. [Pr.: -tu-al] – Din fr. habituel.

habitualele
HABITUÁL, -Ă, habituali, -e, adj. (Rar) Obișnuit, frecvent. [Pr.: -tu-al] – Din fr. habituel.

habitualelor
HABITUÁL, -Ă, habituali, -e, adj. (Rar) Obișnuit, frecvent. [Pr.: -tu-al] – Din fr. habituel.

habituali
HABITUÁL, -Ă, habituali, -e, adj. (Rar) Obișnuit, frecvent. [Pr.: -tu-al] – Din fr. habituel.

habitualii
HABITUÁL, -Ă, habituali, -e, adj. (Rar) Obișnuit, frecvent. [Pr.: -tu-al] – Din fr. habituel.

habitualilor
HABITUÁL, -Ă, habituali, -e, adj. (Rar) Obișnuit, frecvent. [Pr.: -tu-al] – Din fr. habituel.

habitualul
HABITUÁL, -Ă, habituali, -e, adj. (Rar) Obișnuit, frecvent. [Pr.: -tu-al] – Din fr. habituel.

habitualului
HABITUÁL, -Ă, habituali, -e, adj. (Rar) Obișnuit, frecvent. [Pr.: -tu-al] – Din fr. habituel.

habitudine
HABITÚDINE, habitudini, s. f. (Livr.) Obișnuință, deprindere, obicei. – Din lat. habitudo, -inis, fr. habitude.

DOOM

habitúdine (livr.) s. f., g.-d. art. habitúdinii; pl. habitúdini

habitudinea
HABITÚDINE, habitudini, s. f. (Livr.) Obișnuință, deprindere, obicei. – Din lat. habitudo, -inis, fr. habitude.

DOOM

habitúdine (livr.) s. f., g.-d. art. habitúdinii; pl. habitúdini

habitudini
HABITÚDINE, habitudini, s. f. (Livr.) Obișnuință, deprindere, obicei. – Din lat. habitudo, -inis, fr. habitude.

DOOM

habitúdine (livr.) s. f., g.-d. art. habitúdinii; pl. habitúdini

habitudinii
HABITÚDINE, habitudini, s. f. (Livr.) Obișnuință, deprindere, obicei. – Din lat. habitudo, -inis, fr. habitude.

DOOM

habitúdine (livr.) s. f., g.-d. art. habitúdinii; pl. habitúdini

habitudinile
HABITÚDINE, habitudini, s. f. (Livr.) Obișnuință, deprindere, obicei. – Din lat. habitudo, -inis, fr. habitude.

DOOM

habitúdine (livr.) s. f., g.-d. art. habitúdinii; pl. habitúdini

habitudinilor
HABITÚDINE, habitudini, s. f. (Livr.) Obișnuință, deprindere, obicei. – Din lat. habitudo, -inis, fr. habitude.

DOOM

habitúdine (livr.) s. f., g.-d. art. habitúdinii; pl. habitúdini

habitus
HÁBITUS s. n. 1. Aspect fizic exterior al unui individ, care poate da indicații asupra stării de sănătate, a existenței unei predispoziții morbide sau a unei boli. 2. Aspect exterior specific pe care îl capătă cristalele prin dezvoltarea diferită a fețelor. – Cuv. lat.

DOOM

hábitus (lat.) s. n.

haboca
HABÓCA s. f. (Reg.; în loc. adv.) Cu haboca = cu sila, cu forța. – Et. nec.

DOOM

!habóca (cu ~) (reg.) loc. adv.

habotnic
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnic
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnica
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnica
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnice
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnice
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnicei
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnicei
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnicele
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnicele
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnicelor
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnicelor
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnici
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnici
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnicia
HABOTNICÍE s. f. Faptul de a fi habotnic; purtare sau deprindere de habotnic; zel exagerat pentru respectarea prescripțiilor religiei; bigotism. – Habotnic + suf. -ie.

DOOM

habotnicíe s. f., art. habotnicía, g.-d. habotnicíi, art. habotnicíei

habotnicie
HABOTNICÍE s. f. Faptul de a fi habotnic; purtare sau deprindere de habotnic; zel exagerat pentru respectarea prescripțiilor religiei; bigotism. – Habotnic + suf. -ie.

DOOM

habotnicíe s. f., art. habotnicía, g.-d. habotnicíi, art. habotnicíei

habotniciei
HABOTNICÍE s. f. Faptul de a fi habotnic; purtare sau deprindere de habotnic; zel exagerat pentru respectarea prescripțiilor religiei; bigotism. – Habotnic + suf. -ie.

DOOM

habotnicíe s. f., art. habotnicía, g.-d. habotnicíi, art. habotnicíei

habotnicii
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnicii
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnicii
HABOTNICÍE s. f. Faptul de a fi habotnic; purtare sau deprindere de habotnic; zel exagerat pentru respectarea prescripțiilor religiei; bigotism. – Habotnic + suf. -ie.

DOOM

habotnicíe s. f., art. habotnicía, g.-d. habotnicíi, art. habotnicíei

habotniciile
HABOTNICÍE s. f. Faptul de a fi habotnic; purtare sau deprindere de habotnic; zel exagerat pentru respectarea prescripțiilor religiei; bigotism. – Habotnic + suf. -ie.

DOOM

habotnicíe s. f., art. habotnicía, g.-d. habotnicíi, art. habotnicíei

habotniciilor
HABOTNICÍE s. f. Faptul de a fi habotnic; purtare sau deprindere de habotnic; zel exagerat pentru respectarea prescripțiilor religiei; bigotism. – Habotnic + suf. -ie.

DOOM

habotnicíe s. f., art. habotnicía, g.-d. habotnicíi, art. habotnicíei

habotnicilor
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnicilor
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnicul
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnicul
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnicului
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habotnicului
HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru al sectei religioase evreiești «Habad»”.

DOOM

habótnic adj. m., s. m., pl. habótnici; adj. f., s. f. habótnică, pl. habótnice

habsburgic
HABSBÚRGIC, -Ă, habsburgici, -ce, adj. Al dinastiei Habsburg sau al Imperiului Austro-Ungar condus de împărații din dinastia Habsburg, privitor la această dinastie sau la acest Imperiu. – Habsburg (n. pr.) + suf. -ic.

DOOM

*Habsbúrgic (Impériul ~) (Hab-sbur-/Habs-bur-) s. propriu n.

habă
hábă (-be), s. f. – (Trans. de Nord-Vest) Priveghere. Origine necunoscută.

hac
HAC², hacuri, s. n. (Reg.) Cui de fier care se bate iarna în talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.

DOOM

hac² (salariu, cui) (înv., reg.) s. n., pl. hácuri

hacana
HACANÁ adv. (Arg.; la comparativ) Mai la o parte, în lături. [Var.: acaná adv.] – Din țig. hacana.

DOOM

hacaná (fam.) adv.

hachița
HÁCHIȚĂ, hachițe, s. f. (La pl.; în expr.) A avea hachițe sau a-l apuca (pe cineva), a-i veni (cuiva) hachițele = a avea toane, capricii, istericale. [Acc. și: hachíțe] – Et. nec.

DOOM

háchiță s. f., g.-d. art. háchiței; pl. háchițe

hachițe
HÁCHIȚĂ, hachițe, s. f. (La pl.; în expr.) A avea hachițe sau a-l apuca (pe cineva), a-i veni (cuiva) hachițele = a avea toane, capricii, istericale. [Acc. și: hachíțe] – Et. nec.

DOOM

háchiță s. f., g.-d. art. háchiței; pl. háchițe

hachiței
HÁCHIȚĂ, hachițe, s. f. (La pl.; în expr.) A avea hachițe sau a-l apuca (pe cineva), a-i veni (cuiva) hachițele = a avea toane, capricii, istericale. [Acc. și: hachíțe] – Et. nec.

DOOM

háchiță s. f., g.-d. art. háchiței; pl. háchițe

hachițele
HÁCHIȚĂ, hachițe, s. f. (La pl.; în expr.) A avea hachițe sau a-l apuca (pe cineva), a-i veni (cuiva) hachițele = a avea toane, capricii, istericale. [Acc. și: hachíțe] – Et. nec.

DOOM

háchiță s. f., g.-d. art. háchiței; pl. háchițe

hachițelor
HÁCHIȚĂ, hachițe, s. f. (La pl.; în expr.) A avea hachițe sau a-l apuca (pe cineva), a-i veni (cuiva) hachițele = a avea toane, capricii, istericale. [Acc. și: hachíțe] – Et. nec.

DOOM

háchiță s. f., g.-d. art. háchiței; pl. háchițe

hacienda
HACIÉNDA, haciende, s. f. Mare proprietate agricolă din America Latină hispanică. [Pr.: a-si-en-] – Cuv. sp.

DOOM

*haciénda (hisp.) [pron. asiénda] (-cien-) s. f., g.-d. art. haciéndei; pl. haciénde

haciendă
HACIÉNDĂ s.f. (Hispanism) Gospodărie înconjurată de o exploatare agricolă, fermă (în America Latină). [Pron. -si-en-. / < sp. hacienda].

hacker
HACKER, hackeri, s. m. Persoană care încearcă să obțină, în mod ilegal, controlul unui sistem de securitate, computer sau rețea, cu scopul de a avea acces la informații confidențiale sau avantaje materiale. [Pr.: hécăr] – Cuv. engl.

DOOM

*hacker (angl.) [pron. hécăr] (ha-cker) s. m., pl. hackeri

hackeri
HACKER, hackeri, s. m. Persoană care încearcă să obțină, în mod ilegal, controlul unui sistem de securitate, computer sau rețea, cu scopul de a avea acces la informații confidențiale sau avantaje materiale. [Pr.: hécăr] – Cuv. engl.

DOOM

*hacker (angl.) [pron. hécăr] (ha-cker) s. m., pl. hackeri

hackerii
HACKER, hackeri, s. m. Persoană care încearcă să obțină, în mod ilegal, controlul unui sistem de securitate, computer sau rețea, cu scopul de a avea acces la informații confidențiale sau avantaje materiale. [Pr.: hécăr] – Cuv. engl.

DOOM

*hacker (angl.) [pron. hécăr] (ha-cker) s. m., pl. hackeri

hackerilor
HACKER, hackeri, s. m. Persoană care încearcă să obțină, în mod ilegal, controlul unui sistem de securitate, computer sau rețea, cu scopul de a avea acces la informații confidențiale sau avantaje materiale. [Pr.: hécăr] – Cuv. engl.

DOOM

*hacker (angl.) [pron. hécăr] (ha-cker) s. m., pl. hackeri

hackerul
HACKER, hackeri, s. m. Persoană care încearcă să obțină, în mod ilegal, controlul unui sistem de securitate, computer sau rețea, cu scopul de a avea acces la informații confidențiale sau avantaje materiale. [Pr.: hécăr] – Cuv. engl.

DOOM

*hacker (angl.) [pron. hécăr] (ha-cker) s. m., pl. hackeri

hackerului
HACKER, hackeri, s. m. Persoană care încearcă să obțină, în mod ilegal, controlul unui sistem de securitate, computer sau rețea, cu scopul de a avea acces la informații confidențiale sau avantaje materiale. [Pr.: hécăr] – Cuv. engl.

DOOM

*hacker (angl.) [pron. hécăr] (ha-cker) s. m., pl. hackeri

hacul
HAC², hacuri, s. n. (Reg.) Cui de fier care se bate iarna în talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.

DOOM

hac² (salariu, cui) (înv., reg.) s. n., pl. hácuri

hacului
HAC², hacuri, s. n. (Reg.) Cui de fier care se bate iarna în talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.

DOOM

hac² (salariu, cui) (înv., reg.) s. n., pl. hácuri

hacuri
HAC², hacuri, s. n. (Reg.) Cui de fier care se bate iarna în talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.

DOOM

hac² (salariu, cui) (înv., reg.) s. n., pl. hácuri

hacurile
HAC², hacuri, s. n. (Reg.) Cui de fier care se bate iarna în talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.

DOOM

hac² (salariu, cui) (înv., reg.) s. n., pl. hácuri

hacurilor
HAC², hacuri, s. n. (Reg.) Cui de fier care se bate iarna în talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.

DOOM

hac² (salariu, cui) (înv., reg.) s. n., pl. hácuri

hadarag
HADARÁG s. m. v. hădărag.

DOOM

hădărág (reg.) s. m., pl. hădărági

hades
HÁDES n. pr. n. (Livr.) Infern. – Din fr. hadès.

DOOM

Hádes s. propriu n.

hades
Hades (sau Pluto), zeul împărăției subpămîntene, fiul lui Cronus și al Rheei. Ca și ceilalți frați ai săi, cînd s-a născut, Hades a fost înghițit de tatăl său, apoi dat afară (v. și Cronus). Mai tîrziu a participat la lupta dusă de olimpieni împotriva titanilor. Cînd s-a făcut împărțirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon – Marea, iar lui Hades – Lumea subpămînteană. Hades sălășluia în împărăția umbrelor, pe care o cîrmuia alături de soția sa, Persephone (în legătură cu răpirea Persephonei v. și Demeter). El nu îngăduia nimănui, o dată ajuns acolo, să mai vadă lumina zilei. Cînd Heracles a trecut hotarele Infernului s-a lovit de împotrivirea lui Hades, pe care l-a rănit cu o săgeată, silindu-l să se refugieze în Olympus. Numele lui Hades era evitat de cei vechi, care se fereau să-l pronunțe, socotindu-l aducător de nenorociri. De cele mai adeseori el era invocat sub numele de Pluto („Zeul cel bogat”), aluzie la bogățiile nemăsurate care se ascundeau în măruntaiele pămîntului.

hadesul
HÁDES n. pr. n. (Livr.) Infern. – Din fr. hadès.

DOOM

Hádes s. propriu n.

hadesului
HÁDES n. pr. n. (Livr.) Infern. – Din fr. hadès.

DOOM

Hádes s. propriu n.

hadrom
HADRÓM s.n. (Bot.) Fascicul conducător lemnos, format din vase și fibre lemnoase. [< germ. Hadrom].

hadromul
HADRÓM s.n. (Bot.) Fascicul conducător lemnos, format din vase și fibre lemnoase. [< germ. Hadrom].

hadromului
HADRÓM s.n. (Bot.) Fascicul conducător lemnos, format din vase și fibre lemnoase. [< germ. Hadrom].

hadron
HADRÓN, hadroni, s. m. (Fiz.) Particulă cu masă superioară sau egală cu protonul supusă unei interacțiuni electromagnetice și gravitaționale foarte slabe. – Din engl., fr. hadron.

hadroni
HADRÓN, hadroni, s. m. (Fiz.) Particulă cu masă superioară sau egală cu protonul supusă unei interacțiuni electromagnetice și gravitaționale foarte slabe. – Din engl., fr. hadron.

hadronii
HADRÓN, hadroni, s. m. (Fiz.) Particulă cu masă superioară sau egală cu protonul supusă unei interacțiuni electromagnetice și gravitaționale foarte slabe. – Din engl., fr. hadron.

hadronilor
HADRÓN, hadroni, s. m. (Fiz.) Particulă cu masă superioară sau egală cu protonul supusă unei interacțiuni electromagnetice și gravitaționale foarte slabe. – Din engl., fr. hadron.

hadronul
HADRÓN, hadroni, s. m. (Fiz.) Particulă cu masă superioară sau egală cu protonul supusă unei interacțiuni electromagnetice și gravitaționale foarte slabe. – Din engl., fr. hadron.

hadronului
HADRÓN, hadroni, s. m. (Fiz.) Particulă cu masă superioară sau egală cu protonul supusă unei interacțiuni electromagnetice și gravitaționale foarte slabe. – Din engl., fr. hadron.

hadrosaur
HADROZÁUR, hadrozauri, s. m. Specie de dinozaur care a trăit în urmă cu 70-75 de milioane de ani. [Scris și: hadrosaur] – Din engl. hadrosaur.

hadrozaur
HADROZÁUR, hadrozauri, s. m. Specie de dinozaur care a trăit în urmă cu 70-75 de milioane de ani. [Scris și: hadrosaur] – Din engl. hadrosaur.

hadâmb
HADẤMB, hadâmbi, s. m. (Înv.) Eunuc. – Din tc. hadim.

DOOM

hadấmb (înv.) s. m., pl. hadấmbi

hadâmbi
HADẤMB, hadâmbi, s. m. (Înv.) Eunuc. – Din tc. hadim.

DOOM

hadấmb (înv.) s. m., pl. hadấmbi

hadâmbii
HADẤMB, hadâmbi, s. m. (Înv.) Eunuc. – Din tc. hadim.

DOOM

hadấmb (înv.) s. m., pl. hadấmbi

hadâmbilor
HADẤMB, hadâmbi, s. m. (Înv.) Eunuc. – Din tc. hadim.

DOOM

hadấmb (înv.) s. m., pl. hadấmbi

hadâmbul
HADẤMB, hadâmbi, s. m. (Înv.) Eunuc. – Din tc. hadim.

DOOM

hadấmb (înv.) s. m., pl. hadấmbi

hadâmbului
HADẤMB, hadâmbi, s. m. (Înv.) Eunuc. – Din tc. hadim.

DOOM

hadấmb (înv.) s. m., pl. hadấmbi

hadîmb
HADẤMB, hadâmbi, s. m. (Înv.) Eunuc. – Din tc. hadim.

DOOM

hadấmb (înv.) s. m., pl. hadấmbi

hadîmbi
HADẤMB, hadâmbi, s. m. (Înv.) Eunuc. – Din tc. hadim.

DOOM

hadấmb (înv.) s. m., pl. hadấmbi

hadîmbii
HADẤMB, hadâmbi, s. m. (Înv.) Eunuc. – Din tc. hadim.

DOOM

hadấmb (înv.) s. m., pl. hadấmbi

hadîmbilor
HADẤMB, hadâmbi, s. m. (Înv.) Eunuc. – Din tc. hadim.

DOOM

hadấmb (înv.) s. m., pl. hadấmbi

hadîmbul
HADẤMB, hadâmbi, s. m. (Înv.) Eunuc. – Din tc. hadim.

DOOM

hadấmb (înv.) s. m., pl. hadấmbi

hadîmbului
HADẤMB, hadâmbi, s. m. (Înv.) Eunuc. – Din tc. hadim.

DOOM

hadấmb (înv.) s. m., pl. hadấmbi

hadă
hádă (-de), s. f. – (Maram.) Castă, stirpe, neam. Mag. had (Candrea).

haemon
Haemon 1. Fiul lui Creon, regele cetății Thebae, și logodnicul Antigonei. Cînd a aflat de hotărîrea tatălui său de a o închide pe Antigone de vie în mormîntul labdacizilor, Haemon s-a sinucis (v. și Antigone). 2. Fiul lui Polydorus și nepotul lui Cadmus. 3. Tatăl lui Thessalus. De la numele lui ținutul Thessalia se numea în vechime Haemonia.

hafniu
HÁFNIU s. n. Element chimic, metal rar, asemănător cu oțelul, care se găsește în minereurile de zirconiu și care se întrebuințează în electrotehnică; celțiu. [Pr.: -nĭu] – Din fr. hafnium, germ. Hafnium.

DOOM

háfniu [niu pron. niu] s. n., art. háfniul; simb. Hf

hafniul
HÁFNIU s. n. Element chimic, metal rar, asemănător cu oțelul, care se găsește în minereurile de zirconiu și care se întrebuințează în electrotehnică; celțiu. [Pr.: -nĭu] – Din fr. hafnium, germ. Hafnium.

DOOM

háfniu [niu pron. niu] s. n., art. háfniul; simb. Hf

hafniului
HÁFNIU s. n. Element chimic, metal rar, asemănător cu oțelul, care se găsește în minereurile de zirconiu și care se întrebuințează în electrotehnică; celțiu. [Pr.: -nĭu] – Din fr. hafnium, germ. Hafnium.

DOOM

háfniu [niu pron. niu] s. n., art. háfniul; simb. Hf

hagada
HAGÁDĂ, hagade, s. f. Povestire însoțită de cântece tradiționale ebraice, referitoare la exodul evreilor din Egipt. – Din germ. Haggada.

DOOM

hagádă s. f., g.-d. art. hagádei; pl. hagáde

hagade
HAGÁDĂ, hagade, s. f. Povestire însoțită de cântece tradiționale ebraice, referitoare la exodul evreilor din Egipt. – Din germ. Haggada.

DOOM

hagádă s. f., g.-d. art. hagádei; pl. hagáde

hagadei
HAGÁDĂ, hagade, s. f. Povestire însoțită de cântece tradiționale ebraice, referitoare la exodul evreilor din Egipt. – Din germ. Haggada.

DOOM

hagádă s. f., g.-d. art. hagádei; pl. hagáde

hagadele
HAGÁDĂ, hagade, s. f. Povestire însoțită de cântece tradiționale ebraice, referitoare la exodul evreilor din Egipt. – Din germ. Haggada.

DOOM

hagádă s. f., g.-d. art. hagádei; pl. hagáde

hagadelor
HAGÁDĂ, hagade, s. f. Povestire însoțită de cântece tradiționale ebraice, referitoare la exodul evreilor din Egipt. – Din germ. Haggada.

DOOM

hagádă s. f., g.-d. art. hagádei; pl. hagáde

hagialâc
HAGIALẤC, hagialâcuri, s. n. Pelerinaj făcut de un creștin sau de un musulman la locurile sfinte. – Din tc. hacılık.

DOOM

!hagialấc (-gia-) s. n., pl. hagialấcuri

hagii
HAGÍU, hagii, s. m. Creștin sau musulman care a fost în hagialâc. – Din tc. hacı.

DOOM

hagíu s. m., art. hagíul; pl. hagíi, art. hagíii (-gi-ii)

hagiii
HAGÍU, hagii, s. m. Creștin sau musulman care a fost în hagialâc. – Din tc. hacı.

DOOM

hagíu s. m., art. hagíul; pl. hagíi, art. hagíii (-gi-ii)

hagiilor
HAGÍU, hagii, s. m. Creștin sau musulman care a fost în hagialâc. – Din tc. hacı.

DOOM

hagíu s. m., art. hagíul; pl. hagíi, art. hagíii (-gi-ii)

hagio
HAGIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „sfânt”, „sacru”. [Pron. -gi-o-. / < fr. hagio-, cf. gr. hagios].

hagiograf
HAGIOGRÁF, hagiografi, s. m. Autor care scrie despre viețile sfinților. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographe.

DOOM

hagiográf (-gi-o-graf) s. m., pl. hagiográfi

hagiografi
HAGIOGRÁF, hagiografi, s. m. Autor care scrie despre viețile sfinților. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographe.

DOOM

hagiográf (-gi-o-graf) s. m., pl. hagiográfi

hagiografia
HAGIOGRAFÍE s. f. Ramură a teologiei care se ocupă cu viețile sfinților; hagiologie. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographie.

DOOM

hagiografíe (-gi-o-gra-) s. f., art. hagiografía, g.-d. hagiografíi, art. hagiografíei

hagiografic
HAGIOGRÁFIC, -Ă, hagiografici, -ce, adj. Care aparține hagiografiei, privitor la hagiografie, de hagiografie; hagiologic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographique.

DOOM

hagiográfic (-gi-o-gra-) adj. m., pl. hagiográfici; f. hagiográfică, pl. hagiográfice

hagiografica
HAGIOGRÁFIC, -Ă, hagiografici, -ce, adj. Care aparține hagiografiei, privitor la hagiografie, de hagiografie; hagiologic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographique.

DOOM

hagiográfic (-gi-o-gra-) adj. m., pl. hagiográfici; f. hagiográfică, pl. hagiográfice

hagiografice
HAGIOGRÁFIC, -Ă, hagiografici, -ce, adj. Care aparține hagiografiei, privitor la hagiografie, de hagiografie; hagiologic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographique.

DOOM

hagiográfic (-gi-o-gra-) adj. m., pl. hagiográfici; f. hagiográfică, pl. hagiográfice

hagiograficei
HAGIOGRÁFIC, -Ă, hagiografici, -ce, adj. Care aparține hagiografiei, privitor la hagiografie, de hagiografie; hagiologic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographique.

DOOM

hagiográfic (-gi-o-gra-) adj. m., pl. hagiográfici; f. hagiográfică, pl. hagiográfice

hagiograficele
HAGIOGRÁFIC, -Ă, hagiografici, -ce, adj. Care aparține hagiografiei, privitor la hagiografie, de hagiografie; hagiologic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographique.

DOOM

hagiográfic (-gi-o-gra-) adj. m., pl. hagiográfici; f. hagiográfică, pl. hagiográfice

hagiograficelor
HAGIOGRÁFIC, -Ă, hagiografici, -ce, adj. Care aparține hagiografiei, privitor la hagiografie, de hagiografie; hagiologic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographique.

DOOM

hagiográfic (-gi-o-gra-) adj. m., pl. hagiográfici; f. hagiográfică, pl. hagiográfice

hagiografici
HAGIOGRÁFIC, -Ă, hagiografici, -ce, adj. Care aparține hagiografiei, privitor la hagiografie, de hagiografie; hagiologic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographique.

DOOM

hagiográfic (-gi-o-gra-) adj. m., pl. hagiográfici; f. hagiográfică, pl. hagiográfice

hagiograficii
HAGIOGRÁFIC, -Ă, hagiografici, -ce, adj. Care aparține hagiografiei, privitor la hagiografie, de hagiografie; hagiologic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographique.

DOOM

hagiográfic (-gi-o-gra-) adj. m., pl. hagiográfici; f. hagiográfică, pl. hagiográfice

hagiograficilor
HAGIOGRÁFIC, -Ă, hagiografici, -ce, adj. Care aparține hagiografiei, privitor la hagiografie, de hagiografie; hagiologic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographique.

DOOM

hagiográfic (-gi-o-gra-) adj. m., pl. hagiográfici; f. hagiográfică, pl. hagiográfice

hagiograficul
HAGIOGRÁFIC, -Ă, hagiografici, -ce, adj. Care aparține hagiografiei, privitor la hagiografie, de hagiografie; hagiologic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographique.

DOOM

hagiográfic (-gi-o-gra-) adj. m., pl. hagiográfici; f. hagiográfică, pl. hagiográfice

hagiograficului
HAGIOGRÁFIC, -Ă, hagiografici, -ce, adj. Care aparține hagiografiei, privitor la hagiografie, de hagiografie; hagiologic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographique.

DOOM

hagiográfic (-gi-o-gra-) adj. m., pl. hagiográfici; f. hagiográfică, pl. hagiográfice

hagiografie
HAGIOGRAFÍE s. f. Ramură a teologiei care se ocupă cu viețile sfinților; hagiologie. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographie.

DOOM

hagiografíe (-gi-o-gra-) s. f., art. hagiografía, g.-d. hagiografíi, art. hagiografíei

hagiografiei
HAGIOGRAFÍE s. f. Ramură a teologiei care se ocupă cu viețile sfinților; hagiologie. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographie.

DOOM

hagiografíe (-gi-o-gra-) s. f., art. hagiografía, g.-d. hagiografíi, art. hagiografíei

hagiografii
HAGIOGRÁF, hagiografi, s. m. Autor care scrie despre viețile sfinților. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographe.

DOOM

hagiográf (-gi-o-graf) s. m., pl. hagiográfi

hagiografii
HAGIOGRAFÍE s. f. Ramură a teologiei care se ocupă cu viețile sfinților; hagiologie. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographie.

DOOM

hagiografíe (-gi-o-gra-) s. f., art. hagiografía, g.-d. hagiografíi, art. hagiografíei

hagiografiile
HAGIOGRAFÍE s. f. Ramură a teologiei care se ocupă cu viețile sfinților; hagiologie. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographie.

DOOM

hagiografíe (-gi-o-gra-) s. f., art. hagiografía, g.-d. hagiografíi, art. hagiografíei

hagiografiilor
HAGIOGRAFÍE s. f. Ramură a teologiei care se ocupă cu viețile sfinților; hagiologie. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographie.

DOOM

hagiografíe (-gi-o-gra-) s. f., art. hagiografía, g.-d. hagiografíi, art. hagiografíei

hagiografilor
HAGIOGRÁF, hagiografi, s. m. Autor care scrie despre viețile sfinților. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographe.

DOOM

hagiográf (-gi-o-graf) s. m., pl. hagiográfi

hagiograful
HAGIOGRÁF, hagiografi, s. m. Autor care scrie despre viețile sfinților. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographe.

DOOM

hagiográf (-gi-o-graf) s. m., pl. hagiográfi

hagiografului
HAGIOGRÁF, hagiografi, s. m. Autor care scrie despre viețile sfinților. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiographe.

DOOM

hagiográf (-gi-o-graf) s. m., pl. hagiográfi

hagiologia
HAGIOLOGÍE s. f. Hagiografie. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiologie.

DOOM

hagiologíe (-gi-o-) s. f., art. hagiología, g.-d. hagiologíi, art. hagiologiéi

hagiologic
HAGIOLÓGIC, -Ă, hagiologici, -ce, adj. Hagiografic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiologique.

DOOM

hagiológic (-gi-o-) adj. m., pl. hagiológici; f. hagiológică, pl. hagiológice

hagiologica
HAGIOLÓGIC, -Ă, hagiologici, -ce, adj. Hagiografic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiologique.

DOOM

hagiológic (-gi-o-) adj. m., pl. hagiológici; f. hagiológică, pl. hagiológice

hagiologice
HAGIOLÓGIC, -Ă, hagiologici, -ce, adj. Hagiografic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiologique.

DOOM

hagiológic (-gi-o-) adj. m., pl. hagiológici; f. hagiológică, pl. hagiológice

hagiologicei
HAGIOLÓGIC, -Ă, hagiologici, -ce, adj. Hagiografic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiologique.

DOOM

hagiológic (-gi-o-) adj. m., pl. hagiológici; f. hagiológică, pl. hagiológice

hagiologicele
HAGIOLÓGIC, -Ă, hagiologici, -ce, adj. Hagiografic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiologique.

DOOM

hagiológic (-gi-o-) adj. m., pl. hagiológici; f. hagiológică, pl. hagiológice

hagiologicelor
HAGIOLÓGIC, -Ă, hagiologici, -ce, adj. Hagiografic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiologique.

DOOM

hagiológic (-gi-o-) adj. m., pl. hagiológici; f. hagiológică, pl. hagiológice

hagiologici
HAGIOLÓGIC, -Ă, hagiologici, -ce, adj. Hagiografic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiologique.

DOOM

hagiológic (-gi-o-) adj. m., pl. hagiológici; f. hagiológică, pl. hagiológice

hagiologicii
HAGIOLÓGIC, -Ă, hagiologici, -ce, adj. Hagiografic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiologique.

DOOM

hagiológic (-gi-o-) adj. m., pl. hagiológici; f. hagiológică, pl. hagiológice

hagiologicilor
HAGIOLÓGIC, -Ă, hagiologici, -ce, adj. Hagiografic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiologique.

DOOM

hagiológic (-gi-o-) adj. m., pl. hagiológici; f. hagiológică, pl. hagiológice

hagiologicul
HAGIOLÓGIC, -Ă, hagiologici, -ce, adj. Hagiografic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiologique.

DOOM

hagiológic (-gi-o-) adj. m., pl. hagiológici; f. hagiológică, pl. hagiológice

hagiologicului
HAGIOLÓGIC, -Ă, hagiologici, -ce, adj. Hagiografic. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiologique.

DOOM

hagiológic (-gi-o-) adj. m., pl. hagiológici; f. hagiológică, pl. hagiológice

hagiologie
HAGIOLOGÍE s. f. Hagiografie. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiologie.

DOOM

hagiologíe (-gi-o-) s. f., art. hagiología, g.-d. hagiologíi, art. hagiologiéi

hagiologiei
HAGIOLOGÍE s. f. Hagiografie. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiologie.

DOOM

hagiologíe (-gi-o-) s. f., art. hagiología, g.-d. hagiologíi, art. hagiologiéi

hagiologii
HAGIOLOGÍE s. f. Hagiografie. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiologie.

DOOM

hagiologíe (-gi-o-) s. f., art. hagiología, g.-d. hagiologíi, art. hagiologiéi

hagiologiile
HAGIOLOGÍE s. f. Hagiografie. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiologie.

DOOM

hagiologíe (-gi-o-) s. f., art. hagiología, g.-d. hagiologíi, art. hagiologiéi

hagiologiilor
HAGIOLOGÍE s. f. Hagiografie. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagiologie.

DOOM

hagiologíe (-gi-o-) s. f., art. hagiología, g.-d. hagiologíi, art. hagiologiéi

hagionim
HAGIONÍM, hagionime, s. n. (Livr.) Nume de sfânt. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagionyme.

hagionime
HAGIONÍM, hagionime, s. n. (Livr.) Nume de sfânt. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagionyme.

hagionimele
HAGIONÍM, hagionime, s. n. (Livr.) Nume de sfânt. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagionyme.

hagionimelor
HAGIONÍM, hagionime, s. n. (Livr.) Nume de sfânt. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagionyme.

hagionimul
HAGIONÍM, hagionime, s. n. (Livr.) Nume de sfânt. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagionyme.

hagionimului
HAGIONÍM, hagionime, s. n. (Livr.) Nume de sfânt. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. hagionyme.

hagiu
HAGÍU, hagii, s. m. Creștin sau musulman care a fost în hagialâc. – Din tc. hacı.

DOOM

hagíu s. m., art. hagíul; pl. hagíi, art. hagíii (-gi-ii)

hagiul
HAGÍU, hagii, s. m. Creștin sau musulman care a fost în hagialâc. – Din tc. hacı.

DOOM

hagíu s. m., art. hagíul; pl. hagíi, art. hagíii (-gi-ii)

hagiului
HAGÍU, hagii, s. m. Creștin sau musulman care a fost în hagialâc. – Din tc. hacı.

DOOM

hagíu s. m., art. hagíul; pl. hagíi, art. hagíii (-gi-ii)

hahalera
HAHALÉRĂ, hahalere, s. f. (Fam.) Persoană lipsită de scrupule, fără caracter, neserioasă; pramatie. – Et. nec.

DOOM

hahaléră (fam.) s. f., g.-d. art. hahalérei; pl. hahalére

hahalere
HAHALÉRĂ, hahalere, s. f. (Fam.) Persoană lipsită de scrupule, fără caracter, neserioasă; pramatie. – Et. nec.

DOOM

hahaléră (fam.) s. f., g.-d. art. hahalérei; pl. hahalére

hahalerei
HAHALÉRĂ, hahalere, s. f. (Fam.) Persoană lipsită de scrupule, fără caracter, neserioasă; pramatie. – Et. nec.

DOOM

hahaléră (fam.) s. f., g.-d. art. hahalérei; pl. hahalére

hahalerele
HAHALÉRĂ, hahalere, s. f. (Fam.) Persoană lipsită de scrupule, fără caracter, neserioasă; pramatie. – Et. nec.

DOOM

hahaléră (fam.) s. f., g.-d. art. hahalérei; pl. hahalére

hahalerelor
HAHALÉRĂ, hahalere, s. f. (Fam.) Persoană lipsită de scrupule, fără caracter, neserioasă; pramatie. – Et. nec.

DOOM

hahaléră (fam.) s. f., g.-d. art. hahalérei; pl. hahalére

haham
HAHÁM, hahami, s. m. 1. Persoană care taie vite și păsări după prescripții rituale mozaice. 2. (Înv.) Rabin. – Din tc. haham.

DOOM

hahám s. m., pl. hahámi

hahami
HAHÁM, hahami, s. m. 1. Persoană care taie vite și păsări după prescripții rituale mozaice. 2. (Înv.) Rabin. – Din tc. haham.

DOOM

hahám s. m., pl. hahámi

hahamii
HAHÁM, hahami, s. m. 1. Persoană care taie vite și păsări după prescripții rituale mozaice. 2. (Înv.) Rabin. – Din tc. haham.

DOOM

hahám s. m., pl. hahámi

hahamilor
HAHÁM, hahami, s. m. 1. Persoană care taie vite și păsări după prescripții rituale mozaice. 2. (Înv.) Rabin. – Din tc. haham.

DOOM

hahám s. m., pl. hahámi

hahamul
HAHÁM, hahami, s. m. 1. Persoană care taie vite și păsări după prescripții rituale mozaice. 2. (Înv.) Rabin. – Din tc. haham.

DOOM

hahám s. m., pl. hahámi

hahamului
HAHÁM, hahami, s. m. 1. Persoană care taie vite și păsări după prescripții rituale mozaice. 2. (Înv.) Rabin. – Din tc. haham.

DOOM

hahám s. m., pl. hahámi

hahniu
HÁHNIU s.n. v. hahnium.

DOOM

háhniu [pron. hániu] s. n., art. háhniul; simb. Hn

hahniul
HÁHNIU s.n. v. hahnium.

DOOM

háhniu [pron. hániu] s. n., art. háhniul; simb. Hn

hahniului
HÁHNIU s.n. v. hahnium.

DOOM

háhniu [pron. hániu] s. n., art. háhniul; simb. Hn

hahnium
HÁHNIUM s.n. (Chim.) Element artificial transuranic, obținut dintr-un izotop al californiului. [Pron. -ni-um, var. hahniu. / < fr., it., engl. hahnium, cf. O. Hahn – fizician german].

hai
HAI interj., s. n. (Fam.) I. Interj. 1. Cuvânt care exprimă un îndemn la o acțiune (comună) cu interlocutorul. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ♦ (Repetat, cu accentul frazei pe al doilea element) Cuvânt care exprimă ideea unei înaintări încete sau anevoioase. 3. Exclamație care exprimă: regret, admirație, o întrebare. 4. (Repetat) Ba bine că nu! II. S. n. (Fam. și arg.) Hărmălaie; scandal. ◊ Expr. A face (un) hai = a face scandal în semn de protest, de reproș etc. [Var.: (reg.) ai interj.] – Onomatopee.

DOOM

hai-hái v. hai²

hai
HAI interj., s. n. (Fam.) I. Interj. 1. Cuvânt care exprimă un îndemn la o acțiune (comună) cu interlocutorul. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ♦ (Repetat, cu accentul frazei pe al doilea element) Cuvânt care exprimă ideea unei înaintări încete sau anevoioase. 3. Exclamație care exprimă: regret, admirație, o întrebare. 4. (Repetat) Ba bine că nu! II. S. n. (Fam. și arg.) Hărmălaie; scandal. ◊ Expr. A face (un) hai = a face scandal în semn de protest, de reproș etc. [Var.: (reg.) ai interj.] – Onomatopee.

DOOM

*hai² (fam.) s. n.

haială
haială, haieli s. f. (tox.) stare de euforie indusă de consumul de narcotice.

haid
HÁIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. Haideți la dans. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.

DOOM

*háideți interj.

haida
HÁIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. Haideți la dans. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.

DOOM

*háideți interj.

haidam
HÁIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. Haideți la dans. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.

DOOM

*háideți interj.

haidamac
HAIDAMÁC, haidamaci, s. m. (Fam.) 1. Derbedeu, bătăuș, tâlhar, haidău (2). 2. Om zdravăn, vlăjgan, lungan. – Din tc. haydamak.

DOOM

haidamác (fam.) s. m., pl. haidamáci

haidamac
HAIDAMÁC¹, haidamace, s. n. (Reg.) Bâtă, ciomag. – Sb. ajdamak (< tc. haydamak „tâlhar”).

haidamaci
HAIDAMÁC, haidamaci, s. m. (Fam.) 1. Derbedeu, bătăuș, tâlhar, haidău (2). 2. Om zdravăn, vlăjgan, lungan. – Din tc. haydamak.

DOOM

haidamác (fam.) s. m., pl. haidamáci

haidamacii
HAIDAMÁC, haidamaci, s. m. (Fam.) 1. Derbedeu, bătăuș, tâlhar, haidău (2). 2. Om zdravăn, vlăjgan, lungan. – Din tc. haydamak.

DOOM

haidamác (fam.) s. m., pl. haidamáci

haidamacilor
HAIDAMÁC, haidamaci, s. m. (Fam.) 1. Derbedeu, bătăuș, tâlhar, haidău (2). 2. Om zdravăn, vlăjgan, lungan. – Din tc. haydamak.

DOOM

haidamác (fam.) s. m., pl. haidamáci

haidamacul
HAIDAMÁC, haidamaci, s. m. (Fam.) 1. Derbedeu, bătăuș, tâlhar, haidău (2). 2. Om zdravăn, vlăjgan, lungan. – Din tc. haydamak.

DOOM

haidamác (fam.) s. m., pl. haidamáci

haidamacului
HAIDAMÁC, haidamaci, s. m. (Fam.) 1. Derbedeu, bătăuș, tâlhar, haidău (2). 2. Om zdravăn, vlăjgan, lungan. – Din tc. haydamak.

DOOM

haidamác (fam.) s. m., pl. haidamáci

haidați
HÁIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. Haideți la dans. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.

DOOM

*háideți interj.

haide
HÁIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. Haideți la dans. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.

DOOM

*háideți interj.

haidea
HÁIDEA interj. v. haide.

haidem
HÁIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. Haideți la dans. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.

DOOM

*háideți interj.

haideți
HÁIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. Haideți la dans. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.

DOOM

*háideți interj.

haidoș
HÁITOȘ, -Ă adj. v. haidoș.

DOOM

háidoș (reg.) adj. m., pl. háidoși; f. háidoșă, art. háidoșa, pl. háidoșe

haidoșa
HÁITOȘ, -Ă adj. v. haidoș.

DOOM

háidoș (reg.) adj. m., pl. háidoși; f. háidoșă, art. háidoșa, pl. háidoșe

haidoșe
HÁITOȘ, -Ă adj. v. haidoș.

DOOM

háidoș (reg.) adj. m., pl. háidoși; f. háidoșă, art. háidoșa, pl. háidoșe

haidoșei
HÁITOȘ, -Ă adj. v. haidoș.

DOOM

háidoș (reg.) adj. m., pl. háidoși; f. háidoșă, art. háidoșa, pl. háidoșe

haidoșele
HÁITOȘ, -Ă adj. v. haidoș.

DOOM

háidoș (reg.) adj. m., pl. háidoși; f. háidoșă, art. háidoșa, pl. háidoșe

haidoșelor
HÁITOȘ, -Ă adj. v. haidoș.

DOOM

háidoș (reg.) adj. m., pl. háidoși; f. háidoșă, art. háidoșa, pl. háidoșe

haidoși
HÁITOȘ, -Ă adj. v. haidoș.

DOOM

háidoș (reg.) adj. m., pl. háidoși; f. háidoșă, art. háidoșa, pl. háidoșe

haidoșii
HÁITOȘ, -Ă adj. v. haidoș.

DOOM

háidoș (reg.) adj. m., pl. háidoși; f. háidoșă, art. háidoșa, pl. háidoșe

haidoșilor
HÁITOȘ, -Ă adj. v. haidoș.

DOOM

háidoș (reg.) adj. m., pl. háidoși; f. háidoșă, art. háidoșa, pl. háidoșe

haidoșul
HÁITOȘ, -Ă adj. v. haidoș.

DOOM

háidoș (reg.) adj. m., pl. háidoși; f. háidoșă, art. háidoșa, pl. háidoșe

haidoșului
HÁITOȘ, -Ă adj. v. haidoș.

DOOM

háidoș (reg.) adj. m., pl. háidoși; f. háidoșă, art. háidoșa, pl. háidoșe

haiduc
HAIDÚC, haiduci, s. m. 1. Răzvrătit împotriva ordinii stabilite, care, trăind singur sau în cete în păduri, jefuia pe bogați și ajuta pe săraci; haramin. 2. (Înv.) Soldat mercenar. – Din bg., sb. hajduk.

DOOM

haidúc s. m., pl. haidúci

haiducea
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiduceai
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiduceam
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiduceasca
HAIDUCÉSC, -EÁSCĂ, haiducești, adj. De haiduc. – Haiduc + suf. -esc.

DOOM

haiducésc adj. m., f. haiduceáscă; pl. m. și f. haiducéști

haiducească
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiduceau
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiduceați
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiducei
HAIDUCÉL, haiducei, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui haiduc. – Haiduc + suf. -el.

DOOM

haiducél (pop.) s. m., pl. haiducéi, art. haiducéii

haiduceii
HAIDUCÉL, haiducei, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui haiduc. – Haiduc + suf. -el.

DOOM

haiducél (pop.) s. m., pl. haiducéi, art. haiducéii

haiduceilor
HAIDUCÉL, haiducei, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui haiduc. – Haiduc + suf. -el.

DOOM

haiducél (pop.) s. m., pl. haiducéi, art. haiducéii

haiducel
HAIDUCÉL, haiducei, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui haiduc. – Haiduc + suf. -el.

DOOM

haiducél (pop.) s. m., pl. haiducéi, art. haiducéii

haiducelul
HAIDUCÉL, haiducei, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui haiduc. – Haiduc + suf. -el.

DOOM

haiducél (pop.) s. m., pl. haiducéi, art. haiducéii

haiducelului
HAIDUCÉL, haiducei, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui haiduc. – Haiduc + suf. -el.

DOOM

haiducél (pop.) s. m., pl. haiducéi, art. haiducéii

haiducesc
HAIDUCÉSC, -EÁSCĂ, haiducești, adj. De haiduc. – Haiduc + suf. -esc.

DOOM

haiducésc adj. m., f. haiduceáscă; pl. m. și f. haiducéști

haiducesc
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiducescul
HAIDUCÉSC, -EÁSCĂ, haiducești, adj. De haiduc. – Haiduc + suf. -esc.

DOOM

haiducésc adj. m., f. haiduceáscă; pl. m. și f. haiducéști

haiducescului
HAIDUCÉSC, -EÁSCĂ, haiducești, adj. De haiduc. – Haiduc + suf. -esc.

DOOM

haiducésc adj. m., f. haiduceáscă; pl. m. și f. haiducéști

haiducește
HAIDUCÉȘTE adv. Ca haiducii. – Haiduc + suf. -ește.

DOOM

haiducéște adv.

haiducește
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiducești
HAIDUCÉSC, -EÁSCĂ, haiducești, adj. De haiduc. – Haiduc + suf. -esc.

DOOM

haiducésc adj. m., f. haiduceáscă; pl. m. și f. haiducéști

haiducești
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiduceștii
HAIDUCÉSC, -EÁSCĂ, haiducești, adj. De haiduc. – Haiduc + suf. -esc.

DOOM

haiducésc adj. m., f. haiduceáscă; pl. m. și f. haiducéști

haiduceștile
HAIDUCÉSC, -EÁSCĂ, haiducești, adj. De haiduc. – Haiduc + suf. -esc.

DOOM

haiducésc adj. m., f. haiduceáscă; pl. m. și f. haiducéști

haiduceștilor
HAIDUCÉSC, -EÁSCĂ, haiducești, adj. De haiduc. – Haiduc + suf. -esc.

DOOM

haiducésc adj. m., f. haiduceáscă; pl. m. și f. haiducéști

haiduci
HAIDÚC, haiduci, s. m. 1. Răzvrătit împotriva ordinii stabilite, care, trăind singur sau în cete în păduri, jefuia pe bogați și ajuta pe săraci; haramin. 2. (Înv.) Soldat mercenar. – Din bg., sb. hajduk.

DOOM

haidúc s. m., pl. haidúci

haiduci
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiducia
HAIDUCÍE, haiducii, s. f. 1. Formă de luptă a haiducilor (1), frecventă la sfârșitul Evului Mediu în Țările Române și în Peninsula Balcanică. 2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

DOOM

haiducíe s. f., art. haiducía, g.-d. art. haiducíei; pl. haiducíi, art. haiducíile

haiducie
HAIDUCÍE, haiducii, s. f. 1. Formă de luptă a haiducilor (1), frecventă la sfârșitul Evului Mediu în Țările Române și în Peninsula Balcanică. 2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

DOOM

haiducíe s. f., art. haiducía, g.-d. art. haiducíei; pl. haiducíi, art. haiducíile

haiduciei
HAIDUCÍE, haiducii, s. f. 1. Formă de luptă a haiducilor (1), frecventă la sfârșitul Evului Mediu în Țările Române și în Peninsula Balcanică. 2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

DOOM

haiducíe s. f., art. haiducía, g.-d. art. haiducíei; pl. haiducíi, art. haiducíile

haiducii
HAIDÚC, haiduci, s. m. 1. Răzvrătit împotriva ordinii stabilite, care, trăind singur sau în cete în păduri, jefuia pe bogați și ajuta pe săraci; haramin. 2. (Înv.) Soldat mercenar. – Din bg., sb. hajduk.

DOOM

haidúc s. m., pl. haidúci

haiducii
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiducii
HAIDUCÍE, haiducii, s. f. 1. Formă de luptă a haiducilor (1), frecventă la sfârșitul Evului Mediu în Țările Române și în Peninsula Balcanică. 2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

DOOM

haiducíe s. f., art. haiducía, g.-d. art. haiducíei; pl. haiducíi, art. haiducíile

haiduciile
HAIDUCÍE, haiducii, s. f. 1. Formă de luptă a haiducilor (1), frecventă la sfârșitul Evului Mediu în Țările Române și în Peninsula Balcanică. 2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

DOOM

haiducíe s. f., art. haiducía, g.-d. art. haiducíei; pl. haiducíi, art. haiducíile

haiduciilor
HAIDUCÍE, haiducii, s. f. 1. Formă de luptă a haiducilor (1), frecventă la sfârșitul Evului Mediu în Țările Române și în Peninsula Balcanică. 2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.

DOOM

haiducíe s. f., art. haiducía, g.-d. art. haiducíei; pl. haiducíi, art. haiducíile

haiducilor
HAIDÚC, haiduci, s. m. 1. Răzvrătit împotriva ordinii stabilite, care, trăind singur sau în cete în păduri, jefuia pe bogați și ajuta pe săraci; haramin. 2. (Înv.) Soldat mercenar. – Din bg., sb. hajduk.

DOOM

haidúc s. m., pl. haidúci

haiducim
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiducind
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiducire
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiducire
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

haiducirea
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

haiduciri
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

haiducirii
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

haiducirile
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

haiducirilor
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

haiduciră
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiducirăm
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiducirăți
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiducise
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiducisem
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiduciseră
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiduciserăm
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiduciserăți
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiduciseși
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiduciseți
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiducit
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiduciși
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiduciți
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

DOOM

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiducul
HAIDÚC, haiduci, s. m. 1. Răzvrătit împotriva ordinii stabilite, care, trăind singur sau în cete în păduri, jefuia pe bogați și ajuta pe săraci; haramin. 2. (Înv.) Soldat mercenar. – Din bg., sb. hajduk.

DOOM

haidúc s. m., pl. haidúci

haiducului
HAIDÚC, haiduci, s. m. 1. Răzvrătit împotriva ordinii stabilite, care, trăind singur sau în cete în păduri, jefuia pe bogați și ajuta pe săraci; haramin. 2. (Înv.) Soldat mercenar. – Din bg., sb. hajduk.

DOOM

haidúc s. m., pl. haidúci

haidăi
HAIDẮU, haidăi, s. m. (Reg.) 1. Păzitor de vite (mari). 2. Haidamac (1). 3. (Art.) Dans fecioresc dintr-un ciclu de dansuri populare românești din jurul Aiudului, cu mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans. – Din magh. hajtó „mânător, gonaci”.

DOOM

!haidắul (dans) s. n. art., neart. haidắu

haidăii
HAIDẮU, haidăi, s. m. (Reg.) 1. Păzitor de vite (mari). 2. Haidamac (1). 3. (Art.) Dans fecioresc dintr-un ciclu de dansuri populare românești din jurul Aiudului, cu mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans. – Din magh. hajtó „mânător, gonaci”.

DOOM

!haidắul (dans) s. n. art., neart. haidắu

haidăilor
HAIDẮU, haidăi, s. m. (Reg.) 1. Păzitor de vite (mari). 2. Haidamac (1). 3. (Art.) Dans fecioresc dintr-un ciclu de dansuri populare românești din jurul Aiudului, cu mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans. – Din magh. hajtó „mânător, gonaci”.

DOOM

!haidắul (dans) s. n. art., neart. haidắu

haidămac
HAIDĂMÁC s. m. v. haidamac.

haidău
HAIDẮU, haidăi, s. m. (Reg.) 1. Păzitor de vite (mari). 2. Haidamac (1). 3. (Art.) Dans fecioresc dintr-un ciclu de dansuri populare românești din jurul Aiudului, cu mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans. – Din magh. hajtó „mânător, gonaci”.

DOOM

!haidắul (dans) s. n. art., neart. haidắu

haidăul
HAIDẮU, haidăi, s. m. (Reg.) 1. Păzitor de vite (mari). 2. Haidamac (1). 3. (Art.) Dans fecioresc dintr-un ciclu de dansuri populare românești din jurul Aiudului, cu mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans. – Din magh. hajtó „mânător, gonaci”.

DOOM

!haidắul (dans) s. n. art., neart. haidắu

haidăului
HAIDẮU, haidăi, s. m. (Reg.) 1. Păzitor de vite (mari). 2. Haidamac (1). 3. (Art.) Dans fecioresc dintr-un ciclu de dansuri populare românești din jurul Aiudului, cu mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans. – Din magh. hajtó „mânător, gonaci”.

DOOM

!haidắul (dans) s. n. art., neart. haidắu

haihui
HAIHÚI, -IE, haihui, adj. (Adesea substantivat) Zăpăcit, năuc, zănatic. ♦ (Adverbial; determinând verbe ca „a umbla”, „a porni” etc.) Fără rost, fără țintă, fără grijă, razna. – Din tc. hayhay.

DOOM

haihúi adj. m., f. haihúie; pl. m. și f. haihúi

haihuia
HAIHÚI, -IE, haihui, adj. (Adesea substantivat) Zăpăcit, năuc, zănatic. ♦ (Adverbial; determinând verbe ca „a umbla”, „a porni” etc.) Fără rost, fără țintă, fără grijă, razna. – Din tc. hayhay.

DOOM

haihúi adj. m., f. haihúie; pl. m. și f. haihúi

haihuie
HAIHÚI, -IE, haihui, adj. (Adesea substantivat) Zăpăcit, năuc, zănatic. ♦ (Adverbial; determinând verbe ca „a umbla”, „a porni” etc.) Fără rost, fără țintă, fără grijă, razna. – Din tc. hayhay.

DOOM

haihúi adj. m., f. haihúie; pl. m. și f. haihúi

haihuii
HAIHÚI, -IE, haihui, adj. (Adesea substantivat) Zăpăcit, năuc, zănatic. ♦ (Adverbial; determinând verbe ca „a umbla”, „a porni” etc.) Fără rost, fără țintă, fără grijă, razna. – Din tc. hayhay.

DOOM

haihúi adj. m., f. haihúie; pl. m. și f. haihúi

haihuile
HAIHÚI, -IE, haihui, adj. (Adesea substantivat) Zăpăcit, năuc, zănatic. ♦ (Adverbial; determinând verbe ca „a umbla”, „a porni” etc.) Fără rost, fără țintă, fără grijă, razna. – Din tc. hayhay.

DOOM

haihúi adj. m., f. haihúie; pl. m. și f. haihúi

haihuilor
HAIHÚI, -IE, haihui, adj. (Adesea substantivat) Zăpăcit, năuc, zănatic. ♦ (Adverbial; determinând verbe ca „a umbla”, „a porni” etc.) Fără rost, fără țintă, fără grijă, razna. – Din tc. hayhay.

DOOM

haihúi adj. m., f. haihúie; pl. m. și f. haihúi

haihuiul
HAIHÚI, -IE, haihui, adj. (Adesea substantivat) Zăpăcit, năuc, zănatic. ♦ (Adverbial; determinând verbe ca „a umbla”, „a porni” etc.) Fără rost, fără țintă, fără grijă, razna. – Din tc. hayhay.

DOOM

haihúi adj. m., f. haihúie; pl. m. și f. haihúi

haihuiului
HAIHÚI, -IE, haihui, adj. (Adesea substantivat) Zăpăcit, năuc, zănatic. ♦ (Adverbial; determinând verbe ca „a umbla”, „a porni” etc.) Fără rost, fără țintă, fără grijă, razna. – Din tc. hayhay.

DOOM

haihúi adj. m., f. haihúie; pl. m. și f. haihúi

haiku
HAIKÚ, haikuuri, s. n. Poezie japoneză alcătuită din trei versuri, primul și ultimul din cinci silabe, al doilea din șapte. – Din fr. haiku, engl. haikku.

DOOM

*haikú s. n., art. haikúul; pl. haikúuri

haikuul
HAIKÚ, haikuuri, s. n. Poezie japoneză alcătuită din trei versuri, primul și ultimul din cinci silabe, al doilea din șapte. – Din fr. haiku, engl. haikku.

DOOM

*haikú s. n., art. haikúul; pl. haikúuri

haikuului
HAIKÚ, haikuuri, s. n. Poezie japoneză alcătuită din trei versuri, primul și ultimul din cinci silabe, al doilea din șapte. – Din fr. haiku, engl. haikku.

DOOM

*haikú s. n., art. haikúul; pl. haikúuri

haikuuri
HAIKÚ, haikuuri, s. n. Poezie japoneză alcătuită din trei versuri, primul și ultimul din cinci silabe, al doilea din șapte. – Din fr. haiku, engl. haikku.

DOOM

*haikú s. n., art. haikúul; pl. haikúuri

haikuurile
HAIKÚ, haikuuri, s. n. Poezie japoneză alcătuită din trei versuri, primul și ultimul din cinci silabe, al doilea din șapte. – Din fr. haiku, engl. haikku.

DOOM

*haikú s. n., art. haikúul; pl. haikúuri

haikuurilor
HAIKÚ, haikuuri, s. n. Poezie japoneză alcătuită din trei versuri, primul și ultimul din cinci silabe, al doilea din șapte. – Din fr. haiku, engl. haikku.

DOOM

*haikú s. n., art. haikúul; pl. haikúuri

hailaif
HIGH-LIFE s. n. Denumire dată înaltei societăți. ♦ (Adjectival) De elită. [Pr.: háĭlaĭf] – Cuv. engl.

DOOM

*high-life (angl.) [pron. háĭlaĭf] s. n., art. high-life-ul

haimana
HAIMANÁ, haimanale, s. f. Om de nimic, fără căpătâi, derbedeu, vagabond. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla haimana = a umbla fără rost, a hoinări, a vagabonda. – Din tc. haymana.

DOOM

haimaná s. f., art. haimanáua, g.-d. art. haimanálei; pl. haimanále; art. haimanálele

haimanale
HAIMANÁ, haimanale, s. f. Om de nimic, fără căpătâi, derbedeu, vagabond. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla haimana = a umbla fără rost, a hoinări, a vagabonda. – Din tc. haymana.

DOOM

haimaná s. f., art. haimanáua, g.-d. art. haimanálei; pl. haimanále; art. haimanálele

haimanalei
HAIMANÁ, haimanale, s. f. Om de nimic, fără căpătâi, derbedeu, vagabond. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla haimana = a umbla fără rost, a hoinări, a vagabonda. – Din tc. haymana.

DOOM

haimaná s. f., art. haimanáua, g.-d. art. haimanálei; pl. haimanále; art. haimanálele

haimanalele
HAIMANÁ, haimanale, s. f. Om de nimic, fără căpătâi, derbedeu, vagabond. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla haimana = a umbla fără rost, a hoinări, a vagabonda. – Din tc. haymana.

DOOM

haimaná s. f., art. haimanáua, g.-d. art. haimanálei; pl. haimanále; art. haimanálele

haimanalelor
HAIMANÁ, haimanale, s. f. Om de nimic, fără căpătâi, derbedeu, vagabond. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla haimana = a umbla fără rost, a hoinări, a vagabonda. – Din tc. haymana.

DOOM

haimaná s. f., art. haimanáua, g.-d. art. haimanálei; pl. haimanále; art. haimanálele

haimanalâc
HAIMANALẤC, haimanalâcuri, s. n. Faptul de a hoinări ca o haimana; hoinăreală, vagabondaj. – Haimana + suf. -lâc.

DOOM

haimanalấc s. n., pl. haimanalấcuri

haimanalâcul
HAIMANALẤC, haimanalâcuri, s. n. Faptul de a hoinări ca o haimana; hoinăreală, vagabondaj. – Haimana + suf. -lâc.

DOOM

haimanalấc s. n., pl. haimanalấcuri

haimanalâcului
HAIMANALẤC, haimanalâcuri, s. n. Faptul de a hoinări ca o haimana; hoinăreală, vagabondaj. – Haimana + suf. -lâc.

DOOM

haimanalấc s. n., pl. haimanalấcuri

haimanalâcuri
HAIMANALẤC, haimanalâcuri, s. n. Faptul de a hoinări ca o haimana; hoinăreală, vagabondaj. – Haimana + suf. -lâc.

DOOM

haimanalấc s. n., pl. haimanalấcuri

haimanalâcurile
HAIMANALẤC, haimanalâcuri, s. n. Faptul de a hoinări ca o haimana; hoinăreală, vagabondaj. – Haimana + suf. -lâc.

DOOM

haimanalấc s. n., pl. haimanalấcuri

haimanalâcurilor
HAIMANALẤC, haimanalâcuri, s. n. Faptul de a hoinări ca o haimana; hoinăreală, vagabondaj. – Haimana + suf. -lâc.

DOOM

haimanalấc s. n., pl. haimanalấcuri

haimanalîc
HAIMANALẤC, haimanalâcuri, s. n. Faptul de a hoinări ca o haimana; hoinăreală, vagabondaj. – Haimana + suf. -lâc.

DOOM

haimanalấc s. n., pl. haimanalấcuri

haimanalîcul
HAIMANALẤC, haimanalâcuri, s. n. Faptul de a hoinări ca o haimana; hoinăreală, vagabondaj. – Haimana + suf. -lâc.

DOOM

haimanalấc s. n., pl. haimanalấcuri

haimanalîcului
HAIMANALẤC, haimanalâcuri, s. n. Faptul de a hoinări ca o haimana; hoinăreală, vagabondaj. – Haimana + suf. -lâc.

DOOM

haimanalấc s. n., pl. haimanalấcuri

haimanalîcuri
HAIMANALẤC, haimanalâcuri, s. n. Faptul de a hoinări ca o haimana; hoinăreală, vagabondaj. – Haimana + suf. -lâc.

DOOM

haimanalấc s. n., pl. haimanalấcuri

haimanalîcurile
HAIMANALẤC, haimanalâcuri, s. n. Faptul de a hoinări ca o haimana; hoinăreală, vagabondaj. – Haimana + suf. -lâc.

DOOM

haimanalấc s. n., pl. haimanalấcuri

haimanalîcurilor
HAIMANALẤC, haimanalâcuri, s. n. Faptul de a hoinări ca o haimana; hoinăreală, vagabondaj. – Haimana + suf. -lâc.

DOOM

haimanalấc s. n., pl. haimanalấcuri

haimanaua
HAIMANÁ, haimanale, s. f. Om de nimic, fără căpătâi, derbedeu, vagabond. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla haimana = a umbla fără rost, a hoinări, a vagabonda. – Din tc. haymana.

DOOM

haimaná s. f., art. haimanáua, g.-d. art. haimanálei; pl. haimanále; art. haimanálele

hain
HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

DOOM

haín adj. m., pl. haíni; f. haínă, pl. haíne

haina
HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

DOOM

haín adj. m., pl. haíni; f. haínă, pl. haíne

haina
HÁINĂ, haine, s. f. 1. (La pl.) Termen generic pentru obiectele de îmbrăcăminte (în special) bărbătești. ◊ Un rând de haine = un costum bărbătesc complet, alcătuit din pantaloni, sacou (și vestă). ♦ (La sg.) Îmbrăcăminte bărbătească pentru partea de sus a corpului; sacou. ♦ Veșmânt lung și larg care acoperă tot trupul. ♦ Palton. ◊ Expr. A(-și) da și haina de pe el = a face sau a fi dispus să facă orice sacrificiu (pentru a obține ceea ce dorește). 2. (Biol.; în sintagma) Haină de nuntă = înfățișare deosebită pe care o capătă masculii unor pești, batracieni sau păsări în perioada împerecherii. – Din bg. halina, sb. háljina.

DOOM

háină s. f., g.-d. art. háinei; pl. háine

haine
HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

DOOM

haín adj. m., pl. haíni; f. haínă, pl. haíne

haine
HÁINĂ, haine, s. f. 1. (La pl.) Termen generic pentru obiectele de îmbrăcăminte (în special) bărbătești. ◊ Un rând de haine = un costum bărbătesc complet, alcătuit din pantaloni, sacou (și vestă). ♦ (La sg.) Îmbrăcăminte bărbătească pentru partea de sus a corpului; sacou. ♦ Veșmânt lung și larg care acoperă tot trupul. ♦ Palton. ◊ Expr. A(-și) da și haina de pe el = a face sau a fi dispus să facă orice sacrificiu (pentru a obține ceea ce dorește). 2. (Biol.; în sintagma) Haină de nuntă = înfățișare deosebită pe care o capătă masculii unor pești, batracieni sau păsări în perioada împerecherii. – Din bg. halina, sb. háljina.

DOOM

háină s. f., g.-d. art. háinei; pl. háine

hainea
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

haineai
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

haineam
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainească
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

haineau
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

haineați
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainei
HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

DOOM

haín adj. m., pl. haíni; f. haínă, pl. haíne

hainei
HÁINĂ, haine, s. f. 1. (La pl.) Termen generic pentru obiectele de îmbrăcăminte (în special) bărbătești. ◊ Un rând de haine = un costum bărbătesc complet, alcătuit din pantaloni, sacou (și vestă). ♦ (La sg.) Îmbrăcăminte bărbătească pentru partea de sus a corpului; sacou. ♦ Veșmânt lung și larg care acoperă tot trupul. ♦ Palton. ◊ Expr. A(-și) da și haina de pe el = a face sau a fi dispus să facă orice sacrificiu (pentru a obține ceea ce dorește). 2. (Biol.; în sintagma) Haină de nuntă = înfățișare deosebită pe care o capătă masculii unor pești, batracieni sau păsări în perioada împerecherii. – Din bg. halina, sb. háljina.

DOOM

háină s. f., g.-d. art. háinei; pl. háine

hainele
HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

DOOM

haín adj. m., pl. haíni; f. haínă, pl. haíne

hainele
HÁINĂ, haine, s. f. 1. (La pl.) Termen generic pentru obiectele de îmbrăcăminte (în special) bărbătești. ◊ Un rând de haine = un costum bărbătesc complet, alcătuit din pantaloni, sacou (și vestă). ♦ (La sg.) Îmbrăcăminte bărbătească pentru partea de sus a corpului; sacou. ♦ Veșmânt lung și larg care acoperă tot trupul. ♦ Palton. ◊ Expr. A(-și) da și haina de pe el = a face sau a fi dispus să facă orice sacrificiu (pentru a obține ceea ce dorește). 2. (Biol.; în sintagma) Haină de nuntă = înfățișare deosebită pe care o capătă masculii unor pești, batracieni sau păsări în perioada împerecherii. – Din bg. halina, sb. háljina.

DOOM

háină s. f., g.-d. art. háinei; pl. háine

hainelor
HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

DOOM

haín adj. m., pl. haíni; f. haínă, pl. haíne

hainelor
HÁINĂ, haine, s. f. 1. (La pl.) Termen generic pentru obiectele de îmbrăcăminte (în special) bărbătești. ◊ Un rând de haine = un costum bărbătesc complet, alcătuit din pantaloni, sacou (și vestă). ♦ (La sg.) Îmbrăcăminte bărbătească pentru partea de sus a corpului; sacou. ♦ Veșmânt lung și larg care acoperă tot trupul. ♦ Palton. ◊ Expr. A(-și) da și haina de pe el = a face sau a fi dispus să facă orice sacrificiu (pentru a obține ceea ce dorește). 2. (Biol.; în sintagma) Haină de nuntă = înfățișare deosebită pe care o capătă masculii unor pești, batracieni sau păsări în perioada împerecherii. – Din bg. halina, sb. háljina.

DOOM

háină s. f., g.-d. art. háinei; pl. háine

hainesc
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainește
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainești
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

haini
HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

DOOM

haín adj. m., pl. haíni; f. haínă, pl. haíne

haini
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainia
HAINÍE, hainii, s. f. 1. Răutate, cruzime, câinoșenie; dușmănie. 2. (Înv.) Trădare; răzvrătire. [Pr.: ha-i-] – Hain + suf. -ie.

DOOM

hainíe (ha-i-) s. f., art. hainía, g.-d. art. hainíei; pl. hainíi, art. hainíile

hainie
HAINÍE, hainii, s. f. 1. Răutate, cruzime, câinoșenie; dușmănie. 2. (Înv.) Trădare; răzvrătire. [Pr.: ha-i-] – Hain + suf. -ie.

DOOM

hainíe (ha-i-) s. f., art. hainía, g.-d. art. hainíei; pl. hainíi, art. hainíile

hainiei
HAINÍE, hainii, s. f. 1. Răutate, cruzime, câinoșenie; dușmănie. 2. (Înv.) Trădare; răzvrătire. [Pr.: ha-i-] – Hain + suf. -ie.

DOOM

hainíe (ha-i-) s. f., art. hainía, g.-d. art. hainíei; pl. hainíi, art. hainíile

hainii
HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

DOOM

haín adj. m., pl. haíni; f. haínă, pl. haíne

hainii
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainii
HAINÍE, hainii, s. f. 1. Răutate, cruzime, câinoșenie; dușmănie. 2. (Înv.) Trădare; răzvrătire. [Pr.: ha-i-] – Hain + suf. -ie.

DOOM

hainíe (ha-i-) s. f., art. hainía, g.-d. art. hainíei; pl. hainíi, art. hainíile

hainiile
HAINÍE, hainii, s. f. 1. Răutate, cruzime, câinoșenie; dușmănie. 2. (Înv.) Trădare; răzvrătire. [Pr.: ha-i-] – Hain + suf. -ie.

DOOM

hainíe (ha-i-) s. f., art. hainía, g.-d. art. hainíei; pl. hainíi, art. hainíile

hainiilor
HAINÍE, hainii, s. f. 1. Răutate, cruzime, câinoșenie; dușmănie. 2. (Înv.) Trădare; răzvrătire. [Pr.: ha-i-] – Hain + suf. -ie.

DOOM

hainíe (ha-i-) s. f., art. hainía, g.-d. art. hainíei; pl. hainíi, art. hainíile

hainilor
HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

DOOM

haín adj. m., pl. haíni; f. haínă, pl. haíne

hainim
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainind
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainire
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainire
HAINÍ, hainesc, vb. IV. Refl. 1. A pribegi; p. ext. a se înstrăina. 2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi. [Pr.: ha-i-. – Var.: hăiní vb. IV] – Din hain.

hainiră
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainirăm
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainirăți
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainise
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainisem
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainiseră
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainiserăm
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainiserăți
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainiseși
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainiseți
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainit
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainit
HAINÍT, -Ă, hainiți, -te, adj. (Rar) Care a devenit hain. [Pr.: ha-i-] – V. haini.

hainiși
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainiți
HĂINÍ vb. IV v. haini.

DOOM

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainlâc
HAINLẤC, hainlâcuri, s. n. (Înv.) Răzvrătire. [Pr.: ha-in-] – Din tc. hāinlik „perfidie”.

DOOM

hainlấc (înv.) (ha-in-) s. n., art. hainlấcuri

hainlâcul
HAINLẤC, hainlâcuri, s. n. (Înv.) Răzvrătire. [Pr.: ha-in-] – Din tc. hāinlik „perfidie”.

DOOM

hainlấc (înv.) (ha-in-) s. n., art. hainlấcuri

hainlâcului
HAINLẤC, hainlâcuri, s. n. (Înv.) Răzvrătire. [Pr.: ha-in-] – Din tc. hāinlik „perfidie”.

DOOM

hainlấc (înv.) (ha-in-) s. n., art. hainlấcuri

hainlâcuri
HAINLẤC, hainlâcuri, s. n. (Înv.) Răzvrătire. [Pr.: ha-in-] – Din tc. hāinlik „perfidie”.

DOOM

hainlấc (înv.) (ha-in-) s. n., art. hainlấcuri

hainlâcurile
HAINLẤC, hainlâcuri, s. n. (Înv.) Răzvrătire. [Pr.: ha-in-] – Din tc. hāinlik „perfidie”.

DOOM

hainlấc (înv.) (ha-in-) s. n., art. hainlấcuri

hainlâcurilor
HAINLẤC, hainlâcuri, s. n. (Înv.) Răzvrătire. [Pr.: ha-in-] – Din tc. hāinlik „perfidie”.

DOOM

hainlấc (înv.) (ha-in-) s. n., art. hainlấcuri

hainlîc
HAINLẤC, hainlâcuri, s. n. (Înv.) Răzvrătire. [Pr.: ha-in-] – Din tc. hāinlik „perfidie”.

DOOM

hainlấc (înv.) (ha-in-) s. n., art. hainlấcuri

hainlîcul
HAINLẤC, hainlâcuri, s. n. (Înv.) Răzvrătire. [Pr.: ha-in-] – Din tc. hāinlik „perfidie”.

DOOM

hainlấc (înv.) (ha-in-) s. n., art. hainlấcuri

hainlîcului
HAINLẤC, hainlâcuri, s. n. (Înv.) Răzvrătire. [Pr.: ha-in-] – Din tc. hāinlik „perfidie”.

DOOM

hainlấc (înv.) (ha-in-) s. n., art. hainlấcuri

hainlîcuri
HAINLẤC, hainlâcuri, s. n. (Înv.) Răzvrătire. [Pr.: ha-in-] – Din tc. hāinlik „perfidie”.

DOOM

hainlấc (înv.) (ha-in-) s. n., art. hainlấcuri

hainlîcurile
HAINLẤC, hainlâcuri, s. n. (Înv.) Răzvrătire. [Pr.: ha-in-] – Din tc. hāinlik „perfidie”.

DOOM

hainlấc (înv.) (ha-in-) s. n., art. hainlấcuri

hainlîcurilor
HAINLẤC, hainlâcuri, s. n. (Înv.) Răzvrătire. [Pr.: ha-in-] – Din tc. hāinlik „perfidie”.

DOOM

hainlấc (înv.) (ha-in-) s. n., art. hainlấcuri

hainul
HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

DOOM

haín adj. m., pl. haíni; f. haínă, pl. haíne

hainului
HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

DOOM

haín adj. m., pl. haíni; f. haínă, pl. haíne

haioasa
HAIÓS, -OÁSĂ, haioși, -oase, adj. (Fam.) Plin de haz, amuzant, simpatic, nostim. [Pr.: ha-ios] – Hai + suf. -os.

DOOM

*haiós (fam.) adj. m., pl. haióși; f. haioásă, pl. haioáse

haioase
HAIÓS, -OÁSĂ, haioși, -oase, adj. (Fam.) Plin de haz, amuzant, simpatic, nostim. [Pr.: ha-ios] – Hai + suf. -os.

DOOM

*haiós (fam.) adj. m., pl. haióși; f. haioásă, pl. haioáse

haioasei
HAIÓS, -OÁSĂ, haioși, -oase, adj. (Fam.) Plin de haz, amuzant, simpatic, nostim. [Pr.: ha-ios] – Hai + suf. -os.

DOOM

*haiós (fam.) adj. m., pl. haióși; f. haioásă, pl. haioáse

haioasele
HAIÓS, -OÁSĂ, haioși, -oase, adj. (Fam.) Plin de haz, amuzant, simpatic, nostim. [Pr.: ha-ios] – Hai + suf. -os.

DOOM

*haiós (fam.) adj. m., pl. haióși; f. haioásă, pl. haioáse

haioaselor
HAIÓS, -OÁSĂ, haioși, -oase, adj. (Fam.) Plin de haz, amuzant, simpatic, nostim. [Pr.: ha-ios] – Hai + suf. -os.

DOOM

*haiós (fam.) adj. m., pl. haióși; f. haioásă, pl. haioáse

haios
HAIÓS, -OÁSĂ, haioși, -oase, adj. (Fam.) Plin de haz, amuzant, simpatic, nostim. [Pr.: ha-ios] – Hai + suf. -os.

DOOM

*haiós (fam.) adj. m., pl. haióși; f. haioásă, pl. haioáse

haiosul
HAIÓS, -OÁSĂ, haioși, -oase, adj. (Fam.) Plin de haz, amuzant, simpatic, nostim. [Pr.: ha-ios] – Hai + suf. -os.

DOOM

*haiós (fam.) adj. m., pl. haióși; f. haioásă, pl. haioáse

haiosului
HAIÓS, -OÁSĂ, haioși, -oase, adj. (Fam.) Plin de haz, amuzant, simpatic, nostim. [Pr.: ha-ios] – Hai + suf. -os.

DOOM

*haiós (fam.) adj. m., pl. haióși; f. haioásă, pl. haioáse

haioșenie
haioșenie, haioșenii s. f. 1. lucru / întâmplare / glumă etc. plin(ă) de haz sau caraghioasă. 2. lucru ciudat, extravagant. 3. lucru desăvârșit / fără cusur.

haioși
HAIÓS, -OÁSĂ, haioși, -oase, adj. (Fam.) Plin de haz, amuzant, simpatic, nostim. [Pr.: ha-ios] – Hai + suf. -os.

DOOM

*haiós (fam.) adj. m., pl. haióși; f. haioásă, pl. haioáse

haioșii
HAIÓS, -OÁSĂ, haioși, -oase, adj. (Fam.) Plin de haz, amuzant, simpatic, nostim. [Pr.: ha-ios] – Hai + suf. -os.

DOOM

*haiós (fam.) adj. m., pl. haióși; f. haioásă, pl. haioáse

haioșilor
HAIÓS, -OÁSĂ, haioși, -oase, adj. (Fam.) Plin de haz, amuzant, simpatic, nostim. [Pr.: ha-ios] – Hai + suf. -os.

DOOM

*haiós (fam.) adj. m., pl. haióși; f. haioásă, pl. haioáse

haipârț
hai, pârț! expr. (adol., vulg.) pleacă!, fugi!, du-te de-aici!

hait
HAITI interj. v. hait¹.

DOOM

haiti v. hait¹

haita
HÁITĂ, haite, s. f. 1. Grup de câini, de lupi etc. care umblă împreună (după pradă). ♦ Fig. Bandă (de răufăcători). 2. (Înv.) Vânătoare (cu gonaci și câini); goană. 3. (Reg.) Cățea (rea); p. ext. câine (rău). ♦ Epitet dat unei femei rele sau desfrânate. – Din magh. hajtó.

DOOM

háită s. f., g.-d. art. háitei; pl. háite

haite
HÁITĂ, haite, s. f. 1. Grup de câini, de lupi etc. care umblă împreună (după pradă). ♦ Fig. Bandă (de răufăcători). 2. (Înv.) Vânătoare (cu gonaci și câini); goană. 3. (Reg.) Cățea (rea); p. ext. câine (rău). ♦ Epitet dat unei femei rele sau desfrânate. – Din magh. hajtó.

DOOM

háită s. f., g.-d. art. háitei; pl. háite

haitei
HÁITĂ, haite, s. f. 1. Grup de câini, de lupi etc. care umblă împreună (după pradă). ♦ Fig. Bandă (de răufăcători). 2. (Înv.) Vânătoare (cu gonaci și câini); goană. 3. (Reg.) Cățea (rea); p. ext. câine (rău). ♦ Epitet dat unei femei rele sau desfrânate. – Din magh. hajtó.

DOOM

háită s. f., g.-d. art. háitei; pl. háite

haiteie
HAITÉIE s. f. pl. 1. Totalitatea părților din care se compune plugul sau carul. 2. Nume dat diferitelor unelte de plugărie, formând un tot. [Var.: hăitéie s. f. pl.] – Din hinteu.

haitele
HÁITĂ, haite, s. f. 1. Grup de câini, de lupi etc. care umblă împreună (după pradă). ♦ Fig. Bandă (de răufăcători). 2. (Înv.) Vânătoare (cu gonaci și câini); goană. 3. (Reg.) Cățea (rea); p. ext. câine (rău). ♦ Epitet dat unei femei rele sau desfrânate. – Din magh. hajtó.

DOOM

háită s. f., g.-d. art. háitei; pl. háite

haitelor
HÁITĂ, haite, s. f. 1. Grup de câini, de lupi etc. care umblă împreună (după pradă). ♦ Fig. Bandă (de răufăcători). 2. (Înv.) Vânătoare (cu gonaci și câini); goană. 3. (Reg.) Cățea (rea); p. ext. câine (rău). ♦ Epitet dat unei femei rele sau desfrânate. – Din magh. hajtó.

DOOM

háită s. f., g.-d. art. háitei; pl. háite

haiti
HAITI interj. v. hait¹.

DOOM

haiti v. hait¹

haitian
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitian
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitiana
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitiana
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitiano
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitiano
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitianul
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitianul
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitianule
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitianule
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitianului
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitianului
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitic
HAITÍC, haiticuri, s. n. (Reg.) Haită de lupi. – Din magh. hajtek.

DOOM

haitíc (reg.) (hai-) s. n., pl. haitícuri

haiticul
HAITÍC, haiticuri, s. n. (Reg.) Haită de lupi. – Din magh. hajtek.

DOOM

haitíc (reg.) (hai-) s. n., pl. haitícuri

haiticului
HAITÍC, haiticuri, s. n. (Reg.) Haită de lupi. – Din magh. hajtek.

DOOM

haitíc (reg.) (hai-) s. n., pl. haitícuri

haiticuri
HAITÍC, haiticuri, s. n. (Reg.) Haită de lupi. – Din magh. hajtek.

DOOM

haitíc (reg.) (hai-) s. n., pl. haitícuri

haiticurile
HAITÍC, haiticuri, s. n. (Reg.) Haită de lupi. – Din magh. hajtek.

DOOM

haitíc (reg.) (hai-) s. n., pl. haitícuri

haiticurilor
HAITÍC, haiticuri, s. n. (Reg.) Haită de lupi. – Din magh. hajtek.

DOOM

haitíc (reg.) (hai-) s. n., pl. haitícuri

haitiene
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitiene
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitiene
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitienei
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitienei
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitienele
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitienele
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitienelor
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitienelor
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitieni
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitieni
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitienii
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitienii
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitienilor
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitienilor
HAITIÁN, -Ă, haitieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Haiti sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Haiti sau haitienilor (1), privitor la Republica Haiti ori la haitieni. [Pr.: ha-i-ti-] – Haiti (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

haitián (ha-i-ti-an) adj. m., s. m., pl. haitiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. haitiánă, pl. haitiéne

haitiș
HAITÍȘ, haitișe, adj. (Reg.; despre picioare) Cu conformație defectuoasă, cu linia pulpelor curbată. ♦ (Adverbial) În poziție strâmbă, sucită. – Cf. magh. hajlitani.

DOOM

háitiș (reg.) adj. m., pl. háitiși; f. háitișă, art. háitișa, pl. háitișe

haitiș
HAITÍȘ, haitișe, adj. n. (Reg.; despre picioare) Cu conformație defectuoasă, cu linia pulpelor strâmbă, curbată. ♦ (Adverbial) În poziție strâmbă, sucită. – Cf. magh. hajlitani.

haitișa
HAITÍȘ, haitișe, adj. (Reg.; despre picioare) Cu conformație defectuoasă, cu linia pulpelor curbată. ♦ (Adverbial) În poziție strâmbă, sucită. – Cf. magh. hajlitani.

DOOM

háitiș (reg.) adj. m., pl. háitiși; f. háitișă, art. háitișa, pl. háitișe

haitișe
HAITÍȘ, haitișe, adj. (Reg.; despre picioare) Cu conformație defectuoasă, cu linia pulpelor curbată. ♦ (Adverbial) În poziție strâmbă, sucită. – Cf. magh. hajlitani.

DOOM

háitiș (reg.) adj. m., pl. háitiși; f. háitișă, art. háitișa, pl. háitișe

haitișei
HAITÍȘ, haitișe, adj. (Reg.; despre picioare) Cu conformație defectuoasă, cu linia pulpelor curbată. ♦ (Adverbial) În poziție strâmbă, sucită. – Cf. magh. hajlitani.

DOOM

háitiș (reg.) adj. m., pl. háitiși; f. háitișă, art. háitișa, pl. háitișe

haitișele
HAITÍȘ, haitișe, adj. (Reg.; despre picioare) Cu conformație defectuoasă, cu linia pulpelor curbată. ♦ (Adverbial) În poziție strâmbă, sucită. – Cf. magh. hajlitani.

DOOM

háitiș (reg.) adj. m., pl. háitiși; f. háitișă, art. háitișa, pl. háitișe

haitișelor
HAITÍȘ, haitișe, adj. (Reg.; despre picioare) Cu conformație defectuoasă, cu linia pulpelor curbată. ♦ (Adverbial) În poziție strâmbă, sucită. – Cf. magh. hajlitani.

DOOM

háitiș (reg.) adj. m., pl. háitiși; f. háitișă, art. háitișa, pl. háitișe

haitiși
HAITÍȘ, haitișe, adj. (Reg.; despre picioare) Cu conformație defectuoasă, cu linia pulpelor curbată. ♦ (Adverbial) În poziție strâmbă, sucită. – Cf. magh. hajlitani.

DOOM

háitiș (reg.) adj. m., pl. háitiși; f. háitișă, art. háitișa, pl. háitișe

haitișii
HAITÍȘ, haitișe, adj. (Reg.; despre picioare) Cu conformație defectuoasă, cu linia pulpelor curbată. ♦ (Adverbial) În poziție strâmbă, sucită. – Cf. magh. hajlitani.

DOOM

háitiș (reg.) adj. m., pl. háitiși; f. háitișă, art. háitișa, pl. háitișe

haitișilor
HAITÍȘ, haitișe, adj. (Reg.; despre picioare) Cu conformație defectuoasă, cu linia pulpelor curbată. ♦ (Adverbial) În poziție strâmbă, sucită. – Cf. magh. hajlitani.

DOOM

háitiș (reg.) adj. m., pl. háitiși; f. háitișă, art. háitișa, pl. háitișe

haitișul
HAITÍȘ, haitișe, adj. (Reg.; despre picioare) Cu conformație defectuoasă, cu linia pulpelor curbată. ♦ (Adverbial) În poziție strâmbă, sucită. – Cf. magh. hajlitani.

DOOM

háitiș (reg.) adj. m., pl. háitiși; f. háitișă, art. háitișa, pl. háitișe

haitișului
HAITÍȘ, haitișe, adj. (Reg.; despre picioare) Cu conformație defectuoasă, cu linia pulpelor curbată. ♦ (Adverbial) În poziție strâmbă, sucită. – Cf. magh. hajlitani.

DOOM

háitiș (reg.) adj. m., pl. háitiși; f. háitișă, art. háitișa, pl. háitișe

haitoș
HÁITOȘ, -Ă adj. v. haidoș.

DOOM

háidoș (reg.) adj. m., pl. háidoși; f. háidoșă, art. háidoșa, pl. háidoșe

haitoș
HÁITOȘ, -Ă, haitoși, -e, adj. V. haidoș.

haitul
HAITI interj. v. hait¹.

DOOM

haiti v. hait¹

haitului
HAITI interj. v. hait¹.

DOOM

haiti v. hait¹

haituri
HAITI interj. v. hait¹.

DOOM

haiti v. hait¹

haiturile
HAITI interj. v. hait¹.

DOOM

haiti v. hait¹

haiturilor
HAITI interj. v. hait¹.

DOOM

haiti v. hait¹

haizaș
HAIZÁȘ, haizașe, s. n. (Reg.) 1. Loc înclinat pe care se dau la vale lemnele din pădure. 2. Acoperișul caselor sau al șurilor. – Magh. hajzás.

haiște
HÁIȘTE s. f. (Reg.) 1. Casă rămasă neterminată. 2. Amestecătură, dezordine, vraiște.

hal
HAL s. n. Stare rea, situație vrednică de plâns. ◊ Loc. adv. În așa hal (că)... = în așa măsură (că)... Într-un hal... sau într-un hal fără (de) hal = în cea mai proastă stare. ◊ Expr. A nu avea hal să... = a nu fi în stare, a nu putea să... – Din tc. hal.

DOOM

!hal s. n.

hala
HÁLĂ², hale, s. f. (Reg.) 1. Vijelie. 2. Monstru, dihanie, arătare. 3. (La pl.) Păsări de curte. – Din sb., bg. hala.

DOOM

hálă s. f., g.-d. art. hálei; pl. hále

haladi
haladi, haladesc v. r. a se deștepta; a fi vigilent.

halaessus
Halesus (sau Halaessus), unul dintre însoțitorii (sau fiii) lui Agamemnon, originar din Argos și venit în Italia pe vremea războiului troian. A luptat alături de Turnus împotriva lui Aeneas și a fost ucis în luptă de Pallas.

halagea
HALAGEÁ, halagele, s. f. (Reg.) 1. Tărăboi, gălăgie. 2. Pățanie. – Et. nec.

DOOM

halageá (tărăboi, pățanie) (reg.) s. f., art. halageáua, g.-d. art. halagélei; pl. halagéle, art. halagélele

halageaua
HALAGEÁ, halagele, s. f. (Reg.) 1. Tărăboi, gălăgie. 2. Pățanie. – Et. nec.

DOOM

halageá (tărăboi, pățanie) (reg.) s. f., art. halageáua, g.-d. art. halagélei; pl. halagéle, art. halagélele

halagele
HALAGEÁ, halagele, s. f. (Reg.) 1. Tărăboi, gălăgie. 2. Pățanie. – Et. nec.

DOOM

halageá (tărăboi, pățanie) (reg.) s. f., art. halageáua, g.-d. art. halagélei; pl. halagéle, art. halagélele

halagelei
HALAGEÁ, halagele, s. f. (Reg.) 1. Tărăboi, gălăgie. 2. Pățanie. – Et. nec.

DOOM

halageá (tărăboi, pățanie) (reg.) s. f., art. halageáua, g.-d. art. halagélei; pl. halagéle, art. halagélele

halagelele
HALAGEÁ, halagele, s. f. (Reg.) 1. Tărăboi, gălăgie. 2. Pățanie. – Et. nec.

DOOM

halageá (tărăboi, pățanie) (reg.) s. f., art. halageáua, g.-d. art. halagélei; pl. halagéle, art. halagélele

halagelelor
HALAGEÁ, halagele, s. f. (Reg.) 1. Tărăboi, gălăgie. 2. Pățanie. – Et. nec.

DOOM

halageá (tărăboi, pățanie) (reg.) s. f., art. halageáua, g.-d. art. halagélei; pl. halagéle, art. halagélele

halaj
HALÁJ s. n. Remorcare a unei ambarcațiuni, a unei plute, a unui șlep etc., executată pe canale, fluvii sau râuri, cu mijloace mecanice, cu oameni sau cu animale. ◊ Drum (sau zonă) de halaj = traseu de-a lungul unei ape rezervat acestui fel de tracțiune. – Din fr. halage.

DOOM

haláj s. n.

halal
HALÁL interj. Exclamație care exprimă admirația; bravo! ◊ Expr. (Fam.) Halal mie (sau ție etc.) sau halal să-mi (sau să-ți etc.) fie! = bravo! te felicit! să-ți fie de bine! – Din tc. halal.

DOOM

halál interj.

halalaie
HĂLĂLÁIE, hălălăi, s. f. (Pop.) Hărmălaie. [Var.: halaláie s. f.] – Din hălălăi.

DOOM

!hălăláie (pop.) s. f., art. hălăláia, g.-d. art. hălălắii; pl. hălălắi

halali
halalí s. m. – Țesătură de mătase și bumbac. Tc. halali (Șeineanu, III, 69). Sec. XVIII, înv.

halalul
HALÁL interj. Exclamație care exprimă admirația; bravo! ◊ Expr. (Fam.) Halal mie (sau ție etc.) sau halal să-mi (sau să-ți etc.) fie! = bravo! te felicit! să-ți fie de bine! – Din tc. halal.

DOOM

halál interj.

halalului
HALÁL interj. Exclamație care exprimă admirația; bravo! ◊ Expr. (Fam.) Halal mie (sau ție etc.) sau halal să-mi (sau să-ți etc.) fie! = bravo! te felicit! să-ți fie de bine! – Din tc. halal.

DOOM

halál interj.

halandala
ALANDÁLA adv. (Fam.) La întâmplare, în dezordine, fără nici o noimă; pe dos. [Var.: halandála adv.] – Din ngr. álla and´álla „unul în locul altuia”.

DOOM

alandála (fam.) adv.

halardeală
halardeală, halardeli s. f. (deț.) șmecherie.

halastincă
HALASTÍNCĂ s. f. v. alestîncă.

halastâncă
HALASTẤNCĂ s. f. v. alestâncă.

DOOM

alestấncă/halastấncă (reg., înv.) s. f., g.-d. art. alestấncii/ halastấncii

halat
HALÁT, halate, s. n. 1. Haină lungă de pânză, de molton etc. care se poartă în timpul lucrului, din motive de igienă sau pentru a proteja îmbrăcămintea. 2. Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă. ◊ Halat de baie = halat confecționat dintr-o țesătură absorbantă și care se îmbracă după baie. ♦ Haină lungă și largă purtată de orientali. – Din bg., rus. halat.

DOOM

halát s. n., pl. haláte

halat
HALÁT³, halaturi, s. n. (Regional) Funie groasă, parîmă. Corabia-mi vedea, Lîngă ea venea. Un halat apuca, Sus că se urca. PĂSCULESCU, L. P. 291.

halate
HALÁT, halate, s. n. 1. Haină lungă de pânză, de molton etc. care se poartă în timpul lucrului, din motive de igienă sau pentru a proteja îmbrăcămintea. 2. Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă. ◊ Halat de baie = halat confecționat dintr-o țesătură absorbantă și care se îmbracă după baie. ♦ Haină lungă și largă purtată de orientali. – Din bg., rus. halat.

DOOM

halát s. n., pl. haláte

halatele
HALÁT, halate, s. n. 1. Haină lungă de pânză, de molton etc. care se poartă în timpul lucrului, din motive de igienă sau pentru a proteja îmbrăcămintea. 2. Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă. ◊ Halat de baie = halat confecționat dintr-o țesătură absorbantă și care se îmbracă după baie. ♦ Haină lungă și largă purtată de orientali. – Din bg., rus. halat.

DOOM

halát s. n., pl. haláte

halatelor
HALÁT, halate, s. n. 1. Haină lungă de pânză, de molton etc. care se poartă în timpul lucrului, din motive de igienă sau pentru a proteja îmbrăcămintea. 2. Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă. ◊ Halat de baie = halat confecționat dintr-o țesătură absorbantă și care se îmbracă după baie. ♦ Haină lungă și largă purtată de orientali. – Din bg., rus. halat.

DOOM

halát s. n., pl. haláte

halatul
HALÁT, halate, s. n. 1. Haină lungă de pânză, de molton etc. care se poartă în timpul lucrului, din motive de igienă sau pentru a proteja îmbrăcămintea. 2. Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă. ◊ Halat de baie = halat confecționat dintr-o țesătură absorbantă și care se îmbracă după baie. ♦ Haină lungă și largă purtată de orientali. – Din bg., rus. halat.

DOOM

halát s. n., pl. haláte

halatul
HALÁT³, halaturi, s. n. (Regional) Funie groasă, parîmă. Corabia-mi vedea, Lîngă ea venea. Un halat apuca, Sus că se urca. PĂSCULESCU, L. P. 291.

halatului
HALÁT, halate, s. n. 1. Haină lungă de pânză, de molton etc. care se poartă în timpul lucrului, din motive de igienă sau pentru a proteja îmbrăcămintea. 2. Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă. ◊ Halat de baie = halat confecționat dintr-o țesătură absorbantă și care se îmbracă după baie. ♦ Haină lungă și largă purtată de orientali. – Din bg., rus. halat.

DOOM

halát s. n., pl. haláte

halatului
HALÁT³, halaturi, s. n. (Regional) Funie groasă, parîmă. Corabia-mi vedea, Lîngă ea venea. Un halat apuca, Sus că se urca. PĂSCULESCU, L. P. 291.

halaturi
HALÁT³, halaturi, s. n. (Regional) Funie groasă, parîmă. Corabia-mi vedea, Lîngă ea venea. Un halat apuca, Sus că se urca. PĂSCULESCU, L. P. 291.

halaturile
HALÁT³, halaturi, s. n. (Regional) Funie groasă, parîmă. Corabia-mi vedea, Lîngă ea venea. Un halat apuca, Sus că se urca. PĂSCULESCU, L. P. 291.

halaturilor
HALÁT³, halaturi, s. n. (Regional) Funie groasă, parîmă. Corabia-mi vedea, Lîngă ea venea. Un halat apuca, Sus că se urca. PĂSCULESCU, L. P. 291.

halba
HÁLBĂ, halbe, s. f. Cană specială pentru bere, având o capacitate de o jumătate de litru; p. ext. cantitatea de bere dintr-o astfel de cană. – Din germ. Halbe.

DOOM

hálbă s. f., g.-d. art. hálbei; pl. hálbe

halbe
HÁLBĂ, halbe, s. f. Cană specială pentru bere, având o capacitate de o jumătate de litru; p. ext. cantitatea de bere dintr-o astfel de cană. – Din germ. Halbe.

DOOM

hálbă s. f., g.-d. art. hálbei; pl. hálbe

halbei
HÁLBĂ, halbe, s. f. Cană specială pentru bere, având o capacitate de o jumătate de litru; p. ext. cantitatea de bere dintr-o astfel de cană. – Din germ. Halbe.

DOOM

hálbă s. f., g.-d. art. hálbei; pl. hálbe

halbele
HÁLBĂ, halbe, s. f. Cană specială pentru bere, având o capacitate de o jumătate de litru; p. ext. cantitatea de bere dintr-o astfel de cană. – Din germ. Halbe.

DOOM

hálbă s. f., g.-d. art. hálbei; pl. hálbe

halbelor
HÁLBĂ, halbe, s. f. Cană specială pentru bere, având o capacitate de o jumătate de litru; p. ext. cantitatea de bere dintr-o astfel de cană. – Din germ. Halbe.

DOOM

hálbă s. f., g.-d. art. hálbei; pl. hálbe

halberă
a ridica halbere expr. (glum.) a bea bere la halbă.

halca
HALCÁ, halcale, s. f. (Înv.) 1. Verigă, cerc (de metal). ♦ Scoabă sau legătură de fier la ziduri. 2. Cerc de fier prin care se arunca, din galop, sulița la jocul oriental numit gerid; p. ext. jocul însuși. – Din tc. halka.

DOOM

halcá (înv.) s. f., art. halcáua, g.-d. art. halcálei; pl. halcále, art. halcálele

halca
HÁLCĂ, hălci, s. f. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. – Din magh. halk.

DOOM

hálcă s. f., g.-d. art. hắlcii; pl. hălci

halcale
HALCÁ, halcale, s. f. (Înv.) 1. Verigă, cerc (de metal). ♦ Scoabă sau legătură de fier la ziduri. 2. Cerc de fier prin care se arunca, din galop, sulița la jocul oriental numit gerid; p. ext. jocul însuși. – Din tc. halka.

DOOM

halcá (înv.) s. f., art. halcáua, g.-d. art. halcálei; pl. halcále, art. halcálele

halcalei
HALCÁ, halcale, s. f. (Înv.) 1. Verigă, cerc (de metal). ♦ Scoabă sau legătură de fier la ziduri. 2. Cerc de fier prin care se arunca, din galop, sulița la jocul oriental numit gerid; p. ext. jocul însuși. – Din tc. halka.

DOOM

halcá (înv.) s. f., art. halcáua, g.-d. art. halcálei; pl. halcále, art. halcálele

halcalele
HALCÁ, halcale, s. f. (Înv.) 1. Verigă, cerc (de metal). ♦ Scoabă sau legătură de fier la ziduri. 2. Cerc de fier prin care se arunca, din galop, sulița la jocul oriental numit gerid; p. ext. jocul însuși. – Din tc. halka.

DOOM

halcá (înv.) s. f., art. halcáua, g.-d. art. halcálei; pl. halcále, art. halcálele

halcalelor
HALCÁ, halcale, s. f. (Înv.) 1. Verigă, cerc (de metal). ♦ Scoabă sau legătură de fier la ziduri. 2. Cerc de fier prin care se arunca, din galop, sulița la jocul oriental numit gerid; p. ext. jocul însuși. – Din tc. halka.

DOOM

halcá (înv.) s. f., art. halcáua, g.-d. art. halcálei; pl. halcále, art. halcálele

halcată
HALCÁTĂ, halcate, s. f. (Reg.) Halcă. – Din halcă + bucată.

halcaua
HALCÁ, halcale, s. f. (Înv.) 1. Verigă, cerc (de metal). ♦ Scoabă sau legătură de fier la ziduri. 2. Cerc de fier prin care se arunca, din galop, sulița la jocul oriental numit gerid; p. ext. jocul însuși. – Din tc. halka.

DOOM

halcá (înv.) s. f., art. halcáua, g.-d. art. halcálei; pl. halcále, art. halcálele

halcyone
Halcyone = Alcyone.

halda
HÁLDĂ, halde, s. f. Loc unde se depozitează sterilul și deșeurile inutilizabile provenite din lucrările miniere, de la prepararea minereurilor sau din uzinele metalurgice; p. ext. materialul depozitat pe acest loc. – Din germ. Halde.

DOOM

háldă s. f., g.-d. art. háldei; pl. hálde

haldan
HĂLDÁN, hăldani, s. m. Cînepă de toamnă, care produce sămînță. – Variante: aldán, haldán, hîldán s. m.

haldani
HĂLDÁN, hăldani, s. m. Cînepă de toamnă, care produce sămînță. – Variante: aldán, haldán, hîldán s. m.

haldanii
HĂLDÁN, hăldani, s. m. Cînepă de toamnă, care produce sămînță. – Variante: aldán, haldán, hîldán s. m.

haldanilor
HĂLDÁN, hăldani, s. m. Cînepă de toamnă, care produce sămînță. – Variante: aldán, haldán, hîldán s. m.

haldanul
HĂLDÁN, hăldani, s. m. Cînepă de toamnă, care produce sămînță. – Variante: aldán, haldán, hîldán s. m.

haldanului
HĂLDÁN, hăldani, s. m. Cînepă de toamnă, care produce sămînță. – Variante: aldán, haldán, hîldán s. m.

halde
HÁLDĂ, halde, s. f. Loc unde se depozitează sterilul și deșeurile inutilizabile provenite din lucrările miniere, de la prepararea minereurilor sau din uzinele metalurgice; p. ext. materialul depozitat pe acest loc. – Din germ. Halde.

DOOM

háldă s. f., g.-d. art. háldei; pl. hálde

haldei
HÁLDĂ, halde, s. f. Loc unde se depozitează sterilul și deșeurile inutilizabile provenite din lucrările miniere, de la prepararea minereurilor sau din uzinele metalurgice; p. ext. materialul depozitat pe acest loc. – Din germ. Halde.

DOOM

háldă s. f., g.-d. art. háldei; pl. hálde

haldei
HALDÉU, haldei, s. m. Poreclă dată de călugări preoților de mir. ♦ (Rar) Rabin. – Din sl. halŭdĕĭnŭ.

DOOM

haldéu s. m., art. haldéul; pl. haldéi, art. haldéii

haldeii
HALDÉU, haldei, s. m. Poreclă dată de călugări preoților de mir. ♦ (Rar) Rabin. – Din sl. halŭdĕĭnŭ.

DOOM

haldéu s. m., art. haldéul; pl. haldéi, art. haldéii

haldeilor
HALDÉU, haldei, s. m. Poreclă dată de călugări preoților de mir. ♦ (Rar) Rabin. – Din sl. halŭdĕĭnŭ.

DOOM

haldéu s. m., art. haldéul; pl. haldéi, art. haldéii

haldele
HÁLDĂ, halde, s. f. Loc unde se depozitează sterilul și deșeurile inutilizabile provenite din lucrările miniere, de la prepararea minereurilor sau din uzinele metalurgice; p. ext. materialul depozitat pe acest loc. – Din germ. Halde.

DOOM

háldă s. f., g.-d. art. háldei; pl. hálde

haldelor
HÁLDĂ, halde, s. f. Loc unde se depozitează sterilul și deșeurile inutilizabile provenite din lucrările miniere, de la prepararea minereurilor sau din uzinele metalurgice; p. ext. materialul depozitat pe acest loc. – Din germ. Halde.

DOOM

háldă s. f., g.-d. art. háldei; pl. hálde

haldeu
HALDÉU, haldei, s. m. Poreclă dată de călugări preoților de mir. ♦ (Rar) Rabin. – Din sl. halŭdĕĭnŭ.

DOOM

haldéu s. m., art. haldéul; pl. haldéi, art. haldéii

haldeul
HALDÉU, haldei, s. m. Poreclă dată de călugări preoților de mir. ♦ (Rar) Rabin. – Din sl. halŭdĕĭnŭ.

DOOM

haldéu s. m., art. haldéul; pl. haldéi, art. haldéii

haldeului
HALDÉU, haldei, s. m. Poreclă dată de călugări preoților de mir. ♦ (Rar) Rabin. – Din sl. halŭdĕĭnŭ.

DOOM

haldéu s. m., art. haldéul; pl. haldéi, art. haldéii

haldit
haldit, -ă, haldiți, -ite adj. 1. slab, vlăguit, neputincios. 2. strâmb. 3. nerod, nătâng. 3. (deț.) care a căpătat rutină.

haldău
haldău, haldăi s. m. (reg.) bărbat înalt și masiv.

hale
HÁLĂ², hale, s. f. (Reg.) 1. Vijelie. 2. Monstru, dihanie, arătare. 3. (La pl.) Păsări de curte. – Din sb., bg. hala.

DOOM

hálă s. f., g.-d. art. hálei; pl. hále

hale
HÁLE interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se mînă sau se alungă gîștele, curcile sau rațele. La coteață !... – La coteață !... – Hale, rață! ALECSANDRI, T. 264.

halea
HALEÁ adj. invar. (Turcism învechit; despre boieri) În serviciu, în funcție, în activitate. Boierii cei halea stau împrejurul domnului cu bastoane lungi în mînă. GHICA, S. 501.

halea
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

haleai
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

haleală
HALEÁLĂ s. f. (Fam.) Faptul de a mânca (cu lăcomie); (concr.) ceea ce se mănâncă, mâncare. – Hali + suf. -eală.

DOOM

haleálă (fam.) s. f., g.-d. art. halélii

haleam
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

halească
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

haleau
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

haleați
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

halebarda
HALEBÁRDĂ, halebarde, s. f. Armă medievală în formă de lance cu un vârf de fier ascuțit, prevăzut pe o parte cu o secure, iar pe partea opusă cu un cârlig. [Var.: alebárdă s. f.] – Din fr. hallebarde.

DOOM

halebárdă s. f., g.-d. art. halebárdei; pl. halebárde

halebarde
HALEBÁRDĂ, halebarde, s. f. Armă medievală în formă de lance cu un vârf de fier ascuțit, prevăzut pe o parte cu o secure, iar pe partea opusă cu un cârlig. [Var.: alebárdă s. f.] – Din fr. hallebarde.

DOOM

halebárdă s. f., g.-d. art. halebárdei; pl. halebárde

halebardei
HALEBÁRDĂ, halebarde, s. f. Armă medievală în formă de lance cu un vârf de fier ascuțit, prevăzut pe o parte cu o secure, iar pe partea opusă cu un cârlig. [Var.: alebárdă s. f.] – Din fr. hallebarde.

DOOM

halebárdă s. f., g.-d. art. halebárdei; pl. halebárde

halebardele
HALEBÁRDĂ, halebarde, s. f. Armă medievală în formă de lance cu un vârf de fier ascuțit, prevăzut pe o parte cu o secure, iar pe partea opusă cu un cârlig. [Var.: alebárdă s. f.] – Din fr. hallebarde.

DOOM

halebárdă s. f., g.-d. art. halebárdei; pl. halebárde

halebardelor
HALEBÁRDĂ, halebarde, s. f. Armă medievală în formă de lance cu un vârf de fier ascuțit, prevăzut pe o parte cu o secure, iar pe partea opusă cu un cârlig. [Var.: alebárdă s. f.] – Din fr. hallebarde.

DOOM

halebárdă s. f., g.-d. art. halebárdei; pl. halebárde

halebardier
HALEBARDIÉR, halebardieri, s. m. Soldat înarmat cu o halebardă. [Pr.: -di-er. – Var.: alebardiér s. m.] – Din fr. hallebardier.

DOOM

halebardiér (-di-er) s. m., pl. halebardiéri

halebardieri
HALEBARDIÉR, halebardieri, s. m. Soldat înarmat cu o halebardă. [Pr.: -di-er. – Var.: alebardiér s. m.] – Din fr. hallebardier.

DOOM

halebardiér (-di-er) s. m., pl. halebardiéri

halebardierii
HALEBARDIÉR, halebardieri, s. m. Soldat înarmat cu o halebardă. [Pr.: -di-er. – Var.: alebardiér s. m.] – Din fr. hallebardier.

DOOM

halebardiér (-di-er) s. m., pl. halebardiéri

halebardierilor
HALEBARDIÉR, halebardieri, s. m. Soldat înarmat cu o halebardă. [Pr.: -di-er. – Var.: alebardiér s. m.] – Din fr. hallebardier.

DOOM

halebardiér (-di-er) s. m., pl. halebardiéri

halebardierul
HALEBARDIÉR, halebardieri, s. m. Soldat înarmat cu o halebardă. [Pr.: -di-er. – Var.: alebardiér s. m.] – Din fr. hallebardier.

DOOM

halebardiér (-di-er) s. m., pl. halebardiéri

halebardierului
HALEBARDIÉR, halebardieri, s. m. Soldat înarmat cu o halebardă. [Pr.: -di-er. – Var.: alebardiér s. m.] – Din fr. hallebardier.

DOOM

halebardiér (-di-er) s. m., pl. halebardiéri

halebărzi
HALEBÁRDĂ, halebarde, s. f. Armă medievală în formă de lance cu un vârf de fier ascuțit, prevăzut pe o parte cu o secure, iar pe partea opusă cu un cârlig. [Var.: alebárdă s. f.] – Din fr. hallebarde.

DOOM

halebárdă s. f., g.-d. art. halebárdei; pl. halebárde

halebărzii
HALEBÁRDĂ, halebarde, s. f. Armă medievală în formă de lance cu un vârf de fier ascuțit, prevăzut pe o parte cu o secure, iar pe partea opusă cu un cârlig. [Var.: alebárdă s. f.] – Din fr. hallebarde.

DOOM

halebárdă s. f., g.-d. art. halebárdei; pl. halebárde

halebărzile
HALEBÁRDĂ, halebarde, s. f. Armă medievală în formă de lance cu un vârf de fier ascuțit, prevăzut pe o parte cu o secure, iar pe partea opusă cu un cârlig. [Var.: alebárdă s. f.] – Din fr. hallebarde.

DOOM

halebárdă s. f., g.-d. art. halebárdei; pl. halebárde

halebărzilor
HALEBÁRDĂ, halebarde, s. f. Armă medievală în formă de lance cu un vârf de fier ascuțit, prevăzut pe o parte cu o secure, iar pe partea opusă cu un cârlig. [Var.: alebárdă s. f.] – Din fr. hallebarde.

DOOM

halebárdă s. f., g.-d. art. halebárdei; pl. halebárde

halei
HÁLĂ², hale, s. f. (Reg.) 1. Vijelie. 2. Monstru, dihanie, arătare. 3. (La pl.) Păsări de curte. – Din sb., bg. hala.

DOOM

hálă s. f., g.-d. art. hálei; pl. hále

halele
HÁLĂ², hale, s. f. (Reg.) 1. Vijelie. 2. Monstru, dihanie, arătare. 3. (La pl.) Păsări de curte. – Din sb., bg. hala.

DOOM

hálă s. f., g.-d. art. hálei; pl. hále

halelor
HÁLĂ², hale, s. f. (Reg.) 1. Vijelie. 2. Monstru, dihanie, arătare. 3. (La pl.) Păsări de curte. – Din sb., bg. hala.

DOOM

hálă s. f., g.-d. art. hálei; pl. hále

halenă
HALÉNĂ s. f. Aer care iese din plămâni prin expirație. – Din fr. haleine.

DOOM

halénă s. f., g.-d. art. halénei

halepense
COSTRÉI, costrei, s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom târâtor și cu flori purpurii (Echinochloa crus-gallii). ◊ Costrei mare = plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom puternic și cu spiculețe roșcate, cea mai dăunătoare buruiană din culturile agricole (Sorghum halepense). – Cf. bg. koštrjava.

halesc
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

halesus
Halesus (sau Halaessus), unul dintre însoțitorii (sau fiii) lui Agamemnon, originar din Argos și venit în Italia pe vremea războiului troian. A luptat alături de Turnus împotriva lui Aeneas și a fost ucis în luptă de Pallas.

haleu
haleu s. n. sg. mâncare.

halește
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

halești
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

half
HALF-TIME s. n. Repriză sportivă. [Pr.: haftáim] – Cuv. engl.

DOOM

half (rar) s. m., pl. halfi

halfi
HALF-TIME s. n. Repriză sportivă. [Pr.: haftáim] – Cuv. engl.

DOOM

half (rar) s. m., pl. halfi

halfii
HALF-TIME s. n. Repriză sportivă. [Pr.: haftáim] – Cuv. engl.

DOOM

half (rar) s. m., pl. halfi

halfilor
HALF-TIME s. n. Repriză sportivă. [Pr.: haftáim] – Cuv. engl.

DOOM

half (rar) s. m., pl. halfi

halful
HALF-TIME s. n. Repriză sportivă. [Pr.: haftáim] – Cuv. engl.

DOOM

half (rar) s. m., pl. halfi

halfului
HALF-TIME s. n. Repriză sportivă. [Pr.: haftáim] – Cuv. engl.

DOOM

half (rar) s. m., pl. halfi

hali
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

halice
HALÍCE s. f. v. alică.

DOOM

alíce v. alícă

halicea
HALÍCE s. f. v. alică.

DOOM

alíce v. alícă

halicei
HALÍCE s. f. v. alică.

DOOM

alíce v. alícă

halicele
HALÍCE s. f. v. alică.

DOOM

alíce v. alícă

halicelor
HALÍCE s. f. v. alică.

DOOM

alíce v. alícă

halieutic
HALIEÚTIC, -Ă, halieutici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De halieutică; pescăresc. 2. S. f. Arta pescuitului; pescuit. ♦ Tratat de pescuit. [Pr.: -li-e-] – Din lat. halieutica, fr. halieutique.

halieutica
HALIEÚTIC, -Ă, halieutici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De halieutică; pescăresc. 2. S. f. Arta pescuitului; pescuit. ♦ Tratat de pescuit. [Pr.: -li-e-] – Din lat. halieutica, fr. halieutique.

halieutica
HALIEÚTIC, -Ă, halieutici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De halieutică; pescăresc. 2. S. f. Arta pescuitului; pescuit. ♦ Tratat de pescuit. [Pr.: -li-e-] – Din lat. halieutica, fr. halieutique.

DOOM

halieútică (-e-u-) s. f., g.-d. art. halieúticii

halieutice
HALIEÚTIC, -Ă, halieutici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De halieutică; pescăresc. 2. S. f. Arta pescuitului; pescuit. ♦ Tratat de pescuit. [Pr.: -li-e-] – Din lat. halieutica, fr. halieutique.

halieuticei
HALIEÚTIC, -Ă, halieutici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De halieutică; pescăresc. 2. S. f. Arta pescuitului; pescuit. ♦ Tratat de pescuit. [Pr.: -li-e-] – Din lat. halieutica, fr. halieutique.

halieuticele
HALIEÚTIC, -Ă, halieutici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De halieutică; pescăresc. 2. S. f. Arta pescuitului; pescuit. ♦ Tratat de pescuit. [Pr.: -li-e-] – Din lat. halieutica, fr. halieutique.

halieuticelor
HALIEÚTIC, -Ă, halieutici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De halieutică; pescăresc. 2. S. f. Arta pescuitului; pescuit. ♦ Tratat de pescuit. [Pr.: -li-e-] – Din lat. halieutica, fr. halieutique.

halieutici
HALIEÚTIC, -Ă, halieutici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De halieutică; pescăresc. 2. S. f. Arta pescuitului; pescuit. ♦ Tratat de pescuit. [Pr.: -li-e-] – Din lat. halieutica, fr. halieutique.

halieutici
HALIEÚTIC, -Ă, halieutici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De halieutică; pescăresc. 2. S. f. Arta pescuitului; pescuit. ♦ Tratat de pescuit. [Pr.: -li-e-] – Din lat. halieutica, fr. halieutique.

DOOM

halieútică (-e-u-) s. f., g.-d. art. halieúticii

halieuticii
HALIEÚTIC, -Ă, halieutici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De halieutică; pescăresc. 2. S. f. Arta pescuitului; pescuit. ♦ Tratat de pescuit. [Pr.: -li-e-] – Din lat. halieutica, fr. halieutique.

halieuticii
HALIEÚTIC, -Ă, halieutici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De halieutică; pescăresc. 2. S. f. Arta pescuitului; pescuit. ♦ Tratat de pescuit. [Pr.: -li-e-] – Din lat. halieutica, fr. halieutique.

DOOM

halieútică (-e-u-) s. f., g.-d. art. halieúticii

halieuticile
HALIEÚTIC, -Ă, halieutici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De halieutică; pescăresc. 2. S. f. Arta pescuitului; pescuit. ♦ Tratat de pescuit. [Pr.: -li-e-] – Din lat. halieutica, fr. halieutique.

DOOM

halieútică (-e-u-) s. f., g.-d. art. halieúticii

halieuticilor
HALIEÚTIC, -Ă, halieutici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De halieutică; pescăresc. 2. S. f. Arta pescuitului; pescuit. ♦ Tratat de pescuit. [Pr.: -li-e-] – Din lat. halieutica, fr. halieutique.

halieuticilor
HALIEÚTIC, -Ă, halieutici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De halieutică; pescăresc. 2. S. f. Arta pescuitului; pescuit. ♦ Tratat de pescuit. [Pr.: -li-e-] – Din lat. halieutica, fr. halieutique.

DOOM

halieútică (-e-u-) s. f., g.-d. art. halieúticii

halieuticul
HALIEÚTIC, -Ă, halieutici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De halieutică; pescăresc. 2. S. f. Arta pescuitului; pescuit. ♦ Tratat de pescuit. [Pr.: -li-e-] – Din lat. halieutica, fr. halieutique.

halieuticului
HALIEÚTIC, -Ă, halieutici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De halieutică; pescăresc. 2. S. f. Arta pescuitului; pescuit. ♦ Tratat de pescuit. [Pr.: -li-e-] – Din lat. halieutica, fr. halieutique.

halii
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

halim
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

halima
HALIMÁ, halimale, s. f. Povestire, întâmplare complicată, cu multe peripeții. ♦ Fig. (Fam.) Situație încurcată, amestecătură, confuzie. – Din ngr. halimá (< tc.).

DOOM

halimá (pop.) s. f., art. halimáua, g.-d. art. halimálei; pl. halimále, art. halimálele

halimale
HALIMÁ, halimale, s. f. Povestire, întâmplare complicată, cu multe peripeții. ♦ Fig. (Fam.) Situație încurcată, amestecătură, confuzie. – Din ngr. halimá (< tc.).

DOOM

halimá (pop.) s. f., art. halimáua, g.-d. art. halimálei; pl. halimále, art. halimálele

halimalei
HALIMÁ, halimale, s. f. Povestire, întâmplare complicată, cu multe peripeții. ♦ Fig. (Fam.) Situație încurcată, amestecătură, confuzie. – Din ngr. halimá (< tc.).

DOOM

halimá (pop.) s. f., art. halimáua, g.-d. art. halimálei; pl. halimále, art. halimálele

halimalele
HALIMÁ, halimale, s. f. Povestire, întâmplare complicată, cu multe peripeții. ♦ Fig. (Fam.) Situație încurcată, amestecătură, confuzie. – Din ngr. halimá (< tc.).

DOOM

halimá (pop.) s. f., art. halimáua, g.-d. art. halimálei; pl. halimále, art. halimálele

halimalelor
HALIMÁ, halimale, s. f. Povestire, întâmplare complicată, cu multe peripeții. ♦ Fig. (Fam.) Situație încurcată, amestecătură, confuzie. – Din ngr. halimá (< tc.).

DOOM

halimá (pop.) s. f., art. halimáua, g.-d. art. halimálei; pl. halimále, art. halimálele

halimaua
HALIMÁ, halimale, s. f. Povestire, întâmplare complicată, cu multe peripeții. ♦ Fig. (Fam.) Situație încurcată, amestecătură, confuzie. – Din ngr. halimá (< tc.).

DOOM

halimá (pop.) s. f., art. halimáua, g.-d. art. halimálei; pl. halimále, art. halimálele

halimos
halimos s. n. sg. mâncare.

halind
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

halire
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

halirrhothius
Halirrhothius, fiul lui Poseidon și al nimfei Euryte. Fiindcă a încercat s-o necinstească pe Alcippe, fiica lui Ares și a lui Aglauros, a fost ucis de către zeul războiului. Văzîndu-și fiul mort, Poseidon l-a adus pe Ares în fața judecății zeilor. Zeul ucigaș a fost însă achitat, iar locul unde s-a ținut judecata a fost numit de atunci Areopagus.

haliră
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

halirăm
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

halirăți
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

halise
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

halisem
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

haliseră
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

haliserăm
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

haliserăți
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

haliseși
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

haliseți
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

halit
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

halit
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

halit
HALÍT¹ s. n. (Fam.) Faptul de a hali. – V. hali.

DOOM

halít s. n.

halit
HALÍT² s. n. Sare gemă. – Din fr. halite.

DOOM

halít s. n.

halitoare
halitor de cămile expr. (peior.) arab.

halitor
halitor de cămile expr. (peior.) arab.

haliși
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

haliți
HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

DOOM

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

hall
HALL s.n. v. hol.

halo
HALÓ, halouri, s. n. 1. Fenomen optic care constă în apariția unor inele luminoase în jurul Soarelui sau al Lunii care se datorește reflexiei, refracției și dispersiei luminii în cristalele de gheață aflate în atmosferă la mari înălțimi; cearcăn (2). 2. Zonă luminoasă care încercuiește imaginea fotografică a unui punct strălucitor. [Var.: halóu s. n.] – Din fr. halo.

DOOM

haló / halóu s. n., art. halóul; pl. halóuri

halocarst
HALOCÁRST s.n. (Geol.) Carst dezvoltat într-o zonă de sare. [< fr. halokarst].

halocromia
HALOCROMÍE s. f. (Chim.) Fenomen de colorare a unor compuși organici când se transformă în săruri. – Din fr. halochromie.

DOOM

halocromíe (-lo-cro-) s. f., art. halocromía, g.-d. halocromíi, art. halocromíei

halocromie
HALOCROMÍE s. f. (Chim.) Fenomen de colorare a unor compuși organici când se transformă în săruri. – Din fr. halochromie.

DOOM

halocromíe (-lo-cro-) s. f., art. halocromía, g.-d. halocromíi, art. halocromíei

halocromiei
HALOCROMÍE s. f. (Chim.) Fenomen de colorare a unor compuși organici când se transformă în săruri. – Din fr. halochromie.

DOOM

halocromíe (-lo-cro-) s. f., art. halocromía, g.-d. halocromíi, art. halocromíei

halocromii
HALOCROMÍE s. f. (Chim.) Fenomen de colorare a unor compuși organici când se transformă în săruri. – Din fr. halochromie.

DOOM

halocromíe (-lo-cro-) s. f., art. halocromía, g.-d. halocromíi, art. halocromíei

halofil
HALOFÍL, -Ă, halofili, -e, adj. (Biol.; despre unele organisme) Care se dezvoltă în mediu sărat. – Din fr. halophile.

halofila
HALOFÍL, -Ă, halofili, -e, adj. (Biol.; despre unele organisme) Care se dezvoltă în mediu sărat. – Din fr. halophile.

halofile
HALOFÍL, -Ă, halofili, -e, adj. (Biol.; despre unele organisme) Care se dezvoltă în mediu sărat. – Din fr. halophile.

halofilei
HALOFÍL, -Ă, halofili, -e, adj. (Biol.; despre unele organisme) Care se dezvoltă în mediu sărat. – Din fr. halophile.

halofilele
HALOFÍL, -Ă, halofili, -e, adj. (Biol.; despre unele organisme) Care se dezvoltă în mediu sărat. – Din fr. halophile.

halofilelor
HALOFÍL, -Ă, halofili, -e, adj. (Biol.; despre unele organisme) Care se dezvoltă în mediu sărat. – Din fr. halophile.

halofili
HALOFÍL, -Ă, halofili, -e, adj. (Biol.; despre unele organisme) Care se dezvoltă în mediu sărat. – Din fr. halophile.

halofilii
HALOFÍL, -Ă, halofili, -e, adj. (Biol.; despre unele organisme) Care se dezvoltă în mediu sărat. – Din fr. halophile.

halofililor
HALOFÍL, -Ă, halofili, -e, adj. (Biol.; despre unele organisme) Care se dezvoltă în mediu sărat. – Din fr. halophile.

halofilul
HALOFÍL, -Ă, halofili, -e, adj. (Biol.; despre unele organisme) Care se dezvoltă în mediu sărat. – Din fr. halophile.

halofilului
HALOFÍL, -Ă, halofili, -e, adj. (Biol.; despre unele organisme) Care se dezvoltă în mediu sărat. – Din fr. halophile.

halofita
HALOFÍTĂ, halofite, s. f., adj. (Plantă) adaptată condițiilor de viață pe solurile sărate. – Din fr. halophyte.

DOOM

!halofítă adj. f., s. f., pl. halofíte

halofite
HALOFÍTĂ, halofite, s. f., adj. (Plantă) adaptată condițiilor de viață pe solurile sărate. – Din fr. halophyte.

DOOM

!halofítă adj. f., s. f., pl. halofíte

halofitei
HALOFÍTĂ, halofite, s. f., adj. (Plantă) adaptată condițiilor de viață pe solurile sărate. – Din fr. halophyte.

DOOM

!halofítă adj. f., s. f., pl. halofíte

halofitele
HALOFÍTĂ, halofite, s. f., adj. (Plantă) adaptată condițiilor de viață pe solurile sărate. – Din fr. halophyte.

DOOM

!halofítă adj. f., s. f., pl. halofíte

halofitelor
HALOFÍTĂ, halofite, s. f., adj. (Plantă) adaptată condițiilor de viață pe solurile sărate. – Din fr. halophyte.

DOOM

!halofítă adj. f., s. f., pl. halofíte

halogen
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogen
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogena
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogena
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogena
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogenai
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenam
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenare
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenare
HALOGENÁRE, halogenări, s. f. Reacție chimică de introducere a halogenilor în molecula unui compus organic. – V. halogena.

DOOM

halogenáre s. f., g.-d. art. halogenắrii; pl. halogenắri

halogenarea
HALOGENÁRE, halogenări, s. f. Reacție chimică de introducere a halogenilor în molecula unui compus organic. – V. halogena.

DOOM

halogenáre s. f., g.-d. art. halogenắrii; pl. halogenắri

halogenară
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenarăm
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenarăți
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenase
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenasem
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenaseră
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenaserăm
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenaserăți
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenaseși
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenaseți
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenat
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenau
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenași
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenați
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenație
HALOGENÁȚIE s.f. Halogenare. [Gen. -iei. / < fr. halogénation].

halogene
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogene
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogenează
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenei
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogenei
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogenele
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogenele
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogenelor
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogenelor
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogenez
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogeneze
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenezi
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogeni
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogeni
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogenii
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogenii
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogenilor
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogenilor
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogenul
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogenul
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogenului
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogenului
HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

DOOM

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogenura
HALOGENÚRĂ, halogenuri, s. f. Compus al unui halogen cu un alt element chimic, cu un radical organic sau anorganic. – Din fr. halogénure.

DOOM

halogenúră s. f., g.-d. art. halogenúrii; pl. halogenúri

halogenuri
HALOGENÚRĂ, halogenuri, s. f. Compus al unui halogen cu un alt element chimic, cu un radical organic sau anorganic. – Din fr. halogénure.

DOOM

halogenúră s. f., g.-d. art. halogenúrii; pl. halogenúri

halogenurii
HALOGENÚRĂ, halogenuri, s. f. Compus al unui halogen cu un alt element chimic, cu un radical organic sau anorganic. – Din fr. halogénure.

DOOM

halogenúră s. f., g.-d. art. halogenúrii; pl. halogenúri

halogenurile
HALOGENÚRĂ, halogenuri, s. f. Compus al unui halogen cu un alt element chimic, cu un radical organic sau anorganic. – Din fr. halogénure.

DOOM

halogenúră s. f., g.-d. art. halogenúrii; pl. halogenúri

halogenurilor
HALOGENÚRĂ, halogenuri, s. f. Compus al unui halogen cu un alt element chimic, cu un radical organic sau anorganic. – Din fr. halogénure.

DOOM

halogenúră s. f., g.-d. art. halogenúrii; pl. halogenúri

halogenând
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenînd
HALOGENÁ, halogenez, vb. I. Tranz. A supune o substanță reacției de halogenare. – Din fr. halogéner.

DOOM

*halogená (a ~) vb., ind. prez. 3 halogeneáză

halogenări
HALOGENÁRE, halogenări, s. f. Reacție chimică de introducere a halogenilor în molecula unui compus organic. – V. halogena.

DOOM

halogenáre s. f., g.-d. art. halogenắrii; pl. halogenắri

halogenării
HALOGENÁRE, halogenări, s. f. Reacție chimică de introducere a halogenilor în molecula unui compus organic. – V. halogena.

DOOM

halogenáre s. f., g.-d. art. halogenắrii; pl. halogenắri

halogenările
HALOGENÁRE, halogenări, s. f. Reacție chimică de introducere a halogenilor în molecula unui compus organic. – V. halogena.

DOOM

halogenáre s. f., g.-d. art. halogenắrii; pl. halogenắri

halogenărilor
HALOGENÁRE, halogenări, s. f. Reacție chimică de introducere a halogenilor în molecula unui compus organic. – V. halogena.

DOOM

halogenáre s. f., g.-d. art. halogenắrii; pl. halogenắri

halografia
HALOGRAFÍE s.f. (Chim.) Descriere a sărurilor. [Gen. -iei. / < fr. halographie].

halografie
HALOGRAFÍE s.f. (Chim.) Descriere a sărurilor. [Gen. -iei. / < fr. halographie].

halografiei
HALOGRAFÍE s.f. (Chim.) Descriere a sărurilor. [Gen. -iei. / < fr. halographie].

halografii
HALOGRAFÍE s.f. (Chim.) Descriere a sărurilor. [Gen. -iei. / < fr. halographie].

halografiile
HALOGRAFÍE s.f. (Chim.) Descriere a sărurilor. [Gen. -iei. / < fr. halographie].

halografiilor
HALOGRAFÍE s.f. (Chim.) Descriere a sărurilor. [Gen. -iei. / < fr. halographie].

haloid
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloid
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloida
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloida
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloide
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloide
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloidei
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloidei
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloidele
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloidele
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloidelor
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloidelor
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloidul
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloidul
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloidului
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloidului
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloimăs
halóimăs (-suri), s. n. – Utopie, vis, fantezie. Idiș haloimes, pl. de la holem (Byck-Graur 35).

haloizi
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloizi
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloizii
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloizii
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloizilor
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloizilor
HALOÍD, -Ă, haloizi, -de, adj. (Chim.; despre săruri) Care este compus dintr-un halogen și un metal. [Pr.: -lo-id] – Din fr. haloïde.

haloizit
HALOIZÍT s. n. Silicat natural hidratat de aluminiu din grupa mineralelor argiloase, alb sau divers colorat, cu luciu mat. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. halloysite.

DOOM

haloizít (-lo-i-) s. n.

halomegalia
HALOMEGALÍE s.f. Hipertrofie a degetului mare de la picior. [Gen. -iei. / < fr. hallomégalie, cf. lat. hallux – degetul mare, gr. megas – mare].

halomegalie
HALOMEGALÍE s.f. Hipertrofie a degetului mare de la picior. [Gen. -iei. / < fr. hallomégalie, cf. lat. hallux – degetul mare, gr. megas – mare].

halomegaliei
HALOMEGALÍE s.f. Hipertrofie a degetului mare de la picior. [Gen. -iei. / < fr. hallomégalie, cf. lat. hallux – degetul mare, gr. megas – mare].

halomegalii
HALOMEGALÍE s.f. Hipertrofie a degetului mare de la picior. [Gen. -iei. / < fr. hallomégalie, cf. lat. hallux – degetul mare, gr. megas – mare].

halometre
HALOMÉTRU, halometre, s. n. (Ind.) Areometru folosit la stabilirea concentrației de săruri anorganice solubile a substanțelor zaharate. – Din fr. halomètre.

halometrele
HALOMÉTRU, halometre, s. n. (Ind.) Areometru folosit la stabilirea concentrației de săruri anorganice solubile a substanțelor zaharate. – Din fr. halomètre.

halometrelor
HALOMÉTRU, halometre, s. n. (Ind.) Areometru folosit la stabilirea concentrației de săruri anorganice solubile a substanțelor zaharate. – Din fr. halomètre.

halometru
HALOMÉTRU, halometre, s. n. (Ind.) Areometru folosit la stabilirea concentrației de săruri anorganice solubile a substanțelor zaharate. – Din fr. halomètre.

halometrul
HALOMÉTRU, halometre, s. n. (Ind.) Areometru folosit la stabilirea concentrației de săruri anorganice solubile a substanțelor zaharate. – Din fr. halomètre.

halometrului
HALOMÉTRU, halometre, s. n. (Ind.) Areometru folosit la stabilirea concentrației de săruri anorganice solubile a substanțelor zaharate. – Din fr. halomètre.

halomorf
HALOMÓRF, -Ă, halomorfi, -e, adj. (Geol.; despre sol) Bogat în sare. – Din fr. halomorphe.

halomorfa
HALOMÓRF, -Ă, halomorfi, -e, adj. (Geol.; despre sol) Bogat în sare. – Din fr. halomorphe.

halomorfe
HALOMÓRF, -Ă, halomorfi, -e, adj. (Geol.; despre sol) Bogat în sare. – Din fr. halomorphe.

halomorfei
HALOMÓRF, -Ă, halomorfi, -e, adj. (Geol.; despre sol) Bogat în sare. – Din fr. halomorphe.

halomorfele
HALOMÓRF, -Ă, halomorfi, -e, adj. (Geol.; despre sol) Bogat în sare. – Din fr. halomorphe.

halomorfelor
HALOMÓRF, -Ă, halomorfi, -e, adj. (Geol.; despre sol) Bogat în sare. – Din fr. halomorphe.

halomorfi
HALOMÓRF, -Ă, halomorfi, -e, adj. (Geol.; despre sol) Bogat în sare. – Din fr. halomorphe.

halomorfii
HALOMÓRF, -Ă, halomorfi, -e, adj. (Geol.; despre sol) Bogat în sare. – Din fr. halomorphe.

halomorfilor
HALOMÓRF, -Ă, halomorfi, -e, adj. (Geol.; despre sol) Bogat în sare. – Din fr. halomorphe.

halomorful
HALOMÓRF, -Ă, halomorfi, -e, adj. (Geol.; despre sol) Bogat în sare. – Din fr. halomorphe.

halomorfului
HALOMÓRF, -Ă, halomorfi, -e, adj. (Geol.; despre sol) Bogat în sare. – Din fr. halomorphe.

halon
HALÓN s. n. Gaz incolor, inodor și rău conducător de electricitate, folosit la extinctoare. – Din fr. halon.

haloplancton
HALOPLANCTÓN, haloplanctonuri, s. n. Plancton care trăiește și se dezvoltă în ape sărate de diferite concentrații. – Din engl. haloplancton.

haloplanctonul
HALOPLANCTÓN, haloplanctonuri, s. n. Plancton care trăiește și se dezvoltă în ape sărate de diferite concentrații. – Din engl. haloplancton.

haloplanctonului
HALOPLANCTÓN, haloplanctonuri, s. n. Plancton care trăiește și se dezvoltă în ape sărate de diferite concentrații. – Din engl. haloplancton.

haloplanctonuri
HALOPLANCTÓN, haloplanctonuri, s. n. Plancton care trăiește și se dezvoltă în ape sărate de diferite concentrații. – Din engl. haloplancton.

haloplanctonurile
HALOPLANCTÓN, haloplanctonuri, s. n. Plancton care trăiește și se dezvoltă în ape sărate de diferite concentrații. – Din engl. haloplancton.

haloplanctonurilor
HALOPLANCTÓN, haloplanctonuri, s. n. Plancton care trăiește și se dezvoltă în ape sărate de diferite concentrații. – Din engl. haloplancton.

halor
HALÓR, halori, s. m. (Mar.) Muncitor care lucrează la halajul navelor. – Din fr. haleur.

halori
HALÓR, halori, s. m. (Mar.) Muncitor care lucrează la halajul navelor. – Din fr. haleur.

halorii
HALÓR, halori, s. m. (Mar.) Muncitor care lucrează la halajul navelor. – Din fr. haleur.

halorilor
HALÓR, halori, s. m. (Mar.) Muncitor care lucrează la halajul navelor. – Din fr. haleur.

halorul
HALÓR, halori, s. m. (Mar.) Muncitor care lucrează la halajul navelor. – Din fr. haleur.

halorului
HALÓR, halori, s. m. (Mar.) Muncitor care lucrează la halajul navelor. – Din fr. haleur.

halotcă
HALÓTCĂ s. f. (Reg.) Termen de ocară pentru femei și fete; femeie de moravuri ușoare. – Comp. ucr., rus. holopka.

halou
HALÓU s. n. v. halo.

DOOM

haló / halóu s. n., art. halóul; pl. halóuri

haloul
HALÓ, halouri, s. n. 1. Fenomen optic care constă în apariția unor inele luminoase în jurul Soarelui sau al Lunii care se datorește reflexiei, refracției și dispersiei luminii în cristalele de gheață aflate în atmosferă la mari înălțimi; cearcăn (2). 2. Zonă luminoasă care încercuiește imaginea fotografică a unui punct strălucitor. [Var.: halóu s. n.] – Din fr. halo.

DOOM

haló / halóu s. n., art. halóul; pl. halóuri

haloului
HALÓ, halouri, s. n. 1. Fenomen optic care constă în apariția unor inele luminoase în jurul Soarelui sau al Lunii care se datorește reflexiei, refracției și dispersiei luminii în cristalele de gheață aflate în atmosferă la mari înălțimi; cearcăn (2). 2. Zonă luminoasă care încercuiește imaginea fotografică a unui punct strălucitor. [Var.: halóu s. n.] – Din fr. halo.

DOOM

haló / halóu s. n., art. halóul; pl. halóuri

halouri
HALÓ, halouri, s. n. 1. Fenomen optic care constă în apariția unor inele luminoase în jurul Soarelui sau al Lunii care se datorește reflexiei, refracției și dispersiei luminii în cristalele de gheață aflate în atmosferă la mari înălțimi; cearcăn (2). 2. Zonă luminoasă care încercuiește imaginea fotografică a unui punct strălucitor. [Var.: halóu s. n.] – Din fr. halo.

DOOM

haló / halóu s. n., art. halóul; pl. halóuri

halourile
HALÓ, halouri, s. n. 1. Fenomen optic care constă în apariția unor inele luminoase în jurul Soarelui sau al Lunii care se datorește reflexiei, refracției și dispersiei luminii în cristalele de gheață aflate în atmosferă la mari înălțimi; cearcăn (2). 2. Zonă luminoasă care încercuiește imaginea fotografică a unui punct strălucitor. [Var.: halóu s. n.] – Din fr. halo.

DOOM

haló / halóu s. n., art. halóul; pl. halóuri

halourilor
HALÓ, halouri, s. n. 1. Fenomen optic care constă în apariția unor inele luminoase în jurul Soarelui sau al Lunii care se datorește reflexiei, refracției și dispersiei luminii în cristalele de gheață aflate în atmosferă la mari înălțimi; cearcăn (2). 2. Zonă luminoasă care încercuiește imaginea fotografică a unui punct strălucitor. [Var.: halóu s. n.] – Din fr. halo.

DOOM

haló / halóu s. n., art. halóul; pl. halóuri

halt
HALT interj. Stai! oprește! – Cuv. germ.

DOOM

halt interj.

halta
HÁLTĂ, halte, s. f. 1. Punct de oprire reglementară (de scurtă durată) a trenurilor personale pentru deservirea traficului de călători; gară mică. 2. Oprire, popas. 3. Scurtă oprire a trupelor în marș, pentru odihnă, ajustarea echipamentului și verificarea tehnicii de luptă. – Din germ. Halte[stelle], fr. halte.

DOOM

háltă s. f., g.-d. art. háltei; pl. hálte

halte
HÁLTĂ, halte, s. f. 1. Punct de oprire reglementară (de scurtă durată) a trenurilor personale pentru deservirea traficului de călători; gară mică. 2. Oprire, popas. 3. Scurtă oprire a trupelor în marș, pentru odihnă, ajustarea echipamentului și verificarea tehnicii de luptă. – Din germ. Halte[stelle], fr. halte.

DOOM

háltă s. f., g.-d. art. háltei; pl. hálte

haltei
HÁLTĂ, halte, s. f. 1. Punct de oprire reglementară (de scurtă durată) a trenurilor personale pentru deservirea traficului de călători; gară mică. 2. Oprire, popas. 3. Scurtă oprire a trupelor în marș, pentru odihnă, ajustarea echipamentului și verificarea tehnicii de luptă. – Din germ. Halte[stelle], fr. halte.

DOOM

háltă s. f., g.-d. art. háltei; pl. hálte

haltele
HÁLTĂ, halte, s. f. 1. Punct de oprire reglementară (de scurtă durată) a trenurilor personale pentru deservirea traficului de călători; gară mică. 2. Oprire, popas. 3. Scurtă oprire a trupelor în marș, pentru odihnă, ajustarea echipamentului și verificarea tehnicii de luptă. – Din germ. Halte[stelle], fr. halte.

DOOM

háltă s. f., g.-d. art. háltei; pl. hálte

haltelor
HÁLTĂ, halte, s. f. 1. Punct de oprire reglementară (de scurtă durată) a trenurilor personale pentru deservirea traficului de călători; gară mică. 2. Oprire, popas. 3. Scurtă oprire a trupelor în marș, pentru odihnă, ajustarea echipamentului și verificarea tehnicii de luptă. – Din germ. Halte[stelle], fr. halte.

DOOM

háltă s. f., g.-d. art. háltei; pl. hálte

haltera
HALTÉRĂ, haltere, s. f. 1. Aparat de atletică grea, alcătuit din două rânduri de discuri sau sfere metalice de diferite greutăți, fixate la capetele unei bare; greutate. 2. (La pl.) Ramură sportivă care constă în ridicarea halterelor (1). [Acc. și: (1) hálteră] – Din fr. haltère.

DOOM

hálteră² (zool.) s.f., g.-d. art. hálterei; pl. háltere

haltere
HALTÉRĂ, haltere, s. f. 1. Aparat de atletică grea, alcătuit din două rânduri de discuri sau sfere metalice de diferite greutăți, fixate la capetele unei bare; greutate. 2. (La pl.) Ramură sportivă care constă în ridicarea halterelor (1). [Acc. și: (1) hálteră] – Din fr. haltère.

DOOM

hálteră² (zool.) s.f., g.-d. art. hálterei; pl. háltere

halterei
HALTÉRĂ, haltere, s. f. 1. Aparat de atletică grea, alcătuit din două rânduri de discuri sau sfere metalice de diferite greutăți, fixate la capetele unei bare; greutate. 2. (La pl.) Ramură sportivă care constă în ridicarea halterelor (1). [Acc. și: (1) hálteră] – Din fr. haltère.

DOOM

hálteră² (zool.) s.f., g.-d. art. hálterei; pl. háltere

halterele
HALTÉRĂ, haltere, s. f. 1. Aparat de atletică grea, alcătuit din două rânduri de discuri sau sfere metalice de diferite greutăți, fixate la capetele unei bare; greutate. 2. (La pl.) Ramură sportivă care constă în ridicarea halterelor (1). [Acc. și: (1) hálteră] – Din fr. haltère.

DOOM

hálteră² (zool.) s.f., g.-d. art. hálterei; pl. háltere

halterelor
HALTÉRĂ, haltere, s. f. 1. Aparat de atletică grea, alcătuit din două rânduri de discuri sau sfere metalice de diferite greutăți, fixate la capetele unei bare; greutate. 2. (La pl.) Ramură sportivă care constă în ridicarea halterelor (1). [Acc. și: (1) hálteră] – Din fr. haltère.

DOOM

hálteră² (zool.) s.f., g.-d. art. hálterei; pl. háltere

halterofil
HALTEROFÍL, -Ă, halterofili, -e, s. m. și f. Persoană care practică sportul cu haltere. – Din fr. haltérophile.

DOOM

*halterofílă s. f., g.-d. art. halterofílei; pl. halterofíle

halterofila
HALTEROFÍL, -Ă, halterofili, -e, s. m. și f. Persoană care practică sportul cu haltere. – Din fr. haltérophile.

DOOM

*halterofílă s. f., g.-d. art. halterofílei; pl. halterofíle

halterofile
HALTEROFÍL, -Ă, halterofili, -e, s. m. și f. Persoană care practică sportul cu haltere. – Din fr. haltérophile.

DOOM

*halterofílă s. f., g.-d. art. halterofílei; pl. halterofíle

halterofilei
HALTEROFÍL, -Ă, halterofili, -e, s. m. și f. Persoană care practică sportul cu haltere. – Din fr. haltérophile.

DOOM

*halterofílă s. f., g.-d. art. halterofílei; pl. halterofíle

halterofilele
HALTEROFÍL, -Ă, halterofili, -e, s. m. și f. Persoană care practică sportul cu haltere. – Din fr. haltérophile.

DOOM

*halterofílă s. f., g.-d. art. halterofílei; pl. halterofíle

halterofilelor
HALTEROFÍL, -Ă, halterofili, -e, s. m. și f. Persoană care practică sportul cu haltere. – Din fr. haltérophile.

DOOM

*halterofílă s. f., g.-d. art. halterofílei; pl. halterofíle

halterofili
HALTEROFÍL, -Ă, halterofili, -e, s. m. și f. Persoană care practică sportul cu haltere. – Din fr. haltérophile.

DOOM

*halterofílă s. f., g.-d. art. halterofílei; pl. halterofíle

halterofilia
HALTEROFILÍE s. f. (Ieșit din uz) Sportul cu halterele. – Din fr. haltérophilie.

halterofilie
HALTEROFILÍE s. f. (Ieșit din uz) Sportul cu halterele. – Din fr. haltérophilie.

halterofiliei
HALTEROFILÍE s. f. (Ieșit din uz) Sportul cu halterele. – Din fr. haltérophilie.

halterofilii
HALTEROFÍL, -Ă, halterofili, -e, s. m. și f. Persoană care practică sportul cu haltere. – Din fr. haltérophile.

DOOM

*halterofílă s. f., g.-d. art. halterofílei; pl. halterofíle

halterofilii
HALTEROFILÍE s. f. (Ieșit din uz) Sportul cu halterele. – Din fr. haltérophilie.

halterofililor
HALTEROFÍL, -Ă, halterofili, -e, s. m. și f. Persoană care practică sportul cu haltere. – Din fr. haltérophile.

DOOM

*halterofílă s. f., g.-d. art. halterofílei; pl. halterofíle

halterofilul
HALTEROFÍL, -Ă, halterofili, -e, s. m. și f. Persoană care practică sportul cu haltere. – Din fr. haltérophile.

DOOM

*halterofílă s. f., g.-d. art. halterofílei; pl. halterofíle

halterofilului
HALTEROFÍL, -Ă, halterofili, -e, s. m. și f. Persoană care practică sportul cu haltere. – Din fr. haltérophile.

DOOM

*halterofílă s. f., g.-d. art. halterofílei; pl. halterofíle

haluce
HALÚCE s.n. v. halux.

halucina
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinai
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinam
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinant
HALUCINÁNT, -Ă, halucinanți, -te, adj. Care provoacă halucinații; fig. care impresionează puternic, impresionant, grandios, uluitor. – Din fr. hallucinant.

DOOM

halucinánt adj. m., pl. halucinánți; f. halucinántă, pl. halucinánte

halucinanta
HALUCINÁNT, -Ă, halucinanți, -te, adj. Care provoacă halucinații; fig. care impresionează puternic, impresionant, grandios, uluitor. – Din fr. hallucinant.

DOOM

halucinánt adj. m., pl. halucinánți; f. halucinántă, pl. halucinánte

halucinante
HALUCINÁNT, -Ă, halucinanți, -te, adj. Care provoacă halucinații; fig. care impresionează puternic, impresionant, grandios, uluitor. – Din fr. hallucinant.

DOOM

halucinánt adj. m., pl. halucinánți; f. halucinántă, pl. halucinánte

halucinantei
HALUCINÁNT, -Ă, halucinanți, -te, adj. Care provoacă halucinații; fig. care impresionează puternic, impresionant, grandios, uluitor. – Din fr. hallucinant.

DOOM

halucinánt adj. m., pl. halucinánți; f. halucinántă, pl. halucinánte

halucinantele
HALUCINÁNT, -Ă, halucinanți, -te, adj. Care provoacă halucinații; fig. care impresionează puternic, impresionant, grandios, uluitor. – Din fr. hallucinant.

DOOM

halucinánt adj. m., pl. halucinánți; f. halucinántă, pl. halucinánte

halucinantelor
HALUCINÁNT, -Ă, halucinanți, -te, adj. Care provoacă halucinații; fig. care impresionează puternic, impresionant, grandios, uluitor. – Din fr. hallucinant.

DOOM

halucinánt adj. m., pl. halucinánți; f. halucinántă, pl. halucinánte

halucinantul
HALUCINÁNT, -Ă, halucinanți, -te, adj. Care provoacă halucinații; fig. care impresionează puternic, impresionant, grandios, uluitor. – Din fr. hallucinant.

DOOM

halucinánt adj. m., pl. halucinánți; f. halucinántă, pl. halucinánte

halucinantului
HALUCINÁNT, -Ă, halucinanți, -te, adj. Care provoacă halucinații; fig. care impresionează puternic, impresionant, grandios, uluitor. – Din fr. hallucinant.

DOOM

halucinánt adj. m., pl. halucinánți; f. halucinántă, pl. halucinánte

halucinanți
HALUCINÁNT, -Ă, halucinanți, -te, adj. Care provoacă halucinații; fig. care impresionează puternic, impresionant, grandios, uluitor. – Din fr. hallucinant.

DOOM

halucinánt adj. m., pl. halucinánți; f. halucinántă, pl. halucinánte

halucinanții
HALUCINÁNT, -Ă, halucinanți, -te, adj. Care provoacă halucinații; fig. care impresionează puternic, impresionant, grandios, uluitor. – Din fr. hallucinant.

DOOM

halucinánt adj. m., pl. halucinánți; f. halucinántă, pl. halucinánte

halucinanților
HALUCINÁNT, -Ă, halucinanți, -te, adj. Care provoacă halucinații; fig. care impresionează puternic, impresionant, grandios, uluitor. – Din fr. hallucinant.

DOOM

halucinánt adj. m., pl. halucinánți; f. halucinántă, pl. halucinánte

halucinare
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinare
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

halucinarea
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

halucinară
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinarăm
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinarăți
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinase
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinasem
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinaseră
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinaserăm
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinaserăți
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinaseși
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinaseți
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinat
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinat
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinat
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinata
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinata
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinate
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinate
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinatei
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinatei
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinatele
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinatele
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinatelor
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinatelor
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinatoria
HALUCINATÓRIU, -IE, halucinatorii, adj. 1. Care provoacă halucinații; halucinant. 2. Care ține de halucinație. – Din fr. hallucinatoire.

DOOM

*halucinatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. halucinatórie (-ri-e); pl. m. și f. halucinatórii

halucinatorie
HALUCINATÓRIU, -IE, halucinatorii, adj. 1. Care provoacă halucinații; halucinant. 2. Care ține de halucinație. – Din fr. hallucinatoire.

DOOM

*halucinatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. halucinatórie (-ri-e); pl. m. și f. halucinatórii

halucinatoriei
HALUCINATÓRIU, -IE, halucinatorii, adj. 1. Care provoacă halucinații; halucinant. 2. Care ține de halucinație. – Din fr. hallucinatoire.

DOOM

*halucinatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. halucinatórie (-ri-e); pl. m. și f. halucinatórii

halucinatorii
HALUCINATÓRIU, -IE, halucinatorii, adj. 1. Care provoacă halucinații; halucinant. 2. Care ține de halucinație. – Din fr. hallucinatoire.

DOOM

*halucinatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. halucinatórie (-ri-e); pl. m. și f. halucinatórii

halucinatoriii
HALUCINATÓRIU, -IE, halucinatorii, adj. 1. Care provoacă halucinații; halucinant. 2. Care ține de halucinație. – Din fr. hallucinatoire.

DOOM

*halucinatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. halucinatórie (-ri-e); pl. m. și f. halucinatórii

halucinatoriile
HALUCINATÓRIU, -IE, halucinatorii, adj. 1. Care provoacă halucinații; halucinant. 2. Care ține de halucinație. – Din fr. hallucinatoire.

DOOM

*halucinatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. halucinatórie (-ri-e); pl. m. și f. halucinatórii

halucinatoriilor
HALUCINATÓRIU, -IE, halucinatorii, adj. 1. Care provoacă halucinații; halucinant. 2. Care ține de halucinație. – Din fr. hallucinatoire.

DOOM

*halucinatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. halucinatórie (-ri-e); pl. m. și f. halucinatórii

halucinatoriu
HALUCINATÓRIU, -IE, halucinatorii, adj. 1. Care provoacă halucinații; halucinant. 2. Care ține de halucinație. – Din fr. hallucinatoire.

DOOM

*halucinatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. halucinatórie (-ri-e); pl. m. și f. halucinatórii

halucinatoriul
HALUCINATÓRIU, -IE, halucinatorii, adj. 1. Care provoacă halucinații; halucinant. 2. Care ține de halucinație. – Din fr. hallucinatoire.

DOOM

*halucinatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. halucinatórie (-ri-e); pl. m. și f. halucinatórii

halucinatoriului
HALUCINATÓRIU, -IE, halucinatorii, adj. 1. Care provoacă halucinații; halucinant. 2. Care ține de halucinație. – Din fr. hallucinatoire.

DOOM

*halucinatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. halucinatórie (-ri-e); pl. m. și f. halucinatórii

halucinatul
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinatul
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinatului
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinatului
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinau
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinași
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinați
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinați
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinați
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinația
HALUCINÁȚIE, halucinații, s. f. Tulburare psihică constând în perceperea unui obiect sau a unui fenomen fără ca acesta să existe în realitate. ♦ Produs al acestei stări; nălucire, vedenie. – Din fr. hallucination, lat. hallucinatio.

DOOM

halucináție (-ți-e) s. f., art. halucináția (-ți-a), g.-d. art. halucináției; pl. halucináții, art. halucináțiile (-ți-i-)

halucinație
HALUCINÁȚIE, halucinații, s. f. Tulburare psihică constând în perceperea unui obiect sau a unui fenomen fără ca acesta să existe în realitate. ♦ Produs al acestei stări; nălucire, vedenie. – Din fr. hallucination, lat. hallucinatio.

DOOM

halucináție (-ți-e) s. f., art. halucináția (-ți-a), g.-d. art. halucináției; pl. halucináții, art. halucináțiile (-ți-i-)

halucinației
HALUCINÁȚIE, halucinații, s. f. Tulburare psihică constând în perceperea unui obiect sau a unui fenomen fără ca acesta să existe în realitate. ♦ Produs al acestei stări; nălucire, vedenie. – Din fr. hallucination, lat. hallucinatio.

DOOM

halucináție (-ți-e) s. f., art. halucináția (-ți-a), g.-d. art. halucináției; pl. halucináții, art. halucináțiile (-ți-i-)

halucinații
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinații
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinații
HALUCINÁȚIE, halucinații, s. f. Tulburare psihică constând în perceperea unui obiect sau a unui fenomen fără ca acesta să existe în realitate. ♦ Produs al acestei stări; nălucire, vedenie. – Din fr. hallucination, lat. hallucinatio.

DOOM

halucináție (-ți-e) s. f., art. halucináția (-ți-a), g.-d. art. halucináției; pl. halucináții, art. halucináțiile (-ți-i-)

halucinațiile
HALUCINÁȚIE, halucinații, s. f. Tulburare psihică constând în perceperea unui obiect sau a unui fenomen fără ca acesta să existe în realitate. ♦ Produs al acestei stări; nălucire, vedenie. – Din fr. hallucination, lat. hallucinatio.

DOOM

halucináție (-ți-e) s. f., art. halucináția (-ți-a), g.-d. art. halucináției; pl. halucináții, art. halucináțiile (-ți-i-)

halucinațiilor
HALUCINÁȚIE, halucinații, s. f. Tulburare psihică constând în perceperea unui obiect sau a unui fenomen fără ca acesta să existe în realitate. ♦ Produs al acestei stări; nălucire, vedenie. – Din fr. hallucination, lat. hallucinatio.

DOOM

halucináție (-ți-e) s. f., art. halucináția (-ți-a), g.-d. art. halucináției; pl. halucináții, art. halucináțiile (-ți-i-)

halucinaților
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinaților
HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinațiune
HALUCINAȚIÚNE s.f. v. halucinație.

halucinează
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinez
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucineze
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinezi
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinogen
HALUCINOGÉN, -Ă, halucinogeni, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care provoacă halucinații. – Din fr. hallucinogène.

DOOM

halucinogén adj. m., pl. halucinogéni; f. halucinogénă, pl. halucinogéne

halucinogena
HALUCINOGÉN, -Ă, halucinogeni, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care provoacă halucinații. – Din fr. hallucinogène.

DOOM

halucinogén adj. m., pl. halucinogéni; f. halucinogénă, pl. halucinogéne

halucinogene
HALUCINOGÉN, -Ă, halucinogeni, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care provoacă halucinații. – Din fr. hallucinogène.

DOOM

halucinogén adj. m., pl. halucinogéni; f. halucinogénă, pl. halucinogéne

halucinogenei
HALUCINOGÉN, -Ă, halucinogeni, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care provoacă halucinații. – Din fr. hallucinogène.

DOOM

halucinogén adj. m., pl. halucinogéni; f. halucinogénă, pl. halucinogéne

halucinogenele
HALUCINOGÉN, -Ă, halucinogeni, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care provoacă halucinații. – Din fr. hallucinogène.

DOOM

halucinogén adj. m., pl. halucinogéni; f. halucinogénă, pl. halucinogéne

halucinogenelor
HALUCINOGÉN, -Ă, halucinogeni, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care provoacă halucinații. – Din fr. hallucinogène.

DOOM

halucinogén adj. m., pl. halucinogéni; f. halucinogénă, pl. halucinogéne

halucinogeni
HALUCINOGÉN, -Ă, halucinogeni, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care provoacă halucinații. – Din fr. hallucinogène.

DOOM

halucinogén adj. m., pl. halucinogéni; f. halucinogénă, pl. halucinogéne

halucinogenii
HALUCINOGÉN, -Ă, halucinogeni, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care provoacă halucinații. – Din fr. hallucinogène.

DOOM

halucinogén adj. m., pl. halucinogéni; f. halucinogénă, pl. halucinogéne

halucinogenilor
HALUCINOGÉN, -Ă, halucinogeni, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care provoacă halucinații. – Din fr. hallucinogène.

DOOM

halucinogén adj. m., pl. halucinogéni; f. halucinogénă, pl. halucinogéne

halucinogenul
HALUCINOGÉN, -Ă, halucinogeni, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care provoacă halucinații. – Din fr. hallucinogène.

DOOM

halucinogén adj. m., pl. halucinogéni; f. halucinogénă, pl. halucinogéne

halucinogenului
HALUCINOGÉN, -Ă, halucinogeni, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care provoacă halucinații. – Din fr. hallucinogène.

DOOM

halucinogén adj. m., pl. halucinogéni; f. halucinogénă, pl. halucinogéne

halucinoza
HALUCINÓZĂ, halucinoze, s. f. (Med.) Stare patologică caracterizată prin halucinații recunoscute de bolnav ca stări anormale. – Din fr. hallucinose.

halucinoze
HALUCINÓZĂ, halucinoze, s. f. (Med.) Stare patologică caracterizată prin halucinații recunoscute de bolnav ca stări anormale. – Din fr. hallucinose.

halucinozei
HALUCINÓZĂ, halucinoze, s. f. (Med.) Stare patologică caracterizată prin halucinații recunoscute de bolnav ca stări anormale. – Din fr. hallucinose.

halucinozele
HALUCINÓZĂ, halucinoze, s. f. (Med.) Stare patologică caracterizată prin halucinații recunoscute de bolnav ca stări anormale. – Din fr. hallucinose.

halucinozelor
HALUCINÓZĂ, halucinoze, s. f. (Med.) Stare patologică caracterizată prin halucinații recunoscute de bolnav ca stări anormale. – Din fr. hallucinose.

halucinând
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinînd
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

DOOM

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

halucinări
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

halucinării
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

halucinările
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

halucinărilor
HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

halul
HAL s. n. Stare rea, situație vrednică de plâns. ◊ Loc. adv. În așa hal (că)... = în așa măsură (că)... Într-un hal... sau într-un hal fără (de) hal = în cea mai proastă stare. ◊ Expr. A nu avea hal să... = a nu fi în stare, a nu putea să... – Din tc. hal.

DOOM

!hal s. n.

halului
HAL s. n. Stare rea, situație vrednică de plâns. ◊ Loc. adv. În așa hal (că)... = în așa măsură (că)... Într-un hal... sau într-un hal fără (de) hal = în cea mai proastă stare. ◊ Expr. A nu avea hal să... = a nu fi în stare, a nu putea să... – Din tc. hal.

DOOM

!hal s. n.

haluri
HAL s. n. Stare rea, situație vrednică de plâns. ◊ Loc. adv. În așa hal (că)... = în așa măsură (că)... Într-un hal... sau într-un hal fără (de) hal = în cea mai proastă stare. ◊ Expr. A nu avea hal să... = a nu fi în stare, a nu putea să... – Din tc. hal.

DOOM

!hal s. n.

halurile
HAL s. n. Stare rea, situație vrednică de plâns. ◊ Loc. adv. În așa hal (că)... = în așa măsură (că)... Într-un hal... sau într-un hal fără (de) hal = în cea mai proastă stare. ◊ Expr. A nu avea hal să... = a nu fi în stare, a nu putea să... – Din tc. hal.

DOOM

!hal s. n.

halurilor
HAL s. n. Stare rea, situație vrednică de plâns. ◊ Loc. adv. În așa hal (că)... = în așa măsură (că)... Într-un hal... sau într-un hal fără (de) hal = în cea mai proastă stare. ◊ Expr. A nu avea hal să... = a nu fi în stare, a nu putea să... – Din tc. hal.

DOOM

!hal s. n.

halux
HÁLUX s.n. (Anat.) Degetul mare de la picior. ◊ Halux valgus = deviere în afară a haluxului; halux varus = deviere spre înăuntru a haluxului. [Pl. -xuri, var. haluce s.n. / < lat., fr. hallux].

halva
HALVÁ, (2) halvale, s. f. 1. Produs alimentar dulce, cu o mare valoare nutritivă, preparat din tahân sau din semințe de floarea-soarelui și din zahăr, eventual cu adaos de alviță. 2. Sortiment de halva (1). – Din tc. halva.

DOOM

halvá s. f., art halváua, g.-d. art. halválei; (sorturi) pl. halvále, art. halválele

halvagii
HALVAGÍU, halvagii, s. m. (Înv.) Persoană care prepară sau care vinde halva. – Din tc. halvacı.

DOOM

halvagíu (înv.) s. m., art. halvagíul; pl. halvagíi, art. halvagíii (-gi-ii)

halvagiii
HALVAGÍU, halvagii, s. m. (Înv.) Persoană care prepară sau care vinde halva. – Din tc. halvacı.

DOOM

halvagíu (înv.) s. m., art. halvagíul; pl. halvagíi, art. halvagíii (-gi-ii)

halvagiilor
HALVAGÍU, halvagii, s. m. (Înv.) Persoană care prepară sau care vinde halva. – Din tc. halvacı.

DOOM

halvagíu (înv.) s. m., art. halvagíul; pl. halvagíi, art. halvagíii (-gi-ii)

halvagiu
HALVAGÍU, halvagii, s. m. (Înv.) Persoană care prepară sau care vinde halva. – Din tc. halvacı.

DOOM

halvagíu (înv.) s. m., art. halvagíul; pl. halvagíi, art. halvagíii (-gi-ii)

halvagiul
HALVAGÍU, halvagii, s. m. (Înv.) Persoană care prepară sau care vinde halva. – Din tc. halvacı.

DOOM

halvagíu (înv.) s. m., art. halvagíul; pl. halvagíi, art. halvagíii (-gi-ii)

halvagiului
HALVAGÍU, halvagii, s. m. (Înv.) Persoană care prepară sau care vinde halva. – Din tc. halvacı.

DOOM

halvagíu (înv.) s. m., art. halvagíul; pl. halvagíi, art. halvagíii (-gi-ii)

halvale
HALVÁ, (2) halvale, s. f. 1. Produs alimentar dulce, cu o mare valoare nutritivă, preparat din tahân sau din semințe de floarea-soarelui și din zahăr, eventual cu adaos de alviță. 2. Sortiment de halva (1). – Din tc. halva.

DOOM

halvá s. f., art halváua, g.-d. art. halválei; (sorturi) pl. halvále, art. halválele

halvalei
HALVÁ, (2) halvale, s. f. 1. Produs alimentar dulce, cu o mare valoare nutritivă, preparat din tahân sau din semințe de floarea-soarelui și din zahăr, eventual cu adaos de alviță. 2. Sortiment de halva (1). – Din tc. halva.

DOOM

halvá s. f., art halváua, g.-d. art. halválei; (sorturi) pl. halvále, art. halválele

halvalele
HALVÁ, (2) halvale, s. f. 1. Produs alimentar dulce, cu o mare valoare nutritivă, preparat din tahân sau din semințe de floarea-soarelui și din zahăr, eventual cu adaos de alviță. 2. Sortiment de halva (1). – Din tc. halva.

DOOM

halvá s. f., art halváua, g.-d. art. halválei; (sorturi) pl. halvále, art. halválele

halvalelor
HALVÁ, (2) halvale, s. f. 1. Produs alimentar dulce, cu o mare valoare nutritivă, preparat din tahân sau din semințe de floarea-soarelui și din zahăr, eventual cu adaos de alviță. 2. Sortiment de halva (1). – Din tc. halva.

DOOM

halvá s. f., art halváua, g.-d. art. halválei; (sorturi) pl. halvále, art. halválele

halvaua
HALVÁ, (2) halvale, s. f. 1. Produs alimentar dulce, cu o mare valoare nutritivă, preparat din tahân sau din semințe de floarea-soarelui și din zahăr, eventual cu adaos de alviță. 2. Sortiment de halva (1). – Din tc. halva.

DOOM

halvá s. f., art halváua, g.-d. art. halválei; (sorturi) pl. halvále, art. halválele

halvița
ALVÍȚĂ s. f. Produs alimentar zaharos, obținut din caramel, miere, nuci, migdale, esențe aromate și amidon sau albuș de ou. [Var.: halvíță s. f.] – [H]alva + suf. -iță.

DOOM

alvíță s. f., g.-d. art. alvíței; (sorturi, porții) pl. alvíțe

halvițar
HALVIȚÁR s. m. v. alvițar.

DOOM

alvițár s. m., pl. alvițári

halvițari
HALVIȚÁR s. m. v. alvițar.

DOOM

alvițár s. m., pl. alvițári

halvițarii
HALVIȚÁR s. m. v. alvițar.

DOOM

alvițár s. m., pl. alvițári

halvițarilor
HALVIȚÁR s. m. v. alvițar.

DOOM

alvițár s. m., pl. alvițári

halvițarul
HALVIȚÁR s. m. v. alvițar.

DOOM

alvițár s. m., pl. alvițári

halvițarului
HALVIȚÁR s. m. v. alvițar.

DOOM

alvițár s. m., pl. alvițári

halvițe
ALVÍȚĂ s. f. Produs alimentar zaharos, obținut din caramel, miere, nuci, migdale, esențe aromate și amidon sau albuș de ou. [Var.: halvíță s. f.] – [H]alva + suf. -iță.

DOOM

alvíță s. f., g.-d. art. alvíței; (sorturi, porții) pl. alvíțe

halviței
ALVÍȚĂ s. f. Produs alimentar zaharos, obținut din caramel, miere, nuci, migdale, esențe aromate și amidon sau albuș de ou. [Var.: halvíță s. f.] – [H]alva + suf. -iță.

DOOM

alvíță s. f., g.-d. art. alvíței; (sorturi, porții) pl. alvíțe

halău
HALẮU, halăie, s. n. (Reg.) Crâsnic (de pescuit). – Din magh. háló.

DOOM

halắu (reg.) s. n., art. halắul; pl. halắie

ham
HAM², hamuri, s. n. Ansamblu de curele (sau de frânghii) cu care se înhamă calul sau alte animale (de tracțiune) la un vehicul. ◊ Gură de ham = ham rudimentar format numai din curelele de la pieptul și gâtul calului și din cele două șleauri. ◊ Expr. A trage în (sau la) ham = a trăi o viață grea; a munci din greu. ♦ (Precedat de prepoziții) Tracțiune (cu cai). Are cai buni la ham. – Din magh. hám.

DOOM

ham² s. n., pl. hámuri

ham
HAM¹ interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui. – Onomatopee.

DOOM

ham-hám v. ham¹

hamac
HAMÁC, hamacuri, s. n. Pânză (de vele) sau plasă dreptunghiulară de sfoară, care se întinde orizontal între doi stâlpi, doi copaci etc. și care servește ca pat mobil sau ca leagăn. [Pl. și: hamace] – Din fr. hamac.

DOOM

hamác s. n., pl. hamácuri/hamáce

hamac
HAMÁC, hamacuri, s. n. Pânză (de vele) sau plasă dreptunghiulară de sfoară, care se întinde orizontal între doi stâlpi, doi copaci etc. și care servește ca pat mobil sau ca leagăn. [Pl. și: hamace] – Din fr. hamac.

hamada
HAMÁDĂ, hamade, s. f. Podiș în deșerturile din zonele intertropicale, în special în Sahara, acoperit cu pietre colțuroase, rezultat al dezagregării. – Din fr. hamada.

DOOM

hamádă s. f., g.-d. art. hamádei; pl. hamáde

hamade
HAMÁDĂ, hamade, s. f. Podiș în deșerturile din zonele intertropicale, în special în Sahara, acoperit cu pietre colțuroase, rezultat al dezagregării. – Din fr. hamada.

DOOM

hamádă s. f., g.-d. art. hamádei; pl. hamáde

hamadei
HAMÁDĂ, hamade, s. f. Podiș în deșerturile din zonele intertropicale, în special în Sahara, acoperit cu pietre colțuroase, rezultat al dezagregării. – Din fr. hamada.

DOOM

hamádă s. f., g.-d. art. hamádei; pl. hamáde

hamadele
HAMÁDĂ, hamade, s. f. Podiș în deșerturile din zonele intertropicale, în special în Sahara, acoperit cu pietre colțuroase, rezultat al dezagregării. – Din fr. hamada.

DOOM

hamádă s. f., g.-d. art. hamádei; pl. hamáde

hamadelor
HAMÁDĂ, hamade, s. f. Podiș în deșerturile din zonele intertropicale, în special în Sahara, acoperit cu pietre colțuroase, rezultat al dezagregării. – Din fr. hamada.

DOOM

hamádă s. f., g.-d. art. hamádei; pl. hamáde

hamadriada
HAMADRIÁDĂ, hamadriade, s. f. (În mitologia greacă) Nimfă a pădurii, care se năștea și murea odată cu arborii în care își avea sălașul. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. hamadryade.

DOOM

hamadriádă (-ma-dri-a-) s. f., g.-d. art. hamadriádei; pl. hamadriáde

hamadriade
HAMADRIÁDĂ, hamadriade, s. f. (În mitologia greacă) Nimfă a pădurii, care se năștea și murea odată cu arborii în care își avea sălașul. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. hamadryade.

DOOM

hamadriádă (-ma-dri-a-) s. f., g.-d. art. hamadriádei; pl. hamadriáde

hamadriade
Hamadriade = Hamadryades.

hamadriadei
HAMADRIÁDĂ, hamadriade, s. f. (În mitologia greacă) Nimfă a pădurii, care se năștea și murea odată cu arborii în care își avea sălașul. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. hamadryade.

DOOM

hamadriádă (-ma-dri-a-) s. f., g.-d. art. hamadriádei; pl. hamadriáde

hamadriadele
HAMADRIÁDĂ, hamadriade, s. f. (În mitologia greacă) Nimfă a pădurii, care se năștea și murea odată cu arborii în care își avea sălașul. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. hamadryade.

DOOM

hamadriádă (-ma-dri-a-) s. f., g.-d. art. hamadriádei; pl. hamadriáde

hamadriadelor
HAMADRIÁDĂ, hamadriade, s. f. (În mitologia greacă) Nimfă a pădurii, care se năștea și murea odată cu arborii în care își avea sălașul. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. hamadryade.

DOOM

hamadriádă (-ma-dri-a-) s. f., g.-d. art. hamadriádei; pl. hamadriáde

hamadryades
Hamadryades, nimfe ale copacilor (v. și Nimphae).

hamailâu
hamailîu (-îie), s. n. – Amuletă. Tc. hamaili (Șeineanu, III, 60). Sec. XIX, înv.

hamal
HAMÁL, hamali, s. m. Muncitor care transportă poveri (în porturi și în gări). ◊ Expr. (A munci) ca un hamal = (a munci) din greu, până la istovire. – Din tc. hamal.

DOOM

hamál s. m., pl. hamáli

hamali
HAMÁL, hamali, s. m. Muncitor care transportă poveri (în porturi și în gări). ◊ Expr. (A munci) ca un hamal = (a munci) din greu, până la istovire. – Din tc. hamal.

DOOM

hamál s. m., pl. hamáli

hamalii
HAMÁL, hamali, s. m. Muncitor care transportă poveri (în porturi și în gări). ◊ Expr. (A munci) ca un hamal = (a munci) din greu, până la istovire. – Din tc. hamal.

DOOM

hamál s. m., pl. hamáli

hamalilor
HAMÁL, hamali, s. m. Muncitor care transportă poveri (în porturi și în gări). ◊ Expr. (A munci) ca un hamal = (a munci) din greu, până la istovire. – Din tc. hamal.

DOOM

hamál s. m., pl. hamáli

hamalul
HAMÁL, hamali, s. m. Muncitor care transportă poveri (în porturi și în gări). ◊ Expr. (A munci) ca un hamal = (a munci) din greu, până la istovire. – Din tc. hamal.

DOOM

hamál s. m., pl. hamáli

hamalului
HAMÁL, hamali, s. m. Muncitor care transportă poveri (în porturi și în gări). ◊ Expr. (A munci) ca un hamal = (a munci) din greu, până la istovire. – Din tc. hamal.

DOOM

hamál s. m., pl. hamáli

hamalâc
HAMALẤC s. n. 1. (Înv.) Meseria hamalului; muncă de hamal. 2. Fig. Fam. Muncă grea, istovitoare. – Din tc. hamallık.

DOOM

hamalấc (fam.) s. n., pl. hamalấcuri

hamalâcul
HAMALẤC s. n. 1. (Înv.) Meseria hamalului; muncă de hamal. 2. Fig. Fam. Muncă grea, istovitoare. – Din tc. hamallık.

DOOM

hamalấc (fam.) s. n., pl. hamalấcuri

hamalâcului
HAMALẤC s. n. 1. (Înv.) Meseria hamalului; muncă de hamal. 2. Fig. Fam. Muncă grea, istovitoare. – Din tc. hamallık.

DOOM

hamalấc (fam.) s. n., pl. hamalấcuri

hamalâcuri
HAMALẤC s. n. 1. (Înv.) Meseria hamalului; muncă de hamal. 2. Fig. Fam. Muncă grea, istovitoare. – Din tc. hamallık.

DOOM

hamalấc (fam.) s. n., pl. hamalấcuri

hamalâcurile
HAMALẤC s. n. 1. (Înv.) Meseria hamalului; muncă de hamal. 2. Fig. Fam. Muncă grea, istovitoare. – Din tc. hamallık.

DOOM

hamalấc (fam.) s. n., pl. hamalấcuri

hamalâcurilor
HAMALẤC s. n. 1. (Înv.) Meseria hamalului; muncă de hamal. 2. Fig. Fam. Muncă grea, istovitoare. – Din tc. hamallık.

DOOM

hamalấc (fam.) s. n., pl. hamalấcuri

hamalîc
HAMALẤC s. n. 1. (Înv.) Meseria hamalului; muncă de hamal. 2. Fig. Fam. Muncă grea, istovitoare. – Din tc. hamallık.

DOOM

hamalấc (fam.) s. n., pl. hamalấcuri

hamalîcul
HAMALẤC s. n. 1. (Înv.) Meseria hamalului; muncă de hamal. 2. Fig. Fam. Muncă grea, istovitoare. – Din tc. hamallık.

DOOM

hamalấc (fam.) s. n., pl. hamalấcuri

hamalîcului
HAMALẤC s. n. 1. (Înv.) Meseria hamalului; muncă de hamal. 2. Fig. Fam. Muncă grea, istovitoare. – Din tc. hamallık.

DOOM

hamalấc (fam.) s. n., pl. hamalấcuri

hamalîcuri
HAMALẤC s. n. 1. (Înv.) Meseria hamalului; muncă de hamal. 2. Fig. Fam. Muncă grea, istovitoare. – Din tc. hamallık.

DOOM

hamalấc (fam.) s. n., pl. hamalấcuri

hamalîcurile
HAMALẤC s. n. 1. (Înv.) Meseria hamalului; muncă de hamal. 2. Fig. Fam. Muncă grea, istovitoare. – Din tc. hamallık.

DOOM

hamalấc (fam.) s. n., pl. hamalấcuri

hamalîcurilor
HAMALẤC s. n. 1. (Înv.) Meseria hamalului; muncă de hamal. 2. Fig. Fam. Muncă grea, istovitoare. – Din tc. hamallık.

DOOM

hamalấc (fam.) s. n., pl. hamalấcuri

hamamelis
HAMAMÉLIS s.m. Arbust din Statele Unite, ale cărui scoarță și frunze au proprietăți vasoconstrictoare. [< fr. hamamelis, cf. gr. hamamelis – moșmon].

hambar
HAMBÁR, hambare, s. n. 1. Magazie în care se păstrează diferite produse agricole, în special cereale; grânar, jitniță. ♦ Magazie mică (în podul morii) în care se toarnă cerealele date ca plată pentru măcinat. 2. (Reg.) Ladă mare de lemn, în care se păstrează făina, mălaiul sau cerealele. 3. Loc pe un vapor unde se depozitează mărfurile transportate; cală. [Var.: ambár s. n.] – Din magh. hambár, bg. hambar.

DOOM

hambár s. n., pl. hambáre

hambare
HAMBÁR, hambare, s. n. 1. Magazie în care se păstrează diferite produse agricole, în special cereale; grânar, jitniță. ♦ Magazie mică (în podul morii) în care se toarnă cerealele date ca plată pentru măcinat. 2. (Reg.) Ladă mare de lemn, în care se păstrează făina, mălaiul sau cerealele. 3. Loc pe un vapor unde se depozitează mărfurile transportate; cală. [Var.: ambár s. n.] – Din magh. hambár, bg. hambar.

DOOM

hambár s. n., pl. hambáre

hambarele
HAMBÁR, hambare, s. n. 1. Magazie în care se păstrează diferite produse agricole, în special cereale; grânar, jitniță. ♦ Magazie mică (în podul morii) în care se toarnă cerealele date ca plată pentru măcinat. 2. (Reg.) Ladă mare de lemn, în care se păstrează făina, mălaiul sau cerealele. 3. Loc pe un vapor unde se depozitează mărfurile transportate; cală. [Var.: ambár s. n.] – Din magh. hambár, bg. hambar.

DOOM

hambár s. n., pl. hambáre

hambarelor
HAMBÁR, hambare, s. n. 1. Magazie în care se păstrează diferite produse agricole, în special cereale; grânar, jitniță. ♦ Magazie mică (în podul morii) în care se toarnă cerealele date ca plată pentru măcinat. 2. (Reg.) Ladă mare de lemn, în care se păstrează făina, mălaiul sau cerealele. 3. Loc pe un vapor unde se depozitează mărfurile transportate; cală. [Var.: ambár s. n.] – Din magh. hambár, bg. hambar.

DOOM

hambár s. n., pl. hambáre

hambarul
HAMBÁR, hambare, s. n. 1. Magazie în care se păstrează diferite produse agricole, în special cereale; grânar, jitniță. ♦ Magazie mică (în podul morii) în care se toarnă cerealele date ca plată pentru măcinat. 2. (Reg.) Ladă mare de lemn, în care se păstrează făina, mălaiul sau cerealele. 3. Loc pe un vapor unde se depozitează mărfurile transportate; cală. [Var.: ambár s. n.] – Din magh. hambár, bg. hambar.

DOOM

hambár s. n., pl. hambáre

hambarului
HAMBÁR, hambare, s. n. 1. Magazie în care se păstrează diferite produse agricole, în special cereale; grânar, jitniță. ♦ Magazie mică (în podul morii) în care se toarnă cerealele date ca plată pentru măcinat. 2. (Reg.) Ladă mare de lemn, în care se păstrează făina, mălaiul sau cerealele. 3. Loc pe un vapor unde se depozitează mărfurile transportate; cală. [Var.: ambár s. n.] – Din magh. hambár, bg. hambar.

DOOM

hambár s. n., pl. hambáre

hamburger
HÁMBURGER, hamburgeri, s. m. Chiftea plată prăjită care se servește într-o chiflă. [Pr.: hamburgăr] – Din fr., engl. am. hamburger.

DOOM

hámburger (angl.) [e pron. ă] s. m., pl hámburgeri

hamburgeri
HÁMBURGER, hamburgeri, s. m. Chiftea plată prăjită care se servește într-o chiflă. [Pr.: hamburgăr] – Din fr., engl. am. hamburger.

DOOM

hámburger (angl.) [e pron. ă] s. m., pl hámburgeri

hamburgerii
HÁMBURGER, hamburgeri, s. m. Chiftea plată prăjită care se servește într-o chiflă. [Pr.: hamburgăr] – Din fr., engl. am. hamburger.

DOOM

hámburger (angl.) [e pron. ă] s. m., pl hámburgeri

hamburgerilor
HÁMBURGER, hamburgeri, s. m. Chiftea plată prăjită care se servește într-o chiflă. [Pr.: hamburgăr] – Din fr., engl. am. hamburger.

DOOM

hámburger (angl.) [e pron. ă] s. m., pl hámburgeri

hamburgerul
HÁMBURGER, hamburgeri, s. m. Chiftea plată prăjită care se servește într-o chiflă. [Pr.: hamburgăr] – Din fr., engl. am. hamburger.

DOOM

hámburger (angl.) [e pron. ă] s. m., pl hámburgeri

hamburgerului
HÁMBURGER, hamburgeri, s. m. Chiftea plată prăjită care se servește într-o chiflă. [Pr.: hamburgăr] – Din fr., engl. am. hamburger.

DOOM

hámburger (angl.) [e pron. ă] s. m., pl hámburgeri

hamei
HĂMÉI s. m. v. hamei.

DOOM

haméi s. m.

hameiul
HĂMÉI s. m. v. hamei.

DOOM

haméi s. m.

hameiului
HĂMÉI s. m. v. hamei.

DOOM

haméi s. m.

hamger
HANGÉR, hangere, s. n. Pumnal mare, încovoiat. [Pl. și: hangeruri. – Var.: hamgér s. n.] – Din tc. hancer.

hamger
HANGÉR, hangere, s. n. Pumnal mare, încovoiat. [Pl. și: hangeruri. – Var.: hamgér s. n.] – Din tc. hancer.

hamit
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamit
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamita
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamita
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamite
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamite
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamitei
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamitei
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamitele
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamitele
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamitelor
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamitelor
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamitic
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamitic
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamitica
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamitica
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamitice
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamitice
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamiticei
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamiticei
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamiticele
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamiticele
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamiticelor
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamiticelor
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamitici
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamitici
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamiticii
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamiticii
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamiticilor
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamiticilor
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamiticul
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamiticul
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamiticului
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamiticului
HAMÍTO-SEMÍTIC, -Ă, hamito-semitici, -e, adj. (În sintagma) Limbă hamito-semitică (și substantivat, f.) = limbă care face parte dintr-o familie de limbi vorbite în nordul și estul Africii, în Peninsula Arabică și în statele de la nordul acesteia. – Din engl. hamito-semitic, fr. chamito-sémitique.

DOOM

!hamíto-semític adj. m.; f. hamíto-semítică, pl. hamíto-semítice

hamitul
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamitul
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamitului
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamitului
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamiș
HÁMIȘ, -Ă, hamiși, -e, adj. (Reg.) Șiret, viclean, fals, prefăcut; răutăcios. – Din magh. hamis.

DOOM

hámiș (reg.) adj. m., pl. hámiși; f. hámișă, art. hámișa, pl. hámișe

hamiș
HÁMIȘ, -Ă, hamiși, -e, adj. (Reg.) Șiret, viclean, fals, prefăcut; răutăcios. – Din magh. hamis.

hamișa
HÁMIȘ, -Ă, hamiși, -e, adj. (Reg.) Șiret, viclean, fals, prefăcut; răutăcios. – Din magh. hamis.

DOOM

hámiș (reg.) adj. m., pl. hámiși; f. hámișă, art. hámișa, pl. hámișe

hamișe
HÁMIȘ, -Ă, hamiși, -e, adj. (Reg.) Șiret, viclean, fals, prefăcut; răutăcios. – Din magh. hamis.

DOOM

hámiș (reg.) adj. m., pl. hámiși; f. hámișă, art. hámișa, pl. hámișe

hamișei
HÁMIȘ, -Ă, hamiși, -e, adj. (Reg.) Șiret, viclean, fals, prefăcut; răutăcios. – Din magh. hamis.

DOOM

hámiș (reg.) adj. m., pl. hámiși; f. hámișă, art. hámișa, pl. hámișe

hamișele
HÁMIȘ, -Ă, hamiși, -e, adj. (Reg.) Șiret, viclean, fals, prefăcut; răutăcios. – Din magh. hamis.

DOOM

hámiș (reg.) adj. m., pl. hámiși; f. hámișă, art. hámișa, pl. hámișe

hamișelor
HÁMIȘ, -Ă, hamiși, -e, adj. (Reg.) Șiret, viclean, fals, prefăcut; răutăcios. – Din magh. hamis.

DOOM

hámiș (reg.) adj. m., pl. hámiși; f. hámișă, art. hámișa, pl. hámișe

hamiși
HÁMIȘ, -Ă, hamiși, -e, adj. (Reg.) Șiret, viclean, fals, prefăcut; răutăcios. – Din magh. hamis.

DOOM

hámiș (reg.) adj. m., pl. hámiși; f. hámișă, art. hámișa, pl. hámișe

hamișii
HÁMIȘ, -Ă, hamiși, -e, adj. (Reg.) Șiret, viclean, fals, prefăcut; răutăcios. – Din magh. hamis.

DOOM

hámiș (reg.) adj. m., pl. hámiși; f. hámișă, art. hámișa, pl. hámișe

hamișilor
HÁMIȘ, -Ă, hamiși, -e, adj. (Reg.) Șiret, viclean, fals, prefăcut; răutăcios. – Din magh. hamis.

DOOM

hámiș (reg.) adj. m., pl. hámiși; f. hámișă, art. hámișa, pl. hámișe

hamișul
HÁMIȘ, -Ă, hamiși, -e, adj. (Reg.) Șiret, viclean, fals, prefăcut; răutăcios. – Din magh. hamis.

DOOM

hámiș (reg.) adj. m., pl. hámiși; f. hámișă, art. hámișa, pl. hámișe

hamișului
HÁMIȘ, -Ă, hamiși, -e, adj. (Reg.) Șiret, viclean, fals, prefăcut; răutăcios. – Din magh. hamis.

DOOM

hámiș (reg.) adj. m., pl. hámiși; f. hámișă, art. hámișa, pl. hámișe

hamiți
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamiți
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamiții
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamiții
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamiților
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamiților
HAMÍT, -Ă, hamiți, -te, s. m. și f. (La pl.) Grup de popoare din nordul și estul Africii, înrudite prin limbă și prin trăsături fizice; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. – Din fr. Chamites.

DOOM

hamít adj. m., s. m., pl. hamíți; adj. f., s. f. hamítă, pl. hamíte

hamlet
hamlet, hamleți s. m. 1. (la pl.) indispensabili, izmene bărbătești. 2. homosexual.

hamletiza
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizai
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizam
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizare
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizare
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. ◊ (Absol.) Nu mai hamletiza atâta. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizară
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizarăm
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizarăți
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizase
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizasem
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizaseră
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizaserăm
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizaserăți
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizaseși
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizaseți
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizat
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizat
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. ◊ (Absol.) Nu mai hamletiza atâta. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizau
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizași
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizați
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizează
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizez
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizeze
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizezi
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizând
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hamletizînd
HAMLETIZÁ, hamletizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face din orice lucru o dilemă. – Hamlet (n. pr.) + suf. -iza.

hammerless
HAMMERLESS s.n. Pușcă de vânătoare cu cocoașe interne. [< engl. hammerless].

hamsia
HAMSÍE, hamsii, s. f. Mic pește marin de culoare argintie, cu gura mare, care trăiește în Marea Neagră, Marea Mediterană și Oceanul Atlantic (Engraulis encrasicholus). – Din ngr. ha(m)psi.

DOOM

hamsíe s. f., art. hamsía, g.-d. art. hamsíei; pl. hamsíi, art. hamsíile

hamsie
HAMSÍE, hamsii, s. f. Mic pește marin de culoare argintie, cu gura mare, care trăiește în Marea Neagră, Marea Mediterană și Oceanul Atlantic (Engraulis encrasicholus). – Din ngr. ha(m)psi.

DOOM

hamsíe s. f., art. hamsía, g.-d. art. hamsíei; pl. hamsíi, art. hamsíile

hamsiei
HAMSÍE, hamsii, s. f. Mic pește marin de culoare argintie, cu gura mare, care trăiește în Marea Neagră, Marea Mediterană și Oceanul Atlantic (Engraulis encrasicholus). – Din ngr. ha(m)psi.

DOOM

hamsíe s. f., art. hamsía, g.-d. art. hamsíei; pl. hamsíi, art. hamsíile

hamsii
HAMSÍE, hamsii, s. f. Mic pește marin de culoare argintie, cu gura mare, care trăiește în Marea Neagră, Marea Mediterană și Oceanul Atlantic (Engraulis encrasicholus). – Din ngr. ha(m)psi.

DOOM

hamsíe s. f., art. hamsía, g.-d. art. hamsíei; pl. hamsíi, art. hamsíile

hamsiile
HAMSÍE, hamsii, s. f. Mic pește marin de culoare argintie, cu gura mare, care trăiește în Marea Neagră, Marea Mediterană și Oceanul Atlantic (Engraulis encrasicholus). – Din ngr. ha(m)psi.

DOOM

hamsíe s. f., art. hamsía, g.-d. art. hamsíei; pl. hamsíi, art. hamsíile

hamsiilor
HAMSÍE, hamsii, s. f. Mic pește marin de culoare argintie, cu gura mare, care trăiește în Marea Neagră, Marea Mediterană și Oceanul Atlantic (Engraulis encrasicholus). – Din ngr. ha(m)psi.

DOOM

hamsíe s. f., art. hamsía, g.-d. art. hamsíei; pl. hamsíi, art. hamsíile

hamster
HÁMSTER, hamsteri, s. m. Mamifer din familia rozătoarelor, de talia unui șobolan, cu blana de diferite culori; hârciog (Cricetus cricetus). – Din germ. Hamster, engl. hamster.

DOOM

*hámster s. m., pl. hámsteri

hamsteri
HÁMSTER, hamsteri, s. m. Mamifer din familia rozătoarelor, de talia unui șobolan, cu blana de diferite culori; hârciog (Cricetus cricetus). – Din germ. Hamster, engl. hamster.

DOOM

*hámster s. m., pl. hámsteri

hamsterii
HÁMSTER, hamsteri, s. m. Mamifer din familia rozătoarelor, de talia unui șobolan, cu blana de diferite culori; hârciog (Cricetus cricetus). – Din germ. Hamster, engl. hamster.

DOOM

*hámster s. m., pl. hámsteri

hamsterilor
HÁMSTER, hamsteri, s. m. Mamifer din familia rozătoarelor, de talia unui șobolan, cu blana de diferite culori; hârciog (Cricetus cricetus). – Din germ. Hamster, engl. hamster.

DOOM

*hámster s. m., pl. hámsteri

hamsterul
HÁMSTER, hamsteri, s. m. Mamifer din familia rozătoarelor, de talia unui șobolan, cu blana de diferite culori; hârciog (Cricetus cricetus). – Din germ. Hamster, engl. hamster.

DOOM

*hámster s. m., pl. hámsteri

hamsterului
HÁMSTER, hamsteri, s. m. Mamifer din familia rozătoarelor, de talia unui șobolan, cu blana de diferite culori; hârciog (Cricetus cricetus). – Din germ. Hamster, engl. hamster.

DOOM

*hámster s. m., pl. hámsteri

hamut
HAMÚT, hamuturi, s. n. (Înv.) Gâtar (la ham). – Din bg. hamut, rus. homut.

DOOM

hamút (înv.) s. n., pl. hamúturi

hamutul
HAMÚT, hamuturi, s. n. (Înv.) Gâtar (la ham). – Din bg. hamut, rus. homut.

DOOM

hamút (înv.) s. n., pl. hamúturi

hamutului
HAMÚT, hamuturi, s. n. (Înv.) Gâtar (la ham). – Din bg. hamut, rus. homut.

DOOM

hamút (înv.) s. n., pl. hamúturi

hamuturi
HAMÚT, hamuturi, s. n. (Înv.) Gâtar (la ham). – Din bg. hamut, rus. homut.

DOOM

hamút (înv.) s. n., pl. hamúturi

hamuturile
HAMÚT, hamuturi, s. n. (Înv.) Gâtar (la ham). – Din bg. hamut, rus. homut.

DOOM

hamút (înv.) s. n., pl. hamúturi

hamuturilor
HAMÚT, hamuturi, s. n. (Înv.) Gâtar (la ham). – Din bg. hamut, rus. homut.

DOOM

hamút (înv.) s. n., pl. hamúturi

hamșiu
hamșíu (-íi), s. m. – Pește, anșoa (Engraulis encrasicholus). – Var. (h)amsi(e), (h)ampsi(e). Ngr. χαμψί (Candrea; Scriban), cf. bg. hamsija (DAR).

han
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

DOOM

han² (local) s. n., pl. hánuri

han
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

DOOM

han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári

han
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

DOOM

han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári

hanap
HANÁP s. n. Cupă din lemn, metal etc. bogat ornamentată, folosită în evul mediu pentru băut. – Din fr. hanap.

DOOM

hanáp s. n.

hanat
HANÁT, hanaturi, s. n. Stat, teritoriu condus de un han¹. – Han¹ + suf. -at.

DOOM

hanát s. n., pl. hanáturi

hanatul
HANÁT, hanaturi, s. n. Stat, teritoriu condus de un han¹. – Han¹ + suf. -at.

DOOM

hanát s. n., pl. hanáturi

hanatului
HANÁT, hanaturi, s. n. Stat, teritoriu condus de un han¹. – Han¹ + suf. -at.

DOOM

hanát s. n., pl. hanáturi

hanaturi
HANÁT, hanaturi, s. n. Stat, teritoriu condus de un han¹. – Han¹ + suf. -at.

DOOM

hanát s. n., pl. hanáturi

hanaturile
HANÁT, hanaturi, s. n. Stat, teritoriu condus de un han¹. – Han¹ + suf. -at.

DOOM

hanát s. n., pl. hanáturi

hanaturilor
HANÁT, hanaturi, s. n. Stat, teritoriu condus de un han¹. – Han¹ + suf. -at.

DOOM

hanát s. n., pl. hanáturi

hand
second-hand adj. invar. 1. (d. magazine) care vând mărfuri sau îmbrăcăminte la mâna a doua. 2. (d. mărfuri, îmbrăcăminte, aparatură) care sunt vândute la mâna a doua. 3. (peior. – d. lucruri) de calitate inferioară. 4. (peior. – d. oameni) incompetent, slab pregătit profesional.

handbal
HÁNDBAL s. n. Joc sportiv de echipă, în care jucătorii, aruncând mingea cu mâna, încearcă să o introducă în poarta echipei adverse. – Din germ. Handball, fr., engl. hand-ball.

DOOM

hándbal (hand-bal) s. n.

handbalist
HANDBALÍST, -Ă, handbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică handbalul. – Handbal + suf. -ist.

DOOM

handbalístă (hand-ba-) s. f., g.-d. art. handbalístei; pl. handbalíste

handbalista
HANDBALÍST, -Ă, handbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică handbalul. – Handbal + suf. -ist.

DOOM

handbalístă (hand-ba-) s. f., g.-d. art. handbalístei; pl. handbalíste

handbaliste
HANDBALÍST, -Ă, handbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică handbalul. – Handbal + suf. -ist.

DOOM

handbalístă (hand-ba-) s. f., g.-d. art. handbalístei; pl. handbalíste

handbalistei
HANDBALÍST, -Ă, handbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică handbalul. – Handbal + suf. -ist.

DOOM

handbalístă (hand-ba-) s. f., g.-d. art. handbalístei; pl. handbalíste

handbalistele
HANDBALÍST, -Ă, handbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică handbalul. – Handbal + suf. -ist.

DOOM

handbalístă (hand-ba-) s. f., g.-d. art. handbalístei; pl. handbalíste

handbalistelor
HANDBALÍST, -Ă, handbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică handbalul. – Handbal + suf. -ist.

DOOM

handbalístă (hand-ba-) s. f., g.-d. art. handbalístei; pl. handbalíste

handbalistic
HANDBALÍSTIC, -Ă, handbalistici, -ce, adj. Care se referă la handbal, care aparține handbalului. – Handbal + suf. -istic.

DOOM

handbalístic (hand-ba-) adj. m., pl. handbalístici; f. handbalístică, pl. handbalístice

handbalistica
HANDBALÍSTIC, -Ă, handbalistici, -ce, adj. Care se referă la handbal, care aparține handbalului. – Handbal + suf. -istic.

DOOM

handbalístic (hand-ba-) adj. m., pl. handbalístici; f. handbalístică, pl. handbalístice

handbalistice
HANDBALÍSTIC, -Ă, handbalistici, -ce, adj. Care se referă la handbal, care aparține handbalului. – Handbal + suf. -istic.

DOOM

handbalístic (hand-ba-) adj. m., pl. handbalístici; f. handbalístică, pl. handbalístice

handbalisticei
HANDBALÍSTIC, -Ă, handbalistici, -ce, adj. Care se referă la handbal, care aparține handbalului. – Handbal + suf. -istic.

DOOM

handbalístic (hand-ba-) adj. m., pl. handbalístici; f. handbalístică, pl. handbalístice

handbalisticele
HANDBALÍSTIC, -Ă, handbalistici, -ce, adj. Care se referă la handbal, care aparține handbalului. – Handbal + suf. -istic.

DOOM

handbalístic (hand-ba-) adj. m., pl. handbalístici; f. handbalístică, pl. handbalístice

handbalisticelor
HANDBALÍSTIC, -Ă, handbalistici, -ce, adj. Care se referă la handbal, care aparține handbalului. – Handbal + suf. -istic.

DOOM

handbalístic (hand-ba-) adj. m., pl. handbalístici; f. handbalístică, pl. handbalístice

handbalistici
HANDBALÍSTIC, -Ă, handbalistici, -ce, adj. Care se referă la handbal, care aparține handbalului. – Handbal + suf. -istic.

DOOM

handbalístic (hand-ba-) adj. m., pl. handbalístici; f. handbalístică, pl. handbalístice

handbalisticii
HANDBALÍSTIC, -Ă, handbalistici, -ce, adj. Care se referă la handbal, care aparține handbalului. – Handbal + suf. -istic.

DOOM

handbalístic (hand-ba-) adj. m., pl. handbalístici; f. handbalístică, pl. handbalístice

handbalisticilor
HANDBALÍSTIC, -Ă, handbalistici, -ce, adj. Care se referă la handbal, care aparține handbalului. – Handbal + suf. -istic.

DOOM

handbalístic (hand-ba-) adj. m., pl. handbalístici; f. handbalístică, pl. handbalístice

handbalisticul
HANDBALÍSTIC, -Ă, handbalistici, -ce, adj. Care se referă la handbal, care aparține handbalului. – Handbal + suf. -istic.

DOOM

handbalístic (hand-ba-) adj. m., pl. handbalístici; f. handbalístică, pl. handbalístice

handbalisticului
HANDBALÍSTIC, -Ă, handbalistici, -ce, adj. Care se referă la handbal, care aparține handbalului. – Handbal + suf. -istic.

DOOM

handbalístic (hand-ba-) adj. m., pl. handbalístici; f. handbalístică, pl. handbalístice

handbalistul
HANDBALÍST, -Ă, handbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică handbalul. – Handbal + suf. -ist.

DOOM

handbalístă (hand-ba-) s. f., g.-d. art. handbalístei; pl. handbalíste

handbalistului
HANDBALÍST, -Ă, handbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică handbalul. – Handbal + suf. -ist.

DOOM

handbalístă (hand-ba-) s. f., g.-d. art. handbalístei; pl. handbalíste

handbaliști
HANDBALÍST, -Ă, handbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică handbalul. – Handbal + suf. -ist.

DOOM

handbalístă (hand-ba-) s. f., g.-d. art. handbalístei; pl. handbalíste

handbaliștii
HANDBALÍST, -Ă, handbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică handbalul. – Handbal + suf. -ist.

DOOM

handbalístă (hand-ba-) s. f., g.-d. art. handbalístei; pl. handbalíste

handbaliștilor
HANDBALÍST, -Ă, handbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică handbalul. – Handbal + suf. -ist.

DOOM

handbalístă (hand-ba-) s. f., g.-d. art. handbalístei; pl. handbalíste

handbalul
HÁNDBAL s. n. Joc sportiv de echipă, în care jucătorii, aruncând mingea cu mâna, încearcă să o introducă în poarta echipei adverse. – Din germ. Handball, fr., engl. hand-ball.

DOOM

hándbal (hand-bal) s. n.

handbalului
HÁNDBAL s. n. Joc sportiv de echipă, în care jucătorii, aruncând mingea cu mâna, încearcă să o introducă în poarta echipei adverse. – Din germ. Handball, fr., engl. hand-ball.

DOOM

hándbal (hand-bal) s. n.

handicap
HANDICÁP, handicapuri, s. n. 1. (Sport) Punctaj acordat unui concurent mai slab. ♦ Totalitatea punctelor cu care o echipă a fost pusă în inferioritate de echipa adversă. 2. Fig. Greutate, piedică intervenită în munca cuiva. 3. Deficiență senzorială, motorie, mintală sau orice altă infirmitate a unei persoane. – Din engl., fr. handicap.

DOOM

handicáp s. n., pl. handicápuri

handicapa
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapai
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapam
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapare
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapare
HANDICAPÁRE, handicapări, s. f. Acțiunea de a handicapa și rezultatul ei. – V. handicapa.

handicaparea
HANDICAPÁRE, handicapări, s. f. Acțiunea de a handicapa și rezultatul ei. – V. handicapa.

handicapară
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicaparăm
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicaparăți
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapase
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapasem
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapaseră
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapaserăm
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapaserăți
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapaseși
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapaseți
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapat
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapat
HANDICAPÁT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa.

DOOM

*handicapát adj. m., s. m., pl. handicapáți; adj. f., s. f. handicapátă, pl. handicapáte

handicapat
HANDICAPÁT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa.

DOOM

*handicapát adj. m., s. m., pl. handicapáți; adj. f., s. f. handicapátă, pl. handicapáte

handicapata
HANDICAPÁT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa.

DOOM

*handicapát adj. m., s. m., pl. handicapáți; adj. f., s. f. handicapátă, pl. handicapáte

handicapate
HANDICAPÁT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa.

DOOM

*handicapát adj. m., s. m., pl. handicapáți; adj. f., s. f. handicapátă, pl. handicapáte

handicapatei
HANDICAPÁT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa.

DOOM

*handicapát adj. m., s. m., pl. handicapáți; adj. f., s. f. handicapátă, pl. handicapáte

handicapatele
HANDICAPÁT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa.

DOOM

*handicapát adj. m., s. m., pl. handicapáți; adj. f., s. f. handicapátă, pl. handicapáte

handicapatelor
HANDICAPÁT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa.

DOOM

*handicapát adj. m., s. m., pl. handicapáți; adj. f., s. f. handicapátă, pl. handicapáte

handicapatul
HANDICAPÁT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa.

DOOM

*handicapát adj. m., s. m., pl. handicapáți; adj. f., s. f. handicapátă, pl. handicapáte

handicapatul
HANDICAPÁT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa.

DOOM

*handicapát adj. m., s. m., pl. handicapáți; adj. f., s. f. handicapátă, pl. handicapáte

handicapatului
HANDICAPÁT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa.

DOOM

*handicapát adj. m., s. m., pl. handicapáți; adj. f., s. f. handicapátă, pl. handicapáte

handicapatului
HANDICAPÁT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa.

DOOM

*handicapát adj. m., s. m., pl. handicapáți; adj. f., s. f. handicapátă, pl. handicapáte

handicapau
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapași
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapați
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapați
HANDICAPÁT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa.

DOOM

*handicapát adj. m., s. m., pl. handicapáți; adj. f., s. f. handicapátă, pl. handicapáte

handicapați
HANDICAPÁT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa.

DOOM

*handicapát adj. m., s. m., pl. handicapáți; adj. f., s. f. handicapátă, pl. handicapáte

handicapații
HANDICAPÁT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa.

DOOM

*handicapát adj. m., s. m., pl. handicapáți; adj. f., s. f. handicapátă, pl. handicapáte

handicapații
HANDICAPÁT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa.

DOOM

*handicapát adj. m., s. m., pl. handicapáți; adj. f., s. f. handicapátă, pl. handicapáte

handicapaților
HANDICAPÁT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa.

DOOM

*handicapát adj. m., s. m., pl. handicapáți; adj. f., s. f. handicapátă, pl. handicapáte

handicapaților
HANDICAPÁT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa.

DOOM

*handicapát adj. m., s. m., pl. handicapáți; adj. f., s. f. handicapátă, pl. handicapáte

handicapează
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapez
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapeze
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapezi
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapul
HANDICÁP, handicapuri, s. n. 1. (Sport) Punctaj acordat unui concurent mai slab. ♦ Totalitatea punctelor cu care o echipă a fost pusă în inferioritate de echipa adversă. 2. Fig. Greutate, piedică intervenită în munca cuiva. 3. Deficiență senzorială, motorie, mintală sau orice altă infirmitate a unei persoane. – Din engl., fr. handicap.

DOOM

handicáp s. n., pl. handicápuri

handicapului
HANDICÁP, handicapuri, s. n. 1. (Sport) Punctaj acordat unui concurent mai slab. ♦ Totalitatea punctelor cu care o echipă a fost pusă în inferioritate de echipa adversă. 2. Fig. Greutate, piedică intervenită în munca cuiva. 3. Deficiență senzorială, motorie, mintală sau orice altă infirmitate a unei persoane. – Din engl., fr. handicap.

DOOM

handicáp s. n., pl. handicápuri

handicapuri
HANDICÁP, handicapuri, s. n. 1. (Sport) Punctaj acordat unui concurent mai slab. ♦ Totalitatea punctelor cu care o echipă a fost pusă în inferioritate de echipa adversă. 2. Fig. Greutate, piedică intervenită în munca cuiva. 3. Deficiență senzorială, motorie, mintală sau orice altă infirmitate a unei persoane. – Din engl., fr. handicap.

DOOM

handicáp s. n., pl. handicápuri

handicapurile
HANDICÁP, handicapuri, s. n. 1. (Sport) Punctaj acordat unui concurent mai slab. ♦ Totalitatea punctelor cu care o echipă a fost pusă în inferioritate de echipa adversă. 2. Fig. Greutate, piedică intervenită în munca cuiva. 3. Deficiență senzorială, motorie, mintală sau orice altă infirmitate a unei persoane. – Din engl., fr. handicap.

DOOM

handicáp s. n., pl. handicápuri

handicapurilor
HANDICÁP, handicapuri, s. n. 1. (Sport) Punctaj acordat unui concurent mai slab. ♦ Totalitatea punctelor cu care o echipă a fost pusă în inferioritate de echipa adversă. 2. Fig. Greutate, piedică intervenită în munca cuiva. 3. Deficiență senzorială, motorie, mintală sau orice altă infirmitate a unei persoane. – Din engl., fr. handicap.

DOOM

handicáp s. n., pl. handicápuri

handicapând
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapînd
HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

DOOM

handicapá (a ~) vb., ind. prez. 3 handicapeáză

handicapări
HANDICAPÁRE, handicapări, s. f. Acțiunea de a handicapa și rezultatul ei. – V. handicapa.

handicapării
HANDICAPÁRE, handicapări, s. f. Acțiunea de a handicapa și rezultatul ei. – V. handicapa.

handicapările
HANDICAPÁRE, handicapări, s. f. Acțiunea de a handicapa și rezultatul ei. – V. handicapa.

handicapărilor
HANDICAPÁRE, handicapări, s. f. Acțiunea de a handicapa și rezultatul ei. – V. handicapa.

handling
HÁNDLING s.n. Complex de servicii pentru a satisface asistența avioanelor și a pasagerilor în timpul staționării pe aeroporturi. [< engl., fr. handling, cf. engl. handle – a trata, a îngriji].

handra
handră, handre s. f. (peior.) prostituată.

handralăi
HĂNDRĂLẮU, hăndrălăi, s. m. (Depr.) Flăcău care umblă după fete. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla hăndrălău = a umbla de colo până colo fără nicio treabă; a hoinări. [Var.: handralắu s. m.] – Cf. magh. vándorló.

DOOM

!hăndrălắu (pop.) s. m., art. hăndrălắul; pl. hăndrălắi, art. hăndrălắii

handralăii
HĂNDRĂLẮU, hăndrălăi, s. m. (Depr.) Flăcău care umblă după fete. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla hăndrălău = a umbla de colo până colo fără nicio treabă; a hoinări. [Var.: handralắu s. m.] – Cf. magh. vándorló.

DOOM

!hăndrălắu (pop.) s. m., art. hăndrălắul; pl. hăndrălắi, art. hăndrălắii

handralăilor
HĂNDRĂLẮU, hăndrălăi, s. m. (Depr.) Flăcău care umblă după fete. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla hăndrălău = a umbla de colo până colo fără nicio treabă; a hoinări. [Var.: handralắu s. m.] – Cf. magh. vándorló.

DOOM

!hăndrălắu (pop.) s. m., art. hăndrălắul; pl. hăndrălắi, art. hăndrălắii

handralău
HĂNDRĂLẮU, hăndrălăi, s. m. (Depr.) Flăcău care umblă după fete. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla hăndrălău = a umbla de colo până colo fără nicio treabă; a hoinări. [Var.: handralắu s. m.] – Cf. magh. vándorló.

DOOM

!hăndrălắu (pop.) s. m., art. hăndrălắul; pl. hăndrălắi, art. hăndrălắii

handralăul
HĂNDRĂLẮU, hăndrălăi, s. m. (Depr.) Flăcău care umblă după fete. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla hăndrălău = a umbla de colo până colo fără nicio treabă; a hoinări. [Var.: handralắu s. m.] – Cf. magh. vándorló.

DOOM

!hăndrălắu (pop.) s. m., art. hăndrălắul; pl. hăndrălắi, art. hăndrălắii

handralăului
HĂNDRĂLẮU, hăndrălăi, s. m. (Depr.) Flăcău care umblă după fete. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla hăndrălău = a umbla de colo până colo fără nicio treabă; a hoinări. [Var.: handralắu s. m.] – Cf. magh. vándorló.

DOOM

!hăndrălắu (pop.) s. m., art. hăndrălắul; pl. hăndrălắi, art. hăndrălắii

handre
handră, handre s. f. (peior.) prostituată.

handrei
handră, handre s. f. (peior.) prostituată.

handrele
handră, handre s. f. (peior.) prostituată.

handrelor
handră, handre s. f. (peior.) prostituată.

hang
HANG, (2) hanguri, s. n. 1. (În expr.) A ține hangul = a) a acompania o melodie; b) fig. a însoți, a întovărăși; c) fig. a ține partea cuiva, aprobând tot ce face și ce spune; a face pe placul cuiva, a cânta cuiva în strună. 2. (Reg.) Nume dat unor instrumente sau unor părți ale instrumentelor muzicale care servesc pentru a ține acompaniamentul. – Din magh. hang „sunet, ton, glas”.

DOOM

hang s. n., (instrumente) pl. hánguri

hangan
HANGÁN, hangani, s. m. Soi de porumb de munte cu știuletele mare și cu bobul galben-roșcat. – Din n. pr. Hangu.

DOOM

hangán (soi de porumb) s. m., pl. hangáni

hangani
HANGÁN, hangani, s. m. Soi de porumb de munte cu știuletele mare și cu bobul galben-roșcat. – Din n. pr. Hangu.

DOOM

hangán (soi de porumb) s. m., pl. hangáni

hanganii
HANGÁN, hangani, s. m. Soi de porumb de munte cu știuletele mare și cu bobul galben-roșcat. – Din n. pr. Hangu.

DOOM

hangán (soi de porumb) s. m., pl. hangáni

hanganilor
HANGÁN, hangani, s. m. Soi de porumb de munte cu știuletele mare și cu bobul galben-roșcat. – Din n. pr. Hangu.

DOOM

hangán (soi de porumb) s. m., pl. hangáni

hanganul
HANGÁN, hangani, s. m. Soi de porumb de munte cu știuletele mare și cu bobul galben-roșcat. – Din n. pr. Hangu.

DOOM

hangán (soi de porumb) s. m., pl. hangáni

hanganului
HANGÁN, hangani, s. m. Soi de porumb de munte cu știuletele mare și cu bobul galben-roșcat. – Din n. pr. Hangu.

DOOM

hangán (soi de porumb) s. m., pl. hangáni

hangar
HANGÁR, hangare, s. n. Construcție amplasată în apropierea pistei de decolare și aterizare, destinată adăpostirii, reparării, reviziei și întreținerii avioanelor. – Din fr. hangar.

DOOM

hangár (construcție) s. n., pl. hangáre

hangare
HANGÁR, hangare, s. n. Construcție amplasată în apropierea pistei de decolare și aterizare, destinată adăpostirii, reparării, reviziei și întreținerii avioanelor. – Din fr. hangar.

DOOM

hangár (construcție) s. n., pl. hangáre

hangarele
HANGÁR, hangare, s. n. Construcție amplasată în apropierea pistei de decolare și aterizare, destinată adăpostirii, reparării, reviziei și întreținerii avioanelor. – Din fr. hangar.

DOOM

hangár (construcție) s. n., pl. hangáre

hangarelor
HANGÁR, hangare, s. n. Construcție amplasată în apropierea pistei de decolare și aterizare, destinată adăpostirii, reparării, reviziei și întreținerii avioanelor. – Din fr. hangar.

DOOM

hangár (construcție) s. n., pl. hangáre

hangarul
HANGÁR, hangare, s. n. Construcție amplasată în apropierea pistei de decolare și aterizare, destinată adăpostirii, reparării, reviziei și întreținerii avioanelor. – Din fr. hangar.

DOOM

hangár (construcție) s. n., pl. hangáre

hangarului
HANGÁR, hangare, s. n. Construcție amplasată în apropierea pistei de decolare și aterizare, destinată adăpostirii, reparării, reviziei și întreținerii avioanelor. – Din fr. hangar.

DOOM

hangár (construcție) s. n., pl. hangáre

hanger
HANGÉR, hangere, s. n. Pumnal mare, încovoiat. [Pl. și: hangeruri. – Var.: hamgér s. n.] – Din tc. hancer.

DOOM

hangér (pumnal) s. n., pl. hangére

hanger
HANGÉR, hangere, s. n. Pumnal mare, încovoiat. [Pl. și: hangeruri. – Var.: hamgér s. n.] – Din tc. hancer.

hangere
HANGÉR, hangere, s. n. Pumnal mare, încovoiat. [Pl. și: hangeruri. – Var.: hamgér s. n.] – Din tc. hancer.

DOOM

hangér (pumnal) s. n., pl. hangére

hangerele
HANGÉR, hangere, s. n. Pumnal mare, încovoiat. [Pl. și: hangeruri. – Var.: hamgér s. n.] – Din tc. hancer.

DOOM

hangér (pumnal) s. n., pl. hangére

hangerelor
HANGÉR, hangere, s. n. Pumnal mare, încovoiat. [Pl. și: hangeruri. – Var.: hamgér s. n.] – Din tc. hancer.

DOOM

hangér (pumnal) s. n., pl. hangére

hangerul
HANGÉR, hangere, s. n. Pumnal mare, încovoiat. [Pl. și: hangeruri. – Var.: hamgér s. n.] – Din tc. hancer.

DOOM

hangér (pumnal) s. n., pl. hangére

hangerului
HANGÉR, hangere, s. n. Pumnal mare, încovoiat. [Pl. și: hangeruri. – Var.: hamgér s. n.] – Din tc. hancer.

DOOM

hangér (pumnal) s. n., pl. hangére

hangii
HANGÍU, hangii, s. m. Persoană care ține un han². – Din tc. hancı.

DOOM

hangíu s. m., art. hangíul; pl. hangíi, art. hangíii (-gi-ii)

hangiii
HANGÍU, hangii, s. m. Persoană care ține un han². – Din tc. hancı.

DOOM

hangíu s. m., art. hangíul; pl. hangíi, art. hangíii (-gi-ii)

hangiilor
HANGÍU, hangii, s. m. Persoană care ține un han². – Din tc. hancı.

DOOM

hangíu s. m., art. hangíul; pl. hangíi, art. hangíii (-gi-ii)

hangioaica
HANGIOÁICĂ, hangioaice, s. f. (Rar) Hangiță. – Hangiu + suf. -oaică.

DOOM

hangioáică (înv.) (-gioai-) s. f., g.-d. art. hangioáicei; pl. hangioáice

hangioaice
HANGIOÁICĂ, hangioaice, s. f. (Rar) Hangiță. – Hangiu + suf. -oaică.

DOOM

hangioáică (înv.) (-gioai-) s. f., g.-d. art. hangioáicei; pl. hangioáice

hangioaicei
HANGIOÁICĂ, hangioaice, s. f. (Rar) Hangiță. – Hangiu + suf. -oaică.

DOOM

hangioáică (înv.) (-gioai-) s. f., g.-d. art. hangioáicei; pl. hangioáice

hangioaicele
HANGIOÁICĂ, hangioaice, s. f. (Rar) Hangiță. – Hangiu + suf. -oaică.

DOOM

hangioáică (înv.) (-gioai-) s. f., g.-d. art. hangioáicei; pl. hangioáice

hangioaicelor
HANGIOÁICĂ, hangioaice, s. f. (Rar) Hangiță. – Hangiu + suf. -oaică.

DOOM

hangioáică (înv.) (-gioai-) s. f., g.-d. art. hangioáicei; pl. hangioáice

hangiu
HANGÍU, hangii, s. m. Persoană care ține un han². – Din tc. hancı.

DOOM

hangíu s. m., art. hangíul; pl. hangíi, art. hangíii (-gi-ii)

hangiul
HANGÍU, hangii, s. m. Persoană care ține un han². – Din tc. hancı.

DOOM

hangíu s. m., art. hangíul; pl. hangíi, art. hangíii (-gi-ii)

hangiului
HANGÍU, hangii, s. m. Persoană care ține un han². – Din tc. hancı.

DOOM

hangíu s. m., art. hangíul; pl. hangíi, art. hangíii (-gi-ii)

hangița
HANGÍȚĂ, hangițe, s. f. Soție de hangiu; femeie care ține un han²; hangioaică. – Hangiu + suf. -iță.

DOOM

hangíță s. f., g.-d. art. hangíței; pl. hangíțe

hangițe
HANGÍȚĂ, hangițe, s. f. Soție de hangiu; femeie care ține un han²; hangioaică. – Hangiu + suf. -iță.

DOOM

hangíță s. f., g.-d. art. hangíței; pl. hangíțe

hangiței
HANGÍȚĂ, hangițe, s. f. Soție de hangiu; femeie care ține un han²; hangioaică. – Hangiu + suf. -iță.

DOOM

hangíță s. f., g.-d. art. hangíței; pl. hangíțe

hangițele
HANGÍȚĂ, hangițe, s. f. Soție de hangiu; femeie care ține un han²; hangioaică. – Hangiu + suf. -iță.

DOOM

hangíță s. f., g.-d. art. hangíței; pl. hangíțe

hangițelor
HANGÍȚĂ, hangițe, s. f. Soție de hangiu; femeie care ține un han²; hangioaică. – Hangiu + suf. -iță.

DOOM

hangíță s. f., g.-d. art. hangíței; pl. hangíțe

hangul
HANG, (2) hanguri, s. n. 1. (În expr.) A ține hangul = a) a acompania o melodie; b) fig. a însoți, a întovărăși; c) fig. a ține partea cuiva, aprobând tot ce face și ce spune; a face pe placul cuiva, a cânta cuiva în strună. 2. (Reg.) Nume dat unor instrumente sau unor părți ale instrumentelor muzicale care servesc pentru a ține acompaniamentul. – Din magh. hang „sunet, ton, glas”.

DOOM

hang s. n., (instrumente) pl. hánguri

hangului
HANG, (2) hanguri, s. n. 1. (În expr.) A ține hangul = a) a acompania o melodie; b) fig. a însoți, a întovărăși; c) fig. a ține partea cuiva, aprobând tot ce face și ce spune; a face pe placul cuiva, a cânta cuiva în strună. 2. (Reg.) Nume dat unor instrumente sau unor părți ale instrumentelor muzicale care servesc pentru a ține acompaniamentul. – Din magh. hang „sunet, ton, glas”.

DOOM

hang s. n., (instrumente) pl. hánguri

hanguri
HANG, (2) hanguri, s. n. 1. (În expr.) A ține hangul = a) a acompania o melodie; b) fig. a însoți, a întovărăși; c) fig. a ține partea cuiva, aprobând tot ce face și ce spune; a face pe placul cuiva, a cânta cuiva în strună. 2. (Reg.) Nume dat unor instrumente sau unor părți ale instrumentelor muzicale care servesc pentru a ține acompaniamentul. – Din magh. hang „sunet, ton, glas”.

DOOM

hang s. n., (instrumente) pl. hánguri

hangurile
HANG, (2) hanguri, s. n. 1. (În expr.) A ține hangul = a) a acompania o melodie; b) fig. a însoți, a întovărăși; c) fig. a ține partea cuiva, aprobând tot ce face și ce spune; a face pe placul cuiva, a cânta cuiva în strună. 2. (Reg.) Nume dat unor instrumente sau unor părți ale instrumentelor muzicale care servesc pentru a ține acompaniamentul. – Din magh. hang „sunet, ton, glas”.

DOOM

hang s. n., (instrumente) pl. hánguri

hangurilor
HANG, (2) hanguri, s. n. 1. (În expr.) A ține hangul = a) a acompania o melodie; b) fig. a însoți, a întovărăși; c) fig. a ține partea cuiva, aprobând tot ce face și ce spune; a face pe placul cuiva, a cânta cuiva în strună. 2. (Reg.) Nume dat unor instrumente sau unor părți ale instrumentelor muzicale care servesc pentru a ține acompaniamentul. – Din magh. hang „sunet, ton, glas”.

DOOM

hang s. n., (instrumente) pl. hánguri

hani
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

DOOM

han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári

hani
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

DOOM

han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári

hanii
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

DOOM

han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári

hanii
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

DOOM

han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári

hanilor
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

DOOM

han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári

hanilor
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

DOOM

han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári

hanorac
HANORÁC, hanorace, s. n. Haină scurtă confecționată din pânză deasă, de obicei impermeabilă, și prevăzută cu glugă, folosită în anumite competiții sportive sau în excursii. – Din fr. anorak.

DOOM

hanorác s. n., pl. hanoráce

hanorac
HANORÁC s.n. Haină din stofă impermeabilă sau din blană, cu glugă, folosită la schi, în excursii la munte etc. [Pl. -ce, -uri. / < fr. anorak < cuv. eschimos < anore – vânt].

hanorace
HANORÁC, hanorace, s. n. Haină scurtă confecționată din pânză deasă, de obicei impermeabilă, și prevăzută cu glugă, folosită în anumite competiții sportive sau în excursii. – Din fr. anorak.

DOOM

hanorác s. n., pl. hanoráce

hanoracele
HANORÁC, hanorace, s. n. Haină scurtă confecționată din pânză deasă, de obicei impermeabilă, și prevăzută cu glugă, folosită în anumite competiții sportive sau în excursii. – Din fr. anorak.

DOOM

hanorác s. n., pl. hanoráce

hanoracelor
HANORÁC, hanorace, s. n. Haină scurtă confecționată din pânză deasă, de obicei impermeabilă, și prevăzută cu glugă, folosită în anumite competiții sportive sau în excursii. – Din fr. anorak.

DOOM

hanorác s. n., pl. hanoráce

hanoracul
HANORÁC, hanorace, s. n. Haină scurtă confecționată din pânză deasă, de obicei impermeabilă, și prevăzută cu glugă, folosită în anumite competiții sportive sau în excursii. – Din fr. anorak.

DOOM

hanorác s. n., pl. hanoráce

hanoracului
HANORÁC, hanorace, s. n. Haină scurtă confecționată din pânză deasă, de obicei impermeabilă, și prevăzută cu glugă, folosită în anumite competiții sportive sau în excursii. – Din fr. anorak.

DOOM

hanorác s. n., pl. hanoráce

hansa
HÁNSĂ, hanse, s. f. Asociație, companie comercială occidentală în evul mediu. – Din germ. Hansa, fr. hanse.

DOOM

hánsă (corporație) s. f., g.-d. art. hánsei; pl. hánse

hanse
HÁNSĂ, hanse, s. f. Asociație, companie comercială occidentală în evul mediu. – Din germ. Hansa, fr. hanse.

DOOM

hánsă (corporație) s. f., g.-d. art. hánsei; pl. hánse

hanseatic
HANSEÁTIC, -Ă, hanseatici, -ce, adj. Privitor la hansă, al hansei, de hansă. [Pr.: -se-a-] – Din germ. hanseatisch, fr. hanséatique.

DOOM

hanseátic (-se-a-) adj. m., pl. hanseátici; f. hanseátică, pl. hanseátice

hanseatica
HANSEÁTIC, -Ă, hanseatici, -ce, adj. Privitor la hansă, al hansei, de hansă. [Pr.: -se-a-] – Din germ. hanseatisch, fr. hanséatique.

DOOM

hanseátic (-se-a-) adj. m., pl. hanseátici; f. hanseátică, pl. hanseátice

hanseatice
HANSEÁTIC, -Ă, hanseatici, -ce, adj. Privitor la hansă, al hansei, de hansă. [Pr.: -se-a-] – Din germ. hanseatisch, fr. hanséatique.

DOOM

hanseátic (-se-a-) adj. m., pl. hanseátici; f. hanseátică, pl. hanseátice

hanseaticei
HANSEÁTIC, -Ă, hanseatici, -ce, adj. Privitor la hansă, al hansei, de hansă. [Pr.: -se-a-] – Din germ. hanseatisch, fr. hanséatique.

DOOM

hanseátic (-se-a-) adj. m., pl. hanseátici; f. hanseátică, pl. hanseátice

hanseaticele
HANSEÁTIC, -Ă, hanseatici, -ce, adj. Privitor la hansă, al hansei, de hansă. [Pr.: -se-a-] – Din germ. hanseatisch, fr. hanséatique.

DOOM

hanseátic (-se-a-) adj. m., pl. hanseátici; f. hanseátică, pl. hanseátice

hanseaticelor
HANSEÁTIC, -Ă, hanseatici, -ce, adj. Privitor la hansă, al hansei, de hansă. [Pr.: -se-a-] – Din germ. hanseatisch, fr. hanséatique.

DOOM

hanseátic (-se-a-) adj. m., pl. hanseátici; f. hanseátică, pl. hanseátice

hanseatici
HANSEÁTIC, -Ă, hanseatici, -ce, adj. Privitor la hansă, al hansei, de hansă. [Pr.: -se-a-] – Din germ. hanseatisch, fr. hanséatique.

DOOM

hanseátic (-se-a-) adj. m., pl. hanseátici; f. hanseátică, pl. hanseátice

hanseaticii
HANSEÁTIC, -Ă, hanseatici, -ce, adj. Privitor la hansă, al hansei, de hansă. [Pr.: -se-a-] – Din germ. hanseatisch, fr. hanséatique.

DOOM

hanseátic (-se-a-) adj. m., pl. hanseátici; f. hanseátică, pl. hanseátice

hanseaticilor
HANSEÁTIC, -Ă, hanseatici, -ce, adj. Privitor la hansă, al hansei, de hansă. [Pr.: -se-a-] – Din germ. hanseatisch, fr. hanséatique.

DOOM

hanseátic (-se-a-) adj. m., pl. hanseátici; f. hanseátică, pl. hanseátice

hanseaticul
HANSEÁTIC, -Ă, hanseatici, -ce, adj. Privitor la hansă, al hansei, de hansă. [Pr.: -se-a-] – Din germ. hanseatisch, fr. hanséatique.

DOOM

hanseátic (-se-a-) adj. m., pl. hanseátici; f. hanseátică, pl. hanseátice

hanseaticului
HANSEÁTIC, -Ă, hanseatici, -ce, adj. Privitor la hansă, al hansei, de hansă. [Pr.: -se-a-] – Din germ. hanseatisch, fr. hanséatique.

DOOM

hanseátic (-se-a-) adj. m., pl. hanseátici; f. hanseátică, pl. hanseátice

hansei
HÁNSĂ, hanse, s. f. Asociație, companie comercială occidentală în evul mediu. – Din germ. Hansa, fr. hanse.

DOOM

hánsă (corporație) s. f., g.-d. art. hánsei; pl. hánse

hansele
HÁNSĂ, hanse, s. f. Asociație, companie comercială occidentală în evul mediu. – Din germ. Hansa, fr. hanse.

DOOM

hánsă (corporație) s. f., g.-d. art. hánsei; pl. hánse

hanselor
HÁNSĂ, hanse, s. f. Asociație, companie comercială occidentală în evul mediu. – Din germ. Hansa, fr. hanse.

DOOM

hánsă (corporație) s. f., g.-d. art. hánsei; pl. hánse

hantela
HANTÉLĂ, hantele, s. f. Greutate din metal de 1-5 kg, compusă din două sfere unite între ele printr-un mâner, folosită în gimnastică. – Din germ. Hantel.

hantele
HANTÉLĂ, hantele, s. f. Greutate din metal de 1-5 kg, compusă din două sfere unite între ele printr-un mâner, folosită în gimnastică. – Din germ. Hantel.

hantelei
HANTÉLĂ, hantele, s. f. Greutate din metal de 1-5 kg, compusă din două sfere unite între ele printr-un mâner, folosită în gimnastică. – Din germ. Hantel.

hantelele
HANTÉLĂ, hantele, s. f. Greutate din metal de 1-5 kg, compusă din două sfere unite între ele printr-un mâner, folosită în gimnastică. – Din germ. Hantel.

hantelelor
HANTÉLĂ, hantele, s. f. Greutate din metal de 1-5 kg, compusă din două sfere unite între ele printr-un mâner, folosită în gimnastică. – Din germ. Hantel.

hantiriu
hantiriu, hantirii s. m. (intl.) persoană credulă; victimă potențială a hoților.

hantri
HÁNTRU, hantri, s. m. Unitate de măsură convențională, care reprezintă echivalentul energetic corespunzător executării cu tractorul a unei arături normale pe o suprafață de un hectar de teren. – H[ectar] + a[rătură] + n[ormală] + tr[actor].

DOOM

hántru s. m., art. hántrul; pl. hántri, art. hántrii

hantrii
HÁNTRU, hantri, s. m. Unitate de măsură convențională, care reprezintă echivalentul energetic corespunzător executării cu tractorul a unei arături normale pe o suprafață de un hectar de teren. – H[ectar] + a[rătură] + n[ormală] + tr[actor].

DOOM

hántru s. m., art. hántrul; pl. hántri, art. hántrii

hantrilor
HÁNTRU, hantri, s. m. Unitate de măsură convențională, care reprezintă echivalentul energetic corespunzător executării cu tractorul a unei arături normale pe o suprafață de un hectar de teren. – H[ectar] + a[rătură] + n[ormală] + tr[actor].

DOOM

hántru s. m., art. hántrul; pl. hántri, art. hántrii

hantru
HÁNTRU, hantri, s. m. Unitate de măsură convențională, care reprezintă echivalentul energetic corespunzător executării cu tractorul a unei arături normale pe o suprafață de un hectar de teren. – H[ectar] + a[rătură] + n[ormală] + tr[actor].

DOOM

hántru s. m., art. hántrul; pl. hántri, art. hántrii

hantrul
HÁNTRU, hantri, s. m. Unitate de măsură convențională, care reprezintă echivalentul energetic corespunzător executării cu tractorul a unei arături normale pe o suprafață de un hectar de teren. – H[ectar] + a[rătură] + n[ormală] + tr[actor].

DOOM

hántru s. m., art. hántrul; pl. hántri, art. hántrii

hantrului
HÁNTRU, hantri, s. m. Unitate de măsură convențională, care reprezintă echivalentul energetic corespunzător executării cu tractorul a unei arături normale pe o suprafață de un hectar de teren. – H[ectar] + a[rătură] + n[ormală] + tr[actor].

DOOM

hántru s. m., art. hántrul; pl. hántri, art. hántrii

hanul
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

DOOM

han² (local) s. n., pl. hánuri

hanul
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

DOOM

han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári

hanul
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

DOOM

han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári

hanului
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

DOOM

han² (local) s. n., pl. hánuri

hanului
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

DOOM

han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári

hanului
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

DOOM

han-tătár (înv., pop.) s. m., pl. han-tătári

hanuri
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

DOOM

han² (local) s. n., pl. hánuri

hanurile
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

DOOM

han² (local) s. n., pl. hánuri

hanurilor
HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

DOOM

han² (local) s. n., pl. hánuri

hanzela
HANZÉLĂ, hanzele, s. f. Instalație de fabricat bomboane, caramele, având ca elemente principale o mașină de rolat, un dispozitiv de ștanțare și o pompă cu care se introduce umplutura. – Et. nec.

DOOM

hanzélă s. f., g.-d. art. hanzélei; pl. hanzéle

hanzele
HANZÉLĂ, hanzele, s. f. Instalație de fabricat bomboane, caramele, având ca elemente principale o mașină de rolat, un dispozitiv de ștanțare și o pompă cu care se introduce umplutura. – Et. nec.

DOOM

hanzélă s. f., g.-d. art. hanzélei; pl. hanzéle

hanzelei
HANZÉLĂ, hanzele, s. f. Instalație de fabricat bomboane, caramele, având ca elemente principale o mașină de rolat, un dispozitiv de ștanțare și o pompă cu care se introduce umplutura. – Et. nec.

DOOM

hanzélă s. f., g.-d. art. hanzélei; pl. hanzéle

hanzelele
HANZÉLĂ, hanzele, s. f. Instalație de fabricat bomboane, caramele, având ca elemente principale o mașină de rolat, un dispozitiv de ștanțare și o pompă cu care se introduce umplutura. – Et. nec.

DOOM

hanzélă s. f., g.-d. art. hanzélei; pl. hanzéle

hanzelelor
HANZÉLĂ, hanzele, s. f. Instalație de fabricat bomboane, caramele, având ca elemente principale o mașină de rolat, un dispozitiv de ștanțare și o pompă cu care se introduce umplutura. – Et. nec.

DOOM

hanzélă s. f., g.-d. art. hanzélei; pl. hanzéle

hanâma
HANẤMĂ, hanâme, s. f. (Înv.) Femeie din aristocrația turcă. – Din tc. hanem.

DOOM

hanấmă (înv.) s. f., g.-d. art. hanấmei; pl. hanấme

hanâme
HANẤMĂ, hanâme, s. f. (Înv.) Femeie din aristocrația turcă. – Din tc. hanem.

DOOM

hanấmă (înv.) s. f., g.-d. art. hanấmei; pl. hanấme

hanâmei
HANẤMĂ, hanâme, s. f. (Înv.) Femeie din aristocrația turcă. – Din tc. hanem.

DOOM

hanấmă (înv.) s. f., g.-d. art. hanấmei; pl. hanấme

hanâmele
HANẤMĂ, hanâme, s. f. (Înv.) Femeie din aristocrația turcă. – Din tc. hanem.

DOOM

hanấmă (înv.) s. f., g.-d. art. hanấmei; pl. hanấme

hanâmelor
HANẤMĂ, hanâme, s. f. (Înv.) Femeie din aristocrația turcă. – Din tc. hanem.

DOOM

hanấmă (înv.) s. f., g.-d. art. hanấmei; pl. hanấme

hanîma
HANẤMĂ, hanâme, s. f. (Înv.) Femeie din aristocrația turcă. – Din tc. hanem.

DOOM

hanấmă (înv.) s. f., g.-d. art. hanấmei; pl. hanấme

hanîme
HANẤMĂ, hanâme, s. f. (Înv.) Femeie din aristocrația turcă. – Din tc. hanem.

DOOM

hanấmă (înv.) s. f., g.-d. art. hanấmei; pl. hanấme

hanîmei
HANẤMĂ, hanâme, s. f. (Înv.) Femeie din aristocrația turcă. – Din tc. hanem.

DOOM

hanấmă (înv.) s. f., g.-d. art. hanấmei; pl. hanấme

hanîmele
HANẤMĂ, hanâme, s. f. (Înv.) Femeie din aristocrația turcă. – Din tc. hanem.

DOOM

hanấmă (înv.) s. f., g.-d. art. hanấmei; pl. hanấme

hanîmelor
HANẤMĂ, hanâme, s. f. (Înv.) Femeie din aristocrația turcă. – Din tc. hanem.

DOOM

hanấmă (înv.) s. f., g.-d. art. hanấmei; pl. hanấme

hanța
HÁNȚĂ, hanțe, s. f. (Pop.) 1. Obiect de îmbrăcăminte uzat, zdrențuit, de proastă calitate. 2. Fig. Gură (care vorbește mult și fără rost). ◊ Expr. Bun de hanță = flecar, vorbăreț, guraliv. – Cf. ucr. banca „mârțoagă”.

DOOM

hánță (pop.) s. f., g.-d. art. hánței; pl. hánțe

hanțe
HÁNȚĂ, hanțe, s. f. (Pop.) 1. Obiect de îmbrăcăminte uzat, zdrențuit, de proastă calitate. 2. Fig. Gură (care vorbește mult și fără rost). ◊ Expr. Bun de hanță = flecar, vorbăreț, guraliv. – Cf. ucr. banca „mârțoagă”.

DOOM

hánță (pop.) s. f., g.-d. art. hánței; pl. hánțe

hanței
HÁNȚĂ, hanțe, s. f. (Pop.) 1. Obiect de îmbrăcăminte uzat, zdrențuit, de proastă calitate. 2. Fig. Gură (care vorbește mult și fără rost). ◊ Expr. Bun de hanță = flecar, vorbăreț, guraliv. – Cf. ucr. banca „mârțoagă”.

DOOM

hánță (pop.) s. f., g.-d. art. hánței; pl. hánțe

hanțele
HÁNȚĂ, hanțe, s. f. (Pop.) 1. Obiect de îmbrăcăminte uzat, zdrențuit, de proastă calitate. 2. Fig. Gură (care vorbește mult și fără rost). ◊ Expr. Bun de hanță = flecar, vorbăreț, guraliv. – Cf. ucr. banca „mârțoagă”.

DOOM

hánță (pop.) s. f., g.-d. art. hánței; pl. hánțe

hanțelor
HÁNȚĂ, hanțe, s. f. (Pop.) 1. Obiect de îmbrăcăminte uzat, zdrențuit, de proastă calitate. 2. Fig. Gură (care vorbește mult și fără rost). ◊ Expr. Bun de hanță = flecar, vorbăreț, guraliv. – Cf. ucr. banca „mârțoagă”.

DOOM

hánță (pop.) s. f., g.-d. art. hánței; pl. hánțe

hanțușcă
hanțușcă, hanțuști s. f. prostituată.

haos
HÁOS s. n. 1. Stare primitivă, de neorganizare, în care, după cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) spațiu nemărginit, cufundat în beznă și umplut de „neguri”, în care s-ar fi găsit, intr-un amestec confuz, elementele și materia înainte de organizarea lumii; stare de dezordine, primordială a materiei. ♦ Personificare a acestui spațiu nemărginit sub forma unei divinități. 2. Fig. Stare generală de mare confuzie, dezordine mare, învălmășeală, neorganizare. [Var.: (înv.) cáos s. n.] – Din fr., lat. chaos.

DOOM

!háos s. n.

haosul
HÁOS s. n. 1. Stare primitivă, de neorganizare, în care, după cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) spațiu nemărginit, cufundat în beznă și umplut de „neguri”, în care s-ar fi găsit, intr-un amestec confuz, elementele și materia înainte de organizarea lumii; stare de dezordine, primordială a materiei. ♦ Personificare a acestui spațiu nemărginit sub forma unei divinități. 2. Fig. Stare generală de mare confuzie, dezordine mare, învălmășeală, neorganizare. [Var.: (înv.) cáos s. n.] – Din fr., lat. chaos.

DOOM

!háos s. n.

haosului
HÁOS s. n. 1. Stare primitivă, de neorganizare, în care, după cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) spațiu nemărginit, cufundat în beznă și umplut de „neguri”, în care s-ar fi găsit, intr-un amestec confuz, elementele și materia înainte de organizarea lumii; stare de dezordine, primordială a materiei. ♦ Personificare a acestui spațiu nemărginit sub forma unei divinități. 2. Fig. Stare generală de mare confuzie, dezordine mare, învălmășeală, neorganizare. [Var.: (înv.) cáos s. n.] – Din fr., lat. chaos.

DOOM

!háos s. n.

haosuri
HÁOS s. n. 1. Stare primitivă, de neorganizare, în care, după cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) spațiu nemărginit, cufundat în beznă și umplut de „neguri”, în care s-ar fi găsit, intr-un amestec confuz, elementele și materia înainte de organizarea lumii; stare de dezordine, primordială a materiei. ♦ Personificare a acestui spațiu nemărginit sub forma unei divinități. 2. Fig. Stare generală de mare confuzie, dezordine mare, învălmășeală, neorganizare. [Var.: (înv.) cáos s. n.] – Din fr., lat. chaos.

DOOM

!háos s. n.

haosurile
HÁOS s. n. 1. Stare primitivă, de neorganizare, în care, după cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) spațiu nemărginit, cufundat în beznă și umplut de „neguri”, în care s-ar fi găsit, intr-un amestec confuz, elementele și materia înainte de organizarea lumii; stare de dezordine, primordială a materiei. ♦ Personificare a acestui spațiu nemărginit sub forma unei divinități. 2. Fig. Stare generală de mare confuzie, dezordine mare, învălmășeală, neorganizare. [Var.: (înv.) cáos s. n.] – Din fr., lat. chaos.

DOOM

!háos s. n.

haosurilor
HÁOS s. n. 1. Stare primitivă, de neorganizare, în care, după cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) spațiu nemărginit, cufundat în beznă și umplut de „neguri”, în care s-ar fi găsit, intr-un amestec confuz, elementele și materia înainte de organizarea lumii; stare de dezordine, primordială a materiei. ♦ Personificare a acestui spațiu nemărginit sub forma unei divinități. 2. Fig. Stare generală de mare confuzie, dezordine mare, învălmășeală, neorganizare. [Var.: (înv.) cáos s. n.] – Din fr., lat. chaos.

DOOM

!háos s. n.

haotic
HAÓTIC, -Ă, haotici, -ce, adj. 1. De haos, care amintește haosul. 2. Fig. Extrem de confuz, de dezorganizat etc. – Din fr. chaotique.

DOOM

haótic adj. m., pl. haótici; f. haótică, pl. haótice

haotica
HAÓTIC, -Ă, haotici, -ce, adj. 1. De haos, care amintește haosul. 2. Fig. Extrem de confuz, de dezorganizat etc. – Din fr. chaotique.

DOOM

haótic adj. m., pl. haótici; f. haótică, pl. haótice

haotice
HAÓTIC, -Ă, haotici, -ce, adj. 1. De haos, care amintește haosul. 2. Fig. Extrem de confuz, de dezorganizat etc. – Din fr. chaotique.

DOOM

haótic adj. m., pl. haótici; f. haótică, pl. haótice

haoticei
HAÓTIC, -Ă, haotici, -ce, adj. 1. De haos, care amintește haosul. 2. Fig. Extrem de confuz, de dezorganizat etc. – Din fr. chaotique.

DOOM

haótic adj. m., pl. haótici; f. haótică, pl. haótice

haoticele
HAÓTIC, -Ă, haotici, -ce, adj. 1. De haos, care amintește haosul. 2. Fig. Extrem de confuz, de dezorganizat etc. – Din fr. chaotique.

DOOM

haótic adj. m., pl. haótici; f. haótică, pl. haótice

haoticelor
HAÓTIC, -Ă, haotici, -ce, adj. 1. De haos, care amintește haosul. 2. Fig. Extrem de confuz, de dezorganizat etc. – Din fr. chaotique.

DOOM

haótic adj. m., pl. haótici; f. haótică, pl. haótice

haotici
HAÓTIC, -Ă, haotici, -ce, adj. 1. De haos, care amintește haosul. 2. Fig. Extrem de confuz, de dezorganizat etc. – Din fr. chaotique.

DOOM

haótic adj. m., pl. haótici; f. haótică, pl. haótice

haoticii
HAÓTIC, -Ă, haotici, -ce, adj. 1. De haos, care amintește haosul. 2. Fig. Extrem de confuz, de dezorganizat etc. – Din fr. chaotique.

DOOM

haótic adj. m., pl. haótici; f. haótică, pl. haótice

haoticilor
HAÓTIC, -Ă, haotici, -ce, adj. 1. De haos, care amintește haosul. 2. Fig. Extrem de confuz, de dezorganizat etc. – Din fr. chaotique.

DOOM

haótic adj. m., pl. haótici; f. haótică, pl. haótice

haoticul
HAÓTIC, -Ă, haotici, -ce, adj. 1. De haos, care amintește haosul. 2. Fig. Extrem de confuz, de dezorganizat etc. – Din fr. chaotique.

DOOM

haótic adj. m., pl. haótici; f. haótică, pl. haótice

haoticului
HAÓTIC, -Ă, haotici, -ce, adj. 1. De haos, care amintește haosul. 2. Fig. Extrem de confuz, de dezorganizat etc. – Din fr. chaotique.

DOOM

haótic adj. m., pl. haótici; f. haótică, pl. haótice

hap
HAP², hapuri, s. n. (Pop. și fam.) Medicament preparat în formă de pastilă sau de cașetă, pentru a putea fi înghițit ușor. ◊ Expr. A înghiți (sau a face pe cineva să înghită) un hap (ori hapul) = a suporta (sau a face pe cineva să suporte) ceva neplăcut. – Din tc. hap.

DOOM

hap² (pop., fam.) s. n., pl. hápuri

hapax
HÁPAX LEGÓMENON s.n. (Liv.) Cuvânt care apare într-un singur loc (în literatură sau într-un text). ♦ Lucru spus o singură dată. [Pl. hapax legomena. / < fr., gr. hapax legomenon].

DOOM

!hápax/hápax legómenon (gr.) s. n./loc. s. n., pl. hápaxuri/ hápaxuri legómenon

hapaxul
HÁPAX LEGÓMENON s.n. (Liv.) Cuvânt care apare într-un singur loc (în literatură sau într-un text). ♦ Lucru spus o singură dată. [Pl. hapax legomena. / < fr., gr. hapax legomenon].

DOOM

!hápax/hápax legómenon (gr.) s. n./loc. s. n., pl. hápaxuri/ hápaxuri legómenon

hapaxului
HÁPAX LEGÓMENON s.n. (Liv.) Cuvânt care apare într-un singur loc (în literatură sau într-un text). ♦ Lucru spus o singură dată. [Pl. hapax legomena. / < fr., gr. hapax legomenon].

DOOM

!hápax/hápax legómenon (gr.) s. n./loc. s. n., pl. hápaxuri/ hápaxuri legómenon

hapaxuri
HÁPAX LEGÓMENON s.n. (Liv.) Cuvânt care apare într-un singur loc (în literatură sau într-un text). ♦ Lucru spus o singură dată. [Pl. hapax legomena. / < fr., gr. hapax legomenon].

DOOM

!hápax/hápax legómenon (gr.) s. n./loc. s. n., pl. hápaxuri/ hápaxuri legómenon

hapaxurile
HÁPAX LEGÓMENON s.n. (Liv.) Cuvânt care apare într-un singur loc (în literatură sau într-un text). ♦ Lucru spus o singură dată. [Pl. hapax legomena. / < fr., gr. hapax legomenon].

DOOM

!hápax/hápax legómenon (gr.) s. n./loc. s. n., pl. hápaxuri/ hápaxuri legómenon

hapaxurilor
HÁPAX LEGÓMENON s.n. (Liv.) Cuvânt care apare într-un singur loc (în literatură sau într-un text). ♦ Lucru spus o singură dată. [Pl. hapax legomena. / < fr., gr. hapax legomenon].

DOOM

!hápax/hápax legómenon (gr.) s. n./loc. s. n., pl. hápaxuri/ hápaxuri legómenon

hapciu
HAPCIÚ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de strănut. [Acc. și: hapcíu] – Onomatopee.

DOOM

hapciú/hapcíu interj.

hapciu
HAPCIÚ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de strănut. – Onomatopee.

hapcă
HÁPCĂ, hăpci, s. f. Cârlig de undiță de 8-10 cm, folosit la pescuitul somnului. ◊ Expr. (Fam.) A lua cu hapca = a lua cu forța, în mod abuziv. – Din bg. hapka.

DOOM

hápcă s. f., g.-d. art. hắpcii; pl. hăpci

haple
HÁPLEA s. m. (Pop. și fam.) 1. Om nătărău, prostănac. 2. Om lacom la mâncare. [Var.: háple s. m.] – Din bg. hapljo.

DOOM

!háplea (ha-plea) (pop., fam.) s. m., g.-d. lui háplea; pl. háplea

haplea
HÁPLEA s. m. (Pop. și fam.) 1. Om nătărău, prostănac. 2. Om lacom la mâncare. [Var.: háple s. m.] – Din bg. hapljo.

DOOM

!háplea (ha-plea) (pop., fam.) s. m., g.-d. lui háplea; pl. háplea

haplei
HÁPLEA s. m. (Pop. și fam.) 1. Om nătărău, prostănac. 2. Om lacom la mâncare. [Var.: háple s. m.] – Din bg. hapljo.

DOOM

!háplea (ha-plea) (pop., fam.) s. m., g.-d. lui háplea; pl. háplea

haplofaza
HAPLOFÁZĂ, haplofaze, s. f. (Biol.) Fază haploidă. – Din fr. haplophase.

DOOM

haplofáză (ha-plo-) s. f., g.-d. art. haplofázei; pl. haplofáze

haplofaze
HAPLOFÁZĂ, haplofaze, s. f. (Biol.) Fază haploidă. – Din fr. haplophase.

DOOM

haplofáză (ha-plo-) s. f., g.-d. art. haplofázei; pl. haplofáze

haplofazei
HAPLOFÁZĂ, haplofaze, s. f. (Biol.) Fază haploidă. – Din fr. haplophase.

DOOM

haplofáză (ha-plo-) s. f., g.-d. art. haplofázei; pl. haplofáze

haplofazele
HAPLOFÁZĂ, haplofaze, s. f. (Biol.) Fază haploidă. – Din fr. haplophase.

DOOM

haplofáză (ha-plo-) s. f., g.-d. art. haplofázei; pl. haplofáze

haplofazelor
HAPLOFÁZĂ, haplofaze, s. f. (Biol.) Fază haploidă. – Din fr. haplophase.

DOOM

haplofáză (ha-plo-) s. f., g.-d. art. haplofázei; pl. haplofáze

haploid
HAPLOÍD, -Ă, haploizi, -de, adj. (Biol.; în sintagma) Fază haploidă = stare în care se află celulele sexuale în nucleele cărora există o jumătate din numărul de cromozomi caracteristic celulelor somatice; haplofază. – Din fr. haploïde.

DOOM

!haploíd (ha-plo-) adj. m., pl. haploízi; f. haploídă; pl. haploíde

haploida
HAPLOÍD, -Ă, haploizi, -de, adj. (Biol.; în sintagma) Fază haploidă = stare în care se află celulele sexuale în nucleele cărora există o jumătate din numărul de cromozomi caracteristic celulelor somatice; haplofază. – Din fr. haploïde.

DOOM

!haploíd (ha-plo-) adj. m., pl. haploízi; f. haploídă; pl. haploíde

haploide
HAPLOÍD, -Ă, haploizi, -de, adj. (Biol.; în sintagma) Fază haploidă = stare în care se află celulele sexuale în nucleele cărora există o jumătate din numărul de cromozomi caracteristic celulelor somatice; haplofază. – Din fr. haploïde.

DOOM

!haploíd (ha-plo-) adj. m., pl. haploízi; f. haploídă; pl. haploíde

haploidei
HAPLOÍD, -Ă, haploizi, -de, adj. (Biol.; în sintagma) Fază haploidă = stare în care se află celulele sexuale în nucleele cărora există o jumătate din numărul de cromozomi caracteristic celulelor somatice; haplofază. – Din fr. haploïde.

DOOM

!haploíd (ha-plo-) adj. m., pl. haploízi; f. haploídă; pl. haploíde

haploidele
HAPLOÍD, -Ă, haploizi, -de, adj. (Biol.; în sintagma) Fază haploidă = stare în care se află celulele sexuale în nucleele cărora există o jumătate din numărul de cromozomi caracteristic celulelor somatice; haplofază. – Din fr. haploïde.

DOOM

!haploíd (ha-plo-) adj. m., pl. haploízi; f. haploídă; pl. haploíde

haploidelor
HAPLOÍD, -Ă, haploizi, -de, adj. (Biol.; în sintagma) Fază haploidă = stare în care se află celulele sexuale în nucleele cărora există o jumătate din numărul de cromozomi caracteristic celulelor somatice; haplofază. – Din fr. haploïde.

DOOM

!haploíd (ha-plo-) adj. m., pl. haploízi; f. haploídă; pl. haploíde

haploidie
HAPLOIDÍE s. f. (Biol.) Stare a organismelor haploide. [Pr.: -plo-i-] – Din fr. haploïdie.

haploidul
HAPLOÍD, -Ă, haploizi, -de, adj. (Biol.; în sintagma) Fază haploidă = stare în care se află celulele sexuale în nucleele cărora există o jumătate din numărul de cromozomi caracteristic celulelor somatice; haplofază. – Din fr. haploïde.

DOOM

!haploíd (ha-plo-) adj. m., pl. haploízi; f. haploídă; pl. haploíde

haploidului
HAPLOÍD, -Ă, haploizi, -de, adj. (Biol.; în sintagma) Fază haploidă = stare în care se află celulele sexuale în nucleele cărora există o jumătate din numărul de cromozomi caracteristic celulelor somatice; haplofază. – Din fr. haploïde.

DOOM

!haploíd (ha-plo-) adj. m., pl. haploízi; f. haploídă; pl. haploíde

haploizi
HAPLOÍD, -Ă, haploizi, -de, adj. (Biol.; în sintagma) Fază haploidă = stare în care se află celulele sexuale în nucleele cărora există o jumătate din numărul de cromozomi caracteristic celulelor somatice; haplofază. – Din fr. haploïde.

DOOM

!haploíd (ha-plo-) adj. m., pl. haploízi; f. haploídă; pl. haploíde

haploizii
HAPLOÍD, -Ă, haploizi, -de, adj. (Biol.; în sintagma) Fază haploidă = stare în care se află celulele sexuale în nucleele cărora există o jumătate din numărul de cromozomi caracteristic celulelor somatice; haplofază. – Din fr. haploïde.

DOOM

!haploíd (ha-plo-) adj. m., pl. haploízi; f. haploídă; pl. haploíde

haploizilor
HAPLOÍD, -Ă, haploizi, -de, adj. (Biol.; în sintagma) Fază haploidă = stare în care se află celulele sexuale în nucleele cărora există o jumătate din numărul de cromozomi caracteristic celulelor somatice; haplofază. – Din fr. haploïde.

DOOM

!haploíd (ha-plo-) adj. m., pl. haploízi; f. haploídă; pl. haploíde

haplologia
HAPLOLOGÍE, haplologii, s. f. (Lingv.) Suprimare prin disimilație totală a unei silabe identice sau asemănătoare cu o silabă vecină din același cuvânt sau din cuvinte învecinate. Prin haplologie, „cucoane” devine „coane”. – Din fr. haplologie.

DOOM

haplologíe (ha-plo-) s. f., art. haplología, g.-d. art. haplologíei; pl. haplologíi, art. haplologíile

haplologie
HAPLOLOGÍE, haplologii, s. f. (Lingv.) Suprimare prin disimilație totală a unei silabe identice sau asemănătoare cu o silabă vecină din același cuvânt sau din cuvinte învecinate. Prin haplologie, „cucoane” devine „coane”. – Din fr. haplologie.

DOOM

haplologíe (ha-plo-) s. f., art. haplología, g.-d. art. haplologíei; pl. haplologíi, art. haplologíile

haplologiei
HAPLOLOGÍE, haplologii, s. f. (Lingv.) Suprimare prin disimilație totală a unei silabe identice sau asemănătoare cu o silabă vecină din același cuvânt sau din cuvinte învecinate. Prin haplologie, „cucoane” devine „coane”. – Din fr. haplologie.

DOOM

haplologíe (ha-plo-) s. f., art. haplología, g.-d. art. haplologíei; pl. haplologíi, art. haplologíile

haplologii
HAPLOLOGÍE, haplologii, s. f. (Lingv.) Suprimare prin disimilație totală a unei silabe identice sau asemănătoare cu o silabă vecină din același cuvânt sau din cuvinte învecinate. Prin haplologie, „cucoane” devine „coane”. – Din fr. haplologie.

DOOM

haplologíe (ha-plo-) s. f., art. haplología, g.-d. art. haplologíei; pl. haplologíi, art. haplologíile

haplologiile
HAPLOLOGÍE, haplologii, s. f. (Lingv.) Suprimare prin disimilație totală a unei silabe identice sau asemănătoare cu o silabă vecină din același cuvânt sau din cuvinte învecinate. Prin haplologie, „cucoane” devine „coane”. – Din fr. haplologie.

DOOM

haplologíe (ha-plo-) s. f., art. haplología, g.-d. art. haplologíei; pl. haplologíi, art. haplologíile

haplologiilor
HAPLOLOGÍE, haplologii, s. f. (Lingv.) Suprimare prin disimilație totală a unei silabe identice sau asemănătoare cu o silabă vecină din același cuvânt sau din cuvinte învecinate. Prin haplologie, „cucoane” devine „coane”. – Din fr. haplologie.

DOOM

haplologíe (ha-plo-) s. f., art. haplología, g.-d. art. haplologíei; pl. haplologíi, art. haplologíile

haplont
HAPLÓNT s.m. (Biol.) Organism cu un număr simplu de cromozomi. [< germ. Haplont, cf. gr. haploos – simplu].

haplostemon
HAPLOSTEMÓN, -Ă adj. (Bot.; despre androceu) Format dintr-un singur cerc de stamine. [< germ. haplostemon, cf. gr. haploos – simplu, stemon – urzeală].

happening
HAPPENING, happeninguri, s. n. (Englezism) Spectacol spontan, improvizat. [Pr.: hépăning] – Cuv. engl.

DOOM

*happening (angl.) [pron. hépăning] s. n., pl. happeninguri

hapsin
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsân
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsâna
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsâne
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsânei
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsânele
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsânelor
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsâni
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsânii
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsânilor
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsânul
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsânului
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsîna
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsîne
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsînei
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsînele
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsînelor
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsîni
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsînii
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsînilor
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsînul
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapsînului
HAPSÍN, -Ă adj. v. hapsân.

DOOM

hapsấn adj. m., pl. hapsấni; f. hapsấnă, pl. hapsấne

hapul
HAP², hapuri, s. n. (Pop. și fam.) Medicament preparat în formă de pastilă sau de cașetă, pentru a putea fi înghițit ușor. ◊ Expr. A înghiți (sau a face pe cineva să înghită) un hap (ori hapul) = a suporta (sau a face pe cineva să suporte) ceva neplăcut. – Din tc. hap.

DOOM

hap² (pop., fam.) s. n., pl. hápuri

hapului
HAP², hapuri, s. n. (Pop. și fam.) Medicament preparat în formă de pastilă sau de cașetă, pentru a putea fi înghițit ușor. ◊ Expr. A înghiți (sau a face pe cineva să înghită) un hap (ori hapul) = a suporta (sau a face pe cineva să suporte) ceva neplăcut. – Din tc. hap.

DOOM

hap² (pop., fam.) s. n., pl. hápuri

hapuri
HAP², hapuri, s. n. (Pop. și fam.) Medicament preparat în formă de pastilă sau de cașetă, pentru a putea fi înghițit ușor. ◊ Expr. A înghiți (sau a face pe cineva să înghită) un hap (ori hapul) = a suporta (sau a face pe cineva să suporte) ceva neplăcut. – Din tc. hap.

DOOM

hap² (pop., fam.) s. n., pl. hápuri

hapurile
HAP², hapuri, s. n. (Pop. și fam.) Medicament preparat în formă de pastilă sau de cașetă, pentru a putea fi înghițit ușor. ◊ Expr. A înghiți (sau a face pe cineva să înghită) un hap (ori hapul) = a suporta (sau a face pe cineva să suporte) ceva neplăcut. – Din tc. hap.

DOOM

hap² (pop., fam.) s. n., pl. hápuri

hapurilor
HAP², hapuri, s. n. (Pop. și fam.) Medicament preparat în formă de pastilă sau de cașetă, pentru a putea fi înghițit ușor. ◊ Expr. A înghiți (sau a face pe cineva să înghită) un hap (ori hapul) = a suporta (sau a face pe cineva să suporte) ceva neplăcut. – Din tc. hap.

DOOM

hap² (pop., fam.) s. n., pl. hápuri

har
HAR, (2) haruri, s. n. 1. (În religia creștină) Grație divină acordată omului. ◊ Expr. (Cu sensul religios atenuat sau pierdut) Har Domnului! exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru; slavă Domnului! ♦ Puterea sacramentală a preoților de a oficia actele de cult. 2. Calitate, însușire, dispoziție naturală care face pe cineva sau ceva vrednic de admirație; p. ext. talent, vocație. 3. (Înv.) Răsplată acordată cuiva ca un semn de bunăvoință, ca o favoare deosebită. – Din sl. chari.

DOOM

har s. n., (calități) pl. háruri

hara
HÁRA-PÁRA s. f., adv. (Fam.; în expr.) A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmășeală, o vânzoleală; a face harcea-parcea. – Formație onomatopeică.

haraba
HARABÁ, harabale, s. f. (Reg.) Căruță mare folosită pentru transportul grânelor și al altor poveri; p. ext. cantitatea care intră într-o astfel de căruță. – Din tc. araba.

DOOM

harabá (reg.) s. f., art. harabáua, g.-d. art. harabálei; pl. harabále, art. harabálele

harababura
HARABABÚRĂ, harababuri, s. f. Dezordine, învălmășeală, încurcătură; gălăgie, scandal. [Var.: arababúră s. f.] – Cf. tc. ana babulla.

DOOM

harababúră s. f., g.-d. art. harababúrii; pl. harababúri

harababuri
HARABABÚRĂ, harababuri, s. f. Dezordine, învălmășeală, încurcătură; gălăgie, scandal. [Var.: arababúră s. f.] – Cf. tc. ana babulla.

DOOM

harababúră s. f., g.-d. art. harababúrii; pl. harababúri

harababurii
HARABABÚRĂ, harababuri, s. f. Dezordine, învălmășeală, încurcătură; gălăgie, scandal. [Var.: arababúră s. f.] – Cf. tc. ana babulla.

DOOM

harababúră s. f., g.-d. art. harababúrii; pl. harababúri

harababurile
HARABABÚRĂ, harababuri, s. f. Dezordine, învălmășeală, încurcătură; gălăgie, scandal. [Var.: arababúră s. f.] – Cf. tc. ana babulla.

DOOM

harababúră s. f., g.-d. art. harababúrii; pl. harababúri

harababurilor
HARABABÚRĂ, harababuri, s. f. Dezordine, învălmășeală, încurcătură; gălăgie, scandal. [Var.: arababúră s. f.] – Cf. tc. ana babulla.

DOOM

harababúră s. f., g.-d. art. harababúrii; pl. harababúri

harabagia
HARABAGÍE s. f. (Reg.) Cărăușie. – Harabagiu + suf. -ie.

DOOM

harabagíe (reg.) s. f., art. harabagía, g.-d. harabagíi, art. harabagíei

harabagie
HARABAGÍE s. f. (Reg.) Cărăușie. – Harabagiu + suf. -ie.

DOOM

harabagíe (reg.) s. f., art. harabagía, g.-d. harabagíi, art. harabagíei

harabagiei
HARABAGÍE s. f. (Reg.) Cărăușie. – Harabagiu + suf. -ie.

DOOM

harabagíe (reg.) s. f., art. harabagía, g.-d. harabagíi, art. harabagíei

harabagii
HARABAGÍE s. f. (Reg.) Cărăușie. – Harabagiu + suf. -ie.

DOOM

harabagíe (reg.) s. f., art. harabagía, g.-d. harabagíi, art. harabagíei

harabagii
HARABAGÍU, harabagii, s. m. (Reg.) Căruțaș. – Din tc. arabacı.

DOOM

harabagíu (reg.) s. m., art. harabagíul; pl. harabagíi, art. harabagíii (-gi-ii)

harabagiii
HARABAGÍU, harabagii, s. m. (Reg.) Căruțaș. – Din tc. arabacı.

DOOM

harabagíu (reg.) s. m., art. harabagíul; pl. harabagíi, art. harabagíii (-gi-ii)

harabagiilor
HARABAGÍU, harabagii, s. m. (Reg.) Căruțaș. – Din tc. arabacı.

DOOM

harabagíu (reg.) s. m., art. harabagíul; pl. harabagíi, art. harabagíii (-gi-ii)

harabagiu
HARABAGÍU, harabagii, s. m. (Reg.) Căruțaș. – Din tc. arabacı.

DOOM

harabagíu (reg.) s. m., art. harabagíul; pl. harabagíi, art. harabagíii (-gi-ii)

harabagiul
HARABAGÍU, harabagii, s. m. (Reg.) Căruțaș. – Din tc. arabacı.

DOOM

harabagíu (reg.) s. m., art. harabagíul; pl. harabagíi, art. harabagíii (-gi-ii)

harabagiului
HARABAGÍU, harabagii, s. m. (Reg.) Căruțaș. – Din tc. arabacı.

DOOM

harabagíu (reg.) s. m., art. harabagíul; pl. harabagíi, art. harabagíii (-gi-ii)

harabaia
HĂRĂBÁIE, hărăbăi, s. f. (Pop.) Casă, încăpere, curte etc. de dimensiuni mari. ♦ Vehicul mare. [Pr.; -ba-ie. – Var.: (reg.) harabáie s. f.] – Din tc. harabe.

DOOM

hărăbáie (pop.) s. f., art. hărăbáia, g.-d. art. hărăbắii; pl. hărăbắi

harabaie
HĂRĂBÁIE, hărăbăi, s. f. (Pop.) Casă, încăpere, curte etc. de dimensiuni mari. ♦ Vehicul mare. [Pr.; -ba-ie. – Var.: (reg.) harabáie s. f.] – Din tc. harabe.

DOOM

hărăbáie (pop.) s. f., art. hărăbáia, g.-d. art. hărăbắii; pl. hărăbắi

harabale
HARABÁ, harabale, s. f. (Reg.) Căruță mare folosită pentru transportul grânelor și al altor poveri; p. ext. cantitatea care intră într-o astfel de căruță. – Din tc. araba.

DOOM

harabá (reg.) s. f., art. harabáua, g.-d. art. harabálei; pl. harabále, art. harabálele

harabalei
HARABÁ, harabale, s. f. (Reg.) Căruță mare folosită pentru transportul grânelor și al altor poveri; p. ext. cantitatea care intră într-o astfel de căruță. – Din tc. araba.

DOOM

harabá (reg.) s. f., art. harabáua, g.-d. art. harabálei; pl. harabále, art. harabálele

harabalele
HARABÁ, harabale, s. f. (Reg.) Căruță mare folosită pentru transportul grânelor și al altor poveri; p. ext. cantitatea care intră într-o astfel de căruță. – Din tc. araba.

DOOM

harabá (reg.) s. f., art. harabáua, g.-d. art. harabálei; pl. harabále, art. harabálele

harabalelor
HARABÁ, harabale, s. f. (Reg.) Căruță mare folosită pentru transportul grânelor și al altor poveri; p. ext. cantitatea care intră într-o astfel de căruță. – Din tc. araba.

DOOM

harabá (reg.) s. f., art. harabáua, g.-d. art. harabálei; pl. harabále, art. harabálele

harabaua
HARABÁ, harabale, s. f. (Reg.) Căruță mare folosită pentru transportul grânelor și al altor poveri; p. ext. cantitatea care intră într-o astfel de căruță. – Din tc. araba.

DOOM

harabá (reg.) s. f., art. harabáua, g.-d. art. harabálei; pl. harabále, art. harabálele

harac
HARÁG s. m. v. arac.

DOOM

arác s. m., pl. aráci

harachiri
HARACHÍRI s. n. Sinucidere prin spintecarea pântecelui, practicată în Japonia, în special de samurai, în caz de înfrângere, dezonoare sau de condamnare la moarte. – Din fr. hara-kiri.

DOOM

harachíri (-chi-ri) s. n.

harachiriul
HARACHÍRI s. n. Sinucidere prin spintecarea pântecelui, practicată în Japonia, în special de samurai, în caz de înfrângere, dezonoare sau de condamnare la moarte. – Din fr. hara-kiri.

DOOM

harachíri (-chi-ri) s. n.

harachiriului
HARACHÍRI s. n. Sinucidere prin spintecarea pântecelui, practicată în Japonia, în special de samurai, în caz de înfrângere, dezonoare sau de condamnare la moarte. – Din fr. hara-kiri.

DOOM

harachíri (-chi-ri) s. n.

haraci
HARÁCI, haraciuri, s. n. Tribut anual pe care țările vasale îl plăteau Imperiului Otoman. ♦ Tribut, dare. ♦ Una dintre cele patru rate în care se achitau dările. – Din tc. haraç.

DOOM

haráci s. n., pl. haráciuri

haraciul
HARÁCI, haraciuri, s. n. Tribut anual pe care țările vasale îl plăteau Imperiului Otoman. ♦ Tribut, dare. ♦ Una dintre cele patru rate în care se achitau dările. – Din tc. haraç.

DOOM

haráci s. n., pl. haráciuri

haraciului
HARÁCI, haraciuri, s. n. Tribut anual pe care țările vasale îl plăteau Imperiului Otoman. ♦ Tribut, dare. ♦ Una dintre cele patru rate în care se achitau dările. – Din tc. haraç.

DOOM

haráci s. n., pl. haráciuri

haraciuri
HARÁCI, haraciuri, s. n. Tribut anual pe care țările vasale îl plăteau Imperiului Otoman. ♦ Tribut, dare. ♦ Una dintre cele patru rate în care se achitau dările. – Din tc. haraç.

DOOM

haráci s. n., pl. haráciuri

haraciurile
HARÁCI, haraciuri, s. n. Tribut anual pe care țările vasale îl plăteau Imperiului Otoman. ♦ Tribut, dare. ♦ Una dintre cele patru rate în care se achitau dările. – Din tc. haraç.

DOOM

haráci s. n., pl. haráciuri

haraciurilor
HARÁCI, haraciuri, s. n. Tribut anual pe care țările vasale îl plăteau Imperiului Otoman. ♦ Tribut, dare. ♦ Una dintre cele patru rate în care se achitau dările. – Din tc. haraç.

DOOM

haráci s. n., pl. haráciuri

haractir
haractír (-ruri), s. n. – Caracter. Ngr. χαραϰτήρ (Gáldi 194). Este dublet al lui caracter, s. n., din fr. caractère. Sec. XVIII, înv.

harag
HARÁG s. m. v. arac.

DOOM

arác s. m., pl. aráci

haraiman
HARAIMÁN s. n. (Reg.) Gălăgie, tărăboi, zarvă. – Et. nec.

DOOM

haraimán (reg.) (-rai-) s. n.

haraimanul
HARAIMÁN s. n. (Reg.) Gălăgie, tărăboi, zarvă. – Et. nec.

DOOM

haraimán (reg.) (-rai-) s. n.

haraimanului
HARAIMÁN s. n. (Reg.) Gălăgie, tărăboi, zarvă. – Et. nec.

DOOM

haraimán (reg.) (-rai-) s. n.

haram
HARÁM, (1) haramuri, s. n. (Reg.) 1. Vită slabă, prăpădită. 2. Jaf, pradă. ◊ Loc. adj. și adv. De haram = (lăsat) la voia întâmplării, fără stăpân, expus jafului. ◊ Loc. adv. De haram = de pomană, degeaba; pe nedrept. ◊ Expr. Haramul haram se face sau (de) haram vine, (de) haram se duce ori de haram a fost, de haram s-a dus = lucrul câștigat pe nedrept se pierde precum s-a dobândit. Haram că... = păcat că...; degeaba... Haram de... = vai de... – Din tc. haram „ilicit, prohibit”.

DOOM

harám (reg.) s. n., (vite) pl. harámuri

harambașa
HARAMBÁȘĂ, harambași, s. m. (Înv. și reg.) Căpitan de hoți sau de haiduci. – Din tc. haram-bașı.

DOOM

harambáșă (înv., reg.) s. m., art. harambáșa, g.-d. art. harambáșei; pl. harambáși

harambașei
HARAMBÁȘĂ, harambași, s. m. (Înv. și reg.) Căpitan de hoți sau de haiduci. – Din tc. haram-bașı.

DOOM

harambáșă (înv., reg.) s. m., art. harambáșa, g.-d. art. harambáșei; pl. harambáși

harambași
HARAMBÁȘĂ, harambași, s. m. (Înv. și reg.) Căpitan de hoți sau de haiduci. – Din tc. haram-bașı.

DOOM

harambáșă (înv., reg.) s. m., art. harambáșa, g.-d. art. harambáșei; pl. harambáși

harambașii
HARAMBÁȘĂ, harambași, s. m. (Înv. și reg.) Căpitan de hoți sau de haiduci. – Din tc. haram-bașı.

DOOM

harambáșă (înv., reg.) s. m., art. harambáșa, g.-d. art. harambáșei; pl. harambáși

harambașilor
HARAMBÁȘĂ, harambași, s. m. (Înv. și reg.) Căpitan de hoți sau de haiduci. – Din tc. haram-bașı.

DOOM

harambáșă (înv., reg.) s. m., art. harambáșa, g.-d. art. harambáșei; pl. harambáși

haramin
HARAMÍN, haramini, s. m. (Înv. și reg.) Haiduc (1). ♦ Om rău. – Din tc. harami, bg., sb. haramija.

DOOM

haramín (înv., reg.) s. m., pl. haramíni

haramini
HARAMÍN, haramini, s. m. (Înv. și reg.) Haiduc (1). ♦ Om rău. – Din tc. harami, bg., sb. haramija.

DOOM

haramín (înv., reg.) s. m., pl. haramíni

haraminii
HARAMÍN, haramini, s. m. (Înv. și reg.) Haiduc (1). ♦ Om rău. – Din tc. harami, bg., sb. haramija.

DOOM

haramín (înv., reg.) s. m., pl. haramíni

haraminilor
HARAMÍN, haramini, s. m. (Înv. și reg.) Haiduc (1). ♦ Om rău. – Din tc. harami, bg., sb. haramija.

DOOM

haramín (înv., reg.) s. m., pl. haramíni

haraminul
HARAMÍN, haramini, s. m. (Înv. și reg.) Haiduc (1). ♦ Om rău. – Din tc. harami, bg., sb. haramija.

DOOM

haramín (înv., reg.) s. m., pl. haramíni

haraminului
HARAMÍN, haramini, s. m. (Înv. și reg.) Haiduc (1). ♦ Om rău. – Din tc. harami, bg., sb. haramija.

DOOM

haramín (înv., reg.) s. m., pl. haramíni

haramnin
HARAMNÍN s. m. v. haramin.

haramul
HARÁM, (1) haramuri, s. n. (Reg.) 1. Vită slabă, prăpădită. 2. Jaf, pradă. ◊ Loc. adj. și adv. De haram = (lăsat) la voia întâmplării, fără stăpân, expus jafului. ◊ Loc. adv. De haram = de pomană, degeaba; pe nedrept. ◊ Expr. Haramul haram se face sau (de) haram vine, (de) haram se duce ori de haram a fost, de haram s-a dus = lucrul câștigat pe nedrept se pierde precum s-a dobândit. Haram că... = păcat că...; degeaba... Haram de... = vai de... – Din tc. haram „ilicit, prohibit”.

DOOM

harám (reg.) s. n., (vite) pl. harámuri

haramului
HARÁM, (1) haramuri, s. n. (Reg.) 1. Vită slabă, prăpădită. 2. Jaf, pradă. ◊ Loc. adj. și adv. De haram = (lăsat) la voia întâmplării, fără stăpân, expus jafului. ◊ Loc. adv. De haram = de pomană, degeaba; pe nedrept. ◊ Expr. Haramul haram se face sau (de) haram vine, (de) haram se duce ori de haram a fost, de haram s-a dus = lucrul câștigat pe nedrept se pierde precum s-a dobândit. Haram că... = păcat că...; degeaba... Haram de... = vai de... – Din tc. haram „ilicit, prohibit”.

DOOM

harám (reg.) s. n., (vite) pl. harámuri

haramuri
HARÁM, (1) haramuri, s. n. (Reg.) 1. Vită slabă, prăpădită. 2. Jaf, pradă. ◊ Loc. adj. și adv. De haram = (lăsat) la voia întâmplării, fără stăpân, expus jafului. ◊ Loc. adv. De haram = de pomană, degeaba; pe nedrept. ◊ Expr. Haramul haram se face sau (de) haram vine, (de) haram se duce ori de haram a fost, de haram s-a dus = lucrul câștigat pe nedrept se pierde precum s-a dobândit. Haram că... = păcat că...; degeaba... Haram de... = vai de... – Din tc. haram „ilicit, prohibit”.

DOOM

harám (reg.) s. n., (vite) pl. harámuri

haramurile
HARÁM, (1) haramuri, s. n. (Reg.) 1. Vită slabă, prăpădită. 2. Jaf, pradă. ◊ Loc. adj. și adv. De haram = (lăsat) la voia întâmplării, fără stăpân, expus jafului. ◊ Loc. adv. De haram = de pomană, degeaba; pe nedrept. ◊ Expr. Haramul haram se face sau (de) haram vine, (de) haram se duce ori de haram a fost, de haram s-a dus = lucrul câștigat pe nedrept se pierde precum s-a dobândit. Haram că... = păcat că...; degeaba... Haram de... = vai de... – Din tc. haram „ilicit, prohibit”.

DOOM

harám (reg.) s. n., (vite) pl. harámuri

haramurilor
HARÁM, (1) haramuri, s. n. (Reg.) 1. Vită slabă, prăpădită. 2. Jaf, pradă. ◊ Loc. adj. și adv. De haram = (lăsat) la voia întâmplării, fără stăpân, expus jafului. ◊ Loc. adv. De haram = de pomană, degeaba; pe nedrept. ◊ Expr. Haramul haram se face sau (de) haram vine, (de) haram se duce ori de haram a fost, de haram s-a dus = lucrul câștigat pe nedrept se pierde precum s-a dobândit. Haram că... = păcat că...; degeaba... Haram de... = vai de... – Din tc. haram „ilicit, prohibit”.

DOOM

harám (reg.) s. n., (vite) pl. harámuri

haranca
HARÁNCĂ, harance, s. f. (Reg.) Femeie rea, afurisită. – Et. nec.

DOOM

haráncă (reg.) s. f., g.-d. art. haráncei; pl. haránce

harance
HARÁNCĂ, harance, s. f. (Reg.) Femeie rea, afurisită. – Et. nec.

DOOM

haráncă (reg.) s. f., g.-d. art. haráncei; pl. haránce

harancei
HARÁNCĂ, harance, s. f. (Reg.) Femeie rea, afurisită. – Et. nec.

DOOM

haráncă (reg.) s. f., g.-d. art. haráncei; pl. haránce

harancele
HARÁNCĂ, harance, s. f. (Reg.) Femeie rea, afurisită. – Et. nec.

DOOM

haráncă (reg.) s. f., g.-d. art. haráncei; pl. haránce

harancelor
HARÁNCĂ, harance, s. f. (Reg.) Femeie rea, afurisită. – Et. nec.

DOOM

haráncă (reg.) s. f., g.-d. art. haráncei; pl. haránce

harang
haráng (-ắngi), s. n. – (Trans., Banat) Clopot. – Var. (Olt.) harîng. Mag. harang (DAR; Scriban; Gáldi, Dict., 134). – Der. barangă, s. f. (animal care servește de călăuză celorlalte; gălăgios, palavragiu), prin contaminare cu mag. beregni „a mugi”. Pare fantastică ipoteza lui Philippide, Viața rom., 1 (1916), p. 216, care pleacă de la barangos, ngr. βαράγγοι, populație care a trăit în Evul Mediu în bazinul Dunării, pentru a-l explica pe barangă, ca și pe baragladină și toponimul Bărăgan; cf. Bogrea, Lui N. Iorga, Omagiu, Craiova, 1922, p. 51-63. De la barangă sau de la mag. beregni provine bărăngi, vb. (a striga, a țipa) și bărăni, vb. (Trans., Mold., a insista, a pisa; a rîvni), pe care Cihac, II, 479, dorea să-l derive din mag. várni, de la várás „așteptare”.

harap
HARÁP s. m. v. arap.

DOOM

aráp (pop.) s. m., pl. arápi

harapnic
HARÁPNIC, harapnice, s. n. (Reg.) Bici mare împletit din cânepă sau din curele, cu codiriștea scurtă și cu șfichi de mătase la vârf (ca să pocnească tare). – Din pol. harapnik.

DOOM

harápnic (reg.) s. n., pl. harápnice

harapnice
HARÁPNIC, harapnice, s. n. (Reg.) Bici mare împletit din cânepă sau din curele, cu codiriștea scurtă și cu șfichi de mătase la vârf (ca să pocnească tare). – Din pol. harapnik.

DOOM

harápnic (reg.) s. n., pl. harápnice

harapnicele
HARÁPNIC, harapnice, s. n. (Reg.) Bici mare împletit din cânepă sau din curele, cu codiriștea scurtă și cu șfichi de mătase la vârf (ca să pocnească tare). – Din pol. harapnik.

DOOM

harápnic (reg.) s. n., pl. harápnice

harapnicelor
HARÁPNIC, harapnice, s. n. (Reg.) Bici mare împletit din cânepă sau din curele, cu codiriștea scurtă și cu șfichi de mătase la vârf (ca să pocnească tare). – Din pol. harapnik.

DOOM

harápnic (reg.) s. n., pl. harápnice

harapnicul
HARÁPNIC, harapnice, s. n. (Reg.) Bici mare împletit din cânepă sau din curele, cu codiriștea scurtă și cu șfichi de mătase la vârf (ca să pocnească tare). – Din pol. harapnik.

DOOM

harápnic (reg.) s. n., pl. harápnice

harapnicului
HARÁPNIC, harapnice, s. n. (Reg.) Bici mare împletit din cânepă sau din curele, cu codiriștea scurtă și cu șfichi de mătase la vârf (ca să pocnească tare). – Din pol. harapnik.

DOOM

harápnic (reg.) s. n., pl. harápnice

harbuji
ARBÚZ s. m. v. harbuz.

DOOM

harbúz (reg.) s. m., pl. harbúji

harbujii
ARBÚZ s. m. v. harbuz.

DOOM

harbúz (reg.) s. m., pl. harbúji

harbujilor
ARBÚZ s. m. v. harbuz.

DOOM

harbúz (reg.) s. m., pl. harbúji

harbuz
ARBÚZ s. m. v. harbuz.

DOOM

harbúz (reg.) s. m., pl. harbúji

harbuzeasca
HARBUZÉSC, -EÁSCĂ, harbuzești, adj. (Reg.; în sintagmele) Pere harbuzești = pere zemoase, gălbui, foarte dulci. Păr harbuzesc = păr care face astfel de pere. – Harbuz + suf. -esc.

DOOM

harbuzésc (reg.) adj. m., f. harbuzeáscă; pl. m. și f. harbuzéști

harbuzesc
HARBUZÉSC, -EÁSCĂ, harbuzești, adj. (Reg.; în sintagmele) Pere harbuzești = pere zemoase, gălbui, foarte dulci. Păr harbuzesc = păr care face astfel de pere. – Harbuz + suf. -esc.

DOOM

harbuzésc (reg.) adj. m., f. harbuzeáscă; pl. m. și f. harbuzéști

harbuzescul
HARBUZÉSC, -EÁSCĂ, harbuzești, adj. (Reg.; în sintagmele) Pere harbuzești = pere zemoase, gălbui, foarte dulci. Păr harbuzesc = păr care face astfel de pere. – Harbuz + suf. -esc.

DOOM

harbuzésc (reg.) adj. m., f. harbuzeáscă; pl. m. și f. harbuzéști

harbuzescului
HARBUZÉSC, -EÁSCĂ, harbuzești, adj. (Reg.; în sintagmele) Pere harbuzești = pere zemoase, gălbui, foarte dulci. Păr harbuzesc = păr care face astfel de pere. – Harbuz + suf. -esc.

DOOM

harbuzésc (reg.) adj. m., f. harbuzeáscă; pl. m. și f. harbuzéști

harbuzești
HARBUZÉSC, -EÁSCĂ, harbuzești, adj. (Reg.; în sintagmele) Pere harbuzești = pere zemoase, gălbui, foarte dulci. Păr harbuzesc = păr care face astfel de pere. – Harbuz + suf. -esc.

DOOM

harbuzésc (reg.) adj. m., f. harbuzeáscă; pl. m. și f. harbuzéști

harbuzeștii
HARBUZÉSC, -EÁSCĂ, harbuzești, adj. (Reg.; în sintagmele) Pere harbuzești = pere zemoase, gălbui, foarte dulci. Păr harbuzesc = păr care face astfel de pere. – Harbuz + suf. -esc.

DOOM

harbuzésc (reg.) adj. m., f. harbuzeáscă; pl. m. și f. harbuzéști

harbuzeștile
HARBUZÉSC, -EÁSCĂ, harbuzești, adj. (Reg.; în sintagmele) Pere harbuzești = pere zemoase, gălbui, foarte dulci. Păr harbuzesc = păr care face astfel de pere. – Harbuz + suf. -esc.

DOOM

harbuzésc (reg.) adj. m., f. harbuzeáscă; pl. m. și f. harbuzéști

harbuzeștilor
HARBUZÉSC, -EÁSCĂ, harbuzești, adj. (Reg.; în sintagmele) Pere harbuzești = pere zemoase, gălbui, foarte dulci. Păr harbuzesc = păr care face astfel de pere. – Harbuz + suf. -esc.

DOOM

harbuzésc (reg.) adj. m., f. harbuzeáscă; pl. m. și f. harbuzéști

harbuzul
ARBÚZ s. m. v. harbuz.

DOOM

harbúz (reg.) s. m., pl. harbúji

harbuzului
ARBÚZ s. m. v. harbuz.

DOOM

harbúz (reg.) s. m., pl. harbúji

harbuzăria
ARBUZĂRÍE s. f. v. harbuzărie.

DOOM

harbuzăríe (reg.) s. f., art. harbuzăría, g.-d. art. harbuzăríei; pl. harbuzăríi, art. harbuzăríile

harbuzărie
ARBUZĂRÍE s. f. v. harbuzărie.

DOOM

harbuzăríe (reg.) s. f., art. harbuzăría, g.-d. art. harbuzăríei; pl. harbuzăríi, art. harbuzăríile

harbuzăriei
ARBUZĂRÍE s. f. v. harbuzărie.

DOOM

harbuzăríe (reg.) s. f., art. harbuzăría, g.-d. art. harbuzăríei; pl. harbuzăríi, art. harbuzăríile

harbuzării
ARBUZĂRÍE s. f. v. harbuzărie.

DOOM

harbuzăríe (reg.) s. f., art. harbuzăría, g.-d. art. harbuzăríei; pl. harbuzăríi, art. harbuzăríile

harbuzăriile
ARBUZĂRÍE s. f. v. harbuzărie.

DOOM

harbuzăríe (reg.) s. f., art. harbuzăría, g.-d. art. harbuzăríei; pl. harbuzăríi, art. harbuzăríile

harbuzăriilor
ARBUZĂRÍE s. f. v. harbuzărie.

DOOM

harbuzăríe (reg.) s. f., art. harbuzăría, g.-d. art. harbuzăríei; pl. harbuzăríi, art. harbuzăríile

harchina
HÁRȘCHINĂ s. f. v. harchină.

DOOM

hárchină (reg.) s. f., g.-d. art. hárchinei; pl. hárchine

harchine
HÁRȘCHINĂ s. f. v. harchină.

DOOM

hárchină (reg.) s. f., g.-d. art. hárchinei; pl. hárchine

harchinei
HÁRȘCHINĂ s. f. v. harchină.

DOOM

hárchină (reg.) s. f., g.-d. art. hárchinei; pl. hárchine

harchinele
HÁRȘCHINĂ s. f. v. harchină.

DOOM

hárchină (reg.) s. f., g.-d. art. hárchinei; pl. hárchine

harchinelor
HÁRȘCHINĂ s. f. v. harchină.

DOOM

hárchină (reg.) s. f., g.-d. art. hárchinei; pl. hárchine

harcumar
harcumar, harcumari s. m. (țig.) subofițer de poliție.

harcăt
HÁRHAT, harhate, s. n. (Mold.) Gălăgie, larmă, hărmălaie. Mă întorceam ca un om cumsecade spre casă, – cînd, iaca, într-o crîșmă aud un harhat, ș-un cîntec, ș-o beție, – mînia lui dumnezeu ! SADOVEANU, O. VI 297. – Variante: hárcăt (SBIERA, P. 9), hárhăt s. n.

hard
HÁRD ROCK, (2) hard rock-uri, s. n. 1. Stil în muzica ușoară și de jazz cu sonorități puternice, obsedante. 2. Cântec în stil hard rock (1). – Din engl. hard rock.

DOOM

*hard rock (angl.) s. n., art. hard róckul

hardback
HARD-BACK s. n. Ediție simplă, cartonată, a unei cărți. [Pr.: hárdbek] – Din engl. hard-back.

harddisk
HÁRDDISK, harddiskuri, s. n. Dispozitiv care conține unul sau mai multe discuri rigide (acoperite cu un material care permite înregistrarea magnetică a datelor), capuri de citire sau scriere și un motor de antrenare a discurilor, aflate într-o carcasă de protecție, și care este folosit la stocarea în cantitate mare a datelor dintr-un calculator; hard. – Din engl. hard-disk.

hardpan
HÁRDPAN s. n. Strat impermeabil pe care nu-l pot străbate rădăcinile plantelor, format din hidroxizi de fier și alți coloizi care se precipită. – Din engl. hard pan.

DOOM

!hárdpan (angl.) (hard-pan) s. n.

hardpan
HÁRDPAN, hardpane, s. n. Strat impermeabil pe care nu-l pot străbate rădăcinile plantelor, format din hidroxizi de fier și alți coloizi care se precipită. – Din engl. hard pan.

hardpane
HÁRDPAN s. n. Strat impermeabil pe care nu-l pot străbate rădăcinile plantelor, format din hidroxizi de fier și alți coloizi care se precipită. – Din engl. hard pan.

DOOM

!hárdpan (angl.) (hard-pan) s. n.

hardpanele
HÁRDPAN s. n. Strat impermeabil pe care nu-l pot străbate rădăcinile plantelor, format din hidroxizi de fier și alți coloizi care se precipită. – Din engl. hard pan.

DOOM

!hárdpan (angl.) (hard-pan) s. n.

hardpanelor
HÁRDPAN s. n. Strat impermeabil pe care nu-l pot străbate rădăcinile plantelor, format din hidroxizi de fier și alți coloizi care se precipită. – Din engl. hard pan.

DOOM

!hárdpan (angl.) (hard-pan) s. n.

hardpanul
HÁRDPAN s. n. Strat impermeabil pe care nu-l pot străbate rădăcinile plantelor, format din hidroxizi de fier și alți coloizi care se precipită. – Din engl. hard pan.

DOOM

!hárdpan (angl.) (hard-pan) s. n.

hardpanului
HÁRDPAN s. n. Strat impermeabil pe care nu-l pot străbate rădăcinile plantelor, format din hidroxizi de fier și alți coloizi care se precipită. – Din engl. hard pan.

DOOM

!hárdpan (angl.) (hard-pan) s. n.

hardughia
HARDUGHÍE, hardughii, s. f. (Pop.) Clădire, încăpere etc. mare (veche și dărăpănată); șandrama (1). – Din ngr. hartopiia.

DOOM

hardughíe (pop.) s. f., art. hardughía, g.-d. art. hardughíei; pl. hardughíi, art. hardughíile

hardughie
HARDUGHÍE, hardughii, s. f. (Pop.) Clădire, încăpere etc. mare (veche și dărăpănată); șandrama (1). – Din ngr. hartopiia.

DOOM

hardughíe (pop.) s. f., art. hardughía, g.-d. art. hardughíei; pl. hardughíi, art. hardughíile

hardughiei
HARDUGHÍE, hardughii, s. f. (Pop.) Clădire, încăpere etc. mare (veche și dărăpănată); șandrama (1). – Din ngr. hartopiia.

DOOM

hardughíe (pop.) s. f., art. hardughía, g.-d. art. hardughíei; pl. hardughíi, art. hardughíile

hardughii
HARDUGHÍE, hardughii, s. f. (Pop.) Clădire, încăpere etc. mare (veche și dărăpănată); șandrama (1). – Din ngr. hartopiia.

DOOM

hardughíe (pop.) s. f., art. hardughía, g.-d. art. hardughíei; pl. hardughíi, art. hardughíile

hardughiile
HARDUGHÍE, hardughii, s. f. (Pop.) Clădire, încăpere etc. mare (veche și dărăpănată); șandrama (1). – Din ngr. hartopiia.

DOOM

hardughíe (pop.) s. f., art. hardughía, g.-d. art. hardughíei; pl. hardughíi, art. hardughíile

hardughiilor
HARDUGHÍE, hardughii, s. f. (Pop.) Clădire, încăpere etc. mare (veche și dărăpănată); șandrama (1). – Din ngr. hartopiia.

DOOM

hardughíe (pop.) s. f., art. hardughía, g.-d. art. hardughíei; pl. hardughíi, art. hardughíile

hardughit
HARDUGHÍT, -Ă, hardughiți, -te, adj. (Despre obiecte) Care este hodorogit, rablagit. – Hardughie + suf. -it.

DOOM

hardughít (pop.) adj. m., pl. hardughíți; f. hardughítă, pl. hardughíte

hardughita
HARDUGHÍT, -Ă, hardughiți, -te, adj. (Despre obiecte) Care este hodorogit, rablagit. – Hardughie + suf. -it.

DOOM

hardughít (pop.) adj. m., pl. hardughíți; f. hardughítă, pl. hardughíte

hardughite
HARDUGHÍT, -Ă, hardughiți, -te, adj. (Despre obiecte) Care este hodorogit, rablagit. – Hardughie + suf. -it.

DOOM

hardughít (pop.) adj. m., pl. hardughíți; f. hardughítă, pl. hardughíte

hardughitei
HARDUGHÍT, -Ă, hardughiți, -te, adj. (Despre obiecte) Care este hodorogit, rablagit. – Hardughie + suf. -it.

DOOM

hardughít (pop.) adj. m., pl. hardughíți; f. hardughítă, pl. hardughíte

hardughitele
HARDUGHÍT, -Ă, hardughiți, -te, adj. (Despre obiecte) Care este hodorogit, rablagit. – Hardughie + suf. -it.

DOOM

hardughít (pop.) adj. m., pl. hardughíți; f. hardughítă, pl. hardughíte

hardughitelor
HARDUGHÍT, -Ă, hardughiți, -te, adj. (Despre obiecte) Care este hodorogit, rablagit. – Hardughie + suf. -it.

DOOM

hardughít (pop.) adj. m., pl. hardughíți; f. hardughítă, pl. hardughíte

hardughitul
HARDUGHÍT, -Ă, hardughiți, -te, adj. (Despre obiecte) Care este hodorogit, rablagit. – Hardughie + suf. -it.

DOOM

hardughít (pop.) adj. m., pl. hardughíți; f. hardughítă, pl. hardughíte

hardughitului
HARDUGHÍT, -Ă, hardughiți, -te, adj. (Despre obiecte) Care este hodorogit, rablagit. – Hardughie + suf. -it.

DOOM

hardughít (pop.) adj. m., pl. hardughíți; f. hardughítă, pl. hardughíte

hardughiți
HARDUGHÍT, -Ă, hardughiți, -te, adj. (Despre obiecte) Care este hodorogit, rablagit. – Hardughie + suf. -it.

DOOM

hardughít (pop.) adj. m., pl. hardughíți; f. hardughítă, pl. hardughíte

hardughiții
HARDUGHÍT, -Ă, hardughiți, -te, adj. (Despre obiecte) Care este hodorogit, rablagit. – Hardughie + suf. -it.

DOOM

hardughít (pop.) adj. m., pl. hardughíți; f. hardughítă, pl. hardughíte

hardughiților
HARDUGHÍT, -Ă, hardughiți, -te, adj. (Despre obiecte) Care este hodorogit, rablagit. – Hardughie + suf. -it.

DOOM

hardughít (pop.) adj. m., pl. hardughíți; f. hardughítă, pl. hardughíte

hardul
HÁRD ROCK, (2) hard rock-uri, s. n. 1. Stil în muzica ușoară și de jazz cu sonorități puternice, obsedante. 2. Cântec în stil hard rock (1). – Din engl. hard rock.

DOOM

*hard rock (angl.) s. n., art. hard róckul

hardului
HÁRD ROCK, (2) hard rock-uri, s. n. 1. Stil în muzica ușoară și de jazz cu sonorități puternice, obsedante. 2. Cântec în stil hard rock (1). – Din engl. hard rock.

DOOM

*hard rock (angl.) s. n., art. hard róckul

harduri
HÁRD ROCK, (2) hard rock-uri, s. n. 1. Stil în muzica ușoară și de jazz cu sonorități puternice, obsedante. 2. Cântec în stil hard rock (1). – Din engl. hard rock.

DOOM

*hard rock (angl.) s. n., art. hard róckul

hardurile
HÁRD ROCK, (2) hard rock-uri, s. n. 1. Stil în muzica ușoară și de jazz cu sonorități puternice, obsedante. 2. Cântec în stil hard rock (1). – Din engl. hard rock.

DOOM

*hard rock (angl.) s. n., art. hard róckul

hardurilor
HÁRD ROCK, (2) hard rock-uri, s. n. 1. Stil în muzica ușoară și de jazz cu sonorități puternice, obsedante. 2. Cântec în stil hard rock (1). – Din engl. hard rock.

DOOM

*hard rock (angl.) s. n., art. hard róckul

hardware
HÁRDWARE s. n. (Cib.) Structură fizică a unui sistem de calcul electronic; echipamentul propriu-zis; hard. [Pr.: hárdŭer] – Cuv. engl.

DOOM

hárdware (angl.) [ware pron. uer] (hard-ware) s. n., art. hárdware-ul

harea
hareá s. f. – Mătase, moar. Tc. hare (Șeineanu, III, 60). Sec. XVIII, înv.

hareci
HARÉCI interj. (Înv.) Strigăt cu care conducătorul unei licitații închidea licitația. [Var.: aréci interj.] – Din tc. hareç.

DOOM

aréci v. haréci

harecilui
HARECILUÍ, hareciluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A adjudeca. – Din hareci.

hareciluire
HARECILUÍ, hareciluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A adjudeca. – Din hareci.

hareciluit
HARECILUÍ, hareciluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A adjudeca. – Din hareci.

harem
HARÉM, haremuri, s. n. Totalitatea cadânelor unui mahomedan poligam. ♦ Parte a casei rezervată cadânelor. – Din tc. harem.

DOOM

harém s. n., pl. harémuri

haremul
HARÉM, haremuri, s. n. Totalitatea cadânelor unui mahomedan poligam. ♦ Parte a casei rezervată cadânelor. – Din tc. harem.

DOOM

harém s. n., pl. harémuri

haremului
HARÉM, haremuri, s. n. Totalitatea cadânelor unui mahomedan poligam. ♦ Parte a casei rezervată cadânelor. – Din tc. harem.

DOOM

harém s. n., pl. harémuri

haremuri
HARÉM, haremuri, s. n. Totalitatea cadânelor unui mahomedan poligam. ♦ Parte a casei rezervată cadânelor. – Din tc. harem.

DOOM

harém s. n., pl. harémuri

haremurile
HARÉM, haremuri, s. n. Totalitatea cadânelor unui mahomedan poligam. ♦ Parte a casei rezervată cadânelor. – Din tc. harem.

DOOM

harém s. n., pl. harémuri

haremurilor
HARÉM, haremuri, s. n. Totalitatea cadânelor unui mahomedan poligam. ♦ Parte a casei rezervată cadânelor. – Din tc. harem.

DOOM

harém s. n., pl. harémuri

hares
HÁRES s. n. Hârtie presată impregnată cu rășini fenolice, folosită ca material electroizolant. – Din germ. Harex.

haresul
HÁRES s. n. Hârtie presată impregnată cu rășini fenolice, folosită ca material electroizolant. – Din germ. Harex.

haresului
HÁRES s. n. Hârtie presată impregnată cu rășini fenolice, folosită ca material electroizolant. – Din germ. Harex.

haretism
HARETÍSM s. n. Concepție sociologică în care se preconiza ridicarea stării materiale și culturale a satului prin activitatea extrașcolară a învățătorilor. – [Spiru] Haret (n. pr.) + suf. -ism.

haretismul
HARETÍSM s. n. Concepție sociologică în care se preconiza ridicarea stării materiale și culturale a satului prin activitatea extrașcolară a învățătorilor. – [Spiru] Haret (n. pr.) + suf. -ism.

haretismului
HARETÍSM s. n. Concepție sociologică în care se preconiza ridicarea stării materiale și culturale a satului prin activitatea extrașcolară a învățătorilor. – [Spiru] Haret (n. pr.) + suf. -ism.

harfa
HÁRFĂ s. f. v. harpă.

DOOM

!hárpă s. f., g.-d. art. hárpei; pl. hárpe

harfe
HÁRFĂ s. f. v. harpă.

DOOM

!hárpă s. f., g.-d. art. hárpei; pl. hárpe

harfei
HÁRFĂ s. f. v. harpă.

DOOM

!hárpă s. f., g.-d. art. hárpei; pl. hárpe

harfele
HÁRFĂ s. f. v. harpă.

DOOM

!hárpă s. f., g.-d. art. hárpei; pl. hárpe

harfelor
HÁRFĂ s. f. v. harpă.

DOOM

!hárpă s. f., g.-d. art. hárpei; pl. hárpe

hargat
HARGÁT, -Ă s. m. și f. v. argat.

harghitean
HARGHITEÁN, -Ă, harghiteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Harghita. 2. Adj. Care aparține județului Harghita ori harghitenilor (1), referitor la județul Harghita sau la harghiteni. – Harghita (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

harghiteán adj. m., s. m., pl. harghiténi; adj. f. harghiteánă, pl. harghiténe

harghitean
HARGHITEÁN, -Ă, harghiteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Harghita. 2. Adj. Care aparține județului Harghita ori harghitenilor (1), referitor la județul Harghita sau la harghiteni. – Harghita (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

harghiteán adj. m., s. m., pl. harghiténi; adj. f. harghiteánă, pl. harghiténe

harghiteana
HARGHITEÁN, -Ă, harghiteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Harghita. 2. Adj. Care aparține județului Harghita ori harghitenilor (1), referitor la județul Harghita sau la harghiteni. – Harghita (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

harghiteán adj. m., s. m., pl. harghiténi; adj. f. harghiteánă, pl. harghiténe

harghiteanca
HARGHITEÁNCĂ, harghitence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Harghita. – Harghitean + suf. -că.

DOOM

harghiteáncă s. f., g.-d. art. harghiténcei; pl. harghiténce

harghiteanco
HARGHITEÁNCĂ, harghitence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Harghita. – Harghitean + suf. -că.

DOOM

harghiteáncă s. f., g.-d. art. harghiténcei; pl. harghiténce

harghiteanul
HARGHITEÁN, -Ă, harghiteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Harghita. 2. Adj. Care aparține județului Harghita ori harghitenilor (1), referitor la județul Harghita sau la harghiteni. – Harghita (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

harghiteán adj. m., s. m., pl. harghiténi; adj. f. harghiteánă, pl. harghiténe

harghiteanului
HARGHITEÁN, -Ă, harghiteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Harghita. 2. Adj. Care aparține județului Harghita ori harghitenilor (1), referitor la județul Harghita sau la harghiteni. – Harghita (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

harghiteán adj. m., s. m., pl. harghiténi; adj. f. harghiteánă, pl. harghiténe

harghitence
HARGHITEÁNCĂ, harghitence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Harghita. – Harghitean + suf. -că.

DOOM

harghiteáncă s. f., g.-d. art. harghiténcei; pl. harghiténce

harghitencei
HARGHITEÁNCĂ, harghitence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Harghita. – Harghitean + suf. -că.

DOOM

harghiteáncă s. f., g.-d. art. harghiténcei; pl. harghiténce

harghitencele
HARGHITEÁNCĂ, harghitence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Harghita. – Harghitean + suf. -că.

DOOM

harghiteáncă s. f., g.-d. art. harghiténcei; pl. harghiténce

harghitencelor
HARGHITEÁNCĂ, harghitence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Harghita. – Harghitean + suf. -că.

DOOM

harghiteáncă s. f., g.-d. art. harghiténcei; pl. harghiténce

harghitene
HARGHITEÁN, -Ă, harghiteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Harghita. 2. Adj. Care aparține județului Harghita ori harghitenilor (1), referitor la județul Harghita sau la harghiteni. – Harghita (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

harghiteán adj. m., s. m., pl. harghiténi; adj. f. harghiteánă, pl. harghiténe

harghitenei
HARGHITEÁN, -Ă, harghiteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Harghita. 2. Adj. Care aparține județului Harghita ori harghitenilor (1), referitor la județul Harghita sau la harghiteni. – Harghita (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

harghiteán adj. m., s. m., pl. harghiténi; adj. f. harghiteánă, pl. harghiténe

harghitenele
HARGHITEÁN, -Ă, harghiteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Harghita. 2. Adj. Care aparține județului Harghita ori harghitenilor (1), referitor la județul Harghita sau la harghiteni. – Harghita (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

harghiteán adj. m., s. m., pl. harghiténi; adj. f. harghiteánă, pl. harghiténe

harghitenelor
HARGHITEÁN, -Ă, harghiteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Harghita. 2. Adj. Care aparține județului Harghita ori harghitenilor (1), referitor la județul Harghita sau la harghiteni. – Harghita (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

harghiteán adj. m., s. m., pl. harghiténi; adj. f. harghiteánă, pl. harghiténe

harghiteni
HARGHITEÁN, -Ă, harghiteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Harghita. 2. Adj. Care aparține județului Harghita ori harghitenilor (1), referitor la județul Harghita sau la harghiteni. – Harghita (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

harghiteán adj. m., s. m., pl. harghiténi; adj. f. harghiteánă, pl. harghiténe

harghitenii
HARGHITEÁN, -Ă, harghiteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Harghita. 2. Adj. Care aparține județului Harghita ori harghitenilor (1), referitor la județul Harghita sau la harghiteni. – Harghita (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

harghiteán adj. m., s. m., pl. harghiténi; adj. f. harghiteánă, pl. harghiténe

harghitenilor
HARGHITEÁN, -Ă, harghiteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Harghita. 2. Adj. Care aparține județului Harghita ori harghitenilor (1), referitor la județul Harghita sau la harghiteni. – Harghita (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

harghiteán adj. m., s. m., pl. harghiténi; adj. f. harghiteánă, pl. harghiténe

hargăți
HARGĂȚÍ vb. IV v. argăți.

harhal
harhál (harháluri), s. m. – Colier. Ngr. χαρχάλι, din tc. halhal (DAR). Sec. XXVIII, înv.

harhat
HÁRHAT, harhate, s. n. (Mold.) Gălăgie, larmă, hărmălaie. Mă întorceam ca un om cumsecade spre casă, – cînd, iaca, într-o crîșmă aud un harhat, ș-un cîntec, ș-o beție, – mînia lui dumnezeu ! SADOVEANU, O. VI 297. – Variante: hárcăt (SBIERA, P. 9), hárhăt s. n.

harhăt
HÁRHĂT, harhăte, s. n. (Reg.) Hărmălaie. – Formație onomatopeică.

DOOM

hárhăt (reg.) s. n., pl. hárhăte

harhăte
HÁRHĂT, harhăte, s. n. (Reg.) Hărmălaie. – Formație onomatopeică.

DOOM

hárhăt (reg.) s. n., pl. hárhăte

harhătele
HÁRHĂT, harhăte, s. n. (Reg.) Hărmălaie. – Formație onomatopeică.

DOOM

hárhăt (reg.) s. n., pl. hárhăte

harhătelor
HÁRHĂT, harhăte, s. n. (Reg.) Hărmălaie. – Formație onomatopeică.

DOOM

hárhăt (reg.) s. n., pl. hárhăte

harhătul
HÁRHĂT, harhăte, s. n. (Reg.) Hărmălaie. – Formație onomatopeică.

DOOM

hárhăt (reg.) s. n., pl. hárhăte

harhătului
HÁRHĂT, harhăte, s. n. (Reg.) Hărmălaie. – Formație onomatopeică.

DOOM

hárhăt (reg.) s. n., pl. hárhăte

harimnarim
a face harim-narim expr. (intl.) a fura.

harite
Harite = Charites.

harmalaie
HĂRMĂLÁIE s. f. Zgomot mare, larmă (de strigăte, de glasuri); gălăgie, zarvă, tărăboi, hălălaie, hărhălaie. [Var.: harmaláie s. f.] – Formație onomatopeică.

harmalaie
HĂRMĂLÁIE s. f. Zgomot mare, larmă (de strigăte, de glasuri); gălăgie, zarvă, tărăboi, hălălaie, hărhălaie. [Var.: harmaláie s. f.] – Formație onomatopeică.

harman
HARMÁN, harmanuri, s. n. Amestec de diferite varietăți și calități de tutun.

DOOM

harmán (tutun) s. n., pl. harmánuri

harmanul
HARMÁN, harmanuri, s. n. Amestec de diferite varietăți și calități de tutun.

DOOM

harmán (tutun) s. n., pl. harmánuri

harmanului
HARMÁN, harmanuri, s. n. Amestec de diferite varietăți și calități de tutun.

DOOM

harmán (tutun) s. n., pl. harmánuri

harmanuri
HARMÁN, harmanuri, s. n. Amestec de diferite varietăți și calități de tutun.

DOOM

harmán (tutun) s. n., pl. harmánuri

harmanurile
HARMÁN, harmanuri, s. n. Amestec de diferite varietăți și calități de tutun.

DOOM

harmán (tutun) s. n., pl. harmánuri

harmanurilor
HARMÁN, harmanuri, s. n. Amestec de diferite varietăți și calități de tutun.

DOOM

harmán (tutun) s. n., pl. harmánuri

harminție
harmínție (harmínții), s. f. (Trans.) Contribuție plătită de negustori. Mag. harminc „treizeci” (DAR). Sec. XVIII, înv.

harmonia
Harmonia, fiica zeului Ares și a Aphroditei (într-o altă variantă, a lui Zeus și a Electrei), căsătorită cu Cadmus (v. și Cadmus). De numele ei au rămas legate niște daruri faimoase pe care le-a primit la nuntă: e vorba de un colier dăruit de Hephaestus și de o rochie din partea zeiței Athena. Aceste daruri – îmbibate cu o otravă ucigătoare de către cei doi zei care nu puteau uita legătura nelegiuită dintre Ares și Aphrodite, părinții Harmoniei, – aveau să aducă nenorocire urmașilor Harmoniei și aveau să joace un rol hotărîtor în organizarea expediției celor șapte împotriva cetății Thebae, precum și a expediției epigonilor (v. și Amphiaraus, Eriphyle).

harmonică
HARMÓNICĂ s. f. v. armonică.

harmoniu
HARMÓNIU s.n. v. armoniu.

harmonograf
ARMONOGRÁF, armonografe, s. n. Aparat mecanic cu ajutorul căruia se pot obține serii de curbe cu aspect grafic plăcut, armonios, inedit. [Scris și: harmonograf] – Din fr. harmonographe.

harmălaie
HĂRMĂLÁIE, hărmălăi, s. f. Larmă, zgomot mare (produs mai ales de strigăte, de glasuri amestecate); gălăgie, zarvă, tărăboi. Se ridică hărmălaie de glasuri și huiduieli. DUMITRIU, B. F. 61. Porni, deci, o hărmălaie; cum dracul să se ducă ei, cogeamite majuri, în linia întîia. CAMILAR, N. I 383. Și pornise o hărmălaie și o veselie nemaipomenită. SADOVEANU, O. I 69. – Variante: harmaláie (SADOVEANU, N. F. 149, VLAHUȚĂ, CL. 84), harmăláie (VLAHUȚĂ, la TDRG) s. f.

harmăsar
HARMĂSÁR s. m. v. armăsar.

DOOM

armăsár s. m., pl. armăsári

harnașa
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașai
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașam
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașament
HARNAȘAMÉNT, harnașamente, s. n. Totalitatea obiectelor necesare la înhămarea, înșeuarea și conducerea calului. – Din fr. harnachement.

DOOM

harnașamént s. n., pl. harnașaménte

harnașamente
HARNAȘAMÉNT, harnașamente, s. n. Totalitatea obiectelor necesare la înhămarea, înșeuarea și conducerea calului. – Din fr. harnachement.

DOOM

harnașamént s. n., pl. harnașaménte

harnașamentele
HARNAȘAMÉNT, harnașamente, s. n. Totalitatea obiectelor necesare la înhămarea, înșeuarea și conducerea calului. – Din fr. harnachement.

DOOM

harnașamént s. n., pl. harnașaménte

harnașamentelor
HARNAȘAMÉNT, harnașamente, s. n. Totalitatea obiectelor necesare la înhămarea, înșeuarea și conducerea calului. – Din fr. harnachement.

DOOM

harnașamént s. n., pl. harnașaménte

harnașamentul
HARNAȘAMÉNT, harnașamente, s. n. Totalitatea obiectelor necesare la înhămarea, înșeuarea și conducerea calului. – Din fr. harnachement.

DOOM

harnașamént s. n., pl. harnașaménte

harnașamentului
HARNAȘAMÉNT, harnașamente, s. n. Totalitatea obiectelor necesare la înhămarea, înșeuarea și conducerea calului. – Din fr. harnachement.

DOOM

harnașamént s. n., pl. harnașaménte

harnașamenturi
HARNAȘAMÉNT, harnașamente, s. n. Totalitatea obiectelor necesare la înhămarea, înșeuarea și conducerea calului. – Din fr. harnachement.

DOOM

harnașamént s. n., pl. harnașaménte

harnașamenturile
HARNAȘAMÉNT, harnașamente, s. n. Totalitatea obiectelor necesare la înhămarea, înșeuarea și conducerea calului. – Din fr. harnachement.

DOOM

harnașamént s. n., pl. harnașaménte

harnașamenturilor
HARNAȘAMÉNT, harnașamente, s. n. Totalitatea obiectelor necesare la înhămarea, înșeuarea și conducerea calului. – Din fr. harnachement.

DOOM

harnașamént s. n., pl. harnașaménte

harnașare
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașare
HARNAȘÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a harnașa și rezultatul ei. – V. harnașa.

harnașară
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașarăm
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașarăți
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașase
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașasem
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașaseră
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașaserăm
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașaserăți
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașaseși
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașaseți
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașat
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașat
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

harnașau
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașași
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașați
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașează
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașez
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașeze
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașezi
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașând
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harnașînd
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.

DOOM

harnașá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 harnașeáză, 1 pl. harnașắm; conj. prez. 3 să harnașéze; ger. harnașấnd

harneală
la harneală expr. (deț.) în mod neserios; în mod voit confuz.

harnic
HÁRNIC, -Ă, harnici, -ce, adj. Care muncește mult și cu râvnă, care lucrează iute și cu spor; vrednic. ♦ (Pop.) Capabil, destoinic. – Din sl. *harĭnŭ.

DOOM

hárnic adj. m., pl. hárnici; f. hárnică, pl. hárnice

harnica
HÁRNIC, -Ă, harnici, -ce, adj. Care muncește mult și cu râvnă, care lucrează iute și cu spor; vrednic. ♦ (Pop.) Capabil, destoinic. – Din sl. *harĭnŭ.

DOOM

hárnic adj. m., pl. hárnici; f. hárnică, pl. hárnice

harnice
HÁRNIC, -Ă, harnici, -ce, adj. Care muncește mult și cu râvnă, care lucrează iute și cu spor; vrednic. ♦ (Pop.) Capabil, destoinic. – Din sl. *harĭnŭ.

DOOM

hárnic adj. m., pl. hárnici; f. hárnică, pl. hárnice

harnicei
HÁRNIC, -Ă, harnici, -ce, adj. Care muncește mult și cu râvnă, care lucrează iute și cu spor; vrednic. ♦ (Pop.) Capabil, destoinic. – Din sl. *harĭnŭ.

DOOM

hárnic adj. m., pl. hárnici; f. hárnică, pl. hárnice

harnicele
HÁRNIC, -Ă, harnici, -ce, adj. Care muncește mult și cu râvnă, care lucrează iute și cu spor; vrednic. ♦ (Pop.) Capabil, destoinic. – Din sl. *harĭnŭ.

DOOM

hárnic adj. m., pl. hárnici; f. hárnică, pl. hárnice

harnicelor
HÁRNIC, -Ă, harnici, -ce, adj. Care muncește mult și cu râvnă, care lucrează iute și cu spor; vrednic. ♦ (Pop.) Capabil, destoinic. – Din sl. *harĭnŭ.

DOOM

hárnic adj. m., pl. hárnici; f. hárnică, pl. hárnice

harnici
HÁRNIC, -Ă, harnici, -ce, adj. Care muncește mult și cu râvnă, care lucrează iute și cu spor; vrednic. ♦ (Pop.) Capabil, destoinic. – Din sl. *harĭnŭ.

DOOM

hárnic adj. m., pl. hárnici; f. hárnică, pl. hárnice

harnicii
HÁRNIC, -Ă, harnici, -ce, adj. Care muncește mult și cu râvnă, care lucrează iute și cu spor; vrednic. ♦ (Pop.) Capabil, destoinic. – Din sl. *harĭnŭ.

DOOM

hárnic adj. m., pl. hárnici; f. hárnică, pl. hárnice

harnicilor
HÁRNIC, -Ă, harnici, -ce, adj. Care muncește mult și cu râvnă, care lucrează iute și cu spor; vrednic. ♦ (Pop.) Capabil, destoinic. – Din sl. *harĭnŭ.

DOOM

hárnic adj. m., pl. hárnici; f. hárnică, pl. hárnice

harnicul
HÁRNIC, -Ă, harnici, -ce, adj. Care muncește mult și cu râvnă, care lucrează iute și cu spor; vrednic. ♦ (Pop.) Capabil, destoinic. – Din sl. *harĭnŭ.

DOOM

hárnic adj. m., pl. hárnici; f. hárnică, pl. hárnice

harnicului
HÁRNIC, -Ă, harnici, -ce, adj. Care muncește mult și cu râvnă, care lucrează iute și cu spor; vrednic. ♦ (Pop.) Capabil, destoinic. – Din sl. *harĭnŭ.

DOOM

hárnic adj. m., pl. hárnici; f. hárnică, pl. hárnice

harpa
HÁRFĂ s. f. v. harpă.

DOOM

!hárpă s. f., g.-d. art. hárpei; pl. hárpe

harpacaș
HARPACÁȘ s. n. v. arpacaș.

harpagon
HARPAGÓN, harpagoni, s. m. Om avar, zgârcit; zgârie-brânză. [Var.: arpagón s. m.] – Din fr. harpagon.

DOOM

*Harpagón (personaj) (fr.) [pron. arpag'õ] s. propriu m.

harpagoni
HARPAGÓN, harpagoni, s. m. Om avar, zgârcit; zgârie-brânză. [Var.: arpagón s. m.] – Din fr. harpagon.

DOOM

*Harpagón (personaj) (fr.) [pron. arpag'õ] s. propriu m.

harpagonii
HARPAGÓN, harpagoni, s. m. Om avar, zgârcit; zgârie-brânză. [Var.: arpagón s. m.] – Din fr. harpagon.

DOOM

*Harpagón (personaj) (fr.) [pron. arpag'õ] s. propriu m.

harpagonilor
HARPAGÓN, harpagoni, s. m. Om avar, zgârcit; zgârie-brânză. [Var.: arpagón s. m.] – Din fr. harpagon.

DOOM

*Harpagón (personaj) (fr.) [pron. arpag'õ] s. propriu m.

harpagonul
HARPAGÓN, harpagoni, s. m. Om avar, zgârcit; zgârie-brânză. [Var.: arpagón s. m.] – Din fr. harpagon.

DOOM

*Harpagón (personaj) (fr.) [pron. arpag'õ] s. propriu m.

harpagonului
HARPAGÓN, harpagoni, s. m. Om avar, zgârcit; zgârie-brânză. [Var.: arpagón s. m.] – Din fr. harpagon.

DOOM

*Harpagón (personaj) (fr.) [pron. arpag'õ] s. propriu m.

harpalic
Harpalic = Harpalycus.

harpalica
Harpalica = Harpalyce.

harpalyce
Harpalyce, fiica regelui trac Harpalycus. Crescută de mică prin tabere, ducînd o viață de războinic, Harpalyce lupta cot la cot cu tatăl ei, pe care o dată, într-o încăierare, l-a salvat chiar de la moarte. Obișnuia să organizeze și să conducă dese incursiuni de jaf, dar a fost prinsă și ucisă în cele din urmă de niște păstori.

harpalycus
Harpalycus 1. Unul dintre fiii lui Lycaon. 2. Unul dintre însoțitorii lui Aeneas, ucis în lupta cu rutulii. 3. Rege al Theaciei, tatăl Harpalycei (v. și Harpalyce).

harpe
HÁRFĂ s. f. v. harpă.

DOOM

!hárpă s. f., g.-d. art. hárpei; pl. hárpe

harpei
HÁRFĂ s. f. v. harpă.

DOOM

!hárpă s. f., g.-d. art. hárpei; pl. hárpe

harpele
HÁRFĂ s. f. v. harpă.

DOOM

!hárpă s. f., g.-d. art. hárpei; pl. hárpe

harpelor
HÁRFĂ s. f. v. harpă.

DOOM

!hárpă s. f., g.-d. art. hárpei; pl. hárpe

harpie
HARPÍE, harpii, s. f. 1. (În mitologia greacă) Monstru fabulos, reprezentat sub forma unei femei înaripate, cu trup și cu gheare de vultur, personificând furtunile și moartea. ♦ Fig. Femeie hrăpăreață, arțăgoasă și rea; zgripțuroaică. 2. Specie de vultur din America de Sud. [Acc. și: hárpie] – Din fr. harpie.

DOOM

*Hárpii (divinități) s. propriu f. pl., art. Hárpiile (-pi-i-)

harpist
HARPÍST, -Ă, harpiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la harpă. – Din fr. harpiste.

DOOM

harpístă s. f., g.-d. art. harpístei; pl. harpíste

harpista
HARPÍST, -Ă, harpiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la harpă. – Din fr. harpiste.

DOOM

harpístă s. f., g.-d. art. harpístei; pl. harpíste

harpiste
HARPÍST, -Ă, harpiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la harpă. – Din fr. harpiste.

DOOM

harpístă s. f., g.-d. art. harpístei; pl. harpíste

harpistei
HARPÍST, -Ă, harpiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la harpă. – Din fr. harpiste.

DOOM

harpístă s. f., g.-d. art. harpístei; pl. harpíste

harpistele
HARPÍST, -Ă, harpiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la harpă. – Din fr. harpiste.

DOOM

harpístă s. f., g.-d. art. harpístei; pl. harpíste

harpistelor
HARPÍST, -Ă, harpiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la harpă. – Din fr. harpiste.

DOOM

harpístă s. f., g.-d. art. harpístei; pl. harpíste

harpistul
HARPÍST, -Ă, harpiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la harpă. – Din fr. harpiste.

DOOM

harpístă s. f., g.-d. art. harpístei; pl. harpíste

harpistului
HARPÍST, -Ă, harpiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la harpă. – Din fr. harpiste.

DOOM

harpístă s. f., g.-d. art. harpístei; pl. harpíste

harpiști
HARPÍST, -Ă, harpiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la harpă. – Din fr. harpiste.

DOOM

harpístă s. f., g.-d. art. harpístei; pl. harpíste

harpiștii
HARPÍST, -Ă, harpiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la harpă. – Din fr. harpiste.

DOOM

harpístă s. f., g.-d. art. harpístei; pl. harpíste

harpiștilor
HARPÍST, -Ă, harpiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la harpă. – Din fr. harpiste.

DOOM

harpístă s. f., g.-d. art. harpístei; pl. harpíste

harpoane
HARPÓN, harpoane, s. n. Unealtă în formă de lance, constituită dintr-o bară metalică sau de lemn și un vârf metalic în formă de săgeată, prinsă cu o frânghie lungă și groasă și întrebuințată la vânarea balenelor, a rechinilor etc. – Din fr. harpon.

DOOM

harpón s. n., pl. harpoáne

harpoanele
HARPÓN, harpoane, s. n. Unealtă în formă de lance, constituită dintr-o bară metalică sau de lemn și un vârf metalic în formă de săgeată, prinsă cu o frânghie lungă și groasă și întrebuințată la vânarea balenelor, a rechinilor etc. – Din fr. harpon.

DOOM

harpón s. n., pl. harpoáne

harpoanelor
HARPÓN, harpoane, s. n. Unealtă în formă de lance, constituită dintr-o bară metalică sau de lemn și un vârf metalic în formă de săgeată, prinsă cu o frânghie lungă și groasă și întrebuințată la vânarea balenelor, a rechinilor etc. – Din fr. harpon.

DOOM

harpón s. n., pl. harpoáne

harpon
HARPÓN, harpoane, s. n. Unealtă în formă de lance, constituită dintr-o bară metalică sau de lemn și un vârf metalic în formă de săgeată, prinsă cu o frânghie lungă și groasă și întrebuințată la vânarea balenelor, a rechinilor etc. – Din fr. harpon.

DOOM

harpón s. n., pl. harpoáne

harponier
HARPONIÉR, harponieri, s. m. Pescar care folosește harponul. [Pr.: -ni-er] – Harpon + suf. -ier.

harponieri
HARPONIÉR, harponieri, s. m. Pescar care folosește harponul. [Pr.: -ni-er] – Harpon + suf. -ier.

harponierii
HARPONIÉR, harponieri, s. m. Pescar care folosește harponul. [Pr.: -ni-er] – Harpon + suf. -ier.

harponierilor
HARPONIÉR, harponieri, s. m. Pescar care folosește harponul. [Pr.: -ni-er] – Harpon + suf. -ier.

harponierul
HARPONIÉR, harponieri, s. m. Pescar care folosește harponul. [Pr.: -ni-er] – Harpon + suf. -ier.

harponierului
HARPONIÉR, harponieri, s. m. Pescar care folosește harponul. [Pr.: -ni-er] – Harpon + suf. -ier.

harponul
HARPÓN, harpoane, s. n. Unealtă în formă de lance, constituită dintr-o bară metalică sau de lemn și un vârf metalic în formă de săgeată, prinsă cu o frânghie lungă și groasă și întrebuințată la vânarea balenelor, a rechinilor etc. – Din fr. harpon.

DOOM

harpón s. n., pl. harpoáne

harponului
HARPÓN, harpoane, s. n. Unealtă în formă de lance, constituită dintr-o bară metalică sau de lemn și un vârf metalic în formă de săgeată, prinsă cu o frânghie lungă și groasă și întrebuințată la vânarea balenelor, a rechinilor etc. – Din fr. harpon.

DOOM

harpón s. n., pl. harpoáne

harpsichord
HARPSICÓRD s. n. (Livr.) Clavecin. [Scris și: harpsichord] – Din engl. harpsichord.

harpsicord
HARPSICÓRD s. n. (Livr.) Clavecin. [Scris și: harpsichord] – Din engl. harpsichord.

harpyae
Harpyae, genii înaripate din generația preolimpienilor, fiicele lui Thaumas și ale oceanidei Electra (într-o altă variantă, ale lui Gaea). Erau considerate, în general, trei la număr: Aëllo, Celaeno și Ocypete și aveau înfățișarea unor păsări de pradă cu capete de femei. Din unirea uneia dintre ele cu Zephyrus, s-au născut Xanthus și Balius – caii lui Achilles – precum și caii dioscurilor. Harpiile erau supranumite „răpitoarele”, deoarece se credea că răpeau copiii și sufletele morților. Din porunca Herei ele au spurcat bucatele ce se aflau în fața nefericitului rege Phineus. Acesta a cerut ajutorul boreazilor (Zetes și Calais), care le-au biruit și le-au pus pe fugă. Harpiile intervin și în legenda regelui Pandareos, răpindu-i fetele (v. și Pandareos).

harry
Harry s. pr. (tox.) heroină.

harrypotter
Harry Potter expr. (tox.) tabletă, denumire generică dată narcoticelor consumate sub formă de tablete.

harta
HÁRTĂ, hărți, s. f. Reprezentare grafică în plan orizontal a suprafeței pământului (totală sau parțială), generalizată și micșorată conform unei anumite scări de proporție și întocmită pe baza unei proiecții cartografice. ◊ (În sintagmele) Harta fusurilor orare = hartă care indică limitele reale ale fusurilor orare. Hartă geologică = hartă pe care este reprezentată răspândirea diferitelor formații geologice. Hartă hidrologică = hartă pe care sunt reprezentate repartiția proprietăților fizice și chimice și condițiile de zăcământ ale apelor subterane. Hartă lingvistică = hartă rezultată din cartografierea faptelor de limbă. Hartă sinoptică = hartă făcută din 6 în 6 ore în care se înscriu principalele elemente meteorologice. Hartă de anomalii = hartă care indică abaterile (actuale) ale unor elemente meteorologice, față de valorile medii multianuale. – Din ngr. hártis.

DOOM

hártă s. f., g.-d. art. hắrții; pl. hărți

hartabă
hartabă, hartabe s. f. prostituată.

hartan
HARTÁN, hartane, s. n. 1. Bucată mare de carne; halcă. 2. (Rar) Zdreanță, ruptură (dintr-un obiect de îmbrăcăminte). [Pl. și: hartanuri. – Var.: hărtán s. n.] – Et. nec.

DOOM

hartán (pop.) s. n., pl. hartáne

hartan
HARTÁN, hartane, s. n. 1. Bucată mare de carne; halcă. 2. (Rar) Zdreanță, ruptură (dintr-un obiect de îmbrăcăminte). [Pl. și: hartanuri. – Var.: hărtán s. n.] – Et. nec.

hartane
HARTÁN, hartane, s. n. 1. Bucată mare de carne; halcă. 2. (Rar) Zdreanță, ruptură (dintr-un obiect de îmbrăcăminte). [Pl. și: hartanuri. – Var.: hărtán s. n.] – Et. nec.

DOOM

hartán (pop.) s. n., pl. hartáne

hartanele
HARTÁN, hartane, s. n. 1. Bucată mare de carne; halcă. 2. (Rar) Zdreanță, ruptură (dintr-un obiect de îmbrăcăminte). [Pl. și: hartanuri. – Var.: hărtán s. n.] – Et. nec.

DOOM

hartán (pop.) s. n., pl. hartáne

hartanelor
HARTÁN, hartane, s. n. 1. Bucată mare de carne; halcă. 2. (Rar) Zdreanță, ruptură (dintr-un obiect de îmbrăcăminte). [Pl. și: hartanuri. – Var.: hărtán s. n.] – Et. nec.

DOOM

hartán (pop.) s. n., pl. hartáne

hartanul
HARTÁN, hartane, s. n. 1. Bucată mare de carne; halcă. 2. (Rar) Zdreanță, ruptură (dintr-un obiect de îmbrăcăminte). [Pl. și: hartanuri. – Var.: hărtán s. n.] – Et. nec.

DOOM

hartán (pop.) s. n., pl. hartáne

hartanului
HARTÁN, hartane, s. n. 1. Bucată mare de carne; halcă. 2. (Rar) Zdreanță, ruptură (dintr-un obiect de îmbrăcăminte). [Pl. și: hartanuri. – Var.: hărtán s. n.] – Et. nec.

DOOM

hartán (pop.) s. n., pl. hartáne

hartoi
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoia
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoiai
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoiam
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoiască
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoiau
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoiați
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoiesc
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoiește
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoiești
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoii
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoim
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoind
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoire
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoire
HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da la o parte, a cârmi din drum carul, sania etc. ♦ Refl. (Despre sănii) A aluneca într-o parte. [Var.: hartuí vb. IV] – Din magh. fartolni.

hartoiră
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoirăm
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoirăți
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoise
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoisem
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoiseră
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoiserăm
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoiserăți
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoiseși
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoiseți
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoit
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoit
HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da la o parte, a cârmi din drum carul, sania etc. ♦ Refl. (Despre sănii) A aluneca într-o parte. [Var.: hartuí vb. IV] – Din magh. fartolni.

hartoiși
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoiți
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartui
HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

DOOM

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartuire
HARTUÍ, hartuiesc, vb. IV. V. hartoi.

hartuit
HARTUÍ, hartuiesc, vb. IV. V. hartoi.

hartular
hartulár (-ri), s. m. – Cleric folosit ca secretar sau copist. Ngr. χαρτουλάριος (sec. XVIII). – Cf. hartofilax, s. m. (judecător și administrator sinodal), din ngr. χαρτοφύλαξ.

harul
HAR, (2) haruri, s. n. 1. (În religia creștină) Grație divină acordată omului. ◊ Expr. (Cu sensul religios atenuat sau pierdut) Har Domnului! exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru; slavă Domnului! ♦ Puterea sacramentală a preoților de a oficia actele de cult. 2. Calitate, însușire, dispoziție naturală care face pe cineva sau ceva vrednic de admirație; p. ext. talent, vocație. 3. (Înv.) Răsplată acordată cuiva ca un semn de bunăvoință, ca o favoare deosebită. – Din sl. chari.

DOOM

har s. n., (calități) pl. háruri

harului
HAR, (2) haruri, s. n. 1. (În religia creștină) Grație divină acordată omului. ◊ Expr. (Cu sensul religios atenuat sau pierdut) Har Domnului! exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru; slavă Domnului! ♦ Puterea sacramentală a preoților de a oficia actele de cult. 2. Calitate, însușire, dispoziție naturală care face pe cineva sau ceva vrednic de admirație; p. ext. talent, vocație. 3. (Înv.) Răsplată acordată cuiva ca un semn de bunăvoință, ca o favoare deosebită. – Din sl. chari.

DOOM

har s. n., (calități) pl. háruri

haruri
HAR, (2) haruri, s. n. 1. (În religia creștină) Grație divină acordată omului. ◊ Expr. (Cu sensul religios atenuat sau pierdut) Har Domnului! exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru; slavă Domnului! ♦ Puterea sacramentală a preoților de a oficia actele de cult. 2. Calitate, însușire, dispoziție naturală care face pe cineva sau ceva vrednic de admirație; p. ext. talent, vocație. 3. (Înv.) Răsplată acordată cuiva ca un semn de bunăvoință, ca o favoare deosebită. – Din sl. chari.

DOOM

har s. n., (calități) pl. háruri

harurile
HAR, (2) haruri, s. n. 1. (În religia creștină) Grație divină acordată omului. ◊ Expr. (Cu sensul religios atenuat sau pierdut) Har Domnului! exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru; slavă Domnului! ♦ Puterea sacramentală a preoților de a oficia actele de cult. 2. Calitate, însușire, dispoziție naturală care face pe cineva sau ceva vrednic de admirație; p. ext. talent, vocație. 3. (Înv.) Răsplată acordată cuiva ca un semn de bunăvoință, ca o favoare deosebită. – Din sl. chari.

DOOM

har s. n., (calități) pl. háruri

harurilor
HAR, (2) haruri, s. n. 1. (În religia creștină) Grație divină acordată omului. ◊ Expr. (Cu sensul religios atenuat sau pierdut) Har Domnului! exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru; slavă Domnului! ♦ Puterea sacramentală a preoților de a oficia actele de cult. 2. Calitate, însușire, dispoziție naturală care face pe cineva sau ceva vrednic de admirație; p. ext. talent, vocație. 3. (Înv.) Răsplată acordată cuiva ca un semn de bunăvoință, ca o favoare deosebită. – Din sl. chari.

DOOM

har s. n., (calități) pl. háruri

haruspicii
HARUSPÍCIU, haruspicii, s. m. (În Roma antică) Preot despre care se credea că poate prezice viitorul prin examinarea măruntaielor animalelor jertfite. – Din lat. haruspex, -picis, fr. haruspice.

DOOM

haruspíciu [ciu pron. ciu] s. m., art. haruspíciul; pl. haruspícii, art. haruspíciii (-ci-ii)

haruspiciii
HARUSPÍCIU, haruspicii, s. m. (În Roma antică) Preot despre care se credea că poate prezice viitorul prin examinarea măruntaielor animalelor jertfite. – Din lat. haruspex, -picis, fr. haruspice.

DOOM

haruspíciu [ciu pron. ciu] s. m., art. haruspíciul; pl. haruspícii, art. haruspíciii (-ci-ii)

haruspiciilor
HARUSPÍCIU, haruspicii, s. m. (În Roma antică) Preot despre care se credea că poate prezice viitorul prin examinarea măruntaielor animalelor jertfite. – Din lat. haruspex, -picis, fr. haruspice.

DOOM

haruspíciu [ciu pron. ciu] s. m., art. haruspíciul; pl. haruspícii, art. haruspíciii (-ci-ii)

haruspiciu
HARUSPÍCIU, haruspicii, s. m. (În Roma antică) Preot despre care se credea că poate prezice viitorul prin examinarea măruntaielor animalelor jertfite. – Din lat. haruspex, -picis, fr. haruspice.

DOOM

haruspíciu [ciu pron. ciu] s. m., art. haruspíciul; pl. haruspícii, art. haruspíciii (-ci-ii)

haruspiciul
HARUSPÍCIU, haruspicii, s. m. (În Roma antică) Preot despre care se credea că poate prezice viitorul prin examinarea măruntaielor animalelor jertfite. – Din lat. haruspex, -picis, fr. haruspice.

DOOM

haruspíciu [ciu pron. ciu] s. m., art. haruspíciul; pl. haruspícii, art. haruspíciii (-ci-ii)

haruspiciului
HARUSPÍCIU, haruspicii, s. m. (În Roma antică) Preot despre care se credea că poate prezice viitorul prin examinarea măruntaielor animalelor jertfite. – Din lat. haruspex, -picis, fr. haruspice.

DOOM

haruspíciu [ciu pron. ciu] s. m., art. haruspíciul; pl. haruspícii, art. haruspíciii (-ci-ii)

harș
HÂRȘTI interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de frecarea sau de zgârierea suprafeței aspre a două obiecte. ♦ Cuvânt care imită zgomotul produs prin spintecarea cu putere a aerului (lovind, plesnind, retezând etc. ceva). [Var.: harș, hârș interj.] – Onomatopee.

DOOM

hârști interj.

harșa
HARȘÁ, harșale, s. f. (Înv.) Pătură fină de lână (sau bucată de stofă sau de alt material) împodobită cu diverse cusături și ornamente, care se punea pe cal, sub șa. – Din tc. hașa.

DOOM

harșá (înv.) s. f., art. harșáua, g.-d. art. harșálei; pl. harșále, art. harșálele

harșale
HARȘÁ, harșale, s. f. (Înv.) Pătură fină de lână (sau bucată de stofă sau de alt material) împodobită cu diverse cusături și ornamente, care se punea pe cal, sub șa. – Din tc. hașa.

DOOM

harșá (înv.) s. f., art. harșáua, g.-d. art. harșálei; pl. harșále, art. harșálele

harșalei
HARȘÁ, harșale, s. f. (Înv.) Pătură fină de lână (sau bucată de stofă sau de alt material) împodobită cu diverse cusături și ornamente, care se punea pe cal, sub șa. – Din tc. hașa.

DOOM

harșá (înv.) s. f., art. harșáua, g.-d. art. harșálei; pl. harșále, art. harșálele

harșalele
HARȘÁ, harșale, s. f. (Înv.) Pătură fină de lână (sau bucată de stofă sau de alt material) împodobită cu diverse cusături și ornamente, care se punea pe cal, sub șa. – Din tc. hașa.

DOOM

harșá (înv.) s. f., art. harșáua, g.-d. art. harșálei; pl. harșále, art. harșálele

harșalelor
HARȘÁ, harșale, s. f. (Înv.) Pătură fină de lână (sau bucată de stofă sau de alt material) împodobită cu diverse cusături și ornamente, care se punea pe cal, sub șa. – Din tc. hașa.

DOOM

harșá (înv.) s. f., art. harșáua, g.-d. art. harșálei; pl. harșále, art. harșálele

harșaua
HARȘÁ, harșale, s. f. (Înv.) Pătură fină de lână (sau bucată de stofă sau de alt material) împodobită cu diverse cusături și ornamente, care se punea pe cal, sub șa. – Din tc. hașa.

DOOM

harșá (înv.) s. f., art. harșáua, g.-d. art. harșálei; pl. harșále, art. harșálele

harșchină
HÁRȘCHINĂ s. f. v. harchină.

DOOM

hárchină (reg.) s. f., g.-d. art. hárchinei; pl. hárchine

harșt
HÎRȘTI interj. (Și în forma hîrșt; uneori cu valoare de verb) 1. Onomatopee care redă zgomotul produs prin frecarea sau zgîrierea cu un obiect pe o suprafață (aspră). Scosese un chibrit, hîrști ! ș-a dat foc fînului. SADOVEANU, P. S. 16. 2. Onomatopee care redă zgomotul produs prin spintecarea cu putere a aerului. ◊ (Cu aluzie la repeziciunea unui gest) Se luptă cu dînsul pînă îi veni bine și hîrșt ! îi tăie capul. ISPIRESCU, L. 200. Duminicile bîzîiam la strană și hîrști ! cîte un colac. CREANGĂ, A. 10. – Variante: hîrșt, harșt (ISPIRESCU, L. 200) interj.

harț
HÁRȚI s. m. pl. (În religia ortodoxă) Perioadă din an când este permis să se mănânce de frupt miercurea și vinerea. [Var.: hấrță s. f., hấrți s. m. pl.] – Din ngr. Artzi[vurtzi].

DOOM

hárță s. f., g.-d. art. hárței

harțaba
HARȚABÁ s. f. (Reg.) Epitet dat unei femei de moravuri ușoare.

harțag
HARȚÁG s. n. v. arțag.

DOOM

arțág (pop., fam.) s. n., pl. arțáguri

harți
HÁRȚI s. m. pl. (În religia ortodoxă) Perioadă din an când este permis să se mănânce de frupt miercurea și vinerea. [Var.: hấrță s. f., hấrți s. m. pl.] – Din ngr. Artzi[vurtzi].

DOOM

harți s. m. pl

harții
HÁRȚI s. m. pl. (În religia ortodoxă) Perioadă din an când este permis să se mănânce de frupt miercurea și vinerea. [Var.: hấrță s. f., hấrți s. m. pl.] – Din ngr. Artzi[vurtzi].

DOOM

harți s. m. pl

harților
HÁRȚI s. m. pl. (În religia ortodoxă) Perioadă din an când este permis să se mănânce de frupt miercurea și vinerea. [Var.: hấrță s. f., hấrți s. m. pl.] – Din ngr. Artzi[vurtzi].

DOOM

harți s. m. pl

harță
HÁRȚI s. m. pl. (În religia ortodoxă) Perioadă din an când este permis să se mănânce de frupt miercurea și vinerea. [Var.: hấrță s. f., hấrți s. m. pl.] – Din ngr. Artzi[vurtzi].

DOOM

hárță s. f., g.-d. art. hárței

harțăgos
HĂRȚĂGÓS, -OÁSĂ adj. v. arțăgos.

DOOM

arțăgós (pop., fam.) adj. m., pl. arțăgóși; f. arțăgoásă, pl. arțăgoáse

hasa
hasá (hasále), s. f. – Pînză subțire, percal. – Mr. hase. Tc. kasa (Șeineanu, II, 211; Lokotsch 1147), cf. ngr. χασές, bg. hasé. Sec. XIX, înv.

hasale
hasá (hasále), s. f. – Pînză subțire, percal. – Mr. hase. Tc. kasa (Șeineanu, II, 211; Lokotsch 1147), cf. ngr. χασές, bg. hasé. Sec. XIX, înv.

hasalei
hasá (hasále), s. f. – Pînză subțire, percal. – Mr. hase. Tc. kasa (Șeineanu, II, 211; Lokotsch 1147), cf. ngr. χασές, bg. hasé. Sec. XIX, înv.

hasalele
hasá (hasále), s. f. – Pînză subțire, percal. – Mr. hase. Tc. kasa (Șeineanu, II, 211; Lokotsch 1147), cf. ngr. χασές, bg. hasé. Sec. XIX, înv.

hasalelor
hasá (hasále), s. f. – Pînză subțire, percal. – Mr. hase. Tc. kasa (Șeineanu, II, 211; Lokotsch 1147), cf. ngr. χασές, bg. hasé. Sec. XIX, înv.

hasaua
hasá (hasále), s. f. – Pînză subțire, percal. – Mr. hase. Tc. kasa (Șeineanu, II, 211; Lokotsch 1147), cf. ngr. χασές, bg. hasé. Sec. XIX, înv.

hască
HÁSCĂ s. f. (Reg.) Bucată de piele care se pune la cizmă pentru a lărgi căputa. – Din pol. haska.

DOOM

háscă (reg.) s. f.

hasichiu
hasichíu (hasichíi), s. m. – Soldat turc din garda sultanului. Tc. haseki (Șeineanu, III, 61). Sec. XVII, înv.

hasmațuchi
HAȘMACIÚCĂ s. f. v. hasmațuchi.

DOOM

hasmațúchi (-țuchi) s. m.

hasmațuchii
HAȘMACIÚCĂ s. f. v. hasmațuchi.

DOOM

hasmațúchi (-țuchi) s. m.

hasmațuchilor
HAȘMACIÚCĂ s. f. v. hasmațuchi.

DOOM

hasmațúchi (-țuchi) s. m.

hasmațuchiul
HAȘMACIÚCĂ s. f. v. hasmațuchi.

DOOM

hasmațúchi (-țuchi) s. m.

hasmațuchiului
HAȘMACIÚCĂ s. f. v. hasmațuchi.

DOOM

hasmațúchi (-țuchi) s. m.

hasmă
HÁȘMĂ, hașme, s. f. Plantă erbacee cu bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe, roz sau albastre, care se prezintă în inflorescențe sferice (Allium ascalonicum). – Din magh. hagyma „ceapă”.

DOOM

háșmă s. f., g.-d. art. háșmei; pl. háșme

hasnă
hásnă s. f. – Profit, utilitate. Mag. haszon (DAR; Gáldi, Dict., 135). Sec. XVII. – Der. hăsnaș, adj. (înv., util, folositor); hăsnui, vb. (a fi folositor; a produce).

haspel
HÁSPEL, haspeluri, s. n. 1. Mașină folosită la finisarea țesăturilor și a pieilor. 2. Mașină care trece firele de pe țevi sau de pe bobine pe sculuri, pentru a forma pachete de bumbac. – Din germ. Haspel.

DOOM

háspel s. n., pl. háspeluri

haspelul
HÁSPEL, haspeluri, s. n. 1. Mașină folosită la finisarea țesăturilor și a pieilor. 2. Mașină care trece firele de pe țevi sau de pe bobine pe sculuri, pentru a forma pachete de bumbac. – Din germ. Haspel.

DOOM

háspel s. n., pl. háspeluri

haspelului
HÁSPEL, haspeluri, s. n. 1. Mașină folosită la finisarea țesăturilor și a pieilor. 2. Mașină care trece firele de pe țevi sau de pe bobine pe sculuri, pentru a forma pachete de bumbac. – Din germ. Haspel.

DOOM

háspel s. n., pl. háspeluri

haspeluri
HÁSPEL, haspeluri, s. n. 1. Mașină folosită la finisarea țesăturilor și a pieilor. 2. Mașină care trece firele de pe țevi sau de pe bobine pe sculuri, pentru a forma pachete de bumbac. – Din germ. Haspel.

DOOM

háspel s. n., pl. háspeluri

haspelurile
HÁSPEL, haspeluri, s. n. 1. Mașină folosită la finisarea țesăturilor și a pieilor. 2. Mașină care trece firele de pe țevi sau de pe bobine pe sculuri, pentru a forma pachete de bumbac. – Din germ. Haspel.

DOOM

háspel s. n., pl. háspeluri

haspelurilor
HÁSPEL, haspeluri, s. n. 1. Mașină folosită la finisarea țesăturilor și a pieilor. 2. Mașină care trece firele de pe țevi sau de pe bobine pe sculuri, pentru a forma pachete de bumbac. – Din germ. Haspel.

DOOM

háspel s. n., pl. háspeluri

hastat
HASTÁT, -Ă adj. (Despre frunze) În formă de lance; lanceolat. [Cf. fr. hasté < lat. hasta – lance].

hastata
HASTÁT, -Ă adj. (Despre frunze) În formă de lance; lanceolat. [Cf. fr. hasté < lat. hasta – lance].

hastate
HASTÁT, -Ă adj. (Despre frunze) În formă de lance; lanceolat. [Cf. fr. hasté < lat. hasta – lance].

hastatei
HASTÁT, -Ă adj. (Despre frunze) În formă de lance; lanceolat. [Cf. fr. hasté < lat. hasta – lance].

hastatele
HASTÁT, -Ă adj. (Despre frunze) În formă de lance; lanceolat. [Cf. fr. hasté < lat. hasta – lance].

hastatelor
HASTÁT, -Ă adj. (Despre frunze) În formă de lance; lanceolat. [Cf. fr. hasté < lat. hasta – lance].

hastatul
HASTÁT, -Ă adj. (Despre frunze) În formă de lance; lanceolat. [Cf. fr. hasté < lat. hasta – lance].

hastatului
HASTÁT, -Ă adj. (Despre frunze) În formă de lance; lanceolat. [Cf. fr. hasté < lat. hasta – lance].

hastați
HASTÁT, -Ă adj. (Despre frunze) În formă de lance; lanceolat. [Cf. fr. hasté < lat. hasta – lance].

hastați
HASTÁȚI s. m. pl. Numele soldaților veterani, înarmați cu lance, care formau prima linie dintr-o legiune romană. – Din lat. hastati.

hastații
HASTÁT, -Ă adj. (Despre frunze) În formă de lance; lanceolat. [Cf. fr. hasté < lat. hasta – lance].

hastaților
HASTÁT, -Ă adj. (Despre frunze) În formă de lance; lanceolat. [Cf. fr. hasté < lat. hasta – lance].

hastură
hastură, hasturi s. f. (înv.) prostituată.

hat
HAT, haturi, s. n. Fâșie îngustă de pământ nearat care desparte două ogoare sau două terenuri agricole aparținând unor gospodării diferite; răzor¹, hotar. ◊ Expr. A fi într-un hat (cu cineva) = a fi vecin (cu cineva). ♦ (Reg.) Câmp nelucrat; pârloagă, țelină². – Cf. ucr. hat „zăgaz”.

DOOM

hat s. n., pl. háturi

hataia
HATAIÁ s. f. (Înv.) Numele unei stofe fine de mătase. [Pr.: -ta-ia] – Din tc. hatayî.

DOOM

hataiá (înv.) s. f., art. hataiáua, g.-d. art. hataiálei

hataia
HATAIÁ s. f. (Înv.) Numele unei stofe fine de mătase. [Pr.: -ta-ia] – Din tc. hatayî.

hataiale
HATAIÁ s. f. (Înv.) Numele unei stofe fine de mătase. [Pr.: -ta-ia] – Din tc. hatayî.

DOOM

hataiá (înv.) s. f., art. hataiáua, g.-d. art. hataiálei

hataialei
HATAIÁ s. f. (Înv.) Numele unei stofe fine de mătase. [Pr.: -ta-ia] – Din tc. hatayî.

DOOM

hataiá (înv.) s. f., art. hataiáua, g.-d. art. hataiálei

hataiaua
HATAIÁ s. f. (Înv.) Numele unei stofe fine de mătase. [Pr.: -ta-ia] – Din tc. hatayî.

DOOM

hataiá (înv.) s. f., art. hataiáua, g.-d. art. hataiálei

hatalm
hatálm (hatálmuri), s. n. – 1. Forță, violență. – 2. (Înv.) Amendă. – Var. hatal, hătal. Mag. hatalom, cf. hatalău.

hatalău
hatalắu (hatalắi), s. m. – (Mold.) Flăcău care face curte, june prim, crai. – Var. hătălău. Origine incertă. După Drăganu, Dacor., V, 366, din mag. hátaló „călăreț”. Pare der. expresiv, cu suf. -lău, cf. handrălău, sdrăngălău; caz în care prima parte a cuvîntului ar putea fi pusă în legătură cu mag. hatalom „forță”, cf. hatalm.

hateria
HATÉRIA s.f. Reptilă cu corpul și capul acoperite cu solzi cornoși, care trăiește în Noua Zeelandă în vizuini și duce o viață nocturnă. [ < fr. hattéria, în DO hatteria].

hatia
HÁTIE, hatii, s. f. (Reg.) Îngrămădire de nuiele, pietre, bolovani etc. executată pentru a amenaja cursul unei ape sau pentru a stăvili revărsarea ei. – Hat + suf. -ie.

DOOM

hátie (reg.) (-ti-e) s. f., art. hátia (-ti-a), g.-d. art. hátiei; pl. hátii, art. hátiile (-ti-i-)

hatie
HÁTIE, hatii, s. f. (Reg.) Îngrămădire de nuiele, pietre, bolovani etc. executată pentru a amenaja cursul unei ape sau pentru a stăvili revărsarea ei. – Hat + suf. -ie.

DOOM

hátie (reg.) (-ti-e) s. f., art. hátia (-ti-a), g.-d. art. hátiei; pl. hátii, art. hátiile (-ti-i-)

hatiei
HÁTIE, hatii, s. f. (Reg.) Îngrămădire de nuiele, pietre, bolovani etc. executată pentru a amenaja cursul unei ape sau pentru a stăvili revărsarea ei. – Hat + suf. -ie.

DOOM

hátie (reg.) (-ti-e) s. f., art. hátia (-ti-a), g.-d. art. hátiei; pl. hátii, art. hátiile (-ti-i-)

hatii
HÁTIE, hatii, s. f. (Reg.) Îngrămădire de nuiele, pietre, bolovani etc. executată pentru a amenaja cursul unei ape sau pentru a stăvili revărsarea ei. – Hat + suf. -ie.

DOOM

hátie (reg.) (-ti-e) s. f., art. hátia (-ti-a), g.-d. art. hátiei; pl. hátii, art. hátiile (-ti-i-)

hatiile
HÁTIE, hatii, s. f. (Reg.) Îngrămădire de nuiele, pietre, bolovani etc. executată pentru a amenaja cursul unei ape sau pentru a stăvili revărsarea ei. – Hat + suf. -ie.

DOOM

hátie (reg.) (-ti-e) s. f., art. hátia (-ti-a), g.-d. art. hátiei; pl. hátii, art. hátiile (-ti-i-)

hatiilor
HÁTIE, hatii, s. f. (Reg.) Îngrămădire de nuiele, pietre, bolovani etc. executată pentru a amenaja cursul unei ape sau pentru a stăvili revărsarea ei. – Hat + suf. -ie.

DOOM

hátie (reg.) (-ti-e) s. f., art. hátia (-ti-a), g.-d. art. hátiei; pl. hátii, art. hátiile (-ti-i-)

hatișerif
HATIȘERÍF, hatișerifuri, s. n. (Înv.) Ordin sau decret emis de sultan, de un mare demnitar otoman sau de un domn al Țărilor Române. – Din tc. hattı-șerif.

DOOM

hatișeríf s. n., pl. hatișerífuri

hatișeriful
HATIȘERÍF, hatișerifuri, s. n. (Înv.) Ordin sau decret emis de sultan, de un mare demnitar otoman sau de un domn al Țărilor Române. – Din tc. hattı-șerif.

DOOM

hatișeríf s. n., pl. hatișerífuri

hatișerifului
HATIȘERÍF, hatișerifuri, s. n. (Înv.) Ordin sau decret emis de sultan, de un mare demnitar otoman sau de un domn al Țărilor Române. – Din tc. hattı-șerif.

DOOM

hatișeríf s. n., pl. hatișerífuri

hatișerifuri
HATIȘERÍF, hatișerifuri, s. n. (Înv.) Ordin sau decret emis de sultan, de un mare demnitar otoman sau de un domn al Țărilor Române. – Din tc. hattı-șerif.

DOOM

hatișeríf s. n., pl. hatișerífuri

hatișerifurile
HATIȘERÍF, hatișerifuri, s. n. (Înv.) Ordin sau decret emis de sultan, de un mare demnitar otoman sau de un domn al Țărilor Române. – Din tc. hattı-șerif.

DOOM

hatișeríf s. n., pl. hatișerífuri

hatișerifurilor
HATIȘERÍF, hatișerifuri, s. n. (Înv.) Ordin sau decret emis de sultan, de un mare demnitar otoman sau de un domn al Țărilor Române. – Din tc. hattı-șerif.

DOOM

hatișeríf s. n., pl. hatișerífuri

hatman
HÁTMAN, hatmani, s. m. (În evul mediu) 1. Boier de divan în Moldova, care era însărcinat de domn cu comanda întregii oștiri, având în același timp și funcția de pârcălab și portar al Sucevei; mare spătar; titlu purtat de acest boier. 2. Titlu purtat de marii comandanți ai oștilor polone și ai celor căzăcești; persoană având acest titlu. [Acc. și: hatmán] – Din pol. hetman.

DOOM

!hatmán/hátman s. m., pl. hatmáni/hátmani

hatman
HÁTMAN, hatmani, s. m. (În evul mediu) 1. Boier de divan în Moldova, care era însărcinat de domn cu comanda întregii oștiri, având în același timp și funcția de pârcălab și portar al Sucevei; mare spătar; titlu purtat de acest boier. 2. Titlu purtat de marii comandanți ai oștilor polone și ai celor căzăcești; persoană având acest titlu. [Acc. și: hatmán] – Din pol. hetman.

DOOM

!hatmán/hátman s. m., pl. hatmáni/hátmani

hatmanie
HATMANÍE s. f. v. hătmănie.

DOOM

hătmăníe s. f., art. hătmănía, g.-d. art. hătmăníei; pl. hătmăníi, art. hătmăníile

hatorica
HATÓRICĂ, hatorice, adj. (În sintagma) Coloană hatorică = coloană, în arhitectura veche egipteană, având capitelul decorat cu patru capete, aparținând zeiței Hathor. – Din fr. hathorique.

DOOM

hatórică adj. f., pl. hatórice

hatorice
HATÓRICĂ, hatorice, adj. (În sintagma) Coloană hatorică = coloană, în arhitectura veche egipteană, având capitelul decorat cu patru capete, aparținând zeiței Hathor. – Din fr. hathorique.

DOOM

hatórică adj. f., pl. hatórice

hatoricei
HATÓRICĂ, hatorice, adj. (În sintagma) Coloană hatorică = coloană, în arhitectura veche egipteană, având capitelul decorat cu patru capete, aparținând zeiței Hathor. – Din fr. hathorique.

DOOM

hatórică adj. f., pl. hatórice

hatoricele
HATÓRICĂ, hatorice, adj. (În sintagma) Coloană hatorică = coloană, în arhitectura veche egipteană, având capitelul decorat cu patru capete, aparținând zeiței Hathor. – Din fr. hathorique.

DOOM

hatórică adj. f., pl. hatórice

hatoricelor
HATÓRICĂ, hatorice, adj. (În sintagma) Coloană hatorică = coloană, în arhitectura veche egipteană, având capitelul decorat cu patru capete, aparținând zeiței Hathor. – Din fr. hathorique.

DOOM

hatórică adj. f., pl. hatórice

hatul
HAT, haturi, s. n. Fâșie îngustă de pământ nearat care desparte două ogoare sau două terenuri agricole aparținând unor gospodării diferite; răzor¹, hotar. ◊ Expr. A fi într-un hat (cu cineva) = a fi vecin (cu cineva). ♦ (Reg.) Câmp nelucrat; pârloagă, țelină². – Cf. ucr. hat „zăgaz”.

DOOM

hat s. n., pl. háturi

hatului
HAT, haturi, s. n. Fâșie îngustă de pământ nearat care desparte două ogoare sau două terenuri agricole aparținând unor gospodării diferite; răzor¹, hotar. ◊ Expr. A fi într-un hat (cu cineva) = a fi vecin (cu cineva). ♦ (Reg.) Câmp nelucrat; pârloagă, țelină². – Cf. ucr. hat „zăgaz”.

DOOM

hat s. n., pl. háturi

haturi
HAT, haturi, s. n. Fâșie îngustă de pământ nearat care desparte două ogoare sau două terenuri agricole aparținând unor gospodării diferite; răzor¹, hotar. ◊ Expr. A fi într-un hat (cu cineva) = a fi vecin (cu cineva). ♦ (Reg.) Câmp nelucrat; pârloagă, țelină². – Cf. ucr. hat „zăgaz”.

DOOM

hat s. n., pl. háturi

haturile
HAT, haturi, s. n. Fâșie îngustă de pământ nearat care desparte două ogoare sau două terenuri agricole aparținând unor gospodării diferite; răzor¹, hotar. ◊ Expr. A fi într-un hat (cu cineva) = a fi vecin (cu cineva). ♦ (Reg.) Câmp nelucrat; pârloagă, țelină². – Cf. ucr. hat „zăgaz”.

DOOM

hat s. n., pl. háturi

haturilor
HAT, haturi, s. n. Fâșie îngustă de pământ nearat care desparte două ogoare sau două terenuri agricole aparținând unor gospodării diferite; răzor¹, hotar. ◊ Expr. A fi într-un hat (cu cineva) = a fi vecin (cu cineva). ♦ (Reg.) Câmp nelucrat; pârloagă, țelină². – Cf. ucr. hat „zăgaz”.

DOOM

hat s. n., pl. háturi

hatâr
HATẤR, hatâruri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Plăcere, poftă, plac. ◊ Expr. Pentru (sau de, în) hatârul (cuiva sau a ceva) = de dragul (cuiva sau a ceva); pentru a face plăcere (cuiva). (Înv.) De hatârul (unui lucru) = mulțumită, datorită, grație (unui lucru). 2. Favoare, concesie; serviciu. ◊ Expr. A face (cuiva) un hatâr = a acorda (cuiva) o favoare; a satisface (cuiva) o dorință sau un capriciu. – Din tc. hatır.

DOOM

hatấr (pop., fam.) s. n., pl. hatấruri

hatârul
HATẤR, hatâruri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Plăcere, poftă, plac. ◊ Expr. Pentru (sau de, în) hatârul (cuiva sau a ceva) = de dragul (cuiva sau a ceva); pentru a face plăcere (cuiva). (Înv.) De hatârul (unui lucru) = mulțumită, datorită, grație (unui lucru). 2. Favoare, concesie; serviciu. ◊ Expr. A face (cuiva) un hatâr = a acorda (cuiva) o favoare; a satisface (cuiva) o dorință sau un capriciu. – Din tc. hatır.

DOOM

hatấr (pop., fam.) s. n., pl. hatấruri

hatârului
HATẤR, hatâruri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Plăcere, poftă, plac. ◊ Expr. Pentru (sau de, în) hatârul (cuiva sau a ceva) = de dragul (cuiva sau a ceva); pentru a face plăcere (cuiva). (Înv.) De hatârul (unui lucru) = mulțumită, datorită, grație (unui lucru). 2. Favoare, concesie; serviciu. ◊ Expr. A face (cuiva) un hatâr = a acorda (cuiva) o favoare; a satisface (cuiva) o dorință sau un capriciu. – Din tc. hatır.

DOOM

hatấr (pop., fam.) s. n., pl. hatấruri

hatâruri
HATẤR, hatâruri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Plăcere, poftă, plac. ◊ Expr. Pentru (sau de, în) hatârul (cuiva sau a ceva) = de dragul (cuiva sau a ceva); pentru a face plăcere (cuiva). (Înv.) De hatârul (unui lucru) = mulțumită, datorită, grație (unui lucru). 2. Favoare, concesie; serviciu. ◊ Expr. A face (cuiva) un hatâr = a acorda (cuiva) o favoare; a satisface (cuiva) o dorință sau un capriciu. – Din tc. hatır.

DOOM

hatấr (pop., fam.) s. n., pl. hatấruri

hatârurile
HATẤR, hatâruri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Plăcere, poftă, plac. ◊ Expr. Pentru (sau de, în) hatârul (cuiva sau a ceva) = de dragul (cuiva sau a ceva); pentru a face plăcere (cuiva). (Înv.) De hatârul (unui lucru) = mulțumită, datorită, grație (unui lucru). 2. Favoare, concesie; serviciu. ◊ Expr. A face (cuiva) un hatâr = a acorda (cuiva) o favoare; a satisface (cuiva) o dorință sau un capriciu. – Din tc. hatır.

DOOM

hatấr (pop., fam.) s. n., pl. hatấruri

hatârurilor
HATẤR, hatâruri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Plăcere, poftă, plac. ◊ Expr. Pentru (sau de, în) hatârul (cuiva sau a ceva) = de dragul (cuiva sau a ceva); pentru a face plăcere (cuiva). (Înv.) De hatârul (unui lucru) = mulțumită, datorită, grație (unui lucru). 2. Favoare, concesie; serviciu. ◊ Expr. A face (cuiva) un hatâr = a acorda (cuiva) o favoare; a satisface (cuiva) o dorință sau un capriciu. – Din tc. hatır.

DOOM

hatấr (pop., fam.) s. n., pl. hatấruri

hatîr
HATẤR, hatâruri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Plăcere, poftă, plac. ◊ Expr. Pentru (sau de, în) hatârul (cuiva sau a ceva) = de dragul (cuiva sau a ceva); pentru a face plăcere (cuiva). (Înv.) De hatârul (unui lucru) = mulțumită, datorită, grație (unui lucru). 2. Favoare, concesie; serviciu. ◊ Expr. A face (cuiva) un hatâr = a acorda (cuiva) o favoare; a satisface (cuiva) o dorință sau un capriciu. – Din tc. hatır.

DOOM

hatấr (pop., fam.) s. n., pl. hatấruri

hatîrul
HATẤR, hatâruri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Plăcere, poftă, plac. ◊ Expr. Pentru (sau de, în) hatârul (cuiva sau a ceva) = de dragul (cuiva sau a ceva); pentru a face plăcere (cuiva). (Înv.) De hatârul (unui lucru) = mulțumită, datorită, grație (unui lucru). 2. Favoare, concesie; serviciu. ◊ Expr. A face (cuiva) un hatâr = a acorda (cuiva) o favoare; a satisface (cuiva) o dorință sau un capriciu. – Din tc. hatır.

DOOM

hatấr (pop., fam.) s. n., pl. hatấruri

hatîrului
HATẤR, hatâruri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Plăcere, poftă, plac. ◊ Expr. Pentru (sau de, în) hatârul (cuiva sau a ceva) = de dragul (cuiva sau a ceva); pentru a face plăcere (cuiva). (Înv.) De hatârul (unui lucru) = mulțumită, datorită, grație (unui lucru). 2. Favoare, concesie; serviciu. ◊ Expr. A face (cuiva) un hatâr = a acorda (cuiva) o favoare; a satisface (cuiva) o dorință sau un capriciu. – Din tc. hatır.

DOOM

hatấr (pop., fam.) s. n., pl. hatấruri

hatîruri
HATẤR, hatâruri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Plăcere, poftă, plac. ◊ Expr. Pentru (sau de, în) hatârul (cuiva sau a ceva) = de dragul (cuiva sau a ceva); pentru a face plăcere (cuiva). (Înv.) De hatârul (unui lucru) = mulțumită, datorită, grație (unui lucru). 2. Favoare, concesie; serviciu. ◊ Expr. A face (cuiva) un hatâr = a acorda (cuiva) o favoare; a satisface (cuiva) o dorință sau un capriciu. – Din tc. hatır.

DOOM

hatấr (pop., fam.) s. n., pl. hatấruri

hatîrurile
HATẤR, hatâruri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Plăcere, poftă, plac. ◊ Expr. Pentru (sau de, în) hatârul (cuiva sau a ceva) = de dragul (cuiva sau a ceva); pentru a face plăcere (cuiva). (Înv.) De hatârul (unui lucru) = mulțumită, datorită, grație (unui lucru). 2. Favoare, concesie; serviciu. ◊ Expr. A face (cuiva) un hatâr = a acorda (cuiva) o favoare; a satisface (cuiva) o dorință sau un capriciu. – Din tc. hatır.

DOOM

hatấr (pop., fam.) s. n., pl. hatấruri

hatîrurilor
HATẤR, hatâruri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Plăcere, poftă, plac. ◊ Expr. Pentru (sau de, în) hatârul (cuiva sau a ceva) = de dragul (cuiva sau a ceva); pentru a face plăcere (cuiva). (Înv.) De hatârul (unui lucru) = mulțumită, datorită, grație (unui lucru). 2. Favoare, concesie; serviciu. ◊ Expr. A face (cuiva) un hatâr = a acorda (cuiva) o favoare; a satisface (cuiva) o dorință sau un capriciu. – Din tc. hatır.

DOOM

hatấr (pop., fam.) s. n., pl. hatấruri

hau
HAU interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui sau urletul lupului. – Onomatopee.

DOOM

hau/hau-háu interj.

haubiță
haubíță (haubíțe), s. f. – Piuliță, mojar. Pol. haubice, din germ. Hubitze (DAR). Sec. XVII, înv.

haustor
HAUSTÓR, haustori, s. m. Organ vegetal asemănător cu o ventuză, cu ajutorul căruia unele plante parazite își absorb hrana din plantele pe care parazitează. [Pr.: ha-us-] – După fr. haustorie.

DOOM

haustór (haus-) s. m., pl. haustóri

haustori
HAUSTÓR, haustori, s. m. Organ vegetal asemănător cu o ventuză, cu ajutorul căruia unele plante parazite își absorb hrana din plantele pe care parazitează. [Pr.: ha-us-] – După fr. haustorie.

DOOM

haustór (haus-) s. m., pl. haustóri

haustorii
HAUSTÓR, haustori, s. m. Organ vegetal asemănător cu o ventuză, cu ajutorul căruia unele plante parazite își absorb hrana din plantele pe care parazitează. [Pr.: ha-us-] – După fr. haustorie.

DOOM

haustór (haus-) s. m., pl. haustóri

haustorilor
HAUSTÓR, haustori, s. m. Organ vegetal asemănător cu o ventuză, cu ajutorul căruia unele plante parazite își absorb hrana din plantele pe care parazitează. [Pr.: ha-us-] – După fr. haustorie.

DOOM

haustór (haus-) s. m., pl. haustóri

haustorul
HAUSTÓR, haustori, s. m. Organ vegetal asemănător cu o ventuză, cu ajutorul căruia unele plante parazite își absorb hrana din plantele pe care parazitează. [Pr.: ha-us-] – După fr. haustorie.

DOOM

haustór (haus-) s. m., pl. haustóri

haustorului
HAUSTÓR, haustori, s. m. Organ vegetal asemănător cu o ventuză, cu ajutorul căruia unele plante parazite își absorb hrana din plantele pe care parazitează. [Pr.: ha-us-] – După fr. haustorie.

DOOM

haustór (haus-) s. m., pl. haustóri

haut
haút s. m. – Cambulă (Aspius rapax). – Var. havut, (h)avat. Tc. haut (Hasdeu 2153; DAR). Scriban îl pune în legătură cu gavăt.

haute
HAUTE COUTURE s.f. (Franțuzism) Croitorie creativă de modă. ♦ Croitorie de lux. [Pron. ot-cutür. / < fr. haute-couture – înaltă croitorie].

hauterivian
HAUTERIVIÁN s.n. Al treilea etaj al cretacicului inferior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-tri-vi-án. / < fr. hauterivien].

DOOM

hauterivián² (fr.) [haute pron. ot] (hau-te-, -vi-an) s. n.

hauteriviana
HAUTERIVIÁN s.n. Al treilea etaj al cretacicului inferior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-tri-vi-án. / < fr. hauterivien].

DOOM

hauterivián² (fr.) [haute pron. ot] (hau-te-, -vi-an) s. n.

hauterivianul
HAUTERIVIÁN s.n. Al treilea etaj al cretacicului inferior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-tri-vi-án. / < fr. hauterivien].

DOOM

hauterivián² (fr.) [haute pron. ot] (hau-te-, -vi-an) s. n.

hauterivianului
HAUTERIVIÁN s.n. Al treilea etaj al cretacicului inferior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-tri-vi-án. / < fr. hauterivien].

DOOM

hauterivián² (fr.) [haute pron. ot] (hau-te-, -vi-an) s. n.

hauteriviene
HAUTERIVIÁN s.n. Al treilea etaj al cretacicului inferior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-tri-vi-án. / < fr. hauterivien].

DOOM

hauterivián² (fr.) [haute pron. ot] (hau-te-, -vi-an) s. n.

hauterivienei
HAUTERIVIÁN s.n. Al treilea etaj al cretacicului inferior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-tri-vi-án. / < fr. hauterivien].

DOOM

hauterivián² (fr.) [haute pron. ot] (hau-te-, -vi-an) s. n.

hauterivienele
HAUTERIVIÁN s.n. Al treilea etaj al cretacicului inferior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-tri-vi-án. / < fr. hauterivien].

DOOM

hauterivián² (fr.) [haute pron. ot] (hau-te-, -vi-an) s. n.

hauterivienelor
HAUTERIVIÁN s.n. Al treilea etaj al cretacicului inferior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-tri-vi-án. / < fr. hauterivien].

DOOM

hauterivián² (fr.) [haute pron. ot] (hau-te-, -vi-an) s. n.

hauterivieni
HAUTERIVIÁN s.n. Al treilea etaj al cretacicului inferior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-tri-vi-án. / < fr. hauterivien].

DOOM

hauterivián² (fr.) [haute pron. ot] (hau-te-, -vi-an) s. n.

hauterivienii
HAUTERIVIÁN s.n. Al treilea etaj al cretacicului inferior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-tri-vi-án. / < fr. hauterivien].

DOOM

hauterivián² (fr.) [haute pron. ot] (hau-te-, -vi-an) s. n.

hauterivienilor
HAUTERIVIÁN s.n. Al treilea etaj al cretacicului inferior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-tri-vi-án. / < fr. hauterivien].

DOOM

hauterivián² (fr.) [haute pron. ot] (hau-te-, -vi-an) s. n.

hava
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havadiș
HAVADÍȘ, havadișuri, s. n. (Înv.) Noutate, veste, știre. – Tc. havadis.

havaet
havaét (havaéturi), s. n. – Contribuție pe leafă, venit plătit de cei cu funcții publice. – Var. avaet. Tc. avaid „venit” (Cihac, II, 544; Șeineanu, II, 29; Lokotsch 37). Sec. XVIII, înv.

havai
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havai
havái (haváie), adj. – Albastru. Tc. havayi (Șeineanu, II, 212). Sec. XVIII, înv.

havaia
HAVAÍU, -ÍE, havaii, adj. (Înv.) Azuriu. – Din tc. havāi.

DOOM

havaíu (înv.) adj. m., f. havaíe; pl. m. și f. havaíi

havaian
HAVAIÁNĂ, havaiene, s. f. Instrument muzical cu coarde asemănător cu chitara, cu sunetul melodios, lin și tărăgănat. [Pr.: -va-ia-] – Din fr. [guitare] hawaienne.

havaiană
HAVAIÁNĂ, havaiene, s. f. Instrument muzical cu coarde asemănător cu chitara, cu sunetul melodios, lin și tărăgănat. [Pr.: -va-ia-] – Din fr. [guitare] hawaienne.

DOOM

havaiánă (-va-ia-) s. f., g.-d. art. havaiénei (-va-ie-); pl. havaiéne

havaie
HAVAÍU, -ÍE, havaii, adj. (Înv.) Azuriu. – Din tc. havāi.

DOOM

havaíu (înv.) adj. m., f. havaíe; pl. m. și f. havaíi

havaiei
HAVAÍU, -ÍE, havaii, adj. (Înv.) Azuriu. – Din tc. havāi.

DOOM

havaíu (înv.) adj. m., f. havaíe; pl. m. și f. havaíi

havaii
HAVAÍU, -ÍE, havaii, adj. (Înv.) Azuriu. – Din tc. havāi.

DOOM

havaíu (înv.) adj. m., f. havaíe; pl. m. și f. havaíi

havaiian
HAWAIIÁN, -Ă, hawaiieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația insulelor Hawaii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține insulelor Hawaii sau hawaiienilor (1), privitor la Hawaii ori la hawaiieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din grupul polinezian, vorbită în insulele Hawaii. [Scris și: havaiian] – Din fr. Hawaiien.

havaiiană
HAWAIIÁN, -Ă, hawaiieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația insulelor Hawaii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține insulelor Hawaii sau hawaiienilor (1), privitor la Hawaii ori la hawaiieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din grupul polinezian, vorbită în insulele Hawaii. [Scris și: havaiian] – Din fr. Hawaiien.

havaiii
HAVAÍU, -ÍE, havaii, adj. (Înv.) Azuriu. – Din tc. havāi.

DOOM

havaíu (înv.) adj. m., f. havaíe; pl. m. și f. havaíi

havaiile
HAVAÍU, -ÍE, havaii, adj. (Înv.) Azuriu. – Din tc. havāi.

DOOM

havaíu (înv.) adj. m., f. havaíe; pl. m. și f. havaíi

havaiilor
HAVAÍU, -ÍE, havaii, adj. (Înv.) Azuriu. – Din tc. havāi.

DOOM

havaíu (înv.) adj. m., f. havaíe; pl. m. și f. havaíi

havaiu
HAVAÍU, -ÍE, havaii, adj. (Înv.) Azuriu. – Din tc. havāi.

DOOM

havaíu (înv.) adj. m., f. havaíe; pl. m. și f. havaíi

havaiul
HAVAÍU, -ÍE, havaii, adj. (Înv.) Azuriu. – Din tc. havāi.

DOOM

havaíu (înv.) adj. m., f. havaíe; pl. m. și f. havaíi

havaiului
HAVAÍU, -ÍE, havaii, adj. (Înv.) Azuriu. – Din tc. havāi.

DOOM

havaíu (înv.) adj. m., f. havaíe; pl. m. și f. havaíi

havaj
HAVÁJ, havaje, s. n. (Min.) Havare. – Din fr. havage.

havaje
HAVÁJ, havaje, s. n. (Min.) Havare. – Din fr. havage.

havajele
HAVÁJ, havaje, s. n. (Min.) Havare. – Din fr. havage.

havajelor
HAVÁJ, havaje, s. n. (Min.) Havare. – Din fr. havage.

havajul
HAVÁJ, havaje, s. n. (Min.) Havare. – Din fr. havage.

havajului
HAVÁJ, havaje, s. n. (Min.) Havare. – Din fr. havage.

havalea
HAVALEÁ, havalele, s. f. Îndatorire constând din prestarea de zile de clacă, podvezi etc., pe care o aveau țăranii pe vremea clăcii. ♦ Prestație în bani sau în natură făcută în contul haraciului. – Din tc. havale.

DOOM

havaleá (înv.) s. f., art. havaleáua, g.-d. art. havalélei; pl. havaléle, art. havalélele

havaleaua
HAVALEÁ, havalele, s. f. Îndatorire constând din prestarea de zile de clacă, podvezi etc., pe care o aveau țăranii pe vremea clăcii. ♦ Prestație în bani sau în natură făcută în contul haraciului. – Din tc. havale.

DOOM

havaleá (înv.) s. f., art. havaleáua, g.-d. art. havalélei; pl. havaléle, art. havalélele

havalele
HAVALEÁ, havalele, s. f. Îndatorire constând din prestarea de zile de clacă, podvezi etc., pe care o aveau țăranii pe vremea clăcii. ♦ Prestație în bani sau în natură făcută în contul haraciului. – Din tc. havale.

DOOM

havaleá (înv.) s. f., art. havaleáua, g.-d. art. havalélei; pl. havaléle, art. havalélele

havalelei
HAVALEÁ, havalele, s. f. Îndatorire constând din prestarea de zile de clacă, podvezi etc., pe care o aveau țăranii pe vremea clăcii. ♦ Prestație în bani sau în natură făcută în contul haraciului. – Din tc. havale.

DOOM

havaleá (înv.) s. f., art. havaleáua, g.-d. art. havalélei; pl. havaléle, art. havalélele

havalelele
HAVALEÁ, havalele, s. f. Îndatorire constând din prestarea de zile de clacă, podvezi etc., pe care o aveau țăranii pe vremea clăcii. ♦ Prestație în bani sau în natură făcută în contul haraciului. – Din tc. havale.

DOOM

havaleá (înv.) s. f., art. havaleáua, g.-d. art. havalélei; pl. havaléle, art. havalélele

havalelelor
HAVALEÁ, havalele, s. f. Îndatorire constând din prestarea de zile de clacă, podvezi etc., pe care o aveau țăranii pe vremea clăcii. ♦ Prestație în bani sau în natură făcută în contul haraciului. – Din tc. havale.

DOOM

havaleá (înv.) s. f., art. havaleáua, g.-d. art. havalélei; pl. havaléle, art. havalélele

havam
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havan
HAVÁN, -Ă, havani, -e, adj., s. f. 1. Adj. De culoare maro-deschis (ca aceea a tutunului). 2. S. f. Țigară de foi fabricată din tutun de calitate superioară, provenit din Cuba; p. gener. țigară de foi. 3. S. f. Plută de mare alcătuită din trunchiuri de brad dispuse în forma unei țigări de foi și legate cu cabluri. – Din fr. havane.

DOOM

havánă (țigară de foi) s. f., g.-d. art. havánei; pl. haváne

havan
haván (havánuri), s. n. – 1. Mortier, obuzier. – 2. Piuliță, pisălog. Tc. havan (Șeineanu, II, 212), cf. ngr. χαβάνι. Sec. XVIII; sensul 2 în Mold.

havana
HAVÁN, -Ă, havani, -e, adj., s. f. 1. Adj. De culoare maro-deschis (ca aceea a tutunului). 2. S. f. Țigară de foi fabricată din tutun de calitate superioară, provenit din Cuba; p. gener. țigară de foi. 3. S. f. Plută de mare alcătuită din trunchiuri de brad dispuse în forma unei țigări de foi și legate cu cabluri. – Din fr. havane.

DOOM

havánă (țigară de foi) s. f., g.-d. art. havánei; pl. haváne

havana
HAVÁN, -Ă, havani, -e, adj., s. f. 1. Adj. De culoare maro-deschis (ca aceea a tutunului). 2. S. f. Țigară de foi fabricată din tutun de calitate superioară, provenit din Cuba; p. gener. țigară de foi. 3. S. f. Plută de mare alcătuită din trunchiuri de brad dispuse în forma unei țigări de foi și legate cu cabluri. – Din fr. havane.

DOOM

havánă (țigară de foi) s. f., g.-d. art. havánei; pl. haváne

havane
HAVÁN, -Ă, havani, -e, adj., s. f. 1. Adj. De culoare maro-deschis (ca aceea a tutunului). 2. S. f. Țigară de foi fabricată din tutun de calitate superioară, provenit din Cuba; p. gener. țigară de foi. 3. S. f. Plută de mare alcătuită din trunchiuri de brad dispuse în forma unei țigări de foi și legate cu cabluri. – Din fr. havane.

DOOM

havánă (țigară de foi) s. f., g.-d. art. havánei; pl. haváne

havane
HAVÁN, -Ă, havani, -e, adj., s. f. 1. Adj. De culoare maro-deschis (ca aceea a tutunului). 2. S. f. Țigară de foi fabricată din tutun de calitate superioară, provenit din Cuba; p. gener. țigară de foi. 3. S. f. Plută de mare alcătuită din trunchiuri de brad dispuse în forma unei țigări de foi și legate cu cabluri. – Din fr. havane.

DOOM

havánă (țigară de foi) s. f., g.-d. art. havánei; pl. haváne

havanei
HAVÁN, -Ă, havani, -e, adj., s. f. 1. Adj. De culoare maro-deschis (ca aceea a tutunului). 2. S. f. Țigară de foi fabricată din tutun de calitate superioară, provenit din Cuba; p. gener. țigară de foi. 3. S. f. Plută de mare alcătuită din trunchiuri de brad dispuse în forma unei țigări de foi și legate cu cabluri. – Din fr. havane.

DOOM

havánă (țigară de foi) s. f., g.-d. art. havánei; pl. haváne

havanei
HAVÁN, -Ă, havani, -e, adj., s. f. 1. Adj. De culoare maro-deschis (ca aceea a tutunului). 2. S. f. Țigară de foi fabricată din tutun de calitate superioară, provenit din Cuba; p. gener. țigară de foi. 3. S. f. Plută de mare alcătuită din trunchiuri de brad dispuse în forma unei țigări de foi și legate cu cabluri. – Din fr. havane.

DOOM

havánă (țigară de foi) s. f., g.-d. art. havánei; pl. haváne

havanele
HAVÁN, -Ă, havani, -e, adj., s. f. 1. Adj. De culoare maro-deschis (ca aceea a tutunului). 2. S. f. Țigară de foi fabricată din tutun de calitate superioară, provenit din Cuba; p. gener. țigară de foi. 3. S. f. Plută de mare alcătuită din trunchiuri de brad dispuse în forma unei țigări de foi și legate cu cabluri. – Din fr. havane.

DOOM

havánă (țigară de foi) s. f., g.-d. art. havánei; pl. haváne

havanele
HAVÁN, -Ă, havani, -e, adj., s. f. 1. Adj. De culoare maro-deschis (ca aceea a tutunului). 2. S. f. Țigară de foi fabricată din tutun de calitate superioară, provenit din Cuba; p. gener. țigară de foi. 3. S. f. Plută de mare alcătuită din trunchiuri de brad dispuse în forma unei țigări de foi și legate cu cabluri. – Din fr. havane.

DOOM

havánă (țigară de foi) s. f., g.-d. art. havánei; pl. haváne

havanelor
HAVÁN, -Ă, havani, -e, adj., s. f. 1. Adj. De culoare maro-deschis (ca aceea a tutunului). 2. S. f. Țigară de foi fabricată din tutun de calitate superioară, provenit din Cuba; p. gener. țigară de foi. 3. S. f. Plută de mare alcătuită din trunchiuri de brad dispuse în forma unei țigări de foi și legate cu cabluri. – Din fr. havane.

DOOM

havánă (țigară de foi) s. f., g.-d. art. havánei; pl. haváne

havanelor
HAVÁN, -Ă, havani, -e, adj., s. f. 1. Adj. De culoare maro-deschis (ca aceea a tutunului). 2. S. f. Țigară de foi fabricată din tutun de calitate superioară, provenit din Cuba; p. gener. țigară de foi. 3. S. f. Plută de mare alcătuită din trunchiuri de brad dispuse în forma unei țigări de foi și legate cu cabluri. – Din fr. havane.

DOOM

havánă (țigară de foi) s. f., g.-d. art. havánei; pl. haváne

havani
HAVÁN, -Ă, havani, -e, adj., s. f. 1. Adj. De culoare maro-deschis (ca aceea a tutunului). 2. S. f. Țigară de foi fabricată din tutun de calitate superioară, provenit din Cuba; p. gener. țigară de foi. 3. S. f. Plută de mare alcătuită din trunchiuri de brad dispuse în forma unei țigări de foi și legate cu cabluri. – Din fr. havane.

DOOM

havánă (țigară de foi) s. f., g.-d. art. havánei; pl. haváne

havanii
HAVÁN, -Ă, havani, -e, adj., s. f. 1. Adj. De culoare maro-deschis (ca aceea a tutunului). 2. S. f. Țigară de foi fabricată din tutun de calitate superioară, provenit din Cuba; p. gener. țigară de foi. 3. S. f. Plută de mare alcătuită din trunchiuri de brad dispuse în forma unei țigări de foi și legate cu cabluri. – Din fr. havane.

DOOM

havánă (țigară de foi) s. f., g.-d. art. havánei; pl. haváne

havanilor
HAVÁN, -Ă, havani, -e, adj., s. f. 1. Adj. De culoare maro-deschis (ca aceea a tutunului). 2. S. f. Țigară de foi fabricată din tutun de calitate superioară, provenit din Cuba; p. gener. țigară de foi. 3. S. f. Plută de mare alcătuită din trunchiuri de brad dispuse în forma unei țigări de foi și legate cu cabluri. – Din fr. havane.

DOOM

havánă (țigară de foi) s. f., g.-d. art. havánei; pl. haváne

havanul
HAVÁN, -Ă, havani, -e, adj., s. f. 1. Adj. De culoare maro-deschis (ca aceea a tutunului). 2. S. f. Țigară de foi fabricată din tutun de calitate superioară, provenit din Cuba; p. gener. țigară de foi. 3. S. f. Plută de mare alcătuită din trunchiuri de brad dispuse în forma unei țigări de foi și legate cu cabluri. – Din fr. havane.

DOOM

havánă (țigară de foi) s. f., g.-d. art. havánei; pl. haváne

havanului
HAVÁN, -Ă, havani, -e, adj., s. f. 1. Adj. De culoare maro-deschis (ca aceea a tutunului). 2. S. f. Țigară de foi fabricată din tutun de calitate superioară, provenit din Cuba; p. gener. țigară de foi. 3. S. f. Plută de mare alcătuită din trunchiuri de brad dispuse în forma unei țigări de foi și legate cu cabluri. – Din fr. havane.

DOOM

havánă (țigară de foi) s. f., g.-d. art. havánei; pl. haváne

havare
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havare
HAVÁRE, havări, s. f. Acțiunea de a hava și rezultatul ei. – V. hava.

DOOM

haváre s. f., g.-d. art. havắrii; pl. havắri

havarea
HAVÁRE, havări, s. f. Acțiunea de a hava și rezultatul ei. – V. hava.

DOOM

haváre s. f., g.-d. art. havắrii; pl. havắri

havară
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havarăm
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havarăți
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havase
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havasem
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havaseră
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havaserăm
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havaserăți
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havaseși
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havaseți
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havat
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havat
HAVÁT s. n. (În sintagma) Mașină de havat = haveză. – V. hava.

havata
HAVÁT s. n. (În sintagma) Mașină de havat = haveză. – V. hava.

havate
HAVÁT s. n. (În sintagma) Mașină de havat = haveză. – V. hava.

havatei
HAVÁT s. n. (În sintagma) Mașină de havat = haveză. – V. hava.

havatele
HAVÁT s. n. (În sintagma) Mașină de havat = haveză. – V. hava.

havatelor
HAVÁT s. n. (În sintagma) Mașină de havat = haveză. – V. hava.

havator
HAVATÓR, havatori, s. m. Miner care practică havajul. – Hava + suf. -tor.

havatori
HAVATÓR, havatori, s. m. Miner care practică havajul. – Hava + suf. -tor.

havatorii
HAVATÓR, havatori, s. m. Miner care practică havajul. – Hava + suf. -tor.

havatorilor
HAVATÓR, havatori, s. m. Miner care practică havajul. – Hava + suf. -tor.

havatorul
HAVATÓR, havatori, s. m. Miner care practică havajul. – Hava + suf. -tor.

havatorului
HAVATÓR, havatori, s. m. Miner care practică havajul. – Hava + suf. -tor.

havatul
HAVÁT s. n. (În sintagma) Mașină de havat = haveză. – V. hava.

havatului
HAVÁT s. n. (În sintagma) Mașină de havat = haveză. – V. hava.

havau
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havași
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havați
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havați
HAVÁT s. n. (În sintagma) Mașină de havat = haveză. – V. hava.

havații
HAVÁT s. n. (În sintagma) Mașină de havat = haveză. – V. hava.

havaților
HAVÁT s. n. (În sintagma) Mașină de havat = haveză. – V. hava.

havează
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havez
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

haveza
HAVÉZĂ, haveze, s. f. Mașină construită special pentru tăiatul straturilor de cărbune sau de minereu dintr-o mină. – Din fr. haveuse.

DOOM

havéză s. f., g.-d. art. havézei; pl. havéze

haveze
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

haveze
HAVÉZĂ, haveze, s. f. Mașină construită special pentru tăiatul straturilor de cărbune sau de minereu dintr-o mină. – Din fr. haveuse.

DOOM

havéză s. f., g.-d. art. havézei; pl. havéze

havezei
HAVÉZĂ, haveze, s. f. Mașină construită special pentru tăiatul straturilor de cărbune sau de minereu dintr-o mină. – Din fr. haveuse.

DOOM

havéză s. f., g.-d. art. havézei; pl. havéze

havezele
HAVÉZĂ, haveze, s. f. Mașină construită special pentru tăiatul straturilor de cărbune sau de minereu dintr-o mină. – Din fr. haveuse.

DOOM

havéză s. f., g.-d. art. havézei; pl. havéze

havezelor
HAVÉZĂ, haveze, s. f. Mașină construită special pentru tăiatul straturilor de cărbune sau de minereu dintr-o mină. – Din fr. haveuse.

DOOM

havéză s. f., g.-d. art. havézei; pl. havéze

havezi
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havra
HÁVRĂ, havre, s. f. (Rar) Sinagogă. – Din tc. havra.

DOOM

hávră (înv.) (ha-vră) s. f., g.-d. art. hávrei; pl. hávre

havre
HÁVRĂ, havre, s. f. (Rar) Sinagogă. – Din tc. havra.

DOOM

hávră (înv.) (ha-vră) s. f., g.-d. art. hávrei; pl. hávre

havrei
HÁVRĂ, havre, s. f. (Rar) Sinagogă. – Din tc. havra.

DOOM

hávră (înv.) (ha-vră) s. f., g.-d. art. hávrei; pl. hávre

havrele
HÁVRĂ, havre, s. f. (Rar) Sinagogă. – Din tc. havra.

DOOM

hávră (înv.) (ha-vră) s. f., g.-d. art. hávrei; pl. hávre

havrelor
HÁVRĂ, havre, s. f. (Rar) Sinagogă. – Din tc. havra.

DOOM

hávră (înv.) (ha-vră) s. f., g.-d. art. hávrei; pl. hávre

havuz
HAVÚZ, havuzuri, s. n. Bazin de apă descoperit, construit în parcuri, în scuaruri etc., din piatră sau din beton, de obicei cu fântână arteziană în interior; fântână arteziană. [Pl. și havuze] – Din tc. havuz.

DOOM

havúz s. n., pl. havúzuri

havuzul
HAVÚZ, havuzuri, s. n. Bazin de apă descoperit, construit în parcuri, în scuaruri etc., din piatră sau din beton, de obicei cu fântână arteziană în interior; fântână arteziană. [Pl. și havuze] – Din tc. havuz.

DOOM

havúz s. n., pl. havúzuri

havuzului
HAVÚZ, havuzuri, s. n. Bazin de apă descoperit, construit în parcuri, în scuaruri etc., din piatră sau din beton, de obicei cu fântână arteziană în interior; fântână arteziană. [Pl. și havuze] – Din tc. havuz.

DOOM

havúz s. n., pl. havúzuri

havuzuri
HAVÚZ, havuzuri, s. n. Bazin de apă descoperit, construit în parcuri, în scuaruri etc., din piatră sau din beton, de obicei cu fântână arteziană în interior; fântână arteziană. [Pl. și havuze] – Din tc. havuz.

DOOM

havúz s. n., pl. havúzuri

havuzurile
HAVÚZ, havuzuri, s. n. Bazin de apă descoperit, construit în parcuri, în scuaruri etc., din piatră sau din beton, de obicei cu fântână arteziană în interior; fântână arteziană. [Pl. și havuze] – Din tc. havuz.

DOOM

havúz s. n., pl. havúzuri

havuzurilor
HAVÚZ, havuzuri, s. n. Bazin de apă descoperit, construit în parcuri, în scuaruri etc., din piatră sau din beton, de obicei cu fântână arteziană în interior; fântână arteziană. [Pl. și havuze] – Din tc. havuz.

DOOM

havúz s. n., pl. havúzuri

havând
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havînd
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.

DOOM

havá (a ~) vb., ind. prez. 3 haveáză

havări
HAVÁRE, havări, s. f. Acțiunea de a hava și rezultatul ei. – V. hava.

DOOM

haváre s. f., g.-d. art. havắrii; pl. havắri

havării
HAVÁRE, havări, s. f. Acțiunea de a hava și rezultatul ei. – V. hava.

DOOM

haváre s. f., g.-d. art. havắrii; pl. havắri

havările
HAVÁRE, havări, s. f. Acțiunea de a hava și rezultatul ei. – V. hava.

DOOM

haváre s. f., g.-d. art. havắrii; pl. havắri

havărilor
HAVÁRE, havări, s. f. Acțiunea de a hava și rezultatul ei. – V. hava.

DOOM

haváre s. f., g.-d. art. havắrii; pl. havắri

hawaiian
HAWAIIÁN, -Ă, hawaiieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația insulelor Hawaii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține insulelor Hawaii sau hawaiienilor (1), privitor la Hawaii ori la hawaiieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din grupul polinezian, vorbită în insulele Hawaii. [Scris și: havaiian] – Din fr. Hawaiien.

DOOM

hawaiián adj. m., s. m., pl. hawaiiéni; adj. f., s. f. hawaiiánă, pl. hawaiiéne

haz
HAZ s. n. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie; veselie. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind; (cu determinări introduse prin prep. „de”) a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a râde de cineva sau de ceva. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcând glume sau simulând voia bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, a avea umor. 2. (Înv.) Plăcere, bucurie (pe care o simte cineva sau pe care o faci cuiva). ◊ Expr. A face haz (de cineva sau de ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă. 3. Calitatea cuiva de a plăcea (prin veselie, spirit, farmec etc.). ◊ Loc. adj. și adv. Cu haz = plăcut, nostim. ◊ Expr. (Ir.) Știi că ai (sau are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că e) bine? – Din tc. haz.

DOOM

!haz s. n.

hazaică
hazaică, hazaice s. f. (înv. – termen introdus de armata sovietică de ocupație în 1944) 1. femeie. 2. soție. 3. iubită, amantă.

hazaică
hazáică (hazáici), s. f. – Gospodină. Rus. chozĕiskiĭ „de casă”. În Mold. Trebuie să provină din aceeași sursă hozate, s. n. pl. (Trans., unelte), chiar dacă nu se cunoaște etimonul imediat (după Candrea, din mag. hozatal „transport”).

hazard
HAZÁRD s.n. Soartă, destin. ♦ Întâmplare. ◊ Joc de hazard = joc de noroc. [Pl. -duri, -de. / < fr. hasard].

hazard
HAZÁRD, hazarduri, s. n. Împrejurare sau concurs de împrejurări (favorabile sau nefavorabile) a căror cauză rămâne în general necunoscută; p. ext. întâmplare neprevăzută. ♦ Soartă, destin. ◊ Joc de hazard = joc de noroc. – Din fr. hasard.

DOOM

hazárd s. n., (întâmplări) pl. hazárduri

hazarda
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardai
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardam
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardare
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardare
HAZARDÁRE s. f. Acțiunea de a se hazarda. – V. hazarda.

hazardarea
HAZARDÁRE s. f. Acțiunea de a se hazarda. – V. hazarda.

hazardară
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardarăm
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardarăți
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardase
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardasem
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardaseră
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardaserăm
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardaserăți
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardaseși
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardaseți
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardat
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardat
HAZARDÁT, -Ă, hazardați, -te, adj. Periculos, riscant, cu rezultate nesigure. – V. hazarda.

hazardata
HAZARDÁT, -Ă, hazardați, -te, adj. Periculos, riscant, cu rezultate nesigure. – V. hazarda.

hazardate
HAZARDÁT, -Ă, hazardați, -te, adj. Periculos, riscant, cu rezultate nesigure. – V. hazarda.

hazardatei
HAZARDÁT, -Ă, hazardați, -te, adj. Periculos, riscant, cu rezultate nesigure. – V. hazarda.

hazardatele
HAZARDÁT, -Ă, hazardați, -te, adj. Periculos, riscant, cu rezultate nesigure. – V. hazarda.

hazardatelor
HAZARDÁT, -Ă, hazardați, -te, adj. Periculos, riscant, cu rezultate nesigure. – V. hazarda.

hazardatul
HAZARDÁT, -Ă, hazardați, -te, adj. Periculos, riscant, cu rezultate nesigure. – V. hazarda.

hazardatului
HAZARDÁT, -Ă, hazardați, -te, adj. Periculos, riscant, cu rezultate nesigure. – V. hazarda.

hazardau
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardași
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardați
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardați
HAZARDÁT, -Ă, hazardați, -te, adj. Periculos, riscant, cu rezultate nesigure. – V. hazarda.

hazardații
HAZARDÁT, -Ă, hazardați, -te, adj. Periculos, riscant, cu rezultate nesigure. – V. hazarda.

hazardaților
HAZARDÁT, -Ă, hazardați, -te, adj. Periculos, riscant, cu rezultate nesigure. – V. hazarda.

hazardează
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardez
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardeze
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardezi
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardul
HAZÁRD, hazarduri, s. n. Împrejurare sau concurs de împrejurări (favorabile sau nefavorabile) a căror cauză rămâne în general necunoscută; p. ext. întâmplare neprevăzută. ♦ Soartă, destin. ◊ Joc de hazard = joc de noroc. – Din fr. hasard.

DOOM

hazárd s. n., (întâmplări) pl. hazárduri

hazardului
HAZÁRD, hazarduri, s. n. Împrejurare sau concurs de împrejurări (favorabile sau nefavorabile) a căror cauză rămâne în general necunoscută; p. ext. întâmplare neprevăzută. ♦ Soartă, destin. ◊ Joc de hazard = joc de noroc. – Din fr. hasard.

DOOM

hazárd s. n., (întâmplări) pl. hazárduri

hazarduri
HAZÁRD, hazarduri, s. n. Împrejurare sau concurs de împrejurări (favorabile sau nefavorabile) a căror cauză rămâne în general necunoscută; p. ext. întâmplare neprevăzută. ♦ Soartă, destin. ◊ Joc de hazard = joc de noroc. – Din fr. hasard.

DOOM

hazárd s. n., (întâmplări) pl. hazárduri

hazardurile
HAZÁRD, hazarduri, s. n. Împrejurare sau concurs de împrejurări (favorabile sau nefavorabile) a căror cauză rămâne în general necunoscută; p. ext. întâmplare neprevăzută. ♦ Soartă, destin. ◊ Joc de hazard = joc de noroc. – Din fr. hasard.

DOOM

hazárd s. n., (întâmplări) pl. hazárduri

hazardurilor
HAZÁRD, hazarduri, s. n. Împrejurare sau concurs de împrejurări (favorabile sau nefavorabile) a căror cauză rămâne în general necunoscută; p. ext. întâmplare neprevăzută. ♦ Soartă, destin. ◊ Joc de hazard = joc de noroc. – Din fr. hasard.

DOOM

hazárd s. n., (întâmplări) pl. hazárduri

hazardând
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardînd
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.

DOOM

!hazardá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se hazardeáză

hazardări
HAZARDÁRE s. f. Acțiunea de a se hazarda. – V. hazarda.

hazardării
HAZARDÁRE s. f. Acțiunea de a se hazarda. – V. hazarda.

hazardările
HAZARDÁRE s. f. Acțiunea de a se hazarda. – V. hazarda.

hazardărilor
HAZARDÁRE s. f. Acțiunea de a se hazarda. – V. hazarda.

hazlia
HAZULÍU, -ÍE adj. v. hazliu.

DOOM

hazlíu adj. m., f. hazlíe; pl. m. și f. hazlíi

hazlie
HAZULÍU, -ÍE adj. v. hazliu.

DOOM

hazlíu adj. m., f. hazlíe; pl. m. și f. hazlíi

hazliei
HAZULÍU, -ÍE adj. v. hazliu.

DOOM

hazlíu adj. m., f. hazlíe; pl. m. și f. hazlíi

hazlii
HAZULÍU, -ÍE adj. v. hazliu.

DOOM

hazlíu adj. m., f. hazlíe; pl. m. și f. hazlíi

hazliii
HAZULÍU, -ÍE adj. v. hazliu.

DOOM

hazlíu adj. m., f. hazlíe; pl. m. și f. hazlíi

hazliile
HAZULÍU, -ÍE adj. v. hazliu.

DOOM

hazlíu adj. m., f. hazlíe; pl. m. și f. hazlíi

hazliilor
HAZULÍU, -ÍE adj. v. hazliu.

DOOM

hazlíu adj. m., f. hazlíe; pl. m. și f. hazlíi

hazliu
HAZULÍU, -ÍE adj. v. hazliu.

DOOM

hazlíu adj. m., f. hazlíe; pl. m. și f. hazlíi

hazliul
HAZULÍU, -ÍE adj. v. hazliu.

DOOM

hazlíu adj. m., f. hazlíe; pl. m. și f. hazlíi

hazliului
HAZULÍU, -ÍE adj. v. hazliu.

DOOM

hazlíu adj. m., f. hazlíe; pl. m. și f. hazlíi

hazlâu
HAZULÍU, -ÍE adj. v. hazliu.

DOOM

hazlíu adj. m., f. hazlíe; pl. m. și f. hazlíi

hazna
HAZNÁ, haznale, s. f. 1. Bazin subteran de dimensiuni relativ mici, folosit pentru colectarea și decantarea apelor impurificate provenite dintr-un număr mic de gospodării; p. ext. latrină. 2. (Înv.) Clădire sau încăpere a vistieriei în care se păstrau un tezaur, o sumă mai mare de bani sau alte lucruri de preț; p. gener. vistierie. – Din tc. hazine, hazne.

DOOM

hazná s. f., art. haznáua, g.-d. art. haználei; pl. haznále, art. haználele

hazna
HÁZNĂ, hazne, s. f. (Reg.) Folos. – Din magh. haszon.

DOOM

háznă (reg.) s. f., g.-d. art. háznei; pl. házne

haznale
HAZNÁ, haznale, s. f. 1. Bazin subteran de dimensiuni relativ mici, folosit pentru colectarea și decantarea apelor impurificate provenite dintr-un număr mic de gospodării; p. ext. latrină. 2. (Înv.) Clădire sau încăpere a vistieriei în care se păstrau un tezaur, o sumă mai mare de bani sau alte lucruri de preț; p. gener. vistierie. – Din tc. hazine, hazne.

DOOM

hazná s. f., art. haznáua, g.-d. art. haználei; pl. haznále, art. haználele

haznalei
HAZNÁ, haznale, s. f. 1. Bazin subteran de dimensiuni relativ mici, folosit pentru colectarea și decantarea apelor impurificate provenite dintr-un număr mic de gospodării; p. ext. latrină. 2. (Înv.) Clădire sau încăpere a vistieriei în care se păstrau un tezaur, o sumă mai mare de bani sau alte lucruri de preț; p. gener. vistierie. – Din tc. hazine, hazne.

DOOM

hazná s. f., art. haznáua, g.-d. art. haználei; pl. haznále, art. haználele

haznalele
HAZNÁ, haznale, s. f. 1. Bazin subteran de dimensiuni relativ mici, folosit pentru colectarea și decantarea apelor impurificate provenite dintr-un număr mic de gospodării; p. ext. latrină. 2. (Înv.) Clădire sau încăpere a vistieriei în care se păstrau un tezaur, o sumă mai mare de bani sau alte lucruri de preț; p. gener. vistierie. – Din tc. hazine, hazne.

DOOM

hazná s. f., art. haznáua, g.-d. art. haználei; pl. haznále, art. haználele

haznalelor
HAZNÁ, haznale, s. f. 1. Bazin subteran de dimensiuni relativ mici, folosit pentru colectarea și decantarea apelor impurificate provenite dintr-un număr mic de gospodării; p. ext. latrină. 2. (Înv.) Clădire sau încăpere a vistieriei în care se păstrau un tezaur, o sumă mai mare de bani sau alte lucruri de preț; p. gener. vistierie. – Din tc. hazine, hazne.

DOOM

hazná s. f., art. haznáua, g.-d. art. haználei; pl. haznále, art. haználele

haznaua
HAZNÁ, haznale, s. f. 1. Bazin subteran de dimensiuni relativ mici, folosit pentru colectarea și decantarea apelor impurificate provenite dintr-un număr mic de gospodării; p. ext. latrină. 2. (Înv.) Clădire sau încăpere a vistieriei în care se păstrau un tezaur, o sumă mai mare de bani sau alte lucruri de preț; p. gener. vistierie. – Din tc. hazine, hazne.

DOOM

hazná s. f., art. haznáua, g.-d. art. haználei; pl. haznále, art. haználele

hazne
HÁZNĂ, hazne, s. f. (Reg.) Folos. – Din magh. haszon.

DOOM

háznă (reg.) s. f., g.-d. art. háznei; pl. házne

haznei
HÁZNĂ, hazne, s. f. (Reg.) Folos. – Din magh. haszon.

DOOM

háznă (reg.) s. f., g.-d. art. háznei; pl. házne

haznele
HÁZNĂ, hazne, s. f. (Reg.) Folos. – Din magh. haszon.

DOOM

háznă (reg.) s. f., g.-d. art. háznei; pl. házne

haznelor
HÁZNĂ, hazne, s. f. (Reg.) Folos. – Din magh. haszon.

DOOM

háznă (reg.) s. f., g.-d. art. háznei; pl. házne

hazos
HĂZÓS, -OÁSĂ, hăzoși, -oase, adj. Hazliu (1). Tocălie a început niște povești hăzoase. GALACTION, O. I 269. – Variantă: hazós, -oásă adj.

hazul
HAZ s. n. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie; veselie. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind; (cu determinări introduse prin prep. „de”) a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a râde de cineva sau de ceva. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcând glume sau simulând voia bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, a avea umor. 2. (Înv.) Plăcere, bucurie (pe care o simte cineva sau pe care o faci cuiva). ◊ Expr. A face haz (de cineva sau de ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă. 3. Calitatea cuiva de a plăcea (prin veselie, spirit, farmec etc.). ◊ Loc. adj. și adv. Cu haz = plăcut, nostim. ◊ Expr. (Ir.) Știi că ai (sau are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că e) bine? – Din tc. haz.

DOOM

!haz s. n.

hazuliu
HAZULÍU, -ÍE adj. v. hazliu.

DOOM

hazlíu adj. m., f. hazlíe; pl. m. și f. hazlíi

hazului
HAZ s. n. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie; veselie. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind; (cu determinări introduse prin prep. „de”) a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a râde de cineva sau de ceva. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcând glume sau simulând voia bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, a avea umor. 2. (Înv.) Plăcere, bucurie (pe care o simte cineva sau pe care o faci cuiva). ◊ Expr. A face haz (de cineva sau de ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă. 3. Calitatea cuiva de a plăcea (prin veselie, spirit, farmec etc.). ◊ Loc. adj. și adv. Cu haz = plăcut, nostim. ◊ Expr. (Ir.) Știi că ai (sau are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că e) bine? – Din tc. haz.

DOOM

!haz s. n.

hazuri
HAZ s. n. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie; veselie. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind; (cu determinări introduse prin prep. „de”) a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a râde de cineva sau de ceva. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcând glume sau simulând voia bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, a avea umor. 2. (Înv.) Plăcere, bucurie (pe care o simte cineva sau pe care o faci cuiva). ◊ Expr. A face haz (de cineva sau de ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă. 3. Calitatea cuiva de a plăcea (prin veselie, spirit, farmec etc.). ◊ Loc. adj. și adv. Cu haz = plăcut, nostim. ◊ Expr. (Ir.) Știi că ai (sau are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că e) bine? – Din tc. haz.

DOOM

!haz s. n.

hazurile
HAZ s. n. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie; veselie. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind; (cu determinări introduse prin prep. „de”) a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a râde de cineva sau de ceva. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcând glume sau simulând voia bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, a avea umor. 2. (Înv.) Plăcere, bucurie (pe care o simte cineva sau pe care o faci cuiva). ◊ Expr. A face haz (de cineva sau de ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă. 3. Calitatea cuiva de a plăcea (prin veselie, spirit, farmec etc.). ◊ Loc. adj. și adv. Cu haz = plăcut, nostim. ◊ Expr. (Ir.) Știi că ai (sau are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că e) bine? – Din tc. haz.

DOOM

!haz s. n.

hazurilor
HAZ s. n. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie; veselie. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind; (cu determinări introduse prin prep. „de”) a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a râde de cineva sau de ceva. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcând glume sau simulând voia bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, a avea umor. 2. (Înv.) Plăcere, bucurie (pe care o simte cineva sau pe care o faci cuiva). ◊ Expr. A face haz (de cineva sau de ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă. 3. Calitatea cuiva de a plăcea (prin veselie, spirit, farmec etc.). ◊ Loc. adj. și adv. Cu haz = plăcut, nostim. ◊ Expr. (Ir.) Știi că ai (sau are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că e) bine? – Din tc. haz.

DOOM

!haz s. n.

hașca
HÁȘCĂ, hăști, s. f. (Reg.) Copac uscat, cu trunchiul găunos; trunchi găunos de copac. – Cf. ucr. chašča „tufiș”.

DOOM

háșcă (reg.) s. f., g.-d. art. hắștii; pl. hăști

hașchie
HÁȘCHIE s. f. v. așchie.

hașe
HAȘÉU s. n. v. hașe.

DOOM

hașé s. n., (sorturi) pl. hașéuri

hașeu
HAȘÉU s. n. v. hașe.

DOOM

hașé s. n., (sorturi) pl. hașéuri

hașeul
HAȘÉU s. n. v. hașe.

DOOM

hașé s. n., (sorturi) pl. hașéuri

hașeului
HAȘÉU s. n. v. hașe.

DOOM

hașé s. n., (sorturi) pl. hașéuri

hașeuri
HAȘÉU s. n. v. hașe.

DOOM

hașé s. n., (sorturi) pl. hașéuri

hașeurile
HAȘÉU s. n. v. hașe.

DOOM

hașé s. n., (sorturi) pl. hașéuri

hașeurilor
HAȘÉU s. n. v. hașe.

DOOM

hașé s. n., (sorturi) pl. hașéuri

hașiș
HAȘÍȘ s. n. Substanță narcotică extrasă din vârfurile înflorite ale unei specii de cânepă exotică (Cannabis indica), folosită ca excitant psihic, care, consumată sistematic, dă toxicomanii grave. – Din fr. haschisch.

DOOM

hașíș s. n.

hașișism
HAȘIȘÍSM s. n. Ansamblu de tulburări provocate de intoxicația cu hașiș. – Din fr. haschischisme.

DOOM

hașișísm s. n.

hașișismul
HAȘIȘÍSM s. n. Ansamblu de tulburări provocate de intoxicația cu hașiș. – Din fr. haschischisme.

DOOM

hașișísm s. n.

hașișismului
HAȘIȘÍSM s. n. Ansamblu de tulburări provocate de intoxicația cu hașiș. – Din fr. haschischisme.

DOOM

hașișísm s. n.

hașișul
HAȘÍȘ s. n. Substanță narcotică extrasă din vârfurile înflorite ale unei specii de cânepă exotică (Cannabis indica), folosită ca excitant psihic, care, consumată sistematic, dă toxicomanii grave. – Din fr. haschisch.

DOOM

hașíș s. n.

hașișului
HAȘÍȘ s. n. Substanță narcotică extrasă din vârfurile înflorite ale unei specii de cânepă exotică (Cannabis indica), folosită ca excitant psihic, care, consumată sistematic, dă toxicomanii grave. – Din fr. haschisch.

DOOM

hașíș s. n.

hașli
hașli, hașlesc v. t. (intl.) a fura.

hașmaciucă
HAȘMACIÚCĂ s. f. v. hasmațuchi.

DOOM

hasmațúchi (-țuchi) s. m.

hașme
HÁȘMĂ, hașme, s. f. Plantă erbacee cu bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe, roz sau albastre, care se prezintă în inflorescențe sferice (Allium ascalonicum). – Din magh. hagyma „ceapă”.

DOOM

háșmă s. f., g.-d. art. háșmei; pl. háșme

hașmei
HÁȘMĂ, hașme, s. f. Plantă erbacee cu bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe, roz sau albastre, care se prezintă în inflorescențe sferice (Allium ascalonicum). – Din magh. hagyma „ceapă”.

DOOM

háșmă s. f., g.-d. art. háșmei; pl. háșme

hașmele
HÁȘMĂ, hașme, s. f. Plantă erbacee cu bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe, roz sau albastre, care se prezintă în inflorescențe sferice (Allium ascalonicum). – Din magh. hagyma „ceapă”.

DOOM

háșmă s. f., g.-d. art. háșmei; pl. háșme

hașmelor
HÁȘMĂ, hașme, s. f. Plantă erbacee cu bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe, roz sau albastre, care se prezintă în inflorescențe sferice (Allium ascalonicum). – Din magh. hagyma „ceapă”.

DOOM

háșmă s. f., g.-d. art. háșmei; pl. háșme

hașura
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașura
HAȘÚRĂ, hașuri, s. f. Fiecare dintre liniile (negre), paralele sau întretăiate, egale ca grosime și trasate la distanțe egale pe o porțiune de desen sau de gravură, pentru a marca semitonurile sau umbrele pe o hartă sau pe un desen tehnic, pentru a da anumite indicații etc. – Din fr. hachure.

DOOM

hașúră s. f., g.-d. art. hașúrii; pl. hașúri

hașurai
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașuram
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașurare
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașurare
HAȘURÁRE, hașurări, s. f. Acțiunea de a hașura și rezultatul ei. – V. hașura.

DOOM

hașuráre s. f., g.-d. art. hașurắrii; pl. hașurắri

hașurarea
HAȘURÁRE, hașurări, s. f. Acțiunea de a hașura și rezultatul ei. – V. hașura.

DOOM

hașuráre s. f., g.-d. art. hașurắrii; pl. hașurắri

hașurară
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașurarăm
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașurarăți
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașurase
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașurasem
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașuraseră
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașuraserăm
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașuraserăți
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașuraseși
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașuraseți
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașurat
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașurat
HAȘURÁT, -Ă, hașurați, -te, adj. Acoperit cu hașuri. – V. hașura.

hașurata
HAȘURÁT, -Ă, hașurați, -te, adj. Acoperit cu hașuri. – V. hașura.

hașurate
HAȘURÁT, -Ă, hașurați, -te, adj. Acoperit cu hașuri. – V. hașura.

hașuratei
HAȘURÁT, -Ă, hașurați, -te, adj. Acoperit cu hașuri. – V. hașura.

hașuratele
HAȘURÁT, -Ă, hașurați, -te, adj. Acoperit cu hașuri. – V. hașura.

hașuratelor
HAȘURÁT, -Ă, hașurați, -te, adj. Acoperit cu hașuri. – V. hașura.

hașuratoare
HAȘURATÓR, hașuratoare, s. n. Instrument care servește la trasarea hașurilor. – Hașura + suf. -tor. Cf. fr. hachurateur.

DOOM

hașuratór s. n., pl. hașuratoáre

hașuratoarele
HAȘURATÓR, hașuratoare, s. n. Instrument care servește la trasarea hașurilor. – Hașura + suf. -tor. Cf. fr. hachurateur.

DOOM

hașuratór s. n., pl. hașuratoáre

hașuratoarelor
HAȘURATÓR, hașuratoare, s. n. Instrument care servește la trasarea hașurilor. – Hașura + suf. -tor. Cf. fr. hachurateur.

DOOM

hașuratór s. n., pl. hașuratoáre

hașurator
HAȘURATÓR, hașuratoare, s. n. Instrument care servește la trasarea hașurilor. – Hașura + suf. -tor. Cf. fr. hachurateur.

DOOM

hașuratór s. n., pl. hașuratoáre

hașuratorul
HAȘURATÓR, hașuratoare, s. n. Instrument care servește la trasarea hașurilor. – Hașura + suf. -tor. Cf. fr. hachurateur.

DOOM

hașuratór s. n., pl. hașuratoáre

hașuratorului
HAȘURATÓR, hașuratoare, s. n. Instrument care servește la trasarea hașurilor. – Hașura + suf. -tor. Cf. fr. hachurateur.

DOOM

hașuratór s. n., pl. hașuratoáre

hașuratul
HAȘURÁT, -Ă, hașurați, -te, adj. Acoperit cu hașuri. – V. hașura.

hașuratului
HAȘURÁT, -Ă, hașurați, -te, adj. Acoperit cu hașuri. – V. hașura.

hașurau
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașurași
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașurați
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașurați
HAȘURÁT, -Ă, hașurați, -te, adj. Acoperit cu hașuri. – V. hașura.

hașurații
HAȘURÁT, -Ă, hașurați, -te, adj. Acoperit cu hașuri. – V. hașura.

hașuraților
HAȘURÁT, -Ă, hașurați, -te, adj. Acoperit cu hașuri. – V. hașura.

hașurează
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașurez
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașureze
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașurezi
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașuri
HAȘÚRĂ, hașuri, s. f. Fiecare dintre liniile (negre), paralele sau întretăiate, egale ca grosime și trasate la distanțe egale pe o porțiune de desen sau de gravură, pentru a marca semitonurile sau umbrele pe o hartă sau pe un desen tehnic, pentru a da anumite indicații etc. – Din fr. hachure.

DOOM

hașúră s. f., g.-d. art. hașúrii; pl. hașúri

hașurii
HAȘÚRĂ, hașuri, s. f. Fiecare dintre liniile (negre), paralele sau întretăiate, egale ca grosime și trasate la distanțe egale pe o porțiune de desen sau de gravură, pentru a marca semitonurile sau umbrele pe o hartă sau pe un desen tehnic, pentru a da anumite indicații etc. – Din fr. hachure.

DOOM

hașúră s. f., g.-d. art. hașúrii; pl. hașúri

hașurile
HAȘÚRĂ, hașuri, s. f. Fiecare dintre liniile (negre), paralele sau întretăiate, egale ca grosime și trasate la distanțe egale pe o porțiune de desen sau de gravură, pentru a marca semitonurile sau umbrele pe o hartă sau pe un desen tehnic, pentru a da anumite indicații etc. – Din fr. hachure.

DOOM

hașúră s. f., g.-d. art. hașúrii; pl. hașúri

hașurilor
HAȘÚRĂ, hașuri, s. f. Fiecare dintre liniile (negre), paralele sau întretăiate, egale ca grosime și trasate la distanțe egale pe o porțiune de desen sau de gravură, pentru a marca semitonurile sau umbrele pe o hartă sau pe un desen tehnic, pentru a da anumite indicații etc. – Din fr. hachure.

DOOM

hașúră s. f., g.-d. art. hașúrii; pl. hașúri

hașurând
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașurînd
HAȘURÁ, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. – Din fr. hachurer.

DOOM

hașurá (a ~) vb., ind. prez. 3 hașureáză

hașurări
HAȘURÁRE, hașurări, s. f. Acțiunea de a hașura și rezultatul ei. – V. hașura.

DOOM

hașuráre s. f., g.-d. art. hașurắrii; pl. hașurắri

hașurării
HAȘURÁRE, hașurări, s. f. Acțiunea de a hașura și rezultatul ei. – V. hașura.

DOOM

hașuráre s. f., g.-d. art. hașurắrii; pl. hașurắri

hașurările
HAȘURÁRE, hașurări, s. f. Acțiunea de a hașura și rezultatul ei. – V. hașura.

DOOM

hașuráre s. f., g.-d. art. hașurắrii; pl. hașurắri

hașurărilor
HAȘURÁRE, hașurări, s. f. Acțiunea de a hașura și rezultatul ei. – V. hașura.

DOOM

hașuráre s. f., g.-d. art. hașurắrii; pl. hașurắri

haț
HAȚ interj. Cuvânt care indică o mișcare bruscă și neașteptată, făcută pentru a prinde sau a apuca pe cineva sau ceva. – Onomatopee.

DOOM

haț interj.

hațcadău
hațcadắu (-ắi), s. m. – (Mold.) Pasăre de curte, gîscan sau cocoș foarte mare. Mag. heckedő (Drăganu, Dacor., III, 719). DAR îl pune greșit în legătură cu mag. acogató „bătăuș”.

hațegan
HAȚEGÁNCĂ, hațegance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Hațeg. – Hațegan + suf. -că.

DOOM

hațegáncă s. f., g.-d. art. hațegáncei; pl. hațegánce

hațegan
HAȚEGÁNCĂ, hațegance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Hațeg. – Hațegan + suf. -că.

DOOM

hațegáncă s. f., g.-d. art. hațegáncei; pl. hațegánce

hațegana
HAȚEGÁNCĂ, hațegance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Hațeg. – Hațegan + suf. -că.

DOOM

hațegáncă s. f., g.-d. art. hațegáncei; pl. hațegánce

hațeganca
HAȚEGÁNCĂ, hațegance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Hațeg. – Hațegan + suf. -că.

DOOM

hațegáncă s. f., g.-d. art. hațegáncei; pl. hațegánce

hațegance
HAȚEGÁNCĂ, hațegance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Hațeg. – Hațegan + suf. -că.

DOOM

hațegáncă s. f., g.-d. art. hațegáncei; pl. hațegánce

hațegancei
HAȚEGÁNCĂ, hațegance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Hațeg. – Hațegan + suf. -că.

DOOM

hațegáncă s. f., g.-d. art. hațegáncei; pl. hațegánce

hațegancele
HAȚEGÁNCĂ, hațegance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Hațeg. – Hațegan + suf. -că.

DOOM

hațegáncă s. f., g.-d. art. hațegáncei; pl. hațegánce

hațegancelor
HAȚEGÁNCĂ, hațegance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Hațeg. – Hațegan + suf. -că.

DOOM

hațegáncă s. f., g.-d. art. hațegáncei; pl. hațegánce

hațeganco
HAȚEGÁNCĂ, hațegance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Hațeg. – Hațegan + suf. -că.

DOOM

hațegáncă s. f., g.-d. art. hațegáncei; pl. hațegánce

hațegane
HAȚEGÁNCĂ, hațegance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Hațeg. – Hațegan + suf. -că.

DOOM

hațegáncă s. f., g.-d. art. hațegáncei; pl. hațegánce

hațeganei
HAȚEGÁNCĂ, hațegance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Hațeg. – Hațegan + suf. -că.

DOOM

hațegáncă s. f., g.-d. art. hațegáncei; pl. hațegánce

hațeganele
HAȚEGÁNCĂ, hațegance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Hațeg. – Hațegan + suf. -că.

DOOM

hațegáncă s. f., g.-d. art. hațegáncei; pl. hațegánce

hațeganelor
HAȚEGÁNCĂ, hațegance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Hațeg. – Hațegan + suf. -că.

DOOM

hațegáncă s. f., g.-d. art. hațegáncei; pl. hațegánce

hațegani
HAȚEGÁNCĂ, hațegance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Hațeg. – Hațegan + suf. -că.

DOOM

hațegáncă s. f., g.-d. art. hațegáncei; pl. hațegánce

hațeganii
HAȚEGÁNCĂ, hațegance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Hațeg. – Hațegan + suf. -că.

DOOM

hațegáncă s. f., g.-d. art. hațegáncei; pl. hațegánce

hațeganilor
HAȚEGÁNCĂ, hațegance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Hațeg. – Hațegan + suf. -că.

DOOM

hațegáncă s. f., g.-d. art. hațegáncei; pl. hațegánce

hațeganul
HAȚEGÁNCĂ, hațegance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Hațeg. – Hațegan + suf. -că.

DOOM

hațegáncă s. f., g.-d. art. hațegáncei; pl. hațegánce

hațeganului
HAȚEGÁNCĂ, hațegance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Hațeg. – Hațegan + suf. -că.

DOOM

hațegáncă s. f., g.-d. art. hațegáncei; pl. hațegánce

hațegană
HAȚEGÁNCĂ, hațegance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Hațeg. – Hațegan + suf. -că.

DOOM

hațegáncă s. f., g.-d. art. hațegáncei; pl. hațegánce

hațmațuchi
HAȚMAȚÚCHI s. m. v. hasmațuchi.