găbjea
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjeai
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjeam
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjească
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjeau
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjeați
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjesc
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjește
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjești
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbji
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjii
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjim
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjind
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjire
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjire
GĂBJÍRE, găbjiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a găbji și rezultatul ei. – V. găbji.

DOOM

găbjíre (rar) s. f., g.-d. art. găbjírii; pl. găbjíri

găbjirea
GĂBJÍRE, găbjiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a găbji și rezultatul ei. – V. găbji.

DOOM

găbjíre (rar) s. f., g.-d. art. găbjírii; pl. găbjíri

găbjiri
GĂBJÍRE, găbjiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a găbji și rezultatul ei. – V. găbji.

DOOM

găbjíre (rar) s. f., g.-d. art. găbjírii; pl. găbjíri

găbjirii
GĂBJÍRE, găbjiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a găbji și rezultatul ei. – V. găbji.

DOOM

găbjíre (rar) s. f., g.-d. art. găbjírii; pl. găbjíri

găbjirile
GĂBJÍRE, găbjiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a găbji și rezultatul ei. – V. găbji.

DOOM

găbjíre (rar) s. f., g.-d. art. găbjírii; pl. găbjíri

găbjirilor
GĂBJÍRE, găbjiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a găbji și rezultatul ei. – V. găbji.

DOOM

găbjíre (rar) s. f., g.-d. art. găbjírii; pl. găbjíri

găbjiră
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjirăm
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjirăți
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjise
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjisem
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjiseră
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjiserăm
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjiserăți
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjiseși
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjiseți
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjit
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjiși
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbjiți
GĂBJÍ, găbjesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A prinde pe cineva care a fugit, care s-a ascuns; a pune mâna pe cineva; a înhăța, a găbui. ♦ A fura. – Cf. găbui.

DOOM

găbjí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbjésc, imperf. 3 sg. găbjeá; conj. prez. 3 să găbjeáscă

găbui
GĂBUÍ, găbuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A găbji. – Cf. rus. gabat, ucr. habaty.

DOOM

găbuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbuiésc, imperf. 3 sg. găbuiá; conj. prez. 3 să găbuiáscă

găbuire
GĂBUÍRE, găbuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a găbui și rezultatul ei. – V. găbui.

DOOM

găbuíre (rar) s. f., g.-d. art. găbuírii; pl. găbuíri

găbuirea
GĂBUÍRE, găbuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a găbui și rezultatul ei. – V. găbui.

DOOM

găbuíre (rar) s. f., g.-d. art. găbuírii; pl. găbuíri

găbuiri
GĂBUÍRE, găbuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a găbui și rezultatul ei. – V. găbui.

DOOM

găbuíre (rar) s. f., g.-d. art. găbuírii; pl. găbuíri

găbuirii
GĂBUÍRE, găbuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a găbui și rezultatul ei. – V. găbui.

DOOM

găbuíre (rar) s. f., g.-d. art. găbuírii; pl. găbuíri

găbuirile
GĂBUÍRE, găbuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a găbui și rezultatul ei. – V. găbui.

DOOM

găbuíre (rar) s. f., g.-d. art. găbuírii; pl. găbuíri

găbuirilor
GĂBUÍRE, găbuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a găbui și rezultatul ei. – V. găbui.

DOOM

găbuíre (rar) s. f., g.-d. art. găbuírii; pl. găbuíri

găbuit
GĂBUÍ, găbuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A găbji. – Cf. v. rus. gabat, ucr. habaty.

găbănaș
găbănáș (-șe), s. n. – Grînar, hambar. Mag. gabonás (Tiktin; Candrea). În Trans.

găetan
GĂETÁN s. n. v. găitan.

găetănat
GĂETĂNÁT, -Ă adj. v. găitănat.

găgăi
GÎGÎÍ, pers. 3 gî́gîie, vb. IV. Intranz. (Despre gîște și alte păsări asemănătoare) A scoate sunetul ga-ga-ga. Gîgîie o pasăre sălbatică, ciudată, de baltă. STANCU, D. 190. Și gîști și rațe speriate, Fug, gîgîie și măcăiesc. La TDRG. ◊ Fig. (Depreciativ, despre femei; atestat în forma găgăi) Ce-ați spus? a țipat împăratul, binevoind a sălta în picioare din jilț. Nu găgăiți toate o dată. SADOVEANU, D. P. 128. – Variantă: găgăí vb. IV.

găgăire
GÎGÎÍRE, gîgîiri, s. f. Acțiunea de a gîgîi și rezultatul ei. (Atestat în forma găgăire) Stoluri de gîște sălbatice treceau din cînd în cînd prin înălțime, chemîndu-se cu găgăiri muzicale. SADOVEANU, Z. C. 182. – Variantă: găgăíre s. f.

găgăuz
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuz
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuza
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuza
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuze
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuze
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuzei
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuzei
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuzele
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuzele
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuzelor
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuzelor
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuzi
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuzi
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuzii
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuzii
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuzilor
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuzilor
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuzul
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuzul
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuzului
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuzului
GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

DOOM

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăuț
găgăúț (-ți), s. m. – Nume al unei populații de origine cumanică, în sudul Basarabiei. Cuman. (tc.) kök uz „ușă albastră”, cf. rus. gagauz (Vasmer, I, 249). Nu are legătură cu găgăuț „stupid”, împotriva părerii din DAR.

găgăuța
GĂGĂÚȚĂ, găgăuți, -e, s. m. și f. Persoană prostănacă, toantă. – Et. nec.

DOOM

găgăúță² (prostănac) (pop., fam.) s. m., g.-d. lui găgăúță; pl. găgăúți

găgăuța
GĂGĂÚȚĂ, găgăuți, -e, s. m. și f. Persoană prostănacă, toantă. – Et. nec.

găgăuțe
GĂGĂÚȚĂ, găgăuți, -e, s. m. și f. Persoană prostănacă, toantă. – Et. nec.

găgăuței
GĂGĂÚȚĂ, găgăuți, -e, s. m. și f. Persoană prostănacă, toantă. – Et. nec.

DOOM

găgăúță² (prostănac) (pop., fam.) s. m., g.-d. lui găgăúță; pl. găgăúți

găgăuței
GĂGĂÚȚĂ, găgăuți, -e, s. m. și f. Persoană prostănacă, toantă. – Et. nec.

găgăuțele
GĂGĂÚȚĂ, găgăuți, -e, s. m. și f. Persoană prostănacă, toantă. – Et. nec.

găgăuțelor
GĂGĂÚȚĂ, găgăuți, -e, s. m. și f. Persoană prostănacă, toantă. – Et. nec.

găgăuți
GĂGĂÚȚĂ, găgăuți, -e, s. m. și f. Persoană prostănacă, toantă. – Et. nec.

DOOM

găgăúță² (prostănac) (pop., fam.) s. m., g.-d. lui găgăúță; pl. găgăúți

găgăuții
GĂGĂÚȚĂ, găgăuți, -e, s. m. și f. Persoană prostănacă, toantă. – Et. nec.

DOOM

găgăúță² (prostănac) (pop., fam.) s. m., g.-d. lui găgăúță; pl. găgăúți

găgăuților
GĂGĂÚȚĂ, găgăuți, -e, s. m. și f. Persoană prostănacă, toantă. – Et. nec.

DOOM

găgăúță² (prostănac) (pop., fam.) s. m., g.-d. lui găgăúță; pl. găgăúți

găi
GÁIE, găi, s. f. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliul, cu ciocul coroiat, cu gheare puternice și cu coada bifurcată (Milvus). ◊ Expr. Se ține gaie după (sau de) cineva, se zice despre o persoană de care nu poți scăpa. M-a (sau te-a etc.) luat gaia = am (sau ai etc.) pățit-o. ♦ De-a puia-gaia v. puia. – Et. nec.

DOOM

de-a púia-gáia loc. adv.

găici
GÁICĂ, găici, s. f. 1. Bandă (lată) de stofă cusută în talie, la spatele hainelor, pentru a strânge lărgimea lor sau în scop decorativ. 2. Fiecare dintre bentițele de stofă sau de șnur fixate în talie la unele haine, prin care se petrece cordonul, cureaua, cingătoarea. ♦ Cheotoare la o haină, făcută din șnur sau din găitan. ♦ Șiret cusut la o haină pentru a o putea agăța în cui; atârnătoare, agățătoare. – Cf. rus. gaika „placă de metal cu găuri pentru a lega două obiecte; piuliță”.

DOOM

gáică s. f., g.-d. art. gắicii; pl. găici

găicii
GÁICĂ, găici, s. f. 1. Bandă (lată) de stofă cusută în talie, la spatele hainelor, pentru a strânge lărgimea lor sau în scop decorativ. 2. Fiecare dintre bentițele de stofă sau de șnur fixate în talie la unele haine, prin care se petrece cordonul, cureaua, cingătoarea. ♦ Cheotoare la o haină, făcută din șnur sau din găitan. ♦ Șiret cusut la o haină pentru a o putea agăța în cui; atârnătoare, agățătoare. – Cf. rus. gaika „placă de metal cu găuri pentru a lega două obiecte; piuliță”.

DOOM

gáică s. f., g.-d. art. gắicii; pl. găici

găicile
GÁICĂ, găici, s. f. 1. Bandă (lată) de stofă cusută în talie, la spatele hainelor, pentru a strânge lărgimea lor sau în scop decorativ. 2. Fiecare dintre bentițele de stofă sau de șnur fixate în talie la unele haine, prin care se petrece cordonul, cureaua, cingătoarea. ♦ Cheotoare la o haină, făcută din șnur sau din găitan. ♦ Șiret cusut la o haină pentru a o putea agăța în cui; atârnătoare, agățătoare. – Cf. rus. gaika „placă de metal cu găuri pentru a lega două obiecte; piuliță”.

DOOM

gáică s. f., g.-d. art. gắicii; pl. găici

găicilor
GÁICĂ, găici, s. f. 1. Bandă (lată) de stofă cusută în talie, la spatele hainelor, pentru a strânge lărgimea lor sau în scop decorativ. 2. Fiecare dintre bentițele de stofă sau de șnur fixate în talie la unele haine, prin care se petrece cordonul, cureaua, cingătoarea. ♦ Cheotoare la o haină, făcută din șnur sau din găitan. ♦ Șiret cusut la o haină pentru a o putea agăța în cui; atârnătoare, agățătoare. – Cf. rus. gaika „placă de metal cu găuri pentru a lega două obiecte; piuliță”.

DOOM

gáică s. f., g.-d. art. gắicii; pl. găici

găietan
GĂIETÁN s. n. v. găitan.

DOOM

găitán (înv.) (gă-i-) s. n., pl. găitáne

găietănat
GĂIETĂNÁT, -Ă adj. v. găitănat.

DOOM

găitănát (înv.) (gă-i-) adj. m., pl. găitănáți; f. găitănátă, pl. găitănáte

găii
GÁIE, găi, s. f. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliul, cu ciocul coroiat, cu gheare puternice și cu coada bifurcată (Milvus). ◊ Expr. Se ține gaie după (sau de) cineva, se zice despre o persoană de care nu poți scăpa. M-a (sau te-a etc.) luat gaia = am (sau ai etc.) pățit-o. ♦ De-a puia-gaia v. puia. – Et. nec.

DOOM

de-a púia-gáia loc. adv.

găile
GÁIE, găi, s. f. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliul, cu ciocul coroiat, cu gheare puternice și cu coada bifurcată (Milvus). ◊ Expr. Se ține gaie după (sau de) cineva, se zice despre o persoană de care nu poți scăpa. M-a (sau te-a etc.) luat gaia = am (sau ai etc.) pățit-o. ♦ De-a puia-gaia v. puia. – Et. nec.

DOOM

de-a púia-gáia loc. adv.

găilor
GÁIE, găi, s. f. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliul, cu ciocul coroiat, cu gheare puternice și cu coada bifurcată (Milvus). ◊ Expr. Se ține gaie după (sau de) cineva, se zice despre o persoană de care nu poți scăpa. M-a (sau te-a etc.) luat gaia = am (sau ai etc.) pățit-o. ♦ De-a puia-gaia v. puia. – Et. nec.

DOOM

de-a púia-gáia loc. adv.

găina
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găina
GĂÍNĂ, găini, s. f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoșului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compuse: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoșului-de-munte; (Entom.) găina-lui-Dumnezeu = buburuză. – Lat. gallina.

DOOM

găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice

găinai
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinam
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinar
GĂINÁR, găinari, s. m. 1. Vânzător de găini sau, p. gener., de păsări de curte vii. 2. (Fam.) Hoț de găini; p. gener. hoț de lucruri mărunte, borfaș. ♦ Persoană care se ocupă de afaceri ilicite mărunte. [Pr.: gă-i-] – Găină + suf. -ar.

DOOM

găinár (gă-i-) s. m., pl. găinári

găinare
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinari
GĂINÁR, găinari, s. m. 1. Vânzător de găini sau, p. gener., de păsări de curte vii. 2. (Fam.) Hoț de găini; p. gener. hoț de lucruri mărunte, borfaș. ♦ Persoană care se ocupă de afaceri ilicite mărunte. [Pr.: gă-i-] – Găină + suf. -ar.

DOOM

găinár (gă-i-) s. m., pl. găinári

găinarii
GĂINÁR, găinari, s. m. 1. Vânzător de găini sau, p. gener., de păsări de curte vii. 2. (Fam.) Hoț de găini; p. gener. hoț de lucruri mărunte, borfaș. ♦ Persoană care se ocupă de afaceri ilicite mărunte. [Pr.: gă-i-] – Găină + suf. -ar.

DOOM

găinár (gă-i-) s. m., pl. găinári

găinarilor
GĂINÁR, găinari, s. m. 1. Vânzător de găini sau, p. gener., de păsări de curte vii. 2. (Fam.) Hoț de găini; p. gener. hoț de lucruri mărunte, borfaș. ♦ Persoană care se ocupă de afaceri ilicite mărunte. [Pr.: gă-i-] – Găină + suf. -ar.

DOOM

găinár (gă-i-) s. m., pl. găinári

găinarul
GĂINÁR, găinari, s. m. 1. Vânzător de găini sau, p. gener., de păsări de curte vii. 2. (Fam.) Hoț de găini; p. gener. hoț de lucruri mărunte, borfaș. ♦ Persoană care se ocupă de afaceri ilicite mărunte. [Pr.: gă-i-] – Găină + suf. -ar.

DOOM

găinár (gă-i-) s. m., pl. găinári

găinarului
GĂINÁR, găinari, s. m. 1. Vânzător de găini sau, p. gener., de păsări de curte vii. 2. (Fam.) Hoț de găini; p. gener. hoț de lucruri mărunte, borfaș. ♦ Persoană care se ocupă de afaceri ilicite mărunte. [Pr.: gă-i-] – Găină + suf. -ar.

DOOM

găinár (gă-i-) s. m., pl. găinári

găinară
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinarăm
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinarăți
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinase
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinasem
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinaseră
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinaserăm
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinaserăți
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinaseși
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinaseți
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinat
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinau
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinași
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinaț
GĂINÁȚ, găinați, s. m. Excrement de pasăre. [Pr.: gă-i-. – Pl. și: (n.) găinațuri] – Lat. [stercus] gallinaceum.

găinaț
GĂINÁȚ, găinați, s. m. Excrement de pasăre. [Pr.: gă-i-. – Pl. și: (n.) găinațuri] – Lat. [stercus] gallinaceum.

găinați
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinează
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinez
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găineze
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinezi
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găini
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găini
GĂÍNĂ, găini, s. f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoșului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compuse: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoșului-de-munte; (Entom.) găina-lui-Dumnezeu = buburuză. – Lat. gallina.

DOOM

găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice

găinii
GĂÍNĂ, găini, s. f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoșului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compuse: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoșului-de-munte; (Entom.) găina-lui-Dumnezeu = buburuză. – Lat. gallina.

DOOM

găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice

găinile
GĂÍNĂ, găini, s. f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoșului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compuse: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoșului-de-munte; (Entom.) găina-lui-Dumnezeu = buburuză. – Lat. gallina.

DOOM

găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice

găinilor
GĂÍNĂ, găini, s. f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoșului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compuse: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoșului-de-munte; (Entom.) găina-lui-Dumnezeu = buburuză. – Lat. gallina.

DOOM

găínă-sălbátică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găínii-sălbátice; pl. găíni-sălbátice

găinire
GĂINÍ, găinesc, vb. IV. Intranz. V. găina².

găinița
GĂINIȚÁ vb. I v. găinăța.

DOOM

găinățá (a se ~) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găinățeáză

găinițare
GĂINIȚÁ, pers. 3 găinițează, vb. I. Refl. V. găinăța.

găinușa
GĂINÚȘĂ, găinușe, s. f. 1. Diminutiv al lui găină. 2. Numele mai multor păsări sălbatice de munte sau de baltă. ◊ Compuse: găinușă-de-baltă = pasăre migratoare acvatică, cu penaj negru, cu o pată roșie de piele golașă în frunte și cu picioarele verzui (Gallinula chloropus); (Entom.) găinușă-de-seară = cărăbuș. 3. (Astron.; art.) Cloșca-cu-Pui. 4. (La pl.) Plantă veninoasă cu tulpina lungă și subțire, cu flori mici albe, situate în vârful tulpinii (Isopyrum thalictroides). 5. Plantă din familia rozaceelor cu tulpina scurtă și cu flori albe (Pothentilla microutha). [Pr.: gă-i-. – Pl. și: găinuși] – Găină + suf. -ușă.

DOOM

găinúșă-gálbenă (plantă) (gă-i-) s. f., art. găinúșa-gálbenă, g.-d. art. găinúșei-gálbene; pl. găinúșe-gálbene

găinușe
GĂINÚȘĂ, găinușe, s. f. 1. Diminutiv al lui găină. 2. Numele mai multor păsări sălbatice de munte sau de baltă. ◊ Compuse: găinușă-de-baltă = pasăre migratoare acvatică, cu penaj negru, cu o pată roșie de piele golașă în frunte și cu picioarele verzui (Gallinula chloropus); (Entom.) găinușă-de-seară = cărăbuș. 3. (Astron.; art.) Cloșca-cu-Pui. 4. (La pl.) Plantă veninoasă cu tulpina lungă și subțire, cu flori mici albe, situate în vârful tulpinii (Isopyrum thalictroides). 5. Plantă din familia rozaceelor cu tulpina scurtă și cu flori albe (Pothentilla microutha). [Pr.: gă-i-. – Pl. și: găinuși] – Găină + suf. -ușă.

DOOM

găinúșă-gálbenă (plantă) (gă-i-) s. f., art. găinúșa-gálbenă, g.-d. art. găinúșei-gálbene; pl. găinúșe-gálbene

găinușei
GĂINÚȘĂ, găinușe, s. f. 1. Diminutiv al lui găină. 2. Numele mai multor păsări sălbatice de munte sau de baltă. ◊ Compuse: găinușă-de-baltă = pasăre migratoare acvatică, cu penaj negru, cu o pată roșie de piele golașă în frunte și cu picioarele verzui (Gallinula chloropus); (Entom.) găinușă-de-seară = cărăbuș. 3. (Astron.; art.) Cloșca-cu-Pui. 4. (La pl.) Plantă veninoasă cu tulpina lungă și subțire, cu flori mici albe, situate în vârful tulpinii (Isopyrum thalictroides). 5. Plantă din familia rozaceelor cu tulpina scurtă și cu flori albe (Pothentilla microutha). [Pr.: gă-i-. – Pl. și: găinuși] – Găină + suf. -ușă.

DOOM

găinúșă-gálbenă (plantă) (gă-i-) s. f., art. găinúșa-gálbenă, g.-d. art. găinúșei-gálbene; pl. găinúșe-gálbene

găinușele
GĂINÚȘĂ, găinușe, s. f. 1. Diminutiv al lui găină. 2. Numele mai multor păsări sălbatice de munte sau de baltă. ◊ Compuse: găinușă-de-baltă = pasăre migratoare acvatică, cu penaj negru, cu o pată roșie de piele golașă în frunte și cu picioarele verzui (Gallinula chloropus); (Entom.) găinușă-de-seară = cărăbuș. 3. (Astron.; art.) Cloșca-cu-Pui. 4. (La pl.) Plantă veninoasă cu tulpina lungă și subțire, cu flori mici albe, situate în vârful tulpinii (Isopyrum thalictroides). 5. Plantă din familia rozaceelor cu tulpina scurtă și cu flori albe (Pothentilla microutha). [Pr.: gă-i-. – Pl. și: găinuși] – Găină + suf. -ușă.

DOOM

găinúșă-gálbenă (plantă) (gă-i-) s. f., art. găinúșa-gálbenă, g.-d. art. găinúșei-gálbene; pl. găinúșe-gálbene

găinușelor
GĂINÚȘĂ, găinușe, s. f. 1. Diminutiv al lui găină. 2. Numele mai multor păsări sălbatice de munte sau de baltă. ◊ Compuse: găinușă-de-baltă = pasăre migratoare acvatică, cu penaj negru, cu o pată roșie de piele golașă în frunte și cu picioarele verzui (Gallinula chloropus); (Entom.) găinușă-de-seară = cărăbuș. 3. (Astron.; art.) Cloșca-cu-Pui. 4. (La pl.) Plantă veninoasă cu tulpina lungă și subțire, cu flori mici albe, situate în vârful tulpinii (Isopyrum thalictroides). 5. Plantă din familia rozaceelor cu tulpina scurtă și cu flori albe (Pothentilla microutha). [Pr.: gă-i-. – Pl. și: găinuși] – Găină + suf. -ușă.

DOOM

găinúșă-gálbenă (plantă) (gă-i-) s. f., art. găinúșa-gálbenă, g.-d. art. găinúșei-gálbene; pl. găinúșe-gálbene

găinând
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinînd
GĂINÍ vb. IV v. găina².

DOOM

*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găinăreasa
GĂINĂREÁSĂ, găinărese, s. f. Păzitoare, îngrijitoare de găini, găinăriță; femeie care vinde găini. [Pr.: gă-i-] – Găinar + suf. -easă.

DOOM

găinăreásă (gă-i-) s. f., g.-d. art. găinărései; pl. găinărése

găinărese
GĂINĂREÁSĂ, găinărese, s. f. Păzitoare, îngrijitoare de găini, găinăriță; femeie care vinde găini. [Pr.: gă-i-] – Găinar + suf. -easă.

DOOM

găinăreásă (gă-i-) s. f., g.-d. art. găinărései; pl. găinărése

găinăresei
GĂINĂREÁSĂ, găinărese, s. f. Păzitoare, îngrijitoare de găini, găinăriță; femeie care vinde găini. [Pr.: gă-i-] – Găinar + suf. -easă.

DOOM

găinăreásă (gă-i-) s. f., g.-d. art. găinărései; pl. găinărése

găinăresele
GĂINĂREÁSĂ, găinărese, s. f. Păzitoare, îngrijitoare de găini, găinăriță; femeie care vinde găini. [Pr.: gă-i-] – Găinar + suf. -easă.

DOOM

găinăreásă (gă-i-) s. f., g.-d. art. găinărései; pl. găinărése

găinăreselor
GĂINĂREÁSĂ, găinărese, s. f. Păzitoare, îngrijitoare de găini, găinăriță; femeie care vinde găini. [Pr.: gă-i-] – Găinar + suf. -easă.

DOOM

găinăreásă (gă-i-) s. f., g.-d. art. găinărései; pl. găinărése

găinăria
GĂINĂRÍE², găinării, s. f. (Fam.) Furt de găini; p. gener. furt de lucruri mărunte. ♦ Afacere ilicită măruntă. [Pr.: gă-i-] – Găinar + suf. -ie.

DOOM

găinăríe (gă-i-) s. f., art. găinăría, g.-d. art. găinăríei; pl. găinăríi, art. găinăríile

găinărie
GĂINĂRÍE², găinării, s. f. (Fam.) Furt de găini; p. gener. furt de lucruri mărunte. ♦ Afacere ilicită măruntă. [Pr.: gă-i-] – Găinar + suf. -ie.

DOOM

găinăríe (gă-i-) s. f., art. găinăría, g.-d. art. găinăríei; pl. găinăríi, art. găinăríile

găinăriei
GĂINĂRÍE², găinării, s. f. (Fam.) Furt de găini; p. gener. furt de lucruri mărunte. ♦ Afacere ilicită măruntă. [Pr.: gă-i-] – Găinar + suf. -ie.

DOOM

găinăríe (gă-i-) s. f., art. găinăría, g.-d. art. găinăríei; pl. găinăríi, art. găinăríile

găinării
GĂINĂRÍE², găinării, s. f. (Fam.) Furt de găini; p. gener. furt de lucruri mărunte. ♦ Afacere ilicită măruntă. [Pr.: gă-i-] – Găinar + suf. -ie.

DOOM

găinăríe (gă-i-) s. f., art. găinăría, g.-d. art. găinăríei; pl. găinăríi, art. găinăríile

găinăriile
GĂINĂRÍE², găinării, s. f. (Fam.) Furt de găini; p. gener. furt de lucruri mărunte. ♦ Afacere ilicită măruntă. [Pr.: gă-i-] – Găinar + suf. -ie.

DOOM

găinăríe (gă-i-) s. f., art. găinăría, g.-d. art. găinăríei; pl. găinăríi, art. găinăríile

găinăriilor
GĂINĂRÍE², găinării, s. f. (Fam.) Furt de găini; p. gener. furt de lucruri mărunte. ♦ Afacere ilicită măruntă. [Pr.: gă-i-] – Găinar + suf. -ie.

DOOM

găinăríe (gă-i-) s. f., art. găinăría, g.-d. art. găinăríei; pl. găinăríi, art. găinăríile

găinărița
GĂINĂRÍȚĂ, găinărițe, s. f. (Rar) Găinăreasă. [Pr.: gă-i-] – Găinar + suf. -iță.

DOOM

găinăríță (rar) (gă-i-) s. f., g.-d. art. găinăríței; pl. găinăríțe

găinărițe
GĂINĂRÍȚĂ, găinărițe, s. f. (Rar) Găinăreasă. [Pr.: gă-i-] – Găinar + suf. -iță.

DOOM

găinăríță (rar) (gă-i-) s. f., g.-d. art. găinăríței; pl. găinăríțe

găinăriței
GĂINĂRÍȚĂ, găinărițe, s. f. (Rar) Găinăreasă. [Pr.: gă-i-] – Găinar + suf. -iță.

DOOM

găinăríță (rar) (gă-i-) s. f., g.-d. art. găinăríței; pl. găinăríțe

găinărițele
GĂINĂRÍȚĂ, găinărițe, s. f. (Rar) Găinăreasă. [Pr.: gă-i-] – Găinar + suf. -iță.

DOOM

găinăríță (rar) (gă-i-) s. f., g.-d. art. găinăríței; pl. găinăríțe

găinărițelor
GĂINĂRÍȚĂ, găinărițe, s. f. (Rar) Găinăreasă. [Pr.: gă-i-] – Găinar + suf. -iță.

DOOM

găinăríță (rar) (gă-i-) s. f., g.-d. art. găinăríței; pl. găinăríțe

găinăța
GĂINIȚÁ vb. I v. găinăța.

DOOM

găinățá (a se ~) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găinățeáză

găinățare
GĂINIȚÁ vb. I v. găinăța.

DOOM

găinățá (a se ~) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găinățeáză

găinățare
GĂINĂȚÁ, pers. 3 găinățează, vb. I. Refl. (Despre păsări) A se găina¹. [Pr.: gă-i-. – Var.: găinițá vb. I] – Din găinaț.

găinățară
GĂINIȚÁ vb. I v. găinăța.

DOOM

găinățá (a se ~) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găinățeáză

găinățase
GĂINIȚÁ vb. I v. găinăța.

DOOM

găinățá (a se ~) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găinățeáză

găinățaseră
GĂINIȚÁ vb. I v. găinăța.

DOOM

găinățá (a se ~) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găinățeáză

găinățat
GĂINIȚÁ vb. I v. găinăța.

DOOM

găinățá (a se ~) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găinățeáză

găinățau
GĂINIȚÁ vb. I v. găinăța.

DOOM

găinățá (a se ~) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găinățeáză

găinățează
GĂINIȚÁ vb. I v. găinăța.

DOOM

găinățá (a se ~) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găinățeáză

găinățeze
GĂINIȚÁ vb. I v. găinăța.

DOOM

găinățá (a se ~) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găinățeáză

găinățând
GĂINIȚÁ vb. I v. găinăța.

DOOM

găinățá (a se ~) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găinățeáză

găinățînd
GĂINIȚÁ vb. I v. găinăța.

DOOM

găinățá (a se ~) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găinățeáză

găitan
GĂIETÁN s. n. v. găitan.

DOOM

găitán (înv.) (gă-i-) s. n., pl. găitáne

găitane
GĂIETÁN s. n. v. găitan.

DOOM

găitán (înv.) (gă-i-) s. n., pl. găitáne

găitanele
GĂIETÁN s. n. v. găitan.

DOOM

găitán (înv.) (gă-i-) s. n., pl. găitáne

găitanelor
GĂIETÁN s. n. v. găitan.

DOOM

găitán (înv.) (gă-i-) s. n., pl. găitáne

găitanul
GĂIETÁN s. n. v. găitan.

DOOM

găitán (înv.) (gă-i-) s. n., pl. găitáne

găitanului
GĂIETÁN s. n. v. găitan.

DOOM

găitán (înv.) (gă-i-) s. n., pl. găitáne

găitănar
GĂITĂNÁR, găitănari, s. m. (Înv.) Fabricant sau negustor de găitane (1). [Pr.: gă-i-] – Găitan + suf. -ar.

DOOM

găitănár (înv.) (gă-i-) s. m., pl. găitănári

găitănari
GĂITĂNÁR, găitănari, s. m. (Înv.) Fabricant sau negustor de găitane (1). [Pr.: gă-i-] – Găitan + suf. -ar.

DOOM

găitănár (înv.) (gă-i-) s. m., pl. găitănári

găitănarii
GĂITĂNÁR, găitănari, s. m. (Înv.) Fabricant sau negustor de găitane (1). [Pr.: gă-i-] – Găitan + suf. -ar.

DOOM

găitănár (înv.) (gă-i-) s. m., pl. găitănári

găitănarilor
GĂITĂNÁR, găitănari, s. m. (Înv.) Fabricant sau negustor de găitane (1). [Pr.: gă-i-] – Găitan + suf. -ar.

DOOM

găitănár (înv.) (gă-i-) s. m., pl. găitănári

găitănarul
GĂITĂNÁR, găitănari, s. m. (Înv.) Fabricant sau negustor de găitane (1). [Pr.: gă-i-] – Găitan + suf. -ar.

DOOM

găitănár (înv.) (gă-i-) s. m., pl. găitănári

găitănarului
GĂITĂNÁR, găitănari, s. m. (Înv.) Fabricant sau negustor de găitane (1). [Pr.: gă-i-] – Găitan + suf. -ar.

DOOM

găitănár (înv.) (gă-i-) s. m., pl. găitănári

găitănat
GĂIETĂNÁT, -Ă adj. v. găitănat.

DOOM

găitănát (înv.) (gă-i-) adj. m., pl. găitănáți; f. găitănátă, pl. găitănáte

găitănata
GĂIETĂNÁT, -Ă adj. v. găitănat.

DOOM

găitănát (înv.) (gă-i-) adj. m., pl. găitănáți; f. găitănátă, pl. găitănáte

găitănate
GĂIETĂNÁT, -Ă adj. v. găitănat.

DOOM

găitănát (înv.) (gă-i-) adj. m., pl. găitănáți; f. găitănátă, pl. găitănáte

găitănatei
GĂIETĂNÁT, -Ă adj. v. găitănat.

DOOM

găitănát (înv.) (gă-i-) adj. m., pl. găitănáți; f. găitănátă, pl. găitănáte

găitănatele
GĂIETĂNÁT, -Ă adj. v. găitănat.

DOOM

găitănát (înv.) (gă-i-) adj. m., pl. găitănáți; f. găitănátă, pl. găitănáte

găitănatelor
GĂIETĂNÁT, -Ă adj. v. găitănat.

DOOM

găitănát (înv.) (gă-i-) adj. m., pl. găitănáți; f. găitănátă, pl. găitănáte

găitănatul
GĂIETĂNÁT, -Ă adj. v. găitănat.

DOOM

găitănát (înv.) (gă-i-) adj. m., pl. găitănáți; f. găitănátă, pl. găitănáte

găitănatului
GĂIETĂNÁT, -Ă adj. v. găitănat.

DOOM

găitănát (înv.) (gă-i-) adj. m., pl. găitănáți; f. găitănátă, pl. găitănáte

găitănați
GĂIETĂNÁT, -Ă adj. v. găitănat.

DOOM

găitănát (înv.) (gă-i-) adj. m., pl. găitănáți; f. găitănátă, pl. găitănáte

găitănații
GĂIETĂNÁT, -Ă adj. v. găitănat.

DOOM

găitănát (înv.) (gă-i-) adj. m., pl. găitănáți; f. găitănátă, pl. găitănáte

găitănaților
GĂIETĂNÁT, -Ă adj. v. găitănat.

DOOM

găitănát (înv.) (gă-i-) adj. m., pl. găitănáți; f. găitănátă, pl. găitănáte

găitănea
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găităneai
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găităneam
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găitănească
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găităneau
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găităneați
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găitănesc
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găitănește
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găitănești
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găităni
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găitănii
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găitănim
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găitănind
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găitănire
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găitănire
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

găităniră
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găitănirăm
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găitănirăți
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găitănise
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găitănisem
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găităniseră
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găităniserăm
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găităniserăți
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găităniseși
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găităniseți
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găitănit
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găitănit
GĂITĂNÍT, -Ă, găităniți, -te, adj. (Despre iarbă) Răsucit la vîrf. Cum se cheamă ierbile celea care par împletite și la vîrf găitănite ? ODOBESCU, S. III 173. – Pronunțat: gă-i-.

găităniși
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găităniți
GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

DOOM

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găitănăria
GĂITĂNĂRÍE, găitănării, s. f. (Înv.) Locul în care se făceau sau se vindeau găitane. [Pr.: gă-i-] – Găitănar + suf. -ie.

DOOM

găitănăríe (înv.) (gă-i-) s. f., art. găitănăría, g.-d. art. găitănăríei; pl. găitănăríi, art. găitănăríile

găitănărie
GĂITĂNĂRÍE, găitănării, s. f. (Înv.) Locul în care se făceau sau se vindeau găitane. [Pr.: gă-i-] – Găitănar + suf. -ie.

DOOM

găitănăríe (înv.) (gă-i-) s. f., art. găitănăría, g.-d. art. găitănăríei; pl. găitănăríi, art. găitănăríile

găitănăriei
GĂITĂNĂRÍE, găitănării, s. f. (Înv.) Locul în care se făceau sau se vindeau găitane. [Pr.: gă-i-] – Găitănar + suf. -ie.

DOOM

găitănăríe (înv.) (gă-i-) s. f., art. găitănăría, g.-d. art. găitănăríei; pl. găitănăríi, art. găitănăríile

găitănării
GĂITĂNĂRÍE, găitănării, s. f. (Înv.) Locul în care se făceau sau se vindeau găitane. [Pr.: gă-i-] – Găitănar + suf. -ie.

DOOM

găitănăríe (înv.) (gă-i-) s. f., art. găitănăría, g.-d. art. găitănăríei; pl. găitănăríi, art. găitănăríile

găitănăriile
GĂITĂNĂRÍE, găitănării, s. f. (Înv.) Locul în care se făceau sau se vindeau găitane. [Pr.: gă-i-] – Găitănar + suf. -ie.

DOOM

găitănăríe (înv.) (gă-i-) s. f., art. găitănăría, g.-d. art. găitănăríei; pl. găitănăríi, art. găitănăríile

găitănăriilor
GĂITĂNĂRÍE, găitănării, s. f. (Înv.) Locul în care se făceau sau se vindeau găitane. [Pr.: gă-i-] – Găitănar + suf. -ie.

DOOM

găitănăríe (înv.) (gă-i-) s. f., art. găitănăría, g.-d. art. găitănăríei; pl. găitănăríi, art. găitănăríile

găji
găjí (-jésc, -ít), vb. – A deschide drum. Sl. gaziti (DAR). În Olt., rar.

găjire
găjí (-jésc, -ít), vb. – A deschide drum. Sl. gaziti (DAR). În Olt., rar.

găjit
găjí (-jésc, -ít), vb. – A deschide drum. Sl. gaziti (DAR). În Olt., rar.

gălbază
GĂLBEÁZĂ, gălbeze, s. f. Boală de ficat la oi (rar la alte vite), produsă de un vierme (Distomum hepaticum) care se găsește în ficat. Spune-i că turma toată zace de rea gălbează. ALEXANDREASCU, M. 394. Sănătate-n tîrlă, că oile mor de gălbează, răspuns ironic la urările cuiva, făcute după ce am suferit o pagubă. – Variante: gălbáză (HOGAȘ, M. N. 190, ȘEZ. IX 170), gălbeáță (ALECSANDRI, T. I 408) s. f.

gălbeaza
GĂLBEÁZĂ, gălbeze, s. f. 1. Vierme parazit care trăiește în căile biliare ale ovinelor și bovinelor (Fasciola hepatica). 2. Boală de ficat a ovinelor și a bovinelor, provocată de gălbează (1). 3. Numele a patru specii de plante parazite din familia cucutei: a) Cuscuta trifolii; b) torțel (Cuscuta campestris); c) torțel (Cuscuta epithymum); d) torțel (Cuscuta europea). – Cf. alb. kël'bazë, gël'bazë.

DOOM

gălbeáză s. f., g.-d. art. gălbézei; pl. gălbéze

gălbeață
GĂLBEÁZĂ, gălbeze, s. f. Boală de ficat la oi (rar la alte vite), produsă de un vierme (Distomum hepaticum) care se găsește în ficat. Spune-i că turma toată zace de rea gălbează. ALEXANDREASCU, M. 394. Sănătate-n tîrlă, că oile mor de gălbează, răspuns ironic la urările cuiva, făcute după ce am suferit o pagubă. – Variante: gălbáză (HOGAȘ, M. N. 190, ȘEZ. IX 170), gălbeáță (ALECSANDRI, T. I 408) s. f.

gălbejea
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejeai
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejeala
GĂLBEJEÁLĂ s. f. (Pop.) Paliditate, paloare (a feței). – Gălbeji + suf. -eală.

DOOM

gălbejeálă (pop.) s. f., g.-d. art. gălbejélii

gălbejeam
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejească
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejeau
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejeați
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejeli
GĂLBEJEÁLĂ s. f. (Pop.) Paliditate, paloare (a feței). – Gălbeji + suf. -eală.

DOOM

gălbejeálă (pop.) s. f., g.-d. art. gălbejélii

gălbejelii
GĂLBEJEÁLĂ s. f. (Pop.) Paliditate, paloare (a feței). – Gălbeji + suf. -eală.

DOOM

gălbejeálă (pop.) s. f., g.-d. art. gălbejélii

gălbejelile
GĂLBEJEÁLĂ s. f. (Pop.) Paliditate, paloare (a feței). – Gălbeji + suf. -eală.

DOOM

gălbejeálă (pop.) s. f., g.-d. art. gălbejélii

gălbejelilor
GĂLBEJEÁLĂ s. f. (Pop.) Paliditate, paloare (a feței). – Gălbeji + suf. -eală.

DOOM

gălbejeálă (pop.) s. f., g.-d. art. gălbejélii

gălbejesc
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejește
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejești
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbeji
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejii
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejim
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejind
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejire
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejire
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

gălbejiră
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejirăm
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejirăți
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejise
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejisem
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejiseră
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejiserăm
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejiserăți
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejiseși
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejiseți
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejit
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejit
GĂLBEJÍT, -Ă, gălbejiți, -te, adj. (Pop.) Palid, tras la față. – V. gălbeji.

gălbejita
GĂLBEJÍT, -Ă, gălbejiți, -te, adj. (Pop.) Palid, tras la față. – V. gălbeji.

gălbejite
GĂLBEJÍT, -Ă, gălbejiți, -te, adj. (Pop.) Palid, tras la față. – V. gălbeji.

gălbejitei
GĂLBEJÍT, -Ă, gălbejiți, -te, adj. (Pop.) Palid, tras la față. – V. gălbeji.

gălbejitele
GĂLBEJÍT, -Ă, gălbejiți, -te, adj. (Pop.) Palid, tras la față. – V. gălbeji.

gălbejitelor
GĂLBEJÍT, -Ă, gălbejiți, -te, adj. (Pop.) Palid, tras la față. – V. gălbeji.

gălbejitul
GĂLBEJÍT, -Ă, gălbejiți, -te, adj. (Pop.) Palid, tras la față. – V. gălbeji.

gălbejitului
GĂLBEJÍT, -Ă, gălbejiți, -te, adj. (Pop.) Palid, tras la față. – V. gălbeji.

gălbejiși
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejiți
GĂLBEJÍ, gălbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la față. – Din gălbează (cu sensul după galben).

DOOM

!gălbejí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gălbejéște, imperf. 3 sg. se gălbejeá; conj. prez. 3 să se gălbejeáscă

gălbejiți
GĂLBEJÍT, -Ă, gălbejiți, -te, adj. (Pop.) Palid, tras la față. – V. gălbeji.

gălbejiții
GĂLBEJÍT, -Ă, gălbejiți, -te, adj. (Pop.) Palid, tras la față. – V. gălbeji.

gălbejiților
GĂLBEJÍT, -Ă, gălbejiți, -te, adj. (Pop.) Palid, tras la față. – V. gălbeji.

gălbejoasa
GĂLBEJÓS, -OÁSĂ, gălbejoși, -oase, adj. (Rar) Gălbejit. – Din gălbeji + suf. -os.

DOOM

gălbejós (pop.) adj. m., pl. gălbejóși; f. gălbejoásă, pl. gălbejoáse

gălbejoase
GĂLBEJÓS, -OÁSĂ, gălbejoși, -oase, adj. (Rar) Gălbejit. – Din gălbeji + suf. -os.

DOOM

gălbejós (pop.) adj. m., pl. gălbejóși; f. gălbejoásă, pl. gălbejoáse

gălbejoasei
GĂLBEJÓS, -OÁSĂ, gălbejoși, -oase, adj. (Rar) Gălbejit. – Din gălbeji + suf. -os.

DOOM

gălbejós (pop.) adj. m., pl. gălbejóși; f. gălbejoásă, pl. gălbejoáse

gălbejoasele
GĂLBEJÓS, -OÁSĂ, gălbejoși, -oase, adj. (Rar) Gălbejit. – Din gălbeji + suf. -os.

DOOM

gălbejós (pop.) adj. m., pl. gălbejóși; f. gălbejoásă, pl. gălbejoáse

gălbejoaselor
GĂLBEJÓS, -OÁSĂ, gălbejoși, -oase, adj. (Rar) Gălbejit. – Din gălbeji + suf. -os.

DOOM

gălbejós (pop.) adj. m., pl. gălbejóși; f. gălbejoásă, pl. gălbejoáse

gălbejos
GĂLBEJÓS, -OÁSĂ, gălbejoși, -oase, adj. (Rar) Gălbejit. – Din gălbeji + suf. -os.

DOOM

gălbejós (pop.) adj. m., pl. gălbejóși; f. gălbejoásă, pl. gălbejoáse

gălbejosul
GĂLBEJÓS, -OÁSĂ, gălbejoși, -oase, adj. (Rar) Gălbejit. – Din gălbeji + suf. -os.

DOOM

gălbejós (pop.) adj. m., pl. gălbejóși; f. gălbejoásă, pl. gălbejoáse

gălbejosului
GĂLBEJÓS, -OÁSĂ, gălbejoși, -oase, adj. (Rar) Gălbejit. – Din gălbeji + suf. -os.

DOOM

gălbejós (pop.) adj. m., pl. gălbejóși; f. gălbejoásă, pl. gălbejoáse

gălbejoși
GĂLBEJÓS, -OÁSĂ, gălbejoși, -oase, adj. (Rar) Gălbejit. – Din gălbeji + suf. -os.

DOOM

gălbejós (pop.) adj. m., pl. gălbejóși; f. gălbejoásă, pl. gălbejoáse

gălbejoșii
GĂLBEJÓS, -OÁSĂ, gălbejoși, -oase, adj. (Rar) Gălbejit. – Din gălbeji + suf. -os.

DOOM

gălbejós (pop.) adj. m., pl. gălbejóși; f. gălbejoásă, pl. gălbejoáse

gălbejoșilor
GĂLBEJÓS, -OÁSĂ, gălbejoși, -oase, adj. (Rar) Gălbejit. – Din gălbeji + suf. -os.

DOOM

gălbejós (pop.) adj. m., pl. gălbejóși; f. gălbejoásă, pl. gălbejoáse

gălbenare
GĂLBENÁRE s. f. v. gălbinare.

DOOM

gălbináre (pop.) s. f., g.-d. art. gălbinắrii; pl. gălbinắri

gălbenatec
GĂLBENÁTEC, -Ă adj. v. gălbenatic.

DOOM

gălbenátic adj. m., pl. gălbenátici; f. gălbenátică, pl. gălbenátice

gălbenatic
GĂLBENÁTEC, -Ă adj. v. gălbenatic.

DOOM

gălbenátic adj. m., pl. gălbenátici; f. gălbenátică, pl. gălbenátice

gălbenatica
GĂLBENÁTEC, -Ă adj. v. gălbenatic.

DOOM

gălbenátic adj. m., pl. gălbenátici; f. gălbenátică, pl. gălbenátice

gălbenatice
GĂLBENÁTEC, -Ă adj. v. gălbenatic.

DOOM

gălbenátic adj. m., pl. gălbenátici; f. gălbenátică, pl. gălbenátice

gălbenaticei
GĂLBENÁTEC, -Ă adj. v. gălbenatic.

DOOM

gălbenátic adj. m., pl. gălbenátici; f. gălbenátică, pl. gălbenátice

gălbenaticele
GĂLBENÁTEC, -Ă adj. v. gălbenatic.

DOOM

gălbenátic adj. m., pl. gălbenátici; f. gălbenátică, pl. gălbenátice

gălbenaticelor
GĂLBENÁTEC, -Ă adj. v. gălbenatic.

DOOM

gălbenátic adj. m., pl. gălbenátici; f. gălbenátică, pl. gălbenátice

gălbenatici
GĂLBENÁTEC, -Ă adj. v. gălbenatic.

DOOM

gălbenátic adj. m., pl. gălbenátici; f. gălbenátică, pl. gălbenátice

gălbenaticii
GĂLBENÁTEC, -Ă adj. v. gălbenatic.

DOOM

gălbenátic adj. m., pl. gălbenátici; f. gălbenátică, pl. gălbenátice

gălbenaticilor
GĂLBENÁTEC, -Ă adj. v. gălbenatic.

DOOM

gălbenátic adj. m., pl. gălbenátici; f. gălbenátică, pl. gălbenátice

gălbenaticul
GĂLBENÁTEC, -Ă adj. v. gălbenatic.

DOOM

gălbenátic adj. m., pl. gălbenátici; f. gălbenátică, pl. gălbenátice

gălbenaticului
GĂLBENÁTEC, -Ă adj. v. gălbenatic.

DOOM

gălbenátic adj. m., pl. gălbenátici; f. gălbenátică, pl. gălbenátice

gălbenaș
GĂLBENÁȘ, gălbenași, s. m. (Pop.) Gălbior (2). – Galben + suf. -aș.

DOOM

gălbenáș (înv.) s. m., pl. gălbenáși

gălbenași
GĂLBENÁȘ, gălbenași, s. m. (Pop.) Gălbior (2). – Galben + suf. -aș.

DOOM

gălbenáș (înv.) s. m., pl. gălbenáși

gălbenașii
GĂLBENÁȘ, gălbenași, s. m. (Pop.) Gălbior (2). – Galben + suf. -aș.

DOOM

gălbenáș (înv.) s. m., pl. gălbenáși

gălbenașilor
GĂLBENÁȘ, gălbenași, s. m. (Pop.) Gălbior (2). – Galben + suf. -aș.

DOOM

gălbenáș (înv.) s. m., pl. gălbenáși

gălbenașul
GĂLBENÁȘ, gălbenași, s. m. (Pop.) Gălbior (2). – Galben + suf. -aș.

DOOM

gălbenáș (înv.) s. m., pl. gălbenáși

gălbenașului
GĂLBENÁȘ, gălbenași, s. m. (Pop.) Gălbior (2). – Galben + suf. -aș.

DOOM

gălbenáș (înv.) s. m., pl. gălbenáși

gălbenea
GĂLBENEÁ, gălbenele, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina groasă, cu frunze lanceolate și dințate și cu flori galbene (Rorippa amphibia). 2. (La pl.) Plantă erbacee cu tulpina păroasă în partea de jos, cu frunze palmate și cu flori galbene-aurii (Ranunculus pedatus). ◊ Gălbenele de pădure = plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri și cu flori galbene-aurii (Ranunculus aureus). 3. (La pl.) Numele a trei plante erbacee din familia primulaceelor: a) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale acoperite cu peri și cu flori galbene (Lysimachia punctata); b) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunze ovale-lunguiețe și cu flori galbene dispuse în panicule terminale (Lysimachia vulgaris); c) drețe (Lysimachia nummularia). – Galben + suf. -ea.

DOOM

gălbeneá (plantă) s. f., art. gălbeneáua, g.-d. art. gălbenélei; pl. gălbenéle, art. gălbenélele

gălbenea
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbeneai
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbeneala
GĂLBENEÁLĂ, (2) gălbeneli, s. f. (Pop.) 1. Paliditate, paloare (a feței). 2. Vopsea galbenă (extrasă din diverse plante). – Gălbeni + suf. -eală.

gălbeneala
GĂLBENEÁLĂ, (2) gălbeneli, s. f. (Pop.) 1. Paliditate, paloare (a feței). 2. Vopsea galbenă (extrasă din diverse plante). – Gălbeni + suf. -eală.

DOOM

!gălbeneálă (pop.) s. f., g.-d. art. gălbenélii; pl. (vopsele) gălbenéli

gălbeneam
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbenească
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbeneau
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbeneaua
GĂLBENEÁ, gălbenele, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina groasă, cu frunze lanceolate și dințate și cu flori galbene (Rorippa amphibia). 2. (La pl.) Plantă erbacee cu tulpina păroasă în partea de jos, cu frunze palmate și cu flori galbene-aurii (Ranunculus pedatus). ◊ Gălbenele de pădure = plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri și cu flori galbene-aurii (Ranunculus aureus). 3. (La pl.) Numele a trei plante erbacee din familia primulaceelor: a) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale acoperite cu peri și cu flori galbene (Lysimachia punctata); b) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunze ovale-lunguiețe și cu flori galbene dispuse în panicule terminale (Lysimachia vulgaris); c) drețe (Lysimachia nummularia). – Galben + suf. -ea.

DOOM

gălbeneá (plantă) s. f., art. gălbeneáua, g.-d. art. gălbenélei; pl. gălbenéle, art. gălbenélele

gălbeneați
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbenele
GĂLBENEÁ, gălbenele, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina groasă, cu frunze lanceolate și dințate și cu flori galbene (Rorippa amphibia). 2. (La pl.) Plantă erbacee cu tulpina păroasă în partea de jos, cu frunze palmate și cu flori galbene-aurii (Ranunculus pedatus). ◊ Gălbenele de pădure = plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri și cu flori galbene-aurii (Ranunculus aureus). 3. (La pl.) Numele a trei plante erbacee din familia primulaceelor: a) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale acoperite cu peri și cu flori galbene (Lysimachia punctata); b) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunze ovale-lunguiețe și cu flori galbene dispuse în panicule terminale (Lysimachia vulgaris); c) drețe (Lysimachia nummularia). – Galben + suf. -ea.

DOOM

gălbeneá (plantă) s. f., art. gălbeneáua, g.-d. art. gălbenélei; pl. gălbenéle, art. gălbenélele

gălbenele
GĂLBENEÁLĂ, (2) gălbeneli, s. f. (Pop.) 1. Paliditate, paloare (a feței). 2. Vopsea galbenă (extrasă din diverse plante). – Gălbeni + suf. -eală.

DOOM

!gălbeneálă (pop.) s. f., g.-d. art. gălbenélii; pl. (vopsele) gălbenéli

gălbenelei
GĂLBENEÁ, gălbenele, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina groasă, cu frunze lanceolate și dințate și cu flori galbene (Rorippa amphibia). 2. (La pl.) Plantă erbacee cu tulpina păroasă în partea de jos, cu frunze palmate și cu flori galbene-aurii (Ranunculus pedatus). ◊ Gălbenele de pădure = plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri și cu flori galbene-aurii (Ranunculus aureus). 3. (La pl.) Numele a trei plante erbacee din familia primulaceelor: a) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale acoperite cu peri și cu flori galbene (Lysimachia punctata); b) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunze ovale-lunguiețe și cu flori galbene dispuse în panicule terminale (Lysimachia vulgaris); c) drețe (Lysimachia nummularia). – Galben + suf. -ea.

DOOM

gălbeneá (plantă) s. f., art. gălbeneáua, g.-d. art. gălbenélei; pl. gălbenéle, art. gălbenélele

gălbenelei
GĂLBENEÁLĂ, (2) gălbeneli, s. f. (Pop.) 1. Paliditate, paloare (a feței). 2. Vopsea galbenă (extrasă din diverse plante). – Gălbeni + suf. -eală.

DOOM

!gălbeneálă (pop.) s. f., g.-d. art. gălbenélii; pl. (vopsele) gălbenéli

gălbenelele
GĂLBENEÁ, gălbenele, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina groasă, cu frunze lanceolate și dințate și cu flori galbene (Rorippa amphibia). 2. (La pl.) Plantă erbacee cu tulpina păroasă în partea de jos, cu frunze palmate și cu flori galbene-aurii (Ranunculus pedatus). ◊ Gălbenele de pădure = plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri și cu flori galbene-aurii (Ranunculus aureus). 3. (La pl.) Numele a trei plante erbacee din familia primulaceelor: a) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale acoperite cu peri și cu flori galbene (Lysimachia punctata); b) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunze ovale-lunguiețe și cu flori galbene dispuse în panicule terminale (Lysimachia vulgaris); c) drețe (Lysimachia nummularia). – Galben + suf. -ea.

DOOM

gălbeneá (plantă) s. f., art. gălbeneáua, g.-d. art. gălbenélei; pl. gălbenéle, art. gălbenélele

gălbenelele
GĂLBENEÁLĂ, (2) gălbeneli, s. f. (Pop.) 1. Paliditate, paloare (a feței). 2. Vopsea galbenă (extrasă din diverse plante). – Gălbeni + suf. -eală.

DOOM

!gălbeneálă (pop.) s. f., g.-d. art. gălbenélii; pl. (vopsele) gălbenéli

gălbenelelor
GĂLBENEÁ, gălbenele, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina groasă, cu frunze lanceolate și dințate și cu flori galbene (Rorippa amphibia). 2. (La pl.) Plantă erbacee cu tulpina păroasă în partea de jos, cu frunze palmate și cu flori galbene-aurii (Ranunculus pedatus). ◊ Gălbenele de pădure = plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri și cu flori galbene-aurii (Ranunculus aureus). 3. (La pl.) Numele a trei plante erbacee din familia primulaceelor: a) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale acoperite cu peri și cu flori galbene (Lysimachia punctata); b) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunze ovale-lunguiețe și cu flori galbene dispuse în panicule terminale (Lysimachia vulgaris); c) drețe (Lysimachia nummularia). – Galben + suf. -ea.

DOOM

gălbeneá (plantă) s. f., art. gălbeneáua, g.-d. art. gălbenélei; pl. gălbenéle, art. gălbenélele

gălbenelelor
GĂLBENEÁLĂ, (2) gălbeneli, s. f. (Pop.) 1. Paliditate, paloare (a feței). 2. Vopsea galbenă (extrasă din diverse plante). – Gălbeni + suf. -eală.

DOOM

!gălbeneálă (pop.) s. f., g.-d. art. gălbenélii; pl. (vopsele) gălbenéli

gălbeneli
GĂLBENEÁLĂ, (2) gălbeneli, s. f. (Pop.) 1. Paliditate, paloare (a feței). 2. Vopsea galbenă (extrasă din diverse plante). – Gălbeni + suf. -eală.

gălbenelii
GĂLBENEÁLĂ, (2) gălbeneli, s. f. (Pop.) 1. Paliditate, paloare (a feței). 2. Vopsea galbenă (extrasă din diverse plante). – Gălbeni + suf. -eală.

gălbenelile
GĂLBENEÁLĂ, (2) gălbeneli, s. f. (Pop.) 1. Paliditate, paloare (a feței). 2. Vopsea galbenă (extrasă din diverse plante). – Gălbeni + suf. -eală.

gălbenelilor
GĂLBENEÁLĂ, (2) gălbeneli, s. f. (Pop.) 1. Paliditate, paloare (a feței). 2. Vopsea galbenă (extrasă din diverse plante). – Gălbeni + suf. -eală.

gălbenesc
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbenește
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbenești
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbeni
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbenia
GĂLBENÍU, -ÍE, gălbenii, adj. (Rar) Gălbui. ♦ Palid (la față). – Galben + suf. -iu.

DOOM

gălbeníu (rar) adj. m., f. gălbeníe; pl. m. și f. gălbeníi

gălbenie
GĂLBENÍU, -ÍE, gălbenii, adj. (Rar) Gălbui. ♦ Palid (la față). – Galben + suf. -iu.

DOOM

gălbeníu (rar) adj. m., f. gălbeníe; pl. m. și f. gălbeníi

gălbeniei
GĂLBENÍU, -ÍE, gălbenii, adj. (Rar) Gălbui. ♦ Palid (la față). – Galben + suf. -iu.

DOOM

gălbeníu (rar) adj. m., f. gălbeníe; pl. m. și f. gălbeníi

gălbenii
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbenii
GĂLBENÍU, -ÍE, gălbenii, adj. (Rar) Gălbui. ♦ Palid (la față). – Galben + suf. -iu.

DOOM

gălbeníu (rar) adj. m., f. gălbeníe; pl. m. și f. gălbeníi

gălbeniii
GĂLBENÍU, -ÍE, gălbenii, adj. (Rar) Gălbui. ♦ Palid (la față). – Galben + suf. -iu.

DOOM

gălbeníu (rar) adj. m., f. gălbeníe; pl. m. și f. gălbeníi

gălbeniile
GĂLBENÍU, -ÍE, gălbenii, adj. (Rar) Gălbui. ♦ Palid (la față). – Galben + suf. -iu.

DOOM

gălbeníu (rar) adj. m., f. gălbeníe; pl. m. și f. gălbeníi

gălbeniilor
GĂLBENÍU, -ÍE, gălbenii, adj. (Rar) Gălbui. ♦ Palid (la față). – Galben + suf. -iu.

DOOM

gălbeníu (rar) adj. m., f. gălbeníe; pl. m. și f. gălbeníi

gălbenim
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbenind
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbenire
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbeniră
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbenirăm
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbenirăți
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbenise
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbenisem
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbeniseră
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbeniserăm
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbeniserăți
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbeniseși
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbeniseți
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbenit
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbenit
GĂLBENÍT, -Ă, gălbeniți, -te, adj. (Înv. și pop.) Îngălbenit. – V. gălbeni.

gălbeniu
GĂLBENÍU, -ÍE, gălbenii, adj. (Rar) Gălbui. ♦ Palid (la față). – Galben + suf. -iu.

DOOM

gălbeníu (rar) adj. m., f. gălbeníe; pl. m. și f. gălbeníi

gălbeniul
GĂLBENÍU, -ÍE, gălbenii, adj. (Rar) Gălbui. ♦ Palid (la față). – Galben + suf. -iu.

DOOM

gălbeníu (rar) adj. m., f. gălbeníe; pl. m. și f. gălbeníi

gălbeniului
GĂLBENÍU, -ÍE, gălbenii, adj. (Rar) Gălbui. ♦ Palid (la față). – Galben + suf. -iu.

DOOM

gălbeníu (rar) adj. m., f. gălbeníe; pl. m. și f. gălbeníi

gălbeniși
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbeniți
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbenuș
GĂLBENÚȘ, gălbenușuri, s. n. Partea centrală, sferică, de culoare galbenă, a oului de pasăre și de reptilă, bogată în substanțe nutritive. – Galben + suf. -uș.

DOOM

gălbenúș s. n., pl. gălbenúșuri

gălbenușa
GĂLBENÚȘĂ, gălbenușe, s. f. (La pl.) Plantă din familia rozaceelor, cu tulpina ascendentă, paniculat ramificată în partea superioară (Potentilla chrysantha). – De la gălbenuș.

gălbenușe
GĂLBENÚȘĂ, gălbenușe, s. f. (La pl.) Plantă din familia rozaceelor, cu tulpina ascendentă, paniculat ramificată în partea superioară (Potentilla chrysantha). – De la gălbenuș.

gălbenușei
GĂLBENÚȘĂ, gălbenușe, s. f. (La pl.) Plantă din familia rozaceelor, cu tulpina ascendentă, paniculat ramificată în partea superioară (Potentilla chrysantha). – De la gălbenuș.

gălbenușele
GĂLBENÚȘĂ, gălbenușe, s. f. (La pl.) Plantă din familia rozaceelor, cu tulpina ascendentă, paniculat ramificată în partea superioară (Potentilla chrysantha). – De la gălbenuș.

gălbenușelor
GĂLBENÚȘĂ, gălbenușe, s. f. (La pl.) Plantă din familia rozaceelor, cu tulpina ascendentă, paniculat ramificată în partea superioară (Potentilla chrysantha). – De la gălbenuș.

gălbeze
GĂLBEÁZĂ, gălbeze, s. f. 1. Vierme parazit care trăiește în căile biliare ale ovinelor și bovinelor (Fasciola hepatica). 2. Boală de ficat a ovinelor și a bovinelor, provocată de gălbează (1). 3. Numele a patru specii de plante parazite din familia cucutei: a) Cuscuta trifolii; b) torțel (Cuscuta campestris); c) torțel (Cuscuta epithymum); d) torțel (Cuscuta europea). – Cf. alb. kël'bazë, gël'bazë.

DOOM

gălbeáză s. f., g.-d. art. gălbézei; pl. gălbéze

gălbezei
GĂLBEÁZĂ, gălbeze, s. f. 1. Vierme parazit care trăiește în căile biliare ale ovinelor și bovinelor (Fasciola hepatica). 2. Boală de ficat a ovinelor și a bovinelor, provocată de gălbează (1). 3. Numele a patru specii de plante parazite din familia cucutei: a) Cuscuta trifolii; b) torțel (Cuscuta campestris); c) torțel (Cuscuta epithymum); d) torțel (Cuscuta europea). – Cf. alb. kël'bazë, gël'bazë.

DOOM

gălbeáză s. f., g.-d. art. gălbézei; pl. gălbéze

gălbezele
GĂLBEÁZĂ, gălbeze, s. f. 1. Vierme parazit care trăiește în căile biliare ale ovinelor și bovinelor (Fasciola hepatica). 2. Boală de ficat a ovinelor și a bovinelor, provocată de gălbează (1). 3. Numele a patru specii de plante parazite din familia cucutei: a) Cuscuta trifolii; b) torțel (Cuscuta campestris); c) torțel (Cuscuta epithymum); d) torțel (Cuscuta europea). – Cf. alb. kël'bazë, gël'bazë.

DOOM

gălbeáză s. f., g.-d. art. gălbézei; pl. gălbéze

gălbezelor
GĂLBEÁZĂ, gălbeze, s. f. 1. Vierme parazit care trăiește în căile biliare ale ovinelor și bovinelor (Fasciola hepatica). 2. Boală de ficat a ovinelor și a bovinelor, provocată de gălbează (1). 3. Numele a patru specii de plante parazite din familia cucutei: a) Cuscuta trifolii; b) torțel (Cuscuta campestris); c) torțel (Cuscuta epithymum); d) torțel (Cuscuta europea). – Cf. alb. kël'bazë, gël'bazë.

DOOM

gălbeáză s. f., g.-d. art. gălbézei; pl. gălbéze

gălbia
GĂLBÍU, -ÍE, gălbii, adj. (Pop.) Gălbui. ♦ Bălai, blond. – Galben + suf. -iu.

DOOM

gălbíu (pop.) adj. m., f. gălbíe; pl. m. și f. gălbíi

gălbie
GĂLBÍU, -ÍE, gălbii, adj. (Pop.) Gălbui. ♦ Bălai, blond. – Galben + suf. -iu.

DOOM

gălbíu (pop.) adj. m., f. gălbíe; pl. m. și f. gălbíi

gălbiei
GĂLBÍU, -ÍE, gălbii, adj. (Pop.) Gălbui. ♦ Bălai, blond. – Galben + suf. -iu.

DOOM

gălbíu (pop.) adj. m., f. gălbíe; pl. m. și f. gălbíi

gălbii
GĂLBÍU, -ÍE, gălbii, adj. (Pop.) Gălbui. ♦ Bălai, blond. – Galben + suf. -iu.

DOOM

gălbíu (pop.) adj. m., f. gălbíe; pl. m. și f. gălbíi

gălbiii
GĂLBÍU, -ÍE, gălbii, adj. (Pop.) Gălbui. ♦ Bălai, blond. – Galben + suf. -iu.

DOOM

gălbíu (pop.) adj. m., f. gălbíe; pl. m. și f. gălbíi

gălbiile
GĂLBÍU, -ÍE, gălbii, adj. (Pop.) Gălbui. ♦ Bălai, blond. – Galben + suf. -iu.

DOOM

gălbíu (pop.) adj. m., f. gălbíe; pl. m. și f. gălbíi

gălbiilor
GĂLBÍU, -ÍE, gălbii, adj. (Pop.) Gălbui. ♦ Bălai, blond. – Galben + suf. -iu.

DOOM

gălbíu (pop.) adj. m., f. gălbíe; pl. m. și f. gălbíi

gălbinare
GĂLBENÁRE s. f. v. gălbinare.

DOOM

gălbináre (pop.) s. f., g.-d. art. gălbinắrii; pl. gălbinắri

gălbinarea
GĂLBENÁRE s. f. v. gălbinare.

DOOM

gălbináre (pop.) s. f., g.-d. art. gălbinắrii; pl. gălbinắri

gălbinaș
GĂLBINÁȘ, gălbinași, s. m. Gălbior¹. (Cu pronunțare regională) Știa că baba are la gălbinași hăt multișori. SBIERA, P. 280.

gălbini
GĂLBINÍ vb. IV v. gălbeni.

DOOM

gălbení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gălbenésc, imperf. 3 sg. gălbeneá; conj. prez. 3 să gălbeneáscă

gălbinicioasa
GĂLBINICIÓS, -OÁSĂ, gălbinicioși, -oase, adj. (Pop.) Galben, palid (la față). – Galben + suf. -icios.

DOOM

gălbiniciós (pop.) adj. m., pl. gălbinicióși; f. gălbinicioásă, pl. gălbinicioáse

gălbinicioase
GĂLBINICIÓS, -OÁSĂ, gălbinicioși, -oase, adj. (Pop.) Galben, palid (la față). – Galben + suf. -icios.

DOOM

gălbiniciós (pop.) adj. m., pl. gălbinicióși; f. gălbinicioásă, pl. gălbinicioáse

gălbinicioasei
GĂLBINICIÓS, -OÁSĂ, gălbinicioși, -oase, adj. (Pop.) Galben, palid (la față). – Galben + suf. -icios.

DOOM

gălbiniciós (pop.) adj. m., pl. gălbinicióși; f. gălbinicioásă, pl. gălbinicioáse

gălbinicioasele
GĂLBINICIÓS, -OÁSĂ, gălbinicioși, -oase, adj. (Pop.) Galben, palid (la față). – Galben + suf. -icios.

DOOM

gălbiniciós (pop.) adj. m., pl. gălbinicióși; f. gălbinicioásă, pl. gălbinicioáse

gălbinicioaselor
GĂLBINICIÓS, -OÁSĂ, gălbinicioși, -oase, adj. (Pop.) Galben, palid (la față). – Galben + suf. -icios.

DOOM

gălbiniciós (pop.) adj. m., pl. gălbinicióși; f. gălbinicioásă, pl. gălbinicioáse

gălbinicios
GĂLBINICIÓS, -OÁSĂ, gălbinicioși, -oase, adj. (Pop.) Galben, palid (la față). – Galben + suf. -icios.

DOOM

gălbiniciós (pop.) adj. m., pl. gălbinicióși; f. gălbinicioásă, pl. gălbinicioáse

gălbiniciosul
GĂLBINICIÓS, -OÁSĂ, gălbinicioși, -oase, adj. (Pop.) Galben, palid (la față). – Galben + suf. -icios.

DOOM

gălbiniciós (pop.) adj. m., pl. gălbinicióși; f. gălbinicioásă, pl. gălbinicioáse

gălbiniciosului
GĂLBINICIÓS, -OÁSĂ, gălbinicioși, -oase, adj. (Pop.) Galben, palid (la față). – Galben + suf. -icios.

DOOM

gălbiniciós (pop.) adj. m., pl. gălbinicióși; f. gălbinicioásă, pl. gălbinicioáse

gălbinicioși
GĂLBINICIÓS, -OÁSĂ, gălbinicioși, -oase, adj. (Pop.) Galben, palid (la față). – Galben + suf. -icios.

DOOM

gălbiniciós (pop.) adj. m., pl. gălbinicióși; f. gălbinicioásă, pl. gălbinicioáse

gălbinicioșii
GĂLBINICIÓS, -OÁSĂ, gălbinicioși, -oase, adj. (Pop.) Galben, palid (la față). – Galben + suf. -icios.

DOOM

gălbiniciós (pop.) adj. m., pl. gălbinicióși; f. gălbinicioásă, pl. gălbinicioáse

gălbinicioșilor
GĂLBINICIÓS, -OÁSĂ, gălbinicioși, -oase, adj. (Pop.) Galben, palid (la față). – Galben + suf. -icios.

DOOM

gălbiniciós (pop.) adj. m., pl. gălbinicióși; f. gălbinicioásă, pl. gălbinicioáse

gălbinire
GĂLBINÍ, gălbinesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. V. gălbeni.

gălbinit
GĂLBINÍ, gălbinesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. V. gălbeni.

gălbiniu
GĂLBENÍU, -ÍE, gălbenii, adj. Gălbui. Tufănică gălbenie. Pere gălbenii. ▭ (Atestat în forma gălbiniu) Cărbunii se închid și se deschid, ca niște ochi de aur, sub cămașa lor de scrum gălbiniu. DELAVRANCEA, T. 88. Au destupat [plosca]... cea cu vin și, plecînd-o într-o parte, au văzut că curge din ea ceva de coloare cam gălbinie. SBIERA, P. 69. ♦ (Despre persoane) Palid la față. Multă vreme au stătut nemișcat și gălbeniu ca ceara, de frică. DRĂGHICI, R. 74.

gălbinița
GĂLBINÍȚĂ, gălbinițe, s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu frunzele pețiolate și flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). – Galben + suf. -iță.

gălbinițe
GĂLBINÍȚĂ, gălbinițe, s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu frunzele pețiolate și flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). – Galben + suf. -iță.

gălbiniței
GĂLBINÍȚĂ, gălbinițe, s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu frunzele pețiolate și flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). – Galben + suf. -iță.

gălbinițele
GĂLBINÍȚĂ, gălbinițe, s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu frunzele pețiolate și flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). – Galben + suf. -iță.

gălbinițelor
GĂLBINÍȚĂ, gălbinițe, s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu frunzele pețiolate și flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). – Galben + suf. -iță.

gălbinări
GĂLBENÁRE s. f. v. gălbinare.

DOOM

gălbináre (pop.) s. f., g.-d. art. gălbinắrii; pl. gălbinắri

gălbinării
GĂLBENÁRE s. f. v. gălbinare.

DOOM

gălbináre (pop.) s. f., g.-d. art. gălbinắrii; pl. gălbinắri

gălbinările
GĂLBENÁRE s. f. v. gălbinare.

DOOM

gălbináre (pop.) s. f., g.-d. art. gălbinắrii; pl. gălbinắri

gălbinărilor
GĂLBENÁRE s. f. v. gălbinare.

DOOM

gălbináre (pop.) s. f., g.-d. art. gălbinắrii; pl. gălbinắri

gălbioara
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbioara
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbioare
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbioare
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbioarei
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbioarei
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbioarele
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbioarele
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbioarelor
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbioarelor
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbior
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbior
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbiori
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbiori
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbiorii
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbiorii
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbiorilor
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbiorilor
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbiorul
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbiorul
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbiorului
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbiorului
GĂLBIÓR, -OÁRĂ, gălbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Bălai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); gălbenaș [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

DOOM

gălbiór² (-bi-or) s. m., pl. gălbióri

gălbiu
GĂLBÍU, -ÍE, gălbii, adj. (Pop.) Gălbui. ♦ Bălai, blond. – Galben + suf. -iu.

DOOM

gălbíu (pop.) adj. m., f. gălbíe; pl. m. și f. gălbíi

gălbiul
GĂLBÍU, -ÍE, gălbii, adj. (Pop.) Gălbui. ♦ Bălai, blond. – Galben + suf. -iu.

DOOM

gălbíu (pop.) adj. m., f. gălbíe; pl. m. și f. gălbíi

gălbiului
GĂLBÍU, -ÍE, gălbii, adj. (Pop.) Gălbui. ♦ Bălai, blond. – Galben + suf. -iu.

DOOM

gălbíu (pop.) adj. m., f. gălbíe; pl. m. și f. gălbíi

gălbui
GĂLBÚI, -ÚIE, gălbui, adj. Care are o culoare apropiată de galben; gălbenatic, gălbeniu, gălbiu. – Galben + suf. -ui.

DOOM

gălbúi adj. m., f. gălbúie; pl. m. și f. gălbúi

gălbuia
GĂLBÚI, -ÚIE, gălbui, adj. Care are o culoare apropiată de galben; gălbenatic, gălbeniu, gălbiu. – Galben + suf. -ui.

DOOM

gălbúi adj. m., f. gălbúie; pl. m. și f. gălbúi

gălbuie
GĂLBÚI, -ÚIE, gălbui, adj. Care are o culoare apropiată de galben; gălbenatic, gălbeniu, gălbiu. – Galben + suf. -ui.

DOOM

gălbúi adj. m., f. gălbúie; pl. m. și f. gălbúi

gălbuii
GĂLBÚI, -ÚIE, gălbui, adj. Care are o culoare apropiată de galben; gălbenatic, gălbeniu, gălbiu. – Galben + suf. -ui.

DOOM

gălbúi adj. m., f. gălbúie; pl. m. și f. gălbúi

gălbuile
GĂLBÚI, -ÚIE, gălbui, adj. Care are o culoare apropiată de galben; gălbenatic, gălbeniu, gălbiu. – Galben + suf. -ui.

DOOM

gălbúi adj. m., f. gălbúie; pl. m. și f. gălbúi

gălbuilor
GĂLBÚI, -ÚIE, gălbui, adj. Care are o culoare apropiată de galben; gălbenatic, gălbeniu, gălbiu. – Galben + suf. -ui.

DOOM

gălbúi adj. m., f. gălbúie; pl. m. și f. gălbúi

gălbuiul
GĂLBÚI, -ÚIE, gălbui, adj. Care are o culoare apropiată de galben; gălbenatic, gălbeniu, gălbiu. – Galben + suf. -ui.

DOOM

gălbúi adj. m., f. gălbúie; pl. m. și f. gălbúi

gălbuiului
GĂLBÚI, -ÚIE, gălbui, adj. Care are o culoare apropiată de galben; gălbenatic, gălbeniu, gălbiu. – Galben + suf. -ui.

DOOM

gălbúi adj. m., f. gălbúie; pl. m. și f. gălbúi

gălbăcios
GĂLBĂGIÓS, -OÁSĂ, gălbăgioși, -oase, adj. (Despre oameni) Palid și tras la față. Tîrgovețul era cam puțintel la trup, cam gălbăgiqs la obraz, cam peticit la veșminte, dar, pe cît se vedea dintru început, tăios la privire și amarnic de iute la gură. GALAN, Z. R. 47. – Pronunțat: -gios. – Variantă: gălbăciós,-oásă (HOGAȘ, DR. II 119) adj.

gălbăgios
GĂLBĂGIÓS, -OÁSĂ, gălbăgioși, -oase, adj. (Despre oameni) Palid și tras la față. Tîrgovețul era cam puțintel la trup, cam gălbăgiqs la obraz, cam peticit la veșminte, dar, pe cît se vedea dintru început, tăios la privire și amarnic de iute la gură. GALAN, Z. R. 47. – Pronunțat: -gios. – Variantă: gălbăciós,-oásă (HOGAȘ, DR. II 119) adj.

găleata
GĂLEÁTĂ, găleți, s. f. 1. Vas de lemn, de metal etc. de forma unui trunchi de con cu baza mare în partea superioară, cu toartă, folosit pentru transportul (și păstrarea) unor lichide, unor materiale granulare sau pulverulente etc.; conținutul acestui vas; căldare. ◊ Expr. A ploua (sau a turna) cu găleata = a ploua foarte tare, torențial. 2. Veche măsură de capacitate pentru lapte, cereale etc., a cărei valoare a variat în timp, pe regiuni și pe substanțe; conținutul acestei măsuri. 3. Dijmă în grâne care se percepea în evul mediu, în țările române. – Lat. galleta.

DOOM

găleátă s. f., g.-d. art. găléții; pl. găléți

găleți
GĂLEÁTĂ, găleți, s. f. 1. Vas de lemn, de metal etc. de forma unui trunchi de con cu baza mare în partea superioară, cu toartă, folosit pentru transportul (și păstrarea) unor lichide, unor materiale granulare sau pulverulente etc.; conținutul acestui vas; căldare. ◊ Expr. A ploua (sau a turna) cu găleata = a ploua foarte tare, torențial. 2. Veche măsură de capacitate pentru lapte, cereale etc., a cărei valoare a variat în timp, pe regiuni și pe substanțe; conținutul acestei măsuri. 3. Dijmă în grâne care se percepea în evul mediu, în țările române. – Lat. galleta.

DOOM

găleátă s. f., g.-d. art. găléții; pl. găléți

găleții
GĂLEÁTĂ, găleți, s. f. 1. Vas de lemn, de metal etc. de forma unui trunchi de con cu baza mare în partea superioară, cu toartă, folosit pentru transportul (și păstrarea) unor lichide, unor materiale granulare sau pulverulente etc.; conținutul acestui vas; căldare. ◊ Expr. A ploua (sau a turna) cu găleata = a ploua foarte tare, torențial. 2. Veche măsură de capacitate pentru lapte, cereale etc., a cărei valoare a variat în timp, pe regiuni și pe substanțe; conținutul acestei măsuri. 3. Dijmă în grâne care se percepea în evul mediu, în țările române. – Lat. galleta.

DOOM

găleátă s. f., g.-d. art. găléții; pl. găléți

gălețile
GĂLEÁTĂ, găleți, s. f. 1. Vas de lemn, de metal etc. de forma unui trunchi de con cu baza mare în partea superioară, cu toartă, folosit pentru transportul (și păstrarea) unor lichide, unor materiale granulare sau pulverulente etc.; conținutul acestui vas; căldare. ◊ Expr. A ploua (sau a turna) cu găleata = a ploua foarte tare, torențial. 2. Veche măsură de capacitate pentru lapte, cereale etc., a cărei valoare a variat în timp, pe regiuni și pe substanțe; conținutul acestei măsuri. 3. Dijmă în grâne care se percepea în evul mediu, în țările române. – Lat. galleta.

DOOM

găleátă s. f., g.-d. art. găléții; pl. găléți

găleților
GĂLEÁTĂ, găleți, s. f. 1. Vas de lemn, de metal etc. de forma unui trunchi de con cu baza mare în partea superioară, cu toartă, folosit pentru transportul (și păstrarea) unor lichide, unor materiale granulare sau pulverulente etc.; conținutul acestui vas; căldare. ◊ Expr. A ploua (sau a turna) cu găleata = a ploua foarte tare, torențial. 2. Veche măsură de capacitate pentru lapte, cereale etc., a cărei valoare a variat în timp, pe regiuni și pe substanțe; conținutul acestei măsuri. 3. Dijmă în grâne care se percepea în evul mediu, în țările române. – Lat. galleta.

DOOM

găleátă s. f., g.-d. art. găléții; pl. găléți

gălibarcă
gălibarcă, gălibarci s. f. (intl., înv.) pălărie.

găligan
GĂLIGÁN, găligani, s. m. (Peior. și fam.) Bărbat sau băiat foarte înalt; gligan, lungan. – Cf. gligan.

DOOM

găligán s. m., pl. găligáni

găligane
GĂLIGÁN, găligani, s. m. (Peior. și fam.) Bărbat sau băiat foarte înalt; gligan, lungan. – Cf. gligan.

DOOM

găligán s. m., pl. găligáni

găligani
GĂLIGÁN, găligani, s. m. (Peior. și fam.) Bărbat sau băiat foarte înalt; gligan, lungan. – Cf. gligan.

DOOM

găligán s. m., pl. găligáni

găliganii
GĂLIGÁN, găligani, s. m. (Peior. și fam.) Bărbat sau băiat foarte înalt; gligan, lungan. – Cf. gligan.

DOOM

găligán s. m., pl. găligáni

găliganilor
GĂLIGÁN, găligani, s. m. (Peior. și fam.) Bărbat sau băiat foarte înalt; gligan, lungan. – Cf. gligan.

DOOM

găligán s. m., pl. găligáni

găliganul
GĂLIGÁN, găligani, s. m. (Peior. și fam.) Bărbat sau băiat foarte înalt; gligan, lungan. – Cf. gligan.

DOOM

găligán s. m., pl. găligáni

găliganule
GĂLIGÁN, găligani, s. m. (Peior. și fam.) Bărbat sau băiat foarte înalt; gligan, lungan. – Cf. gligan.

DOOM

găligán s. m., pl. găligáni

găliganului
GĂLIGÁN, găligani, s. m. (Peior. și fam.) Bărbat sau băiat foarte înalt; gligan, lungan. – Cf. gligan.

DOOM

găligán s. m., pl. găligáni

gălușca
GĂLÚȘCĂ, găluște, s. f. Preparat culinar de formă (relativ) sferică, făcut din aluat, din griș, brânză, carne tocată etc. [Pl. și: găluști] – Din rus. galușka.

DOOM

!gălúșcă s. f., g.-d. art. gălúștei/gălúștii; pl. gălúște/gălúști

gălușcă
GĂLÚȘCĂ, găluște, s. f. Preparat culinar de formă (relativ) sferică, făcut din aluat, din griș, brânză, carne tocată etc. [Pl. și: găluști] – Din rus. galușka.

găluște
GĂLÚȘCĂ, găluște, s. f. Preparat culinar de formă (relativ) sferică, făcut din aluat, din griș, brânză, carne tocată etc. [Pl. și: găluști] – Din rus. galușka.

DOOM

!gălúșcă s. f., g.-d. art. gălúștei/gălúștii; pl. gălúște/gălúști

găluștei
GĂLÚȘCĂ, găluște, s. f. Preparat culinar de formă (relativ) sferică, făcut din aluat, din griș, brânză, carne tocată etc. [Pl. și: găluști] – Din rus. galușka.

DOOM

!gălúșcă s. f., g.-d. art. gălúștei/gălúștii; pl. gălúște/gălúști

găluștele
GĂLÚȘCĂ, găluște, s. f. Preparat culinar de formă (relativ) sferică, făcut din aluat, din griș, brânză, carne tocată etc. [Pl. și: găluști] – Din rus. galușka.

DOOM

!gălúșcă s. f., g.-d. art. gălúștei/gălúștii; pl. gălúște/gălúști

găluștelor
GĂLÚȘCĂ, găluște, s. f. Preparat culinar de formă (relativ) sferică, făcut din aluat, din griș, brânză, carne tocată etc. [Pl. și: găluști] – Din rus. galușka.

DOOM

!gălúșcă s. f., g.-d. art. gălúștei/gălúștii; pl. gălúște/gălúști

gălăgi
gălăgí (-gésc, -ít), vb. – (Înv.) A face zgomot, a striga, a țipa. Sl., cf. rus. galačitĭ „a certa”, pol. gałuszyć (Cihac, II, 113), de la radicalul glasŭ, cf. glas. – Der. gălăgie, s. f. (zgomot, larmă); gălăgios, adj. (zgomotos; certăreț).

gălăgie
HĂLĂGÍE s. f. v. gălăgie.

DOOM

gălăgíe s. f., art. gălăgía, g.-d. gălăgíi, art. gălăgíei

gălăgioasa
GĂLĂGIÓS, -OÁSĂ, gălăgioși, -oase, adj. Care face (multă) gălăgie; zgomotos. [Pr.: -gi-os] – Gălăgie + suf. -os.

DOOM

gălăgiós (-gi-os) adj. m., pl. gălăgióși; f. gălăgioásă, pl. gălăgioáse

gălăgioase
GĂLĂGIÓS, -OÁSĂ, gălăgioși, -oase, adj. Care face (multă) gălăgie; zgomotos. [Pr.: -gi-os] – Gălăgie + suf. -os.

DOOM

gălăgiós (-gi-os) adj. m., pl. gălăgióși; f. gălăgioásă, pl. gălăgioáse

gălăgioasei
GĂLĂGIÓS, -OÁSĂ, gălăgioși, -oase, adj. Care face (multă) gălăgie; zgomotos. [Pr.: -gi-os] – Gălăgie + suf. -os.

DOOM

gălăgiós (-gi-os) adj. m., pl. gălăgióși; f. gălăgioásă, pl. gălăgioáse

gălăgioasele
GĂLĂGIÓS, -OÁSĂ, gălăgioși, -oase, adj. Care face (multă) gălăgie; zgomotos. [Pr.: -gi-os] – Gălăgie + suf. -os.

DOOM

gălăgiós (-gi-os) adj. m., pl. gălăgióși; f. gălăgioásă, pl. gălăgioáse

gălăgioaselor
GĂLĂGIÓS, -OÁSĂ, gălăgioși, -oase, adj. Care face (multă) gălăgie; zgomotos. [Pr.: -gi-os] – Gălăgie + suf. -os.

DOOM

gălăgiós (-gi-os) adj. m., pl. gălăgióși; f. gălăgioásă, pl. gălăgioáse

gălăgios
GĂLĂGIÓS, -OÁSĂ, gălăgioși, -oase, adj. Care face (multă) gălăgie; zgomotos. [Pr.: -gi-os] – Gălăgie + suf. -os.

DOOM

gălăgiós (-gi-os) adj. m., pl. gălăgióși; f. gălăgioásă, pl. gălăgioáse

gălăgiosul
GĂLĂGIÓS, -OÁSĂ, gălăgioși, -oase, adj. Care face (multă) gălăgie; zgomotos. [Pr.: -gi-os] – Gălăgie + suf. -os.

DOOM

gălăgiós (-gi-os) adj. m., pl. gălăgióși; f. gălăgioásă, pl. gălăgioáse

gălăgiosului
GĂLĂGIÓS, -OÁSĂ, gălăgioși, -oase, adj. Care face (multă) gălăgie; zgomotos. [Pr.: -gi-os] – Gălăgie + suf. -os.

DOOM

gălăgiós (-gi-os) adj. m., pl. gălăgióși; f. gălăgioásă, pl. gălăgioáse

gălăgioși
GĂLĂGIÓS, -OÁSĂ, gălăgioși, -oase, adj. Care face (multă) gălăgie; zgomotos. [Pr.: -gi-os] – Gălăgie + suf. -os.

DOOM

gălăgiós (-gi-os) adj. m., pl. gălăgióși; f. gălăgioásă, pl. gălăgioáse

gălăgioșii
GĂLĂGIÓS, -OÁSĂ, gălăgioși, -oase, adj. Care face (multă) gălăgie; zgomotos. [Pr.: -gi-os] – Gălăgie + suf. -os.

DOOM

gălăgiós (-gi-os) adj. m., pl. gălăgióși; f. gălăgioásă, pl. gălăgioáse

gălăgioșilor
GĂLĂGIÓS, -OÁSĂ, gălăgioși, -oase, adj. Care face (multă) gălăgie; zgomotos. [Pr.: -gi-os] – Gălăgie + suf. -os.

DOOM

gălăgiós (-gi-os) adj. m., pl. gălăgióși; f. gălăgioásă, pl. gălăgioáse

gălăgire
gălăgí (-gésc, -ít), vb. – (Înv.) A face zgomot, a striga, a țipa. Sl., cf. rus. galačitĭ „a certa”, pol. gałuszyć (Cihac, II, 113), de la radicalul glasŭ, cf. glas. – Der. gălăgie, s. f. (zgomot, larmă); gălăgios, adj. (zgomotos; certăreț).

gălămoaze
GĂLĂMÓZ, gălămoaze, s. n. (Reg.) Cocoloș, boț (dintr-un material solid). [Var.: golomóz s. n.] – Et. nec.

gălămoazele
GĂLĂMÓZ, gălămoaze, s. n. (Reg.) Cocoloș, boț (dintr-un material solid). [Var.: golomóz s. n.] – Et. nec.

gălămoazelor
GĂLĂMÓZ, gălămoaze, s. n. (Reg.) Cocoloș, boț (dintr-un material solid). [Var.: golomóz s. n.] – Et. nec.

gălămoz
GĂLĂMÓZ, gălămoaze, s. n. (Reg.) Cocoloș, boț (dintr-un material solid). [Var.: golomóz s. n.] – Et. nec.

gălămozul
GĂLĂMÓZ, gălămoaze, s. n. (Reg.) Cocoloș, boț (dintr-un material solid). [Var.: golomóz s. n.] – Et. nec.

gălămozului
GĂLĂMÓZ, gălămoaze, s. n. (Reg.) Cocoloș, boț (dintr-un material solid). [Var.: golomóz s. n.] – Et. nec.

gălătuș
GĂLĂTÚȘ, gălătuși, s. m. Cocoloș mare (de mămăligă). Dăduseră și lui Balan un gălătuș de mămăligă. La TDRG.

gălățean
GĂLĂȚEÁN, -Ă, gălățeni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Galați. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Galați ori gălățenilor (1), privitor la municipiul sau la județul Galați ori la gălățeni. 3. S. f. (La pl.) Plantă ornamentală din familia primulaceelor, cu flori roz sau purpurii; primulă (Primula obconica). – Galați (n. pr. ) + suf. -ean.

DOOM

gălățeán adj. m., s. m., pl. gălățéni; adj. f. gălățeánă, pl. gălățéne

gălățean
GĂLĂȚEÁN, -Ă, gălățeni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Galați. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Galați ori gălățenilor (1), privitor la municipiul sau la județul Galați ori la gălățeni. 3. S. f. (La pl.) Plantă ornamentală din familia primulaceelor, cu flori roz sau purpurii; primulă (Primula obconica). – Galați (n. pr. ) + suf. -ean.

DOOM

gălățeán adj. m., s. m., pl. gălățéni; adj. f. gălățeánă, pl. gălățéne

gălățeana
GĂLĂȚEÁN, -Ă, gălățeni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Galați. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Galați ori gălățenilor (1), privitor la municipiul sau la județul Galați ori la gălățeni. 3. S. f. (La pl.) Plantă ornamentală din familia primulaceelor, cu flori roz sau purpurii; primulă (Primula obconica). – Galați (n. pr. ) + suf. -ean.

DOOM

gălățeán adj. m., s. m., pl. gălățéni; adj. f. gălățeánă, pl. gălățéne

gălățeanca
GĂLĂȚEÁNCĂ, gălățence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Galați. – Gălățean + suf. -că.

DOOM

gălățeáncă s. f., g.-d. art. gălățéncei; pl. gălățénce

gălățeanco
GĂLĂȚEÁNCĂ, gălățence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Galați. – Gălățean + suf. -că.

DOOM

gălățeáncă s. f., g.-d. art. gălățéncei; pl. gălățénce

gălățeanul
GĂLĂȚEÁN, -Ă, gălățeni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Galați. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Galați ori gălățenilor (1), privitor la municipiul sau la județul Galați ori la gălățeni. 3. S. f. (La pl.) Plantă ornamentală din familia primulaceelor, cu flori roz sau purpurii; primulă (Primula obconica). – Galați (n. pr. ) + suf. -ean.

DOOM

gălățeán adj. m., s. m., pl. gălățéni; adj. f. gălățeánă, pl. gălățéne

gălățeanului
GĂLĂȚEÁN, -Ă, gălățeni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Galați. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Galați ori gălățenilor (1), privitor la municipiul sau la județul Galați ori la gălățeni. 3. S. f. (La pl.) Plantă ornamentală din familia primulaceelor, cu flori roz sau purpurii; primulă (Primula obconica). – Galați (n. pr. ) + suf. -ean.

DOOM

gălățeán adj. m., s. m., pl. gălățéni; adj. f. gălățeánă, pl. gălățéne

gălățence
GĂLĂȚEÁNCĂ, gălățence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Galați. – Gălățean + suf. -că.

DOOM

gălățeáncă s. f., g.-d. art. gălățéncei; pl. gălățénce

gălățencei
GĂLĂȚEÁNCĂ, gălățence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Galați. – Gălățean + suf. -că.

DOOM

gălățeáncă s. f., g.-d. art. gălățéncei; pl. gălățénce

gălățencele
GĂLĂȚEÁNCĂ, gălățence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Galați. – Gălățean + suf. -că.

DOOM

gălățeáncă s. f., g.-d. art. gălățéncei; pl. gălățénce

gălățencelor
GĂLĂȚEÁNCĂ, gălățence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Galați. – Gălățean + suf. -că.

DOOM

gălățeáncă s. f., g.-d. art. gălățéncei; pl. gălățénce

gălățene
GĂLĂȚEÁN, -Ă, gălățeni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Galați. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Galați ori gălățenilor (1), privitor la municipiul sau la județul Galați ori la gălățeni. 3. S. f. (La pl.) Plantă ornamentală din familia primulaceelor, cu flori roz sau purpurii; primulă (Primula obconica). – Galați (n. pr. ) + suf. -ean.

DOOM

gălățeán adj. m., s. m., pl. gălățéni; adj. f. gălățeánă, pl. gălățéne

gălățene
GĂLĂȚEÁN, -Ă, gălățeni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Galați. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Galați ori gălățenilor (1), privitor la municipiul sau la județul Galați ori la gălățeni. 3. S. f. (La pl.) Plantă ornamentală din familia primulaceelor, cu flori roz sau purpurii; primulă (Primula obconica). – Galați (n. pr. ) + suf. -ean.

gălățenei
GĂLĂȚEÁN, -Ă, gălățeni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Galați. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Galați ori gălățenilor (1), privitor la municipiul sau la județul Galați ori la gălățeni. 3. S. f. (La pl.) Plantă ornamentală din familia primulaceelor, cu flori roz sau purpurii; primulă (Primula obconica). – Galați (n. pr. ) + suf. -ean.

DOOM

gălățeán adj. m., s. m., pl. gălățéni; adj. f. gălățeánă, pl. gălățéne

gălățenele
GĂLĂȚEÁN, -Ă, gălățeni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Galați. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Galați ori gălățenilor (1), privitor la municipiul sau la județul Galați ori la gălățeni. 3. S. f. (La pl.) Plantă ornamentală din familia primulaceelor, cu flori roz sau purpurii; primulă (Primula obconica). – Galați (n. pr. ) + suf. -ean.

DOOM

gălățeán adj. m., s. m., pl. gălățéni; adj. f. gălățeánă, pl. gălățéne

gălățenelor
GĂLĂȚEÁN, -Ă, gălățeni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Galați. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Galați ori gălățenilor (1), privitor la municipiul sau la județul Galați ori la gălățeni. 3. S. f. (La pl.) Plantă ornamentală din familia primulaceelor, cu flori roz sau purpurii; primulă (Primula obconica). – Galați (n. pr. ) + suf. -ean.

DOOM

gălățeán adj. m., s. m., pl. gălățéni; adj. f. gălățeánă, pl. gălățéne

gălățeni
GĂLĂȚEÁN, -Ă, gălățeni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Galați. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Galați ori gălățenilor (1), privitor la municipiul sau la județul Galați ori la gălățeni. 3. S. f. (La pl.) Plantă ornamentală din familia primulaceelor, cu flori roz sau purpurii; primulă (Primula obconica). – Galați (n. pr. ) + suf. -ean.

DOOM

gălățeán adj. m., s. m., pl. gălățéni; adj. f. gălățeánă, pl. gălățéne

gălățenii
GĂLĂȚEÁN, -Ă, gălățeni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Galați. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Galați ori gălățenilor (1), privitor la municipiul sau la județul Galați ori la gălățeni. 3. S. f. (La pl.) Plantă ornamentală din familia primulaceelor, cu flori roz sau purpurii; primulă (Primula obconica). – Galați (n. pr. ) + suf. -ean.

DOOM

gălățeán adj. m., s. m., pl. gălățéni; adj. f. gălățeánă, pl. gălățéne

gălățenilor
GĂLĂȚEÁN, -Ă, gălățeni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Galați. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Galați ori gălățenilor (1), privitor la municipiul sau la județul Galați ori la gălățeni. 3. S. f. (La pl.) Plantă ornamentală din familia primulaceelor, cu flori roz sau purpurii; primulă (Primula obconica). – Galați (n. pr. ) + suf. -ean.

DOOM

gălățeán adj. m., s. m., pl. gălățéni; adj. f. gălățeánă, pl. gălățéne

găman
GĂMÁN, gămani, s. m. (Pop.) Bărbat foarte mâncăcios; mâncău. – Et. nec.

DOOM

gămán (pop.) s. m., pl. gămáni

gămani
GĂMÁN, gămani, s. m. (Pop.) Bărbat foarte mâncăcios; mâncău. – Et. nec.

DOOM

gămán (pop.) s. m., pl. gămáni

gămanii
GĂMÁN, gămani, s. m. (Pop.) Bărbat foarte mâncăcios; mâncău. – Et. nec.

DOOM

gămán (pop.) s. m., pl. gămáni

gămanilor
GĂMÁN, gămani, s. m. (Pop.) Bărbat foarte mâncăcios; mâncău. – Et. nec.

DOOM

gămán (pop.) s. m., pl. gămáni

gămanul
GĂMÁN, gămani, s. m. (Pop.) Bărbat foarte mâncăcios; mâncău. – Et. nec.

DOOM

gămán (pop.) s. m., pl. gămáni

gămanului
GĂMÁN, gămani, s. m. (Pop.) Bărbat foarte mâncăcios; mâncău. – Et. nec.

DOOM

gămán (pop.) s. m., pl. gămáni

gămălia
GĂMĂLÍE, gămălii, s. f. Parte îngroșată în formă de sferă mică de la capătul unui ac, al unui chibrit etc. – Din magh. gomoly.

DOOM

gămălíe s. f., art. gămălía, g.-d. art. gămălíei; pl. gămălíi, art. gămălíile

gămălie
GĂMĂLÍE, gămălii, s. f. Parte îngroșată în formă de sferă mică de la capătul unui ac, al unui chibrit etc. – Din magh. gomoly.

DOOM

gămălíe s. f., art. gămălía, g.-d. art. gămălíei; pl. gămălíi, art. gămălíile

gămăliei
GĂMĂLÍE, gămălii, s. f. Parte îngroșată în formă de sferă mică de la capătul unui ac, al unui chibrit etc. – Din magh. gomoly.

DOOM

gămălíe s. f., art. gămălía, g.-d. art. gămălíei; pl. gămălíi, art. gămălíile

gămălii
GĂMĂLÍE, gămălii, s. f. Parte îngroșată în formă de sferă mică de la capătul unui ac, al unui chibrit etc. – Din magh. gomoly.

DOOM

gămălíe s. f., art. gămălía, g.-d. art. gămălíei; pl. gămălíi, art. gămălíile

gămăliile
GĂMĂLÍE, gămălii, s. f. Parte îngroșată în formă de sferă mică de la capătul unui ac, al unui chibrit etc. – Din magh. gomoly.

DOOM

gămălíe s. f., art. gămălía, g.-d. art. gămălíei; pl. gămălíi, art. gămălíile

gămăliilor
GĂMĂLÍE, gămălii, s. f. Parte îngroșată în formă de sferă mică de la capătul unui ac, al unui chibrit etc. – Din magh. gomoly.

DOOM

gămălíe s. f., art. gămălía, g.-d. art. gămălíei; pl. gămălíi, art. gămălíile

gănguri
GÎNGURÍ, gînguresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre copiii mici care încearcă să vorbească) A scoate sunete abia articulate. Un băiețel de doi ani se juca gîngurind vesel cu un pisoi bălțat, la picioarele patului, jos, pe pardoseala de lut umed. REBREANU, R. II 65. Pe urmă vin copiii... și cîtă mulțumire, cît farmec să auzi gîngurind în jurul tău. PĂUN-PINCIO, P. 95. ◊ (Prin metonimie) Cînd îți gîngurește glasul Vorbe să frămînte, Harfă nu-i, nici glas de înger Mai frumos să cînte. COȘBUC, P. II 270. ◊ Fig. Pîrîul Vodislavei, copil nepăsător, gîngurea povestea lui de munte. GALACTION, O. I 287. 2. (Despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice. Gînguri un porumbel sălbatic de pe o creangă. GALACTION, O. I 253. – Variante: găngurí (CREANGĂ, A. 35), gongurí (ISPIRESCU, la TDRG), gunguní (ODOBESCU, S, III 35), gungurí vb. IV, gungurá (La TDRG) vb. I.

găoace
GĂOÁCE, găoci, s. f. 1. Coaja tare a oului. 2. Fiecare dintre jumătățile unei coji de nucă, de ghindă sau de alte fructe. [Pr.: gă-oa-] – Et. nec.

DOOM

găoáce s. f., art. găoácea, g.-d. art. găócii; pl. găóci

găoacea
GĂOÁCE, găoci, s. f. 1. Coaja tare a oului. 2. Fiecare dintre jumătățile unei coji de nucă, de ghindă sau de alte fructe. [Pr.: gă-oa-] – Et. nec.

DOOM

găoáce s. f., art. găoácea, g.-d. art. găócii; pl. găóci

găoaza
GĂOÁZĂ s. f. Anus. (pare să provină din lat. cavum = gaură (cf. găoace) + suf. -ză; după DAR, din sl. (neatestat) *gązŭ, dar cf. bg. găz, sb. guz, pol. guzica, rus. guzno, care sunt mai puțin acceptabile d.p.d.v. fonetic; deriv. din gr. medie γάβος = groapă este improbabilă (Cihac))

DOOM

găoáză (pop.) s. f., g.-d. art. găoázei; pl. găoáze

găoaze
GĂOÁZĂ s. f. Anus. (pare să provină din lat. cavum = gaură (cf. găoace) + suf. -ză; după DAR, din sl. (neatestat) *gązŭ, dar cf. bg. găz, sb. guz, pol. guzica, rus. guzno, care sunt mai puțin acceptabile d.p.d.v. fonetic; deriv. din gr. medie γάβος = groapă este improbabilă (Cihac))

DOOM

găoáză (pop.) s. f., g.-d. art. găoázei; pl. găoáze

găoazei
GĂOÁZĂ s. f. Anus. (pare să provină din lat. cavum = gaură (cf. găoace) + suf. -ză; după DAR, din sl. (neatestat) *gązŭ, dar cf. bg. găz, sb. guz, pol. guzica, rus. guzno, care sunt mai puțin acceptabile d.p.d.v. fonetic; deriv. din gr. medie γάβος = groapă este improbabilă (Cihac))

DOOM

găoáză (pop.) s. f., g.-d. art. găoázei; pl. găoáze

găoazele
GĂOÁZĂ s. f. Anus. (pare să provină din lat. cavum = gaură (cf. găoace) + suf. -ză; după DAR, din sl. (neatestat) *gązŭ, dar cf. bg. găz, sb. guz, pol. guzica, rus. guzno, care sunt mai puțin acceptabile d.p.d.v. fonetic; deriv. din gr. medie γάβος = groapă este improbabilă (Cihac))

DOOM

găoáză (pop.) s. f., g.-d. art. găoázei; pl. găoáze

găoazelor
GĂOÁZĂ s. f. Anus. (pare să provină din lat. cavum = gaură (cf. găoace) + suf. -ză; după DAR, din sl. (neatestat) *gązŭ, dar cf. bg. găz, sb. guz, pol. guzica, rus. guzno, care sunt mai puțin acceptabile d.p.d.v. fonetic; deriv. din gr. medie γάβος = groapă este improbabilă (Cihac))

DOOM

găoáză (pop.) s. f., g.-d. art. găoázei; pl. găoáze

găoc
GĂÓC, găoáce, s. n. (Var.) Găoace. (cf. găoace)

găoci
GĂOÁCE, găoci, s. f. 1. Coaja tare a oului. 2. Fiecare dintre jumătățile unei coji de nucă, de ghindă sau de alte fructe. [Pr.: gă-oa-] – Et. nec.

DOOM

găoáce s. f., art. găoácea, g.-d. art. găócii; pl. găóci

găocii
GĂOÁCE, găoci, s. f. 1. Coaja tare a oului. 2. Fiecare dintre jumătățile unei coji de nucă, de ghindă sau de alte fructe. [Pr.: gă-oa-] – Et. nec.

DOOM

găoáce s. f., art. găoácea, g.-d. art. găócii; pl. găóci

găocile
GĂOÁCE, găoci, s. f. 1. Coaja tare a oului. 2. Fiecare dintre jumătățile unei coji de nucă, de ghindă sau de alte fructe. [Pr.: gă-oa-] – Et. nec.

DOOM

găoáce s. f., art. găoácea, g.-d. art. găócii; pl. găóci

găocilor
GĂOÁCE, găoci, s. f. 1. Coaja tare a oului. 2. Fiecare dintre jumătățile unei coji de nucă, de ghindă sau de alte fructe. [Pr.: gă-oa-] – Et. nec.

DOOM

găoáce s. f., art. găoácea, g.-d. art. găócii; pl. găóci

găoz
GĂÓZ s. n. (Var.) Găoază. (cf. găoază)

găozar
GĂOZÁR, găozári, s. m. (Arg.) Homosexual, pederast. (din găoază)

gărdinar
GĂRDINÁR, gărdinare, s. n. Unealtă de dogărie cu care se execută manual gardinile (1). – Gardină + suf. -ar.

DOOM

gărdinár s. n., pl. gărdináre

gărdinare
GĂRDINÁR, gărdinare, s. n. Unealtă de dogărie cu care se execută manual gardinile (1). – Gardină + suf. -ar.

DOOM

gărdinár s. n., pl. gărdináre

gărdinarele
GĂRDINÁR, gărdinare, s. n. Unealtă de dogărie cu care se execută manual gardinile (1). – Gardină + suf. -ar.

DOOM

gărdinár s. n., pl. gărdináre

gărdinarelor
GĂRDINÁR, gărdinare, s. n. Unealtă de dogărie cu care se execută manual gardinile (1). – Gardină + suf. -ar.

DOOM

gărdinár s. n., pl. gărdináre

gărdinarul
GĂRDINÁR, gărdinare, s. n. Unealtă de dogărie cu care se execută manual gardinile (1). – Gardină + suf. -ar.

DOOM

gărdinár s. n., pl. gărdináre

gărdinarului
GĂRDINÁR, gărdinare, s. n. Unealtă de dogărie cu care se execută manual gardinile (1). – Gardină + suf. -ar.

DOOM

gărdinár s. n., pl. gărdináre

gărdui
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduia
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduiai
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduiam
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduiască
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduiau
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduiați
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduiesc
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduiește
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduiești
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduii
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduim
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduind
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduire
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduire
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

gărduiră
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduirăm
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduirăți
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduise
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduisem
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduiseră
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduiserăm
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduiserăți
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduiseși
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduiseți
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduit
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduit
GĂRDUÍT, -Ă, gărduiți, -te, adj. (Rar; despre locuri, terenuri) Împrejmuit cu gard (1). – V. gărdui.

gărduiși
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduiți
GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

DOOM

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduleț
GĂRDULÉȚ, gărdulețe, s. n. Diminutiv al lui gard. – Gard + suf. -uleț.

DOOM

gărduléț s. n., pl. gărduléțe

gărdulețe
GĂRDULÉȚ, gărdulețe, s. n. Diminutiv al lui gard. – Gard + suf. -uleț.

DOOM

gărduléț s. n., pl. gărduléțe

gărdulețele
GĂRDULÉȚ, gărdulețe, s. n. Diminutiv al lui gard. – Gard + suf. -uleț.

DOOM

gărduléț s. n., pl. gărduléțe

gărdulețelor
GĂRDULÉȚ, gărdulețe, s. n. Diminutiv al lui gard. – Gard + suf. -uleț.

DOOM

gărduléț s. n., pl. gărduléțe

gărdulețul
GĂRDULÉȚ, gărdulețe, s. n. Diminutiv al lui gard. – Gard + suf. -uleț.

DOOM

gărduléț s. n., pl. gărduléțe

gărdulețului
GĂRDULÉȚ, gărdulețe, s. n. Diminutiv al lui gard. – Gard + suf. -uleț.

DOOM

gărduléț s. n., pl. gărduléțe

gărdurarița
GĂRDURÁRIȚĂ, gărdurarițe, s. f. Arbust spinos, otrăvitor, cu frunze lanceolate și flori roșii-violete, cultivat pentru a forma garduri vii (Lycium halimifolium). – Garduri (pl. lui gard) + suf. -ariță.

DOOM

gărduráriță s. f., g.-d. art. gărduráriței; pl. gărdurárițe

gărdurarițe
GĂRDURÁRIȚĂ, gărdurarițe, s. f. Arbust spinos, otrăvitor, cu frunze lanceolate și flori roșii-violete, cultivat pentru a forma garduri vii (Lycium halimifolium). – Garduri (pl. lui gard) + suf. -ariță.

DOOM

gărduráriță s. f., g.-d. art. gărduráriței; pl. gărdurárițe

gărdurariței
GĂRDURÁRIȚĂ, gărdurarițe, s. f. Arbust spinos, otrăvitor, cu frunze lanceolate și flori roșii-violete, cultivat pentru a forma garduri vii (Lycium halimifolium). – Garduri (pl. lui gard) + suf. -ariță.

DOOM

gărduráriță s. f., g.-d. art. gărduráriței; pl. gărdurárițe

gărdurarițele
GĂRDURÁRIȚĂ, gărdurarițe, s. f. Arbust spinos, otrăvitor, cu frunze lanceolate și flori roșii-violete, cultivat pentru a forma garduri vii (Lycium halimifolium). – Garduri (pl. lui gard) + suf. -ariță.

DOOM

gărduráriță s. f., g.-d. art. gărduráriței; pl. gărdurárițe

gărdurarițelor
GĂRDURÁRIȚĂ, gărdurarițe, s. f. Arbust spinos, otrăvitor, cu frunze lanceolate și flori roșii-violete, cultivat pentru a forma garduri vii (Lycium halimifolium). – Garduri (pl. lui gard) + suf. -ariță.

DOOM

gărduráriță s. f., g.-d. art. gărduráriței; pl. gărdurárițe

gărdurel
GĂRDURÉL, gărdurele, s. n. Gărduleț. Să dau foc la gărdurele. HODOȘ, P. P. 115.

DOOM

gărdurél s. n., pl. gărduréle

gărdurele
GĂRDURÉL, gărdurele, s. n. Gărduleț. Să dau foc la gărdurele. HODOȘ, P. P. 115.

DOOM

gărdurél s. n., pl. gărduréle

gărdurelele
GĂRDURÉL, gărdurele, s. n. Gărduleț. Să dau foc la gărdurele. HODOȘ, P. P. 115.

DOOM

gărdurél s. n., pl. gărduréle

gărdurelelor
GĂRDURÉL, gărdurele, s. n. Gărduleț. Să dau foc la gărdurele. HODOȘ, P. P. 115.

DOOM

gărdurél s. n., pl. gărduréle

gărdurelul
GĂRDURÉL, gărdurele, s. n. Gărduleț. Să dau foc la gărdurele. HODOȘ, P. P. 115.

DOOM

gărdurél s. n., pl. gărduréle

gărdurelului
GĂRDURÉL, gărdurele, s. n. Gărduleț. Să dau foc la gărdurele. HODOȘ, P. P. 115.

DOOM

gărdurél s. n., pl. gărduréle

gărgărița
GẮRGĂRIȚĂ, gărgărițe, s. f. Nume dat mai multor insecte coleoptere, de obicei mici, cu corpul sferic sau oval, care atacă unele plante cultivate. [Acc. și: gărgăríță] – Cf. sb. grgarica.

DOOM

gắrgăriță s. f., g.-d. art. gắrgăriței; pl. gắrgărițe

gărgărițe
GẮRGĂRIȚĂ, gărgărițe, s. f. Nume dat mai multor insecte coleoptere, de obicei mici, cu corpul sferic sau oval, care atacă unele plante cultivate. [Acc. și: gărgăríță] – Cf. sb. grgarica.

DOOM

gắrgăriță s. f., g.-d. art. gắrgăriței; pl. gắrgărițe

gărgăriței
GẮRGĂRIȚĂ, gărgărițe, s. f. Nume dat mai multor insecte coleoptere, de obicei mici, cu corpul sferic sau oval, care atacă unele plante cultivate. [Acc. și: gărgăríță] – Cf. sb. grgarica.

DOOM

gắrgăriță s. f., g.-d. art. gắrgăriței; pl. gắrgărițe

gărgărițele
GẮRGĂRIȚĂ, gărgărițe, s. f. Nume dat mai multor insecte coleoptere, de obicei mici, cu corpul sferic sau oval, care atacă unele plante cultivate. [Acc. și: gărgăríță] – Cf. sb. grgarica.

DOOM

gắrgăriță s. f., g.-d. art. gắrgăriței; pl. gắrgărițe

gărgărițelor
GẮRGĂRIȚĂ, gărgărițe, s. f. Nume dat mai multor insecte coleoptere, de obicei mici, cu corpul sferic sau oval, care atacă unele plante cultivate. [Acc. și: gărgăríță] – Cf. sb. grgarica.

DOOM

gắrgăriță s. f., g.-d. art. gắrgăriței; pl. gắrgărițe

gărgăriță
GẮRGĂRIȚĂ, gărgărițe, s. f. Nume dat mai multor insecte coleoptere, de obicei mici, cu corpul sferic sau oval, care atacă unele plante cultivate. [Acc. și gărgăríță] – Cf. scr. grgarica.

gărgăun
GĂRGĂÚNE s. m. v. gărgăun.

DOOM

gărgăún s. m., pl. gărgăúni

gărgăune
GĂRGĂÚNE s. m. v. gărgăun.

DOOM

gărgăún s. m., pl. gărgăúni

gărgăuni
GĂRGĂÚNE s. m. v. gărgăun.

DOOM

gărgăún s. m., pl. gărgăúni

gărgăuni
gărgăuni s. m. pl. 1. capriciu 2. idee extravagantă

gărgăunii
GĂRGĂÚNE s. m. v. gărgăun.

DOOM

gărgăún s. m., pl. gărgăúni

gărgăunilor
GĂRGĂÚNE s. m. v. gărgăun.

DOOM

gărgăún s. m., pl. gărgăúni

gărgăunul
GĂRGĂÚNE s. m. v. gărgăun.

DOOM

gărgăún s. m., pl. gărgăúni

gărgăunului
GĂRGĂÚNE s. m. v. gărgăun.

DOOM

gărgăún s. m., pl. gărgăúni

gări
GÁRĂ, gări, s. f. Ansamblu de construcții, instalații, amenajări etc. situat pe o linie ferată, unde opresc trenurile pentru urcarea și coborârea călătorilor și pentru încărcarea și descărcarea mărfurilor. ◊ Gară maritimă (sau fluvială) = ansamblu de construcții, instalații, amenajări etc. situat pe cheiul unui port maritim (sau fluvial), destinat îmbarcării și debarcării călătorilor și a bagajelor. – Din fr. gare.

DOOM

gáră s. f., g.-d. art. gắrii; pl. gări

gării
GÁRĂ, gări, s. f. Ansamblu de construcții, instalații, amenajări etc. situat pe o linie ferată, unde opresc trenurile pentru urcarea și coborârea călătorilor și pentru încărcarea și descărcarea mărfurilor. ◊ Gară maritimă (sau fluvială) = ansamblu de construcții, instalații, amenajări etc. situat pe cheiul unui port maritim (sau fluvial), destinat îmbarcării și debarcării călătorilor și a bagajelor. – Din fr. gare.

DOOM

gáră s. f., g.-d. art. gắrii; pl. gări

gările
GÁRĂ, gări, s. f. Ansamblu de construcții, instalații, amenajări etc. situat pe o linie ferată, unde opresc trenurile pentru urcarea și coborârea călătorilor și pentru încărcarea și descărcarea mărfurilor. ◊ Gară maritimă (sau fluvială) = ansamblu de construcții, instalații, amenajări etc. situat pe cheiul unui port maritim (sau fluvial), destinat îmbarcării și debarcării călătorilor și a bagajelor. – Din fr. gare.

DOOM

gáră s. f., g.-d. art. gắrii; pl. gări

gărilor
GÁRĂ, gări, s. f. Ansamblu de construcții, instalații, amenajări etc. situat pe o linie ferată, unde opresc trenurile pentru urcarea și coborârea călătorilor și pentru încărcarea și descărcarea mărfurilor. ◊ Gară maritimă (sau fluvială) = ansamblu de construcții, instalații, amenajări etc. situat pe cheiul unui port maritim (sau fluvial), destinat îmbarcării și debarcării călătorilor și a bagajelor. – Din fr. gare.

DOOM

gáră s. f., g.-d. art. gắrii; pl. gări

gărzi
GÁRDĂ, gărzi, s. f. 1. Pază, supraveghere efectuată într-o unitate militară, într-o instituție civilă etc.; (concr.) persoană sau grup de persoane care asigură această pază. ◊ Gardă de onoare = a) subunitate militară care prezintă onorurile unei persoane oficiale; b) pază simbolică instituită în semn de respect la ocazii solemne; grup de persoane care fac această pază. Gardă personală = grup de persoane însărcinat cu paza vieții unui demnitar. (În trecut) Gardă civică (sau națională) = unitate compusă din voluntari, care asigura paza și liniștea într-un oraș. ◊ Loc. adj. De gardă = a) care este însărcinat cu paza, cu supravegherea, cu îngrijirea. Soldat, medic de gardă; b) care este de serviciu, deschis în afara orelor de funcționare obișnuite. Farmacie de gardă. ♦ Poziție a brațelor și a corpului luată de un boxer, de un luptător etc. pentru a para loviturile adversarului sau pentru a ataca. ◊ Expr. A se pune în gardă = a) (la scrimă) a lua poziția de apărare sau de atac; b) a-și lua toate măsurile de precauție spre a nu fi surprins de un lucru neplăcut. (La jocul de șah) Gardă sau (rar) gardă la regină = avertisment dat partenerului că regina este amenințată. Garda veche (sau vechea gardă) = cei care au participat în trecut la o acțiune socială, politică etc. 2. Apărătoare metalică montată între mânerul și lama unei săbii, unei spade etc. ◊ Garda trăgaciului = piesă de protecție a trăgaciului la armele de foc. – Din fr. garde.

DOOM

gárdă s. f., g.-d. art. gắrzii; pl. gărzi

gărzii
GÁRDĂ, gărzi, s. f. 1. Pază, supraveghere efectuată într-o unitate militară, într-o instituție civilă etc.; (concr.) persoană sau grup de persoane care asigură această pază. ◊ Gardă de onoare = a) subunitate militară care prezintă onorurile unei persoane oficiale; b) pază simbolică instituită în semn de respect la ocazii solemne; grup de persoane care fac această pază. Gardă personală = grup de persoane însărcinat cu paza vieții unui demnitar. (În trecut) Gardă civică (sau națională) = unitate compusă din voluntari, care asigura paza și liniștea într-un oraș. ◊ Loc. adj. De gardă = a) care este însărcinat cu paza, cu supravegherea, cu îngrijirea. Soldat, medic de gardă; b) care este de serviciu, deschis în afara orelor de funcționare obișnuite. Farmacie de gardă. ♦ Poziție a brațelor și a corpului luată de un boxer, de un luptător etc. pentru a para loviturile adversarului sau pentru a ataca. ◊ Expr. A se pune în gardă = a) (la scrimă) a lua poziția de apărare sau de atac; b) a-și lua toate măsurile de precauție spre a nu fi surprins de un lucru neplăcut. (La jocul de șah) Gardă sau (rar) gardă la regină = avertisment dat partenerului că regina este amenințată. Garda veche (sau vechea gardă) = cei care au participat în trecut la o acțiune socială, politică etc. 2. Apărătoare metalică montată între mânerul și lama unei săbii, unei spade etc. ◊ Garda trăgaciului = piesă de protecție a trăgaciului la armele de foc. – Din fr. garde.

DOOM

gárdă s. f., g.-d. art. gắrzii; pl. gărzi

gărzile
GÁRDĂ, gărzi, s. f. 1. Pază, supraveghere efectuată într-o unitate militară, într-o instituție civilă etc.; (concr.) persoană sau grup de persoane care asigură această pază. ◊ Gardă de onoare = a) subunitate militară care prezintă onorurile unei persoane oficiale; b) pază simbolică instituită în semn de respect la ocazii solemne; grup de persoane care fac această pază. Gardă personală = grup de persoane însărcinat cu paza vieții unui demnitar. (În trecut) Gardă civică (sau națională) = unitate compusă din voluntari, care asigura paza și liniștea într-un oraș. ◊ Loc. adj. De gardă = a) care este însărcinat cu paza, cu supravegherea, cu îngrijirea. Soldat, medic de gardă; b) care este de serviciu, deschis în afara orelor de funcționare obișnuite. Farmacie de gardă. ♦ Poziție a brațelor și a corpului luată de un boxer, de un luptător etc. pentru a para loviturile adversarului sau pentru a ataca. ◊ Expr. A se pune în gardă = a) (la scrimă) a lua poziția de apărare sau de atac; b) a-și lua toate măsurile de precauție spre a nu fi surprins de un lucru neplăcut. (La jocul de șah) Gardă sau (rar) gardă la regină = avertisment dat partenerului că regina este amenințată. Garda veche (sau vechea gardă) = cei care au participat în trecut la o acțiune socială, politică etc. 2. Apărătoare metalică montată între mânerul și lama unei săbii, unei spade etc. ◊ Garda trăgaciului = piesă de protecție a trăgaciului la armele de foc. – Din fr. garde.

DOOM

gárdă s. f., g.-d. art. gắrzii; pl. gărzi

gărzilor
GÁRDĂ, gărzi, s. f. 1. Pază, supraveghere efectuată într-o unitate militară, într-o instituție civilă etc.; (concr.) persoană sau grup de persoane care asigură această pază. ◊ Gardă de onoare = a) subunitate militară care prezintă onorurile unei persoane oficiale; b) pază simbolică instituită în semn de respect la ocazii solemne; grup de persoane care fac această pază. Gardă personală = grup de persoane însărcinat cu paza vieții unui demnitar. (În trecut) Gardă civică (sau națională) = unitate compusă din voluntari, care asigura paza și liniștea într-un oraș. ◊ Loc. adj. De gardă = a) care este însărcinat cu paza, cu supravegherea, cu îngrijirea. Soldat, medic de gardă; b) care este de serviciu, deschis în afara orelor de funcționare obișnuite. Farmacie de gardă. ♦ Poziție a brațelor și a corpului luată de un boxer, de un luptător etc. pentru a para loviturile adversarului sau pentru a ataca. ◊ Expr. A se pune în gardă = a) (la scrimă) a lua poziția de apărare sau de atac; b) a-și lua toate măsurile de precauție spre a nu fi surprins de un lucru neplăcut. (La jocul de șah) Gardă sau (rar) gardă la regină = avertisment dat partenerului că regina este amenințată. Garda veche (sau vechea gardă) = cei care au participat în trecut la o acțiune socială, politică etc. 2. Apărătoare metalică montată între mânerul și lama unei săbii, unei spade etc. ◊ Garda trăgaciului = piesă de protecție a trăgaciului la armele de foc. – Din fr. garde.

DOOM

gárdă s. f., g.-d. art. gắrzii; pl. gărzi

gărăfioara
GĂRĂFIOÁRĂ, gărăfioare, s. f. Diminutiv al lui garafă. – Garafă + suf. -ioară.

gărăfioare
GĂRĂFIOÁRĂ, gărăfioare, s. f. Diminutiv al lui garafă. – Garafă + suf. -ioară.

gărăfioarei
GĂRĂFIOÁRĂ, gărăfioare, s. f. Diminutiv al lui garafă. – Garafă + suf. -ioară.

gărăfioarele
GĂRĂFIOÁRĂ, gărăfioare, s. f. Diminutiv al lui garafă. – Garafă + suf. -ioară.

gărăfioarelor
GĂRĂFIOÁRĂ, gărăfioare, s. f. Diminutiv al lui garafă. – Garafă + suf. -ioară.

găsea
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găseai
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găseam
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsească
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găseau
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găseați
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găselnița
GĂSÉLNIȚĂ², găselnițe, s. f. (Fam.) Situație de efect găsită și exploatată de cineva (într-o operă literară, de critică etc.). – Găsi + suf. -elniță.

DOOM

găsélniță (fam.) s. f., g.-d. art. găsélniței; pl. găsélnițe

găselnițe
GĂSÉLNIȚĂ², găselnițe, s. f. (Fam.) Situație de efect găsită și exploatată de cineva (într-o operă literară, de critică etc.). – Găsi + suf. -elniță.

DOOM

găsélniță (fam.) s. f., g.-d. art. găsélniței; pl. găsélnițe

găselniței
GĂSÉLNIȚĂ², găselnițe, s. f. (Fam.) Situație de efect găsită și exploatată de cineva (într-o operă literară, de critică etc.). – Găsi + suf. -elniță.

DOOM

găsélniță (fam.) s. f., g.-d. art. găsélniței; pl. găsélnițe

găselnițele
GĂSÉLNIȚĂ², găselnițe, s. f. (Fam.) Situație de efect găsită și exploatată de cineva (într-o operă literară, de critică etc.). – Găsi + suf. -elniță.

DOOM

găsélniță (fam.) s. f., g.-d. art. găsélniței; pl. găsélnițe

găselnițelor
GĂSÉLNIȚĂ², găselnițe, s. f. (Fam.) Situație de efect găsită și exploatată de cineva (într-o operă literară, de critică etc.). – Găsi + suf. -elniță.

DOOM

găsélniță (fam.) s. f., g.-d. art. găsélniței; pl. găsélnițe

găsesc
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsește
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsești
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsi
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsii
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsim
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsind
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsire
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsire
GĂSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) găsi și rezultatul ei. – V. găsi.

DOOM

găsíre s. f., g.-d. art. găsírii

găsirea
GĂSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) găsi și rezultatul ei. – V. găsi.

DOOM

găsíre s. f., g.-d. art. găsírii

găsiri
GĂSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) găsi și rezultatul ei. – V. găsi.

DOOM

găsíre s. f., g.-d. art. găsírii

găsirii
GĂSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) găsi și rezultatul ei. – V. găsi.

DOOM

găsíre s. f., g.-d. art. găsírii

găsirile
GĂSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) găsi și rezultatul ei. – V. găsi.

DOOM

găsíre s. f., g.-d. art. găsírii

găsirilor
GĂSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) găsi și rezultatul ei. – V. găsi.

DOOM

găsíre s. f., g.-d. art. găsírii

găsiră
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsirăm
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsirăți
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsise
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsisem
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsiseră
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsiserăm
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsiserăți
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsiseși
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsiseți
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsit
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsit
GĂSÍT s. n. Faptul de a găsi. ◊ (Pop.) Bun găsit! formulă de salut la întâlnire. – V. găsi.

DOOM

găsít s. n.

găsita
GĂSÍT s. n. Faptul de a găsi. ◊ (Pop.) Bun găsit! formulă de salut la întâlnire. – V. găsi.

DOOM

găsít s. n.

găsite
GĂSÍT s. n. Faptul de a găsi. ◊ (Pop.) Bun găsit! formulă de salut la întâlnire. – V. găsi.

DOOM

găsít s. n.

găsitei
GĂSÍT s. n. Faptul de a găsi. ◊ (Pop.) Bun găsit! formulă de salut la întâlnire. – V. găsi.

DOOM

găsít s. n.

găsitele
GĂSÍT s. n. Faptul de a găsi. ◊ (Pop.) Bun găsit! formulă de salut la întâlnire. – V. găsi.

DOOM

găsít s. n.

găsitelor
GĂSÍT s. n. Faptul de a găsi. ◊ (Pop.) Bun găsit! formulă de salut la întâlnire. – V. găsi.

DOOM

găsít s. n.

găsitoare
GĂSITÓR, -OÁRE, găsitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a găsit un obiect pierdut. – Găsi + suf. -tor.

DOOM

găsitór s. m., pl. găsitóri

găsitoarea
GĂSITÓR, -OÁRE, găsitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a găsit un obiect pierdut. – Găsi + suf. -tor.

DOOM

găsitór s. m., pl. găsitóri

găsitoarei
GĂSITÓR, -OÁRE, găsitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a găsit un obiect pierdut. – Găsi + suf. -tor.

DOOM

găsitór s. m., pl. găsitóri

găsitoarele
GĂSITÓR, -OÁRE, găsitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a găsit un obiect pierdut. – Găsi + suf. -tor.

DOOM

găsitór s. m., pl. găsitóri

găsitoarelor
GĂSITÓR, -OÁRE, găsitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a găsit un obiect pierdut. – Găsi + suf. -tor.

DOOM

găsitór s. m., pl. găsitóri

găsitor
GĂSITÓR, -OÁRE, găsitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a găsit un obiect pierdut. – Găsi + suf. -tor.

DOOM

găsitór s. m., pl. găsitóri

găsitori
GĂSITÓR, -OÁRE, găsitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a găsit un obiect pierdut. – Găsi + suf. -tor.

DOOM

găsitór s. m., pl. găsitóri

găsitorii
GĂSITÓR, -OÁRE, găsitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a găsit un obiect pierdut. – Găsi + suf. -tor.

DOOM

găsitór s. m., pl. găsitóri

găsitorilor
GĂSITÓR, -OÁRE, găsitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a găsit un obiect pierdut. – Găsi + suf. -tor.

DOOM

găsitór s. m., pl. găsitóri

găsitorul
GĂSITÓR, -OÁRE, găsitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a găsit un obiect pierdut. – Găsi + suf. -tor.

DOOM

găsitór s. m., pl. găsitóri

găsitorului
GĂSITÓR, -OÁRE, găsitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a găsit un obiect pierdut. – Găsi + suf. -tor.

DOOM

găsitór s. m., pl. găsitóri

găsitul
GĂSÍT s. n. Faptul de a găsi. ◊ (Pop.) Bun găsit! formulă de salut la întâlnire. – V. găsi.

DOOM

găsít s. n.

găsitului
GĂSÍT s. n. Faptul de a găsi. ◊ (Pop.) Bun găsit! formulă de salut la întâlnire. – V. găsi.

DOOM

găsít s. n.

găsiși
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsiți
GĂSÍ, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

DOOM

găsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găsésc, imperf. 3 sg. găseá; conj. prez. 3 să găseáscă

găsiți
GĂSÍT s. n. Faptul de a găsi. ◊ (Pop.) Bun găsit! formulă de salut la întâlnire. – V. găsi.

DOOM

găsít s. n.

găsiții
GĂSÍT s. n. Faptul de a găsi. ◊ (Pop.) Bun găsit! formulă de salut la întâlnire. – V. găsi.

DOOM

găsít s. n.

găsiților
GĂSÍT s. n. Faptul de a găsi. ◊ (Pop.) Bun găsit! formulă de salut la întâlnire. – V. găsi.

DOOM

găsít s. n.

găta
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătat
GĂTÁT, -Ă adj. v. gătit².

gătea
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

găteai
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

găteala
GĂTEÁLĂ, găteli, s. f. Faptul de a (se) găti; (concr.) ceea ce servește cuiva spre a (se) găti, spre a (se) împodobi. – Găti + suf. -eală.

DOOM

găteálă s. f., g.-d. art. gătélii; pl. gătéli

găteam
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătească
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

găteau
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

găteați
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătej
GĂTÉJ, găteje, s. n. Creangă subțire și uscată care servește la aprinderea focului; vreasc. – Cf. sl. gatĭ.

DOOM

gătéj (reg.) s. n., pl. gătéje

găteje
GĂTÉJ, găteje, s. n. Creangă subțire și uscată care servește la aprinderea focului; vreasc. – Cf. sl. gatĭ.

DOOM

gătéj (reg.) s. n., pl. gătéje

gătejele
GĂTÉJ, găteje, s. n. Creangă subțire și uscată care servește la aprinderea focului; vreasc. – Cf. sl. gatĭ.

DOOM

gătéj (reg.) s. n., pl. gătéje

gătejelor
GĂTÉJ, găteje, s. n. Creangă subțire și uscată care servește la aprinderea focului; vreasc. – Cf. sl. gatĭ.

DOOM

gătéj (reg.) s. n., pl. gătéje

gătejul
GĂTÉJ, găteje, s. n. Creangă subțire și uscată care servește la aprinderea focului; vreasc. – Cf. sl. gatĭ.

DOOM

gătéj (reg.) s. n., pl. gătéje

gătejului
GĂTÉJ, găteje, s. n. Creangă subțire și uscată care servește la aprinderea focului; vreasc. – Cf. sl. gatĭ.

DOOM

gătéj (reg.) s. n., pl. gătéje

găteli
GĂTEÁLĂ, găteli, s. f. Faptul de a (se) găti; (concr.) ceea ce servește cuiva spre a (se) găti, spre a (se) împodobi. – Găti + suf. -eală.

DOOM

găteálă s. f., g.-d. art. gătélii; pl. gătéli

gătelii
GĂTEÁLĂ, găteli, s. f. Faptul de a (se) găti; (concr.) ceea ce servește cuiva spre a (se) găti, spre a (se) împodobi. – Găti + suf. -eală.

DOOM

găteálă s. f., g.-d. art. gătélii; pl. gătéli

gătelile
GĂTEÁLĂ, găteli, s. f. Faptul de a (se) găti; (concr.) ceea ce servește cuiva spre a (se) găti, spre a (se) împodobi. – Găti + suf. -eală.

DOOM

găteálă s. f., g.-d. art. gătélii; pl. gătéli

gătelilor
GĂTEÁLĂ, găteli, s. f. Faptul de a (se) găti; (concr.) ceea ce servește cuiva spre a (se) găti, spre a (se) împodobi. – Găti + suf. -eală.

DOOM

găteálă s. f., g.-d. art. gătélii; pl. gătéli

gătesc
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătește
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătești
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

găti
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătii
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătim
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătind
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătire
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătire
GĂTÍRE s. f. Acțiunea de a (se) găti și rezultatul ei; gătit¹. – V. găti.

DOOM

gătíre s. f., g.-d. art. gătírii

gătirea
GĂTÍRE s. f. Acțiunea de a (se) găti și rezultatul ei; gătit¹. – V. găti.

DOOM

gătíre s. f., g.-d. art. gătírii

gătiri
GĂTÍRE s. f. Acțiunea de a (se) găti și rezultatul ei; gătit¹. – V. găti.

DOOM

gătíre s. f., g.-d. art. gătírii

gătirii
GĂTÍRE s. f. Acțiunea de a (se) găti și rezultatul ei; gătit¹. – V. găti.

DOOM

gătíre s. f., g.-d. art. gătírii

gătirile
GĂTÍRE s. f. Acțiunea de a (se) găti și rezultatul ei; gătit¹. – V. găti.

DOOM

gătíre s. f., g.-d. art. gătírii

gătirilor
GĂTÍRE s. f. Acțiunea de a (se) găti și rezultatul ei; gătit¹. – V. găti.

DOOM

gătíre s. f., g.-d. art. gătírii

gătiră
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătirăm
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătirăți
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătise
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătisem
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătiseră
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătiserăm
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătiserăți
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătiseși
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătiseți
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătit
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătit
GĂTÁT, -Ă adj. v. gătit².

gătit
GĂTÍT¹ s. n. Acțiunea de a (se) găti, gătire; (în special) preparare a mâncării. – V. găti.

DOOM

gătít s. n.

gătita
GĂTÁT, -Ă adj. v. gătit².

gătite
GĂTÁT, -Ă adj. v. gătit².

gătitei
GĂTÁT, -Ă adj. v. gătit².

gătitele
GĂTÁT, -Ă adj. v. gătit².

gătitelor
GĂTÁT, -Ă adj. v. gătit².

gătitul
GĂTÁT, -Ă adj. v. gătit².

gătitului
GĂTÁT, -Ă adj. v. gătit².

gătiși
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătiți
GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A fi gata de..., a (se) pregăti (pentru o acțiune). 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit.

DOOM

gătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gătésc, imperf. 3 sg. găteá; conj. prez. 3 să găteáscă

gătiți
GĂTÁT, -Ă adj. v. gătit².

gătiții
GĂTÁT, -Ă adj. v. gătit².

gătiților
GĂTÁT, -Ă adj. v. gătit².

găunoasa
GĂUNÓS, -OÁSĂ, găunoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Care este găurit, gol, mâncat pe dinăuntru; scorburos. ♦ (Despre nuci) Care este fără miez; sec. ♦ (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat (într-un stadiu avansat). ♦ Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care este lipsit de conținut, de temei. [Pr.: gă-u-] – Găună (înv. „gaură mică” < lat.) + suf. -os.

DOOM

găunós (gă-u-) adj. m., pl. găunóși; f. găunoásă, pl. găunoáse

găunoase
GĂUNÓS, -OÁSĂ, găunoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Care este găurit, gol, mâncat pe dinăuntru; scorburos. ♦ (Despre nuci) Care este fără miez; sec. ♦ (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat (într-un stadiu avansat). ♦ Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care este lipsit de conținut, de temei. [Pr.: gă-u-] – Găună (înv. „gaură mică” < lat.) + suf. -os.

DOOM

găunós (gă-u-) adj. m., pl. găunóși; f. găunoásă, pl. găunoáse

găunoasei
GĂUNÓS, -OÁSĂ, găunoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Care este găurit, gol, mâncat pe dinăuntru; scorburos. ♦ (Despre nuci) Care este fără miez; sec. ♦ (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat (într-un stadiu avansat). ♦ Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care este lipsit de conținut, de temei. [Pr.: gă-u-] – Găună (înv. „gaură mică” < lat.) + suf. -os.

DOOM

găunós (gă-u-) adj. m., pl. găunóși; f. găunoásă, pl. găunoáse

găunoasele
GĂUNÓS, -OÁSĂ, găunoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Care este găurit, gol, mâncat pe dinăuntru; scorburos. ♦ (Despre nuci) Care este fără miez; sec. ♦ (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat (într-un stadiu avansat). ♦ Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care este lipsit de conținut, de temei. [Pr.: gă-u-] – Găună (înv. „gaură mică” < lat.) + suf. -os.

DOOM

găunós (gă-u-) adj. m., pl. găunóși; f. găunoásă, pl. găunoáse

găunoaselor
GĂUNÓS, -OÁSĂ, găunoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Care este găurit, gol, mâncat pe dinăuntru; scorburos. ♦ (Despre nuci) Care este fără miez; sec. ♦ (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat (într-un stadiu avansat). ♦ Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care este lipsit de conținut, de temei. [Pr.: gă-u-] – Găună (înv. „gaură mică” < lat.) + suf. -os.

DOOM

găunós (gă-u-) adj. m., pl. găunóși; f. găunoásă, pl. găunoáse

găunos
GĂUNÓS, -OÁSĂ, găunoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Care este găurit, gol, mâncat pe dinăuntru; scorburos. ♦ (Despre nuci) Care este fără miez; sec. ♦ (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat (într-un stadiu avansat). ♦ Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care este lipsit de conținut, de temei. [Pr.: gă-u-] – Găună (înv. „gaură mică” < lat.) + suf. -os.

DOOM

găunós (gă-u-) adj. m., pl. găunóși; f. găunoásă, pl. găunoáse

găunosul
GĂUNÓS, -OÁSĂ, găunoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Care este găurit, gol, mâncat pe dinăuntru; scorburos. ♦ (Despre nuci) Care este fără miez; sec. ♦ (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat (într-un stadiu avansat). ♦ Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care este lipsit de conținut, de temei. [Pr.: gă-u-] – Găună (înv. „gaură mică” < lat.) + suf. -os.

DOOM

găunós (gă-u-) adj. m., pl. găunóși; f. găunoásă, pl. găunoáse

găunosului
GĂUNÓS, -OÁSĂ, găunoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Care este găurit, gol, mâncat pe dinăuntru; scorburos. ♦ (Despre nuci) Care este fără miez; sec. ♦ (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat (într-un stadiu avansat). ♦ Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care este lipsit de conținut, de temei. [Pr.: gă-u-] – Găună (înv. „gaură mică” < lat.) + suf. -os.

DOOM

găunós (gă-u-) adj. m., pl. găunóși; f. găunoásă, pl. găunoáse

găunoșea
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșeai
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșeam
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșească
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșeau
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșeați
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșesc
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșește
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșești
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoși
GĂUNÓS, -OÁSĂ, găunoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Care este găurit, gol, mâncat pe dinăuntru; scorburos. ♦ (Despre nuci) Care este fără miez; sec. ♦ (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat (într-un stadiu avansat). ♦ Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care este lipsit de conținut, de temei. [Pr.: gă-u-] – Găună (înv. „gaură mică” < lat.) + suf. -os.

DOOM

găunós (gă-u-) adj. m., pl. găunóși; f. găunoásă, pl. găunoáse

găunoși
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșii
GĂUNÓS, -OÁSĂ, găunoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Care este găurit, gol, mâncat pe dinăuntru; scorburos. ♦ (Despre nuci) Care este fără miez; sec. ♦ (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat (într-un stadiu avansat). ♦ Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care este lipsit de conținut, de temei. [Pr.: gă-u-] – Găună (înv. „gaură mică” < lat.) + suf. -os.

DOOM

găunós (gă-u-) adj. m., pl. găunóși; f. găunoásă, pl. găunoáse

găunoșii
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșilor
GĂUNÓS, -OÁSĂ, găunoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Care este găurit, gol, mâncat pe dinăuntru; scorburos. ♦ (Despre nuci) Care este fără miez; sec. ♦ (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat (într-un stadiu avansat). ♦ Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care este lipsit de conținut, de temei. [Pr.: gă-u-] – Găună (înv. „gaură mică” < lat.) + suf. -os.

DOOM

găunós (gă-u-) adj. m., pl. găunóși; f. găunoásă, pl. găunoáse

găunoșim
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșind
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșire
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșire
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

găunoșiră
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșirăm
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșirăți
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșise
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșisem
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșiseră
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșiserăm
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșiserăți
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșiseși
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșiseți
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșit
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșit
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

găunoșitura
GĂUNOȘĂTÚRĂ s. f. v. găunoșitură.

DOOM

găunoșitúră (rar) (gă-u-) s. f., g.-d. art. găunoșitúrii; pl. găunoșitúri

găunoșituri
GĂUNOȘĂTÚRĂ s. f. v. găunoșitură.

DOOM

găunoșitúră (rar) (gă-u-) s. f., g.-d. art. găunoșitúrii; pl. găunoșitúri

găunoșiturii
GĂUNOȘĂTÚRĂ s. f. v. găunoșitură.

DOOM

găunoșitúră (rar) (gă-u-) s. f., g.-d. art. găunoșitúrii; pl. găunoșitúri

găunoșiturile
GĂUNOȘĂTÚRĂ s. f. v. găunoșitură.

DOOM

găunoșitúră (rar) (gă-u-) s. f., g.-d. art. găunoșitúrii; pl. găunoșitúri

găunoșiturilor
GĂUNOȘĂTÚRĂ s. f. v. găunoșitură.

DOOM

găunoșitúră (rar) (gă-u-) s. f., g.-d. art. găunoșitúrii; pl. găunoșitúri

găunoșiși
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșiți
GĂUNOȘÍ, găunoșesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni găunos. [Pr.: gă-u-] – Din găunos.

DOOM

găunoșí (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșésc, imperf. 3 sg. găunoșeá; conj. prez. 3 să găunoșeáscă

găunoșătură
GĂUNOȘĂTÚRĂ s. f. v. găunoșitură.

DOOM

găunoșitúră (rar) (gă-u-) s. f., g.-d. art. găunoșitúrii; pl. găunoșitúri

găună
GĂÚNĂ, găuni, s. f. (Reg.) Gaură (mică) în pământ. – Lat. *cavo, -onis.

găurache
găurache s. invar. (er.) vagin.

găurea
GĂUREÁ, -ÍCĂ, găurele, s. f. Diminutiv al lui gaură; găurice. ♦ (La pl.) Fel de broderie pe o pânză din care s-au scos din loc în loc câteva fire. [Pr.: gă-u-] – Gaură + suf. -ea, -ică.

DOOM

găurícă/găureá (gă-u-) s. f., g.-d. art. găurélei; pl. găuréle; art. găurélele

găurea
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găureai
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găuream
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găureanu
găureanu s. invar. (er.) vagin.

găurească
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găureau
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găureaua
GĂUREÁ, -ÍCĂ, găurele, s. f. Diminutiv al lui gaură; găurice. ♦ (La pl.) Fel de broderie pe o pânză din care s-au scos din loc în loc câteva fire. [Pr.: gă-u-] – Gaură + suf. -ea, -ică.

DOOM

găurícă/găureá (gă-u-) s. f., g.-d. art. găurélei; pl. găuréle; art. găurélele

găureați
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găurele
GĂUREÁ, -ÍCĂ, găurele, s. f. Diminutiv al lui gaură; găurice. ♦ (La pl.) Fel de broderie pe o pânză din care s-au scos din loc în loc câteva fire. [Pr.: gă-u-] – Gaură + suf. -ea, -ică.

DOOM

găurícă/găureá (gă-u-) s. f., g.-d. art. găurélei; pl. găuréle; art. găurélele

găurele
GĂURÉLE s. f. pl. Fel de broderie pe o pînză din care s-au scos cîteva fire pentru a obține un spațiu rărit, pe care apoi se coase; ajur. Cămeșă... La poale cu găurele. MARIAN, S. 26. – Pronunțat: gă-u-.

găurelei
GĂUREÁ, -ÍCĂ, găurele, s. f. Diminutiv al lui gaură; găurice. ♦ (La pl.) Fel de broderie pe o pânză din care s-au scos din loc în loc câteva fire. [Pr.: gă-u-] – Gaură + suf. -ea, -ică.

DOOM

găurícă/găureá (gă-u-) s. f., g.-d. art. găurélei; pl. găuréle; art. găurélele

găurelele
GĂUREÁ, -ÍCĂ, găurele, s. f. Diminutiv al lui gaură; găurice. ♦ (La pl.) Fel de broderie pe o pânză din care s-au scos din loc în loc câteva fire. [Pr.: gă-u-] – Gaură + suf. -ea, -ică.

DOOM

găurícă/găureá (gă-u-) s. f., g.-d. art. găurélei; pl. găuréle; art. găurélele

găurelelor
GĂUREÁ, -ÍCĂ, găurele, s. f. Diminutiv al lui gaură; găurice. ♦ (La pl.) Fel de broderie pe o pânză din care s-au scos din loc în loc câteva fire. [Pr.: gă-u-] – Gaură + suf. -ea, -ică.

DOOM

găurícă/găureá (gă-u-) s. f., g.-d. art. găurélei; pl. găuréle; art. găurélele

găureni
Găureni s. invar. (er., glum.) vagin.

găuresc
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găurescu
găurescu s. invar. (er.) vagin.

găurește
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găurești
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găuri
GÁURĂ, găuri, s. f. Scobitură, adâncitură, spărtură ivită de la sine sau anume făcută într-un corp, într-un material, în pământ etc.; cavitate, bortă. ◊ Gaura cheii = orificiu prin care se bagă cheia în broască. ◊ Expr. Gaură de șarpe = loc ferit care servește cuiva ca ascunzătoare. (Pop.) Doar nu s-o face gaură-n cer = nu va fi o pagubă prea mare. (Astron.) Gaură neagră = relicvă de dimensiuni reduse a unei stele masive, formată prin prăbușire gravitațională, caracterizată prin densitate foarte mare și forță de atracție uriașă și absorbantă. [Pr.: ga-u-] – Lat. *avula (< cavus).

DOOM

gáură (ga-u-) s. f., g.-d. art. gắurii; pl. gắuri

găuri
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găurica
GĂUREÁ, -ÍCĂ, găurele, s. f. Diminutiv al lui gaură; găurice. ♦ (La pl.) Fel de broderie pe o pânză din care s-au scos din loc în loc câteva fire. [Pr.: gă-u-] – Gaură + suf. -ea, -ică.

DOOM

găurícă/găureá (gă-u-) s. f., g.-d. art. găurélei; pl. găuréle; art. găurélele

găurice
GĂURÍCE, găurici, s. f. Găurea. [Pr.: gă-u-] – Gaură + suf. -ice.

DOOM

găuríce (gă-u-) s. f., g.-d. art. găurícii; pl. găuríci

găuricea
GĂURÍCE, găurici, s. f. Găurea. [Pr.: gă-u-] – Gaură + suf. -ice.

DOOM

găuríce (gă-u-) s. f., g.-d. art. găurícii; pl. găuríci

găurici
GĂURÍCE, găurici, s. f. Găurea. [Pr.: gă-u-] – Gaură + suf. -ice.

DOOM

găuríce (gă-u-) s. f., g.-d. art. găurícii; pl. găuríci

găuricii
GĂURÍCE, găurici, s. f. Găurea. [Pr.: gă-u-] – Gaură + suf. -ice.

DOOM

găuríce (gă-u-) s. f., g.-d. art. găurícii; pl. găuríci

găuricile
GĂURÍCE, găurici, s. f. Găurea. [Pr.: gă-u-] – Gaură + suf. -ice.

DOOM

găuríce (gă-u-) s. f., g.-d. art. găurícii; pl. găuríci

găuricilor
GĂURÍCE, găurici, s. f. Găurea. [Pr.: gă-u-] – Gaură + suf. -ice.

DOOM

găuríce (gă-u-) s. f., g.-d. art. găurícii; pl. găuríci

găurii
GÁURĂ, găuri, s. f. Scobitură, adâncitură, spărtură ivită de la sine sau anume făcută într-un corp, într-un material, în pământ etc.; cavitate, bortă. ◊ Gaura cheii = orificiu prin care se bagă cheia în broască. ◊ Expr. Gaură de șarpe = loc ferit care servește cuiva ca ascunzătoare. (Pop.) Doar nu s-o face gaură-n cer = nu va fi o pagubă prea mare. (Astron.) Gaură neagră = relicvă de dimensiuni reduse a unei stele masive, formată prin prăbușire gravitațională, caracterizată prin densitate foarte mare și forță de atracție uriașă și absorbantă. [Pr.: ga-u-] – Lat. *avula (< cavus).

DOOM

gáură (ga-u-) s. f., g.-d. art. gắurii; pl. gắuri

găurii
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găurile
GÁURĂ, găuri, s. f. Scobitură, adâncitură, spărtură ivită de la sine sau anume făcută într-un corp, într-un material, în pământ etc.; cavitate, bortă. ◊ Gaura cheii = orificiu prin care se bagă cheia în broască. ◊ Expr. Gaură de șarpe = loc ferit care servește cuiva ca ascunzătoare. (Pop.) Doar nu s-o face gaură-n cer = nu va fi o pagubă prea mare. (Astron.) Gaură neagră = relicvă de dimensiuni reduse a unei stele masive, formată prin prăbușire gravitațională, caracterizată prin densitate foarte mare și forță de atracție uriașă și absorbantă. [Pr.: ga-u-] – Lat. *avula (< cavus).

DOOM

gáură (ga-u-) s. f., g.-d. art. gắurii; pl. gắuri

găurilor
GÁURĂ, găuri, s. f. Scobitură, adâncitură, spărtură ivită de la sine sau anume făcută într-un corp, într-un material, în pământ etc.; cavitate, bortă. ◊ Gaura cheii = orificiu prin care se bagă cheia în broască. ◊ Expr. Gaură de șarpe = loc ferit care servește cuiva ca ascunzătoare. (Pop.) Doar nu s-o face gaură-n cer = nu va fi o pagubă prea mare. (Astron.) Gaură neagră = relicvă de dimensiuni reduse a unei stele masive, formată prin prăbușire gravitațională, caracterizată prin densitate foarte mare și forță de atracție uriașă și absorbantă. [Pr.: ga-u-] – Lat. *avula (< cavus).

DOOM

gáură (ga-u-) s. f., g.-d. art. gắurii; pl. gắuri

găurim
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găurind
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găurire
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găurire
GĂURÍRE, găuriri, s. f. Acțiunea de a (se) găuri și rezultatul ei; găurit¹. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

DOOM

găuríre (gă-u-) s. f., g.-d. art. găurírii; pl. găuríri

găurirea
GĂURÍRE, găuriri, s. f. Acțiunea de a (se) găuri și rezultatul ei; găurit¹. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

DOOM

găuríre (gă-u-) s. f., g.-d. art. găurírii; pl. găuríri

găuriri
GĂURÍRE, găuriri, s. f. Acțiunea de a (se) găuri și rezultatul ei; găurit¹. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

DOOM

găuríre (gă-u-) s. f., g.-d. art. găurírii; pl. găuríri

găuririi
GĂURÍRE, găuriri, s. f. Acțiunea de a (se) găuri și rezultatul ei; găurit¹. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

DOOM

găuríre (gă-u-) s. f., g.-d. art. găurírii; pl. găuríri

găuririle
GĂURÍRE, găuriri, s. f. Acțiunea de a (se) găuri și rezultatul ei; găurit¹. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

DOOM

găuríre (gă-u-) s. f., g.-d. art. găurírii; pl. găuríri

găuririlor
GĂURÍRE, găuriri, s. f. Acțiunea de a (se) găuri și rezultatul ei; găurit¹. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

DOOM

găuríre (gă-u-) s. f., g.-d. art. găurírii; pl. găuríri

găuriră
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găurirăm
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găurirăți
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găurise
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găurisem
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găuriseră
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găuriserăm
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găuriserăți
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găuriseși
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găuriseți
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găurit
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găurit
GĂURÍT², -Ă, găuriți, -te, adj. Care are una sau mai multe găuri, prevăzut cu una sau mai multe găuri; în care s-a făcut o gaură; care e plin de găuri; perforat². ♦ Care s-a stricat, s-a degradat formând găuri. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

găurit
GĂURÍT¹ s. n. Găurire. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

DOOM

găurít (gă-u-) s. n.

găurita
GĂURÍT², -Ă, găuriți, -te, adj. Care are una sau mai multe găuri, prevăzut cu una sau mai multe găuri; în care s-a făcut o gaură; care e plin de găuri; perforat². ♦ Care s-a stricat, s-a degradat formând găuri. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

găurite
GĂURÍT², -Ă, găuriți, -te, adj. Care are una sau mai multe găuri, prevăzut cu una sau mai multe găuri; în care s-a făcut o gaură; care e plin de găuri; perforat². ♦ Care s-a stricat, s-a degradat formând găuri. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

găuritei
GĂURÍT², -Ă, găuriți, -te, adj. Care are una sau mai multe găuri, prevăzut cu una sau mai multe găuri; în care s-a făcut o gaură; care e plin de găuri; perforat². ♦ Care s-a stricat, s-a degradat formând găuri. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

găuritele
GĂURÍT², -Ă, găuriți, -te, adj. Care are una sau mai multe găuri, prevăzut cu una sau mai multe găuri; în care s-a făcut o gaură; care e plin de găuri; perforat². ♦ Care s-a stricat, s-a degradat formând găuri. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

găuritelor
GĂURÍT², -Ă, găuriți, -te, adj. Care are una sau mai multe găuri, prevăzut cu una sau mai multe găuri; în care s-a făcut o gaură; care e plin de găuri; perforat². ♦ Care s-a stricat, s-a degradat formând găuri. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

găuritul
GĂURÍT², -Ă, găuriți, -te, adj. Care are una sau mai multe găuri, prevăzut cu una sau mai multe găuri; în care s-a făcut o gaură; care e plin de găuri; perforat². ♦ Care s-a stricat, s-a degradat formând găuri. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

găuritului
GĂURÍT², -Ă, găuriți, -te, adj. Care are una sau mai multe găuri, prevăzut cu una sau mai multe găuri; în care s-a făcut o gaură; care e plin de găuri; perforat². ♦ Care s-a stricat, s-a degradat formând găuri. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

găuriși
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găuriți
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.

DOOM

găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă

găuriți
GĂURÍT², -Ă, găuriți, -te, adj. Care are una sau mai multe găuri, prevăzut cu una sau mai multe găuri; în care s-a făcut o gaură; care e plin de găuri; perforat². ♦ Care s-a stricat, s-a degradat formând găuri. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

găuriții
GĂURÍT², -Ă, găuriți, -te, adj. Care are una sau mai multe găuri, prevăzut cu una sau mai multe găuri; în care s-a făcut o gaură; care e plin de găuri; perforat². ♦ Care s-a stricat, s-a degradat formând găuri. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

găuriților
GĂURÍT², -Ă, găuriți, -te, adj. Care are una sau mai multe găuri, prevăzut cu una sau mai multe găuri; în care s-a făcut o gaură; care e plin de găuri; perforat². ♦ Care s-a stricat, s-a degradat formând găuri. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.

găușel
GĂUȘÉL, găușéi, 1. Melc (I). 2. Cochilia melcului. (din găoace, forma diminutivală rezultând prin interm. suf. dublu -uș și -el)

găvan
GĂVÁN, găvane, s. n. (Pop.) 1. Scobitură, adâncitură pe care o prezintă un obiect. ♦ Orbita ochiului. 2. Obiect sau parte a unui obiect care prezintă o scobitură; (în special) strachină sau blid (de lemn); conținutul unui astfel de vas. – Cf. bg., sb. vagan.

DOOM

găván (pop.) s. n., pl. găváne

găvane
GĂVÁN, găvane, s. n. (Pop.) 1. Scobitură, adâncitură pe care o prezintă un obiect. ♦ Orbita ochiului. 2. Obiect sau parte a unui obiect care prezintă o scobitură; (în special) strachină sau blid (de lemn); conținutul unui astfel de vas. – Cf. bg., sb. vagan.

DOOM

găván (pop.) s. n., pl. găváne

găvanele
GĂVÁN, găvane, s. n. (Pop.) 1. Scobitură, adâncitură pe care o prezintă un obiect. ♦ Orbita ochiului. 2. Obiect sau parte a unui obiect care prezintă o scobitură; (în special) strachină sau blid (de lemn); conținutul unui astfel de vas. – Cf. bg., sb. vagan.

DOOM

găván (pop.) s. n., pl. găváne

găvanelor
GĂVÁN, găvane, s. n. (Pop.) 1. Scobitură, adâncitură pe care o prezintă un obiect. ♦ Orbita ochiului. 2. Obiect sau parte a unui obiect care prezintă o scobitură; (în special) strachină sau blid (de lemn); conținutul unui astfel de vas. – Cf. bg., sb. vagan.

DOOM

găván (pop.) s. n., pl. găváne

găvanul
GĂVÁN, găvane, s. n. (Pop.) 1. Scobitură, adâncitură pe care o prezintă un obiect. ♦ Orbita ochiului. 2. Obiect sau parte a unui obiect care prezintă o scobitură; (în special) strachină sau blid (de lemn); conținutul unui astfel de vas. – Cf. bg., sb. vagan.

DOOM

găván (pop.) s. n., pl. găváne

găvanului
GĂVÁN, găvane, s. n. (Pop.) 1. Scobitură, adâncitură pe care o prezintă un obiect. ♦ Orbita ochiului. 2. Obiect sau parte a unui obiect care prezintă o scobitură; (în special) strachină sau blid (de lemn); conținutul unui astfel de vas. – Cf. bg., sb. vagan.

DOOM

găván (pop.) s. n., pl. găváne

găvozd
găvózd (-oázde), s. n. – Cui. Var. găvoazdă. Mr. guvojdu. Sl. (bg., rus.) gvozdi (Miklosich, Lexicon, 126; Cihac, II, 119), cf. vîzdoagă. Sec. XVI, înv. – Der. găvozdi, vb. (înv., a înfige; Mold., a strînge), cf. sl. gvozditi.

găvozdea
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdeai
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdeam
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdească
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdeau
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdeați
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdesc
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdește
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdești
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdi
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdii
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdim
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdind
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdire
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdire
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

găvozdirea
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

găvozdiri
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

găvozdirii
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

găvozdirile
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

găvozdirilor
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

găvozdiră
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdirăm
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdirăți
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdise
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdisem
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdiseră
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdiserăm
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdiserăți
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdiseși
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdiseți
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdit
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdit
GĂVOZDÍT, -Ă, găvozdiți, -te, adj. (Reg.) Înghesuit, îngrămădit; ascuns. – V. găvozdi.

găvozdita
GĂVOZDÍT, -Ă, găvozdiți, -te, adj. (Reg.) Înghesuit, îngrămădit; ascuns. – V. găvozdi.

găvozdite
GĂVOZDÍT, -Ă, găvozdiți, -te, adj. (Reg.) Înghesuit, îngrămădit; ascuns. – V. găvozdi.

găvozditei
GĂVOZDÍT, -Ă, găvozdiți, -te, adj. (Reg.) Înghesuit, îngrămădit; ascuns. – V. găvozdi.

găvozditele
GĂVOZDÍT, -Ă, găvozdiți, -te, adj. (Reg.) Înghesuit, îngrămădit; ascuns. – V. găvozdi.

găvozditelor
GĂVOZDÍT, -Ă, găvozdiți, -te, adj. (Reg.) Înghesuit, îngrămădit; ascuns. – V. găvozdi.

găvozditul
GĂVOZDÍT, -Ă, găvozdiți, -te, adj. (Reg.) Înghesuit, îngrămădit; ascuns. – V. găvozdi.

găvozditului
GĂVOZDÍT, -Ă, găvozdiți, -te, adj. (Reg.) Înghesuit, îngrămădit; ascuns. – V. găvozdi.

găvozdiși
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdiți
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înghesui, a (se) îngrămădi. ♦ Refl. A se ascunde, ghemuindu-se. – Din sl. gvozditi „a bate cu cuie”.

DOOM

găvozdí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găvozdésc, imperf. 3 sg. găvozdeá; conj. prez. 3 să găvozdeáscă

găvozdiți
GĂVOZDÍT, -Ă, găvozdiți, -te, adj. (Reg.) Înghesuit, îngrămădit; ascuns. – V. găvozdi.

găvozdiții
GĂVOZDÍT, -Ă, găvozdiți, -te, adj. (Reg.) Înghesuit, îngrămădit; ascuns. – V. găvozdi.

găvozdiților
GĂVOZDÍT, -Ă, găvozdiți, -te, adj. (Reg.) Înghesuit, îngrămădit; ascuns. – V. găvozdi.

găvănoșele
GAVANOȘÉL s. n. v. găvănoșel.

DOOM

găvănoșél (pop.) s. n., pl. găvănoșéle

găvănoșelele
GAVANOȘÉL s. n. v. găvănoșel.

DOOM

găvănoșél (pop.) s. n., pl. găvănoșéle

găvănoșelelor
GAVANOȘÉL s. n. v. găvănoșel.

DOOM

găvănoșél (pop.) s. n., pl. găvănoșéle

găvănoșelul
GAVANOȘÉL s. n. v. găvănoșel.

DOOM

găvănoșél (pop.) s. n., pl. găvănoșéle

găvănoșelului
GAVANOȘÉL s. n. v. găvănoșel.

DOOM

găvănoșél (pop.) s. n., pl. găvănoșéle

găvări
găvări, găvăresc v. t., v. i. a vorbi, a flecări.

găvăzdi
GĂVOZDÍ, găvozdesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A înghesui, a grămădi, a strîmtora. [Foile ziarelor] le-ascund, le găvozdesc Prin scorburi, prin canale. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 112. ♦ Refl. A se ascunde ghemuindu-se, pitulîndu-se. (Atestat în forma găvăzdi) Mireasa... se găvăzdește unde poate, numai să n-o găsească. SEVASTOS, N. 333. – Variantă: găvăzdí vb. IV.

găzar
GĂZÁR, găzari, s. m. Vânzător (ambulant) de petrol lampant. – Gaz² + suf. -ar.

DOOM

găzár s. m., pl. găzári

găzari
GĂZÁR, găzari, s. m. Vânzător (ambulant) de petrol lampant. – Gaz² + suf. -ar.

DOOM

găzár s. m., pl. găzári

găzarii
GĂZÁR, găzari, s. m. Vânzător (ambulant) de petrol lampant. – Gaz² + suf. -ar.

DOOM

găzár s. m., pl. găzári

găzarilor
GĂZÁR, găzari, s. m. Vânzător (ambulant) de petrol lampant. – Gaz² + suf. -ar.

DOOM

găzár s. m., pl. găzári

găzarul
GĂZÁR, găzari, s. m. Vânzător (ambulant) de petrol lampant. – Gaz² + suf. -ar.

DOOM

găzár s. m., pl. găzári

găzarului
GĂZÁR, găzari, s. m. Vânzător (ambulant) de petrol lampant. – Gaz² + suf. -ar.

DOOM

găzár s. m., pl. găzári

găzdac
GĂZDÁC, -Ă, găzdaci, -e, adj. (Transilv.) Bogat, înstărit. În temniță-i băgat Viță de-a lui Novac, De-a lui Novac cel găzdac. ȘEZ. IV 10.

găzdaș
GĂZDÁȘ, găzdași, s. m. (Regional) Gazdă (1). La un semn pe care mi-l făcu găzdașul, făcui o mișcare ca să mă scol. CAZABAN, V. 88.

găzdoaia
GĂZDOÁIE, găzdoaie, s. f. (Înv. și reg.) 1. Stăpâna casei (în raport cu oaspeții sau cu chiriașii săi); gospodină. 2. Chiaburoaică. [Pr.: -doa-ie] – Gazdă + suf. -oaie.

DOOM

găzdoáie (înv., reg.) s. f., art. găzdoáia, g.-d. art. găzdoáiei; pl. găzdoáie

găzdoaie
GĂZDOÁIE, găzdoaie, s. f. (Înv. și reg.) 1. Stăpâna casei (în raport cu oaspeții sau cu chiriașii săi); gospodină. 2. Chiaburoaică. [Pr.: -doa-ie] – Gazdă + suf. -oaie.

DOOM

găzdoáie (înv., reg.) s. f., art. găzdoáia, g.-d. art. găzdoáiei; pl. găzdoáie

găzdoaiei
GĂZDOÁIE, găzdoaie, s. f. (Înv. și reg.) 1. Stăpâna casei (în raport cu oaspeții sau cu chiriașii săi); gospodină. 2. Chiaburoaică. [Pr.: -doa-ie] – Gazdă + suf. -oaie.

DOOM

găzdoáie (înv., reg.) s. f., art. găzdoáia, g.-d. art. găzdoáiei; pl. găzdoáie

găzdoaiele
GĂZDOÁIE, găzdoaie, s. f. (Înv. și reg.) 1. Stăpâna casei (în raport cu oaspeții sau cu chiriașii săi); gospodină. 2. Chiaburoaică. [Pr.: -doa-ie] – Gazdă + suf. -oaie.

DOOM

găzdoáie (înv., reg.) s. f., art. găzdoáia, g.-d. art. găzdoáiei; pl. găzdoáie

găzdoaielor
GĂZDOÁIE, găzdoaie, s. f. (Înv. și reg.) 1. Stăpâna casei (în raport cu oaspeții sau cu chiriașii săi); gospodină. 2. Chiaburoaică. [Pr.: -doa-ie] – Gazdă + suf. -oaie.

DOOM

găzdoáie (înv., reg.) s. f., art. găzdoáia, g.-d. art. găzdoáiei; pl. găzdoáie

găzdoi
GĂZDÓI, găzdoi, s. m. (Pop.) Augmentativ al lui gazdă. – Gazdă + suf. -oi.

DOOM

găzdói (pop.) s. m., pl. găzdói, art. găzdóii

găzdoii
GĂZDÓI, găzdoi, s. m. (Pop.) Augmentativ al lui gazdă. – Gazdă + suf. -oi.

DOOM

găzdói (pop.) s. m., pl. găzdói, art. găzdóii

găzdoilor
GĂZDÓI, găzdoi, s. m. (Pop.) Augmentativ al lui gazdă. – Gazdă + suf. -oi.

DOOM

găzdói (pop.) s. m., pl. găzdói, art. găzdóii

găzdoiul
GĂZDÓI, găzdoi, s. m. (Pop.) Augmentativ al lui gazdă. – Gazdă + suf. -oi.

DOOM

găzdói (pop.) s. m., pl. găzdói, art. găzdóii

găzdoiului
GĂZDÓI, găzdoi, s. m. (Pop.) Augmentativ al lui gazdă. – Gazdă + suf. -oi.

DOOM

găzdói (pop.) s. m., pl. găzdói, art. găzdóii

găzdui
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduia
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduiai
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduiam
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduiască
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduiau
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduiați
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduiesc
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduiește
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduiești
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduii
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduim
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduind
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduire
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduire
GĂZDUÍRE, găzduiri, s. f. Acțiunea de a găzdui și rezultatul ei. – V. găzdui.

DOOM

găzduíre s. f., g.-d. art. găzduírii; pl. găzduíri

găzduirea
GĂZDUÍRE, găzduiri, s. f. Acțiunea de a găzdui și rezultatul ei. – V. găzdui.

DOOM

găzduíre s. f., g.-d. art. găzduírii; pl. găzduíri

găzduiri
GĂZDUÍRE, găzduiri, s. f. Acțiunea de a găzdui și rezultatul ei. – V. găzdui.

DOOM

găzduíre s. f., g.-d. art. găzduírii; pl. găzduíri

găzduirii
GĂZDUÍRE, găzduiri, s. f. Acțiunea de a găzdui și rezultatul ei. – V. găzdui.

DOOM

găzduíre s. f., g.-d. art. găzduírii; pl. găzduíri

găzduirile
GĂZDUÍRE, găzduiri, s. f. Acțiunea de a găzdui și rezultatul ei. – V. găzdui.

DOOM

găzduíre s. f., g.-d. art. găzduírii; pl. găzduíri

găzduirilor
GĂZDUÍRE, găzduiri, s. f. Acțiunea de a găzdui și rezultatul ei. – V. găzdui.

DOOM

găzduíre s. f., g.-d. art. găzduírii; pl. găzduíri

găzduiră
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduirăm
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduirăți
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduise
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduisem
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduiseră
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduiserăm
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduiserăți
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduiseși
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduiseți
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduit
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduit
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

găzduiși
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzduiți
GĂZDUÍ, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

DOOM

găzduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găzduiésc, imperf. 3 sg. găzduiá; conj. prez. 3 să găzduiáscă

găzăria
GĂZĂRÍE, găzării, s. f. Loc unde se vinde petrol lampant. – Gaz² + suf. -ărie.

DOOM

găzăríe s. f., art. găzăría, g.-d. art. găzăríei; pl. găzăríi, art. găzăríile

găzărie
GĂZĂRÍE, găzării, s. f. Loc unde se vinde petrol lampant. – Gaz² + suf. -ărie.

DOOM

găzăríe s. f., art. găzăría, g.-d. art. găzăríei; pl. găzăríi, art. găzăríile

găzăriei
GĂZĂRÍE, găzării, s. f. Loc unde se vinde petrol lampant. – Gaz² + suf. -ărie.

DOOM

găzăríe s. f., art. găzăría, g.-d. art. găzăríei; pl. găzăríi, art. găzăríile

găzării
GĂZĂRÍE, găzării, s. f. Loc unde se vinde petrol lampant. – Gaz² + suf. -ărie.

DOOM

găzăríe s. f., art. găzăría, g.-d. art. găzăríei; pl. găzăríi, art. găzăríile

găzăriile
GĂZĂRÍE, găzării, s. f. Loc unde se vinde petrol lampant. – Gaz² + suf. -ărie.

DOOM

găzăríe s. f., art. găzăría, g.-d. art. găzăríei; pl. găzăríi, art. găzăríile

găzăriilor
GĂZĂRÍE, găzării, s. f. Loc unde se vinde petrol lampant. – Gaz² + suf. -ărie.

DOOM

găzăríe s. f., art. găzăría, g.-d. art. găzăríei; pl. găzăríi, art. găzăríile

gășcar
gășcar, -ă, gășcari, -e adj. 1. sociabil. 2. înțelegător, cumsecade.

găști
GÁȘCĂ, găști, s. f. (Fam.) Grup restrâns de oameni, uniți între ei prin preocupări, mai ales în vederea săvârșirii unor acțiuni reprobabile; grup de oameni care se află la periferia societății. ◊ Expr. A (se) sparge gașca = a (se) risipi, a (se) destrăma o cârdășie, o clică. – Et. nec.

DOOM

gáșcă (fam.) s. f., g.-d. art. gắștii; pl. găști

găștii
GÁȘCĂ, găști, s. f. (Fam.) Grup restrâns de oameni, uniți între ei prin preocupări, mai ales în vederea săvârșirii unor acțiuni reprobabile; grup de oameni care se află la periferia societății. ◊ Expr. A (se) sparge gașca = a (se) risipi, a (se) destrăma o cârdășie, o clică. – Et. nec.

DOOM

gáșcă (fam.) s. f., g.-d. art. gắștii; pl. găști

găștile
GÁȘCĂ, găști, s. f. (Fam.) Grup restrâns de oameni, uniți între ei prin preocupări, mai ales în vederea săvârșirii unor acțiuni reprobabile; grup de oameni care se află la periferia societății. ◊ Expr. A (se) sparge gașca = a (se) risipi, a (se) destrăma o cârdășie, o clică. – Et. nec.

DOOM

gáșcă (fam.) s. f., g.-d. art. gắștii; pl. găști

găștilor
GÁȘCĂ, găști, s. f. (Fam.) Grup restrâns de oameni, uniți între ei prin preocupări, mai ales în vederea săvârșirii unor acțiuni reprobabile; grup de oameni care se află la periferia societății. ◊ Expr. A (se) sparge gașca = a (se) risipi, a (se) destrăma o cârdășie, o clică. – Et. nec.

DOOM

gáșcă (fam.) s. f., g.-d. art. gắștii; pl. găști