guaiac
GUAIÁC, guaiaci, s. m. Arbore exotic important pentru lemnul și extractele lui, folosite în medicină (Guaiacum officinale). [Var.: gaiác s. m.] – Din engl. guayaco.

DOOM

!guaiác/gaiác s. m., pl. guaiáci/gaiáci

guaiaci
GUAIÁC, guaiaci, s. m. Arbore exotic important pentru lemnul și extractele lui, folosite în medicină (Guaiacum officinale). [Var.: gaiác s. m.] – Din engl. guayaco.

DOOM

!guaiác/gaiác s. m., pl. guaiáci/gaiáci

guaiacii
GUAIÁC, guaiaci, s. m. Arbore exotic important pentru lemnul și extractele lui, folosite în medicină (Guaiacum officinale). [Var.: gaiác s. m.] – Din engl. guayaco.

DOOM

!guaiác/gaiác s. m., pl. guaiáci/gaiáci

guaiacilor
GUAIÁC, guaiaci, s. m. Arbore exotic important pentru lemnul și extractele lui, folosite în medicină (Guaiacum officinale). [Var.: gaiác s. m.] – Din engl. guayaco.

DOOM

!guaiác/gaiác s. m., pl. guaiáci/gaiáci

guaiacol
GUAIACÓL s.n. v. gaiacol.

guaiacul
GUAIÁC, guaiaci, s. m. Arbore exotic important pentru lemnul și extractele lui, folosite în medicină (Guaiacum officinale). [Var.: gaiác s. m.] – Din engl. guayaco.

DOOM

!guaiác/gaiác s. m., pl. guaiáci/gaiáci

guaiacului
GUAIÁC, guaiaci, s. m. Arbore exotic important pentru lemnul și extractele lui, folosite în medicină (Guaiacum officinale). [Var.: gaiác s. m.] – Din engl. guayaco.

DOOM

!guaiác/gaiác s. m., pl. guaiáci/gaiáci

guanaco
GUANÁCO s.m. Specie de lama sălbatică din Anzii chilieni. [Pron. gua-, pl. invar. / < fr. , sp. guanaco, cf. peruv. huanaco].

DOOM

guanáco (gua-) s. m., pl. guanáco

guanacoul
GUANÁCO s.m. Specie de lama sălbatică din Anzii chilieni. [Pron. gua-, pl. invar. / < fr. , sp. guanaco, cf. peruv. huanaco].

DOOM

guanáco (gua-) s. m., pl. guanáco

guanacoului
GUANÁCO s.m. Specie de lama sălbatică din Anzii chilieni. [Pron. gua-, pl. invar. / < fr. , sp. guanaco, cf. peruv. huanaco].

DOOM

guanáco (gua-) s. m., pl. guanáco

guanidină
GUANIDÍNĂ s. f. Substanță chimică organică solidă, solubilă în apă, folosită la fabricarea unor medicamente, a unor rășini sintetice etc. – Din fr. guanidine.

DOOM

guanidínă (gua-) s. f., g.-d. art. guanidínei

guanina
GUANÍNĂ s. f. (Chim., Biol.) Bază azotată purinică, prezentă în țesuturi animale și derivate organice. – Din fr. guanine.

DOOM

guanínă (gua-) s. f., g.-d. art. guanínei

guanine
GUANÍNĂ s. f. (Chim., Biol.) Bază azotată purinică, prezentă în țesuturi animale și derivate organice. – Din fr. guanine.

DOOM

guanínă (gua-) s. f., g.-d. art. guanínei

guaninei
GUANÍNĂ s. f. (Chim., Biol.) Bază azotată purinică, prezentă în țesuturi animale și derivate organice. – Din fr. guanine.

DOOM

guanínă (gua-) s. f., g.-d. art. guanínei

guano
GUÁNO s. n. Îngrășământ organic natural, bogat în fosfor (și în azot), care se găsește în mari cantități în America de Sud, provenit din acumularea excrementelor și a cadavrelor de păsări, de lilieci din peșteri, a cadavrelor unor animale marine etc. – Din fr. guano.

DOOM

guáno (gua-) s. n.

guanoul
GUÁNO s. n. Îngrășământ organic natural, bogat în fosfor (și în azot), care se găsește în mari cantități în America de Sud, provenit din acumularea excrementelor și a cadavrelor de păsări, de lilieci din peșteri, a cadavrelor unor animale marine etc. – Din fr. guano.

DOOM

guáno (gua-) s. n.

guanoului
GUÁNO s. n. Îngrășământ organic natural, bogat în fosfor (și în azot), care se găsește în mari cantități în America de Sud, provenit din acumularea excrementelor și a cadavrelor de păsări, de lilieci din peșteri, a cadavrelor unor animale marine etc. – Din fr. guano.

DOOM

guáno (gua-) s. n.

guarana
GUARÁNA s. f. 1. Liană care crește în Brazilia (Paullinia cupana). 2. Pastă preparată din semințe de guarana (1) folosită ca antinevralgic și ca astringent în tratamentul dizenteriei. – Din fr. guarana.

guarane
GUARÁNA s. f. 1. Liană care crește în Brazilia (Paullinia cupana). 2. Pastă preparată din semințe de guarana (1) folosită ca antinevralgic și ca astringent în tratamentul dizenteriei. – Din fr. guarana.

guaranei
GUARÁNA s. f. 1. Liană care crește în Brazilia (Paullinia cupana). 2. Pastă preparată din semințe de guarana (1) folosită ca antinevralgic și ca astringent în tratamentul dizenteriei. – Din fr. guarana.

guarani
GUARÁNI, (1, 3) guarani, s. m., s. f., adj. invar. 1. S. m. și f. Populație indiană din Paraguay și Bolivia; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. invar. Care aparține guaranilor (1), referitor la guarani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită în Brazilia, Argentina, Bolivia și Paraguay, unde este și limbă oficială alături de spaniolă. 3. S. m. Monedă în Paraguay. – Din fr. Guarani.

DOOM

guarání³ (limbă) (gua-ra-ni) s. f.

guarani
GUARÁNI s. n. Limbă indiană vorbită în Paraguay. – Din fr. guarani.

guaranii
GUARÁNI, (1, 3) guarani, s. m., s. f., adj. invar. 1. S. m. și f. Populație indiană din Paraguay și Bolivia; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. invar. Care aparține guaranilor (1), referitor la guarani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită în Brazilia, Argentina, Bolivia și Paraguay, unde este și limbă oficială alături de spaniolă. 3. S. m. Monedă în Paraguay. – Din fr. Guarani.

DOOM

guarání³ (limbă) (gua-ra-ni) s. f.

guaranii
GUARÁNI s. n. Limbă indiană vorbită în Paraguay. – Din fr. guarani.

guaraniii
GUARÁNI s. n. Limbă indiană vorbită în Paraguay. – Din fr. guarani.

guaraniilor
GUARÁNI s. n. Limbă indiană vorbită în Paraguay. – Din fr. guarani.

guaranilor
GUARÁNI, (1, 3) guarani, s. m., s. f., adj. invar. 1. S. m. și f. Populație indiană din Paraguay și Bolivia; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. invar. Care aparține guaranilor (1), referitor la guarani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită în Brazilia, Argentina, Bolivia și Paraguay, unde este și limbă oficială alături de spaniolă. 3. S. m. Monedă în Paraguay. – Din fr. Guarani.

DOOM

guarání³ (limbă) (gua-ra-ni) s. f.

guaraniul
GUARÁNI, (1, 3) guarani, s. m., s. f., adj. invar. 1. S. m. și f. Populație indiană din Paraguay și Bolivia; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. invar. Care aparține guaranilor (1), referitor la guarani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită în Brazilia, Argentina, Bolivia și Paraguay, unde este și limbă oficială alături de spaniolă. 3. S. m. Monedă în Paraguay. – Din fr. Guarani.

DOOM

guarání³ (limbă) (gua-ra-ni) s. f.

guaraniul
GUARÁNI s. n. Limbă indiană vorbită în Paraguay. – Din fr. guarani.

guaraniului
GUARÁNI, (1, 3) guarani, s. m., s. f., adj. invar. 1. S. m. și f. Populație indiană din Paraguay și Bolivia; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. invar. Care aparține guaranilor (1), referitor la guarani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită în Brazilia, Argentina, Bolivia și Paraguay, unde este și limbă oficială alături de spaniolă. 3. S. m. Monedă în Paraguay. – Din fr. Guarani.

DOOM

guarání³ (limbă) (gua-ra-ni) s. f.

guaraniului
GUARÁNI s. n. Limbă indiană vorbită în Paraguay. – Din fr. guarani.

guard
GUARD, guarzi, s. m. (Înv.) Soldat sau, p. ext., ofițer, agent însărcinat cu paza. – Din it. guardia.

DOOM

guard (înv.) s. m., pl. guarzi

guardaman
GUARDAMÁN, guardamane, s. n. (Mar.) Apărătoare de mână folosită de velari la cusutul velelor, făcută din piele și având între degetul mare și podul palmei un disc metalic cu care se împinge acul. – Din it. guardamano.

guardamane
GUARDAMÁN, guardamane, s. n. (Mar.) Apărătoare de mână folosită de velari la cusutul velelor, făcută din piele și având între degetul mare și podul palmei un disc metalic cu care se împinge acul. – Din it. guardamano.

guardamanele
GUARDAMÁN, guardamane, s. n. (Mar.) Apărătoare de mână folosită de velari la cusutul velelor, făcută din piele și având între degetul mare și podul palmei un disc metalic cu care se împinge acul. – Din it. guardamano.

guardamanelor
GUARDAMÁN, guardamane, s. n. (Mar.) Apărătoare de mână folosită de velari la cusutul velelor, făcută din piele și având între degetul mare și podul palmei un disc metalic cu care se împinge acul. – Din it. guardamano.

guardamanul
GUARDAMÁN, guardamane, s. n. (Mar.) Apărătoare de mână folosită de velari la cusutul velelor, făcută din piele și având între degetul mare și podul palmei un disc metalic cu care se împinge acul. – Din it. guardamano.

guardamanului
GUARDAMÁN, guardamane, s. n. (Mar.) Apărătoare de mână folosită de velari la cusutul velelor, făcută din piele și având între degetul mare și podul palmei un disc metalic cu care se împinge acul. – Din it. guardamano.

guardie
GÁRDĂ, gărzi, s. f. 1. Pază, supraveghere efectuată într-o unitate militară, într-o instituție civilă etc.; (concr.) persoană sau grup de persoane care asigură această pază. ◊ Gardă de onoare = a) subunitate militară care prezintă onorurile unei persoane oficiale; b) pază simbolică instituită în semn de respect la ocazii solemne; grup de persoane care fac această pază. Gardă personală = grup de persoane însărcinat cu paza vieții unui demnitar. (În trecut) Gardă civică (sau națională) = unitate compusă din voluntari, care asigura paza și liniștea într-un oraș. ◊ Loc. adj. De gardă = a) care este însărcinat cu paza, cu supravegherea, cu îngrijirea. Soldat, medic de gardă; b) care este de serviciu, deschis în afara orelor de funcționare obișnuite. Farmacie de gardă. ♦ Poziție a brațelor și a corpului luată de un boxer, de un luptător etc. pentru a para loviturile adversarului sau pentru a ataca. ◊ Expr. A se pune în gardă = a) (la scrimă) a lua poziția de apărare sau de atac; b) a-și lua toate măsurile de precauție spre a nu fi surprins de un lucru neplăcut. (La jocul de șah) Gardă sau (rar) gardă la regină = avertisment dat partenerului că regina este amenințată. Garda veche (sau vechea gardă) = cei care au participat în trecut la o acțiune socială, politică etc. 2. Apărătoare metalică montată între mânerul și lama unei săbii, unei spade etc. ◊ Garda trăgaciului = piesă de protecție a trăgaciului la armele de foc. – Din fr. garde.

DOOM

gárdă s. f., g.-d. art. gắrzii; pl. gărzi

guardul
GUARD, guarzi, s. m. (Înv.) Soldat sau, p. ext., ofițer, agent însărcinat cu paza. – Din it. guardia.

DOOM

guard (înv.) s. m., pl. guarzi

guardului
GUARD, guarzi, s. m. (Înv.) Soldat sau, p. ext., ofițer, agent însărcinat cu paza. – Din it. guardia.

DOOM

guard (înv.) s. m., pl. guarzi

guarzi
GUARD, guarzi, s. m. (Înv.) Soldat sau, p. ext., ofițer, agent însărcinat cu paza. – Din it. guardia.

DOOM

guard (înv.) s. m., pl. guarzi

guarzii
GUARD, guarzi, s. m. (Înv.) Soldat sau, p. ext., ofițer, agent însărcinat cu paza. – Din it. guardia.

DOOM

guard (înv.) s. m., pl. guarzi

guarzilor
GUARD, guarzi, s. m. (Înv.) Soldat sau, p. ext., ofițer, agent însărcinat cu paza. – Din it. guardia.

DOOM

guard (înv.) s. m., pl. guarzi

guatemalez
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemalez
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemaleza
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemaleza
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemaleze
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemaleze
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemalezei
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemalezei
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemalezele
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemalezele
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemalezelor
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemalezelor
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemalezi
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemalezi
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemalezii
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemalezii
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemalezilor
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemalezilor
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemalezul
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemalezul
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemalezului
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guatemalezului
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guatemalei sau guatemalezilor (1), privitor la Guatemala ori la guatemalezi. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guatemaléz (gua-) adj. m., s. m., pl. guatemalézi; adj. f., s. f. guatemaléză, pl. guatemaléze

guaș
GUÁȘĂ, (2) guașe, s. f. 1. Culoare preparată din pigmenți minerali, gumă arabică și apă, folosită în pictură. 2. Tablou executat cu guașă (1). [Var.: guaș s. n.] – Din fr. gouache.

DOOM

guáșă (gua-) s. f., art. guáșa, g.-d. art. guáșei; (desene) pl. guáșe

guașa
GUÁȘĂ, (2) guașe, s. f. 1. Culoare preparată din pigmenți minerali, gumă arabică și apă, folosită în pictură. 2. Tablou executat cu guașă (1). [Var.: guaș s. n.] – Din fr. gouache.

DOOM

guáșă (gua-) s. f., art. guáșa, g.-d. art. guáșei; (desene) pl. guáșe

guașe
GUÁȘĂ, (2) guașe, s. f. 1. Culoare preparată din pigmenți minerali, gumă arabică și apă, folosită în pictură. 2. Tablou executat cu guașă (1). [Var.: guaș s. n.] – Din fr. gouache.

DOOM

guáșă (gua-) s. f., art. guáșa, g.-d. art. guáșei; (desene) pl. guáșe

guașei
GUÁȘĂ, (2) guașe, s. f. 1. Culoare preparată din pigmenți minerali, gumă arabică și apă, folosită în pictură. 2. Tablou executat cu guașă (1). [Var.: guaș s. n.] – Din fr. gouache.

DOOM

guáșă (gua-) s. f., art. guáșa, g.-d. art. guáșei; (desene) pl. guáșe

guașele
GUÁȘĂ, (2) guașe, s. f. 1. Culoare preparată din pigmenți minerali, gumă arabică și apă, folosită în pictură. 2. Tablou executat cu guașă (1). [Var.: guaș s. n.] – Din fr. gouache.

DOOM

guáșă (gua-) s. f., art. guáșa, g.-d. art. guáșei; (desene) pl. guáșe

guașelor
GUÁȘĂ, (2) guașe, s. f. 1. Culoare preparată din pigmenți minerali, gumă arabică și apă, folosită în pictură. 2. Tablou executat cu guașă (1). [Var.: guaș s. n.] – Din fr. gouache.

DOOM

guáșă (gua-) s. f., art. guáșa, g.-d. art. guáșei; (desene) pl. guáșe

guba
GÚBĂ, gube, s. f. (Reg.) Sarică; suman (mițos). – Din magh. guba.

DOOM

gúbă (reg.) s. f., g.-d. art. gúbei; pl. gúbe

gubav
GÚBAV, -Ă, gubavi, -e, adj. (Reg.) Bolnăvicios; lipsit de putere, slab. – Din sb. gubav „lepros”.

DOOM

gúbav (reg.) adj. m., pl. gúbavi; f. gúbavă, pl. gúbave

gubava
GÚBAV, -Ă, gubavi, -e, adj. (Reg.) Bolnăvicios; lipsit de putere, slab. – Din sb. gubav „lepros”.

DOOM

gúbav (reg.) adj. m., pl. gúbavi; f. gúbavă, pl. gúbave

gubave
GÚBAV, -Ă, gubavi, -e, adj. (Reg.) Bolnăvicios; lipsit de putere, slab. – Din sb. gubav „lepros”.

DOOM

gúbav (reg.) adj. m., pl. gúbavi; f. gúbavă, pl. gúbave

gubavei
GÚBAV, -Ă, gubavi, -e, adj. (Reg.) Bolnăvicios; lipsit de putere, slab. – Din sb. gubav „lepros”.

DOOM

gúbav (reg.) adj. m., pl. gúbavi; f. gúbavă, pl. gúbave

gubavele
GÚBAV, -Ă, gubavi, -e, adj. (Reg.) Bolnăvicios; lipsit de putere, slab. – Din sb. gubav „lepros”.

DOOM

gúbav (reg.) adj. m., pl. gúbavi; f. gúbavă, pl. gúbave

gubavelor
GÚBAV, -Ă, gubavi, -e, adj. (Reg.) Bolnăvicios; lipsit de putere, slab. – Din sb. gubav „lepros”.

DOOM

gúbav (reg.) adj. m., pl. gúbavi; f. gúbavă, pl. gúbave

gubavi
GÚBAV, -Ă, gubavi, -e, adj. (Reg.) Bolnăvicios; lipsit de putere, slab. – Din sb. gubav „lepros”.

DOOM

gúbav (reg.) adj. m., pl. gúbavi; f. gúbavă, pl. gúbave

gubavii
GÚBAV, -Ă, gubavi, -e, adj. (Reg.) Bolnăvicios; lipsit de putere, slab. – Din sb. gubav „lepros”.

DOOM

gúbav (reg.) adj. m., pl. gúbavi; f. gúbavă, pl. gúbave

gubavilor
GÚBAV, -Ă, gubavi, -e, adj. (Reg.) Bolnăvicios; lipsit de putere, slab. – Din sb. gubav „lepros”.

DOOM

gúbav (reg.) adj. m., pl. gúbavi; f. gúbavă, pl. gúbave

gubavul
GÚBAV, -Ă, gubavi, -e, adj. (Reg.) Bolnăvicios; lipsit de putere, slab. – Din sb. gubav „lepros”.

DOOM

gúbav (reg.) adj. m., pl. gúbavi; f. gúbavă, pl. gúbave

gubavului
GÚBAV, -Ă, gubavi, -e, adj. (Reg.) Bolnăvicios; lipsit de putere, slab. – Din sb. gubav „lepros”.

DOOM

gúbav (reg.) adj. m., pl. gúbavi; f. gúbavă, pl. gúbave

gube
GÚBĂ, gube, s. f. (Reg.) Sarică; suman (mițos). – Din magh. guba.

DOOM

gúbă (reg.) s. f., g.-d. art. gúbei; pl. gúbe

gubei
GÚBĂ, gube, s. f. (Reg.) Sarică; suman (mițos). – Din magh. guba.

DOOM

gúbă (reg.) s. f., g.-d. art. gúbei; pl. gúbe

gubele
GÚBĂ, gube, s. f. (Reg.) Sarică; suman (mițos). – Din magh. guba.

DOOM

gúbă (reg.) s. f., g.-d. art. gúbei; pl. gúbe

gubelor
GÚBĂ, gube, s. f. (Reg.) Sarică; suman (mițos). – Din magh. guba.

DOOM

gúbă (reg.) s. f., g.-d. art. gúbei; pl. gúbe

gubernia
GUBÉRNIE, gubernii, s. f. Unitate teritorial-administrativă în vechea Rusie. [Acc. și: guberníe] – Din rus. guberniia.

DOOM

gubérnie (-ni-e) s. f., art. gubérnia (-ni-a), g.-d. art. gubérniei; pl. gubérnii, art. gubérniile (-ni-i-)

gubernie
GUBÉRNIE, gubernii, s. f. Unitate teritorial-administrativă în vechea Rusie. [Acc. și: guberníe] – Din rus. guberniia.

DOOM

gubérnie (-ni-e) s. f., art. gubérnia (-ni-a), g.-d. art. gubérniei; pl. gubérnii, art. gubérniile (-ni-i-)

gubernie
GUBÉRNIE, gubernii, s. f. Unitate teritorial-administrativă în vechea Rusie. [Acc. și: guberníe] – Din rus. guberniia.

guberniei
GUBÉRNIE, gubernii, s. f. Unitate teritorial-administrativă în vechea Rusie. [Acc. și: guberníe] – Din rus. guberniia.

DOOM

gubérnie (-ni-e) s. f., art. gubérnia (-ni-a), g.-d. art. gubérniei; pl. gubérnii, art. gubérniile (-ni-i-)

gubernii
GUBÉRNIE, gubernii, s. f. Unitate teritorial-administrativă în vechea Rusie. [Acc. și: guberníe] – Din rus. guberniia.

DOOM

gubérnie (-ni-e) s. f., art. gubérnia (-ni-a), g.-d. art. gubérniei; pl. gubérnii, art. gubérniile (-ni-i-)

guberniile
GUBÉRNIE, gubernii, s. f. Unitate teritorial-administrativă în vechea Rusie. [Acc. și: guberníe] – Din rus. guberniia.

DOOM

gubérnie (-ni-e) s. f., art. gubérnia (-ni-a), g.-d. art. gubérniei; pl. gubérnii, art. gubérniile (-ni-i-)

guberniilor
GUBÉRNIE, gubernii, s. f. Unitate teritorial-administrativă în vechea Rusie. [Acc. și: guberníe] – Din rus. guberniia.

DOOM

gubérnie (-ni-e) s. f., art. gubérnia (-ni-a), g.-d. art. gubérniei; pl. gubérnii, art. gubérniile (-ni-i-)

gudroane
GUDRÓN, gudroane, s. n. Lichid vâscos de culoare închisă, cu miros specific, care se obține prin distilarea uscată a unor materii organice; catran. – Din fr. goudron.

DOOM

gudrón (gu-dron) s. n., pl. gudroáne

gudroanele
GUDRÓN, gudroane, s. n. Lichid vâscos de culoare închisă, cu miros specific, care se obține prin distilarea uscată a unor materii organice; catran. – Din fr. goudron.

DOOM

gudrón (gu-dron) s. n., pl. gudroáne

gudroanelor
GUDRÓN, gudroane, s. n. Lichid vâscos de culoare închisă, cu miros specific, care se obține prin distilarea uscată a unor materii organice; catran. – Din fr. goudron.

DOOM

gudrón (gu-dron) s. n., pl. gudroáne

gudron
GUDRÓN, gudroane, s. n. Lichid vâscos de culoare închisă, cu miros specific, care se obține prin distilarea uscată a unor materii organice; catran. – Din fr. goudron.

DOOM

gudrón (gu-dron) s. n., pl. gudroáne

gudrona
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronai
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronaj
GUDRONÁJ, gudronaje, s. n. Gudronare. – Din fr. goudronnage.

DOOM

gudronáj (gu-dro-) s. n., pl. gudronáje

gudronaje
GUDRONÁJ, gudronaje, s. n. Gudronare. – Din fr. goudronnage.

DOOM

gudronáj (gu-dro-) s. n., pl. gudronáje

gudronajele
GUDRONÁJ, gudronaje, s. n. Gudronare. – Din fr. goudronnage.

DOOM

gudronáj (gu-dro-) s. n., pl. gudronáje

gudronajelor
GUDRONÁJ, gudronaje, s. n. Gudronare. – Din fr. goudronnage.

DOOM

gudronáj (gu-dro-) s. n., pl. gudronáje

gudronajul
GUDRONÁJ, gudronaje, s. n. Gudronare. – Din fr. goudronnage.

DOOM

gudronáj (gu-dro-) s. n., pl. gudronáje

gudronajului
GUDRONÁJ, gudronaje, s. n. Gudronare. – Din fr. goudronnage.

DOOM

gudronáj (gu-dro-) s. n., pl. gudronáje

gudronam
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronare
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronare
GUDRONÁRE, gudronări, s. f. Acțiunea de a gudrona și rezultatul ei; gudronaj. – V. gudrona.

DOOM

gudronáre (gu-dro-) s. f., g.-d. art. gudronắrii; pl. gudronắri

gudronarea
GUDRONÁRE, gudronări, s. f. Acțiunea de a gudrona și rezultatul ei; gudronaj. – V. gudrona.

DOOM

gudronáre (gu-dro-) s. f., g.-d. art. gudronắrii; pl. gudronắri

gudronară
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronarăm
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronarăți
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronase
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronasem
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronaseră
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronaserăm
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronaserăți
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronaseși
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronaseți
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronat
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronat
GUDRONÁT, -Ă, gudronați, -te, adj. Care este uns, acoperit cu gudron. – V. gudrona.

gudronata
GUDRONÁT, -Ă, gudronați, -te, adj. Care este uns, acoperit cu gudron. – V. gudrona.

gudronate
GUDRONÁT, -Ă, gudronați, -te, adj. Care este uns, acoperit cu gudron. – V. gudrona.

gudronatei
GUDRONÁT, -Ă, gudronați, -te, adj. Care este uns, acoperit cu gudron. – V. gudrona.

gudronatele
GUDRONÁT, -Ă, gudronați, -te, adj. Care este uns, acoperit cu gudron. – V. gudrona.

gudronatelor
GUDRONÁT, -Ă, gudronați, -te, adj. Care este uns, acoperit cu gudron. – V. gudrona.

gudronatoare
GUDRONATÓR, gudronatoare, s. n. Mașină folosită pentru gudronaj. – Gudrona + suf. -tor.

DOOM

gudronatór (gu-dro-) s. n., pl. gudronatoáre

gudronatoarele
GUDRONATÓR, gudronatoare, s. n. Mașină folosită pentru gudronaj. – Gudrona + suf. -tor.

DOOM

gudronatór (gu-dro-) s. n., pl. gudronatoáre

gudronatoarelor
GUDRONATÓR, gudronatoare, s. n. Mașină folosită pentru gudronaj. – Gudrona + suf. -tor.

DOOM

gudronatór (gu-dro-) s. n., pl. gudronatoáre

gudronator
GUDRONATÓR, gudronatoare, s. n. Mașină folosită pentru gudronaj. – Gudrona + suf. -tor.

DOOM

gudronatór (gu-dro-) s. n., pl. gudronatoáre

gudronatorul
GUDRONATÓR, gudronatoare, s. n. Mașină folosită pentru gudronaj. – Gudrona + suf. -tor.

DOOM

gudronatór (gu-dro-) s. n., pl. gudronatoáre

gudronatorului
GUDRONATÓR, gudronatoare, s. n. Mașină folosită pentru gudronaj. – Gudrona + suf. -tor.

DOOM

gudronatór (gu-dro-) s. n., pl. gudronatoáre

gudronatul
GUDRONÁT, -Ă, gudronați, -te, adj. Care este uns, acoperit cu gudron. – V. gudrona.

gudronatului
GUDRONÁT, -Ă, gudronați, -te, adj. Care este uns, acoperit cu gudron. – V. gudrona.

gudronau
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronași
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronați
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronați
GUDRONÁT, -Ă, gudronați, -te, adj. Care este uns, acoperit cu gudron. – V. gudrona.

gudronații
GUDRONÁT, -Ă, gudronați, -te, adj. Care este uns, acoperit cu gudron. – V. gudrona.

gudronaților
GUDRONÁT, -Ă, gudronați, -te, adj. Care este uns, acoperit cu gudron. – V. gudrona.

gudronează
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronez
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudroneze
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronezi
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronul
GUDRÓN, gudroane, s. n. Lichid vâscos de culoare închisă, cu miros specific, care se obține prin distilarea uscată a unor materii organice; catran. – Din fr. goudron.

DOOM

gudrón (gu-dron) s. n., pl. gudroáne

gudronului
GUDRÓN, gudroane, s. n. Lichid vâscos de culoare închisă, cu miros specific, care se obține prin distilarea uscată a unor materii organice; catran. – Din fr. goudron.

DOOM

gudrón (gu-dron) s. n., pl. gudroáne

gudronând
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronînd
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.

DOOM

gudroná (a ~) (gu-dro-) vb., ind. prez. 3 gudroneáză

gudronări
GUDRONÁRE, gudronări, s. f. Acțiunea de a gudrona și rezultatul ei; gudronaj. – V. gudrona.

DOOM

gudronáre (gu-dro-) s. f., g.-d. art. gudronắrii; pl. gudronắri

gudronării
GUDRONÁRE, gudronări, s. f. Acțiunea de a gudrona și rezultatul ei; gudronaj. – V. gudrona.

DOOM

gudronáre (gu-dro-) s. f., g.-d. art. gudronắrii; pl. gudronắri

gudronările
GUDRONÁRE, gudronări, s. f. Acțiunea de a gudrona și rezultatul ei; gudronaj. – V. gudrona.

DOOM

gudronáre (gu-dro-) s. f., g.-d. art. gudronắrii; pl. gudronắri

gudronărilor
GUDRONÁRE, gudronări, s. f. Acțiunea de a gudrona și rezultatul ei; gudronaj. – V. gudrona.

DOOM

gudronáre (gu-dro-) s. f., g.-d. art. gudronắrii; pl. gudronắri

gudulan
gudulan, gudulani s. m. (intl., înv.) om credul / ușor de înșelat.

gudur
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

gudura
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

gudurai
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

guduram
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

gudurare
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

gudurare
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om, dându-i târcoale și mișcând din coadă. 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

gudurară
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

gudurarăm
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

gudurarăți
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

gudurase
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

gudurasem
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

guduraseră
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

guduraserăm
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

guduraserăți
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

guduraseși
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

guduraseți
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

gudurat
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

gudurau
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

gudurași
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

gudurați
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

gudure
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

guduri
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

gudurând
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

gudurînd
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.

DOOM

!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură

gudă
gúdă (-de), s. f. – 1. (Trans. de Vest) Cățea. – 2. Prostituată. Pare a fi der. expresivă de la o interj. *gudu (-gudu), paralelă lui cuțu-cuțu, și despre care nu știm dacă s-a folosit pentru a chema sau a mîngîia cîinii, sau dacă mai sugerează această ideea. – Der. guduluș, s. m. (nume de cîine); gudrea, s. f. (nume de cățea); gudră, s. f. (Mold., șmecheră); cutră, s. f. (codoașă), cuvînt care în DAR este considerat că provine din bg. kutra „sărac”, care nu are nuanță depreciativă, iar Scriban din ngr. χύτρα „hîrcă”, dificil din punct de vedere fonetic; gudărie, s. f. (înv., măgulire); gudura (var. guduri), vb. refl. (despre cîini, a se arăta mulțumit; a adula, a măguli, a linguși), mr. gudurire, megl. (găudire), cu suf. expresiv. -ura, cf. flutura (după Șeineanu, Chien, 268, de la *cudura, der. de la coadă; Gaster, Revista critică, I, 31, propunea mag. gedély; după Meyer 133 și DAR, din alb. gudulis „gîdil”, după Șeineanu, Semasiol., 100, din lat. *catulῑre și identic cu gîdila; după Philippide, Principii, 44; Pascu, I, 192; Philippide, II, 663, din lat. *gaudulāre în loc de gaudēre; după Körting 2382, din lat. *conadulāre; după Scriban din lat. *codulāre, de la cauda; după Giuglea, Dacor., II, 886; din got. god- „purcea”, cu suf. germ. -ulo); gudurător, adj. (adulator); gudurătură, s. f. (adulare, lingușire).

guelf
GUELF, guelfi, s. m. (În sec. XII-XV) Membru al unei grupări politice din Italia, care sprijinea pe papi împotriva împăraților germani și a ghibelinilor. – Din it. guelfo, fr. guelfe.

DOOM

guelf s. m., pl. guelfi

guelfi
GUELF, guelfi, s. m. (În sec. XII-XV) Membru al unei grupări politice din Italia, care sprijinea pe papi împotriva împăraților germani și a ghibelinilor. – Din it. guelfo, fr. guelfe.

DOOM

guelf s. m., pl. guelfi

guelfii
GUELF, guelfi, s. m. (În sec. XII-XV) Membru al unei grupări politice din Italia, care sprijinea pe papi împotriva împăraților germani și a ghibelinilor. – Din it. guelfo, fr. guelfe.

DOOM

guelf s. m., pl. guelfi

guelfilor
GUELF, guelfi, s. m. (În sec. XII-XV) Membru al unei grupări politice din Italia, care sprijinea pe papi împotriva împăraților germani și a ghibelinilor. – Din it. guelfo, fr. guelfe.

DOOM

guelf s. m., pl. guelfi

guelfism
GUELFÍSM s.n. (Ist.) Politica și ideologia guelfilor. [< it. guelfismo].

guelfismul
GUELFÍSM s.n. (Ist.) Politica și ideologia guelfilor. [< it. guelfismo].

guelfismului
GUELFÍSM s.n. (Ist.) Politica și ideologia guelfilor. [< it. guelfismo].

guelful
GUELF, guelfi, s. m. (În sec. XII-XV) Membru al unei grupări politice din Italia, care sprijinea pe papi împotriva împăraților germani și a ghibelinilor. – Din it. guelfo, fr. guelfe.

DOOM

guelf s. m., pl. guelfi

guelfului
GUELF, guelfi, s. m. (În sec. XII-XV) Membru al unei grupări politice din Italia, care sprijinea pe papi împotriva împăraților germani și a ghibelinilor. – Din it. guelfo, fr. guelfe.

DOOM

guelf s. m., pl. guelfi

gueriler
GUERILÉR s.m. Luptător de guerilă. [Pron. ghe-ri-, var. gheriler. / < fr. guérillero, sp. guerrillero].

guerilă
GHERÍLĂ, gherile, s. f. Denumire dată războiului de partizani în Spania și în țările Americii Latine; p. ext. mică trupă de partizani. [Var.: guerilă s. f.] – Din fr. guérilla, sp. guerrilla.

DOOM

gherílă s. f., g.-d. art. gherílei; pl. gheríle

gugi
GUGI, gugiuri, s. n. (Mold., Bucov.) Glugă. Mi-am îmbrobodit bine în gugi capul. SADOVEANU, O. III 329. Învăliți în gugiurile sure, bătuți de palele dese ale viscolului, se plecau unul spre altul cînd vorbeau și parcă-și zvîrleau cuvintele prin crivățul iute. id. ib. VI 124.

DOOM

gugi (reg.) s. n., pl. gúgiuri

gugiul
GUGI, gugiuri, s. n. (Mold., Bucov.) Glugă. Mi-am îmbrobodit bine în gugi capul. SADOVEANU, O. III 329. Învăliți în gugiurile sure, bătuți de palele dese ale viscolului, se plecau unul spre altul cînd vorbeau și parcă-și zvîrleau cuvintele prin crivățul iute. id. ib. VI 124.

DOOM

gugi (reg.) s. n., pl. gúgiuri

gugiuli
GUGIULÍ vb. IV v. giugiuli.

DOOM

giugiulí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. giugiulésc, imperf. 3 sg. giugiuleá; conj. prez. 3 să giugiuleáscă

gugiulire
GUGIULÍ, gugiulesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. V. giugiuli.

gugiulit
GUGIULÍ, gugiulesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. V. giugiuli.

gugiului
GUGI, gugiuri, s. n. (Mold., Bucov.) Glugă. Mi-am îmbrobodit bine în gugi capul. SADOVEANU, O. III 329. Învăliți în gugiurile sure, bătuți de palele dese ale viscolului, se plecau unul spre altul cînd vorbeau și parcă-și zvîrleau cuvintele prin crivățul iute. id. ib. VI 124.

DOOM

gugi (reg.) s. n., pl. gúgiuri

gugiuman
GUGIUMÁN, gugiumane, s. n. Căciulă de samur purtată, în trecut, de domni și de boieri, ca semn al demnității lor. – Din tc. gücemin.

DOOM

gugiumán (-giu-) s. n., pl. gugiumáne

gugiumane
GUGIUMÁN, gugiumane, s. n. Căciulă de samur purtată, în trecut, de domni și de boieri, ca semn al demnității lor. – Din tc. gücemin.

DOOM

gugiumán (-giu-) s. n., pl. gugiumáne

gugiumanele
GUGIUMÁN, gugiumane, s. n. Căciulă de samur purtată, în trecut, de domni și de boieri, ca semn al demnității lor. – Din tc. gücemin.

DOOM

gugiumán (-giu-) s. n., pl. gugiumáne

gugiumanelor
GUGIUMÁN, gugiumane, s. n. Căciulă de samur purtată, în trecut, de domni și de boieri, ca semn al demnității lor. – Din tc. gücemin.

DOOM

gugiumán (-giu-) s. n., pl. gugiumáne

gugiumanul
GUGIUMÁN, gugiumane, s. n. Căciulă de samur purtată, în trecut, de domni și de boieri, ca semn al demnității lor. – Din tc. gücemin.

DOOM

gugiumán (-giu-) s. n., pl. gugiumáne

gugiumanului
GUGIUMÁN, gugiumane, s. n. Căciulă de samur purtată, în trecut, de domni și de boieri, ca semn al demnității lor. – Din tc. gücemin.

DOOM

gugiumán (-giu-) s. n., pl. gugiumáne

gugiuri
GUGI, gugiuri, s. n. (Mold., Bucov.) Glugă. Mi-am îmbrobodit bine în gugi capul. SADOVEANU, O. III 329. Învăliți în gugiurile sure, bătuți de palele dese ale viscolului, se plecau unul spre altul cînd vorbeau și parcă-și zvîrleau cuvintele prin crivățul iute. id. ib. VI 124.

DOOM

gugi (reg.) s. n., pl. gúgiuri

gugiurile
GUGI, gugiuri, s. n. (Mold., Bucov.) Glugă. Mi-am îmbrobodit bine în gugi capul. SADOVEANU, O. III 329. Învăliți în gugiurile sure, bătuți de palele dese ale viscolului, se plecau unul spre altul cînd vorbeau și parcă-și zvîrleau cuvintele prin crivățul iute. id. ib. VI 124.

DOOM

gugi (reg.) s. n., pl. gúgiuri

gugiurilor
GUGI, gugiuri, s. n. (Mold., Bucov.) Glugă. Mi-am îmbrobodit bine în gugi capul. SADOVEANU, O. III 329. Învăliți în gugiurile sure, bătuți de palele dese ale viscolului, se plecau unul spre altul cînd vorbeau și parcă-și zvîrleau cuvintele prin crivățul iute. id. ib. VI 124.

DOOM

gugi (reg.) s. n., pl. gúgiuri

gugoașă
GUGOÁȘĂ s. f. v. gogoașă.

DOOM

gogoáșă de mătáse s. f. + prep. + s. f.

gugoșea
GUGOȘEÁ s. f. v. gogoșea.

DOOM

gogoșeá s. f., art. gogoșeáua, g.-d. art. gogoșélei; pl. gogoșéle, art. gogoșélele

guguman
GUGUMÁN, -Ă s. m., adj. v. gogoman.

DOOM

!gogománă (fam.) s. f., g.-d. art. gogománei; pl. gogománe

gugumănie
GUGUMĂNÍE s. f. v. gogomănie.

DOOM

gogomăníe (fam.) s. f., art. gogomănía, g.-d. art. gogomăníei; pl. gogomăníi, art. gogomăníile

guguștiuc
GUGUȘTIÚC, guguștiuci, s. m. Specie de turturea de culoare cenușie-brună pe spate și pe pântece, cu o dungă neagră pe gât (Streptopelia decaocto). ♦ (Fam.) Epitet dat unei persoane naive, ușor de înșelat. – Din bg. guguštuk.

DOOM

guguștiúc s. m., pl. guguștiúci

guguștiuci
GUGUȘTIÚC, guguștiuci, s. m. Specie de turturea de culoare cenușie-brună pe spate și pe pântece, cu o dungă neagră pe gât (Streptopelia decaocto). ♦ (Fam.) Epitet dat unei persoane naive, ușor de înșelat. – Din bg. guguštuk.

DOOM

guguștiúc s. m., pl. guguștiúci

guguștiucii
GUGUȘTIÚC, guguștiuci, s. m. Specie de turturea de culoare cenușie-brună pe spate și pe pântece, cu o dungă neagră pe gât (Streptopelia decaocto). ♦ (Fam.) Epitet dat unei persoane naive, ușor de înșelat. – Din bg. guguštuk.

DOOM

guguștiúc s. m., pl. guguștiúci

guguștiucilor
GUGUȘTIÚC, guguștiuci, s. m. Specie de turturea de culoare cenușie-brună pe spate și pe pântece, cu o dungă neagră pe gât (Streptopelia decaocto). ♦ (Fam.) Epitet dat unei persoane naive, ușor de înșelat. – Din bg. guguštuk.

DOOM

guguștiúc s. m., pl. guguștiúci

guguștiucul
GUGUȘTIÚC, guguștiuci, s. m. Specie de turturea de culoare cenușie-brună pe spate și pe pântece, cu o dungă neagră pe gât (Streptopelia decaocto). ♦ (Fam.) Epitet dat unei persoane naive, ușor de înșelat. – Din bg. guguštuk.

DOOM

guguștiúc s. m., pl. guguștiúci

guguștiucului
GUGUȘTIÚC, guguștiuci, s. m. Specie de turturea de culoare cenușie-brună pe spate și pe pântece, cu o dungă neagră pe gât (Streptopelia decaocto). ♦ (Fam.) Epitet dat unei persoane naive, ușor de înșelat. – Din bg. guguštuk.

DOOM

guguștiúc s. m., pl. guguștiúci

guilemota
GUILEMÓTĂ s.f. Pasăre palmipedă asemănătoare pinguinului, cu ciocul drept și lung, care își face cuibul pe coastele arctice. [Pron. ghi-le-. / < fr. guillemot].

guilemote
GUILEMÓTĂ s.f. Pasăre palmipedă asemănătoare pinguinului, cu ciocul drept și lung, care își face cuibul pe coastele arctice. [Pron. ghi-le-. / < fr. guillemot].

guilemotei
GUILEMÓTĂ s.f. Pasăre palmipedă asemănătoare pinguinului, cu ciocul drept și lung, care își face cuibul pe coastele arctice. [Pron. ghi-le-. / < fr. guillemot].

guilemotele
GUILEMÓTĂ s.f. Pasăre palmipedă asemănătoare pinguinului, cu ciocul drept și lung, care își face cuibul pe coastele arctice. [Pron. ghi-le-. / < fr. guillemot].

guilemotelor
GUILEMÓTĂ s.f. Pasăre palmipedă asemănătoare pinguinului, cu ciocul drept și lung, care își face cuibul pe coastele arctice. [Pron. ghi-le-. / < fr. guillemot].

guinee
GUINÉE, guinee, s. f. Veche monedă engleză (de aur), a cărei valoare a variat în timp. [Pr.: gu-i-] – Din engl. guinea, fr. guinée.

DOOM

guinée (gu-i-) s. f., art. guinéea, g.-d. art. guinéei; pl. guinée

guineea
GUINÉE, guinee, s. f. Veche monedă engleză (de aur), a cărei valoare a variat în timp. [Pr.: gu-i-] – Din engl. guinea, fr. guinée.

DOOM

guinée (gu-i-) s. f., art. guinéea, g.-d. art. guinéei; pl. guinée

guineean
GUINEEÁN, -Ă, guineeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guineei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guineei sau guineenilor (1), privitor la Guineea sau la guineeni. [Pr.: gu-i-] – Guineea (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*guineeán (referitor la Guineea) (gu-i-) adj. m., s. m., pl. guineéni; adj. f., s. f. guineeánă, pl. guineéne

guineean
GUINEEÁN, -Ă, guineeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guineei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guineei sau guineenilor (1), privitor la Guineea sau la guineeni. [Pr.: gu-i-] – Guineea (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*guineeán (referitor la Guineea) (gu-i-) adj. m., s. m., pl. guineéni; adj. f., s. f. guineeánă, pl. guineéne

guineeană
GUINEEÁN, -Ă, guineeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guineei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guineei sau guineenilor (1), privitor la Guineea sau la guineeni. [Pr.: gu-i-] – Guineea (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*guineeán (referitor la Guineea) (gu-i-) adj. m., s. m., pl. guineéni; adj. f., s. f. guineeánă, pl. guineéne

guineei
GUINÉE, guinee, s. f. Veche monedă engleză (de aur), a cărei valoare a variat în timp. [Pr.: gu-i-] – Din engl. guinea, fr. guinée.

DOOM

guinée (gu-i-) s. f., art. guinéea, g.-d. art. guinéei; pl. guinée

guineele
GUINÉE, guinee, s. f. Veche monedă engleză (de aur), a cărei valoare a variat în timp. [Pr.: gu-i-] – Din engl. guinea, fr. guinée.

DOOM

guinée (gu-i-) s. f., art. guinéea, g.-d. art. guinéei; pl. guinée

guineelor
GUINÉE, guinee, s. f. Veche monedă engleză (de aur), a cărei valoare a variat în timp. [Pr.: gu-i-] – Din engl. guinea, fr. guinée.

DOOM

guinée (gu-i-) s. f., art. guinéea, g.-d. art. guinéei; pl. guinée

guineez
GUINEEÁN, -Ă, guineeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guineei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guineei sau guineenilor (1), privitor la Guineea sau la guineeni. [Pr.: gu-i-] – Guineea (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*guineeán (referitor la Guineea) (gu-i-) adj. m., s. m., pl. guineéni; adj. f., s. f. guineeánă, pl. guineéne

guineez
GUINEEÁN, -Ă, guineeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guineei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guineei sau guineenilor (1), privitor la Guineea sau la guineeni. [Pr.: gu-i-] – Guineea (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*guineeán (referitor la Guineea) (gu-i-) adj. m., s. m., pl. guineéni; adj. f., s. f. guineeánă, pl. guineéne

guineeză
GUINEEÁN, -Ă, guineeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guineei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guineei sau guineenilor (1), privitor la Guineea sau la guineeni. [Pr.: gu-i-] – Guineea (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*guineeán (referitor la Guineea) (gu-i-) adj. m., s. m., pl. guineéni; adj. f., s. f. guineeánă, pl. guineéne

guineobissauan
GUINEOBISSAUÁN, -Ă, guineobissauani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Guineea-Bissau sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Guineea-Bissau sau guineobissauanilor (1), privitor la Guineea-Bissau sau la guineobissauani. [Pr.: gu-i-] – Guineea-Bissau (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

guineobissauán (referitor la Guineea-Bissau) (gu-i-) adj. m., s. m., pl. guineobissauáni; adj. f., s. f. guineobissauánă, pl. guineobissauáne

guineoecuatorian
GUINEOECUATORIÁN, -Ă, guineoecuatorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guineei Ecuatoriale sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guineei Ecuatoriale sau guineoecuatorienilor (1), privitor la Guineea Ecuatorială sau la guineoecuatorieni. [Pr.: gu-i-] – Guineea Ecuatorială (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

*guineoecuatorián (referitor la Guineea Ecuatorială) (gu-i-, -cu-a, -ri-an) adj. m., s. m., pl. guineoecuatoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. guineoecuatoriánă, pl. guineoecuatoriéne

guineoecuatoriană
GUINEOECUATORIÁN, -Ă, guineoecuatorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guineei Ecuatoriale sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guineei Ecuatoriale sau guineoecuatorienilor (1), privitor la Guineea Ecuatorială sau la guineoecuatorieni. [Pr.: gu-i-] – Guineea Ecuatorială (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

*guineoecuatorián (referitor la Guineea Ecuatorială) (gu-i-, -cu-a, -ri-an) adj. m., s. m., pl. guineoecuatoriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. guineoecuatoriánă, pl. guineoecuatoriéne

guitarra
GUITÁRRA s.f. Instrument muzical portughez asemănător cu chitara, cu șase coarde metalice duble, care sunt ciupite cu ajutorul unor lame fixate pe două degete. [Pron. ghi-. / < port. guitarra].

guiț
GUÍȚ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul scos de porci; coviț. – Onomatopee.

DOOM

guíț interj.

guița
GUIȚÁ, pers. 3 guíță, vb. I. Intranz. (Despre porci; adesea fig.) A scoate sunete caracteristice speciei; a covița. [Pr.: gu-i-] – Din guiț.

DOOM

guițá (a ~) (gu-i-) vb., ind. prez. 3 guíță

guițare
GUIȚÁRE, guițări, s. f. Acțiunea de a guița și rezultatul ei. [Pr.: gu-i-] – V. guița.

DOOM

guițáre (gu-i-) s. f., g.-d. art. guițắrii; pl. guițắri

guițarea
GUIȚÁRE, guițări, s. f. Acțiunea de a guița și rezultatul ei. [Pr.: gu-i-] – V. guița.

DOOM

guițáre (gu-i-) s. f., g.-d. art. guițắrii; pl. guițắri

guițat
GUIȚÁT s. n. Faptul de a guița; sunet specific scos de porci (când sunt flămânzi, speriați etc.); guițătură. [Pr.: gu-i-] – V. guița.

DOOM

guițát (gu-i-) s. n.

guițatul
GUIȚÁT s. n. Faptul de a guița; sunet specific scos de porci (când sunt flămânzi, speriați etc.); guițătură. [Pr.: gu-i-] – V. guița.

DOOM

guițát (gu-i-) s. n.

guițatului
GUIȚÁT s. n. Faptul de a guița; sunet specific scos de porci (când sunt flămânzi, speriați etc.); guițătură. [Pr.: gu-i-] – V. guița.

DOOM

guițát (gu-i-) s. n.

guițaturi
GUIȚÁT s. n. Faptul de a guița; sunet specific scos de porci (când sunt flămânzi, speriați etc.); guițătură. [Pr.: gu-i-] – V. guița.

DOOM

guițát (gu-i-) s. n.

guițaturile
GUIȚÁT s. n. Faptul de a guița; sunet specific scos de porci (când sunt flămânzi, speriați etc.); guițătură. [Pr.: gu-i-] – V. guița.

DOOM

guițát (gu-i-) s. n.

guițaturilor
GUIȚÁT s. n. Faptul de a guița; sunet specific scos de porci (când sunt flămânzi, speriați etc.); guițătură. [Pr.: gu-i-] – V. guița.

DOOM

guițát (gu-i-) s. n.

guițări
GUIȚÁRE, guițări, s. f. Acțiunea de a guița și rezultatul ei. [Pr.: gu-i-] – V. guița.

DOOM

guițáre (gu-i-) s. f., g.-d. art. guițắrii; pl. guițắri

guițării
GUIȚÁRE, guițări, s. f. Acțiunea de a guița și rezultatul ei. [Pr.: gu-i-] – V. guița.

DOOM

guițáre (gu-i-) s. f., g.-d. art. guițắrii; pl. guițắri

guițările
GUIȚÁRE, guițări, s. f. Acțiunea de a guița și rezultatul ei. [Pr.: gu-i-] – V. guița.

DOOM

guițáre (gu-i-) s. f., g.-d. art. guițắrii; pl. guițắri

guițărilor
GUIȚÁRE, guițări, s. f. Acțiunea de a guița și rezultatul ei. [Pr.: gu-i-] – V. guița.

DOOM

guițáre (gu-i-) s. f., g.-d. art. guițắrii; pl. guițắri

guițătura
GUIȚĂTÚRĂ, guițături, s. f. Guițat. [Pr.: gu-i-] – Guița + suf. -ătură.

DOOM

guițătúră (gu-i-) s. f., g.-d. art. guițătúrii; pl. guițătúri

guițături
GUIȚĂTÚRĂ, guițături, s. f. Guițat. [Pr.: gu-i-] – Guița + suf. -ătură.

DOOM

guițătúră (gu-i-) s. f., g.-d. art. guițătúrii; pl. guițătúri

guițăturii
GUIȚĂTÚRĂ, guițături, s. f. Guițat. [Pr.: gu-i-] – Guița + suf. -ătură.

DOOM

guițătúră (gu-i-) s. f., g.-d. art. guițătúrii; pl. guițătúri

guițăturile
GUIȚĂTÚRĂ, guițături, s. f. Guițat. [Pr.: gu-i-] – Guița + suf. -ătură.

DOOM

guițătúră (gu-i-) s. f., g.-d. art. guițătúrii; pl. guițătúri

guițăturilor
GUIȚĂTÚRĂ, guițături, s. f. Guițat. [Pr.: gu-i-] – Guița + suf. -ătură.

DOOM

guițătúră (gu-i-) s. f., g.-d. art. guițătúrii; pl. guițătúri

gujbeider
gujbeider, gujbeideri s. m. (intl., peior., înv.) evreu.

gujbă
GÚJBĂ s. f. v. cujbă.

gujoane
GUJÓN, gujoane, s. n. (Constr.) Bară de oțel așezată paralel cu axa drumului, la rosturile transversale de dilatație ale planșeelor unei îmbrăcăminte de beton vibrat. – Din fr. goujon.

DOOM

gujón s. n., pl. gujoáne

gujoanele
GUJÓN, gujoane, s. n. (Constr.) Bară de oțel așezată paralel cu axa drumului, la rosturile transversale de dilatație ale planșeelor unei îmbrăcăminte de beton vibrat. – Din fr. goujon.

DOOM

gujón s. n., pl. gujoáne

gujoanelor
GUJÓN, gujoane, s. n. (Constr.) Bară de oțel așezată paralel cu axa drumului, la rosturile transversale de dilatație ale planșeelor unei îmbrăcăminte de beton vibrat. – Din fr. goujon.

DOOM

gujón s. n., pl. gujoáne

gujon
GUJÓN, gujoane, s. n. (Constr.) Bară de oțel așezată paralel cu axa drumului, la rosturile transversale de dilatație ale planșeelor unei îmbrăcăminte de beton vibrat. – Din fr. goujon.

DOOM

gujón s. n., pl. gujoáne

gujonul
GUJÓN, gujoane, s. n. (Constr.) Bară de oțel așezată paralel cu axa drumului, la rosturile transversale de dilatație ale planșeelor unei îmbrăcăminte de beton vibrat. – Din fr. goujon.

DOOM

gujón s. n., pl. gujoáne

gujonului
GUJÓN, gujoane, s. n. (Constr.) Bară de oțel așezată paralel cu axa drumului, la rosturile transversale de dilatație ale planșeelor unei îmbrăcăminte de beton vibrat. – Din fr. goujon.

DOOM

gujón s. n., pl. gujoáne

gulag
GÚLAG, (2) gulaguri, s. n. 1. Organism sovietic însărcinat cu administrarea lagărelor de reeducare prin muncă, destinate adversarilor politici din toate categoriile sociale și naționale. 2. Sistem concentraționar sau represiv în URSS și în țări cu un regim totalitar.

DOOM

*gúlag s. n., pl. gúlaguri

gulai
gulái (-iuri), s. n. – Ospăț, masă bogată, crăpelniță. – Var. guleai, huleai. Rus. guljaj, imper. de la guljatĭ „a petrece” (DAR).

gulaș
GÚLAȘ, gulașuri, s. n. Tocană de carne cu cartofi sau cu găluște de făină. – Din magh. gulyás.

DOOM

gúlaș s. n., pl. gúlașuri

gulașul
GÚLAȘ, gulașuri, s. n. Tocană de carne cu cartofi sau cu găluște de făină. – Din magh. gulyás.

DOOM

gúlaș s. n., pl. gúlașuri

gulașului
GÚLAȘ, gulașuri, s. n. Tocană de carne cu cartofi sau cu găluște de făină. – Din magh. gulyás.

DOOM

gúlaș s. n., pl. gúlașuri

gulașuri
GÚLAȘ, gulașuri, s. n. Tocană de carne cu cartofi sau cu găluște de făină. – Din magh. gulyás.

DOOM

gúlaș s. n., pl. gúlașuri

gulașurile
GÚLAȘ, gulașuri, s. n. Tocană de carne cu cartofi sau cu găluște de făină. – Din magh. gulyás.

DOOM

gúlaș s. n., pl. gúlașuri

gulașurilor
GÚLAȘ, gulașuri, s. n. Tocană de carne cu cartofi sau cu găluște de făină. – Din magh. gulyás.

DOOM

gúlaș s. n., pl. gúlașuri

gulden
GÚLDEN, guldeni, s. m. 1. Monedă de aur sau de argint, care a circulat în mai multe țări din Europa. 2. Principala unitate monetară din Olanda înainte de introducerea monedei euro. – Din fr. gulden.

DOOM

gúlden s. m., pl. gúldeni

guldeni
GÚLDEN, guldeni, s. m. 1. Monedă de aur sau de argint, care a circulat în mai multe țări din Europa. 2. Principala unitate monetară din Olanda înainte de introducerea monedei euro. – Din fr. gulden.

DOOM

gúlden s. m., pl. gúldeni

guldenii
GÚLDEN, guldeni, s. m. 1. Monedă de aur sau de argint, care a circulat în mai multe țări din Europa. 2. Principala unitate monetară din Olanda înainte de introducerea monedei euro. – Din fr. gulden.

DOOM

gúlden s. m., pl. gúldeni

guldenilor
GÚLDEN, guldeni, s. m. 1. Monedă de aur sau de argint, care a circulat în mai multe țări din Europa. 2. Principala unitate monetară din Olanda înainte de introducerea monedei euro. – Din fr. gulden.

DOOM

gúlden s. m., pl. gúldeni

guldenul
GÚLDEN, guldeni, s. m. 1. Monedă de aur sau de argint, care a circulat în mai multe țări din Europa. 2. Principala unitate monetară din Olanda înainte de introducerea monedei euro. – Din fr. gulden.

DOOM

gúlden s. m., pl. gúldeni

guldenului
GÚLDEN, guldeni, s. m. 1. Monedă de aur sau de argint, care a circulat în mai multe țări din Europa. 2. Principala unitate monetară din Olanda înainte de introducerea monedei euro. – Din fr. gulden.

DOOM

gúlden s. m., pl. gúldeni

guleamătă
guleámătă adj. invar. – Enorm. Bg. golem „mare, considerabil”, cu art. f. din bg. (Graur, Rom., LIII, 384). Se folosește numai în sens ironic.

guler
GÚLER, gulere, s. n. 1. Parte a unor obiecte de îmbrăcăminte care acoperă de jur-împrejur gâtul sau cu care se termină o haină la gât. ◊ Expr. A lua (sau a apuca pe cineva) de guler = a) a prinde, a duce etc. (pe cineva) cu forța; b) a cere cuiva socoteală pentru cele făcute. ♦ Fâșie de pânză, de obicei scrobită, care se pune în jurul gâtului (la bărbați), prinzându-se (cu butoni, nasturi) de cămașă. 2. Spumă care se formează la gura paharului de bere. 3. Porțiune dintr-o piesă cilindrică, conică etc. cu diametrul mai mare decât restul piesei. – Din magh. gallér.

DOOM

gúler s. n., pl. gúlere

gulerat
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

gulerat
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

gulerata
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

gulerata
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

gulerate
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

gulerate
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

guleratei
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

guleratei
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

guleratele
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

guleratele
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

guleratelor
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

guleratelor
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

guleratul
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

guleratul
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

guleratului
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

guleratului
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

guleraș
GULERÁȘ, gulerașe, s. n. Diminutiv al lui guler (1); spec. mic guler detașabil care se pune (ca garnitură) la o rochie, la o uniformă etc. – Guler + suf. -aș.

DOOM

guleráș s. n., pl. guleráșe

gulerașe
GULERÁȘ, gulerașe, s. n. Diminutiv al lui guler (1); spec. mic guler detașabil care se pune (ca garnitură) la o rochie, la o uniformă etc. – Guler + suf. -aș.

DOOM

guleráș s. n., pl. guleráșe

gulerașele
GULERÁȘ, gulerașe, s. n. Diminutiv al lui guler (1); spec. mic guler detașabil care se pune (ca garnitură) la o rochie, la o uniformă etc. – Guler + suf. -aș.

DOOM

guleráș s. n., pl. guleráșe

gulerașelor
GULERÁȘ, gulerașe, s. n. Diminutiv al lui guler (1); spec. mic guler detașabil care se pune (ca garnitură) la o rochie, la o uniformă etc. – Guler + suf. -aș.

DOOM

guleráș s. n., pl. guleráșe

gulerașul
GULERÁȘ, gulerașe, s. n. Diminutiv al lui guler (1); spec. mic guler detașabil care se pune (ca garnitură) la o rochie, la o uniformă etc. – Guler + suf. -aș.

DOOM

guleráș s. n., pl. guleráșe

gulerașului
GULERÁȘ, gulerașe, s. n. Diminutiv al lui guler (1); spec. mic guler detașabil care se pune (ca garnitură) la o rochie, la o uniformă etc. – Guler + suf. -aș.

DOOM

guleráș s. n., pl. guleráșe

gulerați
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

gulerați
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

gulerații
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

gulerații
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

guleraților
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

guleraților
GULERÁT, -Ă, galerați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Peior.) (Persoană) care poartă guler (scrobit). ♦ (Funcționar, militar) care este îmbrăcat în uniformă; fig. (persoană) având o atitudine arogantă, sfidătoare. 2. Adj. (Despre animale) Care are o dungă albă în jurul gâtului. – Din guler.

DOOM

gulerát adj. m., s. m., pl. guleráți; adj. f., s. f. gulerátă, pl. guleráte

gulere
GÚLER, gulere, s. n. 1. Parte a unor obiecte de îmbrăcăminte care acoperă de jur-împrejur gâtul sau cu care se termină o haină la gât. ◊ Expr. A lua (sau a apuca pe cineva) de guler = a) a prinde, a duce etc. (pe cineva) cu forța; b) a cere cuiva socoteală pentru cele făcute. ♦ Fâșie de pânză, de obicei scrobită, care se pune în jurul gâtului (la bărbați), prinzându-se (cu butoni, nasturi) de cămașă. 2. Spumă care se formează la gura paharului de bere. 3. Porțiune dintr-o piesă cilindrică, conică etc. cu diametrul mai mare decât restul piesei. – Din magh. gallér.

DOOM

gúler s. n., pl. gúlere

gulerele
GÚLER, gulere, s. n. 1. Parte a unor obiecte de îmbrăcăminte care acoperă de jur-împrejur gâtul sau cu care se termină o haină la gât. ◊ Expr. A lua (sau a apuca pe cineva) de guler = a) a prinde, a duce etc. (pe cineva) cu forța; b) a cere cuiva socoteală pentru cele făcute. ♦ Fâșie de pânză, de obicei scrobită, care se pune în jurul gâtului (la bărbați), prinzându-se (cu butoni, nasturi) de cămașă. 2. Spumă care se formează la gura paharului de bere. 3. Porțiune dintr-o piesă cilindrică, conică etc. cu diametrul mai mare decât restul piesei. – Din magh. gallér.

DOOM

gúler s. n., pl. gúlere

gulerelor
GÚLER, gulere, s. n. 1. Parte a unor obiecte de îmbrăcăminte care acoperă de jur-împrejur gâtul sau cu care se termină o haină la gât. ◊ Expr. A lua (sau a apuca pe cineva) de guler = a) a prinde, a duce etc. (pe cineva) cu forța; b) a cere cuiva socoteală pentru cele făcute. ♦ Fâșie de pânză, de obicei scrobită, care se pune în jurul gâtului (la bărbați), prinzându-se (cu butoni, nasturi) de cămașă. 2. Spumă care se formează la gura paharului de bere. 3. Porțiune dintr-o piesă cilindrică, conică etc. cu diametrul mai mare decât restul piesei. – Din magh. gallér.

DOOM

gúler s. n., pl. gúlere

gulerul
GÚLER, gulere, s. n. 1. Parte a unor obiecte de îmbrăcăminte care acoperă de jur-împrejur gâtul sau cu care se termină o haină la gât. ◊ Expr. A lua (sau a apuca pe cineva) de guler = a) a prinde, a duce etc. (pe cineva) cu forța; b) a cere cuiva socoteală pentru cele făcute. ♦ Fâșie de pânză, de obicei scrobită, care se pune în jurul gâtului (la bărbați), prinzându-se (cu butoni, nasturi) de cămașă. 2. Spumă care se formează la gura paharului de bere. 3. Porțiune dintr-o piesă cilindrică, conică etc. cu diametrul mai mare decât restul piesei. – Din magh. gallér.

DOOM

gúler s. n., pl. gúlere

gulerului
GÚLER, gulere, s. n. 1. Parte a unor obiecte de îmbrăcăminte care acoperă de jur-împrejur gâtul sau cu care se termină o haină la gât. ◊ Expr. A lua (sau a apuca pe cineva) de guler = a) a prinde, a duce etc. (pe cineva) cu forța; b) a cere cuiva socoteală pentru cele făcute. ♦ Fâșie de pânză, de obicei scrobită, care se pune în jurul gâtului (la bărbați), prinzându-se (cu butoni, nasturi) de cămașă. 2. Spumă care se formează la gura paharului de bere. 3. Porțiune dintr-o piesă cilindrică, conică etc. cu diametrul mai mare decât restul piesei. – Din magh. gallér.

DOOM

gúler s. n., pl. gúlere

gulfstream
GULFSTREAM s. n. Curent cald care pornește din Oceanul Atlantic (Golful Mexic), trece pe la sudul Floridei și se ramifică spre vestul Europei. [Pr.: gálfstrim] – Cuv. engl.

gulfstreamul
GULFSTREAM s. n. Curent cald care pornește din Oceanul Atlantic (Golful Mexic), trece pe la sudul Floridei și se ramifică spre vestul Europei. [Pr.: gálfstrim] – Cuv. engl.

gulfstreamului
GULFSTREAM s. n. Curent cald care pornește din Oceanul Atlantic (Golful Mexic), trece pe la sudul Floridei și se ramifică spre vestul Europei. [Pr.: gálfstrim] – Cuv. engl.

gulgută
gulgută, gulgute s. f. (deț.) înșelătorie, minciună, păcăleală.

gulia
GULÍE, gulii, s. f. Plantă erbacee legumicolă cu frunze mari, dințate și cu tulpina îngroșată, sferoidală, comestibilă (Brassica oleracea gongyloides). ♦ (Reg.) Nap porcesc. – Din bg. gulija.

DOOM

gulíe s. f., art. gulía, g.-d. art. gulíei; pl. gulíi, art. gulíile

gulie
GULÍE, gulii, s. f. Plantă erbacee legumicolă cu frunze mari, dințate și cu tulpina îngroșată, sferoidală, comestibilă (Brassica oleracea gongyloides). ♦ (Reg.) Nap porcesc. – Din bg. gulija.

DOOM

gulíe s. f., art. gulía, g.-d. art. gulíei; pl. gulíi, art. gulíile

guliei
GULÍE, gulii, s. f. Plantă erbacee legumicolă cu frunze mari, dințate și cu tulpina îngroșată, sferoidală, comestibilă (Brassica oleracea gongyloides). ♦ (Reg.) Nap porcesc. – Din bg. gulija.

DOOM

gulíe s. f., art. gulía, g.-d. art. gulíei; pl. gulíi, art. gulíile

gulii
GULÍE, gulii, s. f. Plantă erbacee legumicolă cu frunze mari, dințate și cu tulpina îngroșată, sferoidală, comestibilă (Brassica oleracea gongyloides). ♦ (Reg.) Nap porcesc. – Din bg. gulija.

DOOM

gulíe s. f., art. gulía, g.-d. art. gulíei; pl. gulíi, art. gulíile

guliile
GULÍE, gulii, s. f. Plantă erbacee legumicolă cu frunze mari, dințate și cu tulpina îngroșată, sferoidală, comestibilă (Brassica oleracea gongyloides). ♦ (Reg.) Nap porcesc. – Din bg. gulija.

DOOM

gulíe s. f., art. gulía, g.-d. art. gulíei; pl. gulíi, art. gulíile

guliilor
GULÍE, gulii, s. f. Plantă erbacee legumicolă cu frunze mari, dințate și cu tulpina îngroșată, sferoidală, comestibilă (Brassica oleracea gongyloides). ♦ (Reg.) Nap porcesc. – Din bg. gulija.

DOOM

gulíe s. f., art. gulía, g.-d. art. gulíei; pl. gulíi, art. gulíile

gully
HULLY-GULLY s.n. Formă nouă de dans madison, la care dansatorii se așază în șiruri paralele și fac deplasări laterale, pași săriți, însoțiți de o glisare din față în spate. [Pron. hali-gáli. / < americ. hully-gully].

gulup
gulúp (-pi), s. m. – Prună care se coace înainte de vreme ca urmare a unei boli. – Var. golop, gurlup, hurlup. Origine necunoscută. Poate de la gulu, var. de la hulub „porumbel”. După Cihac, II, 722, aflat în legătură cu ceh. churlavý „bolnăvicios”, care nu este altceva decît rom. hîrlav.

gulă
gúlă (-le), s. f. – (Trans.) Turmă, cireadă. Mag. gul(y)a (DAR).

guma
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

guma
GÚMĂ, gume, s. f. 1. Substanță vâscoasă, secretată de unele plante sau obținută pe cale sintetică, având proprietatea de a se întări în contact cu aerul, folosită în industrie. ◊ Gumă arabică v. arabic. 2. (Pop.) Șiret elastic sau fâșie elastică fabricate din gumă (1); elastic. 3. Mic obiect de cauciuc folosit la ștergerea urmelor de creion sau de cerneală de pe hârtie; radieră. 4. (În sintagma) Gumă de mestecat = pastă de mestecat, aromatizată, obținută din gumă (1). – După fr. gomme, it. gomma. Cf. lat. gummi, germ. Gummi.

DOOM

gúmă s. f., g.-d. art. gúmei; pl. gúme

gumai
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumaj
GUMÁJ, gumaje, s. n. Gumare. – După fr. gommage.

DOOM

gumáj s. n., pl. gumáje

gumaje
GUMÁJ, gumaje, s. n. Gumare. – După fr. gommage.

DOOM

gumáj s. n., pl. gumáje

gumajele
GUMÁJ, gumaje, s. n. Gumare. – După fr. gommage.

DOOM

gumáj s. n., pl. gumáje

gumajelor
GUMÁJ, gumaje, s. n. Gumare. – După fr. gommage.

DOOM

gumáj s. n., pl. gumáje

gumajul
GUMÁJ, gumaje, s. n. Gumare. – După fr. gommage.

DOOM

gumáj s. n., pl. gumáje

gumajului
GUMÁJ, gumaje, s. n. Gumare. – După fr. gommage.

DOOM

gumáj s. n., pl. gumáje

gumam
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumare
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumare
GUMÁRE, gumări, s. f. Acțiunea de a guma și rezultatul ei; gumaj. – V. guma.

DOOM

gumáre s. f., g.-d. art. gumắrii; pl. gumắri

gumarea
GUMÁRE, gumări, s. f. Acțiunea de a guma și rezultatul ei; gumaj. – V. guma.

DOOM

gumáre s. f., g.-d. art. gumắrii; pl. gumắri

gumară
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumarăm
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumarăți
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumase
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumasem
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumaseră
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumaserăm
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumaserăți
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumaseși
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumaseți
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumat
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumat
GUMÁT, -Ă, gumați, -te, adj. Acoperit cu gumă (1), cu cauciuc, cu clei, cu lipici etc. – V. guma.

gumata
GUMÁT, -Ă, gumați, -te, adj. Acoperit cu gumă (1), cu cauciuc, cu clei, cu lipici etc. – V. guma.

gumate
GUMÁT, -Ă, gumați, -te, adj. Acoperit cu gumă (1), cu cauciuc, cu clei, cu lipici etc. – V. guma.

gumatei
GUMÁT, -Ă, gumați, -te, adj. Acoperit cu gumă (1), cu cauciuc, cu clei, cu lipici etc. – V. guma.

gumatele
GUMÁT, -Ă, gumați, -te, adj. Acoperit cu gumă (1), cu cauciuc, cu clei, cu lipici etc. – V. guma.

gumatelor
GUMÁT, -Ă, gumați, -te, adj. Acoperit cu gumă (1), cu cauciuc, cu clei, cu lipici etc. – V. guma.

gumatul
GUMÁT, -Ă, gumați, -te, adj. Acoperit cu gumă (1), cu cauciuc, cu clei, cu lipici etc. – V. guma.

gumatului
GUMÁT, -Ă, gumați, -te, adj. Acoperit cu gumă (1), cu cauciuc, cu clei, cu lipici etc. – V. guma.

gumau
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumași
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumați
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumați
GUMÁT, -Ă, gumați, -te, adj. Acoperit cu gumă (1), cu cauciuc, cu clei, cu lipici etc. – V. guma.

gumații
GUMÁT, -Ă, gumați, -te, adj. Acoperit cu gumă (1), cu cauciuc, cu clei, cu lipici etc. – V. guma.

gumaților
GUMÁT, -Ă, gumați, -te, adj. Acoperit cu gumă (1), cu cauciuc, cu clei, cu lipici etc. – V. guma.

gume
GÚMĂ, gume, s. f. 1. Substanță vâscoasă, secretată de unele plante sau obținută pe cale sintetică, având proprietatea de a se întări în contact cu aerul, folosită în industrie. ◊ Gumă arabică v. arabic. 2. (Pop.) Șiret elastic sau fâșie elastică fabricate din gumă (1); elastic. 3. Mic obiect de cauciuc folosit la ștergerea urmelor de creion sau de cerneală de pe hârtie; radieră. 4. (În sintagma) Gumă de mestecat = pastă de mestecat, aromatizată, obținută din gumă (1). – După fr. gomme, it. gomma. Cf. lat. gummi, germ. Gummi.

DOOM

gúmă s. f., g.-d. art. gúmei; pl. gúme

gumează
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumei
GÚMĂ, gume, s. f. 1. Substanță vâscoasă, secretată de unele plante sau obținută pe cale sintetică, având proprietatea de a se întări în contact cu aerul, folosită în industrie. ◊ Gumă arabică v. arabic. 2. (Pop.) Șiret elastic sau fâșie elastică fabricate din gumă (1); elastic. 3. Mic obiect de cauciuc folosit la ștergerea urmelor de creion sau de cerneală de pe hârtie; radieră. 4. (În sintagma) Gumă de mestecat = pastă de mestecat, aromatizată, obținută din gumă (1). – După fr. gomme, it. gomma. Cf. lat. gummi, germ. Gummi.

DOOM

gúmă s. f., g.-d. art. gúmei; pl. gúme

gumele
GÚMĂ, gume, s. f. 1. Substanță vâscoasă, secretată de unele plante sau obținută pe cale sintetică, având proprietatea de a se întări în contact cu aerul, folosită în industrie. ◊ Gumă arabică v. arabic. 2. (Pop.) Șiret elastic sau fâșie elastică fabricate din gumă (1); elastic. 3. Mic obiect de cauciuc folosit la ștergerea urmelor de creion sau de cerneală de pe hârtie; radieră. 4. (În sintagma) Gumă de mestecat = pastă de mestecat, aromatizată, obținută din gumă (1). – După fr. gomme, it. gomma. Cf. lat. gummi, germ. Gummi.

DOOM

gúmă s. f., g.-d. art. gúmei; pl. gúme

gumelor
GÚMĂ, gume, s. f. 1. Substanță vâscoasă, secretată de unele plante sau obținută pe cale sintetică, având proprietatea de a se întări în contact cu aerul, folosită în industrie. ◊ Gumă arabică v. arabic. 2. (Pop.) Șiret elastic sau fâșie elastică fabricate din gumă (1); elastic. 3. Mic obiect de cauciuc folosit la ștergerea urmelor de creion sau de cerneală de pe hârtie; radieră. 4. (În sintagma) Gumă de mestecat = pastă de mestecat, aromatizată, obținută din gumă (1). – După fr. gomme, it. gomma. Cf. lat. gummi, germ. Gummi.

DOOM

gúmă s. f., g.-d. art. gúmei; pl. gúme

gumez
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumeze
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumezi
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumifer
GUMIFÉR, -Ă adj. Care produce gumă. [< fr. gummifère].

gumifera
GUMIFÉR, -Ă adj. Care produce gumă. [< fr. gummifère].

gumifere
GUMIFÉR, -Ă adj. Care produce gumă. [< fr. gummifère].

gumiferei
GUMIFÉR, -Ă adj. Care produce gumă. [< fr. gummifère].

gumiferele
GUMIFÉR, -Ă adj. Care produce gumă. [< fr. gummifère].

gumiferelor
GUMIFÉR, -Ă adj. Care produce gumă. [< fr. gummifère].

gumiferi
GUMIFÉR, -Ă adj. Care produce gumă. [< fr. gummifère].

gumiferii
GUMIFÉR, -Ă adj. Care produce gumă. [< fr. gummifère].

gumiferilor
GUMIFÉR, -Ă adj. Care produce gumă. [< fr. gummifère].

gumiferul
GUMIFÉR, -Ă adj. Care produce gumă. [< fr. gummifère].

gumiferului
GUMIFÉR, -Ă adj. Care produce gumă. [< fr. gummifère].

gumilastic
GUMILÁSTIC, gumilastice, s. n. (Pop.) Elastic. – După fr. gomme élastique.

DOOM

gumilástic (pop.) s. n., pl. gumilástice

gumilastice
GUMILÁSTIC, gumilastice, s. n. (Pop.) Elastic. – După fr. gomme élastique.

DOOM

gumilástic (pop.) s. n., pl. gumilástice

gumilasticele
GUMILÁSTIC, gumilastice, s. n. (Pop.) Elastic. – După fr. gomme élastique.

DOOM

gumilástic (pop.) s. n., pl. gumilástice

gumilasticelor
GUMILÁSTIC, gumilastice, s. n. (Pop.) Elastic. – După fr. gomme élastique.

DOOM

gumilástic (pop.) s. n., pl. gumilástice

gumilasticul
GUMILÁSTIC, gumilastice, s. n. (Pop.) Elastic. – După fr. gomme élastique.

DOOM

gumilástic (pop.) s. n., pl. gumilástice

gumilasticului
GUMILÁSTIC, gumilastice, s. n. (Pop.) Elastic. – După fr. gomme élastique.

DOOM

gumilástic (pop.) s. n., pl. gumilástice

gumând
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumînd
GUMÁ, gumez, vb. I. Tranz. A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafața unui obiect. ♦ A aplica un strat de clei, lipici etc. pe dosul unei etichete, unei mărci poștale etc., în vederea lipirii acestora pe ceva. – Din gumă.

DOOM

gumá (a ~) vb., ind. prez. 3 gumeáză

gumări
GUMÁRE, gumări, s. f. Acțiunea de a guma și rezultatul ei; gumaj. – V. guma.

DOOM

gumáre s. f., g.-d. art. gumắrii; pl. gumắri

gumării
GUMÁRE, gumări, s. f. Acțiunea de a guma și rezultatul ei; gumaj. – V. guma.

DOOM

gumáre s. f., g.-d. art. gumắrii; pl. gumắri

gumările
GUMÁRE, gumări, s. f. Acțiunea de a guma și rezultatul ei; gumaj. – V. guma.

DOOM

gumáre s. f., g.-d. art. gumắrii; pl. gumắri

gumărilor
GUMÁRE, gumări, s. f. Acțiunea de a guma și rezultatul ei; gumaj. – V. guma.

DOOM

gumáre s. f., g.-d. art. gumắrii; pl. gumắri

gunguni
GUNGURÍ vb. IV v. gânguri.

DOOM

gângurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gângurésc, imperf. 3 sg. gângureá; conj. prez. 3 să gângureáscă

gungunire
GUNGUNÍ, pers. 3 gungunește, vb. IV. Intranz. v. gânguri (2).

gungura
GUNGURÁ vb. I v. gînguri.

gunguri
GUNGURÍ vb. IV v. gânguri.

DOOM

gângurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gângurésc, imperf. 3 sg. gângureá; conj. prez. 3 să gângureáscă

gungurire
GUNGURÍ, pers. 3 gungurește, vb. IV. Intranz. v. gânguri (2).

gungănit
GUNGĂNÍT s. n. Gîngurit. Toate acele infinite inflexiuni ale gungănitului unui prunc. ODOBESCU, S. II 484.

gunoaie
GUNÓI¹, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau inutile care se aruncă. 2. Baligă amestecată cu paiele care au servit vitelor drept așternut, întrebuințată ca îngrășământ agricol organic. 3. Fir de pai, scamă, murdărie etc. care se depune pe haine, care cade în lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepădătură. – Din sl. gnoĭ.

DOOM

gunói s. n., pl. gunoáie

gunoaiele
GUNÓI¹, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau inutile care se aruncă. 2. Baligă amestecată cu paiele care au servit vitelor drept așternut, întrebuințată ca îngrășământ agricol organic. 3. Fir de pai, scamă, murdărie etc. care se depune pe haine, care cade în lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepădătură. – Din sl. gnoĭ.

DOOM

gunói s. n., pl. gunoáie

gunoaielor
GUNÓI¹, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau inutile care se aruncă. 2. Baligă amestecată cu paiele care au servit vitelor drept așternut, întrebuințată ca îngrășământ agricol organic. 3. Fir de pai, scamă, murdărie etc. care se depune pe haine, care cade în lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepădătură. – Din sl. gnoĭ.

DOOM

gunói s. n., pl. gunoáie

gunoi
GUNÓI¹, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau inutile care se aruncă. 2. Baligă amestecată cu paiele care au servit vitelor drept așternut, întrebuințată ca îngrășământ agricol organic. 3. Fir de pai, scamă, murdărie etc. care se depune pe haine, care cade în lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepădătură. – Din sl. gnoĭ.

DOOM

gunói s. n., pl. gunoáie

gunoi
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoia
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoia
GUNOIÁ vb. I v. gunoi.

gunoiai
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoiam
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoiască
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoiat
GUNOÍT², -Ă, gunoiți, -te, adj. (Despre terenuri agricole) Care este îngrășat cu gunoi¹. – V. gunoi².

gunoiau
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoiați
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoier
GUNOIÉR, -Ă, gunoieri, -e, s. m. și f. Persoană din serviciul salubrității publice care ridică periodic gunoiul¹ depozitat în curți și pe străzi. [Pr.: -no-ier] – Gunoi¹ + suf. -ar.

DOOM

gunoiéră s. f., g.-d. art. gunoiérei; pl. gunoiére

gunoiera
GUNOIÉR, -Ă, gunoieri, -e, s. m. și f. Persoană din serviciul salubrității publice care ridică periodic gunoiul¹ depozitat în curți și pe străzi. [Pr.: -no-ier] – Gunoi¹ + suf. -ar.

DOOM

gunoiéră s. f., g.-d. art. gunoiérei; pl. gunoiére

gunoiere
GUNOIÉR, -Ă, gunoieri, -e, s. m. și f. Persoană din serviciul salubrității publice care ridică periodic gunoiul¹ depozitat în curți și pe străzi. [Pr.: -no-ier] – Gunoi¹ + suf. -ar.

DOOM

gunoiéră s. f., g.-d. art. gunoiérei; pl. gunoiére

gunoierei
GUNOIÉR, -Ă, gunoieri, -e, s. m. și f. Persoană din serviciul salubrității publice care ridică periodic gunoiul¹ depozitat în curți și pe străzi. [Pr.: -no-ier] – Gunoi¹ + suf. -ar.

DOOM

gunoiéră s. f., g.-d. art. gunoiérei; pl. gunoiére

gunoierele
GUNOIÉR, -Ă, gunoieri, -e, s. m. și f. Persoană din serviciul salubrității publice care ridică periodic gunoiul¹ depozitat în curți și pe străzi. [Pr.: -no-ier] – Gunoi¹ + suf. -ar.

DOOM

gunoiéră s. f., g.-d. art. gunoiérei; pl. gunoiére

gunoierelor
GUNOIÉR, -Ă, gunoieri, -e, s. m. și f. Persoană din serviciul salubrității publice care ridică periodic gunoiul¹ depozitat în curți și pe străzi. [Pr.: -no-ier] – Gunoi¹ + suf. -ar.

DOOM

gunoiéră s. f., g.-d. art. gunoiérei; pl. gunoiére

gunoieri
GUNOIÉR, -Ă, gunoieri, -e, s. m. și f. Persoană din serviciul salubrității publice care ridică periodic gunoiul¹ depozitat în curți și pe străzi. [Pr.: -no-ier] – Gunoi¹ + suf. -ar.

DOOM

gunoiéră s. f., g.-d. art. gunoiérei; pl. gunoiére

gunoierii
GUNOIÉR, -Ă, gunoieri, -e, s. m. și f. Persoană din serviciul salubrității publice care ridică periodic gunoiul¹ depozitat în curți și pe străzi. [Pr.: -no-ier] – Gunoi¹ + suf. -ar.

DOOM

gunoiéră s. f., g.-d. art. gunoiérei; pl. gunoiére

gunoierilor
GUNOIÉR, -Ă, gunoieri, -e, s. m. și f. Persoană din serviciul salubrității publice care ridică periodic gunoiul¹ depozitat în curți și pe străzi. [Pr.: -no-ier] – Gunoi¹ + suf. -ar.

DOOM

gunoiéră s. f., g.-d. art. gunoiérei; pl. gunoiére

gunoierul
GUNOIÉR, -Ă, gunoieri, -e, s. m. și f. Persoană din serviciul salubrității publice care ridică periodic gunoiul¹ depozitat în curți și pe străzi. [Pr.: -no-ier] – Gunoi¹ + suf. -ar.

DOOM

gunoiéră s. f., g.-d. art. gunoiérei; pl. gunoiére

gunoierului
GUNOIÉR, -Ă, gunoieri, -e, s. m. și f. Persoană din serviciul salubrității publice care ridică periodic gunoiul¹ depozitat în curți și pe străzi. [Pr.: -no-ier] – Gunoi¹ + suf. -ar.

DOOM

gunoiéră s. f., g.-d. art. gunoiérei; pl. gunoiére

gunoiesc
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoiește
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoiești
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoii
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoim
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoind
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoioasa
GUNOIÓS, -OÁSĂ, gunoioși, -oase, adj. (Rar) Plin de gunoi¹; murdar. [Pr.: -no-ios] – Gunoi¹ + suf. -os.

DOOM

gunoiós (rar) adj. m., pl. gunoióși; f. gunoioásă, pl. gunoioáse

gunoioase
GUNOIÓS, -OÁSĂ, gunoioși, -oase, adj. (Rar) Plin de gunoi¹; murdar. [Pr.: -no-ios] – Gunoi¹ + suf. -os.

DOOM

gunoiós (rar) adj. m., pl. gunoióși; f. gunoioásă, pl. gunoioáse

gunoioasei
GUNOIÓS, -OÁSĂ, gunoioși, -oase, adj. (Rar) Plin de gunoi¹; murdar. [Pr.: -no-ios] – Gunoi¹ + suf. -os.

DOOM

gunoiós (rar) adj. m., pl. gunoióși; f. gunoioásă, pl. gunoioáse

gunoioasele
GUNOIÓS, -OÁSĂ, gunoioși, -oase, adj. (Rar) Plin de gunoi¹; murdar. [Pr.: -no-ios] – Gunoi¹ + suf. -os.

DOOM

gunoiós (rar) adj. m., pl. gunoióși; f. gunoioásă, pl. gunoioáse

gunoioaselor
GUNOIÓS, -OÁSĂ, gunoioși, -oase, adj. (Rar) Plin de gunoi¹; murdar. [Pr.: -no-ios] – Gunoi¹ + suf. -os.

DOOM

gunoiós (rar) adj. m., pl. gunoióși; f. gunoioásă, pl. gunoioáse

gunoios
GUNOIÓS, -OÁSĂ, gunoioși, -oase, adj. (Rar) Plin de gunoi¹; murdar. [Pr.: -no-ios] – Gunoi¹ + suf. -os.

DOOM

gunoiós (rar) adj. m., pl. gunoióși; f. gunoioásă, pl. gunoioáse

gunoiosul
GUNOIÓS, -OÁSĂ, gunoioși, -oase, adj. (Rar) Plin de gunoi¹; murdar. [Pr.: -no-ios] – Gunoi¹ + suf. -os.

DOOM

gunoiós (rar) adj. m., pl. gunoióși; f. gunoioásă, pl. gunoioáse

gunoiosului
GUNOIÓS, -OÁSĂ, gunoioși, -oase, adj. (Rar) Plin de gunoi¹; murdar. [Pr.: -no-ios] – Gunoi¹ + suf. -os.

DOOM

gunoiós (rar) adj. m., pl. gunoióși; f. gunoioásă, pl. gunoioáse

gunoioși
GUNOIÓS, -OÁSĂ, gunoioși, -oase, adj. (Rar) Plin de gunoi¹; murdar. [Pr.: -no-ios] – Gunoi¹ + suf. -os.

DOOM

gunoiós (rar) adj. m., pl. gunoióși; f. gunoioásă, pl. gunoioáse

gunoioșii
GUNOIÓS, -OÁSĂ, gunoioși, -oase, adj. (Rar) Plin de gunoi¹; murdar. [Pr.: -no-ios] – Gunoi¹ + suf. -os.

DOOM

gunoiós (rar) adj. m., pl. gunoióși; f. gunoioásă, pl. gunoioáse

gunoioșilor
GUNOIÓS, -OÁSĂ, gunoioși, -oase, adj. (Rar) Plin de gunoi¹; murdar. [Pr.: -no-ios] – Gunoi¹ + suf. -os.

DOOM

gunoiós (rar) adj. m., pl. gunoióși; f. gunoioásă, pl. gunoioáse

gunoire
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoire
GUNOÍRE, gunoiri, s. f. Gunoit¹. – V. gunoi².

DOOM

gunoíre s. f., g.-d. art. gunoírii; pl. gunoíri

gunoirea
GUNOÍRE, gunoiri, s. f. Gunoit¹. – V. gunoi².

DOOM

gunoíre s. f., g.-d. art. gunoírii; pl. gunoíri

gunoiri
GUNOÍRE, gunoiri, s. f. Gunoit¹. – V. gunoi².

DOOM

gunoíre s. f., g.-d. art. gunoírii; pl. gunoíri

gunoirii
GUNOÍRE, gunoiri, s. f. Gunoit¹. – V. gunoi².

DOOM

gunoíre s. f., g.-d. art. gunoírii; pl. gunoíri

gunoirile
GUNOÍRE, gunoiri, s. f. Gunoit¹. – V. gunoi².

DOOM

gunoíre s. f., g.-d. art. gunoírii; pl. gunoíri

gunoirilor
GUNOÍRE, gunoiri, s. f. Gunoit¹. – V. gunoi².

DOOM

gunoíre s. f., g.-d. art. gunoírii; pl. gunoíri

gunoiră
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoirăm
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoirăți
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoise
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoisem
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoiseră
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoiserăm
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoiserăți
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoiseși
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoiseți
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoit
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoit
GUNOÍT², -Ă, gunoiți, -te, adj. (Despre terenuri agricole) Care este îngrășat cu gunoi¹. – V. gunoi².

gunoit
GUNOÍT¹ s. n. Faptul de a (se) gunoi²; gunoire. – V. gunoi².

DOOM

gunoít s. n.

gunoita
GUNOÍT², -Ă, gunoiți, -te, adj. (Despre terenuri agricole) Care este îngrășat cu gunoi¹. – V. gunoi².

gunoite
GUNOÍT², -Ă, gunoiți, -te, adj. (Despre terenuri agricole) Care este îngrășat cu gunoi¹. – V. gunoi².

gunoitei
GUNOÍT², -Ă, gunoiți, -te, adj. (Despre terenuri agricole) Care este îngrășat cu gunoi¹. – V. gunoi².

gunoitele
GUNOÍT², -Ă, gunoiți, -te, adj. (Despre terenuri agricole) Care este îngrășat cu gunoi¹. – V. gunoi².

gunoitelor
GUNOÍT², -Ă, gunoiți, -te, adj. (Despre terenuri agricole) Care este îngrășat cu gunoi¹. – V. gunoi².

gunoitul
GUNOÍT², -Ă, gunoiți, -te, adj. (Despre terenuri agricole) Care este îngrășat cu gunoi¹. – V. gunoi².

gunoitului
GUNOÍT², -Ă, gunoiți, -te, adj. (Despre terenuri agricole) Care este îngrășat cu gunoi¹. – V. gunoi².

gunoiul
GUNÓI¹, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau inutile care se aruncă. 2. Baligă amestecată cu paiele care au servit vitelor drept așternut, întrebuințată ca îngrășământ agricol organic. 3. Fir de pai, scamă, murdărie etc. care se depune pe haine, care cade în lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepădătură. – Din sl. gnoĭ.

DOOM

gunói s. n., pl. gunoáie

gunoiului
GUNÓI¹, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau inutile care se aruncă. 2. Baligă amestecată cu paiele care au servit vitelor drept așternut, întrebuințată ca îngrășământ agricol organic. 3. Fir de pai, scamă, murdărie etc. care se depune pe haine, care cade în lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepădătură. – Din sl. gnoĭ.

DOOM

gunói s. n., pl. gunoáie

gunoiși
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoiște
GUNOÍȘTE, gunoiști, s. f. 1. Grămadă de gunoi¹; loc unde se strâng gunoaiele¹. 2. Teren agricol îngrășat cu gunoi¹. – Din sl. gnoište. Cf. gunoi¹.

DOOM

gunoíște s. f., g.-d. art. gunoíștii; pl. gunoíști

gunoiștea
GUNOÍȘTE, gunoiști, s. f. 1. Grămadă de gunoi¹; loc unde se strâng gunoaiele¹. 2. Teren agricol îngrășat cu gunoi¹. – Din sl. gnoište. Cf. gunoi¹.

DOOM

gunoíște s. f., g.-d. art. gunoíștii; pl. gunoíști

gunoiști
GUNOÍȘTE, gunoiști, s. f. 1. Grămadă de gunoi¹; loc unde se strâng gunoaiele¹. 2. Teren agricol îngrășat cu gunoi¹. – Din sl. gnoište. Cf. gunoi¹.

DOOM

gunoíște s. f., g.-d. art. gunoíștii; pl. gunoíști

gunoiștii
GUNOÍȘTE, gunoiști, s. f. 1. Grămadă de gunoi¹; loc unde se strâng gunoaiele¹. 2. Teren agricol îngrășat cu gunoi¹. – Din sl. gnoište. Cf. gunoi¹.

DOOM

gunoíște s. f., g.-d. art. gunoíștii; pl. gunoíști

gunoiștile
GUNOÍȘTE, gunoiști, s. f. 1. Grămadă de gunoi¹; loc unde se strâng gunoaiele¹. 2. Teren agricol îngrășat cu gunoi¹. – Din sl. gnoište. Cf. gunoi¹.

DOOM

gunoíște s. f., g.-d. art. gunoíștii; pl. gunoíști

gunoiștilor
GUNOÍȘTE, gunoiști, s. f. 1. Grămadă de gunoi¹; loc unde se strâng gunoaiele¹. 2. Teren agricol îngrășat cu gunoi¹. – Din sl. gnoište. Cf. gunoi¹.

DOOM

gunoíște s. f., g.-d. art. gunoíștii; pl. gunoíști

gunoiți
GUNOÍ², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

DOOM

gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă

gunoiți
GUNOÍT², -Ă, gunoiți, -te, adj. (Despre terenuri agricole) Care este îngrășat cu gunoi¹. – V. gunoi².

gunoiții
GUNOÍT², -Ă, gunoiți, -te, adj. (Despre terenuri agricole) Care este îngrășat cu gunoi¹. – V. gunoi².

gunoiților
GUNOÍT², -Ă, gunoiți, -te, adj. (Despre terenuri agricole) Care este îngrășat cu gunoi¹. – V. gunoi².

gunosi
gunosí (-sésc, ít), vb. refl. – A se plictisi, a se sătura. Sl. gnąsiti sę (DAR). Sec. XVI, înv. Pare un împrumut literar, fără circulație.

gunosire
gunosí (-sésc, ít), vb. refl. – A se plictisi, a se sătura. Sl. gnąsiti sę (DAR). Sec. XVI, înv. Pare un împrumut literar, fără circulație.

gupa
GÚPĂ, gupe, s. f. Mic pește de mare, cu corpul de culoare cenușie-albăstruie, cu nuanțe argintii pe pântece (Box boops).

DOOM

gúpă s. f., g.-d. art. gúpei; pl. gúpe

gupe
GÚPĂ, gupe, s. f. Mic pește de mare, cu corpul de culoare cenușie-albăstruie, cu nuanțe argintii pe pântece (Box boops).

DOOM

gúpă s. f., g.-d. art. gúpei; pl. gúpe

gupei
GÚPĂ, gupe, s. f. Mic pește de mare, cu corpul de culoare cenușie-albăstruie, cu nuanțe argintii pe pântece (Box boops).

DOOM

gúpă s. f., g.-d. art. gúpei; pl. gúpe

gupele
GÚPĂ, gupe, s. f. Mic pește de mare, cu corpul de culoare cenușie-albăstruie, cu nuanțe argintii pe pântece (Box boops).

DOOM

gúpă s. f., g.-d. art. gúpei; pl. gúpe

gupelor
GÚPĂ, gupe, s. f. Mic pește de mare, cu corpul de culoare cenușie-albăstruie, cu nuanțe argintii pe pântece (Box boops).

DOOM

gúpă s. f., g.-d. art. gúpei; pl. gúpe

gura
CASCĂ-GÚRĂ s. m. și f. v. gură-cască.

DOOM

cáscă-gúră s. m. și f., g.-d. lui cáscă-gúră; pl. cáscă-gúră

gura
CASCĂ-GÚRĂ s. m. și f. v. gură-cască.

DOOM

cáscă-gúră s. m. și f., g.-d. lui cáscă-gúră; pl. cáscă-gúră

gura
GÚRĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ◊ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ◊ Expr. Nicio gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. ◊ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ◊ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ◊ Expr. A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre. ♦ Persoană care vorbește; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gâtlej, gât”.

DOOM

gúră s. f., g.-d. art. gúrii; pl. guri

gura
GURĂ-CÁSCĂ s. m. (Uneori în forma gură-căscată, care poate apărea și la pl.) Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întîlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune. V. zăpăcit. Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179. ◊ (Cu valoare de pl.) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87. La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24. ◊ (Adjectival) Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149. Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42. ♦ Lucru care prilejuiește pierdere de vreme. Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești ! SP. POPESCU, M. G. 26. ♦ (Uneori cu valoare de pl.) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sînt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564.

DOOM

gúră-căscátă (plantă) s. f.

gura
GURĂ-CÁSCĂ s. m. (Uneori în forma gură-căscată, care poate apărea și la pl.) Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întîlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune. V. zăpăcit. Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179. ◊ (Cu valoare de pl.) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87. La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24. ◊ (Adjectival) Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149. Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42. ♦ Lucru care prilejuiește pierdere de vreme. Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești ! SP. POPESCU, M. G. 26. ♦ (Uneori cu valoare de pl.) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sînt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564.

DOOM

gúră-căscátă (plantă) s. f.

gura
gură de lup expr. (intl.) instrument metalic pentru forțarea ușilor sau a portierelor.

DOOM

gúră-de-lúp² (ochi de parâmă, unealtă) s. f., g.-d. art. gúrii-de-lúp; pl. gúri-de-lúp

guralie
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guraliu
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guraliu
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guraliv
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guraliv
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guraliva
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guraliva
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guralive
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guralive
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guralivei
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guralivei
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guralivele
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guralivele
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guralivelor
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guralivelor
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guralivi
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guralivi
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guralivii
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guralivii
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guralivilor
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guralivilor
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guralivul
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guralivul
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guralivului
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guralivului
GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

DOOM

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

gureș
GÚREȘ, -Ă, gureși, -e, adj. (Despre oameni) Guraliv; (despre păsări) care ciripește mult (și vesel). – Gură + suf. -eș.

DOOM

gúreș adj. m., pl. gúreși; f. gúreșă, art. gúreșa; pl. gúreșe

gureșa
GÚREȘ, -Ă, gureși, -e, adj. (Despre oameni) Guraliv; (despre păsări) care ciripește mult (și vesel). – Gură + suf. -eș.

DOOM

gúreș adj. m., pl. gúreși; f. gúreșă, art. gúreșa; pl. gúreșe

gureșe
GÚREȘ, -Ă, gureși, -e, adj. (Despre oameni) Guraliv; (despre păsări) care ciripește mult (și vesel). – Gură + suf. -eș.

DOOM

gúreș adj. m., pl. gúreși; f. gúreșă, art. gúreșa; pl. gúreșe

gureșei
GÚREȘ, -Ă, gureși, -e, adj. (Despre oameni) Guraliv; (despre păsări) care ciripește mult (și vesel). – Gură + suf. -eș.

DOOM

gúreș adj. m., pl. gúreși; f. gúreșă, art. gúreșa; pl. gúreșe

gureșele
GÚREȘ, -Ă, gureși, -e, adj. (Despre oameni) Guraliv; (despre păsări) care ciripește mult (și vesel). – Gură + suf. -eș.

DOOM

gúreș adj. m., pl. gúreși; f. gúreșă, art. gúreșa; pl. gúreșe

gureșelor
GÚREȘ, -Ă, gureși, -e, adj. (Despre oameni) Guraliv; (despre păsări) care ciripește mult (și vesel). – Gură + suf. -eș.

DOOM

gúreș adj. m., pl. gúreși; f. gúreșă, art. gúreșa; pl. gúreșe

gureși
GÚREȘ, -Ă, gureși, -e, adj. (Despre oameni) Guraliv; (despre păsări) care ciripește mult (și vesel). – Gură + suf. -eș.

DOOM

gúreș adj. m., pl. gúreși; f. gúreșă, art. gúreșa; pl. gúreșe

gureșii
GÚREȘ, -Ă, gureși, -e, adj. (Despre oameni) Guraliv; (despre păsări) care ciripește mult (și vesel). – Gură + suf. -eș.

DOOM

gúreș adj. m., pl. gúreși; f. gúreșă, art. gúreșa; pl. gúreșe

gureșilor
GÚREȘ, -Ă, gureși, -e, adj. (Despre oameni) Guraliv; (despre păsări) care ciripește mult (și vesel). – Gură + suf. -eș.

DOOM

gúreș adj. m., pl. gúreși; f. gúreșă, art. gúreșa; pl. gúreșe

gureșul
GÚREȘ, -Ă, gureși, -e, adj. (Despre oameni) Guraliv; (despre păsări) care ciripește mult (și vesel). – Gură + suf. -eș.

DOOM

gúreș adj. m., pl. gúreși; f. gúreșă, art. gúreșa; pl. gúreșe

gureșului
GÚREȘ, -Ă, gureși, -e, adj. (Despre oameni) Guraliv; (despre păsări) care ciripește mult (și vesel). – Gură + suf. -eș.

DOOM

gúreș adj. m., pl. gúreși; f. gúreșă, art. gúreșa; pl. gúreșe

gurgui
GURGÚI, gurguie, s. n. 1. Partea din vârf a opincii, strânsă cu nojițe. 2. Partea mai strâmtă, în formă de cioc, de la gura urciorului¹. 3. Vârful sânului; sfârc, mamelon. 4. Vârful unui deal sau al unui munte. – Cf. lat. gurgulio „beregată”.

DOOM

gurgúi (vârf) s. n., pl. gurgúie

gurguia
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiai
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiam
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiară
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiarăm
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiarăți
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiase
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiasem
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiaseră
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiaserăm
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiaserăți
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiaseși
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiaseți
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiat
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiat
GURGUIÁT, -Ă, gurguiați, -te, adj. Care are forma unui gurgui, țuguiat ca un gurgui. [Pr.: -gu-iat] – V. gurguia.

gurguiata
GURGUIÁT, -Ă, gurguiați, -te, adj. Care are forma unui gurgui, țuguiat ca un gurgui. [Pr.: -gu-iat] – V. gurguia.

gurguiate
GURGUIÁT, -Ă, gurguiați, -te, adj. Care are forma unui gurgui, țuguiat ca un gurgui. [Pr.: -gu-iat] – V. gurguia.

gurguiatei
GURGUIÁT, -Ă, gurguiați, -te, adj. Care are forma unui gurgui, țuguiat ca un gurgui. [Pr.: -gu-iat] – V. gurguia.

gurguiatele
GURGUIÁT, -Ă, gurguiați, -te, adj. Care are forma unui gurgui, țuguiat ca un gurgui. [Pr.: -gu-iat] – V. gurguia.

gurguiatelor
GURGUIÁT, -Ă, gurguiați, -te, adj. Care are forma unui gurgui, țuguiat ca un gurgui. [Pr.: -gu-iat] – V. gurguia.

gurguiatul
GURGUIÁT, -Ă, gurguiați, -te, adj. Care are forma unui gurgui, țuguiat ca un gurgui. [Pr.: -gu-iat] – V. gurguia.

gurguiatului
GURGUIÁT, -Ă, gurguiați, -te, adj. Care are forma unui gurgui, țuguiat ca un gurgui. [Pr.: -gu-iat] – V. gurguia.

gurguiau
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiază
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiași
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiați
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiați
GURGUIÁT, -Ă, gurguiați, -te, adj. Care are forma unui gurgui, țuguiat ca un gurgui. [Pr.: -gu-iat] – V. gurguia.

gurguiații
GURGUIÁT, -Ă, gurguiați, -te, adj. Care are forma unui gurgui, țuguiat ca un gurgui. [Pr.: -gu-iat] – V. gurguia.

gurguiaților
GURGUIÁT, -Ă, gurguiați, -te, adj. Care are forma unui gurgui, țuguiat ca un gurgui. [Pr.: -gu-iat] – V. gurguia.

gurguie
GURGÚI, gurguie, s. n. 1. Partea din vârf a opincii, strânsă cu nojițe. 2. Partea mai strâmtă, în formă de cioc, de la gura urciorului¹. 3. Vârful sânului; sfârc, mamelon. 4. Vârful unui deal sau al unui munte. – Cf. lat. gurgulio „beregată”.

DOOM

gurgúi (vârf) s. n., pl. gurgúie

gurguie
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiele
GURGÚI, gurguie, s. n. 1. Partea din vârf a opincii, strânsă cu nojițe. 2. Partea mai strâmtă, în formă de cioc, de la gura urciorului¹. 3. Vârful sânului; sfârc, mamelon. 4. Vârful unui deal sau al unui munte. – Cf. lat. gurgulio „beregată”.

DOOM

gurgúi (vârf) s. n., pl. gurgúie

gurguielor
GURGÚI, gurguie, s. n. 1. Partea din vârf a opincii, strânsă cu nojițe. 2. Partea mai strâmtă, în formă de cioc, de la gura urciorului¹. 3. Vârful sânului; sfârc, mamelon. 4. Vârful unui deal sau al unui munte. – Cf. lat. gurgulio „beregată”.

DOOM

gurgúi (vârf) s. n., pl. gurgúie

gurguiem
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiere
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiere
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

gurguiez
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguieze
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiezi
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguind
GURGUIÁ, gurguiez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din gurgui.

DOOM

gurguiá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 gurguiáză; conj. prez. 3 să gurguiéze; ger. gurguínd

gurguiul
GURGÚI, gurguie, s. n. 1. Partea din vârf a opincii, strânsă cu nojițe. 2. Partea mai strâmtă, în formă de cioc, de la gura urciorului¹. 3. Vârful sânului; sfârc, mamelon. 4. Vârful unui deal sau al unui munte. – Cf. lat. gurgulio „beregată”.

DOOM

gurgúi (vârf) s. n., pl. gurgúie

gurguiului
GURGÚI, gurguie, s. n. 1. Partea din vârf a opincii, strânsă cu nojițe. 2. Partea mai strâmtă, în formă de cioc, de la gura urciorului¹. 3. Vârful sânului; sfârc, mamelon. 4. Vârful unui deal sau al unui munte. – Cf. lat. gurgulio „beregată”.

DOOM

gurgúi (vârf) s. n., pl. gurgúie

guri
CASCĂ-GÚRĂ s. m. și f. v. gură-cască.

DOOM

cáscă-gúră s. m. și f., g.-d. lui cáscă-gúră; pl. cáscă-gúră

guri
CASCĂ-GÚRĂ s. m. și f. v. gură-cască.

DOOM

cáscă-gúră s. m. și f., g.-d. lui cáscă-gúră; pl. cáscă-gúră

guri
GÚRĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ◊ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ◊ Expr. Nicio gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. ◊ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ◊ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ◊ Expr. A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre. ♦ Persoană care vorbește; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gâtlej, gât”.

DOOM

gúră s. f., g.-d. art. gúrii; pl. guri

guri
GURĂ-CÁSCĂ s. m. (Uneori în forma gură-căscată, care poate apărea și la pl.) Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întîlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune. V. zăpăcit. Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179. ◊ (Cu valoare de pl.) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87. La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24. ◊ (Adjectival) Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149. Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42. ♦ Lucru care prilejuiește pierdere de vreme. Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești ! SP. POPESCU, M. G. 26. ♦ (Uneori cu valoare de pl.) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sînt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564.

DOOM

gúră-căscátă (plantă) s. f.

guri
GURĂ-CÁSCĂ s. m. (Uneori în forma gură-căscată, care poate apărea și la pl.) Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întîlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune. V. zăpăcit. Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179. ◊ (Cu valoare de pl.) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87. La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24. ◊ (Adjectival) Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149. Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42. ♦ Lucru care prilejuiește pierdere de vreme. Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești ! SP. POPESCU, M. G. 26. ♦ (Uneori cu valoare de pl.) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sînt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564.

DOOM

gúră-căscátă (plantă) s. f.

guri
gură de lup expr. (intl.) instrument metalic pentru forțarea ușilor sau a portierelor.

DOOM

gúră-de-lúp² (ochi de parâmă, unealtă) s. f., g.-d. art. gúrii-de-lúp; pl. gúri-de-lúp

guri
gurí (-résc, -ít), vb. – (Trans. de Vest) A urca, a merge în sus. Sl. gorĕ „în sus” (DAR; Pușcariu, Lr., 291).

gurii
CASCĂ-GÚRĂ s. m. și f. v. gură-cască.

DOOM

cáscă-gúră s. m. și f., g.-d. lui cáscă-gúră; pl. cáscă-gúră

gurii
CASCĂ-GÚRĂ s. m. și f. v. gură-cască.

DOOM

cáscă-gúră s. m. și f., g.-d. lui cáscă-gúră; pl. cáscă-gúră

gurii
GÚRĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ◊ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ◊ Expr. Nicio gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. ◊ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ◊ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ◊ Expr. A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre. ♦ Persoană care vorbește; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gâtlej, gât”.

DOOM

gúră s. f., g.-d. art. gúrii; pl. guri

gurii
GURĂ-CÁSCĂ s. m. (Uneori în forma gură-căscată, care poate apărea și la pl.) Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întîlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune. V. zăpăcit. Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179. ◊ (Cu valoare de pl.) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87. La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24. ◊ (Adjectival) Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149. Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42. ♦ Lucru care prilejuiește pierdere de vreme. Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești ! SP. POPESCU, M. G. 26. ♦ (Uneori cu valoare de pl.) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sînt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564.

DOOM

gúră-căscátă (plantă) s. f.

gurii
GURĂ-CÁSCĂ s. m. (Uneori în forma gură-căscată, care poate apărea și la pl.) Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întîlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune. V. zăpăcit. Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179. ◊ (Cu valoare de pl.) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87. La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24. ◊ (Adjectival) Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149. Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42. ♦ Lucru care prilejuiește pierdere de vreme. Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești ! SP. POPESCU, M. G. 26. ♦ (Uneori cu valoare de pl.) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sînt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564.

DOOM

gúră-căscátă (plantă) s. f.

gurii
gură de lup expr. (intl.) instrument metalic pentru forțarea ușilor sau a portierelor.

DOOM

gúră-de-lúp² (ochi de parâmă, unealtă) s. f., g.-d. art. gúrii-de-lúp; pl. gúri-de-lúp

gurile
CASCĂ-GÚRĂ s. m. și f. v. gură-cască.

DOOM

cáscă-gúră s. m. și f., g.-d. lui cáscă-gúră; pl. cáscă-gúră

gurile
CASCĂ-GÚRĂ s. m. și f. v. gură-cască.

DOOM

cáscă-gúră s. m. și f., g.-d. lui cáscă-gúră; pl. cáscă-gúră

gurile
GÚRĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ◊ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ◊ Expr. Nicio gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. ◊ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ◊ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ◊ Expr. A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre. ♦ Persoană care vorbește; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gâtlej, gât”.

DOOM

gúră s. f., g.-d. art. gúrii; pl. guri

gurile
GURĂ-CÁSCĂ s. m. (Uneori în forma gură-căscată, care poate apărea și la pl.) Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întîlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune. V. zăpăcit. Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179. ◊ (Cu valoare de pl.) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87. La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24. ◊ (Adjectival) Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149. Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42. ♦ Lucru care prilejuiește pierdere de vreme. Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești ! SP. POPESCU, M. G. 26. ♦ (Uneori cu valoare de pl.) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sînt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564.

DOOM

gúră-căscátă (plantă) s. f.

gurile
GURĂ-CÁSCĂ s. m. (Uneori în forma gură-căscată, care poate apărea și la pl.) Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întîlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune. V. zăpăcit. Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179. ◊ (Cu valoare de pl.) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87. La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24. ◊ (Adjectival) Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149. Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42. ♦ Lucru care prilejuiește pierdere de vreme. Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești ! SP. POPESCU, M. G. 26. ♦ (Uneori cu valoare de pl.) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sînt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564.

DOOM

gúră-căscátă (plantă) s. f.

gurile
gură de lup expr. (intl.) instrument metalic pentru forțarea ușilor sau a portierelor.

DOOM

gúră-de-lúp² (ochi de parâmă, unealtă) s. f., g.-d. art. gúrii-de-lúp; pl. gúri-de-lúp

gurilor
CASCĂ-GÚRĂ s. m. și f. v. gură-cască.

DOOM

cáscă-gúră s. m. și f., g.-d. lui cáscă-gúră; pl. cáscă-gúră

gurilor
CASCĂ-GÚRĂ s. m. și f. v. gură-cască.

DOOM

cáscă-gúră s. m. și f., g.-d. lui cáscă-gúră; pl. cáscă-gúră

gurilor
GÚRĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ◊ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ◊ Expr. Nicio gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. ◊ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ◊ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ◊ Expr. A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre. ♦ Persoană care vorbește; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gâtlej, gât”.

DOOM

gúră s. f., g.-d. art. gúrii; pl. guri

gurilor
GURĂ-CÁSCĂ s. m. (Uneori în forma gură-căscată, care poate apărea și la pl.) Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întîlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune. V. zăpăcit. Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179. ◊ (Cu valoare de pl.) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87. La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24. ◊ (Adjectival) Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149. Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42. ♦ Lucru care prilejuiește pierdere de vreme. Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești ! SP. POPESCU, M. G. 26. ♦ (Uneori cu valoare de pl.) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sînt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564.

DOOM

gúră-căscátă (plantă) s. f.

gurilor
GURĂ-CÁSCĂ s. m. (Uneori în forma gură-căscată, care poate apărea și la pl.) Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întîlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune. V. zăpăcit. Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179. ◊ (Cu valoare de pl.) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87. La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24. ◊ (Adjectival) Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149. Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42. ♦ Lucru care prilejuiește pierdere de vreme. Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești ! SP. POPESCU, M. G. 26. ♦ (Uneori cu valoare de pl.) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sînt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564.

DOOM

gúră-căscátă (plantă) s. f.

gurilor
gură de lup expr. (intl.) instrument metalic pentru forțarea ușilor sau a portierelor.

DOOM

gúră-de-lúp² (ochi de parâmă, unealtă) s. f., g.-d. art. gúrii-de-lúp; pl. gúri-de-lúp

gurire
gurí (-résc, -ít), vb. – (Trans. de Vest) A urca, a merge în sus. Sl. gorĕ „în sus” (DAR; Pușcariu, Lr., 291).

gurist
GURÍST, -Ă, guriști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Solist vocal. – Gură + suf. -ist.

DOOM

gurístă (fam.) s. f., g.-d. art. gurístei; pl. guríste

gurista
GURÍST, -Ă, guriști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Solist vocal. – Gură + suf. -ist.

DOOM

gurístă (fam.) s. f., g.-d. art. gurístei; pl. guríste

guriste
GURÍST, -Ă, guriști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Solist vocal. – Gură + suf. -ist.

DOOM

gurístă (fam.) s. f., g.-d. art. gurístei; pl. guríste

guristei
GURÍST, -Ă, guriști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Solist vocal. – Gură + suf. -ist.

DOOM

gurístă (fam.) s. f., g.-d. art. gurístei; pl. guríste

guristele
GURÍST, -Ă, guriști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Solist vocal. – Gură + suf. -ist.

DOOM

gurístă (fam.) s. f., g.-d. art. gurístei; pl. guríste

guristelor
GURÍST, -Ă, guriști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Solist vocal. – Gură + suf. -ist.

DOOM

gurístă (fam.) s. f., g.-d. art. gurístei; pl. guríste

guristul
GURÍST, -Ă, guriști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Solist vocal. – Gură + suf. -ist.

DOOM

gurístă (fam.) s. f., g.-d. art. gurístei; pl. guríste

guristului
GURÍST, -Ă, guriști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Solist vocal. – Gură + suf. -ist.

DOOM

gurístă (fam.) s. f., g.-d. art. gurístei; pl. guríste

guriști
GURÍST, -Ă, guriști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Solist vocal. – Gură + suf. -ist.

DOOM

gurístă (fam.) s. f., g.-d. art. gurístei; pl. guríste

guriștii
GURÍST, -Ă, guriști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Solist vocal. – Gură + suf. -ist.

DOOM

gurístă (fam.) s. f., g.-d. art. gurístei; pl. guríste

guriștilor
GURÍST, -Ă, guriști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Solist vocal. – Gură + suf. -ist.

DOOM

gurístă (fam.) s. f., g.-d. art. gurístei; pl. guríste

gurița
GURÍȚĂ, gurițe, s. f. Diminutiv al lui gură. ♦ Sărut. – Gură + suf. -iță.

DOOM

guríță s. f., g.-d. art. guríței; pl. guríțe

gurițe
GURÍȚĂ, gurițe, s. f. Diminutiv al lui gură. ♦ Sărut. – Gură + suf. -iță.

DOOM

guríță s. f., g.-d. art. guríței; pl. guríțe

guriței
GURÍȚĂ, gurițe, s. f. Diminutiv al lui gură. ♦ Sărut. – Gură + suf. -iță.

DOOM

guríță s. f., g.-d. art. guríței; pl. guríțe

gurițele
GURÍȚĂ, gurițe, s. f. Diminutiv al lui gură. ♦ Sărut. – Gură + suf. -iță.

DOOM

guríță s. f., g.-d. art. guríței; pl. guríțe

gurițelor
GURÍȚĂ, gurițe, s. f. Diminutiv al lui gură. ♦ Sărut. – Gură + suf. -iță.

DOOM

guríță s. f., g.-d. art. guríței; pl. guríțe

gurlui
GURLUÍ, pers. 3 gúrluie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări, mai ales despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.

DOOM

gurluí (a ~) vb., ind. prez. 3 gúrluie, imperf. 3 sg. gurluiá; conj. prez. 3 să gúrluie

gurluia
GURLUÍ, pers. 3 gúrluie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări, mai ales despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.

DOOM

gurluí (a ~) vb., ind. prez. 3 gúrluie, imperf. 3 sg. gurluiá; conj. prez. 3 să gúrluie

gurluiau
GURLUÍ, pers. 3 gúrluie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări, mai ales despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.

DOOM

gurluí (a ~) vb., ind. prez. 3 gúrluie, imperf. 3 sg. gurluiá; conj. prez. 3 să gúrluie

gurluie
GURLUÍ, pers. 3 gúrluie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări, mai ales despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.

DOOM

gurluí (a ~) vb., ind. prez. 3 gúrluie, imperf. 3 sg. gurluiá; conj. prez. 3 să gúrluie

gurluind
GURLUÍ, pers. 3 gúrluie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări, mai ales despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.

DOOM

gurluí (a ~) vb., ind. prez. 3 gúrluie, imperf. 3 sg. gurluiá; conj. prez. 3 să gúrluie

gurluire
GURLUÍ, pers. 3 gúrluie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări, mai ales despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.

DOOM

gurluí (a ~) vb., ind. prez. 3 gúrluie, imperf. 3 sg. gurluiá; conj. prez. 3 să gúrluie

gurluire
GURLUÍRE, gurluiri, s. f. Acțiunea de a gurlui și rezultatul ei. – V. gurlui.

DOOM

gurluíre s. f., g.-d. art. gurluírii; pl. gurluíri

gurluirea
GURLUÍRE, gurluiri, s. f. Acțiunea de a gurlui și rezultatul ei. – V. gurlui.

DOOM

gurluíre s. f., g.-d. art. gurluírii; pl. gurluíri

gurluiri
GURLUÍRE, gurluiri, s. f. Acțiunea de a gurlui și rezultatul ei. – V. gurlui.

DOOM

gurluíre s. f., g.-d. art. gurluírii; pl. gurluíri

gurluirii
GURLUÍRE, gurluiri, s. f. Acțiunea de a gurlui și rezultatul ei. – V. gurlui.

DOOM

gurluíre s. f., g.-d. art. gurluírii; pl. gurluíri

gurluirile
GURLUÍRE, gurluiri, s. f. Acțiunea de a gurlui și rezultatul ei. – V. gurlui.

DOOM

gurluíre s. f., g.-d. art. gurluírii; pl. gurluíri

gurluirilor
GURLUÍRE, gurluiri, s. f. Acțiunea de a gurlui și rezultatul ei. – V. gurlui.

DOOM

gurluíre s. f., g.-d. art. gurluírii; pl. gurluíri

gurluiră
GURLUÍ, pers. 3 gúrluie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări, mai ales despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.

DOOM

gurluí (a ~) vb., ind. prez. 3 gúrluie, imperf. 3 sg. gurluiá; conj. prez. 3 să gúrluie

gurluise
GURLUÍ, pers. 3 gúrluie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări, mai ales despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.

DOOM

gurluí (a ~) vb., ind. prez. 3 gúrluie, imperf. 3 sg. gurluiá; conj. prez. 3 să gúrluie

gurluiseră
GURLUÍ, pers. 3 gúrluie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări, mai ales despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.

DOOM

gurluí (a ~) vb., ind. prez. 3 gúrluie, imperf. 3 sg. gurluiá; conj. prez. 3 să gúrluie

gurluit
GURLUÍ, pers. 3 gúrluie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări, mai ales despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.

DOOM

gurluí (a ~) vb., ind. prez. 3 gúrluie, imperf. 3 sg. gurluiá; conj. prez. 3 să gúrluie

gurluit
GURLUÍT s. n. Faptul de a gurlui; sunete caracteristice scoase de unele păsări, mai ales de porumbei și de turturele. – V. gurlui.

DOOM

gurluít s. n.

gurluitul
GURLUÍT s. n. Faptul de a gurlui; sunete caracteristice scoase de unele păsări, mai ales de porumbei și de turturele. – V. gurlui.

DOOM

gurluít s. n.

gurluitului
GURLUÍT s. n. Faptul de a gurlui; sunete caracteristice scoase de unele păsări, mai ales de porumbei și de turturele. – V. gurlui.

DOOM

gurluít s. n.

gurma
GÚRMĂ, gurme, s. f. Boală infecțioasă a mânjilor și a cailor tineri, manifestată prin febră, catar nazal și abcese ale unor ganglioni. – Din fr. gourme.

DOOM

gúrmă (boală) s. f., g.-d. art. gúrmei; pl. gúrme

gurmand
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmand
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmanda
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmanda
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmande
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmande
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmandei
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmandei
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmandele
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmandele
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmandelor
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmandelor
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmandul
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmandul
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmandului
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmandului
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmanzi
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmanzi
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmanzii
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmanzii
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmanzilor
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurmanzilor
GURMÁND, -Ă, gurmanzi, -de, adj., s. m. și f. (Persoană) care consumă (în cantitate mare) și apreciază mâncărurile bine gătite, produsele de bună calitate. – Din fr. gourmand.

DOOM

gurmánd adj. m., s. m., pl. gurmánzi; adj. f., s. f. gurmándă, pl. gurmánde

gurme
GÚRMĂ, gurme, s. f. Boală infecțioasă a mânjilor și a cailor tineri, manifestată prin febră, catar nazal și abcese ale unor ganglioni. – Din fr. gourme.

DOOM

gúrmă (boală) s. f., g.-d. art. gúrmei; pl. gúrme

gurmei
GÚRMĂ, gurme, s. f. Boală infecțioasă a mânjilor și a cailor tineri, manifestată prin febră, catar nazal și abcese ale unor ganglioni. – Din fr. gourme.

DOOM

gúrmă (boală) s. f., g.-d. art. gúrmei; pl. gúrme

gurmele
GÚRMĂ, gurme, s. f. Boală infecțioasă a mânjilor și a cailor tineri, manifestată prin febră, catar nazal și abcese ale unor ganglioni. – Din fr. gourme.

DOOM

gúrmă (boală) s. f., g.-d. art. gúrmei; pl. gúrme

gurmelor
GÚRMĂ, gurme, s. f. Boală infecțioasă a mânjilor și a cailor tineri, manifestată prin febră, catar nazal și abcese ale unor ganglioni. – Din fr. gourme.

DOOM

gúrmă (boală) s. f., g.-d. art. gúrmei; pl. gúrme

gurna
GÚRNĂ, gurne, s. f. (Mar.) Parte curbă a carenei care leagă fundul cu pereții verticali ai unei nave. – Cf. engl. gurney.

DOOM

gúrnă (parte a unei nave) s. f., g.-d. art. gúrnei; pl. gúrne

gurne
GÚRNĂ, gurne, s. f. (Mar.) Parte curbă a carenei care leagă fundul cu pereții verticali ai unei nave. – Cf. engl. gurney.

DOOM

gúrnă (parte a unei nave) s. f., g.-d. art. gúrnei; pl. gúrne

gurnei
GÚRNĂ, gurne, s. f. (Mar.) Parte curbă a carenei care leagă fundul cu pereții verticali ai unei nave. – Cf. engl. gurney.

DOOM

gúrnă (parte a unei nave) s. f., g.-d. art. gúrnei; pl. gúrne

gurnele
GÚRNĂ, gurne, s. f. (Mar.) Parte curbă a carenei care leagă fundul cu pereții verticali ai unei nave. – Cf. engl. gurney.

DOOM

gúrnă (parte a unei nave) s. f., g.-d. art. gúrnei; pl. gúrne

gurnelor
GÚRNĂ, gurne, s. f. (Mar.) Parte curbă a carenei care leagă fundul cu pereții verticali ai unei nave. – Cf. engl. gurney.

DOOM

gúrnă (parte a unei nave) s. f., g.-d. art. gúrnei; pl. gúrne

guru
GÚRU, guru, s. m. (Livr.) (În tradiția hindusă) Învățător sau maestru spiritual, în special cel care acordă inițierea unor ucenici; p. ext. persoană care își inițiază discipolii în tehnicile de realizare a desăvârșirii. ♦ Înțelept, filosof, mentor spiritual; p. restr. preot al diverselor secte hinduse. – Din engl. guru, fr. gourou.

DOOM

*gúru (livr.) s. m., art. gúrul; pl. gúru

gurui
GURUÍ, pers. 3 gúruie, vb. IV. Intranz. (Regional, despre porci) A grohăi. Mai lătra cînele, mai guruia un porc, mai se speriau gîștele. SLAVICI, V. P. 143.

guruire
GURUÍ, pers. 3 gúruie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre porci) A grohăi.

gurul
GÚRU, guru, s. m. (Livr.) (În tradiția hindusă) Învățător sau maestru spiritual, în special cel care acordă inițierea unor ucenici; p. ext. persoană care își inițiază discipolii în tehnicile de realizare a desăvârșirii. ♦ Înțelept, filosof, mentor spiritual; p. restr. preot al diverselor secte hinduse. – Din engl. guru, fr. gourou.

DOOM

*gúru (livr.) s. m., art. gúrul; pl. gúru

gurului
GÚRU, guru, s. m. (Livr.) (În tradiția hindusă) Învățător sau maestru spiritual, în special cel care acordă inițierea unor ucenici; p. ext. persoană care își inițiază discipolii în tehnicile de realizare a desăvârșirii. ♦ Înțelept, filosof, mentor spiritual; p. restr. preot al diverselor secte hinduse. – Din engl. guru, fr. gourou.

DOOM

*gúru (livr.) s. m., art. gúrul; pl. gúru

gurut
GURÚT s. n. (Reg.) Pastă alimentară făcută din făină de hrișcă și de grâu, cu adaos de brânză, lapte și ouă. – Et. nec.

DOOM

gurút s. n.

gurutul
GURÚT s. n. (Reg.) Pastă alimentară făcută din făină de hrișcă și de grâu, cu adaos de brânză, lapte și ouă. – Et. nec.

DOOM

gurút s. n.

gurutului
GURÚT s. n. (Reg.) Pastă alimentară făcută din făină de hrișcă și de grâu, cu adaos de brânză, lapte și ouă. – Et. nec.

DOOM

gurút s. n.

gurăi
GURĂÍ, pers. 3 gúrăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. – Gură + suf. -ăi.

DOOM

gurăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 gúrăie, imperf. 3 sg. gurăiá; conj. prez. 3 să gúrăie

gurăia
GURĂÍ, pers. 3 gúrăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. – Gură + suf. -ăi.

DOOM

gurăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 gúrăie, imperf. 3 sg. gurăiá; conj. prez. 3 să gúrăie

gurăiau
GURĂÍ, pers. 3 gúrăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. – Gură + suf. -ăi.

DOOM

gurăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 gúrăie, imperf. 3 sg. gurăiá; conj. prez. 3 să gúrăie

gurăie
GURĂÍ, pers. 3 gúrăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. – Gură + suf. -ăi.

DOOM

gurăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 gúrăie, imperf. 3 sg. gurăiá; conj. prez. 3 să gúrăie

gurăind
GURĂÍ, pers. 3 gúrăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. – Gură + suf. -ăi.

DOOM

gurăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 gúrăie, imperf. 3 sg. gurăiá; conj. prez. 3 să gúrăie

gurăire
GURĂÍ, pers. 3 gúrăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. – Gură + suf. -ăi.

DOOM

gurăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 gúrăie, imperf. 3 sg. gurăiá; conj. prez. 3 să gúrăie

gurăire
GURĂÍ, pers. 3 gúrăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. – Gură + suf. -ăi.

gurăiră
GURĂÍ, pers. 3 gúrăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. – Gură + suf. -ăi.

DOOM

gurăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 gúrăie, imperf. 3 sg. gurăiá; conj. prez. 3 să gúrăie

gurăise
GURĂÍ, pers. 3 gúrăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. – Gură + suf. -ăi.

DOOM

gurăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 gúrăie, imperf. 3 sg. gurăiá; conj. prez. 3 să gúrăie

gurăiseră
GURĂÍ, pers. 3 gúrăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. – Gură + suf. -ăi.

DOOM

gurăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 gúrăie, imperf. 3 sg. gurăiá; conj. prez. 3 să gúrăie

gurăit
GURĂÍ, pers. 3 gúrăie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. – Gură + suf. -ăi.

DOOM

gurăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 gúrăie, imperf. 3 sg. gurăiá; conj. prez. 3 să gúrăie

gusee
GUSÉU, guseuri, s. n. (Constr.) Placă de oțel care servește la prinderea barelor ce se unesc într-un nod al unei grinzi. – Din fr. gousset.

DOOM

!guséu s. n., art. guséul; pl. guséuri

guseele
GUSÉU, guseuri, s. n. (Constr.) Placă de oțel care servește la prinderea barelor ce se unesc într-un nod al unei grinzi. – Din fr. gousset.

DOOM

!guséu s. n., art. guséul; pl. guséuri

guseelor
GUSÉU, guseuri, s. n. (Constr.) Placă de oțel care servește la prinderea barelor ce se unesc într-un nod al unei grinzi. – Din fr. gousset.

DOOM

!guséu s. n., art. guséul; pl. guséuri

guseu
GUSÉU, guseuri, s. n. (Constr.) Placă de oțel care servește la prinderea barelor ce se unesc într-un nod al unei grinzi. – Din fr. gousset.

DOOM

!guséu s. n., art. guséul; pl. guséuri

guseul
GUSÉU, guseuri, s. n. (Constr.) Placă de oțel care servește la prinderea barelor ce se unesc într-un nod al unei grinzi. – Din fr. gousset.

DOOM

!guséu s. n., art. guséul; pl. guséuri

guseului
GUSÉU, guseuri, s. n. (Constr.) Placă de oțel care servește la prinderea barelor ce se unesc într-un nod al unei grinzi. – Din fr. gousset.

DOOM

!guséu s. n., art. guséul; pl. guséuri

gust
GUST, gusturi, s. n. I. Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact; senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale; proprietatea unor substanțe (alimentare) de a provoca această senzație. ◊ Loc. adj. Cu gust = gustos. Fără (niciun) gust = lipsit de gust bun; fad. ◊ Expr. A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a începe să-ți placă (un lucru). II. Fig. 1. Capacitatea de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). ◊ Loc. adj. De gust = (despre oameni) cu simț estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestări, realizări ale oamenilor) care exprimă, arată un asemenea simț. Fără (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simț estetic; (despre manifestări sau realizări ale oamenilor) urât. De prost gust = a) care arată lipsa simțului estetic; b) nepotrivit, penibil, jenant. ◊ Loc. adv. Cu gust = cu pricepere, în mod estetic. 2. Înclinație, predispoziție, pornire. ♦ Preferință. 3. Plăcere, dorință, poftă. – Lat. gustus.

DOOM

gust s. n., pl. gústuri

gust
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gusta
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustai
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustam
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustar
GUSTÁR s. m. (Pop.) Luna august. – Gust (reg. „august” < rom. august) + suf. -ar.

DOOM

gustár (august) (pop.) s. m., g-d. lui gustár

gustare
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustare
GUSTÁRE, gustări, s. f. 1. Faptul de a gusta. 2. (Concr.) Mâncare (rece, luată în fugă, în cantitate mică, între mesele obișnuite). – V. gusta.

DOOM

gustáre s. f., g.-d. art. gustắrii; (mâncăruri) pl. gustắri

gustarea
GUSTÁRE, gustări, s. f. 1. Faptul de a gusta. 2. (Concr.) Mâncare (rece, luată în fugă, în cantitate mică, între mesele obișnuite). – V. gusta.

DOOM

gustáre s. f., g.-d. art. gustắrii; (mâncăruri) pl. gustắri

gustarul
GUSTÁR s. m. (Pop.) Luna august. – Gust (reg. „august” < rom. august) + suf. -ar.

DOOM

gustár (august) (pop.) s. m., g-d. lui gustár

gustarului
GUSTÁR s. m. (Pop.) Luna august. – Gust (reg. „august” < rom. august) + suf. -ar.

DOOM

gustár (august) (pop.) s. m., g-d. lui gustár

gustară
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustarăm
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustarăți
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustase
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustasem
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustaseră
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustaserăm
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustaserăți
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustaseși
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustaseți
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustat
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustat
GUSTÁT, -Ă, gustați, -te, adj. (Despre opere literare sau artistice) Care place publicului. Un discurs foarte sărat și foarte gustat. CARAGIALE, S. U. 51.

gustata
GUSTÁT, -Ă, gustați, -te, adj. (Despre opere literare sau artistice) Care place publicului. Un discurs foarte sărat și foarte gustat. CARAGIALE, S. U. 51.

gustate
GUSTÁT, -Ă, gustați, -te, adj. (Despre opere literare sau artistice) Care place publicului. Un discurs foarte sărat și foarte gustat. CARAGIALE, S. U. 51.

gustatei
GUSTÁT, -Ă, gustați, -te, adj. (Despre opere literare sau artistice) Care place publicului. Un discurs foarte sărat și foarte gustat. CARAGIALE, S. U. 51.

gustatele
GUSTÁT, -Ă, gustați, -te, adj. (Despre opere literare sau artistice) Care place publicului. Un discurs foarte sărat și foarte gustat. CARAGIALE, S. U. 51.

gustatelor
GUSTÁT, -Ă, gustați, -te, adj. (Despre opere literare sau artistice) Care place publicului. Un discurs foarte sărat și foarte gustat. CARAGIALE, S. U. 51.

gustativ
GUSTATÍV, -Ă, gustativi, -e, adj. (Fiziol.) Care aparține gustului (I), privitor la gust, care provoacă senzația de gust. – Din fr. gustatif.

DOOM

gustatív adj. m., pl. gustatívi; f. gustatívă, pl. gustatíve

gustativa
GUSTATÍV, -Ă, gustativi, -e, adj. (Fiziol.) Care aparține gustului (I), privitor la gust, care provoacă senzația de gust. – Din fr. gustatif.

DOOM

gustatív adj. m., pl. gustatívi; f. gustatívă, pl. gustatíve

gustative
GUSTATÍV, -Ă, gustativi, -e, adj. (Fiziol.) Care aparține gustului (I), privitor la gust, care provoacă senzația de gust. – Din fr. gustatif.

DOOM

gustatív adj. m., pl. gustatívi; f. gustatívă, pl. gustatíve

gustativei
GUSTATÍV, -Ă, gustativi, -e, adj. (Fiziol.) Care aparține gustului (I), privitor la gust, care provoacă senzația de gust. – Din fr. gustatif.

DOOM

gustatív adj. m., pl. gustatívi; f. gustatívă, pl. gustatíve

gustativele
GUSTATÍV, -Ă, gustativi, -e, adj. (Fiziol.) Care aparține gustului (I), privitor la gust, care provoacă senzația de gust. – Din fr. gustatif.

DOOM

gustatív adj. m., pl. gustatívi; f. gustatívă, pl. gustatíve

gustativelor
GUSTATÍV, -Ă, gustativi, -e, adj. (Fiziol.) Care aparține gustului (I), privitor la gust, care provoacă senzația de gust. – Din fr. gustatif.

DOOM

gustatív adj. m., pl. gustatívi; f. gustatívă, pl. gustatíve

gustativi
GUSTATÍV, -Ă, gustativi, -e, adj. (Fiziol.) Care aparține gustului (I), privitor la gust, care provoacă senzația de gust. – Din fr. gustatif.

DOOM

gustatív adj. m., pl. gustatívi; f. gustatívă, pl. gustatíve

gustativii
GUSTATÍV, -Ă, gustativi, -e, adj. (Fiziol.) Care aparține gustului (I), privitor la gust, care provoacă senzația de gust. – Din fr. gustatif.

DOOM

gustatív adj. m., pl. gustatívi; f. gustatívă, pl. gustatíve

gustativilor
GUSTATÍV, -Ă, gustativi, -e, adj. (Fiziol.) Care aparține gustului (I), privitor la gust, care provoacă senzația de gust. – Din fr. gustatif.

DOOM

gustatív adj. m., pl. gustatívi; f. gustatívă, pl. gustatíve

gustativitate
GUSTATIVITÁTE s.f. Capacitatea de a degusta, de a deosebi ușor gusturi puțin diferite, chiar apropiate. [Cf. fr. gustativité].

gustativitatea
GUSTATIVITÁTE s.f. Capacitatea de a degusta, de a deosebi ușor gusturi puțin diferite, chiar apropiate. [Cf. fr. gustativité].

gustativități
GUSTATIVITÁTE s.f. Capacitatea de a degusta, de a deosebi ușor gusturi puțin diferite, chiar apropiate. [Cf. fr. gustativité].

gustativității
GUSTATIVITÁTE s.f. Capacitatea de a degusta, de a deosebi ușor gusturi puțin diferite, chiar apropiate. [Cf. fr. gustativité].

gustativul
GUSTATÍV, -Ă, gustativi, -e, adj. (Fiziol.) Care aparține gustului (I), privitor la gust, care provoacă senzația de gust. – Din fr. gustatif.

DOOM

gustatív adj. m., pl. gustatívi; f. gustatívă, pl. gustatíve

gustativului
GUSTATÍV, -Ă, gustativi, -e, adj. (Fiziol.) Care aparține gustului (I), privitor la gust, care provoacă senzația de gust. – Din fr. gustatif.

DOOM

gustatív adj. m., pl. gustatívi; f. gustatívă, pl. gustatíve

gustatul
GUSTÁT, -Ă, gustați, -te, adj. (Despre opere literare sau artistice) Care place publicului. Un discurs foarte sărat și foarte gustat. CARAGIALE, S. U. 51.

gustatului
GUSTÁT, -Ă, gustați, -te, adj. (Despre opere literare sau artistice) Care place publicului. Un discurs foarte sărat și foarte gustat. CARAGIALE, S. U. 51.

gustau
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustași
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustați
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustați
GUSTÁT, -Ă, gustați, -te, adj. (Despre opere literare sau artistice) Care place publicului. Un discurs foarte sărat și foarte gustat. CARAGIALE, S. U. 51.

gustații
GUSTÁT, -Ă, gustați, -te, adj. (Despre opere literare sau artistice) Care place publicului. Un discurs foarte sărat și foarte gustat. CARAGIALE, S. U. 51.

gustaților
GUSTÁT, -Ă, gustați, -te, adj. (Despre opere literare sau artistice) Care place publicului. Un discurs foarte sărat și foarte gustat. CARAGIALE, S. U. 51.

guste
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustoasa
GUSTÓS, -OÁSĂ, gustoși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Care are gust bun, plăcut. – Gust + suf. -os.

DOOM

gustós adj. m., pl. gustóși; f. gustoásă, pl. gustoáse

gustoase
GUSTÓS, -OÁSĂ, gustoși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Care are gust bun, plăcut. – Gust + suf. -os.

DOOM

gustós adj. m., pl. gustóși; f. gustoásă, pl. gustoáse

gustoasei
GUSTÓS, -OÁSĂ, gustoși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Care are gust bun, plăcut. – Gust + suf. -os.

DOOM

gustós adj. m., pl. gustóși; f. gustoásă, pl. gustoáse

gustoasele
GUSTÓS, -OÁSĂ, gustoși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Care are gust bun, plăcut. – Gust + suf. -os.

DOOM

gustós adj. m., pl. gustóși; f. gustoásă, pl. gustoáse

gustoaselor
GUSTÓS, -OÁSĂ, gustoși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Care are gust bun, plăcut. – Gust + suf. -os.

DOOM

gustós adj. m., pl. gustóși; f. gustoásă, pl. gustoáse

gustos
GUSTÓS, -OÁSĂ, gustoși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Care are gust bun, plăcut. – Gust + suf. -os.

DOOM

gustós adj. m., pl. gustóși; f. gustoásă, pl. gustoáse

gustosul
GUSTÓS, -OÁSĂ, gustoși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Care are gust bun, plăcut. – Gust + suf. -os.

DOOM

gustós adj. m., pl. gustóși; f. gustoásă, pl. gustoáse

gustosului
GUSTÓS, -OÁSĂ, gustoși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Care are gust bun, plăcut. – Gust + suf. -os.

DOOM

gustós adj. m., pl. gustóși; f. gustoásă, pl. gustoáse

gustoși
GUSTÓS, -OÁSĂ, gustoși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Care are gust bun, plăcut. – Gust + suf. -os.

DOOM

gustós adj. m., pl. gustóși; f. gustoásă, pl. gustoáse

gustoșii
GUSTÓS, -OÁSĂ, gustoși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Care are gust bun, plăcut. – Gust + suf. -os.

DOOM

gustós adj. m., pl. gustóși; f. gustoásă, pl. gustoáse

gustoșilor
GUSTÓS, -OÁSĂ, gustoși, -oase, adj. (Despre mâncăruri și băuturi) Care are gust bun, plăcut. – Gust + suf. -os.

DOOM

gustós adj. m., pl. gustóși; f. gustoásă, pl. gustoáse

gustul
GUST, gusturi, s. n. I. Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact; senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale; proprietatea unor substanțe (alimentare) de a provoca această senzație. ◊ Loc. adj. Cu gust = gustos. Fără (niciun) gust = lipsit de gust bun; fad. ◊ Expr. A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a începe să-ți placă (un lucru). II. Fig. 1. Capacitatea de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). ◊ Loc. adj. De gust = (despre oameni) cu simț estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestări, realizări ale oamenilor) care exprimă, arată un asemenea simț. Fără (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simț estetic; (despre manifestări sau realizări ale oamenilor) urât. De prost gust = a) care arată lipsa simțului estetic; b) nepotrivit, penibil, jenant. ◊ Loc. adv. Cu gust = cu pricepere, în mod estetic. 2. Înclinație, predispoziție, pornire. ♦ Preferință. 3. Plăcere, dorință, poftă. – Lat. gustus.

DOOM

gust s. n., pl. gústuri

gustului
GUST, gusturi, s. n. I. Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact; senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale; proprietatea unor substanțe (alimentare) de a provoca această senzație. ◊ Loc. adj. Cu gust = gustos. Fără (niciun) gust = lipsit de gust bun; fad. ◊ Expr. A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a începe să-ți placă (un lucru). II. Fig. 1. Capacitatea de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). ◊ Loc. adj. De gust = (despre oameni) cu simț estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestări, realizări ale oamenilor) care exprimă, arată un asemenea simț. Fără (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simț estetic; (despre manifestări sau realizări ale oamenilor) urât. De prost gust = a) care arată lipsa simțului estetic; b) nepotrivit, penibil, jenant. ◊ Loc. adv. Cu gust = cu pricepere, în mod estetic. 2. Înclinație, predispoziție, pornire. ♦ Preferință. 3. Plăcere, dorință, poftă. – Lat. gustus.

DOOM

gust s. n., pl. gústuri

gusturi
GUST, gusturi, s. n. I. Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact; senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale; proprietatea unor substanțe (alimentare) de a provoca această senzație. ◊ Loc. adj. Cu gust = gustos. Fără (niciun) gust = lipsit de gust bun; fad. ◊ Expr. A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a începe să-ți placă (un lucru). II. Fig. 1. Capacitatea de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). ◊ Loc. adj. De gust = (despre oameni) cu simț estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestări, realizări ale oamenilor) care exprimă, arată un asemenea simț. Fără (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simț estetic; (despre manifestări sau realizări ale oamenilor) urât. De prost gust = a) care arată lipsa simțului estetic; b) nepotrivit, penibil, jenant. ◊ Loc. adv. Cu gust = cu pricepere, în mod estetic. 2. Înclinație, predispoziție, pornire. ♦ Preferință. 3. Plăcere, dorință, poftă. – Lat. gustus.

DOOM

gust s. n., pl. gústuri

gusturile
GUST, gusturi, s. n. I. Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact; senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale; proprietatea unor substanțe (alimentare) de a provoca această senzație. ◊ Loc. adj. Cu gust = gustos. Fără (niciun) gust = lipsit de gust bun; fad. ◊ Expr. A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a începe să-ți placă (un lucru). II. Fig. 1. Capacitatea de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). ◊ Loc. adj. De gust = (despre oameni) cu simț estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestări, realizări ale oamenilor) care exprimă, arată un asemenea simț. Fără (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simț estetic; (despre manifestări sau realizări ale oamenilor) urât. De prost gust = a) care arată lipsa simțului estetic; b) nepotrivit, penibil, jenant. ◊ Loc. adv. Cu gust = cu pricepere, în mod estetic. 2. Înclinație, predispoziție, pornire. ♦ Preferință. 3. Plăcere, dorință, poftă. – Lat. gustus.

DOOM

gust s. n., pl. gústuri

gusturilor
GUST, gusturi, s. n. I. Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact; senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale; proprietatea unor substanțe (alimentare) de a provoca această senzație. ◊ Loc. adj. Cu gust = gustos. Fără (niciun) gust = lipsit de gust bun; fad. ◊ Expr. A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a începe să-ți placă (un lucru). II. Fig. 1. Capacitatea de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). ◊ Loc. adj. De gust = (despre oameni) cu simț estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestări, realizări ale oamenilor) care exprimă, arată un asemenea simț. Fără (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simț estetic; (despre manifestări sau realizări ale oamenilor) urât. De prost gust = a) care arată lipsa simțului estetic; b) nepotrivit, penibil, jenant. ◊ Loc. adv. Cu gust = cu pricepere, în mod estetic. 2. Înclinație, predispoziție, pornire. ♦ Preferință. 3. Plăcere, dorință, poftă. – Lat. gustus.

DOOM

gust s. n., pl. gústuri

gustând
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustînd
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gustări
GUSTÁRE, gustări, s. f. 1. Faptul de a gusta. 2. (Concr.) Mâncare (rece, luată în fugă, în cantitate mică, între mesele obișnuite). – V. gusta.

DOOM

gustáre s. f., g.-d. art. gustắrii; (mâncăruri) pl. gustắri

gustărica
GUSTĂRÍCĂ s. f. Diminutiv al lui gustare (2). – Gustare + suf. -ică.

gustărici
GUSTĂRÍCĂ s. f. Diminutiv al lui gustare (2). – Gustare + suf. -ică.

gustăricii
GUSTĂRÍCĂ s. f. Diminutiv al lui gustare (2). – Gustare + suf. -ică.

gustăricile
GUSTĂRÍCĂ s. f. Diminutiv al lui gustare (2). – Gustare + suf. -ică.

gustăricilor
GUSTĂRÍCĂ s. f. Diminutiv al lui gustare (2). – Gustare + suf. -ică.

gustărică
GUSTĂRÍCĂ s. f. Diminutiv al lui gustare (2). – Gustare + suf. -ică.

DOOM

gustărícă s. f., g.-d. art. gustărícii

gustării
GUSTÁRE, gustări, s. f. 1. Faptul de a gusta. 2. (Concr.) Mâncare (rece, luată în fugă, în cantitate mică, între mesele obișnuite). – V. gusta.

DOOM

gustáre s. f., g.-d. art. gustắrii; (mâncăruri) pl. gustắri

gustările
GUSTÁRE, gustări, s. f. 1. Faptul de a gusta. 2. (Concr.) Mâncare (rece, luată în fugă, în cantitate mică, între mesele obișnuite). – V. gusta.

DOOM

gustáre s. f., g.-d. art. gustắrii; (mâncăruri) pl. gustắri

gustărilor
GUSTÁRE, gustări, s. f. 1. Faptul de a gusta. 2. (Concr.) Mâncare (rece, luată în fugă, în cantitate mică, între mesele obișnuite). – V. gusta.

DOOM

gustáre s. f., g.-d. art. gustắrii; (mâncăruri) pl. gustắri

gustătoare
GUSTĂTÓR, -OÁRE, gustători, -oare, s. m. și f. Persoană care gustă ceva. – Gusta + suf. -ător.

DOOM

gustătór s. m., pl. gustătóri

gustătoarea
GUSTĂTÓR, -OÁRE, gustători, -oare, s. m. și f. Persoană care gustă ceva. – Gusta + suf. -ător.

DOOM

gustătór s. m., pl. gustătóri

gustătoarei
GUSTĂTÓR, -OÁRE, gustători, -oare, s. m. și f. Persoană care gustă ceva. – Gusta + suf. -ător.

DOOM

gustătór s. m., pl. gustătóri

gustătoarele
GUSTĂTÓR, -OÁRE, gustători, -oare, s. m. și f. Persoană care gustă ceva. – Gusta + suf. -ător.

DOOM

gustătór s. m., pl. gustătóri

gustătoarelor
GUSTĂTÓR, -OÁRE, gustători, -oare, s. m. și f. Persoană care gustă ceva. – Gusta + suf. -ător.

DOOM

gustătór s. m., pl. gustătóri

gustător
GUSTĂTÓR, -OÁRE, gustători, -oare, s. m. și f. Persoană care gustă ceva. – Gusta + suf. -ător.

DOOM

gustătór s. m., pl. gustătóri

gustători
GUSTĂTÓR, -OÁRE, gustători, -oare, s. m. și f. Persoană care gustă ceva. – Gusta + suf. -ător.

DOOM

gustătór s. m., pl. gustătóri

gustătorii
GUSTĂTÓR, -OÁRE, gustători, -oare, s. m. și f. Persoană care gustă ceva. – Gusta + suf. -ător.

DOOM

gustătór s. m., pl. gustătóri

gustătorilor
GUSTĂTÓR, -OÁRE, gustători, -oare, s. m. și f. Persoană care gustă ceva. – Gusta + suf. -ător.

DOOM

gustătór s. m., pl. gustătóri

gustătorul
GUSTĂTÓR, -OÁRE, gustători, -oare, s. m. și f. Persoană care gustă ceva. – Gusta + suf. -ător.

DOOM

gustătór s. m., pl. gustătóri

gustătorului
GUSTĂTÓR, -OÁRE, gustători, -oare, s. m. și f. Persoană care gustă ceva. – Gusta + suf. -ător.

DOOM

gustătór s. m., pl. gustătóri

guta
GÚTĂ², gute, s. f. Fir subțire din material plastic, de care se leagă cârligul undiței. – Din engl. gut.

DOOM

gútă² (fir) s. f., g.-d. art. gútei; pl. gúte

gutaperca
GUTAPÉRCĂ s. f. Substanță plastică și izolantă, extrasă din latexul frunzelor unei plante tropicale, având numeroase întrebuințări în tehnică, în medicină etc. – Din fr. gutta-percha.

DOOM

gutapércă s. f., g.-d. art. gutapércii

gutaperci
GUTAPÉRCĂ s. f. Substanță plastică și izolantă, extrasă din latexul frunzelor unei plante tropicale, având numeroase întrebuințări în tehnică, în medicină etc. – Din fr. gutta-percha.

DOOM

gutapércă s. f., g.-d. art. gutapércii

gutapercii
GUTAPÉRCĂ s. f. Substanță plastică și izolantă, extrasă din latexul frunzelor unei plante tropicale, având numeroase întrebuințări în tehnică, în medicină etc. – Din fr. gutta-percha.

DOOM

gutapércă s. f., g.-d. art. gutapércii

gutația
GUTÁȚIE, gutații, s. f. (Bot.) Eliminare a apei din plante prin frunze, în cursul nopții. – Din fr. guttation.

gutație
GUTÁȚIE, gutații, s. f. (Bot.) Eliminare a apei din plante prin frunze, în cursul nopții. – Din fr. guttation.

gutației
GUTÁȚIE, gutații, s. f. (Bot.) Eliminare a apei din plante prin frunze, în cursul nopții. – Din fr. guttation.

gutații
GUTÁȚIE, gutații, s. f. (Bot.) Eliminare a apei din plante prin frunze, în cursul nopții. – Din fr. guttation.

gutațiile
GUTÁȚIE, gutații, s. f. (Bot.) Eliminare a apei din plante prin frunze, în cursul nopții. – Din fr. guttation.

gutațiilor
GUTÁȚIE, gutații, s. f. (Bot.) Eliminare a apei din plante prin frunze, în cursul nopții. – Din fr. guttation.

gute
GÚTĂ², gute, s. f. Fir subțire din material plastic, de care se leagă cârligul undiței. – Din engl. gut.

DOOM

gútă² (fir) s. f., g.-d. art. gútei; pl. gúte

gutei
GÚTĂ², gute, s. f. Fir subțire din material plastic, de care se leagă cârligul undiței. – Din engl. gut.

DOOM

gútă² (fir) s. f., g.-d. art. gútei; pl. gúte

gutele
GÚTĂ², gute, s. f. Fir subțire din material plastic, de care se leagă cârligul undiței. – Din engl. gut.

DOOM

gútă² (fir) s. f., g.-d. art. gútei; pl. gúte

gutelor
GÚTĂ², gute, s. f. Fir subțire din material plastic, de care se leagă cârligul undiței. – Din engl. gut.

DOOM

gútă² (fir) s. f., g.-d. art. gútei; pl. gúte

gutiera
GUTIÉRĂ s.f. 1. (Mar.) Piesă longitudinală așezată la marginea bordajului punții. 2. Aparat folosit în chirurgie pentru susținerea unui membru fracturat. [Pron. -ti-e-. / < fr. gouttière].

DOOM

!gutiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. gutiérei; pl. gutiére

gutiere
GUTIÉRĂ s.f. 1. (Mar.) Piesă longitudinală așezată la marginea bordajului punții. 2. Aparat folosit în chirurgie pentru susținerea unui membru fracturat. [Pron. -ti-e-. / < fr. gouttière].

DOOM

!gutiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. gutiérei; pl. gutiére

gutierei
GUTIÉRĂ s.f. 1. (Mar.) Piesă longitudinală așezată la marginea bordajului punții. 2. Aparat folosit în chirurgie pentru susținerea unui membru fracturat. [Pron. -ti-e-. / < fr. gouttière].

DOOM

!gutiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. gutiérei; pl. gutiére

gutierele
GUTIÉRĂ s.f. 1. (Mar.) Piesă longitudinală așezată la marginea bordajului punții. 2. Aparat folosit în chirurgie pentru susținerea unui membru fracturat. [Pron. -ti-e-. / < fr. gouttière].

DOOM

!gutiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. gutiérei; pl. gutiére

gutierelor
GUTIÉRĂ s.f. 1. (Mar.) Piesă longitudinală așezată la marginea bordajului punții. 2. Aparat folosit în chirurgie pentru susținerea unui membru fracturat. [Pron. -ti-e-. / < fr. gouttière].

DOOM

!gutiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. gutiérei; pl. gutiére

gutoasa
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutoasa
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutoase
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutoase
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutoasei
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutoasei
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutoasele
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutoasele
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutoaselor
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutoaselor
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutos
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutos
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutosul
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutosul
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutosului
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutosului
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutoși
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutoși
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutoșii
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutoșii
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutoșilor
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutoșilor
GUTÓS, -OÁSĂ, gutoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de gută¹. – Gută¹ + suf. -os. Cf. fr. goutteux.

DOOM

gutós adj. m., s. m., pl. gutóși; adj. f., s. f. gutoásă, pl. gutoáse

gutufan
gutufan, gutufani s. m. (intl.) v. persoană credulă / ușor de înșelat.

gutui
GUTÚI, gutui, s. m. Pom fructifer cu frunze mari și groase, cu flori albe-roz și cu fructe mari, galbene, acoperite cu puf; măr-gutui (Cydonia oblonga). – Et. nec.

DOOM

gutúi s. m., pl. gutúi, art. gutúii

gutui
GUTÚIE, gutui, s. f. Fructul gutuiului; alămâioară, măr-gutuie. [Pr.: -tu-ie] – Din gutui.

DOOM

gutúie s. f., art. gutúia, g.-d. art. gutúii; pl. gutúi

gutuia
GUTÚIE, gutui, s. f. Fructul gutuiului; alămâioară, măr-gutuie. [Pr.: -tu-ie] – Din gutui.

DOOM

gutúie s. f., art. gutúia, g.-d. art. gutúii; pl. gutúi

gutuie
GUTÚIE, gutui, s. f. Fructul gutuiului; alămâioară, măr-gutuie. [Pr.: -tu-ie] – Din gutui.

DOOM

gutúie s. f., art. gutúia, g.-d. art. gutúii; pl. gutúi

gutuii
GUTÚI, gutui, s. m. Pom fructifer cu frunze mari și groase, cu flori albe-roz și cu fructe mari, galbene, acoperite cu puf; măr-gutui (Cydonia oblonga). – Et. nec.

DOOM

gutúi s. m., pl. gutúi, art. gutúii

gutuii
GUTÚIE, gutui, s. f. Fructul gutuiului; alămâioară, măr-gutuie. [Pr.: -tu-ie] – Din gutui.

DOOM

gutúie s. f., art. gutúia, g.-d. art. gutúii; pl. gutúi

gutuile
GUTÚIE, gutui, s. f. Fructul gutuiului; alămâioară, măr-gutuie. [Pr.: -tu-ie] – Din gutui.

DOOM

gutúie s. f., art. gutúia, g.-d. art. gutúii; pl. gutúi

gutuilor
GUTÚI, gutui, s. m. Pom fructifer cu frunze mari și groase, cu flori albe-roz și cu fructe mari, galbene, acoperite cu puf; măr-gutui (Cydonia oblonga). – Et. nec.

DOOM

gutúi s. m., pl. gutúi, art. gutúii

gutuilor
GUTÚIE, gutui, s. f. Fructul gutuiului; alămâioară, măr-gutuie. [Pr.: -tu-ie] – Din gutui.

DOOM

gutúie s. f., art. gutúia, g.-d. art. gutúii; pl. gutúi

gutuiul
GUTÚI, gutui, s. m. Pom fructifer cu frunze mari și groase, cu flori albe-roz și cu fructe mari, galbene, acoperite cu puf; măr-gutui (Cydonia oblonga). – Et. nec.

DOOM

gutúi s. m., pl. gutúi, art. gutúii

gutuiului
GUTÚI, gutui, s. m. Pom fructifer cu frunze mari și groase, cu flori albe-roz și cu fructe mari, galbene, acoperite cu puf; măr-gutui (Cydonia oblonga). – Et. nec.

DOOM

gutúi s. m., pl. gutúi, art. gutúii

gutuița
GUTUÍȚĂ, gutuițe, s. f. Diminutiv al lui gutuie. Verde floare gutuiță, Și mai avea o ploschiță, D-o vadră și cinci oca, Pe care-o purta pe șa. PĂSCULESCU, L. P. 250.

DOOM

gutuíță s. f., g.-d. art. gutuíței; pl. gutuíțe

gutuițe
GUTUÍȚĂ, gutuițe, s. f. Diminutiv al lui gutuie. Verde floare gutuiță, Și mai avea o ploschiță, D-o vadră și cinci oca, Pe care-o purta pe șa. PĂSCULESCU, L. P. 250.

DOOM

gutuíță s. f., g.-d. art. gutuíței; pl. gutuíțe

gutuiței
GUTUÍȚĂ, gutuițe, s. f. Diminutiv al lui gutuie. Verde floare gutuiță, Și mai avea o ploschiță, D-o vadră și cinci oca, Pe care-o purta pe șa. PĂSCULESCU, L. P. 250.

DOOM

gutuíță s. f., g.-d. art. gutuíței; pl. gutuíțe

gutuițele
GUTUÍȚĂ, gutuițe, s. f. Diminutiv al lui gutuie. Verde floare gutuiță, Și mai avea o ploschiță, D-o vadră și cinci oca, Pe care-o purta pe șa. PĂSCULESCU, L. P. 250.

DOOM

gutuíță s. f., g.-d. art. gutuíței; pl. gutuíțe

gutuițelor
GUTUÍȚĂ, gutuițe, s. f. Diminutiv al lui gutuie. Verde floare gutuiță, Și mai avea o ploschiță, D-o vadră și cinci oca, Pe care-o purta pe șa. PĂSCULESCU, L. P. 250.

DOOM

gutuíță s. f., g.-d. art. gutuíței; pl. gutuíțe

gutunar
GUTURÁI, guturaiuri, s. n. Boală contagioasă (cu caracter epidemic) provocată de virusuri, care constă în inflamarea acută a mucoasei nazale, fiind însoțită de o bogată secreție apoasă; coriză. [Pl. și: guturaie. – Var.: (reg.) gutunár s. n.] – Lat. *gutturalium (< guttur „gât, gâtlej”).

guturai
GUTURÁI, guturaiuri, s. n. Boală contagioasă (cu caracter epidemic) provocată de virusuri, care constă în inflamarea acută a mucoasei nazale, fiind însoțită de o bogată secreție apoasă; coriză. [Pl. și: guturaie. – Var.: (reg.) gutunár s. n.] – Lat. *gutturalium (< guttur „gât, gâtlej”).

DOOM

guturái s. n., pl. guturáiuri/guturáie

guturai
GUTURÁI, guturaiuri, s. n. Boală contagioasă (cu caracter epidemic) provocată de virusuri, care constă în inflamarea acută a mucoasei nazale, fiind însoțită de o bogată secreție apoasă; coriză. [Pl. și: guturaie. – Var.: (reg.) gutunár s. n.] – Lat. *gutturalium (< guttur „gât, gâtlej”).

gutural
GUTURÁL, -Ă, guturali, -e, adj. 1. (Despre sunete sau voce) Care este emis din fundul gâtului. 2. (Despre consoane) Velar. ♦ (Substantivat, f.) Consoana „k” este o guturală. – Din fr. guttural.

DOOM

*guturálă s. f., g.-d. art. guturálei; pl. guturále

guturala
GUTURÁL, -Ă, guturali, -e, adj. 1. (Despre sunete sau voce) Care este emis din fundul gâtului. 2. (Despre consoane) Velar. ♦ (Substantivat, f.) Consoana „k” este o guturală. – Din fr. guttural.

DOOM

*guturálă s. f., g.-d. art. guturálei; pl. guturále

guturale
GUTURÁL, -Ă, guturali, -e, adj. 1. (Despre sunete sau voce) Care este emis din fundul gâtului. 2. (Despre consoane) Velar. ♦ (Substantivat, f.) Consoana „k” este o guturală. – Din fr. guttural.

DOOM

*guturálă s. f., g.-d. art. guturálei; pl. guturále

guturalei
GUTURÁL, -Ă, guturali, -e, adj. 1. (Despre sunete sau voce) Care este emis din fundul gâtului. 2. (Despre consoane) Velar. ♦ (Substantivat, f.) Consoana „k” este o guturală. – Din fr. guttural.

DOOM

*guturálă s. f., g.-d. art. guturálei; pl. guturále

guturalele
GUTURÁL, -Ă, guturali, -e, adj. 1. (Despre sunete sau voce) Care este emis din fundul gâtului. 2. (Despre consoane) Velar. ♦ (Substantivat, f.) Consoana „k” este o guturală. – Din fr. guttural.

DOOM

*guturálă s. f., g.-d. art. guturálei; pl. guturále

guturalelor
GUTURÁL, -Ă, guturali, -e, adj. 1. (Despre sunete sau voce) Care este emis din fundul gâtului. 2. (Despre consoane) Velar. ♦ (Substantivat, f.) Consoana „k” este o guturală. – Din fr. guttural.

DOOM

*guturálă s. f., g.-d. art. guturálei; pl. guturále

guturali
GUTURÁL, -Ă, guturali, -e, adj. 1. (Despre sunete sau voce) Care este emis din fundul gâtului. 2. (Despre consoane) Velar. ♦ (Substantivat, f.) Consoana „k” este o guturală. – Din fr. guttural.

DOOM

*guturálă s. f., g.-d. art. guturálei; pl. guturále

guturalii
GUTURÁL, -Ă, guturali, -e, adj. 1. (Despre sunete sau voce) Care este emis din fundul gâtului. 2. (Despre consoane) Velar. ♦ (Substantivat, f.) Consoana „k” este o guturală. – Din fr. guttural.

DOOM

*guturálă s. f., g.-d. art. guturálei; pl. guturále

guturalilor
GUTURÁL, -Ă, guturali, -e, adj. 1. (Despre sunete sau voce) Care este emis din fundul gâtului. 2. (Despre consoane) Velar. ♦ (Substantivat, f.) Consoana „k” este o guturală. – Din fr. guttural.

DOOM

*guturálă s. f., g.-d. art. guturálei; pl. guturále

guturalul
GUTURÁL, -Ă, guturali, -e, adj. 1. (Despre sunete sau voce) Care este emis din fundul gâtului. 2. (Despre consoane) Velar. ♦ (Substantivat, f.) Consoana „k” este o guturală. – Din fr. guttural.

DOOM

*guturálă s. f., g.-d. art. guturálei; pl. guturále

guturalului
GUTURÁL, -Ă, guturali, -e, adj. 1. (Despre sunete sau voce) Care este emis din fundul gâtului. 2. (Despre consoane) Velar. ♦ (Substantivat, f.) Consoana „k” este o guturală. – Din fr. guttural.

DOOM

*guturálă s. f., g.-d. art. guturálei; pl. guturále

gutus
GÚTUS s.n. (Ant.) Vas cu gâtul foarte strâmt (din care se vărsa picătură cu picătură vinul pentru sacrificii). [< lat. guttus].

gutusul
GÚTUS s.n. (Ant.) Vas cu gâtul foarte strâmt (din care se vărsa picătură cu picătură vinul pentru sacrificii). [< lat. guttus].

gutusului
GÚTUS s.n. (Ant.) Vas cu gâtul foarte strâmt (din care se vărsa picătură cu picătură vinul pentru sacrificii). [< lat. guttus].

gutusuri
GÚTUS s.n. (Ant.) Vas cu gâtul foarte strâmt (din care se vărsa picătură cu picătură vinul pentru sacrificii). [< lat. guttus].

gutusurile
GÚTUS s.n. (Ant.) Vas cu gâtul foarte strâmt (din care se vărsa picătură cu picătură vinul pentru sacrificii). [< lat. guttus].

gutusurilor
GÚTUS s.n. (Ant.) Vas cu gâtul foarte strâmt (din care se vărsa picătură cu picătură vinul pentru sacrificii). [< lat. guttus].

gututentag
gutu-te-n tag! expr. (glum.) bună ziua!

gutăie
GUTẮIE s. f. v. gutuie.

guvern
GUVÉRN, guverne, s. n. Organ central al statului care exercită puterea executivă; cabinet, consiliu de miniștri. – Din guverna (derivat regresiv).

DOOM

guvérn-marionétă (-ri-o-) s. n., pl. guvérne-marionétă

guverna
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernai
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernam
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernamental
GUVERNAMENTÁL, -Ă, guvernamentali, -e, adj. Care aparține guvernului, privitor la guvern, care emană de la guvern; care reprezintă sau care susține guvernul. – Din fr. gouvernemental.

DOOM

guvernamentál adj. m., pl. guvernamentáli; f. guvernamentálă, pl. guvernamentále

guvernamentala
GUVERNAMENTÁL, -Ă, guvernamentali, -e, adj. Care aparține guvernului, privitor la guvern, care emană de la guvern; care reprezintă sau care susține guvernul. – Din fr. gouvernemental.

DOOM

guvernamentál adj. m., pl. guvernamentáli; f. guvernamentálă, pl. guvernamentále

guvernamentale
GUVERNAMENTÁL, -Ă, guvernamentali, -e, adj. Care aparține guvernului, privitor la guvern, care emană de la guvern; care reprezintă sau care susține guvernul. – Din fr. gouvernemental.

DOOM

guvernamentál adj. m., pl. guvernamentáli; f. guvernamentálă, pl. guvernamentále

guvernamentalei
GUVERNAMENTÁL, -Ă, guvernamentali, -e, adj. Care aparține guvernului, privitor la guvern, care emană de la guvern; care reprezintă sau care susține guvernul. – Din fr. gouvernemental.

DOOM

guvernamentál adj. m., pl. guvernamentáli; f. guvernamentálă, pl. guvernamentále

guvernamentalele
GUVERNAMENTÁL, -Ă, guvernamentali, -e, adj. Care aparține guvernului, privitor la guvern, care emană de la guvern; care reprezintă sau care susține guvernul. – Din fr. gouvernemental.

DOOM

guvernamentál adj. m., pl. guvernamentáli; f. guvernamentálă, pl. guvernamentále

guvernamentalelor
GUVERNAMENTÁL, -Ă, guvernamentali, -e, adj. Care aparține guvernului, privitor la guvern, care emană de la guvern; care reprezintă sau care susține guvernul. – Din fr. gouvernemental.

DOOM

guvernamentál adj. m., pl. guvernamentáli; f. guvernamentálă, pl. guvernamentále

guvernamentali
GUVERNAMENTÁL, -Ă, guvernamentali, -e, adj. Care aparține guvernului, privitor la guvern, care emană de la guvern; care reprezintă sau care susține guvernul. – Din fr. gouvernemental.

DOOM

guvernamentál adj. m., pl. guvernamentáli; f. guvernamentálă, pl. guvernamentále

guvernamentalii
GUVERNAMENTÁL, -Ă, guvernamentali, -e, adj. Care aparține guvernului, privitor la guvern, care emană de la guvern; care reprezintă sau care susține guvernul. – Din fr. gouvernemental.

DOOM

guvernamentál adj. m., pl. guvernamentáli; f. guvernamentálă, pl. guvernamentále

guvernamentalilor
GUVERNAMENTÁL, -Ă, guvernamentali, -e, adj. Care aparține guvernului, privitor la guvern, care emană de la guvern; care reprezintă sau care susține guvernul. – Din fr. gouvernemental.

DOOM

guvernamentál adj. m., pl. guvernamentáli; f. guvernamentálă, pl. guvernamentále

guvernamentalul
GUVERNAMENTÁL, -Ă, guvernamentali, -e, adj. Care aparține guvernului, privitor la guvern, care emană de la guvern; care reprezintă sau care susține guvernul. – Din fr. gouvernemental.

DOOM

guvernamentál adj. m., pl. guvernamentáli; f. guvernamentálă, pl. guvernamentále

guvernamentalului
GUVERNAMENTÁL, -Ă, guvernamentali, -e, adj. Care aparține guvernului, privitor la guvern, care emană de la guvern; care reprezintă sau care susține guvernul. – Din fr. gouvernemental.

DOOM

guvernamentál adj. m., pl. guvernamentáli; f. guvernamentálă, pl. guvernamentále

guvernant
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernant
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernanta
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernanta
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernante
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernante
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernantei
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernantei
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernantele
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernantele
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernantelor
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernantelor
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernantul
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernantul
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernantului
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernantului
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernanți
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernanți
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernanții
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernanții
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernanților
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernanților
GUVERNÁNT, -Ă, guvernanți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. (Persoană) care guvernează. 2. S. f. Femeie angajată pentru creșterea și educarea în familie a copiilor (mai ales pentru învățarea unei limbi străine). – Din fr. gouvernant.

DOOM

guvernántă s. f., g.-d. art. guvernántei; pl. guvernánte

guvernare
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernare
GUVERNÁRE, guvernări, s. f. Acțiunea de a guverna; perioadă în care un guvern își exercită activitatea. – V. guverna.

DOOM

guvernáre s. f., g.-d. art. guvernắrii; pl. guvernắri

guvernarea
GUVERNÁRE, guvernări, s. f. Acțiunea de a guverna; perioadă în care un guvern își exercită activitatea. – V. guverna.

DOOM

guvernáre s. f., g.-d. art. guvernắrii; pl. guvernắri

guvernară
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernarăm
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernarăți
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernase
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernasem
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernaseră
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernaserăm
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernaserăți
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernaseși
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernaseți
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernat
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernat
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

guvernator
GUVERNATÓR, guvernatori, s. m. 1. (În unele state) Persoană care conduce, în numele șefului statului, o unitate administrativ-teritorială mai mare sau un teritoriu dependent, o colonie. 2. Persoană care conduce o instituție de credit depinzând de o autoritate centrală. – Guverna + suf. -tor.

DOOM

guvernatór s. m., pl. guvernatóri

guvernatori
GUVERNATÓR, guvernatori, s. m. 1. (În unele state) Persoană care conduce, în numele șefului statului, o unitate administrativ-teritorială mai mare sau un teritoriu dependent, o colonie. 2. Persoană care conduce o instituție de credit depinzând de o autoritate centrală. – Guverna + suf. -tor.

DOOM

guvernatór s. m., pl. guvernatóri

guvernatorii
GUVERNATÓR, guvernatori, s. m. 1. (În unele state) Persoană care conduce, în numele șefului statului, o unitate administrativ-teritorială mai mare sau un teritoriu dependent, o colonie. 2. Persoană care conduce o instituție de credit depinzând de o autoritate centrală. – Guverna + suf. -tor.

DOOM

guvernatór s. m., pl. guvernatóri

guvernatorilor
GUVERNATÓR, guvernatori, s. m. 1. (În unele state) Persoană care conduce, în numele șefului statului, o unitate administrativ-teritorială mai mare sau un teritoriu dependent, o colonie. 2. Persoană care conduce o instituție de credit depinzând de o autoritate centrală. – Guverna + suf. -tor.

DOOM

guvernatór s. m., pl. guvernatóri

guvernatorul
GUVERNATÓR, guvernatori, s. m. 1. (În unele state) Persoană care conduce, în numele șefului statului, o unitate administrativ-teritorială mai mare sau un teritoriu dependent, o colonie. 2. Persoană care conduce o instituție de credit depinzând de o autoritate centrală. – Guverna + suf. -tor.

DOOM

guvernatór s. m., pl. guvernatóri

guvernatorului
GUVERNATÓR, guvernatori, s. m. 1. (În unele state) Persoană care conduce, în numele șefului statului, o unitate administrativ-teritorială mai mare sau un teritoriu dependent, o colonie. 2. Persoană care conduce o instituție de credit depinzând de o autoritate centrală. – Guverna + suf. -tor.

DOOM

guvernatór s. m., pl. guvernatóri

guvernau
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernași
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernați
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guverne
GUVÉRN, guverne, s. n. Organ central al statului care exercită puterea executivă; cabinet, consiliu de miniștri. – Din guverna (derivat regresiv).

DOOM

guvérn-marionétă (-ri-o-) s. n., pl. guvérne-marionétă

guvernează
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernele
GUVÉRN, guverne, s. n. Organ central al statului care exercită puterea executivă; cabinet, consiliu de miniștri. – Din guverna (derivat regresiv).

DOOM

guvérn-marionétă (-ri-o-) s. n., pl. guvérne-marionétă

guvernelor
GUVÉRN, guverne, s. n. Organ central al statului care exercită puterea executivă; cabinet, consiliu de miniștri. – Din guverna (derivat regresiv).

DOOM

guvérn-marionétă (-ri-o-) s. n., pl. guvérne-marionétă

guvernez
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guverneze
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernezi
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernor
GUVERNÓR, guvernori, s. m. (Rar) Persoană însărcinată în trecut cu educația unui tânăr nobil sau a unui fiu de suveran. – Din fr. gouverneur.

DOOM

guvernór (rar) s. m., pl. guvernóri

guvernori
GUVERNÓR, guvernori, s. m. (Rar) Persoană însărcinată în trecut cu educația unui tânăr nobil sau a unui fiu de suveran. – Din fr. gouverneur.

DOOM

guvernór (rar) s. m., pl. guvernóri

guvernorii
GUVERNÓR, guvernori, s. m. (Rar) Persoană însărcinată în trecut cu educația unui tânăr nobil sau a unui fiu de suveran. – Din fr. gouverneur.

DOOM

guvernór (rar) s. m., pl. guvernóri

guvernorilor
GUVERNÓR, guvernori, s. m. (Rar) Persoană însărcinată în trecut cu educația unui tânăr nobil sau a unui fiu de suveran. – Din fr. gouverneur.

DOOM

guvernór (rar) s. m., pl. guvernóri

guvernorul
GUVERNÓR, guvernori, s. m. (Rar) Persoană însărcinată în trecut cu educația unui tânăr nobil sau a unui fiu de suveran. – Din fr. gouverneur.

DOOM

guvernór (rar) s. m., pl. guvernóri

guvernorului
GUVERNÓR, guvernori, s. m. (Rar) Persoană însărcinată în trecut cu educația unui tânăr nobil sau a unui fiu de suveran. – Din fr. gouverneur.

DOOM

guvernór (rar) s. m., pl. guvernóri

guvernul
GUVÉRN, guverne, s. n. Organ central al statului care exercită puterea executivă; cabinet, consiliu de miniștri. – Din guverna (derivat regresiv).

DOOM

guvérn-marionétă (-ri-o-) s. n., pl. guvérne-marionétă

guvernului
GUVÉRN, guverne, s. n. Organ central al statului care exercită puterea executivă; cabinet, consiliu de miniștri. – Din guverna (derivat regresiv).

DOOM

guvérn-marionétă (-ri-o-) s. n., pl. guvérne-marionétă

guvernând
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernînd
GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumită construcție. – Din fr. gouverner.

DOOM

guverná (a ~) vb., ind. prez. 3 guverneáză

guvernăminte
GUVERNĂMẤNT, (2) guvernăminte, s. n. 1. (În sintagma) Formă de guvernământ = formă de conducere politică a unui stat. 2. (În unele state) Unitate teritorial-administrativă condusă de un împuternicit al șefului statului. – Din fr. gouvernement.

DOOM

guvernămấnt s. n., (unități teritorial-administrative) pl. guvernămínte

guvernămintele
GUVERNĂMẤNT, (2) guvernăminte, s. n. 1. (În sintagma) Formă de guvernământ = formă de conducere politică a unui stat. 2. (În unele state) Unitate teritorial-administrativă condusă de un împuternicit al șefului statului. – Din fr. gouvernement.

DOOM

guvernămấnt s. n., (unități teritorial-administrative) pl. guvernămínte

guvernămintelor
GUVERNĂMẤNT, (2) guvernăminte, s. n. 1. (În sintagma) Formă de guvernământ = formă de conducere politică a unui stat. 2. (În unele state) Unitate teritorial-administrativă condusă de un împuternicit al șefului statului. – Din fr. gouvernement.

DOOM

guvernămấnt s. n., (unități teritorial-administrative) pl. guvernămínte

guvernământ
GUVERNĂMẤNT, (2) guvernăminte, s. n. 1. (În sintagma) Formă de guvernământ = formă de conducere politică a unui stat. 2. (În unele state) Unitate teritorial-administrativă condusă de un împuternicit al șefului statului. – Din fr. gouvernement.

DOOM

guvernămấnt s. n., (unități teritorial-administrative) pl. guvernămínte

guvernământul
GUVERNĂMẤNT, (2) guvernăminte, s. n. 1. (În sintagma) Formă de guvernământ = formă de conducere politică a unui stat. 2. (În unele state) Unitate teritorial-administrativă condusă de un împuternicit al șefului statului. – Din fr. gouvernement.

DOOM

guvernămấnt s. n., (unități teritorial-administrative) pl. guvernămínte

guvernământului
GUVERNĂMẤNT, (2) guvernăminte, s. n. 1. (În sintagma) Formă de guvernământ = formă de conducere politică a unui stat. 2. (În unele state) Unitate teritorial-administrativă condusă de un împuternicit al șefului statului. – Din fr. gouvernement.

DOOM

guvernămấnt s. n., (unități teritorial-administrative) pl. guvernămínte

guvernămînt
GUVERNĂMẤNT, (2) guvernăminte, s. n. 1. (În sintagma) Formă de guvernământ = formă de conducere politică a unui stat. 2. (În unele state) Unitate teritorial-administrativă condusă de un împuternicit al șefului statului. – Din fr. gouvernement.

DOOM

guvernămấnt s. n., (unități teritorial-administrative) pl. guvernămínte

guvernămîntul
GUVERNĂMẤNT, (2) guvernăminte, s. n. 1. (În sintagma) Formă de guvernământ = formă de conducere politică a unui stat. 2. (În unele state) Unitate teritorial-administrativă condusă de un împuternicit al șefului statului. – Din fr. gouvernement.

DOOM

guvernămấnt s. n., (unități teritorial-administrative) pl. guvernămínte

guvernămîntului
GUVERNĂMẤNT, (2) guvernăminte, s. n. 1. (În sintagma) Formă de guvernământ = formă de conducere politică a unui stat. 2. (În unele state) Unitate teritorial-administrativă condusă de un împuternicit al șefului statului. – Din fr. gouvernement.

DOOM

guvernămấnt s. n., (unități teritorial-administrative) pl. guvernămínte

guvernări
GUVERNÁRE, guvernări, s. f. Acțiunea de a guverna; perioadă în care un guvern își exercită activitatea. – V. guverna.

DOOM

guvernáre s. f., g.-d. art. guvernắrii; pl. guvernắri

guvernării
GUVERNÁRE, guvernări, s. f. Acțiunea de a guverna; perioadă în care un guvern își exercită activitatea. – V. guverna.

DOOM

guvernáre s. f., g.-d. art. guvernắrii; pl. guvernắri

guvernările
GUVERNÁRE, guvernări, s. f. Acțiunea de a guverna; perioadă în care un guvern își exercită activitatea. – V. guverna.

DOOM

guvernáre s. f., g.-d. art. guvernắrii; pl. guvernắri

guvernărilor
GUVERNÁRE, guvernări, s. f. Acțiunea de a guverna; perioadă în care un guvern își exercită activitatea. – V. guverna.

DOOM

guvernáre s. f., g.-d. art. guvernắrii; pl. guvernắri

guvid
GUVÍD, guvizi, s. m. Nume generic dat unor specii de pești mici, cu capul mare, lățit, și cu corpul subțiat spre coadă (Gobius). ◊ Guvid mare = strunghil. – Din ngr. guvídi.

DOOM

guvíd s. m., pl. guvízi

guvidul
GUVÍD, guvizi, s. m. Nume generic dat unor specii de pești mici, cu capul mare, lățit, și cu corpul subțiat spre coadă (Gobius). ◊ Guvid mare = strunghil. – Din ngr. guvídi.

DOOM

guvíd s. m., pl. guvízi

guvidului
GUVÍD, guvizi, s. m. Nume generic dat unor specii de pești mici, cu capul mare, lățit, și cu corpul subțiat spre coadă (Gobius). ◊ Guvid mare = strunghil. – Din ngr. guvídi.

DOOM

guvíd s. m., pl. guvízi

guvizi
GUVÍD, guvizi, s. m. Nume generic dat unor specii de pești mici, cu capul mare, lățit, și cu corpul subțiat spre coadă (Gobius). ◊ Guvid mare = strunghil. – Din ngr. guvídi.

DOOM

guvíd s. m., pl. guvízi

guvizii
GUVÍD, guvizi, s. m. Nume generic dat unor specii de pești mici, cu capul mare, lățit, și cu corpul subțiat spre coadă (Gobius). ◊ Guvid mare = strunghil. – Din ngr. guvídi.

DOOM

guvíd s. m., pl. guvízi

guvizilor
GUVÍD, guvizi, s. m. Nume generic dat unor specii de pești mici, cu capul mare, lățit, și cu corpul subțiat spre coadă (Gobius). ◊ Guvid mare = strunghil. – Din ngr. guvídi.

DOOM

guvíd s. m., pl. guvízi

guyanez
GUYANÉZ, -Ă, guyanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guyanei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guyanei sau guyanezilor (1), privitor la Guyana ori la guyanezi. – Guyana (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guyanéz (referitor la Guyana) adj. m., s. m., pl. guyanézi; adj. f., s. f. guyanéză, pl. guyanéze

guyanez
GUYANÉZ, -Ă, guyanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guyanei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guyanei sau guyanezilor (1), privitor la Guyana ori la guyanezi. – Guyana (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guyanéz (referitor la Guyana) adj. m., s. m., pl. guyanézi; adj. f., s. f. guyanéză, pl. guyanéze

guyaneză
GUYANÉZ, -Ă, guyanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Guyanei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Guyanei sau guyanezilor (1), privitor la Guyana ori la guyanezi. – Guyana (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

guyanéz (referitor la Guyana) adj. m., s. m., pl. guyanézi; adj. f., s. f. guyanéză, pl. guyanéze

guyot
GUYOT s.n. (Geol.) Relief submarin de origine vulcanică, în formă de trunchi de con cu secțiune ovală, care se ridică izolat pe fundul oceanului. [< fr., engl. guyot, cf. Guyot – geolog american].

guz
GUZ, guzi, s. m. Nume dat unor animale rozătoare (mari). – Din magh. güzü.

DOOM

guz s. m., pl. guzi

guzan
GUZGÁN, guzgani, s. m. Șobolan. – Cf. guz.

DOOM

guzgán s. m., pl. guzgáni

guzgan
GUZGÁN, guzgani, s. m. Șobolan. – Cf. guz.

DOOM

guzgán s. m., pl. guzgáni

guzgani
GUZGÁN, guzgani, s. m. Șobolan. – Cf. guz.

DOOM

guzgán s. m., pl. guzgáni

guzganii
GUZGÁN, guzgani, s. m. Șobolan. – Cf. guz.

DOOM

guzgán s. m., pl. guzgáni

guzganilor
GUZGÁN, guzgani, s. m. Șobolan. – Cf. guz.

DOOM

guzgán s. m., pl. guzgáni

guzganul
GUZGÁN, guzgani, s. m. Șobolan. – Cf. guz.

DOOM

guzgán s. m., pl. guzgáni

guzganului
GUZGÁN, guzgani, s. m. Șobolan. – Cf. guz.

DOOM

guzgán s. m., pl. guzgáni

guzi
GUZ, guzi, s. m. Nume dat unor animale rozătoare (mari). – Din magh. güzü.

DOOM

guz s. m., pl. guzi

guzii
GUZ, guzi, s. m. Nume dat unor animale rozătoare (mari). – Din magh. güzü.

DOOM

guz s. m., pl. guzi

guzilor
GUZ, guzi, s. m. Nume dat unor animale rozătoare (mari). – Din magh. güzü.

DOOM

guz s. m., pl. guzi

guzla
GÚZLĂ, guzle, s. f. Instrument muzical popular specific popoarelor slave, făcut dintr-o cutie de lemn plată, cu una sau mai multe coarde. – Din sb. gusle, fr. guzla.

DOOM

gúzlă s. f., g.-d. art. gúzlei; pl. gúzle

guzlar
GUZLÁR, guzlari, s. m. Persoană care cântă la guzlă. – Guzlă + suf. -ar.

guzlari
GUZLÁR, guzlari, s. m. Persoană care cântă la guzlă. – Guzlă + suf. -ar.

guzlarii
GUZLÁR, guzlari, s. m. Persoană care cântă la guzlă. – Guzlă + suf. -ar.

guzlarilor
GUZLÁR, guzlari, s. m. Persoană care cântă la guzlă. – Guzlă + suf. -ar.

guzlarul
GUZLÁR, guzlari, s. m. Persoană care cântă la guzlă. – Guzlă + suf. -ar.

guzlarului
GUZLÁR, guzlari, s. m. Persoană care cântă la guzlă. – Guzlă + suf. -ar.

guzle
GÚZLĂ, guzle, s. f. Instrument muzical popular specific popoarelor slave, făcut dintr-o cutie de lemn plată, cu una sau mai multe coarde. – Din sb. gusle, fr. guzla.

DOOM

gúzlă s. f., g.-d. art. gúzlei; pl. gúzle

guzlei
GÚZLĂ, guzle, s. f. Instrument muzical popular specific popoarelor slave, făcut dintr-o cutie de lemn plată, cu una sau mai multe coarde. – Din sb. gusle, fr. guzla.

DOOM

gúzlă s. f., g.-d. art. gúzlei; pl. gúzle

guzlele
GÚZLĂ, guzle, s. f. Instrument muzical popular specific popoarelor slave, făcut dintr-o cutie de lemn plată, cu una sau mai multe coarde. – Din sb. gusle, fr. guzla.

DOOM

gúzlă s. f., g.-d. art. gúzlei; pl. gúzle

guzlelor
GÚZLĂ, guzle, s. f. Instrument muzical popular specific popoarelor slave, făcut dintr-o cutie de lemn plată, cu una sau mai multe coarde. – Din sb. gusle, fr. guzla.

DOOM

gúzlă s. f., g.-d. art. gúzlei; pl. gúzle

guzul
GUZ, guzi, s. m. Nume dat unor animale rozătoare (mari). – Din magh. güzü.

DOOM

guz s. m., pl. guzi

guzului
GUZ, guzi, s. m. Nume dat unor animale rozătoare (mari). – Din magh. güzü.

DOOM

guz s. m., pl. guzi

gușa
GÚȘĂ, guși, s. f. 1. (La păsări) Porțiune mai dilatată, în formă de pungă, a esofagului, în care alimentele stau câtva timp înainte de a trece în stomac. ◊ Compus: gușa-porumbului (sau -porumbelului) = a) plantă erbacee cu frunze opuse și ascuțite, cu flori albe-verzui, cu fructul în formă de bobițe negre (Cucubalus baccifer); b) plantă erbacee cu flori albe, cu fructul o capsulă (Silene cucubalus); c) odolean. 2. (La animalele amfibii) Pielea de sub maxilarul inferior, care ajută, împreună cu mușchii respectivi, la respirație. ♦ (La reptile) Bărbie. 3. (La oameni) Umflătură patologică formată în partea anterioară a gâtului prin mărirea glandei tiroide; boală care provoacă această umflătură. 4. Cută de grăsime care atârnă sub bărbie la unele persoane. 5. (Fam.) Gât. ♦ Gâtlej. ◊ Expr. A râde din gușă = a râde afectat, forțat. A vorbi din gușă = a) a vorbi gros; b) a vorbi afectat. 6. Partea de sub gât a unei blăni sau a unei piei. 7. (În sintagma) Gușă de conductă = cută care se formează uneori la curbarea unei țevi. – Lat. geusiae.

DOOM

gúșă s. f., art. gúșa, g.-d. art. gúșii; pl. guși

gușar
gușar, gușari s. m. (intl.) informator, denunțător, trădător.

gușat
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușat
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușata
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușata
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușate
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușate
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușatei
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușatei
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușatele
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușatele
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușatelor
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușatelor
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușatul
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușatul
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușatului
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușatului
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușați
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușați
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușații
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușații
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușaților
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușaților
GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

DOOM

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

guși
GÚȘĂ, guși, s. f. 1. (La păsări) Porțiune mai dilatată, în formă de pungă, a esofagului, în care alimentele stau câtva timp înainte de a trece în stomac. ◊ Compus: gușa-porumbului (sau -porumbelului) = a) plantă erbacee cu frunze opuse și ascuțite, cu flori albe-verzui, cu fructul în formă de bobițe negre (Cucubalus baccifer); b) plantă erbacee cu flori albe, cu fructul o capsulă (Silene cucubalus); c) odolean. 2. (La animalele amfibii) Pielea de sub maxilarul inferior, care ajută, împreună cu mușchii respectivi, la respirație. ♦ (La reptile) Bărbie. 3. (La oameni) Umflătură patologică formată în partea anterioară a gâtului prin mărirea glandei tiroide; boală care provoacă această umflătură. 4. Cută de grăsime care atârnă sub bărbie la unele persoane. 5. (Fam.) Gât. ♦ Gâtlej. ◊ Expr. A râde din gușă = a râde afectat, forțat. A vorbi din gușă = a) a vorbi gros; b) a vorbi afectat. 6. Partea de sub gât a unei blăni sau a unei piei. 7. (În sintagma) Gușă de conductă = cută care se formează uneori la curbarea unei țevi. – Lat. geusiae.

DOOM

gúșă s. f., art. gúșa, g.-d. art. gúșii; pl. guși

gușii
GÚȘĂ, guși, s. f. 1. (La păsări) Porțiune mai dilatată, în formă de pungă, a esofagului, în care alimentele stau câtva timp înainte de a trece în stomac. ◊ Compus: gușa-porumbului (sau -porumbelului) = a) plantă erbacee cu frunze opuse și ascuțite, cu flori albe-verzui, cu fructul în formă de bobițe negre (Cucubalus baccifer); b) plantă erbacee cu flori albe, cu fructul o capsulă (Silene cucubalus); c) odolean. 2. (La animalele amfibii) Pielea de sub maxilarul inferior, care ajută, împreună cu mușchii respectivi, la respirație. ♦ (La reptile) Bărbie. 3. (La oameni) Umflătură patologică formată în partea anterioară a gâtului prin mărirea glandei tiroide; boală care provoacă această umflătură. 4. Cută de grăsime care atârnă sub bărbie la unele persoane. 5. (Fam.) Gât. ♦ Gâtlej. ◊ Expr. A râde din gușă = a râde afectat, forțat. A vorbi din gușă = a) a vorbi gros; b) a vorbi afectat. 6. Partea de sub gât a unei blăni sau a unei piei. 7. (În sintagma) Gușă de conductă = cută care se formează uneori la curbarea unei țevi. – Lat. geusiae.

DOOM

gúșă s. f., art. gúșa, g.-d. art. gúșii; pl. guși

gușile
GÚȘĂ, guși, s. f. 1. (La păsări) Porțiune mai dilatată, în formă de pungă, a esofagului, în care alimentele stau câtva timp înainte de a trece în stomac. ◊ Compus: gușa-porumbului (sau -porumbelului) = a) plantă erbacee cu frunze opuse și ascuțite, cu flori albe-verzui, cu fructul în formă de bobițe negre (Cucubalus baccifer); b) plantă erbacee cu flori albe, cu fructul o capsulă (Silene cucubalus); c) odolean. 2. (La animalele amfibii) Pielea de sub maxilarul inferior, care ajută, împreună cu mușchii respectivi, la respirație. ♦ (La reptile) Bărbie. 3. (La oameni) Umflătură patologică formată în partea anterioară a gâtului prin mărirea glandei tiroide; boală care provoacă această umflătură. 4. Cută de grăsime care atârnă sub bărbie la unele persoane. 5. (Fam.) Gât. ♦ Gâtlej. ◊ Expr. A râde din gușă = a râde afectat, forțat. A vorbi din gușă = a) a vorbi gros; b) a vorbi afectat. 6. Partea de sub gât a unei blăni sau a unei piei. 7. (În sintagma) Gușă de conductă = cută care se formează uneori la curbarea unei țevi. – Lat. geusiae.

DOOM

gúșă s. f., art. gúșa, g.-d. art. gúșii; pl. guși

gușilor
GÚȘĂ, guși, s. f. 1. (La păsări) Porțiune mai dilatată, în formă de pungă, a esofagului, în care alimentele stau câtva timp înainte de a trece în stomac. ◊ Compus: gușa-porumbului (sau -porumbelului) = a) plantă erbacee cu frunze opuse și ascuțite, cu flori albe-verzui, cu fructul în formă de bobițe negre (Cucubalus baccifer); b) plantă erbacee cu flori albe, cu fructul o capsulă (Silene cucubalus); c) odolean. 2. (La animalele amfibii) Pielea de sub maxilarul inferior, care ajută, împreună cu mușchii respectivi, la respirație. ♦ (La reptile) Bărbie. 3. (La oameni) Umflătură patologică formată în partea anterioară a gâtului prin mărirea glandei tiroide; boală care provoacă această umflătură. 4. Cută de grăsime care atârnă sub bărbie la unele persoane. 5. (Fam.) Gât. ♦ Gâtlej. ◊ Expr. A râde din gușă = a râde afectat, forțat. A vorbi din gușă = a) a vorbi gros; b) a vorbi afectat. 6. Partea de sub gât a unei blăni sau a unei piei. 7. (În sintagma) Gușă de conductă = cută care se formează uneori la curbarea unei țevi. – Lat. geusiae.

DOOM

gúșă s. f., art. gúșa, g.-d. art. gúșii; pl. guși

gușpan
gușpan, gușpani s. m. copil mic.

gușter
GÚȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., sb. gušter.

gușter
GÚȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., sb. gušter.

DOOM

gúșter² (gâtlej, boală) s. n., pl. gúștere

guștere
GÚȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., sb. gušter.

gușterele
GÚȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., sb. gušter.

gușterelor
GÚȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., sb. gušter.

gușteresc
gușteresc, -ească, gușterești adj. parșiv, mârșav.

gușteri
GÚȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., sb. gušter.

DOOM

gúșter² (gâtlej, boală) s. n., pl. gúștere

gușterii
GÚȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., sb. gušter.

DOOM

gúșter² (gâtlej, boală) s. n., pl. gúștere

gușterilor
GÚȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., sb. gušter.

DOOM

gúșter² (gâtlej, boală) s. n., pl. gúștere

gușterul
GÚȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., sb. gušter.

gușterul
GÚȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., sb. gušter.

DOOM

gúșter² (gâtlej, boală) s. n., pl. gúștere

gușterului
GÚȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., sb. gušter.

gușterului
GÚȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., sb. gušter.

DOOM

gúșter² (gâtlej, boală) s. n., pl. gúștere

guști
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.

DOOM

gustá (a ~) vb., ind. prez. 3 gústă

gușulița
GUȘULÍȚĂ, gușulițe, s. f. Diminutiv al lui gușă. – Gușă + suf. -uliță.

DOOM

gușulíță s. f., g.-d. art. gușulíței; pl. gușulíțe

gușulițe
GUȘULÍȚĂ, gușulițe, s. f. Diminutiv al lui gușă. – Gușă + suf. -uliță.

DOOM

gușulíță s. f., g.-d. art. gușulíței; pl. gușulíțe

gușuliței
GUȘULÍȚĂ, gușulițe, s. f. Diminutiv al lui gușă. – Gușă + suf. -uliță.

DOOM

gușulíță s. f., g.-d. art. gușulíței; pl. gușulíțe

gușulițele
GUȘULÍȚĂ, gușulițe, s. f. Diminutiv al lui gușă. – Gușă + suf. -uliță.

DOOM

gușulíță s. f., g.-d. art. gușulíței; pl. gușulíțe

gușulițelor
GUȘULÍȚĂ, gușulițe, s. f. Diminutiv al lui gușă. – Gușă + suf. -uliță.

DOOM

gușulíță s. f., g.-d. art. gușulíței; pl. gușulíțe