glabela
GLABÉLĂ, glabele, s. f. Regiune anatomică situată la rădăcina nasului, între arcadele sprâncenelor. – Din fr. glabelle.

DOOM

glabélă s. f., g.-d. art. glabélei; pl. glabéle

glabele
GLABÉLĂ, glabele, s. f. Regiune anatomică situată la rădăcina nasului, între arcadele sprâncenelor. – Din fr. glabelle.

DOOM

glabélă s. f., g.-d. art. glabélei; pl. glabéle

glabelei
GLABÉLĂ, glabele, s. f. Regiune anatomică situată la rădăcina nasului, între arcadele sprâncenelor. – Din fr. glabelle.

DOOM

glabélă s. f., g.-d. art. glabélei; pl. glabéle

glabelele
GLABÉLĂ, glabele, s. f. Regiune anatomică situată la rădăcina nasului, între arcadele sprâncenelor. – Din fr. glabelle.

DOOM

glabélă s. f., g.-d. art. glabélei; pl. glabéle

glabelelor
GLABÉLĂ, glabele, s. f. Regiune anatomică situată la rădăcina nasului, între arcadele sprâncenelor. – Din fr. glabelle.

DOOM

glabélă s. f., g.-d. art. glabélei; pl. glabéle

glabra
TURICÉL, turicei, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă și acoperite cu peri, cu fiori mici, albe sau gălbui (Turritis glabra). – Et. nec.

glabra
GLÁBRU, -Ă, glabri, -e, adj. (Bot.; despre plante sau organe vegetale) Care este lipsit de perișori pe suprafață. – Din fr. glabre.

DOOM

glábru (gla-bru) adj. m., pl. glábri; f. glábră, pl. glábre

glabre
GLÁBRU, -Ă, glabri, -e, adj. (Bot.; despre plante sau organe vegetale) Care este lipsit de perișori pe suprafață. – Din fr. glabre.

DOOM

glábru (gla-bru) adj. m., pl. glábri; f. glábră, pl. glábre

glabrei
GLÁBRU, -Ă, glabri, -e, adj. (Bot.; despre plante sau organe vegetale) Care este lipsit de perișori pe suprafață. – Din fr. glabre.

DOOM

glábru (gla-bru) adj. m., pl. glábri; f. glábră, pl. glábre

glabrele
GLÁBRU, -Ă, glabri, -e, adj. (Bot.; despre plante sau organe vegetale) Care este lipsit de perișori pe suprafață. – Din fr. glabre.

DOOM

glábru (gla-bru) adj. m., pl. glábri; f. glábră, pl. glábre

glabrelor
GLÁBRU, -Ă, glabri, -e, adj. (Bot.; despre plante sau organe vegetale) Care este lipsit de perișori pe suprafață. – Din fr. glabre.

DOOM

glábru (gla-bru) adj. m., pl. glábri; f. glábră, pl. glábre

glabri
GLÁBRU, -Ă, glabri, -e, adj. (Bot.; despre plante sau organe vegetale) Care este lipsit de perișori pe suprafață. – Din fr. glabre.

DOOM

glábru (gla-bru) adj. m., pl. glábri; f. glábră, pl. glábre

glabrii
GLÁBRU, -Ă, glabri, -e, adj. (Bot.; despre plante sau organe vegetale) Care este lipsit de perișori pe suprafață. – Din fr. glabre.

DOOM

glábru (gla-bru) adj. m., pl. glábri; f. glábră, pl. glábre

glabrilor
GLÁBRU, -Ă, glabri, -e, adj. (Bot.; despre plante sau organe vegetale) Care este lipsit de perișori pe suprafață. – Din fr. glabre.

DOOM

glábru (gla-bru) adj. m., pl. glábri; f. glábră, pl. glábre

glabru
GLÁBRU, -Ă, glabri, -e, adj. (Bot.; despre plante sau organe vegetale) Care este lipsit de perișori pe suprafață. – Din fr. glabre.

DOOM

glábru (gla-bru) adj. m., pl. glábri; f. glábră, pl. glábre

glabrul
GLÁBRU, -Ă, glabri, -e, adj. (Bot.; despre plante sau organe vegetale) Care este lipsit de perișori pe suprafață. – Din fr. glabre.

DOOM

glábru (gla-bru) adj. m., pl. glábri; f. glábră, pl. glábre

glabrului
GLÁBRU, -Ă, glabri, -e, adj. (Bot.; despre plante sau organe vegetale) Care este lipsit de perișori pe suprafață. – Din fr. glabre.

DOOM

glábru (gla-bru) adj. m., pl. glábri; f. glábră, pl. glábre

glacial
GLACIÁL, -Ă, glaciali, -e, adj. 1. Referitor la gheață, rece ca gheața, care îngheață. 2. Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Lipsit de orice căldură, bunăvoință, prietenie; distant, rece. [Pr.: -ci-al] – Din fr. glacial, lat. glacialis.

DOOM

glaciál (neprietenos) (-ci-al) adj. m., pl. glaciáli; f. glaciálă, pl. glaciále

glaciala
GLACIÁL, -Ă, glaciali, -e, adj. 1. Referitor la gheață, rece ca gheața, care îngheață. 2. Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Lipsit de orice căldură, bunăvoință, prietenie; distant, rece. [Pr.: -ci-al] – Din fr. glacial, lat. glacialis.

DOOM

glaciál (neprietenos) (-ci-al) adj. m., pl. glaciáli; f. glaciálă, pl. glaciále

glaciale
GLACIÁL, -Ă, glaciali, -e, adj. 1. Referitor la gheață, rece ca gheața, care îngheață. 2. Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Lipsit de orice căldură, bunăvoință, prietenie; distant, rece. [Pr.: -ci-al] – Din fr. glacial, lat. glacialis.

DOOM

glaciál (neprietenos) (-ci-al) adj. m., pl. glaciáli; f. glaciálă, pl. glaciále

glacialei
GLACIÁL, -Ă, glaciali, -e, adj. 1. Referitor la gheață, rece ca gheața, care îngheață. 2. Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Lipsit de orice căldură, bunăvoință, prietenie; distant, rece. [Pr.: -ci-al] – Din fr. glacial, lat. glacialis.

DOOM

glaciál (neprietenos) (-ci-al) adj. m., pl. glaciáli; f. glaciálă, pl. glaciále

glacialele
GLACIÁL, -Ă, glaciali, -e, adj. 1. Referitor la gheață, rece ca gheața, care îngheață. 2. Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Lipsit de orice căldură, bunăvoință, prietenie; distant, rece. [Pr.: -ci-al] – Din fr. glacial, lat. glacialis.

DOOM

glaciál (neprietenos) (-ci-al) adj. m., pl. glaciáli; f. glaciálă, pl. glaciále

glacialelor
GLACIÁL, -Ă, glaciali, -e, adj. 1. Referitor la gheață, rece ca gheața, care îngheață. 2. Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Lipsit de orice căldură, bunăvoință, prietenie; distant, rece. [Pr.: -ci-al] – Din fr. glacial, lat. glacialis.

DOOM

glaciál (neprietenos) (-ci-al) adj. m., pl. glaciáli; f. glaciálă, pl. glaciále

glaciali
GLACIÁL, -Ă, glaciali, -e, adj. 1. Referitor la gheață, rece ca gheața, care îngheață. 2. Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Lipsit de orice căldură, bunăvoință, prietenie; distant, rece. [Pr.: -ci-al] – Din fr. glacial, lat. glacialis.

DOOM

glaciál (neprietenos) (-ci-al) adj. m., pl. glaciáli; f. glaciálă, pl. glaciále

glacialii
GLACIÁL, -Ă, glaciali, -e, adj. 1. Referitor la gheață, rece ca gheața, care îngheață. 2. Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Lipsit de orice căldură, bunăvoință, prietenie; distant, rece. [Pr.: -ci-al] – Din fr. glacial, lat. glacialis.

DOOM

glaciál (neprietenos) (-ci-al) adj. m., pl. glaciáli; f. glaciálă, pl. glaciále

glacialilor
GLACIÁL, -Ă, glaciali, -e, adj. 1. Referitor la gheață, rece ca gheața, care îngheață. 2. Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Lipsit de orice căldură, bunăvoință, prietenie; distant, rece. [Pr.: -ci-al] – Din fr. glacial, lat. glacialis.

DOOM

glaciál (neprietenos) (-ci-al) adj. m., pl. glaciáli; f. glaciálă, pl. glaciále

glacialul
GLACIÁL, -Ă, glaciali, -e, adj. 1. Referitor la gheață, rece ca gheața, care îngheață. 2. Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Lipsit de orice căldură, bunăvoință, prietenie; distant, rece. [Pr.: -ci-al] – Din fr. glacial, lat. glacialis.

DOOM

glaciál (neprietenos) (-ci-al) adj. m., pl. glaciáli; f. glaciálă, pl. glaciále

glacialului
GLACIÁL, -Ă, glaciali, -e, adj. 1. Referitor la gheață, rece ca gheața, care îngheață. 2. Fig. (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Lipsit de orice căldură, bunăvoință, prietenie; distant, rece. [Pr.: -ci-al] – Din fr. glacial, lat. glacialis.

DOOM

glaciál (neprietenos) (-ci-al) adj. m., pl. glaciáli; f. glaciálă, pl. glaciále

glaciar
GLACIÁR, -Ă, glaciari, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioadă (sau epocă, eră) glaciară = perioadă din era cuaternară (sau p. gener., dintr-o altă eră) în care ghețarii ocupau regiuni foarte întinse pe pământ și în care alternau intervalele reci cu cele calde. ♦ Care aparține acestei perioade, privitor la această perioadă. 2. Provenit din topirea ghețarilor; rezultat în urma acțiunii ghețarilor. Lac glaciar. Eroziune glaciară. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. glaciaire.

DOOM

glaciár (referitor la ghețari) (-ci-ar) adj. m., pl. glaciári; f. glaciáră, pl. glaciáre

glaciara
GLACIÁR, -Ă, glaciari, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioadă (sau epocă, eră) glaciară = perioadă din era cuaternară (sau p. gener., dintr-o altă eră) în care ghețarii ocupau regiuni foarte întinse pe pământ și în care alternau intervalele reci cu cele calde. ♦ Care aparține acestei perioade, privitor la această perioadă. 2. Provenit din topirea ghețarilor; rezultat în urma acțiunii ghețarilor. Lac glaciar. Eroziune glaciară. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. glaciaire.

DOOM

glaciár (referitor la ghețari) (-ci-ar) adj. m., pl. glaciári; f. glaciáră, pl. glaciáre

glaciare
GLACIÁR, -Ă, glaciari, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioadă (sau epocă, eră) glaciară = perioadă din era cuaternară (sau p. gener., dintr-o altă eră) în care ghețarii ocupau regiuni foarte întinse pe pământ și în care alternau intervalele reci cu cele calde. ♦ Care aparține acestei perioade, privitor la această perioadă. 2. Provenit din topirea ghețarilor; rezultat în urma acțiunii ghețarilor. Lac glaciar. Eroziune glaciară. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. glaciaire.

DOOM

glaciár (referitor la ghețari) (-ci-ar) adj. m., pl. glaciári; f. glaciáră, pl. glaciáre

glaciarei
GLACIÁR, -Ă, glaciari, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioadă (sau epocă, eră) glaciară = perioadă din era cuaternară (sau p. gener., dintr-o altă eră) în care ghețarii ocupau regiuni foarte întinse pe pământ și în care alternau intervalele reci cu cele calde. ♦ Care aparține acestei perioade, privitor la această perioadă. 2. Provenit din topirea ghețarilor; rezultat în urma acțiunii ghețarilor. Lac glaciar. Eroziune glaciară. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. glaciaire.

DOOM

glaciár (referitor la ghețari) (-ci-ar) adj. m., pl. glaciári; f. glaciáră, pl. glaciáre

glaciarele
GLACIÁR, -Ă, glaciari, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioadă (sau epocă, eră) glaciară = perioadă din era cuaternară (sau p. gener., dintr-o altă eră) în care ghețarii ocupau regiuni foarte întinse pe pământ și în care alternau intervalele reci cu cele calde. ♦ Care aparține acestei perioade, privitor la această perioadă. 2. Provenit din topirea ghețarilor; rezultat în urma acțiunii ghețarilor. Lac glaciar. Eroziune glaciară. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. glaciaire.

DOOM

glaciár (referitor la ghețari) (-ci-ar) adj. m., pl. glaciári; f. glaciáră, pl. glaciáre

glaciarelor
GLACIÁR, -Ă, glaciari, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioadă (sau epocă, eră) glaciară = perioadă din era cuaternară (sau p. gener., dintr-o altă eră) în care ghețarii ocupau regiuni foarte întinse pe pământ și în care alternau intervalele reci cu cele calde. ♦ Care aparține acestei perioade, privitor la această perioadă. 2. Provenit din topirea ghețarilor; rezultat în urma acțiunii ghețarilor. Lac glaciar. Eroziune glaciară. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. glaciaire.

DOOM

glaciár (referitor la ghețari) (-ci-ar) adj. m., pl. glaciári; f. glaciáră, pl. glaciáre

glaciari
GLACIÁR, -Ă, glaciari, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioadă (sau epocă, eră) glaciară = perioadă din era cuaternară (sau p. gener., dintr-o altă eră) în care ghețarii ocupau regiuni foarte întinse pe pământ și în care alternau intervalele reci cu cele calde. ♦ Care aparține acestei perioade, privitor la această perioadă. 2. Provenit din topirea ghețarilor; rezultat în urma acțiunii ghețarilor. Lac glaciar. Eroziune glaciară. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. glaciaire.

DOOM

glaciár (referitor la ghețari) (-ci-ar) adj. m., pl. glaciári; f. glaciáră, pl. glaciáre

glaciarii
GLACIÁR, -Ă, glaciari, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioadă (sau epocă, eră) glaciară = perioadă din era cuaternară (sau p. gener., dintr-o altă eră) în care ghețarii ocupau regiuni foarte întinse pe pământ și în care alternau intervalele reci cu cele calde. ♦ Care aparține acestei perioade, privitor la această perioadă. 2. Provenit din topirea ghețarilor; rezultat în urma acțiunii ghețarilor. Lac glaciar. Eroziune glaciară. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. glaciaire.

DOOM

glaciár (referitor la ghețari) (-ci-ar) adj. m., pl. glaciári; f. glaciáră, pl. glaciáre

glaciarilor
GLACIÁR, -Ă, glaciari, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioadă (sau epocă, eră) glaciară = perioadă din era cuaternară (sau p. gener., dintr-o altă eră) în care ghețarii ocupau regiuni foarte întinse pe pământ și în care alternau intervalele reci cu cele calde. ♦ Care aparține acestei perioade, privitor la această perioadă. 2. Provenit din topirea ghețarilor; rezultat în urma acțiunii ghețarilor. Lac glaciar. Eroziune glaciară. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. glaciaire.

DOOM

glaciár (referitor la ghețari) (-ci-ar) adj. m., pl. glaciári; f. glaciáră, pl. glaciáre

glaciarizația
GLACIARIZÁȚIE s.f. Proces de extindere a ghețarilor ca urmare a unei alimentări abundente. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. glaciarisation].

glaciarizație
GLACIARIZÁȚIE s.f. Proces de extindere a ghețarilor ca urmare a unei alimentări abundente. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. glaciarisation].

glaciarizației
GLACIARIZÁȚIE s.f. Proces de extindere a ghețarilor ca urmare a unei alimentări abundente. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. glaciarisation].

glaciarizații
GLACIARIZÁȚIE s.f. Proces de extindere a ghețarilor ca urmare a unei alimentări abundente. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. glaciarisation].

glaciarul
GLACIÁR, -Ă, glaciari, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioadă (sau epocă, eră) glaciară = perioadă din era cuaternară (sau p. gener., dintr-o altă eră) în care ghețarii ocupau regiuni foarte întinse pe pământ și în care alternau intervalele reci cu cele calde. ♦ Care aparține acestei perioade, privitor la această perioadă. 2. Provenit din topirea ghețarilor; rezultat în urma acțiunii ghețarilor. Lac glaciar. Eroziune glaciară. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. glaciaire.

DOOM

glaciár (referitor la ghețari) (-ci-ar) adj. m., pl. glaciári; f. glaciáră, pl. glaciáre

glaciarului
GLACIÁR, -Ă, glaciari, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioadă (sau epocă, eră) glaciară = perioadă din era cuaternară (sau p. gener., dintr-o altă eră) în care ghețarii ocupau regiuni foarte întinse pe pământ și în care alternau intervalele reci cu cele calde. ♦ Care aparține acestei perioade, privitor la această perioadă. 2. Provenit din topirea ghețarilor; rezultat în urma acțiunii ghețarilor. Lac glaciar. Eroziune glaciară. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. glaciaire.

DOOM

glaciár (referitor la ghețari) (-ci-ar) adj. m., pl. glaciári; f. glaciáră, pl. glaciáre

glaciația
GLACIAȚIÚNE s. f. v. glaciație.

DOOM

glaciáție (-ci-a-ți-e)/glaciațiúne (-ci-a-ți-u-) s. f., art. glaciáția (-ți-a)/glaciațiúnea, g.-d. art. glaciáției/glaciațiúnii; pl. glaciáții/glaciațiúni, art. glaciáțiile (-ți-i-)/glaciațúnile

glaciație
GLACIAȚIÚNE s. f. v. glaciație.

DOOM

glaciáție (-ci-a-ți-e)/glaciațiúne (-ci-a-ți-u-) s. f., art. glaciáția (-ți-a)/glaciațiúnea, g.-d. art. glaciáției/glaciațiúnii; pl. glaciáții/glaciațiúni, art. glaciáțiile (-ți-i-)/glaciațúnile

glaciației
GLACIAȚIÚNE s. f. v. glaciație.

DOOM

glaciáție (-ci-a-ți-e)/glaciațiúne (-ci-a-ți-u-) s. f., art. glaciáția (-ți-a)/glaciațiúnea, g.-d. art. glaciáției/glaciațiúnii; pl. glaciáții/glaciațiúni, art. glaciáțiile (-ți-i-)/glaciațúnile

glaciații
GLACIAȚIÚNE s. f. v. glaciație.

DOOM

glaciáție (-ci-a-ți-e)/glaciațiúne (-ci-a-ți-u-) s. f., art. glaciáția (-ți-a)/glaciațiúnea, g.-d. art. glaciáției/glaciațiúnii; pl. glaciáții/glaciațiúni, art. glaciáțiile (-ți-i-)/glaciațúnile

glaciațiile
GLACIAȚIÚNE s. f. v. glaciație.

DOOM

glaciáție (-ci-a-ți-e)/glaciațiúne (-ci-a-ți-u-) s. f., art. glaciáția (-ți-a)/glaciațiúnea, g.-d. art. glaciáției/glaciațiúnii; pl. glaciáții/glaciațiúni, art. glaciáțiile (-ți-i-)/glaciațúnile

glaciațiilor
GLACIAȚIÚNE s. f. v. glaciație.

DOOM

glaciáție (-ci-a-ți-e)/glaciațiúne (-ci-a-ți-u-) s. f., art. glaciáția (-ți-a)/glaciațiúnea, g.-d. art. glaciáției/glaciațiúnii; pl. glaciáții/glaciațiúni, art. glaciáțiile (-ți-i-)/glaciațúnile

glaciațiune
GLACIAȚIÚNE s. f. v. glaciație.

DOOM

glaciáție (-ci-a-ți-e)/glaciațiúne (-ci-a-ți-u-) s. f., art. glaciáția (-ți-a)/glaciațiúnea, g.-d. art. glaciáției/glaciațiúnii; pl. glaciáții/glaciațiúni, art. glaciáțiile (-ți-i-)/glaciațúnile

glacio
GLACIO- v. glaciar.

glaciodislocația
GLACIODISLOCÁȚIE s.f. Deplasare a rocilor din poziția inițială datorită presiunii exercitate de masa unui ghețar în mișcare; glaciotectonică. [Pron. -ci-o-, gen. -iei. / cf. fr. glaciodislocation].

glaciodislocație
GLACIODISLOCÁȚIE s.f. Deplasare a rocilor din poziția inițială datorită presiunii exercitate de masa unui ghețar în mișcare; glaciotectonică. [Pron. -ci-o-, gen. -iei. / cf. fr. glaciodislocation].

glaciodislocației
GLACIODISLOCÁȚIE s.f. Deplasare a rocilor din poziția inițială datorită presiunii exercitate de masa unui ghețar în mișcare; glaciotectonică. [Pron. -ci-o-, gen. -iei. / cf. fr. glaciodislocation].

glaciodislocații
GLACIODISLOCÁȚIE s.f. Deplasare a rocilor din poziția inițială datorită presiunii exercitate de masa unui ghețar în mișcare; glaciotectonică. [Pron. -ci-o-, gen. -iei. / cf. fr. glaciodislocation].

glaciolog
GLACIOLÓG, -Ă, glaciologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în glaciologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. glaciologue.

DOOM

glaciológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. glaciológei; pl. glaciológe

glaciologa
GLACIOLÓG, -Ă, glaciologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în glaciologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. glaciologue.

DOOM

glaciológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. glaciológei; pl. glaciológe

glaciologe
GLACIOLÓG, -Ă, glaciologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în glaciologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. glaciologue.

DOOM

glaciológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. glaciológei; pl. glaciológe

glaciologei
GLACIOLÓG, -Ă, glaciologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în glaciologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. glaciologue.

DOOM

glaciológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. glaciológei; pl. glaciológe

glaciologele
GLACIOLÓG, -Ă, glaciologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în glaciologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. glaciologue.

DOOM

glaciológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. glaciológei; pl. glaciológe

glaciologelor
GLACIOLÓG, -Ă, glaciologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în glaciologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. glaciologue.

DOOM

glaciológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. glaciológei; pl. glaciológe

glaciologi
GLACIOLÓG, -Ă, glaciologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în glaciologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. glaciologue.

DOOM

glaciológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. glaciológei; pl. glaciológe

glaciologia
GLACIOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul ghețarilor. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. glaciologie.

DOOM

glaciologíe (-ci-o-) s. f., art. glaciología, g.-d. glaciologíi, art. glaciologíei

glaciologic
GLACIOLÓGIC, -Ă, glaciologici, -ce, adj. Care aparține glaciologiei, privitor la glaciologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. glaciologique.

DOOM

glaciológic (-ci-o-) adj. m., pl. glaciológici; f. glaciológică, pl. glaciológice

glaciologie
GLACIOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul ghețarilor. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. glaciologie.

DOOM

glaciologíe (-ci-o-) s. f., art. glaciología, g.-d. glaciologíi, art. glaciologíei

glaciologiei
GLACIOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul ghețarilor. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. glaciologie.

DOOM

glaciologíe (-ci-o-) s. f., art. glaciología, g.-d. glaciologíi, art. glaciologíei

glaciologii
GLACIOLÓG, -Ă, glaciologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în glaciologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. glaciologue.

DOOM

glaciológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. glaciológei; pl. glaciológe

glaciologii
GLACIOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul ghețarilor. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. glaciologie.

DOOM

glaciologíe (-ci-o-) s. f., art. glaciología, g.-d. glaciologíi, art. glaciologíei

glaciologilor
GLACIOLÓG, -Ă, glaciologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în glaciologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. glaciologue.

DOOM

glaciológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. glaciológei; pl. glaciológe

glaciologul
GLACIOLÓG, -Ă, glaciologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în glaciologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. glaciologue.

DOOM

glaciológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. glaciológei; pl. glaciológe

glaciologului
GLACIOLÓG, -Ă, glaciologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în glaciologie. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. glaciologue.

DOOM

glaciológă (rar) (-ci-o-) s. f., g.-d. art. glaciológei; pl. glaciológe

glaciotectonică
GLACIOTECTÓNICĂ s.f. Glaciodislocație. [Pron. -ci-o-, gen. -cii. / cf. fr. glaciotectonique].

glacis
GLÁCIS, glacisuri, s. n. (Geol.) Teren neted în pantă ușoară. – Din fr. glacis.

DOOM

glácis (teren) s. n., pl. glácisuri

glacisul
GLÁCIS, glacisuri, s. n. (Geol.) Teren neted în pantă ușoară. – Din fr. glacis.

DOOM

glácis (teren) s. n., pl. glácisuri

glacisului
GLÁCIS, glacisuri, s. n. (Geol.) Teren neted în pantă ușoară. – Din fr. glacis.

DOOM

glácis (teren) s. n., pl. glácisuri

glacisuri
GLÁCIS, glacisuri, s. n. (Geol.) Teren neted în pantă ușoară. – Din fr. glacis.

DOOM

glácis (teren) s. n., pl. glácisuri

glacisurile
GLÁCIS, glacisuri, s. n. (Geol.) Teren neted în pantă ușoară. – Din fr. glacis.

DOOM

glácis (teren) s. n., pl. glácisuri

glacisurilor
GLÁCIS, glacisuri, s. n. (Geol.) Teren neted în pantă ușoară. – Din fr. glacis.

DOOM

glácis (teren) s. n., pl. glácisuri

gladiator
GLADIATÓR, gladiatori, s. m. (În Roma antică) Bărbat (sclav) care se lupta în arenă cu un alt luptător sau cu fiare sălbatice. [Pr.: -di-a-] – Din fr. gladiateur, lat. gladiator, -oris.

DOOM

gladiatór (-di-a-) s. m., pl. gladiatóri

gladiatori
GLADIATÓR, gladiatori, s. m. (În Roma antică) Bărbat (sclav) care se lupta în arenă cu un alt luptător sau cu fiare sălbatice. [Pr.: -di-a-] – Din fr. gladiateur, lat. gladiator, -oris.

DOOM

gladiatór (-di-a-) s. m., pl. gladiatóri

gladiatorii
GLADIATÓR, gladiatori, s. m. (În Roma antică) Bărbat (sclav) care se lupta în arenă cu un alt luptător sau cu fiare sălbatice. [Pr.: -di-a-] – Din fr. gladiateur, lat. gladiator, -oris.

DOOM

gladiatór (-di-a-) s. m., pl. gladiatóri

gladiatorilor
GLADIATÓR, gladiatori, s. m. (În Roma antică) Bărbat (sclav) care se lupta în arenă cu un alt luptător sau cu fiare sălbatice. [Pr.: -di-a-] – Din fr. gladiateur, lat. gladiator, -oris.

DOOM

gladiatór (-di-a-) s. m., pl. gladiatóri

gladiatorul
GLADIATÓR, gladiatori, s. m. (În Roma antică) Bărbat (sclav) care se lupta în arenă cu un alt luptător sau cu fiare sălbatice. [Pr.: -di-a-] – Din fr. gladiateur, lat. gladiator, -oris.

DOOM

gladiatór (-di-a-) s. m., pl. gladiatóri

gladiatorului
GLADIATÓR, gladiatori, s. m. (În Roma antică) Bărbat (sclav) care se lupta în arenă cu un alt luptător sau cu fiare sălbatice. [Pr.: -di-a-] – Din fr. gladiateur, lat. gladiator, -oris.

DOOM

gladiatór (-di-a-) s. m., pl. gladiatóri

gladiola
GLADIÓLĂ, gladiole, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu tulpina înaltă, cu frunze lungi în formă de sabie și cu flori mari de diferite culori (Gladiolus hybridus). [Pr.: -di-o-] – Din germ. Gladiole. Cf. lat. gladiolus.

DOOM

gladiólă (-di-o-) s. f., g.-d. art. gladiólei; pl. gladióle

gladiole
GLADIÓLĂ, gladiole, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu tulpina înaltă, cu frunze lungi în formă de sabie și cu flori mari de diferite culori (Gladiolus hybridus). [Pr.: -di-o-] – Din germ. Gladiole. Cf. lat. gladiolus.

DOOM

gladiólă (-di-o-) s. f., g.-d. art. gladiólei; pl. gladióle

gladiolei
GLADIÓLĂ, gladiole, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu tulpina înaltă, cu frunze lungi în formă de sabie și cu flori mari de diferite culori (Gladiolus hybridus). [Pr.: -di-o-] – Din germ. Gladiole. Cf. lat. gladiolus.

DOOM

gladiólă (-di-o-) s. f., g.-d. art. gladiólei; pl. gladióle

gladiolele
GLADIÓLĂ, gladiole, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu tulpina înaltă, cu frunze lungi în formă de sabie și cu flori mari de diferite culori (Gladiolus hybridus). [Pr.: -di-o-] – Din germ. Gladiole. Cf. lat. gladiolus.

DOOM

gladiólă (-di-o-) s. f., g.-d. art. gladiólei; pl. gladióle

gladiolelor
GLADIÓLĂ, gladiole, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu tulpina înaltă, cu frunze lungi în formă de sabie și cu flori mari de diferite culori (Gladiolus hybridus). [Pr.: -di-o-] – Din germ. Gladiole. Cf. lat. gladiolus.

DOOM

gladiólă (-di-o-) s. f., g.-d. art. gladiólei; pl. gladióle

gladioliform
GLADIOLIFÓRM, -Ă adj. În formă de spadă. [Pron. -di-o-. / < fr. gladioliforme, cf. lat. gladiolus – spadă scurtă, forma – formă].

gladiolus
SĂBIÚȚĂ, săbiuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui sabie; săbioară. 2. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de sabie și cu florile purpurii; gladiolă, săbioară (3) (Gladiolus imbricatus). [Pr.: -bi-u-] – Sabie + suf. -uță.

gladiu
GLÁDIU s.n. v. gladium.

gladium
GLÁDIUM, gladiumuri, s. n. Sabie cu două tăișuri, folosită de romani. – Din lat. gladius.

DOOM

gládium (-di-um) s. n., pl. gládiumuri

gladiumul
GLÁDIUM, gladiumuri, s. n. Sabie cu două tăișuri, folosită de romani. – Din lat. gladius.

DOOM

gládium (-di-um) s. n., pl. gládiumuri

gladiumului
GLÁDIUM, gladiumuri, s. n. Sabie cu două tăișuri, folosită de romani. – Din lat. gladius.

DOOM

gládium (-di-um) s. n., pl. gládiumuri

gladiumuri
GLÁDIUM, gladiumuri, s. n. Sabie cu două tăișuri, folosită de romani. – Din lat. gladius.

DOOM

gládium (-di-um) s. n., pl. gládiumuri

gladiumurile
GLÁDIUM, gladiumuri, s. n. Sabie cu două tăișuri, folosită de romani. – Din lat. gladius.

DOOM

gládium (-di-um) s. n., pl. gládiumuri

gladiumurilor
GLÁDIUM, gladiumuri, s. n. Sabie cu două tăișuri, folosită de romani. – Din lat. gladius.

DOOM

gládium (-di-um) s. n., pl. gládiumuri

gladiș
GLĂDÍCI s. m. v. gladiș.

DOOM

gládiș s. m., pl. gládiși

gladiși
GLĂDÍCI s. m. v. gladiș.

DOOM

gládiș s. m., pl. gládiși

gladișii
GLĂDÍCI s. m. v. gladiș.

DOOM

gládiș s. m., pl. gládiși

gladișilor
GLĂDÍCI s. m. v. gladiș.

DOOM

gládiș s. m., pl. gládiși

gladișul
GLĂDÍCI s. m. v. gladiș.

DOOM

gládiș s. m., pl. gládiși

gladișului
GLĂDÍCI s. m. v. gladiș.

DOOM

gládiș s. m., pl. gládiși

glaf
GLAF, glafuri, s. n. 1. Săpătură făcută cu dalta în lungul sau împrejurul unei coloane. 2. Element de construcție din lemn, din marmură sau din beton, folosit la căptușirea părții inferioare a golului unei ferestre. 3. Muchia finisată a deschiderii făcute într-un perete. – Din bg. glah.

DOOM

glaf s. n., pl. gláfuri

glaful
GLAF, glafuri, s. n. 1. Săpătură făcută cu dalta în lungul sau împrejurul unei coloane. 2. Element de construcție din lemn, din marmură sau din beton, folosit la căptușirea părții inferioare a golului unei ferestre. 3. Muchia finisată a deschiderii făcute într-un perete. – Din bg. glah.

DOOM

glaf s. n., pl. gláfuri

glafului
GLAF, glafuri, s. n. 1. Săpătură făcută cu dalta în lungul sau împrejurul unei coloane. 2. Element de construcție din lemn, din marmură sau din beton, folosit la căptușirea părții inferioare a golului unei ferestre. 3. Muchia finisată a deschiderii făcute într-un perete. – Din bg. glah.

DOOM

glaf s. n., pl. gláfuri

glafuri
GLAF, glafuri, s. n. 1. Săpătură făcută cu dalta în lungul sau împrejurul unei coloane. 2. Element de construcție din lemn, din marmură sau din beton, folosit la căptușirea părții inferioare a golului unei ferestre. 3. Muchia finisată a deschiderii făcute într-un perete. – Din bg. glah.

DOOM

glaf s. n., pl. gláfuri

glafurile
GLAF, glafuri, s. n. 1. Săpătură făcută cu dalta în lungul sau împrejurul unei coloane. 2. Element de construcție din lemn, din marmură sau din beton, folosit la căptușirea părții inferioare a golului unei ferestre. 3. Muchia finisată a deschiderii făcute într-un perete. – Din bg. glah.

DOOM

glaf s. n., pl. gláfuri

glafurilor
GLAF, glafuri, s. n. 1. Săpătură făcută cu dalta în lungul sau împrejurul unei coloane. 2. Element de construcție din lemn, din marmură sau din beton, folosit la căptușirea părții inferioare a golului unei ferestre. 3. Muchia finisată a deschiderii făcute într-un perete. – Din bg. glah.

DOOM

glaf s. n., pl. gláfuri

glag
GLAG s. n. (Banat) Colț de stradă. (din sb. glava, prin interm. unei asimilări)

glagole
GLAGÓRE s. f. (Pop.) Minte, pricepere. [Var.: glagóle s. f.] – Din sl. glagolŭ „numele literei chirilice g”.

glagole
GLAGÓRE s. f. (Pop.) Minte, pricepere. [Var.: glagóle s. f.] – Din sl. glagolŭ „numele literei chirilice g”.

glagole
GLAGOLE s. f. v. glagore.

glagolitic
GLAGOLÍTIC, -Ă, glagolitici, -ce, adj. (În sintagmele) Alfabet glagolitic sau scriere glagolitică = alfabet întocmit după modelul literelor mici grecești și folosit în unele scrieri slave bisericești. Literă glagolitică = literă care aparține alfabetului glagolitic. – Din fr. glagolitique.

DOOM

glagolític adj. m., pl. glagolítici; f. glagolítică, pl. glagolítice

glagolitica
GLAGOLÍTIC, -Ă, glagolitici, -ce, adj. (În sintagmele) Alfabet glagolitic sau scriere glagolitică = alfabet întocmit după modelul literelor mici grecești și folosit în unele scrieri slave bisericești. Literă glagolitică = literă care aparține alfabetului glagolitic. – Din fr. glagolitique.

DOOM

glagolític adj. m., pl. glagolítici; f. glagolítică, pl. glagolítice

glagolitice
GLAGOLÍTIC, -Ă, glagolitici, -ce, adj. (În sintagmele) Alfabet glagolitic sau scriere glagolitică = alfabet întocmit după modelul literelor mici grecești și folosit în unele scrieri slave bisericești. Literă glagolitică = literă care aparține alfabetului glagolitic. – Din fr. glagolitique.

DOOM

glagolític adj. m., pl. glagolítici; f. glagolítică, pl. glagolítice

glagoliticei
GLAGOLÍTIC, -Ă, glagolitici, -ce, adj. (În sintagmele) Alfabet glagolitic sau scriere glagolitică = alfabet întocmit după modelul literelor mici grecești și folosit în unele scrieri slave bisericești. Literă glagolitică = literă care aparține alfabetului glagolitic. – Din fr. glagolitique.

DOOM

glagolític adj. m., pl. glagolítici; f. glagolítică, pl. glagolítice

glagoliticele
GLAGOLÍTIC, -Ă, glagolitici, -ce, adj. (În sintagmele) Alfabet glagolitic sau scriere glagolitică = alfabet întocmit după modelul literelor mici grecești și folosit în unele scrieri slave bisericești. Literă glagolitică = literă care aparține alfabetului glagolitic. – Din fr. glagolitique.

DOOM

glagolític adj. m., pl. glagolítici; f. glagolítică, pl. glagolítice

glagoliticelor
GLAGOLÍTIC, -Ă, glagolitici, -ce, adj. (În sintagmele) Alfabet glagolitic sau scriere glagolitică = alfabet întocmit după modelul literelor mici grecești și folosit în unele scrieri slave bisericești. Literă glagolitică = literă care aparține alfabetului glagolitic. – Din fr. glagolitique.

DOOM

glagolític adj. m., pl. glagolítici; f. glagolítică, pl. glagolítice

glagolitici
GLAGOLÍTIC, -Ă, glagolitici, -ce, adj. (În sintagmele) Alfabet glagolitic sau scriere glagolitică = alfabet întocmit după modelul literelor mici grecești și folosit în unele scrieri slave bisericești. Literă glagolitică = literă care aparține alfabetului glagolitic. – Din fr. glagolitique.

DOOM

glagolític adj. m., pl. glagolítici; f. glagolítică, pl. glagolítice

glagoliticii
GLAGOLÍTIC, -Ă, glagolitici, -ce, adj. (În sintagmele) Alfabet glagolitic sau scriere glagolitică = alfabet întocmit după modelul literelor mici grecești și folosit în unele scrieri slave bisericești. Literă glagolitică = literă care aparține alfabetului glagolitic. – Din fr. glagolitique.

DOOM

glagolític adj. m., pl. glagolítici; f. glagolítică, pl. glagolítice

glagoliticilor
GLAGOLÍTIC, -Ă, glagolitici, -ce, adj. (În sintagmele) Alfabet glagolitic sau scriere glagolitică = alfabet întocmit după modelul literelor mici grecești și folosit în unele scrieri slave bisericești. Literă glagolitică = literă care aparține alfabetului glagolitic. – Din fr. glagolitique.

DOOM

glagolític adj. m., pl. glagolítici; f. glagolítică, pl. glagolítice

glagoliticul
GLAGOLÍTIC, -Ă, glagolitici, -ce, adj. (În sintagmele) Alfabet glagolitic sau scriere glagolitică = alfabet întocmit după modelul literelor mici grecești și folosit în unele scrieri slave bisericești. Literă glagolitică = literă care aparține alfabetului glagolitic. – Din fr. glagolitique.

DOOM

glagolític adj. m., pl. glagolítici; f. glagolítică, pl. glagolítice

glagoliticului
GLAGOLÍTIC, -Ă, glagolitici, -ce, adj. (În sintagmele) Alfabet glagolitic sau scriere glagolitică = alfabet întocmit după modelul literelor mici grecești și folosit în unele scrieri slave bisericești. Literă glagolitică = literă care aparține alfabetului glagolitic. – Din fr. glagolitique.

DOOM

glagolític adj. m., pl. glagolítici; f. glagolítică, pl. glagolítice

glagore
GLAGÓRE s. f. (Pop.) Minte, pricepere. [Var.: glagóle s. f.] – Din sl. glagolŭ „numele literei chirilice g”.

DOOM

!glagóre (pop.) s. f., g.-d. art. glagórii

glagore
GLAGÓRE s. f. (Pop.) Minte, pricepere. [Var.: glagóle s. f.] – Din sl. glagolŭ „numele literei chirilice g”.

glagorea
GLAGÓRE s. f. (Pop.) Minte, pricepere. [Var.: glagóle s. f.] – Din sl. glagolŭ „numele literei chirilice g”.

DOOM

!glagóre (pop.) s. f., g.-d. art. glagórii

glagori
GLAGÓRE s. f. (Pop.) Minte, pricepere. [Var.: glagóle s. f.] – Din sl. glagolŭ „numele literei chirilice g”.

DOOM

!glagóre (pop.) s. f., g.-d. art. glagórii

glagorii
GLAGÓRE s. f. (Pop.) Minte, pricepere. [Var.: glagóle s. f.] – Din sl. glagolŭ „numele literei chirilice g”.

DOOM

!glagóre (pop.) s. f., g.-d. art. glagórii

glagorile
GLAGÓRE s. f. (Pop.) Minte, pricepere. [Var.: glagóle s. f.] – Din sl. glagolŭ „numele literei chirilice g”.

DOOM

!glagóre (pop.) s. f., g.-d. art. glagórii

glagorilor
GLAGÓRE s. f. (Pop.) Minte, pricepere. [Var.: glagóle s. f.] – Din sl. glagolŭ „numele literei chirilice g”.

DOOM

!glagóre (pop.) s. f., g.-d. art. glagórii

glaja
GLÁJĂ, glăji, s. f. (Transilv.,, Mold.) Sticlă, butelie. Dă glaja de pe poliță... și toarnă rachiu. SADOVEANU, V. F. 155. Poți vedea Palatele de glajă pe-un munte de mărgea. COȘBUC, P. II 196. Merge el însuși la crîșmăreasa cu trei glăji. RETEGANUL, P. I 87.

DOOM

glájă (reg.) s. f., art. glája, g.-d. art. glắjii; pl. glăji

glaje
gláje (-ắji), s. f. – 1. Sticlă, geam. – 2. Sticlă, recipient. Germ. Glas, săs. glôez (Borcea 190). Se folosește numai în Trans., și, cu sensul 2, în Arg. – Der. glăjer, s. m. (persoană care fabrică sau vinde geamuri); glăjerie, s. f. (sticlărie).

glam
glam s. m. – 1. Stalagmită. – 2. Bucată, crîmpei. Origine necunoscută. DAR oscilează între o relație posibilă cu gămălie sau cu gîlmă. – Der. glămîi, s. n. (bîtă. ciomag); glămîie, s. f. (grămăjoară); glămăcioacă, s. f. (cap de ciocan), rezultat dintr-o încrucișare cu măciucă.

glamnica
GLÁMNICĂ, glamnice, s. f. (Pop.) Șervet răsucit în formă de colac, pe care îl pun femeile pe creștet când cară pe cap greutăți. – Din bg. glavnik.

DOOM

glámnică (pop.) s. f., g.-d. art. glámnicei; pl. glámnice

glamnice
GLÁMNICĂ, glamnice, s. f. (Pop.) Șervet răsucit în formă de colac, pe care îl pun femeile pe creștet când cară pe cap greutăți. – Din bg. glavnik.

DOOM

glámnică (pop.) s. f., g.-d. art. glámnicei; pl. glámnice

glamnicei
GLÁMNICĂ, glamnice, s. f. (Pop.) Șervet răsucit în formă de colac, pe care îl pun femeile pe creștet când cară pe cap greutăți. – Din bg. glavnik.

DOOM

glámnică (pop.) s. f., g.-d. art. glámnicei; pl. glámnice

glamnicele
GLÁMNICĂ, glamnice, s. f. (Pop.) Șervet răsucit în formă de colac, pe care îl pun femeile pe creștet când cară pe cap greutăți. – Din bg. glavnik.

DOOM

glámnică (pop.) s. f., g.-d. art. glámnicei; pl. glámnice

glamnicelor
GLÁMNICĂ, glamnice, s. f. (Pop.) Șervet răsucit în formă de colac, pe care îl pun femeile pe creștet când cară pe cap greutăți. – Din bg. glavnik.

DOOM

glámnică (pop.) s. f., g.-d. art. glámnicei; pl. glámnice

gland
GLAND, glanduri, s. n. (Anat.) Porțiunea terminală a penisului. – Din fr. gland.

glanda
GLÁNDĂ, glande, s. f. Organ anatomic în formă de tub care produce o secreție, conducând-o în exteriorul organismului, în sânge, în limfă etc. – Din fr. glande.

DOOM

glándă s. f., g.-d. art. glándei; pl. glánde

glande
GLÁNDĂ, glande, s. f. Organ anatomic în formă de tub care produce o secreție, conducând-o în exteriorul organismului, în sânge, în limfă etc. – Din fr. glande.

DOOM

glándă s. f., g.-d. art. glándei; pl. glánde

glandei
GLÁNDĂ, glande, s. f. Organ anatomic în formă de tub care produce o secreție, conducând-o în exteriorul organismului, în sânge, în limfă etc. – Din fr. glande.

DOOM

glándă s. f., g.-d. art. glándei; pl. glánde

glandele
GLÁNDĂ, glande, s. f. Organ anatomic în formă de tub care produce o secreție, conducând-o în exteriorul organismului, în sânge, în limfă etc. – Din fr. glande.

DOOM

glándă s. f., g.-d. art. glándei; pl. glánde

glandelor
GLÁNDĂ, glande, s. f. Organ anatomic în formă de tub care produce o secreție, conducând-o în exteriorul organismului, în sânge, în limfă etc. – Din fr. glande.

DOOM

glándă s. f., g.-d. art. glándei; pl. glánde

glandul
GLAND, glanduri, s. n. (Anat.) Porțiunea terminală a penisului. – Din fr. gland.

glandula
GLANDÚLĂ, glandule, s. f. Glandă mică. – Din fr. glandule, lat. glandula.

DOOM

glandúlă s. f., g.-d. art. glandúlei; pl. glandúle

glandular
GLANDULÁR, -Ă, glandulari, -e, adj. Care aparține glandelor, privitor la glande, care are aspectul sau constituția unei glande; glandulos. – Din fr. glandulaire.

DOOM

glandulár adj. m., pl. glandulári; f. glanduláră, pl. glanduláre

glandulara
GLANDULÁR, -Ă, glandulari, -e, adj. Care aparține glandelor, privitor la glande, care are aspectul sau constituția unei glande; glandulos. – Din fr. glandulaire.

DOOM

glandulár adj. m., pl. glandulári; f. glanduláră, pl. glanduláre

glandulare
GLANDULÁR, -Ă, glandulari, -e, adj. Care aparține glandelor, privitor la glande, care are aspectul sau constituția unei glande; glandulos. – Din fr. glandulaire.

DOOM

glandulár adj. m., pl. glandulári; f. glanduláră, pl. glanduláre

glandularei
GLANDULÁR, -Ă, glandulari, -e, adj. Care aparține glandelor, privitor la glande, care are aspectul sau constituția unei glande; glandulos. – Din fr. glandulaire.

DOOM

glandulár adj. m., pl. glandulári; f. glanduláră, pl. glanduláre

glandularele
GLANDULÁR, -Ă, glandulari, -e, adj. Care aparține glandelor, privitor la glande, care are aspectul sau constituția unei glande; glandulos. – Din fr. glandulaire.

DOOM

glandulár adj. m., pl. glandulári; f. glanduláră, pl. glanduláre

glandularelor
GLANDULÁR, -Ă, glandulari, -e, adj. Care aparține glandelor, privitor la glande, care are aspectul sau constituția unei glande; glandulos. – Din fr. glandulaire.

DOOM

glandulár adj. m., pl. glandulári; f. glanduláră, pl. glanduláre

glandulari
GLANDULÁR, -Ă, glandulari, -e, adj. Care aparține glandelor, privitor la glande, care are aspectul sau constituția unei glande; glandulos. – Din fr. glandulaire.

DOOM

glandulár adj. m., pl. glandulári; f. glanduláră, pl. glanduláre

glandularii
GLANDULÁR, -Ă, glandulari, -e, adj. Care aparține glandelor, privitor la glande, care are aspectul sau constituția unei glande; glandulos. – Din fr. glandulaire.

DOOM

glandulár adj. m., pl. glandulári; f. glanduláră, pl. glanduláre

glandularilor
GLANDULÁR, -Ă, glandulari, -e, adj. Care aparține glandelor, privitor la glande, care are aspectul sau constituția unei glande; glandulos. – Din fr. glandulaire.

DOOM

glandulár adj. m., pl. glandulári; f. glanduláră, pl. glanduláre

glandularul
GLANDULÁR, -Ă, glandulari, -e, adj. Care aparține glandelor, privitor la glande, care are aspectul sau constituția unei glande; glandulos. – Din fr. glandulaire.

DOOM

glandulár adj. m., pl. glandulári; f. glanduláră, pl. glanduláre

glandularului
GLANDULÁR, -Ă, glandulari, -e, adj. Care aparține glandelor, privitor la glande, care are aspectul sau constituția unei glande; glandulos. – Din fr. glandulaire.

DOOM

glandulár adj. m., pl. glandulári; f. glanduláră, pl. glanduláre

glandule
GLANDÚLĂ, glandule, s. f. Glandă mică. – Din fr. glandule, lat. glandula.

DOOM

glandúlă s. f., g.-d. art. glandúlei; pl. glandúle

glandulei
GLANDÚLĂ, glandule, s. f. Glandă mică. – Din fr. glandule, lat. glandula.

DOOM

glandúlă s. f., g.-d. art. glandúlei; pl. glandúle

glandulele
GLANDÚLĂ, glandule, s. f. Glandă mică. – Din fr. glandule, lat. glandula.

DOOM

glandúlă s. f., g.-d. art. glandúlei; pl. glandúle

glandulelor
GLANDÚLĂ, glandule, s. f. Glandă mică. – Din fr. glandule, lat. glandula.

DOOM

glandúlă s. f., g.-d. art. glandúlei; pl. glandúle

glanduloasa
GLANDULÓS, -OÁSĂ, glanduloși, -oase, adj. Glandular. – Din fr. glanduleux.

DOOM

glandulós adj. m., pl. glandulóși; f. glanduloásă, pl. glanduloáse

glanduloase
GLANDULÓS, -OÁSĂ, glanduloși, -oase, adj. Glandular. – Din fr. glanduleux.

DOOM

glandulós adj. m., pl. glandulóși; f. glanduloásă, pl. glanduloáse

glanduloasei
GLANDULÓS, -OÁSĂ, glanduloși, -oase, adj. Glandular. – Din fr. glanduleux.

DOOM

glandulós adj. m., pl. glandulóși; f. glanduloásă, pl. glanduloáse

glanduloasele
GLANDULÓS, -OÁSĂ, glanduloși, -oase, adj. Glandular. – Din fr. glanduleux.

DOOM

glandulós adj. m., pl. glandulóși; f. glanduloásă, pl. glanduloáse

glanduloaselor
GLANDULÓS, -OÁSĂ, glanduloși, -oase, adj. Glandular. – Din fr. glanduleux.

DOOM

glandulós adj. m., pl. glandulóși; f. glanduloásă, pl. glanduloáse

glandulos
GLANDULÓS, -OÁSĂ, glanduloși, -oase, adj. Glandular. – Din fr. glanduleux.

DOOM

glandulós adj. m., pl. glandulóși; f. glanduloásă, pl. glanduloáse

glandulosa
BREÁBĂN, brebeni, s. m. (Bot.; reg.) 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori roșii reunite în raceme și cu rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa). 2. Brebenel. 3. Nume dat mai multor specii de anemone. – Et. nec.

glandulosul
GLANDULÓS, -OÁSĂ, glanduloși, -oase, adj. Glandular. – Din fr. glanduleux.

DOOM

glandulós adj. m., pl. glandulóși; f. glanduloásă, pl. glanduloáse

glandulosului
GLANDULÓS, -OÁSĂ, glanduloși, -oase, adj. Glandular. – Din fr. glanduleux.

DOOM

glandulós adj. m., pl. glandulóși; f. glanduloásă, pl. glanduloáse

glanduloși
GLANDULÓS, -OÁSĂ, glanduloși, -oase, adj. Glandular. – Din fr. glanduleux.

DOOM

glandulós adj. m., pl. glandulóși; f. glanduloásă, pl. glanduloáse

glanduloșii
GLANDULÓS, -OÁSĂ, glanduloși, -oase, adj. Glandular. – Din fr. glanduleux.

DOOM

glandulós adj. m., pl. glandulóși; f. glanduloásă, pl. glanduloáse

glanduloșilor
GLANDULÓS, -OÁSĂ, glanduloși, -oase, adj. Glandular. – Din fr. glanduleux.

DOOM

glandulós adj. m., pl. glandulóși; f. glanduloásă, pl. glanduloáse

glandului
GLAND, glanduri, s. n. (Anat.) Porțiunea terminală a penisului. – Din fr. gland.

glanduri
GLAND, glanduri, s. n. (Anat.) Porțiunea terminală a penisului. – Din fr. gland.

glandurile
GLAND, glanduri, s. n. (Anat.) Porțiunea terminală a penisului. – Din fr. gland.

glandurilor
GLAND, glanduri, s. n. (Anat.) Porțiunea terminală a penisului. – Din fr. gland.

glanț
GLANȚ, glanțuri, s. n. Lustrul pieilor finisate (și acoperite cu un strat de lac). ♦ (Înv.) Piele acoperită cu un strat de lac. – Din germ. Glanz.

DOOM

glanț s. n., pl. glánțuri

glanțul
GLANȚ, glanțuri, s. n. Lustrul pieilor finisate (și acoperite cu un strat de lac). ♦ (Înv.) Piele acoperită cu un strat de lac. – Din germ. Glanz.

DOOM

glanț s. n., pl. glánțuri

glanțului
GLANȚ, glanțuri, s. n. Lustrul pieilor finisate (și acoperite cu un strat de lac). ♦ (Înv.) Piele acoperită cu un strat de lac. – Din germ. Glanz.

DOOM

glanț s. n., pl. glánțuri

glanțuri
GLANȚ, glanțuri, s. n. Lustrul pieilor finisate (și acoperite cu un strat de lac). ♦ (Înv.) Piele acoperită cu un strat de lac. – Din germ. Glanz.

DOOM

glanț s. n., pl. glánțuri

glanțurile
GLANȚ, glanțuri, s. n. Lustrul pieilor finisate (și acoperite cu un strat de lac). ♦ (Înv.) Piele acoperită cu un strat de lac. – Din germ. Glanz.

DOOM

glanț s. n., pl. glánțuri

glanțurilor
GLANȚ, glanțuri, s. n. Lustrul pieilor finisate (și acoperite cu un strat de lac). ♦ (Înv.) Piele acoperită cu un strat de lac. – Din germ. Glanz.

DOOM

glanț s. n., pl. glánțuri

glas
GLAS, glasuri, s. n. 1. Ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; facultate specifică omului de a emite sunete articulate; voce. ◊ Loc. adv. Într-un glas = (toți) deodată; în unanimitate. ◊ Expr. A da glas = a) a striga; b) a exprima (oral sau în scris). A ridica (sau a înălța) glasul = a vorbi, a răspunde cu un ton ridicat, tare, răstit; a protesta. A căpăta (sau a prinde) glas = a căpăta curaj, a-și reveni (și a începe să vorbească). A-i pieri (cuiva) (sau a i se stinge, a-și pierde) glasul = a nu mai putea să vorbească, să răspundă; a nu mai avea ce răspunde. ♦ (La pl.) Murmur sau vuiet produs de mai multe persoane (care vorbesc concomitent). ♦ Ciripit sau cântec al păsărilor. ♦ Strigăt produs de unele animale. 2. Fig. Zgomot produs de vânt, de o apă etc.; sunet produs de un instrument muzical sau de un obiect sonor. 3. Fig. (Înv.) Veste, știre. 4. Denumire dată scării muzicale în cântarea bisericească răsăriteană. ♦ Fiecare dintre cele opt moduri fundamentale după care se execută cântările bisericești. – Din sl. glasŭ.

DOOM

glas s. n., pl. glásuri

glasa
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasai
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasam
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasare
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasare
GLASÁRE, glasări, s. f. Acțiunea de a glasa. – V. glasa.

DOOM

glasáre s. f., g.-d. art. glasắrii; pl. glasắri

glasarea
GLASÁRE, glasări, s. f. Acțiunea de a glasa. – V. glasa.

DOOM

glasáre s. f., g.-d. art. glasắrii; pl. glasắri

glasară
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasarăm
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasarăți
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasase
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasasem
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasaseră
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasaserăm
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasaserăți
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasaseși
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasaseți
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasat
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasat
GLASÁT, -Ă, glasați, -te, adj. 1. (Despre prăjituri, bomboane, fructe, orez, paste făinoase etc.) Acoperit cu o glazură (1). 2. (Despre obiecte din piele) Lustruit; apretat. – V. glasa.

glasata
GLASÁT, -Ă, glasați, -te, adj. 1. (Despre prăjituri, bomboane, fructe, orez, paste făinoase etc.) Acoperit cu o glazură (1). 2. (Despre obiecte din piele) Lustruit; apretat. – V. glasa.

glasate
GLASÁT, -Ă, glasați, -te, adj. 1. (Despre prăjituri, bomboane, fructe, orez, paste făinoase etc.) Acoperit cu o glazură (1). 2. (Despre obiecte din piele) Lustruit; apretat. – V. glasa.

glasatei
GLASÁT, -Ă, glasați, -te, adj. 1. (Despre prăjituri, bomboane, fructe, orez, paste făinoase etc.) Acoperit cu o glazură (1). 2. (Despre obiecte din piele) Lustruit; apretat. – V. glasa.

glasatele
GLASÁT, -Ă, glasați, -te, adj. 1. (Despre prăjituri, bomboane, fructe, orez, paste făinoase etc.) Acoperit cu o glazură (1). 2. (Despre obiecte din piele) Lustruit; apretat. – V. glasa.

glasatelor
GLASÁT, -Ă, glasați, -te, adj. 1. (Despre prăjituri, bomboane, fructe, orez, paste făinoase etc.) Acoperit cu o glazură (1). 2. (Despre obiecte din piele) Lustruit; apretat. – V. glasa.

glasatul
GLASÁT, -Ă, glasați, -te, adj. 1. (Despre prăjituri, bomboane, fructe, orez, paste făinoase etc.) Acoperit cu o glazură (1). 2. (Despre obiecte din piele) Lustruit; apretat. – V. glasa.

glasatului
GLASÁT, -Ă, glasați, -te, adj. 1. (Despre prăjituri, bomboane, fructe, orez, paste făinoase etc.) Acoperit cu o glazură (1). 2. (Despre obiecte din piele) Lustruit; apretat. – V. glasa.

glasau
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasași
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasați
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasați
GLASÁT, -Ă, glasați, -te, adj. 1. (Despre prăjituri, bomboane, fructe, orez, paste făinoase etc.) Acoperit cu o glazură (1). 2. (Despre obiecte din piele) Lustruit; apretat. – V. glasa.

glasații
GLASÁT, -Ă, glasați, -te, adj. 1. (Despre prăjituri, bomboane, fructe, orez, paste făinoase etc.) Acoperit cu o glazură (1). 2. (Despre obiecte din piele) Lustruit; apretat. – V. glasa.

glasaților
GLASÁT, -Ă, glasați, -te, adj. 1. (Despre prăjituri, bomboane, fructe, orez, paste făinoase etc.) Acoperit cu o glazură (1). 2. (Despre obiecte din piele) Lustruit; apretat. – V. glasa.

glasbeton
GLÁSBETON s.n. Geam solid format din tuburi de sticlă închegate cu beton. [< germ. Glasbeton].

DOOM

!glásbeton/glasbetón s. n.

glasbeton
GLÁSBETON s.n. Geam solid format din tuburi de sticlă închegate cu beton. [< germ. Glasbeton].

glasbetonul
GLÁSBETON s.n. Geam solid format din tuburi de sticlă închegate cu beton. [< germ. Glasbeton].

glasbetonului
GLÁSBETON s.n. Geam solid format din tuburi de sticlă închegate cu beton. [< germ. Glasbeton].

glasbetonuri
GLÁSBETON s.n. Geam solid format din tuburi de sticlă închegate cu beton. [< germ. Glasbeton].

glasbetonurile
GLÁSBETON s.n. Geam solid format din tuburi de sticlă închegate cu beton. [< germ. Glasbeton].

glasbetonurilor
GLÁSBETON s.n. Geam solid format din tuburi de sticlă închegate cu beton. [< germ. Glasbeton].

glasează
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasez
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glaseze
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasezi
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasiu
GLASÍU s. n. Culoare clară și transparentă aplicată (în pictură) pe o culoare mai densă și servind la redarea clarobscurului. – Din fr. glacis.

DOOM

glasíu (culoare) s. n., art. glasíul

glasiul
GLASÍU s. n. Culoare clară și transparentă aplicată (în pictură) pe o culoare mai densă și servind la redarea clarobscurului. – Din fr. glacis.

DOOM

glasíu (culoare) s. n., art. glasíul

glasiului
GLASÍU s. n. Culoare clară și transparentă aplicată (în pictură) pe o culoare mai densă și servind la redarea clarobscurului. – Din fr. glacis.

DOOM

glasíu (culoare) s. n., art. glasíul

glasnic
GLÁSNIC, -Ă, glasnici, -e, adj. (Învechit) Sonor, răsunător. Dați-mi, rogu-mă de voi, Pe zvon glasnic de cimpoi, Știri alese, blînde vești, De bun trai în Preutești. BELDICEANU, P. 113. ♦ (Substantivat, f.) Vocală. Tu ai slove amfibii nici glasnice, nici neglasnice. NEGRUZZI, S. I 10.

glasnica
GLÁSNICĂ, glasnice, s. f. (Înv.) Vocală. – Glas + suf. -nică.

DOOM

glásnică (înv.) s. f., g.-d. art. glásnicei; pl. glásnice

glasnice
GLÁSNICĂ, glasnice, s. f. (Înv.) Vocală. – Glas + suf. -nică.

DOOM

glásnică (înv.) s. f., g.-d. art. glásnicei; pl. glásnice

glasnicei
GLÁSNICĂ, glasnice, s. f. (Înv.) Vocală. – Glas + suf. -nică.

DOOM

glásnică (înv.) s. f., g.-d. art. glásnicei; pl. glásnice

glasnicele
GLÁSNICĂ, glasnice, s. f. (Înv.) Vocală. – Glas + suf. -nică.

DOOM

glásnică (înv.) s. f., g.-d. art. glásnicei; pl. glásnice

glasnicelor
GLÁSNICĂ, glasnice, s. f. (Înv.) Vocală. – Glas + suf. -nică.

DOOM

glásnică (înv.) s. f., g.-d. art. glásnicei; pl. glásnice

glasnost
GLÁSNOST s. n. Proces de transparență în viața politică sovietică, în viziunea lui M. S. Gorbaciov. – Cuv. rus.

DOOM

*glásnost s. n.

glaspapir
GLÁSPAPIR s. n. Hârtie specială mai groasă pe care a fost lipit un strat de sticlă pisată și care se folosește la șlefuitul lemnului, metalelor etc. [Acc. și: glaspapír] – Din germ. Glaspapier.

DOOM

gláspapir s. n.

glaspapir
GLÁSPAPIR s. n. Hârtie specială mai groasă pe care a fost lipit un strat de sticlă pisată și care se folosește la șlefuitul lemnului, metalelor etc. [Acc. și: glaspapír] – Din germ. Glaspapier.

glaspapirul
GLÁSPAPIR s. n. Hârtie specială mai groasă pe care a fost lipit un strat de sticlă pisată și care se folosește la șlefuitul lemnului, metalelor etc. [Acc. și: glaspapír] – Din germ. Glaspapier.

DOOM

gláspapir s. n.

glaspapirului
GLÁSPAPIR s. n. Hârtie specială mai groasă pe care a fost lipit un strat de sticlă pisată și care se folosește la șlefuitul lemnului, metalelor etc. [Acc. și: glaspapír] – Din germ. Glaspapier.

DOOM

gláspapir s. n.

glastra
GLÁSTRĂ, glastre, s. f. Ghiveci (cu pământ) în care cresc plante ornamentale (cu flori); vas special (cu apă) în care se păstrează flori ale plantelor decorative, vază. – Din ngr. ghlástra.

DOOM

glástră s. f., g.-d. art. glástrei; pl. glástre

glastre
GLÁSTRĂ, glastre, s. f. Ghiveci (cu pământ) în care cresc plante ornamentale (cu flori); vas special (cu apă) în care se păstrează flori ale plantelor decorative, vază. – Din ngr. ghlástra.

DOOM

glástră s. f., g.-d. art. glástrei; pl. glástre

glastrei
GLÁSTRĂ, glastre, s. f. Ghiveci (cu pământ) în care cresc plante ornamentale (cu flori); vas special (cu apă) în care se păstrează flori ale plantelor decorative, vază. – Din ngr. ghlástra.

DOOM

glástră s. f., g.-d. art. glástrei; pl. glástre

glastrele
GLÁSTRĂ, glastre, s. f. Ghiveci (cu pământ) în care cresc plante ornamentale (cu flori); vas special (cu apă) în care se păstrează flori ale plantelor decorative, vază. – Din ngr. ghlástra.

DOOM

glástră s. f., g.-d. art. glástrei; pl. glástre

glastrelor
GLÁSTRĂ, glastre, s. f. Ghiveci (cu pământ) în care cresc plante ornamentale (cu flori); vas special (cu apă) în care se păstrează flori ale plantelor decorative, vază. – Din ngr. ghlástra.

DOOM

glástră s. f., g.-d. art. glástrei; pl. glástre

glasul
GLAS, glasuri, s. n. 1. Ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; facultate specifică omului de a emite sunete articulate; voce. ◊ Loc. adv. Într-un glas = (toți) deodată; în unanimitate. ◊ Expr. A da glas = a) a striga; b) a exprima (oral sau în scris). A ridica (sau a înălța) glasul = a vorbi, a răspunde cu un ton ridicat, tare, răstit; a protesta. A căpăta (sau a prinde) glas = a căpăta curaj, a-și reveni (și a începe să vorbească). A-i pieri (cuiva) (sau a i se stinge, a-și pierde) glasul = a nu mai putea să vorbească, să răspundă; a nu mai avea ce răspunde. ♦ (La pl.) Murmur sau vuiet produs de mai multe persoane (care vorbesc concomitent). ♦ Ciripit sau cântec al păsărilor. ♦ Strigăt produs de unele animale. 2. Fig. Zgomot produs de vânt, de o apă etc.; sunet produs de un instrument muzical sau de un obiect sonor. 3. Fig. (Înv.) Veste, știre. 4. Denumire dată scării muzicale în cântarea bisericească răsăriteană. ♦ Fiecare dintre cele opt moduri fundamentale după care se execută cântările bisericești. – Din sl. glasŭ.

DOOM

glas s. n., pl. glásuri

glasului
GLAS, glasuri, s. n. 1. Ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; facultate specifică omului de a emite sunete articulate; voce. ◊ Loc. adv. Într-un glas = (toți) deodată; în unanimitate. ◊ Expr. A da glas = a) a striga; b) a exprima (oral sau în scris). A ridica (sau a înălța) glasul = a vorbi, a răspunde cu un ton ridicat, tare, răstit; a protesta. A căpăta (sau a prinde) glas = a căpăta curaj, a-și reveni (și a începe să vorbească). A-i pieri (cuiva) (sau a i se stinge, a-și pierde) glasul = a nu mai putea să vorbească, să răspundă; a nu mai avea ce răspunde. ♦ (La pl.) Murmur sau vuiet produs de mai multe persoane (care vorbesc concomitent). ♦ Ciripit sau cântec al păsărilor. ♦ Strigăt produs de unele animale. 2. Fig. Zgomot produs de vânt, de o apă etc.; sunet produs de un instrument muzical sau de un obiect sonor. 3. Fig. (Înv.) Veste, știre. 4. Denumire dată scării muzicale în cântarea bisericească răsăriteană. ♦ Fiecare dintre cele opt moduri fundamentale după care se execută cântările bisericești. – Din sl. glasŭ.

DOOM

glas s. n., pl. glásuri

glasuri
GLAS, glasuri, s. n. 1. Ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; facultate specifică omului de a emite sunete articulate; voce. ◊ Loc. adv. Într-un glas = (toți) deodată; în unanimitate. ◊ Expr. A da glas = a) a striga; b) a exprima (oral sau în scris). A ridica (sau a înălța) glasul = a vorbi, a răspunde cu un ton ridicat, tare, răstit; a protesta. A căpăta (sau a prinde) glas = a căpăta curaj, a-și reveni (și a începe să vorbească). A-i pieri (cuiva) (sau a i se stinge, a-și pierde) glasul = a nu mai putea să vorbească, să răspundă; a nu mai avea ce răspunde. ♦ (La pl.) Murmur sau vuiet produs de mai multe persoane (care vorbesc concomitent). ♦ Ciripit sau cântec al păsărilor. ♦ Strigăt produs de unele animale. 2. Fig. Zgomot produs de vânt, de o apă etc.; sunet produs de un instrument muzical sau de un obiect sonor. 3. Fig. (Înv.) Veste, știre. 4. Denumire dată scării muzicale în cântarea bisericească răsăriteană. ♦ Fiecare dintre cele opt moduri fundamentale după care se execută cântările bisericești. – Din sl. glasŭ.

DOOM

glas s. n., pl. glásuri

glasurile
GLAS, glasuri, s. n. 1. Ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; facultate specifică omului de a emite sunete articulate; voce. ◊ Loc. adv. Într-un glas = (toți) deodată; în unanimitate. ◊ Expr. A da glas = a) a striga; b) a exprima (oral sau în scris). A ridica (sau a înălța) glasul = a vorbi, a răspunde cu un ton ridicat, tare, răstit; a protesta. A căpăta (sau a prinde) glas = a căpăta curaj, a-și reveni (și a începe să vorbească). A-i pieri (cuiva) (sau a i se stinge, a-și pierde) glasul = a nu mai putea să vorbească, să răspundă; a nu mai avea ce răspunde. ♦ (La pl.) Murmur sau vuiet produs de mai multe persoane (care vorbesc concomitent). ♦ Ciripit sau cântec al păsărilor. ♦ Strigăt produs de unele animale. 2. Fig. Zgomot produs de vânt, de o apă etc.; sunet produs de un instrument muzical sau de un obiect sonor. 3. Fig. (Înv.) Veste, știre. 4. Denumire dată scării muzicale în cântarea bisericească răsăriteană. ♦ Fiecare dintre cele opt moduri fundamentale după care se execută cântările bisericești. – Din sl. glasŭ.

DOOM

glas s. n., pl. glásuri

glasurilor
GLAS, glasuri, s. n. 1. Ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; facultate specifică omului de a emite sunete articulate; voce. ◊ Loc. adv. Într-un glas = (toți) deodată; în unanimitate. ◊ Expr. A da glas = a) a striga; b) a exprima (oral sau în scris). A ridica (sau a înălța) glasul = a vorbi, a răspunde cu un ton ridicat, tare, răstit; a protesta. A căpăta (sau a prinde) glas = a căpăta curaj, a-și reveni (și a începe să vorbească). A-i pieri (cuiva) (sau a i se stinge, a-și pierde) glasul = a nu mai putea să vorbească, să răspundă; a nu mai avea ce răspunde. ♦ (La pl.) Murmur sau vuiet produs de mai multe persoane (care vorbesc concomitent). ♦ Ciripit sau cântec al păsărilor. ♦ Strigăt produs de unele animale. 2. Fig. Zgomot produs de vânt, de o apă etc.; sunet produs de un instrument muzical sau de un obiect sonor. 3. Fig. (Înv.) Veste, știre. 4. Denumire dată scării muzicale în cântarea bisericească răsăriteană. ♦ Fiecare dintre cele opt moduri fundamentale după care se execută cântările bisericești. – Din sl. glasŭ.

DOOM

glas s. n., pl. glásuri

glasvand
GLÁSVAND, glasvanduri, s. n. 1. Perete interior alcătuit din panouri de sticlă montate pe un cadru de lemn sau de metal. 2. Ușă pliantă, cu geamuri, care separă două încăperi. – Din germ. Glaswand.

DOOM

glásvand s. n., pl. glásvanduri

glasvandul
GLÁSVAND, glasvanduri, s. n. 1. Perete interior alcătuit din panouri de sticlă montate pe un cadru de lemn sau de metal. 2. Ușă pliantă, cu geamuri, care separă două încăperi. – Din germ. Glaswand.

DOOM

glásvand s. n., pl. glásvanduri

glasvandului
GLÁSVAND, glasvanduri, s. n. 1. Perete interior alcătuit din panouri de sticlă montate pe un cadru de lemn sau de metal. 2. Ușă pliantă, cu geamuri, care separă două încăperi. – Din germ. Glaswand.

DOOM

glásvand s. n., pl. glásvanduri

glasvanduri
GLÁSVAND, glasvanduri, s. n. 1. Perete interior alcătuit din panouri de sticlă montate pe un cadru de lemn sau de metal. 2. Ușă pliantă, cu geamuri, care separă două încăperi. – Din germ. Glaswand.

DOOM

glásvand s. n., pl. glásvanduri

glasvandurile
GLÁSVAND, glasvanduri, s. n. 1. Perete interior alcătuit din panouri de sticlă montate pe un cadru de lemn sau de metal. 2. Ușă pliantă, cu geamuri, care separă două încăperi. – Din germ. Glaswand.

DOOM

glásvand s. n., pl. glásvanduri

glasvandurilor
GLÁSVAND, glasvanduri, s. n. 1. Perete interior alcătuit din panouri de sticlă montate pe un cadru de lemn sau de metal. 2. Ușă pliantă, cu geamuri, care separă două încăperi. – Din germ. Glaswand.

DOOM

glásvand s. n., pl. glásvanduri

glasând
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasînd
GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură (1); a glazura. 2. A da lustru sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.

DOOM

glasá (a ~) vb., ind. prez. 3 glaseáză

glasări
GLASÁRE, glasări, s. f. Acțiunea de a glasa. – V. glasa.

DOOM

glasáre s. f., g.-d. art. glasắrii; pl. glasắri

glasării
GLASÁRE, glasări, s. f. Acțiunea de a glasa. – V. glasa.

DOOM

glasáre s. f., g.-d. art. glasắrii; pl. glasắri

glasările
GLASÁRE, glasări, s. f. Acțiunea de a glasa. – V. glasa.

DOOM

glasáre s. f., g.-d. art. glasắrii; pl. glasắri

glasărilor
GLASÁRE, glasări, s. f. Acțiunea de a glasa. – V. glasa.

DOOM

glasáre s. f., g.-d. art. glasắrii; pl. glasắri

glauc
Glauc = Glaucus.

glauc
GLAUC, -Ă adj. (Liv.) De culoare albastră cu nuanță de verde; albastru-verzui. [Pron. glauc. / cf. fr. glauque, lat. glaucus, gr. glaukos].

glauca
GLAUC, -Ă adj. (Liv.) De culoare albastră cu nuanță de verde; albastru-verzui. [Pron. glauc. / cf. fr. glauque, lat. glaucus, gr. glaukos].

glauca
MOHÓR, (2) mohoare, s. n. 1. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare, ascuțite, cu flori stacojii, galbene-ruginii etc. dispuse în spice cilindrice, dintre care unele se cultivă ca plante furajere (Setaria). 2. Loc cultivat cu mohor (1) sau pe care crește mohor. – Din magh. mohar.

glauce
GLAUC, -Ă adj. (Liv.) De culoare albastră cu nuanță de verde; albastru-verzui. [Pron. glauc. / cf. fr. glauque, lat. glaucus, gr. glaukos].

glauce
Glauce 1. Una dintre nereide. 2. Fiica regelui Creon (numită și Creusa). Căsătorindu-se cu Iason și-a atras asupră-și gelozia Medeei și a fost ucisă de către aceasta (v. și Creon 1.).

glaucei
GLAUC, -Ă adj. (Liv.) De culoare albastră cu nuanță de verde; albastru-verzui. [Pron. glauc. / cf. fr. glauque, lat. glaucus, gr. glaukos].

glaucele
GLAUC, -Ă adj. (Liv.) De culoare albastră cu nuanță de verde; albastru-verzui. [Pron. glauc. / cf. fr. glauque, lat. glaucus, gr. glaukos].

glaucelor
GLAUC, -Ă adj. (Liv.) De culoare albastră cu nuanță de verde; albastru-verzui. [Pron. glauc. / cf. fr. glauque, lat. glaucus, gr. glaukos].

glauci
GLAUC, -Ă adj. (Liv.) De culoare albastră cu nuanță de verde; albastru-verzui. [Pron. glauc. / cf. fr. glauque, lat. glaucus, gr. glaukos].

glaucii
GLAUC, -Ă adj. (Liv.) De culoare albastră cu nuanță de verde; albastru-verzui. [Pron. glauc. / cf. fr. glauque, lat. glaucus, gr. glaukos].

glaucilor
GLAUC, -Ă adj. (Liv.) De culoare albastră cu nuanță de verde; albastru-verzui. [Pron. glauc. / cf. fr. glauque, lat. glaucus, gr. glaukos].

glaucom
GLAUCÓM, glaucoame, s. n. Boală de ochi caracterizată prin creșterea tensiunii oculare, dureri locale intense și grave tulburări de vedere. [Pl. și: glaucomuri] – Din fr. glaucome, lat. glaucoma.

DOOM

glaucóm (glau-) s. n., pl. glaucoáme

glaucom
GLAUCÓM, glaucoame, s. n. Boală de ochi caracterizată prin creșterea tensiunii oculare, dureri locale intense și grave tulburări de vedere. [Pl. și: glaucomuri] – Din fr. glaucome, lat. glaucoma.

glaucomatoasa
GLAUCOMATÓS, -OÁSĂ adj. Afectat, provocat de glaucom. [Pron. glau-co-. / < fr. glaucomateux].

glaucomatoase
GLAUCOMATÓS, -OÁSĂ adj. Afectat, provocat de glaucom. [Pron. glau-co-. / < fr. glaucomateux].

glaucomatoasei
GLAUCOMATÓS, -OÁSĂ adj. Afectat, provocat de glaucom. [Pron. glau-co-. / < fr. glaucomateux].

glaucomatoasele
GLAUCOMATÓS, -OÁSĂ adj. Afectat, provocat de glaucom. [Pron. glau-co-. / < fr. glaucomateux].

glaucomatoaselor
GLAUCOMATÓS, -OÁSĂ adj. Afectat, provocat de glaucom. [Pron. glau-co-. / < fr. glaucomateux].

glaucomatos
GLAUCOMATÓS, -OÁSĂ adj. Afectat, provocat de glaucom. [Pron. glau-co-. / < fr. glaucomateux].

glaucomatosul
GLAUCOMATÓS, -OÁSĂ adj. Afectat, provocat de glaucom. [Pron. glau-co-. / < fr. glaucomateux].

glaucomatosului
GLAUCOMATÓS, -OÁSĂ adj. Afectat, provocat de glaucom. [Pron. glau-co-. / < fr. glaucomateux].

glaucomatoși
GLAUCOMATÓS, -OÁSĂ adj. Afectat, provocat de glaucom. [Pron. glau-co-. / < fr. glaucomateux].

glaucomatoșii
GLAUCOMATÓS, -OÁSĂ adj. Afectat, provocat de glaucom. [Pron. glau-co-. / < fr. glaucomateux].

glaucomatoșilor
GLAUCOMATÓS, -OÁSĂ adj. Afectat, provocat de glaucom. [Pron. glau-co-. / < fr. glaucomateux].

glaucomul
GLAUCÓM, glaucoame, s. n. Boală de ochi caracterizată prin creșterea tensiunii oculare, dureri locale intense și grave tulburări de vedere. [Pl. și: glaucomuri] – Din fr. glaucome, lat. glaucoma.

glaucomului
GLAUCÓM, glaucoame, s. n. Boală de ochi caracterizată prin creșterea tensiunii oculare, dureri locale intense și grave tulburări de vedere. [Pl. și: glaucomuri] – Din fr. glaucome, lat. glaucoma.

glaucomuri
GLAUCÓM, glaucoame, s. n. Boală de ochi caracterizată prin creșterea tensiunii oculare, dureri locale intense și grave tulburări de vedere. [Pl. și: glaucomuri] – Din fr. glaucome, lat. glaucoma.

glaucomurile
GLAUCÓM, glaucoame, s. n. Boală de ochi caracterizată prin creșterea tensiunii oculare, dureri locale intense și grave tulburări de vedere. [Pl. și: glaucomuri] – Din fr. glaucome, lat. glaucoma.

glaucomurilor
GLAUCÓM, glaucoame, s. n. Boală de ochi caracterizată prin creșterea tensiunii oculare, dureri locale intense și grave tulburări de vedere. [Pl. și: glaucomuri] – Din fr. glaucome, lat. glaucoma.

glauconit
GLAUCONÍT s. n. Silicat complex de fier și aluminiu. – Din fr. glauconite.

DOOM

glauconít (glau-) s. n.

glauconitul
GLAUCONÍT s. n. Silicat complex de fier și aluminiu. – Din fr. glauconite.

DOOM

glauconít (glau-) s. n.

glauconitului
GLAUCONÍT s. n. Silicat complex de fier și aluminiu. – Din fr. glauconite.

DOOM

glauconít (glau-) s. n.

glaucul
GLAUC, -Ă adj. (Liv.) De culoare albastră cu nuanță de verde; albastru-verzui. [Pron. glauc. / cf. fr. glauque, lat. glaucus, gr. glaukos].

glaucului
GLAUC, -Ă adj. (Liv.) De culoare albastră cu nuanță de verde; albastru-verzui. [Pron. glauc. / cf. fr. glauque, lat. glaucus, gr. glaukos].

glaucus
Glaucus 1. Fiul lui Antenor și al lui Theano. A luptat în războiul troian împotriva grecilor. 2. Fiul lui Hippolochus. A participat la războiul troian, unde s-a distins prin vitejia și curajul său. Întîlnindu-se în luptă cu Diomedes – de ale cărui rude era legat prin legături de ospitalitate – Glaucus i-a dăruit armele sale din aur, luîndu-le în schimb pe cele ale lui Diomedes, lucrate în bronz, după care cei doi eroi au continuat lupta. Glaucus a fost cel care a readus în tabără corpul neînsuflețit al prietenului său Sarpedon (v. și Sarpedon) și tot el a luptat alături de Hector pentru a pune mîna pe cadavrul lui Patroclus. A fost ucis, în cele din urmă, de către Aiax, fiul lui Telamon. 3. Fiul lui Sisyphus, regele Corinthului, și tatăl lui Bellerophon. A fost ucis de caii săi, după ce a participat la jocurile funebre organizate în cinstea lui Pelias. Se spunea că moartea lui a fost dictată de mînia Aphroditei. 4. Pescar originar din cetatea Anthedon, din Bocotia. Era fiul lui Poseidon și al unei naiade și, datorită acestui fapt, era înzestrat cu darul profeției. A participat la expediția argonauților și, în cele din urmă, a fost transformat într-o divinitate marină. 5. Fiul lui Minos și al lui Pasiphaë. În copilărie murind, Glaucus a fost reînviat de către Polyidus. Acesta i-a atins cadavrul cu niște ierburi miraculoase aduse de un șarpe și l-a readus la viață.

glaviznă
GLÁVIZNĂ s. f. (Înv.) Capitol. (din sl. glavizna, împrum. literar)

glavă
glávă (-ve), s. f. – 1. Cap. – 2. (Înv.) Capitol. Sl. glava (Cihac, II, 121; Conev 87), cf. bg., sb. glavă, pol. glowa, rus. golova, ngr. γϰλάβα „căpățînă”. Primul sens are totdeauna o nuanță depreciativă. Din sb. pare a proveni glag, s. n. (Banat, colț), prin intermediul unei asimilări. – Der. glăvățînă, s. f. (căpățînă, dovleac), prin încrucișare cu căpățînă, cf. bg. glavetina; glovoț, s. n. (căpățînă); glarhnică, s. f. (șervet răsucit în formă de colac pe care se așază greutatea purtată pe cap), din sl. glavnikŭ „de cap”; glaviznă, s. f. (înv., capitol), din sl. glavizna, împrumut literar. Cf. sglăvoc.

glazura
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazura
GLAZÚRĂ, glazuri, s. f. 1. Strat subțire de zahăr ars, de ciocolată, de șerbet etc. cu care se acoperă unele prăjituri, bomboane, fructe etc., pentru a le da un gust și un aspect mai plăcut. ♦ Strat subțire și transparent cu care se acoperă orezul, unele paste făinoase etc. pentru a le da un aspect mai frumos și pentru a nu se lipi la fiert sau la prăjit. 2. Email, smalț pentru produse ceramice. – Din germ. Glasur.

DOOM

glazúră s. f., g.-d. art. glazúrii; pl. glazúri

glazurai
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazuram
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazurare
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazurare
GLAZURÁRE, glazurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a glazura. – V. glazura.

DOOM

glazuráre s. f., g.-d. art. glazurắrii; pl. glazurắri

glazurarea
GLAZURÁRE, glazurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a glazura. – V. glazura.

DOOM

glazuráre s. f., g.-d. art. glazurắrii; pl. glazurắri

glazurară
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazurarăm
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazurarăți
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazurase
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazurasem
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazuraseră
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazuraserăm
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazuraserăți
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazuraseși
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazuraseți
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazurat
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazurat
pinguin glazurat expr. (adol.) om foarte prost.

glazuratoare
GLAZURATÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor calificat în lucrări de glazurare. [< glazura + -tor].

glazuratoarea
GLAZURATÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor calificat în lucrări de glazurare. [< glazura + -tor].

glazuratoarei
GLAZURATÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor calificat în lucrări de glazurare. [< glazura + -tor].

glazuratoarele
GLAZURATÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor calificat în lucrări de glazurare. [< glazura + -tor].

glazuratoarelor
GLAZURATÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor calificat în lucrări de glazurare. [< glazura + -tor].

glazurator
GLAZURATÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor calificat în lucrări de glazurare. [< glazura + -tor].

glazuratori
GLAZURATÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor calificat în lucrări de glazurare. [< glazura + -tor].

glazuratorii
GLAZURATÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor calificat în lucrări de glazurare. [< glazura + -tor].

glazuratorilor
GLAZURATÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor calificat în lucrări de glazurare. [< glazura + -tor].

glazuratorul
GLAZURATÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor calificat în lucrări de glazurare. [< glazura + -tor].

glazuratorului
GLAZURATÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor calificat în lucrări de glazurare. [< glazura + -tor].

glazurau
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazurași
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazurați
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazurează
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazurez
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazureze
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazurezi
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazuri
GLAZÚRĂ, glazuri, s. f. 1. Strat subțire de zahăr ars, de ciocolată, de șerbet etc. cu care se acoperă unele prăjituri, bomboane, fructe etc., pentru a le da un gust și un aspect mai plăcut. ♦ Strat subțire și transparent cu care se acoperă orezul, unele paste făinoase etc. pentru a le da un aspect mai frumos și pentru a nu se lipi la fiert sau la prăjit. 2. Email, smalț pentru produse ceramice. – Din germ. Glasur.

DOOM

glazúră s. f., g.-d. art. glazúrii; pl. glazúri

glazurii
GLAZÚRĂ, glazuri, s. f. 1. Strat subțire de zahăr ars, de ciocolată, de șerbet etc. cu care se acoperă unele prăjituri, bomboane, fructe etc., pentru a le da un gust și un aspect mai plăcut. ♦ Strat subțire și transparent cu care se acoperă orezul, unele paste făinoase etc. pentru a le da un aspect mai frumos și pentru a nu se lipi la fiert sau la prăjit. 2. Email, smalț pentru produse ceramice. – Din germ. Glasur.

DOOM

glazúră s. f., g.-d. art. glazúrii; pl. glazúri

glazurile
GLAZÚRĂ, glazuri, s. f. 1. Strat subțire de zahăr ars, de ciocolată, de șerbet etc. cu care se acoperă unele prăjituri, bomboane, fructe etc., pentru a le da un gust și un aspect mai plăcut. ♦ Strat subțire și transparent cu care se acoperă orezul, unele paste făinoase etc. pentru a le da un aspect mai frumos și pentru a nu se lipi la fiert sau la prăjit. 2. Email, smalț pentru produse ceramice. – Din germ. Glasur.

DOOM

glazúră s. f., g.-d. art. glazúrii; pl. glazúri

glazurilor
GLAZÚRĂ, glazuri, s. f. 1. Strat subțire de zahăr ars, de ciocolată, de șerbet etc. cu care se acoperă unele prăjituri, bomboane, fructe etc., pentru a le da un gust și un aspect mai plăcut. ♦ Strat subțire și transparent cu care se acoperă orezul, unele paste făinoase etc. pentru a le da un aspect mai frumos și pentru a nu se lipi la fiert sau la prăjit. 2. Email, smalț pentru produse ceramice. – Din germ. Glasur.

DOOM

glazúră s. f., g.-d. art. glazúrii; pl. glazúri

glazurând
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazurînd
GLAZURÁ, glazurez, vb. I. Tranz. 1. A glasa (1). 2. A emaila, a smălțui. – Din glazură.

DOOM

glazurá (a ~) vb., ind. prez. 3 glazureáză

glazurări
GLAZURÁRE, glazurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a glazura. – V. glazura.

DOOM

glazuráre s. f., g.-d. art. glazurắrii; pl. glazurắri

glazurării
GLAZURÁRE, glazurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a glazura. – V. glazura.

DOOM

glazuráre s. f., g.-d. art. glazurắrii; pl. glazurắri

glazurările
GLAZURÁRE, glazurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a glazura. – V. glazura.

DOOM

glazuráre s. f., g.-d. art. glazurắrii; pl. glazurắri

glazurărilor
GLAZURÁRE, glazurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a glazura. – V. glazura.

DOOM

glazuráre s. f., g.-d. art. glazurắrii; pl. glazurắri

glazvand
GLAZVÁND s.n. v. glasvand.

gleba
GLÉBĂ s.f. (Liv.) Brazdă de pământ. ◊ Servitute a glebei = colonat; adscript (al) glebei = colon, serv. [< cf. it., lat. gleba].

glebe
GLÉBĂ s.f. (Liv.) Brazdă de pământ. ◊ Servitute a glebei = colonat; adscript (al) glebei = colon, serv. [< cf. it., lat. gleba].

glebei
GLÉBĂ s.f. (Liv.) Brazdă de pământ. ◊ Servitute a glebei = colonat; adscript (al) glebei = colon, serv. [< cf. it., lat. gleba].

glebele
GLÉBĂ s.f. (Liv.) Brazdă de pământ. ◊ Servitute a glebei = colonat; adscript (al) glebei = colon, serv. [< cf. it., lat. gleba].

glebelor
GLÉBĂ s.f. (Liv.) Brazdă de pământ. ◊ Servitute a glebei = colonat; adscript (al) glebei = colon, serv. [< cf. it., lat. gleba].

glechoma
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit² (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplică pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit² (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĩnĩkŭ.

gleditschia
GLĂDÍȚĂ, glădițe, s. f. Arbore asemănător cu salcâmul, cu ramuri spinoase, flori mici verzui și fructe păstăi, cultivat pentru perdelele de protecție, în parcuri etc.; plătică² (Gleditschia triacanthos). – Et. nec. Cf. Gleditschia (numele științific al plantei).

glei
GLEI s. n. (Geol.) Strat de nămol de culoare cenușie sau vânătă-verzuie, format sub unele soluri mlăștinoase. – Din engl. gley.

DOOM

glei s. n., art. gléiul

gleic
GLÉIC, -Ă adj. De natura gleiului. [Cf. fr. glaiseux].

gleica
GLÉIC, -Ă adj. De natura gleiului. [Cf. fr. glaiseux].

gleice
GLÉIC, -Ă adj. De natura gleiului. [Cf. fr. glaiseux].

gleicei
GLÉIC, -Ă adj. De natura gleiului. [Cf. fr. glaiseux].

gleicele
GLÉIC, -Ă adj. De natura gleiului. [Cf. fr. glaiseux].

gleicelor
GLÉIC, -Ă adj. De natura gleiului. [Cf. fr. glaiseux].

gleici
GLÉIC, -Ă adj. De natura gleiului. [Cf. fr. glaiseux].

gleicii
GLÉIC, -Ă adj. De natura gleiului. [Cf. fr. glaiseux].

gleicilor
GLÉIC, -Ă adj. De natura gleiului. [Cf. fr. glaiseux].

gleicul
GLÉIC, -Ă adj. De natura gleiului. [Cf. fr. glaiseux].

gleicului
GLÉIC, -Ă adj. De natura gleiului. [Cf. fr. glaiseux].

gleiul
GLEI s. n. (Geol.) Strat de nămol de culoare cenușie sau vânătă-verzuie, format sub unele soluri mlăștinoase. – Din engl. gley.

DOOM

glei s. n., art. gléiul

gleiului
GLEI s. n. (Geol.) Strat de nămol de culoare cenușie sau vânătă-verzuie, format sub unele soluri mlăștinoase. – Din engl. gley.

DOOM

glei s. n., art. gléiul

gleiuri
GLEI s. n. (Geol.) Strat de nămol de culoare cenușie sau vânătă-verzuie, format sub unele soluri mlăștinoase. – Din engl. gley.

DOOM

glei s. n., art. gléiul

gleiurile
GLEI s. n. (Geol.) Strat de nămol de culoare cenușie sau vânătă-verzuie, format sub unele soluri mlăștinoase. – Din engl. gley.

DOOM

glei s. n., art. gléiul

gleiurilor
GLEI s. n. (Geol.) Strat de nămol de culoare cenușie sau vânătă-verzuie, format sub unele soluri mlăștinoase. – Din engl. gley.

DOOM

glei s. n., art. gléiul

gleizare
GLEIZÁRE s. f. Proces de reducere a oxizilor de fier din sol în condiții de anaerobioză, create de un exces de umiditate. [Pr.: gle-i-] – După fr. gleiser.

DOOM

gleizáre (gle-i-) s. f., g.-d. art. gleizắrii

gleizarea
GLEIZÁRE s. f. Proces de reducere a oxizilor de fier din sol în condiții de anaerobioză, create de un exces de umiditate. [Pr.: gle-i-] – După fr. gleiser.

DOOM

gleizáre (gle-i-) s. f., g.-d. art. gleizắrii

gleizări
GLEIZÁRE s. f. Proces de reducere a oxizilor de fier din sol în condiții de anaerobioză, create de un exces de umiditate. [Pr.: gle-i-] – După fr. gleiser.

DOOM

gleizáre (gle-i-) s. f., g.-d. art. gleizắrii

gleizării
GLEIZÁRE s. f. Proces de reducere a oxizilor de fier din sol în condiții de anaerobioză, create de un exces de umiditate. [Pr.: gle-i-] – După fr. gleiser.

DOOM

gleizáre (gle-i-) s. f., g.-d. art. gleizắrii

gleizările
GLEIZÁRE s. f. Proces de reducere a oxizilor de fier din sol în condiții de anaerobioză, create de un exces de umiditate. [Pr.: gle-i-] – După fr. gleiser.

DOOM

gleizáre (gle-i-) s. f., g.-d. art. gleizắrii

gleizărilor
GLEIZÁRE s. f. Proces de reducere a oxizilor de fier din sol în condiții de anaerobioză, create de un exces de umiditate. [Pr.: gle-i-] – După fr. gleiser.

DOOM

gleizáre (gle-i-) s. f., g.-d. art. gleizắrii

glena
GLÉNĂ s.f. (Anat.) Cavitate articulară, puțin adâncă, a unui os. [< fr. glène].

glenci
glénci (-ciuri), s. n. – 1. Patinoar. – 2. Leagăn. Bg. gleč „chiciură” sau germ. Glitsch(bahn), după DAR. În Trans. și Mold.

glene
GLÉNĂ s.f. (Anat.) Cavitate articulară, puțin adâncă, a unui os. [< fr. glène].

glenei
GLÉNĂ s.f. (Anat.) Cavitate articulară, puțin adâncă, a unui os. [< fr. glène].

glenele
GLÉNĂ s.f. (Anat.) Cavitate articulară, puțin adâncă, a unui os. [< fr. glène].

glenelor
GLÉNĂ s.f. (Anat.) Cavitate articulară, puțin adâncă, a unui os. [< fr. glène].

glenoid
GLENOÍD, -Ă, glenoizi, -de, adj. (Despre unele cavități ale corpului) Care permite articularea oaselor. – Din fr. glénoïde.

DOOM

glenoíd adj. m., pl. glenoízi; f. glenoídă, pl. glenoíde

glenoida
GLENOÍD, -Ă, glenoizi, -de, adj. (Despre unele cavități ale corpului) Care permite articularea oaselor. – Din fr. glénoïde.

DOOM

glenoíd adj. m., pl. glenoízi; f. glenoídă, pl. glenoíde

glenoidal
GLENOIDÁL, -Ă adj. Glenoid. [Pron. -no-i-. / < fr. glénoïdal].

glenoide
GLENOÍD, -Ă, glenoizi, -de, adj. (Despre unele cavități ale corpului) Care permite articularea oaselor. – Din fr. glénoïde.

DOOM

glenoíd adj. m., pl. glenoízi; f. glenoídă, pl. glenoíde

glenoidei
GLENOÍD, -Ă, glenoizi, -de, adj. (Despre unele cavități ale corpului) Care permite articularea oaselor. – Din fr. glénoïde.

DOOM

glenoíd adj. m., pl. glenoízi; f. glenoídă, pl. glenoíde

glenoidele
GLENOÍD, -Ă, glenoizi, -de, adj. (Despre unele cavități ale corpului) Care permite articularea oaselor. – Din fr. glénoïde.

DOOM

glenoíd adj. m., pl. glenoízi; f. glenoídă, pl. glenoíde

glenoidelor
GLENOÍD, -Ă, glenoizi, -de, adj. (Despre unele cavități ale corpului) Care permite articularea oaselor. – Din fr. glénoïde.

DOOM

glenoíd adj. m., pl. glenoízi; f. glenoídă, pl. glenoíde

glenoidită
GLENOIDÍTĂ s.f. (Med.) Osteită a cavității glenoide a omoplatului. [Pron. -no-i-. / < fr. glénoïdite].

glenoidul
GLENOÍD, -Ă, glenoizi, -de, adj. (Despre unele cavități ale corpului) Care permite articularea oaselor. – Din fr. glénoïde.

DOOM

glenoíd adj. m., pl. glenoízi; f. glenoídă, pl. glenoíde

glenoidului
GLENOÍD, -Ă, glenoizi, -de, adj. (Despre unele cavități ale corpului) Care permite articularea oaselor. – Din fr. glénoïde.

DOOM

glenoíd adj. m., pl. glenoízi; f. glenoídă, pl. glenoíde

glenoizi
GLENOÍD, -Ă, glenoizi, -de, adj. (Despre unele cavități ale corpului) Care permite articularea oaselor. – Din fr. glénoïde.

DOOM

glenoíd adj. m., pl. glenoízi; f. glenoídă, pl. glenoíde

glenoizii
GLENOÍD, -Ă, glenoizi, -de, adj. (Despre unele cavități ale corpului) Care permite articularea oaselor. – Din fr. glénoïde.

DOOM

glenoíd adj. m., pl. glenoízi; f. glenoídă, pl. glenoíde

glenoizilor
GLENOÍD, -Ă, glenoizi, -de, adj. (Despre unele cavități ale corpului) Care permite articularea oaselor. – Din fr. glénoïde.

DOOM

glenoíd adj. m., pl. glenoízi; f. glenoídă, pl. glenoíde

glera
GLÉRĂ s.f. (Biol.) Secreție albicioasă și cleioasă a unei mucoase; mucozitate. ♦ Albuș de ou crud. [< fr. glaire].

glere
GLÉRĂ s.f. (Biol.) Secreție albicioasă și cleioasă a unei mucoase; mucozitate. ♦ Albuș de ou crud. [< fr. glaire].

glerei
GLÉRĂ s.f. (Biol.) Secreție albicioasă și cleioasă a unei mucoase; mucozitate. ♦ Albuș de ou crud. [< fr. glaire].

glerele
GLÉRĂ s.f. (Biol.) Secreție albicioasă și cleioasă a unei mucoase; mucozitate. ♦ Albuș de ou crud. [< fr. glaire].

glerelor
GLÉRĂ s.f. (Biol.) Secreție albicioasă și cleioasă a unei mucoase; mucozitate. ♦ Albuș de ou crud. [< fr. glaire].

gleros
GLERÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Cu aspect de albuș de ou. [< fr. glaireux].

glet
GLET, gleturi, s. n. Strat subțire de var sau de ipsos aplicat peste tencuială, pentru a obține o suprafață netedă de zugrăveală sau de văruială. – Din germ. Glätt[putz].

DOOM

glet s. n., pl. gléturi

gletul
GLET, gleturi, s. n. Strat subțire de var sau de ipsos aplicat peste tencuială, pentru a obține o suprafață netedă de zugrăveală sau de văruială. – Din germ. Glätt[putz].

DOOM

glet s. n., pl. gléturi

gletului
GLET, gleturi, s. n. Strat subțire de var sau de ipsos aplicat peste tencuială, pentru a obține o suprafață netedă de zugrăveală sau de văruială. – Din germ. Glätt[putz].

DOOM

glet s. n., pl. gléturi

gleturi
GLET, gleturi, s. n. Strat subțire de var sau de ipsos aplicat peste tencuială, pentru a obține o suprafață netedă de zugrăveală sau de văruială. – Din germ. Glätt[putz].

DOOM

glet s. n., pl. gléturi

gleturile
GLET, gleturi, s. n. Strat subțire de var sau de ipsos aplicat peste tencuială, pentru a obține o suprafață netedă de zugrăveală sau de văruială. – Din germ. Glätt[putz].

DOOM

glet s. n., pl. gléturi

gleturilor
GLET, gleturi, s. n. Strat subțire de var sau de ipsos aplicat peste tencuială, pentru a obține o suprafață netedă de zugrăveală sau de văruială. – Din germ. Glätt[putz].

DOOM

glet s. n., pl. gléturi

glezna
GLÉZNĂ, glezne, s. f. 1. Parte a membrului inferior care cuprinde porțiunea articulației tibiei cu tarsul. ♦ Proeminență osoasă formată în această regiune. ♦ Parte mai subțire a gambei, situată deasupra articulației tibiei cu tarsul. 2. Parte a piciorului unor animale cuprinsă între fluier și chișiță. – Din sl. glezinŭ, glezna.

DOOM

gléznă s. f., g.-d. art. gléznei; pl. glézne

glezne
GLÉZNĂ, glezne, s. f. 1. Parte a membrului inferior care cuprinde porțiunea articulației tibiei cu tarsul. ♦ Proeminență osoasă formată în această regiune. ♦ Parte mai subțire a gambei, situată deasupra articulației tibiei cu tarsul. 2. Parte a piciorului unor animale cuprinsă între fluier și chișiță. – Din sl. glezinŭ, glezna.

DOOM

gléznă s. f., g.-d. art. gléznei; pl. glézne

gleznei
GLÉZNĂ, glezne, s. f. 1. Parte a membrului inferior care cuprinde porțiunea articulației tibiei cu tarsul. ♦ Proeminență osoasă formată în această regiune. ♦ Parte mai subțire a gambei, situată deasupra articulației tibiei cu tarsul. 2. Parte a piciorului unor animale cuprinsă între fluier și chișiță. – Din sl. glezinŭ, glezna.

DOOM

gléznă s. f., g.-d. art. gléznei; pl. glézne

gleznele
GLÉZNĂ, glezne, s. f. 1. Parte a membrului inferior care cuprinde porțiunea articulației tibiei cu tarsul. ♦ Proeminență osoasă formată în această regiune. ♦ Parte mai subțire a gambei, situată deasupra articulației tibiei cu tarsul. 2. Parte a piciorului unor animale cuprinsă între fluier și chișiță. – Din sl. glezinŭ, glezna.

DOOM

gléznă s. f., g.-d. art. gléznei; pl. glézne

gleznelor
GLÉZNĂ, glezne, s. f. 1. Parte a membrului inferior care cuprinde porțiunea articulației tibiei cu tarsul. ♦ Proeminență osoasă formată în această regiune. ♦ Parte mai subțire a gambei, situată deasupra articulației tibiei cu tarsul. 2. Parte a piciorului unor animale cuprinsă între fluier și chișiță. – Din sl. glezinŭ, glezna.

DOOM

gléznă s. f., g.-d. art. gléznei; pl. glézne

glezniera
GLEZNIÉRĂ, glezniere, s. f. Bandă (elastică) de bumbac, de lână sau din fibre sintetice, folosită de balerini, sportivi etc. pentru protecția gleznelor. [Pr.: -ni-e-] – Gleznă + suf. -ieră.

DOOM

glezniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. glezniérei; pl. glezniére

glezniere
GLEZNIÉRĂ, glezniere, s. f. Bandă (elastică) de bumbac, de lână sau din fibre sintetice, folosită de balerini, sportivi etc. pentru protecția gleznelor. [Pr.: -ni-e-] – Gleznă + suf. -ieră.

DOOM

glezniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. glezniérei; pl. glezniére

gleznierei
GLEZNIÉRĂ, glezniere, s. f. Bandă (elastică) de bumbac, de lână sau din fibre sintetice, folosită de balerini, sportivi etc. pentru protecția gleznelor. [Pr.: -ni-e-] – Gleznă + suf. -ieră.

DOOM

glezniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. glezniérei; pl. glezniére

gleznierele
GLEZNIÉRĂ, glezniere, s. f. Bandă (elastică) de bumbac, de lână sau din fibre sintetice, folosită de balerini, sportivi etc. pentru protecția gleznelor. [Pr.: -ni-e-] – Gleznă + suf. -ieră.

DOOM

glezniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. glezniérei; pl. glezniére

gleznierelor
GLEZNIÉRĂ, glezniere, s. f. Bandă (elastică) de bumbac, de lână sau din fibre sintetice, folosită de balerini, sportivi etc. pentru protecția gleznelor. [Pr.: -ni-e-] – Gleznă + suf. -ieră.

DOOM

glezniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. glezniérei; pl. glezniére

gleznișoara
GLEZNIȘOÁRĂ, gleznișoare, s. f. Diminutiv al lui gleznă. – Gleznă + suf. -ișoară.

DOOM

gleznișoáră s. f., g.-d. art. gleznișoárei; pl. gleznișoáre

gleznișoare
GLEZNIȘOÁRĂ, gleznișoare, s. f. Diminutiv al lui gleznă. – Gleznă + suf. -ișoară.

DOOM

gleznișoáră s. f., g.-d. art. gleznișoárei; pl. gleznișoáre

gleznișoarei
GLEZNIȘOÁRĂ, gleznișoare, s. f. Diminutiv al lui gleznă. – Gleznă + suf. -ișoară.

DOOM

gleznișoáră s. f., g.-d. art. gleznișoárei; pl. gleznișoáre

gleznișoarele
GLEZNIȘOÁRĂ, gleznișoare, s. f. Diminutiv al lui gleznă. – Gleznă + suf. -ișoară.

DOOM

gleznișoáră s. f., g.-d. art. gleznișoárei; pl. gleznișoáre

gleznișoarelor
GLEZNIȘOÁRĂ, gleznișoare, s. f. Diminutiv al lui gleznă. – Gleznă + suf. -ișoară.

DOOM

gleznișoáră s. f., g.-d. art. gleznișoárei; pl. gleznișoáre

glia
GLÍE, glii, s. f. 1. Pământ; ogor; fig. patrie. ◊ Expr. Sub glie = în mormânt. 2. Brazdă de pământ (cu iarbă cu tot, câtă se poate desprinde odată cu hârlețul). – Et. nec.

DOOM

glíe s. f., art. glía, g.-d. art. glíei; pl. glii

gliadina
GLIADÍNĂ, gliadine, s. f. Proteină vegetală. [Pr.: gli-a-] – Din it. gliadina, fr. gliadine.

DOOM

gliadínă (gli-a-) s. f., g.-d. art. gliadínei; pl. gliadíne

gliadine
GLIADÍNĂ, gliadine, s. f. Proteină vegetală. [Pr.: gli-a-] – Din it. gliadina, fr. gliadine.

DOOM

gliadínă (gli-a-) s. f., g.-d. art. gliadínei; pl. gliadíne

gliadinei
GLIADÍNĂ, gliadine, s. f. Proteină vegetală. [Pr.: gli-a-] – Din it. gliadina, fr. gliadine.

DOOM

gliadínă (gli-a-) s. f., g.-d. art. gliadínei; pl. gliadíne

gliadinele
GLIADÍNĂ, gliadine, s. f. Proteină vegetală. [Pr.: gli-a-] – Din it. gliadina, fr. gliadine.

DOOM

gliadínă (gli-a-) s. f., g.-d. art. gliadínei; pl. gliadíne

gliadinelor
GLIADÍNĂ, gliadine, s. f. Proteină vegetală. [Pr.: gli-a-] – Din it. gliadina, fr. gliadine.

DOOM

gliadínă (gli-a-) s. f., g.-d. art. gliadínei; pl. gliadíne

glial
GLIÁL, -Ă adj. Referitor la nevroglie. [Pron. gli-al. / < fr. glial].

glic
GLIC- v. glico-.

glicemia
GLICEMÍE s. f. Prezența glucozei în sângele din organismul uman; cantitate de glucoză aflată în sânge. – Din fr. glycémie.

DOOM

glicemíe s. f., art. glicemía, g.-d. glicemíi, art. glicemíei

glicemie
GLICEMÍE s. f. Prezența glucozei în sângele din organismul uman; cantitate de glucoză aflată în sânge. – Din fr. glycémie.

DOOM

glicemíe s. f., art. glicemía, g.-d. glicemíi, art. glicemíei

glicemiei
GLICEMÍE s. f. Prezența glucozei în sângele din organismul uman; cantitate de glucoză aflată în sânge. – Din fr. glycémie.

DOOM

glicemíe s. f., art. glicemía, g.-d. glicemíi, art. glicemíei

glicemii
GLICEMÍE s. f. Prezența glucozei în sângele din organismul uman; cantitate de glucoză aflată în sânge. – Din fr. glycémie.

DOOM

glicemíe s. f., art. glicemía, g.-d. glicemíi, art. glicemíei

glicemiile
GLICEMÍE s. f. Prezența glucozei în sângele din organismul uman; cantitate de glucoză aflată în sânge. – Din fr. glycémie.

DOOM

glicemíe s. f., art. glicemía, g.-d. glicemíi, art. glicemíei

glicemiilor
GLICEMÍE s. f. Prezența glucozei în sângele din organismul uman; cantitate de glucoză aflată în sânge. – Din fr. glycémie.

DOOM

glicemíe s. f., art. glicemía, g.-d. glicemíi, art. glicemíei

glicerida
GLICERÍDĂ, gliceride, s. f. (Chim.) Ester alcătuit din glicerină și acizi grași, prezent în grăsimile animale și vegetale. – Din fr. glycéride.

DOOM

glicerídă s. f., g.-d. art. glicerídei; pl. gliceríde

gliceride
GLICERÍDĂ, gliceride, s. f. (Chim.) Ester alcătuit din glicerină și acizi grași, prezent în grăsimile animale și vegetale. – Din fr. glycéride.

DOOM

glicerídă s. f., g.-d. art. glicerídei; pl. gliceríde

gliceridei
GLICERÍDĂ, gliceride, s. f. (Chim.) Ester alcătuit din glicerină și acizi grași, prezent în grăsimile animale și vegetale. – Din fr. glycéride.

DOOM

glicerídă s. f., g.-d. art. glicerídei; pl. gliceríde

gliceridele
GLICERÍDĂ, gliceride, s. f. (Chim.) Ester alcătuit din glicerină și acizi grași, prezent în grăsimile animale și vegetale. – Din fr. glycéride.

DOOM

glicerídă s. f., g.-d. art. glicerídei; pl. gliceríde

gliceridelor
GLICERÍDĂ, gliceride, s. f. (Chim.) Ester alcătuit din glicerină și acizi grași, prezent în grăsimile animale și vegetale. – Din fr. glycéride.

DOOM

glicerídă s. f., g.-d. art. glicerídei; pl. gliceríde

glicerina
GLICERÍNĂ s. f. Alcool cu aspect de lichid uleios, incolor, inodor, dulceag, extras din grăsimi sau fabricat sintetic, având diverse întrebuințări în industrie, în medicină și în cosmetică. – Din fr. glycérine.

DOOM

glicerínă s. f., g.-d. art. glicerínei

glicerine
GLICERÍNĂ s. f. Alcool cu aspect de lichid uleios, incolor, inodor, dulceag, extras din grăsimi sau fabricat sintetic, având diverse întrebuințări în industrie, în medicină și în cosmetică. – Din fr. glycérine.

DOOM

glicerínă s. f., g.-d. art. glicerínei

glicerinei
GLICERÍNĂ s. f. Alcool cu aspect de lichid uleios, incolor, inodor, dulceag, extras din grăsimi sau fabricat sintetic, având diverse întrebuințări în industrie, în medicină și în cosmetică. – Din fr. glycérine.

DOOM

glicerínă s. f., g.-d. art. glicerínei

glicero
GLICERO²- Element prim de compunere savantă cu semnificația „dulce”, „zaharat”. [< fr. glycéro-, cf. gr. glykeros – dulce].

glicerofosfat
GLICEROFOSFÁT, glicerofosfați, s. m. (Farm.) Sare a acidului glicerofosforic, folosită ca medicament. – Din fr. glycérophosphate.

glicerofosforic
GLICEROFOSFÓRIC adj. m. (În sintagma) Acid glicerofosforic = combinație a acidului fosforic cu glicerină. – Din fr. glycérophosphorique.

glicerol
GLICERÓL s. n. (Chim.) Glicerină. – Din fr. glycérol.

glicerolat
GLICEROLÁT, -Ă adj., s.m. (Medicament) preparat pe bază de glicerină. [Cf. fr. glicérole].

glicerolul
GLICERÓL s. n. (Chim.) Glicerină. – Din fr. glycérol.

glicerolului
GLICERÓL s. n. (Chim.) Glicerină. – Din fr. glycérol.

glicidă
GLICÍDE s.f.pl. v. glucide.

glicina
GLICÍNĂ, glicine, s. f. Arbust decorativ agățător, având flori asemănătoare cu ale salcâmului, albastre sau violete și parfumate (Wistaria sinensis). – Din fr. glycine.

DOOM

glicínă s. f., g.-d. art. glicínei; pl. glicíne

glicine
GLICÍNĂ, glicine, s. f. Arbust decorativ agățător, având flori asemănătoare cu ale salcâmului, albastre sau violete și parfumate (Wistaria sinensis). – Din fr. glycine.

DOOM

glicínă s. f., g.-d. art. glicínei; pl. glicíne

glicinei
GLICÍNĂ, glicine, s. f. Arbust decorativ agățător, având flori asemănătoare cu ale salcâmului, albastre sau violete și parfumate (Wistaria sinensis). – Din fr. glycine.

DOOM

glicínă s. f., g.-d. art. glicínei; pl. glicíne

glicinele
GLICÍNĂ, glicine, s. f. Arbust decorativ agățător, având flori asemănătoare cu ale salcâmului, albastre sau violete și parfumate (Wistaria sinensis). – Din fr. glycine.

DOOM

glicínă s. f., g.-d. art. glicínei; pl. glicíne

glicinelor
GLICÍNĂ, glicine, s. f. Arbust decorativ agățător, având flori asemănătoare cu ale salcâmului, albastre sau violete și parfumate (Wistaria sinensis). – Din fr. glycine.

DOOM

glicínă s. f., g.-d. art. glicínei; pl. glicíne

glico
GLICO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „dulce”, „zaharos”. [Var. glic-. / < fr. glyco-, it. glico-, cf. gr. glykos – dulce].

glicocol
GLICOCÓL, glicocoli, s. m. (Biol.) Aminoacid simplu, prezent în numeroase proteine. – Din fr. glycocolle.

DOOM

glicocól s. m., pl. glicocóli

glicocoli
GLICOCÓL, glicocoli, s. m. (Biol.) Aminoacid simplu, prezent în numeroase proteine. – Din fr. glycocolle.

DOOM

glicocól s. m., pl. glicocóli

glicocolii
GLICOCÓL, glicocoli, s. m. (Biol.) Aminoacid simplu, prezent în numeroase proteine. – Din fr. glycocolle.

DOOM

glicocól s. m., pl. glicocóli

glicocolilor
GLICOCÓL, glicocoli, s. m. (Biol.) Aminoacid simplu, prezent în numeroase proteine. – Din fr. glycocolle.

DOOM

glicocól s. m., pl. glicocóli

glicocolul
GLICOCÓL, glicocoli, s. m. (Biol.) Aminoacid simplu, prezent în numeroase proteine. – Din fr. glycocolle.

DOOM

glicocól s. m., pl. glicocóli

glicocolului
GLICOCÓL, glicocoli, s. m. (Biol.) Aminoacid simplu, prezent în numeroase proteine. – Din fr. glycocolle.

DOOM

glicocól s. m., pl. glicocóli

glicogen
GLICOGÉN, glicogeni, s. m. (Biol.) Polizaharidă având o structură asemănătoare cu amidonul, care se găsește mai ales în ficat și în mușchi. – Din fr. glycogène.

DOOM

glicogén s. m., pl. glicogéni

glicogenetic
GLICOGENÉTIC, -Ă, glicogenetici, -ce, adj. (Biochim.) Referitor la glicogeneză. – Din fr. glycogénétique.

DOOM

glicogenétic adj. m., pl. glicogenétici; f. glicogenétică, pl. glicogenétice

glicogenetica
GLICOGENÉTIC, -Ă, glicogenetici, -ce, adj. (Biochim.) Referitor la glicogeneză. – Din fr. glycogénétique.

DOOM

glicogenétic adj. m., pl. glicogenétici; f. glicogenétică, pl. glicogenétice

glicogenetice
GLICOGENÉTIC, -Ă, glicogenetici, -ce, adj. (Biochim.) Referitor la glicogeneză. – Din fr. glycogénétique.

DOOM

glicogenétic adj. m., pl. glicogenétici; f. glicogenétică, pl. glicogenétice

glicogeneticei
GLICOGENÉTIC, -Ă, glicogenetici, -ce, adj. (Biochim.) Referitor la glicogeneză. – Din fr. glycogénétique.

DOOM

glicogenétic adj. m., pl. glicogenétici; f. glicogenétică, pl. glicogenétice

glicogeneticele
GLICOGENÉTIC, -Ă, glicogenetici, -ce, adj. (Biochim.) Referitor la glicogeneză. – Din fr. glycogénétique.

DOOM

glicogenétic adj. m., pl. glicogenétici; f. glicogenétică, pl. glicogenétice

glicogeneticelor
GLICOGENÉTIC, -Ă, glicogenetici, -ce, adj. (Biochim.) Referitor la glicogeneză. – Din fr. glycogénétique.

DOOM

glicogenétic adj. m., pl. glicogenétici; f. glicogenétică, pl. glicogenétice

glicogenetici
GLICOGENÉTIC, -Ă, glicogenetici, -ce, adj. (Biochim.) Referitor la glicogeneză. – Din fr. glycogénétique.

DOOM

glicogenétic adj. m., pl. glicogenétici; f. glicogenétică, pl. glicogenétice

glicogeneticii
GLICOGENÉTIC, -Ă, glicogenetici, -ce, adj. (Biochim.) Referitor la glicogeneză. – Din fr. glycogénétique.

DOOM

glicogenétic adj. m., pl. glicogenétici; f. glicogenétică, pl. glicogenétice

glicogeneticilor
GLICOGENÉTIC, -Ă, glicogenetici, -ce, adj. (Biochim.) Referitor la glicogeneză. – Din fr. glycogénétique.

DOOM

glicogenétic adj. m., pl. glicogenétici; f. glicogenétică, pl. glicogenétice

glicogeneticul
GLICOGENÉTIC, -Ă, glicogenetici, -ce, adj. (Biochim.) Referitor la glicogeneză. – Din fr. glycogénétique.

DOOM

glicogenétic adj. m., pl. glicogenétici; f. glicogenétică, pl. glicogenétice

glicogeneticului
GLICOGENÉTIC, -Ă, glicogenetici, -ce, adj. (Biochim.) Referitor la glicogeneză. – Din fr. glycogénétique.

DOOM

glicogenétic adj. m., pl. glicogenétici; f. glicogenétică, pl. glicogenétice

glicogeneza
GLICOGENÉZĂ s. f. (Biochim.) Glicogenogeneză. – Din fr. glycogenèse.

DOOM

glicogenéză s. f., g.-d. art. glicogenézei

glicogeneze
GLICOGENÉZĂ s. f. (Biochim.) Glicogenogeneză. – Din fr. glycogenèse.

DOOM

glicogenéză s. f., g.-d. art. glicogenézei

glicogenezei
GLICOGENÉZĂ s. f. (Biochim.) Glicogenogeneză. – Din fr. glycogenèse.

DOOM

glicogenéză s. f., g.-d. art. glicogenézei

glicogenezele
GLICOGENÉZĂ s. f. (Biochim.) Glicogenogeneză. – Din fr. glycogenèse.

DOOM

glicogenéză s. f., g.-d. art. glicogenézei

glicogenezelor
GLICOGENÉZĂ s. f. (Biochim.) Glicogenogeneză. – Din fr. glycogenèse.

DOOM

glicogenéză s. f., g.-d. art. glicogenézei

glicogeni
GLICOGÉN, glicogeni, s. m. (Biol.) Polizaharidă având o structură asemănătoare cu amidonul, care se găsește mai ales în ficat și în mușchi. – Din fr. glycogène.

DOOM

glicogén s. m., pl. glicogéni

glicogenic
GLICOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la glicogen. [< fr. glycogénique].

glicogenica
GLICOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la glicogen. [< fr. glycogénique].

glicogenice
GLICOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la glicogen. [< fr. glycogénique].

glicogenicei
GLICOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la glicogen. [< fr. glycogénique].

glicogenicele
GLICOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la glicogen. [< fr. glycogénique].

glicogenicelor
GLICOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la glicogen. [< fr. glycogénique].

glicogenici
GLICOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la glicogen. [< fr. glycogénique].

glicogenicii
GLICOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la glicogen. [< fr. glycogénique].

glicogenicilor
GLICOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la glicogen. [< fr. glycogénique].

glicogenicul
GLICOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la glicogen. [< fr. glycogénique].

glicogenicului
GLICOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la glicogen. [< fr. glycogénique].

glicogenii
GLICOGÉN, glicogeni, s. m. (Biol.) Polizaharidă având o structură asemănătoare cu amidonul, care se găsește mai ales în ficat și în mușchi. – Din fr. glycogène.

DOOM

glicogén s. m., pl. glicogéni

glicogenilor
GLICOGÉN, glicogeni, s. m. (Biol.) Polizaharidă având o structură asemănătoare cu amidonul, care se găsește mai ales în ficat și în mușchi. – Din fr. glycogène.

DOOM

glicogén s. m., pl. glicogéni

glicogenogeneză
GLICOGENOGENÉZĂ s. f. (Biochim.) Proces de formare a glicogenului în ficat; glicogeneză. – Din fr. glycogénogenèse.

glicogenoliză
GLICOGENOLÍZĂ s. f. (Biochim.) Transformare a glicogenului în glucoză. – Din fr. glycogénolyse, engl. glycogenolysis.

glicogenul
GLICOGÉN, glicogeni, s. m. (Biol.) Polizaharidă având o structură asemănătoare cu amidonul, care se găsește mai ales în ficat și în mușchi. – Din fr. glycogène.

DOOM

glicogén s. m., pl. glicogéni

glicogenului
GLICOGÉN, glicogeni, s. m. (Biol.) Polizaharidă având o structură asemănătoare cu amidonul, care se găsește mai ales în ficat și în mușchi. – Din fr. glycogène.

DOOM

glicogén s. m., pl. glicogéni

glicol
GLICÓL, glicoli, s. m. Alcool cu aspect de lichid incolor, siropos, dulce, folosit îndeosebi ca dizolvant; etilenglicol. – Din fr. glycol.

DOOM

glicól s. m., pl. glicóli

glicoli
GLICÓL, glicoli, s. m. Alcool cu aspect de lichid incolor, siropos, dulce, folosit îndeosebi ca dizolvant; etilenglicol. – Din fr. glycol.

DOOM

glicól s. m., pl. glicóli

glicolii
GLICÓL, glicoli, s. m. Alcool cu aspect de lichid incolor, siropos, dulce, folosit îndeosebi ca dizolvant; etilenglicol. – Din fr. glycol.

DOOM

glicól s. m., pl. glicóli

glicolilor
GLICÓL, glicoli, s. m. Alcool cu aspect de lichid incolor, siropos, dulce, folosit îndeosebi ca dizolvant; etilenglicol. – Din fr. glycol.

DOOM

glicól s. m., pl. glicóli

glicoliza
GLICOLÍZĂ s. f. (Biochim.) Proces de descompunere a glucozei, în cadrul metabolismului general. – Din fr. glycolyse.

glicolize
GLICOLÍZĂ s. f. (Biochim.) Proces de descompunere a glucozei, în cadrul metabolismului general. – Din fr. glycolyse.

glicolizei
GLICOLÍZĂ s. f. (Biochim.) Proces de descompunere a glucozei, în cadrul metabolismului general. – Din fr. glycolyse.

glicolizele
GLICOLÍZĂ s. f. (Biochim.) Proces de descompunere a glucozei, în cadrul metabolismului general. – Din fr. glycolyse.

glicolizelor
GLICOLÍZĂ s. f. (Biochim.) Proces de descompunere a glucozei, în cadrul metabolismului general. – Din fr. glycolyse.

glicolul
GLICÓL, glicoli, s. m. Alcool cu aspect de lichid incolor, siropos, dulce, folosit îndeosebi ca dizolvant; etilenglicol. – Din fr. glycol.

DOOM

glicól s. m., pl. glicóli

glicolului
GLICÓL, glicoli, s. m. Alcool cu aspect de lichid incolor, siropos, dulce, folosit îndeosebi ca dizolvant; etilenglicol. – Din fr. glycol.

DOOM

glicól s. m., pl. glicóli

glicometre
GLICOMÉTRU, glicometre, s. n. Areometru folosit pentru determinarea cantității de zahăr dintr-un lichid; glucometru. – Din fr. glycomètre.

DOOM

glicométru (-me-tru) s. n., art. glicométrul; pl. glicométre

glicometrele
GLICOMÉTRU, glicometre, s. n. Areometru folosit pentru determinarea cantității de zahăr dintr-un lichid; glucometru. – Din fr. glycomètre.

DOOM

glicométru (-me-tru) s. n., art. glicométrul; pl. glicométre

glicometrelor
GLICOMÉTRU, glicometre, s. n. Areometru folosit pentru determinarea cantității de zahăr dintr-un lichid; glucometru. – Din fr. glycomètre.

DOOM

glicométru (-me-tru) s. n., art. glicométrul; pl. glicométre

glicometru
GLICOMÉTRU, glicometre, s. n. Areometru folosit pentru determinarea cantității de zahăr dintr-un lichid; glucometru. – Din fr. glycomètre.

DOOM

glicométru (-me-tru) s. n., art. glicométrul; pl. glicométre

glicometrul
GLICOMÉTRU, glicometre, s. n. Areometru folosit pentru determinarea cantității de zahăr dintr-un lichid; glucometru. – Din fr. glycomètre.

DOOM

glicométru (-me-tru) s. n., art. glicométrul; pl. glicométre

glicometrului
GLICOMÉTRU, glicometre, s. n. Areometru folosit pentru determinarea cantității de zahăr dintr-un lichid; glucometru. – Din fr. glycomètre.

DOOM

glicométru (-me-tru) s. n., art. glicométrul; pl. glicométre

gliconic
GLICÓNIC, -Ă adj. (Despre versuri) Compus dintr-un dactil, un troheu și o silabă oarecare. [< fr. glyconique, cf. Glykon – poet comic grec].

DOOM

glicónic adj. m., pl. glicónici; f. glicónică, pl. glicónice

gliconica
GLICÓNIC, -Ă adj. (Despre versuri) Compus dintr-un dactil, un troheu și o silabă oarecare. [< fr. glyconique, cf. Glykon – poet comic grec].

DOOM

glicónic adj. m., pl. glicónici; f. glicónică, pl. glicónice

gliconice
GLICÓNIC, -Ă adj. (Despre versuri) Compus dintr-un dactil, un troheu și o silabă oarecare. [< fr. glyconique, cf. Glykon – poet comic grec].

DOOM

glicónic adj. m., pl. glicónici; f. glicónică, pl. glicónice

gliconicei
GLICÓNIC, -Ă adj. (Despre versuri) Compus dintr-un dactil, un troheu și o silabă oarecare. [< fr. glyconique, cf. Glykon – poet comic grec].

DOOM

glicónic adj. m., pl. glicónici; f. glicónică, pl. glicónice

gliconicele
GLICÓNIC, -Ă adj. (Despre versuri) Compus dintr-un dactil, un troheu și o silabă oarecare. [< fr. glyconique, cf. Glykon – poet comic grec].

DOOM

glicónic adj. m., pl. glicónici; f. glicónică, pl. glicónice

gliconicelor
GLICÓNIC, -Ă adj. (Despre versuri) Compus dintr-un dactil, un troheu și o silabă oarecare. [< fr. glyconique, cf. Glykon – poet comic grec].

DOOM

glicónic adj. m., pl. glicónici; f. glicónică, pl. glicónice

gliconici
GLICÓNIC, -Ă adj. (Despre versuri) Compus dintr-un dactil, un troheu și o silabă oarecare. [< fr. glyconique, cf. Glykon – poet comic grec].

DOOM

glicónic adj. m., pl. glicónici; f. glicónică, pl. glicónice

gliconicii
GLICÓNIC, -Ă adj. (Despre versuri) Compus dintr-un dactil, un troheu și o silabă oarecare. [< fr. glyconique, cf. Glykon – poet comic grec].

DOOM

glicónic adj. m., pl. glicónici; f. glicónică, pl. glicónice

gliconicilor
GLICÓNIC, -Ă adj. (Despre versuri) Compus dintr-un dactil, un troheu și o silabă oarecare. [< fr. glyconique, cf. Glykon – poet comic grec].

DOOM

glicónic adj. m., pl. glicónici; f. glicónică, pl. glicónice

gliconicul
GLICÓNIC, -Ă adj. (Despre versuri) Compus dintr-un dactil, un troheu și o silabă oarecare. [< fr. glyconique, cf. Glykon – poet comic grec].

DOOM

glicónic adj. m., pl. glicónici; f. glicónică, pl. glicónice

gliconicului
GLICÓNIC, -Ă adj. (Despre versuri) Compus dintr-un dactil, un troheu și o silabă oarecare. [< fr. glyconique, cf. Glykon – poet comic grec].

DOOM

glicónic adj. m., pl. glicónici; f. glicónică, pl. glicónice

glicopenie
GLICOPENÍE s.f. (Med.) Hipoglicemie. [Gen. -iei. / cf. gr. glykys – dulce, penia – sărăcie].

glicopexie
GLICOPEXÍE s.f. Fixarea zahărului la nivelul țesuturilor organice. [Gen. -iei. / < fr. glycopexie, cf. gr. glykys – dulce, pexis – fixare].

glicoproteida
GLICOPROTEÍDĂ, glicoproteide, s. f. (Biochim.) Proteină care conține în moleculă glucide. – Din fr. glycoprotéides.

DOOM

glicoproteídă (-co-pro-) s. f., g.-d. art. glicoproteídei; pl. glicoproteíde

glicoproteide
GLICOPROTEÍDĂ, glicoproteide, s. f. (Biochim.) Proteină care conține în moleculă glucide. – Din fr. glycoprotéides.

DOOM

glicoproteídă (-co-pro-) s. f., g.-d. art. glicoproteídei; pl. glicoproteíde

glicoproteidei
GLICOPROTEÍDĂ, glicoproteide, s. f. (Biochim.) Proteină care conține în moleculă glucide. – Din fr. glycoprotéides.

DOOM

glicoproteídă (-co-pro-) s. f., g.-d. art. glicoproteídei; pl. glicoproteíde

glicoproteidele
GLICOPROTEÍDĂ, glicoproteide, s. f. (Biochim.) Proteină care conține în moleculă glucide. – Din fr. glycoprotéides.

DOOM

glicoproteídă (-co-pro-) s. f., g.-d. art. glicoproteídei; pl. glicoproteíde

glicoproteidelor
GLICOPROTEÍDĂ, glicoproteide, s. f. (Biochim.) Proteină care conține în moleculă glucide. – Din fr. glycoprotéides.

DOOM

glicoproteídă (-co-pro-) s. f., g.-d. art. glicoproteídei; pl. glicoproteíde

glicozida
GLICOZÍDĂ, glicozide, s. f. Substanță de natură vegetală care conține în structura ei hidrați de carbon. – Din fr. glycoside.

DOOM

glicozídă s. f., g.-d. art. glicozídei; pl. glicozíde

glicozide
GLICOZÍDĂ, glicozide, s. f. Substanță de natură vegetală care conține în structura ei hidrați de carbon. – Din fr. glycoside.

DOOM

glicozídă s. f., g.-d. art. glicozídei; pl. glicozíde

glicozidei
GLICOZÍDĂ, glicozide, s. f. Substanță de natură vegetală care conține în structura ei hidrați de carbon. – Din fr. glycoside.

DOOM

glicozídă s. f., g.-d. art. glicozídei; pl. glicozíde

glicozidele
GLICOZÍDĂ, glicozide, s. f. Substanță de natură vegetală care conține în structura ei hidrați de carbon. – Din fr. glycoside.

DOOM

glicozídă s. f., g.-d. art. glicozídei; pl. glicozíde

glicozidelor
GLICOZÍDĂ, glicozide, s. f. Substanță de natură vegetală care conține în structura ei hidrați de carbon. – Din fr. glycoside.

DOOM

glicozídă s. f., g.-d. art. glicozídei; pl. glicozíde

glicozuria
GLICOZURÍE, glicozurii, s. f. Prezență (normală sau patologică a) glucozei în urină; cantitate de glucoză aflată în urină. – Din fr. glycosurie.

DOOM

!glicozuríe (-co-zu-/-coz-u-) s. f., art. glicozuría, g.-d. art. glicozuríei; pl. glicozuríi, art. glicozuríile

glicozuric
GLICOZÚRIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de glicozurie; diabetic. [< fr. glycosurique].

glicozurie
GLICOZURÍE, glicozurii, s. f. Prezență (normală sau patologică a) glucozei în urină; cantitate de glucoză aflată în urină. – Din fr. glycosurie.

DOOM

!glicozuríe (-co-zu-/-coz-u-) s. f., art. glicozuría, g.-d. art. glicozuríei; pl. glicozuríi, art. glicozuríile

glicozuriei
GLICOZURÍE, glicozurii, s. f. Prezență (normală sau patologică a) glucozei în urină; cantitate de glucoză aflată în urină. – Din fr. glycosurie.

DOOM

!glicozuríe (-co-zu-/-coz-u-) s. f., art. glicozuría, g.-d. art. glicozuríei; pl. glicozuríi, art. glicozuríile

glicozurii
GLICOZURÍE, glicozurii, s. f. Prezență (normală sau patologică a) glucozei în urină; cantitate de glucoză aflată în urină. – Din fr. glycosurie.

DOOM

!glicozuríe (-co-zu-/-coz-u-) s. f., art. glicozuría, g.-d. art. glicozuríei; pl. glicozuríi, art. glicozuríile

glicozuriile
GLICOZURÍE, glicozurii, s. f. Prezență (normală sau patologică a) glucozei în urină; cantitate de glucoză aflată în urină. – Din fr. glycosurie.

DOOM

!glicozuríe (-co-zu-/-coz-u-) s. f., art. glicozuría, g.-d. art. glicozuríei; pl. glicozuríi, art. glicozuríile

glicozuriilor
GLICOZURÍE, glicozurii, s. f. Prezență (normală sau patologică a) glucozei în urină; cantitate de glucoză aflată în urină. – Din fr. glycosurie.

DOOM

!glicozuríe (-co-zu-/-coz-u-) s. f., art. glicozuría, g.-d. art. glicozuríei; pl. glicozuríi, art. glicozuríile

glidă
glídă (-de), s. f. – Rînd, șir. Germ. Glied „membru” (DAR). În Trans., termen militar, astăzi rar. Cf. sb. glida.

glie
GLÍE, glii, s. f. 1. Pământ; ogor; fig. patrie. ◊ Expr. Sub glie = în mormânt. 2. Brazdă de pământ (cu iarbă cu tot, câtă se poate desprinde odată cu hârlețul). – Et. nec.

DOOM

glíe s. f., art. glía, g.-d. art. glíei; pl. glii

gliei
GLÍE, glii, s. f. 1. Pământ; ogor; fig. patrie. ◊ Expr. Sub glie = în mormânt. 2. Brazdă de pământ (cu iarbă cu tot, câtă se poate desprinde odată cu hârlețul). – Et. nec.

DOOM

glíe s. f., art. glía, g.-d. art. glíei; pl. glii

gligan
GLIGÁN, gligani, s. m. 1. (Înv. și reg.) Porc mistreț. 2. Fig. (Pop. și fam.) Găligan. – Din bg. gligan.

DOOM

gligán (înv., reg.) s. m., pl. gligáni

gligani
GLIGÁN, gligani, s. m. 1. (Înv. și reg.) Porc mistreț. 2. Fig. (Pop. și fam.) Găligan. – Din bg. gligan.

DOOM

gligán (înv., reg.) s. m., pl. gligáni

gliganii
GLIGÁN, gligani, s. m. 1. (Înv. și reg.) Porc mistreț. 2. Fig. (Pop. și fam.) Găligan. – Din bg. gligan.

DOOM

gligán (înv., reg.) s. m., pl. gligáni

gliganilor
GLIGÁN, gligani, s. m. 1. (Înv. și reg.) Porc mistreț. 2. Fig. (Pop. și fam.) Găligan. – Din bg. gligan.

DOOM

gligán (înv., reg.) s. m., pl. gligáni

gliganul
GLIGÁN, gligani, s. m. 1. (Înv. și reg.) Porc mistreț. 2. Fig. (Pop. și fam.) Găligan. – Din bg. gligan.

DOOM

gligán (înv., reg.) s. m., pl. gligáni

gliganului
GLIGÁN, gligani, s. m. 1. (Înv. și reg.) Porc mistreț. 2. Fig. (Pop. și fam.) Găligan. – Din bg. gligan.

DOOM

gligán (înv., reg.) s. m., pl. gligáni

glii
GLÍE, glii, s. f. 1. Pământ; ogor; fig. patrie. ◊ Expr. Sub glie = în mormânt. 2. Brazdă de pământ (cu iarbă cu tot, câtă se poate desprinde odată cu hârlețul). – Et. nec.

DOOM

glíe s. f., art. glía, g.-d. art. glíei; pl. glii

gliile
GLÍE, glii, s. f. 1. Pământ; ogor; fig. patrie. ◊ Expr. Sub glie = în mormânt. 2. Brazdă de pământ (cu iarbă cu tot, câtă se poate desprinde odată cu hârlețul). – Et. nec.

DOOM

glíe s. f., art. glía, g.-d. art. glíei; pl. glii

gliilor
GLÍE, glii, s. f. 1. Pământ; ogor; fig. patrie. ◊ Expr. Sub glie = în mormânt. 2. Brazdă de pământ (cu iarbă cu tot, câtă se poate desprinde odată cu hârlețul). – Et. nec.

DOOM

glíe s. f., art. glía, g.-d. art. glíei; pl. glii

glioblastom
GLIOBLASTÓM s.n. (Med.) Formă de gliom malign cu evoluție rapidă, care apare la vârsta mijlocie în emisferele cerebrale. [Pron. gli-o-. / < fr. glioblastome].

gliom
GLIÓM, gliomuri, s. n. Tumoare localizată la nivelul sistemului nervos. [Pr.: gli-om] – Din fr. gliome.

DOOM

glióm s. n., pl. gliómuri

gliommero
GLIÓMMERO s.n. v. liomer.

gliomul
GLIÓM, gliomuri, s. n. Tumoare localizată la nivelul sistemului nervos. [Pr.: gli-om] – Din fr. gliome.

DOOM

glióm s. n., pl. gliómuri

gliomului
GLIÓM, gliomuri, s. n. Tumoare localizată la nivelul sistemului nervos. [Pr.: gli-om] – Din fr. gliome.

DOOM

glióm s. n., pl. gliómuri

gliomuri
GLIÓM, gliomuri, s. n. Tumoare localizată la nivelul sistemului nervos. [Pr.: gli-om] – Din fr. gliome.

DOOM

glióm s. n., pl. gliómuri

gliomurile
GLIÓM, gliomuri, s. n. Tumoare localizată la nivelul sistemului nervos. [Pr.: gli-om] – Din fr. gliome.

DOOM

glióm s. n., pl. gliómuri

gliomurilor
GLIÓM, gliomuri, s. n. Tumoare localizată la nivelul sistemului nervos. [Pr.: gli-om] – Din fr. gliome.

DOOM

glióm s. n., pl. gliómuri

gliosarcom
GLIOSARCÓM s.n. (Med.) Gliom bogat în celule, cu evoluție malignă. [Pron. gli-o-, pl. -oame. / < fr. gliosarcome].

glioză
GLIÓZĂ s.f. (Med.) Proliferare cu aspect tumoral a rețelei nevroglice. [Pron. gli-o-. / < fr. gliose].

glipt
GLIPT- v. glipto-.

gliptal
GLIPTÁL s.n. Rășină sintetică, folosită rar în industria lacurilor, nefiind stabilă în apă. [< fr. glyptal, nume comercial].

DOOM

gliptál s. m., pl. gliptáli

gliptali
GLIPTÁL s.n. Rășină sintetică, folosită rar în industria lacurilor, nefiind stabilă în apă. [< fr. glyptal, nume comercial].

DOOM

gliptál s. m., pl. gliptáli

gliptalii
GLIPTÁL s.n. Rășină sintetică, folosită rar în industria lacurilor, nefiind stabilă în apă. [< fr. glyptal, nume comercial].

DOOM

gliptál s. m., pl. gliptáli

gliptalilor
GLIPTÁL s.n. Rășină sintetică, folosită rar în industria lacurilor, nefiind stabilă în apă. [< fr. glyptal, nume comercial].

DOOM

gliptál s. m., pl. gliptáli

gliptalul
GLIPTÁL s.n. Rășină sintetică, folosită rar în industria lacurilor, nefiind stabilă în apă. [< fr. glyptal, nume comercial].

DOOM

gliptál s. m., pl. gliptáli

gliptalului
GLIPTÁL s.n. Rășină sintetică, folosită rar în industria lacurilor, nefiind stabilă în apă. [< fr. glyptal, nume comercial].

DOOM

gliptál s. m., pl. gliptáli

gliptic
GLÍPTIC, -Ă, gliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a grava figuri sau motive decorative pe o piatră prețioasă sau semiprețioasă sau pe mulajele pentru monede și medalii. 2. Adj. Care aparține glipticii (1), privitor la gliptică. – Din fr. glyptique.

DOOM

glíptic adj. m., pl. glíptici; f. glíptică, pl. glíptice

gliptica
GLÍPTIC, -Ă, gliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a grava figuri sau motive decorative pe o piatră prețioasă sau semiprețioasă sau pe mulajele pentru monede și medalii. 2. Adj. Care aparține glipticii (1), privitor la gliptică. – Din fr. glyptique.

DOOM

glíptic adj. m., pl. glíptici; f. glíptică, pl. glíptice

gliptica
GLÍPTIC, -Ă, gliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a grava figuri sau motive decorative pe o piatră prețioasă sau semiprețioasă sau pe mulajele pentru monede și medalii. 2. Adj. Care aparține glipticii (1), privitor la gliptică. – Din fr. glyptique.

DOOM

glíptică s. f., g.-d. art. glípticii

gliptice
GLÍPTIC, -Ă, gliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a grava figuri sau motive decorative pe o piatră prețioasă sau semiprețioasă sau pe mulajele pentru monede și medalii. 2. Adj. Care aparține glipticii (1), privitor la gliptică. – Din fr. glyptique.

DOOM

glíptic adj. m., pl. glíptici; f. glíptică, pl. glíptice

glipticei
GLÍPTIC, -Ă, gliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a grava figuri sau motive decorative pe o piatră prețioasă sau semiprețioasă sau pe mulajele pentru monede și medalii. 2. Adj. Care aparține glipticii (1), privitor la gliptică. – Din fr. glyptique.

DOOM

glíptic adj. m., pl. glíptici; f. glíptică, pl. glíptice

glipticele
GLÍPTIC, -Ă, gliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a grava figuri sau motive decorative pe o piatră prețioasă sau semiprețioasă sau pe mulajele pentru monede și medalii. 2. Adj. Care aparține glipticii (1), privitor la gliptică. – Din fr. glyptique.

DOOM

glíptic adj. m., pl. glíptici; f. glíptică, pl. glíptice

glipticelor
GLÍPTIC, -Ă, gliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a grava figuri sau motive decorative pe o piatră prețioasă sau semiprețioasă sau pe mulajele pentru monede și medalii. 2. Adj. Care aparține glipticii (1), privitor la gliptică. – Din fr. glyptique.

DOOM

glíptic adj. m., pl. glíptici; f. glíptică, pl. glíptice

gliptici
GLÍPTIC, -Ă, gliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a grava figuri sau motive decorative pe o piatră prețioasă sau semiprețioasă sau pe mulajele pentru monede și medalii. 2. Adj. Care aparține glipticii (1), privitor la gliptică. – Din fr. glyptique.

DOOM

glíptic adj. m., pl. glíptici; f. glíptică, pl. glíptice

gliptici
GLÍPTIC, -Ă, gliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a grava figuri sau motive decorative pe o piatră prețioasă sau semiprețioasă sau pe mulajele pentru monede și medalii. 2. Adj. Care aparține glipticii (1), privitor la gliptică. – Din fr. glyptique.

DOOM

glíptică s. f., g.-d. art. glípticii

glipticii
GLÍPTIC, -Ă, gliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a grava figuri sau motive decorative pe o piatră prețioasă sau semiprețioasă sau pe mulajele pentru monede și medalii. 2. Adj. Care aparține glipticii (1), privitor la gliptică. – Din fr. glyptique.

DOOM

glíptic adj. m., pl. glíptici; f. glíptică, pl. glíptice

glipticii
GLÍPTIC, -Ă, gliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a grava figuri sau motive decorative pe o piatră prețioasă sau semiprețioasă sau pe mulajele pentru monede și medalii. 2. Adj. Care aparține glipticii (1), privitor la gliptică. – Din fr. glyptique.

DOOM

glíptică s. f., g.-d. art. glípticii

glipticilor
GLÍPTIC, -Ă, gliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a grava figuri sau motive decorative pe o piatră prețioasă sau semiprețioasă sau pe mulajele pentru monede și medalii. 2. Adj. Care aparține glipticii (1), privitor la gliptică. – Din fr. glyptique.

DOOM

glíptic adj. m., pl. glíptici; f. glíptică, pl. glíptice

glipticul
GLÍPTIC, -Ă, gliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a grava figuri sau motive decorative pe o piatră prețioasă sau semiprețioasă sau pe mulajele pentru monede și medalii. 2. Adj. Care aparține glipticii (1), privitor la gliptică. – Din fr. glyptique.

DOOM

glíptic adj. m., pl. glíptici; f. glíptică, pl. glíptice

glipticului
GLÍPTIC, -Ă, gliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a grava figuri sau motive decorative pe o piatră prețioasă sau semiprețioasă sau pe mulajele pentru monede și medalii. 2. Adj. Care aparține glipticii (1), privitor la gliptică. – Din fr. glyptique.

DOOM

glíptic adj. m., pl. glíptici; f. glíptică, pl. glíptice

glipto
GLIPTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „gravat”, „incrustat”. [Var. glipt-. / < fr. glypto-, cf. gr. glyptos].

gliptodon
GLIPTODÓN s.m. (Pal.) Mamifer uriaș din era cuaternară, fără dinți. [< fr. glyptodon].

DOOM

gliptodón s. m., pl. gliptodóni

gliptodoni
GLIPTODÓN s.m. (Pal.) Mamifer uriaș din era cuaternară, fără dinți. [< fr. glyptodon].

DOOM

gliptodón s. m., pl. gliptodóni

gliptodonii
GLIPTODÓN s.m. (Pal.) Mamifer uriaș din era cuaternară, fără dinți. [< fr. glyptodon].

DOOM

gliptodón s. m., pl. gliptodóni

gliptodonilor
GLIPTODÓN s.m. (Pal.) Mamifer uriaș din era cuaternară, fără dinți. [< fr. glyptodon].

DOOM

gliptodón s. m., pl. gliptodóni

gliptodonul
GLIPTODÓN s.m. (Pal.) Mamifer uriaș din era cuaternară, fără dinți. [< fr. glyptodon].

DOOM

gliptodón s. m., pl. gliptodóni

gliptodonului
GLIPTODÓN s.m. (Pal.) Mamifer uriaș din era cuaternară, fără dinți. [< fr. glyptodon].

DOOM

gliptodón s. m., pl. gliptodóni

gliptogeneza
GLIPTOGENÉZĂ s. f. (Geol.) Proces de nivelare a scoarței Pământului sub acțiunea agenților externi. – Din fr. glyptogenèse.

DOOM

gliptogenéză s. f., g.-d. art. gliptogenézei

gliptogeneze
GLIPTOGENÉZĂ s. f. (Geol.) Proces de nivelare a scoarței Pământului sub acțiunea agenților externi. – Din fr. glyptogenèse.

DOOM

gliptogenéză s. f., g.-d. art. gliptogenézei

gliptogenezei
GLIPTOGENÉZĂ s. f. (Geol.) Proces de nivelare a scoarței Pământului sub acțiunea agenților externi. – Din fr. glyptogenèse.

DOOM

gliptogenéză s. f., g.-d. art. gliptogenézei

gliptogenezele
GLIPTOGENÉZĂ s. f. (Geol.) Proces de nivelare a scoarței Pământului sub acțiunea agenților externi. – Din fr. glyptogenèse.

DOOM

gliptogenéză s. f., g.-d. art. gliptogenézei

gliptogenezelor
GLIPTOGENÉZĂ s. f. (Geol.) Proces de nivelare a scoarței Pământului sub acțiunea agenților externi. – Din fr. glyptogenèse.

DOOM

gliptogenéză s. f., g.-d. art. gliptogenézei

gliptografia
GLIPTOGRAFÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul pietrelor antice gravate. [Gen. -iei. / cf. fr. glyptographie < gr. glyptos – gravat, graphein – a descrie].

DOOM

gliptografíe (-to-gra-) s. f., art. gliptografía, g.-d. gliptografíi, art. gliptografíei

gliptografie
GLIPTOGRAFÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul pietrelor antice gravate. [Gen. -iei. / cf. fr. glyptographie < gr. glyptos – gravat, graphein – a descrie].

DOOM

gliptografíe (-to-gra-) s. f., art. gliptografía, g.-d. gliptografíi, art. gliptografíei

gliptografiei
GLIPTOGRAFÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul pietrelor antice gravate. [Gen. -iei. / cf. fr. glyptographie < gr. glyptos – gravat, graphein – a descrie].

DOOM

gliptografíe (-to-gra-) s. f., art. gliptografía, g.-d. gliptografíi, art. gliptografíei

gliptografii
GLIPTOGRAFÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul pietrelor antice gravate. [Gen. -iei. / cf. fr. glyptographie < gr. glyptos – gravat, graphein – a descrie].

DOOM

gliptografíe (-to-gra-) s. f., art. gliptografía, g.-d. gliptografíi, art. gliptografíei

gliptografiile
GLIPTOGRAFÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul pietrelor antice gravate. [Gen. -iei. / cf. fr. glyptographie < gr. glyptos – gravat, graphein – a descrie].

DOOM

gliptografíe (-to-gra-) s. f., art. gliptografía, g.-d. gliptografíi, art. gliptografíei

gliptografiilor
GLIPTOGRAFÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul pietrelor antice gravate. [Gen. -iei. / cf. fr. glyptographie < gr. glyptos – gravat, graphein – a descrie].

DOOM

gliptografíe (-to-gra-) s. f., art. gliptografía, g.-d. gliptografíi, art. gliptografíei

gliptologia
GLIPTOLOGÍE s.f. Studiul pietrelor gravate. [Gen. -iei. / < fr. glyptologie, cf. gr. glyptos – gravat, logos – studiu].

gliptologie
GLIPTOLOGÍE s.f. Studiul pietrelor gravate. [Gen. -iei. / < fr. glyptologie, cf. gr. glyptos – gravat, logos – studiu].

gliptologiei
GLIPTOLOGÍE s.f. Studiul pietrelor gravate. [Gen. -iei. / < fr. glyptologie, cf. gr. glyptos – gravat, logos – studiu].

gliptologii
GLIPTOLOGÍE s.f. Studiul pietrelor gravate. [Gen. -iei. / < fr. glyptologie, cf. gr. glyptos – gravat, logos – studiu].

gliptoteca
GLIPTOTÉCĂ, gliptoteci, s. f. Colecție de pietre prețioase sau semiprețioase gravate; p. ext. muzeu (sau secție într-un muzeu) în care se păstrează asemenea colecții. – Din fr. glyptothèque, germ. Glyptothek.

DOOM

gliptotécă s. f., g.-d. art. gliptotécii; pl. gliptotéci

gliptoteci
GLIPTOTÉCĂ, gliptoteci, s. f. Colecție de pietre prețioase sau semiprețioase gravate; p. ext. muzeu (sau secție într-un muzeu) în care se păstrează asemenea colecții. – Din fr. glyptothèque, germ. Glyptothek.

DOOM

gliptotécă s. f., g.-d. art. gliptotécii; pl. gliptotéci

gliptotecii
GLIPTOTÉCĂ, gliptoteci, s. f. Colecție de pietre prețioase sau semiprețioase gravate; p. ext. muzeu (sau secție într-un muzeu) în care se păstrează asemenea colecții. – Din fr. glyptothèque, germ. Glyptothek.

DOOM

gliptotécă s. f., g.-d. art. gliptotécii; pl. gliptotéci

gliptotecile
GLIPTOTÉCĂ, gliptoteci, s. f. Colecție de pietre prețioase sau semiprețioase gravate; p. ext. muzeu (sau secție într-un muzeu) în care se păstrează asemenea colecții. – Din fr. glyptothèque, germ. Glyptothek.

DOOM

gliptotécă s. f., g.-d. art. gliptotécii; pl. gliptotéci

gliptotecilor
GLIPTOTÉCĂ, gliptoteci, s. f. Colecție de pietre prețioase sau semiprețioase gravate; p. ext. muzeu (sau secție într-un muzeu) în care se păstrează asemenea colecții. – Din fr. glyptothèque, germ. Glyptothek.

DOOM

gliptotécă s. f., g.-d. art. gliptotécii; pl. gliptotéci

glis
BÉLHIȚĂ, belhițe, s. f. Animal mic, din ordinul rozătoarelor, cu coadă lungă acoperită cu păr des (Myoxus glis).

glisa
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisada
GLISÁDĂ, glisade, s. f. Zbor în care un avion înaintează înclinat pe o aripă, astfel încât să se apropie de sol parcurgând o distanță cât mai mică. – Din fr. glissade.

DOOM

glisádă s. f., g.-d. art. glisádei; pl. glisáde

glisade
GLISÁDĂ, glisade, s. f. Zbor în care un avion înaintează înclinat pe o aripă, astfel încât să se apropie de sol parcurgând o distanță cât mai mică. – Din fr. glissade.

DOOM

glisádă s. f., g.-d. art. glisádei; pl. glisáde

glisadei
GLISÁDĂ, glisade, s. f. Zbor în care un avion înaintează înclinat pe o aripă, astfel încât să se apropie de sol parcurgând o distanță cât mai mică. – Din fr. glissade.

DOOM

glisádă s. f., g.-d. art. glisádei; pl. glisáde

glisadele
GLISÁDĂ, glisade, s. f. Zbor în care un avion înaintează înclinat pe o aripă, astfel încât să se apropie de sol parcurgând o distanță cât mai mică. – Din fr. glissade.

DOOM

glisádă s. f., g.-d. art. glisádei; pl. glisáde

glisadelor
GLISÁDĂ, glisade, s. f. Zbor în care un avion înaintează înclinat pe o aripă, astfel încât să se apropie de sol parcurgând o distanță cât mai mică. – Din fr. glissade.

DOOM

glisádă s. f., g.-d. art. glisádei; pl. glisáde

glisai
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisam
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisant
GLISÁNT, -Ă, glisanți, -te, adj. (Tehn.; despre o suprafață) Pe care poate aluneca un corp (printr-o frecare minimă); (despre o piesă) care alunecă (printr-o frecare minimă) de-a lungul altei piese cu care se află în contact. – Din fr. glissant.

DOOM

glisánt adj. m., pl. glisánți; f. glisántă, pl. glisánte

glisanta
GLISÁNT, -Ă, glisanți, -te, adj. (Tehn.; despre o suprafață) Pe care poate aluneca un corp (printr-o frecare minimă); (despre o piesă) care alunecă (printr-o frecare minimă) de-a lungul altei piese cu care se află în contact. – Din fr. glissant.

DOOM

glisánt adj. m., pl. glisánți; f. glisántă, pl. glisánte

glisante
GLISÁNT, -Ă, glisanți, -te, adj. (Tehn.; despre o suprafață) Pe care poate aluneca un corp (printr-o frecare minimă); (despre o piesă) care alunecă (printr-o frecare minimă) de-a lungul altei piese cu care se află în contact. – Din fr. glissant.

DOOM

glisánt adj. m., pl. glisánți; f. glisántă, pl. glisánte

glisantei
GLISÁNT, -Ă, glisanți, -te, adj. (Tehn.; despre o suprafață) Pe care poate aluneca un corp (printr-o frecare minimă); (despre o piesă) care alunecă (printr-o frecare minimă) de-a lungul altei piese cu care se află în contact. – Din fr. glissant.

DOOM

glisánt adj. m., pl. glisánți; f. glisántă, pl. glisánte

glisantele
GLISÁNT, -Ă, glisanți, -te, adj. (Tehn.; despre o suprafață) Pe care poate aluneca un corp (printr-o frecare minimă); (despre o piesă) care alunecă (printr-o frecare minimă) de-a lungul altei piese cu care se află în contact. – Din fr. glissant.

DOOM

glisánt adj. m., pl. glisánți; f. glisántă, pl. glisánte

glisantelor
GLISÁNT, -Ă, glisanți, -te, adj. (Tehn.; despre o suprafață) Pe care poate aluneca un corp (printr-o frecare minimă); (despre o piesă) care alunecă (printr-o frecare minimă) de-a lungul altei piese cu care se află în contact. – Din fr. glissant.

DOOM

glisánt adj. m., pl. glisánți; f. glisántă, pl. glisánte

glisantul
GLISÁNT, -Ă, glisanți, -te, adj. (Tehn.; despre o suprafață) Pe care poate aluneca un corp (printr-o frecare minimă); (despre o piesă) care alunecă (printr-o frecare minimă) de-a lungul altei piese cu care se află în contact. – Din fr. glissant.

DOOM

glisánt adj. m., pl. glisánți; f. glisántă, pl. glisánte

glisantului
GLISÁNT, -Ă, glisanți, -te, adj. (Tehn.; despre o suprafață) Pe care poate aluneca un corp (printr-o frecare minimă); (despre o piesă) care alunecă (printr-o frecare minimă) de-a lungul altei piese cu care se află în contact. – Din fr. glissant.

DOOM

glisánt adj. m., pl. glisánți; f. glisántă, pl. glisánte

glisanți
GLISÁNT, -Ă, glisanți, -te, adj. (Tehn.; despre o suprafață) Pe care poate aluneca un corp (printr-o frecare minimă); (despre o piesă) care alunecă (printr-o frecare minimă) de-a lungul altei piese cu care se află în contact. – Din fr. glissant.

DOOM

glisánt adj. m., pl. glisánți; f. glisántă, pl. glisánte

glisanții
GLISÁNT, -Ă, glisanți, -te, adj. (Tehn.; despre o suprafață) Pe care poate aluneca un corp (printr-o frecare minimă); (despre o piesă) care alunecă (printr-o frecare minimă) de-a lungul altei piese cu care se află în contact. – Din fr. glissant.

DOOM

glisánt adj. m., pl. glisánți; f. glisántă, pl. glisánte

glisanților
GLISÁNT, -Ă, glisanți, -te, adj. (Tehn.; despre o suprafață) Pe care poate aluneca un corp (printr-o frecare minimă); (despre o piesă) care alunecă (printr-o frecare minimă) de-a lungul altei piese cu care se află în contact. – Din fr. glissant.

DOOM

glisánt adj. m., pl. glisánți; f. glisántă, pl. glisánte

glisare
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisare
GLISÁRE, glisări, s. f. Faptul de a glisa. – V. glisa.

DOOM

glisáre s. f., g.-d. art. glisắrii; pl. glisắri

glisarea
GLISÁRE, glisări, s. f. Faptul de a glisa. – V. glisa.

DOOM

glisáre s. f., g.-d. art. glisắrii; pl. glisắri

glisară
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisarăm
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisarăți
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisase
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisasem
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisaseră
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisaserăm
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisaserăți
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisaseși
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisaseți
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisat
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisau
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisași
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisați
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisează
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisez
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

gliseze
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisezi
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisiera
GLISIÉRĂ, glisiere, s. f. Bară fixă, netedă, de-a lungul căreia alunecă o piesă, un element mobil etc. [Pr.: -si-e-] – Din fr. glissière.

DOOM

glisiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. glisiérei; pl. glisiére

glisiere
GLISIÉRĂ, glisiere, s. f. Bară fixă, netedă, de-a lungul căreia alunecă o piesă, un element mobil etc. [Pr.: -si-e-] – Din fr. glissière.

DOOM

glisiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. glisiérei; pl. glisiére

glisierei
GLISIÉRĂ, glisiere, s. f. Bară fixă, netedă, de-a lungul căreia alunecă o piesă, un element mobil etc. [Pr.: -si-e-] – Din fr. glissière.

DOOM

glisiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. glisiérei; pl. glisiére

glisierele
GLISIÉRĂ, glisiere, s. f. Bară fixă, netedă, de-a lungul căreia alunecă o piesă, un element mobil etc. [Pr.: -si-e-] – Din fr. glissière.

DOOM

glisiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. glisiérei; pl. glisiére

glisierelor
GLISIÉRĂ, glisiere, s. f. Bară fixă, netedă, de-a lungul căreia alunecă o piesă, un element mobil etc. [Pr.: -si-e-] – Din fr. glissière.

DOOM

glisiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. glisiérei; pl. glisiére

glisoare
GLISÓR, glisoare, s. n. (Tehn.) Cursor. – Din fr. glissoir.

glisoarele
GLISÓR, glisoare, s. n. (Tehn.) Cursor. – Din fr. glissoir.

glisoarelor
GLISÓR, glisoare, s. n. (Tehn.) Cursor. – Din fr. glissoir.

glisor
GLISÓR, glisoare, s. n. (Tehn.) Cursor. – Din fr. glissoir.

glisorul
GLISÓR, glisoare, s. n. (Tehn.) Cursor. – Din fr. glissoir.

glisorului
GLISÓR, glisoare, s. n. (Tehn.) Cursor. – Din fr. glissoir.

glissando
GLISSÁNDO adv., s. n. 1. Adv. (Muz.; indică modul de executare a unei lucrări) Prin trecerea continuă și treptată de la un sunet la altul. 2. S. n. Lucrare muzicală cântată astfel. – Din it. glissando.

DOOM

!glissándo (it.) adv., s. n.; abr. gliss.

glissandoul
GLISSÁNDO adv., s. n. 1. Adv. (Muz.; indică modul de executare a unei lucrări) Prin trecerea continuă și treptată de la un sunet la altul. 2. S. n. Lucrare muzicală cântată astfel. – Din it. glissando.

DOOM

!glissándo (it.) adv., s. n.; abr. gliss.

glissandoului
GLISSÁNDO adv., s. n. 1. Adv. (Muz.; indică modul de executare a unei lucrări) Prin trecerea continuă și treptată de la un sunet la altul. 2. S. n. Lucrare muzicală cântată astfel. – Din it. glissando.

DOOM

!glissándo (it.) adv., s. n.; abr. gliss.

glisând
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisînd
GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minimă). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafața apei. – Din fr. glisser.

DOOM

glisá (a ~) vb., ind. prez. 3 gliseáză

glisări
GLISÁRE, glisări, s. f. Faptul de a glisa. – V. glisa.

DOOM

glisáre s. f., g.-d. art. glisắrii; pl. glisắri

glisării
GLISÁRE, glisări, s. f. Faptul de a glisa. – V. glisa.

DOOM

glisáre s. f., g.-d. art. glisắrii; pl. glisắri

glisările
GLISÁRE, glisări, s. f. Faptul de a glisa. – V. glisa.

DOOM

glisáre s. f., g.-d. art. glisắrii; pl. glisắri

glisărilor
GLISÁRE, glisări, s. f. Faptul de a glisa. – V. glisa.

DOOM

glisáre s. f., g.-d. art. glisắrii; pl. glisắri

glo
glo- Rădăcină expresivă, ce pare a indica ideea de „a bălmăji” sau „a clefăi”, ca și ideea de „obiect rotund”. – Var. glog-, golo(g)-. Creație spontană, pînă la un punct paralelă cu cele identice bulb-, cloc- (› colc-), fîlf-, etc. Prin intermediul repetiției (glog-, golg-), ajunge să coincidă cu rădăcina expresivă gog-, care apare adesea cu infixul nazal (gong-) sau expresiv (golg-). În loc de repetiție se poate produce în anumite cazuri o alternanță consonantică, cf. glod, glonț. Der. glogozi, vb. (a încurca; a bălmăji), cuvînt care, după Cihac, II, 122 și DAR, ar proveni din sl. glagolati „a vorbi”; glogozeală, s. f. (încurcătură, dezordine, larmă); golgotină (var. gorgotină), s. f. (fruct necopt; verdeață), cf. bolbotină; holoboacă, s. f. (femeie vorbăreață; Trans., țuică); glojdan, s. m. (măcriș, Rumex acetosa); glojdeală, s. f. (Arg., crăpelniță); glojdi, vb. (Arg., a înfuleca, a mînca); glojdean, s. m. (pănușă de porumb), der. expresiv de la glod; goldan (var. gîldan, ghioldan, gorgană, holdan), s. m. (varietate de prun, Prunus insititia), cf. corcoduș de la colc- (după Pascu, Arhiva, XXV, 198 și Bogrea, Dacor., IV, 819, din fr. (reine-)Claude, a cărui der. este puțin probabilă); golgoasă (var. gorgoază, borboasă, grîngoașe), s. f. (fruct necopt); golomoț (var. golomoc, g(o)lomoz, gălămoz), s. n. (ghemotoc, bulgăre, cocoloș; grunz; larmă, dezordine; ceartă, scandal; tencuială), al cărui ultim sens pare a rezulta dintr-o confuzie cu moloz, și a cărui legătură cu glonț este evidentă (după DAR de aceeași origine ca gămălie; după Skok 68, din sb. glomazan „nesuferit”); g(o)lomozi (var. golomoși, holomoci, gomoloți, etc.), vb. (a bălmăji; a amesteca; a ghemotoci); gălătuș, s. m. (cocoloș; chiftea; pietricică; buștean; lovitură de pumn); îngălmăci (var. îngăimăci), vb. (a rătăci; a orienta greșit; a încurca, a încîlci), a cărui var. indică o încrucișare cu îngăima; îngălmăceală, s. f. (larmă, încurcătură); glămujdi (Mold., var. Trans., grămujdi, grămujda, grîmji), vb. (a bombăni, a bodogăni). – Cf. glod, glonț, gogă, gologan.

gloaba
GLOÁBĂ, gloabe, s. f. 1. Cal slab, prăpădit (și bătrân); mârțoagă. 2. Amendă care se aplica cuiva ca urmare a săvârșirii unor delicte sau crime. ♦ Taxă care se plătea în trecut în scopul interzicerii redeschiderii unui proces. – Din sl. globa.

DOOM

gloábă (taxă, cal slab) s. f., g.-d. art. gloábei; pl. gloábe

gloabe
GLOÁBĂ, gloabe, s. f. 1. Cal slab, prăpădit (și bătrân); mârțoagă. 2. Amendă care se aplica cuiva ca urmare a săvârșirii unor delicte sau crime. ♦ Taxă care se plătea în trecut în scopul interzicerii redeschiderii unui proces. – Din sl. globa.

DOOM

gloábă (taxă, cal slab) s. f., g.-d. art. gloábei; pl. gloábe

gloabei
GLOÁBĂ, gloabe, s. f. 1. Cal slab, prăpădit (și bătrân); mârțoagă. 2. Amendă care se aplica cuiva ca urmare a săvârșirii unor delicte sau crime. ♦ Taxă care se plătea în trecut în scopul interzicerii redeschiderii unui proces. – Din sl. globa.

DOOM

gloábă (taxă, cal slab) s. f., g.-d. art. gloábei; pl. gloábe

gloabele
GLOÁBĂ, gloabe, s. f. 1. Cal slab, prăpădit (și bătrân); mârțoagă. 2. Amendă care se aplica cuiva ca urmare a săvârșirii unor delicte sau crime. ♦ Taxă care se plătea în trecut în scopul interzicerii redeschiderii unui proces. – Din sl. globa.

DOOM

gloábă (taxă, cal slab) s. f., g.-d. art. gloábei; pl. gloábe

gloabelor
GLOÁBĂ, gloabe, s. f. 1. Cal slab, prăpădit (și bătrân); mârțoagă. 2. Amendă care se aplica cuiva ca urmare a săvârșirii unor delicte sau crime. ♦ Taxă care se plătea în trecut în scopul interzicerii redeschiderii unui proces. – Din sl. globa.

DOOM

gloábă (taxă, cal slab) s. f., g.-d. art. gloábei; pl. gloábe

gloanțe
gloanțe s. f. pl. 1. (înv.) bani. 2. mâncare de fasole. 3. mâncare cu cocoloașe.

gloanțe
GLONȚ, gloanțe, s. n. Mic proiectil de oțel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc. ♦ (Adverbial) Extrem de repede. Se duce glonț. [Var.: glónte s. n.] – Et. nec.

DOOM

glonț s. n., pl. gloánțe

gloanțele
GLONȚ, gloanțe, s. n. Mic proiectil de oțel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc. ♦ (Adverbial) Extrem de repede. Se duce glonț. [Var.: glónte s. n.] – Et. nec.

DOOM

glonț s. n., pl. gloánțe

gloanțelor
GLONȚ, gloanțe, s. n. Mic proiectil de oțel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc. ♦ (Adverbial) Extrem de repede. Se duce glonț. [Var.: glónte s. n.] – Et. nec.

DOOM

glonț s. n., pl. gloánțe

gloata
GLOÁTĂ, gloate, s. f. 1. Mulțime (pestriță) de oameni strânși la un loc; buluc, adunătură. 2. (În Evul Mediu) Masa poporului, compusă mai ales din țărani aserviți și din orășenimea săracă și mijlocie. 3. (În Evul Mediu) Unitate de infanterie alcătuită din țărani. – Din sl. glota.

DOOM

gloátă (mulțime) s. f., g.-d. art. gloátei; pl. gloáte

gloate
GLOÁTĂ, gloate, s. f. 1. Mulțime (pestriță) de oameni strânși la un loc; buluc, adunătură. 2. (În Evul Mediu) Masa poporului, compusă mai ales din țărani aserviți și din orășenimea săracă și mijlocie. 3. (În Evul Mediu) Unitate de infanterie alcătuită din țărani. – Din sl. glota.

DOOM

gloátă (mulțime) s. f., g.-d. art. gloátei; pl. gloáte

gloatei
GLOÁTĂ, gloate, s. f. 1. Mulțime (pestriță) de oameni strânși la un loc; buluc, adunătură. 2. (În Evul Mediu) Masa poporului, compusă mai ales din țărani aserviți și din orășenimea săracă și mijlocie. 3. (În Evul Mediu) Unitate de infanterie alcătuită din țărani. – Din sl. glota.

DOOM

gloátă (mulțime) s. f., g.-d. art. gloátei; pl. gloáte

gloatele
GLOÁTĂ, gloate, s. f. 1. Mulțime (pestriță) de oameni strânși la un loc; buluc, adunătură. 2. (În Evul Mediu) Masa poporului, compusă mai ales din țărani aserviți și din orășenimea săracă și mijlocie. 3. (În Evul Mediu) Unitate de infanterie alcătuită din țărani. – Din sl. glota.

DOOM

gloátă (mulțime) s. f., g.-d. art. gloátei; pl. gloáte

gloatelor
GLOÁTĂ, gloate, s. f. 1. Mulțime (pestriță) de oameni strânși la un loc; buluc, adunătură. 2. (În Evul Mediu) Masa poporului, compusă mai ales din țărani aserviți și din orășenimea săracă și mijlocie. 3. (În Evul Mediu) Unitate de infanterie alcătuită din țărani. – Din sl. glota.

DOOM

gloátă (mulțime) s. f., g.-d. art. gloátei; pl. gloáte

glob
GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, montat la o lampă sau la un bec. ♦ Spec. (Și în sintagmele glob terestru, pământesc sau geografic) Obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul continentelor, mărilor și oceanelor care alcătuiesc planeta noastră. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul bolții cerești. 2. S. n. Planeta locuită de oameni; Pământul. 3. S. m. (În sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de formă sferoidală, adăpostită în orbită. – Din fr. globe, lat. globus.

DOOM

glob³ (obiect sferic) s. n., pl. glóburi

glob
GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, montat la o lampă sau la un bec. ♦ Spec. (Și în sintagmele glob terestru, pământesc sau geografic) Obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul continentelor, mărilor și oceanelor care alcătuiesc planeta noastră. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul bolții cerești. 2. S. n. Planeta locuită de oameni; Pământul. 3. S. m. (În sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de formă sferoidală, adăpostită în orbită. – Din fr. globe, lat. globus.

DOOM

glóbe-trotter (angl.) [pron. glóbtrotăr] s. m., pl. glóbe-trotteri

global
GLOBÁL, -Ă, globali, -e, adj. Care ia în considerare toate elementele unui ansamblu, care rezultă prin însumarea tuturor elementelor de același fel; total. – Din fr. global.

DOOM

globál adj. m., pl. globáli; f. globálă, pl. globále

globala
GLOBÁL, -Ă, globali, -e, adj. Care ia în considerare toate elementele unui ansamblu, care rezultă prin însumarea tuturor elementelor de același fel; total. – Din fr. global.

DOOM

globál adj. m., pl. globáli; f. globálă, pl. globále

globale
GLOBÁL, -Ă, globali, -e, adj. Care ia în considerare toate elementele unui ansamblu, care rezultă prin însumarea tuturor elementelor de același fel; total. – Din fr. global.

DOOM

globál adj. m., pl. globáli; f. globálă, pl. globále

globalei
GLOBÁL, -Ă, globali, -e, adj. Care ia în considerare toate elementele unui ansamblu, care rezultă prin însumarea tuturor elementelor de același fel; total. – Din fr. global.

DOOM

globál adj. m., pl. globáli; f. globálă, pl. globále

globalele
GLOBÁL, -Ă, globali, -e, adj. Care ia în considerare toate elementele unui ansamblu, care rezultă prin însumarea tuturor elementelor de același fel; total. – Din fr. global.

DOOM

globál adj. m., pl. globáli; f. globálă, pl. globále

globalelor
GLOBÁL, -Ă, globali, -e, adj. Care ia în considerare toate elementele unui ansamblu, care rezultă prin însumarea tuturor elementelor de același fel; total. – Din fr. global.

DOOM

globál adj. m., pl. globáli; f. globálă, pl. globále

globali
GLOBÁL, -Ă, globali, -e, adj. Care ia în considerare toate elementele unui ansamblu, care rezultă prin însumarea tuturor elementelor de același fel; total. – Din fr. global.

DOOM

globál adj. m., pl. globáli; f. globálă, pl. globále

globalii
GLOBÁL, -Ă, globali, -e, adj. Care ia în considerare toate elementele unui ansamblu, care rezultă prin însumarea tuturor elementelor de același fel; total. – Din fr. global.

DOOM

globál adj. m., pl. globáli; f. globálă, pl. globále

globalilor
GLOBÁL, -Ă, globali, -e, adj. Care ia în considerare toate elementele unui ansamblu, care rezultă prin însumarea tuturor elementelor de același fel; total. – Din fr. global.

DOOM

globál adj. m., pl. globáli; f. globálă, pl. globále

globalism
GLOBALÍSM s.n. 1. Proces cognitiv propriu copiilor, prin care se reține întregul unui obiect pentru a diferenția mai pe urmă părțile componente. 2. Metodă pedagogică și didactică bazată pe caracteristicile infantile de a percepe întregul înaintea părților sale componente. [Cf. it. globalismo].

globalismul
GLOBALÍSM s.n. 1. Proces cognitiv propriu copiilor, prin care se reține întregul unui obiect pentru a diferenția mai pe urmă părțile componente. 2. Metodă pedagogică și didactică bazată pe caracteristicile infantile de a percepe întregul înaintea părților sale componente. [Cf. it. globalismo].

globalismului
GLOBALÍSM s.n. 1. Proces cognitiv propriu copiilor, prin care se reține întregul unui obiect pentru a diferenția mai pe urmă părțile componente. 2. Metodă pedagogică și didactică bazată pe caracteristicile infantile de a percepe întregul înaintea părților sale componente. [Cf. it. globalismo].

globalitate
GLOBALITÁTE s. f. Caracter global, de ansamblu. – Global + suf. -itate (după engl. globality).

globalitatea
GLOBALITÁTE s. f. Caracter global, de ansamblu. – Global + suf. -itate (după engl. globality).

globalități
GLOBALITÁTE s. f. Caracter global, de ansamblu. – Global + suf. -itate (după engl. globality).

globalității
GLOBALITÁTE s. f. Caracter global, de ansamblu. – Global + suf. -itate (după engl. globality).

globaliza
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizai
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizam
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizare
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizare
GLOBALIZÁRE s. f. Acțiunea de a globaliza; fenomen de transformare a lumii într-o unitate, care se manifestă la scara întregului glob, prin mijloace specifice. – V. globaliza.

DOOM

*globalizáre s. f., g.-d. art. globalizắrii

globalizarea
GLOBALIZÁRE s. f. Acțiunea de a globaliza; fenomen de transformare a lumii într-o unitate, care se manifestă la scara întregului glob, prin mijloace specifice. – V. globaliza.

DOOM

*globalizáre s. f., g.-d. art. globalizắrii

globalizară
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizarăm
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizarăți
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizase
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizasem
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizaseră
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizaserăm
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizaserăți
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizaseși
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizaseți
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizat
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizau
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizași
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizați
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizează
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizez
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizeze
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizezi
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizând
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizînd
GLOBALIZÁ, globalizez, vb. I. Tranz. 1. A reuni într-un tot elemente disparate. 2. A judeca o problemă, o situație etc. în ansamblu. – Din fr. globaliser.

DOOM

*globalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 globalizeáză

globalizări
GLOBALIZÁRE s. f. Acțiunea de a globaliza; fenomen de transformare a lumii într-o unitate, care se manifestă la scara întregului glob, prin mijloace specifice. – V. globaliza.

DOOM

*globalizáre s. f., g.-d. art. globalizắrii

globalizării
GLOBALIZÁRE s. f. Acțiunea de a globaliza; fenomen de transformare a lumii într-o unitate, care se manifestă la scara întregului glob, prin mijloace specifice. – V. globaliza.

DOOM

*globalizáre s. f., g.-d. art. globalizắrii

globalizările
GLOBALIZÁRE s. f. Acțiunea de a globaliza; fenomen de transformare a lumii într-o unitate, care se manifestă la scara întregului glob, prin mijloace specifice. – V. globaliza.

DOOM

*globalizáre s. f., g.-d. art. globalizắrii

globalizărilor
GLOBALIZÁRE s. f. Acțiunea de a globaliza; fenomen de transformare a lumii într-o unitate, care se manifestă la scara întregului glob, prin mijloace specifice. – V. globaliza.

DOOM

*globalizáre s. f., g.-d. art. globalizắrii

globalul
GLOBÁL, -Ă, globali, -e, adj. Care ia în considerare toate elementele unui ansamblu, care rezultă prin însumarea tuturor elementelor de același fel; total. – Din fr. global.

DOOM

globál adj. m., pl. globáli; f. globálă, pl. globále

globalului
GLOBÁL, -Ă, globali, -e, adj. Care ia în considerare toate elementele unui ansamblu, care rezultă prin însumarea tuturor elementelor de același fel; total. – Din fr. global.

DOOM

globál adj. m., pl. globáli; f. globálă, pl. globále

globan
globan, globani s. m. (intl., înv.) cal

globaria
GOGOÁȘĂ, gogoși (gogoașe), s. f. 1. Produs de patiserie făcut din aluat dospit și prăjit în grăsime, peste care se presară zahăr. ♦ Fig. (mai ales la pl.) Minciună (evidentă). 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care arată felul) Excrescență sferică (de mărimea unei alune) care se formează pe ramurile unor specii de stejar. 3. Înveliș protector format din fire (mătăsoase), în interiorul căruia are loc transformarea larvelor unor insecte în nimfe. ◊ Gogoașă de mătase = gogoașă (3) a viermelui de mătase; cocon². 4. Nume dat unor obiecte umflate și sferice. [Var.: (reg.) gugoáșă s. f.] – Et. nec. Cf. cocoașă.

globea
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globeai
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globeam
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globească
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globeau
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globeați
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globesc
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globește
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globești
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globi
GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, montat la o lampă sau la un bec. ♦ Spec. (Și în sintagmele glob terestru, pământesc sau geografic) Obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul continentelor, mărilor și oceanelor care alcătuiesc planeta noastră. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul bolții cerești. 2. S. n. Planeta locuită de oameni; Pământul. 3. S. m. (În sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de formă sferoidală, adăpostită în orbită. – Din fr. globe, lat. globus.

DOOM

glob³ (obiect sferic) s. n., pl. glóburi

globi
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globigerina
GLOBIGERÍNĂ, globigerine, s. f. (La pl.) Gen de foraminifere cu cochilia perforată și împărțită în mai multe camere sferice; (și la sg.) animal care aparține acestui gen. – Din fr. globigérine.

DOOM

globigerínă s. f., g.-d. art. globigerínei; pl. globigeríne

globigerine
GLOBIGERÍNĂ, globigerine, s. f. (La pl.) Gen de foraminifere cu cochilia perforată și împărțită în mai multe camere sferice; (și la sg.) animal care aparține acestui gen. – Din fr. globigérine.

DOOM

globigerínă s. f., g.-d. art. globigerínei; pl. globigeríne

globigerinei
GLOBIGERÍNĂ, globigerine, s. f. (La pl.) Gen de foraminifere cu cochilia perforată și împărțită în mai multe camere sferice; (și la sg.) animal care aparține acestui gen. – Din fr. globigérine.

DOOM

globigerínă s. f., g.-d. art. globigerínei; pl. globigeríne

globigerinele
GLOBIGERÍNĂ, globigerine, s. f. (La pl.) Gen de foraminifere cu cochilia perforată și împărțită în mai multe camere sferice; (și la sg.) animal care aparține acestui gen. – Din fr. globigérine.

DOOM

globigerínă s. f., g.-d. art. globigerínei; pl. globigeríne

globigerinelor
GLOBIGERÍNĂ, globigerine, s. f. (La pl.) Gen de foraminifere cu cochilia perforată și împărțită în mai multe camere sferice; (și la sg.) animal care aparține acestui gen. – Din fr. globigérine.

DOOM

globigerínă s. f., g.-d. art. globigerínei; pl. globigeríne

globii
GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, montat la o lampă sau la un bec. ♦ Spec. (Și în sintagmele glob terestru, pământesc sau geografic) Obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul continentelor, mărilor și oceanelor care alcătuiesc planeta noastră. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul bolții cerești. 2. S. n. Planeta locuită de oameni; Pământul. 3. S. m. (În sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de formă sferoidală, adăpostită în orbită. – Din fr. globe, lat. globus.

DOOM

glob³ (obiect sferic) s. n., pl. glóburi

globii
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globilor
GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, montat la o lampă sau la un bec. ♦ Spec. (Și în sintagmele glob terestru, pământesc sau geografic) Obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul continentelor, mărilor și oceanelor care alcătuiesc planeta noastră. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul bolții cerești. 2. S. n. Planeta locuită de oameni; Pământul. 3. S. m. (În sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de formă sferoidală, adăpostită în orbită. – Din fr. globe, lat. globus.

DOOM

glob³ (obiect sferic) s. n., pl. glóburi

globim
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globina
GLOBÍNĂ, globine, s. f. (Biol.) Substanță organică, care, împreună cu hemul, formează hemoglobina. – Din fr. globine.

globind
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globine
GLOBÍNĂ, globine, s. f. (Biol.) Substanță organică, care, împreună cu hemul, formează hemoglobina. – Din fr. globine.

globinei
GLOBÍNĂ, globine, s. f. (Biol.) Substanță organică, care, împreună cu hemul, formează hemoglobina. – Din fr. globine.

globinele
GLOBÍNĂ, globine, s. f. (Biol.) Substanță organică, care, împreună cu hemul, formează hemoglobina. – Din fr. globine.

globinelor
GLOBÍNĂ, globine, s. f. (Biol.) Substanță organică, care, împreună cu hemul, formează hemoglobina. – Din fr. globine.

globire
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globire
GLOBÍRE, globiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a globi și rezultatul ei. – V. globi.

DOOM

globíre (înv.) s. f., g.-d. art. globírii; pl. globíri

globirea
GLOBÍRE, globiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a globi și rezultatul ei. – V. globi.

DOOM

globíre (înv.) s. f., g.-d. art. globírii; pl. globíri

globiri
GLOBÍRE, globiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a globi și rezultatul ei. – V. globi.

DOOM

globíre (înv.) s. f., g.-d. art. globírii; pl. globíri

globirii
GLOBÍRE, globiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a globi și rezultatul ei. – V. globi.

DOOM

globíre (înv.) s. f., g.-d. art. globírii; pl. globíri

globirile
GLOBÍRE, globiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a globi și rezultatul ei. – V. globi.

DOOM

globíre (înv.) s. f., g.-d. art. globírii; pl. globíri

globirilor
GLOBÍRE, globiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a globi și rezultatul ei. – V. globi.

DOOM

globíre (înv.) s. f., g.-d. art. globírii; pl. globíri

globiră
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globirăm
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globirăți
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globise
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globisem
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globiseră
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globiserăm
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globiserăți
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globiseși
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globiseți
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globit
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globiși
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globiți
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.

DOOM

globí (a ~) (înv.) vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă

globoid
GLOBOÍD, -Ă adj., s.n. (Corp) care are o formă aproximativ sferică sau globulară. [Pron. -bo-id. / cf. it. globoide, engl. globoid].

globoida
GLOBOÍD, -Ă adj., s.n. (Corp) care are o formă aproximativ sferică sau globulară. [Pron. -bo-id. / cf. it. globoide, engl. globoid].

globoide
GLOBOÍD, -Ă adj., s.n. (Corp) care are o formă aproximativ sferică sau globulară. [Pron. -bo-id. / cf. it. globoide, engl. globoid].

globoidei
GLOBOÍD, -Ă adj., s.n. (Corp) care are o formă aproximativ sferică sau globulară. [Pron. -bo-id. / cf. it. globoide, engl. globoid].

globoidele
GLOBOÍD, -Ă adj., s.n. (Corp) care are o formă aproximativ sferică sau globulară. [Pron. -bo-id. / cf. it. globoide, engl. globoid].

globoidelor
GLOBOÍD, -Ă adj., s.n. (Corp) care are o formă aproximativ sferică sau globulară. [Pron. -bo-id. / cf. it. globoide, engl. globoid].

globoidul
GLOBOÍD, -Ă adj., s.n. (Corp) care are o formă aproximativ sferică sau globulară. [Pron. -bo-id. / cf. it. globoide, engl. globoid].

globoidului
GLOBOÍD, -Ă adj., s.n. (Corp) care are o formă aproximativ sferică sau globulară. [Pron. -bo-id. / cf. it. globoide, engl. globoid].

globoizi
GLOBOÍD, -Ă adj., s.n. (Corp) care are o formă aproximativ sferică sau globulară. [Pron. -bo-id. / cf. it. globoide, engl. globoid].

globoizii
GLOBOÍD, -Ă adj., s.n. (Corp) care are o formă aproximativ sferică sau globulară. [Pron. -bo-id. / cf. it. globoide, engl. globoid].

globoizilor
GLOBOÍD, -Ă adj., s.n. (Corp) care are o formă aproximativ sferică sau globulară. [Pron. -bo-id. / cf. it. globoide, engl. globoid].

globul
GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, montat la o lampă sau la un bec. ♦ Spec. (Și în sintagmele glob terestru, pământesc sau geografic) Obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul continentelor, mărilor și oceanelor care alcătuiesc planeta noastră. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul bolții cerești. 2. S. n. Planeta locuită de oameni; Pământul. 3. S. m. (În sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de formă sferoidală, adăpostită în orbită. – Din fr. globe, lat. globus.

DOOM

glob³ (obiect sferic) s. n., pl. glóburi

globul
GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, montat la o lampă sau la un bec. ♦ Spec. (Și în sintagmele glob terestru, pământesc sau geografic) Obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul continentelor, mărilor și oceanelor care alcătuiesc planeta noastră. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul bolții cerești. 2. S. n. Planeta locuită de oameni; Pământul. 3. S. m. (În sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de formă sferoidală, adăpostită în orbită. – Din fr. globe, lat. globus.

DOOM

glóbe-trotter (angl.) [pron. glóbtrotăr] s. m., pl. glóbe-trotteri

globul
GLOBÚL s.m. v. globulă.

globula
GLOBÚLĂ, globule, s. f. Mic corp de formă sferică. ♦ Spec. Fiecare dintre particulele (sferice) care alcătuiesc sau care se găsesc în diverse lichide organice. ◊ Globulă roșie = celulă care intră în compoziția sângelui și care conține hemoglobină; hematie, eritrocit. Globulă albă = celulă care intră în compoziția sângelui, având rol în procesul de apărare a organismului; leucocită. – Din fr. globule, lat. globulus.

DOOM

globúlă s. f., g.-d. art. globúlei; pl. globúle

globular
GLOBULÁR, -Ă, globulari, -e, adj. 1. Care are formă de glob; sferic. 2. Spec. Care aparține globulelor sângelui, referitor la globulele sângelui. – Din fr. globulaire.

DOOM

globulár adj. m., pl. globulári; f. globuláră, pl. globuláre

globulara
GLOBULÁR, -Ă, globulari, -e, adj. 1. Care are formă de glob; sferic. 2. Spec. Care aparține globulelor sângelui, referitor la globulele sângelui. – Din fr. globulaire.

DOOM

globulár adj. m., pl. globulári; f. globuláră, pl. globuláre

globulare
GLOBULÁR, -Ă, globulari, -e, adj. 1. Care are formă de glob; sferic. 2. Spec. Care aparține globulelor sângelui, referitor la globulele sângelui. – Din fr. globulaire.

DOOM

globulár adj. m., pl. globulári; f. globuláră, pl. globuláre

globulare
GLOBULÁRE s.f. Proces de transformare a formei cristaline a unor constituenți structurali în formă globulară; globulizare. [Cf. it. globulare].

globularei
GLOBULÁR, -Ă, globulari, -e, adj. 1. Care are formă de glob; sferic. 2. Spec. Care aparține globulelor sângelui, referitor la globulele sângelui. – Din fr. globulaire.

DOOM

globulár adj. m., pl. globulári; f. globuláră, pl. globuláre

globularele
GLOBULÁR, -Ă, globulari, -e, adj. 1. Care are formă de glob; sferic. 2. Spec. Care aparține globulelor sângelui, referitor la globulele sângelui. – Din fr. globulaire.

DOOM

globulár adj. m., pl. globulári; f. globuláră, pl. globuláre

globularelor
GLOBULÁR, -Ă, globulari, -e, adj. 1. Care are formă de glob; sferic. 2. Spec. Care aparține globulelor sângelui, referitor la globulele sângelui. – Din fr. globulaire.

DOOM

globulár adj. m., pl. globulári; f. globuláră, pl. globuláre

globulari
GLOBULÁR, -Ă, globulari, -e, adj. 1. Care are formă de glob; sferic. 2. Spec. Care aparține globulelor sângelui, referitor la globulele sângelui. – Din fr. globulaire.

DOOM

globulár adj. m., pl. globulári; f. globuláră, pl. globuláre

globularii
GLOBULÁR, -Ă, globulari, -e, adj. 1. Care are formă de glob; sferic. 2. Spec. Care aparține globulelor sângelui, referitor la globulele sângelui. – Din fr. globulaire.

DOOM

globulár adj. m., pl. globulári; f. globuláră, pl. globuláre

globularilor
GLOBULÁR, -Ă, globulari, -e, adj. 1. Care are formă de glob; sferic. 2. Spec. Care aparține globulelor sângelui, referitor la globulele sângelui. – Din fr. globulaire.

DOOM

globulár adj. m., pl. globulári; f. globuláră, pl. globuláre

globularul
GLOBULÁR, -Ă, globulari, -e, adj. 1. Care are formă de glob; sferic. 2. Spec. Care aparține globulelor sângelui, referitor la globulele sângelui. – Din fr. globulaire.

DOOM

globulár adj. m., pl. globulári; f. globuláră, pl. globuláre

globularului
GLOBULÁR, -Ă, globulari, -e, adj. 1. Care are formă de glob; sferic. 2. Spec. Care aparține globulelor sângelui, referitor la globulele sângelui. – Din fr. globulaire.

DOOM

globulár adj. m., pl. globulári; f. globuláră, pl. globuláre

globule
GLOBÚLĂ, globule, s. f. Mic corp de formă sferică. ♦ Spec. Fiecare dintre particulele (sferice) care alcătuiesc sau care se găsesc în diverse lichide organice. ◊ Globulă roșie = celulă care intră în compoziția sângelui și care conține hemoglobină; hematie, eritrocit. Globulă albă = celulă care intră în compoziția sângelui, având rol în procesul de apărare a organismului; leucocită. – Din fr. globule, lat. globulus.

DOOM

globúlă s. f., g.-d. art. globúlei; pl. globúle

globulei
GLOBÚLĂ, globule, s. f. Mic corp de formă sferică. ♦ Spec. Fiecare dintre particulele (sferice) care alcătuiesc sau care se găsesc în diverse lichide organice. ◊ Globulă roșie = celulă care intră în compoziția sângelui și care conține hemoglobină; hematie, eritrocit. Globulă albă = celulă care intră în compoziția sângelui, având rol în procesul de apărare a organismului; leucocită. – Din fr. globule, lat. globulus.

DOOM

globúlă s. f., g.-d. art. globúlei; pl. globúle

globulele
GLOBÚLĂ, globule, s. f. Mic corp de formă sferică. ♦ Spec. Fiecare dintre particulele (sferice) care alcătuiesc sau care se găsesc în diverse lichide organice. ◊ Globulă roșie = celulă care intră în compoziția sângelui și care conține hemoglobină; hematie, eritrocit. Globulă albă = celulă care intră în compoziția sângelui, având rol în procesul de apărare a organismului; leucocită. – Din fr. globule, lat. globulus.

DOOM

globúlă s. f., g.-d. art. globúlei; pl. globúle

globulelor
GLOBÚLĂ, globule, s. f. Mic corp de formă sferică. ♦ Spec. Fiecare dintre particulele (sferice) care alcătuiesc sau care se găsesc în diverse lichide organice. ◊ Globulă roșie = celulă care intră în compoziția sângelui și care conține hemoglobină; hematie, eritrocit. Globulă albă = celulă care intră în compoziția sângelui, având rol în procesul de apărare a organismului; leucocită. – Din fr. globule, lat. globulus.

DOOM

globúlă s. f., g.-d. art. globúlei; pl. globúle

globulina
GLOBULÍNĂ, globuline, s. f. Proteină care se găsește în plasma sangvină, în lapte, în vegetale. – Din fr. globuline.

DOOM

globulínă s. f., g.-d. art. globulínei; pl. globulíne

globuline
GLOBULÍNĂ, globuline, s. f. Proteină care se găsește în plasma sangvină, în lapte, în vegetale. – Din fr. globuline.

DOOM

globulínă s. f., g.-d. art. globulínei; pl. globulíne

globulinei
GLOBULÍNĂ, globuline, s. f. Proteină care se găsește în plasma sangvină, în lapte, în vegetale. – Din fr. globuline.

DOOM

globulínă s. f., g.-d. art. globulínei; pl. globulíne

globulinele
GLOBULÍNĂ, globuline, s. f. Proteină care se găsește în plasma sangvină, în lapte, în vegetale. – Din fr. globuline.

DOOM

globulínă s. f., g.-d. art. globulínei; pl. globulíne

globulinelor
GLOBULÍNĂ, globuline, s. f. Proteină care se găsește în plasma sangvină, în lapte, în vegetale. – Din fr. globuline.

DOOM

globulínă s. f., g.-d. art. globulínei; pl. globulíne

globulinemie
GLOBULINEMÍE s.f. Prezența globulinei în sânge. [Gen. -iei. / < fr. globulinémie].

globulinurie
GLOBULINURÍE s.f. Prezența globulinei în urină. [Gen. -iei. / < fr. globulinurie].

globulizare
GLOBULIZÁRE s.f. Globulare. [Et. incertă].

globulizarea
GLOBULIZÁRE s.f. Globulare. [Et. incertă].

globulizări
GLOBULIZÁRE s.f. Globulare. [Et. incertă].

globulizării
GLOBULIZÁRE s.f. Globulare. [Et. incertă].

globuloasa
GLOBULÓS, -OÁSĂ, globuloși, -oase, adj. Care are formă de globule, compus din globule. – Din fr. globuleux.

DOOM

globulós adj. m., pl. globulóși; f. globuloásă, pl. globuloáse

globuloase
GLOBULÓS, -OÁSĂ, globuloși, -oase, adj. Care are formă de globule, compus din globule. – Din fr. globuleux.

DOOM

globulós adj. m., pl. globulóși; f. globuloásă, pl. globuloáse

globuloasei
GLOBULÓS, -OÁSĂ, globuloși, -oase, adj. Care are formă de globule, compus din globule. – Din fr. globuleux.

DOOM

globulós adj. m., pl. globulóși; f. globuloásă, pl. globuloáse

globuloasele
GLOBULÓS, -OÁSĂ, globuloși, -oase, adj. Care are formă de globule, compus din globule. – Din fr. globuleux.

DOOM

globulós adj. m., pl. globulóși; f. globuloásă, pl. globuloáse

globuloaselor
GLOBULÓS, -OÁSĂ, globuloși, -oase, adj. Care are formă de globule, compus din globule. – Din fr. globuleux.

DOOM

globulós adj. m., pl. globulóși; f. globuloásă, pl. globuloáse

globulos
GLOBULÓS, -OÁSĂ, globuloși, -oase, adj. Care are formă de globule, compus din globule. – Din fr. globuleux.

DOOM

globulós adj. m., pl. globulóși; f. globuloásă, pl. globuloáse

globulosul
GLOBULÓS, -OÁSĂ, globuloși, -oase, adj. Care are formă de globule, compus din globule. – Din fr. globuleux.

DOOM

globulós adj. m., pl. globulóși; f. globuloásă, pl. globuloáse

globulosului
GLOBULÓS, -OÁSĂ, globuloși, -oase, adj. Care are formă de globule, compus din globule. – Din fr. globuleux.

DOOM

globulós adj. m., pl. globulóși; f. globuloásă, pl. globuloáse

globuloși
GLOBULÓS, -OÁSĂ, globuloși, -oase, adj. Care are formă de globule, compus din globule. – Din fr. globuleux.

DOOM

globulós adj. m., pl. globulóși; f. globuloásă, pl. globuloáse

globuloșii
GLOBULÓS, -OÁSĂ, globuloși, -oase, adj. Care are formă de globule, compus din globule. – Din fr. globuleux.

DOOM

globulós adj. m., pl. globulóși; f. globuloásă, pl. globuloáse

globuloșilor
GLOBULÓS, -OÁSĂ, globuloși, -oase, adj. Care are formă de globule, compus din globule. – Din fr. globuleux.

DOOM

globulós adj. m., pl. globulóși; f. globuloásă, pl. globuloáse

globului
GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, montat la o lampă sau la un bec. ♦ Spec. (Și în sintagmele glob terestru, pământesc sau geografic) Obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul continentelor, mărilor și oceanelor care alcătuiesc planeta noastră. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul bolții cerești. 2. S. n. Planeta locuită de oameni; Pământul. 3. S. m. (În sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de formă sferoidală, adăpostită în orbită. – Din fr. globe, lat. globus.

DOOM

glob³ (obiect sferic) s. n., pl. glóburi

globului
GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, montat la o lampă sau la un bec. ♦ Spec. (Și în sintagmele glob terestru, pământesc sau geografic) Obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul continentelor, mărilor și oceanelor care alcătuiesc planeta noastră. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul bolții cerești. 2. S. n. Planeta locuită de oameni; Pământul. 3. S. m. (În sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de formă sferoidală, adăpostită în orbită. – Din fr. globe, lat. globus.

DOOM

glóbe-trotter (angl.) [pron. glóbtrotăr] s. m., pl. glóbe-trotteri

globuri
GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, montat la o lampă sau la un bec. ♦ Spec. (Și în sintagmele glob terestru, pământesc sau geografic) Obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul continentelor, mărilor și oceanelor care alcătuiesc planeta noastră. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul bolții cerești. 2. S. n. Planeta locuită de oameni; Pământul. 3. S. m. (În sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de formă sferoidală, adăpostită în orbită. – Din fr. globe, lat. globus.

DOOM

glóbe-trotter (angl.) [pron. glóbtrotăr] s. m., pl. glóbe-trotteri

globurile
GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, montat la o lampă sau la un bec. ♦ Spec. (Și în sintagmele glob terestru, pământesc sau geografic) Obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul continentelor, mărilor și oceanelor care alcătuiesc planeta noastră. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul bolții cerești. 2. S. n. Planeta locuită de oameni; Pământul. 3. S. m. (În sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de formă sferoidală, adăpostită în orbită. – Din fr. globe, lat. globus.

DOOM

glóbe-trotter (angl.) [pron. glóbtrotăr] s. m., pl. glóbe-trotteri

globurilor
GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, montat la o lampă sau la un bec. ♦ Spec. (Și în sintagmele glob terestru, pământesc sau geografic) Obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul continentelor, mărilor și oceanelor care alcătuiesc planeta noastră. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul bolții cerești. 2. S. n. Planeta locuită de oameni; Pământul. 3. S. m. (În sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de formă sferoidală, adăpostită în orbită. – Din fr. globe, lat. globus.

DOOM

glóbe-trotter (angl.) [pron. glóbtrotăr] s. m., pl. glóbe-trotteri

globușoare
GLOBUȘÓR, globușoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui glob. – Glob + suf. -ușor.

DOOM

globușór (rar) s. n., pl. globușoáre

globușoarele
GLOBUȘÓR, globușoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui glob. – Glob + suf. -ușor.

DOOM

globușór (rar) s. n., pl. globușoáre

globușoarelor
GLOBUȘÓR, globușoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui glob. – Glob + suf. -ușor.

DOOM

globușór (rar) s. n., pl. globușoáre

globușor
GLOBUȘÓR, globușoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui glob. – Glob + suf. -ușor.

DOOM

globușór (rar) s. n., pl. globușoáre

globușorul
GLOBUȘÓR, globușoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui glob. – Glob + suf. -ușor.

DOOM

globușór (rar) s. n., pl. globușoáre

globușorului
GLOBUȘÓR, globușoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui glob. – Glob + suf. -ușor.

DOOM

globușór (rar) s. n., pl. globușoáre

glockenspiel
GLÓCKENSPIEL s. n. Instrument de percuție alcătuit din lame metalice așezate pe un suport, care, lovite cu ciocănele de lemn, scot sunete asemănătoare cu clinchetul de clopoțel; joc de clopoței. [Pr.: glócănșpil] – Din germ. Glockenspiel.

DOOM

glóckenspiel (germ.) [pron. glócănșpil] (glo-cken-spiel) s. n.

glockenspielul
GLÓCKENSPIEL s. n. Instrument de percuție alcătuit din lame metalice așezate pe un suport, care, lovite cu ciocănele de lemn, scot sunete asemănătoare cu clinchetul de clopoțel; joc de clopoței. [Pr.: glócănșpil] – Din germ. Glockenspiel.

DOOM

glóckenspiel (germ.) [pron. glócănșpil] (glo-cken-spiel) s. n.

glockenspielului
GLÓCKENSPIEL s. n. Instrument de percuție alcătuit din lame metalice așezate pe un suport, care, lovite cu ciocănele de lemn, scot sunete asemănătoare cu clinchetul de clopoțel; joc de clopoței. [Pr.: glócănșpil] – Din germ. Glockenspiel.

DOOM

glóckenspiel (germ.) [pron. glócănșpil] (glo-cken-spiel) s. n.

glockenspieluri
GLÓCKENSPIEL s. n. Instrument de percuție alcătuit din lame metalice așezate pe un suport, care, lovite cu ciocănele de lemn, scot sunete asemănătoare cu clinchetul de clopoțel; joc de clopoței. [Pr.: glócănșpil] – Din germ. Glockenspiel.

DOOM

glóckenspiel (germ.) [pron. glócănșpil] (glo-cken-spiel) s. n.

glockenspielurile
GLÓCKENSPIEL s. n. Instrument de percuție alcătuit din lame metalice așezate pe un suport, care, lovite cu ciocănele de lemn, scot sunete asemănătoare cu clinchetul de clopoțel; joc de clopoței. [Pr.: glócănșpil] – Din germ. Glockenspiel.

DOOM

glóckenspiel (germ.) [pron. glócănșpil] (glo-cken-spiel) s. n.

glockenspielurilor
GLÓCKENSPIEL s. n. Instrument de percuție alcătuit din lame metalice așezate pe un suport, care, lovite cu ciocănele de lemn, scot sunete asemănătoare cu clinchetul de clopoțel; joc de clopoței. [Pr.: glócănșpil] – Din germ. Glockenspiel.

DOOM

glóckenspiel (germ.) [pron. glócănșpil] (glo-cken-spiel) s. n.

glod
GLOD, gloduri, s. n. 1. Noroi¹; loc, teren, drum noroios. 2. Bulgăre de pământ uscat sau înghețat. – (1) Cf. magh. galád, (2) rus. gluda.

DOOM

glod s. n., pl. glóduri

glodaș
GLODÁȘ, glodași, s. m. Lucrător care execută transportul și depozitarea sării din salină la suprafață. – Glod + suf. -aș.

glodea
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodeai
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodeam
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodească
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodeau
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodeați
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodesc
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodește
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodești
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodi
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodii
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodim
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodind
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodire
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodire
GLODÍRE, glodiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a glodi și rezultatul ei. – V. glodi.

DOOM

glodíre (pop.) s. f., g.-d. art. glodírii; pl. glodíri

glodirea
GLODÍRE, glodiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a glodi și rezultatul ei. – V. glodi.

DOOM

glodíre (pop.) s. f., g.-d. art. glodírii; pl. glodíri

glodiri
GLODÍRE, glodiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a glodi și rezultatul ei. – V. glodi.

DOOM

glodíre (pop.) s. f., g.-d. art. glodírii; pl. glodíri

glodirii
GLODÍRE, glodiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a glodi și rezultatul ei. – V. glodi.

DOOM

glodíre (pop.) s. f., g.-d. art. glodírii; pl. glodíri

glodirile
GLODÍRE, glodiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a glodi și rezultatul ei. – V. glodi.

DOOM

glodíre (pop.) s. f., g.-d. art. glodírii; pl. glodíri

glodirilor
GLODÍRE, glodiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a glodi și rezultatul ei. – V. glodi.

DOOM

glodíre (pop.) s. f., g.-d. art. glodírii; pl. glodíri

glodiră
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodirăm
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodirăți
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodise
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodisem
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodiseră
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodiserăm
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodiserăți
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodiseși
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodiseți
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodit
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodit
GLODÍ, glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din scr., rus. glodati. Cf. glod.

glodiși
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodiți
GLODÍ, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. g 1 o d.

DOOM

glodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodéște, imperf. 3 sg. glodeá; conj. prez. 3 să glodeáscă

glodoros
GLODÓS, -OÁSĂ, adj. v. gloduros.

DOOM

glodurós (pop.) adj. m., pl. gloduróși; f. gloduroásă, pl. gloduroáse

glodos
GLODÓS, -OÁSĂ, adj. v. gloduros.

DOOM

glodurós (pop.) adj. m., pl. gloduróși; f. gloduroásă, pl. gloduroáse

glodul
GLOD, gloduri, s. n. 1. Noroi¹; loc, teren, drum noroios. 2. Bulgăre de pământ uscat sau înghețat. – (1) Cf. magh. galád, (2) rus. gluda.

DOOM

glod s. n., pl. glóduri

glodului
GLOD, gloduri, s. n. 1. Noroi¹; loc, teren, drum noroios. 2. Bulgăre de pământ uscat sau înghețat. – (1) Cf. magh. galád, (2) rus. gluda.

DOOM

glod s. n., pl. glóduri

glodurarița
GLODURÁRIȚĂ, glodurarițe, s. f. Plantă perenă asemănătoare arbuștilor, cu flori minuscule (Camphorosma monspeliaca). – Glodur[os] + suf. -ariță.

glodurarițe
GLODURÁRIȚĂ, glodurarițe, s. f. Plantă perenă asemănătoare arbuștilor, cu flori minuscule (Camphorosma monspeliaca). – Glodur[os] + suf. -ariță.

glodurariței
GLODURÁRIȚĂ, glodurarițe, s. f. Plantă perenă asemănătoare arbuștilor, cu flori minuscule (Camphorosma monspeliaca). – Glodur[os] + suf. -ariță.

glodurarițele
GLODURÁRIȚĂ, glodurarițe, s. f. Plantă perenă asemănătoare arbuștilor, cu flori minuscule (Camphorosma monspeliaca). – Glodur[os] + suf. -ariță.

glodurarițelor
GLODURÁRIȚĂ, glodurarițe, s. f. Plantă perenă asemănătoare arbuștilor, cu flori minuscule (Camphorosma monspeliaca). – Glodur[os] + suf. -ariță.

gloduri
GLOD, gloduri, s. n. 1. Noroi¹; loc, teren, drum noroios. 2. Bulgăre de pământ uscat sau înghețat. – (1) Cf. magh. galád, (2) rus. gluda.

DOOM

glod s. n., pl. glóduri

glodurile
GLOD, gloduri, s. n. 1. Noroi¹; loc, teren, drum noroios. 2. Bulgăre de pământ uscat sau înghețat. – (1) Cf. magh. galád, (2) rus. gluda.

DOOM

glod s. n., pl. glóduri

glodurilor
GLOD, gloduri, s. n. 1. Noroi¹; loc, teren, drum noroios. 2. Bulgăre de pământ uscat sau înghețat. – (1) Cf. magh. galád, (2) rus. gluda.

DOOM

glod s. n., pl. glóduri

gloduroasa
GLODÓS, -OÁSĂ, adj. v. gloduros.

DOOM

glodurós (pop.) adj. m., pl. gloduróși; f. gloduroásă, pl. gloduroáse

gloduroase
GLODÓS, -OÁSĂ, adj. v. gloduros.

DOOM

glodurós (pop.) adj. m., pl. gloduróși; f. gloduroásă, pl. gloduroáse

gloduroasei
GLODÓS, -OÁSĂ, adj. v. gloduros.

DOOM

glodurós (pop.) adj. m., pl. gloduróși; f. gloduroásă, pl. gloduroáse

gloduroasele
GLODÓS, -OÁSĂ, adj. v. gloduros.

DOOM

glodurós (pop.) adj. m., pl. gloduróși; f. gloduroásă, pl. gloduroáse

gloduroaselor
GLODÓS, -OÁSĂ, adj. v. gloduros.

DOOM

glodurós (pop.) adj. m., pl. gloduróși; f. gloduroásă, pl. gloduroáse

gloduros
GLODÓS, -OÁSĂ, adj. v. gloduros.

DOOM

glodurós (pop.) adj. m., pl. gloduróși; f. gloduroásă, pl. gloduroáse

glodurosul
GLODÓS, -OÁSĂ, adj. v. gloduros.

DOOM

glodurós (pop.) adj. m., pl. gloduróși; f. gloduroásă, pl. gloduroáse

glodurosului
GLODÓS, -OÁSĂ, adj. v. gloduros.

DOOM

glodurós (pop.) adj. m., pl. gloduróși; f. gloduroásă, pl. gloduroáse

gloduroși
GLODÓS, -OÁSĂ, adj. v. gloduros.

DOOM

glodurós (pop.) adj. m., pl. gloduróși; f. gloduroásă, pl. gloduroáse

gloduroșii
GLODÓS, -OÁSĂ, adj. v. gloduros.

DOOM

glodurós (pop.) adj. m., pl. gloduróși; f. gloduroásă, pl. gloduroáse

gloduroșilor
GLODÓS, -OÁSĂ, adj. v. gloduros.

DOOM

glodurós (pop.) adj. m., pl. gloduróși; f. gloduroásă, pl. gloduroáse

glodăraia
GLODĂRÁIE s. f. (Pop.) Glodărie. [Pr.: -ra-ie] – Glod + suf. -ăraie.

DOOM

glodăráie (pop.) s. f., art. glodăráia, g.-d. art. glodăráiei

glodăraie
GLODĂRÁIE s. f. (Pop.) Glodărie. [Pr.: -ra-ie] – Glod + suf. -ăraie.

DOOM

glodăráie (pop.) s. f., art. glodăráia, g.-d. art. glodăráiei

glodăraiei
GLODĂRÁIE s. f. (Pop.) Glodărie. [Pr.: -ra-ie] – Glod + suf. -ăraie.

DOOM

glodăráie (pop.) s. f., art. glodăráia, g.-d. art. glodăráiei

glodăria
GLODĂRÍE s. f. (Pop.) Noroi mare; loc, drum etc. noroios sau gloduros; glodăraie. – Glod + suf. -ărie.

DOOM

glodăríe (pop.) s. f., art. glodăría, g.-d. glodăríi, art. glodăríei

glodărie
GLODĂRÍE s. f. (Pop.) Noroi mare; loc, drum etc. noroios sau gloduros; glodăraie. – Glod + suf. -ărie.

DOOM

glodăríe (pop.) s. f., art. glodăría, g.-d. glodăríi, art. glodăríei

glodăriei
GLODĂRÍE s. f. (Pop.) Noroi mare; loc, drum etc. noroios sau gloduros; glodăraie. – Glod + suf. -ărie.

DOOM

glodăríe (pop.) s. f., art. glodăría, g.-d. glodăríi, art. glodăríei

glodării
GLODĂRÍE s. f. (Pop.) Noroi mare; loc, drum etc. noroios sau gloduros; glodăraie. – Glod + suf. -ărie.

DOOM

glodăríe (pop.) s. f., art. glodăría, g.-d. glodăríi, art. glodăríei

glodăriile
GLODĂRÍE s. f. (Pop.) Noroi mare; loc, drum etc. noroios sau gloduros; glodăraie. – Glod + suf. -ărie.

DOOM

glodăríe (pop.) s. f., art. glodăría, g.-d. glodăríi, art. glodăríei

glodăriilor
GLODĂRÍE s. f. (Pop.) Noroi mare; loc, drum etc. noroios sau gloduros; glodăraie. – Glod + suf. -ărie.

DOOM

glodăríe (pop.) s. f., art. glodăría, g.-d. glodăríi, art. glodăríei

glojdeală
glojdeală, glojdeli s. f. (reg.) mâncare.

glojdi
glojdi, glojdesc v. t. a mânca.

glojdire
glojdi, glojdesc v. t. a mânca.

glojdit
glojdi, glojdesc v. t. a mânca.

glomerata
CIÚCIURE, ciuciuri, s. m. Plantă erbacee acoperită cu peri moi, cu flori violete sau albastre (Campanula glomerata). – Et. nec.

glomerul
GLOMERÚLĂ, glomerule, s. f. 1. Agregat de pământ de mici dimensiuni, format prin alipirea unor particule elementare ale solului. 2. Formațiune anatomică cu aspect de ghem, alcătuită din tuburi glandulare, vase de sânge, nervi etc. 3. Tip de fruct format prin creșterea laolaltă a mai multor fructe provenite din flori independente; tip de inflorescență în care florile par a fi prinse la același nivel de o axă. [Var.: glomerúl s. n.] – Din fr. glomérule.

DOOM

glomerúlă s. f., g.-d. art. glomerúlei; pl. glomerúle

glomerula
GLOMERÚLĂ, glomerule, s. f. 1. Agregat de pământ de mici dimensiuni, format prin alipirea unor particule elementare ale solului. 2. Formațiune anatomică cu aspect de ghem, alcătuită din tuburi glandulare, vase de sânge, nervi etc. 3. Tip de fruct format prin creșterea laolaltă a mai multor fructe provenite din flori independente; tip de inflorescență în care florile par a fi prinse la același nivel de o axă. [Var.: glomerúl s. n.] – Din fr. glomérule.

DOOM

glomerúlă s. f., g.-d. art. glomerúlei; pl. glomerúle

glomerular
GLOMERULÁR, -Ă, glomerulari, -e, adj. Care aparține glomerulelor, privitor la glomerule, format din glomerule, cu glomerule. – Glomerulă + suf. -ar.

DOOM

glomerulár adj. m., pl. glomerulári; f. glomeruláră, pl. glomeruláre

glomerulara
GLOMERULÁR, -Ă, glomerulari, -e, adj. Care aparține glomerulelor, privitor la glomerule, format din glomerule, cu glomerule. – Glomerulă + suf. -ar.

DOOM

glomerulár adj. m., pl. glomerulári; f. glomeruláră, pl. glomeruláre

glomerulare
GLOMERULÁR, -Ă, glomerulari, -e, adj. Care aparține glomerulelor, privitor la glomerule, format din glomerule, cu glomerule. – Glomerulă + suf. -ar.

DOOM

glomerulár adj. m., pl. glomerulári; f. glomeruláră, pl. glomeruláre

glomerularei
GLOMERULÁR, -Ă, glomerulari, -e, adj. Care aparține glomerulelor, privitor la glomerule, format din glomerule, cu glomerule. – Glomerulă + suf. -ar.

DOOM

glomerulár adj. m., pl. glomerulári; f. glomeruláră, pl. glomeruláre

glomerularele
GLOMERULÁR, -Ă, glomerulari, -e, adj. Care aparține glomerulelor, privitor la glomerule, format din glomerule, cu glomerule. – Glomerulă + suf. -ar.

DOOM

glomerulár adj. m., pl. glomerulári; f. glomeruláră, pl. glomeruláre

glomerularelor
GLOMERULÁR, -Ă, glomerulari, -e, adj. Care aparține glomerulelor, privitor la glomerule, format din glomerule, cu glomerule. – Glomerulă + suf. -ar.

DOOM

glomerulár adj. m., pl. glomerulári; f. glomeruláră, pl. glomeruláre

glomerulari
GLOMERULÁR, -Ă, glomerulari, -e, adj. Care aparține glomerulelor, privitor la glomerule, format din glomerule, cu glomerule. – Glomerulă + suf. -ar.

DOOM

glomerulár adj. m., pl. glomerulári; f. glomeruláră, pl. glomeruláre

glomerularii
GLOMERULÁR, -Ă, glomerulari, -e, adj. Care aparține glomerulelor, privitor la glomerule, format din glomerule, cu glomerule. – Glomerulă + suf. -ar.

DOOM

glomerulár adj. m., pl. glomerulári; f. glomeruláră, pl. glomeruláre

glomerularilor
GLOMERULÁR, -Ă, glomerulari, -e, adj. Care aparține glomerulelor, privitor la glomerule, format din glomerule, cu glomerule. – Glomerulă + suf. -ar.

DOOM

glomerulár adj. m., pl. glomerulári; f. glomeruláră, pl. glomeruláre

glomerularul
GLOMERULÁR, -Ă, glomerulari, -e, adj. Care aparține glomerulelor, privitor la glomerule, format din glomerule, cu glomerule. – Glomerulă + suf. -ar.

DOOM

glomerulár adj. m., pl. glomerulári; f. glomeruláră, pl. glomeruláre

glomerularului
GLOMERULÁR, -Ă, glomerulari, -e, adj. Care aparține glomerulelor, privitor la glomerule, format din glomerule, cu glomerule. – Glomerulă + suf. -ar.

DOOM

glomerulár adj. m., pl. glomerulári; f. glomeruláră, pl. glomeruláre

glomerulat
GLOMERULÁT, -Ă adj. (Despre flori, fructe) Înghesuite mai multe la un loc, în formă de glomerul; globular. [< glomerulă + -at].

glomerule
GLOMERÚLĂ, glomerule, s. f. 1. Agregat de pământ de mici dimensiuni, format prin alipirea unor particule elementare ale solului. 2. Formațiune anatomică cu aspect de ghem, alcătuită din tuburi glandulare, vase de sânge, nervi etc. 3. Tip de fruct format prin creșterea laolaltă a mai multor fructe provenite din flori independente; tip de inflorescență în care florile par a fi prinse la același nivel de o axă. [Var.: glomerúl s. n.] – Din fr. glomérule.

DOOM

glomerúlă s. f., g.-d. art. glomerúlei; pl. glomerúle

glomerulei
GLOMERÚLĂ, glomerule, s. f. 1. Agregat de pământ de mici dimensiuni, format prin alipirea unor particule elementare ale solului. 2. Formațiune anatomică cu aspect de ghem, alcătuită din tuburi glandulare, vase de sânge, nervi etc. 3. Tip de fruct format prin creșterea laolaltă a mai multor fructe provenite din flori independente; tip de inflorescență în care florile par a fi prinse la același nivel de o axă. [Var.: glomerúl s. n.] – Din fr. glomérule.

DOOM

glomerúlă s. f., g.-d. art. glomerúlei; pl. glomerúle

glomerulele
GLOMERÚLĂ, glomerule, s. f. 1. Agregat de pământ de mici dimensiuni, format prin alipirea unor particule elementare ale solului. 2. Formațiune anatomică cu aspect de ghem, alcătuită din tuburi glandulare, vase de sânge, nervi etc. 3. Tip de fruct format prin creșterea laolaltă a mai multor fructe provenite din flori independente; tip de inflorescență în care florile par a fi prinse la același nivel de o axă. [Var.: glomerúl s. n.] – Din fr. glomérule.

DOOM

glomerúlă s. f., g.-d. art. glomerúlei; pl. glomerúle

glomerulelor
GLOMERÚLĂ, glomerule, s. f. 1. Agregat de pământ de mici dimensiuni, format prin alipirea unor particule elementare ale solului. 2. Formațiune anatomică cu aspect de ghem, alcătuită din tuburi glandulare, vase de sânge, nervi etc. 3. Tip de fruct format prin creșterea laolaltă a mai multor fructe provenite din flori independente; tip de inflorescență în care florile par a fi prinse la același nivel de o axă. [Var.: glomerúl s. n.] – Din fr. glomérule.

DOOM

glomerúlă s. f., g.-d. art. glomerúlei; pl. glomerúle

glomerulită
GLOMERULÍTĂ s.f. (Med.) Varietate de nefrită în care domină leziunile glomerulului. [< fr. glomérulite].

glomerulonefrită
GLOMERULONEFRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a rinichilor începătoare în nodulii sanguini. [< fr. glomérulonéphrite].

glomeruloscleroză
GLOMERULOSCLERÓZĂ s.f. (Med.) Nefrită caracterizată prin sclerozarea glomerulelor. [< fr. glomérulosclérose].

glonte
GLONȚ, gloanțe, s. n. Mic proiectil de oțel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc. ♦ (Adverbial) Extrem de repede. Se duce glonț. [Var.: glónte s. n.] – Et. nec.

DOOM

glonț s. n., pl. gloánțe

glontuit
GLONTUÍT, -Ă, glontuiți, -te, adj. (Rar) Lovit, rănit de un glonț. Săi, bădiță, că m-a luat în goană o ursoaică glontuită ! GALACTION, O. I. 49.

glonț
GLONȚ, gloanțe, s. n. Mic proiectil de oțel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc. ♦ (Adverbial) Extrem de repede. Se duce glonț. [Var.: glónte s. n.] – Et. nec.

DOOM

glonț s. n., pl. gloánțe

glonțan
GLONȚÁN, glonțane, s. n. (Rar, mai ales la pl.) Bulgăre de noroi uscat sau înghețat; glod (2). Trăsura... o cîrmise drept spre sat, opintindu-se printre glonțane și făgașurile împietrite de soare. MACEDONSKI, O. III 8.

glonțul
GLONȚ, gloanțe, s. n. Mic proiectil de oțel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc. ♦ (Adverbial) Extrem de repede. Se duce glonț. [Var.: glónte s. n.] – Et. nec.

DOOM

glonț s. n., pl. gloánțe

glonțului
GLONȚ, gloanțe, s. n. Mic proiectil de oțel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc. ♦ (Adverbial) Extrem de repede. Se duce glonț. [Var.: glónte s. n.] – Et. nec.

DOOM

glonț s. n., pl. gloánțe

glonțuri
GLONȚ, gloanțe, s. n. Mic proiectil de oțel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc. ♦ (Adverbial) Extrem de repede. Se duce glonț. [Var.: glónte s. n.] – Et. nec.

DOOM

glonț s. n., pl. gloánțe

glonțurile
GLONȚ, gloanțe, s. n. Mic proiectil de oțel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc. ♦ (Adverbial) Extrem de repede. Se duce glonț. [Var.: glónte s. n.] – Et. nec.

DOOM

glonț s. n., pl. gloánțe

glonțurilor
GLONȚ, gloanțe, s. n. Mic proiectil de oțel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc. ♦ (Adverbial) Extrem de repede. Se duce glonț. [Var.: glónte s. n.] – Et. nec.

DOOM

glonț s. n., pl. gloánțe

gloria
GLÓRIA s.f. (Met.) Aureolă colorată în culorile spectrului, care înconjură umbra unui obiect proiectată pe un nor cu grosime uniformă. [< lat. gloria, cf. fr. gloire].

gloria
GLÓRIE, glorii, s. f. Onoare, mărire, slavă adusă unei persoane, unui eveniment etc.; faimă, renume obținut de cineva sau de ceva pentru fapte ori pentru însușiri excepționale. ♦ Persoană de mare valoare. – Din lat., it. gloria.

DOOM

glórie (-ri-e) s. f., art. glória (-ri-a), g.-d. art. glóriei; pl. glórii, art. glóriile (-ri-i-)

glorie
GLÓRIE, glorii, s. f. Onoare, mărire, slavă adusă unei persoane, unui eveniment etc.; faimă, renume obținut de cineva sau de ceva pentru fapte ori pentru însușiri excepționale. ♦ Persoană de mare valoare. – Din lat., it. gloria.

DOOM

glórie (-ri-e) s. f., art. glória (-ri-a), g.-d. art. glóriei; pl. glórii, art. glóriile (-ri-i-)

gloriei
GLÓRIE, glorii, s. f. Onoare, mărire, slavă adusă unei persoane, unui eveniment etc.; faimă, renume obținut de cineva sau de ceva pentru fapte ori pentru însușiri excepționale. ♦ Persoană de mare valoare. – Din lat., it. gloria.

DOOM

glórie (-ri-e) s. f., art. glória (-ri-a), g.-d. art. glóriei; pl. glórii, art. glóriile (-ri-i-)

glorific
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorifica
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorificai
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorificam
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorificare
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorificare
GLORIFICÁRE, glorificări, s. f. Acțiunea de a glorifica și rezultatul ei; preamărire, slăvire. – V. glorifica.

DOOM

glorificáre s. f., g.-d. art. glorificắrii; pl. glorificắri

glorificarea
GLORIFICÁRE, glorificări, s. f. Acțiunea de a glorifica și rezultatul ei; preamărire, slăvire. – V. glorifica.

DOOM

glorificáre s. f., g.-d. art. glorificắrii; pl. glorificắri

glorificară
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorificarăm
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorificarăți
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorificase
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorificasem
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorificaseră
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorificaserăm
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorificaserăți
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorificaseși
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorificaseți
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorificat
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorificatoare
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificatoare
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificatoarea
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificatoarea
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificatoarei
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificatoarei
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificatoarele
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificatoarele
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificatoarelor
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificatoarelor
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificator
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificator
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificatori
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificatori
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificatorii
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificatorii
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificatorilor
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificatorilor
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificatorul
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificatorul
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificatorului
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificatorului
GLORIFICATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care glorifică. [Cf. fr. glorificateur].

glorificau
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorificași
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorificați
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorifice
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorifici
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorificând
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorificînd
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.

DOOM

glorificá (a ~) vb., ind. prez. 3 glorífică

glorificări
GLORIFICÁRE, glorificări, s. f. Acțiunea de a glorifica și rezultatul ei; preamărire, slăvire. – V. glorifica.

DOOM

glorificáre s. f., g.-d. art. glorificắrii; pl. glorificắri

glorificării
GLORIFICÁRE, glorificări, s. f. Acțiunea de a glorifica și rezultatul ei; preamărire, slăvire. – V. glorifica.

DOOM

glorificáre s. f., g.-d. art. glorificắrii; pl. glorificắri

glorificările
GLORIFICÁRE, glorificări, s. f. Acțiunea de a glorifica și rezultatul ei; preamărire, slăvire. – V. glorifica.

DOOM

glorificáre s. f., g.-d. art. glorificắrii; pl. glorificắri

glorificărilor
GLORIFICÁRE, glorificări, s. f. Acțiunea de a glorifica și rezultatul ei; preamărire, slăvire. – V. glorifica.

DOOM

glorificáre s. f., g.-d. art. glorificắrii; pl. glorificắri

glorii
GLÓRIE, glorii, s. f. Onoare, mărire, slavă adusă unei persoane, unui eveniment etc.; faimă, renume obținut de cineva sau de ceva pentru fapte ori pentru însușiri excepționale. ♦ Persoană de mare valoare. – Din lat., it. gloria.

DOOM

glórie (-ri-e) s. f., art. glória (-ri-a), g.-d. art. glóriei; pl. glórii, art. glóriile (-ri-i-)

gloriile
GLÓRIE, glorii, s. f. Onoare, mărire, slavă adusă unei persoane, unui eveniment etc.; faimă, renume obținut de cineva sau de ceva pentru fapte ori pentru însușiri excepționale. ♦ Persoană de mare valoare. – Din lat., it. gloria.

DOOM

glórie (-ri-e) s. f., art. glória (-ri-a), g.-d. art. glóriei; pl. glórii, art. glóriile (-ri-i-)

gloriilor
GLÓRIE, glorii, s. f. Onoare, mărire, slavă adusă unei persoane, unui eveniment etc.; faimă, renume obținut de cineva sau de ceva pentru fapte ori pentru însușiri excepționale. ♦ Persoană de mare valoare. – Din lat., it. gloria.

DOOM

glórie (-ri-e) s. f., art. glória (-ri-a), g.-d. art. glóriei; pl. glórii, art. glóriile (-ri-i-)

glorioasa
GLORIÓS, -OÁSĂ, glorioși, -oase, adj. Plin de glorie; care aduce glorie. [Pr.: -ri-os] – Din fr. glorieux, lat. gloriosus.

DOOM

gloriós (-ri-os) adj. m., pl. glorióși; f. glorioásă, pl. glorioáse

glorioase
GLORIÓS, -OÁSĂ, glorioși, -oase, adj. Plin de glorie; care aduce glorie. [Pr.: -ri-os] – Din fr. glorieux, lat. gloriosus.

DOOM

gloriós (-ri-os) adj. m., pl. glorióși; f. glorioásă, pl. glorioáse

glorioasei
GLORIÓS, -OÁSĂ, glorioși, -oase, adj. Plin de glorie; care aduce glorie. [Pr.: -ri-os] – Din fr. glorieux, lat. gloriosus.

DOOM

gloriós (-ri-os) adj. m., pl. glorióși; f. glorioásă, pl. glorioáse

glorioasele
GLORIÓS, -OÁSĂ, glorioși, -oase, adj. Plin de glorie; care aduce glorie. [Pr.: -ri-os] – Din fr. glorieux, lat. gloriosus.

DOOM

gloriós (-ri-os) adj. m., pl. glorióși; f. glorioásă, pl. glorioáse

glorioaselor
GLORIÓS, -OÁSĂ, glorioși, -oase, adj. Plin de glorie; care aduce glorie. [Pr.: -ri-os] – Din fr. glorieux, lat. gloriosus.

DOOM

gloriós (-ri-os) adj. m., pl. glorióși; f. glorioásă, pl. glorioáse

gloriola
GLORIÓLĂ s.f. Glorie deșartă; vanitate. [Pron. -ri-o-. / < fr. gloriole].

DOOM

gloriólă (livr.) (-ri-o-) s. f., g.-d. art. gloriólei; pl. glorióle

gloriole
GLORIÓLĂ s.f. Glorie deșartă; vanitate. [Pron. -ri-o-. / < fr. gloriole].

DOOM

gloriólă (livr.) (-ri-o-) s. f., g.-d. art. gloriólei; pl. glorióle

gloriolei
GLORIÓLĂ s.f. Glorie deșartă; vanitate. [Pron. -ri-o-. / < fr. gloriole].

DOOM

gloriólă (livr.) (-ri-o-) s. f., g.-d. art. gloriólei; pl. glorióle

gloriolele
GLORIÓLĂ s.f. Glorie deșartă; vanitate. [Pron. -ri-o-. / < fr. gloriole].

DOOM

gloriólă (livr.) (-ri-o-) s. f., g.-d. art. gloriólei; pl. glorióle

gloriolelor
GLORIÓLĂ s.f. Glorie deșartă; vanitate. [Pron. -ri-o-. / < fr. gloriole].

DOOM

gloriólă (livr.) (-ri-o-) s. f., g.-d. art. gloriólei; pl. glorióle

glorios
GLORIÓS, -OÁSĂ, glorioși, -oase, adj. Plin de glorie; care aduce glorie. [Pr.: -ri-os] – Din fr. glorieux, lat. gloriosus.

DOOM

gloriós (-ri-os) adj. m., pl. glorióși; f. glorioásă, pl. glorioáse

gloriosul
GLORIÓS, -OÁSĂ, glorioși, -oase, adj. Plin de glorie; care aduce glorie. [Pr.: -ri-os] – Din fr. glorieux, lat. gloriosus.

DOOM

gloriós (-ri-os) adj. m., pl. glorióși; f. glorioásă, pl. glorioáse

gloriosului
GLORIÓS, -OÁSĂ, glorioși, -oase, adj. Plin de glorie; care aduce glorie. [Pr.: -ri-os] – Din fr. glorieux, lat. gloriosus.

DOOM

gloriós (-ri-os) adj. m., pl. glorióși; f. glorioásă, pl. glorioáse

glorioși
GLORIÓS, -OÁSĂ, glorioși, -oase, adj. Plin de glorie; care aduce glorie. [Pr.: -ri-os] – Din fr. glorieux, lat. gloriosus.

DOOM

gloriós (-ri-os) adj. m., pl. glorióși; f. glorioásă, pl. glorioáse

glorioșii
GLORIÓS, -OÁSĂ, glorioși, -oase, adj. Plin de glorie; care aduce glorie. [Pr.: -ri-os] – Din fr. glorieux, lat. gloriosus.

DOOM

gloriós (-ri-os) adj. m., pl. glorióși; f. glorioásă, pl. glorioáse

glorioșilor
GLORIÓS, -OÁSĂ, glorioși, -oase, adj. Plin de glorie; care aduce glorie. [Pr.: -ri-os] – Din fr. glorieux, lat. gloriosus.

DOOM

gloriós (-ri-os) adj. m., pl. glorióși; f. glorioásă, pl. glorioáse

glos
GLOS- v. gloso-.

glosa
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosa
GLÓSĂ, glose, s. f. 1. Explicarea sensului unui pasaj sau al unui cuvânt dintr-o scriere; spec. comentariu sau notă explicativă făcută pe marginea unui text. ♦ (La pl.) Totalitatea cuvintelor care alcătuiesc un glosar. 2. Formă fixă de poezie în care fiecare strofă, începând de la cea de-a doua, comentează succesiv câte un vers din prima strofă, versul comentat repetându-se la sfârșitul strofei respective, iar ultima strofă reproducând în ordine inversă versurile primei strofe. – Din lat. glossa. Cf. fr. glose, it. glossa, germ. Glosse.

DOOM

glósă s. f., g.-d. art. glósei; pl. glóse

glosai
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosalgie
GLOSALGÍE s.f. (Med.) Glosodinie. [< fr. glossalgie, cf. gr. glossa – limbă, algos – durere].

glosam
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosar
GLOSÁR, glosare, s. n. Listă sau colecție de cuvinte regionale, învechite sau puțin cunoscute, însoțite de explicația lor, concepută ca operă anexă ori independentă. ♦ (Înv.) Dicționar, vocabular. – Din lat. glossarium, fr. glossaire.

DOOM

glosár s. n., pl. glosáre

glosare
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosare
GLOSÁR, glosare, s. n. Listă sau colecție de cuvinte regionale, învechite sau puțin cunoscute, însoțite de explicația lor, concepută ca operă anexă ori independentă. ♦ (Înv.) Dicționar, vocabular. – Din lat. glossarium, fr. glossaire.

DOOM

glosár s. n., pl. glosáre

glosare
GLOSÁRE, glosări, s. f. Acțiunea de a glosa și rezultatul ei. – V. glosa.

DOOM

glosáre s. f., g.-d. art. glosắrii; pl. glosắri

glosarea
GLOSÁRE, glosări, s. f. Acțiunea de a glosa și rezultatul ei. – V. glosa.

DOOM

glosáre s. f., g.-d. art. glosắrii; pl. glosắri

glosarele
GLOSÁR, glosare, s. n. Listă sau colecție de cuvinte regionale, învechite sau puțin cunoscute, însoțite de explicația lor, concepută ca operă anexă ori independentă. ♦ (Înv.) Dicționar, vocabular. – Din lat. glossarium, fr. glossaire.

DOOM

glosár s. n., pl. glosáre

glosarelor
GLOSÁR, glosare, s. n. Listă sau colecție de cuvinte regionale, învechite sau puțin cunoscute, însoțite de explicația lor, concepută ca operă anexă ori independentă. ♦ (Înv.) Dicționar, vocabular. – Din lat. glossarium, fr. glossaire.

DOOM

glosár s. n., pl. glosáre

glosariu
GLOSÁRIU s. n. v. glosar.

glosarul
GLOSÁR, glosare, s. n. Listă sau colecție de cuvinte regionale, învechite sau puțin cunoscute, însoțite de explicația lor, concepută ca operă anexă ori independentă. ♦ (Înv.) Dicționar, vocabular. – Din lat. glossarium, fr. glossaire.

DOOM

glosár s. n., pl. glosáre

glosarului
GLOSÁR, glosare, s. n. Listă sau colecție de cuvinte regionale, învechite sau puțin cunoscute, însoțite de explicația lor, concepută ca operă anexă ori independentă. ♦ (Înv.) Dicționar, vocabular. – Din lat. glossarium, fr. glossaire.

DOOM

glosár s. n., pl. glosáre

glosară
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosarăm
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosarăți
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosase
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosasem
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosaseră
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosaserăm
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosaserăți
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosaseși
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosaseți
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosat
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosat
GLOSÁT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) În formă de limbă. [Cf. gr. glossa – limbă].

glosatoare
GLOSATÓR, -OÁRE, glosatori, -oare, s. m. și f. Persoană care glosează un text. – Din fr. glossateur.

DOOM

glosatór s. m., pl. glosatóri

glosatoarea
GLOSATÓR, -OÁRE, glosatori, -oare, s. m. și f. Persoană care glosează un text. – Din fr. glossateur.

DOOM

glosatór s. m., pl. glosatóri

glosatoarei
GLOSATÓR, -OÁRE, glosatori, -oare, s. m. și f. Persoană care glosează un text. – Din fr. glossateur.

DOOM

glosatór s. m., pl. glosatóri

glosatoarele
GLOSATÓR, -OÁRE, glosatori, -oare, s. m. și f. Persoană care glosează un text. – Din fr. glossateur.

DOOM

glosatór s. m., pl. glosatóri

glosatoarelor
GLOSATÓR, -OÁRE, glosatori, -oare, s. m. și f. Persoană care glosează un text. – Din fr. glossateur.

DOOM

glosatór s. m., pl. glosatóri

glosator
GLOSATÓR, -OÁRE, glosatori, -oare, s. m. și f. Persoană care glosează un text. – Din fr. glossateur.

DOOM

glosatór s. m., pl. glosatóri

glosatori
GLOSATÓR, -OÁRE, glosatori, -oare, s. m. și f. Persoană care glosează un text. – Din fr. glossateur.

DOOM

glosatór s. m., pl. glosatóri

glosatorii
GLOSATÓR, -OÁRE, glosatori, -oare, s. m. și f. Persoană care glosează un text. – Din fr. glossateur.

DOOM

glosatór s. m., pl. glosatóri

glosatorilor
GLOSATÓR, -OÁRE, glosatori, -oare, s. m. și f. Persoană care glosează un text. – Din fr. glossateur.

DOOM

glosatór s. m., pl. glosatóri

glosatorul
GLOSATÓR, -OÁRE, glosatori, -oare, s. m. și f. Persoană care glosează un text. – Din fr. glossateur.

DOOM

glosatór s. m., pl. glosatóri

glosatorului
GLOSATÓR, -OÁRE, glosatori, -oare, s. m. și f. Persoană care glosează un text. – Din fr. glossateur.

DOOM

glosatór s. m., pl. glosatóri

glosau
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosași
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosați
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glose
GLÓSĂ, glose, s. f. 1. Explicarea sensului unui pasaj sau al unui cuvânt dintr-o scriere; spec. comentariu sau notă explicativă făcută pe marginea unui text. ♦ (La pl.) Totalitatea cuvintelor care alcătuiesc un glosar. 2. Formă fixă de poezie în care fiecare strofă, începând de la cea de-a doua, comentează succesiv câte un vers din prima strofă, versul comentat repetându-se la sfârșitul strofei respective, iar ultima strofă reproducând în ordine inversă versurile primei strofe. – Din lat. glossa. Cf. fr. glose, it. glossa, germ. Glosse.

DOOM

glósă s. f., g.-d. art. glósei; pl. glóse

glosează
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosei
GLÓSĂ, glose, s. f. 1. Explicarea sensului unui pasaj sau al unui cuvânt dintr-o scriere; spec. comentariu sau notă explicativă făcută pe marginea unui text. ♦ (La pl.) Totalitatea cuvintelor care alcătuiesc un glosar. 2. Formă fixă de poezie în care fiecare strofă, începând de la cea de-a doua, comentează succesiv câte un vers din prima strofă, versul comentat repetându-se la sfârșitul strofei respective, iar ultima strofă reproducând în ordine inversă versurile primei strofe. – Din lat. glossa. Cf. fr. glose, it. glossa, germ. Glosse.

DOOM

glósă s. f., g.-d. art. glósei; pl. glóse

glosele
GLÓSĂ, glose, s. f. 1. Explicarea sensului unui pasaj sau al unui cuvânt dintr-o scriere; spec. comentariu sau notă explicativă făcută pe marginea unui text. ♦ (La pl.) Totalitatea cuvintelor care alcătuiesc un glosar. 2. Formă fixă de poezie în care fiecare strofă, începând de la cea de-a doua, comentează succesiv câte un vers din prima strofă, versul comentat repetându-se la sfârșitul strofei respective, iar ultima strofă reproducând în ordine inversă versurile primei strofe. – Din lat. glossa. Cf. fr. glose, it. glossa, germ. Glosse.

DOOM

glósă s. f., g.-d. art. glósei; pl. glóse

gloselor
GLÓSĂ, glose, s. f. 1. Explicarea sensului unui pasaj sau al unui cuvânt dintr-o scriere; spec. comentariu sau notă explicativă făcută pe marginea unui text. ♦ (La pl.) Totalitatea cuvintelor care alcătuiesc un glosar. 2. Formă fixă de poezie în care fiecare strofă, începând de la cea de-a doua, comentează succesiv câte un vers din prima strofă, versul comentat repetându-se la sfârșitul strofei respective, iar ultima strofă reproducând în ordine inversă versurile primei strofe. – Din lat. glossa. Cf. fr. glose, it. glossa, germ. Glosse.

DOOM

glósă s. f., g.-d. art. glósei; pl. glóse

glosem
GLOSÉM, gloseme, s. n. (Lingv.) Nume dat în teoria glosematică unității minimale a limbii. – Din fr. glossème.

glosematica
GLOSEMÁTICĂ s. f. Ramură a lingvisticii structuraliste care aplică teoria pozitivismului logic, considerând limba ca un sistem de relații interne, ca obiect în sine. – Din fr. glossématique. Cf. engl. glossematics, germ. Glossematik.

DOOM

glosemátică s. f., g.-d. art. glosemáticii

glosematici
GLOSEMÁTICĂ s. f. Ramură a lingvisticii structuraliste care aplică teoria pozitivismului logic, considerând limba ca un sistem de relații interne, ca obiect în sine. – Din fr. glossématique. Cf. engl. glossematics, germ. Glossematik.

DOOM

glosemátică s. f., g.-d. art. glosemáticii

glosematicii
GLOSEMÁTICĂ s. f. Ramură a lingvisticii structuraliste care aplică teoria pozitivismului logic, considerând limba ca un sistem de relații interne, ca obiect în sine. – Din fr. glossématique. Cf. engl. glossematics, germ. Glossematik.

DOOM

glosemátică s. f., g.-d. art. glosemáticii

gloseme
GLOSÉM, gloseme, s. n. (Lingv.) Nume dat în teoria glosematică unității minimale a limbii. – Din fr. glossème.

glosemele
GLOSÉM, gloseme, s. n. (Lingv.) Nume dat în teoria glosematică unității minimale a limbii. – Din fr. glossème.

glosemelor
GLOSÉM, gloseme, s. n. (Lingv.) Nume dat în teoria glosematică unității minimale a limbii. – Din fr. glossème.

glosemul
GLOSÉM, gloseme, s. n. (Lingv.) Nume dat în teoria glosematică unității minimale a limbii. – Din fr. glossème.

glosemului
GLOSÉM, gloseme, s. n. (Lingv.) Nume dat în teoria glosematică unității minimale a limbii. – Din fr. glossème.

glosez
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

gloseze
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosezi
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosie
GLOSÍE s.f. (Liv.) Limbă. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) limbă”. [< fr. glossie].

glosie
GLOSÍE s.f. (Liv.) Limbă. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) limbă”. [< fr. glossie].

glosita
GLOSÍTĂ, glosite, s. f. Inflamație a limbii, care însoțește de obicei anumite boli. – Din fr. glossite.

DOOM

glosítă s. f., g.-d. art. glosítei; pl. glosíte

glosite
GLOSÍTĂ, glosite, s. f. Inflamație a limbii, care însoțește de obicei anumite boli. – Din fr. glossite.

DOOM

glosítă s. f., g.-d. art. glosítei; pl. glosíte

glositei
GLOSÍTĂ, glosite, s. f. Inflamație a limbii, care însoțește de obicei anumite boli. – Din fr. glossite.

DOOM

glosítă s. f., g.-d. art. glosítei; pl. glosíte

glositele
GLOSÍTĂ, glosite, s. f. Inflamație a limbii, care însoțește de obicei anumite boli. – Din fr. glossite.

DOOM

glosítă s. f., g.-d. art. glosítei; pl. glosíte

glositelor
GLOSÍTĂ, glosite, s. f. Inflamație a limbii, care însoțește de obicei anumite boli. – Din fr. glossite.

DOOM

glosítă s. f., g.-d. art. glosítei; pl. glosíte

gloso
GLOSO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) limbă”, „al limbii”. [Var. glos-. / < fr. glosso-, cf. gr. glossa – limbă].

glosodinia
GLOSODINÍE s.f. Durere de limbă; glosalgie. [Gen. -iei. / < fr. glossodynie, cf. gr. glossa – limbă, odyne – durere].

DOOM

!glosodiníe s. f., art. glosodinía, g.-d. glosodiníi, art. glosodiníei; pl. glosodiníi, art. glosodiníile

glosodinie
GLOSODINÍE s.f. Durere de limbă; glosalgie. [Gen. -iei. / < fr. glossodynie, cf. gr. glossa – limbă, odyne – durere].

DOOM

!glosodiníe s. f., art. glosodinía, g.-d. glosodiníi, art. glosodiníei; pl. glosodiníi, art. glosodiníile

glosodiniei
GLOSODINÍE s.f. Durere de limbă; glosalgie. [Gen. -iei. / < fr. glossodynie, cf. gr. glossa – limbă, odyne – durere].

DOOM

!glosodiníe s. f., art. glosodinía, g.-d. glosodiníi, art. glosodiníei; pl. glosodiníi, art. glosodiníile

glosodinii
GLOSODINÍE s.f. Durere de limbă; glosalgie. [Gen. -iei. / < fr. glossodynie, cf. gr. glossa – limbă, odyne – durere].

DOOM

!glosodiníe s. f., art. glosodinía, g.-d. glosodiníi, art. glosodiníei; pl. glosodiníi, art. glosodiníile

glosodiniile
GLOSODINÍE s.f. Durere de limbă; glosalgie. [Gen. -iei. / < fr. glossodynie, cf. gr. glossa – limbă, odyne – durere].

DOOM

!glosodiníe s. f., art. glosodinía, g.-d. glosodiníi, art. glosodiníei; pl. glosodiníi, art. glosodiníile

glosodiniilor
GLOSODINÍE s.f. Durere de limbă; glosalgie. [Gen. -iei. / < fr. glossodynie, cf. gr. glossa – limbă, odyne – durere].

DOOM

!glosodiníe s. f., art. glosodinía, g.-d. glosodiníi, art. glosodiníei; pl. glosodiníi, art. glosodiníile

glosofaringian
GLOSOFARINGIÁN, -Ă, glosofaringieni, -e, adj. (Anat.) Care aparține limbii și faringelui, referitor la limbă și faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. glosso-pharyngien.

glosofaringiana
GLOSOFARINGIÁN, -Ă, glosofaringieni, -e, adj. (Anat.) Care aparține limbii și faringelui, referitor la limbă și faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. glosso-pharyngien.

glosofaringianul
GLOSOFARINGIÁN, -Ă, glosofaringieni, -e, adj. (Anat.) Care aparține limbii și faringelui, referitor la limbă și faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. glosso-pharyngien.

glosofaringianului
GLOSOFARINGIÁN, -Ă, glosofaringieni, -e, adj. (Anat.) Care aparține limbii și faringelui, referitor la limbă și faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. glosso-pharyngien.

glosofaringiene
GLOSOFARINGIÁN, -Ă, glosofaringieni, -e, adj. (Anat.) Care aparține limbii și faringelui, referitor la limbă și faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. glosso-pharyngien.

glosofaringienei
GLOSOFARINGIÁN, -Ă, glosofaringieni, -e, adj. (Anat.) Care aparține limbii și faringelui, referitor la limbă și faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. glosso-pharyngien.

glosofaringienele
GLOSOFARINGIÁN, -Ă, glosofaringieni, -e, adj. (Anat.) Care aparține limbii și faringelui, referitor la limbă și faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. glosso-pharyngien.

glosofaringienelor
GLOSOFARINGIÁN, -Ă, glosofaringieni, -e, adj. (Anat.) Care aparține limbii și faringelui, referitor la limbă și faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. glosso-pharyngien.

glosofaringieni
GLOSOFARINGIÁN, -Ă, glosofaringieni, -e, adj. (Anat.) Care aparține limbii și faringelui, referitor la limbă și faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. glosso-pharyngien.

glosofaringienii
GLOSOFARINGIÁN, -Ă, glosofaringieni, -e, adj. (Anat.) Care aparține limbii și faringelui, referitor la limbă și faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. glosso-pharyngien.

glosofaringienilor
GLOSOFARINGIÁN, -Ă, glosofaringieni, -e, adj. (Anat.) Care aparține limbii și faringelui, referitor la limbă și faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. glosso-pharyngien.

glosografia
GLOSOGRAFÍE s.f. Studiul gloselor. [Gen. -iei. / cf. fr. glossographie, it. glossografia].

glosografie
GLOSOGRAFÍE s.f. Studiul gloselor. [Gen. -iei. / cf. fr. glossographie, it. glossografia].

glosografiei
GLOSOGRAFÍE s.f. Studiul gloselor. [Gen. -iei. / cf. fr. glossographie, it. glossografia].

glosografii
GLOSOGRAFÍE s.f. Studiul gloselor. [Gen. -iei. / cf. fr. glossographie, it. glossografia].

glosografiile
GLOSOGRAFÍE s.f. Studiul gloselor. [Gen. -iei. / cf. fr. glossographie, it. glossografia].

glosografiilor
GLOSOGRAFÍE s.f. Studiul gloselor. [Gen. -iei. / cf. fr. glossographie, it. glossografia].

glosolalie
GLOSOLALÍE s. f. (Med.) Limbaj neinteligibil în unele boli mintale, alcătuit din silabe și cuvinte fără sens. – Din fr. glossolalie.

glosologie
GLOSOLOGÍE s.f. Parte a medicinii care studiază limba și afecțiunile ei. [Gen. -iei. / < fr. glossologie, cf. gr. glossa – limbă, logos – studiu].

DOOM

glosologíe (med.) s. f., art. glosología, g.-d. glosologíi, art. glosologíei

glosoplegia
GLOSOPLEGÍE s.f. Paralizie a limbii. [Gen. -iei. / < fr. glossoplegie, cf. gr. glossa – limbă, plege – lovitură].

DOOM

glosoplegíe (-so-ple-) s. f., art. glosoplegía, g.-d. glosoplegíi, art. glosoplegíei; pl. glosoplegíi, art. glosoplegíile

glosoplegie
GLOSOPLEGÍE s.f. Paralizie a limbii. [Gen. -iei. / < fr. glossoplegie, cf. gr. glossa – limbă, plege – lovitură].

DOOM

glosoplegíe (-so-ple-) s. f., art. glosoplegía, g.-d. glosoplegíi, art. glosoplegíei; pl. glosoplegíi, art. glosoplegíile

glosoplegiei
GLOSOPLEGÍE s.f. Paralizie a limbii. [Gen. -iei. / < fr. glossoplegie, cf. gr. glossa – limbă, plege – lovitură].

DOOM

glosoplegíe (-so-ple-) s. f., art. glosoplegía, g.-d. glosoplegíi, art. glosoplegíei; pl. glosoplegíi, art. glosoplegíile

glosoplegii
GLOSOPLEGÍE s.f. Paralizie a limbii. [Gen. -iei. / < fr. glossoplegie, cf. gr. glossa – limbă, plege – lovitură].

DOOM

glosoplegíe (-so-ple-) s. f., art. glosoplegía, g.-d. glosoplegíi, art. glosoplegíei; pl. glosoplegíi, art. glosoplegíile

glosoplegiile
GLOSOPLEGÍE s.f. Paralizie a limbii. [Gen. -iei. / < fr. glossoplegie, cf. gr. glossa – limbă, plege – lovitură].

DOOM

glosoplegíe (-so-ple-) s. f., art. glosoplegía, g.-d. glosoplegíi, art. glosoplegíei; pl. glosoplegíi, art. glosoplegíile

glosoplegiilor
GLOSOPLEGÍE s.f. Paralizie a limbii. [Gen. -iei. / < fr. glossoplegie, cf. gr. glossa – limbă, plege – lovitură].

DOOM

glosoplegíe (-so-ple-) s. f., art. glosoplegía, g.-d. glosoplegíi, art. glosoplegíei; pl. glosoplegíi, art. glosoplegíile

glosoptoză
GLOSOPTÓZĂ s.f. (Med.) Ptoză a limbii către faringe. [< fr. glossoptôse, cf. gr. glossa – limbă, ptosis – cădere].

glosotomie
GLOSOTOMÍE s.f. Amputație a limbii. [Gen. -iei. / < fr. glossotomie, cf. gr. glossa – limbă, tome – tăiere].

glosând
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosînd
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).

DOOM

glosá (a ~) vb., ind. prez. 3 gloseáză

glosări
GLOSÁRE, glosări, s. f. Acțiunea de a glosa și rezultatul ei. – V. glosa.

DOOM

glosáre s. f., g.-d. art. glosắrii; pl. glosắri

glosării
GLOSÁRE, glosări, s. f. Acțiunea de a glosa și rezultatul ei. – V. glosa.

DOOM

glosáre s. f., g.-d. art. glosắrii; pl. glosắri

glosările
GLOSÁRE, glosări, s. f. Acțiunea de a glosa și rezultatul ei. – V. glosa.

DOOM

glosáre s. f., g.-d. art. glosắrii; pl. glosắri

glosărilor
GLOSÁRE, glosări, s. f. Acțiunea de a glosa și rezultatul ei. – V. glosa.

DOOM

glosáre s. f., g.-d. art. glosắrii; pl. glosắri

glot
-GLOT Element secund de compunere savantă cu semnificația „limbă”, „vorbitor al unei limbi”. [< fr. -glotte].

glota
GLÓTĂ, glote, s. f. Orificiu al laringelui cuprins între cele două coarde vocale. – Din fr. glotte.

DOOM

glótă s. f., g.-d. art. glótei; pl. glóte

glotal
GLOTÁL, -Ă, glotali, -e, adj. Care aparține glotei, privitor la glotă, din regiunea glotei. – Din fr. glottal.

DOOM

glotál adj. m., pl. glotáli; f. glotálă, pl. glotále

glotala
GLOTÁL, -Ă, glotali, -e, adj. Care aparține glotei, privitor la glotă, din regiunea glotei. – Din fr. glottal.

DOOM

glotál adj. m., pl. glotáli; f. glotálă, pl. glotále

glotale
GLOTÁL, -Ă, glotali, -e, adj. Care aparține glotei, privitor la glotă, din regiunea glotei. – Din fr. glottal.

DOOM

glotál adj. m., pl. glotáli; f. glotálă, pl. glotále

glotalei
GLOTÁL, -Ă, glotali, -e, adj. Care aparține glotei, privitor la glotă, din regiunea glotei. – Din fr. glottal.

DOOM

glotál adj. m., pl. glotáli; f. glotálă, pl. glotále

glotalele
GLOTÁL, -Ă, glotali, -e, adj. Care aparține glotei, privitor la glotă, din regiunea glotei. – Din fr. glottal.

DOOM

glotál adj. m., pl. glotáli; f. glotálă, pl. glotále

glotalelor
GLOTÁL, -Ă, glotali, -e, adj. Care aparține glotei, privitor la glotă, din regiunea glotei. – Din fr. glottal.

DOOM

glotál adj. m., pl. glotáli; f. glotálă, pl. glotále

glotali
GLOTÁL, -Ă, glotali, -e, adj. Care aparține glotei, privitor la glotă, din regiunea glotei. – Din fr. glottal.

DOOM

glotál adj. m., pl. glotáli; f. glotálă, pl. glotále

glotalii
GLOTÁL, -Ă, glotali, -e, adj. Care aparține glotei, privitor la glotă, din regiunea glotei. – Din fr. glottal.

DOOM

glotál adj. m., pl. glotáli; f. glotálă, pl. glotále

glotalilor
GLOTÁL, -Ă, glotali, -e, adj. Care aparține glotei, privitor la glotă, din regiunea glotei. – Din fr. glottal.

DOOM

glotál adj. m., pl. glotáli; f. glotálă, pl. glotále

glotalul
GLOTÁL, -Ă, glotali, -e, adj. Care aparține glotei, privitor la glotă, din regiunea glotei. – Din fr. glottal.

DOOM

glotál adj. m., pl. glotáli; f. glotálă, pl. glotále

glotalului
GLOTÁL, -Ă, glotali, -e, adj. Care aparține glotei, privitor la glotă, din regiunea glotei. – Din fr. glottal.

DOOM

glotál adj. m., pl. glotáli; f. glotálă, pl. glotále

glotaș
GLOTÁȘ, glotași, s. m. (În Evul Mediu în Țările Române) Soldat pedestraș care făcea partea dintr-o gloată (3). – Gloată + suf. -aș.

DOOM

glotáș (înv.) s. m., pl. glotáși

glotași
GLOTÁȘ, glotași, s. m. (În Evul Mediu în Țările Române) Soldat pedestraș care făcea partea dintr-o gloată (3). – Gloată + suf. -aș.

DOOM

glotáș (înv.) s. m., pl. glotáși

glotașii
GLOTÁȘ, glotași, s. m. (În Evul Mediu în Țările Române) Soldat pedestraș care făcea partea dintr-o gloată (3). – Gloată + suf. -aș.

DOOM

glotáș (înv.) s. m., pl. glotáși

glotașilor
GLOTÁȘ, glotași, s. m. (În Evul Mediu în Țările Române) Soldat pedestraș care făcea partea dintr-o gloată (3). – Gloată + suf. -aș.

DOOM

glotáș (înv.) s. m., pl. glotáși

glotașul
GLOTÁȘ, glotași, s. m. (În Evul Mediu în Țările Române) Soldat pedestraș care făcea partea dintr-o gloată (3). – Gloată + suf. -aș.

DOOM

glotáș (înv.) s. m., pl. glotáși

glotașului
GLOTÁȘ, glotași, s. m. (În Evul Mediu în Țările Române) Soldat pedestraș care făcea partea dintr-o gloată (3). – Gloată + suf. -aș.

DOOM

glotáș (înv.) s. m., pl. glotáși

glote
GLÓTĂ, glote, s. f. Orificiu al laringelui cuprins între cele două coarde vocale. – Din fr. glotte.

DOOM

glótă s. f., g.-d. art. glótei; pl. glóte

glotei
GLÓTĂ, glote, s. f. Orificiu al laringelui cuprins între cele două coarde vocale. – Din fr. glotte.

DOOM

glótă s. f., g.-d. art. glótei; pl. glóte

glotele
GLÓTĂ, glote, s. f. Orificiu al laringelui cuprins între cele două coarde vocale. – Din fr. glotte.

DOOM

glótă s. f., g.-d. art. glótei; pl. glóte

glotelor
GLÓTĂ, glote, s. f. Orificiu al laringelui cuprins între cele două coarde vocale. – Din fr. glotte.

DOOM

glótă s. f., g.-d. art. glótei; pl. glóte

glotic
GLÓTIC, -Ă adj. Al glotei. [< fr. glottique].

glotica
GLÓTIC, -Ă adj. Al glotei. [< fr. glottique].

glotice
GLÓTIC, -Ă adj. Al glotei. [< fr. glottique].

gloticei
GLÓTIC, -Ă adj. Al glotei. [< fr. glottique].

gloticele
GLÓTIC, -Ă adj. Al glotei. [< fr. glottique].

gloticelor
GLÓTIC, -Ă adj. Al glotei. [< fr. glottique].

glotici
GLÓTIC, -Ă adj. Al glotei. [< fr. glottique].

gloticii
GLÓTIC, -Ă adj. Al glotei. [< fr. glottique].

gloticilor
GLÓTIC, -Ă adj. Al glotei. [< fr. glottique].

gloticul
GLÓTIC, -Ă adj. Al glotei. [< fr. glottique].

gloticului
GLÓTIC, -Ă adj. Al glotei. [< fr. glottique].

glotită
GLOTÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a coardelor vocale inferioare. [< fr. glottite].

gloto
GLOTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) limbă”, „lingvistic”; gloso-; (rar) „glotal”, „(referitor la) glotă”. [< it. glotto-, cf. gr. glotta – limbă].

glotologia
GLOTOLOGÍE s.f. (Italienism) Dialectologie. ♦ Lingvistică; teoria limbii. [Gen. -iei. / < it. glottologia].

DOOM

glotologíe (înv.) s. f., art. glotología, g.-d. glotologíi, art. glotologíei

glotologie
GLOTOLOGÍE s.f. (Italienism) Dialectologie. ♦ Lingvistică; teoria limbii. [Gen. -iei. / < it. glottologia].

DOOM

glotologíe (înv.) s. f., art. glotología, g.-d. glotologíi, art. glotologíei

glotologiei
GLOTOLOGÍE s.f. (Italienism) Dialectologie. ♦ Lingvistică; teoria limbii. [Gen. -iei. / < it. glottologia].

DOOM

glotologíe (înv.) s. f., art. glotología, g.-d. glotologíi, art. glotologíei

glotologii
GLOTOLOGÍE s.f. (Italienism) Dialectologie. ♦ Lingvistică; teoria limbii. [Gen. -iei. / < it. glottologia].

DOOM

glotologíe (înv.) s. f., art. glotología, g.-d. glotologíi, art. glotologíei

glovoț
GLOVÓȚ s. n. Persoană încăpățânată. (din glavă)

glucida
GLUCÍDĂ, glucide, s. f. Substanță organică naturală care conține carbon, hidrogen și oxigen, reprezentând un constituent fundamental al materiei vii și având un rol important în metabolism; hidrat de carbon, carbohidrat. – Din fr. glucide.

DOOM

glucídă s. f., g.-d. art. glucídei; pl. glucíde

glucide
GLUCÍDĂ, glucide, s. f. Substanță organică naturală care conține carbon, hidrogen și oxigen, reprezentând un constituent fundamental al materiei vii și având un rol important în metabolism; hidrat de carbon, carbohidrat. – Din fr. glucide.

DOOM

glucídă s. f., g.-d. art. glucídei; pl. glucíde

glucidei
GLUCÍDĂ, glucide, s. f. Substanță organică naturală care conține carbon, hidrogen și oxigen, reprezentând un constituent fundamental al materiei vii și având un rol important în metabolism; hidrat de carbon, carbohidrat. – Din fr. glucide.

DOOM

glucídă s. f., g.-d. art. glucídei; pl. glucíde

glucidele
GLUCÍDĂ, glucide, s. f. Substanță organică naturală care conține carbon, hidrogen și oxigen, reprezentând un constituent fundamental al materiei vii și având un rol important în metabolism; hidrat de carbon, carbohidrat. – Din fr. glucide.

DOOM

glucídă s. f., g.-d. art. glucídei; pl. glucíde

glucidelor
GLUCÍDĂ, glucide, s. f. Substanță organică naturală care conține carbon, hidrogen și oxigen, reprezentând un constituent fundamental al materiei vii și având un rol important în metabolism; hidrat de carbon, carbohidrat. – Din fr. glucide.

DOOM

glucídă s. f., g.-d. art. glucídei; pl. glucíde

glucidic
GLUCÍDIC, -Ă adj. Referitor la glucide. [< fr. glucidique].

glucidica
GLUCÍDIC, -Ă adj. Referitor la glucide. [< fr. glucidique].

glucidice
GLUCÍDIC, -Ă adj. Referitor la glucide. [< fr. glucidique].

glucidicei
GLUCÍDIC, -Ă adj. Referitor la glucide. [< fr. glucidique].

glucidicele
GLUCÍDIC, -Ă adj. Referitor la glucide. [< fr. glucidique].

glucidicelor
GLUCÍDIC, -Ă adj. Referitor la glucide. [< fr. glucidique].

glucidici
GLUCÍDIC, -Ă adj. Referitor la glucide. [< fr. glucidique].

glucidicii
GLUCÍDIC, -Ă adj. Referitor la glucide. [< fr. glucidique].

glucidicilor
GLUCÍDIC, -Ă adj. Referitor la glucide. [< fr. glucidique].

glucidicul
GLUCÍDIC, -Ă adj. Referitor la glucide. [< fr. glucidique].

glucidicului
GLUCÍDIC, -Ă adj. Referitor la glucide. [< fr. glucidique].

gluciniu
GLUCÍNIU s. n. (Chim.) Beriliu. – Din fr. glucinium.

DOOM

glucíniu [niu pron. niu] s. n., art. glucíniul; simb. Be

gluciniul
GLUCÍNIU s. n. (Chim.) Beriliu. – Din fr. glucinium.

DOOM

glucíniu [niu pron. niu] s. n., art. glucíniul; simb. Be

gluciniului
GLUCÍNIU s. n. (Chim.) Beriliu. – Din fr. glucinium.

DOOM

glucíniu [niu pron. niu] s. n., art. glucíniul; simb. Be

glucocorticoid
GLUCOCORTICOÍD, glucocorticoizi, s. m. (Biol.) Hormon secretat de glanda corticosuprarenală, cu rol în reglarea metabolismului glucidelor, lipidelor și protidelor, precum și în cel al apei și al electroliților. – Din fr. glucocorticoïde.

glucometre
GLUCOMÉTRU, glucometre, s. n. Glicometru. – Din fr. glucomètre.

DOOM

glucométru (-me-tru) s. n., art. glucométrul; pl. glucométre

glucometrele
GLUCOMÉTRU, glucometre, s. n. Glicometru. – Din fr. glucomètre.

DOOM

glucométru (-me-tru) s. n., art. glucométrul; pl. glucométre

glucometrelor
GLUCOMÉTRU, glucometre, s. n. Glicometru. – Din fr. glucomètre.

DOOM

glucométru (-me-tru) s. n., art. glucométrul; pl. glucométre

glucometria
GLUCOMETRÍE s. f. Dozarea glucozei în mustul strugurilor sau în derivatele lui. – Din fr. glucométrie.

DOOM

glucometríe (-me-tri-) s. f., art. glucometría, g.-d. glucometríi, art. glucometríei

glucometrie
GLUCOMETRÍE s. f. Dozarea glucozei în mustul strugurilor sau în derivatele lui. – Din fr. glucométrie.

DOOM

glucometríe (-me-tri-) s. f., art. glucometría, g.-d. glucometríi, art. glucometríei

glucometriei
GLUCOMETRÍE s. f. Dozarea glucozei în mustul strugurilor sau în derivatele lui. – Din fr. glucométrie.

DOOM

glucometríe (-me-tri-) s. f., art. glucometría, g.-d. glucometríi, art. glucometríei

glucometrii
GLUCOMETRÍE s. f. Dozarea glucozei în mustul strugurilor sau în derivatele lui. – Din fr. glucométrie.

DOOM

glucometríe (-me-tri-) s. f., art. glucometría, g.-d. glucometríi, art. glucometríei

glucometriile
GLUCOMETRÍE s. f. Dozarea glucozei în mustul strugurilor sau în derivatele lui. – Din fr. glucométrie.

DOOM

glucometríe (-me-tri-) s. f., art. glucometría, g.-d. glucometríi, art. glucometríei

glucometriilor
GLUCOMETRÍE s. f. Dozarea glucozei în mustul strugurilor sau în derivatele lui. – Din fr. glucométrie.

DOOM

glucometríe (-me-tri-) s. f., art. glucometría, g.-d. glucometríi, art. glucometríei

glucometru
GLUCOMÉTRU, glucometre, s. n. Glicometru. – Din fr. glucomètre.

DOOM

glucométru (-me-tru) s. n., art. glucométrul; pl. glucométre

glucometrul
GLUCOMÉTRU, glucometre, s. n. Glicometru. – Din fr. glucomètre.

DOOM

glucométru (-me-tru) s. n., art. glucométrul; pl. glucométre

glucometrului
GLUCOMÉTRU, glucometre, s. n. Glicometru. – Din fr. glucomètre.

DOOM

glucométru (-me-tru) s. n., art. glucométrul; pl. glucométre

gluconat
GLUCONÁT s.m. (Chim.) Sare a acidului gluconic. [< fr. gluconate].

gluconic
GLUCÓNIC adj. (În sintagma) Acid gluconic = acid obținut din glucoză, cu numeroase utilizări în medicină. – Din fr. gluconique.

DOOM

glucónic adj. m.

gluconica
GLUCÓNIC adj. (În sintagma) Acid gluconic = acid obținut din glucoză, cu numeroase utilizări în medicină. – Din fr. gluconique.

DOOM

glucónic adj. m.

gluconice
GLUCÓNIC adj. (În sintagma) Acid gluconic = acid obținut din glucoză, cu numeroase utilizări în medicină. – Din fr. gluconique.

DOOM

glucónic adj. m.

gluconicei
GLUCÓNIC adj. (În sintagma) Acid gluconic = acid obținut din glucoză, cu numeroase utilizări în medicină. – Din fr. gluconique.

DOOM

glucónic adj. m.

gluconicele
GLUCÓNIC adj. (În sintagma) Acid gluconic = acid obținut din glucoză, cu numeroase utilizări în medicină. – Din fr. gluconique.

DOOM

glucónic adj. m.

gluconicelor
GLUCÓNIC adj. (În sintagma) Acid gluconic = acid obținut din glucoză, cu numeroase utilizări în medicină. – Din fr. gluconique.

DOOM

glucónic adj. m.

gluconici
GLUCÓNIC adj. (În sintagma) Acid gluconic = acid obținut din glucoză, cu numeroase utilizări în medicină. – Din fr. gluconique.

DOOM

glucónic adj. m.

gluconicii
GLUCÓNIC adj. (În sintagma) Acid gluconic = acid obținut din glucoză, cu numeroase utilizări în medicină. – Din fr. gluconique.

DOOM

glucónic adj. m.

gluconicilor
GLUCÓNIC adj. (În sintagma) Acid gluconic = acid obținut din glucoză, cu numeroase utilizări în medicină. – Din fr. gluconique.

DOOM

glucónic adj. m.

gluconicul
GLUCÓNIC adj. (În sintagma) Acid gluconic = acid obținut din glucoză, cu numeroase utilizări în medicină. – Din fr. gluconique.

DOOM

glucónic adj. m.

gluconicului
GLUCÓNIC adj. (În sintagma) Acid gluconic = acid obținut din glucoză, cu numeroase utilizări în medicină. – Din fr. gluconique.

DOOM

glucónic adj. m.

glucoza
GLUCÓZĂ s. f. Substanță zaharoasă cristalizată, de culoare albă, care se găsește în miere, în fructe, în plante, în organism sau se prepară pe cale industrială, având numeroase folosiri în industrie și în farmacie. – Din fr. glucose.

DOOM

glucóză s. f., g.-d. art. glucózei

glucozamină
GLUCOZAMÍNĂ s.f. (Chim.) Derivat aminic al glucozei, care intră în alcătuirea chitinei. [< fr. glucosamine].

glucozat
GLUCOZÁT, -Ă adj. Care conține (multă) glucoză. [Cf. fr. glucosé].

glucoze
GLUCÓZĂ s. f. Substanță zaharoasă cristalizată, de culoare albă, care se găsește în miere, în fructe, în plante, în organism sau se prepară pe cale industrială, având numeroase folosiri în industrie și în farmacie. – Din fr. glucose.

DOOM

glucóză s. f., g.-d. art. glucózei

glucozei
GLUCÓZĂ s. f. Substanță zaharoasă cristalizată, de culoare albă, care se găsește în miere, în fructe, în plante, în organism sau se prepară pe cale industrială, având numeroase folosiri în industrie și în farmacie. – Din fr. glucose.

DOOM

glucóză s. f., g.-d. art. glucózei

glucozele
GLUCÓZĂ s. f. Substanță zaharoasă cristalizată, de culoare albă, care se găsește în miere, în fructe, în plante, în organism sau se prepară pe cale industrială, având numeroase folosiri în industrie și în farmacie. – Din fr. glucose.

DOOM

glucóză s. f., g.-d. art. glucózei

glucozelor
GLUCÓZĂ s. f. Substanță zaharoasă cristalizată, de culoare albă, care se găsește în miere, în fructe, în plante, în organism sau se prepară pe cale industrială, având numeroase folosiri în industrie și în farmacie. – Din fr. glucose.

DOOM

glucóză s. f., g.-d. art. glucózei

glucozida
GLUCOZÍDĂ, glucozide, s. f. Nume generic pentru compușii glucozei din plante. – Din fr. glucoside.

glucozide
GLUCOZÍDĂ, glucozide, s. f. Nume generic pentru compușii glucozei din plante. – Din fr. glucoside.

glucozidei
GLUCOZÍDĂ, glucozide, s. f. Nume generic pentru compușii glucozei din plante. – Din fr. glucoside.

glucozidele
GLUCOZÍDĂ, glucozide, s. f. Nume generic pentru compușii glucozei din plante. – Din fr. glucoside.

glucozidelor
GLUCOZÍDĂ, glucozide, s. f. Nume generic pentru compușii glucozei din plante. – Din fr. glucoside.

glucozier
GLUCOZIÉR s.m. Tehnician specializat în prelucrarea glucozei. [Pron. -zi-er. / < et. incertă].

glucozieri
GLUCOZIÉR s.m. Tehnician specializat în prelucrarea glucozei. [Pron. -zi-er. / < et. incertă].

glucozierii
GLUCOZIÉR s.m. Tehnician specializat în prelucrarea glucozei. [Pron. -zi-er. / < et. incertă].

glucozierilor
GLUCOZIÉR s.m. Tehnician specializat în prelucrarea glucozei. [Pron. -zi-er. / < et. incertă].

glucozierul
GLUCOZIÉR s.m. Tehnician specializat în prelucrarea glucozei. [Pron. -zi-er. / < et. incertă].

glucozierului
GLUCOZIÉR s.m. Tehnician specializat în prelucrarea glucozei. [Pron. -zi-er. / < et. incertă].

gluga
GLÚGĂ, glugi, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte în formă de pungă conică (atașat unui palton, unei canadiene etc.), care acoperă capul. 2. Stivă conică de snopi, de coceni de porumb etc. – Cf. bg. gugla.

DOOM

glúgă s. f., g.-d. art. glúgii; pl. glugi

glugi
GLÚGĂ, glugi, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte în formă de pungă conică (atașat unui palton, unei canadiene etc.), care acoperă capul. 2. Stivă conică de snopi, de coceni de porumb etc. – Cf. bg. gugla.

DOOM

glúgă s. f., g.-d. art. glúgii; pl. glugi

glugii
GLÚGĂ, glugi, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte în formă de pungă conică (atașat unui palton, unei canadiene etc.), care acoperă capul. 2. Stivă conică de snopi, de coceni de porumb etc. – Cf. bg. gugla.

DOOM

glúgă s. f., g.-d. art. glúgii; pl. glugi

glugile
GLÚGĂ, glugi, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte în formă de pungă conică (atașat unui palton, unei canadiene etc.), care acoperă capul. 2. Stivă conică de snopi, de coceni de porumb etc. – Cf. bg. gugla.

DOOM

glúgă s. f., g.-d. art. glúgii; pl. glugi

glugilor
GLÚGĂ, glugi, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte în formă de pungă conică (atașat unui palton, unei canadiene etc.), care acoperă capul. 2. Stivă conică de snopi, de coceni de porumb etc. – Cf. bg. gugla.

DOOM

glúgă s. f., g.-d. art. glúgii; pl. glugi

gluma
GLÚMĂ¹, glume, s. f. Vorbă de haz sau scurtă poveste plină de haz (și cu un final neașteptat), care provoacă râs și veselie. ◊ Loc. adv. În glumă = fără nicio intenție serioasă; fără răutate. Fără glumă = în mod serios. Nu glumă! = cu adevărat, serios. ◊ Expr. A se întrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-și permite prea mult, a întrece limita admisă în atitudini, comportare. A lăsa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) în glumă = a nu lua (ceva) în serios, a nu da importanță; a subestima. A nu ști (sau a nu înțelege) de glumă, se spune (ca reproș) despre cineva care se supără când se glumește cu el. A nu-i arde (cuiva) de glumă = a fi indispus, supărat, necăjit. Nu-i (de) glumă = e lucru serios, îngrijorător. ♦ Faptă hazlie; păcăleală. – Din sl. glumŭ, bg. gluma.

DOOM

glúmă s. f., g.-d. art. glúmei; pl. glúme

glume
GLÚMĂ¹, glume, s. f. Vorbă de haz sau scurtă poveste plină de haz (și cu un final neașteptat), care provoacă râs și veselie. ◊ Loc. adv. În glumă = fără nicio intenție serioasă; fără răutate. Fără glumă = în mod serios. Nu glumă! = cu adevărat, serios. ◊ Expr. A se întrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-și permite prea mult, a întrece limita admisă în atitudini, comportare. A lăsa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) în glumă = a nu lua (ceva) în serios, a nu da importanță; a subestima. A nu ști (sau a nu înțelege) de glumă, se spune (ca reproș) despre cineva care se supără când se glumește cu el. A nu-i arde (cuiva) de glumă = a fi indispus, supărat, necăjit. Nu-i (de) glumă = e lucru serios, îngrijorător. ♦ Faptă hazlie; păcăleală. – Din sl. glumŭ, bg. gluma.

DOOM

glúmă s. f., g.-d. art. glúmei; pl. glúme

glumea
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumeai
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumeam
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumească
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumeau
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumeața
GLUMÉȚ, -EÁȚĂ, glumeți, -e, adj. (Despre oameni) Care face multe glume, căruia îi place să facă glume; vesel, poznaș, hâtru. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor, întâmplări, glume etc.) Care provoacă râsul; hazliu. – Din bg. glumec.

DOOM

gluméț adj. m., pl. gluméți; f. glumeáță, pl. gluméțe

glumeați
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumei
GLÚMĂ¹, glume, s. f. Vorbă de haz sau scurtă poveste plină de haz (și cu un final neașteptat), care provoacă râs și veselie. ◊ Loc. adv. În glumă = fără nicio intenție serioasă; fără răutate. Fără glumă = în mod serios. Nu glumă! = cu adevărat, serios. ◊ Expr. A se întrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-și permite prea mult, a întrece limita admisă în atitudini, comportare. A lăsa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) în glumă = a nu lua (ceva) în serios, a nu da importanță; a subestima. A nu ști (sau a nu înțelege) de glumă, se spune (ca reproș) despre cineva care se supără când se glumește cu el. A nu-i arde (cuiva) de glumă = a fi indispus, supărat, necăjit. Nu-i (de) glumă = e lucru serios, îngrijorător. ♦ Faptă hazlie; păcăleală. – Din sl. glumŭ, bg. gluma.

DOOM

glúmă s. f., g.-d. art. glúmei; pl. glúme

glumela
GLUMÉLĂ, glumele, s. f. (Bot.) Frunzișoară verde care acoperă fiecare floare a unui spiculeț de graminee. – Din fr. glumelle.

glumele
GLÚMĂ¹, glume, s. f. Vorbă de haz sau scurtă poveste plină de haz (și cu un final neașteptat), care provoacă râs și veselie. ◊ Loc. adv. În glumă = fără nicio intenție serioasă; fără răutate. Fără glumă = în mod serios. Nu glumă! = cu adevărat, serios. ◊ Expr. A se întrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-și permite prea mult, a întrece limita admisă în atitudini, comportare. A lăsa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) în glumă = a nu lua (ceva) în serios, a nu da importanță; a subestima. A nu ști (sau a nu înțelege) de glumă, se spune (ca reproș) despre cineva care se supără când se glumește cu el. A nu-i arde (cuiva) de glumă = a fi indispus, supărat, necăjit. Nu-i (de) glumă = e lucru serios, îngrijorător. ♦ Faptă hazlie; păcăleală. – Din sl. glumŭ, bg. gluma.

DOOM

glúmă s. f., g.-d. art. glúmei; pl. glúme

glumele
GLUMÉLĂ, glumele, s. f. (Bot.) Frunzișoară verde care acoperă fiecare floare a unui spiculeț de graminee. – Din fr. glumelle.

glumelei
GLUMÉLĂ, glumele, s. f. (Bot.) Frunzișoară verde care acoperă fiecare floare a unui spiculeț de graminee. – Din fr. glumelle.

glumelele
GLUMÉLĂ, glumele, s. f. (Bot.) Frunzișoară verde care acoperă fiecare floare a unui spiculeț de graminee. – Din fr. glumelle.

glumelelor
GLUMÉLĂ, glumele, s. f. (Bot.) Frunzișoară verde care acoperă fiecare floare a unui spiculeț de graminee. – Din fr. glumelle.

glumelor
GLÚMĂ¹, glume, s. f. Vorbă de haz sau scurtă poveste plină de haz (și cu un final neașteptat), care provoacă râs și veselie. ◊ Loc. adv. În glumă = fără nicio intenție serioasă; fără răutate. Fără glumă = în mod serios. Nu glumă! = cu adevărat, serios. ◊ Expr. A se întrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-și permite prea mult, a întrece limita admisă în atitudini, comportare. A lăsa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) în glumă = a nu lua (ceva) în serios, a nu da importanță; a subestima. A nu ști (sau a nu înțelege) de glumă, se spune (ca reproș) despre cineva care se supără când se glumește cu el. A nu-i arde (cuiva) de glumă = a fi indispus, supărat, necăjit. Nu-i (de) glumă = e lucru serios, îngrijorător. ♦ Faptă hazlie; păcăleală. – Din sl. glumŭ, bg. gluma.

DOOM

glúmă s. f., g.-d. art. glúmei; pl. glúme

glumesc
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumește
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumești
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumeț
GLUMÉȚ, -EÁȚĂ, glumeți, -e, adj. (Despre oameni) Care face multe glume, căruia îi place să facă glume; vesel, poznaș, hâtru. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor, întâmplări, glume etc.) Care provoacă râsul; hazliu. – Din bg. glumec.

DOOM

gluméț adj. m., pl. gluméți; f. glumeáță, pl. gluméțe

glumețe
GLUMÉȚ, -EÁȚĂ, glumeți, -e, adj. (Despre oameni) Care face multe glume, căruia îi place să facă glume; vesel, poznaș, hâtru. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor, întâmplări, glume etc.) Care provoacă râsul; hazliu. – Din bg. glumec.

DOOM

gluméț adj. m., pl. gluméți; f. glumeáță, pl. gluméțe

glumeței
GLUMÉȚ, -EÁȚĂ, glumeți, -e, adj. (Despre oameni) Care face multe glume, căruia îi place să facă glume; vesel, poznaș, hâtru. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor, întâmplări, glume etc.) Care provoacă râsul; hazliu. – Din bg. glumec.

DOOM

gluméț adj. m., pl. gluméți; f. glumeáță, pl. gluméțe

glumețele
GLUMÉȚ, -EÁȚĂ, glumeți, -e, adj. (Despre oameni) Care face multe glume, căruia îi place să facă glume; vesel, poznaș, hâtru. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor, întâmplări, glume etc.) Care provoacă râsul; hazliu. – Din bg. glumec.

DOOM

gluméț adj. m., pl. gluméți; f. glumeáță, pl. gluméțe

glumețelor
GLUMÉȚ, -EÁȚĂ, glumeți, -e, adj. (Despre oameni) Care face multe glume, căruia îi place să facă glume; vesel, poznaș, hâtru. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor, întâmplări, glume etc.) Care provoacă râsul; hazliu. – Din bg. glumec.

DOOM

gluméț adj. m., pl. gluméți; f. glumeáță, pl. gluméțe

glumeți
GLUMÉȚ, -EÁȚĂ, glumeți, -e, adj. (Despre oameni) Care face multe glume, căruia îi place să facă glume; vesel, poznaș, hâtru. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor, întâmplări, glume etc.) Care provoacă râsul; hazliu. – Din bg. glumec.

DOOM

gluméț adj. m., pl. gluméți; f. glumeáță, pl. gluméțe

glumeții
GLUMÉȚ, -EÁȚĂ, glumeți, -e, adj. (Despre oameni) Care face multe glume, căruia îi place să facă glume; vesel, poznaș, hâtru. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor, întâmplări, glume etc.) Care provoacă râsul; hazliu. – Din bg. glumec.

DOOM

gluméț adj. m., pl. gluméți; f. glumeáță, pl. gluméțe

glumeților
GLUMÉȚ, -EÁȚĂ, glumeți, -e, adj. (Despre oameni) Care face multe glume, căruia îi place să facă glume; vesel, poznaș, hâtru. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor, întâmplări, glume etc.) Care provoacă râsul; hazliu. – Din bg. glumec.

DOOM

gluméț adj. m., pl. gluméți; f. glumeáță, pl. gluméțe

glumețul
GLUMÉȚ, -EÁȚĂ, glumeți, -e, adj. (Despre oameni) Care face multe glume, căruia îi place să facă glume; vesel, poznaș, hâtru. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor, întâmplări, glume etc.) Care provoacă râsul; hazliu. – Din bg. glumec.

DOOM

gluméț adj. m., pl. gluméți; f. glumeáță, pl. gluméțe

glumețului
GLUMÉȚ, -EÁȚĂ, glumeți, -e, adj. (Despre oameni) Care face multe glume, căruia îi place să facă glume; vesel, poznaș, hâtru. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor, întâmplări, glume etc.) Care provoacă râsul; hazliu. – Din bg. glumec.

DOOM

gluméț adj. m., pl. gluméți; f. glumeáță, pl. gluméțe

glumi
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumii
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumim
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumind
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumire
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumire
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta nici un fel de îngăduință, a nu face nici o concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

glumiră
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumirăm
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumirăți
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumise
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumisem
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumiseră
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumiserăm
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumiserăți
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumiseși
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumiseți
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumit
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumit
GLUMÍT s. n. Faptul de a glumi. Și la zor și la glumit Brigadieru-i frunte. FRUNZĂ, S. 26.

glumiși
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glumiți
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume¹; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta niciun fel de îngăduință, a nu face nicio concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă¹.

DOOM

glumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glumésc, imperf. 3 sg. glumeá; conj. prez. 3 să glumeáscă

glutamină
GLUTAMÍNĂ, glutamine, s. f. (Chim.) Substanță care se găsește în unele plante, se formează în țesuturi și în sânge și are rol important în metabolismul celulelor din țesuturi. – Din fr. glutamine.

gluteina
GLUTEÍNĂ, gluteine, s. f. Proteină constituentă a glutenului. – Din fr. glutéine.

gluteine
GLUTEÍNĂ, gluteine, s. f. Proteină constituentă a glutenului. – Din fr. glutéine.

gluteinei
GLUTEÍNĂ, gluteine, s. f. Proteină constituentă a glutenului. – Din fr. glutéine.

gluteinele
GLUTEÍNĂ, gluteine, s. f. Proteină constituentă a glutenului. – Din fr. glutéine.

gluteinelor
GLUTEÍNĂ, gluteine, s. f. Proteină constituentă a glutenului. – Din fr. glutéine.

gluten
GLUTÉN s. n. Substanță proteică densă, vâscoasă, moale și elastică, prezentă în boabele și în făina cerealelor. – Din fr., lat. gluten.

DOOM

glutén s. n.

glutenină
GLUTENÍNĂ s.f. Proteină din cereale, insolubilă în apă. [< fr. gluténine].

glutenul
GLUTÉN s. n. Substanță proteică densă, vâscoasă, moale și elastică, prezentă în boabele și în făina cerealelor. – Din fr., lat. gluten.

DOOM

glutén s. n.

glutenului
GLUTÉN s. n. Substanță proteică densă, vâscoasă, moale și elastică, prezentă în boabele și în făina cerealelor. – Din fr., lat. gluten.

DOOM

glutén s. n.

glutinație
GLUTINÁȚIE s.f. (Chir.) Unire a unor părți care au fost tăiate, divizate. [Gen -iei, var. glutinațiune s.f. / cf. fr. glutination, lat. glutinatio].

glutinațiune
GLUTINAȚIÚNE s.f. v. glutinație.

glutinoasa
GLUTINÓS, -OÁSĂ, glutinoși, -oase, adj. Care conține gluten, care are aspect de gluten. – Din fr. glutineux.

DOOM

glutinós adj. m., pl. glutinóși; f. glutinoásă, pl. glutinoáse

glutinoase
GLUTINÓS, -OÁSĂ, glutinoși, -oase, adj. Care conține gluten, care are aspect de gluten. – Din fr. glutineux.

DOOM

glutinós adj. m., pl. glutinóși; f. glutinoásă, pl. glutinoáse

glutinoasei
GLUTINÓS, -OÁSĂ, glutinoși, -oase, adj. Care conține gluten, care are aspect de gluten. – Din fr. glutineux.

DOOM

glutinós adj. m., pl. glutinóși; f. glutinoásă, pl. glutinoáse

glutinoasele
GLUTINÓS, -OÁSĂ, glutinoși, -oase, adj. Care conține gluten, care are aspect de gluten. – Din fr. glutineux.

DOOM

glutinós adj. m., pl. glutinóși; f. glutinoásă, pl. glutinoáse

glutinoaselor
GLUTINÓS, -OÁSĂ, glutinoși, -oase, adj. Care conține gluten, care are aspect de gluten. – Din fr. glutineux.

DOOM

glutinós adj. m., pl. glutinóși; f. glutinoásă, pl. glutinoáse

glutinos
GLUTINÓS, -OÁSĂ, glutinoși, -oase, adj. Care conține gluten, care are aspect de gluten. – Din fr. glutineux.

DOOM

glutinós adj. m., pl. glutinóși; f. glutinoásă, pl. glutinoáse

glutinosa
CINSTÉȚ s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă și cleioasă și cu flori galbene punctate cu brun; brânca-porcului (Salvia glutinosa). – Din ucr. čystec.

glutinosul
GLUTINÓS, -OÁSĂ, glutinoși, -oase, adj. Care conține gluten, care are aspect de gluten. – Din fr. glutineux.

DOOM

glutinós adj. m., pl. glutinóși; f. glutinoásă, pl. glutinoáse

glutinosului
GLUTINÓS, -OÁSĂ, glutinoși, -oase, adj. Care conține gluten, care are aspect de gluten. – Din fr. glutineux.

DOOM

glutinós adj. m., pl. glutinóși; f. glutinoásă, pl. glutinoáse

glutinoși
GLUTINÓS, -OÁSĂ, glutinoși, -oase, adj. Care conține gluten, care are aspect de gluten. – Din fr. glutineux.

DOOM

glutinós adj. m., pl. glutinóși; f. glutinoásă, pl. glutinoáse

glutinoșii
GLUTINÓS, -OÁSĂ, glutinoși, -oase, adj. Care conține gluten, care are aspect de gluten. – Din fr. glutineux.

DOOM

glutinós adj. m., pl. glutinóși; f. glutinoásă, pl. glutinoáse

glutinoșilor
GLUTINÓS, -OÁSĂ, glutinoși, -oase, adj. Care conține gluten, care are aspect de gluten. – Din fr. glutineux.

DOOM

glutinós adj. m., pl. glutinóși; f. glutinoásă, pl. glutinoáse

glutograf
GLUTOGRÁF s.n. Aparat pentru determinarea extensibilității glutenului. [< glut(en) + -graf].

gluton
GLUTÓN, glutoni, s. m. Animal mamifer carnivor cu blana de culoare brună-deschis, răspândit dincolo de Cercul Polar nordic (Gulo luscus). – Din fr. glouton.

DOOM

glutón s. m., pl. glutóni

glutoni
GLUTÓN, glutoni, s. m. Animal mamifer carnivor cu blana de culoare brună-deschis, răspândit dincolo de Cercul Polar nordic (Gulo luscus). – Din fr. glouton.

DOOM

glutón s. m., pl. glutóni

glutonii
GLUTÓN, glutoni, s. m. Animal mamifer carnivor cu blana de culoare brună-deschis, răspândit dincolo de Cercul Polar nordic (Gulo luscus). – Din fr. glouton.

DOOM

glutón s. m., pl. glutóni

glutonilor
GLUTÓN, glutoni, s. m. Animal mamifer carnivor cu blana de culoare brună-deschis, răspândit dincolo de Cercul Polar nordic (Gulo luscus). – Din fr. glouton.

DOOM

glutón s. m., pl. glutóni

glutonul
GLUTÓN, glutoni, s. m. Animal mamifer carnivor cu blana de culoare brună-deschis, răspândit dincolo de Cercul Polar nordic (Gulo luscus). – Din fr. glouton.

DOOM

glutón s. m., pl. glutóni

glutonului
GLUTÓN, glutoni, s. m. Animal mamifer carnivor cu blana de culoare brună-deschis, răspândit dincolo de Cercul Polar nordic (Gulo luscus). – Din fr. glouton.

DOOM

glutón s. m., pl. glutóni

glyceria
ROURÍCĂ, rourele, s. f. Plantă acvatică cu tulpina culcată, cu inflorescențe în formă de spiculețe, cu fructe dulci, comestibile (Glyceria fluitans). [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -ică (după roura).

glycine
SÓIA s. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori mici, albe sau violete și cu fructul în formă de păstaie, având semințele bogate în grăsimi și protide, folosite în industria alimentară, în farmacie etc. (Glycine hispida). – Din fr. soja, soya, germ. Soja.

glădici
GLĂDÍCI s. m. v. gladiș.

DOOM

gládiș s. m., pl. gládiși

glădița
GLĂDÍȚĂ, glădițe, s. f. Arbore asemănător cu salcâmul, cu ramuri spinoase, flori mici verzui și fructe păstăi, cultivat pentru perdelele de protecție, în parcuri etc.; plătică² (Gleditschia triacanthos). – Cf. lat. Gleditschia, denumirea științifică a plantei.

DOOM

glădíță s. f., g.-d. art. glădíței; pl. glădíțe

glădițe
GLĂDÍȚĂ, glădițe, s. f. Arbore asemănător cu salcâmul, cu ramuri spinoase, flori mici verzui și fructe păstăi, cultivat pentru perdelele de protecție, în parcuri etc.; plătică² (Gleditschia triacanthos). – Cf. lat. Gleditschia, denumirea științifică a plantei.

DOOM

glădíță s. f., g.-d. art. glădíței; pl. glădíțe

glădiței
GLĂDÍȚĂ, glădițe, s. f. Arbore asemănător cu salcâmul, cu ramuri spinoase, flori mici verzui și fructe păstăi, cultivat pentru perdelele de protecție, în parcuri etc.; plătică² (Gleditschia triacanthos). – Cf. lat. Gleditschia, denumirea științifică a plantei.

DOOM

glădíță s. f., g.-d. art. glădíței; pl. glădíțe

glădițele
GLĂDÍȚĂ, glădițe, s. f. Arbore asemănător cu salcâmul, cu ramuri spinoase, flori mici verzui și fructe păstăi, cultivat pentru perdelele de protecție, în parcuri etc.; plătică² (Gleditschia triacanthos). – Cf. lat. Gleditschia, denumirea științifică a plantei.

DOOM

glădíță s. f., g.-d. art. glădíței; pl. glădíțe

glădițelor
GLĂDÍȚĂ, glădițe, s. f. Arbore asemănător cu salcâmul, cu ramuri spinoase, flori mici verzui și fructe păstăi, cultivat pentru perdelele de protecție, în parcuri etc.; plătică² (Gleditschia triacanthos). – Cf. lat. Gleditschia, denumirea științifică a plantei.

DOOM

glădíță s. f., g.-d. art. glădíței; pl. glădíțe

glăji
GLÁJĂ, glăji, s. f. (Transilv.,, Mold.) Sticlă, butelie. Dă glaja de pe poliță... și toarnă rachiu. SADOVEANU, V. F. 155. Poți vedea Palatele de glajă pe-un munte de mărgea. COȘBUC, P. II 196. Merge el însuși la crîșmăreasa cu trei glăji. RETEGANUL, P. I 87.

DOOM

glájă (reg.) s. f., art. glája, g.-d. art. glắjii; pl. glăji

glăjii
GLÁJĂ, glăji, s. f. (Transilv.,, Mold.) Sticlă, butelie. Dă glaja de pe poliță... și toarnă rachiu. SADOVEANU, V. F. 155. Poți vedea Palatele de glajă pe-un munte de mărgea. COȘBUC, P. II 196. Merge el însuși la crîșmăreasa cu trei glăji. RETEGANUL, P. I 87.

DOOM

glájă (reg.) s. f., art. glája, g.-d. art. glắjii; pl. glăji

glăjile
GLÁJĂ, glăji, s. f. (Transilv.,, Mold.) Sticlă, butelie. Dă glaja de pe poliță... și toarnă rachiu. SADOVEANU, V. F. 155. Poți vedea Palatele de glajă pe-un munte de mărgea. COȘBUC, P. II 196. Merge el însuși la crîșmăreasa cu trei glăji. RETEGANUL, P. I 87.

DOOM

glájă (reg.) s. f., art. glája, g.-d. art. glắjii; pl. glăji

glăjilor
GLÁJĂ, glăji, s. f. (Transilv.,, Mold.) Sticlă, butelie. Dă glaja de pe poliță... și toarnă rachiu. SADOVEANU, V. F. 155. Poți vedea Palatele de glajă pe-un munte de mărgea. COȘBUC, P. II 196. Merge el însuși la crîșmăreasa cu trei glăji. RETEGANUL, P. I 87.

DOOM

glájă (reg.) s. f., art. glája, g.-d. art. glắjii; pl. glăji

glăjuță
GLĂJÚȚĂ, glăjuțe, s. f. (Transilv. și Mold.) Diminutiv al lui glajă. Dau ocol unei glăjuțe plină cu horincă. RETEGANUL, P. III 83.

glăscioare
GLĂSCIÓR, glăscioare, s. n. Diminutiv al lui glas (1); spec. glas (1) de copil; glăsuț. – Glas + suf. -cior.

DOOM

glăsciór (-cior) s. n., pl. glăscioáre

glăscioarele
GLĂSCIÓR, glăscioare, s. n. Diminutiv al lui glas (1); spec. glas (1) de copil; glăsuț. – Glas + suf. -cior.

DOOM

glăsciór (-cior) s. n., pl. glăscioáre

glăscioarelor
GLĂSCIÓR, glăscioare, s. n. Diminutiv al lui glas (1); spec. glas (1) de copil; glăsuț. – Glas + suf. -cior.

DOOM

glăsciór (-cior) s. n., pl. glăscioáre

glăscior
GLĂSCIÓR, glăscioare, s. n. Diminutiv al lui glas (1); spec. glas (1) de copil; glăsuț. – Glas + suf. -cior.

DOOM

glăsciór (-cior) s. n., pl. glăscioáre

glăsciorul
GLĂSCIÓR, glăscioare, s. n. Diminutiv al lui glas (1); spec. glas (1) de copil; glăsuț. – Glas + suf. -cior.

DOOM

glăsciór (-cior) s. n., pl. glăscioáre

glăsciorului
GLĂSCIÓR, glăscioare, s. n. Diminutiv al lui glas (1); spec. glas (1) de copil; glăsuț. – Glas + suf. -cior.

DOOM

glăsciór (-cior) s. n., pl. glăscioáre

glăsui
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuia
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuiai
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuiam
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuiască
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuiau
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuiați
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuiesc
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuiește
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuiești
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuii
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuim
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuind
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuire
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuire
GLĂSUÍRE, glăsuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a glăsui și rezultatul ei. ◊ Loc adv. Într-o glăsuire = cu toții; de comun acord. – V. glăsui.

DOOM

glăsuíre (vorbire) (înv.) s. f., g.-d. art. glăsuírii; pl. glăsuíri

glăsuirea
GLĂSUÍRE, glăsuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a glăsui și rezultatul ei. ◊ Loc adv. Într-o glăsuire = cu toții; de comun acord. – V. glăsui.

DOOM

glăsuíre (vorbire) (înv.) s. f., g.-d. art. glăsuírii; pl. glăsuíri

glăsuiri
GLĂSUÍRE, glăsuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a glăsui și rezultatul ei. ◊ Loc adv. Într-o glăsuire = cu toții; de comun acord. – V. glăsui.

DOOM

glăsuíre (vorbire) (înv.) s. f., g.-d. art. glăsuírii; pl. glăsuíri

glăsuirii
GLĂSUÍRE, glăsuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a glăsui și rezultatul ei. ◊ Loc adv. Într-o glăsuire = cu toții; de comun acord. – V. glăsui.

DOOM

glăsuíre (vorbire) (înv.) s. f., g.-d. art. glăsuírii; pl. glăsuíri

glăsuirile
GLĂSUÍRE, glăsuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a glăsui și rezultatul ei. ◊ Loc adv. Într-o glăsuire = cu toții; de comun acord. – V. glăsui.

DOOM

glăsuíre (vorbire) (înv.) s. f., g.-d. art. glăsuírii; pl. glăsuíri

glăsuirilor
GLĂSUÍRE, glăsuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a glăsui și rezultatul ei. ◊ Loc adv. Într-o glăsuire = cu toții; de comun acord. – V. glăsui.

DOOM

glăsuíre (vorbire) (înv.) s. f., g.-d. art. glăsuírii; pl. glăsuíri

glăsuiră
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuirăm
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuirăți
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuise
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuisem
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuiseră
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuiserăm
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuiserăți
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuiseși
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuiseți
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuit
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuit
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

glăsuitoare
GLĂSUITÓR, -OÁRE, glăsuitori, -oare, adj. (Înv.; despre păsări) Cântător. [Pr.: -su-i-] – Glăsui + suf. -tor.

DOOM

glăsuitór (înv.) (-su-i-) adj. m., pl. glăsuitóri; f. sg. și pl. glăsuitoáre

glăsuitoarea
GLĂSUITÓR, -OÁRE, glăsuitori, -oare, adj. (Înv.; despre păsări) Cântător. [Pr.: -su-i-] – Glăsui + suf. -tor.

DOOM

glăsuitór (înv.) (-su-i-) adj. m., pl. glăsuitóri; f. sg. și pl. glăsuitoáre

glăsuitoarei
GLĂSUITÓR, -OÁRE, glăsuitori, -oare, adj. (Înv.; despre păsări) Cântător. [Pr.: -su-i-] – Glăsui + suf. -tor.

DOOM

glăsuitór (înv.) (-su-i-) adj. m., pl. glăsuitóri; f. sg. și pl. glăsuitoáre

glăsuitoarele
GLĂSUITÓR, -OÁRE, glăsuitori, -oare, adj. (Înv.; despre păsări) Cântător. [Pr.: -su-i-] – Glăsui + suf. -tor.

DOOM

glăsuitór (înv.) (-su-i-) adj. m., pl. glăsuitóri; f. sg. și pl. glăsuitoáre

glăsuitoarelor
GLĂSUITÓR, -OÁRE, glăsuitori, -oare, adj. (Înv.; despre păsări) Cântător. [Pr.: -su-i-] – Glăsui + suf. -tor.

DOOM

glăsuitór (înv.) (-su-i-) adj. m., pl. glăsuitóri; f. sg. și pl. glăsuitoáre

glăsuitor
GLĂSUITÓR, -OÁRE, glăsuitori, -oare, adj. (Înv.; despre păsări) Cântător. [Pr.: -su-i-] – Glăsui + suf. -tor.

DOOM

glăsuitór (înv.) (-su-i-) adj. m., pl. glăsuitóri; f. sg. și pl. glăsuitoáre

glăsuitori
GLĂSUITÓR, -OÁRE, glăsuitori, -oare, adj. (Înv.; despre păsări) Cântător. [Pr.: -su-i-] – Glăsui + suf. -tor.

DOOM

glăsuitór (înv.) (-su-i-) adj. m., pl. glăsuitóri; f. sg. și pl. glăsuitoáre

glăsuitorii
GLĂSUITÓR, -OÁRE, glăsuitori, -oare, adj. (Înv.; despre păsări) Cântător. [Pr.: -su-i-] – Glăsui + suf. -tor.

DOOM

glăsuitór (înv.) (-su-i-) adj. m., pl. glăsuitóri; f. sg. și pl. glăsuitoáre

glăsuitorilor
GLĂSUITÓR, -OÁRE, glăsuitori, -oare, adj. (Înv.; despre păsări) Cântător. [Pr.: -su-i-] – Glăsui + suf. -tor.

DOOM

glăsuitór (înv.) (-su-i-) adj. m., pl. glăsuitóri; f. sg. și pl. glăsuitoáre

glăsuitorul
GLĂSUITÓR, -OÁRE, glăsuitori, -oare, adj. (Înv.; despre păsări) Cântător. [Pr.: -su-i-] – Glăsui + suf. -tor.

DOOM

glăsuitór (înv.) (-su-i-) adj. m., pl. glăsuitóri; f. sg. și pl. glăsuitoáre

glăsuitorului
GLĂSUITÓR, -OÁRE, glăsuitori, -oare, adj. (Înv.; despre păsări) Cântător. [Pr.: -su-i-] – Glăsui + suf. -tor.

DOOM

glăsuitór (înv.) (-su-i-) adj. m., pl. glăsuitóri; f. sg. și pl. glăsuitoáre

glăsuiși
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuiți
GLĂSUÍ, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

DOOM

glăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiésc, imperf. 3 sg. glăsuiá; conj. prez. 3 să glăsuiáscă

glăsuț
GLĂSÚȚ s. n. (Rar) Glăscior. – Glas + suf. -uț.

glătui
glătuí (-uésc, -ít), vb. – A pune la argăsit. Germ. glätten. Sec. XIX.

glătuire
glătuí (-uésc, -ít), vb. – A pune la argăsit. Germ. glätten. Sec. XIX.

glăvoaca
GLĂVOÁCĂ s. f. v. zglăvoc.

DOOM

zglăvoácă / zglăvóc (pește) s. f. / s. m., pl. zglăvoáce / zglăvóci

glăvoace
GLĂVOÁCĂ s. f. v. zglăvoc.

DOOM

zglăvoácă / zglăvóc (pește) s. f. / s. m., pl. zglăvoáce / zglăvóci

glăvoacei
GLĂVOÁCĂ s. f. v. zglăvoc.

DOOM

zglăvoácă / zglăvóc (pește) s. f. / s. m., pl. zglăvoáce / zglăvóci

glăvoacele
GLĂVOÁCĂ s. f. v. zglăvoc.

DOOM

zglăvoácă / zglăvóc (pește) s. f. / s. m., pl. zglăvoáce / zglăvóci

glăvoacelor
GLĂVOÁCĂ s. f. v. zglăvoc.

DOOM

zglăvoácă / zglăvóc (pește) s. f. / s. m., pl. zglăvoáce / zglăvóci

glăvățână
GLĂVĂȚẤNĂ, glăvățấni, s. f. Persoană încăpățânată. (din glavă, prin încrucișare cu căpățână; cf. bg. glavetina)