făcaie
FĂCẮU, făcaie, s. n. Roată de moară cu fus vertical; p. ext. moară mică având o astfel de roată, folosită pe apele de munte. – Et. nec. DOOM
făcắu s. n., art. făcắul; pl. făcáie
făcaiele
FĂCẮU, făcaie, s. n. Roată de moară cu fus vertical; p. ext. moară mică având o astfel de roată, folosită pe apele de munte. – Et. nec. DOOM
făcắu s. n., art. făcắul; pl. făcáie
făcaielor
FĂCẮU, făcaie, s. n. Roată de moară cu fus vertical; p. ext. moară mică având o astfel de roată, folosită pe apele de munte. – Et. nec. DOOM
făcắu s. n., art. făcắul; pl. făcáie
făclia
FĂCLÍE, făclii, s. f. Lumânare mare (de ceară); faclă. ♦ Fig. Flacără, văpaie; căldură. Făclia culturii. – Din sb. faklja, bg. faklija. DOOM
făclíe (fă-cli-) s. f., art. făclía, g.-d. art. făclíei; pl. făclíi, art. făclíile
făclie
FĂCLÍE, făclii, s. f. Lumânare mare (de ceară); faclă. ♦ Fig. Flacără, văpaie; căldură. Făclia culturii. – Din sb. faklja, bg. faklija. DOOM
făclíe (fă-cli-) s. f., art. făclía, g.-d. art. făclíei; pl. făclíi, art. făclíile
făcliei
FĂCLÍE, făclii, s. f. Lumânare mare (de ceară); faclă. ♦ Fig. Flacără, văpaie; căldură. Făclia culturii. – Din sb. faklja, bg. faklija. DOOM
făclíe (fă-cli-) s. f., art. făclía, g.-d. art. făclíei; pl. făclíi, art. făclíile
făclier
FĂCLIÉR, făclieri, s. m. (Rar) 1. Persoană care fabrică sau vinde făclii. 2. (Adesea fig.) Purtător de făclii. [Pr.: -cli-er] – Făclie + suf. -ar. DOOM
făcliér (rar) (fă-cli-er) s. m., pl. făcliéri
făclieri
FĂCLIÉR, făclieri, s. m. (Rar) 1. Persoană care fabrică sau vinde făclii. 2. (Adesea fig.) Purtător de făclii. [Pr.: -cli-er] – Făclie + suf. -ar. DOOM
făcliér (rar) (fă-cli-er) s. m., pl. făcliéri
făclierii
FĂCLIÉR, făclieri, s. m. (Rar) 1. Persoană care fabrică sau vinde făclii. 2. (Adesea fig.) Purtător de făclii. [Pr.: -cli-er] – Făclie + suf. -ar. DOOM
făcliér (rar) (fă-cli-er) s. m., pl. făcliéri
făclierilor
FĂCLIÉR, făclieri, s. m. (Rar) 1. Persoană care fabrică sau vinde făclii. 2. (Adesea fig.) Purtător de făclii. [Pr.: -cli-er] – Făclie + suf. -ar. DOOM
făcliér (rar) (fă-cli-er) s. m., pl. făcliéri
făclierul
FĂCLIÉR, făclieri, s. m. (Rar) 1. Persoană care fabrică sau vinde făclii. 2. (Adesea fig.) Purtător de făclii. [Pr.: -cli-er] – Făclie + suf. -ar. DOOM
făcliér (rar) (fă-cli-er) s. m., pl. făcliéri
făclierului
FĂCLIÉR, făclieri, s. m. (Rar) 1. Persoană care fabrică sau vinde făclii. 2. (Adesea fig.) Purtător de făclii. [Pr.: -cli-er] – Făclie + suf. -ar. DOOM
făcliér (rar) (fă-cli-er) s. m., pl. făcliéri
făclii
FĂCLÍE, făclii, s. f. Lumânare mare (de ceară); faclă. ♦ Fig. Flacără, văpaie; căldură. Făclia culturii. – Din sb. faklja, bg. faklija. DOOM
făclíe (fă-cli-) s. f., art. făclía, g.-d. art. făclíei; pl. făclíi, art. făclíile
făcliile
FĂCLÍE, făclii, s. f. Lumânare mare (de ceară); faclă. ♦ Fig. Flacără, văpaie; căldură. Făclia culturii. – Din sb. faklja, bg. faklija. DOOM
făclíe (fă-cli-) s. f., art. făclía, g.-d. art. făclíei; pl. făclíi, art. făclíile
făcliilor
FĂCLÍE, făclii, s. f. Lumânare mare (de ceară); faclă. ♦ Fig. Flacără, văpaie; căldură. Făclia culturii. – Din sb. faklja, bg. faklija. DOOM
făclíe (fă-cli-) s. f., art. făclía, g.-d. art. făclíei; pl. făclíi, art. făclíile
făclioara
FĂCLIOÁRĂ, făclioare, s. f. Diminutiv al lui făclie; făcliuță. [Pr.: -cli-oa-] – Făclie + suf. -ioară. DOOM
făclioáră (fă-cli-oa-) s. f., g.-d. art. făclioárei; pl. făclioáre
făclioare
FĂCLIOÁRĂ, făclioare, s. f. Diminutiv al lui făclie; făcliuță. [Pr.: -cli-oa-] – Făclie + suf. -ioară. DOOM
făclioáră (fă-cli-oa-) s. f., g.-d. art. făclioárei; pl. făclioáre
făclioarei
FĂCLIOÁRĂ, făclioare, s. f. Diminutiv al lui făclie; făcliuță. [Pr.: -cli-oa-] – Făclie + suf. -ioară. DOOM
făclioáră (fă-cli-oa-) s. f., g.-d. art. făclioárei; pl. făclioáre
făclioarele
FĂCLIOÁRĂ, făclioare, s. f. Diminutiv al lui făclie; făcliuță. [Pr.: -cli-oa-] – Făclie + suf. -ioară. DOOM
făclioáră (fă-cli-oa-) s. f., g.-d. art. făclioárei; pl. făclioáre
făclioarelor
FĂCLIOÁRĂ, făclioare, s. f. Diminutiv al lui făclie; făcliuță. [Pr.: -cli-oa-] – Făclie + suf. -ioară. DOOM
făclioáră (fă-cli-oa-) s. f., g.-d. art. făclioárei; pl. făclioáre
făcliuța
FĂCLIÚȚĂ, făcliuțe, s. f. Făclioară. [Pr.: -cli-u-] – Făclie + suf. -uță. DOOM
făcliúță (fă-cli-u-) s. f., g.-d. art. făcliúței; pl. făcliúțe
făcliuțe
FĂCLIÚȚĂ, făcliuțe, s. f. Făclioară. [Pr.: -cli-u-] – Făclie + suf. -uță. DOOM
făcliúță (fă-cli-u-) s. f., g.-d. art. făcliúței; pl. făcliúțe
făcliuței
FĂCLIÚȚĂ, făcliuțe, s. f. Făclioară. [Pr.: -cli-u-] – Făclie + suf. -uță. DOOM
făcliúță (fă-cli-u-) s. f., g.-d. art. făcliúței; pl. făcliúțe
făcliuțele
FĂCLIÚȚĂ, făcliuțe, s. f. Făclioară. [Pr.: -cli-u-] – Făclie + suf. -uță. DOOM
făcliúță (fă-cli-u-) s. f., g.-d. art. făcliúței; pl. făcliúțe
făcliuțelor
FĂCLIÚȚĂ, făcliuțe, s. f. Făclioară. [Pr.: -cli-u-] – Făclie + suf. -uță. DOOM
făcliúță (fă-cli-u-) s. f., g.-d. art. făcliúței; pl. făcliúțe
făcut
FĂCÚT2, -Ă, făcuți, -te, adj. 1. (Despre băuturi) Falsificat, dres. 2. (În expr.) Parcă-i (un) lucru făcut (sau substantivat, un făcut), se spune pentru a exprima surprinderea că un lucru se întâmplă contrar așteptărilor. 3. (Fam.) Beat. – V. face.
făcut
FĂCÚT1 s. n. 1. Acțiunea de a face și rezultatul ei. 2. (Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă (făcută cuiva). 3. (Pop.) Destin, soartă. – V. face. DOOM
făcút s. n.
făcuta
FĂCÚT2, -Ă, făcuți, -te, adj. 1. (Despre băuturi) Falsificat, dres. 2. (În expr.) Parcă-i (un) lucru făcut (sau substantivat, un făcut), se spune pentru a exprima surprinderea că un lucru se întâmplă contrar așteptărilor. 3. (Fam.) Beat. – V. face.
făcute
FĂCÚT2, -Ă, făcuți, -te, adj. 1. (Despre băuturi) Falsificat, dres. 2. (În expr.) Parcă-i (un) lucru făcut (sau substantivat, un făcut), se spune pentru a exprima surprinderea că un lucru se întâmplă contrar așteptărilor. 3. (Fam.) Beat. – V. face.
făcutei
FĂCÚT2, -Ă, făcuți, -te, adj. 1. (Despre băuturi) Falsificat, dres. 2. (În expr.) Parcă-i (un) lucru făcut (sau substantivat, un făcut), se spune pentru a exprima surprinderea că un lucru se întâmplă contrar așteptărilor. 3. (Fam.) Beat. – V. face.
făcutele
FĂCÚT2, -Ă, făcuți, -te, adj. 1. (Despre băuturi) Falsificat, dres. 2. (În expr.) Parcă-i (un) lucru făcut (sau substantivat, un făcut), se spune pentru a exprima surprinderea că un lucru se întâmplă contrar așteptărilor. 3. (Fam.) Beat. – V. face.
făcutelor
FĂCÚT2, -Ă, făcuți, -te, adj. 1. (Despre băuturi) Falsificat, dres. 2. (În expr.) Parcă-i (un) lucru făcut (sau substantivat, un făcut), se spune pentru a exprima surprinderea că un lucru se întâmplă contrar așteptărilor. 3. (Fam.) Beat. – V. face.
făcutul
FĂCÚT2, -Ă, făcuți, -te, adj. 1. (Despre băuturi) Falsificat, dres. 2. (În expr.) Parcă-i (un) lucru făcut (sau substantivat, un făcut), se spune pentru a exprima surprinderea că un lucru se întâmplă contrar așteptărilor. 3. (Fam.) Beat. – V. face.
făcutului
FĂCÚT2, -Ă, făcuți, -te, adj. 1. (Despre băuturi) Falsificat, dres. 2. (În expr.) Parcă-i (un) lucru făcut (sau substantivat, un făcut), se spune pentru a exprima surprinderea că un lucru se întâmplă contrar așteptărilor. 3. (Fam.) Beat. – V. face.
făcuți
FĂCÚT2, -Ă, făcuți, -te, adj. 1. (Despre băuturi) Falsificat, dres. 2. (În expr.) Parcă-i (un) lucru făcut (sau substantivat, un făcut), se spune pentru a exprima surprinderea că un lucru se întâmplă contrar așteptărilor. 3. (Fam.) Beat. – V. face.
făcuții
FĂCÚT2, -Ă, făcuți, -te, adj. 1. (Despre băuturi) Falsificat, dres. 2. (În expr.) Parcă-i (un) lucru făcut (sau substantivat, un făcut), se spune pentru a exprima surprinderea că un lucru se întâmplă contrar așteptărilor. 3. (Fam.) Beat. – V. face.
făcuților
FĂCÚT2, -Ă, făcuți, -te, adj. 1. (Despre băuturi) Falsificat, dres. 2. (În expr.) Parcă-i (un) lucru făcut (sau substantivat, un făcut), se spune pentru a exprima surprinderea că un lucru se întâmplă contrar așteptărilor. 3. (Fam.) Beat. – V. face.
făcăleț
FĂCĂLÉȚ, făcălețe, s. n. Băț gros și neted, întrebuințat la mestecatul mămăligii, la întinderea foii de aluat etc.; melesteu, vergea. – Cf. magh. fakalán. DOOM
făcăléț s. n., pl. făcăléțe
făcălețe
FĂCĂLÉȚ, făcălețe, s. n. Băț gros și neted, întrebuințat la mestecatul mămăligii, la întinderea foii de aluat etc.; melesteu, vergea. – Cf. magh. fakalán. DOOM
făcăléț s. n., pl. făcăléțe
făcălețele
FĂCĂLÉȚ, făcălețe, s. n. Băț gros și neted, întrebuințat la mestecatul mămăligii, la întinderea foii de aluat etc.; melesteu, vergea. – Cf. magh. fakalán. DOOM
făcăléț s. n., pl. făcăléțe
făcălețelor
FĂCĂLÉȚ, făcălețe, s. n. Băț gros și neted, întrebuințat la mestecatul mămăligii, la întinderea foii de aluat etc.; melesteu, vergea. – Cf. magh. fakalán. DOOM
făcăléț s. n., pl. făcăléțe
făcălețul
FĂCĂLÉȚ, făcălețe, s. n. Băț gros și neted, întrebuințat la mestecatul mămăligii, la întinderea foii de aluat etc.; melesteu, vergea. – Cf. magh. fakalán. DOOM
făcăléț s. n., pl. făcăléțe
făcălețului
FĂCĂLÉȚ, făcălețe, s. n. Băț gros și neted, întrebuințat la mestecatul mămăligii, la întinderea foii de aluat etc.; melesteu, vergea. – Cf. magh. fakalán. DOOM
făcăléț s. n., pl. făcăléțe
făcăli
făcălí (-lésc, -ít), vb. – A bate, a amesteca terciul cu un băț. – Var. făcălui. Creație expresivă, după cum o indică terminația caracteristică -li (pentru valoarea expresivă a acestei terminații, cf. Graur, BL, VI, 91-97), cf. cocoli, mozoli, cu sensuri aproape identice. – Der. făcăleț, s. n. (băț cu care se mestecă, vergea; bleg, tont), pe care Tiktin, Drăganu, Dacor., III, 714 și Scriban îl derivă din mag. fa-kalán „lingură de lemn” și îl consideră drept bază a celorlalți der., ceea ce nu pare posibil; făcălitoare, s. f. (făcăleț, vergea); făcăluitură, s. f. (terci); făcău, s. n. (cep de moară de apă), după ipoteza puțin probabilă a lui Cihac, II, 106, din ceh. valch „piuă”.
făcălire
făcălí (-lésc, -ít), vb. – A bate, a amesteca terciul cu un băț. – Var. făcălui. Creație expresivă, după cum o indică terminația caracteristică -li (pentru valoarea expresivă a acestei terminații, cf. Graur, BL, VI, 91-97), cf. cocoli, mozoli, cu sensuri aproape identice. – Der. făcăleț, s. n. (băț cu care se mestecă, vergea; bleg, tont), pe care Tiktin, Drăganu, Dacor., III, 714 și Scriban îl derivă din mag. fa-kalán „lingură de lemn” și îl consideră drept bază a celorlalți der., ceea ce nu pare posibil; făcălitoare, s. f. (făcăleț, vergea); făcăluitură, s. f. (terci); făcău, s. n. (cep de moară de apă), după ipoteza puțin probabilă a lui Cihac, II, 106, din ceh. valch „piuă”.
făcălit
făcălí (-lésc, -ít), vb. – A bate, a amesteca terciul cu un băț. – Var. făcălui. Creație expresivă, după cum o indică terminația caracteristică -li (pentru valoarea expresivă a acestei terminații, cf. Graur, BL, VI, 91-97), cf. cocoli, mozoli, cu sensuri aproape identice. – Der. făcăleț, s. n. (băț cu care se mestecă, vergea; bleg, tont), pe care Tiktin, Drăganu, Dacor., III, 714 și Scriban îl derivă din mag. fa-kalán „lingură de lemn” și îl consideră drept bază a celorlalți der., ceea ce nu pare posibil; făcălitoare, s. f. (făcăleț, vergea); făcăluitură, s. f. (terci); făcău, s. n. (cep de moară de apă), după ipoteza puțin probabilă a lui Cihac, II, 106, din ceh. valch „piuă”.
făcălitoare
FĂCĂLITOÁRE, făcălitori, s. f. Lingură mare, cu găvanul găurit, folosită la stînă pentru separarea urdei de zer.
făcălui
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluia
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluiai
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluiam
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluiască
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluiau
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluiați
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluiesc
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluiește
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluiești
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluii
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluim
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluind
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluire
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluire
FĂCĂLUÍRE, făcăluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a făcălui și rezultatul ei. – V. făcălui. DOOM
făcăluíre (reg.) s. f., g.-d. art. făcăluírii; pl. făcăluíri
făcăluirea
FĂCĂLUÍRE, făcăluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a făcălui și rezultatul ei. – V. făcălui. DOOM
făcăluíre (reg.) s. f., g.-d. art. făcăluírii; pl. făcăluíri
făcăluiri
FĂCĂLUÍRE, făcăluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a făcălui și rezultatul ei. – V. făcălui. DOOM
făcăluíre (reg.) s. f., g.-d. art. făcăluírii; pl. făcăluíri
făcăluirii
FĂCĂLUÍRE, făcăluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a făcălui și rezultatul ei. – V. făcălui. DOOM
făcăluíre (reg.) s. f., g.-d. art. făcăluírii; pl. făcăluíri
făcăluirile
FĂCĂLUÍRE, făcăluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a făcălui și rezultatul ei. – V. făcălui. DOOM
făcăluíre (reg.) s. f., g.-d. art. făcăluírii; pl. făcăluíri
făcăluirilor
FĂCĂLUÍRE, făcăluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a făcălui și rezultatul ei. – V. făcălui. DOOM
făcăluíre (reg.) s. f., g.-d. art. făcăluírii; pl. făcăluíri
făcăluiră
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluirăm
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluirăți
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluise
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluisem
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluiseră
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluiserăm
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluiserăți
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluiseși
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluiseți
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluit
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluit
FĂCĂLUÍT2, -Ă, făcăluiți, -te, adj. (Reg.; despre unele legume fierte) Zdrobit, frecat, făcut piure. – V. făcălui.
făcăluit
FĂCĂLUÍT1 s. n. (Reg.) Faptul de a făcălui. – V. făcălui. DOOM
făcăluít (reg.) s. n.
făcăluita
FĂCĂLUÍT2, -Ă, făcăluiți, -te, adj. (Reg.; despre unele legume fierte) Zdrobit, frecat, făcut piure. – V. făcălui.
făcăluite
FĂCĂLUÍT2, -Ă, făcăluiți, -te, adj. (Reg.; despre unele legume fierte) Zdrobit, frecat, făcut piure. – V. făcălui.
făcăluitei
FĂCĂLUÍT2, -Ă, făcăluiți, -te, adj. (Reg.; despre unele legume fierte) Zdrobit, frecat, făcut piure. – V. făcălui.
făcăluitele
FĂCĂLUÍT2, -Ă, făcăluiți, -te, adj. (Reg.; despre unele legume fierte) Zdrobit, frecat, făcut piure. – V. făcălui.
făcăluitelor
FĂCĂLUÍT2, -Ă, făcăluiți, -te, adj. (Reg.; despre unele legume fierte) Zdrobit, frecat, făcut piure. – V. făcălui.
făcăluitul
FĂCĂLUÍT2, -Ă, făcăluiți, -te, adj. (Reg.; despre unele legume fierte) Zdrobit, frecat, făcut piure. – V. făcălui.
făcăluitului
FĂCĂLUÍT2, -Ă, făcăluiți, -te, adj. (Reg.; despre unele legume fierte) Zdrobit, frecat, făcut piure. – V. făcălui.
făcăluiși
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluiți
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț. DOOM
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluiți
FĂCĂLUÍT2, -Ă, făcăluiți, -te, adj. (Reg.; despre unele legume fierte) Zdrobit, frecat, făcut piure. – V. făcălui.
făcăluiții
FĂCĂLUÍT2, -Ă, făcăluiți, -te, adj. (Reg.; despre unele legume fierte) Zdrobit, frecat, făcut piure. – V. făcălui.
făcăluiților
FĂCĂLUÍT2, -Ă, făcăluiți, -te, adj. (Reg.; despre unele legume fierte) Zdrobit, frecat, făcut piure. – V. făcălui.
făcătoare
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcătoare
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcătoarea
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcătoarea
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcătoarei
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcătoarei
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcătoarele
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcătoarele
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcătoarelor
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcătoarelor
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcător
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcător
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcători
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcători
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcătorii
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcătorii
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcătorilor
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcătorilor
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcătorul
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcătorul
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcătorului
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcătorului
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. DOOM
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcătura
FĂCĂTÚRĂ, făcături, s. f. (Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă (făcută cuiva); mijloc întrebuințat de vrăjitoare în farmecele sale. – Face + suf. -ătură. DOOM
făcătúră s. f., g.-d. art. făcătúrii; pl. făcătúri
făcături
FĂCĂTÚRĂ, făcături, s. f. (Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă (făcută cuiva); mijloc întrebuințat de vrăjitoare în farmecele sale. – Face + suf. -ătură. DOOM
făcătúră s. f., g.-d. art. făcătúrii; pl. făcătúri
făcăturii
FĂCĂTÚRĂ, făcături, s. f. (Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă (făcută cuiva); mijloc întrebuințat de vrăjitoare în farmecele sale. – Face + suf. -ătură. DOOM
făcătúră s. f., g.-d. art. făcătúrii; pl. făcătúri
făcăturile
FĂCĂTÚRĂ, făcături, s. f. (Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă (făcută cuiva); mijloc întrebuințat de vrăjitoare în farmecele sale. – Face + suf. -ătură. DOOM
făcătúră s. f., g.-d. art. făcătúrii; pl. făcătúri
făcăturilor
FĂCĂTÚRĂ, făcături, s. f. (Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă (făcută cuiva); mijloc întrebuințat de vrăjitoare în farmecele sale. – Face + suf. -ătură. DOOM
făcătúră s. f., g.-d. art. făcătúrii; pl. făcătúri
făcău
FĂCẮU, făcaie, s. n. Roată de moară cu fus vertical; p. ext. moară mică având o astfel de roată, folosită pe apele de munte. – Et. nec. DOOM
făcắu s. n., art. făcắul; pl. făcáie
făcăul
FĂCẮU, făcaie, s. n. Roată de moară cu fus vertical; p. ext. moară mică având o astfel de roată, folosită pe apele de munte. – Et. nec. DOOM
făcắu s. n., art. făcắul; pl. făcáie
făcăului
FĂCẮU, făcaie, s. n. Roată de moară cu fus vertical; p. ext. moară mică având o astfel de roată, folosită pe apele de munte. – Et. nec. DOOM
făcắu s. n., art. făcắul; pl. făcáie
făgadă
FĂGÁDĂ, făgade, s. f. (Reg.) Făgăduială. – Postverbal al lui făgădui.
făgaș
HOGÁȘ s. n. v. făgaș. DOOM
făgáș s. n., pl. făgáșe
făgașe
HOGÁȘ s. n. v. făgaș. DOOM
făgáș s. n., pl. făgáșe
făgașele
HOGÁȘ s. n. v. făgaș. DOOM
făgáș s. n., pl. făgáșe
făgașelor
HOGÁȘ s. n. v. făgaș. DOOM
făgáș s. n., pl. făgáșe
făgașul
HOGÁȘ s. n. v. făgaș. DOOM
făgáș s. n., pl. făgáșe
făgașului
HOGÁȘ s. n. v. făgaș. DOOM
făgáș s. n., pl. făgáșe
făget
FĂGÉT, făgete, s. n. Pădure de fag. – Fag + suf. -et. DOOM
făgét s. n., pl. făgéte
făgete
FĂGÉT, făgete, s. n. Pădure de fag. – Fag + suf. -et. DOOM
făgét s. n., pl. făgéte
făgetele
FĂGÉT, făgete, s. n. Pădure de fag. – Fag + suf. -et. DOOM
făgét s. n., pl. făgéte
făgetelor
FĂGÉT, făgete, s. n. Pădure de fag. – Fag + suf. -et. DOOM
făgét s. n., pl. făgéte
făgetul
FĂGÉT, făgete, s. n. Pădure de fag. – Fag + suf. -et. DOOM
făgét s. n., pl. făgéte
făgetului
FĂGÉT, făgete, s. n. Pădure de fag. – Fag + suf. -et. DOOM
făgét s. n., pl. făgéte
făgețel
FĂGEȚÉL s. n. (Pop.) Diminutiv al lui făget. – Făget + suf. -el. DOOM
făgețél (pop.) s. n., pl. făgețéle
făgițel
FĂGIȚÉL s. m. v. făgețel.
făguraș
FĂGURÁȘ, făgurași, s. m. Diminutiv al lui fagure. Feciorul își primi făgurașul alb și se duse. SADOVEANU, P. M. 286. După ce o adună [mierea] să o ducă și s-o depuie... în niște făgurași. MARIAN, O. I 59.
făgurași
FĂGURÁȘ, făgurași, s. m. Diminutiv al lui fagure. Feciorul își primi făgurașul alb și se duse. SADOVEANU, P. M. 286. După ce o adună [mierea] să o ducă și s-o depuie... în niște făgurași. MARIAN, O. I 59.
făgurașii
FĂGURÁȘ, făgurași, s. m. Diminutiv al lui fagure. Feciorul își primi făgurașul alb și se duse. SADOVEANU, P. M. 286. După ce o adună [mierea] să o ducă și s-o depuie... în niște făgurași. MARIAN, O. I 59.
făgurașilor
FĂGURÁȘ, făgurași, s. m. Diminutiv al lui fagure. Feciorul își primi făgurașul alb și se duse. SADOVEANU, P. M. 286. După ce o adună [mierea] să o ducă și s-o depuie... în niște făgurași. MARIAN, O. I 59.
făgurașul
FĂGURÁȘ, făgurași, s. m. Diminutiv al lui fagure. Feciorul își primi făgurașul alb și se duse. SADOVEANU, P. M. 286. După ce o adună [mierea] să o ducă și s-o depuie... în niște făgurași. MARIAN, O. I 59.
făgurașului
FĂGURÁȘ, făgurași, s. m. Diminutiv al lui fagure. Feciorul își primi făgurașul alb și se duse. SADOVEANU, P. M. 286. După ce o adună [mierea] să o ducă și s-o depuie... în niște făgurași. MARIAN, O. I 59.
făgădaie
FĂGĂDẮU, făgădaie, s. n. (Reg.) Han; ospătărie, cârciumă. – Din magh. fogadó. DOOM
făgădắu (reg.) s. n., art. făgădắul; pl. făgădáie
făgădaiele
FĂGĂDẮU, făgădaie, s. n. (Reg.) Han; ospătărie, cârciumă. – Din magh. fogadó. DOOM
făgădắu (reg.) s. n., art. făgădắul; pl. făgădáie
făgădaielor
FĂGĂDẮU, făgădaie, s. n. (Reg.) Han; ospătărie, cârciumă. – Din magh. fogadó. DOOM
făgădắu (reg.) s. n., art. făgădắul; pl. făgădáie
făgădar
FĂGĂDÁR, făgădari, s. m. (Regional) Persoană care ține un făgădău; cîrciumar. Iar bogatul se mîndrea Și-n glas mare poruncea: Măi crișmar, Măi făgădar! ALECSANDRI, P. P. 41.
făgădaș
FĂGĂDÁȘ, făgădașuri, s. n. (Maghiarism în Transilv.) Promisiune, făgăduială; (concretizat) lucru făgăduit. Am venit să-mi dai făgădașul. RETEGANUL, P. I 32.
făgădui
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduia
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduiai
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduiala
FĂGĂDUIÁLĂ, făgăduieli, s. f. Faptul de a făgădui; promisiune, făgăduință. [Pr.: -du-ia-] – Făgădui + suf. -eală. DOOM
făgăduiálă s. f., g.-d. art. făgăduiélii; pl. făgăduiéli
făgăduiam
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduiască
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduiau
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduiați
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduieli
FĂGĂDUIÁLĂ, făgăduieli, s. f. Faptul de a făgădui; promisiune, făgăduință. [Pr.: -du-ia-] – Făgădui + suf. -eală. DOOM
făgăduiálă s. f., g.-d. art. făgăduiélii; pl. făgăduiéli
făgăduielii
FĂGĂDUIÁLĂ, făgăduieli, s. f. Faptul de a făgădui; promisiune, făgăduință. [Pr.: -du-ia-] – Făgădui + suf. -eală. DOOM
făgăduiálă s. f., g.-d. art. făgăduiélii; pl. făgăduiéli
făgăduielile
FĂGĂDUIÁLĂ, făgăduieli, s. f. Faptul de a făgădui; promisiune, făgăduință. [Pr.: -du-ia-] – Făgădui + suf. -eală. DOOM
făgăduiálă s. f., g.-d. art. făgăduiélii; pl. făgăduiéli
făgăduielilor
FĂGĂDUIÁLĂ, făgăduieli, s. f. Faptul de a făgădui; promisiune, făgăduință. [Pr.: -du-ia-] – Făgădui + suf. -eală. DOOM
făgăduiálă s. f., g.-d. art. făgăduiélii; pl. făgăduiéli
făgăduiesc
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduiește
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduiești
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduii
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduim
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduind
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduința
FĂGĂDUÍNȚĂ, făgăduințe, s. f. Făgăduială. ◊ Pământul (sau țara) făgăduinței = nume dat, în Biblie, Palestinei; p. gener. ținut bogat, mănos, fericit. – Făgădui + suf. -ință. DOOM
făgăduínță s. f., g.-d. art. făgăduínței; pl. făgăduínțe
făgăduințe
FĂGĂDUÍNȚĂ, făgăduințe, s. f. Făgăduială. ◊ Pământul (sau țara) făgăduinței = nume dat, în Biblie, Palestinei; p. gener. ținut bogat, mănos, fericit. – Făgădui + suf. -ință. DOOM
făgăduínță s. f., g.-d. art. făgăduínței; pl. făgăduínțe
făgăduinței
FĂGĂDUÍNȚĂ, făgăduințe, s. f. Făgăduială. ◊ Pământul (sau țara) făgăduinței = nume dat, în Biblie, Palestinei; p. gener. ținut bogat, mănos, fericit. – Făgădui + suf. -ință. DOOM
făgăduínță s. f., g.-d. art. făgăduínței; pl. făgăduínțe
făgăduințele
FĂGĂDUÍNȚĂ, făgăduințe, s. f. Făgăduială. ◊ Pământul (sau țara) făgăduinței = nume dat, în Biblie, Palestinei; p. gener. ținut bogat, mănos, fericit. – Făgădui + suf. -ință. DOOM
făgăduínță s. f., g.-d. art. făgăduínței; pl. făgăduínțe
făgăduințelor
FĂGĂDUÍNȚĂ, făgăduințe, s. f. Făgăduială. ◊ Pământul (sau țara) făgăduinței = nume dat, în Biblie, Palestinei; p. gener. ținut bogat, mănos, fericit. – Făgădui + suf. -ință. DOOM
făgăduínță s. f., g.-d. art. făgăduínței; pl. făgăduínțe
făgăduire
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduire
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni.
făgăduiră
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduirăm
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduirăți
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduise
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduisem
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduiseră
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduiserăm
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduiserăți
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduiseși
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduiseți
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduit
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduit
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni.
făgăduita
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni.
făgăduite
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni.
făgăduitei
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni.
făgăduitele
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni.
făgăduitelor
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni.
făgăduitul
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni.
făgăduitului
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni.
făgăduiși
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduiți
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni. DOOM
făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă
făgăduiți
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni.
făgăduiții
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni.
făgăduiților
FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni.
făgădău
FĂGĂDẮU, făgădaie, s. n. (Reg.) Han; ospătărie, cârciumă. – Din magh. fogadó. DOOM
făgădắu (reg.) s. n., art. făgădắul; pl. făgădáie
făgădăul
FĂGĂDẮU, făgădaie, s. n. (Reg.) Han; ospătărie, cârciumă. – Din magh. fogadó. DOOM
făgădắu (reg.) s. n., art. făgădắul; pl. făgădáie
făgădăului
FĂGĂDẮU, făgădaie, s. n. (Reg.) Han; ospătărie, cârciumă. – Din magh. fogadó. DOOM
făgădắu (reg.) s. n., art. făgădắul; pl. făgădáie
făgărășean
FĂGĂRĂȘEÁN, -Ă, făgărășeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Făgăraș. 2. Adj. Care aparține municipiului Făgăraș sau făgărășenilor (1), referitor la municipiul Făgăraș ori la fagărășeni. – Făgăraș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
făgărășeán adj. m., s. m., pl. făgărășéni; adj. f. făgărășeánă, pl. făgărășéne
făgărășean
FĂGĂRĂȘEÁN, -Ă, făgărășeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Făgăraș. 2. Adj. Care aparține municipiului Făgăraș sau făgărășenilor (1), referitor la municipiul Făgăraș ori la fagărășeni. – Făgăraș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
făgărășeán adj. m., s. m., pl. făgărășéni; adj. f. făgărășeánă, pl. făgărășéne
făgărășeana
FĂGĂRĂȘEÁN, -Ă, făgărășeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Făgăraș. 2. Adj. Care aparține municipiului Făgăraș sau făgărășenilor (1), referitor la municipiul Făgăraș ori la fagărășeni. – Făgăraș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
făgărășeán adj. m., s. m., pl. făgărășéni; adj. f. făgărășeánă, pl. făgărășéne
făgărășeanca
FĂGĂRĂȘEÁNCĂ, făgărășence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Făgăraș. – Făgărășean + suf. -că. DOOM
făgărășeáncă s. f., g.-d. art. făgărășéncei; pl. făgărășénce
făgărășeanco
FĂGĂRĂȘEÁNCĂ, făgărășence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Făgăraș. – Făgărășean + suf. -că. DOOM
făgărășeáncă s. f., g.-d. art. făgărășéncei; pl. făgărășénce
făgărășeanul
FĂGĂRĂȘEÁN, -Ă, făgărășeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Făgăraș. 2. Adj. Care aparține municipiului Făgăraș sau făgărășenilor (1), referitor la municipiul Făgăraș ori la fagărășeni. – Făgăraș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
făgărășeán adj. m., s. m., pl. făgărășéni; adj. f. făgărășeánă, pl. făgărășéne
făgărășeanului
FĂGĂRĂȘEÁN, -Ă, făgărășeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Făgăraș. 2. Adj. Care aparține municipiului Făgăraș sau făgărășenilor (1), referitor la municipiul Făgăraș ori la fagărășeni. – Făgăraș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
făgărășeán adj. m., s. m., pl. făgărășéni; adj. f. făgărășeánă, pl. făgărășéne
făgărășence
FĂGĂRĂȘEÁNCĂ, făgărășence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Făgăraș. – Făgărășean + suf. -că. DOOM
făgărășeáncă s. f., g.-d. art. făgărășéncei; pl. făgărășénce
făgărășencei
FĂGĂRĂȘEÁNCĂ, făgărășence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Făgăraș. – Făgărășean + suf. -că. DOOM
făgărășeáncă s. f., g.-d. art. făgărășéncei; pl. făgărășénce
făgărășencele
FĂGĂRĂȘEÁNCĂ, făgărășence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Făgăraș. – Făgărășean + suf. -că. DOOM
făgărășeáncă s. f., g.-d. art. făgărășéncei; pl. făgărășénce
făgărășencelor
FĂGĂRĂȘEÁNCĂ, făgărășence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Făgăraș. – Făgărășean + suf. -că. DOOM
făgărășeáncă s. f., g.-d. art. făgărășéncei; pl. făgărășénce
făgărășene
FĂGĂRĂȘEÁN, -Ă, făgărășeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Făgăraș. 2. Adj. Care aparține municipiului Făgăraș sau făgărășenilor (1), referitor la municipiul Făgăraș ori la fagărășeni. – Făgăraș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
făgărășeán adj. m., s. m., pl. făgărășéni; adj. f. făgărășeánă, pl. făgărășéne
făgărășenei
FĂGĂRĂȘEÁN, -Ă, făgărășeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Făgăraș. 2. Adj. Care aparține municipiului Făgăraș sau făgărășenilor (1), referitor la municipiul Făgăraș ori la fagărășeni. – Făgăraș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
făgărășeán adj. m., s. m., pl. făgărășéni; adj. f. făgărășeánă, pl. făgărășéne
făgărășenele
FĂGĂRĂȘEÁN, -Ă, făgărășeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Făgăraș. 2. Adj. Care aparține municipiului Făgăraș sau făgărășenilor (1), referitor la municipiul Făgăraș ori la fagărășeni. – Făgăraș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
făgărășeán adj. m., s. m., pl. făgărășéni; adj. f. făgărășeánă, pl. făgărășéne
făgărășenelor
FĂGĂRĂȘEÁN, -Ă, făgărășeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Făgăraș. 2. Adj. Care aparține municipiului Făgăraș sau făgărășenilor (1), referitor la municipiul Făgăraș ori la fagărășeni. – Făgăraș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
făgărășeán adj. m., s. m., pl. făgărășéni; adj. f. făgărășeánă, pl. făgărășéne
făgărășeni
FĂGĂRĂȘEÁN, -Ă, făgărășeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Făgăraș. 2. Adj. Care aparține municipiului Făgăraș sau făgărășenilor (1), referitor la municipiul Făgăraș ori la fagărășeni. – Făgăraș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
făgărășeán adj. m., s. m., pl. făgărășéni; adj. f. făgărășeánă, pl. făgărășéne
făgărășenii
FĂGĂRĂȘEÁN, -Ă, făgărășeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Făgăraș. 2. Adj. Care aparține municipiului Făgăraș sau făgărășenilor (1), referitor la municipiul Făgăraș ori la fagărășeni. – Făgăraș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
făgărășeán adj. m., s. m., pl. făgărășéni; adj. f. făgărășeánă, pl. făgărășéne
făgărășenilor
FĂGĂRĂȘEÁN, -Ă, făgărășeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Făgăraș. 2. Adj. Care aparține municipiului Făgăraș sau făgărășenilor (1), referitor la municipiul Făgăraș ori la fagărășeni. – Făgăraș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
făgărășeán adj. m., s. m., pl. făgărășéni; adj. f. făgărășeánă, pl. făgărășéne
făina
FĂÍNĂ, (2) făinuri, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care arată felul) Pulbere obținută prin măcinarea boabelor de cereale sau a altor semințe de plante și folosită în alimentație. ◊ Expr. Altă făină se macină acum la moară = s-a schimbat situația, lucrurile nu mai sunt cum au fost. 2. Pulbere obținută prin măcinarea anumitor materiale. ◊ Făină animală = produs obținut din cadavre de animale, resturi de la fabricile de conserve, sânge etc., sterilizat, folosit mai ales pentru hrana puilor, a păsărilor ouătoare și a porcilor. Făină de pește = produs sub formă de pulbere obținut din pești inferiori și necomestibili sau din diferite resturi de la fabricile de conserve de pește, folosit pentru hrana porcilor, a păsărilor etc. Făină de oase = pulbere fină obținută prin măcinarea oaselor și folosită ca supliment valoros în hrana animalelor și ca îngrășământ în agricultură. – Lat. farina. DOOM
făínă s. f., g.-d. art. făínii; (sorturi) pl. făínuri
făinar
făinar, făinari s. m. (tox.) vânzător de droguri.
făinare
FĂINÁRE s. f. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci parazite și caracterizată prin apariția la suprafața organelor atacate a unui strat făinos, alb-cenușiu. [Pr.: fă-i-] – Din făină. DOOM
făináre (fă-i-) s. f., g.-d. art. făinắrii
făinarea
FĂINÁRE s. f. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci parazite și caracterizată prin apariția la suprafața organelor atacate a unui strat făinos, alb-cenușiu. [Pr.: fă-i-] – Din făină. DOOM
făináre (fă-i-) s. f., g.-d. art. făinắrii
făini
FĂÍNĂ, (2) făinuri, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care arată felul) Pulbere obținută prin măcinarea boabelor de cereale sau a altor semințe de plante și folosită în alimentație. ◊ Expr. Altă făină se macină acum la moară = s-a schimbat situația, lucrurile nu mai sunt cum au fost. 2. Pulbere obținută prin măcinarea anumitor materiale. ◊ Făină animală = produs obținut din cadavre de animale, resturi de la fabricile de conserve, sânge etc., sterilizat, folosit mai ales pentru hrana puilor, a păsărilor ouătoare și a porcilor. Făină de pește = produs sub formă de pulbere obținut din pești inferiori și necomestibili sau din diferite resturi de la fabricile de conserve de pește, folosit pentru hrana porcilor, a păsărilor etc. Făină de oase = pulbere fină obținută prin măcinarea oaselor și folosită ca supliment valoros în hrana animalelor și ca îngrășământ în agricultură. – Lat. farina. DOOM
făínă s. f., g.-d. art. făínii; (sorturi) pl. făínuri
făinii
FĂÍNĂ, (2) făinuri, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care arată felul) Pulbere obținută prin măcinarea boabelor de cereale sau a altor semințe de plante și folosită în alimentație. ◊ Expr. Altă făină se macină acum la moară = s-a schimbat situația, lucrurile nu mai sunt cum au fost. 2. Pulbere obținută prin măcinarea anumitor materiale. ◊ Făină animală = produs obținut din cadavre de animale, resturi de la fabricile de conserve, sânge etc., sterilizat, folosit mai ales pentru hrana puilor, a păsărilor ouătoare și a porcilor. Făină de pește = produs sub formă de pulbere obținut din pești inferiori și necomestibili sau din diferite resturi de la fabricile de conserve de pește, folosit pentru hrana porcilor, a păsărilor etc. Făină de oase = pulbere fină obținută prin măcinarea oaselor și folosită ca supliment valoros în hrana animalelor și ca îngrășământ în agricultură. – Lat. farina. DOOM
făínă s. f., g.-d. art. făínii; (sorturi) pl. făínuri
făinoasa
FĂINÓS, -OÁSĂ, făinoși, -oase, adj. 1. Care are aspectul sau consistența făinii (1). ♦ (Despre fructe) Fără zeamă, uscăcios; mălăieț. 2. Preparat din făină. ◊ Paste făinoase (și substantivat, f. pl.) = produse alimentare preparate din făină, apă, uneori și ouă. [Pr.: fă-i-] – Lat. farinosus. Cf. făină. DOOM
făinós (fă-i-) adj. m., pl. făinóși; f. făinoásă, pl. făinoáse
făinoase
FĂINÓS, -OÁSĂ, făinoși, -oase, adj. 1. Care are aspectul sau consistența făinii (1). ♦ (Despre fructe) Fără zeamă, uscăcios; mălăieț. 2. Preparat din făină. ◊ Paste făinoase (și substantivat, f. pl.) = produse alimentare preparate din făină, apă, uneori și ouă. [Pr.: fă-i-] – Lat. farinosus. Cf. făină. DOOM
făinós (fă-i-) adj. m., pl. făinóși; f. făinoásă, pl. făinoáse
făinoasei
FĂINÓS, -OÁSĂ, făinoși, -oase, adj. 1. Care are aspectul sau consistența făinii (1). ♦ (Despre fructe) Fără zeamă, uscăcios; mălăieț. 2. Preparat din făină. ◊ Paste făinoase (și substantivat, f. pl.) = produse alimentare preparate din făină, apă, uneori și ouă. [Pr.: fă-i-] – Lat. farinosus. Cf. făină. DOOM
făinós (fă-i-) adj. m., pl. făinóși; f. făinoásă, pl. făinoáse
făinoasele
FĂINÓS, -OÁSĂ, făinoși, -oase, adj. 1. Care are aspectul sau consistența făinii (1). ♦ (Despre fructe) Fără zeamă, uscăcios; mălăieț. 2. Preparat din făină. ◊ Paste făinoase (și substantivat, f. pl.) = produse alimentare preparate din făină, apă, uneori și ouă. [Pr.: fă-i-] – Lat. farinosus. Cf. făină. DOOM
făinós (fă-i-) adj. m., pl. făinóși; f. făinoásă, pl. făinoáse
făinoaselor
FĂINÓS, -OÁSĂ, făinoși, -oase, adj. 1. Care are aspectul sau consistența făinii (1). ♦ (Despre fructe) Fără zeamă, uscăcios; mălăieț. 2. Preparat din făină. ◊ Paste făinoase (și substantivat, f. pl.) = produse alimentare preparate din făină, apă, uneori și ouă. [Pr.: fă-i-] – Lat. farinosus. Cf. făină. DOOM
făinós (fă-i-) adj. m., pl. făinóși; f. făinoásă, pl. făinoáse
făinos
FĂINÓS, -OÁSĂ, făinoși, -oase, adj. 1. Care are aspectul sau consistența făinii (1). ♦ (Despre fructe) Fără zeamă, uscăcios; mălăieț. 2. Preparat din făină. ◊ Paste făinoase (și substantivat, f. pl.) = produse alimentare preparate din făină, apă, uneori și ouă. [Pr.: fă-i-] – Lat. farinosus. Cf. făină. DOOM
făinós (fă-i-) adj. m., pl. făinóși; f. făinoásă, pl. făinoáse
făinosul
FĂINÓS, -OÁSĂ, făinoși, -oase, adj. 1. Care are aspectul sau consistența făinii (1). ♦ (Despre fructe) Fără zeamă, uscăcios; mălăieț. 2. Preparat din făină. ◊ Paste făinoase (și substantivat, f. pl.) = produse alimentare preparate din făină, apă, uneori și ouă. [Pr.: fă-i-] – Lat. farinosus. Cf. făină. DOOM
făinós (fă-i-) adj. m., pl. făinóși; f. făinoásă, pl. făinoáse
făinosului
FĂINÓS, -OÁSĂ, făinoși, -oase, adj. 1. Care are aspectul sau consistența făinii (1). ♦ (Despre fructe) Fără zeamă, uscăcios; mălăieț. 2. Preparat din făină. ◊ Paste făinoase (și substantivat, f. pl.) = produse alimentare preparate din făină, apă, uneori și ouă. [Pr.: fă-i-] – Lat. farinosus. Cf. făină. DOOM
făinós (fă-i-) adj. m., pl. făinóși; f. făinoásă, pl. făinoáse
făinoși
FĂINÓS, -OÁSĂ, făinoși, -oase, adj. 1. Care are aspectul sau consistența făinii (1). ♦ (Despre fructe) Fără zeamă, uscăcios; mălăieț. 2. Preparat din făină. ◊ Paste făinoase (și substantivat, f. pl.) = produse alimentare preparate din făină, apă, uneori și ouă. [Pr.: fă-i-] – Lat. farinosus. Cf. făină. DOOM
făinós (fă-i-) adj. m., pl. făinóși; f. făinoásă, pl. făinoáse
făinoșii
FĂINÓS, -OÁSĂ, făinoși, -oase, adj. 1. Care are aspectul sau consistența făinii (1). ♦ (Despre fructe) Fără zeamă, uscăcios; mălăieț. 2. Preparat din făină. ◊ Paste făinoase (și substantivat, f. pl.) = produse alimentare preparate din făină, apă, uneori și ouă. [Pr.: fă-i-] – Lat. farinosus. Cf. făină. DOOM
făinós (fă-i-) adj. m., pl. făinóși; f. făinoásă, pl. făinoáse
făinoșilor
FĂINÓS, -OÁSĂ, făinoși, -oase, adj. 1. Care are aspectul sau consistența făinii (1). ♦ (Despre fructe) Fără zeamă, uscăcios; mălăieț. 2. Preparat din făină. ◊ Paste făinoase (și substantivat, f. pl.) = produse alimentare preparate din făină, apă, uneori și ouă. [Pr.: fă-i-] – Lat. farinosus. Cf. făină. DOOM
făinós (fă-i-) adj. m., pl. făinóși; f. făinoásă, pl. făinoáse
făinuri
FĂÍNĂ, (2) făinuri, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care arată felul) Pulbere obținută prin măcinarea boabelor de cereale sau a altor semințe de plante și folosită în alimentație. ◊ Expr. Altă făină se macină acum la moară = s-a schimbat situația, lucrurile nu mai sunt cum au fost. 2. Pulbere obținută prin măcinarea anumitor materiale. ◊ Făină animală = produs obținut din cadavre de animale, resturi de la fabricile de conserve, sânge etc., sterilizat, folosit mai ales pentru hrana puilor, a păsărilor ouătoare și a porcilor. Făină de pește = produs sub formă de pulbere obținut din pești inferiori și necomestibili sau din diferite resturi de la fabricile de conserve de pește, folosit pentru hrana porcilor, a păsărilor etc. Făină de oase = pulbere fină obținută prin măcinarea oaselor și folosită ca supliment valoros în hrana animalelor și ca îngrășământ în agricultură. – Lat. farina. DOOM
făínă s. f., g.-d. art. făínii; (sorturi) pl. făínuri
făinurile
FĂÍNĂ, (2) făinuri, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care arată felul) Pulbere obținută prin măcinarea boabelor de cereale sau a altor semințe de plante și folosită în alimentație. ◊ Expr. Altă făină se macină acum la moară = s-a schimbat situația, lucrurile nu mai sunt cum au fost. 2. Pulbere obținută prin măcinarea anumitor materiale. ◊ Făină animală = produs obținut din cadavre de animale, resturi de la fabricile de conserve, sânge etc., sterilizat, folosit mai ales pentru hrana puilor, a păsărilor ouătoare și a porcilor. Făină de pește = produs sub formă de pulbere obținut din pești inferiori și necomestibili sau din diferite resturi de la fabricile de conserve de pește, folosit pentru hrana porcilor, a păsărilor etc. Făină de oase = pulbere fină obținută prin măcinarea oaselor și folosită ca supliment valoros în hrana animalelor și ca îngrășământ în agricultură. – Lat. farina. DOOM
făínă s. f., g.-d. art. făínii; (sorturi) pl. făínuri
făinurilor
FĂÍNĂ, (2) făinuri, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care arată felul) Pulbere obținută prin măcinarea boabelor de cereale sau a altor semințe de plante și folosită în alimentație. ◊ Expr. Altă făină se macină acum la moară = s-a schimbat situația, lucrurile nu mai sunt cum au fost. 2. Pulbere obținută prin măcinarea anumitor materiale. ◊ Făină animală = produs obținut din cadavre de animale, resturi de la fabricile de conserve, sânge etc., sterilizat, folosit mai ales pentru hrana puilor, a păsărilor ouătoare și a porcilor. Făină de pește = produs sub formă de pulbere obținut din pești inferiori și necomestibili sau din diferite resturi de la fabricile de conserve de pește, folosit pentru hrana porcilor, a păsărilor etc. Făină de oase = pulbere fină obținută prin măcinarea oaselor și folosită ca supliment valoros în hrana animalelor și ca îngrășământ în agricultură. – Lat. farina. DOOM
făínă s. f., g.-d. art. făínii; (sorturi) pl. făínuri
făinări
FĂINÁRE s. f. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci parazite și caracterizată prin apariția la suprafața organelor atacate a unui strat făinos, alb-cenușiu. [Pr.: fă-i-] – Din făină. DOOM
făináre (fă-i-) s. f., g.-d. art. făinắrii
făinării
FĂINÁRE s. f. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci parazite și caracterizată prin apariția la suprafața organelor atacate a unui strat făinos, alb-cenușiu. [Pr.: fă-i-] – Din făină. DOOM
făináre (fă-i-) s. f., g.-d. art. făinắrii
făioară
FĂIOÁRĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui făină. Pînă-n ziuă se scula Și hambare scutura, Și coșare mătura, Făioară c-aduna, D-o azmioară că-i făcea. TEODORESCU, P. P. 670. – Pronunțat: fă-i-oa-.
fălcariță
FĂLCÁRIȚĂ s. f. (Med.; pop.) Tetanos (la copii). – Falcă + suf. -ariță. DOOM
fălcáriță (pop.) s. f., g.-d. art. fălcáriței
fălcea
FĂLCEÁ, fălcele, s. f. Fiecare dintre: a) cele două tălpi ale saniei; b) cele două brațe ale vatalelor de la războiul de țesut; c) cele două scândurele între care intră limba meliței; d) stinghiile de lemn care leagă între ele scândurile care formează fundul carului; e) cele două stinghii laterale ale cârceiei carului prin care se leagă tânjala de proțap (când se înjugă patru boi); f) cele două brațe de lemn ale piscului (la car); g) cele două sau patru brațe laterale care constituie corpul afetului unui tun sau al unui obuzier. – Falcă + suf. -ea. DOOM
fălceá s. f., art. fălceáua, g.-d. art. fălcélei; pl. fălcéle, art. fălcélele
fălceaua
FĂLCEÁ, fălcele, s. f. Fiecare dintre: a) cele două tălpi ale saniei; b) cele două brațe ale vatalelor de la războiul de țesut; c) cele două scândurele între care intră limba meliței; d) stinghiile de lemn care leagă între ele scândurile care formează fundul carului; e) cele două stinghii laterale ale cârceiei carului prin care se leagă tânjala de proțap (când se înjugă patru boi); f) cele două brațe de lemn ale piscului (la car); g) cele două sau patru brațe laterale care constituie corpul afetului unui tun sau al unui obuzier. – Falcă + suf. -ea. DOOM
fălceá s. f., art. fălceáua, g.-d. art. fălcélei; pl. fălcéle, art. fălcélele
fălcele
FĂLCEÁ, fălcele, s. f. Fiecare dintre: a) cele două tălpi ale saniei; b) cele două brațe ale vatalelor de la războiul de țesut; c) cele două scândurele între care intră limba meliței; d) stinghiile de lemn care leagă între ele scândurile care formează fundul carului; e) cele două stinghii laterale ale cârceiei carului prin care se leagă tânjala de proțap (când se înjugă patru boi); f) cele două brațe de lemn ale piscului (la car); g) cele două sau patru brațe laterale care constituie corpul afetului unui tun sau al unui obuzier. – Falcă + suf. -ea. DOOM
fălceá s. f., art. fălceáua, g.-d. art. fălcélei; pl. fălcéle, art. fălcélele
fălcelei
FĂLCEÁ, fălcele, s. f. Fiecare dintre: a) cele două tălpi ale saniei; b) cele două brațe ale vatalelor de la războiul de țesut; c) cele două scândurele între care intră limba meliței; d) stinghiile de lemn care leagă între ele scândurile care formează fundul carului; e) cele două stinghii laterale ale cârceiei carului prin care se leagă tânjala de proțap (când se înjugă patru boi); f) cele două brațe de lemn ale piscului (la car); g) cele două sau patru brațe laterale care constituie corpul afetului unui tun sau al unui obuzier. – Falcă + suf. -ea. DOOM
fălceá s. f., art. fălceáua, g.-d. art. fălcélei; pl. fălcéle, art. fălcélele
fălcelele
FĂLCEÁ, fălcele, s. f. Fiecare dintre: a) cele două tălpi ale saniei; b) cele două brațe ale vatalelor de la războiul de țesut; c) cele două scândurele între care intră limba meliței; d) stinghiile de lemn care leagă între ele scândurile care formează fundul carului; e) cele două stinghii laterale ale cârceiei carului prin care se leagă tânjala de proțap (când se înjugă patru boi); f) cele două brațe de lemn ale piscului (la car); g) cele două sau patru brațe laterale care constituie corpul afetului unui tun sau al unui obuzier. – Falcă + suf. -ea. DOOM
fălceá s. f., art. fălceáua, g.-d. art. fălcélei; pl. fălcéle, art. fălcélele
fălcelelor
FĂLCEÁ, fălcele, s. f. Fiecare dintre: a) cele două tălpi ale saniei; b) cele două brațe ale vatalelor de la războiul de țesut; c) cele două scândurele între care intră limba meliței; d) stinghiile de lemn care leagă între ele scândurile care formează fundul carului; e) cele două stinghii laterale ale cârceiei carului prin care se leagă tânjala de proțap (când se înjugă patru boi); f) cele două brațe de lemn ale piscului (la car); g) cele două sau patru brațe laterale care constituie corpul afetului unui tun sau al unui obuzier. – Falcă + suf. -ea. DOOM
fălceá s. f., art. fălceáua, g.-d. art. fălcélei; pl. fălcéle, art. fălcélele
fălcer
FĂLCÉR, fălceri, s. m. (Reg.) Cosaș care se angajează cu falcea. – Din falce + suf. -ar.
fălci
FÁLCĂ, fălci, s. f. 1. Fiecare dintre cele două oase ale feței în care sunt fixați dinții; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibulă. ◊ Expr. Cu o falcă în cer și (cu) alta (sau una) în pământ = a) (în basme) cu gura enormă, larg deschisă pentru a înghiți tot ce-i iese în cale; b) foarte furios, gata să se certe cu violență. ♦ Partea inferioară a obrazului. ♦ (La insecte și crustacee) Maxilă. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei mașini, care servește la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfărâmarea ori deformarea unui material etc. – Refăcut din fălci (pl. înv. al lui falce < lat. falx, -cis). DOOM
fálcă (maxilar) s. f., g.-d. art. fắlcii; pl. fălci
fălci
FÁLCE, fălci, s. f. Veche unitate de măsură pentru suprafețe agricole, folosită în Moldova, echivalentă cu circa un hectar și jumătate. – Lat. falx, -cis. DOOM
fálce (măsură pentru suprafețe) (înv.) s. f., g.-d. art. fắlcii; pl. fălci
fălcii
FÁLCĂ, fălci, s. f. 1. Fiecare dintre cele două oase ale feței în care sunt fixați dinții; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibulă. ◊ Expr. Cu o falcă în cer și (cu) alta (sau una) în pământ = a) (în basme) cu gura enormă, larg deschisă pentru a înghiți tot ce-i iese în cale; b) foarte furios, gata să se certe cu violență. ♦ Partea inferioară a obrazului. ♦ (La insecte și crustacee) Maxilă. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei mașini, care servește la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfărâmarea ori deformarea unui material etc. – Refăcut din fălci (pl. înv. al lui falce < lat. falx, -cis). DOOM
fálcă (maxilar) s. f., g.-d. art. fắlcii; pl. fălci
fălcii
FÁLCE, fălci, s. f. Veche unitate de măsură pentru suprafețe agricole, folosită în Moldova, echivalentă cu circa un hectar și jumătate. – Lat. falx, -cis. DOOM
fálce (măsură pentru suprafețe) (înv.) s. f., g.-d. art. fắlcii; pl. fălci
fălcile
FÁLCĂ, fălci, s. f. 1. Fiecare dintre cele două oase ale feței în care sunt fixați dinții; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibulă. ◊ Expr. Cu o falcă în cer și (cu) alta (sau una) în pământ = a) (în basme) cu gura enormă, larg deschisă pentru a înghiți tot ce-i iese în cale; b) foarte furios, gata să se certe cu violență. ♦ Partea inferioară a obrazului. ♦ (La insecte și crustacee) Maxilă. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei mașini, care servește la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfărâmarea ori deformarea unui material etc. – Refăcut din fălci (pl. înv. al lui falce < lat. falx, -cis). DOOM
fálcă (maxilar) s. f., g.-d. art. fắlcii; pl. fălci
fălcile
FÁLCE, fălci, s. f. Veche unitate de măsură pentru suprafețe agricole, folosită în Moldova, echivalentă cu circa un hectar și jumătate. – Lat. falx, -cis. DOOM
fálce (măsură pentru suprafețe) (înv.) s. f., g.-d. art. fắlcii; pl. fălci
fălcilor
FÁLCĂ, fălci, s. f. 1. Fiecare dintre cele două oase ale feței în care sunt fixați dinții; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibulă. ◊ Expr. Cu o falcă în cer și (cu) alta (sau una) în pământ = a) (în basme) cu gura enormă, larg deschisă pentru a înghiți tot ce-i iese în cale; b) foarte furios, gata să se certe cu violență. ♦ Partea inferioară a obrazului. ♦ (La insecte și crustacee) Maxilă. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei mașini, care servește la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfărâmarea ori deformarea unui material etc. – Refăcut din fălci (pl. înv. al lui falce < lat. falx, -cis). DOOM
fálcă (maxilar) s. f., g.-d. art. fắlcii; pl. fălci
fălcilor
FÁLCE, fălci, s. f. Veche unitate de măsură pentru suprafețe agricole, folosită în Moldova, echivalentă cu circa un hectar și jumătate. – Lat. falx, -cis. DOOM
fálce (măsură pentru suprafețe) (înv.) s. f., g.-d. art. fắlcii; pl. fălci
fălcoasa
FĂLCÓS, -OÁSĂ, fălcoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are fălci mari. ♦ (Reg.) Mâncăcios. – Falcă + suf. -os. DOOM
fălcós adj. m., pl. fălcóși; f. fălcoásă, pl. fălcoáse
fălcoase
FĂLCÓS, -OÁSĂ, fălcoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are fălci mari. ♦ (Reg.) Mâncăcios. – Falcă + suf. -os. DOOM
fălcós adj. m., pl. fălcóși; f. fălcoásă, pl. fălcoáse
fălcoasei
FĂLCÓS, -OÁSĂ, fălcoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are fălci mari. ♦ (Reg.) Mâncăcios. – Falcă + suf. -os. DOOM
fălcós adj. m., pl. fălcóși; f. fălcoásă, pl. fălcoáse
fălcoasele
FĂLCÓS, -OÁSĂ, fălcoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are fălci mari. ♦ (Reg.) Mâncăcios. – Falcă + suf. -os. DOOM
fălcós adj. m., pl. fălcóși; f. fălcoásă, pl. fălcoáse
fălcoaselor
FĂLCÓS, -OÁSĂ, fălcoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are fălci mari. ♦ (Reg.) Mâncăcios. – Falcă + suf. -os. DOOM
fălcós adj. m., pl. fălcóși; f. fălcoásă, pl. fălcoáse
fălcos
FĂLCÓS, -OÁSĂ, fălcoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are fălci mari. ♦ (Reg.) Mâncăcios. – Falcă + suf. -os. DOOM
fălcós adj. m., pl. fălcóși; f. fălcoásă, pl. fălcoáse
fălcosul
FĂLCÓS, -OÁSĂ, fălcoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are fălci mari. ♦ (Reg.) Mâncăcios. – Falcă + suf. -os. DOOM
fălcós adj. m., pl. fălcóși; f. fălcoásă, pl. fălcoáse
fălcosului
FĂLCÓS, -OÁSĂ, fălcoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are fălci mari. ♦ (Reg.) Mâncăcios. – Falcă + suf. -os. DOOM
fălcós adj. m., pl. fălcóși; f. fălcoásă, pl. fălcoáse
fălcoși
FĂLCÓS, -OÁSĂ, fălcoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are fălci mari. ♦ (Reg.) Mâncăcios. – Falcă + suf. -os. DOOM
fălcós adj. m., pl. fălcóși; f. fălcoásă, pl. fălcoáse
fălcoșii
FĂLCÓS, -OÁSĂ, fălcoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are fălci mari. ♦ (Reg.) Mâncăcios. – Falcă + suf. -os. DOOM
fălcós adj. m., pl. fălcóși; f. fălcoásă, pl. fălcoáse
fălcoșilor
FĂLCÓS, -OÁSĂ, fălcoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are fălci mari. ♦ (Reg.) Mâncăcios. – Falcă + suf. -os. DOOM
fălcós adj. m., pl. fălcóși; f. fălcoásă, pl. fălcoáse
fălcău
FĂLCẮU s. m. (Reg.) Poreclă dată unui om cu fălcile mari. – Din falcă + suf. -ău.
fălea
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
făleai
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
făleam
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
fălească
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
făleau
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
făleați
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
fălesc
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
fălește
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
fălești
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
fălfâi
FÎIFÎÍ, pers. 3 fîlfîie, vb. IV. Intranz. 1. A da din aripi, producînd zgomotul caracteristic zborului. Din cînd în cînd saltă dintr-o brazdă neagră o ciocîrlie care fîlfîie pe deasupra noastră și țîrîie ușurel. SADOVEANU, O. A. II 116. Și fîlfîie deasupra-i, gonindu-se în roate, Cu-aripele-ostenite, un alb ș-un negru corb. EMINESCU, O. I 93. ◊ (Metaforic) Și-i era sufletul luminat, căci încetase a fîlfîi în ființa lui fluturele negru al neliniștii. SADOVEANU, N. P. 61. Peste fruntea-i încinsă de lauri, Larg fîlfîit-a Aripa slavei. TOMA, C. V. 40. Neagră-n urmă-ți noaptea vine, Fîlfîind din aripi pline De mister. COȘBUC, P. I 220. 2. (Despre o pînză, un steag etc.) A flutura, a se legăna în bătaia vîntului. Un steag fîlfîia întipărit pe cerul verde. CAMILAR, N. I 73. Pe luciul Dunării... Ian că se zărea plutind, Cu lopețile vîslind, Cu pînzele fîlfîind, Un caic mare, bogat. ALECSANDRI. P. P. 124. ◊ Tranz. A sărit sprinten din mersul trenului, fîlfîindu-și pelerina bogată. GALAN, Z. R. 170. 3. (Despre o flacără) A pîlpîi. Pe pereți, în bezna rece, Fîlfîind ca o aripă, para focului se trece. VLAHUȚĂ, P. 62. Lampa fîlfîia lungă, ca și cînd ar fi vrut să ajungă tavanul. EMINESCU, N. 58. – Prez. ind. și: fîlfîiește (ALEXANDRESCU, M. 158). – Variante: fălfîi (ISPIRESCU, L. 276), fîlfăí (SAHIA. U.R.S.S. 7) vb. IV.
făli
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
fălii
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
fălim
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
fălind
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
fălire
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
fălire
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda, a se fuduli cu... ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa, a se făloși. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti.
făliră
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
fălirăm
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
fălirăți
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
fălise
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
fălisem
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
făliseră
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
făliserăm
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
făliserăți
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
făliseși
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
făliseți
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
fălit
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
fălit
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda, a se fuduli cu... ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa, a se făloși. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti.
fălitoare
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitoare
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitoarea
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitoarea
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitoarei
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitoarei
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitoarele
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitoarele
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitoarelor
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitoarelor
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitor
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitor
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitori
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitori
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitorii
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitorii
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitorilor
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitorilor
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitorul
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitorul
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitorului
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
fălitorului
FĂLITÓR, -OÁRE, fălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care lingușește, (om) lingușitor. – Făli + suf. -tor. DOOM
fălitór (înv.) adj. m., s. m., pl. fălitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fălitoáre
făliși
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
făliți
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti. DOOM
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
fălnicia
FĂLNICÍE s. f. (Rar) Însușirea de a fi falnic. – Falnic + suf. -ie. DOOM
fălnicíe (înv.) s. f., art. fălnicía, g.-d. fălnicíi, art. fălnicíei
fălnicie
FĂLNICÍE s. f. (Rar) Însușirea de a fi falnic. – Falnic + suf. -ie. DOOM
fălnicíe (înv.) s. f., art. fălnicía, g.-d. fălnicíi, art. fălnicíei
fălniciei
FĂLNICÍE s. f. (Rar) Însușirea de a fi falnic. – Falnic + suf. -ie. DOOM
fălnicíe (înv.) s. f., art. fălnicía, g.-d. fălnicíi, art. fălnicíei
fălnicii
FĂLNICÍE s. f. (Rar) Însușirea de a fi falnic. – Falnic + suf. -ie. DOOM
fălnicíe (înv.) s. f., art. fălnicía, g.-d. fălnicíi, art. fălnicíei
fălnogiu
fălnógiu (-gi), s. m. – (În Trans.) Primar. Mag. falnagy „om de vază dintr-un loc” (DAR). Termen administrativ (sec. XIX).
făloasa
FĂLÓS, -OÁSĂ, făloși, -oase, adj. (Pop.) 1. Mândru (de cineva sau de ceva). 2. (Peior.) Semeț, îngâmfat. 3. Impunător, măreț, impozant. ♦ (Înv.) Glorios; slăvit. – Fală + suf. -os. DOOM
fălós (pop.) adj. m., pl. fălóși; f. făloásă, pl. făloáse
făloase
FĂLÓS, -OÁSĂ, făloși, -oase, adj. (Pop.) 1. Mândru (de cineva sau de ceva). 2. (Peior.) Semeț, îngâmfat. 3. Impunător, măreț, impozant. ♦ (Înv.) Glorios; slăvit. – Fală + suf. -os. DOOM
fălós (pop.) adj. m., pl. fălóși; f. făloásă, pl. făloáse
făloasei
FĂLÓS, -OÁSĂ, făloși, -oase, adj. (Pop.) 1. Mândru (de cineva sau de ceva). 2. (Peior.) Semeț, îngâmfat. 3. Impunător, măreț, impozant. ♦ (Înv.) Glorios; slăvit. – Fală + suf. -os. DOOM
fălós (pop.) adj. m., pl. fălóși; f. făloásă, pl. făloáse
făloasele
FĂLÓS, -OÁSĂ, făloși, -oase, adj. (Pop.) 1. Mândru (de cineva sau de ceva). 2. (Peior.) Semeț, îngâmfat. 3. Impunător, măreț, impozant. ♦ (Înv.) Glorios; slăvit. – Fală + suf. -os. DOOM
fălós (pop.) adj. m., pl. fălóși; f. făloásă, pl. făloáse
făloaselor
FĂLÓS, -OÁSĂ, făloși, -oase, adj. (Pop.) 1. Mândru (de cineva sau de ceva). 2. (Peior.) Semeț, îngâmfat. 3. Impunător, măreț, impozant. ♦ (Înv.) Glorios; slăvit. – Fală + suf. -os. DOOM
fălós (pop.) adj. m., pl. fălóși; f. făloásă, pl. făloáse
fălos
FĂLÓS, -OÁSĂ, făloși, -oase, adj. (Pop.) 1. Mândru (de cineva sau de ceva). 2. (Peior.) Semeț, îngâmfat. 3. Impunător, măreț, impozant. ♦ (Înv.) Glorios; slăvit. – Fală + suf. -os. DOOM
fălós (pop.) adj. m., pl. fălóși; f. făloásă, pl. făloáse
fălosul
FĂLÓS, -OÁSĂ, făloși, -oase, adj. (Pop.) 1. Mândru (de cineva sau de ceva). 2. (Peior.) Semeț, îngâmfat. 3. Impunător, măreț, impozant. ♦ (Înv.) Glorios; slăvit. – Fală + suf. -os. DOOM
fălós (pop.) adj. m., pl. fălóși; f. făloásă, pl. făloáse
fălosului
FĂLÓS, -OÁSĂ, făloși, -oase, adj. (Pop.) 1. Mândru (de cineva sau de ceva). 2. (Peior.) Semeț, îngâmfat. 3. Impunător, măreț, impozant. ♦ (Înv.) Glorios; slăvit. – Fală + suf. -os. DOOM
fălós (pop.) adj. m., pl. fălóși; f. făloásă, pl. făloáse
făloșea
FĂLOȘÉL, -EÁ, făloșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui fălos. Pînă-s mere mititele Stau în creangă făloșele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429.
făloșea
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșeai
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșeam
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșească
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșeau
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșeaua
FĂLOȘÉL, -EÁ, făloșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui fălos. Pînă-s mere mititele Stau în creangă făloșele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429.
făloșeați
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșei
FĂLOȘÉL, -EÁ, făloșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui fălos. Pînă-s mere mititele Stau în creangă făloșele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429.
făloșeii
FĂLOȘÉL, -EÁ, făloșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui fălos. Pînă-s mere mititele Stau în creangă făloșele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429.
făloșeilor
FĂLOȘÉL, -EÁ, făloșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui fălos. Pînă-s mere mititele Stau în creangă făloșele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429.
făloșel
FĂLOȘÉL, -EÁ, făloșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui fălos. Pînă-s mere mititele Stau în creangă făloșele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429.
făloșele
FĂLOȘÉL, -EÁ, făloșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui fălos. Pînă-s mere mititele Stau în creangă făloșele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429.
făloșelei
FĂLOȘÉL, -EÁ, făloșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui fălos. Pînă-s mere mititele Stau în creangă făloșele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429.
făloșelele
FĂLOȘÉL, -EÁ, făloșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui fălos. Pînă-s mere mititele Stau în creangă făloșele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429.
făloșelelor
FĂLOȘÉL, -EÁ, făloșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui fălos. Pînă-s mere mititele Stau în creangă făloșele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429.
făloșelul
FĂLOȘÉL, -EÁ, făloșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui fălos. Pînă-s mere mititele Stau în creangă făloșele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429.
făloșelului
FĂLOȘÉL, -EÁ, făloșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui fălos. Pînă-s mere mititele Stau în creangă făloșele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429.
făloșesc
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșește
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșești
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloși
FĂLÓS, -OÁSĂ, făloși, -oase, adj. (Pop.) 1. Mândru (de cineva sau de ceva). 2. (Peior.) Semeț, îngâmfat. 3. Impunător, măreț, impozant. ♦ (Înv.) Glorios; slăvit. – Fală + suf. -os. DOOM
fălós (pop.) adj. m., pl. fălóși; f. făloásă, pl. făloáse
făloși
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșia
FĂLOȘÍE, făloșii, s. f. (Reg.) Îngâmfare. – Fălos + suf. -ie. DOOM
făloșíe (reg.) s. f., art. făloșía, g.-d. făloșíi, art. făloșíei
făloșica
FĂLOȘÉL, -EÁ, făloșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui fălos. Pînă-s mere mititele Stau în creangă făloșele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429.
făloșie
FĂLOȘÍE, făloșii, s. f. (Reg.) Îngâmfare. – Fălos + suf. -ie. DOOM
făloșíe (reg.) s. f., art. făloșía, g.-d. făloșíi, art. făloșíei
făloșiei
FĂLOȘÍE, făloșii, s. f. (Reg.) Îngâmfare. – Fălos + suf. -ie. DOOM
făloșíe (reg.) s. f., art. făloșía, g.-d. făloșíi, art. făloșíei
făloșii
FĂLÓS, -OÁSĂ, făloși, -oase, adj. (Pop.) 1. Mândru (de cineva sau de ceva). 2. (Peior.) Semeț, îngâmfat. 3. Impunător, măreț, impozant. ♦ (Înv.) Glorios; slăvit. – Fală + suf. -os. DOOM
fălós (pop.) adj. m., pl. fălóși; f. făloásă, pl. făloáse
făloșii
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșii
FĂLOȘÍE, făloșii, s. f. (Reg.) Îngâmfare. – Fălos + suf. -ie. DOOM
făloșíe (reg.) s. f., art. făloșía, g.-d. făloșíi, art. făloșíei
făloșiile
FĂLOȘÍE, făloșii, s. f. (Reg.) Îngâmfare. – Fălos + suf. -ie. DOOM
făloșíe (reg.) s. f., art. făloșía, g.-d. făloșíi, art. făloșíei
făloșiilor
FĂLOȘÍE, făloșii, s. f. (Reg.) Îngâmfare. – Fălos + suf. -ie. DOOM
făloșíe (reg.) s. f., art. făloșía, g.-d. făloșíi, art. făloșíei
făloșilor
FĂLÓS, -OÁSĂ, făloși, -oase, adj. (Pop.) 1. Mândru (de cineva sau de ceva). 2. (Peior.) Semeț, îngâmfat. 3. Impunător, măreț, impozant. ♦ (Înv.) Glorios; slăvit. – Fală + suf. -os. DOOM
fălós (pop.) adj. m., pl. fălóși; f. făloásă, pl. făloáse
făloșim
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșind
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșire
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșire
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos.
făloșiră
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșirăm
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșirăți
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșise
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșisem
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșiseră
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșiserăm
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșiserăți
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșiseși
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșiseți
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșit
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșiși
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
făloșiți
FĂLOȘÍ, făloșesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se făli, a se îngâmfa. – Din fălos. DOOM
!făloșí (a se ~) (a se mândri) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făloșéște, imperf. 3 sg. se făloșeá; conj. prez. 3 să se făloșeáscă
fălticenean
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălticenean
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălticeneana
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălticeneanca
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălticeneanco
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălticeneanul
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălticeneanului
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălticenence
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălticenencei
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălticenencele
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălticenencelor
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălticenene
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălticenenei
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălticenenele
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălticenenelor
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălticeneni
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălticenenii
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălticenenilor
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălticinean
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălticinean
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălticineancă
FĂLTICENEÁNCĂ, fălticenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Fălticeni. – Fălticenean + suf. -că. DOOM
fălticeneáncă s. f., g.-d. art. fălticenéncei; pl. fălticenénce
fălălăi
FĂLĂLĂÍ, pers. 3 fălălăiește, vb. IV. Intranz. (Rar; despre frunze, mătăsuri, obiecte de îmbrăcăminte) A foșni. – Formație onomatopeică. DOOM
fălălăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fălălăiéște, imperf. 3 sg. fălălăiá; conj. prez. 3 să fălălăiáscă
fălălăia
FĂLĂLĂÍ, pers. 3 fălălăiește, vb. IV. Intranz. (Rar; despre frunze, mătăsuri, obiecte de îmbrăcăminte) A foșni. – Formație onomatopeică. DOOM
fălălăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fălălăiéște, imperf. 3 sg. fălălăiá; conj. prez. 3 să fălălăiáscă
fălălăiască
FĂLĂLĂÍ, pers. 3 fălălăiește, vb. IV. Intranz. (Rar; despre frunze, mătăsuri, obiecte de îmbrăcăminte) A foșni. – Formație onomatopeică. DOOM
fălălăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fălălăiéște, imperf. 3 sg. fălălăiá; conj. prez. 3 să fălălăiáscă
fălălăiau
FĂLĂLĂÍ, pers. 3 fălălăiește, vb. IV. Intranz. (Rar; despre frunze, mătăsuri, obiecte de îmbrăcăminte) A foșni. – Formație onomatopeică. DOOM
fălălăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fălălăiéște, imperf. 3 sg. fălălăiá; conj. prez. 3 să fălălăiáscă
fălălăiesc
FĂLĂLĂÍ, pers. 3 fălălăiește, vb. IV. Intranz. (Rar; despre frunze, mătăsuri, obiecte de îmbrăcăminte) A foșni. – Formație onomatopeică. DOOM
fălălăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fălălăiéște, imperf. 3 sg. fălălăiá; conj. prez. 3 să fălălăiáscă
fălălăiește
FĂLĂLĂÍ, pers. 3 fălălăiește, vb. IV. Intranz. (Rar; despre frunze, mătăsuri, obiecte de îmbrăcăminte) A foșni. – Formație onomatopeică. DOOM
fălălăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fălălăiéște, imperf. 3 sg. fălălăiá; conj. prez. 3 să fălălăiáscă
fălălăind
FĂLĂLĂÍ, pers. 3 fălălăiește, vb. IV. Intranz. (Rar; despre frunze, mătăsuri, obiecte de îmbrăcăminte) A foșni. – Formație onomatopeică. DOOM
fălălăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fălălăiéște, imperf. 3 sg. fălălăiá; conj. prez. 3 să fălălăiáscă
fălălăire
FĂLĂLĂÍ, pers. 3 fălălăiește, vb. IV. Intranz. (Rar; despre frunze, mătăsuri, obiecte de îmbrăcăminte) A foșni. – Formație onomatopeică. DOOM
fălălăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fălălăiéște, imperf. 3 sg. fălălăiá; conj. prez. 3 să fălălăiáscă
fălălăire
FĂLĂLĂÍ, pers. 3 fălălăiește, vb. IV. Intranz. (Rar; despre frunze, mătăsuri, obiecte de îmbrăcăminte) A foșni. – Formație onomatopeică.
fălălăiră
FĂLĂLĂÍ, pers. 3 fălălăiește, vb. IV. Intranz. (Rar; despre frunze, mătăsuri, obiecte de îmbrăcăminte) A foșni. – Formație onomatopeică. DOOM
fălălăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fălălăiéște, imperf. 3 sg. fălălăiá; conj. prez. 3 să fălălăiáscă
fălălăise
FĂLĂLĂÍ, pers. 3 fălălăiește, vb. IV. Intranz. (Rar; despre frunze, mătăsuri, obiecte de îmbrăcăminte) A foșni. – Formație onomatopeică. DOOM
fălălăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fălălăiéște, imperf. 3 sg. fălălăiá; conj. prez. 3 să fălălăiáscă
fălălăiseră
FĂLĂLĂÍ, pers. 3 fălălăiește, vb. IV. Intranz. (Rar; despre frunze, mătăsuri, obiecte de îmbrăcăminte) A foșni. – Formație onomatopeică. DOOM
fălălăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fălălăiéște, imperf. 3 sg. fălălăiá; conj. prez. 3 să fălălăiáscă
fălălăit
FĂLĂLĂÍ, pers. 3 fălălăiește, vb. IV. Intranz. (Rar; despre frunze, mătăsuri, obiecte de îmbrăcăminte) A foșni. – Formație onomatopeică. DOOM
fălălăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fălălăiéște, imperf. 3 sg. fălălăiá; conj. prez. 3 să fălălăiáscă
fălțui
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuia
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuiai
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuiam
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuiască
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuiau
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuiați
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuiesc
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuiește
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuiești
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuii
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuim
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuind
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuire
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuire
FĂLȚUÍRE s. f. Acțiunea de a fălțui; fălțuit1. – V. fălțui. DOOM
fălțuíre s. f., g.-d. art. fălțuírii
fălțuirea
FĂLȚUÍRE s. f. Acțiunea de a fălțui; fălțuit1. – V. fălțui. DOOM
fălțuíre s. f., g.-d. art. fălțuírii
fălțuiri
FĂLȚUÍRE s. f. Acțiunea de a fălțui; fălțuit1. – V. fălțui. DOOM
fălțuíre s. f., g.-d. art. fălțuírii
fălțuirii
FĂLȚUÍRE s. f. Acțiunea de a fălțui; fălțuit1. – V. fălțui. DOOM
fălțuíre s. f., g.-d. art. fălțuírii
fălțuirile
FĂLȚUÍRE s. f. Acțiunea de a fălțui; fălțuit1. – V. fălțui. DOOM
fălțuíre s. f., g.-d. art. fălțuírii
fălțuirilor
FĂLȚUÍRE s. f. Acțiunea de a fălțui; fălțuit1. – V. fălțui. DOOM
fălțuíre s. f., g.-d. art. fălțuírii
fălțuiră
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuirăm
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuirăți
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuise
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuisem
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuiseră
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuiserăm
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuiserăți
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuiseși
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuiseți
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuit
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuit
FĂLȚUÍT2, -Ă, fălțuiți, -te, adj. 1. (Despre piei tăbăcite) Care și-a redus și și-a uniformizat grosimea în urma prelucrării cu falțul. 2. (Despre unele materiale de construcție) Care are falț, prevăzut cu falț. 3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau a legării). – V. fălțui.
fălțuit
FĂLȚUÍT1 s. n. Fălțuire. – V. fălțui. DOOM
fălțuít s. n.
fălțuita
FĂLȚUÍT2, -Ă, fălțuiți, -te, adj. 1. (Despre piei tăbăcite) Care și-a redus și și-a uniformizat grosimea în urma prelucrării cu falțul. 2. (Despre unele materiale de construcție) Care are falț, prevăzut cu falț. 3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau a legării). – V. fălțui.
fălțuite
FĂLȚUÍT2, -Ă, fălțuiți, -te, adj. 1. (Despre piei tăbăcite) Care și-a redus și și-a uniformizat grosimea în urma prelucrării cu falțul. 2. (Despre unele materiale de construcție) Care are falț, prevăzut cu falț. 3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau a legării). – V. fălțui.
fălțuitei
FĂLȚUÍT2, -Ă, fălțuiți, -te, adj. 1. (Despre piei tăbăcite) Care și-a redus și și-a uniformizat grosimea în urma prelucrării cu falțul. 2. (Despre unele materiale de construcție) Care are falț, prevăzut cu falț. 3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau a legării). – V. fălțui.
fălțuitele
FĂLȚUÍT2, -Ă, fălțuiți, -te, adj. 1. (Despre piei tăbăcite) Care și-a redus și și-a uniformizat grosimea în urma prelucrării cu falțul. 2. (Despre unele materiale de construcție) Care are falț, prevăzut cu falț. 3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau a legării). – V. fălțui.
fălțuitelor
FĂLȚUÍT2, -Ă, fălțuiți, -te, adj. 1. (Despre piei tăbăcite) Care și-a redus și și-a uniformizat grosimea în urma prelucrării cu falțul. 2. (Despre unele materiale de construcție) Care are falț, prevăzut cu falț. 3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau a legării). – V. fălțui.
fălțuitoare
FĂLȚUITÓR, -OÁRE, fălțuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S. n. Unealtă cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Fălțui + suf. -tor. DOOM
fălțuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fălțuitoáre
fălțuitoarea
FĂLȚUITÓR, -OÁRE, fălțuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S. n. Unealtă cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Fălțui + suf. -tor. DOOM
fălțuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fălțuitoáre
fălțuitoarei
FĂLȚUITÓR, -OÁRE, fălțuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S. n. Unealtă cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Fălțui + suf. -tor. DOOM
fălțuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fălțuitoáre
fălțuitoarele
FĂLȚUITÓR, -OÁRE, fălțuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S. n. Unealtă cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Fălțui + suf. -tor. DOOM
fălțuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fălțuitoáre
fălțuitoarelor
FĂLȚUITÓR, -OÁRE, fălțuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S. n. Unealtă cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Fălțui + suf. -tor. DOOM
fălțuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fălțuitoáre
fălțuitor
FĂLȚUITÓR, -OÁRE, fălțuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S. n. Unealtă cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Fălțui + suf. -tor. DOOM
fălțuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fălțuitoáre
fălțuitori
FĂLȚUITÓR, -OÁRE, fălțuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S. n. Unealtă cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Fălțui + suf. -tor. DOOM
fălțuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fălțuitoáre
fălțuitorii
FĂLȚUITÓR, -OÁRE, fălțuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S. n. Unealtă cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Fălțui + suf. -tor. DOOM
fălțuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fălțuitoáre
fălțuitorilor
FĂLȚUITÓR, -OÁRE, fălțuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S. n. Unealtă cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Fălțui + suf. -tor. DOOM
fălțuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fălțuitoáre
fălțuitorul
FĂLȚUITÓR, -OÁRE, fălțuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S. n. Unealtă cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Fălțui + suf. -tor. DOOM
fălțuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fălțuitoáre
fălțuitorului
FĂLȚUITÓR, -OÁRE, fălțuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S. n. Unealtă cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Fălțui + suf. -tor. DOOM
fălțuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fălțuitoáre
fălțuitul
FĂLȚUÍT2, -Ă, fălțuiți, -te, adj. 1. (Despre piei tăbăcite) Care și-a redus și și-a uniformizat grosimea în urma prelucrării cu falțul. 2. (Despre unele materiale de construcție) Care are falț, prevăzut cu falț. 3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau a legării). – V. fălțui.
fălțuitului
FĂLȚUÍT2, -Ă, fălțuiți, -te, adj. 1. (Despre piei tăbăcite) Care și-a redus și și-a uniformizat grosimea în urma prelucrării cu falțul. 2. (Despre unele materiale de construcție) Care are falț, prevăzut cu falț. 3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau a legării). – V. fălțui.
fălțuiși
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuiți
FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen. DOOM
fălțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuiți
FĂLȚUÍT2, -Ă, fălțuiți, -te, adj. 1. (Despre piei tăbăcite) Care și-a redus și și-a uniformizat grosimea în urma prelucrării cu falțul. 2. (Despre unele materiale de construcție) Care are falț, prevăzut cu falț. 3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau a legării). – V. fălțui.
fălțuiții
FĂLȚUÍT2, -Ă, fălțuiți, -te, adj. 1. (Despre piei tăbăcite) Care și-a redus și și-a uniformizat grosimea în urma prelucrării cu falțul. 2. (Despre unele materiale de construcție) Care are falț, prevăzut cu falț. 3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau a legării). – V. fălțui.
fălțuiților
FĂLȚUÍT2, -Ă, fălțuiți, -te, adj. 1. (Despre piei tăbăcite) Care și-a redus și și-a uniformizat grosimea în urma prelucrării cu falțul. 2. (Despre unele materiale de construcție) Care are falț, prevăzut cu falț. 3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau a legării). – V. fălțui.
fănoasă
FĂNOÁSĂ, fănoase, s. f. (Învechit) Mașină de întors fînul pentru a-l usca. În depărtare, cît vezi cu ochii, cîmpul vesel și bogat străbătut de tot felul de mașini și instrumente: pluguri, grape, telefuge, secerători, cositoare, fănoase cu cîte un cal. GHICA, S. 537.
făptaș
FĂPTÁȘ, -Ă, făptași, -e, s. m. și f. Persoană care a comis o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracțiune; făptuitor. – Faptă + suf. -aș. DOOM
făptáșă s. f., art. făptáșa, g.-d. art. făptáșei; pl. făptáșe
făptașa
FĂPTÁȘ, -Ă, făptași, -e, s. m. și f. Persoană care a comis o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracțiune; făptuitor. – Faptă + suf. -aș. DOOM
făptáșă s. f., art. făptáșa, g.-d. art. făptáșei; pl. făptáșe
făptașe
FĂPTÁȘ, -Ă, făptași, -e, s. m. și f. Persoană care a comis o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracțiune; făptuitor. – Faptă + suf. -aș. DOOM
făptáșă s. f., art. făptáșa, g.-d. art. făptáșei; pl. făptáșe
făptașei
FĂPTÁȘ, -Ă, făptași, -e, s. m. și f. Persoană care a comis o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracțiune; făptuitor. – Faptă + suf. -aș. DOOM
făptáșă s. f., art. făptáșa, g.-d. art. făptáșei; pl. făptáșe
făptașele
FĂPTÁȘ, -Ă, făptași, -e, s. m. și f. Persoană care a comis o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracțiune; făptuitor. – Faptă + suf. -aș. DOOM
făptáșă s. f., art. făptáșa, g.-d. art. făptáșei; pl. făptáșe
făptașelor
FĂPTÁȘ, -Ă, făptași, -e, s. m. și f. Persoană care a comis o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracțiune; făptuitor. – Faptă + suf. -aș. DOOM
făptáșă s. f., art. făptáșa, g.-d. art. făptáșei; pl. făptáșe
făptași
FĂPTÁȘ, -Ă, făptași, -e, s. m. și f. Persoană care a comis o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracțiune; făptuitor. – Faptă + suf. -aș. DOOM
făptáșă s. f., art. făptáșa, g.-d. art. făptáșei; pl. făptáșe
făptașii
FĂPTÁȘ, -Ă, făptași, -e, s. m. și f. Persoană care a comis o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracțiune; făptuitor. – Faptă + suf. -aș. DOOM
făptáșă s. f., art. făptáșa, g.-d. art. făptáșei; pl. făptáșe
făptașilor
FĂPTÁȘ, -Ă, făptași, -e, s. m. și f. Persoană care a comis o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracțiune; făptuitor. – Faptă + suf. -aș. DOOM
făptáșă s. f., art. făptáșa, g.-d. art. făptáșei; pl. făptáșe
făptașul
FĂPTÁȘ, -Ă, făptași, -e, s. m. și f. Persoană care a comis o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracțiune; făptuitor. – Faptă + suf. -aș. DOOM
făptáșă s. f., art. făptáșa, g.-d. art. făptáșei; pl. făptáșe
făptașului
FĂPTÁȘ, -Ă, făptași, -e, s. m. și f. Persoană care a comis o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracțiune; făptuitor. – Faptă + suf. -aș. DOOM
făptáșă s. f., art. făptáșa, g.-d. art. făptáșei; pl. făptáșe
făptui
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuia
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuiai
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuiam
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuiască
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuiau
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuiați
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuiesc
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuiește
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuiești
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuii
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuim
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuind
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuire
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuire
FĂPTUÍRE, făptuiri, s. f. Acțiunea de a făptui și rezultatul ei. – V. făptui. DOOM
făptuíre s. f., g.-d. art. făptuírii; pl. făptuíri
făptuirea
FĂPTUÍRE, făptuiri, s. f. Acțiunea de a făptui și rezultatul ei. – V. făptui. DOOM
făptuíre s. f., g.-d. art. făptuírii; pl. făptuíri
făptuiri
FĂPTUÍRE, făptuiri, s. f. Acțiunea de a făptui și rezultatul ei. – V. făptui. DOOM
făptuíre s. f., g.-d. art. făptuírii; pl. făptuíri
făptuirii
FĂPTUÍRE, făptuiri, s. f. Acțiunea de a făptui și rezultatul ei. – V. făptui. DOOM
făptuíre s. f., g.-d. art. făptuírii; pl. făptuíri
făptuirile
FĂPTUÍRE, făptuiri, s. f. Acțiunea de a făptui și rezultatul ei. – V. făptui. DOOM
făptuíre s. f., g.-d. art. făptuírii; pl. făptuíri
făptuirilor
FĂPTUÍRE, făptuiri, s. f. Acțiunea de a făptui și rezultatul ei. – V. făptui. DOOM
făptuíre s. f., g.-d. art. făptuírii; pl. făptuíri
făptuiră
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuirăm
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuirăți
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuise
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuisem
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuiseră
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuiserăm
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuiserăți
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuiseși
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuiseți
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuit
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuit
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; (în special) a comite o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui.
făptuitoare
FĂPTUITÓR, -OÁRE, făptuitori, -oare, s. m. și f. 1. Făptaș. 2. Persoană care făptuiește, realizează ceva. [Pr.: -tu-i-] – Făptui + suf. -tor. DOOM
făptuitór (-tu-i-) s. m., pl. făptuitóri
făptuitoarea
FĂPTUITÓR, -OÁRE, făptuitori, -oare, s. m. și f. 1. Făptaș. 2. Persoană care făptuiește, realizează ceva. [Pr.: -tu-i-] – Făptui + suf. -tor. DOOM
făptuitór (-tu-i-) s. m., pl. făptuitóri
făptuitoarei
FĂPTUITÓR, -OÁRE, făptuitori, -oare, s. m. și f. 1. Făptaș. 2. Persoană care făptuiește, realizează ceva. [Pr.: -tu-i-] – Făptui + suf. -tor. DOOM
făptuitór (-tu-i-) s. m., pl. făptuitóri
făptuitoarele
FĂPTUITÓR, -OÁRE, făptuitori, -oare, s. m. și f. 1. Făptaș. 2. Persoană care făptuiește, realizează ceva. [Pr.: -tu-i-] – Făptui + suf. -tor. DOOM
făptuitór (-tu-i-) s. m., pl. făptuitóri
făptuitoarelor
FĂPTUITÓR, -OÁRE, făptuitori, -oare, s. m. și f. 1. Făptaș. 2. Persoană care făptuiește, realizează ceva. [Pr.: -tu-i-] – Făptui + suf. -tor. DOOM
făptuitór (-tu-i-) s. m., pl. făptuitóri
făptuitor
FĂPTUITÓR, -OÁRE, făptuitori, -oare, s. m. și f. 1. Făptaș. 2. Persoană care făptuiește, realizează ceva. [Pr.: -tu-i-] – Făptui + suf. -tor. DOOM
făptuitór (-tu-i-) s. m., pl. făptuitóri
făptuitori
FĂPTUITÓR, -OÁRE, făptuitori, -oare, s. m. și f. 1. Făptaș. 2. Persoană care făptuiește, realizează ceva. [Pr.: -tu-i-] – Făptui + suf. -tor. DOOM
făptuitór (-tu-i-) s. m., pl. făptuitóri
făptuitorii
FĂPTUITÓR, -OÁRE, făptuitori, -oare, s. m. și f. 1. Făptaș. 2. Persoană care făptuiește, realizează ceva. [Pr.: -tu-i-] – Făptui + suf. -tor. DOOM
făptuitór (-tu-i-) s. m., pl. făptuitóri
făptuitorilor
FĂPTUITÓR, -OÁRE, făptuitori, -oare, s. m. și f. 1. Făptaș. 2. Persoană care făptuiește, realizează ceva. [Pr.: -tu-i-] – Făptui + suf. -tor. DOOM
făptuitór (-tu-i-) s. m., pl. făptuitóri
făptuitorul
FĂPTUITÓR, -OÁRE, făptuitori, -oare, s. m. și f. 1. Făptaș. 2. Persoană care făptuiește, realizează ceva. [Pr.: -tu-i-] – Făptui + suf. -tor. DOOM
făptuitór (-tu-i-) s. m., pl. făptuitóri
făptuitorului
FĂPTUITÓR, -OÁRE, făptuitori, -oare, s. m. și f. 1. Făptaș. 2. Persoană care făptuiește, realizează ceva. [Pr.: -tu-i-] – Făptui + suf. -tor. DOOM
făptuitór (-tu-i-) s. m., pl. făptuitóri
făptuiși
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptuiți
FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui. DOOM
făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă
făptura
FĂPTÚRĂ, făpturi, s. f. 1. Ființă, vietate, creatură. ♦ Trup; p. ext. înfățișare fizică, aspect exterior, statură. 2. Natură, fire; lume, univers. – Lat. factura. DOOM
făptúră s. f., g.-d. art. făptúrii; pl. făptúri
făpturi
FĂPTÚRĂ, făpturi, s. f. 1. Ființă, vietate, creatură. ♦ Trup; p. ext. înfățișare fizică, aspect exterior, statură. 2. Natură, fire; lume, univers. – Lat. factura. DOOM
făptúră s. f., g.-d. art. făptúrii; pl. făptúri
făpturii
FĂPTÚRĂ, făpturi, s. f. 1. Ființă, vietate, creatură. ♦ Trup; p. ext. înfățișare fizică, aspect exterior, statură. 2. Natură, fire; lume, univers. – Lat. factura. DOOM
făptúră s. f., g.-d. art. făptúrii; pl. făptúri
făpturile
FĂPTÚRĂ, făpturi, s. f. 1. Ființă, vietate, creatură. ♦ Trup; p. ext. înfățișare fizică, aspect exterior, statură. 2. Natură, fire; lume, univers. – Lat. factura. DOOM
făptúră s. f., g.-d. art. făptúrii; pl. făptúri
făpturilor
FĂPTÚRĂ, făpturi, s. f. 1. Ființă, vietate, creatură. ♦ Trup; p. ext. înfățișare fizică, aspect exterior, statură. 2. Natură, fire; lume, univers. – Lat. factura. DOOM
făptúră s. f., g.-d. art. făptúrii; pl. făptúri
făraș
FĂRÁȘ, fărașe, s. n. Obiect casnic în formă de lopată cu coadă scurtă, în care se adună cu mătura gunoiul, se strânge jarul etc. [Var.: foráș s. n.] – Din tc. faraș. DOOM
făráș s. n., pl. făráșe
fărașe
FĂRÁȘ, fărașe, s. n. Obiect casnic în formă de lopată cu coadă scurtă, în care se adună cu mătura gunoiul, se strânge jarul etc. [Var.: foráș s. n.] – Din tc. faraș. DOOM
făráș s. n., pl. făráșe
fărașele
FĂRÁȘ, fărașe, s. n. Obiect casnic în formă de lopată cu coadă scurtă, în care se adună cu mătura gunoiul, se strânge jarul etc. [Var.: foráș s. n.] – Din tc. faraș. DOOM
făráș s. n., pl. făráșe
fărașelor
FĂRÁȘ, fărașe, s. n. Obiect casnic în formă de lopată cu coadă scurtă, în care se adună cu mătura gunoiul, se strânge jarul etc. [Var.: foráș s. n.] – Din tc. faraș. DOOM
făráș s. n., pl. făráșe
fărașul
FĂRÁȘ, fărașe, s. n. Obiect casnic în formă de lopată cu coadă scurtă, în care se adună cu mătura gunoiul, se strânge jarul etc. [Var.: foráș s. n.] – Din tc. faraș. DOOM
făráș s. n., pl. făráșe
fărașului
FĂRÁȘ, fărașe, s. n. Obiect casnic în formă de lopată cu coadă scurtă, în care se adună cu mătura gunoiul, se strânge jarul etc. [Var.: foráș s. n.] – Din tc. faraș. DOOM
făráș s. n., pl. făráșe
fărdelege
FĂRĂDELÉGE, fărădelegi, s. f. (Înv. și pop.) Faptă rea; nelegiuire, ticăloșie, mișelie. [Var.: fărdelége s. f.] – Fără + de4 + lege (după sl. bezakonije). DOOM
fărădelége s. f., art. fărădelégea, g.-d. art. fărădelégii; pl. fărădelégi
fărma
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărmare
FĂRMÁRE s. f. v. fărâmare. DOOM
fărâmáre s. f., g.-d. art. fărâmắrii
fărmat
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărmăca
FĂRMĂCÁ vb. I v. fermeca. DOOM
fermecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. fármec, 2 sg. fármeci, 3 fármecă, 1 pl. fermecắm; conj. prez. 3 să fármece
fărmăcare
FĂRMĂCÁ vb. I v. fermeca.
fărmăcat
FĂRMĂCÁT, -Ă adj. v. fermecat.
fărmăcătoare
FĂRMĂCĂTÓR, -OÁRE adj. v. fermecător. DOOM
fermecătór adj. m., s. m., pl. fermecătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fermecătoáre
fărmăcător
FĂRMĂCĂTÓR, -OÁRE adj. v. fermecător. DOOM
fermecătór adj. m., s. m., pl. fermecătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fermecătoáre
fărmăcător
FĂRMĂCĂTÓR, -OÁRE adj. v. fermecător. DOOM
fermecătór adj. m., s. m., pl. fermecătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fermecătoáre
fărmătură
FĂRÂMĂTÚRĂ, fărâmături, s. f. (Reg.) Sfărâmătură; fărâmă (de pâine). [Var.: fărâmitúră, fărmătúră s. f.] – Fărâmă + suf. -tură. DOOM
fărâmătúră (reg.) s. f., g.-d. art. fărâmătúrii; pl. fărâmătúri
fărtat
FĂRTÁT s. m. v. fârtat. DOOM
fârtát (pop.) s. m., pl. fârtáți
fărtoi
fărtoí (-oésc, -ít), vb. – A se înclina partea din spate a unei căruțe sau a unei sănii. – Var. (Bucov.) fărtălui, (Mold.) hartoi. Mag. fartolni (Cihac, II, 497; DAR). – Der. fărtoaie, s. f. (pantă, povîrniș cu gropi și primejdios pentru sănii); hartoi, s. n. (ghețuș, derdeluș).
fărtoire
fărtoí (-oésc, -ít), vb. – A se înclina partea din spate a unei căruțe sau a unei sănii. – Var. (Bucov.) fărtălui, (Mold.) hartoi. Mag. fartolni (Cihac, II, 497; DAR). – Der. fărtoaie, s. f. (pantă, povîrniș cu gropi și primejdios pentru sănii); hartoi, s. n. (ghețuș, derdeluș).
fărtoit
fărtoí (-oésc, -ít), vb. – A se înclina partea din spate a unei căruțe sau a unei sănii. – Var. (Bucov.) fărtălui, (Mold.) hartoi. Mag. fartolni (Cihac, II, 497; DAR). – Der. fărtoaie, s. f. (pantă, povîrniș cu gropi și primejdios pentru sănii); hartoi, s. n. (ghețuș, derdeluș).
fărtăție
FÎRTĂȚÍE s. f.(Rar) Legătură între doi fîrtați; frăție de cruce, prietenie, tovărășie. – Variantă: fărtățíe (SBIERA, P. 183) s. f.
fărâm
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâma
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâma
FĂRẤMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime. DOOM
fărấmă s. f., g.-d. art. fărấmei; pl. fărấme
fărâmai
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâmam
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâmare
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâmare
FĂRMÁRE s. f. v. fărâmare. DOOM
fărâmáre s. f., g.-d. art. fărâmắrii
fărâmarea
FĂRMÁRE s. f. v. fărâmare. DOOM
fărâmáre s. f., g.-d. art. fărâmắrii
fărâmară
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâmarăm
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâmarăți
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâmase
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâmasem
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâmaseră
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâmaserăm
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâmaserăți
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâmaseși
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâmaseți
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâmat
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâmat
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărâmat
FĂRÂMÁT1 s. n. Faptul de a (se) fărâma. – V. fărâma. DOOM
fărâmát s. n.
fărâmata
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărâmate
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărâmatei
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărâmatele
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărâmatelor
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărâmatul
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărâmatului
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărâmau
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâmași
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâmați
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâmați
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărâmații
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărâmaților
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărâme
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâme
FĂRẤMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime. DOOM
fărấmă s. f., g.-d. art. fărấmei; pl. fărấme
fărâmea
FĂRÂMÉLE s. f. pl. (Rar; în expr.) A tăia fărâmele = a tăia în bucăți mici. – Fărâmă + suf. -ele.
fărâmei
FĂRẤMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime. DOOM
fărấmă s. f., g.-d. art. fărấmei; pl. fărấme
fărâmele
FĂRẤMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime. DOOM
fărấmă s. f., g.-d. art. fărấmei; pl. fărấme
fărâmele
FĂRÂMÉLE s. f. pl. (Rar; în expr.) A tăia fărâmele = a tăia în bucăți mici. – Fărâmă + suf. -ele.
fărâmele
FĂRÂMÍCĂ, fărâmici, s. f. (Pop.) Fărâmiță. – Fărâmă + suf. -ică. DOOM
fărâmícă (pop.) s. f., g.-d. art. fărâmícii; pl. fărâmíci (și fărâméle în expr. a tăia ~)
fărâmelei
FĂRÂMÍCĂ, fărâmici, s. f. (Pop.) Fărâmiță. – Fărâmă + suf. -ică. DOOM
fărâmícă (pop.) s. f., g.-d. art. fărâmícii; pl. fărâmíci (și fărâméle în expr. a tăia ~)
fărâmelele
FĂRÂMÍCĂ, fărâmici, s. f. (Pop.) Fărâmiță. – Fărâmă + suf. -ică. DOOM
fărâmícă (pop.) s. f., g.-d. art. fărâmícii; pl. fărâmíci (și fărâméle în expr. a tăia ~)
fărâmelelor
FĂRÂMÍCĂ, fărâmici, s. f. (Pop.) Fărâmiță. – Fărâmă + suf. -ică. DOOM
fărâmícă (pop.) s. f., g.-d. art. fărâmícii; pl. fărâmíci (și fărâméle în expr. a tăia ~)
fărâmelor
FĂRẤMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime. DOOM
fărấmă s. f., g.-d. art. fărấmei; pl. fărấme
fărâmi
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâmica
FĂRÂMÍCĂ, fărâmici, s. f. (Pop.) Fărâmiță. – Fărâmă + suf. -ică. DOOM
fărâmícă (pop.) s. f., g.-d. art. fărâmícii; pl. fărâmíci (și fărâméle în expr. a tăia ~)
fărâmici
FĂRÂMÍCĂ, fărâmici, s. f. (Pop.) Fărâmiță. – Fărâmă + suf. -ică. DOOM
fărâmícă (pop.) s. f., g.-d. art. fărâmícii; pl. fărâmíci (și fărâméle în expr. a tăia ~)
fărâmicii
FĂRÂMÍCĂ, fărâmici, s. f. (Pop.) Fărâmiță. – Fărâmă + suf. -ică. DOOM
fărâmícă (pop.) s. f., g.-d. art. fărâmícii; pl. fărâmíci (și fărâméle în expr. a tăia ~)
fărâmicile
FĂRÂMÍCĂ, fărâmici, s. f. (Pop.) Fărâmiță. – Fărâmă + suf. -ică. DOOM
fărâmícă (pop.) s. f., g.-d. art. fărâmícii; pl. fărâmíci (și fărâméle în expr. a tăia ~)
fărâmicilor
FĂRÂMÍCĂ, fărâmici, s. f. (Pop.) Fărâmiță. – Fărâmă + suf. -ică. DOOM
fărâmícă (pop.) s. f., g.-d. art. fărâmícii; pl. fărâmíci (și fărâméle în expr. a tăia ~)
fărâmicioasa
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărâmicioase
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărâmicioasei
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărâmicioasele
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărâmicioaselor
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărâmicios
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărâmiciosul
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărâmiciosului
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărâmicioși
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărâmicioșii
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărâmicioșilor
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărâmitură
FĂRÂMĂTÚRĂ, fărâmături, s. f. (Reg.) Sfărâmătură; fărâmă (de pâine). [Var.: fărâmitúră, fărmătúră s. f.] – Fărâmă + suf. -tură. DOOM
fărâmătúră (reg.) s. f., g.-d. art. fărâmătúrii; pl. fărâmătúri
fărâmița
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmița
FĂRÂMÍȚĂ, fărâmițe, s. f. Diminutiv al lui fărâmă; fărâmică. – Fărâmă + suf. -iță. DOOM
fărâmíță s. f., g.-d. art. fărâmíței; pl. fărâmíțe
fărâmițai
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițam
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițare
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițare
FĂRÂMIȚÁRE, fărâmițări, s. f. Acțiunea de a (se) fărâmița și rezultatul ei. – V. fărâmița. DOOM
fărâmițáre s. f., g.-d art. fărâmițắrii; pl. fărâmițắri
fărâmițarea
FĂRÂMIȚÁRE, fărâmițări, s. f. Acțiunea de a (se) fărâmița și rezultatul ei. – V. fărâmița. DOOM
fărâmițáre s. f., g.-d art. fărâmițắrii; pl. fărâmițắri
fărâmițară
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițarăm
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițarăți
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițase
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițasem
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițaseră
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițaserăm
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițaserăți
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițaseși
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițaseți
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițat
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițat
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărâmițat
FĂRÂMIȚÁT1 s. n. Fărâmițare. – V. fărâmița. DOOM
fărâmițát s. n.
fărâmițata
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărâmițate
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărâmițatei
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărâmițatele
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărâmițatelor
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărâmițatul
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărâmițatului
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărâmițau
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițași
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițați
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițați
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărâmițații
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărâmițaților
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărâmițe
FĂRÂMÍȚĂ, fărâmițe, s. f. Diminutiv al lui fărâmă; fărâmică. – Fărâmă + suf. -iță. DOOM
fărâmíță s. f., g.-d. art. fărâmíței; pl. fărâmíțe
fărâmițează
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmiței
FĂRÂMÍȚĂ, fărâmițe, s. f. Diminutiv al lui fărâmă; fărâmică. – Fărâmă + suf. -iță. DOOM
fărâmíță s. f., g.-d. art. fărâmíței; pl. fărâmíțe
fărâmițele
FĂRÂMÍȚĂ, fărâmițe, s. f. Diminutiv al lui fărâmă; fărâmică. – Fărâmă + suf. -iță. DOOM
fărâmíță s. f., g.-d. art. fărâmíței; pl. fărâmíțe
fărâmițelor
FĂRÂMÍȚĂ, fărâmițe, s. f. Diminutiv al lui fărâmă; fărâmică. – Fărâmă + suf. -iță. DOOM
fărâmíță s. f., g.-d. art. fărâmíței; pl. fărâmíțe
fărâmițez
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițeze
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițezi
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițând
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițări
FĂRÂMIȚÁRE, fărâmițări, s. f. Acțiunea de a (se) fărâmița și rezultatul ei. – V. fărâmița. DOOM
fărâmițáre s. f., g.-d art. fărâmițắrii; pl. fărâmițắri
fărâmițării
FĂRÂMIȚÁRE, fărâmițări, s. f. Acțiunea de a (se) fărâmița și rezultatul ei. – V. fărâmița. DOOM
fărâmițáre s. f., g.-d art. fărâmițắrii; pl. fărâmițắri
fărâmițările
FĂRÂMIȚÁRE, fărâmițări, s. f. Acțiunea de a (se) fărâmița și rezultatul ei. – V. fărâmița. DOOM
fărâmițáre s. f., g.-d art. fărâmițắrii; pl. fărâmițắri
fărâmițărilor
FĂRÂMIȚÁRE, fărâmițări, s. f. Acțiunea de a (se) fărâmița și rezultatul ei. – V. fărâmița. DOOM
fărâmițáre s. f., g.-d art. fărâmițắrii; pl. fărâmițắri
fărâmând
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărâmări
FĂRMÁRE s. f. v. fărâmare. DOOM
fărâmáre s. f., g.-d. art. fărâmắrii
fărâmării
FĂRMÁRE s. f. v. fărâmare. DOOM
fărâmáre s. f., g.-d. art. fărâmắrii
fărâmările
FĂRMÁRE s. f. v. fărâmare. DOOM
fărâmáre s. f., g.-d. art. fărâmắrii
fărâmărilor
FĂRMÁRE s. f. v. fărâmare. DOOM
fărâmáre s. f., g.-d. art. fărâmắrii
fărâmătoare
FĂRÂMĂTÓR, fărâmătoare, s. n. Dispozitiv sau mașină pentru sfărâmarea unor materiale. – Fărâma + suf. -ător. DOOM
fărâmătór s. n., pl. fărâmătoáre
fărâmătoarele
FĂRÂMĂTÓR, fărâmătoare, s. n. Dispozitiv sau mașină pentru sfărâmarea unor materiale. – Fărâma + suf. -ător. DOOM
fărâmătór s. n., pl. fărâmătoáre
fărâmătoarelor
FĂRÂMĂTÓR, fărâmătoare, s. n. Dispozitiv sau mașină pentru sfărâmarea unor materiale. – Fărâma + suf. -ător. DOOM
fărâmătór s. n., pl. fărâmătoáre
fărâmător
FĂRÂMĂTÓR, fărâmătoare, s. n. Dispozitiv sau mașină pentru sfărâmarea unor materiale. – Fărâma + suf. -ător. DOOM
fărâmătór s. n., pl. fărâmătoáre
fărâmătorul
FĂRÂMĂTÓR, fărâmătoare, s. n. Dispozitiv sau mașină pentru sfărâmarea unor materiale. – Fărâma + suf. -ător. DOOM
fărâmătór s. n., pl. fărâmătoáre
fărâmătorului
FĂRÂMĂTÓR, fărâmătoare, s. n. Dispozitiv sau mașină pentru sfărâmarea unor materiale. – Fărâma + suf. -ător. DOOM
fărâmătór s. n., pl. fărâmătoáre
fărâmătura
FĂRÂMĂTÚRĂ, fărâmături, s. f. (Reg.) Sfărâmătură; fărâmă (de pâine). [Var.: fărâmitúră, fărmătúră s. f.] – Fărâmă + suf. -tură. DOOM
fărâmătúră (reg.) s. f., g.-d. art. fărâmătúrii; pl. fărâmătúri
fărâmături
FĂRÂMĂTÚRĂ, fărâmături, s. f. (Reg.) Sfărâmătură; fărâmă (de pâine). [Var.: fărâmitúră, fărmătúră s. f.] – Fărâmă + suf. -tură. DOOM
fărâmătúră (reg.) s. f., g.-d. art. fărâmătúrii; pl. fărâmătúri
fărâmăturii
FĂRÂMĂTÚRĂ, fărâmături, s. f. (Reg.) Sfărâmătură; fărâmă (de pâine). [Var.: fărâmitúră, fărmătúră s. f.] – Fărâmă + suf. -tură. DOOM
fărâmătúră (reg.) s. f., g.-d. art. fărâmătúrii; pl. fărâmătúri
fărâmăturile
FĂRÂMĂTÚRĂ, fărâmături, s. f. (Reg.) Sfărâmătură; fărâmă (de pâine). [Var.: fărâmitúră, fărmătúră s. f.] – Fărâmă + suf. -tură. DOOM
fărâmătúră (reg.) s. f., g.-d. art. fărâmătúrii; pl. fărâmătúri
fărâmăturilor
FĂRÂMĂTÚRĂ, fărâmături, s. f. (Reg.) Sfărâmătură; fărâmă (de pâine). [Var.: fărâmitúră, fărmătúră s. f.] – Fărâmă + suf. -tură. DOOM
fărâmătúră (reg.) s. f., g.-d. art. fărâmătúrii; pl. fărâmătúri
fărîm
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîma
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîma
FĂRẤMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime. DOOM
fărấmă s. f., g.-d. art. fărấmei; pl. fărấme
fărîmai
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîmam
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîmare
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîmare
FĂRMÁRE s. f. v. fărâmare. DOOM
fărâmáre s. f., g.-d. art. fărâmắrii
fărîmarea
FĂRMÁRE s. f. v. fărâmare. DOOM
fărâmáre s. f., g.-d. art. fărâmắrii
fărîmară
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîmarăm
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîmarăți
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîmase
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîmasem
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîmaseră
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîmaserăm
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîmaserăți
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîmaseși
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîmaseți
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîmat
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîmat
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărîmata
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărîmate
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărîmatei
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărîmatele
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărîmatelor
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărîmatul
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărîmatului
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărîmau
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîmași
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîmați
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîmați
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărîmații
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărîmaților
FĂRMÁT, -Ă adj. v. fărâmat.
fărîme
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîme
FĂRẤMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime. DOOM
fărấmă s. f., g.-d. art. fărấmei; pl. fărấme
fărîmei
FĂRẤMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime. DOOM
fărấmă s. f., g.-d. art. fărấmei; pl. fărấme
fărîmele
FĂRẤMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime. DOOM
fărấmă s. f., g.-d. art. fărấmei; pl. fărấme
fărîmele
FĂRÂMÍCĂ, fărâmici, s. f. (Pop.) Fărâmiță. – Fărâmă + suf. -ică. DOOM
fărâmícă (pop.) s. f., g.-d. art. fărâmícii; pl. fărâmíci (și fărâméle în expr. a tăia ~)
fărîmelei
FĂRÂMÍCĂ, fărâmici, s. f. (Pop.) Fărâmiță. – Fărâmă + suf. -ică. DOOM
fărâmícă (pop.) s. f., g.-d. art. fărâmícii; pl. fărâmíci (și fărâméle în expr. a tăia ~)
fărîmelele
FĂRÂMÍCĂ, fărâmici, s. f. (Pop.) Fărâmiță. – Fărâmă + suf. -ică. DOOM
fărâmícă (pop.) s. f., g.-d. art. fărâmícii; pl. fărâmíci (și fărâméle în expr. a tăia ~)
fărîmelelor
FĂRÂMÍCĂ, fărâmici, s. f. (Pop.) Fărâmiță. – Fărâmă + suf. -ică. DOOM
fărâmícă (pop.) s. f., g.-d. art. fărâmícii; pl. fărâmíci (și fărâméle în expr. a tăia ~)
fărîmelor
FĂRẤMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime. DOOM
fărấmă s. f., g.-d. art. fărấmei; pl. fărấme
fărîmi
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîmica
FĂRÂMÍCĂ, fărâmici, s. f. (Pop.) Fărâmiță. – Fărâmă + suf. -ică. DOOM
fărâmícă (pop.) s. f., g.-d. art. fărâmícii; pl. fărâmíci (și fărâméle în expr. a tăia ~)
fărîmici
FĂRÂMÍCĂ, fărâmici, s. f. (Pop.) Fărâmiță. – Fărâmă + suf. -ică. DOOM
fărâmícă (pop.) s. f., g.-d. art. fărâmícii; pl. fărâmíci (și fărâméle în expr. a tăia ~)
fărîmicii
FĂRÂMÍCĂ, fărâmici, s. f. (Pop.) Fărâmiță. – Fărâmă + suf. -ică. DOOM
fărâmícă (pop.) s. f., g.-d. art. fărâmícii; pl. fărâmíci (și fărâméle în expr. a tăia ~)
fărîmicile
FĂRÂMÍCĂ, fărâmici, s. f. (Pop.) Fărâmiță. – Fărâmă + suf. -ică. DOOM
fărâmícă (pop.) s. f., g.-d. art. fărâmícii; pl. fărâmíci (și fărâméle în expr. a tăia ~)
fărîmicilor
FĂRÂMÍCĂ, fărâmici, s. f. (Pop.) Fărâmiță. – Fărâmă + suf. -ică. DOOM
fărâmícă (pop.) s. f., g.-d. art. fărâmícii; pl. fărâmíci (și fărâméle în expr. a tăia ~)
fărîmicioasa
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărîmicioase
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărîmicioasei
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărîmicioasele
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărîmicioaselor
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărîmicios
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărîmiciosul
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărîmiciosului
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărîmicioși
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărîmicioșii
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărîmicioșilor
FĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, fărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor; sfărâmicios. – Fărâma + suf. -icios. DOOM
fărâmiciós adj. m., pl. fărâmicióși; f. fărâmicioásă, pl. fărâmicioáse
fărîmița
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmița
FĂRÂMÍȚĂ, fărâmițe, s. f. Diminutiv al lui fărâmă; fărâmică. – Fărâmă + suf. -iță. DOOM
fărâmíță s. f., g.-d. art. fărâmíței; pl. fărâmíțe
fărîmițai
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițam
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițare
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițare
FĂRÂMIȚÁRE, fărâmițări, s. f. Acțiunea de a (se) fărâmița și rezultatul ei. – V. fărâmița. DOOM
fărâmițáre s. f., g.-d art. fărâmițắrii; pl. fărâmițắri
fărîmițarea
FĂRÂMIȚÁRE, fărâmițări, s. f. Acțiunea de a (se) fărâmița și rezultatul ei. – V. fărâmița. DOOM
fărâmițáre s. f., g.-d art. fărâmițắrii; pl. fărâmițắri
fărîmițară
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițarăm
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițarăți
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițase
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițasem
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițaseră
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițaserăm
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițaserăți
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițaseși
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițaseți
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițat
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițat
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărîmițata
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărîmițate
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărîmițatei
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărîmițatele
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărîmițatelor
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărîmițatul
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărîmițatului
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărîmițau
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițași
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițați
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițați
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărîmițații
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărîmițaților
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
fărîmițe
FĂRÂMÍȚĂ, fărâmițe, s. f. Diminutiv al lui fărâmă; fărâmică. – Fărâmă + suf. -iță. DOOM
fărâmíță s. f., g.-d. art. fărâmíței; pl. fărâmíțe
fărîmițează
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmiței
FĂRÂMÍȚĂ, fărâmițe, s. f. Diminutiv al lui fărâmă; fărâmică. – Fărâmă + suf. -iță. DOOM
fărâmíță s. f., g.-d. art. fărâmíței; pl. fărâmíțe
fărîmițele
FĂRÂMÍȚĂ, fărâmițe, s. f. Diminutiv al lui fărâmă; fărâmică. – Fărâmă + suf. -iță. DOOM
fărâmíță s. f., g.-d. art. fărâmíței; pl. fărâmíțe
fărîmițelor
FĂRÂMÍȚĂ, fărâmițe, s. f. Diminutiv al lui fărâmă; fărâmică. – Fărâmă + suf. -iță. DOOM
fărâmíță s. f., g.-d. art. fărâmíței; pl. fărâmíțe
fărîmițez
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițeze
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițezi
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițînd
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță. DOOM
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărîmițări
FĂRÂMIȚÁRE, fărâmițări, s. f. Acțiunea de a (se) fărâmița și rezultatul ei. – V. fărâmița. DOOM
fărâmițáre s. f., g.-d art. fărâmițắrii; pl. fărâmițắri
fărîmițării
FĂRÂMIȚÁRE, fărâmițări, s. f. Acțiunea de a (se) fărâmița și rezultatul ei. – V. fărâmița. DOOM
fărâmițáre s. f., g.-d art. fărâmițắrii; pl. fărâmițắri
fărîmițările
FĂRÂMIȚÁRE, fărâmițări, s. f. Acțiunea de a (se) fărâmița și rezultatul ei. – V. fărâmița. DOOM
fărâmițáre s. f., g.-d art. fărâmițắrii; pl. fărâmițắri
fărîmițărilor
FĂRÂMIȚÁRE, fărâmițări, s. f. Acțiunea de a (se) fărâmița și rezultatul ei. – V. fărâmița. DOOM
fărâmițáre s. f., g.-d art. fărâmițắrii; pl. fărâmițắri
fărîmînd
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă. DOOM
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
fărîmări
FĂRMÁRE s. f. v. fărâmare. DOOM
fărâmáre s. f., g.-d. art. fărâmắrii
fărîmării
FĂRMÁRE s. f. v. fărâmare. DOOM
fărâmáre s. f., g.-d. art. fărâmắrii
fărîmările
FĂRMÁRE s. f. v. fărâmare. DOOM
fărâmáre s. f., g.-d. art. fărâmắrii
fărîmărilor
FĂRMÁRE s. f. v. fărâmare. DOOM
fărâmáre s. f., g.-d. art. fărâmắrii
fărîmătoare
FĂRÂMĂTÓR, fărâmătoare, s. n. Dispozitiv sau mașină pentru sfărâmarea unor materiale. – Fărâma + suf. -ător. DOOM
fărâmătór s. n., pl. fărâmătoáre
fărîmătoarele
FĂRÂMĂTÓR, fărâmătoare, s. n. Dispozitiv sau mașină pentru sfărâmarea unor materiale. – Fărâma + suf. -ător. DOOM
fărâmătór s. n., pl. fărâmătoáre
fărîmătoarelor
FĂRÂMĂTÓR, fărâmătoare, s. n. Dispozitiv sau mașină pentru sfărâmarea unor materiale. – Fărâma + suf. -ător. DOOM
fărâmătór s. n., pl. fărâmătoáre
fărîmător
FĂRÂMĂTÓR, fărâmătoare, s. n. Dispozitiv sau mașină pentru sfărâmarea unor materiale. – Fărâma + suf. -ător. DOOM
fărâmătór s. n., pl. fărâmătoáre
fărîmătorul
FĂRÂMĂTÓR, fărâmătoare, s. n. Dispozitiv sau mașină pentru sfărâmarea unor materiale. – Fărâma + suf. -ător. DOOM
fărâmătór s. n., pl. fărâmătoáre
fărîmătorului
FĂRÂMĂTÓR, fărâmătoare, s. n. Dispozitiv sau mașină pentru sfărâmarea unor materiale. – Fărâma + suf. -ător. DOOM
fărâmătór s. n., pl. fărâmătoáre
fărîmătura
FĂRÂMĂTÚRĂ, fărâmături, s. f. (Reg.) Sfărâmătură; fărâmă (de pâine). [Var.: fărâmitúră, fărmătúră s. f.] – Fărâmă + suf. -tură. DOOM
fărâmătúră (reg.) s. f., g.-d. art. fărâmătúrii; pl. fărâmătúri
fărîmături
FĂRÂMĂTÚRĂ, fărâmături, s. f. (Reg.) Sfărâmătură; fărâmă (de pâine). [Var.: fărâmitúră, fărmătúră s. f.] – Fărâmă + suf. -tură. DOOM
fărâmătúră (reg.) s. f., g.-d. art. fărâmătúrii; pl. fărâmătúri
fărîmăturii
FĂRÂMĂTÚRĂ, fărâmături, s. f. (Reg.) Sfărâmătură; fărâmă (de pâine). [Var.: fărâmitúră, fărmătúră s. f.] – Fărâmă + suf. -tură. DOOM
fărâmătúră (reg.) s. f., g.-d. art. fărâmătúrii; pl. fărâmătúri
fărîmăturile
FĂRÂMĂTÚRĂ, fărâmături, s. f. (Reg.) Sfărâmătură; fărâmă (de pâine). [Var.: fărâmitúră, fărmătúră s. f.] – Fărâmă + suf. -tură. DOOM
fărâmătúră (reg.) s. f., g.-d. art. fărâmătúrii; pl. fărâmătúri
fărîmăturilor
FĂRÂMĂTÚRĂ, fărâmături, s. f. (Reg.) Sfărâmătură; fărâmă (de pâine). [Var.: fărâmitúră, fărmătúră s. f.] – Fărâmă + suf. -tură. DOOM
fărâmătúră (reg.) s. f., g.-d. art. fărâmătúrii; pl. fărâmătúri
fără
FẮRĂ prep., conj. I. Prep. 1. (Introduce complemente circumstanțiale de mod și atribute, conținând ideea de excludere) Lipsit de... Om fără necazuri. ♦ (În legătură cu cuvinte care arată cantitatea sau măsura, indicând cât lipsește până la o măsură deplină) Este ora zece fără cinci minute. ♦ (În operații aritmetice de scădere) Minus, mai puțin. Patru fără doi. 2. (Introduce complemente circumstanțiale sociative negative) Pot eu să trăiesc și fără tine. ♦ (Introduce complemente circumstanțiale instrumentale negative) A scos cuiele fără clește. II. 1 (Urmat de o propoziție circumstanțială de mod sau de un infinitiv care îi ține locul, are valoarea unei negații) A ascultat fără să răspundă nimic. ♦ (Urmat de o propoziție concesivă sau de un infinitiv care îi ține locul) Deși nu..., cu toate că nu... Fără să fie desăvârșit, e mulțumitor. 2. (Reg.; după negație, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Înv.; adverbial) Decât, (în) afară de...; exceptând pe... – Lat. foras „afară”. DOOM
fắră prep.
fărădelege
FĂRĂDELÉGE, fărădelegi, s. f. (Înv. și pop.) Faptă rea; nelegiuire, ticăloșie, mișelie. [Var.: fărdelége s. f.] – Fără + de4 + lege (după sl. bezakonije). DOOM
fărădelége s. f., art. fărădelégea, g.-d. art. fărădelégii; pl. fărădelégi
fărădelegea
FĂRĂDELÉGE, fărădelegi, s. f. (Înv. și pop.) Faptă rea; nelegiuire, ticăloșie, mișelie. [Var.: fărdelége s. f.] – Fără + de4 + lege (după sl. bezakonije). DOOM
fărădelége s. f., art. fărădelégea, g.-d. art. fărădelégii; pl. fărădelégi
fărădelegi
FĂRĂDELÉGE, fărădelegi, s. f. (Înv. și pop.) Faptă rea; nelegiuire, ticăloșie, mișelie. [Var.: fărdelége s. f.] – Fără + de4 + lege (după sl. bezakonije). DOOM
fărădelége s. f., art. fărădelégea, g.-d. art. fărădelégii; pl. fărădelégi
fărădelegii
FĂRĂDELÉGE, fărădelegi, s. f. (Înv. și pop.) Faptă rea; nelegiuire, ticăloșie, mișelie. [Var.: fărdelége s. f.] – Fără + de4 + lege (după sl. bezakonije). DOOM
fărădelége s. f., art. fărădelégea, g.-d. art. fărădelégii; pl. fărădelégi
fărădelegile
FĂRĂDELÉGE, fărădelegi, s. f. (Înv. și pop.) Faptă rea; nelegiuire, ticăloșie, mișelie. [Var.: fărdelége s. f.] – Fără + de4 + lege (după sl. bezakonije). DOOM
fărădelége s. f., art. fărădelégea, g.-d. art. fărădelégii; pl. fărădelégi
fărădelegilor
FĂRĂDELÉGE, fărădelegi, s. f. (Înv. și pop.) Faptă rea; nelegiuire, ticăloșie, mișelie. [Var.: fărdelége s. f.] – Fără + de4 + lege (după sl. bezakonije). DOOM
fărădelége s. f., art. fărădelégea, g.-d. art. fărădelégii; pl. fărădelégi
fărșang
fărșáng (-guri), s. n. – (Trans.) Carnaval. Mag. farsang, din germ. Fasching (DAR; Gáldi, Dict., 126). – Der. fărșăngar, s. m. (mască, paiață).
fărșerot
FĂRȘERÓT, -Ă, fărșeroți, -te, s. m. și f. Nume dat aromânilor din Albania. – Din Frashëri (nume de localitate în Albania). DOOM
fărșerót s. m., pl. fărșeróți
fărșerota
FĂRȘERÓT, -Ă, fărșeroți, -te, s. m. și f. Nume dat aromânilor din Albania. – Din Frashëri (nume de localitate în Albania). DOOM
fărșerót s. m., pl. fărșeróți
fărșerote
FĂRȘERÓT, -Ă, fărșeroți, -te, s. m. și f. Nume dat aromânilor din Albania. – Din Frashëri (nume de localitate în Albania). DOOM
fărșerót s. m., pl. fărșeróți
fărșerotei
FĂRȘERÓT, -Ă, fărșeroți, -te, s. m. și f. Nume dat aromânilor din Albania. – Din Frashëri (nume de localitate în Albania). DOOM
fărșerót s. m., pl. fărșeróți
fărșerotele
FĂRȘERÓT, -Ă, fărșeroți, -te, s. m. și f. Nume dat aromânilor din Albania. – Din Frashëri (nume de localitate în Albania). DOOM
fărșerót s. m., pl. fărșeróți
fărșerotelor
FĂRȘERÓT, -Ă, fărșeroți, -te, s. m. și f. Nume dat aromânilor din Albania. – Din Frashëri (nume de localitate în Albania). DOOM
fărșerót s. m., pl. fărșeróți
fărșerotul
FĂRȘERÓT, -Ă, fărșeroți, -te, s. m. și f. Nume dat aromânilor din Albania. – Din Frashëri (nume de localitate în Albania). DOOM
fărșerót s. m., pl. fărșeróți
fărșerotului
FĂRȘERÓT, -Ă, fărșeroți, -te, s. m. și f. Nume dat aromânilor din Albania. – Din Frashëri (nume de localitate în Albania). DOOM
fărșerót s. m., pl. fărșeróți
fărșeroți
FĂRȘERÓT, -Ă, fărșeroți, -te, s. m. și f. Nume dat aromânilor din Albania. – Din Frashëri (nume de localitate în Albania). DOOM
fărșerót s. m., pl. fărșeróți
fărșeroții
FĂRȘERÓT, -Ă, fărșeroți, -te, s. m. și f. Nume dat aromânilor din Albania. – Din Frashëri (nume de localitate în Albania). DOOM
fărșerót s. m., pl. fărșeróți
fărșeroților
FĂRȘERÓT, -Ă, fărșeroți, -te, s. m. și f. Nume dat aromânilor din Albania. – Din Frashëri (nume de localitate în Albania). DOOM
fărșerót s. m., pl. fărșeróți
făsui
FĂSÚI s. m. v. fasole.
făt
FĂT, feți, s. m. 1. Produs de concepție din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mișcări proprii și formele caracteristice speciei și până când se naște; fetus. 2. (Pop.) Fecior, fiu; băiat, copil. ◊ (Pop.) Fătul meu, formulă cu care un bătrân se adresează cu afecțiune, bunăvoință etc. unui tânăr. ♦ Compuse: Făt-Frumos = băiat, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. (Pop.) Făt-logofăt = copil cu însușiri (fizice) deosebite. – Lat. fetus. DOOM
făt-logofắt s. m., pl. feți-logoféți
fătare
FĂTÁ, pers. 3 fátă, vb. I. Tranz. (Despre animale mamifere) A naște, a face pui. – Lat. fetare. DOOM
fătá (a ~) vb., ind. prez. 3 fátă
fătare
FĂTÁRE, fătări, s. f. Acțiunea de a făta; fătat. – V. făta. DOOM
fătáre s. f., g.-d. art. fătắrii; pl. fătắri
fătarea
FĂTÁRE, fătări, s. f. Acțiunea de a făta; fătat. – V. făta. DOOM
fătáre s. f., g.-d. art. fătắrii; pl. fătắri
fătară
FĂTÁ, pers. 3 fátă, vb. I. Tranz. (Despre animale mamifere) A naște, a face pui. – Lat. fetare. DOOM
fătá (a ~) vb., ind. prez. 3 fátă
fătase
FĂTÁ, pers. 3 fátă, vb. I. Tranz. (Despre animale mamifere) A naște, a face pui. – Lat. fetare. DOOM
fătá (a ~) vb., ind. prez. 3 fátă
fătaseră
FĂTÁ, pers. 3 fátă, vb. I. Tranz. (Despre animale mamifere) A naște, a face pui. – Lat. fetare. DOOM
fătá (a ~) vb., ind. prez. 3 fátă
fătat
FĂTÁ, pers. 3 fátă, vb. I. Tranz. (Despre animale mamifere) A naște, a face pui. – Lat. fetare. DOOM
fătá (a ~) vb., ind. prez. 3 fátă
fătat
FĂTÁT s. n. Fătare. – V. făta. DOOM
fătát s. n.
fătata
FĂTÁT s. n. Fătare. – V. făta. DOOM
fătát s. n.
fătate
FĂTÁT s. n. Fătare. – V. făta. DOOM
fătát s. n.
fătatei
FĂTÁT s. n. Fătare. – V. făta. DOOM
fătát s. n.
fătatele
FĂTÁT s. n. Fătare. – V. făta. DOOM
fătát s. n.
fătatelor
FĂTÁT s. n. Fătare. – V. făta. DOOM
fătát s. n.
fătatul
FĂTÁT s. n. Fătare. – V. făta. DOOM
fătát s. n.
fătatului
FĂTÁT s. n. Fătare. – V. făta. DOOM
fătát s. n.
fătau
FĂTÁ, pers. 3 fátă, vb. I. Tranz. (Despre animale mamifere) A naște, a face pui. – Lat. fetare. DOOM
fătá (a ~) vb., ind. prez. 3 fátă
fătați
FĂTÁT s. n. Fătare. – V. făta. DOOM
fătát s. n.
fătații
FĂTÁT s. n. Fătare. – V. făta. DOOM
fătát s. n.
fătaților
FĂTÁT s. n. Fătare. – V. făta. DOOM
fătát s. n.
fătoaie
FĂTÓI, fătoaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui fată; fată robustă, voinică, care seamănă mai mult a bărbat. – Fată + suf. -oi. DOOM
fătói (fam.) s. n., pl. fătoáie
fătoaiele
FĂTÓI, fătoaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui fată; fată robustă, voinică, care seamănă mai mult a bărbat. – Fată + suf. -oi. DOOM
fătói (fam.) s. n., pl. fătoáie
fătoaielor
FĂTÓI, fătoaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui fată; fată robustă, voinică, care seamănă mai mult a bărbat. – Fată + suf. -oi. DOOM
fătói (fam.) s. n., pl. fătoáie
fătoi
FĂTÓI, fătoaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui fată; fată robustă, voinică, care seamănă mai mult a bărbat. – Fată + suf. -oi. DOOM
fătói (fam.) s. n., pl. fătoáie
fătoiul
FĂTÓI, fătoaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui fată; fată robustă, voinică, care seamănă mai mult a bărbat. – Fată + suf. -oi. DOOM
fătói (fam.) s. n., pl. fătoáie
fătoiului
FĂTÓI, fătoaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui fată; fată robustă, voinică, care seamănă mai mult a bărbat. – Fată + suf. -oi. DOOM
fătói (fam.) s. n., pl. fătoáie
fătucă
FĂTÚCĂ, fătuci, s. f. (Pop.) Fetiță. – Fată + suf. -ucă.
fătul
FĂT, feți, s. m. 1. Produs de concepție din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mișcări proprii și formele caracteristice speciei și până când se naște; fetus. 2. (Pop.) Fecior, fiu; băiat, copil. ◊ (Pop.) Fătul meu, formulă cu care un bătrân se adresează cu afecțiune, bunăvoință etc. unui tânăr. ♦ Compuse: Făt-Frumos = băiat, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. (Pop.) Făt-logofăt = copil cu însușiri (fizice) deosebite. – Lat. fetus. DOOM
făt-logofắt s. m., pl. feți-logoféți
fătului
FĂT, feți, s. m. 1. Produs de concepție din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mișcări proprii și formele caracteristice speciei și până când se naște; fetus. 2. (Pop.) Fecior, fiu; băiat, copil. ◊ (Pop.) Fătul meu, formulă cu care un bătrân se adresează cu afecțiune, bunăvoință etc. unui tânăr. ♦ Compuse: Făt-Frumos = băiat, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. (Pop.) Făt-logofăt = copil cu însușiri (fizice) deosebite. – Lat. fetus. DOOM
făt-logofắt s. m., pl. feți-logoféți
fătuță
FĂTÚȚĂ, fătuțe, s. f. (Pop.) Fetiță. – Fată + suf. -uță.
fătând
FĂTÁ, pers. 3 fátă, vb. I. Tranz. (Despre animale mamifere) A naște, a face pui. – Lat. fetare. DOOM
fătá (a ~) vb., ind. prez. 3 fátă
fătînd
FĂTÁ, pers. 3 fátă, vb. I. Tranz. (Despre animale mamifere) A naște, a face pui. – Lat. fetare. DOOM
fătá (a ~) vb., ind. prez. 3 fátă
fătălăi
FĂTĂLẮU, fătălăi, s. m. (Pop.) Hermafrodit. ♦ (Peior. și glumeț) Băiat căruia îi place mai mult compania fetelor, care este timid sau are apucături de fată. – Fată + suf. -ălău. DOOM
fătălắu (pop.) s. m., art. fătălắul; pl. fătălắi, art. fătălắii
fătălăii
FĂTĂLẮU, fătălăi, s. m. (Pop.) Hermafrodit. ♦ (Peior. și glumeț) Băiat căruia îi place mai mult compania fetelor, care este timid sau are apucături de fată. – Fată + suf. -ălău. DOOM
fătălắu (pop.) s. m., art. fătălắul; pl. fătălắi, art. fătălắii
fătălăilor
FĂTĂLẮU, fătălăi, s. m. (Pop.) Hermafrodit. ♦ (Peior. și glumeț) Băiat căruia îi place mai mult compania fetelor, care este timid sau are apucături de fată. – Fată + suf. -ălău. DOOM
fătălắu (pop.) s. m., art. fătălắul; pl. fătălắi, art. fătălắii
fătălău
FĂTĂLẮU, fătălăi, s. m. (Pop.) Hermafrodit. ♦ (Peior. și glumeț) Băiat căruia îi place mai mult compania fetelor, care este timid sau are apucături de fată. – Fată + suf. -ălău. DOOM
fătălắu (pop.) s. m., art. fătălắul; pl. fătălắi, art. fătălắii
fătălăul
FĂTĂLẮU, fătălăi, s. m. (Pop.) Hermafrodit. ♦ (Peior. și glumeț) Băiat căruia îi place mai mult compania fetelor, care este timid sau are apucături de fată. – Fată + suf. -ălău. DOOM
fătălắu (pop.) s. m., art. fătălắul; pl. fătălắi, art. fătălắii
fătălăului
FĂTĂLẮU, fătălăi, s. m. (Pop.) Hermafrodit. ♦ (Peior. și glumeț) Băiat căruia îi place mai mult compania fetelor, care este timid sau are apucături de fată. – Fată + suf. -ălău. DOOM
fătălắu (pop.) s. m., art. fătălắul; pl. fătălắi, art. fătălắii
fătări
FĂTÁRE, fătări, s. f. Acțiunea de a făta; fătat. – V. făta. DOOM
fătáre s. f., g.-d. art. fătắrii; pl. fătắri
fătării
FĂTÁRE, fătări, s. f. Acțiunea de a făta; fătat. – V. făta. DOOM
fătáre s. f., g.-d. art. fătắrii; pl. fătắri
fătările
FĂTÁRE, fătări, s. f. Acțiunea de a făta; fătat. – V. făta. DOOM
fătáre s. f., g.-d. art. fătắrii; pl. fătắri
fătărilor
FĂTÁRE, fătări, s. f. Acțiunea de a făta; fătat. – V. făta. DOOM
fătáre s. f., g.-d. art. fătắrii; pl. fătắri
fătătoare
FĂTĂTOÁRE, (1) fătătoare, adj., (2) fătători, s. f. 1. Adj. (Despre femelele animalelor mamifere) Care este aptă să fete. ♦ (Pop.; substantivat, f.) Organ genital al unor femele. 2. S. f. (Pop.) Loc unde fată animalele. – Făta + suf. -ătoare. DOOM
fătătoáre2 s. f., g.-d. art. fătătórii; pl. fătătóri
fătătoare
FĂTĂTOÁRE, (1) fătătoare, adj., (2) fătători, s. f. 1. Adj. (Despre femelele animalelor mamifere) Care este aptă să fete. ♦ (Pop.; substantivat, f.) Organ genital al unor femele. 2. S. f. (Pop.) Loc unde fată animalele. – Făta + suf. -ătoare.
fătătoarea
FĂTĂTOÁRE, (1) fătătoare, adj., (2) fătători, s. f. 1. Adj. (Despre femelele animalelor mamifere) Care este aptă să fete. ♦ (Pop.; substantivat, f.) Organ genital al unor femele. 2. S. f. (Pop.) Loc unde fată animalele. – Făta + suf. -ătoare. DOOM
fătătoáre2 s. f., g.-d. art. fătătórii; pl. fătătóri
fătătoarea
FĂTĂTOÁRE, (1) fătătoare, adj., (2) fătători, s. f. 1. Adj. (Despre femelele animalelor mamifere) Care este aptă să fete. ♦ (Pop.; substantivat, f.) Organ genital al unor femele. 2. S. f. (Pop.) Loc unde fată animalele. – Făta + suf. -ătoare.
fătătoarei
FĂTĂTOÁRE, (1) fătătoare, adj., (2) fătători, s. f. 1. Adj. (Despre femelele animalelor mamifere) Care este aptă să fete. ♦ (Pop.; substantivat, f.) Organ genital al unor femele. 2. S. f. (Pop.) Loc unde fată animalele. – Făta + suf. -ătoare. DOOM
fătătoáre2 s. f., g.-d. art. fătătórii; pl. fătătóri
fătătoarele
FĂTĂTOÁRE, (1) fătătoare, adj., (2) fătători, s. f. 1. Adj. (Despre femelele animalelor mamifere) Care este aptă să fete. ♦ (Pop.; substantivat, f.) Organ genital al unor femele. 2. S. f. (Pop.) Loc unde fată animalele. – Făta + suf. -ătoare. DOOM
fătătoáre2 s. f., g.-d. art. fătătórii; pl. fătătóri
fătătoarelor
FĂTĂTOÁRE, (1) fătătoare, adj., (2) fătători, s. f. 1. Adj. (Despre femelele animalelor mamifere) Care este aptă să fete. ♦ (Pop.; substantivat, f.) Organ genital al unor femele. 2. S. f. (Pop.) Loc unde fată animalele. – Făta + suf. -ătoare. DOOM
fătătoáre2 s. f., g.-d. art. fătătórii; pl. fătătóri
fătători
FĂTĂTOÁRE, (1) fătătoare, adj., (2) fătători, s. f. 1. Adj. (Despre femelele animalelor mamifere) Care este aptă să fete. ♦ (Pop.; substantivat, f.) Organ genital al unor femele. 2. S. f. (Pop.) Loc unde fată animalele. – Făta + suf. -ătoare.
fătătorii
FĂTĂTOÁRE, (1) fătătoare, adj., (2) fătători, s. f. 1. Adj. (Despre femelele animalelor mamifere) Care este aptă să fete. ♦ (Pop.; substantivat, f.) Organ genital al unor femele. 2. S. f. (Pop.) Loc unde fată animalele. – Făta + suf. -ătoare.
fătătorile
FĂTĂTOÁRE, (1) fătătoare, adj., (2) fătători, s. f. 1. Adj. (Despre femelele animalelor mamifere) Care este aptă să fete. ♦ (Pop.; substantivat, f.) Organ genital al unor femele. 2. S. f. (Pop.) Loc unde fată animalele. – Făta + suf. -ătoare.
fătătorilor
FĂTĂTOÁRE, (1) fătătoare, adj., (2) fătători, s. f. 1. Adj. (Despre femelele animalelor mamifere) Care este aptă să fete. ♦ (Pop.; substantivat, f.) Organ genital al unor femele. 2. S. f. (Pop.) Loc unde fată animalele. – Făta + suf. -ătoare.
făurar
FĂURÁR1 s. m. (Pop.) Februarie. [Pr.: fă-u-] – Lat. febr(u)arius. DOOM
făurár1 (februarie) (pop.) (fă-u-) s. m., g.-d. lui făurár
făurar
FĂURÁR2, făurari, s. m. (Înv.) Fierar. ♦ (Fig.) Făuritor, creator. Făurar de frumusețe. [Pr.: fă-u-] – Faur + suf. -ar. DOOM
făurár2 (fierar, făuritor) (înv.) (fă-u-) s. m., pl. făurári
făurare
FĂURÁR1 s. m. (Pop.) Februarie. [Pr.: fă-u-] – Lat. febr(u)arius. DOOM
făurár1 (februarie) (pop.) (fă-u-) s. m., g.-d. lui făurár
făurare
FĂURÁR2, făurari, s. m. (Înv.) Fierar. ♦ (Fig.) Făuritor, creator. Făurar de frumusețe. [Pr.: fă-u-] – Faur + suf. -ar. DOOM
făurár2 (fierar, făuritor) (înv.) (fă-u-) s. m., pl. făurári
făurari
FĂURÁR1 s. m. (Pop.) Februarie. [Pr.: fă-u-] – Lat. febr(u)arius. DOOM
făurár1 (februarie) (pop.) (fă-u-) s. m., g.-d. lui făurár
făurari
FĂURÁR2, făurari, s. m. (Înv.) Fierar. ♦ (Fig.) Făuritor, creator. Făurar de frumusețe. [Pr.: fă-u-] – Faur + suf. -ar. DOOM
făurár2 (fierar, făuritor) (înv.) (fă-u-) s. m., pl. făurári
făurarii
FĂURÁR1 s. m. (Pop.) Februarie. [Pr.: fă-u-] – Lat. febr(u)arius. DOOM
făurár1 (februarie) (pop.) (fă-u-) s. m., g.-d. lui făurár
făurarii
FĂURÁR2, făurari, s. m. (Înv.) Fierar. ♦ (Fig.) Făuritor, creator. Făurar de frumusețe. [Pr.: fă-u-] – Faur + suf. -ar. DOOM
făurár2 (fierar, făuritor) (înv.) (fă-u-) s. m., pl. făurári
făurarilor
FĂURÁR1 s. m. (Pop.) Februarie. [Pr.: fă-u-] – Lat. febr(u)arius. DOOM
făurár1 (februarie) (pop.) (fă-u-) s. m., g.-d. lui făurár
făurarilor
FĂURÁR2, făurari, s. m. (Înv.) Fierar. ♦ (Fig.) Făuritor, creator. Făurar de frumusețe. [Pr.: fă-u-] – Faur + suf. -ar. DOOM
făurár2 (fierar, făuritor) (înv.) (fă-u-) s. m., pl. făurári
făurarul
FĂURÁR1 s. m. (Pop.) Februarie. [Pr.: fă-u-] – Lat. febr(u)arius. DOOM
făurár1 (februarie) (pop.) (fă-u-) s. m., g.-d. lui făurár
făurarul
FĂURÁR2, făurari, s. m. (Înv.) Fierar. ♦ (Fig.) Făuritor, creator. Făurar de frumusețe. [Pr.: fă-u-] – Faur + suf. -ar. DOOM
făurár2 (fierar, făuritor) (înv.) (fă-u-) s. m., pl. făurári
făurarule
FĂURÁR1 s. m. (Pop.) Februarie. [Pr.: fă-u-] – Lat. febr(u)arius. DOOM
făurár1 (februarie) (pop.) (fă-u-) s. m., g.-d. lui făurár
făurarule
FĂURÁR2, făurari, s. m. (Înv.) Fierar. ♦ (Fig.) Făuritor, creator. Făurar de frumusețe. [Pr.: fă-u-] – Faur + suf. -ar. DOOM
făurár2 (fierar, făuritor) (înv.) (fă-u-) s. m., pl. făurári
făurarului
FĂURÁR1 s. m. (Pop.) Februarie. [Pr.: fă-u-] – Lat. febr(u)arius. DOOM
făurár1 (februarie) (pop.) (fă-u-) s. m., g.-d. lui făurár
făurarului
FĂURÁR2, făurari, s. m. (Înv.) Fierar. ♦ (Fig.) Făuritor, creator. Făurar de frumusețe. [Pr.: fă-u-] – Faur + suf. -ar. DOOM
făurár2 (fierar, făuritor) (înv.) (fă-u-) s. m., pl. făurári
făurea
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făureai
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făuream
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făurească
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făureau
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făureați
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făuresc
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făurește
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făurești
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făuri
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făurii
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făurim
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făurind
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făurire
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făurire
FĂURÍRE s. f. Acțiunea de a făuri și rezultatul ei; creare, înfăptuire, construire. [Pr.: fă-u-] – V. făuri. DOOM
făuríre (fă-u-) s. f., g.-d. art. făurírii
făurirea
FĂURÍRE s. f. Acțiunea de a făuri și rezultatul ei; creare, înfăptuire, construire. [Pr.: fă-u-] – V. făuri. DOOM
făuríre (fă-u-) s. f., g.-d. art. făurírii
făuriri
FĂURÍRE s. f. Acțiunea de a făuri și rezultatul ei; creare, înfăptuire, construire. [Pr.: fă-u-] – V. făuri. DOOM
făuríre (fă-u-) s. f., g.-d. art. făurírii
făuririi
FĂURÍRE s. f. Acțiunea de a făuri și rezultatul ei; creare, înfăptuire, construire. [Pr.: fă-u-] – V. făuri. DOOM
făuríre (fă-u-) s. f., g.-d. art. făurírii
făuririle
FĂURÍRE s. f. Acțiunea de a făuri și rezultatul ei; creare, înfăptuire, construire. [Pr.: fă-u-] – V. făuri. DOOM
făuríre (fă-u-) s. f., g.-d. art. făurírii
făuririlor
FĂURÍRE s. f. Acțiunea de a făuri și rezultatul ei; creare, înfăptuire, construire. [Pr.: fă-u-] – V. făuri. DOOM
făuríre (fă-u-) s. f., g.-d. art. făurírii
făuriră
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făurirăm
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făurirăți
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făurise
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făurisem
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făuriseră
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făuriserăm
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făuriserăți
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făuriseși
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făuriseți
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făurit
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făurit
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a înfăptui, a construi, a face. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2.
făuritoare
FĂURITÓR, -OÁRE, făuritori, -oare, s. m. și f. Persoană care făurește, creează, înfăptuiește, construiește ceva; creator. [Pr.: fă-u-] – Făuri + suf. -tor. DOOM
făuritór (fă-u-) s. m., pl. făuritóri
făuritoarea
FĂURITÓR, -OÁRE, făuritori, -oare, s. m. și f. Persoană care făurește, creează, înfăptuiește, construiește ceva; creator. [Pr.: fă-u-] – Făuri + suf. -tor. DOOM
făuritór (fă-u-) s. m., pl. făuritóri
făuritoarei
FĂURITÓR, -OÁRE, făuritori, -oare, s. m. și f. Persoană care făurește, creează, înfăptuiește, construiește ceva; creator. [Pr.: fă-u-] – Făuri + suf. -tor. DOOM
făuritór (fă-u-) s. m., pl. făuritóri
făuritoarele
FĂURITÓR, -OÁRE, făuritori, -oare, s. m. și f. Persoană care făurește, creează, înfăptuiește, construiește ceva; creator. [Pr.: fă-u-] – Făuri + suf. -tor. DOOM
făuritór (fă-u-) s. m., pl. făuritóri
făuritoarelor
FĂURITÓR, -OÁRE, făuritori, -oare, s. m. și f. Persoană care făurește, creează, înfăptuiește, construiește ceva; creator. [Pr.: fă-u-] – Făuri + suf. -tor. DOOM
făuritór (fă-u-) s. m., pl. făuritóri
făuritor
FĂURITÓR, -OÁRE, făuritori, -oare, s. m. și f. Persoană care făurește, creează, înfăptuiește, construiește ceva; creator. [Pr.: fă-u-] – Făuri + suf. -tor. DOOM
făuritór (fă-u-) s. m., pl. făuritóri
făuritori
FĂURITÓR, -OÁRE, făuritori, -oare, s. m. și f. Persoană care făurește, creează, înfăptuiește, construiește ceva; creator. [Pr.: fă-u-] – Făuri + suf. -tor. DOOM
făuritór (fă-u-) s. m., pl. făuritóri
făuritorii
FĂURITÓR, -OÁRE, făuritori, -oare, s. m. și f. Persoană care făurește, creează, înfăptuiește, construiește ceva; creator. [Pr.: fă-u-] – Făuri + suf. -tor. DOOM
făuritór (fă-u-) s. m., pl. făuritóri
făuritorilor
FĂURITÓR, -OÁRE, făuritori, -oare, s. m. și f. Persoană care făurește, creează, înfăptuiește, construiește ceva; creator. [Pr.: fă-u-] – Făuri + suf. -tor. DOOM
făuritór (fă-u-) s. m., pl. făuritóri
făuritorul
FĂURITÓR, -OÁRE, făuritori, -oare, s. m. și f. Persoană care făurește, creează, înfăptuiește, construiește ceva; creator. [Pr.: fă-u-] – Făuri + suf. -tor. DOOM
făuritór (fă-u-) s. m., pl. făuritóri
făuritorului
FĂURITÓR, -OÁRE, făuritori, -oare, s. m. și f. Persoană care făurește, creează, înfăptuiește, construiește ceva; creator. [Pr.: fă-u-] – Făuri + suf. -tor. DOOM
făuritór (fă-u-) s. m., pl. făuritóri
făuriși
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făuriște
FĂURÍȘTE, făuriști, s. f. (Reg.) Atelierul fierarului; fierărie1. [Pr.: fă-u-] – Faur2 + suf. -iște. DOOM
făuríște (reg.) (fă-u-) s. f., g.-d. art. făuríștii; pl. făuríști
făuriștea
FĂURÍȘTE, făuriști, s. f. (Reg.) Atelierul fierarului; fierărie1. [Pr.: fă-u-] – Faur2 + suf. -iște. DOOM
făuríște (reg.) (fă-u-) s. f., g.-d. art. făuríștii; pl. făuríști
făuriști
FĂURÍȘTE, făuriști, s. f. (Reg.) Atelierul fierarului; fierărie1. [Pr.: fă-u-] – Faur2 + suf. -iște. DOOM
făuríște (reg.) (fă-u-) s. f., g.-d. art. făuríștii; pl. făuríști
făuriștii
FĂURÍȘTE, făuriști, s. f. (Reg.) Atelierul fierarului; fierărie1. [Pr.: fă-u-] – Faur2 + suf. -iște. DOOM
făuríște (reg.) (fă-u-) s. f., g.-d. art. făuríștii; pl. făuríști
făuriștile
FĂURÍȘTE, făuriști, s. f. (Reg.) Atelierul fierarului; fierărie1. [Pr.: fă-u-] – Faur2 + suf. -iște. DOOM
făuríște (reg.) (fă-u-) s. f., g.-d. art. făuríștii; pl. făuríști
făuriștilor
FĂURÍȘTE, făuriști, s. f. (Reg.) Atelierul fierarului; fierărie1. [Pr.: fă-u-] – Faur2 + suf. -iște. DOOM
făuríște (reg.) (fă-u-) s. f., g.-d. art. făuríștii; pl. făuríști
făuriți
FĂURÍ, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a face, a realiza. 2. Spec. (Înv.) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal; p. ext. a fabrica. [Pr.: fă-u-] – Din faur2. DOOM
făurí (a ~) (fă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făurésc, imperf. 3 sg. făureá; conj. prez. 3 să făureáscă
făuriță
FĂURÍȚĂ, făurițe, s. f. (Regional) Soția faurului. Deodată cu împărăteasa, născu rotărița și făurița. RETEGANUL, P. I 32. – Pronunțat: fă-u-.
făurăria
FĂURĂRÍE1, faurării, s. f. (Înv.) 1. Atelierul fierarului; fierărie1. 2. Meșteșugul fierarului; fierărie1. [Pr.: fă-u-] – Făurar2 + suf. -ie. DOOM
făurăríe (înv., reg.) (fă-u-) s. f., art. făurăría, g.-d. art. făurăríei; (ateliere) pl. făurăríi, art. făurăríile
făurărie
FĂURĂRÍE1, faurării, s. f. (Înv.) 1. Atelierul fierarului; fierărie1. 2. Meșteșugul fierarului; fierărie1. [Pr.: fă-u-] – Făurar2 + suf. -ie. DOOM
făurăríe (înv., reg.) (fă-u-) s. f., art. făurăría, g.-d. art. făurăríei; (ateliere) pl. făurăríi, art. făurăríile
făurăriei
FĂURĂRÍE1, faurării, s. f. (Înv.) 1. Atelierul fierarului; fierărie1. 2. Meșteșugul fierarului; fierărie1. [Pr.: fă-u-] – Făurar2 + suf. -ie. DOOM
făurăríe (înv., reg.) (fă-u-) s. f., art. făurăría, g.-d. art. făurăríei; (ateliere) pl. făurăríi, art. făurăríile
făurării
FĂURĂRÍE1, faurării, s. f. (Înv.) 1. Atelierul fierarului; fierărie1. 2. Meșteșugul fierarului; fierărie1. [Pr.: fă-u-] – Făurar2 + suf. -ie. DOOM
făurăríe (înv., reg.) (fă-u-) s. f., art. făurăría, g.-d. art. făurăríei; (ateliere) pl. făurăríi, art. făurăríile
făurăriile
FĂURĂRÍE1, faurării, s. f. (Înv.) 1. Atelierul fierarului; fierărie1. 2. Meșteșugul fierarului; fierărie1. [Pr.: fă-u-] – Făurar2 + suf. -ie. DOOM
făurăríe (înv., reg.) (fă-u-) s. f., art. făurăría, g.-d. art. făurăríei; (ateliere) pl. făurăríi, art. făurăríile
făurăriilor
FĂURĂRÍE1, faurării, s. f. (Înv.) 1. Atelierul fierarului; fierărie1. 2. Meșteșugul fierarului; fierărie1. [Pr.: fă-u-] – Făurar2 + suf. -ie. DOOM
făurăríe (înv., reg.) (fă-u-) s. f., art. făurăría, g.-d. art. făurăríei; (ateliere) pl. făurăríi, art. făurăríile
făzănița
FĂZĂNÍȚĂ, făzănițe, s. f. Femela fazanului. – Fazan + suf. -iță. DOOM
*făzăníță s. f., g.-d. art. făzăníței; pl. făzăníțe
făzănițe
FĂZĂNÍȚĂ, făzănițe, s. f. Femela fazanului. – Fazan + suf. -iță. DOOM
*făzăníță s. f., g.-d. art. făzăníței; pl. făzăníțe
făzăniței
FĂZĂNÍȚĂ, făzănițe, s. f. Femela fazanului. – Fazan + suf. -iță. DOOM
*făzăníță s. f., g.-d. art. făzăníței; pl. făzăníțe
făzănițele
FĂZĂNÍȚĂ, făzănițe, s. f. Femela fazanului. – Fazan + suf. -iță. DOOM
*făzăníță s. f., g.-d. art. făzăníței; pl. făzăníțe
făzănițelor
FĂZĂNÍȚĂ, făzănițe, s. f. Femela fazanului. – Fazan + suf. -iță. DOOM
*făzăníță s. f., g.-d. art. făzăníței; pl. făzăníțe
fășcuță
FĂȘCÚȚĂ, fășcuțe, s. f. (Mold.) Putinică cu capac, în care se păstrează brînza. O sumedenie de putini și fășcuțe, care cu brînză de oi, care cu de vaci. HOGAȘ, DR. II 29.
fășie
FĂȘÍE s. f. v. fâșie. DOOM
fâșíe s. f., art. fâșía, g.-d. art. fâșíei; pl. fâșíi, art. fâșíile
fășiu
fășíu s. m. – Soțul cumnatei. Cr. faša (Bogrea, Dacor., III, 730). Totuși, DAR preferă să plece de la fașe însă este puțin probabil (acest grad de înrudire ar fi imaginat în cruciș, ca fața scutecelor; în acest caz ideea de bază ar fi cea de „încrucișat”, nu cea de „scutec”).
fățarnic
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnic
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnica
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnica
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnice
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnice
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnicei
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnicei
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnicele
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnicele
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnicelor
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnicelor
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnici
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnici
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnicii
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnicii
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnicilor
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnicilor
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnicul
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnicul
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnicului
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățarnicului
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic. DOOM
fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice
fățiș
FĂȚÍȘ, -Ă, fățiși, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se face, se manifestă, se spune etc. pe față, deschis, direct. – Față + suf. -iș. DOOM
fățíș adj. m., pl. fățíși; f. fățíșă, art. fățíșa, pl. fățíșe
fățișa
FĂȚÍȘ, -Ă, fățiși, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se face, se manifestă, se spune etc. pe față, deschis, direct. – Față + suf. -iș. DOOM
fățíș adj. m., pl. fățíși; f. fățíșă, art. fățíșa, pl. fățíșe
fățișe
FĂȚÍȘ, -Ă, fățiși, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se face, se manifestă, se spune etc. pe față, deschis, direct. – Față + suf. -iș. DOOM
fățíș adj. m., pl. fățíși; f. fățíșă, art. fățíșa, pl. fățíșe
fățișei
FĂȚÍȘ, -Ă, fățiși, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se face, se manifestă, se spune etc. pe față, deschis, direct. – Față + suf. -iș. DOOM
fățíș adj. m., pl. fățíși; f. fățíșă, art. fățíșa, pl. fățíșe
fățișele
FĂȚÍȘ, -Ă, fățiși, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se face, se manifestă, se spune etc. pe față, deschis, direct. – Față + suf. -iș. DOOM
fățíș adj. m., pl. fățíși; f. fățíșă, art. fățíșa, pl. fățíșe
fățișelor
FĂȚÍȘ, -Ă, fățiși, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se face, se manifestă, se spune etc. pe față, deschis, direct. – Față + suf. -iș. DOOM
fățíș adj. m., pl. fățíși; f. fățíșă, art. fățíșa, pl. fățíșe
fățiși
FĂȚÍȘ, -Ă, fățiși, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se face, se manifestă, se spune etc. pe față, deschis, direct. – Față + suf. -iș. DOOM
fățíș adj. m., pl. fățíși; f. fățíșă, art. fățíșa, pl. fățíșe
fățișii
FĂȚÍȘ, -Ă, fățiși, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se face, se manifestă, se spune etc. pe față, deschis, direct. – Față + suf. -iș. DOOM
fățíș adj. m., pl. fățíși; f. fățíșă, art. fățíșa, pl. fățíșe
fățișilor
FĂȚÍȘ, -Ă, fățiși, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se face, se manifestă, se spune etc. pe față, deschis, direct. – Față + suf. -iș. DOOM
fățíș adj. m., pl. fățíși; f. fățíșă, art. fățíșa, pl. fățíșe
fățișul
FĂȚÍȘ, -Ă, fățiși, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se face, se manifestă, se spune etc. pe față, deschis, direct. – Față + suf. -iș. DOOM
fățíș adj. m., pl. fățíși; f. fățíșă, art. fățíșa, pl. fățíșe
fățișului
FĂȚÍȘ, -Ă, fățiși, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se face, se manifestă, se spune etc. pe față, deschis, direct. – Față + suf. -iș. DOOM
fățíș adj. m., pl. fățíși; f. fățíșă, art. fățíșa, pl. fățíșe
fățos
FĂȚÓS, -OÁSĂ, fățoși, -oase, adj. (Pop.) Cu față, arătos; frumos la față. – Din față + suf. -os.
fățui
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuia
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuiai
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuiala
FĂȚUIÁLĂ, fățuieli, s. f. 1. Fățuire. 2. Fig. (Pop.) Pălmuire; bătaie dată cuiva (peste față). 3. (Concr.) Strat subțire de mortar, bine netezit, care formează fața unei tencuieli. [Pr.: -țu-ia-] – Fățui + suf. -eală. DOOM
fățuiálă s. f., g.-d. art. fățuiélii; pl. fățuiéli
fățuiam
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuiască
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuiau
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuiați
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuieli
FĂȚUIÁLĂ, fățuieli, s. f. 1. Fățuire. 2. Fig. (Pop.) Pălmuire; bătaie dată cuiva (peste față). 3. (Concr.) Strat subțire de mortar, bine netezit, care formează fața unei tencuieli. [Pr.: -țu-ia-] – Fățui + suf. -eală. DOOM
fățuiálă s. f., g.-d. art. fățuiélii; pl. fățuiéli
fățuielii
FĂȚUIÁLĂ, fățuieli, s. f. 1. Fățuire. 2. Fig. (Pop.) Pălmuire; bătaie dată cuiva (peste față). 3. (Concr.) Strat subțire de mortar, bine netezit, care formează fața unei tencuieli. [Pr.: -țu-ia-] – Fățui + suf. -eală. DOOM
fățuiálă s. f., g.-d. art. fățuiélii; pl. fățuiéli
fățuielile
FĂȚUIÁLĂ, fățuieli, s. f. 1. Fățuire. 2. Fig. (Pop.) Pălmuire; bătaie dată cuiva (peste față). 3. (Concr.) Strat subțire de mortar, bine netezit, care formează fața unei tencuieli. [Pr.: -țu-ia-] – Fățui + suf. -eală. DOOM
fățuiálă s. f., g.-d. art. fățuiélii; pl. fățuiéli
fățuielilor
FĂȚUIÁLĂ, fățuieli, s. f. 1. Fățuire. 2. Fig. (Pop.) Pălmuire; bătaie dată cuiva (peste față). 3. (Concr.) Strat subțire de mortar, bine netezit, care formează fața unei tencuieli. [Pr.: -țu-ia-] – Fățui + suf. -eală. DOOM
fățuiálă s. f., g.-d. art. fățuiélii; pl. fățuiéli
fățuiesc
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuiește
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuiești
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuii
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuim
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuind
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuire
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuire
FĂȚUÍRE, fățuiri, s. f. Acțiunea de a fățui și rezultatul ei; fățuială, fățuit1. – V. fățui. DOOM
fățuíre s. f., g.-d. art. fățuírii; pl. fățuíri
fățuirea
FĂȚUÍRE, fățuiri, s. f. Acțiunea de a fățui și rezultatul ei; fățuială, fățuit1. – V. fățui. DOOM
fățuíre s. f., g.-d. art. fățuírii; pl. fățuíri
fățuiri
FĂȚUÍRE, fățuiri, s. f. Acțiunea de a fățui și rezultatul ei; fățuială, fățuit1. – V. fățui. DOOM
fățuíre s. f., g.-d. art. fățuírii; pl. fățuíri
fățuirii
FĂȚUÍRE, fățuiri, s. f. Acțiunea de a fățui și rezultatul ei; fățuială, fățuit1. – V. fățui. DOOM
fățuíre s. f., g.-d. art. fățuírii; pl. fățuíri
fățuirile
FĂȚUÍRE, fățuiri, s. f. Acțiunea de a fățui și rezultatul ei; fățuială, fățuit1. – V. fățui. DOOM
fățuíre s. f., g.-d. art. fățuírii; pl. fățuíri
fățuirilor
FĂȚUÍRE, fățuiri, s. f. Acțiunea de a fățui și rezultatul ei; fățuială, fățuit1. – V. fățui. DOOM
fățuíre s. f., g.-d. art. fățuírii; pl. fățuíri
fățuiră
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuirăm
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuirăți
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuise
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuisem
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuiseră
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuiserăm
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuiserăți
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuiseși
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuiseți
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuit
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuit
FĂȚUÍT2, -Ă, fățuiți, -te, adj. (Despre obiecte) Cu suprafața netezită, lustruită, cu aspect frumos; (despre suprafața unei construcții) cu tencuiala netezită. – V. fățui.
fățuit
FĂȚUÍT1 s. n. Fățuire. – V. fățui. DOOM
fățuít s. n.
fățuita
FĂȚUÍT2, -Ă, fățuiți, -te, adj. (Despre obiecte) Cu suprafața netezită, lustruită, cu aspect frumos; (despre suprafața unei construcții) cu tencuiala netezită. – V. fățui.
fățuite
FĂȚUÍT2, -Ă, fățuiți, -te, adj. (Despre obiecte) Cu suprafața netezită, lustruită, cu aspect frumos; (despre suprafața unei construcții) cu tencuiala netezită. – V. fățui.
fățuitei
FĂȚUÍT2, -Ă, fățuiți, -te, adj. (Despre obiecte) Cu suprafața netezită, lustruită, cu aspect frumos; (despre suprafața unei construcții) cu tencuiala netezită. – V. fățui.
fățuitele
FĂȚUÍT2, -Ă, fățuiți, -te, adj. (Despre obiecte) Cu suprafața netezită, lustruită, cu aspect frumos; (despre suprafața unei construcții) cu tencuiala netezită. – V. fățui.
fățuitelor
FĂȚUÍT2, -Ă, fățuiți, -te, adj. (Despre obiecte) Cu suprafața netezită, lustruită, cu aspect frumos; (despre suprafața unei construcții) cu tencuiala netezită. – V. fățui.
fățuitoare
FĂȚUITOÁRE, fățuitoare, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia zidarul întinde și netezește straturile de tencuială aruncată pe zid cu mistria; drișcă. – Pronunțat: -țu-i-. DOOM
fățuitoáre2 (unealtă) (-țu-i-) s. f., g.-d. art. fățuitórii; pl. fățuitóri
fățuitoare
FĂȚUITÓR, -OÁRE, fățuitori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care fățuiește. 2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. 4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [Pr.: -țu-i-] – Fățui + suf. -tor. DOOM
fățuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fățuitoáre
fățuitoarea
FĂȚUITOÁRE, fățuitoare, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia zidarul întinde și netezește straturile de tencuială aruncată pe zid cu mistria; drișcă. – Pronunțat: -țu-i-. DOOM
fățuitoáre2 (unealtă) (-țu-i-) s. f., g.-d. art. fățuitórii; pl. fățuitóri
fățuitoarea
FĂȚUITÓR, -OÁRE, fățuitori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care fățuiește. 2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. 4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [Pr.: -țu-i-] – Fățui + suf. -tor. DOOM
fățuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fățuitoáre
fățuitoarei
FĂȚUITÓR, -OÁRE, fățuitori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care fățuiește. 2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. 4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [Pr.: -țu-i-] – Fățui + suf. -tor. DOOM
fățuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fățuitoáre
fățuitoarele
FĂȚUITÓR, -OÁRE, fățuitori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care fățuiește. 2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. 4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [Pr.: -țu-i-] – Fățui + suf. -tor. DOOM
fățuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fățuitoáre
fățuitoarelor
FĂȚUITÓR, -OÁRE, fățuitori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care fățuiește. 2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. 4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [Pr.: -țu-i-] – Fățui + suf. -tor. DOOM
fățuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fățuitoáre
fățuitor
FĂȚUITÓR, -OÁRE, fățuitori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care fățuiește. 2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. 4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [Pr.: -țu-i-] – Fățui + suf. -tor. DOOM
fățuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fățuitoáre
fățuitori
FĂȚUITOÁRE, fățuitoare, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia zidarul întinde și netezește straturile de tencuială aruncată pe zid cu mistria; drișcă. – Pronunțat: -țu-i-. DOOM
fățuitoáre2 (unealtă) (-țu-i-) s. f., g.-d. art. fățuitórii; pl. fățuitóri
fățuitori
FĂȚUITÓR, -OÁRE, fățuitori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care fățuiește. 2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. 4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [Pr.: -țu-i-] – Fățui + suf. -tor. DOOM
fățuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fățuitoáre
fățuitorii
FĂȚUITOÁRE, fățuitoare, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia zidarul întinde și netezește straturile de tencuială aruncată pe zid cu mistria; drișcă. – Pronunțat: -țu-i-. DOOM
fățuitoáre2 (unealtă) (-țu-i-) s. f., g.-d. art. fățuitórii; pl. fățuitóri
fățuitorii
FĂȚUITÓR, -OÁRE, fățuitori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care fățuiește. 2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. 4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [Pr.: -țu-i-] – Fățui + suf. -tor. DOOM
fățuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fățuitoáre
fățuitorile
FĂȚUITOÁRE, fățuitoare, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia zidarul întinde și netezește straturile de tencuială aruncată pe zid cu mistria; drișcă. – Pronunțat: -țu-i-. DOOM
fățuitoáre2 (unealtă) (-țu-i-) s. f., g.-d. art. fățuitórii; pl. fățuitóri
fățuitorilor
FĂȚUITOÁRE, fățuitoare, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia zidarul întinde și netezește straturile de tencuială aruncată pe zid cu mistria; drișcă. – Pronunțat: -țu-i-. DOOM
fățuitoáre2 (unealtă) (-țu-i-) s. f., g.-d. art. fățuitórii; pl. fățuitóri
fățuitorilor
FĂȚUITÓR, -OÁRE, fățuitori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care fățuiește. 2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. 4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [Pr.: -țu-i-] – Fățui + suf. -tor. DOOM
fățuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fățuitoáre
fățuitorul
FĂȚUITÓR, -OÁRE, fățuitori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care fățuiește. 2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. 4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [Pr.: -țu-i-] – Fățui + suf. -tor. DOOM
fățuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fățuitoáre
fățuitorului
FĂȚUITÓR, -OÁRE, fățuitori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care fățuiește. 2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă. 4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [Pr.: -țu-i-] – Fățui + suf. -tor. DOOM
fățuitór2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fățuitoáre
fățuitul
FĂȚUÍT2, -Ă, fățuiți, -te, adj. (Despre obiecte) Cu suprafața netezită, lustruită, cu aspect frumos; (despre suprafața unei construcții) cu tencuiala netezită. – V. fățui.
fățuitului
FĂȚUÍT2, -Ă, fățuiți, -te, adj. (Despre obiecte) Cu suprafața netezită, lustruită, cu aspect frumos; (despre suprafața unei construcții) cu tencuiala netezită. – V. fățui.
fățuiși
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuiți
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui. DOOM
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuiți
FĂȚUÍT2, -Ă, fățuiți, -te, adj. (Despre obiecte) Cu suprafața netezită, lustruită, cu aspect frumos; (despre suprafața unei construcții) cu tencuiala netezită. – V. fățui.
fățuiții
FĂȚUÍT2, -Ă, fățuiți, -te, adj. (Despre obiecte) Cu suprafața netezită, lustruită, cu aspect frumos; (despre suprafața unei construcții) cu tencuiala netezită. – V. fățui.
fățuiților
FĂȚUÍT2, -Ă, fățuiți, -te, adj. (Despre obiecte) Cu suprafața netezită, lustruită, cu aspect frumos; (despre suprafața unei construcții) cu tencuiala netezită. – V. fățui.
fățărea
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățăreai
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățăream
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățărească
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățăreau
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățăreați
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățăresc
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățărește
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățărești
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățări
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățăria
FĂȚĂRÍE, fățării, s. f. (Înv.) Fățărnicie. – Fățări + suf. -ie. DOOM
fățăríe (înv.) s. f., art. fățăría, g.-d. art. fățăríei; pl. fățăríi, art. fățăríile
fățărie
FĂȚĂRÍE, fățării, s. f. (Înv.) Fățărnicie. – Fățări + suf. -ie. DOOM
fățăríe (înv.) s. f., art. fățăría, g.-d. art. fățăríei; pl. fățăríi, art. fățăríile
fățăriei
FĂȚĂRÍE, fățării, s. f. (Înv.) Fățărnicie. – Fățări + suf. -ie. DOOM
fățăríe (înv.) s. f., art. fățăría, g.-d. art. fățăríei; pl. fățăríi, art. fățăríile
fățării
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățării
FĂȚĂRÍE, fățării, s. f. (Înv.) Fățărnicie. – Fățări + suf. -ie. DOOM
fățăríe (înv.) s. f., art. fățăría, g.-d. art. fățăríei; pl. fățăríi, art. fățăríile
fățăriile
FĂȚĂRÍE, fățării, s. f. (Înv.) Fățărnicie. – Fățări + suf. -ie. DOOM
fățăríe (înv.) s. f., art. fățăría, g.-d. art. fățăríei; pl. fățăríi, art. fățăríile
fățăriilor
FĂȚĂRÍE, fățării, s. f. (Înv.) Fățărnicie. – Fățări + suf. -ie. DOOM
fățăríe (înv.) s. f., art. fățăría, g.-d. art. fățăríei; pl. fățăríi, art. fățăríile
fățărim
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățărind
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățărire
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățărire
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față).
fățăriră
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățărirăm
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățărirăți
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățărise
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățărisem
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățăriseră
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățăriserăm
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățăriserăți
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățăriseși
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățăriseți
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățărit
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățărit
FĂȚĂRÍT, -Ă, fățăriți, -te, adj. (Învechit, rar) Fățarnic, prefăcut, ipocrit, simulat. Așa-mi venea-n suflet să cred lămurit Că tot acel joc a fost joc fățărit. COȘBUC, P. II 207. ◊ Fig. Focuri de artificii în care meșteri isteți și dibaci fac să joace, în ochii orbecați ai publicului, tot felul de vîrtejuri luminoase... de fulgere plăsmuite, de sori fățăriți. ODOBESCU, S. II 540.
fățăriși
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățăriți
FĂȚĂRÍ, fățăresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățărnici. – Din fățare (înv. „fățărnicie” < față). DOOM
!fățărí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățăréște, imperf. 3 sg. se fățăreá; conj. prez. 3 să se fățăreáscă
fățărnicea
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărniceai
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărniceam
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărnicească
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărniceau
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărniceați
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărnicesc
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărnicește
FĂȚĂRNICÉȘTE adv. (Înv.) În mod fățarnic, prefăcut; ca un om fățarnic. – Fățarnic + suf. -ește. DOOM
fățărnicéște (înv.) adv.
fățărnicește
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărnicești
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărnici
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărnicia
FĂȚĂRNICÍE, fățărnicii, s. f. Lipsă de sinceritate (în purtare, atitudini etc.); purtare, atitudine prefăcută, ipocrită; prefăcătorie, ipocrizie, falsitate, fățărie. – Fățarnic + suf. -ie. DOOM
fățărnicíe s. f., art. fățărnicía, g.-d. art. fățărnicíei; pl. fățărnicíi, art. fățărnicíile
fățărnicie
FĂȚĂRNICÍE, fățărnicii, s. f. Lipsă de sinceritate (în purtare, atitudini etc.); purtare, atitudine prefăcută, ipocrită; prefăcătorie, ipocrizie, falsitate, fățărie. – Fățarnic + suf. -ie. DOOM
fățărnicíe s. f., art. fățărnicía, g.-d. art. fățărnicíei; pl. fățărnicíi, art. fățărnicíile
fățărniciei
FĂȚĂRNICÍE, fățărnicii, s. f. Lipsă de sinceritate (în purtare, atitudini etc.); purtare, atitudine prefăcută, ipocrită; prefăcătorie, ipocrizie, falsitate, fățărie. – Fățarnic + suf. -ie. DOOM
fățărnicíe s. f., art. fățărnicía, g.-d. art. fățărnicíei; pl. fățărnicíi, art. fățărnicíile
fățărnicii
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărnicii
FĂȚĂRNICÍE, fățărnicii, s. f. Lipsă de sinceritate (în purtare, atitudini etc.); purtare, atitudine prefăcută, ipocrită; prefăcătorie, ipocrizie, falsitate, fățărie. – Fățarnic + suf. -ie. DOOM
fățărnicíe s. f., art. fățărnicía, g.-d. art. fățărnicíei; pl. fățărnicíi, art. fățărnicíile
fățărniciile
FĂȚĂRNICÍE, fățărnicii, s. f. Lipsă de sinceritate (în purtare, atitudini etc.); purtare, atitudine prefăcută, ipocrită; prefăcătorie, ipocrizie, falsitate, fățărie. – Fățarnic + suf. -ie. DOOM
fățărnicíe s. f., art. fățărnicía, g.-d. art. fățărnicíei; pl. fățărnicíi, art. fățărnicíile
fățărniciilor
FĂȚĂRNICÍE, fățărnicii, s. f. Lipsă de sinceritate (în purtare, atitudini etc.); purtare, atitudine prefăcută, ipocrită; prefăcătorie, ipocrizie, falsitate, fățărie. – Fățarnic + suf. -ie. DOOM
fățărnicíe s. f., art. fățărnicía, g.-d. art. fățărnicíei; pl. fățărnicíi, art. fățărnicíile
fățărnicim
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărnicind
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărnicire
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărnicire
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic.
fățărniciră
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărnicirăm
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărnicirăți
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărnicise
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărnicisem
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărniciseră
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărniciserăm
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărniciserăți
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărniciseși
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărniciseți
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărnicit
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărniciși
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă
fățărniciți
FĂȚĂRNICÍ, fățărnicesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se preface, a se fățări. – Din fățarnic. DOOM
!fățărnicí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fățărnicéște, imperf. 3 sg. se fățărniceá; conj. prez. 3 să se fățărniceáscă