fucală
FUCÁLE s.f.pl. Ordin de alge brune, având ca tip fucusul; (la sg.) algă din acest ordin. [< fr. fucales].
fuchsia
CERCELÚȘ, cerceluși, s. m. I. Diminutiv al lui cercel. II. (Bot.) 1. Nume dat mai multor specii de plante decorative, cu frunze opuse regulate, cu flori roșii, galbene-verzui sau pestrițe; fucsie (Fuchsia). 2. (La pl.) Lăcrămioare. – Cercel + suf. -uș.
fucie
fucíe (-íi), s. f. – Butoiaș. – Var. fîcie, fusie. Sb. fučija (Lacea, Dacor., III, 750; DAR). În Banat și Olt.
fuck
fuck! interj. (adol., obs.) fir-ar să fie!, la dracu’.
fucoida
FUCOÍDĂ, fucoide, s. f. Urmă de alge sau de viermi vizibilă pe suprafața ori în interiorul unor strate de argilă sau marne. – Din fr. fucoïdes. DOOM
fucoídă s. f., g.-d. art. fucoídei; pl. fucoíde
fucoide
FUCOÍDĂ, fucoide, s. f. Urmă de alge sau de viermi vizibilă pe suprafața ori în interiorul unor strate de argilă sau marne. – Din fr. fucoïdes. DOOM
fucoídă s. f., g.-d. art. fucoídei; pl. fucoíde
fucoidei
FUCOÍDĂ, fucoide, s. f. Urmă de alge sau de viermi vizibilă pe suprafața ori în interiorul unor strate de argilă sau marne. – Din fr. fucoïdes. DOOM
fucoídă s. f., g.-d. art. fucoídei; pl. fucoíde
fucoidele
FUCOÍDĂ, fucoide, s. f. Urmă de alge sau de viermi vizibilă pe suprafața ori în interiorul unor strate de argilă sau marne. – Din fr. fucoïdes. DOOM
fucoídă s. f., g.-d. art. fucoídei; pl. fucoíde
fucoidelor
FUCOÍDĂ, fucoide, s. f. Urmă de alge sau de viermi vizibilă pe suprafața ori în interiorul unor strate de argilă sau marne. – Din fr. fucoïdes. DOOM
fucoídă s. f., g.-d. art. fucoídei; pl. fucoíde
fucoxantina
FUCOXANTÍNĂ, fucoxantine, s. f. Pigment de culoare brună, care se găsește în algele brune. – Din fr. fucoxanthine. DOOM
fucoxantínă s. f., g.-d. art. fucoxantínei; pl. fucoxantíne
fucoxantine
FUCOXANTÍNĂ, fucoxantine, s. f. Pigment de culoare brună, care se găsește în algele brune. – Din fr. fucoxanthine. DOOM
fucoxantínă s. f., g.-d. art. fucoxantínei; pl. fucoxantíne
fucoxantinei
FUCOXANTÍNĂ, fucoxantine, s. f. Pigment de culoare brună, care se găsește în algele brune. – Din fr. fucoxanthine. DOOM
fucoxantínă s. f., g.-d. art. fucoxantínei; pl. fucoxantíne
fucoxantinele
FUCOXANTÍNĂ, fucoxantine, s. f. Pigment de culoare brună, care se găsește în algele brune. – Din fr. fucoxanthine. DOOM
fucoxantínă s. f., g.-d. art. fucoxantínei; pl. fucoxantíne
fucoxantinelor
FUCOXANTÍNĂ, fucoxantine, s. f. Pigment de culoare brună, care se găsește în algele brune. – Din fr. fucoxanthine. DOOM
fucoxantínă s. f., g.-d. art. fucoxantínei; pl. fucoxantíne
fucsia
FÚCSIE, fucsii, s. f., adj. invar. 1. S. f. (Bot.) Cerceluș. 2. Adj. invar. (În forma fucsia) De culoarea florilor acestei plante. [Acc. și: fucsíe – Var.: fúcsia adj. invar.] – Din fr. fuchsia. DOOM
*fúcsia (-si-a) adj. invar.
fucsia
FÚCSIE, fucsii, s. f., adj. invar. 1. S. f. (Bot.) Cerceluș. 2. Adj. invar. (În forma fucsia) De culoarea florilor acestei plante. [Acc. și: fucsíe – Var.: fúcsia adj. invar.] – Din fr. fuchsia. DOOM
fúcsie (-si-e) s. f., art. fúcsia (-si-a), g.-d. art. fúcsiei; pl. fúcsii, art. fúcsiile (-si-i-)
fucsie
FÚCSIE, fucsii, s. f., adj. invar. 1. S. f. (Bot.) Cerceluș. 2. Adj. invar. (În forma fucsia) De culoarea florilor acestei plante. [Acc. și: fucsíe – Var.: fúcsia adj. invar.] – Din fr. fuchsia. DOOM
fúcsie (-si-e) s. f., art. fúcsia (-si-a), g.-d. art. fúcsiei; pl. fúcsii, art. fúcsiile (-si-i-)
fucsie
FÚCSIE, fucsii, s. f. (Bot.) Cerceluș. [Acc. și: fucsíe] – Din fr. fuchsia.
fucsiei
FÚCSIE, fucsii, s. f., adj. invar. 1. S. f. (Bot.) Cerceluș. 2. Adj. invar. (În forma fucsia) De culoarea florilor acestei plante. [Acc. și: fucsíe – Var.: fúcsia adj. invar.] – Din fr. fuchsia. DOOM
fúcsie (-si-e) s. f., art. fúcsia (-si-a), g.-d. art. fúcsiei; pl. fúcsii, art. fúcsiile (-si-i-)
fucsii
FÚCSIE, fucsii, s. f., adj. invar. 1. S. f. (Bot.) Cerceluș. 2. Adj. invar. (În forma fucsia) De culoarea florilor acestei plante. [Acc. și: fucsíe – Var.: fúcsia adj. invar.] – Din fr. fuchsia. DOOM
fúcsie (-si-e) s. f., art. fúcsia (-si-a), g.-d. art. fúcsiei; pl. fúcsii, art. fúcsiile (-si-i-)
fucsiile
FÚCSIE, fucsii, s. f., adj. invar. 1. S. f. (Bot.) Cerceluș. 2. Adj. invar. (În forma fucsia) De culoarea florilor acestei plante. [Acc. și: fucsíe – Var.: fúcsia adj. invar.] – Din fr. fuchsia. DOOM
fúcsie (-si-e) s. f., art. fúcsia (-si-a), g.-d. art. fúcsiei; pl. fúcsii, art. fúcsiile (-si-i-)
fucsiilor
FÚCSIE, fucsii, s. f., adj. invar. 1. S. f. (Bot.) Cerceluș. 2. Adj. invar. (În forma fucsia) De culoarea florilor acestei plante. [Acc. și: fucsíe – Var.: fúcsia adj. invar.] – Din fr. fuchsia. DOOM
fúcsie (-si-e) s. f., art. fúcsia (-si-a), g.-d. art. fúcsiei; pl. fúcsii, art. fúcsiile (-si-i-)
fucsina
FUCSÍNĂ s. f. Substanță colorantă roșie, folosită la vopsirea pieilor, a țesăturilor și, în histologie, la colorarea preparatelor microscopice. [Scris și: fuxină] – Din fr. fuchsine. DOOM
fucsínă s. f., g.-d. art. fucsínei
fucsine
FUCSÍNĂ s. f. Substanță colorantă roșie, folosită la vopsirea pieilor, a țesăturilor și, în histologie, la colorarea preparatelor microscopice. [Scris și: fuxină] – Din fr. fuchsine. DOOM
fucsínă s. f., g.-d. art. fucsínei
fucsinei
FUCSÍNĂ s. f. Substanță colorantă roșie, folosită la vopsirea pieilor, a țesăturilor și, în histologie, la colorarea preparatelor microscopice. [Scris și: fuxină] – Din fr. fuchsine. DOOM
fucsínă s. f., g.-d. art. fucsínei
fucus
FÚCUS s. m. Denumire dată algelor brune din genul Fucus, al căror tal este prins de stâncile din apa mărilor prin crampoane fixatoare. – Din lat. fucus, denumirea științifică a algei. DOOM
fúcus s. m.
fucusul
FÚCUS s. m. Denumire dată algelor brune din genul Fucus, al căror tal este prins de stâncile din apa mărilor prin crampoane fixatoare. – Din lat. fucus, denumirea științifică a algei. DOOM
fúcus s. m.
fucusului
FÚCUS s. m. Denumire dată algelor brune din genul Fucus, al căror tal este prins de stâncile din apa mărilor prin crampoane fixatoare. – Din lat. fucus, denumirea științifică a algei. DOOM
fúcus s. m.
fudul
FUDÚL, -Ă, fuduli, -e, adj. Îngâmfat, mândru, încrezut, arogant. ◊ Expr. (Glumeț) Fudul de-o ureche = surd. – Din tc. fodul. DOOM
fudúl adj. m., pl. fudúli; f. fudúlă, pl. fudúle
fudula
FUDÚL, -Ă, fuduli, -e, adj. Îngâmfat, mândru, încrezut, arogant. ◊ Expr. (Glumeț) Fudul de-o ureche = surd. – Din tc. fodul. DOOM
fudúl adj. m., pl. fudúli; f. fudúlă, pl. fudúle
fudule
FUDÚL, -Ă, fuduli, -e, adj. Îngâmfat, mândru, încrezut, arogant. ◊ Expr. (Glumeț) Fudul de-o ureche = surd. – Din tc. fodul. DOOM
fudúl adj. m., pl. fudúli; f. fudúlă, pl. fudúle
fudulea
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fuduleai
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fuduleam
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fudulească
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fuduleau
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fuduleați
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fudulei
FUDÚL, -Ă, fuduli, -e, adj. Îngâmfat, mândru, încrezut, arogant. ◊ Expr. (Glumeț) Fudul de-o ureche = surd. – Din tc. fodul. DOOM
fudúl adj. m., pl. fudúli; f. fudúlă, pl. fudúle
fudulele
FUDÚL, -Ă, fuduli, -e, adj. Îngâmfat, mândru, încrezut, arogant. ◊ Expr. (Glumeț) Fudul de-o ureche = surd. – Din tc. fodul. DOOM
fudúl adj. m., pl. fudúli; f. fudúlă, pl. fudúle
fudulelor
FUDÚL, -Ă, fuduli, -e, adj. Îngâmfat, mândru, încrezut, arogant. ◊ Expr. (Glumeț) Fudul de-o ureche = surd. – Din tc. fodul. DOOM
fudúl adj. m., pl. fudúli; f. fudúlă, pl. fudúle
fudulesc
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fudulește
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fudulești
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fuduli
FUDÚL, -Ă, fuduli, -e, adj. Îngâmfat, mândru, încrezut, arogant. ◊ Expr. (Glumeț) Fudul de-o ureche = surd. – Din tc. fodul. DOOM
fudúl adj. m., pl. fudúli; f. fudúlă, pl. fudúle
fuduli
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fudulia
FUDULÍE, (2) fudulii, s. f. 1. Faptul de a fi fudul. 2. (Pop.) Testicul al unor animale. – Fudul + suf. -ie. DOOM
fudulíe s. f., art. fudulía, g.-d. art. fudulíei; pl. fudulíi, art. fudulíile
fudulie
FUDULÍE, (2) fudulii, s. f. 1. Faptul de a fi fudul. 2. (Pop.) Testicul al unor animale. – Fudul + suf. -ie. DOOM
fudulíe s. f., art. fudulía, g.-d. art. fudulíei; pl. fudulíi, art. fudulíile
fuduliei
FUDULÍE, (2) fudulii, s. f. 1. Faptul de a fi fudul. 2. (Pop.) Testicul al unor animale. – Fudul + suf. -ie. DOOM
fudulíe s. f., art. fudulía, g.-d. art. fudulíei; pl. fudulíi, art. fudulíile
fudulii
FUDÚL, -Ă, fuduli, -e, adj. Îngâmfat, mândru, încrezut, arogant. ◊ Expr. (Glumeț) Fudul de-o ureche = surd. – Din tc. fodul. DOOM
fudúl adj. m., pl. fudúli; f. fudúlă, pl. fudúle
fudulii
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fudulii
FUDULÍE, (2) fudulii, s. f. 1. Faptul de a fi fudul. 2. (Pop.) Testicul al unor animale. – Fudul + suf. -ie. DOOM
fudulíe s. f., art. fudulía, g.-d. art. fudulíei; pl. fudulíi, art. fudulíile
fuduliile
FUDULÍE, (2) fudulii, s. f. 1. Faptul de a fi fudul. 2. (Pop.) Testicul al unor animale. – Fudul + suf. -ie. DOOM
fudulíe s. f., art. fudulía, g.-d. art. fudulíei; pl. fudulíi, art. fudulíile
fuduliilor
FUDULÍE, (2) fudulii, s. f. 1. Faptul de a fi fudul. 2. (Pop.) Testicul al unor animale. – Fudul + suf. -ie. DOOM
fudulíe s. f., art. fudulía, g.-d. art. fudulíei; pl. fudulíi, art. fudulíile
fudulilor
FUDÚL, -Ă, fuduli, -e, adj. Îngâmfat, mândru, încrezut, arogant. ◊ Expr. (Glumeț) Fudul de-o ureche = surd. – Din tc. fodul. DOOM
fudúl adj. m., pl. fudúli; f. fudúlă, pl. fudúle
fudulim
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fudulind
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fudulire
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fudulire
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul.
fuduliră
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fudulirăm
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fudulirăți
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fudulise
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fudulisem
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fuduliseră
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fuduliserăm
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fuduliserăți
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fuduliseși
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fuduliseți
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fudulit
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fuduliși
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fuduliți
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. DOOM
!fudulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fuduléște, imperf. 3 sg. se fuduleá; conj. prez. 3 să se fuduleáscă
fudulul
FUDÚL, -Ă, fuduli, -e, adj. Îngâmfat, mândru, încrezut, arogant. ◊ Expr. (Glumeț) Fudul de-o ureche = surd. – Din tc. fodul. DOOM
fudúl adj. m., pl. fudúli; f. fudúlă, pl. fudúle
fudulului
FUDÚL, -Ă, fuduli, -e, adj. Îngâmfat, mândru, încrezut, arogant. ◊ Expr. (Glumeț) Fudul de-o ureche = surd. – Din tc. fodul. DOOM
fudúl adj. m., pl. fudúli; f. fudúlă, pl. fudúle
fufa
FÚFĂ, fufe, s. f. 1. (Iht.) Plevușcă. 2. (Depr.) Femeie ușoară, neserioasă. – Et. nec. DOOM
fúfă s. f., g.-d. art. fúfei; pl. fúfe
fufe
FÚFĂ, fufe, s. f. 1. (Iht.) Plevușcă. 2. (Depr.) Femeie ușoară, neserioasă. – Et. nec. DOOM
fúfă s. f., g.-d. art. fúfei; pl. fúfe
fufei
FÚFĂ, fufe, s. f. 1. (Iht.) Plevușcă. 2. (Depr.) Femeie ușoară, neserioasă. – Et. nec. DOOM
fúfă s. f., g.-d. art. fúfei; pl. fúfe
fufele
FÚFĂ, fufe, s. f. 1. (Iht.) Plevușcă. 2. (Depr.) Femeie ușoară, neserioasă. – Et. nec. DOOM
fúfă s. f., g.-d. art. fúfei; pl. fúfe
fufelor
FÚFĂ, fufe, s. f. 1. (Iht.) Plevușcă. 2. (Depr.) Femeie ușoară, neserioasă. – Et. nec. DOOM
fúfă s. f., g.-d. art. fúfei; pl. fúfe
fufist
fufist, fufiști s. m. homosexual pasiv.
fug
-FUG Element secund de compunere savantă cu semnificația „care alungă”, „care respinge”. [< fr. -fuge, cf. lat. fugus < fugare – a alunga].
fug
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fuga
FÚGĂ1, fugi, s. f. 1. Deplasare cu pași mari și repezi; alergare, goană. ◊ Loc. adv. Din (sau în) fugă sau (reg.) de-a fuga = în timp ce fuge, fugind; p. ext. în grabă, în treacăt, fără o examinare mai atentă. Pe fugă = repede, grăbit. Cu fuga = imediat, fără amânare. În fugă (sau în fuga) mare = fugind foarte repede. În fuga calului (sau cailor) = în galop. Într-o fugă = fugind tare și fără oprire. ◊ Expr. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fugă = a goni, a alunga, a fugări. A o lua (sau a o rupe) la fugă sau a o rupe de-a fuga = a porni în goană. A (o) ține numai (într-)o fugă = a alerga întruna, fără întrerupere. O fugă (bună de cal) = o distanță nu prea mare, cât poate fugi, fără oprire, un om sau un cal. ♦ (Adverbial; în forma fuga) Repede, degrabă. 2. Părăsire grabnică (și uneori pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie. 3. (Min.) Înclinare spre axa galeriei a montanților unei armături sau ai unui cadru în formă de trapez. – Lat. fuga.
fuga
FÚGĂ2, fugi, s. f. Gen și formă muzicală polifonică pe două sau mai multe voci, constând în expunerea imitativă a una, două sau, mai rar, trei teme după un plan tonal-armonic precis. – Din it. fuga. DOOM
fúgă s. f., g.-d. art. fúgii; pl. fugi
fugace
FUGÁCE adj. invar. Trecător, fugitiv. [< lat. fugax, cf. fr. fugace].
fugace
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. DOOM
fugáci2 s. m., pl. fugáci
fugace
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. DOOM
fugáci2 s. m., pl. fugáci
fugacea
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. DOOM
fugáci2 s. m., pl. fugáci
fugacea
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. DOOM
fugáci2 s. m., pl. fugáci
fugacei
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. DOOM
fugáci2 s. m., pl. fugáci
fugacei
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. DOOM
fugáci2 s. m., pl. fugáci
fugacele
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. DOOM
fugáci2 s. m., pl. fugáci
fugacele
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. DOOM
fugáci2 s. m., pl. fugáci
fugacelor
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. DOOM
fugáci2 s. m., pl. fugáci
fugacelor
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. DOOM
fugáci2 s. m., pl. fugáci
fugaci
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. DOOM
fugáci2 s. m., pl. fugáci
fugaci
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. DOOM
fugáci2 s. m., pl. fugáci
fugacii
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. DOOM
fugáci2 s. m., pl. fugáci
fugacii
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. DOOM
fugáci2 s. m., pl. fugáci
fugacilor
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. DOOM
fugáci2 s. m., pl. fugáci
fugacilor
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. DOOM
fugáci2 s. m., pl. fugáci
fugacitate
FUGACITÁTE s. f. 1. Caracterul a ceea ce este fugaci (2). 2. (Fiz.) Valoare corectată a presiunii unui gaz real, pentru ca acesta să poată fi descris ca un gaz perfect. – Din fr. fugacité. DOOM
fugacitáte s. f., g.-d. art. fugacitắții
fugacitatea
FUGACITÁTE s. f. 1. Caracterul a ceea ce este fugaci (2). 2. (Fiz.) Valoare corectată a presiunii unui gaz real, pentru ca acesta să poată fi descris ca un gaz perfect. – Din fr. fugacité. DOOM
fugacitáte s. f., g.-d. art. fugacitắții
fugacități
FUGACITÁTE s. f. 1. Caracterul a ceea ce este fugaci (2). 2. (Fiz.) Valoare corectată a presiunii unui gaz real, pentru ca acesta să poată fi descris ca un gaz perfect. – Din fr. fugacité. DOOM
fugacitáte s. f., g.-d. art. fugacitắții
fugacității
FUGACITÁTE s. f. 1. Caracterul a ceea ce este fugaci (2). 2. (Fiz.) Valoare corectată a presiunii unui gaz real, pentru ca acesta să poată fi descris ca un gaz perfect. – Din fr. fugacité. DOOM
fugacitáte s. f., g.-d. art. fugacitắții
fugaciul
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. DOOM
fugáci2 s. m., pl. fugáci
fugaciul
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. DOOM
fugáci2 s. m., pl. fugáci
fugaciului
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. DOOM
fugáci2 s. m., pl. fugáci
fugaciului
FUGÁCI, -CE, fugaci, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă; fugar. ♦ (Substantivat, m.) Cal. 2. Adj. Fig. (Livr.) Trecător, fugitiv. 3. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare de mărimea unui porumbel, cu picioarele lungi și foarte iuți, bune alergătoare. – Lat. fugax, -acis. Cf. fr. fugace. DOOM
fugáci2 s. m., pl. fugáci
fugar
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugar
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugara
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugara
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugare
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugare
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugarei
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugarei
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugarele
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugarele
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugarelor
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugarelor
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugareț
FUGÁREȚ, -Ă, fugareți, -e, adj. (Reg.) Care fuge repede, ușor. – Fugi + suf. -areț. DOOM
fugáreț (reg.) adj. m., pl. fugáreți; f. fugáreță, pl. fugárețe
fugareț
FUGÁREȚ, -IȚĂ, fugareți, -ițe, adj. (Reg.) Care fuge repede, ușor. – Fugi + suf. -areț.
fugareța
FUGÁREȚ, -Ă, fugareți, -e, adj. (Reg.) Care fuge repede, ușor. – Fugi + suf. -areț. DOOM
fugáreț (reg.) adj. m., pl. fugáreți; f. fugáreță, pl. fugárețe
fugarețe
FUGÁREȚ, -Ă, fugareți, -e, adj. (Reg.) Care fuge repede, ușor. – Fugi + suf. -areț. DOOM
fugáreț (reg.) adj. m., pl. fugáreți; f. fugáreță, pl. fugárețe
fugareței
FUGÁREȚ, -Ă, fugareți, -e, adj. (Reg.) Care fuge repede, ușor. – Fugi + suf. -areț. DOOM
fugáreț (reg.) adj. m., pl. fugáreți; f. fugáreță, pl. fugárețe
fugarețele
FUGÁREȚ, -Ă, fugareți, -e, adj. (Reg.) Care fuge repede, ușor. – Fugi + suf. -areț. DOOM
fugáreț (reg.) adj. m., pl. fugáreți; f. fugáreță, pl. fugárețe
fugarețelor
FUGÁREȚ, -Ă, fugareți, -e, adj. (Reg.) Care fuge repede, ușor. – Fugi + suf. -areț. DOOM
fugáreț (reg.) adj. m., pl. fugáreți; f. fugáreță, pl. fugárețe
fugareți
FUGÁREȚ, -Ă, fugareți, -e, adj. (Reg.) Care fuge repede, ușor. – Fugi + suf. -areț. DOOM
fugáreț (reg.) adj. m., pl. fugáreți; f. fugáreță, pl. fugárețe
fugareții
FUGÁREȚ, -Ă, fugareți, -e, adj. (Reg.) Care fuge repede, ușor. – Fugi + suf. -areț. DOOM
fugáreț (reg.) adj. m., pl. fugáreți; f. fugáreță, pl. fugárețe
fugareților
FUGÁREȚ, -Ă, fugareți, -e, adj. (Reg.) Care fuge repede, ușor. – Fugi + suf. -areț. DOOM
fugáreț (reg.) adj. m., pl. fugáreți; f. fugáreță, pl. fugárețe
fugarețul
FUGÁREȚ, -Ă, fugareți, -e, adj. (Reg.) Care fuge repede, ușor. – Fugi + suf. -areț. DOOM
fugáreț (reg.) adj. m., pl. fugáreți; f. fugáreță, pl. fugárețe
fugarețului
FUGÁREȚ, -Ă, fugareți, -e, adj. (Reg.) Care fuge repede, ușor. – Fugi + suf. -areț. DOOM
fugáreț (reg.) adj. m., pl. fugáreți; f. fugáreță, pl. fugárețe
fugari
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugari
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugarii
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugarii
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugarilor
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugarilor
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugarnic
FUGÁRNIC, -Ă, fugarnici, -ce, adj. (Rar) Fugitiv, nestatornic. ♦ (Substantivat) Animal (în special cal) care fuge, care este silit să fugă. – Fugar + suf. -nic. DOOM
fugárnic (rar) adj. m., pl. fugárnici; f. fugárnică, pl. fugárnice
fugarnica
FUGÁRNIC, -Ă, fugarnici, -ce, adj. (Rar) Fugitiv, nestatornic. ♦ (Substantivat) Animal (în special cal) care fuge, care este silit să fugă. – Fugar + suf. -nic. DOOM
fugárnic (rar) adj. m., pl. fugárnici; f. fugárnică, pl. fugárnice
fugarnice
FUGÁRNIC, -Ă, fugarnici, -ce, adj. (Rar) Fugitiv, nestatornic. ♦ (Substantivat) Animal (în special cal) care fuge, care este silit să fugă. – Fugar + suf. -nic. DOOM
fugárnic (rar) adj. m., pl. fugárnici; f. fugárnică, pl. fugárnice
fugarnicei
FUGÁRNIC, -Ă, fugarnici, -ce, adj. (Rar) Fugitiv, nestatornic. ♦ (Substantivat) Animal (în special cal) care fuge, care este silit să fugă. – Fugar + suf. -nic. DOOM
fugárnic (rar) adj. m., pl. fugárnici; f. fugárnică, pl. fugárnice
fugarnicele
FUGÁRNIC, -Ă, fugarnici, -ce, adj. (Rar) Fugitiv, nestatornic. ♦ (Substantivat) Animal (în special cal) care fuge, care este silit să fugă. – Fugar + suf. -nic. DOOM
fugárnic (rar) adj. m., pl. fugárnici; f. fugárnică, pl. fugárnice
fugarnicelor
FUGÁRNIC, -Ă, fugarnici, -ce, adj. (Rar) Fugitiv, nestatornic. ♦ (Substantivat) Animal (în special cal) care fuge, care este silit să fugă. – Fugar + suf. -nic. DOOM
fugárnic (rar) adj. m., pl. fugárnici; f. fugárnică, pl. fugárnice
fugarnici
FUGÁRNIC, -Ă, fugarnici, -ce, adj. (Rar) Fugitiv, nestatornic. ♦ (Substantivat) Animal (în special cal) care fuge, care este silit să fugă. – Fugar + suf. -nic. DOOM
fugárnic (rar) adj. m., pl. fugárnici; f. fugárnică, pl. fugárnice
fugarnicii
FUGÁRNIC, -Ă, fugarnici, -ce, adj. (Rar) Fugitiv, nestatornic. ♦ (Substantivat) Animal (în special cal) care fuge, care este silit să fugă. – Fugar + suf. -nic. DOOM
fugárnic (rar) adj. m., pl. fugárnici; f. fugárnică, pl. fugárnice
fugarnicilor
FUGÁRNIC, -Ă, fugarnici, -ce, adj. (Rar) Fugitiv, nestatornic. ♦ (Substantivat) Animal (în special cal) care fuge, care este silit să fugă. – Fugar + suf. -nic. DOOM
fugárnic (rar) adj. m., pl. fugárnici; f. fugárnică, pl. fugárnice
fugarnicul
FUGÁRNIC, -Ă, fugarnici, -ce, adj. (Rar) Fugitiv, nestatornic. ♦ (Substantivat) Animal (în special cal) care fuge, care este silit să fugă. – Fugar + suf. -nic. DOOM
fugárnic (rar) adj. m., pl. fugárnici; f. fugárnică, pl. fugárnice
fugarnicului
FUGÁRNIC, -Ă, fugarnici, -ce, adj. (Rar) Fugitiv, nestatornic. ♦ (Substantivat) Animal (în special cal) care fuge, care este silit să fugă. – Fugar + suf. -nic. DOOM
fugárnic (rar) adj. m., pl. fugárnici; f. fugárnică, pl. fugárnice
fugarul
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugarul
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugarului
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugarului
FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar. DOOM
fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre
fugasa
FUGÁSĂ, fugase, s. f. 1. Încărcătură mare de exploziv îngropată în pământ sau instalată sub apă, în scopul nimicirii forței vii și a tehnicii de luptă a inamicului. 2. Recipient încărcat cu substanțe toxice de luptă, cu amestec incendiar etc., folosit pentru distrugerea diferitelor obiective prin explozie. – Din fr. fougasse. DOOM
fugásă s. f., g.-d. art. fugásei; pl. fugáse
fugase
FUGÁSĂ, fugase, s. f. 1. Încărcătură mare de exploziv îngropată în pământ sau instalată sub apă, în scopul nimicirii forței vii și a tehnicii de luptă a inamicului. 2. Recipient încărcat cu substanțe toxice de luptă, cu amestec incendiar etc., folosit pentru distrugerea diferitelor obiective prin explozie. – Din fr. fougasse. DOOM
fugásă s. f., g.-d. art. fugásei; pl. fugáse
fugasei
FUGÁSĂ, fugase, s. f. 1. Încărcătură mare de exploziv îngropată în pământ sau instalată sub apă, în scopul nimicirii forței vii și a tehnicii de luptă a inamicului. 2. Recipient încărcat cu substanțe toxice de luptă, cu amestec incendiar etc., folosit pentru distrugerea diferitelor obiective prin explozie. – Din fr. fougasse. DOOM
fugásă s. f., g.-d. art. fugásei; pl. fugáse
fugasele
FUGÁSĂ, fugase, s. f. 1. Încărcătură mare de exploziv îngropată în pământ sau instalată sub apă, în scopul nimicirii forței vii și a tehnicii de luptă a inamicului. 2. Recipient încărcat cu substanțe toxice de luptă, cu amestec incendiar etc., folosit pentru distrugerea diferitelor obiective prin explozie. – Din fr. fougasse. DOOM
fugásă s. f., g.-d. art. fugásei; pl. fugáse
fugaselor
FUGÁSĂ, fugase, s. f. 1. Încărcătură mare de exploziv îngropată în pământ sau instalată sub apă, în scopul nimicirii forței vii și a tehnicii de luptă a inamicului. 2. Recipient încărcat cu substanțe toxice de luptă, cu amestec incendiar etc., folosit pentru distrugerea diferitelor obiective prin explozie. – Din fr. fougasse. DOOM
fugásă s. f., g.-d. art. fugásei; pl. fugáse
fugato
FUGÁTO s. n. Episod dintr-o lucrare muzicală scris în formă de fugă2. – Cuv. it. DOOM
fugáto (it.) s. n.
fugatoul
FUGÁTO s. n. Episod dintr-o lucrare muzicală scris în formă de fugă2. – Cuv. it. DOOM
fugáto (it.) s. n.
fugatoului
FUGÁTO s. n. Episod dintr-o lucrare muzicală scris în formă de fugă2. – Cuv. it. DOOM
fugáto (it.) s. n.
fuge
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugea
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugeai
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugeam
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugeau
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugeați
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugeră
FUGÉRE s.f.pl. Criptogame vasculare cu frunze foarte mari, având ca tip feriga; (la sg.) plantă din această familie. [< fr. fougères].
fugheta
FUGHÉTĂ, fughete, s. f. (Muz.) Fugă2 de proporții mai reduse, având un caracter mai liber. – Din it. fughetta. DOOM
fughétă s. f., g.-d. art. fughétei; pl. fughéte
fughete
FUGHÉTĂ, fughete, s. f. (Muz.) Fugă2 de proporții mai reduse, având un caracter mai liber. – Din it. fughetta. DOOM
fughétă s. f., g.-d. art. fughétei; pl. fughéte
fughetei
FUGHÉTĂ, fughete, s. f. (Muz.) Fugă2 de proporții mai reduse, având un caracter mai liber. – Din it. fughetta. DOOM
fughétă s. f., g.-d. art. fughétei; pl. fughéte
fughetele
FUGHÉTĂ, fughete, s. f. (Muz.) Fugă2 de proporții mai reduse, având un caracter mai liber. – Din it. fughetta. DOOM
fughétă s. f., g.-d. art. fughétei; pl. fughéte
fughetelor
FUGHÉTĂ, fughete, s. f. (Muz.) Fugă2 de proporții mai reduse, având un caracter mai liber. – Din it. fughetta. DOOM
fughétă s. f., g.-d. art. fughétei; pl. fughéte
fugi
FÚGĂ2, fugi, s. f. Gen și formă muzicală polifonică pe două sau mai multe voci, constând în expunerea imitativă a una, două sau, mai rar, trei teme după un plan tonal-armonic precis. – Din it. fuga. DOOM
fúgă s. f., g.-d. art. fúgii; pl. fugi
fugi
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugii
FÚGĂ2, fugi, s. f. Gen și formă muzicală polifonică pe două sau mai multe voci, constând în expunerea imitativă a una, două sau, mai rar, trei teme după un plan tonal-armonic precis. – Din it. fuga. DOOM
fúgă s. f., g.-d. art. fúgii; pl. fugi
fugii
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugile
FÚGĂ2, fugi, s. f. Gen și formă muzicală polifonică pe două sau mai multe voci, constând în expunerea imitativă a una, două sau, mai rar, trei teme după un plan tonal-armonic precis. – Din it. fuga. DOOM
fúgă s. f., g.-d. art. fúgii; pl. fugi
fugilor
FÚGĂ2, fugi, s. f. Gen și formă muzicală polifonică pe două sau mai multe voci, constând în expunerea imitativă a una, două sau, mai rar, trei teme după un plan tonal-armonic precis. – Din it. fuga. DOOM
fúgă s. f., g.-d. art. fúgii; pl. fugi
fugim
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugind
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugire
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugire
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere).
fugiră
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugirăm
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugirăți
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugise
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugisem
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugiseră
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugiserăm
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugiserăți
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugiseși
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugiseți
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugit
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugit
FUGÍT, -Ă, fugiți, -te, adj. Care a fugit, care a scăpat. ♦ (Substantivat) Dezertor, evadat, fugar. – V. fugi.
fugita
FUGÍT, -Ă, fugiți, -te, adj. Care a fugit, care a scăpat. ♦ (Substantivat) Dezertor, evadat, fugar. – V. fugi.
fugite
FUGÍT, -Ă, fugiți, -te, adj. Care a fugit, care a scăpat. ♦ (Substantivat) Dezertor, evadat, fugar. – V. fugi.
fugitei
FUGÍT, -Ă, fugiți, -te, adj. Care a fugit, care a scăpat. ♦ (Substantivat) Dezertor, evadat, fugar. – V. fugi.
fugitele
FUGÍT, -Ă, fugiți, -te, adj. Care a fugit, care a scăpat. ♦ (Substantivat) Dezertor, evadat, fugar. – V. fugi.
fugitelor
FUGÍT, -Ă, fugiți, -te, adj. Care a fugit, care a scăpat. ♦ (Substantivat) Dezertor, evadat, fugar. – V. fugi.
fugitiv
FUGITÍV, -Ă, fugitivi, -e, adj. 1. Care trece repede, care este de scurtă durată; trecător, fugar, fugarnic. 2. Sumar; rapid; superficial. – Din fr. fugitif, lat. fugitivus. DOOM
fugitív adj. m., pl. fugitívi; f. fugitívă, pl. fugitíve
fugitiva
FUGITÍV, -Ă, fugitivi, -e, adj. 1. Care trece repede, care este de scurtă durată; trecător, fugar, fugarnic. 2. Sumar; rapid; superficial. – Din fr. fugitif, lat. fugitivus. DOOM
fugitív adj. m., pl. fugitívi; f. fugitívă, pl. fugitíve
fugitive
FUGITÍV, -Ă, fugitivi, -e, adj. 1. Care trece repede, care este de scurtă durată; trecător, fugar, fugarnic. 2. Sumar; rapid; superficial. – Din fr. fugitif, lat. fugitivus. DOOM
fugitív adj. m., pl. fugitívi; f. fugitívă, pl. fugitíve
fugitivei
FUGITÍV, -Ă, fugitivi, -e, adj. 1. Care trece repede, care este de scurtă durată; trecător, fugar, fugarnic. 2. Sumar; rapid; superficial. – Din fr. fugitif, lat. fugitivus. DOOM
fugitív adj. m., pl. fugitívi; f. fugitívă, pl. fugitíve
fugitivele
FUGITÍV, -Ă, fugitivi, -e, adj. 1. Care trece repede, care este de scurtă durată; trecător, fugar, fugarnic. 2. Sumar; rapid; superficial. – Din fr. fugitif, lat. fugitivus. DOOM
fugitív adj. m., pl. fugitívi; f. fugitívă, pl. fugitíve
fugitivelor
FUGITÍV, -Ă, fugitivi, -e, adj. 1. Care trece repede, care este de scurtă durată; trecător, fugar, fugarnic. 2. Sumar; rapid; superficial. – Din fr. fugitif, lat. fugitivus. DOOM
fugitív adj. m., pl. fugitívi; f. fugitívă, pl. fugitíve
fugitivi
FUGITÍV, -Ă, fugitivi, -e, adj. 1. Care trece repede, care este de scurtă durată; trecător, fugar, fugarnic. 2. Sumar; rapid; superficial. – Din fr. fugitif, lat. fugitivus. DOOM
fugitív adj. m., pl. fugitívi; f. fugitívă, pl. fugitíve
fugitivii
FUGITÍV, -Ă, fugitivi, -e, adj. 1. Care trece repede, care este de scurtă durată; trecător, fugar, fugarnic. 2. Sumar; rapid; superficial. – Din fr. fugitif, lat. fugitivus. DOOM
fugitív adj. m., pl. fugitívi; f. fugitívă, pl. fugitíve
fugitivilor
FUGITÍV, -Ă, fugitivi, -e, adj. 1. Care trece repede, care este de scurtă durată; trecător, fugar, fugarnic. 2. Sumar; rapid; superficial. – Din fr. fugitif, lat. fugitivus. DOOM
fugitív adj. m., pl. fugitívi; f. fugitívă, pl. fugitíve
fugitivul
FUGITÍV, -Ă, fugitivi, -e, adj. 1. Care trece repede, care este de scurtă durată; trecător, fugar, fugarnic. 2. Sumar; rapid; superficial. – Din fr. fugitif, lat. fugitivus. DOOM
fugitív adj. m., pl. fugitívi; f. fugitívă, pl. fugitíve
fugitivului
FUGITÍV, -Ă, fugitivi, -e, adj. 1. Care trece repede, care este de scurtă durată; trecător, fugar, fugarnic. 2. Sumar; rapid; superficial. – Din fr. fugitif, lat. fugitivus. DOOM
fugitív adj. m., pl. fugitívi; f. fugitívă, pl. fugitíve
fugitul
FUGÍT, -Ă, fugiți, -te, adj. Care a fugit, care a scăpat. ♦ (Substantivat) Dezertor, evadat, fugar. – V. fugi.
fugitului
FUGÍT, -Ă, fugiți, -te, adj. Care a fugit, care a scăpat. ♦ (Substantivat) Dezertor, evadat, fugar. – V. fugi.
fugiși
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugiți
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugiți
FUGÍT, -Ă, fugiți, -te, adj. Care a fugit, care a scăpat. ♦ (Substantivat) Dezertor, evadat, fugar. – V. fugi.
fugiții
FUGÍT, -Ă, fugiți, -te, adj. Care a fugit, care a scăpat. ♦ (Substantivat) Dezertor, evadat, fugar. – V. fugi.
fugiților
FUGÍT, -Ă, fugiți, -te, adj. Care a fugit, care a scăpat. ♦ (Substantivat) Dezertor, evadat, fugar. – V. fugi.
fuglu
fúglu (-li), s. m. – Captiv, prizonier. Mag. fogoly (DAR). Sec. XVII, înv.
fugoasa
FUGÓS, -OÁSĂ, fugoși, -oase, adj. (Rar) Care are o fire iute; aprig, impetuos. – Din fr. fougueux. DOOM
fugós adj. m., pl. fugóși; f. fugoásă, pl. fugoáse
fugoase
FUGÓS, -OÁSĂ, fugoși, -oase, adj. (Rar) Care are o fire iute; aprig, impetuos. – Din fr. fougueux. DOOM
fugós adj. m., pl. fugóși; f. fugoásă, pl. fugoáse
fugoasei
FUGÓS, -OÁSĂ, fugoși, -oase, adj. (Rar) Care are o fire iute; aprig, impetuos. – Din fr. fougueux. DOOM
fugós adj. m., pl. fugóși; f. fugoásă, pl. fugoáse
fugoasele
FUGÓS, -OÁSĂ, fugoși, -oase, adj. (Rar) Care are o fire iute; aprig, impetuos. – Din fr. fougueux. DOOM
fugós adj. m., pl. fugóși; f. fugoásă, pl. fugoáse
fugoaselor
FUGÓS, -OÁSĂ, fugoși, -oase, adj. (Rar) Care are o fire iute; aprig, impetuos. – Din fr. fougueux. DOOM
fugós adj. m., pl. fugóși; f. fugoásă, pl. fugoáse
fugos
FUGÓS, -OÁSĂ, fugoși, -oase, adj. (Rar) Care are o fire iute; aprig, impetuos. – Din fr. fougueux. DOOM
fugós adj. m., pl. fugóși; f. fugoásă, pl. fugoáse
fugosul
FUGÓS, -OÁSĂ, fugoși, -oase, adj. (Rar) Care are o fire iute; aprig, impetuos. – Din fr. fougueux. DOOM
fugós adj. m., pl. fugóși; f. fugoásă, pl. fugoáse
fugosului
FUGÓS, -OÁSĂ, fugoși, -oase, adj. (Rar) Care are o fire iute; aprig, impetuos. – Din fr. fougueux. DOOM
fugós adj. m., pl. fugóși; f. fugoásă, pl. fugoáse
fugozitate
FUGOZITÁTE s. f. (Rar) Impetuozitate; ardoare. – Fugos + suf. -itate. DOOM
fugozitáte s. f., g.-d. art. fugozitắții
fugozitatea
FUGOZITÁTE s. f. (Rar) Impetuozitate; ardoare. – Fugos + suf. -itate. DOOM
fugozitáte s. f., g.-d. art. fugozitắții
fugozități
FUGOZITÁTE s. f. (Rar) Impetuozitate; ardoare. – Fugos + suf. -itate. DOOM
fugozitáte s. f., g.-d. art. fugozitắții
fugozității
FUGOZITÁTE s. f. (Rar) Impetuozitate; ardoare. – Fugos + suf. -itate. DOOM
fugozitáte s. f., g.-d. art. fugozitắții
fugoși
FUGÓS, -OÁSĂ, fugoși, -oase, adj. (Rar) Care are o fire iute; aprig, impetuos. – Din fr. fougueux. DOOM
fugós adj. m., pl. fugóși; f. fugoásă, pl. fugoáse
fugoșii
FUGÓS, -OÁSĂ, fugoși, -oase, adj. (Rar) Care are o fire iute; aprig, impetuos. – Din fr. fougueux. DOOM
fugós adj. m., pl. fugóși; f. fugoásă, pl. fugoáse
fugoșilor
FUGÓS, -OÁSĂ, fugoși, -oase, adj. (Rar) Care are o fire iute; aprig, impetuos. – Din fr. fougueux. DOOM
fugós adj. m., pl. fugóși; f. fugoásă, pl. fugoáse
fugpapier
FUGPAPIER s. n. Hârtie gumată folosită pentru înnădirea furnirelor. [Pr.: fugpapír] – Cuv. germ. DOOM
fugpapier (germ.) [papier pron. papír] (-pier) s. n.
fugpapierul
FUGPAPIER s. n. Hârtie gumată folosită pentru înnădirea furnirelor. [Pr.: fugpapír] – Cuv. germ. DOOM
fugpapier (germ.) [papier pron. papír] (-pier) s. n.
fugpapierului
FUGPAPIER s. n. Hârtie gumată folosită pentru înnădirea furnirelor. [Pr.: fugpapír] – Cuv. germ. DOOM
fugpapier (germ.) [papier pron. papír] (-pier) s. n.
fugui
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguia
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguiai
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguiam
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguiască
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguiau
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguiați
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguiesc
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguiește
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguiești
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguii
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguim
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguind
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguire
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguire
FUGUÍRE, fuguiri, s. f. Acțiunea de a fugui și rezultatul ei. – V. fugui. DOOM
fuguíre s. f., g.-d. art. fuguírii; pl. fuguíri
fuguirea
FUGUÍRE, fuguiri, s. f. Acțiunea de a fugui și rezultatul ei. – V. fugui. DOOM
fuguíre s. f., g.-d. art. fuguírii; pl. fuguíri
fuguiri
FUGUÍRE, fuguiri, s. f. Acțiunea de a fugui și rezultatul ei. – V. fugui. DOOM
fuguíre s. f., g.-d. art. fuguírii; pl. fuguíri
fuguirii
FUGUÍRE, fuguiri, s. f. Acțiunea de a fugui și rezultatul ei. – V. fugui. DOOM
fuguíre s. f., g.-d. art. fuguírii; pl. fuguíri
fuguirile
FUGUÍRE, fuguiri, s. f. Acțiunea de a fugui și rezultatul ei. – V. fugui. DOOM
fuguíre s. f., g.-d. art. fuguírii; pl. fuguíri
fuguirilor
FUGUÍRE, fuguiri, s. f. Acțiunea de a fugui și rezultatul ei. – V. fugui. DOOM
fuguíre s. f., g.-d. art. fuguírii; pl. fuguíri
fuguiră
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguirăm
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguirăți
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguise
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguisem
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguiseră
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguiserăm
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguiserăți
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguiseși
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguiseți
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguit
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguit
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen.
fuguiși
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguiți
FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte. 2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. – Cf. germ. fügen. DOOM
fuguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fuguiésc, imperf. 3 sg. fuguiá; conj. prez. 3 să fuguiáscă
fuguța
FUGÚȚĂ, fuguțe, s. f. Diminutiv al lui fugă1. ♦ (Adverbial, în forma fuguța) Degrabă, fuga! ◊ Expr. A da fuguța = a se duce repede; a fugi. Fuga-fuga = foarte repede, repede de tot. – Fugă1 + suf. -uță. DOOM
fugúță s. f., g.-d. art. fugúței; pl. fugúțe
fuguțe
FUGÚȚĂ, fuguțe, s. f. Diminutiv al lui fugă1. ♦ (Adverbial, în forma fuguța) Degrabă, fuga! ◊ Expr. A da fuguța = a se duce repede; a fugi. Fuga-fuga = foarte repede, repede de tot. – Fugă1 + suf. -uță. DOOM
fugúță s. f., g.-d. art. fugúței; pl. fugúțe
fuguței
FUGÚȚĂ, fuguțe, s. f. Diminutiv al lui fugă1. ♦ (Adverbial, în forma fuguța) Degrabă, fuga! ◊ Expr. A da fuguța = a se duce repede; a fugi. Fuga-fuga = foarte repede, repede de tot. – Fugă1 + suf. -uță. DOOM
fugúță s. f., g.-d. art. fugúței; pl. fugúțe
fuguțele
FUGÚȚĂ, fuguțe, s. f. Diminutiv al lui fugă1. ♦ (Adverbial, în forma fuguța) Degrabă, fuga! ◊ Expr. A da fuguța = a se duce repede; a fugi. Fuga-fuga = foarte repede, repede de tot. – Fugă1 + suf. -uță. DOOM
fugúță s. f., g.-d. art. fugúței; pl. fugúțe
fuguțelor
FUGÚȚĂ, fuguțe, s. f. Diminutiv al lui fugă1. ♦ (Adverbial, în forma fuguța) Degrabă, fuga! ◊ Expr. A da fuguța = a se duce repede; a fugi. Fuga-fuga = foarte repede, repede de tot. – Fugă1 + suf. -uță. DOOM
fugúță s. f., g.-d. art. fugúței; pl. fugúțe
fugând
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugă
FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere). DOOM
fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
fugărea
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugăreai
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugăream
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugărească
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugăreau
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugăreați
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugăresc
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugărește
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugărești
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugări
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugării
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugărim
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugărind
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugărire
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugărire
FUGĂRÍRE, fugăriri, s. f. Acțiunea de a (se) fugări și rezultatul ei. – V. fugări. DOOM
fugăríre s. f., g.-d. art. fugărírii; pl. fugăríri
fugărirea
FUGĂRÍRE, fugăriri, s. f. Acțiunea de a (se) fugări și rezultatul ei. – V. fugări. DOOM
fugăríre s. f., g.-d. art. fugărírii; pl. fugăríri
fugăriri
FUGĂRÍRE, fugăriri, s. f. Acțiunea de a (se) fugări și rezultatul ei. – V. fugări. DOOM
fugăríre s. f., g.-d. art. fugărírii; pl. fugăríri
fugăririi
FUGĂRÍRE, fugăriri, s. f. Acțiunea de a (se) fugări și rezultatul ei. – V. fugări. DOOM
fugăríre s. f., g.-d. art. fugărírii; pl. fugăríri
fugăririle
FUGĂRÍRE, fugăriri, s. f. Acțiunea de a (se) fugări și rezultatul ei. – V. fugări. DOOM
fugăríre s. f., g.-d. art. fugărírii; pl. fugăríri
fugăririlor
FUGĂRÍRE, fugăriri, s. f. Acțiunea de a (se) fugări și rezultatul ei. – V. fugări. DOOM
fugăríre s. f., g.-d. art. fugărírii; pl. fugăríri
fugăriră
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugărirăm
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugărirăți
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugărise
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugărisem
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugăriseră
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugăriserăm
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugăriserăți
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugăriseși
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugăriseți
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugărit
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugărit
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări.
fugăriși
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugăriți
FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări. DOOM
fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă
fugătoare
FUGĂTÓR, -OÁRE, fugători, -oare, adj. (Rar) 1. Care fuge mult sau repede. 2. Care trece repede, care are o existență efemeră. – Fugi + suf. -ător. DOOM
fugătór (rar) adj. m., pl. fugătóri; f. sg. și pl. fugătoáre
fugătoarea
FUGĂTÓR, -OÁRE, fugători, -oare, adj. (Rar) 1. Care fuge mult sau repede. 2. Care trece repede, care are o existență efemeră. – Fugi + suf. -ător. DOOM
fugătór (rar) adj. m., pl. fugătóri; f. sg. și pl. fugătoáre
fugătoarei
FUGĂTÓR, -OÁRE, fugători, -oare, adj. (Rar) 1. Care fuge mult sau repede. 2. Care trece repede, care are o existență efemeră. – Fugi + suf. -ător. DOOM
fugătór (rar) adj. m., pl. fugătóri; f. sg. și pl. fugătoáre
fugătoarele
FUGĂTÓR, -OÁRE, fugători, -oare, adj. (Rar) 1. Care fuge mult sau repede. 2. Care trece repede, care are o existență efemeră. – Fugi + suf. -ător. DOOM
fugătór (rar) adj. m., pl. fugătóri; f. sg. și pl. fugătoáre
fugătoarelor
FUGĂTÓR, -OÁRE, fugători, -oare, adj. (Rar) 1. Care fuge mult sau repede. 2. Care trece repede, care are o existență efemeră. – Fugi + suf. -ător. DOOM
fugătór (rar) adj. m., pl. fugătóri; f. sg. și pl. fugătoáre
fugător
FUGĂTÓR, -OÁRE, fugători, -oare, adj. (Rar) 1. Care fuge mult sau repede. 2. Care trece repede, care are o existență efemeră. – Fugi + suf. -ător. DOOM
fugătór (rar) adj. m., pl. fugătóri; f. sg. și pl. fugătoáre
fugători
FUGĂTÓR, -OÁRE, fugători, -oare, adj. (Rar) 1. Care fuge mult sau repede. 2. Care trece repede, care are o existență efemeră. – Fugi + suf. -ător. DOOM
fugătór (rar) adj. m., pl. fugătóri; f. sg. și pl. fugătoáre
fugătorii
FUGĂTÓR, -OÁRE, fugători, -oare, adj. (Rar) 1. Care fuge mult sau repede. 2. Care trece repede, care are o existență efemeră. – Fugi + suf. -ător. DOOM
fugătór (rar) adj. m., pl. fugătóri; f. sg. și pl. fugătoáre
fugătorilor
FUGĂTÓR, -OÁRE, fugători, -oare, adj. (Rar) 1. Care fuge mult sau repede. 2. Care trece repede, care are o existență efemeră. – Fugi + suf. -ător. DOOM
fugătór (rar) adj. m., pl. fugătóri; f. sg. și pl. fugătoáre
fugătorul
FUGĂTÓR, -OÁRE, fugători, -oare, adj. (Rar) 1. Care fuge mult sau repede. 2. Care trece repede, care are o existență efemeră. – Fugi + suf. -ător. DOOM
fugătór (rar) adj. m., pl. fugătóri; f. sg. și pl. fugătoáre
fugătorului
FUGĂTÓR, -OÁRE, fugători, -oare, adj. (Rar) 1. Care fuge mult sau repede. 2. Care trece repede, care are o existență efemeră. – Fugi + suf. -ător. DOOM
fugătór (rar) adj. m., pl. fugătóri; f. sg. și pl. fugătoáre
fuioare
FUIÓR, fuioare, s. n. Mănunchi de cânepă, de in, melițat și dărăcit, gata de tors; p. ext. mănunchi de borangic sau de lână. ◊ Expr. (Pop.) A-și lua ale trei fuioare = a pleca; a-și lua catrafusele. A ține fuior cu cineva = a nu se lăsa intimidat de cineva. ♦ Pânză de cânepă sau de in. [Pr.: fu-ior] – Et. nec. DOOM
fuiór s. n., pl. fuioáre
fuioarele
FUIÓR, fuioare, s. n. Mănunchi de cânepă, de in, melițat și dărăcit, gata de tors; p. ext. mănunchi de borangic sau de lână. ◊ Expr. (Pop.) A-și lua ale trei fuioare = a pleca; a-și lua catrafusele. A ține fuior cu cineva = a nu se lăsa intimidat de cineva. ♦ Pânză de cânepă sau de in. [Pr.: fu-ior] – Et. nec. DOOM
fuiór s. n., pl. fuioáre
fuioarelor
FUIÓR, fuioare, s. n. Mănunchi de cânepă, de in, melițat și dărăcit, gata de tors; p. ext. mănunchi de borangic sau de lână. ◊ Expr. (Pop.) A-și lua ale trei fuioare = a pleca; a-și lua catrafusele. A ține fuior cu cineva = a nu se lăsa intimidat de cineva. ♦ Pânză de cânepă sau de in. [Pr.: fu-ior] – Et. nec. DOOM
fuiór s. n., pl. fuioáre
fuior
FUIÓR, fuioare, s. n. Mănunchi de cânepă, de in, melițat și dărăcit, gata de tors; p. ext. mănunchi de borangic sau de lână. ◊ Expr. (Pop.) A-și lua ale trei fuioare = a pleca; a-și lua catrafusele. A ține fuior cu cineva = a nu se lăsa intimidat de cineva. ♦ Pânză de cânepă sau de in. [Pr.: fu-ior] – Et. nec. DOOM
fuiór s. n., pl. fuioáre
fuioraș
FUIORÁȘ, fuiorașe, s. n. Diminutiv al lui fuior. [Pr.: fu-io-] – Fuior + suf. -aș. DOOM
fuioráș s. n., pl. fuioráșe
fuiorașe
FUIORÁȘ, fuiorașe, s. n. Diminutiv al lui fuior. [Pr.: fu-io-] – Fuior + suf. -aș. DOOM
fuioráș s. n., pl. fuioráșe
fuiorașele
FUIORÁȘ, fuiorașe, s. n. Diminutiv al lui fuior. [Pr.: fu-io-] – Fuior + suf. -aș. DOOM
fuioráș s. n., pl. fuioráșe
fuiorașelor
FUIORÁȘ, fuiorașe, s. n. Diminutiv al lui fuior. [Pr.: fu-io-] – Fuior + suf. -aș. DOOM
fuioráș s. n., pl. fuioráșe
fuiorașul
FUIORÁȘ, fuiorașe, s. n. Diminutiv al lui fuior. [Pr.: fu-io-] – Fuior + suf. -aș. DOOM
fuioráș s. n., pl. fuioráșe
fuiorașului
FUIORÁȘ, fuiorașe, s. n. Diminutiv al lui fuior. [Pr.: fu-io-] – Fuior + suf. -aș. DOOM
fuioráș s. n., pl. fuioráșe
fuiorul
FUIÓR, fuioare, s. n. Mănunchi de cânepă, de in, melițat și dărăcit, gata de tors; p. ext. mănunchi de borangic sau de lână. ◊ Expr. (Pop.) A-și lua ale trei fuioare = a pleca; a-și lua catrafusele. A ține fuior cu cineva = a nu se lăsa intimidat de cineva. ♦ Pânză de cânepă sau de in. [Pr.: fu-ior] – Et. nec. DOOM
fuiór s. n., pl. fuioáre
fuiorului
FUIÓR, fuioare, s. n. Mănunchi de cânepă, de in, melițat și dărăcit, gata de tors; p. ext. mănunchi de borangic sau de lână. ◊ Expr. (Pop.) A-și lua ale trei fuioare = a pleca; a-și lua catrafusele. A ține fuior cu cineva = a nu se lăsa intimidat de cineva. ♦ Pânză de cânepă sau de in. [Pr.: fu-ior] – Et. nec. DOOM
fuiór s. n., pl. fuioáre
fuituiala
FULTUIÁLĂ s. f. v. fuituială. DOOM
fuituiálă (reg.) (fui-) s. f., g.-d. art. fuituiélii; pl. fuituiéli
fuituieli
FULTUIÁLĂ s. f. v. fuituială. DOOM
fuituiálă (reg.) (fui-) s. f., g.-d. art. fuituiélii; pl. fuituiéli
fuituielii
FULTUIÁLĂ s. f. v. fuituială. DOOM
fuituiálă (reg.) (fui-) s. f., g.-d. art. fuituiélii; pl. fuituiéli
fuituielile
FULTUIÁLĂ s. f. v. fuituială. DOOM
fuituiálă (reg.) (fui-) s. f., g.-d. art. fuituiélii; pl. fuituiéli
fuituielilor
FULTUIÁLĂ s. f. v. fuituială. DOOM
fuituiálă (reg.) (fui-) s. f., g.-d. art. fuituiélii; pl. fuituiéli
fuituitoare
FULTUITÓR s. n. v. fuituitor. DOOM
fuituitór (reg.) (fui-tu-i-) s. n., pl. fuituitoáre
fuituitoarele
FULTUITÓR s. n. v. fuituitor. DOOM
fuituitór (reg.) (fui-tu-i-) s. n., pl. fuituitoáre
fuituitoarelor
FULTUITÓR s. n. v. fuituitor. DOOM
fuituitór (reg.) (fui-tu-i-) s. n., pl. fuituitoáre
fuituitor
FULTUITÓR s. n. v. fuituitor. DOOM
fuituitór (reg.) (fui-tu-i-) s. n., pl. fuituitoáre
fuituitorul
FULTUITÓR s. n. v. fuituitor. DOOM
fuituitór (reg.) (fui-tu-i-) s. n., pl. fuituitoáre
fuituitorului
FULTUITÓR s. n. v. fuituitor. DOOM
fuituitór (reg.) (fui-tu-i-) s. n., pl. fuituitoáre
ful
FUL, fuluri, s. n. Figură la jocul de pocher, formată dintr-un brelan și o pereche. – Din fr., engl. full. DOOM
ful s. n., pl. fúluri
fula
FULÁ, fulez, vb. I. Intranz. (Despre un corp în rotație) A se roti neregulat, având, pe lângă mișcarea de rotație, și o mișcare pendulară. – Din fr. fouler. DOOM
fulá (a ~) vb., ind. prez. 3 fuleáză
fular
FULÁR, fulare, s. n. 1. Fâșie dreptunghiulară dintr-o țesătură sau dintr-o împletitură de lână, de mătase etc., care se poartă în jurul gâtului. 2. Țesătură ușoară de mătase pentru rochii, cravate etc. – Din fr. foulard. DOOM
fulár s. n., pl. fuláre
fulard
FULÁRD s.n. v. fular.
fularda
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardai
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardam
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardare
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardare
FULARDÁRE, fulardări, s. f. Acțiunea de a fularda și rezultatul ei. – V. fularda. DOOM
fulardáre s. f., g.-d. art. fulardắrii; pl. fulardắri
fulardarea
FULARDÁRE, fulardări, s. f. Acțiunea de a fularda și rezultatul ei. – V. fularda. DOOM
fulardáre s. f., g.-d. art. fulardắrii; pl. fulardắri
fulardară
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardarăm
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardarăți
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardase
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardasem
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardaseră
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardaserăm
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardaserăți
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardaseși
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardaseți
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardat
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardat
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder.
fulardau
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardași
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardați
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardează
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardez
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardeze
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardezi
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardând
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardînd
FULARDÁ, fulardez, vb. I. Tranz. A îmbiba țesăturile cu soluții sau dispersii de colorant și mase de apret. – Din fr. foularder. DOOM
fulardá (a ~) vb., ind. prez. 3 fulardeáză
fulardări
FULARDÁRE, fulardări, s. f. Acțiunea de a fularda și rezultatul ei. – V. fularda. DOOM
fulardáre s. f., g.-d. art. fulardắrii; pl. fulardắri
fulardării
FULARDÁRE, fulardări, s. f. Acțiunea de a fularda și rezultatul ei. – V. fularda. DOOM
fulardáre s. f., g.-d. art. fulardắrii; pl. fulardắri
fulardările
FULARDÁRE, fulardări, s. f. Acțiunea de a fularda și rezultatul ei. – V. fularda. DOOM
fulardáre s. f., g.-d. art. fulardắrii; pl. fulardắri
fulardărilor
FULARDÁRE, fulardări, s. f. Acțiunea de a fularda și rezultatul ei. – V. fularda. DOOM
fulardáre s. f., g.-d. art. fulardắrii; pl. fulardắri
fulare
FULÁR, fulare, s. n. 1. Fâșie dreptunghiulară dintr-o țesătură sau dintr-o împletitură de lână, de mătase etc., care se poartă în jurul gâtului. 2. Țesătură ușoară de mătase pentru rochii, cravate etc. – Din fr. foulard. DOOM
fulár s. n., pl. fuláre
fulare
FULÁRE, fulări, s. f. Acțiunea de a fula; mișcare pendulară față de un plan perpendicular pe axa de rotație a unui corp rotitor; bătaie frontală. – V. fula. DOOM
fuláre s. f., g.-d. art. fulắrii; pl. fulắri
fularea
FULÁRE, fulări, s. f. Acțiunea de a fula; mișcare pendulară față de un plan perpendicular pe axa de rotație a unui corp rotitor; bătaie frontală. – V. fula. DOOM
fuláre s. f., g.-d. art. fulắrii; pl. fulắri
fularele
FULÁR, fulare, s. n. 1. Fâșie dreptunghiulară dintr-o țesătură sau dintr-o împletitură de lână, de mătase etc., care se poartă în jurul gâtului. 2. Țesătură ușoară de mătase pentru rochii, cravate etc. – Din fr. foulard. DOOM
fulár s. n., pl. fuláre
fularelor
FULÁR, fulare, s. n. 1. Fâșie dreptunghiulară dintr-o țesătură sau dintr-o împletitură de lână, de mătase etc., care se poartă în jurul gâtului. 2. Țesătură ușoară de mătase pentru rochii, cravate etc. – Din fr. foulard. DOOM
fulár s. n., pl. fuláre
fularul
FULÁR, fulare, s. n. 1. Fâșie dreptunghiulară dintr-o țesătură sau dintr-o împletitură de lână, de mătase etc., care se poartă în jurul gâtului. 2. Țesătură ușoară de mătase pentru rochii, cravate etc. – Din fr. foulard. DOOM
fulár s. n., pl. fuláre
fularului
FULÁR, fulare, s. n. 1. Fâșie dreptunghiulară dintr-o țesătură sau dintr-o împletitură de lână, de mătase etc., care se poartă în jurul gâtului. 2. Țesătură ușoară de mătase pentru rochii, cravate etc. – Din fr. foulard. DOOM
fulár s. n., pl. fuláre
fulee
FULÉU, fulee, s. n. 1. Alergare în pas mare, mâinile mișcându-se în ritmul picioarelor. 2. Distanța parcursă de un cal din momentul când se desprinde de pământ și până îl atinge din nou, marcată de două urme succesive ale aceluiași picior. – Din fr. foulée. DOOM
fuléu s. n., art. fuléul; pl. fulée
fuleele
FULÉU, fulee, s. n. 1. Alergare în pas mare, mâinile mișcându-se în ritmul picioarelor. 2. Distanța parcursă de un cal din momentul când se desprinde de pământ și până îl atinge din nou, marcată de două urme succesive ale aceluiași picior. – Din fr. foulée. DOOM
fuléu s. n., art. fuléul; pl. fulée
fuleelor
FULÉU, fulee, s. n. 1. Alergare în pas mare, mâinile mișcându-se în ritmul picioarelor. 2. Distanța parcursă de un cal din momentul când se desprinde de pământ și până îl atinge din nou, marcată de două urme succesive ale aceluiași picior. – Din fr. foulée. DOOM
fuléu s. n., art. fuléul; pl. fulée
fuleu
FULÉU, fulee, s. n. 1. Alergare în pas mare, mâinile mișcându-se în ritmul picioarelor. 2. Distanța parcursă de un cal din momentul când se desprinde de pământ și până îl atinge din nou, marcată de două urme succesive ale aceluiași picior. – Din fr. foulée. DOOM
fuléu s. n., art. fuléul; pl. fulée
fuleul
FULÉU, fulee, s. n. 1. Alergare în pas mare, mâinile mișcându-se în ritmul picioarelor. 2. Distanța parcursă de un cal din momentul când se desprinde de pământ și până îl atinge din nou, marcată de două urme succesive ale aceluiași picior. – Din fr. foulée. DOOM
fuléu s. n., art. fuléul; pl. fulée
fuleului
FULÉU, fulee, s. n. 1. Alergare în pas mare, mâinile mișcându-se în ritmul picioarelor. 2. Distanța parcursă de un cal din momentul când se desprinde de pământ și până îl atinge din nou, marcată de două urme succesive ale aceluiași picior. – Din fr. foulée. DOOM
fuléu s. n., art. fuléul; pl. fulée
fulg
FULG, fulgi, s. m. 1. Pană subțire, de mărime mijlocie, pe jumătate moale și mătăsoasă, care crește pe pântecele păsărilor și printre penele mai mari. ◊ Loc. adj. Ca fulgul = foarte ușor. ◊ Expr. A bate (pe cineva) de-i merg (sau să-i meargă) fulgii = a bate tare (pe cineva). Ca fulgul pe apă = la voia întâmplării. 2. Asociere de mici cristale albe de apă, de formă hexagonală, care se formează iarna în atmosferă și care, căzând pe pământ, alcătuiesc zăpada. 3. (La pl.) Crăpături interne, grupate și fine, care se formează mai ales în lingourile sau în piesele de oțel aliat cu nichel și cu cromnichel. 4. (La pl.) Produs alimentar sub formă de foițe subțiri, obținut din boabe de ovăz decorticat, din porumb, fasole sau cartofi tăiați fin. – Et. nec. DOOM
fulg s. m., pl. fulgi
fulgarin
FULGARÍN, fulgarine, s. n. Manta, pardesiu de ploaie, confecționat dintr-un material impermeabil; impermeabil. – Denumire comercială. DOOM
fulgarín s. n., pl. fulgaríne
fulgarin
FULGARÍN s.n. Manta, pardesiu de ploaie; impermeabil. [Pl. -ne, -nuri. / nume comercial].
fulgarine
FULGARÍN, fulgarine, s. n. Manta, pardesiu de ploaie, confecționat dintr-un material impermeabil; impermeabil. – Denumire comercială. DOOM
fulgarín s. n., pl. fulgaríne
fulgarinele
FULGARÍN, fulgarine, s. n. Manta, pardesiu de ploaie, confecționat dintr-un material impermeabil; impermeabil. – Denumire comercială. DOOM
fulgarín s. n., pl. fulgaríne
fulgarinelor
FULGARÍN, fulgarine, s. n. Manta, pardesiu de ploaie, confecționat dintr-un material impermeabil; impermeabil. – Denumire comercială. DOOM
fulgarín s. n., pl. fulgaríne
fulgarinul
FULGARÍN, fulgarine, s. n. Manta, pardesiu de ploaie, confecționat dintr-un material impermeabil; impermeabil. – Denumire comercială. DOOM
fulgarín s. n., pl. fulgaríne
fulgarinului
FULGARÍN, fulgarine, s. n. Manta, pardesiu de ploaie, confecționat dintr-un material impermeabil; impermeabil. – Denumire comercială. DOOM
fulgarín s. n., pl. fulgaríne
fulger
FÚLGER, fulgere, s. n. 1. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor. ◊ Ședință (sau miting) fulger = ședință (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment important. Telegramă fulger = telegramă transmisă (în schimbul unei suprataxe) mai repede decât telegramele obișnuite. ◊ Loc. adj. și adv. Ca fulgerul (sau ca un fulger) = cu iuțeala fulgerului, iute, scurt; subit. ◊ Fulger globular = fulger cu aspectul unui glob de foc de culoare albă-albăstruie sau roșiatică, care se deplasează relativ încet sub influența curenților de aer, dispărând brusc, cu sau fără explozie. ◊ Fulger electronic = bliț. 2. Lumină, sclipire puternică și trecătoare; scăpărare, străfulgerare. – Lat. fulger (= fulgur, -is). DOOM
fúlger s. n., pl. fúlgere
fulger
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgera
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgerai
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgeram
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgerare
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgerare
FULGERÁRE, fulgerări, s. f. 1. Acțiunea de a fulgera și rezultatul ei; lumină ca de fulger; scânteiere, lucire, fulgerătură. 2. Fig. Senzație, durere scurtă și violentă. 3. Fig. Durată scurtă; clipă, moment. – V. fulgera. DOOM
fulgeráre s. f., g.-d. art. fulgerắrii; pl. fulgerắri
fulgerarea
FULGERÁRE, fulgerări, s. f. 1. Acțiunea de a fulgera și rezultatul ei; lumină ca de fulger; scânteiere, lucire, fulgerătură. 2. Fig. Senzație, durere scurtă și violentă. 3. Fig. Durată scurtă; clipă, moment. – V. fulgera. DOOM
fulgeráre s. f., g.-d. art. fulgerắrii; pl. fulgerắri
fulgerară
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgerarăm
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgerarăți
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgerase
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgerasem
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgeraseră
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgeraserăm
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgeraserăți
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgeraseși
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgeraseți
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgerat
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgerat
FULGERÁT, -Ă, fulgerați, -te, adj. Lovit, atins de fulger. – V. fulgera.
fulgerata
FULGERÁT, -Ă, fulgerați, -te, adj. Lovit, atins de fulger. – V. fulgera.
fulgerate
FULGERÁT, -Ă, fulgerați, -te, adj. Lovit, atins de fulger. – V. fulgera.
fulgeratei
FULGERÁT, -Ă, fulgerați, -te, adj. Lovit, atins de fulger. – V. fulgera.
fulgeratele
FULGERÁT, -Ă, fulgerați, -te, adj. Lovit, atins de fulger. – V. fulgera.
fulgeratelor
FULGERÁT, -Ă, fulgerați, -te, adj. Lovit, atins de fulger. – V. fulgera.
fulgeratul
FULGERÁT, -Ă, fulgerați, -te, adj. Lovit, atins de fulger. – V. fulgera.
fulgeratului
FULGERÁT, -Ă, fulgerați, -te, adj. Lovit, atins de fulger. – V. fulgera.
fulgerau
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgerași
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgerați
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgerați
FULGERÁT, -Ă, fulgerați, -te, adj. Lovit, atins de fulger. – V. fulgera.
fulgerații
FULGERÁT, -Ă, fulgerați, -te, adj. Lovit, atins de fulger. – V. fulgera.
fulgeraților
FULGERÁT, -Ă, fulgerați, -te, adj. Lovit, atins de fulger. – V. fulgera.
fulgere
FÚLGER, fulgere, s. n. 1. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor. ◊ Ședință (sau miting) fulger = ședință (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment important. Telegramă fulger = telegramă transmisă (în schimbul unei suprataxe) mai repede decât telegramele obișnuite. ◊ Loc. adj. și adv. Ca fulgerul (sau ca un fulger) = cu iuțeala fulgerului, iute, scurt; subit. ◊ Fulger globular = fulger cu aspectul unui glob de foc de culoare albă-albăstruie sau roșiatică, care se deplasează relativ încet sub influența curenților de aer, dispărând brusc, cu sau fără explozie. ◊ Fulger electronic = bliț. 2. Lumină, sclipire puternică și trecătoare; scăpărare, străfulgerare. – Lat. fulger (= fulgur, -is). DOOM
fúlger s. n., pl. fúlgere
fulgere
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgerele
FÚLGER, fulgere, s. n. 1. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor. ◊ Ședință (sau miting) fulger = ședință (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment important. Telegramă fulger = telegramă transmisă (în schimbul unei suprataxe) mai repede decât telegramele obișnuite. ◊ Loc. adj. și adv. Ca fulgerul (sau ca un fulger) = cu iuțeala fulgerului, iute, scurt; subit. ◊ Fulger globular = fulger cu aspectul unui glob de foc de culoare albă-albăstruie sau roșiatică, care se deplasează relativ încet sub influența curenților de aer, dispărând brusc, cu sau fără explozie. ◊ Fulger electronic = bliț. 2. Lumină, sclipire puternică și trecătoare; scăpărare, străfulgerare. – Lat. fulger (= fulgur, -is). DOOM
fúlger s. n., pl. fúlgere
fulgerelor
FÚLGER, fulgere, s. n. 1. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor. ◊ Ședință (sau miting) fulger = ședință (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment important. Telegramă fulger = telegramă transmisă (în schimbul unei suprataxe) mai repede decât telegramele obișnuite. ◊ Loc. adj. și adv. Ca fulgerul (sau ca un fulger) = cu iuțeala fulgerului, iute, scurt; subit. ◊ Fulger globular = fulger cu aspectul unui glob de foc de culoare albă-albăstruie sau roșiatică, care se deplasează relativ încet sub influența curenților de aer, dispărând brusc, cu sau fără explozie. ◊ Fulger electronic = bliț. 2. Lumină, sclipire puternică și trecătoare; scăpărare, străfulgerare. – Lat. fulger (= fulgur, -is). DOOM
fúlger s. n., pl. fúlgere
fulgerește
FULGERÉȘTE adv. (Rar) Iute ca fulgerul. – Fulger + suf. -ește. DOOM
fulgeréște (rar) adv.
fulgeri
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgerul
FÚLGER, fulgere, s. n. 1. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor. ◊ Ședință (sau miting) fulger = ședință (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment important. Telegramă fulger = telegramă transmisă (în schimbul unei suprataxe) mai repede decât telegramele obișnuite. ◊ Loc. adj. și adv. Ca fulgerul (sau ca un fulger) = cu iuțeala fulgerului, iute, scurt; subit. ◊ Fulger globular = fulger cu aspectul unui glob de foc de culoare albă-albăstruie sau roșiatică, care se deplasează relativ încet sub influența curenților de aer, dispărând brusc, cu sau fără explozie. ◊ Fulger electronic = bliț. 2. Lumină, sclipire puternică și trecătoare; scăpărare, străfulgerare. – Lat. fulger (= fulgur, -is). DOOM
fúlger s. n., pl. fúlgere
fulgerului
FÚLGER, fulgere, s. n. 1. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor. ◊ Ședință (sau miting) fulger = ședință (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment important. Telegramă fulger = telegramă transmisă (în schimbul unei suprataxe) mai repede decât telegramele obișnuite. ◊ Loc. adj. și adv. Ca fulgerul (sau ca un fulger) = cu iuțeala fulgerului, iute, scurt; subit. ◊ Fulger globular = fulger cu aspectul unui glob de foc de culoare albă-albăstruie sau roșiatică, care se deplasează relativ încet sub influența curenților de aer, dispărând brusc, cu sau fără explozie. ◊ Fulger electronic = bliț. 2. Lumină, sclipire puternică și trecătoare; scăpărare, străfulgerare. – Lat. fulger (= fulgur, -is). DOOM
fúlger s. n., pl. fúlgere
fulgerând
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgerînd
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare). DOOM
fulgerá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúlgeră
fulgerări
FULGERÁRE, fulgerări, s. f. 1. Acțiunea de a fulgera și rezultatul ei; lumină ca de fulger; scânteiere, lucire, fulgerătură. 2. Fig. Senzație, durere scurtă și violentă. 3. Fig. Durată scurtă; clipă, moment. – V. fulgera. DOOM
fulgeráre s. f., g.-d. art. fulgerắrii; pl. fulgerắri
fulgerării
FULGERÁRE, fulgerări, s. f. 1. Acțiunea de a fulgera și rezultatul ei; lumină ca de fulger; scânteiere, lucire, fulgerătură. 2. Fig. Senzație, durere scurtă și violentă. 3. Fig. Durată scurtă; clipă, moment. – V. fulgera. DOOM
fulgeráre s. f., g.-d. art. fulgerắrii; pl. fulgerắri
fulgerările
FULGERÁRE, fulgerări, s. f. 1. Acțiunea de a fulgera și rezultatul ei; lumină ca de fulger; scânteiere, lucire, fulgerătură. 2. Fig. Senzație, durere scurtă și violentă. 3. Fig. Durată scurtă; clipă, moment. – V. fulgera. DOOM
fulgeráre s. f., g.-d. art. fulgerắrii; pl. fulgerắri
fulgerărilor
FULGERÁRE, fulgerări, s. f. 1. Acțiunea de a fulgera și rezultatul ei; lumină ca de fulger; scânteiere, lucire, fulgerătură. 2. Fig. Senzație, durere scurtă și violentă. 3. Fig. Durată scurtă; clipă, moment. – V. fulgera. DOOM
fulgeráre s. f., g.-d. art. fulgerắrii; pl. fulgerắri
fulgerătoare
FULGERĂTÓR, -OÁRE, fulgerători, -oare, adj. 1. Iute (ca fulgerul), rapid. 2. Fig. (Despre privire) Rapid; pătrunzător. – Fulgera + suf. -ător. DOOM
fulgerătór adj. m., pl. fulgerătóri; f. sg. și pl. fulgerătoáre
fulgerătoarea
FULGERĂTÓR, -OÁRE, fulgerători, -oare, adj. 1. Iute (ca fulgerul), rapid. 2. Fig. (Despre privire) Rapid; pătrunzător. – Fulgera + suf. -ător. DOOM
fulgerătór adj. m., pl. fulgerătóri; f. sg. și pl. fulgerătoáre
fulgerătoarei
FULGERĂTÓR, -OÁRE, fulgerători, -oare, adj. 1. Iute (ca fulgerul), rapid. 2. Fig. (Despre privire) Rapid; pătrunzător. – Fulgera + suf. -ător. DOOM
fulgerătór adj. m., pl. fulgerătóri; f. sg. și pl. fulgerătoáre
fulgerătoarele
FULGERĂTÓR, -OÁRE, fulgerători, -oare, adj. 1. Iute (ca fulgerul), rapid. 2. Fig. (Despre privire) Rapid; pătrunzător. – Fulgera + suf. -ător. DOOM
fulgerătór adj. m., pl. fulgerătóri; f. sg. și pl. fulgerătoáre
fulgerătoarelor
FULGERĂTÓR, -OÁRE, fulgerători, -oare, adj. 1. Iute (ca fulgerul), rapid. 2. Fig. (Despre privire) Rapid; pătrunzător. – Fulgera + suf. -ător. DOOM
fulgerătór adj. m., pl. fulgerătóri; f. sg. și pl. fulgerătoáre
fulgerător
FULGERĂTÓR, -OÁRE, fulgerători, -oare, adj. 1. Iute (ca fulgerul), rapid. 2. Fig. (Despre privire) Rapid; pătrunzător. – Fulgera + suf. -ător. DOOM
fulgerătór adj. m., pl. fulgerătóri; f. sg. și pl. fulgerătoáre
fulgerători
FULGERĂTÓR, -OÁRE, fulgerători, -oare, adj. 1. Iute (ca fulgerul), rapid. 2. Fig. (Despre privire) Rapid; pătrunzător. – Fulgera + suf. -ător. DOOM
fulgerătór adj. m., pl. fulgerătóri; f. sg. și pl. fulgerătoáre
fulgerătorii
FULGERĂTÓR, -OÁRE, fulgerători, -oare, adj. 1. Iute (ca fulgerul), rapid. 2. Fig. (Despre privire) Rapid; pătrunzător. – Fulgera + suf. -ător. DOOM
fulgerătór adj. m., pl. fulgerătóri; f. sg. și pl. fulgerătoáre
fulgerătorilor
FULGERĂTÓR, -OÁRE, fulgerători, -oare, adj. 1. Iute (ca fulgerul), rapid. 2. Fig. (Despre privire) Rapid; pătrunzător. – Fulgera + suf. -ător. DOOM
fulgerătór adj. m., pl. fulgerătóri; f. sg. și pl. fulgerătoáre
fulgerătorul
FULGERĂTÓR, -OÁRE, fulgerători, -oare, adj. 1. Iute (ca fulgerul), rapid. 2. Fig. (Despre privire) Rapid; pătrunzător. – Fulgera + suf. -ător. DOOM
fulgerătór adj. m., pl. fulgerătóri; f. sg. și pl. fulgerătoáre
fulgerătorului
FULGERĂTÓR, -OÁRE, fulgerători, -oare, adj. 1. Iute (ca fulgerul), rapid. 2. Fig. (Despre privire) Rapid; pătrunzător. – Fulgera + suf. -ător. DOOM
fulgerătór adj. m., pl. fulgerătóri; f. sg. și pl. fulgerătoáre
fulgerătura
FULGERĂTÚRĂ, fulgerături, s. f. (Rar) Faptul de a fulgera; fulger, fulgerare. – Fulgera + suf. -ătură. DOOM
fulgerătúră s. f., g.-d. art. fulgerătúrii; pl. fulgerătúri
fulgerături
FULGERĂTÚRĂ, fulgerături, s. f. (Rar) Faptul de a fulgera; fulger, fulgerare. – Fulgera + suf. -ătură. DOOM
fulgerătúră s. f., g.-d. art. fulgerătúrii; pl. fulgerătúri
fulgerăturii
FULGERĂTÚRĂ, fulgerături, s. f. (Rar) Faptul de a fulgera; fulger, fulgerare. – Fulgera + suf. -ătură. DOOM
fulgerătúră s. f., g.-d. art. fulgerătúrii; pl. fulgerătúri
fulgerăturile
FULGERĂTÚRĂ, fulgerături, s. f. (Rar) Faptul de a fulgera; fulger, fulgerare. – Fulgera + suf. -ătură. DOOM
fulgerătúră s. f., g.-d. art. fulgerătúrii; pl. fulgerătúri
fulgerăturilor
FULGERĂTÚRĂ, fulgerături, s. f. (Rar) Faptul de a fulgera; fulger, fulgerare. – Fulgera + suf. -ătură. DOOM
fulgerătúră s. f., g.-d. art. fulgerătúrii; pl. fulgerătúri
fulgi
FULG, fulgi, s. m. 1. Pană subțire, de mărime mijlocie, pe jumătate moale și mătăsoasă, care crește pe pântecele păsărilor și printre penele mai mari. ◊ Loc. adj. Ca fulgul = foarte ușor. ◊ Expr. A bate (pe cineva) de-i merg (sau să-i meargă) fulgii = a bate tare (pe cineva). Ca fulgul pe apă = la voia întâmplării. 2. Asociere de mici cristale albe de apă, de formă hexagonală, care se formează iarna în atmosferă și care, căzând pe pământ, alcătuiesc zăpada. 3. (La pl.) Crăpături interne, grupate și fine, care se formează mai ales în lingourile sau în piesele de oțel aliat cu nichel și cu cromnichel. 4. (La pl.) Produs alimentar sub formă de foițe subțiri, obținut din boabe de ovăz decorticat, din porumb, fasole sau cartofi tăiați fin. – Et. nec. DOOM
fulg s. m., pl. fulgi
fulgii
FULG, fulgi, s. m. 1. Pană subțire, de mărime mijlocie, pe jumătate moale și mătăsoasă, care crește pe pântecele păsărilor și printre penele mai mari. ◊ Loc. adj. Ca fulgul = foarte ușor. ◊ Expr. A bate (pe cineva) de-i merg (sau să-i meargă) fulgii = a bate tare (pe cineva). Ca fulgul pe apă = la voia întâmplării. 2. Asociere de mici cristale albe de apă, de formă hexagonală, care se formează iarna în atmosferă și care, căzând pe pământ, alcătuiesc zăpada. 3. (La pl.) Crăpături interne, grupate și fine, care se formează mai ales în lingourile sau în piesele de oțel aliat cu nichel și cu cromnichel. 4. (La pl.) Produs alimentar sub formă de foițe subțiri, obținut din boabe de ovăz decorticat, din porumb, fasole sau cartofi tăiați fin. – Et. nec. DOOM
fulg s. m., pl. fulgi
fulgilor
FULG, fulgi, s. m. 1. Pană subțire, de mărime mijlocie, pe jumătate moale și mătăsoasă, care crește pe pântecele păsărilor și printre penele mai mari. ◊ Loc. adj. Ca fulgul = foarte ușor. ◊ Expr. A bate (pe cineva) de-i merg (sau să-i meargă) fulgii = a bate tare (pe cineva). Ca fulgul pe apă = la voia întâmplării. 2. Asociere de mici cristale albe de apă, de formă hexagonală, care se formează iarna în atmosferă și care, căzând pe pământ, alcătuiesc zăpada. 3. (La pl.) Crăpături interne, grupate și fine, care se formează mai ales în lingourile sau în piesele de oțel aliat cu nichel și cu cromnichel. 4. (La pl.) Produs alimentar sub formă de foițe subțiri, obținut din boabe de ovăz decorticat, din porumb, fasole sau cartofi tăiați fin. – Et. nec. DOOM
fulg s. m., pl. fulgi
fulgoasă
fulgoasă, fulgoase s. f. găină.
fulgui
FULGUÍ, pers. 3 fulguiește, vb. IV. Intranz. A ninge cu fulgi rari. – Fulg + suf. -ui. DOOM
fulguí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. fulguiéște, imperf. 3 sg. fulguiá; conj. prez. 3 sg. să fulguiáscă
fulguia
FULGUÍ, pers. 3 fulguiește, vb. IV. Intranz. A ninge cu fulgi rari. – Fulg + suf. -ui. DOOM
fulguí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. fulguiéște, imperf. 3 sg. fulguiá; conj. prez. 3 sg. să fulguiáscă
fulguiala
FULGUIÁLĂ, fulguieli, s. f. Ninsoare cu fulgi rari; fulguire, fulguit. [Pr.: -gu-ia-] – Fulgui + suf. -eală. DOOM
fulguiálă s. f., g.-d. art. fulguiélii; pl. fulguiéli
fulguiască
FULGUÍ, pers. 3 fulguiește, vb. IV. Intranz. A ninge cu fulgi rari. – Fulg + suf. -ui. DOOM
fulguí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. fulguiéște, imperf. 3 sg. fulguiá; conj. prez. 3 sg. să fulguiáscă
fulguieli
FULGUIÁLĂ, fulguieli, s. f. Ninsoare cu fulgi rari; fulguire, fulguit. [Pr.: -gu-ia-] – Fulgui + suf. -eală. DOOM
fulguiálă s. f., g.-d. art. fulguiélii; pl. fulguiéli
fulguielii
FULGUIÁLĂ, fulguieli, s. f. Ninsoare cu fulgi rari; fulguire, fulguit. [Pr.: -gu-ia-] – Fulgui + suf. -eală. DOOM
fulguiálă s. f., g.-d. art. fulguiélii; pl. fulguiéli
fulguielile
FULGUIÁLĂ, fulguieli, s. f. Ninsoare cu fulgi rari; fulguire, fulguit. [Pr.: -gu-ia-] – Fulgui + suf. -eală. DOOM
fulguiálă s. f., g.-d. art. fulguiélii; pl. fulguiéli
fulguielilor
FULGUIÁLĂ, fulguieli, s. f. Ninsoare cu fulgi rari; fulguire, fulguit. [Pr.: -gu-ia-] – Fulgui + suf. -eală. DOOM
fulguiálă s. f., g.-d. art. fulguiélii; pl. fulguiéli
fulguiește
FULGUÍ, pers. 3 fulguiește, vb. IV. Intranz. A ninge cu fulgi rari. – Fulg + suf. -ui. DOOM
fulguí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. fulguiéște, imperf. 3 sg. fulguiá; conj. prez. 3 sg. să fulguiáscă
fulguind
FULGUÍ, pers. 3 fulguiește, vb. IV. Intranz. A ninge cu fulgi rari. – Fulg + suf. -ui. DOOM
fulguí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. fulguiéște, imperf. 3 sg. fulguiá; conj. prez. 3 sg. să fulguiáscă
fulguire
FULGUÍ, pers. 3 fulguiește, vb. IV. Intranz. A ninge cu fulgi rari. – Fulg + suf. -ui. DOOM
fulguí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. fulguiéște, imperf. 3 sg. fulguiá; conj. prez. 3 sg. să fulguiáscă
fulguire
FULGUÍRE, fulguiri, s. f. Acțiunea de a fulgui și rezultatul ei; fulguială, fulguit. – V. fulgui. DOOM
fulguíre s. f., g.-d. art. fulguírii; pl. fulguíri
fulguirea
FULGUÍRE, fulguiri, s. f. Acțiunea de a fulgui și rezultatul ei; fulguială, fulguit. – V. fulgui. DOOM
fulguíre s. f., g.-d. art. fulguírii; pl. fulguíri
fulguiri
FULGUÍRE, fulguiri, s. f. Acțiunea de a fulgui și rezultatul ei; fulguială, fulguit. – V. fulgui. DOOM
fulguíre s. f., g.-d. art. fulguírii; pl. fulguíri
fulguirii
FULGUÍRE, fulguiri, s. f. Acțiunea de a fulgui și rezultatul ei; fulguială, fulguit. – V. fulgui. DOOM
fulguíre s. f., g.-d. art. fulguírii; pl. fulguíri
fulguirile
FULGUÍRE, fulguiri, s. f. Acțiunea de a fulgui și rezultatul ei; fulguială, fulguit. – V. fulgui. DOOM
fulguíre s. f., g.-d. art. fulguírii; pl. fulguíri
fulguirilor
FULGUÍRE, fulguiri, s. f. Acțiunea de a fulgui și rezultatul ei; fulguială, fulguit. – V. fulgui. DOOM
fulguíre s. f., g.-d. art. fulguírii; pl. fulguíri
fulguise
FULGUÍ, pers. 3 fulguiește, vb. IV. Intranz. A ninge cu fulgi rari. – Fulg + suf. -ui. DOOM
fulguí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. fulguiéște, imperf. 3 sg. fulguiá; conj. prez. 3 sg. să fulguiáscă
fulguit
FULGUÍ, pers. 3 fulguiește, vb. IV. Intranz. A ninge cu fulgi rari. – Fulg + suf. -ui. DOOM
fulguí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. fulguiéște, imperf. 3 sg. fulguiá; conj. prez. 3 sg. să fulguiáscă
fulguit
FULGUÍT s. n. Faptul de a fulgui; fulguială, fulguire. – V. fulgui. DOOM
fulguít s. n.
fulguitul
FULGUÍT s. n. Faptul de a fulgui; fulguială, fulguire. – V. fulgui. DOOM
fulguít s. n.
fulguitului
FULGUÍT s. n. Faptul de a fulgui; fulguială, fulguire. – V. fulgui. DOOM
fulguít s. n.
fulgul
FULG, fulgi, s. m. 1. Pană subțire, de mărime mijlocie, pe jumătate moale și mătăsoasă, care crește pe pântecele păsărilor și printre penele mai mari. ◊ Loc. adj. Ca fulgul = foarte ușor. ◊ Expr. A bate (pe cineva) de-i merg (sau să-i meargă) fulgii = a bate tare (pe cineva). Ca fulgul pe apă = la voia întâmplării. 2. Asociere de mici cristale albe de apă, de formă hexagonală, care se formează iarna în atmosferă și care, căzând pe pământ, alcătuiesc zăpada. 3. (La pl.) Crăpături interne, grupate și fine, care se formează mai ales în lingourile sau în piesele de oțel aliat cu nichel și cu cromnichel. 4. (La pl.) Produs alimentar sub formă de foițe subțiri, obținut din boabe de ovăz decorticat, din porumb, fasole sau cartofi tăiați fin. – Et. nec. DOOM
fulg s. m., pl. fulgi
fulguleț
FULGULÉȚ, fulguleți, s. m. Diminutiv al lui fulg. – Fulg + suf. -uleț. DOOM
fulguléț s. m., pl. fulguléți
fulguleți
FULGULÉȚ, fulguleți, s. m. Diminutiv al lui fulg. – Fulg + suf. -uleț. DOOM
fulguléț s. m., pl. fulguléți
fulguleții
FULGULÉȚ, fulguleți, s. m. Diminutiv al lui fulg. – Fulg + suf. -uleț. DOOM
fulguléț s. m., pl. fulguléți
fulguleților
FULGULÉȚ, fulguleți, s. m. Diminutiv al lui fulg. – Fulg + suf. -uleț. DOOM
fulguléț s. m., pl. fulguléți
fulgulețul
FULGULÉȚ, fulguleți, s. m. Diminutiv al lui fulg. – Fulg + suf. -uleț. DOOM
fulguléț s. m., pl. fulguléți
fulgulețului
FULGULÉȚ, fulguleți, s. m. Diminutiv al lui fulg. – Fulg + suf. -uleț. DOOM
fulguléț s. m., pl. fulguléți
fulgului
FULG, fulgi, s. m. 1. Pană subțire, de mărime mijlocie, pe jumătate moale și mătăsoasă, care crește pe pântecele păsărilor și printre penele mai mari. ◊ Loc. adj. Ca fulgul = foarte ușor. ◊ Expr. A bate (pe cineva) de-i merg (sau să-i meargă) fulgii = a bate tare (pe cineva). Ca fulgul pe apă = la voia întâmplării. 2. Asociere de mici cristale albe de apă, de formă hexagonală, care se formează iarna în atmosferă și care, căzând pe pământ, alcătuiesc zăpada. 3. (La pl.) Crăpături interne, grupate și fine, care se formează mai ales în lingourile sau în piesele de oțel aliat cu nichel și cu cromnichel. 4. (La pl.) Produs alimentar sub formă de foițe subțiri, obținut din boabe de ovăz decorticat, din porumb, fasole sau cartofi tăiați fin. – Et. nec. DOOM
fulg s. m., pl. fulgi
fulgura
FULGURÁ vb. I. intr. (Liv.) A fulgera. [Cf. fr. fulgurer, lat. fulgurare].
fulgurant
FULGURÁNT, -Ă, fulguranți, -te, adj. Înconjurat de fulgere. ♦ (Adesea fig.) Care împrăștie o lumină vie și de scurtă durată. – Din fr. fulgurant, lat. fulgurans, -ntis. DOOM
fulguránt adj. m., pl. fulguránți; f. fulgurántă, pl. fulguránte
fulguranta
FULGURÁNT, -Ă, fulguranți, -te, adj. Înconjurat de fulgere. ♦ (Adesea fig.) Care împrăștie o lumină vie și de scurtă durată. – Din fr. fulgurant, lat. fulgurans, -ntis. DOOM
fulguránt adj. m., pl. fulguránți; f. fulgurántă, pl. fulguránte
fulgurante
FULGURÁNT, -Ă, fulguranți, -te, adj. Înconjurat de fulgere. ♦ (Adesea fig.) Care împrăștie o lumină vie și de scurtă durată. – Din fr. fulgurant, lat. fulgurans, -ntis. DOOM
fulguránt adj. m., pl. fulguránți; f. fulgurántă, pl. fulguránte
fulgurantei
FULGURÁNT, -Ă, fulguranți, -te, adj. Înconjurat de fulgere. ♦ (Adesea fig.) Care împrăștie o lumină vie și de scurtă durată. – Din fr. fulgurant, lat. fulgurans, -ntis. DOOM
fulguránt adj. m., pl. fulguránți; f. fulgurántă, pl. fulguránte
fulgurantele
FULGURÁNT, -Ă, fulguranți, -te, adj. Înconjurat de fulgere. ♦ (Adesea fig.) Care împrăștie o lumină vie și de scurtă durată. – Din fr. fulgurant, lat. fulgurans, -ntis. DOOM
fulguránt adj. m., pl. fulguránți; f. fulgurántă, pl. fulguránte
fulgurantelor
FULGURÁNT, -Ă, fulguranți, -te, adj. Înconjurat de fulgere. ♦ (Adesea fig.) Care împrăștie o lumină vie și de scurtă durată. – Din fr. fulgurant, lat. fulgurans, -ntis. DOOM
fulguránt adj. m., pl. fulguránți; f. fulgurántă, pl. fulguránte
fulgurantul
FULGURÁNT, -Ă, fulguranți, -te, adj. Înconjurat de fulgere. ♦ (Adesea fig.) Care împrăștie o lumină vie și de scurtă durată. – Din fr. fulgurant, lat. fulgurans, -ntis. DOOM
fulguránt adj. m., pl. fulguránți; f. fulgurántă, pl. fulguránte
fulgurantului
FULGURÁNT, -Ă, fulguranți, -te, adj. Înconjurat de fulgere. ♦ (Adesea fig.) Care împrăștie o lumină vie și de scurtă durată. – Din fr. fulgurant, lat. fulgurans, -ntis. DOOM
fulguránt adj. m., pl. fulguránți; f. fulgurántă, pl. fulguránte
fulguranți
FULGURÁNT, -Ă, fulguranți, -te, adj. Înconjurat de fulgere. ♦ (Adesea fig.) Care împrăștie o lumină vie și de scurtă durată. – Din fr. fulgurant, lat. fulgurans, -ntis. DOOM
fulguránt adj. m., pl. fulguránți; f. fulgurántă, pl. fulguránte
fulguranții
FULGURÁNT, -Ă, fulguranți, -te, adj. Înconjurat de fulgere. ♦ (Adesea fig.) Care împrăștie o lumină vie și de scurtă durată. – Din fr. fulgurant, lat. fulgurans, -ntis. DOOM
fulguránt adj. m., pl. fulguránți; f. fulgurántă, pl. fulguránte
fulguranților
FULGURÁNT, -Ă, fulguranți, -te, adj. Înconjurat de fulgere. ♦ (Adesea fig.) Care împrăștie o lumină vie și de scurtă durată. – Din fr. fulgurant, lat. fulgurans, -ntis. DOOM
fulguránt adj. m., pl. fulguránți; f. fulgurántă, pl. fulguránte
fulgurare
FULGURÁ vb. I. intr. (Liv.) A fulgera. [Cf. fr. fulgurer, lat. fulgurare].
fulgurarea
FULGURÁ vb. I. intr. (Liv.) A fulgera. [Cf. fr. fulgurer, lat. fulgurare].
fulgurator
Iup(p)iter, la romani, stăpînul zeilor și al oamenilor, asimilat cu Zeus din mitologia greacă (v. Zeus). Era considerat drept divinitate supremă, dătătoare de viață și de lumină, care cîrmuia cerul și pămîntul, stăpînea tunetul și trăsnetul, dezlănțuia ploile și furtunile etc. Legate de aceste atribute, Iupiter purta o serie de epitete ca: Fulgurator, Fulminator, Tonans etc. Templul său se afla la Roma, pe Capitoliu și, de aici, el a mai căpătat un epitet – Capitolinus. Dar denumirea cea mai cunoscută care-l desemna era Optimus Maximus („cel mai bun și cel mai mare”). Ca ocrotitor al romanilor și al Romei în special, Iupiter era cinstit cu precădere de consulii care intrau în funcție, de generalii care se întorceau victorioși, de învingătorii în întrecerile sportive, de cei care împărțeau dreptatea etc. El era venerat și avea cîte un templu în toate orașele Italiei și ale provinciilor.
fulgurația
FULGURAȚIÚNE s. f. v. fulgurație. DOOM
fulguráție (-ți-e) s. f., art. fulguráția (-ți-a), g.-d. art. fulguráției; pl. fulguráții, art. fulguráțiile (-ți-i-)
fulgurație
FULGURAȚIÚNE s. f. v. fulgurație. DOOM
fulguráție (-ți-e) s. f., art. fulguráția (-ți-a), g.-d. art. fulguráției; pl. fulguráții, art. fulguráțiile (-ți-i-)
fulgurației
FULGURAȚIÚNE s. f. v. fulgurație. DOOM
fulguráție (-ți-e) s. f., art. fulguráția (-ți-a), g.-d. art. fulguráției; pl. fulguráții, art. fulguráțiile (-ți-i-)
fulgurații
FULGURAȚIÚNE s. f. v. fulgurație. DOOM
fulguráție (-ți-e) s. f., art. fulguráția (-ți-a), g.-d. art. fulguráției; pl. fulguráții, art. fulguráțiile (-ți-i-)
fulgurațiile
FULGURAȚIÚNE s. f. v. fulgurație. DOOM
fulguráție (-ți-e) s. f., art. fulguráția (-ți-a), g.-d. art. fulguráției; pl. fulguráții, art. fulguráțiile (-ți-i-)
fulgurațiilor
FULGURAȚIÚNE s. f. v. fulgurație. DOOM
fulguráție (-ți-e) s. f., art. fulguráția (-ți-a), g.-d. art. fulguráției; pl. fulguráții, art. fulguráțiile (-ți-i-)
fulgurațiune
FULGURAȚIÚNE s. f. v. fulgurație. DOOM
fulguráție (-ți-e) s. f., art. fulguráția (-ți-a), g.-d. art. fulguráției; pl. fulguráții, art. fulguráțiile (-ți-i-)
fulgurit
FULGURÍT, fulgurite, s. n. Formație tubulară care ia naștere prin topirea rocilor sub acțiunea trăsnetelor. – Din fr. fulgurite. DOOM
fulgurít s. n., pl. fulguríte
fulgurite
FULGURÍT, fulgurite, s. n. Formație tubulară care ia naștere prin topirea rocilor sub acțiunea trăsnetelor. – Din fr. fulgurite. DOOM
fulgurít s. n., pl. fulguríte
fulguritele
FULGURÍT, fulgurite, s. n. Formație tubulară care ia naștere prin topirea rocilor sub acțiunea trăsnetelor. – Din fr. fulgurite. DOOM
fulgurít s. n., pl. fulguríte
fulguritelor
FULGURÍT, fulgurite, s. n. Formație tubulară care ia naștere prin topirea rocilor sub acțiunea trăsnetelor. – Din fr. fulgurite. DOOM
fulgurít s. n., pl. fulguríte
fulguritul
FULGURÍT, fulgurite, s. n. Formație tubulară care ia naștere prin topirea rocilor sub acțiunea trăsnetelor. – Din fr. fulgurite. DOOM
fulgurít s. n., pl. fulguríte
fulguritului
FULGURÍT, fulgurite, s. n. Formație tubulară care ia naștere prin topirea rocilor sub acțiunea trăsnetelor. – Din fr. fulgurite. DOOM
fulgurít s. n., pl. fulguríte
fulgurări
FULGURÁ vb. I. intr. (Liv.) A fulgera. [Cf. fr. fulgurer, lat. fulgurare].
fulgurării
FULGURÁ vb. I. intr. (Liv.) A fulgera. [Cf. fr. fulgurer, lat. fulgurare].
fulgurările
FULGURÁ vb. I. intr. (Liv.) A fulgera. [Cf. fr. fulgurer, lat. fulgurare].
fulgurărilor
FULGURÁ vb. I. intr. (Liv.) A fulgera. [Cf. fr. fulgurer, lat. fulgurare].
fulia
FÚLIE, fulii, s. f. (Bot.) Narcisă. ♦ Podoabă de pietre prețioase în forma acestei flori. – Din tc. fulya. DOOM
fúlie (-li-e) s. f., art. fúlia (-li-a), g.-d. art. fúliei; pl. fúlii, art. fúliile (-li-i-)
fulică
fulícă (fulíci), s. f. – Plantă (Anthemis cotula). Sb. fuljika „Viburnum lantana” (DAR; cf. Daničič, III, 77).
fulie
FÚLIE, fulii, s. f. (Bot.) Narcisă. ♦ Podoabă de pietre prețioase în forma acestei flori. – Din tc. fulya. DOOM
fúlie (-li-e) s. f., art. fúlia (-li-a), g.-d. art. fúliei; pl. fúlii, art. fúliile (-li-i-)
fuliei
FÚLIE, fulii, s. f. (Bot.) Narcisă. ♦ Podoabă de pietre prețioase în forma acestei flori. – Din tc. fulya. DOOM
fúlie (-li-e) s. f., art. fúlia (-li-a), g.-d. art. fúliei; pl. fúlii, art. fúliile (-li-i-)
fuliginos
FULIGINÓS, -OÁSĂ adj. (Rar) Fumuriu. [< fr. fuligineux, cf. lat. fuligo – funingine].
fulii
FÚLIE, fulii, s. f. (Bot.) Narcisă. ♦ Podoabă de pietre prețioase în forma acestei flori. – Din tc. fulya. DOOM
fúlie (-li-e) s. f., art. fúlia (-li-a), g.-d. art. fúliei; pl. fúlii, art. fúliile (-li-i-)
fuliile
FÚLIE, fulii, s. f. (Bot.) Narcisă. ♦ Podoabă de pietre prețioase în forma acestei flori. – Din tc. fulya. DOOM
fúlie (-li-e) s. f., art. fúlia (-li-a), g.-d. art. fúliei; pl. fúlii, art. fúliile (-li-i-)
fuliilor
FÚLIE, fulii, s. f. (Bot.) Narcisă. ♦ Podoabă de pietre prețioase în forma acestei flori. – Din tc. fulya. DOOM
fúlie (-li-e) s. f., art. fúlia (-li-a), g.-d. art. fúliei; pl. fúlii, art. fúliile (-li-i-)
full
FULL-TIME adj. invar., adv. (Englezism) (Care este angajat) cu norma întreagă. [Pr.: ful-taĭm] – Cuv. engl. DOOM
*fúll-time (angl.) [time pron. taym] adj. invar., adv.
fulmicoton
FULMICOTÓN s. n. Exploziv puternic, obținut prin acțiunea acidului azotic asupra celulozei. – Din fr. fulmicoton. DOOM
fulmicotón s. n.
fulmicotonul
FULMICOTÓN s. n. Exploziv puternic, obținut prin acțiunea acidului azotic asupra celulozei. – Din fr. fulmicoton. DOOM
fulmicotón s. n.
fulmicotonului
FULMICOTÓN s. n. Exploziv puternic, obținut prin acțiunea acidului azotic asupra celulozei. – Din fr. fulmicoton. DOOM
fulmicotón s. n.
fulminant
FULMINÁNT, -Ă, fulminanți, -te, adj. Care produce explozie; exploziv. ♦ Fig. Amenințător; violent; ațâțător, provocator. – Din fr. fulminant. DOOM
fulminánt adj. m., pl. fulminánți; f. fulminántă, pl. fulminánte
fulminanta
FULMINÁNT, -Ă, fulminanți, -te, adj. Care produce explozie; exploziv. ♦ Fig. Amenințător; violent; ațâțător, provocator. – Din fr. fulminant. DOOM
fulminánt adj. m., pl. fulminánți; f. fulminántă, pl. fulminánte
fulminante
FULMINÁNT, -Ă, fulminanți, -te, adj. Care produce explozie; exploziv. ♦ Fig. Amenințător; violent; ațâțător, provocator. – Din fr. fulminant. DOOM
fulminánt adj. m., pl. fulminánți; f. fulminántă, pl. fulminánte
fulminantei
FULMINÁNT, -Ă, fulminanți, -te, adj. Care produce explozie; exploziv. ♦ Fig. Amenințător; violent; ațâțător, provocator. – Din fr. fulminant. DOOM
fulminánt adj. m., pl. fulminánți; f. fulminántă, pl. fulminánte
fulminantele
FULMINÁNT, -Ă, fulminanți, -te, adj. Care produce explozie; exploziv. ♦ Fig. Amenințător; violent; ațâțător, provocator. – Din fr. fulminant. DOOM
fulminánt adj. m., pl. fulminánți; f. fulminántă, pl. fulminánte
fulminantelor
FULMINÁNT, -Ă, fulminanți, -te, adj. Care produce explozie; exploziv. ♦ Fig. Amenințător; violent; ațâțător, provocator. – Din fr. fulminant. DOOM
fulminánt adj. m., pl. fulminánți; f. fulminántă, pl. fulminánte
fulminantul
FULMINÁNT, -Ă, fulminanți, -te, adj. Care produce explozie; exploziv. ♦ Fig. Amenințător; violent; ațâțător, provocator. – Din fr. fulminant. DOOM
fulminánt adj. m., pl. fulminánți; f. fulminántă, pl. fulminánte
fulminantului
FULMINÁNT, -Ă, fulminanți, -te, adj. Care produce explozie; exploziv. ♦ Fig. Amenințător; violent; ațâțător, provocator. – Din fr. fulminant. DOOM
fulminánt adj. m., pl. fulminánți; f. fulminántă, pl. fulminánte
fulminanți
FULMINÁNT, -Ă, fulminanți, -te, adj. Care produce explozie; exploziv. ♦ Fig. Amenințător; violent; ațâțător, provocator. – Din fr. fulminant. DOOM
fulminánt adj. m., pl. fulminánți; f. fulminántă, pl. fulminánte
fulminanții
FULMINÁNT, -Ă, fulminanți, -te, adj. Care produce explozie; exploziv. ♦ Fig. Amenințător; violent; ațâțător, provocator. – Din fr. fulminant. DOOM
fulminánt adj. m., pl. fulminánți; f. fulminántă, pl. fulminánte
fulminanților
FULMINÁNT, -Ă, fulminanți, -te, adj. Care produce explozie; exploziv. ♦ Fig. Amenințător; violent; ațâțător, provocator. – Din fr. fulminant. DOOM
fulminánt adj. m., pl. fulminánți; f. fulminántă, pl. fulminánte
fulminat
FULMINÁT, fulminați, s. m. Sare a acidului fulminic. ◊ Fulminat de mercur = sare de mercur a acidului fulminic, exploziv detonant, foarte toxic, care se prezintă sub forma unui praf cenușiu, cu gust metalic. – Din fr. fulminate. DOOM
fulminát s. m., pl. fulmináți
fulminator
Iup(p)iter, la romani, stăpînul zeilor și al oamenilor, asimilat cu Zeus din mitologia greacă (v. Zeus). Era considerat drept divinitate supremă, dătătoare de viață și de lumină, care cîrmuia cerul și pămîntul, stăpînea tunetul și trăsnetul, dezlănțuia ploile și furtunile etc. Legate de aceste atribute, Iupiter purta o serie de epitete ca: Fulgurator, Fulminator, Tonans etc. Templul său se afla la Roma, pe Capitoliu și, de aici, el a mai căpătat un epitet – Capitolinus. Dar denumirea cea mai cunoscută care-l desemna era Optimus Maximus („cel mai bun și cel mai mare”). Ca ocrotitor al romanilor și al Romei în special, Iupiter era cinstit cu precădere de consulii care intrau în funcție, de generalii care se întorceau victorioși, de învingătorii în întrecerile sportive, de cei care împărțeau dreptatea etc. El era venerat și avea cîte un templu în toate orașele Italiei și ale provinciilor.
fulminatul
FULMINÁT, fulminați, s. m. Sare a acidului fulminic. ◊ Fulminat de mercur = sare de mercur a acidului fulminic, exploziv detonant, foarte toxic, care se prezintă sub forma unui praf cenușiu, cu gust metalic. – Din fr. fulminate. DOOM
fulminát s. m., pl. fulmináți
fulminatului
FULMINÁT, fulminați, s. m. Sare a acidului fulminic. ◊ Fulminat de mercur = sare de mercur a acidului fulminic, exploziv detonant, foarte toxic, care se prezintă sub forma unui praf cenușiu, cu gust metalic. – Din fr. fulminate. DOOM
fulminát s. m., pl. fulmináți
fulminați
FULMINÁT, fulminați, s. m. Sare a acidului fulminic. ◊ Fulminat de mercur = sare de mercur a acidului fulminic, exploziv detonant, foarte toxic, care se prezintă sub forma unui praf cenușiu, cu gust metalic. – Din fr. fulminate. DOOM
fulminát s. m., pl. fulmináți
fulminația
FULMINÁȚIE, fulminații, s. f. Descompunere cu detonație a unei substanțe explozive; explozie. – Din fr. fulmination. DOOM
fulmináție (-ți-e) s. f., art. fulmináția (-ți-a), g.-d. art. fulmináției; pl. fulmináții, art. fulmináțiile (-ți-i-)
fulminație
FULMINÁȚIE, fulminații, s. f. Descompunere cu detonație a unei substanțe explozive; explozie. – Din fr. fulmination. DOOM
fulmináție (-ți-e) s. f., art. fulmináția (-ți-a), g.-d. art. fulmináției; pl. fulmináții, art. fulmináțiile (-ți-i-)
fulminației
FULMINÁȚIE, fulminații, s. f. Descompunere cu detonație a unei substanțe explozive; explozie. – Din fr. fulmination. DOOM
fulmináție (-ți-e) s. f., art. fulmináția (-ți-a), g.-d. art. fulmináției; pl. fulmináții, art. fulmináțiile (-ți-i-)
fulminații
FULMINÁT, fulminați, s. m. Sare a acidului fulminic. ◊ Fulminat de mercur = sare de mercur a acidului fulminic, exploziv detonant, foarte toxic, care se prezintă sub forma unui praf cenușiu, cu gust metalic. – Din fr. fulminate. DOOM
fulminát s. m., pl. fulmináți
fulminații
FULMINÁȚIE, fulminații, s. f. Descompunere cu detonație a unei substanțe explozive; explozie. – Din fr. fulmination. DOOM
fulmináție (-ți-e) s. f., art. fulmináția (-ți-a), g.-d. art. fulmináției; pl. fulmináții, art. fulmináțiile (-ți-i-)
fulminațiile
FULMINÁȚIE, fulminații, s. f. Descompunere cu detonație a unei substanțe explozive; explozie. – Din fr. fulmination. DOOM
fulmináție (-ți-e) s. f., art. fulmináția (-ți-a), g.-d. art. fulmináției; pl. fulmináții, art. fulmináțiile (-ți-i-)
fulminațiilor
FULMINÁȚIE, fulminații, s. f. Descompunere cu detonație a unei substanțe explozive; explozie. – Din fr. fulmination. DOOM
fulmináție (-ți-e) s. f., art. fulmináția (-ți-a), g.-d. art. fulmináției; pl. fulmináții, art. fulmináțiile (-ți-i-)
fulminaților
FULMINÁT, fulminați, s. m. Sare a acidului fulminic. ◊ Fulminat de mercur = sare de mercur a acidului fulminic, exploziv detonant, foarte toxic, care se prezintă sub forma unui praf cenușiu, cu gust metalic. – Din fr. fulminate. DOOM
fulminát s. m., pl. fulmináți
fulminațiune
FULMINAȚIÚNE s.f. v. fulminație.
fulminic
FULMÍNIC adj. (În sintagma) Acid fulminic = izomer al acidului cianic care, împreună cu metalele, formează săruri explozive. – Din fr. fulminique. DOOM
fulmínic adj. m.
fultuială
FULTUIÁLĂ s. f. v. fuituială. DOOM
fuituiálă (reg.) (fui-) s. f., g.-d. art. fuituiélii; pl. fuituiéli
fultuitor
FULTUITÓR s. n. v. fuituitor. DOOM
fuituitór (reg.) (fui-tu-i-) s. n., pl. fuituitoáre
fulul
FUL, fuluri, s. n. Figură la jocul de pocher, formată dintr-un brelan și o pereche. – Din fr., engl. full. DOOM
ful s. n., pl. fúluri
fulului
FUL, fuluri, s. n. Figură la jocul de pocher, formată dintr-un brelan și o pereche. – Din fr., engl. full. DOOM
ful s. n., pl. fúluri
fuluri
FUL, fuluri, s. n. Figură la jocul de pocher, formată dintr-un brelan și o pereche. – Din fr., engl. full. DOOM
ful s. n., pl. fúluri
fulurile
FUL, fuluri, s. n. Figură la jocul de pocher, formată dintr-un brelan și o pereche. – Din fr., engl. full. DOOM
ful s. n., pl. fúluri
fulurilor
FUL, fuluri, s. n. Figură la jocul de pocher, formată dintr-un brelan și o pereche. – Din fr., engl. full. DOOM
ful s. n., pl. fúluri
fulări
FULÁRE, fulări, s. f. Acțiunea de a fula; mișcare pendulară față de un plan perpendicular pe axa de rotație a unui corp rotitor; bătaie frontală. – V. fula. DOOM
fuláre s. f., g.-d. art. fulắrii; pl. fulắri
fulării
FULÁRE, fulări, s. f. Acțiunea de a fula; mișcare pendulară față de un plan perpendicular pe axa de rotație a unui corp rotitor; bătaie frontală. – V. fula. DOOM
fuláre s. f., g.-d. art. fulắrii; pl. fulắri
fulările
FULÁRE, fulări, s. f. Acțiunea de a fula; mișcare pendulară față de un plan perpendicular pe axa de rotație a unui corp rotitor; bătaie frontală. – V. fula. DOOM
fuláre s. f., g.-d. art. fulắrii; pl. fulắri
fulărilor
FULÁRE, fulări, s. f. Acțiunea de a fula; mișcare pendulară față de un plan perpendicular pe axa de rotație a unui corp rotitor; bătaie frontală. – V. fula. DOOM
fuláre s. f., g.-d. art. fulắrii; pl. fulắri
fum
FUM, fumuri, s. n. I. 1. Suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produsă în cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau, artificial și intenționat, cu ajutorul unor substanțe chimice). ♦ Fig. Încețoșare, tulbureală, amețeală (provocată de alcool). 2. Cantitate de fum (I 1) pe care fumătorul o trage dintr-odată din țigară sau din pipă. 3. (Înv.) Gospodărie, considerată ca o grupare în jurul vetrei; familie, casă. 4. Fig. (La pl.) Îngâmfare; pretenții nejustificate, gărgăuni. II. Canal cotit, în interiorul unei sobe, prin care circulă gazele calde înainte de a ieși pe coș. – Lat. fumus. DOOM
fúmuri (atitudini) s. n. pl.
fuma
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumagina
FUMAGÍNĂ, fumagine, s. f. Boală a unor arbori de pădure, a viței-de-vie și a unor pomi fructiferi provocată de o ciupercă din clasa ascomicetelor și manifestată ca un înveliș negru, prăfos, asemănător cu funinginea, care apare pe părțile atacate. – Din fr. fumagine. DOOM
fumagínă s. f., g.-d. art. fumagínei; pl. fumagíne
fumagine
FUMAGÍNĂ, fumagine, s. f. Boală a unor arbori de pădure, a viței-de-vie și a unor pomi fructiferi provocată de o ciupercă din clasa ascomicetelor și manifestată ca un înveliș negru, prăfos, asemănător cu funinginea, care apare pe părțile atacate. – Din fr. fumagine. DOOM
fumagínă s. f., g.-d. art. fumagínei; pl. fumagíne
fumaginei
FUMAGÍNĂ, fumagine, s. f. Boală a unor arbori de pădure, a viței-de-vie și a unor pomi fructiferi provocată de o ciupercă din clasa ascomicetelor și manifestată ca un înveliș negru, prăfos, asemănător cu funinginea, care apare pe părțile atacate. – Din fr. fumagine. DOOM
fumagínă s. f., g.-d. art. fumagínei; pl. fumagíne
fumaginele
FUMAGÍNĂ, fumagine, s. f. Boală a unor arbori de pădure, a viței-de-vie și a unor pomi fructiferi provocată de o ciupercă din clasa ascomicetelor și manifestată ca un înveliș negru, prăfos, asemănător cu funinginea, care apare pe părțile atacate. – Din fr. fumagine. DOOM
fumagínă s. f., g.-d. art. fumagínei; pl. fumagíne
fumaginelor
FUMAGÍNĂ, fumagine, s. f. Boală a unor arbori de pădure, a viței-de-vie și a unor pomi fructiferi provocată de o ciupercă din clasa ascomicetelor și manifestată ca un înveliș negru, prăfos, asemănător cu funinginea, care apare pe părțile atacate. – Din fr. fumagine. DOOM
fumagínă s. f., g.-d. art. fumagínei; pl. fumagíne
fumai
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumam
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumar
FUMÁR, fumare, s. n. Deschizătură făcută în acoperișul caselor de la țară, pentru a permite ieșirea fumului din sobe; hogeag, bageacă. – Lat. fumarium. DOOM
fumár s. n., pl. fumáre
fumare
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumare
FUMÁR, fumare, s. n. Deschizătură făcută în acoperișul caselor de la țară, pentru a permite ieșirea fumului din sobe; hogeag, bageacă. – Lat. fumarium. DOOM
fumár s. n., pl. fumáre
fumare
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz., Tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Din lat. fumare (înțelesul după fr. fumer).
fumarele
FUMÁR, fumare, s. n. Deschizătură făcută în acoperișul caselor de la țară, pentru a permite ieșirea fumului din sobe; hogeag, bageacă. – Lat. fumarium. DOOM
fumár s. n., pl. fumáre
fumarelor
FUMÁR, fumare, s. n. Deschizătură făcută în acoperișul caselor de la țară, pentru a permite ieșirea fumului din sobe; hogeag, bageacă. – Lat. fumarium. DOOM
fumár s. n., pl. fumáre
fumaria
FUMĂRÍȚĂ, fumărițe, s. f. Mică plantă erbacee din familia papaveraceelor, cu flori purpurii sau albe, cu gust amar și cu fructe globuloase (Fumaria officinalis). – Fum + suf. -ăriță.
fumariacee
FUMARIACÉE s.f.pl. Familie de plante dialipetale cuprinzând fumărița, cerceii-doamnei etc.; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. fumariacées].
fumaric
FUMÁRIC adj. (În sintagma) Acid fumaric = acid organic nesaturat, produs intermediar în metabolismul glucidelor și al acizilor grași. – Din fr. fumarique. DOOM
fumáric adj. m.
fumarola
FUMARÓLĂ, fumarole, s. f. Produs gazos (hidrogen, azot, clor, oxigen, oxizi de carbon etc.) cu temperatură ridicată, emis de vulcani prin cratere și prin crăpături sau degajat din curgerile de lavă; degajarea acestor gaze. – Din fr. fumerolle, it. fumarola. DOOM
fumarólă s. f., g.-d. art. fumarólei; pl. fumaróle
fumarole
FUMARÓLĂ, fumarole, s. f. Produs gazos (hidrogen, azot, clor, oxigen, oxizi de carbon etc.) cu temperatură ridicată, emis de vulcani prin cratere și prin crăpături sau degajat din curgerile de lavă; degajarea acestor gaze. – Din fr. fumerolle, it. fumarola. DOOM
fumarólă s. f., g.-d. art. fumarólei; pl. fumaróle
fumarolei
FUMARÓLĂ, fumarole, s. f. Produs gazos (hidrogen, azot, clor, oxigen, oxizi de carbon etc.) cu temperatură ridicată, emis de vulcani prin cratere și prin crăpături sau degajat din curgerile de lavă; degajarea acestor gaze. – Din fr. fumerolle, it. fumarola. DOOM
fumarólă s. f., g.-d. art. fumarólei; pl. fumaróle
fumarolele
FUMARÓLĂ, fumarole, s. f. Produs gazos (hidrogen, azot, clor, oxigen, oxizi de carbon etc.) cu temperatură ridicată, emis de vulcani prin cratere și prin crăpături sau degajat din curgerile de lavă; degajarea acestor gaze. – Din fr. fumerolle, it. fumarola. DOOM
fumarólă s. f., g.-d. art. fumarólei; pl. fumaróle
fumarolelor
FUMARÓLĂ, fumarole, s. f. Produs gazos (hidrogen, azot, clor, oxigen, oxizi de carbon etc.) cu temperatură ridicată, emis de vulcani prin cratere și prin crăpături sau degajat din curgerile de lavă; degajarea acestor gaze. – Din fr. fumerolle, it. fumarola. DOOM
fumarólă s. f., g.-d. art. fumarólei; pl. fumaróle
fumarul
FUMÁR, fumare, s. n. Deschizătură făcută în acoperișul caselor de la țară, pentru a permite ieșirea fumului din sobe; hogeag, bageacă. – Lat. fumarium. DOOM
fumár s. n., pl. fumáre
fumarului
FUMÁR, fumare, s. n. Deschizătură făcută în acoperișul caselor de la țară, pentru a permite ieșirea fumului din sobe; hogeag, bageacă. – Lat. fumarium. DOOM
fumár s. n., pl. fumáre
fumară
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumarăm
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumarăți
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumase
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumasem
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumaseră
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumaserăm
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumaserăți
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumaseși
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumaseți
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumat
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumat
FUMÁT2, -Ă, fumați, -te, adj. (Fam.; despre informații, știri) Răsuflat, știut; perimat. – V. fuma.
fumat
FUMÁT1 s. n. Faptul de a fuma. ♦ Deprinderea, obiceiul de a fuma. – V. fuma. DOOM
fumát s. n.
fumata
FUMÁT2, -Ă, fumați, -te, adj. (Fam.; despre informații, știri) Răsuflat, știut; perimat. – V. fuma.
fumate
FUMÁT2, -Ă, fumați, -te, adj. (Fam.; despre informații, știri) Răsuflat, știut; perimat. – V. fuma.
fumatei
FUMÁT2, -Ă, fumați, -te, adj. (Fam.; despre informații, știri) Răsuflat, știut; perimat. – V. fuma.
fumatele
FUMÁT2, -Ă, fumați, -te, adj. (Fam.; despre informații, știri) Răsuflat, știut; perimat. – V. fuma.
fumatelor
FUMÁT2, -Ă, fumați, -te, adj. (Fam.; despre informații, știri) Răsuflat, știut; perimat. – V. fuma.
fumatul
FUMÁT2, -Ă, fumați, -te, adj. (Fam.; despre informații, știri) Răsuflat, știut; perimat. – V. fuma.
fumatului
FUMÁT2, -Ă, fumați, -te, adj. (Fam.; despre informații, știri) Răsuflat, știut; perimat. – V. fuma.
fumau
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumași
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumați
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumați
FUMÁT2, -Ă, fumați, -te, adj. (Fam.; despre informații, știri) Răsuflat, știut; perimat. – V. fuma.
fumații
FUMÁT2, -Ă, fumați, -te, adj. (Fam.; despre informații, știri) Răsuflat, știut; perimat. – V. fuma.
fumaților
FUMÁT2, -Ă, fumați, -te, adj. (Fam.; despre informații, știri) Răsuflat, știut; perimat. – V. fuma.
fumează
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumega
FUMEGÁ, pers. 3 fúmegă, vb. I. Intranz. 1. A scoate fum, a arde înăbușit, fără flacără și cu fum. ♦ (Despre lămpi, lumânări, sobe etc.) A arde defectuos, eliminând fum. 2. A scoate aburi. – Lat. fumigare. DOOM
fumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúmegă
fumegai
FUMEGÁI s. n. (Reg.) Fumărie. – Fumega + suf. -ai. DOOM
fumegái (reg.) s. n.
fumegaiul
FUMEGÁI s. n. (Reg.) Fumărie. – Fumega + suf. -ai. DOOM
fumegái (reg.) s. n.
fumegaiului
FUMEGÁI s. n. (Reg.) Fumărie. – Fumega + suf. -ai. DOOM
fumegái (reg.) s. n.
fumegare
FUMEGÁ, pers. 3 fúmegă, vb. I. Intranz. 1. A scoate fum, a arde înăbușit, fără flacără și cu fum. ♦ (Despre lămpi, lumânări, sobe etc.) A arde defectuos, eliminând fum. 2. A scoate aburi. – Lat. fumigare. DOOM
fumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúmegă
fumegare
FUMEGÁRE, fumegări, s. f. Acțiunea de a fumega și rezultatul ei. – V. fumega. DOOM
fumegáre s. f., g.-d. art. fumegắrii; pl. fumegắri
fumegarea
FUMEGÁRE, fumegări, s. f. Acțiunea de a fumega și rezultatul ei. – V. fumega. DOOM
fumegáre s. f., g.-d. art. fumegắrii; pl. fumegắri
fumegară
FUMEGÁ, pers. 3 fúmegă, vb. I. Intranz. 1. A scoate fum, a arde înăbușit, fără flacără și cu fum. ♦ (Despre lămpi, lumânări, sobe etc.) A arde defectuos, eliminând fum. 2. A scoate aburi. – Lat. fumigare. DOOM
fumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúmegă
fumegară
fumegară, fumegare s. f. (adol.) țigară.
fumegase
FUMEGÁ, pers. 3 fúmegă, vb. I. Intranz. 1. A scoate fum, a arde înăbușit, fără flacără și cu fum. ♦ (Despre lămpi, lumânări, sobe etc.) A arde defectuos, eliminând fum. 2. A scoate aburi. – Lat. fumigare. DOOM
fumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúmegă
fumegaseră
FUMEGÁ, pers. 3 fúmegă, vb. I. Intranz. 1. A scoate fum, a arde înăbușit, fără flacără și cu fum. ♦ (Despre lămpi, lumânări, sobe etc.) A arde defectuos, eliminând fum. 2. A scoate aburi. – Lat. fumigare. DOOM
fumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúmegă
fumegat
FUMEGÁ, pers. 3 fúmegă, vb. I. Intranz. 1. A scoate fum, a arde înăbușit, fără flacără și cu fum. ♦ (Despre lămpi, lumânări, sobe etc.) A arde defectuos, eliminând fum. 2. A scoate aburi. – Lat. fumigare. DOOM
fumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúmegă
fumegau
FUMEGÁ, pers. 3 fúmegă, vb. I. Intranz. 1. A scoate fum, a arde înăbușit, fără flacără și cu fum. ♦ (Despre lămpi, lumânări, sobe etc.) A arde defectuos, eliminând fum. 2. A scoate aburi. – Lat. fumigare. DOOM
fumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúmegă
fumege
FUMEGÁ, pers. 3 fúmegă, vb. I. Intranz. 1. A scoate fum, a arde înăbușit, fără flacără și cu fum. ♦ (Despre lămpi, lumânări, sobe etc.) A arde defectuos, eliminând fum. 2. A scoate aburi. – Lat. fumigare. DOOM
fumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúmegă
fumegoasa
FUMEGÓS, -OÁSĂ, fumegoși, -oase, adj. Care scoate fum sau aburi. – Fumega + suf. -os. DOOM
fumegós adj. m., pl. fumegóși; f. fumegoásă, pl. fumegoáse
fumegoase
FUMEGÓS, -OÁSĂ, fumegoși, -oase, adj. Care scoate fum sau aburi. – Fumega + suf. -os. DOOM
fumegós adj. m., pl. fumegóși; f. fumegoásă, pl. fumegoáse
fumegoasei
FUMEGÓS, -OÁSĂ, fumegoși, -oase, adj. Care scoate fum sau aburi. – Fumega + suf. -os. DOOM
fumegós adj. m., pl. fumegóși; f. fumegoásă, pl. fumegoáse
fumegoasele
FUMEGÓS, -OÁSĂ, fumegoși, -oase, adj. Care scoate fum sau aburi. – Fumega + suf. -os. DOOM
fumegós adj. m., pl. fumegóși; f. fumegoásă, pl. fumegoáse
fumegoaselor
FUMEGÓS, -OÁSĂ, fumegoși, -oase, adj. Care scoate fum sau aburi. – Fumega + suf. -os. DOOM
fumegós adj. m., pl. fumegóși; f. fumegoásă, pl. fumegoáse
fumegos
FUMEGÓS, -OÁSĂ, fumegoși, -oase, adj. Care scoate fum sau aburi. – Fumega + suf. -os. DOOM
fumegós adj. m., pl. fumegóși; f. fumegoásă, pl. fumegoáse
fumegosul
FUMEGÓS, -OÁSĂ, fumegoși, -oase, adj. Care scoate fum sau aburi. – Fumega + suf. -os. DOOM
fumegós adj. m., pl. fumegóși; f. fumegoásă, pl. fumegoáse
fumegosului
FUMEGÓS, -OÁSĂ, fumegoși, -oase, adj. Care scoate fum sau aburi. – Fumega + suf. -os. DOOM
fumegós adj. m., pl. fumegóși; f. fumegoásă, pl. fumegoáse
fumegoși
FUMEGÓS, -OÁSĂ, fumegoși, -oase, adj. Care scoate fum sau aburi. – Fumega + suf. -os. DOOM
fumegós adj. m., pl. fumegóși; f. fumegoásă, pl. fumegoáse
fumegoșii
FUMEGÓS, -OÁSĂ, fumegoși, -oase, adj. Care scoate fum sau aburi. – Fumega + suf. -os. DOOM
fumegós adj. m., pl. fumegóși; f. fumegoásă, pl. fumegoáse
fumegoșilor
FUMEGÓS, -OÁSĂ, fumegoși, -oase, adj. Care scoate fum sau aburi. – Fumega + suf. -os. DOOM
fumegós adj. m., pl. fumegóși; f. fumegoásă, pl. fumegoáse
fumegând
FUMEGÁ, pers. 3 fúmegă, vb. I. Intranz. 1. A scoate fum, a arde înăbușit, fără flacără și cu fum. ♦ (Despre lămpi, lumânări, sobe etc.) A arde defectuos, eliminând fum. 2. A scoate aburi. – Lat. fumigare. DOOM
fumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúmegă
fumegînd
FUMEGÁ, pers. 3 fúmegă, vb. I. Intranz. 1. A scoate fum, a arde înăbușit, fără flacără și cu fum. ♦ (Despre lămpi, lumânări, sobe etc.) A arde defectuos, eliminând fum. 2. A scoate aburi. – Lat. fumigare. DOOM
fumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúmegă
fumegări
FUMEGÁRE, fumegări, s. f. Acțiunea de a fumega și rezultatul ei. – V. fumega. DOOM
fumegáre s. f., g.-d. art. fumegắrii; pl. fumegắri
fumegăria
FUMEGĂRÍE s. f. Faptul de a fumega. – Fumega + suf. -ărie. DOOM
fumegăríe s. f., art. fumegăría, g.-d. fumegăríi, art. fumegăríei
fumegărie
FUMEGĂRÍE s. f. Faptul de a fumega. – Fumega + suf. -ărie. DOOM
fumegăríe s. f., art. fumegăría, g.-d. fumegăríi, art. fumegăríei
fumegăriei
FUMEGĂRÍE s. f. Faptul de a fumega. – Fumega + suf. -ărie. DOOM
fumegăríe s. f., art. fumegăría, g.-d. fumegăríi, art. fumegăríei
fumegării
FUMEGÁRE, fumegări, s. f. Acțiunea de a fumega și rezultatul ei. – V. fumega. DOOM
fumegáre s. f., g.-d. art. fumegắrii; pl. fumegắri
fumegării
FUMEGĂRÍE s. f. Faptul de a fumega. – Fumega + suf. -ărie. DOOM
fumegăríe s. f., art. fumegăría, g.-d. fumegăríi, art. fumegăríei
fumegăriile
FUMEGĂRÍE s. f. Faptul de a fumega. – Fumega + suf. -ărie. DOOM
fumegăríe s. f., art. fumegăría, g.-d. fumegăríi, art. fumegăríei
fumegăriilor
FUMEGĂRÍE s. f. Faptul de a fumega. – Fumega + suf. -ărie. DOOM
fumegăríe s. f., art. fumegăría, g.-d. fumegăríi, art. fumegăríei
fumegările
FUMEGÁRE, fumegări, s. f. Acțiunea de a fumega și rezultatul ei. – V. fumega. DOOM
fumegáre s. f., g.-d. art. fumegắrii; pl. fumegắri
fumegărilor
FUMEGÁRE, fumegări, s. f. Acțiunea de a fumega și rezultatul ei. – V. fumega. DOOM
fumegáre s. f., g.-d. art. fumegắrii; pl. fumegắri
fumegătoare
fumegătoare, fumegători s. f. (adol.) v. fumegară.
fumez
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumeze
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumezi
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumiclub
fumiclub, fumicluburi s. n. (adol.) W.C. sau alt loc în care se adună elevii în recreație pentru a fuma.
fumigant
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumigant
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumiganta
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumiganta
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumigante
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumigante
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumigantei
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumigantei
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumigantele
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumigantele
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumigantelor
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumigantelor
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumigantul
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumigantul
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumigantului
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumigantului
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumiganți
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumiganți
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumiganții
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumiganții
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumiganților
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumiganților
FUMIGÁNT, fumiganți, s. m. Substanță (gazoasă) toxică folosită pentru fumigație. ◊ (Adjectival) Substanță fumigantă. – Din fr. fumigant. DOOM
fumigánt s. m., pl. fumigánți
fumigația
FUMIGÁȚIE, fumigații, s. f. Operație de afumare cu diverse substanțe în scopul distrugerii unor paraziți, pentru dezinfecție, parfumarea aerului într-un spațiu închis (prin arderea lemnului de santal) sau în scopuri terapeutice. – Din fr. fumigation, lat. fumigatio. DOOM
fumigáție (-ți-e) s. f., art. fumigáția (-ți-a), g.-d. art. fumigáției; pl. fumigáții, art. fumigáțiile (-ți-i-)
fumigație
FUMIGÁȚIE, fumigații, s. f. Operație de afumare cu diverse substanțe în scopul distrugerii unor paraziți, pentru dezinfecție, parfumarea aerului într-un spațiu închis (prin arderea lemnului de santal) sau în scopuri terapeutice. – Din fr. fumigation, lat. fumigatio. DOOM
fumigáție (-ți-e) s. f., art. fumigáția (-ți-a), g.-d. art. fumigáției; pl. fumigáții, art. fumigáțiile (-ți-i-)
fumigației
FUMIGÁȚIE, fumigații, s. f. Operație de afumare cu diverse substanțe în scopul distrugerii unor paraziți, pentru dezinfecție, parfumarea aerului într-un spațiu închis (prin arderea lemnului de santal) sau în scopuri terapeutice. – Din fr. fumigation, lat. fumigatio. DOOM
fumigáție (-ți-e) s. f., art. fumigáția (-ți-a), g.-d. art. fumigáției; pl. fumigáții, art. fumigáțiile (-ți-i-)
fumigații
FUMIGÁȚIE, fumigații, s. f. Operație de afumare cu diverse substanțe în scopul distrugerii unor paraziți, pentru dezinfecție, parfumarea aerului într-un spațiu închis (prin arderea lemnului de santal) sau în scopuri terapeutice. – Din fr. fumigation, lat. fumigatio. DOOM
fumigáție (-ți-e) s. f., art. fumigáția (-ți-a), g.-d. art. fumigáției; pl. fumigáții, art. fumigáțiile (-ți-i-)
fumigațiile
FUMIGÁȚIE, fumigații, s. f. Operație de afumare cu diverse substanțe în scopul distrugerii unor paraziți, pentru dezinfecție, parfumarea aerului într-un spațiu închis (prin arderea lemnului de santal) sau în scopuri terapeutice. – Din fr. fumigation, lat. fumigatio. DOOM
fumigáție (-ți-e) s. f., art. fumigáția (-ți-a), g.-d. art. fumigáției; pl. fumigáții, art. fumigáțiile (-ți-i-)
fumigațiilor
FUMIGÁȚIE, fumigații, s. f. Operație de afumare cu diverse substanțe în scopul distrugerii unor paraziți, pentru dezinfecție, parfumarea aerului într-un spațiu închis (prin arderea lemnului de santal) sau în scopuri terapeutice. – Din fr. fumigation, lat. fumigatio. DOOM
fumigáție (-ți-e) s. f., art. fumigáția (-ți-a), g.-d. art. fumigáției; pl. fumigáții, art. fumigáțiile (-ți-i-)
fumigațiune
FUMIGAȚIÚNE s.f. v. fumigație.
fumigen
FUMIGÉN, -Ă, fumigeni, -e, adj. (Chim.; despre unele substanțe) Care, în contact cu aerul, produce fum abundent sau ceață. ◊ Lumânare fumigenă = tub care conține o substanță fumigenă folosită mai ales la camuflarea unui obiectiv militar. – Din fr. fumigène. DOOM
fumigén adj. m., pl. fumigéni; f. fumigénă, pl. fumigéne
fumigena
FUMIGÉN, -Ă, fumigeni, -e, adj. (Chim.; despre unele substanțe) Care, în contact cu aerul, produce fum abundent sau ceață. ◊ Lumânare fumigenă = tub care conține o substanță fumigenă folosită mai ales la camuflarea unui obiectiv militar. – Din fr. fumigène. DOOM
fumigén adj. m., pl. fumigéni; f. fumigénă, pl. fumigéne
fumigene
FUMIGÉN, -Ă, fumigeni, -e, adj. (Chim.; despre unele substanțe) Care, în contact cu aerul, produce fum abundent sau ceață. ◊ Lumânare fumigenă = tub care conține o substanță fumigenă folosită mai ales la camuflarea unui obiectiv militar. – Din fr. fumigène. DOOM
fumigén adj. m., pl. fumigéni; f. fumigénă, pl. fumigéne
fumigenei
FUMIGÉN, -Ă, fumigeni, -e, adj. (Chim.; despre unele substanțe) Care, în contact cu aerul, produce fum abundent sau ceață. ◊ Lumânare fumigenă = tub care conține o substanță fumigenă folosită mai ales la camuflarea unui obiectiv militar. – Din fr. fumigène. DOOM
fumigén adj. m., pl. fumigéni; f. fumigénă, pl. fumigéne
fumigenele
FUMIGÉN, -Ă, fumigeni, -e, adj. (Chim.; despre unele substanțe) Care, în contact cu aerul, produce fum abundent sau ceață. ◊ Lumânare fumigenă = tub care conține o substanță fumigenă folosită mai ales la camuflarea unui obiectiv militar. – Din fr. fumigène. DOOM
fumigén adj. m., pl. fumigéni; f. fumigénă, pl. fumigéne
fumigenelor
FUMIGÉN, -Ă, fumigeni, -e, adj. (Chim.; despre unele substanțe) Care, în contact cu aerul, produce fum abundent sau ceață. ◊ Lumânare fumigenă = tub care conține o substanță fumigenă folosită mai ales la camuflarea unui obiectiv militar. – Din fr. fumigène. DOOM
fumigén adj. m., pl. fumigéni; f. fumigénă, pl. fumigéne
fumigeni
FUMIGÉN, -Ă, fumigeni, -e, adj. (Chim.; despre unele substanțe) Care, în contact cu aerul, produce fum abundent sau ceață. ◊ Lumânare fumigenă = tub care conține o substanță fumigenă folosită mai ales la camuflarea unui obiectiv militar. – Din fr. fumigène. DOOM
fumigén adj. m., pl. fumigéni; f. fumigénă, pl. fumigéne
fumigenii
FUMIGÉN, -Ă, fumigeni, -e, adj. (Chim.; despre unele substanțe) Care, în contact cu aerul, produce fum abundent sau ceață. ◊ Lumânare fumigenă = tub care conține o substanță fumigenă folosită mai ales la camuflarea unui obiectiv militar. – Din fr. fumigène. DOOM
fumigén adj. m., pl. fumigéni; f. fumigénă, pl. fumigéne
fumigenilor
FUMIGÉN, -Ă, fumigeni, -e, adj. (Chim.; despre unele substanțe) Care, în contact cu aerul, produce fum abundent sau ceață. ◊ Lumânare fumigenă = tub care conține o substanță fumigenă folosită mai ales la camuflarea unui obiectiv militar. – Din fr. fumigène. DOOM
fumigén adj. m., pl. fumigéni; f. fumigénă, pl. fumigéne
fumigenul
FUMIGÉN, -Ă, fumigeni, -e, adj. (Chim.; despre unele substanțe) Care, în contact cu aerul, produce fum abundent sau ceață. ◊ Lumânare fumigenă = tub care conține o substanță fumigenă folosită mai ales la camuflarea unui obiectiv militar. – Din fr. fumigène. DOOM
fumigén adj. m., pl. fumigéni; f. fumigénă, pl. fumigéne
fumigenului
FUMIGÉN, -Ă, fumigeni, -e, adj. (Chim.; despre unele substanțe) Care, în contact cu aerul, produce fum abundent sau ceață. ◊ Lumânare fumigenă = tub care conține o substanță fumigenă folosită mai ales la camuflarea unui obiectiv militar. – Din fr. fumigène. DOOM
fumigén adj. m., pl. fumigéni; f. fumigénă, pl. fumigéne
fumist
FUMÍST, -Ă s.m. și f., adj. (Om) neserios, mistificator; șarlatan. [Cf. fr. fumiste, it. fumista].
fumisterie
FUMISTERÍE s.f. Șarlatanie, mistificare, înșelătorie. [Cf. it. fumisteria, fr. fumisterie].
fumistă
FUMÍST, -Ă s.m. și f., adj. (Om) neserios, mistificator; șarlatan. [Cf. fr. fumiste, it. fumista].
fumivoare
FUMIVÓR, -Ă, fumivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe fumul. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru alimentarea cu aer suplimentar a unui focar de cazan, în vederea îmbunătățirii arderii combustibilului. – Din fr. fumivore.
fumivoarele
FUMIVÓR, -Ă, fumivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe fumul. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru alimentarea cu aer suplimentar a unui focar de cazan, în vederea îmbunătățirii arderii combustibilului. – Din fr. fumivore.
fumivoarelor
FUMIVÓR, -Ă, fumivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe fumul. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru alimentarea cu aer suplimentar a unui focar de cazan, în vederea îmbunătățirii arderii combustibilului. – Din fr. fumivore.
fumivor
FUMIVÓR, -Ă, fumivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe fumul. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru alimentarea cu aer suplimentar a unui focar de cazan, în vederea îmbunătățirii arderii combustibilului. – Din fr. fumivore. DOOM
fumivór2 s. n., pl. fumivoáre
fumivor
FUMIVÓR, -Ă, fumivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe fumul. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru alimentarea cu aer suplimentar a unui focar de cazan, în vederea îmbunătățirii arderii combustibilului. – Din fr. fumivore.
fumivora
FUMIVÓR, -Ă, fumivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe fumul. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru alimentarea cu aer suplimentar a unui focar de cazan, în vederea îmbunătățirii arderii combustibilului. – Din fr. fumivore. DOOM
fumivór2 s. n., pl. fumivoáre
fumivore
FUMIVÓR, -Ă, fumivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe fumul. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru alimentarea cu aer suplimentar a unui focar de cazan, în vederea îmbunătățirii arderii combustibilului. – Din fr. fumivore. DOOM
fumivór2 s. n., pl. fumivoáre
fumivorei
FUMIVÓR, -Ă, fumivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe fumul. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru alimentarea cu aer suplimentar a unui focar de cazan, în vederea îmbunătățirii arderii combustibilului. – Din fr. fumivore. DOOM
fumivór2 s. n., pl. fumivoáre
fumivorele
FUMIVÓR, -Ă, fumivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe fumul. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru alimentarea cu aer suplimentar a unui focar de cazan, în vederea îmbunătățirii arderii combustibilului. – Din fr. fumivore. DOOM
fumivór2 s. n., pl. fumivoáre
fumivorelor
FUMIVÓR, -Ă, fumivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe fumul. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru alimentarea cu aer suplimentar a unui focar de cazan, în vederea îmbunătățirii arderii combustibilului. – Din fr. fumivore. DOOM
fumivór2 s. n., pl. fumivoáre
fumivori
FUMIVÓR, -Ă, fumivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe fumul. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru alimentarea cu aer suplimentar a unui focar de cazan, în vederea îmbunătățirii arderii combustibilului. – Din fr. fumivore. DOOM
fumivór2 s. n., pl. fumivoáre
fumivorii
FUMIVÓR, -Ă, fumivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe fumul. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru alimentarea cu aer suplimentar a unui focar de cazan, în vederea îmbunătățirii arderii combustibilului. – Din fr. fumivore. DOOM
fumivór2 s. n., pl. fumivoáre
fumivorilor
FUMIVÓR, -Ă, fumivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe fumul. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru alimentarea cu aer suplimentar a unui focar de cazan, în vederea îmbunătățirii arderii combustibilului. – Din fr. fumivore. DOOM
fumivór2 s. n., pl. fumivoáre
fumivorul
FUMIVÓR, -Ă, fumivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe fumul. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru alimentarea cu aer suplimentar a unui focar de cazan, în vederea îmbunătățirii arderii combustibilului. – Din fr. fumivore. DOOM
fumivór2 s. n., pl. fumivoáre
fumivorul
FUMIVÓR, -Ă, fumivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe fumul. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru alimentarea cu aer suplimentar a unui focar de cazan, în vederea îmbunătățirii arderii combustibilului. – Din fr. fumivore.
fumivorului
FUMIVÓR, -Ă, fumivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe fumul. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru alimentarea cu aer suplimentar a unui focar de cazan, în vederea îmbunătățirii arderii combustibilului. – Din fr. fumivore. DOOM
fumivór2 s. n., pl. fumivoáre
fumivorului
FUMIVÓR, -Ă, fumivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe fumul. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru alimentarea cu aer suplimentar a unui focar de cazan, în vederea îmbunătățirii arderii combustibilului. – Din fr. fumivore.
fumiza
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizai
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizam
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizare
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizare
FUMIZÁRE, fumizări, s. f. Acțiunea de a fumiza și rezultatul ei. ♦ Acoperire a unui obiectiv (militar) cu fum sau cu ceață artificială, în scopul camuflării lui. – V. fumiza. DOOM
fumizáre s. f., g.-d. art. fumizắrii; pl. fumizắri
fumizarea
FUMIZÁRE, fumizări, s. f. Acțiunea de a fumiza și rezultatul ei. ♦ Acoperire a unui obiectiv (militar) cu fum sau cu ceață artificială, în scopul camuflării lui. – V. fumiza. DOOM
fumizáre s. f., g.-d. art. fumizắrii; pl. fumizắri
fumizară
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizarăm
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizarăți
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizase
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizasem
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizaseră
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizaserăm
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizaserăți
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizaseși
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizaseți
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizat
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizau
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizași
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizați
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizează
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizez
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizeze
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizezi
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizând
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizînd
FUMIZÁ, fumizez, vb. I. Intranz. A produce fum artificial cu ajutorul substanțelor chimice în aparate speciale. – Fum + suf. -iza. DOOM
fumizá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumizeáză
fumizări
FUMIZÁRE, fumizări, s. f. Acțiunea de a fumiza și rezultatul ei. ♦ Acoperire a unui obiectiv (militar) cu fum sau cu ceață artificială, în scopul camuflării lui. – V. fumiza. DOOM
fumizáre s. f., g.-d. art. fumizắrii; pl. fumizắri
fumizării
FUMIZÁRE, fumizări, s. f. Acțiunea de a fumiza și rezultatul ei. ♦ Acoperire a unui obiectiv (militar) cu fum sau cu ceață artificială, în scopul camuflării lui. – V. fumiza. DOOM
fumizáre s. f., g.-d. art. fumizắrii; pl. fumizắri
fumizările
FUMIZÁRE, fumizări, s. f. Acțiunea de a fumiza și rezultatul ei. ♦ Acoperire a unui obiectiv (militar) cu fum sau cu ceață artificială, în scopul camuflării lui. – V. fumiza. DOOM
fumizáre s. f., g.-d. art. fumizắrii; pl. fumizắri
fumizărilor
FUMIZÁRE, fumizări, s. f. Acțiunea de a fumiza și rezultatul ei. ♦ Acoperire a unui obiectiv (militar) cu fum sau cu ceață artificială, în scopul camuflării lui. – V. fumiza. DOOM
fumizáre s. f., g.-d. art. fumizắrii; pl. fumizắri
fumoar
FUMUÁR s. n. v. fumoar. DOOM
fumoár (-moar) s. n., pl. fumoáre
fumoare
FUMUÁR s. n. v. fumoar. DOOM
fumoár (-moar) s. n., pl. fumoáre
fumoarele
FUMUÁR s. n. v. fumoar. DOOM
fumoár (-moar) s. n., pl. fumoáre
fumoarelor
FUMUÁR s. n. v. fumoar. DOOM
fumoár (-moar) s. n., pl. fumoáre
fumoarul
FUMUÁR s. n. v. fumoar. DOOM
fumoár (-moar) s. n., pl. fumoáre
fumoarului
FUMUÁR s. n. v. fumoar. DOOM
fumoár (-moar) s. n., pl. fumoáre
fumuar
FUMUÁR s. n. v. fumoar. DOOM
fumoár (-moar) s. n., pl. fumoáre
fumui
FUMUÍ, pers. 3 fumuiește, vb. IV. Intranz. impers. (Rar) A se înfățișa cu un aspect tulbure, ca de fum. – Fum + suf. -ui. DOOM
fumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fumuiéște, imperf. 3. sg. fumuiá; conj. prez. 3 să fumuiáscă
fumuia
FUMUÍ, pers. 3 fumuiește, vb. IV. Intranz. impers. (Rar) A se înfățișa cu un aspect tulbure, ca de fum. – Fum + suf. -ui. DOOM
fumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fumuiéște, imperf. 3. sg. fumuiá; conj. prez. 3 să fumuiáscă
fumuiag
FUMUIÁG, fumuiage, s. n. (Rar) Șomoiog. [Pr.: -mu-iag] – Contaminare între fum și șomoiog. DOOM
fumuiág (rar) s. n., pl. fumuiáge
fumuiage
FUMUIÁG, fumuiage, s. n. (Rar) Șomoiog. [Pr.: -mu-iag] – Contaminare între fum și șomoiog. DOOM
fumuiág (rar) s. n., pl. fumuiáge
fumuiagele
FUMUIÁG, fumuiage, s. n. (Rar) Șomoiog. [Pr.: -mu-iag] – Contaminare între fum și șomoiog. DOOM
fumuiág (rar) s. n., pl. fumuiáge
fumuiagelor
FUMUIÁG, fumuiage, s. n. (Rar) Șomoiog. [Pr.: -mu-iag] – Contaminare între fum și șomoiog. DOOM
fumuiág (rar) s. n., pl. fumuiáge
fumuiagul
FUMUIÁG, fumuiage, s. n. (Rar) Șomoiog. [Pr.: -mu-iag] – Contaminare între fum și șomoiog. DOOM
fumuiág (rar) s. n., pl. fumuiáge
fumuiagului
FUMUIÁG, fumuiage, s. n. (Rar) Șomoiog. [Pr.: -mu-iag] – Contaminare între fum și șomoiog. DOOM
fumuiág (rar) s. n., pl. fumuiáge
fumuiască
FUMUÍ, pers. 3 fumuiește, vb. IV. Intranz. impers. (Rar) A se înfățișa cu un aspect tulbure, ca de fum. – Fum + suf. -ui. DOOM
fumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fumuiéște, imperf. 3. sg. fumuiá; conj. prez. 3 să fumuiáscă
fumuiau
FUMUÍ, pers. 3 fumuiește, vb. IV. Intranz. impers. (Rar) A se înfățișa cu un aspect tulbure, ca de fum. – Fum + suf. -ui. DOOM
fumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fumuiéște, imperf. 3. sg. fumuiá; conj. prez. 3 să fumuiáscă
fumuiesc
FUMUÍ, pers. 3 fumuiește, vb. IV. Intranz. impers. (Rar) A se înfățișa cu un aspect tulbure, ca de fum. – Fum + suf. -ui. DOOM
fumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fumuiéște, imperf. 3. sg. fumuiá; conj. prez. 3 să fumuiáscă
fumuiește
FUMUÍ, pers. 3 fumuiește, vb. IV. Intranz. impers. (Rar) A se înfățișa cu un aspect tulbure, ca de fum. – Fum + suf. -ui. DOOM
fumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fumuiéște, imperf. 3. sg. fumuiá; conj. prez. 3 să fumuiáscă
fumuind
FUMUÍ, pers. 3 fumuiește, vb. IV. Intranz. impers. (Rar) A se înfățișa cu un aspect tulbure, ca de fum. – Fum + suf. -ui. DOOM
fumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fumuiéște, imperf. 3. sg. fumuiá; conj. prez. 3 să fumuiáscă
fumuire
FUMUÍ, pers. 3 fumuiește, vb. IV. Intranz. impers. (Rar) A se înfățișa cu un aspect tulbure, ca de fum. – Fum + suf. -ui. DOOM
fumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fumuiéște, imperf. 3. sg. fumuiá; conj. prez. 3 să fumuiáscă
fumuire
FUMUÍ, pers. 3 fumuiește, vb. IV. Intranz. impers. (Rar) A se înfățișa cu un aspect tulbure, ca de fum. – Fum + suf. -ui.
fumuiră
FUMUÍ, pers. 3 fumuiește, vb. IV. Intranz. impers. (Rar) A se înfățișa cu un aspect tulbure, ca de fum. – Fum + suf. -ui. DOOM
fumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fumuiéște, imperf. 3. sg. fumuiá; conj. prez. 3 să fumuiáscă
fumuise
FUMUÍ, pers. 3 fumuiește, vb. IV. Intranz. impers. (Rar) A se înfățișa cu un aspect tulbure, ca de fum. – Fum + suf. -ui. DOOM
fumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fumuiéște, imperf. 3. sg. fumuiá; conj. prez. 3 să fumuiáscă
fumuiseră
FUMUÍ, pers. 3 fumuiește, vb. IV. Intranz. impers. (Rar) A se înfățișa cu un aspect tulbure, ca de fum. – Fum + suf. -ui. DOOM
fumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fumuiéște, imperf. 3. sg. fumuiá; conj. prez. 3 să fumuiáscă
fumuit
FUMUÍ, pers. 3 fumuiește, vb. IV. Intranz. impers. (Rar) A se înfățișa cu un aspect tulbure, ca de fum. – Fum + suf. -ui. DOOM
fumuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. fumuiéște, imperf. 3. sg. fumuiá; conj. prez. 3 să fumuiáscă
fumul
FUM, fumuri, s. n. I. 1. Suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produsă în cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau, artificial și intenționat, cu ajutorul unor substanțe chimice). ♦ Fig. Încețoșare, tulbureală, amețeală (provocată de alcool). 2. Cantitate de fum (I 1) pe care fumătorul o trage dintr-odată din țigară sau din pipă. 3. (Înv.) Gospodărie, considerată ca o grupare în jurul vetrei; familie, casă. 4. Fig. (La pl.) Îngâmfare; pretenții nejustificate, gărgăuni. II. Canal cotit, în interiorul unei sobe, prin care circulă gazele calde înainte de a ieși pe coș. – Lat. fumus. DOOM
fúmuri (atitudini) s. n. pl.
fumului
FUM, fumuri, s. n. I. 1. Suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produsă în cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau, artificial și intenționat, cu ajutorul unor substanțe chimice). ♦ Fig. Încețoșare, tulbureală, amețeală (provocată de alcool). 2. Cantitate de fum (I 1) pe care fumătorul o trage dintr-odată din țigară sau din pipă. 3. (Înv.) Gospodărie, considerată ca o grupare în jurul vetrei; familie, casă. 4. Fig. (La pl.) Îngâmfare; pretenții nejustificate, gărgăuni. II. Canal cotit, în interiorul unei sobe, prin care circulă gazele calde înainte de a ieși pe coș. – Lat. fumus. DOOM
fúmuri (atitudini) s. n. pl.
fumuri
FUM, fumuri, s. n. I. 1. Suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produsă în cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau, artificial și intenționat, cu ajutorul unor substanțe chimice). ♦ Fig. Încețoșare, tulbureală, amețeală (provocată de alcool). 2. Cantitate de fum (I 1) pe care fumătorul o trage dintr-odată din țigară sau din pipă. 3. (Înv.) Gospodărie, considerată ca o grupare în jurul vetrei; familie, casă. 4. Fig. (La pl.) Îngâmfare; pretenții nejustificate, gărgăuni. II. Canal cotit, în interiorul unei sobe, prin care circulă gazele calde înainte de a ieși pe coș. – Lat. fumus. DOOM
fúmuri (atitudini) s. n. pl.
fumuria
FUMURÍU, -ÍE, fumurii, adj. De culoarea fumului; cenușiu, întunecat. ♦ Fig. Posomorât, mohorât. – Fum + suf. -uriu (după alburiu, timpuriu etc.). DOOM
fumuríu adj. m., f. fumuríe; pl. m. și f. fumuríi
fumurie
FUMURÍU, -ÍE, fumurii, adj. De culoarea fumului; cenușiu, întunecat. ♦ Fig. Posomorât, mohorât. – Fum + suf. -uriu (după alburiu, timpuriu etc.). DOOM
fumuríu adj. m., f. fumuríe; pl. m. și f. fumuríi
fumuriei
FUMURÍU, -ÍE, fumurii, adj. De culoarea fumului; cenușiu, întunecat. ♦ Fig. Posomorât, mohorât. – Fum + suf. -uriu (după alburiu, timpuriu etc.). DOOM
fumuríu adj. m., f. fumuríe; pl. m. și f. fumuríi
fumurii
FUMURÍU, -ÍE, fumurii, adj. De culoarea fumului; cenușiu, întunecat. ♦ Fig. Posomorât, mohorât. – Fum + suf. -uriu (după alburiu, timpuriu etc.). DOOM
fumuríu adj. m., f. fumuríe; pl. m. și f. fumuríi
fumuriii
FUMURÍU, -ÍE, fumurii, adj. De culoarea fumului; cenușiu, întunecat. ♦ Fig. Posomorât, mohorât. – Fum + suf. -uriu (după alburiu, timpuriu etc.). DOOM
fumuríu adj. m., f. fumuríe; pl. m. și f. fumuríi
fumuriile
FUMURÍU, -ÍE, fumurii, adj. De culoarea fumului; cenușiu, întunecat. ♦ Fig. Posomorât, mohorât. – Fum + suf. -uriu (după alburiu, timpuriu etc.). DOOM
fumuríu adj. m., f. fumuríe; pl. m. și f. fumuríi
fumuriilor
FUMURÍU, -ÍE, fumurii, adj. De culoarea fumului; cenușiu, întunecat. ♦ Fig. Posomorât, mohorât. – Fum + suf. -uriu (după alburiu, timpuriu etc.). DOOM
fumuríu adj. m., f. fumuríe; pl. m. și f. fumuríi
fumurile
FUM, fumuri, s. n. I. 1. Suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produsă în cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau, artificial și intenționat, cu ajutorul unor substanțe chimice). ♦ Fig. Încețoșare, tulbureală, amețeală (provocată de alcool). 2. Cantitate de fum (I 1) pe care fumătorul o trage dintr-odată din țigară sau din pipă. 3. (Înv.) Gospodărie, considerată ca o grupare în jurul vetrei; familie, casă. 4. Fig. (La pl.) Îngâmfare; pretenții nejustificate, gărgăuni. II. Canal cotit, în interiorul unei sobe, prin care circulă gazele calde înainte de a ieși pe coș. – Lat. fumus. DOOM
fúmuri (atitudini) s. n. pl.
fumurilor
FUM, fumuri, s. n. I. 1. Suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produsă în cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau, artificial și intenționat, cu ajutorul unor substanțe chimice). ♦ Fig. Încețoșare, tulbureală, amețeală (provocată de alcool). 2. Cantitate de fum (I 1) pe care fumătorul o trage dintr-odată din țigară sau din pipă. 3. (Înv.) Gospodărie, considerată ca o grupare în jurul vetrei; familie, casă. 4. Fig. (La pl.) Îngâmfare; pretenții nejustificate, gărgăuni. II. Canal cotit, în interiorul unei sobe, prin care circulă gazele calde înainte de a ieși pe coș. – Lat. fumus. DOOM
fúmuri (atitudini) s. n. pl.
fumuriu
FUMURÍU, -ÍE, fumurii, adj. De culoarea fumului; cenușiu, întunecat. ♦ Fig. Posomorât, mohorât. – Fum + suf. -uriu (după alburiu, timpuriu etc.). DOOM
fumuríu adj. m., f. fumuríe; pl. m. și f. fumuríi
fumuriul
FUMURÍU, -ÍE, fumurii, adj. De culoarea fumului; cenușiu, întunecat. ♦ Fig. Posomorât, mohorât. – Fum + suf. -uriu (după alburiu, timpuriu etc.). DOOM
fumuríu adj. m., f. fumuríe; pl. m. și f. fumuríi
fumuriului
FUMURÍU, -ÍE, fumurii, adj. De culoarea fumului; cenușiu, întunecat. ♦ Fig. Posomorât, mohorât. – Fum + suf. -uriu (după alburiu, timpuriu etc.). DOOM
fumuríu adj. m., f. fumuríe; pl. m. și f. fumuríi
fumuroasa
FUMURÓS, -OÁSĂ, fumuroși, -oase, adj. (Înv., rar) Înfumurat. – Fumuri (pl. lui fum) + suf. -os. DOOM
fumurós (înv.) adj. m., pl. fumuróși; f. fumuroásă, pl. fumuroáse
fumuroase
FUMURÓS, -OÁSĂ, fumuroși, -oase, adj. (Înv., rar) Înfumurat. – Fumuri (pl. lui fum) + suf. -os. DOOM
fumurós (înv.) adj. m., pl. fumuróși; f. fumuroásă, pl. fumuroáse
fumuroasei
FUMURÓS, -OÁSĂ, fumuroși, -oase, adj. (Înv., rar) Înfumurat. – Fumuri (pl. lui fum) + suf. -os. DOOM
fumurós (înv.) adj. m., pl. fumuróși; f. fumuroásă, pl. fumuroáse
fumuroasele
FUMURÓS, -OÁSĂ, fumuroși, -oase, adj. (Înv., rar) Înfumurat. – Fumuri (pl. lui fum) + suf. -os. DOOM
fumurós (înv.) adj. m., pl. fumuróși; f. fumuroásă, pl. fumuroáse
fumuroaselor
FUMURÓS, -OÁSĂ, fumuroși, -oase, adj. (Înv., rar) Înfumurat. – Fumuri (pl. lui fum) + suf. -os. DOOM
fumurós (înv.) adj. m., pl. fumuróși; f. fumuroásă, pl. fumuroáse
fumuros
FUMURÓS, -OÁSĂ, fumuroși, -oase, adj. (Înv., rar) Înfumurat. – Fumuri (pl. lui fum) + suf. -os. DOOM
fumurós (înv.) adj. m., pl. fumuróși; f. fumuroásă, pl. fumuroáse
fumurosul
FUMURÓS, -OÁSĂ, fumuroși, -oase, adj. (Înv., rar) Înfumurat. – Fumuri (pl. lui fum) + suf. -os. DOOM
fumurós (înv.) adj. m., pl. fumuróși; f. fumuroásă, pl. fumuroáse
fumurosului
FUMURÓS, -OÁSĂ, fumuroși, -oase, adj. (Înv., rar) Înfumurat. – Fumuri (pl. lui fum) + suf. -os. DOOM
fumurós (înv.) adj. m., pl. fumuróși; f. fumuroásă, pl. fumuroáse
fumuroși
FUMURÓS, -OÁSĂ, fumuroși, -oase, adj. (Înv., rar) Înfumurat. – Fumuri (pl. lui fum) + suf. -os. DOOM
fumurós (înv.) adj. m., pl. fumuróși; f. fumuroásă, pl. fumuroáse
fumuroșii
FUMURÓS, -OÁSĂ, fumuroși, -oase, adj. (Înv., rar) Înfumurat. – Fumuri (pl. lui fum) + suf. -os. DOOM
fumurós (înv.) adj. m., pl. fumuróși; f. fumuroásă, pl. fumuroáse
fumuroșilor
FUMURÓS, -OÁSĂ, fumuroși, -oase, adj. (Înv., rar) Înfumurat. – Fumuri (pl. lui fum) + suf. -os. DOOM
fumurós (înv.) adj. m., pl. fumuróși; f. fumuroásă, pl. fumuroáse
fumând
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumînd
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer). DOOM
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumăraia
FUMĂRÁIE s. f. Fumărie. [Pr.: -ra-ie] – Fum + suf. -ăraie. DOOM
fumăráie s. f., art. fumăráia, g.-d. art. fumăráiei
fumăraie
FUMĂRÁIE s. f. Fumărie. [Pr.: -ra-ie] – Fum + suf. -ăraie. DOOM
fumăráie s. f., art. fumăráia, g.-d. art. fumăráiei
fumăraiei
FUMĂRÁIE s. f. Fumărie. [Pr.: -ra-ie] – Fum + suf. -ăraie. DOOM
fumăráie s. f., art. fumăráia, g.-d. art. fumăráiei
fumărar
FUMĂRÁR, fumărari, s. m. (Înv.) Persoană care încasa fumăritul. – Fumar + suf. -ar. DOOM
fumărár (înv.) s. m., pl. fumărári
fumărari
FUMĂRÁR, fumărari, s. m. (Înv.) Persoană care încasa fumăritul. – Fumar + suf. -ar. DOOM
fumărár (înv.) s. m., pl. fumărári
fumărarii
FUMĂRÁR, fumărari, s. m. (Înv.) Persoană care încasa fumăritul. – Fumar + suf. -ar. DOOM
fumărár (înv.) s. m., pl. fumărári
fumărarilor
FUMĂRÁR, fumărari, s. m. (Înv.) Persoană care încasa fumăritul. – Fumar + suf. -ar. DOOM
fumărár (înv.) s. m., pl. fumărári
fumărarul
FUMĂRÁR, fumărari, s. m. (Înv.) Persoană care încasa fumăritul. – Fumar + suf. -ar. DOOM
fumărár (înv.) s. m., pl. fumărári
fumărarului
FUMĂRÁR, fumărari, s. m. (Înv.) Persoană care încasa fumăritul. – Fumar + suf. -ar. DOOM
fumărár (înv.) s. m., pl. fumărári
fumări
FUMĂRÍ, fumăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A afuma. Toamna se duceau, fumăreau stupii, storceau mierea din faguri. STANCU, D. 21.
fumăria
FUMĂRÍE s. f. Cantitate mare de fum; fumăraie, fumegai. – Fum + suf. -ărie. DOOM
fumăríe s. f., art. fumăría, g.-d. fumăríi, art. fumăríei
fumărie
FUMĂRÍE s. f. Cantitate mare de fum; fumăraie, fumegai. – Fum + suf. -ărie. DOOM
fumăríe s. f., art. fumăría, g.-d. fumăríi, art. fumăríei
fumăriei
FUMĂRÍE s. f. Cantitate mare de fum; fumăraie, fumegai. – Fum + suf. -ărie. DOOM
fumăríe s. f., art. fumăría, g.-d. fumăríi, art. fumăríei
fumării
FUMĂRÍE s. f. Cantitate mare de fum; fumăraie, fumegai. – Fum + suf. -ărie. DOOM
fumăríe s. f., art. fumăría, g.-d. fumăríi, art. fumăríei
fumărit
FUMĂRÍT s. n. Dare percepută în Țara Românească și în Moldova, în sec. XVII, pe fiecare coș de fum al caselor țărănești, respectiv pe fiecare casă. – Fum + suf. -ărit. DOOM
fumărít s. n.
fumăritul
FUMĂRÍT s. n. Dare percepută în Țara Românească și în Moldova, în sec. XVII, pe fiecare coș de fum al caselor țărănești, respectiv pe fiecare casă. – Fum + suf. -ărit. DOOM
fumărít s. n.
fumăritului
FUMĂRÍT s. n. Dare percepută în Țara Românească și în Moldova, în sec. XVII, pe fiecare coș de fum al caselor țărănești, respectiv pe fiecare casă. – Fum + suf. -ărit. DOOM
fumărít s. n.
fumărița
FUMĂRÍȚĂ, fumărițe, s. f. Mică plantă erbacee din familia papaveraceelor, cu flori purpurii sau albe, cu gust amar și cu fructe globuloase (Fumaria officinalis). – Fum + suf. -ăriță. DOOM
fumăríță s. f., g.-d. art. fumăríței; pl. fumăríțe
fumărițe
FUMĂRÍȚĂ, fumărițe, s. f. Mică plantă erbacee din familia papaveraceelor, cu flori purpurii sau albe, cu gust amar și cu fructe globuloase (Fumaria officinalis). – Fum + suf. -ăriță. DOOM
fumăríță s. f., g.-d. art. fumăríței; pl. fumăríțe
fumăriței
FUMĂRÍȚĂ, fumărițe, s. f. Mică plantă erbacee din familia papaveraceelor, cu flori purpurii sau albe, cu gust amar și cu fructe globuloase (Fumaria officinalis). – Fum + suf. -ăriță. DOOM
fumăríță s. f., g.-d. art. fumăríței; pl. fumăríțe
fumărițele
FUMĂRÍȚĂ, fumărițe, s. f. Mică plantă erbacee din familia papaveraceelor, cu flori purpurii sau albe, cu gust amar și cu fructe globuloase (Fumaria officinalis). – Fum + suf. -ăriță. DOOM
fumăríță s. f., g.-d. art. fumăríței; pl. fumăríțe
fumărițelor
FUMĂRÍȚĂ, fumărițe, s. f. Mică plantă erbacee din familia papaveraceelor, cu flori purpurii sau albe, cu gust amar și cu fructe globuloase (Fumaria officinalis). – Fum + suf. -ăriță. DOOM
fumăríță s. f., g.-d. art. fumăríței; pl. fumăríțe
fumătoare
FUMĂTÓR, -OÁRE, fumători, -oare, s. m. și f. Persoană care fumează. – Fuma + suf. -ător. DOOM
fumătór s. m., pl. fumătóri
fumătoarea
FUMĂTÓR, -OÁRE, fumători, -oare, s. m. și f. Persoană care fumează. – Fuma + suf. -ător. DOOM
fumătór s. m., pl. fumătóri
fumătoarei
FUMĂTÓR, -OÁRE, fumători, -oare, s. m. și f. Persoană care fumează. – Fuma + suf. -ător. DOOM
fumătór s. m., pl. fumătóri
fumătoarele
FUMĂTÓR, -OÁRE, fumători, -oare, s. m. și f. Persoană care fumează. – Fuma + suf. -ător. DOOM
fumătór s. m., pl. fumătóri
fumătoarelor
FUMĂTÓR, -OÁRE, fumători, -oare, s. m. și f. Persoană care fumează. – Fuma + suf. -ător. DOOM
fumătór s. m., pl. fumătóri
fumător
FUMĂTÓR, -OÁRE, fumători, -oare, s. m. și f. Persoană care fumează. – Fuma + suf. -ător. DOOM
fumătór s. m., pl. fumătóri
fumători
FUMĂTÓR, -OÁRE, fumători, -oare, s. m. și f. Persoană care fumează. – Fuma + suf. -ător. DOOM
fumătór s. m., pl. fumătóri
fumătorii
FUMĂTÓR, -OÁRE, fumători, -oare, s. m. și f. Persoană care fumează. – Fuma + suf. -ător. DOOM
fumătór s. m., pl. fumătóri
fumătorilor
FUMĂTÓR, -OÁRE, fumători, -oare, s. m. și f. Persoană care fumează. – Fuma + suf. -ător. DOOM
fumătór s. m., pl. fumătóri
fumătorul
FUMĂTÓR, -OÁRE, fumători, -oare, s. m. și f. Persoană care fumează. – Fuma + suf. -ător. DOOM
fumătór s. m., pl. fumătóri
fumătorului
FUMĂTÓR, -OÁRE, fumători, -oare, s. m. și f. Persoană care fumează. – Fuma + suf. -ător. DOOM
fumătór s. m., pl. fumătóri
fun
FUN- Element prim de compunere savantă cu sensul de „funie”. [< lat. funis].
funambul
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambul
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambula
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambula
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambule
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambule
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambulei
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambulei
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambulele
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambulele
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambulelor
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambulelor
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambulesc
FUNAMBULÉSC, -ÉSCĂ, funambulești, adj. (Rar) Echilibristic, acrobatic. ♦ Bizar, excentric, extravagant. – Din fr. funambulesque. DOOM
funambulésc (livr.) adj. m., f. funambuléscă; pl. m. și f. funambuléști
funambulesca
FUNAMBULÉSC, -ÉSCĂ, funambulești, adj. (Rar) Echilibristic, acrobatic. ♦ Bizar, excentric, extravagant. – Din fr. funambulesque. DOOM
funambulésc (livr.) adj. m., f. funambuléscă; pl. m. și f. funambuléști
funambulescul
FUNAMBULÉSC, -ÉSCĂ, funambulești, adj. (Rar) Echilibristic, acrobatic. ♦ Bizar, excentric, extravagant. – Din fr. funambulesque. DOOM
funambulésc (livr.) adj. m., f. funambuléscă; pl. m. și f. funambuléști
funambulescului
FUNAMBULÉSC, -ÉSCĂ, funambulești, adj. (Rar) Echilibristic, acrobatic. ♦ Bizar, excentric, extravagant. – Din fr. funambulesque. DOOM
funambulésc (livr.) adj. m., f. funambuléscă; pl. m. și f. funambuléști
funambulești
FUNAMBULÉSC, -ÉSCĂ, funambulești, adj. (Rar) Echilibristic, acrobatic. ♦ Bizar, excentric, extravagant. – Din fr. funambulesque. DOOM
funambulésc (livr.) adj. m., f. funambuléscă; pl. m. și f. funambuléști
funambuleștii
FUNAMBULÉSC, -ÉSCĂ, funambulești, adj. (Rar) Echilibristic, acrobatic. ♦ Bizar, excentric, extravagant. – Din fr. funambulesque. DOOM
funambulésc (livr.) adj. m., f. funambuléscă; pl. m. și f. funambuléști
funambuleștile
FUNAMBULÉSC, -ÉSCĂ, funambulești, adj. (Rar) Echilibristic, acrobatic. ♦ Bizar, excentric, extravagant. – Din fr. funambulesque. DOOM
funambulésc (livr.) adj. m., f. funambuléscă; pl. m. și f. funambuléști
funambuleștilor
FUNAMBULÉSC, -ÉSCĂ, funambulești, adj. (Rar) Echilibristic, acrobatic. ♦ Bizar, excentric, extravagant. – Din fr. funambulesque. DOOM
funambulésc (livr.) adj. m., f. funambuléscă; pl. m. și f. funambuléști
funambuli
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambuli
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambulii
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambulii
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambulilor
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambulilor
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambulism
FUNAMBULÍSM s.n. (Rar) Caracter funambulesc. [Cf. it. funambolismo].
funambulul
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambulul
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambulului
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funambulului
FUNAMBÚL, -Ă, funambuli, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care merge sau dansează pe sârmă. – Din fr. funambule. DOOM
funambúl (rar) adj. m., s. m., pl. funambúli; adj. f., s. f. funambúlă, pl. funambúle
funciar
FUNCIÁR, -Ă, funciari, -e, adj. Care se referă la proprietatea particulară asupra pământului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafețelor de teren (inclusiv terenurile acoperite de ape) aflate între granițele unei țări, ale unei unități administrativ-teritoriale sau aparținând unei unități agricole. Impozit funciar = impozit pe care îl plătește cineva pentru un teren care se află în proprietatea sa. Carte funciară = registru oficial în care se inventariază toate proprietățile de pământ individuale din cuprinsul unei regiuni, menționându-se numele proprietarului, suprafața terenului și vecinătățile; carte funduară. ♦ Fig. Care aparține naturii, firii cuiva; de bază. [Pr.: -ci-ar] – După fr. foncier. DOOM
funciár (-ci-ar) adj. m., pl. funciári; f. funciáră, pl. funciáre
funciara
FUNCIÁR, -Ă, funciari, -e, adj. Care se referă la proprietatea particulară asupra pământului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafețelor de teren (inclusiv terenurile acoperite de ape) aflate între granițele unei țări, ale unei unități administrativ-teritoriale sau aparținând unei unități agricole. Impozit funciar = impozit pe care îl plătește cineva pentru un teren care se află în proprietatea sa. Carte funciară = registru oficial în care se inventariază toate proprietățile de pământ individuale din cuprinsul unei regiuni, menționându-se numele proprietarului, suprafața terenului și vecinătățile; carte funduară. ♦ Fig. Care aparține naturii, firii cuiva; de bază. [Pr.: -ci-ar] – După fr. foncier. DOOM
funciár (-ci-ar) adj. m., pl. funciári; f. funciáră, pl. funciáre
funciare
FUNCIÁR, -Ă, funciari, -e, adj. Care se referă la proprietatea particulară asupra pământului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafețelor de teren (inclusiv terenurile acoperite de ape) aflate între granițele unei țări, ale unei unități administrativ-teritoriale sau aparținând unei unități agricole. Impozit funciar = impozit pe care îl plătește cineva pentru un teren care se află în proprietatea sa. Carte funciară = registru oficial în care se inventariază toate proprietățile de pământ individuale din cuprinsul unei regiuni, menționându-se numele proprietarului, suprafața terenului și vecinătățile; carte funduară. ♦ Fig. Care aparține naturii, firii cuiva; de bază. [Pr.: -ci-ar] – După fr. foncier. DOOM
funciár (-ci-ar) adj. m., pl. funciári; f. funciáră, pl. funciáre
funciarei
FUNCIÁR, -Ă, funciari, -e, adj. Care se referă la proprietatea particulară asupra pământului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafețelor de teren (inclusiv terenurile acoperite de ape) aflate între granițele unei țări, ale unei unități administrativ-teritoriale sau aparținând unei unități agricole. Impozit funciar = impozit pe care îl plătește cineva pentru un teren care se află în proprietatea sa. Carte funciară = registru oficial în care se inventariază toate proprietățile de pământ individuale din cuprinsul unei regiuni, menționându-se numele proprietarului, suprafața terenului și vecinătățile; carte funduară. ♦ Fig. Care aparține naturii, firii cuiva; de bază. [Pr.: -ci-ar] – După fr. foncier. DOOM
funciár (-ci-ar) adj. m., pl. funciári; f. funciáră, pl. funciáre
funciarele
FUNCIÁR, -Ă, funciari, -e, adj. Care se referă la proprietatea particulară asupra pământului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafețelor de teren (inclusiv terenurile acoperite de ape) aflate între granițele unei țări, ale unei unități administrativ-teritoriale sau aparținând unei unități agricole. Impozit funciar = impozit pe care îl plătește cineva pentru un teren care se află în proprietatea sa. Carte funciară = registru oficial în care se inventariază toate proprietățile de pământ individuale din cuprinsul unei regiuni, menționându-se numele proprietarului, suprafața terenului și vecinătățile; carte funduară. ♦ Fig. Care aparține naturii, firii cuiva; de bază. [Pr.: -ci-ar] – După fr. foncier. DOOM
funciár (-ci-ar) adj. m., pl. funciári; f. funciáră, pl. funciáre
funciarelor
FUNCIÁR, -Ă, funciari, -e, adj. Care se referă la proprietatea particulară asupra pământului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafețelor de teren (inclusiv terenurile acoperite de ape) aflate între granițele unei țări, ale unei unități administrativ-teritoriale sau aparținând unei unități agricole. Impozit funciar = impozit pe care îl plătește cineva pentru un teren care se află în proprietatea sa. Carte funciară = registru oficial în care se inventariază toate proprietățile de pământ individuale din cuprinsul unei regiuni, menționându-se numele proprietarului, suprafața terenului și vecinătățile; carte funduară. ♦ Fig. Care aparține naturii, firii cuiva; de bază. [Pr.: -ci-ar] – După fr. foncier. DOOM
funciár (-ci-ar) adj. m., pl. funciári; f. funciáră, pl. funciáre
funciari
FUNCIÁR, -Ă, funciari, -e, adj. Care se referă la proprietatea particulară asupra pământului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafețelor de teren (inclusiv terenurile acoperite de ape) aflate între granițele unei țări, ale unei unități administrativ-teritoriale sau aparținând unei unități agricole. Impozit funciar = impozit pe care îl plătește cineva pentru un teren care se află în proprietatea sa. Carte funciară = registru oficial în care se inventariază toate proprietățile de pământ individuale din cuprinsul unei regiuni, menționându-se numele proprietarului, suprafața terenului și vecinătățile; carte funduară. ♦ Fig. Care aparține naturii, firii cuiva; de bază. [Pr.: -ci-ar] – După fr. foncier. DOOM
funciár (-ci-ar) adj. m., pl. funciári; f. funciáră, pl. funciáre
funciarii
FUNCIÁR, -Ă, funciari, -e, adj. Care se referă la proprietatea particulară asupra pământului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafețelor de teren (inclusiv terenurile acoperite de ape) aflate între granițele unei țări, ale unei unități administrativ-teritoriale sau aparținând unei unități agricole. Impozit funciar = impozit pe care îl plătește cineva pentru un teren care se află în proprietatea sa. Carte funciară = registru oficial în care se inventariază toate proprietățile de pământ individuale din cuprinsul unei regiuni, menționându-se numele proprietarului, suprafața terenului și vecinătățile; carte funduară. ♦ Fig. Care aparține naturii, firii cuiva; de bază. [Pr.: -ci-ar] – După fr. foncier. DOOM
funciár (-ci-ar) adj. m., pl. funciári; f. funciáră, pl. funciáre
funciarilor
FUNCIÁR, -Ă, funciari, -e, adj. Care se referă la proprietatea particulară asupra pământului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafețelor de teren (inclusiv terenurile acoperite de ape) aflate între granițele unei țări, ale unei unități administrativ-teritoriale sau aparținând unei unități agricole. Impozit funciar = impozit pe care îl plătește cineva pentru un teren care se află în proprietatea sa. Carte funciară = registru oficial în care se inventariază toate proprietățile de pământ individuale din cuprinsul unei regiuni, menționându-se numele proprietarului, suprafața terenului și vecinătățile; carte funduară. ♦ Fig. Care aparține naturii, firii cuiva; de bază. [Pr.: -ci-ar] – După fr. foncier. DOOM
funciár (-ci-ar) adj. m., pl. funciári; f. funciáră, pl. funciáre
funciarmente
FUNCIARMÉNTE adv. În mod funciar. ♦ În mod esențial, cu desăvârșire, absolut. [Pr.: -ci-ar-] – Din fr. foncierement (după funciar). DOOM
*funciarménte (-ci-ar-) adv.
funciarul
FUNCIÁR, -Ă, funciari, -e, adj. Care se referă la proprietatea particulară asupra pământului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafețelor de teren (inclusiv terenurile acoperite de ape) aflate între granițele unei țări, ale unei unități administrativ-teritoriale sau aparținând unei unități agricole. Impozit funciar = impozit pe care îl plătește cineva pentru un teren care se află în proprietatea sa. Carte funciară = registru oficial în care se inventariază toate proprietățile de pământ individuale din cuprinsul unei regiuni, menționându-se numele proprietarului, suprafața terenului și vecinătățile; carte funduară. ♦ Fig. Care aparține naturii, firii cuiva; de bază. [Pr.: -ci-ar] – După fr. foncier. DOOM
funciár (-ci-ar) adj. m., pl. funciári; f. funciáră, pl. funciáre
funciarului
FUNCIÁR, -Ă, funciari, -e, adj. Care se referă la proprietatea particulară asupra pământului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafețelor de teren (inclusiv terenurile acoperite de ape) aflate între granițele unei țări, ale unei unități administrativ-teritoriale sau aparținând unei unități agricole. Impozit funciar = impozit pe care îl plătește cineva pentru un teren care se află în proprietatea sa. Carte funciară = registru oficial în care se inventariază toate proprietățile de pământ individuale din cuprinsul unei regiuni, menționându-se numele proprietarului, suprafața terenului și vecinătățile; carte funduară. ♦ Fig. Care aparține naturii, firii cuiva; de bază. [Pr.: -ci-ar] – După fr. foncier. DOOM
funciár (-ci-ar) adj. m., pl. funciári; f. funciáră, pl. funciáre
functor
FÚNCTOR, functori, s. m. (Log.) Operator logic. – Din fr. functeur. DOOM
fúnctor (func-tor) s. m., pl. fúnctori
functori
FÚNCTOR, functori, s. m. (Log.) Operator logic. – Din fr. functeur. DOOM
fúnctor (func-tor) s. m., pl. fúnctori
functorii
FÚNCTOR, functori, s. m. (Log.) Operator logic. – Din fr. functeur. DOOM
fúnctor (func-tor) s. m., pl. fúnctori
functorilor
FÚNCTOR, functori, s. m. (Log.) Operator logic. – Din fr. functeur. DOOM
fúnctor (func-tor) s. m., pl. fúnctori
functorul
FÚNCTOR, functori, s. m. (Log.) Operator logic. – Din fr. functeur. DOOM
fúnctor (func-tor) s. m., pl. fúnctori
functorului
FÚNCTOR, functori, s. m. (Log.) Operator logic. – Din fr. functeur. DOOM
fúnctor (func-tor) s. m., pl. fúnctori
funcția
FÚNCȚIE, funcții, s. f. 1. Activitate administrativă pe care o prestează cineva în mod regulat și organizat într-o instituție, în schimbul unui salariu; serviciu, slujbă, post2. ♦ Grad pe care îl deține cineva într-o ierarhie administrativă. 2. Sarcină, rol; destinație. 3. (În forma funcțiune) (Gram.) Rolul sintactic pe care îl îndeplinește un cuvânt într-o propoziție. 4. (În forma funcțiune) Ansamblu de proprietăți chimice ale unui compus, determinat de o anumită grupă de atomi din moleculă. 5. (În forma funcțiune) (Fiziol.) Activitate proprie a fiecărui organ, aparat, țesut din organismele vii ale viețuitoarelor. 6. (Mat.) Mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile independente. 7. (În forma funcțiune) (Log.) Operație care, prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare. 8. (În expr.) A fi în funcție de... = a depinde de... [Var.: funcțiúne s. f.] – Din fr. fonction, lat. fonctio, -onis. Cf. it. funzione. DOOM
funcțiúne v. fúncție2
funcție
FÚNCȚIE, funcții, s. f. 1. Activitate administrativă pe care o prestează cineva în mod regulat și organizat într-o instituție, în schimbul unui salariu; serviciu, slujbă, post2. ♦ Grad pe care îl deține cineva într-o ierarhie administrativă. 2. Sarcină, rol; destinație. 3. (În forma funcțiune) (Gram.) Rolul sintactic pe care îl îndeplinește un cuvânt într-o propoziție. 4. (În forma funcțiune) Ansamblu de proprietăți chimice ale unui compus, determinat de o anumită grupă de atomi din moleculă. 5. (În forma funcțiune) (Fiziol.) Activitate proprie a fiecărui organ, aparat, țesut din organismele vii ale viețuitoarelor. 6. (Mat.) Mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile independente. 7. (În forma funcțiune) (Log.) Operație care, prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare. 8. (În expr.) A fi în funcție de... = a depinde de... [Var.: funcțiúne s. f.] – Din fr. fonction, lat. fonctio, -onis. Cf. it. funzione. DOOM
funcțiúne v. fúncție2
funcției
FÚNCȚIE, funcții, s. f. 1. Activitate administrativă pe care o prestează cineva în mod regulat și organizat într-o instituție, în schimbul unui salariu; serviciu, slujbă, post2. ♦ Grad pe care îl deține cineva într-o ierarhie administrativă. 2. Sarcină, rol; destinație. 3. (În forma funcțiune) (Gram.) Rolul sintactic pe care îl îndeplinește un cuvânt într-o propoziție. 4. (În forma funcțiune) Ansamblu de proprietăți chimice ale unui compus, determinat de o anumită grupă de atomi din moleculă. 5. (În forma funcțiune) (Fiziol.) Activitate proprie a fiecărui organ, aparat, țesut din organismele vii ale viețuitoarelor. 6. (Mat.) Mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile independente. 7. (În forma funcțiune) (Log.) Operație care, prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare. 8. (În expr.) A fi în funcție de... = a depinde de... [Var.: funcțiúne s. f.] – Din fr. fonction, lat. fonctio, -onis. Cf. it. funzione. DOOM
funcțiúne v. fúncție2
funcții
FÚNCȚIE, funcții, s. f. 1. Activitate administrativă pe care o prestează cineva în mod regulat și organizat într-o instituție, în schimbul unui salariu; serviciu, slujbă, post2. ♦ Grad pe care îl deține cineva într-o ierarhie administrativă. 2. Sarcină, rol; destinație. 3. (În forma funcțiune) (Gram.) Rolul sintactic pe care îl îndeplinește un cuvânt într-o propoziție. 4. (În forma funcțiune) Ansamblu de proprietăți chimice ale unui compus, determinat de o anumită grupă de atomi din moleculă. 5. (În forma funcțiune) (Fiziol.) Activitate proprie a fiecărui organ, aparat, țesut din organismele vii ale viețuitoarelor. 6. (Mat.) Mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile independente. 7. (În forma funcțiune) (Log.) Operație care, prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare. 8. (În expr.) A fi în funcție de... = a depinde de... [Var.: funcțiúne s. f.] – Din fr. fonction, lat. fonctio, -onis. Cf. it. funzione. DOOM
funcțiúne v. fúncție2
funcțiile
FÚNCȚIE, funcții, s. f. 1. Activitate administrativă pe care o prestează cineva în mod regulat și organizat într-o instituție, în schimbul unui salariu; serviciu, slujbă, post2. ♦ Grad pe care îl deține cineva într-o ierarhie administrativă. 2. Sarcină, rol; destinație. 3. (În forma funcțiune) (Gram.) Rolul sintactic pe care îl îndeplinește un cuvânt într-o propoziție. 4. (În forma funcțiune) Ansamblu de proprietăți chimice ale unui compus, determinat de o anumită grupă de atomi din moleculă. 5. (În forma funcțiune) (Fiziol.) Activitate proprie a fiecărui organ, aparat, țesut din organismele vii ale viețuitoarelor. 6. (Mat.) Mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile independente. 7. (În forma funcțiune) (Log.) Operație care, prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare. 8. (În expr.) A fi în funcție de... = a depinde de... [Var.: funcțiúne s. f.] – Din fr. fonction, lat. fonctio, -onis. Cf. it. funzione. DOOM
funcțiúne v. fúncție2
funcțiilor
FÚNCȚIE, funcții, s. f. 1. Activitate administrativă pe care o prestează cineva în mod regulat și organizat într-o instituție, în schimbul unui salariu; serviciu, slujbă, post2. ♦ Grad pe care îl deține cineva într-o ierarhie administrativă. 2. Sarcină, rol; destinație. 3. (În forma funcțiune) (Gram.) Rolul sintactic pe care îl îndeplinește un cuvânt într-o propoziție. 4. (În forma funcțiune) Ansamblu de proprietăți chimice ale unui compus, determinat de o anumită grupă de atomi din moleculă. 5. (În forma funcțiune) (Fiziol.) Activitate proprie a fiecărui organ, aparat, țesut din organismele vii ale viețuitoarelor. 6. (Mat.) Mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile independente. 7. (În forma funcțiune) (Log.) Operație care, prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare. 8. (În expr.) A fi în funcție de... = a depinde de... [Var.: funcțiúne s. f.] – Din fr. fonction, lat. fonctio, -onis. Cf. it. funzione. DOOM
funcțiúne v. fúncție2
funcționa
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționai
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcțional
FUNCȚIONÁL, -Ă, funcționali, -e, adj. 1. Care ține de o funcție, privitor la o funcție. ◊ Maladie funcțională = boală care afectează buna funcționare a unui organ. Analiză funcțională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul diferitelor clase de funcții și al relațiilor dintre ele. 2. Util, practic. ♦ Care îndeplinește condițiile pentru a fi folosit. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnel (după funcție). DOOM
funcționál (func-ți-o-) adj. m., pl. funcționáli; f. funcționálă, pl. funcționále
funcționala
FUNCȚIONÁL, -Ă, funcționali, -e, adj. 1. Care ține de o funcție, privitor la o funcție. ◊ Maladie funcțională = boală care afectează buna funcționare a unui organ. Analiză funcțională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul diferitelor clase de funcții și al relațiilor dintre ele. 2. Util, practic. ♦ Care îndeplinește condițiile pentru a fi folosit. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnel (după funcție). DOOM
funcționál (func-ți-o-) adj. m., pl. funcționáli; f. funcționálă, pl. funcționále
funcționale
FUNCȚIONÁL, -Ă, funcționali, -e, adj. 1. Care ține de o funcție, privitor la o funcție. ◊ Maladie funcțională = boală care afectează buna funcționare a unui organ. Analiză funcțională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul diferitelor clase de funcții și al relațiilor dintre ele. 2. Util, practic. ♦ Care îndeplinește condițiile pentru a fi folosit. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnel (după funcție). DOOM
funcționál (func-ți-o-) adj. m., pl. funcționáli; f. funcționálă, pl. funcționále
funcționalei
FUNCȚIONÁL, -Ă, funcționali, -e, adj. 1. Care ține de o funcție, privitor la o funcție. ◊ Maladie funcțională = boală care afectează buna funcționare a unui organ. Analiză funcțională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul diferitelor clase de funcții și al relațiilor dintre ele. 2. Util, practic. ♦ Care îndeplinește condițiile pentru a fi folosit. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnel (după funcție). DOOM
funcționál (func-ți-o-) adj. m., pl. funcționáli; f. funcționálă, pl. funcționále
funcționalele
FUNCȚIONÁL, -Ă, funcționali, -e, adj. 1. Care ține de o funcție, privitor la o funcție. ◊ Maladie funcțională = boală care afectează buna funcționare a unui organ. Analiză funcțională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul diferitelor clase de funcții și al relațiilor dintre ele. 2. Util, practic. ♦ Care îndeplinește condițiile pentru a fi folosit. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnel (după funcție). DOOM
funcționál (func-ți-o-) adj. m., pl. funcționáli; f. funcționálă, pl. funcționále
funcționalelor
FUNCȚIONÁL, -Ă, funcționali, -e, adj. 1. Care ține de o funcție, privitor la o funcție. ◊ Maladie funcțională = boală care afectează buna funcționare a unui organ. Analiză funcțională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul diferitelor clase de funcții și al relațiilor dintre ele. 2. Util, practic. ♦ Care îndeplinește condițiile pentru a fi folosit. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnel (după funcție). DOOM
funcționál (func-ți-o-) adj. m., pl. funcționáli; f. funcționálă, pl. funcționále
funcționali
FUNCȚIONÁL, -Ă, funcționali, -e, adj. 1. Care ține de o funcție, privitor la o funcție. ◊ Maladie funcțională = boală care afectează buna funcționare a unui organ. Analiză funcțională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul diferitelor clase de funcții și al relațiilor dintre ele. 2. Util, practic. ♦ Care îndeplinește condițiile pentru a fi folosit. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnel (după funcție). DOOM
funcționál (func-ți-o-) adj. m., pl. funcționáli; f. funcționálă, pl. funcționále
funcționalii
FUNCȚIONÁL, -Ă, funcționali, -e, adj. 1. Care ține de o funcție, privitor la o funcție. ◊ Maladie funcțională = boală care afectează buna funcționare a unui organ. Analiză funcțională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul diferitelor clase de funcții și al relațiilor dintre ele. 2. Util, practic. ♦ Care îndeplinește condițiile pentru a fi folosit. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnel (după funcție). DOOM
funcționál (func-ți-o-) adj. m., pl. funcționáli; f. funcționálă, pl. funcționále
funcționalilor
FUNCȚIONÁL, -Ă, funcționali, -e, adj. 1. Care ține de o funcție, privitor la o funcție. ◊ Maladie funcțională = boală care afectează buna funcționare a unui organ. Analiză funcțională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul diferitelor clase de funcții și al relațiilor dintre ele. 2. Util, practic. ♦ Care îndeplinește condițiile pentru a fi folosit. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnel (după funcție). DOOM
funcționál (func-ți-o-) adj. m., pl. funcționáli; f. funcționálă, pl. funcționále
funcționalism
FUNCȚIONALÍSM s. n. Concept în arhitectura sec. XX, extins și în artele aplicate (în special mobiliar) și în produsele industriale (design), care are în vedere în primul rând primatul funcției, și socotește forma ca o consecință a acesteia. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnalisme (după funcțional). DOOM
funcționalísm (func-ți-o-) s. n.
funcționalismul
FUNCȚIONALÍSM s. n. Concept în arhitectura sec. XX, extins și în artele aplicate (în special mobiliar) și în produsele industriale (design), care are în vedere în primul rând primatul funcției, și socotește forma ca o consecință a acesteia. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnalisme (după funcțional). DOOM
funcționalísm (func-ți-o-) s. n.
funcționalismului
FUNCȚIONALÍSM s. n. Concept în arhitectura sec. XX, extins și în artele aplicate (în special mobiliar) și în produsele industriale (design), care are în vedere în primul rând primatul funcției, și socotește forma ca o consecință a acesteia. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnalisme (după funcțional). DOOM
funcționalísm (func-ți-o-) s. n.
funcționalist
FUNCȚIONALÍST, -Ă adj. Referitor la funcționalism. // s.m. și f. Adept al funcționalismului. [Cf. it. funzionalista, germ. Funktionalist, fr. fonctionnaliste].
funcționalitate
FUNCȚIONALITÁTE s. f. Calitatea de a fi funcțional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnalité (după funcțional). DOOM
*funcționalitáte (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționalitắții
funcționalitatea
FUNCȚIONALITÁTE s. f. Calitatea de a fi funcțional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnalité (după funcțional). DOOM
*funcționalitáte (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționalitắții
funcționalități
FUNCȚIONALITÁTE s. f. Calitatea de a fi funcțional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnalité (după funcțional). DOOM
*funcționalitáte (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționalitắții
funcționalității
FUNCȚIONALITÁTE s. f. Calitatea de a fi funcțional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnalité (după funcțional). DOOM
*funcționalitáte (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționalitắții
funcționalul
FUNCȚIONÁL, -Ă, funcționali, -e, adj. 1. Care ține de o funcție, privitor la o funcție. ◊ Maladie funcțională = boală care afectează buna funcționare a unui organ. Analiză funcțională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul diferitelor clase de funcții și al relațiilor dintre ele. 2. Util, practic. ♦ Care îndeplinește condițiile pentru a fi folosit. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnel (după funcție). DOOM
funcționál (func-ți-o-) adj. m., pl. funcționáli; f. funcționálă, pl. funcționále
funcționalului
FUNCȚIONÁL, -Ă, funcționali, -e, adj. 1. Care ține de o funcție, privitor la o funcție. ◊ Maladie funcțională = boală care afectează buna funcționare a unui organ. Analiză funcțională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul diferitelor clase de funcții și al relațiilor dintre ele. 2. Util, practic. ♦ Care îndeplinește condițiile pentru a fi folosit. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnel (după funcție). DOOM
funcționál (func-ți-o-) adj. m., pl. funcționáli; f. funcționálă, pl. funcționále
funcțională
FUNCȚIONÁLĂ s.f. (Mat.) Funcție definită pe o mulțime de funcții având valori reale. [Cf. fr. fonctionnelle].
funcționam
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționar
FUNCȚIONÁR, -Ă, funcționari, -e, s. m. și f. Persoană care ocupă o funcție publică; persoană care îndeplinește o muncă cu caracter administrativ. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnaire (după funcție). DOOM
funcționáră (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționárei; pl. funcționáre
funcționara
FUNCȚIONÁR, -Ă, funcționari, -e, s. m. și f. Persoană care ocupă o funcție publică; persoană care îndeplinește o muncă cu caracter administrativ. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnaire (după funcție). DOOM
funcționáră (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționárei; pl. funcționáre
funcționare
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționare
FUNCȚIONÁR, -Ă, funcționari, -e, s. m. și f. Persoană care ocupă o funcție publică; persoană care îndeplinește o muncă cu caracter administrativ. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnaire (după funcție). DOOM
funcționáră (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționárei; pl. funcționáre
funcționare
FUNCȚIONÁRE, funcționări, s. f. Acțiunea de a funcționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. funcționa. DOOM
funcționáre (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționắrii; pl. funcționắri
funcționarea
FUNCȚIONÁRE, funcționări, s. f. Acțiunea de a funcționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. funcționa. DOOM
funcționáre (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționắrii; pl. funcționắri
funcționarei
FUNCȚIONÁR, -Ă, funcționari, -e, s. m. și f. Persoană care ocupă o funcție publică; persoană care îndeplinește o muncă cu caracter administrativ. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnaire (după funcție). DOOM
funcționáră (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționárei; pl. funcționáre
funcționarele
FUNCȚIONÁR, -Ă, funcționari, -e, s. m. și f. Persoană care ocupă o funcție publică; persoană care îndeplinește o muncă cu caracter administrativ. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnaire (după funcție). DOOM
funcționáră (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționárei; pl. funcționáre
funcționarelor
FUNCȚIONÁR, -Ă, funcționari, -e, s. m. și f. Persoană care ocupă o funcție publică; persoană care îndeplinește o muncă cu caracter administrativ. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnaire (după funcție). DOOM
funcționáră (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționárei; pl. funcționáre
funcționari
FUNCȚIONÁR, -Ă, funcționari, -e, s. m. și f. Persoană care ocupă o funcție publică; persoană care îndeplinește o muncă cu caracter administrativ. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnaire (după funcție). DOOM
funcționáră (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționárei; pl. funcționáre
funcționarii
FUNCȚIONÁR, -Ă, funcționari, -e, s. m. și f. Persoană care ocupă o funcție publică; persoană care îndeplinește o muncă cu caracter administrativ. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnaire (după funcție). DOOM
funcționáră (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționárei; pl. funcționáre
funcționarilor
FUNCȚIONÁR, -Ă, funcționari, -e, s. m. și f. Persoană care ocupă o funcție publică; persoană care îndeplinește o muncă cu caracter administrativ. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnaire (după funcție). DOOM
funcționáră (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționárei; pl. funcționáre
funcționarism
FUNCȚIONARÍSM s. n. Tendință birocratică de a considera problemele din punct de vedere individual, nu general; atitudine indiferentă, lipsită de interes și de devotament față de muncă; birocratism, birocrație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnarisme (după funcționar). DOOM
funcționarísm (func-ți-o-) s. n.
funcționarismul
FUNCȚIONARÍSM s. n. Tendință birocratică de a considera problemele din punct de vedere individual, nu general; atitudine indiferentă, lipsită de interes și de devotament față de muncă; birocratism, birocrație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnarisme (după funcționar). DOOM
funcționarísm (func-ți-o-) s. n.
funcționarismului
FUNCȚIONARÍSM s. n. Tendință birocratică de a considera problemele din punct de vedere individual, nu general; atitudine indiferentă, lipsită de interes și de devotament față de muncă; birocratism, birocrație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnarisme (după funcționar). DOOM
funcționarísm (func-ți-o-) s. n.
funcționarul
FUNCȚIONÁR, -Ă, funcționari, -e, s. m. și f. Persoană care ocupă o funcție publică; persoană care îndeplinește o muncă cu caracter administrativ. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnaire (după funcție). DOOM
funcționáră (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționárei; pl. funcționáre
funcționarului
FUNCȚIONÁR, -Ă, funcționari, -e, s. m. și f. Persoană care ocupă o funcție publică; persoană care îndeplinește o muncă cu caracter administrativ. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnaire (după funcție). DOOM
funcționáră (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționárei; pl. funcționáre
funcționară
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționarăm
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționarăți
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționase
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționasem
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționaseră
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționaserăm
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționaserăți
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționaseși
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționaseți
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționat
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționau
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționași
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționați
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționează
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționez
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționeze
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționezi
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționând
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționînd
FUNCȚIONÁ, funcționez, vb. I. Intranz. A-și îndeplini funcția, rolul. ♦ A fi în funcție, a se afla în stare de funcționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionner (după funcție). DOOM
funcționá (a ~) (func-ți-o-) vb., ind. prez. 3 funcționeáză
funcționăraș
FUNCȚIONĂRÁȘ, funcționărași, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui funcționar; (depr.) funcționar lipsit de importanță, fără valoare, mic în grad. [Pr.: -ți-o-] – Funcționar + suf. -aș. DOOM
funcționăráș (fam.) (func-ți-o-) s. m., pl. funcționăráși
funcționărași
FUNCȚIONĂRÁȘ, funcționărași, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui funcționar; (depr.) funcționar lipsit de importanță, fără valoare, mic în grad. [Pr.: -ți-o-] – Funcționar + suf. -aș. DOOM
funcționăráș (fam.) (func-ți-o-) s. m., pl. funcționăráși
funcționărașii
FUNCȚIONĂRÁȘ, funcționărași, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui funcționar; (depr.) funcționar lipsit de importanță, fără valoare, mic în grad. [Pr.: -ți-o-] – Funcționar + suf. -aș. DOOM
funcționăráș (fam.) (func-ți-o-) s. m., pl. funcționăráși
funcționărașilor
FUNCȚIONĂRÁȘ, funcționărași, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui funcționar; (depr.) funcționar lipsit de importanță, fără valoare, mic în grad. [Pr.: -ți-o-] – Funcționar + suf. -aș. DOOM
funcționăráș (fam.) (func-ți-o-) s. m., pl. funcționăráși
funcționărașul
FUNCȚIONĂRÁȘ, funcționărași, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui funcționar; (depr.) funcționar lipsit de importanță, fără valoare, mic în grad. [Pr.: -ți-o-] – Funcționar + suf. -aș. DOOM
funcționăráș (fam.) (func-ți-o-) s. m., pl. funcționăráși
funcționărașului
FUNCȚIONĂRÁȘ, funcționărași, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui funcționar; (depr.) funcționar lipsit de importanță, fără valoare, mic în grad. [Pr.: -ți-o-] – Funcționar + suf. -aș. DOOM
funcționăráș (fam.) (func-ți-o-) s. m., pl. funcționăráși
funcționăreasca
FUNCȚIONĂRÉSC, -EÁSCĂ, funcționărești, adj. 1. Care aparține funcționarilor, care se referă la funcționari. 2. Birocratic. [Pr.: -ți-o-] – Funcționar + suf. -esc. DOOM
funcționărésc (func-ți-o-) adj. m., f. funcționăreáscă, pl. m. și f. funcționăréști
funcționăresc
FUNCȚIONĂRÉSC, -EÁSCĂ, funcționărești, adj. 1. Care aparține funcționarilor, care se referă la funcționari. 2. Birocratic. [Pr.: -ți-o-] – Funcționar + suf. -esc. DOOM
funcționărésc (func-ți-o-) adj. m., f. funcționăreáscă, pl. m. și f. funcționăréști
funcționărescul
FUNCȚIONĂRÉSC, -EÁSCĂ, funcționărești, adj. 1. Care aparține funcționarilor, care se referă la funcționari. 2. Birocratic. [Pr.: -ți-o-] – Funcționar + suf. -esc. DOOM
funcționărésc (func-ți-o-) adj. m., f. funcționăreáscă, pl. m. și f. funcționăréști
funcționărescului
FUNCȚIONĂRÉSC, -EÁSCĂ, funcționărești, adj. 1. Care aparține funcționarilor, care se referă la funcționari. 2. Birocratic. [Pr.: -ți-o-] – Funcționar + suf. -esc. DOOM
funcționărésc (func-ți-o-) adj. m., f. funcționăreáscă, pl. m. și f. funcționăréști
funcționărești
FUNCȚIONĂRÉSC, -EÁSCĂ, funcționărești, adj. 1. Care aparține funcționarilor, care se referă la funcționari. 2. Birocratic. [Pr.: -ți-o-] – Funcționar + suf. -esc. DOOM
funcționărésc (func-ți-o-) adj. m., f. funcționăreáscă, pl. m. și f. funcționăréști
funcționăreștii
FUNCȚIONĂRÉSC, -EÁSCĂ, funcționărești, adj. 1. Care aparține funcționarilor, care se referă la funcționari. 2. Birocratic. [Pr.: -ți-o-] – Funcționar + suf. -esc. DOOM
funcționărésc (func-ți-o-) adj. m., f. funcționăreáscă, pl. m. și f. funcționăréști
funcționăreștile
FUNCȚIONĂRÉSC, -EÁSCĂ, funcționărești, adj. 1. Care aparține funcționarilor, care se referă la funcționari. 2. Birocratic. [Pr.: -ți-o-] – Funcționar + suf. -esc. DOOM
funcționărésc (func-ți-o-) adj. m., f. funcționăreáscă, pl. m. și f. funcționăréști
funcționăreștilor
FUNCȚIONĂRÉSC, -EÁSCĂ, funcționărești, adj. 1. Care aparține funcționarilor, care se referă la funcționari. 2. Birocratic. [Pr.: -ți-o-] – Funcționar + suf. -esc. DOOM
funcționărésc (func-ți-o-) adj. m., f. funcționăreáscă, pl. m. și f. funcționăréști
funcționări
FUNCȚIONÁRE, funcționări, s. f. Acțiunea de a funcționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. funcționa. DOOM
funcționáre (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționắrii; pl. funcționắri
funcționării
FUNCȚIONÁRE, funcționări, s. f. Acțiunea de a funcționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. funcționa. DOOM
funcționáre (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționắrii; pl. funcționắri
funcționările
FUNCȚIONÁRE, funcționări, s. f. Acțiunea de a funcționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. funcționa. DOOM
funcționáre (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționắrii; pl. funcționắri
funcționărilor
FUNCȚIONÁRE, funcționări, s. f. Acțiunea de a funcționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. funcționa. DOOM
funcționáre (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționắrii; pl. funcționắri
funcționărime
FUNCȚIONĂRÍME s. f. Număr mare de funcționari; totalitatea funcționarilor. [Pr.: -ți-o-] – Funcționar + suf. -ime. DOOM
funcționăríme (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționărímii
funcționărimea
FUNCȚIONĂRÍME s. f. Număr mare de funcționari; totalitatea funcționarilor. [Pr.: -ți-o-] – Funcționar + suf. -ime. DOOM
funcționăríme (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționărímii
funcționărimi
FUNCȚIONĂRÍME s. f. Număr mare de funcționari; totalitatea funcționarilor. [Pr.: -ți-o-] – Funcționar + suf. -ime. DOOM
funcționăríme (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționărímii
funcționărimii
FUNCȚIONĂRÍME s. f. Număr mare de funcționari; totalitatea funcționarilor. [Pr.: -ți-o-] – Funcționar + suf. -ime. DOOM
funcționăríme (func-ți-o-) s. f., g.-d. art. funcționărímii
funcțiune
FÚNCȚIE, funcții, s. f. 1. Activitate administrativă pe care o prestează cineva în mod regulat și organizat într-o instituție, în schimbul unui salariu; serviciu, slujbă, post2. ♦ Grad pe care îl deține cineva într-o ierarhie administrativă. 2. Sarcină, rol; destinație. 3. (În forma funcțiune) (Gram.) Rolul sintactic pe care îl îndeplinește un cuvânt într-o propoziție. 4. (În forma funcțiune) Ansamblu de proprietăți chimice ale unui compus, determinat de o anumită grupă de atomi din moleculă. 5. (În forma funcțiune) (Fiziol.) Activitate proprie a fiecărui organ, aparat, țesut din organismele vii ale viețuitoarelor. 6. (Mat.) Mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile independente. 7. (În forma funcțiune) (Log.) Operație care, prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare. 8. (În expr.) A fi în funcție de... = a depinde de... [Var.: funcțiúne s. f.] – Din fr. fonction, lat. fonctio, -onis. Cf. it. funzione. DOOM
funcțiúne v. fúncție2
fund
FUND, funduri, s. n. 1. Partea de jos a unui vas, formând baza lui; cantitate de materii, lichide etc. rămasă pe această parte a vasului. ♦ Fiecare dintre cele două fețe plane (mobile) și opuse ale unui butoi sau ale altui recipient. ♦ Taler de lemn pe care se răstoarnă mămăliga, se toacă zarzavaturile etc.; cârpător. 2. (Fam.) Șezut, dos. 3. Partea de jos, închisă, a unei cavități naturale; limita de jos. ◊ Fund de ochi = totalitatea membranelor interne ale ochiului, accesibile examenului oftalmoscopic, în urma căruia pot fi identificate unele boli oculare. ◊ Expr. A se da la fund = a) a se lăsa în adâncul apei, a se cufunda; b) a dispărea din viața publică, a se retrage; c) a se ascunde pentru a scăpa de sub urmărire. ♦ Partea cea mai depărtată (considerată în linie orizontală) a unui loc. ◊ Expr. Fundul fundului = punct foarte depărtat; locul cel mai adânc; extremitate pe orizontală sau pe verticală. ♦ (Cu determinări indicând o regiune) Punct foarte depărtat de un centru politic sau cultural. ♦ Partea dinapoi a unui vehicul. 4. Parte a unor obiecte confecționate care se opune deschizăturii. ◊ Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) loc unde se găsește întotdeauna ceva, unde nu se epuizează ceea ce se găsește acolo. ♦ Partea opusă deschizăturii la unele obiecte confecționate. – Lat. fundus. DOOM
fund s. n., pl. fúnduri
fund
FUND1 s. m. v. pund.
funda
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
funda
FÚNDĂ, funde, s. f. Nod în forma aripilor unui fluture, făcut dintr-o fâșie de mătase, de pânză etc. și servind ca podoabă; p. ext. panglică. – Din ngr. fúnda. DOOM
fúndă s. f., g.-d. art. fúndei; pl. fúnde
fundac
FUNDÁC, (I) fundaci, s. m., (II) fundacuri, s. n. I. S. m. (Ornit.) Cufundar. II. S. n. 1. Așternut de paie pe care se ridică stogurile. 2. Fundătură. – Fund + suf. -ac. DOOM
fundác2 (fundătură, așternut de paie) s. n., pl. fundácuri
fundac
FUNDÁC, (I) fundaci, s. m., (II) fundacuri, s. n. I. S. m. (Ornit.) Cufundar. II. S. n. 1. Așternut de paie pe care se ridică stogurile. 2. Fundătură. – Fund + suf. -ac. DOOM
fundác1 (pasăre) s. m., pl. fundáci
fundace
FUNDÁC, (I) fundaci, s. m., (II) fundacuri, s. n. I. S. m. (Ornit.) Cufundar. II. S. n. 1. Așternut de paie pe care se ridică stogurile. 2. Fundătură. – Fund + suf. -ac. DOOM
fundác2 (fundătură, așternut de paie) s. n., pl. fundácuri
fundacele
FUNDÁC, (I) fundaci, s. m., (II) fundacuri, s. n. I. S. m. (Ornit.) Cufundar. II. S. n. 1. Așternut de paie pe care se ridică stogurile. 2. Fundătură. – Fund + suf. -ac. DOOM
fundác2 (fundătură, așternut de paie) s. n., pl. fundácuri
fundacelor
FUNDÁC, (I) fundaci, s. m., (II) fundacuri, s. n. I. S. m. (Ornit.) Cufundar. II. S. n. 1. Așternut de paie pe care se ridică stogurile. 2. Fundătură. – Fund + suf. -ac. DOOM
fundác2 (fundătură, așternut de paie) s. n., pl. fundácuri
fundaci
FUNDÁC, (I) fundaci, s. m., (II) fundacuri, s. n. I. S. m. (Ornit.) Cufundar. II. S. n. 1. Așternut de paie pe care se ridică stogurile. 2. Fundătură. – Fund + suf. -ac. DOOM
fundác1 (pasăre) s. m., pl. fundáci
fundacii
FUNDÁC, (I) fundaci, s. m., (II) fundacuri, s. n. I. S. m. (Ornit.) Cufundar. II. S. n. 1. Așternut de paie pe care se ridică stogurile. 2. Fundătură. – Fund + suf. -ac. DOOM
fundác1 (pasăre) s. m., pl. fundáci
fundacilor
FUNDÁC, (I) fundaci, s. m., (II) fundacuri, s. n. I. S. m. (Ornit.) Cufundar. II. S. n. 1. Așternut de paie pe care se ridică stogurile. 2. Fundătură. – Fund + suf. -ac. DOOM
fundác1 (pasăre) s. m., pl. fundáci
fundacul
FUNDÁC, (I) fundaci, s. m., (II) fundacuri, s. n. I. S. m. (Ornit.) Cufundar. II. S. n. 1. Așternut de paie pe care se ridică stogurile. 2. Fundătură. – Fund + suf. -ac. DOOM
fundác2 (fundătură, așternut de paie) s. n., pl. fundácuri
fundacul
FUNDÁC, (I) fundaci, s. m., (II) fundacuri, s. n. I. S. m. (Ornit.) Cufundar. II. S. n. 1. Așternut de paie pe care se ridică stogurile. 2. Fundătură. – Fund + suf. -ac. DOOM
fundác1 (pasăre) s. m., pl. fundáci
fundacului
FUNDÁC, (I) fundaci, s. m., (II) fundacuri, s. n. I. S. m. (Ornit.) Cufundar. II. S. n. 1. Așternut de paie pe care se ridică stogurile. 2. Fundătură. – Fund + suf. -ac. DOOM
fundác2 (fundătură, așternut de paie) s. n., pl. fundácuri
fundacului
FUNDÁC, (I) fundaci, s. m., (II) fundacuri, s. n. I. S. m. (Ornit.) Cufundar. II. S. n. 1. Așternut de paie pe care se ridică stogurile. 2. Fundătură. – Fund + suf. -ac. DOOM
fundác1 (pasăre) s. m., pl. fundáci
fundai
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundal
FUNDÁL, fundaluri, s. n. 1. (În artele plastice) Fond al unui tablou sau al unui panou sculptat, din care se detașează elementele principale ale compoziției. 2. Câmp arhitectonic sau natural pe care se proiectează o construcție. ♦ Pânză, decor care acoperă fundul unei scene de teatru, în direcția opusă sălii. [Pl. și: fundale. – Var.: fondál s. n.] – Din it. fondale (după fund1). DOOM
!fundál s. n., pl. fundáluri
fundal
FUNDÁL, fundaluri, s. n. 1. (În artele plastice) Fond al unui tablou sau al unui panou sculptat, din care se detașează elementele principale ale compoziției. 2. Câmp arhitectonic sau natural pe care se proiectează o construcție. ♦ Pânză, decor care acoperă fundul unei scene de teatru, în direcția opusă sălii. [Pl. și: fundale. – Var.: fondál s. n.] – Din it. fondale (după fund1).
fundam
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundament
FUNDAMÉNT, fundamente, s. n. 1. Element de construcție sau ansamblu de astfel de elemente prin intermediul cărora se sprijină o construcție, o lucrare etc.; fundație, bază, temelie. ♦ Placă de metal a preselor de imprimat, pe care se așază formele tipografice; planșetă de lemn pe care se păstrează sau se transportă formele tipografice. 2. Fig. Element care servește de sprijin, pe care se întemeiază ceva; bază, temei, temelie. – Din fr. fondement, lat. fundamentum. DOOM
fundamént s. n., pl. fundaménte
fundamenta
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentai
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamental
FUNDAMENTÁL, -Ă, fundamentali, -e, adj. 1. De bază, principal, esențial. 2. (Fon.; substantivat, f.) Frecvență fundamentală. – Din fr. fondamental, lat. fundamentalis. DOOM
fundamentál adj. m., pl. fundamentáli; f. fundamentálă, pl. fundamentále
fundamentala
FUNDAMENTÁL, -Ă, fundamentali, -e, adj. 1. De bază, principal, esențial. 2. (Fon.; substantivat, f.) Frecvență fundamentală. – Din fr. fondamental, lat. fundamentalis. DOOM
fundamentál adj. m., pl. fundamentáli; f. fundamentálă, pl. fundamentále
fundamentale
FUNDAMENTÁL, -Ă, fundamentali, -e, adj. 1. De bază, principal, esențial. 2. (Fon.; substantivat, f.) Frecvență fundamentală. – Din fr. fondamental, lat. fundamentalis. DOOM
fundamentál adj. m., pl. fundamentáli; f. fundamentálă, pl. fundamentále
fundamentalei
FUNDAMENTÁL, -Ă, fundamentali, -e, adj. 1. De bază, principal, esențial. 2. (Fon.; substantivat, f.) Frecvență fundamentală. – Din fr. fondamental, lat. fundamentalis. DOOM
fundamentál adj. m., pl. fundamentáli; f. fundamentálă, pl. fundamentále
fundamentalele
FUNDAMENTÁL, -Ă, fundamentali, -e, adj. 1. De bază, principal, esențial. 2. (Fon.; substantivat, f.) Frecvență fundamentală. – Din fr. fondamental, lat. fundamentalis. DOOM
fundamentál adj. m., pl. fundamentáli; f. fundamentálă, pl. fundamentále
fundamentalelor
FUNDAMENTÁL, -Ă, fundamentali, -e, adj. 1. De bază, principal, esențial. 2. (Fon.; substantivat, f.) Frecvență fundamentală. – Din fr. fondamental, lat. fundamentalis. DOOM
fundamentál adj. m., pl. fundamentáli; f. fundamentálă, pl. fundamentále
fundamentali
FUNDAMENTÁL, -Ă, fundamentali, -e, adj. 1. De bază, principal, esențial. 2. (Fon.; substantivat, f.) Frecvență fundamentală. – Din fr. fondamental, lat. fundamentalis. DOOM
fundamentál adj. m., pl. fundamentáli; f. fundamentálă, pl. fundamentále
fundamentalii
FUNDAMENTÁL, -Ă, fundamentali, -e, adj. 1. De bază, principal, esențial. 2. (Fon.; substantivat, f.) Frecvență fundamentală. – Din fr. fondamental, lat. fundamentalis. DOOM
fundamentál adj. m., pl. fundamentáli; f. fundamentálă, pl. fundamentále
fundamentalilor
FUNDAMENTÁL, -Ă, fundamentali, -e, adj. 1. De bază, principal, esențial. 2. (Fon.; substantivat, f.) Frecvență fundamentală. – Din fr. fondamental, lat. fundamentalis. DOOM
fundamentál adj. m., pl. fundamentáli; f. fundamentálă, pl. fundamentále
fundamentalism
FUNDAMENTALÍSM s. n. 1. Mișcare protestantă exclusivistă, fondată la începutul sec. XX în America, militând împotriva secularizării și liberalismului în învățământul teologic. 2. Tendința de a menține nealterată doctrina de bază a învățăturii creștine, punând accentul pe interpretarea literală a Bibliei. 3. (În islam) Mișcare religioasă și politică cu scopul de a restabili adevărata comunitate islamică, prin întoarcerea la tradiția nealterată a islamului și neexcluzând nici războiul, nici atentatul criminal pentru atingerea scopului. 4. Mod conservator de a gândi în opoziție cu tendințele liberale și moderniste. – Din fr. fondamentalisme. DOOM
*fundamentalísm s. n.
fundamentalist
FUNDAMENTALÍST, -Ă, fundamentaliști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al fundamentalismului. – Din fr. fondamentaliste. DOOM
*fundamentalíst, adj. m., s. m. pl. fundamentalíști; adj. f., s. f. fundamentalístă, pl. fundamentalíste
fundamentalul
FUNDAMENTÁL, -Ă, fundamentali, -e, adj. 1. De bază, principal, esențial. 2. (Fon.; substantivat, f.) Frecvență fundamentală. – Din fr. fondamental, lat. fundamentalis. DOOM
fundamentál adj. m., pl. fundamentáli; f. fundamentálă, pl. fundamentále
fundamentalului
FUNDAMENTÁL, -Ă, fundamentali, -e, adj. 1. De bază, principal, esențial. 2. (Fon.; substantivat, f.) Frecvență fundamentală. – Din fr. fondamental, lat. fundamentalis. DOOM
fundamentál adj. m., pl. fundamentáli; f. fundamentálă, pl. fundamentále
fundamentam
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentare
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentare
FUNDAMENTÁRE, fundamentări, s. f. Acțiunea de a fundamenta și rezultatul ei. – V. fundamenta. DOOM
fundamentáre s. f., g.-d. art. fundamentắrii; pl. fundamentắri
fundamentarea
FUNDAMENTÁRE, fundamentări, s. f. Acțiunea de a fundamenta și rezultatul ei. – V. fundamenta. DOOM
fundamentáre s. f., g.-d. art. fundamentắrii; pl. fundamentắri
fundamentară
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentarăm
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentarăți
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentase
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentasem
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentaseră
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentaserăm
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentaserăți
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentaseși
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentaseți
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentat
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentau
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentași
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentați
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamente
FUNDAMÉNT, fundamente, s. n. 1. Element de construcție sau ansamblu de astfel de elemente prin intermediul cărora se sprijină o construcție, o lucrare etc.; fundație, bază, temelie. ♦ Placă de metal a preselor de imprimat, pe care se așază formele tipografice; planșetă de lemn pe care se păstrează sau se transportă formele tipografice. 2. Fig. Element care servește de sprijin, pe care se întemeiază ceva; bază, temei, temelie. – Din fr. fondement, lat. fundamentum. DOOM
fundamént s. n., pl. fundaménte
fundamentează
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentele
FUNDAMÉNT, fundamente, s. n. 1. Element de construcție sau ansamblu de astfel de elemente prin intermediul cărora se sprijină o construcție, o lucrare etc.; fundație, bază, temelie. ♦ Placă de metal a preselor de imprimat, pe care se așază formele tipografice; planșetă de lemn pe care se păstrează sau se transportă formele tipografice. 2. Fig. Element care servește de sprijin, pe care se întemeiază ceva; bază, temei, temelie. – Din fr. fondement, lat. fundamentum. DOOM
fundamént s. n., pl. fundaménte
fundamentelor
FUNDAMÉNT, fundamente, s. n. 1. Element de construcție sau ansamblu de astfel de elemente prin intermediul cărora se sprijină o construcție, o lucrare etc.; fundație, bază, temelie. ♦ Placă de metal a preselor de imprimat, pe care se așază formele tipografice; planșetă de lemn pe care se păstrează sau se transportă formele tipografice. 2. Fig. Element care servește de sprijin, pe care se întemeiază ceva; bază, temei, temelie. – Din fr. fondement, lat. fundamentum. DOOM
fundamént s. n., pl. fundaménte
fundamentez
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamenteze
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentezi
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentul
FUNDAMÉNT, fundamente, s. n. 1. Element de construcție sau ansamblu de astfel de elemente prin intermediul cărora se sprijină o construcție, o lucrare etc.; fundație, bază, temelie. ♦ Placă de metal a preselor de imprimat, pe care se așază formele tipografice; planșetă de lemn pe care se păstrează sau se transportă formele tipografice. 2. Fig. Element care servește de sprijin, pe care se întemeiază ceva; bază, temei, temelie. – Din fr. fondement, lat. fundamentum. DOOM
fundamént s. n., pl. fundaménte
fundamentului
FUNDAMÉNT, fundamente, s. n. 1. Element de construcție sau ansamblu de astfel de elemente prin intermediul cărora se sprijină o construcție, o lucrare etc.; fundație, bază, temelie. ♦ Placă de metal a preselor de imprimat, pe care se așază formele tipografice; planșetă de lemn pe care se păstrează sau se transportă formele tipografice. 2. Fig. Element care servește de sprijin, pe care se întemeiază ceva; bază, temei, temelie. – Din fr. fondement, lat. fundamentum. DOOM
fundamént s. n., pl. fundaménte
fundamenturi
FUNDAMÉNT, fundamente, s. n. 1. Element de construcție sau ansamblu de astfel de elemente prin intermediul cărora se sprijină o construcție, o lucrare etc.; fundație, bază, temelie. ♦ Placă de metal a preselor de imprimat, pe care se așază formele tipografice; planșetă de lemn pe care se păstrează sau se transportă formele tipografice. 2. Fig. Element care servește de sprijin, pe care se întemeiază ceva; bază, temei, temelie. – Din fr. fondement, lat. fundamentum. DOOM
fundamént s. n., pl. fundaménte
fundamenturile
FUNDAMÉNT, fundamente, s. n. 1. Element de construcție sau ansamblu de astfel de elemente prin intermediul cărora se sprijină o construcție, o lucrare etc.; fundație, bază, temelie. ♦ Placă de metal a preselor de imprimat, pe care se așază formele tipografice; planșetă de lemn pe care se păstrează sau se transportă formele tipografice. 2. Fig. Element care servește de sprijin, pe care se întemeiază ceva; bază, temei, temelie. – Din fr. fondement, lat. fundamentum. DOOM
fundamént s. n., pl. fundaménte
fundamenturilor
FUNDAMÉNT, fundamente, s. n. 1. Element de construcție sau ansamblu de astfel de elemente prin intermediul cărora se sprijină o construcție, o lucrare etc.; fundație, bază, temelie. ♦ Placă de metal a preselor de imprimat, pe care se așază formele tipografice; planșetă de lemn pe care se păstrează sau se transportă formele tipografice. 2. Fig. Element care servește de sprijin, pe care se întemeiază ceva; bază, temei, temelie. – Din fr. fondement, lat. fundamentum. DOOM
fundamént s. n., pl. fundaménte
fundamentând
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentînd
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren. DOOM
fundamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fundamenteáză
fundamentări
FUNDAMENTÁRE, fundamentări, s. f. Acțiunea de a fundamenta și rezultatul ei. – V. fundamenta. DOOM
fundamentáre s. f., g.-d. art. fundamentắrii; pl. fundamentắri
fundamentării
FUNDAMENTÁRE, fundamentări, s. f. Acțiunea de a fundamenta și rezultatul ei. – V. fundamenta. DOOM
fundamentáre s. f., g.-d. art. fundamentắrii; pl. fundamentắri
fundamentările
FUNDAMENTÁRE, fundamentări, s. f. Acțiunea de a fundamenta și rezultatul ei. – V. fundamenta. DOOM
fundamentáre s. f., g.-d. art. fundamentắrii; pl. fundamentắri
fundamentărilor
FUNDAMENTÁRE, fundamentări, s. f. Acțiunea de a fundamenta și rezultatul ei. – V. fundamenta. DOOM
fundamentáre s. f., g.-d. art. fundamentắrii; pl. fundamentắri
fundare
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundare
FUNDÁRE s. f. v. fondare. DOOM
fundáre s. f., g.-d. art. fundắrii; pl. fundắri
fundarea
FUNDÁRE s. f. v. fondare. DOOM
fundáre s. f., g.-d. art. fundắrii; pl. fundắri
fundarisea
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundariseai
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundariseam
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisească
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundariseau
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundariseați
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisesc
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisește
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisești
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisi
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisii
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisim
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisind
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisire
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisire
FUNDARISÍRE, fundarisiri, s. f. Acțiunea de a fundarisi și rezultatul ei. – V. fundarisi. DOOM
fundarisíre s. f., g.-d. art. fundarisírii; pl. fundarisíri
fundarisirea
FUNDARISÍRE, fundarisiri, s. f. Acțiunea de a fundarisi și rezultatul ei. – V. fundarisi. DOOM
fundarisíre s. f., g.-d. art. fundarisírii; pl. fundarisíri
fundarisiri
FUNDARISÍRE, fundarisiri, s. f. Acțiunea de a fundarisi și rezultatul ei. – V. fundarisi. DOOM
fundarisíre s. f., g.-d. art. fundarisírii; pl. fundarisíri
fundarisirii
FUNDARISÍRE, fundarisiri, s. f. Acțiunea de a fundarisi și rezultatul ei. – V. fundarisi. DOOM
fundarisíre s. f., g.-d. art. fundarisírii; pl. fundarisíri
fundarisirile
FUNDARISÍRE, fundarisiri, s. f. Acțiunea de a fundarisi și rezultatul ei. – V. fundarisi. DOOM
fundarisíre s. f., g.-d. art. fundarisírii; pl. fundarisíri
fundarisirilor
FUNDARISÍRE, fundarisiri, s. f. Acțiunea de a fundarisi și rezultatul ei. – V. fundarisi. DOOM
fundarisíre s. f., g.-d. art. fundarisírii; pl. fundarisíri
fundarisiră
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisirăm
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisirăți
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisise
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisisem
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisiseră
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisiserăm
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisiserăți
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisiseși
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisiseți
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisit
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisiși
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundarisiți
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi. DOOM
fundarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fundarisésc, imperf. 3 sg. fundariseá; conj. prez. 3 să fundariseáscă
fundară
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundarăm
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundarăți
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundase
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundasem
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundaseră
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundaserăm
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundaserăți
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundaseși
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundaseți
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundat
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundat
FUNDÁT, -Ă adj. v. fondat.
fundata
FUNDÁT, -Ă adj. v. fondat.
fundate
FUNDÁT, -Ă adj. v. fondat.
fundatei
FUNDÁT, -Ă adj. v. fondat.
fundatele
FUNDÁT, -Ă adj. v. fondat.
fundatelor
FUNDÁT, -Ă adj. v. fondat.
fundatoare
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur. DOOM
fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre
fundator
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur. DOOM
fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre
fundator
FONDATÓR, -OÁRE, fondatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care fondează ceva; întemeietor, ctitor. [Var.: fundatór, -oáre adj., s. m. și f.] – Din fr. fondateur. DOOM
fondatór adj. m., s. m., pl. fondatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. fondatoáre
fundatul
FUNDÁT, -Ă adj. v. fondat.
fundatului
FUNDÁT, -Ă adj. v. fondat.
fundau
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundaș
FUNDÁȘ, fundași, s. m. Jucător din apărarea unei echipe de fotbal, de rugbi etc., care acționează în imediata apropiere a porții proprii (la fotbal), a liniei de țintă (la rugbi) etc.; apărător. – Fund1 + suf. -aș. DOOM
fundáș s. m., pl. fundáși
fundași
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundași
FUNDÁȘ, fundași, s. m. Jucător din apărarea unei echipe de fotbal, de rugbi etc., care acționează în imediata apropiere a porții proprii (la fotbal), a liniei de țintă (la rugbi) etc.; apărător. – Fund1 + suf. -aș. DOOM
fundáș s. m., pl. fundáși
fundașii
FUNDÁȘ, fundași, s. m. Jucător din apărarea unei echipe de fotbal, de rugbi etc., care acționează în imediata apropiere a porții proprii (la fotbal), a liniei de țintă (la rugbi) etc.; apărător. – Fund1 + suf. -aș. DOOM
fundáș s. m., pl. fundáși
fundașilor
FUNDÁȘ, fundași, s. m. Jucător din apărarea unei echipe de fotbal, de rugbi etc., care acționează în imediata apropiere a porții proprii (la fotbal), a liniei de țintă (la rugbi) etc.; apărător. – Fund1 + suf. -aș. DOOM
fundáș s. m., pl. fundáși
fundașul
FUNDÁȘ, fundași, s. m. Jucător din apărarea unei echipe de fotbal, de rugbi etc., care acționează în imediata apropiere a porții proprii (la fotbal), a liniei de țintă (la rugbi) etc.; apărător. – Fund1 + suf. -aș. DOOM
fundáș s. m., pl. fundáși
fundașului
FUNDÁȘ, fundași, s. m. Jucător din apărarea unei echipe de fotbal, de rugbi etc., care acționează în imediata apropiere a porții proprii (la fotbal), a liniei de țintă (la rugbi) etc.; apărător. – Fund1 + suf. -aș. DOOM
fundáș s. m., pl. fundáși
fundați
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundați
FUNDÁT, -Ă adj. v. fondat.
fundația
FUNDÁȚIE, fundații, s. f. 1. Element sau ansamblu de elemente de construcție care servește ca suport sau ca bază de susținere a unei construcții, a unui utilaj, a unei mașini etc.; fundament, bază, temelie. ♦ (La pl.) Ramură a tehnicii care se ocupă cu proiectarea și cu executarea fundațiilor. 2. Strat de teren natural pe care se sprijină o construcție cu o bază foarte mare; strat de material așternut pe patul unui drum, peste care se aplică îmbrăcămintea rutieră. 3. Persoană juridică de drept privat, înființată printr-o donație sau printr-un legat testamentar, prin care o persoană fizică sau juridică constituie un patrimoniu destinat realizării unui scop, ideal de interes public. ♦ Fond constituit pentru întreținerea unei activități de interes public. [Var.: fundațiúne s. f.] – Din fr. fondation, lat. fundatio, -onis. DOOM
fundáție (-ți-e) s. f., art. fundáția (-ți-a), g.-d. art. fundáției; pl. fundáții, art. fundáțiile (-ți-i-)
fundație
FUNDÁȚIE, fundații, s. f. 1. Element sau ansamblu de elemente de construcție care servește ca suport sau ca bază de susținere a unei construcții, a unui utilaj, a unei mașini etc.; fundament, bază, temelie. ♦ (La pl.) Ramură a tehnicii care se ocupă cu proiectarea și cu executarea fundațiilor. 2. Strat de teren natural pe care se sprijină o construcție cu o bază foarte mare; strat de material așternut pe patul unui drum, peste care se aplică îmbrăcămintea rutieră. 3. Persoană juridică de drept privat, înființată printr-o donație sau printr-un legat testamentar, prin care o persoană fizică sau juridică constituie un patrimoniu destinat realizării unui scop, ideal de interes public. ♦ Fond constituit pentru întreținerea unei activități de interes public. [Var.: fundațiúne s. f.] – Din fr. fondation, lat. fundatio, -onis. DOOM
fundáție (-ți-e) s. f., art. fundáția (-ți-a), g.-d. art. fundáției; pl. fundáții, art. fundáțiile (-ți-i-)
fundației
FUNDÁȚIE, fundații, s. f. 1. Element sau ansamblu de elemente de construcție care servește ca suport sau ca bază de susținere a unei construcții, a unui utilaj, a unei mașini etc.; fundament, bază, temelie. ♦ (La pl.) Ramură a tehnicii care se ocupă cu proiectarea și cu executarea fundațiilor. 2. Strat de teren natural pe care se sprijină o construcție cu o bază foarte mare; strat de material așternut pe patul unui drum, peste care se aplică îmbrăcămintea rutieră. 3. Persoană juridică de drept privat, înființată printr-o donație sau printr-un legat testamentar, prin care o persoană fizică sau juridică constituie un patrimoniu destinat realizării unui scop, ideal de interes public. ♦ Fond constituit pentru întreținerea unei activități de interes public. [Var.: fundațiúne s. f.] – Din fr. fondation, lat. fundatio, -onis. DOOM
fundáție (-ți-e) s. f., art. fundáția (-ți-a), g.-d. art. fundáției; pl. fundáții, art. fundáțiile (-ți-i-)
fundații
FUNDÁT, -Ă adj. v. fondat.
fundații
FUNDÁȚIE, fundații, s. f. 1. Element sau ansamblu de elemente de construcție care servește ca suport sau ca bază de susținere a unei construcții, a unui utilaj, a unei mașini etc.; fundament, bază, temelie. ♦ (La pl.) Ramură a tehnicii care se ocupă cu proiectarea și cu executarea fundațiilor. 2. Strat de teren natural pe care se sprijină o construcție cu o bază foarte mare; strat de material așternut pe patul unui drum, peste care se aplică îmbrăcămintea rutieră. 3. Persoană juridică de drept privat, înființată printr-o donație sau printr-un legat testamentar, prin care o persoană fizică sau juridică constituie un patrimoniu destinat realizării unui scop, ideal de interes public. ♦ Fond constituit pentru întreținerea unei activități de interes public. [Var.: fundațiúne s. f.] – Din fr. fondation, lat. fundatio, -onis. DOOM
fundáție (-ți-e) s. f., art. fundáția (-ți-a), g.-d. art. fundáției; pl. fundáții, art. fundáțiile (-ți-i-)
fundațiile
FUNDÁȚIE, fundații, s. f. 1. Element sau ansamblu de elemente de construcție care servește ca suport sau ca bază de susținere a unei construcții, a unui utilaj, a unei mașini etc.; fundament, bază, temelie. ♦ (La pl.) Ramură a tehnicii care se ocupă cu proiectarea și cu executarea fundațiilor. 2. Strat de teren natural pe care se sprijină o construcție cu o bază foarte mare; strat de material așternut pe patul unui drum, peste care se aplică îmbrăcămintea rutieră. 3. Persoană juridică de drept privat, înființată printr-o donație sau printr-un legat testamentar, prin care o persoană fizică sau juridică constituie un patrimoniu destinat realizării unui scop, ideal de interes public. ♦ Fond constituit pentru întreținerea unei activități de interes public. [Var.: fundațiúne s. f.] – Din fr. fondation, lat. fundatio, -onis. DOOM
fundáție (-ți-e) s. f., art. fundáția (-ți-a), g.-d. art. fundáției; pl. fundáții, art. fundáțiile (-ți-i-)
fundațiilor
FUNDÁȚIE, fundații, s. f. 1. Element sau ansamblu de elemente de construcție care servește ca suport sau ca bază de susținere a unei construcții, a unui utilaj, a unei mașini etc.; fundament, bază, temelie. ♦ (La pl.) Ramură a tehnicii care se ocupă cu proiectarea și cu executarea fundațiilor. 2. Strat de teren natural pe care se sprijină o construcție cu o bază foarte mare; strat de material așternut pe patul unui drum, peste care se aplică îmbrăcămintea rutieră. 3. Persoană juridică de drept privat, înființată printr-o donație sau printr-un legat testamentar, prin care o persoană fizică sau juridică constituie un patrimoniu destinat realizării unui scop, ideal de interes public. ♦ Fond constituit pentru întreținerea unei activități de interes public. [Var.: fundațiúne s. f.] – Din fr. fondation, lat. fundatio, -onis. DOOM
fundáție (-ți-e) s. f., art. fundáția (-ți-a), g.-d. art. fundáției; pl. fundáții, art. fundáțiile (-ți-i-)
fundaților
FUNDÁT, -Ă adj. v. fondat.
fundațiune
FUNDÁȚIE, fundații, s. f. 1. Element sau ansamblu de elemente de construcție care servește ca suport sau ca bază de susținere a unei construcții, a unui utilaj, a unei mașini etc.; fundament, bază, temelie. ♦ (La pl.) Ramură a tehnicii care se ocupă cu proiectarea și cu executarea fundațiilor. 2. Strat de teren natural pe care se sprijină o construcție cu o bază foarte mare; strat de material așternut pe patul unui drum, peste care se aplică îmbrăcămintea rutieră. 3. Persoană juridică de drept privat, înființată printr-o donație sau printr-un legat testamentar, prin care o persoană fizică sau juridică constituie un patrimoniu destinat realizării unui scop, ideal de interes public. ♦ Fond constituit pentru întreținerea unei activități de interes public. [Var.: fundațiúne s. f.] – Din fr. fondation, lat. fundatio, -onis. DOOM
fundáție (-ți-e) s. f., art. fundáția (-ți-a), g.-d. art. fundáției; pl. fundáții, art. fundáțiile (-ți-i-)
funde
FÚNDĂ, funde, s. f. Nod în forma aripilor unui fluture, făcut dintr-o fâșie de mătase, de pânză etc. și servind ca podoabă; p. ext. panglică. – Din ngr. fúnda. DOOM
fúndă s. f., g.-d. art. fúndei; pl. fúnde
fundează
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundei
FÚNDĂ, funde, s. f. Nod în forma aripilor unui fluture, făcut dintr-o fâșie de mătase, de pânză etc. și servind ca podoabă; p. ext. panglică. – Din ngr. fúnda. DOOM
fúndă s. f., g.-d. art. fúndei; pl. fúnde
fundele
FÚNDĂ, funde, s. f. Nod în forma aripilor unui fluture, făcut dintr-o fâșie de mătase, de pânză etc. și servind ca podoabă; p. ext. panglică. – Din ngr. fúnda. DOOM
fúndă s. f., g.-d. art. fúndei; pl. fúnde
fundelor
FÚNDĂ, funde, s. f. Nod în forma aripilor unui fluture, făcut dintr-o fâșie de mătase, de pânză etc. și servind ca podoabă; p. ext. panglică. – Din ngr. fúnda. DOOM
fúndă s. f., g.-d. art. fúndei; pl. fúnde
fundez
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundeze
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundezi
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundița
FUNDÍȚĂ, fundițe, s. f. Diminutiv al lui fundă. – Fundă + suf. -iță. DOOM
fundíță s. f., g.-d. art. fundíței; pl. fundíțe
fundițe
FUNDÍȚĂ, fundițe, s. f. Diminutiv al lui fundă. – Fundă + suf. -iță. DOOM
fundíță s. f., g.-d. art. fundíței; pl. fundíțe
fundiței
FUNDÍȚĂ, fundițe, s. f. Diminutiv al lui fundă. – Fundă + suf. -iță. DOOM
fundíță s. f., g.-d. art. fundíței; pl. fundíțe
fundițele
FUNDÍȚĂ, fundițe, s. f. Diminutiv al lui fundă. – Fundă + suf. -iță. DOOM
fundíță s. f., g.-d. art. fundíței; pl. fundíțe
fundițelor
FUNDÍȚĂ, fundițe, s. f. Diminutiv al lui fundă. – Fundă + suf. -iță. DOOM
fundíță s. f., g.-d. art. fundíței; pl. fundíțe
funduara
FUNDUÁRĂ, funduare, adj. (Înv.; în sintagma) Carte funduară = carte funciară, v. funciar. [Pr.: -du-a-] – Cf. lat. fundus, germ. Fundus „proprietate (de teren)”. DOOM
funduáră (înv.) (-du-a-) adj. f., pl. funduáre
funduare
FUNDUÁRĂ, funduare, adj. (Înv.; în sintagma) Carte funduară = carte funciară, v. funciar. [Pr.: -du-a-] – Cf. lat. fundus, germ. Fundus „proprietate (de teren)”. DOOM
funduáră (înv.) (-du-a-) adj. f., pl. funduáre
funduarei
FUNDUÁRĂ, funduare, adj. (Înv.; în sintagma) Carte funduară = carte funciară, v. funciar. [Pr.: -du-a-] – Cf. lat. fundus, germ. Fundus „proprietate (de teren)”. DOOM
funduáră (înv.) (-du-a-) adj. f., pl. funduáre
funduarele
FUNDUÁRĂ, funduare, adj. (Înv.; în sintagma) Carte funduară = carte funciară, v. funciar. [Pr.: -du-a-] – Cf. lat. fundus, germ. Fundus „proprietate (de teren)”. DOOM
funduáră (înv.) (-du-a-) adj. f., pl. funduáre
funduarelor
FUNDUÁRĂ, funduare, adj. (Înv.; în sintagma) Carte funduară = carte funciară, v. funciar. [Pr.: -du-a-] – Cf. lat. fundus, germ. Fundus „proprietate (de teren)”. DOOM
funduáră (înv.) (-du-a-) adj. f., pl. funduáre
funduc
FUNDÚC, funduci, s. m. Monedă veche turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII; funducliu. – Din tc. findıc. DOOM
fundúc s. m., pl. fundúci
funduci
FUNDÚC, funduci, s. m. Monedă veche turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII; funducliu. – Din tc. findıc. DOOM
fundúc s. m., pl. fundúci
funducii
FUNDÚC, funduci, s. m. Monedă veche turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII; funducliu. – Din tc. findıc. DOOM
fundúc s. m., pl. fundúci
funducilor
FUNDÚC, funduci, s. m. Monedă veche turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII; funducliu. – Din tc. findıc. DOOM
fundúc s. m., pl. fundúci
funduclii
FUNDUCLÍU, funduclii, s. m. Funduc. – Cf. funduc. DOOM
funduclíu (-du-cliu) s. m., art. funduclíul; pl. funduclíi, art. funduclíii (-cli-ii)
funducliii
FUNDUCLÍU, funduclii, s. m. Funduc. – Cf. funduc. DOOM
funduclíu (-du-cliu) s. m., art. funduclíul; pl. funduclíi, art. funduclíii (-cli-ii)
funducliilor
FUNDUCLÍU, funduclii, s. m. Funduc. – Cf. funduc. DOOM
funduclíu (-du-cliu) s. m., art. funduclíul; pl. funduclíi, art. funduclíii (-cli-ii)
funducliu
FUNDUCLÍU, funduclii, s. m. Funduc. – Cf. funduc. DOOM
funduclíu (-du-cliu) s. m., art. funduclíul; pl. funduclíi, art. funduclíii (-cli-ii)
funducliul
FUNDUCLÍU, funduclii, s. m. Funduc. – Cf. funduc. DOOM
funduclíu (-du-cliu) s. m., art. funduclíul; pl. funduclíi, art. funduclíii (-cli-ii)
funducliului
FUNDUCLÍU, funduclii, s. m. Funduc. – Cf. funduc. DOOM
funduclíu (-du-cliu) s. m., art. funduclíul; pl. funduclíi, art. funduclíii (-cli-ii)
funducul
FUNDÚC, funduci, s. m. Monedă veche turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII; funducliu. – Din tc. findıc. DOOM
fundúc s. m., pl. fundúci
funducului
FUNDÚC, funduci, s. m. Monedă veche turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII; funducliu. – Din tc. findıc. DOOM
fundúc s. m., pl. fundúci
fundul
FUND, funduri, s. n. 1. Partea de jos a unui vas, formând baza lui; cantitate de materii, lichide etc. rămasă pe această parte a vasului. ♦ Fiecare dintre cele două fețe plane (mobile) și opuse ale unui butoi sau ale altui recipient. ♦ Taler de lemn pe care se răstoarnă mămăliga, se toacă zarzavaturile etc.; cârpător. 2. (Fam.) Șezut, dos. 3. Partea de jos, închisă, a unei cavități naturale; limita de jos. ◊ Fund de ochi = totalitatea membranelor interne ale ochiului, accesibile examenului oftalmoscopic, în urma căruia pot fi identificate unele boli oculare. ◊ Expr. A se da la fund = a) a se lăsa în adâncul apei, a se cufunda; b) a dispărea din viața publică, a se retrage; c) a se ascunde pentru a scăpa de sub urmărire. ♦ Partea cea mai depărtată (considerată în linie orizontală) a unui loc. ◊ Expr. Fundul fundului = punct foarte depărtat; locul cel mai adânc; extremitate pe orizontală sau pe verticală. ♦ (Cu determinări indicând o regiune) Punct foarte depărtat de un centru politic sau cultural. ♦ Partea dinapoi a unui vehicul. 4. Parte a unor obiecte confecționate care se opune deschizăturii. ◊ Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) loc unde se găsește întotdeauna ceva, unde nu se epuizează ceea ce se găsește acolo. ♦ Partea opusă deschizăturii la unele obiecte confecționate. – Lat. fundus. DOOM
fund s. n., pl. fúnduri
fundul
FUND1 s. m. v. pund.
fundului
FUND, funduri, s. n. 1. Partea de jos a unui vas, formând baza lui; cantitate de materii, lichide etc. rămasă pe această parte a vasului. ♦ Fiecare dintre cele două fețe plane (mobile) și opuse ale unui butoi sau ale altui recipient. ♦ Taler de lemn pe care se răstoarnă mămăliga, se toacă zarzavaturile etc.; cârpător. 2. (Fam.) Șezut, dos. 3. Partea de jos, închisă, a unei cavități naturale; limita de jos. ◊ Fund de ochi = totalitatea membranelor interne ale ochiului, accesibile examenului oftalmoscopic, în urma căruia pot fi identificate unele boli oculare. ◊ Expr. A se da la fund = a) a se lăsa în adâncul apei, a se cufunda; b) a dispărea din viața publică, a se retrage; c) a se ascunde pentru a scăpa de sub urmărire. ♦ Partea cea mai depărtată (considerată în linie orizontală) a unui loc. ◊ Expr. Fundul fundului = punct foarte depărtat; locul cel mai adânc; extremitate pe orizontală sau pe verticală. ♦ (Cu determinări indicând o regiune) Punct foarte depărtat de un centru politic sau cultural. ♦ Partea dinapoi a unui vehicul. 4. Parte a unor obiecte confecționate care se opune deschizăturii. ◊ Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) loc unde se găsește întotdeauna ceva, unde nu se epuizează ceea ce se găsește acolo. ♦ Partea opusă deschizăturii la unele obiecte confecționate. – Lat. fundus. DOOM
fund s. n., pl. fúnduri
fundului
FUND1 s. m. v. pund.
funduri
FUND, funduri, s. n. 1. Partea de jos a unui vas, formând baza lui; cantitate de materii, lichide etc. rămasă pe această parte a vasului. ♦ Fiecare dintre cele două fețe plane (mobile) și opuse ale unui butoi sau ale altui recipient. ♦ Taler de lemn pe care se răstoarnă mămăliga, se toacă zarzavaturile etc.; cârpător. 2. (Fam.) Șezut, dos. 3. Partea de jos, închisă, a unei cavități naturale; limita de jos. ◊ Fund de ochi = totalitatea membranelor interne ale ochiului, accesibile examenului oftalmoscopic, în urma căruia pot fi identificate unele boli oculare. ◊ Expr. A se da la fund = a) a se lăsa în adâncul apei, a se cufunda; b) a dispărea din viața publică, a se retrage; c) a se ascunde pentru a scăpa de sub urmărire. ♦ Partea cea mai depărtată (considerată în linie orizontală) a unui loc. ◊ Expr. Fundul fundului = punct foarte depărtat; locul cel mai adânc; extremitate pe orizontală sau pe verticală. ♦ (Cu determinări indicând o regiune) Punct foarte depărtat de un centru politic sau cultural. ♦ Partea dinapoi a unui vehicul. 4. Parte a unor obiecte confecționate care se opune deschizăturii. ◊ Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) loc unde se găsește întotdeauna ceva, unde nu se epuizează ceea ce se găsește acolo. ♦ Partea opusă deschizăturii la unele obiecte confecționate. – Lat. fundus. DOOM
fund s. n., pl. fúnduri
funduri
FUND1 s. m. v. pund.
fundurile
FUND, funduri, s. n. 1. Partea de jos a unui vas, formând baza lui; cantitate de materii, lichide etc. rămasă pe această parte a vasului. ♦ Fiecare dintre cele două fețe plane (mobile) și opuse ale unui butoi sau ale altui recipient. ♦ Taler de lemn pe care se răstoarnă mămăliga, se toacă zarzavaturile etc.; cârpător. 2. (Fam.) Șezut, dos. 3. Partea de jos, închisă, a unei cavități naturale; limita de jos. ◊ Fund de ochi = totalitatea membranelor interne ale ochiului, accesibile examenului oftalmoscopic, în urma căruia pot fi identificate unele boli oculare. ◊ Expr. A se da la fund = a) a se lăsa în adâncul apei, a se cufunda; b) a dispărea din viața publică, a se retrage; c) a se ascunde pentru a scăpa de sub urmărire. ♦ Partea cea mai depărtată (considerată în linie orizontală) a unui loc. ◊ Expr. Fundul fundului = punct foarte depărtat; locul cel mai adânc; extremitate pe orizontală sau pe verticală. ♦ (Cu determinări indicând o regiune) Punct foarte depărtat de un centru politic sau cultural. ♦ Partea dinapoi a unui vehicul. 4. Parte a unor obiecte confecționate care se opune deschizăturii. ◊ Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) loc unde se găsește întotdeauna ceva, unde nu se epuizează ceea ce se găsește acolo. ♦ Partea opusă deschizăturii la unele obiecte confecționate. – Lat. fundus. DOOM
fund s. n., pl. fúnduri
fundurile
FUND1 s. m. v. pund.
fundurilor
FUND, funduri, s. n. 1. Partea de jos a unui vas, formând baza lui; cantitate de materii, lichide etc. rămasă pe această parte a vasului. ♦ Fiecare dintre cele două fețe plane (mobile) și opuse ale unui butoi sau ale altui recipient. ♦ Taler de lemn pe care se răstoarnă mămăliga, se toacă zarzavaturile etc.; cârpător. 2. (Fam.) Șezut, dos. 3. Partea de jos, închisă, a unei cavități naturale; limita de jos. ◊ Fund de ochi = totalitatea membranelor interne ale ochiului, accesibile examenului oftalmoscopic, în urma căruia pot fi identificate unele boli oculare. ◊ Expr. A se da la fund = a) a se lăsa în adâncul apei, a se cufunda; b) a dispărea din viața publică, a se retrage; c) a se ascunde pentru a scăpa de sub urmărire. ♦ Partea cea mai depărtată (considerată în linie orizontală) a unui loc. ◊ Expr. Fundul fundului = punct foarte depărtat; locul cel mai adânc; extremitate pe orizontală sau pe verticală. ♦ (Cu determinări indicând o regiune) Punct foarte depărtat de un centru politic sau cultural. ♦ Partea dinapoi a unui vehicul. 4. Parte a unor obiecte confecționate care se opune deschizăturii. ◊ Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) loc unde se găsește întotdeauna ceva, unde nu se epuizează ceea ce se găsește acolo. ♦ Partea opusă deschizăturii la unele obiecte confecționate. – Lat. fundus. DOOM
fund s. n., pl. fúnduri
fundurilor
FUND1 s. m. v. pund.
fundând
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundînd
FUNDÁ vb. I v. fonda. DOOM
!fondá vb., ind. prez. 3 fondeáză
fundări
FUNDÁRE s. f. v. fondare. DOOM
fundáre s. f., g.-d. art. fundắrii; pl. fundắri
fundării
FUNDÁRE s. f. v. fondare. DOOM
fundáre s. f., g.-d. art. fundắrii; pl. fundắri
fundările
FUNDÁRE s. f. v. fondare. DOOM
fundáre s. f., g.-d. art. fundắrii; pl. fundắri
fundărilor
FUNDÁRE s. f. v. fondare. DOOM
fundáre s. f., g.-d. art. fundắrii; pl. fundắri
fundătura
FUNDĂTÚRĂ, fundături, s. f. Stradă, drum, uliță care se înfundă, fiind închisă la un capăt prin construcții sau printr-un taluz; fundac. – [În]funda + suf. -ătură. DOOM
fundătúră s. f., g.-d. art. fundătúrii; pl. fundătúri
fundături
FUNDĂTÚRĂ, fundături, s. f. Stradă, drum, uliță care se înfundă, fiind închisă la un capăt prin construcții sau printr-un taluz; fundac. – [În]funda + suf. -ătură. DOOM
fundătúră s. f., g.-d. art. fundătúrii; pl. fundătúri
fundăturii
FUNDĂTÚRĂ, fundături, s. f. Stradă, drum, uliță care se înfundă, fiind închisă la un capăt prin construcții sau printr-un taluz; fundac. – [În]funda + suf. -ătură. DOOM
fundătúră s. f., g.-d. art. fundătúrii; pl. fundătúri
fundăturile
FUNDĂTÚRĂ, fundături, s. f. Stradă, drum, uliță care se înfundă, fiind închisă la un capăt prin construcții sau printr-un taluz; fundac. – [În]funda + suf. -ătură. DOOM
fundătúră s. f., g.-d. art. fundătúrii; pl. fundătúri
fundăturilor
FUNDĂTÚRĂ, fundături, s. f. Stradă, drum, uliță care se înfundă, fiind închisă la un capăt prin construcții sau printr-un taluz; fundac. – [În]funda + suf. -ătură. DOOM
fundătúră s. f., g.-d. art. fundătúrii; pl. fundătúri
funebra
FUNÉBRU, -Ă, funebri, -e, adj. De înmormântare. ◊ Marș funebru = melodie solemnă și tristă, compusă mai ales în ton minor, care se cântă de obicei la înmormântări. ♦ Trist, jalnic, lugubru. – Din fr. funèbre, lat. funebris. DOOM
funébru (-ne-bru) adj. m., pl. funébri; f. funébră, pl. funébre
funebre
FUNÉBRU, -Ă, funebri, -e, adj. De înmormântare. ◊ Marș funebru = melodie solemnă și tristă, compusă mai ales în ton minor, care se cântă de obicei la înmormântări. ♦ Trist, jalnic, lugubru. – Din fr. funèbre, lat. funebris. DOOM
funébru (-ne-bru) adj. m., pl. funébri; f. funébră, pl. funébre
funebrei
FUNÉBRU, -Ă, funebri, -e, adj. De înmormântare. ◊ Marș funebru = melodie solemnă și tristă, compusă mai ales în ton minor, care se cântă de obicei la înmormântări. ♦ Trist, jalnic, lugubru. – Din fr. funèbre, lat. funebris. DOOM
funébru (-ne-bru) adj. m., pl. funébri; f. funébră, pl. funébre
funebrele
FUNÉBRU, -Ă, funebri, -e, adj. De înmormântare. ◊ Marș funebru = melodie solemnă și tristă, compusă mai ales în ton minor, care se cântă de obicei la înmormântări. ♦ Trist, jalnic, lugubru. – Din fr. funèbre, lat. funebris. DOOM
funébru (-ne-bru) adj. m., pl. funébri; f. funébră, pl. funébre
funebrelor
FUNÉBRU, -Ă, funebri, -e, adj. De înmormântare. ◊ Marș funebru = melodie solemnă și tristă, compusă mai ales în ton minor, care se cântă de obicei la înmormântări. ♦ Trist, jalnic, lugubru. – Din fr. funèbre, lat. funebris. DOOM
funébru (-ne-bru) adj. m., pl. funébri; f. funébră, pl. funébre
funebri
FUNÉBRU, -Ă, funebri, -e, adj. De înmormântare. ◊ Marș funebru = melodie solemnă și tristă, compusă mai ales în ton minor, care se cântă de obicei la înmormântări. ♦ Trist, jalnic, lugubru. – Din fr. funèbre, lat. funebris. DOOM
funébru (-ne-bru) adj. m., pl. funébri; f. funébră, pl. funébre
funebrii
FUNÉBRU, -Ă, funebri, -e, adj. De înmormântare. ◊ Marș funebru = melodie solemnă și tristă, compusă mai ales în ton minor, care se cântă de obicei la înmormântări. ♦ Trist, jalnic, lugubru. – Din fr. funèbre, lat. funebris. DOOM
funébru (-ne-bru) adj. m., pl. funébri; f. funébră, pl. funébre
funebrilor
FUNÉBRU, -Ă, funebri, -e, adj. De înmormântare. ◊ Marș funebru = melodie solemnă și tristă, compusă mai ales în ton minor, care se cântă de obicei la înmormântări. ♦ Trist, jalnic, lugubru. – Din fr. funèbre, lat. funebris. DOOM
funébru (-ne-bru) adj. m., pl. funébri; f. funébră, pl. funébre
funebru
FUNÉBRU, -Ă, funebri, -e, adj. De înmormântare. ◊ Marș funebru = melodie solemnă și tristă, compusă mai ales în ton minor, care se cântă de obicei la înmormântări. ♦ Trist, jalnic, lugubru. – Din fr. funèbre, lat. funebris. DOOM
funébru (-ne-bru) adj. m., pl. funébri; f. funébră, pl. funébre
funebrul
FUNÉBRU, -Ă, funebri, -e, adj. De înmormântare. ◊ Marș funebru = melodie solemnă și tristă, compusă mai ales în ton minor, care se cântă de obicei la înmormântări. ♦ Trist, jalnic, lugubru. – Din fr. funèbre, lat. funebris. DOOM
funébru (-ne-bru) adj. m., pl. funébri; f. funébră, pl. funébre
funebrului
FUNÉBRU, -Ă, funebri, -e, adj. De înmormântare. ◊ Marș funebru = melodie solemnă și tristă, compusă mai ales în ton minor, care se cântă de obicei la înmormântări. ♦ Trist, jalnic, lugubru. – Din fr. funèbre, lat. funebris. DOOM
funébru (-ne-bru) adj. m., pl. funébri; f. funébră, pl. funébre
funeralii
FUNERÁLII s. n. pl. Ceremonie fastuoasă a înmormântării sau a incinerării unei personalități. – Din fr. funérailles, lat. funeralia. DOOM
funerálii s. n. pl., art. funeráliile (-li-i-)
funeraliile
FUNERÁLII s. n. pl. Ceremonie fastuoasă a înmormântării sau a incinerării unei personalități. – Din fr. funérailles, lat. funeralia. DOOM
funerálii s. n. pl., art. funeráliile (-li-i-)
funeraliilor
FUNERÁLII s. n. pl. Ceremonie fastuoasă a înmormântării sau a incinerării unei personalități. – Din fr. funérailles, lat. funeralia. DOOM
funerálii s. n. pl., art. funeráliile (-li-i-)
funerar
FUNERÁR, -Ă, funerari, -e, adj. Care ține de funeralii, privitor la funeralii; de înmormântare. ◊ Urnă funerară = vas în care se păstrează cenușa unui mort incinerat. Piatră funerară sau monument funerar = lespede sau monument care se așază pe un mormânt. – Din fr. funéraire, lat. funerarius. DOOM
funerár adj. m., pl. funerári; f. funeráră, pl. funeráre
funerara
FUNERÁR, -Ă, funerari, -e, adj. Care ține de funeralii, privitor la funeralii; de înmormântare. ◊ Urnă funerară = vas în care se păstrează cenușa unui mort incinerat. Piatră funerară sau monument funerar = lespede sau monument care se așază pe un mormânt. – Din fr. funéraire, lat. funerarius. DOOM
funerár adj. m., pl. funerári; f. funeráră, pl. funeráre
funerare
FUNERÁR, -Ă, funerari, -e, adj. Care ține de funeralii, privitor la funeralii; de înmormântare. ◊ Urnă funerară = vas în care se păstrează cenușa unui mort incinerat. Piatră funerară sau monument funerar = lespede sau monument care se așază pe un mormânt. – Din fr. funéraire, lat. funerarius. DOOM
funerár adj. m., pl. funerári; f. funeráră, pl. funeráre
funerarei
FUNERÁR, -Ă, funerari, -e, adj. Care ține de funeralii, privitor la funeralii; de înmormântare. ◊ Urnă funerară = vas în care se păstrează cenușa unui mort incinerat. Piatră funerară sau monument funerar = lespede sau monument care se așază pe un mormânt. – Din fr. funéraire, lat. funerarius. DOOM
funerár adj. m., pl. funerári; f. funeráră, pl. funeráre
funerarele
FUNERÁR, -Ă, funerari, -e, adj. Care ține de funeralii, privitor la funeralii; de înmormântare. ◊ Urnă funerară = vas în care se păstrează cenușa unui mort incinerat. Piatră funerară sau monument funerar = lespede sau monument care se așază pe un mormânt. – Din fr. funéraire, lat. funerarius. DOOM
funerár adj. m., pl. funerári; f. funeráră, pl. funeráre
funerarelor
FUNERÁR, -Ă, funerari, -e, adj. Care ține de funeralii, privitor la funeralii; de înmormântare. ◊ Urnă funerară = vas în care se păstrează cenușa unui mort incinerat. Piatră funerară sau monument funerar = lespede sau monument care se așază pe un mormânt. – Din fr. funéraire, lat. funerarius. DOOM
funerár adj. m., pl. funerári; f. funeráră, pl. funeráre
funerari
FUNERÁR, -Ă, funerari, -e, adj. Care ține de funeralii, privitor la funeralii; de înmormântare. ◊ Urnă funerară = vas în care se păstrează cenușa unui mort incinerat. Piatră funerară sau monument funerar = lespede sau monument care se așază pe un mormânt. – Din fr. funéraire, lat. funerarius. DOOM
funerár adj. m., pl. funerári; f. funeráră, pl. funeráre
funerarii
FUNERÁR, -Ă, funerari, -e, adj. Care ține de funeralii, privitor la funeralii; de înmormântare. ◊ Urnă funerară = vas în care se păstrează cenușa unui mort incinerat. Piatră funerară sau monument funerar = lespede sau monument care se așază pe un mormânt. – Din fr. funéraire, lat. funerarius. DOOM
funerár adj. m., pl. funerári; f. funeráră, pl. funeráre
funerarilor
FUNERÁR, -Ă, funerari, -e, adj. Care ține de funeralii, privitor la funeralii; de înmormântare. ◊ Urnă funerară = vas în care se păstrează cenușa unui mort incinerat. Piatră funerară sau monument funerar = lespede sau monument care se așază pe un mormânt. – Din fr. funéraire, lat. funerarius. DOOM
funerár adj. m., pl. funerári; f. funeráră, pl. funeráre
funerarul
FUNERÁR, -Ă, funerari, -e, adj. Care ține de funeralii, privitor la funeralii; de înmormântare. ◊ Urnă funerară = vas în care se păstrează cenușa unui mort incinerat. Piatră funerară sau monument funerar = lespede sau monument care se așază pe un mormânt. – Din fr. funéraire, lat. funerarius. DOOM
funerár adj. m., pl. funerári; f. funeráră, pl. funeráre
funerarului
FUNERÁR, -Ă, funerari, -e, adj. Care ține de funeralii, privitor la funeralii; de înmormântare. ◊ Urnă funerară = vas în care se păstrează cenușa unui mort incinerat. Piatră funerară sau monument funerar = lespede sau monument care se așază pe un mormânt. – Din fr. funéraire, lat. funerarius. DOOM
funerár adj. m., pl. funerári; f. funeráră, pl. funeráre
funest
FUNÉST, -Ă, funești, -ste, adj. Care aduce nenorocire, moarte; fatal. ♦ Trist, funebru, sinistru. – Din fr. funeste, lat. funestus, it. funesto. DOOM
funést adj. m., pl. funéști; f. funéstă, pl. funéste
funesta
FUNÉST, -Ă, funești, -ste, adj. Care aduce nenorocire, moarte; fatal. ♦ Trist, funebru, sinistru. – Din fr. funeste, lat. funestus, it. funesto. DOOM
funést adj. m., pl. funéști; f. funéstă, pl. funéste
funeste
FUNÉST, -Ă, funești, -ste, adj. Care aduce nenorocire, moarte; fatal. ♦ Trist, funebru, sinistru. – Din fr. funeste, lat. funestus, it. funesto. DOOM
funést adj. m., pl. funéști; f. funéstă, pl. funéste
funestei
FUNÉST, -Ă, funești, -ste, adj. Care aduce nenorocire, moarte; fatal. ♦ Trist, funebru, sinistru. – Din fr. funeste, lat. funestus, it. funesto. DOOM
funést adj. m., pl. funéști; f. funéstă, pl. funéste
funestele
FUNÉST, -Ă, funești, -ste, adj. Care aduce nenorocire, moarte; fatal. ♦ Trist, funebru, sinistru. – Din fr. funeste, lat. funestus, it. funesto. DOOM
funést adj. m., pl. funéști; f. funéstă, pl. funéste
funestelor
FUNÉST, -Ă, funești, -ste, adj. Care aduce nenorocire, moarte; fatal. ♦ Trist, funebru, sinistru. – Din fr. funeste, lat. funestus, it. funesto. DOOM
funést adj. m., pl. funéști; f. funéstă, pl. funéste
funesto
FUNÉSTO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Sumbru, trist. [< it. funesto].
funestul
FUNÉST, -Ă, funești, -ste, adj. Care aduce nenorocire, moarte; fatal. ♦ Trist, funebru, sinistru. – Din fr. funeste, lat. funestus, it. funesto. DOOM
funést adj. m., pl. funéști; f. funéstă, pl. funéste
funestului
FUNÉST, -Ă, funești, -ste, adj. Care aduce nenorocire, moarte; fatal. ♦ Trist, funebru, sinistru. – Din fr. funeste, lat. funestus, it. funesto. DOOM
funést adj. m., pl. funéști; f. funéstă, pl. funéste
funești
FUNÉST, -Ă, funești, -ste, adj. Care aduce nenorocire, moarte; fatal. ♦ Trist, funebru, sinistru. – Din fr. funeste, lat. funestus, it. funesto. DOOM
funést adj. m., pl. funéști; f. funéstă, pl. funéste
funeștii
FUNÉST, -Ă, funești, -ste, adj. Care aduce nenorocire, moarte; fatal. ♦ Trist, funebru, sinistru. – Din fr. funeste, lat. funestus, it. funesto. DOOM
funést adj. m., pl. funéști; f. funéstă, pl. funéste
funeștilor
FUNÉST, -Ă, funești, -ste, adj. Care aduce nenorocire, moarte; fatal. ♦ Trist, funebru, sinistru. – Din fr. funeste, lat. funestus, it. funesto. DOOM
funést adj. m., pl. funéști; f. funéstă, pl. funéste
funga
FÚNGĂ, fungi, s. f. Parâmă din grupul manevrelor curente ale unei nave cu pânze care se folosește la ridicarea și la coborârea unei vele. – Cf. it. fionco. DOOM
fúngă (parâmă) s. f., g.-d. art. fúngii; pl. fungi
fungi
FÚNGĂ, fungi, s. f. Parâmă din grupul manevrelor curente ale unei nave cu pânze care se folosește la ridicarea și la coborârea unei vele. – Cf. it. fionco. DOOM
fúngă (parâmă) s. f., g.-d. art. fúngii; pl. fungi
fungi
FUNGI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „ciupercă”, „referitor la (de) ciuperci”. [Var. fongi-. / < fr. fongi-, cf. lat. fungus].
fungi
FUNGI s. m. pl. (Bot.; rar) Ciuperci. – Din lat. fungi. DOOM
fungi (ciuperci) s. m. pl.
fungibil
FUNGÍBIL, -Ă, fungibili, -e, adj. (Jur.; despre lucruri) Care poate fi înlocuit cu altul de același fel, de aceeași calitate și aceeași cantitate, în cazul când formează obiectul unei obligații. – Din fr. fongible, lat. fungibilis. DOOM
fungíbil adj. m., pl. fungíbili; f. fungíbilă, pl. fungíbile
fungibila
FUNGÍBIL, -Ă, fungibili, -e, adj. (Jur.; despre lucruri) Care poate fi înlocuit cu altul de același fel, de aceeași calitate și aceeași cantitate, în cazul când formează obiectul unei obligații. – Din fr. fongible, lat. fungibilis. DOOM
fungíbil adj. m., pl. fungíbili; f. fungíbilă, pl. fungíbile
fungibile
FUNGÍBIL, -Ă, fungibili, -e, adj. (Jur.; despre lucruri) Care poate fi înlocuit cu altul de același fel, de aceeași calitate și aceeași cantitate, în cazul când formează obiectul unei obligații. – Din fr. fongible, lat. fungibilis. DOOM
fungíbil adj. m., pl. fungíbili; f. fungíbilă, pl. fungíbile
fungibilei
FUNGÍBIL, -Ă, fungibili, -e, adj. (Jur.; despre lucruri) Care poate fi înlocuit cu altul de același fel, de aceeași calitate și aceeași cantitate, în cazul când formează obiectul unei obligații. – Din fr. fongible, lat. fungibilis. DOOM
fungíbil adj. m., pl. fungíbili; f. fungíbilă, pl. fungíbile
fungibilele
FUNGÍBIL, -Ă, fungibili, -e, adj. (Jur.; despre lucruri) Care poate fi înlocuit cu altul de același fel, de aceeași calitate și aceeași cantitate, în cazul când formează obiectul unei obligații. – Din fr. fongible, lat. fungibilis. DOOM
fungíbil adj. m., pl. fungíbili; f. fungíbilă, pl. fungíbile
fungibilelor
FUNGÍBIL, -Ă, fungibili, -e, adj. (Jur.; despre lucruri) Care poate fi înlocuit cu altul de același fel, de aceeași calitate și aceeași cantitate, în cazul când formează obiectul unei obligații. – Din fr. fongible, lat. fungibilis. DOOM
fungíbil adj. m., pl. fungíbili; f. fungíbilă, pl. fungíbile
fungibili
FUNGÍBIL, -Ă, fungibili, -e, adj. (Jur.; despre lucruri) Care poate fi înlocuit cu altul de același fel, de aceeași calitate și aceeași cantitate, în cazul când formează obiectul unei obligații. – Din fr. fongible, lat. fungibilis. DOOM
fungíbil adj. m., pl. fungíbili; f. fungíbilă, pl. fungíbile
fungibilii
FUNGÍBIL, -Ă, fungibili, -e, adj. (Jur.; despre lucruri) Care poate fi înlocuit cu altul de același fel, de aceeași calitate și aceeași cantitate, în cazul când formează obiectul unei obligații. – Din fr. fongible, lat. fungibilis. DOOM
fungíbil adj. m., pl. fungíbili; f. fungíbilă, pl. fungíbile
fungibililor
FUNGÍBIL, -Ă, fungibili, -e, adj. (Jur.; despre lucruri) Care poate fi înlocuit cu altul de același fel, de aceeași calitate și aceeași cantitate, în cazul când formează obiectul unei obligații. – Din fr. fongible, lat. fungibilis. DOOM
fungíbil adj. m., pl. fungíbili; f. fungíbilă, pl. fungíbile
fungibilul
FUNGÍBIL, -Ă, fungibili, -e, adj. (Jur.; despre lucruri) Care poate fi înlocuit cu altul de același fel, de aceeași calitate și aceeași cantitate, în cazul când formează obiectul unei obligații. – Din fr. fongible, lat. fungibilis. DOOM
fungíbil adj. m., pl. fungíbili; f. fungíbilă, pl. fungíbile
fungibilului
FUNGÍBIL, -Ă, fungibili, -e, adj. (Jur.; despre lucruri) Care poate fi înlocuit cu altul de același fel, de aceeași calitate și aceeași cantitate, în cazul când formează obiectul unei obligații. – Din fr. fongible, lat. fungibilis. DOOM
fungíbil adj. m., pl. fungíbili; f. fungíbilă, pl. fungíbile
fungicid
FUNGICÍD, -Ă, fungicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care se utilizează pentru combaterea ciupercilor vătămătoare plantelor. – După fr. fongicide. DOOM
fungicíd2 s. n., pl. fungicíde
fungicida
FUNGICÍD, -Ă, fungicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care se utilizează pentru combaterea ciupercilor vătămătoare plantelor. – După fr. fongicide. DOOM
fungicíd2 s. n., pl. fungicíde
fungicide
FUNGICÍD, -Ă, fungicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care se utilizează pentru combaterea ciupercilor vătămătoare plantelor. – După fr. fongicide. DOOM
fungicíd2 s. n., pl. fungicíde
fungicidei
FUNGICÍD, -Ă, fungicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care se utilizează pentru combaterea ciupercilor vătămătoare plantelor. – După fr. fongicide. DOOM
fungicíd2 s. n., pl. fungicíde
fungicidele
FUNGICÍD, -Ă, fungicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care se utilizează pentru combaterea ciupercilor vătămătoare plantelor. – După fr. fongicide. DOOM
fungicíd2 s. n., pl. fungicíde
fungicidelor
FUNGICÍD, -Ă, fungicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care se utilizează pentru combaterea ciupercilor vătămătoare plantelor. – După fr. fongicide. DOOM
fungicíd2 s. n., pl. fungicíde
fungicidul
FUNGICÍD, -Ă, fungicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care se utilizează pentru combaterea ciupercilor vătămătoare plantelor. – După fr. fongicide. DOOM
fungicíd2 s. n., pl. fungicíde
fungicidului
FUNGICÍD, -Ă, fungicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care se utilizează pentru combaterea ciupercilor vătămătoare plantelor. – După fr. fongicide. DOOM
fungicíd2 s. n., pl. fungicíde
fungicizi
FUNGICÍD, -Ă, fungicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care se utilizează pentru combaterea ciupercilor vătămătoare plantelor. – După fr. fongicide. DOOM
fungicíd2 s. n., pl. fungicíde
fungicizii
FUNGICÍD, -Ă, fungicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care se utilizează pentru combaterea ciupercilor vătămătoare plantelor. – După fr. fongicide. DOOM
fungicíd2 s. n., pl. fungicíde
fungicizilor
FUNGICÍD, -Ă, fungicizi, -de, adj., s. n. (Substanță) care se utilizează pentru combaterea ciupercilor vătămătoare plantelor. – După fr. fongicide. DOOM
fungicíd2 s. n., pl. fungicíde
fungida
FUNGÍDĂ, fungide, s. f. (La pl.) Grup de plante inferioare fără clorofilă, care se hrănesc cu substanțe organice gata preparate; ciuperci; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. – Din lat. fungidus. DOOM
fungídă s. f., g.-d. art. fungídei; pl. fungíde
fungide
FUNGÍDĂ, fungide, s. f. (La pl.) Grup de plante inferioare fără clorofilă, care se hrănesc cu substanțe organice gata preparate; ciuperci; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. – Din lat. fungidus. DOOM
fungídă s. f., g.-d. art. fungídei; pl. fungíde
fungidei
FUNGÍDĂ, fungide, s. f. (La pl.) Grup de plante inferioare fără clorofilă, care se hrănesc cu substanțe organice gata preparate; ciuperci; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. – Din lat. fungidus. DOOM
fungídă s. f., g.-d. art. fungídei; pl. fungíde
fungidele
FUNGÍDĂ, fungide, s. f. (La pl.) Grup de plante inferioare fără clorofilă, care se hrănesc cu substanțe organice gata preparate; ciuperci; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. – Din lat. fungidus. DOOM
fungídă s. f., g.-d. art. fungídei; pl. fungíde
fungidelor
FUNGÍDĂ, fungide, s. f. (La pl.) Grup de plante inferioare fără clorofilă, care se hrănesc cu substanțe organice gata preparate; ciuperci; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. – Din lat. fungidus. DOOM
fungídă s. f., g.-d. art. fungídei; pl. fungíde
fungiform
FUNGIFÓRM, -Ă, fungiformi, -e, adj. În formă de ciupercă. ◊ Papile fungiforme = papile asemănătoare cu niște ciuperci, care se găsesc pe limbă, reprezentând receptori gustativi. – După fr. fongiforme. DOOM
fungifórm adj. m., pl. fungifórmi; f. fungifórmă, pl. fungifórme
fungiforma
FUNGIFÓRM, -Ă, fungiformi, -e, adj. În formă de ciupercă. ◊ Papile fungiforme = papile asemănătoare cu niște ciuperci, care se găsesc pe limbă, reprezentând receptori gustativi. – După fr. fongiforme. DOOM
fungifórm adj. m., pl. fungifórmi; f. fungifórmă, pl. fungifórme
fungiforme
FUNGIFÓRM, -Ă, fungiformi, -e, adj. În formă de ciupercă. ◊ Papile fungiforme = papile asemănătoare cu niște ciuperci, care se găsesc pe limbă, reprezentând receptori gustativi. – După fr. fongiforme. DOOM
fungifórm adj. m., pl. fungifórmi; f. fungifórmă, pl. fungifórme
fungiformei
FUNGIFÓRM, -Ă, fungiformi, -e, adj. În formă de ciupercă. ◊ Papile fungiforme = papile asemănătoare cu niște ciuperci, care se găsesc pe limbă, reprezentând receptori gustativi. – După fr. fongiforme. DOOM
fungifórm adj. m., pl. fungifórmi; f. fungifórmă, pl. fungifórme
fungiformele
FUNGIFÓRM, -Ă, fungiformi, -e, adj. În formă de ciupercă. ◊ Papile fungiforme = papile asemănătoare cu niște ciuperci, care se găsesc pe limbă, reprezentând receptori gustativi. – După fr. fongiforme. DOOM
fungifórm adj. m., pl. fungifórmi; f. fungifórmă, pl. fungifórme
fungiformelor
FUNGIFÓRM, -Ă, fungiformi, -e, adj. În formă de ciupercă. ◊ Papile fungiforme = papile asemănătoare cu niște ciuperci, care se găsesc pe limbă, reprezentând receptori gustativi. – După fr. fongiforme. DOOM
fungifórm adj. m., pl. fungifórmi; f. fungifórmă, pl. fungifórme
fungiformi
FUNGIFÓRM, -Ă, fungiformi, -e, adj. În formă de ciupercă. ◊ Papile fungiforme = papile asemănătoare cu niște ciuperci, care se găsesc pe limbă, reprezentând receptori gustativi. – După fr. fongiforme. DOOM
fungifórm adj. m., pl. fungifórmi; f. fungifórmă, pl. fungifórme
fungiformii
FUNGIFÓRM, -Ă, fungiformi, -e, adj. În formă de ciupercă. ◊ Papile fungiforme = papile asemănătoare cu niște ciuperci, care se găsesc pe limbă, reprezentând receptori gustativi. – După fr. fongiforme. DOOM
fungifórm adj. m., pl. fungifórmi; f. fungifórmă, pl. fungifórme
fungiformilor
FUNGIFÓRM, -Ă, fungiformi, -e, adj. În formă de ciupercă. ◊ Papile fungiforme = papile asemănătoare cu niște ciuperci, care se găsesc pe limbă, reprezentând receptori gustativi. – După fr. fongiforme. DOOM
fungifórm adj. m., pl. fungifórmi; f. fungifórmă, pl. fungifórme
fungiformul
FUNGIFÓRM, -Ă, fungiformi, -e, adj. În formă de ciupercă. ◊ Papile fungiforme = papile asemănătoare cu niște ciuperci, care se găsesc pe limbă, reprezentând receptori gustativi. – După fr. fongiforme. DOOM
fungifórm adj. m., pl. fungifórmi; f. fungifórmă, pl. fungifórme
fungiformului
FUNGIFÓRM, -Ă, fungiformi, -e, adj. În formă de ciupercă. ◊ Papile fungiforme = papile asemănătoare cu niște ciuperci, care se găsesc pe limbă, reprezentând receptori gustativi. – După fr. fongiforme. DOOM
fungifórm adj. m., pl. fungifórmi; f. fungifórmă, pl. fungifórme
fungii
FÚNGĂ, fungi, s. f. Parâmă din grupul manevrelor curente ale unei nave cu pânze care se folosește la ridicarea și la coborârea unei vele. – Cf. it. fionco. DOOM
fúngă (parâmă) s. f., g.-d. art. fúngii; pl. fungi
fungii
FUNGI s. m. pl. (Bot.; rar) Ciuperci. – Din lat. fungi. DOOM
fungi (ciuperci) s. m. pl.
fungile
FÚNGĂ, fungi, s. f. Parâmă din grupul manevrelor curente ale unei nave cu pânze care se folosește la ridicarea și la coborârea unei vele. – Cf. it. fionco. DOOM
fúngă (parâmă) s. f., g.-d. art. fúngii; pl. fungi
fungilor
FÚNGĂ, fungi, s. f. Parâmă din grupul manevrelor curente ale unei nave cu pânze care se folosește la ridicarea și la coborârea unei vele. – Cf. it. fionco. DOOM
fúngă (parâmă) s. f., g.-d. art. fúngii; pl. fungi
fungilor
FUNGI s. m. pl. (Bot.; rar) Ciuperci. – Din lat. fungi. DOOM
fungi (ciuperci) s. m. pl.
fungistatic
FUNGISTÁTIC, -Ă, fungistatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care oprește dezvoltarea ciupercilor. – După fr. fongistatique. DOOM
fungistátic2 (-gis-ta-/-gi-sta-) s. n., pl. fungistátice
fungistatica
FUNGISTÁTIC, -Ă, fungistatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care oprește dezvoltarea ciupercilor. – După fr. fongistatique. DOOM
fungistátic2 (-gis-ta-/-gi-sta-) s. n., pl. fungistátice
fungistatice
FUNGISTÁTIC, -Ă, fungistatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care oprește dezvoltarea ciupercilor. – După fr. fongistatique. DOOM
fungistátic2 (-gis-ta-/-gi-sta-) s. n., pl. fungistátice
fungistaticei
FUNGISTÁTIC, -Ă, fungistatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care oprește dezvoltarea ciupercilor. – După fr. fongistatique. DOOM
fungistátic2 (-gis-ta-/-gi-sta-) s. n., pl. fungistátice
fungistaticele
FUNGISTÁTIC, -Ă, fungistatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care oprește dezvoltarea ciupercilor. – După fr. fongistatique. DOOM
fungistátic2 (-gis-ta-/-gi-sta-) s. n., pl. fungistátice
fungistaticelor
FUNGISTÁTIC, -Ă, fungistatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care oprește dezvoltarea ciupercilor. – După fr. fongistatique. DOOM
fungistátic2 (-gis-ta-/-gi-sta-) s. n., pl. fungistátice
fungistatici
FUNGISTÁTIC, -Ă, fungistatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care oprește dezvoltarea ciupercilor. – După fr. fongistatique. DOOM
fungistátic2 (-gis-ta-/-gi-sta-) s. n., pl. fungistátice
fungistaticii
FUNGISTÁTIC, -Ă, fungistatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care oprește dezvoltarea ciupercilor. – După fr. fongistatique. DOOM
fungistátic2 (-gis-ta-/-gi-sta-) s. n., pl. fungistátice
fungistaticilor
FUNGISTÁTIC, -Ă, fungistatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care oprește dezvoltarea ciupercilor. – După fr. fongistatique. DOOM
fungistátic2 (-gis-ta-/-gi-sta-) s. n., pl. fungistátice
fungistaticul
FUNGISTÁTIC, -Ă, fungistatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care oprește dezvoltarea ciupercilor. – După fr. fongistatique. DOOM
fungistátic2 (-gis-ta-/-gi-sta-) s. n., pl. fungistátice
fungistaticului
FUNGISTÁTIC, -Ă, fungistatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care oprește dezvoltarea ciupercilor. – După fr. fongistatique. DOOM
fungistátic2 (-gis-ta-/-gi-sta-) s. n., pl. fungistátice
fungoasa
FUNGÓS, -OÁSĂ adj. Care seamănă cu o ciupercă sau cu un burete. [Cf. fr. fongueux].
fungoase
FUNGÓS, -OÁSĂ adj. Care seamănă cu o ciupercă sau cu un burete. [Cf. fr. fongueux].
fungoasei
FUNGÓS, -OÁSĂ adj. Care seamănă cu o ciupercă sau cu un burete. [Cf. fr. fongueux].
fungoasele
FUNGÓS, -OÁSĂ adj. Care seamănă cu o ciupercă sau cu un burete. [Cf. fr. fongueux].
fungoaselor
FUNGÓS, -OÁSĂ adj. Care seamănă cu o ciupercă sau cu un burete. [Cf. fr. fongueux].
fungos
FUNGÓS, -OÁSĂ adj. Care seamănă cu o ciupercă sau cu un burete. [Cf. fr. fongueux].
fungosul
FUNGÓS, -OÁSĂ adj. Care seamănă cu o ciupercă sau cu un burete. [Cf. fr. fongueux].
fungosului
FUNGÓS, -OÁSĂ adj. Care seamănă cu o ciupercă sau cu un burete. [Cf. fr. fongueux].
fungozitate
FUNGOZITÁTE s.f. Tumefacție cu aspect de ciupercă; fongus. [Cf. fr. fongosité].
fungozitatea
FUNGOZITÁTE s.f. Tumefacție cu aspect de ciupercă; fongus. [Cf. fr. fongosité].
fungozități
FUNGOZITÁTE s.f. Tumefacție cu aspect de ciupercă; fongus. [Cf. fr. fongosité].
fungozității
FUNGOZITÁTE s.f. Tumefacție cu aspect de ciupercă; fongus. [Cf. fr. fongosité].
fungoși
FUNGÓS, -OÁSĂ adj. Care seamănă cu o ciupercă sau cu un burete. [Cf. fr. fongueux].
fungoșii
FUNGÓS, -OÁSĂ adj. Care seamănă cu o ciupercă sau cu un burete. [Cf. fr. fongueux].
fungoșilor
FUNGÓS, -OÁSĂ adj. Care seamănă cu o ciupercă sau cu un burete. [Cf. fr. fongueux].
funia
FÚNIE, funii, s. f. 1. Frânghie1. ◊ Funie de ceapă (sau de usturoi) = împletitură, cunună de ceapă sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia în traistă (sau în sac) = strâmb, răsucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie în casa spânzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supăra pe cineva dintre cei de față, dacă este interpretat ca o aluzie la el. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strânge funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunși într-o situație extrem de dificilă. A juca pe funie = a umbla pe funie, făcând diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de măsură de lungime (a cărei valoare a variat după epoci) cu care se măsura pământul. 3. (În sintagma) Funie de moșie (sau de pământ) = suprafață de teren de dimensiuni reduse, având de obicei forma unei fâșii înguste. 4. Împletitură din paie sau din talaș, utilizată la confecționarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis. DOOM
fúnie (-ni-e) s. f., art. fúnia (-ni-a), g.-d. art. fúniei; pl. fúnii, art. fúniile (-ni-i-)
funicel
furnicél (-éi), s. m. – Furuncul. – Var. (înv.) funecel, funigel, funi(n)cel, furincel. Lat. *fŭruncĕllus, în loc de fŭruncŭlus (Densusianu, Rom., XXXIII, 77; Candrea-Dens., 692; REW 3607; DAR). Este dublet al lui furuncul, s. n., din lat. (sec. XIX). Var. sale indică o confuzie cu funigel și cu furnicei, explicabil acesta din urmă datorită ideii de înțepătură.
funicul
FUNÍCUL, funiculi, s. m. (Biol.) Fir care fixează ovulul de placentă. – Din fr. funicule, lat. funiculus. DOOM
funícul s. m., pl. funículi
funicular
FUNICULÁR, funiculare, s. n., adj. 1. S. n. Mijloc de transport aerian format din unul sau din mai multe cabluri suspendate pe stâlpi, pe care circulă cabinele cu pasageri și cărucioarele cu materiale, folosit în regiunile muntoase greu accesibile. 2. Adj. (În sintagma) Poligon funicular = construcție grafică de forma unei linii poligonale, care servește, în mecanică, la studiul unui sistem de forțe. – Din fr. funiculaire. DOOM
funiculár2 s. n., pl. funiculáre
funiculara
FUNICULÁR, funiculare, s. n., adj. 1. S. n. Mijloc de transport aerian format din unul sau din mai multe cabluri suspendate pe stâlpi, pe care circulă cabinele cu pasageri și cărucioarele cu materiale, folosit în regiunile muntoase greu accesibile. 2. Adj. (În sintagma) Poligon funicular = construcție grafică de forma unei linii poligonale, care servește, în mecanică, la studiul unui sistem de forțe. – Din fr. funiculaire. DOOM
funiculár2 s. n., pl. funiculáre
funiculare
FUNICULÁR, funiculare, s. n., adj. 1. S. n. Mijloc de transport aerian format din unul sau din mai multe cabluri suspendate pe stâlpi, pe care circulă cabinele cu pasageri și cărucioarele cu materiale, folosit în regiunile muntoase greu accesibile. 2. Adj. (În sintagma) Poligon funicular = construcție grafică de forma unei linii poligonale, care servește, în mecanică, la studiul unui sistem de forțe. – Din fr. funiculaire. DOOM
funiculár2 s. n., pl. funiculáre
funicularei
FUNICULÁR, funiculare, s. n., adj. 1. S. n. Mijloc de transport aerian format din unul sau din mai multe cabluri suspendate pe stâlpi, pe care circulă cabinele cu pasageri și cărucioarele cu materiale, folosit în regiunile muntoase greu accesibile. 2. Adj. (În sintagma) Poligon funicular = construcție grafică de forma unei linii poligonale, care servește, în mecanică, la studiul unui sistem de forțe. – Din fr. funiculaire. DOOM
funiculár2 s. n., pl. funiculáre
funicularele
FUNICULÁR, funiculare, s. n., adj. 1. S. n. Mijloc de transport aerian format din unul sau din mai multe cabluri suspendate pe stâlpi, pe care circulă cabinele cu pasageri și cărucioarele cu materiale, folosit în regiunile muntoase greu accesibile. 2. Adj. (În sintagma) Poligon funicular = construcție grafică de forma unei linii poligonale, care servește, în mecanică, la studiul unui sistem de forțe. – Din fr. funiculaire. DOOM
funiculár2 s. n., pl. funiculáre
funicularelor
FUNICULÁR, funiculare, s. n., adj. 1. S. n. Mijloc de transport aerian format din unul sau din mai multe cabluri suspendate pe stâlpi, pe care circulă cabinele cu pasageri și cărucioarele cu materiale, folosit în regiunile muntoase greu accesibile. 2. Adj. (În sintagma) Poligon funicular = construcție grafică de forma unei linii poligonale, care servește, în mecanică, la studiul unui sistem de forțe. – Din fr. funiculaire. DOOM
funiculár2 s. n., pl. funiculáre
funiculari
FUNICULÁR, funiculare, s. n., adj. 1. S. n. Mijloc de transport aerian format din unul sau din mai multe cabluri suspendate pe stâlpi, pe care circulă cabinele cu pasageri și cărucioarele cu materiale, folosit în regiunile muntoase greu accesibile. 2. Adj. (În sintagma) Poligon funicular = construcție grafică de forma unei linii poligonale, care servește, în mecanică, la studiul unui sistem de forțe. – Din fr. funiculaire. DOOM
funiculár2 s. n., pl. funiculáre
funicularii
FUNICULÁR, funiculare, s. n., adj. 1. S. n. Mijloc de transport aerian format din unul sau din mai multe cabluri suspendate pe stâlpi, pe care circulă cabinele cu pasageri și cărucioarele cu materiale, folosit în regiunile muntoase greu accesibile. 2. Adj. (În sintagma) Poligon funicular = construcție grafică de forma unei linii poligonale, care servește, în mecanică, la studiul unui sistem de forțe. – Din fr. funiculaire. DOOM
funiculár2 s. n., pl. funiculáre
funicularilor
FUNICULÁR, funiculare, s. n., adj. 1. S. n. Mijloc de transport aerian format din unul sau din mai multe cabluri suspendate pe stâlpi, pe care circulă cabinele cu pasageri și cărucioarele cu materiale, folosit în regiunile muntoase greu accesibile. 2. Adj. (În sintagma) Poligon funicular = construcție grafică de forma unei linii poligonale, care servește, în mecanică, la studiul unui sistem de forțe. – Din fr. funiculaire. DOOM
funiculár2 s. n., pl. funiculáre
funicularist
FUNICULARÍST, -Ă, funiculariști, -ste, s. m. și f. Muncitor care asigură funcționarea funicularului. – Funicular + suf. -ist.
funicularista
FUNICULARÍST, -Ă, funiculariști, -ste, s. m. și f. Muncitor care asigură funcționarea funicularului. – Funicular + suf. -ist.
funiculariste
FUNICULARÍST, -Ă, funiculariști, -ste, s. m. și f. Muncitor care asigură funcționarea funicularului. – Funicular + suf. -ist.
funicularistei
FUNICULARÍST, -Ă, funiculariști, -ste, s. m. și f. Muncitor care asigură funcționarea funicularului. – Funicular + suf. -ist.
funicularistele
FUNICULARÍST, -Ă, funiculariști, -ste, s. m. și f. Muncitor care asigură funcționarea funicularului. – Funicular + suf. -ist.
funicularistelor
FUNICULARÍST, -Ă, funiculariști, -ste, s. m. și f. Muncitor care asigură funcționarea funicularului. – Funicular + suf. -ist.
funicularistul
FUNICULARÍST, -Ă, funiculariști, -ste, s. m. și f. Muncitor care asigură funcționarea funicularului. – Funicular + suf. -ist.
funicularistului
FUNICULARÍST, -Ă, funiculariști, -ste, s. m. și f. Muncitor care asigură funcționarea funicularului. – Funicular + suf. -ist.
funiculariști
FUNICULARÍST, -Ă, funiculariști, -ste, s. m. și f. Muncitor care asigură funcționarea funicularului. – Funicular + suf. -ist.
funiculariștii
FUNICULARÍST, -Ă, funiculariști, -ste, s. m. și f. Muncitor care asigură funcționarea funicularului. – Funicular + suf. -ist.
funiculariștilor
FUNICULARÍST, -Ă, funiculariști, -ste, s. m. și f. Muncitor care asigură funcționarea funicularului. – Funicular + suf. -ist.
funicularul
FUNICULÁR, funiculare, s. n., adj. 1. S. n. Mijloc de transport aerian format din unul sau din mai multe cabluri suspendate pe stâlpi, pe care circulă cabinele cu pasageri și cărucioarele cu materiale, folosit în regiunile muntoase greu accesibile. 2. Adj. (În sintagma) Poligon funicular = construcție grafică de forma unei linii poligonale, care servește, în mecanică, la studiul unui sistem de forțe. – Din fr. funiculaire. DOOM
funiculár2 s. n., pl. funiculáre
funicularului
FUNICULÁR, funiculare, s. n., adj. 1. S. n. Mijloc de transport aerian format din unul sau din mai multe cabluri suspendate pe stâlpi, pe care circulă cabinele cu pasageri și cărucioarele cu materiale, folosit în regiunile muntoase greu accesibile. 2. Adj. (În sintagma) Poligon funicular = construcție grafică de forma unei linii poligonale, care servește, în mecanică, la studiul unui sistem de forțe. – Din fr. funiculaire. DOOM
funiculár2 s. n., pl. funiculáre
funiculi
FUNÍCUL, funiculi, s. m. (Biol.) Fir care fixează ovulul de placentă. – Din fr. funicule, lat. funiculus. DOOM
funícul s. m., pl. funículi
funiculii
FUNÍCUL, funiculi, s. m. (Biol.) Fir care fixează ovulul de placentă. – Din fr. funicule, lat. funiculus. DOOM
funícul s. m., pl. funículi
funiculilor
FUNÍCUL, funiculi, s. m. (Biol.) Fir care fixează ovulul de placentă. – Din fr. funicule, lat. funiculus. DOOM
funícul s. m., pl. funículi
funiculita
FUNICULÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a cordonului spermatic. [< fr. funiculite].
funiculite
FUNICULÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a cordonului spermatic. [< fr. funiculite].
funiculitei
FUNICULÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a cordonului spermatic. [< fr. funiculite].
funiculitele
FUNICULÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a cordonului spermatic. [< fr. funiculite].
funiculitelor
FUNICULÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a cordonului spermatic. [< fr. funiculite].
funiculul
FUNÍCUL, funiculi, s. m. (Biol.) Fir care fixează ovulul de placentă. – Din fr. funicule, lat. funiculus. DOOM
funícul s. m., pl. funículi
funiculului
FUNÍCUL, funiculi, s. m. (Biol.) Fir care fixează ovulul de placentă. – Din fr. funicule, lat. funiculus. DOOM
funícul s. m., pl. funículi
funie
FÚNIE, funii, s. f. 1. Frânghie1. ◊ Funie de ceapă (sau de usturoi) = împletitură, cunună de ceapă sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia în traistă (sau în sac) = strâmb, răsucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie în casa spânzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supăra pe cineva dintre cei de față, dacă este interpretat ca o aluzie la el. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strânge funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunși într-o situație extrem de dificilă. A juca pe funie = a umbla pe funie, făcând diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de măsură de lungime (a cărei valoare a variat după epoci) cu care se măsura pământul. 3. (În sintagma) Funie de moșie (sau de pământ) = suprafață de teren de dimensiuni reduse, având de obicei forma unei fâșii înguste. 4. Împletitură din paie sau din talaș, utilizată la confecționarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis. DOOM
fúnie (-ni-e) s. f., art. fúnia (-ni-a), g.-d. art. fúniei; pl. fúnii, art. fúniile (-ni-i-)
funiei
FÚNIE, funii, s. f. 1. Frânghie1. ◊ Funie de ceapă (sau de usturoi) = împletitură, cunună de ceapă sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia în traistă (sau în sac) = strâmb, răsucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie în casa spânzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supăra pe cineva dintre cei de față, dacă este interpretat ca o aluzie la el. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strânge funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunși într-o situație extrem de dificilă. A juca pe funie = a umbla pe funie, făcând diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de măsură de lungime (a cărei valoare a variat după epoci) cu care se măsura pământul. 3. (În sintagma) Funie de moșie (sau de pământ) = suprafață de teren de dimensiuni reduse, având de obicei forma unei fâșii înguste. 4. Împletitură din paie sau din talaș, utilizată la confecționarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis. DOOM
fúnie (-ni-e) s. f., art. fúnia (-ni-a), g.-d. art. fúniei; pl. fúnii, art. fúniile (-ni-i-)
funigei
FUNIGÉL, funigei, s. m. (De obicei la pl.) Fir al unui anumit soi de păianjeni mici, care se vede plutind în aer în zilele senine de toamnă. – Et. nec. DOOM
funigél s. m., pl. funigéi, art. funigéii
funigeii
FUNIGÉL, funigei, s. m. (De obicei la pl.) Fir al unui anumit soi de păianjeni mici, care se vede plutind în aer în zilele senine de toamnă. – Et. nec. DOOM
funigél s. m., pl. funigéi, art. funigéii
funigeilor
FUNIGÉL, funigei, s. m. (De obicei la pl.) Fir al unui anumit soi de păianjeni mici, care se vede plutind în aer în zilele senine de toamnă. – Et. nec. DOOM
funigél s. m., pl. funigéi, art. funigéii
funigel
FUNIGÉL, funigei, s. m. (De obicei la pl.) Fir al unui anumit soi de păianjeni mici, care se vede plutind în aer în zilele senine de toamnă. – Et. nec. DOOM
funigél s. m., pl. funigéi, art. funigéii
funigelul
FUNIGÉL, funigei, s. m. (De obicei la pl.) Fir al unui anumit soi de păianjeni mici, care se vede plutind în aer în zilele senine de toamnă. – Et. nec. DOOM
funigél s. m., pl. funigéi, art. funigéii
funigelului
FUNIGÉL, funigei, s. m. (De obicei la pl.) Fir al unui anumit soi de păianjeni mici, care se vede plutind în aer în zilele senine de toamnă. – Et. nec. DOOM
funigél s. m., pl. funigéi, art. funigéii
funii
FÚNIE, funii, s. f. 1. Frânghie1. ◊ Funie de ceapă (sau de usturoi) = împletitură, cunună de ceapă sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia în traistă (sau în sac) = strâmb, răsucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie în casa spânzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supăra pe cineva dintre cei de față, dacă este interpretat ca o aluzie la el. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strânge funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunși într-o situație extrem de dificilă. A juca pe funie = a umbla pe funie, făcând diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de măsură de lungime (a cărei valoare a variat după epoci) cu care se măsura pământul. 3. (În sintagma) Funie de moșie (sau de pământ) = suprafață de teren de dimensiuni reduse, având de obicei forma unei fâșii înguste. 4. Împletitură din paie sau din talaș, utilizată la confecționarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis. DOOM
fúnie (-ni-e) s. f., art. fúnia (-ni-a), g.-d. art. fúniei; pl. fúnii, art. fúniile (-ni-i-)
funiile
FÚNIE, funii, s. f. 1. Frânghie1. ◊ Funie de ceapă (sau de usturoi) = împletitură, cunună de ceapă sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia în traistă (sau în sac) = strâmb, răsucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie în casa spânzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supăra pe cineva dintre cei de față, dacă este interpretat ca o aluzie la el. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strânge funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunși într-o situație extrem de dificilă. A juca pe funie = a umbla pe funie, făcând diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de măsură de lungime (a cărei valoare a variat după epoci) cu care se măsura pământul. 3. (În sintagma) Funie de moșie (sau de pământ) = suprafață de teren de dimensiuni reduse, având de obicei forma unei fâșii înguste. 4. Împletitură din paie sau din talaș, utilizată la confecționarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis. DOOM
fúnie (-ni-e) s. f., art. fúnia (-ni-a), g.-d. art. fúniei; pl. fúnii, art. fúniile (-ni-i-)
funiilor
FÚNIE, funii, s. f. 1. Frânghie1. ◊ Funie de ceapă (sau de usturoi) = împletitură, cunună de ceapă sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia în traistă (sau în sac) = strâmb, răsucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie în casa spânzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supăra pe cineva dintre cei de față, dacă este interpretat ca o aluzie la el. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strânge funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunși într-o situație extrem de dificilă. A juca pe funie = a umbla pe funie, făcând diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de măsură de lungime (a cărei valoare a variat după epoci) cu care se măsura pământul. 3. (În sintagma) Funie de moșie (sau de pământ) = suprafață de teren de dimensiuni reduse, având de obicei forma unei fâșii înguste. 4. Împletitură din paie sau din talaș, utilizată la confecționarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis. DOOM
fúnie (-ni-e) s. f., art. fúnia (-ni-a), g.-d. art. fúniei; pl. fúnii, art. fúniile (-ni-i-)
funingine
FUNÍNGINE, funingini, s. f. Materie neagră sau neagră-brună, rezultată din arderea incompletă a corpurilor organice, alcătuită mai ales din cărbune, care se depune pe partea interioară a coșurilor, a sobelor etc. – Lat. fuligo, -inis. DOOM
funíngine s. f., g.-d. art. funínginii; pl. funíngini
funinginea
FUNÍNGINE, funingini, s. f. Materie neagră sau neagră-brună, rezultată din arderea incompletă a corpurilor organice, alcătuită mai ales din cărbune, care se depune pe partea interioară a coșurilor, a sobelor etc. – Lat. fuligo, -inis. DOOM
funíngine s. f., g.-d. art. funínginii; pl. funíngini
funingini
FUNÍNGINE, funingini, s. f. Materie neagră sau neagră-brună, rezultată din arderea incompletă a corpurilor organice, alcătuită mai ales din cărbune, care se depune pe partea interioară a coșurilor, a sobelor etc. – Lat. fuligo, -inis. DOOM
funíngine s. f., g.-d. art. funínginii; pl. funíngini
funinginii
FUNÍNGINE, funingini, s. f. Materie neagră sau neagră-brună, rezultată din arderea incompletă a corpurilor organice, alcătuită mai ales din cărbune, care se depune pe partea interioară a coșurilor, a sobelor etc. – Lat. fuligo, -inis. DOOM
funíngine s. f., g.-d. art. funínginii; pl. funíngini
funinginile
FUNÍNGINE, funingini, s. f. Materie neagră sau neagră-brună, rezultată din arderea incompletă a corpurilor organice, alcătuită mai ales din cărbune, care se depune pe partea interioară a coșurilor, a sobelor etc. – Lat. fuligo, -inis. DOOM
funíngine s. f., g.-d. art. funínginii; pl. funíngini
funinginilor
FUNÍNGINE, funingini, s. f. Materie neagră sau neagră-brună, rezultată din arderea incompletă a corpurilor organice, alcătuită mai ales din cărbune, care se depune pe partea interioară a coșurilor, a sobelor etc. – Lat. fuligo, -inis. DOOM
funíngine s. f., g.-d. art. funínginii; pl. funíngini
funinginoasa
FUNINGINÓS, -OÁSĂ, funinginoși, -oase, adj. Cu funingine, plin de funingine. – Funingine + suf. -os. DOOM
funinginós adj. m., pl. funinginóși; f. funinginoásă, pl. funinginoáse
funinginoase
FUNINGINÓS, -OÁSĂ, funinginoși, -oase, adj. Cu funingine, plin de funingine. – Funingine + suf. -os. DOOM
funinginós adj. m., pl. funinginóși; f. funinginoásă, pl. funinginoáse
funinginoasei
FUNINGINÓS, -OÁSĂ, funinginoși, -oase, adj. Cu funingine, plin de funingine. – Funingine + suf. -os. DOOM
funinginós adj. m., pl. funinginóși; f. funinginoásă, pl. funinginoáse
funinginoasele
FUNINGINÓS, -OÁSĂ, funinginoși, -oase, adj. Cu funingine, plin de funingine. – Funingine + suf. -os. DOOM
funinginós adj. m., pl. funinginóși; f. funinginoásă, pl. funinginoáse
funinginoaselor
FUNINGINÓS, -OÁSĂ, funinginoși, -oase, adj. Cu funingine, plin de funingine. – Funingine + suf. -os. DOOM
funinginós adj. m., pl. funinginóși; f. funinginoásă, pl. funinginoáse
funinginos
FUNINGINÓS, -OÁSĂ, funinginoși, -oase, adj. Cu funingine, plin de funingine. – Funingine + suf. -os. DOOM
funinginós adj. m., pl. funinginóși; f. funinginoásă, pl. funinginoáse
funinginosul
FUNINGINÓS, -OÁSĂ, funinginoși, -oase, adj. Cu funingine, plin de funingine. – Funingine + suf. -os. DOOM
funinginós adj. m., pl. funinginóși; f. funinginoásă, pl. funinginoáse
funinginosului
FUNINGINÓS, -OÁSĂ, funinginoși, -oase, adj. Cu funingine, plin de funingine. – Funingine + suf. -os. DOOM
funinginós adj. m., pl. funinginóși; f. funinginoásă, pl. funinginoáse
funinginoși
FUNINGINÓS, -OÁSĂ, funinginoși, -oase, adj. Cu funingine, plin de funingine. – Funingine + suf. -os. DOOM
funinginós adj. m., pl. funinginóși; f. funinginoásă, pl. funinginoáse
funinginoșii
FUNINGINÓS, -OÁSĂ, funinginoși, -oase, adj. Cu funingine, plin de funingine. – Funingine + suf. -os. DOOM
funinginós adj. m., pl. funinginóși; f. funinginoásă, pl. funinginoáse
funinginoșilor
FUNINGINÓS, -OÁSĂ, funinginoși, -oase, adj. Cu funingine, plin de funingine. – Funingine + suf. -os. DOOM
funinginós adj. m., pl. funinginóși; f. funinginoásă, pl. funinginoáse
funioara
FUNIOÁRĂ, funioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui funie. [Pr.: -ni-oa-] – Funie + suf. -ioară. DOOM
funioáră (rar) (-ni-oa-) s. f., g.-d. art. funioárei; pl. funioáre
funioare
FUNIOÁRĂ, funioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui funie. [Pr.: -ni-oa-] – Funie + suf. -ioară. DOOM
funioáră (rar) (-ni-oa-) s. f., g.-d. art. funioárei; pl. funioáre
funioarei
FUNIOÁRĂ, funioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui funie. [Pr.: -ni-oa-] – Funie + suf. -ioară. DOOM
funioáră (rar) (-ni-oa-) s. f., g.-d. art. funioárei; pl. funioáre
funioarele
FUNIOÁRĂ, funioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui funie. [Pr.: -ni-oa-] – Funie + suf. -ioară. DOOM
funioáră (rar) (-ni-oa-) s. f., g.-d. art. funioárei; pl. funioáre
funioarelor
FUNIOÁRĂ, funioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui funie. [Pr.: -ni-oa-] – Funie + suf. -ioară. DOOM
funioáră (rar) (-ni-oa-) s. f., g.-d. art. funioárei; pl. funioáre
funt
FUNT s. m. v. pfund.
funt
FUNT s. m. v. pfund.
fuoco
CON FUOCO loc. adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu înfocare, înflăcărat. [< it. con fuoco]. DOOM
con fuóco (muz.) (it.) (fuo-) loc. adv.
fur
FUR, furi, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar. – Lat. fur, furis. DOOM
fur (înv.) s. m., pl. furi
fur
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
fura
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furai
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furaj
FURÁJ, furaje, s. n. Produs de origine vegetală, animală sau minerală, folosit pentru hrana vitelor; nutreț, masă verde. ◊ Furaje combinate = nutrețuri complexe obținute pe cale industrială, prin amestecarea diferitelor leguminoase, concentrate, reziduuri industriale, săruri minerale etc., prezentate sub formă de uruială și de granule. – Din fr. fourrage. DOOM
furáj s. n., pl. furáje
furaja
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajai
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajam
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajare
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajare
FURAJÁRE, furajări, s. f. Acțiunea de a furaja și rezultatul ei. – V. furaja.
furajarea
FURAJÁRE, furajări, s. f. Acțiunea de a furaja și rezultatul ei. – V. furaja.
furajară
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajarăm
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajarăți
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajase
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajasem
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajaseră
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajaserăm
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajaserăți
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajaseși
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajaseți
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajat
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajat
FURAJÁT, -Ă, furajați, -te, adj. (Despre animale) Care este hrănit cu furaje. – V. furaja.
furajata
FURAJÁT, -Ă, furajați, -te, adj. (Despre animale) Care este hrănit cu furaje. – V. furaja.
furajate
FURAJÁT, -Ă, furajați, -te, adj. (Despre animale) Care este hrănit cu furaje. – V. furaja.
furajatei
FURAJÁT, -Ă, furajați, -te, adj. (Despre animale) Care este hrănit cu furaje. – V. furaja.
furajatele
FURAJÁT, -Ă, furajați, -te, adj. (Despre animale) Care este hrănit cu furaje. – V. furaja.
furajatelor
FURAJÁT, -Ă, furajați, -te, adj. (Despre animale) Care este hrănit cu furaje. – V. furaja.
furajatul
FURAJÁT, -Ă, furajați, -te, adj. (Despre animale) Care este hrănit cu furaje. – V. furaja.
furajatului
FURAJÁT, -Ă, furajați, -te, adj. (Despre animale) Care este hrănit cu furaje. – V. furaja.
furajau
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajași
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajați
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajați
FURAJÁT, -Ă, furajați, -te, adj. (Despre animale) Care este hrănit cu furaje. – V. furaja.
furajații
FURAJÁT, -Ă, furajați, -te, adj. (Despre animale) Care este hrănit cu furaje. – V. furaja.
furajaților
FURAJÁT, -Ă, furajați, -te, adj. (Despre animale) Care este hrănit cu furaje. – V. furaja.
furaje
FURÁJ, furaje, s. n. Produs de origine vegetală, animală sau minerală, folosit pentru hrana vitelor; nutreț, masă verde. ◊ Furaje combinate = nutrețuri complexe obținute pe cale industrială, prin amestecarea diferitelor leguminoase, concentrate, reziduuri industriale, săruri minerale etc., prezentate sub formă de uruială și de granule. – Din fr. fourrage. DOOM
furáj s. n., pl. furáje
furajează
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajele
FURÁJ, furaje, s. n. Produs de origine vegetală, animală sau minerală, folosit pentru hrana vitelor; nutreț, masă verde. ◊ Furaje combinate = nutrețuri complexe obținute pe cale industrială, prin amestecarea diferitelor leguminoase, concentrate, reziduuri industriale, săruri minerale etc., prezentate sub formă de uruială și de granule. – Din fr. fourrage. DOOM
furáj s. n., pl. furáje
furajelor
FURÁJ, furaje, s. n. Produs de origine vegetală, animală sau minerală, folosit pentru hrana vitelor; nutreț, masă verde. ◊ Furaje combinate = nutrețuri complexe obținute pe cale industrială, prin amestecarea diferitelor leguminoase, concentrate, reziduuri industriale, săruri minerale etc., prezentate sub formă de uruială și de granule. – Din fr. fourrage. DOOM
furáj s. n., pl. furáje
furajer
FURAJÉR, -Ă, furajeri, -e, adj. (Despre semințe, plante sau unele produse sau reziduuri industriale) Care se întrebuințează ca hrană pentru vite. ◊ Plante furajere = grup de plante cultivate sau sălbatice cu valoare nutritivă mare, folosite pentru hrana animalelor. – Din fr. fourrager. DOOM
furajér adj. m., pl. furajéri; f. furajéră, pl. furajére
furajera
FURAJÉR, -Ă, furajeri, -e, adj. (Despre semințe, plante sau unele produse sau reziduuri industriale) Care se întrebuințează ca hrană pentru vite. ◊ Plante furajere = grup de plante cultivate sau sălbatice cu valoare nutritivă mare, folosite pentru hrana animalelor. – Din fr. fourrager. DOOM
furajér adj. m., pl. furajéri; f. furajéră, pl. furajére
furajere
FURAJÉR, -Ă, furajeri, -e, adj. (Despre semințe, plante sau unele produse sau reziduuri industriale) Care se întrebuințează ca hrană pentru vite. ◊ Plante furajere = grup de plante cultivate sau sălbatice cu valoare nutritivă mare, folosite pentru hrana animalelor. – Din fr. fourrager. DOOM
furajér adj. m., pl. furajéri; f. furajéră, pl. furajére
furajerei
FURAJÉR, -Ă, furajeri, -e, adj. (Despre semințe, plante sau unele produse sau reziduuri industriale) Care se întrebuințează ca hrană pentru vite. ◊ Plante furajere = grup de plante cultivate sau sălbatice cu valoare nutritivă mare, folosite pentru hrana animalelor. – Din fr. fourrager. DOOM
furajér adj. m., pl. furajéri; f. furajéră, pl. furajére
furajerele
FURAJÉR, -Ă, furajeri, -e, adj. (Despre semințe, plante sau unele produse sau reziduuri industriale) Care se întrebuințează ca hrană pentru vite. ◊ Plante furajere = grup de plante cultivate sau sălbatice cu valoare nutritivă mare, folosite pentru hrana animalelor. – Din fr. fourrager. DOOM
furajér adj. m., pl. furajéri; f. furajéră, pl. furajére
furajerelor
FURAJÉR, -Ă, furajeri, -e, adj. (Despre semințe, plante sau unele produse sau reziduuri industriale) Care se întrebuințează ca hrană pentru vite. ◊ Plante furajere = grup de plante cultivate sau sălbatice cu valoare nutritivă mare, folosite pentru hrana animalelor. – Din fr. fourrager. DOOM
furajér adj. m., pl. furajéri; f. furajéră, pl. furajére
furajeri
FURAJÉR, -Ă, furajeri, -e, adj. (Despre semințe, plante sau unele produse sau reziduuri industriale) Care se întrebuințează ca hrană pentru vite. ◊ Plante furajere = grup de plante cultivate sau sălbatice cu valoare nutritivă mare, folosite pentru hrana animalelor. – Din fr. fourrager. DOOM
furajér adj. m., pl. furajéri; f. furajéră, pl. furajére
furajerii
FURAJÉR, -Ă, furajeri, -e, adj. (Despre semințe, plante sau unele produse sau reziduuri industriale) Care se întrebuințează ca hrană pentru vite. ◊ Plante furajere = grup de plante cultivate sau sălbatice cu valoare nutritivă mare, folosite pentru hrana animalelor. – Din fr. fourrager. DOOM
furajér adj. m., pl. furajéri; f. furajéră, pl. furajére
furajerilor
FURAJÉR, -Ă, furajeri, -e, adj. (Despre semințe, plante sau unele produse sau reziduuri industriale) Care se întrebuințează ca hrană pentru vite. ◊ Plante furajere = grup de plante cultivate sau sălbatice cu valoare nutritivă mare, folosite pentru hrana animalelor. – Din fr. fourrager. DOOM
furajér adj. m., pl. furajéri; f. furajéră, pl. furajére
furajerul
FURAJÉR, -Ă, furajeri, -e, adj. (Despre semințe, plante sau unele produse sau reziduuri industriale) Care se întrebuințează ca hrană pentru vite. ◊ Plante furajere = grup de plante cultivate sau sălbatice cu valoare nutritivă mare, folosite pentru hrana animalelor. – Din fr. fourrager. DOOM
furajér adj. m., pl. furajéri; f. furajéră, pl. furajére
furajerului
FURAJÉR, -Ă, furajeri, -e, adj. (Despre semințe, plante sau unele produse sau reziduuri industriale) Care se întrebuințează ca hrană pentru vite. ◊ Plante furajere = grup de plante cultivate sau sălbatice cu valoare nutritivă mare, folosite pentru hrana animalelor. – Din fr. fourrager. DOOM
furajér adj. m., pl. furajéri; f. furajéră, pl. furajére
furajez
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajeze
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajezi
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajor
FURAJÓR, furajori, s. m. (Înv.) Soldat de cavalerie care făcea aprovizionarea unității cu furaje. – Din fr. fourrageur. DOOM
furajór (înv.) s. m., pl. furajóri
furajori
FURAJÓR, furajori, s. m. (Înv.) Soldat de cavalerie care făcea aprovizionarea unității cu furaje. – Din fr. fourrageur. DOOM
furajór (înv.) s. m., pl. furajóri
furajorii
FURAJÓR, furajori, s. m. (Înv.) Soldat de cavalerie care făcea aprovizionarea unității cu furaje. – Din fr. fourrageur. DOOM
furajór (înv.) s. m., pl. furajóri
furajorilor
FURAJÓR, furajori, s. m. (Înv.) Soldat de cavalerie care făcea aprovizionarea unității cu furaje. – Din fr. fourrageur. DOOM
furajór (înv.) s. m., pl. furajóri
furajorul
FURAJÓR, furajori, s. m. (Înv.) Soldat de cavalerie care făcea aprovizionarea unității cu furaje. – Din fr. fourrageur. DOOM
furajór (înv.) s. m., pl. furajóri
furajorului
FURAJÓR, furajori, s. m. (Înv.) Soldat de cavalerie care făcea aprovizionarea unității cu furaje. – Din fr. fourrageur. DOOM
furajór (înv.) s. m., pl. furajóri
furajul
FURÁJ, furaje, s. n. Produs de origine vegetală, animală sau minerală, folosit pentru hrana vitelor; nutreț, masă verde. ◊ Furaje combinate = nutrețuri complexe obținute pe cale industrială, prin amestecarea diferitelor leguminoase, concentrate, reziduuri industriale, săruri minerale etc., prezentate sub formă de uruială și de granule. – Din fr. fourrage. DOOM
furáj s. n., pl. furáje
furajului
FURÁJ, furaje, s. n. Produs de origine vegetală, animală sau minerală, folosit pentru hrana vitelor; nutreț, masă verde. ◊ Furaje combinate = nutrețuri complexe obținute pe cale industrială, prin amestecarea diferitelor leguminoase, concentrate, reziduuri industriale, săruri minerale etc., prezentate sub formă de uruială și de granule. – Din fr. fourrage. DOOM
furáj s. n., pl. furáje
furajând
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajînd
FURAJÁ, furajez, vb. I. Tranz. 1. A tăia și a conserva nutreț; a prepara furaje. 2. A hrăni animalele cu furaj. – De la furaj.
furajări
FURAJÁRE, furajări, s. f. Acțiunea de a furaja și rezultatul ei. – V. furaja.
furajării
FURAJÁRE, furajări, s. f. Acțiunea de a furaja și rezultatul ei. – V. furaja.
furajările
FURAJÁRE, furajări, s. f. Acțiunea de a furaja și rezultatul ei. – V. furaja.
furajărilor
FURAJÁRE, furajări, s. f. Acțiunea de a furaja și rezultatul ei. – V. furaja.
furam
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furan
FURÁN s. m. Combinație chimică organică lichidă, obținută la distilarea rășinilor de conifere și folosită ca important intermediar în sintezele de mase plastice și de medicamente. – Din fr. furanne. DOOM
furán s. m.
furanul
FURÁN s. m. Combinație chimică organică lichidă, obținută la distilarea rășinilor de conifere și folosită ca important intermediar în sintezele de mase plastice și de medicamente. – Din fr. furanne. DOOM
furán s. m.
furanului
FURÁN s. m. Combinație chimică organică lichidă, obținută la distilarea rășinilor de conifere și folosită ca important intermediar în sintezele de mase plastice și de medicamente. – Din fr. furanne. DOOM
furán s. m.
furare
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furare
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără nici un drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Expr. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ♦ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare.
furară
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furarăm
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furarăți
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furase
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furasem
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furaseră
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furaserăm
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furaserăți
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furaseși
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furaseți
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furat
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furat
FURÁT2, -Ă, furați, -te, adj. 1. Prădat (de bunuri de preț). 2. (Rar; în expr.) Furat de minți = descreierat, zăpăcit; nebun. – V. fura.
furat
FURÁT1 s. n. Faptul de a fura. – V. fura. DOOM
furáte (pe ~) loc. adv.
furata
FURÁT2, -Ă, furați, -te, adj. 1. Prădat (de bunuri de preț). 2. (Rar; în expr.) Furat de minți = descreierat, zăpăcit; nebun. – V. fura.
furate
FURÁT2, -Ă, furați, -te, adj. 1. Prădat (de bunuri de preț). 2. (Rar; în expr.) Furat de minți = descreierat, zăpăcit; nebun. – V. fura.
furatei
FURÁT2, -Ă, furați, -te, adj. 1. Prădat (de bunuri de preț). 2. (Rar; în expr.) Furat de minți = descreierat, zăpăcit; nebun. – V. fura.
furatele
FURÁT2, -Ă, furați, -te, adj. 1. Prădat (de bunuri de preț). 2. (Rar; în expr.) Furat de minți = descreierat, zăpăcit; nebun. – V. fura.
furatelor
FURÁT2, -Ă, furați, -te, adj. 1. Prădat (de bunuri de preț). 2. (Rar; în expr.) Furat de minți = descreierat, zăpăcit; nebun. – V. fura.
furatul
FURÁT2, -Ă, furați, -te, adj. 1. Prădat (de bunuri de preț). 2. (Rar; în expr.) Furat de minți = descreierat, zăpăcit; nebun. – V. fura.
furatului
FURÁT2, -Ă, furați, -te, adj. 1. Prădat (de bunuri de preț). 2. (Rar; în expr.) Furat de minți = descreierat, zăpăcit; nebun. – V. fura.
furau
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furași
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furați
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furați
FURÁT2, -Ă, furați, -te, adj. 1. Prădat (de bunuri de preț). 2. (Rar; în expr.) Furat de minți = descreierat, zăpăcit; nebun. – V. fura.
furații
FURÁT2, -Ă, furați, -te, adj. 1. Prădat (de bunuri de preț). 2. (Rar; în expr.) Furat de minți = descreierat, zăpăcit; nebun. – V. fura.
furaților
FURÁT2, -Ă, furați, -te, adj. 1. Prădat (de bunuri de preț). 2. (Rar; în expr.) Furat de minți = descreierat, zăpăcit; nebun. – V. fura.
furbisa
FURBISÁ vb. I. tr. A curăța, a lustrui (arme, alămuri). [< fr. fourbir].
furbisaj
FURBISÁJ s.n. Furbisare. [< fr. fourbissage].
furbisare
FURBISÁRE s.f. Acțiunea de a furbisa; lustruire. [< furbisa].
furbisat
FURBISÁ vb. I. tr. A curăța, a lustrui (arme, alămuri). [< fr. fourbir].
furbura
FURBÚRĂ, furburi, s. f. Inflamație acută a țesuturilor moi ale copitei, întâlnită în special la cai, în urma unui efort deosebit sau a unei alimentații neraționale. – Din fr. fourbure. DOOM
furbúră s. f., g.-d. art. furbúrii; pl. furbúri
furburi
FURBÚRĂ, furburi, s. f. Inflamație acută a țesuturilor moi ale copitei, întâlnită în special la cai, în urma unui efort deosebit sau a unei alimentații neraționale. – Din fr. fourbure. DOOM
furbúră s. f., g.-d. art. furbúrii; pl. furbúri
furburii
FURBÚRĂ, furburi, s. f. Inflamație acută a țesuturilor moi ale copitei, întâlnită în special la cai, în urma unui efort deosebit sau a unei alimentații neraționale. – Din fr. fourbure. DOOM
furbúră s. f., g.-d. art. furbúrii; pl. furbúri
furburile
FURBÚRĂ, furburi, s. f. Inflamație acută a țesuturilor moi ale copitei, întâlnită în special la cai, în urma unui efort deosebit sau a unei alimentații neraționale. – Din fr. fourbure. DOOM
furbúră s. f., g.-d. art. furbúrii; pl. furbúri
furburilor
FURBÚRĂ, furburi, s. f. Inflamație acută a țesuturilor moi ale copitei, întâlnită în special la cai, în urma unui efort deosebit sau a unei alimentații neraționale. – Din fr. fourbure. DOOM
furbúră s. f., g.-d. art. furbúrii; pl. furbúri
furca
FÚRCĂ, furci, s. f. 1. Unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn sau de oțel terminată cu doi sau trei dinți (încovoiați), folosită pentru strângerea fânului, clăditul șirelor, strângerea gunoiului, a băligarului etc. ◊ Expr. Parc-ar fi puse (sau adunate) cu furca, se spune despre lucruri așezate în dezordine, nesortate. ♦ Cantitate de fân cât se poate lua într-o furcă (1). 2. (În sintagmele) Furca telefonului = partea aparatului de telefon pe care stă receptorul. Furca pieptului = extremitatea inferioară a sternului, cu cele două cartilaje costale fixate de el; lingura pieptului, lingurea. Furca gâtului = extremitatea superioară a sternului, cu cele două clavicule fixate de el. Furca puțului (sau fântânii) = stâlpul de care se sprijină cumpăna. Furca scrânciobului = stâlpul orizontal de care este fixat scrânciobul. Furca drumului = răspântie. ♦ (Înv.) Spânzurătoare în formă de furcă (1) cu doi dinți. 3. Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors. ◊ Expr. A se certa furcă = a se certa foarte tare. A da (cuiva) de furcă = a face (pe cineva) să-și bată capul cu chestiuni greu de rezolvat. A avea de furcă cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva), a avea dificultăți. (Pop.) A avea stupit la furcă = a avea ușurință la vorbă, a vorbi mult și cu plăcere, a avea chef de vorbă. 4. Șezătoare la care se toarce cu furca (3). 5. Organ al mașinii de filat, cu ajutorul căruia se produce torsionarea fibrelor. 6. Fiecare dintre stâlpii groși de stejar de care se prind cosoroabele și care susțin acoperișul și pereții caselor țărănești din paiantă. – Lat. furca. DOOM
fúrcă s. f., g.-d. art. fúrcii; pl. furci
furcar
FURCÁR, furcari, s. m. Cerb sau căprior de doi ani care are coarnele în formă de furcă (1). – Furcă + suf. -ar. DOOM
furcár s. m., pl. furcári
furcari
FURCÁR, furcari, s. m. Cerb sau căprior de doi ani care are coarnele în formă de furcă (1). – Furcă + suf. -ar. DOOM
furcár s. m., pl. furcári
furcarii
FURCÁR, furcari, s. m. Cerb sau căprior de doi ani care are coarnele în formă de furcă (1). – Furcă + suf. -ar. DOOM
furcár s. m., pl. furcári
furcarilor
FURCÁR, furcari, s. m. Cerb sau căprior de doi ani care are coarnele în formă de furcă (1). – Furcă + suf. -ar. DOOM
furcár s. m., pl. furcári
furcarul
FURCÁR, furcari, s. m. Cerb sau căprior de doi ani care are coarnele în formă de furcă (1). – Furcă + suf. -ar. DOOM
furcár s. m., pl. furcári
furcarului
FURCÁR, furcari, s. m. Cerb sau căprior de doi ani care are coarnele în formă de furcă (1). – Furcă + suf. -ar. DOOM
furcár s. m., pl. furcári
furcat
FURCÁT, -Ă adj. În formă de furcă. [< lat. furcatus].
furchet
FURCHÉT, furcheți, s. m. Piesă de oțel în formă de furcă (1) mică, cu coada fixată la marginea unei bărci, pe care se sprijină rama. – Din it. forchetta (după furcă). DOOM
furchét s. m., pl. furchéți
furchetul
FURCHÉT, furcheți, s. m. Piesă de oțel în formă de furcă (1) mică, cu coada fixată la marginea unei bărci, pe care se sprijină rama. – Din it. forchetta (după furcă). DOOM
furchét s. m., pl. furchéți
furchetului
FURCHÉT, furcheți, s. m. Piesă de oțel în formă de furcă (1) mică, cu coada fixată la marginea unei bărci, pe care se sprijină rama. – Din it. forchetta (după furcă). DOOM
furchét s. m., pl. furchéți
furchetă
FURCHÉTĂ s.f. v. furchet.
furcheți
FURCHÉT, furcheți, s. m. Piesă de oțel în formă de furcă (1) mică, cu coada fixată la marginea unei bărci, pe care se sprijină rama. – Din it. forchetta (după furcă). DOOM
furchét s. m., pl. furchéți
furcheții
FURCHÉT, furcheți, s. m. Piesă de oțel în formă de furcă (1) mică, cu coada fixată la marginea unei bărci, pe care se sprijină rama. – Din it. forchetta (după furcă). DOOM
furchét s. m., pl. furchéți
furcheților
FURCHÉT, furcheți, s. m. Piesă de oțel în formă de furcă (1) mică, cu coada fixată la marginea unei bărci, pe care se sprijină rama. – Din it. forchetta (după furcă). DOOM
furchét s. m., pl. furchéți
furchița
FURCHÍȚĂ, furchițe, s. f. (Pop.) Furcuță (1). – Furcă + suf. -iță. DOOM
furchíță (pop.) s. f., g.-d. art. furchíței; pl. furchíțe
furchițe
FURCHÍȚĂ, furchițe, s. f. (Pop.) Furcuță (1). – Furcă + suf. -iță. DOOM
furchíță (pop.) s. f., g.-d. art. furchíței; pl. furchíțe
furchiței
FURCHÍȚĂ, furchițe, s. f. (Pop.) Furcuță (1). – Furcă + suf. -iță. DOOM
furchíță (pop.) s. f., g.-d. art. furchíței; pl. furchíțe
furchițele
FURCHÍȚĂ, furchițe, s. f. (Pop.) Furcuță (1). – Furcă + suf. -iță. DOOM
furchíță (pop.) s. f., g.-d. art. furchíței; pl. furchíțe
furchițelor
FURCHÍȚĂ, furchițe, s. f. (Pop.) Furcuță (1). – Furcă + suf. -iță. DOOM
furchíță (pop.) s. f., g.-d. art. furchíței; pl. furchíțe
furci
FÚRCĂ, furci, s. f. 1. Unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn sau de oțel terminată cu doi sau trei dinți (încovoiați), folosită pentru strângerea fânului, clăditul șirelor, strângerea gunoiului, a băligarului etc. ◊ Expr. Parc-ar fi puse (sau adunate) cu furca, se spune despre lucruri așezate în dezordine, nesortate. ♦ Cantitate de fân cât se poate lua într-o furcă (1). 2. (În sintagmele) Furca telefonului = partea aparatului de telefon pe care stă receptorul. Furca pieptului = extremitatea inferioară a sternului, cu cele două cartilaje costale fixate de el; lingura pieptului, lingurea. Furca gâtului = extremitatea superioară a sternului, cu cele două clavicule fixate de el. Furca puțului (sau fântânii) = stâlpul de care se sprijină cumpăna. Furca scrânciobului = stâlpul orizontal de care este fixat scrânciobul. Furca drumului = răspântie. ♦ (Înv.) Spânzurătoare în formă de furcă (1) cu doi dinți. 3. Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors. ◊ Expr. A se certa furcă = a se certa foarte tare. A da (cuiva) de furcă = a face (pe cineva) să-și bată capul cu chestiuni greu de rezolvat. A avea de furcă cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva), a avea dificultăți. (Pop.) A avea stupit la furcă = a avea ușurință la vorbă, a vorbi mult și cu plăcere, a avea chef de vorbă. 4. Șezătoare la care se toarce cu furca (3). 5. Organ al mașinii de filat, cu ajutorul căruia se produce torsionarea fibrelor. 6. Fiecare dintre stâlpii groși de stejar de care se prind cosoroabele și care susțin acoperișul și pereții caselor țărănești din paiantă. – Lat. furca. DOOM
fúrcă s. f., g.-d. art. fúrcii; pl. furci
furcii
FÚRCĂ, furci, s. f. 1. Unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn sau de oțel terminată cu doi sau trei dinți (încovoiați), folosită pentru strângerea fânului, clăditul șirelor, strângerea gunoiului, a băligarului etc. ◊ Expr. Parc-ar fi puse (sau adunate) cu furca, se spune despre lucruri așezate în dezordine, nesortate. ♦ Cantitate de fân cât se poate lua într-o furcă (1). 2. (În sintagmele) Furca telefonului = partea aparatului de telefon pe care stă receptorul. Furca pieptului = extremitatea inferioară a sternului, cu cele două cartilaje costale fixate de el; lingura pieptului, lingurea. Furca gâtului = extremitatea superioară a sternului, cu cele două clavicule fixate de el. Furca puțului (sau fântânii) = stâlpul de care se sprijină cumpăna. Furca scrânciobului = stâlpul orizontal de care este fixat scrânciobul. Furca drumului = răspântie. ♦ (Înv.) Spânzurătoare în formă de furcă (1) cu doi dinți. 3. Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors. ◊ Expr. A se certa furcă = a se certa foarte tare. A da (cuiva) de furcă = a face (pe cineva) să-și bată capul cu chestiuni greu de rezolvat. A avea de furcă cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva), a avea dificultăți. (Pop.) A avea stupit la furcă = a avea ușurință la vorbă, a vorbi mult și cu plăcere, a avea chef de vorbă. 4. Șezătoare la care se toarce cu furca (3). 5. Organ al mașinii de filat, cu ajutorul căruia se produce torsionarea fibrelor. 6. Fiecare dintre stâlpii groși de stejar de care se prind cosoroabele și care susțin acoperișul și pereții caselor țărănești din paiantă. – Lat. furca. DOOM
fúrcă s. f., g.-d. art. fúrcii; pl. furci
furcile
FÚRCĂ, furci, s. f. 1. Unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn sau de oțel terminată cu doi sau trei dinți (încovoiați), folosită pentru strângerea fânului, clăditul șirelor, strângerea gunoiului, a băligarului etc. ◊ Expr. Parc-ar fi puse (sau adunate) cu furca, se spune despre lucruri așezate în dezordine, nesortate. ♦ Cantitate de fân cât se poate lua într-o furcă (1). 2. (În sintagmele) Furca telefonului = partea aparatului de telefon pe care stă receptorul. Furca pieptului = extremitatea inferioară a sternului, cu cele două cartilaje costale fixate de el; lingura pieptului, lingurea. Furca gâtului = extremitatea superioară a sternului, cu cele două clavicule fixate de el. Furca puțului (sau fântânii) = stâlpul de care se sprijină cumpăna. Furca scrânciobului = stâlpul orizontal de care este fixat scrânciobul. Furca drumului = răspântie. ♦ (Înv.) Spânzurătoare în formă de furcă (1) cu doi dinți. 3. Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors. ◊ Expr. A se certa furcă = a se certa foarte tare. A da (cuiva) de furcă = a face (pe cineva) să-și bată capul cu chestiuni greu de rezolvat. A avea de furcă cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva), a avea dificultăți. (Pop.) A avea stupit la furcă = a avea ușurință la vorbă, a vorbi mult și cu plăcere, a avea chef de vorbă. 4. Șezătoare la care se toarce cu furca (3). 5. Organ al mașinii de filat, cu ajutorul căruia se produce torsionarea fibrelor. 6. Fiecare dintre stâlpii groși de stejar de care se prind cosoroabele și care susțin acoperișul și pereții caselor țărănești din paiantă. – Lat. furca. DOOM
fúrcă s. f., g.-d. art. fúrcii; pl. furci
furcilor
FÚRCĂ, furci, s. f. 1. Unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn sau de oțel terminată cu doi sau trei dinți (încovoiați), folosită pentru strângerea fânului, clăditul șirelor, strângerea gunoiului, a băligarului etc. ◊ Expr. Parc-ar fi puse (sau adunate) cu furca, se spune despre lucruri așezate în dezordine, nesortate. ♦ Cantitate de fân cât se poate lua într-o furcă (1). 2. (În sintagmele) Furca telefonului = partea aparatului de telefon pe care stă receptorul. Furca pieptului = extremitatea inferioară a sternului, cu cele două cartilaje costale fixate de el; lingura pieptului, lingurea. Furca gâtului = extremitatea superioară a sternului, cu cele două clavicule fixate de el. Furca puțului (sau fântânii) = stâlpul de care se sprijină cumpăna. Furca scrânciobului = stâlpul orizontal de care este fixat scrânciobul. Furca drumului = răspântie. ♦ (Înv.) Spânzurătoare în formă de furcă (1) cu doi dinți. 3. Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors. ◊ Expr. A se certa furcă = a se certa foarte tare. A da (cuiva) de furcă = a face (pe cineva) să-și bată capul cu chestiuni greu de rezolvat. A avea de furcă cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva), a avea dificultăți. (Pop.) A avea stupit la furcă = a avea ușurință la vorbă, a vorbi mult și cu plăcere, a avea chef de vorbă. 4. Șezătoare la care se toarce cu furca (3). 5. Organ al mașinii de filat, cu ajutorul căruia se produce torsionarea fibrelor. 6. Fiecare dintre stâlpii groși de stejar de care se prind cosoroabele și care susțin acoperișul și pereții caselor țărănești din paiantă. – Lat. furca. DOOM
fúrcă s. f., g.-d. art. fúrcii; pl. furci
furcoaie
FURCÓI, furcoaie, s. n. (Pop.) Furcă (1) mare (cu doi dinți), întrebuințată mai ales la încărcatul fânului și al snopilor. – Furcă + suf. -oi. DOOM
furcói (pop.) s. n., pl. furcoáie
furcoaiele
FURCÓI, furcoaie, s. n. (Pop.) Furcă (1) mare (cu doi dinți), întrebuințată mai ales la încărcatul fânului și al snopilor. – Furcă + suf. -oi. DOOM
furcói (pop.) s. n., pl. furcoáie
furcoaielor
FURCÓI, furcoaie, s. n. (Pop.) Furcă (1) mare (cu doi dinți), întrebuințată mai ales la încărcatul fânului și al snopilor. – Furcă + suf. -oi. DOOM
furcói (pop.) s. n., pl. furcoáie
furcoi
FURCÓI, furcoaie, s. n. (Pop.) Furcă (1) mare (cu doi dinți), întrebuințată mai ales la încărcatul fânului și al snopilor. – Furcă + suf. -oi. DOOM
furcói (pop.) s. n., pl. furcoáie
furcoiul
FURCÓI, furcoaie, s. n. (Pop.) Furcă (1) mare (cu doi dinți), întrebuințată mai ales la încărcatul fânului și al snopilor. – Furcă + suf. -oi. DOOM
furcói (pop.) s. n., pl. furcoáie
furcoiului
FURCÓI, furcoaie, s. n. (Pop.) Furcă (1) mare (cu doi dinți), întrebuințată mai ales la încărcatul fânului și al snopilor. – Furcă + suf. -oi. DOOM
furcói (pop.) s. n., pl. furcoáie
furculița
FURCULÍȚĂ, furculițe, s. f. 1. Obiect (de metal) alcătuit dintr-un mâner și doi până la patru dinți, cu ajutorul căruia se duce mâncarea la gură; furcuță (2). ◊ Loc. adj. În furculiță (sau în furculițe) = (despre barbă) cu părțile laterale mai lungi decât mijlocul; (despre mustăți) cu capetele răsucite în sus. 2. Fiecare dintre cele două piese curbate, încrucișate la unul dintre capete, prin care este fixată inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal; gemănare. [Pl. și: furculiți] – Furcă + suf. -uliță. DOOM
furculíță s. f., g.-d. art. furculíței; pl. furculíțe
furculițe
FURCULÍȚĂ, furculițe, s. f. 1. Obiect (de metal) alcătuit dintr-un mâner și doi până la patru dinți, cu ajutorul căruia se duce mâncarea la gură; furcuță (2). ◊ Loc. adj. În furculiță (sau în furculițe) = (despre barbă) cu părțile laterale mai lungi decât mijlocul; (despre mustăți) cu capetele răsucite în sus. 2. Fiecare dintre cele două piese curbate, încrucișate la unul dintre capete, prin care este fixată inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal; gemănare. [Pl. și: furculiți] – Furcă + suf. -uliță. DOOM
furculíță s. f., g.-d. art. furculíței; pl. furculíțe
furculiței
FURCULÍȚĂ, furculițe, s. f. 1. Obiect (de metal) alcătuit dintr-un mâner și doi până la patru dinți, cu ajutorul căruia se duce mâncarea la gură; furcuță (2). ◊ Loc. adj. În furculiță (sau în furculițe) = (despre barbă) cu părțile laterale mai lungi decât mijlocul; (despre mustăți) cu capetele răsucite în sus. 2. Fiecare dintre cele două piese curbate, încrucișate la unul dintre capete, prin care este fixată inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal; gemănare. [Pl. și: furculiți] – Furcă + suf. -uliță. DOOM
furculíță s. f., g.-d. art. furculíței; pl. furculíțe
furculițele
FURCULÍȚĂ, furculițe, s. f. 1. Obiect (de metal) alcătuit dintr-un mâner și doi până la patru dinți, cu ajutorul căruia se duce mâncarea la gură; furcuță (2). ◊ Loc. adj. În furculiță (sau în furculițe) = (despre barbă) cu părțile laterale mai lungi decât mijlocul; (despre mustăți) cu capetele răsucite în sus. 2. Fiecare dintre cele două piese curbate, încrucișate la unul dintre capete, prin care este fixată inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal; gemănare. [Pl. și: furculiți] – Furcă + suf. -uliță. DOOM
furculíță s. f., g.-d. art. furculíței; pl. furculíțe
furculițelor
FURCULÍȚĂ, furculițe, s. f. 1. Obiect (de metal) alcătuit dintr-un mâner și doi până la patru dinți, cu ajutorul căruia se duce mâncarea la gură; furcuță (2). ◊ Loc. adj. În furculiță (sau în furculițe) = (despre barbă) cu părțile laterale mai lungi decât mijlocul; (despre mustăți) cu capetele răsucite în sus. 2. Fiecare dintre cele două piese curbate, încrucișate la unul dintre capete, prin care este fixată inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal; gemănare. [Pl. și: furculiți] – Furcă + suf. -uliță. DOOM
furculíță s. f., g.-d. art. furculíței; pl. furculíțe
furculiță
FURCULÍȚĂ, furculițe, s. f. 1. Obiect (de metal) alcătuit dintr-un mâner și doi până la patru dinți, cu ajutorul căruia se duce mâncarea la gură; furcuță (2). ◊ Loc. adj. În furculiță (sau în furculițe) = (despre barbă) cu părțile laterale mai lungi decât mijlocul; (despre mustăți) cu capetele răsucite în sus. 2. Fiecare dintre cele două piese curbate, încrucișate la unul dintre capete, prin care este fixată inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal; gemănare. [Pl. și: furculiți] – Furcă + suf. -uliță.
furcuța
FURCÚȚĂ, furcuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui furcă; furchiță. 2. (Reg.) Furculiță (1). 3. Partea cornoasă a copitei la cal, de forma unei piramide culcate cu vârful înainte, care se află în porțiunea posterioară a tălpii și care are rolul de a proteja țesuturile vii și de a amortiza șocurile. – Furcă + suf. -uță. DOOM
furcúță s. f., g.-d. art. furcúței; pl. furcúțe
furcuțe
FURCÚȚĂ, furcuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui furcă; furchiță. 2. (Reg.) Furculiță (1). 3. Partea cornoasă a copitei la cal, de forma unei piramide culcate cu vârful înainte, care se află în porțiunea posterioară a tălpii și care are rolul de a proteja țesuturile vii și de a amortiza șocurile. – Furcă + suf. -uță. DOOM
furcúță s. f., g.-d. art. furcúței; pl. furcúțe
furcuței
FURCÚȚĂ, furcuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui furcă; furchiță. 2. (Reg.) Furculiță (1). 3. Partea cornoasă a copitei la cal, de forma unei piramide culcate cu vârful înainte, care se află în porțiunea posterioară a tălpii și care are rolul de a proteja țesuturile vii și de a amortiza șocurile. – Furcă + suf. -uță. DOOM
furcúță s. f., g.-d. art. furcúței; pl. furcúțe
furcuțele
FURCÚȚĂ, furcuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui furcă; furchiță. 2. (Reg.) Furculiță (1). 3. Partea cornoasă a copitei la cal, de forma unei piramide culcate cu vârful înainte, care se află în porțiunea posterioară a tălpii și care are rolul de a proteja țesuturile vii și de a amortiza șocurile. – Furcă + suf. -uță. DOOM
furcúță s. f., g.-d. art. furcúței; pl. furcúțe
furcuțelor
FURCÚȚĂ, furcuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui furcă; furchiță. 2. (Reg.) Furculiță (1). 3. Partea cornoasă a copitei la cal, de forma unei piramide culcate cu vârful înainte, care se află în porțiunea posterioară a tălpii și care are rolul de a proteja țesuturile vii și de a amortiza șocurile. – Furcă + suf. -uță. DOOM
furcúță s. f., g.-d. art. furcúței; pl. furcúțe
furcăria
FURCĂRÍE, furcării, s. f. (Rar) Furcă (4). – Furcă + suf. -ărie. DOOM
furcăríe (rar) s. f., art. furcăría, g.-d. art. furcăríei; pl. furcăríi, art. furcăríile
furcărie
FURCĂRÍE, furcării, s. f. (Rar) Furcă (4). – Furcă + suf. -ărie. DOOM
furcăríe (rar) s. f., art. furcăría, g.-d. art. furcăríei; pl. furcăríi, art. furcăríile
furcăriei
FURCĂRÍE, furcării, s. f. (Rar) Furcă (4). – Furcă + suf. -ărie. DOOM
furcăríe (rar) s. f., art. furcăría, g.-d. art. furcăríei; pl. furcăríi, art. furcăríile
furcării
FURCĂRÍE, furcării, s. f. (Rar) Furcă (4). – Furcă + suf. -ărie. DOOM
furcăríe (rar) s. f., art. furcăría, g.-d. art. furcăríei; pl. furcăríi, art. furcăríile
furcăriile
FURCĂRÍE, furcării, s. f. (Rar) Furcă (4). – Furcă + suf. -ărie. DOOM
furcăríe (rar) s. f., art. furcăría, g.-d. art. furcăríei; pl. furcăríi, art. furcăríile
furcăriilor
FURCĂRÍE, furcării, s. f. (Rar) Furcă (4). – Furcă + suf. -ărie. DOOM
furcăríe (rar) s. f., art. furcăría, g.-d. art. furcăríei; pl. furcăríi, art. furcăríile
furda
FURDÁ, furdale, s. f. (La sg. cu sens colectiv; înv.) Rămășițe (de calitate inferioară) de la prelucrarea lânii, a blănurilor, a tutunului. ♦ Deșeuri de piele de calitate inferioară, rezultate la tăierea marginilor și a părților cu defecte. – Din bg. furda. Cf. tc. hurda. DOOM
furdá (înv.) s. f., art. furdáua, g.-d. art. furdálei; pl. furdále, art. furdálele
furdale
FURDÁ, furdale, s. f. (La sg. cu sens colectiv; înv.) Rămășițe (de calitate inferioară) de la prelucrarea lânii, a blănurilor, a tutunului. ♦ Deșeuri de piele de calitate inferioară, rezultate la tăierea marginilor și a părților cu defecte. – Din bg. furda. Cf. tc. hurda. DOOM
furdá (înv.) s. f., art. furdáua, g.-d. art. furdálei; pl. furdále, art. furdálele
furdalei
FURDÁ, furdale, s. f. (La sg. cu sens colectiv; înv.) Rămășițe (de calitate inferioară) de la prelucrarea lânii, a blănurilor, a tutunului. ♦ Deșeuri de piele de calitate inferioară, rezultate la tăierea marginilor și a părților cu defecte. – Din bg. furda. Cf. tc. hurda. DOOM
furdá (înv.) s. f., art. furdáua, g.-d. art. furdálei; pl. furdále, art. furdálele
furdalele
FURDÁ, furdale, s. f. (La sg. cu sens colectiv; înv.) Rămășițe (de calitate inferioară) de la prelucrarea lânii, a blănurilor, a tutunului. ♦ Deșeuri de piele de calitate inferioară, rezultate la tăierea marginilor și a părților cu defecte. – Din bg. furda. Cf. tc. hurda. DOOM
furdá (înv.) s. f., art. furdáua, g.-d. art. furdálei; pl. furdále, art. furdálele
furdalelor
FURDÁ, furdale, s. f. (La sg. cu sens colectiv; înv.) Rămășițe (de calitate inferioară) de la prelucrarea lânii, a blănurilor, a tutunului. ♦ Deșeuri de piele de calitate inferioară, rezultate la tăierea marginilor și a părților cu defecte. – Din bg. furda. Cf. tc. hurda. DOOM
furdá (înv.) s. f., art. furdáua, g.-d. art. furdálei; pl. furdále, art. furdálele
furdaua
FURDÁ, furdale, s. f. (La sg. cu sens colectiv; înv.) Rămășițe (de calitate inferioară) de la prelucrarea lânii, a blănurilor, a tutunului. ♦ Deșeuri de piele de calitate inferioară, rezultate la tăierea marginilor și a părților cu defecte. – Din bg. furda. Cf. tc. hurda. DOOM
furdá (înv.) s. f., art. furdáua, g.-d. art. furdálei; pl. furdále, art. furdálele
fure
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furfural
FURFURÁL s.m. v. furfurol.
furfurol
FURFURÓL, furfuroli, s. m. Aldehidă provenită din furan, care se prezintă sub formă de lichid uleios, cu miros particular, folosită ca solvent selectiv la rafinarea uleiurilor minerale și vegetale și ca insecticid, vermicid etc. – Din fr. furfurol. DOOM
furfuról s. m., pl. furfuróli
furfuroli
FURFURÓL, furfuroli, s. m. Aldehidă provenită din furan, care se prezintă sub formă de lichid uleios, cu miros particular, folosită ca solvent selectiv la rafinarea uleiurilor minerale și vegetale și ca insecticid, vermicid etc. – Din fr. furfurol. DOOM
furfuról s. m., pl. furfuróli
furfurolii
FURFURÓL, furfuroli, s. m. Aldehidă provenită din furan, care se prezintă sub formă de lichid uleios, cu miros particular, folosită ca solvent selectiv la rafinarea uleiurilor minerale și vegetale și ca insecticid, vermicid etc. – Din fr. furfurol. DOOM
furfuról s. m., pl. furfuróli
furfurolilor
FURFURÓL, furfuroli, s. m. Aldehidă provenită din furan, care se prezintă sub formă de lichid uleios, cu miros particular, folosită ca solvent selectiv la rafinarea uleiurilor minerale și vegetale și ca insecticid, vermicid etc. – Din fr. furfurol. DOOM
furfuról s. m., pl. furfuróli
furfurolul
FURFURÓL, furfuroli, s. m. Aldehidă provenită din furan, care se prezintă sub formă de lichid uleios, cu miros particular, folosită ca solvent selectiv la rafinarea uleiurilor minerale și vegetale și ca insecticid, vermicid etc. – Din fr. furfurol. DOOM
furfuról s. m., pl. furfuróli
furfurolului
FURFURÓL, furfuroli, s. m. Aldehidă provenită din furan, care se prezintă sub formă de lichid uleios, cu miros particular, folosită ca solvent selectiv la rafinarea uleiurilor minerale și vegetale și ca insecticid, vermicid etc. – Din fr. furfurol. DOOM
furfuról s. m., pl. furfuróli
furgoane
FURGÓN, furgoane, s. n. Vehicul militar tras de cai de obicei acoperit, care servește la transportarea bagajelor, a alimentelor, a munițiilor etc. – Din fr. fourgon. DOOM
furgón s. n., pl. furgoáne
furgoanele
FURGÓN, furgoane, s. n. Vehicul militar tras de cai de obicei acoperit, care servește la transportarea bagajelor, a alimentelor, a munițiilor etc. – Din fr. fourgon. DOOM
furgón s. n., pl. furgoáne
furgoanelor
FURGÓN, furgoane, s. n. Vehicul militar tras de cai de obicei acoperit, care servește la transportarea bagajelor, a alimentelor, a munițiilor etc. – Din fr. fourgon. DOOM
furgón s. n., pl. furgoáne
furgon
FURGÓN, furgoane, s. n. Vehicul militar tras de cai de obicei acoperit, care servește la transportarea bagajelor, a alimentelor, a munițiilor etc. – Din fr. fourgon. DOOM
furgón s. n., pl. furgoáne
furgonar
FURGONÁR, furgonari, s. m. Militar care conduce un furgon. – Furgon + suf. -ar. DOOM
furgonár s. m., pl. furgonári
furgonari
FURGONÁR, furgonari, s. m. Militar care conduce un furgon. – Furgon + suf. -ar. DOOM
furgonár s. m., pl. furgonári
furgonarii
FURGONÁR, furgonari, s. m. Militar care conduce un furgon. – Furgon + suf. -ar. DOOM
furgonár s. m., pl. furgonári
furgonarilor
FURGONÁR, furgonari, s. m. Militar care conduce un furgon. – Furgon + suf. -ar. DOOM
furgonár s. m., pl. furgonári
furgonarul
FURGONÁR, furgonari, s. m. Militar care conduce un furgon. – Furgon + suf. -ar. DOOM
furgonár s. m., pl. furgonári
furgonarului
FURGONÁR, furgonari, s. m. Militar care conduce un furgon. – Furgon + suf. -ar. DOOM
furgonár s. m., pl. furgonári
furgoneta
FURGONÉTĂ, furgonete, s. f. Automobil cu caroserie deschisă sau cu o platformă (acoperită) folosit pentru transportul obiectelor voluminoase și grele. – Din fr. fourgonnette. DOOM
furgonétă s. f., g.-d. art. furgonétei; pl. furgonéte
furgonete
FURGONÉTĂ, furgonete, s. f. Automobil cu caroserie deschisă sau cu o platformă (acoperită) folosit pentru transportul obiectelor voluminoase și grele. – Din fr. fourgonnette. DOOM
furgonétă s. f., g.-d. art. furgonétei; pl. furgonéte
furgonetei
FURGONÉTĂ, furgonete, s. f. Automobil cu caroserie deschisă sau cu o platformă (acoperită) folosit pentru transportul obiectelor voluminoase și grele. – Din fr. fourgonnette. DOOM
furgonétă s. f., g.-d. art. furgonétei; pl. furgonéte
furgonetele
FURGONÉTĂ, furgonete, s. f. Automobil cu caroserie deschisă sau cu o platformă (acoperită) folosit pentru transportul obiectelor voluminoase și grele. – Din fr. fourgonnette. DOOM
furgonétă s. f., g.-d. art. furgonétei; pl. furgonéte
furgonetelor
FURGONÉTĂ, furgonete, s. f. Automobil cu caroserie deschisă sau cu o platformă (acoperită) folosit pentru transportul obiectelor voluminoase și grele. – Din fr. fourgonnette. DOOM
furgonétă s. f., g.-d. art. furgonétei; pl. furgonéte
furgonul
FURGÓN, furgoane, s. n. Vehicul militar tras de cai de obicei acoperit, care servește la transportarea bagajelor, a alimentelor, a munițiilor etc. – Din fr. fourgon. DOOM
furgón s. n., pl. furgoáne
furgonului
FURGÓN, furgoane, s. n. Vehicul militar tras de cai de obicei acoperit, care servește la transportarea bagajelor, a alimentelor, a munițiilor etc. – Din fr. fourgon. DOOM
furgón s. n., pl. furgoáne
furgăsi
furgăsi, furgăsesc v. t. (glum., iron.) a fura
furgăsire
furgăsi, furgăsesc v. t. (glum., iron.) a fura
furgăsit
furgăsi, furgăsesc v. t. (glum., iron.) a fura
furi
FUR, furi, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar. – Lat. fur, furis. DOOM
fur (înv.) s. m., pl. furi
furi
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furiae
Furiae v. Erinyes.
furibund
FURIBÚND, -Ă, furibunzi, -de, adj. Plin de furie, foarte furios, mânios la culme; turbat. – Din fr. furibond, lat. furibundus. DOOM
furibúnd adj. m., pl. furibúnzi; f. furibúndă, pl. furibúnde
furibunda
FURIBÚND, -Ă, furibunzi, -de, adj. Plin de furie, foarte furios, mânios la culme; turbat. – Din fr. furibond, lat. furibundus. DOOM
furibúnd adj. m., pl. furibúnzi; f. furibúndă, pl. furibúnde
furibunde
FURIBÚND, -Ă, furibunzi, -de, adj. Plin de furie, foarte furios, mânios la culme; turbat. – Din fr. furibond, lat. furibundus. DOOM
furibúnd adj. m., pl. furibúnzi; f. furibúndă, pl. furibúnde
furibundei
FURIBÚND, -Ă, furibunzi, -de, adj. Plin de furie, foarte furios, mânios la culme; turbat. – Din fr. furibond, lat. furibundus. DOOM
furibúnd adj. m., pl. furibúnzi; f. furibúndă, pl. furibúnde
furibundele
FURIBÚND, -Ă, furibunzi, -de, adj. Plin de furie, foarte furios, mânios la culme; turbat. – Din fr. furibond, lat. furibundus. DOOM
furibúnd adj. m., pl. furibúnzi; f. furibúndă, pl. furibúnde
furibundelor
FURIBÚND, -Ă, furibunzi, -de, adj. Plin de furie, foarte furios, mânios la culme; turbat. – Din fr. furibond, lat. furibundus. DOOM
furibúnd adj. m., pl. furibúnzi; f. furibúndă, pl. furibúnde
furibundul
FURIBÚND, -Ă, furibunzi, -de, adj. Plin de furie, foarte furios, mânios la culme; turbat. – Din fr. furibond, lat. furibundus. DOOM
furibúnd adj. m., pl. furibúnzi; f. furibúndă, pl. furibúnde
furibundului
FURIBÚND, -Ă, furibunzi, -de, adj. Plin de furie, foarte furios, mânios la culme; turbat. – Din fr. furibond, lat. furibundus. DOOM
furibúnd adj. m., pl. furibúnzi; f. furibúndă, pl. furibúnde
furibunzi
FURIBÚND, -Ă, furibunzi, -de, adj. Plin de furie, foarte furios, mânios la culme; turbat. – Din fr. furibond, lat. furibundus. DOOM
furibúnd adj. m., pl. furibúnzi; f. furibúndă, pl. furibúnde
furibunzii
FURIBÚND, -Ă, furibunzi, -de, adj. Plin de furie, foarte furios, mânios la culme; turbat. – Din fr. furibond, lat. furibundus. DOOM
furibúnd adj. m., pl. furibúnzi; f. furibúndă, pl. furibúnde
furibunzilor
FURIBÚND, -Ă, furibunzi, -de, adj. Plin de furie, foarte furios, mânios la culme; turbat. – Din fr. furibond, lat. furibundus. DOOM
furibúnd adj. m., pl. furibúnzi; f. furibúndă, pl. furibúnde
furie
FÚRIE, furii, s. f. Stare de extremă iritare; mânie nestăpânită; violență. ◊ Loc. adv. Cu furie = extrem de furios; cu putere mare, nestăvilită. ♦ Fig. (Rar) Dorință puternică, patimă, pornire nestăpânită. [Acc. și: furíe] – Din fr. furie, lat. furia. DOOM
fúrie (-ri-e) s. f., art. fúria (-ri-a), g.-d. art. fúriei; pl. fúrii, art. fúriile (-ri-i-)
furiens
ȘOFRĂNÉL, șofrănei, s. m. 1. Plantă erbacee cu frunze liniare, cu florile albastre- liliachii; șofran (2) (Crocus banaticus). 2. (Bot.) Șofrănaș. – Șofran + suf. -el.
furier
FURIÉR, furieri, s. m. Ostaș care îndeplinește lucrări de birou într-o unitate sau într-o subunitate militară. [Pr.: -ri-er] – Din fr. fourrier. DOOM
furiér (-ri-er) s. m., pl. furiéri
furieri
FURIÉR, furieri, s. m. Ostaș care îndeplinește lucrări de birou într-o unitate sau într-o subunitate militară. [Pr.: -ri-er] – Din fr. fourrier. DOOM
furiér (-ri-er) s. m., pl. furiéri
furierii
FURIÉR, furieri, s. m. Ostaș care îndeplinește lucrări de birou într-o unitate sau într-o subunitate militară. [Pr.: -ri-er] – Din fr. fourrier. DOOM
furiér (-ri-er) s. m., pl. furiéri
furierilor
FURIÉR, furieri, s. m. Ostaș care îndeplinește lucrări de birou într-o unitate sau într-o subunitate militară. [Pr.: -ri-er] – Din fr. fourrier. DOOM
furiér (-ri-er) s. m., pl. furiéri
furierul
FURIÉR, furieri, s. m. Ostaș care îndeplinește lucrări de birou într-o unitate sau într-o subunitate militară. [Pr.: -ri-er] – Din fr. fourrier. DOOM
furiér (-ri-er) s. m., pl. furiéri
furierului
FURIÉR, furieri, s. m. Ostaș care îndeplinește lucrări de birou într-o unitate sau într-o subunitate militară. [Pr.: -ri-er] – Din fr. fourrier. DOOM
furiér (-ri-er) s. m., pl. furiéri
furii
FUR, furi, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar. – Lat. fur, furis. DOOM
fur (înv.) s. m., pl. furi
furii
Furii = Furiae.
furilor
FUR, furi, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar. – Lat. fur, furis. DOOM
fur (înv.) s. m., pl. furi
furioasa
FURIÓS, -OÁSĂ, furioși, -oase, adj. (Despre oameni și animale și despre manifestările lor) Cuprins de furie, mânios. ♦ (Adverbial) Cu furie. ♦ (Despre elemente ale naturii) Violent, puternic, năprasnic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. furieux, lat. furiosus. DOOM
furiós (-ri-os) adj. m., pl. furióși; f. furioásă, pl. furioáse
furioase
FURIÓS, -OÁSĂ, furioși, -oase, adj. (Despre oameni și animale și despre manifestările lor) Cuprins de furie, mânios. ♦ (Adverbial) Cu furie. ♦ (Despre elemente ale naturii) Violent, puternic, năprasnic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. furieux, lat. furiosus. DOOM
furiós (-ri-os) adj. m., pl. furióși; f. furioásă, pl. furioáse
furioasei
FURIÓS, -OÁSĂ, furioși, -oase, adj. (Despre oameni și animale și despre manifestările lor) Cuprins de furie, mânios. ♦ (Adverbial) Cu furie. ♦ (Despre elemente ale naturii) Violent, puternic, năprasnic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. furieux, lat. furiosus. DOOM
furiós (-ri-os) adj. m., pl. furióși; f. furioásă, pl. furioáse
furioasele
FURIÓS, -OÁSĂ, furioși, -oase, adj. (Despre oameni și animale și despre manifestările lor) Cuprins de furie, mânios. ♦ (Adverbial) Cu furie. ♦ (Despre elemente ale naturii) Violent, puternic, năprasnic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. furieux, lat. furiosus. DOOM
furiós (-ri-os) adj. m., pl. furióși; f. furioásă, pl. furioáse
furioaselor
FURIÓS, -OÁSĂ, furioși, -oase, adj. (Despre oameni și animale și despre manifestările lor) Cuprins de furie, mânios. ♦ (Adverbial) Cu furie. ♦ (Despre elemente ale naturii) Violent, puternic, năprasnic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. furieux, lat. furiosus. DOOM
furiós (-ri-os) adj. m., pl. furióși; f. furioásă, pl. furioáse
furios
FURIÓS, -OÁSĂ, furioși, -oase, adj. (Despre oameni și animale și despre manifestările lor) Cuprins de furie, mânios. ♦ (Adverbial) Cu furie. ♦ (Despre elemente ale naturii) Violent, puternic, năprasnic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. furieux, lat. furiosus. DOOM
furiós (-ri-os) adj. m., pl. furióși; f. furioásă, pl. furioáse
furioso
FURIOSO adv., s. m. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Cu pasiune, vijelios, puternic. 2. S. m. Varietate de cai rezultată din încrucișarea rasei de galop englezești cu rase locale. [Pr.: -ri-ó-zo] – Cuv. it. DOOM
furióso2 (it.) (rasă de cai) [s pron. z] s. m.
furiosoul
FURIOSO adv., s. m. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Cu pasiune, vijelios, puternic. 2. S. m. Varietate de cai rezultată din încrucișarea rasei de galop englezești cu rase locale. [Pr.: -ri-ó-zo] – Cuv. it. DOOM
furióso2 (it.) (rasă de cai) [s pron. z] s. m.
furiosoului
FURIOSO adv., s. m. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Cu pasiune, vijelios, puternic. 2. S. m. Varietate de cai rezultată din încrucișarea rasei de galop englezești cu rase locale. [Pr.: -ri-ó-zo] – Cuv. it. DOOM
furióso2 (it.) (rasă de cai) [s pron. z] s. m.
furiosul
FURIÓS, -OÁSĂ, furioși, -oase, adj. (Despre oameni și animale și despre manifestările lor) Cuprins de furie, mânios. ♦ (Adverbial) Cu furie. ♦ (Despre elemente ale naturii) Violent, puternic, năprasnic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. furieux, lat. furiosus. DOOM
furiós (-ri-os) adj. m., pl. furióși; f. furioásă, pl. furioáse
furiosului
FURIÓS, -OÁSĂ, furioși, -oase, adj. (Despre oameni și animale și despre manifestările lor) Cuprins de furie, mânios. ♦ (Adverbial) Cu furie. ♦ (Despre elemente ale naturii) Violent, puternic, năprasnic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. furieux, lat. furiosus. DOOM
furiós (-ri-os) adj. m., pl. furióși; f. furioásă, pl. furioáse
furioși
FURIÓS, -OÁSĂ, furioși, -oase, adj. (Despre oameni și animale și despre manifestările lor) Cuprins de furie, mânios. ♦ (Adverbial) Cu furie. ♦ (Despre elemente ale naturii) Violent, puternic, năprasnic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. furieux, lat. furiosus. DOOM
furiós (-ri-os) adj. m., pl. furióși; f. furioásă, pl. furioáse
furioșii
FURIÓS, -OÁSĂ, furioși, -oase, adj. (Despre oameni și animale și despre manifestările lor) Cuprins de furie, mânios. ♦ (Adverbial) Cu furie. ♦ (Despre elemente ale naturii) Violent, puternic, năprasnic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. furieux, lat. furiosus. DOOM
furiós (-ri-os) adj. m., pl. furióși; f. furioásă, pl. furioáse
furioșilor
FURIÓS, -OÁSĂ, furioși, -oase, adj. (Despre oameni și animale și despre manifestările lor) Cuprins de furie, mânios. ♦ (Adverbial) Cu furie. ♦ (Despre elemente ale naturii) Violent, puternic, năprasnic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. furieux, lat. furiosus. DOOM
furiós (-ri-os) adj. m., pl. furióși; f. furioásă, pl. furioáse
furiș
FURÍȘ, -Ă, furiși, -e, adj. Care se face în ascuns, pe neobservate. ◊ Loc. adv. Pe furiș = în ascuns; tiptil. – Fur + suf. -iș. DOOM
furíș adj. m., pl. furíși; f. furíșă, art. furíșa, pl. furíșe
furișa
FURÍȘ, -Ă, furiși, -e, adj. Care se face în ascuns, pe neobservate. ◊ Loc. adv. Pe furiș = în ascuns; tiptil. – Fur + suf. -iș. DOOM
furíș adj. m., pl. furíși; f. furíșă, art. furíșa, pl. furíșe
furișa
FURIȘÁ, furișez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) strecura pe nesimțite, pe furiș, a pătrunde sau a face să pătrundă ori a (se) introduce undeva pe neobservate, pe ascuns, tiptil. ◊ Loc. adv. Pe furișate = pe furiș. ♦ Refl. A se ascunde, a se feri de cineva. [Formă gramaticală: (în loc.) furișáte] – Din furiș. DOOM
furișá (a ~) vb., ind. prez. 3 furișeáză, 1 pl. furișắm, perf. s. 3 sg. furișắ; conj. prez. 3 să furișéze; ger. furișấnd
furișare
FURIȘÁRE, furișări, s. f. Acțiunea de a (se) furișa și rezultatul ei. – V. furișa. DOOM
furișáre s. f., g.-d. art. furișắrii; pl. furișắri
furișarea
FURIȘÁRE, furișări, s. f. Acțiunea de a (se) furișa și rezultatul ei. – V. furișa. DOOM
furișáre s. f., g.-d. art. furișắrii; pl. furișắri
furișat
FURIȘÁT, -Ă, furișați, -te, adj. Care se strecoară pe furiș, tiptil; ascuns, neobservat. ♦ (Adverbial) Pe furiș. – V. furișa.
furișata
FURIȘÁT, -Ă, furișați, -te, adj. Care se strecoară pe furiș, tiptil; ascuns, neobservat. ♦ (Adverbial) Pe furiș. – V. furișa.
furișate
FURIȘÁT, -Ă, furișați, -te, adj. Care se strecoară pe furiș, tiptil; ascuns, neobservat. ♦ (Adverbial) Pe furiș. – V. furișa.
furișatei
FURIȘÁT, -Ă, furișați, -te, adj. Care se strecoară pe furiș, tiptil; ascuns, neobservat. ♦ (Adverbial) Pe furiș. – V. furișa.
furișatele
FURIȘÁT, -Ă, furișați, -te, adj. Care se strecoară pe furiș, tiptil; ascuns, neobservat. ♦ (Adverbial) Pe furiș. – V. furișa.
furișatelor
FURIȘÁT, -Ă, furișați, -te, adj. Care se strecoară pe furiș, tiptil; ascuns, neobservat. ♦ (Adverbial) Pe furiș. – V. furișa.
furișatul
FURIȘÁT, -Ă, furișați, -te, adj. Care se strecoară pe furiș, tiptil; ascuns, neobservat. ♦ (Adverbial) Pe furiș. – V. furișa.
furișatului
FURIȘÁT, -Ă, furișați, -te, adj. Care se strecoară pe furiș, tiptil; ascuns, neobservat. ♦ (Adverbial) Pe furiș. – V. furișa.
furișați
FURIȘÁT, -Ă, furișați, -te, adj. Care se strecoară pe furiș, tiptil; ascuns, neobservat. ♦ (Adverbial) Pe furiș. – V. furișa.
furișații
FURIȘÁT, -Ă, furișați, -te, adj. Care se strecoară pe furiș, tiptil; ascuns, neobservat. ♦ (Adverbial) Pe furiș. – V. furișa.
furișaților
FURIȘÁT, -Ă, furișați, -te, adj. Care se strecoară pe furiș, tiptil; ascuns, neobservat. ♦ (Adverbial) Pe furiș. – V. furișa.
furișe
FURÍȘ, -Ă, furiși, -e, adj. Care se face în ascuns, pe neobservate. ◊ Loc. adv. Pe furiș = în ascuns; tiptil. – Fur + suf. -iș. DOOM
furíș adj. m., pl. furíși; f. furíșă, art. furíșa, pl. furíșe
furișei
FURÍȘ, -Ă, furiși, -e, adj. Care se face în ascuns, pe neobservate. ◊ Loc. adv. Pe furiș = în ascuns; tiptil. – Fur + suf. -iș. DOOM
furíș adj. m., pl. furíși; f. furíșă, art. furíșa, pl. furíșe
furișele
FURÍȘ, -Ă, furiși, -e, adj. Care se face în ascuns, pe neobservate. ◊ Loc. adv. Pe furiș = în ascuns; tiptil. – Fur + suf. -iș. DOOM
furíș adj. m., pl. furíși; f. furíșă, art. furíșa, pl. furíșe
furișelor
FURÍȘ, -Ă, furiși, -e, adj. Care se face în ascuns, pe neobservate. ◊ Loc. adv. Pe furiș = în ascuns; tiptil. – Fur + suf. -iș. DOOM
furíș adj. m., pl. furíși; f. furíșă, art. furíșa, pl. furíșe
furiși
FURÍȘ, -Ă, furiși, -e, adj. Care se face în ascuns, pe neobservate. ◊ Loc. adv. Pe furiș = în ascuns; tiptil. – Fur + suf. -iș. DOOM
furíș adj. m., pl. furíși; f. furíșă, art. furíșa, pl. furíșe
furișii
FURÍȘ, -Ă, furiși, -e, adj. Care se face în ascuns, pe neobservate. ◊ Loc. adv. Pe furiș = în ascuns; tiptil. – Fur + suf. -iș. DOOM
furíș adj. m., pl. furíși; f. furíșă, art. furíșa, pl. furíșe
furișilor
FURÍȘ, -Ă, furiși, -e, adj. Care se face în ascuns, pe neobservate. ◊ Loc. adv. Pe furiș = în ascuns; tiptil. – Fur + suf. -iș. DOOM
furíș adj. m., pl. furíși; f. furíșă, art. furíșa, pl. furíșe
furișul
FURÍȘ, -Ă, furiși, -e, adj. Care se face în ascuns, pe neobservate. ◊ Loc. adv. Pe furiș = în ascuns; tiptil. – Fur + suf. -iș. DOOM
furíș adj. m., pl. furíși; f. furíșă, art. furíșa, pl. furíșe
furișului
FURÍȘ, -Ă, furiși, -e, adj. Care se face în ascuns, pe neobservate. ◊ Loc. adv. Pe furiș = în ascuns; tiptil. – Fur + suf. -iș. DOOM
furíș adj. m., pl. furíși; f. furíșă, art. furíșa, pl. furíșe
furișări
FURIȘÁRE, furișări, s. f. Acțiunea de a (se) furișa și rezultatul ei. – V. furișa. DOOM
furișáre s. f., g.-d. art. furișắrii; pl. furișắri
furișării
FURIȘÁRE, furișări, s. f. Acțiunea de a (se) furișa și rezultatul ei. – V. furișa. DOOM
furișáre s. f., g.-d. art. furișắrii; pl. furișắri
furișările
FURIȘÁRE, furișări, s. f. Acțiunea de a (se) furișa și rezultatul ei. – V. furișa. DOOM
furișáre s. f., g.-d. art. furișắrii; pl. furișắri
furișărilor
FURIȘÁRE, furișări, s. f. Acțiunea de a (se) furișa și rezultatul ei. – V. furișa. DOOM
furișáre s. f., g.-d. art. furișắrii; pl. furișắri
furlandisea
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandiseai
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandiseam
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisească
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandiseau
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandiseați
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisesc
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisește
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisești
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisi
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisii
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisim
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisind
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisire
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisire
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”.
furlandisiră
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisirăm
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisirăți
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisise
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisisem
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisiseră
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisiserăm
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisiserăți
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisiseși
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisiseți
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisit
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisiși
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlandisiți
FURLANDISÍ, furlandisesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se fuduli, a se făli. – Cf. tc. fırlandı „a se ridica brusc”. DOOM
!furlandisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se furlandiséște, imperf. 3 sg. se furlandiseá; conj. prez. 3 să se furlandiseáscă
furlană
FURLÁNĂ s.f. 1. Vechi dans friulan; melodia care îl acompaniază. 2. Limba friulană. [< it. furlana].
furlua
FURLUÁ, furiau, vb. I. Tranz. (Glumeț; format prin contaminarea lui «a fura» și «a lua») A șterpeli. Mai fiecare tovarăș al mieu furluase cîte ceva: unul mere domnești, altul pere de Rădășeni. CREANGĂ, A. 99.
furluare
FURLUÁ, furiau, vb. I. Tranz. (Glumeț; format prin contaminarea lui «a fura» și «a lua») A șterpeli. Mai fiecare tovarăș al mieu furluase cîte ceva: unul mere domnești, altul pere de Rădășeni. CREANGĂ, A. 99.
furluat
FURLUÁ, furiau, vb. I. Tranz. (Glumeț; format prin contaminarea lui «a fura» și «a lua») A șterpeli. Mai fiecare tovarăș al mieu furluase cîte ceva: unul mere domnești, altul pere de Rădășeni. CREANGĂ, A. 99.
furmint
FURMÍNT s. m. Soi de viță-de-vie cu struguri mijlocii, cilindrici, cu boabe dese, omogene, verzi-gălbui, din care se fac vinuri superioare; vin din acest soi de viță-de-vie. – Din fr. furmint. DOOM
furmínt s. m.
furmintul
FURMÍNT s. m. Soi de viță-de-vie cu struguri mijlocii, cilindrici, cu boabe dese, omogene, verzi-gălbui, din care se fac vinuri superioare; vin din acest soi de viță-de-vie. – Din fr. furmint. DOOM
furmínt s. m.
furmintului
FURMÍNT s. m. Soi de viță-de-vie cu struguri mijlocii, cilindrici, cu boabe dese, omogene, verzi-gălbui, din care se fac vinuri superioare; vin din acest soi de viță-de-vie. – Din fr. furmint. DOOM
furmínt s. m.
furnal
FURNÁL, furnale, s. n. 1. Cuptor înalt în formă de turn, folosit pentru obținerea fontei brute prin topirea minereurilor de fier amestecate cu cărbune și cu alte materiale, cu ajutorul combustibililor și fondanților; instalație industrială prevăzută cu un astfel de cuptor. 2. Încărcătură de exploziv introdusă în stânca, zidăria etc. care urmează să fie aruncate în aer. – Cf. fr. fourneau. DOOM
furnál s. n., pl. furnále
furnal
FURNÁL s.n. 1. Instalație specială pentru topirea minereurilor și extragerea metalelor; cuptor înalt. 2. Încărcătură de exploziv introdusă într-o stâncă, într-un zid etc. care urmează să fie aruncat în aer. [Pl. -le, -luri. / < fr. fourneau].
furnale
FURNÁL, furnale, s. n. 1. Cuptor înalt în formă de turn, folosit pentru obținerea fontei brute prin topirea minereurilor de fier amestecate cu cărbune și cu alte materiale, cu ajutorul combustibililor și fondanților; instalație industrială prevăzută cu un astfel de cuptor. 2. Încărcătură de exploziv introdusă în stânca, zidăria etc. care urmează să fie aruncate în aer. – Cf. fr. fourneau. DOOM
furnál s. n., pl. furnále
furnalele
FURNÁL, furnale, s. n. 1. Cuptor înalt în formă de turn, folosit pentru obținerea fontei brute prin topirea minereurilor de fier amestecate cu cărbune și cu alte materiale, cu ajutorul combustibililor și fondanților; instalație industrială prevăzută cu un astfel de cuptor. 2. Încărcătură de exploziv introdusă în stânca, zidăria etc. care urmează să fie aruncate în aer. – Cf. fr. fourneau. DOOM
furnál s. n., pl. furnále
furnalelor
FURNÁL, furnale, s. n. 1. Cuptor înalt în formă de turn, folosit pentru obținerea fontei brute prin topirea minereurilor de fier amestecate cu cărbune și cu alte materiale, cu ajutorul combustibililor și fondanților; instalație industrială prevăzută cu un astfel de cuptor. 2. Încărcătură de exploziv introdusă în stânca, zidăria etc. care urmează să fie aruncate în aer. – Cf. fr. fourneau. DOOM
furnál s. n., pl. furnále
furnalist
FURNALÍST, furnaliști, s. m. Muncitor care lucrează la furnal (1). – Din fr. fournaliste. DOOM
furnalíst s. m., pl. furnalíști
furnalistul
FURNALÍST, furnaliști, s. m. Muncitor care lucrează la furnal (1). – Din fr. fournaliste. DOOM
furnalíst s. m., pl. furnalíști
furnalistului
FURNALÍST, furnaliști, s. m. Muncitor care lucrează la furnal (1). – Din fr. fournaliste. DOOM
furnalíst s. m., pl. furnalíști
furnaliști
FURNALÍST, furnaliști, s. m. Muncitor care lucrează la furnal (1). – Din fr. fournaliste. DOOM
furnalíst s. m., pl. furnalíști
furnaliștii
FURNALÍST, furnaliști, s. m. Muncitor care lucrează la furnal (1). – Din fr. fournaliste. DOOM
furnalíst s. m., pl. furnalíști
furnaliștilor
FURNALÍST, furnaliști, s. m. Muncitor care lucrează la furnal (1). – Din fr. fournaliste. DOOM
furnalíst s. m., pl. furnalíști
furnalul
FURNÁL, furnale, s. n. 1. Cuptor înalt în formă de turn, folosit pentru obținerea fontei brute prin topirea minereurilor de fier amestecate cu cărbune și cu alte materiale, cu ajutorul combustibililor și fondanților; instalație industrială prevăzută cu un astfel de cuptor. 2. Încărcătură de exploziv introdusă în stânca, zidăria etc. care urmează să fie aruncate în aer. – Cf. fr. fourneau. DOOM
furnál s. n., pl. furnále
furnalului
FURNÁL, furnale, s. n. 1. Cuptor înalt în formă de turn, folosit pentru obținerea fontei brute prin topirea minereurilor de fier amestecate cu cărbune și cu alte materiale, cu ajutorul combustibililor și fondanților; instalație industrială prevăzută cu un astfel de cuptor. 2. Încărcătură de exploziv introdusă în stânca, zidăria etc. care urmează să fie aruncate în aer. – Cf. fr. fourneau. DOOM
furnál s. n., pl. furnále
furnica
FURNICÁ, pers. 3 furnícă, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. – Lat. formicare. DOOM
furnicá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnícă
furnica
FURNÍCĂ, furnici, s. f. (La pl.) Grup de insecte din ordinul himenopterelor, de talie mică sau mijlocie, negre sau roșii, care trăiesc în colonii; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. ◊ Harnic ca o furnică, se spune despre un om foarte muncitor. ♦ Furnică albă = termită. [Pl. și: (rar) furnice] – Lat. formica.
furnicar
FURNICÁR1, furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. 2. Fig. Mulțime (de oameni) care mișună. – Lat. *formicarius.
furnicar
FURNICÁR1, furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. 2. Fig. Mulțime (de oameni) care mișună. – Lat. *formicarius. DOOM
furnicár2 (mușuroi) s. n., pl. furnicáre
furnicare
FURNICÁ, pers. 3 furnícă, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. – Lat. formicare. DOOM
furnicá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnícă
furnicare
FURNICÁR1, furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. 2. Fig. Mulțime (de oameni) care mișună. – Lat. *formicarius.
furnicare
FURNICÁRE, furnicări, s. f. Acțiunea de a furnica și rezultatul ei. – V. furnica. DOOM
furnicáre s. f., g.-d. art. furnicắrii; pl. furnicắri
furnicarea
FURNICÁRE, furnicări, s. f. Acțiunea de a furnica și rezultatul ei. – V. furnica. DOOM
furnicáre s. f., g.-d. art. furnicắrii; pl. furnicắri
furnicarele
FURNICÁR1, furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. 2. Fig. Mulțime (de oameni) care mișună. – Lat. *formicarius.
furnicarelor
FURNICÁR1, furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. 2. Fig. Mulțime (de oameni) care mișună. – Lat. *formicarius.
furnicari
FURNICÁR1, furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. 2. Fig. Mulțime (de oameni) care mișună. – Lat. *formicarius. DOOM
furnicár2 (mușuroi) s. n., pl. furnicáre
furnicarii
FURNICÁR1, furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. 2. Fig. Mulțime (de oameni) care mișună. – Lat. *formicarius. DOOM
furnicár2 (mușuroi) s. n., pl. furnicáre
furnicarilor
FURNICÁR1, furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. 2. Fig. Mulțime (de oameni) care mișună. – Lat. *formicarius. DOOM
furnicár2 (mușuroi) s. n., pl. furnicáre
furnicarul
FURNICÁR1, furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. 2. Fig. Mulțime (de oameni) care mișună. – Lat. *formicarius.
furnicarul
FURNICÁR1, furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. 2. Fig. Mulțime (de oameni) care mișună. – Lat. *formicarius. DOOM
furnicár2 (mușuroi) s. n., pl. furnicáre
furnicarului
FURNICÁR1, furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. 2. Fig. Mulțime (de oameni) care mișună. – Lat. *formicarius.
furnicarului
FURNICÁR1, furnicare, s. n. 1. Ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi. ♦ Totalitatea furnicilor dintr-un mușuroi. 2. Fig. Mulțime (de oameni) care mișună. – Lat. *formicarius. DOOM
furnicár2 (mușuroi) s. n., pl. furnicáre
furnicară
FURNICÁ, pers. 3 furnícă, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. – Lat. formicare. DOOM
furnicá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnícă
furnicase
FURNICÁ, pers. 3 furnícă, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. – Lat. formicare. DOOM
furnicá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnícă
furnicaseră
FURNICÁ, pers. 3 furnícă, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. – Lat. formicare. DOOM
furnicá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnícă
furnicat
FURNICÁ, pers. 3 furnícă, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. – Lat. formicare. DOOM
furnicá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnícă
furnicat
FURNICÁ, pers. 3 furnícă, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. – Lat. formicare.
furnicau
FURNICÁ, pers. 3 furnícă, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. – Lat. formicare. DOOM
furnicá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnícă
furnice
FURNICÁ, pers. 3 furnícă, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. – Lat. formicare. DOOM
furnicá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnícă
furnicel
furnicél (-éi), s. m. – Furuncul. – Var. (înv.) funecel, funigel, funi(n)cel, furincel. Lat. *fŭruncĕllus, în loc de fŭruncŭlus (Densusianu, Rom., XXXIII, 77; Candrea-Dens., 692; REW 3607; DAR). Este dublet al lui furuncul, s. n., din lat. (sec. XIX). Var. sale indică o confuzie cu funigel și cu furnicei, explicabil acesta din urmă datorită ideii de înțepătură.
furnici
FURNÍCĂ, furnici, s. f. (La pl.) Grup de insecte din ordinul himenopterelor, de talie mică sau mijlocie, negre sau roșii, care trăiesc în colonii; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. ◊ Harnic ca o furnică, se spune despre un om foarte muncitor. ♦ Furnică albă = termită. [Pl. și: (rar) furnice] – Lat. formica.
furnicii
FURNÍCĂ, furnici, s. f. (La pl.) Grup de insecte din ordinul himenopterelor, de talie mică sau mijlocie, negre sau roșii, care trăiesc în colonii; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. ◊ Harnic ca o furnică, se spune despre un om foarte muncitor. ♦ Furnică albă = termită. [Pl. și: (rar) furnice] – Lat. formica.
furnicile
FURNÍCĂ, furnici, s. f. (La pl.) Grup de insecte din ordinul himenopterelor, de talie mică sau mijlocie, negre sau roșii, care trăiesc în colonii; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. ◊ Harnic ca o furnică, se spune despre un om foarte muncitor. ♦ Furnică albă = termită. [Pl. și: (rar) furnice] – Lat. formica.
furnicilor
FURNÍCĂ, furnici, s. f. (La pl.) Grup de insecte din ordinul himenopterelor, de talie mică sau mijlocie, negre sau roșii, care trăiesc în colonii; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. ◊ Harnic ca o furnică, se spune despre un om foarte muncitor. ♦ Furnică albă = termită. [Pl. și: (rar) furnice] – Lat. formica.
furnicând
FURNICÁ, pers. 3 furnícă, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. – Lat. formicare. DOOM
furnicá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnícă
furnicînd
FURNICÁ, pers. 3 furnícă, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. – Lat. formicare. DOOM
furnicá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnícă
furnică
FURNÍCĂ, furnici, s. f. (La pl.) Grup de insecte din ordinul himenopterelor, de talie mică sau mijlocie, negre sau roșii, care trăiesc în colonii; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. ◊ Harnic ca o furnică, se spune despre un om foarte muncitor. ♦ Furnică albă = termită. [Pl. și: (rar) furnice] – Lat. formica. DOOM
furnícă s. f., g.-d. art. furnícii; pl. furníci
furnicări
FURNICÁRE, furnicări, s. f. Acțiunea de a furnica și rezultatul ei. – V. furnica. DOOM
furnicáre s. f., g.-d. art. furnicắrii; pl. furnicắri
furnicării
FURNICÁRE, furnicări, s. f. Acțiunea de a furnica și rezultatul ei. – V. furnica. DOOM
furnicáre s. f., g.-d. art. furnicắrii; pl. furnicắri
furnicările
FURNICÁRE, furnicări, s. f. Acțiunea de a furnica și rezultatul ei. – V. furnica. DOOM
furnicáre s. f., g.-d. art. furnicắrii; pl. furnicắri
furnicărilor
FURNICÁRE, furnicări, s. f. Acțiunea de a furnica și rezultatul ei. – V. furnica. DOOM
furnicáre s. f., g.-d. art. furnicắrii; pl. furnicắri
furnicătura
FURNICĂTÚRĂ, furnicături, s. f. Senzație neplăcută de înțepături și de mâncărime de piele. – Furnica + suf. -ătură. DOOM
furnicătúră s. f., g.-d. art. furnicătúrii; pl. furnicătúri
furnicături
FURNICĂTÚRĂ, furnicături, s. f. Senzație neplăcută de înțepături și de mâncărime de piele. – Furnica + suf. -ătură. DOOM
furnicătúră s. f., g.-d. art. furnicătúrii; pl. furnicătúri
furnicăturii
FURNICĂTÚRĂ, furnicături, s. f. Senzație neplăcută de înțepături și de mâncărime de piele. – Furnica + suf. -ătură. DOOM
furnicătúră s. f., g.-d. art. furnicătúrii; pl. furnicătúri
furnicăturile
FURNICĂTÚRĂ, furnicături, s. f. Senzație neplăcută de înțepături și de mâncărime de piele. – Furnica + suf. -ătură. DOOM
furnicătúră s. f., g.-d. art. furnicătúrii; pl. furnicătúri
furnicăturilor
FURNICĂTÚRĂ, furnicături, s. f. Senzație neplăcută de înțepături și de mâncărime de piele. – Furnica + suf. -ătură. DOOM
furnicătúră s. f., g.-d. art. furnicătúrii; pl. furnicătúri
furnir
FURNÍR, (2) furnire, s. n. 1. Foaie subțire de lemn care servește la fabricarea placajelor, a panelelor, în industria mobilei etc. 2. Sortiment de furnir (1). – Din germ. Furnier. DOOM
furnír s. n.; (sorturi) pl. furníre
furnir
FURNÍR s. n. Foaie subțire de lemn de obicei de calitate superioară, care servește la fabricarea placajelor, se aplică pe lemnul prelucrat pentru fabricarea mobilelor etc.
furnire
FURNÍR, (2) furnire, s. n. 1. Foaie subțire de lemn care servește la fabricarea placajelor, a panelelor, în industria mobilei etc. 2. Sortiment de furnir (1). – Din germ. Furnier. DOOM
furnír s. n.; (sorturi) pl. furníre
furnirele
FURNÍR, (2) furnire, s. n. 1. Foaie subțire de lemn care servește la fabricarea placajelor, a panelelor, în industria mobilei etc. 2. Sortiment de furnir (1). – Din germ. Furnier. DOOM
furnír s. n.; (sorturi) pl. furníre
furnirelor
FURNÍR, (2) furnire, s. n. 1. Foaie subțire de lemn care servește la fabricarea placajelor, a panelelor, în industria mobilei etc. 2. Sortiment de furnir (1). – Din germ. Furnier. DOOM
furnír s. n.; (sorturi) pl. furníre
furnirui
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruia
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruiai
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruiam
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruiască
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruiau
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruiați
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruiesc
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruiește
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruiești
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruii
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruim
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruind
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruire
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruire
FURNIRUÍRE, furniruiri, s. f. Acțiunea de a furnirui și rezultatul ei. [Pr.: -ru-i-] – V. furnirui. DOOM
furniruíre s. f., g.-d. art. furniruírii; pl. furniruíri
furniruirea
FURNIRUÍRE, furniruiri, s. f. Acțiunea de a furnirui și rezultatul ei. [Pr.: -ru-i-] – V. furnirui. DOOM
furniruíre s. f., g.-d. art. furniruírii; pl. furniruíri
furniruiri
FURNIRUÍRE, furniruiri, s. f. Acțiunea de a furnirui și rezultatul ei. [Pr.: -ru-i-] – V. furnirui. DOOM
furniruíre s. f., g.-d. art. furniruírii; pl. furniruíri
furniruirii
FURNIRUÍRE, furniruiri, s. f. Acțiunea de a furnirui și rezultatul ei. [Pr.: -ru-i-] – V. furnirui. DOOM
furniruíre s. f., g.-d. art. furniruírii; pl. furniruíri
furniruirile
FURNIRUÍRE, furniruiri, s. f. Acțiunea de a furnirui și rezultatul ei. [Pr.: -ru-i-] – V. furnirui. DOOM
furniruíre s. f., g.-d. art. furniruírii; pl. furniruíri
furniruirilor
FURNIRUÍRE, furniruiri, s. f. Acțiunea de a furnirui și rezultatul ei. [Pr.: -ru-i-] – V. furnirui. DOOM
furniruíre s. f., g.-d. art. furniruírii; pl. furniruíri
furniruiră
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruirăm
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruirăți
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruise
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruisem
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruiseră
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruiserăm
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruiserăți
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruiseși
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruiseți
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruit
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruit
FURNIRUÍT, -Ă, furniruiți, -te, adj. (Despre piese de lemn) Acoperit cu furnir. [Pr.: -ru-it] – V. furnirui.
furniruita
FURNIRUÍT, -Ă, furniruiți, -te, adj. (Despre piese de lemn) Acoperit cu furnir. [Pr.: -ru-it] – V. furnirui.
furniruite
FURNIRUÍT, -Ă, furniruiți, -te, adj. (Despre piese de lemn) Acoperit cu furnir. [Pr.: -ru-it] – V. furnirui.
furniruitei
FURNIRUÍT, -Ă, furniruiți, -te, adj. (Despre piese de lemn) Acoperit cu furnir. [Pr.: -ru-it] – V. furnirui.
furniruitele
FURNIRUÍT, -Ă, furniruiți, -te, adj. (Despre piese de lemn) Acoperit cu furnir. [Pr.: -ru-it] – V. furnirui.
furniruitelor
FURNIRUÍT, -Ă, furniruiți, -te, adj. (Despre piese de lemn) Acoperit cu furnir. [Pr.: -ru-it] – V. furnirui.
furniruitul
FURNIRUÍT, -Ă, furniruiți, -te, adj. (Despre piese de lemn) Acoperit cu furnir. [Pr.: -ru-it] – V. furnirui.
furniruitului
FURNIRUÍT, -Ă, furniruiți, -te, adj. (Despre piese de lemn) Acoperit cu furnir. [Pr.: -ru-it] – V. furnirui.
furniruiși
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruiți
FURNIRUÍ, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin încleiere și prin presare una sau două foi de furnir pe fața unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Furnir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren. DOOM
furniruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. furniruiésc, imperf. 3 sg. furniruiá; conj. prez. 3 să furniruiáscă
furniruiți
FURNIRUÍT, -Ă, furniruiți, -te, adj. (Despre piese de lemn) Acoperit cu furnir. [Pr.: -ru-it] – V. furnirui.
furniruiții
FURNIRUÍT, -Ă, furniruiți, -te, adj. (Despre piese de lemn) Acoperit cu furnir. [Pr.: -ru-it] – V. furnirui.
furniruiților
FURNIRUÍT, -Ă, furniruiți, -te, adj. (Despre piese de lemn) Acoperit cu furnir. [Pr.: -ru-it] – V. furnirui.
furnirul
FURNÍR, (2) furnire, s. n. 1. Foaie subțire de lemn care servește la fabricarea placajelor, a panelelor, în industria mobilei etc. 2. Sortiment de furnir (1). – Din germ. Furnier. DOOM
furnír s. n.; (sorturi) pl. furníre
furnirului
FURNÍR, (2) furnire, s. n. 1. Foaie subțire de lemn care servește la fabricarea placajelor, a panelelor, în industria mobilei etc. 2. Sortiment de furnir (1). – Din germ. Furnier. DOOM
furnír s. n.; (sorturi) pl. furníre
furnitura
FURNITÚRĂ, furnituri, s. f. 1. Furnizare. 2. Marfă furnizată. 3. (La pl.) Rechizite de birou. 4. (La pl.) Material accesoriu (căptușeală, pânză tare, ață, nasturi etc.) folosit în croitorie. – Din fr. fourniture. DOOM
furnitúră s. f., g.-d. art. furnitúrii; pl. furnitúri
furnituri
FURNITÚRĂ, furnituri, s. f. 1. Furnizare. 2. Marfă furnizată. 3. (La pl.) Rechizite de birou. 4. (La pl.) Material accesoriu (căptușeală, pânză tare, ață, nasturi etc.) folosit în croitorie. – Din fr. fourniture. DOOM
furnitúră s. f., g.-d. art. furnitúrii; pl. furnitúri
furniturii
FURNITÚRĂ, furnituri, s. f. 1. Furnizare. 2. Marfă furnizată. 3. (La pl.) Rechizite de birou. 4. (La pl.) Material accesoriu (căptușeală, pânză tare, ață, nasturi etc.) folosit în croitorie. – Din fr. fourniture. DOOM
furnitúră s. f., g.-d. art. furnitúrii; pl. furnitúri
furniturile
FURNITÚRĂ, furnituri, s. f. 1. Furnizare. 2. Marfă furnizată. 3. (La pl.) Rechizite de birou. 4. (La pl.) Material accesoriu (căptușeală, pânză tare, ață, nasturi etc.) folosit în croitorie. – Din fr. fourniture. DOOM
furnitúră s. f., g.-d. art. furnitúrii; pl. furnitúri
furniturilor
FURNITÚRĂ, furnituri, s. f. 1. Furnizare. 2. Marfă furnizată. 3. (La pl.) Rechizite de birou. 4. (La pl.) Material accesoriu (căptușeală, pânză tare, ață, nasturi etc.) folosit în croitorie. – Din fr. fourniture. DOOM
furnitúră s. f., g.-d. art. furnitúrii; pl. furnitúri
furniza
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizai
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizam
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizare
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizare
FURNIZÁRE, furnizări, s. f. Acțiunea de a furniza și rezultatul ei; furnitură (1). – V. furniza. DOOM
furnizáre s. f., g.-d. art. furnizắrii; pl. furnizắri
furnizarea
FURNIZÁRE, furnizări, s. f. Acțiunea de a furniza și rezultatul ei; furnitură (1). – V. furniza. DOOM
furnizáre s. f., g.-d. art. furnizắrii; pl. furnizắri
furnizară
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizarăm
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizarăți
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizase
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizasem
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizaseră
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizaserăm
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizaserăți
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizaseși
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizaseți
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizat
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizat
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir.
furnizau
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizași
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizați
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizează
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizez
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizeze
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizezi
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizoare
FURNIZÓR, -OÁRE, furnizori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică care furnizează, care procură (diverse materiale). – Din fr. fournisseur. DOOM
furnizór s. m., pl. furnizóri
furnizoarea
FURNIZÓR, -OÁRE, furnizori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică care furnizează, care procură (diverse materiale). – Din fr. fournisseur. DOOM
furnizór s. m., pl. furnizóri
furnizoarei
FURNIZÓR, -OÁRE, furnizori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică care furnizează, care procură (diverse materiale). – Din fr. fournisseur. DOOM
furnizór s. m., pl. furnizóri
furnizoarele
FURNIZÓR, -OÁRE, furnizori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică care furnizează, care procură (diverse materiale). – Din fr. fournisseur. DOOM
furnizór s. m., pl. furnizóri
furnizoarelor
FURNIZÓR, -OÁRE, furnizori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică care furnizează, care procură (diverse materiale). – Din fr. fournisseur. DOOM
furnizór s. m., pl. furnizóri
furnizor
FURNIZÓR, -OÁRE, furnizori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică care furnizează, care procură (diverse materiale). – Din fr. fournisseur. DOOM
furnizór s. m., pl. furnizóri
furnizori
FURNIZÓR, -OÁRE, furnizori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică care furnizează, care procură (diverse materiale). – Din fr. fournisseur. DOOM
furnizór s. m., pl. furnizóri
furnizorii
FURNIZÓR, -OÁRE, furnizori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică care furnizează, care procură (diverse materiale). – Din fr. fournisseur. DOOM
furnizór s. m., pl. furnizóri
furnizorilor
FURNIZÓR, -OÁRE, furnizori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică care furnizează, care procură (diverse materiale). – Din fr. fournisseur. DOOM
furnizór s. m., pl. furnizóri
furnizorul
FURNIZÓR, -OÁRE, furnizori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică care furnizează, care procură (diverse materiale). – Din fr. fournisseur. DOOM
furnizór s. m., pl. furnizóri
furnizorului
FURNIZÓR, -OÁRE, furnizori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică care furnizează, care procură (diverse materiale). – Din fr. fournisseur. DOOM
furnizór s. m., pl. furnizóri
furnizând
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizînd
FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziție servicii, contra plată, în baza unei înțelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informație, o știre etc. – Din furnizor. Cf. fr. fournir. DOOM
furnizá (a ~) vb., ind. prez. 3 furnizeáză
furnizări
FURNIZÁRE, furnizări, s. f. Acțiunea de a furniza și rezultatul ei; furnitură (1). – V. furniza. DOOM
furnizáre s. f., g.-d. art. furnizắrii; pl. furnizắri
furnizării
FURNIZÁRE, furnizări, s. f. Acțiunea de a furniza și rezultatul ei; furnitură (1). – V. furniza. DOOM
furnizáre s. f., g.-d. art. furnizắrii; pl. furnizắri
furnizările
FURNIZÁRE, furnizări, s. f. Acțiunea de a furniza și rezultatul ei; furnitură (1). – V. furniza. DOOM
furnizáre s. f., g.-d. art. furnizắrii; pl. furnizắri
furnizărilor
FURNIZÁRE, furnizări, s. f. Acțiunea de a furniza și rezultatul ei; furnitură (1). – V. furniza. DOOM
furnizáre s. f., g.-d. art. furnizắrii; pl. furnizắri
furoare
FUROÁRE, furori, s. f. 1. (Rar) Mânie, furie, delir furios. 2. (Rar) Pasiune violentă, patimă arzătoare; încântare. 3. (Fam.; în expr.) A face furori = a provoca admirație, senzație, mai ales pentru aspectul exterior. – Din fr. fureur, lat. furor, -oris. DOOM
furoáre (rar) s. f., g.-d. art. furórii; pl. furóri
furoarea
FUROÁRE, furori, s. f. 1. (Rar) Mânie, furie, delir furios. 2. (Rar) Pasiune violentă, patimă arzătoare; încântare. 3. (Fam.; în expr.) A face furori = a provoca admirație, senzație, mai ales pentru aspectul exterior. – Din fr. fureur, lat. furor, -oris. DOOM
furoáre (rar) s. f., g.-d. art. furórii; pl. furóri
furor
FURÓRI s. m. pl. (Familiar, numai în expr.) A face furori = a provoca admirație (mai ales prin aspectul exterior).
furori
FUROÁRE, furori, s. f. 1. (Rar) Mânie, furie, delir furios. 2. (Rar) Pasiune violentă, patimă arzătoare; încântare. 3. (Fam.; în expr.) A face furori = a provoca admirație, senzație, mai ales pentru aspectul exterior. – Din fr. fureur, lat. furor, -oris. DOOM
furoáre (rar) s. f., g.-d. art. furórii; pl. furóri
furorii
FUROÁRE, furori, s. f. 1. (Rar) Mânie, furie, delir furios. 2. (Rar) Pasiune violentă, patimă arzătoare; încântare. 3. (Fam.; în expr.) A face furori = a provoca admirație, senzație, mai ales pentru aspectul exterior. – Din fr. fureur, lat. furor, -oris. DOOM
furoáre (rar) s. f., g.-d. art. furórii; pl. furóri
furorile
FUROÁRE, furori, s. f. 1. (Rar) Mânie, furie, delir furios. 2. (Rar) Pasiune violentă, patimă arzătoare; încântare. 3. (Fam.; în expr.) A face furori = a provoca admirație, senzație, mai ales pentru aspectul exterior. – Din fr. fureur, lat. furor, -oris. DOOM
furoáre (rar) s. f., g.-d. art. furórii; pl. furóri
furorilor
FUROÁRE, furori, s. f. 1. (Rar) Mânie, furie, delir furios. 2. (Rar) Pasiune violentă, patimă arzătoare; încântare. 3. (Fam.; în expr.) A face furori = a provoca admirație, senzație, mai ales pentru aspectul exterior. – Din fr. fureur, lat. furor, -oris. DOOM
furoáre (rar) s. f., g.-d. art. furórii; pl. furóri
furorul
FURÓRI s. m. pl. (Familiar, numai în expr.) A face furori = a provoca admirație (mai ales prin aspectul exterior).
furorului
FURÓRI s. m. pl. (Familiar, numai în expr.) A face furori = a provoca admirație (mai ales prin aspectul exterior).
furou
FURÓU, furouri, s. n. Combinezon. – Din fr. fourreau. DOOM
furóu s. n., art. furóul; pl. furóuri
furoul
FURÓU, furouri, s. n. Combinezon. – Din fr. fourreau. DOOM
furóu s. n., art. furóul; pl. furóuri
furoului
FURÓU, furouri, s. n. Combinezon. – Din fr. fourreau. DOOM
furóu s. n., art. furóul; pl. furóuri
furouri
FURÓU, furouri, s. n. Combinezon. – Din fr. fourreau. DOOM
furóu s. n., art. furóul; pl. furóuri
furourile
FURÓU, furouri, s. n. Combinezon. – Din fr. fourreau. DOOM
furóu s. n., art. furóul; pl. furóuri
furourilor
FURÓU, furouri, s. n. Combinezon. – Din fr. fourreau. DOOM
furóu s. n., art. furóul; pl. furóuri
fursant
fursánt (fursánturi), s. n. – Ocazie, prilej. Tc. firsa(n)t (Șeineanu, III, 54; Lokotsch 619). Sec. XIX, înv.
fursec
FURSÉC, fursecuri, s. n. Nume dat unor prăjituri mici și uscate, făcute din diferite aluaturi fragede, având forme variate. – Din fr. foursec. DOOM
furséc s. n., pl. fursécuri
fursecul
FURSÉC, fursecuri, s. n. Nume dat unor prăjituri mici și uscate, făcute din diferite aluaturi fragede, având forme variate. – Din fr. foursec. DOOM
furséc s. n., pl. fursécuri
fursecului
FURSÉC, fursecuri, s. n. Nume dat unor prăjituri mici și uscate, făcute din diferite aluaturi fragede, având forme variate. – Din fr. foursec. DOOM
furséc s. n., pl. fursécuri
fursecuri
FURSÉC, fursecuri, s. n. Nume dat unor prăjituri mici și uscate, făcute din diferite aluaturi fragede, având forme variate. – Din fr. foursec. DOOM
furséc s. n., pl. fursécuri
fursecurile
FURSÉC, fursecuri, s. n. Nume dat unor prăjituri mici și uscate, făcute din diferite aluaturi fragede, având forme variate. – Din fr. foursec. DOOM
furséc s. n., pl. fursécuri
fursecurilor
FURSÉC, fursecuri, s. n. Nume dat unor prăjituri mici și uscate, făcute din diferite aluaturi fragede, având forme variate. – Din fr. foursec. DOOM
furséc s. n., pl. fursécuri
furt
FURT, furturi, s. n. Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil din posesiunea sau deținerea unei persoane, fără consimțământul acesteia; hoție, furătură. – Din lat. furtum. DOOM
furt s. n., pl. fúrturi
furtiv
FURTÍV, -Ă, furtivi, -e, adj. (Livr.) Care se face în ascuns, pe furiș. – Din fr. furtif, lat. furtivus. DOOM
furtív (livr.) adj. m., pl. furtívi; f. furtívă, pl. furtíve
furtiva
FURTÍV, -Ă, furtivi, -e, adj. (Livr.) Care se face în ascuns, pe furiș. – Din fr. furtif, lat. furtivus. DOOM
furtív (livr.) adj. m., pl. furtívi; f. furtívă, pl. furtíve
furtive
FURTÍV, -Ă, furtivi, -e, adj. (Livr.) Care se face în ascuns, pe furiș. – Din fr. furtif, lat. furtivus. DOOM
furtív (livr.) adj. m., pl. furtívi; f. furtívă, pl. furtíve
furtivei
FURTÍV, -Ă, furtivi, -e, adj. (Livr.) Care se face în ascuns, pe furiș. – Din fr. furtif, lat. furtivus. DOOM
furtív (livr.) adj. m., pl. furtívi; f. furtívă, pl. furtíve
furtivele
FURTÍV, -Ă, furtivi, -e, adj. (Livr.) Care se face în ascuns, pe furiș. – Din fr. furtif, lat. furtivus. DOOM
furtív (livr.) adj. m., pl. furtívi; f. furtívă, pl. furtíve
furtivelor
FURTÍV, -Ă, furtivi, -e, adj. (Livr.) Care se face în ascuns, pe furiș. – Din fr. furtif, lat. furtivus. DOOM
furtív (livr.) adj. m., pl. furtívi; f. furtívă, pl. furtíve
furtivi
FURTÍV, -Ă, furtivi, -e, adj. (Livr.) Care se face în ascuns, pe furiș. – Din fr. furtif, lat. furtivus. DOOM
furtív (livr.) adj. m., pl. furtívi; f. furtívă, pl. furtíve
furtivii
FURTÍV, -Ă, furtivi, -e, adj. (Livr.) Care se face în ascuns, pe furiș. – Din fr. furtif, lat. furtivus. DOOM
furtív (livr.) adj. m., pl. furtívi; f. furtívă, pl. furtíve
furtivilor
FURTÍV, -Ă, furtivi, -e, adj. (Livr.) Care se face în ascuns, pe furiș. – Din fr. furtif, lat. furtivus. DOOM
furtív (livr.) adj. m., pl. furtívi; f. furtívă, pl. furtíve
furtivul
FURTÍV, -Ă, furtivi, -e, adj. (Livr.) Care se face în ascuns, pe furiș. – Din fr. furtif, lat. furtivus. DOOM
furtív (livr.) adj. m., pl. furtívi; f. furtívă, pl. furtíve
furtivului
FURTÍV, -Ă, furtivi, -e, adj. (Livr.) Care se face în ascuns, pe furiș. – Din fr. furtif, lat. furtivus. DOOM
furtív (livr.) adj. m., pl. furtívi; f. furtívă, pl. furtíve
furtișag
FURTIȘÁG, furtișaguri, s. n. Furt (de mici proporții); ciupeală. – Furt + suf. -ișag (după magh. tolvajság). DOOM
furtișág s. n., pl. furtișáguri
furtișagul
FURTIȘÁG, furtișaguri, s. n. Furt (de mici proporții); ciupeală. – Furt + suf. -ișag (după magh. tolvajság). DOOM
furtișág s. n., pl. furtișáguri
furtișagului
FURTIȘÁG, furtișaguri, s. n. Furt (de mici proporții); ciupeală. – Furt + suf. -ișag (după magh. tolvajság). DOOM
furtișág s. n., pl. furtișáguri
furtișaguri
FURTIȘÁG, furtișaguri, s. n. Furt (de mici proporții); ciupeală. – Furt + suf. -ișag (după magh. tolvajság). DOOM
furtișág s. n., pl. furtișáguri
furtișagurile
FURTIȘÁG, furtișaguri, s. n. Furt (de mici proporții); ciupeală. – Furt + suf. -ișag (după magh. tolvajság). DOOM
furtișág s. n., pl. furtișáguri
furtișagurilor
FURTIȘÁG, furtișaguri, s. n. Furt (de mici proporții); ciupeală. – Furt + suf. -ișag (după magh. tolvajság). DOOM
furtișág s. n., pl. furtișáguri
furtul
FURT, furturi, s. n. Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil din posesiunea sau deținerea unei persoane, fără consimțământul acesteia; hoție, furătură. – Din lat. furtum. DOOM
furt s. n., pl. fúrturi
furtului
FURT, furturi, s. n. Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil din posesiunea sau deținerea unei persoane, fără consimțământul acesteia; hoție, furătură. – Din lat. furtum. DOOM
furt s. n., pl. fúrturi
furtun
FURTÚN, furtunuri, s. n. Tub flexibil confecționat din material textil, cauciuc, material plastic etc., care servește la transportul, pe distanță mică, al gazelor sau al lichidelor. – Din tc. hortum. DOOM
furtún s. n., pl. furtúnuri
furtuna
FURTÚNĂ, furtuni, s. f. 1. Vânt puternic însoțit de averse de ploaie, de grindină și de descărcări electrice; vijelie. ◊ Expr. Furtună de... = mulțime (mare) de... 2. (În sintagma) Furtună solară = accentuare bruscă a activității solare, însoțită de intensificarea emisiei corpusculare și a celei electromagnetice. 3. Fig. Zbucium, tulburare sufletească. 4. Fig. Revoltă, răscoală. – Din ngr. furtúna. DOOM
furtúnă s. f., g.-d. art. furtúnii; pl. furtúni
furtunar
FURTUNÁR, furtunari, s. m. Pasăre marină de mărimea unui porumbel, cu nările situate la capătul unor tuburi cornoase de pe cioc, care trăiește în jurul Mării Mediterane (Puffinus puffinus). – Furtună + suf. -ar. DOOM
furtunár s. m., pl. furtunári
furtunari
FURTUNÁR, furtunari, s. m. Pasăre marină de mărimea unui porumbel, cu nările situate la capătul unor tuburi cornoase de pe cioc, care trăiește în jurul Mării Mediterane (Puffinus puffinus). – Furtună + suf. -ar. DOOM
furtunár s. m., pl. furtunári
furtunarii
FURTUNÁR, furtunari, s. m. Pasăre marină de mărimea unui porumbel, cu nările situate la capătul unor tuburi cornoase de pe cioc, care trăiește în jurul Mării Mediterane (Puffinus puffinus). – Furtună + suf. -ar. DOOM
furtunár s. m., pl. furtunári
furtunarilor
FURTUNÁR, furtunari, s. m. Pasăre marină de mărimea unui porumbel, cu nările situate la capătul unor tuburi cornoase de pe cioc, care trăiește în jurul Mării Mediterane (Puffinus puffinus). – Furtună + suf. -ar. DOOM
furtunár s. m., pl. furtunári
furtunarul
FURTUNÁR, furtunari, s. m. Pasăre marină de mărimea unui porumbel, cu nările situate la capătul unor tuburi cornoase de pe cioc, care trăiește în jurul Mării Mediterane (Puffinus puffinus). – Furtună + suf. -ar. DOOM
furtunár s. m., pl. furtunári
furtunarului
FURTUNÁR, furtunari, s. m. Pasăre marină de mărimea unui porumbel, cu nările situate la capătul unor tuburi cornoase de pe cioc, care trăiește în jurul Mării Mediterane (Puffinus puffinus). – Furtună + suf. -ar. DOOM
furtunár s. m., pl. furtunári
furtunatec
FURTUNÁTIC, -Ă, furtunatici, -ce, adj. (Rar) Furtunos, impetuos. [Var.: furtunátec, -ă adj.] – Furtună + suf. -atic. DOOM
furtunátic (rar) adj. m., pl. furtunátici; f. furtunátică, pl. furtunátice
furtunatic
FURTUNÁTIC, -Ă, furtunatici, -ce, adj. (Rar) Furtunos, impetuos. [Var.: furtunátec, -ă adj.] – Furtună + suf. -atic. DOOM
furtunátic (rar) adj. m., pl. furtunátici; f. furtunátică, pl. furtunátice
furtunatica
FURTUNÁTIC, -Ă, furtunatici, -ce, adj. (Rar) Furtunos, impetuos. [Var.: furtunátec, -ă adj.] – Furtună + suf. -atic. DOOM
furtunátic (rar) adj. m., pl. furtunátici; f. furtunátică, pl. furtunátice
furtunatice
FURTUNÁTIC, -Ă, furtunatici, -ce, adj. (Rar) Furtunos, impetuos. [Var.: furtunátec, -ă adj.] – Furtună + suf. -atic. DOOM
furtunátic (rar) adj. m., pl. furtunátici; f. furtunátică, pl. furtunátice
furtunaticei
FURTUNÁTIC, -Ă, furtunatici, -ce, adj. (Rar) Furtunos, impetuos. [Var.: furtunátec, -ă adj.] – Furtună + suf. -atic. DOOM
furtunátic (rar) adj. m., pl. furtunátici; f. furtunátică, pl. furtunátice
furtunaticele
FURTUNÁTIC, -Ă, furtunatici, -ce, adj. (Rar) Furtunos, impetuos. [Var.: furtunátec, -ă adj.] – Furtună + suf. -atic. DOOM
furtunátic (rar) adj. m., pl. furtunátici; f. furtunátică, pl. furtunátice
furtunaticelor
FURTUNÁTIC, -Ă, furtunatici, -ce, adj. (Rar) Furtunos, impetuos. [Var.: furtunátec, -ă adj.] – Furtună + suf. -atic. DOOM
furtunátic (rar) adj. m., pl. furtunátici; f. furtunátică, pl. furtunátice
furtunatici
FURTUNÁTIC, -Ă, furtunatici, -ce, adj. (Rar) Furtunos, impetuos. [Var.: furtunátec, -ă adj.] – Furtună + suf. -atic. DOOM
furtunátic (rar) adj. m., pl. furtunátici; f. furtunátică, pl. furtunátice
furtunaticii
FURTUNÁTIC, -Ă, furtunatici, -ce, adj. (Rar) Furtunos, impetuos. [Var.: furtunátec, -ă adj.] – Furtună + suf. -atic. DOOM
furtunátic (rar) adj. m., pl. furtunátici; f. furtunátică, pl. furtunátice
furtunaticilor
FURTUNÁTIC, -Ă, furtunatici, -ce, adj. (Rar) Furtunos, impetuos. [Var.: furtunátec, -ă adj.] – Furtună + suf. -atic. DOOM
furtunátic (rar) adj. m., pl. furtunátici; f. furtunátică, pl. furtunátice
furtunaticul
FURTUNÁTIC, -Ă, furtunatici, -ce, adj. (Rar) Furtunos, impetuos. [Var.: furtunátec, -ă adj.] – Furtună + suf. -atic. DOOM
furtunátic (rar) adj. m., pl. furtunátici; f. furtunátică, pl. furtunátice
furtunaticului
FURTUNÁTIC, -Ă, furtunatici, -ce, adj. (Rar) Furtunos, impetuos. [Var.: furtunátec, -ă adj.] – Furtună + suf. -atic. DOOM
furtunátic (rar) adj. m., pl. furtunátici; f. furtunátică, pl. furtunátice
furtuni
FURTÚNĂ, furtuni, s. f. 1. Vânt puternic însoțit de averse de ploaie, de grindină și de descărcări electrice; vijelie. ◊ Expr. Furtună de... = mulțime (mare) de... 2. (În sintagma) Furtună solară = accentuare bruscă a activității solare, însoțită de intensificarea emisiei corpusculare și a celei electromagnetice. 3. Fig. Zbucium, tulburare sufletească. 4. Fig. Revoltă, răscoală. – Din ngr. furtúna. DOOM
furtúnă s. f., g.-d. art. furtúnii; pl. furtúni
furtunii
FURTÚNĂ, furtuni, s. f. 1. Vânt puternic însoțit de averse de ploaie, de grindină și de descărcări electrice; vijelie. ◊ Expr. Furtună de... = mulțime (mare) de... 2. (În sintagma) Furtună solară = accentuare bruscă a activității solare, însoțită de intensificarea emisiei corpusculare și a celei electromagnetice. 3. Fig. Zbucium, tulburare sufletească. 4. Fig. Revoltă, răscoală. – Din ngr. furtúna. DOOM
furtúnă s. f., g.-d. art. furtúnii; pl. furtúni
furtunile
FURTÚNĂ, furtuni, s. f. 1. Vânt puternic însoțit de averse de ploaie, de grindină și de descărcări electrice; vijelie. ◊ Expr. Furtună de... = mulțime (mare) de... 2. (În sintagma) Furtună solară = accentuare bruscă a activității solare, însoțită de intensificarea emisiei corpusculare și a celei electromagnetice. 3. Fig. Zbucium, tulburare sufletească. 4. Fig. Revoltă, răscoală. – Din ngr. furtúna. DOOM
furtúnă s. f., g.-d. art. furtúnii; pl. furtúni
furtunilor
FURTÚNĂ, furtuni, s. f. 1. Vânt puternic însoțit de averse de ploaie, de grindină și de descărcări electrice; vijelie. ◊ Expr. Furtună de... = mulțime (mare) de... 2. (În sintagma) Furtună solară = accentuare bruscă a activității solare, însoțită de intensificarea emisiei corpusculare și a celei electromagnetice. 3. Fig. Zbucium, tulburare sufletească. 4. Fig. Revoltă, răscoală. – Din ngr. furtúna. DOOM
furtúnă s. f., g.-d. art. furtúnii; pl. furtúni
furtunoasa
FURTUNÓS, -OÁSĂ, furtunoși, -oase, adj. 1. Bântuit de furtună; fig. agitat, zbuciumat. 2. Fig. (Despre ființe și acțiunile lor) Năvalnic, impetuos, violent. – Furtună + suf. -os. DOOM
furtunós adj. m., pl. furtunóși; f. furtunoásă, pl. furtunoáse
furtunoase
FURTUNÓS, -OÁSĂ, furtunoși, -oase, adj. 1. Bântuit de furtună; fig. agitat, zbuciumat. 2. Fig. (Despre ființe și acțiunile lor) Năvalnic, impetuos, violent. – Furtună + suf. -os. DOOM
furtunós adj. m., pl. furtunóși; f. furtunoásă, pl. furtunoáse
furtunoasei
FURTUNÓS, -OÁSĂ, furtunoși, -oase, adj. 1. Bântuit de furtună; fig. agitat, zbuciumat. 2. Fig. (Despre ființe și acțiunile lor) Năvalnic, impetuos, violent. – Furtună + suf. -os. DOOM
furtunós adj. m., pl. furtunóși; f. furtunoásă, pl. furtunoáse
furtunoasele
FURTUNÓS, -OÁSĂ, furtunoși, -oase, adj. 1. Bântuit de furtună; fig. agitat, zbuciumat. 2. Fig. (Despre ființe și acțiunile lor) Năvalnic, impetuos, violent. – Furtună + suf. -os. DOOM
furtunós adj. m., pl. furtunóși; f. furtunoásă, pl. furtunoáse
furtunoaselor
FURTUNÓS, -OÁSĂ, furtunoși, -oase, adj. 1. Bântuit de furtună; fig. agitat, zbuciumat. 2. Fig. (Despre ființe și acțiunile lor) Năvalnic, impetuos, violent. – Furtună + suf. -os. DOOM
furtunós adj. m., pl. furtunóși; f. furtunoásă, pl. furtunoáse
furtunos
FURTUNÓS, -OÁSĂ, furtunoși, -oase, adj. 1. Bântuit de furtună; fig. agitat, zbuciumat. 2. Fig. (Despre ființe și acțiunile lor) Năvalnic, impetuos, violent. – Furtună + suf. -os. DOOM
furtunós adj. m., pl. furtunóși; f. furtunoásă, pl. furtunoáse
furtunosul
FURTUNÓS, -OÁSĂ, furtunoși, -oase, adj. 1. Bântuit de furtună; fig. agitat, zbuciumat. 2. Fig. (Despre ființe și acțiunile lor) Năvalnic, impetuos, violent. – Furtună + suf. -os. DOOM
furtunós adj. m., pl. furtunóși; f. furtunoásă, pl. furtunoáse
furtunosului
FURTUNÓS, -OÁSĂ, furtunoși, -oase, adj. 1. Bântuit de furtună; fig. agitat, zbuciumat. 2. Fig. (Despre ființe și acțiunile lor) Năvalnic, impetuos, violent. – Furtună + suf. -os. DOOM
furtunós adj. m., pl. furtunóși; f. furtunoásă, pl. furtunoáse
furtunoși
FURTUNÓS, -OÁSĂ, furtunoși, -oase, adj. 1. Bântuit de furtună; fig. agitat, zbuciumat. 2. Fig. (Despre ființe și acțiunile lor) Năvalnic, impetuos, violent. – Furtună + suf. -os. DOOM
furtunós adj. m., pl. furtunóși; f. furtunoásă, pl. furtunoáse
furtunoșii
FURTUNÓS, -OÁSĂ, furtunoși, -oase, adj. 1. Bântuit de furtună; fig. agitat, zbuciumat. 2. Fig. (Despre ființe și acțiunile lor) Năvalnic, impetuos, violent. – Furtună + suf. -os. DOOM
furtunós adj. m., pl. furtunóși; f. furtunoásă, pl. furtunoáse
furtunoșilor
FURTUNÓS, -OÁSĂ, furtunoși, -oase, adj. 1. Bântuit de furtună; fig. agitat, zbuciumat. 2. Fig. (Despre ființe și acțiunile lor) Năvalnic, impetuos, violent. – Furtună + suf. -os. DOOM
furtunós adj. m., pl. furtunóși; f. furtunoásă, pl. furtunoáse
furtunul
FURTÚN, furtunuri, s. n. Tub flexibil confecționat din material textil, cauciuc, material plastic etc., care servește la transportul, pe distanță mică, al gazelor sau al lichidelor. – Din tc. hortum. DOOM
furtún s. n., pl. furtúnuri
furtunului
FURTÚN, furtunuri, s. n. Tub flexibil confecționat din material textil, cauciuc, material plastic etc., care servește la transportul, pe distanță mică, al gazelor sau al lichidelor. – Din tc. hortum. DOOM
furtún s. n., pl. furtúnuri
furtunuri
FURTÚN, furtunuri, s. n. Tub flexibil confecționat din material textil, cauciuc, material plastic etc., care servește la transportul, pe distanță mică, al gazelor sau al lichidelor. – Din tc. hortum. DOOM
furtún s. n., pl. furtúnuri
furtunurile
FURTÚN, furtunuri, s. n. Tub flexibil confecționat din material textil, cauciuc, material plastic etc., care servește la transportul, pe distanță mică, al gazelor sau al lichidelor. – Din tc. hortum. DOOM
furtún s. n., pl. furtúnuri
furtunurilor
FURTÚN, furtunuri, s. n. Tub flexibil confecționat din material textil, cauciuc, material plastic etc., care servește la transportul, pe distanță mică, al gazelor sau al lichidelor. – Din tc. hortum. DOOM
furtún s. n., pl. furtúnuri
furturi
FURT, furturi, s. n. Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil din posesiunea sau deținerea unei persoane, fără consimțământul acesteia; hoție, furătură. – Din lat. furtum. DOOM
furt s. n., pl. fúrturi
furturile
FURT, furturi, s. n. Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil din posesiunea sau deținerea unei persoane, fără consimțământul acesteia; hoție, furătură. – Din lat. furtum. DOOM
furt s. n., pl. fúrturi
furturilor
FURT, furturi, s. n. Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil din posesiunea sau deținerea unei persoane, fără consimțământul acesteia; hoție, furătură. – Din lat. furtum. DOOM
furt s. n., pl. fúrturi
furul
FUR, furi, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar. – Lat. fur, furis. DOOM
fur (înv.) s. m., pl. furi
furului
FUR, furi, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar. – Lat. fur, furis. DOOM
fur (înv.) s. m., pl. furi
furuncul
FURÚNCUL, furuncule, s. n. Inflamație purulentă a foliculilor firelor de păr ca urmare a unei infecții cu stafilococi, care poate prinde țesuturile învecinate, provocând leziuni întinse ale pielii; abces, buboi. – Din lat. furunculus. Cf. fr. furoncle. DOOM
furúncul s. n., pl. furúncule
furuncule
FURÚNCUL, furuncule, s. n. Inflamație purulentă a foliculilor firelor de păr ca urmare a unei infecții cu stafilococi, care poate prinde țesuturile învecinate, provocând leziuni întinse ale pielii; abces, buboi. – Din lat. furunculus. Cf. fr. furoncle. DOOM
furúncul s. n., pl. furúncule
furunculele
FURÚNCUL, furuncule, s. n. Inflamație purulentă a foliculilor firelor de păr ca urmare a unei infecții cu stafilococi, care poate prinde țesuturile învecinate, provocând leziuni întinse ale pielii; abces, buboi. – Din lat. furunculus. Cf. fr. furoncle. DOOM
furúncul s. n., pl. furúncule
furunculelor
FURÚNCUL, furuncule, s. n. Inflamație purulentă a foliculilor firelor de păr ca urmare a unei infecții cu stafilococi, care poate prinde țesuturile învecinate, provocând leziuni întinse ale pielii; abces, buboi. – Din lat. furunculus. Cf. fr. furoncle. DOOM
furúncul s. n., pl. furúncule
furunculoasa
FURUNCULÓS, -OÁSĂ adj. Cu furuncule. [Cf. fr. furonculeux].
furunculoase
FURUNCULÓS, -OÁSĂ adj. Cu furuncule. [Cf. fr. furonculeux].
furunculoasei
FURUNCULÓS, -OÁSĂ adj. Cu furuncule. [Cf. fr. furonculeux].
furunculoasele
FURUNCULÓS, -OÁSĂ adj. Cu furuncule. [Cf. fr. furonculeux].
furunculoaselor
FURUNCULÓS, -OÁSĂ adj. Cu furuncule. [Cf. fr. furonculeux].
furunculos
FURUNCULÓS, -OÁSĂ adj. Cu furuncule. [Cf. fr. furonculeux].
furunculosul
FURUNCULÓS, -OÁSĂ adj. Cu furuncule. [Cf. fr. furonculeux].
furunculosului
FURUNCULÓS, -OÁSĂ adj. Cu furuncule. [Cf. fr. furonculeux].
furunculoza
FURUNCULÓZĂ, furunculoze, s. f. Boală de piele caracterizată printr-o erupție simultană sau succesivă a mai multor furuncule, din cauza unui focar stafilococic latent. – Din fr. furonculose. DOOM
furunculóză s. f., g.-d. art. furunculózei; pl. furunculóze
furunculoze
FURUNCULÓZĂ, furunculoze, s. f. Boală de piele caracterizată printr-o erupție simultană sau succesivă a mai multor furuncule, din cauza unui focar stafilococic latent. – Din fr. furonculose. DOOM
furunculóză s. f., g.-d. art. furunculózei; pl. furunculóze
furunculozei
FURUNCULÓZĂ, furunculoze, s. f. Boală de piele caracterizată printr-o erupție simultană sau succesivă a mai multor furuncule, din cauza unui focar stafilococic latent. – Din fr. furonculose. DOOM
furunculóză s. f., g.-d. art. furunculózei; pl. furunculóze
furunculozele
FURUNCULÓZĂ, furunculoze, s. f. Boală de piele caracterizată printr-o erupție simultană sau succesivă a mai multor furuncule, din cauza unui focar stafilococic latent. – Din fr. furonculose. DOOM
furunculóză s. f., g.-d. art. furunculózei; pl. furunculóze
furunculozelor
FURUNCULÓZĂ, furunculoze, s. f. Boală de piele caracterizată printr-o erupție simultană sau succesivă a mai multor furuncule, din cauza unui focar stafilococic latent. – Din fr. furonculose. DOOM
furunculóză s. f., g.-d. art. furunculózei; pl. furunculóze
furunculoși
FURUNCULÓS, -OÁSĂ adj. Cu furuncule. [Cf. fr. furonculeux].
furunculoșii
FURUNCULÓS, -OÁSĂ adj. Cu furuncule. [Cf. fr. furonculeux].
furunculoșilor
FURUNCULÓS, -OÁSĂ adj. Cu furuncule. [Cf. fr. furonculeux].
furunculul
FURÚNCUL, furuncule, s. n. Inflamație purulentă a foliculilor firelor de păr ca urmare a unei infecții cu stafilococi, care poate prinde țesuturile învecinate, provocând leziuni întinse ale pielii; abces, buboi. – Din lat. furunculus. Cf. fr. furoncle. DOOM
furúncul s. n., pl. furúncule
furunculului
FURÚNCUL, furuncule, s. n. Inflamație purulentă a foliculilor firelor de păr ca urmare a unei infecții cu stafilococi, care poate prinde țesuturile învecinate, provocând leziuni întinse ale pielii; abces, buboi. – Din lat. furunculus. Cf. fr. furoncle. DOOM
furúncul s. n., pl. furúncule
furura
FURÚRĂ, fururi, s. f. Piesă metalică sau de lemn care acoperă sau umple spațiul dintre două elemente de construcție solidarizate între ele. – Din fr. fourrure. DOOM
furúră s. f., g.-d. art. furúrii; pl. furúri
fururi
FURÚRĂ, fururi, s. f. Piesă metalică sau de lemn care acoperă sau umple spațiul dintre două elemente de construcție solidarizate între ele. – Din fr. fourrure. DOOM
furúră s. f., g.-d. art. furúrii; pl. furúri
fururii
FURÚRĂ, fururi, s. f. Piesă metalică sau de lemn care acoperă sau umple spațiul dintre două elemente de construcție solidarizate între ele. – Din fr. fourrure. DOOM
furúră s. f., g.-d. art. furúrii; pl. furúri
fururile
FURÚRĂ, fururi, s. f. Piesă metalică sau de lemn care acoperă sau umple spațiul dintre două elemente de construcție solidarizate între ele. – Din fr. fourrure. DOOM
furúră s. f., g.-d. art. furúrii; pl. furúri
fururilor
FURÚRĂ, fururi, s. f. Piesă metalică sau de lemn care acoperă sau umple spațiul dintre două elemente de construcție solidarizate între ele. – Din fr. fourrure. DOOM
furúră s. f., g.-d. art. furúrii; pl. furúri
furând
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furînd
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare. DOOM
furá (a ~) vb., ind. prez. 3 fúră
furătoare
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furătoare
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furătoarea
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furătoarea
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furătoarei
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furătoarei
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furătoarele
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furătoarele
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furătoarelor
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furătoarelor
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furător
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furător
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furători
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furători
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furătorii
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furătorii
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furătorilor
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furătorilor
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furătorul
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furătorul
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furătorului
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furătorului
FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător. DOOM
furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre
furătura
FURĂTÚRĂ, furături, s. f. (Rar) Furt, furtișag. – Fura + suf. -ătură. DOOM
furătúră (rar) s. f., g.-d. art. furătúrii; pl. furătúri
furături
FURĂTÚRĂ, furături, s. f. (Rar) Furt, furtișag. – Fura + suf. -ătură. DOOM
furătúră (rar) s. f., g.-d. art. furătúrii; pl. furătúri
furăturii
FURĂTÚRĂ, furături, s. f. (Rar) Furt, furtișag. – Fura + suf. -ătură. DOOM
furătúră (rar) s. f., g.-d. art. furătúrii; pl. furătúri
furăturile
FURĂTÚRĂ, furături, s. f. (Rar) Furt, furtișag. – Fura + suf. -ătură. DOOM
furătúră (rar) s. f., g.-d. art. furătúrii; pl. furătúri
furăturilor
FURĂTÚRĂ, furături, s. f. (Rar) Furt, furtișag. – Fura + suf. -ătură. DOOM
furătúră (rar) s. f., g.-d. art. furătúrii; pl. furătúri
fus
FUS1, (I) fuse, (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus1 (I 1); fusiform. 2. Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul1 (I 1). 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fără crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = porțiune din suprafața globului pământesc cuprinsă între două meridiane ale căror longitudini diferă cu 15°. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau). DOOM
fus2 (anat., geogr., tehn., arhit., mat.) s. n., pl. fúsuri
fus
FUS1, (I) fuse, (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus1 (I 1); fusiform. 2. Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul1 (I 1). 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fără crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = porțiune din suprafața globului pământesc cuprinsă între două meridiane ale căror longitudini diferă cu 15°. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau).
fusaiola
FUSAIÓLĂ, fusaiole, s. f. Disc mic din lut ars, os sau piatră, cu un mic orificiu pe mijloc, care se utiliza ca greutate pentru fusele primitive, reglându-le învârtirea. – Din it. fusaiola. DOOM
*fusaiólă (disc la fus) s. f., g.-d. art. fusaiólei; pl. fusaióle
fusaiole
FUSAIÓLĂ, fusaiole, s. f. Disc mic din lut ars, os sau piatră, cu un mic orificiu pe mijloc, care se utiliza ca greutate pentru fusele primitive, reglându-le învârtirea. – Din it. fusaiola. DOOM
*fusaiólă (disc la fus) s. f., g.-d. art. fusaiólei; pl. fusaióle
fusaiolei
FUSAIÓLĂ, fusaiole, s. f. Disc mic din lut ars, os sau piatră, cu un mic orificiu pe mijloc, care se utiliza ca greutate pentru fusele primitive, reglându-le învârtirea. – Din it. fusaiola. DOOM
*fusaiólă (disc la fus) s. f., g.-d. art. fusaiólei; pl. fusaióle
fusaiolele
FUSAIÓLĂ, fusaiole, s. f. Disc mic din lut ars, os sau piatră, cu un mic orificiu pe mijloc, care se utiliza ca greutate pentru fusele primitive, reglându-le învârtirea. – Din it. fusaiola. DOOM
*fusaiólă (disc la fus) s. f., g.-d. art. fusaiólei; pl. fusaióle
fusaiolelor
FUSAIÓLĂ, fusaiole, s. f. Disc mic din lut ars, os sau piatră, cu un mic orificiu pe mijloc, care se utiliza ca greutate pentru fusele primitive, reglându-le învârtirea. – Din it. fusaiola. DOOM
*fusaiólă (disc la fus) s. f., g.-d. art. fusaiólei; pl. fusaióle
fusar
FUSÁRIU s. m. v. fusar. DOOM
fusár s. m., pl. fusári
fusari
FUSÁRIU s. m. v. fusar. DOOM
fusár s. m., pl. fusári
fusarii
FUSÁRIU s. m. v. fusar. DOOM
fusár s. m., pl. fusári
fusarilor
FUSÁRIU s. m. v. fusar. DOOM
fusár s. m., pl. fusári
fusariu
FUSÁRIU s. m. v. fusar. DOOM
fusár s. m., pl. fusári
fusarola
FUSARÓLĂ, fusarole, s. f. Element arhitectural decorativ, alcătuit dintr-un șir de boabe alungite. – Din fr. fusarole. DOOM
fusarólă (element decorativ) s. f., g.-d. art. fusarólei; pl. fusaróle
fusarole
FUSARÓLĂ, fusarole, s. f. Element arhitectural decorativ, alcătuit dintr-un șir de boabe alungite. – Din fr. fusarole. DOOM
fusarólă (element decorativ) s. f., g.-d. art. fusarólei; pl. fusaróle
fusarolei
FUSARÓLĂ, fusarole, s. f. Element arhitectural decorativ, alcătuit dintr-un șir de boabe alungite. – Din fr. fusarole. DOOM
fusarólă (element decorativ) s. f., g.-d. art. fusarólei; pl. fusaróle
fusarolele
FUSARÓLĂ, fusarole, s. f. Element arhitectural decorativ, alcătuit dintr-un șir de boabe alungite. – Din fr. fusarole. DOOM
fusarólă (element decorativ) s. f., g.-d. art. fusarólei; pl. fusaróle
fusarolelor
FUSARÓLĂ, fusarole, s. f. Element arhitectural decorativ, alcătuit dintr-un șir de boabe alungite. – Din fr. fusarole. DOOM
fusarólă (element decorativ) s. f., g.-d. art. fusarólei; pl. fusaróle
fusarul
FUSÁRIU s. m. v. fusar. DOOM
fusár s. m., pl. fusári
fusarului
FUSÁRIU s. m. v. fusar. DOOM
fusár s. m., pl. fusári
fuscei
FUȘTÉL s. m. v. fuscel. DOOM
fuscél s. m., pl. fuscéi, art. fuscéii
fusceii
FUȘTÉL s. m. v. fuscel. DOOM
fuscél s. m., pl. fuscéi, art. fuscéii
fusceilor
FUȘTÉL s. m. v. fuscel. DOOM
fuscél s. m., pl. fuscéi, art. fuscéii
fuscel
FUȘTÉL s. m. v. fuscel. DOOM
fuscél s. m., pl. fuscéi, art. fuscéii
fuscelul
FUȘTÉL s. m. v. fuscel. DOOM
fuscél s. m., pl. fuscéi, art. fuscéii
fuscelului
FUȘTÉL s. m. v. fuscel. DOOM
fuscél s. m., pl. fuscéi, art. fuscéii
fuse
FUS1, (I) fuse, (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus1 (I 1); fusiform. 2. Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul1 (I 1). 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fără crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = porțiune din suprafața globului pământesc cuprinsă între două meridiane ale căror longitudini diferă cu 15°. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau). DOOM
fus2 (anat., geogr., tehn., arhit., mat.) s. n., pl. fúsuri
fusel
FUSÉL s.n. Vârtelniță (pentru făcut frânghii etc.). [< it. fusella].
fusele
FUS1, (I) fuse, (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus1 (I 1); fusiform. 2. Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul1 (I 1). 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fără crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = porțiune din suprafața globului pământesc cuprinsă între două meridiane ale căror longitudini diferă cu 15°. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau). DOOM
fus2 (anat., geogr., tehn., arhit., mat.) s. n., pl. fúsuri
fusele
FUSÉL s.n. Vârtelniță (pentru făcut frânghii etc.). [< it. fusella].
fuselele
FUSÉL s.n. Vârtelniță (pentru făcut frânghii etc.). [< it. fusella].
fuselelor
FUSÉL s.n. Vârtelniță (pentru făcut frânghii etc.). [< it. fusella].
fuselor
FUS1, (I) fuse, (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus1 (I 1); fusiform. 2. Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul1 (I 1). 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fără crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = porțiune din suprafața globului pământesc cuprinsă între două meridiane ale căror longitudini diferă cu 15°. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau). DOOM
fus2 (anat., geogr., tehn., arhit., mat.) s. n., pl. fúsuri
fuselul
FUSÉL s.n. Vârtelniță (pentru făcut frânghii etc.). [< it. fusella].
fuselului
FUSÉL s.n. Vârtelniță (pentru făcut frânghii etc.). [< it. fusella].
fusiform
FUZIFÓRM, -Ă adj. v. fusiform. DOOM
fusifórm adj. m., pl. fusifórmi; f. fusifórmă, pl. fusifórme
fusiforma
FUZIFÓRM, -Ă adj. v. fusiform. DOOM
fusifórm adj. m., pl. fusifórmi; f. fusifórmă, pl. fusifórme
fusiforme
FUZIFÓRM, -Ă adj. v. fusiform. DOOM
fusifórm adj. m., pl. fusifórmi; f. fusifórmă, pl. fusifórme
fusiformei
FUZIFÓRM, -Ă adj. v. fusiform. DOOM
fusifórm adj. m., pl. fusifórmi; f. fusifórmă, pl. fusifórme
fusiformele
FUZIFÓRM, -Ă adj. v. fusiform. DOOM
fusifórm adj. m., pl. fusifórmi; f. fusifórmă, pl. fusifórme
fusiformelor
FUZIFÓRM, -Ă adj. v. fusiform. DOOM
fusifórm adj. m., pl. fusifórmi; f. fusifórmă, pl. fusifórme
fusiformi
FUZIFÓRM, -Ă adj. v. fusiform. DOOM
fusifórm adj. m., pl. fusifórmi; f. fusifórmă, pl. fusifórme
fusiformii
FUZIFÓRM, -Ă adj. v. fusiform. DOOM
fusifórm adj. m., pl. fusifórmi; f. fusifórmă, pl. fusifórme
fusiformilor
FUZIFÓRM, -Ă adj. v. fusiform. DOOM
fusifórm adj. m., pl. fusifórmi; f. fusifórmă, pl. fusifórme
fusiformul
FUZIFÓRM, -Ă adj. v. fusiform. DOOM
fusifórm adj. m., pl. fusifórmi; f. fusifórmă, pl. fusifórme
fusiformului
FUZIFÓRM, -Ă adj. v. fusiform. DOOM
fusifórm adj. m., pl. fusifórmi; f. fusifórmă, pl. fusifórme
fusta
FÚSTĂ, fuste, s. f. Obiect de îmbrăcăminte femeiască, care acoperă corpul de la talie în jos; jupă. ♦ Fig. (Depr.) Femeie. – Din ngr. fústa. DOOM
fústă s. f., g.-d. art. fústei; pl. fúste
fustanela
FUSTANÉLĂ, fustanele, s. f. Fustă albă scurtă, largă și plisată sau creață, care face parte din costumul național al grecilor și al albanezilor. – Din ngr. fustanélla. DOOM
fustanélă s. f., g.-d. art. fustanélei; pl. fustanéle
fustanele
FUSTANÉLĂ, fustanele, s. f. Fustă albă scurtă, largă și plisată sau creață, care face parte din costumul național al grecilor și al albanezilor. – Din ngr. fustanélla. DOOM
fustanélă s. f., g.-d. art. fustanélei; pl. fustanéle
fustanelei
FUSTANÉLĂ, fustanele, s. f. Fustă albă scurtă, largă și plisată sau creață, care face parte din costumul național al grecilor și al albanezilor. – Din ngr. fustanélla. DOOM
fustanélă s. f., g.-d. art. fustanélei; pl. fustanéle
fustanelele
FUSTANÉLĂ, fustanele, s. f. Fustă albă scurtă, largă și plisată sau creață, care face parte din costumul național al grecilor și al albanezilor. – Din ngr. fustanélla. DOOM
fustanélă s. f., g.-d. art. fustanélei; pl. fustanéle
fustanelelor
FUSTANÉLĂ, fustanele, s. f. Fustă albă scurtă, largă și plisată sau creață, care face parte din costumul național al grecilor și al albanezilor. – Din ngr. fustanélla. DOOM
fustanélă s. f., g.-d. art. fustanélei; pl. fustanéle
fustangii
FUSTANGÍU, fustangii, s. m., adj. (Fam.) (Bărbat) afemeiat. – Fustă + suf. -angiu.
fustangiii
FUSTANGÍU, fustangii, s. m., adj. (Fam.) (Bărbat) afemeiat. – Fustă + suf. -angiu.
fustangiilor
FUSTANGÍU, fustangii, s. m., adj. (Fam.) (Bărbat) afemeiat. – Fustă + suf. -angiu.
fustangiu
FUSTANGÍU, fustangii, s. m., adj. (Fam.) (Bărbat) afemeiat. – Fustă + suf. -angiu.
fustangiul
FUSTANGÍU, fustangii, s. m., adj. (Fam.) (Bărbat) afemeiat. – Fustă + suf. -angiu.
fustangiului
FUSTANGÍU, fustangii, s. m., adj. (Fam.) (Bărbat) afemeiat. – Fustă + suf. -angiu.
fustaș
FUSTÁȘ, fustași, s. m. (Învechit) Soldat înarmat cu suliță, care în secolul al XIX-lea făcea parte din garda personală a domnitorului; lăncier. Fustașul plecă să-mplinească porunca, și domnul cu Stoica coborîră în beciurile boltite ale palatului. ODOBESCU, S. A. 97. Un fustaș de ai curții domnești. GHICA, S. 320. Tobe sunate de fustași romîni. FILIMON, C. 59.
fustași
FUSTÁȘ, fustași, s. m. (Învechit) Soldat înarmat cu suliță, care în secolul al XIX-lea făcea parte din garda personală a domnitorului; lăncier. Fustașul plecă să-mplinească porunca, și domnul cu Stoica coborîră în beciurile boltite ale palatului. ODOBESCU, S. A. 97. Un fustaș de ai curții domnești. GHICA, S. 320. Tobe sunate de fustași romîni. FILIMON, C. 59.
fustașii
FUSTÁȘ, fustași, s. m. (Învechit) Soldat înarmat cu suliță, care în secolul al XIX-lea făcea parte din garda personală a domnitorului; lăncier. Fustașul plecă să-mplinească porunca, și domnul cu Stoica coborîră în beciurile boltite ale palatului. ODOBESCU, S. A. 97. Un fustaș de ai curții domnești. GHICA, S. 320. Tobe sunate de fustași romîni. FILIMON, C. 59.
fustașilor
FUSTÁȘ, fustași, s. m. (Învechit) Soldat înarmat cu suliță, care în secolul al XIX-lea făcea parte din garda personală a domnitorului; lăncier. Fustașul plecă să-mplinească porunca, și domnul cu Stoica coborîră în beciurile boltite ale palatului. ODOBESCU, S. A. 97. Un fustaș de ai curții domnești. GHICA, S. 320. Tobe sunate de fustași romîni. FILIMON, C. 59.
fustașul
FUSTÁȘ, fustași, s. m. (Învechit) Soldat înarmat cu suliță, care în secolul al XIX-lea făcea parte din garda personală a domnitorului; lăncier. Fustașul plecă să-mplinească porunca, și domnul cu Stoica coborîră în beciurile boltite ale palatului. ODOBESCU, S. A. 97. Un fustaș de ai curții domnești. GHICA, S. 320. Tobe sunate de fustași romîni. FILIMON, C. 59.
fustașului
FUSTÁȘ, fustași, s. m. (Învechit) Soldat înarmat cu suliță, care în secolul al XIX-lea făcea parte din garda personală a domnitorului; lăncier. Fustașul plecă să-mplinească porunca, și domnul cu Stoica coborîră în beciurile boltite ale palatului. ODOBESCU, S. A. 97. Un fustaș de ai curții domnești. GHICA, S. 320. Tobe sunate de fustași romîni. FILIMON, C. 59.
fuste
FÚSTĂ, fuste, s. f. Obiect de îmbrăcăminte femeiască, care acoperă corpul de la talie în jos; jupă. ♦ Fig. (Depr.) Femeie. – Din ngr. fústa. DOOM
fústă s. f., g.-d. art. fústei; pl. fúste
fustei
FÚSTĂ, fuste, s. f. Obiect de îmbrăcăminte femeiască, care acoperă corpul de la talie în jos; jupă. ♦ Fig. (Depr.) Femeie. – Din ngr. fústa. DOOM
fústă s. f., g.-d. art. fústei; pl. fúste
fustele
FÚSTĂ, fuste, s. f. Obiect de îmbrăcăminte femeiască, care acoperă corpul de la talie în jos; jupă. ♦ Fig. (Depr.) Femeie. – Din ngr. fústa. DOOM
fústă s. f., g.-d. art. fústei; pl. fúste
fustelor
FÚSTĂ, fuste, s. f. Obiect de îmbrăcăminte femeiască, care acoperă corpul de la talie în jos; jupă. ♦ Fig. (Depr.) Femeie. – Din ngr. fústa. DOOM
fústă s. f., g.-d. art. fústei; pl. fúste
fustigația
FUSTIGÁȚIE, fustigații, s. f. (Rar) Bătaie cu vergile; flagelare. ♦ Fig. Corecție, corectare, pedeapsă. – Din fr. fustigation, lat. fustigatio. DOOM
fustigáție (rar) (-ți-e) s. f., art. fustigáția (-ți-a), g.-d. art. fustigáției; pl. fustigáții, art. fustigáțiile (-ți-i-)
fustigație
FUSTIGÁȚIE, fustigații, s. f. (Rar) Bătaie cu vergile; flagelare. ♦ Fig. Corecție, corectare, pedeapsă. – Din fr. fustigation, lat. fustigatio. DOOM
fustigáție (rar) (-ți-e) s. f., art. fustigáția (-ți-a), g.-d. art. fustigáției; pl. fustigáții, art. fustigáțiile (-ți-i-)
fustigației
FUSTIGÁȚIE, fustigații, s. f. (Rar) Bătaie cu vergile; flagelare. ♦ Fig. Corecție, corectare, pedeapsă. – Din fr. fustigation, lat. fustigatio. DOOM
fustigáție (rar) (-ți-e) s. f., art. fustigáția (-ți-a), g.-d. art. fustigáției; pl. fustigáții, art. fustigáțiile (-ți-i-)
fustigații
FUSTIGÁȚIE, fustigații, s. f. (Rar) Bătaie cu vergile; flagelare. ♦ Fig. Corecție, corectare, pedeapsă. – Din fr. fustigation, lat. fustigatio. DOOM
fustigáție (rar) (-ți-e) s. f., art. fustigáția (-ți-a), g.-d. art. fustigáției; pl. fustigáții, art. fustigáțiile (-ți-i-)
fustigațiile
FUSTIGÁȚIE, fustigații, s. f. (Rar) Bătaie cu vergile; flagelare. ♦ Fig. Corecție, corectare, pedeapsă. – Din fr. fustigation, lat. fustigatio. DOOM
fustigáție (rar) (-ți-e) s. f., art. fustigáția (-ți-a), g.-d. art. fustigáției; pl. fustigáții, art. fustigáțiile (-ți-i-)
fustigațiilor
FUSTIGÁȚIE, fustigații, s. f. (Rar) Bătaie cu vergile; flagelare. ♦ Fig. Corecție, corectare, pedeapsă. – Din fr. fustigation, lat. fustigatio. DOOM
fustigáție (rar) (-ți-e) s. f., art. fustigáția (-ți-a), g.-d. art. fustigáției; pl. fustigáții, art. fustigáțiile (-ți-i-)
fustișoara
FUSTIȘOÁRĂ, fustișoare, s. f. Diminutiv al lui fustă; fustiță. – Fustă + suf. -ișoară. DOOM
fustișoáră s. f., g.-d. art. fustișoárei; pl. fustișoáre
fustișoare
FUSTIȘOÁRĂ, fustișoare, s. f. Diminutiv al lui fustă; fustiță. – Fustă + suf. -ișoară. DOOM
fustișoáră s. f., g.-d. art. fustișoárei; pl. fustișoáre
fustișoarei
FUSTIȘOÁRĂ, fustișoare, s. f. Diminutiv al lui fustă; fustiță. – Fustă + suf. -ișoară. DOOM
fustișoáră s. f., g.-d. art. fustișoárei; pl. fustișoáre
fustișoarele
FUSTIȘOÁRĂ, fustișoare, s. f. Diminutiv al lui fustă; fustiță. – Fustă + suf. -ișoară. DOOM
fustișoáră s. f., g.-d. art. fustișoárei; pl. fustișoáre
fustișoarelor
FUSTIȘOÁRĂ, fustișoare, s. f. Diminutiv al lui fustă; fustiță. – Fustă + suf. -ișoară. DOOM
fustișoáră s. f., g.-d. art. fustișoárei; pl. fustișoáre
fustița
FUSTÍȚĂ, fustițe, s. f. Fustișoară. – Fustă + suf. -iță. DOOM
fustíță s. f., g.-d. art. fustíței; pl. fustíțe
fustițe
FUSTÍȚĂ, fustițe, s. f. Fustișoară. – Fustă + suf. -iță. DOOM
fustíță s. f., g.-d. art. fustíței; pl. fustíțe
fustiței
FUSTÍȚĂ, fustițe, s. f. Fustișoară. – Fustă + suf. -iță. DOOM
fustíță s. f., g.-d. art. fustíței; pl. fustíțe
fustițele
FUSTÍȚĂ, fustițe, s. f. Fustișoară. – Fustă + suf. -iță. DOOM
fustíță s. f., g.-d. art. fustíței; pl. fustíțe
fustițelor
FUSTÍȚĂ, fustițe, s. f. Fustișoară. – Fustă + suf. -iță. DOOM
fustíță s. f., g.-d. art. fustíței; pl. fustíțe
fusul
FUS1, (I) fuse, (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus1 (I 1); fusiform. 2. Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul1 (I 1). 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fără crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = porțiune din suprafața globului pământesc cuprinsă între două meridiane ale căror longitudini diferă cu 15°. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau). DOOM
fus2 (anat., geogr., tehn., arhit., mat.) s. n., pl. fúsuri
fusului
FUS1, (I) fuse, (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus1 (I 1); fusiform. 2. Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul1 (I 1). 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fără crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = porțiune din suprafața globului pământesc cuprinsă între două meridiane ale căror longitudini diferă cu 15°. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau). DOOM
fus2 (anat., geogr., tehn., arhit., mat.) s. n., pl. fúsuri
futai
futai, futaiuri s. n. (obs.) act sexual.
futangiu
futangiu, futangii s. m. (obs.) 1. v. fustangiu. 2. bărbat suferind de priapism. 3. obsedat sexual.
futatore
futatore, futatori s. m. (obs.) 1. v. fustangiu. 2. bărbat potent, superdotat.
futbol
FÚTBOL s.n. v. fotbal.
futbolist
FUTBOLÍST s.m. v. fotbalist.
futbolistic
FUTBOLÍSTIC, -Ă adj. v. fotbalistic.
fute
fúte (fut, futút), vb. – A copula. – Mr. futire, megl. fut. Lat. fut(u)re (Pușcariu 692; Candrea-Dens., 707; REW 3622), cf. it. fottere, prov., cat. fotre, fr. foutre, sp. hoder, port. foder. – Der. futai, s. n. (Arg., copulație, coit); futevînt, s. m. (codobatură; leneș, trîndav), cf. it. fottivento „”nume dat mai multor păsări, ca Caprimulgus europaeus, Hydrochelidon nigra, etc.„ (G. R. Riegler, Miscellanea Schuchardt, 8, explică acest nume prin credința populară că anumite ființe se reproduc fără coit; ipoteză greu de aplicat pentru păsări).
futelniță
futelniță, futelnițe s. f. (reg.) pat.
futencurist
futencurist, futencuriști s. f. (obs., peior.) homosexual, pederast.
futere
futere adj. invar. (obs.) excelent, formidabil, grozav.
futil
FUTÍL, -Ă, futili, -e, adj. (Livr.) Lipsit de valoare, de importanță, de interes; inutil, lipsit de seriozitate, neserios, frivol. – Din fr., it. futile, lat. futilis. DOOM
futíl (livr.) adj. m., pl. futíli; f. futílă, pl. futíle
futila
FUTÍL, -Ă, futili, -e, adj. (Livr.) Lipsit de valoare, de importanță, de interes; inutil, lipsit de seriozitate, neserios, frivol. – Din fr., it. futile, lat. futilis. DOOM
futíl (livr.) adj. m., pl. futíli; f. futílă, pl. futíle
futile
FUTÍL, -Ă, futili, -e, adj. (Livr.) Lipsit de valoare, de importanță, de interes; inutil, lipsit de seriozitate, neserios, frivol. – Din fr., it. futile, lat. futilis. DOOM
futíl (livr.) adj. m., pl. futíli; f. futílă, pl. futíle
futilei
FUTÍL, -Ă, futili, -e, adj. (Livr.) Lipsit de valoare, de importanță, de interes; inutil, lipsit de seriozitate, neserios, frivol. – Din fr., it. futile, lat. futilis. DOOM
futíl (livr.) adj. m., pl. futíli; f. futílă, pl. futíle
futilele
FUTÍL, -Ă, futili, -e, adj. (Livr.) Lipsit de valoare, de importanță, de interes; inutil, lipsit de seriozitate, neserios, frivol. – Din fr., it. futile, lat. futilis. DOOM
futíl (livr.) adj. m., pl. futíli; f. futílă, pl. futíle
futilelor
FUTÍL, -Ă, futili, -e, adj. (Livr.) Lipsit de valoare, de importanță, de interes; inutil, lipsit de seriozitate, neserios, frivol. – Din fr., it. futile, lat. futilis. DOOM
futíl (livr.) adj. m., pl. futíli; f. futílă, pl. futíle
futili
FUTÍL, -Ă, futili, -e, adj. (Livr.) Lipsit de valoare, de importanță, de interes; inutil, lipsit de seriozitate, neserios, frivol. – Din fr., it. futile, lat. futilis. DOOM
futíl (livr.) adj. m., pl. futíli; f. futílă, pl. futíle
futilii
FUTÍL, -Ă, futili, -e, adj. (Livr.) Lipsit de valoare, de importanță, de interes; inutil, lipsit de seriozitate, neserios, frivol. – Din fr., it. futile, lat. futilis. DOOM
futíl (livr.) adj. m., pl. futíli; f. futílă, pl. futíle
futililor
FUTÍL, -Ă, futili, -e, adj. (Livr.) Lipsit de valoare, de importanță, de interes; inutil, lipsit de seriozitate, neserios, frivol. – Din fr., it. futile, lat. futilis. DOOM
futíl (livr.) adj. m., pl. futíli; f. futílă, pl. futíle
futilitate
FUTILITÁTE, futilități, s. f. (Livr.) Inutilitate; lipsă de seriozitate, frivolitate. – Din fr. futilité, lat. futilitas, -atis. DOOM
futilitáte (livr.) s. f., g.-d. art. futilitắții; pl. futilitắți
futilitatea
FUTILITÁTE, futilități, s. f. (Livr.) Inutilitate; lipsă de seriozitate, frivolitate. – Din fr. futilité, lat. futilitas, -atis. DOOM
futilitáte (livr.) s. f., g.-d. art. futilitắții; pl. futilitắți
futilități
FUTILITÁTE, futilități, s. f. (Livr.) Inutilitate; lipsă de seriozitate, frivolitate. – Din fr. futilité, lat. futilitas, -atis. DOOM
futilitáte (livr.) s. f., g.-d. art. futilitắții; pl. futilitắți
futilității
FUTILITÁTE, futilități, s. f. (Livr.) Inutilitate; lipsă de seriozitate, frivolitate. – Din fr. futilité, lat. futilitas, -atis. DOOM
futilitáte (livr.) s. f., g.-d. art. futilitắții; pl. futilitắți
futilitățile
FUTILITÁTE, futilități, s. f. (Livr.) Inutilitate; lipsă de seriozitate, frivolitate. – Din fr. futilité, lat. futilitas, -atis. DOOM
futilitáte (livr.) s. f., g.-d. art. futilitắții; pl. futilitắți
futilităților
FUTILITÁTE, futilități, s. f. (Livr.) Inutilitate; lipsă de seriozitate, frivolitate. – Din fr. futilité, lat. futilitas, -atis. DOOM
futilitáte (livr.) s. f., g.-d. art. futilitắții; pl. futilitắți
futilul
FUTÍL, -Ă, futili, -e, adj. (Livr.) Lipsit de valoare, de importanță, de interes; inutil, lipsit de seriozitate, neserios, frivol. – Din fr., it. futile, lat. futilis. DOOM
futíl (livr.) adj. m., pl. futíli; f. futílă, pl. futíle
futilului
FUTÍL, -Ă, futili, -e, adj. (Livr.) Lipsit de valoare, de importanță, de interes; inutil, lipsit de seriozitate, neserios, frivol. – Din fr., it. futile, lat. futilis. DOOM
futíl (livr.) adj. m., pl. futíli; f. futílă, pl. futíle
futing
futing, futinguri s. n. (obs.) act sexual.
futurism
FUTURÍSM s. n. Curent literar-artistic apărut în Italia, la începutul sec. XX, care exaltă promovarea noului, contrapunând oricăror norme și convenții trăirea libertății absolute, instituind cultul dinamicii industriale, al vitezei care pulverizează formele, al mașinii, experimentând libertatea deplină a limbajului și emanciparea față de formele învechite. – Din fr. futurisme, it. futurismo. DOOM
futurísm s. n.
futurismul
FUTURÍSM s. n. Curent literar-artistic apărut în Italia, la începutul sec. XX, care exaltă promovarea noului, contrapunând oricăror norme și convenții trăirea libertății absolute, instituind cultul dinamicii industriale, al vitezei care pulverizează formele, al mașinii, experimentând libertatea deplină a limbajului și emanciparea față de formele învechite. – Din fr. futurisme, it. futurismo. DOOM
futurísm s. n.
futurismului
FUTURÍSM s. n. Curent literar-artistic apărut în Italia, la începutul sec. XX, care exaltă promovarea noului, contrapunând oricăror norme și convenții trăirea libertății absolute, instituind cultul dinamicii industriale, al vitezei care pulverizează formele, al mașinii, experimentând libertatea deplină a limbajului și emanciparea față de formele învechite. – Din fr. futurisme, it. futurismo. DOOM
futurísm s. n.
futurist
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futurist
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futurista
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futurista
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futuriste
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futuriste
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futuristei
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futuristei
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futuristele
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futuristele
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futuristelor
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futuristelor
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futuristul
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futuristul
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futuristului
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futuristului
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futuriști
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futuriști
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futuriștii
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futuriștii
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futuriștilor
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futuriștilor
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista. DOOM
futuríst adj. m., s. m., pl. futuríști; adj. f., s. f. futurístă, pl. futuríste
futurolog
FUTUROLÓG, -Ă, futurologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Viitorolog. – Din fr. futurologue. DOOM
*futurológă (rar) s. f., g.-d. art. futurológei; pl. futurológe
futurologa
FUTUROLÓG, -Ă, futurologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Viitorolog. – Din fr. futurologue. DOOM
*futurológă (rar) s. f., g.-d. art. futurológei; pl. futurológe
futurologe
FUTUROLÓG, -Ă, futurologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Viitorolog. – Din fr. futurologue. DOOM
*futurológă (rar) s. f., g.-d. art. futurológei; pl. futurológe
futurologei
FUTUROLÓG, -Ă, futurologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Viitorolog. – Din fr. futurologue. DOOM
*futurológă (rar) s. f., g.-d. art. futurológei; pl. futurológe
futurologele
FUTUROLÓG, -Ă, futurologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Viitorolog. – Din fr. futurologue. DOOM
*futurológă (rar) s. f., g.-d. art. futurológei; pl. futurológe
futurologelor
FUTUROLÓG, -Ă, futurologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Viitorolog. – Din fr. futurologue. DOOM
*futurológă (rar) s. f., g.-d. art. futurológei; pl. futurológe
futurologi
FUTUROLÓG, -Ă, futurologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Viitorolog. – Din fr. futurologue. DOOM
*futurológă (rar) s. f., g.-d. art. futurológei; pl. futurológe
futurologia
FUTUROLOGÍE s. f. (Rar) Viitorologie. – Din fr. futurologie. DOOM
futurologíe s. f., art. futurología, g.-d. futurologíi, art. futurologíei
futurologie
FUTUROLOGÍE s. f. (Rar) Viitorologie. – Din fr. futurologie. DOOM
futurologíe s. f., art. futurología, g.-d. futurologíi, art. futurologíei
futurologiei
FUTUROLOGÍE s. f. (Rar) Viitorologie. – Din fr. futurologie. DOOM
futurologíe s. f., art. futurología, g.-d. futurologíi, art. futurologíei
futurologii
FUTUROLÓG, -Ă, futurologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Viitorolog. – Din fr. futurologue. DOOM
*futurológă (rar) s. f., g.-d. art. futurológei; pl. futurológe
futurologii
FUTUROLOGÍE s. f. (Rar) Viitorologie. – Din fr. futurologie. DOOM
futurologíe s. f., art. futurología, g.-d. futurologíi, art. futurologíei
futurologilor
FUTUROLÓG, -Ă, futurologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Viitorolog. – Din fr. futurologue. DOOM
*futurológă (rar) s. f., g.-d. art. futurológei; pl. futurológe
futurologul
FUTUROLÓG, -Ă, futurologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Viitorolog. – Din fr. futurologue. DOOM
*futurológă (rar) s. f., g.-d. art. futurológei; pl. futurológe
futurologului
FUTUROLÓG, -Ă, futurologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Viitorolog. – Din fr. futurologue. DOOM
*futurológă (rar) s. f., g.-d. art. futurológei; pl. futurológe
futut
și futut, și cu banii luați expr. (obs.) expus simultan mai multor necazuri / nenorociri; jefuit și maltratat; foarte păgubit.
futăcios
futăcios, -oasă, futăcioși, -oase adj. (obs.) cu apetit sexual sporit.
fux
FUX s. n. Aducere pe linia de plutire a buștenilor înțepeniți prin împingerea și răsucirea lor cu ajutorul țapinei. – Din germ. Fuchs. DOOM
fux s. n.
fuxină
FUCSÍNĂ s. f. Substanță colorantă roșie, folosită la vopsirea pieilor, a țesăturilor și, în histologie, la colorarea preparatelor microscopice. [Scris și: fuxină] – Din fr. fuchsine.
fuxul
FUX s. n. Aducere pe linia de plutire a buștenilor înțepeniți prin împingerea și răsucirea lor cu ajutorul țapinei. – Din germ. Fuchs. DOOM
fux s. n.
fuxului
FUX s. n. Aducere pe linia de plutire a buștenilor înțepeniți prin împingerea și răsucirea lor cu ajutorul țapinei. – Din germ. Fuchs. DOOM
fux s. n.
fuzant
FUZÁNT, -Ă, fuzanți, -te, adj. (Despre proiectile) Care explodează în aer pe un anumit punct al traiectoriei; (despre focoase) care provoacă explozia în aer într-un anumit punct al traiectoriei. – Din fr. fusant. DOOM
fuzánt adj. m., pl. fuzánți; f. fuzántă, pl. fuzánte
fuzanta
FUZÁNT, -Ă, fuzanți, -te, adj. (Despre proiectile) Care explodează în aer pe un anumit punct al traiectoriei; (despre focoase) care provoacă explozia în aer într-un anumit punct al traiectoriei. – Din fr. fusant. DOOM
fuzánt adj. m., pl. fuzánți; f. fuzántă, pl. fuzánte
fuzante
FUZÁNT, -Ă, fuzanți, -te, adj. (Despre proiectile) Care explodează în aer pe un anumit punct al traiectoriei; (despre focoase) care provoacă explozia în aer într-un anumit punct al traiectoriei. – Din fr. fusant. DOOM
fuzánt adj. m., pl. fuzánți; f. fuzántă, pl. fuzánte
fuzantei
FUZÁNT, -Ă, fuzanți, -te, adj. (Despre proiectile) Care explodează în aer pe un anumit punct al traiectoriei; (despre focoase) care provoacă explozia în aer într-un anumit punct al traiectoriei. – Din fr. fusant. DOOM
fuzánt adj. m., pl. fuzánți; f. fuzántă, pl. fuzánte
fuzantele
FUZÁNT, -Ă, fuzanți, -te, adj. (Despre proiectile) Care explodează în aer pe un anumit punct al traiectoriei; (despre focoase) care provoacă explozia în aer într-un anumit punct al traiectoriei. – Din fr. fusant. DOOM
fuzánt adj. m., pl. fuzánți; f. fuzántă, pl. fuzánte
fuzantelor
FUZÁNT, -Ă, fuzanți, -te, adj. (Despre proiectile) Care explodează în aer pe un anumit punct al traiectoriei; (despre focoase) care provoacă explozia în aer într-un anumit punct al traiectoriei. – Din fr. fusant. DOOM
fuzánt adj. m., pl. fuzánți; f. fuzántă, pl. fuzánte
fuzantul
FUZÁNT, -Ă, fuzanți, -te, adj. (Despre proiectile) Care explodează în aer pe un anumit punct al traiectoriei; (despre focoase) care provoacă explozia în aer într-un anumit punct al traiectoriei. – Din fr. fusant. DOOM
fuzánt adj. m., pl. fuzánți; f. fuzántă, pl. fuzánte
fuzantului
FUZÁNT, -Ă, fuzanți, -te, adj. (Despre proiectile) Care explodează în aer pe un anumit punct al traiectoriei; (despre focoase) care provoacă explozia în aer într-un anumit punct al traiectoriei. – Din fr. fusant. DOOM
fuzánt adj. m., pl. fuzánți; f. fuzántă, pl. fuzánte
fuzanți
FUZÁNT, -Ă, fuzanți, -te, adj. (Despre proiectile) Care explodează în aer pe un anumit punct al traiectoriei; (despre focoase) care provoacă explozia în aer într-un anumit punct al traiectoriei. – Din fr. fusant. DOOM
fuzánt adj. m., pl. fuzánți; f. fuzántă, pl. fuzánte
fuzanții
FUZÁNT, -Ă, fuzanți, -te, adj. (Despre proiectile) Care explodează în aer pe un anumit punct al traiectoriei; (despre focoase) care provoacă explozia în aer într-un anumit punct al traiectoriei. – Din fr. fusant. DOOM
fuzánt adj. m., pl. fuzánți; f. fuzántă, pl. fuzánte
fuzanților
FUZÁNT, -Ă, fuzanți, -te, adj. (Despre proiectile) Care explodează în aer pe un anumit punct al traiectoriei; (despre focoase) care provoacă explozia în aer într-un anumit punct al traiectoriei. – Din fr. fusant. DOOM
fuzánt adj. m., pl. fuzánți; f. fuzántă, pl. fuzánte
fuzarioza
FUZARIÓZĂ, fuzarioze, s. f. Boală a plantelor provocată de o specie de ciuperci și manifestată prin apariția unei pâsle dese de culoare alb-roz pe organele atacate, care putrezesc. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. fusariose. DOOM
fuzarióză (-ri-o-) s. f., g.-d. art. fuzariózei; pl. fuzarióze
fuzarioze
FUZARIÓZĂ, fuzarioze, s. f. Boală a plantelor provocată de o specie de ciuperci și manifestată prin apariția unei pâsle dese de culoare alb-roz pe organele atacate, care putrezesc. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. fusariose. DOOM
fuzarióză (-ri-o-) s. f., g.-d. art. fuzariózei; pl. fuzarióze
fuzariozei
FUZARIÓZĂ, fuzarioze, s. f. Boală a plantelor provocată de o specie de ciuperci și manifestată prin apariția unei pâsle dese de culoare alb-roz pe organele atacate, care putrezesc. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. fusariose. DOOM
fuzarióză (-ri-o-) s. f., g.-d. art. fuzariózei; pl. fuzarióze
fuzariozele
FUZARIÓZĂ, fuzarioze, s. f. Boală a plantelor provocată de o specie de ciuperci și manifestată prin apariția unei pâsle dese de culoare alb-roz pe organele atacate, care putrezesc. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. fusariose. DOOM
fuzarióză (-ri-o-) s. f., g.-d. art. fuzariózei; pl. fuzarióze
fuzariozelor
FUZARIÓZĂ, fuzarioze, s. f. Boală a plantelor provocată de o specie de ciuperci și manifestată prin apariția unei pâsle dese de culoare alb-roz pe organele atacate, care putrezesc. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. fusariose. DOOM
fuzarióză (-ri-o-) s. f., g.-d. art. fuzariózei; pl. fuzarióze
fuzee
FUZÉE, fuzee, s. f. Corp de formă aerodinamică, capabil să înainteze în atmosferă datorită forței de reacție a gazelor arse care ies dintr-un efuzor. – Din fr. fusée. DOOM
fuzée s. f., art. fuzéea, g.-d. art. fuzéei; pl. fuzée
fuzeea
FUZÉE, fuzee, s. f. Corp de formă aerodinamică, capabil să înainteze în atmosferă datorită forței de reacție a gazelor arse care ies dintr-un efuzor. – Din fr. fusée. DOOM
fuzée s. f., art. fuzéea, g.-d. art. fuzéei; pl. fuzée
fuzeei
FUZÉE, fuzee, s. f. Corp de formă aerodinamică, capabil să înainteze în atmosferă datorită forței de reacție a gazelor arse care ies dintr-un efuzor. – Din fr. fusée. DOOM
fuzée s. f., art. fuzéea, g.-d. art. fuzéei; pl. fuzée
fuzeele
FUZÉE, fuzee, s. f. Corp de formă aerodinamică, capabil să înainteze în atmosferă datorită forței de reacție a gazelor arse care ies dintr-un efuzor. – Din fr. fusée. DOOM
fuzée s. f., art. fuzéea, g.-d. art. fuzéei; pl. fuzée
fuzeelor
FUZÉE, fuzee, s. f. Corp de formă aerodinamică, capabil să înainteze în atmosferă datorită forței de reacție a gazelor arse care ies dintr-un efuzor. – Din fr. fusée. DOOM
fuzée s. f., art. fuzéea, g.-d. art. fuzéei; pl. fuzée
fuzel
FUZÉL s. m. Amestec de alcooli superiori, rezultat la fermentația alcoolică a proteinelor din cereale și din fructe sub acțiunea drojdiei de bere și folosit ca dizolvant la fabricarea substanțelor aromatice și a parfumurilor. – Din fr. fusel. DOOM
fuzél s. m.
fuzelaj
FUZELÁJ, fuzelaje, s. n. Corp de formă aerodinamică al unui avion sau al unui planor, care face legătura între aripi și ampenaje și care poartă încărcătura, postul de pilotaj, comenzile etc. – Din fr. fuselage. DOOM
fuzeláj s. n., pl. fuzeláje
fuzelaje
FUZELÁJ, fuzelaje, s. n. Corp de formă aerodinamică al unui avion sau al unui planor, care face legătura între aripi și ampenaje și care poartă încărcătura, postul de pilotaj, comenzile etc. – Din fr. fuselage. DOOM
fuzeláj s. n., pl. fuzeláje
fuzelajele
FUZELÁJ, fuzelaje, s. n. Corp de formă aerodinamică al unui avion sau al unui planor, care face legătura între aripi și ampenaje și care poartă încărcătura, postul de pilotaj, comenzile etc. – Din fr. fuselage. DOOM
fuzeláj s. n., pl. fuzeláje
fuzelajelor
FUZELÁJ, fuzelaje, s. n. Corp de formă aerodinamică al unui avion sau al unui planor, care face legătura între aripi și ampenaje și care poartă încărcătura, postul de pilotaj, comenzile etc. – Din fr. fuselage. DOOM
fuzeláj s. n., pl. fuzeláje
fuzelajul
FUZELÁJ, fuzelaje, s. n. Corp de formă aerodinamică al unui avion sau al unui planor, care face legătura între aripi și ampenaje și care poartă încărcătura, postul de pilotaj, comenzile etc. – Din fr. fuselage. DOOM
fuzeláj s. n., pl. fuzeláje
fuzelajului
FUZELÁJ, fuzelaje, s. n. Corp de formă aerodinamică al unui avion sau al unui planor, care face legătura între aripi și ampenaje și care poartă încărcătura, postul de pilotaj, comenzile etc. – Din fr. fuselage. DOOM
fuzeláj s. n., pl. fuzeláje
fuzelul
FUZÉL s. m. Amestec de alcooli superiori, rezultat la fermentația alcoolică a proteinelor din cereale și din fructe sub acțiunea drojdiei de bere și folosit ca dizolvant la fabricarea substanțelor aromatice și a parfumurilor. – Din fr. fusel. DOOM
fuzél s. m.
fuzelului
FUZÉL s. m. Amestec de alcooli superiori, rezultat la fermentația alcoolică a proteinelor din cereale și din fructe sub acțiunea drojdiei de bere și folosit ca dizolvant la fabricarea substanțelor aromatice și a parfumurilor. – Din fr. fusel. DOOM
fuzél s. m.
fuzen
FUZÉN, fuzene, s. n. Component al cărbunilor, fragil, negru, mătăsos, care reprezintă fragmente de substanță vegetală. – Din fr. fusain. DOOM
fuzén s. n., pl. fuzéne
fuzene
FUZÉN, fuzene, s. n. Component al cărbunilor, fragil, negru, mătăsos, care reprezintă fragmente de substanță vegetală. – Din fr. fusain. DOOM
fuzén s. n., pl. fuzéne
fuzenele
FUZÉN, fuzene, s. n. Component al cărbunilor, fragil, negru, mătăsos, care reprezintă fragmente de substanță vegetală. – Din fr. fusain. DOOM
fuzén s. n., pl. fuzéne
fuzenelor
FUZÉN, fuzene, s. n. Component al cărbunilor, fragil, negru, mătăsos, care reprezintă fragmente de substanță vegetală. – Din fr. fusain. DOOM
fuzén s. n., pl. fuzéne
fuzenul
FUZÉN, fuzene, s. n. Component al cărbunilor, fragil, negru, mătăsos, care reprezintă fragmente de substanță vegetală. – Din fr. fusain. DOOM
fuzén s. n., pl. fuzéne
fuzenului
FUZÉN, fuzene, s. n. Component al cărbunilor, fragil, negru, mătăsos, care reprezintă fragmente de substanță vegetală. – Din fr. fusain. DOOM
fuzén s. n., pl. fuzéne
fuzeta
FUZÉTĂ, fuzete, s. f. Fiecare dintre cele două dispozitive care fac legătura între roțile directoare și osia din față ale unui autovehicul și care permit orientarea roților în direcția dorită. – Din fr. fusette. DOOM
fuzétă s. f., g.-d. art. fuzétei; pl. fuzéte
fuzete
FUZÉTĂ, fuzete, s. f. Fiecare dintre cele două dispozitive care fac legătura între roțile directoare și osia din față ale unui autovehicul și care permit orientarea roților în direcția dorită. – Din fr. fusette. DOOM
fuzétă s. f., g.-d. art. fuzétei; pl. fuzéte
fuzetei
FUZÉTĂ, fuzete, s. f. Fiecare dintre cele două dispozitive care fac legătura între roțile directoare și osia din față ale unui autovehicul și care permit orientarea roților în direcția dorită. – Din fr. fusette. DOOM
fuzétă s. f., g.-d. art. fuzétei; pl. fuzéte
fuzetele
FUZÉTĂ, fuzete, s. f. Fiecare dintre cele două dispozitive care fac legătura între roțile directoare și osia din față ale unui autovehicul și care permit orientarea roților în direcția dorită. – Din fr. fusette. DOOM
fuzétă s. f., g.-d. art. fuzétei; pl. fuzéte
fuzetelor
FUZÉTĂ, fuzete, s. f. Fiecare dintre cele două dispozitive care fac legătura între roțile directoare și osia din față ale unui autovehicul și care permit orientarea roților în direcția dorită. – Din fr. fusette. DOOM
fuzétă s. f., g.-d. art. fuzétei; pl. fuzéte
fuzeu
FUZÉU s.n. v. fuzee.
fuzibil
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibil
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibila
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibila
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibile
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibile
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibilei
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibilei
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibilele
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibilele
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibilelor
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibilelor
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibili
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibili
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibilii
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibilii
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibililor
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibililor
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibilitate
FUZIBILITÁTE s. f. Însușirea unui metal de a fi fuzibil. – Din fr. fusibilité. DOOM
fuzibilitáte s. f., g.-d. art. fuzibilitắții
fuzibilitatea
FUZIBILITÁTE s. f. Însușirea unui metal de a fi fuzibil. – Din fr. fusibilité. DOOM
fuzibilitáte s. f., g.-d. art. fuzibilitắții
fuzibilități
FUZIBILITÁTE s. f. Însușirea unui metal de a fi fuzibil. – Din fr. fusibilité. DOOM
fuzibilitáte s. f., g.-d. art. fuzibilitắții
fuzibilității
FUZIBILITÁTE s. f. Însușirea unui metal de a fi fuzibil. – Din fr. fusibilité. DOOM
fuzibilitáte s. f., g.-d. art. fuzibilitắții
fuzibilul
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibilul
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibilului
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuzibilului
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible. DOOM
fuzíbil2 s. m., pl. fuzíbili
fuziform
FUZIFÓRM, -Ă adj. v. fusiform. DOOM
fusifórm adj. m., pl. fusifórmi; f. fusifórmă, pl. fusifórme
fuziometre
FUZIOMÉTRU s.n. (Fiz.) Aparat pentru măsurarea temperaturii de fuziune. [< fr. fusiomètre].
fuziometrele
FUZIOMÉTRU s.n. (Fiz.) Aparat pentru măsurarea temperaturii de fuziune. [< fr. fusiomètre].
fuziometrelor
FUZIOMÉTRU s.n. (Fiz.) Aparat pentru măsurarea temperaturii de fuziune. [< fr. fusiomètre].
fuziometru
FUZIOMÉTRU s.n. (Fiz.) Aparat pentru măsurarea temperaturii de fuziune. [< fr. fusiomètre].
fuziometrul
FUZIOMÉTRU s.n. (Fiz.) Aparat pentru măsurarea temperaturii de fuziune. [< fr. fusiomètre].
fuziometrului
FUZIOMÉTRU s.n. (Fiz.) Aparat pentru măsurarea temperaturii de fuziune. [< fr. fusiomètre].
fuziona
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionai
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionam
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionare
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionare
FUZIONÁRE, fuzionări, s. f. Acțiunea de a fuziona și rezultatul ei. [Pr.: -zi-o-] – V. fuziona. DOOM
fuzionáre (-zi-o-) s. f., g.-d. art. fuzionắrii; pl. fuzionắri
fuzionarea
FUZIONÁRE, fuzionări, s. f. Acțiunea de a fuziona și rezultatul ei. [Pr.: -zi-o-] – V. fuziona. DOOM
fuzionáre (-zi-o-) s. f., g.-d. art. fuzionắrii; pl. fuzionắri
fuzionară
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionarăm
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionarăți
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionase
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionasem
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionaseră
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionaserăm
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionaserăți
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionaseși
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionaseți
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionat
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionau
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionași
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionați
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionează
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionez
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzioneze
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionezi
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionist
FUZIONÍST, -Ă, fuzioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al unei fuzionări. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionniste. DOOM
fuzionístă (rar) (-zi-o-) s. f., g.-d. art. fuzionístei; pl. fuzioníste
fuzionista
FUZIONÍST, -Ă, fuzioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al unei fuzionări. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionniste. DOOM
fuzionístă (rar) (-zi-o-) s. f., g.-d. art. fuzionístei; pl. fuzioníste
fuzioniste
FUZIONÍST, -Ă, fuzioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al unei fuzionări. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionniste. DOOM
fuzionístă (rar) (-zi-o-) s. f., g.-d. art. fuzionístei; pl. fuzioníste
fuzionistei
FUZIONÍST, -Ă, fuzioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al unei fuzionări. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionniste. DOOM
fuzionístă (rar) (-zi-o-) s. f., g.-d. art. fuzionístei; pl. fuzioníste
fuzionistele
FUZIONÍST, -Ă, fuzioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al unei fuzionări. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionniste. DOOM
fuzionístă (rar) (-zi-o-) s. f., g.-d. art. fuzionístei; pl. fuzioníste
fuzionistelor
FUZIONÍST, -Ă, fuzioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al unei fuzionări. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionniste. DOOM
fuzionístă (rar) (-zi-o-) s. f., g.-d. art. fuzionístei; pl. fuzioníste
fuzionistul
FUZIONÍST, -Ă, fuzioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al unei fuzionări. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionniste. DOOM
fuzionístă (rar) (-zi-o-) s. f., g.-d. art. fuzionístei; pl. fuzioníste
fuzionistului
FUZIONÍST, -Ă, fuzioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al unei fuzionări. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionniste. DOOM
fuzionístă (rar) (-zi-o-) s. f., g.-d. art. fuzionístei; pl. fuzioníste
fuzioniști
FUZIONÍST, -Ă, fuzioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al unei fuzionări. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionniste. DOOM
fuzionístă (rar) (-zi-o-) s. f., g.-d. art. fuzionístei; pl. fuzioníste
fuzioniștii
FUZIONÍST, -Ă, fuzioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al unei fuzionări. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionniste. DOOM
fuzionístă (rar) (-zi-o-) s. f., g.-d. art. fuzionístei; pl. fuzioníste
fuzioniștilor
FUZIONÍST, -Ă, fuzioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Adept al unei fuzionări. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionniste. DOOM
fuzionístă (rar) (-zi-o-) s. f., g.-d. art. fuzionístei; pl. fuzioníste
fuzionând
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionînd
FUZIONÁ, fuzionez, vb. I. Intranz. A realiza o fuziune; a se contopi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. fusionner. DOOM
fuzioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 fuzioneáză
fuzionări
FUZIONÁRE, fuzionări, s. f. Acțiunea de a fuziona și rezultatul ei. [Pr.: -zi-o-] – V. fuziona. DOOM
fuzionáre (-zi-o-) s. f., g.-d. art. fuzionắrii; pl. fuzionắri
fuzionării
FUZIONÁRE, fuzionări, s. f. Acțiunea de a fuziona și rezultatul ei. [Pr.: -zi-o-] – V. fuziona. DOOM
fuzionáre (-zi-o-) s. f., g.-d. art. fuzionắrii; pl. fuzionắri
fuzionările
FUZIONÁRE, fuzionări, s. f. Acțiunea de a fuziona și rezultatul ei. [Pr.: -zi-o-] – V. fuziona. DOOM
fuzionáre (-zi-o-) s. f., g.-d. art. fuzionắrii; pl. fuzionắri
fuzionărilor
FUZIONÁRE, fuzionări, s. f. Acțiunea de a fuziona și rezultatul ei. [Pr.: -zi-o-] – V. fuziona. DOOM
fuzionáre (-zi-o-) s. f., g.-d. art. fuzionắrii; pl. fuzionắri
fuzit
FUZÍT s.n. Component al cărbunilor de pământ care apare sub formă de lentile, reprezentând fragmente de substanță vegetală. [< germ. Fusit]. DOOM
fuzít s. n.
fuzitul
FUZÍT s.n. Component al cărbunilor de pământ care apare sub formă de lentile, reprezentând fragmente de substanță vegetală. [< germ. Fusit]. DOOM
fuzít s. n.
fuzitului
FUZÍT s.n. Component al cărbunilor de pământ care apare sub formă de lentile, reprezentând fragmente de substanță vegetală. [< germ. Fusit]. DOOM
fuzít s. n.
fuziune
FUZIÚNE, fuziuni, s. f. 1. Contopire a două sau mai multe state sau a două sau mai multe partide într-unul singur ori a două sau mai multe organizații într-una singură. 2. Reorganizarea, prin contopire, într-o singură unitate omogenă a unor întreprinderi sau a unor instituții. 3. Contopire a două sau mai multe nuclee atomice ușoare într-unul mai greu. 4. Topire a unui corp la o temperatură mai înaltă decât temperatura mediului ambiant. ◊ Punct de fuziune = temperatură de topire. 5. Reacție nucleară de sinteză a unui nucleu greu, mai stabil, din două nuclee ușoare, însoțită de degajarea unei energii egală cu diferența dintre energia de legătură a nucleului rezultat și cea a nucleelor ușoare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. fusion, lat. fusio, -onis. DOOM
fuziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. fuziúnii; pl. fuziúni
fuziunea
FUZIÚNE, fuziuni, s. f. 1. Contopire a două sau mai multe state sau a două sau mai multe partide într-unul singur ori a două sau mai multe organizații într-una singură. 2. Reorganizarea, prin contopire, într-o singură unitate omogenă a unor întreprinderi sau a unor instituții. 3. Contopire a două sau mai multe nuclee atomice ușoare într-unul mai greu. 4. Topire a unui corp la o temperatură mai înaltă decât temperatura mediului ambiant. ◊ Punct de fuziune = temperatură de topire. 5. Reacție nucleară de sinteză a unui nucleu greu, mai stabil, din două nuclee ușoare, însoțită de degajarea unei energii egală cu diferența dintre energia de legătură a nucleului rezultat și cea a nucleelor ușoare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. fusion, lat. fusio, -onis. DOOM
fuziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. fuziúnii; pl. fuziúni
fuziuni
FUZIÚNE, fuziuni, s. f. 1. Contopire a două sau mai multe state sau a două sau mai multe partide într-unul singur ori a două sau mai multe organizații într-una singură. 2. Reorganizarea, prin contopire, într-o singură unitate omogenă a unor întreprinderi sau a unor instituții. 3. Contopire a două sau mai multe nuclee atomice ușoare într-unul mai greu. 4. Topire a unui corp la o temperatură mai înaltă decât temperatura mediului ambiant. ◊ Punct de fuziune = temperatură de topire. 5. Reacție nucleară de sinteză a unui nucleu greu, mai stabil, din două nuclee ușoare, însoțită de degajarea unei energii egală cu diferența dintre energia de legătură a nucleului rezultat și cea a nucleelor ușoare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. fusion, lat. fusio, -onis. DOOM
fuziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. fuziúnii; pl. fuziúni
fuziunii
FUZIÚNE, fuziuni, s. f. 1. Contopire a două sau mai multe state sau a două sau mai multe partide într-unul singur ori a două sau mai multe organizații într-una singură. 2. Reorganizarea, prin contopire, într-o singură unitate omogenă a unor întreprinderi sau a unor instituții. 3. Contopire a două sau mai multe nuclee atomice ușoare într-unul mai greu. 4. Topire a unui corp la o temperatură mai înaltă decât temperatura mediului ambiant. ◊ Punct de fuziune = temperatură de topire. 5. Reacție nucleară de sinteză a unui nucleu greu, mai stabil, din două nuclee ușoare, însoțită de degajarea unei energii egală cu diferența dintre energia de legătură a nucleului rezultat și cea a nucleelor ușoare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. fusion, lat. fusio, -onis. DOOM
fuziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. fuziúnii; pl. fuziúni
fuziunile
FUZIÚNE, fuziuni, s. f. 1. Contopire a două sau mai multe state sau a două sau mai multe partide într-unul singur ori a două sau mai multe organizații într-una singură. 2. Reorganizarea, prin contopire, într-o singură unitate omogenă a unor întreprinderi sau a unor instituții. 3. Contopire a două sau mai multe nuclee atomice ușoare într-unul mai greu. 4. Topire a unui corp la o temperatură mai înaltă decât temperatura mediului ambiant. ◊ Punct de fuziune = temperatură de topire. 5. Reacție nucleară de sinteză a unui nucleu greu, mai stabil, din două nuclee ușoare, însoțită de degajarea unei energii egală cu diferența dintre energia de legătură a nucleului rezultat și cea a nucleelor ușoare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. fusion, lat. fusio, -onis. DOOM
fuziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. fuziúnii; pl. fuziúni
fuziunilor
FUZIÚNE, fuziuni, s. f. 1. Contopire a două sau mai multe state sau a două sau mai multe partide într-unul singur ori a două sau mai multe organizații într-una singură. 2. Reorganizarea, prin contopire, într-o singură unitate omogenă a unor întreprinderi sau a unor instituții. 3. Contopire a două sau mai multe nuclee atomice ușoare într-unul mai greu. 4. Topire a unui corp la o temperatură mai înaltă decât temperatura mediului ambiant. ◊ Punct de fuziune = temperatură de topire. 5. Reacție nucleară de sinteză a unui nucleu greu, mai stabil, din două nuclee ușoare, însoțită de degajarea unei energii egală cu diferența dintre energia de legătură a nucleului rezultat și cea a nucleelor ușoare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. fusion, lat. fusio, -onis. DOOM
fuziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. fuziúnii; pl. fuziúni
fușalăi
FUȘALẮU, fușalăi, s. m. (Reg.) Unealtă în forma unei țesale folosită la scărmănat lâna, cânepa etc. – Cf. magh. foszlani „a se destrăma”. DOOM
fușalắu (reg.) s. m., art. fușalắul; pl. fușalắi, art. fușalắii
fușalăii
FUȘALẮU, fușalăi, s. m. (Reg.) Unealtă în forma unei țesale folosită la scărmănat lâna, cânepa etc. – Cf. magh. foszlani „a se destrăma”. DOOM
fușalắu (reg.) s. m., art. fușalắul; pl. fușalắi, art. fușalắii
fușalăilor
FUȘALẮU, fușalăi, s. m. (Reg.) Unealtă în forma unei țesale folosită la scărmănat lâna, cânepa etc. – Cf. magh. foszlani „a se destrăma”. DOOM
fușalắu (reg.) s. m., art. fușalắul; pl. fușalắi, art. fușalắii
fușalău
FUȘALẮU, fușalăi, s. m. (Reg.) Unealtă în forma unei țesale folosită la scărmănat lâna, cânepa etc. – Cf. magh. foszlani „a se destrăma”. DOOM
fușalắu (reg.) s. m., art. fușalắul; pl. fușalắi, art. fușalắii
fușalăul
FUȘALẮU, fușalăi, s. m. (Reg.) Unealtă în forma unei țesale folosită la scărmănat lâna, cânepa etc. – Cf. magh. foszlani „a se destrăma”. DOOM
fușalắu (reg.) s. m., art. fușalắul; pl. fușalắi, art. fușalắii
fușalăului
FUȘALẮU, fușalăi, s. m. (Reg.) Unealtă în forma unei țesale folosită la scărmănat lâna, cânepa etc. – Cf. magh. foszlani „a se destrăma”. DOOM
fușalắu (reg.) s. m., art. fușalắul; pl. fușalắi, art. fușalắii
fușerai
FUȘERÁI s. n. 1. (Arg.) Înșelare, furt. 2. (Fam.) Lucru de mântuială. – Cf. germ. Fuschelei, Phuscher.
fușereală
FUȘEREÁLĂ, fușereli, s. f. (Fam.) Faptul de a fușeri. – Fușeri + suf. -eală.
fușeri
FUȘERÍ, fușeresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A răscoli (1). 2. A face un lucru de mântuială; a rasoli. – Cf. fușalău. DOOM
*fușerí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fușerésc, imperf. 3 sg. fușereá; conj. prez. 3 să fușereáscă
fușerire
FUȘERÍ, fușeresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A răscoli (1). 2. A face un lucru de mântuială; a rasoli. – Cf. fușalău.
fușerism
fușerism s. n. sg. (pub., peior.) atitudine prin care se încurajează lipsa de calitate a unei activități, lucrul făcut de mântuială.
fușerit
FUȘERÍ, fușeresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A răscoli (1). 2. A face un lucru de mântuială; a rasoli. – Cf. fușalău.
fuștaș
FUȘTÁȘ, fuștași, s. m. (În Țara Românească și în Moldova) Soldat înarmat cu o fuște, care făcea parte din garda personală a domnilor până în sec. XIX; lăncier. – Fuște + suf. -aș. DOOM
fuștáș s. m., pl. fuștáși
fuștași
FUȘTÁȘ, fuștași, s. m. (În Țara Românească și în Moldova) Soldat înarmat cu o fuște, care făcea parte din garda personală a domnilor până în sec. XIX; lăncier. – Fuște + suf. -aș. DOOM
fuștáș s. m., pl. fuștáși
fuștașii
FUȘTÁȘ, fuștași, s. m. (În Țara Românească și în Moldova) Soldat înarmat cu o fuște, care făcea parte din garda personală a domnilor până în sec. XIX; lăncier. – Fuște + suf. -aș. DOOM
fuștáș s. m., pl. fuștáși
fuștașilor
FUȘTÁȘ, fuștași, s. m. (În Țara Românească și în Moldova) Soldat înarmat cu o fuște, care făcea parte din garda personală a domnilor până în sec. XIX; lăncier. – Fuște + suf. -aș. DOOM
fuștáș s. m., pl. fuștáși
fuștașul
FUȘTÁȘ, fuștași, s. m. (În Țara Românească și în Moldova) Soldat înarmat cu o fuște, care făcea parte din garda personală a domnilor până în sec. XIX; lăncier. – Fuște + suf. -aș. DOOM
fuștáș s. m., pl. fuștáși
fuștașului
FUȘTÁȘ, fuștași, s. m. (În Țara Românească și în Moldova) Soldat înarmat cu o fuște, care făcea parte din garda personală a domnilor până în sec. XIX; lăncier. – Fuște + suf. -aș. DOOM
fuștáș s. m., pl. fuștáși
fuște
FÚȘTE, fuști, s. f. (Înv.) Suliță de lemn cu vârful de fier; lance. – Lat. fustis. DOOM
fúște (înv.) s. f., g.-d. art. fúștii; pl. fuști
fuștea
FÚȘTE, fuști, s. f. (Înv.) Suliță de lemn cu vârful de fier; lance. – Lat. fustis. DOOM
fúște (înv.) s. f., g.-d. art. fúștii; pl. fuști
fuștei
FUȘTÉL s. m. v. fuscel. DOOM
fuscél s. m., pl. fuscéi, art. fuscéii
fușteii
FUȘTÉL s. m. v. fuscel. DOOM
fuscél s. m., pl. fuscéi, art. fuscéii
fușteilor
FUȘTÉL s. m. v. fuscel. DOOM
fuscél s. m., pl. fuscéi, art. fuscéii
fuștel
FUȘTÉL s. m. v. fuscel. DOOM
fuscél s. m., pl. fuscéi, art. fuscéii
fuștelul
FUȘTÉL s. m. v. fuscel. DOOM
fuscél s. m., pl. fuscéi, art. fuscéii
fuștelului
FUȘTÉL s. m. v. fuscel. DOOM
fuscél s. m., pl. fuscéi, art. fuscéii
fuști
FÚȘTE, fuști, s. f. (Înv.) Suliță de lemn cu vârful de fier; lance. – Lat. fustis. DOOM
fúște (înv.) s. f., g.-d. art. fúștii; pl. fuști
fuștii
FÚȘTE, fuști, s. f. (Înv.) Suliță de lemn cu vârful de fier; lance. – Lat. fustis. DOOM
fúște (înv.) s. f., g.-d. art. fúștii; pl. fuști
fuștile
FÚȘTE, fuști, s. f. (Înv.) Suliță de lemn cu vârful de fier; lance. – Lat. fustis. DOOM
fúște (înv.) s. f., g.-d. art. fúștii; pl. fuști
fuștilor
FÚȘTE, fuști, s. f. (Înv.) Suliță de lemn cu vârful de fier; lance. – Lat. fustis. DOOM
fúște (înv.) s. f., g.-d. art. fúștii; pl. fuști